Alexandra Pantea Acesta este un blog cu articole despre psihologia copilului. Cum sa sprijinim dezvoltarea armonioasa a copilului.Sări la conţinut

Acasă Despre   mine

← Older posts

Copilul care cauta   atentie Posted on martie 18, 2013 | Scrie un comentariu

Acest articol poate fi citit pe site-ul http://www.suntparinte.ro

http://www.suntparinte.ro/dezvoltare-emotionala/76-prescolar/8516-copilul-care-cauta-atentie

→ Leave a comment

Posted in Psihologia copilului

Tagged Atentie, comunicare, Copil, Familie, Joc, Relatie

Dezvoltarea empatiei la   copii Posted on martie 1, 2013 | Scrie un comentariu

Ca fiinte sociale oamenii isi gasesc fericirea in relatie cu alti oameni. Ca parinte, probabil iti doresti pentru copilul tau, cand va deveni adult, sa aiba o relatie de cuplu fericita, sa aiba prieteni, sa-si aduca contributia in felul lui in societate, in concordanta cu abilitatile si talentele lui. Pentru toate acestea este importanta aparitia interesului social.

De ce anume avem nevoie pentru un comportament social orientat? Sa intelegem trairile altora si sa ne pese de ele, cu alte cuvinte avem nevoie de empatie.

Cum putem sprijini dezvoltarea empatiei la copii?

Conexiunea parinte-copil

Aceasta reprezinta baza pentru relatii ulterioare si pentru dezvoltarea empatiei. A se simti inteles si iubit este esential. Oglindeste-i trairile non verbal, dar si verbal, punand in cuvinte ce simte. Exprima-ti afectiunea prin gesturi de tandrete. Ofera-i consolarea si imbratisarile de care are nevoie. Acestea ii vor oferi un sentiment de siguranta pe care va putea cladi.

Transmiterea valorilor sociale prin comportamentul tau

Fii empatica nu doar in relatie cu copilul, ci si in relatie cu ceilalti.

Copilul modeleaza comportamentul adultului, si aici conteaza mai putin vorbele : ”este bine sa…” cat faptele. Implica-te in actiuni sociale, impreuna cu el: doneaza hainute vechi altor copii care au nevoie de ajutor, recicleaza impreuna cu copilul materiale din casa, pregateste ceva de mancare pentru camine de batrani. Copiii de regula adora astfel de actiuni. Se simt valorosi atunci cand ajuta. Participarea la astfel de actiuni ii va consolida valorile sociale si va intari si legatura dintre voi pentru ca ati impartasit o experienta semnificativa.

Este important si ce valori exprimi prin comportamentul tau in general, in situatiile de viata de zi cu zi. Observandu-te pe tine ca iti pasa, ca tii cont de altii, ca ii ajuti, va deveni si el interesat sa adopte aceste comportamente. Copilul iti analizeaza in primul rand actiunile, nu cuvintele, deci observa-ti si tu modul de a actiona. Ceea ce nu ti-ar placea sa preia copilul, incearca sa schimbi.

Ai grija la atmosfera de acasa. Copiii asimileaza mult mai usor valorile familiei daca acasa este o atmsofera placuta, altfel este posibil la varsta adulta sa se revolte impotriva valorilor de acasa. Conteaza nu doar ce faci, ci cum faci. Daca faceti actiuni umanitare impreuna, incearca sa fie facute intr-o maniera relaxata, calda, placuta pentru copil.

Descrierea verbala a impactului actiunilor asupra altora; Descriera sentimentelor si a  nevoilor altora

Uneori parintii sunt uimiti de ce copilul lor nu arata empatie fata de ei, nici in situatii dificile. De exemplu, insista sa mearga la munte, desi parintele este grav racit si are nevoie sa se refaca. „Nu inteleg, am fost atenta cu el de fiecare data cand a avut nevoie, l-am ingrijit, de ce nu ma intelege si pe mine cand am o dificultate sau o suparare?” Intreaba parintele nedumerit.

Paradoxul este ca un copil empatic nu se dezvolta atunci cand esti atenta doar la sentimentele si nevoile lui. Sigur ca un comportament empatic fata de el, sa se simta inteles, iubit, valorizat constituie baza. Insa ce mai conteaza este sa ii vorbesti despre propriile tale nevoi, sentimente, crescandu-i astfel awareness-ul legat de acestea. Astfel copilul creste cu constiinta faptului ca tu ca parinte, dar si restul oamenilor, aveti nevoi si sentimente proprii si uneori acestea coincid cu ale lui, alteori nu. Uneori poate primi ce isi doreste, alteori nu. Primul pas pentru a tine cont de nevoile altora este sa stie ca ele exista, sa le vada. Daca mereu l-ai pus pe primul loc si i-ai vorbit doar despre el, despre ce este important pentru el, nu va avea obisnuinta de-a se gandi si la celalalt, la ce este important pentru acesta.

Prin urmare vorbeste-i despre nevoile si sentimentele tale, chiar si despre trairile tale de moment. Nu te simti vinovata daca dupa o ora de joaca, esti obosita si ai nevoie de somn, ii poti spune asta si el va invata ceva valoros de aici. Dar este important sa descrii in mesajul catre el ce se intampla cu tine si ce simti, nu sa incerci sa-l convingi sa mearga la culcare desi lui inca nu ii este somn. La fel si pentru alte nevoi, de a citi, a studia, a petrece timp parintii intre ei, despre toate acestea se poate vorbi copilului. Bineinteles avand grija la echilibrul in familie, astfel incat si nevoile copilului sa fie acoperite, sa fi existat timp petrecut impreuna prin joaca, discutii sau alte activitati in care el sa se simta conectat. Astfel el va creste cu o imagine realista despre lume: si alti oameni au nevoi si sentimente si este necesar sa tina cont de ele; si eu am nevoi si sentimente de care imi doresc sa se tina cont.

Ofera-i mesaje si despre cei din jur in care sa descrii nevoi, sentimente si impactul actiunilor noastre asupra lor. „Bunicul este obosit acum, cred ca ar vrea sa doarma”, „ Daca strangi asa de tare pisica in brate, o doare”, „Cred ca Mihai a fost trist ca n-ai vrut sa-i arati colectia ta de dinozauri”, „Catelului nu-i place sa fie luat cu de-a sila in brate, vine singur”, etc.

Vorbindu-i despre impactul actiunilor asupra celor din jur ii creste awareness-ul.

Atentie! Empatia este o abilitate; ca si memoria sau orice alta abilitate se dezvolta in timp. Nu poti dezvolta empatia pe loc intr-o situatie X in care esti nemultumita de comportamentul copilului si ai vrea sa fie brusc empatic. De exemplu, in parc, daca este agresiv cu alti copii, este dificil si non constructiv sa incerci sa ii provoci pe loc o intelegere empatica a celuilalt, si eventual sa iti faci autocritica daca nu iti reuseste. Pentru astfel de situatii exista regulile (neaparat stabilite dinainte): „daca lovesti pe cineva, plecam”. Daca apare o astfel de situatie, pui regula in practica. Iar empatia continui sa o sprijini vorbind poate si despre situatia respectiva, insa calm, in alt moment, dar si prin alte actiuni, pe mai multe planuri, tinand cont ca este pur si simplu o abilitate care se dezvolta treptat, prin exercitiu.

Literatura. Povestile

Au acelasi rol: de crestere a awareness-ului. Copilul devine constient ca si altii au lume interioara, in acelasi timp diferita si asemanatoare cu a lui, si ca actiunile fiecaruia dintre

noi au un impact asupra altora. Mai sus vorbeam despre a pune in cuvinte ce simti si ce ai nevoie astfel incat copilul sa devina constient de aceste lucruri. Povestile in vremea copilariei si literatura in general mai tarziu au un efect si mai puternic in acest sens, pentru ca lumea interioara a altora este descrisa foarte sugestiv si nuantat; ea devine astfel accesibila copilului. El se poate apropia mental de ea si o poate vedea. Acesta este cel mai important pas. Pentru a tine cont de celalalt, trebuie sa ma apropii si sa il vad. Eventual puteti nuanta si mai mult impreuna dupa o poveste citita ce simtea fiecare personaj, ce avea nevoie.

Jocul

Jocul cu papusi, animalute, sau de-a diferite personaje ajuta copilul sa experimenteze o gama larga de emotii, comportamente, relatii. Jocul copilului este liber. Nu incerca sa ii dirijezi in niciun fel modul in care el isi construieste personajul lui, cum se manifesta. In schimb „coloreaza” personajul tau cu cat mai multe reactii emotionale, clare, nuantate, vizibile. Din perspectiva personajului poti arata impactul actiunilor asupra ta, ce iti place si ce nu.

Desenele animate

Cum copiii sunt atat de pasionati in zilele noastre de TV si de desenele animate, puteti impartasi acesta experienta. Poti vorbi despre ce vezi in desene (cu interventii scurte, de impact, nu intrerupand cu discursuri lungi placerea vizionarii). Interventile care ajuta la dezvoltarea empatiei sunt intrebarile legate de ce crede copilul ca simte personajul, precum si ce crede ca va face (anticiparea intentiilor si a comportamentului). Pune intrebarile cu participare emotionala intensa pentru a fi pe aceesi lungime de unda cu copilul. Toate acestea il fac sa se puna mental in locul celuilalt si sa fie mai atent la acesta.

Expunere la situatii sociale

Copiii invata foarte multe in relatia cu alti copii. Da-i de mic sansa aceasta. Incurajeaza intalnirea cu alti copii si interactiunea, fie ca este prin vizite sau iesiri in parc, cum vezi ca ii place mai mult si este mai potrivit pentru el. In relatiile cu alti copii, da-i spatiu, sa interactioneze in felul lui, sa invete in felul lui, nu interveni. Daca iti solicita sfaturi sau idei, sigur ca poti ajuta, dar nu te interpune intre copilul tau si ceilalti, lasa-l sa experimenteze in felul lui. In aceste relatii va regasi si placerea de a fi cu celalalt si necesitatea de a tine cont de celalalt. Daca tu poate iti vei sacrifica o nevoie pentru el, alti copii nu o vor face; exact asa vor functiona lucrurile si mai tarziu, in lumea adulta. Cu cat va invata asta mai repede, cu atat ii va fi mai usor in viitor, in lumea din jurul lui.

Solicitarea  ajutorului

Roaga-l sa te ajute cu diverse lucruri despre care sti ca poate sa le faca: de la sters vase, la pus masa, la udat plantele. Vorbeste-i despre contributia lui:  „Ai udat planta si ea acum se simte bine, nu ii mai este sete; ai ajutat-o”, „ Imi place sa ma asez la masa, cand toate

sunt aranajte in ordine, etc”. El se va simti important, valoros, va simti ca poate aveam un impact pozitiv asupra celor din jur, poate fi util. De multe ori descurajarea legata de –„oare chiar pot sa schimb ceva?”, „oare chiar conteaza ce fac eu?” este cea care impiedica copilul sa actioneze intr-un scop social. Solicitandu-i constant ajutorul copilul isi formeaza convingerea: „pot ajuta”, „ce fac eu conteaza pentru ceilalti”.

→ Leave a comment

Esti mirat ca nu-ti povesteste copilul despre scoala sau   gradinita? Posted on februarie 22, 2013 | Scrie un comentariu

“Si, cum a fost azi la scoala (sau la gradinita)?”, “Bine,…” Pauza. Dupa care poate sa nu mai urmeze nimic in ciuda curiozitatii tale, precum si in ciuda dorintei tale autentice de a fi alaturi de copilul tau. Dupa care cele doua scenarii clasice posibile sunt:

-          se opreste de tot conversatia

-          o iei pe fagasul “cognitiv”: “si, ce ora ai avut? si ce-ai invatat? cum te-ai descurcat?”

Copilul s-ar putea sa fie nemultumit dupa toate aceste intrebari cu iz un pic controlator. La randul tau s-ar putea sa simti o strangere de inima, ca si cum nu asta ai fi vrut de la bun inceput. Insa, in lipsa de altceva…

Si ce ai vrut de fapt de la bun inceput? Si la ce ar fi reactionat copilul pozitiv de la bun inceput? Ce vroiai tu si ce poate ca ar fi vrut si el era conexiunea emotionala (care nu se obtine prin, “si, ce nota ai luat la mate?”)

“Dar mi-as fi dorit atat de mult sa fiu alaturi de el; de ce nu ma lasa sa intru in lumea lui? As fi putut sa-i arat iubirea si intelegerea mea”, poate ca iti spui in gand, dezamagita.

Da, hai sa vedem de ce nu te-a lasat in lumea lui, in ciuda bunelor tale intentii. Pentru asta am putea examina ce ai facut. In scenariul clasic de comunicare, cel mai des intalnit, ceea ce se intampla de fapt este ca parintele formuleaza cereri unilaterale. Adica eu, parintele, vreau sa stiu despre tine. Sunt foarte uimit, de ce nu imi spui?!!!

Observi ce lipseste aici? De fapt comunicarea autentica incepe cu autodezvaluire. Autodezvaluirea genereaza autodezvaluire. Pentru ca sa apara sentimentul de siguranta al copilul de a impartasi dar si placerea de a impartasi, adultul ar trebui sa inceapa, nu punand intrebari, ci vorbind despre el insusi. Asta putem face, sa vorbim despre noi.

Aici de obicei parintii au doua tipuri de intrebari:

-          dar va intelege copilul ce ii povestesc eu despre lumea mea, adulta?

-          oare ce ar fi interesant pentru el?

La aceste doua intrebari raspunsul este acelasi: ceea ce copilul poate intelege si ceea ce il si intereseaza in cel mai inalt grad este experienta emotionala. De fapt aceasta este ceea ce conteaza cel mai mult in general, pentru noi, oamenii. Parcurgand ziua de la serviciu, de exemplu, nu ii vei povesti detalii despre proiectul la care lucrezi, insa pentru copil este interesant daca ii spui, de exemplu:

-          ca ai intarziat azi la serviciu si te-ai simtit un pic incurcata, ti-a parut rau (si el intarzie uneori, va intelege imediat si va fi si interesant pentru el)

-          daca ti-a iesit ceva bine si ai fost apreciata, sau ai fost tu insati multumita de munca ta, desi poate ti-a fost greu si nu mai credeai sa termini vreodata

-          daca te-ai certat cu vreo colega

-          daca ti-ai facut o prietena noua, ce iti place la acea persoana, cum au decurs lucrurile, etc

-          poate te-ai mobilizat greu de dimineata, nu prea aveai chef de munca (dar si cum ai reusit sa te imbarbatezi si sa mergi inainte)

Toatea acestea sunt experiente emotionale. Bineinteles in toate situatiile este important sa spui si ce ai simtit (bucurie, tristete, rusine, etc) si sa descrii cu nuante astfel incat universul tau emotional sa fie accesibil copilului.

Poate ai observat ca in exemplele de mai sus erau incluse si experiente mai putin fericite sau mai putin de „succes”. Da, copiii au nevoie si de ele. Au nevoie sa vada ca si adultii sunt tot oameni, ei pot gresi. In plus, ei astfel asmileaza si atitudinea fata de „greseli” – o experienta despre care se poate impartasi si din care se poate invata; ei aud si strategiile tale de a merge mai departe in acele situatii.

Cunoscandu-ti copilul, vei sti sa iti adaptezi atat continutul cat si limbajul nivelului lui de intelegere.

Prin impartasirea experientelor emotionale se creeaza conexiunea emotionala. In timp, va simti dorinta sa-ti impartaseasca si el, spontan.

Ce sa nu faci:

-          nu astepta imediat reciprocitate, ca si cum ai tine contabilitatea: „eu ti-am zis, acum spune tu; tu de ce nu zici?”; impartaseste pur si simplu fara sa astepti ceva imediat; se va intampla oricum in timp, cand va simti copilul dorinta, nu fiind presat

-          nu il introdu in confidente foarte profunde sau impovaratoare pentru el, selecteaza experiente pe care el le poate digera cu usurinta la varsta lui

-          nu aplatiza mesajul, selectand doar ceea ce este pozitiv, corect, deja cunoscut; povesteste-i aspecte diverse

-          daca iti poveste si el, nu sari direct in rolul de judecator : „asta a fost bine, asta n-a fost bine; n-ar fi trebuit!…”; chiar si cu sfaturile ai rabdare, mai intai asculta, intelege, pune intrebari de clarificare; in comunicare nevoia de baza este de a fi ascultat si inteles; daca va avea incredere in tine si va avea nevoie de sfaturi, cu siguranta le va cere

-          nu folosi nici ceea ce ai impartasit, nici ceea ce ai auzit, pentru a formula cerinte sau reprosuri (ex. „ti-am povestit ca sunt obosita si ce zi grea am avut la serviciu, asa ca in seara asta te rog sa fi cuminte, sa nu ma bati la cap”); in felul acesta, increderea castigata este diminuata

-          nu forta intimitatea cu multe intrebari; nu-ti face asteptarea ca unui parinte bun copilul ii spune tot; anumite lucruri, copilul poate alege sa le tina pentru el pur si simplu, de dragul sentimentului de intimitate si este ok; respecta asta

Astfel va aparea placerea de a comunica si increderea in tine ca si partener de comunicare.

Copilul plange cand va   despartiti? Posted on februarie 22, 2013 | Scrie un comentariu

Ce este atat de greu de suportat pentru copil in aceasta despartire? Tocmai faptul ca inca nu are, cum avem noi, adultii, certitudinea revederii. Poate fi traita ca o experienta de abandon; este o teama puternica de abandon. Sigur ca verbal i-ai spus: „mami te va lua dupa pranz acasa…”. Insa emotional copilul traieste o nesiguranta.

Jocul de-a despartirea – revederea

Ce poti sa faci este sa ii oferi certitudinea revederii, astfel incat sa o traiasca si pe cale emotionala, sa se intipareasca. Cum? Prin joc. Jocul este o experienta care este traita pe toate planurile de catre copil: fizic, cognitiv, emotional. Tocmai de aceea mesajul este mai bine asimilat prin joc. Puteti sa puneti in scena de foarte multe ori experienta de despartire-revedere, despartire-revedere. Poti inventa o situatie, in care mama urs de exemplu, trebuie sa se duca in padure dupa mancare, iar puiul urs ramane acasa. La despartire puiul de urs plange (sau cum alege copilul sa traiasca scena, este partea jucata de el), iar mama urs il imbratiseaza, ii da asigurari de iubire si ca se va intoarce, apoi pleaca; dupa care imediat bucuria revederii si a regasirii. Aici nu este important ce face mama urs in padure, sunt aspecte care pot sa nu fie jucate. Importanta este trairea secventei despartire-regasire (eventual cu cele doua elemente legate, una dupa alta, de

mai multe ori). Iarasi importante sunt elementele de ingrijire din joc (manifestarea grijii si a iubirii atat la plecare cat si la intoarcere).

Ritualuri de despartire – revedere

Ce mai poti face este sa ii oferi si in realitate la despartirea de la gardinita, precum si la revedere un „ritual”, ceva inventat de voi, si pe care sa-l faceti de fiecare data la fel. Poate fi un cantecel, un joc de-a v-ati ascunselea, etc. Ritualurile de familie securizeaza copilul si intaresc conexiunea. Este posibil ca in aceasta perioada sa fie nevoie si de un ritual de adormire, somnul fiind tot o separare.

Obiectul de atasament

Pentru a avea o ancora securizanta si in timpul petrecut la gradinita, poti lasa copilul sa mearga la gradinita cu jucaria preferata. Jucaria preferata are de regula rolul de „obiect de atasament”, adica un obiect in care copilul isi proiecteaza nevoia de atasament si de iubire si a carui prezenta ii da o senzatie de liniste. Acest obiect il va ajuta sa faca tranzitia catre mai multa indendenta. Nevoia de obiect de atasament este posibil sa se manifeste mai accentuat si acasa in aceasta perioada. Daca simte nevoia sa doarma cu aceasta jucarie, sa manance cu ea, sa o ia cu el la plimbare, lasa-l sa o faca. Multi parinti au tendinta sa scape cat mai repede de aceste obiecte de atasament pentru ca vor sa-si vada copilul cat mai repede independent; aceste obiecte de atasament de fapt il ajuta pe copil sa dobandeasca independenta, nu il incurca. Ii ofera acea senzatie de siguranta de care au nevoie pentru a explora noul, necunoscutul.

Atentie! Obiectul de atasament nu se imparte cu alti copii (decat din initiativa copilului insa el va face asta rareori sau niciodata). Daca vei auzi despre copiul tau „ca nu a vrut sa dea jucaria altor copii”, nu il forta sa o faca, nu il culpabiliza, ci dimpotriva, explica educatoarei ca acea jucarie este obiectul lui de atasament. In schimb, ii poti pune in rucsac alte jucarii, pe care le poate imparti cu alti copii, pentru a invata cooperarea. Puteti vorbi despre asta: „stiu ca Pufi iti este foarte drag, dormi cu el noaptea si iti este greu sa lasi alti copii sa se joace cu el; este ok, nu trebuie sa faci asta; in schimb ti-am pus alte jucarii pe care le poti imprumuta, sau va puteti juca impreuna, daca le plac”.

Nevoia de obiect de atasament va disparea de la sine la un moment dat, fara a fi grabit in niciun fel procesul de catre parinti, in ritmul copilului. Insa acele jucarii nu se arunca si nu se dau. Nu se face nicio schimbare legata de acele jucarii fara acordul copilului (am intalnit un copil suparat pentru ca mama lui i-a pus la masina de spalat jucaria de plus preferata…el era atasat inclusiv de experienta senzoriala, prin urmare si de mirosul acelei jucarii).

Trezirea interesului social

Dupa ce anxietatea de separare s-a mai linistit, dupa ce copilul incepe sa se simta mai sigur de intoarcerea mamei, este momentul pentru un alt pas important, pe care parintele il poate sprijini: interesul social. Insa mai multe despre asta in articolele viitoare.

Cand copilul refuza sa mearga la   gradinita Posted on februarie 21, 2013 | Scrie un comentariu

Ce faci cand copilul tau refuza sa mearga la gradinita?

In primul rand, ce nu este indicat sa faci este sa-l pacalesti, sub orice forma. „Mergem sa ne plimbam si ia te uita…am ajuns la gradi…”, „Intram doar putin” si mami brusc pleaca…NU. Copilul se va simti tradat iar starea lui de nesiguranta va creste din cauza:

-          surprizei

-          a descoperirii ca nu poate avea incredere in parinte

Ce poti sa faci:

Sa pregatesti copilul

Ii poti spune ca vrei sa ii prezinti o gradinita care tie ti-a placut mai mult si pe care o consideri potrivita. Ai vrea sa mergeti impreuna sa vizitati. In acest moment ii descrii absolut tot legat de vizita la gradinita, cu detalii concrete, ca intr-o poveste, pentru a putea fi cu usurinta vizualizat de catre copil (in acelasi timp totul trebuie sa fie real, copilul sa vada ca cele spuse de tine se verifica):

-          incepi cu plimbarea in sine, pe unde veti merge; plimbarea va incepe cu cateva zone cunoscute, pe unde ati mai fost si care ii plac

-          apoi cum arata locul unde este gradinita, de exemplu : ” este intr-o casa galbena, are curte, in curte este un copac mare unde se urca de obicei multe pisici; una dintre ele este grasa si roscata, etc”; poti include si elemente atragatoare, amuzante pentru copil, insa numai daca sunt reale

-          ce va vedea inauntrul gradinitei: cum arata camerele, „intram intr-un hol mare si apoi va fi o camera unde se joaca copiii…”; „sunt jucarii pe jos, eu am vazut lego, mingi, papusi, etc”

-          cum miroase la gradinita: mirosul este un simt important care comunica multe informatii copilului; unii dintre ei, mai sensibili senzorial, se pot simti coplesiti de mirosurile diferite de cele de acasa, sau prea pregnante; ii poti povesti si despre miros, poate fi unul placut, sau daca nu, poti introduce si elemente dezagreabile in povestire (scopul nu este sa-l ademenesti ci sa-l pregatesti); „insa cam miroase a mancare acolo…yak”

-          pe cine va intalni: „doamna educatoare ne va deschide”; din nou, ofera elemente specifice: poate ca e maruntica si are o fata de copil, sau poate este inalta, cu un nas mare,

dar blanda si zambitoare, etc; la fel despre copii, ii poti spune ce ai retinut tu, ce faceau, ce se jucau, cine ti-a atras atentia, poate ti-a placut cineva in mod special

-          exact ce se va intampla acolo si va avea de facut: „mai intai o sa ne deschida domana educatoare, apoi ne lasam haina in cuier si mergem in sala de joaca; mai intai veti canta un cantecel, apoi va fi o pauza de joaca; dupa joaca se merge in sala de mese…”

Rolul acestei pregatiri este urmatorul: copilul isi poate imagina cu ce se va confrunta acolo, se va familiariza mental, astfel anxietatea scade si creste starea de siguranta.

Sa faci lucrurile treptat

Poti, dupa cum ai promis, mai intai sa mergeti intr-o vizita impreuna, in care doar sa stati o vreme sa va familiarizati, apoi sa plecati. Intr-o etapa ulterioara, va puteti intoarce si poti lasa copilul singur, insa doar o ora doua, nu toata ziua. Abia apoi il lasi la tot programul. De fiecare data, ii spui exact cum se va intampla, nu il pacalesti ca vii imediat si dispari toata ziua. Printre altele, ce se intampla daca il pacalesti, este ca el va sta agatat doar de gandul ca trebuie sa apari imediat, si de starea de asteptare, in loc sa exploreze noul mediu.

Dupa fiecare etapa puteti vorbi, impartasi despre impresiile de acolo. Va puteti amuza impreuna. Importanta este doar impartasirea in sine, ea poate fi nuantata, cu aspecte placute si neplacute, ea nu are rolul de a-l convinge pe copil ca „de fapt e frumos la gardi”, ca de fapt „ii place”. Am auzit de curand in metrou o discutie intre un parinte si copilul sau in care copilul zicea: „mie nu imi place la gradi”, iar tatal zicea: „ba iti place, sigur ca iti place!”. Nu falsifica experienta lui, nu incerca sa il convingi ca simte altceva decat simte. Impartasind, razand pe alocuri impreuna, experienta la gradinita devine mai putin straina, mai putin anxiogena, copilul se poate apropia emotional de ea.

Sa te ocupi de anxietatea de separare

Acum ca te-ai ocupat de factorul „gradinita” din ecuatie, este important sa te ocupi si de un alt factor, la fel de important: separarea de tine. Usureaza experienta de separare pentru copil, intarind certitudinea legaturii. Mai multe despre asta poti citi in articolul “Copilul plange cand va despartiti?”

Ai rabadare cu copilul si sustine-l emotional in aceasta perioada de adaptare la gradinita. Daca trece mai mult de o luna si copilul nu se adapteaza, si daca plansul si protestul ti se par la fel de puternice ca in prima zi, poti consulta un psiholog.

Mersul la gradinita poate fi o experienta frumoasa pentru copil, el aici va explora din plin universul social.

 

  Ce faci cand copilul tau este   trist?

Posted on ianuarie 18, 2013 | Scrie un comentariu

Acest articol a fost mutat pe site-ul http://www.gradinite.com si poate fi citit aici:

http://www.gradinite.com/site/Articole/detalii/1309-ce-faci-cand-copilul-tau-este-trist–psihologie.html

Ce faci cand copilul tau este   anxios? Posted on ianuarie 18, 2013 | Scrie un comentariu

Copilul tipa sau plange in situatii sau locuri noi, sau cand sunt prezente persoane straine…Sau dimpotriva, “incremeneste” in astfel de situatii, este inibat, ii este dificil sa se manifeste…Sau evita situatiile sociale cu totul si orice tentativa din partea ta se loveste de un refuz incapatanat…Sau are toate comportamentele de mai sus insa acestea apar in situatii care presupun realizarea unei sarcini din partea lui, prezinta asa numitul stres de performanta.

Daca ai un copil cu un grad ridicat de anxietate, nu te invinovati. Sunt in mare parte caracteristici genetice. Atentie doar la convingerile despre lume si viata pe care le ai; vrei nu vrei, acestea se transmit copilului, la fel ca genele. Daca copilul traieste cu mesajul din partea parintelui ca “lumea este un loc periculos”, si este ferit constant de situatii sociale, precum si de provocari, este probabil sa adopte si el aceasta convingere. Deci transmite o imagine echilibrata despre lumea din jur, expune-l gradat la situatii sociale placute pentru el si la provocari. Insa daca toate acestea nu dau roade, si el este in continuare anxios, inseamna ca are nevoie de un plan sustinut pentru a-i creste capacitatea de autoreglare si autolinistire.

Intrebarea este ce poti face? Cum il poti ajuta sa traiasca cu anxietate si sa si-o gestioneze singur astfel incat sa faca fata provocarilor zilnice si sa se poata simti confortabil?

Ce ajuta:

1.       Invata-l sa fie atent la semnalele corpuluisi sa recunoasca semnele starii de stres, agitatie,teama.

Acestea pot fi:

tensiune musculara, chiar durere in diferite parti ale corpului respiratie sacadata palpitatii transpiratie

fluturi in stomac nelinistea mainilor si picioarelor

Scopul este sa le recunoasca pentru a putea interveni asupra lor. Poate interveni folosind pasul urmator:

2.       Respiratia controlata

A fi atent la respiratie ofera un focus mintii agitate. Prin respiratia profunda, creierul este mai bine oxigenat si se produce efectul de linistire. Prin controlul a ceva (in acest caz: respiratia), se dobandeste sentimentul de control asupra corpului, ceea ce este linistitor (anxietatea este asociata cu senzatia de lipsa de control).

Se poate face clasicul exercitiu de respiratie: inspiri pe nas, expiri pe gura. Sau respiratia abdominala, mai profunda decat cea obisnuita, eventual tinand mana pe acea parte a corpului, pentru un mai bun contact cu propriul corp.

Acasa se pot face si exercitii alternative de tensionare, incordare a muschilor (5 secunde) si apoi relaxare (10 secunde). Se fac pe rand pentru toate partile corpului: maini, brate, umeri, gat, cap, spate, abdomen, picioare, degete de la picioare. Acest exercitiu este foarte accesibil tocmai pentru ca se pleaca de la starea curenta (tensiunea), pe care copilul o stie deja foarte bine. Deasemenea, exersand-o, o poate recunoaste ulterior mai usor si poate invata mai usor trecerea rapida de la starea de tensiune la cea de relaxare.

In special pentru copiii care au si cosmaruri si/sau probleme cu somnul, inainte de culcare se poate face un exercitiu de imaginatie ghidata. Il ajuti sa se imagineze intr-un loc drag lui din natura si, pentru o asociere mai puternica, poti pune intrebari despre cum arata, ce se aude, cum miroase, ce simte in acel loc minunat din natura (acoperind astfel toate simturile). Scopul este in continuare acelasi: a invata sa se linisteasca. Acest tip de relaxari practicate constant se intiparesc in circuitele neuronale si astfel, treptat, copilul sa se poata linisti singur, fara ajutor din exterior.

3.       Alternanta jocurilor care presupun miscare, descarcare puternica de energie cu cele de atentie si precizie

Acasa, puteti alterna jocurile foarte dinamice, bazate pe miscare si viteza, precum leapsa sau orice joc cu mingea, cu jocuri care presupun o stare foarte diferita si skilluri foarte diferite, precum jocul cu betisoare de lemn (se rastoarna o cutie cu betisoare de lemn; pe rand, fiecare participant trebuie sa extraga foarte incet si cu precizie cate un betisor astfel incat constructia sa nu se dezechilibreze). Prinsi de joc, copiii vor face in mod natural eforturi foarte mari sa-si linisteasca respiratia, mainile si picioarele, sa se calmeze si sa-si controleze mintea. Practicata constant, alternanata este utila pentru ca duce la cresterea flexibilitatii mintii, care va „invata” sa treaca mai usor de la starea de activare sau chiar supra-activare la una de calm, putand ulterior sa faca mai usor trecerea si in alte situatii. Deasemenea, se dezvolta autocontrolul.

4.       Sport

In ultimul timp psihologia a inceput tot mai mult sa „dea Cezarului ce este al Cezarului”, adica sa recunoasca meritele sportului. Avand in vedere ca starea de stres are o baza biologica si neuronala, sportul, practicat regulat, de 2-3 ori pe saptamana este extrem de util. Ofera o descarcare foarte buna pentru orice tensiuni din organism, stabilizeaza activitatea creierului si normalizeaza somnul, care devine mai profund si mai odihnitor. Multi copii care se lupta cu stari de agitatie sau de hiperactivare inainte de culcare, cu ajutorul sportului, reusesc sa atinga o stare de echilibru si sa adoarma mai repede.

5.       Structura, predictibilitate

Un copil anxios se teme de necunoscut si face eforturi mari pentru a se adapta la acesta, eforturi costisitoare energetic. De mare ajutor sunt reperele clare si fixe. Viata in familie si cea de la scoala foarte clar organizate ii sunt de folos. In familie puteti sa va asigurati ca aveti rutine zilnice, activitati ce se intampla la fel in fiecare zi, la aceleasi ore si sunt parcursi aceeasi pasi (trezirea, spalatul pe dinti, micul dejun, etc). Este important ca principalele mese ale zilei sa fie la ore fixe si sa se petreaca intr-un mod similar, dinainte stabilit (nu mananca un  membru al familiei la TV, altul in bucatarie la ore diferite, etc; toata familia la masa, la o ora fixa). Puteti sa inventati ritualuri placute atat pentru trezire, cat si pentru culcare (intotdeauna la culcare citim o poveste sau ascultam o anumita muzica); aceste ritualuri ajuta si la sentimentul mai puternic de conexiune cu familia. Viata structurata, organizata, este predictibila si duce la cresterea sentimentului de siguranta.

Deasemenea, asteptarile si cerintele tale fata de copil trebuie sa fie predictibile. Un comportament consevcvent asigura predictibilitatea. Daca ai introdus o regula, ea trebuie aplicata de fiecare data, altfel este confuzant pentru copil. Daca o data esti bine dispus si dai dovada de multa indulgenta, iar alta data esti prost dispus si in mod exagerat critic, copilul se va simti derutat si anxietatea lui va creste. El trebuie sa stie ce te multumeste si ce nu, si ce se asteapta de la el.

Structura, predictibilitate – acestea exclud creativitatea? Nicidecum. Structura se refera doar la modul cum sunt organizate momentele zilei si nu la ce se face exact. De exemplu, copilul poate sti ca in fiecare seara, o ora, inainte de culcare se poate juca (foarte creativ si liber) cu tatal sau. Si este in regula. Sau poate sti ca tatal lui are timp de joaca doar dupa amiaza, in weekend, si iarasi este in regula.

Bineinteles ca noutatea si imprevizibilul va exista in continuare in viata copilului, in special in afara casei. In astfel de situatii este bine sa il pregatesti din timp, sa ii descrii cu amanunte ce va vedea, ce se va intampla, care vor fi pasii (de exemplu, intr-o vizita – ajuta inclusiv amanunte legate de cum arata casa unde veti merge sau oamenii pe care ii veti vizita; ce se intampla acolo: mai intai vom sta la masa, etc)

6.       Sustinere emotionala

Unoeri, cand copilul este supra-stimulat, de exemplu intr-un magazin aglomerat, si starea lui de stres creste, el poate avea un comportament aparent provocator sau neadecvat – sa tipe, sa alerge, etc. Anxietatea nu se manifesta tot timpul prin timiditate. Uneori poate lua forma unui comportament provocator, mai ales la copiii hiperactivi, care poate fi usor confundat cu un comportament „nedisciplinat”. Si atunci parintele poate fi tentat sa critice sau sa puna presiune pe copil.

Critica in astfel de momente nu ajuta. In primul rand, este bine ca expunerea la situatii cu multi stimuli si grad inalt de noutate sa se faca treptat si cu grija fata de ce poate suporta copilul (expunere scurta). In al doilea rand, oricata pregatire ai face, vor exista si momente de distres, si atunci ceea ce ajuta este sustinerea emotionala. Cum poti face asta? Oglindind trairilor copilului (punand in cuvinte ce vezi la el, faptul ca il vezi speriat sau agitat si chiar ce crezi ca gandeste sau ce isi doreste – „cred ca te simti agitat pentru ca este multa lume si ai vrea sa plecam mai repede”). Se va simti in siguranta pentru ca este acceptat si inteles. Uneori, daca ii cunosti bine nevoile (nu dorintele), poti actiona pentru a le implini si fara ca el sa o ceara („stiu ca nu iti plac magazinele aglomerate asa ca am ales magazinul cel mic din colt, ca sa ai liniste”).

7.        Directii clare

Sigur ca este util sa ajutam copilul sa-si antreneze capacitatea de decizie, ca pe un muschi, de foarte devreme, toata viata. Pe de alta parte, exista si decizii care nu sunt adecvate nivelului de varsta si care nu sunt negociabile (de exemplu, aspectele care tin de sanatate). In aceste privinte asuma-ti total deciziile fara sa-i lasi iluzia ca are un cuvant de spus si si ofera-i directii foarte clare. Pentru copil este important sa vada ca anumite decizii (deci si responsabilitati) sunt asumate de catre adult (libertatea absoluta nu genereaza un sentiment de siguranta), dupa cum arata Colby Pearce („Rezilienta la copii”).

Este foarte important ca pentru aspectele majore pe care parintele le hotaraste sa isi asume responsabilitatea si nu sa dea vina pe altii (este din cauza vecinului, a tarii, a sistemului). Copilul are nevoie de un adult puternic, pe care se poate baza.

8.       Experienta excelentei intr-un domeniu

Daca observi o inclinatie naturala intr-un anumit domeniu, sustine copilul sa exerseze, sa se antreneze, pentru a avea ceea ce Colby Pearce numea „mastery experience” – experienta excelentei, a faptului ca stapaneste foarte bine ceva – fie limba enlgeza, un anumit sport, sau orice altceva. Experienta succesului il va face pe copil mai dispus sa depuna efort si in alte domenii, pentru ca deja stie cum este sa depaseasca obstacole si a observat deja ca intr-un anumit domeniu a putut, a reusit. Astfel succesul intr-un domeniu asigura baza pentru a persevera si in altele.

9.       Apartenenta

Relatiile apropiate, deschise, cu familia, dar si cu prietenii, experienta de apartenenta la o anumita comunitate ajuta la instalarea echilibrului emotional.

Anxietatea este ceva de zi cu zi, dar cu care se poate trai. Copilul tau poate invata cum sa faca fata anxietatii si cum sa traiasca intr-un mod care sa ii implineasca potentialul si sa-i asigure starea de bine interior (well-being).

Referinte bibliografice: Colby Pearce (2011), „Promoting Resilience in Children”, Jessica Kingsley Publishers

In conflicte, este mai util sa intrebam De ce sau Pentru   ce Posted on august 29, 2012 | Scrie un comentariu

In conflicte, este mai util sa ne intrebam de ce, care este cauza (principiul cauzalitatii freudiene)? Sau pentru ce, care este scopul (principiul teleologic, adlerian?) Ce ne ajuta sa clarificam mai bine situatia (de fapt, relatia)?

Sorina are o fetiţă de 4 ani, Oana. Oanei îi place foarte mult să se uite la un serial de desene animate, hai sa-i spunem Power Flyers. Mama, Oanei, este oripilată de aceste desene, care, i se pare ei, sunt imorale şi nonetice. Bănuieşte că aceste desene cresc agresivitatea fetiţei ei, care déjà este foarte neastâmpărată şi “obraznică” la grădiniţă. Deci este convinsă că sunt nocive pentru Oana şi că ei îi plac tocmai pentru violenţa care o conţin. Ii este teama ca alegerea sa nu spuna ceva despre caracterul fetitei, care ar putea fi unul „rau”. Aşa că i-a interzis să se uite.

Oana este foarte furioasă când a auzit una ca asta. La orice întrebare legată de motivele supărării ei, o acuza furioasa pe mama, care este o rea, cum sa nu fie suparata?

Incercand insa sa lamurim ce ii place la Power Flyers, ce caută (sau ce găseşte) în aceste desene (scopul) putem afla lucruri noi. Oanei i se zice mereu, şi la grădiniţă şi acasă, că este o fetiţă “rea”. Ei îi plac personajele rele, negative, din Power Flyers, pentru că de cele mai multe ori câştigă luptele. Concluzia ei este că poate să-i fie bine în lume, şi unei fetiţe rele ca ea. Desenele animate îi aduc o confirmare, îi satisfac nevoia de siguranţă.

Iată că prin urmare nu nevoia de violenţă era la baza comportamentului ei, ci un scop evolutiv, deoarece siguranţa şi obţinerea ei este importantă pentru dezvoltarea oricărui om.

Acum că a aflat care era scopul fetitei, mama ei are mai multe opţiuni de comportament: sa o lase sau nu sa se uite la desene, dar in primul rand sa nu o mai eticheteze ca fiind o fetita “rea”.

Atunci cand copilul face ceva cu care nu suntem de acord, in loc sa etichetam, este important sa vedem care este scopul lui (intrebari de tipul ce iti place la….o parafrazare pentru formnularea mai „adulta”, ce inseamna pentru tine…?). Etichetarea este periculoasa pentru copil. Copilul fiind intr-un proces de definire de sine va prelua eticheta, si va incepe sa se comporte ca atare (a deci eu sunt un copil…X, cum se comporta un copil…X, etc). Pentru copii este foarte important sa confirme teoriile parintilor, sa vada ca ei au dreptate (tot pentru sentimentul de siguranta: oamenii acestia care au grija de mine stiu ce spun…). Deci daca il numiti des mincinos sau lenes…astepati-va la consecinte.

Daca urmariti clarificarea scopului, veti vedea ca de cele mai multe ori serveste unei intentii pozitive. Pot fi urmarite alte modalitati de a-l atinge, daca cele gasite de copil nu sunt potrivite. Dar este important sa-i validati scopul si sa tineti cont de el. Adler spunea ca orice scop slujeşte de fapt ţelul desăvârşirii personale, doar că uneori calea aleasă nu este potrivită şi benefică…

Cand apar neintelegeri sau conflicte in relatiile apropiate, clarificati scopurile!

→ Leave a comment

Posted in Psihologia copilului

Tagged Agresiv, Cearta, Conflict, Copil, Desene animate, Familie, Parinte, Psiholog, Psihoterapie, Relatie, Siguranta

Copilul responsabil: un copil fericit şi un adult   independent Posted on august 28, 2012 | Scrie un comentariu

Acest articol a fost mutat pe site-ul http://www.gradinite.com si poate fi citit aici:

http://www.gradinite.com/site/Articole/detalii/1148—copilul-responsabil–un-copil-fericit-si-un-adult-independent-educatie.html

→ Leave a comment

Posted in Psihologia copilului

Tagged Cooperant, Cooperare, Copil, Educatie, Incredere, Independent, Parinte, Psiholog, Psihoterapie, Responsabil

Pozitia   copilului Posted on martie 13, 2013 | Scrie un comentariu

Pozitia copilului – un film recomandat tuturor parintilor, psihologilor, educatorilor…

Schema desert   sanatos Posted on februarie 23, 2013 | Scrie un comentariu

Din cate am citit in carti cu retete sau pe bloguri culinare, am desprins urmatoarea schema de desert sanatos (spun schema pentru ca este ceva flexibil, pastrand pasii se pot folosi mai multe ingrediente):

Blatul se face din :

250 grame de   seminte   : migdale sau caju sau nuci; lasate in apa cu 2 ore inainte; apoi pasate bine cu blenderul.

Astfel se formeaza o pasta. Pentru a fi sigura ca este bine legata pasta poti amesteca cu o lingura de ulei de cocos, sau poti adauga in compozitia pe care o pui in blender cateva curmale sau smochine.

Pentru a indulci pasta, o poti amesteca cu : banana pasata, sau 2-3 linguri de miere sau de sirop de artar.

Optional se poate pune coaja de portocala in blat pentru aroma.

Crema se face din:

500 grame de Mascarpone, sau branza grasa proaspata de vaca. Aceasta se freaca cu vanilie si cu indulcitorul ales : banana pasata, sau 2-3 linguri de miere sau de sirop de artar.

Optional se poate amesteca si cu 2 oua de tara sau bio.

Reteta se poate face la rece : o pui jumatate de ora in congelator, dupa care se muta in frigider.

Se poate face si la cuptor, o ora la 150 grade, dupa care se lasa la racit si se pune la frigider jumatate de ora inainte de a fi consumata.

Yummy…

Reteta rapida si sanatoasa de   dovlecei Posted on februarie 23, 2013 | Scrie un comentariu

Reteta cu dovlecei care se poate face in 10-15 min, dupa serviciu:

Ingrediente:

-         5 dovlecei

-         o cutie de branza telemea (cu capra sau oaie va iesi mai gustoasa, dar poti folosi si branza de vaca daca nu iti place un gust mai puternic)

-         4-6 oua bio sau de tara

-         o legatura de marar

Mod de preparare :

Se curata si se taie cubulete dovleceii.

Branza se taie si ea cubulete si se sfarama putin cu furculita.

Oule se bat cu sare si piper. Se aduga mararul taiat in castronul cu ouale batute.

Se ia o tava si se unge cu foarte putin ulei. Se pun cubuletele de dovlecei, apoi cubuletele de branza (amestecate printre dovlecei). Peste se toarna ouale batute, cu sare, piper si marar.

Tava cu amestectul se pune la cuptor, la 150-180 grade, aproximativ o ora, pana se rumeneste.

O mancare delicioasa si sanatoasa! Si mai ales rapida, iti va lasa toata seara libera pentru relaxare !

Reteta de ciocolata sanatoasa, facuta la   rece

Posted on februarie 21, 2013 | Scrie un comentariu

O ciocolata sanatoasa pentru copilul tau, fara zahar, fara garsimi nesanatoase, fara coacere, fara efort  J

Ingrediente: cacao, pudra de roscove, ulei de cocos, miere

Se pun intr-un caston:

-          3 linguri de cacao

-          3 linguri de ulei de cocos

-          1 lingura de pudra de roscove

-          1 lingura de miere

…si se amesteca (cu lingura, nu este nevoie de mixer sau blender). Peste acest amestec se adauga din nou ingredientele exact in aceleasi proportii si se amesteca. Procedura se repeta de 3 (sau 4) ori. Se poate adapta dupa gust. Daca vreti sa fie mai dulce, puneti mai multa miere. Ingredientul care leaga compozitia este uleiul de cocos. Daca vi se pare ca nu s-a legat suficient, mai adaugati ulei de cocos si amestecati.

Pasta astfel obtinuta se intine cu o lingura de lemn intr-o tava si se pune la frigider 30 min. Veti obtine o ciocolata delicioasa si sanatoasa! Yummy…

Poveste pentru copiii   timizi Posted on august 28, 2012 | Scrie un comentariu

Gandacelul Zumzaila si Furnicuta Harnicuta

A fost odata ca niciodata o mare Padure, unde traiau o multime de animale si vietati, si unde puteau fi intanite Bucuria si Tristetea. Dar toate faceau parte din viata Padurii.

La baza unui fir de iarba isi avea casa o furnicuta. Desi micuta, furnicuta ii uimea pe ceilalti prin puterea si harnicia ei. Treburile erau atat de multe, si furnicuta atat de harnica, incat Jocul era uitat in dulapior.

Intr-o zi furnicuta, pe cand mergea sa ia apa, a intalnit o creatura ciudata, ce semana cu un gandacel.

-          Eu sunt gandacelul Zumzaila, si sunt nou in Padure, incantat de cunostinta. Vrei sa vii cu mine in casele oamenilor sa-i gadilam?

Furnicuta, socata de indrazneala, a refuzat cu demnitate, considerand ca este o vietate obraznica.

Gandacelul Zumzaila a placut-o insa pe Furnicuta si si-a facut adapostul pe acoperisul casei ei. Isi petrecea timpul zumzaind si tachinand-o.

Furnicuta era in sinea ei, in secret, tot mai curioasa. Intr-o zi, Zumzaila i-a adus pulbere de zane pe aripioare si i-a promis ca daca va veni cu el intr-un loc nemaivazut, nemaiauzit din inima padurii, va avea si ea pulbere magica, se va putea juca cu zanele si va putea zbura.

Asa ca Furnicuta a pornit cu inimioara batandu-i tare tare intr-o aventura de necrezut pentru ea, alaturi de gandacelul cel poznas.

Pana si in zilele noastre poate fi vazuta zburand si razand fericita. Si desi in continuare harnicuta, nu uita niciodata sa viziteze Jocul din dulapior.

Poveste scrisa impreuna cu Simona Lita

Poveste pentru copiii hipersensibili dar si pentru parintii   hiperprotectivi…

Pentru ca si parintii au nevoie de povesti…

Povestea Fetiţei Sensibile

A fost odată ca niciodată o fetiţă. Această fetiţă era foarte sensibilă, aşa se născuse ea. Aşa că doctorii i-au făcut în spital o cameră plină cu jucării, cu tot ce-şi dorea ea, însă i–au interzis să iasă din acea cameră pentru că orice adiere de vânt, orice microb ar fi putut-o omorî. Camera avea un burlan, pe care venea aer filtrat, astfel încât copilul să respire doar aer foarte curat. Camera avea pereţii de sticlă pentru ca fetiţa să poată să vadă şi să vorbească cu toţi oamenii care treceau pe acolo, prin spital, însă să nu poată să îi atingă. Camera nu avea uşă şi nici fereastră.

Fetiţa îşi ducea viaţa ei de zi cu zi, jucându-se cu jucăriile şi nu era nici fericită şi nici nefericită pentru că niciodată nu văzuse altceva şi aşa arăta lumea şi viaţa pentru ea de când se ştia.

Într-o zi a venit în spital un băieţel, care s-a apropiat de camera cu pereţii de sticlă şi a văzut-o pe fetiţa noastră, jucându-se înăuntru. A văzut felurite şi minunate jucării frumos colorate, animale de pluş, trenuleţe şi păpuşi. Dar si multe multe batiste pentru că fetiţa noastră era mereu racită. Atras de curiozitate, a întrebat-o:

-          Ce faci? Cine eşti tu?

-          Eu sunt fetiţa din camera de sticlă

-          Dar ce faci tu aici?

-          Eu n-am voie să ies afara pentru că m-aş îmbolnăvi şi aş muri – i-a explicat fetiţa. Eu mă joc aici in camera mea, şi mă uit la lume, şi respir prin burlan.

Băieţelul de afară s-a arătat foarte uimit şi a tot întrebat-o şi a cercetat cum e cu burlanul, cum se joacă ea şi cum e această cameră ciudată.

Cei doi s-au împrietenit. Băieţelul de afară a tot venit la Fetiţa Sensibilă şi au tot povestit şi s-au tot jucat prin pereţii de sticla. A fost primul care revenea şi care a legat o prietenie de durată cu Fetiţa Sensibilă. I-a povestit foarte mult despre lumea de afara, despre soare, copaci, apă, despre copii care alergau pe câmpuri, şi se jucau împreună. Despre căţei şi pisici. Despre anotimpurile care se schimbă. Flori şi ninsori. Îi povestea toate peripeţiile lui.

Fetiţa Sensibilă asculta şi absorbea totul. Şi în inima ei se trezea treptat o dorinţă, ca si cum ar tânjii după ceva….

-          Vino cu mine afară să ne jucăm – i-a spus Băieţelul de afara

-          Nu pot. Dacă ies afară mor – s-a tânguit Fetiţa sensibilă

Aşa astăzi, aşa mâine…Până când într-o zi nu îi mai pria nici camera, nici jucăriile, nici trecătorii curioşi care-i puneau multe întrebări, nici nimic. Iar dorinţa creştea tot mai puternică.

-          Vreau sa vin cu tine – i-a spus. Dar cum să ies de aici? Camera asta nu are nici geamuri nici uşă.

S-au tot gândit cum să facă, până a venit Băieţelul de Afară cu ideea să iasă pe burlan. Burlanul avea un capăt afară, de unde lua aer şi un capăt în cameră, pe unde sufla aer.

Fetiţa Sensibilă s-a urcat până la gura burlanului şi şi-a dat drumul prin burlan. S-a rostogolit drept în afara camerei de sticlă. S-a uitat mirată la camera ei văzută din afară. Părea foarte mică şi tristă. L-a luat de mână pe băieţelul de afară şi au fugit spre uşa spitalului.

Afară a lovit-o lumina aurie si caldura soarelui într-un mod deosebit de plăcut si s-a imbatat de mirosurile nenumarate ale orasului. Şi au tot fugit aşa ţinându-se de mână şi s-au jucat până seara.

„A meritat” s-a gândit Fetiţa Sensibilă. Şi aştepta să i se întâmple ceva rău. Însă în mod straniu..nici urmă de sensibilitate…nici gatul n-o durea, nici ochii nu-i curgeau…Ce să se fi întâmplat oare? De fapt se simţea mai în formă ca niciodată. Corpul ei era liber si puternic şi aerul de afara ii hranea plamanii asa cum burlanul n-a stiut niciodata sa o faca.

Şi aşa a trecut o zi, şi aşa au trecut două… In aer liber si in liberatate, jucandu-se, fetiţa noastră pe zi ce trecea se făcea tot mai SĂNĂTOASĂ. Avea ochii ageri, gâtul curat, plămânii puternici, stomacul rezistent, burtica liniştită, picioarele rapide şi puternice, iar mâinile îndemânatice. A devenit rezistentă şi PUTERNICĂ.

CONTROLUL FURIEI LA PARINTI

”Sunt parintele lui si trebuie sa ma asculte!””Il invat eu minte!””Om fac din el, sa vezi numai ce o sa ma asculte!””Acum ori niciodata il pun la punct. Ma tine el minte pentru asta!”

Iti suna cunoscute replicile de mai sus? Probabil ai rostit cel putin una dintre ele sau ai auzit macar un parinte vorbind astfel. Ceea ce ele ascund sunt emotii negative: furia, nerabdarea, lipsa de toleranta la frustrare, dorinta de a pune la punct, de a manifesta controlul, de a modela pe cei din jur.

De ce apare furia in relatia parinte- copil?Furia este una dintre emotiile cele mai frecvent intalnite in randul parintilor deoarece:

lipsa de timp provoaca fisuri in relatia de comunicare cu copilul, iar deseori mesajul care se doreste transmis este gresit inteles

stresul si programul de zi cu zi de la serviciu reduc energia si rabdarea parintilor pentru a-i asculta, a-i observa pe copii si a le raspunde asa cum au nevoie acestia

parintii au asteptari prea mari de la copii. In cazul in care tu iti doresti sa ai un copil cu 10 pe linie, un copil care sa nu cauzeze probleme sau neintelegeri in cadrul scolii sau in grupul de prieteni, iar copilul prin comportamentele sale iti demonstreaza exact contrariul, sansele ca furia ta sa apara sunt extreme de mari.

critica exagerata din partea parintilor poate transmite copiilor mesajul ca nu sunt buni la nimic. In acest caz este foarte probabil ca cei mici sa manifeste o serie de comportamente de revolta, ceea ce va amplifica atat furia parintilor, cat si a copiilor.

Ce poti sa faci ca parinte pentru a controla furia?

1. Priveste furia ca pe o emotie acceptabila. Cu alte cuvinte, nu trebuie sa incerci “sa nu te enervezi”, ci sa incerci sa traiesti aceasta emotie si sa o exprimi intr-o maniera care nu ii raneste pe cei din jur.

2. Incearca sa descoperi semnele prin care se manifesta furia: inrosirea obrajilor, senzatie de uscare gurii, tremur la nivelul membrelor, incoerenta in limbaj, dificultate de a mai gasi cuvintele etc. Atunci cand simti ca ti se intampla toate acestea intr-o discutie cu copilul sau cu partenerul tau de viata, este semnul ca trebuie sa iei o pauza de la discutie.

3. Este bine sa iei decizia de a lua o pauza cand furia abia incepe sa se instaleze; mai tarziu s-ar putea sa iti fie mult mai greu sa iesi din situatie, pierzand controlul rational asupra a ceea ce spui si faci.

4. O data ce ai anuntat ca o sa iei o pauza, iesi din camera in care a avut loc discutia, cauta un loc linistit in care sa fii singur(a) si in care poti face o activitate care sa te calmeze. Pentru unii oameni, a merge la o plimbare afara sau a face curatenie in camera functioneaza ca modalitati de consumare a energiei fizice care insoteste furia. Cand simti ca te-ai linistit, intoarce-te si reia discutia. Sansele de a izbucni un nou conflict sunt minime, daca ti-ai luat tot timpul de care ai avut nevoie pentru a te linisti.

5. Invata sa gandesti si sa te pozitionezi din cand in cand in afara situatiei. Aminteste-ti de metafora trenului. Altfel privesti situatia atunci cand te afli in tren si intr-o cu totul alta maniera atunci cand te afli in elicopter si privesti trenul de la departare. Este vorba de nevoia de a te detasa de situatie, pentru a o privi in mod corect. In mijlocul discutiei cu copilul sau cu partenerul de viata, opreste-te si imagineaza-ti ca observi discutia din exterior. Cum se poarta copilul tau: este suparat, speriat, dezamagit sau furios? Dar tu?

6. Acorda-ti timp pentru a afla care sunt aspectele propriei persoane de care nu esti multumit(a). Dificultatea de a controla furia reprezinta de multe ori un semn al frustrarii interioare  legate de propria persoana, nu neaparat de cea din fata ta. “Dar copilul m-a enervat!” ai putea raspunde. De fapt, copilul doar a realizat un comportament. Reactia emotionala, de furie sau enervare iti apartine in totalitate. Ca dovada, gandeste-te la faptul ca nu toti oamenii se enerveaza din aceleasi motive si ca alte persoane poate ar fi reactionat altfel daca s-ar fi confruntat cu acelasi tip de comportament al copilului cu care te confrunti si tu. Daca accepti sa iti asumi responsabilitatea pentru propriile emotii, vei reusi sa castigi un minim control asupra lor si vei face primul pas catre a descoperi ce te nemultumeste cu adevarat.

7. Fa-ti un obicei din a te concentra asupra solutiilor. Copilul tau lipseste frecvent de la scoala si ia note mici? A tipa la el si a-l pedepsi sunt strategii care nu dau rezultate? Reactiile de furie nu exprima decat faptul ca inca nu ai gasit solutia la aceasta problema si ca trebuie sa cauti altceva. Multi parinti cu probleme in gestionarea furiei raman blocati in

aceeasi reactie care nu rezolva situatia: copilul face ceva gresit, parintele se enerveaza. Daca iti folosesti energia pentru a gasi o solutie (ex.consiliere, comunicarea cu profesorii, imbunatatirea relatiei cu copilul), conflictele se vor diminua in timp si vei evita ca furia sa preia controlul asupra comportamentului tau. Poti sa iti formezi acest “obicei de gandire” pornind de la lucrurile marunte.

8. Cauta sprijin in partenerul de viata ori la rudele cele mai apropiate care iti pot fi de ajutor in identificarea de solutii si in oferirea unui sfat bun.

Vrei sa afli daca tu esti un parinte furios? Raspunde la intrebarile de mai jos, cat de sincer se poate:

Te simti frustrat destul de des din cauza copilului tau? Crezi ca fiul sau fiica ta, uneori face totul intentionat, doar pentru a te enerva si a

te deranja? Ti se intampla sa tipi, sa spargi sau sa ridici vocea atunci cand copilul tau face

ceva ce nu ar trebui? Iti impingi, lovesti sau pisti copilul daca te enervezi? Folosesti amenintarile pentru a te face ascultat ori pentru a instaura pacea in

familia ta? Copilului tau ii e frica de tine?

Daca ai raspuns cu ”da” la majoritatea intrebarilor, este posibil sa ai tendinta de a lasa furia sa te domine atunci cand esti in situatii pe care le consideri inacceptabile.

Care sunt situatiile in care te enervezi in relatia cu copilul tau?Recomanda unui prieten Trimite pe Trimite pe Trimite pe si autentificati pot face recomandari.Articole ale aceluiasi autor:

Codul bunelor maniere la restaurant Ce si cum invata liceanul? Stiinta intr-o felie de mar

» mai multe articole de SuntParinte.ro

Comentarii (12) Marţi, 18 Septembrie 2012 03:01

lluminita Furia...si s-a deschis ”Cutia Pandorei”, si stihiile au navalit peste oameni... Toti ne suparam, uneori ne infuriem dar, depinde pana unde lasi aceasta plaga sa te afecteze... Esti manios pe copil...din diferite motive(daca vrei, le gasesti oricum...). Cat mi-as fi dorit ca , copilul meu sa ia numai note de zece, unsprezece... Cat mi-as dori sa fie mai putin timid sau...poate mai putin tupeist(ca nu ma mai inteleg cu el...)”... Este vorba de a te detasa de situatie...”. Da, cred ca, atunci cand esti suparat este mai bine sa iei o pauza

de ”RESPIRATI” si sa te gandesti daca TU, in calitate de om mare si ...responsabil ai gresit sau...gresesti, ajutand la escaladarea unor conflicte. Eu ii doresc tot binele din lume copilui meu,si nu numai. Dar, oare eu gresesc??? Unde anume??? Ce declanseaza aceste stari conflictuale??? In nici un caz, copilul... Poate ca, faptul ca, in iuresul vietii, am uitat ce este mai important: SA-MI ASCULT CU ADEVARAT COPILUL SI SA-L IUBESC, PENTRU CA...ESTE UNIC SI IREPETABIL...

Vineri, 16 Decembrie 2011 19:41 drepturile barbatului Stiai ca in Romania :

- speranta de viata a barbatilor romani este 68.2 ani cu 6,8 ani mai mica fata de 75 ani a femeilor ? - varsta de pensionare a femeilor este mai mica ca cea a barbatilor , in ciuda faptului ca un barbat traieste cu 6.8 ani mai putin ca o femeie ? - 50% din casatorii sfarsesc prin divort iar in cazurile famiilor cu copii, 90% cazuri femeia ia copii iar barbatul trebuie sa plateasca pensie alimentara ? - un numar egal de barbati sunt victime ale violentei domestice, dar femeile vinovate nu sunt pedepsite de lege ? - exista numeroase asociatii care ajuta femeile victime ale violentei in familie dar nici o asociatie nu ajuta barbatii in aceeasi situatie ? - nu exista legi care sa opreasca dicriminarea barbatilor in mass media in timp ce sunt legi impotriva discriminarii femeilor sau a etniilor ? - sunt mai multi barbati someri decat femei in somaj ? - muncile grele obositoare si periculoase sunt facute in o majoritate covarsitoare de catre barbati ? - nu avem o asociatie care sa militeze pentru drepturile barbatului ? - in mass media nu este prezentat modelul barbatului care munceste ?

Marţi, 22 Noiembrie

MANAGEMENTUL FURIEI LA PROFESORI

Esti profesor si nu de putine ori ai fost nevoit sa „faci pe politistul” in clasa doar pentru ca doi sau trei elevi nu erau cuminti? Ai simtit de nenumarate ori cum te cuprinde furia pentru ca nu reusesti sa iti tii lectia cum ti-ai dori din cauza elevilor neastamparati? Daca lucrezi cu o clasa de copii in fiecare zi, sigur iti doresti sa afli cum poti gestiona furia mai bine.

Ganduri care favorizeaza aparitia furieiExista o serie de „erori” de gandire care favorizeaza aparitia furiei. Multe dintre ele se formeaza de-a lungul timpului si devin parte a modalitatii in care persoana priveste lumea in general. Iata cateva dintre ele:

1) Gandirea in extreme. „Ai invatat sau nu?!”Pentru persoana cu un astfel de stil de gandire, lucrurile sunt albe sau negre, copiii sunt obraznici sau cuminti, oamenii sunt buni sau rai, iar orele se desfasoara fie perfect, fie dezastruos. Acest mod de gandire „ajuta” la instalarea frustrarii foarte repede, deoarece nu exista „nuante de gri” intre bine si rau.

2) Suprageneralizarea. Iata un exemplu in care poate aparea suprageneralizarea. Un elev se comporta pentru prima data urat la ora de romana. Profesorul poate sa traga concluzia ca elevul este un obraznic, ca se va comporta la fel si la ora viitoare si ca trebuie sa fie atent la comportamentul acestuia pe viitor. Astfel, cadrul didactic va fi pregatit sa sanctioneze orice comportament „suspect” al elevului respectiv.

3) „Vederea in tunel”.  „Ionut nu isi lasa colegul sa fie atent, Maria se joaca pe sub banca, iar Petre scrie mesaje pe telefon! Ora  e distrusa.” Vederea in tunel se refera la a observa doar aspectele negative ale unei situatii sau ale unui comportament. De multe ori, profesorii care „vad in tunel” nu isi amintesc si de restul de 20 de copii care ii asculta linistiti. Concentrandu-se asupra elevilor cu probleme, frustrarea creste, iar furia este urmatorul pas.

4) Personalizarea se manifesta prin ganduri precum „Vrea sa ma enerveze, de-asta vorbeste intruna.”, „Vrea sa imi saboteze ora, de aceea nu raspunde cand il intreb.”, „Nu ma respecta, din acest motiv nu vrea sa ma asculte si sa treaca la tabla.” si presupune asocierea motivelor comportamentelor celor din jur cu propria persoana De multe ori, sursele comportamentelor care ne deranjeaza la ceilalti nu au legatura neaparat cu noi.

5) Etichetarea. „Ionut este obraznicul clasei, Ana este cea mai cuminte.” sunt formulari destul de frecvente, nu doar in clasa, ci si in familie. Atunci cand un adult eticheteaza negativ un copil, se asteapta sa primeasca din partea lui doar lucruri negative. Acest lucru il face pe adult sa nu observe gesturile pozitive ale copilului sau sa le minimalizeze („Andrei, azi nu mi-ai deranjat ora, nu-mi vine sa cred! Probabil ai gasit ceva mai interesant de facut!”).

6) „Trebuie”. Un cadru didactic ar putea gandi ”Toti elevii trebuie sa ma asculte, orice-ar fi!”, ”Elevul acesta trebuie sa faca cum ii spun eu”. Gandirea in termeni imperativi favorizeaza instalarea rapida a frustrarii, deoarece cerem lucruri care nu depind neaparat de noi sau, uneori, nici macar de altii.  Varianta benefica este de a formula asteptarile fata de ceilalti si fata de sine insusi in termeni de „As prefera”: „As prefera ca toti elevii sa fie atenti si voi face tot ce pot pentru acest lucru.”

Cum poate fi gestionata furia?1. Pastrarea controlului asupra gandurilor. Atunci cand apare un comportament care de obicei te enerveaza, identifica gandurile care iti vin minte. Este posibil ca printre ele sa se numere si cele de tip irational, enumerate mai sus.  Inlocuieste pe rand gandurile irationale cu cele rationale „Nu vrea sa ma enerveze, probabil vrea doar atentie din partea

mea.”, „Nu e doar un copil obraznic, este un copil cu personalitate in formare, e normal sa faca greseli.” etc.  Este nevoie de antrenament pentru a reusi sa iti „modelezi” gandurile, dar nu este imposibil.

2. Tehnici de calmare: numararea de la 10 in jos. Aceasta este o modalitate care poate ajuta pe moment un cadru didactic enervat de modul in care cineva din clasa de elevi se comporta. Distragerea atentiei dinspre gandurile negative printr-o tehnica comportamentala atat de simpla poate fi pe moment solutia de a merge mai departe si a evita aparitia furiei. Poti folosi si  cuvantul „STOP” pentru a opri sirul gandurilor negative. Te poti focusa pe un aspect pozitiv pe care il observi in acel moment in clasa.

3. Ignorarea atitudinii sau comportamentului copilului. Cauta sa identifici elevii din clasa care sunt atenti si cere-le sa participe la lectie sau continua sa predai pur si simplu. Daca nu primeste atentie din partea cadrului didactic, este posibil ca elevul sa renunte la comportamentul sau.

4. Folosirea comportamentul copilului in favoarea ta. Deseori, elevii care deranjeaza o ora o fac pentru ca doresc sa fie in centrul atentiei, sa capteze toate privirile asupra lor. De aceea, indicat ar fi ca profesorul sa ii ”capteze” pe ei. Implica-i in predarea la clasa, cere-le ajutorul in a scrie la tabla schita lectiei, cere-le exemple din viata lor de zi cu zi care pot face legatura cu materia pe care o predai.

5. Reconsiderarea surselor comportamentului manifestat de catre copil. Furia poate sa apara pentru ca profesorul nu a analizat sursa comportamentului copilului sau pentru ca o atribuie gresit. Atunci cand un elev are anumite comportamente inadecvate, este util sa incerci sa afli mai multe despre el, despre familia sa si despre preocuparile sale. In acest fel ai putea gasi explicatii pentru comportamentul sau, pe care nu il vei atribui doar intentiei de a te enerva sau a-ti strica ora.

6. Ajustarea asteptarilor fata de copil. Multe dintre reactiile de furie la clasa apar pentru ca profesorul se asteapta ca elevii sa se comporte „rational”. Copiii (si nici adolescentii) inca nu au dezvoltate toate functiile cognitive si de control care sa ii ajute sa ia decizii rationale. Aceste capacitati se dezvolta in timp si nici macar adultii nu dispun de ele in totalitate. Asadar, este bine pentru un cadru didactic sa intre in clasa cu asteptari realiste.

7. Schimbari in modul de predare. In loc sa incerce sa schimbe comportamentul copilului, cadrul didactic poate incerca sa schimbe ceva in modul de predare si de disciplinare a copiilor. Se pot stabili inca de la inceput un set de reguli impreuna cu elevii din clasa respectiva, precum si un sistem de recompense si sanctiuni in cazul respectarii/nerespectarii acestora. Pe cat posibil, este recomandabila folosirea metodelor interactive de predare si captarea atentiei elevilor si prin mijloace audio-vizuale.

8. Introspectie. Deseori, controlul scazut asupra furiei poate indica existenta unei probleme de ordin afectiv: acumularea de insatisfactii pe diverse planuri (material, profesional, personal) da nastere la o multime de emotii negative, care asteapta un simplu

pretext pentru a se manifesta. Persoanele care au probleme in gestionarea furiei sunt sfatuite sa descopere care sunt lucrurile care le nemultumesc la propria persoana, la propria viata si pe care ar fi bine sa le repare. Este posibil ca furia manifestata in relatie cu alte persoane sa scada daca faci acest lucru.

9. Tehnici de relaxare. Furia poate fi diminuata si cu ajutorul tehnicilor de relaxare – prin respiratie profunda, precum si prin imagerie dirijata – in stare de relaxare, incearca sa iti vizualizezi furia, de exemplu, ca pe un cub de gheata care se topeste treptat sub actiunea razelor soarelui. Poti fi gasite si alte imagini sugestive care ajuta persoana sa controleze si transforme aceasta emotie.

10. Daca nicio metoda de acest fel nu da rezultate, este recomandabil ajutorul de specialitate, din partea unui psiholog. Tehnici precum jocul de rol pot ajuta la intelegerea perspectivei elevilor, precum si la interpretarea si intelegerea propriilor reactii in situatii de stres.

Care sunt situatiile care reusesc sa enerveze profesorii la clasa?

Minighid in special parintilor cu copii de varsta scolara mica:

Inceputul scolii este in mod sigur un eveniment care umple de emotii inimile multor copii. Acum copilul invata cum sa relationeze adecvat cu altii, cum sa se organizeze, ce inseamna sa respecti un program, invata sa ia decizii, sa-si stapaneasca anumite dorinte, sa renunte la o serie de lucruri, sa socializeze, sa se integreze in colectivitate - sa se adapteze...intr-un cuvant.  Asemenea unui ritual anual, inceputul anului scolar este un moment bun sa ne intrebam: ce putem face pentru ca acest nou an sa fie mai productiv din punct de vedere scolar, mai placut din punct de vedere social si cu progrese cat mai vizibile in relatiile copilului cu lumea? Minighid in special parintilor cu copii de varsta scolara mica:

Iata cateva sfaturi pentru parinti, vizand o serie de principii morale de ordin practic, privind educatia copiilor in mediul familial. 1. Obisnuieste-l pe copil sa respecte regulile, insa nu-l obliga, nu impune si evita cuvantul “trebuie”! Cuvintele cel mai des intalnite in educatia copiilor, inca de cand trec

pragul varstei de 1 an par sa fie: “Nu pune mana acolo, nu ai voie, nu te duce acolo etc.”. Le interzicem de mici sa invete ce este lumea... in loc sa le-o aratam si sa intelegem alaturi de ei ca toate actiunile noastre au o explicatie si ca suntem rezultatul a ceea ce facem. Prin povesti de exemplu, ii poti insufla valorile pe care doresti sa le transmiti copilului tau. Educa-i gustul pentru libertate si invata-l sa indrazneasca. Invata-l ca are voie orice atata timp cat respecta legea, morala si normele bunului simt.

2. Organizeaza timpul. Invata copilul sa fie punctual, sa pretuiasca timpul propriu si pe al altora, sa fie serios, riguros si disciplinat. Poti lipi pe perete sau pe frigider un calendar lunar sau anual pentru a pune in evidenta evenimentele ce urmeaza si termenele limita. Stabiliti impreuna programul de dimineata: ora de trezire, regulile si programul de la baie, imbracatul, luarea unui mic dejun sanatos etc. Fii un exemplu in respectarea regulilor casei.

3. Fara violenta. Copiii preiau prin comportament ceea ce vad in casa. Ca parinti, este de preferat sa evitam vocile ridicate, tensiunea, nemultumirile exprimate in mod violent, reprosurile sau cuvintele urate. Chiar daca a doua zi acestea nu se vad neaparat in comportamentul copilului, cu timpul isi vor pune amprenta asupra personalitatii lui de mai tarziu. Discutiile aprinse si zgomotoase ii vor crea impresia ca totul se rezolva prin confruntare. A grija sa nu-i lezezi demnitatea in fata colegilor facandu-i observatii negative in public. Nu critica un copil in fata altui copil si nu manifesta mai multa atentie pentru unul dintre ei in cazul in care sunt frati. Asculta-i pe fiecare dintre ei si incearca sa ii inveti comportamentele pozitive prin puterea exemplului. Invata-l sa imprumute lucrurile, sa le ceara folosind “te rog” si sa multumeasca la inapoiere. Arata-i cum sa raspunda colegilor violenti, spune-i sa nu treaca sub tacere ce i se intampla, sa anunte profesorii si parintii imediat, sa plece rapid de la locul conflictelor fizice pentru a nu deveni victima, sa nu raspunda prin violenta la violente. 

4. Practica bunele maniere. Invata-l sa se comporte civilizat mai ales in public: sa cedeze locul in autobuz; sa nu vorbeasca zgomotos, ci discret si politicos; sa salute; sa aplaneze conflictele; sa fie atent si grijuliu cu copiii mai mici, cu cei nevoiasi sau cu dizabilitati; sa respecte mediul si sa aiba grija unde arunca resturile alimentare sau deseurile; sa foloseasca  expresiile “te rog” si “imi dai voie”, “imi cer scuze”, “imi pare rau” sau “pot sa te ajut?”. Invata copilul sa ii pese de felul in care pastreaza lucrurile si sa deprinda responsabilitatea de a se ingriji de el si de ceilalti. Invata-l, de exemplu, sa puna in frigider o sticla de apa noua, atunci cand a golit-o pe cea precedenta.

5. Carti sau computer? Important este rolul pe care il indeplineste computerul. Propune-i copilului  jocuri si programe educative pe calculator, din care sa invete atat noi cunostinte, cat si noi comportamente. Ar fi preferabil ca primele invataminte ale copilului sa fie desprinse din carti si lecturi, gustand savoarea povestilor, spiritul lecturii, vocabularul bogat, simtul estetic si latura moral-emotionala. Controleaza-i lecturile, comentati-le impreuna, dezbateti soarta personajelor, principiile lor de viata si desprindeti morala.

6. Negociaza. Ce fel de haine, pantofi, rucsac, tunsori se poarta? Ai grija : statutul social este foarte important pentru noi toti si copiii nu fac exceptie. Asadar, nu ii subestima sentimentele si dorinta de a se integra social, ci incearca sa-l ajuti sa se integreze, in limitele valorilor, gusturilor estetice si ale posibilitatilor financiare din familia ta. Permite-i sa-si aleaga rechizitele si hainele, dar in limitele unui buget stabilit in prealabil. Daca observi ca vrea prea multe, incearca sa temperezi aceasta pornire prin oferirea unor variante de alegere: “Iti iau ghiozdan nou, desi e bun si cel vechi, insa la ce renunti anul acesta? La bicicleta, la role, la o rochita moderna?”. Pana la urma creati o negociere care sa nu-i permita sa i se dea totul de-a gata. Invata-l ca nimic nu i se cuvine pur si simplu.

7. Conversatie, nu televizor. Rolul pasiv de telespectator nu-i potenteaza imaginatia. Deschide un atlas si cere-i sa iti citeasca despre animale. Daca stii sa-i starnesti curiozitatea, iti va pune o multime de intrebari si asa veti incepe o discutie interesanta. Pasiti impreuna pragul teatrelor, muzeelor si dati importanta sportului si plimbarilor in aer liber.

8. Bucura-te de copiii tai! Arata-le dragostea la fiecare pas. Bucura-te impreuna cu ei de aventura scolii! Intr-o buna zi vei realiza ca au crescut si ca ai trait alaturi de el, cei mai frumosi ani, anii copilariei. Lup Smaranda,InvatatoareScoala Generala Podul Rebrii - Rebrisoara, din cadrul Scolii Generale Iacob si Ioachim Muresanu – Rebrisoara, Judetul Bistrita-Nasaud

Despre autoare:“Sunt invatatoare de mai bine de 30 de ani. In meseria mea am incercat si incerc sa formez caractere mai mult decat sa transmit cunostinte. Mai nou la catedra sunt pasionata de a promova educatia pentru sanatate si avand multi copii care se intorc din Spania, ma preocupa integrarea lor in scoala din Romania. Am doi copii, doua fete de 30, respectiv 28 de ani, si doi nepotei de 1 an si 4 luni, respectiv 1 an si 7 luni. Cele doua fete au terminat Liceul Pedagogic si Facultatea de Psihologie, asa ca educatia in familia noastra este o traditie. Sfaturile din articol sunt inspirate in mare parte din experienta mea ca parinte, cat si din problemele cu care vin parintii elevilor si le discutam in clasa, sau pe care le aud/observ la elevii mei. Mobilul care m-a facut sa scriu acest articol a fost faptul ca vad din ce in ce mai multi parinti care ofera totul de-a gata copiilor, crezand ca asa e cel mai bine, privandu-i de trairea unor experiente care sa-i formeze in drumul ce-l au de parcurs in viata.”

 

TEMELE PENTRU CASA

 ...”Cel mai mult ma supara atunci cand parintii mei ma “cicalesc” si imi amintesc ca am

teme de facut...” (Tibi, 7 ani, elev in clasa I)

... “Nu stim cum sa mai procedam ca sa il determinam pe Tibi sa isi faca temele cu placere si sa nu se mai supere pe noi cand ii amintim ca pierde timpul in defavoarea

temelor...” (parintii lui Tibi)

Cand devin temele o sarcina suparatoare?De nenumarate ori efectuarea temelor pentru acasa constituie o mare problema pentru copilul tau, posibil la intrarea in clasa I sau chiar si mai tarziu. Observi ca din ce in ce mai des esti nevoit sa il distragi de la joaca si sa ii amintesti ca are teme de facut, iar timpul este nemilos... In acest caz trebuie sa observi ce anume il determina pe copil sa considere tema data acasa ca pe o sarcina suparatoare: este posibil ca acesta sa aiba unele deficiente de concentrare a atentiei in clasa, sa aiba un ritm de lucru lent, sa intampine greutati in rezolvarea sarcinilor scolare. Aceste ramaneri in urma pot determina stari de frustrare in clasa, copilul devenind din ce in ce mai putin interesat de noua lui ipostaza, aceea de “elev”, ceea ce il face ca acasa sa se intoarca cat mai mult spre vechea lui preocupare - jocul.

Ce puteti face? Ce va poate ajuta in acest caz?Pentru ca rezolvarea temelor in familiile care intampina astfel de probleme sa nu devina un adevarat “razboi” intre parinti si copil, este bine ca ambii parinti sa inteleaga ca din partea copilului este nevoie de un efort deosebit pentru respectarea unor reguli pe care le stabiliti de comun acord cu acesta. Sunt foarte importante si discutiile cu invatatoarea legate de comportamentul copilului in timpul orelor.

1. Copilul isi va nota temele intr-un caiet (fie cel de clasa, fie un caiet special) Daca ai constatat ca uita sa isi noteze tema, stabileste un regulament prin care sa ii acorzi pe cardul personal puncte pentru temele insemnate in caiet. In cazul cand copilul este abia in clasa I si nu reuseste sa isi noteze singur tema, o poti ruga pe invatatoare sa ii noteze tema (acest lucru se practica de obicei pana incep ei perioada abecedara) sau sa numeasca un alt copil din clasa (poate chiar pe colegul lui de banca) sa il ajute. In cazul in care copilul tau spune ca este si el capabil sa isi noteze, ai incredere in el, dar roag-o pe invatatoare sa verifice discret modul in care si-a notat noua tema. Daca ai constatat ca el depune un efort in acest caz, recompenseaza-l cu puncte in cardul personal.

2. Efectuarea temelor se face in acelasi loc, fara surse de distragere a atentiei copiluluiEste foarte important ca locul in care isi face temele copilul sa fie unul linistit, de preferat ar fi sa aiba un birou personal. Obisnuieste-l chiar inainte de a incepe scoala cu biroul lui personal la care poate sa deseneze, sa coloreze, sa faca diverse activitati pregatitoare. Verifica eventualele surse perturbatoare: factori vizuali sau sonori (muzica, jucarii, calculator, radio, televizor) alte surse: frati mai mici, unii membri ai familiei.

3. Temele se fac la aceeasi ora!Stabiliti impreuna cu copilul momentul in care acesta incepe sa isi rezolve temele. Nu este foarte importanta ora ci momentul zilei: de exemplu dupa o anumita pauza de la masa de pranz sau dupa somnul de pranz. Daca ai constatat ca puterile copilului sunt refacute dupa o mica perioada de somn, acorda-i aceasta perioada de refacere. Important este ca acest moment sa nu fie schimbat deoarece pot sa apara dificultati in rezolvarea temelor. Nu este recomandata rezolvarea temelor seara tarziu dupa ce te intorci de la munca.

4. Stabiliti impreuna cu copilul timpul maxim acordat fiecarei teme in parte!Daca copilul iti cere ajutorul, asaza-te alaturi de el la birou si parcurgeti impreuna tot ce este de rezolvat pentru a-ti face o imagine despre ceea ce a inteles si stie sa faca. In cazul in care constati ca nu a inteles anumite lucruri, nu il certa! Explica-i-le cu calm si spune-i ca ti-ar placea ca a doua zi sa iti explice el ce are de facut pentru ca sigur se va descurca mult mai bine decat tine! In acest mod contribui la cresterea increderii in fortele proprii si il ajuti sa isi revizuiasca putin atitudinea fata de ceea ce se face in clasa. Stabiliti apoi pentru fiecare tema cateva conditii legate de aspect, corectitudine, timp de rezolvare. Invita-l sa treaca la rezolvare dar observa modul in care lucreaza. Propune-i chiar sa cronometrati timpul necesar rezolvarii fiecarei teme si 5. Alcatuiti impreuna cu copilul un plan de recompensare cu puncte Invata sa negociezi cu copilul in legatura cu ceea ce doresti de la el in efectuarea temelor. Va deveni foarte cooperant cand ambii parinti ii vor arata ca aceste reguli nu sunt “impuse”ci stabilite de comun acord. Cere-i copilului sa se autoevalueze si fii darnic atunci cand merita apreciat! Il vei ajuta sa isi dezvolte stima de sine si capacitatile de autoapreciere.

6. Planul meu pentru temele de acasa- Reguli de joc (adaptare dupa M. Döpfner, S. Schürmann, G. Lehmkuhl, Copilul hiperactiv si incapatanat, Editura RTS, Cluj Napoca, 2004)Iti propunem mai jos un model de plan pentru a-l determina pe copil sa participe cu interes la respectarea regulilor de joc:

Calculeaza-ti punctele! Pasul I: Daca ai respectat regulile stabilite pentru efectuarea temelor, ai voie sa iti acorzi maxim 5 puncte. Cate puncte crezi ca meriti? Incercuieste cifra corespunzatoare: 1 2 3 4 5 Daca sunt foarte multumiti de tine si parintii iti pot acorda maxim 5 puncte. Roaga-i sa te aprecieze incercuind cifra corespunzatoare! 1 2 3 4 5 Total puncte obtinute la Pasul I: ...............

Pasul II: Reguli suplimentare: (Model)Descrieti tipul de comportament si stabiliti impreuna cate puncte va primi copilul

Obtin puncte in plus daca: Numar de puncte

Imi notez in fiecare zi temele in caiet ...........

Imi fac singur temele ...........

Respect programul de lucru ...........

Lucrez suplimentar, etc ...........

Total puncte obtinute la Pasul II ...........

Faceti impreuna o contabilizare a punctelor la un interval de timp (1-2 saptamani)

Data Ziua Numar de puncte acumulate

  Luni ...........

  Marti ...........

  Miercuri ...........

  Joi ...........

  Vineri ...........

Total puncte acumulate (pasul I si II) ...........

Pot schimba punctele acumulate! (Model)Stabiliti impreuna o lista cu dorinte pentru recompensele suplimentare (5-10 recompense). Acceptati-le si pe acelea cu care nu sunteti absolut de acord, dar ganditi-va si la unele activitati pe care ati dori sa le faceti impreuna. Acest lucru il determina pe copil sa se autodepaseasca, permitand in acelasi timp parintilor sa puna in discutie schimbarea unor comportamente indezirabile (nedorite) cu unele dezirabile.

Numar de puncte Pot fi schimbate in

........... Un joc impreuna cu parintii

........... O ora de stat in plus la joaca

........... ...........

........... ...........

........... ...........

........... ...........

Si ... totusi...Putem transforma rezolvarea temelor pentru acasa intr-o activitate placuta pentru copil? Da! Cu tact si intelegere parintii sunt in masura sa il ajute pe copil sa treaca peste eventualele probleme legate de stresul temelor de acasa...Cum? Oferindu-i sprijinul de care are nevoie, incurajandu-l permanent, valorizandu-l, cultivandu-i increderea in sine...

Asadar...Te asteptam sa ne relatezi in ce masura temele copilului tau reprezinta o

sursa de disconfort pentru intreaga familie sau, dimpotriva, cum ai reusit sa gestionezi aceasta situatie?

Durac ValentinaProfesor psihologColegiul National “Kemal Ataturk”, Medgidia, jud. Constanta.

LEGILE LUI MURPHY PENTRU PARINTI

“Zambeste, maine va fi mai rau.” Ai auzit aceasta lege a lui Murphy si inainte de a deveni parinte, dar parca de cand ai un copil, iti vine in minte mai des ca inainte. Asta pentru ca a fi parinte inseamna a avea o viata mai complicata, mai plina de neprevazut, dar si mai plina de umor. Parintii si-au castigat dreptul la o rubrica speciala in “codul” legilor lui Murphy, iar o simpla cautare pe internet dovedeste ca viata cu un copil ofera surse nelimitate de umor. Asadar, iata o selectie de legi ale lui Murphy pentru parinti .

1. Copiii nu dorm niciodata. Ei isi reincarca bateriile.2. Copiii lumineaza orice casa. Asta pentru ca niciodata nu sting lumina in urma lor.3. Cea mai accelerata perioada de crestere a copilului este atunci cand ii cumperi haine noi pentru scoala.4. Alarma ceasului este un dispozitiv pentru a-i trezi pe oamenii care nu au copii mici.5. A face curatenie in casa atunci cand sunt si copiii prin preajma e ca si cum ai incerca sa deszapezesti un drum in timpul ninsorii.6. Nepotii sunt recompensa lui Dumnezeu ca nu ti-ai ucis copiii.7. Obiectul pe care copilul tau nu il gaseste si pe care ar fi trebuit sa il aiba in urmatoarele secunde la gradinita va fi gasit in ultimul loc in care te-ai fi gandit sa il cauti.8. Singurele lucruri pe care copiii le vor impartasi fara nicio retinere sunt bolile virale si varsta mamei.9. A incerca sa imbraci un copil mic e ca si cum ai incerca sa opresti din mers o masina.10. Cu cat stai mai tarziu seara, cu atat mai devreme se va trezi copilul tau in urmatoarea dimineata.11. Pentru ca un copil sa fie curat, ceva trebuie sa se murdareasca.12. Jucariile se multiplica pentru a umple toate spatiile goale existente.13. Cel mai sigur mod de a-l determina pe copilul tau sa faca ceva este a-i interzice acel lucru.14. Cu cat petreci mai mult timp gatind o mancare, cu atat sansele ca celui mic sa nu ii placa cresc exponential.15. Ca parinti, petrecem primii doi ani din viata copiilor invatandu-i sa mearga si sa vorbeasca. Restul de 16, ne chinuim sa ii invatam sa stea jos si sa taca.16. Exact cu o seara inainte de a pleca intr-o excursie, copilul tau se va imbolnavi subit.17. Intotdeauna, numai dupa ce au facut baie, copiii vor sa picteze ori sa se joace in nisip.18. Copiii rareori uita ce ai spus. De fapt, intotdeauna citeaza cuvant cu cuvant tot ce nu ar fi trebuit sa spui.19. Tricoul pe care copilul tau trebuie sa il poarte azi la scoala este acelasi tricou care trebuie spalat si calcat.

20. Copilul tau este intotdeauna singurul care s-a comportat obraznic.

Lista e deschisa. Suntem siguri ca fiecare parinte are cel putin inca o lege a lui Murphy de adaugat, asa ca le asteptam cu pofta de zambet in sectiunea de comentarii .

TICURILE LA COPII

In jur de 20% din copii prezinta cel putin un tic motor sau vocal in dezvoltarea lor pana la varsta adolescentei, sustin expertii. Ticurile pot sa dispara in minim 3 luni de zile, iar un diagnostic de tulburare psihica se pune numai daca ticul se manifesta pe o durata de minim un an. Asadar, daca observi la copilul tau anumite gesturi, miscari sau sunete repetitive si te ingrijoreaza faptul ca s-ar putea sa fi dezvoltat un tic, citeste in continuare. 

Ce sunt ticurile?Ticurile sunt miscari involuntare, rapide si stereotipe care implica deseori anumite grupe musculare. Ele sunt de scurta durata si pot fi partial controlate, insa e nevoie in primul rand ca persoana in cauza sa le constientizeze, iar efortul este destul de mare. Totusi, cu cat incercam sa le controlam mai mult, mai tarziu vor reaparea fara a fi constienti de ele si vor avea o durata si o intensitate mai mare de manifestare. Ticurile pot insemna: clipit, grimase faciale, umflarea narilor, deschiderea gurii, datul din picior, rosul unghiilor, invartirea parului pe degete, batutul din degete pe masa etc.

De ce apar ticurile?Cauzele ticurilor sunt inca dezbatute. Initial, acestea au fost legate de factori emotionali, insa studiile recente gasesc o legatura intre aparitia ticurilor si factori genetici si biologici.Cel mai frecvent, ticurile sunt mai accentuate atunci cand nivelul de stres este ridicat, in momente de anxietate si de oboseala. In plus, anumite medicamente prescrise copilului pot sa genereze simptome specifice ticurilor.

Cate tipuri de ticuri exista?-    Ticuri vocale: repetarea unor cuvinte, sunete ciudate, fornait, suierat etc.-    Ticuri motorii:  comportamente si gesturi care pot fi simple sau complexe (atunci cand exista o combinatie de doua sau mai multe ticuri);

Ce este sindromul Tourette?

Diagnosticul de sindrom Tourette se pune atunci cand exista o combinatie de ticuri vocale si motorii. Deseori, sindromul Tourette este insotit de simptome specifice tulburarii de hiperactivitate si deficit atentional (ADHD), dar si tulburarii obsesiv-compulsive. Originea acestei tulburari este genetica, astfel ca, daca cineva din familie a fost diagnosticat la un moment dat cu acest sindrom, sansele ca si copilul sa prezinte simptome ale tulburarii cresc.

Cum se trateaza ticurile?Tratamentul depinde de severitatea lor. De cele mai multe ori, nu este nevoie de un tratament medicamentos sau de o interventie a unui psiholog fiindca ele dispar de la sine. In alte cazuri, un control la medical de familie si ulterior la un neuropsihiatru poate insemna un tratament medicamentos pe care copilul este nevoit sa il ia pentru o perioada de timp. In plus, terapia comportamentala este de mare ajutor in reducerea frecventei ticurilor.

Ticurile pot sa afecteze starea emotionala a copiilor fiindca ii pun pe acestia de cele mai multe ori in centrul atentiei celor din jur. E nevoie de mult sprijin si intelegere din partea parintilor, dar si de informatii corecte oferite celor din jur pentru a-l ajuta pe copilul cu ticuri sa treaca mai repede peste aceasta perioada. Tu ai observat la copilul tau prezenta unor ticuri?

 

TICURILE VERBALE LA COPIL   

Esti racit? Te doare gatul? Isi intreaba mama copilul.-    Nu.-    Atunci de ce tot tusesti?-    Nu tusesc.-    Vino sa-ti vad gatul.-    Dar, mami, n-am nimic.”

Astfel poate decurge discutia dintre un parinte si un copil cu tic vocal, care isi drege vocea des, uneori fara sa isi dea seama.  Ticurile verbale (sau vocale) sunt sunetele sau cuvintele pe care o persoana le exteriorizeaza fara sa se poata controla, in mod repetat.

Care sunt cele mai frecvente ticuri verbale care apar la copii?-    Tusitul;-    Fluieratul;-    Scosul unor sunete precum sarpele;-    Repetarea unor cuvinte;

-    Trasul pe nari a aerului cu zgomot;-    Scrasnitul din dinti;

Cum afecteaza ticurile verbale activitatea copilului de zi cu zi?-    Aparitia sentimentului de rusine, inferioritate si izolare sociala;-    Lipsa de concentrare asupra activitatilor pe care le desfasoara;-    Perturbarea atmosferei din clasa sau din grupul in care se afla;

Cum poti sa intervii ca parinte?Deseori ticurile verbale pot sa ”anunte” prezenta unor tulburari care necesita o mare atentie precum si tratament de specialitate. Este vorba de ADHD (tulburarea de deficit atentional si hiperactivitate), tulburarea obsesiv-compulsiva, anxietate, depresie ori ultimele doua combinate. 

Este bine sa stii ca majoritatea ticurilor dispar in mai putin de 3 luni, iar pentru diagnosticul de tulburare de tic nervos este nevoie ca acestea sa se manifeste timp de cel putin un an de zile. Asadar, incearca sa nu te ingrijorezi prea tare daca observi aparitia frecventa a unor cuvinte/expresii/sunete in comunicarea verbala a copilului tau.

Iata cum te poti asigura ca ii acorzi tot ajutorul de care are nevoie copilul tau.

•    Observa in ce situatii apar ticurile verbale: cand copilul este obosit, stresat, in prezenta unor persoane care il intimideaza etc. Poti incerca chiar sa tii un fel de jurnal in care sa notezi aceste circumstante, pentru a va face o imagine completa asupra felului in care se manifesta tulburarea.

•    Vorbeste cu invatatorul copilului tau, pentru a evita situatiile in care copilul este pedepsit sau corectat in mod inutil. De asemenea, copiii cu ticurile verbale pot avea probleme de concentrare a atentiei, mai ales in situatiile de evaluare orala, deoarece isi indreapta eforturile catre controlarea ticului. Acest lucru nu inseamna insa ca acesti copii au o inteligenta mai scazuta decat restul copiilor.

•    Mergi cu copilul la un specialist care sa puna diagnosticul corect, astfel ca vei sti la ce anume sa te astepti.

•    In unele cazuri, medicatia este cea care il poate ajuta cel mai mult pe copil pentru a reduce si ulterior a face sa dispara ticul pe care il are.

•    Alteori, terapia comportamentala este foarte utila fiindca ajuta la reducerea tendintei de aparitie a ticurilor.

•    De asemenea, e nevoie ca parintii sa incerce sa reduca cat de mult nivelul de stres trait de copil.

Copiii care prezinta ticuri necesita o toleranta crescuta din partea celor aflati in preajma, dar si intelegere. Cu sprijin si suport moral, intr-un final este posibila reducerea ticurilor si in timp, disparitia lor totala. Copilul tau are vreun tic vocal?

TICURILE MOTORIISAU DE MISCARE LA COPIL

Andrei simtea ca nu mai rezista. Se afla in timpul unui test si simtea ca nu mai rezista. Subiectele i se pareau grele, stia ca trebuie sa ia o nota mare pentru a-si primi bicicleta mult dorita, dar nu era sigur pe el. Privea in jur, capetele plecate ale colegilor si pixurile lor care scriau intruna. Dintr-o data a inceput sa loveasca cu pixul in banca de cateva ori si parca tensiunea pe care o resimtise anterior, se reducea cu fiecare lovitura in parte. Desigur ca a atras atentia tuturor, insa acum s-a apucat mai linistit de scris. -    Voi lua o nota mare la test. Doar am citit materia si am invatat-o. Va fi bine, isi spuse in gand baiatul.”

Exemplul de mai sus este unul tipic pentru o persoana care are ticuri motorii, adica de miscare. Deseori cand nivelul de stres in care se afla persoana in cauza este mai ridicat, ticul motor tinde sa devina din ce in ce mai evident si mai frecvent. De asemenea, pe langa stres, anxietatea si oboseala sunt alti doi factori care, sustin specialistii, cresc probabilitatea de aparitie a ticurilor.

Care sunt cele mai frecvente ticuri motorii care apar la copii?-    umflarea narilor;-    miscatul din nas;-    clipitul;-    muscatul buzelor;-    grimase faciale;-    atingeri obsesive si repetate (scarpinarea urechii, jucatul cu parul pe deget etc.)-    miscarea picioarelor;-    batutul din degete pe masa;

Cum afecteaza ticurile motorii activitatea copilului de zi cu zi?Unul dintre efectele ticurilor motorii il reprezinta rusinea. Deseori, cei care au ticuri nervoase tind sa si le ascunda in public, desi cu greu le pot controla. In cazul copiilor, manifestarea ticurilor poate duce la:-    scaderea stimei de sine;-    izolare sociala;-    respingere din partea grupului de prieteni;-    apelative si porecle care au legatura cu ticurile;-    simptome depresive;-    inhibitie sociala;-    critica din partea celor care nu au suficiente informatii despre ce inseamna ticurile;

Cum poti sa intervii ca parinte?Majoritatea ticurilor sunt tranzitorii (dispar in mai putin de 3 luni), asa ca incearca sa nu te ingrijorezi exagerat de mult daca observi ca cel mic a dezvoltat un tic. Pentru a putea fi pus diagnosticul de tulburare de tic nervos, e nevoie ca aceste manifestari sa apara pe o durata de cel putin un an de zile.

Ce anume poti sa faci concret?

•    Vorbeste cu copilul tau despre ticul pe care il are, fara a-l judeca sau pedepsi pentru acesta.

•    Cauta impreuna cu el modalitati prin care sa-si distraga atentia de la ticul pe care il are.

•    Evita replicile de genul ”inceteaza!”, ”termina!”, ”ma faci de ras”.

•    Discuta despre sentimentul de rusine pe care il traieste copilul tau atunci cand constientizeaza ca face miscarea stereotipa.

•    Cauta modalitati de a reduce nivelul de stres pe care il resimte copilul tau, precum si anxietatea sau oboseala, dupa caz.

•    Apeleaza la un psiholog care sa va ajute sa gasiti o solutie la aceasta problema .

Chiar daca ele nu sunt placute, ticurile motorii pot fi depasite cu ajutor si rabdare. Copilul tau are astfel de ticuri motorii?

REPLICI DE EVITAT IN RELATIA PARINTE-COPIL

Uneori ne enervam, ni se termina rabdarea si alegem sa il punem pe ala micu’ la punct cu cate o replica precum “Jar mananci, copile, daca imi mai crapa obrazul de rusine din cauza ta!”.Cat de grav poate fi? Pana la urma, si noua ni se spuneau aceleasi lucruri cand eram copii si uite ca am crescut mari. Si, oricum, doar n-o fi nici asta mic asa de fraier incat sa-si imagineze ca va primi o farfurie cu jar si cu piure de cartofi la cina .

Totusi, lucrurile nu stau chiar asa. Vorbele pe care noi le folosim cu atata usurinta ii pot speria sau marca pe copii in feluri in care nu ne dam seama pe moment. Sau poate ne dam mai usor daca ne gandim la felul in care am inteles noi cand eram copiii replicile de acest fel.

Doua mamici au facut o colectie de replici „memorabile” pe care propriii parinti le foloseau, amintindu-si ce impact au avut acestea asupra lor, copii fiind.

“O sa-mi plesneasca inima intr-o zi”

Aceasta expresie nu numai ca ma speria groaznic de fiecare data cand o auzeam, dar mi-a si inoculat ideea ca mama e cardiaca. Pana acum cativa ani m-am chinuit sa-mi scot din cap ideea ca mama ar avea probleme adevarate cu inima.

“O sa ma bagati in pamant”

La inceput, nu mi s-a parut nimic grav. Eu ma jucam toata ziua in pamant, faceam mancare de papusi cu pamant, il cerneam, faceam gropi care imi serveau in diverse scopuri. Evident, a fost o incantare pentru mine s-o aud pe mama cand zicea ca o s-o bag in pamant, ma gandeam: pfff, sa vezi ce ma joc cu ea! Asta pana cand mi-a spus fratele meu ce inseamna de fapt aceasta expresie si n-a mai fost amuzant deloc. Iar mama, cum mai murea cineva in sat, imi spunea ca supararea l-a omorat.

“Nu te mai duci la scoala, de maine te duci la sapa”

Auzeam replica asta ori de cate ori veneam de la scoala cu o nota mai mica de 10 sau cand stateam prea mult timp la joaca. De fapt, o auzeam frecvent si tot atat de des ma duceam si la sapa, asa ca ajunsese sa nu mai sune amenintator, ci doar enervant.

“O sa urc toata mancarea in pod”

Nu-mi placea mancarea cand eram copil. Dar, desi nu voiam sa o mananc, nici nu eram dispusa sa primesc o portie mai mica decat fratele meu. Acesta termina portia sa in doi timpi, in timp ce eu nu numai ca nu ma atingeam de ea, dar nici nu voiam sa o dau cuiva care cerea supliment. Parintii mei imi spuneau ca vor urca toata mancarea in podul casei, astfel incat cand imi va fi foame, nu voi mai avea ce sa mananc. Foame nu mi-a fost niciodata, dar ma infiora gandul ca mi-ar putea fi.

“Dau cu tine de pamant de nu te vezi”

Asa se anunta bataia, lucru bun in cele din urma, pentru ca mi-am facut o strategie: cand auzeam ca urmeaza sa mi-o iau pe cocoasa, fugeam si ma ascundeam intr-un loc numai de mine stiut. Aveam grija sa ies de acolo abia atunci cand pericolul trecuse deja.

“Tu nu esti copilul meu”

Auzeam aceasta replica de fiecare data cand ceea ce faceam nu era pe placul mamei. Cand am mai crescut, prin adolescenta, am tras concluzia cu voce tare ca daca eu nu sunt copilul ei, nici ea nu e mama mea. Nu i-a prea placut sa auda asta.(Vivi Floricica)

“Te blestem sa ai un copil exact ca tine!”

Replica destul de rar folosita de mama mea, doar in momentele in care era foarte suparata. Doar ca replica nu avea efectul scontat, pentru ca nu intelegeam mesajul: mai peste tot eram laudata si prezentata drept un copil cuminte, bun si talentat. Asa ca ramaneam mereu intrebandu-ma daca este un blestem bun sau rau.  Urma sa am un copil bun si talentat, nu? Deci era de bine!

“Mi-ai mancat 10 ani din viața!”

Expresia era folosita in perioade de suprasolicitare, de stres si oboseala cauzate de gatit si facut curatenie in casa: sarbatori, zile de nastere si alte motive de petrecere (si implicit de curatenie si pregatiri). Intotdeauna mama spunea asta cu cateva minute inainte de venirea musafirilor. Ma intrebam mereu de ce neaparat 10 ani si nu 5, 3 sau toata viata si de ce folosea verbul a manca, in conditiile in care eu faceam mofturi la mancare. Inca aud aceasta insulta atunci cand astept musafiri, chiar daca nici macar nu sunt stresata.

“Imi crapa obrazul de rusine!”

Ma ingrozea gandul ca o fac pe mama de rusine si as fi facut orice numai sa nu aud cuvintele acestea. In mintea mea de copil, ma intrebam cat de tare puteam sa o fac de rusine astfel incat sa aiba nevoie de o operatie estetica prin care sa i se repare obrazul?

“Am sa plec si-or sa va manance viermii in lipsa mea!”

Trebuie sa recunosc ca atunci cand ma enervez pe sotul meu si il amenint ca plec de acasa, imi este la indemana aceasta expresie. Ii subliniez ca i-ar fi greu fara  mine, dar cu alte cuvinte: “Habar nu ai ca fara mine esti un nimic”. Acelasi lucru ii zicea si mama tatalui meu cand ajungea acasa obosita si gasea o multime de treaba asteptand-o: chiuveta plina de vase sau casa in dezordine. E singura expresie pe care am mostenit-o, fara sa vreau, si de care imi doresc sa ma debarasez imediat cum o scot pe gura.

“Mi-ati mancat ficatii!”

„Voi”, adica eu si sora mea. Dupa ce am invatat ceva anatomie, am inteles ca expresia e gresita si ca, de fapt, corpul uman are doar un ficat, nu mai multi, asa cum crezusem pana la 13 ani. Sora mea a fost si mai marcata, dovada ca si acum o foloseste gresit, saraca.

“O sa te bata Dumnezeu!”

Inca ma sperie vorba asta si inca o aud prin parc, de la bunici credincioase. Si bunicile mele o foloseau si profitau de fiecare canicula sau potop pentru a ne scoate pe nas toate trasnaile pentru care Dumnezeu ne pedepseste prin vreme rea.Fereasca Sfantul!

“O sa-ti vina si tie randul!”

Expresia asta este cireasa de pe tort, din care gustam si azi, cand parintii nostri abia asteapta sa ne vada in locul lor. Adica peste 30 ani, cand vom ajunge ca ei, vom proceda ca ei si vom intelege, in sfarsit, ca ce fac ei pentru noi este sacrificiul suprem. Nu pot spune decat „Vom trai si vom vedea”. (Delia Grigoroiu) Voua ce amenintari v-au marcat copilaria?

CE INVATA UN COPIL DIN RELATIILE SALE DE PRIETENIE?

Relatiile de prietenie, la orice varsta, sunt adevarate surse de lectii de viata, al caror rol este bine sa nu fie minimalizat. Desi obiceiurile negative pe care copiii le pot prelua de la prietenii lor sunt mai evidente si mai usor de criticat, copilul tau castiga din relatiile de prietenie  lucruri nu atat de vizibile, dar esentiale pentru dezvoltarea sa.

Care sunt lectiile pe care le invata copilul de la prietenii sai

1. Invata mai multe lucruri despre el insusi. Intr-un grup de prieteni, copilul tau are ocazia sa se compare cu ceilalti, sa experimenteze situatii noi si sa ia decizii singur. Toate aceste situatii sunt ocazii de a invata mai multe despre el insusi si de a-si forma o imagine mai corecta despre sine.

2. Invata importanta confidentialitatii. Relatiile de prietenie se bazeaza pe incredere si inseamna uneori si pastrarea unor secrete.

3. Invata ca aparentele nu conteaza. Prejudecatile influenteaza mult relatiile dintre adolescenti si copii. Este posibil ca fiul sau fiica ta sa isi dea seama ca „tocilarul clasei”  este de fapt un coleg interesant si un prieten adevarat sau ca un coleg „popular”, pe care colegii il admira atat de mult, nu este un prieten pe care si-l doreste. Poate invata ca diferentele interetnice, de ordin financiar sau religios nu sunt atat de importante atunci cand e vorba de relatiile dintre oameni. Nejudecarea oamenilor dupa aparente este o lectie importanta pentru orice copil.

4. Invata sa spuna „Nu”. Oricate sfaturi i-ai da si oricat de mult l-ai ajuta sa isi formeze abilitatea de a refuza propunerile de comportamente de risc (consumul de tutun, de alcool sau de droguri), nimic nu se compara cu experienta de a le refuza intr-un grup de prieteni. A spune „Nu” cu riscul de a nu mai fi acceptat intr-un grup social este unul dintre pasii catre independenta.

5. Invata sa comunice. Relatiile de prietenie sunt adevarate lectii de comunicare. Copilul tau invata cum sa comunice fara a-l jigni pe celalalt, invata importanta faptului de a fi ascultat si de a-l asculta pe celalalt si isi exerseaza capacitatea de a-si sustine punctul de vedere intr-un mod asertiv.

6. Invata ca propriii parinti nu sunt chiar atat de „rai”. Adolescentii au tendinta de a-si critica parintii si de a-i judeca mai aspru decat este cazul. Cunoscand si alti copii de varsta lui, copilul va ajunge sa aprecieze mai mult propria familie, putand descoperi la un moment dat ca alti copii au intr-adevar probleme grave de familie.

7. Invata ce inseamna sa pierzi un prieten. Inevitabil, unele relatii de prietenie din copilarie se incheie, fie datorita unui conflict, fie pentru ca prietenii nu mai au atat de multe lucruri in comun. De multe ori, incheierea unei prietenii este un lucru dureros, dar, dupa ce va trece de aceasta experienta, copilul tau va invata cum sa ii faca fata pe viitor.

8. Invata cat de important este sa ajuti si sa fii ajutat. Fie ca este vorba de o problema la scoala sau de o experienta emotionala negativa, copilul invata de la prietenii sai cat de important este sa aiba pe cineva aproape si sa fie aproape cuiva care are nevoie de el.

9. Invata cum este sa fie acceptat si apreciat asa cum este el. Prietenia adevarata inseamna sa poti fi tu insuti in prezenta unei alte persoane si sa permiti celeilalte persoane sa fie ea insasi, cu defectele si calitatile pe care le are.

Copilul tau ce alte lectii invata de la prietenii sai? Tu ce ai invatat din relatiile de prieTENIE

CUM IL INVETI PE COPIL DESPRE DISCRIMINARE

Cum te-ai simti daca, de exemplu, fiul sau fiica ta nu ar putea practica sportul care ii place din cauza modului in care se imbraca, din cauza religiei sau comunitatii din care face parte? Pentru ca la baza ei stau prejudecati si stereotipuri de cele mai multe ori neconstientizate, discriminarea poate fi dificil de identificat. De aceea, poate influenta in mod subtil viata copiilor si adolescentilor, transformandu-i cu aceeasi usurinta atat in victime, cat si in agresori. Asta doar daca nu intervii tu, parintele, cu o serie de informatii extrem de importante pentru copilul tau . Noi iti oferim o mana de ajutor, pentru a sti de unde poti incepe cand vorbesti copilului despre discriminare.

Discriminarea se refera la orice comportament de deosebire, excludere, restrictie sau preferinta pe care o persoana sau un grup il manifesta fata de o alta persoana sau un alt

grup pe baza unor criterii precum: genul, etnia, varsta, rasa, limba, o forma de handicap, orientarea sexuala, convingeri personale sau apartenenta la o categorie defavorizata.

Activitati prin care il poti invata pe copil despre discriminare

1. Cautati nume de persoane care au luptat contra discriminarii de-a lungul timpului si cititi cat mai multe dspre ei (de exemplu: Nelson Mandela si Gandhi, ambii primind si Premiul Nobel pentru Pace sau fostul presedinte al SUA, John Fitzgerald Kennedy).

2. Amintiti-va acte de discriminare pe care le-ati trait, la care ati fost partas sau de care ati auzit.

3. Adolescentilor le place muzica atunci, de ce nu folosesti aceasta pasiune pentru a-i invata despre discriminare? Iata cateva piese si trupe celebre pentru lupta lor contra discriminarii de orice fel: War- why can we be friends? John Lenon- Imagine  Bob Sinclair- world, hold on Bob Marley- Could you be loved?

4. Vizionati filme care au ca tema discriminarea. Iata cateva exemple: Greva (Walkout- 2006 despre o studenta activista care lupta pentru drepturile studentilor straini- http://www.filmoteca.ro/film/greva ), Lumi diferite (Any day now- 1998 despre prietenia dintre o fata de culoare alba si una neagra- http://www.filmoteca.ro/film/lumi-diferite), Autobiografia lui Jane Pittman (The Autobiography of Miss Jane Pittman- 1974 despre o femeie care se naste in sclavie si ajunge sa lupte pentru drepturile persoanelor de culoare- http://www.imdb.com/title/tt0071175/) sau “The Help”.

5. Cautati materiale video care vorbesc despre discriminarea de orice tip si dezbateti mesajul transmis. Iata o reclama  si un material despre un experiment care si-a propus sa surprinda reactiile oamenilor la situatiile in care sunt discriminati. 

6. Informati-va impreuna despre drepturile omului, deoarece discriminarea presupune incalcarea sau restrangerea acestora.

Nu in ultimul rand, consultati impreuna pagina institutiei care in Romania lupta impotriva discriminarii,  Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii: CNCD. Copilul tau a fost vreodata victima discriminarii? Cum ai reactionat in aceasta situatie?

CUM ITI AJUTI COPILUL DACA E AGRESAT DE UN ALT COPIL?

“La scoala, copilul meu este frecvent lovit sau impins de catre copiii mai mari. Niciodata nu riposteaza tocmai pentru ca vrea sa evite ca astfel de situatii sa se mai intample. Dar ele se repeta, zi de zi. Ce sa fac sa-mi ajut copilul?” Cuvintele de mai sus par a fi un strigat de ajutor al parintelui care nu stie ce sa mai faca pentru a-si ajuta copilul sa nu mai fie agresat la scoala.

Cum poti actiona atunci cand copilul tau este agresat de alti copii?1. Poti sa vorbesti cu copilul tau. Incearca sa afli de la copilul tau cat mai multe detalii despre situatia prin care trece. Foloseste o atitudine deschisa si comunicativa asigurandu-ti copilul in acelasi timp ca nu vei face nimic, ci doar vrei sa afli adevarul. A-l forta sa iti ofere cat mai multe detalii inseamna a-l pune intr-o situatie in care se simte constrans, la fel ca si in relatia cu agresorul sau. Asadar, evita sa-ti fortezi copilul sa se deschida. Ai rabdare cu el si asigura-l de toata increderea si suportul tau.

2. Poti sa vorbesti cu copiii care il agreseaza. E nevoie de putin timp pentru a clarifica toate detaliile problemei. E bine sa cunosti si varianta celorlalti copii implicati in aceasta situatie.

3. Daca cel mic este agresat la scoala, discuta cu invatatoarea si chiar cu conducerea scolii. Discutia cu cadrul didactic este absolut necesara. In primul rand, el este cel care trebuie sa intervina, cu atat mai mult cu cat situatia are loc in cadrul scolii. Prezinta-i situaia asa cum o cunosti si cere-i parerea. “Dumneavoastra ce parere aveti? Ce se intampla cu adevarat?”. Astfel de intrebari il vor determina pe profesor sa caute explicatii plauzibile si sa se implice tot mai mult in situatia creata. Desigur ca, daca nu esti multumit de masurile luate de cadrul didactic pentru a rezolva problema, este bine sa apelezi la directorul scolii. Le poti propune cadrelor didactice si conducerii scolii sa implementeze programe de prevenire a violentei in scoli, pentru a evita ca asemenea situatii sa se repete.

4. Poti lua legatura cu parintii agresorilor. Este posibil sa intalnesti una dintre urmatoarele categorii de parinti:a. Cei care nu stiu cum anume se comporta copiii lor. In astfel de cazuri e bine sa oferi cat mai multe detalii despre ce anume se intampla cu copilul tau. Nu vorbi in general, ci ofera situatii concrete. De exemplu: “In ziua X, copilul meu a fost lovit de catre copilul dumneavoastra, a cazut si si-a julit genunchiul. In plus, are bratul vanat de la modul in care a fost strans.” sau “In pauza mare, copilul meu a fost impins pe trepte si a cazut pe scari de fata cu toti ceilalti copii. Exista martori care sustin ca cel ce l-a impins a fost copilul dumneavoastra” etc.

b. Cei care refuza sa accepte imaginea pe care le-ai oferit-o despre copiii lor. In astfel de situatii foarte greu vei reusi sa le arati parintilor care este adevaratul comportament al copilului lor. Poti incerca sa vii cu dovezi clare, sa ii pui pe copii fata in fata ori efectiv sa apelezi la cadrul didactic care sa iti sustina afirmatiile.

c. Cei care stiu cum se comporta copiii lor si nu vad nicio problema in asta. Unii parinti sunt constienti ca au copii cu un comportament dificil si nu cred ca este necesar sa ia vreo masura. Majoritatea merg pe premisa ca in viata trebuie sa castigi, orice ar fi. Daca trebuie sa se bata pentru a castiga ceva, pentru a fi pe primul loc sau pentru a iesi in evident atunci, sa se bata. Aceasta este o conceptie de viata pe care nu o vei putea schimba singur asa ca poti apela la o intalnire cu parintii respectivi mediata de consilierul sau psihologul scolar.

d. Cei care recunosc ca au niste copii putin mai “agitati” si care vor incerca sa rezolve problema. Cu acestia va fi cel mai usor de colaborat, pentru ca vor fi dispusi sa gaseasca o solutie. Le poti oferi propria parere despre cum puteti rezolva problema, aratandu-te astfel dispus sa colaborezi cu ei, pentru ca va aflati de aceeasi parte.

Important! Copilul tau are nevoie de tine sa il asculti si sa il crezi. Copilul tau are nevoie sa stie ca se poate baza pe tine si ca ii vei fi aproape. Copilul tau are nevoie sa stie ca vei lua masurile necesare pentru a-l ajuta.

    

Copilul tau a trecut prin asemenea situatii pana acum?

COPILUL DEPRIMAT

Desi cei mai multi dintre noi asociaza depresia cu persoanele de varsta adulta, aceasta tulburare poate afecta si copiii si adolescentii. La varste mai mici, depresia nu este usor identificata tocmai pentru ca majoritatea parintilor considera ca un copil nu are motive serioase de ingrijorare sau tristete. Cu toate acestea, aproximativ 5 % dintre copiii si adolescentii de pe glob sufera de depresie.

Diferenta dintre depresie si starile de tristeteIn anumite momente si situatii, tristetea este normala. Cand copilul pierde o persoana apropiata, cand ia o nota mica sau se cearta cu un prieten, este firesc sa existe o perioada in care nu e la fel de vesel ca  de obicei si in care nu manifesta acelasi interes fata de activitatile preferate. Starile de tristete sunt asociate unui eveniment specific, pe care

copilul il poate identifica si dispar dupa o anumita perioada de timp. Depresia insa poate aparea chiar daca nu exista un motiv usor de identificat de cei din jur si nu “dispare” de la sine.

Cum se manifesta depresia?Tristetea si lipsa sperantei sunt doua dintre cele mai frecvente simptome in cazul depresiei. Ambele sunt stari afective care pot avea un efect coplesitor asupra copilului.

Tristetea la copii se manifesta prin:-    stare de oboseala generala,-    lipsa poftei de mancare si de a dormi sau dimpotriva, apetit crescut pentru mancare si somn,-    lipsa zambetului social (atunci cand se intalneste cu cineva cunoscut pe strada, nu va mai utiliza zambetul ce apare in astfel de situatii, ci va raspunde la salut intr-un mod total neutru, cu o expresie faciala placida)-    nu reactioneaza la glume si nu este interesat sa stea si sa asculte povesti, poezii sau cantece pentru copii,-    se retrage atunci cand se afla la scoala, preferand sa nu se implice in nicio activitate, in niciun fel de interactiune cu colegii de clasa,-    are o mimica ce pare sa transmita oboseala, neplacere, dezinteres, o tristete interioara crescanda

Lipsa sperantei la copii se manifesta prin:-    lipsa de initiativa pentru a face o activitate,-    dezinteres fata de grupul de prieten,-    dezinteres fata de activitatile care inainte ii faceau placere,-    lipsa interesului pentru a invata la scoala (nu vrea sa faca temele, sa raspunda la ora, aa participe la proiecte considerand, ca nimic nu mai are rost),-    nu isi face planuri de viitor, dar nici de scurta durata (evita sa isi stabileasca scopuri pe plan scolar, familial, personal sau amical),-    tentative de suicid sau comportamente de automutilare.

Alte semne ale depresiei la copii sunt:- furie si comportament agresiv (verbal sau fizic),- anxietate- copilul se poate simti mai ingrijorat ca de obicei si poate fi temator sau se poate panica usor in anumite situatii ,- dificultate de a se concentra asupra temelor sau lectiilor, de a finaliza proiectele pentru scoala,- reactii lente, vorbire si comportament incetinite sau agitatie motorie, incapacitatea de a sta linistit.

Cum poti ajuta copilul deprimat?

1. Incearca sa afli daca este vorba doar de o stare trecatoare, legata de un anumit eveniment. Important este sa nu te panichezi, ci sa cauti sa afli motivele pentru care copilul tau se comporta astfel. De multe ori, copiii nu povestesc parintilor situatiile dificile prin care au trecut la scoala sau in grupul de prieteni. Daca observi ca se intoarce trist de la scoala si tristetea nu dispare in cateva zile, este bine sa incerci sa afli ce s-a intamplat.

2. Lasa deschisa comunicarea intre tine si copilul tau. Daca refuza sa comunice cu tine la un moment dat despre motivul supararii sale, copilul trebuie sa stie ca poate veni la tine atunci cand se va simti pregatit.

3. Incearca sa reduci nivelul de stres pe care il traieste copilul tau. Verifica daca nu are prea multe sarcini de indeplinit, daca nu se simte presat sa obtina mereu rezultate bune la scoala sau daca are probleme cu colegii de clasa.

4. Ofera-i copilului si posibilitatea de a-si exprima intr-un mod artistic trairile (prin desen, pictura, modelaj, dans etc.).

5. Daca observi simptome specifice tristetei si lipsei de sperante la copilul tau, fara niciun motiv concret si care depasesc ca durata o saptamana, ar fi cazul sa apelezi la un specialist.  Copilul tau a trecut printr-o stare deprimanta? Cum l-ai ajutat sa ii faca fata?

FRICA DE A VORBI IN PUBLIC

Pentru foarte putini dintre noi, a vorbi in public este o experienta placuta. Sa te expui in fata unui public, sa-i captezi atentia si sa prezinti coerent (si, eventual si intr-un mod interesant) o serie intreaga de idei este o provocare pentru oricine. Ceea ce pentru multi este o situatie dificila, pentru unii devine un prilej de panica, de teama intensa si de blocaj. Acesta este cazul celor care sufera de frica de a vorbi in public.

Majoritatea copiilor abia la varsta adolescentei ajung sa fie pusi in situatia de a vorbi in public. Daca adaugam la acest lucru faptul ca una dintre caracteristicile adolescentilor este importanta pe care o acorda parerii pe care cei din jur o au despre ei si nevoia accentuata de a fi apreciati, obtinem combinatia de factori “perfecta” care da nastere fricii de a vorbi in public.

Citeste situatiile de mai jos si gandeste-te daca adolescentul tau se regaseste sau nu in exemplele date:-    in clasa se asaza deseori in ultima banca,-    nu raspunde neintrebat la ore si nu ridica mana,

-    iese la tabla doar daca este pus de catre profesorul de la clasa,-    prefera sa taca daca cei din jur au pareri impartite (nu se amesteca in discutiile lor si nici nu isi spune parerea, chiar daca are una),-    evita sa aiba de-a face cu deciziile care se iau in clasa si merge pe principiul “asa cum a spus celalalt”,-    daca lucreaza intr-o echipa va accepta orice rol, insa nu si pe cel de reprezentant al echipei-    refuza sa adopte un rol de lider, cu toate ca are cunostintele necesare pentru a face fata acestei sarcini;-    atunci cand este implicat intr-un conflict, prefera sa nu comenteze deoarece ii este dificil sa ia atitudine in fata celorlalti. Toate situatiile de mai sus caracterizeaza cu usurinta liceanul care are o asa numita “frica de a vorbi in public”. Acest tip de fobie poate sa apara de la cele mai mici varste si multi dintre cei cu simptome specifice ajung sa le poarte cu ei si mai tarziu in viata, daca nu iau masuri pentru a o depasi.

De ce e atat de important sa poti sa vorbesti liber in public?Copiii si liceenii care sufera de fobia de a vorbi in public pot sa aiba de suferit de pe urma acesteia si in evaluarea de la scoala. Multi din ei pot refuza sa raspunda oral la intrebari si atunci primesc o nota mica. Exista profesori care prefera sa dea note numai pe baza metodelor de evaluare orala, ceea ce inseamna ca un copil cu fobie de a vorbi in public va fi mereu dezavantajat, chiar daca este foarte bine pregatit.

De ce apare frica de a vorbi in public?Exista o multime de factori care pot determina aparitia fobiei de a vorbi in public. Poate fi vorba despre:- o fire “emotiva” (sau anxioasa), trasatura care este mostenita genetic, - convingeri irationale, precum: “Ca sa vorbesti in public trebuie sa fii o persoana extraordinara”, “Este ingrozitor de greu si de stresant sa vorbesti in public!”, “O prezentare reusita inseamna ca toata lumea din public este atenta, iar eu nu voi reusi asta.”, “Sigur toti vor crede ca sunt plictisitor!”, - experiente nefericite legate de prezentarea in public: o prezentare nereusita (sau pe care copilul o considera astfel), critici legate de abilitatile de prezentare pe care copilul le-a primit de la o persoana cu autoritate, ironii ale colegilor etc.- refuzul unei anumite ocazii de a vorbi in public, lucru care va “crea un precedent”: a doua oara, copilul va refuza din nou, pentru ca deja este convins ca nu este potrivit pentru el sa vorbeasca in public.

Cum iti sustii copilul sa poata vorbi in public?

1.  Discuta cu el si exploreaza-i frica: ce simte, ce gandeste, la ce se asteapta ca se va intampla? Ii poti recomanda sa scrie pe o foaie toate aceste ganduri si puteti discuta despre cat de rationale sunt.  Cele mai multe vor fi ganduri exagerate, formulate in termeni absoluti “Nimeni nu o sa fie atent cand o sa prezint eu”, “Toti se asteapta la ceva foarte interesant” , “Trebuie sa fii amuzant daca vrei sa aiba succes prezentarea”etc. Analizati impreuna aceste ganduri si descoperiti daca sunt sau nu justificate: cum poate sa fie atat de sigur ca “nimeni” nu va fi atent sau ca absoluti toti au asteptari ridicate? Este foarte posibil ca unii dintre ei sa nu aiba asteptari deloc de la prezentare, de exemplu. Arata-i copilului tau ca anxietatea ii poate influenta modul de gandire, determinandu-l sa fie irational.

2. Ajuta-l pe copil sa isi ajusteze asteptarile pe care le are de la el insusi si pe care crede ca le au ceilalti de la el. Multi dintre oamenii care se tem sa vorbeasca in public au convingerea ca ceilalti se asteapta la o prezentare extraordinar de interesanta, amuzanta si placuta, precum cele realizate de persoane cu experienta in domeniu. Acest lucru creeaza un stres suficient de puternic pentru a determina pe oricine sa nu vrea sa vorbeasca in public. Arata-i copilului tau ca nu trebuie sa realizeze o prezentare extraordinara, pentru ca nimeni nu asteapta asta de la el si pentru ca nu este nevoie. O prezentare obisnuita este suficient de buna. In timp, isi poate imbunatati abilitatile de prezentare daca doreste acest lucru.

3. Ajuta-l sa isi schimbe perspectiva. Suntem obisnuiti sa credem ca anumite situatii sunt stresante si sa le privim ca pe o problema. Explica-i adolescentului tau importanta modului in care privesti o situatie: a vorbi in public poate fi o problema sau o provocare. O mare parte din succes depinde de atitudinea lui fata de situatie. Daca isi va schimba atitudinea, este posibil sa descopere ca lucrurile nu sunt atat de negre pe cat par.

4. Imprieteneste-l cu frica. Frica paralizeaza cele mai multe initiative ale noastre. Arata-i ca doar faptul ca se teme nu este suficient pentru a renunta.  Explica-i faptul ca frica este de fapt, o emotie banala: toti oamenii traiesc senzatii de teama in diverse situatii. Majoritatea celor care au prezentat ceva de fata cu alte persoane, chiar si cei mai buni oratori, se pot teme de aceasta situatie, dar aleg sa o confrunte.

5. Incurajeaza-l sa ia parte la cursuri de abilitati de prezentare. Exista destul de multe oportunitati de acest fel pentru copii si tineri, ajutandu-i intr-un cadru prietenos sa “stapaneasca secretele” unui discurs reusit.

Copilul tau cum se descurca atunci cand trebuie sa vorbeasca in public?

PREADOLESCENTUL TIMID

Ai vrea ca fiul sau fiica ta sa aiba mai mult “curaj” atunci cand interactioneaza cu alte persoane? Ti-ar placea sa se afirme in plan social mai mult, pentru ca stii ca are o multime de calitati care trec neobservate de ceilalti pentru ca este prea “timid”? Timiditatea se manifesta la orice varsta si cu cat trece mai mult timp fara a lua masuri, cu atat exista mai multe sanse sa se agraveze.

   

Cum se comporta preadolescentul timid? -    este pasiv in situatii sociale si nu se exprima decat daca este intrebat,-    evita sa priveasca in ochi persoana cu care comunica,-    evita situatiile noi,-    are voce scazuta, vorbire lenta si dificultati in exprimare,-    prezinta ticuri nervoase.

Care sunt gandurile si emotiile pe care le traieste o persoana timida intr-o situatie sociala?- se asteapta ca cei din jur sa o critice, sa o respinga sau sa se amuze pe seama ei,- considera ca nu stie cum “este bine” sa reactioneze in situatia respectiva, iar toti ceilalti din jur stiu,- are ganduri negative referitoare la ea insasi, la situatia in care se afla si la persoanele din jur,- persoana considera (de multe ori, inconstient) ca cei din jur ii sunt superiori,- datorita acestor ganduri, apar emotii precum rusinea, anxietatea, tristetea, dezamagirea, senzatia de a fi respins de cei din jur.

Cum poti sa iti ajuti copilul?

1. Recomanda-i sa identifice gandurile, emotiile si comportamentele pe care le face intr-o situatie sociala. Explica-i faptul ca multe dintre aceste ganduri sunt pur si simplu invatate de-a lungul timpului, ca apar in mod automat, fara sa fie neaparat adevarate. Luati fiecare gand pe rand si analizati-l logic. De exemplu: cat de probabil este ca in toate situatiile, toate persoanele din jur sa il critice? De cate ori a fost pana acum criticat in public de catre altcineva? Ce modalitati exista pentru a face fata criticii sau reactiei negative a unei alte persoane? Gasiti impreuna raspunsuri la aceste intrebari sau lasa-l doar pe copil sa se gandeasca la ele.

2. Pentru a-l incuraja sa comunice cu tine despre ce simte si ce gandeste atunci cand se simte intimidat, povesteste-i si tu despre situatiile in care nu te-ai simtit confortabil in prezenta altor persoane. Este foarte probabil ca, macar atunci cand erai copil, sa fi intalnit persoane sau situatii care te-au intimidat. Impartaseste din experienta ta: ce simteai si ce gandeai atunci si cum ai reusit sa intelegi de ce emotiile si gandurile tale nu erau adecvate.

3. Incurajeaza-l sa se implice tot mai mult in situatii sociale. Multe dintre temerile noastre sunt depasite daca ne confruntam treptat cu obiectele, persoanele sau situatiile

care ne sperie. In psihoterapie, aceasta tehnica poarta numele de “expunere”. Este important ca expunerea copilului in situatii sociale sa aiba loc treptat si ca acesta sa fie pregatit dinainte pentru ele. Poate incepe cu situatii in care interactioneaza cu o singura persoana, apoi cu doua, apoi cu mai multe. Chiar daca la inceput se va simti neplacut, va resimti un nivel crescut de disconfort, incet, incet, prin exersare va invata sa faca fata mai usor acestor tipuri de situatii.

4. Invata-ti copilul ca primul pas pentru a-si invinge timiditatea este sa o accepte. Daca este si o resimte ca fiind intr-adevar un defect, atunci este important sa il accepte ca facand parte din el. A constientiza ca nu este singurul cu un astfel de defect, ca mai sunt si altii, ca are o multime de alte calitati care ii pun in valoare adevarata personalitate, il poate ajuta sa caute metode prin care sa isi reduca din simptomele pe care le are atunci cand simte ca il cuprinde timiditatea.

5. Evita sa iti compari copilul cu alte persoane ori cu alti membri ai familiei. Acest lucru il  va determina sa fie si mai inchis in sine si mai retras. Asa ca, accepta ca parinte ca fiecare copil este diferit, fiecare are atat calitati cat si defecte si sunt unici. Cu fiecare in parte trebuie abordate metode diferite de comunicare si interactiune fiindca nevoile lor sunt diferite. Comparatiile intre frati sau intre copilul tau si alti copii duc doar la competitie si rivalitate siil pot determina pe copilul tau sa creada ca nu il apreciezi pentru ceea ce este.  6. Ajuta-l sa dea atentie imaginii sale personale. Multi preadolescenti sunt timizi si pentru ca nu sunt multumiti de imaginea lor fizica sau pentru ca simt ca cei din jur nu ii considera atragatori . Desi poate parea un punct de vedere superficial, imaginea fizica poate deveni o sursa importanta de griji si nemultumiri a copilului tau, incepand cu varsta preadolescentei. Incearca sa il ajuti sa isi descopere stilul personal de vestimentatie, de coafura si ofera-i ocazia sa corecteze acele defecte fizice pe care (crede ca) le are.

7. Invata-l sa aiba incredere in sine. Ajuta-l sa isi valorifice aptitudinile si sa invete lucruri noi, care sa ii dea motive sa creada in propriile abilitati. Treptat, realizand activitati care il intereseaza si pentru care are aptitudini, copilul invata sa se perceapa ca pe o persoana valoroasa, care are ce sa le ofere celor din jur. Astfel, interactiunea cu ei va fi mai usoara. Citeste aici mai mult despre cum poti sa-l inveti sa aiba incredere in sine.

8. Cauta ateliere sau cursuri de comunicare pentru copii si adolescenti. Exista cursuri de comunicare asertiva, de formare a aptitudinilor de lider sau de negociere, din urma carora copilul tau poate beneficia.

Copilul tau este timid? Cum il ajuti sa faca fata situatiilor sociale?

TIMIDITATEA LA PRESCOLAR

“Copilul meu nu se implica niciodata din proprie initiativa in activitatile de la gradinita. Cu toate astea, atunci cand vine acasa imi povesteste si exerseaza de fata cu mine, tot ce a invatat la gradinita. E timid si niciodata nu cred ca se va transforma intr-un lider sau o

persoana care sa iasa in fata. Va fi mai degraba unul care urmeaza instructiunile celorlalti.”, spune un parinte preocupat de faptul ca cel mic este prea timid.

Cum se manifesta timiditatea la prescolari? Copiii timizi sunt usor de remarcat intr-un grup de alti copii fiindca ei vor fi cei

care vor alege locurile retrase. Copiii timizi pot avea dificultati in a spune o poezie sau a raspunde in fata unui

grup mai mare de oameni. Au putini prieteni si intampina greutati atunci cand incearca sa lege noi prietenii. Nu cer niciodata atentie din partea celorlalti si se simt incomod daca sunt in

centrul atentiei unui numar mare de persoane. Atunci cand fac cunostinta pentru prima data cu o persoana, se retrag cu viteza

spre bratele parintilor si coboara privirea in pamant.

Cum poti il ajuti pe copilul timid? 1. Incurajeaza-ti copilul sa vorbeasca atat cu tine, cat si cu ceilalti membri ai familiei despre diferite subiecte.

2. Exploreaza-i emotiile. De exemplu atunci cand simte ca se intimideaza poti sa il intrebi: “La ce te gandesti atunci cand ti se cere sa spui o poezie in fata grupei?” sau “Ce simti atunci cand ceilalti colegi de la gradinita vor sa te puna pe tine reprezentantul grupului?”

3. Ajuta-ti copilul sa devina independent. Invata-l sa realizeze actiunile pe care le poate realiza la aceasta varsta, incurajandu-l sa se descurce singur cat mai des. Timiditatea poate sa apara si fiindca cel mic simte ca nu poate sa se descurce singur in situatii noi.

4. Jocuri de rol. Exerseaza cu el modalitati de interactiune cu alti copii: cum invita un copil sa se joace cu el, cum ofera sau primeste un cadou, cum saluta cand ajunge la gradinita etc.

5. Invita copii la voi acasa pentru a se juca impreuna. Este important sa nu ii ceri dintr-o data copilului sa se joaca cu un grup numeros. Incepe cu un singur copil pe care il poti invita de cateva ori la voi acasa, pentru a mari pe parcurs numarul lor.

6. Pregateste-ti copilul pentru orice situatie noua cu care se poate confrunta. O petrecere, prima zi de gradinita, o vizita la cineva acasa pot fi situatii dificile pentru copilul prescolar. E mai bine sa aiba predictibilitate fiindca atunci va sti la ce anume sa se astepte. Vorbeste-i despre ce se va intampla cand veti ajunge acolo, ce oameni va intalni, daca vor fi persoane cunoscute sau necunoscute, ce activitati va realiza.

7. Evita sa iti etichetezi copilul fiind timid fiindca vei determina reactii din partea lui care intr-adevar sa-i accentueze timiditatea. De exemplu, evita sa il numesti pe copil “timid” de fata cu alte persoane sau sa ii spui “Nu trebuie sa fii timid”.

Tu ce ii spui copilului tau daca observi ca e timid in unele situatii? Cum il incurajezi?

CUM EDUCAM COPILUL TIMID

Comunicarea eficienta are numeroase avantaje pentru copil: il ajuta sa stabileasca si sa mentina relatii cu ceilalti, sa obtina rezultate scolare mai bune, sa castige incredere in propria persoana. In mod cert, abilitatea de a comunica este o conditie a reusitei. Hai sa aflam impreuna cu ce putem sa inlocuim clasica afirmatie "e timid"!

 

 

Dar cum recunoastem copilul timid? Este copilul agitat, temator, care are tendinta de a plange, care interactioneaza difil cu persoanele straine. Se joaca cu mare greutate cu alti copii, iar adaptarea la mediul scolar presupune timp indelungat. O educatie adecvata poate sa ajute copilul sa relationeze mai bine cu ceilalti, sa se adapteze diverselor situatii, sa-si faca prieteni. Desigur ca nu-ti poti transforma copilul total, dar ii poti forma acele abilitati sociale care il vor ajuta sa se integreze mai bine intr-un grup. Marie-Claude Beliveau identifica in “Necazurile micului scolar” cateva ingrediente ale abilitatilor relationale. Alaturi de empatie, cooperare, colaborare, respectul de sine, partaj se afla dialogul, inteles ca pe capacitatea de a rezolva conflictele cu cuvinte. Extrem de importanta este si contruirea sau refacerea imaginii in grup pentru a trece de la statutul de elev “respins” sau “ ignorat” la cel de elev “cautat”.

 

Ce poti sa faci pentru a ajuta copilul timid? Ai putea tine cont de urmatoarele sfaturi pentru a stimula capacitatea de comunicare a copilului si a reduce anxietatea:

- Renunta la numirea copilului tau drept “timid”, “retras” sau copil “cu probleme”. Foloseste denumirea de “copil linistit”. Astfel, se inlocuieste conotatia negativa a expresiei “ timid” cu conotatia pozitiva a expresiei “linistit”. Tranformi modul in care este privita aceasta trasatura de personalitate a copilului: dintr-un defect intr-o calitate.

- Ai putea sa fii alaturi de el mereu, dar nu-l proteja in mod exagerat. Fiecare situatie prin care trece il ajuta sa creasca, sa invete sa se adapteze. Poate ca pentru tine, ca parinte, ajutorul oferit permanent copilului tau este securizant, te face sa crezi ca-ti indeplinesti responsabalitatea de parinte. Pentru copil este insa sufocant. Intr-o scrisoare de retragere din viata publica scriitorul Gabriel Garcia Marquez scria “Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur”.

- Creeaza acasa situatii care sa-l ajute pe copil sa-si dezvolte limbajul. Aptitudinea verbala, ca orice aptitudine, necesita exercitiu. Situatiile de exersare ar putea fi: implicarea in diverse jocuri, incurajarea povestirii intamplarilor prin care a trecut in ziua respectiva, vizionarea si comentarea unor filme alaturi de alte persoane, stimularea discutiilor despre cartile citite. Copilul timid are nevoie sa fie incurajat sa adreseze intrebari, sa-si spuna parerea, sa-si exprime sentimentele, sa ia initiativa intr-un joc.

- E bine sa nu-l iei prin surprindere. Incearca sa-l pregatesti psihic, sa-i explici prin ce situatie urmeaza sa treaca: de exemplu, mersul in vizita sau la scoala. Copilul trebuie sa stie ca implicarea intr-o relatie presupune si asumarea riscului de a fi respins, refuzat, jignit. Il poti ajuta sa se pregateasca sa relationeze cu ceilalti apeland la imaginatie ( de exemplu, sa se imagineze ca este la aniversarea unui coleg: cum ar reactiona, ce intrebari ar adresa, ce ar raspunde daca i s-ar adresa anumite intrebari, despre ce ar putea sa vorbeasca). O alta modalitate ar fi jocul de rol. Un astfel de exercitiu este cel propus de psihologul Carmen Ghilescu: “Sa ne imaginam ca eu sunt educatoarea si tu esti la gradinita. Avem serbare maine. Haide sa repetam poezia. Urca-te pe acel scaun, sa zicem ca este scara”. Rolurile pot fi inversate: poti sa joci apoi rolul copilului tau timid, prilej foarte bun pentru ca el sa se autoobserve.

- Incearca sa lauzi copilul dupa fiecare reusita, oricat de mica ar fi aceasta. Il ajuti astfel sa dobandeasca incredere in sine, conditie importanta pentru a fi mai curajos in relatiile cu ceilalti. Ajutata-l sa se cunoasca mai bine, sa-si identifice calitatile, defectele, aptitudinile.

 

Desigur ca acestea lista de sfaturi poate fi continuata pentru ca, parinte fiind, poti sa descoperi noi cai de educare a copilului timid. Ai posibilitatea sa o completezi cu propiile sfaturi. Si nu uita ca adesea copilul ii are drept model pe parinti. Pentru a da un impuls copilului tau sa lupte cu timiditatea inceaca sa rezolvi acea parte de timiditate pe care, poate, o ai chiar si tu.

ADOLESCENTUL TIMID

Adolescentul tau evita interactiunea cu persoane necunoscute si nu are prea multi prieteni? Nu se descurca bine in situatii in care este in centrul atentiei, desi simti ca isi doreste acest lucru? Timiditatea se manifesta atunci cand exista cel putin inca o persoana in apropiere. In acest, caz ea poarta numele de timiditate situationala si apare cand cel din apropiere (observatorul/ evaluatorul) este: o persoana de sex opus, cineva cu o autoritate ridicata ori o persoana straina.  

Consecintele timiditatii in perioada adolescentei-    adolescentul timid este evitat de catre grupul de prieteni,-    persoanele timide pot lasa impresia ca sunt fie misterioase, (ascund ceva), fie neinteresate de cei din jur,-    adolescentii timizi se simt inhibati in context social si traiesc un nivel ridicat de disconfort,-    rezultatele scolare pot avea de suferit daca adolescentul evita sa se afirme in clasa,-    sunt perceputi ca neprietenosi si inchisi de catre cei de aceeasi varsta, astfel ca initierea unei prietenii sau a unei relatii romantice este destul de problematica.

Chiar daca acestea sunt consecintele unei timiditati excesive putem spune ca ea este determinata si la nivel cultural. De exemplu, in societatile estice, timiditatea este o caracteristica cautata. Cu cat e mai timida o persoana, cu atat este considerata ca fiind mai culta, ca stiind mai multe lucruri, ca fiind mai demna de respect. Adolescentii timizi sunt priviti intr-un mod placut de catre adulti si chiar au sanse mai mari de a se angaja pe un loc de munca. In schimb, in culturile vestice, timiditatea e considerata un adevarat defect care incurca foarte mult persoana in a arata cat este de buna, hotarata si decisa sa lupte pentru a-si implini scopul in viata.

Cum poti ajuta adolescentul timid?

1. Este bine sa ai in vedere ca in perioada adolescentei, multi copii pot trece printr-o perioada de timiditate, datorita schimbarilor care apar. Brusc, pentru un adolescent apar presiuni noi sociale (din partea prietenilor de aceeasi varsta), noi preocupari (relatiile romantice, infatisarea fizica, noi modalitati de petrecere a timpului liber) si deseori, stari emotionale intense asociate schimbarilor hormonale. Asadar, este normal ca adolescentul sa devina mai izolat si sa isi doreasca sa petreaca mai mult timp singur, pentru a-si pune ordine in ganduri.

2. Ajuta-ti copilul sa inteleaga ce gandeste si ce simte atunci cand traieste

timiditatea. Multi adolescenti timizi au nevoie de putin timp pentru a-si da seama in ce situatie se afla si pentru a gasi solutii la problema cu care se confrunta. Discuta cu el despre gandurile pe care le are in astfel de momente si imaginati-va o serie de intamplari care ar putea avea loc, cautand impreuna raspunsuri si solutii. Ii va fi foarte util adolescentului pentru ca atunci cand va fi in fata faptului implinit, isi va aduce aminte cate ceva din ce a exersat alaturi de tine.

3. Sugereaza-i sa caute cateva activitati in care sa se implice si din care sa faca parte mai multe persoane. De exemplu, un cerc de pictura, desen, muzica, dans etc. poate fi util pentru un adolescent timid. Va avea sansa sa isi invinga timiditatea si sa o exprime intr-o forma mascata de arta. Cauta activitati extrascolare pentru copilul tau.

4. Incurajeaza-l sa incerce lucruri care il sperie. Un psiholog spunea : “Invinge-ti anxietatile, daca nu vrei sa te invinga ele pe tine”. Timiditatea este, in cele din urma, o teama care blocheaza comportamente. Poti sa il ajuti pe copilul tau sa isi depaseasca aceasta teama, analizand comportamentele pe care timiditatea le inhiba. Puteti face impreuna o lista de lucruri pe care copilul nu le face din cauza timiditatii (nu vorbeste suficient de tare, evita contactul vizual, nu abordeaza persoane straine etc.). Propune-i sa incerce sa schimbe cate doua comportamente pe saptamana (puteti stabili impreuna numarul comportamentelor), facand eforturi in fiecare zi pentru a nu lasa teama sa il opreasca. Astfel, cu pasi mici, copilul tau poate sa aduca o schimbare in comportamentul sau.

In final, este bine sa faci diferenta dintre timiditate si temperamentul introverti. Multi copii introvertiti sunt considerati timizi, desi este vorba doar de preferinta specifica temperamentului introveriti de a nu socializa atat de mult ca ceilalti. Timiditatea presupune ca dorinta sau nevoia copilului de a interactiona cu ceilalti sa fie afectata de teama ca nu va face f

ZECE LUCRURI CARE II INDEPARTEAZA PE ADOLESCENTI DE PARINTI

Adolescenta este acea perioada din viata copilului de care parintele se teme cel mai tare. Si pe buna dreptate! Schimbarile prin care copilul tau trece sunt majore. Atat pentru el, cat si pentru tine. Copilul tau creste si isi dezvolta personalitatea in ritm alert, iar tu trebuie sa tii pasul cu el, fara a-ti pierde autoritatea si fara a fi perceput ca un inamic.

Cel mai indicat este sa adopti o atitudine care sa  il faca pe copilul tau sa vada in tine un prieten. Unui prieten ii va fi mai usor sa ii dezvaluie gandurile, trairile, intentiile. Cu toate acestea este mai usor de spus, decat de facut. Noi ne-am gandit sa iti prezentam o lista  cu cele mai frecvente 10 modalitati prin care parintii reusesc sa ii indeparteze pe adolescenti.

Nu ii ascultaFie reactioneaza prea repede la ce le spune adolescentul, oferind solutii sau aplicand pedepse, fie nu le permit acestora sa isi exprime dorintele sau asteptarile, punand in

practica principiul “Faci cum spun eu!”. In fiecare dintre aceste cazuri, adolescentii se pot simti respinsi si pot ajunge la concluzia ca nu are rost sa incerce sa mai comunice cu parintii lor.

Se concentreaza doar asupra greselilor adolescentilorLe acorda atentie atunci cand gresesc, le reamintesc greselile din trecut cand au o discutie in contradictoriu in prezent si nu apreciaza alegerile corecte sau eforturile depuse de adolescent pentru a indrepta o greseala. Asemenea atitudini ii pot descuraja, infuria sau intrista pe adolescenti, facandu-i sa renunte sa mai incerce sa isi imbunatateasca rezultatele scolare sau sa ii ajute pe parinti in casa, de exemplu.

Au asteptari prea mari de la eiMulti parinti sunt de acord, cel putin in teorie, ca adolescentii fac greseli, insa in acelasi timp, de fapt, se asteapta ca adolescentul lor sa se comporte perfect. Il incurajeaza pe copil sa comunice cu ei si sa vina la ei oricand are nevoie de ajutor. Atunci cand adolescentul intra in bucluc si intr-adevar cere ajutorul parintilor, acestia reactioneaza exagerat, intrand in panica sau infuriindu-se pentru ca asteptarile le-au fost inselate. Adolescentii invata astfel ca, desi nimeni nu e perfect, nu pot primi intelegere si sprijin din partea parintilor atunci cand gresesc.

Ofera sfaturi si solutii atunci cand adolescentii nu au nevoie de eleUneori, copiii si adolescentii simt doar nevoia sa fie ascultati sau aprobati atunci cand trec printr-o situatie dificila. A oferi sfaturi atunci cand adolescentul nu le cere poate transmite acestuia ca nu crezi ca poate rezolva singur situatia, ca incerci sa il convingi sa actioneze cum vrei tu sau ca vrei sa arati ca tu stii mai bine despre ce e vorba decat el insusi, direct implicat in situatie. Asadar, atunci cand vorbesti cu copilul tau, intreaba-l daca are nevoie de sfaturi. Daca spune nu, incearca sa nu i le oferi. Stim, e dificil. Dar e in interesul lui.

Considera ca adolescentul nu are nevoie de eiFie este vorba de “Acum e mare, nu mai are nevoie de noi, trebuie sa se descurce singur.”, fie de “Mi-a aratat clar ca vrea sa fie lasat in pace, ca nu are nevoie de sfaturile sau de ajutorul meu.” Este adevarat ca in unele situatii, in care adolescentul considera ca se poate descurca singur, este bine sa ii dai voie sa procedeze astfel. Insa acest lucru nu inseamna ca nu mai are nevoie deloc de tine, niciodata.

Folosesc sarcasmul in comunicare cu adolescentulUneori, din dorinta de a incheia o discutie in contradictoriu mai repede, pentru ca au ramas fara argumente sau pentru ca insusi adolescentul a fost sarcastic, parintii pot folosi sarcasmul si ironia pentru a-si exprima parerea. Pentru a intelege de ce acest lucru ii indeparteaza pe adolescenti, este nevoie doar sa iti amintesti cum te-ai simtit ultima oara cand cineva a fost sarcastic fata de tine si daca ai dorit sa mai vorbesti cu acea persoana apoi.

Minimizeaza problemele cu care se confrunta acestiaDe multe ori, pentru a-i incuraja, parintii folosesc replici precum “Lasa, o sa iti treaca, ai

sa vezi.” sau “Nu merita sa plangi din cauza asta”. Desi intentiile sunt bune, mesajul care ajunge la adoelscent poate fi acesta “Ce simti tu nu conteaza, pentru ca de fapt nici nu ar trebui sa te simti astfel.” Inainte de orice, copiii, adolescentii si adultii au nevoie sa le fie acceptate emotiile, oricat de “deplasate” pot parea. Pentru adolescenti mai ales, “micile” probleme pot cauza suferinta adevarata, asa ca este bine sa nu incerci sa le minimizezi.

Critica stilul adolescentilorMachiajul, coafura, hainele si accesoriile alese de adolescenti ii pot infuria pe multi dintre parinti. Cand alegi sa critici infatisarea copilului tau, intreaba-te insa daca intr-adevar merita sa declansezi un conflict pe aceasta tema. Exista si alte probleme mai dificile cu care te-ai putea confrunta, iar stilul adolescentului tau cu siguranta se va “cuminti” in timp.

Nu acorda importanta vietii sociale a copiluluiMulti parinti considera ca scoala este singurul lucru care ar trebui sa conteze pentru copil. Adolescentii invata insa o multime de lucruri si din relatiile de prietenie. De asemenea, relatiile sociale sunt o parte importanta a vietii adolescentului tau, asa ca a-i cere ca scoala sa fie singurul lucru caruia sa ii acorde timp si atentie este nerezonabil si va duce doar la conflicte. Este recomandabil sa ii ceri copilului sa pastreze un echilibru intre ele, nu sa renunte la prietenii sai.

Sunt cicalitoriMulti parinti de adolescenti simt ca trebuie sa le repete adolescentilor anumite sfaturi, sa le reaminteasca de mai multe ori anumite riscuri sau sa le tina predici lungi despre diferite subiecte. Mai ales parintii care se ingrijoreaza prea mult simt nevoia sa insiste, sa se asigure ca adolescentii au inteles sau au realizat o anumita sarcina si pot ajunge sa ii indeparteze pe acestia.

Acestea sunt cele mai frecvente atitudini prin care parintii ii indeparteaza pe adolescenti. O data constientizate, ele pot fi corectate si se poate lucra constructiv in directia comunicarii cu copilul aflat in aceata etapa de viata. Suntem siguri ca poti gasi energie suficienta de a rezona cu adolescentul din casa. In fond, tu ai facut din el copilul minunat de pana acum . Ce alte atitudini si comportamente crezi ca ii indeparteaza pe adolescenti de parintii lor?   

CUM ESTE UN PROFESOR EFICIENT?

Orice cadru didactic stie ca la baza succesului in predare sta relatia dintre profesori si elevi. Dar, inevitabil, apar problemele de disciplina, lipsa de interes, teama de profesor sau lipsa de incredere a elevilor in propriile forte, obstacole cu care profesorii sunt nevoiti sa lupte in fiecare zi la clasa pentru a-si duce la indeplinire scopurile. Iti propunem sa

discutam in randurile urmatoare despre ce inseamna sa fii un profesor bun, ce presupune o relatie buna profesor-elev si cum o poti construi.

Miturile despre un profesor bunMulti profesori pornesc in activitatea lor de la o serie de mituri care definesc ce inseamna un bun profesor: un profesor bun este intotdeauna calm, nu are prejudecati si nu este partinitor, are acelasi grad de acceptare fata de toti elevii, stie toate raspunsurile, nu face greseli si creeaza un mediu de invatare stimulant, dar in acelasi timp linistit si ordonat. Cu alte cuvinte, un profesor ar trebui sa fie un om mai bun decat majoritatea dintre noi. Noi iti propunem o alta definitie a profesorului eficient: profesorul care stabileste o relatie buna cu elevii sai.

Ce inseamna o relatie buna elev-profesor?O relatie buna intre cadrul didactic si elev implica:•    Deschidere sau transparenta, astfel incat fiecare este dispus sa fie sincer unul fata de celalalt•    Grija fata de celalalt, atunci cand fiecare stie ca este pretuit de celalalt•    Interdependenta – nu dependenta unul de celalalt•    Diferentiere, permitandu-si sa fie unici, creativi si individuali•    Satisfactie mutuala: nevoile unuia sa nu fie implinite in pofida celuilalt.

Cum se construieste o relatie buna profesor-elev? Intelegand ce inseamna toleranta in activitatea de predare si care sunt

factorii care o influenteaza. Cum stabilesc profesorii care sunt comportamentele accesibile si care sunt cele inaccesibile? Cum variaza toleranta profesorilor de la o clasa la  alta sau de la un moment al zilei la altul? Acestea sunt intrebari la care este bine sa incercam sa raspundem. 

 

Intelegand procesul de atribuire a problemei in relatia profesor-elev.  Este important ca profesorul sa poata distinge intre problemele personale pe care le au elevii si care le cauzeaza lor o problema, dar nu si profesorului (de exemplu,elevul s-a certat cu mama lui si este suparat din acest motiv) si problemele care au un efect tangibil si concret asupra dascalului, deoarece contravin nevoilor sale (de exemplu, elevul isi scrijeleste initialele pe banca)

 

Evitand limbajul de neacceptare. Criticile, comenzile, sfaturile, avertizarile, dezaprobarea, poreclele, stereotipurile sau “predicile” transmit mesaje care ii fac

pe elevi sa se simta neintelesi, neapreciati sau incapabili sa isi rezolve propriile probleme. De aceea, este recomandabil sa fie evitate in relatia cu elevii.

 

Invatand sa puna in practica ascultarea activa. Ascultarea activa presupune ascultarea mesajului transmis de elev, incercarea de a-l intelege/interpreta si  oferirea de feedback (pentru a se asigura ca a inteles corect mesajul), astfel incat copilul sa fie orientat treptat catre gasirea unei solutii pe cont propriu. (Ascultarea activa nu include oferirea de sfaturi sau solutii.)

 

Evitand sa faca apel la autoritate in fata elevilor. Cand profesorii intampina o problema, fac apel la autoritatea lor pentru a determina elevii sa se comporte astfel incat problema sa dispara. Apare astfel o confruntare profesor-elev care, rezolvata prin apelul la autoritate, nu face decat sa ii indeparteze pe cei doi.

Pastrand deschisa relatia de comunicare dintre scoala si familie, pentru a gasi impreuna cu parintii cele mai bune solutii pentru educatia copiilor. Poti comunica mai usor cu parintii elevilor tai folosind si Grupurile de discutie SuntParinte.ro.

Invatand sa rezolve conflicte prin metoda avantajului reciproc.  Elevii obligati sa isi schimbe comportamentul prin apelul la autoritate, pot avea reactii negative precum rebeliunea, obraznicia, razbunarea, minciuna, plagiatul, retragerea, teama de esec sau teama de a-si asuma riscuri. Metoda avantajului reciproc presupune formularea problemei, generarea solutiilor, evaluarea lor si aplicarea lor impreuna, prin colaborarea dintre profesor si elev.

 

Despre toate aceste subiecte si altele in plus poti afla mai multe citind cartea publicata de editura Trei “Profesorul eficient" de Thomas Gordon (1918-2002), psiholog american, creatorul unei metode larg raspandite de “eficientizare” a parintilor, profesorilor si liderilor. A fost nominalizat de trei ori la Premiul Nobel pentru Pace si a fondat centrul Gordon Training International (GTI). 

Concurs

Tu cum construiesti o relatie buna cu elevii tai? Te invitam la concurs si poti castiga una dintre cele patru carti “Profesorul eficient” de Thomas Gordon, oferite de Editura Trei.

Asteptam raspunsurile tale in sectiunea Comentarii de mai jos:). Castigatorii vor fi anuntati pe data de 22 martie

2013.