Managementul Voluntarilor in ONG-Uri

Managementul voluntarilor in organizatiile nonguvernamentale

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI STIINTELE EDUCATIEI

Masterat: Managementul si evaluarea organizatiilor si a programelor educationale

LUCRARE DE DISERTAŢIE


Coordonator ştiinţific, Masterand,

Prof. univ. Dr. Ioan Neacşu Mititelu Iulia

1


CUPRINS

Rezumat.................................................................................................... .. ..pag 3

Capitolul I. Instituţii sociale si atitudini

I.1. Institutii sociale............................................................................... ..pag 4

I.2. Voluntariatul, actiuni si valori sociale.......................................... ..pag 6

I.2.1 Context social...................................................................... .pag 6

I.2.2.Voluntariatul........................................................................ .pag 8

I.2.3 Activitate socială - acţiune socială - comportament social...pag 13

I.2.4. Valori sociale.......................................................................pag 14

I.3. Atitudinile..........................................................................................pag 17

3.1 Atitudini – concepte.................................................................pag 17

3.2 Schimbarea atitudinilor – Comunicarea...................................pag 20

Capitolul II . Cercetare empirica .........................................................................pag 24

II.1. Obiective operationale ……………………………………...pag 24

II.2. Ipoteza cercetării…………………………………………......pag 24

II.3. Metoda si instrumente utilizate ……………………………...pag 24

II.4. Subiectii cercetarii....................................................................pag 26

II.5. Variabilele cercetarii................................................................pag 26

II.6. Cercetarea pilot........................................................................pag 26

II.7. Cercetarea propriu-zisa............................................................pag 27

Capitolul III .

III.1.Interpretarea rezultatelor.....................................................................pag 28

III.2. Concluzii…………………………………………………………

Referinte bibliografice.......................................................................................pag

Anexe

2


Rezumat

Cercetarea de faţă a avut drept obiectiv principal evidenţierea posibilelor diferenţe între

atitudinile voluntarilor care au participat la scrierea obiectivelor si implicit a strategiei de

management al voluntarilor si a celor mai puţin informaţi privind organizaţia

nonguvernamentala din care fac parte. Motivaţia principală a elaborării acestei lucrări

este determinată de următorul context: În cadrul organizaţiilor nonguvernamentale

voluntarii reprezinta o parte foarte importanta a resursei umane. Insa, atragerea acestora,

selectia si mai ales fidelizarea voluntarilor sunt procese foarte dificile. Acest fapt se poate

datora unor atitudini nefavorabile ale tinerilor faţă de organizaţiile nonguvernamentale,

fapt ce se poate datora si lipsei de implicare a acestora in viaţa organizaţiei in cauza.

Pentru a inlătura această posibilă problemă este necesară în primul rând cunoaşterea

atitudinilor tinerilor faţă de organizatiile nonguvernamentale, precum si a modului in care

un grad mai mare de participare la viata organizatiei poate sau nu inflenţa atitudinile

acestora.

Metoda folosită în această cercetare a fost ancheta pe bază de chestionar. Am construit

chestionarul de atitudini privind organizaţiile nonguvernamentale pe baza metodei

evaluărilor sumate, propusă pentru prima dată de Likert în 1932. Am ales ca itemii

chestionarului să vizeze caracteristicile activitaţii de voluntariat si rolul organizaţiile

nonguvernamentale in societate.

Am realizat cercetarea pe un număr total de 40 de subiecţi care au fost împărţiţi în doua

grupuri egale din punct de vedere numeric, criteriul principal de includere în grup fiind

gradul de participare la scrierea obiectivelor si strategiei de management a voluntarilor.

Astfel s-au creat doua grupuri şi anume: grupul de control compus din voluntari

neimplicaţi in luarea deciziilor si grupul experimental compus din voluntari implicaţi in

acest process. Participanţii la această cercetare au fost tineri cu vârste cuprinse între 17-

25 de ani, absolvenţi de studii medii, voluntari in cadrul unei organizaţii

nonguvernamentale, ceea ce nu permite ca rezultatele obţinute să fie extinse la alte nivele

de vârstă sau de şcolarizare.

Analiza statistică a relevat următorul aspect: aplicând testul t pentru eşantioane

independente a rezultat că voluntarii implicati in scrierea obiectivelor si strategiei de

management au atitudini favorabile faţă de activitatea de voluntariat si rolul organizatiilor

3


nonguvernamentale in societate, comparativ cu atitudinile voluntarilor neimplicati in

acest proces.

Informaţiile noi pe care aceştia le descoperă în legătură cu mediul organizational,

schimbă într-o mare măsură conţinutul cognitiv al obiectului atitudinal, schimbare ce

atrage după sine o restructurare radicală a atitudinilor acestora faţă de activitatea de

voluntariat si rolul organizatiilor nonguvernamentale in societate. Noile informaţii

destramă vechea structură, producându-se o nouă structuralizare a elementelor de la baza

atitudinii, conferindu-i acesteia o semnificaţie diferită de cea precedentă.

Avand in vedere ca voluntarii reprezinta o resursa importanta a organizatiilor, acest lucru

ar trebui să intereseze în mod direct reprezentanţii organizatiilor nonguvernamentale, în

sensul că ceea ce ar trebui să primeze în managementul voluntarilor ar fi implicarea

acestora in luarea deciziilor ce ii privesc, precum si in viata de ansamblu a organizatiei.

4


Capitolul I. Atitudini privind instituţiile sociale

1. Instituții sociale

În limbajul obişnuit, instituţia este o organizaţie delimitată întotdeauna relativ spaţial şi

temporal. Adeseori, utilizăm termenul ca sinonim pentru organizaţie sau întreprindere, ori pentru

oricare din organizaţiile publice (primării, ministere, oficii guvernamentale, organizaţii internaţionale

etc.) În sociologie, prin instituţii se înţelege ceva mai mult.

Instituţiile sociale sunt mai mult decât înţelegem noi, iar la nivelul limbajului

obişnuit, instituţia este mai degrabă un sinonim pentru organizaţie. Adevărul este că orice

organizaţie funcţionează pe baza unei instituţii, însă nu orice instituţie există în forma

unei organizaţii. În raport cu instituţiile, organizaţiile presupun întotdeauna

autoreflexivitatea membrilor asupra apartenenţei la organizaţie,ca şi asupra normelor în

baza cărora ele funcţionează.

Privite din perspectiva conceptelor de status şi rol, putem spune că instituţiile

sociale reprezintă seturi de statusuri şi de roluri ataşate acestora, care contribuie la

îndeplinirea unor funcţii sau la realizarea unor nevoi sociale. Cu alte cuvinte, oriunde mai

mulţi oameni, care au anumite statusuri, interacţionează în vederea efectuării unei

activităţi care îndeplineşte o anumită funcţie în societate, spunem că avem o instituţie

socială. Orice practică instituită, orice mod definit de a face ceva în societate, reprezintă

astfel o instituţie socială.

Cea mai veche instituţie socială este familia. Ea este totodată şi una dintre

instituţiile sociale fundamentale. Există câteva mari tipuri de instituţii care datorită

importanţei lor le considerăm instituţii sociale fundamentale. Alături de familie, mai

avem biserica şi statul. Cu siguranţă însă că putem clasifica în mult mai multe moduri

instituţiile sociale. În funcţie de tipul de funcţie socială pe care o îndeplinesc, instituţiile

pot fi:

• instituţ ii politice - privesc conducerea comunităţilor şi a societăţilor (ex. statul,

partidele, consilii locale etc.);

• instituţ ii juridice - privesc administrarea controlului social şi asigurarea ordinii,

(ex. tribunale, avocatură, etc.);

5


• instituţ ii economice - se ocupă cu producţia de bunuri şi servicii (orice organizaţie

economică, etc.);

• instituţ ii culturale - se ocupă cu producerea şi difuzarea culturii (ex. teatrele,

mass-media etc.);

• instituţ ii religioase - administrează practicile şi ideologiile religioase (ex. biserica,

sectele etc.);

• instituţ ii ale vie ţ ii private - asigură desfăşurarea vieţii private a indivizilor (ex.

familia, căsătoria, adulterul etc.). Aşa cum se observă din cele câteva exemple oferite

există o mare varietate a gradelor de generalitate (în sens de extensiune) pe care le au

instituţiile sociale. Există chiar anumite raporturi prestabilite între acestea. Spre exemplu,

instituţia căsătoriei este dependentă de instituţia familiei, având de fapt funcţia de

întemeiere a familiilor.

• instituţ ii educaţionale - asigura o caracteristica esentiala a organizatiilor:

constiinta si autoreflexivitatea membrilor faţă de normele, scopurile şi obiectivele

acesteia. Cu alte cuvinte, în orice organizaţie membrii ei trebuie să respecte, dar şi sa fie

conştienţi de valoarea normelor acestora, la fel şi în ceea ce priveşte obiectivele şi

scopurile. Organizaţiile, pe de altă parte, presupun anumite cadre formale în care îşi

desfăşoară activităţile, care au întotdeauna o dimensiune comunicaţională concretă.

Instituţiile desemnează, pe de altă parte, anumite tipuri de practici sociale, de funcţie

socială, de practici care sunt definite generic şi nu au în mod necesar o dimensiune

formală.

Putem identifica la nivelul oricărei organizaţii două tipuri de structuri, una

formală şi alta informală. Structura formală reprezintă organigrama unei organizaţii, în

timp ce structura informală reprezintă sociograma acesteia. Şi la nivelul organigramei şi la

nivelul unei sociograme putem identifica anumite poziţii importante, care au valenţe

persuasive în comunicare şi, totodată, responsabilităţi sau funcţii decizionale. Aceasta

înseamnă că în orice organizaţie avem potenţial două tipuri de lideri, formali şi informali.

Primii exercita şi/sau se bucură de autoritate, în timp ce liderii informali exercita si/sau se

bucură de influenţă.

Cuvântul instituţie provine din latinescul institutio, care înseamnă a întemeia, a

aşeza, dar şi obicei sau regulă de purtare. Conceptul de instituţie are două accepţiuni: una

6


extinsă, care vizează societatea în ansamblu, şi una restrânsă, care vizează organizaţiile.

În prima accepţiune, prin instituţie, adică prin crearea instituţiilor, o colectivitate socială

trece de la o stare naturală la o stare socială. Acest proces se produce prin crearea unor

organizaţii de către o autoritate colectivă exterioară intereselor individuale, dar

recunoscută de către indivizi ca necesară pentru satisfacerea acestor interese prin

menţinerea unei colectivităţi sociale durabile.

2. Voluntariatul, acțiuni şi valori sociale

2.1 Context social

Existenţa umană este în bună parte determinată de confortul individual şi social al

omului. La rândul lui, confortul individual şi social sunt în mare măsură dependente de

mediul în care omul trăiește. Pe de o parte, acest mediu poate facilita exprimarea

optimală a calităților subiectului atât ca persoană fizică, cât şi ca actor social, sau din

contra poate bloca acest proces. Astfel, mediul de referință poate să constituie un factor

favorizant al dezvoltării personale, sau din contra un factor ce conduce la blocaje severe

în dezvoltare.

Din acest punct de vedere, comunitatea ca şi platou ambiental în care omul își

petrece o mare parte a existenţei sale, devine un factor de importanţă primordială pentru

acesta. Şi, așa cum nu există om perfect, nu există nici comunitate perfectă, lipsită de

probleme, de tensiuni.

Problemele din interiorul unei comunități sunt multiple şi vizează diferite aspecte,

precum:

sărăcia;

marginalizarea socială;

excluziunea socială;

infrastructura;

ecologizarea etc.

Dezvoltarea unui proiect în interiorul unei comunități, al cărei scop principal îl

reprezintă creșterea capacitații comunității de a-şi rezolva singură problemele cu care se

confruntă şi de a-şi ajuta membrii aflați în nevoie, presupune, pe de o parte, folosirea la

maxim a resurselor existente în comunitate (umane, materiale, logistice), iar pe de alta

7


parte, atragerea de noi resurse şi adaptarea lor la specificul comunității. În acest proces un

rol foarte important îl are educația şi profesionalizarea activității.

La aceste acțiuni trebuie atrași, în măsura posibilităților copiii, și aceasta pentru ca

în ultima instanţă, pentru ei se face totul. Ei învață astfel să prețuiască bunul comun şi să

observe atitudinea adulților faţă de patrimoniul comunitar. Investițiile în surse, mai ales

străine, nu sunt suficiente pentru o dezvoltare durabilă. E necesar să fie mobilizate, în cel

mai activ mod, în primul rand resursele interne, locale.

Implementarea unui concept de dezvoltare comunitară înseamnă, înainte de toate,

existenţa unor cetățeni activi, asociați fie în ONG-uri, fie în grupuri de inițiativă, dornici

de a schimba spre bine situația din preajma lor, începând cu un cartier, o strada, o mahala

sau un sat. La rândul lor, Administrațiile Publice Locale trebuie să-i susțină pe acești

entuziaști în orice acțiune, menită să amelioreze infrastructura satului sau condițiile de

trai ale populației.

Voluntarii sunt o resursă reala și dau potențial organizației. Ei pot ajuta personalul

plătit în îndeplinirea sarcinilor complexe, pot aduce un plus de valoare serviciilor pe care

le oferă beneficiarilor. Pregătirea organizației pentru implicarea voluntarilor. Aceasta este

etapa pregătitoare, urmatoarea de planificare, implicând schimbări la nivelul repartiției

sarcinilor organizației, la nivelul atitudinilor din cadrul organizației şi al modului de

lucru. Ea presupune: declararea voluntariatului ca o valoare a organizației; analiza

nevoilor organizației în ceea ce privește implicarea de voluntari; elaborarea unui set de

politici/proceduri; numirea/angajarea unui coordonator de voluntari; redactarea

documentelor necesare; alocarea unui buget pentru implicarea voluntarilor.

Activități pe care le desfășoară voluntarii în organizații:

Lucrul cu beneficiarii

Activități educative/culturale/recreative

Organizare evenimente

Administrative birou - complementare

Redactare documente

Strângere de fonduri

Management/coordonare

Comunicare/relații publice

8


Campanii publice

Cercetare şi/sau anchete sociale - operatori de teren

Activități de ecologie şi turism

Întreținere bunuri

Coordonare voluntari

Beneficiile organizației datorate implicării voluntarilor

Eficientizarea muncii

Creșterea calitativă în ceea ce privește resursele umane

Atingerea scopurilor propuse

Creșterea calității şi acoperirii serviciilor

Realizarea programelor propuse

Promovarea imaginii organizației

Reducerea costurilor

Atragerea de noi membri

1.2.2. Voluntariatul este activitatea desfăşurată de persoane fizice din proprie

iniţiativă în beneficiul unei alte persoane, în beneficiul unui grup, al comunităţii sau al

societăţii în general, fără ca persoana care desfăşoară activitatea să fie remunerată pentru

activitatea depusă. (definiţie utilizată de Centrul Naţional de Voluntariat Pro Vobis Cluj-

Napoca)

Legea voluntariatului din România defineşte voluntariatul ca fiind activitatea de

interes public desfăşurată de persoane fizice, denumite voluntari, în cadrul unor

raporturi juridice, altele decât raportul juridic de muncă ( Art. 1. - Prezenta lege

reglementează participarea persoanelor fizice la acţiuni de voluntariat organizate de

persoane juridice de drept public şi de drept privat, fără scop lucrativ, în România –

Anexa 1).

Activitatea de interes public este activitatea desfăşurată în domenii cum sunt:

• asistenţa şi serviciile sociale,

• protecţia drepturilor omului,

• medico-sanitar,

• cultural, artistic,

9


• educativ,de învăţământ,

• ştiinţific,

• umanitar,

• religios,

• filantropic,

• sportiv,

• de protecţie a mediului,

• social şi comunitar.(definiţie preluată din Legea Voluntariatului în România)

Contractul de voluntariat este un document, o convenţie cu titlu gratuit, încheiată

între o persoană fizică, denumită voluntar, şi o persoană juridică, denumită beneficiarul

voluntariatului, în temeiul căreia prima se obligă faţă de a doua să presteze o activitate de

interes public fără a obţine o contraprestaţie materială. Art. 2. - În sensul prezentei legi:

Voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă

de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială

(definiţie preluată din Legea Voluntariatului în România)

Voluntarii pot fi toate persoanele care doresc să desfăşoare o activitate în interesul

comunităţii indiferent de rasă, culoare, etnie, vârstă, sex sau orientare sexuală, convingeri

politice sau religioase, deficienţe fizice/psihice, stare civilă, situaţie economică, sau orice

alt asemenea criteriu.

Un program de voluntariat este o activitate care urmăreşte țintele programului:

- să intensifice serviciile pe care organizaţia le oferă voluntarilor şi beneficiarilor;

- să crească numărul beneficiarilor serviciilor organizaţiei;

- să intensifice legăturile cu comunităţile locale;

- să ofere membrilor comunităţii locale oportunitatea de a fi implicaţi activ în organizaţie;

- să responsabilizeze voluntarii şi să le ofere acestora abilităţile şi cunoştinţele necesare

unor alegeri mai eficiente şi mai avizate în ceea ce priveşte activităţile de voluntariat;

- să permită voluntarilor să-şi satisfacă propriile nevoi;

- să creeze şi să sprijine interesul pentru voluntariat.

Obiectivele unui program de voluntariat sunt:

• să implice voluntari care posedă atitudinea, interesele, aptitudinile culturale şi de

comunicare necesare diferitelor activităţi;

10


• să desfăşoare un proces de selecţie în vederea înscrierii;

• ca viitorii voluntari să facă alegeri realiste, bazate pe o evaluare atentă a rolurilor

specifice şi a cerinţelor legate de activităţile respective;

• să furnizeze instruirea necesară îndeplinirii în bune condiţii a activităţilor propuse;

• să ofere sprijin profesional în mod constant şi echitabil

voluntarilor;

• să existe un membru al organizaţiei responsabil cu supravegherea muncii voluntarilor;

• să furnizeze informaţii persoanelor interesate de acţiunile de voluntariat etc.

Voluntarii au anumite drepturi şi anumite responsabilităţi în contextul activităţilor

de voluntariat pe care le desfăşoară. Relaţia dintre voluntari şi organizaţii este una de

reciprocitate, în cadrul căreia voluntarii oferă energie, timp şi implicare şi primesc

informaţii, deprinderi şi experienţă.

Cea mai potrivită modalitate de a preveni situaţiile neplăcute este o bună

cunoaştere a tuturor celor implicaţi a drepturilor şi responsabilităţilor proprii în raport cu

cei cu care interacţionează. O relaţie de cooperare şi încredere reciprocă între organizaţie,

voluntari, angajaţi şi beneficiari va aduce numai beneficii tuturor.

Coordonatorul de voluntari - roluluri şi sarcini

Implicarea eficientă a voluntarilor în activitatea organizației necesita un proces

planificat şi organizat, similar, în mare, oricărui alt proiect desfășurat de organizație.

Acest demers sistematic în lucrul cu voluntarii necesită așadar un manager, un

coordonator care să fie capabil să găsească oameni dornici sa ajute fără a fi remunerați şi,

după o selecție preliminară, să îi plaseze în funcție de nevoile organizației.

Sarcina coordonatorului de voluntari este să suplimenteze serviciile oferite de

angajații organizației către comunitate, prin identificarea unor ajutoare voluntare. De

asemenea, oferă posibilitatea comunității de a se implica în misiunea organizației şi de a

contribui la realizarea acesteia. Coordonatorul de voluntari este așadar persoana care

planifică, organizează şi coordonează toate activitățile desfășurate de voluntari şi anume

recrutarea, instruirea, supervizarea şi evaluarea acestora. Coordonatorul este atât

mentorul, prietenul şi "avocatul" voluntarilor, cât şi interfața, persoana de legătură a

angajaților cu voluntarii şi cel responsabil în faţa organizației de bunul mers şi eficienţa

programelor de voluntariat.

11


Dupa Ellis, 1996, sarcinile de bază ale coordonatorului de voluntari sunt:

Administrarea şi planificarea programului de voluntariat;

Recrutarea voluntarilor şi relațiile publice;

Intervievarea şi evaluarea inițială a potențialilor voluntarilor;

Orientarea şi instruirea voluntarilor;

Supervizarea acestora;

Motivarea şi recompensare/recunoașterea meritelor voluntarilor;

Evaluarea programului de voluntariat;

Gestionarea şi raportarea rezultatelor;

Alte responsabilități (de ex. instruirea angajaților organizației privind

lucrul cu voluntarii etc.).

Rolul coordonatorului de voluntari este ca voluntarul potrivit să fie plasat la

locul potrivit în cadrul organizației. De fapt, rolul său este dual: acela de a se asigura că

nevoile şi motivele pentru care voluntarul a optat să devina voluntar în organizația

respectivă sunt satisfăcute; dar şi acela de a se asigura că nevoile organizației (şi ale

angajaților care lucrează direct cu acei voluntari) sunt la rândul lor satisfăcute prin lucrul

cu respectivii voluntari.

În lipsa cuiva care să se ocupe în mod specific de voluntari, aceștia ajung

inevitabil să fie uitați sau ignorați de angajații deja mult prea ocupați. Voluntarii au

nevoie constantă de a-şi valida motivația care i-a determinat să se înscrie ca voluntari; de

ceea, într-un mediu neprietenos şi în lipsa unui mentor, aceștia fie se vor plictisi şi nu-şi

vor găsi locul şi ocupația, fie se vor simți neglijați şi neapreciați şi vor parași organizația.

Lucrul cu voluntarii este destul de diferit de coordonarea unor salariați, deoarece

avem de-a face cu persoane care, spre deosebire de angajații organizației:

Nu sunt remunerați pentru munca prestată şi de aceea își derivă motivația

principală din alte surse decât cele financiare;

Au alte preocupări, eventual un alt loc de muncă, fapt care face ca timpul

pe care îl pot aloca activității respective de voluntariat să fie mult mai fragmentat

şi mai prețios decât cel al unui angajat;

Fac lucrul respectiv din pură pasiune, de aceea au nevoie să li se arate

nivele ridicate de dinamism şi interes din partea celui care îi coordonează.

12


Așadar, coordonarea voluntarilor are specificitate din mai multe puncte de vedere,

de aceea este nevoie de o persoana dedicată exclusiv (sau în cea mai mare parte) acestei

sarcini. De asemenea, este nevoie ca acea persoană să înțeleagă şi să aibă anumite calități

specifice, necesare coordonării cu succes a voluntarilor din organizație.

Iată câteva abilitați necesare în lucrul cu voluntarii (preluate si adaptate dupa

Ellis, 1996):

Cunoștințe despre voluntariat şi abilitatea de a exprima un punct de vedere

pozitiv şi coerent asupra voluntariatului;

O viziune largă în ceea ce privește posibilitățile de implicare a

voluntarilor, cât şi asupra a ceea ce poate organizația să obțină din această

colaborare;

O bună înțelegere a psihologiei voluntarilor şi atenție acordată la

motivațiile individuale ale fiecăruia;

O bună înțelegere a fenomenului de expansiune a sferei voluntariatului si

asupra diversificării resurselor comunitare (implicarea de tineri, adulți, persoane

vârstnice, diverse minorități, persoane cu dizabilități);

Bune abilităţi manageriale;

Abilităţi de relaționare interpersonală;

Entuziasm şi energie;

Abilitatea de a vorbi liber şi de a face prezentări în public într-un mod

degajat;

Familiaritatea cu potențialele resurse din comunitate;

Bune deprinderi de analiza a sarcinilor, deoarece munca trebuie divizată în

sarcini suficient de mici pentru a fi distribuite voluntarilor;

Bune deprinderi de a gestiona şi de a lucra cu detaliile (de genul ajustării

orarelor de lucru neregulate ale voluntarilor, etc.);

Deschidere înspre a prelua şi a adapta idei noi din alte contexte la nevoile

speciale ale organizației.

Existenţa unui coordonator de voluntari, de preferință cu normă întreagă este

așadar deosebit de importantă pentru succesul programelor de voluntariat. Experiența

arată ca acesta este cel care poate transforma o organizație în care implicarea voluntarilor

13


este doar de forma, într-o organizație în care implicarea voluntarilor are un impact

pozitiv notabil asupra eficienţei şi a misiunii acesteia.

I. 2.3 Activitate socială - acţiune socială - comportament social

În precizarea conţinutului acestor noţiuni, dicţionarele de psihologie, psiho-

sociologie şi sociologie, stabilesc câteva repere, pe care le vom lua în considerare în

demersul nostru.

În sens foarte larg, activitatea este concepută ca o formă de relaţionare a

individului cu mediul, bazată pe reflectarea şi semnalizarea de ordin psihic, adică

recepţionarea şi prelucrarea informaţiei despre proprietăţile stimulilor externi,

compararea semnificaţiei informaţiei externe cu stările interne de necesitate şi

manifestarea unei succesiuni de reacţii cu caracter finalist in raport cu stimulii daţi.

În sens restrâns este considerată o formă specific umană de relaţionare cu

mediul, de manifestare a structurilor psihice caracteristice omului, orientată în

general către satisfacerea trebuinţelor si atingerea unor scopuri, care pot conduce la

crearea unui mediu existenţial de tip uman. Activitatea umană se referă prin urmare la

un complex de reacţii, de la cele simple, imediate, de răspuns la influenţele externe, până

la desfăşurarea deliberată, intenţionată şi programată din interior a forţelor fizice si

psihice ale individului, în vederea realizării unor scopuri, izvorând dintr-o motivaţie

personală, sau dintr-una socială, supraordonată. Reprezentând atât forma de manifestare

şi afirmare a personalităţii umane, cât şi cadrul obiectiv fundamental de plămădire si

modulare a structurilor de personalitate, sfera activităţilor umane îşi circumscrie

ontogenic şi istoric, în acelaşi timp, întreaga existenţă a omului. Cum, din punct de

vedere psihologic este o organizare ierarhică şi relativ stabilă de motive, care o

declanşează, direcţionează şi susţine, de scopuri şi mijloace, concretizate într-o varietate

de procedee, acţiuni si instrumente, prin care se asigură atingerea scopului, activitatea

acoperă o zonă întinsă a registrului relaţiilor omului cu lumea externă.

În realizarea activităţii sunt implicate, direct sau indirect, toate componentele

psihologice ale personalităţii, de la percepţia elementară, pană la structurile complexe ale

gândirii, de la emoţia situativă pană la evantaiul bogat al sentimentelor, de la trăsăturile

temperamentale înnăscute si achiziţiile profunde ale subconştientului la complicatul

14


sistem al atitudinilor şi convingerilor. Ceea ce ii conferă însă specificul structural -

calitativ este modul de articulare, de îmbinare şi integrare a acestor componente.

În planul exteriorităţii, activitatea se defineşte prin complexul obiectivelor pe care

subiectul îşi propune să le atingă, cu grade diferite de complexitate şi dificultate, a căror

amplificare în cursul evoluţiei istorice, au determinat complicarea şi diversificarea atât a

structurii ei psihofizice , cât şi a multiplelor forme căpătate în timp.

După natura motivelor şi scopurilor, se delimitează trei tipuri fundamentale ale

activităţii umane:

a) de joc, izvorâtă nemijlocit din nevoia de relaxare, de mişcare şi distracţie, ca şi

de învăţare, acomodare cu mediul, incorporare de informaţie etc., în perioada preşcolară

b) de instruire, determinată de necesităţile adaptării şi perfecţionării experienţelor

individuale şi de grup, în raport cu noile solicitări ale mediului extern

c) de formare profesională, orientată în direcţia dobândirii şi producerii bunurilor

necesare satisfacerii trebuinţelor biologice, materiale şi spirituale ale fiecărui individ în

parte şi ale societăţii în ansamblu.

1.2.4. Valori sociale

Calitatea vieții este în mod decisiv influențată de modul în care societatea își

stabilește traiului decent şi își structurează valorile. Funcționarea instituțiilor şi

legitimitatea acestora determina şi ele calitatea vieții.

Educația individuală şi valorile sociale

În multe ţări există un tip de educație ce ia în considerare rolul individului în

societate şi îi ajută pe tineri să fie pregătiți pentru unele dintre provocările de care se vor

lovi în viață. Aceasta educație se poate suprapune cu ceea ce ţine de cetățenie (civism),

dar poate include şi alte aspecte ce ţin de viața unei persoane. Aspecte precum sportul,

muzica, arta sau alte forme de cultura, precum şi relațiile dintre oameni. Drepturile

omului fac parte din aceasta ecuație în două moduri: în primul rând, deoarece

dezvoltarea personală şi relațiile dintre oameni prezintă anumite aspecte morale şi

sociale ce ar trebui să fie ghidate de valori ale drepturilor omului; în al doilea rând,

deoarece dreptul de a participa la viața culturală este recunoscut de Declarația

15


Universală a Drepturilor Omului, precum şi de alte tratate internaționale.

Educație morală

Educația morală ridică două mari întrebări: spre ce valori ar trebui să țintească

oamenii şi cum putem fi siguri că aceste valori nu sunt specifice culturii noastre

personale? Aceste probleme sunt întâlnite de mulți dintre cei care se implică într-o astfel

de educație. Drepturile omului asigura o modalitate de a adresa aceste probleme, întrucât

nu numai că sunt bazate pe valori ce sunt comune tuturor principalelor religii şi

culturi, dar sunt recunoscute pe plan internațional de aproape toate ţările. Nimeni nu

poate fi criticat pentru comunicarea valorilor promovate de drepturile omului!

Educația civică încurajează dezvoltarea tinerilor ca cetățeni activi şi responsabili.

Cetățenia poate fi eficientă numai când asigură accesul la trei categorii mari de drepturi.

Astfel, sunt identificate trei componente:

• Componenta civilă - care include drepturile referitoare la libertatea individuală

• Componenta politică – de exemplu dreptul de a exercita puterea politică şi de a

participa şi vota în instituțiile parlamentare

• Componenta socială - care se refera dreptul unui trai decent şi acces egal la

educație, îngrijire medicală, locuință şi un venit minim.

Valoarea socială a voluntariatului.

Aprecieri:

- Bronislaw Komorowski, președintele Poloniei afirma: "Voluntariatul este

o modalitate extraordinara de insuflare a valorilor care stau la baza cetățeniei active."

- Staffan Nilsson, Președintele Comitetului Economic şi Social European:

"Criza economică, indiferent cât e de sumbră, nu trebuie să devină o scuză pentru a uita

de orice altceva, inclusiv de valori care fac parte din însăși fibra societății, cum e

voluntariatul."

- Luca Jahier, Președintele Grupului III "Interese diverse" al CESE:

"Voluntariatul contribuie la PIB cu pana la 5% în unele ţări europene. Şi totuși valoarea

economică a voluntariatului este neglijată, iar acest lucru trebuie să se schimbe: fonduri

mai accesibile şi durabile pentru organizațiile de voluntari; schimbări legislative

favorabile dezvoltării activităților de voluntariat."

16


- László Andor, Comisarul european pentru ocuparea forței de munca,

afaceri sociale şi incluziune: "Voluntariatul are un rol important în crearea unei piețe a

forței de muncă inclusive. Voluntariatul impulsionează piața muncii ajutând oamenii să

dobândească noi competenţe. Comisia Europeană va depune eforturi pentru recunoașterea

formală a competenţelor dobândite prin voluntariat."

- Jolanta Fedak, Ministrul Muncii şi Politicilor Sociale din Polonia:

"Voluntariatul este o modalitate excelentă de atenuare a consecințelor sociale ale crizei,

de combatere a sărăciei, de întărire a integrării sociale şi impulsionare a creşterii

economice."

Propuneri

Crearea unei Carte europene a voluntariatului, care ar stabili

principiile de bază pentru drepturile şi responsabilitățile voluntarilor şi a organizațiilor

lor. O astfel de carta ar contribui, de asemenea, la îmbunătățirea cadrului legislativ pentru

activitățile de voluntariat;

Adoptarea de către statele membre UE de măsuri legislative care să

încurajeze în mod activ voluntariatul, să protejeze voluntarii şi să elimine obstacolele

juridice; implicarea organizațiilor de voluntari în formularea legislației;

Crearea unei infrastructuri eficiente şi bine structurate pentru voluntariat

în statele membre UE;

Sprijin acordat organizațiilor şi centrelor de voluntariat în furnizarea

de informații şi training, pregătirea şi coordonarea activităților de voluntariat;

Asigurarea de finanțări accesibile şi durabile; asistarea organizațiilor de

voluntariat în accesarea de fonduri europene, bazate tot mai mult pe procedurile de

achiziții publice; creșterea sprijinului financiar pentru voluntariat prin programele

Comisiei şi fondurile structurale;

Promovarea activă a abilităților şi competenţelor dobândite prin

intermediul voluntariatului, prin recunoașterea educației non-formale şi învățării

informale la nivel național şi european. În acest scop, viitorul "pașaport european al

competenţelor" ar trebui să ia în considerare nevoile şi aspirațiile sectorului de

voluntariat.

17


Sub raportul semnificaţiei valorice, fundamentală este activitatea de formare

profesională, ea subordonându-şi-le pe celelalte două, cu atât mai mult cu cât, întregul

proces al schiţării şi formării personalităţii este conceput şi se desfăşoară din perspectiva

integrării optime a individului în acest tip de activitate, a cărui structură psihologică si

psihosocială, depăşeşte în complexitate celelalte tipuri. De-a lungul timpului, diviziunea

socială a muncii a suferit cel mai amplu proces de adâncire, diferenţiere şi amplificare,

însoţită fiind de diversificarea şi individualizarea tot mai pregnantă a ariilor profesionale

şi a specializărilor.

Pregătirea profesională impune cu necesitate elaborarea în cursul unui proces

organizat şi selectiv de instruire, a unui sistem de cunoştinţe, aptitudini şi deprinderi, care

să permită individului rezolvarea pe termen relativ lung şi la nivel optim de performantă a

obiectivelor dintr-un domeniu dat(tehnic, economic, agricol, administrativ, pedagogic,

ştiinţific, artistic etc.).

I.3 Atitudinile

I. 3.1 Atitudini - concepte

Literatura referitoare la problematica atitudinilor – componente de bază ale

structurii caracterului – denotă că atitudinea a constituit şi constituie un concept cheie

pentru psihologie. Dat fiind că atitudinea influenţează în mod semnificativ

comportamentul individului faţă de obiecte, clase de obiecte, persoane sau grupuri de

persoane, produse culturale etc., cunoaşterea naturii ei, a mecanismului ei de formare,

funcţionare sau schimbare prezintă o importanţă teoretică şi practică deosebită;

descifrarea acestui mecanism, identificarea eventualelor norme, principii, legi, care

guvernează procesul formării, funcţionării sau schimbării atitudinilor permite înţelegerea,

explicarea, predicţia comportamentului uman, respectiv dirijarea reacţiilor individului

faţă de anumite obiecte, fenomene, persoane.

Şi la ora actuală definiţiile date termenului de atitudine sunt impresionant de

diverse, nu de puţine ori chiar contradictorii. Din acest motiv este foarte greu de operat o

sistematizare a lor fără reproş. Dar, dacă foarte numeroasele definiţii date atitudinii nu au

întotdeauna conţinuturi identice în vocabularul psihologic, ele conţin totuşi, în esenţă, un

element comun: predispoziţia, organizarea, direcţionarea comportamentului, tendinţa

18


subiectului, relativ permanentă şi specifică, prin care acesta se orientează în anumite

situaţii şi reacţionează selectiv, pozitiv sau negativ, faţă de numeroasele situaţii din

realitatea înconjurătoare.

În genere, atitudinea este o modalitate de raportare la o anumită latură a realităţii,

este o manieră relaţională. Esenţială pentru raportare este însă nu latura exterioară

comportamentală, ci latura lăuntrică, propriu-zis psihică. Aceasta mai ales în cazul

atitudinilor cu semnificaţie caracterială, adică a acelora care sunt stabile, generalizate,

care se manifestă din proprie iniţiativă.

Concepţia cu privire la structura atitudinilor înglobează deopotrivă componente

cognitive, afective şi de acţiune.

Este posibil ca într-o atitudine să existe o cantitate mai mare dintr-o anumită

componentă. Astfel, anumite atitudini sunt încărcate de componente afective şi nu cer

mai multă acţiune decât exprimarea sentimentelor. Un alt exemplu ar fi atitudinile

sociale. Anumiţi psihologi afirmă că atitudinile sociale se caracterizează prin

compatibilitatea răspunsului faţă de obiectele sociale pe care le vizează. Această

compatibilitate facilitează formarea valorilor pe care le utilizăm în alegerea tipului de

acţiune pe care trebuie să-l întreprindem atunci când ne confruntăm cu o anumită situaţie.

Atitudinea apare aşadar, ca o mixtură psihică în care se intersectează, dar mai

ales se sintetizează toate dimensiunile vieţii psihice (cognitive, afectiv-motivaţionale,

volitive etc.).

Componenta cognitivă, numită şi informaţională, include toată gama de

cunoştinţe, convingeri, stereotipuri pe care o persoană le posedă în legătură cu obiectul

atitudinii. Componentele cognitive îi conferă atitudinii orientare.

Componenta afectivă indică gradul de acceptare sau neacceptare al obiectului

atitudinii. Componentele afective (dispoziţii, emoţii, sentimente, pasiuni) funcţionează

dinamizator sau frânător. Structurile afective, în strânsă legătură cu trebuinţele, dorinţele,

scopurile etc., îl propulsează pe subiect în acţiune sau îl opresc din acţiune, măresc sau

diminuează potenţialul energetic al acestuia.

Componenta conativă a atitudinii se referă la tendinţele de comportament ale

persoanei faţă de obiectul dat, la orientarea atitudinilor individului. Ea descrie sensul spre

care individul întreprinde acţiunea.

19


De observat că ponderea celor trei componente în structura atitudinii poate fi

foarte variabilă. Ea este, de asemenea, foarte variabilă şi în cazul aceleiaşi atitudini, la

indivizi diferiţi.

Elementele ce compun atitudinea nu trebuie concepute ca existând unele lângă

altele, sau unele după altele, ci într-o strânsă interrelaţie. Componenta cognitivă şi cea

afectivă alcătuiesc împreuna segmentul orientativ al atitudinii, iar componenta conativă

constituie segmentul efector al acesteia. Prin segmentul orientativ, afectiv-intelectual,

construit din concepţii, convingeri, trebuinţe, interese, sentimente, tendinţe, scopuri etc.,

se evidenţiază şi se defineşte poziţia electivă, preferenţială sau repulsivă a subiectului faţă

de diversele aspecte ale ambianţei. Prin segmentul efector, constituit din mecanisme de

acţiune voluntară, deprinderi etc., se materializează orientarea acţiunii individului.

Structura complexă a atitudinii denotă că atitudinea nu se formează independent

de celelalte fenomene ale conștiinței – reprezentări şi noţiuni, convingeri etc. – ci în

strânsă corelaţie cu acestea, ele fiind o prelungire şi cristalizare a acestora într-o structură

unitară şi specifică. Atitudinile apar astfel ca elemente de sudură, de continuitate între

conştiinţă şi conduită.

În atitudine toate aceste elemente afective, intelectuale şi voluntare sunt unificate

şi alcătuiesc o structură. Tocmai de aceea în unele sisteme de psihologie se vorbeşte

despre atitudine ca despre o organizare lăuntrică exprimată în comportament, ca despre

un montaj psihic. Altfel spus, atitudinea este un agregat psihic, sintetic şi relativ stabil

care conferă un anumit sens şi o anumită coloratură comportamentului.

Obiecte ale atitudinii pot fi: obiecte sau clase de obiecte, persoane sau grupuri de

persoane, activităţi, instituţii, norme, valori etc. Este însă necesar ca, despre toate acestea,

subiectul să deţină un anumit summum de informaţie.

Cunoaşterea conţinutului obiectului atitudinii, a caracteristicilor acestuia, este

foarte importantă deoarece aceasta determină conţinutul şi sensul atitudinii. Atitudinea se

poate forma, fie ca rezultat al contactului direct cu obiectul sau situaţia, sau ca rezultat al

unui contact direct cu alte persoane.

Atitudinea orientează întreaga conduită a omului într-un anumit fel, îl face să

persiste pe o anumită cale, să acţioneze într-un anumit mod. Cunoscând atitudinile unei

20


persoane putem prevedea, în mare măsură, cum va reacţiona în diferite situaţii, ce

hotărâri va lua şi cum le va traduce în fapte, indiferent de condiţiile în care va lucra.

Atitudinea nu este un fenomen momentan, trecător, ci o relaţie adaptativă de

lungă durată a personalităţii. Atitudinea este o dispoziţie relativ permanentă, dobândită

pentru a reacţiona într-un fel determinat, în raport cu anumite obiecte, persoane sau

situaţii exterioare.

Durabilitatea mai mare sau mai mică a atitudinii depinde mai întâi de nivelul, de

calitatea organizării sale. Astfel, atitudinile mai structurate denotă o mai mare rezistenţă

la presiunile externe, decât cele slab organizate.

Durata e cu atât mai mare cu cât sentimentul pe care-l comportă se apropie de

extreme. Durata atitudinii depinde de locul pe care-l ocupă atitudinea în structura

personalităţii. În acest sens, cu cât o atitudine este mai centrală, cu atât durata ei va fi mai

mare.

Atitudinile au o construcţie care variază în direcţie (calitate, valoare) şi intensitate

(tărie), pe o linie orizontală continuă care merge de la pozitiv, prin neutru, la negativ.

Atitudinile sunt, aşadar, fenomene bipolare. Persoana care are o atitudine determinată

poate avea faţă de obiect, persoană etc., o reacţie favorabilă sau nefavorabilă, pozitivă sau

negativă.

Mai mult, valoarea pozitivă sau negativă poate avea grade diferite, poate fi mai

mult sau mai puţin pozitivă sau negativă, până la pozitivitate sau negativitate maximă sau

minimă. Această orientare adaptivă graduală – favorabilă sau nefavorabilă – indică

direcţia atitudinii.

I 3.2 Schimbarea atitudinilor - Comunicarea

Deşi atitudinea se bazează pe motive consolidate, pe sentimente, pe deprinderi

puternice, ea nu rămâne încremenită ci, în virtutea acţiunii conştiente, a aprecierii noilor

experienţe, se restructurează. Chiar o atitudine care, datorită influenţelor şi regimului de

viaţă s-a constituit din tinereţe şi s-a definitivat, este susceptibilă de o evoluţie. Condiţiile

schimbării atitudinilor sunt numeroase, dar ne vom opri la numai câteva.

Informaţii noi: O atitudine este, cum s-a văzut, direcţionată totdeauna spre un

obiect de natură materială sau conceptuală şi se formează prin acumulări şi integrări

21


continue de conţinuturi sociale, având un caracter mai mult sau mai puţin stabil. Atunci

când individul este în posesia unor informaţii referitoare la un obiect, persoană etc., care

prin natura lor pot zdruncina stabilitatea atitudinii formate anterior, atitudinea se poate

modifica.

Oare plusul de informatie de care ar putea sa dispuna voluntarii, ar determina

o atitudine mai favorabila a acestora fata de organizatiile nonguvernamentale?

Pentru ca o informaţie să aibă o forţă mutaţională trebuie să aducă un conţinut

nou, necunoscut până atunci, capabil să restructureze vechea atitudine şi s-o direcţioneze

spre alt obiect. Informaţia poate nu numai să schimbe, ci şi să întărească o atitudine veche

prin conţinutul nou, contribuind prin aceasta la o şi mai consistentă stabilitate şi integrare.

Informaţia schimbă conţinutul cognitiv al obiectului, fapt care aduce după sine şi

schimbarea afectivă, căci, prin aceasta, se zdruncină întregul edificiu, întreaga organizare

interioară a atitudinii.

Oare in urma primirii unor informatii noi, necunoscute atitudinile voluntarilor

se pot modifica?

Noua informaţie destramă vechea structură şi produce o nouă structuralizare a

elementelor de la baza atitudinii, o redirecţionează şi-i dă un conţinut nou, o semnificaţie

diferită de precedenta. Prin urmare, există o categorie importantă de cazuri când un obiect

rămâne constant, dar atitudinea se schimbă în funcţie de noile informaţii pe care le

obţinem asupra obiectului. Repetarea unui anumit tip de informaţii noi care se raportează

la obiect constituie baza principală a modificării atitudinii.

Persuasiunea: Este acţiunea de influenţare prin convingere pe care cineva o

exercită asupra altcuiva. La persuasiune sunt importanţi doi factori, şi anume:

proprietăţile mesajului persuasiv si proprietăţile agentului care transmite mesajul sau

sursa, la care s-ar mai putea adăuga contextul social în care se produce transmisia.

O importanţă deosebită o au natura sentimentului de bază a mesajului (apel la

teamă, la mândrie, la onoare), precum şi organizarea şi argumentarea de care dispune

transmiţătorul. Tot atât de importantă este şi relaţia dintre conţinutul mesajului şi baza

motivaţională pe care se sprijină atitudinea.

22


Un obicei cu o mare centralitate pentru individ are şansa de a se modifica cu

ajutorul unei informaţii persuasive în măsura în care informaţia este adecvată

fundamentelor centralităţii obiectului pentru individul respectiv.

Oare un mesaj persuasiv poate determina o schimbare in pozitiv a atitudinilor

voluntarilor?

Pentru a-i putea schimba atitudinea unui individ este necesar ca un mesaj

persuasiv să conţină argumente suficiente, căci fondul de informaţie de care dispune

acesta nu poate fi alterat, dezorganizat decât prin informaţii neobişnuite, puternice.

Schimbarea este o consecinţă a primirii unor mesaje. Contează deci cine

comunică, cum o face, scopurile urmărite, contextul psihosocial în care sunt antrenaţi

receptorii.

Oare implicarea voluntarilor alaturi de persoane resursa (angajati) in evolutia

vietii organizationale va genera in randul acestora a atitudine mai favorabila?

Sursa (persoana, instituţia, gruparea) este cea mai importantă verigă ce poate

afecta modul în care comunicarea este receptată. Oamenii sunt dispuşi să-şi schimbe

atitudinea numai atunci când argumentele comunicantului sunt garanţii ale unui

“beneficiu”, ale unei achiziţii (în plan intelectual, comportamental), care va conduce la

dobândirea unor “avantaje” ( creşterea valorii personale, un status social mai înalt,

satisfacţii profesionale, confort psihic superior).

O sursa credibila, cu experienta in domeniul organizatiilor nonguvernamentale

poate determina o schimbare a atitudinilor voluntarilor?

Credibilitatea sau puterea de convingere a unei surse de mesaj este un determinant

important în schimbarea atitudinală. Dacă este „verosimilă”, sursa are mai mare valoare

stimulatoare. Aprecierea acestei calităţi este legată de autoritatea sursei, de oferta sa

comportamentală anterioară, de calitatea contactelor pe care primitorul le-a mai avut cu

sursa.

Oricât de mare este discrepanţa între mesaj şi atitudinea actuală, primitorul este

dispus să se schimbe dacă comunicatorul este „credibil”, dacă are prestigiu, poziţie

23


socială neştirbită, calităţi personale probate. Status-ul scăzut al sursei, în schimb, face

mesajul neverosimil şi scade atracţia pentru schimbare.

Căile prin care mesajul este „implantat” – pare să fie adesea mai important decât

însuşi conţinutul transmis. O comunicare subtilă poate provoca o stare de încredere,

plăcere, confort psihic; sentimentele pozitive fac mesajul convingător şi contribuie la

accelerarea schimbării atitudinii.

Importantă este şi discrepanţa dintre conţinutul comunicării şi atitudinea iniţială a

receptorilor. Tensiunea creată de o discrepanţă mare determină mai curând o schimbare

decât dacă se constată o diferenţă redusă. Afirmaţiile mult prea distanţate însă de

atitudinea iniţială a subiectului îl fac pe acesta să pună la îndoială credibilitatea sursei. Iar

comunicatorul unui mesaj mult prea discrepant face ca acesta să-şi piardă uneori creditul.

Suntem tentaţi, adesea, să taxăm drept „enormităţi” informaţiile care distonează total cu

cunoştinţele, credinţele, atitudinile noastre şi să respingem persoana care pune în

circulaţie asemenea „perle”.

Important este şi modul de prezentare a mesajului. Fie că se adoptă calea directă,

personală, fie că se recurge la mass-media, şansele de a obţine schimbarea sunt mai mari

decât dacă cel ce prezintă mesajul dovedeşte flexibilitate, capacitate de a abandona o linie

de argumentare şi a adopta o alta, de a schimba topica expunerii, de a modifica ritmul etc.

Caracteristicile receptorului constituie un factor important al schimbării atitudinii.

Trăsăturile personalităţii acestuia pot determina sau nu tendinţe de a avea încredere în

mesaj şi în cel ce-l comunică. „Primitorul” unui mesaj „tratează” informaţiile în funcţie

de sursă, conţinutul acestuia şi situaţia concretă şi abia apoi acţionează.

Contează în această prelucrare, nu doar trăsăturile sale de personalitate, ci şi

faptul de a aparţine unei categorii sociale, formaţia sa individuală, nivelul său cultural.

Schimbarea atitudinii este mai dificilă dacă subiectul a făcut deja o opţiune precisă. Iar

dacă alegerea sa a fost liberă (fără presiuni sau obligaţii) atunci poziţia sa devine şi mai

fermă.

O sursă de rezistenţă la schimbare vine din experienţa subiectului, de la modelele

cunoscute, stabile care fac poziţia sa mai puţin vulnerabilă la persuasiune. Experienţa

înseamnă şi confruntare în timp, cu diferite încercări de a i se schimba atitudinea. Atunci

el a fost nevoit să-şi „construiască” o poziţie de „apărare”, pe care o actualizează ori de

24


câte ori este nevoie. De unde concluzia: pentru a întări puterea de rezistenţă la schimbare

este bine ca periodic atitudinea să fie „atacată” (pentru a se fortifica).

Această prezentare a avut ca scop delimitarea principalilor factori care

influenţează, în general schimbarea la nivel atitudinal. Am arătat de asemenea, care sunt

principalele aspecte ce vizează instituțiile sociale, ce înseamnă voluntariatul, am delimitat

principalele aspecte ce vizează atitudinile, precum şi necesitatea studierii atitudinilor

privind organizațiile nonguvernamentale. În cadrul organizaţiilor nonguvernamentale

voluntarii reprezinta o parte foarte importanta a resursei umane. Insa, atragerea acestora,

selectia si mai ales fidelizarea voluntarilor sunt procese foarte dificile. Acest fapt se poate

datora unor atitudini nefavorabile ale tinerilor faţă de organizaţiile nonguvernamentale,

fapt ce se poate datora si lipsei de implicare a acestora in viaţa organizaţiei in cauza.

Pentru a inlătura această posibilă problemă este necesară în primul rând cunoaşterea

atitudinilor tinerilor faţă de organizatiile nonguvernamentale, precum si a modului in care

un grad mai mare de participare la viata organizatiei poate sau nu inflenţa atitudinile

acestora. Ceea ce îmi propun în continuare este stabilirea pe care experimentală a

posibilelor diferenţe ce pot apărea între voluntarii implicati in realizarea obiectivelor si

strategiei unui ONG si voluntarilor neimplicati in acest proces.

II. Cercetare empirica

II.1. Obiective operationale

1. Evidenţierea atitudinilor voluntarilor mai putin informati privind organizatiile

nonguvernamentale si activitatea de voluntar.

2. Evidenţierea atitudinilor voluntarilor informati privind organizatiile

nonguvernamentale si activitatea de voluntar.

3. Evidenţierea diferenţelor dintre atitudinile faţă de de organizatiile nonguvernamentale

ale voluntarilor mai putin implicati si cele ale voluntarilor implicati.

25


II.2. Ipoteza

Daca voluntarii sunt implicati in scrierea obiectivelor si strategiei unui ONG, atunci

atitudinile acestora sunt semnificativ pozitive comparativ cu cele ale voluntarilor

neimplicati in acest proces.

II.3. Metode si instrumente utilizate

Pentru măsurarea atitudinilor privind instituţiile sociale am utilizat în construirea

chestionarului metoda evaluărilor sumate, propusă pentru prima dată de Likert în 1932.

Această metodă constă în următoarele etape: La inceput se alege un număr de propoziţii

(itemi) ce se referă la obiectul atitudinal ales care să provină din surse cât mai diverse.

Aceşti itemi vor fi clasaţi în două categorii mari: cele ce sunt favorabile şi cele ce sunt

defavorabile obiectului. În a doua etapă, aceste propoziţii sunt date spre evaluare unor

subiecţi, utilizând o scală (în 5 puncte) mergând de la „total acord” până la „total

dezacord”. Ultima etapă constă în selecţionarea propoziţiilor care vor constitui

chestionarul final.

Aceste propoziţii trebuie să permită o diferenţiere optimă a persoanelor cu

atitudine favorabilă de cele cu atitudine defavorabilă. Pentru aceasta, subiecţii care au

răspuns la chestionar vor fi împărţiţi în trei, astfel: importanţi pentru construcţia scalei

sunt cei 25% din subiecţi ce au o atitudine nefavorabilă şi cei 25% cu atitudine

favorabilă. Având ca populaţie de studiu aceşti subiecţi, se va calcula pentru fiecare item

corelaţia item-scor total. Pentru forma finală a chestionarului se vor păstra doar itemii

pentru care această corelaţie este foarte puternică.

Astfel, folosind metoda descrisă mai sus, am urmat în alcătuirea chestionarului

paşii menţionaţi în continuare: În primul rând, pentru alcătuirea chestionarului, am ales

ca itemii acestuia să vizeze două categorii de factori, şi anume: caracteristicile activitatii

de voluntariat si rolul organizatiilor nonguvernamentale în societate. În urma discuţiilor

avute atât cu persoane din cadrul organizatiilor nonguvernamentale, cât şi cu persoane

din afara acestui tip de organizatii, am formulat 40 de itemi ce vizează obiectul atitudinal

al studiului de faţă, şi anume: voluntariatul si organizatiile nonguvernamentale. Prima

forma a chestionarului, gruparea pe factorii alesi si grila de cotare corespunzatoare se

regasesc în anexa 1.

26


In cea de-a doua etapă, chestionarul a fost dat spre evaluare voluntarilor din

cardul unei organizatii nonguvernamentale. Numărul total al subiecţilor este 32.

Avand în vedere că am ales ca acest chestionar să se adreseze persoanelor cu

studii medii şi cu vârste cuprinse între 17-25 de ani, subiecţii utilizaţi în această etapă

respectă cele două deziderate pe care le-am propus anterior.

Pentru alcătuirea formei finale a chestionarului am împărţit subiecţii în trei şi am

ales pentru realizarea corelaţiei item-scor total, răspunsurile subiecţilor clasaţi printre

primii şi ultimii 25% (8 persoane) din cei cu atitudini favorabile, respectiv nefavorabile

faţă de voluntariat si institutiile sociale. Pentru realizarea corelaţiei item-scor total, în

cazul fiecărui item, am utilizat corelaţia tip Pearson, capabilă să descrie relaţiile dintre

variabile de tip cantitativ.

In anexa 2 sunt prezentate sintetic valorile coeficienţilor de corelaţie item-scor

total, pentru fiecare item în parte.

În forma finală a chestionarului am pastrat doar itemii pentru care corelaţia item-

scor total este foarte puternică. Forma finală a chestionarului de atitudini, împreună cu

grila de cotare corespunzătoare acesteia si gruparea pe factorii enumerati mai sus se

regăsesc în anexa 3.

II.4. Subiectii cercetarii

Numărul total al subiecţilor este 40, aceştia fiind împărţiţi în doua grupuri egale

din punct de vedere numeric (20 de persoane in fiecare grup), criteriul de includere în

grup fiind gradul de implicare in scrierea obiectivelor si strategiei organizatiei

nonguvernamentale.

Astfel, cele doua grupuri sunt:

- grupul experimental – grupul voluntarilor implicati

- grupul de control – grupul voluntarilor neimplicati

Un alt criteriu de includere în grup este vârsta subiecţilor. Am ales să desfăşor

acest experiment pe subiecţi cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani.

II.5. Variabilele cercetării

Acest studiu îşi va concentra atenţia asupra următoarelor variabile:

27


Variabila independentă – nivelul de implicare in scrierea obiectivelor

si strategiei organizatiei nonguvernamentale.

În funcţie de nivelul de implicare, am grupat subiecţii experimentului în doua categorii,

astfel: voluntari implicati (persoane care au fost selectate in mod aleatoriu sa participe la

scrierea obiectivelor si strategiei organizatiei nonguvernamentale din care fac parte) si

voluntarii neimplicati in procesul descris mai sus.

Variabila dependentă – atitudinea faţă organizatiile nonguvernamentale.

Această variabilă este testată cu ajutorul chestionarului de atitudini privind organizatiile

nonguvernamentale.

II.6. Cercetarea pilot

Cercetarea pilot a fost realizată prin aplicarea formei finale a chestionarului de

atitudini privind organizatiile nonguvernamentale, pe un lot format din 16 subiecţi

impartiti in doua grupuri, criteriul de includere fiind nivelul de implicare in scrierea

obiectivelor si strategiei organizatiei nonguvernamentale din care fac parte.

În urma realizării cercetării pilot, am obţinut câteva informaţii utile pentru

aplicarea ulterioară. Aceste informaţii se referă la necesitatea includerii în instructajul

oral a unei justificări privind efectuarea acestui experiment, deoarece 4 subiecţi au refuzat

testarea.

Din acest motiv, au fost necesare explicaţii suplimentare. Astfel, a trebuit să le

comunic că acesta este un studiu pe care îl efectuez în vederea susţinerii lucrării de

disertatie şi a trebuit să accentuez ideea confidenţialităţii datelor personale şi a

rezultatelor fiecărui subiect.

Inca din aceasta faza, fara a analiza statistic datele, am observat o diferenta

semnificativa intre rezultatele voluntarilor implicati in scrierea obiectivelor si strategiei

organizatiei nonguvernamentale si cele ale voluntarilor neimplicati in acest proces.

II.7. Cercetarea propriu-zisă

Cercetarea propriu-zisă a fost realizată în perioada martie – mai 2012, in cadrul

Asociatiei Sfantul Arhidiacon Stefan, o organizatie nonguvernamentala care are ca

28


principal obiectiv intrajutorarea persoanelor defavorizate din punct de vedere socio-

economic. Echipa acestei asociatii este compusa din sapte angajati si 48 de voluntari.

Din cei 48 de voluntari am selectat persoane cu varste cuprinse intre 17 si 25 de

ani, rezultand 40 de subiecti, pe care ulterior i-am impartit in doua grupuri egale, in mod

aleator.

Primul grup, denumit in continuare grupul voluntarilor implicati, s-a intalnit

saptamanal, timp de doua luni cu angajatii asociatiei. In timpul acestor intalniri,

voluntarii au analizat situatia strategia actuala de management al voluntarilor si au

participat la un brainstorming privind modalitatile de fidelizare ale voluntarilor in cadrul

Asociatiei Sfantul Arhidiacon Stefan.

In urma acestui brainstorming, voluntarii au selectat urmatoarele idei, pentru a

face parte integranta din obiectivele strategiei de managemnt a voluntarilor:

- incurajarea voluntarilor sa propuna activitati noi pentru copii;

- laudarea voluntarilor pentru actiunile si ideile lor legate de organizatie;

- materiale promotionale personalizate;

- un cadou simbolic de ziua lor;

- acordarea unui rang in ierarhia voluntarilor;

- sa faca parte dintr-un grup pe Facebook unde poate schimba impresii, poze

despre activitatea de voluntar;

- intalniri informale in afara asociatiei si a orelor lor de program;

- concurs: „voluntarul anului” cu premii in bani;

- realizarea lunara de sedinte in care acestia sa isi poata exprima opinia, sa vina cu

sugestii de imbunataire a activitatii, etc;

- voluntarii sa participe alaturi de copii atat la masa de pranz cat si in excursii,

tabere si alte activitati etc.;

Cel de al doilea grup, grupul voluntarulor neimplicati nu a participat la aceste

sedinte. La sfarsitul celor doua luni am aplicat individual chestionarul amintit mai sus,

voluntarilor din cele doua grupuri. In timpul efectuării cercetării, am făcut o serie de

observaţii. Am constatat o crestere a numarului orelor de voluntariat in cazul subiectilor

din grupul celor implicati. Gradul de initiativa si de responsabilitate in randul acestora a

crescut in activitatile de zi cu zi pe care ei le intreprind in cadrul asociatiei.

29


III.1.Interpretarea rezultatelor

În acest capitol voi discuta rezultatele obţinute în cazul testării ipotezei propuse în

cadrul lucrării de faţă. Pentru ipoteza lansată în cadrul acestui experiment am analizat

rezultatele obţinute cu ajutorul programului SPSS. Analiza statistică pentru ipoteza

lucrării prezente s-a realizat cu ajutorul testului t pentru eşantioane independente.

Pentru a verifica ipoteză şi anume daca voluntarii sunt implicati in scrierea

obiectivelor si strategiei unui ONG, atunci atitudinile acestora sunt semnificativ

pozitive comparativ cu cele ale voluntarilor neimplicati in acest proces, am aplicat testul

t pentru eşantioane independente: t=10.813, pentru p<0.001 (anexa 4).

Voluntari implicati Voluntari neimplicatiMedia 137.20 94.40

Număr subiecţi 20 20T 10.813

Prag de semnificaţie <0.001

Analiza statistică realizată a permis identificarea unei diferenţe semnificative între

atitudinile faţă de voluntariat si rolul ong-urilor in societate ale voluntarilor implicati şi

atitudinile celor neimplicati in procesul de scriere a obiectivelor si strategiei unui ONG.

Aceste rezultate dovedesc că într-adevăr, daca voluntarii sunt implicati in

scrierea obiectivelor si strategiei unui ONG, atunci atitudinile acestora sunt

semnificativ pozitive comparativ cu cele ale voluntarilor neimplicati in acest proces.

137,20

94.40

0

20

40

60

80

100

120

140

160

.

Voluntai implicati

Voluntari neimplicati

30


III.2. Concluzii

În continuare îmi propun să prezint concluziile generale obţinute în urma

realizării analizei statistice. Pentru a prezenta aceste concluzii generale am considerat

necesară prezentarea datelor într-un tabel sumativ.

Valorile mediei

Atitudini ale voluntarilor implicati (vi)

Atitudini ale voluntarilor neimplicati (vn) t(vi-vn)

155.96 149.16 2.253

Din conjugarea ipotezei acestei lucrări cu rezultatele obţinute în urma analizei

statistice, rezultă ca voluntarii care au fost implicati in scrierea obiectivelor si strategiei

unui ONG, au atitudini semnificativ mai pozitive comparativ cu cele ale voluntarilor

neimplicati in acest proces.

În continuare voi încerca să răspund la întrebările lansate în partea teoretică, prin

conjugarea acestora cu rezultatele analizei statistice.

Oare plusul de informatie de care ar putea sa dispuna voluntarii, ar determina

o atitudine mai favorabila a acestora fata de organizatiile nonguvernamentale?

O posibilă explicaţie a faptului că voluntarii implicati au atitudini mai favorabile

comparativ cu atitudinile voluntarilor neimplicati ar putea fi aşa cum am arătat în partea

teoretică a lucrării de faţă, că pe de o parte, cu cât persoana dispune de mai multe

informaţii privind obiectul atitudinal, cu atât atitudinea acesteia este mai favorabilă.

Oare in urma primirii unor informatii noi, necunoscute atitudinile voluntarilor

se pot modifica?

In timpul celor doua luni in care voluntarii au participat alaturi de angajatii

asociatiei, acestia au avut ocazia sa cunoasca metodele interne de lucru, dificultatile cu

care organizatia se confrunta, planul de management si fidelizare a voluntarilor.

31


Bineînţeles, comparativ cu voluntarii neimplicati in acest proces, informaţiile

voluntarilor din primul grup, sunt mult mai diverse, specializate, acoperind o gamă mult

mai diversă de activităţi ce pot fi desfăşurate într-o organizatie nonguvernamentala.

Oare un mesaj persuasiv poate determina o schimbare in pozitiv a atitudinilor

voluntarilor?

In cadrul intalnirilor din cele doua luni voluntarii care au participat la sedinte au

avut ocazia sa cunosca si sa inteleaga specificul organizatiei, dificultatile prin care

aceasta trece precum si faptul ca implicarea lor este de o importanta capitala pentru

viitorul organizatiei, toate acestea determinand o atitudine mai favorabile in randul

voluntarilor mai sus mentionati.

Oare implicarea voluntarilor alaturi de persoane resursa (angajati) in evolutia

vietii organizationale va genera in randul acestora a atitudine mai favorabila?

Asa cum arata analiza statistica, atitudinea voluntarilor implicati este mai

favorabila decat cea a voluntarilor neimplicati in cadrul procesului de scrierea

obiectivelor si strategiei de management a organizatiei. Pentru ca voluntarii au fost

implicati, au avut ocazia sa isi exprime parerea, nevoile si dorintele, fiind tratati ca egali

ai angajatilor si-au schimbat atitudinea aceasta devenind mai favorabila, atat fata de

activitatea de voluntariat cat si fata de rolul ong-urilor in societate.

O sursa credibila, cu experienta in domeniul organizatiilor nonguvernamentale

poate determina o schimbare a atitudinilor voluntarilor?

Sursa credibila, in situatia aceasta, o persoana cu experienta in domeniul

organizatiilor nonguvernamentale in care voluntarii au incredere, a determinat o

schimbare favorabila a atitudinii voluntarilor, fapt constatat si prin analiza statistica a

rezultatelor cercetarii de fata.

32


Concluzia principală care se desprinde din cele enumerate mai sus ar putea fi

următoarea:

Informaţiile noi pe care aceştia le descoperă în legătură cu mediul organizational,

schimbă într-o mare măsură conţinutul cognitiv al obiectului atitudinal, schimbare ce

atrage după sine o restructurare radicală a atitudinilor acestora faţă de activitatea de

voluntariat si rolul organizatiilor nonguvernamentale in societate. Noile informaţii

destramă vechea structură, producându-se o nouă structuralizare a elementelor de la baza

atitudinii, conferindu-i acesteia o semnificaţie diferită de cea precedentă.

Astfel, cu cât informaţiile reale despre mediul organizational sunt mai multe,

ideile preconcepute pot dispărea, fapt ce atrage de la sine formarea unei atitudini pozitive.

Avand in vedere ca voluntarii reprezinta o resursa importanta a organizatiilor,

acest lucru ar trebui să intereseze în mod direct reprezentanţii organizatiilor

nonguvernamentale, în sensul că ceea ce ar trebui să primeze în managementul

voluntarilor ar fi implicarea acestora in luarea deciziilor ce ii privesc, precum si in viata

de ansamblu a organizatiei.

33

Date post:	05-Dec-2014
Category:	Documents
Upload:	morrasi
View:	71 times
Download:	4 times

Managementul Voluntarilor in ONG-Uri

Documents