53
Liceul Tehnologic Măcin - Materiale de învăţare - Clasa a XI-a Domeniul: Construcţii, instalaţii şi lucrări publice PROFESOR NICOARĂ FELICIA 2013
Liceul Tehnologic Măcin
- Materiale de învăţare -
Clasa a XI-a
Domeniul: Construcţii, instalaţii
şi lucrări publice
PROFESOR NICOARĂ FELICIA
2013
2
CUPRINS
Competenţe / Conţinuturi
C 13.1. Identifică trăsăturile importante ale mediului natural ce trebuie protejate .
1. Mediul înconjurător .......................................................................................... pag 3
2. Reciclarea materiei ........................................................................................... pag 5
3. Economia de energie ........................................................................................ pag 7
4. Factori fizici de mediu ...................................................................................... pag 9
5. Factori biologici ................................................................................................ pag 12
6. Perturbarea echilibrelor ecologice .................................................................... pag 14
C 13.2 . Prezintă surse de poluare şi agenţi poluanţi din diferite activităţi de construcţii ce pot aduce daune
mediului înconjurător.
7. Poluarea. Definiţie. Surse de poluare .............................................................. pag 16
8. Surse naturale de poluare ................................................................................ pag 16
9. Poluarea antropică
9.1. Deşeuri. Definiţie, clasificare, colectare................................ pag 21
9.2. Poluarea din activităţi menajere ........................................ pag 26
9.3. Poluarea din transporturi .................................................. pag 29
9.4. Poluarea din poluarea din agricultură, silvicultură.............. pag 30
9.5. Poluarea din industrie ........................................................ pag 35
9.6. Poluarea sonoră ................................................................ pag 39
C 13.3. Analizează modurile în care poate fi protejat mediul înconjurător
10. Dezvoltarea economică în relaţia cu mediul ambiant .................................... pag 40
11. Evoluţia raportului dintre preferinţele economice şi cele ecologice ............ pag 41
12. Emisiile de agenţi poluanţi şi efectul de seră ............................................... pag 42
13. Măsuri pentru reducerea emisiilor de poluanţi ............................................ pag 45
14. Managementul de mediu .................................................................................. pag 48
15. Bariere fizice în cazul unor accidente de poluare ........................................... pag 49
3
C 13.1. Identifică trăsăturile importante ale mediului natural ce trebuie protejate .
1. Mediul înconjurător
Acţiunea de protecţie a mediului se poate realiza pe deplin numai prin asocierea măsurilor de ordin juridic şi
administrativ cu celel de ordin educaţional. Schimbarea mentalităţii oamenilor nu este uşoară, dar fără o
educaţie în acest sens, orice acţiune de ocrotire a mediului este sortită eşecului.
Educaţia ecologică se poate realiza în mod deosebit prin şcoală, mass-media, având motivaţie şi logică.
Aceasta se bazează pe conştientizarea de a proteja natura, de a o face să-şi păstreze sănătatea de care depinde
sănătatea noastră, a tuturor.
Mediul înconjurător - Reprezintă totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activitatea umană care,
în strânsă interacţiune, influenţează condiţiile de viaţă ale omului şi de dezvoltare a societăţii.
Ecologia - ştiinta care studiaza factorii de mediu care influenteaza organismele vii
Biosfera - invelişul planetei care contine ansamblul de organisme vii şi în care viata este posibila in
permanenţă.
Biosfera este formată din:
litosfera -stratul superficial solid al scoartei terestre
hidrosfera -stratul de apa de pe suprafata planetei
atmosfera -stratul gazos omogen care inconjoara litosfera si hidrosfera
Ecosfera - ansamblul constituit din biosfera, parabiosfera, paturile superioare ale atmosferei si litosfera.
Ecosistem - unitate structurala a biosferei, accesibila analizei, care are autonomie relativa fata de elementele
vecine.
Ecosistemul este format din:
mediul fara viata, compus din substante dizolvate simaterii in suspensie, in care traiesc vietuitoarele -
biotop,
mediul viu, format din ansamblul de vietuitoare intre care exista legaturi de interdependenta -
biocenoza,
Caracteristicile unui ecosistem:
omogenitate relativa;
continut de resurse necesare vietii;
capacitate de autoreglare;
structura ierarhizata;
rezultatul unei lungi evolutii si procese de adaptare
4
Ecosistemul
• Ecosistem
Biotop Biocenoză
substrat factori abiotici producători consumatori descompunători
-mediu -lumină - plante - primari - bacterii
terestru -temperatură verzi - secundari - ciuperci
şi acvatic -apă - bacterii - terţiari
5
Legile evoluţiei comunităţilor ecologice se referă la reciclarea materiei si la economia de energie din cadrul
ecosistemelor.
2. Reciclarea materiei
Prin transformarea reziduurilor in resurse utilizabile, reciclarea ofera o modalitate de administrare a
reziduurilor solide reducand poluarea, conserva energia, creaza locuri de munca si dezvolta industrii
manfucaturiere mai competitive. La fel ca si deversarea reziduurilor in zone special amenajate sau arderea
lor in incineratoare, reciclarea costa si ea bani. Cointeresarea societatii in reciclare presupune o
constientizare deplina a beneficiilor si costurilor economice si de mediu ale reciclarii, comparativ cu
consumurile unilaterale de resurse si stocarea produselor uzate in zone special amenajate sau arderea lor in
incineratoare. Cand se iau in considerare toti acesti factori, devin evidente avantajele reciclarii.
Reciclarea elimina poluarea si conserva resursele naturale. Cel mai mare beneficiu de mediu al
reciclarii este legat nu de depozitarea reziduurilor, ci de conservarea energiei si a resurselor naturale
si prevenirea poluarii prin utilizarea, in procesul de fabricatie, a materialelor rezultate din reciclare si
mai putin a celor primare. Materialele recuperate au fost deja purificate si prelucrate anterior, astfel
incat utilizarea lor in procesul de fabricatie presupune o activitate mai curata si un consum mai mic
de energie. Analize detaliate au evidentiat faptul ca aceste beneficii de mediu ale reciclarii sunt cu
mult mai eficiente decat orice alte actiuni de protejare a mediului.
Reciclarea conserva energia. Mult mai putina energie este necesarapentru a transforma materialele
reciclate in produse noi, comparativ cu a incepe productia cu materiale primare, brute. Prin reciclarea
unei tone de materiale intr-un program obisnuit de reciclare, sunt economisiti cel putin 187 USD prin
realizarea de economii la electricitate, petrol, gaze naturale si carbune, chiar in conditiile care tinem
cont de consumurile datorate colectarii si transportarii materialelor.
Reciclarea elimina costurile depozitarii reziduurilor sau a incinerarii lor. Costurile reciclarii sunt
partial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau incinerare si prin vinderea materialelor
rezultate. Preturile de depozitare variaza foarte mult in functie de zona, si piata materialelor reciclate
este intr-o crestere exploziva.
Programele de reciclare proiectate adecvat si implementate complet pot fi deplin competitive cu
depozitarea sau incinerarea reziduurilor. In prezent sunt disponibile numeroase tehnici de
eficientizare a reciclarii, unele din ele fiind in curs de testare si implementare
Reciclarea creaza noi locuri de munca si creste competitivitatea industriei manufacturiere. Reciclarea ofera industriei manufacturiere resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung
care se translateaza in valoare pentru consumatorii care cheltuiesc mai putin pe produse si ambalaje.
Efectele reciclarii asupra dezvoltarii industriale sunt semnificative.
6
FOLIA NR. 1
Reciclarea materiei
Reciclarea materiei: transformarea
reziduurilor în resurse utilizabile
Reciclarea elimină
poluarea şi conservă resursele naturale
Reciclarea
conservă energia
Reciclarea elimină
costurile depozitării reziduurilor sau a
incinerării lor
Programe de
reciclare proiectate
adecvat şi implementate
complet
Reciclarea crează
noi locuri de
muncă
7
3. Economia de energie
Este unanim recunoscută astăzi interrelaţia dintre energie, economie şi mediul ambiant, precum şi rolul
important al pieţei internaţionale asupra viitorului economic al unei ţări. Progresul unei naţiuni depinde de
abilitatea acesteia în folosirea resurselor sale de energie, astfel încât să accentueze competitivitatea
economiei, să protejeze mediul înconjurător şi să menţină securitatea naţională.
Cresterea nivelului de trai nu poate avea loc fara o crestere corespunzatoare a consumului de energie.
Complexitatea problemelor legate de producerea energiei,
transportul si consumul energiei a crescut mult în ultimile decenii,
odată cu acutizarea problemelor globale de mediu, schimbările
climatice şi epuizarea resurselor naturale.
Sistemul de management energetic face referire la următorele
concepte de bază:
– economia energiei (măsuri întreprinse de utilizatori pentru a evita
risipa);
– utilizarea raţională a energiei (utilizarea energiei de către
consumatori în modul cel mai potrivit pentru realizarea
obiectivelor, cu luarea în considerare a restricţiilor
sociale, politice, financiare, ecologice);
– substituirea unor forme de energie şi procese prin altele mai bine adaptate (schimbări făcute deliberat, ca
parte a unei politici energetice, în afara motivelor economice, tehnologice sau ecologice).
Sistemul de management
energetic
economia energiei utilizarea raţională
a energiei
substituirea unor
forme de energie
măsuri întreprinse de
utilizatori pentru a evita
risipa
utilizarea energiei de către consumatori în modul cel mai potrivit pentru realizarea obiectivelor, cu luarea în considerare a restricţiilor sociale, politice, financiare, ecologice
schimbări făcute
deliberat, ca parte a unei
politici energetice
8
FIŞA DE LUCRU NR.2
Completaţi pe fişa voastră denumirea sursei indicată prin imaginile care însoţesc definiţiile.
Surse
neconvenţionale de
energie: surse care fie
că se regenerează de la
sine în scurt timp, fie
sunt surse practic
inepuizabile
Energia --------poate fi folosită să genereze
electricitate prin celule fotovoltaice
O încercare de a
converti, cu succes,
energia cinetica a -------
- în energie electrică
Energia cinetică din ----
-poate fi folosită
pentru a roti niște
turbine, care sunt
capabile de a genera
electricitate
9
4. Factori fizici de mediu
1. Apa
Noi toţi cei aproximativ 6 miliarde de oameni trăim pe o singura planetă, într-o singură "casă".
Din suprafata planetei noastre, 510 milioane km˛, Oceanul planetar ocupa 361 milioane km², ceea ce
reprezinta 70,8%, iar uscatul, doar 149 milioane km², adica 29,2%. Pe Terra exista apă dulce, apă
sărată, ape termale şi ape minerale.
Apa este o resursă generală esenţială pentru desfăşurarea tuturor
proceselor vitale din natură, prezintă o importanţă deosebită
pentru existenţa vieţii şi desfăşurarea tuturor activităţilor umane.
Considerată gratuită, atâta vreme cât era din belşug, i s-a
descoperit preţul atunci când omul s-a confruntat cu lipsa ei.
Utilizarea apei a cunoscut o intensificare şi diversificare
continuă.
Creşterea explozivă a populaţiei, gradul înalt de urbanizare,
precum şi apariţia unor industrii noi, mari consumatoare de apă
şi în acelaşi timp producătoare de efecte adverse asupra apei şi a
mediului înconjurător, au determinat apariţia şi accentuarea
fenomenului dublu numit secătuirea şi poluare apelor.
Treptat, s-a impus găsirea unor metode de tratare a apelor, fie
generale, fie adaptate unui anumit tip de poluare la care era
supusă apa.
Sunt situaţii în care apa se aduce de la distanţe de peste 100 km
sau se pompează de la adâncimi de peste 300 m, ceea ce implică
costuri ce cresc mult preţul apei, uneori până la nivelul
materiilor prime.
Calculele au demonstrat că la fiecare 15 ani consumul de apă se
dublează.
2. Aerul
Suprafaţa Pământului este acoperită de atmosferă, care constă
dintr-un amestec de gaze şi particule de lichid ori solide.
Atmosfera terestră este definită ca învelişul de aer al Pământului,
cu o compoziţie relativ constantă până la 5000 m altitudine.
Aerul normal (uscat) este format dintr-un amestec de gaze cu
următoarea compoziţie aproximativă:
78% azot (N),
21% oxigen (O),
mici cantităţi de CO2 (0,03%)
gaze rare (heliu, argon, neon).
În atmosferă aerul ocupă cca. 96%, restul revenind vaporilor de
apă.
10
Densitatea, umiditatea, presiunea şi temperatura
atmosferei variază cu altitudinea, cu anotimpul
cu poziţia geografică, rezultând mişcări ale
maselor de aer atât pe orizontală, cât şi pe
verticală.
Atmosfera este constituită, la rândul ei, din
următoarele straturi: troposferă, stratosferă,
mezosferă, ionosferă şi exosferă. Aceste straturi
se succed după cum urmează:
3. Lumina
Lumina influenţează creşterea şi dezvoltarea plantelor prin intensitate,
durată şi lungime de undă. Participând ca sursă de energie în fotosinteză,
lumina constituie condiţia de bază în realizarea unor producţii vegetale
mari şi de calitate. Ajunge la suprafaţa solului sub două forme: lumina
directă şi lumina difuză. Difuzia este produsă de moleculele gazoase ale
atmosferei, de particulele lichide şi solide (praf) aflate în suspensie în
atmosferă, de nori etc. Ea este distribuită inegal în raport cu iregularităţile
reliefului.
Procesul diurn de însorire – umbrire al unui teren este influenţat de expoziţie, panta, poziţia pe versant,
înălţimea obstacolului şi lărgimea văii. Pe un versant sudic, deschis, însorirea este totală în tot cursul zilei, în
timp ce pe unul adăpostit de un versant nordic, în prima şi ultima parte a zilei umbrirea este totală. Pe
versanţii nordici însorirea se reduce mult în cursul unei zile,umbrirea de la începutul şi sfârşitul zilei fiind
uniformă. Un versant estic deschis este însorit în cea mai mare parte a zilei şi numai către apusul soarelui
apare o umbrire uniformă. Acelaşi fenomen se petrece şi cu versanţii vestici numai că umbrirea apare la
începutul zilei. La ambele expoziţii timpul de umbrire depinde numai de înclinarea versantului.
4. Temperatura
Temperatura provine din radiaţia solară ca şi din lumina, cu care acţionează împreună. Temperatura aerului
determină direct intensitatea proceselor biochimice în partea aeriană a plantelor şi acţionează indirect asupra
acestora prin influenţa ce o are asupra regimului termic al solului şi formarea umidităţii în stratul aerului de
lângă sol, precum şi asupra evaporaţiei.
Creşterea şi fructificarea plantelor depind atât de temperatura aerului cât şi de cea a solului. Aerul se
încălzeşte ziua, în principal, pe seama radiaţiei reflectată de suprafaţa solului, iar noaptea prin preluarea
radiaţiei emanată de pământ după încălzirea din timpul zilei. Temperatura solului este mai ridicată cu câteva
grade decât a aerului, în funcţie mai ales de umiditatea solului.
11
Căldura ca factor limitativ al vegetaţiei are o manifestare extrem de variată pe un teritoriu şi o influenţă uşor
de demonstrat asupra creşterii şi dezvoltării plantelor.
5. Solul
Componenta a biosferei, rezultat din interactiunea mediului biotic cu cel abiotic, este stratul de deasupra
planetei, afanat, moale, friabil si acoperit cu humus. Impreuna cu atmosfera, el constituie mediul de viata
pentru al plantelor si organismelor (animale si microorganisme).
Solul, atmosfera, plantele si organismele se interpatrund si interconditioneaza in sisteme ecologice complexe,
numite biocenoze.
Humusul rezulta din descompunerea plantelor, animalelor si microorganismelor de catre microorganismele
saprofage. El contine substante celulozice, semicelulozice, ligninice (lemnoase), poliglucidice, proteinice,
tanini, ceruri, grasimi etc.
Din descompunere, alaturi de humus, mai apar gaze (CO2, CH4, NH3) si apa.
In compozitia solului se gasesc :
susbstante anorganice :
- oxizi (de Fe, Ca, Mg, Mb, Zn, Zr, Ti)
- carbonati (de Ca, Fe, Mg, Mn)
- sulfati
- fosfati
substante organice (celuloza, aldehide, alcooli, aminoacizi, albumine, grasimi)
microorganisme si macroogranisme:
Unele microorganisme (bacterii, alge verzi) transforma:
- Compusii C-ului in CO2, CH4
- Compusii N-ului in N si azotati
- O parte din substantele poluante (pesticide, fertilizanti)
Alte microorganisme fixeaza N-ul atmosferic ;
Ciupercile inlesnesc absorbtia apei si a microelementelor
(Fe, Cu, Zn, Mg, Mb) in radacinile plantelor.
Macroorganismele aereaza solul, il structureaza si ii
maresc fertilitatea.
Solul este :
Principalul mijloc de productie vegetala
Sursa de elemente nutritive
Participant la circuitul apei si al altor elemente in
natura
Purificator al naturii prin absorbtia apei si neutralizarea
poluantilor (pentru aceasta trebuie sa fie poros si umed ;
datorita porozitatii se aereaza)
12
6. Influenţa factorilor de mediu Germinarea, sporularea, creşterea şi dezvoltarea ciupercilor, însu-şirile parazitare ale acestora, precum şi
rezistenţa la infecţie sunt influenţate de factorii de mediu. Dintre aceşti factori, cei mai importanţi sunt
temperatura, umiditatea, lumina, aerul şi substanţele toxice.
Temperatura. Pentru fiecare specie, există o temperatură optimă de dezvoltare, o temperatură minimă şi una
maximă. La temperatura optimă, miceliul ciupercii se dezvoltă abundent şi este capabil să sporuleze.
Umiditatea. Un rol important în germinaţia sporilor fungici îl are umiditatea. Temperatura şi umiditatea
constituie împreună factorul termohidric, care creează starea de predispoziţie a plantelor la infecţia cu
diferite ciuperci (grâul la rugină, viţa de vie la mană şi altele).
Lumina. Influenţa luminii asupra însuşirilor parazitare ale ciupercilor este, în general, puţin studiată.
Majoritatea ciupercilor sunt indiferente faţă de acest factor. Unele ciuperci (Monilinia fructigena) au
sporulaţia slabă, în condiţii de întuneric continuu. De asemenea, lumina influenţează rezistenţa plantelor faţă
de atacul ciupercilor.
Aerul. Pentru germinarea sporilor, la multe ciuperci este nevoie de o anumită concentraţie de oxigen,
datorită intensificării respiraţiei, în timpul acestui proces fiziologic.
5. Factori biologici
Hrănirea unei populaţii mondiale în continuă creştere este o provocare globală majoră.
Provocarea constă în creşterea productivităţii agricole şi în garantarea producţiei alimentelor şi a
accesului la alimentaţie al tuturor indivizilor. Creşterea populaţiei mondiale continuă să reprezinte
o provocare la adresa lumii şi a capacităţii sale de a furniza suficientă hrană, fapt pentru care este
absolut necesară o îmbunătăţire a nivelurilor productivităţii agricole. Pentru a face posibilă
securitatea alimentară fără a aduce alte daune mediului, se impune promovarea şi implementarea
agriculturii sustenabile.
Disponibilitatea terenului şi a reţelelor de apă, politica şi economia, toate joacă un rol-cheie şi se află în
strânsă legătură. Există o puternică presiune în ceea ce priveşte terenul agricol, şi anume aceea de a produce
mai multe alimente şi, prin urmare, de a transforma terenurile împădurite în teren agricol. Modificările
climatice ameninţă să accentueze lipsa apei resimţită cel mai acut în regiunile în care există cea mai mare
nevoie de apă, în timp ce clasa politică, prin măsuri de stimulare locală şi prin comerţul şi competiţia la nivel
internaţional, exercită o mare influenţă în acest sens. Lipsa apei afectează productivitatea agricolă în diverse
părţi ale lumii, cu precădere în Africa, iar din cauza supra-utilizării, s-a creat o penurie gravă şi iminentă de
apă în zonele de producţie a alimentelor de bază.
Temperaturile în creştere însă vor îngreuna producţia agricolă, diminuând capacitatea ţărilor sărace de a face
provizii de alimente. Creşterea nivelului mării va avea ca efect migraţia a milioane de oameni şi inundarea
terenului agricol productiv. Topirea gheţarilor va reduce curgerea apelor spre unele dintre cele mai dens
populate regiuni ale lumii, afectând producţia agricolă şi veniturile naţionale.
13
FOLIA NR. 3
Mediul înconjurător
Reprezintă totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activitatea umană care, în strânsă interacţiune,
influenţează condiţiile de viaţă ale omului şi de dezvoltare a societăţii.
M
E
D
I
U
L
Î
N
C
O
N
J
U
R
Ă
T
O
R
F
A
C
T
O
R
I
F
I
Z
I
C
I
Apă
Din suprafata planetei noastre, 510 milioane km˛, Oceanul planetar
ocupa 361 milioane km², ceea ce reprezinta 70,8%, iar uscatul, doar
149 milioane km², adica 29,2%. Pe Terra exista apă dulce, apă sărată,
ape termale şi ape minerale.
Aer
Suprafaţa Pământului este acoperită de atmosferă, care constă dintr-un
amestec de gaze şi particule de lichid ori solide.
Atmosfera terestră este definită ca învelişul de aer al Pământului, cu o
compoziţie relativ constantă până la 5000 m altitudine.
Lumina Sursă de energie în fotosinteză, lumina constituie condiţia de bază în
realizarea unor producţii vegetale mari şi de calitate
Temperatura Determină direct intensitatea proceselor biochimice în partea aeriană a
plantelor şi acţionează indirect asupra acestora prin influenţa ce o are
asupra regimului termic al solului şi formarea umidităţii în stratul
aerului de lângă sol, precum şi asupra evaporaţiei.
Sol
Componenta a biosferei, rezultat din interactiunea mediului biotic cu
cel abiotic, este stratul de deasupra planetei, afanat, moale, friabil si
acoperit cu humus. Impreuna cu atmosfera, el constituie mediul de
viata pentru al plantelor si organismelor (animale si microorganisme).
F
A
C
T
O
R
I
B
I
O
L
O
G
I
C
I
Populaţia Noi toţi cei aproximativ 6 miliarde de oameni trăim pe o singura
planetă, într-o singură "casă".
Modificările climatice reprezintă un proces natural, principalul efect
al activităţii economice în industrie, agricultură, obţinerea energiei şi
transport, pentru o populaţie în continuă creştere.
Hrană Hrănirea unei populaţii mondiale în continuă creştere este o provocare
globală majoră ce constă în creşterea productivităţii agricole şi în
garantarea producţiei alimentelor şi a accesului la alimentaţie al
tuturor indivizilor.
Boli Afecţiuni ale pielii
Somn dificil, chiar insomnie
Calviţia
Risc de formare a cheagurilor sangvine
Alergii
Tumori
14
6. Perturbarea echilibrelor ecologice
Ţările industrializate (26% din populaţia globului) produc şi consumă resurse naturale într-un raport
disproporţionat la nivel mondial (consumă 80% din resursele mondiale de energie, petrol şi hârtie şi 40% din
producţia alimentară). Aceste ţări îşi permit distrugeri ambientale deoarece pot susţine şi remedierea lor în
timp ce în ţările în curs de dezvoltare se pune problema supravieţuirii populaţiei şi satisfacerea unor nevoi
esenţiale.
Se impune un alt tip de dezvoltare, capabil să asigure pe termen lung creşterea economică,
îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi conservarea resurselor naturale. Acest tip de dezvoltare definit ca o
dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a
răspunde propriilor nevoi, a fost intitulat dezvoltare durabilă.
Conceptul de dezvoltare durabilă este însoţit de explicitarea a două noţiuni şi anume:
“conceptul de nevoi” a celor mai defavorizaţi cărora trebuie să li se acorde prioritate ;
“conceptul de limite impuse” de starea actuală a tehnologiilor şi a organizării economico-sociale, a
capacităţii mediului de a răspunde nevoilor actuale şi viitoare.
Problemele ambientale cele mai importante care ameninţă direct dezvoltarea unui număr mare de ţări sunt:
o creşterea demografică excesivă,
o despăduririle şi păşunatul excesiv care provoacă deşertificări importante,
o distrugerea pădurilor tropicale care ameninţă speciile vegetale şi animale,
o exploatarea combustibililor fosili şi despăduririle care provoacă efectul de seră şi perturbă
climatul întregii planete,
o ploile acide care ameninţă ansamblul ecosistemelor acvatice şi forestiere,
o eroziunea stratului de ozon al atmosferei etc.
Indicatorii dezvoltării durabile urmăresc să evalueze procesul de trecere la o dezvoltare durabilă:
A. Indicatori economici
• Aprecierea dezvoltării durabile se face cu ajutorul indicatorilor macroeconomici cunoscuţi, de ex.
PIB, procentul investiţiilor din PIB, ş.a.
• Comerţul şi investiţiile reprezintă factori importanţi în creşterea economică şi dezvoltarea durabilă; la
acestea se adaugă gradul de înnoire a tehnologiilor, procentul din investiţii direcţionat spre protejarea
mediului sau reducerea poluării, etc.
B. Indicatori sociali
• Echitatea socială reprezintă una dintre principalele valori care accentuează dezvoltarea durabilă,
având în centru oamenii şi calitatea vieţii lor.
• Sănătatea şi dezvoltarea durabilă sunt strâns legate. Sursele sigure de apă şi salubritatea, hrana
adecvată şi o sursă sigură de hrană, condiţii de viaţă într-un mediu nepoluat, controlul bolilor şi
accesul la serviciile de sănătate, toate acestea contribuie la o populaţie sănătoasă. Dezvoltarea nu
poate fi obţinută sau susţinută având o mare pare din populaţie bolnavă sau având un acces inadecvat
la facilităţile de sănătate.
• Educaţia, ca proces ce se desfăşoară toată viaţa, este acceptată la scară largă drept condiţie
fundamentală pentru atingerea dezvoltării durabile.
15
• Locuinţele adecvate reprezintă o componentă fundamentală a dezvoltării durabile. Disponibilitatea
unor locuinţe adecvate contribuie la constituirea unor aşezări mai sigure, mai echitabile şi mai
sănătoase. Condiţiile de viaţă, mai ales în zonele urbane, sunt influenţate de concentraţiile excesive
ale populaţiei, planificarea inadecvată a terenului, resurse financiare insuficiente şi şomaj.
• Populaţia - urbanizarea a devenit tendinţa dominantă în ceea ce priveşte distribuţia populaţiei.
Creşterea rapidă a populaţiei şi migraţia pot duce la condiţii de viaţă instabile şi creşterea presiunii
asupra mediului, mai ales în zonele sensibile ecologic. Căutarea unor condiţii mai bune de viaţă în
mediul urban face necesară elaborarea unor programe eficiente de dezvoltare a aşezărilor limitrofe
marilor oraşe.
C. Indicatorii mediului ambiant
• Se referă la calitatea componentelor mediului şi la impactul pe care îl au activităţile umane asupra lor
(atmosferă, mările, oceanele şi zonele de coastă, teritoriul, resursele de apă, flora şi fauna).
D. Indicatorii instituţionali
• Cadrul instituţional adecvat dezvoltării durabile trebuie format prin instrumente legale şi politici
adecvate, care să integreze factori social, economici şi ecologici. Implementarea politicilor sănătoase
de dezvoltare durabilă şi a tratatelor internaţionale trebuie să îmbunătăţească condiţiile socio-
economice şi ecologice, precum şi să ajute la reducerea surselor potenţiale de conflict dintre ţări.
• Capacitatea instituţională poate fi măsurată prin dotările unei ţări - dotări umane, ştiinţifice,
tehnologice, organizaţionale, instituţionale, precum şi resurse. Aceasta îmbunătăţeşte planificarea
participativă, implementarea şi monitorizarea, necesare dezvoltării durabile.
16
C 13.2 . Prezintă surse de poluare şi agenţi poluanţi din diferite activităţi de construcţii ce pot aduce daune
mediului înconjurător.
7. Poluarea
Este definită ca perturbarea calităţilor naturale ale mediului datorită unui ansamblu de
modificări defavorabile cauzate de activităţile umane şi unele fenomene naturale normale.
Poluarea se manifestă în toate componentele mediului – aer, apă, sol, este un fenomen complex ce nu
cunoaşte frontiere.
Obiectivele politicilor de protecţie a mediului vizează punerea sub control a tuturor fenomenelor de poluare,
în special a celor antropice şi găsirea de soluţii pentru limitarea sau chiar evitarea poluării.
SURSE
NATURALE
erupţii vulcanice şi
solare
SURSE
DE
POLUARE
creşterea
demografică
SURSE
ANTROPICE
dezvoltarea industriei
cutremure de mare
intensitate
dezvoltarea
agriculturii
exploatarea
rezervelor naturale
incendii din cauze
naturale, inundaţii
transporturi
deşeuri, reziduuri
1. Surse naturale de poluare
În această categorie de surse de poluare se înscriu:
Solul, care poate împrăştia în aer şi apă:
Particule solide rezultate din erodare. Praful poate fi transportat de vânt la distanţă. Furtunile de praf
împiedică vizibilitatea, respiraţia, transportul, antrenează şi alte obiecte, devenind uneori
devastatoare. Terenurile afânate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd
partea aeriană a vegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de
durată, ridică de pe sol o parte din particulele , care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de timp.
Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spălare exercitat
de ploi, se poate produce la mari distanţe faţă de locul de unde au fost ridicate. Furtunile de praf se
produc in zonele de stepa mai ales in perioadele lipsite de precipitatii cand se pierd partile aeriene a
vegetatiei astfel ele ramand expuse actiunii de eroziune a vanturilor specifice continentului African .
Particule organice provenite din descompunerea, sau existenţa de vegetaţie şi animale în şi pe sol;
17
Plantele poluează mediile cu polen, spori de mucegaiuri şi levuri (ciuperci unicelulare care produc
fermentarea alcoolului), unii cu caracter alergizant şi infestant.
Vulcanii emit gaze (CO, CO2, H2), vapori de apă, materiale solide de diferite dimensiuni, de la praf, la
câţiva centimetri, lavă. Particulele solide, gazele şi vaporii pot ajunge şi la 30-50 km înălţime, în stratosferă.
Cenuşa vulcanică , praful vulcanic împreună cu vaporii de apă influnţează fenomenul „efect de sera”.
Cutremurele distrug solul, poluează aerul cu particule solide şi gaze.
Praful cosmic acumulat pe Terra poate ajunge la 1000 t/an, având un caracter radioactiv.
Meteoriţii provoacă cratere şi dezechilibre în zonele de cădere. Zilnic cad 10-20 t meteoriţi pe tot globul.
Incendiile din perioadele secetoase distrug ecosistemele, produc cantităţi mari de dioxid de carbon, fum, pun
în pericol existenţa umană, animală din zonă, distrug păduri pe mari suprafeţe de teren.
Se apreciază că efectele poluării naturale sunt însă cu mult mai reduse decât efectele poluării provocate de
om.
Apa poluată natural este o sursă de poluare cu caracter permanent.
Principalele conditii in care se produce poluarea naturala a apelor sunt :
Trecerea apelor din zona cu roci solubile constituie principala cauza de patrundere a unor saruri in
cantitati mari in apele de suprafata sau in straturile acvifere. Rocile radioactive pot duce la
contaminarea unor ape de suprafata sau subterane.
Trecerea apelor de suprafata prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoaca impurificari prin
particulele solide antrenate daca solurile sunt compuse din particule fine cum sunt cele din marne si
argile care se mentin mult timp in suspensie.
Vegetatia intensa acvatica fixa sau flotanta conduce la fenomene di impurificare variabile in timp in
functie de perioada de vegetatie;
Vegetatia de pe maluri produce o impurificare atat prin caderea frunzelor cat si prin caderea plantelor
intregi.Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire si descompunere care conduc la o
impurificare a apelor, in special in perioade de ape mici sau sub pod de gheata.
Starea de ionizare a aerului
IONII POZITIVI : In general in incaperile inchise aerul este incarcat pozitiv din punct de vedere
ionic. Activitatile curente, echipamentele electronice precum monitoare de calculatoare, televizoare,
radio-uri, electrocasnice in general, s.a.m.d, genereaza ionizarea pozitiva a aerului. Pana si simpla
frecare a talpilor de un covor sau o mocheta elibereaza in aer o cantitate insemnata de ioni pozitivi.
Ionii sunt de fapt molecule sau atomi aflati in stare electrica diferita de starea naturala, care , prin
saltul la un numar mai mare de electroni pe ultimul strat electronic, primesc sarcina pozitiva. Datorita
prezentei ionilor pozitivi in exces intr-o incapere, practic, toate suprafetele devin incarcate pozitiv.
Praful din aer si alte elemente poluante, capata si ele sarcina pozitiva. Concentratia mare a ionilor
pozitivi scade puterea de concentrare, genereaza dureri de cap, indispozitie, somnolenta,
tulburari nervoase diverse, putand duce chiar la iritabilitate, stres, agresivitate. Concentratiile
marite de ioni pozitivi sunt contraindicate pentru persoanele nevrotice, cardiace, hipotensive,
cu afectiuni pulmonare sau renale. Dupa cum vedeti, aceasta „prabusire a ionilor” sau „dezechilibru ionic " dintre ionii pozitivi si cei negativi, poate cauza numeroase probleme
celor care petrec o perioada indelungata de timp in incaperi inchise si slab aerisite. Remediul consta in crearea unui nivel ionic adecvat
mediului respectiv, cu scopul restabilirii starii naturale a atmosferei. Intr-o incapere inchisa, in conditiile in care o aerisire corespunzatoare
nu poate fi luata in calcul datorita poluarii din marile orase, singura posibilitate reala ramane un generator de ioni negativi.
IONII NEGATIVI : In conditii atmosferice normale precum cele intalnite in aerul „de tara” ,
concentratia ionilor negativi poate varia de la aproximativ 1000 pana la 4000 de ioni pe cm3. Asta
numim noi aer curat. Ionizarea negativa intre anumite limite, aduce o relaxare generala, si o
diminuare a presiunii arteriale si al ritmului de respiratie, a schimbului de vitamine, determina
cresterea echilibrului hemodinamic (diminuarea vitezei de oxidare a eritrocitelor, cresterea
18
numarului de eritrocite din hemoglobina, diminuarea leucocitelor), imbunatatirea starii de sanatate,
imbunatatirea atentiei si a capacitatii de munca, normalizarea functiei neurale centrale si vegetative.
Cilii vibratili - Ionii negativi stimuleaza activitatea cililor vibratili, care captusesc caile respiratorii si a caror structura este
similara cu cea a firului de par. Scopul lor este acela de a filtra aerul inspirat si de a expulza praful si mucusul prin miscari
ondulatorii.
Antihistaminicele - Ionii negativi sunt antihistaminice naturale.. Numeroase simptome ale alergiilor (stranut, curgerea nasului,
usturimea sau lacrimarea ochilor, astm, dureri de cap, etc.) sunt datorate productiei de histamine cauzata de reactia organismului la
praf, polen sau vatamari ale tesutului.
Astmul :ionii negativi au imbunatatit procesul de respiratie pentru o treime din cazurile studiate.
Aspecte microbiologice - Ionii negativi s-au dovedit a fi eficienti si in distrugerea sau inhibarea dezvoltarii mucegaiurilor sau
bacteriilor aerobe, etc, inversand polaritatea invelisului protector al proteinelor in organism.
Ozonul (O3) greacă ozein - miros este format din trei atomi de oxigen fiind o moleculă instabilă care după
un timp scurt se descompune în oxigen molecular (O2). El este un oxidant puternic din care cauză este
dăunător omului, producând dureri de cap, fiind iritant, caustic al mucoaselor respiratorii.
"Ozonul rau" se formeaza in straturile joase ale atmosferei si duce la poluare de tip fotochimic. Atunci cand
acesta depaseste anumite limite, este daunator vietii pe pamant. Substantele care stau la baza formarii
ozonului troposferic sunt oxizii de azot si compusii organici volatili. Ozonul troposferic reactioneaza cu
tesuturile vegetale si animale si ajunge chiar sa provoace efectul de sera: procesul de încălzire din cauza
radiaţiei reflectate de sol, care datorită prezenţei unor gaze, o parte a radiaţiei este reflectată înapoi pe
suprafaţa terestră.
Condiţiile atmosferice : împrăştierea poluanţilor este influenţată de mişcarea aerului, care se realizează
datorită diferenţelor de temperatură existente în două regiuni adiacente. Temperatura modifică densitatea
aerului, producând curenţi orizontali, verticali, sau vârtejuri (turbioane).
Împrăştierea poluanţilor dintr-o sursă fixă, în plan orizontal, acoperă o arie eliptică, deoarece este influenţată
de vânt şi de mişcarea de rotaţie a Pământului (fig. 1a).
Împrăştierea poluanţilor din surse mobile, în mişcare urmează alte legi matematice(fig. 1b). Conţinutul de
poluanţi în aer şi sol se analizează, cum este situaţia determinărilor de plumb în aerul de pe autostradă şi din
solul de pe margini, în vederea intervenirii cu diferite recomandări, pentru reducerea poluării.
Împrăştierea poluanţilor pe verticală din surse fixe este prezentată în fig. 2. Dacă sursele sunt în apropiere,
zona dintre ele suferă impurificarea cu ambii poluanţi. Împrăştierea poluanţilor depinde şi de starea de
agregare, iar la particulele solide şi lichide, şi de mărimea particulelor. Astfel, particulele solide vor cădea
mai repede, cu cât diametrul şi densitatea lor sunt mai mari cele lichide vor cădea la distanţă mai mare,
diametrul mare favorizând căderea iar gazele vor fi transportate la distanţa cea mai mare, poluând o arie mult
mai mare (fig. 3).
19
a b
Fig. 1. Împrăştierea poluanţilor în plan orizontal
a – din sursă fixă, b – din sursă mobilă.
Fig. 2. Împrăştierea poluanţilor în plan vertical din două surse fixe S1 şi S2.
Fig. 3. Distanţa de cădere a unor particule din atmosferă, faţă de sursa de poluare
1 – particule mari ; 2 – particule mici ; 3 – gaze.
Factorii meteorologici care determină dispersia particulelor poluante sunt:
vantul- deplaseaza poluantii in masele de aer; daca are o viteza mica, mentine o concentratie mare de
poluanti in stratul de aer, iar daca are o viteza mare, disperseaza agentul poluant pe suprafete intinse ale
atmosferei si concentratiile acestora vor fi mai mici;
calmul atmosferic – este cea mai favorabila conditie meteorologica pentru poluarea aerului deoarece
pe masura producerii de poluanti de catre diverse surse, acestia se acumuleaza in vecinatatea locului de
eliminare si concentratia creste continuu.
temperatura aerului – este influentata de anotimp, altitudine,
forma reliefului, iar instabilitatea temperaturii favorizeaza dispersia
poluantilor. Se produce inversia termică, provocată de împiedicarea
mişcării verticale a maselor de aer rece şi cald (fig. 4). În mod obişnuit,
aerul rece pătrunde şi îndepărtează aerul cald, ce poate fi şi poluat. Dar,
în depresiuni, aerul cald se poate aduna la sute sau mii de metri
altitudine, păstrând poluarea în zonă.
Ceaţa
Fig. 4. Inversia termică cu plafon.
20
FIŞA DE LUCRU NR.4
Indicaţi sursele naturale de poluare:
Surse
naturale de
poluare
PLANTELE
INCENDIILE
21
TEMĂ
Identificaţi în oraşul vostru, pe drumul spre şcoală sau serviciu, surse naturale pe care le consideraţi
poluatoare pentru mediul în care trăiţi. Încercaţi să le clasificaţi după indicaţiile următoare:
SURSE
NATURALE
DE POLUARE
MEDIUL POLUAT DENUMIREA AGENTULUI POLUANT
APA
AERUL
SOLUL
9. Poluarea antropică
NIŞA UMANĂ
Nişa ecologică este definită ca suma dintre locul şi activitatea unei specii în interiorul populaţiei din
care face parte. Poluarea produsă de nişa umană este proporţională cu densitatea populaţiei din zonă.
Sursele de poluare din domeniul nişei umane sunt atât deşeurile activităţii industriale şi domestice ale
omului (aparataj casnic, îmbrăcăminte, detergenţi, cosmetice, insecticide, medicamente), cât şi deşeuri
proprii existenţei omului-cadavre, urină, fecale.
9. 1. Deşeuri. Definiţie, clasificare, colectare.
1. Lucruri nedorite, create neintenţionat, care nu au
nici scop.
In această categorie intră producţiile cu valoare (a pieţei)
scăzută, produse nefolosibile, deşeuri din producţie etc.
2. Lucruri/ obiecte cărora li s-a dat un scop finit,
dar destinate să devină inutilizabile după
îndeplinirea acelui scop.
Acesta este grupul produselor de unică folosinţă:
majoritatea ambalajelor, aparate de fotografiat de unică
folosinţă etc.
3. Obiecte cu un scop bine definit, dar performanţa
lor a încetat să mai fie acceptabilă
Produse învechite, mobilă demodată, baterii care nu se pot
reîncărca, deşeul provenit de la demolări etc.
4. Obiecte cu un scop definit, performanţe
acceptabile, dar utilizatorii lor au eşuat folosindu-le
într-un cu totul alt scop decât cel indicat de
producător.
Produse utilizate în exces, produse pe care proprietarii nu
mai vor să le păstreze etc. Produse ce sunt în perfectă
stare de utilizare, dar care devin deşeu datorită acţiunii
greşite a detinatorului. In această clasă se regăsesc
majoritatea deşeurilor
22
Categorii de deşeuri
1 Producţia şi consumul reziduurilor nespecificate mai jos într-un alt mod.
2 Produse nespecifice.
3 Produse a căror garanţie este expirată.
4
Materiale aruncate, pierdute sau având defecte, sau alte materiale, echipamente contaminate din
greşeală.
5
Materiale contaminate sau murdărite rezultate în urma unor acţiuni planificate. Ex: reziduurile
produse în urma procesului de curăţire, containerele etc.
6 Părti inutilizabile. Ex: baterii respinse, catalizatori epuizaţi etc.
7 Substanţe care nu mai au performanţele dorite. Ex: acizi contaminaţi, solvenţi impuri, săruri expirate
8 Reziduuri obţinute din procesele industriale. Ex: zgura, rămăşiţele distilării etc.
9 Resturile din procesele de purificare. Ex: mâlul de la epurare, filtrele folosite etc.
10 Reziduuri produse de maşinile industriale. Ex: resturi de la strung etc.
11 Reziduuri provenite din extracţii miniere şi prelucrarea lor. Ex: material steril.
12 Materialele amestecate. Ex: uleiuri contaminate etc.
13 Orice material, substanţă sau produs a cărui utilizare a fost interzisă de legea din ţara de export.
14
Produse pentru care nu mai există utilizare. Ex: deşeuri din agricultură, deşeuri menajere, din birouri,
din domeniul comercial etc.
15
Materiale, substanţe sau produse rezultate din acţiunile de purificare şi întreţinere a pământului
contaminat.
16 Orice material, substanţă sau produs pe care producătorul sau exportatorul o declară deşeu şi care
este conţinută ţn categoriile de mai sus.
Clasificarea deşeurilor
1. Din punctul de vedere al compoziţiei deşeurile sunt divizate in:
Deşeuri cu compoziţie anorganică: metale şi nemetale, din construcţii (betoane, tencuieli, pavaje
etc.), sticla, ceramica, zgură, cenuşă, diverse agregate, nămoluri anorganice;
Deşeuri cu compoziţie organica: resturi vegetale, resturi animaliere, hîrtie. cartoane, textile. mase
plastice, lemn. pluta, resturi de la prelucrarea pieilor şi blănurilor, nămoluri organice.
2. După caracteristicile principale de tratare:
Deşeuri combustibile: (resturi de hartie, cartoane, textile, mase plastice, lemn. pluta);
Deşeuri fermentabile: (resturi alimentare, legume, fructe, dejecţii animaliere);
Deşeuri inerte: (resturi metalice feroase şi neferoase, din construcţii (betoane, tencuieli. pavaje etc).
sticlă, ceramică, zgură, cenuşă, pămînt etc).
3. După posibilităţile de refolosire:
Deşeuri refolosibile ca atare : (sticlă, metale feroase şi neferoase, textile, mase plastice, tabacarie,
pielărie, blănărie, lemn, plută, cauciuc);
Deşeuri refolosibile ca materii prime secundare: (resturi de hîrtie. carton, sticla, metale feroase şi
neferoase, textile, mase plastice, tâbăcăne, pielărie, blănărie, lemn, plută, cauciuc, resturi alimentare,
resturi vegetale, legume, fructe, dejecţii animaliere etc.).
4. Din punctul de vedere al gradului de agresivitate faţa de mediu:
Deşeuri periculoase - cele care sunt explozive, oxidante, inflamabile, iritante, nocive, toxice.
cancerigene, corosive, infecţioase, teratogene, mutagene, ecotoxice dacă nu sunt gestionate
adecvat afectează echilibrul ecosistemelor etc.;
23
Deşeuri inerte - cele care nu suferă nici o transformare fizică, chimică sau biologică, cu
potenţial redus de poluare.
5. Din punct de vedere al naturii si locurilor de producere , deseurile se clasifica astfel:
Deseuri menajere - sunt reziduurile colectate de la locuintele populatiei si sunt reprezentate prin
:hartie , plastic , material textil ,ceramica, metal ,sticla, ambalaje, diverse substante chimice,
baterii, anvelope,uleiuri si nu in ultimul rand resturi alimentare ;
Deseuri agricole – sunt constituite din resturi vegetale ,precum cocenii si paiele .Din zootehnie
rezulta mari cantitati de gunoi de grajd si dejectii animaliere;
Deseuri radioactive – sunt rezultate din activitati industriale ,medicale si de cercetare .Cele mai
mari cantitati provin din activitatea de producere a energiei electrice.
Deseuri din industria miniera – sunt reprezentate fragmente de roci si minereuri sarace .Acestea
sunt depuse de regula la gura minei in zone neamenajate expuse periodic eroziunii si spalarii de
catre apele de suprafata;
Deseuri din industria energetica si metalurgica – pot fi zguri , namoluri , prafuri si cenusi .Zgura
si cenusa de la termocentrale reprezinta o mare cantitate de deseuri , in special in tara noastra,
unde industria energetica utilizeaza cu precadere carbune inferior.Deseurile provenite de la
termocentrale si din metalurgia neferoasa au un continut ridicat in metale grele si o anumita
cantitate de sulfati care pot polua grav mediul inconjurator ;
Deseuri industriale – provin in general din industria prelucratoare ( textila , a lemnului ,
alimentara )si in special din prelucrarea metalelor;
Deseuri din constructii – reprezinta materialele provenite din demolarea constructiilor si resturile
ramase de la santierele de constructii civile si industriale ;
Deseuri stradale – sunt reprezentate de hartie , plastic , resturi ceramice si sticle ,moloz , resturi
alimentare ,resturi vegetale ,metale , praf , acumulate in zonele stradale cotidiene.
Compoziţia procentuală medie a deşeurilor menajere
Material %
Hârtie, carton 13,8
Sticlă 5,5
Metale 2,5
Materiale plastice 11,0
Textile 3,2
Alte materiale 64,0
Total 100,0
Componenţa deşeurilor urbane Evoluţia indicelui de producere a deşeurilor urbane
Deşeuri urbane %
Deşeuri menajere 75-80
Deşeuri stradale 10-12
Nămol de epurare orăşenesc 7-9
Alte deşeuri similare 3-4
Anul Indicele de producere
kg/loc.an kg/loc.zi
1995 254 0.7
1996 356 0.97
1997 366 1
1998 336 0.92
1999 372 1.02
24
Surse de
poluare din
activităţi umane
Activităţi
casnice
Activităţi în
agricultură
Activităţi în
industrie
Transporturi
25
Colectarea şi transportul deşeurilor
Principalele obiective ale gestiunii deşeurilor solide sunt:
protejarea sănătăţii publicului;
protejarea mediului;
menţinerea curăţeniei publice pentru ca aceste locuri să fie acceptabile din punct de vedere estetic;
conservarea resurselor naturale prin intermediul politicilor de reducere a deşeurilor şi prin reciclare.
Toate aceste obiective se realizează prin intermediul unei colectări şi tratări în condiţii de siguranţă, unei
eliminări şi depozitări corespunzătoare, necesară din următoarele motive:
Capacitatea depozitelor scade continuu. Amplasarea şi construirea de noi depozite este un proces
dificil şi scump.
Multe materiale din deşeuri sunt surse naturale rare, ceea ce impune recuperarea lor, micşorându-se
impactul asupra mediului şi crescând calitatea vieţii.
Materialele care se găsesc în volumul de deşeuri pot fi o oportunitate de a începe o activitate de
afaceri.
Un sistem care nu se bazează pe o singură alternativă este mai flexibil la schimbările economice,
tehnologice şi legislative.
Investitorii sau creditorii favorizează capitalul unor proiecte care sunt părţi ale unei strategii elaborate
cu grijă.
Autorităţile locale sunt într-o poziţie avantajoasă în evaluarea meritelor unor propuneri pentru o noua
facilitate, când au şansa examinării atente a întregului sistem.
Tehnici şi metode de colectare
În cazul deşeurilor solide, sistemul de evacuare cel mai des utilizat este cel cuprinzând folosirea mijloacelor de transport, sistem
aproape unic folosit în ţara noastră. Cel mai mare dezavantaj al sistemului prin transport îl constituie faptul că operaţiile de lucru
care urmează a fi efectuate la acest procedeu necesită mai multe faze bine separate între ele şi care fiecare se deosebeşte de
cealaltă, precum şi faptul că în multe cazuri necesită soluţionarea unor probleme igienice şi tehnice foarte costisitoare. Deşeurile,
pe timp mai scurt sau mai îndelungat, trebuie să fie stocate provizoriu la locul de producere. Deşeurile stocate trebuie încărcate în
vehicule de transport. Etanşeitatea totală a stocării şi transportului nu se poate asigura. Colectarea reziduurilor în interiorul
clădirilor, încărcarea lor în vehicule de transport sunt însoţite, în general, de poluarea mediului înconjurător (miros urât, înmulţirea
muştelor, praf etc.). Continuitatea evacuării poate fi perturbată de starea căilor de acces, a căilor de circulaţie, creşterea intensităţii
circulaţiei, lipsei forţei de muncă, lipsa mijloacelor de transport ca urmare a defecţiunilor sau a altor cauze ce pot apărea, fenomene
ce pot conduce inevitabil la creşterea costurilor transportului. Ca urmare, paralel cu dezvoltarea tehnicii, prin mecanizarea unor
operaţii, trebuie căutate metodele de îmbunătăţire şi modernizare a procedeelor de evacuare a deşeurilor solide. Acest sistem are
diferite variante de soluţionare a diferitelor faze componente. De exemplu, receptarea primară a gunoaielor se poate face în:
recipienţi - pubele, care sunt periodic golite, containere de schimb cu preluare fără golire; saci de plastic. În mod similar şi pentru
celelalte faze există diferite moduri de soluţionare. În unele ţări, însuşi sistemul de evacuare prin transport cu diferite mijloace auto
este înlocuit cu sisteme care încă nu au căpătat o largă utilizare. Dintre acestea amintim:
- evacuarea gunoaielor prin reţeaua de canalizare comunală prin spălare cu apă; impune o prealabilă sfărâmare, concasare,
mărunţire; se utilizează în Franţa, ltalia, Marea Britanie;
- evacuarea prin sistem pneumatic, printr-o reţea proprie; s-a utilizat la satul olimpic din Munchen (1972);
- arderea gunoaielor la locul de producere, prezintă inconvenient ecologic, dar se foloseşte la instituţiile sanitare şi unele
întreprinderi speciale.
Colectarea preselectată
Deşeurile care rezultă din gospodăriile populaţiei, îndeosebi cele de uz casnic şi personal deteriorate sau uzate, sunt aduse de către
posesorii acestora sau de către colectorii specializaţi la punctele de colectare şi la centrele de recuperare.
Pentru o cât mai bună colectare a deşeurilor de la populaţie şi unităţi comerciale, au fost luate şi alte măsuri, şi anume:
- instalarea la intrarea în blocuri a unor microcontainere pentru hârtie;
- amplasarea pe cartiere, la uniţătile comerciale, a unor containere pentru depozitarea spărturilor de sticlă etc.
S-a trecut în mod experimental şi la alte măsuri, printre care:
- predarea pe familii a unor saci din material plastic pentru colectarea hârtiei;
- amplasarea, la punctele de recolectare a deşeurilor menajere de la blocuri, a unor containere inscripţionate pentru colectarea
diferenţiată a materialelor refolosibile din gospodăriile populaţiei.
26
9.2. Poluarea din activităţi menajere Activităţile menajere sunt generatoare e multiple forme de poluare; fizică, chimică, biologică, fonică,
estetică.
Deşeurile urbane persistă în natură zile, luni şi chiar ani, producând poluare chimică, biologică, estetică şi
chiar disconfort. Persistenţa în mediu se datorează degradării foarte lente a unor produse, sub influenţa apei,
oxigenului atmosferic, luminii, microorganismelor. Astfel, fierul şi aliajele lui persistă şi 100 de ani, până se
degradează natural, masele plastice persistă şi 250 de ani, aluminiul 500 de ani, iar sticla 5000 de ani. În
acest timp, plantele întâmpină dificultăţi la creştere pe locurile acoperite cu deşeuri solide şi proliferează
paraziţii (şobolanii, insectele).
Procesele de ardere a combustibililor şi fumatul, pe lângă procesele de ardere din industrie şi transporturi,
poluează puternic atmosfera în marile oraşe şi în împrejurimi. La incinerarea deşeurilor urbane şi industriale
pot apărea compuşi chimice deosebit de toxici, ca de exemplu: clor-fenoli (diclorodioxină,clorodibenzofurani
ş.a.), acid clorhidric, în concentraţii de sute de ng/m3 gaz de ardere. În SUA, în anul 1993, mai mult de
jumătate din emisiile atmosferice de dioxină au provenit din incinerarea rezidiilor medicale şi peste 30% din
rezidii municipale.
Fumatul este o altă sursă de poluare în marile aglomeraţiile urbane. Fumul de ţigară, în prezenţa unei enzime
de activare PMS s-a dovedit că are efect mutagen. Din fumul de ţigară rezultă şi metale grele, toxice pentru
om: Pb, Cd, Hg, pe lângă alte substanţe. Plumbul provine din sol, în care a ajuns astfel: plumb deja existent,
la cer se adaugă depunerile din gazele de eşapare ale autoturismelor, din pesticide, sau din nămolurile
fertilizante. Plumbul poate ajunge şi la 0,06 - 3,68 μg/g ţigară. Cadmiul provine din sol, ajungând la 0,4-4,41
μg/g ţigară, conţinuturile diferind de la ţară la ţară. Mercurul provine din fungicide şi poate ajunge la 30 ± 10
ng/g ţigară.
Arderea biomasei contribuie la mărirea emisiilor totale.
Sursele antropice de poluare sunt diverse, complexe şi contribuie cu ponderea cea mai mare la toate formele
de manifestare a poluării pe Pământ, astfel încât, prin comparaţie, poluarea din surse naturale apare
periculoasă numai în zona în care s-a produs.
Aglomerările urbane
Una din trăsăturile caracteristice ale zilelor noastre o constituie apariţia şi creşterea nemăsurată a
marilor aglomerări urbane. De exemplu, între 1945 şi 1968 numărul oraşelor cu peste 1 milion de locuitori a
crescut de la 40 la 128, iar în prezent a apărut noţiunea de „megalopolis”, care defineşte o zonă geografică în
care, prin extindere, mai multe oraşe au ajuns să se unească.
Metropole
Sunt oraşe de mari dimensiuni a căror populaţie depăşeşte câteva milioane de locuitori. Ele se evidenţiază în
mediul urban prin complexitatea funcţiilor pe care le deţin.
Metropole mondiale: cu influenţă mondială în economie şi cultură, Tokio, New York, Londra,
Paris,...
Metropole cu importanţă regională: Bombay, Cairo, Milano, Ciudad de Mexico, .....
Megalopolis
Denumire dată de geograful Jean Gottman în 1961 pentru a defini concentraţia urbană de pe coasta nord –
estică a SUA: Boswash ( New York, Philadelphia, Baltimore, Boston) cu 40 mil. Locuitori.
Specificul poluării datorat aşezărilor umane rezultă din acţiunile caracteristice pe care le desfăşoară oamenii
care locuiesc aceste aşezări:
Acţiunile umane au ca urmare, de regulă, o scădere a diversităţii naturii.
Dezvoltarea transporturilor, în special a celor auto au dus la o creştere a poluării aerului şi solului, în
special.
27
Înlocuirea săpunului cu detergenţii a provocat un impact major asupra mediului prin apariţia ca
poluanţi a fosfaţilor.
Construcţiile realizate pentru dezvoltarea oraşelor, atât clădirile, cât şi căile de transport transformă
fundamental şi ireversibil mediul.
Datorită poluării de deasupra marilor oraşe se reduce cantitatea de oxigen disponibil din aer şi creşte
aciditatea ploilor acide.
Se reduc suprafeţele cultivate cu plante agricole, păduri sau plante decorative
Cresc suprafeţele destinate depozitării gunoaielor şi altor reziduuri rezultate din activitatea industrială
şi din consumul casnic.
Se înregistrează o creştere locală a temperaturii ca urmare a eliberării în atmosferă a gazelor de
eşapament, a gazelor fierbinţi provenite din activitatea industrială, de producere a energiei, din
instalaţiile de aer condiţionat, etc.
Mulţi poluanţi lipseau cu desăvârşire înainte de cel de-al doilea război mondial, dezvoltarea ulterioară a
societăţii fiind o sursă continuă de probleme legate de mediu.
Calitatea vieţii în mediul urban este strict condiţionată şi de calitatea serviciilor de gospodărie comunală, a
calităţii mediului în care trăiesc. In structura serviciilor de gospodărie comunală sunt incluse componente ca :
• alimentarea cu energie electrică şi gaze ;
• producţia şi distribuţia apei potabile ;
• canalizarea şi epurarea apelor uzate şi meteorice
• producţia şi distribuţia energiei termice pentru incălzire şi apă caldă
• salubritatea şi gestiunea deşeurilor urbane;
• întreţinerea străzilor, spaţiilor verzi şi obiective din domeniul public;
• transportul local public;
• administrarea, întreţinerea şi repararea fondului locativ de stat.
In acest context, salubritatea localităţilor, managementul deşeurilor urbane, este un obiectiv important al
unor structuri guvernamentale şi locale, dar şi al unor Asociaţii Profesionale, ca exponente ale societăţii
civile. Aceasta cu atât mai mult cu cât în România, cât şi în alte ţări, impactul deşeurilor asupra mediului a
crescut alarmant în ultimii ani, administrarea necorespunzătoare a acestora, generând contaminări ale solului
şi ale pânzei freatice, precum şi emisii de metan, CO2 şi gaze toxice, cu efecte directe asupra sănătăţii
populaţiei şi mediului.
Calitatea Mediului in Spatiile Rezidentiale din Zonele Metropolitane
Expansiunea spatiilor rezidentiale in zonele metropolitane se produce in Romania fara o corelare
directa cu oferta de mediu si modificarile pe care aceste spatii le induc ca externalitate a mediului.
Peisajul este degradat estetic și funcțional, depozitele necontrolate abundă, iar comportamentul uman
demonstrează indiferența față de urmările depozitării la întâmplare și un grad ridicat de necunoaștere a
problematicii deșeurilor.
Inventarierea categoriilor de surse de degradare a mediului va permite coroborarea metodelor utilizate in
spatiul uniunii europene cu legislatia in domeniu din Romania in vederea îmbunătăţirii calităţii habitatului
intern si extern al zonelor metropolitane. Modelarea proiectiei modificarilor climatice la nivel local si
regional va permite regandirea structurii si dimensiunii spatiilor rezidentiale din zonele metropolitane.
Schimbarile accelerate ale modului de utilizare a terenurilor din zonele metropolitane, modificarile functiilor
anumitor areale sunt necesar a fi cunoscute pentru a realiza corect diagnoza starii mediului si a estima
costurile de reabilitare a mediului in spatiile rezidentiale.
28
Direcţiile în care se manifestă impactul activităţii umane asupra naturii:
Folosirea intensivă a resurselor naturale neregenerabile (petrol, gaze, cărbuni), ceea ce conduce la
grave dezechilibre în natură;
Eliminarea din biosferă a numeroase specii de plante odată cu distrugerea ecosistemelor proprii ale
acestora ( distrugerea biodiversităţii);
Introducerea în mediu a unor cantităţi mari de substanţe toxice, greu sau chiar imposibil de asimilat
pentru natură;
Schimbarea compoziţiei apei mărilor şi oceanelor prin deversarea reziduurilor chimice şi radioactive,
cu urmări grave pentru vieţuitoare, inclusiv pentru om;
Transformarea geografiei în unele zone prin lucrări de amenajare de mari proporţii.
Înlocuirea săpunului cu detergenţii a provocat un impact major asupra mediului prin apariţia ca
poluanţi a fosfaţilor.
Construcţiile realizate pentru dezvoltarea oraşelor, atât clădirile, cât şi căile de transport transformă
fundamental şi ireversibil mediul.
Datorită poluării de deasupra marilor oraşe se reduce cantitatea de oxigen disponibil din aer şi creşte
aciditatea ploilor acide.
Se reduc suprafeţele cultivate cu plante agricole, păduri sau plante decorative
Cresc suprafeţele destinate depozitării gunoaielor şi altor reziduuri rezultate din activitatea industrială
şi din consumul casnic.
Se înregistrează o creştere locală a temperaturii ca urmare a eliberării în atmosferă a gazelor de
eşapament, a gazelor fierbinţi provenite din activitatea industrială, de producere a energiei, din
instalaţiile de aer condiţionat, etc.
29
TEMĂ
Identificaţi în oraşul vostru, pe drumul spre şcoală sau serviciu, surse antropice pe care le consideraţi
poluatoare pentru mediul în care trăiţi. Încercaţi să le clasificaţi după indicaţiile următoare:
SURSE DE
POLUARE DIN
ACTIVITĂŢI
UMANE
PROVENIENŢA
AGENTULUI
POLUANT
MEDIUL POLUAT DENUMIREA AGENTULUI POLUANT
ACTIVITĂŢI
CASNICE
APA
AERUL
SOLUL
TRANSPORTURI APA
AERUL
SOLUL
AGRICULTURĂ APA
AERUL
SOLUL
INDUSTRIE APA
AERUL
SOLUL
9.3. Poluarea din transporturi
Transporturile auto, navale, feroviare şi aeriene emit o serie de poluanţi rezultaţi din arderea
combustibililor (benzină sau motorină): CO, Nox, hidrocarburi nearse, SO2, aldehide. Pe lângă aceştia, mai
rezultă şi oxizi de plumb la arderea benzinei aditivate cu plumb tetraetil şi fum, în special la arderea
motorinei.
Determinările concentraţiilor de agenţi poluanţi emişi în diferite etape de mers ale motoarelor au pus în
evidenţă valori diferite. Astfel, mersul încet în gol şi frânarea elimină cantităţile mai mari de oxid de carbon
la motoarele prin scânteie (MS), iar la motoarele cu aprindere prin comprimare, sau Diesel (MC) , emisia
este maximă la oxizii de azot.
Motoarele în doi timpi sunt cele mai poluante, deoarece, pe lângă produşii obişnuiţi de ardere, mai rezultă şi
produşi proveniţi din arderea uleiurilor. Motoarele în patru timpi, cu aprindere prin scânteie, elimină cantităţi
mari de CO şi hidrocarburi nearse , iar dacă utilizează şi benzină cu plumb, poluarea creşte şi din cauza
oxizilor de plumb evacuaţi în gaze. Motoarele cu aprindere prin comprimare, datorită arderii cu exces de aer
produc cantităţi mici de poluanţi. Consideraţiile sunt valabile la stările standard de funcţionare ale
motoarelor, evident la motoarele cu timp mare de funcţionare, uzate, emisiile de poluanţi fiind mult sporite.
Agenţii poluanţi emişi au diferite influenţe asupra mediului şi sănătăţii oamenilor.
Poluarea aerului relizata de autovehicule prezinta doua mari particularitati: in primul rand
eliminarea se face foarte aproape de sol, fapta care duce la realizarea unor concentratii ridicate la inaltimi
foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mica si mare capacitate de difuziune in atmosfera. In al doilea
rand emisiile se fac pe intreaga suprafata a localitatii, diferentele de concentratii depinzand de intensitatea
traficului si posibilitatile de ventilatie a strazii.
30
Poluarea apelor poate fi produsa de nave, prin deversarea in rauri si fluvii a apelor uzate si in general
a resturilor menajere, uleiurilor uzate, etc. o problema deosebita o constituie pericolul poluarii apelor
oceanelor, marilor si apelor interioare de catre navele petroliere, ca urmare a scurgerilor masive de
hidrocarburi, care se pot datora accidentelor. Navele petroliere constituie o sursa importanta de poluare,
datorita cantitatilor mari de apa care trebuie incarcate in tancurile petroliere pentru a asigura achilibrul navei
atunci cand aceasta se deplaseaza fara incarcatura. Pentru eliminarea acestui factor de poluare, au fost emise
reglementari care prevad ca apele folosite ca balast sa fie deversate numai in porturi (respectiv in terminalele
petroliere) in statiile speciale de epurare sau pentru noile tipuri de petroliere, sa fie prevazute compartimente
speciale pentru balast (apa) care sa fie izolate de cele pentru transportul hidrocarburilor. Alti factori de
poluare a apelor sunt deversarea uleiurilor de ungere (care sunt inlocuite in service-urile auto) si deversarea
apelor menajere rezultate din activitati de intretinerea mijloacelor si infrastructurilor de transport (ape
reziduale deversate in canalizare de catre spalatoriile auto).
9.4. Poluarea din agricultură, silvicultură
Eroziunea solului constă în pierderea particulelor de sol prin acţiunea apei şi vântului. Intensificarea
eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol şi astfel la reducerea fertilităţii solului
prin pierderea particolelor fine de sol bogate în nutrienţi. Eroziunea contribuie la creşterea riscului faţă de
inundaţii prin intensificarea scurgerilor,blocarea drenurilor şi canalelor de drenaj.
Manifestare :
Scurgerile pot polua apa de suprafaţă cu nutrienţi şi pesticide aflate în soluţie sau ataşate particulelor
foarte fine.
Procesele erozionale se pot produce şi atunci când apa din precipitaţii este mai mare decât cantitatea
de apa pe care o poate absorbi solul.
Efectele eroziunii: Culturile agricole în primele faze de vegetaţie pot fi afectate prin pierderea solului din jurul
rădăcinilor (prin procesul de spălare) sau prin ruperea şi detaşarea lor în atmosfera odată cu
particulele de praf datorită eroziunii eoliene;
Lacurile destinate creşterii peştelui pot fi serios degradate prin depozitarea sedimentelor.
Inundaţii, prin depozitarea sedimentelor pe arterele de circulaţie, ori pe proprietăţile învecinate.
31
Despăduririle se efectuează pentru exploatarea lemnului şi pentru crearea de noi terenuri agricole sau
păşuni. Ca urmare, se pot produce inundaţii catastrofale şi mari suprafeţe de sol sunt erodate de vânturile
puternice. Efectele despăduririlor se întind în multe direcţii. Când dispar pădurile, dispar şi locuitorii lor,
respectiv multe specii de plante şi animale. Pădurile previn eroziunea solului şi reprezintă cel mai eficace
organizator natural al circuitului apei; previn avalanşele şi joacă un rol important în stabilizarea climei.
Activităţile de reîmpăduriri sunt amânate sau efectuate pe suprafeţe mult prea mici în special din motive
financiare.
Agricultura afectează mediul natural prin:
10. lucrările de îmbunătăţiri funciare;
11. pesticidele şi fertilizanţii utilizaţi în exces;
12. dezvoltarea sectorului zootehnic;
13. preindustrializarea şi industrializarea produselor agricole.
Extinderea culturilor agricole se datorează creşterii populaţiei globului care are nevoie sa-şi satisfacă
necesităţile de hrană. Cu toate că suprafeţe agricole au crescut şi se practică o agricultură intensivă, cantitatea
de produse agricole la nivel mondial nu reuşeşte să satisfacă întreaga cerere.
Agricultura este una din principalele surse de poluare a apei. În mod paradoxal, aceeaşi activitate care
hrãneşte de mii de ani oamenii s-a transformat într-unul din cei mai mari inamici ai sãnãtãţii umane şi ai
mediului, ca urmare a unor practici intensive şi a ignorãrii efectelor sale negative.
Procesele de degradare a solului, cum sunt deşertificarea, eroziunea, diminuarea materiei organice,
contaminarea, compactarea, declinul biodiversitãţii şi salinizarea pot determina scãderea capacitãţii acestuia
de a-şi îndeplini funcţiile. Astfel de procese de degradare pot fi generate de practici agricole nepotrivite
precum fertilizarea dezechilibratã, extragerea excesivã a apei subterane pentru irigaţii, utilizarea nepotrivitã a
pesticidelor sau pãşunatul excesiv. De asemenea, degradarea solurilor poate fi un efect al abandonãrii
anumitor practici agricole. Spre exemplu, o mai mare specializare cãtre agricultura arabilã a fost însoţitã
frecvent de renunţarea la practici tradiţionale ca rotaţia culturilor şi utilizarea legumelor verzi ca
îngrãşãminte, practici care contribuie la refacerea conţinutului de materie organicã din sol.
Poluarea cu nitraţi este cel mai frecvent tip de alterare a resurselor de apã în Europa şi în România, suscitând
din ce în ce mai des atenţia şi îngrijorarea factorilor de decizie şi cetãţenilor.
Activitãţile agricole genereazã emisii de gaze cu efect de serã, printre care metanul şi protoxidul de azot,
contribuind astfel la accelerarea schimbãrilor climatice. Spre exemplu, în Uniunea Europeanã, 10% din
emisiile de gaze cu efect de serã provin din sectorul agricol. Sursele acestora sunt: fertilizarea cu
azot a solurilor, emisiile generate de gunoiul de grajd şi de fermantaţia intestinalã. Cu toate acestea,
agricultura poate deveni o resursã importantã pentru protecţia aerului, întrucât este unul dintre principalii
furnizori de resurse regenerabile de energie. Biomasa, furnizatã de culturi precum rapiţa sau porumbul, poate
fi utilizatã ca înlocuitor pentru combustibilii fosili (cãrbune, petrol şi derivaţii sãi) şi poate contribui la
reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã.
Agricultura actuală este bazată pe prelucrarea mecanică a solului, folosirea îngrăşămintelor chimice şi
combaterea dăunătorilor cu ajutorul pesticidelor.
Ca urmare a chimizării exagerate viaţa microbiană a solului dispare, se produce o destabilizare structurală şi
singura modalitate de a menţine fertilitatea acestor soluri este aplicarea în continuarea a îngrăşămintelor
chimice în cantităţi din ce în ce mai mari. În cele din urmă solul ajunge la intoxicare, iar degradarea lui nu
mai poate fi evitată.
Irigaţiile irigaţiile excesive ridică nivelul apei freatice, distrug structura solului, existând şi pericol de băltire
a apei în zonele învecinate, înmulţirea ţânţarilor şi apariţia paludismului ca boală specifică.
După secarea bălţilor, solul se concentrează în săruri, deci se sărăturează.
Sistemele de irigatii pot produce unele impacturi de factura similara celor determinate de existenta si
functionarea barajelor legate de modificarea debitelor de apa ale raurilor sursa, modificari ale adancimii
apelor freatice, in functie de sezon. Din punct de vedere ecologic exista pericolul ca anumite populatii
naturale specifice zonei sa nu se adapteze foarte usor la noile conditii determinate de acest tip de amenajari.
32
Habitatele specifice atat ecosistemului apei curgatoare utilizata ca sursa pentru apa de irigatie cat si cele ale
zonelor adiacente (zone inundabile, lacuri, balti etc.) sunt destul de complexe, suportand o mare diversitate
biologica. Modificari de amploare ale debitelor scazute de circa 20% intr-un sens sau in altul vor degrada o
serie de micro-habitate care in zonele umede sunt in mod special mult mai numeroase si mai diverse (Mock
et al., 1993).
Schimbarile survenite in regimul hidrologic al cursurilor de apa ca urmare a constructiei unor baraje asociate
cu diverse scheme de functionare ale sistemelor de irigatii poate determina capacitatea de autoepurare
ecologica naturala a biocenozelor asociate, mai ales in ceea ce priveste neutralizarea poluantilor solubili in
apa (Petermann, 1993). De regula, reducerea debitului apei din rauri determina o crestere a concentratiei
substantelor poluante care au ca surse industria, irigatiile sau deversarile de ape uzate menajere, precum si
din surse nepunctuale cum sunt apele de precipitatii de pe terenurile agricole sau solurile supuse procesului
de eroziune. Principalele probleme legate de impactul sistemelor de irigatii si drenaj si masuri de atenuare (modificat dupa Dugan, 1990).
Efecte Masuri de ameliorare
1. Cresterea salinitatii
2. Cresterea alcalinitatii
3. Baltirea apei
4. Cresterea aciditatii
5. Modificarea calitatii apei datorate apei
de retur din irigatii
6. Reducerea biodiversitatii in zona
amenajata
7. Afectarea ecosistemelor din aval
datorita modificarilor hidrologice
Asigurarea drenajului care include si colectarea apei in rezervoare pentru
asigurarea evaporarii apei sau evacuarea apei alte bazine acvatice.
Mentinerea corespunzatoare a sistemelor de canale pentru a preveni baltirea
apei, incluzand eliminarea malului si a vegetatiei.
Asigurarea drenarii corespunzatoare.
Reglarea si managementul sistemelor de irigatii si drenaj astfel incat sa se
asigure o circulatie si distributie eficienta a apei.
Stabilirea zonelor pentru acumularea apelor salinizate si constructia de canale
separate pentru circulatia acestor ape.
Evitarea contaminarii cu pesticide.
Monitorizarea calitatii apei de irigatie.
Functionarea sistemelor sa tina cont de necesitatile din avalul barajelor. Sa se
faciliteze protectia si prezenta faunei si florei specifice zonei.
Se desemneaza suprafete, care vor fi administrate de institutii sau organizatii
de protectie a mediului, pentru zone inundabile, zone umede, drenajul
surplusului de apa, etc.
Asanarea mlaştinilor este un proces care are unele aspecte negative privind menţinerea echilibrului biologic
natural. Se ştie că 1 hectar de mlaştină produce anual 22 t substanţă organică uscată, faţă de 3,4 t cât produce
aceeaşi suprafaţă de teren cultivat cu grâu, ceea ce conduce la concluzia că mlaştinile reprezintă un uriaş
producător de materie vie care fertilizează solurile.
Zonele de mlaştină îndeplinesc diferite funcţii: absorb apa, împiedică inundaţiile, servesc drept sistem natural
de filtrare, purifică apa, realimentează apele freatice contribuind la stabilizarea litoralurilor, adăpostesc mii
de specii de păsări, insecte, şi alte vieţuitoare.
Asanarea mlaştinilor conduce la destabilizarea echilibrului biologic al zonei şi la dispariţia a numeroase
specii din floră şi faună, acidifierea solului.
Pesticidele, ierbicidele şi fertilizanţii folosiţi în exces.
Folosirea intensiva a substanţelor chimice în agricultura are, fara îndoiala, numeroase efecte pozitive. Uneori
însa pot avea si un rol negativ prin impurificarea aerului, apei, solului si a recoltelor, fapt ce se repercuteaza
asupra omului si biosferei. Unele din obiectivele industriale, ca cele ce produc îngrasaminte chimice si
produse fitofarmaceutice contribuie prin gazele si pulberile reziduale la impurificarea atmosferei si a
solului, cu efecte si asupra biosferei si a agriculturii. Fumul, praful industrial, gazele industriale au efecte
nefavorabile asupra transparenţei aerului, a stralucirii soarelui, a fotosintezei si asupra parţilor vegetative,
ceea ce duce la apariţia de modificari în habitusul general al plantelor si la scaderea recoltelor.
Influenţe negative se produc si asupra activitaţii microflorei si microfaunei din sol, precum si asupra
echilibrului ecologic.
33
Dozele excesive de azot pot sa duca la poluarea pânzei de apa freatica, care este folosita ca apa potabila sau
la adapatul animalelor. De asemenea, dozele excesive de fosfor pot sa duca la o crestere a conţinutului apelor
în fosfor, care stimuleaza cresterea algelor si eutroficarea râurilor si lacurilor cu repercusiuni negative asupra
condiţiilor de viaţă a pestilor.
În afară de pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătatea oamenilor aceste substanţe ajunse în plante şi de
acolo în produse alimentare, acestea au un rol nociv asupra solului distrugând o întreagă faună de vieţuitoare
ce trăiesc în sol (de exemplu, o râmă produce anual cca. 420 kg materie organică/m2 sol).
Îngrasamintele care polueaza cel mai mult apa, aerul, solul sunt:
• Îngrasamintele cu azot
• Îngrasamintele cu fosfor
• Îngrasamintele cu potasiu
Pesticidele sunt definite ca substanţe sau amestecuri de substanţe folosite în agricultură cu scopul de a
distruge, respinge moderat sau împiedica activitatea insectelor dăunătoare, a rozătoarelor, ciupercilor sau
buruienilor.
Pierderile de recolte datorate acestor dăunători sunt foarte mari, ceea ce face justificată încercarea de
a le diminua.
Principalele efecte pe care pesticidele le au asupra mediului sunt:
– omoară anumite specii de insecte şi animale, ceea ce pune în pericol alte specii care se
hrănesc cu acestea;
– favorizează apariţia altor dăunători care prosperă în spaţiul ecologic „eliberat” sau ai căror
duşmani naturali au fost ucişi de pesticide;
– determină mutaţii genetice la unele specii, în special insecte, care devin rezistente la acţiunea
pesticidelor;
– distrug solul prin uciderea râmelor şi a altor microorganisme care au un rol esenţial în
încorporarea materiilor organice în sol;
– poluează apele.
Toate aceste efecte sunt agravate de faptul că unele pesticide au perioade de remanenţă în sol extrem de mari,
nefiind practic biodegradabile.
Pesticidele sunt utilizate în agriculturã ca substanţe care sã protejeze plantele. Sunt folosite în special pentru
a creşte beneficiile economice, prevenind distrugerea culturilor şi astfel îmbunãtãţind recolta şi protejând
calitatea, siguranţa şi preţul produselor. Cu toate acestea, utilizarea lor implicã o serie de riscuri, pentru cã
cele mai multe dintre ele sunt periculoase pentru sãnãtate şi mediu dacã nu sunt corect folosite. Sãnãtatea
oamenilor şi animalelor poate fi afectatã negativ dacã sunt direct expuşi la pesticide (spre exemplu,
persoanele care aplicã pesticidele pe culturi) sau indirect (spre exemplu, prin reziduri de pesticide din
produsele agricole sau apa potabilã). Solul şi apa pot fi poluate prin dispersarea pesticidelor pe sol, prin
depozitarea lor necorespunzãtoare sau în timpul curãţãrii echipamentelor agricole.
34
Circulaţia pesticidelor în mediu
Fertilizanţii (îngrăşăminte chimice) sunt substanţe ce conţin cel puţin un element nutritiv de bază pentru sol -
azot, fosfor, potasiu (N:P:K). Fertilizanţii simpli conţin doar câte un element nutritiv, cei micşti conţin
amestecuri de fertilizanţi simpli, iar cei complecşi conţin în aceeaşi formulă chimică, două elemente nutritive
(exemplu, fosfatul de amoniu, ce conţine azot şi fosfor).
Fertilizanţii trebuie aplicaţi după analiza chimică a solului, care arată carenţa în elemente şi microelemente.
În caz contrar, dozele mari de azotat de amoniu produc acidifierea solului. Azotatul trece în sol în plante şi
de aici la om şi animale, provocând maladia albastră, ce provoacă creştereamortalităţii infantile cu 2-5 %.
Furajele cu 0,21-0,48 % azotat provoacă tetania de lapte din vaci, deoarece azotatul stimulează absorbţia
potasiului din plante şi nu a calciului şi magneziului. Unele vegetale ca: morcovul, sfecla, ceapa, ţelina,
cartoful, spanacul, salata ş.a. acumulează azotat. Prin consumul lor, în om se formează nitrozamine,
substanţe cu potenţial cancerigen.
Fertilizanţii impurifică şi apele de suprafaţă şi pe cele subterane, deoarece ajung în decursul a 10 - 50 de ani
la adâncimi de peste 30 de m. De aceea se impune ca staţiile de tratare a apei în vederea obţinerii apei
potabile să fie dotate şi cu analizoare de azotat, pentru controlul permanent şi al acestui indicator de calitate.
Zootehnia poluează în principal prin dejecţiile animale, ce afectează solul, apa şi aerul. Dar poluarea se
realizează şi cu substanţe utilizate la igienizarea padocurilor (sodă, detergenţi), cu substanţe administrate
pentru combaterea dăunătorilor, a îmbolnăvirilor, cu biostimulatori, sare, viruşi etc.
Aplicarea de gunoi de grajd şi de nămoluri pe terenurile agricole poate produce agenţi patogeni, transmisibili
chiar la om, sau metale grele. De exemplu, solurile se pot contamina cu viruşi enterici, deoarece aceştia
persistă şi 9 luni, cu salmonella (bacterii ce cauzează febra tifoidă la om şi alte maladii la animale şi păsări)
cu persistenţă de 250 de zile, Ascaris ova (ou de parazit intestinal) cu persistenţă de peste 2000 de zile, etc.
Suprapăşunatul cauzează tasarea solului, strivirea şi distrugerea învelişului vegetal, provocând eroziunea. În
păduri păşunatul distruge arborii, puietul de arbori şi vegetaţia, favorizând levigarea terenurilor, în special a
celor în pantă, dezgolirea rădăcinilor arborilor, distrugerea atât a pădurii, cât şi a solului în final. De aceea,
păşunatul în păduri este interzis.
Acidifierea solului sub valoarea 7 de pH duce la distrugerea humusului, scăderea concentraţiei acestuia în
hidrogen şi creşterea conţinutului în fier, aluminiu şi silicaţi.
În sol trebuie să existe un echilibru între ionii de hidrogen şi cei de aluminiu, pentru a asigura fertilitatea.
35
9.5. Poluarea din industrie Industria poluează absolut toate mediile (aer, apă, sol), provocând prejudicii sănătăţii oamenilor,
vieţuitoarelor, agriculturii, transporturilor, construcţiilor, culturii şi chiar ei însăşi. S-au efectuat şi se
efectuează numeroase studii referitoare la agenţii poluanţi emişi de ramurile industriale, la efectele imediate
şi pe termen îndelungat ale poluării, la efectele măsurilor de diminuare a emisiilor poluante. Studiile se
realizează la nivel naţional, dar şi prin cooperări internaţionale.
Cantităţile emise în aer sunt considerabile, uneori de zeci de milioane de tone, ceea ce impune o strictă
reducere a lor pentru a asigura dezvoltarea durabilă a omenirii.
a) Industria extractivă poluează mediul atât în faza de extracţie, cât şi în fazele de preparare, respectiv la
mărunţire, clasare, concentrare, preparare termică, ş.a. Pe durata extracţiilor în subteran sau la suprafaţă se
elimină praf cu conţinut de silicaţi, cărbune etc., vegetaţia este distrusă pe mari suprafeţe, pot apărea surpări,
alunecări de teren. La încheierea excavaţiilor se fac uneori rambleieri, iar la suprafaţă se recopertează în
ordinea inversă decopertării, astfel încât stratul de sol să ajungă deasupra (în cazul unei excavaţii de scurtă
durată.) Uneori se aduce sol din alte zone, deci cheltuielile vor fi mari pentru fertilizarea zonei.
Din operaţiile de preparare rezultă halde de steril, ape poluate, praf. Haldele scot teren din circuitul agricol, îl
contaminează cu metale grele, praf de cărbune, îi schimbă pH-ul, alcătuiesc elemente inestetice în decor. Ele
constituie un pericol şi prin revărsarea lor peste terenuri, locuinţe, din cauza infiltrării apelor de
precipitaţii şi tendinţei de mărirea ariei de bază. Apele poluante deversate în cele naturale produc creşterea
conţinutului în metale grele, praf de cărbune, diferite substanţe chimice şi organice şi trebuie tratate pentru
reducerea agenţilor poluanţi sub limitele admise de lege. Prafurile se depărtează din hale prin ventilaţie, sunt
eliminate în atmosferă, de unde poluează apa şi solul, sau sunt captate cu utilaje adecvate.
b) Industria de extracţie şi prelucrare a ţiţeiului afectează mediul prin hidrocarburile gazoase şi lichide
"pierdute" în timpul extracţiei, transportului şi depozitării ţiţeiului şi produselor petroliere. Din procesele de
prelucrare în rafinării rezultă carburanţi, combustibili, lubrifianţi şi materii prime petrochimice. Toate
produsele sunt inflamabile, au grade diferite de toxicitate, unele sunt explozive sau cancerigene, deci necesită
condiţii speciale, sigure la prelucrare, transport şi depozitare.
De exemplu, rezervoarele de mare capacitate de benzină se răcesc vara cu apă, se înconjoară cu valuri de
pământ, sau cu un zid de beton pentru a micşora împrăştierea în caz de explozie, conducta de aducţiune
pătrunde până la fundul rezervorului, pentru a nu produce o încărcare electrostatică în timpul umplerii,
prin frecarea dintre stratul de lichid şi lichidul care curge etc.
În petrochimie se utilizează produse petroliere inflamabile, uneori explozive, gaze la presiuni mari şi foarte
mari (2000 atm pentru polimerizarea etenei la polietilenă), deci riscurile sunt mari. Instalaţiile se construiesc
din materiale rezistente la coroziune, au grosimea pereţilor proiectată să reziste la presiune, sunt automatizate
şi uneori întreg procesul este condus de calculator.
c) Industria energetică poluează termic, fonic, electromagnetic, chimic şi estetic mediul. Astăzi, energia
electrică se obţine din sursele convenţionale astfel: 40% prin arderea ţiţeiului, 27% din cărbuni, 23% din
gaze naturale, 7% din procese nucleare şi 3% din apă. Procesele de combustie au aşadar o mare pondere, atât
pentru obţinerea energiei electrice, cât şi a celei termice. Termocentralele elimină cenuşă, pulberi de gaze,
aer cald şi abur. Cenuşa poate reprezenta 40-50% la lignit, cărbune brun, turbă sau chiar peste 80% în cazul
arderii şisturilor bituminoase.
• Sterilele, cenusile de termocentrale si zgurile metalurgice pot produce poluarea chimica a solului
prin :
– difuzia, adsorbtia, dizolvarea si antrenarea de catre apa a unor elemente continute in aceste
materiale, ce ajung astfel in sol
– raspandirea particulelor fine continute pe alte terenuri sau pe ape, de catre vant
– antrenarea particulelor din halde de catre ape (precipitatii), acoperind terenuri sau obiective
din apropiere.
Poluanţii emişi din diferiţi combustibili la 0°C, în mg/m3
36
Numai o centrală de 2000 MW elimină anual 1,3 mil. t cenuşă la sol şi în aer: 42000 t CO2, 600 t SO2 şi 10 t
praf de cenuşă. La acestea se adaugă şi aburul evacuat prin turnul de răcire, care modifică umiditatea şi
temperatura atmosferică în zonă.
Metalele grele din sterile, cenusi de termocentrala si zguri metalurgice difuzeaza in sol sau sunt
antrenate de apa in timpul infiltrarii in roci, ajungand in sol, unde unele sunt solubilizate, iar altele
transformate in suspensii foarte fine, ajungand prin adsorbtie in radacinile plantelor. Metalele grele din sol
determina dezechilibre ale proceselor chimice, biologice din acesta, deoarece reduc activitatea biologica,
scad procesele de nitrificare, iar asupra plantelor au actiune toxica. Metalele grele din plante se transmit prin
lanturi trofice pana la om.
Hidrocentralele modifică peisajul, ecosistemele, varietatea şi numărul de specii (reduc numărul
peştilor), calitatea apei (prin concentrarea de săruri), apa nemaiputând fi utilizată pentru băut. Afectează
agricultura prin infiltraţiile de apă, producând băltiri şi apoi, după evaporarea apei, sărăturarea solului.
Alteori, prin asanarea zonelor mlăştinoase, sau izolarea luncilor de fluvii prin îndiguiri s-a produs scăderea
nivelului pânzei freatice, curgerea fluviilor mai rapidă şi creşterea puterii distructive a inundaţiilor. La
hidrocentralele mari, lacurile de acumulare preiau volumul mare de apă în caz de viituri, evitând astfel
producerea inundaţiilor.
Construcţia unei hidrocentrale necesită eliberarea unei suprafeţe mari de teren, defrişări masive, deplasarea
populaţiei spre alte zone. În zonă, datorită excesului de umiditate atmosferică se produc perturbaţii climatice:
scăderea temperaturii medii, ceaţă. Lacul de acumulare creează presiuni mari în straturi, generatoare de
cutremure.
Barajele sunt bariere în calea migraţiei peştilor, cei mai afectaţi fiind somonii şi păstrăvii. De asemenea, sunt
bariere pentru circuitul natural al sedimentelor, acestea depunându-se în amonte de baraj, colmatând în timp
lacul de acumulare. În lac creşte temperatura apei, deci pot dispărea unele specii de scoici, peşti. Dacă o
specie dispare, întreg echilibrul ecologic este afectat, prin lanţul trofic. Scăderea producţiei piscicole este şi o
consecinţă a creşterii concentraţiei în săruri a apei, iar în unele situaţii, a dispariţiei unor zone inundabile de-a
lungul cursului apei, ca urmare a lucrărilor de asanare şi îndiguire. În aceste zone inundate, unele specii de
peşti îşi depuneau icrele.
Pentru reducerea impactului asupra mediului hidrocentralele şi alte construcţii de hidroameliorare,
prezentând totuşi foarte multe avantaje, acestea trebuie întreţinute permanent, supravegheată calitatea apei,
refăcute ecosistemele prin repopulări cu specii de peşti, acolo unde este posibil, refăcute sistemele de lunci
inundabile şi să se administreze bazinele fluviale ca un ecosistem. Efectele se vor materializa în special prin
scăderea frecvenţei inundaţiilor catastrofale, restaurarea vieţii acvatice şi creşterea producţiei piscicole.
Centralele nuclearo-electrice poluează mediul prin debitul mare de apă necesar în sistemul de răcire
şi prin conţinutul în radionuclizi al gazelor, lichidelor şi materialelor solide evacuate. Apa caldă provenită
din sistemul de răcire poate provoca poluarea termică în zona de evacuare, deci o înmulţire a algelor,
dispariţia unor specii. Reintrodusă în circuit, apa va necesita un sistem mai eficient de îndepărtare a
plantelor. La Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă s-a calculat debitul apei de răcire din
circuitul secundar, astfel încât apa să se încălzească numai cu 3 grade, evitându-se poluarea termică în zonă.
37
• Materialele radioactive - In subsol exista elemente radioactive (Uraniu, Toriu),
sub forma de zacaminte, si un izotop al K-ului in roci. Intreaga scoarta terestra emite in atmosfera un gaz :
Radon, a.i. se creeaza o radioactivitate naturala, cu care plantele si organismele sunt in echilibru. Activitatile
antropice, precum experientele nucleare, deseurile radioactive din centrale sau accidente nucleare contribuie
la crestarea radioactivitatii din mediu, datorita radiatiilor emise si a radionuclizilor rezultati (Cs, I, Strontiu);
acestea se depun pe sol, vegetatie si constructii.
Toate aceste deşeuri se tratează înainte de evacuarea în mediu şi se depozitează în condiţii de strictă
siguranţă, cu supraveghere permanentă.
Poluarea termică apare prin deversarea de apă caldă în efluenţi naturali. În aceste condiţii, scade
conţinutul de oxigen din apă, creşte sensibilitatea organismelor acvatice la poluanţi, unele vieţuitoare dispar,
se înmulţesc algele albastre etc. Acest tip de poluare apare pe lângă unele instalaţii industriale şi din
energetica nucleară.
Centralele eoliene ocupă o mare suprafaţă de teren şi prin zgomotul turbinelor produc poluare fonică.
Centralele solare blochează o suprafaţă mare de teren pentru captatoare, în special.
Centralele geotermale aduc la suprafaţă H2S2, NH3 (gaze neplăcute, iar la concentraţii mai mari,
chiar toxice), apă salinizată. Construcţia lor trebuie să nu producă în zonă tasări de teren, iar în cazul
utilizării căldurii acumulate în roci, să nu producă erupţii vulcanice, sau cutremure.
d) Industria siderurgică elimină pulberi metalice (oxizi de fier), cancerigene, precum şi pulberi nemetalice
de SiO2, calcar, cărbune, cu alte efecte asupra aparatului respirator, ochilor şi pielii. Uzinele cocsochimice
elimină compuşi toxici cu fluor, arsen, hidrocarburi policiclice condensate, cu efecte cancerigene, fenoli
caustici, gaze cu SO2, CO2, H2S, cu efecte acide şi asfixiante.
Emisiile în atmosferă (pulberi şi gaze) se regăsesc la distanţe de câţiva kilometri de combinatele siderurgice.
În siderurgie şi în metalurgia neferoasă, procesul de obţinere a aluminiului înregistrează valorile cele mai
mari.
e) Metalurgia neferoasă elimină o serie de produşi toxici ca de exemplu: As, Cd, Cr, Pb, Hg, Ni, V, Mn, Ba,
F, SO2, etc. Efectele negative ale acestor produşi asupra organismului uman sunt prezentate în tabel.
Efectele asupra sănătăţii oamenilor provocate de poluanţii din metalurgia neferoasă.
f) Industria chimică emite o multitudine de substanţe, cu diferite toxicităţi pentru oameni şi mediu. Se
elimină în atmosferă compuşi cu sulf ca: dioxid şi trioxid de sulf din industria acidului sulfuric, mercaptani
din rafinării şi petrochimie, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon.
Compuşii cu azot, ca oxizi şi amoniac se elimină din industria acidului azotic şi a fertilizanţilor cu azot. Din
producţia de clorosodice se elimină clor, acid clorhidric în atmosferă, clorură de calciu în ape etc. Din
diferite procese de sinteză se elimină compuşi cu fluor, clor, pesticide, produşi intermediari de sinteză, negru
38
de fum. Din procesele de valorificare a ţiţeiului şi gazului metan se elimină fenoli, alcooli, acetone, eteri,
diferite hidrocarburi. Produsele reziduale se elimină ca atare în aer, apă sau pe sol, sau se ambalează şi
depozitează, sau se ard, fiecare variantă prezentând forme specifice de poluare a mediului.
g) Industria celulozei şi hârtiei utilizează compuşi cu sulf (sulfură de carbon, dioxid de sulf), iar din
procesele tehnologice rezultă H2S, mercaptani, împreună cu produşii volatili utilizaţi în proces. Albirea
celulozei se poate face şi cu clor, în care caz rezultă combinaţii organoclorurate deosebit de toxice, printre
care şi dioxină. Din proces rezultă şi ape reziduale cu conţinut ridicat de reactivi şi fibre celulozice
putrescibile, ce produc pe lângă disconfort şi iritaţii, îmbolnăviri ale ochilor, aparatului respirator, etc.
h) Industria alimentară poluează apa, solul cu resturile vegetale şi animale rezultate din procesele
tehnologice, cu detergenţii utilizaţi la spălări, sau cu alte materiale şi produse reziduale. Freonii utilizaţi ca
agenţi frigorifici, eliberaţi în atmosferă, contribuie la distrugerea stratului de ozon.
i) Industria materialelor de construcţii poluează mediul în special prin cantităţi mari de pulberi, ce pot
ajunge şi la 200 g/m2 în 24 de ore. Aceste pulberi afectează respiraţia plantelor şi modifică pH-ul mediului
pe câţiva kilometri, diminuând masa vegetală, deci producţia de cereale, iarbă pentru fân, fructe. Anual se
elimină mii de tone pe kilometru pătrat, deoarece procesele tehnologice au pierderi de 0,3 - 0,5 % din
producţie sub formă de praf. Prafurile conţin oxizi de calciu, de magneziu, de siliciu, azbest etc., producând
îmbolnăviri profesionale (pneumoconioze), azbestul are proprietăţi cancerigene şi radioactive. Din cadrul larg al industriei materialelor de construcţii se detaşează, sub aspectul impactului
exercitat asupra mediului ambiant, industria cimentului. Materialele de bază, care intra în fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa amestecată cu magme sau cu argile. Sunt cunoscute şi aplicate doua procedee de fabricare:
procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, fărâmiţate în mori speciale şi trecute apoi
în cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte;
procedeul umed, în care materiile prime se amesteci cu apă, apoi în stare umedă se macină în mori
speciale, după care, partea rezultată este trecută la rândul ei în cuptoare rotative, unde procesul este
acelaşi ca la procedeul uscat;
Temperaturile din cuptoare determină mai întâi fărâmiţarea materialului, cu formare de clincher iar
apoi, prin măcinare, se obţin particule foarte fine, care constituie cimentul propriu-zis. Procesele tehnologice
descrise produc cantităţi mari de praf, în toate verigile lanţului tehnologic: uscătoare, mori de materii prime,
cuptoare, procese intermediare. Din uscătoare se elimina în atmosferă aproximativ 10% din cantitatea
introdusă, în mori, 1-3% din cantitatea prelucrată, în cuptoarele rotative, 10%, iar în procesele intermediare,
intre 2 şi 4%. În total se pierde intre 20 şi 25% din materia primă prelucrată la procedeul uscat şi 1045% la
procedeul umed. Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat până la distanţa de peste 3 km faţă de
sursă, concentraţia acestuia în apropierea surselor, variind intre 500 şi 2 000 t/km2/an. Fumul constituie
partea invizibili a substanţelor ce se elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din
vapori de apă, gaze, produşi incomplet arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane etc.) şi alte impurit4i înglobate
şi eliberate cu ocazia arderii.
Fumul are o culoare albicioasa dacă arderea este completa. Culoarea neagra indica o ardere incompleta,
datorita lipsei de aer, precum şi prezentei în cantitate mare a cărbunelui şi a funinginii. Culoarea fumului rar
poate fi roşcată, cenuşie sau bruna, după cum cărbunele conţine fler, aluminiu sau mangan.
Particulele de fum au dimensiuni submicronice (< 0,075). Cenuşa rezultată în exclusivitate din combustibili
solizi. Proporţia sa variază intre 5-15% la antracit (cărbune superior, deci cu ardere mai completă) şi 40-50%
la cărbunii inferiori (lignit, turbă, etc.). Cenuşa se compune din:
compuşi minerali puternic înglobaţi în masa cărbunelui. În această categorie sunt cuprinşii de
Si, Al, Fe, Ca, Mg şi/sau S;
impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din roca în care se afla înglobat zăcământul.
Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este îndepărtată prin procedee mecanice sau hidraulice.
Restul este antrenat spre coş de către puternicul curent de aer format în camera de ardere. în marile centrale
39
termoelectrice, la trecerea prin cos, cenuşa este captata aproape în totalitate.
j) Industria de construcţii . Lucrarile de excavatie la zi - distrug suprafete mari de teren – de la 4 pana la 10
ori fata de suprafata ceruta de exploatarea propriu-zisa. Aceste suprafete sunt folosite pentru : drumuri de
acces, depozitarea sterilului, organizari de santier ; in plus, aceste lucrari pot produce inundatii si alunecari
de teren.
9.6 . Poluarea sonoră
Noxele acustice afectează frecvent comunităţile umane; fiinţa umană este adaptată la un anumit interval de
zgomot şi vibraţii, a cărui depăşire este o sursă de indispoziţie, jenă sau chiar de dereglări.
S-a admis că pragul de intensitate maximă pentru om este de 80 decibeli, peste care sunetul devine nociv; în
mod practic se consideră că limita de suportabilitate la om este de 65 decibeli.
Frecvenţa sunetelor componente ale zgomotului are şi ea o anumită importanţă în definirea efectului
vătămător, deoarece nu toate frecvenţele sunt auzite de om cu aceeaşi intensitate sonoră, la acelaşi impuls al
traductorului electric. Din această cauză, la măsurători se ia întotdeauna ca referinţă S0, semnalul sonor la
1.000 Hz. Totuşi şi radiaţia mecanică neauzibilă (ultrasunete, infrasunete) poate să producă efecte
vătămătoare, dacă intensitatea ei este mare. La o analiză mai atentă a zgomotului urban deosebim în primul
rând efecte directe ale mesajelor sonore şi în al doilea rând zgomotul ca „deşeu” al activităţii generale.
Zgomotul – ca produs al activităţii oamenilor – este o sursă mult mai importantă de poluare sonoră decât
efectul direct al mesajelor sonore. Trebuie totuşi, să amintim că şi mesajele sonore, care-şi depăşesc
domeniul util de transmisie, se transformă în zgomote supărătoare. În general, toate motoarele, toate
maşinile, toate utilajele şi instalaţiile care au piese mobile şi toate vehiculele cu roţi sau fără roţi îşi pierd o
parte din energia ce o generează sau care este utilizată în ele, prin efecte mecanice ondulatorii dintre care
gamele infrasunetelor, sunetelor şi ultrasunetelor preiau o mare parte.
Apoi, infrasunetelor care reverberează neobservate în volumele de lucru din întreprinderile industriale
necesită de acum un studiu mai atent pentru a descoperi eventuale cauze ale unor tulburări nervoase sau pur
şi simplu a scăderii de muncă fizică şi intelectuală.
Acelaşi lucru trebuie spus despre ultrasunetele care prezintă un risc sanitar în anumite instalaţii industriale
sau în laboratoare unde se lucrează spre exemplu cu jeturi de gaze la mare viteză. Zgomotele audibile propriu
zise rezultă la impactul sau frecarea pieselor mobile ale maşinilor de orice fel. Chiar mersul oamenilor
creează un fond de zgomot în localurile publice sau pe stradă.
În general, cele mai înalte nivele de zgomot se întâlnesc în halele industriale (spre exemplu, halele de
tinichigerie), dar această problemă este de resortul specific al protecţiei muncii, care impune anumite limite
pentru intensitatea zgomotului şi recomandă utilizarea de căşti sau buşoane antifonice.
Dintre sursele de zgomot din oraşele moderne vom lua ca exemplu traficul rutier, care este în continuă
creştere. Deşi motoarele autovehiculelor sunt mai silenţioase decât în trecut, zgomotul pe străzi şi în special
pe autostrăzi este în continuă creştere nu numai din cauza creşterii traficului, ci şi a vitezei autovehiculelor.
Într-adevăr, la viteze mari, zgomotul poate proveni şi din vibraţia carcasei autovehiculului supus la
trepidaţiile roţilor şi la interacţiunea în viteză cu masa de aer. Dar mai importantă ca generatoare de zgomot
este frecarea roţilor pe asfaltul străzii. La un examen mai atent se vede că nu este vorba numai despre frecare,
ci şi de efecte speciale mecanice şi aerodinamice care iau naştere la impactul pneului, în rotaţie rapidă, cu
suprafaţa şoselei. Amintim că pe unele autostrăzi moderne nivelul zgomotului a depăşit 80 dB, în perioadele
de vârf ale traficului.
40
Din cele expuse mai sus asupra poluării sonore se poate vedea că ea este importantă şi în industrie,
dar că ea constituie mai degrabă apanajul marilor metropole, unde poluează mediul, nu numai în timpul
orelor de muncă, ci şi în cele de destindere şi chiar de somn. Putem vorbi la ora actuală de o extindere a
poluării sonore la nivelul global al mediului ambiant prin faptul că aviaţia supersonică împrăştie – odată cu
gazele de eşapament otrăvitoare – şi „boom-ul” caracteristic deplasărilor supersonice.
Câteva exemple de zgomote şi nivelul lor de intensitate sunt date în tabelul următor:
C 13.3. Analizează modurile în care poate fi protejat mediul înconjurător.
10. Dezvoltarea economică în relaţia cu mediul ambiant
Între mediul înconjurător şi activitatea economica a omului s-au stabilit relaţii variate şi complexe,
care au determinat, în mare măsură, nu numai progresul speciei umane şi distanţarea ei faţă de celelalte
specii, dar şi apariţia şi extinderea unor probleme ecologice, care pun în pericol însăşi continuitatea şi
existenţa omului.
Pentru activitatea economică a omului, mediul înconjurător serveşte în calitate de:
- furnizor de materie primă;
- recipient de deşeuri;
- spaţiu de localizare a obiectivelor economice şi de manifestare a activităţilor industriale, agricole sau a
serviciilor.
De asemenea, mediul ambiant realizează o serie de funcţii economice indirecte şi ecologice foarte utile
pentru viaţa oamenilor.
Printre funcţiile economice indirecte se remarcă: asigurarea echilibrului climatic, circuitul de substanţe,
fluxul de energie şi informaţie în Natură, prevenirea alunecărilor de teren, eroziunilor, salinizării şi altor
efecte distructive pentru cadrul natural şi activitatea omului.
Printre funcţiile ecologice menţionăm: producerea substanţelor organice vegetale şi animale, purificarea
aerului, apelor, solului, autoregenerarea şi restabilirea substanţelor vii.
Astfel, utilizarea funcţiilor complexe ale mediului aduce omului o multitudine de beneficii. În
schimb, natura primeşte pentru bunurile şi serviciile sale oferite aproape gratuit speciei umane, de
cele mai multe ori doar deşeuri şi ecosisteme naturale şi artificiale degradate din punct de vedere economic şi
ecologic.
şoaptă 10 dB trafic urban 80 – 90 dB
foşnet de frunze 10 dB formaţie rock 100 dB
conversaţie
normală
50 dB pragul senzaţiei
dureroase
140 dB
41
Copşa Mică: poluare cu negru de fum pentru China: poluare cu pulberi la fabrică de ciment
articole tehnice din cauciuc
Timp de peste două secole, limitele ecologice nu au prezentat piedici serioase pentru dezvoltarea industrială
a economiei mondiale. Dezvoltarea accelerată a economiei postbelice a fost condiţionată, pe de o parte, de
afluxul de investiţii străine, îndeosebi, americane, şi de inovaţiile tehnico-ştiinţifice, de sporirea efectivului
populaţiei şi a veniturilor şi, respectiv, a cererii de produse industriale, iar, pe de altă parte, de preţurile foarte
mici la materiile prime industriale, în special, la cele energetice şi chimice. De asemenea, producţia
industrială includea foarte superficial efectele colaterale ale producţiei, precum poluarea şi deşeurile, rata de
epuizare şi regenerare a resurselor naturale, impactul asupra sănătăţii populaţiei şi diversităţii biologice.
Dezvoltarea economică realizată după modelele existente până în anii 70 a generat asupra mediului
înconjurător o serie de riscuri, inclusiv:
- riscul de epuizare a resurselor naturale neregenerabile, în special a resurselor energetice de origine fosilă;
- deteriorarea solului, erodarea acestuia şi extinderea deşertificării;
- ameninţarea biodiversităţii planetare;
- poluarea aerului şi a apei la nivelul întregii planete, dar mai ales în zonele puternic industrializate şi
urbanizate;
- afecţiuni patologice masive, care au diminuat substanţial imunitatea şi rezistenţa organismului uman,
îndeosebi în zonele rămase defavorizate;
- fenomenul ploilor acide cu consecinţe grave pentru componentele naturale ale ecosistemelor şi pentru
sănătatea populaţiei ;
- efectul de seră şi impactul acestuia asupra climei planetei.
11. Evoluţia raportului dintre preferinţele economice şi cele ecologice
Odată cu afirmarea dezvoltării postindustriale, are loc o creştere a rolului preferinţelor ecologice. Totodată, o
parte dintre preferinţele economice au căpătat un caracter ecologic şi invers unele dintre preferinţele
ecologice, cum ar fi economisirea de resurse şi reducerea poluării au căpătat un caracter economic. Această
tendinţă se datorează următorilor factori:
1. Atingerea unor niveluri înalte de venituri în statele avansate economic. Acest fapt a sporit substanţial
capacitatea de plată şi pentru satisfacerea nevoilor secundare, inclusiv a celor ecologice, care reflectă într-o
mare măsură confortul de trai, cerinţele de odihnă şi recreere ale populaţiei;
2. Implementarea largă a instruirii şi educaţiei ecologice;
42
3. Predispoziţia psihologică, priorităţile indivizilor pentru ameliorarea confortului de trai şi a calităţii
mediului;
4. Epuizarea şi degradarea multor resurse, care au contribuit la scumpirea şi economisirea acestora;
5. Atingerea şi depăşirea capacităţii de asimilare a mediului în regiunile puternic industrializate;
6. Evaluarea complexă a resurselor naturale;
7. Implementarea pârghiilor economice de protecţie a mediului;
8. Elaborarea şi aplicarea largă a realizărilor tehnico-ştiinţifice;
9. Măsurile ecologice sporesc beneficiile întreprinderii;
10. Corelarea indicatorilor economici cu cei ecologici.
12. Emisiile de agenţi poluanţi şi efectul de seră
Viaţa nu ar fi posibilă pe Pământ fără atmosferă. Pe lângă faptul că ne asigură oxigenul, aceasta are şi
alte funcţii extrem de importante în menţinerea vieţii. Pe de-o parte, aceasta reduce variaţiile extreme de
temperature: de pildă pe Lună, unde nu există atmosferă, temperaturile variază de la 120˚C până la -170˚C.
Pe de altă parte, atmosfera ne protejează de radiaţiile solare şi cosmice. O treime din radiaţia Soarelui este
reflectată înapoi, aproximativ 20% este absorbită de atmosferă şi numai jumătate din aceasta este reţinută de
Pământ. Radiaţiile ultraviolete, periculoase pentru sănătate, în cantitate mare putând duce la cancer de piele,
sunt de asemenea filtrate de atmosferă, numai o parte mică din frecvenţele ultraviolete atingând Pământul.
De unde vine denumire de «efect de seră»?
Soarele emite spre Pământ caldură şi lumină. Această emisie acoperă întreaga gama de raze cuprinse
între ultraviolete, infraroşii şi lumina vizibilă. O treime din aceste raze, care ajung pe Pământ, este
reflectată de atmosfera.
Mare parte din radiatia ultravioletă este absorbită de stratul de Ozon.
Radiaţiile ce pătrund în atmosferă lumineaza şi incalzesc Pământul.
Pământul incalzit emite la randul său radiatii către spaţiu.
Emisia Pământului se rezuma doar la gama de raze infraroşii.
Unele gaze ce se gasesc în atmosferă au capacitatea să absoarbă acest tip de raze infraroşii şi de a
produce căldură. Acesta caldura sporeşte temperatura atmosferei şi încălzeşte din nou Pământul.
Aceste gaze poartă numele de «gaze cu efect de seră» (GES).
Gazele cu efect de sera sunt :
1. Vaporii de apa(H2O):
• constituie principalul gaz cu efect de sera, data fiind enorma suprafata oceanica ce il emite;
• ocupa intre 2 si 3% din atmosfera;
• reprezinta aprox. 55% din gazele cu efect de sera;
• au o durata de viata foarte scurta, reciclarea completă a apei atmosferice se face in cateva saptamani;
• la originea acestor gaze nu se afla activitatea umana,dar cresterea temperaturii duce la sporirea procesului
de evaporare a apei si deci de emitere a vaporilor, ceea ce amplifica incalzirea planetei.
2. Dioxidul de carbon (CO2)
• prezent în mod natural in atmosfera, in biosfera terestra şi in oceane;
• este produs in timpul eruptiilor vulcanice si prin respiratia animală si vegetala. Dioxidul de carbon este
absorbit de vegetaţie (in timpul fotosintezei) si de catre apele de suprafaţă ;
• ocupă în jur de 0,036% din atmosfera şi reprezintă aprox. 39 % din GES;
• rezistă în atmosfera timp de 100 de ani si chiar mai mult. In o suta de ani, concentratia de CO2 in atmosfera
terestra a crescut cu 30%;
• de asemenea, este emanat in urma arderilor carbonului fosil (petrol, cărbune) in transporturi, industrie etc.
• sporeşte in proportie de 50% procesul de incalzire a planetei.
43
Emisii CO2 în România Emisii în SUA
3. Metanul(CH4)
• este degajat prin descompunerea materiei organice in gropile de gunoi, prin fermentare, in timpul rumegarii
animalelor si prin exploatarea zacamintelor de gaz natural si al minelor de cărbune;
• reprezinta 2% din GES;
• durata de viata este intre 10 si 12 ani;
4. Ozonul(O3):
• reprezinta in jur de 2% din GES. Trebuie precizat in acest
context ca singura legatura intre gaura din stratul de ozon si
efectul de sera este că ambele fenomene sunt consecinta
activitatii umane.
• este un compus secundar datora treactiei oxigenului
atmosferic si oxizilor de azot sub efectul razelor solare
• se gaseste la cca 25 km in atmosfera
• specialistii spun ca ar trebui cam 50 de a ipentru ca stratul
de ozon sa se reface.
5. Hidrocarburile halogenate (hidroclorofluorocarbonul, hidroclorocarbonulsi
clorofluorocarbonul)
Acesta din urma, numit si freon, este utilizat in procesele de refrigerare. El contribuie la incalzirea climatica
in proportie de 17% si a fost interzis, deoarece distruge stratulde ozon. Durata de viata este de 60 la 120 ani.
Alte emisii poluante:
Oxidul de carbon se combină cu hemoglobina producând oxicarbonism, cu manifestări de cefalee, ameţeală,
astenie, tulburări de vedere, de îndemânare, asfixie. produce leziuni ireversibile în sistemul nervos şi aparatul
circulator. La expuneri CO posibile în marile aglomerări urbane se observă creşterea mortalităţii prin infarct
miocardic.
Oxizii de azot distrug alveolele pulmonare în orice concentraţii, deci toxicitatea lor este foarte mare. La
animale, dioxidul de azot este de patru ori mai toxic decât monoxidul.
Hidrocarburile au efecte diferite, la depăşirea unor anumite limite de concentraţii, provocând narcoză,
ameţeli, crampe, deces. Hidrocarburile aromatice, în concentraţii mari sunt hemato- şi neurotoxice,
cancerigene.
Plumbul din gaze pătrunde direct în organism, sau prin apă, alimente, piele. În organism ajunge la nivelul
sângelui, provocând hematii, incomplet mature, dereglarea metabolismului albuminelor, glucidelor,
vitaminelor, inhibarea activităţii enzimelor, chiar la concentraţii mici. La adulţi, plumbul produce tulburări
44
nervoase, anemie, colită, saturnism, predispoziţie la tuberculoză, avorturi şi chiar deces. Deoarece oxizii de
plumb se depun şi pe plante se recomandă să nu se consume plante cultivate sub 50 m (după unii biologi sub
100 m) de la autostradă.
Oxizii de sulf produc iritaţii; afectează aparatul respirator, ducând la decese. În marile oraşe, unde
concentraţia este mai mare , sunt afectaţi mai mult copii.
Fumul conţine particule de carbon şi hidrocarburi diverse. Reduce vizibilitatea, irită ochii, aparatul
respirator. Acumulat, poate provoca scăderea temperaturii planetei, dacă nu ar fi contracarat de alte efecte.
Aldehidele (acetaldehida, acroleina etc.) irită mucoasa oculară, pe cea nazală, pielea, provoacă tuse,
sufocare, cefalee şi edem pulmonar.
Dioxidul de carbon nu este toxic, dar produce scăderea concentraţiei de oxigen a aerului şi efect de seră.
Poluanţii au şi alte efecte: alterează peisajul, construcţiile, operele de artă, modifică clima. Astfel, sub
acţiunea SOx, CACO3 din construcţii se transformă în CaSO4, solubil. Fumul se depune pe clădiri,
înnegrindu-le. Oxizii de azot afectează animalele. Aceşti oxizi absorb parţial radiaţiile ultraviolete şi vizibile,
astfel încât la 500 mg/m3, obiectele aflate peste 10 km prezintă modificări de culoare. Oxizii de sulf sunt
corosivi pentru metale, hârtie (deci pentru biblioteci), materiale textile şi vopsele, pe care le degradează.
Dioxidul de sulf face să dispară muşchii şi lichenii, modifică culoarea plantelor spre galben, deoarece
afectează clorofila.
Mijloacele de transport produc şi efecte sonore, puternic poluante pentru aparatul auditiv şi indirect, pentru
întregul organism uman.
Rebus : de la A la B este unul din efectele devastatoare ale emisiilor de gaze poluante. (trei cuvinte):
1. Este un gaz natural combustibil fosil, dar este emanat în atmosferă de către rumegătoare.
2. Negru de ..... este pulberea care poluează oraşul Copşa Mică. 3. Producerea ei provoacă, în cea mai mare proporţie, poluarea atmosferei 4. Stat care prin revoluţia industrială a contribuit decisiv la poluarea globală. 5. Pentru producerea materialelor de ............. se pot emana pulberi poluante. 6. Aerul este factorul de ............. cel mai afectat de poluare. 7. Gaze nearse emanate de vehicule. 8. Cărbunele şi petrolul sun combustibili
................. 9. Fabricile care produc acest material de
construcţii emana mari cantităţi de
pulberi. 10. Este un domeniu car eprovoacă poluare
mai ales în aglomerările urbane. 11. CO2 = dioxid de ................
A
1 M E T A N
2 F U M
3 E N E R G I E
4 C H I N A
5 C O N S T R U C T I I
6 M E D I U
7 E S A P A M E N T
8 F O S I L I
9 C I M E N T
10 T R A N S P O R T
11 C A R B O N
B
45
13. Măsuri pentru reducerea emisiilor de poluanţi
13.1. LEGISLAŢIE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI
LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI nr. 137 din 29 decembrie 1995 – fragment-
Art. 3 Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile, sunt:
a) principiul precauţiei în luarea deciziei;
b) principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
c) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;
d) principiul "poluatorul plăteşte";
e) înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor;
f) crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;
g) utilizarea durabilă;
h) menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;
i) crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor;
j) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.
Art. 4 Modalităţile de implementare a principiilor şi elementelor strategice sunt:
a) adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare;
b) obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor, programelor sau activităţilor;
c) corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
d) introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;
e) rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea acestora;
f) elaborarea de norme şi standarde, armonizarea acestora cu reglementările internaţionale şi introducerea programelor pentru
conformare;
g) promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului;
h) instruirea şi educarea populaţiei, precum şi participarea organizaţiilor neguvernamentale la elaborarea şi aplicarea deciziilor.
Art. 21 Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în domeniu:
a) să ţină evidenţa strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare - a substanţelor şi deşeurilor periculoase, inclusiv
recipienţii şi ambalajele acestora care intră în sfera lor de activitate şi să furnizeze lunar autorităţilor competente pentru protecţia
mediului datele necesare;
b) să ceară acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să aplice reglementările legale privind substanţele şi deşeurile periculoase;
c) să asigure, prin sisteme proprii, supravegherea mediului, pe baza prevederilor din autorizaţie, pentru identificarea şi
prevenirea riscurilor, să ţină evidenţa rezultatelor şi să anunţe iminenţa sau producerea unor eliminări neprevăzute sau a
accidentelor, autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi de apărare împotriva dezastrelor.
Art. 24 Autorităţile administraţiei publice locale, persoanele fizice şi juridice, care au în profilul lor activităţi supuse reglementărilor , au
următoarele obligaţii:
a) să ceară acordul şi/sau autorizaţia de mediu;
b) să depoziteze deşeurile menajere, industriale, agricole sau altele, numai pe suprafeţe autorizate în acest scop;
c) să utilizeze, în cazul incinerării deşeurilor, numai instalaţii omologate de către autorităţile pentru protecţia mediului şi
sănătate;
d) să amenajeze, conform competenţelor atribuite prin lege, depozitele de deşeuri;
e) să respecte condiţiile de refacere a cadrului natural în zonele de depozitare prevăzute în acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi
să garanteze, cu mijloace financiare, pentru aceasta;
f) să recupereze deşeurile refolosibile şi să le valorifice prin unităţi specializate;
g) să folosească pe terenurile agricole numai deşeurile autorizate de autorităţile competente pentru protecţia mediului, sănătate şi
agricultură;
h) să depoziteze în mediul subteran deşeuri numai în cazul în care deţin acordul şi/sau autorizaţia de mediu.
CAPITOLUL III: Protecţia resurselor naturale şi conservarea biodiversităţii
46
Secţiunea 1: Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice
Secţiunea a 2-a: Protecţia atmosferei
Secţiunea a 3-a: Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre
13.2. POLITICA DE MEDIU
Dintre cele mai frecvente scopuri pentru care se elaborează politici de mediu se evidenţiază următoarele:
a) Diminuarea oricărui impact nociv semnificativ asupra mediului prin utilizarea de proceduri adecvate
b) Dezvoltarea procedurilor de evaluarea a performanţei de mediu şi a indicatorilor asociaţi
c) Utilizarea conceptului de ciclu de viaţă
d) Proiectarea produselor astfel încât să se diminueze impactul acestora asupra mediului, atât în cadrul
producţiei, cât şi al utilizării şi eliminării lui
e) Educarea şi instruirea personalului în vederea înţelegerii problemelor de mediu
f) Prevenirea poluării, reducerea deşeurilor şi a consumului de resurse
g) Dezvoltarea metodelor de reciclare, recuperare
h) Încurajarea partenerilor economici de a adopta un SMM
Instrumentele politicii de mediu
Reglementări de mediu
• Reglementările de mediu constau din totalitatea legilor, reglementărilor cadru, normelor şi
instrucţiunilor de aplicare care privesc problematica poluării mediului ambiant. Ele sunt considerate
instrumente directe de aplicarea a politicilor de mediu.
• Reglementările de mediu constau din totalitatea legilor, reglementărilor cadru, normelor şi
instrucţiunilor de aplicare care privesc problematica poluării mediului ambiant. Ele sunt considerate
instrumente directe de aplicarea a politicilor de mediu.
Instrumente financiar – economice
stimulente
sancţiuni (taxe şi amenzi)
impozite generale
Instrumente sociale şi de comunicare
Implicarea şi a altora în procesul dezvoltării unei politici ajută la mai buna tratare a
problemei şi la găsirea unor soluţii potrivite.
Şi alţii pot contribui cu cunoştinţele şi resursele financiare la rezolvarea problemei, dacă
aceasta implică avantaje pentru aceştia. Aşa-numitele situaţii „în care toţi au de câştigat”
trebuie create
Multe aspecte ale problemelor de mediu se manifestă pe o scară geografică largă, care
depăşeşte teritoriile aflate sub o anumită administraţie. Această realitate impune
cooperarea internaţională şi deseori îmbunătăţeşte viteza de acţiune.
companii şi care poate fi implementat în diferite moduri, în funcţie de condiţiile specifice.
13.3. SOLUȚII TEHNOLOGICE POTRIVITE DE REDUCERE A EMISIILOR DE CO2
Tehnologiile bazate pe energii regenerabile au în general un impact mai scăzut asupra mediului decât
combustibilii fosili, deşi există anumite semnale de alarmă în ceea ce priveşte sustenabilitatea ecologică a
anumitor tipuri de biocombustibili. În ultimii ani, acest sector a înregistrat creşteri substanţiale însa vor fi
necesare eforturi susţinute pentru atingerea obiectivelor 2020.
Identificarea soluţiilor tehnologice potrivite în raport cu potenţialul existent al resurselor regenerabile de
energie în România reprezintă o prioritate privind dezvoltarea durabilă a mediului şi economiei având în
vedere tendinţa de creştere a preţurilor combustibililor şi diminuarea rezervelor a celor fosili. O politică
47
energetică poate deveni eficientă pe termen lung doar dacă este bazată pe surse sustenabile de căldură şi
energie. În prezent, în diferite locaţii ţară au fost implementate soluţii tehnologice de producere a energiei a
energiei electirce şi calorice pe baza captării radiaţiei solare şi a energiei geotermice, utilizând panouri
solare, pompe de căldură etc.
Ex: O tehnologie inovativă privind eficiența energetică și utilizare surselor regenerabile de energie este casa
pasivă proiectată și dezvoltată de SC Folex SRL din Aiud. Folex acordă o atenţie continuă şi permanentă
cercetării şi dezvoltării, promovând cele mai noi tehnologii. Produsele pe care fabrică înglobează o serie de
idei şi principii noi, brevetate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ceea ce asigură utilizatorului un
produs de calitate şi garanţia unei investiţii optime.
Proiectarea unei case pasive realizată de SC FOLEX SRL din Aiud
14. Managementul de mediu
În ultimii ani problemele de protecţie a mediului au devenit parte integrantă a strategiei
întreprinderilor din lumea întreagă. Fiecare unitate economică caută să atingă şi să demonstreze, alături
de creşterile economice, un nivel performant de protejare a mediului şi respectarea legislaţiei din
domeniu.
În acest context, ţările care au adoptat norme şi standarde ecologice mai severe sunt interesate în
protejarea produselor “verzi” faţă de concurenţa din ţările în care standardele sunt mai puţin severe.
Dezvoltarea sistemului de management de mediu şi a instrumentelor aferente au ca finalitate abordarea
într-u context global a relaţiilor unităţii economice cu mediul înconjurător.
Finalitatea aplicării managementului de mediu constă în reducerea efectelor negative şi dezvoltarea
efectelor pozitive asupra mediului. Managementul de mediu va trebui să ofere soluţii pentru o serie de schimbări absolut necesare în cadrul
firmelor, luând în considerare presiunile care se exercită din diferite direcţii asupra firmelor şi
oportunităţile de afaceri de care trebuie să profite firma.
48
La nivel mondial, Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) a elaborat standardele de mediu
– ISO 14000.
Seria de standarde ISO 14000 are ca principal obiectiv furnizarea unui cadru comun de abordare a
managementului de mediu agenţilor economici din lumea întreagă.
Standardele din familia ISO 14000 pot fi grupate în două grupe, în funcţie de aspectele particulare ale
managementului de mediu pe care le tratează:
– Standarde ce vizează evaluarea organizaţiilor, ex. standarde pentru evaluarea performanţei de
mediu, norme pentru executarea auditului de mediu, ş.a.;
– Standarde care se referă la produse şi procese, de ex., evaluarea ciclului de viaţă al
produselor, standarde pentru eco-etichetare.
Conform ISO Sistemele de Management de Mediu se definesc astfel “componentă a sistemului de
management care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile,
procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, revizuirea şi menţinerea politicii de
mediu a firmei”.
SMM este un instrument general prin care se identifică şi se rezolvă problemele de mediu ale unei
15. Bariere fizice în cazul unor accidente de poluare
Hidrocarburile afectează mediul marin în mai multe feluri:
acoperă şi izolează suprafaţa apei;
se opune schimbului de oxigen dintre apă şi atmosferă;
compuşii săi uşori acoperă şi distrug planctonul;
multe elemente componente ale petrolului afectează lanţurile trofice;
deversările de petrol au efecte dramatice asupra ecosistemelor marine, ca urmare a expunerii
organismelor vii la compuşii chimici;
poluarea cu petrol afectează în mod deosebit specii ca păsările mari şi mamiferele acvatice, care
trăiesc la suprafaţa apei.
Ţiţeiul nerecuperat, rămas la suprafaţa apei, se întinde rapid şi formează o pătură uleioasă, destul de groasă,
care pluteşte multă vreme în larg, afectând fauna şi flora din preajmă.
Presiuni Oportunităţi de afaceri SCHIMBĂRI
Înăsprirea legislaţiei de mediu Apariţia şi dezvoltarea
produselor noi cu etichetă
“verde”
Necesitatea proiectării şi
realizării de produse noi
Standarde mai ridicate din
partea beneficiarilor
Utilizarea tehnologiilor curate Adoptarea de noi tehnologii
Creşterea concurenţei Apariţia unei pieţe specifice
pentru produsele ecologice Diverificarea gamei de
produse şi servicii oferite
Creşterea costurilor Reducerea cantităţii de
deşeuri generată Intensificarea controlului de
mediu, schimbarea
tehnologiilor
49
Pentru a curăţa apele de petrolul deversat în urma accidentelor specialiştii apelează tot la substanţe
chimice, denumite solvenţi, care sunt împrăştiate din elicopter pe suprafeţele afectate. Aceşti solvenţi sunt
destinaţi spălării apelor, dar, la rândul lor, măresc efectele poluării şi nici nu pot fi împrăştiaţi uniform pe
suprafeţele afectate de deversările accidentale de petrol. În consecinţă, ecosistemele marine sunt expuse,
astfel, unei duble poluări. Un litru de petrol, odată ajuns pe suprafaţa apei, formează o pată a cărei mărime
poate atinge dimensiunile unei jumătăţi dintr-un teren de fotbal. Grosimea acestor pete este variabilă, în
funcţie de cantitatea de combustibil deversată.
ABSORBANTI NATURALI SI BIODEGRADABILI
Nature Sorb, Spill Sorb, Pure Sorb
- absorbant 100% natural si biodegradabil;
- este obţinut din muschiul de turbă gen Sphagnum, recoltat din zonele mlăstinoase ale Canadei
- hidrofob si oleofil;
- absoarbe orice fel de hidrocarbură si nu lasă produsul absorbit să se scurgă;
- capacitate mare de absorbtie: 1:10-15 (1 Kg absoarbe, încapsulează si bio-degradează 10-15 Kg poluant);
- produs total integrabil in natura, netoxic pentru om, faună, floră;
- poate fi utilizat si la tehnologia de bioremediere a solurilor poluate istoric;
- la depoluarea solurilor, terenurile pe care se aplică sunt redate în totalitate categoriei de folosinţă iniţială;
- poate fi utilizat atât pe apă cât si pe sol;
- Produs universal, testat pe circa 160 poluanţi (toate tipurile de hidrocarburi, vopsele, erbicide, pesticide,
acizi, sânge, grăsimi animale, etc);
- nu este abraziv, nu se autoaprinde (punct de autoaprindere la peste 260şC);
- tehnologiile de depoluare sunt simple, nu necesită utilaje speciale sau personal calificat;
ABSORBANTI SINTETICI
Absorbant sintetic RAW Absorbent
- este realizat din polipropilena măcinată si tratată termic căpătând astfel proprietăti deosebite de absorbtie a
hidrocarburilor;
- absorbant hidrofob si oleofil;
- capacitate mare de absorbtie: 1:18-28 (1 Kg de absorbant va încapsula 18-28 litri de poluant);
- poate fi utilizat la depoluări ale apelor si solurilor (produs cu comportare excelenta pe apa);
- este un produs curat, usor, ceea ce-l face extrem de util în cazuri de poluare accidentală însemnată;
- pluteste un termen nedefinit pe apa, chiar si după saturatie;
- se colectează foarte usor de pe apa si sol;
- nu este produs biodegradabil - produsul rezultat se gestionează conform legislatiei (se colectează si se
incinerează în instalatii autorizate);
Baraje absorbante
Paduri / Lavete ecologice / Batiste / Role absorbante pentru hidrocarburi,
Perne absorbante
Filtre absorbante
Lavete absorbante
Baraje limitatoare
Protecţie:
reducerea surselor care generează amestecuri de hidrocarburi şi apă;
separarea hidrocarburilor din apă acolo unde amestecarea acestora poate fi evitată;
limitarea cantităţii de hidrocarburi care pot fi descărcate în apele mării;
50
stabilirea unor standarde pentru apele uzate astfel încât să fie evitate orice deversări dăunătoare,
precum şi luarea unor măsuri de protecţie pentru zonele speciale şi zonele de coastă;
transportarea hidrocarburilor în tancuri care sunt protejate împotriva impactului direct prin coliziune
sau puneri pe uscat;
limitarea mărimii tancurilor de transport a mărfurilor petroliere;
transportarea hidrocarburilor cu nave care sunt superioare din punct de vedere al vitalităţii în caz de
accidente;
PURIFICAREA AERULUI
Substanţele solide se pot separa din aer în camere de depunere din zidărie, în care gazele îşi micşorează
viteza, cu sau fără schimbarea direcţiei de mişcare. Particulele solide cu diametrul mediu de 150-200 μ nu
mai sunt antrenate de aer, greutatea lor devine mai mare decât forţa de antrenare şi se depun. În calea gazelor
se pot aşeza şi şicane (deflectoare), care schimbă direcţia gazelor, accelerând depunerea prafului.
Cicloanele sunt utilaje pentru desprăfuirea aerului industrial, în care aerul pătrunde tangenţial, are o mişcare
turbionară până la baza ciclonului, după care schimbă direcţia, ridicându-se şi ieşind central pe la partea
superioară. Praful de depune la schimbarea direcţiei gazelor şi se colectează pe la baza ciclonului.
Filtrele cu saci sunt utilaje ce conţin saci din material textil prin care aerul încărcat cu suspensii este obligat
să treacă. Materialul filtrant reţine o parte din praf, care se colectează prin scuturare la intervale de timp. Din
51
aceste prafuri industriale se pot valorifica substanţe valoroase ca. de exemplu, oxizi de vanadiu, de aluminiu,
de fier, crom etc.
AUTOEPURAREA APEI
Autoepurarea apei reprezintă ansamblul de procese fizice, chimice şi biologice prin care apa se debarasează
de poluanţii conţinuţi, fără intervenţia omului. Autoepurarea apei este influenţată de: natura şi concentraţia
poluanţilor, de temperatură (care influenţează viteza reacţiilor chimice şi biologice), radiaţiile ultraviolete
solare (care au efect bactericid, de distrugere a bacteriilor şi bacteriostatic, de stagnare a înmulţirii
bacteriilor) şi de regimul curgerii apei (debit, turbulenţă, condiţii de amestecare a efluentului cu receptorul).
Argilele din albia râurilor constituie adevărate bariere naturale contra migrării poluanţilor.
Procesele fizice care au loc la autoepurare sunt:
diluţia poluanţilor prin dispersarea în receptor;
sedimentarea (căderea) particulelor solide din apă. Fenomenul depinde de mărimea particulelor,
densitatea lor, forma, densitatea efluentului, temperatură, viteza de curgere a apei. Sedimentarea este
favorabilă la particulele grele, de mari dimensiuni, când temperatura de curgere a apei este redusă.
deci la râurile de şes.
Sedimentele se depun mai mult la maluri, care astfel pot deveni depozite de poluanţi, cu repercusiuni asupra
vegetaţiei, asupra animalelor care se adapă, asupra peisajului, locul e înmulţire a unor paraziţi;
adsorbţia şi absorbţia poluanţilor pe şi în alţi poluanţi, sau la mal.
Procesele chimice din apă pot fi de; oxidare (datorită oxigenului dizolvat în apă), reducere între poluanţii
existenţi şi precipitare. Precipitatele produc turbulenţa apei, după care se depun.
Procesele biologice din ape depind în plus faţă de factorii menţionaţi şi de concurenţa microbiană, sau
antagonismul, dintre microflora adăugată prin poluare şi flora deja existentă în apă.
Epurarea apelor
Epurarea apelor reprezintă totalitatea operaţiilor efectuate pentru diminuarea conţinutului de poluanţi, astfel
încât concentraţiile rămase să nu provoace poluarea apelor receptoare. Epurarea se realizează într-o serie de
utilaje, care alcătuiesc staţiile de epurare. Amplasarea staţiilor de epurare a apelor uzate (poluate, sau
reziduale) se face în aval de întreprinderea sau întreprinderile poluante. Evacuarea apelor epurate înapoi în
albia râului are loc în aval, sau în amonte de zona de captare a apei.
52
Epurarea mecanică
Epurarea mecanic, sau primară, constă în separarea particulelor solide de diferite dimensiuni prin: - reţinerea
particulelor de peste 1 mm pe grătare, sau site amplasate la partea superioară a curentului de apă ;
- deznisiparea în decantoare cu circulaţie orizontală, sau verticală, în care scade viteza apei la 0,3-0,4 m/s şi
se depun particulele de 0,2-1 mm în 2-3 minute;
- separarea uleiurilor, produse petroliere, grăsimilor etc. ;
- decantarea particulelor sub 0,2 mm (suspensii fine şi o parte din particulele coloidale), în timp de 1-3 ore.
Decantoarele pot fi gropi, iazuri de pământ, sau construcţii din beton, zidărie, oţel, mase plastice.
Epurarea chimică
Se aplică pentru poluanţii dizolvaţi în apă, sau în suspensii foarte fine. Înainte de staţia de epurare, apele
acide, sau alcaline sunt neutralizate. Astfel, de exemplu, în cazul apelor acide se tratează cu baza cea mai
ieftină, laptele de var (soluţie de Ca(OH)2).
Urmează epurarea chimică propriu-zisă, care constă într-o serie de tratări ale apei, în funcţie de natura şi
concentraţia poluanţilor. Procedeele mai des utilizate sunt: oxidarea, precipitarea, coagularea, clorurarea.
Epurarea biologică
Epurarea biologică (secundară) urmăreşte eliminarea poluanţilor organici biodegradabili cu ajutorul
microorganismelor. Au loc procese de fermentaţie aerobă, sau anaerobă, din care se formează compuşi
aglomeraţi (flocoane), care se separă de apă, alături de săruri minerale şi gaze (SO2, CH4, CO2 etc.).
Epurarea biologică se poate realiza pe cale naturală şi artificială. Pe cale naturală apa epurată mecanic este
colectată într-un bazin colector şi utilizată la irigaţii. Metoda a fost aplicată în vechime, la Ierusalim, la greci,
romani, şi chinezi. Investiţiile sunt evident mai reduse, dar procedeul nu se poate aplica la toate tipurile de
apă. Apa nu trebuie să conţină germeni patogeni, paraziţi, să nu aibă miros neplăcut şi se aplică
numai culturilor de porumb şi sfeclă de zahăr. Epurarea biologică artificială utilizează fie filtre biologice, fie
bazine cu nămol activ.
Bibliografie
Petru Bacal - Economia Protecţiei Mediului – Note de curs- Chişinău 2007
Mihai Berca – Ecologie generală şi protecţia mediului, Ed. Ceres, Bucureşti, 2000
Prof. SÂRB IOAN DOREL , Prof. Ing. MICALACIAN LUCICA , Prof. BOCHIS CARMEN
ADRIANA – Conservarea biodiversităţii – Materiale de învăţare- Phare 2008
53
Ş.L. ING. CĂPĂŢÎNĂ CAMELIA, CONF.DR.ING. TOMESCU ION , UNIVERSITATEA
„CONSTANTIN BRÂNCUŞI” TÂRGU-JIU- Poluarea sonoră
Phare RO 0006.18.02 - Formarea funcţionarilor publici 2003 - Despre politica de energie a Uniunii
Europene
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti – Reciclarea
deşeurilor
Ing. Tatiana BĂLĂŞOIU, Ing. Doiniţa BĂLĂŞOIU- Managementul Economisirii Energiei
- www.referat.ro/referate/Efectul_de_sera_si_incalzirea_Pla
- http://Planetei_6ab23.html
- http://news.bbc.co.uk/2/shared/spl/hi/sci_nat/04/climate_change/html/climate.stm
- http://www.scientia.ro/univers/40-terra/57-efectul-de-sera.html
- www.adrcentru.ro
- www.regio.adrcentru.ro
- http://www.mmediu.ro
- http://www.ecursuri.ro
- www.radioamator.eu
