+ All Categories
Home > Documents > Managementul Operational - Curs 3

Managementul Operational - Curs 3

Date post: 18-Jan-2016
Category:
Upload: hatache-kakashi
View: 42 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
Description:
Managemetul oprational - Curs
47
SPECIALIZAREA: MANAGEMENT, ANII II+IV CURS NR. 3 + 4 PROGRAMAREA PRODUCŢIEI INDUSTRIALE BAZA NORMATIVĂ A PROGRAMĂRII PRODUCŢIEI 3.1 TIPUL DE PRODUCŢIE ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA MANAGEMENTULUI OPERAŢIONAL AL PRODUCŢIEI 3.2 LOTUL DE FABRICAŢIE – NORMATIV IMPORTANT AL MANAGEMENTULUI OPERAŢIONAL AL PRODUCŢIEI DE SERIE 3.2.1 Lotul de fabricaţie –noţiune,factori care influenţează mărimea sa 3.2.2 Lotul optim în cazul produselor care parcurg mai multe stadii de prelucrare 3.2.3 Lotul optim în cazul produselor care parcurg un singur stadiu de prelucrare 3.2.4 Lotul optim în cazul în care perioada de consum este sensibil mai mare decât perioada de fabricaţie 3.2.5 Lotul optim luând în considerare cheltuielile de stocaj sau de posesie şi ritmul zilnic al vânzărilor 3.2.6 Lotul optim în cazul fabricaţiei de piese necesare montajului de produse finite 3.2.7 Determinarea frecvenţei optime a lansării loturilor în fabricaţie 3.2.8 Periodicitatea lansării loturilor în fabricaţie 1
Transcript
Page 1: Managementul Operational - Curs 3

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT, ANII II+IVCURS NR. 3 + 4

PROGRAMAREA PRODUCŢIEI INDUSTRIALE BAZA NORMATIVĂ A PROGRAMĂRII PRODUCŢIEI

3.1 TIPUL DE PRODUCŢIE ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA MANAGEMENTULUI OPERAŢIONAL AL PRODUCŢIEI

3.2 LOTUL DE FABRICAŢIE – NORMATIV IMPORTANT AL MANAGEMENTULUI OPERAŢIONAL AL PRODUCŢIEI DE SERIE

3.2.1 Lotul de fabricaţie –noţiune,factori care influenţează mărimea sa3.2.2 Lotul optim în cazul produselor care parcurg mai multe stadii de

prelucrare3.2.3 Lotul optim în cazul produselor care parcurg un singur stadiu de

prelucrare3.2.4 Lotul optim în cazul în care perioada de consum este sensibil

mai mare decât perioada de fabricaţie3.2.5 Lotul optim luând în considerare cheltuielile de stocaj sau de

posesie şi ritmul zilnic al vânzărilor3.2.6 Lotul optim în cazul fabricaţiei de piese necesare montajului de

produse finite 3.2.7 Determinarea frecvenţei optime a lansării loturilor în fabricaţie 3.2.8 Periodicitatea lansării loturilor în fabricaţie

1

Page 2: Managementul Operational - Curs 3

CAPITOLUL III

PROGRAMAREA PRODUCŢIEI INDUSTRIALE -BAZA NORMATIVĂ A PROGRAMĂRII PRODUCŢIEI

3.1 TIPUL DE PRODUCŢIE ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA MANAGEMENTULUI OPERAŢIONAL AL PRODUCŢIEI

Managementul operaţional al producţiei este într-o mare măsură influenţat de tipul de producţie existent în cadrul fiecărei verigi structurale de fabricaţie. Acest lucru impune determinarea tipului de producţie pentru fiecare loc de muncă, atelier sau secţie pentru a alege metoda de management cea mai eficientă.

În literatura de specialitate sunt formulate mai multe metode, care pot fi grupate în metode cantitative şi metode calitativ-cantitative.

O metodă cantitativă de apreciere a tipului de producţie este şi aceea care se bazează pe indicatorul „numărul de obiecte - operaţie” (No) ce se execută la un loc de muncă. În raport cu mărimea acestui indicator, determinat în mod experimental, tipul de producţie este apreciat astfel:

No = 1 - tip de producţie de masă;2 ≤ No ≤ 6 - tip de producţie de serie mare;6 < No ≤ 10 - tip de producţie de serie mijlocie;

10< No ≤ 20 - tip de producţie de serie mică; No > 20 - tip de producţie individuală.

Un astfel de indicator măsoară exact tipul de producţie numai în două cazuri: • când la un loc de muncă se execută continuu un singur obiect-operaţie; • când la un loc de muncă se execută mai multe obiecte-operaţie ale căror volume de muncă sunt repartizate uniform în fondul său de timp maxim disponibil.

În afara acestor două cazuri, în practică poate fi întâlnit şi cazul referitor la executarea pe un loc de muncă a mai multor obiecte-operaţii, ale căror volume de muncă sunt repartizate neuniform în fondul său de timp maxim disponibil. În aceste situaţii, cu o mai mare frecvenţă în practică, indicatorul „număr de obiecte-operaţie” nu mai permite o apreciere exactă a tipului de producţie.

Înlăturarea acestor deficienţe impune utilizarea unui indicator sintetic, care, incluzând toate cazurile particulare, să permită o caracterizare unitară a tipului de producţie. În acest context, un astfel de indicator trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:• să înregistreze o valoare minimă când fondul de timp necesar executării unei operaţii, la un reper, ocupă întregul fond de timp disponibil al unui loc de muncă;

2

Page 3: Managementul Operational - Curs 3

• valoarea indicatorului să depindă de ponderea timpului necesar executării volumului fizic (programului de producţie) din fiecare reper în fondul de timp maxim disponibil al unui loc de muncă;• valoarea indicatorului să crească corelat cu numărul obiectelor-operaţie care se execută la un loc de muncă.

Un asemenea indicator, care întruneşte aceste cerinţe, poate fi stabilit dacă fundamentarea lui se face pe baza relaţiei de calcul a entropiei informaţionale, introdusă pentru prima dată de către Claude Shannon în anul 1948.

Pentru cazul concret al stabilirii tipului de producţie, indicatorul poate fi prezentat sub forma următoarei relaţii:

; (3.1)

unde: - reprezintă coeficientul tipului de producţie;

pi - ponderea timpului necesar executării volumului fizic (programului de producţie) al reperului i în fondul de timp disponibil maxim al locului de muncă;

n - numărul de repere care se execută la un loc de muncă. Ponderea timpului necesar executării programului de producţie al reperului i în fondul de timp maxim disponibil al locului de muncă se determină cu relaţia:

(3.2)

unde: ti – reprezintă durata normată de execuţie a operaţiei reperului i , minute/bucată;qi – volumul producţiei reperului i , bucăţi;Fd max – fondul de timp maxim disponibil al locului de muncă, în minute.

Pentru determinarea tipului de producţie la nivel de atelier şi secţie poate fi utilizat coeficientul mediu al tipului de producţie ( ), calculat ca o medie aritmetică conform relaţiei:

, (3.3)

unde:

Ktpij - reprezintă coeficientul tipului de producţie al locului de muncă i din atelierul (secţia) j ;

3

Page 4: Managementul Operational - Curs 3

Fd maxij – fondul de timp maxim disponibil al locului de muncă i din atelierul (secţia) j ;

m – numărul locurilor de muncă din atelierul (secţia) j .Determinarea tipului de producţie se face în funcţie de limitele

coeficientului tipului de producţie determinat cu relaţiile de mai sus, astfel:

0,0000 ≤ Ktp < 0,2864 - tip de producţie de masă;0,2864 ≤ Ktp < 2,5872 - tip de producţie de serie mare;2,5872 ≤ Ktp < 3,3220 - tip de producţie de serie mijlocie; 3,3220 ≤ Ktp < 4,3220 - tip de producţie de serie mică; Ktp > 4,3220 - tip de producţie individuală.

În continuare, să urmărim modul cum au fost stabilite limitele pentru tipul de producţie în masă şi de serie mare, pentru celelalte tipuri de producţie ele fiind stabilite într-un mod similar.

Astfel, în cazul tipului de producţie de masă Ktp=0, deoarece . Dacă se are în vedere că în tipul de producţie de masă poate fi încadrat şi cazul executării la un loc de muncă a două obiecte-operaţie, în care un reper deţine 95% iar al doilea 5% din fondul de timp maxim disponibil, atunci se poate lua ca limită superioară pentru tipul producţiei de masă valoarea entropiei care corespunde repartiţiei p1 = 0,95 şi p2 = 0,05. În acest caz, coeficientul tipului de producţie se obţine astfel:

Ktp = - 0,95∙ log2 0,95 - 0,05 ∙ log2 0,05

Logaritmii în baza 2 pot fi rezolvaţi utilizând formula de schimbare a bazei logaritmului, astfel:

Aşadar, , iar

Deci,

Această valoare a coeficientului Ktp va constitui şi limita inferioară a tipului de producţie de serie mare. Limita superioară a acestui tip de producţie va fi dată de cazul unei reparaţii a şase obiecte-operaţie pentru care coeficientul tipului de producţie este egal cu 2,5872 .

4

Page 5: Managementul Operational - Curs 3

În timp, tipul de producţie se poate schimba, datorită creşterii volumului de produse care deplasează tipul de producţie spre cel de masă,cât şi datorită scăderii timpilor de operaţie, ca urmare a specializării utilajelor, introducerii tehnicilor noi, etc., care acţionează în sensul deplasării tipului de producţie către producţia de serie mică.

Din acest motiv, periodic, este necesară recalcularea tipului de producţie, pentru a alege formele şi metodele adecvate de organizare a producţiei şi pentru a modifica utilajele, echipamentele tehnologice, regimurile de lucru, etc.

Determinarea corectă a tipului de producţie are o importanţă deosebită, întrucât datele furnizate sunt folosite de organele de specialitate şi cele de decizie, atât în stabilirea unor elemente tehnice, cât şi în organizarea producţiei.

În ceea ce priveşte influenţa tipului de producţie asupra managementului operaţional al producţiei,aceasta se realizează prin nomenclatura de fabricaţie şi forma de organizare spaţială a fabricaţiei.

Analizând nomenclatura de fabricaţie, se pot evidenţia următoarele aspecte:- în condiţiile producţiei de masă, de serie mare şi mijlocie, managementul

operaţional are un grad de complexitate mai redus, datorită faptului că stabilirea nomenclaturii sortimentelor şi organizarea produselor, sub raport constructiv şi tehnologic, creează posibilitatea organizării producţiei după principiul liniei de fabricaţie în flux şi a elaborării unor grafice standard de programare a producţiei;

- pentru producţia individuală şi de serie mică, managementul operaţional este foarte complex mai ales în condiţiile individuale, în care fiecare loc de muncă se încarcă cu diverse repere a căror execuţie nu se mai repetă la intervale de timp neregulate.

Problemele care trebuie rezolvate în acest caz se referă la încărcarea locurilor de muncă, stabilirea secvenţelor optime de prelucrare şi determinarea priorităţilor pentru introducerea în execuţie a diferitelor comenzi.

În ceea ce priveşte forma de organizare spaţială a fabricaţiei este necesar a se avea în vedere următoarele aspecte:- în secţiile şi atelierele de producţie în care utilajele sunt amplasate pe grupe de

maşini, unde fiecare grupă are de executat un număr relativ mare de repere şi produse faţă de liniile tehnologice asemănătoare, managementul producţiei este complex. Problemele care se cer a fi soluţionate vizează îndeosebi corelarea capacităţii grupelor de maşini cu încărcarea şi sincronizarea activităţii grupelor de maşini cu termenele de începere şi încheiere ale executării operaţiilor tehnologice, în vederea predării la timp a semifabricatelor şi reperelor la secţia următoare;

- în cazul amplasării utilajelor în ordinea fluxului tehnologic, când fiecare reper se execută în totalitate pe o linie tehnologică şi unde e necesar un singur consum de timp de pregătire a lansării în fabricaţie, execuţia şi asigurarea urmăririi îndeplinirii programului se reduce simţitor, fapt care simplifică în mare măsură munca de programare a producţiei.

3.2 LOTUL DE FABRICAŢIE – NORMATIV IMPORTANT AL MANAGEMENTULUI OPERAŢIONAL AL PRODUCŢIEI DE SERIE

5

Page 6: Managementul Operational - Curs 3

3.2.1 Lotul de fabricaţie – noţiune,factori care influenţează mărimea sa Lotul de fabricaţie reprezintă cantitatea de produse identice (semifabricate, piese, subansamble, ansamble etc.) lansate simultan în fabricaţie, care se prelucrează pe aceleaşi locuri de muncă şi care consumă un singur timp de pregătire – încheiere.

Un loc esenţial în desemnarea categoriei de lot de fabricaţie îl ocupă timpul de pregătire – încheiere, al cărui conţinut constă în: timpul pentru emiterea documentaţiei de lansare; timpul pentru aprovizionarea executanţilor cu cele necesare producţiei ( piese,

semifabricate, S.D.V. – uri ); timpul pentru instruirea muncitorilor sau pentru studierea de către aceştia a

documentaţiei tehnice; timpul necesar pentru reglarea utilajelor şi montarea pe acestea a unor noi

dispozitive; timpul pentru executarea uneia sau mai multor piese de probă; timpul pentru predarea lucrărilor executate şi pentru aducerea locului de muncă la

starea iniţială a fabricaţiei.Această categorie de timp generează o serie de cheltuieli de pregătire –

încheiere a fabricaţiei, a căror cuantificare este strict necesară pentru determinarea lotului de fabricaţie. În cadrul acestora se includ: cheltuielile cu salariile reglorilor, care deţin ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor de pregătire – încheiere a fabricaţiei, cheltuielile aferente lansatorilor, considerate convenţional - constante în raport cu mărimea lotului, şi cheltuielile generate de emiterea şi multiplicarea documentaţiei de lansare, determinate prin observări instantanee.

Importanţa şi locul determinării mărimii loturilor de fabricaţie rezidă, în principal, din următoarele aspecte:- în funcţie de mărimea lotului de fabricaţie se stabilesc toţi ceilalţi parametri ai

managementului activităţii de producţie, cum sunt: durata ciclului de fabricaţie, mărimea medie a stocurilor de producţie neterminată din cadrul secţiilor şi intersecţii, mărimea perioadei de repetare a loturilor de fabricaţie;

- mărimea loturilor condiţionează gradul de folosire a capacităţilor de producţie, viteza de rotaţie a mijloacelor circulante şi eficienţa folosirii lor;

- lucrul pe bază de loturi reprezintă o necesitate obiectivă pentru producţia de serie, determinată de devansarea ritmului de consum sau de livrare de către timpul de fabricaţie, de respectarea principiului paralelismului în execuţie şi cerinţele eficienţei economice. Lotizarea permite, de asemenea, asigurarea beneficiarilor în mod ritmic şi continuu cu produsele cerute;

- lotizarea fabricaţiei este posibilă în condiţiile celor trei tipuri de producţie. Astfel, în cazul producţiei individuale, lotizarea apare ţinând cont de faptul că un singur produs cuprinde mai multe repere identice sau repere identice ce se folosesc la produse diferite, iar în cazul producţiei de serie mare lotizarea este determinată de numărul relativ mare de sortimente care se fabrică în cantităţi mari. Dar producţia de serie mijlocie constituie domeniul tipic al lotizării fabricaţiei, în condiţiile producerii unor sortimente variate în cantităţi relativ mari .

6

Page 7: Managementul Operational - Curs 3

Asupra mărimii loturilor de fabricaţie acţionează factori cu tendinţe contradictorii, structuraţi astfel: factori externi întreprinderii şi factori interni întreprinderii .

În grupa factorilor externi întreprinderii se includ aceia care se referă la: realizarea unui volum de producţie într-o perioadă determinată, potrivit cerinţelor

pieţei; situaţia aprovizionării tehnico – materiale.

Factorii care acţionează în cadrul celei de-a doua grupe se pot clasifica astfel: factori de natură tehnică (procese tehnologice folosite, complexitatea constructivă

a proceselor etc.); factori de natură organizatorică (gradul de organizare a fluxului de fabricaţie,

capacitatea utilizată a utilajelor etc.); factori de natură financiară (nivelul mijloacelor circulante imobilizate , pierderile

cauzate de imobilizări etc.).În general, factorii de natură tehnică au tendinţa de a creşte mărimea lotului de

fabricaţie, pe când cei de natură financiară au tendinţa de a reduce mărimea lotului de fabricaţie.

Dacă se face abstracţie de natura factorilor care acţionează asupra mărimii loturilor, aceştia se mai pot grupa astfel: factori care cer mărirea loturilor de fabricaţie, cum sunt: reducerea cheltuielilor de

pregătire – încheiere a fabricaţiei pe unitatea de produs, folosirea raţională a capacităţilor de producţie, creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea calităţii produselor;

factori care cer reducerea mărimii lotului de fabricaţie, referitori la: reducerea ciclului de fabricaţie, reducerea imobilizărilor, livrarea produselor către beneficiari la intervale mici şi în cantităţi reduse;

factori care dimensionează strict mărimea lotului de fabricaţie, care includ: durata de folosinţă a S.D.V.- urilor între două reascuţiri succesive, capacitatea mijloacelor de transport, precum şi capacitatea de producţie de care dispune secţia, atelierul sau locul de muncă.

3.2.2. Lotul optim în cazul produselor care parcurg mai multe stadii de prelucrare

În determinarea mărimii optime a loturilor de fabricaţie se pot utiliza mai multe criterii, printre care: criteriul economic, criteriul tehnico – economic, criteriul disponibil sau – în condiţiile în care utilizarea unuia din criteriile anterioare nu conduce la efecte economice suficient de favorabile pentru întreprindere – se poate apela şi la criterii ce vor fi prezentate ulterior.

Criteriul economic

7

Page 8: Managementul Operational - Curs 3

Dimensionarea loturilor de fabricaţie după criteriul economic constă în stabilirea mărimii optime a acestora, ce conduce la un cost unitar minim. În modelul de optimizare a mărimii lotului sunt evidenţiaţi numai factorii care au un rol important în evoluţia costurilor, el evidenţiind principalele corelaţii dintre aceştia.

După acest criteriu, se consideră că asupra mărimii loturilor acţionează următorii factori:- cheltuielile de pregătire – încheiere a fabricaţiei;- cheltuielile cu imobilizarea mijloacelor circulante;- programul de producţie.

a) Cheltuielile de pregătire – încheiere a fabricaţiei ( )

Aceste cheltuieli au caracterul şi influenţa cheltuielilor convenţional – constante, urmărirea lor făcându-se prin corelarea cu volumul producţiei.

Cheltuielile de pregătire – încheiere a fabricaţiei pe unitate de produs ( ) se exprimă astfel:

(3.4)

unde: reprezintă mărimea lotului de fabricaţie.Grafic, evoluţia cheltuielilor de pregătire – încheiere a fabricaţiei pe unitatea de

produs are loc după o hiperbolă echilaterală (fig.3.1).

Fig.3.1 Evoluţia cheltuielilor de pregătire – încheiere unitare

În cazul a două mărimi ale lotului de fabricaţie şi ( < ) cheltuielile de pregătire – încheiere a fabricaţiei pe unitatea de produs sunt:

(3.5)

8

L1 L2

y1

y2

Page 9: Managementul Operational - Curs 3

,

iar economia unitară din adoptarea fabricaţiei pe loturi de mărimi este:

(3.6)

sau (3.7)

adică, la o majorare a lotului de fabricaţie, de la L1 la L2, se înregistrează o economie la cheltuieli cu lucrările de pregătire - încheiere.

Economia totală va fi:

(3.8)

unde: reprezintă cantitatea de produse din programul anual al întreprinderii.

b) Cheltuielile cu imobilizarea mijloacelor circulante

Perioada de imobilizare a mijloacelor circulante generează cheltuieli specifice care acţionează ca pierderi pentru procesul de producţie .

Cheltuielile cu imobilizarea mijloacelor circulante sunt direct proporţionale cu mărimea lotului de fabricaţie , după cum se observă în fig.3.2

În figura de mai sus, a reprezintă coeficientul unghiular al dreptei pierderilor. Pierderea din imobilizarea unui lot de producţie va fi:

(3.9)

9

0

10

20

30

40

50

60

0 10 20 30 40 50 60L

y'

L1 L2 L

y‘11

y2

‘2

Pierderi din imobilizarea unei unităţi de produs

y=ax

y‘

Fig.3.2 Evoluţia cheltuielilor cu imobilizarea mijloacelor circulante

Page 10: Managementul Operational - Curs 3

unde: - reprezintă valoarea mijloacelor circulante imobilizate;- durata medie a imobilizărilor (ore, zile etc.);- pierderea care rezultă din imobilizarea unei unităţi

monetare pe o perioadă de 1 an.

Mărimea se determină astfel:

(3.10)

unde: - reprezintă costul unei unităţi de produs până la intrarea în fabricaţie; - costul prelucrării (salarii directe plus cheltuieli indirecte, exclusiv cheltuielile de pregătire – încheiere a fabricaţiei ).

Mărimea se determină după relaţia:

(3.11)

Rezultă că pierderea va fi dată de relaţia:

(3.12)

Dacă ţinem seama că într-un an se fabrică loturi

, (3.13)

rezultă că pierderea totală aferentă producţiei fabricată pe un an este:

(3.14)

sau

(3.15)

10

Page 11: Managementul Operational - Curs 3

Lucrând cu două loturi de mărimi şi , pierderile care se înregistrează sunt:

(3.16)

(3.17)

Economia, ca urmare a reducerii mărimii lotului la va fi:

(3.18)

În baza acestor calcule preliminare, referitoare la cheltuielile de pregătire – încheiere a fabricaţiei şi la pierderile care rezultă din imobilizarea mijloacelor circulante, se poate aprecia că pentru obţinerea unei unităţi de produs se fac următoarele cheltuieli:

(3.19)

unde: reprezintă cheltuiala cu materia primă/produs; - salariul pe unitatea de produs; - cheltuieli de regie unitare.

Derivând funcţia , care cuantifică costul unei unităţi de produs în funcţie de mărimea lotului , şi egalând rezultatul cu zero, se obţine valoarea minimă a cheltuielilor de producţie:

(3.20)

sau

(3.21)

adică:

11

Page 12: Managementul Operational - Curs 3

,

de unde rezultă mărimea optimă a lotului de fabricaţie :

(3.22)

În cazul în care pentru unele repere durata de fabricaţie este mică, ca în cazul pieselor mărunte executate pe maşini de mare randament, funcţia este:

(3.23)

unde: reprezintă costul unei unităţi de produs şi include cheltuielile iniţiale şi cele de prelucrare. În aceste condiţii, procedând în mod asemănător pentru calculul mărimii optime a lotului de fabricaţie, se obţine:

sau

astfel că mărimea lotului optim va fi:

(3.24)

Când fabricaţia unui produs este concentrată într-un semestru sau trimestru, formulele de optimizare devin:

12

Page 13: Managementul Operational - Curs 3

, (3.25)

respectiv:

(3.26)

Aceste modificări aduse relaţiei de calcul se explică prin faptul că factorul îşi

reduce valoarea la , respectiv .

În afară de metoda analitică de determinare a mărimii optime a lotului de fabricaţie, se poate utiliza şi metoda grafică,reprezentată în fig.3.3.

Curbele din fig.3.3 au următoarele semnificaţii: reprezintă costul materiei prime pe produs; S – salariul pe unitatea de produs; r – cheltuieli indirecte (regie) pe produs, exclusiv cheltuielile de pregătire –

încheiere a fabricaţiei;

- cheltuielile cu pregătirea – încheierea fabricaţiei pe unitatea de produs;

- pierderea din imobilizarea mijloacelor circulante; Y – rezultanta, care cumulează toate curbele de mai sus.

Pentru determinarea, în mod operativ, pe cale grafică a mărimii loturilor de fabricaţie se folosesc nomogramele.

13

Fig.3.3 Determinarea mărimii optime a lotului

Page 14: Managementul Operational - Curs 3

Factorii care au fost analizaţi în determinarea mărimii loturilor de fabricaţie constituie numai o parte a celor care dimensionează mărimea acesteia. De aceea, în modelele de determinare a mărimii loturilor se mai pot include şi următorii factori:- numărul de loturi care se găsesc simultan în fabricaţie ( )

În condiţiile în care mărimea ciclului de fabricaţie este apreciabilă, luând în consideraţie şi acest factor, formula de optimizare devine:

(3.27)

- diferenţa între ritmul de fabricaţie şi ritmul de livrare către unităţile următoare ale întreprinderii, care – pentru produsele care urmează a fi livrate către următoarele faze tehnologice – necesită crearea de suprafeţe speciale de depozitare şi, implicit, creşterea considerabilă a timpului de aşteptare.

Formula de optimizare în acest caz devine:

(3.28)

unde: reprezintă cheltuielile de depozitare pe o unitate de valoare/zi. Includerea lui în cadrul formulei de optimizare porneşte de la faptul că acesta are o acţiune asemănătoare cu factorul , deci contribuie la sporirea imobilizărilor;- cheltuielile de depozitare

Prin includerea cheltuielilor de depozitare în cadrul metodelor de optimizare s-au constituit metodele tipice acestor cheltuieli.

Considerând funcţia care cuantifică mărimea cheltuielilor pentru obţinerea unei unităţi de produs, expresia sa va fi:

(3.29)

unde: reprezintă mărimea cheltuielilor necesare pentru fabricarea unei unităţi de produs, care nu sunt influenţate de mărimea lotului de fabricaţie;

- cheltuielile de depozitare ( unităţi monetare / zi –buc);- perioada de timp programată.

Conform cu metoda generală de determinare a mărimii loturilor se află extremul funcţiei , dat de derivata în raport cu :

14

Page 15: Managementul Operational - Curs 3

Egalând cu zero mărimea obţinută şi determinând pe rezultă:

sau

rezultă

(3.30)

Criteriul tehnico-economic

Acest criteriu se utilizează în fabricaţia acelor produse pentru care timpul de pregătire – încheiere înregistrează valori ridicate. Este cazul prelucrării produselor la maşinile automate şi semiautomate, cazul matriţării la prese prevăzute cu matriţe complicate etc.

Esenţa acestui criteriu constă în stabilirea unor raporturi între timpul de pregătire – încheiere şi timpul de lucru al utilajului.

Mărimea lotului dată de acest criteriu se determină prin formula:

(3.31)

unde: reprezintă timpul de pregătire – încheiere pentru executarea lotului; - timpul unitar la operaţiunea conducătoare;

- coeficient care depinde de condiţiile de fabricaţie, luând valori între 0,03 şi 0,15.

Operaţiunea conducătoare se consideră aceea care maximizează raportul:

(3.32)

Criteriul disponibil

15

Page 16: Managementul Operational - Curs 3

Determinarea mărimii loturilor de fabricaţie după acest criteriu se aplică în cazul produselor care necesită un timp de pregătire – încheiere şi de lansare în fabricaţie relativ redus.

Mărimea lotului cerută de acest criteriu este aceea care respectă în mod cumulativ următoarele condiţii:- numărul de produse din lot este un multiplu al normei de producţie pe schimb;- numărul produselor din lot este un multiplu al programului lunar de producţie;- periodicitatea lansării în fabricaţie să asigure ritmicitatea lucrului în secţiile

următoare.

Alte criterii

În condiţiile în care utilizarea unuia din criteriile care au fost analizate nu conduce la efecte economice suficient de favorabile pentru întreprindere, se va folosi unul din următoarele criterii:a) criteriul tehnologic, folosit pentru producţia de serie mare şi de masă, după care

mărimea lotului este egală cu numărul de produse prelucrate între două reascuţiri succesive ale sculelor;

b) criteriul financiar, aplicabil oricărui tip de producţie, întreprinderea stabilind prin planul său financiar cota de mijloace care poate fi imobilizată, după care se va determina periodicitatea loturilor care va menţine imobilizarea sub o cotă stabilită;

c) criteriul fondului de timp, aplicabil acelor produse care se fabrică pe utilaje şi maşini cu un număr strict de ore de funcţionare. Întreprinderea studiază timpii de pregătire – încheiere a fabricaţiei şi apoi determină o perioadă de repetare în fabricaţie suficient de mare, în scopul asigurării fondului de timp necesar împlinirii programelor de producţie. Pe baza periodicităţii se determină mărimea lotului;

d) criteriul perioadei contabile, după care mărimea lotului este egală cu cantitatea de produse ce se poate fabrica într-o perioadă contabilă (lună, trimestru, semestru);

e) criteriul periodicităţii, recomandat în cazul acelei producţii care se livrează şi se consumă cu o ritmicitate prestabilită, presupune ca dimensiunea lotului să fie egală cu cantitatea de produse ce se execută în intervalul de timp dat de perioada de repetare în fabricaţie;

f) criteriul seriilor standard, aplicabil producţiei repetitive de serie mică, după care mărimea loturilor este egală cu o fracţiune fixă (1/1;1/2;1/4;1/8 etc.) din planul de producţie anual;

g) criteriul transferului, în conformitate cu care loturile de fabricaţie se numesc loturi ciclice, putând fi prelucrate în mod succesiv la un număr de operaţii tehnologice.

3.2.3 Lotul optim în cazul produselor care parcurg un singur stadiu de prelucrare

Principala caracteristică a fabricaţiei în unele verigi de producţie, cum sunt ateliere de presaj, de prelucrare mecanică etc., dotate cu utilaje automate sau

16

Page 17: Managementul Operational - Curs 3

semiautomate, o constituie executarea unui nomenclator relativ larg de produse, cu gabarit mic şi volum redus al prelucrării. Astfel de produse se execută în întregime la un singur loc de muncă, utilaj sau instalaţie. Pentru aceste produse analiza structurii duratelor de execuţie evidenţiază o pondere însemnată a timpului necesar efectuării lucrărilor de pregătire – încheiere. De aceea, minimizarea numărului de reglări ale utilajelor, instalaţiilor şi implicit reducerea duratei lucrărilor de pregătire – încheiere trebuie să reprezinte factorul de bază în determinarea mărimii loturilor de fabricaţie. O metodă de calcul a mărimii loturilor de fabricaţie, pentru cazul producţiei unde cota – parte a duratei lucrărilor de pregătire – încheiere deţine o pondere însemnată în durata prelucrării unui produs, este aceea care are la bază „coeficientul lucrărilor de pregătire - încheiere”. Pentru un anumit produs coeficientul lucrărilor de pregătire – încheiere exprimă raportul între durata lucrărilor de pregătire – încheiere şi durata totală de execuţie a lotului de fabricaţie, astfel:

, (3.33)

în care: î - reprezintă coeficientul lucrărilor de pregătire – încheiere; - durata lucrărilor de pregătire încheiere a unui lot de produse; L – mărimea lotului de fabricaţie; t – durata de execuţie propriu-zisă a unui produs.

Relaţia (3.33) ne permite să observăm că mărimea optimă a lotului de fabricaţie pentru un anumit produs, utilizând coeficientul lucrărilor de pregătire încheiere, poate fi determinată după cum urmează:

, (3.34)

în care: - reprezintă mărimea optimă a lotului de fabricaţie pentru produsul i; - durata lucrărilor de pregătire-încheiere a unui lot de produse i; - durata de execuţie propriu-zisă a unui produs i.

Datele referitoare la şi sunt prevăzute în fişa tehnologică a produsului, document întâlnit în evidenţa oricărui agent economic. Analizând relaţia (3.34) se poate observa, pe de o parte, existenţa unui cerc vicios în determinarea mărimilor şi , iar pe de altă parte, principala problemă a dimensionării mărimii loturilor de fabricaţie, de care depinde calitatea calculelor de optimizare, o constituie modul de fundamentare a coeficientului lucrărilor de pregătire-încheiere.

17

Page 18: Managementul Operational - Curs 3

Eliminarea cercului vicios în determinarea mărimilor şi este posibilă – apreciază cei mai mulţi cercetători - dacă se procedează la calculul coeficientului lucrărilor de pregătire – încheiere pe ateliere sau secţii de producţie, folosind datele statistice referitoare la fabricaţia dintr-o perioadă precedentă. În acest sens, coeficientul lucrărilor de pregătire-încheiere poate fi calculat conform relaţiei:

, (3.35)

în care: - reprezintă nomenclatorul produselor executate în atelier sau secţie într-o perioadă precedentă; - durata efectivă a lucrărilor de pregătire-încheiere a unui lot de produse i;

- durata efectivă de execuţie propriu-zisă a unui produs i; - mărimea medie efectivă a unui lot de fabricaţie.Mărimea medie efectivă a lotului de fabricaţie se determină cu relaţia:

, (3.36)

unde: reprezintă mărimea efectivă a lotului de fabricaţie a produsului i. Coeficientul lucrărilor de pregătire-încheiere, stabilit cu relaţia (3.35), reflectă numai situaţia efectivă a producţiei, ceea ce poate conduce la o deformare a calculelor de optimizare. De aceea, în calculele de optimizare a mărimii loturilor de fabricaţie se recomandă utilizarea unui coeficient kpî, stabilit cu relaţia (3.35), numai pentru valori mai mici de 0,03 sau cel mult egale cu 0,03. În calculele de optimizare a mărimii loturilor de fabricaţie poate fi adoptat ca normativ un coeficient kpî , deoarece rezultă că modificarea mărimii coeficientului kpî în intervalul 0,01 0,03 nu conduce la modificări importante asupra mărimii loturilor de fabricaţie. Dacă valoarea coeficientului lucrărilor de pregătire-încheiere, rezultată din aplicarea relaţiei (3.35), este mai mare de 0,03, rigoarea calculelor de optimizare a mărimii loturilor de fabricaţie este influenţată de justa fundamentare a coeficientului kpî. Pentru aceste condiţii de fabricaţie trebuie aduse unele corecţii de calcul în alegerea coeficientului kpî, ca valoare normată. În esenţă, operaţiile de corecţie constau în efectuarea următoarelor calcule:

- se determină, pentru fiecare atelier sau secţie de producţie, raportul r:

18

Page 19: Managementul Operational - Curs 3

, (3.37)

- se introduce raportul r în relaţia (3.35), caz în care kpî este egal cu:

kpî = (3.38)

- se calculează derivata relaţiei (3.38) în raport cu , pentru a stabili rapiditatea modificării coeficientului lucrărilor de pregătire-încheiere în funcţie de variaţia mărimii lotului de fabricaţie:

kpî’ = (3.39)

- se alege mărimea optimă a coeficientului lucrărilor de pregătire-încheiere kpî* în funcţie de criteriul minimului rapidităţii modificării relaţiei kpî’ :

kpî* (3.40)

Coeficientul kpî*, rezultat din interpretarea cerinţei formulată în relaţia (3.40), este utilizat pentru determinarea mărimii optime a loturilor de fabricaţie, conform relaţiei (3.34).

(3.41)

3.2.4. Lotul optim în cazul în care perioada de consum este sensibil mai mare decât perioada de fabricaţie

Sunt firme industriale care fabrică articole (piese şi repere) de dimensiuni mici,cum sunt arcuri,şuruburi,flanşe,rondele, a căror perioadă de consum este mult mai mare decât perioada de fabricaţie.

Atunci când durata de prelucrare a lotului este mult mai mică decât durata de consum, iar lucrările de pregătire – încheiere au o pondere mică în durata de execuţie a

19

Page 20: Managementul Operational - Curs 3

reperelor, lotul economic se determină pe baza ecuaţiei cheltuielilor de producţie dependente de mărimea lotului. Dacă lucrările de pregătire – încheiere au o pondere mare în durata de prelucrare a pieselor mărunte, atunci lotul economic este indicat să se determine în funcţie de coeficientul lucrărilor de pregătire – încheiere. Şi în această situaţie perioada de consum este mult mai mare decât perioada de producţie.

Construirea ecuaţiei cheltuielilor de producţie aferente unui obiect din lot trebuie să ţină seama de aspectele specifice ale fabricaţiei şi consumului articolelor mărunte, care constau în următoarele:

- se lansează în fabricaţie cantităţi mari;- ciclul de fabricaţie are durate mici;- perioada de consum înregistrează valori mari (luni sau săptămâni).

Datorită acestor considerente, în ecuaţia cheltuielilor de producţie aferente unui lot trebuie să se ia în considerare cheltuielile de stocare în locul cheltuielilor cu imobilizarea capitalului circulant.

Mecanismul consumării şi refacerii stocului de piese mărunte în magazia secţiei producătoare este reprezentat în fig.3.4. Se observă că stocul de piese înregistrează un nivel maxim (S ), egal cu mărimea lotului de fabricaţie (L), în momentul sosirii în magazia secţiei a unui nou lot.

L

20

Fig. 3.4 Schema consumării şi refacerii stocului în magazia secţiei producătoare

Page 21: Managementul Operational - Curs 3

Stocul scade treptat şi ajunge la sfârşitul perioadei de consum (Tc) la un nivel egal cu zero pe măsură ce magazia secţiei efectuează livrări. Când nivelul stocului ajunge la punctul comenzii (Pc), magazia informează secţia că trebuie să lanseze şi să execute un nou lot de piese mărunte.

Timpul necesar secţiei producătoare pentru lansare, execuţie şi livrare la magazie a unui nou lot reprezintă tocmai durata ciclului de fabricaţie (Dcf).

Cheltuielile totale (Ct) sunt date de relaţia:

Ct = Cs + Ctpî + Cp

Cheltuielile de stocare totale aferente unui lot (Cs) pe perioada de timp (T) sunt date de relaţia :

(3.42)

unde cs reprezintă cheltuielile de stocare pe unitatea de reper şi unitatea de timp. Numărul loturilor ce se vor produce în perioada T va fi:

Cheltuielile totale de pregătire – încheiere legate de fabricaţia unui lot (C tpî), pe întreaga durată de programare T, vor fi:

(3.43)

unde reprezintă cheltuielile de pregătire-încheiere pentru fabricaţia unui lot. Notând cu cp costul prelucrării unui reper, rezultă costul total de prelucrare Cp :

(3.44)

Relaţia de calcul a cheltuielilor totale (C t) determinate de fabricarea tuturor loturilor în perioada T va fi:

(3.45)

Pentru a afla lotul care minimizează cheltuielile totale se anulează derivata acestei funcţii în raport cu lotul L. Deoarece cheltuielile de prelucrare Cp nu depind de mărimea lotului, se obţine:

,

21

Page 22: Managementul Operational - Curs 3

de unde rezultă că relaţia de calcul a lotului optim (Lopt) este:

(3.46)

Dacă variaţia lotului în timp se face după o funcţie neliniară există un coeficient de neuniformitate k ≠ 2, iar formula lotului optim devine:

(3.47)

3.2.5. Lotul oprim luând în considerare cheltuielile de stocaj sau de posesie şi ritmul zilnic al vânzărilor

Acest caz este identic cu cel prezentat la pct.3.2.4, adică perioada de consum este mult mai mare de cât perioada de fabricaţie. Deosebirile constau în apariţia unui nou parametru, anume ritmul zilnic de vânzare, şi în ecuaţia generală a costurilor.

Se introduc notaţiile:Cf – costurile fixe aferente unui lot sau unei serii (costurile de pregătire –

încheiere sau costurile de lansare), exprimate în lei/lot;

– costurile de producţie proporţionale cu numărul de unităţi din lot sau

costurile variabile, lei/bucată;L – numărul unităţilor de produs dintr-un lot sau dintr-o serie;cs – costul de stocaj pe unitatea de cantitate şi de timp (zi);rv – ritmul mediu zilnic al vânzărilor sau al cifrei de afaceri (bucăţi/zi sau lei/zi).

Costurile globale de producţie ale unei serii sau lot se pot scrie sub forma:

, (3.48)

iar costurile totale sunt date de relaţia:

(3.49)

Dacă T este durata de stocaj vom avea:

22

Page 23: Managementul Operational - Curs 3

(3.50)

În această abordare a seriei economice se presupune că vânzarea este constantă pe unitatea de timp (viteză de vânzare sau vânzare constantă), iar stocurile sunt imediat aprovizionate pe ansamblul producţiei de serie (viteză de producţie infinită).

În aceste condiţii, stocul mediu de produse fabricate este egal cu jumătatea unui lot, adică:

Costurile de stocaj pe perioada unui stocaj T vor fi date de relaţia:

(3.51)

Costurile globale de producţie Cg devin:

Dacă notăm cu costurile globale unitare, atunci acestea sunt date de relaţia:

(3.52)

După derivarea acestei ecuaţii şi egalarea cu zero se obţine:

Lotul optim va fi:

(3.53)

sau

23

Page 24: Managementul Operational - Curs 3

(3.54)

3.2.6. Lotul optim în cazul fabricaţiei de piese necesare montajului de produse finite

În lotizarea pieselor necesare montajului produsului, pentru orice secţie de fabricaţie, termenul de comparaţie trebuie să-l reprezinte lotul optim al produsului finit, care echilibrează la nivel de întreprindere influenţa cheltuielilor cu lucrările de pregătire – încheiere şi a celor de imobilizare a resurselor băneşti.

Întrucât lotul optim al produsului finit reprezintă, pentru întreprinderea industrială, lotul optim de lansare la montaj al produsului respectiv, lansările în fazele care preced montajul trebuie corelate cu necesităţile acestuia. Această cerinţă este satisfăcută dacă pentru un tip de piesă (i), necesară fabricării produsului finit, mărimea lotului de fabricaţie (Li )este dată de relaţia:

(3.55)

în care: ni – reprezintă numărul de piese de tip i necesare executării produsului finit;

Lopt – mărimea optimă a lotului de fabricaţie la nivel de produs finit.

Este posibil ca pentru anumite piese loturile optime din punct de vedere economic să se abată foarte mult de la cerinţele corelării cu lotul optim la montaj al produsului finit, astfel:

a) Lopt < Li, caz în care pentru piesa i se va adapta un lot de fabricaţie (Lai) cât mai apropiat de Lopt, cu condiţia:

(3.56)

unde k reprezintă numărul de lansări în fabricaţie a piesei i

b) Lopt > Li, ceea ce înseamnă că după ce s-au satisfăcut cerinţele la montaj rămâne o cantitate de piese (qi) egală cu:

(3.57)

Întrucât cantitatea q va fi folosită la o nouă lansare a produsului finit, rezultă că un anumit timp trebuie depozitată, fiind necesare cheltuieli de stocare.

Ecuaţia cheltuielilor Y trebuie completată cu cheltuielile de stocare pe produs din lot, astfel:

24

Page 25: Managementul Operational - Curs 3

(3.58)

Cheltuielile de stocare sunt:

,

unde c* reprezintă costul unui produs, mai puţin cota-parte cu lucrările de pregătire - încheiere.

Minimul funcţiei Y se obţine când derivata în raport cu L este nulă, adică:

Rezultă că lotul optim va fi dat de relaţia:

(3.59)

3.2.7 Determinarea frecvenţei optime a lansării loturilor în fabricaţie

În vederea determinării frecvenţei optime a lansării loturilor în fabricaţie, pentru întreprinderile care execută n produse, se utilizează următorul tabel:

Tabelul 3.1

Tabel pentru determinarea frecvenţei optime

25

Page 26: Managementul Operational - Curs 3

Cheltuielile pentru fabricarea produselor (Y) se determină astfel:

Y= (3.60)

în care: Li – reprezintă mărimea lotului; ε – pierderea care rezultă din imobilizarea unei unităţi monetare pe o perioadă de 1 an.

Frecvenţa lansării loturilor în fabricaţie (K) este egală cu:

K= (3.61)

Atunci formula (3.60) devine :

Y= (3.62)

Cheltuielile Y sunt minime atunci când :

=

Rezultă că frecvenţa lansării loturilor în fabricaţie (K) va fi :

Produse Cheltuielide pregătire-

încheiere(bi)

Costul produsului

(pi)

Cheltuieli de depozitare

(di)

Cantitatea de produse

(Ni)

123......

.

.

.n

26

Page 27: Managementul Operational - Curs 3

K= (3.63)

3.2.8 Periodicitatea lansării loturilor în fabricaţie

În condiţiile producţiei de serie, cu repetarea regulată a execuţiei unor loturi de produse , baza de calcul a termenilor de lansare o constituie periodicitatea lansărilor. Periodicitatea lansărilor, denumită si perioada de repetare a lotului în fabricaţie, este definită ca fiind intervalul de timp dintre două lansări consecutive ale unui anumit produs. Calculul periodicităţii lansării loturilor în fabricaţie este precedat de stabilirea numărului de loturi (nL ), determinat cu relaţia :

(3.64)

unde : N-reprezintă programul anual pentru produsul căruia îi calculăm periodicitatea; -mărimea optimă a lotului de fabricaţie.Periodicitatea lansării loturilor în fabricaţie (R) se determină cu relaţia :

(3.65)

unde: T- reprezintă fondul de timp aferent producerii loturilor . Relaţia (3.65) nu corespunde tuturor condiţiilor de producţie. Acest lucru poate

fi pus în evidenţă dacă se analizează legătura dintre perioada de repetare a lotului ( R ) şi durata ciclului sau de fabricaţie ( ). Aceşti doi parametri se pot afla într-un raport de egalitate sau de inegalitate, astfel:

a) Perioada de repetare a lotului este egala cu durata ciclului de fabricaţie (R = )

27

Page 28: Managementul Operational - Curs 3

b) Perioada de repetare a lotului este mai mare decât durata ciclului de fabricaţie (R > )

c) Perioada de repetare a lotului este mai mică decât durata ciclului de fabricaţie (R<Dcf)

Exemplu numeric. Considerăm cazul unei întreprinderi în care N = 1000 produse şi mărimea Lopt = 200 produse .Calculăm numărul de loturi (nL) şi perioada de repetare a lotului (R) şi rezultă :

nL=

R =

28

Page 29: Managementul Operational - Curs 3

Luăm în studiu următoarele cazuri:

Cazul 1o. R = Dcf = 73 zile

Cazul 2o. R>Dcf ( R = 73 zile , Dcf = 60 zile )

În acest caz , ultimul lot înregistrează un devans de 13 zile .

Cazul 3o . R<Dcf ( R = 73 zile , Dcf = 84 zile )

29

Page 30: Managementul Operational - Curs 3

Se observă că ultimul lot înregistrează o întârziere de 11 zile.Aşadar , din exemplul dat , rezultă ca relaţia (3.68 ) nu corespunde pentru toate cazurile particulare ale producţiei, impunându-se utilizarea următoarei formule:

R = ( 3.66)

Pentru cazul 3o , perioada de repetare a lotului ( R ) calculată cu relaţia ( 3.65 ) va fi :

R =

Situaţia în acest caz se prezintă astfel :

Pe baza celor arătate mai sus , prezentăm în continuare corelarea perioadei de repetare a lotului ( R ) cu durata ciclului de fabricaţie ( Dcf ) şi cu durata de consum a loturilor ( Dcons ), evidenţiindu-se următoarele situaţii : Dcf < Dcons

Dcf = Dcons

Dcf > Dcons Dcf = 0 , iar Dcons are mărimi apreciabile

Luăm in discuţie prima situaţie : Dcf < Dcons

30

Page 31: Managementul Operational - Curs 3

Se pot intâlni trei cazuri posibile :

a) R = Dcf şi producerea lotului următor lui OA are loc după dreapta O1A1 ;b) R > Dcf şi producerea lotului următor lui OA are loc după dreapta O2A2. Dacă

nu se produce un alt sortiment în intervalul O1O2 , atunci apare un gol de fabricaţie ;

c) R < Dcf şi producerea lotului următor lui OA are loc după dreapta O3A3 ; în această situaţie se află concomitent în procesul de fabricaţie două sau mai multe loturi .

Pentru situaţia în care Dcf = Dcons avem următoarea reprezentare grafică :

Când Dcf > Dcons situaţia se prezintă grafic astfel :

31

Page 32: Managementul Operational - Curs 3

Situaţia în care Dcf =0, iar Dcons are mărimi apreciabile (această ultimă situaţie constituie aprovizionarea cu materiale care intră direct în producţie pe loturi.) se prezintă astfel :

32


Recommended