Marta Petreu - Metoda Franceza (Recenzia Din Lavastine)

8/7/2019 Marta Petreu - Metoda Franceza (Recenzia Din Lavastine)

1/36

Marta Petreu

Laignel-Lavastine: metoda "franceza"

[Revista 22, ANUL XIII (642) Nr. 26 (25 iunie - 1 iulie 2002) si altele.]

I. Nota de plata

Nu ezit sa vad in cartea Alexandrei Laignel-Lavastine, aparuta in primavara acestui an la

Paris, la prestigioasa editura PUF, in colectia Perspectives critiques, o voluminoasa (si prostintocmita, si mult incarcata!), nota de plata.

La ce ma gandesc: La inceputul anilor 90, cultura romana, proaspat iesita din inghetul(inclusiv informational) comunist, a luat cunostinta, prin cateva texte critice, ca exista o

problema, o problema mare, in legatura cu Eliade - Cioran - Noica, si ca aceasta problema se

leaga de Nae Ionescu si de legionari. Cel care a deschis cutia Pandorei, chiar daca intr-un mod

foarte precaut, a fost Dan C. Mihailescu, cu prefata sa la Cioran, Revelatiile durerii (EdituraEchinox, 1990).A urmat Norman Manea, cu Felix culpa, in 1992, iar scandalul legat de acest text si-a intins

coada, ca o cometa, pana azi.

Ce s-a intamplat: in Romania socialismului real, ignoranta cu privire la epoca interbelica, defapt cu privire la toata istoria noastra, a fost (si este si astazi!) atat de mare, incat textul lui

Norman Manea a fost receptat ca o tentativa mincinoasa de a distruge mitul Mircea Eliade. In

Romania socialismului real, nu s-a stiut nimic despre nu putinele fete intunecate ale epocii

interbelice. Asa ca textele despre trecutul prolegionar al lui Eliade, Cioran, Noica, ori pur si

simplu textul meu despre o problema de sursologie si de plagiat in cazul lui Nae Ionescu, au

fost receptate, toate, ca atacuri la miturile identitare. Reactia, pe care eu o numesc de

narcisism national, a fost dura. Si, repet, nu s-a stins pana azi. Mediul cultural intern s-a aratat

si se arata, in aceste reactii, ignorant si plin de panica. Deoarece Eliade si Cioran sunt si mari

reusite in culturile occidentale, reactia de a apara aceste nume de orice adevar neconvenabil

este si mai violenta.

Sigur, in tratatul de istoria filosofiei romanesti al Academiei (1980) sau in unele carti de

istorie s-a scris, si inainte de 1990, despre problema legionara; dar sursele de acest gen,

deformate prin directia ideologiei oficiale, au fost si sunt complet lipsite de orice credit si de

orice autoritate; Cioran, Eliade, Nae Ionescu etc. erau cu atat mai tentanti cu cat erau si

interzisi, si atacati din directia oficiala.

Toate aceste elemente - ignoranta noastra, gloria occidentala a lui Eliade si Cioran,formidabila lor reusita occidentala, tentatia fructului oprit, faptul ca acesti autori au fost

atacati in tratatele oficiale etc. - si-au adus, desigur, contributia lor la rezistenta cu care lumeaculturala romaneasca postdecembrista a primit revelatiile despre trecutul lor vinovat.

La inceput, rezistenta a fost foarte mare, contopindu-se cu furia. Intre timp, a mai scazut,comentatorii care deschid subiectul nu mai sunt linsati, desi tentativele de linsaj nu lipsesc.

Daca privesc inapoi, pot spune ca din 1990 incoace cultura romana a functionat, in buna parte,

ca o "fabrica de absoluturi, ca o masina de instituit, de conservat si de potentat mituri. El iade,Nae Ionescu, Cioran, Noica, aceasta este, dupa parerea mea, ierarhia miturilor culturale


2/36

actuale (nu ma ocup si de Eminescu, "Miorita etc., pentru ca nu sunt in chestiune). Iar ceicare, intr-o buna si corecta maniera critica, s-au atins de aceste mituri, si-au primit partea lor:

de la linsaj intelectual, invinuire, timorare, pana la buna primire critica si chiar premiere. Au

fost, ca sa zic asa, de toate; inclusiv presa buna si premii.

Dupa parerea mea, in ultimii 12 ani, s-a cristalizat chiar o tipologie a reactiilor. Astfel, inmediile intelectuale, exista:

1. reactia de respingere a ideii ca Eliade, Cioran, Nae Ionescu etc. au vreo vina legionara;2. reactia normala, de discutare cu cartile pe masa, a problemei;

3. exagerarea legionarismului celor in discutie (din motive de oportunism, zic eu).In mediile legionare, caci exista medii legionare romanesti in Romania si in strainatate,

lucrurile stau astfel:

1. reactia de respingere violenta a ideii prolegionarismului lui Eliade, Cioran, Nae Ionescu etc.

si hartuirea prin toate metodele (mergand pana la amenintarea voalata cu moartea) a criticilor

si istoricilor care au indraznit sa discute tema;

2. folosirea lui Eliade, Cioran, Nae Ionescu etc. ca alibi pentru valoarea legionarismului.

Unele texte legionare vorbesc despre Eliade si Cioran ca despre legionari eterni si folosescnumele lor pentru a dovedi valoarea de ieri si viabilitatea de azi ale legionarismului.Nota: precizez ca mai nimeni din mediul intelectual nu sanctioneaza folosirea de catre

legionari (sau neolegionari) a numelor lui Eliade si Cioran (uneori Noica) ca alibi pentrupropaganda legionara de azi. Ornea, Catalin Tarlea, C. Stanescu si eu am facut, din cand in

cand, asemenea note prin care am incercat sa-i ferim pe acesti autori de abuzul legionar.

Sa mai adaug ca, in ciuda rezistentelor cu care au fost primite in mediul intelectual cercetarile

probe ale problemei, cercetatorii si-au vazut de treaba. Si au scris ceea ce au descoperit in

cercetarile lor. Ornea, Volovici, Marino, Matei Calinescu, George Voicu, Sorin Alexandrescu,

Livius Ciocarlie, Stefan Borbly, Iordan Chimet, Ioan Constantinescu, Alexandru George,Dan C. Mihailescu, Ion Vartic, Andrei Oisteanu s.a. au scris ce au avut sa scrie. Am scris si

eu, doua carti si diverse articole. Recunosc ca nu e tema favorita a mediului nostru cultural, ca

nu e (inca) comod sa scrii despre asta, dar s-a scris si am scris.

In acelasi timp, imi dau seama ca ceea ce au facut si fac acesti cercetatori printre care manumar e o munca sisifica. Caci manualele scolare, cartile de liceu, merg pe o directie contrara

sau de ocolire a adevarului istoric; studentii pe care-i invat eu istoria filosofiei romanesti (cer

iertare pentru exemplul personalizat) vin la cursurile mele gata indoctrinati, prin manualele de

liceu, ca Nae Ionescu e cel mai mare filosof roman; iar despre prolegionarismul intelighentiei

tinere nu stiu nimic.

Problema mai are o latura, nu lipsita de importanta. E vorba de Romania si de relatia tarii cu

propriii sai evrei. Romania stia - era, oricum, obligata sa stie! - ca are, prin trecutul interbelicsi prin al doilea razboi mondial, o mare, o tragica problema nerezolvata: problema evreiasca.

Problema care e legata de problema legionara si de aceea a intelighentiei tinere din care facparte Eliade, Cioran, Noica etc. S-a grabit oare Romania ca tara sa isi clarifice aceasta

tragedie? Nu. Presa antisemita traieste la noi ca in paradis; exemplul cu Atac la persoana, care

continua sa apara si dupa ce s-au sesizat organisme internationale, e concludent. Cartilelegionare si ale extremei drepte in general se vand pe strada; inclusiv in 8 aprilie a.c., deci

dupa ce guvernul adoptase Ordonanta... despre extrema dreapta, simbolurile ei si Antonescu,aceste carti se vindeau pe trotuar, in plin centrul Capitalei. Chiar si Ordonanta..., vai, ne-a fost

smulsa de o conjunctura politica externa, pe care, slava Domnului, am avut atata minte sa nu oratam.


3/36

Dar, ma intreb, ce ar fi fost daca ne-am fi rezolvat lucrurile singuri, fara nici un indemn din

exterior? Ce ar fi fost daca Emil Constantinescu ar fi ascultat, in februarie 1997, de scrisoarea

lui Nicolae Balota, de-a condamna abuzurile si crimele savarsite in trecut in Romania

impotriva evreilor? Ce ar fi fost daca apelurile patetice ale lui I. Negoitescu, sa nu incercam sa

construim o Romanie europeana pe seama ideilor politice ale lui Noica, Eliade, Cioran, NaeIonescu, Eminescu si Vulcanescu, apeluri publicate in presa inca din 1991, ar fi fost luate in

serios?

Romania are, in trecutul ei, problema relatiei cu propriii sai evrei, adica problemapersecutiilor antisemite ce au culminat cu partea romaneasca din Holocaust. Si nici chiar

exemplul Papei de la Roma, care a cerut iertare evreilor, in numele Bisericii Catolice, pentru

suferintele evreiesti, n-a fost in stare sa ne miste din inertie si sa ne faca sa facem, smerit, ceea

ce trebuie facut: sa ne asumam vinovatia, s-o cercetam, s-o circumscriem si sa ne-o ispasim.

Nici politic, nici cultural, nu ne-am invrednicit sa clarificam ceea ce e de clarificat. Faptul ca

trebuie cercetata jumatatea de secol de comunism cu de-a sila nu e o scuza sa amanam

cercetarea celeilalte jumatati de secol, in care cel putin 14 ani au o componenta de bunavoielegionara. Mai ales ca cercetarea trecutului de extrema dreapta ne-ar ajuta sa intelegemformele dementiale pe care le-a luat in Romania socialismul real, cel din ultima sa infatisare.

In plus, faptul ca s-a intarziat cu rezolvarea acestei probleme e tot o mostenire comunista,tarile democrate si-au rezolvat-o la timp. Exista destui intelectuali in Romania de azi pentru a

putea cerceta, temeinic si simultan, atat extrema stanga comunista, cat si extrema dreapta,inclusiv cea legionara.

Da, s-au facut cercetari, cum am spus mai sus. Din initiative individuale. Dar si din initiative

institutionale. De pilda, in Universitatea "Babes-Bolyai din Cluj s-a infiintat, imediat dupa1990, un centru de studii iudaice. Universitatea din Bucuresti si-a infiintat, de curand, un

centru similar. Or fi si altele, in alte universitati. Cand o sa patrunda insa rezultatele acestor

cercetari in scoala medie, care formeaza constiinta publica a celor ce vin? Cand o sa patrunda

aceste adevaruri neplacute - de fapt tragice, caci despre fapte istorice vinovate - in constiinta

publicului larg? In plus, aceasta este o problema de care ar trebui sa se t ina cont si in deciziile

politice, inclusiv in politica culturala interna si externa.

Unde sunt traducerile studiilor solide, deja existente, si unde a fost publicata, in strainatate,

cartea lui Ornea? Sau cartile altor cercetatori? Daca volumul lui Ornea ar fi fost publicat - pe

cheltuiala statului roman, din initiativa lui - la o buna editura din Franta (sau din Italia,

Germania, SUA...) s-ar fi evitat atat nota de plata incarcata pe care ne-o prezinta Laignel-

Lavastine acum (neajuns, totusi, minor!), cat si o anume nota de plata permanenta si petermen lung, nota ce se numeste imaginea Romaniei in lume, cu tot ce deriva, bun si rau, de

aici. Nu are rost sa ne amagim si sa ne menajam singuri; ce nu facem noi, de bunavoie, cinstitsi temeinic, vin si fac altii: si o pot face bine si onest, sau rau si tendentios.

Daca propaganda noastra culturala in lume ar fi fost facuta lucid si diplomatic, ar fi trebuit sa

inceapa prin traducerea cartilor ce trateaza aceasta problema, cea mai spinoasa, a trecutului

nostru. Caci am fi dovedit, de bunavoie, ca ne despartim de partea vinovata a trecutului nostruistoric nu numai fara nostalgii, ci si cu un excelent simt critic si moral.

Ei bine, n-am facut, ca tara, nimic din toate astea. Iar acum ne-a sosit, sub forma cartii

Alexandrei Laignel-Lavastine, o nota de plata. Incarcata. Masluita. Dar nota de plata.


4/36

II. Salata-Lavastine

Prima impresie pe care o produce cartea Alexandrei Laignel-Lavastine este covarsitoare:

Cioran, Eliade, Ionesco: Loubli du fascisme are 550 pagini, o bibliografie "selectiva de 20de pagini, index (tot selectiv) etc. Prima impresie - consemnata ca atare de comentatorii

romani, care observa ca ne aflam in fata unei carti serioase si "doc umentate, mai ales"documentate - este, asadar, favorabila.

Pentru un cunoscator al epocii, al autorilor luati in discutie si al exegezelor romanesti in

domeniu, prima impresie nu tine, din pacate, prea mult. Ca si la volumul anterior alcercetatoarei - Filozofie si nationalism. Paradoxul Noica, Editura Humanitas, 1998 -, esti izbit

si aici de puzderia de erori factuale. Pe masura ce inaintezi in lectura te izbesti de o cantitate

tot mai mare de erori mici, de imprecizii, de greseli factuale, de contradictii care te fac sa te

gandesti ca Alexandra Laignel-Lavastine numai a frunzarit sursele, ca pe unele nici n-a pus

mana, ca a lucrat, cum sa spun, in fuga si cumva prin intermediar.

Sa iau la rand erorile factuale (cele de interpretare sunt o alta poveste, ce tin de o ideologie,deci trebuie discutate separat) care mi-au sarit in ochi la o prima lectura.

Cuvantul nu a fost "la prestigieuse revue (p. 34) dirijata de Nae Ionescu, ci ziarul condus deacesta; Cuvantul nu a fost interzis "en 1933 (p. 168), c i, riguros vorbind, in primele zile dinianuarie 1934: ca dovada, in data de luni, 1 ianuarie 1934, ziarul apare normal, si abia apoi isiinceteaza, pentru o lunga perioada de timp, pana in 1938, aparitia; Nae Ionescu era, intr-

adevar, "connu pour tre un proche du Palais et du Parti national- paysan (p. 96), dar nusimultan, totusi, ci intai a fost aliatul PNT, abia apoi partizanul lui Carol II; oricum, in anii

cand a facut parte din camarila regala, relatiile cu taranistii erau rupte. Apoi, deteriorarea

situatiei lui in interiorul camarilei regale nu s-a produs "vers 1931-1932 (p. 96), cum afirmaAl. L.-L., ci abia in vara-toamna 1933. Afirmatia autoarei, ca prefata lui Nae Ionescu la

romanul lui Sebastian De doua mii de ani a fost "loccasion pour adresser la Garde de ferdes signes explicites de son ralliement (p. 100) este o bazaconie ce dovedeste necunoastereacronologiei apropierii de Garda a lui Nae Ionescu; cand si-a scris prefata antisemita, Nae

Ionescu era de multa vreme apropiatul miscarii legionare; psihologic vorbind, explicatia datade cercetatoare dovedeste o completa necunoastere a personajului Nae Ionescu. Tot in

legatura cu acesta, Al. L.-L. afirma ca "Ds 1933-1934, Nae Ionescu semploie ainsi, au fildinnombrables articles, a dvelopper au grand jour les implications idologiques de sadoctrine... (p. 101).

Articolele din 1933, le cunosc. I-as fi adanc recunoscatoare autoarei sa le numeasca pe cele,"innombrables, din 1934... Cea mai stranie gaselnita a cercetatoarei este insa afirmatia calegislatia antisemita "mise en place par le gouverment Goga-Cuza la fin de 1937 (p. 102) -de fapt, promulgata in 22 ianuarie 1938! - a aplicat " la lettre filosofia antisemita a lui NaeIonescu. Sa zic si eu ca Eugen Ionescu: "Haida-de!. Adica de ce ar fi avut nevoie A.C. Cuzasi Octavian Goga, primul invechit in antisemitism, al doilea cu pusee antisemite, de

antisemitismul mult mai sofisticat al lui Nae Ionescu?, care era, orisicat, ideologul

concurentei, al Miscarii Legionare?! Trebuie sa fii de pe alta planeta culturala ca sa lansezi, cuaerul ca pui lucrurile la punct, o asemenea aberatie. Alexandra Laignel-Lavastine stie multe

despre cultura romana; multe, dar nu destul; asa ca vinde bufnite la Atena. In plus,impenetrabila la psihologia personajului Nae Ionescu, lipeste pe el toate informatiile

compromitatoare care-i ies in cale, chiar daca ele sunt date in sursa sub semnul rezervei si-alironiei. De pilda, ia de buna, din Vulcanescu, o informatie pe care Vulcanescu insusi o


5/36

persifleaza: ca Nae Ionescu ar fi purtat tot timpul o fotografie a lui Codreanu asupra sa (p.

117); Vulcanescu insusi considera ca "asemenea fetisisme nu se potriveau cu firea lui NaeIonescu si ca toata povestea e cat se poate de indoielnica. Nu si pentru Al. L.-L., amatoare de

detalii picante care sa-i coloreze naratiunea.

Unele erori factuale - de pilda, aceea ca T. Maiorescu a trait intre 1887-1940 (p. 129) sauscrierea numelui lui Miron Radu Paraschivescu numai Miron Paraschivescu (p. 222) - pot fi

puse, prin bunavointa cititorului, pe seama tiparului; cum erorile de acest gen sunt foartenumeroase si in cartea Al. L.-L. despre Noica (carte in care, intr-o singura pagina, 89,

cumuleaza urmatoarele greseli: In contra directiei de azi... e plasat in 1968; cartea lui A.C.Popovici, Nationalism sau democratie... e plasata in 1920, la 10 ani dupa aparitie; cartea lui

Ibraileanu, Spiritul critic in cultura romaneasca, e plasata in 1922, in loc de 1909; viata lui

Dobrogeanu-Gherea e lungita cu 30 de ani, caci i se da ca an al mortii 1950) si cum te saturi

sa pui totul pe seama tipografiei, putem sa ne facem o impresie despre stilul neglijent de lucru

al autoarei.

Alte erori factuale sunt mai ciudate. La pagina 53 a volumului, autoarea vorbeste desprecalatoria lui Eliade in India, unde, insista ea, Eliade "y restera de dcembre 1929 novembre1931 - et non pas de 1928 1932, comme le signale une fois de plus tort la noticeGallimard (p. 53). La numai 12 randuri distanta, pe aceeasi pagina, autoarea citeaza unarticol despre plecarea lui Eliade, extras din - atentie! -, Vremea, 29 noiembrie 1928. Daca e

sa ne luam dupa Al. L.-L., reportajul despre plecarea lui Eliade a fost publicat in 29 nov.1928, deci cu un an inainte de plecarea lui, fiindca, probabil, reporterul avea calitati

paranormale si citea viitorul, in vreme ce Eliade a plecat abia in 1929. Eliade a plecat intr-

adevar in noiembrie 1928, si a stat in India pina in decembrie 1931. Nu are rost sa-i scurtam

sederea in India si sa jubilam ("Deux ans, donc, et non pas trois..., p. 53), cum face L.-L.Intr-un stil categoric dar cu o documentatie aproximativa, Al. L.-L. vorbeste despre "La

production publiciste de la fin des annes 1920 la fin 1933 (p. 73) a lui Cioran; apoi, dinnou, la pagina 123, despre faptul ca scrierile lui Cioran "ds la fin des annes 1920 contin inele raul (politic). Cum m-am ocupat insistent de scrierile de tinerete ale lui Cioran, intreb: care

scrieri cioraniene de la sfarsitul anilor 20? Cioran a debutat in februarie 1931. Detine oare Al.L.-L. texte publicate de Cioran inainte de aceasta data si pe care editorii romani ai celor douavolume de publicistica de tinerete nu le-au descoperit? Daca le detine, de ce nu le citeaza

nicaieri? O rugam sa ni le comunice si noua, ne-ar face un mare serviciu.

Tot asa, pentru ca apreciaza ca "la Jeune Gnration volue dores et dj, en cette fin desannes 1920, dans le politique, quoique, pour lheure, hors de la politique militante (p. 68), si

pentru ca numele invocate sunt Eliade, Cioran, Ionescu, Sebastian, sa ne oprim sa facem uncalcul:

Cioran, cum am vazut mai sus, nu publicase nici un rand "en cette fin des annes 1920;Ionescu, debutat in 1927 in revista Liceului "Sf. Sava, publicase, la sfarsitul anilor 20,cateva poezioare (despre bujori, crini, clopote, papusi etc.), o proza despre romanite, multecronici plastice, revista revistelor, cateva recenzii literare. Unde e aici politicul, chiar si cel

nemilitant? Sebastian, care debutase in 1926 cu poezie, a publicat, intre 1926-1929, o multime

de articole si eseuri despre scriitori straini si romani; uneori discuta si probleme generationistesau de actualitate, dar in nici un caz publicistica lui de la sfarsitul anilor 20 (si nici cea de lainceputul anilor 30) nu poate fi socotita in interiorul politicii. Eliade, debutant in 1921, calicean, si care are o publicistica bogata si dezordonata inainte de 1930, este un caz mai

complicat. In efervescenta ideatica a Itinerariului spiritual exista atat germenii latenti aiviitoarei lui evolutii politice, cat si refuzul explicit, constient, programatic, al politicului. Cum


6/36

a evoluat mai tarziu si cum/cand s-a politizat, asta e o alta problema, de reconstituire

cronologica a evolutiei lui (reconstituire pe care Al. L.-L. nu o face) si de hermeneutica (pe

care Al. L.-L. o face, dar fara suport pozitivist, ci asa, dupa ureche...).

Intrebare: cum poate vorbi Al. L.-L., bazandu-se pe cele patru nume de mai sus, despre

evolutia "Tinerei Generatii in politica, cand din cei patru autori unul nu debutase, altul scriaintr-o revista de liceu despre romanite si crini, altul se ocupa de romanul occidental, iarEliade, la un an dupa ce si-a lansat manifestul spiritualist si care refuza explicit politicul, si-afacut bagajele pentru 3 ani de India?

Mister.Angajarea in politica a reprezentantilor generatiei 27 e un fapt real, dar mai tarziu decat credeL.-L. - si, oricum, e un fapt de precizat cronologic, de la caz la caz; acuratetea informatiilor nu

trebuie abandonata nici cand e vorba de optiuni politice vinovate. Stiinta nu castiga nimic din

exagerari si imprecizii cronologice.

Pentru unul si acelasi eveniment - crearea "echipelor mortii la Congresul studentesc de laTargu Mures - Al. L.-L. da trei date diferite: la pagina 116, spune ca au fost create "ds1933; la p. 117, dateaza Congresul de la Targu Mures in 1935; iar la p. 179 spune ca:"Lanne 1936 inaugure par ailleurs la cration des fameux escadrons de la mort djvoqus. E inutil s-o invitam pe Al. L.-L. sa se decida cand au fost infiintate echipele mortii.In acest moment, modul ei de lucru devine, pentru mine, transparent: autoarea nu lucreaza pe

surse prime, ci isi ia informatiile din autori diferiti, si - fie ca nu e atenta ce preia, fie cadeformeaza sursa pentru a nu fi recunoscuta - greseste. In cazul de fata, prima data, eronata,

de creare a echipelor mortii, o preia din cartea mea, Un trecut deocheat sau "Schimbarea la

fata a Romaniei: eu vorbeam despre "ideea mortii legionare si a echipei mortii, Al. L. -L.vorbeste despre institutia legionara a echipelor mortii. Or, ideea e mai veche, iar institutia

legionara s-a infiintat ceva mai tarziu. Iata, in paralel, fragmentul din cartea mea si ce devine

el, prin preluare tacita, in cartea Al. L.-L. (aldinele semnaleaza pasajele din cartea mea care au

trecut in paginile doamnei L.-L.): Marta Petreu: "Codreanu a fost ascultat, imitat si urmat si in

punctul cel mai tenebros al doctrinei legionare, si anume, in ideea mortii legionare. In moddeclarat, este vorba despre decizia legionarilor de a primi moartea (Pentru legionari, p.457). "In realitate, a fost vorba despre o decizie cu doua fete: legionarii erau decisi saimprastie si sa primeasca moartea: sa-si asasineze dusmanii politici cu riscul ca vor fi, la

randul lor, omorati. // s...t Textele lui Codreanu s...t trec sub tacere prima jumatate a ideii de

moarte din doctrina sa. El declara doar ca, s...t legionarii au ajuns la: hotararea mortii s...t(Pt.L., p. 457). "// Textul lui Codreanu sugereaza ca legionarii s-au decis, pentru atingerea

telului lor - o Romanie noua si invierea mult asteptata a acestui neam romanesc, scopul

tuturor sfortarilor, durerilor si jertfelor pe care le facem (Pt.L., p. 319) "- sa-si apliceprogramul chiar cu riscul vietii lor. Cu alte cuvinte, ca s-au decis sa se jertfeasca pentru tara.Legiunea ar fi, asadar, in postura victimei, a organizatiei martire, iar legionarii, gata de-adeveni jertfe si martiri ai neamului. Ideea mortii legionare si a echipei mortii dateaza dinmai 1933. in Carticica sefului de cuib, publicata initial cu titlul Fascicola Legionarului, inpatru numere, intre 9-21 mai 1933, Codreanu isi invata camarazii ca: Legionarul iubestemoartea, caci singele lui va servi pentru plamadirea cimentului Romaniei legionare (C., p.77). "Sa mai adaugam ca, in mod difuz, ideea este implicata in doctrina legionara inca de laintemeierea legiunii in 1927... s...t "E implicata... o adevarata mistica a mortii in slujbaneamului... (citate din Un trecut deocheat..., pp. 73-75, 77).

Si acum rezumatul, cu deformarea de rigoare, din Al. L.-L.: L.-L.: "Une mystique du crime //Cest dans cet esprit que le Capitaine met sur pied, ds 1933, ses fameux escadrons de la


7/36

mort (echipele mortii). Les instructions sont trs prcises. Le lgionnaire doit tre dispos donner sa vie pour une grande ide. Cest ce que Codreanu nomme, dans Pour leslgionnaires, la dcision de la mort, soit la disponibilit la donner et la recevoir (C.Z.Codreanu, Pour les lgionnaires, op. cit., p. 457). Le lgionnaire aime la mort, crit -il ds1933, car son sang servira cimenter la Roumanie lgionnaire. (C.Z. Codreanu, Le Livret...,

op. cit., p. 86). Il sera, cet gard, tragiquement suivi (p. 116).

Ca se serveste, nepoftita, din cartea mea, e indubitabil. O dau de gol nu numai anul 1933, ci sifaptul ca preia interpretarea mea; in textul lui Codreanu nu se spune nici explicit, nici implicit,

ca legionarii s-au decis "sa imprastie si sa primeasca moartea, ci numai ca ei s-au decis "de aprimi moartea; "sa imprastie si sa primeasca e interpretarea mea, pe baza faptelor legionare.Or, L.-L., crezand ca il parafrazeaza pe Codreanu, ma traduce, de fapt, pe mine: "la dcisionde la mort, soit la disponibilit la donner et la recevoir. Apoi, eu scriu ca Codrean u afost "ascultat, imitat si urmat..., iar L.-L. repeta: "Il sera... tragiquement suivi.

A doua data de infiintare a echipelor mortii, la congresul studentesc de la Targu Mures, datat

1935 (p. 117), pe care nu stiu de unde o pescuieste, e si ea eronata. Echipele mortii au fostinfiintate oficial, ca institutie legionara, la congresul studentesc cu caracter legionar de laTargu Mures, din aprilie 1936.

Asa ca Cioran, in articolele lui ultrareactionare trimise de la Berlin, in iarna anului 1935,

concret in articolul Despre o alta Romanie, din Vremea, 17 febr. 1935, nu avea cum sa aprobe"par l tacitement les crimes commis par les escadrons de la mort de Codreanu (p. 134),cum ne informeaza d-na L.-L. Pur si simplu pentru ca cele sase echipe ale mortii inca nu

existau. Si, apropo de moarte la Cioran: in Revolta satuilor (1934), el n-a scris nicidecum: "je

ne me lasserai jamais de le rpter: tout un chacun n mrite pas de vivre (p. 141), cumciteaza autoarea, ci: "Toata viata o sa repet: nu orice om merita sa fie liber (Cioran, Revoltasatuilor, Vremea, an VII, nr. 349, 5 aug. 1934, p. 2).

Nu urmaresc - nu am urmarit niciodata - sa il inocentez pe Cioran. Dar imi place exactitatea.

Si tot in legatura cu Cioran: autoarea afirma, la p. 144, ca acesta s-a intors de la bursa

germana in iulie 1935 si ca apoi si-a facut armata; exact ce scriu si eu la pagina 27 a cartiimele. Peste cinci pagini, uita (sau se razgandeste, sau, si mai probabil, lucreaza cu fise facute

dupa alt exeget) si scrie ca la sfarsitul anului 1935 (deci cand tanarul filosof, conform

afirmatiilor de la pagina 144, era in armata) Cioran, "alors boursier en Allemagne, tait rentren Roumanie pour les ftes de Nol (L.-L., p. 149). Cand s-o credem? Eu una o cred cand maurmeaza (chiar daca nu recunoaste) pe mine.

Cand merge - de data asta, in mod declarat - pe urmele lui Stefan Baciu, de pilda, pe care nu

se osteneste sa-l verifice, o da din nou in bara si plaseaza aparitia volumului Lacrimi si Sfintiin timpul profesoratului brasovean al lui Cioran; or, volumul cu scandal a aparut candva, in

perioada octombrie-noiembrie 1937, cand Cioran nu mai era profesor, ci ori se pregatea deplecare in Franta, ori era deja plecat; conform declaratiilor lui din interviuri, era deja in

Franta. Dar asemenea detalii fara importanta nu conteaza, nu-i asa, pentru o carte atat de bine

documentata...

Tot in legatura cu Cioran, autoarea afirma ca " plusieurs reprises, entre la fin novembre1940 et le 1er janvier 1941, Cioran ritre la radio et dans la presse sa foi dans lhritage du

Capitaine (excut en 1938) et dans la Roumanie lgionnaire quentend batir lecomandant Horia Sima... (pp. 331-332). In primul rand, textele publicate de Cioran in acest


8/36

interval sunt 4 (patru). Unul, Parisul provincial, e despre Paris-Ninive si iese din discutie;

altul, Inselarea prin actiune, e despre "fuga de sine a omului prin revolutii, despre faptul caviata este greu de suportat, asa ca oamenii isi "nascocesc, prin revolutii, "un sens vietii; deciiese din discutie. Ardealul - Prusia Romaniei are trimiteri legionare, in sensul ca Cioran ar

vrea sa foloseasca revolutia legionara pentru a-si pune in aplicare programul propriu de

transformare a tarii, program ce consta in a ardeleniza (adica in a face serioasa si temeinica)toata Romania. Al patrulea text e Profilul interior al Capitanului, conferinta radiofonica

publicata si in Glasul stramosesc; text in care admiratia lui Cioran pentru Codreanu nu are niciun fel de limite. Sa tragem linie si sa socotim: avem un text, tinut drept conferinta la radio si

apoi publicat in presa scrisa. Inseamna asta " plusieurs reprises? Si din ce maneca l -a scos,ca pe un iepuras, pe Horia Sima? Faptul ca e un singur text deocheat, facut public de doua ori,

iar nu mai multe texte, nu-l inocenteaza pe Cioran. Dar o cercetare de acest gen pretinde

punerea corecta, exacta, a problemelor, iar nu punerea lor in termeni nedefiniti ("in mai multe

randuri...), ce sugereaza o cantitate mai mare, poate chiar enorma, de texte partizane infavoarea legiunii. La urma urmelor, e un principiu juridic al democratiei: un om care a comis

o crima e judecat pentru crima lui, dar nu pentru mai multe.

SSalata-Lavastine

Si Ionescu e victima unor inexactitati, minore, de informare - de pilda, fixeaza intoarcerea lui

in Romania la 14 ani, in 1923 (p. 45), iar nu la 13 ani, cand a avut loc de fapt; dar mai ales el

e victima unor erori ce provin din lipsa de finete psihologica in interpretarea faptelor.

Autoarea, careia ii repugna tot ce tine de etnic si de national (pe care le confunda intotdeauna

cu excesul lor, cu etnicismul si nationalismul), explica neaderenta lui Ionescu la antisemitism

si la nationalism intr-un mod surprinzator si cam grosolan: prin originea lui etnica evreiasca

(p. 49). Iar insultele grele ale lui Ionescu la adresa armatei romane din ultima sa Scrisoare din

Paris le pune nu pe seama amintirilor rele de soldat ale lui Ionescu, ci pe seama faptului ca

armata romana, in principal ofiterii: "staient distingus, rappelons-le, par leur participation lextermination des Juifs en Bessarabie, en Bucovine, en Transnistrie..." (p. 395).

De acord, dar cu conditia sa aduca proba ca Ionescu a stiut, la 19 martie 1945, cand si-a scris

textul, de contributia armatei romane la exterminarea evreilor. Altminteri, suntem in

speculatie pura. Oricum, textul lui Ionescu nu contine ceea ce sugereaza L.-L.

Autoarea are, de altfel, ca metoda de lucru o anume tehnica, foarte sugestiva, a

contextualizarilor fortate. De pilda, il incrimineaza pe Eliade, aflat, in vara 1941, in legatiaromana de la Lisabona, pentru ca nu comenteaza in nici un fel in jurnalul sau pogromul de la

Iasi din 29-30 iunie. Autoarea e sigura ca Eliade a stiut de nenorocire - "il nest pas pensableque limplication du gouvernement portugais dans un vnement survenu en Roumanie nait

pas fait de remous la lgation roumaine de Lisabonne" (p. 290) - si aproape sigura ce-agandit Eliade despre masacrarea evreilor: "Peut-tre jugeait-il lvnement trop mineur - ensomme, quelques centaines de judo- bolcheviques de moins, complices des parachutistes,comme lavanait le communiqu officiel du gouvernement - pour mriter dtre mentionndans ses cahiers" (pp. 290-291).

Procedeul, sa recunoastem, este sugestiv. Il au toti romancierii.

La Lisabona fiind, Eliade a stiut, deci, cu siguranta de pogromul de la Iasi, spune Al. L.-L.; inschimb, ea admite ca Monica Lovinescu, in Bucuresti fiind in timpul razboiului, n-a stiut


9/36

nimic despre volumul antisemit Ard malurile Nistrului (1941) de Constantin Virgil Gheorghiu

(pp. 414-415). Se poate. Dar se poate si ca Eliade sa nu fi stiut de pogrom.

Oricum, putina indoiala nu strica.

Al. L.-L. reface si contextul istoric in care Cioran si-a tinut, la 27 noiembrie 1940, conferinta

radio despre Corneliu Zelea Codreanu. Conferinta care, s-o spunem, alaturi de textele despreHitler din 1934, reprezinta nivelul cel mai de jos la care a coborat Cioran. Care e, deci, refacut

de Al. L.-L., contextul istoric al conferintei? In noaptea de 26 spre 27 noiembrie, legionarii

asasineaza la Jilava 64 detinuti politici (p. 334); in 27 noiembrie, Cioran isi tine la radio

conferinta despre Capitan (p. 335). Sugestia Al. L.-L. este ca textul lui Cioran e cu atat mai

vinovat cu cat a fost difuzat la radio in acest context criminal.

Asa este, circumstantele au fost criminale; atata doar ca Cioran nu le-a cunoscut, caci stirea

despre Jilava, ca si cea despre asasinarea lui Iorga si Madgearu, a patruns in presa abia in 29

noiembrie, sub forma unui Comunicat al Presedintiei Consiliului de Ministri. A fost - ca sa-l

citez pe Z. Ornea - o "stranie, nenorocita coincidenta" (p. 196). Care nu-l scuza, tot vorba lui

Ornea, pe Cioran pentru faptul ca mai tarziu si-a publicat textul in presa scrisa.

Ce concluzie ilogica trage insa Al. L.-L. din acest context?

Sa vedem: "Car pour avoir fait lapologie du chef de la Garde de fer au moment mme o sestroupes tuaient, Cioran nest plus en mesure de dire, ou de sautoriser dire, mme trente ansaprs: Le Juif, cest moi. Il aurait fallu, pour lgitimer une telle parole, quun aveu public ledlie de sa faute" (p. 440).

Ii amintesc Alexandrei Laignel-Lavastine ca, in noaptea de 26-27 noiembrie, legionarii careau ucis la Jilava nu au trecut intai pe la Cioran, pentru a-si primi ordinele de la el; ca ucigasii

legionari au ucis la Jilava romani, iar nu evrei; ca pentru orice om exista dreptul la cainta si caCioran, desi nu si-a recunoscut in piata publica vina, a dat repetate semne de remuscare si de

cainta, numai sa fii dispus sa i le vezi.

Iar ca observatie generala pentru acest gen de puneri fortate in context: Eliade si Cioran si-au

adus, fiecare in felul lui (unul mai ortodox, altul mai eretic) contributia lor doctrinara la

legionarism. Dar intotdeauna intre o doctrina si un fapt istoric se intercaleaza factorii de

decizie politica (ei insisi aflati intr-un anume context istoric) si factorii de executie a deciziilor

politice. Intre Eliade si pogromul de la Iasi din 1941, ori intre Cioran si masacrele legionare

de la sfarsitul lunii noiembrie 1940 nu se poate stabili o legatura directa cauza-efect, asa cum

sugereaza cercetatoarea franceza. Si pentru pogromul nelegionar de la Iasi, si pentruexecutiile de la Jilava, deciziile le-au luat altii decat Eliade si Cioran. Vina lor, reala si grea, e

alta: aceea de a fi optat, in deplina libertate, pentru o ideologie extremista si de a fi contribuitprin scrisul lor la prestigiul acesteia. E mult. E foarte grav. Nu e necesar sa-i incarcam cu mai

mult de atat.

Cum nu e necesar nici sa-l incarcam pe Eliade cu raspunderea pentru persecutiile ce le-a

suferit Vasile Paraschiv. Caci iata la ce o duce pe Al. L.-L. arta contextualizarilor fortate: "En1980 justement, alors que le courageux syndicaliste Vasile Paraschiv, infatigable militant de

la cause des droits de lhomme et des liberts syndicales en Roumanie, vient dtre arrt, battu par la Securitate et donn pour disparu, Eliade a de nouveaux motifs de rjouissance:

deux livres sur lui, signs par deux de ses compatriotes, viennent de paraitre, lun de AdrianMarino (LHermneutique de Mircea Eliade), lautre de Mircea Handoca (Contributions


10/36

biobibliographiques)" (pp. 468-469). Sa intelegem din acest context ca Eliade a dat ordin sa

fie maltratat Vasile Paraschiv? Sau ca ordinul l-a dat... Adrian Marino? Ori Mircea Handoca?

Sau l-au dat, cu forte reunite, editorii lui Marino si-ai lui Handoca? Sa recunoastem, Al. L.-L.

a creat, in acest pasaj, o adevarata capodopera a contextului istoric...

Asa cum nu e nevoie sa le atribuim lui Eliade si Cioran fapte pe care nu le-au facut, nu enevoie nici sa le punem in seama idei pe care nu le-au avut. Cand Al. L.-L. il plaseaza fara

nuante pe Cioran in "une idologie ethniciste et organiciste" (p. 68), ori cand afirma ca "pourCioran, la lumire ne vient pas de lOuest" (p. 80), ea pur si simplu greseste. Ea gresesteflagrant, asemeni cuiva care nu l-a citit pe Cioran.

Cand sustine ca Cioran l-a urmat pe Nae Ionescu in "son plaidoyer en faveur de lexclusiondes Juifs du corps social" (p. 102) greseste de asemenea, caci si Nae Ionescu si Cioran (si V.

Marin, iata, ii mai ofer o informatie utila doamnei L.-L.) s-au inspirat dintr-o unica sursa,

germana: Spengler; ultimii doi, pe fata, primul, dupa naravul lui, prin contrabanda.

Apoi, cand scrie: "La Lgion est crase le 22 janvier 1941. Certains lgionnaires trouvent dslors refuge en Allemagne, en Autriche et en Hongrie; dautres, moins chanceux, serontexpdis en premire ligne contre lUnion sovitique sur le front de lEst, o ils serontrapidement dcims; dautres, enfin, sont envoys dans diffrentes lgations roumaines ltranger. Tel sera le cas de Mircea Eliade en avril 1940, puis de Cioran dbut 1941" (p.120), aglomereaza, intr-un singur pasaj, eroarea cu insinuarea. Cioran nu a fost legionar - ci,

de dinafara legiunii, ideolog al miscarii legionare, al extremei drepte cu preferinta pentru

legiune, de fapt. Ceea ce e intr-un fel mai grav, dar ne permite sa intelegem caracterul eretic

fata de legionarism al textelor sale. Daca ar fi fost legionar, ar fi stat cuminte in front, fara sa-

si permita idei originale si in raspar cu doctrina oficiala. Ca ideolog de dinafara legiunii, si-a

permis toate libertatile, inclusiv sa critice antisemitismul acesteia. In cazul lui Eliade, care a

sprijinit miscarea legionara mult mai direct decat Cioran, si care a facut propaganda electorala

pentru legiune, nu se stie inca daca a fost sau nu a fost propriu-zis inregimentat. Parerea mea

este ca nu, dar, desigur, trebuie sa asteptam ca istoricii sa produca proba pro sau contra.

(Parerea mea despre neinregimentarea lui Eliade are o baza strict speculativa.

Cred ca relatia lui Eliade cu Nae Ionescu a fost, in mod paradoxal, o piedica in inregimentarea

lui Eliade. Caci, daca Nae Ionescu ar fi rupt-o cu legionarii - fapt oricand posibil, dat fiind

cinismul personajului si date fiind nenumaratele lui rupturi politice din trecut -, ce s-ar fi facut

Eliade? Ar fi avut de ales intre Nae Ionescu si legiune, iar daca l-ar fi urmat pe Nae Ionescu,s-ar fi autolivrat razbunarii legionare, ca "tradator".

Oricum, pentru a sti daca Eliade a fost inregimentat sau nu, trebuie sa asteptam dovezi scrise.)

La nivelul actual al cercetarilor, e mai corect sa il numim, ca pe Cioran, ideolog al legiunii. Aii numi pur si simplu legionari, cum face Al. L.-L. in pasajul de mai sus ("dautresslgionnairest") e o inexactitate, o lipsa pagubitoare de nuante. Felul cum nareaza autoareaconsecintele zdrobirii legiunii (unii legionari se refugiaza..., altii sunt trimisi pe front..., altii,

in sfarsit, sunt trimisi in diferite legatii romane din strainatate) sugereaza, in ciuda precizarii

sale ca Eliade a plecat inca in 1940, ca acesta a fost trimis de Antonescu, ca legionar, sa

reprezinte Romania. La pagina 429 a cartii, de altfel, Eliade e numit "lancien diplomate dumarchal Antonescu"; da, Eliade l-a reprezentat pe Antonescu; dar mai intai, cronologicvorbind, l-a reprezentat pe Carol II; si, de fapt, ca toti ceilalti foarte numerosi diplomati

scriitori, a reprezentat Romania. Si a fost numit functionar cultural nu pentru meritele lui


11/36

legionare, ci pentru ca era un tanar stralucit si promitator (ca si Busuioceanu, Tincu, Horia

Stanca, Eugen Ionescu si altii, nelegionari cu totii, ba chiar dusmani ai extremei drepte).

Eliade nu avea deci ce cauta in pasajul insinuant de la p. 120; Cioran - cu rezerva ca n-a fost

legionar, ci ideolog al extremei drepte, cu puternice afinitati pentru legionari -, da. Sosul gros

de imprecizii si insinuari in care scalda autoarea faptele lipseste lucrarea ei de acuratetestiintifica si o transforma intr-un eseu romanesc.

De altfel, felul cum amesteca sursele de documentare, punand pe acelasi plan de credibilitateizvoarele directe cu operele de fictiune (fie ele semnate de Eliade sau de Bellow) e

simptomatic (si un fapt pe care unii comentatori - vezi Mircea Iorgulescu, in 22 - i l-au si

reprosat). Autoarea nu pare sa stie ca un roman, chiar si autobiografic, e o opera de fictiune, si

ca, deci, nu poate fi apreciat prin criteriul adevar-fals, sinceritate-minciuna; nestiind asta, scrie

ca Noaptea de sanziene este un "grand roman explicitement autobiographique (mais toujours

trs menteur)" (p. 423). Sau: foloseste romanul lui Bellow ca sursa; si face doua erori intr-osingura fraza: "Ravelstein [...] dans lequel un des principaux protagonistes nest autre queMircea Eliade (alias le Pr. Radu Grielescu)" (p. 489). In primul rand, personajul RaduGrielescu nu este "un des principaux protagonistes" din roman, ci un personaj episodic; in al

doilea rand, cand te ocupi de un roman, ontologia literara si tehnicile de interpretare iti cer sapleci de la personaj spre persoana pe care acesta o codifica, deci de la Radu Grielescu spre

Mircea Eliade, si nu invers; iar Radu Grielescu e totusi o fictiune, si nu tot ce fictioneaza

marele prozator american trebuie mutat asupra lui Eliade. Hotarat, autoarea L.-L. prea

amesteca, fara sa fi avut nevoie, planurile; in entuziasmul ei de-a arata ce monstri romani a

adapostit Occidentul liber si democrat, doamna L.-L. face o salata rapida, in care pune, fara

nici un discernamant critic, tot ce-i cade sub mana, inclusiv romane, inclusiv, cum vom vedea,

fragmente - mari si mici - din exegezele altora...

Sosul dens al erorilor marunte transforma cercetarea Al. L.-L., ce trebuia sa fie o

demonstratie, intr-o aproximatie. Aproximatia cea mai importanta priveste chiar locul

generatiei '27 in peisajul interbelic. Si anume, autoarea considera exagerat ca "Le phnomneJeune Gnration apparait aujourdhui comme un des phnomnes culturels et politiques lesplus marquants de lentre-deux-guerres en Roumanie" (p. 35).

Ba, mai mult, considera ca intreaga lume culturala romaneasca n-a facut decat sa se

invarteasca in jurul acestor debutanti si apoi tineri autori, servindu-le pe tava idei care sa-i

ajute in apropierea lor de extrema dreapta legionara. In primul rand, amestecarea lui Blaga indiscutie, ca ideolog etnicist si influent inca din - inevitabilii pentru L.-L. - ani '20 (vezi

paginile 80, 469), este deplasata; caci in anii '20 Blaga nu are inca texte filosofice pe temeetnice, iar Spatiul mioritic (1936) pune problema "subconstientului romanesc" din perspectiva

creatiilor culturale, nu din perspectiva sangelui; conceptul blagian de subconstient romanesc

(inspirat din Jung si filtrat prin morfologia germana) nu are nimic discriminator in sens etnic

sau rasial; e un concept strict functional, prin care Blaga circumscrie o realitate gasita la fata

locului, dar fara nici o conotatie rasista. Deplasata este si aprecierea ca matricea stilistica

blagiana ar fi sursa "obsesiei" lui Eliade si Cioran pentru "un tat ethniquement pur" (p. 507);matricea stilistica blagiana e un concept de filosofia culturii similar arhetipurilor lui Jung, iar

Blaga nu numai ca a fost strain de exagerarile etnicului, dar a respins explicit, ca triste sinefondate, toate formele de rasism si de "mesianism rasial".

Implicarea lui in discutie este categoric nepotrivita. Si, pentru ca veni vorba despre "un tatethniquement pur" care i-ar fi obsedat pe Cioran si Eliade, precizez: in cazul lui Cioran, o


12/36

asemenea afirmatie nu se sustine, ci e, din partea Al. L.-L., ori o eroare de atribuire, ori o

confuzie: cred ca autoarea il confunda pe Cioran cu Crainic. Cioran a propus, intr-adevar,

punerea "strainilor" pe "linie moarta", ceea ce suna suficient de rau, caci insemna tratarea

cetatenilor romani de alta etnie decat romana ca cetateni de mana a doua; nu mai mult. In

plus, are o xenofobie selectiva si partiala, caci e indreptata impotriva evreilor si (foarte

aparte), impotriva ungurilor, dar nu si contra nemtilor, rutenilor, ucrainienilor, bulgarilor etc.,care erau si ei minoritati nationale. Cred, de altfel, dar n-am studiat problema in amanuntime -

numai Ornea ar fi stiut sa raspunda la asta - ca afirmatia nu se sustine nici in privinta luiEliade; in privinta lui Eliade, ca si a lui Cioran, se poate sustine cu probe ideea minoritarilor

ca cetateni de categoria a doua; ceea ce e suficient de grav, cred eu. Nu vad de ce trebuie sa leatribuim ce nu au spus; ba, in plus, sa-l manjim si pe Blaga.

In al doilea rand, Al. L.-L. il amesteca in discutie, si nu oricum, ci alaturi de Crainic si Nae

Ionescu, ca unul din cei trei "maitres" (p. 89) ai legionarizarii, pe Radulescu-Motru. E fals,

batranul filosof nu a fost atat de influent. Desi a scris Romanismul, catehismul unei noispiritualitati, lucrare oportunista in care nu se indoieste nici o clipa de legitimitatea

extremismelor de dreapta si de stanga din Europa, si, fara s-o numeasca, de legitimitateaMiscarii Legionare (dar indoindu-se categoric de legitimitatea xenofobiei si antisemitismului),

Radulescu-Motru nu a fost luat in seama nici de legionari (acestia, de altfel, l-au atacat, ca

neconform pretentiilor lor doctrinare), nici de intelighentia tanara, ci doar de Crainic, care l-a

atacat violent pentru absenta ortodoxismului normativ. Cartea, cu destule pacate, nu

pacatuieste prin nimic din ceea ce o acuza Al. L.-L., nici prin anticontractualism, nici prin

biologism (Al. L.-L. s-a inspirat aici, fara sa recunoasca, din Cristian Preda, dar n-a fost atenta

la cronologie): in Romanismul..., Radulescu-Motru apara explicit contractul social al

Constitutiei democrate din 1923, adica votul universal. Prezentarea lui Radulescu-Motru estevicioasa, iar plasarea lui ca maestru al extremei drepte, alaturi de Crainic si Nae Ionescu,

gresita. Filosofia romaneasca interbelica n-a fost, totusi, asa cum lasa L.-L. sa se inteleaga, ofabrica de etnicisti, rasisti si antisemiti. Au existat si asemenea autori, e adevarat, dar Blaga si

Radulescu-Motru nu se afla printre ei. Si, apropo de filosofia romaneasca, Tutea si ArsavirActerian nu au fost "filosofi", cum ii numeste Al. L.-L.; si nici Virgil Ierunca nu este.

Dupa ce exagereaza importanta generatiei criterioniste, Al. L.-L. mai face o eroare, tot

factuala: vorbind despre minoritatile nationale, le numeste nu in ordinea lor descrescatoare,

cum se obisnuieste, ci intr-un aranjament preferential: "essentiellement juive, allemande et

hongroise" (p. 55).

Daca inlocuim cu procente, rezulta: evrei 4%, germani 4,1%, maghiari 7,9%. De ce a

schimbat Al. L.-L. ordinea? Probabil din ignoranta. Oricum, e o inversare avantajoasa, pentruca in felul acesta, conexiunea dintre cei doi factori considerati principali cu care opereaza(fenomenul cultural-politic numit Tanara Generatie si fenomenul demografic evreiesc) iese

mai bine in relief. Intr-adevar, conexiunea dintre cele doua fenomene s-a produs in Romaniainterbelica, via Miscarea Legionara, prin antisemitism. Dar aceasta conexiune tragica - tragica

pentru evreii romani si tragica pentru noi, romanii - nu epuizeaza, cum lasa Al. L.-L. sa se

inteleaga, continutul epocii interbelice romanesti. Este dreptul unui cercetator sa decupeze un

fenomen din ansamblul lui si sa il studieze in mod aprofundat. Dar este totodata obligatia lui

sa stie ca, studiind fenomenul, exista si intregul din care l-a desprins; si ca studiind fenomenulpe care l-a ales, nu a studiat, prin asta, si ansamblul. Al. L.-L. ignora acest lucru, si din aceasta

eroare de informatie si de metodologie deriva erorile ei hermeneutice, care merita o privire

aparte.


13/36

Luati, serviti, acestea sunt cartile mele

Cand presa romna a anuntat aparitia volumului Alexandrei Laignel-Lavastine, Eliade,Cioran, Ionesco: Loubli du fascisme, m-am ntrebat, cu mare curiozitate, ce documente no i,necunoscute sau/si inaccesibile cercetatorilor romni aduce acesta; daca cronologia, stabilita

de mine, a implicarii lui Cioran n politic rezista la eventualele noi documente descoperite decercetatoare, daca cronologia si ipotezele mele cu privire la Ionescu rezista la randul lor laposibilele noi documente descoperite de autoare etc. etc. Spre stupoarea mea, lectura

volumului doamnei L.-L. ma obliga sa ma ocup nu de ce aduce ea nou (caci de adus, aduce

cateva lucruri, mult mai putine decat se lauda), ci de lucrurile pe care le cunosc foarte bine:

adica, lectura volumului doamnei L.-L. ma constrange, ntr-un mod jenant, sa ma ocup deceea ce am publicat eu despre Cioran si Ionescu, n cartile mele si n reviste (n 22, nAdevarul literar si artistic, n Apostrof), si a trecut, fara ghilimele, fara note, fara semnalareamprumutului, n cartea (bine documentata, nu-i asa) a Alexandrei Laignel-Lavastine. Maisimplu spus, sunt obligata sa ma ocup de felul cum Al. L.-L. a tratat textele mele ca pe undomeniu public.

Precizez de la bun nceput ca nu sunt singurul autor romn pagubit. Si ca Al. L. -L. nu este la primul "mprumut" fraudulos - acesta s-a savarsit, cred, n volumul Filozofie si nationalism,Humanitas, 1998, n care capitolul "Afacerea Noica" n Romnia e mai mult dect inspirat dinvolumul lui Adrian Marino, Politica si cultura, Ed. Polirom, 1996, si anume din capitolul

Cazul Constantin Noica. In privinta acestui mprumut, autoarea l citeaza de cateva ori peAdrian Marino, dar nu de atatea ori de cate l urmeaza, i preia bibliografia, ideile,conexiunile. La volumul Eliade, Cioran, Ionesco..., am identificat nca patru exegeti romni

pagubiti; unul este Ornea; pe ceilalti, n viata fiind, i las sa rupa singuri tacerea.

Pe mine, Al. L.-L. m-a furat n fel si chip: de la furtul nalt calificat, sofisticat, cu penseta,pana la furtul prin rezumare ori chiar prin traducerea libera a unor fragmente. Dupa ce am citit

cartea d-nei L.-L., am ramas cu certitudinea ca a avut urmatoarea metoda de lucru: a fisat carti

diverse si autori diversi, apoi a amestecat fisele, intercaland informatii neverificate si preluate

din autori diferiti; si a fabricat, n felul acesta, capitol dupa capitol. Pentru un cititor francezsau pentru unul romn care nu cunoaste bibliografia romneasca a acestei teme, impresia deeruditie si documentare trebuie sa fie extraordinara. Pentru un cititor familiarizat cu

bibliografia romneasca si care are, deci, putinta de a-si aminti cat de cat sursele criticeromnesti, impresia e proasta.

Si acum, probele. Dau, pentru nceput, una foarte simpla. De plagiat rudimentar, scolaresc.

In mai 2001, am publicat n Apostrof (nr. 5, pp. 16 -17) cateva documente (cinci), oferite deVasile Igna din arhiva Ministerului de Externe, privitoare la episodul diplomatic din viata luiCioran. Am prefatat aceste documente cu un mic text. Semnat Marta Petreu. Sa vedem ce s-a

ntamplat cu el: M.P. (n Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16):"Cioran a fost numit, prin decizia 432 P din 5 februarie 1941, consilier cultural, ncepand cu 1februarie 1941".

L.-L.: "Cioran... va obtenir un poste de conseiller culturel..."; "2. Cioran a t nomm par ladcision no 432 P du 5 fvrier 1941 sarchives du MAE Bucarestt" (p. 330). Eu scriu:M.P.: "Din documentele pe care le publicam, rezulta ca Cioran - spre deosebire de alti colegi

de generatie (Eugen Ionescu, Bucur Tincu, Horia Stanca etc.) care au ocupat, n timpul celui

de-al doilea razboi mondial, functii similare n diverse legatii ale Romniei - n-a rezistat npostul sau decat vreo doua luni si jumatate" (Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16).


14/36

Ea traduce:

L.-L.: "Par comparaison avec dautres de ses compagnons de gnration ayant occup despostes similaires dans diffrentes lgations roumaines pendant la guerre, comme son amidenfance, le sympathique Bucur Tincu, ou Eugne Ionesco lui-mme, la contre-performancediplomatique ralise par Cioran bat tous les records: quatre mois! Pour tre plus prcis,

Cioran, qui a pris son service de conseiller culturel le 1er mars 1941, na en fait rsist quedeux mois et demi..." (p. 362).Observati, va rog, ca, traducandu-ma liber, L.-L. adauga si o contributie documentarapersonala: "le sympathique" pentru Tincu.

Eu continuu:M.P.: "La 2 mai 1941, seful sau, Dinu Hiott, trimis extraordinar si ministru plenipotentiar la

Vichy, cere, prin raportul 1197/2 mai, destituirea si nlocuirea lui Cioran cu un anume Dragu"(Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16).

Ea traduce:

L.-L.: "Le 2 mai 1941, en effet, dans son rapport no 1197, le ministre plnipotentiaire d eRoumanie Vichy, Dinu Hiott, le type sinistre dont parle Ionesco, rclame son renvoi cor

et cri" (p. 362).Eu scriu:M.P.: "Din actele urmatoare rezulta ca destituirea lui Cioran a fost semnata de nsusi generalulAntonescu. Lentoarea birocratiei romnesti a facut nsa ca Cioran sa reuseasca sa-si ia siapuntamentele (adica leafa) pe luna mai, desi ordinul lui Antonescu era sa-i fie retinute.Schimbul birocratic de adrese si telegrame se ncheie cu o poanta involuntara: parazitulizbuteste, nca o luna, sa-si ridice bursa insolita" (Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16). L.-L.: "... sans doute exaspr par les lenteurs de la bureaucratie roumaine, Dinu Hiott revient la charge s...t. Ces documents nous apprennent donc que le gnral splus tard marchaltAntonescu en personne a lui-mme sign la rvocation de Cioran. s...t En dpit desinstructions trs strictes donnes en sens contraire, celui qui sest toujours qualifi lui-mmede parasite social aura donc russi avoir le dernier mot, se dbrouillant malgr tout pourtoucher lultime versement de cette bourse insolite!" (pp. 363-364).L.-L. este nu numai constiincioasa, preluandu-mi sistematizarea informatiilor ca o scolarita,

ci, proband si instinct artistic, mi preia expresiile "lentoarea birocratiei romnesti" si"bursa insolita", care-i plac nespus, asa ca mi le popularizeaza - ce-i drept, sub numele ei! -n Franta.Apoi eu explic:

M.P.: "Nu cunoastem deocamdata cauza destituirii lui Cioran. Speram ca raportul pe care i l-a

facut Dinu Hiott sa apara si el la suprafata. Pana atunci, putem specula: e posibil ca Cioran,

etern parazit, sa nu-si fi facut munca pentru care era platit (chiar filosoful va recunoaste, mai

tarziu, ca, n cele doua luni si jumatate, n-a facut fata probei de slujbas); e posibil, certaret sinestapanit cum era, sa se fi certat cu seful sau; e de asemenea posibil ca destituirea sa fie oconsecinta a legaturilor lui cu legionarii, pe care Antonescu, dupa rebeliune, i-a urmarit si i-avanat sistematic (or, Cioran, rentors n Romnia, s-a facut foarte vizibil la sfarsitul anului1940 prin conferinta si apoi articolul Profilul interior al Capitanului)" (Apostrof, nr. 5, 2001,p. 16).

Iar L.-L., stiutoare, explica, dilatandu-mi textul n mod necartezian:"Les raisons ayant entran la mise pied de Cioran - une procdure somme toute assez peucourante - demeurent ce jour obscures, le texte du rapport du 2 mai sign par lambassadeursavrant introuvable aux archives du ministre roumain des Affaires trangres. Deuxhypothses peuvent nanmoins tre formules. Elles ne sont pas forcment contradictoires. La

premire tient aux pitres qualits de diplomate que lon peut assez vraisemblablement prter Cioran, quon imagine mal, de fait, en gratte-papier disciplin dun service dambassade. En


15/36

outre, son temprament colreux et ses sautes dhumeur ntaient sans doute pas pour faciliterses relations avec son superiur, en juger par lacharnement et la hargne toute particulireavec lesquels le sinistre Hiott exige son renvoi. Dautant que Cioran stait jur depuis1937, aprs son exprience de professeur de philosophie Brasov, de ne plus jamaistravailler, mme pas cinq minutes! Seconde hypothse: Cioran aurait t destitu en raison

de ses liens avec le Mouvement lgionnaire, dont Antonescu venait, en janvier, de mater larbellion. Or, le philosophe ne stait pas peu fait remarquer la fin 1940 par son hommageappuy au profil intrieur du Capitaine, de surcrot diffus la radio. Il nest donc pasimpossible quil ait fait lobjet dune mesure dpuration administrative. La vrit se situe

probablement entre ces deux hypothses. Il nest pas absurde de supposer que les plaintes delambassadeur relatives son inutilit ou son indiscipline aient justement rencontr lesouci de remise en ordre manifest par le Conducator au cours des semaines qui ont suivi lesoulvement de la Garde de fer" (p. 364).

Ca Al. L.-L. avea Apostroful cu pricina, e cert: mi l-a cerut ntr-o scrisoare, iar eu i l-amtrimis, mpreuna cu fotocopia originalelor publicate n Apostrof, precum si cu alte multedocumente. (Astea erau, deci, Archivele de Externe pe care le-a cercetat. Plus cele dinManuscriptum, din numarul special cu scriitorii diplomati, pe care de asemenea i l-am trimis.)

Ca m-a tradus liber, iarasi e cert. Ca i-au placut expresii din textul meu prefatator e fara

ndoiala. (Si, n treacat, sa semnalez ca ezitarile doamnei L.-L. cu privire la durata "burseiinsolite" n diplomatie a lui Cioran - la p. 330, vorbeste de 3 luni, la p. 362, de 4 luni, apoi de2 luni si jumatate - se explica prin faptul ca textul meu din Apostrof, cu datarea precisa, i-o fi

ajuns dupa ce si scrisese pagina 330, asa ca a uitat sa corecteze cele 3 luni, multumindu -senumai sa introduca n graba, preluand din textul meu, numarul numirii.) Vreo trimitere lasapoul meu, pe care L.-L. l-a folosit ca text de baza n care sa insereze documentele publicatetot de mine? As! Nimic. Vreo trimitere la Apostrof, macar? Nu, nimic.

Asa ca n fata acestei probe de o claritate indiscutabila, ntreb: cum se numeste ceea ce faceAl. L.-L.?Doamna L.-L. nu s-a limitat sa preia - fara ghilimele, fara citare, fara nici un fel de semnalare

ca "mprumuta" - un articol de-al meu din Apostrof. Avea la dispozitie o hrana mult maiconsistenta: volumul meu Un trecut deocheat sau "Schimbarea la fata a Romniei" (Ed."Biblioteca Apostrof", 1999), din care s-a putut nfrupta pe alese si pe ndelete.Eu scriu:

M.P.: "In anul 1936, Cioran publica cea de-a treia carte a sa, Schimb area la fata a Romniei.In ansamblul ntregii opere cioraniene, Schimbarea la fata... ocupa un loc aparte. In primulrand, este singura opera sistematica a filosofului. In al doilea rand, Schimbarea la fata... are un

caracter de unicat prin tema: ea este dedicata problemei - mult discutate n epoca - aromnismului. Or, felul n care Cioran dezbate aceasta tema obsesiva a culturii noastre face caSchimbarea la fata a Romniei sa cuprinda conceptia despre cultura, istorie si politica aautorului. Cartea reprezinta deci filosofia istoriei, filosofia culturii si filosofia politica aleautorului, toate cristalizate n jurul unui dureros (pentru autor) studiu de caz: Romania" (pp. 5 -6).

Notez ca mie Schimbarea la fata... mi s-a parut si am si scris asta - o carte dezordonata,confuza, care s-a limpezit numai dupa ce i-am gasit codul si i-am facut o sistematizareideatica. Natural ca d-nei L.-L. i se pare riguros construita si limpede, iar eu banuiesc de ce: a

luat-o, gata descifrata si cu problemele mari bine puse n relief, de cartea mea.

Al. L.-L.: "... un livre, La Transfiguration de la Roumanie, publi en 1936, le seul textesystmatique et trs rigoureusement construit que le penseur ait jamais crit. [...] Cioran, qui,


16/36

lpoque, ne jure que par la philosophie universitaire, procde, au fil de ces 230 pagessoigneusement rdiges, une tude de cas. Mais son propos va en mme temps bien au -del.Le livre est pour lui loccasion dexposer les grandes orientations de sa pense politique, dedvelopper une rationalisation trs pouse de lantismitisme et de prsenter une synthse desa rflexion en matire de philosophie de la culture et de lhistoire..." (pp. 121-122).

(Sa mai notez, n treacat, ca Cioran n-a "jurat" niciodata pe filosofia universitara, asa cadoamna L.-L. contribuie la acest pasaj numai cu o eroare. In epoca Schimbarii la fata... era

deja autorul unui volum fragmentar, Pe culmile disperarii, si lucra, n paralel cuSchimbarea..., la Cartea amagirilor, tot de fragmente filosofice lirice.) Eu continuu:

M.P.: "Cioran, urmand directia generala a generatiei sale, respinge si el aceasta imensaporcarie care este politica si se declara un om atat de orgolios si cu simtul eternitatii atat dedezvoltat, ncat mi-ar fi imposibil sa fac politica" (Cioran, a 12-a scrisoare catre BucurTincu, 2 iulie 1933, n 12 scrisori de pe culmile disperarii, Dosar Apostrof, editie de IonVartic, Cluj, Ed. "Biblioteca Apostrof", 1995, p. 62) (p. 8); "Dar, peste numai cateva luni dela aceasta scrisoare, si anume n noiembrie 1933, acest dispret raspicat se converteste ntr-unentuziasm la fel de raspicat pentru ordinea politica hitlerista" (p. 14).Sa notez ca data scrisorii catre Tincu, gresita n volumul Cioran, 12 scrisori..., a fost corectatade mine tacit. Al. L.-L. o va prelua, corectata, din volumul meu; ceea ce e foarte bine; atata

doar ca a preluat - tacit - si comentariile pe care eu le fac:

Al. L.-L.: "Cioran, pour autant, rsiste encore cette immense saloperie que demeure sesyeux la politique, comme il le rpte encore Bucur Tincu le 2 juillet 1933. Cinq mois plustard - car Cioran sera le premier oprer sa conversion lextrme droite , son pessimismeculturel aura raison de ses ultimes rticences" (p. 79). Inca nu e concludent. Sa continuu: eu scriu, pe larg, despre interesul lui Cioran pentrufilosofia istoriei si a culturii:

M.P.: "Initial, el este atras numai de filosofia istoriei si a culturii" (p. 8); "Aceasta preferinta,

combinata cu aceea pentru metafizica, si pastreaza exclusivismul pana n toamna anului1933. Astfel, n scrisorile catre Bucur Tincu, Cioran, preocupat de criza culturii modernedeclara, nca o data, ca: Problemele de filosofia culturii, a istoriei, ale caracterologiei si aleantropologiei filosofice ma entuziasmeaza atat de mult, ncat nu pot concepe ca le -asi parasivreodata (Cioran, a 10-a scrisoare catre Bucur Tincu, 23 sept. 1932, n 12 scrisori (p. 58).Lecturile lui din aceasta perioada - Max Stirner (Der Einzige und sein Eigentum), Spengler

(Der Untergang des Abendlandes), Hegel (Despre istorie), Ernst Troeltsch (Der Historismus

und seine Probleme) etc. - confirma aceste preferinte. Multe din articolele pe care le publica

din 1931 pana n octombrie 1933 snt impregnate, n magma lor violenta, de termeni si id ei deprovenienta spengleriana; preluand tipologia lui Oswald Spengler, Cioran vorbeste despre

culturi mari, originale, si culturi mici care le imita pe primele, despre fondul productiv alculturilor, despre destinul lor, despre stilul culturii, despre criza si eclectismul culturiimoderne, si, deci, despre sfarsitul culturii, care face ca toti creatorii sa fie, n mod fatal,oameni ai unei culturi care apune" (pp. 9-10).Iar Al. L.-L. comenteaza:

Al. L.-L.: "Au cours de ces annes, le jeune penseur, toujours passionn par la mtaphysique,manifeste en effet un intrt croissant pour la philosophie de lhistoire, une discipline o il ditse reconnatre compltement. Il sen ouvre en ces termes, le 23 septembre 1932, son amidenfance Bucur Tincu: Les problmes de philosophie de la culture, de lhistoire, de lacaractrologie et de lanthropologie menthousiasment tellement que je ne peux imaginer lesabandonner un jour. Il dvore Ernst Troeltsch et Max Stirner, et cest peu dire que sa vision

est alors imprgne de spenglrisme, que ce soit travers la distinction entre grandes etpetites cultures, linterrogation sur leur fonds productif, leur style et leur destin, ou encore sur


17/36

le dclin de lOccident" (pp. 77-78); "Ces proccupations conservent de fait leur monopolejusqu la fin 1933..." (p. 78).

Cu ocazia acestor consideratii, Al. L.-L. face, totusi, si o nota la volumul meu, dupa care

recunoaste ca citeaza scrisorile lui Cioran catre Tincu:

Al. L.-L.: "2. Lettre B. Tincu du 23 septembre 1932, dans Douze lettres sur les cimes dudsespoir, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1995 (d. tablie par I. Vartic), p. 58; cite par M. Petreudans Un pass charg ou la transfiguration de la Roumanie, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1999,p. 9" (p. 77).

Atunci, daca mi pomeneste numele, ce mai poftesc? Sa precizez: daca L. -L. ar fi preluat dincartea mea numai si numai citate din scrisorile lui Cioran catre Tincu (sau citate din alt autor),

n-as pofti nimic, o asemenea nota de subsol ar fi suficienta. Dar ea a preluat mai mult decat

citatele folosite de mine; a preluat ideile mele, conexiunile pe care eu le fac, comentariile pe

care le fac, cronologia pentru anume epoci pe care eu am stabilit-o pentru prima oara. Etc. Se

vede foarte clar, din paragrafele pe care le-am pus n paralel mai sus, ca ea a preluat din carteamea nu numai fragmentul de scrisoare, ci tot "ambalajul" meu, tot comentariul. Deci pretind,

ca orice autor normal, ca textele mele sa fie, juridic vorbind, respectate ca proprietatea meaintelectuala.

Proprietate pe care L.-L. o ncalca n mod vinovat. Nota ei, strict la un text citat de mine, esteo nota de acoperire, prin care da cititorului obisnuit senzatia ca este excelent documentata si

prin care urmareste sa aiba si fata de mine o acoperire ca, de, m-a citat. Toate notele ei nlegatura cu mine sunt pe acest calapod. In realitate, la adapostul acestui paravan, ea preia din

cartea mea informatii, prelucrarea informatiilor, conexiuni interpretative, tipologii, adica

munca mea de ani de zile.

Dupa ce reconstitui relatia lui Cioran cu filosofia culturii si a istoriei, eu observ:

M.P.: "De la reflectii asupra culturii si istoriei n general, Cioran trece, treptat, la reflectiaasupra realitatilor culturale si istorice autohtone. Realitatile romnesti sunt judecate - cu oasprime ce anunta tonul vitriolat din Schimbarea la fata a Romniei - tot prin prismaconceptiei spengleriene . Odata declansat, interesul pentru cultura romna devine obsesie,deci revine sistematic n articolele sale: Cioran diagnosticheaza lipsa de monumentalitate aculturii noastre, absenta unui stil original. Reprosul pe care-l aduce culturii romne este can-are un ritm mai trepidant, ca e lipsita de sensibilitate tragica; de unde concluzia - ceprefigureaza pagini din Schimbarea la fata... - Nu astept nimic de la inteligentaromneasca" (pp. 10-11).

Iar autoarea franceza ma urmeaza:

Al. L.-L.: "... entre-temps le thme de la Roumanie commence lui aussi simposer au pointde tourner lobsession. Il en ressort deux tendances annonciatrices des thses de LaTransfiguration de la Roumanie (1936) . Cioran rend ces prtendus hommes intelligentsresponsables de labsence de sens tragique et de monumentalit de sa culture dorigine"(p. 78).

Apoi, eu continuu despre anii 1931-1933:

M.P.: "Situandu-se de partea culturii, tanarul filosof o gndeste n termenii vitalismuluigerman n general, ai celui spenglerian n special" (p. 13).Iar Al. L.-L. reformuleaza:Al. L.-L. "Le vitalisme constitue lautre grande passion de Cioran"; "la Lebensphilosophieallemande, alors trs en vogue" (p. 78).

Urmatoarea reconstituire din cartea mea, despre Cioran n anul 1933, n care, ntre altele,trimit la articolul ntre spiritual si politic:


18/36

M.P.: "Deocamdata, politicul este refuzat, ca inconsistent si impur; de pilda, ntr-un articol dinianuarie 1933, Cioran si critica generatia pentru ca aceasta a abandonat sensul orientariiinitiale filosofice si religioase, ndreptandu-se spre politica, spre Garda de Fier sau spreextrema stanga;ba, mai mult, observa Cioran iritat, generatia pretinde fiecaruia sa optezentre cele doua extreme politice. Scandalizat de somatia de a se nregimenta politic, Cioran

declara ca nu poate crede ntr-un fleac de organizatie, caci el nu crede n nici o doctrinasociala si n nici o orientare politica; ceea ce tine de politica i pare exterioritate pura, decila periferia valorilor spirituale, un simptom neechivoc al saraciei si platitudinii sufletesti"(p. 12), trece, ca rezumat cu surprize, n cartea d-nei L.-L.:Al. L.-L.: "Cioran, par exemple, qui nhsite pas taxer les hommes politiques de nuls etdirresponsables, la tient sla lutte politiquet pour inconsistante et impure. Exaspr par lasommation selon laquelle il faudrait tout prix syengager, le jeune philosophe dclareencore, en janvier 1933, voir dans cette conviction un signe de pauvret et de platitude" (pp.37-38).

Pasajul dnei L.-L. trimite, desigur, la acelasi articol al lui Cioran, ntre spiritual si politic. Aulucrat amandoua pe acelasi articol, poate spune un cititor, deci le-a iesit acelasi lucru, desi,

curios, le-a iesit un rezumat identic. Da. Atata doar ca eu am fost prima si ca am scris, npasajul de mai sus, numai despre Cioran si, ca sa nu-l tot citez, l-am parafrazat. Un citat dinCioran, care suna asa:

1. Cioran: "Politicul apartine domeniului exterioritatii. Din acest motiv, valorile politice suntla periferia valorilor spirituale, iar a vorbi de primatul politicului echivaleaza cu un elogiu al

platitudinii, nulitatii si exterioritatii", a devenit la mine, prin parafraza,2. M.P.: "ceea ce tine de politica i pare si lui Cioran exterioritate pura, deci la periferiavalorilor spirituale, un simptom neechivoc al saraciei si platitudinii sufletesti" (p. 12). Parafraza mea devine, finalmente, la documentata cercetatoare franceza, o descriere, o

reconstituire a atitudinii lui Eliade!!!:

3. Al. L.-L.: "Mme ton chez Eliade, qui situe rsolument la politique la priphrie desvaleurs spirituelles, dans la sphre de lextriorit pure, et se dsole, comme son ami, devoir un certain nombre de leurs congnres sy enrgimenter" (p. 38). Ca sa vezi ce iese dintr-o documentare frantuzeasca!

Parafraza mea dupa Cioran are anume inflexiuni: ("exterioritate pura", cum nu a scris Cioran)

si are anumite inversari ale determinativelor: 1) Cioran are ordinea: platitudine, nulitate,exterioritate; 2) eu am parafrazat cu saracie si platitudine sufleteasca; 3) L.-L. are "signe de

pauvret et de platitude". S-atunci? Pe ce text a lucrat L.-L.? Pe Cioran sau pe paginile cartiimele? Apoi, culme a dexteritatii, parafraza mea dupa Cioran devine, n versiunea L.-L., ocaracterizare a atitudinii lui Eliade. Bine lucrat.

Documentata, n acest pasaj, la patru maini. Unde mai pui ca L. -L. l-a "rezolvat", n felul asta,si pe Eliade. Si unde mai pui ce economicos lucreaza!: caci dintr-o singura fraza de-a mea,prima jumatate - cu expresia mea: "exterioritate pura" - i-o distribuie lui Eliade, a doua

jumatate ("un simptom neechivoc al saraciei si platitudinii sufletesti") i-o lasa, totusi ("un

signe de pauvret et de platitude", p. 38, vezi citatul dat mai sus) lui Cioran. Ce mai, metoda..."franceza"!

Apoi, eu scriu, la p. 14, si reiau, dupa prostul meu obicei didactic, nca de cateva ori afi rmatia,la paginile 24, 109, 261, poate si-n alte locuri:

M.P.: "Conversiunea la politica a lui Cioran poate fi datata cu exactitate: sfarsitul lui

octombrie-nceputul lui noiembrie 1933, adica momentul cand Cioran ajunge la Berlin, cu o

bursa. Dupa numai doua saptamani de sedere n Germania, el i scrie lui Eliade ca sunt chiarentuziasmat de ordinea politica de aici (Cioran, scrisoarea catre Eliade din 15 nov. 1933, n


19/36

Scrisori catre cei de-acasa, p. 269)" (p. 14); "Cioran a fost, din generatia 27, primulreprezentant important care s-a lasat sedus de extrema dreapta" (p. 24); "Unul dintre primiiintelectuali tineri ce trece la legionarism a fost un criterionist, Mihail Polihroniade (n 1932).I-au urmat Cioran (n noiembrie 1933), Eliade (n 1936), Noica (n 1938)" (p. 109). Iar autoarea franceza reformuleaza la randul ei:

Al. L.-L.: "Parmi les proches de Ionesco, Cioran est un des premiers parachever sa mutation.Ses articles comme sa correspondance en font foi: son adhsion aux promesses derenouveau portes par le national-socialisme remonte la fin octobre - dbut novembre1933, soit quelques semaines aprs son arrive Berlin en qualit de boursier de la FondationHumboldt" (p. 86).

In legatura cu aceasta preluare, trebuie sa comentez: eu ma bazam, n aceasta datare, pescrisorile lui Cioran. Doamna L.-L. adauga, de la ea, "articolele", si anume cele de la sfarsitul

lui octombrie-nceput de noiembrie 1933. Asa cum l-a pus pe Cioran sa evolueze n spatiulpoliticii nca nainte ca el sa debuteze, si acum i atribuie articole de adeziune la nazism ncanainte ca Cioran sa fi ajuns n Germania. Care articole de la sfarsitul lui octombrie 1933?

Care articole pronaziste de la nceputul lunii noiembrie 1933? Transcriind n pripa un materialpe care nu si l-a adunat singura si nu si l-a gandit, doamna L.-L. pluseaza si, evident, greseste.

Sa-i cer scuze ca nu i-am dat data exacta a plecarii lui Cioran n Germania, data pe care eu ocunosc? Sa i-o dau acum? Sa-i cer scuze ca nu i-am atras special atentia ca nu exista articole

pronaziste la sfarsitul lunii octombrie si nceputul lunii noiembrie?Apoi: eu explic admiratia lui Cioran pentru hitlerism prin premisele sale metafizice:

M.P.: "... acest articol Germania si Franta sau iluzia pacii surprinde ntlnirea dintre premiselesale metafizice - irationaliste, vitaliste, asumate de tnarul filosof n filosofia culturii si aistoriei - si o realitate politica fundata pe aceste premise, adica miscarea hitlerista.Recunoscand n hitlerism o realitate politica conforma fundamentelor sale filosofice, Cioranse lasa cucerit de ceea ce vede" (p. 18).L-.L. rezuma: "Emil Cioran qui, pour sa part, se rjouira de dcouvrir dans le national-socialisme la traduction politique de son vitalisme" (p. 86).

In privinta lui Cioran, Al. L.-L. procedeaza cu finete: ea preia citatele pe care le dau eu cu

conexiunile lor interpretative cu tot, dar uneori schimba ordinea n care apar argumentele dintextul meu, apoi, alteori (ca mai sus) rezuma o argumentatie, sau, la aceeasi afirmatie, da

acelasi citat ca mine, dar mai amplu decat l-am dat eu. Eu scriu despre Cioran:

M.P.: "tine-ma la curent cu politica", i cere el din Berlin fratelui sau Relu; iar ntr-o altascrisoare, dupa ce-l sfatuieste sa se lase de viata interioara, i mpartaseste convingerea caPolitica, n stil mare, este superioara stiintei" (p. 24) si trimit la doua scrisori, din 1 nov.

1934 si 31 mart. 1935. Iar L.-L. ma urmeaza, limitandu-se la o singura scrisoare, dar dandcitatul integral (vezi L.-L., p. 137).Apoi, pagina 25 din cartea mea, n care ncep analiza articolului cioranian Despre o altaRomnie, trece, cu exact acelasi citat si cu aceeasi observatie, a organizarii militare atineretului romn dupa model german, la p. 135 a cartii doamnei L. -L. Coincidenta, desigur.Imediat dupa citat, eu observ ca Cioran stia de cusururile hitlerismului.

M.P.: "Recunoscand cusururi ale hitlerismului - este o ideologie ngusta, bazata pe oliteratura... ilizibila -, Cioran l admira pentru ca a umplut Germania de frenezie" (p. 25).Al. L.-L. observa, la randul ei:

L.-L.: "il reconnat que la littrature nazie est illisible, que le niveau intellectuel delAllemagne est assez bas..." (p. 136).

Eu continuu aratand ca lui Cioran i era indiferent daca extrema dreapt a sau extrema stangacomunista ar transfigura Romnia si dau un citat din Cioran, despre "tinerimea comunista" (p.


20/36

25 a cartii mele), citat ce l duce pe Cioran la concluzia ca "Ideile n-au mare valoare n sine"(p. 26 a cartii mele). Al. L.-L., la rndul ei, ajunge la acest citat, dar lasa pe dinafara partea cucomunismul si da doar concluzia cioraniana, "En dfinitive, la doctrine importe peu" (p.136), pe care o pune n legatura cu Spengler. Mersul argumentatiei e, la amandoua, la fel, amlucrat amandoua pe acelasi articol (atata doar ca eu am fost prima si ca inflexiuni de fraza din

textul meu: "Recunoscand cusururi ale hitlerismului..." "il reconnat que la littrature nazie...",trec, greu perceptibile pentru un strain, recognoscibile pentru mine, n textul ei).Mersul argumentatiei e, deci, acelasi, atata doar ca ea sare, din ratiuni ideologice, peste parteacioraniana despre comunism; nu e greu de vazut de ce: Al. L.-L. evita mereu sa mentioneze,

n cartea ei, componenta de extrema stanga comunista a lui Cioran; pentru teza ideologica avolumului ei e important, foarte important, ca Cioran sa apara contaminat numai de directia

extremei drepte fasciste.

Bun. Sa continuam. Eu rezum si analizez n continuare articolul lui Cioran:M.P.: "Propunand un lagar de concentrare pentru oamenii politici romni si ocomplementara educatie spartana ntr-o tara de smecheri, de sceptici si de resemnati,

Cioran crede ca Romnia ar mai putea fi salvata" (p. 26).Ei, asta era o observatie buna pentru Uitarea fascismului, asa ca L.-L. n-o mai sare, ca pe cea

despre comunism, ci o introduce n cartea ei: Al. L.-L.: "... il nhsitera plus, en 1935, proposer de mettre lensemble des responsables

politiques roumains de laprs-guerre en camp de concentration pour que cessent de svirceux qui ont ruin lenthousiasme de la jeunesse" (p. 134)."Imprumutul", vizibil pentru mine, probabil greu de vazut de fiecare data de alta persoana, e

facut cu... maiestrie: fraze extrase cu penseta din cartea mea sunt intercalate nt re citate ampledin articole cioraniene la care eu trimit filologic, deci pe care oricine le poate regasi cuusurinta; ordinea prezentarii e usor schimbata; si, cum vom vedea, Al. L.-L. deturneaza sensul

demonstratiilor mele, agravand sistematic concluziile despre caracterul fascist al autorilor ndiscutie.

Adica, a folosit cartea mea despre Cioran ca si cum ar fi propria ei documentatie, si i-aschimbat concluziile.

Eu arat ca n 1935 Cioran ajunge la ideea "dictaturii" si expun n felul urmator perioada ce aurmat ntoarcerii lui Cioran de la bursa germana:M.P.: "Articolele sale politice continua, precise si violent antidemocratice. In septembrie 1935

ataca, de pilda, regimul democratic, pledand pentru nlocuirea lui cu unul arzator, care saimpuna tarii un ritm rapid de transformare" (p. 27); "Pasiunea lui pentru Romnia si pentru

politica atinge, de altfel, n acest an 1936 punctul culminant, el laudand apoi studentimeanoastra, care, desi nu stie ea prea multa carte, are, n schimb, pasiunea politica de a

schimba destinul tarii: O studentime agresiva, cu vointa de putere organizata, este maiimportanta decat una studioasa si indiferenta la chemarea istorica a acestui neam. Si, dupa cesi petrecuse toata studentia printre carti, decreteaza ca Nici un tanar n momentul actual nuse mai poate salva prin biblioteca (Cioran, Constiinta politica a studentimii, n Vremea, anulIX, nr. 463, 15 noiembrie 1936. Un alt reprezentant al generatiei, Dan Botta, propunea, de

altfel, ca tara analfabeta sa nefie un ideal; tara analfabeta, n Buna Vestire, anul I, nr. 7, 28februarie 1937). Recunoscand ca studentimea romna nu prea stie carte, o considera nsamerituoasa pentru ca este agresiva si hotarata sa nu mai accepte Romnia actuala; drepturmare,propune tineretului, dupa modelul german, abandonarea irationala n natiune,solidaritatea mistica de grup, pentru a putea sa sfarme anchilozele acestui stat si sa -siimpuna vointa" (pp. 28-29).


21/36

Ce scrie Al. L.-L. despre aceasta perioada: ca "etica" lui Cioran consta:

"... en quatre principes: en finir avec la dmocratie, instaurer en Roumanie un rgimetotalitaire, veiller la conscience politique de la jeunesse et la convaincre enfin quil nest desalut que dans le sacrifice, labandon irrationnel la nation et la solidarit mystique dugroupe (E. Cioran, La consci ence politique de la jeunesse estudiantine, Vremea, 15

novembre 1936; et Le sacrifice des masses, Vremea, 5 avril 1936). la rentre 1936, le PrCioran clbre ainsi le culte de linculture. Les bibliothques, proclame-t-il, ne sont plus enmesure de sauver la nouvelle gnration. Et de saluer avec enthousiasme lmervolutionnaire de la jeunesse estudiantine, allusion aux nombreux tudiants que la Garde defer rallie sa cause. Nos tudiants nont pas lu normment, admet-il, mais, peu importe,une jeunesse tudiante agressive mue par une volont organise daccder au pouvoir vautmieux quune jeunesse studieuse et sourde lappel de lhistoire" (pp. 146-147).Ce pot spune? Nota 10 pentru rezumat.

Luati, serviti, acestea sunt cartile mele

Al. L.-L. s-a folosit din cartea mea mai ales (dar nu numai) de capitolele: despre tineretea luiCioran, despre legionari, despre intelighentia romaneasca si miscarea legionara, despre

colectivismul national, despre Cioran in peisajul interbelic romanesc. Jaloanele calendaristiceale implicarii lui Cioran in politica, stabilite de mine si pentru care nu a existat nici o alta

cronologie anterioara, trec firesc in cartea d-nei L.-L., ca bornele unui drum public. Cand are

interes, le exagereaza. De pilda, eu scriu la pagina 335: "Conform informatiilor existente pana

acum, daca facem un calcul, Cioran s-a aventurat pe teritoriile ametitoare ale politicii cel mult

8 ani (intre noiembrie 1933 si ianuarie 1941)" (p. 335); iar Al. L.-L., dupa ce fixeaza (pe

urmele mele, cum am aratat mai sus) ca data a "adeziunii" "la fin octombre-debut novembre

1933" (p. 86), si ca data terminala "le 1er janvier 1941" (p. 87), calculeaza apoi totalul in felul

pe care deja i-l recunosc: introduce imprecizia hiperbolizanta; asa ca ce era la mine 8 ani,devine la ea: "presque une decennie" (p. 122).

Eu scriu despre generatie si ideologia generationista:

M.P.: "a) prima trasatura foarte evidenta a generatiei '27 a fost adversitatea fata de generatia"batranilor"" (p. 337).

Al. L.-L. reia: "Generation parricide L'aversion envers la generation precedente, celle des

"vieux", represente bien le trait le plus symptomatique du groupe" (p. 69). Eu aduc argumente

si pun pe hartie (cu trimitere filologica la sursa) formula ionesciana:M.P.: "Acest "sentiment paricid" al tinerilor a fost general. Virtuozitatea bascaliei sofistice a

lui Eugen Ionescu din Nu, demolatoare a gloriei literare a lui Arghezi, Barbu si CamilPetrescu, s-a hranit din acest sol. Daca in Nu a demolat voios gloriile literare ale

momentului..." (p. 339).

Al. L.-L., ca o cotofana careia ii plac obiectele lucioase, preia formula paricida ionesciana

asupra careia i-am atras atentia si o pune ca titlu de paragraf, "Generation parricide", apoi

preia, expressis verbis, "demolarea", apoi, prin parafraza, "voiosia" etc.:

Al. L.-L.: "... le jeune critique s'y emploie a demolir une a une toutes les gloires etablies de la

scene locale [...] Cette attitude "parricide" tient surtout, ici, de l'hecatombe carnavalesque"

(pp. 69-70).

Si, pentru ca eu, analizand atitudinea "paricida" a lui Cioran, arat ca la el atacul la adresageneratiei anterioare s-a sudat cu antitraditionalismul si cu antiautohtonismul (pp. 340, 341),


22/36

Al. L.-L. mai prinde un capat de idee si o extrapoleaza asupra intregii generatii, exceptandu-l

doar pe Ionescu: si anume, scrie ea, generatia tanara e paricida in sensul ca se opune...

generatiei pasoptiste cu studii in Franta (p. 70).

Lipsa de finete analitica a autoarei e obositoare. Pe scurt: adversitatea generatiei '27 fata de

"batrani" tintea in primul rand in scriitorii cu 10-15 ani mai varstnici; lista celor vizati se aflain Ionescu, daca Al. L.-L. are rabdare s-o caute si s-o citeasca. Cioran nu a fost antipasoptist,

cum spune ea, dusa de entuziasm; Eliade, da. Cu toate acestea, Balcescu era printre cei patru

favoriti ai lui, nu printre cei respinsi, cum crede doamna L.-L. Autoarea franceza practica

ghiveciul de idei pe seama documentarilor altora, asa ca nu-i de mirare ce iese. In acealasi

pasaj pe care-l preia, deformandu-l, din cartea mea, L.-L. il premiaza pe Ionescu, a carui

atitudine - fata de generatia anterioara - mai complicata decat stie doamna L.-L. - ar fi o

"fronda", pentru "exasperer le patriotisme litteraire ambiant" (p. 69). E o politizare si falsa, si

stupida.

Eu scriu:M.P.: "c) Generatia '27, sub influenta lui Nae Ionescu, a descoperit valorile crestinismului

ortodox. "Ortodoxia e, pentru noi, Crestinismul autentic, care trebuie actualizat cu proaspetesi calde fapte sufletesti" (Mircea Eliade, Itinerariu spiritual. XI. Ortodoxie, in Cuvintul, anul

III, nr. 924, 12 nov. 1927, v. Dreptul la memorie..., IV, p. 495), proclama seful generatiei.

Consecvent acestei idei, mai tarziu, in anii apropierii si implicarii sale in Miscarea Legionara,

Eliade si-a pus sperantele de transformare a Romaniei si de formare a "omului nou" tocmai in

religia ortodoxa" (pp. 342-343).

Iar Al. L.-L. reia: "Un article, precisement intitule "Orthodoxie", clot ainsi la serie de

L'Itineraire spirituel: l'orthodoxie, affirme-t-il, represente a nos yeux le christianisme

authentique, et quels que soient les chemins empruntes par une conscience contemporaine,

ceux-ci ne pourront que deboucher sur le christianisme orthodoxe (M. Eliade, "Orthodoxie",Cuvintul, 12 novembre 1927). Ce choix est decisif, car, [...] il jouera dans le cas d'Eliade un

role central dans son rapprochement futur avec la Garde de fer. Une des specificitesideologiques du mouvement consistera, en effet, a subordonner l'avenement revolutionnaire

d'un "homme nouveau" a la pratique et a la victoire d'un orthodoxisme fondamentaliste" (p.

76).

(Sa notez rapid in paranteza ca Ortodoxie e penultimul, nu ultimul articol din seria

Itinerariului... eliadesc, deci contributia proprie a doamnei L.-L. e o eroare.)

Eu continuu:

M.P.: "Ortodoxismul entuziast si zgomotos al generatiei - al lui Eliade, Vulcanescu, ArsavirActerian, Radu Gyr, Dan Botta, Ernest Bernea etc., si care a fost unul din factorii ce au

favorizat intalnirea tinerei intelighentii interbelice cu legionarismul..." (p. 343).

Al. L.-L.: "Chez de nombreux membres de la Jeune Generation - Eliade, mais aussi ses amis

Mircea Vulcanescu, Arsavir Acterian, les poetes Dan Botta et Radu Gyr, ou l'essayiste Ernest

Bernea -, l'obsession nationale va egalement s'associer a un credo orthodoxiste" (p. 76).

si, pentru ca i-a placut inflexiunea frazei mele: "Ortodoxismul... i-a ramas cu totul strain lui

Cioran" (p. 343), si-o ia:

L.-L.: "Ce choix est decisif, car, s'il restera etranger a Cioran..." (p. 76). Apoi, paginile 342-

347 din cartea mea, in care explic si analizez pe baza de citate adversitatea lui Eliade fata de

tehnica, parlamentarism, occidentalism, spirit francez etc., trec, comprimat, in paginile 70-71


23/36

din volumul d-nei L.-L., cu aceleasi conexiuni, bineinteles, la citatul cel mai important din

Eliade.

Trebuie sa recunosc ca, scriind acest lung articol, am inceput sa ma satur: pe de o parte, ma

Date post:	09-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	atopos
View:	246 times
Download:	0 times

Marta Petreu - Metoda Franceza (Recenzia Din Lavastine)

Documents