Marin PREDA Morometii Romanul Morometii are ca tema satul si taranul in perioada "dintre cele doua razboaie mondiale. Scriitorul cauta sa gaseasca un raspuns la problema, daca mica proprietate taraneasca poate rezista la presiunea relatiilor de productie capitaliste. Subiectul consta in dezbaterea problemei mitului micii proprietati taranesti creat de ideologia poporanista si semanatorista. Constantin Stere, unul dintre ideologii poporanismului afirma- ca solutia ideala pentru problema satului o constituie mica proprietate taraneasca. Marin Preda ca scriitor realist procedeaza stiintific, adica alege un caz real, cel din familia sa, pentru a da un raspuns real. Ilie Moromete are pamant adica doua loturi, unul al sau iar altul adus de Catrina, in total cam 16 pogoane. El are forta de munca asigurata de familia sa. Achim. Nila, Paraschiv, Nicolae, Tita si Ilinca, adica de fii si fiicele sale, la care se adauga el si Catrina. Pentru munca are cai, cu care sa poata ara, semana, cara. Are oi, cu care sa asigure hrana familiei, imbracamintea necesara pentru familia sa numeroasa. Are si o conceptie de taran mijlocas, adica nici nu vrea sa saraceasca ca Tugurlan si sa fie nevoit sa lucreze pentru cei bogati,, nici nu vrea sa se imbogateasca luand pamantul altora ca Balosu. Ilie Moromer$ este convins ca pastrarea pamantului pentru copii este forma prin care-,si afirma paternitatea. De aceea el are un dispret profund fata de Balosu care avar profita de necazurile unor tarani si le ia pamanturile. El considera ca sensul, vietii nu este dobandirea valorilor materiale ci a celor spirituale. De aceea se aduna cu alti tarani dumineca dimineata langa fieraria lui locan si discuta politica. Ilie Moromete, Din Vasilescu, Cocosila, Tugurlan, Dumitru lui Nae s"i altii vor sa-l inlature pe. Aristide din functia de primar si in locul lui sa-l puna pe locan. Ei vor ca noukconsiliu comunal sa rezolve problemele satului rrti sa transforme functia de primar intr-un mijloc de a face abuzuri. Este aici subtil introdus poporanismul. Socialistii, aripa poporanista, plecau in sate ca meseriasi: fierari, croitori, in scopul de a ridica poporul, de a-t constientiza de rolul sau politic. Asta lace si locan impiedicadu-i sa se duca duminica la biserica si facadu-i sa citeasca ziarele, adica informarea politica. Modul in care ei ironizeaza discursul lui Carol al II-lea, felul cum iau act de razboiul din Spania este edificator. Ilie Moromete este un aderent la ideologia poporanista. Problema relatiilor de productie capitaliste in viata satului romanesc esle iurmarita de Marin Preda continuandu-l pe Ioan Slavici. Spre deosebire de scriitorii interbelici ea Liviu Rebreanu, care urmareau problema obtinerii pamantului, Marin Preda cauta sa raspunda la problema, daca taranul poate pastra pamantul, adica sa realizeze ideologia poporanista. Pamantul a fost obtinut de Ilie Moromete prin improprietarirea de tip capitalist adica prin rascumparare . Statul Ie-a acordat taranilor credite si ei isi platesc pamantul in rate. In, mommentul anului 1929, pentru a-i desolidariza pe tarani de mineri statul ii scuteste de plata ratelor restante si Moromete devine proprietar. El face imprumut la o banca si-si cumpara oi si cai. Formele ele rascumparare a pamantului, imprumuturile la banca, impozitul pe proprietatea funciara, crizele economice de supraproductie, rentabilitatea, industrializarea capitalista sunt formele, prin care relatiile de productie capitaliste actioneaza asupra micii proprietati. Fiind mereu dator, platind rate si impozite. Ilie Moromete nu se poate descurca cu numeroasa sa familie. Mica gospodarie taraneasca nu esle rentabila, fiindca Ilie Moromete trebuie sa-si intretina forta de munca, adica fii si fiicele. Balosu, care reprezinta gospodaria de tip capitalist, este eficient economic. El isi lucreaza, pamantul platind, munca pe zi lucrata. Apoi, el castiga suplimentar tacand negot cu cereale iar fiul sau este comis voiajor pentru o fabrica de masini de cusut. Crizele economice de supraproductie provocate, de legea cererii si a ofertei fac ca pretul cerealelor sa scada iar Ilie Moromete, desi a produs mai mult grau, nu poate din vanzarea lui sa acopere cheltuielile familiei. De aceea va fi nevoit sa vanda din pamant. Industrializarea capitalista determina emigrarea fortei de munca de la sat la oras Fii lui Moromete, Achim, Nila si Paraschiv vor pleca la oras spre a-si construi o alta viata in afara satului. Incercarea lui Ilie Moromete de a-i readuce in sat ramane fara succes. Este un proces .reversibil, care afecteaza profund satu, transformand taranul mtr-un om al munci, si da alt statut social.
Transcript
Marin PREDA Morometii Romanul Morometii are ca tema satul si taranul in perioada "dintre cele doua razboaie mondiale. Scriitorul cauta sa gaseasca un raspuns la problema, daca mica proprietate taraneasca poate rezista la presiunea relatiilor de productie capitaliste. Subiectul consta in dezbaterea problemei mitului micii proprietati taranesti creat de ideologia poporanista si semanatorista. Constantin Stere, unul dintre ideologii poporanismului afirma- ca solutia ideala pentru problema satului o constituie mica proprietate taraneasca. Marin Preda ca scriitor realist procedeaza stiintific, adica alege un caz real, cel din familia sa, pentru a da un raspuns real. Ilie Moromete are pamant adica doua loturi, unul al sau iar altul adus de Catrina, in total cam 16 pogoane. El are forta de munca asigurata de familia sa. Achim. Nila, Paraschiv, Nicolae, Tita si Ilinca, adica de fii si fiicele sale, la care se adauga el si Catrina. Pentru munca are cai, cu care sa poata ara, semana, cara. Are oi, cu care sa asigure hrana familiei, imbracamintea necesara pentru familia sa numeroasa. Are si o conceptie de taran mijlocas, adica nici nu vrea sa saraceasca ca Tugurlan si sa fie nevoit sa lucreze pentru cei bogati,, nici nu vrea sa se imbogateasca luand pamantul altora ca Balosu. Ilie Moromer$ este convins ca pastrarea pamantului pentru copii este forma prin care-,si afirma paternitatea. De aceea el are un dispret profund fata de Balosu care avar profita de necazurile unor tarani si le ia pamanturile. El considera ca sensul, vietii nu este dobandirea valorilor materiale ci a celor spirituale. De aceea se aduna cu alti tarani dumineca dimineata langa fieraria lui locan si discuta politica. Ilie Moromete, Din Vasilescu, Cocosila, Tugurlan, Dumitru lui Nae s"i altii vor sa-l inlature pe. Aristide din functia de primar si in locul lui sa-l puna pe locan. Ei vor ca noukconsiliu comunal sa rezolve problemele satului rrti sa transforme functia de primar intr-un mijloc de a face abuzuri. Este aici subtil introdus poporanismul. Socialistii, aripa poporanista, plecau in sate ca meseriasi: fierari, croitori, in scopul de a ridica poporul, de a-t constientiza de rolul sau politic. Asta lace si locan impiedicadu-i sa se duca duminica la biserica si facadu-i sa citeasca ziarele, adica informarea politica. Modul in care ei ironizeaza discursul lui Carol al II-lea, felul cum iau act de razboiul din Spania este edificator. Ilie Moromete este un aderent la ideologia poporanista. Problema relatiilor de productie capitaliste in viata satului romanesc esle iurmarita de Marin Preda continuandu-l pe Ioan Slavici. Spre deosebire de scriitorii interbelici ea Liviu Rebreanu, care urmareau problema obtinerii pamantului, Marin Preda cauta sa raspunda la problema, daca taranul poate pastra pamantul, adica sa realizeze ideologia poporanista. Pamantul a fost obtinut de Ilie Moromete prin improprietarirea de tip capitalist adica prin rascumparare . Statul Ie-a acordat taranilor credite si ei isi platesc pamantul in rate. In, mommentul anului 1929, pentru a-i desolidariza pe tarani de mineri statul ii scuteste de plata ratelor restante si Moromete devine proprietar. El face imprumut la o banca si-si cumpara oi si cai. Formele ele rascumparare a pamantului, imprumuturile la banca, impozitul pe proprietatea funciara, crizele economice de supraproductie, rentabilitatea, industrializarea capitalista sunt formele, prin care relatiile de productie capitaliste actioneaza asupra micii proprietati. Fiind mereu dator, platind rate si impozite. Ilie Moromete nu se poate descurca cu numeroasa sa familie. Mica gospodarie taraneasca nu esle rentabila, fiindca Ilie Moromete trebuie sa-si intretina forta de munca, adica fii si fiicele. Balosu, care reprezinta gospodaria de tip capitalist, este eficient economic. El isi lucreaza, pamantul platind, munca pe zi lucrata. Apoi, el castiga suplimentar tacand negot cu cereale iar fiul sau este comis voiajor pentru o fabrica de masini de cusut. Crizele economice de supraproductie provocate, de legea cererii si a ofertei fac ca pretul cerealelor sa scada iar Ilie Moromete, desi a produs mai mult grau, nu poate din vanzarea lui sa acopere cheltuielile familiei. De aceea va fi nevoit sa vanda din pamant. Industrializarea capitalista determina emigrarea fortei de munca de la sat la oras Fii lui Moromete, Achim, Nila si Paraschiv vor pleca la oras spre a-si construi o alta viata in afara satului. Incercarea lui Ilie Moromete de a-i readuce in sat ramane fara succes. Este un proces .reversibil, care afecteaza profund satu, transformand taranul mtr-un om al munci, si da alt statut social.
Problema familiei patriarhale, a raporturilor din cadrul familiei sunt obiectul studiului autorului. Omul nu este doar un factor social afectat de relatiile de productie, ci el are si relatii de familie. De aceea Balosu nu vrea sa-i dea pamantul ce i se cuvine ca zestre. Polina va declansa conflictul cu familia ei, ia lotul ce crede ca i se cuvine si se duce cu Birica sa stranga recolta: Fratele ei Victor Balosu vine si sare Ia bataie. Birica il lasa sa-l loveasca apoi ii da una si-1 culca. Conflictul care se prefigura nu mai este dezvoltat de autor. Conflictul de clasa tratat de Liviu Rebreanu in Rascoala este aici tratat ca un conflict personal intre taranul sarac Tugurlan si chiaburii Aristide. Morarul Aristide fura la moara, Tugurlan isi da seama si face scandal dar nu descopera cum era furat. De aici conflictul cu primarul Aristide, pe care-1 bate, il bate si pe jandarm, ii ia pusca. El nu va fi sprijinit de ceilalti tarani si de aceea va parasi comuna, va fi arestat si va fi inchis. Nicolae Moromete, in volumul al doilea, vine ca activist de partid in sat si intra in conflict cu nucleul comunistilor arivisti din sat. il sileste pe primarul Potloaga sa-si predea cotele de cereale, ca sa fie exemplu pentru ceilalti, nu intervine in conflictul dintre Mantarosie si Fantana, care se cearta cine sa fure de la moara, nu da curs codoselilor lui Isosica, care vrea sa devina secretar de partid. Prin atitudinea lui intransigenta ii descurajeaza pe arivistii deghizati in comunisti si trebuie sa paraseasca satul. El pleaca la Bucuresti, unde fostul notar din sat, care-1 ajutase sa intre in partid, detine o functie importanta si-! va sprijini sa obtina un post la o sera ca sa-si continue studiile. El traieste drama omului cinstit, care a avut incredere in lozincile comuniste si este lovit tocmai fiindca este cinstit. In romanul Marele Singuratic el ii spune lui Ilie Moromete ca mica gospodarie taraneasca trebuie sa dispara, dovada ca n-a inteles vicleana ideologie comunista. Replica lui Ilie Moromete: "Da dispari tir, a devenit o realitate sociala prin disparitia oranduirii comuniste.
Conditia taranului intr-o opera epica: Morometii de Marin Preda
Marin PREDA Morometii Pana la aparitia romanului modern in literatura romana, una dintre temele dominante este cea rurala, prezentarea lumii satului romanesc, fie in maniera idilica (Duiliu ZamfirescU), fie in maniera realista (I. Slavici, L. RebreanU). AŽntr-o tara in care civilizatia traditionala, arhaica, a dominat secole de-a randul, figura taranului a reprezentat o sursa de inspiratie majora. Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Marin Preda sunt scriitorii care ofera reperele unei traditii solide in evolutia prozei romanesti de inspiratie rurala. AŽn romanul a€œIona€� al lui Liviu Rebreanu, este prezentata drama unui taran ardelean care traieste intr-o societate pentru care pamantul e, mai mult decat un mijloc de subzistenta, un criteriu al valorii individuale. Conditia taranului, ilustrata in romanul a€œIona€�, isi gaseste o replica peste timp in romanul a€œ Morometiia€�, al lui Marin Preda. Naturii primare, tumultuoase, a lui Ion i se opune Ilie Moromete, a€œcel din urma tarana€�, asa cum l-a numit Nicolae Manolescu, fire histrionica si contemplativa care nu mai lupta pentru a stapani spatial, ci pentru a scapa de teroarea timpului. Satul lui Marin Preda din primul volum este un univers inchis, refractar la noul ce vine dinafara si urmand ritmurile eterne ale naturii, ciclurile biologice. Romanul a€œMorometiia€�, de Marin Preda, a carui originalitate sta fara indoiala in noua viziune asupra lumii rurale, prezinta povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, ce cunoaste, de-a lungul unui sfert de secol, o adanca si mai ales simbolica destramare. Ilie Moromete este unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura noastra. Destinul sau ilustreaza o a€œtema fundamentalaa€�, si anume disparitia clasei taranesti. Caracter puternic, natura complexa, inteligenta nativa, Ilie Moromete (al carui prototip este Tudor Calarasu, tatal autoruluI) a€œsimbolizeaza lumea taraneasca si valorile ei durabilea€�. El este, in acelasi timp, singurul taran filozof din literatura romana, framantarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu, fiind relevante pentru firea sa reflexiva. El este un om rational in ceea ce priveste atitudinea sa fata de pamant. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, lacomia pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale. Spre deosebire de ceilalti tarani, Moromete nu are nimic de facut atunci cand vecinii sai sunt in casa muncind, fiind preocupati de problema supravietuirii. Marin Preda face din taranul Moromete un individ cu o viata psihologica normala, apt prin aceasta de a deveni un erou de proza moderna, el creeaza un taran inteligent, in masura sa constientizeze, in modul sau, dramele existentei si ale clasei sociale din care face parte. Pentru a analiza acest personaj complex, trebuie observat contextul social in care se petrece actiunea romanului. Nicolae Manolescu se intreaba daca Ilie Moromete a€œNu cumva este el insusi, in raport cu ceilalti protagonisti, un , o exceptie, un fel de ultim mohican al acestei filozofii de viata de care s-a legat perpetuarea vechilor valori ale satului romanesc? Hotarat lucru, Moromete este , in acest roman al deruralizarii satului. Ruptura se explica tocmai prin schimbarea conditiilor sociale. Colectivitatea din era relativ omogena, ca si aceea din , posedand structuri sociale stabilea€�. Exista diferente si intre lumea in care traieste Moromete si satul lui Rebreanu, descris in romanul a€œIona€�; astfel, relatiile traditionale au fost inlocuite aproape in totalitate de cele capitaliste, in ceea ce priveste primul volum, si de catre cele socialiste, in cel de-al doilea volum.. AŽn acest context, a€œo tranzitie atat de brutala si de rapida, intr-un interval de timp atat de scurt, ca aceea care se afla in centrul Morometilor, provoaca destramarea valorilor stabilite si o anume neincredere fireasca in valorile noia€� (N. Manolescu a€“ a€œArca lui Noea€�). Schimbarile la care este supus satul romanesc in aceasta perioada pot fi observate analizand cele doua volume ale romanului; astfel, primul volum infatiseaza lumea tatalui, cu aparentele ei de stabilitate si ordine, cu seninatatea ei ce se apara de lovituria€�, in timp ce al doilea volum contureaza lumea fiilor, neasezata si tulbure, in care irump la suprafata forte istorice, obscure, necanalizate si primejdioase. Munca nu mai constituie pentru taranii lui Preda o placere si agricultura a€œnu mai formeaza, ca pentru predecesori, imensul centru de greutate al vietii lora€� (Valeriu CristeA). a€œ Din punct de vedere sociologic, fenomenul morometian reflecta procesul indelungat, dar inexorabil, al deruralizarii satului prin atragerea lui treptata in orbita industrializarii si al civilizatiei urbanea€�. (Valeriu CristeA). AŽn urma tutror schimbarilor suferite de catre satul romanesc, s-a schimbat si relatia omului cu pamantul; aceasta relatie a fost a€œdesacralizataa€�.
AŽn primul volum, inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, taranul este proprietar de pamant, iar viata economica taraneasca se bazeaza pe valorificarea prin comert a produselor obtinute de pe urma acestuia. Moromete ramane, in ciuda tuturor acestor factori, fidel valorilor sale, neintelegand multa vreme necestitatea acestei a€œnegustoriia€�, pe care o dispretuieste. a€œMoromete ramane un nostalgic aparator al ordinii vechi. Valorile de schimb au luat locul peste tot valorilor de intrebuintare, dar Moromete pastreaza in sinea sa regretul dupa celelaltea€�. (N icolae ManolescU). Conditia taranului se schimba in cel de-al doilea volum, care prezinta situatia taranului dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial; acesta este un taran desproprietarit; instaurarea regimului comunist a adus cu sine colectivizarea, un proces violent care a produs multe traume. AŽn ciuda acestei a€œactiuni de remodelare a unei lumi vaste, de mult si solid stabilite, sub influenta puternica si crescanda, de gigantic magnet, a societatii industriale.a€�, Moromete isi pastreaza valorile intacte pe parcursul intregului roman. El va avea intotdeauna aceleasi principii, indiferent de situatia in care va fi pus si de vremurile in care va trai. Relevanta in acest sens este afirmatia autorului romanului, Marin Preda, in lucrarea sa a€œCreatie si moralaa€� : a€œParerea mea e ca un taran, chiar daca ajunge doctor in filozofie, tot taran ramane. Ideea de familie, de pilda, va fi la el aceeasi cu a unui taran. Despre dragoste va gandi tot ca parintii sai, despre cinste si demnitate va avea aceleasi reprezentari, intr-un cuvant conceptia sa despre lume [a€¦] va fi una taraneasca. Nu va exista manifestare a vietii lui, poate chiar cotidiene, pe care el sa n-o judece cu ochii cu care a vazut odata o lume pe deplin formata, cu metafizica eia€¦a€�
Tema familiei intr-un text narativ: Morometii de Marin Preda
Marin PREDA Morometii
Tema familiei este una dintre cele mai intalnite din literatura, permitand surprinderea unui complex de interrelationari umane. Complexitatea pe care o impune ilustrarea unor astfel de relatii umane presupune desfasurari epice ample, fapt ce implica abordarea acestei teme in specii realiste precum nuvela si romanul. AŽn literatura romana, tema familiei este predilecta in literatura realista. Una dintre operele literare narative ce abordeaza acesta tema este romanul a€œMorometiia€�, al lui Marin Preda. Pregatit de nuvele care prefigureaza motive, intamplari si personaje din roman, a€œMorometiia€� este publicat in doua volume, elaborate la 12 ani distanta: volumul I, 1955, volumul al doilea, 1967. Prima realitate scriitoriceasca a ramas constanta in opera lui Marin Preda, cea rurala, a satului romanesc din Campia Dunarii. AŽn primul volum al romanului, tema familiei este mai precis conturata. Actiunea se petrece intr-un sat din Campia Dunarii, in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial. Romanul este construit dintr-un numar mare de personaje din planuri diferite, dar care dobandesc un sens unitar, plasate in universul satului si al unei familii pe cale sa se destrame. Exista o legatura stransa intre incipit si final, tema romanului putand fi redusa la doua cuvinte : omul si timpul (a€œse pare ca timpul era foarte rabdator cu oameniia€� a€“ a€œtimpul nu mai avea rabdarea€�). Astfel tema familiei poate fi subordonata celeilalte teme obsedante din opera lui Preda a€“ relatia omului cu timpul. Pe parcursul actiunii romanului, familia are de suferit o serie de transformari, ca urmare a numeroaselor conflicte ce se declanseaza intre membrii familiei Moromete, dar si a tranzitiei suferite de satul romanesc in perioada din preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial. Romanul va urmari, asadar, procesul destramarii familiei Moromete sub presiunea unor factori exteriori sau a unor elemente de comportament. Actiunea primului volum se desfasoara in vara anului 1936 si prezinta viata unei familii din satul Silistea a€“ Gumesti. Aici este conturat triplul conflict din cadrul familiei Moromete. AŽn primul rand, conflictul dintre Moromete si cei trei fii ai sai, Achim, Nila si Paraschiv, este starnit de modalitatea diferita de intelegere a lumii; astfel, pentru tata , pamantul semnifica garantia libertatii, in timp ce cei trei fii ai sai sunt preocupati doar de bani. Acest conflict se incheie cu plecarea celor trei fii cu oile la Bucuresti, in incercarea de a-si castiga singuri existenta. Al doilea conflict este cel dintre Moromete si sotia sa, Catrina. Aceasta si cele doua fiice ale sale ii reproseaza lui Moromete faptul ca nu trece casa pe numele ei, temand-se ca ar putea ramane pe drumuri. Cel de-al treilea conflict este cel conturat intre Ilie si sora lui, Maria (GuicA). Ea se teme ca va ramane singura la batranete; sora lui Ilie Moromete nu a fost de acord cu cea de-a doua casatorie a fratelui sau, tot ea fiind cea care ii indeamna pe baieti sa fuga de acasa. Pe un alt plan, cartea prezinta randuielile impamantenite ale existentei taranesti, fiind descris un adevarat ritual: plecarea si intoarcerea de la camp, pregatirea secerisului, cina familiei. Doua dintre scenele semnificative pentru reflectarea ideii destramarii femiliei sunt cina si taierea salcamului. Scena cinei este reprezentativa pentru statutul protagonistului. Fragmentul incepe cu un dialog intre el si Catrina, autoritatea sa aparent incontestabila manifestandu-se prin voce : a€œDeodata curtea rasuna de un glas puternic si amenintator, facandu-i pe toti sa tresara de teama.a€� Catrina mai fusese casatorita o data si are o fiica. Actuala sa familie este una dintre cele mai numeroase din sat si printre putinele care au copii din doua casatorii. Membrii familiei par a fi grupati in tabere rivale, in ciuda faptului ca stau toti asezati la o masa rotunda si foarte mica; acest lucru insa nu ajuta la sporirea unitatii familiei. Cei trei frati din prima casatorie a lui Moromete a€œstateau pe partea din afara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara.a€� Acest detaliu sugereaza ideea ca ei nu apartin familiei, pentru ca mama vitrega ii are langa ea
a€�pe ai ei, Niculae, Ilinca si Tita, copii facuti cu Morometea€�. Pozitia tatalui reliefeaza autoritatea sa absoluta : a€œsta deasupra tuturor, in pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare.a€� Atmosfera conflictuala din cadrul familiei Moromete este evidenta din gesturi si din priviri : Moromete are in glas a€œfire de amenintarea€�, ii vorbeste amenintator lui Achim, care ii raspunde cu dispret, pe Niculae il fulgera cu privirea apoi, certandu-l cu a€œglas indesata€�. Tot in aceasta scena ne sunt dezvaluite treptat si amenintarile ce vor duce, in timp, la destramarea familiei; scoala lui Niculae trebuie achitata, fonciirea a ramas neplatita, iar Achim doreste sa plece cu oile la Bucuresti, fiind necesara si platirea ratei la banca. Cei trei isi condamna tatal pentru ezitarile sale. Scena salcamului este construita intr-un registru stilistic diferit. E spre ziua, iar luna a€œsemana cu un soare mort, ciuntit si recea€�. Bocetele ce se aud din cimitir pare ca a€œies din pamanta€�. Uriasul salcam in care a€œcopiii se urcau in orice primavara si ii mancau florilea€�, iar iarna a€œii imbratisau tulpinaa€�, care a€œera curatat de craci in fiecare an si crestea la loc mai bogata€� domina intreg satul si pare nemuritor. Chiar cand aschiile incep sa sara din trunchiul sau, ele par sa se aseze in jurul lui protector. Cand se prabuseste la pamant, totul dobandeste un aer tragic, de moarte violenta, ca si cum cineva ar fi silit sa raspunda unui alt destin, nefast. Protectia salcamului nu se mai exercita asupra imprejuruimilor : a€œcercul deschis si campia napadeau imprejurimilea€� si a€œtotul se facuse mic.a€� Scena se incheie in aceeasi atmosfera rau prevestitoare in care incepuse, cu stolul de ciori care zboara derutate, caci nu mai recunosc locul. Salcamul a reprezentat in lumea vegetala ceea ce reprezinta Ilie pentru familia sa, un a€œpater familiasa€�. Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt. Desi Moromete tine la unitatea familiei, aceasta se va destrama din cauza imposibilitatii de comunicare dintre membrii sai (tatal reprezinta mentalitatea traditionala, in timp ce fiii sai mai mari sunt atrasi de mirajul orasului, iar fiul cel mic, Niculae, este dornic de a studia.), dar si pentru ca timpul era nerabdator cu oamenii. Daca la inceputul romanului lumea era asezata, in final lucrurile se precipita, amenintand linistea acesteia. AŽn volumul al doilea, Ilie Moromete intra intr-un con de umbra. Moromete face ultima incercare nereusita de a isi aduce fiii acasa. Parasit la batranete de Catrina, el ramane doar cu fata cea mica, autoritatea lui scade, oamenii nu il mai respecta ca altadata. AŽn ciuda transformarilor sociale la care asista, Ilie Moromete nu accepta ideea ca rostul sau in lume a fost gresit si ca taranul trebuie a€œsa disparaa€�. Ultima replica a lui Moromete a€“ crezul sau de viata, libertatea morala, - a€œD-lea€¦ eu intotdeauna am dus o viata independenta!a€� Romanul urmareste procesul destramarii familiei Moromete, destramare simbolica pentru a€œstingerea unei lumia€� sub presiunea unor factori exteriori sau unor elemente de comportament. Pe langa tema familiei ,care include si tema paternitatii, se observa si tema tercerii timpului, confruntarea omului cu istoria potrivnica. Se insista pe relatiile dintre membrii familiei Moromete si mai ales pe drama tatalui nepuntincios in a mentine familia unita. Drama paternitatii se grefeaza pe contextul social a€“ istoric, care aduce schimbarea ordinii cunoscute a lumii. Agresiunea istoriei spulbera iluzia personajului : unitatea familiei, libertatea morala a individului. Risipirea familiei duce la prabusirea morala a tatalui. Asadar , tema familiei in romanul a€œMorometiia€� este prezentata intr -o maniera moderna, cu realism, valoarea romanului fiind sporita si de acest aspect.
MOROMETII de Marin Preda - investigatia autorului (Tipologia romanului)
Marin PREDA Morometii
Taranii din Morometii- investigatia autorului mergand continuu in profunzime si in stricta dependenta de epoca, cu atentia incordata la ceea ce se scrisese pana atunci pe aceasta atat de frecventata tema - nu seamana deloc cu tipurile cu care ne obisnuisem pana acum, nici cu acelea din romanele lui Zaharia Stancu, impreuna cu care .Marin Preda aduce masiv in literatura nationala taranul din Campia Dunarii. Ilie Moromete, protagonistul cartii, nu este nici insetatul de imbogatire-cu orice pret, prin posesiunea pamantului, nici insul teluric purtat de impulsuri necontrolate si nici macar exploatatul" din veac, cum se stia pana acum, prostul" obijduit de stapanire, prezentat de scriitori spre a trezi compasiunea cititorului.(A£1 este un contemplativ inteligent, temperat, un filozof iubind linistea" (fara de care nu se poate trai si fara de care nu se poate face nimic durabiL) si mai ales un iubitor al libertatii, al libertatii de gandire si exprimare a opinilort intr-un fel, prin Ilie Moromete se confirma, pe departe ce-i dreptul, o intuitie a lui G. Ibraileanu, exprimata inca de prin 1920/Taranul de dupa primul razboi, devenit proprietarul pamantului pe care il munceste si avand unele drepturi cetatenesti, nu mai seamana cu cel de mai inainte. Ilie Moromete citeste ziarele in adunarea duminicala din batatura" fierariei lui Iocan si comenteaza expert evenimentele zilei, dialogheaza mental cu N. Iorga si declara a-1 sustine" -spre. aprobarea celor mai multi 45ftre"ai si] - daca zice el ca, avand doua creiere", se tine de vorba. Cu perceptorul, cu agentul fiscal Jupiiitu, chiar cu plutonierul de jandarmi - venit sa-i ceara socoteala pentru un delict comis de un fiu al sau - cu primarul si chiaburul Aristide etc. se poarta ca de la egal la egal, cetateneste, cu cea mai mare demnitate, pe deplin constient de drepturile si indatoririle pe care le are, cu toate ca adesea este vazut mergand descult prin praful drumului sau pe miriste: -Hai, domnule, ca n-o sa te manance! (se adreseaza el catre plutonierul de jandarmi care nu indrazneste sa intre in curte de teama cainelui, n.n.) De ce mai porti pusca aia in spinare? Daca te musca, iti dau autorizatie sa tragi in el" Drama eroului sta in faptul ca, socotindu-se independent (are cele douasprezece pogoane de la improprietarire, oile pentru hrana si imbracaminte, caii, copii mari si multi, proveniti din doua casatorii, deci forta de munca suficienta, crede eL), fara sa-si dea prea bine seama, cu toate ca este un om deosebit de inteligent si lucid, devine treptat victima economiei de piata din anii 30-40, anii imediat premergatori celui de-al doilea razboi. La un moment dat, timpul nu mai are rabdare", copiii cei mai mari il parasesc, fug la Bucuresti, luand cu ei oile si caii, recolta de grau si de porumb din anul resprectiv duce la o vertiginoasa scadere a preturilor la cereale si in consecinta banga", o data cu bogatul Aristide, la care se imprumutase pentru a cumpara caii si a-si plati fonciirea", il someaza sa-si achite datoriile. Este astfel nevoit sa » vanda^o jumatate din lot si devine aproape un om sarac. Itele incurcate ale functionarii sistemului polititc si economic - pe plan national si international - nu-i scapa cu totul inteligentului Moromete (in care cineva, exagerand oarecum, vedea un Kant al taranimii baraganenE), dar a trebuit nolens-volens sa se supuna acelui implacabil (si, am adauga: foarte romanesC) nu avem incotro". El mai este, imperceptibil la prima vedere, ce-i drept, si un..^sentimental", in intelesul adevarat si grav al cuvantului. Se sperie, ramane contrariat, interzis, de lacomia de bani a unora, a lui Balosu, vecinul sau si chiar a propriului sau fiu, Paraschiv, cand mergeau cu grau si cu porumb, cu carutele, spre munte si faceau comert" si cand, odata, ncmaiputand suporta privirile inlacrimate ale unei femei care nu avea destui bani sa cumpere, se prabuseste sufleteste si rupe din pret, lasand de la sine, chinuit de intrebare: De ce?" Ce inseamna a face comert", in fond? inseamna a strange omul cu usa cand se afla la necaz? E o intrebare mereu actuala, care poate viza chiar absurdul, acela izvorat din realitati absurde la randu-le, nemiloase. Si raspunsul si-1 va fi dat el insusi, cu filozofia care il caracterizeaza atat de mult: De aia!". Tipologia romanului este insa foarte diversa. Nu toti oamenii diiHSilistea-Gumesti au pamant cat le trebuie. De pilda Tugurlan, care continua sa munceasca in parte" pe mosia boiereasca (improprietarirea de dupa primul razboi nu se facuse prin desfiintarea tuturor latifundiiloR), ceea ce nu era cazul lui Ilie Moromete, al vaduvelor si orfanilor de razboi. Asta il face pe Tugurlan, care asculta fineturile" politice dezbatute de taranii adunati in jurul lui Moromete in timp ce comenta ce se mai scrie prin ziare (impreuna cu Cocosila, Iocan, Dumitru lui Nae si altiI), sa izbucneasca in injuraturi groaznice, singurul sau mod de a combate", total neparlamentar. Exista si cazul lui Botoghina, care, avand totusi pamant, este nevoit si el sa-1 vinda, in speranta naiva ca, platind bine niste doctori inconstienti si rapace, se va vindeca de o boala - vorba
poetului: mai scumpa decat el" - neiertatoare, tuberculoza, care il va duce in mormant. Este apoi cazul, tipic si acesta, lui Traian Pisica, .. a carui nevasta, ca o iepuroaica, i-a umplut casa de copii. Ii intarca si el cum poate si le potoleste foamea cu tigara, amendandu-i" treptat prin vanzarea treptata a loturilor ce li s-ar fi cuvenit. -"Constructia epica este facuta cumva impotriva lui Rebreanu, de sub a carui tutela noul romancier face mari eforturi de a se elibera. Faptul se vede limpede in cazul cuplului Birica=PoliA«a. Si aici un flacau sarac iubeste fata unui chiabur, dar o iubeste cu adevarat si este iubit de ea. De aceea problema infruptarii din pamanturile lui Balosu, care ar fi voit sa aiba de ginere pe bogatul SiaS_CoieJici, trece cu totul in planul al doilea, nu insa in idilism lesinat si idilizare dulceaga, ce ar fi fost total lipsite de tact in context. Spie_ileA£is&bjre de_Ion, eroul rebrenian, Birica nu da nici cel mai mic semn de parvenire, dar e gata sa se ia la bataie cu socrii pentru drepturile nevestei, Polina, care (spre deosebire de AnA) este o fire apriga, voluntara (semanand pana la un punct cu tatal ei, BalosU), stiind sa-si impulsioneze sotul, pe tanarul Birica. Se intelege, este prezent si antisadovenismul". Prozator mare fiind, cel mai mare din literatura noastra de dupa al doilea razboi, Marin Preda refuza orice epigonism" si ramane el insusi, cu totul original, mai ales in romanul pe care il comentam aici.) Morometii pastreaza in buna parte asprimile" stilistice (din nefericire nu toatE) din volumul de nuvele publicat anterior (intalnirea din pamanturI), la mijloc intrand elementele specifice ale graiului muntean din Campia Dunarii, prin deloc cautata frumusete" a limbii, a armoniei stilului, o data cu frumusetea sufleteasca" a oamenilor de aici si de acum. Si totusi La Marin Preda nu se poate vorbi de o ruptura" cu traditia marilor prozatori care l-au precedat mult mai clar fiind acest lucru decat la Zaharia Stancu, tot un teleormanean, un mare poet si prozator, cu romanul sau liric" (cum i s-a ziS) intitulat Descult, cu mai valoroasele chiar Costandina, Padurea nebuna, Ce mult te-am iubit. Reprimand cu nemila, in expresie directa, lirismul si poezia, Preda le potenteaza mult dincolo de Rebreanu./Aici, mai ales, se afla marea noutate, descoperirea absolut originala a artistului. Scena memorabila a taierii salcamului - nucleul de origine al romanului, "pentru cine cunoaste opera intreaga a prozatorului -, adunarea cu dezbateri politice si citirea ziarului din poiana lui Iocan, primirea si jocul calusului" in curtea lui Balosu (contrapunctate cu gesturile brutale" si in acelasi timp suave" ale iubirii dintre Birica si Polina, ascunsi in umbra gradinii din spatele casei lui MorometE), masa". ATENTIE: - retineti simetria frazelor de inceput si de incheiere a romanului: timpul era rabdator cu oamenii" si, respectiv, timpul nu mai avea rabdare"; - retineti momentele principale ale actiunii; - retineti caracterizarea personajelor de prim-plan, o data cu ideea general
Analiza capitolelor XVII si XVIII din Morometii de Marin PREDA
Marin PREDA Morometii
Principalele secvente ale textului ales sunt in numar de trei: i discursurile succesive ale celor doi dascali, directorul Toderici si invatatorul Nita Teodorescu, urmate de episodul premierii scolarilor, care aduce in prim-plan pe elevul Moromete Niculaie si, din nou, pe tatal sau, eroul principal al cartii. Are si el obsesia ramanerii in urma a romanilor fata de straini, ceva din faimoasa lozinca Sa avem si noi falitii nostri!" Fiind si comandant "la premilitara", unde tinerii tarani invatau deocamdata sa manuiasca pusti de lemn, Toderici aparuse pe scena in uniforma lui de ofiter de rezerva, cu totul nepotrivita imprejurarii, impunatoare de autoritate, credea el. Ca atare, insul este atins de mentalitatea militarista fascizanta a vremii si tanjeste grotesc dupa niscaiva colonii ce s-ar fi cuvenit si Romaniei, spre a se bucura de buna stare economica a francezilor si englezilor si a avea, in consecinta, o scoala ca lumea. Agresivitatea care-i este caracteristica si la care se adauga neobisnuinta cu ideile cat de cat elevate il face insa sa se exprime intr-un galimatias rebarbativ si comic la culme, amestecand in discurs autohtonisme cu totul neparlamentare: cate un pai, da-mi si mie icirfir-ar al dracului, uita-te ici, ala, aia, mai breji, batuti in cap, prosti de dati in gauri, la mama dracului etc. Se vede de departe (si celelalte aparitii ale personajului o confirma) ca oratorul este obisnuit sa injure la tot pasul, ceea ce, pe scena fiind, nu i se intampla totusi, dintr-o minima decenta: - Domnilor! incepu el cu glas tare, proptindu-si pumnii pe catedra de pe scena si rezemandu-se in ei: Domnilor - repeta nepoliticos, uitand ca in fata sa, pe scaune, se aflau si doamne -, serbarea scolara din anul acesta se serbeaza cu bucurie pentru parintii care si-au trimis copiii la scoala si fara bucurie pentru aia care nu si i-au trimis. Si va spun, domnilor, ca din situatia incheiata pe scoala iese ca oamenii nu-si dau copiii la scoala. Stiti si dumneavoastra ca cine are carte are parte. Pai, sa va spun eu, d-aia n-aveti parte, fiindca n-aveti carte. Si pentru mine, zic, dupa parerea mea, e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala! Eu am aicea inscrisi patru sute cincizeci de elevi si din astia patru sute cincizeci si ceva, nu zic sa fi venit toti, ca n-ai unde sa tii atata multime de copii si la urma urmei unii din ei sunt asa de prosti ca n-au ce cauta la scoala; nu zic patru sute cincizeci, si nici jumatate, ca asa batem recordul pe toata Romania si noi, domnilor, astia din Silistea-Gumesti, nu suntem mai breji ca altii din alte sate; si cum ^ziceam, nu doua sute douazeci; dar eu nu spun nici o suta in cap. Ca asta ar insemna ca stam bine, sa zici ca, uite fir-ar al dracului, ce spun aia ca suntem o tara fara stiinta de carte? Pai foarte multumesc, da-mi si mie ici, Romaniei, niste colonii sa traiesc bine si sa vezi cum invat carte. Asa ca daca veneau o suta in cap, as fi zis ca degeaba se lauda Franta si Anglia ca la ei oamenii sunt batuti in cap de atata carte; uita-te ici, in Romania, uitati-va, domnilor engleji si frantuzi, sunteti mai prosti ca noi, sunteti prosti de dati in gauri, noi avem cu ce trai fara colonii si invatam carte, avem daravelile noastre si nu ne ducem la mama dracului cu vapoare si cu submarine!" Din contra, cuvantarea invatatorului Nita Teodorescu - care pentru Marin Preda este un fel de Domnu Trandafir" - este plina de bun-simt. El se adreseaza cu un mai potrivit Oameni buni!" si se arata cu totul intelegator fata de nevoile obstii. Toderici ameninta, la sfarsit, cu amenzile, pe cei care nu vor sa-si trimita copiii la scoala. Teodorescu (numele personajului sunt alese intentionat: primul sugereaza inconstienta si obraznicie, al doilea seriozitate si demnitatE) cauta sa convinga oamenii sa-si dea copiii la invatatura, aratandu-le unele avantaje ale stiintei de carte, cum ar fi posibilitatea urmarii unor scoli de ucenici meseriasi. Tonul lui e usor sfatos, dezaprobarea antevorbitorului e facuta cu eleganta si abia se poate observa printre siruri: - Oameni buni! Domnul director a spus la inceput ca e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala: dar eu stiu de la parintii mei ca nu sunt decat oameni care au cu ce sa-si dA»a copiii la scoala si oameni care n-au cu ce, nu pot sa-i dea, ca au nevoie de ei, n-au cu ce sa-i incalte si sa-i imbrace, cu ce le lua carti. Sunt si oameni prosti care nu vor sa-si dea copiii sa invete, dar astia sunt mai putini, si nu sunt prosti nici ei, sunt nestiutori, si daca sunt nestiutori, sunt tot din cauza ca parintii lor i-au tinut fara carte""
Se intelege, din punctul de vedere al cititorului romanului - nu si al ascultatorilor cuvantarii invatatorului -, discursul lui Teodorescu este mai putin atragator decat al directorului. Spre a-1 face mai viu, prozatorul recurge la un procedeu ce-i este obisnuit si care consta in notarea catorva reactii din partea ascultatorilor, care, lucru demn de retinut, nu sunt toate aprobative. O baba nauca, oprita din intamplare in fata scenei, cum venea de la biserica spre casa, intrerupe cam fara rost pe orator: - S-a facut lumea rea, maica!" La care acesta ii raspunde in spiritul lui Moromete: - S-o fi facut, maica dar asta inseamna ca Dumnezeu n-are grija de ea". Se auzira rasete - nu se stie exact de ce, caci vorbele din urma fusesera spuse pentru cei care aveau urechi de auzit - apoi se facu tacere, timp in care ni se comunica atitudinea chiaburului Aristide. Sta in primele randuri, vesel, cu aerul sau tineresc si clatina din cap; cum sta picior peste picior, el isi clatina si pantoful in aer si se uita intrigat la invatatorul de pe scena". Momentul este, intrucatva, acela al unei infruntari surde, dat fiind ca, in continuare, invatatorul Teodorescu vorbea oamenilor despre scolile de meserii, unde si-ar fi putut trimite copiii ca sa-si castige o paine mai usor decat parintii lor. Din implicatiile textului se deduce ca taranii - printre ei af1andu>se si Moromete impreuna cu prietenul sau Cocosila - vor fi ascultat mai mult cu ironica veselie discursul Iui Toderici, in timp ce cuvantarea lui Tepdorescu ij tinuse incordati, pana in momentul strigarii pe scena a premiantilor: Abia acum oamenii se destinsera din incordare; se pare ca invatatorul fusese ascultat de oameni cu trupurile intepenite". Cu toata marea diferenta dintre ele insa, cele doua cuvantari isi corespund si se completeaza perfect una pe alta. Desi incongruent si ilar, Toderici spune niste adevaruri indubitabile. Chiar asa se intampla: Romania era o tara in care lumea satelor traia in negura analfabetismului, ea insasi un fel de semicolonie a tarilor care se laudau cu posesiuni coloniale. Toderici e comic in chipul cum provoaca la intrecere pe englezi si pe francezi, dar, serios vorbind, are dreptate si statistica lui privitoare la scolarizarea copiilor din Silistea-Gumesti, m anii de dinaintea razboiului, ramane cutremuratoare pentru cititorul de azi. intr-un fel, ca si Catavencu al lui Caragiale, care deplora lipsa progresului, a comertului si a industriei, Toderici se salveaza intrucatva, ramane, cu alte cuvinte, un personaj problematic in felul sau, pljn de semnificatii, deloc schematic Prin el, ca si prin colegul sau, mai drag autorului, Marin Preda a realizat tipuri de intelectuali rurali, bine angrenate in economia romanului. Cele spuse pana aici formeaza de fapt cadrul in centrul caruia sunt readusi - asa cum legile romanului practicat de Marin Preda o cer - din nou Moromete fiul si Moromete tatal. Din capitolele anterioare aflasem ca Niculaie fusese intrebuintat mai mult la pazit carlanii, frecventase scoala- numai pe apucate, fara carti, ca vai de capul lui. Acum, in preajma serbarii de sfarsit de an, se mai si imbolnavise de friguri si pe deasupra nici macar nu se putea infatisa cat de cat cuviincios la festivitate pentru ca nu avea palarie. Cu mare greutate, pandind momentul prielnic, copilul ruga pe tata-sau sa i-o imprumute pe a lui. Scena premierii elevului Moromete Niculaie ramane una din paginile cele mai memorabile din intreaga opera a scriitorului. Facuta din gingasii infinite, alternate insa cu gesturi si cuvinte banale, obisnuite, uneori cfcmiice chiar, spre a spulbera orice urma de sentimentalism si duiosie, ea zguduie printr-o mare putere de reprezentare, pe care numai faptul trait si talentul o pot da, Aparut pe scena la strigarea invatatorului, Niculaie sta cu palaria lui taica-su pe cap si lui Ilie Moromete nu-i vine sa creada: Moromete nti se mai indoi, mai ales cS i recunoscuse palaria pe capul mare al fiului; gatuit de emotie, tatal striga din coltul lui: - Ma, n-auzi? Ia palaria difi cap. Si adauga incet, vorbindu-i lui Cocosila: Saracu de el, nu i-arri luat deloc palarie si uita ca nu e invatat s-o poarte, sta cu ea pe cap." Dar tocmai cand, mandru, cu coroana de fidri pe cap, premiantul se pregatea sa recite obisnuita poezie* este cuprins de un acces de friguri. Scenele care urmeaza sunt dintre cele mai impresionante din punct de vedere al sondarii psihologiei aceluiasi personaj principal, Ilie Moromete. CondUcandu-si fiul bolnav spre casa, el are cateva gesturi care vorbesc de o stare Sufleteasca cu totul speciala, de neconeeput pana acum la un taran* in orice caz nedezvaluita in toata profunzimea de
nimeni dintre prozatorii anteriori. Ea se compune din indefinite remuscari ale parintelui care inabusise, fara sa-si dea seama, dorinta de a invata carte a copilului, totul amestecat cu duiosii paterne suave si acoperite cU grija sub gesturi si cuvinte ce vor sa para indiferente, retinute, chiar aspre. Cu baiatul tremurand A« in brate, dupa ce culesese Cartile si Coroana cazute in praful drumului, eu niste miscari sfioase, abia atingand buchetele de flori"* Moromete1 simte cum sub barbie i se ridicase si ramasese intepenit marul nemilos al lui Adam". Copilul se stranse gemand la pieptul tatalui si^Si incolaci strans bratele de gatul aspru al parintelui", care murmura nemultumit, dezorientat, atins tocmai in linistea sa netulburata . Mai, ma! Hai, ma! Pfapaditule! Lovi-o-ar moartea de treaba, Va imbolnaviti asa, fara nici 0 socoteala Ca eu cand va spui voi"
MOROMETII - analiza litrerara de Marin PREDA
Marin PREDA Morometii
(fragmenT) (CAPITOLELE XVII SI XVIII DIN PARTEA A II-A, VOLUMUL I) Dupa cum s-a mai spus, in romanul Morometii, in primul volum mai lent pentru ca timpul era foarte rabdator" in al doilea mai dinamic pentru ca timpul nu mai avea rabdare" Marin Preda realizeaza o monografie literara a satului din Campia Dunarii, considerat in doua momente istorice hotaratoare: in anii imediat premergatori celui de al doilea razboi si in anii colectivizarii. Din multitudinea de aspecte oglindite in roman ne propunem sa desprindem chipul cum scriitorul vede scoala din mediul rural in timpul copilariei sale. Pentru aceasta ne vom opri analitic asupra ultimelor doua capitole din cea de a doua parte a primului volum, unde se nareaza serbarea de sfarsit de an in scoala din Silistea-Gumesti. Principalele secvente ale textului ales sunt in numar de trei: discursurile succesive ale celor doi dascali, directorul Toderici si invatatorul Nita Teodorescu, urmate de episodul premierii scolarilor care aduce in prim plan pe elevul Moromete Niculaic si, din nou, pe tatal sau, eroul principal al cartii. Ca in aproape tot ce a scris Marin Preda, personajele se realizeaza prin comportament, prin modul lor de a vorbi si gesticula, comentariul prozatorului limitandu-se la strictul necesar. Toderici, directorul scolii, intruchipeaza suficienta, semidoctismul, ingamfarea si mai ales prostia agresiva, caracteristice unei parti dintre intelectualii rurali din perioada antebelica, deveniti unelte ale guvernarii. Proptindu-se grosolan cu pumnii in catedra, el se adreseaza cu un oficial Domnilor!", cu glas tare, repetat abuziv si nepoliticos, uitand ca in fata sa, pe scaune, se aflau si doamne." Metoda folosita de prozator in transcrierea cuvantarii directorului este sarja caricaturala. Toderici e o specie de Farfuridi sau Catavencu rural, insa deloc obisnuit cu vorbirea de la tribuna. Sablonul de felul arhibanalului ai carte, ai parte" e de rigoare si in cazul lui, insa in contexte mai grosolane si mai triviale, debitate badaraneste, cu oarecari ifose. Are si el obsesia ramanerii in urma a romanilor fata de straini, ceva din faimoasa lozinca Sa avem si noi falitii nostri!" Fiind si comandant la premilitara", unde tinerii tarani invatau deocamdata sa manuiasca pusti de lemn, Toderici aparuse pe scena in uniforma lui de ofiter de rezerva, cu totul nepotrivita imprejurarii, impunatoare de autoritate, credea el. Ca atare, insul este atins de mentalitatea militarista fascizanta a vremii si tanjeste grotesc dupa niscaiva colonii ce s-ar fi cuvenit si Romaniei, spre a ne bucura si noi de buna stare economica a francezilor si englezilor si a avea, in consecinta, o scoala ca lumea. Agresivitatea care-i este caracteristica si la care se adauga neobisnuinta cu ideile cat de cat elevate il fac sa se exprime intr-un galimatias rebarbativ si comic la culme, amestecand in discurs autohtonisme cu totul neparlamentare: cate un pai, da-mi si mie ici, fir-ar al dracului, uita-te ici, ala, aia, mai breji, batuti in cap, prosti de dati in gauri, la mama dracului etc. Se vede de departe (si celelalte aparitii ale personajului o confirma) ca oratorul este obisnuit sa injure la tot pasul, ceea ce, pe scena fiind, nu i se intampla totusi, dintr-o minima decenta: Domnilor! incepu el cu glas tare, proptindu-si pumnii pe catedra de pe scena si rezemandu-se in ei. Domnilor repeta el nepoliticos, uitand ca in fata sa, pe scaune se aflau si doamne serbarea scolara din anul acesta se serbeaza cu bucurie pentru parintii care si-au trimis copiii la scoala si fara bucurie pentru aia care nu si i-au trimis. Si va spun, domnilor, ca din situatia incheiata pe scoala iese ca oamenii nu-si dau copiii la scoala. Stiti si dumneavoastra ca cine are carte are parte. Pai, sa va spun eu, d-aia n-aveti parte, fiindca n-aveti carte. Si pentru mine, domnilor, sa va spun drept, ca eu asa am obiceiul sa vorbesc, pentru mine zic, dupa parerea mea, e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala. Eu am aicea inscrisi patru sute cincizeci de elevi si din astia patru sute cincizeci si ceva, nu zic sa fi venit toti, ca n-ai unde sa tii atata multime de copii, si la urma urmei unii din ei sunt asa de prosti ca n-au ce cauta la scoala; nu zic patru sute cincizeci, dar zic jumatate, ca sa batem si noi recordul pe toata Romania fiindca noi, domnilor, astia din Silistea-Gumesti, santem mai breji ca altii din alte sate; si am fi zis atunci ca stam bine, adica uite, fir-ar al dracului, ce spun aia ca santem o tara fara stiinta de carte? Pai foarte multumesc, da-mi si mie ici, Romaniei, niste colonii sa traiesc bine si sa vezi cum invat carte. Asa ca daca veneau doua, trei sute, as fi zis ca degeaba se lauda Franta si Anglia ca la ei oamenii sant batuti in cap de atata
carte; uita-te ici, in Romania, uitati-va, domnilor englezi si frantuzi, santeti mai prosti ca noi, santeti prosti de dati in gauri, noi avem cu ce trai fara colonii si invatam carte, avem daravelile noastre si nu ne ducem la mama dracului cu vapoare si cu submarine!". Din contra, cuvantarea invatatorului Nita Teodorescu care pentru Marin Preda este un fel de Domnul Trandafir" este plina de bun-simt. El se adreseaza cu un mai potrivit Oameni buni!" si se arata cu totul intelegator fata de nevoile obstii. Toderici amenininta, la sfarsit, cu amenzile, pe cei care nu vor vrea sa-si trimita copiii la scoala. Teodorescu (numele personajelor sunt alese intentionat: primul sugereaza inconstienta si obraznicie, al doilea seriozitate si demnitatE) cauta sa convinga oamenii sa-si dea copiii la invatatura, aratandu-le unele avantaje ale stiintei de carte, cum ar fi posibilitatea urmarii unor scoli de ucenici meseriasi. Tonul lui e usor sfatos, dezaprobarea antevorbitorului e facuta cu eleganta si abia se poate observa printre siruri: Oameni buni! Domnul director a spus la inceput ca e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala. Dar eu stiu de la parintii mei ca nu sant decat oameni care au cu ce sa-si dea copiii la scoala si oameni care n-au cu ce, nu pot sa-i dea, ca au nevoie de ei, n-au cu ce sa-i incalte si sa-i imbrace, cu ce le lua carti. Sant si oameni care nu vor sa-si dea copiii sa invete, dar astia sant prosti, sant nestiutori, si daca sant nestiutori, sant tot din cauza ca parintii lor i-au tinut fara carte" Se intelege, din punctul de vedere al cititorului romanului nu si al ascultatorilor cuvantarii invatatorului discursul lui Teodorescu este mai putin atragator decat al directorului. Spre al face mai viu, prozatorul recurge la un procedeu ce-i este obisnuit si care consta in notarea catorva reactii din partea ascultatorilor care, lucru demn de retinut, nu sunt toate aprobative. O baba nauca, oprita din intamplare in fata scenei, cum venea de la biserica spre casa, intrerupe cam fara rost pe orator: S-a facut lumea rea, maica!" La care acesta ii raspunde in spiritul lui Moromete: S-o fi facut, maica dar asta inseamna ca Dumnezeu n-are grija de ea". Se auzisera rasete nu se stie exact de ce, caci vorbele din urma fusesera spuse pentru cei care aveau urechi de auzit apoi se facu tacere, timp in care ni se comunica atitudinea lui Aristide. Sta in primele randuri, vesel, cu aerul sau tineresc si clatina din cap; cum sta picior peste picior, el isi clatina si pantoful in aer si se uita intrigat la invatatorul de pe scena." Momentul este, intrucatva, acela al unei infruntari surde, dat fiind ca, in continuare, invatatorul Teodorescu vorbea oamenilor despre scolile de meserii, unde si-ar fi putut trimite copiii ca sa-si castige o paine mai usor decat parintii lor. Din implicatiile textului se deduce ca taranii printre ei aflandu-se si Moromete impreuna cu prietenul sau Cocosila vor fi ascultat mai mult cu ironica veselie discursul lui Toderici, in timp ce cuvantarea lui Teodorescu ii tinuse incordati, pana la momentul strigarii pe scena a premiantilor: Abia acum oamenii se destinsera din incordare; se pare ca invatatorul fusese ascultat de oameni cu trupurile intepenite". Cu toata marea diferenta dintre ele insa, cele doua cuvantari isi corespund si se completeaza perfect una pe alta. Desi incongruent si hilar, Toderici spune niste adevaruri indubitabile. Chiar asa se intampla: Romania era o tara in care lumea satelor traia in negura analfabetismului, ea insasi un fel de semicolonie a tarilor care se laudau cu posesiuni coloniale. Toderici e comic in chipul cum provoaca la intrecere pe englezi si pe francezi, dar, serios vorbind, are dreptate si statistica lui privitoare la scolarizarea copiilor din Silistea-Gumesti, in anii de dinaintea razboiului, ramane cutremuratoare pentru cititorul de azi. Intrun fel, ca si Catavencu al lui Caragiale, care deplora lipsa progresului, a comertului si a industriei, Toderici se salveaza intrucatva, ramane, cu alte cuvinte, un personaj problematic in felul sau, plin de semnificatii, deloc schematic. Prin el, ca si prin colegul sau, mai drag autorului, Marin Preda a realizat tipuri de intelectuali rurali, bine angrenate in economia romanului. Cele spuse pana aici formeaza de fapt cadrul in centrul caruia sunt readusi asa cum legile romanului practicat de Marin Preda o cer din nou Moromete-fiul si Moromete-tatal. Din capitolele anterioare aflasem ca Niculaie fusese intrebuintat mai mult la pazit carlanii, frecventase scoala numai pe apucate, fara carti, ca vai de capul lui. Acum, in preajma serbarii de sfarsit de an, se mai si imbolnavise de friguri si pe deasupra nici macar nu se putea infatisa cat de cat cuviincios la festivitate pentru ca nu avea palarie. Cu mare greutate, pandind momentul prielnic, copilul ruga pe tata-sau sa io imprumute pe a lui.
Scena premierii elevului Moromete Niculaie ramane una dintre paginile cele mai memorabile din intreaga opera a marelui prozator. Facuta din gingasii infinite, alternate insa cu gesturi si cuvinte banale, obisnuite, uneori comice chiar, spre a spulbera orice urma de sentimentalism si duiosie, ea zguduie printro mare putere de reprezentare, pe care numai faptul trait si talentul o pot da. Aparut pe scena, la strigarea invatatorului, Niculaie sta cu palaria lui taica-su pe cap si lui Ilie Moromete nu-i vine sa creada: Moromete nu se mai indoi, mai ales ca, isi recunoscuse palaria pe capul mare al fiului; gatuit de emotie, tatal striga din coltul lui: Ma, n-auzi? Scoate-ti palaria din cap. Si adauga incet, vorbindu-i lui Cocosila: Saracu de el, nu i-am luat deloc o palarie si uite ca nu e invatat s-o poarte, sta cu ea pe cap." Dar tocmai cand, mandru, cu coroana de flori pe cap, premiantul se pregatea sa recite obisnuita poezie, este cuprins de un acces de friguri. Scenele care urmeaza sunt dintre cele mai impresionante din punctul de vedere al sondarii psihologiei aceluiasi personaj principal, Ilie Moromete. Conducandu-si fiul bolnav spre casa el are cateva gesturi care vorbesc de o stare sufleteasca cu totul speciala, de neconceput pana acum la un taran, in orice caz nedezvaluita in toata profunzimea de nimeni dintre prozatorii anteriori. Ea se compune din indefinite remuscari ale parintelui care inabusise, fara sa-si dea seama, dorinta de a invata carte a copilului, totul amestecat cu duiosii paterne suave si acoperit cu grija sub gesturi si cuvinte ce vor sa para indiferente, retinute, chiar aspre. Cu baiatul tremurand in brate, dupa ce culese cartile si coroana cazute in praful drumului, cu niste miscari sfioase, abia atingand buchetele de flori", Moromete simte cum sub barbie i se ridicase si ramasese intepenit marul nemilos al lui Adam". Copilul se stranse gemand la pieptul tatalui si-si incolaci strans bratele de gatul aspru al parintelui", care murmura nemultumit, dezorientat, atins tocmai in linistea sa netulburata": Hai, ma! Hai, ma! Prapaditule! Lovio-ar moartea de treaba, va imbolnaviti asa, fara nici o socoteala Ca eu cand va spui voi" Pe nesimtite, dupa procedeul cunoscut al prozatorului, cuvintele omului se sting si devin gand (monolog interior", cum spun criticiI) ce poate fi urmarit in continuare: Ce era cu Niculaie asta? De unde mai rasarise si el cu povestea asta a lui cu scoala? Si ce vroia la urma urmei?" De fapt, in economia generala a romanului, capitolele consacrate scolii au un loc foarte bine determinat. Eroul este acum izbit de inca un aspect al realitatii pe care il ignora, in chip involuntar sau poate cu buna-stiinta, pentru a-si pastra iluzoria lui liniste sufleteasca. Marin Preda a facut din personajul sau o mare inteligenta pe care-i place so confrunte, brutal si prin surprindere, cu problemele sociale cele mai crude. Una dintre ele, care descopera cu uimire eroul il privea absolut direct, lovea in el fara mila, era si aceea a scolii din vremea lui. Exista, in paginile analizate mai sus, una dintre pledoariile cele mai pline de patos pentru drepturile la invatatura ale copiilor de tarani, cu atat mai convingatoare cu cat ea este infatisata in imagini dintre cele mai vii, asa cum ele s-au pastrat in memoria artistului. Caci Niculaie Moromete lucrul se poate deduce chiar daca n-am cunoaste nimic din biografia romancierului este chiar Marin Preda copil, iar Ilie Moromete este tatal sau. Istoria literaturii romane atat de bogata si stralucit reprezentata prin tematica rurala taraneasca incheie, rotund, o mare etapa a ei, cu un prozator ilustru
Morometii - avataruri istorice in lumea satului de Marin PREDA
Marin PREDA Morometii
Morometii este romanul care se identifica intru totul cu spiritul lui Marin Preda, o carte tulburatoare prin simbolurile si semnificatiile pe care le inchide, dincolo de epoca in care a fost creat si pe care o evoca artistic. Mare parte din evenimentele expuse sunt inspirate din viata reala, din satul natal al scriitorului si din propria familie. Romanul a avut o gestatie indelunga, primul volum fiind elaborat intre 1947 si 1955, dupa o munca de documentare de aproximativ un deceniu, iar cel de-al doilea vazand lumina tiparului dupa doisprezece ani, in 1967. Subiectul romanului respecta succesiunea clasica a momentelor, carora le acorda insa un spatiu disproportionat, impus de evolutia personajelor si de natura conflictelor, care iau forme diverse, in functie de problematica abordata: sociala, familiala, etica, psihologica, politica. Din punct de vedere compozitional, in volumul I se disting trei mari secvente epice, fiecare cu o dominanta specifica. Prima secventa cuprinde aproape jumatate de volum si consemneaza evenimente petrecute de sambata seara, cand Morometii se intorc de la prasila, pana duminica seara, cand Polina, fiica lui Tudor Balosu, fuge cu Birica. Cele mai importante evenimente, care anunta marile conflicte de mai tarziu, privesc cina Morometilor, foamea de avere a lui Tudor Balosu, disensiunile din familia Moromete (tendintele centrifuge ale primilor trei baieti, intretinute si amplificate de Maria MorometE), necazurile mezinului Niculaie (care vrea sa-si faca loc in lumea adultiloR), premilitaria, discutiile din poiana fierariei lui Iocan, venirea agentului fiscal si sarbatoarea Rusaliilor, cu jocul calusarilor. A doua secventa epica include perioada secerisului, cu incheierea anului scolar, pregatirea recoltarii graului, munca istovitoare ce tine mai multe zile, bucuria bunastarii ipotetice, treieratul, macinatul si coacerea primei paini din noul grau. A treia secventa are ca idee centrala conflictul direct dintre Ilie Moromete si fiii sai mai mari. Tatal afla ca Achim nu se va mai intoarce cu oile de la Bucuresti, iar Paraschiv si Nila, care isi amanasera plecarea, la rugamintea celui din urma, pana dupa seceris, isi arata acum fatis ostilitatea fata de familie. Dupa o infruntare directa cu tatal lor, la sfarsitul volumului I, fug de acasa luand cu ei caii, banii din lada de zestre si niste lucruri de imbracaminte. Moromete trebuie sa se descurce in noile conditii, vanzand o bucata de pamant pentru a-si plati datoriile la Aristide, restul de fonciire" si taxele de scoala ale lui Niculaie. Timpul este motivul central al romanului, cu prelungiri si in volumul al II-lea, in functie de care autorul gandeste intreaga strategie narativa. Preda porneste de la ideea ca intre timpul individual (reprezentat de destinul omenesC) si cel general (reprezentat de istoriE) exista o mare deosebire, chiar daca cel de-al doilea il include si-1 determina pe primul. Cel dintai este fragil si subiectiv, cel de-al doilea este puternic si obiectiv, actionand ca o forta oarba care anuleaza, prin uniformizare, destinele individuale. La inceputul romanului, timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare", viata se scurgea, in satul din Campia Dunarii, fara conflicte mari", intr-o monotonie ce sugera traiul linistit al oamenilor, preocuparile marunte de fiecare zi. Acestui ritm lent al curgerii timpului ii corespunde un ritm lent al naratiunii. Acum scriitorul apeleaza la tehnica detaliului, la consemnarea nuantelor, a gandurilor personajelor, a atmosferei generale din sat. Timpul gramatical folosit este imperfectul, timp al continuitatii si al duratei, al proiectiei in fabulos, intr-o varsta mitica. Peste jumatate din volumul I vine sa argumenteze afirmatia de la inceputul romanului, una dintre tehnicile narative utilizate fiind decupajul, in virtutea caruia sunt selectate scene semnificative din viata familiei Moromete si a comunitatii si prezentate in amanunt (cina, taierea salcamului, poiana lui Iocan etC). Catre sfarsitul volumului I, cand evenimentele se precipita, naratorul trece la tehnica rezumatului, condensand intamplarile si infatisandu-le succint, dat fiind faptul ca timpul nu mai avea rabdare". Timpul in care traieste Moromete la inceputul romanului este unul benefic pentru el si familia lui, pentru ca insemna paisprezece pogoane de pamant, o gospodarie solida, autoritate in sat si in familie, prosperitate. Odata cu al doilea volum, istoria va navali peste aceasta tihna mitica a oamenilor, convertind-o,intr-o viata agitata si plina de neprevazut. Concluzia
ce pare a se desprinde este ca omul nu se poate opune istoriei, asa cum sugereaza si Preda in eseul Iata taranul! " din volumul Imposibila intoarcere: Este foarte lesnicios pentru omul de litere sa se adaposteasca in spatele necesitatii istorice si sa se eschiveze, in felul acesta, de a se intreba nu cata necesitate contine istoria, ci care este soarta fiecarui om in parte, stiind ca omul nu are decat o viata de trait, in timp ce istoria este inceata si nepasatoare". Cateva secvente din roman devin emblematice pentru semnificatiile de ansamblu ale cartii. Prima de acest fel este scena cinei, cu care se deschide romanul si care anticipeaza evolutia relatiilor din familie. Cina Morometilor nu este o simpla pagina descriptiva, ci imaginea unui anumit tip de ordine, a unui cod moral stravechi. Morometii mananca la o masuta joasa, cu trei picioare, care poarta urmele vechi ale trecerii timpului, pe care capul familiei nu voise s-o schimbe din dorinta, inconstienta probabil, de a conserva un anumit timp, o anumita familie si chiar o anumita societate. Desi familia i se marise, Moromete nu vrea sa modifice cu nimic un statut a carui temeinicie o verificase in ani. in jurul mesei sunt organizati, simbolic, copiii din cele doua casatorii, locul la masa reflectand pozitia si rolul in familie ale fiecaruia: baietii cei mari, din prima casatorie a lui Moromete, stau catre poarta, gata oricand de plecare, semn al instrainarii de noua familie si al revoltei impotriva autoritatii paterne. Copiii din a doua casatorie - Tita, Ilinca si Niculaie - stau de partea cealalta, in apropierea mamei si feriti de privirea aspra a tatalui. Singurul care pare a nu-si fi gasit inca locul este Niculaie, mezinul familiei, care nu are scaun la masa si pare strain de ceilalti. Locul cel mai bun ii revine tatalui, care, asezat pe pragul cel mai inalt al odaii, ii domina autoritar cu privirea pe toti ceilalti. Catrina este prinsa intre cele doua tabere" ale familiei, incercand sa impace dorintele propriilor copii cu nemultumirile celor mari, autoritatea sotului cu tanguirile lui Niculaie, intr-o incrancenare muta ce va lua insa, la un moment dat, forma revoltei. Scena taierii salcamului inchide in sine un dramatism sacrificial comparabil cu moartea unui om. Salcamul in discutie este dublul vegetal al lui Moromete. Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt", afirma Eugen Simion, comentand secventa. Taierea copacului este proiectata pe un fundal vizual si auditiv ce amplifica dimensiunile actului - inainte de rasaritul soarelui, atunci cand femeile isi bocesc mortii in cimitir. intr-o paranteza cu valoare descriptiv-explicativa, autorul evoca momente din viata satului strans legate de existenta salcamului, creand astfel o atmosfera menita a sublinia dezechilibrul, ruptura ce se produce odata cu prabusirea lui: toata lumea cunostea acest salcam", in fiecare iarna aici era o harmalaie", salcamul era curatat in fiecare an de omizi" etc. Copacul se impotrivi" o clipa, pana cand, ca un animal bolnav care fusese ucis", renunta la lupta. Printr-un discret proces de metamorfozare, autorul transfera identitatea personajului principal in trupul salcamului, care strajuia prin inaltimea si coroana lui stufoasa toata partea aceea a satului". Un alt factor al stabilitatii si al armoniei era reprezentat de intalnirile din poiana lui Iocan, gandita de scriitor ca o adevarata inima a satului. Vedem, astfel, ca autoritatea si prestigiul lui Moromete depaseau familia, exercitandu-se si in cadrul comunitatii rurale. Locul sau era printre oamenii inteligenti si respectati ai satului, care se exprimau liber in aceasta Scoala din Atena" (Al. PaleologU), ce devine un spatiu al puterii si al independentei spiritului. Butucii vechi adusi acolo cine stie de cand" sunt un semn al traditiei si al stabilitatii. Poiana lui Iocan, precum se vede, e un fel de amfiteatru simbolic, ca la vechii greci. La acest banchet spiritual taranii vin cu solemnitatea cu care enoriasii merg la slujba. Daca ceilalti tarani din poiana reprezinta pe de o parte corul, pe de alta parte spectatorii (), cei doi protagonisti - Moromete si Cocosila - sunt corifeii, ei fiind intampinati cu urale la aparitia lor pe scena." (Constantin MiU) in volumul al II-lea sunt reluate multe dintre personajele principale ale primului volum, carora li se urmareste in continuare destinul, insa apar si multe personaje noi, generate de momentul istoric la care se raporteaza textul. in centrul cartii nu se mai afla satul traditional, in frunte cu o figura exemplara ca aceea a lui Ilie Moromete, ci o colectivitate noua, eterogena, cu o mentalitate necristalizata inca, lipsita de coerenta si perspectiva. Reforma agrara si colectivizarea fortata sunt miscari care incearca sa schimbe fundamental structurile de viata ancestrale, sa oblige taranii sa-si uite menirea, locul in lume, fiinta. Primul volum din Morometii evoca astfel o lume in prabusire; ordinea, armonia, linistea, echilibrul se degradeaza implacabil, ramanand insa expresia unei nazuinte morale ce domina de altfel intreaga opera a scriitorului." (Mircea IorgulescU) Aceasta lume prabusita este analizata, de pe fundul prapastiei, in volumul al II-lea. Conflictul dintre Ilie Moromete si fiii sai trece in plan secund. Tatal autoritar de altadata isi calca pe inima si merge la Bucuresti pentru a-i implora sa se intoarca acasa, promitandu-le pamantul, casa, orice. Este refuzat de copii si parasit de
sotie, care se muta la fiica ei din prima casatorie. Conflictul principal este acum unul de natura ideologica, vizand contradictia dintre o mentalitate taraneasca arhaica, a taranului care-si administreaza singur pamantul pentru a trai, si o mentalitate noua, socialista, bazata pe o proprietate comuna, a tuturor si a nimanui, care uniformizeaza statutul social al oamenilor, dar nu le poate uniformiza, deocamdata cel putin, si spiritul. Morometii devine, in acest punct, o epopee a satului romanesc surprins intr-o perioada de criza a valorilor autentice. Tehnica de compozitie va fi cea a rezumatului, singurul pasaj de o mai intinsa coerenta epica vizand participarea lui Niculaie, ca activist de partid, la o campanie de seceris in satul natal. Desi si-a refacut averea, Moromete nu mai are seninatatea dinainte si ia hotarari straine de fiinta lui: nu-1 mai lasa pe Niculaie la scoala, desi avea posibilitatea materiala s-o faca, nu trece casa si pamantul promis pe numele Catrinei, pleaca la Bucuresti si-i cheama pe cei trei fii acasa. Autoritatea lui in sat se diminueaza, vechii prieteni mor sau il parasesc, pur si simplu, iar cei noi - Matei Dimir, Nae Cismaru, Giugudel, Costache al Joachii - apartin unei lumi pe care el n-o cunoaste si n-o intelege, cu care asadar nu poate comunica. Cel de la care asteapta acum raspunsuri este Niculaie, iar lungile discutii dintre cei doi formeaza substanta unei dezbateri a carei finalitate nu se intrevede in roman. Ca personaj simbolic, Ilie Moromete ilustreaza drumul destramarii unei iluzii. El se deosebeste de taranul rudimentar sau pitoresc pe care il intalnim in proza lui Sadoveanu sau a lui Creanga, avand capacitatea de a trai constient marile drame ale constiintei umane" (Eugen SimioN), de a seduce prin inteligenta sa vie, prin umorul firesc si prin verva lingvistica. Este un taran reflexiv, cultivat, superior, conservator, un intelept de tip socratic care iubeste linistea si libertatea. El devine, in confruntarea cu istoria, o victima, dar nu o victima fara glas, ci o constiinta" (Mihai UngheanU). incearca, prin spirit, sa se sustraga temporalului, imediatului si sa prezerve un timp mitic, numai al lui. Moromete reprezinta lumea taraneasca in valorile ei durabile" (Eugen SimioN): independenta si libertate a spiritului, proprietate, dreptul la exprimare si la opinie, familie. Pentru apararea acestor valori el se lupta cu Balosu, cu Jupuitu, cu Aristide, cu Niculaie, cu cei trei fii etc. Lupta pentru apararea vechilor bucurii" se sfarseste in momentul in care copiii il parasesc. De aici incolo naratorul isi demitizeaza personajul, il face sa fie altfel decat ne-am obisnuit in primul volum : avar, suspicios, morocanos, taciturn etc. Drama lui nu este de ordin economic, ci moral. Durerea lui Moromete vine, intai, dintr-un simt inalt al paternitatii ranite. Nu faptul de a-si pierde o parte din lot il intuneca, ci ideea de a-si pierde fiii si linistea care-1 face sa priveasca existenta ca un spectacol superior." (Eugen Simion, Scriitori romani de azI) isi traieste, in volumul al H-lea, cu demnitate singuratatea, cu intrebari obsedante adresate lui Niculaie despre mersul si scopul noii societati, pe care nu gasise rezerve sufletesti ca s-o accepte, insa fusese nevoit sa se integreze in ea. Perspectiva relatarii este una auctoriala, de obiectivitate si relativa neimplicare a autorului in evenimentele narate. Modernitatea discursului narativ vine din faptul ca uneori personajul principal, Moromete, preia rolul de narator, intr-un joc al stilului indirect liber, care creeaza perspective plurale asupra realitatii. Ca autor, Preda se declara adeptul romanului de continut", de creatie, care sa urmareasca fluxul vietii, al realitatii. Textul are evidente accente dramatice nu numai la nivelul continutului, ci si la acela al formei. Multe scene sunt dramatizate prin jocul" personajelor, prin viziunea regizorala a autorului, prin talentul reprezentarii unei intregi lumi intr-o singura secventa (cina, taierea salcamului, poiana lui locan, venirea agentului fiscal, fuga baietiloR). Analiza psihologica se face atat obiectiv, de la exterior catre interior, cat si subiectiv, de la interior catre exterior, in lungile monologuri ale personajului principal. Scriitorul dovedeste o arta literara complexa, creand un flux epic ce da o coplesitoare senzatie de viata, atat prin structura orala a frazei, cat si prin autenticitatea si verosimilitatea faptelor, desi, intrebat fiind de Eugen Simion intr-un interviu : Ce e, atunci, adevar si fictiune in Moromejiil", Preda raspunde : Adevarate sunt sentimentele. Fictiuni sunt imprejurarile" Textul este alb din punct de vedere expresiv, lipsit de ornamente stilistice deosebite, eliminand aproape in intregime liricul si descriptivul, in favoarea epicului si a dramaticului.
Morometii - roman de Marin Preda
Marin PREDA Morometii
Primul volum a fost publicat in anul 1955, iar cel de al doilea in anul 1967. in primul volum al romanului sunt prezentate eforturile disperate ale Iul Ilie Moromete, taran din Campia Dunarii, de a apara valorile morale ale vietii satului -valori in cultul carora el insusi fusese crescut -si de a impiedica destramarea familiei sale. Actiunea romanului este plasata in satul Silistea-Gumesti, in vara anului 1937, intr-o perioada de relativa sau, mai curand, iluzorie stabilitate sociala, perioada in care se parea ca timpul era foarte rabdator cu oamenii" si viata se derula monoton, .fara conflicte mari". Romanul se deschide cu imaginea sosirii familiei Moromete de la camp. Familia Moromete se compune din Ilie Moromete, sotia sa Catrina si copiii acestora: Paras-chiv, Nila, Achim, Tita, Ilinca si Niculae, primii trei fiind fiii lui Moromete din prima casatorie. Cu totii alcatuiesc o familie hibrida", macinata de interese opuse, generatoare de conflicte, carora incearca sa le gaseasca solutii Ilie Moromete, capul si stapanul absolut al familiei. in ciuda eforturilor sale de mentinere a unei anumite stabilitati economice si a incercarii de a evita dezbinarea familiei sale, Ilie Moromete va fi invins. Fiii sai din prima casatorie, avizi de imbogatire si dorind sa scape de sub autoritatea tatalui, obtin invoirea ca Achim sa plece cu oile la Bucuresti, de unde sa revina cu banii castigati pe ele. Fratii lui vor pleca si ei in capitala, luand caii si zestrea fetelor. Moromete se vede astfel obligat sa-i vanda bogatului sau vecin, Tu-dor Balosu, jumatate din pamantul familiei, dupa ce inainte se indurase cu greu sa-i vanda salcamul din curte. Cu banii obtinuti din vanzarea pamantului, Moromete reuseste sa cumpere doi cai, sa plateasca fonciera, rata anuala la banca, datoria pe care o avea fata de Aristide si laxele de scolarizare pentru Niculae. Paralel cu planul central al romanului, care prezinta destramarea familiei Moromete, autorul urmareste si destinul cuplului Birica si Polina, fiica lui Tudor Balosu, iubirea dintre cei doi intampinand numeroase piedici din partea tatalui acesteia. Primul volum al romanului se incheie cu o fraza care infirma cele spuse la inceputul sau: Peste trei ani izbucnea cel deal doilea razboi mondial: timpul nu mai avea rabdare." in cel de-al doilea volum asistam la un conflict intre generatii, determinat de schimbarea relatiilor si a raporturilor sociale dintre personaje si mediile in care acestea se misca. incercarea lui Moromete de a-si reface familia este sortita esecului. Profund insingurat, Moromete nu mai gaseste in satul sau pretuirea de care se bucurase odinioara. Discutiile dintre batranul taran si fiul sau cel mic, Niculae, devenit activist de partid, capata sensul unei confruntari intre doua viziuni diferite asupra vietii. Structura traditionala a satului, valorile in care Moromete crescuse e-rau supuse profundei transformari pe care o impunea noua ideologie (socialismuL), al carei adept era Niculae, dar pe care Moromete o refuza categoric. Moromete va ramane convins pana in ultima clipa a vietii sale ca nimic din ceea ce constituia esenta vietii taranilor nu trebuia modificat sau anulat
Caracterizare Ilie Moromete - personaj principal in romanul Morometii de Marin PREDA
Marin PREDA Morometii
(autor Marin PredA). Taran cu o oarecare bunastare materiala (detine 14 pogoane de pamant, cai, oi etC), Ilie Moromete reuseste cu greu sa-si pastreze intact pamantul si sa faca fata in acelasi timp greutatilor care il preseaza: lonciirea", impozitele, laxele pentru Niculae la scoala ele. Asupra familiei sale. din care faceau parte si copii proveniti dinlr-o casatorie anterioara, macinata de interese opuse, Ilie Moromete exercita o aulorilafe absoluta, crezand ca astfel va impiedica destramarea ei. Din primele episoade ale romanului ies in relief trasaturile tipice ale taranului rezervat, siret, care isi disimuleaza intentiile prin afisarea insidioasa a ignorantei si naivitatii. Asemenea lui Mos Ion Roata, eroul lui Marin Preda face pe prostul", tragand pe sfoara si balandu-si joc cumplit de interlocutorul sau, tratat aparent cu consideratie. Nimeni nu poale banui ce crede, ce gandeste, ce intentioneaza sa faca Moromete, caci el stie sa-si ascunda gandurile, sub infatisarea cea mai obisnuita. Moromete are o placere extraordinara de a exprima verbal exact opusul a ceea ce gandeste. El reuseste fie sa-si convinga interlocutorul de cele spuse, fie sa-1 dezorienteze total. La intrebarea: .,- Ce mai faci, Moromete? Ai terminat, ma, de sapa?", eroul raspunde mental cu o ocara, iar verbal: - Da, am terminat." Scena incasarii unei parti din Jonciire" vadeste darurile actoricesti ale eroului. Ilie Moromete este un tip ironic, chiar flegmatic, preocupat exclusiv de conservarea propriului echilibru launtric. Lumea lui este cea de la fieraria lui Iocan, unde el se bucura de o mare apreciere, caci stie sa vorbeasca despre problemele micii proprietati taranesti, despre politica, sa puna (ara la cale", alaturi de Cocosila, unul dintre rarii oameni destepti, in stare sa glumeasca inteligent", si de Dumitru lui Nae, al carui ras spumos, tonic are in el o moliciune, asa ca si cand ai pluti peste niste valuri calde". Moromete este un taran filozof. Ca orice filozof autentic, el se bizuie pe inteligenta sa, pe ratiune; gandeste profund, mediteaza asupra vietii si problemelor ei, formuleaza ipoteze, isi pune intrebari carora incearca sa le gaseasca raspunsuri. Mai mult ca orice, Moromete iubeste ceasurile de tihna, de reverie, de dulce lenevie, taifasul reprezentand pentru el o forma de libertate si independenta spirituala. Atitudinea lui Ilie Moromete fata de copiii sai este autoritara, starnind nemultumirea acestora. Moromete prefera sa-1 trimita pe Niculae cu oile decat sa-1 lase sa mearga la scoala. La insistentele copilului, Moromete se va lasa totusi induplecat. Goana dupa inavutire a fiilor sai il consterneaza si, de cate ori are ocazia, nu se poate stapani sa nu le ofere acestora cate o lectie. Astfel, spre a-i demonstra lui Paraschiv ca e netot, il lasa sa cumpere porumb din sat, spre a-1 vinde, chipurile. avantajos, la munte, desi isi da seama ca afluxul de cereale, datorat recoltei bogate, va provoca scaderea pretului. Cand flacaii se intorc amarati, fara niciun castig, Moromete se bucura. Dar omul acesta atat de autoritar si de convins ca are mereu dreptate nu-si constientizeaza propriile cusururi. Grija lui Moromete pentru apararea, pentru pastrarea gospodariei este dublata de o autoritate despotica: asa am zis, asa ramane, cui
nu-i place sa plece". intr-o vreme a schimbarilor, pe care credea ca le poate stopa, Moromete se arata prea contemplativ, prea pasiv, asteptand mereu ca lucrurile grave sa-si gaseasca, intr-un fel, rezolvarea de la sine. Filozofia lui despre viata, concretizata mai mult in contemplare decat in actiune, il lasa de multe ori dezarmat, vulnerabil, desi cauta permanent sa-si pastreze echilibrul interior. Refuzul lui de a se supune cerintelor unui timp care nu mai avea rabdare", ale unei societati ostile, care isi urma propriul drum, il va conduce in mod dramatic la prabusire. Ilie Moromele nu realizeaza ca isi facuse din copiii sai nisle dusmani aprigi, care nu vor ezita sa se razbune si sa-i intoarca spatele. Taierea salcamului pentru a-1 vinde vecinului sau anunta, simbolic, prabusirea familiei Moromete. Gospodaria lui isi pierde axul si, in acelasi timp, maretia: Acum totul se facuse mai mic: gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici. Cerul deschis si campia napadeau imprejurimile. " Plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, urmat la scurta vreme de Pa-raschiv si Nila, care fug cu caii si cu zestrea fetelor, provoaca dezastrul total al lui Moromete, care se vede nevoit sa vanda o parte din pamant pentru achitarea datoriilor. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand satul lui, Silistea-Gu-mesti, intra intr-un brutal proces de transformare, criza in care se zbate Moromele se adanceste si prin faptul ca el nu mai pricepe nimic din ceea ce se petrece in jurul lui. Dupa o ultima incercare, esuata, de a-si aduce copiii inapoi, parasit si de Catrina, Moromete ramane singur, dispretuit de toti si condamnat cu asprime. Discutiile purtate cu Niculae, revenit in sat ca activist de partid, ilustreaza drama lui Moromete, care nu poate intelege in niciun chip ce anume ar putea li gresit in structura traditionala a satului, de ce valorile pe care el le-a aparat si in cultul carora a fost crescut trebuie sa dispara. EI refuza sa accepte noua conceptie privind proprietatea, totul paran-du-i-se o ofensiva brutala, cinica, o conjuratie a prostiei, condusa de gunoaiele satului, care sfidau batjocoritor toate valorile satului traditional. Batran, la aproape 80 de ani, lipsit de autoritatea de care se bucurase odinioara in satul lui, Moromele moare, exprimandu-si chiar si in ultimele clipe crezul vietii sale: Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta
MOROMETII - o remarcabila innoire a tipologiei rurale. de Marin PREDA
Marin PREDA Morometii
Prin Marin Preda romanul romanesc atinge o noua varsta. Nu este vorba de o varsta a stilului, ci a viziunii romanesti. Acesfei viziuni criticul Valeriu Cristea ii confera atributul de clasica, deoarece Marin Preda este primul scriitor capabil sa insumeze cu adevarat, intrTo viziune totala si deci echilibrata, datele unei existente cu mult mai complexe decat cea reflectata/ pana la el". Faza romanesca a creatiei lui Marin Preda a fost precedata de exercitii" in vederea romanelor, nuvelele din volumul de debut. Pe scriitor il intereseaza dinamica pornirilor divergente- care caracterizeaza sufletul taranesc, continuand in felul acesta o directie inaugurata de Rebreanu. De la Rebreanu, psihologia taranului a inceput sa fie privita ca o alcatuire de forte divergente. Intuitia sigura a lui Marin Preda este de a se fi orientat spre zonele neguroase ale psihologiei, unde sublimul, in formele speciale ale eticii satesti, se uneste cu trivialul, afectiunea cu duritatea, spiritualul cu patologicul" (Eugen SimioN). Se detaseaza din nuvele o anumita natura umana, ale carei caracteristici sunt luciditatea, dublata de o adevarata vocatie a iluzionarii, precum si predispozitia de a povesti, de a inscena" in felul acesta lumea, facand-o obiect de meditatie, asa cum face personajul Patanghel din nuvela O adunare linistita. Nicolae Manolescu gaseste in nuvelele lui Marin Preda argumente pentru a demonstra ca noutatea pe care o aduce scriitorul consta in maniera de a povesti, nu in obiectul povestirii. Romanul Intrusul (1968) urmareste drama unui tanar care, dupa infaptuirea unui act de eroism care il mutileaza, intra in conflict cu lumea, este parasit de familie si prieteni, existenta sa schimbandu-si cursul normal de pana atunci. Individul este privit de data aceasta ca destin aflat sub presiunea imprejurarilor, ostile si traumatizante, pe care nici calitatile lui deosebite, nici cei din jur, nu le pot contracara. Cu Mare/e Unguratic (1972) Marin Preda revine la problema raportului dintre personalitatea individului si istorie si a optiunilor posibile: implicare sau retragere. Acest roman este o continuare a frescei din Moromefii pentru ca personajul principal este fiul cel mic al lui Ilie Moromete, Niculae. Romanul Delirul (1973) prezinta istoria unor tineri care intra in viata si incearca sa-i gaseasca sensul intr-o perioada coplesita de evenimente capitale, care leaga spatiul romanesc de aberanta drama adusa in Eurppa de fascism. Rama istorica pe care o pune scriitorul operei sale este sustinuta documentar, in intentia de a da o imagine cat mai exacta asupra unei epoci tulburi. Familia Moromete este prezenta si aici, prin cei trei fii ai lui Moromete, iar personajul principal. Paul Stefan, apartine, prin origine, aceluiasi mediu taranesc, fiind tot un Moromete, care parasise satul pentru a deveni ziarist in Bucuresti. Viata ca o prada (1977) este o carte cu continut autobiografic, care probeaza paralelismul dintre universul fictional si existenta scriitorului, un roman-indirect cum 1-a numit critica literara, in care cititorul recunoaste principalele teme, personaje si situatii din romanele de pana atunci ale lui Marin Preda. Cu Cel mai iubit dintre pamanteni (1981) Marin Preda consacra o adevarata monografie conditiei intelectualului, opera desfasurand, printr-o naratiune ampla, Ia persoana intai, un roman total, in care coincid un roman al iubirii, un roman politic, un roman social si unul de moravuri, prin care se reconstituie din perspectiva unei constiinte superioare o experienta umana marcata de esec. Personajul principal, filozoful Victor Petrini, incearca sa gaseasca in planul cuplului aspiratia la implinire, dar mitul fericirii" ramane pentru erou inaccesibil. Esecul in iubire este amplificat de cateva imprejurari dramatice (cele doua detentii ale eroului, cea de-a doua fiind si prilejul punerii in cuvinte a vietii sale, cele doua crime la care personajul este practic constrans pentru a se apara, climatul politic opresiv, cu consecinte degradante asupra statutului social, profesional al individuluI) care pun pe Victor Petrini intr-o ipostaza tragica, dar eroica" in acelasi timp, pentru ca, desi .jucarie a soartei", fiinta umana nu isi pierde coerenta interioara si idealurile. Modificari se observa si in statutul eroilor: staturile monumentale dispar de pe scena satului si in locul lor apare o adevarata fauna, spirite primare, agresive ca Bila, Gae, Vasile al Moasii, sau intriganti de vocatie cum este Isosica, un Iago de tara" (Eugen SimioN), care manevreaza o actiune de compromitere pentru eliminarea adversarilor sai politici. Acesti necunoscuti" produc, prin actiunile lor, o adevarata des-centrare a vietii satului, provocand traume cu consecinte
grave, chiar tragice asupra oamenilor. Lumea asista neputincioasa la teatrul luptelor politice care acapareaza satul si in care este implicata fara voie. Vechea ordine.in care colectivitatea putea trai linistita este subminata de noua realitate, tulbure si periculos de arbitrar controlata de indivizi obscuri. O adevarata panorama a strategiilor politice frauduloase, imorale,*A»- diversiunea, calomnia, intriga, inscenarea etc, se desprinde din derularea evenimentelor pline de viclenie" care se petrec pe scena satului. Romanul Morometii a fost receptat ca o remarcabila innoire a tipologiei, rurale. Taranii lui Marin Preda sunt eroi de proza moderna prin capacitatea lor de a desfasura o structura sufleteasca nuantata si complexa, care le permite sa se manifeste ca tipuri notabile ale conditiei umane. Modelul absolut este Ilie Moromete, o ipostaza a omului creator, cum il considera Eugen Simion, in postura statornica de filozof" (Lucian RaicU) prin care scriitorul ilustreaza vocatia fundamentala a fiintei umane, vocatia libertatii. Personajul este calauzit in tot ceea ce face de convingerea ca nimeni si nimic nu-1 poate ingradi, fara a pierde din cauza aceasta contactul cu realitatea. Conformitatea cu sine insusi a eroului pana in ultima clipa a vietii, tenacitatea cu care isi apara principiile si. isi mentine coerenta interioara, chiar daca evenimentele il ingenuncheaza, atat cele din universul mic al familiei, cat si cele din universul largit al satului, ii confera dimensiune monumentala. Pana in clipa din urma omul e datof sa tina la rostul lui, chit ca rostul acesta cine stie ce s
Morometii - Interpretare de text la prima vedere, Particularitati stilistice de Marin PREDA
Marin PREDA Morometii
Interpretare de text la prima vedere Moromete statea pe stanoaga podistei si se uita peste drum. Statea degeaba, nu se uita in mod deosebit, dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva Oamenii stateau insa m curti, nu era acum timpul de iesit in drum. Din mana lui fumul tigarii se ridica drept in sus, Iara graba si fara scop. Ce mai faci, Moromete? Ai terminat, ma, de sapa? Iata ca se ivise totusi cineva. Moromete ridica fruntea si il vazu pe vecinul sau din spatele casei apropiindu-se de podisca.Se uita numai o data la el, apoi incepu sa se uite in alta parte; se vedea ca nu o astfel de aparitie astepta. A«Pe ma-ta si pe tine, chiorule!A» sopti atunci Moromete pentru el insusi, ca si cand pana atunci ar mai fi injurat pe cineva in gand si acum il ingloba si pe vecin, fiindca tot aparuse: dupa care raspunse foarte binevoitor: Da, am terminat Tu mai ai, ma, Balosule? Am terminat si eu. Mai aveam un petic dincoace in Pamanturi, mi l-au sapat ai lui Tugurlan Ce faci, Moromete, te-ai mai gandit? imi dai salcamu-ala? Moromete se uita tinta la vecinul sau, intelegand pentru ce iesise el la drum, si nu raspunse la intrebare. A«Da, am discutat odata sa-ti vand un salcam! Poate am sa ti-1 vand poate n-o sa ti-1 vand De ce trebuie sa ne grabim asa!?A» parea el sa-i spuna. Dar Victor al tau El nu mai iese la sapa, Balosule? Sau de cand e voiajor nu-1 mai aranjeaza? zise Moromete. Adica admitem cazul ca fiind ocupat mai adauga el. Vecinul avu banuiala ca aceste cuvinte nu sunt chiar atat de nevinovate cum s-ar fi putut intelege din glasul cu care fusesera rostite, dar trecu peste asta. Pai, de ce zici ca nu vreai sa-1 mai dai, Moromete? Ca vroiam sa ti-1 platesc Drept raspuns, Moromete incepu sa se uite pe cer. Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau, Tudore! zise el." (Marin Preda, Morometii, voi. I, partea intai, 1955) intelegerea textului » Redactata intr-o prima varianta in 1949, capodopera prozei romanesti contemporane de factura rurala, Morometii (voi. 1,1955 si al Il-lea, 1967), i-a cerut realizatorului ei multi ani de efort (aproape douazecI) pana la finalizarea acesteia. In mijlocul lumii rurale, peste care razboiul navaleste cu brutalitate, iar socializarea artificiala prin colectivizarea fortata ii distruge temelia existentiala si ii rapeste identitatea de grup, dainuie figura taranului mijlocas care mai crede cu incapatanare in iluzia supravietuirii categoriei sociale pe care o reprezinta doar pentru scurt timp. a- Ilie Moromete, in fizionomia caruia prozatorul a proiectat trasaturi ale tatalui sau (Tudor CalarasU), are o personalitate originala, ce apare in ochii unora drept suceala", o fire autoritara, dar si capabila de contemplatie, in stare sa perceapa spectacolul lumii (naturale si umane indeosebI), avand placerea odihnei dupa munca pe podisca", ca si a vorbei ironice cu
un vecin bogatsau a celei oratorice din mijlocul consatenilor, la fieraria lui Iocan. a- In fragmentul epic citat, situat la inceputul romanului, Ilie, intors de la munca campului, se asaza pe un loc usor inalt, ca sa fie vazut mai bine, fumeaza alene, fara graba si fara scop" si asteapta un consatean istet cu care sa vorbeasca. in locul unui interlocutor agreabil, isi face aparitia Tudor Balan, tipul chiaburului constient de pozitia pe care i-o confera averea in satul Silistea-Gumesti, cel cu care taranul mijlocas Ilie Moromete se afla intr-o rivalitate speciala: chiar daca primul este foarte bogat, al doilea il domina prin inteligenta, prin forta cu care-si apara integritatea familiei, prin spiritul de independenta si, mai ales, printr-un prestigiu unanim recunoscut in comunitatea rurala din campia Dunarii. Particularitati stilistice a- Dialogul celor doi tarani dezvaluie din partea lui Moromete o stapanire perfecta a tehnicii disimularii. Comunicarea de la suprafata este mereu dublata de o alta de profunzime, in timp ce replicile reale ale interlocutorilor denota fie intentii aluzive, fie ascunderea adevaratelor ganduri. a- Dialogul real, dublat de cel produs in subtext, armonizeaza stilul direct cu cel indirect, intre care insereaza vorbirea directa legata, forma specifica pentru sintaxa populara si care constituie un element de oralitate: aceasta forma hibrida de comunicare nu modifica trasaturile gramaticale ale stilului direct, deoarece pastreaza nealterata replica, dar introduce, printr-o conjunctie subordonatoare, un enunt reprodus. De exemplu: A«Pe ma-ta si pe tine, chiorule! A» sopti atunci Moromete"; A«Da, am discutat odata sa-ti vand un salcam! Poate am sa ti-1 vand poate n-o sa ti-1 vand De ce trebuie sa ne grabim asa?!A» parea el sa-i spuna." Interesant este faptul ca propozitiile incidente din stilul direct se mentin, dar, in vorbirea directa legata, ele exprima atitudinea eroului din momentul actual, al reformularii lor tacite in prezenta vecinului pisalog si neintelegator. a- Dialogul este permanent fracturat la nivelul coerentei semantice, caci replicile nu au legatura una cu cealalta, pentru ca locutorii nu comunica in realitate, ci isi urmeaza firul gandurilor interioare (MorometE) sau al intentiilor achizitive (BalosU): primul vrea sa-1 descurajeze pe falsul interlocutor de a mai continua o convorbire fara obiect comun de referinta, in vreme ce al doilea intrase in vorba numai pentru a-1 convinge pe Ilie sa-i vanda salcamul, incercand sa-1 ispiteasca cu efectuarea platii pe loc, mai ales in perspectiva apropiata a fonciirii" (strangerea impozitului agraR). Concepte operationale aplicate Definiti tehnica disimularii la nivelul limbajului si modul particular in care aceasta se realizeaza in stilul direct al prozei scriitorului actual; stabiliti ce este vorbirea directa legata, dati si alte exemple din romanul lui M. Preda sau din creatiile altor autori culti, puternic influentati de oralitatea stilului popular: I. Creanga, I. Slavici, M. Sadoveanu. Folositi si aparatul informativ dedicat stilurilor, oferit in partea finala a lucrarii de fata, la capitolul sintetic despre conceptele operationale". Limba si comunicare a- intamplarile reale, relatate in stil direct sau indirect, sunt marcate gramatical prin timpurile imperfect, perfect compus si perfect simplu ale indicativului; gandurile interioare si dorintele ascunse, bine disimulate ale lui Moromete, au drept indici verbali conditionalutopta-tiv si conjunctivul (propriu-zis sau cu valoare de imperatiV): n-ar fi rau", s-ar ivi", ar fi injurat", s-ar fi putut [intelege]", sa se uite", sa vand", sa nu ne grabim", sa spuna", sa tii minte!" etc. a- O stereotipie verbala, echivalenta cu un reflexiv-impersonal (se vedea") sau cu o forma activa tot impersonala (parea"), pune in evidenta instanta narativa: aceasta defineste o componenta a situatiei narative si se suprapune, partial, peste notiunea de persoana. Vocea narativa acopera un camp mai larg decat cel determinat de extensia persoanei gramaticale, fiindca disjunge intre autor, narator si distinctia ori suprapunerea acestora in povestire: dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi
rau daca s-ar ivi cineva" (autor + naratoR); iata ca se ivise, totusi, cineva" (naratoR); se vedea ca nu o astfel de aparitie astepta (autor + naratoR); [], parea el sa-i spuna (autor + naratoR); de cele mai multe ori, intentia autorului este complice cu vocea narativa, avand un efect de intensitate asupra receptarii textului intr-o anumita maniera. a- La nivelul lexicului, se inregistreaza regionalisme (stanoaga", podisca", petic"), formulari populare (mai", iata", pai" interjectii, ai lui Tugurlan", ala, asta"), expresii si forme verbale regionale (se uita tinta", avu banuiala", am sa vand", n-o sa vand", nu vreai",vroiam" forme hibride intre a vrea si a voi, trecu peste", sa tii minte", o sa ploua", da ploaia", o sa fac").
Morometii - Opera si contextul cultural de Marin PREDA
Marin PREDA Morometii
Morometii voi. I (1955) a aparut intr-o perioada mai putin fasta din istoria literaturii romane, atunci cand se instaurasera, in Romania comunista, cenzura, temele obligatorii, ideologizarea. Volumul al doilea a aparut 12 ani mai tarziu, atunci cand se manifesta deja plenar generatia 60" sau generatia neomodenista. Cartea nu are nimic din ostentatia si falsitatea productiilor literare ale obsedantului deceniu" sase, iar valoarea sa estetica este incontestabila. Inscriindu-se in tematica traditionala a romanului romanesc, cea privind destinul taranului roman legat inevitabil de pamant, este un roman memorabil, care se situa in 2001 pe primul loc intr-un top al celor mai bune romane romanesti realizat de catre revista Observator cultural. Portretul lui llie Moromete este magistral, personajul pare ca traieste (dupa marturisirea insasi a autorului, este construit chiar dupa imaginea tatalui lut Marin PredA), iar replicile sale au intrat in uzajul comun. Abordarea operei literare Tipologie. Morometii voi. I este: - un roman obiectiv, intrucat, in naratiunea la persoana a lll-a, din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent, nu apar intruziuni subiective, voci ale naratorului sau ale personajelor care sa prezinte faptele, sa judece situatii sau alte personaje, sa interpreteze intamplari, sa se adreseze direct cititorului, peste capul personajelor sau prin spatele lor; - un roman realist, intrucat prezinta viata in toata complexitatea ei, cu refacerea fundalului social-economic al unei perioade; personajele sunt reprezentative pentru o clasa sociala - taranimea; autorul foloseste tehnica detaliului pentru a crea impresia de verosimilitate; se creeaza o anume simetrie intre incipit si final - () timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare", timpul nu mai avea rabdare"; - un roman doric, in clasificarea lui Nicolae Manolescu (vezi capitolul Romanul. Evolutie si tipologie"), avand caracteristicile formale ale unfji roman realist obiectiv; - are o tematica traditionala, fiind construit in jurul destinului unei familii de tarani din Campia Dunarii cu cativa ani inaintea celui de al doilea razboi mondial" si creand un tip absolut exceptional, memorabil in literatura romana, asa cum numai Rebreanu, in Ion, a mai realizat: llie Moromete. Tematica. Tema principala: viata unei familii de tarani din Campia Dunarii cu cativa ani inaintea celui de al doilea razboi mondial". Teme adiacente: relatia omului cu istoria - de altfel, una dintre temele recurente ale scriitorului Marin Preda, prezenta in aproape toate cartile sale. Timpul si istoria sunt factorii pe care omul nu-i poate niciodata invinge. Moromete este coplesit, treptat, de prefacerile din lume si de schimbarile din familia sa. Spre sfarsitul primului volum, deja timpul nu mai are rabdare" cu oamenii, istoria se precipita, familia se destrama, Moromete incepe sa faca anumite concesii - sa vanda pamant - pentru a plati rata la banca si fonciirea", amanand, astfel, timpul scadentelor. ,. Planurile narative: planul central, in jurul caruia se coaguleaza actiunea, este cel al lui llie Moromete si al familiei sale. Subiectul, in acest plan, nu cuprinde ramificatii multiple, aproape nu se intampla nimic, in afara vizitelor veninoase ale Mariei (Guica, sora lui MorometE), discutiilor si cititului ziarelor duminica in poiana lui locan, unde llie Moromete detine rolul principal, taierii salcamului (moment simbolic mai degraba in economia romanuluI), calatoriei negustoresti pentru a vinde cereale si a face rost de bani. Faptele se precipita abia spre final, cand Achim pleaca la Bucuresti cu oile, iar fratii lui se decid sa fuga. Exista, insa, in roman, si alte nuclee epice, mai mult sau mai putin dezvoltate, alte istorii adiacente. Asa este, de exemplu, povestea de iubire dintre Birica si Polina, fata lui Tudor Balosu, care pune in evidenta mentalitati traditionale legate de casatoria dintre o fata bogata si un flacau sarac. Sau, pentru a da un alt exemplu, povestea bolii lui
Botoghina, care intelege ca trebuie sa-si plateasca spitalizarea la un sanqtoriu pentru a se insanatosi. Mai exista un plan abia schitat, dar important pentru a reda complexitatea vietii satului si pentru a crea, intr-un fel, o alternativa la ordinea patriarhala a lui llie Moromete: este vorba despre nucleul narativ creat in jurul fiului celui mic, Niculae, care isi doreste sa invete carte, ia premiul intai - ocazie cu care naratorul prezinta starea scolii romanesti de la sate din perioada interbelica si statutul invatatorilor. Incipitui este specific romanelor realiste: aflam, inca din prima fraza, locul si timpul actiunii. Apoi, in paginile care urmeaza, cititorul face cunostinta cu intreaga familie Moromete. Este momentul in care toti se intorc de la camp si fiecare isi regaseste locul si indeletnicirile: fetele se duc la scaldat, baietii se imprastie care incotro, sa se odihneasca, singura Catrina ramane sa pregateasca masa. De la inceput, in functie de felul in care se asaza in jurul mesei, se pot stabili relatiile dintre membrii familiei. Baietii din prima casatorie - Achim, Paraschiv si Nila - stau pe margine, spre partea din afara a tindei", spre exterior, ca si cum ar fi gata sa plece, sa paraseasca familia, ceea ce se va si intampla. De cealalta parte a mesei, langa vatra, sta Catrina Moromete, mama vitrega a celor trei frati, iar langa ea ii avea pe ai ei, pe Nicuiae, pe Ilinca si pe Tita, copiii facuti cu Moromete." Statutul de stalp al familiei" al lui Moromete reiese implicit din locul pe care il ocupa la masa: Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare. Toti ceilalti stateau umar langa umar, inghesuiti, masa fiind prea mica. Moromete no mai schimbase de pe vremea primei casatorii () El sedea bine pe pragul lui". Finalul este, probabil, unul dintre cele mai reusite din literatura romana. Imaginea lui Ilie Moromete, singur, ezitant si incercand sa-si ascunda ezittirea este, de fapt, imaginea unei lumi care nu mai este stapana pe ea insasi, sub auspiciile unui timp care nu mai are rabdare cu oamenii". Dupa plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, fug si ceilalti doi, Nila si Paraschiv, luand cu ei caii, banii tatalui si cateva lucruri de pret din casa, din zestrea fetelor. Moromete, care la inceput il ironiza subtil pe Balosu si, disimuland, schimba vorba, se duce de bunavoie la acesta sa-i vanda pamant pentru a plati fonciirea", ratele la banca si cheltuielile cu scoala ale lui Nicuiae. incepuse declinul familiei, Ilie Moromete isi va pierde treptat siguranta de sine, ironia, independenta. Nu mai este vazut stand la poarta, pe stanoaga, raspunzand din toata inima si in multe cuvinte la salutul satenilor, nu se mai duce in poiana lui locan si de aceea,/ara sufletul adunarii, intrunirile de duminica dimineata isi pierd farmecul si apoi inceteaza. Perspectiva narativa este obiectiva (focalizare zero", viziune dindarat"), naratiunea, auctoriala, naratorul, heterodiegetic - este absent din istoria povestita, este in afara acesteia, nu participa la fapte, nu este nici martor al intamplarilor, nu intervine direct in istorie. Exista, cu toate acestea, asa cum observa Nicolae Manolescu, cel mai important critic literar postbelic, momente in care vocea naratorului impersonal, omniscient si omniprezent, se confunda cu vocea personajului principal, Ilie Moromete, acesta devenind astfel, pe alocuri, un fel de reflector", ca in romanele Hortensiei Papadat-Bengescu.
Constructia personajelor :: Morometii de Marin PREDA
Marin PREDA Morometii
Romanul este dominat si se identifica, de la inceput si pana la sfarsit, cu figura personajului principal, Ilie Moromete. Statutul sau social este acela al unui taran cu pamant, dar si cu o familie numeroasa si datorii la banca, de unde luase bani ca sa cumpere oile. Nu foarte instarit, dar cu destul pamant cat sa-si intretina familia si sa-si mentina o anumita independenta sociala, o libertate de a se manifesta ca fiinta .contemplativa, ca inteligenta sensibila care incearca sa probeze permanent sensul lumii. A fost numit, de aceea, faran-filozof". Acest statut obiectiv de mijloc" nu-l impiedica insa pe Moromete sa se afle, de fapt, printre fruntasii comunitatii. Fara el, adunarile din poiana lui locan nu au nici un haz si de fapt nici nu se vor mai tine dupa ce el renunta. Oamenii il stimeaza, jandarmul nu-l opreste pe unul dintre fii la arest pentru ca nu i-ar fi putut face una ce asta lui nea llie Moromete". incearca, din rasputeri, sa mentina unitatea familiei si sa nu vanda din pamant, crezand in vechile valori patriarhale. Ezita mult pana sa taie salcamul, acest dublu vegetal" al sau, cum il numeste Eugen Simion. Scena salcamului este centrala, la nivel simbolic, in roman. Ea prefigureaza caderea unei lumi, infrangerea lui Moromete, are o valoare premonitorie: El reprezinta, s-ar putea spune, unitatea, trainicia Morometilor, fiind in lumea obiectelor ceea ce este tatal in lumea familiei. E un arbore cu autoritate, dominator, un punct stabil de referinta. Fara el, Moromete arata A«bicisnicA», cerul deschis si campia (cosmosuL) A«napadescA» ograda. Prabusirea lui anunta un sfarsit, o destramare, o modificare de ierarhii in lumea Morometilor. Odata cu taierea arborelui incepe si declinul familiei, anticipat in acest chip de o drama in lumea vegetala." (Prefata la Morometii. Editura Gramar, 1995). Autoritatea tqtalui ajunge spre sfarsit sa se manifeste violent, atunci cand ii bate cu parul pe Nila si pe Paraschiv, pentru a pune capat unui conflict care mocnea in permanenta si izbucnea din cand in cand intre Catrina si fetele ei si baietii cei mari ai lui Moromete. Dincolo de replicile savuroase (Ce-fi arati fasolele la mine?"), llie Moromete este si o voce inconfundabila: cand raspunde cu vorbe multe satenilor la salut, cand citeste din ziar discursul Maiestatii Sale", cand il ironizeaza subtil pe Victor Balosu, imitandu-i timbrul vocii, cand glumeste in familie pe seama Catrinei, cand striga la vecinii de la secera sau cand ii raspunde N-am!" lui Jupuitu care vine dupa fonciire", se aude aceeasi voce, dar de o tonalitate diferita, ironica mai totdeauna, mai subtire sau mai prefacut mieroasa, mai grava sau mai serioasa. incearca! Scrie un mic eseu in care sa caracterizezi personajul llie Moromete, pornind de la urmatorul citat: Nicolae Manolescu: Nu cumva este el insusi un A«marginalA», o exceptie, un fel de ultim mohican al acestei filozofii de viata de care s-a legat perpetuarea vechilor valori ale satului romanesc? Hotarat lucru, Moromete este cel din urma taran, in acest roman al deruralizarii satului." (in Arca lui Noe, Editura Gramar, 1998). Concepte operationale folosite: actiune, autor, final, incipit, narator, personaj, planuri narative, perspectiva narativa, naratiune, roman (obiectiV), tema
