CuprinsINTRODUCERE ........................................................................................................................ 3 UTILIZAREA CULTICĂ A MIRULUI ÎN DIVERSE TRADIŢII ŞI CURENTE RELIGIOASE ............................................................................................................................. 4 I.1. Mirul în Biserica Creştină ..................................................................................................... 4 II. 1. 1. Mirul în Biserica Ortodoxă ............................................................................................. 5 I.1.1.1. Semnificaţia uleiului şi a ungerii, în Sfânta Scriptură .................................................... 6 I. 1. 1. 2. Taina Mirungerii .......................................................................................................... 7 I. 1. 1. 2. 1. Semnificaţia uleiului şi a ungerii, în Sfânta Scriptură ............................................. 8 I. 1. 1. 2. 2. Înţelesul şi folosul Sfântului Mir în viaţa Bisericii ................................................ 10 II. COMPOZIŢIA MIRULUI ................................................................................................... 14 II.1. Compoziţia Sf. şi Marelui Mir .......................................................................................... 14 II. 1. 1. Produse vegetale şi animale ce intră în compoziţia Sf. şi Marelui Mir ........................ 19 III. PREPARAREA MIRULUI ................................................................................................. 50 III. 1. Prepararea Sfântului şi Marelui Mir în Biserica Ortodoxă ............................................. 53 III. 1. 1. Modul de preparare şi fierbere a Sfântului şi Marelui Mir ......................................... 55 III. 1. 2. Prepararea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în anul 1993 ..................................... 67 III. 1. 2. 1. Ingredientele care au intrat în prepararea Sfântului şi Marelui Mir din 1993 ......... 73 III. 1. 3. Prepararea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în anul 1996 ..................................... 74 III. 1. 4. Prepararea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în anul 2002 ..................................... 77 III.2. Semnificaţia momentului sfinţirii Marelui Mir ................................................................ 85 IV. CONCLUZII ....................................................................................................................... 88 V. BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 89

1

„Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi,

în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu,

care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna

Duhului în inimile noastre”.

(II Corinteni 1,21-22)

2

INTRODUCERE

Pornind de la importanţa simbolică deosebită (şi chiar medicinală) a Sfântului şi

Marelui Mir din Biserica Ortodoxă Română şi din Biserica Unită (Greco-Catolică), precum şi

de la existenţa unor neconcordanţe privitoare la apartenenţa taxonomică a ingredientelor

acestuia am încercat să facem o analiză critică a opiniilor din literatura românească,

comparativ cu cele din lucrări străine recente, referitoare la produsele vegetale din compoziţia

Sfântului şi Marelui Mir.

Lucrarea de faţă insistă asupra necesităţii apartenenţei taxonomice a unor ingrediente

ale Sfântului şi Marelui Mir (Lignum balsami, Spina alba, Myrobalanus indicus, Piper

longum, Fructus balsami, Cypericum radix Lignum aloes etc.), cărora literatura românească

de specialitate le atribuie o apartenenţă taxonomică diferită.

Lucrarea are scop informativ şi coroborează informaţiile şi cercetările deja existente pe

această temă în literatura de specialitate atât în România cât şi alte ţări şi Biserici în care se

prepară Sfântul şi Marele Mir.

3

UTILIZAREA CULTICĂ A MIRULUI ÎN DIVERSE TRADIŢII ŞI CURENTE RELIGIOASE

I.1. Mirul în Biserica Creştină

Mirungerea este admisă ca taină numai în ortodoxie şi catolicism, ca o taină

nerepetabilă, care transmite harul necesar întăririi şi creşterii în viaţa spirituală ; e practicată şi

la protestanţi şi la anglicani (sub numele de confirmatio1), dar nu ca taină, ci ca o ceremonie

care nu e necesară pentru mântuire, ca o rînduială pentru intrarea oficială în Biserică a

copiilor botezaţi, fără caracter sacramental, ci cu valoare pedagogico-educativă. (Se

administrează copiilor la 14 ani, de obicei fiind urmată de prima împărtăşanie, în prima zi de

Paşti).

Între ortodocşi de o parte şi catolici de alta, sunt însă unele sensibile diferenţe de

amănunt, din mai multe puncte de vedere:

1. Astfel, cu privire la persoana săvârşitorului, la ortodocşi, ca şi la eterodocşii

răsăriteni, săvîrşitorul tainei mirungerii este atât episcopul cît şi preotul; la catolici săvîrşitorul

tainei este numai episcopul, pe când săvârşirea de către preot este cu totul excepţională, ca o

favoare acordată de papa. Această diferenţă de concepţie dintre ortodocşi şi catolici a dat

naştere la regretabilele certuri şi controverse dintre greci şi latini de pe vremea patriarhului

Fotie, cu prilejul creştinării bulgarilor. Este aci una din expresiile despotismului ierarhic, faţă

de clerul subordonat, specific catolicismului;

2. Cu privire la persoana subiectului (primitorului) tainei, la ortodocşi mirungerea se

administrează pruncilor îndată după botez; la catolici mirungerea a fost separată de botez,

fiind administrată numai copiilor de 12 ani (în chip excepţional de la şapte ani în sus), însoţiţi

de naşi ca la botez (dar alţii decât la botez). Practica este generalizată în Biserica romano-

catolică mai ales din sec. XIII înainte2;

3. Cu privire la modul de săvârşire (formă) la ortodocşii şi la eterodocşii răsăriteni

mirungerea se face prin ungerea organelor principale ale trupului, inseparabil unită cu botezul;

la catolici ungerea e redusă numai la frunte şi unită cu punerea mîinilor episcopului, cu

1 http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Mir_(tain%C4%83)

4

cuvintele : „Signo te signo crucis, et confirmo te chrismate salutis, in nomine Patris..”, etc.

adică : „Te însemn cu semnul crucii şi te confirm cu ungerea mîntuirii, în numele Tatălui” etc.

Această formulă catolică a înlocuit vechea formulă apostolică, întrebuinţată la

ortodocşi: Pecetea darului Sfîntului Duh.

Mirul e sfinţit la catolici, ca şi la noi, în Joia săptămînii Patimilor, dar nu de soborul

arhiereilor, ci de fiecare episcop în eparhia lui3.

Un obicei ai Bisericii Romei, a facilitat dezvoltarea practicii occidentale: dubla ungere

cu sfânta crismă după Botez. Prima ungere, înfăptuită de preot asupra neofitului. Ieşirea din

baia batismală, este desâvîrşită printr-o a doua ungere făcută de episcop pe fruntea fiecăruia

dintre noii botezaţi. Prima ungere cu sfânta crismă, a rămas legată de ritul Botezului; ea

semnifică participarea celui botezat la funcţia profetică, preoţească şi regească a lui Cristos4.

Ritul esenţial al sacramentului în ritul latin, sacramentul Mirului este conferit prin

ungerea cu sfînta crismă pe frunte, făcută cu impunerea mîinii şi însoţită de cuvintele:

„Primeşte pecetea darului Duhului Srînt”.

În Bisericile orientale, ungerea cu mir se.face, după o rugăciune de epicleză, asupra

părţilor mai impertante ale corpului5: fruntea, ochii, nasul, urechile, buzele, pieptul, spatele,

inimile şi picioarele, fiecare ungere fiind însoţită de formula: „Pecetea darului Duhului

Sfînt”6, (gr. Σφραγὶς δωρεᾶς πνεύματος ἁγίου)7.

II. 1. 1. Mirul în Biserica Ortodoxă

Utilizarea Sfântului şi Marelui Mir ca materie în taina Mirungerii, prin care noul botezat

primeşte plinătatea darurilor Duhului Sfânt şi pecetea lui Hristos, a apărut în momentul în care

înmulţindu-se numărul convertiţilor la creştinism, episcopii care în mod personal oficiau şi

administrau Taina Mirungerii prin gestul punerii mâinilor deasupra neofiţilor, nu au mai putut

administra personal această Taină8. Ei au fost nevoiţi să transmită preoţilor dreptul de a

administra Taina, în numele lor cu undelemnul sfinţit de ei persona9l. Sfinţirea untdelemnului

3 Pr. Prof. Ene Branişte, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în rev. O., an XI, nr. 4/1959, p. 507.4 ***Catehismul Bisericii Catolice, Editura Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 1993, pp. 285-290.5 http://biserica.org/ro/viataduhovniceasca/ghidpastoral/mirungere.htm6 Ibidem.7 http://ro.wikipedia.org/wiki/Mir_(tain%C4%83).8 Pr. Prof. Dr. Nicolae V. Dură, Dispoziţii şi norme canonice privind administrarea Sfântului şi Marelui Mir. Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir pe teritoriul tării noastre expresie elocventă a autocefaliei Bisericii Române de-a lungul secolelor, în rev. MMS., an LVII, nr. 1-3/1981, p. 39-41.9 Col. Răducanu Dumitru, Ce trebuie să ştim despre Sfântul şi Marele Mir, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti , 2002, p. 12. Sfântul şi Marele Mir se întrebuinţează în patru situaţii: 1) la săvârşirea Tainei Mirungerii după

5

pentru Mirungere, aşa cum se arată în can. 6 al Sin. local de la Cartagina10 era şi a rămas un

drept exclusiv episcopal ce constituie până astăzi semnul sau expresia concretă a autocefaliei

Bisericilor locale. Episcopul invocă Sfântul Duh asupra mirului ce devine întrucâtva

prelungirea mâinii sale şi astfel preoţii pot fără prezenţa fizică a episcopului dar în comuniune

cu el, să săvârşească ungerea cu Sf. Mir, îndată după ridicarea din apa botezului11.

I.1.1.1. Semnificaţia uleiului şi a ungerii, în Sfânta Scriptură

În vremurile mai de demult Taina Sfântului Mir, împărtăşirea credincioşilor, puterea de a

vindeca şi de aprorooci şi de avorbi în lmbi, împărtăşeau oamenilor puterea lui Hrisos cea

peste fire12.

În Sfânta Scriptură, alături de pâine şi vin, uleiul sau untdelemnul apare ca o

binecuvântare a lui Dumnezeu (Deuteronom 7, 13; Ieremia 31, 10). Absenţa sau privarea de

el este o pedeapsă pentru necredincioşie, iar abundenţa lui un semn de mântuire (Ioil 2, 19)

şi simbol al fericirii veşnice (Oseea 2, 24).

Untdelemnul nu este, însă, numai aliment ci şi un unguent sau o mireasmă care

parfumează corpul (Amos 6, 6; Efeseni 2, 12), întăreşte membrele (Iezechiel 16, 9), vindecă

şi calmează rănile (Isaia 1, 6; Luca 10, 34), precum şi sursă de lumină atunci când e folosit

în candelă (Ieşire 27, 20; Matei 25, 3-8).

Uleiul de măsline este simbolul binecuvântării divine, iar măslinul verde este simbolul

omului binecuvântat de Dumnezeu (Psalmi 51, 7; 127, 3).

Uleiul este şi simbolul bucuriei pentru că el, ca şi bucuria, face să strălucească faţa

omului (Psalmul 103, 15).

Legătura interioară între iubirea Fiului şi lucrarea Sfântului Duh, pentru a aduce pe

oameni la Dumnezeu-Tatăl, explică săvârşirea sfinţirii Marelui Mir, tocmai în cadrul

Sfintei Euharistii din Sfânta şi Marea Joi. De altfel, din Euharistia aceleiaşi zile se pregăteşte

în mod special Sfânta Euharistie pentru tot anul, arătându-se prin aceasta că izvorul mântuirii

botez; 2) la reprimirea celor de alte confesiuni sau religii la Ortodoxie; 3) la sfinţirea Bisericii; 4) la sfinţirea Antimiselor.10 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note şi comentarii, Sibiu, 1992, p. 126.p. 245. „Zis-au toţi episcopii: pregătirea Sfântului Mir şi consacrarea fecioarelor să nu se facă de prezbiter; nici nu este îngăduit prezbiterului să împace pe cineva la Liturghia publică; aceasta este părerea tuturor”, (can. 6, Sin. Cartagina).11 Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă şi în Bisericile Vechi-Orientale, în rev. O., an XXXIX, nr. 2/1987, p. 70.12 Nicolae Cabasila, Despre Viaţa în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1997, p. 99.

6

noastre este iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru noi. întrucât în Biserica primară Botezul

adulţilor se făcea mai ales de Sfintele Paşti, se poate vedea, de aici şi mai bine legătura între

Botez, Mirungere şi Euharistie.

Vrednic de reţinut este şi faptul că ungerea lui Iisus cu mir de mare preţ s-a făcut de către

o femeie, cu câteva ziele înainte de Cina cea de Taină, pe când se afla în Betania, în casa lui

Simon Leprosul. Iisus însuşi a dat o semnificaţie neaşteptată acestui gest de preţuire şi

respect, zicând: „Ea (femeia), turnând mirul acesta pe trupul meu a făcut-o spre îngroparea

Mea” (Matei 26, 12). De altfel, Trupul Domnului a fost uns cu smirnă şi aloe de Iosif din

Arimateea şi de Nicodim când a fost pus în mormânt (Ioan 19, 39). Când după moartea şi

îngroparea lui Iisus femeile purtătoare de miresme s-au dus la mormântul Lui ca să-L ungă

(Marcu 16, 1), El nu mai era printre cei morţi, înviase. Ceea ce voiau să facă ele acum, când

era prea târziu, făcuse deja, cu anticipaţie, în Betania.

Este posibil ca Sfinţii Părinţi care au stabilit slujba sfinţirii Marelui Mir în Săptămâna

Sfintelor Patimi, între învierea lui Lazăr şi învierea lui Hristos, să fi făcut şi legătura aceasta

cu folosirea mirului de mare preţ pentru ungerea Trupului lui Iisus, căci prin jertfa şi învierea

Sa mântuitoare, Iisus a arătat că El este Hristosul sau „Unsul lui Dumnezeu”, Arhiereu şi

împărat, pentru veşnicie. La o astfel de înţelegere a tainei se ajunge mai ales dacă ţinem

seama de sensurile duhovniceşti multiple şi bogate pe care le au uleiul şi ungerea în Sfânta

Scriptură.

I. 1. 1. 2. Taina Mirungerii

Conform învăţăturii noastre de credinţă, bazată pe cuvintele Mântuitorului, intrarea în împărăţia

lui Dumnezeu se face prin Taina Botezului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va

putea intra în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Din practica Sfinţilor Apostoli, observăm că

ei nu socoteau că este suficientă numai Taina Botezului pentru începutul vieţii creştine şi pentru

mântuire, ca dovadă este faptul că ei administrau celor de curând botezaţi şi cea de-a doua

Taină, care să confere acestora împărtăşirea de darurile Duhului Sfânt, pe care şi ei îl primiseră

la Cincizecime. Urmând practica din Vechiul Testament, prin care darurile spirituale se

transmiteau prin punerea mâinilor, ca semn văzut, peste capul primitorului, Sfinţii Apostoli au

administrat la început această a doua Taină, care nu era alta decât ceea ce numim noi astăzi

Mirungerea, prin acelaşi act al punerii mâinilor, aşa cum au procedat Sfinţii Apostoli Petru şi

Ioan cu cei botezaţi de către diaconul Filip în Samaria, peste care şi-au pus mâinile şi au primit

Duhul Sfânt (Fapte 8, 14-19)13.

13 Nicolae Cabasila, Despre Viaţa în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1997, p. 101..

7

Mai târziu, ţinând cont de aceeaşi practică iudaică, prin care confirmarea aleşilor

Domnului, cu rol important în viaţa poporului, se făcea cu untdelemn binecuvântat de

Arhiereu sau Marele Preot, Sfinţii Apostoli au înlocuit punerea mâinilor cu ungerea celor nou

botezaţi cu untdelemn sfinţit. La aceasta a contribuit şi faptul că cei care crezuseră în Hristos,

care înseamnă „uns”, au luat numele de creştini, adică de unşi sau aleşi ai credinţei celei noi.

De aceea şi găsim, în Noul Testament expresia „ungere” (II Cor. 1, 21-22; I Ioan, 2, 20, 27).

Înmulţindu-se numărul creştinilor, Sfinţii Apostoli au trebuit să încredinţeze săvârşirea acestei

Taine urmaşilor la conducerea Bisericii sau a comunităţilor creştine, adică Episcopilor, singurii care

aveau dreptul să sfinţească untdelemnul de ungere, aşa cum se arată în Canonul 6 al Sinodului local

de la Cartagina, din secolul al IV-lea.

Pentru o vreme Episcopii au fost ei înşişi administratorii Mirungerii, dar, înmulţindu-se

comunităţile şi parohiile creştine, au trebuit să transmită preoţilor dreptul de a săvârşi Taina,

însă cu untdelemn sfinţit de episcopi. Cu vremea la acest untdelemn s-a adăugat vin curat şi

alte elemente, balsamuri, aromate şi alte esenţe, ajun-gându-se până la numărul de 36-38

elemente, multe din acestea fiind produsul unor plante medicinale care cresc şi la noi,

adăugându-se unele rezine din Orient, cu care au alcătuit, împreună, ceea ce numim Sfântul

şi Marele Mir.

Catolicii administrează şi ei Taina Maslului celor bolnavi conform îndemnului Sfântului

Apostol Iacob. Taina se mei întâlnrşte şi în Biserica Germană şi Elveţiană cu mici

diferenţe14.

I. 1. 1. 2. 1. Semnificaţia uleiului şi a ungerii, în Sfânta

Scriptură

În Sfânta Scriptură, alături de pâine şi vin, uleiul sau untdelemnul apare ca o

binecuvântare a Iui Dumnezeu (Deuteronom 7, 13; Ieremia 31, 10). Absenţa sau privarea de

el este o pedeapsă pentru necredincioşie, iar abundenţa lui un semn de mântuire (Ioil 2, 19)

şi simbol al fericirii veşnice (Oseea 2, 24).

Untdelemnul nu este, însă, numai aliment ci şi un unguent sau o mireasmă care

parfumează corpul (Amos 6, 6; Efeseni 2, 12), întăreşte membrele (Iezechiel 16, 9), vindecă

şi calmează rănile (Isaia 1, 6; Luca 10, 34), precum şi sursă de lumină atunci când e folosit

în candelă (Ieşire 27, 20; Matei 25, 3-8).

14 Pr. Prof. Ene Branişte, Cultul Bisericilor vechi-Catolice în comparaţie cu cel ortodox şi cu cel catolic, în rev. O., an. XX, nr. 1/1968, p. 54.

8

Uleiul de măsline este simbolul binecuvântării divine, iar măslinul verde este simbolul

omului binecuvântat de Dumnezeu (Psalmi 51,7; 127, 3).

Uleiul este şi simbolul bucuriei pentru că el, ca şi bucuria, face să strălucească faţa

omului (Psalmul 103, 15).

A oferi uleiul-parfum cuiva, este semn de preţuire şi prietenie (Luca 7, 46) 1

Untdelemnul ungerii împărăteşti se numeşte în modul cel mai înalt untdelemnul bucuriei

(Psalmul 44, 9), semn exterior al alegerii divine, însoţită de revărsarea Duhului peste cel ales

(1 Regi 10, 16; 16, 13).

Această legătură între ungere şi Duhul Sfânt se află la originea simbolismului

fundamental al Tainei Mirungerii cu untdelemnul bucuriei (Evrei 1, 9; Psalmul 44, 9) şi a

Maslului, ca vindecare (Luca 10. 34; Marcu 6, 13; Iacob 5, 14-15)15.

Ungerea cu untdelemnul parfumat era simbolul comuniunii frăţeşti şi al bucuriei

poporului lui Israel adunat la Ierusalim pentru marile sărbători (Psalmul 132, 2) sau

mângâierea fiilor Sionului întorşi din exil (Isaia 61, 3).

Ungerea ca sfinţire sau consacrare are o semnificaţie deosebită în Sfânta Scriptură.

Astfel, vedem că erau consacrate prin ungere cu untdelemn unele obiecte de cult, în special

altarul templului (Ieşire 29, 36; 30, 26-29; Levitic 8, 10), dobândind astfel o sfinţire

deosebită. Un ritual asemănător a săvârşit Iacob, după ce a văzut scara ce lega cerul şi

pământul, iar pe ea coborau îngerii. El a pus acolo o piatră peste care a turnat untdelemnul,

pentru a marca locul prezenţei divine, de aici numele de Bethel (casa lui Dumnezeu):

„Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului” (Facere 28, 17-

19; 31, 13; 35, 14).

Ungerea împărătească se face de către un om al lui Dumnezeu, profet sau preot. Saul şi

David au fost unşi de către Samuel (I Regi 10, 1; 16, 13). Iehu de către un profet trimis de

Elisei (IV Regi 9, 6). Regii lui Iuda au fost unşi în templu de către un preot sau de către

arhiereu (mare preot).

Prin ungere, regele devine părtaş al bucuriei Duhului lui Dumnezeu. „Şi a luat

Samuel cornul cu mir şi l-a uns pe David în mijlocul fraţilor lui, şi a odihnit Duhul

Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea” (I Regi 16, 13).

Numele de „Unsul Domnului” - destinat mai întâi regelui lui Israel - devine apoi titlul

mesianic. Psalmul 2, 2 care vorbeşte de Dumnezeu şi de „Unsul Său” este interpretat în sens

mesianic (Fapte 4, 25-28), adică el se referea la Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

15 http://biserica.org/ro/viataduhovniceasca/ghidpastoral/maslu.htm.

9

Ungerea sacerdotală. Preoţii şi în special arhiereul Vechiului Testament sunt unşi.

Astfel, Aaron16 este uns preot de către Moise. Arhiereul este numit şi „preotul” „sfinţit prin

ungere” sau „preotul miruit” (Levitic 4, 5; 16, 32)17.

Dar, atât ungerea împărătească cât şi cea sacerdotală erau prefigurare şi pregătire a venirii

lui mesia - Hristosul sau Unsul Domnului. Aproape tot simbolismul ungerii şi al folosirii

untdelemnului se referă la Taina lui Hristos.

Ungerea lui Hristos menţionată în Noul Testament este botezul Său: „Cum a uns

Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta” (Fapte 10, 38). De aceea, în Biserică,

Sfântul Duh, cu darurile Sale, pune în evidenţă taina mântuirii şi a vieţii veşnice descoperite

în şi prin Hristos - unsul lui Dumnezeu.

I. 1. 1. 2. 2. Înţelesul şi folosul Sfântului Mir în viaţa

Bisericii

Mirungerea urmează imediat după botez. După chipul Epifaniei, mirungerea se

integrează în iniţierea creştină. Unirea celor două taine este foarte veche. Doctrina patristică

despre sensul acestei legături este foarte clară: botezul reîntipăreşte chipul dumnezeiesc

întunecat, iar ungerea îi redă asemănarea cu Dumnezeu. Acesta este darul desăvârşirii („fiţi

desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este”) şi darul sfinţeniei {„fiţi sfinţi,

cum şi Eu sunt sfânt”). Mirul - este „chiar simbolul părtăşiei noastre la Duhul Sfânt”. Ungerea

ne încorporează în omenitatea lui Hristos, ea ne deschide sufletul pentru sfinţenie; aceasta este

turnarea directă a harului dumnezeiesc necreat, în suflete. Dăruirea Sfântului Duh este deja

dăruirea împărăţiei: Duhul este numit împărăţie şi El pune începutul împărăţiei lui Dumnezeu

în noi. Botezul reproduce în viaţa fiecărui neofit Patima Domnului şi Pastele, iar ungerea cu

sfântul mir este Cincizecimea noastră. Trezirea la viaţă, care este botezul, este urmată de

unirea cu Duhul, cu lucrările Sale, ca să poată fi actualizat darul infuzat. Hristos purtătorul de

duh (pnevmatofor) trimite Duhul peste noi, ca să ne sfinţească martori şi profeţi. După

Nicolae Cabasila, Duhul ne dă „puterea să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu”18. „Nu uitaţi pe

Duhul Sfanţ, în clipa luminării voastre, El este gata să însemne sufletul vostru cu pecetea Sa”.

Rugăciunea asupra mirului cere „o putere dumnezeiască şi cerească ca să întărească (pe

primitor) şi să-1 facă neclătinat”.

16 Sfântul Ambrozie, PSB, Scrieri Partea a doua, Ed. I. B. M. al B.O.R., 1994, p. 16.17 Mgr. Chiţu I. Viorel, Raportul dintre Cultul Vechiului Testament şi cultul creştin, în ST., an XIII, nr. 5-6/1961, p. 309.18 Nicolae Cabasila, Idem, p. 99.

10

Sfinţirea sfanţului mir, compus din ulei de măsline şi din mirodenii de mare preţ (în

număr de 57), se face în Joia Mare, de însuşi patriarhul Bisericii, ceea ce dovedeşte măreţia

evenimentului. Uleiul (mirul) nu este un instrument, ci este purtătorul Duhului care-L arată pe

Hristos. Epicleza asemănătoare cu epicleza euharistică cere Tatălui să-L trimită pe Duhul

Sfânt şi să coboare ca „ungere împărătească”; nu este vorba numai de o putere care emană de

la Duhul (rugăciunea latină), ci este Hristos care vine în Duhul, este parusia Sa, ca să ni Se

împărtăşească nouă. „Teama şi bucuria, un zel sfânt să ne însufleţească... în ziua aceasta, o

dumnezeiască taină se împlineşte. în această clipă, ceata sfinţilor apostoli şi-a întins mâinile

peste noi”.

Prin epicleza, uleiul devine „darul lui Hristos care-L coboară pe Duhul Sfânt, prin

prezenţa divinităţii” (Sfântul Chiril, Cateheze). Aceasta este învăţătura pe care o împărtăşesc

Părinţii asupra prezenţei reale a Duhului Sfânt.

Mirul este elementul sub care Duhul îşi tăinuieşte prezenţa Sa. Prin ungere „trupul şe

unge cu mir văzut, iar sufletul cu Duhul Sfânt”. Nu se face numai o „ungere pe frunte”, ci se

ung toate părţile trupului, pentru că fiinţa omenească „se pecetluieşte cu pecetea darurilor

Duhului Sfânt” în întregul iconomiei sale. Este, în adevăr, o fiinţă plină de dar în întregime.

Mirungerea nu este o simplă confirmare a făgăduinţelor de la botez, ci este o punere în

mişcare a tuturor puterilor harismatice. Ungerea este inspirată din sfinţirile Vechiului

Testament, iar hirotonia, adică punerea mâinilor, este înglobată în ungerea cu sfântul mir19.

Atunci când Iisus a fost botezat în Iordan: „îndată cerurile s-au deschis şi Duhului lui

Dumnezeu, s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El” (Matei 3, 16). De

aceea, şi Botezul creştinului este îndată urmat de ungerea cu Sfântul Mir, zicându-se formula

„Pecetea darurilor Sfântului Duh!”20.

Despre sensul duhovnicesc al acestei ungeri vorbesc Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel:

„Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi, este Dumnezeu,

Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre" (II Corinteni 1, 21-

22). "Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru

ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30; cf. I Ioan 2, 20 şi 27)21.

Sfânta Scriptură arată că Sfinţii Apostoli confirmă pe cei botezaţi şi prin punerea

mâinilor (Fapte 8, 16-17; 19, 2-6). Mai târziu, a rămas ca practică numai ungerea, pentru a

nu se confunda cu hirotonia.

19 Paul Evdokimov, Ortodoxia, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucureşti, 1996, pp. 301-303.20 Sfântul Ambrozie al Milanului, De sacramentis (despre Sfintele Taine) în rev. ST., an. XIX, nr. 9-10/1967, p. 581.21 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Ed. I.B.M. al B.O.R Bucureşti, 2003, p. 351.

11

Ungerea cu Sfântul Mir întăreşte calitatea de creştin a celui botezat şi îi dă putere să

crească duhovniceşte în iubirea lui Hristos. In acest sens, Sfântul Chirii al Ierusalimului

spune celor nou botezaţi: „Acum aţi devenit Hristoşi prin punerea pecetei Duhului Sfânt şi

aţi primit tot ce era prefigurat, deoarece voi sunteţi «icoane ale lui Hristos”. (Cateheza

mistagogică, III, 1-5).

Rugăciunile de sfinţire a Marelui Mir arată că acesta a fost folosit în primul rând pentru

mirungerea şi sfinţirea creştinilor. Iar mirungerea este numită: „ungere a nestricăciunii, armă a

dreptăţii, înnoirea duhului şi a inimii, scăpare de lucrarea diavolului” (Rugăciunea întâi). Sau

„ungere de bucurie a Duhului Sfânt, ungere a naşterii celei de a doua, ungere sfinţirii,

îmbrăcăminte împărătească, pavăză de vitejie, trezvia inimii, bucurie veşnică” (Rugăciunea

a doua). Sau „ungerea împărătească, ungere duhovnicească, apărător vieţii, sfinţitor sufletelor

şi trupurilor, untdelemn al bucuriei, care a fost cu adevărat în Legea Veche, iar în legea Nouă

strălucit, cu care au fost unşi împăraţii şi arhiereii şi toţi care după aceea, de la arhierei şi preoţi,

s-au uns până astăzi în Sfântul Botez, prin spălarea spre a doua naştere”. [...] „Fiind cei

însemnaţi cu Taina aceasta a Sfântului Mir, popor ales, preoţie împărătească, neam sfânt, şi

să poarte pe Hristos în inimile lor locaş al Tău, al lui Dumnezeu Tatăl în Duhul

Sfânt”22.

Iar apoi se precizează că „Ungerea cu Mir este numele Domnului şi Mântuitorul nostru

Iisus Hristos, al Unuia-Născut Fiului Tău, întru Care toată lumea văzută şi cea nevăzută se

umple de mireasma faptelor bune”23.

Atât compoziţia Sfântului şi marelui Mir (ulei de măsline, vin natural şi 36 de plante şi uleiuri

aromate), cât şi ritualul de pregătire şi de sfinţire a lui arată cât de bogată este semnificaţia lui

duhovnicească, şi cât de mare şi importantă este binecuvântarea şi lucrarea Sfanţului Duh care se

comunică Bisericii prin Sfanţul şi Marele Mir.

Pe lângă folosirea lui în săvârşirea tainei Mirungerii, Sfântul şi Marele Mir se mai

utilizează la sfinţirea bisericilor24, în special a altarelor, ca odinioară în Sfânta Scriptură; apoi

la sfinţirea antimiselor şi pentru reprimirea în Ortodoxie a celor căzuţi de la dreapta credinţă.

în privinţa aceasta, canonul 7.al Sinodului II ecumenic (din anul 381) prevede; „Pe cei

dintre eretici care se întorc la Ortodoxie [...]pecetluindu-i; adică îi ungem mai întâi cu

Sfântul Mir pe frunte şi pe ochi şi pe nări şi pe gură şi pe urechi şi pecetluindu-i zicem: Pecetea

darului Duhului Sfânt”.

22 ***Arhieraticonul, Rugăciunea a treia, Ed. I.B.M. al B.O.R Bucureşti, 1993, pp. 205-206 şi 231-232.23 Ibidem, , Rugăciunea a patra, p. 232.24 http://www.crestinortodox.ro/diverse/marele-mir-sfintirea-marelui-mir-118281.html

12

Se vede, aşadar, că prin Sfântul şi Marele Mir se pune temelie sfinţeniei în viaţa

Bisericii în Sfântul Duh şi se aduce în lume bucuria Sfântului Duh, Domnului-de-viaţă-

Făcătorul.

Sfinţirea Marelui Mir se face astăzi numai de către Bisericile Autocefale. înainte de a-i fi

recunoscută autocefalia, Biserica Ortodoxă Română primea Sfântul şi Marele Mir de la

Patriarhia de Constantinopol, deoarece Mitropolia Ţării Româneşti (a Ungrovlahiei) şi

Mitropolia Moldovei erau părţi componente, deşi cu o largă autonomie bisericească, în

cadrul Patriarhiei Ecumenice.

Totuşi, şi înainte de autocefalie, Marele Mir a fost sfinţit de câteva ori pe teritoriul ţării,

atunci când se întâmpla să fie prezenţi aici, venind după daruri, unii patriarhi răsăriteni. Aşa

de pildă, în 1513, la Târgovişte, marele Mir a fost sfinţit de către Patriarhul Ecumenic

Pahomie, al Constantinopolului.

După unirea Principatelor Române, Sfinţirea Marelui Mir s-a făcut pentru prima oară în

25 martie 1882, în catedrala mitropolitană din Bucureşti, numai de către ierarhi români. A

doua oară, s-a sfinţit în 1894, iar a treia oară în 30 martie 1906.

În România reîntregită, Marele Mir a fost sfinţit pentru prima dată la 15/28 aprilie

1921.

Iar după ridicarea scaunului mitropolitan al Ungrovlahiei la rang de scaun patriarhal, în

1925 s-a continuat sfinţirea Marelui Mir de 17 ori până în 1993 iar acesta de acum (1996)

fiind a 18-a oară25.

Deşi un eveniment rar, sfinţirea Marelui Mir este cerută azi mai des, pentru că poporul

român ortodox credincios şi jertfelnic, deşi se confruntă cu multe greutăţi, zideşte biserici şi

mănăstiri care trebuiesc sfinţite, împreună cu antimisele necesare.

După cum odinioară poporul ales, întors acasă din robie, era uns cu „untdelemnul

bucuriei”, tot aşa poporul român azi, scăpat din robia regimului ateu, are nevoie de întărirea

şi bucuria care vin din darurile Duhului Sfânt.

Momentul sfinţirii Marelui Mir este o afirmare a unităţii Bisericii noastre în comuniune

de dreaptă credinţă şi viaţă în Hristos cu Sfinţii Apostoli şi cu Sfinţii Părinţi din toate

timpurile, precum şi o manifestare azi a libertăţii, în coresponsabilitate şi purtare de grijă

pentru credinţă şi mântuire.

25 Arhieraticon, p. 190

13

II. COMPOZIŢIA MIRULUI

II.1. Compoziţia Sf. şi Marelui Mir

Este un amestec, obţinut prin fierbere, din 28 plante medicinale şi 8 rezine, într-un vehicol

cu ulei de măsline, virgin şi vin, la fierbere. Deci este o formulă magistrală, formată din 36 de

ingrediente, la care se mai adăuga unele uleiuri esenţiale, arome frumos mirositoare26.

26 Ovidiu Bojor, Răducanu Dumitru, Plante şi Miresme Biblice, Hrană pentru Suflet şi Trup, Ed. Fiat Lux, Bucureşti, 2007, pp. 202-204.

14

Tabelul 2. Ingrediente folosite pentru Sfântul şi Marele Mir de către Biserica Ortodoxă Română (BOR) şi Biserica română Unită cu Roma (Greco-Catolică, BU)Nr.crt.

BORDenumirea după

canoane 1993

BORDenumirea după

Sinod1906

BU Denumirea după canoane Gr. Maior,

1777

Identificarea după diverşi autori români

Identificarea după Vasile CRISTEA, Mircea TĂMAŞ, Sanda BERCE

Ulei de măsline Ulei de măsline Ulei Olea europaea (N, R, B-R) Olea europaea var. sativa

Vin natural Vin natural Vin Vitis vinifera (N, R, B-R) Vitis viniferaHypericum Hypericum Iarba Sfântului Ioan

denumită în greacă „coros”

Hypericum perforatum (N, R, B-R) Hypericum perforatum

Lignum balsami Lignum balsami, Balsam Holz

Balsam de lemn Myroxylon balsamum var. pereirae (N, R, B-R)

Amyris gileadensis(syn. Commiphora g.., C. opobalsamum,

Balsamodendron o.)Spina alba Spina alba, Juncus

aromaticusSpina alba (Pulvere de fructe din Istru şi Siria)

Eryngium campestre (N)- neprecizat (R, B-R)

- Silybum marianum(syn. Carduus marianus), pentru „Spina

alba”- Cymbopogon sp. pentru „Juncus

aromaticus”Piper Piper Piper Piper nigrum (N, R, B-R) Piper nigrum

Myrrha Myrrha Mirt - Commiphora myrrha (N)- Myrtus communis (B-R)

- neprecizat (R)

Commiphora myrrha(syn. C. molmol)

Cassia lignea Cassia lignea, Lignum acaciae

Lemn Egiptean de Cassia - Cynnamomum cassia (N, R)-Cassia angustifolia, C. acutifolia, C.

obovata, C. auriculata, C. aromaticum etc (B-R)

- Cynnamomum cassia(syn. C. aromaticum ) pentru “Cassia

lignea”- Acacia tortilis ssp. raddiana , pentru

“Lignum acaciae”Folium nardi indicae Folium indicum

(Folium nardiindicae

Indianische Spicanardt

Frunze de India - Microchloa indica (syn. Nardus indica; N)

- Nardostachys jatamansi(R, B-R)

- Cymbopogon narduspentru „Folium nardi indicae”

-Nardostachys jatamansi pentru „Indianische spicanardt”

Piper longum Piper longum Piper longum sau clove - Eugenia caryophyllata (N)- neprecizat (R, B-R)

- Piper longum- E. caryophyllata pentru clove

Fructus balsami Fructus Balsami (recte gemae

balsami), Balsam Knospen

Fructus balsami - Myroxylon balsamum var.pereirae (syn. Balsamum Peruvianum;

(N)- Balsamum tolutanum (R)

- Balanites aegyptiacus pentru „Fructus Balsami”

- Populus balsamifera ssp. balsamifera, P. euphratica pentru „Recte gemae balsami”

15

- Myroxylon balsamum,Abies balsamea, Copaifera,

Dipterocarpus (B-R)Cypericum radix Cypericum (Radix

cyperici)Galagant

- - Cupressus sempervirens(N, B-R)

- Cyperus flavescens (R)

- Cyperus longus, C. odoratus, C. esculentus pentru „Cypericum radix”

- Alpinia galanga, A. officinarum pentru galagant

Visci Visci grana, Mistel Beeren

Fructe de vâsc - Viscum album (N)- Folium Visci cum Stipites (R)

- neprecizat (B-R)

Viscum album (fructus)

Saliunca Saliunca (Celtica nardus)

Iarba Sfintei Maria Magdalena „chelticos” in

Greek

- Nardus celtica (syn. Valerianaceltica; N)

- neprecizat (R, B-R)

Valeriana celtica (sin. V. saliunca, Nardus celtica)

Cassia nigra Cassia nigra Cassia nigra - Cassia nigricans (N)- C. nigra (B-R)

- Cinnamomum cassia (R)

Cassia acutifolia, C. angustifolia, C. officinalis, C. occidentalis, C. nigrescens

Caryophilli (cuişoare) Caryophilli, Würz Neglein

Eugenia caryophyllata(N, R, B-R)

Eugenia caryophyllata (sin. Syzygium aromaticum, Caryophyllus aromaticus)

Rosmarini (semen) Semen roris marini (sive

Folia roris marini),Galben Kraut

Seminţe de rosmarin Rosmarinus officinalis(N, R, B-R)

Rosmarinus officinalis

Cinnamomum(scorţişoară)

Cinnamomum (recteCortex cinnamomi),

Zimmet

Cynnamon Cinnamomum zeylanicum(N, R, B-R)

Cinnamomum zeylanicum (syn. C. ceylanicum, C. verunm), also C.

burmannii, C. loureiriAsarum (radix) Asarum (Recte radix

asari)cabaret, Wurz Hasel

O plantă numită în greacă ‘asaron’

Asarum europaeum (N, R, B-R) Asarum europaeum

Maceris Maceris Lemnul Sfântului Toma „makaros” în Greacă

Myrisrtica fragrans (N, R, B-R) Myristica fragrans, seminţe, aril (caruncul)

Stachis Stachys (Marubium album), weisser Andorn

Plantă numită stahos in Greek

Stachys germanica (N)Betonica officinalis (R)

- neprecizat ( B-R)

Stachys officinalis (syn. Betonicaofficinalis) pentru „stachis”

- Marrubium vulgare, M. album pentru „Marubium album”

Zingibens Zinziberus, Ingber Ginger Zingiber officinale (N, R, B-R) Zingiber officinalePalitum (Caulis

muscota, nucşoara)Palitum (Caulis

muscata)Myristica fragrans (N, R, B-R) Myristica fragrans, seminţe fără aril

(caruncul)

16

Maiorana (magheran) Maiorana Marjoram Majorana hortensis (N, R, B-R) Majorana hortensis (sin. Origanum majorana)

Zedoaria zedoaria, Zitwer O plantă numită ‘zutompa’ în greacă

Curcuma zedoaria (N)- neprecizat (R, B-R)

Curcuma zedoaria

Calamus aromaticus Calamus aromaticus Calamus aromaticus - Acorus calamus (syn. Calamus aromaticus; N)

- Calamus draco (R)- neprecizat(B-R)

Acorus calamus (sin. Calamus aromaticus)

Inula Inula, Alandt O plantă numită elenionsau rasdon

Inula helenium (N, R, B-R) Inula helenium, poate I. graveolens, I. viscosa ssp. mediterraneum

Aristolochia Aristolochia O floare aristolohia în Greacă

Aristolochia clematitis(N, R, B-R)

Aristolochia clematitis

Iris (stânjenel) Iris, O plantă care creşte în apă

petetos în greacă

Iris florentina (N)- I. Pseudo Acorud (R)

-neprecizat (B-R)

Iris germanica, I. florentina, I. pallida

Lignum aloes Agallochon, Lignum aloés,

Lemn de aloe - Aloe (N, B-R)- A. ferox, A. vera, A. succotrina (R)

Aquilaria malacensis (sin. Gyrinopsis m.)

Terebentina Terebentina Rezină lichidă, terebintină în Greacă

- Pinus sylvestris (N)- Pistacia terebinthus (B-R)

- Pinaceae (R)

Pinus pinea, P. pinaster, P. halepensis (s.l.), P. sylvestris etc.

Myrobalanus indicus Myrobalanus indicus,Balanus aegyptiaca,

Glandes unguentariaeMirobalanon în Greacă

- Myrobalanus indicus (N)- Terminalia indica, T. bellirica (R)

- neprecizat (B-R)

Balanites aegyptiacus (sin. Balanus aegyptiaca)

Landanum Ladanum Ladanus Cistus labdanum (N, R, B-R) Cistus ladanifer, C. villosus ssp. creticus (syn. C. creticus)

Olibanum (tămâie) Olibanum, Weihrauch Tămâie de Liban - Boswellia serrata (N),B. carterii, B. sacra (B-R),

- B. c., B. serrata, B. papyrifera (R)

Boswellia carterii (syn. B. sacra), B. frereana, B. serrata (syn. B. glabra)

Bdelium Bdelium Lemn de Araviia, bohos in Greek

- Commiphora africana (N)- C. agallocha (R)- neprecizat (B-R)

Commiphora africana (sin. Balsamodendron africanum), C. wightii

Styrax Styrax (lichid) (calamita)

Styrax

Stirax calamita Styrax benzoin (N, R, B-R) - Liquidambar orientalis, L. styraciflua, L. formosana, pentru „styrax (liquida)”

- Styrax officinalis, S. benzoin, S. tonkinense, S. obassia, pentru „sive

(calamita)”Onobalsamum Opobalsamum Balsam gravy (juice) neprecizat (N, R, B-R) Commiphora opobalsamum, pentru

17

„opobalsamum” and not „onobalsamum”

Moschus Moschus (verus) moshos Moschus moschiferus(N, R, B-R)

- Moschus moschiferusColectivul sugerează utilizarea de seminţe de Abelmoschus moschatus (syn. Hibiscus

abelmoschus)Cypress tree Cupressus sempervirens

(N, R, B-R)Cupressus sempervirens

Chamomille Matricaria recutita (N, R, B-R) Matricaria recutitaCasiia reed - neprecizat (N, R, B-R) - ?

N- Nuţiu 2007, R- Răducanu 2002, B-R- Bojor et Răducanu 200727

27 Vasile Cristea, Mircea Tămaş, Sandală Berce, The plants in the composition of the great and holy chrism, Contribuţii Botanice, XLIII, 2008, p. 194.

18

II. 1. 1. Produse vegetale şi animale ce intră în

compoziţia Sf. şi Marelui Mir

Untdelemnul - este simbolul liturgic-religios-natural - folosit nu numai ca element

indispensabil pentru hrana omului şi ca pe un balsam pentru vindecarea rănilor (de aici

importanţa rezidului de la prepararea Mirului pentru lumea medicală), ci şi ca materie de

jertfa, simbolizând pacea şi Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celui botezat. în creştinism

untdelemnul e folosit în cult, în diferite ingrediente: la Botez, la Sf. Maslu (când se face

slujba specială unui bolnav şi preotul îl unge de şapte ori cu untdelemnul sfinţit, pentru

tămăduirea şi curăţirea lui de păcate), la sfârşitul Liturghiei, când se miruiesc credincioşii28.

Natura penetrantă, a untdelemnului simbolizează puterea divină care este introdusă, prin

ungere, în locuri şi oameni şi le apără de stricăciune.

Olive oleum, Uleiul de măsline este extras din măsline, fructele coapte ale plantei Olea

Europae, şi conţine 80% trioleină, acizi graşi liberi ca: palmitic, oleic, stearic, linoic şi li-

noleic29. Este un lichid galben cu nuanţă verzuie, gust dulceag şi miros plăcut, reacţie acidă,

se întrebuinţează ca vehicul la prepararea Sfântului şi Marelui Mir.

Uleiul de măsline trebuie să fie virgin, adică prima extracţie, să se importe în bidoane de

20-25 litri pentru eficienţa economică, şi să se procure în anul când se prpară sfântul Mir.

Termenul lui de valabilitate fiind limitat, se păstrează la temperatura de +8°C. Când se

prepară Sfântul şi Marele Mir toată cantitatea de ulei va fi ţinută la temperatura camerei

+25°C, pentru fluidificare. Pentru prepararea Sfântului şi Marelui Mir se procură ulei de

măsline de la o singură firmă, de preferinţă grecească sau italiană, care să aibă certificat de

garanţie, data de preparare şi de expirare.

Olea europea L. este un arbore fructifer totdeauna verde, cu trunchiul adesea strâmb,

cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul si mai ales pentru fructele lui

bogate m ulei. Ramura de măslin este simbol al păcii. Face parte din Familia Oleaceae30.

În limba română Olea europea L. are denumirea populară de „Măslin”, în limba

ebraică “Zaith”, în limba greacă “Elaia”, în limba franceză “Olivicr d'Europe”, în limba

germană “Olivenbaum”, în limba engleză “Olive”.

Se cunosc următoarele menţionări biblice:

Ieşirea 25:6, „untdelemn, pentru candele, miresme pentru mir şi pentru

28 http://ro.orthodoxwiki.org/Mir29 http://www.heilpflanzen-welt.de/buecher/BGA-Commission-E-Monographs/0275.htm30 http://en.wikipedia.org/wiki/Olive

19

tămâia cea binemirositoare” (acest verset lipseşte din textul grecesc, ediţiile româneşti l-au

preluat din versiunile ebraice);

Ieşirea 30:24, “casie, cinci sute de sicii - socotiţi după siclul sfânt precum

şi un hin de untdelemn de măsline”;

Leviticul 8:12, “Moise a turnat mir pe capul lui Aaron şi 1-a uns şi 1-a sfinţit”;

I Regi 16:13, “Atunci Samuel a luat cornul cu untdelemn şi 1-a uns în

mijlocul fraţilor săi, şi Duhul Domnului a venit năprasnic peste David, din ziua aceea şi de

atunci înainte. Apoi Samuel s-a ridicat şi a plecat la Rama”;

Psalmul 22:5, “Masă ai pregătit înainte-mi, de faţă cu cei ce mă necăjesc;

uns-ai cu untdelemn capul meu iar paharul tău mă'mbată de parcă'ar fi prea tare”;

Facerea 8:1, “Şi porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată avea în cioc

o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe faţa pământului”;

Judecători 9:8, „S-au dus cândva copacii să-şi ungă un rege. Şi i-au zis

măslinului: Domneşte peste noi! Dar le-a răspuns: Oare-mi voi lasa seu grăsimea cu care

oamenii îl preamăresc pe Dumnezeu?”;

Iov 29:6, “Când drumurile mele erau scăldate-n unt (de lemn de măslin) şi

munţii mei, izvoare cu revărsări de lapte?”;

Ps. 51:8, “Dar cu sunt ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu; eu în

mila lui Dumnezeu am nădăjduit în veac şi în veacul veacului”;

Ps. 127:3, “Femeia ta va fi ca şi vie roditoare în laturile casei tale; fii tăi, ca

nişte tinere odrasle de măslin împrejurul mesei tale”;

Isaia 17:6, “Ca şi cum într-însa ar rămâne paie, ca şi cum ar fi nişte boabe

într-un măslin, două-trei pe vârf sau patru-cinci rămase pe crengi; aşa zice Domnul

Dumnezeul lui Israel”;

-Zaharia 4:3, “Deasupra lui, doi măslini: unul de-a dreapta candelei lui, iar

unul de-a stânga”;

Luca 7, 46: “Cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns

picioarele”;

Luca 10, 34: “si apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi

vin; şi punându-l pe dobitocul său, 1-a dus la han şi i-a purtat de grijă”;

Este un pom ce aparţine florei mediteraneene. Se plantează în locuri înalte plăcându-i

pământul uscat, arinos.

20

Măslinul are înălţimea de 6-12 m, din cauza încolăcirii nodurilor, are o înfăţişare

deosebită. Lemnul este galben cu dungi negre, având diverse utilizări. Frunza Măslinului în

formă de lance este verde şi iarna, iar ramurile sunt foarte numeroase. Florile de Măslin

sunt dese şi mărunte, ca ale liliacului. Frunzele se dezvoltă din flori albe în formă de cruce, au

forma alunelor mai mari, culoarea fiind Ia început verde şi apoi neagră. Poate ajunge la o

vârstă foarte înaintată. Unii spun chiar că acest pom nu moare niciodată, deoarece mlădiţele

ce dau din rădăcini se pot dezvolta şi rodi. Pentru aceea şi Psalmistul zice: “Femeia ta va fi ca

o viţă plină de rod înăuntrul casei tale, iar copiii tăi ca nişte mlădiţe de măslin în jurul mesei

tale” (Ps. 128, 3).

Uleiul de măslin sau untdelemnul nu se extrage din sâmburi, ci din pulpa sau carnea

fructului (cu cât fructul este mai cărnos, cu atât uleiul este mai puţin şi inferior calitativ).

Din această constatare, vechii preoţi egipteni ziceau despre învăţăceii lor întocmai

cum se zice şi despre măslină - cu cât mai multă carne pe ea, cu atât mai puţin ulei, - adică

cu cât corpul este mai mare cu atât este mai puţin suflet, mai puţină minte în el.31

Homer numea uleiul de Măsline “lichidul de aur”. A fost medicament, substanţă

magică, sursă inepuizabilă de fascinaţie şi uimire; asemănător vinului, nu există două tipuri

de ulei de măsline la fel. Fiecare tip este influenţat de sol, climă, soi, vârstă, metode de

obţinere. Originea culturilor de măslin se pierde în negura vremii. O ipoteză spune că

măslinul s-ar fi născut în vremurile preistorice, în sudul Asiei, de unde s-ar fi extins în

Australia şi spre Grecia. Alte teorii indică bazinul mediteranean ca loc de origine a

măslinului. O altă teorie spune că ar proveni din Etiopia. Descoperirile arheologice indică

faptul că Măslinii sălbatici existau în insula Creta (Grecia) cu mult înainte de naşterea

civilizaţiei. Din Creta s-au răspândit în Egipt (2000 î. Hr.) şi Palestina (1800 î. Hr). în secolul al

Vl-lea î. Hr. apar în bazinul mediteranean, ajung în Tripoli, Tunis şi Sicilia. In Spania,

cultivarea măslinilor a fost introdusă în timpul dominaţiei maritime a fenicienilor (1050 î.

Hr.). După descoperirea Americii, Măslinul a traversat oceanul, iar în 1580 era cultivat în

Mexic, Peru, California, Chile şi Argentina; în orice caz, cea mai mare producţie de ulei de

măsline provine din regiunea Mediteranei.

Legenda spune că apariţia Măslinului a fost în Grecia, ca rezultat al conflictului

dintre Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa războiului şi a înţelepciunii. Se spune câ

Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră şi a început să curgă apa sărată; Atena a lovit cu

suliţa în pământ şi a răsărit un măslin. Cum pomul a fost considerat mult mai valoros pentru

31 http://web.odu.edu/webroot/instr/sci/lmusselman.nsf/pages/bibleplants2001

21

poporul din Atica, noul oraş a primit numele de Atena. Se spune că toţi Măslinii din Atena se

trag exact din cel dăruit de zeiţă oamenilor. Dominând maiestuos ţărmurile stâncoase ale

Greciei, Măslinii au ajuns în scurt timp „stâlpii” societăţii elene. Erau atât de preţuiţi, încât

cel care avea nesăbuinţa de a tăia un pom era condamnat la moarte sau exil. La rândul lui,

uleiul de Masline devenise cea mai de preţ marfă. Corăbiile erau construite în scopul de a-

1 transporta din Grecia spre centrele comerciale din zona Mediteranei.

Măslinul este simbolul gloriei şi păcii; el şi-a dat ramurile pentru slăvirea celor

victorioşi, fie în jocuri prieteneşti, în întrecerile olimpice, fie în războaie scăldate în sânge.

Coroanele confecţionate din ramuri de măslin erau oferite zeităţilor şi persoanelor extrem de

importante. Astfel de coroane au fost găsite în mormintele lui Tutankamon.

În Ţara Sfântă - Palestina - Măslinul este la mare preţ. Regele David avea paznici

care vegheau asupra culturilor şi a depozitelor, astfel ca preţiosul ulei din fructele sale să fie

în siguranţă.

Credinţa că uleiul de Măsline conferă putere şi tinereţe era răspândit în întreaga lume

antică. în Egipt, Grecia şi Roma se întrebuinţa foarte mult atât în scopuri medicinale, cât şi

cosmetice. De exemplu, în Mexic, a fost descoperită o listă cu ingrediente (fenicul, susan,

ţelină, creson, mentă, salvie, trandafir şi ienupăr) adăugate uleiului de Măsline pentru

obţinerea unor unguente.

Cel mai bun şi mai fin ulei se obţine din măsline încă necoapte. De aceea pentru a nu se

rupe crengile proaspete, Măslinele se culeg cu mâna. In “legiuirile casnice” ale lui Moise se

porunceşte anume să nu se scuture măslinul de tot. “Când vei bate Măslinul tău, să nu

scotoceşti apoi prin crengi, ci să laşi ce a mai rămas pentru străini, pentru orfani şi văduve”

(Deut. 24, 21). Măslinul era cultivat în toate colţurile Ţarii Sfinte pe suprafeţe întinse că, pe

drept cuvânt, se poate spune că el este emblema Palestinei. Pădurile de Măslin se întindeau pe

distanţe de ore, spre nord şi spre nord-est de Gaza, spre şesurile Şaronului. Prielnic culturii

Măslinului era şi şesul pe coasta feniciană. Culturile de Măslin făceau bogăţia Betleemului şi

acopereau coastele joase ale văilor Hebronului. Singura îngrijire pe care acest pom o cere este

aceea de a-1 altoi când este sălbatic, osteneală pe care el o răsplăteşte din belşug. Ţăranii din

Palestina - felahii - spun că viţa de vie e o “sitt” - o delicată doamnă de la oraş care necesită

multă îngrijire şi atenţie. Smochinul este o “fellaha” - o ţărancă deja bine întărită, care nu are

nevoie decât de puţină îngrijire. Măslinul este însă - o beduină care şi în locuri pustii şi

neumblate este încă destul de tare şi capabilă de muncă.

În Ierusalim era vestit pentru culturile de Măslin, aşa-numitul Muntele Măslinilor cu

grădina Ghetsimani, care în traducere românească înseamnă “Teasc de untdelemn”. Aceasta

22

este grădina mult iubită şi de Mântuitorul, Care foarte des venea aici să Se roage şi unde, de

altfel a fost şi prins. Incă şi astăzi sunt aici un număr de Măslini foarte bătrâni, despre care

tradiţia spune că ar fi chiar din aceia sub care Domnul se ruga.

În antichitate, Palestina exporta untdelemn Tirrului şi Egiptului. Uleiul de măsline era

întrebuinţat mai întâi pentru mâncare, apoi la sacrificii, la fabricarea Mirului, la arderi, precum

şi pentru alinarea şi vindecarea rănilor.

Măslinul este simbolul mândriei. După frunzele totdeauna verzi, el închipuie

nemurirea. Ramura de Măslin este simbolul păcii, iar ramurile multe şi stufoase sunt

Simbolul familiei numeroase. Există şi Măslin sălbatic, din fructele căruia se obţine un ulei

de calitate inferioară.

Din lemnul Măslinului se confecţionează obiecte de artă. Este mult preţuit pentru

lemnul său fin şi dens din care au fost ciopliţi heruvimii, uşile, cornişele şi stâlpii Templului

lui Solomon (I Regi, 6,23 şi 31-33).

Măslinul este pomenit în Biblie mai mult de 40 de ori, fiind unul dintre cei dintâi

arbori amintiţi în Sfânta Scriptură. Aşa de exemplu, după ce Potopul lui Noe încetează,

prima frunză pe care o aduce porumbelul de pe pământ este frunza de Măslin, lucru după

care Noe cunoaşte că apele au scăzut. Untdelemnul de măslin este considerat Untura

Orientului. Măslinele sunt mâncate fie fierte în ulei, fie conservate (murate). De cele mai

multe ori un Măslin dă până la 100-150 litri de ulei. În Palestina, fară pâine şi ulei săteanul

nu poate trăi, folosindu-1 chiar şi la iluminat. La serviciul Divin de la Cortul Sfant, în afară

de luminat, untdelemnul servea şi la ars în candelă, precum şi la ungerea sacră a regilor,

profeţilor, preoţilor. Nu rareori este întrebuinţat şi la vindecarea rănilor. Se dădea cu el pe

cap, ca simbol al curăţeniei totale lucru ce se observă până azi la călugării mănăstirilor din

Orient.

Untdelemnul de calitate inferioară se întrebuinţează astăzi la obţinerea săpunului, în

Palestina sunt multe întreprinderi de fabricare a săpunului din untdelemn de măsline şi astăzi.

Pentru scoaterea untdelemnului din măsline, se săpau în pământul Palestinei, două

rezervoare sau gropi de aproximativ trei metri cubi. Cel în care se tescuiau măslinele era

aşezat mai sus decât cel în care se scurgea uleiul. Măslinele erau călcate cu picioarele, cum

se calcă la noi strugurii, desigur după ce mai întâi erau desfăcute de sâmburi cu o roată mare

de piatră. Untdelemnul curgea în rezervorul de mai jos. de unde era scos şi vândut sau folosit

la mâncare. Untdelemnul - simbolul liturgic-religios-natural - este folosit nu numai ca

element indispensabil pentru hrana omului, ei şi ca un balsam pentru vindecarea rănilor. De

aici importanţa reziduului de la prepararea Sfantului şi Marelui Mir pentru lumea medicală şi

23

ca materie de jertfa, simbolizând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celui botezat; în

creştinism, untdelemnul este folosit în cult în diferite împrejurări; la botez, la Sfantul Maslu

(când se face slujba specială unui bolnav şi preotul îl unge de şapte ori cu untdelemnul sfinţit

pentru tămăduirea şi curăţirea lui de păcate); la sfârşitul Liturghiei când se miruiesc

credincioşii. Natura penetrantă a untdelemnului simbolizează puterea divină care este

introdusă prin ungere în locuri şi oameni şi apără de stricăciune.

Uleiul de măsline este un lichid pal, galben, cu nuanţă verzuie, gust iute şi miros

plăcut, reacţie acidă şi se întrebuinţează ca vehicul la prepararea Sfanţului şi Marelui Mir.

Pentru folosirea lui la prepararea Sfanţului şi Marelui Mir, uleiul de măsline trebuie să aibă

buletin de analiză, în care să fie specificată data de preparare şi de expirare, să fie virgin,

adică din prima extracţie, să se importe în bidoane de 20-25 litri pentru eficienţă economică,

de preferinţă de la o singură firmă grecească sau italiană şi să se procure în anul când se

prepară Sfântul Mir.

Termenul de valabilitate al uleiului de măsline este limitat la cea 3 ani. El se păstrează

la temperatura de + 8° C. Când se prepară Sfântul şi Marele Mir, toată cantitatea de ulei va fi

ţinută la temperatura de 15-20” C, în jur de 48 ore pentru fluidificare.

Uleiul de măsline de categorie superioară la 15 ml conţine 2 g grăsime saturată, 1,5 g

grăsime polisaturată, 13 g grăsime monosaturată, mai conţine valori irelevante de fibră

dietetică, zaharuri, vitamina A, vitamina C, calciu şi fier.

Uleiul de măsline se păstrează la loc răcoros. Temperatura de coagulare este de +6-8°

C. Termenul de valabilitate trebuie să fie indicat foarte clar în certificatul de calitate şi pe

fiecare ambalaj.

In general, uleiul de Măsline virgin are valabilitate 3 ani din momentul extragerii.32

Acţiuni şi întrebuinţări. Considerat de vechii greci cheia longevităţii şi păstrării sănătăţii

mentale, acest aliment - medicament poate face parte din farmacia casei. Cei ce vor să-şi

menţină inima sănătoasă şi arterele curate este suficient să ia opt săptămâni, pe lângă dieta

obişnuită, două linguri de ulei de măsline pe zi.

Pentru hipertensiune se iau 3 linguri pe zi, una dimineaţa, una seara şi una în salate. După

una, două luni de consum se vor vedea rezultatele. Uleiul de măsline controlează instalarea

diabetului la adulţi. Timp de 8 săptămâni se iau 2 linguri în fiecare zi pe stomacul gol, iar pentru

întreţinere 1 lingură pe zi toată viaţa.

32 16 Biserica Ortodoxă Română 1-4/2004, Documentare, Dumitru Răducanu, Op. cit, p. 238-243.

24

În bolile sistemului nervos se consumă în flecare dimineaţă o lingură de ulei, iar pentru

prepararea alimentelor este bine să se folosească numai ulei de măsline. Este un excelent

vermifug şi de aceea, copiilor li se vor da 3 linguriţe/zi.

În constipaţii se iau 2 linguri seara la culcare, timp îndelungat, fiind unul din cele mai

blânde laxative.

Este un antidot pentru otrăvuri, în caz de intoxicări cu ciuperci, până la venirea

medicului, se amestecă praf de cărbune de lemn cu ulei de măsline din belşug. Se înghite,

această combinaţie, ajutând astfel la neutralizarea otrăvirii.

Vezica biliară care la majoritatea femeilor este leneşă se stimulează cu una la două

linguriţe de măsline înainte de masă. Aceasta declanşează secreţia vezicii, înainte ca restul

mâncării să ajungă în stomac.

Datorită vitaminei E pe care o conţine, uleiul de măsline ajută la vindecarea ulcerului, el

funcţionează ca un pansament gastric şi se iau zilnic două linguriţe, timp îndelungat.

Uleiul de măsline este bun şi pentru uz extern contra căderii părului, contra gutei, contra

crăpăturilor pielii şi a călcâielor.

Uleiul de măsline este extrem de indicat şi în cazul tenurilor uscate şi ridate. Cu un strat

subţire de ulei, ungeţi-vă faţa, pe gât şi antebraţe, prin mişcări circulare şi repezi.

Uleiul de măsline - va fi ulei virgin, adică din prima extracţie şi se va procura cu data de

fabricaţie în anul în care se prepară Sfântul şi marele Mir. Este bine să se procure în ambalaje de

20-25 litri (pentru eficienţă economică), de la o singură firmă producătoare, serioasă, recunoscută

pe plan internaţional (ex. Grecia), cu certificat de garanţie şi cu datele de preparare şi expirare

înscrise pe fiecare ambalaj. Trebuie avut în vedere că uleiul de măsline coagulează Ia temperatura

de +8°C, de aceea, pentru a deveni lichid înainte de prepararea Sfântului şi marelui Mir, uleiul de

măsline se va ţine la temperatura normală a camerei, adică +25°C, timp de 60 de ore, înainte de a fi

întrebuinţat.

Vinum Vinul,este simbolul liturgic-religios, care, alături de pâine sunt, în cult, materia

Sfintei Euharistii instituite ca atare de Hristos însuşi, Care le-a întrebuinţat la Cina cea de Taină.

Ele sunt folosite şi la alte Taine şi Ierurgii: la cununie, la slujba litiei..., la sfinţirea bisericii, la

slujbele funebre (împreună cu coliva şi colacii la înmormântare şi parastase). Apa care se

amestecă cu vin în Sfântul Potir simbolizează apa care a curs odată cu sângele din coasta lui

Hristos pe cruce, apa şi vinul au devenit astfel două izvoare ale vieţii harului: apa Botezului şi

sângele Sfintei Împărtăşanii.

Vinul băutură alcoolică obţinută prin fermentarea mustului de struguri; conţine 7-16 %

alehool, în funcţie de cantitatea de zahăr conţinută de struguri, gust, buchet, etc.

25

În limba latină Vitis vinifera L. se denumeşte popular Vie, în limba ebraică Gheten, în

limba franceză Vigue Commune, în limba germană Edelrebe, în limba greacă Ampelos.

Prevederile şi semnificaţiile biblice sunt:

Facerea 9:20-21, “Noe a prins a fi lucrător de pământ şi a sădit vie. Şi a bătut vin şi s-a

îmbătat şi s-a dezgolit în cortul său”.

Matei 21: 33, “Ascultaţi altă parabolă: Era un om stăpân al casei sale, care a sădit vie; şi

a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea un teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor, iar

el s-a dus departe”.

Matei 9, 17. “... nici nu pune vin nou în burdufuri vechi, că altfel burdufurile crapă, vinul

se varsă şi burdufurile se pierd, ci vinul cel nou se pune în burdufuri noi şi se păstrează

amândouă”.

În Vechiul Testament viţa este menţionată de peste 60 de ori. Se pare că după

coborârea din corabie, Noe şi fiii săi au început să muncească pământul şi au sădit şi vie. Noe

a băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.

De obicei, cei mai buni struguri sunt făcuţi stafide, iar mustul strugurilor mai puţin

buni este fiert şi prefăcut într-un sirop care în limba arabă se numeşte dibis, de la ceea ce în

Facerea 43, 11 şi Iezchiel 27, 17 se numeşte miere.

Burdufurile, de care pomeneşte evanghelistul Matei (9, 17), sunt cele pe care orice

călător în Ţara Sfânta le poate vedea în spatele oamenilor sau asinilor, pe străzile oraşelor

palestiniene. Ele se fac din piele de capră şi sunt elastice. In timpul fierberii mustului, dacă

burdufurile sunt vechi acestea plesnesc, de aceea spune evanghelistul, nimeni nu pune vin

nou în burdufuri vechi.

Strugurele, după dulceaţa şi produsul său de must şi vin, este simbolul fericirii. Pe

vechile sarcofage creştine sunt, adesea înfăţişate, viţa, strugurii şi stoarcerea ca simboluri

ale patimilor morţii. Strugurii din rod mult sunt simbolul îmbelşugării, al unei stări de

fericire. Strugurele miraculos (Numeri 13, 24) ce l-au adus solii din Canaan, indică bogăţia

şi fertilitatea pământului. Stoarcerea strugurilor este simbolul patimilor, al nenorocirilor. Se

întâlneşte în Facerea 9. 20, Matei 21, 33, Facerea 43, ll,Ezdra27, 17, Matei 9, 17, Isais 5, 1,

Matei 21, 17, Ioan 15,5, Isaia 34, 4 etc33.

În simbolica Noului Testament, Viţa de vie, înseamnă împărăţia creştină, cu

nobilitatea sa faţă de păgânismul abrutizant. Viaţa de vie o întâlnim adesea ca decor pictural,

cu deosebire însă ca ornament în sculptură, pe coloanele bisericilor şi stâlpii iconostasului.

33 http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-04-19/simbol-vinul-in-biblie.html

26

Melchisedec, regele Salemului, dăruieşte o considerabilă cantitate de vin lui Avraam,

cu care trăia în condiţii de bună vecinătate.

Erau vestite podgoriile din Sichem. Via este icoana credincioşilor. Acest simbolism se

deduce din cuvintele: “Doamne, Doamne, caută din cer şi binecuvântează via aceasta, pe care

a sadit-o dreapta Ta” (Ps. 79, 14-35). In istoria simbolismului, mustul ca şi vinul este simbolul

bucuriilor materiale. Vinul mai este şi icoana sângelui. Cu totul altă însemnătate are vinul când

se bea din “Cupa Domnului”, când Domnul ţine o cupă cu vin din care beau oamenii (Ps. 74,

8-9; îs. 51; Ier. 25, 15). Cupa cu vin este simbolul pedepsei pe care o gustă toţi păcătoşii.

Rămân clasice învăţămintele lui Hristos şi ale Sf. Apostol Pavel brodate pe mlădiţele

viţei de vie şi legate de butucul ei.

Epicleza euharistiei, rugăciunea specială a preotului pentru prefacerea vinului în

Sângele Domnului, constituie întrebuinţarea superlativă ce se dă vinului.

Vinul este simbolul liturgic religios care, alături de pâine, este în cult materia Sfintei

Euharistii înnobilată ca atare de Hristos însuşi, Care Ie-a întrebuinţat la “Cina cea de Taină”.

Ele sunt folosite şi în alte Taine şi Ierurgii: la cununie, la slujba litiei, la sfinţirea bisericii, la

slujbe funebre (împreună cu coliva şi cozonacii la înmormântare şi parastase). Apa, care se

amestecă cu vin în Sfanţul Potir, simbolizează apa care a curs o dată cu sângele din coasta lui

Hristos pe cruce, apa şi vinul servind astfel, două izvoare ale vieţii: apa Botezului şi sângele

Sfintei împărtăşanii.

Vinul (lat. vinum), băutură alcoolică obţinută prin fermentarea mustului de struguri;

conţine 7-16 % alcool, în funcţie de cantitatea de zahăr conţinută de struguri, gust, buchet.

Pentru prepararea Sfanţului şi Marelui Mir, se foloseşte un vin vechi, curat, netratat,

clar, cu gust plăcut, de culoare citrin sau roze. Pentru prepararea a 300 litri de Mir, este

necesară procurarea a circa 800 litri de vin.

Este bine ca vinul să se aducă la locul preparării Sfântului şi Marelui Mir în butoiul în

care se păstrează sau în damigene colorate în coş de nuiele cu dopuri ermetice (plută). La

prepararea Sfântului şi Marelui Mir din anul 2002 s-a folosit un vin roz, foaite stabil şi cu gust

plăcut, cu vechime de peste doi ani, oferit de Mitropolia Olteniei (I.P.S. Mitropolit Teofan

Savu). Inconvenientul însă a fost acela că s-a transportat în ambalaje colorate tip canistră din

plastic, care poate să fi influenţat calitatea şi chiar compoziţia vinului, masele plastice cedând

la concentraţia alcoolică unii compuşi toxici, mai ales dacă vinul a fost ţinut o perioadă

îndelungata în aceste canistre. Pentru acest motiv nici o ţară din U.E. şi din lume nu

îmbuteliază vin în sticle din material plastic, ci în sticle colorate sau neutre, bine etanşeizate

cu dopuri de plută în cantităţi de cel mult un litru.

27

Pentru prepararea Sfanţului şi Marelui Mir se foloseşte un vin vechi, curat, netratat,

clar, cu gust plăcut, de culoare citrin sau rose. Pentru prepararea cantităţii de 300 litri de

Mir este necesară procurarea a cca. 800 litri de vin.

Vinul posedă o seric de virtuţi importante: este revigorant, euforizant, vasodilatator şi

tranchilizant, mai mult chiar, vinului i se atribuie şi proprietăţi antivirale, mai ales împotriva

virusului poliomielitic. Este folosit contra virusului herpetic şi a unor enteroviroze.

Vinul care intră ca vehicol, în compoziţia Sfântului şi Marelui Mir, trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii: să fie de culoare galben-citrin sau slab roze, cu o vechime

de la 2 Ia 4 ani, plăcut mirositor; să fie stabilizat şi netratat şi să fie adus în damigene din

sticlă, în încăperea unde se prepară Sfântul şi Marele Mir; să nu se aducă în canistre de mase

plastice, pentru că acest ingredient de mare importanţă liturgică îşi pierde calităţile când

este ambalat în mase plastice. (Nici o ţară din lume nu păstrează vinul în vase din mase

plastice).

Hypericum. Hyperici herba. Reprezintă vârfurile inflorite, uscate după recoltare, are

speciei Hypericum perforatum L. (Hypericaceae) sunătoare, poţarniţă.

Se recortează partea supraterestră nelignificată la inceputul infloririi şi se usucă la

temrperatura camerei. Este o plantă medicinală cunoscută şi folosită din vechime de poporul

nostru. La noi creşte prin fâneţe, pe marginea drumurilor şi a pădurilor, în locuri necunoscute.

în scopuri medicinale se întrebuinţează părţile terminale ale plantei îmbobocite şi înflorite, cu

un miros caracteristic şi gust aromat. Poate fi confundată cu alte specii nemedicinale, dar se

recunoaşte prin punctele translucide când sunt examinate prin transparenţă - de unde şi

denumirea de perforatum ce se dă acestei specii.

Produsul vegetal conţine: naftodiantrone (hipericina, pseudohipericina) localizate in

punctele negre de pe petale, antranoli şi diantrone; ulei volatil Localizat în pungile secretorii

ale petalelor şi frunzelor, flavonozide (rutozidă, hiperozidă), proantocianidoli, taninuri, ODP-

uri, .carotenoide vitamina C, derivati prenil-floroglucinolici (hiperforina), rezine. substanţe

minerale.

Acţiune: antiinflamatoare, antiulceroasă şi antidepresivă (hipericină), cicatrizantă

(flavone, taninuri, rezine), antimicrobiană faţă de stafilococul auriu (hiperforina, uleiul

volatil), coleretic-colagogd (ODP-uri), antipruriginoasă (uleiul volatil), capilaro-protectoare

şi diureticd (flavone).

28

Efecte adverse: hipericism manifestat prin ulceraţii, hernolizi, epilepsie.

Întrebuinţări: ulcere (gastric, duodenal sau de gambă), arsuri şi alte răni externe,

inflamaţii ale tractului uro-genital. colite, stări depresive.

Utilizarea indelungată poate cauza fenomene toxice cunoscute sub denumirea de hipericism

care constau in tulburări psihomotorii, eriteme edematoase care pot fi urmate de hemoliză şi

manifestări epileptiforme34.

Lignum balsami. majoritatea autorilor români apreciază ca acesta este un produs

patologic obţinut prin incizie făcută în trunchiul arborelui Myroxylon balsamum Harms var.

pereirae Baillon, Balsamum Peruvianum35. Alţi autori consideră că ar fi Amaris gileadensis

sin. Commiphora opobalsamum.

Myroxylon balsamum Harms var. pereirae este originar din America Centrală mai spre

nord. Numele este o interpretare eronată a originii sale, deoarece a fost iniţial condiţionat şi

livrat în Europa din porturile Callao şi Lima, din Peru. Balsam de Peru are utilizări în

medicină, în industria alimentară şi în parfumerie. Se utilizează, în tratamentul tusei, în

stomatologie, în supozitoare pentru hemoroizi, Are proprietăţi antibacteriene pe

Mycobacterium tuberculosis, precum şi pe bacterii comune care cauzează ulcer, H. pylori în

studiile in vitro.

Amaris gileadensis sin. Commiphora opobalsamum. Este specia de la care provine

Balsamul de Mecca sau de Gilead. El este menţionat în Biblie în Geneză 37:25 şi Ieremia

8:22, 46:11.

Spina alba este identificată în mod diferit:

Spina alba aromaticus indică specia Silybum marianum (syn. Carduus marianus, fam.

Asteraceae) şi nu Eryngium campestre36. Nuţu şi colab. în 2007 a identificat specia prin

Eryngium campestre. Pentru Juncus aromaticus Tămaş şi colab. indică Cymbopogon sp.

Armurariul (Silybum marianum sau Ciulinul Laptelui) este o plantă din familia

Asteraceae. Originară din Europa de Sud şi Asia, este răspândită astăzi în toată lumea. În

România creşte mai ales în zonele calde și însorite, precum Dobrogea. Seminţele (fructele)

sunt folosite în scopuri medicinale - din cauza conţinutului de silimarină cu acţiune

hepatoprotectoare)37.

34 Laura Bucur, Farmacognozie, Ed. Muntenia, Constanţa, 2008, pp. 126-127.35 http://www.worldagroforestry.org/treedb2/AFTPDFS/Myroxylon_balsamum.pdf36 Vasile CRISTEA, Mircea TĂMAŞ, Sanda BERCE, THE PLANTS IN THE COMPOSITION OF THE GREAT AND HOLY CHRISM, Contribuţii Botanice, XLIII, 2008, Grădina Botanică “Alexandru Borza” Cluj-Napoca, pp. 191-199.37 http://ro.wikipedia.org/wiki/Silybum_marianum

29

Eryngium campestre (Lamiaceae) este o plantă perenă, cu tulpina ramificată si

albicioasă, de altfel ca întreaga plantă. Frunzele rigide sunt sectate şi spinoase. Florile, mici,

albe, sunt grupate în inflorescenţe capituliforme, înconjurate de un involucru ţepos. Fructele

mici sunt cu spinişori. Este comună prin păşuni uscate38.

Compoziţie chimică: ulei volatil, saponozide, taninuri.

Utilizări: în tratamentul tusei convulsive şi în infecţii urinare. Rădăcinile sunt folosite ca

aliment39.

Piper s-a determinat a fi Piper nigrum (Piperul Negru).

Piper nigrum B.P., este originar din India de Sud, fiind cultivat extensiv si in alte regiuni

tropicale. Piperul Negru este picant datorita substantei numita piperina.

Compoziţie chimică: Uleiul volatil are o compozitie complexa. Pe langa piperina ca si

componente principale, are in compozitia sa terpene: pinen, camfen, sabinen, beta-bisabolen.

Actiune: Uleiul cu efect termo-activ poate fi utilizat pentru stimularea circulatiei

sanguine si, in special, pentru a stimula tonusul muscular. Are proprietati benefice,

analgezice si de inrosire a pielii, avand un efect de incalzire locala si de stimulare a

microcirculatiei periferice40.

Myrrha Myrrh (Engl.). Este identificată prin Commiphora myrrha sau Myrtus comunis.

Commiphora myrrha este specia din care se colectează o rezină, Smirnă de culoare roşie-

brună. Specia Commiphora myrrha este nativă din Yemen, Somalia, ca şi estul Etiopiei.

Rezina are proprietăţi antiseptice, anti-virale si anti-bacteriene în infecţii uro-genitale41.

Prin ardere răspândeşte un miros caractersitic, iar vaporii conţin acid benzoic, cu acţiune

dezinfectantă asupra căilor respiratorii.

Myrtus communis. Plantă cunoscută din vechime (din sec al XVII-lea se folosea ca

podoaba a miresei, florile albe şi plăcut mirositoare fiind simbolul castităţii) provine din

Europa de Sud, Asia, Africa de Nord. Această plantă, veşnic verde, arbust înalt de la 1 la 3 m,

are frunzele solitare sau câte două, plăcut mirositoare, sunt mici si albe. Infloresc primavara42.

Cei mai importanţi constituenţi ai uleiului volatil extras din Myrtus communis (până la

0.8% în frunze) sunt: mirtenol, acetat de mirtenil, limonen (23%), linalol (20%), pinen (14%),

cineol (11%), p-cimen, geraniol, nerol şi metileugenol43.

38 http://www.eplante.ro/plante-a-z/scaiul-dracului-rostogol-Eryngium-campestre.html39 http://en.wikipedia.org/wiki/Eryngium_campestre40 http://www.elmiplant.com/ro/Ingrediente/Piper-Negru-Piper-Nigrum41 http://www.theherbprof.com/hrbMyrrh.htm42 http://plantesiflori.elixir.ro/domenii.php?mnu=49043 http://www.food-info.net/ro/products/spices/myrtle.htm

30

Cassia lignea, se identifică Cinnamomum cassia şi alte specii ale genului

Cinnamomum din familia Lauraceae. Se folosesc scoarţele Cinnamomum cassiae cortex

cu acţiune antidiareică, antiemetică, antimicrobiană, astringentă, carminativă, spasmolitică.

Acaciae Lignum se referă la unele specii de Acacia (Fabaceae ), al căror lemn a fost

folosit de evrei pentru a face corturilor. Scoarţă de A. ssp. tortilis. raddiana este folosită ca

antiseptică, antiedemică, astringentă, febrifugă.

Folium nardi indicae, Frunze de nard. Nume dat mai multor specii de plante erbacee

din regiunea munţilor Himalaia (Nardosatchys), plantă cu rădăcină groasă, fibroasă şi foarte

aromată, cu frunze moi şi flori purpurii (Nardosatchys jatamansi D.C.44).

Esenţă parfumată extrasă de rădăcina din nard, din Nardos (Neogreacă).

Ingredientul mai poate fi identificat şi prin Cymbopogon nardus din familia Poaceae

originară din Asia.

Piper longum L. Fam. Piperaceae. Piper, Povrier Noir (Fr.), Black Peoper (Engl).

Este o plantă originară din India Orientală de la care se folosesc fructele sub denumirea de

piper, condiment cunoscut şi mult întrebuinţat în bucătărie. Se importă din Turcia,

Macedonia, Grecia etc. La folosirea lui, boabele vor fi mărunţite. Antiseptic, antitoxic,

carminativ, tonic stomachic. Este o plantă subţire, agăţătoare, cu fructe ovoide, galben-

portocaliu. Trăieşte prin colinele din Bengal şi mai ales în zona centrală Himalayană. Fructele

se folosesc sub formă de decoct, ca diuretice, stomahice, digestive. Studiile au confirmat

utilizările tradiţionale în afecţiunile respiratorii, bronşite, astm şi alte afecţiuni ale căilor

respiratorii. Unii autori identifică ingredientul prin florile speciei Eugenia caryophyllata.

Fructus balsami, Componenta identificată prin: Myroxylon balsamum var. pereirae

(Balsamum Peruvianum; (N) sau Balsamum tolutanum (R) sau Balanites aegyptiacus- pentru

„Fructus Balsami” şi Populus balsamifera ssp. balsamifera, P. euphratica pentru „recte

gemae balsami”

Balsamum tolutanum (FR X)

44 Viorica Istudor, Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, vol. II, Editura Medicală, Bucureşti, 2001, p. 25.

31

Definiţie: este oleorezina solidificată, obţinută prin incizii practicate în scoarţa arborelui

Myroxylon balsamum (L.) Harms var. genuinum (Royle) Baillon sin. Myroxylon toluiferum

H.B. et K. sin. Toluifera balsamum (L.) (Fabaceae).

Myroxylon toluiferum este un arbore inalt de 20 - 25 m, originar din Columbia (provincia

Tolu) şi Venezuela, care se cultivd qi in insulele Antile gi Caraibe, in Indiile de Vest.

Obţinere: se incizează in formi de ,,V” trunchiul arborilor până la lemn. Din noile pungi

secretoare schizogene formate, exudă un lichid siropos de consistenţa mierii. Acesta se scurge

în vase colectoare aşezate la baza inciziei (de obicei tigve scobite). Exudatul, in contact cu

aerul, în timp, se solidifică.

Compoziţie chimică: 70 - 80 % rezină (alcătuită din esteri ai toltnezinotanolului cu acidul

cinamic şi benzoic), hidrocarburi, alcooli (mono- şi sesquiterpenici), benzoat de benzil,

derivaţi fenilpropanici (eugenol), vanilal, 7 - 9 % ulei volatil în care a fost identificat acizi (6 -

8 % acid ,benzoic, 10 -15 % acid cinamic).

Acţiune: moderator al secreţiilor bronhice (expectorant), antiseptic.

Intrebuinţări: brongite şi alte afecţiuni respiratorii; ca fixator de produse volatile, în

parfumerie.

Forme farmaceutice: tinctură (Tinctura balsami tolutani - FRX) şi sirop (Sirupus balsami

tolutani), uneori se asociază cu sirop de Ipeca, in specialităti farmaceutice destinate

tratamentului tusei. Se poate impurifica cu colofoniu45.

Cypericum radix, a fost identificată în următoarele specii: Cupressus sempervirens

Cyperus flavescens (R), Cyperus longus, C. odoratus, C. esculentus pentru „Cypericum

radix”sau Alpinia galanga, A. officinarum pentru galagant.

Visci. Prin Visci botaniştii şi alţi specialişi su identificat specia Viscwn album (L.), (Fam.

Loranthaceae). Sunt ramurile tinere cu frunze recoltate înainte de formarea bacelor false, de

la specia Viscum album L. (Loranthaceae), vâsc.

Este o plantă semiparazitară, cu frunzele totdeauna verzi. Se întâlneşte în toată ţara. In

scopuri medicinale se întrebuinţează ramurile tinere, cu frunzele care se recoltează din

noiembrie până în aprilie, pentru ca produsul să-şi păstreze culoarea verde gălbuie. Se

usucă în poduri sau în încăperi aerisite, ferite de lumină. Se folosesc ramurile tinere cu

frunze Folium Visci cum Stipites şi se întrebuinţează ca hipotensiv, diuretic, anticanceros, sub

formă de macerat, preparat la rece.

45 Viorica Istudor, Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, vol I, Editura Medicală, Bucureşti, 2001, pp. 267-268.

32

Obţinere: se recoltează ramurile cu frunze înainte de formarea fructelor şi se usucă la

temperatura camerei.

Compoziţie chimică: lectine (viscumina). polipeptide (viscotoxine), poliholozide mixte

de tip mucilag (viscină), polioli. flavonozide. triterpene.

Cantitatea de lectine din vâsc depinde de anotimpul în care se recoltează (este mai mare

primăvara decât toamna sau iarna) şi de gazda parazitată (vâscul care parazitează mărul este

mai bogat în lectine decât cel de pe plop sau salcâm).

Acţiune: imunomodulatoare, analgezică şi antiinflamatoare.

Întrebuinţări: carcinoame de diferite etiologii şi afecţiuni inflamatorii degenerative de la

nivelul articulaţiilor (artroze, spondiloze).

Contraindicaţii: hipersensibilitate la proteine, tuberculoză46.

Saluinca – Cercetători români care s-au ocupat cu studiul produselor vegetale ce

intră în compoziţia Sfântului şi Marelui Mir au conchis că ingredientul Saluinca este

specia Nardus celtica sin. Valeriana celtica.

Valeriana celtica este o specie mică de valeriană, nativă din Alpi, de la care se utilizează

în fitoterapie rădăcinile.

Acţiuni: stomahică, carminativă, şi diuretică.

Cassia nigra. Ingredientul Casia nigra a fost identificat de specialişi prin următoarele

specii ale genului Cassia: Cassia nigricans, C. nigra (B-R) Cassia acutifolia, C. angustifolia,

C. officinalis, C. occidentalis, C. Nigrescens sau Cinnamomum cassia (R).

Caryophilli. Caryophilli flores (cuişoare) bobocii florali ai speciei Eugenia

caryophyllus (C. Spreng.) Bull. Et Harr, cuişoare (Myrtaceae), cu cel puţin 15% ulei volatil.

Compoziţie chimică: 15-20 % ulei volatil, 10-12% tanin, rezine, lipide, mucilagii şi

derivaţi 2-metil-benzopironici (eugenină, eugenitină, izoeugenitină, izoeugenitol)

Acţiune: antiseptică, antalgică, antihelmintică.

Întrebuinţări: afecţiuni bucale şi orofaringiene.

Rosmarini (semen): Rosmarin, Romarin (Fr), Rosmarinul oficinalis (L), Fam.

Labiatae. Mic arbust odorant, totdeauna verde; tulpina cu ramuri drepte; frunzele sesile,

lineare, coriacee, cu marginea răsucită, (revolută) pe partea inferioară albtomentoasă

(camcncsccnte); florile albastre, rar albe, dispuse în verticile la subţioara frunzelor, formând

împreună raeeme la vârful ramurilor. Această plantă plăcut mirositoare, originară din regiunea

mediteraniană, la noi numai cultivată prin grădini şi gospodării, recoltare Martie - Mai.

46 Laura Bucur, Idem, p. 177.

33

Cinnamoum. Cinnamoum cortex Cinnamomum ceylanicum Blume. (scorţişoară)

Cannelle (Fr.) Frumos arbore, totdeauna verde, din fam. Lauraceae, ramurile opuse,

cilindrice, puţin tetragonnale, în partea superioară sunt glabre; frunzele opuse, peţiolate,

ovale sau oval-oblonge, întregi, coriacee, glabre şi lucitoare, puţin glauce pe partea

inferioară şi cu 3-5 nervuri longitudinale, evidente; florile mici, albe-gălbui, ermafrodite, sunt

alb-cenuşiu-păroase şi dispuse în raeeme terminale, periantul persistent, cu 6 diviziuni

oblonge, alterne, stamine 12 dintre care numai 9 fertile, ovarul unilocular, devine la

maturitate un fruct bacciform, de culoare brun-albăstrie. Acest arbore aromatic, originar din

Ceylon şi din India, se cultivă adesea prin ţările calde pentru scoarţa sa aromatică -

Cinamomum cassia blume., (syn.) Cinnamomum aromaticum (L.), mic arbore cu ramurile

pâslos-păroase; frunzele oblonge, ascuţite, cu 3 nervuri; florile albe-gălbui, dispuse în

raeeme mătăsos-păroase. Acest arbore, originar din China, produce o scorţişoară mai

inferioară în calitate decât specia precedentă47.

Scorţişoara este întrebuinţată la bucătărie - condiment şi în medicină, sub denumirea de

„Cortex cinnamomi acuti”, din cauza proprietăţilor sale stomacale şi carminative48.

Asarum radix, Chiperul-lupului, Lingura-popii, Pipăruş, Piperul-lupului, Popilnic

(Bănat şi Trans.), Popivnic (Mold.), Cabaret, Oreille-d'Homme, Rondelle (Fr.); Asarum

Europaeum (L.). Mică plantă erbacee din fam. Aristolochiaceae, cu rizomul târâtor (repent),

miroase a piper; tulpina foarte scurtă, are la vârf 2 frunze opuse, lung peţiolate; frunzele

neuniforme mari, coriacee, sunt de un verde lucitor pe partea superioară şi de un verde

deschis pe partea inferioară; între cele 2 frunze se află o floare măricică de culoare brun-

roşietică, scurt pedunculată, aşezată la vârful tulpinei foarte scurte, periantul regulat,

urceolat-campalunat, cu 3 lobi egali şi per sistenţi, stamine (1) libere inserate pe un disc

epigin, stilul scurt, terminat printr-un stigmat cu 6 lobi; fructul capsulă cu 6 loje. Creşte

prin păduri umede şi umbroase. Aprilie - Mai.

Rădăcinile se fierb şi se beau contra tusei şi a secării puterilor trupeşti şi pentru dureri de

stomac. Această plantă tăiată mărunt se dă în ovăz cailor pentru suspin, în unele localităţi se

întrebuinţează şi contra scrofulelor.

Maceris. Myristicae semen, - Nux moschata, plantă ce este răspândită în insulele

Moluce, Indonezia, Srylanka. Au acţiune analgezică, antireumatică şi carminativă.

Stachis - Betonica officinalis, (L), (syn) Stachys Betonica Benth. Creţişor, Frunza

tăieturei, Iarbă de răni, Iarba tăieturei, (Trans.) Şovârvariţă (Bucovina), Betoine, Beltete,

47 Ovidiu Bojor, Răducanu Dumitru, Plante şi Miresme Biblice, Hrană pentru Suflet şi Trup, Ed. Fiat Lux, Bucureşti, 2007, pp. 166.48 ***Farmacopeea Română, Editura medicală, Bucureşti, 1998, p. 232.

34

(Fr.) Betonie, Zehrkraut (G.) Plantă erbacee din fam. Labiatae, tulpina erectă, simplă,

frunzele peţiolate, oval-lanceolate, la bază cordiforme, pe margine profund crenate; florile

purpurii, dispuse în glomerule, care formează un spic oblong la vârful tulpinei şi întrerupt la

bază, caliciul nereticulat-nerviat, cu 5 dinţi egali, corola pe din afară acoperită cu peri moi şi

deşi, buzele divergente, buza superioară oblong - ovală, întreagă, crenată sau emarginată,

mai târziu reflectă; buza inferioară trilobată, cu lobul median mai mare şi ştirbat (emarginat),

stamine 4, anterele cu lojele paralele; fructele mici nucule la vârf comprimate şi rotunjite.

Creşte prin fâneţele uscate şi prin poienile din păduri şi tufişuri. Iunie - August. Plantă cu

proprietăţi aromatice şi tonice, cu rizomi amari.

Zinzibens - Zingiberis rhizoma reprezintă rizoamele decorticate, uscate după recoltare de la

specia Zingiber fficinale Rosc, ghimber (Zingiberaceae).

Rizomul de ghimber este un drog cunoscut de foarte multă vreme de indieni şi chinezi.

Plantă originară din India, ghimberul este cultivat in Asia de sud-est, China, Indiile

Occidentale, Africa tropicală şi cunoscut ca un condiment aromat (mirodenie) de către grecii

şi romanii antici. Se caracterizeazd, prntr-un rizom ramificat într-un singur plan, prin tulpini

erbacee înalti de cca. 1 m, cu frunze mari, lanceolate şi. flori verzui dispuse în inflorescenţe

dense.

Obţinere: după recoltare rizoamele sunt curăţate de pământ, apoi tăiate şi opărite cu apă

fierbinte, după care se decortică şi se usucă la soare.

Compozitie chimică: 60 % amidon, 2 - 3 % ulei volatil, 5 - 8 % rezine, mucilag.

Acfiune: stomahică, antiemetică, antiulceroasă, colagogă, hepatoprotectoare.

Exprimental s-a demonstrat ca 6-gingerolul este colagog, 8-gingerolul hepatoprotector,

extractul acetonic antiulceros şi stimulent al motilităţii gastro-intestinale, iar pulverea de

rizom stomahică, tonică şi antiemetică.

Intrebuinţnri: rău de mişcare, gefuri (post-operator, sarcini, ulcer), colite, in doze de 1 g / zi,

materie primă pentru obţinerea uleiului volatil. În calitate de condiment intră în compoziţia

preparatului Curry, a unor sosuri, prajituri şi băuturi.

Palitum nucşoară - Nucuşoară. Noix - muscade (Fr.); Muskatnuss (G.). Seminţele

aromatice de Myristica fragrans, (syn.) Myristica moschata - arbore aromatic din fam.

Myristicaceae, cu scoarţa roşiatică. Acest arbore, originar din insulele Moluce este mult

cultivat în ţările tropicale pentru fructul său care este o capsulă membranoasă umflată.

Fructul este întrebuinţat drept condiment şi în medicină.

Maiorana. Mojaranae herba, Majorana hortensis (Fam. Labiate) Plantă erbacee,

plăcut mirositoare, originară din Arabia şi Egipt, care la noi se cultivă pe suprafeţe mari,

35

ca specie condimentară. Are tulpina dreaptă, tetragonală, înaltă de 20-40 cm. şi mult

ramificată la bază; frunzele dispuse opus, sunt mici, eliptic-ovale, scurt peţiolate cu

marginile întregi de culoare cenuşiu-verzuie pe ambele feţe, din cauza numeroşilor peri ce

le acoperă. Florile de culoare roşietică, sunt mici, dispuse în spice drepte, cu caliciu

pâclos, redus la o singură foliolă obovată, cu corola bilabiată şi androceul din 4 sta-mine,

mai lungi decât corola. înfloreşte din iulie până în septembrie. Produsul vegetal folosit, în

scopuri medicinale. Se întrebuinţează partea aeriană a plantei (Herba Majoranae), recoltată

în timpul înfloririi şi uscată la umbră la 35-40°C. Principii active: ulei volatil, tanin,

principii amare şi P caroten. Acţiune farmacologică: stomahică, carminativă şi sedativă.

întrebuinţări: infuzie, 0,5-2%. Se administrează câte 2-3 ceaiuri pe zi în dispepsiile

stomacale, ca antiseptic şi carmi-nativ şi în stări nervoase, mai ales în insomnii.

Zedoaria – Curcuma zedoaria. Planta este nativă din India şi Indonezia. Acesta a fost

introdusă în Europa de arabi în jurul secolului VI. Utilizarea sa ca un condiment în Occident

este astăzi extrem de rară, fiind înlocuită cu ghimbir. Se cunoaşte utilizarea sa tradiţională în

colici şi ca antivenin pentru Cobra indiană.

Calamus aromaticus: Acorus calamus (syn. Calamus aromaticus; N) sau Calamus

draco.

Inulae herba- Inula helanium (L.); Aunnee (Fr.), Echter - Alant (G.). (Iarba mare sau

omagul) - plantă erbacee, robustă, cu tulpina dreaptă, înaltă până la 1 metru şi jumătate,

răspândită la noi prin fâneţe umede, pe lângă pâraie şi marginile pădurilor. Se utilizează

părţile subterane, se recoltează toamna târziu.

Compoziţie chimică: 1 - 3 % ulei volatil, lactone sesquiterpenice (alantolactona =

helenina, izoalantolactona = izohelenina, dihidroizoalantolactona, 1-p-hidroxialanto-lactona),

19 - 44 % inulină, sesquiterpene ((3-elemen), derivaţi triterpenici (fridelin, damaradienol,

acetat de damaradienil), stigmasterol, cumarine (scopoletol, umbeliferonă), ODP-uri.

întrebuinţări: bronşite catarale mucopurulente, catar bronşic, tuse cronică la vârstnici,

bronşită emflzemică, parazitoze intestinale.

Forme farmaceutice: infuzie, uneori din produs asociat cu Farfarae folium.

Ceaiuri: antibronsirjc nr.2.

Precauţii: produsul induce adeseori dermatite alergice, datorită alantolactonei şi

izoalantolactonei. Nu se recomandă cure prelungite sau repetarea la intervale scurte de timp49.

Aristolochia. Aristolochia Clematitis (L.), Cucurbeţică, Curcubeţică, Fasolea-cioarei

(Mold.), Ghemele-popii, Lăpădătoare, Lingura-popii (Banat), Mărul-lupului (Trans.),

49 Viorica Istudor, Idem, vol. II, pp. 174-176.

36

Păsulică (Banat) - Plantă erbacee, glabră din familia Aristolochiaceae, tulpina simplă dreaptă;

frunzele ovale sau oval-triangulare, la bază profund cordiforme; florile galbene, dispuse în

fascicole la subţioara frunzelor, au o formă curioasă, pedantul petaloid, tubulos, umflat la

bază, iar la vârf dilatat într-o prelungire; fructul o mare capsulă piriformă, care atârnă în jos.

Creşte prin tufişuri, pe marginea pădurilor, prin vii şi câmpuri (Mai - Iunie). Această plantă,

fiartă cu apă neîncepută, este bună spre a se obloji pentru brâncă. Bănăţenii vindecă cu

această plantă rănile rele, vătămăturile şi tăieturile, atât la oameni cât şi la animale.

Iris - stânjenel. Iris Pseudo Acorud (L.). Stânjenel galben, Lilie-galbenă (Trans.),

Stânjenei de baltă, Stânjenei galbeni, Plantă erbacee, acvatică din Fam. Iridaceae, tulpina

solidă, cilindrică, multifloră, cam de aceeiaşi lungime cu frunzele ensiforme, lanceolat-

lineare; florile mari, frumoase, puţin odorante, de culoare galben-deschisă, reunite mai

multe într-o spată erbacee; laciniile exterioare ale perigonului sunt ovale, lat-unghiulate

şi la baza internă nebarbulate, ci cu o pată roz-galbenă, străbătută de vine negre sau negre-

purpurii, laciniile interne lineare, sunt înguste şi mai scurte decât laciniile stigmatului

petaloid; fructul capsulă în 3 muchii. Creşte prin mlaştini, bălţi, pe malul apelor stagnante şi

lin curgătoare (Mai - Iunie).

Lignum aloes: Aloe. Sabur. Sucul este extras din frunzele diferitelor specii de Aloe,

considerate de unii numai ca sinonime sau varietăţi ale următoarelor 3 specii: Aloeferox Mill,

Aloe suceotrina Lam. şi Aloe vera (L.), care par a fi izvoarele principale din care se extrage

acest produs farmaceutic. Aloe ferox Mill, arbust din fam. Liliaceae, cu tulpina de 3-4

metri, înaltă şi, în diametru de 10-15 cm; frunzele numeroase, mari, oval-lanceolate, ascuţite

şi concave la bază, verzo-glauce, cu spini pe partea dorsală şi pe margine; florile cu periantul

violaceu, dispuse înre-un spic lung şi dens la vârful rulpinei scapiforme simple sau ramificate.

Originar din Africa sudică (Cap.). Aloe suceotrina Lam, arbust de 1-11/2m, înalt, dichotomic

ramificat; frunzele dispuse în rozetă sunt ensiforme, acuminate, sau în formă de secere, cu

pete albe, si nuat-dinţate, cu dinţii alb-spinoşi şi cartilaginoşi; florile cu periantul roşietic,

dispuse în racem dens. Originar din insula Socotra. Aloe Vera (L), cu tulpina de 30-60 cm

înălţime, şi cu frunzele ensiforme, dense, de un verde palid şi cu spini cornoşi pe

margine; florile cu periantul galben, dispuse în racem dens la vârful rulpinei scapiforme

simple sau ramificate. Originar din Africa sudică (Cap.). Toate aceste specii cultivate în

regiunea mediteraniană şi în ţările tropicale pentru extragerea Saburului, produc o substanţă

solidă, uneori moale, transparentă şi de culoare roşietică, alte ori opacă de o culoare roşie

către brun, cu miros plăcut şi cu gust foarte amar. Aloia este menţionată şi în Biblie, iar

legenda spune că Alexandru cel Mare a cucerit insula Socotra din Oceanul Indian, pentru a

37

avea la dispoziţie aloe, cu care să trateze rănile de război ale soldaţilor săi, iar reginele

egiptene o utilizau în căutarea frumuseţilor fizice. Se cunosc astăzi circa 200 de specii de

aloe.

Exudatul muciraginos din frunzere50. speciei, numit gel, conţine cantităţi mari de

aloerezine. Se foloseşte în industrie pentru proprietăţile hidratante şi in industria arimentarş

pentru obţinerea preparateror tip fitness51.

Terebentină - Terebinthina communis, Oleum terebentini (L), Turpentine (Engl.) - Este

oleorezina exudată prin fisuri naturale sau prin incizii provocate in scoarţa unor specii de

Pinus: P. silvestris L. (pin de pddure), P. nigra Arrrold (pin negru), P. maritinta Lam. (pin de

mare), P. palustris Miller (pin de rnlagtirrd) (Abietaceae).este o rezină, care exudă prin

fisurile naturale şi incizate în scoarţa arborilor din Fam. Pinaceae. Conţine acizi rezinici şi

uleiuri volatile.

Compoziţie chimică: acizi rezinici (levopirnaric, dextropimaric, sapinic), ulei volatil, principii

amare.

Actiune: revulsivă, rubefiantă.

intrebuinfiri: artroze, reumatism.

Forme farmaceutice: emplastre, unguente, linimente52.

Myrobalanus indiens. Se referă la Terminalia indica, sau Terminalia bellirica (L.),

ingredient ce conţine galat de etil, glucoza etc sau la Myrobalsanus indicus sau Balanites

aegyptiacus.

Labdanum - Şi nu Labdanum, cum greşit a fost scris în Arhieraticon. Cistus ladanifer

(L.) - plantă răspândită în Franţa, Spania, Maroc. Antimicrobian, antitusiv, espectorant. Se

foloseşte în industria parfumeriei.

Nu se recomandă în perioada sarcinii53.

Datorită principiilor active pe care le conţin, florile şi frunzele se utilizează, sub diferite

forme farmaceutice, în afecţiunile aparatului respirator, datorită acţiunii expectorante şi

antiseptice, precum şi ca emenagog (pentru a favoriza declanşarea ciclului menstrual), în

aromaterapie, în afecţiuni ale dermei, în tuse, bronşite, rinite şi în întărirea sistemului

imunitar.

Olibanum. Tămâie

50 Ovidiu Bojor, Răducanu Dumitru, Plante şi Miresme Biblice, Hrană pentru Suflet şi Trup, Ed. Fiat Lux, Bucureşti, 2007, p. 12.51 Laura Bucur, Farmacognozie, Ed. Muntenia, Constanţa, p. 140.52 Ibidem, p. 196.53 Ovidiu Bojor, Idem, pp. 82-83.

38

În limba română „Tămâie”, în limba ebraică „Lebonah”, în limba greacă „Thymiama”

în limba franceză „Encens” sau „Oliban”, în limba indiană „Kanduru” în limba arabă „Gandur”,

în limba germană „Weihrauch”, „Olibanwn”; în limba engleză „Olibanunt” sau „Gum Thits” sau

„Frankincense”54. Boswellia serrata L. este originară din India (Bengal) iar Boswellia

papyrifera Del.din Yemen, Somalia.

Tămâia este o oleo-gumo-rezină55 obţinută prin crestarea scoarţei unor arbuşti exotici,

solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie-roşiatică, care prin ardere,

produce un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase, medicină şi

parfumerie.

Această răşină aromată, care arde uşor şi repede la flacără se scurge din coaja copacului

Boswellia carterii Birdw., Boswellia serrata L., Boswellia frereana Birdw., Boswellia

papyrifera (Del) din familia Burscraceae, creste în: Arabia, Bengal, India, China, Somalia.

Etiopia, Egipt, Somalia56.

Tămâia se pomeneşte în Biblie de 22 de ori: Exemple:

Ieremia 6, 20: „De ce-Mi aduceţi voi tămâie din Saba şi scorţişoară din ţarăde departe?

Că aderile-dc-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au îndulcit”.

Facerea 43. 11. “A zis atunci Israel, tatăl lor: Dacă-i pe aşa, ei bine. Faceţi aşa: luaţi în

tărhaturile voastre câte ceva din roadele pământului şi duceţi-i-lc omului în dar: puţin balsam,

şi puţină miere, tămâie şi smirnă şi migdale şi alune”.

Matei 2 , 1 1 : “Şi intrând în casă. L-au văzut pe Prunc împreună cu Măria, mama Sa; şi

căzând la pământ, I s-au închinat; şi deschizându-şi vîsteriilc, I-au adus daruri: aur, tămâie

şi smirnă”.

Această rezină se strânge de pe scoarţa copacului şi, pentru a fi mai parfumată se

amestecă şi cu alte arome, aşa cum se precizează în Vechiul Testament (Ieşire 30, 34-38).

Tămâia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit în toate

religiile din vremuri străvechi. Folosirea ei este expresia pioşeniei, a cinstirii lui Dumnezeu.

“Tămâie... să nu vă faceţi pentru voi: sfinţenie să vă fie ca pentru Domnul...” (Ieşire 30, 34-

37). Tămâia prin fumul şi mireasma ei, subliniază frumuseţea actelor de cult, creează

atmosfera de sfinţenie şi astfel ea se integrează în actul de „slujire a lui Dumnezeu” ca un dar,

ca o preţioasă ofranda şi simbol al rugăciunii şi faptei bune. “Să se îndrepteze rugăciunea mea

ea tămâia înaintea Ta...” zice Psalmul 140 din Slujba Vecerniei. Tămâia este simbol al 54 16 Biserica Ortodoxă Română 1-4/2004, Documentare, Dumitru Răducanu, Op. cit., p. 229.55 Viorica Istudor, Idem, vol II, p. 261.56 Ibidem.

39

rugăciunii de cinstire a lui Dumnezeu dar şi de implorare a Sfântului Duh: „Tămâie îţi

aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe

care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Prea

Sfântului Tău Duh” (cum spune Liturghierul Ortodox)57. în Noul Testament, ca şi în Vechiul

Testament. Tămâia este considerată un element simbolic de slăvire a lui Dumnezeu. Magii

care au venit să se închine la Betleem Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, I-au adus în dar

“aur, smirnă şi tămâie” (Matei 2, 11). în Apocalipsa Sfântului loan Evanghelistul avem

imaginea unei Liturghii Cereşti, în care Tămâia se menţionează ca un clement esenţial ce

însoţeşte rugăciunile Sfinţilor către Dumnezeu: “Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având

cădelniţa de aur şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor

sfinţilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit din mâna îngerului,

înaintea lui Dumnezeu împreună cu rugăciunile Sfinţilor (Apoc. 8, 3-4). Tămâia se foloseşte

în cultul creştin din primele veacuri aşa eum se menţionează în textele primelor Liturghii

creştine (Constituţiile Apostolice, Sf. Ambrozie, Liturghia, Sf, Iacob, ş.a.). Vechii evrei o

întrebuinţau ca un articol absolut necesar în ceremoniile religioase. De altfel, cu aceeaşi

întrebuinţare a fost cunoscută şi în religiile păgâne, fie curată, când se ardea pe altarul

exterior, fie amestecată cu alte materii aromate când se tămâia interiorul Templului, deci:

Tămâia se priveşte ca icoana mirosului de bună mireasmă a rugăciunilor pioase şi ca unul din

cele mai preţioase daruri ce se pot aduce lui Dumnezeu. Ca însemnătate simbolică, Tămâia este

expresia adoraţiei lui Dumnezeu; ea mai simbolizează cererea şi dorinţa celui care se roagă ca

rugăciunea lui să fie primită de Dumnezeu; ca mai simbolizează şi darul Sfântului Duh şi

recunoaşterea de către Magi a Dumnezcirii Pruncului Iisus. Tămâia se foloseşte atât la slujba

Sfintei Liturghii, cât şi la toate slujbele divine; fumul ei îmbălsămând şi creând o atmosferă de

reculegere şi sfinţenie, prielnică pentru rugăciune şi îndepărtarea duhurilor rele. Tămâia se

arde în cădelniţe sau în vase speciale (tămâierniţe, căţui). Mireasma Tămâiei are calităţi

tonice şi stimulante, de aceea, în trecut se folosea şi în medicină58.

Căditul sau tămâierea este cel mai de seamă dintre actele cultului extern.

Folosirea tămâiei, aşa cum am mai spus, este o tradiţie foarte veche, care se găseşte

nu numai la creştini, ci şi în practica religioasă a popoarelor păgâne şi la iudei. Cădirea,

tămâierea, se face în timpul Liturghiei şi a tuturor serviciilor divine. Ea este un simbol al

rugăciunii credincioşilor, de slăvire şi cinstire a lui Dumnezeu şi a Mântuitorului Iisus Hristos.

Fiecare moment al tămâierii îşi are simbolul său. Astfel, tămâierea în timpul citirii Apostolului 57 ***Liturgier, Editura I.M.B.O.R., Bucureşti, 2000, p. 116.

58 Biserica Ortodoxă Română 1-4/2004, Documentare, Dumitru Răducanu, Op. cit., p. 230-231.

40

se face în cinste Evangheliei care urmează a se citi şi simbolizează atât pe Sfinţii Apostoli,

cât şi învăţătura Evanghelici răspândită de ei. Tămâierea se mai face la ecfonisul: “Mai ales

pentru Prea Sfânta, Curata, Prea Binecuvântata...”, se face atât în cinstea Sfintelor Daruri după

sfinţirea şi prefacerea lor, cât şi în cinstea Maicii Domnului, care se pomeneşte acum.

Tămâierea Sfintelor Daruri înainte de ducerea lor la proscomidiar simbolizează harul

Sfanţului Duh dat Sfinţilor Apostoli după înviere: “Luaţi Duh Sfant..” (Ioan 20:22).

Cădelniţă sau Căţuie - tămâierul sau tămâietoarea - este obiectul de cult în care se pune

pe jeratec Tămâie şi are forma unui recipient oval, de metal, atârnat de trei patru lănţişoare

unite, în parte de sus într-un mâner, cu două belciuge, ca să poată fi ţinut de preot, când

tămâiază în biserică, după rânduiala Tipicului la Sfintele Slujbe. Intrebuinţarea cădelniţei la

serviciul Liturgic este ia fel de veche ca şi folosirea Tâmâiei şi a tămâierilor pe care cultul

creştin le-a moştenit din cultul Vechiului Testament. Primele cădelniţe, folosite de creştini

erau făcute din argilă, metal ori ceramică, cu sau fără mâner, aşa cum se folosesc şi astăzi de

unii preoţi la serviciile funebre la ţară sau cădelniţe cu mânere scurte, folosite încă în unele

mănăstiri. Forma de azi a cădelniţelor ar data dupâ unii liturgişti cam din secolul al XII-lea.

Cădelniţa aminteşte de altarul Tămâierii din Cortul Mărturiei şi apoi din Templu, pe care se

aducea lui Dumnezeu jertfa de Tămâie (Ieşire 30, 1-8 şi Evrei 9, 4). Feţele cădelniţei sunt

uneori gravate cu figuri de animale şi de plante, simbolizând că întreaga natură (fire) înalţă,

împreună cu oamenii, rugăciuni Iui Dumnezeu. Despre simbolismul cădelniţei, Sf. Ambrozie

spune: “Cădelniţa menită să dea bună mireasmă... tot aşa şi voi (creştinii) sunteţi buna

mireasmă a lui Hristos” (Deis).

În interpretarea marelui liturgist şi Ierarh Gherman al Constantinopolului, Cădelniţa

simbolizează umanitatea Mântuitorului, focul din cădelniţă Divinitatea Sa, iar fumul de

Tămâie este mireama Duhului Sfânt.

Drumul Tămâiei se numea în antichitate, calea pe care erau transportate, din ţările

producătoare, diferite răşinoase aromate, care se foloseau fie în cult fie pentru preparate

farmaceutice sau în parfumerie (ca Tămâia, Smirna, Camforul, Sacâzul, Guma de Accacia,

care se scurge din scoarţa unor arbori). Astfel, Tămâia şi Smirna produsa în sudul Arabiei,

Yemenul de astăzi, erau duse la început pe cale maritimă, apoi transportate cu caravane de

cămile, traversând deşertul ce despărţea Arabia de Sud de marile imperii şi bogatele cetăţi ale

Orientului Apropiat. Caravanele ajungeau la Gaza, oraş iudeu, port la Mediterană şi străbătea

ţara ghebaniţilor, până în Timma, capitala lor, foarte departe de Gaza. Acest traseu foarte

lung era împărţit în 65 de staţii de oprire a caravanelor pentru împlinirea formalităţilor de

41

tranzit şi plata unor taxe ce reveneau şi statelor, dar şi localităţilor în care staţionau. Cei care

încercau să se sustragă împlinirii acestor obligaţii şi se abăteau de la traseul stabilit oficial

pentru comerţul cu aceste produse, erau pedepsiţi cu moartea. Smirna şi Tămâia au fost pentru

Arabia şi India antică, mari izvoare de îmbogăţire. Tămâia şi Smirna erau folosite în templele

şi palatele faraonilor din Egipt, chiar şi pe la jumătatea mileniului II. Săpăturile arheologice au

arătat că, în Mesopotamia antică, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului;

ghicitorii ardeau tămâie într-un vas aşezat pe genunchi şi ghiceau după mişcarea fumului.

începând cu secolul VIII până în secolul VI î. Hr., când se dezvoltă comerţul cu aceste

aromate, ele sunt tot mai folosite, devenind nelipsite în cult din marile temple ale centrelor

urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc). Profetul Ezechiel vorbeşte despre

comerţul oraşului Tyr cu Saba de unde importa Tămâie. Pliniu, scriitor latin din secolul I, a

lăsat în scrierile sale date importante despre comerţul cu Smirnă şi Tămâie şi despre drumurile

de comerţ cu aceste şi alte mirodenii,-arătând cât de mult încărcau costul lor, multiplele taxe la

care erau supuse pe parcursul transportului, încât, atunci când ajungeau la Roma erau foarte

scumpe, ca şi aurul, iar Smirna era cea mai scumpă.

Speciile genului Boswellia sunt mici arbuşti exotici, înalţi de 3-6 m, frunzele sunt

alterne imparipenate, florile alburii, hermafrodite, dispuse în receme simple, axilare, şi

fasciculate, caliciu gamosepal cu cinci dinţi, corola cu cinci petale libere, stamine zece,

ovarul trilocular devine la maturitate o drupă trigonă. Arbustul creşte prin crăpăturile

stâncilor din munţi şi prin pietrişurile de la bazele colinare din vecinătatea mării. Prin

inciziuni longitudinale făcute în scoarţa acestui mic arbust se scurge un lichid lăptos, care în

contact cu aerul se solidifică, formând bucăţi mai mari sau mai mici, puţin globuloase, de

culoare gălbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de Tămâie.

Tămâia este o substanţă răşinoasă cu miros plăcut şi aromatic care dezvoltă bine

această aromă abia la temperatura de 100° C, când se înmoaie fără a se topi (aşa se

recunoaşte); la temperatură mai ridicată se descompune şi dă naştere la vapori aromatici,

proprietate care o face să fie întrebuinţată la ceremoniile religioase ale bisericii noastre.

Tămâia are diferite forme şi culori după locurile şi ţările din care provine. Tămâia de

Arabia, Egipt şi Somalia are culoarea puţin gălbuie şi forma de lacrimi, cea de India este

superioară, este galbenă, cristalsizată informă de lacrimi mari.

Tămâia intră ca ingredient la prepararea Sfântului şi Marelui Mir. Unii confunda

Tămâia cu Smirna şi invers, confuzie care se întâlneşte şi în Sfânta Scriptură. Azi se foloseşte

pe scară largă Tămâia sintetică59.

59 Ibidem.

42

Din punct de vedere chimic, conţine 5-9% ulei volatil, 66% rezine, 12% gume şi

substanţe amare. Dintre constituienţii uleiului volatil predomină hidrocarburile

monoterpenice 40% ca α-pinenul, limonenul, felandrenul. Sunt însoţite de hidrocarburi

sesquiterpenice (gurjunenul, α guaienul), alcooli terpenici (borneol, trans-pinocarveol,

farnesol), alcooli-cetone (olibanol), alcooli-oxizi (incesol-oxid).

Tămâia are acţiune antiinflamatoare (acidul boswelic este un inhibitor al 5-

lipoxigenazei), antialergică (prin acidul boswelic, deoarece inhibă complementul seric),

antiseptică, astringentă, carmiativă şi cicatrizantă, diuretică, emenagogă, expectorantă,

sedativă, antidepresivă, imunostimulatoare. Tămâia se întrebuinţează în medicină în afecţiuni

respiratorii (bronşite catarale şi asmatiforme, astm bronşic), depresii nervoase, afecţiuni

dermice (ulceraţii, arsuri)60.

Uleiul esenţial din Tămâie se întâlneşte sub denumirea de Olibanum aetheroleum sau

Frankincense aetheroleum.61

Se obţine prin distilare cu vapori de apă a răşinei şi frunzele arborelui. Este un lichid

pal gălbui cu miros aromatic plăcut, gust dulceag.

Principalii constituenţi ai uleiului volatil sunt: pinenul, limonenul, terpene, octanol

etc.

Uleiul volatil are acţiune farmacologică antiinflamatore, antiseptică, cicatrizantă,

diuretică, sedativă, expectorantă.

Se conservă în ambalaje ermetic închise; ferit de lumină şi umezeală, loc răcoros62.

Este simbolul liturgic-religios; tămâia arzând era simbolul rugăciunii (Ps. 140, 2; Apoc.

5, 8). în creştinismul ortodox, tămâia este un element nelipsitla toate sfintele slujbe. La

Liturghie se cădeşte cu tămâie, mai ales în acele momente când se subliniază prezenţa

simbolică a Mântuitorului. Tămâia prin mireasma ei subliniază frumuseţea actelor de cult,

creează o atmosferă de sfinţire, integrându-se înactul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar,

ofrandă şi simbol al rugăciunii şi fapteibune. „Să se îndrepte rugăciunea mea cu tămâia

înaintea Ta..." (Ps. 140-2). Tămâia este, în cultul ortodox, strâns legată de credinţa în viaţa

viitoare, ea fiind un element esenţial în toate slujbele legate de cultul morţilor

(înmormântări, pomeniri, parastase). Tămâierea mormintelor şi ofrandelor pentru cei morţi

este un ritual străvechi la românii ortodocşi.

60 Viorica Istudor, Op. cit, vol II , p. 261.61 http://www.heavenscentoils.net/12_oils_of_ancient_scripture.htm.62 16 Biserica Ortodoxă Română 1-4/2004, Documentare, Dumitru Răducanu, Op. cit., p. 233.

43

35. Bdelium - probabil că se referă la produsul Bdelium din India, care provine de la

Commiopaora agallocha, o rezină numită şi „mir de India” Smirna. Ca şi tămâia, smirna

este simbolul liturgic religios, nelipsite ca ofrande ce însoţesc rugăciunile către

Dumnezeu în cultul creştin. (Magii au adus lui Hnstos Mântuitorul lumii aur, smirnă şi

tămâie!). Tămâia şi smirna sunt produse din Sudul Arabiei, Yemenul de astăzi, ele erau

aduse la început pe cale maritimă, apoi transportate cu caravane de cămile, traversând

deşertul ce despărţea Arabia de Sud de marile imperii şi bogatele cetăţi ale Orientului

Apropiat. Caravanele ajungeau în Gaza, port la Mediterană şi de aici se răspândeau aceste

produse.

Smirna şi tămâia au fost pentru Arabia şi India antică mari izvoare de îmbogăţire. Aceste

rezine erau extrase din trunchiul unor arbuşti (Boswellia sacra pentru tămâie şi Boswellia

carterii pentru smirnă). Tămâia şi smirna erau folosite în templele şi-în palatele faraonului

din Egipt, iar în Mesopotamia antică aceste rezine erau folosite pentru ghicirea viitorului.

Pliniu, scriitor latin din secolul I, a lăsat în scrierile sale date importante despre comerţul cu

smirnă şi tămâie.

Styrax, Benzoe resina. Benzoe. Smirnă.

Este rezina patologică obţinută prin incizarea trunchiului unor specii de Styrax

(Styracaceae), cu un conţinut de cel puţin 50 % acizi totali, exprimaţi în acid benzoic63.

Smirna este o substanţă rezină propriu-zisă64, obţinută prin crestarea unor arbuşti

exotici: Styrax benzoin Dryander de Sumatra; Styrax macrothyrsus deVietnam Styrax parallelo-

neurus Perkins de Indonezia (Sumatrazava), Styrax tokiensisi de China sau de Siam sau de

Laos care arde răspândind un miros plăcut aromatic şi care se foloseşte în ceremoniile

religioase, îmbălsămare, în medicină şi parfumerie.65

Benzoe resina în limba română se numeşte „Smirnă”; în limba ebraică „Mir” sau

„Mor”; în limba franceză „Benjoin”; în limba germană „Benzoe”; „Benzoeharz”, în limba

engleză „Cammiphora Abyssinica Benzoin”.66

Cuvântul Smirnă este pomenit în Biblie de cincisprezece ori şi derivă de la cuvântul

„a fi amar” din ebraică. Smirna într-adevăr este o substanţă amară şi răşinoasă, ce se scurge

din arborele Styrax benzoin Dryander, în toate vremurile în Orient. Smirna a fost preţuită şi

63 Viorica Istudor, Op. cit, vol II, p. 265.64 Ibidem.65 http://www.heavenscentoils.net/12_oils_of_ancient_scripture.htm.66 16 Biserica Ortodoxă Română 1-4/2004, Documentare, Dumitru Răducanu, Op.cit., p. 233.

44

se vindea în boabe solide de culoare uşor gălbuie şi venea din Arabia sau Abisinia (Yemenul

de astăzi şi Etiopia).

Unele menţionări biblice sunt:

Cântarea cântărilor 3:6: “Cine-i acel ce din pustiu se'nalţă ca o coloană

fumigândă, amestec viu de smirnă şi tămâie, din arta făcătorilor de mir?”;

Cântarea cântărilor 4:14: “... cu narduri şi şofran, cu trestie-n balsam, cu

scorţişoară, cu aromele lemnoase din Liban, cu smirna şi aloe, cu tot ce-i mai subţire-ntre

miresme”;

Cântarea cântărilor 5:5: “M-am ridicat iubitului ca să-i deschid şi smirna

mi-a picat din mâini; de smirnă pline-s degetele mele şi smirna-i pe mâneru'ncuietorii...”;

Facerea 37:25: “Apoi s-au aşezat să mănânce (literal “să mănânce pâine”, expresie

ebraică pentru “a mânca”, “a sta la masă”, şi “a prânzi”). Şi dacă şi-au ridicat privirea, iată că

o caravană de Ismailiţi venea de la Gulaad, avându-şi ei cămilele încărcate cu tămâie şi

balsam şi smirnă, pe care mergeau să le descarce în Egipt”.

Matei 2:11: “Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi

căzând la pământ, I s-au închinat; şi deschizându-şi visteriile, I-au adus daruri: aur, tămâie

şi smirnă”.

Ioan 19:39: “Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte,

noaptea, aducând ca la 100 de litre de amestec de smirnă şi aloe”.

Asupra arborelui care produce Smirna au fost foarte multe controverse; Pliniu

compara arborele cu Ienupărul, Discoride cu Salcâmul. Unii naturalişti ca Ehrenberg şi

Hemprich numesc arborele care dă smirna Balsamodendron myrrha - Familia

Terebentaceae - vecin cu genul Boswellia sp. care dă Tămâia. Palestinologii ne spun că

arborele Mor este din familia Burseraceae şi originar din Arabia. Unii traducători biblici

consideră Smirna Styrax şi Myrrha.

Arbustul mai este răspândit în Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China,

Tailanda. Smirna, ca şi Tămâia, combinată cu alte substanţe aromatice, a jucat mare rol în

practicile religioase ale indienilor şi egiptenilor. Se amesteca cu untdelemn sfinţit şi servea la

unsul templului - Sf. Evanghelist Matei (2, 11) ne spune că Smirna, ca şi aurul şi Tămâia, a

fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mântuitorului la naştere. Nicodim a folosit-o

amestecată cu alte arome la ungerea trupului lui Iisus (loan 19, 39).

Vinul şi Smirna pe care soldatul roman le-a dat Mântuitorului pe Cruce, erau amare dar nu

aveau nici una din proprietăţile narcotice pe care unii bănuiesc că le-ar fi avut.

45

Iuda şi Israelul făceau negoţ cu smirnă şi primeau în schimb grâu, ceară, miere,

untdelemn şi balsam (Ezechiel 27, 17). Se spune că nimic nu este mai plăcut ca priveliştea

oferită de copacii de Styrax sp. în cursul lunii martie, când sunt acoperiţi cu flori care îmbată

cu parfumul lor mirositor văile Carmelului şi ale Galileii. In Siria şi Palestina, în Insulele

Arhipelagului Indonezian, Italia sau chiar sudul Franţei creşte Styraxul. Ca şi Tămâia,

mirosul şi fumul ei deosebit de aromat sunt simbolul faptelor bune şi al rugăciunilor către

Dumnezeu, iar amărăciunea ei este simbolul abnegaţiei, al modificării trupului şi al

patimilor. La vechii evrei era considerată ca fiind simbolul iubirii nevinovate. Ca dar al

Magilor, ea a simbolizat fiinţa omenească a Mântuitorului.

În vechime era unul din cele mai scumpe articole de parfumerie, numai pentru regi şi

femeile celor bogaţi, putându-se folosi pentru tămâiere sau parfumarea paturilor. Astăzi costă

circa 25 Euro/ Kg.

Styrax benzoin Dryander în mod obişnuit el este un arbust, dar poate avea şi forma

unui copac cu o înălţime de 4-5 m. Frunzele sunt ovale iar partea inferioară le este acoperită cu

perişori albi. Scoarţa arborelui este netedă. Din scoarţa lui, prin inciziuni, curge răşină,

denumită Smirnă.

Styrax benzoin Dryander din familia Stryraceae, are tulpina groasă, ramurile

cilindrice acoperite cu o scoarţă alburie spre gri, frunzele alterne sunt peţiolate, întregi, netede

pe partea superioară, pubescente pe cea inferioară, florile albe formează raceme compuse

axilare. Fructul este indehiscent mare, globulos cu un înveliş coriaceu. Aşa cum am mai spus,

acest arbore creşte prin şesurile şi prin malurile râurilor din insulele Borneo, Sumatra şi Java

şi în alte regiuni tropicale.

Smirna este un suc alburiu, foarte compact, care se solidifică în contact cu aerul

devenind untoasă. Încet, încet culoarea devine aurie, pentru ca atunci când răşina este întărită să

fie roşiatică, adunată în lacrimi mici, are un gust balsamic, arde răspândind un miros plăcut şi

mulţi vapori de acid benzoic. Se dizolvă în alcool de 90° sau în eter. Se cunosc mai multe calităţi

de Smirnă după modul de extracţie şi de preparare precum şi după vârsta arborilor din care se

extrag.67

Benzoe de Siam conţine: 60-80% benzoat de coniferil (lubanol), 10-15% benzoat de p-

cumaroil, 2-3 % benzoat de cinamoil, benzoat de siarezinil, 0,5-6% cinamat de cinamoil, 10-

20% acid benzoic liber, 6% triterpene (acid siarezinolic) şi 0,3% vanilal.

Benzoe de Sumatra conţine: 70-80% benzoat şi cinamat de coniferoil şi de cinamoil,

mai mult de 20% acizi aromatici liberi (cinamic – până la 80% şi benzoic), precum şi esterii

67 16 Biserica Ortodoxă Română 1-4/2004, Documentare, Dumitru Răducanu, Op. cit, p. 234-235.

46

acestora cu suma-şi benzorezinolul; urme de vanilal, alcool fenilpropilic, stiren, terpene (acid

sumarezinolic).

Smirna este antiinfiamatoare, antioxidantă, antiseptică, astringentă, carminativă,

deodorantă, sedativă şi expectorantă. Se întrebuinţează în dermatoze infectate, răni, degerături,

arsuri, eritem, prurit, crăpături, hemoroizi, fistule anale, scabie, pediculoză.

Smirna intră în compoziţia Sfantului şi Marelui Mir în condiţiile de solubilizare într-un

vas de vin şi ulei de măsline virgin, la fierbere, după o tehnologie specială aşa cum se

menţionează în cartea “Ce ştim despre Sfântul şi Marele Mir?”.

Uleiul esenţial de smirnă Benzoin aetheroleum

Se extrage prin distilare cu vapori de apă din frunzele proaspete şi rezină secretată sub

scoarţa copacului care este de culoare gri. Este un lichid galben pal, cu miros persistent,

aromatic. Conţine alcool fenolpropilic, alcool einamic, alcool benzilic etc.

Uleiul volatil este antiinflamator, antimicrobian, antiseptic, antitusiv, bactericid,

expectorant, tonic.

Se conservă în flacoane bine închise, colorate din sticlă neutră, la loc răcoros şi

ferit de lumină.68

Moschus. Ingredientul Mosc: Mosc din neogreacă, de la Moschus moschife-rus -

moskos - mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii

superiori foarte lungi, originar din Asia, locaşul zăpezilor himalaiene. Masculul moscului are

o glandă sub abdomen care secretă o substanţă cu miros pătrunzător plăcut, care se foloseşte

în industria parfumurilor.

Uleiul esenţial natural de mosc se utilizează ca ingredient la prepararea Mirului, căruia îi

conferă un miros frumos, permanent.

Moscul sintetic este o substanţă chimică a cănii miros imită pe cel natural, dar mirosul

nu este permanent timp îndelungat (DEX, p. 655; M. D. E., p. 628).

Moscul se hrăneşte şi cu rădăcină de nard.

Opobalsamum. Răşină care în contact cu aerul se întăreşte, devenind greu de

solubilizat. Este o răşină plăcut mirositoare. Răspândit în America de Sud, Venezuela,

Columbia, Cuba. Este cultivat în Vestul Indiei. Este antitusiv, antiseptic, balsamic,

expectorant, stimulent.

68 Ibidem.

47

Uleiul esenţial de nard - Mirul de nard are o importanţă biblică. Măria, sora lui

Lazăr, înviat în sâmbăta dinaintea Floriilor, luând o litră de mir cu nard de mare preţ a uns

capul şi picioarele lui Iisus, a şters cu părul capului ei picioarele udate de lacrimile ei.

Nardul este numele dat mai multor specii de plante erbacee originale din regiunea

Munţilor Himalaia (Nardostachys). Planta are rădăcina scurtă, groasă şi fibroasă şi foarte

aromată, cu frunze moi şi flori roşii-purpurii (Nardostachys iatamansi).

Esenţa de nard este foarte parfumată şi se extrage prin procedee diferite, din rădăcini,

flori şi frunzele plantei. Menţionăm că mamiferul Mosc se hrăneşte cu componentele plantei.

Uleiul esenţial de nard-natural nu este prevăzut în lista ingredientelor de la prepararea

Mirului, însă această esenţă este foarte necesară, întrucât imprimă Mirului un miros plăcut,

permanent. Ca ingredient la prepararea Mirului este prevăzut la nr. 9: Folium nardi indicae.

Esenţa de nard este costisitoare şi de aceea unii comercianţi o înlocuiesc cu produsul

sintetic, care n-are însă calităţile uleiului esenţial natural.

Ce sunt uleiurile esenţiale, sinonim cu uleiuri eterice, esenţe, arome, parfum,

mirodenii, mireasmă, cuvântul provenind de la latinescul Essentia.

(Nu întotdeauna se pot procura ingredientele prevăzute în Arhieraticon, pag, 192-193,

înlocuindu-se unele din acestea cu uleiuri esenţiale).

Sunt produse lichide, complexe, conţinând substanţe volatile, şi lipofile, obţinute din

plante prin distilare cu vapori de apă sau alte procedee (presare sau extracţie cu solvenţi

organici). Uleiurile esenţiale constituie parfumul caracteristic al plantelor (flori, fructe,

frunze, scoarţă, seminţe). Au densitatea cuprinsă între 0,8 şi 1,7. Nu sunt substanţe unitare,

ci reprezintă amestecuri de diferiţi compuşi organici: hidrocarburi (saturate, nesaturate şi

aromatice), alcooli, aldehide, cetone, acizi organici, compuşi heterociclici, eteri, esteri şi în

special terpene. Se utilizează în industria par-fumeriei şi a săpunurilor, în cosmetică şi ca

substanţe auxiliare, care conferă Mirului un miros plăcut şi permanent. Aceste uleiuri

esenţiale sunt de mare importanţă la prepararea Mirului, însă repetăm necesitatea consultării

farmacistului specialist, la adăugarea acestor uleiuri în compoziţia Sfântului şi Marelui Mir,

pentru controlul miscibi-litâţii şi evitării altor fenomene fizice ce s-ar putea întâmpla, el

fiind singurul în măsură să calculeze ce cantitate de ulei esenţial înlocuieşte un ingredient

(plantă), prevăzută în prepararea Sfanţului şi Marelui Mir.

În compoziţia Sfântului şi Marelui Mir intră şi 8 rezine, care sunt nişte polimeri naturali

obţinuţi prin incizii a unor plante sau arbori din Orient şi care au mari însuşiri

farmacoterapeutice (de pildă, smirna prin ardere, are o mare acţiune favorabilă asupra căilor

48

respiratorii) In contact cu aerul unele rezine îşi schimbă calităţile conferite de „Farmacia lui

Dumnezeu”.

Gumi-rezinele sunt substanţe vegetale de consistenţă vâscoasă. Ele sunt produse de

plante sau chiar de arborii care cresc în general în climatul cald.

Produsele naturale sunt valoroase şi secretate sub forma unei mase vâscoase transparente

sau translucide la incizarea plantelor sau arborilor.

S-a ajuns ca astăzi unele din rezine şi gumi-rezine să fie fabricate sintetic, cum este de

exemplu smirna, tămâia, moschus, etc. şi vândute ca produse naturale, la preţuri exorbitante.

(Reziduu este produsul care rămâne dintr-o substanţă sau amestec de substanţe după

acţiunea diverşilor factori. El poate reţine acţiunea farmacoterapeutică a unor principii activi

din ingredientele care intră în compoziţia Mirului, pentru acest motiv el poate fi întrebuinţat

sub diferite forme farmaceutice la alinarea sau chiar vindecarea unor maladii greu de tratat, cu

produsele de sinteză - medicamentele alopate - arsuri, psoriazis).

Dintre uleiurile esenţiale mai importante, care intră în compoziţia Sfântului şi Marelui

Mir, enumerăm: esenţa de nard, uleiul esenţial de roze; uleiul esenţial de san-tal; uleiul

esenţial de nucşoară; uleiul esenţial de lavandulă, precum şi alte uleiuri esenţiale din diferite

plante, plăcut mirositoare.

Esenţa de nard este foarte parfumată şi se extrage prin procedee diferite din rădăcini,

flori şi frunze de nard. Esenţa de nard nu este prevăzută în lista ingredientelor de la prepararea

Sfântului şi Marelui Mir (ea având şi o importanţă liturgică), dar este foarte necesară pentru că

imprimă Mirului un miros plăcut şi permanent. Pe lângă esenţa de nard, ingredient

neprevăzut la prepararea Mirului, este prevăzută însă Folia nardi indieae.

Un alt ulei esenţial este uleiul de trandafir. La prepararea Sfântului şi Marelui Mir din

anul 2002, s-a apelat la vecinii noştri bulgari, prin părintele Manole Marcel - secretarul

Arhiepiscopiei Bucureştilor şi am primit pentru prepararea Mirului, un kilogram de "gel de

trandafiri". în anul 1996, s-a apelat la aceeaşi biserică soră, tot prin părintele Marcel Manole,

când am primit 100 de grame de esenţă de trandafiri.

Alte uleiuri esenţiale care se mai pot introduce în compoziţia Sfântului şi Marelui Mir sunt;

uleiul esenţial de cedru, uleiul esenţial de chiparos, uleiul esenţial de cuişoare şi alte uleiuri

esenţiale - arome - plăcut mirositoare.

49

III. PREPARAREA MIRULUI

III.1. Istoricul preparării şi sfinţirii Sfântului şi Marelui

Mir, în Biserica Ortodoxă Română

Din vechime, potrivit mărturiilor istorice, Biserica Ortodoxă Română a pregătit şi sfinţit

Marele Mir pentru toate comunităţile proprii, aşa cum rânduiseră sfintele canoane.

În decursul vremii, însă, datorită unor condiţii vitrege, o lungă perioadă de timp Biserica

noastră n-a mai putut să-şi exercite în întregime atribuţiile, inclusiv cele legate de pregătirea

şi sfinţirea Marelui Mir. In această situaţie, ne-am împărtăşit de ajutorul Patriarhiei

Constantinopolului, de la care am primit multă vreme Sfanţul şi Marele Mir, aşa cum

Biserica noastră, atunci când a trebuit, a venit în sprijinul altor Biserici surori, ca în cazul

Bisericii Ortodoxe Bulgare, căreia i s-a trimis Sfântul şi Marele Mir sfinţit la Bucureşti,

începând din 1921 şi până la recunoaşterea autocefaliei sale de către Patriarhia Ecumenică.

Dar, chiar şi în situaţia de care s-a pomenit, deseori, Biserica noastră n-a încetat să se

prevaleze de drepturile ei, ca în 1513, când Patriarhul Ecumenic Pahomie, aflat pe pământul

ţării noastre a sfinţit Marele Mir la Târgovişte, împreună cu arhiereii locului, act repetat în

secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea de patriarhii Ierusalimului, Teofan, Dositei şi Hrisant

Nottara.

După unirea Principatelor, în 1859, dar, mai ales, în urma dobândirii Independenţei de stat

a ţării, în 1877-1878, Biserica noastră şi-a putut reafirma autocefalia, adică starea de

neatârnare, pe care, de fapt, nu şi-o pierduse niciodată, şi astfel, s-a reluat şi practica

pregătirii şi sfinţirii Marelui Mir pe pământul românesc.

De fapt, încă la 25 martie 1882, cu trei ani înainte de a se recunoaşte autocefalia (1885)69,

Biserica noastră a reînnodat firul sfinţirii Marelui Mir pentru trebuinţele proprii, act săvârşit

arunci în catedrala mitropolitană din Bucureşti, pentru prima dată numai de către ierarhii

români, prezidaţi de către mitropolitul primat Calinic Miclescu.

De atunci, sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir s-a repetat de încă 19 ori, până în vremea

noastră şi anume în 1894, de mitropolitul primat Ghenadie Petrescu; în 1906, de mitropolitul

primat Iosif Gheorghian; Alăturat redăm documentul întocmit de Sfanţul Sinod în 1906.

Printre îndatoririle de seamă pe care le are Biserica noastră Ortodoxă Autocefală este şi

aceea de a pregăti şi a sfinţi Sfântul şi Marele Mir, necesar Tainei Mirun-gerii, tâmosirii bisericilor

69 ***Sfinţirea Marelui Mir, BOR, An LXXXVI, nr. 3-5/1968, pp. 260-261.

50

şi sfînţiiii antimiselor. Marele Mir este, deci, materia trebuitoare săvârşirii celei de a doua sfinte

taine, a Mirungerii, ce se administrează imediat după Botez, prin care se împărtăşeşte celui botezat

harul Sfântului Duh, necesar pentru întărirea şi creşterea sa în viaţă duhovnicească, pentru

dobândirea mântuirii.

Vorbind despre Botez, Domnul nostru Iisus Hristos arată că, pentru a intra cineva în împărăţia

lui Dumnezeu, trebuie să se nască din apă şi din Duh (Ioan 3, 5). Naşterea din apă se referă, cum

lesne se înţelege, la Botez, iar naşterea "din Duh", la împărtăşirea harului dumnezeiesc, prin Taina

Mirungerii.

Administrarea Tainei Botezului, renaşterea pe care el o determină trebuie întărită,

pecetluită prin Harul Sfântului Duh, întărire pe care o acordau Sfinţii Apostoli în vechime,

„când îşi puneau mâinile peste cei botezaţi şi ei primeau Duhul Sfanţ” (Fapte 8, 17), chiar şi

atunci când Botezul îl săvârşiseră alţii, mai înainte70.

Cu vremea, Biserica a rânduit ca împărtăşirea darului Sfântului Duh, după săvârşirea Tainei

Botezului să se facă printr-o ungere specială pe care o săvârşeau Episcopii, ca şi Preoţii, - din

încredinţarea Episcopilor -, mai ales pentru că numărul celor botezaţi sporea neîntrerupt.

Ungerea cu Sfântul Mir, confirma, în acelaşi timp, în cel mai înalt grad, calitatea creştinilor de

ucenici ai Mântuitorului: „cei unşi” (II Cor. 1, 21-22; Evrei 1, 9; I Ioan 2, 20, 27), sau aleşii

„credinţei celei noi”.

Ce este Sfântul şi Marele Mir? Este un amestec de ulei curat de măsline, virgin, cu vin de

calitate, vechi, pregătit şi fiert, după o rânduială specială, solemnă, în primele trei zile din

Săptămâna Patimilor şi sfinţit de către Soborul Arhiereilor unei Biserici Autocefale, în frunte cu

întâistătătorul ci, în Joia aceleiaşi săptămâni, la Liturghia Sfântului Vasile cel Marc. în

vehicolul de vin şi ulei intră un număr mare de plante medicinale măfunţite, uleiuri esenţiale şi

alte mirodenii, precum şi unele rezine şi gumi-rezine prevăzute în Arhieraticon71

Untdelemnul sfinţit în vehicolul vin - ulei, a unor plante medicinale, arome şi esenţe, rezine

şi gumi-rezine, a primit denumirea de Sfântul şi Marele Mir, după slujba de sfinţire, săvârşită de

către întreg soborul de Arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române, iar Taina Sfântă în cadrul căreia

se săvârşeşte Ungerea s-a numit cum e şi firesc, Mirungerea72. Pregătirea, prepararea şi Sfinţirea

Sfântului şi Marelui Mir a devenit o lucrare de mare însemnătate în Biserica Ortodoxă, căci fără

el, Taina Mirungerii nu se poate săvârşi.

70 Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2002, p. 124.71 Ariereticon, Idem, pp. 192-193.72 Drd. Alex-Marcel Sabău, Expunere catehetică a Sfintelor Taine: Botezul şi Mirungerea, în rev. ST., an XXXIV, nr. 5-6/1982, p. 368.

51

Fiind sfinţit de Arhierei, care sunt urmaşii legiuiţi ai Sfinţilor Apostoli la conducerea

Bisericii, Sfântul şi Marele Mir are puterea şi harul pe care le avea însăşi punerea mâinilor

Sfinţilor Apostoli peste capul primilor creştini73.

În trecut, Sfântul şi Marele Mir se aducea, de obicei, de la Patriarhia din Constantinopol.

El s-a sfinţit însă, în unele rânduri, şi pe pământul românesc, dar la aceste ocazii erau de faţă şi

participau chiar şi ierarhi din lumea ortodoxă, prezenţi atunci în ţară. De exemplu, în anul

1513, la Târgovişte, când era de faţă, însuşi patriarhul Pahomie al Constantinopolului - venit

după milostenii şi ajutoare, sau în anul 1643, când Sfântul şi Marele Mir se sfinţea la Iaşi,

cu cheltuiala mărinimosului Vasile Lupu. Atunci alături de ierarhi moldoveni, participa şi

Patriarhul Teofan al Ierusalimului.

La 25 martie 1882, în Catedrala mitropolitană din Bucureşti se sfinţea Sfântul şi Marele

Mir - pentru prima dată - şi numai de către ierarhi români, Mitropolit primat fiind Calinic

Miclescu.

A doua oară s-a sfinţit în anul 1894, Mitropolit primat fiind Ghenadie Petrescu, iar a treia

oară, la 30 martie 1906, în timpul Mitropolitului primat Iosif Gheorghian.

A patra oară s-a sfinţit la 15/28 aprilie 1921 (pentru prima dată în România reîntregită),

Mitropolit primat fiind Miron Cristea.

Din anul 1921, Biserica noastră a oferit Sfântul şi Marele Mir şi Bisericii surori bulgare,

până la reînfiinţarea Patriarhiei acesteia şi până la recunoaşterea autocefaliei ei de către

Patriarhia de Constantinopol (1945)74.

După ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, s-a sfinţit Sfântul şi Marele Mir la

următoarele date:

1 aprilie 1926 sub patriarhul Miron Cristea;

6 aprilie 1934 sub patriarhul Miron Cristea;

2 aprilie 1942 sub patriarhul Nicodim Munteanu;

6 aprilie 1950 sub patriarhul Justinian Marina75;

14 aprilie 1955 sub patriarhul Justinian Marina;

10 aprilie 1958 sub patriarhul Justinian Marina;

22 aprilie 1965 sub patriarhul Justinian Marina;

18 aprilie 1968 sub patriarhul Justinian Marina;

73 Col. Răducanu Dumitru, Ce trebuie să ştim despre Sfântul şi Marele Mir, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti , 2002, p. 14.74 Pr, Prof. Ene Branişte, Despre Sfântul şi Marele Mir şi Taina Mirungerii, în „Biserica Ortodoxă Română”, 1978, nr. 5-6, p. 534.75 ***Sfinţirea Marelui Mir la Mănăstirea, BOR, an LXVIII, nr. 3-6/1950, pp. 241-242.

52

26 aprilie 1973 sub patriarhul Justinian Marina;

27 aprilie 1978 sub patriarhul Iustin Moisescu76;

5 mai 1983 sub patriarhul Iustin Moisescu;

7 aprilie 1988 sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist;

15 aprilie 1993, sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist;

11 aprilie 1996, sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist;

2 mai 2002, sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist77.

III. 1. Prepararea Sfântului şi Marelui Mir în Biserica

Ortodoxă

Pentru prepararea cantităţii de aproximativ 50-60 litri de Sf. Mir sunt necesare următoarele:

I. Vase şi unelte:

un cazan de aramă, circa de 150 de litri, bine cositorit, pentru fierberea untdelemnului

de măsline;

un cazan, tot de aramă, bine cositorit, cam de 120 litri, pentru fierberea vinului;

un vas, tot de aramă, mai mare, şi altul mai mic, pentru a se strecura în el Mirul fiert,

precum şi pentru încălzirea aghiasmei şi a apei necesare pentru spălarea vaselor şi a

uneltelor;

piuă marc de marmură, pentru pisat materiile trebuincioase;

sită curată, pentru cernut materiile pisate;

strecurătoare din flanel, nouă, curată, pentru strecurat Mirul fiert;

lingură marc, patrii lopăţele de lemn, două scurte şi două lungi, cam de un metru;

pâlnie de sticlă şi un vas de un litru, ca măsură;

patru ştergare de pânză, pentru curăţatul vaselor, obiectelor şi a locului;

vasele bine cositorite, în care se va turna Mirul pregătit, se vor păstra la locul rânduit

de cel mai marc.

II. Materiile necesare

a) lichide

1. Ulei de măsline curat - 60 litri

76 ***Sfinţirea Marelui Mir la Mănăstirea Cernica, BOR, an XCVI, nr. 5-6/1978, pp. 448-449.77 Col. Răducanu Dumitru, Idem, p. 15.

53

2. Vin natural, curat - 120 litri

b) Plante

3. Hypericum 0,630 kg.

4. Lignum balsami 0, 945 kg.

5. Spina alba 0,630 kg.

6. Piper 1,575 kg.

7. Myrrha 1,260 kg.

8. Cassia lignea 0,945 kg.

9. Folium nardi indicae 0.945 kg,

10. Piper longum 0,630 kg,

11. Fructus balsami 0,630 kg.

12. Cypericum (radix) 1,575 kg

13. Visci (vâsc) 0,945 kg

14. Saluinca 0,315 kg

15. Cassia nigra 0,630 kg

16. Caryophilli (cuişoare) 0,945 kg.

17. Rosmarini (semen) 0,630 kg.

18. Cinnamomum (scorţişoară), 1,890 kg.

19. Asarum (radix) 0, 630 kg.

20. Maceris 0,315 kg.

21. Stachis 0,315 kg.

22. Zinzibens 1, 260 kg

23. ralitum (caulis muscata) (nucşoară) 1, 890 kg

24. Maiorana (magheran) 0,315

25. Zedoaria 0,630

26. Calamus aromaticus 0,630

27. Inula 0,630

28. Aristolochia 0,345

29. Iris (stânjenel) 0,315

30. Lignum aloes 0,315

c. Rezine

31. Terebentină 1,890 kg.

32. Myrobalanus indicus 0,630 kg.

33. Landanum 1,575 kg

54

34. Olibanum (tămâie) 1,575 kg.

35. Bdelium 0,315 kg

36. Styrax 0,315 kg

37. Moschus 0,018 kg

38. Opobalsamum 0,315 kg

III. 1. 1. Modul de preparare şi fierbere a Sfântului şi Marelui Mir

a. Pregătirea ingredientelor

În săptămâna a şasea a Postului Mare şi anume joi şi vineri, înainte de Duminica Floriilor

(Stâlpărilor), materiile vârtoase (rădăcini, fructe, rezine etc.) se pisează mărunţel şi se cern prin

sită.

În sâmbăta lui Lazăr se aduc toate materiile, precum şi vasele, în biserică unde urmează să

se facă fierberea şi se pun pe o masă, la un loc potrivit.

b. Sfinţirea apei, spălarea vaselor şi aprinderea focului

Luni în săptămâna Patimilor, dimineaţa, după Utrenie, se aşează masa cu materiile şi vasele

în mijlocul bisericii, Pe o altă masă se găsesc cele necesare pentru sfinţirea apei (sfeştania

mică), adică:

Sfeşnicul cu lumânare, Evanghelia, Crucea, Molitfelnicul, busuiocul, şervetul.

La ora cuvenită, Patriarhul sau delegatul său, venind la biserica unde se prepară Sfântul

Mir, săvârşeşte mai înainte sfinţirea apei (sfeştania mică), după rânduiala din Molitfelnic.

După săvârşirea sfinţirii apei, Arhidiaconul zice:

Binecuvintează Prea Fericite Părinte Patriarh.

Patriarhul:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Corul, format din clericii care vor prepara Sfântul Mir, zice: Amin!

Patriarhul rosteşte rugăciunea:

55

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le

plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne

curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Clericii:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime miluieşte-ne pe noi; Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă

fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru Sfânt numele

Tău.

Doamne miluieşte (de trei ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia

Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne

iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în

ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Patriarhul:

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor.

Clericii: Amin. Apoi cântă troparul Rusaliilor:

„Bine eşti cuvântat Hristoasc Dumnezeul nostru, Cela ce prea înţelepţi pe pescari i-ai

arătat, trimiţându-lc lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni,

slavă Ţie”

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin78.

Condacul Rusaliilor:

„Când Cel Prcaînalt, pogorându-Sc, a amestecat limbile, a despărţit neamurile; iar când

a împărţit limbile cele de foc, la o unire pe toţi a chemat, şi cu un glas slăvim pe Duhul cel

Preasfânt”.

Patriarhul cădeşte biserica, materiile şi vasele pregătite. Apoi stropeşte cu aghiasmă

materiile şi vasele, merge la locul rânduit pentru fierbere şi stropeşte cu aghiasmă locul.

78 Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2002, p. 127.

56

Marele cclesiarh toarnă aghiasmă în vasele de pe vatră, iar Patriarhul aprinde focul şi se

depărtează.

Marele cclesiarh şi ceilalţi preoţi care vor prepara Sfântul şi Marele Mir se îmbracă în

stihar, epitrahil, brâu şi mânecuţe, iar diaconii în veşmintele lor.

Eclesiarhul rânduieşte un diacon să înceapă să citească Evanghelia, iar ceilalţi clătesc cu

aghiasmă caldă toate vasele şi obiectele ce se vor folosi la prepararea şi păstrarea Sfântului şi

Marelui Mir. Apoi stinge focul.

c) Prepararea decoctului din plante

Marţi dimineaţa, marele eclesiarh şi ceilalţi clerici desemnaţi merg la biserica unde este

rânduit să se pregătească Sfântul şi Marele Mir, se îmbracă în veşminte, precum s-a arătat

în rânduiala de luni; se dă binecuvântarea şi se începe citirea Ceasurilor, cu tot tipicul lor,

adică cu citirea Evangheliilor (stâlpii), iar preotul rânduit aprinde focul şi pune pe vatră

cazanul mai mic - cel de 120 litri - şi toarnă într-însul vinul, cam vreo 60 litri.

Pe o masă alăturată, se amestecă bine toate ingredientele de plante (cele de la nr. 3 până

la nr. 30) şi începe să le toarne încet, amestecând, peste vinul încălzit. Pe măsură ce fiertura se

îngroaşă, se adaugă treptat restul de vin, cât va cere trebuinţa, până Iacei mult 100 litri.

Se fierbe vinul cu ingredientele de plante, cam două ore, amestecându-se mereu cu cele

două lopăţele, ferindu-se să nu se ardă pe fundul sau marginile cazanului.

După două ore, se stinge focul şi se lasă să se răcească decoctul peste noapte.

d) Fierberea decoctului din plante cu ulei şi adăugarea rezinelor.

Miercuri dimineaţa, cei rânduiţi cu prepararea Sfântului şi Marelui Mir, încep rânduiala

slujbei după cum s-a arătat mai sus, în ziua precedentă, iar preotul rânduit aprinde focul sub

cazanul în care se găseşte decoctul de plante. Acesta se încălzeşte şi se amestecă bine până ce

fiertura devine fluidă, se răstoarnă apoi decoctul în cazanul cel mare, spălându-se bine cu vin.

Peste decoct se adaugă întreaga cantitate de ulei de măsline curat (60 litri) şi apoi se aprinde

focul sub cazan.

Doi preoţi rânduiţi încep să amestece cu lopeţile cele lungi, cât durează fierberea, luând

seama să nu se ardă uleiul pe fundul ori pe pereţii cazanului.

Încălzindu-se uleiul, se adaugă pe rând rezinele, cele enumerate de la nr. 31 până la nr. 35

inclusiv. Fierberea uleiului durează patru ore.

Cu o jumătate de oră înainte de a se termina fierberea, se adaugă rezina Sryrax (de la nr.

36).

57

(Dacă în timpul fierberii se observă că uleiul s-a îngroşat prea mult şi vinul de dedesubt s-a

evaporat, se adaugă treptat restul de vin, ca să nu ajungă uleiul la fundul vasului şi să se ardă).

Sfârşindu-se fierberea, se stinge focul. Se adaugă ingredientul de la nr. 37 (moschus) şi

se acoperă vasul cu o hârtie tare, lăsându-se să se astâmpere fiertura.

Spre seară, după Pavecerniţă, preotul rânduit strânge cu lingura untdelemnul de deasupra masei

de ingrediente ce s-a lăsat la fund în vasul de metal curat, pregătit mai dinainte.

Se încălzeşte uleiul (decoctul), apoi se strecoară prin flanel într-un alt vas, se adaugă

ultimul ingredient, de la nr. 38 (opobalsam), şi alte uleiuri esenţiale mirositoare, se amestecă

bine şi astfel Sfântul şi Marele Mir pregătit se toarnă în vasul de alabastru în care se păstrează,

se aduce în sfântul altar şi este aşezat pe o masă anume pregătită, aprinzându-se lumânări.

După cum se poate observa, ingredientele care intră în compoziţia mirului sunt formate

(compuse) din: plante medicinale, rezine, într-uri vehicol ulei şi vin, prin fierbere, până la cel

mult 120°C.

După pregătirile şi rânduiala liturgică prevăzută în Arhieraticon, se pune pe vatra focului

cazanul cel mic şi se toarnă în el vinul, circa 60 de litri şi se aprinde focul sub cazan.

De la o masă alăturată se pun, peste vinul încălzit, plantele medicinale mănunchi, treptat -

adică cele prevăzute de la numerele 3 până la 30, amestecându-se continuu.

Pe măsură ce fiertura se îngroaşă, se adaugă treptat restul de vin, până la cel mult 100 litri.

Se fierbe vinul cu plantele 2 ore (din momentul fierberii), amestecându-se continuu cu

energie, cu ajutorul lopeţilor din lemn, având grijă să nu se prindă pe fundul cazanului sau

pereţii acestuia, din acest amestec.

După două arc de fierbere se stinge focul, se acoperă cazanul cu un carton şi se lasă să se

răcească fiertura până a doua zi (miercuri).

Miercuri, a doua zi, se aprinde focul sub cazanul în care se găseşte fiertura de plante-vin

şi se amestecă bine până ce aceasta devine fluidă.

Se răstoarnă conţinutul (din cazanul mic - fiertura de vin-plante) în cazanul mare.

Se spală cu vin cazanul în care a fost fiertura de plante-vin şi se răstoarnă această

spălătură peste fiertura din cazanul mare, (spălarea se face cu circa 20 litri de vin).

Peste fiertura din cazanul mare se pune întreaga cantitate de ulei de măsline virgin (60

litri). Se aprinde focul sub cazan.

Această mixtură se amestecă cu lopeţile din lemn, atât cât durează fierberea (4 ore din

momentul fierberii), luând seama să nu se ardă uleiul pe fundul cazanului, sau pe pereţii

cazanului pentru ca mirul să nu capete culoare brună.

■

58

Dacă în timpul celor 4 ore de fierbere a amestecului de plante, vin, ulei de măsline, se

observă că acest conţinut se îngroaşă (datorită evaporării vinului de dedesubt), se adaugă

treptat tot restul de vin pentru ca să nu ajungă uleiul la fundul vasului şi să se ardă; în acest

caz, Mirul ar fi brun. De aceea, necesitatea de a se amesteca continuu şi energic, în tot timpul

fierberii.

Din momentul începerii fierberii, se adaugă treptat, pe rând, rezinele prevăzute la punctele

31-35 (adică: 31 Terebentină; 32 Myrobalanus indicus; 33 Labdanum, 34 Olibanum (tămâie) şi

35 Bdelium).

Cu o jumătate de oră înainte de a se termina fierberea (adică după 3, 1/2 ore de fierbere),

se adaugă 36 Styrax = smirnă.

După 4 ore de fierbere, se stinge focul, şi se adaugă ingredientul 37 Moschus şi se

acoperă vasul cu un carton, lăsându-se să se liniştească fiertura.

După circa 16 ore - seara, se strânge Mirul de deasupra masei de ingrediente, într-un alt

vas de metal foarte curat.

Mirul colectat în acest al treilea vas se strecoară prin flanel în alt vas, se adaugă

ingredientul cu nr. 38 Opobalsamum, precum şi uleiuri esenţiale- cum ar fi esenţa de nard şi se

amestecă bine cu o lopată nouă.

Mirul astfel pregătit se toarnă în vasul de alabastru în care se păstrează, se aduce în Sfântul

Altar şi este aşezat pe o masă anume pregătită, aprinzându-sc lumânări.

In Joia Mare, fiecare biserică autocefală, sfinţeşte Mirul, acesta devenind, astfel, Sfântul şi

Marele Mir, cu importanţă liturgică deosebită.

Reziduu - se îngroapă adânc în curtea bisericii.

Aceasta este sinteza Tehnicii preparării Mirului, după Arhieraticon79, pentru circa 60 litri de

Mir.

Orice preparare a Mirului are particularităţi, de aceea ne ostenim să le menţionăm.

Prepararea ingredientelor care intră în componenţa Sfântului şi Marelui Mir, începe încă

din săptămâna a şasea a Postului Mare. în zilele de joi şi vineri din această săptămână se

mărunţesc şi se cern, prin sită, cu ochiuri mari (ciur), materiile tari sau solide, iar în sâmbăta

lui Lazăr, deci înainte de Duminica Floriilor sau Stâlpărilor, se aduc toate materiile care vor

intra în componenţa Sfântului şi Marelui Mir în biserica în care va avea loc fierberea lor,

împreună cu vasele şi celelalte unelte necesare pentru prepararea şi fierberea Mirului, aşa cum

indică „rânduiala”. Ele se aşază la locul stabilit pentru fierbere, iar fierberea se face în mai

79 Ariereticon, Idem, p. 192.

59

multe etape. Luni în Săptămâna Patimilor după Utrenie, se aşază masa cu materiile şi vasele

necesare în mijlocul bisericii. întâistătătorul Bisericii sau un delegat al său, un arhiereu, vine

în biserică şi săvârşeşte sfinţirea apei. Apoi cădeşte materiile pregătite şi vasele rânduite pentru

fierbere, cântându-se în acest timp Troparul şi Condacul Rusaliilor. După aceea stropeşte cu

aghiasmă materiile, vasele de fiert, vatra sau locul unde va avea loc fierberea şi tot ceea ce se

va folosi la fierbere.

Pentru procesul de fierberea materiilor Mirului, se rânduieşte un preot, ajutat de alţi

clerici. El supraveghează cu mare atenţie prepararea şi fierberea elementelor care intră în

structura şi compoziţia Mirului. Tot timpul cât va dura prepararea şi fierberea, preoţii vor

îmbrăca stiharul, epitrahilul, brâul şi mânecuţele, iar diaconii stiharul şi orarul. Unul dintre

diaconi va citi, în tot timpul fierberii, din Sfânta Evanghelie. După stropirea materiilor, a

vaselor şi a locului cu apă sfinţită de către Intâistătător sau de delegatul său, preotul rânduit

toarnă toată aghiasmă rămasă în vasul pentru fierbere şi îl aşază pe vatră. întâistătătonil sau

delegatul său aprinde focul şi lasă pe preotul rânduit ca, împreună cu ceilalţi clerici care îl vor

ajuta, să clătească cu aghiasmă încălzită toate vasele necesare. Aghiasmă rămasă după

această spălare se varsă într-un loc curat, după care preotul stinge focul şi dezbracă

veşmintele.

Ingredientele necesare preparării Sfântului şi Marelui Mir sunt cele prevăzute în

Arhicraticon, şi anume: lichide, plante şi rezine, pentru cantităţile prevăzute la aceste pagini.

Ingredientele prevăzute în Arhieraticon, trebuie să îndeplinească, din punct de vedere

tehnic, următoarele condiţii: să posede certificat de calitate şi să aibă înscrise pe ambalaj data

preparării şi expirării.

Când se prepară cantităţi mai mari decât cele prevăzute în Arhieraticon, calculul

ingredientelor pentru cantitatea ce se prepară se face de cancelaria Sfântului Sinod.

In cazul în care nu pot fi asigurate ingredientele prevăzute în Arhieraticon, se pot procura -

în locul unora din ingrediente - uleiuri esenţiale, dar atenţie: cantităţile de uleiuri esenţiale să

se calculeze în funcţie de cantitatea de ulei esenţial ce se extrage dintr-un kilogram de plante.

În cazul că se procură în plus şi alte arome - uleiuri esenţiale - în afara celor prevăzute în

Arhieraticon, acestea se vor alege cu foarte mare profesionalism de către farmacistul specialist

participant la tehnica preparării Sfântului şi Marelui Mir, la momente oportune, specialistul

care va face şi testările experimentale pentru înlăturarea unor neajunsuri - precipitaţii,

anulări de acţiuni, urmărindu-se timpul de aşezare al acestor ingrediente adăugate în plus.

După săvârşirea rânduielii de luni din Săptămâna Patimilor, în ziua de marţi dimineaţa,

marele eclesiarh şi ceilalţi clerici desemnaţi, merg la biserica unde urmează să se prepare Sfanţul

60

şi Marele Mir, se îmbracă în veşminte precum s-a arătat în rânduiala de luni, se dă

binecuvântarea şi se începe citirea ceasurilor, conform îndrumărilor tipiconale, adică citirea

Evangheliilor (stâlpii), iar preotul rânduie aprinderea focului şi pune pe vatră cazanul mic de

120 litri şi toarnă vinul, cam 60 litri.

Pe o masă alăturată se amestecă bine toate ingredientele de plante, cele de la numărul 3

până la 30 prevăzute în Arhieraticon.

Amestecul de plante se face de un preot slujitor, cu mâinile acoperite cu mânuşi chirurgicale,

pentru că din experienţă s-a constatat că plantele de la numărul 3 la numărul 30 pot produce

eriteme şi alergii. Din această cauză, se vor folosi mânuşi chirurgicale. (Observaţiile, colonelului

în retragere farmacist Răducanu Dumitru).

Amestecul de ingrediente se toarnă încet (tot cu mâinile protejate), cu o scafă din inox sau

din material plastic, amestecând continuu, peste vinul încălzit.

Pe măsură ce fiertura se îngroaşă, se adaugă treptat restul de vin, până la cel mult 100 de

litri. Din momentul începerii fierberii, ingredientele de plante cu numărul 3 până la numărul 30,

împreună cu vinul, se fierb două ore, timp în care se amestecă, cu lopeţile din lemn, prin rotaţie,

de preoţii şi diaconii slujitori, pentru ca să nu se ardă conţinutul de pe fundul cazanului sau de

pe pereţii acestuia.

După două ore de fierbere se stinge focul de către preotul slujitor şi se lasă să se răcească

fiertura, de la ora 11,00 din ziua de marţi, până la ora 7,00 din ziua de miercuri, cazanul fiind

acoperit, folosindu-se un mijloc de răcire (aer condiţionat sau ventilatoare).

Miercuri dimineaţa la ora 7,00 (se începe aşa de dimineaţă pentru a ajuta răcirea), cei

rânduiţi cu prepararea Sfanţului şi Marelui Mir, încep slujba şi se aprinde focul sub cazanul

cu fiertură de vin şi plante din ziua de marţi. Se încălzeşte până ce fiertura de vin şi plante

devine fluidă, amestecându-se conţinutul cu energie, cu lopeţile. Când fiertura a devenit

fluidă, se răstoarnă într-un cazan mai mare, cazanul în care a fost fiertura spălându-se bine cu

vin. Peste fiertura de plante şi vin se adaugă o cantitate de 60 litri de ulei de măsline. Se

aprinde apoi focul sub acest cazan.

Preoţii încep să amestece cu lopeţile cele lungi, până când conţinutul începe să fiarbă,

având grijă să nu se ardă uleiul pe fundul cazanului sau pe pereţii acestuia.

În timpul fierberii, se adaugă, pe rând, rezinele prevăzute în Arhieraticon cele de la numărul

31 până la numărul 35 inclusiv. Din momentul acesta, fierberea continuă 4 ore. Cu o jumătate de

oră înainte de terminarea fierberii, se adaugă rezina Styrax, care se poate pisa la mojar sau se

poate dizolva într-un solvent organic, dar atenţie! operaţia se face numai de farmacistul

specialist asistent la tehnica preparării Sfântului Mir. După 4 ore de fierbere, se stinge focul, se

61

adaugă ingredientul cu numărul 37 (moschus natural) şi se acoperă cazanul cu un carton, lăsând

să se răcească conţinutul.

În seara de miercuri, după Pavecerniţă, preotul rânduit strânge cu un linguroi, cu atenţie,

într-un vas, curat pregătit înainte, straturile formate de deasupra ingredientelor decantate la

fundul cazanului.

Se încălzeşte conţinutul colectat la 30-40° şi se strecoară într-un alt vas, se adaugă ultimul

ingredient cu numărul 38 (opobalsam) şi alte uleiuri esenţiale mirositoare, prin tatonare,

evitându-se precipitarea, (operaţie supravegheată de farmacistul specialist). Se amestecă bine

şi astfel Sfântul şi Marele Mir se toarnă în vasele eparhiale, în care se păstrează, se aduc în

sfanţul altar şi este aşezat pe o masă pregătită, aprinzân-du-se lumânări.

În Joia Mare, dimineaţa, Prea Fericitul Patriarh, Mitropoliţii, Arhiepiscopii, Episcopii şi

Arhiereii, membrii Sfântului Sinod, îmbracă sfintele veşminte, începând astfel rânduiala

sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir.

Vasele cu Sfântul şi Marele Mir sunt aduse la proscomidiar, unde conţinutul se toarnă în

alte vase mai mici spre păstrare; iar locul unde s-a prepaprat Sfântul şi Marele Mir se curăţă

bine, vasele şi obiectele se spală cu apă caldă, precum şi podeaua pe care a căzut fiertura;

ceea ce nu se poate spăla se arde, iar reziduul rămas după strecurare se îngroapă în curtea

bisericii.

Pregătirea materiei care va alcătui Sfântul şi Marele Mir, ca şi sfinţirea acestuia se fac

după o rânduiala stabilită de Biserica Ortodoxă. în Biserica Ortodoxă Română există o

rânduiala la prepararea, fierberea şi sfinţirea Mirului, aprobată de Sfântul Sinod în anul 1906.

Conform acestei rânduieli, în compoziţia materiei care alcătuieşte Sfântul şi Marele Mir, intră

elementele pe care le-am prezentat mai înainte.

Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir are loc în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel

Mare80, unită cu Vecernia, săvârşită în Joia Mare. Slujba se începe cu Ceasurile III, VI şi IX, în

timpul cărora toţi membrii Sfântului Sinod vin în Catedrala Patriarhală şi după ce se îmbracă

în odăjdiile arhiereşti, ies în mijlocul bisericii, începându-se Sfânta Liturghie. Sfinţiţii arhierei

rămân aici la vohodul Vecerniei, cu Sfânta Evanghelie, iar la "Lumină lină", la cuvintele

"Vrednic eşti în toată vremea", întâistătătorul binecuvântează cu dicherul şi tricherul, după care

toţi sfinţiţii arhierei intră în altar, aşezându-se în jurul Sfintei Mese. După paremii, se cântă tro-

parul şi condacul Duminicii celei Mari, în timp ce întâistătătorul cădeşte altarul şi biserica.

Când se întoarce în altar, toţi sfinţiţii arhierei se adună în jurul Sfintei Mese, unde sunt aduse şi

aşezate vasele cu Mir, iar întâistătătorul citeşte prima dintre cele patru rugăciuni prevăzute în

80 Ene Branişte, Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, în rev. BOR, an. LXXXIII, nr. 3-4/1965, p. 222.

62

„Rânduiala” sfinţirii Sfântului Mir. Apoi ierarhul imediat următor în rang citeşte a doua

rugăciune. Se continuă Sfânta Liturghie cu „Sfinte Dumnezeule” şi celelalte după rânduiala,

iar la vohodul cel mare, cu cinstitele daruri, înainte de ieşirea diaconului cu Sfântul Disc pe

cap, arhimandriţii Catedralei ridică vasele cu Mir şi se îndreaptă spre ieşirea din Sfântul

Altar pe uşa de miazănoapte, având în faţă doi purtători de lumină, ipodiaconi care ţin ripide

deasupra vaselor cu Mir, şi diaconi cu dichere şi trichere, iar alţii cu cădelniţe, făcându-se

vohodul după rânduială, cu pomenirile îndătinate. Vasele cu Mir se aduc până la uşile

împărăteşti, de unde le primesc întâistătătorul şi ceilalţi Prea Sfinţiţi arhierei, ducându-le şi

aşe-zându-le pe Sfânta Masă în partea stângă. Apoi se continuă slujba până după axionul: „Din

ospăţul Stăpânului”.

După ce întâistătătorul rosteşte „Să fie milele Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru

Iisus Hristos cu voi, cu toţi”, descoperă vasele cu Mir însemnându-le de trei ori cu semnul

Sfintei Cruci şi citeşte rugăciunile a treia şi a patra. Face iarăşi semnul crucii de trei ori

deasupra vaselor şi rosteşte formula „Se sfinţeşte Mirul acesta cu puterea, cu lucrarea şi cu

pogorârea Sfântului Duh, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, adăugând după

răspunsul „Amin” dat de cor, „Iată acest Mir s-a făcut Mir sfinţit în numele Tatălui şi al Fiului

şi al Sfântului Duh”. Binecuvântează poporul cu dicherul şi tricherul, în timp ce corul cântă

„întru mulţi ani Stăpâne” şi se continuă Sfânta Liturghie până la sfârşit. Când se duce Sfânta

împărtăşanie la Proscomidiar, se duc şi se aşază acolo şi vasele cu Sfântul Mir, după care se

transportă, la sfârşitul slujbei, la Palatul Patriarhal, de unde se distribuie mitropoliilor,

eparhiilor, protopopiatelor şi parohiilor.

Sfântul şi Marele Mir se sfinţeşte în Joia Patimilor, în amintirea a două evenimente

importante din istoria mântuirii noastre şi anume: mai întâi, pentru că mai înainte cu o zi

facem pomenirea femeii celei păcătoase care a uns cu mir de marc preţ, capul şi picioarele

Domnului şi în al doilea rând, pentru că sfinţirea Lui adună în jurul Sfântului Altar pe Prea

Sfinţiţii Arhierei, aşa cum odinioară Sfinţii Apostoli s-au adunat în jurul Mântuitorului la

masa Cinci celei de Taină pe care Biserica o prăznuieşte în această sfântă şi mare zi, la care El

a investit pe Sfinţii Săi Ucenici cu puterea preoţiei, dându-le porunca de a săvârşi peste

veacuri, ei şi urmaşii lor episcopi şi preoţi, slujba Sfintei Liturghii în amintirea Patimilor şi a

jertfei Sale pentru mântuirea oamenilor, când le-a zis: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea

Mea”.

Cine are dreptul să săvârşească slujba de sfinţire a Sfântului şi Marelui Mir şi ce

importanţă are actul acesta sfinţitor în viaţa unei Biserici Ortodoxe autocefale şi în trăirea

religioasă a credincioşilor?

63

Actul liturgic, această sfinţire a Sfântului şi Marelui Mir este o slujbă pe care, conform

Canonului 6 al Sinodului local de la Cartagina, de la 449 nu o pot săvârşi decât episcopii.

Aceştia însă nu o săvârşesc independent, ci numai în cadrul unor Biserici autocefale sau

autonome. Rânduială canonică statornicită, care este astăzi în vigoare, este aceea că sfinţirea

Sfântului şi Marelui Mir se săvârşeşte în Joia Mare de întâistătătorul unităţii teritoriale

bisericeşti numită Biserică autocefală, asistat, fie de sinodul tuturor episcopilor din acea

Biserică, fie de un sinod restrâns de episcopi ai aceleiaşi Biserici.

Până la o vreme, dreptul de a pregăti şi a sfinţi Sfântul şi Marele Mir pentru toată

creştinătatea ortodoxă îl păstrase numai Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, care apoi

împărţea acest Sfanţ Mir tuturor Bisericilor Ortodoxe naţionale, care se aflau sub dependenţa

canonică a Patriarhiei Ecumenice. Când Bisericile Ortodoxe naţionale şi-au dobândit

autocefalia, deci independenţa şi puterea de a se conduce pe sine, ele au căpătat şi dreptul de

a sfinţi Sfântul şi Marele Mir, pentru nevoile proprii. Acest act de fapt dă expresie stării de

autocefalie, alături de alte elemente specifice.

După cum este cunoscut în Biserica Ortodoxă Română, sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir s-

a făcut pentru prima dată de către Sinodul acesteia, la Mitropolia din Bucureşti, Ia 25 martie

1882 şi, de atunci până astăzi, ori de câte ori a fost nevoie.

Din 1921 şi până la reînfiinţarea Patriarhiei Bulgare şi recunoaşterea autocefaliei ei de

către Patriarhia de Constantinopol, Biserica noastră a sfinţit Sfântul şi Marele Mir şi pentru

Biserica Bulgară. Uneori, Patriarhia Ecumenică a încercat să impună rânduiala ca sfinţirea

Sfântului şi Marelui Mir să nu se săvârşească decât de către Patriarhii Ecumenici, cu sinoadele

lor, motivând că pe această cale s-ar păstra şi simbolic, într-o permanentă comuniune harică,

unitatea deplină a Ortodoxiei Ecumenice. In acest scop, şi nu ca titlul de privilegiu, în unele

tomusuri de recunoaştere a autocefaliei unor Biserici Ortodoxe, Patriarhia Ecumenică şi-a

rezervat în mod expres, pe seama ei, dreptul de a sfinţi Sfanţul şi Marele Mir şi pentru aceste

Biserici. Este cazul Bisericii din Grecia (1850), al Bisericii Serbiei (1879) şi al Bisericii din

Polonia (1924). în privinţa Bisericii Ortodoxe Române, nu se face această rezervă în tomusul

de recunoaştere a autocefaliei din 1885, ci chiar se specifică, în mod clar, dreptul Sinodului

Bisericii Ortodoxe Române de a sfinţi Sfântul şi Marele Mir.

În legătură cu pretenţia Patriarhiei Ecumenice menţionată mai sus, precizăm că, printr-o

scrisoare din 1836 adresată Mitropolitului Vcniamin Costachi al Moldovei, se amintea că -

potrivit unui obicei străvechi - numai Patriarhul de Constantinopol, ar avea dreptul de a sfinţi

Sfântul şi Marele Mir, aşa cum susţinuse şi canonistul Balsamon în secolul al XII-lea. Din

aceasta, unii teologi din secolele al XIX-lea şi XX-lea au încercat să facă un privilegiu pentru

64

Patriarhul de Constantinopol, ca suport al unei supremaţii jurisdicţionale în cadrul

Ortodoxiei. Dreptul sau privilegiul acesta însă nu poate fi revendicat, fiindcă el nu are o bază

canonică, iar practica ne arată că autocefalia căpătată este exprimată şi în dreptul de a sfinţi

Sfântul şi Marele Mir. De aceea, unii teologi au exprimat clar punctul de vedere că o nouă

formulă de a sfinţi Sfântul şi Marele Mir, pentru întreaga Ortodoxie, într-un singur loc poate fi

discutată, dar nu ca un privilegiu acordat unei Biserici şi nu neapărat la Constantinopol, ci la

Ierusalim de către toţi întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale şi autonome sau de către

delegaţii acestora, în frunte cu Patriarhul Ecumenic, sau cu oricine dintre căpeteniile

Bisericilor autocefale sau autonome, asupra căruia ar conveni cei aflaţi de faţă atunci, de

preferinţă fiind încredinţat acest drept Patriarhului de Ierusalim.

Până atunci, este bine ca Sfântul şi Marele Mir să se sfinţească de către fiecare Biserică

Ortodoxă autocefală în parte, aceasta neafectând cu nimic unitatea panortodoxă şi bunele

relaţii existente între toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Pretenţia la un privilegiu, care ar fi

interpretată ca dorinţă de supremaţie jurisdicţională, ar crea discuţii, tensiuni şi poate chiar

schisme, care nu sunt decât dăunătoare unităţii Bisericilor Ortodoxe autocefale surori

După o rânduială specială, solemnă, urmărită cu rigurozitate în primele trei zile din

Săptămâna Patimilor, Sfântul şi Marele Mir este sfinţit de către soborul arhiereilor unei Biserici

Autocefale, în frunte cu întâistătătorul ei, în joia aceleiaşi săptămâni, la Liturghia Sfanţului

Vasile cel Mare. El este apoi împărţit episcopiilor, protopopiatelor şi parohiilor, pentru a fi folosit

la Taina Mirungerii, la Sfinţirea antimiselor şi la târnosirea bisericilor sau resfinţirea lor, după

reparaţii şi restaurări. Prin faptul că este sfinţit în chip deosebit, cu o rânduială specială, el devine

nu numai un simbol sau o imagine, ci şi o materie a Duhului Sfânt. Mulţimea ingredientelor din

care este făcut este expresia feluritelor daruri şi puteri ale Sfântului Duh. Sfanţul Mir închipuie şi

pe Mântuitorul Hristos, despre care Sfânta Scriptură spune că „Mir vărsat este numele Tău”

(Cântarea Cântărilor 1, 2). De aceea, când îl folosim la săvârşirea Tainei Mirungerii, el este

semnul văzut al împărtăşirii, celui nou botezat, de darurile Duhului Sfânt. Prin această ungere a

celui de curând botezat se face începutul creşterii duhovniceşti. De aceea, el a fost numit "armă-

tura Duhului Sfânt", de către Sfântul Chirii al Ierusalimului (Cateh. mist., III, 1-5).

Ungerea cu Sfanţul Mir se administrează în Biserica Ortodoxă, imediat după Botez, pentru ca

noul botezat să primească darurile Duhului Sfanţ, aşa cum Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de

porumbel asupra Mântuitorului, la Botezul Său în Iordan.

Ungerea cu Sfântul Mir a celui nou botezat înseamnă şi pecetluirea lui întru Hristos.

Prin aceasta El devine adevărat şi deplin creştin, un nou Hristos sau uns, se face părtaş

65

trupului mistic al lui Hristos, dacă avem în vedere că în limba greacă Hristos înseamnă

„uns” .

Ungerea cu Sfântul Mir se face la frunte, ochi, nări, gură şi urechi, pentru sfinţirea

simţurilor, pe piept şi pe spate81, pentru sfinţirea inimii şi a voinţei, la mâini şi la picioare,

pentru sfinţirea căilor şi a faptelor creştinului. Pecetluirea cu Hristos a celui nou botezat se

face prin formula cu care se administrează Taina Mirungerii: "Pecetea Darului Duhului Sfânt",

formulă luată din Epistola a doua a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni. (II Cor. 1,21

-22).

La sfinţirea bisericilor şi a antimiselor el este socotit ca izvor al harului, având în vedere

că în biserică se săvârşesc lucrurile sfmţitoare, iar pe Sfântul Antimis se să vârşeşte Sfânta

Liturghie, prin care ne împărtăşim cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului, ca izvor al sfinţeniei.

(Despre Sfântul şi Marele Mir, vezi mai pe larg, Pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica specială,

Bucureşti, 1980, p. 375-377; Idem, Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, în Biserica Ortodoxă

Română, anul LXXXIII, (1965), nr. 3-4, p. 220-226; prof. dr. Iorgu D. Ivan, Sfinţirea

Sfântului şi Marelui Mir, în Mitropolia Ardealului, anul XI (1966), nr. 7-8, p. 524-534).

Pregătirea materiei care va alcătui Sfântul şi Marele Mir, ca şi sfinţirea acestuia, se fac

după o rânduială stabilită de Biserica Ortodoxă Română, „rânduială”, aprobată de Sfântul

Sinod în anul 1906. Conform acestei rânduieli, în compoziţia materei care alcătuieşte Sfântul

şi Marele Mir intră următoarele elemente: untdelem curat de măs line, amestecat cu vin

natural, curat, cu miros sau buchet plăcut şi cu 28 plante medicinale, unele care cresc şi la noi;

opt rezine aduse din Grecia sau Ierusalim, la care se pot adăuga, cu competenţă, şi unele

uleiuri esenţiale frumos mirositoare. Cantitatea de Mir ce se prepară se stabileşte de Sfântul

Sinod, care hotărăşte calculul şi nomenclatura ingredientelor pentru cantitatea de Mir hotărâtă

să se prepare, pentru nevoile pastorale ale Bisericii Ortodoxe Române.

Prin Taina Mirungerii, noul botezat devine creştin adevărat şi deplin, adică uns al

Domnului Hristos, pentru că ungerea aceasta este semnul revărsării darurilor Sfântului Duh,

care S-a pogorât mai întâi în chip de porumbel, asupra Mântuitorului, la Botezul Său în apa

Iordanului (Matei 3, 16; Marcu 1, 10; Luca 3, 21-22) şi apoi peste Sfinţii Apostoli, la

Cincizecime, sub înfăţişarea limbilor de foc (Fapte 2, 1-3), iar acum se dă tuturor creştinilor,

după Botez, sub chipul văzut al Sfântului şi Marelui Mir82.

81 Mgr. Mihai Georgescu, Sfintele Taine, După Catehezele, Sfântului Chiril al Ierusalimului, ST., an XI, nr. 7-8/1959. p. 439.82 Col. Răducanu Dumitru, Ce trebuie să ştim despre Sfântul şi Marele Mir, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti , 2002, p. 13.

66

Dacă la început Taina Mirungerii s-a făcut prin punerea mâinilor, mai târziu aceasta s-a

administrat numai prin ungere. Importanţa Sfântului şi Marelui Mir în Biserică şi în viaţa

credincioşilor constă nu numai în folosirea Iui pentru administrarea Tainei Mirungerii, una

din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, ci şi în aceea că el -cum s-a arătat - se întrebuinţează şi

în alte acte de cult esenţiale pentru viaţa bisericească şi anume: Sfinţirea bisericilor - locaşurile

de cult şi sfinţirea antimiselor. De aceea, ca şi Sfânta împărtăşanie care se păstrează în

Sfântul Chivot, pe Sfânta Masă, Sfântul şi Marele Mir se ţine în Biserică, la loc de cinste în

Sfântul Altar şi se foloseşte doar când este cazul şi cu toată evlavia cuvenită.

III. 1. 2. Prepararea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în anul 1993

Partea liturgică prevăzută pentru Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir este scrisă în

Arhieraticon83, iar sfinţirea acestuia este confirmată prin actul sinodal alcătuit şi semnat de

membrii Sfântului Sinod.

Sfântul şi Marele Mir nu este o mixtură de plante medicinale, rezine, uleiuri esenţiale într-un

venicol ulei şi vin la fierbere, puse întâmplător, ci este o preparare şi apoi o consacrare (sfinţire) a

acestor elemente componente, combinate după o riguroasă ordine ştiinţifică. Pentru autorul

acestor rânduri tehnica preparării Sfântului şi Marelui Mir a fost de o importanţă deosebită,

insuflată de colegul său de Facultate de Farmacie, regretatul episcop Roman Jalomiţeanul.

Terminându-se Marele Mir ce fusese sfinţit în anul 1988, s-au luat din vreme măsurile

cuvenite pentru ca, în ziua de 15 aprilie 1993 - Joia cea mare -, în biserica Sf. Spiridon-Nou

din Bucureşti, să se săvârşească după rânduială, în cadrul dumnezeieştii Liturghii a Sfanţului

Ierarh Vasile cel Mare, o nouă slujbă de sfinţire a Marelui Mir, a şaptesprezecea de la

recunoaşterea autocefaliei Bisericii noastre (1885) şi pentru a doua oară în timpul

arhipăstoririi Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist.

Pentru aceasta, s-au achiziţionat materiile necesare obţinerii unei cantităţi de circa 250

litri de Mare Mir, care au fost păstrate la loc potrivit, în paraclisul mănăstirii Antim din

Bucureşti, în vederea amestecării-combinării şi fierberii lor, la timpul cuvenit, conform

Rânduielii aprobată de Sfântul Sinod în anul 1906.

Pentru supravegherea pregătirii Marelui Mir, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a

delegat pe P. S. Episcop Nifon Ploieşteanul şi pe P. S. Episcop Teofan Sinaitul, vicari

patriarhali, şi P. S. Episcop Roman Ialomiţeanu, vicarul Arhiepiscopiei Bucureşti, ajutaţi de

P. Cuv. Arhimandrit Grigore Băbuş, P. Cuv. Protosinghel Ieronim Creţu, eclesiarhul

83 Ariereticon, Ed. IBM. Al BOR., Bucureşti, 1993, pp. 192-193.

67

Catedralei patriarhale, P. C. Pr. Augustin Rusu, precum şi colegul de facultate de farmacie al

P. S. Roman Ialomiţeanul, domnul colonel Dumitru Răducanu - ca farmacist specialist.

În săptămâna a şasea a Părcsimilor şi anume în zilele de joi şi vineri, înainte de

Duminica Floriilor (Stâlpărilor), în paraclisul mănăstirii Antim din Capitală, a început

pregătirea materiilor vârtoase pentru Marele Mir, care au fost alese, pisate şi cernute, iar în

Sâmbăta lui Lazăr, aceste ingrediente, împreună cu vinul şi untdelemnul de măsline, precum

şi vasele necesare, au fost aşezate la locul rânduit pentru fierbere.

Luni, 12 aprilie 1993, după Utrenie, în paraclisul mănăstirii Antim, Prea Fericitul Părinte

Patriarh Teoctist şi PP. SS. Episcopi Vicari Nifon Ploieşteanul, Teofan Si-nairul şi Roman

Ialomiţeanu, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi de la Catedrala Patriarhiei, au

săvârşit slujba sfinţirii apei. Apoi, Prea Fericirea Sa a stropit cu aghiasmă materiile, vasele şi

vatra de foc.

Joi, 15 aprilie 1993, dimineaţa la ora 8,30, membrii Sfântului Sinod, în frunte cu Prea

Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, înveşmântaţi în odăjdii, au coborât din palatul patriarhal şi s-

au îndreptat spre Catedrală, unde aşteptau preoţii şi diaconii cu cele şase amfore cu materia

pregătită pentru sfinţire.

De aici, la ora 9,00, în sunetul clopotelor Catedralei, ce tâlcuiau chemări la rugăciune,

întregul sobor a plecat în procesiune solemnă către biserica Sf. Spiridon-Nou, pentru

săvârşirea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare şi pentru sfinţirea Marelui Mir,

parcurgând pe jos Dealul Mitropoliei şi străzile Bibescu Vodă şi Şerban Vodă, străjuite de o

parte şi de alta, de militari în uniforme de ceremonie şi de mulţime de credincioşi.

În fruntea soborului, rânduit în procesiune, erau trei slujitori purtând Crucea patriarhală şi

cele două ripide, apoi, diaconi cădelniţând, urmaţi de 12 arhimandriţi şi ieromonahi,

purtători, doi câte doi, ai celor şase vase cu Marele Mir pregătit pentru sfinţire, însoţiţi de

preoţi stabiliţi pentru liturghisire. După un alt grup de diaconi cu cădelniţe şi dichero-

trichere, au păşit, îmbrăcaţi în veşminte sclipitoare, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist şi

membrii Sfântului Sinod, urmaţi de consilieri de la Centrul patriarhal şi Arhiepiscopia

Bucureştilor, profesori la Facultatea de teologie şi Seminarul teologic din Bucureşti, stareţi şi

stareţe de mănăstiri şi schituri, călugări şi călugăriţe, studenţi teologi şi elevi seminarişti.

Ajungând la ora 9,30, la biserica Sf. Spiridon-Nou, soborul ierarhilor şi preoţilor slujitori,

cu vasele conţinând materia pregătită pentru sfinţirea Marelui Mir, au fost întâmpinaţi la intrare,

în sunetul clopotelor, de protopopii şi preoţii bisericilor bucureştene, purtând epitrahil şi culion,

precum şi de un marc număr de credincioşi, care veniseră încă de dimineaţă, ocupându-şi loc,

68

unii în străni, iar alţii în picioare, pentru a participa la acest important eveniment din viaţa

Bisericii strămoşeşti.

După intrarea în biserică a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist şi a înalţilor ierarhi şi

închinarea arhiereilor la sfintele icoane, s-a început Liturghia Sfântului Vasile cel Marc,

potrivit rânduielilor tipiconale, răspunsurile fiind date de către Corala Patriarhiei, condusă de

P. C. Pr. Constantin Drăguşin.

Făcându-se vohodul cu Sfânta Evanghelie, pe care au sărutat-o toţi ierarhii, Prea

Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, Ia cântarea rugăciunii „Lumină lină”, a binecuvântat

biserica şi pe credincioşi cu dichero-trichcerele, după regulă, apoi, Prea Fericirea Sa a păşit în

Sfântul Altar, urmat de ceilalţi membri ai soborului.

La sfârşitul paremiilor, în timpul troparelor şi condacelor rânduite după tipic, Prea

Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a cădit altarul şi biserica, apoi, înalţii Ierarhi s-au adunat

împrejurul Sfintei Mese, lângă care erau aşezate vasele cu Marele Mir şi Prea Fericirea Sa a

citit prima rugăciune de sfinţire, iar I. P. S. Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei a citit

a doua rugăciune, după care Sfânta Liturghie a continuat cu Evanghelia şi ectenia întreită,

rostită alternativ de către diaconii slujitori.

La Heruvic, la ieşirea cea mare cu cinstitele Daruri - mai înainte de ieşirea diaconului cu

Sf. Disc. - P. Cuv. arhimandriţi şi ieromonahi, rânduiţi în procesiune, înconjuraţi de diaconi şi

ipodiaconi cu ripide şi cădelniţe, au ieşit din Sfântul Altar, câte doi, prin uşa din stânga,

purtând cele şase vase cu Marele Mir, până în mijlocul bisericii, ducându-le după rânduiala

vohodului, până la uşile împărăteşti, unde au fost primite de către Prea Fericitul Patriarh

Teoctist, H.PP.SS. Mitropoliţi şi Arhiepiscopi, PP. SS. Episcopi şi P. P. SS. Arhierei care,

ridicându-le, le-au depus în partea stângă a Sfântului Prestol. După ce diaconul a rostit: „Să

luăm aminte”, au fost descoperite toate vasele purtătoare ale Marelui Mir şi Prea Fericitul

Părinte Patriarh Teoetist a citit rugăciunea a treia, iar după, „Capetele voastre Domnului să le

plecaţi”, a citit a patra şi ultima rugăciune de sfinţire a Marelui Mir.

Terminându-se această rugăciune, Prea Fericitul Părinte Patriarh, făcând, de trei ori,

seninul crucii asupra vaselor cu Marele Mir, a spus: „Se sfinţeşte acesta cu puterea, cu

lucrarea şi cu pogorârea Duhului Sfânt, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” şi

îndată ce corul a răspuns: „Amin”, a adăugat: „Iată, acest mir s-a făcut Mir sfinţit, în

numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, apoi în timp ce se cânta „întru mulţi ani”

Prea Fericirea Sa a ieşit din Sfântul Altar cu tricherul şi dicherul şi a binecuvântat pe

credincioşi.

69

Sfântul Mir, ca materie a Tainei Mirungerii, s-a introdus din cele mai vechi timpuri în

practica Bisericii Ortodoxe. El se administrează copiilor, îndată după Botez sau adulţilor

care se botează târziu, dar nu e unica lui întrebuinţare. El se mai foloseşte la sfinţirea

antimiselor care stau pe Sfânta Masă a tuturor bisericilor, şi la sfinţirea bisericilor, în interior

şi în exterior. Se mai foloseşte şi la primire eterodocşilor şi a celor căzuţi, care revin la

Biserica Ortodoxă, la sfinţirea sfintelor vase43. Pecetea darului Duhului Sfânt, ca mod de sfinţire

şi conferire a darului Sf. Duh, s-a mai păstrat în Biserică şi sub o altă formă, dar numai în

Taina hirotoniei: prin punerea mâinilor; transmiţându-se în felul acesta Harul arhieriei, al

preoţiei şi al diaconiei, prin episcopi, în succesiune neîntreruptă de la Sfinţii Apostoli care au

fost hirotoniţi direct de Hristos. Cei hirotoniţi în afara succesiunii apostolice, nu au Har, sunt

în afara firului transmiţător şi se află în erezie, când nu au succesiune apostolică limpede

afirmată, în toate celelalte momente de transmitere a darurilor Sf. Duh se foloseşte Sf. Mir,

pornind desigur de la Ungerea lui Iisus şi de la însuşi numele lui Iisus, de Hristos, adică acela de

Uns. Ca şi transmiterea harului preoţiei, în cele trei trepte, prin succesiune apostolică, şi

folosirea Sf. Mir exprimă un sens de transmitere, un sens de legătură spirituală, de comuniune

între toţi creştinii, în cazul Ortodoxiei, între toţi fiii unei Biserici. De aceea şi la sfinţirea lui

participă toţi episcopii unei Biserici.

De altfel, dreptul de sfinţire a Sf. Mir, tocmai pentru că el semnifică puterea spirituală a

fiecărei Biserici, şi prerogativa ei de a fi întru totul Biserică apostolică, îl are fiecare Biserică

autocefală, deoarece nici-una nu este altfel decât celelalte şi, niciuna nu arc prerogative în

plus, toate fiind egale. De obicei sfinţirea Sf. Mir se face în oraşul de reşedinţă a Capului

Bisericii, sfinţitorii trebuind să aibă în frunte pe capul Bisericii locale, ca simbol al unităţii

neamului peste care păstoreşte.

O vreme s-a încercat sfinţirea Sf. Mir numai la Patriarhiile mari, sau numai la

Constantinopol, dar - în timp - principiul Bisericilor naţionale s-a impus, în virtutea faptului că

toate moştenesc de la Apostoli prerogative egale, căci, potrivit cuvântului, toţi -în mod egal -

sunt slujitori (Matei, 20, 26).

Biserica noastră a devenit autocefală în 1885, dar ea a avut din totdeauna conştiinţa unei

existenţe independente. Independenţa de care au lipsit-o numai evenimentele politice,

cuceririle cărora a fost supusă sau, în orice caz, unor presiuni care au profitat fie de situaţia

noastră geografică, aflaţi „în calea răutăţilor”, fie de imposibilitatea de a ne organiza, tot din

aceleaşi motive.

Că am avut din totdeauna conştiinţa de o Biserică a neamului nostru liber, se vede şi din

aceea că, de pildă, pe vremea lui Vasile Lupu (1634-1653) s-a sfinţit Sf. Mir în Moldova, iar pe

70

coama dintre sec. XVII-XVIII, patriarhul Dositei al Ierusalimului, în vizită în Ţara

Românească, participă la sfinţirea Mirului aici, la Bucureşti, împreună cu ierarhia locală. în

1826, Domnitorul Moldo-Valahiei, Ioan Sturza, ca să nu fie acuzat de abuz, a cerut

Constantinopolului dreptul de a Sfinţi Sf. Mir la Bucureşti. Nu 1-a primit, dar românii n-au

descurajat. La 27 martie 1882 ziarul „Românul” nota:

„Ieri, în Joia Mare, a avut loc la Mitropolie o ceremonie pe care Ţara Românească n-a mai

văzut-o de la Vasile Lupu. (Ignora sfinţirea împreună cu Dositei al Ierusalimului n.n.). Ne

referim la sfinţirea Sf. Mir, pe care îl primeau de mulţi ani de la Constantinopol”.- Şi apoi

ziarul comentează: „Pasul făcut este considerabil: el mărturiseşte o mare independenţă şi de

acest lucru ne bucurăm toţi. Pentru acest lucru camerele au acordat Ministerului de Culte un

credit de 10.000 de franci pentru cumpărarea de vase de argint, de bronz, etc, ca şi pentru

cumpărarea substanţelor necesare pentru prepararea Sf. Mir”. Au urmat polemici între cele două

Biserici. Patriarhul Ioachim al III-lea, împreună cu Sinodul constantinopolitan a emis un

Tomos la 10 iulie 1882, reproşând Sf. Sinod de la Bucureşti „îndrăzneala”. La 23 noiembrie

1882 Sfântul Sinod răspundea printr-o largă scrisoare, se pare alcătuită de episcopul de Roman,

Melchisedec Ştefănescu, despre care un teolog străin scrie că "a redus la nimic toate

argumentele invocate de Marea Biserică a Constantinopolului.

E păcat că nu avem timp să reluăm acum, măcar câteva idei din argumentarea Sinodului

de la Bucureşti. Se pomeneşte, evident, în primul rând, de canonul 34 apostolic: „Episcopii

fiecărei naţiuni să-l recunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el cap, şi să nu

facă nimic de prisos fără el”. Este şi argumentul nostru principal, astăzi, când am reactivat

Mitropolia Basarabiei, cu noi aflându-se acum şi P. S. Petru, episcop de Bălţi şi Lt. de

Mitropolit al Basarabiei. Nici un alt Patriarh nu arc drepturi canonice asupra românilor din

Basarabia.

Scrisoarea Sinodului de la Bucureşti arată că românii şi-au apărat întotdeauna

independenţa, şi statală şi bisericească. Nu se proclamase încă autocefalia în mod oficial, dar

Scrisoarea o anticipează: Biserica Română Ortodoxă a fost şi este autocefală şi nici o

autoritate străină nu are drept a ne impune ceva. Respectuoşi, ca între fraţi, şi pe temeiul

tradiţiei, sinodalii români declarau că nu voiau nici o dezbinare şi că recunoşteau Patriarhiei

de Constantinopol rolul de centru moral, dar consultările în toate problemele trebuie să fie în

ambele sensuri. Se arăta că în Pidalion (cartea canoanelor) se vorbeşte despre Sf. Mir o

singură dată şi, anume, când se arată că el nu poate fi sfinţit de preoţi, ci numai de episcopi

(Can. 6 Cartagina), tot aşa cum era şi transmiterea Harului prin punerea manilor, autoritatea

aceasta fiind dată de Mântuitorul numai apostolilor şi succesorilor lor (Fapte 8, 14-17).

71

Scrisoarea Sinodului român face şi teologia Tainei Mirungerii şi a folosirii Sf. Mir: cu el

se ung cele cinci organe ale simţurilor, al gândirii şi lucrări, după celebrarea botezului,

declarându-se ele organe ale Sfântului Duh, ca să se poată omul mântui şi desăvârşi. Ungerea

se face în chipul crucii, pe frunte, pe ochi, nas, piept, gură şi urechi, mâini şi picioare. V.

Mitrofanovici precizează: Se fac ungerile în chipul crucii spre a însemna că efectele

Sfântului Mir avem să le atribuim jertfei aduse pentru noi de Domnul nostru Iisus Hristos pe

Lemnul Crucii, Teologul român V. Mitrofanovici ne dă şi slujba sfinţirii Mirului, cu epicleza

specială de invocare a Sfântului Duh pentru sfinţirea Sf. Mir, asemănătoare cu cea de la

sfinţirea Sfintelor Daruri de la Liturghie, de data aceasta în cadrul Liturghiei Sf. Vasile

cel Mare. „Pe tine te rugăm, şi Ţie ne plecăm, trimite-ne pe Duhul cel Sfânt, şi sfinţeşte

mirul acesta”. Această epicleza se repetă de trei ori, în trei invocări succesive, uşor cu

alte cuvinte, dar cu aceeaşi invocare. în rugăciunea a III-a se arată foloasele ungerii cu Sf.

Mir: „Ca să fie cei însemnaţi cu Taina aceasta nepătaţi, popor ales, preoţie împărătească,

neam sfânt şi să-L poarte pe Hristosul Tău în mâinile lor, spre lăcaşul Tău, al lui Dumnezeu

şi Tatăl, în Duhul Sfânt”. A căuta Sf. Mir în alte ţări, ar însemna că Biserica dintr-o anumită

ţară nu are plenitudinea mijloacelor de mântuire şi sfinţire. Dacă nu poate produce Sf. Mir,

nu poate comunica nici Duhul Sfânt celor botezaţi de dânsa.

Delicaţi, membrii Sfântului Sinod Român, din 1882 încheie Scrisoarea declarând că nu

se supără pe supărarea Sinodului de la Constantinopol, ci o privesc „cu simţul blândeţii",

afirmându-şi dorinţa de pace şi armonie.

În 1885, Biserica Ortodoxă Română s-a declarat în mod oficial autocefală şi, de arunci,

fără supărarea nimănui, îşi sfinţeşte singură Sfântul Mir, ori de câte ori se tennină cantitatea

sfinţită ultima oară. La noi s-a sfinţit ultima oară în 1988, tot sub păstorirea P. F. Patriarh

Teoctist.

Astăzi e a 17-a ceremonie de sfinţire a Sfanţului Mir în Biserica Ortodoxă Română, a

doua sub păstorirea P. F. Patriarh Teoctist.

Dacă am încerca o sinteză istorico-teologică a foloaselor ungerii cu Sfântul şi Marele

Mir, în viziunea ortodoxă, potrivit căreia neamurile sunt entităţi care se prezintă şi ca atare,

ca neamuri, în faţa lui Dumnezeu, nu numai ca indivizi aparte -avem textul clar în

Apocalipsă 21, 24 - căci de aceea noi facem rugăciuni şi pentru neam, atunci prin ungerea

tuturor fiilor neamului cu acelaşi Sfânt şi Mare Mir, ţinem neamul unit în faţa lui Dumnezeu,

autorul neamurilor şi al limbilor, ne legăm ca fraţi de sânge şi de destin în faţa lui Dumnezeu

să fim una în gând şi simţire şi ne ajutăm unii pe alţii să dobândim Har înaintea lui

72

Dumnezeu, ca neam şi ca indivizi, că toţi adastăm spre acel "sfârşit creştinesc" în împărăţia

lui Dumnezeu.

Sfinţirea de azi să fie spre sfinţirea noastră a tuturor, spre sfinţirea pruncilor şi a viitorului

nostru, pe pământ şi în ceruri. Amin".

III. 1. 2. 1. Ingredientele care au intrat în prepararea

Sfântului şi Marelui Mir din 1993

Au fost nominalizate şi calculate de Prea Sfinţitul Episcop Vicar Roman lalomiţeanul,

ajutat de P. C. Preoţi: Augustin Rusu şi alţi slujitori de la Arhiepiscopia Bucureştilor,

alăturându-i-se, ca farmacist specialist participant Dl. Colonel Dumitru Răducanu:

1. Hypcricum (sunătoare)

2. Piper

3. Myrrha

4. Cypericum (radix)

5. Visci (vâsc)

6. Caryophilli (cuişoare)

7. Sămânţă de rozmarin

8. Cinnamonum (scorţişoară)

9. Maghiran

10.Calamus (rezina)

11. IDInula

12. Aristolochia

13. Iris (stânjenel)

14. Din import

15. Lignum balsami

16. Spina alba

17. Lignum aloes

18. Folium nardi indicae

19. Fructus balsami

20. Radix asari

21. Caulis muscata (nucşoara)

22. Stachis

73

23. Lignum aloes

24. Răşini

25. Terebentina

26. Labdanum

27. Olibanum (tămâie)

28. Styrax (smirnă)

29. Moschus

30. Opobalsamum

31. Ulei de măsline

32. Vin curat

33. Aloes - ulei esenţial

34. Ulei esenţial de trandafir

35. Apă de trandafir

36. Carnaval II (răşini sintetice în amestec)

III. 1. 3. Prepararea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în anul 1996

Prin Raportul de necesitate al Prea Sfinţitului Teodosie Snagoveanul, Episcop-Vicar al

Arhiepiscopiei Bucureştilor, către Prea Fericitul Părinte Patriarh, s-a propus prepararea a 300

de litri de Sfânt şi Mare Mir. Aducându-i-se la cunoştinţă că logistica cu care s-a preparat

Sfântul şi Marele Mir din 1993 nu mai corespunde pentru prepararea a 300 litri de "Mir".

Prea Sfinţitul Episcop-Vicar Teodosie Snagoveanul a luat toate măsurile pentru

confecţionarea logisticii necesare pregătirii cantităţii de 300 de litri de Mare şi Sfânt Mir.

În ziua de 11 aprilie 1996 a avut loc Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir. Prin rezoluţia

pusă pe Raportul de necesitate de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, care a aprobat ca în

anul 1996 Sfântul şi Marele Mir să fie preparat în cantitate de 300 de litri, Prea Sfinţitul

Părinte Episcop Teodosie Snagoveanul este de acord, (la recomandarea Prea Cuviosului

Părinte Arhimandrit Băbuş), ca Dl. colonel în retragere Răducanu Dumitru să participe ca

farmacist specialist.

Prepararea Sfântului şi Marelui Mir s-a făcut sub atenta supraveghere a Prea Sfântului

Episcop Teodosie Snagoveanu.

74

Vicarul Administrativ al Patriarhiei Române, Părintele Constantin Pârvu, a propus Prea

Fericitului Patriarh prepararea cantităţii amintite mai sus. Părintele Episcop Vicar al

Arhiepiscopiei Bucureştilor, Teodosie Snagoveanul, s-a aflat în situaţia de a schimba întreaga

logistică a preparării acestei cantităţi de 300 de litri de Mir. Confecţionându-se, prin grija

Arhiepiscopiei Bucureştilor, un cazan mare de inox, cu capac, capacitatea de 1.000 litri şi

întreaga logistică de preparare a 300 litri de Mir. întreaga activitate de preparare a Sfântului şi

Marelui Mir a revenit Prea Sfinţitului Părinte Episcop Teodosie Snagoveanul. Ingredientele

au fost asigurate centralizat, prin Mitropolii, iar Părintele Patriarh Teoctist al României,

personal a asigurat ingredientele de la Bisericile Surori din Grecia, Ierusalim şi Bulgaria.

Prin grija înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul

Banatului s-a asigurat procurarea plantelor medicinale, iar prin grija înalt Prea Sfinţitului

Arhiepiscop Lucian al Tomisului s-a asigurat uleiul de măsline şi multe alte ingrediente

necesare preparării Sfântului şi Marelui Mir. Preoţii şi diaconii care au luat parte la

prepararea Sfântului şi Marelui Mir din anul 1996 au fost din cadrul Catedralei Patriarhale şi

Arhiepiscopiei Bucureştiului. Ingredientele pentru prepararea a circa 300 litri de Mir au fost

stabilite de Secretariatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Nu s-a introdus la prepararea „Mirului din 1996” ingredientele prevăzute de Arhieraticon, cu

numerele: 8, 14, 15, 20, 22, 25, 35 -adică: 8 Cassia lignea; 14, Saluinca; 15 Cassia nigra; 20,

Maceris; 22. Zinzibens; 25 Zedoaria; 35. Bdelium. S-au introdus, în plus, următoarele

ingrediente, neprevăzute în Arhieraticon:

Tabel. 2. Ingrediente introduse în Sfântul şi Marele Mir neprevăzute în Arhieraticon

Denumirea materialelor ProvenienţaLignum accaciae (pudră) IerusalimValssmelaion (lichid) ImportXilovalsamon-lemn de balsam (lichid) IerusalimIasmin (ulei) letlrutAmbră (ulei) ImportClore (ulei cuişoare) IerusalimAloes (ulei) ImportUlei de trandafir Import-BulgariaEsenţă nard Ierusalim"Carnaval II" (răşini sintetice în amestec) Ţară (Miraj)

Procesul verbal de predare-primire a Sfântului şi Marelui Mir s-a făcut între Preotul

Bartolomei Matei şi Prea Cuv. Protos. Eclesiarh Rafailă Ghiţă, proces verbal văzut şi de prea

Sfinţitul Episcop Vicar Teodosie Snagoveanul, de Părintele vicar administrativ Patriarhal

Constantin Pârvu şi de Secreatarul Cancelariei Sfântului Sinod.

75

La consfătuirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 10 aprilie 1996 s-a

stabilit modul şi locul, desfăşurării Sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir şi nominalizarea

participării acestora la Sfinţirea Marelui şi Sfântului Mir, conform tabelului aflat la autor.

Prin Raportul Prea Sfinţitului Episcop Vicar Teodosie Snagoveanul, al Arhiepiscopiei

Bucureştilor se propunea spre aprobare Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist

următoarele măsuri organizatorice pentm buna desfăşurare a ceremonialului de sfinţire a

Sfanţului şi Marelui Mir: Mobilizarea preoţilor disponibili şi a credincioşilor din Capitală, prin

anunţarea lor în Biserici, prin grija Arhiepiscopiei Bucureştilor şi a preoţilor Capitalei.

Convocarea studenţilor şi elevilor teologi bucureşteni şi din împrejurimi care să însoţească

procesiunea cu cântări adecvate sub conducerea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Vicar

Teodosie Snagoveanul. Convocarea de personal monahal pentru însoţirea procesiunii.

Convocarea consilierilor eparhiali ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi a celuilalt

personal clerical din Administraţia Arhiepiscopiei Bucureştilor, pentru ordine, prin Cancelaria

Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Corala Patriarhiei să dea răspunsurile

necesare la Sfânta Liturghie, prin grija vicarului administrativ patriarhal. Să se solicite

sprijinul Poliţiei Capitalei pentru protecţia ordnii şi siguranţei. Prin grija Părintelui Secretar

Manole Marcel a fost asigurat uleiul esenţial de trandafir din Bulgaria.

Redactarea unui Comunicat pentru informarea asupra evenimentului, prin presă, radio şi

televiziune, prin grija Prea Sfinţitului Părinte Episcop Teodosie Snagoveanul.

Slujba de Sfinţire a Sfanţului şi Marelui Mir a avut loc în BisericaSf. Spiridon-Nou - în

ziua de 11 aprilie 1996.

76

III. 1. 4. Prepararea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în anul 2002

Terminându-se Sfântul şi Marele Mir ce a fost preparat şi sfinţit în 1996, Sfântul Sinod

a luat hotărârea ca în anul 200284 să se prepare circa 300 litri Mir care să fie sfinţit în Joia cea

Mare, 2 mai 2002, în incinta Sfintei Patriarhii.

Ca delegat al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Patriarhul României, a fost numit

înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei, iar cu supravegherea atentă şi permanentă a

preparării Sfântului şi Mirului Mir au fost numiţi: Prea Sfinţitul Episcop Vincenţiu

Ploieşteanu, Vicar Patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod, Prea Sfinţitul Episcop Ambrozie

Sinaitul, Vicar Patriarhal, Prea Sfinţitul Episcop Sebastian Ilfoveanul, Vicar al Arhiepiscopiei

Bucureştilor, Prea Cuviosul Arhimandrit Ciprian Spiridon, consilier patriarhal. Au mai'

participat: Prea Cucernicul Părinte Constantin Pârvu, vicar administrativ patriarhal, Prea

Cucernicul Părinte dr. Augustin Rusu, consilier patriarhal, diaconi şi călugări din Catedrala

Patriarhală şi din Arhiepiscopia Bucureştilor, călugări ai mănăstirii Antim. Ca farmacist

specialist a participat şi ajutat Dl. colonel în retragere Răducanu Dumitru -farmacist primar.

Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, a controlat desfăşurarea activităţii de

preparare, venind la capela Pompilian, dimineaţa şi chiar după-amiaza, în fiecare zi.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a publicat în „Vestitorul Ortodoxiei” următorul

comunicat:

Luni, 29 aprilie 2002, prima zi din Săptămâna Mare, la mănăstirea Antim din Bucureşti, a

început prepararea Sfântului şi Marelui Mir, printr-o slujbă de sfinţire a apei, oficiată de un

sobor de ierarhi. I. P. S. Teofan, Mitropolitul Olteniei, delegatul Prea Fericitului Părinte

Patriarh Teoctist, a binecuvântat vasele în care a fost preparat Sfântul şi Marele Mir şi a

oficiat rânduială aprinderii focului.

Sfântul şi Marele Mir se prepară din untdelemn curat, amestecat cu multe mirodenii, după o

rânduială solemnă, în primele trei zile din Săptămâna Patimilor. El este sfinţit de către Sinodul

Arhiereilor, în frunte cu Părintele Patriarh, la Sfânta Liturghie din Joia Mare. După sfinţire,

Sfântul şi Marele Mir se împarte episcopiilor şi tuturor parohiilor.

84 Col. Răducanu Dumitru, Idem, p. 78.

77

Sfântul şi Marele Mir se foloseşte la Taina Mirungerii, administrată fiecărui nou botezat,

o singură dată, imediat după Botez, precum şi la sfinţirea bisericilor şi anti-miselor. Sfântul şi

Marele Mir este sfinţit numai de Bisericile Ortodoxe autocefale.

În Biserica Ortodoxă Română, Sfântul şi Marele Mir a fost sfinţit pentru prima oară,

numai de ierarhi români, în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, la 25 martie 1882. Până

acum s-au făcut 18 sfinţiri ale Sfântului şi Marelui Mir, ultima dată în 1996.

Joi, 2 mai 2002, ora 9,30 la Catedrala Patriarhală, Prea Fericitul Părinte Patriarh

Teoctist, împreună cu ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

a sfinţit Sfântul şi Marele Mir în cadrul Sfintei Liturghii. (Biroul de Presă şi Comunicaţii al

Patriarhiei Române) Prepararea Sfântului şi Marelui Mir s-a făcut în anul 2002 în Capela

Pompilian din Complexul mănăstirii Antim. Necesarul ingredientelor din compoziţia Marelui

Mir a fost stabilit de Consilierii Patriarhali şi supus aprobării Prea Sfinţitului Episcop

Vincenţiu Ploieşteanu, vicar-patriarhal şi secretar al Sfântu lui Sinod, în vederea obţinerii unei

cantităţi de cea. 300 litri Mir, pentru nevoile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române.

La ora 10 înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei, cu respectarea ritualului, a

aprins focurile sub cazanul de vin. S-a adăugat treptat amestecul de plante prevăzut în tabelul

de ingrediente (capitolul plante), în vinul încălzit din cazan, cu ajutorul unei scafe. Preoţii şi

diaconii rânduiţi au început să amestece cu energie, cu lo-peţile din lemn, combinaţia de plante

şi vin din cazanul sub care ardea focul. Pe măsură ce conţinutul se îngroşa, în timpul fierberii,

s-au adăugat treptat încă 200 litri de vin peste această fiertură, amestecându-se permanent de

slujitori, prin schimburi din 20 în 20 de minute. Fierberea vinului cu plantele medicinale du-

rează 2 ore, din momentul începerii fierberii acestui amestec. în tot timpul acestei operaţii,

slujitorii au amestecat cu lopeţile, energic, în aşa fel încât să nu se ardă pe fundul vasului sau

lateral din amestecul de vin cu plante medicinale. Preoţii slujitori desemnaţi, tot timpul au citit

rugăciuni conform prevederii din Arhieraticon. După 2 ore de fierbere, care nu trebuia să

depăşească 120°C, s-a stins focul şi a fost lăsată acoperită fiertura până a doua zi.

- Miercuri 1 mai 2002, de la orele 7,00, cei rânduiţi cu prepararea Sfântului şi Marelui

Mir încep slujba şi se aprinde focul sub cazanul cu fiertura de vin, plante medicinale, din

ziua de 30 aprilie 2002. Se începe aşa de dimineaţă pentru a ajuta să se răcească o tonă de

material. Se încălzeşte până ce fiertura devine fluidă, prin amestecarea continuă cu energie.

Când fiertura a devenit fluidă, conţinutul acestuia se trasferă în cazanul de inox de 1000 litri,

cu ajutorul unei căldări de inox. La sfârşit, cazanul în care a fost fiertura de plante şi vin se

spală bine cu 50-60 litri vin lichid, care se toarnă peste fiertura din cazanul de inox. Peste

fiertura de plante şi vin din cazanul mare, acum se toarnă 300 litri ulei de măsline extra virgin,

78

adică din prima extracţie, ulei care a fost ţinut înainte de folosire 60 de ore într-o cameră cu

temperatura de + 25 grade, pentru motivul că, uleiul de măsline la + 8°C se coagulează.

Preoţii rânduiţi pe patru grupe a câte trei încep să amestece cu lopeţile mari, mixtura de ulei,

vin şi plante medicinale. Este foarte important de ştiut că, dacă în timpul fierberii se observă

că uleiul s-a îngroşat prea mult şi vinul s-a evaporat, se adaugă treptat restul de circa 200

litri vin, pentru ca uleiul să nu ajungă la fundul cazanului şi să se ardă, situaţie în care Mirul ar

căpăta o culoare cafeniu-deschis.

În timpul fierberii mixturei: vin, ulei şi plante medicinale, se adaugă rezinele şi unele

uleiuri esenţiale, ţinându-se seama de proporţiile necesare.

Cu o jumătate de oră înainte de a se termina fierberea, se adaugă rezina Styrax-Smirnă

naturală, care trebuie pisată Ia mojar sau la o moară de măcinat, sau se încearcă solubilizarea

ei, de către specialist, prin solvenţi organici ori C2 H5-O-C2H5, dar cu mare atenţie şi

profesionalism, întrucât produsul este foarte inflamabil şi poate produce toxicomania.

După patru ore de fierbere (ce nu trebuie să depăşească 120°C), se stinge focul şi se

adaugă ingredientul Moschus care este secreţia unui mamifer de mărimea unei căprioare,

ce trăieşte prin înălţimile munţilor Himalaya şi care se hrăneşte cu rădăcină de Nard. Tot

produsul din cazan se mai amestecă bine şi se lasă să se liniştească fiertura cel puţin 16 ore,

printr-o ventilaţie capabilă să răcească o tonă de material. (Noi am improvizat 5 ventilatoare

electrice Ia sugestia călugărului inginer din Complexul mănăstirii Antim, pentru a grăbi

răcirea).

După cea. 16 ore, Mirul se ridică deasupra reziduului în următoarele straturi: un strat

limpede, de culoare gălbui-verzui; un strat mai puţin limpede; un strat slab opalescent; un

strat reziduu. (Constatarea acestor straturi s-a făcut cu ajutorul unei rigle de 2 m gradată din 5

în 5 centimetri).

Ar fi trebuit în această situaţie să separăm prin decantare straturile, dar din lipsă de

logistică am separat prin aspiraţie, cu un furtun flexibil transparent, întreaga cantitate de

Mir, într-un vas de 600 litri.

În noaptea de joi, 2 mai la orele 3,00 Mirul colectat s-a încălzit uşor la 30°-40°, s-a

strecurat într-un alt cazan de 600 litri, prin 8 straturi de tifon. În acest vas în care s-a

strecurat Mirul se adaugă, amestecând, ingredientele, Opabalsam şi unele uleiuri

esenţiale frumos mirositoare ca: xantal, nard, lavandă şi altele, printr-o riguroasă testare a

miscibilităţii acestor esenţe cu produsul final-Mirul. Mirul astfel preparat s-a turnat în

vasele Eparhiale. (La adăugarea uleiurilor esenţiale trebuie supravegheată cu insistenţă,

79

miscibilitatea acestora cu produsul preparat, pentru prevenirea unor precipitări,

schimbări de culoare sau anulări de principii active).

În ziua de 2 mai, Joia Mare, dimineaţa în timpul citirii ceasurilor, Prea Fericitul Părinte

Teoctist, Patriarhul României, Mitropoliţii, Arhiepiscopii, Episcopii şi Arhiereii din Ţară

şi alţi înalţi Arhierei din străinătate s-au îmbrăcat în sfintele veşminte şi au început rânduiala

sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir.

Lista ingredientelor care au fost folosite pentru prepararea Sfântului şi Marelui Mir, în

anul 2002.

I. LICHIDE

1. Ulei de măsline - Olea Europae (L.);

2. Vin - Vinum (L.);

II. PLANTE MEDICINALE

Hypericum - Sunătoare, Pojarniţă (R.) - Hypericum perforatum (L);

Visci (vâsc) - Viscum album (L.) Gui morve (Fr.) Mistel (G.);

Inula - Inula helenium (L); Iarba mare, Omag.... Aunee(Fr); Echiter-Alant(G.);

Iris (stânjenel) - Iris pseud alorus (L.); Flambe iris (Fr.); Deutscher Schvvertel

(G.);

Isop - Hyssopus officinalis (L.); Hysope (Fr.); Ysop (G.);

Caryophili (cuişoare) - Eugenia caryophillata (L.); Clous de girofe (Fr.);

Gewiirzenelke (G.); Clove (Engl.);

Cinnamomum (scorţişoară) - Cinnamomum ceylanicum (L.) Cannelle (Fr.); Zimmtrinde

(G.);

Palitum Caulis Muscata (nucşoara) - Myristica fragranus (L.); Nox Muscade (Fr.);

Musskathuss (G.); Nutmeg (Engl.);

Vanilie - Vanilia planifolia (Fructele aromatice); Vanilie (Fr.); Vanilie (G.); Vannila

(Engl.);

Piper - Piper nigrum (Piper negru- fructele); Poivre (Fr.); Pfeffer (G.);

Piper alb;

80

Myrrha - Un sort de tămâie, brută;

Folium nardi indicae - Frunze de Nard - S-a primit o soluţie de Folium nardi;

Lignum aloes, aloe (R.); Aloe vera (L.); Aloes (Fr.); Aloe (G.);

OLEOREZINE

Terebentină- Oleum terebentmi (L:);

Labdanum Rezină de culoare ciocolatie foarte frumos mirositoare, extrasă din scoarţa

unor arbori ce trăiesc în Orient;

Olibanum - Tămâie;

Stirax - Smirnă;

Moschus = artificial, cristale greu solubile.

ULEIURI ESENŢIALE - adăugate pentru a conferi „Mirului” miros plăcut şi permanent şi

pentru a înlocui unele plante prevăzute în „Arhieraticon”.

Ulei esenţial din seminţe de rosmarin - Rosemary oil (Engl.);

Ulei esenţial din Lignum cassia - sau Cinnamomum; Cannelle oil (Engl.);

Ulei esenţial de nucşoară - Nutmeg oil (Engl.);

Ulei esenţial de maghiran - Marjoram oil (Engl.);

Ulei esenţial din Calamus aromaticus - Calamus oil (Engl.);

Ulei esenţial din Lemn de cedru - Atlas cedarwood oil (Engl.);

Ulei esenţial din dafin - Laurel - Base laurier oil (Engl.);

Ulei esenţial din busuioc - Basil oil (Engl.);

Ulei esenţial din priboi - Geranium oil (Engl.);

Ulei esenţial din chiparos - Cypress oil (Engl.);

Ulei esenţial din Salvia officinalis (Salvie) - Sage oil (Engl.);

Ulei esenţial din Coriandru - Coriander oil (Engl.);

Ulei esenţial din ienupăr - Juniper oil (Engl.);

Ulei esenţial din mirt - Myrtus communis (L.) - Mirth oil (Engl.);

Ulei esenţial din cuişoare - Eugenia aromatica (L.) - Clove buds oil (Engl);

Ulei esenţial din Santal - Santal oil (Engl.);

Ulei esenţial din rădăcini de Nard - Nard oil (Engl.);

Ulei esenţial din trandafir (Bulgaria);

Ulei esenţial din levănţică - Lavandula spica (L.);

81

Logistica necesară preparării sfântului şi marelui mir pentru circa 300 litri de mir

Un cazan de inox cu capac, de 1000 litri, (manşonat) cu înălţimea de o jumătate de

metru, prevăzut cu jgheab de jur-împrejur, prin care să circule apa rece, pentru

potolirea fierturii şi ridicarea mirului deasupra rezidului, în circa 15-16 ore;

Trei cazane de inox de 600 litri, cu capac, manşonate, pentru stăpânirea fierberii

până la cel mult 120° C;

Patru lopeţi din lemn, de 1,5 m lungime;

Patru lopeţi din lemn de 1 m lungime;

O găleată din inox de 10 litri, pentru transversări;

O cană smălţuită cu cioc, de capacitatea de 2-5 litri;

O pâlnie mare, smălţuită sau de inox;

Pahare Frienmayer - 2 buc;

Pahare Berzelius - 2 buc;

Eprubete din sticlă cu capac de bachelită, cu înfiletare - 20 buc;

Sticluţe de 10 ml., colorate cu dop de banchelită şi cu peliculă; 50 buc;

Mănuşi chirugicale - 8 perechi;

Scafe din inox sau din material plastic;

Termometru care să măsoare până la 150°C;

Comprese tifon 40 x 40 pachete a 10 buc, 5 pachete;

Mojar cu pistil sau moară de fragmentat unele ingrediente;

Tifon hidrofil, 50 m. pentru strecurarea Sfântului şi Marelui Mir;

-Alcool absolut (C2H5 OH) cea. 2 litri;

C2 H5 - O- C2H5 - 1 litru, sau alţi solvenţi organici, care trebuiesc manipulaţi numai

de specialist cu mare grijă, întrucât aceşti solvenţi sunt foarte inflamabili, iar unii

dintre ei pot produce toxicomanie. Acestea sunt necesare pentru solubilizarea unor

rezine de tip smirnă, opobalsamum, olibanum, etc;

Un instinctor;

Un furtun de cea. 6 m flexibil, transparent, care să ajute la decantarea Sfântului Mir, din

cazanul de 1000 litri, în cazanele de capacitate mai mică;

O riglă din lemn de brad sau paltin, de 2 m lungime, gradată din 5 în 5 cm, pentru

82

constatarea straturilor de mir faţă de reziduu.

Calculul ingredientelor se face de Secretarul Sfântului Sinod, ajutat de un slujitor cu mare

experienţă în domeniu, de consilierii patriarhali sau alte persoane specializate, care au mai

participat la prepararea Sfântului şi marelui Mir.

Locul unde se prepară Sfântul şi Marele Mir este biserica (locaşul de cult) care trebuie să fie

foarte bine aerisită dacă este posibil, prevăzută chiar cu instalaţii de aer condiţionat, pentru că,

înmulţindu-se numărul bisericilor şi al Episcopiilor, necesarul de Sfânt şi Mare Mir va creşte

continuu, determinând condiţii sigure de prelucrare tehnică a unei cantităţi cât mai mari a

Sfântului şi Marelui Mir. Temperatura la fierberea ingredientelor nu trebuie să depăşească

120°C.

La sfârşitul preparării, Mirul se va ridica deasupra reziduului prin influenţa gravitaţiei.

Deci avem în această situaţie aşa-zisa operaţie de "decantare"76, operaţie fizică, de separare a

unui lichid dintr-un sistem eterogen, după sedimentarea fazei disperse solide, aşa cum am arătat

sub influenţa gravitaţiei; - operaţiunea permite o primă purificare a unui amestec lichid de

unul solid.

(Pentru ca Mirul să se decanteze deasupra reziduului, vasul în care s-a preparat şi

ambientul în care s-a preparat să fie ventilat-aerisit).

Mirul se va ridica la suprafaţă în 16 ore de la prepararea lui, în trei straturi: primul strat

trebuie să fie foarte clar, de culoare slab gălbui uşor verzui; al doilea strat este

semitransparent; al treilea strat este opalescent; ultimul strat îl formează reziduul de culoarea

nămolului, uneori brun, alteori brun către maro închis. Măsurarea straturilor se va face cu o

riglă de brad de 2 m gradată din 5 în 5 cm., iar decantarea se va face cu un furtun flexibil

transparent. Datorită acestei evoluţii a formării Mirului ar fi trebuit să se colecteze sepa rat

straturile de Mir, dar cum în zilele noastre se obişnuieşte să se adauge uleiuri esenţiale, în faza

de sfârşit a preparării Sfântului şi Marelui Mir, această operaţiune devine greoaie; specialistul

fiind nevoit să testeze fiecare strat, cu uleiul esenţial adăugat, pentru a constata mişcibilitatea

acestora. Pentru analiză, observare şi control se vor lua probe din ingrediente şi din Mir în

sticluţe incolore şi colorate, cu dop, cu peliculă, de 10 ml. capacitate şi în eprubete cu dop de

bachelită.

La capitolul ingredientele care intră în prepararea Sfântului şi Marelui Mir am descris pe

larg capitolul uleiuri esenţiale, ele trebuie să fie naturale, mai ales cele mai importante.

In vasul în care se păstrează Sfântul şi Marele Mir din Altar va fi pus numai Mirul din

stratul foarte transparent, clar, de culoarea pal-gălbui spre verzui, cu acesta se face Taina

83

Mirungerii, pentru a evita unele riscuri nedorite, deoarece pielea noului născut e sensibilă la

unele alergii.

La prepararea Sfântului şi Marelui Mir se vor folosi numai esenţele naturale, uleiurile

esenţiale - naturale şi nu cele sintetice, pentru că acelea din urmă îşi pierd uşor mirosul. La

prepararea Sfântului şi Marelui Mir din anul 2002 s-au folosit şi esenţe sintetice şi anume cea

de Nard şi cea de Moschus, foarte importante pentru mirosul lor, dar dificultăţile de

solubilizare a acestora au fost mari, iar Moschusul a fost practic insolubil.

Este bine ca pentru prepararea Sfântului şi Marelui Mir, să se procure numai esenţe naturale,

(mai ales din Orient, ca esenţa de nard, santal, trandafir, balsamurile şi moschusul, chiparos,

smirnă, tămâie, folia nardi indiens etc).

Uleiurile esenţiale care se adaugă la sfârşitul operaţiei de preparare a Sfântului şi

Marelui Mir se vor testa pentru a nu se face vreo reacţie chimică înainte de adăugare, afirmând

că - din punct de vedere tehnic - formula Mirului seamănă cu o formulă farmaceutică

magistrală în care intră un amestec de plante medicinale, rezine şi uleiuri esenţiale (arome

frumos mirositoare), într-un amestec de vin şi ulei de măsline, prin operaţiunea numită

„fierbere”.

Când uleiurilor esenţiale aromatice - volatile - eterice - mirodenii-arome etc, înlocuiesc

unele plante din compoziţia Sfântului şi Marelui Mir trebuie ţinut seama de cantitatea de

ulei esenţial ce se extrage dintr-un kilogram de plante. Acest lucru este cunoscut de

farmacistul specialist participant la prepararea tehnică a Sfântului şi Marelui Mir şi care

trebuie consultat atunci când acestea sunt comandate. Cantitatea de ulei esenţial ce se extrage

dintr-un kg. de plante, prin diferitele metode fizico-chimice, diferă de Ia o ţară la alta.

Cele mai importante uleiuri se adaugă Sfântului şi Marelui Mir preparat, după ce a fost

strecurat înainte de a fi pus în vasele eparhiale, dar numai după verificarea atentă a fiecărui

ulei esenţial cu produsul „Mir”, pentru verificarea mişcibilităţii, sau înlăturarea formării unor

precipitate sau anulării unor principii activi.

Probele de Mir din diferitele straturi, formate, precum şi probele din ingredientele care

intră în compoziţia Mirului, se vor păstra pentru observare, verificare şi control în sticle de 5-10 ml

colorate şi incolore, cu dop de ebonită şi peliculă şi în eprubete incolore, cu dop de bachelită, până

la următoarea preparare a Sfântului şi Marelui Mir.

Calitatea Sfântului şi Marelui Mir depinde de: calitatea ingredientelor procurate, de

tehnica pregătirii acestei operaţiuni, precum şi de colaborarea slujitorilor bisericeşti,

cunoscători ai tehnicii preparării Sfântului şi Marelui Mir, cu experienţă şi care, deci, au mai

participat Ia pregătirea Sfântului şi Marelui Mir.

84

Rezinele în general se importă din Grecia sau din Israel, Ierusalim, Siria, Liban. Ele vor fi

procurate numai în ambalaje originale, în cantităţile de care avem nevoie, pentru prepararea de

atâtea kilograme de Sfânt şi Mare Mir. Nu este adniis ca să se procure o rezină de circa 200

grame care a fost într-un ambalaj de 5000 grame, întrucât rezinele şi gumi-rezinele în contact cu

aerul se degradează şi se pietrifică, devenind practic insolubile, chiar în C2H5 - O - C2H5, sau alţi

solvenţi organici. Repet şi insist ca aceste rezine să fie procurate numai în cantităţile solicitate şi

în ambalajele care să fie corespunzătoare cu cantitatea solicitată. De asemenea, mai menţionăm

că nu este recomandabil să se procure unele rezine sintetice, ci numai rezine naturale, chiar dacă

obţinerea acestora este mult mai dificilă şi mult mai costisitoare.

Termenul de valabilitate a Sfântului şi Marelui Mir este de maximum trei ani, în condiţii

normale de conservare, datorită faptului că şi termenul de valabilitate al ingredientelor din care

se prepară Sfântul Mir este de maximum trei ani.

III.2. Semnificaţia momentului sfinţirii Marelui Mir

Momentul şi lucrarea sfinţirii Marelui Mir în viaţa Biserici au o semnificaţie şi o

importanţă deosebită.

Faptul că toţi ierarhii unei Biserici Ortodoxe autocefale se întrunesc în Sfânta şi Marea

Joi în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului Hristos, cu trei zile înainte de Sfintele Paşti,

pentru a săvârşi împreună sfinţirea Marelui Mir, chiar în timpul Liturghiei de pomenire a

Cinei cea de Taină sau a Euharistiei, constituie un eveniment de intensă trăire, mare

solemnitate şi sfântă binecuvântare. Acum, fiecare arhiereu în parte şi toţi împreună se

întâlnesc tainic cu Hristos, Arhiereul veşnic, Care „iubind pe ai Săi cei din hune, până la

sfârşit i-a iubit” (Ioan 13, 1) şi a instituit Taina Euharistiei ca Taină a iubirii Sale jertfelnice şi

dădătoare de viaţă85, spunându-le ucenicilor Săi: „aceasta să faceţi spre pomenirea mea”

(Luca 22, 19).

Astfel, Euharistia din Sfânta şi Marea Joi este memorialul sacramental al celei mai

intense trăiri a conştiinţei şi vocaţiei preoţeşti, ca legătură unică şi intimă a lui Hristos cu

ucenicii şi trimişii Săi în lume, pentru mântuirea lumii.

Deşi Sfantul şi Marele Mir ca binecuvântare şi împărtăşire a darurilor Sfântului Duh ne

aminteşte de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, fapt care explică şi

includerea troparului şi condacului Rusaliilor în slujba de sfinţire a acestuia, totuşi el este sfinţit

85 Pr. Prof. Boris Bobrinskoy, Împărtăşirea Sfântului Duh, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1999, p. 175.

85

nu în ziua de Rusalii, ci în ziua Cinei celei de Taină sau a Euharistiei, pentru că ucenicilor

cărora li s-a încredinţat săvârşirea Sfintei Euharistii (Luca 23, 19) li s-a încredinţat şi săvârşirea

Tainei Botezului şi întărirea sau ungerea celor botezaţi prin pecetea darurilor Sfântului Duh

(Matei 28, 20; Fapte 8, 16-17; 19, 2-6).

Mai mult, deşi poruncile de a săvârşi Sfânta Euharistie şi de a boteza au fost date

ucenicilor de către Hristos, prima înainte de înviere şi a doua după înviere, totuşi ucenicii Lui

nu au botezat şi nu au săvârşit Sfânta Euharistie decât după ce au primit Sfântul Duh, în ziua

Cincizecimii (Fapte 2). Aceasta arată că toate Sfintele Taine ale lui Hristos se săvârşesc în

Biserică în numele lui Hristos şi cu puterea Duhului Sfânt, trimis de Hristos ucenicilor Lui.

Hristos cel înviat şi înălţat la ceruri a trimis apostolilor pe Sfântul Duh, iar Sfântul Duh îl

face tainic prezent pe Hristos în Biserică şi în lume.

Prin Sfânta Euharistie, se instituie Taina împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar

prin pogorârea Sfântului Duh se constituie Biserica - Trupul Tainic al lui Hristos. Cu alte

cuvinte, prin iubirea jertfelnică a lui Hristos şi prin dăruirea multelor daruri ale Sfanţului Duh

se zideşte Biserica lui Hristos. Această legătură interioară între iubirea Fiului şi lucrarea

Sfântului Duh, pentru a aduce pe oameni la Dum-nezeu-Tatăl, explică săvârşirea sfinţirii

Marelui Mir, tocmai în cadrul Sfintei Euharistii din Sfânta şi Marea Joi. De altfel, din

Euharistia aceleiaşi zile se pregăteşte în mod special Sfânta Euharistie pentru tot anul,

arătându-se prin aceasta că izvorul mântuirii noastre este iubirea jertfelnică a lui Hristos

pentru noi. întrucât în Biserica primară Botezul adulţilor se făcea mai ales de Sfintele Paşti,

se poate vedea, de aici şi mai bine legătura între Botez, Mirungere şi Euharistie.

Vrednic de reţinut este şi faptul că ungerea lui Iisus cu mir de mare preţ s-a făcut de către o

femeie, cu câteva ziele înainte de Cina cea de Taină, pe când se afla în Be-tania, în casa lui

Simon Leprosul. Iisus însuşi a dat o semnificaţie neaşteptată acestui gest de preţuire şi

respect, zicând: „Ea (femeia), turnând mirul acesta pe trupul meu a făcut-o spre îngroparea

Mea” (Matei 26, 12). De altfel, Trupul Domnului a fost uns cu smirnă şi aloe de Iosif din

Arimateea şi de Nicodim când a fost pus în mormânt (Ioan 19, 39). Când - după moartea şi

îngroparea lui Iisus - femeile purtătoare de miresme s-au dus la mormântul Lui ca să-L ungă

(Marcu 16, 1), El nu mai era printre cei morţi, înviase. Ceea ce voiau să facă ele acum, când

era prea târziu, făcuse deja, cu anticipaţie, în Betania.

Este posibil ca Sfinţii Părinţi care au stabilit slujba sfinţirii Marelui Mir în Săptămâna

Sfintelor Patimi, între învierea lui Lazăr şi învierea lui Hristos, să fi făcut şi legătura aceasta

cu folosirea mirului de mare preţ pentru ungerea Trupului lui Iisus, căci prin jertfa şi învierea

Sa mântuitoare, Iisus a arătat că El este Hristosul sau „Unsul lui Dumnezeu”, Arhiereu şi

86

împărat, pentru veşnicie. La o astfel de înţelegere a tainei se ajunge mai ales dacă ţinem

seama de sensurile duhovniceşti multiple şi bogate pe care le au uleiul şi ungerea în Sfânta

Scriptură.

87

IV. CONCLUZII

Este un amestec, obţinut prin fierbere, din 28 plante medicinale şi 8 rezine, într-un

vehicol cu ulei de măsline, virgin şi vin, la fierbere. Deci este o formulă magistrală, formată din

36 de ingrediente, la care se mai adăuga unele uleiuri esenţiale, arome frumos mirositoare.

Reţelele după care se prepară Sfântul şi Marele Mir în România sunt: Biserica Ortodoxă

(1906 şi 1993) şi Biserica Greco-Catolică (1777).

Pentru unele ingrediente ce intră în compoziţia Sfântului şi Marelui Mir există păreri

diferite privind deteminarea taxonomică a lor.

Reţeta canonică de preparare a Sfântului şi Marelui Mir din 1906 aduce şi alte alternative

pentru uzul unor ingrediente. Acestea uneori s-a crezut a fi sinonime dar cercetătorii pe

domeniu au conchis a fi decât alternative.

Lucrarea de faţă a adus nou o expunere sintetică şi practică a cercetărilor în domeniu

putând fi utilizată pentru orientatea specialiştilor care vor avea ca interes Studiul Sfântului şi

Marelui Mir.

88

V. BIBLIOGRAFIE

1. ***Arhieraticonul, Rugăciunea a treia, Ed. I.B.M. al B.O.R Bucureşti, 1993.

2. ***Catehismul Bisericii Catolice, Editura Arhiepiscopia Romano-Catolică de

Bucureşti, 1993.

3. ***Farmacopeea Română, Editura medicală, Bucureşti, 1998.

4. ***Liturgier, Editura I.M.B.O.R., Bucureşti, 2000.

5. ***Sfinţirea Marelui Mir la Mănăstirea Cernica, BOR, an XCVI, nr. 5-6/1978.

6. ***Sfinţirea Marelui Mir la Mănăstirea, BOR, an LXVIII, nr. 3-6/1950.

7. ***Sfinţirea Marelui Mir, BOR, An LXXXVI, nr. 3-5/1968.

8. Bobrinskoy, Pr. Prof. Boris, Împărtăşirea Sfântului Duh, Ed. IBM al BOR, Bucureşti,

1999.

9. Bojor, Ovidiu, Răducanu Dumitru, Plante şi Miresme Biblice, Hrană pentru Suflet şi

Trup, Ed. Fiat Lux, Bucureşti, 2007.

10. Branişte, Ene, Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, în rev. BOR, an. LXXXIII, nr. 3-

4/1965.

11. Branişte, Pr, Prof. Ene, Despre Sfântul şi Marele Mir şi Taina Mirungerii, în „Biserica

Ortodoxă Română”, 1978.

12. Branişte, Pr. Prof. Ene, Cultul Bisericilor vechi-Catolice în comparaţie cu cel ortodox

şi cu cel catolic, în rev. O., an. XX, nr. 1/1968.

13. Branişte, Pr. Prof. Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în rev.

O., an XI, nr. 4/1959.

14. Bucur Laura, Farmacognozie, Ed. Muntenia, Constanţa, 2008.

15. Cabasila, Nicolae, Despre Viaţa în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1997.

16. Cristea Vasile, Tămaş Mircea, Berce Sandală, The plants in the composition of the

great and holy chrism, Contribuţii Botanice, XLIII, 2008.

17. Dumitru, Col. Răducanu, Ce trebuie să ştim despre Sfântul şi Marele Mir, Ed. I.B.M.

al B.O.R., Bucureşti , 2002.

18. Dură, Pr. Prof. Dr. Nicolae V., Dispoziţii şi norme canonice privind administrarea

Sfântului şi Marelui Mir. Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir pe teritoriul tării

noastre expresie elocventă a autocefaliei Bisericii Române de-a lungul secolelor, în

rev. MMS., an LVII, nr. 1-3/1981.

89

19. Evdokimov, Paul, Ortodoxia, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucureşti, 1996.

20. Floca, Arhid. Prof. Dr. Ioan N., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note şi comentarii,

Sibiu, 1992.

21. Georgescu, Mgr. Mihai, Sfintele Taine, După Catehezele, Sfântului Chiril al

Ierusalimului, ST., an XI, nr. 7-8/1959.

22. http://biserica.org/ro/viataduhovniceasca/ghidpastoral/maslu.htm.

23. http://biserica.org/ro/viataduhovniceasca/ghidpastoral/mirungere.htm

24. http://en.wikipedia.org/wiki/Eryngium_campestre

25. http://en.wikipedia.org/wiki/Olive

26. http://plantesiflori.elixir.ro/domenii.php?mnu=490

27. http://ro.orthodoxwiki.org/Mir

28. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mir_(tain%C4%83)

29. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mir_(tain%C4%83).

30. http://ro.wikipedia.org/wiki/Silybum_marianum

31. http://web.odu.edu/webroot/instr/sci/lmusselman.nsf/pages/bibleplants2001

32. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-04-19/simbol-vinul-in-biblie.html

33. http://www.crestinortodox.ro/diverse/marele-mir-sfintirea-marelui-mir-118281.html

34. http://www.elmiplant.com/ro/Ingrediente/Piper-Negru-Piper-Nigrum

35. http://www.eplante.ro/plante-a-z/scaiul-dracului-rostogol-Eryngium-campestre.html

36. http://www.food-info.net/ro/products/spices/myrtle.htm

37. http://www.heavenscentoils.net/12_oils_of_ancient_scripture.htm.

38. http://www.heavenscentoils.net/12_oils_of_ancient_scripture.htm.

39. http://www.heilpflanzen-welt.de/buecher/BGA-Commission-E-Monographs/0275.htm

40. http://www.theherbprof.com/hrbMyrrh.htm

41. http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendiu

m-ccc_ro.html

42. http://www.worldagroforestry.org/treedb2/AFTPDFS/Myroxylon_balsamum.pdf

43. Istudor Viorica, Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, vol I, Editura Medicală,

Bucureşti, 2001.

44. Istudor, Viorica, Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, vol. II, Editura Medicală,

Bucureşti, 2001.

45. Răducanu, Col. Dumitru, Ce trebuie să ştim despre Sfântul şi Marele Mir, Ed. I.B.M.

al B.O.R., Bucureşti , 2002.

90

46. Sabău, Drd. Alex-Marcel, Expunere catehetică a Sfintelor Taine: Botezul şi

Mirungerea, în rev. ST., an XXXIV, nr. 5-6/1982.

47. Sfântul Ambrozie al Milanului, De sacramentis (despre Sfintele Taine) în rev. ST., an.

XIX, nr. 9-10/1967.

48. Sfântul Ambrozie, PSB, Scrieri Partea a doua, Ed. I. B. M. al B.O.R., 1994.

49. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Ed. I.B.M. al B.O.R Bucureşti, 2003.

50. Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi

Rădăuţilor, 2002.

51. Streza, Pr. Asist. Dr. Liviu, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă şi în Bisericile

Vechi-Orientale, în rev. O., an XXXIX, nr. 2/1987.

52. Chiţu, Viorel, Mgr. I., Raportul dintre Cultul Vechiului Testament şi cultul creştin, în

ST., an XIII, nr. 5-6/1961.

91