Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului Zinca Marius Iulian

realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate

pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Marius Iulian Zinca

3

Familiei mele,

soţia - Daniela şi copiilor mei - David Ioan şi Marina Ileana

Glasul cuvântului

4

Marius Iulian Zinca

5

Prefaţă

“În speranţe plăpânde întrezărea/ crucea pe care îi e dat să o poarte”, poetul devenind un eliberator al glasului încorsetat în cuvânt. Aşa s-a întrupat „Glasul cuvântului”, pe portativ de poezie în inconfundabilul stil zincanian........................................................................ Marius Iulian Zinca se află în căutarea infinită a cuvintelor potrivite, a sensului, a clarităţii, a identificării cu sine, pentru regăsirea acelui alter ego al eului încătuşat în valuri de amintiri nedefinite, fragmentare, haotice, menite a ţese neliniştea („Ochii/ se plimbau aiurea/ încercând/ să formuleze în cuvinte/ gândurile/ ce se înghesuiau/ în cap./ Fără sens/ (cuvintele)/ se formau/ pe buze involuntar/ din amintirile vagi/ ce se amestecau/ fără sfârşit”). Interesantă este misiunea ochilor de a căuta cuvinte, setea de materializare a gândurilor, ochii jucând aici, ca şi în viziunea lui Constantin Noica, rolul mâinilor fără trup.

Zămislirea cuvintelor face posibilă călătoria prin suflet şi gând, pasul decisiv spre descoperire şi autodescoperire, creaţia zincaniană devenind o „bucurie tihnită”. („Cuprins/ de/ o/ bucurie/ tihnită,/ cuvintele/ se/ amestecau/ sub/ ochi...”).

Deseori eul liric devine un câmp de luptă pe care se poartă bătălii grele şi, pendulând între agonia pentru ceea ce este şi extazul pentru ceea ce a fost, se zbate în durerea în care se contopeşte tot mai mult, căutarea

Glasul cuvântului

6

amintirilor ducând la o deznădejde pe care aş îndrăzni să o asemăn cu intensitatea luminii din tablourile lui Van Gogh. Ca să ajungă la lumină, acesta trebuie mai întâi să treacă prin întuneric. Poetul parcurge reconstituirea unui puzzle metafizic al amintirilor, spre recăpătarea ritmului şi reîntregirea fiinţei : „Privea/ cu ochi calmi/ cum îi fuge gândul/ în trecut/ să-şi recapete/ ritmul cântat... /al vorbei”. În drumul său spre redevenire, învăluit de aerul apăsat şi aflat într-o necontenită foame de existenţă, eul liric găseşte sensul luminii. („Ca un clopot/ al sângelui în mână,/ se zvârcoli fără somn/ într-o necontenită foame,/ bâjbâind la lumina lunii/ ce curgea la/ picioarele lui/ şi-i tăia respiraţia”). Prin eliberarea din zvârcoliri şi ruperea de somn poetul devine robul cel mai liber dintre robii timpului, un timp cucerit de el, dresat şi priponit în propria fiinţă, infinitele clipe fiind gravate în fiecare bătaie de „clopot al sângelui”.

Poetul Marius Iulian Zinca se defineşte singur, la fel ca şi Mihai Eminescu, infinit de singur, "într-o infinitate de forme" ale singurătăţii, singurătatea fiind prin excelenţă o realitate profundă, "palidă". Există mai multe etape ale izolării în creaţia zincaniană. Eul liric se redescoperă în singurătate, se identifică apoi cu aceasta, o înţelege, o ascunde, o transformă în amintire, iar la final o despoaie. (“În pâlpâirea palidă a flăcăruii,/ atins de razele/ lunii pline/ într-o infinitate de forme,/ se descoperea... singur”).

Universul motivelor zincaniene este alcătuit din timp, melancolie şi ploaie, o ploaie purificatoare, un

Marius Iulian Zinca

7

plâns izolat al eului liric, neauzit de ceilalţi.(„Ploaia învăluia/ sufletul./ Primise/ impulsul/ sub mângâierea/ soarelui”) . Impulsul primit "sub mângâierea soarelui" identifică aici semnul regenerator al fiinţei, lucru întâlnit şi la Mihai Eminescu, el simţind în poezia lui acelaşi proces destabilizant al creaţiei, înfăţişând un Demiurg izolat într-un plâns neauzit din intermundii ("De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-şi" ).

În multe dintre poemele sale Zinca parcurge

mitul reintegrării (despre care vorbea Mircea Eliade), subliniind faptul că în cazul acesta este vorba mai ales de contopirea cu elementele ("ploaie", "soare"). Mitul Soarelui este frecvent utilizat în poezia zincaniană, poetul reuşind să atingă o stare cathartică, trupul (elementul pământ) trebuie să suplinească yangul. (“Pe drumul şerpuitor/ încă neterminat,/ din somnul adânc/ se ivea fierbinte/ o inimă de piatră/ rămasă nerostită/ şi-n ritmul mişcării/ umărului şi al mâinii/ începea să-şi scalde/ trupul obosit... în soare”). Este prezentată aici o "scăldare" infinită a inimii "de piatră" în soare, posibilă doar prin ritmul acela neîntrerupt de "somnul adânc", somnul însuşi fiind aici o parte din "drumul şerpuitor/ încă neterminat", plasat atemporal, lucru ce sugerează eternitatea clipei, o eternitate apăsătoare, căci "trupul obosit" şi de ritm şi de somn este bântuit de neputinţa de a rosti "inima de piatră".

Ideea de integrare a eului liric în spaţiul (a)temporal este un mit de atingere a Absolutului, lucru

Glasul cuvântului

8

conturat şi de fostul profesor al marelui Mircea Eliade, Nae Ionescu.

Pentru găsirea infinitului şi reîntâlnirea cu sine, poetul Marius Iulian Zinca se detaşează de sine prin sine şi pentru sine, într-o infinitate de forme ale aceluiaşi chip. (“Îşi îndepărta privirea/ bântuind în umbră./ Stătea acolo nemişcat/ şi savura momentul/ cu un/ zâmbet larg,/ acordând/ timp şi răbdare/ chipului ce nu avea/ o formă regulată” ). Doar răbdarea de a bântui zâmbind în umbră poate înhăma timpul şi zburând deodată cu el, eul liric triază formele până la regăsirea sinelui.

Cum conştiinţa autorului distinge două mari simboluri în poezia zincaninană, spiritul şi trupul, acesta captează atenţia cititorului prin etalarea mai multor realităţi: “Părea un spirit fără corp./ Îşi ridică privirea/ întinsă şi goală./ Se insinua aproape sălbatic”. Spiritul se referă în mod obligatoriu la sacralitate, iar trupul reprezintă corpul. Având în vedere faptul că în cazul de faţă nu este vorba despre un corp fără spirit, ci despre „un spirit fără corp”, se poate afirma faptul că trupul cel lumesc nu înlănţuie spiritul, ci se compară cu el şi chiar merge până la identificarea cu acesta. Prin urmare, poetul subliniază ideea reîntrupării aceluiaşi spirit în acelaşi corp, o realcătuire a fiinţei, care în mod obligatoriu presupune redefinirea ei în redevenire.

Ipostazele singurătăţii poetului sunt evidenţiate şi de prezenţa plopilor în universul poetic zincanian: „fulgerau plopii aliniaţi/ de ambele părţi ale drumului său”.

Marius Iulian Zinca

9

De remarcat este poemul „Dungi violete”, cuprins

de un fundal monocromatic. Din punct de vedere simbolic, violetul este o culoare ce acoperă lumina, o culoare a tainei, a tristeţii, a suferinţei, a doliului. („Pe chipul răvăşit/ dungi violete.../ Îi încercuiseră ochii”). Această culoare este prezentă şi în poezia lui Bacovia „Amurg violet”, simbolizând momentul apocaliptic, ideea de moarte.

Cu certitudine legătura dintre opera zincaniană si creaţiile autorilor canonici ai literaturii române este incontestabilă şi indestructibilă. Alcătuit ca un puzzle, din poeme prin excelenţă metafizice, volumul „Glasul cuvântului”, scris de Marius Iulian Zinca, îşi merită locul de cinste în universul nostru literar.

Nicoleta MORAR

Glasul cuvântului

10

16

Marius Iulian Zinca

11

Însufleţire Gânditor, asista în tăcere într-o aşteptare încordată. Spunea lucruri indiferente dintr-un gând ce nu-l putea opri, plutind într-o cădere liniştitoare cu o însufleţire nervoasă...

Glasul cuvântului

12

Retrase... chipul Cu un fel de admiraţie înciudată în buzele despărţite într-un zâmbet, a tras adânc aer în piept într-un colţ ferit de-un freamăt abia perceptibil, ţintuit. Cu respiraţia normală, în paşi grăbiţi, îşi retrase chipul.

Marius Iulian Zinca

13

Gândind... Într-un haos de emoţii de o simplitate autoritară, în timp ce orele treceau, începea tăcut să schiţeze figura ghemuită în timpul tăcerii, gândind...

Glasul cuvântului

14

Fără sfârşit

Ochii se plimbau aiurea încercând să formuleze în cuvinte gândurile ce se înghesuiau în cap. Fără sens (cuvintele) se formau pe buze involuntar din amintirile vagi ce se amestecau fără sfârşit.

Marius Iulian Zinca

15

Realitatea iluziei În crearea iluziei din cuvintele ce se revărsau în ochii strălucind ca jarul din secretul dezvăluit în lumina amurgului cu vocea plină de încântare, cocoţat pe treptele răcoroase, cioplea realitatea completă.

Glasul cuvântului

16

Scăldare

Pe drumul şerpuitor încă neterminat, din somnul adânc se ivea fierbinte o inimă de piatră rămasă nerostită şi-n ritmul mişcării umărului şi al mâinii începea să-şi scalde trupul obosit în soare...

Marius Iulian Zinca

17

Se descoperea În pâlpâirea palidă a flăcăruii, atins de razele lunii pline într-o infinitate de forme, se descoperea singur... Forma regulată Îşi îndepărta privirea bântuind în umbră. Stătea acolo nemişcat şi savura momentul cu un zâmbet larg, acordând timp şi răbdare chipului ce nu avea o formă regulată.

Glasul cuvântului

18

Schimbarea În entuziasmul tinereţii, toate mişcările erau mai grăbite... Atât de neliniştit, cu ochii goi şi lipsiţi de expresie, cu umerii atât de plecaţi până la lăsarea întunericului, refuza să recunoască schimbarea.

Marius Iulian Zinca

19

Statornicire Îi aparţinea lumea dură a realităţii sugerate prin iluzia perspectivei, prin adăugiri succesive, redobândindu-şi stăpânirea de sine. Când fruntea începu să îi transpire, îşi ascunse capul în mâini. Ajunsese la limita răbdării din zilele lungi şi monotone fără nerăbdarea aşteptării. Se statornicise...

Glasul cuvântului

20

Ţipăt Creierul amorţit făcea să îi dispară restul trăsăturilor. Simţea că ameţeşte. Nu avea destui ochi pentru a-şi stăpâni emoţiile. Ochii lui dezvăluiau din pieptul plăpând, cum sângele începuse să i se mişte din nou prin vene. Scăpă un ţipăt de uimire...

Marius Iulian Zinca

21

Imagine gravată Se simţea descoperit. Ca un clopot al sângelui în mână, se zvârcoli fără somn într-o necontenită foame, bâjbâind la lumina lunii ce curgea la picioarele lui şi-i tăia respiraţia. Nu era uimit de imaginea gravată în memorie. Nu îi era teamă...

Glasul cuvântului

22

Dezlipire Îşi dezlipi ochii de chipul pătruns blând fără să-şi reprime un zâmbet cald. Nu putea scoate un cuvânt... Lacrimi Ploaia învăluia sufletul. Primise impulsul sub mângâierea soarelui.

Marius Iulian Zinca

23

Însinuare Părea un spirit fără corp. Îşi ridică privirea întinsă şi goală. Se insinua aproape sălbatic. Soarele Pironit în loc, soarele trimitea îmbrăcându-se în linişte, limbi de lumină.

Glasul cuvântului

24

31

Marius Iulian Zinca

25

Înger păzitor ei, Mădălinei În ochii cu pleoape grele absorbind căldura soarelui, orele treceau. Dădeau o lumină caldă într-o letargie completă. Se lăsa purtat de reverie după o tăcere îndelungată cu sufletul vrăjit numai de el ştiut, în gând mereu să urmărească defilarea îngerului păzitor. Îşi trecu mâna cu mângâiere ce se desfăşura după el. Îl făcea să simtă că viaţa are sens. Se simţea cuprins, insuflat cu viaţă, tremura ca frunzele-n vânt, se topea... în ultimul popas când surâsul reapare fără de sfârşit într-o zi cu simţământ omenesc

Glasul cuvântului

26

însoţind taina răsfăţului trecător încetinind pasul cu o loialitate încăpăţânată. Mângâia emoţionat, se mişca-n armonie, deborda de viaţă... Liniştit şi nemişcat, avea impresia că întreaga încordare este acolo, rezistenţa de care se simţea în stare. Nu era în el niciun gând să se vadă din nou afară cu pasul mărunt. Un mare strigăt de...

Marius Iulian Zinca

27

Dispoziţie blândă

Cocoţat îngenuncheat pe marginea lumii cu soarele încălzindu-i faţa cu trăsături grosolane într-o tăcere profundă fără nicio fărâmă de suflet, controlat din umbră îşi umezi buza de jos într-o dispoziţie blândă... Gândul Cu o voce molcomă din cuvinte potrivite, se înfiripa gândul...

Glasul cuvântului

28

Întârzia înainte Cu genunchii strânşi sub bărbie, îşi încleşta dinţii lipiţi de buza lui mare şi-şi lăsa capul pe spătar ascultându-şi propria voce primitivă şi ţeapănă, când picioarele întârziau înainte.

Marius Iulian Zinca

29

Criza O tensiune explozivă îi lumina colţurile întunecate ale minţii. Privitorul putea vedea şi simţi criza.

Glasul cuvântului

30

Încercare Cuprins de o disperare amară, simţea lacrimi fierbinţi înţepându-i ochii atunci când se schimba lumina, chinuindu-se să-şi deschidă pleoapele, să blocheze afară lumea şi realitatea.

Marius Iulian Zinca

31

Rostind, risipind... Inspira adânc simţindu-şi stomacul strâns de nelinişte în răcoarea serii tremurând ca scuturat de friguri în tensiunea mâinilor, cu gura asimetrică rostind, risipind energiile acumulate.

Glasul cuvântului

32

Licărire neobservată Cufundat în amărăciunea senzaţiei de gol, respiraţia i se schimba. Asculta absorbit buzele schiţând un zâmbet vag, văzând lacrimi ieşite, neobservate de nimeni licărindu-i în ochi.

Marius Iulian Zinca

33

Liniştea Îşi târa picioarele cu respiraţia normală fără suspine şi oftaturi să atingă liniştea.

Glasul cuvântului

34

Respiraţie împietrită Rămase o clipă împietrit cu respiraţia sacadată. Acum, invadat de o căldură interioară, se simţea sterp fiindu-i brusc frig cu riduri adânci brăzdându-i faţa prinsă într-o îmbrăţişare.

Marius Iulian Zinca

35

Răceala Ţintuit locului, transpiraţia i se prelingea în ochi. Carnea i se strânse de oase. Se lupta încet cu trupul ţeapăn şi simţea o răceală cum nu mai simţise, o răceală plină de emoţii, dură...

Glasul cuvântului

36

Lumina căzând

Cu o expresie nedumerită mişca faţa pentru râs, zâmbet, lacrimi, durere. În timp, raza palidă a lacrimilor de frustrare i se îngrămădea în ochi cu buclele vag sugerate căzându-i pe umeri, lumina.

Căzut pe gânduri În fiecare lumină nouă faţa i se făcea purpurie atârnând peste o gură cu buzele crispate căzut pe gânduri.

Marius Iulian Zinca

37

Amorţită de somn Într-o expresie sumbră, frământându-se în mintea lui, limba era amorţită de somn.

Tărie de piatră Sugrumat în patul sângeros al vieţii, stors de putere şi ciudat de singur se simţea privind lumea cu o tărie de piatră.

Glasul cuvântului

38

Teama de moarte În aşteptare rămânând nemişcat multă vreme imposibil de definit, nu-şi simţea teama de moarte. Zâmbet smuls Pentru a-şi smulge un zâmbet amuzat de seriozitatea mohorâtă, se zvârcolea neliniştit în noapte fără să ştie încotro i se îndreptau paşii. Confuzie

Un zâmbet fantomatic trecea din ochi în colţurile gurii unei figuri goale în ploaia bătută de vânt. Stătea într-o confuzie totală.

Marius Iulian Zinca

39

Umbra unui zâmbet Într-un schimb de priviri neclintite în spatele lui, cu faţa răvăşită din această sufocare singuratică, ochii i se măriră plini de uimire şi trişti. Era doar umbra unui zâmbet. Savura ţintuit

În liniştea lui goală savurând albastrul calm, stătea ţintuit cu respiraţia tăiată de uimire şi încântare, cu lacrimile năpădindu-i ochii.

Glasul cuvântului

40

Neliniştea Cu ochii închişi ca într-un somn liniştit şi gura mică pierdută în imensitatea capului, faţa îi arăta neliniştea în lumina prea difuză. Linişte absolută Schiţa un zâmbet reflectând timpul şi tremurând se îndrepta spre o linişte absolută. În ochiul gol cu pleoape grele avea o umbră de melancolie. Aluneca peste o lume izolată.

Marius Iulian Zinca

41

Prins Cu buzele tremurând se chinuia să formeze cuvinte, un şir neîntrerupt de observaţii turnate, plin de un fum gri, subţire, era prins între uimire şi începutul pregătirii, era între viaţă şi moarte. Revărsare aproape lichidă

Stătea absorbind revărsarea aproape lichidă a gândurilor, cu ochii acoperiţi de pleoape grele privea lung chipul transpirat şi îngreunat, îşi încuia porţile minţii stăvilindu-şi lacrimile sărate.

Glasul cuvântului

42

Forme neterminate Nicio amintire amară a agoniei în piaţa timpului într-un ciclu continuu de naştere şi moarte... Îşi încleşta pumnii în afara tărâmului timpului străbătut de sânge. Pulsând de viaţă fără niciun semn al neliniştii, trebuia să se proiecteze în formele lui neterminate.

Marius Iulian Zinca

43

Scânteia vieţii

Inundat de ploi biciuite de vânturi, cursul vieţii omului se mişca asemenea unei fantome printre vii. Vorbea de unul singur - un lanţ continuu de carne vie... Atitudine senină Stătea întins într-o atitudine senină asupra vieţii cu ochii deschişi de uimire. Cu buzele strânse ar fi vrut să oprească orice cuvânt sau gând.

Glasul cuvântului

44

Lumina schimbătoare

Îşi simţea dinţii clănţănind. Prins în trecerea dintre vis şi realitate cu ochii scufundaţi în orbite, se infiltra pe marginea nesigură din cupola lumii să prindă lumina schimbătoare.

Marius Iulian Zinca

45

Suflete condamnate (Judecata) Auzea de la distanţă zumzet de voci. Suflete condamnate, ghemuite, aşezate într-un colţ păstrau un aer răcoros. Cu o intensitate care ar fi putut să străpungă creierul, şuvoaie de trupuri se înălţau...

Glasul cuvântului

46

Pluteau... în sus

Cu faţa suptă şi tristă, scăldat de valuri de repulsie, fu cuprins de ameţeală. Scuturat de greaţă trebuia să-şi adune laolaltă gândurile... Prin nivelurile joase de nori, figuri spălate de orice intensitate emoţională, forme străvezii pluteau în sus.

Marius Iulian Zinca

47

Prezentul şi viitorul simţind... Prinşi între mândrie şi uimire prezentul şi viitorul se înfăţişau înghiţind timpul. Îşi ridicau greul trup de piatră fugind târând îngrijoraţi picioarele, cuprinşi de panică, cu capul în jos. Se simţeau mai aproape de vârtejul creat de ciclul naşterii şi al morţii. Schiţau un zâmbet slab.

Glasul cuvântului

48

7

Marius Iulian Zinca

49

... a stat În năvala sa, începutul şi sfârşitul de zi şerpuiesc răsucindu-se prin mijlocul ei. Să fi jucat un rol? Timpul a stat.

Glasul cuvântului

50

Amintiri în colţurile gurii Amintiri neclare voiau să întruchipeze puritatea, căpătau o înfăţişare răscoaptă în liniştea crizelor de isterie din noaptea-n care avea impresia că putea simţi şi înciudat a plecat nederanjat de oboseala exasperantă a niciunui zâmbet deschis ce nu i-a ridicat vreodată colţurile gurii.

Marius Iulian Zinca

51

Rază jucăuşă Ca o scânteie în creier se frâng şi se scufundă adânc în noroi când îşi acoperă viaţa cu val amăgitor lumea ce cade-n dezamăgire privind prin tunelul lung al ochilor şi-o rază jucăuşă îi cade pe faţă şi-i acoperă vederea.

Glasul cuvântului

52

Îngăduia Cu ochii speriaţi şi gâtul uscat îi îngăduia minţii sale să-şi umezească buzele biciuind spiritul şi nervii, trupul şi umbra, încurcături şi pericole fără nume cu capul în jos şi bărbia sprijinită în piept.

Marius Iulian Zinca

53

Pentru el Cuprins de furie, mintea lui plutea în ceaţă cu vocea ce cobora până la şoaptă. Trebuia să-şi controleze respiraţia. Pentru el, timpul părea că... se oprise.

Glasul cuvântului

54

Amestec Bărbia îi făcea umbră pe gât şi ochii păreau că nu au pupile. Îşi pusese coatele pe genunchi şi îşi sprijini capul în mâini spărgând liniştea nopţii. Simţea priviri care veneau de peste tot. Era un amestec de sălbăticie şi blândeţe.

Marius Iulian Zinca

55

Vocea Îşi lăsase capul în mâini. O fărâmă din vechea teamă s-a trezit din nou. A intrat ca o umbră, pătrunsese în această imagine şi o spulbera. Parcă i se scursese tot sângele din vene. Noaptea se tot foia neliniştit cu pleoapele de sus lăsate. În toamna ce-a început să scuture frunzele copacilor, viaţa făcuse să-i apară riduri. Şi vocea ce tăia ca o lamă în scurgerea timpului, deveni o... litanie.

Glasul cuvântului

56

29

Marius Iulian Zinca

57

Buzele nu se mai mişcau. (Ochii nu mai clipeau) lui Adrian Păunescu Glasul a uitat îndoielile înfiripate, a adoptat un mic zâmbet, era o şoaptă răguşită. Cu privirea aţintită în tavan gura îi zâmbea puţin pe chipul rămas strâns în timpul ce acţiona ca o pensulă udă şi pleoapele coborâte cu sângele năvălind în obraji încremenind la tâmple zbătute de două vene umflate în geana cenuşie de lumina gândurilor alergate prin mintea ochilor ce aruncau scântei din timpul fără graniţe când tăcerile lungi şi urâte au reînceput şi fruntea era o rană sângerândă cu palma făcută căuş ca un cuib ce adulmeca în jur căutând o scăpare din lumea roasă pe dinăuntru ca un om care se zgârie pe faţă şi sângerează în propria-i barbă într-un astfel de timp în mlaştina neagră din-lăuntru şi-a umezit buzele cu vârful limbii când pielea gusta aerul. Buzele nu se mai mişcau. Ochii nu mai clipeau.

Glasul cuvântului

58

Rădăcini adâncite Lăsa în urmă o tăcere pustie cu buzele ridicate într-un zâmbet permanent iar rădăcinile - adâncite în prezent. Înşiruire... lentă Pe scaun cu privirea aţintită în gol ochii priveau pe sub pleoape un fel de nimb într-o părere de zâmbet a nervilor braţelor din înşiruirea lentă de momente ale zilei...

Marius Iulian Zinca

59

Alungare interminabilă Începuse să simtă o nelinişte când lumina a năvălit înăuntru şi ultimele picături de rouă se uscau la soare părea interminabil târşindu-şi picioarele să alunge tăcerea devenită lipsită de expresie. Dăltuită Era regele vieţii lui largi şi spaţioase. Îşi construise în minte imaginea dezgropată din trecutul prăfuit când şi-a răscolit memoria şi-şi auzea bătăile inimii în urechi iar ochii prindeau lumina în gura cu colţurile uşor ridicate părând ... dăltuită.

Glasul cuvântului

60

Zvâcneau roşii şi umede Zvâcneau venele gâtului să poată să-şi retragă cuvintele în gât şi în minte când a pătruns prin ceaţă cu o privire de dorinţă transparentă şi nevoit să respire pe gură căci ochii se făcuseră mai mari... erau umezi şi pleoapele roşii.

Marius Iulian Zinca

61

Transferul lumii Colţurile gurii erau uşor ridicate într-un zâmbet sarcastic, lipsit de lumină şi trupul se zguduia şi suspina de spaima ce a început să apară prin colţurile minţii tensionate ca nişte corzi întinse, încredinţat că lumea poate fi transferată pe hârtie.

Glasul cuvântului

62

Procesul resemnării Adâncindu-se rapid în tristeţe, a rămas în amintire doar cu o tăcere caldă. A crezut că poate să polemizeze cu moartea rupt în bucăţele, în procesul resemnării.

Marius Iulian Zinca

63

Vorbirea vieţii Oprit din fluxul nebun de cuvinte, osul maxilarului de sub tâmplă îi ieşea în afară. Trebuia să-şi închidă mintea şi să-şi pecetluiască inima împotriva vieţii ce curgea ca o vorbire.

Glasul cuvântului

64

Triumf Ploaia cădea treptat, umbrele alunecau şi îi băteau în spate cuvintele straniu alese, sângele îi înţepa obrajii, îi alerga fierbinte prin braţe, vocea lui era un cântec. Inconştienţă Ca un om care culege flori într-o gradină amestecată, îi umblau pe faţă impulsurile ca furnicile când privirea era pustie, cufundată într-o ceaţă de foame, sunete şi culori vagi... Nu era conştient de nimic.

Marius Iulian Zinca

65

Ploaia izbea Din învălmăşeala cenuşie radia lumina când smulgea frunze argintii de pelin şi avea impresia că s-a trezit dintr-un somn privind ploaia care-l izbea.

Glasul cuvântului

66

Curgeau fără teamă Nicio clipire în ochi nu se vedea. Doar lacrimi calde îi curgeau încet pe obraji şi vocea i se transformase în şoaptă, cuvintele curgeau, se mişcau printre cioburi lipsite de teamă.

Marius Iulian Zinca

67

Zorile iarna Într-o dimineaţă uşoară ca un fulg văzuse zorile argintind ferestrele.

Glasul cuvântului

68

Reflecţia luminii Cerul fusese cuprins de un fel de durere, asculta lupta ce se dădea în trupul lui, părea că se târâse în tristeţe cu spinarea sfărâmată încercând să-şi alunge gândurile din durerea abia şoptită ridicată din măruntaiele ei să-i dea un imbold vieţii când lumina i se reflecta în ochii pe jumătate închişi.

Marius Iulian Zinca

69

Lacrimi adunate Cu o sprânceană ridicată de o şoaptă, gânduri leneşe l-au năpădit dincolo de poarta ferecată a minţii în liniştea străbătută de un fel de zgomot surd - lacrimi se adunaseră în ochi.

Glasul cuvântului

70

Pipăind, se ruga Învăluit în întuneric îşi ascundea timiditatea sub sfidare. Revenise, parţial, la viaţă. Într-o expresie nouă interpreta vorbe vagi să reconstituie trecutul.

Cu simţurile acutizate, trupul lui nu ţipa, doar... arunca câte o ocheadă printre gene în tăcerea impusă de tic-tacul ceasului.

Răguşit şi strangulat îşi căuta cuvintele pipăindu-le pe întuneric... Se ruga în tăcere.

Marius Iulian Zinca

71

Emoţie flămândă

Se mişca ca într-un clopot de sticlă Cu vocea timidă. Respira încet să nu tulbure vraja. Ocupa un spaţiu Unde ar trebui să fie aer. Cufundat în el însuşi, Nervii şi muşchii Îi pulsau de o emoţie flămândă.

Glasul cuvântului

72

Gâtuită... scăpare Cu fruntea strălucind de transpiraţie timpul părea că se oprise în loc, valuri de nervi îi străbăteau trupul cu vocea gâtuită când cuvintele i-au scăpat mai repede ca el să le fi putut opri.

Marius Iulian Zinca

73

Zâmbet schiţat Încurcat de goliciunea gândurilor în acest joc de-a v-aţi ascunselea cu sine când luna se ivise puţin printre nori, părea că trecutul revenise... Murise însă, cu un zâmbet abia schiţat.

Glasul cuvântului

74

Prin umbrele înserării Privea şi asculta, îşi tatona propriile gânduri ca o omidă când mintea se îndepărta, se întorcea şi pleca din nou cu vocea transformată în geamăt. Mergea prin umbrele înserării.

Marius Iulian Zinca

75

Suflând impresii Gândul se întâmpla să-i şoptească sfărâmând simţul autoconservării. Începuse să depene impresii. Impulsurile durerii se strecurau în degete şi tâmplele zvâcneau auzind vântul suflând.

Glasul cuvântului

76

În penele ambiţiilor În toată lumea de dincolo de gândul lui, s-a simţit suspendat în spaţiu cu palmele umede de emoţie învelit ca un ou de pasăre în penele ambiţiilor.

Marius Iulian Zinca

77

Nespus de încet Îşi rezemase coatele de masă. Simţea ochii târându-se pe obraji şi mintea se învârtea printre impresii prinsă în cuşcă ca un şoarece. Părea că timpul se scurgea nespus de încet.

Glasul cuvântului

78

Flăcările despărţirii Flăcările licăreau galben în spatele ferestrei şi un zid invizibil îl despărţea de lume.

Marius Iulian Zinca

79

Tâmple... străbătute Se târa spre casă ca o ploşniţă lovită apăsându-şi tâmplele cu mâinile când trupul i-a fost străbătut de un uşor fior şi pleoapele grele s-au închis pentru o clipă.

Glasul cuvântului

80

Bucurie tihnită Cuprins de o bucurie tihnită, cuvintele se amestecau sub ochi...

Marius Iulian Zinca

81

Răsuflare strecurată... Cu răsuflarea strecurată printre buze lacrimile apăreau în ochi şi gândurile mergeau mai încet în plimbarea prin noaptea agitată.

Glasul cuvântului

82

Ritm recăpătat Cu pleoapele pe jumătate închise, cu vocea plată înghiţită de tăcere, respira încet, printre buzele livide. Privea cu ochi calmi cum îi fuge gândul în trecut să-şi recapete ritmul cântat... al vorbei.

Marius Iulian Zinca

83

18

Glasul cuvântului

84

Notă aparte Păşea pe trotuarele denivelate ce i se întindeau la picioare încercând în van să dea o notă aparte... Nu se ţinea de glume. Vorbea în şoaptă. Impunere ritmată Şedea în întuneric. Miji un pic ochii cu un vuiet monoton, ritmat. Îşi impunea să zâmbească doar.

Marius Iulian Zinca

85

Zâmbet ferm Cu un icnet scurt, slobozi aerul din plămâni luând o poziţie de aşteptare. Strâmbându-şi a dezgust faţa, se agita încoace şi încolo cu o notă de plictis în voce. Cu un râs gâlgâit ce-i provoca furnicături în vârful degetelor, în clipele premergătoare, glasul lui suna ferm. Zâmbea în întuneric...

Glasul cuvântului

86

Tihna pătrunse sprijinit

Sprijinit de peretele camerei reînfiripând senzaţia de tihnă, închise ochii şi se sili să-şi aducă aminte vântul scurgându-se din fruntea plesnită ce pătrundea nestânjenit în încăpere.

Marius Iulian Zinca

87

Crucea În speranţe plăpânde întrezărea crucea pe care îi e dat să o poarte.

Ultima Obsedat - bântuit de insomnii, aprinse o ultimă... ţigară. Suportabil refugiu Tulburat de o undă de emoţie se refugia până la revărsarea zorilor în lungile ore suportabile.

Glasul cuvântului

88

Indiferenţă Cu indiferenţă aproape, privea îngândurat tavanul alb în curtea cenuşie. Neglijent atârnând Pătând azurul, aerul într-un gest voit, rămase atârnat neglijent de buza inferioară... a cerului.

Marius Iulian Zinca

89

Evenimente sustrase

Privea cu un zâmbet vag, ironic drumul acoperit de pietriş în glasurile ce se topeau treptat, sustrase cursului implacabil... al evenimentelor.

Glasul cuvântului

90

Evidenţa În liniştea profundă avea gustul verii în gură ajungând doar ritmul regulat la urechi să împrumute rămăşiţelor de torente de lacrimi din ochii înroşiţi îndreptându-şi privirea avidă într-o atitudine profundă să tulbure evidenţa.

Marius Iulian Zinca

91

Cuvinte ţâşnind

În geana de lumină se strecura o şoaptă aspră cu paşi mărunţi agitat de trupul frânt şi vlăguit printre dinţi ţâşneau dur cuvintele.

Glasul cuvântului

92

Aştepta să croiască... Cu figura impasibila şi ochii pironiţi în sus, aştepta cu privirea pierdută, din pământul reavăn un abur să se înalţe spintecând bezna cerului prudent să-şi croiască drum.

Marius Iulian Zinca

93

Deplin... stăpân

Gâfâia sacadat. Stătea rezemat cu spatele de uşă şi pe fundalul rafturilor goale începuse să pâlpâie timid licărul speranţei. Era stăpân... deplin pe mintea şi trupul lui.

Glasul cuvântului

94

Fumând tăcerea Cu ochii pironiţi pe perete şi călcâiele înfipte în pământ îşi simţea tâmpla zbătându-se şi-un zâmbet, vag îi flutura pe buze. Fuma... în tăcere.

Marius Iulian Zinca

95

Amurgul tăvălit Când norii vizibili de vapori se înălţau într-o zăpuşeală sufocantă soarele dispărea la apus cuprins de umbrele înserării şi ţintuit cu privirile în timpul schiţării unui surâs se tăvălea în pat în căldurile împerecherii cu noaptea.

Glasul cuvântului

96

Respira (o gură de aer) Pe partea umbrită a străzii, ca o rază indiferentă a unui far, ochii săi măturară fugitiv un punct minuscul la linia de orizont a memoriei scufundată într-o dulce beţie şi cu coatele înapoi respira o gură de aer.

Marius Iulian Zinca

97

Ploaia (pluteşte în aer) Umbrele se prelingeau pe pereţi, picurii stăteau în suspensie şi ochii se împăienjeniseră, mânia începea să coloreze obrajii, că-nlănţuite de stâncă, speranţele se plătesc.

Glasul cuvântului

98

3+6

Marius Iulian Zinca

99

Lipsit de sens Se strecura afară din cameră. Un nod i se punea în gât când umbrele înserării îşi întindeau aripile. Nu-şi exterioriza sentimentele, îşi etala doar paloarea străvezie în totul lipsit de sens.

Glasul cuvântului

100

Ţăndări (de umbre) Spulberat într-un milion de ţăndări, în spirale învolburate, şedea adâncit în fotoliu cu faţa ridată adânc de umbre.

Marius Iulian Zinca

101

Umbra (personalităţii siluite) Cu ochii îngustaţi de fumul de ţigară, îşi privea imaginea reflectată în oglindă. Îi fusese siluită personalitatea cu un gest larg al mâinii unde-o umbră de zâmbet îi flutura pe faţă...

Glasul cuvântului

102

Dungi violete

Pe chipul răvăşit dungi violete...

Îi încercuiseră ochii.

Ruina cavernoasă

Cu acelaşi glas cavernos ieşit din adâncuri, îndepărta cu nepăsare gândul. Râse molcom când picăturile de ploaie îi şfichiuiau faţa. Părea o ruină între ruine.

Marius Iulian Zinca

103

...’naintea trupului

Palid, incapabil să vorbească, obosea repede. Privea cercetător pe sub sprâncenele stufoase cum ochii îi fugeau printre rânduri... mureau înaintea trupului.

Glasul cuvântului

104

Drumul său

Adânc în noapte, ecoul paşilor săi, răsunau. Un fior puternic îi scutura convulsiv trupul până la călcâie. Cu chipul ca de piatră, umbla cu degetele prin fumul de ţigară şi glacial, cu ochii voalaţi, fulgera plopii aliniaţi de ambele părţi ale drumului său.

Marius Iulian Zinca

105

Trecerea (anotimpurilor) Nori îngrămădiţi pe boltă. Le asculta glasul plutind în aer. O imagine tulbure se strecura, se înfiripa în memoria din lumina palidă de iarnă bolborosind fără efort cuvinte în senzaţia pe care i-o dădea trecerea anotimpurilor.

Glasul cuvântului

106

... (pauza dintre respiraţii) Nu mai am timp, din mine, s-a scurs. Acum iau o pauză. Dar... mă-ntorc.

Marius Iulian Zinca

107

Despre mine

Era undeva pe la începutul verii lui ‘84 când am aşezat primele cuvinte pe hârtie şi până-n ’98... am tot aşezat. Le înjghebasem în aşa-zise patru cărţi. În septembrie 15, în jurul orei 08.05, 2003, am fost puţin pe... dincolo (un accident de maşină soldat cu comă totală, parţială; amnezie totală, parţială; operaţie creier partea dreaptă; fractură femur-şold stâng; torace stâng deplasat dreapta; muşchii braţului stâng franjuraţi), ... dar nu mi-a plăcut şi m-am întors...

Pe dincolo

Am fost o vreme pe dincolo. Era frumos, dar prea linişte şi eu prea zgomotos. Am hotărât să mă-ntorc în liniştea mea şi-n zbuciumul... lumii.

În urma mai multor discuţii, „vinovată” de decizia „de a mă scoate pe piaţă” într-o carte - „Cuvinte-n necuvinte” - şi a-mi aduce aminte că am trecut şi eu prin băncile literelor, se face d-na DENISA POPESCU MARTIN. Cartea este marcată de patru capitole reprezentând părţi din aşa-zisele mele cărţi anterioare şi i-am făcut botezul de ziua mea - 31 octombrie (2004).

Glasul cuvântului

108

În urma altor discuţii cu aceeaşi d-nă DENISA

POPESCU MARTIN, a apărut în septembrie 15 - 2005 (a doua mea zi de naştere), placheta „Întoarcerea-n cuvinte” care, deşi nu e structurată pe trei capitole, vizibil sunt trei părţi: o parte - poezii ce nu intraseră în prima carte, o parte din poezii de prin trecut „recondiţionate” şi o a treia de după revenirea mea.

A urmat iar o pauză de ani. În mai 2007, plecat cu „scârbiciul” la un training de specializare în Germania şi Austria, îmi puneam pe hârtie gândurile fiecărei zile petrecute în depărtare - 76 zile - „Plimbare prin cuvinte”.

În toamna lui 2009 am (re)cunoscut pe d-na DORINA LITRĂ şi în discuţiile zilnice purtate, în ianuarie 2010 s-a făcut „vinovată” de întoarcerea mea pe hârtie. Aşa a început şi luat naştere manuscrisul „Pierdut în cuvinte”. Fiind... pierdut... eu, nu puteam să-i dau alt simbol decât 75 poezii - anul meu de naştere. A început să ia naştere manuscrisul „Regăsirea din cuvinte”- 63 poezii - adunarea zilelor de naştere ale membrilor familiei mele (DANIELA - soţie, DAVID IOAN şi MARINA ILEANA - copii) şi/sau 9 ani de căsnicie - 7 fiind ziua legământului meu.

Se pare că nu terminasem tot ce aveam de spus, căci după... Regăsire m-am simţit „Liber printre cuvinte” - 47 poezii (zilele de naştere ale copiilor adunate şi/sau ale soţiei şi a mea, coincidenţă sau nu).

Am început şi „Gândul cuvintelor” cu un număr de 70 poezii, având simbolistica celor 10 ani de căsnicie, numărul zilelor de naştere ale familiei mele începând din/cu ziua a 7-a şi/sau a 7-a carte-manuscris.

Marius Iulian Zinca

109

Mă aşteptam să urmeze o pauză, cel puţin pentru a mă

reîncărca, dar...gândindu-mă că prima carte avea patru capitole ce reprezentau cărţile-manuscris anterioare, am început „Glasul cuvântului”, care să fie formată din 6 capitole şi 110 poezii, capitole ce poartă numele şi însumează cele mai importante numere pentru mine: 16 - ziua soţiei, 31 - ziua mea, 7 - ziua legământului, 29 - ziua băiatului DAVID IOAN, 18 - ziua fetei MARINA ILEANA şi 3+6 - anii de naştere ai copiilor.

Şi iată că pe 13 ianuarie 2011 s-a împlinit 1 an de când prăpădesc hârtia cu mâzgălelile mele. Acum.... o pauză.

V-am scris „despre mine” acum la sfârşit, nu pentru a obţine anumite păreri, sentimente, opinii, comentarii care oricum, în artă cel puţin, sunt legate strict de subiectivism - place sau nu, dar şi pentru a vă mulţumi tuturor celor ce aţi trecut pragul paginii mele şi m-aţi citit, fiind şi un răspuns la întrebările unora dintre dumneavoastră legat de cum privesc eu scrisul acum, de modul meu de a scrie, simţi, percepe şi transpune, iar că acum sunt în ipostaza în care, da, 28 ani am învăţat să trăiesc, de 7 ani am început să conştientizez că trăiesc pentru a... muri.

Mă trec

Mă trec Asta-i ştiut de mult, Dar cum ? Vă rog pe voi să-mi spuneţi cum.

Vă mulţumesc şi vă iubesc.

Glasul cuvântului

110

CUPRINS Prefaţă 5

16 Însufleţire 11 Retrase... chipul 12

Gândind... 13 Fără sfârşit 14

Realitatea iluziei 15 Scăldare 16 Se descoperea 17 Forma regulată 17 Schimbarea 18 Statornicire 19

Ţipăt 20 Imagine gravată 21 Dezlipire 22 Lacrimi 22 Insinuare 23 Soarele 23

31 Înger păzitor

ei, Mădălinei 25 Dispoziţie blândă 27 Gândul 27 Întârzia înainte 28 Criza 29

Marius Iulian Zinca

111

Încercare 30 Rostind, risipind... 31 Licărire neobservată 32 Liniştea 33 Respiraţie împietrită 34 Răceala 35 Lumina căzând 36 Căzut pe gânduri 36 Amorţită de somn 37 Tărie de piatră 37 Teama de moarte 38 Zâmbet smuls 38 Confuzie 38 Umbra unui zâmbet 39 Savura ţintuit 39 Neliniştea 40 Linişte absolută 40 Prins 41 Revărsare aproape lichidă 41 Forme neterminate 42 Scânteia vieţii 43 Atitudine senină 43 Lumina schimbătoare 44 Suflete condamnate (Judecata) 45 Pluteau... în sus 46 Prezentul şi viitorul simţind... 47

7 .. a stat 49

Glasul cuvântului

112

Amintiri în colţurile gurii 50 Rază jucăuşă 51 Îngăduia 52 Pentru el 53 Amestec 54 Vocea 55

29 Buzele nu se mai mişcau. (Ochii nu mai clipeau) lui Adrian Păunescu 57 Rădăcini adâncite 58 Înşiruire... lentă 58 Alungare interminabilă 59 Dăltuită 59 Zvâcneau roşii şi umede 60 Transferul lumii 61 Procesul resemnării 62 Vorbirea vieţii 63 Triumf 64 Inconştienţă 64 Ploaia izbea 65 Curgeau fără teamă 66 Zorile iarna 67 Reflecţia luminii 68 Lacrimi adunate 69 Pipăind, se ruga 70 Emoţie flămândă 71 Gâtuită... scăpare 72 Zâmbet schiţat 73 Prin umbrele înserării 74 Suflând impresii 75

Marius Iulian Zinca

113

În penele ambiţiilor 76 Nespus de încet 77 Flăcările despărţirii 78 Tâmple... străbătute 79 Bucurie tihnită 80 Răsuflare strecurată... 81 Ritm recăpătat 82

18 Notă aparte 84 Impunere ritmată 84 Zâmbet ferm 85 Tihna pătrunse sprijinit 86 Crucea 87 Ultima 87 Suportabil refugiu 87 Indiferenţă 88 Neglijent atârnând 88 Evenimente sustrase 89 Evidenţa 90 Cuvinte ţâşnind 91 Aştepta să croiască... 92 Deplin... stăpân 93 Fumând tăcerea 94 Amurgul tăvălit 95 Respira (o gură de aer) 96 Ploaia (pluteşte în aer) 97

3+6 Lipsit de sens 99 Ţăndări (de umbre) 100

Glasul cuvântului

114

Umbra (personalităţii siluite) 101 Dungi violete 102 Ruina cavernoasă 102 ...’naintea trupului 103 Drumul său 104 Trecerea (anotimpurilor) 105 ... (pauza dintre respiraţii) 106 Despre mine 107 S0