ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
OTNIEL DIDRAGA
MANAGEMENTUL RISCURILOR
ÎN PROIECTELE DE E-GUVERNARE
DIN ROMÂNIA
Colecţia
Cercetare avansată postdoctorală în ştiinţe economice
ISBN 978-606-505-975-7
Editura ASE
Bucureşti 2015
Copyright © 2015, Otniel Didraga
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.
Editura ASE
Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România
cod 010374
www.ase.ro
www.editura.ase.ro
Referenţi:
Prof. univ. dr. Gabriela ȚIGU
Prof. univ. dr. Eugeniu ȚURLEA
ISBN 978-606-505-975-7
Autorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate, pentru originalitatea materialului şi pentru
sursele bibliografice menţionate.
Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013, proiect POSDRU/159/1.5/S/142115 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea
doctorală şi postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.
3
Cuprins
Summary ................................................................................................................................... 5
Introducere ............................................................................................................................... 7
Capitolul 1. E-guvernarea în România ................................................................................ 11
1.1 Aspecte generale ale e-guvernării .............................................................................. 11 1.2 Stadiul actual al e-guvernării în România ................................................................. 12 1.3 Trecerea la e-guvernarea 2.0 ..................................................................................... 26
Capitolul 2. Serviciile de e-guvernare din România în context european ......................... 31
2.1 Indicele de dezvoltare a e-guvernării ......................................................................... 31 2.2 Studiu comparativ al indicatorilor de e-guvernare România - UE ............................ 32
Capitolul 3. Problemele și provocările proiectelor de e-guvernare ................................... 41
3.1 E-guvernarea și provocările ei ................................................................................... 41 3.2 Provocările e-guvernării în România ......................................................................... 45
Capitolul 4. Managementul riscurilor în e-guvernare ........................................................ 51
4.1 Riscuri ale e-guvernării ............................................................................................. 51 4.2 Model de framework pentru evaluarea riscurilor ...................................................... 53 4.3 Managementul riscurilor în proiectele de e-guvernare .............................................. 55
4.3.1 Proiectele de e-guvernare ...................................................................................... 56 4.3.2 Managementul riscurilor în proiectele de e-guvernare 2.0 ................................... 57
Concluzii .................................................................................................................................. 65
Surse bibliografice .................................................................................................................. 69
Lista tabelelor și figurilor ...................................................................................................... 74
4
Contents
Summary ................................................................................................................................... 5
Introduction .............................................................................................................................. 7
Chapter 1. E-government in Romania ................................................................................. 11
1.1 General Aspects of E-government ............................................................................. 11 1.2 E-government State of Play in Romania ................................................................... 12 1.3 Transition to E-government 2.0 ................................................................................. 26
Chapter 2. E-government services in Romania in the European context ......................... 31
2.1 E-government Development Index ............................................................................ 31 2.2 Comparative Study on E-government Indicators of Romania and the EU ................ 32
Chapter 3. Issues and challenges of e-government projects ............................................... 41
3.1 E-government and its Challenges .............................................................................. 41 3.2 E-government Challenges in Romania ...................................................................... 45
Chapter 4. Risk Management in E-government .................................................................. 51
4.1 E-government Risks .................................................................................................. 51 4.2 Framework for Risk Assessement ............................................................................. 53 4.3 Risk Management in E-government Projects ............................................................ 55
4.3.1 E-government Projects .......................................................................................... 56 4.3.2 Risk Management in E-government 2.0 Projects ................................................ 57
Conclusions ............................................................................................................................. 65
References ............................................................................................................................... 69
List of tables and figures ........................................................................................................ 74
Summary
E-government means using Information and Communication Technologies (ICT) by the local
or public administration to deliver services better, cheaper and faster for citizens, companies,
NGOs, or other public organizations.
The development of e-government services started in the late ‘90s. The first steps of e-
government in Romania were difficult, but in the last years there has been a significant
improvement in e-services delivery.
E-services are innovative services and e-government services developed along with the
development of ICT.
Chapter one of this book presents general aspects of e-government, the e-government state of
play in Romania and the transition to e-government 2.0 (Gov 2.0) considering the evaluation
of the European Commission from May 2014, the e-government European Commission
Factsheets 12.0 from February 2015 and the National Strategy for the Digital Agenda for
Romania 2014-2020.
We emphasized the evolution of e-government in Romania, we presented the main e-
government services, the main e-government indicators, and the Web 2.0 technologies needed
for the transition to e-government 2.0.
Chapter two presents the e-government services and indicators in a European context
considering the E-government Development Index (EGDI) and comparing it with the EGDI of
other European Union countries.
The development of e-government services increased the performance of the Romanian public
sector by using ICT. The comparison of indicators is based on the seven United Nations
survey reports performed between 2003 and 2014 on 193 countries and we emphasized the
three dimensions of the EGDI: online services availability, telecommunication infrastructure,
and human resource capacity.
The global ranking of the UN surveys is intended to offer a performance rating of e-
government development. In 2014, Romania was ranked as a country with a high EGDI
(between 0.5 and 0.75) worldwide, the EGDI value of Romania is 0.56315. Though,
considering the EU countries, Romania is one of the lowest ranked countries regarding the
EGDI in all the seven surveys.
6
Chapter three presents the issues and challenges of e-government projects.
E-government projects are intended to increase information and services availability,
interactivity and accessibility for citizens and businesses through the advanced use of ICT.
Providing reliable e-services resulting from successful e-government projects means tackling
different challenges like transparency and accessibility, technological infrastructure
interoperability, end-user adoption, citizen privacy, security and trust, policy updating, and
organizational transformation. E-government 2.0 services will be implemented due to cultural
and behavioral transformations in the interaction between the government and the users of e-
services. Gov 2.0 projects use tools and techniques of social media to fulfill their objectives.
E-government 2.0 means innovation, transformation, communication, transparency,
collaboration and participation, less bureaucracy, and less corruption. Also, future e-
government 2.0 projects in Romania must meet the requirements of the strategic lines of
development in the National Strategy on the Digital Agenda for Romania.
Chapter four of this book presents the main findings of risk management research in e-
government projects.
We examined the main possible risk categories, we proposed a risk assessment framework
and we analyzed the procedures for risk management to mitigate the risks, according to the
strategic lines of development in the National Strategy on the Digital Agenda for Romania
2014-2020.
E-government projects are exposed to different risks. They are ranked as low, medium or
high. Applying risk management techniques reduces the impact of risks on the success of the
project. We proposed a risk management plan for each line of action within the strategic lines
of development that includes: risk identification, risk assessment, and risk mitigation.
Successful projects depend on risk management strategies, and the risk assessment framework
can be applied to increase the effectiveness of the services delivered to users by the
government.
New and modern e-services delivered through Gov 2.0 projects will bring an improvement of
the way citizens and companies interact with public authorities, and their use will constantly
increase.
7
Introducere
Obiectivul general al acestei lucrări îl constituie aprofundarea cercetării cu privire la serviciile
de e-guvernare, succesul implementării proiectelor de e-guvernare, riscurile și managementul
riscurilor în aceste proiecte în vederea optimizării acestor sisteme pentru asigurarea suportului
necesar creșterii stabilității economice în contextul utilizării noilor tehnologii informaționale.
Obiectivele specifice sunt: identificarea tendințelor principale de e-guvernare și e-guvernare
2.0 în România și în contextul Uniunii Europene, identificarea factorilor de risc din proiectele
de implementare și dezvoltare a sistemelor de e-guvernare, analiza și sinteza principalelor
măsuri de management al riscurilor în cadrul proiectelor de e-guvernare, identificarea
impactului noilor tehnologii informaționale în cadrul sistemelor de e-guvernare pentru
asigurarea suportului necesar creșterii stabilității economice și evidențierea rolului
managementului riscurilor în succesul proiectelor de e-guvernare.
În primul capitol, am prezentat starea actuală a serviciilor de e-guvernare din România,
prezentând aspecte generale, dar și trecerea la e-guvernarea 2.0.
E-guvernarea înseamnă utilizarea Tehnologiei Informațiilor și a Comunicațiilor (TIC) de către
administrația publică locală sau centrală pentru a furniza mai bine, mai ieftin și mai rapid
servicii pentru cetățeni, companii sau alte organizații ale administrației publice (European
Commission, 2014a).
E-guvernarea a fost introdusă la sfârșitul anilor 1990 (Boughzala et al., 2015). Cei mai mulți
cercetători însă, vorbesc despre modele de e-guvernare după anul 2000 (Bannister &
Connolly, 2015).
În România, înainte de anul 2000, e-guvernarea nu a cuprins nici o activitate notabilă
(European Commission, 2014a; 2014b; 2015a; Stoica, 2009). În ultimii 15 ani, s-a manifestat
o dezvoltare semnificativă a serviciilor de e-guvernare (Didraga & Brândaș, 2014; European
Commission, 2014b; 2015a). Mulți cercetători s-au concentrat pe partea teoretică a e-
guvernării, care este un domeniu multi-disciplinar (Bannister & Connolly, 2015).
Începând cu anul 2000, progresul implementării proiectelor de e-guvernare poate fi observat
ca făcând parte din strategia națională de a face mai multe informații și servicii disponibile pe
Internet. Succesul acestui demers a depins și încă depinde și de modul în care cetățenii și
companiile utilizează serviciile și informațiile (Colesca, 2009; Colesca & Dobrica, 2008b).
Potrivit lui Colesca (2009), încrederea cetățenilor în utilizarea serviciilor de e-guvernare
8
depinde de percepția înaltă a credibilității tehnologice și organizaționale, de calitatea și
utilitatea serviciilor de e-guvernare, de experiența pe Internet și de înclinația cetățenilor de a
avea încredere.
Studiile existente asupra serviciilor de e-guvernare se concentrează pe partea ofertei de
servicii prin focalizarea pe disponibilitatea și nivelul de sofisticare și utilizare a serviciilor
online. Dar, mai poate exista și o problemă a acceptării de către cetățeni, una a nivelului de
cunoștințe când vine vorba de tehnologia informației și a comunicațiilor prin evoluția TIC în
România și una a modului în care aceasta poate afecta absorbția noilor servicii furnizate de
către guvern cetățenilor (Vrabie, 2013).
E-guvernarea 2.0 (sau Gov 2.0) este “noua generație de e-guvernare”. În timp ce e-guvernarea
tradițională se concentrează pe tehnologie, e-guvernarea 2.0 tratează cetățenii ca “nu doar
simplii utilizatori, ci colaboratori care contribuie la e-guvernare” (Meijer et al., 2012).
În capitolul doi, am prezentat serviciile de e-guvernare în context european și am efectuat un
studiu comparativ al indicatorilor de dezvoltare a e-guvernării ai României și Uniunii
Europene.
Gradul de dezvoltare a e-guvernării poate fi măsurat utilizând EGDI (indicele de dezvoltare a
e-guvernării) care are trei dimensiuni: disponibilitatea serviciilor online, infrastructura de
telecomunicații și capacitatea resurselor umane (United Nations, 2014).
Clasamentul global făcut de Națiunile Unite în ceea ce privește e-guvernarea (United Nations,
2014) a fost realizat pentru a oferi o imagine a performanței guvernelor naționale în raport cu
celelalte. România are un indice EGDI înalt la nivel mondial de 0.56315 (United Nations,
2014).
În capitolul trei, am prezentat problemele și provocările actuale ale e-guvernării în general,
dar și în particular pentru cazul României.
Serviciile de e-guvernare sunt instrumente esențiale pentru dezvoltarea managementului
urban. Cu cât este mai înalt nivelul de dezvoltare a serviciilor de e-guvernare, cu atât mai mult
ele pot transforma interacțiunile dintre administrația publică, cetățeni și companii (Teșu,
2012).
Provocările și problemele e-guvernării au fost actualizate de la primele eforturi de
implementare ale e-guvernării înainte de anul 2000, până la cea mai recentă perioadă a e-
guvernării 2.0 (Boughzala et al., 2015).
9
Furnizarea de servicii electronice de încredere rezultate în urma unor proiecte de e-guvernare
de succes implică abordarea unor provocări diferite ca: transparența și accesibilitatea,
interoperabilitatea infrastructurii tehnologice, adoptarea de către utilizatorii finali,
confidențialitatea, securitatea și încrederea cetățenilor, actualizarea politicilor și a legislației și
transformarea organizațională. E-guvernarea 2.0 înseamnă inovare, transformare, comunicare,
transparență, colaborare și participare, mai puțină birocrație și mai puțină corupție. Investițiile
în proiectele de e-guvernare 2.0 în România trebuie să respecte cerințele liniilor strategice de
dezvoltare din Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020.
În ultimul capitol, am prezentat principalele categorii de riscuri ale proiectelor de e-guvernare,
am propus un model de framework pentru evaluarea riscurilor și am prezentat un plan de
management al riscurilor pentru proiectele de e-guvernare din România.
Proiectele de e-guvernare 2.0 utilizează instrumente și tehnici de social media pentru a-și
îndeplini obiectivele. Am examinat categoriile de riscuri posibile și procedurile de
management al riscului pentru a trata riscurile în proiecte viitoare de e-guvernare din
România, în concordanță cu liniile strategice de dezvoltare din Agenda Digitală.
Documentul publicat recent (februarie 2015) de către Ministerul pentru Societatea
Informațională (MCSI, 2015) se referă la Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru
România 2014-2020. Ea este aliniată și adaptată Agendei Digitale pentru Europa pentru
perioada 2014-2020. Primul domeniu de acțiune – “eGuvernare, Interoperabilitate, Securitate
Cibernetică, Cloud Computing, Open Data, Big Data și Media Sociale” este mapat pe
următorii piloni ai Agendei Digitale pentru Europa (MCSI, 2015):
- Pilonul I - Piața unică digitală;
- Pilonul II - Interoperabilitate și standarde;
- Pilonul VI - Creșterea nivelului de alfabetizare digitală, a competențelor și a incluziunii; și
- Pilonul VII - Beneficii TIC pentru societatea UE.
Toate proiectele viitoare de e-guvernare 2.0 trebuie să corespundă liniilor strategice de
dezvoltare și se urmărească liniile de acțiune din Strategia Națională privind Agenda Digitală
pentru România (MCSI 2015).
Obiectivul ultimului capitol este de a examina categoriile de riscuri posibile în viitoarele
proiecte de e-guvernare 2.0 și de a propune un plan de management al riscului pentru fiecare
10
linie de acțiune din cadrul liniilor strategice de dezvoltare care include identificarea, analiza și
tratarea riscurilor. Planul conține proceduri necesare pentru succesul proiectelor.
Deoarece nu există menționate proceduri de management al riscurilor în liniile strategice de
dezvoltare și în liniile de acțiune specifice pentru e-guvernare, am propus adoptarea unei
culturi de conștientizare a riscurilor pentru viitoarele proiecte de e-guvernare 2.0.
Riscurile potențiale în proiectele de e-guvernare 2.0 sunt ușor de gestionat, iar abordările de
tratare a lor trebuie să ia în considerare beneficiarii serviciilor electronice: cetățenii,
companiile și autoritățile publice datorită emergenței tehnologiilor Web 2.0 și a ascensiunii
rețelelor sociale (Boughzala et al., 2015).
Serviciile de e-guvernare noi, moderne, furnizate prin proiecte de e-guvernare 2.0 vor aduce o
îmbunătățire semnificativă a modului în care cetățenii și companiile interacționează cu
autoritățile publice și vor crește în utilizare.
11
Capitolul 1. E-guvernarea în România
1.1 Aspecte generale ale e-guvernării
E-guvernarea implică utilizarea tehnologiei informațiilor și a comunicațiilor pentru a furniza
servicii publice mai bune pentru cetățeni, companii și alte organizații publice (European
Commission, 2014a).
Tehnologia informației și a comunicațiilor este utilizată pentru a furniza informații pentru
cetățeni, companii și agenții publice datorită dezvoltării continue a serviciilor de e-guvernare.
Aceasta are ca rezultat creșterea eficienței și eficacității sectorului public și activităților
administrative (Nam, 2014; MCSI, 2015; Teșu, 2012).
E-guvernarea ajută ca administrațiile publice să fie transformate într-un instrument de
dezvoltare sustenabilă (United Nations, 2014). De asemenea, e-guvernarea crește
disponibilitatea, interactivitatea și accesibilitatea informațiilor și a serviciilor pentru cetățeni și
companii prin utilizarea avansată a tehnologiei informației. Alte avantaje ale utilizării e-
serviciilor sunt: mai puțină corupție, transparență crescută, costuri reduse și reducerea
birocrației (Alshomrani, 2012; Colesca & Dobrica, 2008b).
Sistemele de e-guvernare reprezintă arhitecturi complexe și dinamice (Karokola, 2012) care
necesită un management al riscurilor adecvat în vederea integrării noilor tehnologii
informaționale (OECD, 2011) pentru asigurarea unui suport adecvat creșterii stabilității
economice din România, respectiv Uniunea Europeană. E-guvernarea performantă poate
reduce nivelul de dezamăgire al cetățenilor și al companiilor declanșat de birocrație în
serviciile publice guvernamentale (Teșu, 2012; United Nations, 2014).
Există cinci tipuri de utilizare a serviciilor de e-guvernare (Nam, 2014):
• Utilizarea serviciilor: tranzacții.
• Utilizarea generală a informațiilor: căutarea de informații generale.
• Studiul politicilor: căutarea de informații despre politici guvernamentale.
• Participarea utilizatorilor: participare la luarea deciziilor și la diverse discuții.
• Co-creare: co-crearea de politici, informații și servicii cu autoritățile și cu alți cetățeni.
Utilizarea dominantă în guvernarea electronică este cea tranzacțională și cea a informațiilor
(Nam, 2014).
12
1.2 Stadiul actual al e-guvernării în România
În România, înainte de anul 2000, e-guvernarea nu a înregistrat nici o activitate remarcabilă
(Didraga & Brândaș, 2014, 2015; European Commission, 2014a; 2014b; 2015a; Stoica,
2009). Totuși, în ultimii 15 ani se poate observa o dezvoltare substanțială a serviciilor de e-
guvernare (Didraga & Brândaș, 2014).
Începând cu anul 2000, progresul implementării proiectelor de e-guvernare în România poate
fi observat ca făcând parte dintr-o strategie guvernamentală de a pune mai multe informații și
servicii disponibile prin Internet (Didraga & Brândaș, 2014; 2015).
Succesul acestui demers depinde de modul în care cetățenii și companiile utilizează serviciile
și informațiile disponibile (Colesca & Dobrica, 2008b).
Primul pas important în ceea ce privește e-guvernarea în România a fost publicarea legii nr.
544/2001, privind accesul liber la informații de interes public, iar în martie 2002, a fost lansat
sistemul de achiziții publice 'www.e-licitatie.ro'. Un mare pas înainte a fost făcut în
septembrie 2003, când guvernul a lansat portalul de e-guvernare 'www.e-guvernare.ro'
(European Commission, 2015a; Didraga & Brândaș, 2014).
Strategiile privind e-guvernarea în România au fost următoarele (European Commission,
2015a):
- Planul Național de Acțiune e-Administrare - în octombrie 2001;
- Strategia IT a Ministerului Finanțelor Publice pentru 2003-2006 - publicată într-un
document în martie 2003;
- Programul Guvernamental 2004-2008, care a inclus și secțiuni privind ‘Programul de e-
guvernare’ și ‘Politică în domeniul tehnologiei informației și a comunicării’;
- Strategia ASSI (‘e-guvernare’) în noiembrie 2008, oprită în 2009;
- Programul Guvernamental 2009-2013 (‘eRomania’);
- Programul Național pentru Supercomputing (2010 - prezent);
- Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2014-2020, începând cu anul
2014.
13
În România, infrastructura s-a dezvoltat rapid începând cu 2003 când a fost lansat portalul de
guvernare electronică “www.e-guvernare.ro”. Această dezvoltare a infrastructurii a permis
guvernului să furnizeze servicii inovatoare pentru cetățeni și pentru companii (Colesca &
Dobrica, 2008a). Serviciile de e-guvernare din România sunt prezentate în tabelul 1.
Serviciile de e-guvernare în România
Tabelul 1
Servicii pentru cetățeni Servicii pentru companii
1. Taxe pe venit: declarații, notificări de
evaluare; 1. Contribuții sociale pentru angajați;
2. Căutare de locuri de muncă; 2. Declarații de taxe;
3. Asigurări sociale; 3. TVA: declarare și notificări;
4. Documente personale: pașaport și permis de
conducere; 4. Înregistrarea unei companii noi;
5. Înmatriculări auto (mașini noi, second-hand
din import); 5. Publicarea datelor statistice;
6. Cereri de autorizație de construcție; 6. Declarații vamale;
7. Declarație la poliție (de ex. în caz de furt); 7. Autorizații de mediu;
8. Biblioteci publice; 8. Achiziții publice.
9. Certificate de naștere și căsătorie;
10. Admitere în învățământul superior;
11. Schimbarea adresei;
12. Servicii legate de sănătate.
Sursa: European Commission (2015a)
Detalierea serviciilor pentru cetăţeni (European Commission, 2015a):
1. Taxe pe venit: declarații, notificări de evaluare
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Finanțelor Publice
Website: http://formulare.e-guvernare.ro/
14
Descriere: Formularele pot fi semnate electronic conform legislației în vigoare și trimise
agențiilor prin intermediul mijloacelor electronice care garantează livrarea lor. Plata taxelor
locale prin Internet este utilizată în proporție de 50% în municipalitățile din România.
2. Căutare de locuri de muncă prin birouri de muncă
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și
Persoanelor Vârstnice; Serviciul Electronic de Mediere a Muncii (SEMM)
Website: http://www.anofm.ro; http://www.semm.ro
Descriere: Căutarea de locuri de muncă este operată sub Agenția Națională a Ocupării Forței
de Muncă (ANOFM).
3. Asigurări sociale
a. Ajutorul de șomaj
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și
Persoanelor Vârstnice; Agenția Națională a Ocupării Forței de Muncă (ANOFM)
Website: http://www.mmuncii.ro/ro/; http://www.anofm.ro
Descriere: Informații online și descărcarea formularelor pentru procedurile de asigurare și de
ajutor de șomaj.
b. Alocații pentru copii
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și
Persoanelor Vârstnice – Departamentul de Protecție Socială, Asistență Socială și Politici
Familiale
Website: http://www.mmuncii.ro/ro/
Descriere: Informații online.
c. Costuri medicale (rambursare sau decontare directă)
Responsabilitatea: Guvernul Central; Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Website: http://formulare.e-guvernare.ro/; http://www.cnas.ro/
15
Descriere: Informații online și formulare. Un proiect pentru “Sistemul Informatic Unic
Integrat pentru Sănătate (SIUI)” se așteaptă a crește nivelul și calitatea serviciilor după
implementare.
d. Burse pentru studenți
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Educației Naționale
Website: http://www.edu.ro
Descriere: Doar informații online.
4. Documente personale
a. Pașaport
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Administrației și Internelor; Poliția Română
Website: http://www.mai.gov.ro (Secțiunea Utile)
Descriere: Informații online și formulare pentru demararea procesului de obținere sau
reînnoire a pașaportului. Acest serviciu va deveni parte a Sistemului Național de Identitate a
Persoanelor care a fost dezvoltat recent.
b. Permis de conducere
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Administrației și Internelor
Website: http://www.mai.gov.ro (Secțiunea Utile)
Descriere: Servicii online pentru permise de conducere disponibile în mod pilot. Acest
serviciu este programat să devină parte a Sistemului Național de Identitate a Persoanelor care
a fost dezvoltat recent.
5. Înmatriculări auto (mașini noi, second-hand din import)
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Administrației și Internelor; Autoritatea
Rutieră Română
Website: http://www.mira.gov.ro/ (Secțiunea Utile); http://www.drpciv.ro/
Descriere: Informații online despre proceduri și documente necesare. Acest serviciu va
deveni parte a Sistemului Național de Identitate a Persoanelor care a fost dezvoltat recent.
6. Cereri de autorizație de construcție
Responsabilitatea: Administrația Publică Locală
16
Website: -
Descriere: Autorizațiile de construcție sunt emise de administrațiile locale. Totuși, lipsește
prezența completă pe Internet. Înainte de obținerea autorizației de construcție sunt necesare
mai multe certificate, printre care ‘Certificatul de urbanism’ obținut de alte administrații.
Unele Consilii Locale au dezvoltat un serviciu unic de eliberare a tuturor certificatelor.
7. Declarație la poliție (de ex. în caz de furt)
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Administrației și Internelor; Poliția Română
Website: http://www.politiaromana.ro
Descriere: Există doar informații online, nu și servicii.
8. Biblioteci publice
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Culturii - Departamentul pentru Biblioteci și
Cultura Scrisă; Consiliile Județene
Website: http://www.cultura.ro
Descriere: Căutări în catalog online și facilități de rezervare oferite de Biblioteca Națională și
mai puțin de biblioteci publice. De ex. biblioteca Universității Politehnice din Timișoara oferă
o listă completă de servicii electronice.
9. Certificate de naștere, căsătorie și deces
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Administrației și Internelor
Website: http://www.mai.gov.ro (Secțiunea Utile)
Descriere: În prezent, nu există servicii online. Se așteaptă ca după finalizarea proiectului
‘Economia bazată pe cunoaștere’ care a inițiat Sistemul Informatic Civil (parte a Sistemului
Național de Identitate a Persoanelor) să se poată elibera și reînnoi informații civile și
documente pentru cetățenii români.
10. Admitere în învățământul superior
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Educației Naționale
Website: http://www.edu.ro
Descriere: Universitățile mari oferă posibilitatea de admitere online.
17
11. Schimbarea adresei
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Administrației și Internelor; Sistemul
Național de Identitate a Persoanelor
Website: http://www.mai.gov.ro
Descriere: Sunt disponibile informații online, dar nu și facilități de utilizare a serviciilor.
Proiectul ‘adresei electronice’ implementat de Ministerul pentru Societatea Informațională are
ca scop punerea în funcțiune a acestui serviciu online.
12. Servicii legate de sănătate
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Sănătății
Website: http://www.ms.ro
Descriere: Există doar informații online, nu și servicii.
Detalierea serviciilor pentru companii (European Commission, 2015a):
1. Contribuții sociale pentru angajați
Responsabilitatea: Guvernul Central; Casa Naţională de Pensii Publice
Website: https://formularunic.e-guvernare.ro/ - pentru contribuabili mari
http://www.anaf.ro/ - pentru contribuabili mici
Descriere: Formularul ‘Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale’ pentru
contribuabilii mari aparține ‘Formularului Unic’ aflat pe portalul de e-guvernare. Sistemul a
fost extins la toți contribuabilii prin pagina Agenției Naționale de Administrare Fiscală la
secțiunea declarații electronice.
2. Declarații de taxe
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Finanțelor Publice
Website: https://formularunic.e-guvernare.ro/ - pentru contribuabili mari
http://www.anaf.ro/ - pentru contribuabili mici
Descriere: Depunerea online a formularului ‘Declarația 101 privind impozitul pe profit’
pentru contribuabilii mari se află pe portalul de e-guvernare. Sistemul a fost extins la toți
contribuabilii prin pagina Agenției Naționale de Administrare Fiscală la secțiunea declarații
electronice.
18
3. TVA: declarare și notificări
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Finanțelor Publice
Website: https://formularunic.e-guvernare.ro/ - pentru contribuabili mari
http://www.anaf.ro/ - pentru contribuabili mici
Descriere: Depunerea online a formularului ‘Declarația 300 privind impozitul pe profit’
pentru contribuabilii mari se află pe portalul de e-guvernare. Sistemul a fost extins la toți
contribuabilii prin pagina Agenției Naționale de Administrare Fiscală la secțiunea declarații
electronice.
4. Înregistrarea unei companii noi
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Justiției; Registrul Comerțului
Website: http://www.onrc.ro/; http://recom.onrc.ro/
Descriere: Informații online și formulare ce pot fi descărcate. Legea nr. 359/2004 furnizează
lista formalităţilor pentru înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor
familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea
funcţionării persoanelor juridice (CUI), stipulând că procesul de înregistrare nu durează mai
mult de trei zile. Formularele online pot fi semnate electronic și trimise autorităților
competente.
5. Publicarea datelor statistice
Responsabilitatea: Guvernul Central; Institutul Național de Statistică
Website: http://www.insse.ro/
Descriere: Sistemul de colectare electronică a datelor statistice ‘e-statistica.ro’ este accesibil
prin Institutul Național de Statistică.
6. Declarații vamale
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Finanțelor Publice
Website: -
Descriere: Serviciile de declarații vamale funcționează în regim de acces restricționat, dar
următoarea fază va permite și plata prin bancă.
19
7. Autorizații de mediu
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; Autoritatea
pentru Protecția Mediului (NEPA)
Website: http://www.mmediu.ro
Descriere: Pot fi descărcate informații și formulare online.
8. Achiziții publice
Responsabilitatea: Guvernul Central; Ministerul Societății Informaționale; Agenția pentru
Agenda Digitală
Website: http://www.e-licitatie.ro
Descriere: Principalele module disponibile ale sistemului de achiziții publice sunt: publicarea
anunțurilor în cadrul procedurilor de achiziții publice; transmiterea anunțurilor către Jurnalul
Oficial al UE, în scopul de a fi publicate (ca OJS eSender); cereri de ofertă; achizițiile directe
bazate pe eCatalogues și eAuctions (ca fază finală pentru procedurile de atribuire a
contractelor off-line, sau cerere on-line pentru ofertă); proceduri deschise și cu acces
restricționat; managementul documentelor și al profilului utilizatorului. Toate autoritățile
contractante din România trebuie să publice anunțuri de achiziții publice pe ‘e-licitatie’.
Repere importante în dezvoltarea e-guvernării în România (European Commission, 2015a;
www.e-guvernare.ro):
- Publicarea legii 544/2001 privind privind liberul acces la informațiile de interes public;
- Lansarea www.e-licitatie.ro în Martie 2002 (sistemul de achiziții publice);
- Înființarea Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
(ANRC, actuala ANCOM) în iulie 2002. ANCOM este responsabilă pentru adoptarea și
aplicarea reglementărilor în domeniul TIC;
- Publicarea Strategiei IT pentru 2003-2006 în martie 2003 de către Ministerul Finanțelor
Publice;
- Lansarea www.e-guvernare.ro în septembrie 2003 (portalul de e-guvernare);
- Actualizarea ordonanței care reglementează plățile electronice în ianuarie 2006;
20
- În martie 2006, Sistemul de Achiziții Publice este extins;
- Aprobarea în iunie 2006 a legislației privind Noul registru digital al angajaților;
- Lansarea Biroului Virtual de Plăți în noiembrie 2006 (plata online a taxelor);
- Extinderea proiectului Economia Bazată pe Cunoaștere în ianuarie 2007;
- Înființarea Asociației Rețelelor Electronice ale Comunităților Locale (RECL), în aprilie
2007, pentru promovarea IT-ului în comunitățile rurale și urbane mici;
- Adoptarea legii privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Serviciile Societății
Informaționale (ASSI), în iunie 2007;
- Constituirea Punctului de Contact al Domeniului Local (LDCP-RO) care permite
conectarea la sTESTA – rețeaua de telecomunicații securizate a Uniunii Europene, în
decembrie 2007, și prima rețea de informații pentru comunitate;
- În februarie 2008, primul serviciu public pentru înregistrarea companiilor și aplicarea
pentru documente online în cadrul proiectului Economie Bazată pe Cunoaștere;
- Implementarea Punctului de Contact Unic în aprilie 2008 de către Guvern;
- În mai 2008, ANRC raportează 5.8 milioane de conexiuni cu acces la Internet (2.1
milioane de bandă largă - broadband);
- Lansarea conceptului ‘acces pentru toți’ de către MCTI în septembrie 2008;
- Modernizarea procedurilor de plată a datoriilor fiscale în Biroul Virtual de Plăți în
octombrie 2008 (www.ghiseul.ro);
- În noiembrie 2008, lansarea www.nomenclator.ro și eDonatii.mcti.ro; proiectul Sistemul
Electronic Național (SEN); Strategia pentru E-guvernare în România;
- În martie 2009, crearea e-CAESAR;
- În iunie 2009, lansarea proiectului eRomania;
- În noiembrie 2009, punctele de contact unic devin operaționale;
- În mai 2009, IMM-urile din București și județul Ilfov încep să depună online declarațiile
de taxe prin Sistemul Electronic Național (SEN), ‘www.e-guvernare.ro’;
- În iulie 2009, proiectul PISEG (Platforma pentru integrarea serviciilor de e-guvernare în
SEN) este selectat și aprobat pentru finanțare de la Uniunea Europeană;
21
- În aprilie 2010, publicarea Ghidului de Admitere Electronică 2010 pe
http://admitere.edu.ro/2010/ pentru repartizarea locurilor la licee; lansarea Forumului
Român de E-guvernare;
- În mai 2010, implementarea Sistemului de urgență eCall;
- În iunie 2010, lansarea ‘Programului Național pentru Supercomputing’;
- În septembrie 2010, lansarea strategiei IT pentru utilizarea de software open source de
către administrații; startul proiectului PISEG;
- În noiembrie 2010, startul dezvoltării și implementării Sistemului Informatic Național
pentru Plata Taxelor Online (ePayment); Acordul dintre România și Slovenia pentru
promovarea cooperării în e-guvernare;
- Startul Programului Biblionet în decembrie 2010 pentru promovarea accesului mai ușor
la servicii de e-guvernare;
- În februarie 2011, MCSI semnează contractul pentru finanțarea proiectului pentru
județul Tulcea pentru a permite cetățenilor acces mai ușor la servicii publice electronice;
- În august 2011, finalizarea proiectului ‘Primăria Braşov la un click distanță’;
- În ianuarie 2012, acordul pentru finanțarea proiectului ‘Internet în școala ta. Internet de
bandă largă în școli rurale și urbane mici’;
- În iunie 2012, planificarea pentru lansarea e-factura (o aplicație web prin care companiile
pot solicita rambursarea de TVA);
- Finalizarea a trei campusuri artistice pentru profesori din școlile rurale în septembrie
2012;
- Aprobarea Strategiei privind tranziția de la rețeaua terestră analogică la cea digitală și
implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel național în iunie 2013;
- Lansarea proiectului ‘Dezvoltarea infrastructurii pentru interoperabilitate și acces
securizat la Administrația Centrală’ sau ‘Dezvoltarea PKI-BRIDGE’ în octombrie 2013;
- Lansarea portalului e-Romania - Democrația Participativă (eRomania 2);
- În februarie 2014, existau mai mult de 500.000 IMM-uri care puteau accesa 31 aplicații
pe portalul http://imm.msinf.ro/wps/portal;
22
- În iunie 2014, înființarea unui Centru pentru Inovare în securitatea cibernetică printr-un
grant pentru echipa CERT-RO;
- În noiembrie 2014, MCSI a publicat Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru
România 2014-2020.
În 2013, 5% dintre români au utilizat Internetul pentru servicii de e-guvernare, în scădere
semnificativă de la 31% în 2012 și mult sub media UE28 de 41%. 2% dintre cetățeni au trimis
formulare completate, în scădere față de 4% în 2012 și mult sub media UE28 de 21%.
De partea ofertei, indicatorul de e-guvernare nou introdus de către Comisia Europeană în
evaluarea stadiului e-guvernării, ‘Centrarea pe utilizator’ (User centricity) este în 2013 de 45,
mult sub media UE28 de 70 (figura 1). Indicatorul ‘Centrare pe utilizator’ este un indicator
compus care măsoară disponibilitatea serviciilor de e-guvernare, conectarea lor și ușurința de
a fi utilizate pentru șapte domenii ale serviciilor de e-guvernare printr-o abordare a
utlizatorului, utilizând conceptul de eveniment de viață (nevoie bine definită a utilizatorului)
(European Commission, 2013, 2014b).
Indicatorul de ‘Transparență a e-guvernării’ (Transparent government) a fost la valoarea de 17
în 2013, mult sub media UE28 de 49 (figura 1). Indicatorul ‘Transparență a e-guvernării’ este
un indicator compus care măsoară transparența guvernamentală online pe diferitele aspecte
ale furnizării de servicii online, modul de tratare a datelor personale ale cetățenilor și
activitățile administrației publice, pentru șapte domenii ale serviciilor de e-guvernare printr-o
abordare a utlizatorului, utilizând conceptul de eveniment de viață (European Commission,
2013; 2014b).
Indicatorul ‘Mobilitate peste graniță’ (Cross border mobility) indică în ce măsură cetățenii UE
pot accesa serviciile online în altă țară și este compus din disponibilitatea online și ușurința în
utilizare (European Commission, 2013; 2014b). Pentru anul 2013, valoarea indicatorului este
de 19, sub media UE28 de 44 (figura 1).
23
Figura 1. Performanța e-guvernării în funcție de prioritățile de politici în România
Sursa: European Commission (2014b)
Indicatorul ‘Factori determinanți’ (Key enablers) indică măsura în care 5 pre-condiții tehnice
sunt disponibile online (European Commission, 2013; 2014b). Există cinci factori cu valori
calculate pentru anul 2013: Identificarea electronică (eID): cu valoarea 48, Documente
electronice (eDocuments): cu valoarea 24, Surse autentice: cu valoarea 8, Siguranța
electronică (eSafe): cu valoarea 0, și O singură logare - Single Sign On (SSO): cu valoarea
14. Valoarea agregată a indicatorului este 12, mult sub media UE28 de 49 (figura 1)
(European Commission, 2014a; 2014b).
Indicatorul ‘Performanța Guvernului’ (Effective Government) indică măsura în care guvernul
reușește să satisfacă utilizatorii online, îndeplinesc așteptările și provoacă re-utilizarea
serviciilor de către cetățeni (figura 2) (European Commission, 2013; 2014b):
- Impactul: Media probabilității de a reutiliza și acordul cu avantajele percepute: 73% (mai
mare decât media UE28 de 71%);
- Eficiența e-guvernării: Media satisfacției utilizatorilor de servicii de e-guvernare și
îndeplinirea așteptărilor: 40% (media UE28 este tot de 40%);
- Utilizarea e-guvernării: Persoane care au utilizat un canal electronic de a contacta
administrația publică: 45% (mai mică decât media UE28 de 46%).
24
Figura 2. Utilizatorii de e-guvernare și Performanța guvernului în România
Sursa: European Commission (2014b)
Performanța e-guvernării în ceea ce privește ‘Evenimentele de viață’ (Life Events) este
împărțită în mai multe evenimente (figura 3) (European Commission, 2013; 2014b):
- Pierderea și găsirea unui loc de muncă (2012): De la acțiuni imediate pentru șomeri la
cererile de beneficii suplimentare și indemnizații, acest eveniment viață surprinde
elemente vitale atunci când o persoană intră în șomaj. Acesta include, de asemenea,
diverse servicii în ceea ce privește căutarea de locuri de muncă și participarea la
programe de formare, sprijinirea persoanelor pentru a găsi un loc de muncă;
- Inițieri de afaceri și operațiuni de comerț incipient (2012): Acest eveniment de viață se
referă la 33 servicii, atât servicii obligatorii, precum și nevoia de informații, care permit
unui antreprenor să înceapă o afacere. Acesta include orientarea, cerințe administrative și
de înregistrare, aspectele fiscale și de asigurare;
- Operațiuni de afaceri obișnuite (2013): Un eveniment de viață de business care acoperă
11 servicii legate de operațiuni de afaceri obișnuite, cerințe administrative și fiscale, de
resurse umane și de returnare de TVA;
- Inițierea unei proceduri în instanță (2013): Acest eveniment de viață face parte din
domeniul Justiției și cuprinde demersul unei persoane de a acționa o procedură în
instanță: de la orientare și inițiere, până la primirea verdictului și apel;
- Deținerea și conducerea unei mașini (2013): Un total de 12 servicii legate de cumpărarea
și înmatricularea unei mașini, amenzi de circulație, taxe auto, abonamente de parcare și
alte cerințe administrative;
25
- Învățământ (2012): În acest eveniment de viață, care cuprinde 14 servicii, se evaluează în
ce măsură admiterea în învățământul superior poate fi făcută online. El include și
orientarea candidaților pentru a înțelege condițiile de admitere;
- Administrare generală: mutări (2013): Acest eveniment de viață concis ilustrează
demersul unei persoane în cazul mutării de la domiciliu: de la radierea adresei la
înregistrarea unei noi adrese în alt oraș. El include și notificarea organizațiilor publice și a
furnizorilor de utilități.
Figura 3. Performanța e-guvernării în România - indicatorul ‘Evenimentele de viață’
Sursa: European Commission (2014b)
Luând în considerare dezvoltarea serviciilor de e-guvernare, Națiunile Unite au efectuat mai
multe sondaje, iar în cel mai recent (United Nations, 2014), România este poziționată în
partea superioară a clasamentului, pe poziția 64 la nivel mondial, cu un indice EGDI înalt
(între 0.5 și 0.75) de 0.56315. Dar, între țările Uniunii Europene, România este una din
ultimele clasate în ceea ce privește indicele de dezvoltare a e-guvernării EGDI (Didraga &
Brândaș, 2014, 2015).
În România, doar 5% dintre cetățeni au folosit serviciile de e-guvernare în 2013 (MCSI,
2015), iar ținta strategică asumată de 35% trebuie atinsă până în 2020.
România trebuie să implementeze servicii de e-guvernare 2.0 pentru a se adapta la
transformările culturale și comportamentale ale cetățenilor, cu beneficii adăugate din
26
aspectele sociale ale interacțiunii dintre Guvernul României și utilizatorii de servicii (e-
servicii, e-democrație, e-participare, e-management etc.) (MCSI, 2015).
Bunele practici în domeniu au dovedit în timp că implementarea e-guvernării trebuie văzută în
mod complet din următoarele perspective (MCSI, 2015):
- Serviciile publice și conexiunea dintre ele;
- Platformele de e-guvernare și interfețele;
- Structuri locale, centrale, publice și private care să fie implicate în aceste procese și în
colaborarea dintre ele;
- Proceduri de lucru pentru dezvoltarea soluțiilor de e-guvernare pentru managementul
activităților ulterioare;
- Sistemul electronic centralizat pentru autentificarea utilizatorilor și identificarea unică a
lor, pregătită în așa fel încât să incorporeze toate cerințele de identificare rezultate din
implementarea serviciilor publice online.
Trecerea la e-guvernarea 2.0
E-guvernarea 2.0 este “noua generație de e-guvernare”. E-guvernarea tradițională este
focalizată pe schimbările tehnologice, în timp ce e-guvernarea 2.0 este focalizată pe “cetățeni
ca nu doar utilizatori, ci contribuitori activi la e-guvernare” (Meijer et al., 2012).
Guvernele trebuie să se transforme în organizații adaptive și să răspundă nevoilor cetățenilor.
Ele trebuie să descopere noi metode de a-și îndeplini misiunea. În acest sens, tehnologiile
Web 2.0 sunt foarte importante și folositoare pentru e-guvernarea 2.0 (Sun et al., 2015).
Boughzala et al. (2015) consideră că e-guvernarea a devenit treptat mai socială și mai
deschisă, permițând dezvoltarea noii generații de e-guvernare, numită e-guvernarea 2.0, cu
emergența tehnologiilor Web 2.0 și ascensiunea rețelelor sociale. E-guvernarea 2.0 înseamnă
utilizarea Web 2.0 de către guvern (Meijer et al., 2012).
Caracteristicile fundamentale ale e-guvernării 2.0 sau Gov 2.0 sunt (Boughzala et al., 2015):
- este condusă de comunitate: interacțiuni sociale între părțile implicate egale;
- există dezvoltare și conținut generat de utilizatori: cetățenii și companiile devin mai
implicate în furnizarea de idei, sugestii și îmbunătățiri;
27
- deschidere: datele și informațiile sunt disponibile publicului, sunt transparente și pot fi
folosite pentru inovare;
- colaborare: cetățenii și guvernul creează conținut și interacționează unii cu alții.
E-guvernarea 2.0 implică extinderea limitelor guvernului prin invitarea altor părți implicate să
participe în guvernare (inițierea de servicii noi, propunerea de sugestii și accesul la date
guvernamentale) (Sun et al., 2015).
Maturitatea sistemului de e-guvernare influențează calitatea serviciilor furnizate și satisfacția
cetățenilor și stakeholderilor (Khalil, 2011).
În Gov 2.0, utilizatorii pot oferi feedback despre satisfacția în legătură cu serviciile de e-
guvernare și pot influența acțiunile guvernului în viitor (Sun et al., 2015).
Gov 2.0 integrează tehnologii Web 2.0, creând astfel oportunități de a îmbunătăți calitatea
serviciilor publice online și schimbând modul în care cetățenii și companiile relaționează cu
administrația publică (Boughzala et al., 2015). Web 2.0 este “combustibilul pentru e-
guvernarea 2.0” (Sun et al., 2015).
În opinia lui Georgescu și Popescul (2014), Web 2.0 reprezintă “schimbarea adusă pe Internet
de o sumă de tendințe sociale, economice și tehnologice care l-au transformat și încă îl
transformă într-un mediu distinct, cu un mare impact și caracterizat de participarea
utilizatorilor, deschiderea sa și de efectele rețelei”.
Teșu (2012) consideră că utilizatorii de servicii online caută cea mai ușoară cale de a utiliza
eficient instrumentele Web 2.0 pentru o experiență care aduce valoare adăugată.
Bonson et al. (2012) și Dixon (2010) clasifică tehnologiile Web 2.0, platformele și uneltele
folosite în Gov 2.0, ca în tabelul 2.
Tehnologiile și platformele pentru e-guvernarea 2.0
Tabelul 2
Tehnologii
Web 2.0
- Distribuirea conținutului (RSS, Atom și vodcasting-podcasting);
- Widget-uri;
- Facilități de sharing și bookmarking;
- Mashup-uri.
Alte tehnologii
adiționale
- Embedding-uri;
- Webcast-uri.
Platforme de social
media
- Bloguri și micro-bloguri;
- Aplicații wiki;
- Platforme de partajare conținut media;
- Rețele sociale.
Sursa: elaborare proprie după Bonson et al. (2012) și Dixon (2010)
28
Există necesitatea ca sectorul public să investească într-o adoptare mai mare, utilizarea și
evaluarea tehnologiilor Web 2.0 de către populație în ceea ce privește serviciile electronice
(Dixon, 2010).
Gov 2.0 este o versiune de e-guvernare mai deschisă și mai mult centrată pe utilizator (Meijer
et al., 2012). Una din provocările Gov 2.0 este aceea de a transforma relațiile dintre
stakeholderi (cetățeni, companii și guvern sau administrația publică) prin cooperare (Meijer et
al., 2012).
Problemele și riscurile Gov 2.0, potrivit lui Boughzala et al. (2015) sunt:
- Securitatea și hacking-ul (furturi, fraude, falsuri, scurgeri de informații etc.);
- Efortul forței de muncă (supraîncărcarea muncii și solicitări neîndeplinite);
- Exploatarea rețelelor (rețele fragile, schimbări care depășesc limitele);
- Susținerea comunității (consolidarea interesului cetățeanului);
- Pierderea controlului (prea multă transparență);
- Sisteme și procese noi (facilitatori ai e-guvernării 2.0);
- Schimbări organizaționale și instituționale;
- Drepturi intelectuale (proprietatea intelectuală);
- Date și informații personale, și confidențialitate (lipsa protejării datelor private și a
identității personale).
Savoldelli et al. (2014) au efectuat un studiu în care au identificat câteva bariere pentru
adoptarea e-guvernării: aspecte tehnologice și operaționale, și probleme politice pentru
perioada recentă.
Principalele provocări pentru realizarea Gov 2.0 (Meijer et al., 2012) sunt leadershipul
transformațional, obținerea interesului cetățenilor și dezvoltarea încrederii reciproce.
Potrivit lui Khalil (2011), un comportament de evitare a riscurilor este capabil să ofere suport
pentru necesitatea tot mai mare de informații a societăților cu practici de incertitudine ridicată.
Ele dezvoltă infrastructuri sofisticate de comunicare, inclusiv interfețe de e-guvernare prin
proiecte de succes.
Factorii cheie ai succesului proiectelor de e-guvernare sunt (Gatman, 2011):
29
- să fie accesibile (conduse de cetățeni și angajați, mulți utilizatori, multe canale Web 2.0);
- să fie eficiente (reducerea costurilor și a timpului);
- să fie orientate pe obiective (scalabile, flexibile, compatibile, ușor de manageriat,
disponibile);
- să fie democratice (deschise, transparente, participative);
- să fie inovative (focalizate pe informații, nu pe tehnologie);
- să fie sigure și securizate (politici de securitate, audituri de securitate).
Meijer et al. (2012) consideră că pentru aplicații Gov 2.0 de succes, este nevoie de un
management puternic al identității prin politici de securitate, dar sunt și dezavantaje în ceea ce
privește confidențialitatea. Lipsa de protecție pentru datele private și identitatea personală este
un risc important ce diminuează încrederea cetățenilor, dar reducerea acestui risc mărește
încrederea (Colesca, 2009).
În tabelul 3 am prezentat aspectele dominante ale problemelor celor două curente: e-
guvernarea și e-guvernarea 2.0.
Aspectele dominante ale celor două curente
Tabelul 3
Caracteristici E-guvernare E-guvernare 2.0
Factori determinanți
- Servicii publice online
- Digitizarea proceselor
- Tranzacții
- Centrarea pe cetățean
- Comunități online
- Rețele sociale
- Relații între cetățeni
- Open data
Orientarea
- Stat
- Conexiunea utilizatorilor
- Tranzacții financiare
- Orientare tehnologică
- Comunități de cetățeni
- Angajamentul utilizatorilor
- Tranzacții sociale
- Valorizarea datelor și
informațiilor
- Orientarea pe inteligența
colectivă
Valorile și
prioritățile
- Eficiență
- Calitatea serviciilor
- Reforma și controlul statului
- Furnizarea serviciilor
- Deschidere
- Transparență
- Participare
- Responsabilitate
30
Caracteristici E-guvernare E-guvernare 2.0
Mecanisme
dominante
- Inovarea serviciilor TIC
- Transformarea structurilor
guvernamentale
- Schimbarea relațiilor dintre
guvern, cetățeni și companii
- Inovare deschisă generată de
utilizatori
Sfera de întindere - Crearea serviciilor online
front-end
- Rețele publice-private
- Colaborare încrucișată
- Gestionarea și orchestrarea
rețelei de cetățeni, companii,
organizații non-
guvernamentale și agenții
guvernamentale
Abordarea
schimbării
- Schimbare în cadrul
interiorului guvernului
- Schimbarea este condusă
din față (front-end)
- Serviciile online sunt
construite bazat pe procese
existente
- Schimbarea este dinspre
exterior înspre interior
- Serviciile online sunt
construite bazat pe procese
de crowdsourcing
- Deschiderea guvernului
Inițiativele sunt
conduse de
- Abordări bottom-up (de jos
în sus) care țintesc crearea
de aplicații bazate pe TIC
- Date dinspre interior spre
exterior și inovare din
exterior înspre interior
- Integrarea serviciilor bazate
pe TIC (create de cetățeni și
companii)
Exemple de servicii
- Managementul cunoștințelor
- Returnarea taxelor online
- Aplicarea pentru servicii și
burse (granturi)
- Licitații electronice
- Achiziții publice etc.
- Colaborarea încrucișată între
agenții
- Open data
- Vizualizarea datelor și
informațiilor
- Dezbateri publice
- Anchete publice
- Servicii cu participare
democratică
- Consultări turistice
- Depunerea și refolosirea
patentelor
Sursa: Boughzala et al. (2015), adaptare după Janssen & Estevez (2013:5)
31
Capitolul 2. Serviciile de e-guvernare din România în context european
2.1 Indicele de dezvoltare a e-guvernării
Serviciile de e-guvernare sunt unelte esențiale pentru managementul urban. Un nivel mai înalt
al dezvoltării serviciilor de guvernare electronică duce la o mai bună transformare a
interacțiunilor între administrația publică, cetățeni și companii.
Organizația Națiunilor Unite (ONU) exprimă faptul că “indicele de dezvoltare a guvernării
electronice (EGDI) este un indicator compus care este folosit pentru a măsura disponibilitatea
și capacitatea administrațiilor naționale de a utiliza tehnologia informațiilor și a
comunicațiilor (TIC) pentru a furniza servicii publice” (United Nations, 2014). “Indicele
EGDI se bazează pe un sondaj de evaluare expertă a prezenței online a celor 193 de state
membre ale ONU. Acest sondaj evaluează site-urile naționale și modul în care politicile și
strategiile de guvernare electronică sunt aplicate în sectoare generale și specifice pentru
furnizarea serviciilor esențiale” (United Nations, 2014).
Gradul de dezvoltare a guvernării electronice poate fi măsurat prin indicele de dezvoltare a e-
guvernării (EGDI), considerând trei dimensiuni: disponibilitatea și calitatea serviciilor online
(OSI), capacitatea resurselor umane (HCI) și dezvoltarea infrastructurii de telecomunicații
(TII) (United Nations, 2014).
EGDI = (1/3 × OSI) + (1/3 × HCI) + (1/3 × TII) (United Nations, 2014; Alshomrani, 2012)
Indicele OSI (Online Service Index) 2014 este bazat pe un model în patru trepte. Acestea sunt:
servicii emergente de informare, servicii de informare îmbunătățite, servicii tranzacționale și
servicii conectate (United Nations, 2014). Tematica pentru acest indice a cuprins: abordarea
‘whole-of-government’, furnizarea de servicii pe mai multe canale, reducerea decalajului
digital, creșterea utilizării, conceptul de ‘open government’ (guvernare deschisă) și cel de e-
participare (United Nations, 2014).
Indicele HCI (Human Capital Index) 2014 este o medie ponderată a patru indicatori: gradul de
alfabetizare al adulților (1/3); rata de admitere în învățământ (2/9); perioada de școlarizare
(2/9) și perioada medie de școlarizare a adulților (2/9) (United Nations, 2014).
32
Indicele TII (Telecommunication Infrastructure Index) 2014 este o medie aritmetică a cinci
parametri. Aceștia sunt: utilizatori de Internet/100 locuitori; abonamente de telefonie fixă/100
locuitori; abonamente la telefonie mobilă/100 locuitori; abonați broadband fix/100 locuitori,
și abonați broadband wireless/100 locuitori (United Nations, 2014).
2.2 Studiu comparativ al indicatorilor de e-guvernare România - UE
Problema de cercetare
Principala problemă este aceea de a compara indicele EGDI al României cu indicii EGDI ai
celorlalte țări ale Uniunii Europene.
Design-ul cercetării și datele
Cercetarea este exploratorie și se bazează pe un studiu documentar. Am analizat cele șapte
rapoarte de sondaj global ale Națiunilor Unite efectuate pe 193 de țări. Am comparat
principalii indici de e-guvernare și am efectuat o analiză de trend a datelor din anii 2003,
2004, 2005, 2008, 2010, 2012 și 2014. Datele au fost procesate utilizând Microsoft@ Excel
2010.
Rezultate și discuții
Dezvoltarea e-guvernării are unele premise (Stoica, 2009; European Commission, 2015a;
Didraga & Brândaș, 2014):
Indicatori generici:
- Procentul de gospodării cu acces la Internet: 61% (2014);
- Procentul companiilor cu acces la Internet: 85% (2014);
- Procentul populației care utilizează Internetul cel puțin o dată pe săptămână: 48% (2014);
- Procentul gospodăriilor cu o conexiune de bandă largă (broadband): 58% (2014);
- Procentul companiilor cu o conexiune de bandă largă (broadband): 82% (2014);
- Procentul persoanelor care au cumpărat / comandat online în ultimele trei luni: 6%
(2014);
- Procentul companiilor care au primit comenzi online în anul precedent: 7% (2014);
33
Indicatori de e-guvernare:
- Procentul persoanelor care utilizează Internetul pentru: a interacționa cu autoritățile
publice 10%, obținerea de informații 9%, descărcarea formularelor 5%, returnarea de
formulare completate 3% (2014);
- Procentul companiilor care utilizează Internetul pentru: a interacționa cu autoritățile
publice 65%, obținerea de informații 57%, descărcarea formularelor 57%, returnarea de
formulare completate 52% (2013 - nu sunt date pentru 2014 la momentul efectuării
cercetării).
În 2013, 5% din populația României au utilizat Internetul pentru servicii de e-guvernare, în
scădere drastică de la 31% în 2012 și mult sub media UE28 (41%), dar în 2014, se
înregistrează o creștere până la 10% (European Commission, 2015a).
În 2012, 27% din persoanele care au utilizat Internetul, au făcut-o pentru a obține informații
de la autoritățiile publice. În 2013, procentul a scăzut la 4%, dar în 2014, procentul a crescut
până la 9% (European Commission, 2015a).
În 2013, 2% din cetățeni au returnat formulare completate, în scădere de la 4% în 2012 și mult
sub media UE28 de 21%, dar în 2014, a existat o creștere ușoară până la 3% (European
Commission, 2015a).
În figura 4 sunt prezentate valorile indicelui EGDI pentru țările europene.
34
Figura 4. EGDI în Europa
Sursa: United Nations (2014)
România este poziționată în partea de sus a clasamentului cu un indice înalt (între 0.5 și 0.75)
la nivel mondial în 2014 cu o valoare a EGDI de 0.56315. Dar, între țările UE, România este
clasată pe ultimele locuri în ceea ce privește indicele de dezvoltare a e-guvernării în toate cele
șapte sondaje din perioada 2003-2014 (tabelul 4, tabelul 5, figura 4, figura 5 și figura 6).
35
EGDI pentru România, componentele sale și trendul
Tabelul 4
An EGDI OSI HCI TII
2003 0.48278 0.41921 0.88000 0.14914
2004 0.55035 0.60617 0.88000 0.16488
2005 0.57040 0.64230 0.88000 0.18890
2008 0.53830 0.41471 0.90474 0.29920
2010 0.54791 0.41587 0.92260 0.30927
2012 0.60595 0.51633 0.87829 0.42322
2014 0.56315 0.44094 0.81000 0.43854
Trend 0.0054 -0.0085 -0.0032 0.0280
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Indicele global EGDI al României a crescut în 2004, 2005, 2010 și 2012 (cea mai ridicată
valoare: 0.60595), dar a scăzut în 2008 și în 2014. Analiza trendului arată că indicele crește
ușor cu o valoare pozitivă a trendului de 0.0054.
Analiza trendului pentru OSI arată o ușoară scădere cu o valoare de -0.0085. Indicele OSI a
crescut în 2004, 2005, 2010 și 2012, dar a scăzut drastic în 2008 și 2014.
O scădere similară a trendului poate fi observată și la indicele HCI (-0.0032). Acesta a
înregistrat o stagnare la 0.88 între 2003 și 2005. După aceea, acesta a crescut în 2008 și 2010,
a scăzut în 2012 la 0.87829 și a ajuns la nivelul minim în 2014 (0.81).
Analiza trendului pentru indicele TII arată o valoare pozitivă de 0.0280. Indicele TII a crescut
pe toată perioada dintre 2004 și 2014.
36
EGDI pentru România comparativ cu țările UE
Tabelul 5
An Poziția României
(din 28 de țări)
EGDI
pentru
România
Maxim (UE) Minim
(UE) Media (UE)
2003 27 0.48278 0.83967
Suedia
0.47406
Cipru 0.63678
2004 23 0.55035 0.90466
Danemarca
0.51886
Cipru 0.66561
2005 26 0.57040 0.90576
Danemarca
0.54802
Croația 0.68481
2008 28 0.53830 0.91570
Suedia
0.53830
România 0.69280
2010 28 0.54791 0.81466 UK 0.54791
România 0.65469
2012 28 0.60595 0.91249
Olanda
0.60595
România 0.74824
2014 27 0.56315 0.89384
Franța
0.54209
Bulgaria 0.73003
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Figura 5. EGDI pentru România
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
0.000.050.100.150.200.250.300.350.400.450.500.550.600.650.700.750.800.850.900.951.00
2003 2004 2005 2008 2010 2012 2014
EGDI
OSI
HCI
TII
37
Figura 6. EGDI pentru România comparativ cu țările UE
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Se poate observa că deși România are un indice EGDI mediu în 2003 (0.48278) și un indice
EGDI ridicat în perioada 2004 - 2014, poziționarea în cadrul UE este foarte joasă, iar media
EGDI în UE este mult mai ridicată decât valoarea pentru România.
Cele mai mari valori EGDI între 2003 și 2008 sunt pentru Suedia și Danemarca, două țări
nordice care au avut un nivel ridicat al serviciilor online (OSI) și al infrastructurii de
comunicații (TII) (United Nations, 2008; 2005; 2004; 2003). Mai târziu, cel mai ridicat EGDI
se înregistrează în Marea Britanie în 2010 (0.81466) (United Nations, 2010), Olanda în 2012
(0.91249) (United Nations, 2012) și Franța în 2014 (0.89384) (United Nations, 2014).
Franța este poziționată pe primul loc în ceea ce privește furnizarea de servicii online în 2014,
surclasând chiar și Singapore și Coreea de Sud (United Nations, 2014), datorită integrării
serviciilor electronice, utilizării extinse a aplicațiilor mobile și angajamentului de îmbunătățire
continuă a serviciilor publice (United Nations, 2014).
Cel mai scăzut nivel EGDI în 2003 și 2004 este pentru Cipru, din cauza prezenței online
scăzute (United Nations, 2004; 2003). În 2005, Croația a avut un indice de 0.54802, clasându-
se pe ultimul loc în Uniunea Europeană (cu mențiunea că Croația a aderat la UE doar în 2013)
38
deoarece serviciile online oferite nu fuseseră încă justificate, iar e-guvernarea acoperea doar
servicii de bază cum ar fi informații standard despre legi, structura guvernamentală, proiecte
și activități (United Nations, 2005).
Mai târziu, cel mai scăzut nivel EGDI în Uniunea Europeană este înregistrat 3 ani consecutivi
pentru România: 2008: 0.53830 (United Nations, 2008), 2010: 0.54791 (United Nations,
2010) și 2012: 0.60595 (United Nations, 2012). În 2014, Bulgaria s-a clasat pe ultimul loc
între țările UE cu cel mai scăzut nivel al indicelui EGDI: 0.54209 (United Nations, 2014).
În figura 7 este prezentată evoluția indicelui OSI (servicii online) pentru România, cel mai
înalt nivel OSI, cel mai scăzut nivel OSI și media OSI în Uniunea Europeană între 2003 și
2014.
Figura 7. OSI pentru România comparativ cu țările UE
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Cele mai ridicate valori ale indicelui OSI: 2003 (0.77729), 2004 (0.97297), 2005 (0.99615),
2010 (0.7746) și 2012 (0.97385) sunt pentru Marea Britanie, în 2008 (1.00) pentru
Danemarca, și în 2014 (1.00) pentru Franța.
Cele mai scăzute valori ale OSI: 2003 (0.11353) și 2004 (0.23552) sunt pentru Cipru; în 2005
(0.3923) pentru Spania; în 2008 (0.41471) pentru Grecia; în 2010 (0.28888) pentru Italia; în
2012 (0.49019) și 2014 (0.23622) pentru Bulgaria.
În figura 8, am prezentat evoluția indicelui capitalului uman (HCI) pentru România, cel mai
înalt nivel HCI, cel mai scăzut nivel HCI și media HCI în Uniunea Europeană între 2003 și
2014.
39
Figura 8. HCI pentru România comparativ cu țările UE
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Cele mai ridicate valori ale HCI sunt: în 2003 și 2005 pentru Belgia, Finlanda, Olanda, Suedia
și Marea Britanie (0.99); în 2004 pentru Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia și
Marea Britanie (0.99); în 2008 și 2010 pentru Danemarca și Finlanda (0.99333); în 2012
(0.9535) și în 2014 (0.9619) pentru Irlanda.
Cele mai scăzute valori ale HCI sunt: în 2003 pentru Croația, Cipru, Malta și România (0.88);
pentru Malta în 2004 (0.87), în 2005 (0.87), în 2008 (0.85558), în 2010 (0.88703), în 2012
(0.8057), și pentru Cipru în 2014 (0.7828).
În figura 9, am prezentat evoluția indicelui de dezvoltare a infrastructurii de telecomunicații
(TII) pentru România, cel mai înalt nivel TII, cel mai scăzut nivel TII și media TII în Uniunea
Europeană între 2003 și 2014.
40
Figura 9. TII pentru România comparativ cu țările UE
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Cele mai ridicate valori ale TII sunt: în 2003 (0.84563), 2004 (0.85999), 2005 (0.83952), și
2014 (0.88656) pentru Suedia; în 2008 (0.81402) și 2010 (0.7666) pentru Olanda; și în 2012
(0.86437) pentru Luxemburg. Cele mai scăzute valori ale TII sunt pentru România în toate
sondajele: 2003 (0.14914), 2004 (0.16488), 2005 (0.1889), 2008 (0.2992), 2010 (0.30927),
2012 (0.42322), și 2014 (0.43854).
În 2013, doar 41% din populația UE28 au utilizat servicii de e-guvernare, în scădere de la
44% în 2012 (European Commission, 2014b). În prezent, doar 9 din cele 28 de țări depășesc
ținta pentru 2015 de 50%: Danemarca, Olanda, Suedia, Finlanda, Franța, Luxemburg, Austria,
Slovenia și Belgia, și doar 7 țări au înregistrat o creștere a utilizării în 2013 (European
Commission, 2014b).
În România, Italia, Bulgaria, Polonia și Croația, serviciile publice online sunt utilizate de mai
puțin de 25% din populație, cu un progres foarte mic în termeni de recuperare (European
Commission, 2014b).
Potrivit Comisiei Europene (European Commission, 2015b), în 2015, scorul serviciilor
publice digitale a crescut în România (0.31) comparativ cu 2014 (0.27). Cu toate acestea,
utilizarea serviciilor de e-guvernare este în continuare cea mai scăzută din UE, parțial datorită
nivelului scăzut de dezvoltare a serviciilor publice online (European Commission, 2015b).
Țările mai puțin dezvoltate pot beneficia de lecțiile învățate de la cei care au implementat
practici de e-guvernare “confirmate”. Acestea pot evita potențiale riscuri și pot accelera
dezvoltarea serviciilor de e-guvernare (United Nations, 2014).
41
Capitolul 3. Problemele și provocările proiectelor de e-guvernare
3.1 E-guvernarea și provocările ei
E-guvernarea intenționează să “îmbunătățească deciziile guvernului, crescând încrederea în
guvern, sporind transparența și răspunderea guvernului, conciliind dorința publică în era
informației și implicând stakeholderii, inclusiv organizațiile non-guvernamentale, companiile
și cetățenii interesați în maniere noi de a răspunde provocărilor publice” (Gatman, 2011).
Utilizând tehnologia informației și a comunicațiilor, administrația publică poate virtualiza
birourile proprii, devenind astfel disponibilă electronic tuturor părților interesate (Georgescu
& Popescul, 2014).
Gov 2.0, care include tehnologiile Web 2.0 (social media, tehnologii web și mobile), inițiative
de politici transparente și nevoia de deschidere și transparență a cetățenilor creează servicii
electronice care sunt performante și transparente (Bertot et al., 2010, Picazo-Vela et al.,
2012).
Gov 2.0 implică diferite aplicații ale IT-ului în sectorul public (Dixon, 2010). Ca parte a Gov
2.0, social media asigură transparență și creează noi oportunități și provocări (Bertot et al.,
2010).
Din nefericire, corupția creează un mediu viciat pentru organizații, provocările în Gov 2.0
fiind “mai puțin tehnologice” deoarece multe guverne și-au transformat activitățile în unele
mai transparente și sistemele sunt mai deschise, pot fi controlate sau investigate public,
reducându-se astfel corupția (Bertot et al., 2010).
Bertot et al. afirmă că provocările și barierele implementării proiectelor Gov 2.0 pot fi
depășite prin voință politică și tehnologie, TIC-ul creând o “cultură a transparenței și a
deschiderii” (Bertot et al., 2010).
Totuși există noi provocări legate de confidențialitatea utilizatorilor, securitatea și
managementul datelor, accesibilitate, incluziune socială și probleme cu politicile
informaționale atunci când cetățenii și autoritățile publice interacționează prin social media
(Bertot et al., 2012).
Există patru tipuri de cetățeni care utilizează e-guvernarea (Ferro & Molinari, 2010):
- “activiștii” (care răspund la apeluri politice);
- “socializanții” (animatori ai comunităților online și a rețelelor sociale, dar care sunt puțin
interesați sau implicați în politică);
- “conectații” (doar de acasă, care nu utilizează serviciile electronice în mod regulat și care
nu se implică politic);
42
- “deconectații” (cu venituri mici și care nu sunt deloc conectați sau nu utilizează deloc
Internetul).
Boughzala et al. prezintă următoarele provocări și direcții de cercetare Gov 2.0 (Boughzala et
al., 2015):
- Interoperabilitatea infrastructurii și a proceselor;
- Adoptarea utilizatorilor finali și încrederea;
- Furnizarea accesului anonim;
- Interoperabilitea formatului;
- Modelele de business;
- Probleme de calitate;
- Probleme juridice de implementare;
- Corelarea identificării cetățenilor cu problemele de autentificare a datelor;
- Transformarea organizațională;
- Promovarea celor mai bune practici de management de proiect;
- Design orientat către cetățeni;
- Promovarea celor mai bune practici în webdesign.
Există un “echilibru delicat între securitatea națională, libertatea de exprimare, și
transparență” (Dixon, 2010) atunci când se utilizează tehnologiile Web 2.0. De asemenea, este
greu să se echilibreze drepturile angajaților publici cu nevoile agenției sau guvernului de a
menține controlul asupra politicii și a deciziei de diseminare (Dixon, 2010; Ferro & Molinari,
2010).
Mesajele oficiale și informațiile sunt mai ușor să fie difuzate de către autoritățile publice prin
bloguri, tweet-uri și alte unelte social media, dar există multe riscuri de scurgere a
informațiilor care nu sunt destinate publicului.
Cele mai bune practici și studii de cercetare referitoare la Gov 2.0 trebuie să acopere toate
nivelurile de guvernare, deoarece Gov 2.0 trebuie să integreze cunoștințe pentru servicii
guvernamentale și trebuie să conducă cetățenii într-o implicare mai activă în guvernare
(Dixon, 2010).
Ferro și Molinari (2010) evidențiază unele provocări de e-guvernare:
- colaborarea între agențiile guvernamentale;
- social computing;
- deschiderea practicilor guvernamentale și a datelor cu limite clare;
43
- participarea;
- explorarea unor noi forme de management;
- educația, angajamentul civil și alfabetizarea IT.
Există unele schimbări instituționale (provocări organizaționale) atunci când vorbim despre
trecerea de la e-guvernare la Gov 2.0 (Ferro & Molinari, 2010):
- Evoluția de la automatizare la procesele de la inovare din sectorul public;
- Țintirea unei percepții a calității mai bune pentru serviciilor curente;
- Utilizarea unei varietăți de mijloace (inclusiv a tehnologiilor mobile) pentru a comunica
cu utilizatorii on-line de servicii electronice, și abordarea diferențelor ale aplicațiilor
software care apropie nivelul back office de nivelul cetățenilor separat (Gatman, 2011);
- Gestionarea diseminării de informații interne și externe în conformitate cu legile,
regulamentele și politicile interne (Gatman, 2011).
Provocările politice includ (Ferro & Molinari, 2010):
- Utilizarea discuțiilor pe blog ca o sursă de idei, contribuții și propuneri;
- Colectarea, interpretarea și aplicarea voinței politice exprimate de către cetățeni prin
intermediul tehnologiilor Web 2.0;
- Utilizarea seturilor eterogene de metode, instrumente și dispozitive pentru integrarea
categoriilor de cetățeni excluse social în procesul politic.
Există și câteva riscuri pentru proiectele de e-guvernare care provoacă oficialii
guvernamentali să se adreseze optimizării bugetelor și să se concentreze asupra domeniilor
prioritare. Riscurile proiectelor de e-guvernare se împart în mai multe categorii: buget,
utilizatori, management public, complexitate, tehnologice, furnizori și politice (Gatman,
2011).
Atunci când managerii publici se implică în modul în care este implementat Gov 2.0, este
adăugată valoare publică. Din punct de vedere tehnic, un proiect eșuat va afecta autoritățile
publice, dar unul de succes va aduce beneficii companiei care desfășoară proiectul (Gatman,
2011). Potențialul maxim al Gov 2.0 este realizat atunci când schimbarea organizațională
suplimentează schimbarea tehnologică (Lönn & Uppström, 2013).
Conform lui Lönn și Uppström (2013), provocările legate de e-guvernarea 2.0 includ:
- managementul datelor colectate prin tehnologiile Web 2.0;
- reguli clare privind fluxurile de informații;
- echilibru între deschidere și protecția drepturilor cetățenilor prin transparență;
- frica de a pierde controlul și de a crea mai mult de lucru pentru oficialii guvernamentali;
44
- încrederea în surse externe de informații.
Progresul e-guvernării poate fi blocat de eșecuri de leadership, inhibitori financiari, decalajul
și opțiunile digitale, slaba coordonare, lipsa flexibilității locului de muncă și organizaționale,
lipsa încrederii și designul tehnic slab (Vrabie, 2013).
Totuși, transparența și responsabilitatea sunt importante, cetățenii așteaptă mai multă eficiență
și reducerea costurilor din partea guvernului (Montargil, 2010).
Tabelul 6 prezintă provocările e-guvernării propuse de Gil-Garcia și Pardo (2005).
Provocări ale e-guvernării pe categorii
Tabelul 6
Categorie Provocări
Provocări legate de date și informații Calitatea datelor și informațiilor
Provocări ale tehnologiei
informațiilor
Probleme de securitate
Incompatibilitate tehnică
Complexitate tehnică
Abilitățile tehnice și / sau expertiză
Noutăți tehnologice
Provocări organizaționale și
manageriale
Dimensiunea proiectului și complexitatea
Diversitatea organizațională și de utilizatori
Lipsa alinierii între obiectivele organizaționale și
proiectul IT
Obiective mai multe sau aflate în conflict
Rezistența la schimbare
Conflicte de domeniu
Provocări legale și de regulament
Legi și reglementări restrictive
Restricții de buget anuale
Relații interguvernamentale potențiale
Provocări instituționale și de mediu
Probleme de confidențialitate
Aranjamente instituționale (de ex. autonomia
agențiilor)
Competiția sau presiunea politică
Identificarea partenerilor și a contribuției lor
Lecții din experiențe IT trecute
Sursa: Gil-Garcia & Pardo (2005)
Bunele practici pentru o implementare bună a e-guvernării trebuie să considere următoarele
perspective (MCSI, 2015):
- Serviciile publice și legătura dintre ele;
- Platforme de e-guvernare și interfețe;
- Structuri implicate în proces și colaborarea între ele;
45
- Procedurile de lucru pentru dezvoltarea de soluții și gestionarea acestora;
- Sistemul centralizat electronic de autentificare și identificare a utilizatorilor.
O creștere semnificativă a eficienței și transparenței administrației publice trebuie să fie o
prioritate care va contribui la tratarea celor mai mari obstacole în ceea ce privește creșterea
economică și ocuparea forței de muncă (MCSI, 2015).
Meijer et al. rezumă principalele provocări la realizarea e-guvernării 2.0: leadershipul
transformațional, obținerea interesului cetățenilor și dezvoltarea încrederii reciproce (Meijer
et al., 2012).
Proiectele de nivel înalt, care sunt deja verificate, sau care sunt considerate exemple de bună
practică sunt mai ușor de implementat, cu un impact mai mare și mai de succes (Stoica, 2009).
O altă provocare a proiectelor Gov 2.0 este pentru guvern să devină mai centrat pe cetățeni.
Dialogul democratic trebuie să fie oferit prin servicii electronice eficiente din punct de vedere
al costurilor, personalizate și relevante (Blakemore et al., 2010).
Politicienii și factorii de decizie politică trebuie să aplice politici folosind schimbări
organizaționale, strategii, utilizatori și cetățeni (Blakemore et al., 2010). Aceste probleme se
adresează consumatorilor de servicii de e-guvernare în mod indirect (Codagnone & Osimo,
2010).
Investiția în infrastructură atunci când se implementează proiecte Gov 2.0 este esențială
pentru furnizarea de servicii corespunzătoare (Blakemore et al., 2010) și trebuie să se adreseze
în mod direct consumatorilor (Codagnone & Osimo, 2010). Transparența și încrederea sunt
esențiale atunci când se investește în crearea celor mai bune condiții de utilizare a serviciilor
publice electronice (Blakemore et al., 2010).
Provocările e-guvernării în România
Provocările tranziției de la e-guvernare la e-guvernare 2.0 sunt, așa cum le afirmă Sun et al.
(2015):
- E-alfabetizarea și decalajul digital (conștientizare, abilități, înțelegeri și abordări
reflexive);
- Sustenabilitatea și structura costurilor (programe durabile pentru a minimiza costurile);
- Confidențialitate, securitate și încredere (responsabilitatea guvernului pentru informațiile
personale ale cetățenilor);
- Disponibilitate permanentă și conservare (stocarea compactă și convenabilă a
informațiilor);
46
- Educație, marketing și probleme ale forței de muncă (programe, training-uri și investiții
în resurse umane);
- Benchmarking, legi și politici publice (evaluări periodice ale eficienței și impactului);
- Transparență și accesibilitate (participarea activă a părților interesate în guvernare prin
adresarea de întrebări);
- Managementul conținutului (un cadru necesar pentru a da sens datelor disponibile);
- Interoperabilitate (date și informații compatibile);
- Dezvoltarea infrastructurii (a profita de avantajul noilor tehnologii și instrumente de
comunicare).
Cultura națională influențează schimbarea socială în sensul deschiderii și anti-corupției,
transformând aceasta într-o mare provocare (Bertot et al., 2010). În e-guvernarea 2.0,
operațiunile guvernamentale sunt transformate și îmbunătățite folosind instrumente Web 2.0
(Dixon, 2010).
În Grecia, de exemplu, principalele provocări pentru inițiativele deschise guvernamentale au
fost “îmbunătățirea serviciilor publice, creșterea integrității publice și managementul eficient
al resurselor publice” (Karamagioli & Gouscos, 2015). În Iordania, cele mai mari provocări
pentru implementarea e-guvernării au fost: reducerea complexității crescute ale aparatului de
stat și necesitatea unor reforme democratice cu participarea reală a populației (Ciborra &
Navarra, 2005).
Una din cele mai mari provocări în țările europene în ceea ce privește partea tehnică a e-
guvernării a fost “trecerea de la serviciile online parțial la serviciile complet tranzacționale”.
În 2014, “doar 5 din 33 țări au ajuns la un nivel saturat al serviciilor online de bază (comparat
cu 11 la servicii extinse)” (European Commission, 2014a).
În România, una din provocările cele mai importante pentru a implementa cu succes liniile
strategice de dezvoltare din Strategia Națională privind Agenda Digitală 2014-2020 este ca
autoritățile să dezvolte și să implementeze politicile și reglementările potrivite (MCSI, 2015).
În tabelul 7, am identificat principalele provocări ale e-guvernării 2.0 corespunzătoare cu
fiecare linie de acțiune a liniilor strategice de dezvoltare din Strategia Națională privind
Agenda Digitală pentru România 2014-2020.
47
Liniile strategice de dezvoltare, liniile de acțiune corespunzătoare
pentru e-guvernarea 2.0 și principalele provocări
Tabelul 7
Liniile
strategice de
dezvoltare
Linii de acțiune Principalele provocări
Furnizarea de
servicii publice
îmbunătățite
prin utilizarea
e-guvernării 2.0
Definirea perimetrului
informațional al serviciilor
publice
- Sustenabilitatea și structura
costurilor;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Educație, marketing și probleme ale
forței de muncă;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Managementul conținutului;
- Interoperabilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
Implementarea unei structuri
instituționale menite să susțină
implementarea proiectelor de
tip e-guvernare
- Sustenabilitatea și structura
costurilor;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Educație, marketing și probleme ale
forței de muncă;
- Interoperabilitate;
- Transformare organizațională;
- Dezvoltarea infrastructurii.
Promovarea unor standarde mai
înalte, transparenței şi
deschiderii
- E-alfabetizarea și decalajul digital;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Educație, marketing și probleme ale
forței de muncă;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate.
48
Liniile
strategice de
dezvoltare
Linii de acțiune Principalele provocări
Identificarea registrelor
naționale de date şi a
proprietarilor acestora în
vederea asigurării
interoperabilității
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Disponibilitate permanentă și
conservare;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Managementul conținutului;
- Interoperabilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
e-Participare
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Educație, marketing și probleme ale
forței de muncă;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Interoperabilitate.
Interoperabilitate
- E-alfabetizarea și decalajul digital;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Interoperabilitate.
Îmbunătățirea legislației
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate.
Promovarea
adoptării
serviciilor de e-
guvernare
Consolidarea susținerii și
supravegherii instituționale
- Educație, marketing și probleme ale
forței de muncă;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Dezvoltarea infrastructurii.
Promovarea cooperării şi
colaborării cu publicul şi
mediul de afaceri
- E-alfabetizarea și decalajul digital;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate.
49
Liniile
strategice de
dezvoltare
Linii de acțiune Principalele provocări
Implementarea mecanismului
de feedback şi evaluare
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Disponibilitate permanentă și
conservare;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate.
Standardizare
- E-alfabetizarea și decalajul digital;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Educație, marketing și probleme ale
forței de muncă;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate.
e-Identitate
- E-alfabetizarea și decalajul digital;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Interoperabilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
Implementarea portalurilor web
de tip One-Stop-Shop pentru
evenimentele de viață și
extinderea funcționalităților
portalurilor existente
- E-alfabetizarea și decalajul digital;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Transparență și accesibilitate;
- Managementul conținutului;
- Interoperabilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
Optimizarea
utilizării TIC în
cadrul
operațiunilor
guvernamentale
Axare pe achiziții publice
electronice
- Sustenabilitatea și structura
costurilor;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
50
Liniile
strategice de
dezvoltare
Linii de acțiune Principalele provocări
Implementarea unui model de
dezafectare
- Sustenabilitatea și structura
costurilor;
- Benchmarking, legi și politici
publice.
Îmbunătățirea modului de
implementare a serviciilor
publice electronice
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Disponibilitate permanentă și
conservare;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
Promovarea inovației
- E-alfabetizarea și decalajul digital;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Educație, marketing și probleme ale
forței de muncă;
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Dezvoltarea infrastructurii.
Sursa: elaborare proprie după MCSI (2015)
51
Capitolul 4. Managementul riscurilor în e-guvernare
4.1 Riscuri ale e-guvernării
Riscul este “efectul incertitudinii asupra obiectivelor” (ISO, 2009). El poate fi caracterizat
prin referința la probabilitatea ca un eveniment să se întâmple și impactul sau consecințele lui.
Probabilitatea riscului poate fi:
- (1) Deloc probabil: șanse mici sau nule ca riscul să se întâmple;
- (2) Improbabil: șanse mici înspre medii ca riscul să se întâmple;
- (3) Probabil: șanse medii ca riscul să se întâmple;
- (4) Foarte probabil: șanse mari ca riscul să se întâmple;
- (5) Aproape sigur: șanse foarte mari ca riscul să se întâmple.
Consecințele pot fi:
- (1) Neglijabile: cu impact nesemnificativ asupra obiectivelor;
- (2) Minore: efecte mici care pot fi corectate cu efort minim;
- (3) Moderate: câteva obiective sunt afectate;
- (4) Majore: prejudicii importante pentru proiect, buget și/sau furnizarea unor servicii;
- (5) Severe: prejudicii serioase și continue în livrarea serviciilor, buget, sau reputație.
Evaluarea (ratingul) riscului este de fapt, dimensiunea riscului, calculată prin multiplicarea
nivelului probabilității cu nivelul consecințelor (Victorian Government, 2010b), și poate fi:
- risc redus (între 1 și 4);
- risc mediu (între 5 și 12);
- risc înalt (între 15 și 25).
Riscurile informațiilor sunt prezentate în patru categorii (Victorian Government, 2010a):
- Publicarea și managementul informațiilor (PMI): riscuri legate de stocarea,
managementul securizat și publicarea conținutului pentru proiecte Gov 2.0;
- Moderație (M): riscuri legate de publicarea de conținut generat de utilizatori și
managementul acestuia;
52
- Resurse (R): riscuri legate de alocarea resurselor și a personalului în proiecte Gov 2.0;
- Managementul proiectului (MP): riscuri legate de managementul proiectelor și de
măsurarea succesului.
Categoriile de riscuri posibile în proiecte de e-guvernare 2.0 sunt prezentate în tabelul 8.
Categorii de risc în proiecte de e-guvernare 2.0
Tabelul 8
Sub-categoria de risc Riscuri specifice
Categoria de
riscuri ale
informațiilor
Strategice
(riscuri de
sustenabilitate pe
termen mediu sau lung)
ST01. Alegerea necorespunzătoare a “social
media”; MP
ST02. Acțiuni juridice împotriva guvernului. PMI, M
Reputație
(riscuri care
deteriorează percepția
de credibilitate a
stakeholderilor)
R01. Răspunderea juridică (informații care
provoacă prejudicii); PMI, M
R02. Daune de brand (percepția părților cheie
implicate); M
R03. Încălcarea drepturilor de publicare
(drepturile de autor); PMI
R04. Abuz de încredere implicită (decizii
contrare feedback-ului publicului); M
R05. Încălcarea confidențialității (securitatea
informațiilor); PMI
R06. Domeniul de aplicare al confidențialității
informațiilor (un acces mai larg și utilizări
neintenționate de informații publicate);
PMI
R07. Calitatea și integritatea informațiilor
(inexacte sau înlocuite); PMI
R08. Pierderea controlului informațiilor
publicate (nu pot fi șterse sau retrase). PMI
Costuri
(riscuri care provoacă
depășirea bugetului)
C01. Creșterea costurilor de furnizare a
serviciilor (din cauza alocării de resurse
suplimentare, instrumente suplimentare,
instruire, monitorizare, audit etc.);
R
53
Sub-categoria de risc Riscuri specifice
Categoria de
riscuri ale
informațiilor
C02. Costul furnizării de informații (din cauza
formatării, revizuirii, aprobării de informații
etc.).
R
Performanța țintei
(riscuri care împiedică
îndeplinirea
obiectivelor)
T01. Deviere de la obiective principale
(deturnarea sau pierderea controlului
resurselor, angajarea problemelor cu prioritate
scăzută, moderație etc.);
MP
T02. Obținerea avantajelor sau beneficiilor
(lipsa de KPI-uri – indicatori cheie de
performanță).
MP
Termen
(riscuri care provoacă
depășirea termenelor)
SC01. Impactul de business al dependențelor
(proiecte legate sau dependente). MP
Potrivit cu scopul
(riscuri care cauzează
serviciile sau proiectul
să nu livreze scopurile
stabilite)
F01. Deturnarea (deturnarea serviciilor Gov
2.0 de către indivizi sau grupuri); M
F02. Autentificare, identitate și divulgare
(compromiterea furnizării de servicii prin
nedeterminarea adevăratei identități a
participanților).
M
Sursa: elaborare proprie după Victorian Government (2010a, 2010b)
4.2 Model de framework pentru evaluarea riscurilor
Evaluarea riscului apare de obicei în faza de proiectare a proiectului. Cu toate acestea, după ce
proiectul de e-guvernare a fost pus în aplicare, o a doua fază a evaluării este necesară. În a
doua evaluare, se evaluează dacă au fost sau nu atenuate cu succes riscurile și ce acțiune în
curs este necesară. Astfel, cele două componente de evaluare a dimensiunii strategice sunt
managementul riscurilor și al obiectivelor (Esteves & Joseph, 2008).
Având în vedere procesul de management al riscului, activitățile pot fi împărțite în două etape
de bază ale activităților care au legătură între ele, și ar trebui să fie efectuate prin urmare
(Podgoršek, 2004): analiza de risc (evaluarea) și managementul riscului (tratarea/atenuarea).
Managementul riscului implică un nivel ridicat de complexitate, iar rezultatul nu este
întotdeauna conform planului, identificarea riscurilor în proiecte de e-guvernare permite ca
riscurile să fie gestionate (Paquette et al., 2010).
54
Obiectivul acestui capitol este propunerea unui model de evaluare a riscurilor pentru proiectele
de e-guvernare. Framework-ul este bazat pe o abordare multidimensională a evaluării riscurilor.
Prima dimensiune se referă la fazele proiectului, a doua la categoriile de riscuri, iar a treia la
activitățile de management a riscului (tabelul 9). Activitățile de evaluare a riscurilor sunt
procese iterative. Ele se execută în toate fazele proiectului și pentru toate categoriile de riscuri.
Framework pentru evaluarea riscurilor
Tabelul 9
Fazele
proiectului
Categorii
de risc
Inițiere și
planificare Analiză Proiectare Implementare Mentenanță
Man
agem
entu
l riscurilo
r
Managementul
proiectului
Experiența echipei de
proiect
Comunicarea echipei
de proiect
Contextul socio-
cultural
Contextul socio-
economic
Comunicarea cu
cetățenii
Suportul și asistența
pentru cetățeni
Probleme și standarde
tehnice
Securitate și
confidențialitate
Factori juridici
Productivitate pentru
cetățeni și guvern
Constrângeri bugetare
Influența politică
Sursa: elaborare proprie
55
Categoriile de risc incluse în framework sunt: managementul proiectului (Gil-Garcia & Pardo,
2015), experiența echipei de proiect (Al-Khouri et al., 2010), comunicarea echipei de proiect
(Al-Khouri et al., 2010), contextul socio-cultural (Almarabeh & AbuAli, 2010; Al-Khouri et
al., 2010), contextul socio-economic (Esteves & Joseph, 2008), comunicarea cu cetățenii
(Podgoršek, 2004), suportul și asistența pentru cetățeni (Podgoršek, 2004), probleme și
standarde tehnice (Gatman, 2011; Esteves & Joseph, 2008; Al-Khouri et al., 2010), securitate
și confidențialitate (Gil-Garcia & Pardo, 2015; Al-Khouri et al., 2010), factori juridici (Gil-
Garcia & Pardo, 2015; Podgoršek, 2004), productivitate (accesibilitate) pentru cetățeni și
guvern (Podgoršek, 2004), constrângeri bugetare (Gatman, 2011; Esteves & Joseph, 2008; Al-
Khouri et al., 2010), și influența politică (Gil-Garcia & Pardo, 2015; Almarabeh & AbuAli,
2010; Gatman, 2011; Evangelidis, 2004). Evaluarea riscurilor trebuie să aibă loc în fazele
colorate cu roșu, prezentate în tabelul 9. Riscurile sunt evaluate prin probabilitatea lor de
apariție (puțin probabil, moderat și foarte probabil) și impactul acestora (mare, mediu, scăzut)
privind rezultatul proiectului (Didraga, 2013; Podgoršek, 2004). După fiecare activitate
iterativă de evaluare va rezulta un plan de tratare a riscurilor pentru a clasifica și controla
riscurile.
4.3 Managementul riscurilor în proiectele de e-guvernare
Managementul riscurilor este perceput ca un proces central într-o organizație, deoarece
riscurile sunt considerate a avea un efect incert asupra obiectivelor organizației.
Managementul eficace al riscurilor este văzut de manageri ca esențial pentru atingerea
obiectivelor, deoarece el este baza structurii și proceselor de guvernanță (IOS, 2009).
Pentru ca managementul riscurilor să fie performant la nivelul unei organizații, acesta trebuie
să respecte următoarele principii (IOS, 2009):
a) Managementul riscurilor creează valoare și o protejează.
Managementul riscurilor contribuie la atingerea demonstrabilă a obiectivelor, îmbunătățirea
performanței managementului de proiect și creșterea eficienței operațiunilor, a guvernanței și
a reputației.
b) Managementul riscurilor este parte integrantă a tuturor proceselor din organizație.
Managementul riscurilor nu este o activitate independentă de activitățile principale și
procesele din organizație, inclusiv planificarea strategică și toate procesele de management de
proiect și de management al schimbării.
c) Managementul riscurilor contribuie la luarea deciziilor.
Managementul riscurilor ajută decidenții să facă alegeri în cunoștință de cauză, să prioritizeze
acțiunile și să distingă între diferite căi de acțiune.
d) Managementul riscurilor se adresează explicit incertitudinilor.
Managementul riscurilor ia în considerare în mod explicit incertitudinea, natura incertitudinii
și modul în care poate fi abordată.
e) Managementul riscurilor este sistematic, structurat și la timp.
O abordare sistematică, la timp și structurată a managementului riscurilor contribuie la
eficiența proceselor și la rezultate consistente, comparabile și fiabile.
f) Managementul riscurilor este bazat pe cea mai bună informație disponibilă.
Intrările proceselor de management al riscului sunt bazate pe surse informaționale ca: date
istorice, experiență, feedback-ul stakeholderilor, observare, previziune și judecata experților.
Totuși, decidenții trebuie să se informeze și să ia în considerare orice limitări ale datelor, sau a
posibilelor divergențe între experți.
g) Managementul riscurilor este adaptat și personalizat.
56
Managementul riscurilor este aliniat la contextul intern și extern al organizației și la profilul
riscurilor.
h) Managementul riscurilor ia în considerare factorul uman și cultural.
Managementul riscurilor recunoaște capabilitățile, percepțiile și intenții oamenilor interni și
externi care pot facilita sau împiedica atingerea obiectivelor organizației.
i) Managementul riscurilor este transparent și incluziv.
Implicarea adecvată și la timp a stakeholderilor și, în particular, a decidenților din toate
nivelurile organizației asigură că managementul riscurilor rămâne relevant și actual.
Implicarea permite stakeholderilor să fie reprezentați în mod adecvat și să le fie luate în
considerare părerile în determinarea criteriilor de risc.
j) Managementul riscurilor este dinamic, iterativ și sensibil la schimbare.
Managementul riscurilor răspunde la schimbare. Pe măsură ce apar evenimente interne și
externe, contextul și cunoștințele se schimbă, are loc monitorizarea și revizuirea riscurilor,
apar riscuri noi, unele se schimbă și altele dispar.
k) Managementul riscurilor facilitează îmbunătățirea continuă în organizație.
Organizațiile ar trebui să dezvolte și să implementeze strategii de îmbunătățire a maturității
managementului riscurilor alături de toate celelalte aspecte ale organizației.
4.3.1 Proiectele de e-guvernare
Proiectele de e-guvernare trebuie să fie proiectate și desfășurate în așa fel încât să ofere
beneficiile preconizate pentru servicii de calitate pentru cetățeni și întreprinderi (Evangelidis,
2004). Pentru a fi de succes, proiectele de e-guvernare trebuie să câștige încrederea agențiilor,
între guverne, precum și cu întreprinderile, ONG-urile și cetățenii (Almarabeh & AbuAli,
2010). Încrederea în serviciile de e-guvernare este sporită în mod direct de percepția mai mare
asupra credibilității tehnologice și organizaționale a cetățenilor, de calitatea și utilitatea
serviciilor de e-guvernare, de experiența pe Internet și de tendința de a avea încredere
(Colesca, 2009).
Proiectele de implementare a e-serviciilor sunt în mod inerent complexe (Evangelidis, 2004),
și în timp ce e-guvernarea include încă interacțiuni electronice de guvern-la-guvern (G2G);
guvern-la-business (G2B), și de guvern-la-consumator (G2C), trebuie să avem în vedere o
abordare multi-stakeholder a proiectelor de e-guvernare (Națiunile Unite, 2014). Gatman
consideră că părțile active interesate (stakeholders) semnifică orice actor care are un rol în
identificarea, comunicarea, dezvoltarea, îmbunătățirea și utilizarea soluțiilor e-guvernare
(Gatman, 2011). Managerii publici trebuie să se implice în mod activ ca stakeholderi, nu doar
ca utilizatori de informație; proiectele de e-guvernare ratează obiectivele și devin redundante,
se pierd resurse valoroase, și le lipsește interoperabilitatea, deoarece părțile interesate nu sunt
implicate suficient (Gatman, 2011). Implicarea cu succes a stakeholderilor poate crea mediul
care va sprijini comunitățile în dezvoltarea capacităților și a resurselor TIC în funcție de
nevoile lor specifice în administrația publică activă și funcțională (Gatman, 2011).
Stoica face o clasificare a proiectelor de e-guvernare (Stoica, 2009):
a) din punctul de vedere al funcționalității / implementării în măsură de
realizare/disponibilitate:
1. proiecte implementate;
2. proiecte pilot;
3. proiecte pilot abandonate;
b) din punctul de vedere al succesului implementării:
57
1. proiecte de succes;
2. proiecte eșuate;
3. proiecte noi (neverificate);
c) proiecte premiate:
1. proiecte premiate la nivel internațional;
2. proiecte considerate modele de bună practică la nivel internațional.
Stoica dă și exemple de proiecte de succes (Stoica, 2008, 2009): Sistemul Electronic de
Achiziții Publice (SEAP) (www.e-licitatie.ro) – un proiect românesc de e-guvernare de succes
având în vedere impactul financiar și numărul de utilizatori. Proiectul a făcut parte din
Programul Guvernamental 2009-2013 Strategia eRomania (European Commission, 2015a).
Stoica consideră că este mai ușor, mai de impact și mai de succes să se implementeze proiecte
individuale cu grad înalt, deja verificate și considerate exemple de bune practică la nivel
internațional (Stoica, 2009).
Evaluarea proiectelor de e-guvernare trebuie să fie făcută luând în considerare următoarele
dimensiuni: strategică, tehnologică, organizațională, economică, operațională și a serviciilor
(Esteves & Joseph, 2008).
Proiectele de e-guvernare au rolul de a spori disponibilitatea, interactivitatea și accesibilitatea
informațiilor pentru cetățeni și companii prin utilizarea avansată a tehnologiei informației.
Aceste proiecte sunt expuse la diferite riscuri. Complexitatea riscurilor de e-guvernare
necesită o analiză detaliată a lor. Există mai multe categorii de riscuri, iar riscurile pot fi
clasificate după impactul pe care l-ar putea avea: mare, mediu sau mic. Aplicarea procedurilor
și tehnicilor de managementul riscurilor reduce acest impact asupra succesului proiectului.
Proiectele de e-guvernare implică oameni, procese și tehnologie (Al-Khouri et al., 2010). În
particular, ele se confruntă cu provocări multiple și complexe (Gil-Garcia & Pardo, 2015) și
se confruntă cu mai multe obstacole care împiedică în cele din urmă potențialul lor de a oferi
beneficiile intenționate cetățenilor (Al-Khouri et al., 2010). Blocajele sau elementele de
rezistență poate fi: aspecte tehnice; standarde și cadre necorespunzătoare; inițiative care sunt
în conflict; probleme de coordonare; probleme de securitate și confidențialitate; constrângeri
bugetare; și abilități inadecvate, conștientizarea și decalajul digital (Al-Khouri et al., 2010).
Evangelidis enumeră riscurile posibile care pot fi experimentate în proiecte de e-guvernare:
predicția incertă a intervalului de timp, costuri crescute și întârzieri, decizii greșite,
dependența de tehnologie, riscurile de securitate și riscurile imprevizibile legate de natura TIC
(Evangelidis, 2004).
Evaluarea ex-ante (pre-implementare) a valorii proiectelor de e-guvernare este de obicei
realizată prin evaluarea riscurilor sau analiza de risc (Esteves & Joseph, 2008).
4.3.2 Managementul riscurilor în proiectele de e-guvernare 2.0
Riscurile și managementul riscului influențează succesul proiectelor IT generice (Didraga,
2013). Efectele managementului riscului în proiecte IT cuprind: crearea de conștientizare,
stabilirea încrederii și stabilirea priorităților, clarificarea așteptărilor, crearea acceptării și
angajamentului, contribuind astfel la o probabilitate de succes mai mare a proiectelor IT
(Didraga, 2013).
Evaluarea eficientă și eficace a riscurilor poate determina succesul sau eșecul proiectelor de e-
guvernare (Esteves & Joseph, 2008).
58
Principalele procese de management al riscurilor specifice proiectelor sunt conturate în
ghiduri sau standarde elaborate de institutele specializate în managementul proiectelor sau în
managementul riscurilor, precum și de asociațiile profesionale din domeniu. Cele mai
importante sunt:
- Ghidul PMBoK;
- Ghidul PRAM;
- Standardul ISO31000:2009;
- Metodologia PRINCE2;
- Standardul IRM.
Aceste abordări au o structură etapizată, specifică, reprezentată în tabelul 10.
Principalele abordări ale procesului de management al riscului
Tabelul 10
Abordări ale procesului de management al riscului
ETAPE PMBoK PRAM ISO
31000:2009 PRINCE2 IRM
Identificarea
riscurilor
Planificarea
procesului de
management
al riscului
Definire
Stabilirea
contextului Identificare Identificare Concentrare
Identificare Identificare Identificare
Analiza și
evaluarea
riscurilor
Analiza
calitativă
Structurare
Analiza
riscurilor Estimare
Analiza
riscurilor Atribuire
Estimare
Analiza
cantitativă Evaluare Evaluare Evaluare Raportare
Planificarea
răspunsului și
tratarea
riscurilor
Planificarea
răspunsului Planificare
Tratarea
riscurilor Monitorizare Tratare
Monitorizarea
și controlul
răspunsului la
riscuri
Monitorizare
și control Gestionare
Monitorizare
și revizuire
Comunicare
și consultare
Acțiuni de
răspuns
Raportarea
riscului
rezidual;
Monitorizare
Sursa: elaborare proprie după Simion (2008:127)
59
În cele ce urmează, am propus o cercetare a managementului riscurilor în proiectele de e-
guvernare din România.
Problema de cercetare
Principala problemă în acest context este propunerea unui plan de management al riscurilor
pentru liniile de acțiune în e-guvernare din liniile strategice de dezvoltare ale Agendei
Digitale pentru Romania 2014-2020.
Design-ul cercetării
Propunerea de plan de management al riscurilor trebuie să se încadreze în liniile de acțiune
din liniile strategice de dezvoltare și include identificarea, evaluarea și tratarea riscurilor.
Cercetarea este teoretică și este bazată pe literatura de specialitate existentă.
Obiectivele planului
Prima fază a planului include: definirea riscurilor, evaluarea în funcție de probabilitate de
apariție și consecințele manifestării lor și apoi, clasificarea riscurilor după categorii.
Următoarea fază este codificarea fiecărui risc și integrarea lui în categoriile de risc al
informațiilor (vezi capitolul 4.1).
Ultima fază a planului este aceea de a integra identificarea riscurilor (după cod) și procedurile
specifice necesare de tratare sau diminuare a riscurilor în liniile de acțiune din liniile
strategice de dezvoltare pentru e-guvernarea 2.0 din Strategia Națională privind Agenda
Digitală pentru România 2014-2020 publicată de Ministerul pentru Societatea Informațională
(MCSI, 2015).
Tabelul 11 prezintă riscurile posibile ale Gov 2.0 și procedurile sau acțiunile de
tratare/diminuare a riscurilor pentru proiecte care sunt dezvoltate în liniile de dezvoltare și de
acțiune strategice pentru e-guvernarea 2.0 (Didraga, 2015).
60
Liniile strategice de dezvoltare, liniile corespunzătoare de acțiune
pentru e-guvernarea 2.0, riscurile posibile și măsurile de răspuns
Tabelul 11
Liniile strategice
de dezvoltare Linii de acțiune
Riscuri
Gov 2.0
posibile
Măsuri de tratare (răspuns)
a riscurilor
Furnizarea de
servicii publice
îmbunătățite prin
utilizarea e-
guvernării 2.0
Definirea perimetrului
informațional al
serviciilor publice
- Nu este cazul
Implementarea unei
structuri instituționale
menite să susțină
implementarea
proiectelor de tip e-
guvernare
- Nu este cazul
Promovarea unor
standarde mai înalte,
transparenței şi
deschiderii
R08
- Controale de management al
ciclului de viață al
conținutului.
F01
- Conștientizarea și
monitorizarea contribuțiilor
utilizatorilor și utilizării site-
urilor.
F02
- Niveluri adecvate de
autentificare și dovada
identității utilizatorului.
Identificarea registrelor
naționale de date şi a
proprietarilor acestora în
vederea asigurării
interoperabilității
T01
- Stabilirea priorităților,
politici de control și estimarea
corectă a resurselor.
T02
- Definirea indicatorilor de
performanță (KPI) pentru
succesul proiectelor.
- Asigurarea disponibilității
instrumentelor pentru
măsurarea obiectivelor.
e-Participare R03 - Controale de securitatea și
publicarea informațiilor.
61
Liniile strategice
de dezvoltare Linii de acțiune
Riscuri
Gov 2.0
posibile
Măsuri de tratare (răspuns)
a riscurilor
R04 - Solicitarea de feedback
pentru serviciile implementate.
R05 - Controale de securitatea
informațiilor.
C01 - Estimarea exactă a costurilor
cu resursele. C02
SC01
- Estimarea exactă a alocării
timpului pentru personal și a
termenului pentru feedback.
F01 - Monitorizarea adecvată a
contribuțiilor utilizatorilor.
F02
- Niveluri adecvate de
autentificare și dovada
identității utilizatorului.
Interoperabilitate
ST01
- Pregătirea și cercetarea
adecvată în ceea ce privește
opțiunile social media.
ST02
- Controale de securitate a
informațiilor și publicarea de
conținut adecvat.
T01
- Stabilirea priorităților,
politici de control și estimarea
corectă a resurselor.
T02
- Definirea indicatorilor de
performanță (KPI) pentru
succesul proiectelor.
- Asigurarea disponibilității
instrumentelor pentru
măsurarea obiectivelor.
Îmbunătățirea legislației
R01 - Controale de securitatea și
publicarea informațiilor.
R02 - Post-moderare a serviciului și
feedback.
62
Liniile strategice
de dezvoltare Linii de acțiune
Riscuri
Gov 2.0
posibile
Măsuri de tratare (răspuns)
a riscurilor
Promovarea
adoptării serviciilor
de e-guvernare
Consolidarea susținerii și
supravegherii
instituționale
- Nu este cazul
Promovarea cooperării şi
colaborării cu publicul şi
mediul de afaceri
R03 - Controale de securitatea și
publicarea informațiilor.
R04 - Solicitarea de feedback
pentru serviciile implementate.
R05 - Controale de securitate a
informațiilor.
Implementarea
mecanismului de
feedback şi evaluare
R04 - Solicitarea de feedback
pentru serviciile implementate.
R07 - Controale de securitate și de
clasificare a informațiilor.
T02
- Definirea indicatorilor de
performanță (KPI) pentru
succesul proiectelor.
- Asigurarea disponibilității
instrumentelor pentru
măsurarea obiectivelor.
SC01
- Estimarea exactă a alocării
timpului pentru personal și a
termenului pentru feedback.
Standardizare
T01
- Stabilirea priorităților,
politici de control și estimarea
corectă a resurselor.
T02
- Definirea indicatorilor de
performanță (KPI) pentru
succesul proiectelor.
- Asigurarea disponibilității
instrumentelor pentru
măsurarea obiectivelor.
63
Liniile strategice
de dezvoltare Linii de acțiune
Riscuri
Gov 2.0
posibile
Măsuri de tratare (răspuns)
a riscurilor
e-Identitate
F01 - Monitorizarea adecvată a
contribuțiilor utilizatorilor.
F02
- Niveluri adecvate de
autentificare și de dovadă a
identității.
Implementarea
portalurilor web de tip
One-Stop-Shop pentru
evenimentele de viață și
extinderea
funcționalităților
portalurilor existente
C01
- Estimarea exactă a costurilor
cu resursele.
C02
Optimizarea
utilizării TIC în
cadrul
operațiunilor
guvernamentale
Axare pe achiziții
publice electronice
R01 - Controale de securitatea și
publicarea informațiilor.
R05 - Controale de securitate a
informațiilor.
R06 - Controlul clasificării
informațiilor confidențiale
R07 - Controale de securitate și de
clasificare a informațiilor.
R08
- Controale, politici și
proceduri ale managementului
ciclului de viață al
informațiilor.
C02 - Estimarea exactă a costurilor
cu resursele.
T01
- Stabilirea priorităților,
politici de control și estimarea
corectă a resurselor.
F02
- Niveluri adecvate de
autentificare și dovada
identității utilizatorului.
64
Liniile strategice
de dezvoltare Linii de acțiune
Riscuri
Gov 2.0
posibile
Măsuri de tratare (răspuns)
a riscurilor
Implementarea unui
model de dezafectare
C01 - Estimarea exactă a costurilor
cu resursele. C02
T02
- Definirea indicatorilor de
performanță și măsurarea
obiectivelor în mod constant .
Îmbunătățirea modului
de implementare a
serviciilor publice
electronice
- Nu este cazul
Promovarea inovației
C01
- Estimarea exactă a costurilor
cu resursele. C02
Sursa: elaborare proprie după MCSI (2015) și Victorian Government (2010a, 2010b)
65
Concluzii
Implementarea și adoptarea e-guvernării în România a început cu pași mici, dar a ajuns la un
grad ridicat de performanță datorită infrastructurii IT, a specialiștilor IT foarte bine pregătiți, a
legislației actualizate cu cerințele din Uniunea Europeană și a câtorva proiecte
guvernamentale ambițioase.
E-guvernarea în România a beneficiat de asemnea de procesul de integrare a României în
Uniunea Europeană.
Sunt câteva măsuri de care trebuie să se țină cont pentru a îmbunătăți serviciile de e-guvernare
din care cetățenii, companiile și instituțiile publice să poată beneficia.
E-guvernarea asistă autoritățile publice în dezvoltarea politicilor și reglementărilor pentru a
face față noilor provocări ale tehnologiei.
E-guvernarea înseamnă inovare, transformare, comunicare, transparență, colaborare și
participare, mai puțină birocrație și mai puțină corupție.
Proiectele de e-guvernare din România trebuie să corespundă cerințelor liniilor strategice de
dezvoltare din Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2014-2020:
- România trebuie să furnizeze servicii publice îmbunătățite prin utilizarea e-guvernării 2.0;
- Entitățile publice trebuie să crească nivelul de adoptare a serviciilor de e-guvernare;
- Autoritățile publice trebuie să optimizeze utilizarea tehnologiei pentru operațiuni
guvernamentale performante.
Pentru a îndeplini întregul său potențial, e important ca întinderea inițiativei e-guvernării 2.0
să nu fie limitată la o definire restrictivă a serviciilor publice tranzacționale pe Internet, dar ar
trebui să însemne o abordare transformațională activată prin utilizarea tehnologiei informației
pentru a oferi servicii publice mai bune de către guvern, în timp ce sunt implicați și cetățenii
săi, și sunt sprijinite operațiunile guvernului.
Furnizarea de servicii electronice de încredere rezultate din proiecte de e-guvernare 2.0 de
succes înseamnă abordarea diferitelor provocări precum: transparență și accesibilitate,
infrastructură tehnologică, interoperabilitate, adoptarea utilizatorilor finali, confidențialitatea,
securitatea și încrederea cetățenilor, actualizarea politicilor, legilor și reglementărilor, și
transformarea organizațională.
Dezvoltarea serviciilor de e-guvernare crește performanța sectorului public prin utilizarea
66
tehnologiei informației și a comunicațiilor pentru a furniza informații către cetățeni, companii
și agenții publice.
Am examinat dezvoltarea e-guvernării în România și am comparat-o cu celelalte țări ale
Uniunii Europene.
Comparația indicatorilor este bazată pe cele șapte rapoarte de sondaj global ale Națiunilor
Unite efectuate între 2003 și 2014 pe 193 de țări.
Indicele EGDI (E-Government Development Index) are trei dimensiuni: disponibilitatea
serviciilor online, capacitatea resurselor umane și infrastructura de telecomunicații.
România este poziționată în partea de sus a clasamentului cu un indice înalt (între 0.5 și 0.75)
la nivel mondial în 2014 cu o valoare a EGDI de 0,56315. Totuși, între țările UE, România
este clasată pe ultimele locuri în cele toate șapte sondaje.
Cele mai recente date (2014) arată o asimetrie considerabilă privind furnizarea de servicii
online. Decalajul dintre cele mai mari și cele mai mici scoruri pe servicii online între diferitele
etape ale dezvoltării serviciilor electronice este semnificativ, chiar dacă unele țări au
înregistrat progrese în mai multe domenii.
Multe țări au un scor redus al indicelui OSI (servicii online) în 2014. Totuși, odată cu evoluția
tehnologiei, accesul îmbunătățit la infrastructura de telecomunicații a facilitat dezvoltarea
serviciilor de e-guvernare în unele țări, dar, în general, țările cele mai avansate (Danemarca,
Olanda, Marea Britanie, Suedia, Luxemburg, Finlanda, Franța, Austria) au continuat să lase în
urmă țările mai puțin dezvoltate în ceea ce privește furnizarea de servicii online (România,
Bulgaria, Slovacia, Cipru, Croația).
Cetățenii pot avea următoarele beneficii: acces îmbunătățit la informații, furnizarea de servicii
electronice avansate, management guvernamental eficient, interacțiune îmbunătățită cu
autoritățile, în primul rând datorită dezvoltării tehnologiei informațiilor și comunicațiilor în
sectorul public. Astfel, guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a îmbunătăți serviciile
electronice.
Multe țări au o cantitate mare de informații publicate online, chiar mai mult decât simple
website-uri pentru a furniza portaluri web naționale ca și punct de pornire pentru a accesa
servicii guvernamentale.
Țările în curs de dezvoltare ar trebui să își dezvolte serviciile tranzacționale și mijloacele
electronice de implicare a cetățenilor în consultarea publică și chiar de luare a deciziilor.
67
Țările mai puțin dezvoltate (inclusiv România) ar trebui să se concentreze pe creșterea
alfabetizării avansate, pe prezența online extensivă a serviciilor guvernamentale, pe acces
îmbunătățit, în mod special la cel de bandă largă (broadband), prin eforturi naționale și
cooperare internațională.
E-guvernarea poate fi un instrument fundamental pentru dezvoltarea și stabilitatea economică
a României. Furnizarea de servicii de e-guvernare eficiente asigură o transparență a diferitelor
sisteme în România, ca și achizițiile publice, educația, sănătatea și protecția socială. România
are oportunitatea de a dezvolta servicii publice electronice prin utilizarea de cunoștințe
rezultate din experiența altor țări europene mult mai dezvoltate și mai stabile din punct de
vedere economic.
Luând în considerare strategiile Uniunii Europene, investițiile în infrastructura IT, în educație
și continua transformare și adaptare a serviciilor publice online, se va putea constata un
progres al e-guvernării în România, dar și la nivelul altor țări din Uniunea Europeană.
Proiectele de e-guvernare sunt eforturile complexe. Ele necesită planificare strategică și
aplicarea activităților de management al riscului pentru a minimiza riscurile și pentru a furniza
servicii electronice cu succes pentru cetățeni, companii și alte autorități publice.
Provocările impuse de apariția unor riscuri trebuie să fie depășite prin managementul
riscurilor. Un pas important în managementul riscurilor este activitatea de evaluare a
riscurilor. Efectuarea evaluării riscurilor în timpul fazelor unui proiect este un proces
continuu, care duce la o înțelegere clară a strategiei și provocărilor proiectului.
Proiectele de e-guvernare implică persoane diferite, multe procese, și tehnologie înaltă. Ca
orice alt proiect IT, proiectele de e-guvernare trebuie să includă o strategie de management al
riscului bazat pe un cadru standard (framework), făcând rezultatele transparente pentru părțile
interesate (stakeholderi). Guvernele trebuie să aplice metode de control și planuri de atenuare
a riscurilor pentru a crește încrederea cetățenilor în utilizarea serviciilor electronice.
Proiectele de succes care sunt deja verificate și considerate exemple de bună practică au
depins de strategiile de management al riscului.
Cadrul (framework-ul) propus în capitolul 4.2 poate fi aplicat pentru a spori eficiența
serviciilor furnizate utilizatorilor de către guvern. Evaluarea riscurilor prin cadrul
(framework-ul) propus creează conștientizare, acceptare, stabilește încredere, stabilește
priorități și clarifică așteptările.
68
Limita modelului propus este că nu a fost testat în practică, dar își poate găsi aplicabilitatea în
diferite zone din sectorul public, continuarea cercetărilor empirice fiind necesară pentru a
valida framework-ul.
Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2014-2020 include un domeniu
de acțiune în ceea ce privește e-guvernarea. Toate proiectele viitoare de e-guvernare trebuie să
se conformeze liniilor strategice de dezvoltare și să se încadreze în liniile de acțiune ale
Strategiei Naționale.
E-guvernarea în România a evoluat de la primii pași mici la începutul anilor 2000, la noul
concept de e-guvernare 2.0 care include tehnologiile Web 2.0.
E-guvernarea 2.0 trebuie să fie implementată datorită transformărilor culturale și de
comportament în interacțiunile dintre guverne și utilizatorii de servicii electronice. Proiectele
de e-guvernare 2.0 folosesc instrumente și tehnici de social media pentru a-și îndeplini
obiectivele.
Gov 2.0 este condusă de comunitate, conținutul este generat și dezvoltat de utilizatori, este
deschis publicului și se bazează pe colaborare, furnizând servicii mai bune și îndeplinind mai
multe cerințe din partea utilizatorilor.
Aceasta implică faptul că procesele care implementează servicii noi trebuie să ia în calcul
aplicarea managementului riscurilor (identificare, evaluare, tratare/răspuns) ca o activitate
obligatorie pentru a face față riscurilor și problemelor (strategice, de reputație, de costuri, de
țintă, de termen, de scop).
Am propus un plan de management al riscurilor pentru viitoarele proiecte care se vor alinia
liniilor strategice de dezvoltare prin: furnizarea de servicii publice îmbunătățite folosind e-
guvernarea 2.0, creșterea adoptării serviciilor de e-guvernare de către utilizatori și optimizarea
utilizării tehnologiei în operațiunile administrației publice și a guvernului.
Serviciile noi și moderne furnizate prin proiecte de e-guvernare 2.0 care aplică managementul
riscurilor vor aduce o îmbunătățire a modului în care cetățenii și companiile relaționează cu
guvernul și vor crește utilizarea lor.
69
SURSE BIBLIOGRAFICE
Al-Khouri, A.M., Al-Mazrouie, N. & Bommireddy, M. (2010). “A Strategy Framework For
the Risk Assessment And Mitigation For Large E-Government Projects”, International
Journal of Managing Value and Supply Chains, 1(2), 36-43.
Almarabeh, T. & AbuAli, A. (2010). “A General Framework for E-Government: Definition
Maturity Challenges, Opportunities, and Success”, European Journal of Scientific
Research, 39(1), 29-42.
Alshomrani, S. (2012). “A Comparative Study on United Nations E-Government Indicators
between Saudi Arabia and USA”, Journal of Emerging Trends in Computing and
Information Sciences, 3(3), 411-420.
Bannister, F. & Connolly, R. (2015). “The great theory hunt: Does e-government really have
a problem?”, Government Information Quarterly, 32, 1-11.
Bertot, J.C., Jaeger, P.T. & Grimes, J.M. (2010). “Using ICTs to create a culture of
transparency: E-government and social media as openness and anti-corruption tools for
societies”, Government Information Quarterly, 27, 264-271.
Bertot, J.C., Jaeger, P.T. & Hansen, D. (2012). “The impact of polices on government social
media usage: Issues, challenges, and recommendations”, Government Information
Quarterly, 29, 30-40.
Blakemore, M., McDonald, N., Hall, N. & Jucuite, R. (2010). “Delivering citizen-centric
public services through technology-facilitated organisational change” (Chapter 2), in
Nixon, P.G., Koutrakou, V.N., Rawal, R (Ed.), Understanding E-Government in Europe
– Issues and Challenges (pp. 19-37), Routledge, Abingdon, ISBN 978-0-415-46799-5.
Bonsón, E., Torres, L., Royo, S. & Flores, F. (2012). “Local e-government 2.0: Social media
and corporate transparency in municipalities”, Government Information Quarterly, 29,
123-132.
Boughzala, I., Janssen, M. & Assar, S. (2015). “E-Government 2.0: Back to Reality, a 2.0
Application to Vet” (Chapter 1) in I. Boughzala, M. Janssen, Assar S. (Ed.), Case
Studies in e-Government 2.0 - Changing Citizen Relationships (pp. 1-14), Online:
Springer International Publishing Switzerland, ISBN 978-3-319-08081-9 (eBook).
Ciborra, C. & Navarra, D.D. (2005). “Good governance, development theory, and aid policy:
Risks and challenges of e-government in Jordan”, Information Technology for
Development, 11(2), 141-159.
Codagnone, C. & Osimo, D. (2010). “Beyond i2010: E-Government current challenges and
future scenarios” (Chapter 3) in Nixon, P.G., Koutrakou, V.N., Rawal, R (Ed.),
Understanding E-Government in Europe – Issues and Challenges (pp. 38-55),
Routledge, Abingdon, ISBN 978-0-415-46799-5.
Colesca, S. E. & Dobrica, L. (2008a). “E-government Adoption in Romania”, International
Journal of Social, Management, Economics and Business Engineering, 2(6), 75-79.
Colesca, S. E. & Dobrica, L. (2008b). “Adoption and Use of E-Government Services: The
Case of Romania”, Journal of Applied Research and Technology Journal of Applied
Research and Technology, 6(3), December 2008, 204-217.
70
Colesca, S. E. (2009), “Increasing E-Trust: A Solution to Minimize Risk in E-Government
Adoption”, Journal of Applied Quantitative Methods 4(1), 31-44, ISSN: 1842-4562.
Didraga, O. & Brândaș, C. (2014). “Study on the E-Government State of Play in Romania”,
Proceedings of the Multidisciplinary Academic Conference on Economics, Management
and Marketing (MAC-EMM 2014), December 5-6, 2014, Prague, Czech Republic.
Didraga, O. & Brândaș, C. (2015). “Comparative Study on E-Government Indicators between
Romania and the European Union”, Informatica Economica Journal, 19(1), 67-76.
Didraga, O. (2013). “The Role and the Effects of Risk Management in IT Projects Success”.
Informatica Economica Journal, 17(1), 86-98.
Didraga, O. (2015). “Risk Management in Future Romanian E-Government 2.0 Projects”,
Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad - Economic Sciences, 15(3), 11-22.
Dixon, B. (2010). “Towards E-Government 2.0: An Assessment of Where E-Government 2.0
is and Where It Is Headed”, Public Administration & Management, 15(2), 418-454.
Esteves, J. & Joseph, R.C. (2008). “A comprehensive framework for the assessment of
eGovernment projects”, Government Information Quarterly, 25, 118-132.
European Commission (2013). eGovernment in Romania 2013, Retrieved from
http://ec.europa.eu/information_society/newsroom/cf/dae/document.cfm?doc_id=2244
Accessed 16 January 2015.
European Commission (2014a). Delivering the European Advantage? ‘How European
Governments can and should benefit from innovative public services’ - eGovernment
Benchmark – May 2014, Luxembourg: Publications Office of the European Union,
ISBN 978-92-79-38052-5.
European Commission (2014b), Digital Agenda Scoreboard 2014 - Romania, Retrieved from
http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/scoreboard/romania Accessed 18 March 2015.
European Commission (2015a), eGovernment in Romania, Edition 12.0 - eGovernement
Factsheets, January 2015, Retrieved from
https://joinup.ec.europa.eu/sites/default/files/egov_in_romania_-_january_2015_-
_v.12.0_final.pdf Accessed 21 March 2015.
European Commission (2015b). DESI 2015 Country Profiles - Romania, published on 19
February 2015, Retrieved from
http://ec.europa.eu/newsroom/dae/document.cfm?doc_id=8774 Accessed 21 March
2015.
Evangelidis, A. (2004). “FRAMES – A Risk Assessment Framework for e-Services”,
Electronic Journal of e-Government, 2(1), 21-30.
Ferro, E. & Molinari, F. (2010). “Framing Web 2.0 in the Process of Public Sector
Innovation: Going Down the Participation Ladder”, European Journal of ePractice, 9,
1-15, ISSN: 1988-625X.
Gatman, A. (2011). “e-Government – Assisting Reformed Public Administration in
Romania”, Romanian Journal of Economics, 32, 1(41), 216-242.
Georgescu, M. & Popescul, D. (2014). “The uncertainty of using Web 2.0 Technologies in E-
Government development. Romania’s Case”, Procedia Economics and Finance, 15,
769-776.
71
Gil-Garcia, J.R. & Pardo, T.A. (2005). “E-government Success Factors: Mapping Practical
Tools to Theoretical Foundations”, Government Information Quarterly, 22, 187-216.
International Organization of Standardization (2009). ISO 31000: 2009. Risk Management
principles and guidelines, Geneva, Switzerland.
Janssen, M. & Estevez, E. (2013). “Lean government and platform-based governance: Doing
more with less”, Government Information Quarterly, 30(1), S1-S8.
Karokola, G.R. (2012). A Framework for Securing e-Government Services - Doctoral Thesis
in Computer and Systems Sciences at Stockholm University, Sweden 2012
Karamagioli, E. & Gouscos, D. (2015). “In the Quest of Opened-Up Governmental Policies in
Greece: Challenges and Recommendations” (Chapter 6) in Boughzala, I., Janssen, M.,
Assar S. (Ed.), Case Studies in e-Government 2.0 - Changing Citizen Relationships (pp.
87-101), Online: Springer International Publishing Switzerland, ISBN 978-3-319-
08081-9 (eBook).
Khalil, O.E.M. (2011). “E-Government Readiness: Does national culture matter?”,
Government Information Quarterly, 28, 388-399.
Lönn, C-M. & Uppström, E. (2013). “Government 2.0 Challenges in Swedish Public Sector”,
eChallenges e-2013 Conference Proceedings, IIMC International Information
Management Corporation, 1-8, ISBN: 978-1-905824-40-3.
MCSI (2015). Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020 –
Februarie 2015, Retreieved from
http://www.mcsi.ro/CMSPages/GetFile.aspx?nodeguid=0617c1d7-182f-44c0-a978-
4d8653e2c31d Accessed 10 April 2015.
Meijer, A.J., Koops, B.-J., Pieterson, W., Overman, S. & ten Tije, S. (2012). “Government
2.0: Key Challenges to Its Realization”, Electronic Journal of E-Government, 10(1), 59-
69.
Montargil, F. (2010). “E-Government and government transformation: technical interactivity,
political influence and citizen return” (Chapter 4) in Nixon, P.G., Koutrakou, V.N.,
Rawal, R (Ed.), Understanding E-Government in Europe – Issues and Challenges (pp.
38-55), Routledge, Abingdon, ISBN 978-0-415-46799-5.
Nam, T. (2014). “Determining the type of e-government use”, Government Information
Quarterly, 31, 211-220.
OECD - International Telecommunication Union (2011). “M-Government: Mobile
Technologies for Responsive Governments and Connected Societies”, OECD
Publishing, Retrieved from http://dx.doi.org/10.1787/9789264118706-en Accessed 10
February 2015.
Paquette, S., Jaeger, P.T. & Wilson, S.C. (2010). “Identifying the Security Risks Associated
With Governmental Use of Cloud Computing”, Government Information Quarterly, 27,
245-253.
Podgoršek, M. (2004). “Risk assessment of e-service projects”, 4th Working Seminar on
Performance auditing, April 20 - 21, Moscow, Russia.
Picazo-Vela, S., Gutiérrez-Martínez, I. & Luna-Reyes L.F. (2012). “Understanding risks,
benefits, and strategic alternatives of social media applications, in the public sector”,
Government Information Quarterly, 29, 504-511.
72
Savoldelli, A., Codagnone, C. & Misuraca, G. (2014). “Understanding the e-government
paradox: Learning from literature and practice on barriers to adoption”, Government
Information Quarterly, 31, S63-S71.
Simion, C.-P. (2008). Perfecționarea managementului proiectelor în condiții de risc, A.S.E.
București.
Stoica, O. (2008). “Romanian E-Government between Success and Failure”, Retrieved from
http://www.nispa.org/conf_paper_detail.php?cid=16&p=1253&pid=166 Accessed 15
January 2015.
Stoica, O. (2009). “E-Government Implementation in Romania. From National Success to
International Example”, Retrieved from
http://www.nispa.org/conf_paper_detail.php?cid=17&p=1549&pid=166 Accessed 21
March 2015.
Sun, P.-L., Ku, C.-Y. & Shih, D.-H. (2015). “An implementation framework for E-
Government 2.0”, Telematics and Informatics, 32, 504-520.
Teșu, M.D. (2012). “Developing E-Government for Better Public Services Within European
Union”, Theoretical and Empirical Researches in Urban Management, 7(2), May 2012,
79-88.
United Nations (2003). UN Global E-Government Survey 2003, UN New York, Retrieved
from http://unpan3.un.org/egovkb/portals/egovkb/Documents/un/2003-
Survey/unpan016066.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2004). UN Global E-Government Readiness Report 2004 – Towards Access
for Opportunity, UN New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/portals/egovkb/Documents/un/2004-Survey/Complete-
Survey.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2005). UN Global E-Government Readiness Report 2005 – From E-
Government to E-Inclusion., UN New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2005-Survey/Complete-
survey.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2008). UN E-Government Survey 2008 – From E-Government to Connected
Governance, ISBN: 978-92-1-123174-8, UN New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/portals/egovkb/Documents/un/2008-
Survey/unpan028607.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2010). UN E-Government Survey 2010 – Leveraging E-Government at a
Time of Financial and Economic Crisis, ISBN: 978-92-1-123183-0, UN New York,
Retrieved from http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2010-
Survey/Complete-survey.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2012). UN E-Government Survey 2012 – E-Government for the People,
ISBN: 978-92-1-123190-8, United Nations New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2012-Survey/Complete-
Survey.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2014). UN E-Government Survey 2014 – E-Government for the Future We
Want, ISBN: 978-92-1-123198-4, United Nations New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2014-Survey/E-
Gov_Complete_Survey-2014.pdf Accessed 16 March 2015.
73
Victorian Government - Department of Premier and Cabinet (2010a). Government 2.0
Projects in VPS: an introduction to managing risk, Retrieved from
http://www.vic.gov.au/blog/social-media-guides/government-2-0-projects-vps-
introduction-managing-risk/ Accessed 20 April 2015.
Victorian Government - Department of Premier and Cabinet (2010b). Victorian Public
Service – Government 2.0 Risk Register and Management Plan, Retrieved from
http://www.vic.gov.au/blog/social-media-guides/victorian-public-service-government-
2-0-risk-register-management-plan/ Accessed 20 April 2015.
Vrabie, C. (2013). “E-Government Challenges in Romania”, Retrieved from
http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2233349 Accessed 12 May 2015.
http://www.e-guvernare.ro;
74
Lista tabelelor și figurilor
Tabelul 1. Serviciile de e-guvernare în România ………………………………………… 13
Tabelul 2. Tehnologiile și platformele pentru e-guvernarea 2.0 …………………………. 27
Tabelul 3. Aspectele dominante ale celor două curente (e-guvernare și e-guvernare 2.0). 29
Tabelul 4. EGDI pentru România, componentele sale și trendul ………………………… 35
Tabelul 5. EGDI pentru România comparativ cu țările UE ……………………………… 36
Tabelul 6. Provocări ale e-guvernării pe categorii ……………………………………….. 43
Tabelul 7. Liniile strategice de dezvoltare, liniile de acțiune corespunzătoare
pentru e-guvernarea 2.0 și principalele provocări……………………………
47
Tabelul 8. Categorii de risc în proiecte de e-guvernare 2.0 ……………………………… 52
Tabelul 9. Framework pentru evaluarea riscurilor ………………………………………. 54
Tabelul 10. Principalele abordări ale procesului de management al riscului …………..... 58
Tabelul 11. Liniile strategice de dezvoltare, liniile corespunzătoare de acțiune
pentru e-guvernarea 2.0, riscurile posibile și măsurile de răspuns …………..
60
Figura 1. Performanța e-guvernării în funcție de prioritățile de politici în România ……. 22
Figura 2. Utilizatorii de e-guvernare și Performanța guvernului în România …………… 23
Figura 3. Performanța e-guvernării în România - indicatorul ‘Evenimentele de viață’ …. 25
Figura 4. EGDI în Europa ………………………………………………………………... 34
Figura 5. EGDI pentru România …………………………………………………………. 36
Figura 6. EGDI pentru România comparativ cu țările UE ……………………………….. 37
Figura 7. OSI pentru România comparativ cu țările UE …………………………………. 38
Figura 8. HCI pentru România comparativ cu țările UE ………………………………… 39
Figura 9. TII pentru România comparativ cu țările UE ………………………………….. 40
