+ All Categories
Home > Documents > Managementul Investitiilor

Managementul Investitiilor

Date post: 23-Apr-2017
Category:
Upload: ioana-mihaela
View: 304 times
Download: 8 times
Share this document with a friend
147
1 Introducere Cursul intitulat Managementul Investţiilor îşi propune evidenţierea principalelor aspecte ce trebuie luate în considerare de un potenţial investitor în ipoteza deschiderii unei noi afaceri, a dezvoltării, modernizării sau reutilării afacerii existente. Complexitatea domeniului investiţional necesită luarea în considerare a tuturor eforturilor implicate precum şi a tuturor rezultatelor ce urmează a fi obţinute, în aşa fel încât investiţia să fie eficientă. Obiectivele cursului Cursul intitulat Managementul Investiţiilor are ca obiectiv principal structurarea cunoştinţelor dobândite în vedrea înţelegerii principalelor modalităţi de abordare a procesului investiţional, înţelegerea interacţiunilor dintre eforturile depuse şi efectele aşteptate, a modului cum una sau mai multe aspecte pot influenţa rezultatele obţinute, precum şi influenţa factorului timp asupra procesului investiţional. În acest sens, la sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili să: înţeleagă necesitatea abordării procesului investiţional; identifice principalele probleme ce trebuie abordate în cadrul procesului investiţional; identifice factorii care influenţează reuşita procesului investiţional; să definească principalii indicatori de apreciere a eficienţei investiţiilor; să identifice principalele momente ale actualizării şi să calculeze principalii indicatori de eficienţă actualizaţi; să aplice informaţiile dobândite pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate. Cerinţe preliminare …Cunoştinţe din domeniul financiar şi managerial Mijloace de lucru Parcurgerea unităţilor de învăţare aferente celor două module nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de lucru Structura cursului Cursul Managementul Investiţiilor este structurat în două module, astfel: primul modul cuprinde opt unităţi de învăţare, iar al doilea modul cuprinde două unităţi de învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi probleme propuse spre discuţie şi rezolvare. Durata medie de studiu individual Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Managementul Investiţiilor (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2 sau 3 ore pentru fiecare unitate. Evaluarea La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde: un test scris, ce va conţine întrebări teoretice din materia prezentată în cadrul acestui material, test ce va deţine o pondere de 50% în nota finală şi notele aferente celor două teme de control,şi anume, tema de la Modulul 1, Unitatea de învăţare nr. 4 şi
Transcript
Page 1: Managementul Investitiilor

1

Introducere Cursul intitulat Managementul Investţiilor îşi propune evidenţierea principalelor

aspecte ce trebuie luate în considerare de un potenţial investitor în ipoteza deschiderii unei noi afaceri, a dezvoltării, modernizării sau reutilării afacerii existente. Complexitatea domeniului investiţional necesită luarea în considerare a tuturor eforturilor implicate precum şi a tuturor rezultatelor ce urmează a fi obţinute, în aşa fel încât investiţia să fie eficientă.

Obiectivele cursului Cursul intitulat Managementul Investiţiilor are ca obiectiv principal structurarea cunoştinţelor dobândite în vedrea înţelegerii principalelor modalităţi de abordare a procesului investiţional, înţelegerea interacţiunilor dintre eforturile depuse şi efectele aşteptate, a modului cum una sau mai multe aspecte pot influenţa rezultatele obţinute, precum şi influenţa factorului timp asupra procesului investiţional. În acest sens, la sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili să: înţeleagă necesitatea abordării procesului investiţional; identifice principalele probleme ce trebuie abordate în cadrul procesului

investiţional; identifice factorii care influenţează reuşita procesului investiţional; să definească principalii indicatori de apreciere a eficienţei investiţiilor; să identifice principalele momente ale actualizării şi să calculeze principalii

indicatori de eficienţă actualizaţi; să aplice informaţiile dobândite pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate.

Cerinţe preliminare …Cunoştinţe din domeniul financiar şi managerial

Mijloace de lucru Parcurgerea unităţilor de învăţare aferente celor două module nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de lucru

Structura cursului Cursul Managementul Investiţiilor este structurat în două module, astfel: primul modul cuprinde opt unităţi de învăţare, iar al doilea modul cuprinde două unităţi de învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi probleme propuse spre discuţie şi rezolvare.

Durata medie de studiu individual Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Managementul Investiţiilor (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2 sau 3 ore pentru fiecare unitate.

Evaluarea La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde: un test scris, ce va conţine întrebări teoretice din materia prezentată în cadrul acestui material, test ce va deţine o pondere de 50% în nota finală şi notele aferente celor două teme de control,şi anume, tema de la Modulul 1, Unitatea de învăţare nr. 4 şi

Page 2: Managementul Investitiilor

2

tema de control de la Modulul 2, Unitatea de învăţare nr. 2. Acestea vor fi realizate pe parcursul semestrului, şi vor deţine o pondere de 25% fiecare.

Spor la treaba !

Page 3: Managementul Investitiilor

3

Modulul 1. Eficienţa investiţiilor

Cuprins Introducere ...................................................................................................................... 3 Obiectivele modului ........................................................................................................ 3 U1. Noţiunea de investiţie ............................................................................................... 4 U2. Strategia investiţionala şi eficienţa economică a investiţiilor ................................ 10 U3. Indicatori de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor la nivel microeconomic18 U4. Indicatori de bază în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor la nivel microeconomic .............................................................................................................. 34 U5. Factorul timp şi eficienţa economică a investiţiilor ............................................... 43 U6. Tehnica actualizării ................................................................................................ 55 U7. Amplasarea raţională a obiectivelor de investiţii ................................................... 65 U8. Dimensionarea optimă a obiectivelor de investiţii ................................................. 89

Introducere Procesul investiţional este un proces deosebit de complex şi interesant în acelaşi timp, având un impact deosebit asupra dezvoltării societăţii în ansamblul sau prin aplicarea în practică a celor mai inovatoare idei şi a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Modalitatea de implementare a acestora şi reuşita aplicării lor depinde de felul în care investitorul reuşeşte să ia în considerare toate aspectele viitoarei afaceri şi să aprecieze corect eficienţa economică a viitorului obiectiv.

Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să: prezinte conţinutul noţiunii de investiţie; definească noţiunea de eficienţă economică a investiţiilor; să identifice principalele componente ale procesului investiţional; să identifice relaţia dintre procesul investiţional şi consum; identificarea şi înţelegerea principalilor indicatori de apreciere a eficienţei

procesului investiţional; identificarea modalităţilor de alegere a amplasamentului optim pentru un

obiectiv investiţional; identificarea principalelor aspecte ce trebuie urmărite pentru a putea estima

oportunitatea investiţiei; prezentarea modului de aplicare a influenţei factorului timp asupra principalilor

indicatori de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor.

Page 4: Managementul Investitiilor

4

Unitatea de învăţare M1.U1. Noţiunea de investiţie

Cuprins M1.U1.1. Introducere ...................................................................................................... 4 M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................................................... 4 M1.U1.3. Investiţia - definiţie ......................................................................................... 4 M1.U1.4. Structura investiţiilor ...................................................................................... 5 M1.U1.5. Rezumat .......................................................................................................... 8

M1.U1.1. Introducere Cuvântul “investiţie” provine din limba latină (investire = a acoperi, a îmbrăca) şi a pătruns în limbajul economic, în sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri viitoare. Reuşita sau nereuşita unei afaceri depind de modul în care abordarea procesului investiţional este sau nu inţeleasă de potenţialul investitor, precum şi de înţelegerea conţinutului şi a sferei de cuprindere a acestui domeniu complex.

M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în necesitatea şi oportunitatea abordării procesului investiţional. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

definească noţiunea de investiţie; recunoască principalele componente ale procesului investiţional.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

M1.U1.3. Investiţia - definiţie Într-o accepţiune mai largă, investiţiile reprezintă acea parte a economiilor persoanelor fizice sau juridice destinată cumpărării de noi echipamente de producţie, perfecţionării celor existente, creşterii stocului de capital, construirii de locuinţe personale, cumpărării unor suprafeţe de teren sau a hârtiilor de valoare, inclusiv cheltuielile pentru cercetare ştiinţifică, proiectare, demontarea, transportul şi remontarea echipamentelor de producţie.

În accepţiune restrânsă, investiţiile reprezintă un adaos la capitalul sau la patrimoniul personal existent, rezultat din folosirea unei părţi a economiilor obţinute din activitatea perioadei respective, indiferent dacă se referă la elemente de capital fix sau circulant, la capitalul lichid sau la bunurile aflate în proprietate.

Altfel spus, investiţiile sunt definite ca fiind cheltuieli sau plasamente de sume băneşti în diferite domenii de activitate, economice şi extraeconomice; prin activităţile investiţionale

Page 5: Managementul Investitiilor

5

are loc transformarea unei părţi a lichidităţilor actuale în active reale sau financiare cu scopul de a obţine anumite efecte economice sau extraeconomice într-o perioadă viitoare.

Analizaţi dacă achiziţionarea unei maşini reprezintă o investiţie sau nu. Argumentaţi.

Excedentul de venit peste cheltuielile de consum se materializează pentru o activitate în două mărimi: investiţiile şi economiile, acestea reprezentând în fond două faţete ale aceluiaşi proces.

• economiile exprimă comportamentul colectiv al consumatorului individual; • investiţiile reflectă comportamentul colectiv al întreprinzătorului individual.

Economiile se transformă în investiţii, al căror rezultat se concretizează în principal în mărimea capitalului fix şi a celui circulant.

Pentru ca înclinaţia naturală spre economii să reprezinte un factor de progres, este necesar ca economiile să se transforme în investiţii.

Evoluţia lor se află sub incidenţa a numeroşi factori între care se evidenţiază:

• cererea de investiţii; • randamentul viitor al bunului de capital; • fluctuaţiile profitului la investiţiile existente; • politica statului în domeniul investiţiilor; • starea generală a economiei naţionale; • conjunctura economiei mondiale.

Ansamblul acestor factori care influenţează procesul investiţional acţionează în strânsă interdependenţă.

Concret, se investeşte în domeniul economic, social, cultural, administrativ, etc. pentru construirea sau achiziţionarea de echipamente, instalaţii, clădiri, pentru realizarea sau obţinerea de noi tehnologii, pentru pregătirea personalului, pentru achiziţionarea de hârtii de valoare sau efectuarea de operaţiuni comerciale, bancare, operaţiuni de bursă, inclusiv operaţiuni speculative, toate având ca obiectiv final obţinerea de efecte care să justifice efortul iniţial depus.

Identificarea unei investiţii, conform definiţiei lui P. Massé (Le choix des investissments) presupune cuprinderea atât a elementelor de natură economică, cât şi juridică în patru componente obligatorii:

efortul, care reprezintă costul sau cheltuiala certă, actuală, efort necesar pentru obţinerea obiectului de investiţii;

obiectul investiţiei, reprezentat de activele reale sau financiare realizate în urma activităţii investiţionale;

subiectul investiţiei, reprezentat de cel care investeşte, respectiv persoana fizică sau juridică, publică sau privată;

efectele, de natură economico-financiară, sociale, politice, ecologice care se aşteaptă a se obţine într-un anumit orizont temporal, mai apropiat sau mai îndepărtat.

Particularizaţi cele afirmate mai sus pe un obiectiv investiţional.

Page 6: Managementul Investitiilor

6

Teoria economică actuală reliefează o serie de aspecte legate de definirea activităţii investiţionale şi de trăsăturile acesteia.

⇒ Investiţiile reprezintă opusul consumului imediat. Acesta este primul aspect semnificativ şi care subliniază că orice proces investiţional necesită existenţa unor resurse obţinute anterior din procese de economisire şi acumulări realizate fie de investitorul respectiv fie de alte persoane fizice şi/sau juridice, aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.

⇒ Relaţia investiţie – timp reprezintă cel de-al doilea aspect. Deoarece investiţiile determină imobilizări de fonduri sau elemente de cheltuieli pe o anumită durată, de obicei mai mare decât durata unui ciclu de producţie, investiţiile sunt considerate cheltuieli de sume băneşti la un moment iniţial pentru care se vor obţine efecte viitoare, ulterioare în timp.

⇒ Pentru surprinderea complexităţii noţiunii de investiţie, un al treilea aspect important constă în caracterul dual al investiţiilor. Investiţiile nu sunt considerate o simplă cheltuială bănească, ci cuprind simultan două sensuri permanent corelate:

o valoric: respectiv investiţia văzută ca o cheltuială, respectiv resursă financiară avansată şi consumată în prezent, pentru a obţine efecte ulterioare;

o fizic: adică investiţia este o lucrare concretă, care angrenează resurse materiale, tehnice dar şi umane, oamenii cu interesele, abilităţile şi cunoştinţele lor manageriale.

În condiţiile necorelării celor două aspecte, aceasta conduce practic la nerealizarea investiţiei sau îi reduce eficienţa. Altfel spus, fie nu sunt bani, chiar dacă există posibilităţi tehnice şi voinţa unanimă pentru un proiect de investiţii, sau invers, sunt bani, dar nu este posibilă realizarea unei investiţii din punct de vedere al resurselor materiale, al calificării umane, al modului de organizare sau chiar din alte motive culturale, tradiţie locală sau interese politice.

⇒ În al patrulea rând în teoria economico-financiară noţiunea de investiţii are două sfere de cuprindere:

o sfera restrânsă care este reprezentată de investiţia reală (în domeniul economic şi extraeconomic) şi care se referă la achiziţionarea, respectiv construirea de noi mijloace fixe cât şi modernizarea celor existente;

o sfera lărgită reprezentată de investiţiile financiare, care constau în esenţă din plasamente de capital cu scopul de a obţine un anumit profit. Investiţiile financiare includ:

--cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare;

--plasamente de sume băneşti la bănci;

--alocarea unor fonduri pentru demararea unor noi afaceri cu scopul de a obţine dividende, dobânzi şi respectiv profituri.

Această segmentare a investiţiilor porneşte de la faptul că în economia actuală există două pieţe:

Page 7: Managementul Investitiilor

7

• o piaţă reală, pe care există active reale realizate prin investiţii reale, dintre care, cele mai importante sunt investiţiile din domeniul economic, care sunt singurele care generează bogăţie reală;

• o piaţă financiară (fictivă), pe care există active financiare, obţinute prin plasamente sau investiţii financiare, care atrag şi plasează resursele existente într-o economie.

În prezent există numeroase interfeţe foarte dinamice între fluxurile economice şi cele financiare, investiţiile reale şi cele financiare nu se exclud ci se susţin reciproc, astfel că investiţiile financiare sunt în mod esenţial legate de evoluţia investiţiilor de pe piaţa reală şi invers.

Altfel spus, investiţiile reale şi cele financiare trebuie gestionate împreună.

Totuşi, pentru investitorii moderni, pentru economiile dezvoltate, preocuparea pentru piaţa financiară a devenit primordială deoarece are ca efect o perfecţionare a economiei reale, o creştere a resurselor şi a eficienţei utilizării acestora, concomitent cu o modificare profundă a comportamentului economic al oamenilor.

⇒ În al cincilea rând activităţile investiţionale în economiile moderne prezintă o serie de trăsături clasice precum şi unele moderne.

Trăsături clasice:

riscurile şi incertitudinea care afectează atât eforturile cât şi efectele unui proces de investiţii;

imobilizarea unor resurse certe, prezente, pe un interval semnificativ de timp în defavoarea consumului imediat;

durata relativ mare între momentul realizării eforturilor, momentul obţinerii efectelor şi momentul care reprezintă sfârşitul efectelor investiţionale;

caracterul ireversibil total sau parţial al unei investiţii în curs de realizare sau finalizată integral, astfel încât o decizie greşită echivalează cu pierderi totale sau parţiale.

Trăsături moderne:

investiţiile unei întreprinderi reprezintă o alocare permanentă (de obicei pe o durată nedeterminată) de capitaluri pentru achiziţionarea de active fizice sau financiare;

caracterul de reversibilitate exprimat prin mobilitatea deosebită a raportului investiţii reale – plasamente financiare şi a raportului investiţii – dezinvestiţii;

diminuarea importantă a orizontului de timp necesar realizării şi exploatării unei investiţii, astfel că, în prezent, proiectele de investiţii, portofoliile de investiţii financiare, apar şi durează mult mai puţin timp, datorită mobilităţii deosebite determinate de progresele tehnice, economice, organizatorice.

Page 8: Managementul Investitiilor

8

Trăsăturile prezentate conduc la concluzia că orice investiţie fie reală, fie financiară se caracterizează printr-un moment de început şi un moment de sfârşit, deci trebuie stabilită o durată eficientă de exploatare sau de păstrare a unui portofoliu de investiţii.

Exemple Achiziţionarea de noi active fizice şi/sau financiare, construirea de noi obiective, dezvoltarea, modernizarea sau reutilarea firmelor existente, constituie investiţii.

Exemplificaţi prin situaţii concrete ce presupune noţiunea de investiţie şi cea de proces investiţional.

Să ne reamintim... Investiţiile reprezintă principala modalitate de implementare a progresului. Presupune o cheltuială pentru achiziţionarea de noi active fizice şi/sau financiare,

dezvoltarea, modernizarea sau reutilarea celor existente, cu scopul de a obţine profit.

M1.U1.4. Structura investiţiilor Cheltuielile de investiţii comportă clasificări şi ordonări multiple, condiţionate de

numeroase criterii.

Structurarea investiţiilor din diverse puncte de vedere are o importanţă teoretică şi practică în determinarea modalităţilor de eficientizare a proiectelor de investiţii şi de optimizare a portofoliului de investiţii, precum şi a întregii activităţi la nivel micro şi macroeconomic.

Din multitudinea de criterii de clasificare, teoria economică recunoaşte ca esenţiale şi, în consecinţă, prezintă utilitate următoarele:

a) După obiectul investiţiei, în economia de piaţă se evidenţiază două mari categorii de investiţii:

investiţii reale: sunt legate de imobilizările de fonduri pe durate reletiv mari, cuprinzând cheltuieli pentru crearea de active reale (construcţii, utilaje, echipamente) care servesc mai multe procese de producţie sau sunt destinate realizării de servicii productive sau neproductive;

investiţii financiare (sau plasamente financiare) sunt legate de finanţarea directă sau indirectă a unor activităţi şi se materializează într-o serie de hîrtii de valoare sau alte tipuri de produse specifice pieţei financiare.

Exemplificaţi noţiunile de investiţii reale şi cele financiare.

La nivelul macroeconomic, cele două categorii de investiţii sunt expresia pieţelor pe care activează:

Page 9: Managementul Investitiilor

9

piaţa reală, care surprinde legătura dintre cererea şi oferta de bunuri concrete şi factorii productivi;

piaţa financiară, care se suprapune peste fluxurile reale de bunuri şi valori. În cadrul acesteia se confruntă cererea şi oferta titlurilor de proprietate asupra acestor bunuri.

La nivel microeconomic, aceste categorii de investiţii reflectă fluxurile reale şi financiare existente într-o entitate economică care se îmbină şi se întrepătrund, trecând dintr-o categorie în alta în funcţie de evoluţia impusă în mecanismul pieţei reale (pieţei bunurilor şi serviciilor, pieţei muncii) şi a pieţei de capital (piaţa financiară).

b) După locul de destinaţie, investiţiile se clasifică în:

.investiţii interne, respectiv acea investiţie reală sau plasamente de capital care afectează structura internă a unei întreprinderi sau ale unui stat;

investiţiile în exteriorul întreprinderii sau ale statului, realizate ca investiţii directe sau de portofoliu.

c)După felul lucrărilor de investiţii, există:

investiţii în obiective noi; investiţii pentru modernizarea, reutilarea, reconstrucţia sau

dezvoltarea obiectivelor deja existente.

Exemplificaţi pe alte obiective investiţionale noţiunile de investiţii noi şi cele pentru dezvoltarea, modernizarea sau reutilarea obiectivelor existente.

d)După structura cheltuielilor de investiţii, pot fi:

investiţii tehnice în: utilaje, instalaţii, linii tehnologice, inclusiv aparate de măsură şi control; lucrări de costrucţii montaj, compuse din lucrări de construcţii şi instalaţii şi lucrări de montaj al utilajelor tehnologice realizate pe şantierele de construcţii;

lucrări geologice legate de un anumit obiectiv de investiţii; alte cheltuieli de investiţii.

investiţii în resurse umane (în pregătirea personalului); investiţii sociale, în clădiri sociale interne (cantine, cluburi) sau externe

(sponsorizarea instituţiilor şcolare, de artă şi cultură); investiţii în cercetarea ştiinţifică proprie; plasamente financiare.

e)După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat, se deosebesc:

investiţii directe: se efectuează pentru obiectivul de bază (achiziţionarea utilajelor, montajul acestora, executarea fundaţiilor şi a construcţiilor materializate într-un

Page 10: Managementul Investitiilor

10

nou obiectiv de investiţii sau pentru înlocuirea, moderizarea sau dezvoltarea unor întreprinderi deja existente). Aceste investiţii se calculeză pe baza devizelor de cheltuieli care se întocmesc pe categorii de lucrări, pe obiectiv sau pe întreaga investiţie (deviz general).

investiţii colaterale (de infrastructură) cuprind cheltuielile pentru efectuarea unor lucrări legate funcţional şi teritorial de o anumită investiţie directă şi priveşte asigurarea utilităţilor: căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, reţele telefonice, linii de transport a energiei electrice, reţele de telecomunicaţii, inclusiv racordurile la reţelele publice, căi şi drumuri de acces.

Cheltuielile care se fac cu aceste investiţii se stabilesc prin devize speciale detaliate.

investiţii conexe: reprezintă cheltuielile de investiţii necesare a se efectua în alte ramuri sau domenii finalizate în alte obiective economice (în amonte) pentru a se putea pune la dispoziţia investiţiei directe utilaje, materii prime, combustibil, energie, căi de comunicaţii etc.

Investiţiile conexe nu se include în valoarea totală a obiectivului realizat din investiţia directă. Multe investiţii conexe vizează protejarea mediului natural

Exemplificaţi noţiunile de investiţii directe, colaterale şi conexe.

f)După mărimea efortului investiţional, se cunosc:

⇒ investiţii mari: investiţii strategice, cu efecte deosebite dar care compotă cel mai mare risc şi sunt dificil de realizat;

⇒ investiţii mici: uşor de realizat, cu riscuri minore dar şi cu efecte mai puţin importante.

g)După sursa de finanţare, investiţiile se împart în investiţii finanţate din:

surse proprii: constituite din capitalul propriu; surse atrase: care în această perioadă au un rol determinant în finanţarea

investiţiilor şi se constituie din credite bancare interne şi externe, alocaţii bugetare sau alte surse.

h)După modul de constituire, investiţiile se împart în:

investiţii nete: constituite din resursele băneşti ce provin din economisire sau părţi de profit pentru realizarea de noi investiţii reale sau financiare;

investiţii brute: cele realizate prin adăugarea la investiţiile nete a amortizării destinate înlocuirii capitalului fix uzat. Aceste investiţii contribuie la creşterea absolută a capitalului fix.

Page 11: Managementul Investitiilor

11

i)După forma juridică a proprietarilor de investiţii, investiţiile se clasifică în:

⇒ investiţii publice: prezente în toate ţările în diferite domenii; ⇒ investiţii private: rezultatul efectiv al raportului cerere-ofertă de investiţii în

economia de piaţă.

Exemple Pentru o firmă care produce zahăr, construirea fabricii propriu zise reprezintă o investiţie directă, tot ceea ce ţine de asigurarea utilităţilor necesare viitorului obiectiv reprezintă investiţii colaterale, iar o investiţie conexă ar putea fi achiziţionarea unei plantaţii de sfeclă de zahăr.

Exemplificaţi alte obiective investiţionale şi modul cum ar putea fi ele strucurate.

Să ne reamintim... Investiţiile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, neexistând întotdeauna o delimitare strictă între acestea.

M1.U1.5. Rezumat Investiţiile constituie cheltuieli actuale, realizate în diferite domenii de activitate,

pentru achiziţionarea de noi active fizice şi/sau financiare, dezvoltarea, modernizarea sau reutilarea celor existente, cu scopul de a obţine profit în perioadele viitoare de timp. Investiţiile reprezintă o alocare permanentă de capital Structura investiţiilor poate fi foarte diversă, ele pot fi structurate sau clasificate

din mai multe puncte de vedere, neexistând o delimitare strictă între aceste criterii de structurare.

Teme de control 1.Daţi exemple de investiţii şi de procese investiţionale 2.Incercaţi să exemplificaţi, pe o firmă cunoscută noţiunile de investiţii directe, colaterale şi conexe.

Page 12: Managementul Investitiilor

12

Unitatea de învăţare M1.U2.Strategia investiţională şi eficienţa

economică a investiţiilor Cuprins

M1.U2.1. Introducere .................................................................................................... 10 M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 10 M1.U2.3. Strategia investiţională ................................................................................. 10 M1.U2.4. Noţiunea de eficienţă economică şi eficienţă economică a investiţiilor ....... 15 M1.U2.5. Rezumat ........................................................................................................ 16

M1.U2.1. Introducere Strategia unei firme se concretizează în decizii care se referă la toate activităţile majore ale acesteia. Investiţiile în acest sens au un rol major în realizarea stategiei firmei. Eficienţa cu care resursele investiţionale sunt alocate procesului investiţional reprezintă deasemenea o latură importantă a procesului strategic.

M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în necesitatea şi oportunitatea strategiei investiţionale. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

recunoască principalele întrebări de bază la care trebuie să asigure răspunsuri referitoare la strategia investiţională.

Durata medie de parcurgere a celei de a doua unităţi de învăţare este de 2 ore.

M1.U2.3. Strategia investiţională

Într-o accepţiune mai largă, strategia desemnează ansamblul obiectivelor majore ale unei entităţi pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei respective.

Strategia se operaţionalizează prin decizii strategice şi acoperă, de regulă organizaţia în ansamblu sau îi afectează direct sau indirect toate activităţile majore.

Investiţiile reprezintă motorul dezvoltării economice conducând la creşterea, diversificarea şi îmbunătăţirea calitativă a tuturor factorilor de producţie.

Investiţiile vizează dezvoltarea (însumând cheltuielile realizate pentru construirea de noi obiective dar şi dezvoltarea, modernizarea celor existente) dar reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor “incert” (influenţat de scăderea cererii pentru produsele finite, creşterea preţurilor la materiile prime, apariţia rapidă a unor produse noi cu performanţe ridicate, etc.).

În acest context obiectiv, în cadrul strategiei şi politicilor de firmă, strategia investiţională are un rol foarte important, toate celelalte activităţi depinzând de investiţii. Investiţia reprezintă suportul material al dezvoltării economice.

Page 13: Managementul Investitiilor

13

Strategia investiţională prezintă o serie de trăsături:

în primul rând sfera investiţională are un caracter novator, investiţiile asigurând promovarea progresului tehnic şi a rezultatelor procesului de organizare a producţiei;

strategia investiţională a firmei în funcţie de corelaţia existentă între oferta proprie şi cererea de pe piaţă poate fi de redresare, de consolidare sau de dezvoltare.

Strategia investiţională poate conduce şi la realizarea de economii la fondul de consum, pentru că o cheltuială efectuată azi (posibilă în cazul realizării unor economii), asigură dezvoltarea viitoare. Ca urmare, orice activitate investiţională se fundamentează pe principiul eficienţei economice: obţinerea unui efect cât mai mare la fiecare unitate de efort făcută.

Strategia investiţională are valenţe ofensive care să permită menţinerea locului firmei în cadrul pieţei de desfacere. Orice investior, pentru a obţine o eficienţă economică maximă, deci rezultate foarte bune, trebuie să antreneze eforturi mari cu investiţia propriu-zisă (utilaje de bună calitate, materii prime şi materiale în structura şi calitatea solicitată, o înaltă calificare a salariaţilor) şi cu producţia.

Elaborarea strategiei investiţionale – criterii şi probleme de bază

În vederea menţinerii sau dezvoltării poziţiei de piaţă, firma are nevoie de o înnoire continuă a produselor şi serviciilor, creativitatea ocupând un loc important.

Scopul oricărei firme în economia de piaţă este maximizarea profitului în condiţiile unor resurse limitate consumate de toate activităţile firmei.

Strategia generală a firmei este concepută la un nivel optim şi este formată din strategii optime .În rândul acestora, strategia investiţională independentă şi individualizată dobândeşte un caracter integrator pentru restul strategiilor..

Elaborarea unei strategii investiţionale presupune, pe lângă abilitatea în elaborare, asumarea unor riscuri. Solicită analize amănunţite orientate spre consumator, spre dorinţele şi aşteptările acestuia, ştiind că aprecierea unei firme vine nu din ceea ce a făcut ci prin ceea ce oferă sau va oferi în viitor. Deasemenea fundamentarea strategiei ţine cont de analiza rolului şi a locului firmei în cadrul ramurii respective, a comportamentului celorlalţi producători, a furnizorilor de materii prime, etc.

Strategia investiţională nu trebuie să depindă de profitul obţinut imediat ci de profitul total pe un anumit orizont de timp care în general depinde de durata de funcţionare a viitorului obiectiv de investiţii.

Astfel, în evaluarea strategiei investiţionale trebuie luate în calcul şi efectele obţinute în urma reinvestirii sumelor obţinute iniţial.

Exemplificaţi ce efecte ar fi de dorit în urma realizării unui obiectiv investiţional.

Page 14: Managementul Investitiilor

14

Strategiile investiţionale trebuie să asigure răspunsuri la cel puţin patru întrebări de bază:

1. Ce urmează să se facă? (scopul) 2. Care sunt resursele? (cu ce se va face?) 3. Care sunt modalităţile de realizare a scopului? 4. Cum se vor evalua realizările preconizate?

Răspunsurile la aceste întrebări vor stabili gradul de realism şi de eficienţă economică a strategiei investiţionale.

1.Care este scopul?

Prima întrebare îşi găseşte răspunsul în anlizarea următoarelor aspecte:

a.Potenţialul actual al firmei şi cel urmărit a se obţine (care este şi care ar trebui să fie?).

În funcţie de potenţialul de care dispune firma se va alege criteriul de eficienţă economică ce va sta la baza fundamentării deciziei de a investi:

min

maxε

cEe =

unde:

e - coeficientul de eficienţă economică a activităţii firmei;

cE - efectul urmărit a se realiza (profitul, cifra de afaceri anuală, etc.);

minε - efortul ce urmează a se realiza (investiţia, cheltuiala de producţie, etc.).

Altfel spus, cu un volum de resurse limitat se va urmări obţinerea unui efect economic cu un efort cât mai mic.

c

Ee

εmaxmax =

unde:

Page 15: Managementul Investitiilor

15

maxE - efectul maxim (profit maxim, etc.);

cε - efort constant.

Altfel spus, în situaţia în care firma dispune de resurse (umane, materiale, financiare), va urmări obţinerea unor eforturi cât mai mari la un anumit nivel al eforturilor.

Cunoaşterea potenţialului firmei va permite stabilirea criteriului de eficienţă economică care va fi scopul firmei deoarece numai prin evaluarea eficienţei economice se poate stabili relaţia de cauzalitate dintre eforturi şi efecte.

În acest context, este complet greşită părerea obţinerii unei eficienţe maxime prin depunerea unor eforturi minime care să asigure rezultate maxime.

Incercaţi să argumentaţi afirmaţia de mai sus.

b.Ce trebuie să se realizeze?

Răspunsul rezultă după elaborarea strategiilor de piaţă, a strategiilor de export, a celor ce vizează calitatea producţiei. Deasemenea este necesară cunoaşterea strategiei investiţionale a guvernului, a societăţilor comerciale de pe orizontală şi verticală. Astfel, definirea strategiei de producţie viitoare trebuie să asigure includerea acesteia într-o concepţie unitară asupra strategiei generale a firmei.

c.Ce este prioritar?

Orice strategie investiţională bine fundamentată trebuie să stabilească o serie de priorităţi în alocarea resurselor investiţionale. Pentru un agent economic existent, ordinea de alocare a resurselor de investiţii trebuie să fie:

modernizarea producţiei şi a tehnologiei, a utilajelor existente; reutilarea şi dezvoltarea secţiilor; construirea de noi capacităţi de producţie.

2.Cu ce se va face?

Răspunsul la această întrebare constă în stabilirea resurselor umane, materiale şi financiare.

În acest cadru, firma întâmpină reale dificultăţi. Autoritatea şi libertatea firmei în domeniul investiţiilor, în procurarea resurselor, în atragerea capitalurilor, în stabilirea şi negocierea preţurilor, în domeniul politicii salariale, în relaţiile cu furnizorii, clienţii, acţionarii, băncile, generează probleme factorilor de decizie.

Page 16: Managementul Investitiilor

16

Importanţa crucială pentru dezvoltarea firmei este reprezentată de decizia de finanţare.

În primul rând, firma trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţă angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadenţă în viitorul apropiat, asigurându-se astfel echilibrul financiar pe termen scurt.

În al doilea rând, problema lansării în investiţii de orice fel, care să conducă la creşterea potenţialului firmei, presupune finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung. În aceste condiţii, costul mijloacelor de finanţare este în raport cu rezultatele aşteptate din operaţiunile în care sunt angajate. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori prea mare, neglijându-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obţinute, ceea ce duce la diminuarea investiţiilor. Dar remunerarea capitalurilor în viitor poate fi asigurată tocmai de realizarea investiţiei.

Decizia de investire a unui agent economic, respectiv de a plasa capitaluri într-o anumită operaţiune este rezultatul corelării strânse dintre costul capitalului utilizat, propriu sau împrumutat şi rentabilitatea scontată.

Costul capitalului este, în ultimă instanţă, rentabilitatea minimă impusă de finanţatori (acţionari, bănci, etc.) pentru finanţarea oricărui proiect.

Costul capitalului utilizat îl reprezintă preţul pe care agentul economic trebuie să-l plătească pentru a se “aproviziona” cu capitaluri. În acest fel costul capitalului constituie legătura directă dintre rentabilitatea investiţiei şi rentabilitatea solicitată de finanţatori.

Putem deci aplica următorul raţionament:

⇒ toate proiectele de investiţii a căror rentabilitate este mai mare sau egală cu costul capitalului pot fi acceptate;

⇒ toate proiectele de investiţii a căror rentabilitate este mai mică decât costul capitalului trebuie respinse.

3.Cum se va face?

Această problemă vizează soluţionarea aspectelor de natură tehnică, tehnologică şi constructivă. Presupune stabilirea în funcţie de dimensiunea capacităţilor de producţie, felul şi cantitatea de materii prime şi materiale necesare desfăşurării viitorului proces de producţie.

Proiectarea construcţiilor trebuie să vizeze acele soluţii constructive care limitează acele materiale mari consumatoare de energie.

Totodată, selectarea soluţiilor tehnice şi tehnologice va avea în vedere utilajele şi echipamentele care permit adoptarea tehnologiilor de ultimă generaţie, susceptibile să asigure consumuri reduse de materii prime şi materiale, realizarea unor produse de calitate superioară, competitive pe orice piaţă şi care să faciliteze o relaţie normală cu mediul înconjurător.

La baza stabilirii acestor soluţii trebuie să se situeze principiul eficienţei economice şi al pluralităţii variantelor.

De ce credeţi că alegerea strategiei investiţionale eficiente depinde de luarea în considerare a mai multor variante de proiect.

O importanţă deosebită în această etapă este determinată de alegerea amplasamentului viitorului obiectiv investiţional, proces complex, cu implicaţii directe asupra eficienţei

Page 17: Managementul Investitiilor

17

economice dar şi cu importante valenţe sociale, ecologice, etc. Criteriile de alegere a amplasamentului optim cuprind criteriile economice, tehnologice, sociale, strategice şi naturale.

4.Evaluarea strategiei investiţionale

Această operaţiune trebuie să se bazeze pe un sistem de indicatori care surprind relaţia efecte şi eforturi.

Sistemul de indicatori nu pune accentul pe indicatorii de volum (profit, venituri, încasări valutare, cheltuieli de producţie) deoarece pot exista variante de investiţii la care efectul economic să fie mai mare dar consumul de resurse să fie supradimensionat conducând la o eficienţă economică mai scăzută.

Tehnica actualizării, cu alte cuvinte influenţa factorului timp trebuie obligatoriu folosită la calculul indicatorilor de eficienţă. Astfel momentul obţinerii efectelor din punct de vedere al eficienţei economice reflectă preocuparea oricărui investitor de a “fructifica” pe o perioadă cât mai mare de timp o anumită sumă de bani, care conduce în final la un profit total, mai precis la un capital acumulat mai mare.

Elementele de incertitudine incluse în orice proiect de investiţii presupun ca evaluarea eficienţei economice să fie însoţită de un studiu al sensibilităţii proiectului la unele influenţe nefavorabile care pot afecta procesul investiţional şi de producţie: prelungirea duratei de execuţie a obiectivului, creşterea costului materiilor prime, scăderea cererii la produsele finite, etc.

Evaluarea cât mai precisă a eforturilor investiţionale presupune însumarea acestora, atâ pe perioada realizării investiţiei cât şi pe cea a funcţionării viitorului obiectiv.

Un alt aspect privind evaluarea corectă a eforturilor şi a efectelor îl reprezintă includerea ca venituri a creditelor în momentul acordării şi luarea în calcul drept cheltuieli în momentul restituirii. De asemenea amortizarea, pentru studiile de evaluare a investiţiilor (studii de fezabilitate) nu trebuie inclusă în costurile de producţie, având în vedere că prin intermediul investiţiilor au fost cuantificate cheltuielile cu utilajele şi echipamentelor tehnologice de producţie.

În concluzie, strategia investiţională în cadrul strategiilor manageriale de firmă deţine rolul esenţial, deoarece prin intermediul acesteia se dirijează viitorul firmei, se orientează eforturile firmei pentru atingerea unor obiective care să conducă la valorificarea cu eficienţă maximă a resurselor consumate.

Exemple O firmă poate lua decizia de a nu acorda dividende acţionarilor pentru a investi profitul şi, în consecinţă, pentru a putea oferi dividende mai mari în anii următori

Page 18: Managementul Investitiilor

18

Exemplificaţi alte decizii ce pot fi luate din puntul de vedere al strategiei investiţionale.

Să ne reamintim... Strategia investiţională a firmei poate fi de redresare, de consolidare sau de

dezvoltare. Strategia investiţională trebuie să asigure răspunsuri la cel puţin patru întrebări de

bază: ce urmează să se facă, care sunt resursele, care sunt modalităţile de realizare a scopului, cum se vor evalua realizările preconizate.

M1.U2.4. Noţiunea de eficienţă economică şi eficienţa economică a investiţiilor

Noţiunea de eficienţă economică Eficienţa şi eficacitatea sunt doi termeni utilizaţi foarte des în limbajul economic; provin din limba latină, astfel:

• eficienţa derivă din “efficiere” =a îndeplini, a rezulta; • eficacitate derivă din “efficies-efficacis”= care are efectul dorit.

Cei doi termeni desemnează în sensul foarte larg al cuvântului măsura în care se realizează scopurile propuse, această accepţiune fiind valabilă atât în domeniul economic cât şi în domeniul social, politic, tehnic, militar, administrativ, cultural, ecologic, etc. Noţiunile menţionate nu sunt sinonime: eficacitatea caracterizează obţinerea , cu orice preţ, a unui anumit efect, în timp ce eficienţa presupune folosirea optimă a resurselor pentru a obţine un efect convenabil societăţii umane. Din punct de vedere economic, eficacitatea nu exclude unele forme de risipă, în timp ce pentru a fi eficient trebuie găsit şi urmat drumul cel mai scurt şi mijloacele cele mai puţin costisitoare pentru a obţine scopul propus. Putem aprecia că eficacitatea este legată de acţiunea de a face orice efort pentru orice tip de efect, în timp ce eficienţa nu înseamnă pur şi simplu “a face” ci a face astfel încât să fie atinse scopurile propuse, ţinând seama de o serie de restricţii şi condiţionări specifice domeniului în care se acţionează şi având în vedere utilitatea socială. Eficienţa economică este o noţiune complexă care exprimă rezultatele obţinute dintr-o activitate economică, măsurate prin intermediul resurselor consumate pentru desfăşurarea respectivei activităţi. Eficienţa economică surprinde legătura dintre volumul şi calitatea eforturilor, în calitate de factori generatori de efecte şi rezultatele obţinute într-o anumită perioadă ca efect al realizării eforturilor respective. Eficienţa economică se referă doar la eforturile şi efectele măsurabile, cuantificabile, exprimate băneşte. Astăzi se observă o expansiune fără precedent a exprimării din punct de vedere economic a eficienţei oricărei activităţi umane (de exemplu, jucătorii de tenis ierarhizaţi, ca eficacitate sportivă, după veniturile în dolari obţinute). Eficienţa activităţii economice are un caracter general, însumând eficienţele parţiale ale agentului economic, subramurii sau unei ramuri a economiei naţionale.

Nivelul eficienţei economice depinde de volumul şi calitatea resurselor cât şi a rezultatelor.

Page 19: Managementul Investitiilor

19

De ce credeţi că nivelul eficienţei economice depinde atât de resursele consumate cât şi de rezultatele ce vor fi obţinute?.

Eficienţa se calculează astfel: ca un raport între nivelul efectelor obţinute şi a

eforturilor depuse sau invers, nivelul eforturilor raportat la nivelul efectelor:

max→=εEe

sau

min→=′E

e ε

unde: e sau e′ = eficienţa economică;

E = efectele (rezultatele) obţinute; ε = eforturile depuse (resursele consumate). În primul caz ( e ) se stabileşte efectul ce se obţine la o unitate de efort şi care trebuie maximizat.

În al doilea caz ( e′ ) se determină efortul ce se depune pentru obţinerea unei unităţi de efect, rezultat ce trebuie să tindă spre minim. Alfel spus se urmăreşte obţinerea unui efect maxim la un anumit effort, respectiv realizarea efectului propus cu un minim de efort. Putem aprecia în aceste condiţii că este greşită formularea privind maximizarea efectelor concomitent cu minimizarea eforturilor. În general, pe măsura creşterii eforturilor cresc şi efectele economice, dar creşterea celor din urmă este mai întâi accelerată până la un anumit nivel de eficienţă, după care apare un nivel de saturare şi efectele cresc mai încet, stagnează sau chiar descresc. La anumite eforturi corespund unele variante pentru care efectul este maxim. De exemplu, în intervalul [ ]1,εε o varianta numărul trei este cea la care efectul este maxim, în

timp ce în intervalul [ ]21,εε efectele cele mai mari se obţin în varianta doi şi apoi în varianta

unu (la punctele corespunzătoare eforturilor 1ε şi 2ε efectele sunt egale pentru câte două

variante 2V şi 3V respectiv 1V şi 2V . Eficienţa economică trebuie să fie o componentă de bază a întregii activităţi economice, deoarece volumul resurselor are un caracter limitat şi numai o bună folosire a acestora poate asigura creşterea economică. Eficienţa economică trebuie aplicată atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic. Eficienţa economică a investiţiilor Toate aceste consideraţii în legătură cu eficienţa economică, în general, se pot aplica şi la sfera investiţiilor, ca proces economic de maximă importanţă în orice domeniu de activitate.

Page 20: Managementul Investitiilor

20

În esenţă, eficienţa investiţiilor se determină prin analiza raportului eforturi – efecte investiţionale, pe coordonatele de timp – mediu economico - social. Eforturile investiţionale se referă atât la procesul investiţional propriu zis (valoarea totală a investiţiei, valoarea utilajelor, valoarea construcţiilor şi montajul, personalul) cât şi la procesul de producţie al viitoarelor obiective (cheltuieli materiale, de întreţinere şi reparaţii, cheltuieli cu personalul, costuri de producţie, importuri, etc.) sau se pot cumula (efortul total pentru investiţii şi pentru exploatare). Aceste eforturi se pot referi la o unitate de timp (un an) sau se pot extinde pe tot orizontul de timp al investiţiei (adoptarea deciziei de investiţie, durata realizării investiţiei, durata eficientă de exploatare a acestei investiţii). Pe lângă eforturile economice se pot identifica şi alte tipuri de eforturi, precum măsuri administrative, modificări legislative, etc., care nu pot fi cuantificate economic.

Efectele investiţionale pot fi de mai multe tipuri: economice (materiale sau valorice) dar şi extraeconomice (sociale, ecologice, etc.). De asemenea pot fi brute sau nete, directe sau indirecte, efecte curente sau de durată. În concluzie, eficienţa economică a investiţiilor reliefează capacitatea eforturilor investiţionale de a conduce la o serie de efecte economice curente şi de perspectivă, ţinând seama de o multitudine de factori ce acţionează pe parcursul procesului investiţional şi ulterior de exploatare a viitorului obiectiv, în cadrul coordonatelor de mediu economic şi timp astfel încât efectele să acopere şi să justifice eforturile depuse. Eficienţa economică a investiţiilor presupune deci o analiză riguroasă a interacţiunii dintre eforturile şi efectele unui proiect de investiţii pe coordonatele mediului economic şi timpului.

Exemple De exemplu putem aprecia eficienţa economică a investiţiilor prin prisma profitului ce se va obţine (efectului obţinut) în funcţie de suma cheltuită cu realizarea obiectivului (efortul investiţional depus).

Exemplificaţi alţi indicatori ce pot fi folosiţi ca eforturi respectiv efecte în analiza eficienţei economice a investiţiilor.

Să ne reamintim... In derularea procesului investiţional, strategia de dezvoltare şi aprecierea eficienţei economice ce va caracteriza obiectivul sunt două elemente importante în cadrul procesului investiţional.

Temă de control 1.Pe o firmă cunoscută, daţi exemple de strategii investiţionale posibile 2.Imaginaţi-vă ca sunteţi managerul unei firme şi daţi exemple de posibile strategii şi de posibili indicatori de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor.

Page 21: Managementul Investitiilor

21

Unitatea de învăţare M1.U3. Indicatori de evaluare a eficienţei

economice a investiţiilor la nivel microeconomic

Cuprins M1.U3.1. Introducere .................................................................................................... 18 M1.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 18 M1.U3.3. Indicatori cu caracter general ....................................................................... 18 M1.U3.4. Rezumat ........................................................................................................ 32

M1.U3.1. Introducere Realizarea oricărui program de investiţii presupune existenţa mai multor modalităţi de realizare. La rândul ei, fiecare modalitate se fundamentează pe un număr limitat de variante de proiect, caracterizat fiecare printr-o multitudine de informaţii referitoare la eforturi, efecte, raportul acestora, durata de realizare a obiectivului de investiţii, durata de obţinere a efectelor. Complexitatea fenomenelor economice impune utilizarea, în scopul alegerii variantei optime, a unui sistem de indicatori de eficienţă economică care să surprindă sub aspect cantitativ şi în mare măsură calitativ, toate aspectele economice şi financiare specifice obiectivelor de investiţii.

M1.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în necesitatea şi oportunitatea abordării tuturor problemelor complexe ce apar în cadrul procesului investiţional. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

definească principalii indicatori cu caracter general folosiţi în aprecierea eficienţei economice a unui proiect investiţional; identifice şi înţeleagă principalele aspecte ce trebuie luate în considerare în

cadrul deciziei investiţionale.

Durata medie de parcurgere a celei de a treia unităţi de învăţare este de 3 ore.

M1.U3.3. Indicatori cu caracter general

Page 22: Managementul Investitiilor

22

Construirea acestui sistem de indicatori este impusă de următoarele aspecte: • stabilirea unui număr optim de indicatori, în măsură să surprindă sintetic

fenomenele economice, ştiind că un număr prea mare de indicatori dispersează ineficient elementele de decizie, iar un număr prea redus de indicatori poate conduce la adoptarea unor decizii greşite;

• sistemul indicatorilor de eficienţă trebuie fundamentat atât prin prisma raportului efort – efect, cât şi ţinând permanent seama de coordonatele timp – mediu economic;

• alegerea acelor indicatori de eficienţă economică ce au un conţinut clar şi care reflectă informaţii uşor de evaluat şi de cuantificat;

• exprimarea relaţiilor şi mărimilor reale, eliminându-se elementele arbitrare. Trebuie avut în vedere în acest sens, evitarea abordărilor fie prea pesimiste, fie prea optimiste în fundamentarea deciziei de investiţii. Totodată trebuie evidenţiate în mod obiectiv totalitatea punctelor slabe şi a punctelor forte ale investiţiei;

• elaborarea mai multor variante de proiect, utilizând calcule economice în vederea alegerii variantei considerate eficiente. Construirea mai multor variante de proiecte de investiţii constituie garanţia fundamentării riguroase a investiţiei.

Exemplificaţi de ce este importantă luarea în considerare a acestor aspecte în construirea sistemului de indicatori de eficienţă economică a investiţiilor.

Indicatorii utilizaţi în aprecierea variantelor de investiţii se pot ordona ţinând cont de mai multe criterii. 1.Un prim aspect după care se pot clasifica indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor este reprezentat de sfera de cuprindere, în funcţie de care putem deosebi:

indicatori care reflectă efectele economice: capacitatea de producţie, profitul, încasările valutare, valoarea producţiei;

indicatori care surprind eforturile necesare realizării obiectivului de

investiţii şi fundamentării acestuia: investiţia totală, cheltuielile de producţie, mărimea imobilizărilor, numărul total de salariaţi şi structura acestora;

indicatori care evidenţiază perioada de realizare şi funcţionare a obiectivului: perioada de cercetare – proiectare, durata de viaţă a unui produs, durata de execuţie până la atingerea parametrilor proiectaţi, durata de funcţionare fizică şi eficientă a capacităţilor de producţie, durata de amortizare a utilajelor, etc..

Aceşti indicatori cuprinşi în sistemul indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor nu reflectă propriu zis eficienţa, întrucât nu compară eforturile cu efectele, ci cuantifică volumul activităţii. Dar includerea acestor indicatori de volum a ţinut seama de necesitatea întregirii imaginii asupra obiectivului studiat.

indicatori ai eficienţei economice. Acest gen de indicatori se caracterizeazăîn principal prin faptul că asigură comparabilitatea rezultatelor obţinute cu resursele consumate, ţinând permanent

Page 23: Managementul Investitiilor

23

seama de celelalte elemente definitorii ale eficienţei economice: structura şi calitatea resurselor şi rezultatelor, influenţa factorului timp. Între aceşti indicatori se cuprind: investiţia specifică, termenul de recuperare, coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor.

Incercaţi să argumentaţi de ce este necesară luarea în considerare în aprecierea eficienţei economice a unui obiectiv investiţional, a unui sistem de indicatori care nu întotdeauna sunt indicatori de apreciere a eficienţei economice.

2.Un alt criteriu de clasificare este reprezentat de nivelul la care se realizează evaluarea şi analiza economică, în funcţie de care putem avea:

o indicatori stabiliţi la nivel macroeconomic, sunt cei care asigură analiza eficienţei economice a investiţiilor la nivelul ramurii sau pe ansamblul economiei naţionale;

o indicatori calculaţi la nivel microeconomic, sunt cei care se referă la

evaluarea eficienţei economice a proiectelor de investiţii la nivelul agentului economic. Aceşti indicatori la nivel microeconomic, la rândul lor, se pot clasifica în:

indicatori cu caracter general, comuni pentru fiecare sferă de activitate (producţie, servicii, etc.);

indicatori de bază, sunt diferiţi în funcţie de obiectul analizei

dar se referă la eforturile şi efectele investiţionale şi exprimă eficienţa economică a investiţiilor.

indicatori specifici care surprind particularităţile pe care le

prezintă unele ramuri sau domenii de activitate în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor;

indicatori suplimentari, completează sistemul de informaţii în

scopul evaluării cât mai corecte a eficienţei economice a investiţiilor. Aceşti indicatori compară eforturile suplimentare, efectele economice corespunzătoare acestor eforturi şi eficienţa suplimentară obţinută în urma creşterii consumului de resurse. Surprind activitatea desfăşurată în domenii adiacente (bilanţul termic, energetic, etc.).

Având în vedere caracterul lor sintetic, vor fi abordaţi în continuare numai indicatorii cu caracter general şi indicatorii de bază. 3.1.Indicatori cu caracter general

Page 24: Managementul Investitiilor

24

Contribuie la formarea unei imagini globale asupra eforturilor şi efectelor care vor caracteriza viitoarea activitate a obiectivului economic, precum şi eficienţa acestuia. Aceşi indicatori se referă la: 1.Dimensiunea obiectivului de investiţii, indicator de efort investiţional, fiecare investiţie urmărind ca prin efortul investiţional depus să realizeze o dimensiune cât mai mare la un nivel care să reprezinte o dimensiune economică optimă. Pentru obiectivele productive, dimensiunea ia forma indicatorului capacitatea de producţie. Acest indicator exprimă cantitatea maximă de produse ce se poate obţine, într-o perioadă de timp, în condiţii normale de funcţionare, impuse de utilizarea raţională a capitalului fix şi a resurselor umane şi de o organizare judicioasă a procesului de producţie.

Capacitatea de producţie se determină prin documentaţia tehnică, luându-se ca bază de calcul utilajul conducător al procesului respectiv de producţie. Se exprimă în diferite unităţi de măsură fizice: bucăţi, tone, metri liniari, metrii pătraţi, metrii cubi, kilometrii, ore de funcţionare, etc. În cazul producţiei eterogene, capacitatea de producţie poate fi exprimată şi sub formă valorică. Utilizarea acestui indicator subliniază alte două aspecte: a.Gradul de utilizare a capacităţii de producţie, indicator ce caracterizează atât folosirea intensivă cât şi extensivă, după relaţia:

100⋅=p

u CQg

unde:

ug - indicele utilizării capacităţilor de producţie;

Q - producţia fizică obţinută anual;

pC - capacitatea de producţie anuală exprimată în unităţi fizice.

Gradul de utilizare este întotdeauna mai mic decât 100% deoarece în mod obiectiv intervin întreruperi legale, reparaţii, avarii, etc., care împiedică utilizarea continuă, fără întreruperi a utilajelor, maşinilor şi instalaţiilor, componente ale capacităţilor de producţie respective.

Analizaţi nivelul de utilizare a capacitaţii de producţie, astfel încât un obiectiv să fie eficient.

b.Durata de atingere a parametrilor proiectaţi, care trebuie să fie cât mai scurtă, dar care este dependentă de complexitatea tehnologiei şi de mărimea obiectivului.

2.Numărul de personal de care va avea nevoie viitorul obiectiv, în perioada funcţionării sale, se stabileşte cu ajutorul indicatorului cantitativ, de efort, numărul mediu scriptic de salariaţi.

Page 25: Managementul Investitiilor

25

Numărul de personal are în vedere atât personalul direct productiv, cât şi personalul administrativ. Analiza personalului are în vedere gradul de calificare, nivelul studiilor, vârsta, etc.

Consideraţi că sunteţi managerul unei firme şi încercaţi să stabiliţi care ar fi politica dumneavoastră în alegerea personalului pentru un obiectiv investiţional.

3.Cheltuielile de producţie, cuantifică eforturile totale făcute de agentul economic (eforturi umane, materiale şi financiare), pentru obţinerea producţiei viitorului obiectiv economic.

Este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii şi poate fi calculat pentru întrega producţie sau pe fiecare produs în parte.

Nivelul cheltuielilor de producţie, în condiţiile menţinerii nivelului de producţie trebuie să scadă an de an. Indicatorii de apreciere a eficienţei economice a cheltuielilor de producţie sunt: cheltuieli la 1000 lei producţie, ponderea cheltuielilor materiale în costurile totale de producţie, etc. 4.Profitul, indicator important în aprecierea efectului net al agentului economic sau pe fiecare produs în parte. Asigură recuperarea capitalului cheltuit şi este sursă de creare a unor noi capitaluri fixe. Cu ajutorul profitului se poate calcula un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice şi anume rata rentabilităţii.

Ce alţi indicatori mai pot fi determinaţi cu ajutorul profitului şi ce importanţă au aceşti indicatori în aprecierea eficienţei economice a unui obiectiv de investiţii.

5.Valoarea producţiei (venituri din activitatea de bază sau din total activitate), este un indicator de efect care cumulează rezultatele activităţii economice a agentului economic, pe o anumită perioadă de timp, de obicei un an. Spre deosebire de exprimarea fizică a producţiei, valoarea producţiei prezintă avantajul că evidenţiază şi influenţa modificării structurale a acesteia, atât din punctul de vedere al complexităţii sortimentale realizate, cât şi a calităţii acesteia. Este utilizată pentru calcularea unor indicatori de eficienţă economică, precum: producţia la 1000 lei capital fix, productivitatea muncii, etc. 6.Productivitatea muncii. Măsura în care sunt utilizaţi salariaţii influenţează în mare măsură rezultatele economice ale agentului economic. În acest sens pentru aprecierea eficienţei consumului forţei de muncă se utilizează indicatorul productivitatea muncii, exprimat după relaţia:

NQW =

unde:

W - productivitatea muncii;

Q - producţia în unităţi fizice sau de timp;

Page 26: Managementul Investitiilor

26

N - numărul de personal. Toţi investitorii urmăresc obţinerea unei productivităţi cât mai ridicate comparabilă cu

rezultatele cele mai bune în acest sens, dar acest indicator depinde de gradul de înzestrare tehnică a muncii şi de calitatea managementului unităţii respective.

Cum credeţi că ar trebui analizată productivitatea muncii în cadrul unui obiectiv, astfel încât el să reflecte eficienţa muncii depuse?.

7.Consumurile specifice, se referă la principalele materii prime, materiale,

combustibili, energie electrică, termică, apă, utilităţi, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate.

Acest indicator are o importanţă deosebită în aprecierea eficienţei economice a investiţiilor deoarece influenţează direct costul de producţie şi implicit rentabilitatea obiectivului de investiţii.

Trebuie urmărită reducerea acestor consumuri, atât din punct de vedere cantitativ dar şi din punct de vedere al impactului ecologic.

Consumurile specifice trebuie însă corelate cu tehnologia proiectului de investiţii şi cu

managementul exploatării, deoarece, reducerea nejustificată, în ideea reducerii costurilor, dar fără un suport tehnologic, va genera grave probleme de calitate şi fiabilitate a produselor.

8.Principalele caracteristici de calitate, se stabilesc în condiţiile cerinţelor standardelor româneşti (S.R.) sau ale standardelor internaţionale (CE, CEN, pentru Europa sau ISO, pentru standarde preluate din SUA) privind diversele produse sau servicii obţinute cu obiectivul respectiv de investiţii. 9.Terenul utilizat pentru amplasarea viitorului obiectiv de investiţii se caracterizează prin suprafaţa sa, dar şi prin multiple alte caracteristici în legătură cu specificul investiţiei. Suprafaţa terenului depinde de fluxul tehnologic, care, la rândul lui se poate desfăşura fie pe orizontală, fie pe verticală.

Obligatoriu, terenul trebuie caracterizat şi din punctul de vedere al situaţiei sale juridice, adică este proprietate proprie a investitorului sau investitorilor, este închiriat sau concesionat şi pe ce perioadă de timp.

10.Amplasamentul, caracterizează zona în care se va situa obiectivul din punctul de vedere al dotării cu utilităţi (reţea de apă, reţea electrică, de gaze, de comunicaţii), dar şi nivelul general de dezvoltare al zonei, potenţialul ei comercial (vadul comercial), existenţa în zonă a forţei de muncă disponibile, apropierea faţă de sursele de materii prime şi de pieţele de desfacere, de zonele libere, defavorizate (care implicit beneficiază de anumite facilităţi), vecinătăţile interne şi/sau internaţionale. Aceste elemente pot da valoare sau dimpotrivă pot diminua rezultatele investiţiei.

Page 27: Managementul Investitiilor

27

Exemple Pentru o firmă din domeniul industriei uşoare este important indicatorul referitor la numărul de personal, în timp ce nivelul de salarizare ar trebui să fie în corelaţie directă cu evoluţia productivităţii muncii.

Exemplificaţi pe o firmă indicatorii prezentaţi mai sus.

Să ne reamintim... Indicatorii cu caracter general contribuie la formarea unei imagini de ansamblu

asupra eforturilor ăi efectelor ce vor caracteriza viitoarea activitate a obiectivului. Nu sunt indicatori de eficienţă dar ajută la caracterizarea viitorului obiectiv şi intră

în relaţii de apreciere a eficienţei viitorului obiectiv.

M1.U3.6. Rezumat Construirea acestui sistem de indicatori este impusă de următoarele aspecte: stabilirea unui număr optim de indicatori, în măsură să surprindă sintetic

fenomenele economice, ştiind că un număr prea mare de indicatori dispersează ineficient elementele de decizie, iar un număr prea redus de indicatori poate conduce la adoptarea unor decizii greşite; sistemul indicatorilor de eficienţă trebuie fundamentat atât prin prisma raportului

efort – efect, cât şi ţinând permanent seama de coordonatele timp – mediu economic; alegerea acelor indicatori de eficienţă economică ce au un conţinut clar şi care

reflectă informaţii uşor de evaluat şi de cuantificat; exprimarea relaţiilor şi mărimilor reale, eliminându-se elementele arbitrare.

Trebuie avut în vedere în acest sens, evitarea abordărilor fie prea pesimiste, fie prea optimiste în fundamentarea deciziei de investiţii. Totodată trebuie evidenţiate în mod obiectiv totalitatea punctelor slabe şi a punctelor forte ale investiţiei; elaborarea mai multor variante de proiect, utilizând calcule economice în vederea

alegerii variantei considerate eficiente. Construirea mai multor variante de proiecte de investiţii constituie garanţia fundamentării riguroase a investiţiei.

Temă de control 1.Studiaţi impactul indicatorilor cu caracter general asupra eficienţei viitorului obiectiv de investiţie 2.Analizaţi importanţa fiecarui indicator cu caracter general asupra eficienţei obiectivului investiţional.

Page 28: Managementul Investitiilor

28

Unitatea de învăţare M1.U4. Indicatori de bază în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor la nivel microeconomic

Cuprins M1.U4.1. Introducere .................................................................................................... 34 M1.U4.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 34 M1.U4.3. Indicatori de bază ......................................................................................... 34 M1.U4.4. Rezumat ........................................................................................................ 40

M1.U4.1. Introducere Indicatorii cu caracter general sunt, de regulă, indicatori de apreciere a eficienţei economice a viitorului obiectiv şi, de cele mai multe ori, sunt construiţi prin prisma raportului efort efect sau invers. Obiectivul acestei unitaţi de învăţare este de a prezenta principalii indicatori de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor şi de a aprecia eficienţa viitorului obiectiv.

M1.U4.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în necesitatea şi oportunitatea aplicării indicatorilor de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor pentru caracterizarea eficienţei viitorului obiectiv. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

definească principalii indicatori de apreciere a eficienţei economice a viitorului obiectiv investiţional; identifice cei mai importanţi indicatorii de apreciere a eficienţei viitorului

obiectiv; prezinte modalitatea de abordare a procesului investiţional.

Durata medie de parcurgere a celei de a patra unităţi de învăţare este de 3 ore.

M1.U4.3. Indicatori de bază 1.Valoarea totala a investiţiei Este unul dintre cei mai importanţi indicatori de volum utilizat în adoptarea deciziei investiţionale. Indicatorul cuprinde mărimea fondurilor necesare (eforturile investiţionale) pentru

realizarea unui obiectiv de investiţii până la punerea sa în funcţiune. Prin extensie, în volumul investiţiei se include: stocul de mijloace circulante

necesar la prima dotare a obiectivului economic, precum şi o serie de cheltuieli necesare

Page 29: Managementul Investitiilor

29

funcţionării obiectivului (pregătirea salariaţilor, supravegherea desfăşurării lucrărilor, etc.) care nu măresc valoarea capitalurilor fixe.

Valoarea totală a investiţiei se poate determina din punct de vedere contabil, economic şi financiar.

a.Din punct de vedere contabil valoarea unei investiţii se determină pe baza

devizului general de cheltuieli, astfel:

1cexacbpstt AVRAIIIIIVI +++++++=

unde:

tI - investiţia totală sau cheltuielile totale de capital;

tV - cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;

sI - investiţia de infrastructură (investiţii colaterale: racorduri la diverse reţele, utilităţi);

pI - investiţia pentru proiectare şi asistenţă tehnică;

bI - investiţia de bază (clădiri, utilaje, instalaţii, mijloace de transport, echipamente tehnologice, etc.);

acI - investiţia privind alte cheltuieli (organizare de şantier, taxe, etc.);

exI - investiţii privind darea în exploatare (pregătirea personalului, probe tehnologice, recepţie); VRA - valoarea rămasă actualizată a mijloacelor fixe existente incluse în cazul unor modernizări, reconstrucţii, care sunt finanţate numai dacă sunt valorificate ulterior către un nou investitor, dar care sunt evidenţiate în toate calculele de eficienţă;

1cA - necesarul de fond de rulment pentru primul ciclu de producţie, la darea în exploatare (include diverse active circulante necesare primei dotări). Calculele se efectuează în preţuri curente, dar care sunt supuse ulterior actualizării. b.Din punct de vedere economic, valoarea totală a unei investiţii se stabileşte prin cumularea tuturor devizelor dar cuprinde în plus anumite procese economice: imobilizarea de fonduri pe parcursul realizării investiţiei, punerea în funcţiune parţială, influenţa interconectării cu alte activităţi, realizarea unui nou obiectiv sau modernizarea unui obiectiv deja existent, situaţie în care se produc întreruperi în activitatea de producţie pe perioada modernizării, etc. Astfel, valoarea totală a investiţiei, din punct de vedere economic, cuprinde deasemenea cheltuielile din deviz, dar care sunt însă grupate diferit, la care se adaugă alte eforturi economice legate de realizarea obiectivului de investiţii. În funcţie de tipul investiţiei, valoarea totală a investiţiei se determină astfel:

• pentru obiective de investiţii noi:

Page 30: Managementul Investitiilor

30

tfpciconcoldt PEAEIIII +−++++=

• în cazul investiţiilor de modernizare, dezvoltare sau reutilare:

( ) vnvmftciconcoldt PSVPAEIIII +−++Δ++++= unde:

dI - investiţia directă (terenuri, utilaje, clădiri, construcţii, proiectare, pregătirea personalului, punerea în funcţiune);

colI - investiţia colaterală sau de infrastructură (drumuri, racorduri, etc.);

conI - investiţia conexă, realizată în ramuri conexe ale investiţiei de bază;

cA sau cAΔ - necesarul de active circulante reprezentând prima dotare sau doar creşterea de active circulante ca urmare a unor modernizări;

iE - efectul economic al imobilizării fondurilor de investiţii pe durata de execuţie a obiectivului de investiţii;

mfV - valoarea neamortizată a mijloacelor fixe casate, înainte de amortizarea lor integrală;

vS - sumele obţinute din casare, prin valorificarea unor materiale (valoarea reziduală);

fpE - efectul punerii în funcţiune mai devreme a unor capacităţi de producţie;

tP - pierderile din ocuparea terenului şi schimbarea destinaţiei sale agricole, silvice;

vnP - pierderile de venit pe durata întreruperii producţiei în secţiile în care urmează a se efectua lucrările de investiţii de modernizare. În calculele de eficienţă, se specifică în sinteză următoarele valori:

• valoarea lucrărilor de construcţii – montaj, care include: lucrări de construcţii propriu-zise; valoarea lucrărilor de montaj.

• valoarea utilajelor din ţară şi din import; • alte cheltuieli (teren, documentaţie tehnico-economică, asistenţă tehnică, necesar

de fond de rulment, etc.). c.Din punct de vedere financiar, valoarea totală a unei investiţii este stabilită în funcţie de structura financiară internă a întreprinderii, a fluxurilor de intrări-ieşiri şi a portofoliului de investiţii. În această viziune, se au în vedere resursele interne sau externe de finanţare şi calculele privind influenţa factorului timp pentru a decide asupra eficienţei unui proiect de investiţii. Determinarea valorii totale a investiţiei permite investitorului să decidă dacă acceptă o investiţie mai scumpă sau una mai ieftină, dar numai pe baza acestei valori nu se pot trage

Page 31: Managementul Investitiilor

31

concluzii privind eficienţa proiectului de investiţii, deoarece efortul investiţional trebuie comparat cu efectele obţinute.

Argumentaţi importanţa alocării unor sume mai mari sau mai mici pentru realizarea unui obiectiv investiţional.

2.Efectul economic al imobilizării fondurilor de investiţii ( iE ), se determină, pe durata de execuţie a unui obiectiv de investiţii, în funcţie de modalitatea de cheltuire a resurselor băneşti pe parcursul unei unităţi de timp (săptămână, lună, trimestru, semestru, an). Formula de calcul a efectului imobilizărilor depinde de felul în care sunt cheltuite fondurile de investiţii, astfel: a.dacă sumele pentru investiţii sunt alocate de la începutul anului, practic sumele rămân imobilizate tot anul (+1) până la terminarea investiţiei:

( )∑=

+−⋅=d

hhni hdIeE

1

1

b.dacă sumele pentru investiţii sunt alocate la sfârşitul anului, nu se ia în considerare anul respectiv în calculul imobilizărilor (+0):

( )∑=

+−⋅=d

hhni hdIeE

1

0

c.dacă sumele sunt cheltuite uniform pe tot parcursul anului, atunci se ia în considerare jumătate din anul respectiv (+0,5):

( )∑=

+−⋅=d

hhni hdIeE

1

5,0

unde:

iE - efectul economic al imobilizărilor;

i - varianta de investiţie; d - durata de execuţie, exprimată în ani; h - anul în care se fac cheltuielile de investiţie, ),1( dh = :

ne - coeficientul normat de eficienţă economică;

hI - fondurile de investiţii anuale (sau pe altă unitate de timp: lună, trimestru, semestru, etc.). Dacă se consideră că banii sunt cheltuiţi continuu pe tot parcursul anului, practic se consideră că ei stau imobilizaţi jumătate din anul respectiv şi pot fi formulate două ipoteze:

Page 32: Managementul Investitiilor

32

Ipoteza eşalonării investiţiilor pe ani întregi

( ) ( ) ( )[ ]5,05,05,0 1121 −++−+−= − dIdIdIeE nnnni K

unde: nII K1 -investiţiile din primul an până în anul n ; 1ddnK -durata de execuţie a obiectivului; 0,5-coeficientul de rectificare a investiţiilor în ipoteza cheltuirii uniforme a acestora pe parcursul anului.

Ipoteza eşalonării investiţiilor pe ani întregi şi fracţiuni de an

( )[ ] ( )[ ] ( )[ ]⎭⎬⎫

⎩⎨⎧ −

+−−+−−+−−= + 25,0_5,025,01 121

ndIndIdIdIeE nnni K

unde: 1+nI -valoarea investiţiei din fracţiunea de an; d -durata de execuţie a investiţiei în ani întregi şi fracţiuni de an; n -durata de execuţie a obiectivului de investiţie în ani întregi. Efectul economic al imobilizării fondurilor de investiţii pe durata de execuţie a unui obiectiv reprezintă tot pierderi de venit net, respectiv profiturile care s-ar fi putut realiza dacă banii ar fi fost fructificaţi într-o activitate curentă sau pierderea dobânzii, adică cea care s-ar fi obţinut dacă banii erau depuşi la o bancă pe perioada “d” în care un investitor imobilizează resursele financiare proprii sau împrumutate într-un proiect de investiţii până în momentul punerii în exploatare a acelui obiectiv. Având în vedere că investiţiile nu se pot realiza fără imobilizări, pentru creşterea eficienţei investiţiilor trebuie analizate modalităţile de reducere a efectului imobilizărilor. Astfel, mărimea efectului imobilizărilor depinde de următorii factori:

• durata de realizare a investiţiei: orice reducere a duratei de realizare conduce la scăderea efectului imobilizărilor. Realizarea şi punerea în funcţiune parţială conduce la efecte în măsură să influenţeze imobilizările;

• mărimea proiectului de investiţii, în sensul că o investiţie majoră, în general este mai scumpă şi are imobilizări mai mari;

• modul de eşalonare a investiţiilor: se urmăreşte realizarea unor cheltuieli de investiţii mai mici la începutul perioadei şi cheltuirea sau efectuarea de plăţi substanţiale la sfârşitul perioadei de realizare a investiţiei;

• coeficientul normat de eficienţă economică, mai mare sau mai redus (de exemplu dacă pe o perioadă de timp rata dobânzii este mai redusă, atunci şi efectul imobilizărilor se diminuează);

Indicatorul efectul economic al imobilizării fondurilor de investiţii prezintă o importanţă deosebită deoarece, la acelaşi volum de investiţii, determinat contabil conform

Page 33: Managementul Investitiilor

33

devizului general, se poate ajunge la valori determinate din punct de vedere economic extrem de diferite în funcţie de efectul imobilizărilor. În concluzie, efectul imobilizărilor se adaugă la efortul investiţional, acest efect fiind un element de decizie foarte important.

Exemplificaţi modalităţile de eşalonare a fondurilor de investiţii pe perioade de timp şi explicaţi influenţa pe care acest mod de eşalonare o poate avea asupra eficienţei economice a viitorului obiectiv investiţional.

3.Durata de execuţie a investiţiei, durată care se stabileşte în funcţie de două elemente:

durata de luare a deciziei (pentru elaborarea studiului de fezabilitate, pentru proiectare, obţinerea acordurilor, avizelor, contractarea lucrărilor, etc.);

durata de execuţie propriu-zisă a proiectului de investiţii (construcţii, montajul utilajelor, probe tehnologice, recepţie).

Ca urmare a faptului că în această perioadă sunt scoase din circuitul economic productiv o serie de resurse (umane, materiale şi financiare), perioada respectivă trebuie să fie cât mai scurtă. Astfel, beneficiarul, în colaborare cu antreprenorul trebuie să asigure o eşalonare raţională a investiţiilor pe durata de execuţie, concomitent cu asigurarea condiţiilor normale de desfăşurare a acestui proces. Deosebit de importantă pentru factorii care cooperează în vederea realizării investiţiei (proiectant, constructor, furnizor de utilaje şi echipamente, beneficiar) este găsirea soluţiilor pentru punerea parţială în funcţiune a noului obiectiv de investiţii, asigurându-se astfel diminuarea efortului investiţional ca urmare a obţinerii de profituri suplimentare.

De ce credeţi că durata de execuţie a unui obiectiv are o influenţă importantă asupra eficienţei economice a acestuia?

4.Durata eficientă de exploatare (sau de funcţionare eficientă) În general, perioada procesului investiţional se împarte astfel:

perioada de proiectare, în care se elaborează documentaţiile pentru investiţii, se obţin avizele, aprobările şi acordurile necesare, se stabilesc sursele de finanţare, se contractează lucrările cu constructorul şi se deschide finanţarea;

perioada de execuţie; perioada de funcţionare a capitalului fix. Această perioadă are cel mai important

rol întrucât acum se obţin efectele economice ale investiţiei (producţia, profitul) şi, totodată se verifică în practică realismul deciziilor luate în cadrul procesului investiţional. La rândul ei, această perioadă comportă o defalcare în:

perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi; perioada normală de funcţionare; perioada de declin.

Page 34: Managementul Investitiilor

34

Prima şi ultima perioadă trebuie să fie cât mai scurte deoarece profiturile realizate sunt sub cele normale. În perioada de funcţionare normală, investiţia funcţionează la parametrii tehnico-economici proiectaţi iar efectele nete sunt maxime, preocuparea majoră a beneficiarului investiţiei fiind aceea de a prelungi cât mai mult posibil această durată prin asigurarea funcţionării normale a capitalurilor fixe cât şi prin modernizarea permanentă a utilajelor, reutilarea secţiilor şi chiar restructurarea producţiei. Totodată, beneficiarul investiţiei trebuie să asigure ca perioada normală (eficientă) de funcţionare să se suprapună peste faza de ascensiune a produselor sau serviciilor pe piaţă, conform ciclului comercial al acelor produse sau servicii. Dacă perioada de exploatare eficientă se află în faza de saturaţie sau de declin pe piaţă, atunci există riscuri mari ca perioada de exploatare a obiectivului de investiţii să se reducă până la limita la care să nu se mai recupereze investiţia realizată.

Ce credeţi că ar trebui să facă un investitor pe parcursul duratei normale sau eficiente de funcţionare?

Relaţia între perioada de derulare a procesului investiţional şi durata comercială a produselor şi serviciilor realizate prin investiţie, se poate evidenţia astfel: m – momentul adoptării deciziei de a investi; n – momentul începerii lucrărilor de execuţie a investiţiilor; g – perioada de decizie care cuprinde perioada de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice, obţinerea avizelor, acordurilor şi aprobărilor necesare realizării investiţiilor; p – momentul punerii în funcţiune a obiectivului (terminării investiţiei); d – durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier; r – momentul recuperării investiţiei; R – durata de recuperare a investiţiei; v – momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix, după expirarea duratei eficiente de funcţionare;

eD – durata eficientă de funcţionare a obiectivului de investiţii;

cD – durata comercială cea mai convenabilă, care se suprapune peste faza de ascensiune sau de apogeu pentru produsele sau serviciile realizate cu viitorul obiectiv. Pentru investitori, cea mai importantă este durata comercială, cD , după recuperarea investiţiilor, durată care trebuie să fie cât mai îndelungată deoarece numai pe această durată se obţin efectele nete. În concluzie, durata eficientă (normală) de funcţionare a obiectivului de investiţii ar trebui să fie egală cu durata comercială a produselor şi serviciilor şi să fie cât mai îndelungată. 5.Investiţia specifică Investiţia specifică reprezintă, în sfera productivă, raportul dintre efortul investiţional efectuat pentru realizarea unui obiectiv de investiţii şi efectele (rezultatele) obţinute prin capacitatea de producţie, cifra de afaceri. Reflectă volumul de investiţii ce revine pe unitatea de capacitate sau investiţiile necesare pentru realizarea unei unităţi fizice de producţie sau a unei unităţi valorice.

Page 35: Managementul Investitiilor

35

Relaţiile de calcul se stabilesc diferenţiat pentru obiective noi de investiţii şi pentru activitatea de dezvoltare, modernizare, retehnologizare precum şi pentru comparaţii între diverse variante.

Cum credeţi că ar trebui să fie acest indicator în aşa fel încât investiţia să fie eficientă?

A.Pentru obiective noi de investiţii

( )iii

ii QCAq

Is

,=

unde: is - investiţia specifică;

iI - investiţia aferentă variantei “i”;

iq - capacitatea anuală de producţie, exprimată fizic (tone, bucăţi, mp, mc,etc.);

iCA - cifra de afaceri exprimată valoric în varianta “i”;

iQ - valoarea producţiei obţinută în varianta “i”. Utilizarea efectelor obţinute în expresie fizică sau în unităţi natural-convenţionale are aplicabilitate în cazul producţiei omogene. Atunci când producţia obţinută are un grad mare de eterogenitate, se utilizează expresia valorică a producţiei obţinute ( iQ ). Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional făcut pentru obţinerea unui leu producţie. Această relaţie poate fi utilizată şi pentru obiectivele de investiţii cu producţie omogenă în funcţie de nevoile analizei. B.Pentru investiţii de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare a obiectivelor productive existente:

0qqI

smi

mmii −=

unde:

mmiI - investiţia alocată pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare în varianta”i” de proiect;

-capacitatea anuală de producţie după modernizare, dezvoltare sau retehnologizare

0q - capacitatea anuală de producţie înainte de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.

În acest caz indicatorul reflectă câţi lei investiţii se cheltuiesc pentru a creşte producţia anuală cu un leu.

La fel ca pentru indicatorul “valoarea totală a investiţiei”, pe baza investiţiei specifice putem aprecia dacă o investiţie este mai scumpă sau mai ieftină pe unitatea de

miq

Page 36: Managementul Investitiilor

36

capacitate (fizică sau valorică) fără a putea decide însă dacă este mai eficientă, astfel că este necesară calcularea celorlalţi indicatori.

În practică se constată o corelaţie invers proporţională între investiţia specifică şi costul de producţie, astfel că, investiţiile reduse conduc la cheltuieli de producţie mai mari, datorită slabei dotări. Invers, investiţiile mai scumpe, legate de tehnologii de ultimă generaţie, trebuie să fie justificate prin cheltuieli de producţie mai mici.

Imaginaţi-vă că sunteţi un potenţial investitor şi precizaţi ce situaţie aţi alege.

C.Pentru compararea variantelor În cazul în care se compară între ele mai multe variante de investiţii există două

posibilităţi de realizare: C1.Se calculează investiţia specifică pentru fiecare variantă în parte, se compară între ele

mărimile obţinute şi apoi se alege varianta optimă, respectiv varianta care prezintă investiţia specifică cea mai mică.

C2.In situaţia în care una din variante presupune efectuarea unui volum suplimentar de

investiţii care se materializează într-o capacitate de producţie mai mare, prezintă interes volumul suplimentar de investiţii solicitat şi efectele obţinute de acesta:

ji

jic qq

IIs

−=

unde:

cs - investiţia specifică pentru comparaţii şi exprimă necesarul suplimentar de investiţii în varianta “i” faţă de varianta “j” de proiect, pentru a obţine o capacitate suplimentară de producţie de o unitate fizică, în varianta “i” faţă de varianta “j”; iI - valoarea investiţiei în varianta “i” de proiect;

jI - valoarea investiţiei în varianta “j” de proiect;

ji qq , - capacitatea de producţie în varianta “i” respectiv în varianta “j” de proiect.

Condiţia este ca: ji II > şi ji qq > . Indicatorul “investiţia specifică” se poate calcula şi în funcţie de sporul producţiei valorice, astfel:

ji

jic QQ

IIs

−=′

unde: ji QQ , - valoarea producţiei pentru variantele de investiţii “i” şi “j”;

Page 37: Managementul Investitiilor

37

cs′ - necesarul suplimentar de investiţii în varianta “i” faţă de varianta “j”, pentru a creşte producţia cu un leu în varianta “i” faţă de varianta “j”. Calculul indicatorului “investiţia specifică” în funcţie de valoarea producţiei este foarte util, în special în cazul modernizărilor, dezvoltărilor sau retehnologizărilor, deoarece în această situaţie, obligatoriu, activitatea de investiţii trebuie să conducă şi la schimbarea structurii producţiei cu efecte favorabile asupra nivelului producţiei. Indicatorul “investiţia specifică” pentru a fi operant trebuie să fie comparabil cu investiţia specifică de la alte obiective economice similare sau chiar cu investiţia specifică normată pentru ramura sau domeniul de activitate respectiv. Deşi investiţia specifică are o serie de avantaje, indicatorul este parţial, deoarece compară efortul investiţional total cu mărimea capacităţii de producţie dintr-un an, nereuşind să surprindă întregul proces investiţional. Astfel se impune completarea analizei şi cu alţi indicatori de eficienţă economică a investiţiilor. 6.Termenul (durata) de recuperare a investiţiilor Reprezintă perioada de timp în care investiţia este recuperată din profitul rezultat în urma punerii în funcţiune a capacităţii de producţie. Se utilizează pentru calculul acestui indicator cinci relaţii de calcul, în funcţie de destinaţia investiţiei: A.Pentru obiective noi:

hi

ii P

IT =

unde: iT -termenul de recuperare;

iI - valoarea investiţiei în varianta “i” de proiect;

hiP - profitul annual obţinut în varianta “i” de proiect. În calculele de eficienţă economică a investiţiilor profitul anual se consideră constant pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivelor. Dar, în realitate, profitul diferă de la an la an în funcţie de producţia realizată care la rândul ei depinde de o serie de factori între care: darea perţială în folosinţă a unor capacităţi de producţie, atingerea sau nu a parametrilor proiectaţi, etc. Astfel, situaţia în care se dau parţial în folosinţă capacităţi de producţie conduce la obţinerea de profit care determină diminuarea efortului investiţional. Altă situaţie frecventă în practică este reprezentată de prima perioadă de funcţionare a capitalului fix, până la atingerea parametrilor proiectaţi, perioadă în care nu se realizează profitul stabilit, astfel că efectul net nerealizat (profitul nerealizat) suplimentează efortul investiţional. În acest caz termenul de recuperare a investiţiilor se exprimă astfel:

hi

iiii P

PPIT

′′+′−=

unde: iI - valoarea investiţiei în varianta “i” de proiect;

Page 38: Managementul Investitiilor

38

iP′ - profitul realizat suplimentar în varianta “i”;

iP ′′ - profitul nerealizat până la atingerea parametrilor proiectaţi.

Ctredeţi că e important ca o firmă să îşi recupereze investiţia într-un timp foarte scurt? Argumentaţi!

B.Pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări ale obiectivelor existente:

0hhmi

mii PP

IT

−=

unde: iT -termenul de recuperare;

miI - valoarea investiţiei alocată modernizării, dezvoltării sau retehnologizării în varianta “i” de proiect; hmiP - profitul anual obţinut în urma investiţiei făcute în varianta “i”;

0hP - profitul anual obţinut înainte de modernizarea obiectivului economic. Indicatorul exprimă în acest caz perioada de timp în care se recuperează investiţia din profitul suplimentar obţinut ca urmare a modernizării, dezvoltării sau retehnologizării obiectivului analizat. În cazul modernizării, dezvoltării sau retehnologizării, valoarea totală a investiţiei trebuie corectată ţinând cont de :

o valoarea neamortizată a capitalului fix ce urmează a fi lichidat ( nA ); o sumele obţinute din valorificarea unor utilaje, părţi componente ale

acestora sau din casări ( uV ); o pierderea de profit determinată de întreruperea producţiei ( pP ).

Aceste influenţe conduc la următoarea formulă de calcul a termenului de recuperare:

hm

punmii P

PVAIT

+−+=

Utilizarea acestei formule are avantajul evidenţierii efectelor nete obţinute (veniturile obţinute) cât şi a tuturor pierderilor. C.Pentru compararea variantelor de proiect care vizează realizarea aceluiaşi obiectiv de investiţii, se poate calcula indicatorul “termenul de recuperare a investiţiilor suplimentare” din sporul de profit:

Page 39: Managementul Investitiilor

39

hjhi

jii Pp

IIT

−=

unde:

ji II , - valoarea totală a investiţiei în varianta “i” respectiv “j”;

hjhi PP , - profitul anual aferent variantei “i” respectiv “j”. Indicatorul exprimă perioada de timp în care se recuperează investiţia suplimentară, realizată în varianta “i” de proiect faţă de varianta “j” din sporul de profit realizat în varianta “i” faţă de varianta “j”. Analiza indicatorului “termenul de recuperare a investiţiilor suplimentare” este strâns legată de faptul că un supliment de investiţii, pentru o tehnologie mai scumpă trebuie să conducă şi la efecte suplimentare (profituri mai mari sau costuri de exploatare mai mici), astfel că, efortul suplimentar de investiţii trebuie să se recupereze mai repede pe seama unui efect suplimentar mai mare. Este deci, preferată varianta de investiţii pentru care termenul de recuperare a investiţiei suplimentare este minim. 7.Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor Indicatorul exprimă profitul anual ce se obţine la un leu investit, iar varianta de investiţii la care acest indicator prezintă cel mai mare nivel este varianta pentru care se va opta. Indicatorul semnifică deci efectul net anual ce poate fi obţinut la un leu investit. În funcţie de cele trei situaţii în care se află obiectivul de investiţii, relaţiile de calcul se prezintă astfel: A.Pentru obiective de investiţii noi:

i

hii I

Pe =

unde: ie - coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor în varianta “i”;

iI - valoarea investiţiei în varianta “i” de proiect;

hiP - profitul anual obţinut în varianta “i” de proiect. Ca urmare a conţinutului economic prezentat de acest indicator, decizia de investiţii se va lua în funcţie de valoarea maximă a indicatorului.

Între termenul de recuperare a investiţiei şi coeficientul de eficienţă economică a investiţiei există un raport invers proporţional:

Page 40: Managementul Investitiilor

40

ii T

e 1=

Acest aspect evidenţiază caracterul complementar al celor doi indicatori şi, ca

urmare, în calculele de eficienţă economică a investiţiilor se utilizează numai unul dintre aceşti indicatori.

B.Pentru activitatea de modernizare, dezvoltare şi retehnologizare ale unităţilor

existente, relaţia de calcul a coeficientului de eficienţă economică a investiţiilor este:

mi

hhmii I

PPe 0−=

unde:

miI - valoarea investiţiei alocată modernizării, dezvoltării sau retehnologizării în varianta “i” de proiect; hmiP - profitul annual obţinut în urma investiţiei făcute în varianta “i”;

0hP - profitul anual obţinut înainte de modernizarea obiectivului economic.

Indicatorul exprimă profitul suplimentar obţinut în urma modernizării la un leu investit.

8.Cheltuieli echivalente sau recalculate Indicatorii prezentaţi până acum destinaţi aprecierii eficienţei economice a

investiţiilor pentru diversele proiecte de investiţii au fost calculaţi prin raportarea valorii totale a resurselor consumate (investiţia totală) cu efectele obţinute într-un an. În acest mod au fost luate în considerare efectele anuale şi nu cele totale.

În practică însă, efectele obţinute în urma realizării obiectivelor de investiţii nu se limitează la rezultatele obţinute într-un an, ci vizează o perioadă de timp mai îndelungată.

Tot în activitatea practică se constată că la acelaşi volum de efecte economice obţinute se poate ajunge fie prin eforturi mai mari de investiţii, fie prin eforturi suplimentare cu cheltuielile de producţie. Aceasta deoarece un efort suplimentar de investiţii asigură achiziţionarea unor utilaje perfecţionate, care prezintă randamente economice superioare, iar adoptarea unor tehnologii perfecţionate conduce la creşterea randamentului în folosirea materiilor prime, materialelor, în final asigurând diminuarea cheltuielilor de producţie.

Concluzionând se poate aprecia că un efect economic poate fi obţinut fie cu un volum mai mare de cheltuieli de producţie şi cu o investiţie mai mică, fie cu un consum de resurse destinate investiţiilor mai mare dar cu cheltuieli de producţie mai mici.

Poate astfel fi definit indicatorul care asigură cumularea efortului investiţional cu cheltuielile de producţie: cheltuieli echivalente sau recalculate, care prezintă următoarea relaţie de calcul:

nhiii TCIK ⋅+=

Page 41: Managementul Investitiilor

41

unde: iK - cheltuieli echivalente sau recalculate în varianta “i”;

hiC - cheltuieli anuale de producţie în varianta “i”;

iI - valoarea investiţiei în varianta “i”;

nT - termenul normat de recuperare. Indicatorul exprimă efortul total cu investiţia şi costurile de producţie

în perioada dată de termenul normat de recuperare, pentru realizarea producţiei. Această modalitate de calcul se aplică în cazul analizei diferitelor

variante de investiţii care au aceeaşi capacitate de producţie; în mod normal la o capacitate de producţie mai mare şi efortul investiţional total este mai mare.

În situaţia în care capacităţile de producţie sunt diferite pentru variantele de investiţii analizate, se poate utiliza următoarea relaţie de calcul a cheltuielilor echivalente:

ni

nhiii TQ

TCIk

⋅⋅+

=

unde: ik - cheltuielile echivalente sau recalculate specifice;

iQ - capacitatea de producţie aferentă variantei “i”. În această variantă, indicatorul surprinde efortul total, cu investiţia şi cu

producţia, pentru obţinerea unei unităţi fizice de capacitate de producţie. Pentru a surprinde cât mai exact efortul total necesar pentru realizarea

investiţiei totale, se impune ca indicatorul cheltuieli echivalente sau recalculate să fie determinat în funcţie de durata de funcţionare a viitorului obiectiv (D), deoarece termenul normat de recuperare are o valoare orientativă. Relaţia de calcul devine:

DQDCI

ki

hiii ⋅

⋅+=

În aprecierea variantelor de investiţii din punctul de vedere al indicatorului

cheltuieli echivalente sau recalculate, indiferent de formula de calcul, se va ţine cont de acea variantă de investiţii care prezintă cheltuielile echivalente cele mai mici.

Exemplificaţi situaţii în care indicatorul vă poate ajuta să luaţi o decizie investiţională.

9.Randamentul economic al investiţiilor

Page 42: Managementul Investitiilor

42

Acest indicator prezintă un grad de cuprindere mai mare faţă de indicatorii de eficienţă a investiţiilor prezentaţi până acum, asigurând comparabilitatea între profitul net obţinut în urma realizării obiectivului de investiţii şi efortul investiţional total, astfel:

i

niei I

PR =

unde: eiR - randamentul economic al investiţiei în varianta “i”;

niP - profitul net pentru varianta de investiţii “i”;

iI - investiţia totală în varianta “i”. Se impun două precizări importante: a.Profitul net reprezintă profitul obţinut după ce profitul total anual a

compensat efortul investiţional:

itini IPP −= unde: tiP - profitul total obţinut pe toată durata eficientă de funcţionare a obiectivului

de investiţii în varianta “i”. b.Profitul net nu se confundă cu indicatorul “profitul net anual”, utilizat în

activitatea practică, calculat ca diferenţă între profitul total obţinut în cursul unui an şi impozitul pe profit datorat statului.

Cu alte cuvinte, randamentul economic al investiţiei arată unităţile valorice de profit obţinute pe unitatea de investiţie, după recuperarea integrală a investiţiei până la scoaterea din funcţiune a obiectivului de investiţii.

Randamentul economic al investiţiilor poate fi exprimat şi astfel:

1−=i

tii I

PR

Calculul acestui indicator se poate realiza în două situaţii: a.Dacă profiturile anuale ( hiP ) sunt constante pe toată durata de exploatare,

atunci:

profitul total pe durata eficientă de funcţionare:

ihiti DPP ⋅=

profitul după recuperarea investiţiei:

Page 43: Managementul Investitiilor

43

( )iihini RDPP −⋅=

unde:

iR - durata de recuperare a investiţiei în varianta „i”;

iD - durata eficientă de funcţionare a obiectivului de investiţii în varianta „i”.

Investiţia totală în varianta „i” se poate formula astfel:

ihii TPI ⋅=

unde: iT - termenul de recuperare în varianta „i”. Aceasta înseamnă că investiţiile sunt recuperate atunci când ele sunt egale cu profiturile cumulate pe durata dată de termenul de recuperare. Se ajunge astfel la următoarea formulă de calcul pentru randamentul economic al investiţiilor:

( )ihi

iihiei RP

RDPR

⋅−⋅

= , sau

i

iiei R

RDR −

Această expresie a randamentului economic al investiţiei pune în evidenţă necesitatea ca durata eficientă de funcţionare (exploatare) a obiectivului de investiţii să fie cât mai mare, iar durata de recuperare a investiţiei cât mai redusă. b.Dacă profiturile anuale nu sunt constante pe toată durata eficientă de funcţionare, atunci trebuie cumulate profiturile anuale ( hiP ), ţinând seama de cele două durate iD şi

iR . În acest caz, formula de calcul a randamentului economic al investiţiilor devine:

=

+==i

i

R

hhi

D

Rhhi

ei

P

PR

1

1

Randamentul economic al investiţiilor este un indicator cu o semnificaţie mai mare în aprecierea diferitelor variante de investiţii atunci când obiectivul este maximizarea profitului şi când resursele investiţionale permit achiziţionarea unor utilaje şi tehnologii mai bune care vor asigura realizarea unei producţii cu parametrii tehnico-economici superiori, deci o activitate viabilă, în ascensiune.

Page 44: Managementul Investitiilor

44

Se desprinde ideea că randamentul economic al investiţiilor realizează un bilanţ general al construirii şi funcţionării unui obiectiv de investiţii. În consecinţă poate fi utilizat şi sub denumirea de „indicator general de eficienţă economică a investiţiilor”.

Exemple O investiţie poate să fie mai scumpă sau mai ieftină, după cum poate fi mai scumpă sau mai ieftină pe unitatea de capacitate, dar să ofere costuri ulterioare de exploatare mai mici şi o eficienţă economică ridicată.

Exemplificaţi pe o firmă modul de aplicare a indicatorilor de bază în aprecierea eficienţei economice a investiţiilor.

Să ne reamintim... Indicatorii de bază sunt meniţi să asigure aprecierea eficienţei economice a viitorului obiectiv investiţional.

M1.U4.4. Rezumat Activitatea de apreciere a eficienţei unui obiectiv investiţional este foarte

importantă pentru viitorul obiectiv. Folosirea indicatorilor de bază în aprecierea eficienţei economice a viitorului

obiectiv investiţional constituie cheia reuşitei în afaceri a viitoarei firme. Indicatorii de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor trebuie calculaţi în

mai multe variante de proiect şi, în funcţie de rezultatele obţinute, se alege varianta considerată optimă.

Temă de control Imaginaţi-vă că doriţi să vă înfiinţaţi o firmă şi încercaţi să analizaţi principalele probleme apărute prin prisma indicatorilor de bază, astfel încât investiţia să fie eficientă.

Page 45: Managementul Investitiilor

45

Unitatea de învăţare M1.U5. Factorul timp şi eficienţa economică

a investiţiilor

Cuprins M1.U5.1. Introducere .................................................................................................... 43 M1.U5.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 43 M1.U5.3. Necesitatea cuantificării factorului timp şi influenţa acestuia asupra etapelor procesului investiţional ................................................................................................. 43 M1.U5.4. Rezumat ........................................................................................................ 53

M1.U5.1. Introducere Fenomenele şi procesele economice se caracterizează prin dinamism şi

trebuie studiate în timp. Deşi procesele şi fenomenele economice sunt mai rapide decât cele

biologice, naturale, totuşi reprezintă un domeniu în care timpul poate fi cuantificat. Timpul este un factor hotărâtor în efectuarea calculelor de alegere a

deciziei optime de investiţie. Reprezintă cheia succesului procesului investiţional, intrând în corelaţie directă cu procesul creşterii economice prin avantajele pe care le aduce entităţilor economice care fructifică în cel mai scurt timp progresul ştiinţific şi tehnologic.

M1.U5.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în analiza modului de aplicare a influenţei factorului timp asupra procesului investiţional. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

definească principalele aspecte legate de modul de apreciere a influenţei factorului timp asupra investiţiilor; identifice modalităţile de folosire a factorului de actualizare sau de

fructificare; calculeze şi să înţeleagă indicatorii de apreciere a eficienţei investitiilor prin

prisma actualizării lor tinând seama de influenţa factorului timp; prezinte modalităţile de alegere a variantei optime a investiţiilor ţinând cont de

influenţa timpului asupra procesului investiţional.

Durata medie de parcurgere a celei de a cincea unităţi de învăţare este de 3 ore.

Page 46: Managementul Investitiilor

46

M1.U5.3. Necesitatea cuantificării factorului timp şi influenţa acestuia asupra

etapelor procesului investiţional Corelaţia timp – eficienţă – investiţii – creştere economică prezintă o deosebită

importanţă. Această impottanţă derivă din faptul că timpul de derulare a unui volum însemnat de investiţii şi care se caracterizează printr-un înalt nivel de eficienţă condiţionează volumul investiţiilor viitoare şi implicit creşterea economică.

În această corelaţie, investiţiile reprezintă sistemul de transmisie şi pot conduce la următoarele ipostaze:

realizarea unor investiţii în volumul necesar, cu structură optimă şi eficiente din

punct de vedere economic denotă o situaţie pozitivă în care factorul timp confirmă şi amplifică efectele pozitive ale investiţiilor realizate asupra procesului creşterii economice;

situaţie negativă determinată de consumarea unor fonduri într-o activitate investiţională ineficientă, care determină ca timpul să agraveze şi ulterior să conducă la regres sub diferite forme de manifestare (blocaj, crize în economie şi societate, involuţie).

Concluzia care se impune este aceea că în relaţia timp – investiţii – creştere

economică, investiţiile eficiente acţionează ca un suport al creşterii economice, lipsa lor sau materializarea unor eforturi importante în investiţii ineficiente poate conduce la manifestarea unor forme distructive la nivelul mecanismelor economico-sociale.

Necesitatea luării în considerare a influenţei factorului timp în procesul investiţional este impusă în mod obiectiv de decalajul care apare datorită timpului, între eforturile şi efectele investiţionale. Lucrările de investiţii sunt legate de timp prin excelenţă, acestea realizându-se fizic într-o anumită perioadă, însă efectele utile aşteptate se vor produce ulterior, într-o perioadă viitoare.

Timpul acţionează în contextul fenomenelor şi proceselor economico-financiare atât ca o resursă de o anumită mărime, cât şi ca un factor de influenţă.

Timpul, în relaţia timp – investiţii – creştere economică, trebuie analizat sub două aspecte:

o timpul – resursă economică: presupune ca în procesele economice

desfăşurate timpul prezintă o durată minimă şi o durată maximă ce trebuie respectate riguros. Timpul economic are o dimensiune finită, presupune reguli de utilizare şi economisire ca orice alt tip de resursă economică (resurse materiale, umane, financiare, informaţionale, etc.);

o timpul factor de influenţă a proceselor economice: timpul acţionează invizibil asupra eficacităţii tuturor deciziilor şi activităţilor economice, conducând la creşterea, multiplicarea, valorizarea unor efecte sau, dimpotrivă, duce la restrângere sau devalorizare.

În contextul celor menţionate, creşterea eficienţei investiţiilor presupune imperios ca

timpul să fie luat în considerare în efectuarea tuturor calculelor de fundamentare şi de alegere a deciziei optime de investiţie.

Timpul în procesul investiţional deţine “cheia succesului”, principalul element al creşterii eficienţei care presupune că la acelaşi efort investiţional, varianta eficientă este acea variantă care realizează o relaţie timp – investiţii – creştere economică mai bună.

Page 47: Managementul Investitiilor

47

Creşterea eficienţei economice a investiţiilor pe seama factorului timp presupune parcurgerea mai multor căi:

• reducerea duratei de execuţie a investiţiei, care în final conduce la reducerea

imobilizărilor de resurse. Imobilizările de resurse reprezintă pierderi convenţionale care dobândesc proporţii mărite pe măsura creşterii timpului de imobilizare. Aceste pierderi devin efective dacă s-a depăşit termenul de punere în funcţiune al obiectivului de investiţii, termen prevăzut în documentaţia tehnico-economică sau atunci când nu sunt utilizate complet noile capacităţi de producţie.

• asimilarea rapidă în producţie a noilor produse sau servicii. • reducerea duratei de recuperare a investiţiei concomitent cu prelungirea duratei

eficiente de exploatare influenţează creşterea eficienţei, cu atât mai mult cu cât se asigură şi suprapunerea duratei eficiente de funcţionare peste o cerere mare pe piaţa internă sau externă.

2.Cuantificarea factorului timp în etapele procesului investiţional

Măsurarea timpului în toate procesele economice este foarte complexă şi dificilă.

Cu atât mai mult în procesele de investiţii când timpul trebuie analizat din momentul fundamentării unei decizii de investiţii, apoi pe durata de execuţie şi funcţionare a obiectivului obţinut în urma procesului investiţional.

Cel mai important aspect al relaţiei timp – investiţii este acela că este dificil de realizat, concomitent, creştera calităţii deciziei şi realizării unei investiţii pe de o parte şi reducerea duratei de luare a deciziei şi de execuţie a acelei investiţii pe de altă parte.

Trebuie astfel găsit un echilibru în relaţia : calitatea deciziei şi execuţiei – costul

fundamentării deciziei şi al execuţiei – durata de luare a deciziei şi de realizare a lucrărilor de investiţii.

Practic, un program investiţional poate fi analizat având în vedere trei etape principale: A.Etapa de decizie sau de fundamentare economico-financiară a unui proiect de

investiţii B.Etapa de execuţie (realizare) a investiţiei, până la punerea în funcţiune C.Etapa funcţionării (exploatării) eficiente, până la scoaterea din funcţiune.

A.Etapa de decizie asupra unui proiect de investiţie Principalele activităţi care însoţesc decizia investiţională sunt deosebit de complexe,

fiecare ridicând probleme de timp şi de cost. Timpul este luat în calcul atât ca resursă (prin fazele de decizie şi duratele lor) cât şi ca

factor de influenţă (asupra întregii eficienţe a proiectului de investiţii). În această etapă sunt cuprinse următoarele activităţi:

cercetarea ştiinţifică; activitatea de prognoză şi marketing; activitatea de proiectare; activitatea de elaborare a documentaţiei tehnico-economice; obţinerea de avize şi acorduri.

Page 48: Managementul Investitiilor

48

Calitatea acestor acivităţi influenţează atât calitatea execuţiei investiţiilor precum şi activitatea de producţie viitoare.

Utilizarea ultimelor cercetări ştiinţifice reprezintă un aspect esenţial al eficienţei iar

adoptarea deciziilor investiţionale ţinând cont de evoluţia ştiinţei şi tehnicii trebuie să aibă în vedere:

- conceperea, crearea şi perfecţionarea unor mijloace de muncă de înaltă

tehnicitate şi randament; - perfecţionarea tehnologiilor de producţie; - diversificarea gamei şi îmbunătăţirea caracteristicilor obiectelor muncii; - perfecţionarea forţei de muncă; - creşterea performanţelor managementului; - prelucrarea fluxurilor informaţionale. Studiile de prognoză sunt determinate de apariţia la intervale scurte de timp a unor noi

produse şi tehnologii care conduc la creşterea riscului legat de schimbarea accelerată succesivă a produselor şi tehnologiilor. Acest demers presupune obţinerea de informaţii relevante pe orizonturi de timp cât mai mari în măsură să evite luarea unor decizii riscante.

Activitatea de marketing ocupă un loc central pentru orice investitor, pentru că trebuie

luată în considerare atât cererea cât şi oferta de pe piaţa internă şi externă, la momentul actual dar îndeosebi în viitor, dat fiind decalajul în timp între momentul luării deciziei investiţionale şi momentul viitor în care se vor obţine produse sau servicii. Abordarea studiilor de marketing în domeniul investiţiilor din perspectiva factorului timp echivalează cu surprinderea perioadei de suprapunere a vieţii comerciale a produselor peste durata de funcţionare eficientă a viitoarei investiţii ţinând cont de fazele ciclului comercial a oricărui produs sau serviciu:

• lansare – creştere (respectiv ascensiunea pe piaţă şi apogeul sau afirmarea); • saturaţia pieţei – declinul vânzărilor – ieşirea de pe piaţă.

Investitorii trebuie să identifice corect acest ciclu comercial pentru determinarea riscului unui proiect şi calcularea eficienţei economice a investiţiei din perspectiva oportunităţii economice a proiectului, a posibilităţilor de recuperare rezonabilă a fondurilor investite şi a poziţionării pe piaţă o perioadă de timp cât mai mare.

Activitatea de proiectare ţine cont de aspectele prezentate şi are ca scop dimensionarea

cât mai realistă a eforturilor şi efectelor proiectului de investiţii într-o perioadă de timp optimă. Deşi această activitate nu presupune imobilizarea unor fonduri de investiţii semnificative, totuşi este necesară utilizarea unei logistici adecvate unei activităţi bazată pe creativitate şi rapiditate.

Obţinerea avizelor şi acordurilor se suprapune de cele mai multe ori peste activitatea

de proiectare dar poate duce la un mare consum de timp în condiţiile unei legislaţii prea complicate şi a fenomenelor birocratice

În final decizia de investiţie se materializează într-o documentaţie tehnico-economică ce necesită un personal competent, un management performant şi utilizarea unui sistem informaţional adecvat.

B.Etapa de realizare (execuţie) şi punerea în funcţiune a investiţiei

Page 49: Managementul Investitiilor

49

Este etapa cea mai mare consumatoare de timp, de resurse materiale, umane,

financiare. Cuprinde două activităţi:

o execuţia propriu-zisă a obiectivului de investiţii o punerea în funcţiune şi atingerea parametrilor tehnico-economici

proiectaţi. În această etapă timpul apare atât ca resursă cât şi ca factor de influenţă. Ca resursă, scopul oricărei investiţii este reducerea duratei de realizare şi de punere în

funcţiune pentru a obţine rapid efectele investiţiei. Timpul alocat trebuie să fie optim în funcţie de mărimea şi complexitatea obiectivului de investiţie: o durată de execuţie prea scurtă este fie imposibil de respectat, fie afectează calitatea execuţiei, în timp ce o durată prea mare conduce la risipă inutilă de resurse.

În practică rezolvarea acestei probleme, respectiv determinarea duratei optime de realizare a unui proiect investiţional, presupune utilizarea unor metode mai simple sau cu un grad mai ridicat de complexitate, în esenţă metode matematico-economice (teoria grafurilor, metoda drumului critic).

Eşalonarea investiţiilor influenţează direct imobilizările de fonduri care reprezintă în acest moment al procesului investiţional, pierderi potenţiale. Există în principal trei modalităţi de eşalonare a investiţiilor: crescatoare, uniforma si descrescatoare. Cea mai de dorit varianta este cea crescatoare la care imobilizarile de fonduri sunt cele mai mici.

Influenţa factorului timp în această etapă se concretizează prin cuantificarea acesteia într-o serie de indicatori economici care stabilesc: valoarea imobilizărilor, totale sau medii pe durata de execuţie, efectul economic al acestor imobilizări, modul cum sunt influenţate de reducerea duratelor de execuţie, de punerile parţiale în funcţiune, de eşalonarea optimă a cheltuielilor de investiţii pe durata de execuţie.

Indicatorii urmăriţi în această etapă sunt:

1.Valoarea imobilizărilor totale

Acest indicator se determină având în vedere faptul că fondurile de investiţii cheltuite anual rămân imobilizate până la terminarea investiţiei, respectiv pe toată durata de execuţie

Procesul de imobilizare reprezentat grafic sub forma unei “scări răsturnate” evidenţiază faptul că investitorul “scufundă banii” până la punerea în exploatare a investiţiilor şi obţinerea profiturilor.

Această evidenţiere a procesului investiţional în faza de execuţie reflectă următoarele:

treptele acestei scări sunt mai puţine dacă durata de execuţie a investiţiei este mai mică, deci imobilizările totale vor fi mai mici pentru o durată de execuţie mai mică;

în situaţia în care investiţiile determină cheltuieli majore spre sfârşitul perioadei de execuţie, imobilizările sunt mai mici. În situaţia contrară, scara cheltuielilor cu investiţiile este mai “grea”, primele trepte foarte înalte, deci imobilizările totale sunt mai mari;

Page 50: Managementul Investitiilor

50

dacă investiţia pe parcursul execuţiei se concretizează şi în etape intermediare în care se realizează puneri în funcţiune parţiale, apar primele efecte investiţionale (profituri) care contrabalansează efortul investiţional (treptele scării sunt mai “subţiri” respectiv imobilizările totale sunt mai mici).

Formula de calcul a indicatorului “valoarea imobilizărilor totale” se prezintă astfel:

( ) ( ) di IdIdIdIM ++−⋅+−⋅+⋅= K21 321

( )∑=

+−⋅=d

hhi khdIM

1

unde:

iM - mărimea imobilizărilor totale;

d - durata de execuţie a obiectivului de investiţie;

hI - fondul de investiţii cheltuit în anul H;

k - factor de corecţie.

În funcţie de momentul în care sunt efectuate plăţile pe parcursul unui an de investiţii, respectiv influenţa factorului de corecţie k , formulele pentru valoarea imobilizărilor totale pot fi evidenţiate în trei modalităţi:

dacă sumele pentru investiţii sunt alocate şi plătite la începutul anului se ia în considerare ca imobilizare întregul an (k=1):

( )∑=

+−⋅=d

hhi hdIM

11

dacă sumele pentru investiţii sunt alocate la sfârşitul anului, nu se ia în considerare anul respectiv la imobilizări (k=0):

( )∑=

+−⋅=d

hhi hdIM

10

dacă sumele sunt cheltuite uniform pe tot parcursul anului, se ia în considerare jumătate din anul respectiv la imobilizări (k=0,5):

( )∑=

+−⋅=d

hhi hdIM

15,0

Page 51: Managementul Investitiilor

51

În practica proceselor investiţionale toţi factorii care contribuie la realizarea acestui proces urmăresc punerea parţială în folosinţă a unor capacităţi de producţie care să conducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri precum şi la obţinerea unor producţii şi profituri suplimentare. În această situaţie, formula de calcul a valorii imobilizărilor totale este următoarea:

( ) ( )∑∑=

=

+−⋅′++−⋅=′d

jhh

j

hhi khdIkhdIM

1

1

unde:

iM ′ - valoarea imobilizărilor totale;

j - anul punerii în funcţiune a capacităţilor parţiale;

hI ′ - valoarea imobilizărilor totale (investiţiei) corectată cu profitul obţinut în anul “h” al realizării obiectivului

hhh PII −=′

Simbolul ”h” reprezintă anul în care se găseşte execuţia obiectivului de investiţii respectiv. Dar în practică, durata de execuţie poate fi sub un an, situaţie în care “h” va reprezenta trimestrul sau luna de execuţie.

2.Imobilizarea specifică

În procesul investiţional, diferitele variante de investiţii care se compară, nu prevăd întotdeauna aceeaşi capacitate de producţie. În această situaţie, o variantă care prevede o capacitate mare de producţie va necesita şi fonduri de investiţii mai mari comparativ cu celelalte variante deci şi o valoare mai mare a imobilizărilor totale de fonduri. În acest caz decizia de investiţii poate fi eronată dacă se fundamentează numai pe minimizarea valorii totale a investiţiei şi se impune utilizarea indicatorului “imobilizarea specifică”:

( )

Q

khdIm

d

hh

i

∑=

+−⋅1

unde:

im - imobilizarea specifică;

Page 52: Managementul Investitiilor

52

Q - capacitatea de producţie.

Indicatorul calculat în această manieră exprimă imobilizarea ce revine unei unităţi de capacitate de producţie. Se poate determina acest indicator şi în funcţie de valoarea producţiei. Această modalitate de calcul exprimă imobilizarea ce revine la un leu producţie şi are avantajul surprinderii influenţei modificării structurii producţiei, dacă aceasta diferă între variantele de investiţii supuse analizei.

Dacă se recepţionează capacităţi de producţie parţiale, imobilizarea specifică se calculează astfel:

( ) ( )

Q

khdIkhdIm

j

h

d

jhhh

i

∑ ∑−

= =

+−⋅′++−⋅′

1

1

3.Efectul economic al imobilizărilor

Indicatorul reflectă efectul nerealizat ca urmare a scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiţionale conform relaţiei:

( )∑=

+−⋅⋅=d

hhni khdIeE

1

unde:

iE - efectul economic al imobilizărilor;

ne - coeficientul normat de eficienţă economică din ramura sau domeniul de activitate respectiv;

i - varianta de investiţie.

4.Efectul economic specific al imobilizărilor

Este indicatorul care asigură comparabilitatea diferitelor variante de investiţii şi exprimă efectul economic nerealizat (profitul) ce revine la o unitate de capacitate de producţie:

i

ii Q

E=δ

Page 53: Managementul Investitiilor

53

unde:

iδ - efectul economic specific al imobilizărilor.

Indicatorul se poate calcula şi în funcţie de valoarea producţiei.

C.Etapa exploatării (funcţionării) eficiente până la scoaterea din funcţiune

Timpul acţionează şi după punerea în exploatare a obiectivului de investiţii şi este pus în evidenţă atât ca resursă cât şi ca factor de influenţă.

Ca resursă, timpul în etapa de fucţionare (exploatare) trebuie să fie suficient de extins pentru a permite atât recuperarea fondurilor alocate investiţiei cât şi obţinerea de profituri cât mai mari pe o perioadă cât mai îndelungată după recuperarea investiţiei. Durata de exploatare eficientă este condiţionată de două elemente:

durata de viaţă comercială a produselor sau serviciilor care se realizează prin investiţie;

evoluţia uzurii morale în domeniul tehnologiilor şi echipamentelor cu care se obţin produsele şi serviciile respective.

Ca factor de influenţă, timpul se manifestă prin compararea eforturilor şi efectelor investiţionale pe coordonatele timpului.

Relaţia timp – eforturi – efecte privind realizarea şi exploatarea unei investiţii se poate reprezenta grafic avand in esenta ca principale momente de referita si ca principale durate, urmatoarele:

m – momentul adoptării deciziei de a se investi;

n – momentul începerii execuţiei investiţiei;

g – perioada de luare a deciziei de a se investi;

p – momentul terminării investiţiei şi punerii în funcţiune a obiectivului;

d – durata de execuţie a lucrărilor de investiţii;

pp – momentul atingerii parametrilor proiectaţi;

r – momentul recuperării investiţiei

R – durata de recuperare a investiţiei;

v – momentul scoaterii din funcţiune, după expirarea duratei eficiente de funcţionare;

D – durata eficientă de funcţionare a obiectivului;

Page 54: Managementul Investitiilor

54

f – momentul scoaterii din funcţiune, conform duratei fizice sau tehnice;

fD – durata fizică (tehnică) de funcţionare;

I – curba investiţiilor;

Q – curba cifrei de afaceri sau a veniturilor;

C – curba costurilor de exploatare;

S1 – volumul total al investiţiilor;

S2 – volumul profitului care recuperează investiţiile (S1=S2);

S3 – volumul profiturilor nete care se obţin după recuperarea investiţiei până la expirarea duratei de funcţionare eficientă;

S4 – volumul pierderilor înregistrate după expirarea duratei eficiente (deoarece QC > ).

Întrucât fiecare proiect de investiţii presupune o serie de fluxuri financiare, reprezentarea grafică surprinde influenţa timpului ca resursă şi ca factor, astfel:

în perioada de execuţie a lucrărilor de investiţii, d , în intervalul ( pn, ) se înregistrează fluxuri negative determinate de cheltuielile de realizare efectivă a investiţiei (S1), perioadă ce trebuie minimizată în vederea reducerii duratei imobilizărilor.

în perioada cuprinsă între momentele p şi v , notată cu DE , fluxurile financiare sunt pozitive obţinute din exploatarea investiţiei. În momentul în care fluxurile devin negative, obiectivul de investiţii nu mai este eficient. Apare în practică, din acest motiv o diferenţiere între durata fizică (tehnică) de exploatare ( fD ) şi durata

eficientă de funcţionare ( DE ). Dacă exploatarea obiectivului continuă şi între momentele v şi f, investitorul va lucra în pierdere (suprafaţa S4).

Analiza timpului în relaţia efecte-eforturi implicată de procesul investiţional evidenţiază şi alte aspecte importante:

Perioada între p şi r , Notată cu R reprezintă termenul de recuperare a investiţiei, indicator foarte important pentru aprecierea eficienţei investiţiilor. În această perioadă, reprezentată prin suprafaţa S2, veniturile obţinute acoperă cheltuielile de investiţii.

Perioada între r şi v reprezintă perioada de exploatare (funcţionare) a investiţiei după recuperarea integrală a cheltuielilor aferente şi până la expirarea duratei eficiente de exploatare ( DE ). Pentru a înregistra un nivel ridicat al eficienţei, un proiect de investiţii trebuie să prezinte un termen de recuperare ( R ) cât mai scurt şi o durată eficientă ( DE ) cât mai mare astfel încât veniturile nete după recuperarea cheltuielilor de investiţii (suprafaţa S3) să fie maxime.

Page 55: Managementul Investitiilor

55

Perioada între momentele v şi f reprezintă un interval de timp în care funcţionarea din punct de vedere tehnic a obiectivului este posibilă dar economic nu se mai justifică deoarece este perioada în care veniturile obţinute sunt devansate de cheltuielile efectuate astfel încât activitatea de producţie generează pierderi (S4). Astfel se impune ca durata de funcţionare efectivă a oricărui obiectiv de investiţii ( DE ) să se reducă strict la durata de funcţionare eficientă ( DE ), trăsătură care demonstrează caracterul limitat în timp al oricărei investiţii dincolo de orice alte argumente (sociale, politice, etc.) şi manifestarea în condiţiile economiei concurenţiale a unui mecanism de investiţii-dezinvestiţii.

Exemple O firmă pentru care se ia decizia investiţională azi, va obţine un rezultat peste un număr de ani. Important în acest sens este să determinăm care va fi valoarea profitului stabilită azi, peste acel număr de ani.

Exemplificaţi pe o firmă modalitatea de aplicare a influenţei factorului timp asupra procesului investiţional.

Să ne reamintim... Timpul acţionează ca un factor de sine stătător asupra tuturor proceselor şi

fenomenelor economice şi implicit asupra procesului investiţional. Aprecierea corectă a eficienţei procesului investiţional presupune luarea în

considerare a influenţei timpului asupra investiţiilor.

M1.U5.6. Rezumat Importanţa abordării influenţei timpului asupra procesului investiţional este

universal recunoscută pentru analiza eficienţei activităţii acesteia.. Elementele de bază care trebuie urmarite se referă la analiza influenţei factorului

timp asupra principlelor etape ale procesului investiţional.

Temă de control 1.Analizaţi influenţa factorului timp asupra unei posibile investiţii 2.Analizaţi influenţa factorului timp pe etape ale procesului investiţional

Page 56: Managementul Investitiilor

56

Unitatea de învăţare M1.U6. Tehnica actualizării

Cuprins M1.U6.1. Introducere .................................................................................................... 55 M1.U6.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 55 M1.U6.3. Tehnica actualizării ...................................................................................... 55 M1.U6.4. Rezumat ........................................................................................................ 63

M1.U6.1. Introducere Timpul acţionează ca un factor distinct asupra procesului investiţional şi,

de aceea, indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor trebuie aduşi la un singur moment, care, de regulă este cel actual, procedeul purtând numele de tehnica actualizării.

M1.U6.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în analiza modului de aplicare a influenţei timpului asupra investiţiilor. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

Identifice corect modalitatea de analiză a influenţei factorului timp asupra procesului investiţional; Prezinte şi să aplice influenţa factorului timp la orice moment de referinţă.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M1.U6.3. Tehnica actualizării Tehnica actualizării se bazează pe tehnica dobânzii compuse, astfel că în timp, sumele se fructifică sau se devalorizează într-un ritm accentuat după principiul “dobândă la dobândă”. Concret, o sumă de bani recalculată “în viitor” peste “D” ani devine sumă mărită şi invers, suma corespunzătoare celor “D” ani, recalculată “din viitor în prezent” sau “din prezent în trecut”, ajunge la o sumă micşorată. Există două situaţii de aplicare a tehnicii actualizării:

procesul de capitalizare sau de valorificare: când toate eforturile şi efectele investiţionale sunt recalculate la un moment în viitor (din trecut în prezent sau din prezent în viitor);

procesul de actualizare sau de discontare: când toate eforturile şi efectele investiţionale sunt recalculate la un moment din trecut (din viitor în prezent sau din prezent în trecut).

Page 57: Managementul Investitiilor

57

Utilizarea tehnicii de actualizare are la bază trei elemente de calcul:

factorul de creştere (capitalizare, fructificare) aplicat în procesele de valorificare;

factorul de actualizare (discontare) aplicat în procesele de actualizare; coeficientul (rata) de actualizare.

Ilustrarea necesităţii tehnicii de actualizare se poate realiza în următorul exemplu: fie o sumă de 1u.m. (unitate monetară) investită productiv într-un anumit domeniu, la începutul unui an. Ca urmare a utilizării eficiente în procesul de producţie, la sfârşitul primului an, suma investită va genera un profit “ a ”. În anul al doilea suma investită va fi ( )a+1 iar în condiţiile utilizării eficiente a fodurilor se obţine acelaşi profit “ a ”, care aplicat la suma de la începutul anului va aduce la sfârşitul anului doi o sumă de ( )21 a+ . Conform acestui

principiu, după “ h ” ani de utilizare eficientă, rezultatul obţinut va fi ( )ha+1 : La începutul primului an:1u.m.investite; La sfârşitul primului an: ( )aa +=⋅+ 111 u.m.

La sfârşitul anului doi: ( ) ( ) ( )2111 aaaa +=+⋅++ u.m.

La sfârşitul anului trei: ( ) ( ) ( )322 111 aaaa +=+⋅++ u.m. ………………………………………………… La sfârşitul anului h : ( ) ( ) ( )hhh aaaa +=+⋅++ −− 111 11 u.m. În consecinţă, o investiţie de 1u.m. efectuată azi (în prezent) echivalează peste ” h ”

ani, sub influenţa factorului timp, cu ( )ha+1 u.m.

Numim ( )ha+1 = z′ factor de fructificare. Acest factor îndeplineşte condiţia z′ >1 şi se foloseşte pentru aducerea în prezent a unor sume investite în trecut respectiv la aducerea din prezent spre viitor a sumelor investite, ca urmare a creşterii lor. Invers se pune problema: dacă 1u.m. investită în prezent devine peste “ h ” ani ( )ha+1 u.m., atunci care va fi valoarea actuală (prezentă) a unei u.m. ce se va obţine în anul “ h ”? Aceasta va fi:

( )haz

+=

11

,

unde:

z - factor de actualizare. Factorul de actualizare este utilizat pentru aducerea din viitor în prezent a unei sume de 1u.m. Dacăse notează cu “y”suma cumulată peste “ h ”ani a “x” u.m. investite în prezent, atunci vom avea:

( )haxy +⋅= 1 de unde:

Page 58: Managementul Investitiilor

58

( )hayx+

=1

x -reprezintă valoarea actuală a “y” u.m. obţinute după “h” ani. Factorul de actualizare “ z ” se foloseşte la aducerea în prezent a unor sume ce se vor realiza în viitor sau la aducerea în trecut a unei sume realizate în prezent prin micşorarea acestei sume, deoarece întotdeauna z <1. Rezultă că, pe scara timpului, “x” u.m. din punct de vedere al valorilor de întrebuinţare sunt echivalente cu:

( )hax +⋅ 1 u.m. peste “h”ani;

( )hax+1

u.m. existente în urmă cu “h” ani.

Recalcularea eforturilor şi efectelor investiţionale prin tehnica actualizării are în vedere că acestea se realizează continuu pe scara timpului, astfel că ele trebuie permanent cumulate şi comparate pentru a determina eficienţa economică a proiectului de investiţii respectiv. .Determinarea ratei de actualizare Rata de actualizare (coeficientul de actualizare), notată cu “a” are o importanţă deosebită în aplicarea tehnicii de actualizare, fiind necesară rezolvarea următoarelor probleme: 1.Definirea şi stabilirea conţinutului ratei de actualizare; 2.Mărimea ratei de actualizare. 1.Definirea şi stabilirea conţinutului ratei de actualizare Rata de actualizare este, în esenţă, o rată a eficienţei marginale sau o limită minimă a eficienţei pentru investiţiile dintr-o anumită ţară, respectiv acea rată la care investitorii beneficiază imediat de veniturile sau efectele economice aduse de sumele lor disponibile, care ar fi angajate rapid pe piaţa financiară, având în vedere că există următoarele elemente de decizie: a. plasamente în investiţii financiare mai sigure, dar cu rate de câştig reduse (plasamente în titluri de stat sa în obligaţiuni municipale); b. plasamente în investiţii financiare cu rate de câştiguri mai mari, dar cu riscuri medii (acţiuni şi obligaţiuni cotate); c. plasamente în investiţii cu câştiguri foarte mari, dar cu riscuri foarte mari (acţiuni şi obligaţiuni necotate, investiţii speculative). Rata de actualizare este stabilită în funcţie de toate aceste rate de eficienţă şi va fi analizată prin prisma intereselor investitorilor. Altfel spus, semnificaţia economică a ratei de actualizare este: profitul ce poate fi obţinut într-un an ca urmare a sumei de 1u.m. investită productiv la începutul acelui an.

Page 59: Managementul Investitiilor

59

Alţi autori consideră că rata de actualizare ar trebui corelată cu ritmul creşterii economice (exprimat prin ritmul de creştere a P.I.B.). Dacă se asimilează cu coeficientul de eficienţă ( ne ), atunci rata de actualizare depinde de două procese macroeconomice majore – creşterea economică şi alocarea de resurse pentru investiţii şi poate fi calculată după relaţia:

( ) ( )( )rcraen +−

=11

Relaţia evidenţiază dependenţa de cele două procese macroeconomice dar şi de alţi factori:

rata de actualizare este în funcţie de ritmul sporului venitului naţional (sau P.I.B.), notat cu “ r ”, deci rata de actualizare depinde de ritmul creşterii economice ( r+1 );

rata de actualizare este şi în funcţie de repartizarea P.I.B. în parte consumată şi parte investită. Partea destinată consumului este “ c ”, deci ( c−1 ) va reprezenta ritmul de creştere a părţii din P.I.B. destinată economisirii şi investiţiilor;

mărimea ratei de actualizare poate fi influenţată şi de o serie de factori extraeconomici.

2.Mărimea ratei de actualizare Mărimea acestui coeficient decurge din proprietatea fundamentală a oricărui proces economic: în urma desfăşurării unei activităţi productive oarecare, rezultatul (veniturile totale) trebuie să acopere integral resursele (cheltuielile) consumate şi să se obţină suplimentar un surplus (profit). În situaţia în care se estimează că în perioadele de timp următoare vor interveni următoarele fenomene economice:

inflaţie pe piaţa internă sau externă; creştere substanţială a dobânzilor bancare; apariţia condiţiilor de risc accentuat pentru investitori,

se impune ca mărimea ratei de actualizare să cuprindă principalele rate macroeconomice: rata inflaţiei ( ir );

rata dobânzii ( dr );

rata de risc micro şi macroeconomic, risc investiţional ( rr ); eficienţa medie (rata eficienţei medii sau a profitului pe total economie,

pe ramuri sau domenii de activitate ( e ).

( )errrfa rdi ;;;= 0>a

Revenind la expresiile:

( )haxy +⋅= 1

Page 60: Managementul Investitiilor

60

şi

( )hayx+

=1

se poate concluziona că întotdeauna x<y: în calculele efectuate, sumele viitoare trebuie

să fie mai mari decât sumele actuale, pentru a se asigura comparabilitatea, ţinând seama de influenţa factorului timp.

Analiza mărimii ratei de actualizare se efectuează pentru două situaţii:

• rata de actualizare poate fi foarte mare datorită faptului că în economie se practică rate ale dobânzii foarte ridicate sau sunt foarte ridicate rata inflaţiei sau rata de risc investiţional. Această situaţie conduce automat la restrângerea pieţei investiţiilor reale, activităţile economice productive nu pot atinge asemenea performanţe încât să permită returnarea creditelor sau se obţin venituri prea mici, în comparaţie cu veniturile realizate din investiţiile financiare (bursă, fonduri mutuale, piaţa financiară secundară, etc.). În concluzie rata de actualizare foarte ridicată descurajează investiţiile reale sau economice şi orientează investitorii spre piaţa financiară.

• rata de actualizare poate fi foarte mică în urma reducerii ratelor dobânzii, inflaţiei şi ratei de risc investiţional. În această situaţie, investiţiile sunt stimulate şi sunt create premisele pentru realizarea unui număr mare de proiecte de investiţii economice. În schimb o rată a dobânzii redusă poate conduce la un acces relativ uşor la sursele de finanţare pentru unele proiecte cu performanţe economico-financiare reduse sau chiar ineficiente.

În practica economiei de piaţă care funcţionează în mod corespunzător, aceste limite extreme nu sunt atinse, astfel că rata de actualizare se va stabili la un nivel care să stimuleze atât investiţiile reale, cât şi cele financiare. Cu atât mai mult cu cât într-o economie de piaţă funcţională, diversele mecanisme economice reajustează permanent diferiţi indicatori macroeconomici, inclusiv rata de actualizare, asigurând în acest mod echilibrul şi buna funcţionare a pieţei reale şi financiare, cu consecinţe asupra alegerii permanente a orientării investiţiilor pe cele două pieţe. Astfel, economia care funcţionează cu rate al dobânzii reduse dar la care accesul la resurse este facil poate conduce la investiţii ineficiente, situaţie în care piaţa va reacţiona prin mecanisme de creştere a ratei dobânzii. Atunci când sunt antrenate în procesul investiţional mari fonduri băneşti, aplicarea formulei dobânzii compuse conduce la evidenţierea unor sume mari de recuperat de la o zi la alta. Se impune astfel ca toate calculele de actualizare să se efectueze pentru fiecare zi. Aplicarea în calculele de eficienţă economică a investiţiilor a tehnicii actualizării pentru fiecare zi generează firesc un proces de calcul extrem de complicat. De aceea se recurge la o convenţie care constă în utilizarea unor formule care rămân valabile şi pentru calculul extins. Practic această simplificare are în vedere că fenomenul investiţional are loc într-o singură zi, la data de 31 decembrie a anului respectiv. În mod similar, obţinerea profitului va fi considerată ca având loc într-o singură zi a anului, tot la data de 31 decembrie. Plecând de la indicatorul randamentului economic al investiţiilor calculat în forma statică, se vor determina formulele de principiu utilizate în calculele de actualizare.

t

f

IP

R = sau 1−=t

t

IP

R

Page 61: Managementul Investitiilor

61

unde:

R -randamentul economic al investiţiilor în forma statică; fP -profitul final;

tP -profitul total;

tI -volumul investiţiilor.

În formă dinamică (ţinând cont de factorul timp), randamentul economic al investiţiilor se calculează astfel:

1−=a

taa I

PR

unde: aR -randamentul economic al investiţiilor în formă dinamică;

taP -profitul total actualizat;

aI -volumul total al investiţiilor actualizate. În mod obligatoriu, atât investiţiile cât şi profitul total trebuie actualizate la aceleaşi

moment. Dacă acest moment este momentul punerii în funcţiune a obiectivului de investiţii vom

utiliza factorul de fructificare pentru investiţiile totale respectiv factorul de actualizare pentru profit:

( )∑∑=− +

⋅=⋅=D

hhh

D

hh

pta a

PPzP11 1

1

unde: p

taP -profitul total actualizat la momentul punerii în funcţiune a obiectivului;

hP -profitul annual; D -durata de funcţionare a viitorului obiectiv; a -coeficientul (rata) de actualizare; z -factorul de actualizare.

( )∑∑−

=

=

+⋅=⋅′=1

0

1

01

d

h

hhh

d

h

pta aIIzI

unde: p

taI -investiţiile totale actualizate la momentul punerii în funcţiune a obiectivului de investiţii;

hI -investiţiile anuale;

d -durata de execuţie a obiectivului (în care se consumă resursele investiţionale);

Page 62: Managementul Investitiilor

62

z′ -factorul de fructificare. În funcţie de poziţia anului respectiv faţă de momentul de referinţă se utilizează

factorii de actualizare sau de fructificare. Astfel, dacă o valoare (fie investiţii, fie profit) a fost înregistrată într-un an, iar anul respectiv precede momentul de referinţă, atunci acea valoare se actualizează cu factorul de fructificare ( z′ ). Invers, dacă valoarea respectivă s-a obţinut într-un an situat după momentul de referinţă, atunci se aplică factorul de actualizare ( z ).

Foarte importantă este următoarea observaţie: în cazul aplicării factorului de actualizare anul (h) ia valorile 1,2,…,t, iar când se aplică factorul de fructificare anul (h) ia valorile 0,1,2,…,(t-1), unde ”t” reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul la care se face actualizarea şi momentul în care se obţine ultima sumă care se actualizează. Valoarea “zero” pentru anul (h) în cazul folosirii factorului de fructificare se explică tocmai prin faptul că suma ce urmează a fi actualizată a fost înregistrată la sfârşitul anului.

În activitatea practică, indicatorii care sunt supuşi actualizării (profit, câştiguri, producţie, etc.) sunt consideraţi ca fiind constanţi pe întreaga perioadă de producere a lor.

Considerând profitul annual constant vom avea:

( )SP

aPP h

D

hhh

pta ⋅=

+⋅= ∑

=1 11

( ) ( ) ( ) ( )DD aaaaS

++

+++

++

+= − 1

11

11

11

112 L

S -este suma unei progresii geometrice cu ( D ) termeni şi raţia subunitară

( q ).

aq

+=

11

Suma acestei progresii geometrice este:

qqaS

n

−−

⋅=1

11

unde:

S -suma progresiei geometrice; 1a -primul termen al progresiei; q -rata progresiei; n -numărul de termeni ai progresiei. În situaţia în care profitul annual este egal (constant) pe întreaga durată de funcţionare a

obiectivului, profitul actualizat este:

( )( ) aa

aPP D

D

hp

ta⋅+−+

⋅=1

11

Page 63: Managementul Investitiilor

63

în care expresia ( )( ) aa

aD

D

⋅+−+

111

reprezintă suma factorilor de actualizare pentru D ani şi

poartă numele de factor de actualizare sau de discontare compus sau factor de anuitate. Pentru actualizarea la un moment viitor a profitului (de exemplu la scoaterea din

funcţiune a obiectivului) se va folosi factorul de fructificare deoarece în acest caz anii premerg momentul de referinţă.

( ) sPaPP h

D

h

hh

vta ⋅=+= ∑

=

1

0

1

( ) ( ) ( ) ( ) 122 11111 −− +++=+++++= DD aaaas L

Utilizând aceeaşi formulă de calcul a sumei unei progresii geometrice obţinem:

( )a

asD 11 −+

=

Astfel, dacă profitul annual este egal (constant) pe întreaga durată de funcţionare a

obiectivului, pentru a calcula profitul total actualizat la momentul scoaterii din funcţiune se utilizează relaţia:

( )

aaPP

D

hv

ta11 −+

⋅=

Exemple Recalcularea eforturilor şi efectelor investiţionale prin prisma tehnicii

actualizării se poate face în orice moment de pe scara timpului, chiar anterior sau posterior perioadei în care se execută lucrările de investiţii, dar cele mai importante momente sunt cele care delimitează principalele etape ale orizontului de timp investiţional.

Momentul de referinţă reprezintă data la care se efectuează actualizarea. Principalele momente de referinţă din viaţa economică a unui obiectiv de

investiţii sunt: m=momentul adoptării deciziei de investiţie; n=momentul începerii lucrărilor de investiţie; p=momentul punerii în funcţiune a noului capital fix; u=momentul începerii restituirii creditelor primite; v=momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix. Corespunzător momentelor de referinţă rezultă următoarele etape ale unui

proces investiţional: g=durata de elaborare a documentaţiei tehnico-economice de execuţie a

obiectivului de investiţii, de obţinere a avizelor şi aprobărilor necesare realizării obiectivului (etapa de proiectare);

d=etapa de execuţie propriu-zisă a lucrărilor de investiţii pe şantier; f=perioada de graţie stabilită între momentul punerii în funcţiune a

obiectivului de investiţii şi momentul restituirii creditelor primite;

Page 64: Managementul Investitiilor

64

D=etapa de exploatare (funcţionare) eficientă a obiectivului de investiţii. Etapele de calcul ce trebuie parcurse pentru determinarea unui anumit

indicator de eficienţă economică a investiţiilor, în formă dinamică, la orice moment de referinţă sunt următoarele:

1. Stabilirea indicatorului ce urmează a fi actualizat şi determinarea mărimii

sale în formă statică pentru a putea asigura, în final, comparaţia cu forma sa dinamică;

2. Stabilirea momentului de referinţă la care se doreşte a se realiza actualizarea: se reprezintă pe axa timpului principalele trei momente (din cele cinci) importante din viaţa economică a obiectivului respectiv (n, p şi v). Dacă momentul de referinţă ales este unul din cele trei momente, nu se mai înscriu alte momente pe axa timpului. Dacă momentul de referinţă ales coincide cu (m) sau (u) se înscriu şi aceste momente pe axa respectivă. Momentul de referinţă ales se notează cu zero.

3. Pe axa reprezentată se înscrie indicatorul, profit sau investiţie; 4. Trasarea triunghiurilor actualizării pentru investiţii şi pentru profit. Prin

aceasta se determină formula de calcul ce se va aplica respectiv folosirea factorului de actualizare sau a factorului de fructificare. Pentru momentul începerii restiruirii creditelor primite, pentru indicatorul profit, se trasează două triunghiuri. Fiecare triunghi este întotdeauna culcat spre stânga având fie vârful fie baza la momentul notat cu zero;

5. Calculul valorii actualizate a indicatorului în formă dinamică urmărindu-se ca puterea binomului (1+a) să fie reprezentată de numărul de ani cuprins între momentul la care se face actualizarea şi momentul la care se află suma ce se actualizează;

6. Interpretarea rezultatelor, prin compararea datelor actualizate (forma dinamică a indicatorului) cu cele stabilite iniţial în forma statică.

Pe baza principiilor enumerate şi a etapelor prezentate urmează a se calcula principalii indicatori actualizaţi de eficienţă economică a investiţiilor:

• randamentul economic actualizat al investiţiilor; • termenul de recuperare actualizat al investiţiilor.

Actualizarea indicatorilor de eficienţă la diferite momente de referinţă 1.Actualizarea la momentul luării deciziei de a investi Deoarece momentul de referinţă ales (m) nu figurează printre momentele

cele mai importante din viaţa economică a unui obiectiv se înscrie pe axa timpului şi acest moment. În cadrul triunghiurilor actualizării, zonele haşurate marchează intervalele pe care se găsesc indicatorii ce urmează a fi determinaţi.

A: Investiţiile totale actualizate: Investiţiile se estimează pe o perioadă care este viitoare în raport cu

momentul de referinţă ales, utilizând astfel factorul de actualizare (z):

Page 65: Managementul Investitiilor

65

( )∑+

= +⋅=

dg

hhh

mta a

II1 1

1

Considerăm că pentru perioada de proiectare (de elaborare a

documentaţiei de investiţii ) cheltuielile sunt destul de reduse şi, ca atare, putem face abstracţie de acestea, cu atât mai mult cu cât în activitatea practică această etapă este prin excelenţă consumatoare de timp şi mai puţin de resurse financiare. Menţionăm totuşi că se pot efectua calcule şi pe baza unor cheltuieli de proiectare specifice unui anumit obiectiv de investiţii.

În această situaţie, relaţia de calcul a investiţiei totale actualizate devine:

( ) ( ) ( )∑∑∑+

+==

+

= +=

+⋅−

+⋅=

dg

ghhh

g

hhh

dg

hhh

mta a

Ia

Ia

II111 1

11

11

1

La acest moment de referinţă, investiţia totală actualizată exprimă

valoarea investiţiei la momentul luării deciziei. În analiza efectuată se urmăreşte ca această valoare să fie cât mai

apropiată de valoarea indicatorului în formă statică, ceea ce implică, în condiţiile menţinerii eficienţei, reducerea duratei de proiectare şi de execuţie, precum şi reducerea imobilizărilor financiare pe perioada execuţiei printr-un consum mai mare de resurse investiţionale în ultima parte a perioadei de execuţie a obiectivului de investiţii.

B.Profitul total actualizat Formula de calcul a profitului total actualizat, ţinând cont că

perioada de realizare reprezintă tot o perioadă viitoare faţă de momentul luării deciziei de a investi, presupune actualizarea profitului prin folosirea factorului de actualizare (z), astfel:

( )∑++

= +⋅=

Ddg

hhh

mta a

PP1 1

1

Deoarece în perioada de elaborare a documentaţiei tehnico-

economice (g) şi în perioada de execuţie a obiectivului de investiţie (d) nu se obţine profit, formula profitului total actualizat devine:

( ) ( ) ( )∑∑∑++

++=

+

=

++

= +⋅=

+⋅−

+⋅=

Ddg

dghhh

dg

hhh

Ddg

hhh

mta a

Pa

Pa

PP111 1

11

11

1

În acest mod, indicatorul profitul total actualizat la momentul

luării deciziei de investiţii indică profitul realizat pe întreaga durată de funcţionare a obiectivului la momentul de referinţă ales.

Nivelul indicatorului trebuie să fie cât mai mare, urmându-se în acest scop următoarele căi:

• obţinerea anuală a unui profit static cât mai mare; • maximizarea profitului în prima perioadă de funcţionare a

Page 66: Managementul Investitiilor

66

obiectivului; • diminuarea intervalului de timp între momentul adoptării

deciziei şi momentul în care se obţine profit; • prelungirea duratei de funcţionare profitabilă a proiectului de

investiţie. Pentru calculul acestui indicator printr-o formulă restransă, în

practica economică se consideră că profitul anual este constant în timp (Pn → constant). Această modalitate de calcul din punct de vedere matematic este mult simplificată şi prezintă în plus avantajul asigurării comparabilităţii între profitul actualizat în diferite momente de referinţă:

aa

aP

aP

aPP D

D

dg

Ddg

dghhdgh

Ddg

dghhh

mta +

+⋅

+⋅=

+⋅=

+⋅= +

++

++=+

++

++=∑∑ )1(

)1()1(

1)1(

1)1(

111

Utilizarea unei formule restrânse pentru calculul investiţiei totale actualizate nu se justifică având în vedere că nivelul investiţiilor diferă de la o perioadă la alta iar în situaţia unor eforturi investiţionale uniforme (constante), durata de realizare a investiţiei este în general unică.

C. Randamentul economic actualizat al investiţiilor

Pentru calculul randamentului economic actualizat se porneşte de la relaţia acestuia în formă statică iar pentru determinarea lui în formă dinamică se ţine seama de faptul că indicatorii se pot compara numai dacă actualizarea lor s-a facut la acelaşi moment de referinţă.

In formă statică:

1−==t

t

t

f

IP

IP

R

unde, R – randamentul economic fP – profitul final

tI - volumul investiţiei totale

tP – profitul total Randamentul economic actualizat la momentul luării deciziei de investiţie:

1−= mta

mtam

a IPR

unde,

−maR randamentul economic actualizat la momentul luării deciziei;

−mtaP profitul total actualizat la momentul luării deciziei;

Page 67: Managementul Investitiilor

67

−mtaI investiţia totală actualizată la momentul luării deciziei.

In situaţia în care profitul anual obţinut pe durata de funcţionare a obiectivului

este variabil în timp, relaţia se poate scrie:

1

)1(1

)1(1

1

1 −

+

+⋅

=∑

∑+

+=

++

++=dg

ghhh

Ddg

dghhh

ma

aI

aP

R

In practică, profitul anual obţinut nu este cunoscut şi ca atare, se consideră că

acesta este constant în timp pe întraga durată de funcţionare a obiectivului. In această situaţie , randamentul economic actualizat la momentul luării deciziei se poate determina după relaţia:

∑+

+=

+

+⋅

+⋅−+

⋅+

⋅= dg

ghhh

D

D

dghma

aI

aaa

aP

R

1 )1(1

)1(1)1(

)1(1

D. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor Şi în cazul acestui indicator se porneşte de la relaţia indicatorului nI în

formă statică:

h

t

PIT =

unde: −T termenul de recuperare a investiţiei; −tI volumul total al investiţiilor;

−hP profitul anual (profit ce va fi considerat constant pe durata de funcţionare a obiectivului).

Pornind de la această relaţie, pentru calculul termenului de recuperare actualizat, se pune condiţia ca investiiile totale actualizate să fie egale cu profitul actualizat obţinut pe durata dată de termenul de recuperare:

∑++

++= +=

maTdg

dghhh

mta a

PI1 )1(

1

Page 68: Managementul Investitiilor

68

Considerând profitul anual obţinut ca fiind constant, relaţia devine:

∑+⋅

−+⋅

+⋅=

+⋅

+⋅= ++

maT

hmaT

maT

dghhdghmta

aa

aa

Paa

PI)1(

1)1()1(

1)1(

1)1(

1

)1log(])1(log[log

aaIaPPT

dgmtahhm

a ++⋅⋅−−

=⇒+

2. Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiţii Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiţii (n), presupune

luarea în consideraţie, pentru indicatorii analizaţi, a factorului de actualizare, “z”, deoarece toţi anii la care se referă proceul analizat, cu investiţia şi cu producţia, reprezintă perioade viitoare faţă de momentul la care se face actualizarea.

A.Investiţiile totale actualizate

Se determină dupa relaţia:

h

d

hh

mta a

II)1(

11 +

⋅= ∑=

In această situaţie investiţiile totale actualizate la momentul începerii

lucrărilor de investiţii ( ntI 0 ), reprezintă valoarea totală a investiţiilor, însumate pe

întreaga durată de execuţie a obiectivului, adusă la acest moment de referinţă, “n”.

B.Profitul total actualizat

Faţă de momentul ales, profitul se obţine într-o perioadă viitoare de timp şi ca atare se va folosi tot factorul de actualizare, “z”:

∑+

= +⋅=

Dd

hhhta a

PP1 )1(

1

In situaţia în care, pe parcursul funcţionării obiectivului de investiţii profitul

obţinut se consideră constant, relaţia devine:

D

D

dhm

ta aaa

aPP

)1(1)1(

)1( +⋅−+

⋅+

=

Profitul total actualizat în această situaţie reprezintă profitul total însumat pe

întreaga durată de funcţionare a obiectivului , adus la acest moment de referinţă,

Page 69: Managementul Investitiilor

69

“n”. C.Randamentul economic actualizat

1−= nta

ntan

a IPR

Dacă profitul luat în calcul este variabil, relaţia se poate scrie:

h

d

hh

Dd

dhhh

na

aI

aP

R

)1(1

)1(1

1

1

+⋅

+⋅

=∑

=

+

+=

In situaţia în care profitul este considerat constant pe întreaga durată de

funcţionare a obiectivului, relaţia devine:

∑= +

+⋅−+

⋅+

⋅= d

hhh

D

D

dhna

aI

aaa

aP

R

1 )1(1

)1(1)1(

)1(1

D.termenul actualizat de recuperare a investiţiilor

Se pune aceeaşi condiţie ca şi în cazul actualizării la momentul luării deciziei şi se obţine:

∑ ∑+

+= = +⋅

+⋅=

+⋅=

naTd

dh

naT

hhdhhh

nta aa

Pa

PI1 1 )1(

1)1(

1)1(

1

naT

naT

dnn

taaa

aa

PI)1(

1)1()1( +⋅

−+⋅

+=

)1log(])1(log[log

aaIaPPT

dntahhn

a ++⋅⋅⋅−

=⇒

In toate situaţiile, termenul de recuperare actualizat va fi mai mare decât cel

calculat în forma statică ceea ce înseamnă că influenţa factorului timp presupune reducerea eficienţei economice.

3. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune a obiectivului Momentul de referinţă ales (p) ne oferă informaţii asupra modalităţii de

Page 70: Managementul Investitiilor

70

utilizare a factorilor de actualizare, astfel: • investiţiile se vor multiplica prin actualizare • profitul va fi micşorat

A.Investiţiile totale actualizate

Faţă de momentul punerii în funcţiune, investiţiile se regăsesc într-o perioadă trecută de timp, ceea ce presupune majorarea lor, folosind factorul de fructificare “z � “:

h

d

hh

pta aII )1(

1

0+⋅= ∑

=

Indicatorul astfel calculat reprezintă valoarea totală a producţiei ce s-ar fi obţinut dacă sumele nu ar fi fost imobilizate în cadrul procesului investiţional ci ar fi fost folosite în activitatea de exploatare cu un nivel de eficienţă economică ,,a”.

B.Profitul total actualizat

Faţă de momentul ales, profitul se obţine într-o perioadă viitoare de timp, ceea ce presupune micşorarea valorii acestuia folosind factorul de actualizare “z”.

∑= +

⋅=D

hhh

pta a

PP1 )1(

1

Când profitul anual este considerat constant, relaţia devine:

D

D

hp

ta aaaPP

)1(1)1(

+⋅−+

⋅=

Relaţia exprimă profitul total cumulat pe întreaga durată de funcţionare a

obiectivului, adus la acest moment “p”.

C.Randamentul economic actualizat al investiţiilor Pentru profit variabil, vom avea:

1)1(

)1(1

1 1

0

1 −+⋅

+⋅

=−=∑

∑−

=

=d

h

hh

D

hhh

pta

ptap

aaI

aP

IPR

Când profitul este considerat constant, relaţia devine:

Page 71: Managementul Investitiilor

71

1)1(

)1(1)1(

1

0

−+⋅

+⋅−+

⋅=∑−

=

d

h

hh

D

D

hp

aaI

aaaP

R

Indicatorul exprimă câţi lei profit net actualizat se obţin la un leu investiţii

actualizate.

D.Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor

Se pune aceeaşi condiţie ca investiţiile actualizate să fie egale cu profiturile actualizate pe durata dată de termenul de recuperare şi se obţine:

∑= +

⋅=p

aT

hhh

pta a

PI1 )1(

1

paT

paT

hp

taaa

aPI)1(

1)1(

+⋅

−+⋅=

)1log(log[log

aIaPPT

ptahhp

a +⋅−−

=⇒

4. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune a obiectivelor de

investiţii Se observă că, faţă de acest moment, atât cheltuielile pentru investiţii cât

şi profitul obţinut se regăsesc într-o perioadă trecută de timp, ceea ce impune folosirea factorului de fructificare.

A.I nvestiţiile totale actualizate

∑−+

=+⋅=

1

0)1(

Dd

h

hh

vta aII

In perioada de funcţionare a obiectivului nu se fac de fapt cheltuieli pentru

investiţii şi ca atare formula se poate scrie:

∑ ∑ ∑−+

=

=

−+

=+⋅=+⋅−+⋅=

1

0

1

0

1)1()1()1(

Dd

h

D

h

Dd

Dh

hh

hh

hh

vta aIaIaII

Indicatorul exprimă valoarea producţiei ce s-ar fi obţinut dacă nu s-ar fi efectuat cheltuieli pentru investiţii, ci sumele ar fi fost folosite în activitatea de

Page 72: Managementul Investitiilor

72

exploatare cu un nivel de eficienţă economică ,,a”, aduse la acest moment de referiţă “v”.

B.Profitul total actualizat Când profitul anual este variabil , relaţia este urmatoarea:

∑−

=+⋅=

1

0)1(

D

h

hh

vta aPP

Pentru cazul în care profitul anual este considerat constant, relaţia devine:

∑−

=

−+⋅=+⋅=

1

0

1)1()1(D

h

D

hh

hv

ta aaPaPP

C.Randamentul economic actualizat al investiţiilor

Pentru situaţia în care profitul anual este variabil, randamentul economic actualizat se determină:

1)1(

)1(1

1

0 −+⋅

+⋅=

∑−+

=

=Dd

Dh

hh

D

h

hh

va

aI

aPR

Pentru situaţia în care profitul anual este constant, vom avea:

1)1(

1)1(

1 −+⋅

−+⋅

=∑

−+

=

Dd

Dh

hh

D

hva

aIa

aPR

D.Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor

Condiţia de bază rămâne aceeaşi ca şi la momentele anterioare şi, în consecinţă, vom avea:

∑ ∑−= =

=+

⋅+⋅=+⋅=vaTDh

vaT

hh

Dh

hh

vta a

aPaPI1 )1(

1)1()1(

vaT

vaT

Dh

aa

aaP)1(

1)1()1(+⋅

−+⋅+⋅=

Page 73: Managementul Investitiilor

73

[ ])1log(

)1(log)1(loga

IaaPaPTvta

Dh

Dhv

a +⋅−+⋅−+⋅

=⇒

Se poate remarca faptul că actualizarea se poate realiza la orice moment cuprins între luarea deciziei de a se investi şi scoaterea din funcţiune a obiectivului.

Deasemenea oricare alt indicator de efort, efect sau indicator al eficienţei economice poate fi actualizat la orice moment aflat în intervalul amintit anterior.

Exemplificaţi pe o firmă potenţială modul de aplicare a factorilor de actualizare şi de fructificare

Să ne reamintim... Timpul acţionează ca un factor distinct asupra procesului investiţional şi, de aceea

este necesar să aducem toate momentele dispersate în timp la un singur moment, care de regulă este cel actual, procedeul purtând numele de tehnica actualizării. In acest proces sunt folosiţi de obicei doi factori, factorul de actualizare şi factorul

de fructificare. Aceşti factori ne permit actualizarea indicatorilor de eficienţă economică a

investiţiilor la orice moment din cadrul procesului investiţional.

M1.U6.4. Rezumat Tehnica actualizării se bazează pe tehnica dobânzii compuse, astfel că în timp, sumele se fructifică sau se devalorizează într-un ritm accentuat după principiul “dobândă la dobândă”. Există două situaţii de aplicare a tehnicii actualizării:

procesul de capitalizare sau de valorificare: când toate eforturile şi efectele investiţionale sunt recalculate la un moment în viitor (din trecut în prezent sau din prezent în viitor);

procesul de actualizare sau de discontare: când toate eforturile şi efectele investiţionale sunt recalculate la un moment din trecut (din viitor în prezent sau din prezent în trecut).

Temă de control Imaginaţi-vă o posibilă afacere, stabiliţi principalii indicatori de apreciere a eficienţei viitorului obiectiv şi încercaţi să aplicaţi indicatorii actualizaţi la momentul începerii execuţiei lucrărilor de investiţie.

Page 74: Managementul Investitiilor

74

Unitatea de învăţare M1.U7. Amplasarea raţională a obiectivelor de investiţii

Cuprins M1.U7.1. Introducere .................................................................................................... 65 M1.U7.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 65 M1.U7.3. Criterii de alegere a amplasamentului optim pentru obiectivele de investiţii65 M1.U7.4. Rezumat ........................................................................................................ 88

M1.U7.1. Introducere

Alegerea amplasamentului optim, alături de stabilirea necesităţii şi oportunităţii investiţiei constituie un factor important în atingerea eficienţei maxime a investiţiei.

Un amplasament poate fi privit dintr-o multitudine de puncte de vedere, criteriile care pot fi urmărite fiind foarte diverse.

Importanţa alegerii unui amplasament în mod raţional derivă din multitudinea de implicaţii atât la nivelul economiei naţionale cât şi al ramurilor, sectoarelor de activitate şi bineînţeles al firmei care urmează a fi construită, implicaţii de natură economică, socială, ecologică , etc.

Un investitor potenţial trebuie să ţină seama în primul rând de caracterul ireversibil al investiţiei, adică, odată construit un obiectiv pe un anumit amplasament, în principiu acesta nu se mai poate schimba sau, schimbarea presupune cheltuieli foarte mari.

Totuşi, aşa cum s-a arătat anterior, pe plan mondial este din ce în ce mai acceptată noţiunea de dezinvestire în ipoteza în care nu se obţine nivelul de eficienţă scontat. Cu toate acestea , cheltuielile de dezinvestire se menţin la un nivel ridicat, fiind de preferat studii iniţiale laborioase şi alegerea amplasamentului care să ofere cele mai avantajoase condiţii pentru obiectivul supus analizei.

Fiind o problemă de eficienţă economică, alegerea amplasamentului presupune luarea în consideraţie a mai multor variante de proiect şi în funcţie de criteriile avute în vedere, stabilirea celei mai bune soluţii posibile. Nu există criterii general valabile, un amplasament poate fi favorabil prin prisma unor criterii şi mai puţin favorabil din punct de vedere al altora, după cum aceste criterii se pot modifica în timp, de la o perioadă la alta şi bineînţeles de la un sector de activitate la altul.

M1.U7.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în necesitatea şi oportunitatea luării în consideraţie a alegerii amplasamentului optim pentru un obiectiv de investiţie. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

identifice principalele criterii care trebuie luate în considerare la alegerea amplasamentului optim pentru un obiectiv de investiţii;

Page 75: Managementul Investitiilor

75

prezinte modalităţile de alegere a amplasamentului optim prin prisma criteriilor de alegere a celui mai bun amplasament.

Durata medie de parcurgere a celei de a şaptea unităţi de învăţare este de 2 ore.

M1.U7.3. Criterii de alegere a amplasamentului optim pentru obiectivele de

investiţie Se referă în special la condiţiile existente în zona în care urmează a fi amplasat

obiectivul dar şi la cele care pot fi create prin apariţia firmei în zonă. Criteriile de alegere a amplasamentului optim se analizează atât la nivel

macroeconomic cât şi microeconomic.

• La nivel macroeconomic se are în vedere corelarea intereselor economice cu cerinţele de ordin socio-politic pentru dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor, dezvoltarea zonelor defavorizate, creşterea gradului de integrare in zonele cu tradiţie, etc. Toate aceste obiective sunt corelate la nivel guvernamental si presupun luarea în consideraţie a unor criterii care să conducă la creşterea nivelului de trai şi civilizaţie în toate zonele ţării.

• La nivel microeconomic se urmăreşte în particular fiecare obiectiv de investiţie din punct de vedere al investitorului, ţinându-se cont de specificul domeniului de activitate, de condiţiile concrete oferite de fiecare amplasament, scopul final fiind acela de a obţine o eficienta economică maximă.

În alegerea raţionala a amplasamentului trebuie realizat un echilibru optim între cele două categorii de criterii, macroeconomic si microeconomic.

Principalele criterii de alegere a amplasamentului optim al unui obiectiv de investiţii se referă la:

1. Criterii funcţional-tehnologice: a) Materii prime şi materiale, se referă la cantitatea, calitatea si costurile aferente

fiecărui sortiment de materie primă, stocurile necesare si cerinţele de transport, manipulare, depozitare, precum şi eventualele investiţii conexe necesare pentru crearea şi exploatarea resurselor;

b) Produse finite şi semifabricate, se referă la cantitatea, calitatea şi costurile aferente produselor, modalităţile de ambalare, livrare, depozitare, stocurile şi modalităţile de conservare, transport si manipulare a produselor fragile sau perisabile, etc;

c) Combustibili, se referă la tipurile de combustibili si calitatea lor, cantităţi si costuri anuale;

d) Energie, se referă la tipurile surselor de energie, amplasarea în teren transportul lor, etc;

Page 76: Managementul Investitiilor

76

e) Consumatori, se referă la cantităţi şi sortimente cerute de consumatori, locul si destinaţia principalilor consumatori precum şi eventualele investiţii conexe necesare acestor consumatori;

f) Transport, se referă la cantităţi, distanţe şi costuri anuale pentru materii prime, materiale, combustibili, semifabricate şi produse, investiţii de bază şi colaterale, precum şi cheltuieli pentru staţii şi racorduri la reţelele de transport;

g) Cooperări , se referă la influenţa pe care o exercită realizarea unor investiţii colaterale în colaborare cu alte unităţi economice asupra costurilor cu investiţia şi cu producţia, precum şi eventualele facilităţi existente în zonă;

h) Forţa de muncă, se referă la numărul, structura pe vârste, forme de calificare, etc, a forţei de muncă;

i) Alimentarea cu apă, se referă la eventualele investiţii colaterale sau conexe pentru surse si reţele, staţii de pompare şi tratare;

j) Protecţia mediului, se referă la combaterea poluarii prin realizarea de investiţii în domeniul instalaţiilor privind captarea noxelor, filtrarea acestora, investiţii in tehnologii nepoluante, modalităţi de reabilitare a solului, a apei, etc.;

Exemplificaţi pe o firmă modul de luare în consideratie a criteriilor funcţional tehnologice de alegere a amplasamentului optim.

2. Criterii naturale şi constructive a) terenul, se referă la terenurile disponibile şi situaţia lor juridică, suprafaţa, gradul de

fertilitate, preţul, respectiv chiriile sau taxele aferente folosirii acestuia, etc; b) condiţii geologice, se referă la calitatea, natura şi rezistenţa solului pentru fundaţii şi

eventualele investiţii suplimentare pentru protecţia seismică a construcţiilor; c) condiţii hidrologice, se referă la gradul de inundabilitate a terenului, eventualele

investiţii suplimentare necesare datorită existenţei pânzei freatice la suprafaţă, etc.; d) condiţii climatice, se referă la cheltuielile suplimentare pentru atenuarea influenţei

vânturilor sau temperaturilor excesive, cheltuieli pentru asigurarea unui microclimat cerut de procesul tehnologic;

e) exproprieri şi demolări, se referă la eventualele despagubiri in cazul exproprierilor,

la natura şi valoarea construcţiilor existente pe terenul respectiv precum si costul demolării acestora;

Page 77: Managementul Investitiilor

77

f) durata de realizarea a investiţiei, se referă la cheltuielile suplimentare cerute de durate scurte de execuţie, cheltuieli calculate comparativ cu avantajele economice obţinute prin punerea în funcţiune în avans a capacităţilor de producţie.

Daţi exemple de aplicare a acestor criterii şi exemplificaţi în ce fel pot influenţa eficienţa viitorului obiectiv.

3. Criterii social-politice

a) distribuţia activităţilor productive şi a reţelelor de infrastructură în teritoriu, se referă la nivelul de dezvoltare al zonei în care se va amplasa noul obiectiv. Un nivel redus de dezvoltare are avantajul unei concurenţe mai reduse şi existenţei forţei de muncă dar şi dezavantaje legate de inexisteţa unor condiţii pentru amplasarea obiectivului de investiţie;

b) structura populaţiei pe vârste, sex, naţionalitate, nivel profesional şi cultural, rata

şomajului în zonă, venitul mediu al zonei dar şi tradiţiile locale; c) probleme de vecinătăţi şi posibilitatea de integrare internaţională, se referă la

existenţa unor zone libere, porturi, aeroporturi internaţionale, apropierea de graniţă, etc. 4. Criterii restictive speciale a) Restricţii impuse de rezervaţii naturale, monumente istorice, arheologice,

arhiculturale sau monumente ale naturii; b) restricţii impuse de zone aflate în conflict sau instabile politic; c) restricţii impuse de zone cu caracter turistic; d) restricţii impuse de apărarea naţională; e) restricţii impuse de acorduri internaţionale Concluzia ce se desprinde privind amplasarea optimă a obiectivelor de investiţii este

că trebuie ţinut cont de toate categoriile de criterii şi corelarea acestora cu indicatorii economici, prin folosirea unor metode matematice.

Găsiţi situaţii concrete în care criteriile restrictive speciale au inpus sau ar putea impune schimbarea amplasamentului pentru un obiectiv investiţional.

Modele de optimizare a amplasării obiectivelor de investiţii Alegerea amplasamentului optim este un proces deosebit de complex având în vedere

multitudinea de relaţii ce se stabilesc între firme în calitatea lor de clienţi sau furnizori, a impactului social şi nu în ultimul rând a celui ecologic.

În esenţă modelele au în vedere reducerea cheltuielilor de transport atât în ceea ce priveşte aprovizionarea cât şi desfacerea precum şi reducerea cheltuielilor cu investiţia.

Modelele aplicate trebuie însă să fie însoţite de o analiză economică amănunţită şi de luarea în consideraţie a laturilor calitative şi a implicaţiilor sociale care nu pot fi cuantificate şi transpuse în expresii matematice.

Page 78: Managementul Investitiilor

78

1. Metoda minimizarii efortului specific

Metoda constă în minimizarea efortului total, cu investiţia şi cu producţia pe unitatea

de capacitate (efort unitar), cu ajutorul cheltuielilor echivalente sau recalculate specifice. Matematic, acest criteriu poate fi scris:

TqTChIk

i

iii ⋅

⋅⋅=

unde:

=ik cheltuielile echivalente specifice

=iI valoarea investiţiei în varianta i

=iCh cheltuieli anuale de producţie aferente variantei i

=T termenul de recuperare =iq capacitatea anuala de producţie în varianta i

Indicatorul se poate calcula fie în formă statică, fie în formă dinamică, cu luarea în considerare a influenţei factorului timp. În ambele situaţii, indicatorul cheltuieli echivalente sau recalculate specifice are o mare însemnătate în alegerea amplasamentului optim, deoarece s-a constatat în practică, faptul că eforturile totale cu investiţia şi cele cu producţia sunt complementare din punct de vedere al amplasamentului. Astfel, de exemplu pot exista zone în care să fie nevoie de investiţii suplimentare datorită lipsei de facilităţi în zonă dar care să fie avantajoase din alte puncte de vedere ( apropierea de clienţi sau furnizori, forţa de muncă ieftină şi cu calificare corespunzătoare, etc.), ducând în final la reducerea cheltuielilor ulterioare de exploatare. Situaţia se poate prezenta şi invers, adică amplasarea obiectivelor în zone care oferă posibilitatea unor cheltuieli cu investiţia mai mici prin existenţa utilităţilor în zonă, a constructorilor, furnizorilor de materiale de construcţii şi a utilajelor, etc, dar care pot reclama cheltuieli de exploatare suplimentare cu transportul materiilor prime, combustibililor, cu desfacerea produselor, etc.

2. Metoda minimizării cheltuielilor de transport

De cele mai multe ori, cheltuielile de transport ( a materiilor prime, materialelor, combustibililor de la furnizori şi a produselor finite către clienţi) au o pondere ridicată în costul de producţie ceea ce presupune alegerea unui amplasament care să conducă la minimizarea acestor cheltuieli.

Se poate folosi relaţia:

∑∑= =

⋅⋅=p

m

n

jijmjmji dtqCT

1 1 ki ....2,1= ,

Page 79: Managementul Investitiilor

79

unde:

=iCT cheltuieli de transport totale ce se efectuează în şi din localitatea i;

=mjq cantitatea din produsul ,,m” ce trebuie transportată în localitatea ,,i” din localitatea ,,j”;

=mjt tariful de transport al produsului ,,m” din localitatea ,,j” în localitatea ,,i”;

=ijd distanţa dintre cele două localităţi ,,i” şi ,,j”

=p numărul de sortimente ce urmează a fi transportate; =n numărul de localităţi din care sau spre care se transportă; =k numărul localităţilor luate în calcul.

În calculul indicatorului firma trebuie să ţină seama de cheltuielile de transport atât în ceea ce priveşte aprovizionarea cât şi în ceea ce priveşte calitatea de produse sau servicii. Se preferă varianta de amplasament pentru care cheltuielile totale de transport sunt minime.

Exemple Pentru o firmă din domeniul industriei uşoare, criteriul fortei de munca

este pe primul loc, în timp ce pentru o termocentrala, de exemplu, importantă este apropierea de sursa de materii prime.

Exemplificaţi pe o altă firmă care credeţi că sunt principalele criterii care trebuie luate în consideraţie la alegerea amplasamentului optim pentru un obiectiv de investiţie.

Să ne reamintim... Pentru reuşita în afaceri, un punct important în cadrul studiului de fezabilitate îl

constituie alegerea amplasamentului optim, adică a locului în care va funcţiona viitorul obiectiv. Pentru aceasta există o serie de criterii care trebuie luate în considerare; Nu pot fi formulate criterii general valabile de alegere a amplasamentului optim

pentru un obiectiv investiţional; Pentru un obiectiv poate fi important un criteriu, în timp ce pentru alt obiectiv de

investiţii poate fi important un altul sau mai multe alte criterii.

M1.U7.4. Rezumat Alegerea amplasamentului optim, alături de stabilirea necesităţii şi

oportunităţii investiţiei constituie un factor important în atingerea eficienţei maxime a investiţiei Importanţa alegerii unui amplasament în mod raţional derivă din

Page 80: Managementul Investitiilor

80

multitudinea de implicaţii atât la nivelul economiei naţionale cât şi al ramurilor, sectoarelor de activitate şi bineînţeles al firmei care urmează a fi construită, implicaţii de natură economică, socială, ecologică , etc. Fiind o problemă de eficienţă economică, alegerea amplasamentului

presupune luarea în consideraţie a mai multor variante de proiect şi în funcţie de criteriile avute în vedere, stabilirea celei mai bune soluţii posibile.

Nu există criterii general valabile, un amplasament poate fi favorabil prin prisma unor criterii şi mai puţin favorabil din punct de vedere al altora, după cum aceste criterii se pot modifica în timp, de la o perioadă la alta şi bineînţeles de la un sector de activitate la altul ;

Pentru un obiectiv poate fi important un criteriu, în timp ce pentru alt obiectiv de investiţii poate fi important un altul sau mai multe alte criterii.

Temă de control Alegeţi o firmă potentială şi precizaţi care ar putea fi cele mai importante criterii ce ar trebui luate în consideraţie, criterii referitoare la alegerea amplasamentului optim, în aşa fel încât investiţia să fie eficientă.

Page 81: Managementul Investitiilor

81

Unitatea de învăţare M1.U8. Dimensionarea optimă a obiectivului de investiţie

Cuprins M1.U8.1. Introducere .................................................................................................... 90 M1.U8.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 90 M1.U8.3. Criterii de optimizare a dimensiunii optime a obiectivelor de investiţii ...... 90 M1.U8.4. Rezumat ...................................................................................................... 100

M1.U8.1. Introducere O decizie importantă în analiza eficienţei economice a proiectelor de

investiţii se referă la determinarea mărimii optime a viitorului obiectiv. Această dimensiune se analizează în mod diferit în sectorul productiv faţă de cel neproductiv şi trebuie să ţină seama de cerinţele pieţei. In principiu, o capacitate de producţie mai mare determină obţinerea unei cantităţi suplimentare de produse dar este nevoie de analiza posibilităţii de absorbţie de către piaţă a respectivelor produse. Ceea ce se desprinde din afirmaţia de mai sus este aceea că nu întotdeauna o dimensiune mare a obiectivului de investiţii va conduce la obţinerea unui profit ridicat.

M1.U8.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în necesitatea şi oportunitatea dimensionării optime a obiectivului de investiţie. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

definească dimensiunea optimă a unui obiectiv; identifice corect principalele modalităţi de stabilire a dimensiunii optime a

unui obiectiv investiţional.

Durata medie de parcurgere a celei de a opta unităţi de învăţare este de 3 ore.

M1.U8.3. Criterii de dimensionare optimă a obiectivelor de investiţii

Datorită complexităţii procesului de dimensionare optimă a obiectivelor de

investiţii unul dintre criterii poate fi exprimat prin evaluarea potenţialului economic al unui sistem de producţie adică posibilitatea maximă de obţinere a unor efecte economice pe baza interacţiunii corelaţiilor cantitative şi calitative dintre toate resursele consumate, dintre acestea şi efectele obţinute.

Page 82: Managementul Investitiilor

82

Pentru cunoaşterea exactă a potenţialului economic al unei firme trebuie să se studieze calitatea, mărimea şi corelaţiile dintre următoarele elemente:

• Potenţialul tehnic, se referă la capacitatea tehnică a viitorului obiectiv

ţinând cont de gradul de înzestrare tehnică, nivelul tehnologic, rezervele de capacitate, valoarea şi structura mijloacelor fixe şi posibilităţile privind întreţinerea şi repararea acestora.

• Potenţialul material, se referă la modalitatea de asigurare cu resurse

materiale de orice fel, materii prime, materiale, combustibili, energie, modalitatea de alegere a furnizorilor, cantitatea, calitatea şi structura aprovizionărilor.

• Potenţialul uman, se referă la numărul şi structura personalului, nivelul

mediu de calificare, folosirea timpului de muncă, stabilitatea personalului. • Potenţialul financiar, presupune stabilirea volumului şi structurii resurselor

financiare de care poate dispune, capacitatea de asigurare cu resurse proprii, posibilitatea de atragere a noi surse de pe pieţele de capital şi gradul de folosire a acestora, respectiv eficienţa folosirii resurselor pe tipuri de finanţări.

• Potenţialul comercial, se referă la capacitatea de absorbţie a produselor de

către piaţă, cunoaşterea cerinţelor beneficiarilor, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă, precum şi a preţurilor practicate pe aceste pieţe.

• Potenţialul managerial, se referă la toate acţiunile echipei manageriale,

modalităţi de conducere şi organizare, stilul de conducere, modalităţi de luare a deciziilor.

• Potenţialul de dezvoltare se referă la capacitatea de înnoire a tehnologiilor

şi a produselor fabricate, flexibilitatea firmei, eficienţa fandurilor folosite pentru activitatea de cercetare.

Exemplificaţi importanţa acestor elemente în dimensionarea optimă a unui obiectiv investiţional.

Un alt criteriu se referă la realizarea unui nivel cât mai ridicat al productivităţii

muncii. Se ştie din teoria şi practica economică faptul că obiectivele mari de producţie

organizată în flux, cu serii mari de fabricaţie, conduc la obţinerea unei productivităţi superioare faţă de obiectivele mici cu producţie de serie mică sau la comandă.

Totuşi, obiectivele mari au dezavantajul unei flexibilităţi mai reduse şi adaptare mai greoaie la eventualele modificări tehnologice cerute de piaţă. In cele din urmă piaţa este cea care reglează dimensiunea din acest punct de vedere, ţinând seama că produsele fabricate trebuie să fie şi vândute.

Page 83: Managementul Investitiilor

83

Un alt criteriu important în dimensionarea capacităţilor de producţie se referă la

reducerea eforturilor investiţional precum şi a costurilor ulterioare de exploatare, în special prin minimizarea valorii indicatorului cheltuieli echivalente.

Valoarea investiţiilor, pentru că este un indicator de efort, trebuie minimizată dar fără a afecta calitatea construcţiilor sa a tehnologiilor folosite.

Exemplificaţi ce efecte ar fi de aşteptat prin cheltuirea unor sume diferite de fonduri pentru realizarea unui obiectiv investiţional.

In ceea ce priveşte costurile de exploatare, se urmăreşte reducerea acestora prin

reducerea pierderilor, a cheltuielilor indirecte, precum şi la reducerea costurilor de transport a materiilor prime, materialelor, energiei de la furnizori şi a produselor finite către beneficiari, caz în care dimensionarea optimă a capacităţii de producţie este corelată cu alegerea amplasamentului optim al viitorului obiectiv.

Exemplificaţi ce efecte ar avea reducerea costurilor de exploatare asupra eficienţei activităţii unui obiectiv.

Metode matematice privind dimensionarea optimă a capacităţii de producţie 1.Model matematic de determinare a capacităţii optime de producţie a unui

obiectiv de investiţii nou Aşa cum am arătat anterior, un criteriu important în dimensionarea capacităţii de

producţie a obiectivelor de investiţii constă în minimizarea cheltuielilor totale, respectiv a cheltuielilor cu investiţia şi a celor de exploatare.

Cele două categorii de cheltuieli nu se pot însuma în mod direct având în vedere perioada când acestea sunt alocate: investiţiile se cheltuiesc o singură dată în momentul construirii obiectivului, în timp ce cheltuielile de exploatare apar permanent pe parcursul întregii perioade de fucţionare a obiectivului.

Indicatorul ce permite însumarea celor două categorii de cheltuieli este indicatorul “cheltuieli echivalente sau recalculate”:

TCIK ⋅+=

Sau

DCIK ⋅+=

unde: K -cheltuielile echivalente; C -costul de producţie annual; I -volumul investiţiilor; T -termenul de recuperare a investiţiilor; D -durata de funcţionare a obiectivului.

Page 84: Managementul Investitiilor

84

Indicatorul exprimă efortul total, cu investiţia şi cu producţia pe durata dată de

termenul de recuperare sau pe durata de funcţionare a obiectivului. Relaţia este însă folosită numai în situaţia în care variantele de proiect prevăd

aceeaşi capacitate de producţie putându-se observa că relaţiile de calcul nu prevăd luarea în considerare a acestui indicator.

Exemplificaţi situaţii în care se poate folosi acest indicator pentru aprecierea eficienţei economice a unei investiţii.

In consecinţă metoda foloseşte indicatorul “cheltuieli echivalente sau recalculate

specifice”.

qKk =

qDCIk ⋅+

=

Dcsk ⋅+=

unde: k -cheltuielile specifice echivalente; q -capacitatea anuală de producţie; s -investiţia specifică; c -costul de producţie unitar. Conform graficului de mai jos se analizează evoluţia celor două categorii de

cheltuieli: investiţia specifică şi costul de producţie unitar, evoluţie analizată între două categorii de capacitate minq şi maxq posibile de realizat.

Explicaţi de ce este nevoie de luarea în considerare a capacităţilor de producţie diferite pentru aprecierea eficienţei unui obiectiv investiţional.

In ceea ce priveşte investiţia specifică, se observă că aceasta, respectiv cheltuielile

investiţionale ce revin pe unitatea de capacitate, sunt mai mari la început, apoi au o tendinţă de scădere până la o anumită capacitate de producţie sq , după care înregistrează din nou o creştere.

In ceea ce priveşte evoluţia costurilor unitare, această evoluţie este similară dar puţin diferită deoarece şi cauzele care influenţează evoluţia costurilor sunt diferite de cele ce influenţează investiţia specifică (în ceea ce priveşte investiţia specifică influenţa este determinată de folosirea spaţiilor de producţie sau de circulaţie, iar în ceea ce priveşte costul unitar influenţa este referitoare la cheltuielile cu materiile prime, salerii, etc.).

Page 85: Managementul Investitiilor

85

Costul unitar va înregistra o scădere până în momentul cq (pentru că există cheltuieli care nu depind de volumul producţiei). Creşterea capacităţii de producţie peste acest nivel cq reclamă cheltuieli suplimentare pentru găsirea de noi pieţe de aprovizionare şi de desfacere, cheltuieli de transport, etc., toate acestea conducând la sporirea costurilor unitare.

Prin însumarea celor două mărimi după relaţia amintită mai sus, se poate determina curba k .

Pentru rezolvare, se determină mai întâi cele două capacităţi, minimă ( minq ) şi

maximă ( maxq ), posibile de realizat. Se stabilesc apoi investiţiile specifice şi costurile unitare între aceste limite ţinând cont de tehnologia folosită. Se calculează cheltuielile specifice echivalente şi se trasează evoluţia lor grafică între cele două limite. In funcţie de evoluţia acestor cheltuieli echivalente specifice influenţate de capacitatea de producţie se stabileşte funcţia matematică (statistică) de evoluţie care aproximează cel mai bine corelaţia celor doi indicatori.

Prin utilizarea metodei celor mai mici pătrate se determină coeficienţii funcţiei apoi se testează această funcţie adică măsura în care funcţia considerată aproximează evoluţia cheltuielilor echivalente în raport cu capacitatea de producţie. Se determină capacitatea optimă de producţie prin aflarea acelui nivel al variabilei dependente care anulează derivata de ordinul unu a funcţiei considerate.

Pe baza acestei capacităţi considerate optime se calculează indicatorii de efect, efort şi de eficienţă economică şi se testează posibilitatea de realizare din punct de vedere tehnic şi tehnologic.

2.Model de optimizare a capacităţii de producţie pentru un obiectiv existent In anumite situaţii nu se pune problema de a alege între mai multe capacităţi de

producţie deoarece prin construcţie se impune ca firma să aibă o anumită capacitate. In această situaţie calculele presupun optimizarea capacităţii existente, respectiv demensionarea optimă a secţiilor de fabricaţie din interiorul firmei, astfel încât să nu existe întreruperi în procesul de producţie sau dimpotrivă crearea unor stocuri intermediare suplimentare, ce nu pot fi utilizate.

Pentru rezolvarea problemei se utilizează metoda verigilor. O verigă de producţie este alcătuită dintr-un grup de utilaje şi instalaţii care au

proprietatea că alcătuiesc un grup omogen, adică există o legătură puternică între ele, împreună fiind folosite la realizarea unui anumit semifabricat.

Firma este astfel împărţită în verigi urmând a se calcula capacitatea de producţie a fiecărei verigi (cu date extrase din documentaţiile tehnico-economice). Aceste capacităţi de producţie, la rândul lor, se compară cu capacitatea de producţie a verigii conducătoare, în analiză interesând în mod special diferenţele dintre fiecare capacitate de producţie a fiecărei verigi şi capacitatea de producţie a verigii conducătoare.

In calculele de eficienţă economică a investiţiilor este important ca aceste diferenţe să fie nule, adică:

1==qqd h

h

unde:

Page 86: Managementul Investitiilor

86

hd -coeficientul disponibilităţii sau al lipsei de capacitate de producţie;

hq -capacitatea de producţie a verigii h ; q -capacitatea de producţie a verigii conducătoare; h -verigile de producţie.

In cazul în care condiţia de mai sus nu este respectată trebuie luate o serie de măsuri, ca de exemplu: aprovizionarea cu semifabricate de la o altă firmă sau, dimpotrivă livrarea unor semifabricate către o altă firmă, mărirea capacităţii de producţie a unora dintre verigi, programarea unui număr mai mare de schimburi la unele locuri de muncă sau prestarea de lucrări către terţi acolo unde există un surplus de capacitate.

Exemple In prezent se cunoaşte importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii datorită multiplelor lor avantaje:

Necesită un capital relativ redus la înfiinţare; Sunt mult mai flexibile decât firmele mari şi ca atare se pot adapta

rapid la cerinţele pieţei; Managementul lor este mai simplu şi mai flexibil; Au grad mare de adaptabilitate, fără cheltuieli mari.

Există însă şi unele dezavantaje ale acestor firme, dezavantaje care se

referă la: o Putere redusă din punct de vedere financiar; o Putere pe piaţă mai redusă şi ca atare vulnerabilitate în faţa

concurenţei; o Imposibilitatea penetrării pe pieţe extinse datorită

resurselor limitate.

A.Pentru firmele din domeniul productiv, dimensiunea se confundă cu capacitatea de producţie, dar aprecierea mărimii se face cu ajutorul altor indicatori precum:

o Numărul de personal; o Cifra de afaceri; o Capitalul social; o Profitul obţinut. B.Pentru firmele din domeniul neproductiv, dimensiunea se

analizează diferit în funcţie de specificul domeniului de activitate din care face parte firma, ca de exemplu:

• numărul de locuri de cazare; • numărul de paturi de spital; • numărul de ore de funcţionare; • metri pătraţi de suprafaţă, etc.

Page 87: Managementul Investitiilor

87

Exemplificaţi pe o firmă cunoscută modalitatea de aplicare şi interpretare a metodelor de alegere a dimensiunii optime a obiectivului investiţional.

Să ne reamintim... O decizie importantă în analiza eficienţei economice a proiectelor de

investiţii se referă la determinarea mărimii optime a viitorului obiectiv.

M1.U8.4. Rezumat Dimensiunea obiectivului de investiţii se analizează în mod diferit în sectorul

productiv faţă de cel neproductiv şi trebuie să ţină seama de cerinţele pieţei. In principiu, o capacitate de producţie mai mare determină obţinerea unei

cantităţi suplimentare de produse dar este nevoie de analiza posibilităţii de absorbţie de către piaţă a respectivelor produse. Ceea ce se desprinde din afirmaţia de mai sus este aceea că nu întotdeauna o dimensiune mare a obiectivului de investiţii va conduce la obţinerea unui profit ridicat.

Temă de control Alegeţi o firmă de pe piaţa românească şi identificati modalităţile de determinare a dimensiunii optime a obiectivului. Argumentaţi.

Page 88: Managementul Investitiilor

88

Modulul 2. Studiul de fezabilitate

Cuprins Introducere .................................................................................................................. 101 Obiectivele modului .................................................................................................... 101 U1. Metodologia B.I.R.D. de acordare a împrumuturilor pentru investiţii ................ 102 U2. Continutul orientativ al unui studiu de fezabilitate .............................................. 112

Introducere Conceptul de studiu de fezabilitate presupune efectuarea unei analize

complexe de marketing, comerciale, tehnice, de management şi financiare a unui obiectiv de investiţii, privit ca un sistem dinamic şi deschis de producţie şi comercializare de bunuri şi servicii, precum şi a factorilor angajaţi (resurse umane, capital, resurse energetice, etc.), cu menţionarea aspectelor juridice definitorii, desfaşurată pe un orizont de timp, luând în considerare factorii de risc şi incertitudine.

Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să: definească principalii indicatori de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor

în viziunea B.I.R.D.; să aplice şi să întocmească un studiu de fezabilitate.

Page 89: Managementul Investitiilor

89

Unitatea de învăţare M2.U1. Metodologia B.I.R.D. de acordare a

împrumuturilor pentru investiţii

Cuprins M2.U1.1. Introducere .................................................................................................. 102 M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................... 102 M2.U1.3. Aspecte specifice ale metodologiei B.I.R.D. de evaluare a proiectelor de investiţii ....................................................................................................................... 102 M2.U1.4. Rezumat ...................................................................................................... 110

M2.U1.1. Introducere Înfiinţată în anul 1945, BIRD cu sediul la Washington, a avut menirea, la început, de a reface economic ţările care au avut de suferit după cel de-al doilea război mondial. După terminarea acestei misiuni şi-a asumat rolul finanţării unor investiţii în scopuri productive ale unor ţări în curs de dezvoltare, din ţările sărace, având prioritate sectorul public. Datorită faptului că în afară de membrii fondatori aproape toate statele au aderat la acest organism, BIRD a dobândit şi numele de Banca Mondială, ambele denumiri având caracter oficial.

O ţară poate dobândi calitatea de membru al băncii atunci când, mai întâi, acceptă regulile de conduită în materie de finanţe internaţionale, respectiv să adere la FMI. Altă condiţie este existenţa unei contribuţii la fondul statutar al băncii. Atragerea resurselor necesare finanţării ajutorului economic destinat ţărilor în curs de dezvoltare se face pe diferite căi, specifice activităţii financiare. În acelaşi timp, orientarea fondurilor disponibile către cele mai eficiente proiecte de dezvoltare economică se face pe baza unor calcule riguros elaborate, cunoscute sub numele de metodologia BIRD. În prezent, această metodologie cunoaşte o largă răspândire în tratarea afacerilor economice internaţionale. Mai mult decât atât, în ultimul deceniu metodologia BIRD a cunoscut o sferă de aplicabilitate foarte extinsă întrucât ea a fost adoptată pentru calcule de eficienţă economică a investiţiilor la obiectivele realizate de societăţile mixte (cu parteneri proveniţi din diferite ţări).

M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în cunoasterea modalitatii de acordare a imprumuturilor pentru investitii in viziunea B.I.R.D. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

definească principalii indicatori de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor in viziunea B.I.R.D.; să recunoască aspectele specifice ale metodologiei B.I.R.D. de evaluare a

proiectelor de investiţii.

Page 90: Managementul Investitiilor

90

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M2.U1.3. Aspecte specifice ale medologiei B.I.R.D. de evaluare a proiectelor de investiţii BIRD a fost creată pentru a acorda împrumuturi sau pentru a garanta împrumuturi în vederea realizării unor proiecte economice. Acum, rolul principal al băncii este de a acorda împrumuturi pentru proiecte care să asigure creşterea economică în ţările membre mai puţin dezvoltate.

Fondurile necesare acordării de împrumuturi provin din trei surse principale: - capitalul social (subscris de statele membre); - capitalurile mobilizate prin emisiunile de obligaţiuni; - beneficiul obţinut prin operaţiunile efectuate.

Fondul de participare subscris de fiecare stat interesat să devină membru al Băncii se stabileşte în raport cu gradul de dezvoltare al ţării, în funcţie de situaţia sa economică şi financiară, făcându-se o corelaţie şi cu participarea la FMI. Fondurile Băncii Mondiale se creează în cea mai mare parte prin subscrieri din partea ţărilor dezvoltate, alături de toate statele lumii care contribuie după posibilităţile lor. Capitalul social este format din peste 1,37 milioane de acţiuni, fiecare acţiune valorând 100.000 $.

Banca Mondială contractează împrumuturi pe termen lung pe pieţele financiare internaţionale prin emiterea şi vânzarea de obligaţiuni. Aceste împrumuturi pe care le primeşte sunt purtătoare de dobânzi la nivelul pieţii de capital. Profiturile Băncii rezultă din dobânzile şi comisioanele de angajare aferente împrumuturilor acordate. Aceste profituri sunt sumele rămase după achitarea diverselor cheltuieli (dobândă la sumele împrumutate, salariile aparatului bancar,etc.).

Fondul de care dispune un membru la bancă constituie baza numărului său de voturi. Astfel, fiecare ţară dispune de 250 voturi, la care se adaugă un vot suplimentar pentru fiecare 100.000 dolari depuşi în fondul băncii. Rata dobânzii percepută de bancă pentru împrumuturile acordate depinde de cererea şi oferta existentă pe piaţa financiară, fluctuaţia sa influenţând nivelul dobânzii percepute. Creşterea costurilor capitalului pe piaţa financiară mondială influenţează mărimea dobânzii la împrumuturile acordate de bancă. Mărimea dobânzii nu diferă de la un beneficiar la altul, chiar dacă situaţia economică este diferită. În funcţie de balanţa de plăţi a ţării beneficiare de credite se pot ajusta duratele de rambursare şi termenele scadente.

Fiecare ţară membră BIRD are un reprezentant în Consiliul guvernatorilor, consiliu care se întruneşte o dată pe an. Între şedinţe ei votează prin scrisori, telegrame sau îşi deleagă drepturile lor Directorilor Executivi care sunt în număr de 20 din care 5 numiţi de acţionarii cu numărul cel mai mare de acţiuni iar 15 aleşi de ceilalţi membri. Numărul voturilor fiecărui director corespunde resurselor depuse de ţări sau grupuri de ţări pe care le reprezintă. Directorii executivi aleg un Preşedinte al băncii.

Rolul Băncii Mondiale este de a sprijini statele membre cu fonduri pentru reconstrucţie şi dezvoltare. Creditele se acordă în condiţii de piaţă, cu obligaţia utilizării lor eficiente, ceea ce presupune evitarea operaţiunilor care ar putea genera pierderi.

Deci, Banca Mondială trebuie să îmbine două trăsături esenţiale: să fie, în acelaşi timp, instituţie financiară internaţională şi instituţie de dezvoltare internaţională. BIRD poate

Page 91: Managementul Investitiilor

91

garanta împrumuturi tuturor statelor membre sau întreprinderilor de pe teritoriile statelor membre.

Obiectivul Băncii Mondiale este triplu, concretizat în rolul pe care îl îndeplineşte. Prima misiune este de a facilita reconstrucţia, dezvoltarea şi punerea în valoare a resurselor ţărilor membre. A doua misiune este aceea de a contribui la completarea (sau suplinirea lipsei) de capitaluri pentru investiţiile private străine în ţările membre. În fine, trebuie să permită echilibrul pe termen lung al schimburilor internaţionale pentru ţările membre. Corolarul activităţii Băncii Mondiale, prin mijlocirea celor trei misiuni ale sale, este de a reduce sărăcia în ţările care beneficiază de intervenţia sa, ajutând şi stimulând procesul dezvoltării economice şi sociale.

BIRD sprijină promovarea investiţiilor private în străinătate prin mijloace de garantare sau de participare la împrumuturi şi alte investiţii efectuate de furnizorii privaţi de capital. De asemenea, BIRD promovează dezvoltarea armonioasă a schimburilor internaţionale pe o perioadă lungă, sprijinirea echilibrului balanţei de plăţi externe. În acest sens, încurajează şi investiţiile internaţionale pentru dezvoltarea resurselor productive şi sporirea productivităţii în statele membre. Uneori, Banca Mondială recurge la combinarea împrumuturilor sale cu cele ale unor instituţii internaţionale, stabilind prioritatea proiectelor mai utile şi mai urgente.

Atunci când finanţează numai parţial un anumit obiectiv de investiţii, creditul se numeşte de cofinanţare şi este destinat implementării unor investiţii de amploare. De regulă, cofinanţarea se realizează împreună cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) sau cu Banca Europeană de Investiţii (BEI). În situaţia cofinanţării, de regulă, Banca Mondială asigură cea mai mare parte a creditului, iar metodologia de derulare şi gestionare a creditului se face conform regulilor BIRD, care administrează creditul de cofinanţare în ansamblu. În graficul de implementare a proiectului sunt stabilite jaloanele temporale obligatorii pentru proiectarea în detaliu, întocmirea caietelor de sarcini pentru licitaţii, organizarea licitaţiilor, evaluarea ofertelor şi desemnarea firmei furnizoare câştigătoare, negocierea şi semnarea contractelor cu firma furnizoare, precum şi implementarea de bază a proiectului şi punerea sa în funcţiune.

Odată cu diversificarea structurilor economice şi cu apariţia surselor alternative de finanţare s-a simţit nevoia finanţării de pe piaţa internaţională de capital a unor proiecte de investiţii de dimensiuni mai reduse, atât din sectorul public cât şi din cel privat. În cadrul Băncii Mondiale au fost create două organisme, ca filiale ale sale: Corporaţia Financiară Internaţională şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare. Banca, împreună cu filialele sale compun ceea ce se numeşte Grupul Băncii Mondiale.

În privinţa achitării obligaţiilor faţă de BIRD, nu se face rambursarea ratelor de împrumut şi plata dobânzilor aferente, ci se face o decontare, după modul în care se efectuează plăţile pentru bunuri şi servicii din conturile alimentate de Banca Mondială. În principal, plăţile se efectuează prin: tragere din Contul de Împrumut; tragere din Contul Special.

Aspecte specifice ale metodologiei BIRD de evaluare a proiectelor de investiţii

La evaluarea proiectelor finanţate de BIRD care se face de către specialiştii băncii sau de experţi consultanţi externi, se examinează următoarele aspecte:

Page 92: Managementul Investitiilor

92

- aspectul economic, în care se urmăreşte administrarea cu eficienţă maximă a resurselor interne, în mod deosebit a celor disponibile. În acest scop se efectuează analiza comparativă a efectelor economice previzibile şi a eforturilor investiţionale şi de producţie, analiza influenţei viitorului obiectiv asupra mediului înconjurător.

- aspectul tehnic cuprinde date referitoare la amplasament, dimensionarea capacităţilor de producţie, procedee de execuţie, soluţii tehnologice, echipamentul ce va fi folosit, graficul de executare a investiţiei, condiţiile de exploatare a viitorului obiectiv .Banca ajută pe beneficiarul de credit să pregătească proiectul ca acesta să îndeplinească toate condiţiile impuse, la momentul respectiv, de cuceririle ştiinţifice şi tehnice. În acest sens banca pune la dispoziţia celor interesaţi oferte de utilaje şi echipamente, precizări în legătură cu soluţiile tehnice şi tehnologice care pot fi adoptate, aspecte legate de calitatea şi performanţele produselor finite similare existente pe piaţa mondială.

- aspectul instituţional, organizatoric şi de conducere privind posibilităţile de recrutare a forţei de muncă, de a pregăti cadrele necesare, organigrama întreprinderii, alte probleme legate de conducerea viitorului obiectiv.

- aspectul comercial şi al achiziţiilor care se referă la posibilitatea de cumpărare a materiilor prime şi de vânzare a produselor finite, nivelul consumurilor specifice la principalele materiale. Pentru asigurarea unei fundamentări cât mai reale şi de perspectivă a eficienţei economice se fac simulări de variante privind eventualele modificări ce pot apărea la preţul materiilor prime şi produselor finite. Referitor la achiziţionarea de utilaje, banca acordă prioritate utilajelor şi beneficiarilor din ţara beneficiară de credit.

- aspectul financiar, prin care se cuantifică nivelul rezultatelor financiare pe baza evaluării fondurilor consumate şi a încasărilor ce se vor realiza.

Banca, prin experţii săi, face aprecieri asupra politicii financiare şi de investiţii practicată în ţara respectivă: studiază metodele de planificare a dezvoltării economico-sociale, modul de utilizare a resurselor proprii sau a celor atrase şi ulterior face o serie de propuneri care, în conformitate cu părerea specialiştilor BIRD ar permite dezvoltarea într-un ritm mai accelerat a economiei respective. Principala caracteristică a modului de analiză a eficienţei obiectivelor de investiţii pe baza metodologiei utilizate de BIRD, o constituie diferenţierea analizei economice propriu-zise de analiza financiară.

Analiza economică are drept scop fundamentarea oportunităţii şi eficienţei investiţiilor prin compararea efortului necesar pentru realizarea investiţiilor şi pentru obţinerea producţiei (cheltuieli de producţie) cu efectele ce se vor obţine în condiţiile comparabilităţii acestora prin intermediul calculelor de actualizare.

Analiza economică ia în considerare diferite soluţii tehnologice, capacităţi de producţie, stabilind rentabilizarea proiectului la nivelul întregii economii naţionale, respectiv a tuturor resurselor angajate, indiferent de natura resurselor şi de cine beneficiază de rezultatele obţinute. Costurile şi avantajele proiectului apar ca fiind costuri şi beneficii sociale. Prin analiza economică se poate vedea dacă se justifică utilizarea resurselor, dacă aceasta generează suficiente avantaje economice. Rata de rentabilitate internă, ce rezultă din calcule, se compară cu rata dobânzii pentru a vedea dacă proiectul poate face faţă plăţii dobânzii la împrumutul luat de BIRD. Un element specific acestei analize, în metodologia BIRD îl constituie folosirea preţurilor pieţei pentru estimarea valorii factorilor de producţie, în condiţii de concurenţă loială. În cazul în care nu există condiţii pentru stabilirea unei concurenţe, se vor utiliza preţurile de pe piaţa mondială, în special la materiile prime şi

Page 93: Managementul Investitiilor

93

utilajele achiziţionate din ţară. Transformarea preţurilor de pe piaţa mondială în lei trebuie făcută pe baza unui curs valutar real.

De asemenea, în analiza economică la dimensionarea cheltuielilor şi veniturilor nu se au în vedere subvenţiile, taxele, impozitele şi, în general, orice transfer de monedă. O altă particularitate a analizei economice o constituie faptul că la calculaţia indicatorilor nu se ţine seama de sursele de constituire a fondurilor şi de destinaţia veniturilor ce se vor realiza. Analiza financiară se face din punct de vedere al investitorului care fiecare este preocupat de obţinerea unor profituri la fondurile proprii cheltuite în conjuctura pieţei de desfacere. În cadrul analizei financiare, pentru utilaje, materii prime, salarii, se utilizează preţurile practicate pe piaţa externă, atât pentru produsele din ţară cât şi pentru cele din import. La stabilirea cheltuielilor şi veniturilor se au în vedere subvenţiile, taxele, impozitele.

O altă particularitate a metodei BIRD o constituie determinarea cheltuielilor şi veniturilor pentru fiecare an în parte începând cu deschiderea şantierului de construcţii şi încheind cu scoaterea din funcţiune a obiectivului. Pe această bază se poate stabili venitul net pentru fiecare an, prin însumare, pentru întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului economic. De asemenea, în cheltuielile de producţie nu se include fondul de amortizare.

În cadrul metodologiei BIRD fiecare proiect economic trebuie să fie însoţit de o analiză de senzitivitate. Prin această analiză se stabileşte gradul de viabilitate economică a proiectului respectiv, cât de sensibil este proiectul la unele modificări negative ce pot apărea în “viaţa” obiectivului, cum ar fi: scumpirea materiilor prime, creşterea salariilor, scăderea preţului la produsele finite. Prin această analiză se abordează problema riscului şi a incertitudinii în cazul realizării proiectului respectiv. Dacă în analiza economică se face un studiu de senzitivitate pentru a cuantifica riscurile legate de proiect, analiza financiară caută să le ia în considerare. De aceea, pe lângă dobândă se calculează şi se include în cheltuieli unele comisioane de intermediere şi derulare de credit, comisioane bancare şi prime de asigurare şi reasigurare a creditului pe piaţa mondială.

Practica bancară internaţională a elaborat sistemul de finanţare cash-flow. În cadrul acestui sistem, garanţia de returnare a creditului o constituie proiectul însuşi, apreciat ca viabil, rentabil de către investitor pe baza studiului de fezabilitate întocmit de o societate de specialitate. Toate calculele care se fac pentru evaluarea eficienţei economice a proiectelor de investiţii, prin metodologia BIRD, se bazează pe tehnica actualizării. Mărimea coeficientului de actualizare depinde de opţiunea de creştere economică, nivelul dobânzii la creditul primit, rata inflaţiei, deprecierea monetară.

Indicatori de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de investiţii specifici metodologiei BIRD

Pentru aprecierea eficienţei economice a proiectelor de investiţii prin metodologia BIRD se foloseşte un sistem complex de indicatori de eficienţă care au o serie de avantaje printre care şi acela că asigură evaluarea eficienţei economice atât la nivel de buget economic cât şi la nivelul economiei naţionale1.

1. Veniturile brute reprezintă volumul total al incasărilor dintr-o anumită perioadă . Acestea sunt constituite în special din valoarea producţiei industriale (a producţiei marfă) , dar pot proveni şi din alte activităţi, cum ar fi: încasări din activitatea magazinelor proprii, creşe, cămine, din vânzarea unor materii prime care prisosesc, din fondurile fixe, sau părţi

1 I.Românu,I.Vasilescu, Managementul investiţiilor, Editura Mărgăritar, Bucureşti - 1997

Page 94: Managementul Investitiilor

94

din acestea care se vând din diverse motive etc. În cadrul analizei financiare, tot la venituri sunt cuprinse şi creditele plătite, deoarece ele constituie surse atrase şi întregesc fondurile agentului economic. În cele ce urmează venitul brut anual va fi simbolizat cu Vh.

2. Cheltuielile totale includ atât cheltuielile cu investiţia, cât şi cheltuielile de producţie. În volumul de investiţii se cuprind cheltuielile propriu-zise pentru realizarea obiectivului economic, precum şi o serie de alte cheltuieli, cum sunt cheltuielile pentru achiziţionarea unor mijloace circulante necesare la prima dotare, cheltuieli cu pregătirea forţei de muncă, cheltuieli pentru plata salariaţilor care asigură supravegherea desfăşurării procesului investiţional etc. În cheltuielile de producţie se includ toate costurile care se fac pentru realizarea producţiei, mai puţin cheltuielile cu amortizarea capitalului fix. Pentru efectuarea analizei financiare, în costuri se mai includ şi o serie de impozite, taxe, dobânzi pe care le datorează întreprinderea, precum şi sumele necesare rambursării creditelor şi a dobânzilor aferente. Deci,

Cth = Ih +Ch

în care:

Cth - cheltuieli totale pentru anul h; Ih - cheltuieli cu investiţia în anul h; Ch - cheltuieli de producţie în anul h.

3. Raporturile dintre veniturile totale actualizate şi costurile totale actualizate

Raporturile dintre venituri şi costuri permite o comparaţie între suma încasărilor realizate pe întreaga durată de funcţionare a obiectivului economic şi totalul cheltuielilor efectuate atât cu edificarea obiectivului cât şi cu producţia.

Pentru a permite comparabilitatea acestor indicatori care se obţin în perioade de timp diferite, la un moment dat, se foloseşte tehnica actualizării.

Relaţiile de calcul sunt:

D+d

Σ Vh x 1/(1+a)h

h=1

R =

d+D

Σ (Ih+Ch) x 1/(1+a)h

h=1

în care :

R - raportul dintre venituri actualizate şi costuri totale actualizate;

Vh - venitul obţinut în anul h;

Ih - investiţia anuală ;

Ch - cheltuielile anuale de producţie ;

a - coeficientul de actualizare;

Page 95: Managementul Investitiilor

95

d - durata de realizare a obiectivului de investiţii; D - durata de funcţionare a obiectivului;

h = 1,2,3,4,5, ……. , d+D.

Când raportul venituri-costuri este subunitar, proiectul produce pierderi, costurile nu se recuperează, ceea ce duce la concluzia că acel proiect este neeficient şi trebuie respins. Este mai eficient să plasăm fondurile de investiţii în alte proiecte rentabile, să le depunem la o bancă, cu o anumită dobândă, să cumpărăm acţiuni de la alţi agenţi economici.Dacă raportul dintre venituri si costuri este supraunitar, acest lucru exprimă faptul că proiectul este eficient, acceptat şi putem continua analiza dinamică cu ajutorul altor indicatori ai eficienţei investiţiilor. Cu cât mai mare este acest indicator, cu atât sunt mai stabile, mai corecte concluziile.

Trebuie subliniat că raportul este sensibil la mărimea ratelor de actualizare şi de aceea este foarte important să se aleagă corect rata de actualizare pentru a evita fie acceptarea de proiecte ineficiente, fie respingerea unor proiecte rentabile. Pe măsură ce creşte mărimea ratei de actualizare folosită în calcule, raportul şi mărimea absolută a avantajului economic net scad, raportul poate deveni chiar subunitar, iar diferenţa dintre venituri şi costuri ia valori negative. Raportul venituri-costuri este utilizat de multe ori în calitate de criteriu de decizie în investiţii.

Se consideră ca fiind cea mai eficientă, optimă, acea variantă sau acel proiect care asigură o valoare maximă a indicatorului raportul dintre veniturile totale actualizate şi costurile totale actualizate.

R = max

Acest indicator va modela prioritatea decidentului pornind de la dorinţa sa de a obţine un venit cât mai mare pe unitatea de costuri totale. Un asemenea criteriu nu funcţionează corect în toate cazurile. Adesea conduce la o variantă care are valori mici ale parametrilor care corespund unor soluţii de proiect obişnuite ca nivel tehnic şi performanţe tehnico-economice şi calitative. Alteori variantele identificate presupun costuri foarte mari de investiţii, apelarea la cheltuieli în valută, deci nu iau în considerare restricţiile în ceea ce priveşte posibilităţile de finanţare.

4. Fluxul de numerar (CASH FLOW), indicator care exprimă situaţia la zi, respectiv care este câştigul sau pierderea pentru fiecare an luat în calcul. Şi acest indicator poate fi calculat la nivelul economiei naţionale sau la nivelul agentului economic, cu aceleasi precizări, respectiv la nivelul investitorului impozitele şi taxele constituie cheltuieli şi se iau în calcul ca atare. Relaţia de calcul pentru fluxul de numerar este:

Fh = Vh – ( Ih + Ch )

în care :

Fh - fluxul de numerar pentru anul h; Vh - venitul (încasarea) anului h; Ch şi Ih - cheltuieli de productie, respectiv de investiţii pentru acelaşi an h.

5. Venitul net actualizat

Page 96: Managementul Investitiilor

96

Prin conţinutul său, indicatorul valoarea netă actuală totală caracterizează, în valoare absolută, aportul de avantaj economic al unui proiect de investiţii, câştigul, răsplata sau recompensa investitorului pentru capitalul investit în proiectul respectiv, exprimate fie sub formă de cash-flow în valoarea actuală, fie ca valoare netă actualizată.

Definit în raport de cash-flow, acest indicator realizează compararea între cash-flow-ul total actualizat degajat pe durata de viaţă economică a unui proiect sau variante de proiect de investiţii ( Cta ) şi efortul investiţional total generat de acel proiect, exprimat tot în valoare actuală (Ita).

Când durata de realizare a proiectului de investiţii d este de scurtă durată, sub un an, iar exploatarea instalaţiilor, utilajelor, a capacităţilor de producţie şi servicii începe imediat, în acelaşi an, avem:

D+d

VNA = Σ [Vh – (Ih + Ch)] x 1/(1+a)h.

h=1

Sunt acceptate proiectele sau variantele de proiecte caracterizate prin VNA > 0, ceea ce semnifică faptul că acel proiect are capacitatea de a rambursa pe perioada duratei derivată economică D capitalul investit, respectiv că el are o rentabilitate globală a capitalului iniţial cel puţin egală cu rata de actualizare (a) folosită în calcule.

Punctele slabe ale indicatorului VNA sunt:

- VNA nu pune în evidenţă importanţa relativă, comparativă a aportului acelui proiect;

- nu permite soluţionarea problemelor de decizie de investiţii când diferă de la un proiect la altul durata de viaţă economică;

- VNA nu ţine seama de mărimea termenului de recuperare Ta; - mărimea VNA depinde de mărimea ratei de actualizare (a) folosită în calcule,

ceea ce ridică problema acordării unei atenţii deosebite alegerii fundamentate a ratei de actualizare şi componentelor acesteia (costul capitalului, rata inflaţiei, rata de risc).

6. Rata internă de rentabilitate a unui proiect de investiţii Rata internă de rentabilitate (RIR) reprezintă aceea rată a dobânzii compuse care

atunci când se foloseşte ca rată de actualizare (a) pentru calculul valorii actuale a fluxurilor de cash-flow şi de investigaţii ale proiectelor face ca suma valorii actuale a cash-flow-ului să fie egală cu suma valorii actuale a costurilor de investiţii şi, deci, valoarea netă actuală să fie nulă.

RIR= a, pentru care VNA(a) =0.

În sens mai larg RIR se defineşte ca acea rată de actualizare (a) care face ca pe perioada (d+D) valoarea actuală totală a veniturilor din vânzarea produselor să fie egală cu suma costurilor totale din investiţii şi de exploatare actualizate.

Page 97: Managementul Investitiilor

97

VNA

VNA(+)

0 a%

VNA(-)

În vederea determinării RIR se calculează VNA corespunzătoare la diferite rate de actualizare alese întâmplător. Se stabileşte care este acea rată de actualizare care conduce la anularea VNA. În final :

RIR = amin + (amax-amin) x VNA(+)/ (VNA(+) – VNA(-))

în care:

amin şi amax- rata mai mică respectiv mai mare de actualizare folosită pentru calculul VNA.

În folosirea RIR drept criteriu de alegere se au în vedere următoarele exigenţe:

• Se acceptă proiectele cu RIR calculată > RIR dată; • Dacă RIR dată =a, atunci alegerea şi după RIR şi după VNA conduce la aceeaşi opţiune.

RIR exprimă rata limită a dobânzii cu care se poate lua un împrumut pentru investiţii, fără a produce nici pierderi, dar nici venit. Deci se acceptă doar proiectele caracterizate prin RIR > costul capitalului.

Din definiţia RIR rezultă:

D+d D+d

Σ Vh x 1/(1+a)h= Σ (Ih+Ch) x 1/(1+a)h.

h=1 h=1

Dacă RIR=a=0, rezultă faptul că, în condiţiile unei rentabilităţi zero, cash-flow-ul cumulat egalează valoarea investiţiei. De aici derivă condiţia limită de acceptare a unui proiect de investiţii după RIR şi anume aceea ca RIR să fie pozitiv. Sub această limită a RIR costurile de investiţii nu se recuperează.

Page 98: Managementul Investitiilor

98

Selectarea unui proiect după criteriul max RIR presupune ca la toate proiectele să avem în vedere analiza pe o durată de viaţă economică de aceeaşi mărime, astfel RIR nu va ordona în mod cert proiectele. RIR avantajează în general alegerea proiectelor caracterizate prin eforturi mici, durate scurte de execuţie, foarte rentabile şi se pot respinge proiecte care solicită fonduri mari de investiţii dar asigură VNA mare.

Să ne reamintim... Atragerea resurselor necesare finanţării ajutorului economic destinat ţărilor în curs

de dezvoltare se face pe diferite căi, specifice activităţii financiare. In acelaşi timp, orientarea fondurilor disponibile către cele mai eficiente proiecte de dezvoltare economică se face pe baza unor calcule riguros elaborat, cunoscute sub numele de metodologia B.I.R.D.

Alegeţi o companie şi încercaţi să aplicaţi indicatorii specifici metodologiei B.I.R.D. în ipoteza solicitării unui credit pentru un obiectiv investiţional.

M2.U1.5. Rezumat Rolul Băncii Mondiale este de a sprijini statele membre cu fonduri pentru

reconstrucţie şi dezvoltare. Creditele se acordă în condiţii de piaţă, cu obligaţia utilizării lor eficiente, ceea ce presupune evitarea operaţiunilor care ar putea genera pierderi.

Pentru aprecierea eficienţei economice a proiectelor de investiţii prin metodologia BIRD se foloseşte un sistem complex de indicatori de eficienţă care au o serie de avantaje printre care şi acela că asigură evaluarea eficienţei economice atât la nivel de buget economic cât şi la nivelul economiei naţionale

Selectarea unui proiect după criteriul max RIR presupune ca la toate proiectele să avem în vedere analiza pe o durată de viaţă economică de aceeaşi mărime, astfel RIR nu va ordona în mod cert proiectele. RIR avantajează în general alegerea proiectelor caracterizate prin eforturi mici, durate scurte de execuţie, foarte rentabile şi se pot respinge proiecte care solicită fonduri mari de investiţii dar asigură VNA mare.

Temă de control Alegeţi o posibilă afacere pentru care ar fi posibilă obţinerea unui credit şi aplicaţi indicatorii de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor specifici metodologiei B.I.R.D.

Page 99: Managementul Investitiilor

99

Unitatea de învăţare M2.U2. Conţinutul orientativ al unui studiu de fezabilitate

Cuprins M2.U2.1. Introducere .................................................................................................. 112 M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................... 112 M2.U2.3. Studiul de fezabilitate ................................................................................. 112 M2.U2.4. Rezumat ...................................................................................................... 135

M2.U2.1. Introducere Studiul de fezabilitate presupune realizarea unei cercetari laborioase în

legatură cu multitudinea de aspecte legate de implementarea şi buna funcţionare a viitorului obiectiv.

M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a

studenţilor în identificarea şi aplicarea principalelor modalităţi de construire a unui studiu de fezabilitate de care trebuie să se ţină seama în implementarea unui proces investiţional.

Durata medie de parcurgere a celei de a doua unităţi de învăţare este de 3 ore.

M2.U2.3. Studiul de fezabilitate

1.0. INTRODUCERE

1.1. Scopul şi obiectivele studiului

1.2. Prezentarea pe scurt a agentului economic

1.3. Surse de documentare

1.4. Sinteza studiului

1.4.1. Produse / servicii oferite

1.4.2. Prezentarea investiţiei

1.4.3. Programul de punere în funcţiune

1.4.4. Planul de finanţare a investiţiei

Page 100: Managementul Investitiilor

100

1.5. Principalele concluzii ale analizei financiare

2.0 PREZENTAREA AGENTULUI ECONOMIC

2.1.Date de identificare a agentului economic

2.2.Forma juridică

2.3. Obiect de activitate

2.4. Structura acţionarilor (asociaţilor)

2.5. Scurt istoric

3.0. PREZENTAREA INVESTIŢIEI

3.1. Imobilizări existente - descriere, valoare rămasă actualizată

3.2. Proiectul de investiţii - prezentare şi costuri de realizare

3.3. Eşalonarea şi graficul de realizare a investiţiei

3.4. Planul de finanţare a investiţiei

3.5. Calculul amortizării mijloacelor fixe

4.0. ANALIZA COMERCIALĂ

4.1. Produse şi / sau servicii oferite

4.1.1. Prezentarea produselor şi / sau serviciilor oferite

4.1.2. Principalele caracteristici ale produselor oferite

4.1.3. Nivelul de competitivitate pe piaţa a produselor

4.1.4. Ciclul de viaţă al produsului

4.2. Piaţa şi comercializarea

4.2.1. Scurt istoric al evoluţiei cererii şi ofertei

4.2.2. Analiza cererii şi a ofertei pe piaţa internă

4.2.2.1. Definirea segmentelor de piaţă ţintă

4.2.2.2. Estimarea structurii şi volumului cererii pe piaţa internă

4.2.2.3. Concurenţă, avantaje competitive

Page 101: Managementul Investitiilor

101

4.2.3. Analiza cererii şi ofertei pe piaţa externă

4.2.3.1. Definirea segmentelor de piaţă ţintă

4.2.3.2. Estimarea structurii şi volumului cererii pe piaţa externă

4.2.3.3. Concurenţă, avantaje competitive

4.3. Managementul comercial

4.4. Promovarea şi distribuţia produselor

4.4.1. Metode de promovare utilizate

4.4.2. Canale de distribuţie a produselor

4.4.3. Cheltuieli pentru promovarea produselor

4.5. Preţul de vânzare al produselor / serviciilor

4.5.1. Preţuri de piaţă

4.5.2. Preţurile practicate de agentul economic

5.0. ANALIZA OPERAŢIONALĂ

5.1. Capacitatea tehnică şi de producţie a agentului economic

5.1.1. Amplasare şi facilităţi

5.1.2. Tehnologii de fabricaţie

5.1.3. Program de fabricaţie pe produse şi / sau servicii

5.1.3.1. Evoluţia activităţii în perioada anterioară

5.1.3.2. Capacităţi şi grad de încărcare

5.1.3.3. Prognoza activităţii

5.2. Factorii de producţie ai agentului economic şi costurile acestora

5.2.1. Estimarea cheltuielilor cu forţa de muncă

5.2.1.1. Evoluţia structurii personalului şi previziuni legate de aceasta

5.2.1.2. Cheltuielile anuale cu forţa de muncă

5.2.2. Estimarea cheltuielilor cu materiile prime, materialele şi mărfurile aprovizionate

Page 102: Managementul Investitiilor

102

5.2.2.1. Materii prime, materiale, mărfuri

5.2.2.2. Surse de aprovizionare

5.2.2.3. Consumuri specifice, politica stocurilor de materiale

5.2.2.4. Costurile unitare cu materiile prime, materialele şi mărfurile aprovizionate

5.2.2.5. Cheltuieli anuale cu materii prime, materiale, mărfuri

5.2.3. Estimarea costurilor cu utilităţile

5.2.3.1. Utilităţi necesare exploatării, consumuri specifice

5.2.3.2.Surse de aprovizionare, preţuri de achiziţie

5.2.3.3.Cheltuieli anuale cu utilităţile

5.2.4. Influenţa asupra mediului

5.2.4.1. Emisii poluante

5.2.4.2. Mijloace de tratare şi neutralizare

5.2.4.3. Costuri de tratare şi neutralizare

6.0. MANAGEMENTUL AGENTULUI ECONOMIC

6.1. Strategia activităţii viitoare

6.1.1. Obiectivele strategice

6.1.2. Măsuri necesare îndeplinirii obiectivelor

6.2. Structura organizatorică (organigrama şi diagrama de relaţii)

6.3. Conducerea agentului economic şi calitatea echipei de conducere

6.4. Sistemul informaţional-informatic (existent şi preconizat)

7.0. ANALIZA FINANCIARA

7.1. Scurt diagnostic economico-financiar

7.1.1. Analiza veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor

7.1.2. Analiza patrimoniului

7.1.3. Calculul indicatorilor economico-financiari

Page 103: Managementul Investitiilor

103

7.1.3.1. Indicatori de solvabilitate şi lichiditate

7.1.3.2. Indicatori de echilibru financiar

7.1.3.3. Indicatori de rentabilitate

7.2. Evaluarea activităţii viitoare

7.2.1. Proiecţia contului de rezultate

7.2.1.1. Proiecţia veniturilor pe activităţi

7.2.1.2.Proiecţia cheltuielilor pe activităţi

7.2.1.2.1. Prognoza cheltuielilor de exploatare

7.2.1.2.2. Prognoza cheltuielilor financiare

7.2.1.3. Prognoza profiturilor şi politica de dividende

7.2.2. Proiecţia necesarului de fond de rulment

7.2.3. Proiecţia fluxurilor de lichidităţi nete

7.2.4. Proiecţia bilanţului simplificat (opţional)

7.2.5. Calculul indicatorilor de evaluare a investiţiei (opţional)

7.2.5.1. Calculul valorii actualizate nete (VAN)

7.2.5.2. Calculul duratei de recuperare a investiţiei

7.2.5.3. Calculul ratei interne de rentabilitate

7.2.5.4. Calculul indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate, gestiune şi rentabilitate

7.2.6. Analiza de sensibilitate şi risc

8.0. CONCLUZIILE STUDIULUI DE FEZABILITATE

Page 104: Managementul Investitiilor

104

C. Anexe recomandate pentru studiul de fezabilitate

Nr. Crt. Titlul anexei

1. Schiţe, diagrame, fotografii ale principalelor produse (după caz)

2. Evoluţia vânzărilor pe ultimii doi ani întregi încheiaţi şi în anul curent până la data elaborării studiului, pe produse, în total, din care intern şi export

3. Structura şi volumul cererii totale, din care intern şi export, pe următorii 5 ani

4. Evoluţia şi structura producţiei realizate în ultimii doi ani întregi încheiaţi şi în anul curent până la data elaborării studiului, fizic şi valoric

5. Evoluţia gradului de încărcare al capacităţilor de producţie, în total şi pe structura, în ultimii doi ani întregi încheiaţi şi în anul curent până la data elaborării studiului.

6. Programul de producţie previzionat pe următorii 5 ani, în total şi pe structură de produse, la intern şi la export

7. Calculul amortizării mijloacelor fixe

8. Evoluţia structurii personalului, în ultimii doi ani întregi încheiaţi şi în anul curent până la data elaborării studiului

9. Prognoza necesarului de personal în total şi pe structura

10. Organigrama agentului economic

11. Diagrama de relaţii

12. Situaţia contului de profit şi pierdere şi a patrimoniului în ultimii doi ani întregi încheiaţi şi în anul curent până la data elaborării studiului (formulare de raportare contabilă: bilanţ pe ultimii doi ani întregi şi ultima balanţă)

13. Eşalonarea plăţilor pentru investiţii şi planul de finanţare

14. Plan de rambursare a împrumuturilor, existente şi noi

15. Proiecţia contului de rezultate

16. Proiecţia necesarului de fond de rulment

17. Proiecţia bilanţului simplificat (opţional)

18. Proiecţia fluxurilor de lichidităţi nete

19. Calculul indicatorilor de evaluare a investiţiei (opţional)

20. Analiza de sensibilitate şi risc

21. Indicatori de solvabilitate şi lichiditate, gestiune şi rentabilitate previzionaţi (opţional)

Note (referitoare la anexele recomandate, cuprinse în tabelul de mai sus):

1. Formatul anexelor nr. 1 la 12, 17 şi 21 este opţional, putând să difere în funcţie de domeniul de activitate al agentului economic şi de tipul informaţiilor cuprinse. De asemenea,

Page 105: Managementul Investitiilor

105

elaboratorul poate opta între a prezenta informaţiile cerute sub formă tabelară în text, sau/şi sub formă de anexă.

2. În cazul în care investiţia nu presupune înfiinţarea unei societăţi comerciale noi, anexa de la nr. Crt. 7 va cuprinde un calcul separat al amortizării mijloacelor fixe existente, prezentat pe grupe de mijloace fixe, similar cu calculul amortizării pentru mijloacele fixe cuprinse în investiţia nouă.

3. Pentru anexele de la nr. Crt. 13 - 16 şi 18-20 se recomandă formatul prezentat în tabelele 3.1.1 … 3.1.7 de mai jos, din prezenta anexă.

Anexe - Părţi desenate

Desen nr. 1 Planul general al incintei agentului economic

D. Instrucţiuni de completare a conţinutului orientativ

(cu referire la capitolele din cuprinsul recomandat al studiului de fezabilitate)

1.0. INTRODUCERE

1.1. Scopul şi obiectivele studiului

1.1.1 Scopul studiului

Se prezintă scopul studiului de fezabilitate, respectiv obţinerea unui produs bancar pe termen mediu sau lung:

credit pentru investiţii în completarea surselor proprii, în lei şi/sau valută;

credit promotor, în lei şi/sau valută;

credit ipotecar, în lei şi/sau valută;

credit pentru activitatea de leasing, în lei şi/sau valută;

scrisoare de garanţie bancară, în lei sau în valută (pentru garantarea creditelor de investiţii contractate de client de la alte instituţii financiare);

1.1.2 Obiectivele studiului:

înfiinţare de agenţi economici noi.

Page 106: Managementul Investitiilor

106

restructurare tehnologica (retehnologizare);

dezvoltare / modernizare de capacităţi existente;

menţinere capacităţi;

Vor fi înscrise cu claritate condiţiile şi ipotezele în care s-a angajat şi realizat lucrarea, precum şi o serie de clauze generale şi privind răspunderile, limitele, confidenţialitatea, nepublicarea ş. a.

1.2. Prezentarea pe scurt a agentului economic

Se prezintă principalele informaţii despre agentul economic, solicitant al unui produs bancar de la BCR:

denumirea agentului economic;

localizarea agentului economic;

obiectul principal de activitate (descriere pe scurt);

1.3. Surse de documentare

Se prezintă sursele de documentare utilizate la elaborarea studiului, de exemplu:

date puse la dispoziţie de beneficiarul studiului;

date statistice oficiale;

studii de piaţă;

studii de produs;

alte lucrări, publicaţii etc., pentru care se vor menţiona: titlul, ediţia, autorul şi data apariţiei.

1.4. Sinteza studiului

1.4.1. Produse / servicii oferite

Se descriu pe scurt produsele/serviciile oferite prin realizarea investiţiei.

1.4.2. Prezentarea investiţiei

Se prezintă succint în ce constă investiţia, cât costă, făcându-se după caz trimitere la documentele anexă în baza cărora se menţionează aceste valori.

1.4.3. Programul de punere în funcţiune

Se prezintă succint: perioada necesară pentru execuţie şi implementare (data începerii, data punerii în funcţiune) şi alte informaţii relevante în acest context (stadiul proiectelor tehnice,

Page 107: Managementul Investitiilor

107

situaţia avizelor şi acordurilor necesare, stadiul relaţiilor contractuale cu furnizorii bunurilor de capital, activităţi necesare de training etc.).

1.4.4. Planul de finanţare a investiţiei

Se menţionează sursele necesare finanţării investiţiei (surse atrase, surse proprii şi alte surse).

Pentru sursele atrase (credite bancare, leasing financiar, credite din alte surse decât instituţii financiare) se menţionează condiţiile de creditare (durata de acordare, dobânda anuală, perioada de graţie, tranşe de trageri, număr de rambursări).

1.5. Principalele concluzii ale analizei financiare

Se prezintă evoluţia acelor indicatori financiari pe care autorul studiului de fezabilitate îi consideră relevanţi pentru susţinerea concluziilor analizei. Principalii indicatori recomandaţi sunt următorii:

fluxurile de lichidităţi nete ale perioadelor şi fluxurile de lichidităţi cumulate la sfârşitul perioadelor anuale de previziune;

pragul de profitabilitate vânzări (punctul critic al intrărilor de lichidităţi) şi gradul de acoperire a serviciului datoriei;

valoarea actualizată netă (opţional);

rata internă de rentabilitate (opţional);

durata de recuperare a investiţiei (opţional);

Page 108: Managementul Investitiilor

108

2.0. PREZENTAREA AGENTULUI ECONOMIC

2.1. Date de identificare a agentului economic

Denumire, număr de înregistrare la Registrul Comerţului, codul fiscal/cod unic de înregistrare, informaţii de contact (adresa, telefon, fax, e-mail, persoana de contact)

2.2. Forma juridică

Se precizează forma de constituire conform legislaţiei în vigoare: societate comerciala (in nume colectiv, în comandita simpla, în comandita pe acţiuni, pe acţiuni, cu răspundere limitată), societate agricolă, societate naţionala, companie naţionala, regie autonoma, regie naţionala, etc.

2.3. Obiect de activitate

Se vor descrie principalele activităţi economice cu pondere în realizarea cifrei de afaceri, conform statutului şi se va face încadrarea acestora în clasificatorul CAEN conform cu HG nr.656/1997.

2.4. Structura acţionarilor (asociaţilor)

Se prezintă:

cine sunt acţionarii/asociaţii şi care este structura capitalului social;

alte interese de afaceri ale principalilor acţionari/asociaţi;

2.5. Scurt istoric

De regulă, se prezintă cele mai importante aspecte, date şi informaţii, din istoria agentului economic, ca de exemplu:

data înfiinţării;

după caz, data privatizării;

modificări ale capitalului social;

acţiuni de dezvoltare, retehnologizare, modernizare întreprinse;

relaţii cu diverse instituţii financiare; etc.

Page 109: Managementul Investitiilor

109

3.0. PREZENTAREA INVESTIŢIEI

3.1 Imobilizări existente - descriere, valoare rămasă actualizată

(i) In ceea ce priveşte terenul, se vor menţiona următoarele:

regimul juridic - proprietate, închiriere, concesiune etc. (cu menţionarea duratei de valabilitate a contractelor, în cazurile în care terenul nu se află în proprietatea agentului economic) şi eventualele sarcini;

suprafaţa totală, din care: construită, ocupată cu reţele şi căi de transport, liberă;

valoarea contabilă şi documentul prin care s-a stabilit/evaluat aceasta.

(ii) Pentru mijloacele fixe existente în patrimoniu, se vor menţiona următoarele:

natura clădirilor (civile, industriale, agricole, etc.), tipuri de construcţii şi instalaţii speciale, gradul mediu de uzură;

regimul juridic al clădirilor existente - proprietate, închiriere etc. (cu menţionarea duratei de valabilitate a contractelor, în cazurile în care clădirile nu se află în proprietatea agentului economic) şi eventualele sarcini;

principalele tipuri de echipamente existente precum şi gradul mediu de uzură scriptic al acestora;

natura şi structura valorică a imobilizărilor financiare existente;

dacă activele imobilizate existente sunt integral plătite la data analizei, altfel se vor menţiona sumele rămase, termenul şi, după caz, eşalonarea sumelor rămase până la plata integrală.

(iii) Opţional, se va actualiza valoarea contabilă rămasă a imobilizărilor corporale existente, utilizând coeficienţii de actualizare consideraţi potriviţi pentru a reflecta cât mai realist valoarea rămasă actuală a acestora (indici de creştere a preţurilor pentru categoria de bunuri a căror valoare se actualizează, indicii medii de inflaţie, indici medii de evoluţie a cursului de schimb valutar), între data la care s-a efectuat ultima evaluare a patrimoniului şi data elaborării studiului, pe grupe de active corporale imobilizate.

3.2 Proiectul de investiţii - prezentare şi costuri de realizare

(i) Se vor prezenta raţiunile care au condus la decizia de realizare a proiectului de investiţii şi elementele componente ale investiţiei, în termeni generali.

(ii) Se vor menţiona:

(ii.1) acordurile şi avizele necesare pentru realizarea investiţiei şi stadiul obţinerii acestora;

Page 110: Managementul Investitiilor

110

(ii.2) natura investiţiilor (teren, clădiri, echipamente, imobilizări necorporale, imobilizări financiare);

(ii.3) pentru teren:

regimul juridic - proprietate, închiriere, concesiune etc. (cu menţionarea duratei de valabilitate a contractelor pentru cazurile în care agentul economic nu devine proprietar) şi eventualele sarcini;

suprafaţa totală;

(ii.4) pentru clădiri:

caracteristici constructive (suprafaţa construită desfăşurată, suprafaţa utilă, număr deschideri şi travei, înălţime, mijloace de ridicat şi transportat, soluţii constructive), regimul juridic şi eventualele sarcini;

destinaţie (producţie, depozitare, comercializare);

(ii.5) pentru echipamente:

destinaţia (producţie, depozitare, comercializare);

prezentarea argumentelor ce au condus la alegerea echipamentelor respective (scurtă analiza multi-criterială, în funcţie de raportul preţ/calitate, facilităţi oferite de furnizor, gradul de performanţă al echipamentului în contextul rigorilor impuse de tehnologia aplicată);

tipul, marca şi cantităţile pe fiecare categorie de echipament;

parametrii tehnici, economici şi funcţionali ai echipamentelor pentru producţie şi servicii;

anul de fabricaţie al echipamentelor pentru producţie şi servicii;

starea fizică a echipamentelor (nou, uzat - cu menţionarea gradului estimativ de uzura);

capacitatea maximă de producţie a echipamentelor destinate activităţii de producţie sau servicii;

furnizorii;

alte caracteristici considerate relevante.

(iii) Se va preciza dacă agentul economic iniţiator al investiţiei a ales un antreprenor general pentru livrarea la cheie a întregului obiectiv de investiţii, sau a anumitor obiecte din cadrul acestuia. În cazul în care s-a încheiat un contract cu antreprenorul general, la studiu se va anexa o copie a acestui document.

(iv) In cazul în care agentul economic nu a optat pentru colaborarea cu un antreprenor general, se vor prezenta toate documentele şi explicaţiile necesare pentru justificarea valorilor luate în calcul.

Page 111: Managementul Investitiilor

111

(v) Valoarea imobilizărilor necorporale se va compune, după caz, din:

valoarea cheltuielilor de înfiinţare (in cazul agenţilor economici nou înfiinţaţi);

valoarea de contract sau ofertă în cazul achiziţiei unor tehnologii de fabricaţie, programe informatice etc.;

valoarea de contract sau ofertă a proiectelor de inginerie tehnologică elaborate de firme specializate, structura cheltuielilor pentru elaborarea prin forţe proprii a unor studii şi proiecte de cercetare-dezvoltare, programe informatice etc.;

(vi) Pentru stabilirea valorii terenului se vor utiliza, după caz:

valoarea de contract sau ofertă, în cazul achiziţiei de terenuri de la persoane fizice sau juridice;

preţuri medii de piaţă (cu specificarea sursei de informaţii şi comentarii privind credibilitatea acesteia);

valoarea lucrărilor de amenajare a terenurilor, din devizele-oferta ale firmelor specializate, sau pe baza devizelor întocmite de agentul economic, în cazul lucrărilor efectuate în regie proprie.

(vii) Pentru stabilirea valorii construcţiilor se vor utiliza, după caz:

valoarea taxelor pentru avizele şi acordurile necesare în vederea realizării lucrărilor de construcţii;

valoarea proiectelor de construcţii şi arhitectură desprinse din contractele încheiate sau ofertele primite de la firmele specializate, sau valoarea şi structura cheltuielilor de proiectare, în cazul când proiectele se realizează de către personalul agentului economic;

valorile înscrise în devizele-oferta ale firmei/firmelor de construcţii şi instalaţii alese ca furnizor/furnizori, sau în devizele întocmite de agentul economic în cazul în care lucrările se vor executa în regie proprie;

preţuri medii de piaţă (cu specificarea sursei de informaţii şi comentarii privind credibilitatea acesteia);

(viii) Pentru stabilirea valorii utilajelor, echipamentelor, instalaţiilor de lucru, mijloacelor de transport, a celorlalte bunuri încadrabile în categoria mijloacelor fixe din grupele 5-6 conform legislaţiei în vigoare, se vor utiliza, după caz:

valoarea de contract sau ofertă - în cazul achiziţiei de pe piaţă, sau structura cheltuielilor necesare pentru producţie - în cazul realizării bunurilor în regie proprie;

valoarea de contract sau ofertă de transport, în cazul în care aceasta nu este prevăzută în contractul sau oferta de achiziţie, structura cheltuielilor specifice, în cazul în care transportul de realizează cu mijloace proprii;

Page 112: Managementul Investitiilor

112

valoarea taxelor vamale şi a taxelor necesare pentru avize de la organismele interne abilitate, în cazul bunurilor din import;

valoarea de contract sau ofertă pentru lucrările de montaj şi punere în funcţiune (C+I+M), în cazul în care aceasta nu este cuprinsă în contractele sau ofertele comerciale, devize întocmite de agentul economic pentru lucrările specifice executabile în regie proprie;

(ix) Precizări:

(ix.1) Valorile elementelor de investiţie vor fi prezentate în lei şi valută, în funcţie de provenienţa acestora, iar valoarea totală se va exprima în mii lei utilizând cursul de schimb valutar valabil în perioada elaborării studiului;

(ix.2) este necesară evidenţierea TVA în valorile fiecărei grupe de mijloace fixe ce alcătuiesc investiţia ( vezi modelul din tabelul 3.1.1 de mai jos);

(ix.3) Se vor face referiri la condiţiile de plată înscrise în documentele prin care se fundamentează valorile, sau se vor efectua previziuni referitoare la acestea, dacă documentele amintite nu le prevăd;

3.3 Eşalonarea şi graficul de realizare a investiţiei

(i) Se va prezenta graficul GANT de realizare şi punere în funcţiune a investiţiei.

Exemplu de grafic GANT:

Perioada

Activitatea

Luna 1 Luna 2 Luna 3 Luna 4 … Luna n Valoare

pe activităţi

Activitatea 1

Activitatea 2

Activitatea 3

Activitatea n

Valoare lunară

(plăţi*)

(TOTAL)

(*) Este necesar să se evidenţieze graficul de eşalonare a plăţilor pentru achitarea valorii lucrărilor de investiţii. În cazul în care condiţiile de plată o permit, eşalonarea se va prezenta conform tabelului de mai sus. Altfel, se va prezenta un tabel separat din care să reiasă explicit volumul tranşelor de plată precum şi perioada efectuării acestora.

(ii) Pentru întocmirea graficului de realizare a investiţiei, se va ţine seama de următoarele:

Page 113: Managementul Investitiilor

113

perioadele necesare pentru elaborarea sau definitivarea studiilor şi proiectelor tehnice de execuţie;

planificarea lucrărilor de construcţii-montaj;

programul de achiziţie şi punere în funcţiune a echipamentelor;

programul de asistenţă tehnică de specialitate;

programul de recrutare, selecţie şi instruire a personalului operativ, funcţional şi de conducere;

perioada necesară obţinerii diferitelor avize, acorduri, aprobări necesare.

programul de definitivare a contractelor comerciale, atât cu furnizorii de materii prime, materiale etc., cât şi cu clienţii produselor şi serviciilor oferite.

3.4 Planul de finanţare a investiţiei

(i) Se menţionează sursele necesare finanţării investiţiei (surse proprii şi surse atrase).

(ii) Pentru sursele atrase (credite bancare, leasing financiar, credite din alte surse decât instituţii financiare) se menţionează condiţiile de creditare utilizate în calcul (durata de acordare, dobânda anuală, perioada de graţie, tranşe de trageri, număr de rambursări).

(iii) Pentru sursele proprii se fac precizări în ceea ce priveşte provenienţa (aport la capitalul social, lichidităţi din activitatea curentă, capitalizare temporară, suport financiar de la firma-mamă cu specificarea condiţiilor de acordare, etc.).

3.5 Calculul amortizării mijloacelor fixe

(i) După caz, calculul amortizării mijloacelor fixe se va reda separat pentru mijloacele fixe existente şi pentru cele care fac obiectul proiectului.

(ii) Pentru aceasta, se va tine seama de prevederile legislaţiei în vigoare la data elaborării studiului şi politica firmei privind amortizarea mijloacelor fixe.

4.0. ANALIZA COMERCIALĂ

4.1. Produse şi/sau servicii oferite

4.1.1. Prezentarea produselor şi/sau serviciilor oferite

(i) Se vor enumera principalele produse, si/sau servicii oferite, rezultate atât din activitatea existentă, cat şi din exploatarea investiţiei.

Page 114: Managementul Investitiilor

114

(ii) Pentru produsele aferente investiţiei se vor prezenta, în măsura în care sunt cunoscute, tendinţele produsului/serviciului, din punct de vedere al performanţelor tehnice, economice, calitative şi sociale, pe segmentele de piaţă cărora li se adresează.

(iii) Dacă agentul economic urmăreşte lansarea pe piaţa a unor produse noi, se vor face precizări privind stadiul de omologare al acestora.

4.1.2. Principalele caracteristici ale produselor oferite

(i) Se va face descrierea completă şi concisă a produsului/serviciului, însoţită de schiţe, diagrame, fotografii, etc. cu explicaţiile de rigoare, în termeni accesibili, şi precizări privind încadrarea lor în categoria bunurilor de larg consum, bunuri de capital, servicii.

(ii) Se va prezenta lista cuprinzând principalele performanţe tehnice, economice şi de calitate (încadrarea în standardele internaţionale de calitate) ale produselor ce fac obiectul studiului de fezabilitate.

(iii) In cazul serviciilor, se vor prezenta trăsăturile caracteristice, în aşa fel încât să se înţeleagă cui li se adresează şi ce necesităţi satisfac acestea.

(iv) In cazul activităţilor de comerţ, se vor prezenta gamele de produse ce se vor comercializa, aria de distribuţie, dacă vânzarea este cu amănuntul sau cu ridicata şi dacă se vor presta servicii specifice post vânzare (transport, montaj, garanţie, reparaţii, etc.).

4.1.3. Nivelul de competitivitate pe piaţa al produsului

(i) Se vor prezenta aspecte privind nivelul de competitivitate al produsului/serviciului respectiv în raport cu produsele/serviciile similare existente pe plan regional, naţional şi internaţional (aria de comparaţie se va limita în funcţie de întinderea geografică a segmentelor de piaţă pe care operează, sau îşi propune să opereze agentul economic).

(ii) Se vor menţiona principalele elemente ce au format baza de comparaţie şi mecanismul utilizat la estimarea nivelului de competitivitate.

4.1.4. Ciclul de viaţă al produsului

(i) Se menţionează faza în care se află produsul/serviciul la data întocmirii studiului de fezabilitate: proiectare, lansare, avânt, maturitate sau declin, şi se va estima dacă până la sfârşitul perioadei de creditare, produsul respectiv se va găsi în aceeaşi fază a ciclului său de viaţă, de la data întocmirii studiului, sau va traversa una sau mai multe dintre fazele ciclului de viaţă.

(ii) Se vor face referiri atât la produsele/serviciile actuale, cât şi la cele pe care agentul economic doreşte să le realizeze după implementarea proiectului de investiţii.

4.2. Piaţa şi comercializarea

Se vor prezenta pe scurt informaţii privind autorul/autorii studiului de piaţă: numele sau denumirea , experienţa pe care o poate proba în acest domeniu.

Page 115: Managementul Investitiilor

115

4.2.1. Scurt istoric al evoluţiei cererii şi ofertei

(i) Se va face o succintă descriere a evoluţiei cererii şi ofertei pe segmentele de piaţă ale produsului/serviciului ce face obiectul studiului de fezabilitate, în cazul în care acesta nu este un produs/serviciu nou.

(ii) Este recomandabil ca, pentru evidenţierea evoluţiei cererii şi ofertei se va analiza dinamica acestora cel puţin pe ultimii 4 - 5 ani, fizic şi valoric, în total şi pe structură.

4.2.2. Analiza cererii şi a ofertei pe piaţa internă

(i) Se va prezenta, în cifre şi grafic, evoluţia vânzărilor agentului economic pe piaţa internă, după caz, în ultimii cinci ani, sau de la înfiinţare, valoric - în termeni reali prin actualizarea valorilor curente cu indici medii de creştere a preţurilor sau cu indici medii de creştere a cursului valutar - şi fizic - în funcţie de calitatea şi gradul de încredere acordat de autorul studiului de fezabilitate informaţiilor puse la dispoziţie de beneficiar.

(ii) Se va pune în evidenţă tendinţa dominantă care s-a manifestat în evoluţia vânzărilor firmei, calitativ şi cantitativ (procentual).

4.2.2.1. Definirea segmentelor de piaţă ţintă

Se vor prezenta segmentele de piaţă ţintă, delimitate, după caz, geografic, economic, social şi administrativ, cu referiri atât la activitatea anterioară, cât şi la cea viitoare.

4.2.2.2. Estimarea structurii şi volumului cererii pe piaţa internă

Se va prezenta prognoza cererii pe segmentele de piaţă interne, valoric şi fizic - în funcţie de calitatea informaţiilor disponibile -, cel puţin pentru perioada de creditare, şi se vor menţiona metodele şi tehnicile de prognoză utilizate (metode obiective - bazate pe instrumentar statistic şi/sau matematic şi metode subiective - bazate pe intuiţie, experienţă, imaginaţie, sau combinaţii ale celor două categorii de metode).

4.2.2.3. Concurenţă, avantaje competitive

(i) Se vor prezenta liderii pieţei interne la nivel naţional şi, după caz, cei mai importanţi concurenţi direcţi pe segmentele de piaţă ţintă.

(ii) În funcţie de cantitatea şi calitatea informaţiilor disponibile, se vor prezenta aspecte privind performanţele tehnice şi calitative ale produselor similare oferite de concurenţă, preţuri, cote de piaţă, capacităţi de producţie, strategii de marketing, canale de distribuţie.

(iii) Se vor descrie toate avantajele competitive, sustenabile pe termen mediu şi lung, ale agentului economic analizat în raport cu concurenţa pe segmentele de piaţă ţintă.

4.2.3. Analiza cererii şi a ofertei pe piaţa externă

(i) Se va prezenta, în cifre şi grafic, evoluţia vânzărilor agentului economic pe piaţa externă, după caz, în ultimii cinci ani sau de la înfiinţare, valoric - în termeni reali prin actualizarea valorilor curente cu indici medii de creştere a preţurilor sau cu indici medii de creştere a

Page 116: Managementul Investitiilor

116

cursului valutar - şi fizic - în funcţie de calitatea şi gradul de încredere acordat de autorul studiului de fezabilitate informaţiilor puse la dispoziţie de beneficiar.

(ii) Se va pune în evidenţă tendinţa dominantă care s-a manifestat în evoluţia vânzărilor firmei, calitativ şi cantitativ (procentual).

4.2.3.1. Definirea segmentelor de piaţă ţintă

Prezentarea segmentelor de piaţă cărora li se adresează produsele/serviciile oferite în prezent şi în urma efectuării investiţiei (delimitare, după caz, geografică, economică, socială, administrativă).

4.2.3.2. Estimarea structurii şi volumului cererii pe piaţa externă

Se va prezenta prognoza cererii pe segmentele de piaţă interne, valoric şi fizic - în funcţie de calitatea informaţiilor disponibile -, cel puţin pentru perioada de creditare, şi se vor menţiona metodele şi tehnicile de prognoză utilizate (metode obiective - bazate pe instrumentar statistic şi/sau matematic şi metode subiective - bazate pe intuiţie, experienţă, imaginaţie, sau combinaţii ale celor două categorii de metode).

4.2.3.3. Concurenţă, avantaje competitive

(i) Se vor prezenta cei mai importanţi concurenţi direcţi pe segmentele de piaţă externă vizate.

(ii) În funcţie de cantitatea şi calitatea informaţiilor disponibile, se vor prezenta aspecte privind performanţele tehnice şi calitative ale produselor similare oferite de concurenţă, preţuri, cote de piaţă, capacităţi de producţie, strategii de marketing, canale de distribuţie.

(iii) Se vor descrie toate avantajele competitive, sustenabile pe termen mediu şi lung, ale agentului economic analizat în raport cu concurenţă pe segmentele de piaţă ţintă.

4.3. Managementul comercial

Se vor prezenta modul de organizare şi conducere a activităţilor comerciale ale agentului economic, structura de personal utilizată pentru această activitate, principalele obiective specifice, atât în perioada anterioară, cat şi după implementarea investiţiei, informaţii privind experienţa profesională, atât a conducerii executive a activităţii de marketing şi comerciale, cât şi a personalului angrenat în aceste activităţi.

4.4 Promovarea şi distribuţia produselor

4.4.1. Metode de promovare utilizate

(i) Se vor prezenta mijloacele de promovare (cataloage, broşuri, participare la târguri şi expoziţii) şi reclamă (radio, TV, presa, afişe) utilizate, cu referiri atât la activitatea anterioară cât şi la cea viitoare.

(ii) Se vor prezenta efectele obţinute din acţiunile de reclamă şi publicitate întreprinse, inclusiv reacţii ale segmentului de piaţă ţintă, ale presei, organizaţiilor profesionale de specialitate etc. cu privire la produsele oferite sau oferta de ansamblu a firmei.

Page 117: Managementul Investitiilor

117

4.4.2. Canale de distribuţie a produselor

Se va menţiona ce canale de distribuţie a utilizat agentul economic până în prezent (vânzări directe prin reţeaua proprie de magazine si/sau depozite, prin reţeaua publică de magazine, prin intermediari si/sau angrosişti etc.), precum şi ce canale preconizează că va utiliza pentru distribuţia noilor produse.

4.4.3. Cheltuieli pentru promovarea produselor

Se vor prezenta cheltuielile de marketing realizate pentru promovarea produselor/serviciilor în perioada anterioară precum şi estimarea cheltuilelilor de marketing pe termen mediu şi lung, care să acopere cel puţin perioada creditării.

4.5. Preţul de vânzare al produselor / serviciilor

4.5.1. Preţuri de piaţă

(i) Se vor prezenta preţurile actuale (minime, maxime, medii) de piaţă, ale produselor/serviciilor oferite, făcându-se referiri la segmentele de piaţă interne şi externe pe care operează agentul economic (in cazul în care nomenclatorul de produse este larg, se vor prezenta preţurile medii pentru cel mult 10 grupe de produse reprezentative).

(ii) Se vor menţiona factorii de influenţă a preţurilor pe piaţa internă şi externă, cel puţin pentru perioada creditării şi, în funcţie de aceşti factori, se vor face estimări cantitative privind trendul probabil al preţurilor în această perioadă.

4.5.2. Prognoze privind preţurile practicate de agentul economic

(i) Se vor prezenta preţurile practicate de agentul economic, până la data elaborării studiului, pentru principalele produse (grupe de produse), servicii, mărfuri vândute şi se vor face comparaţii cu preţurile de piaţă.

(ii) Se va descrie strategia agentului economic în stabilirea preţurilor specifice produselor, serviciilor, mărfurilor pe care la va comercializa în viitor şi se vor efectua previziuni asupra nivelului acestor preţuri, în corelaţie cu strategia avută în vedere şi cu evoluţia probabilă a preţurilor de piaţă.

(iii) După caz, se vor face referiri distincte la facilităţile pe care agentul economic intenţionează să le acorde clienţilor la plata produselor, cu menţionarea principalelor aspecte privind condiţiile de plată: avansuri exprimate în procente medii din valoare, credite furnizor acordate exprimate în zile etc.

(iv) Precizări:

(iv.1) De regulă, informaţiile referitoare la piaţă vor proveni din studii de piaţă şi cercetări de marketing întocmite de instituţii, societăţi comerciale, organizaţii, având o experienţă

Page 118: Managementul Investitiilor

118

relevantă în domeniu, sau de către personal de specialitate cu o experienţă relevantă, angajat al agentului economic analizat. Indiferent cine a elaborat studiul de piaţă, la începutul cap.3 se vor insera informaţii privind identitatea şi experienţa, pregătirea profesională a autorilor studiului de piaţă.

(iv.2) Se recomandă anexarea studiului de piaţă la studiu de fezabilitate, într-una din următoarele situaţii:

(iv.2.1) valoarea investiţiei depăşeşte echivalentul a 1.000.000 EUR;

(iv.2.2) prin realizarea investiţiei agentul economic intenţionează să opereze în domenii în care nu are istoric până la data întocmirii studiului de fezabilitate.

(iv.3) În cazurile în care autorul studiului de fezabilitate apreciază că subiectul analizei nu se încadrează într-una dintre situaţiile prezentate la pct (iv.2) precedent va prezenta acele informaţii de piaţă disponibile, pe care le consideră relevante şi credibile, menţionând sursele utilizate şi data publicării (pentru informaţiile date publicităţii).

(iv.4) În toate situaţiile de mai sus, autorul studiului de fezabilitate va acorda atenţie coerenţei informaţiilor şi analizelor de piaţă cu previziunea cifrei de afaceri a agentului economic pe termen mediu şi lung. Pentru o fundamentare credibilă a previziunilor referitoare la volumul producţiei şi cifra de afaceri, se fac următoarele recomandări, cu caracter nerestrictiv:

(iv.4.1) Menţionarea şi anexarea tuturor contractelor comerciale deja încheiate, sau a oricăror alte documente (precontracte, scrisori de intenţie, cereri de ofertă etc.), valabile juridic şi care demonstrează interesul actualilor sau potenţialilor clienţi pentru produsele/serviciile actuale şi viitoare. Estimarea, în procente de probabilitate, a şanselor ca valorile incluse în aceste documente să se materializeze în cifră de afaceri, precum şi a şanselor de sustenabilitate/creştere a cifrei de afaceri pe termen mediu, în concordanţă cu prognoza cererii pe segmentele de piaţă ţintă.

(iv.4.2) Identificarea factorilor care influenţează indicatori ca: volumul pieţei, volumul producţiei şi cifra de afaceri a agentului economic; analiza posibilelor relaţii matematice între aceşti indicatori şi factorii lor de influenţă şi construirea unor modele de regresie valide. Dacă autorul studiului de fezabilitate acordă mai mare încredere predicţiilor asupra factorilor de influenţă, atunci modelele de regresie se pot utiliza la fundamentarea previziunii volumului pieţei, a volumului producţiei, a cifrei de afaceri etc.

5.0. ANALIZA OPERAŢIONALĂ

5.1. Capacitatea tehnică şi de producţie a agentului economic

5.1.1. Amplasare şi facilităţi

Se prezintă localizarea şi vecinătăţile obiectivului de investiţii, precum şi facilităţile de care dispune în materie de infrastructură şi utilităţi (telecomunicaţii, drumuri de acces, alimentare cu apă, energie electrică, combustibili, reţele de canalizare etc.).

Page 119: Managementul Investitiilor

119

5.1.2. Tehnologii de fabricaţie

(i) Se va prezenta tehnologia de fabricaţie existentă (complexitate, grad de integrare, grad de noutate).

(ii) Se va descrie detaliat tehnologia de fabricaţie aferentă exploatării investiţiei, relevându-se, cu prioritate, următoarele aspecte:

provenienţa tehnologiei (proiectare proprie, licenţă, cumpărare, aport străin la capitalul social în cazul societăţilor mixte);

costul tehnologiei;

complexitatea tehnologiei (exprimată prin numărul operaţiilor tehnologice, raportat la numărul de repere din componenta produsului);

nivelul de automatizare (exprimat prin numărul operaţiilor tehnologice automatizate, raportat la numărul operaţiilor tehnologice necesare realizării produsului);

gradul de integrare al fabricaţiei (exprimat prin numărul de repere executate, raportat la numărul total de repere al produsului);

volumul de timp consumat la fabricaţia produsului (exprimat în ore-om, ore-maşină);

(iii) Atât pentru tehnologia existenta, cat şi pentru cea aferenta investiţiei, se va face o descriere sumara, în termeni accesibili, a fluxului tehnologic.

(iv) Precizări:

(iv.1) Este recomandabil ca pentru societăţile comerciale mari, care desfăşoară activităţi de producţie, să se cuprindă toate informaţiile cerute la capitolului 4.1.2.

(iv.2) Întreprinderile mici şi mijlocii, cu activitate de producţie, vor prezenta doar o descriere sumara a fluxului tehnologic.

(iv.3) Agenţii economici care dezvolta activităţi de comerţ de tip super sau hiper-market vor prezenta doar o schiţă a fluxului tehnologic (logistic).

(iv.4) Agenţii economici care dezvoltă reţele de service la nivel regional, naţional, sau internaţional, vor prezenta doar aspectele considerate relevante pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare a acestor reţele.

(iv.5) Pentru agenţii economici în al căror obiect de activitate nu se regăsesc caracteristicile menţionate la pct. 1, 2, 3 şi 4 de mai sus, ca şi pentru agenţii economici care dezvoltă producţii agricole, completarea informaţiilor cerute în cadrul subcapitolului 4.1.2 este opţională.

5.1.3 Program de fabricaţie pe produse şi / sau servicii

5.1.3.1. Evoluţia activităţii în perioada anterioară

Page 120: Managementul Investitiilor

120

In cazul dezvoltării de capacităţi sau restructurării acestora se va prezenta evoluţia producţiei realizate (fizic şi valoric), cel puţin pe ultimii doi ani întregi, cu comentarea rezultatelor precum şi a cauzelor care le-au generat.

5.1.3.2. Capacităţi şi grad de încărcare

Se va prezenta capacitatea de producţie existentă şi gradul ei de încărcare realizat în ultimii 2-3 ani, capacitatea de producţie proiectată şi gradul ei de încărcare după implementarea proiectului de investiţii.

5.1.3.3. Prognoza activităţii

(i) Se va estima durata de viaţă economică a investiţiei şi se vor prezenta argumentele care au condus la rezultatul estimării.

(ii) Se va prezenta prognoza anuală a programului de producţie, în unităţi fizice şi valorice, pentru perioada de creditare. Pentru perioada ulterioară, se vor face estimări de ordin calitativ sau în procente (funcţie de calitatea modelelor de prognoză utilizate) privind trendul volumului de producţie până la încheierea duratei de viaţă economică a investiţiei.

(iii) Este necesar ca previziunile sa fie corelate cel puţin cu următoarele elemente:

capacitatea de producţie şi complexitatea obiectivului de investiţii;

graficul de implementare a proiectului (după caz, se vor face referiri la aşa-numita perioadă de învăţare);

sezonalitatea activităţii;

necesarul de personal din punct de vedere numeric şi calitativ.

5.2. Factorii de producţie ai agentului economic şi costurile acestora

5.2.1. Estimarea cheltuielilor cu forţa de muncă

5.2.1.1 Evoluţia structurii personalului şi previziuni legate de aceasta

(i) Se vor prezenta evoluţia numărului de personal şi a structurii acestuia în perioada ultimilor doi ani întregi, şi comentarii legate de fluctuaţie, nivelul de pregătire profesională pe categorii principale de personal (muncitori direct şi indirect productivi, personal de marketing şi activităţi comerciale, personal administrativ, personal de conducere).

(ii) Se va previziona necesarul de personal, în total şi pe structură.

(iii) Se vor descrie acţiunile necesare pentru asigurarea necesarului de personal în conformitate cu cerinţele implementării proiectului şi cu cele ale exploatării obiectivului de investiţii, atât din punct de vedere numeric, cat şi calitativ (aspecte privind condiţiile de recrutare-selecţie, instruire, perfecţionare profesionala etc.).

5.2.1.2. Cheltuielile anuale cu forţa de muncă

Page 121: Managementul Investitiilor

121

(i) Se va prezenta evoluţia cheltuielilor cu forţa de muncă în ultimii doi ani întregi şi se vor face referiri la salariul mediu acordat (in măsura informaţiilor disponibile se vor prezenta salariile medii acordate în corelaţie cu structura personalului).

(ii) Se vor enumera premisele de bază ale proiecţiei cheltuielilor cu personalul, desprinse din politica de salarizare pe care agentul economic o are în vedere pentru viitor, referitoare la salariile medii brute pe categorii de personal (inclusiv eventuale sporuri, prime etc.) în corelaţie cu structura prezentată la capitolul anterior, cuantumul sarcinilor sociale aferente salariilor brute, condiţii de plată a salariilor (in două tranşe, integral etc.).

(iii) Pe baza necesarului numeric şi a premiselor privind salariile medii şi sarcinile sociale aferente, se vor estima cheltuielile anuale cu personalul.

(iv) Se vor cuantifica cheltuielile necesare pentru instruirea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului, în corelaţie cu acţiunile descrise la capitolul anterior.

5.2.2. Estimarea cheltuielilor cu materiile prime, materialele

5.2.2.1. Materii prime, materiale mărfuri

Se vor prezenta principalele categorii de materii prime, materiale, semifabricate, mărfuri şi alte bunuri necesare desfăşurării activităţii de exploatare, cu referiri atât la activitatea anterioară cat şi la cea viitoare.

5.2.2.2. Surse de aprovizionare

(i) Se vor nominaliza cei mai importanţi furnizori de materii prime, materiale, semifabricate, mărfuri, cu referiri atât la activitatea anterioară cat şi la cea viitoare a agentului economic.

(ii) In măsura informaţiilor disponibile, se va preciza care este stadiul relaţiilor comerciale cu furnizorii la data elaborării studiului (contracte încheiate, în curs de negociere, selecţie de oferte, cerere de oferte, etc.), şi care sunt condiţiile relevante de plată prevăzute (termene, modalităţi, instrumente). Pe baza acestor informaţii se va efectua previziunea duratei medii anuale de plata a furnizorilor de materiale şi mărfuri, exprimată în zile, pentru întreaga perioadă acoperită de proiecţiile financiare. (v. şi cap. 6.2.2)

5.2.2.3. Consumuri specifice, politica stocurilor de materiale

(i) Se vor prezenta consumurile specifice (pe unităţi de produs sau grupe de produse reprezentative) de materii prime, materiale, subansamble, mărfuri, alte bunuri aprovizionate în vederea utilizării lor ciclice în cadrul activităţii de exploatare, realizate în perioada anterioară şi se vor efectua previziuni privind evoluţia consumurilor specifice medii anuale pentru întreaga perioadă acoperită de proiecţiile financiare.

Page 122: Managementul Investitiilor

122

(ii) Se vor face referiri la duratele medii de stocare realizate în activitatea anterioară şi se vor efectua previziuni privind evoluţia acestora pentru întreaga perioadă acoperită de proiecţiile financiare. (v. şi cap. 6.2.2)

(iii) Se va prezenta distinct o dimensionare a stocurilor necesare pentru începerea exploatării investiţiei proiectate precum şi condiţiile de plată la achiziţionarea acestora.

5.2.2.4. Costurile unitare cu materii prime, materiale, subansamble, mărfuri

Se vor prezenta costurile unitare (pe unităţi de produs sau grupe de produse reprezentative) cu materiile prime, materialele, subansamblele, mărfurile şi alte bunuri aprovizionate în vederea utilizării lor ciclice în cadrul activităţii de exploatare, realizate în perioada anterioară şi se vor efectua previziuni privind evoluţia costurilor unitare medii anuale pentru întreaga perioadă acoperită de proiecţiile financiare.

5.2.2.5. Cheltuieli anuale cu materii prime, materiale, mărfuri

Pe baza consumurilor specifice şi a costurilor unitare, se vor estima cheltuielile anuale cu materii prime, materiale, subansamble, mărfuri, alte bunuri aprovizionate în vederea utilizării lor ciclice în cadrul activităţii de exploatare.

5.2.3. Estimarea cheltuielilor cu utilităţile

5.2.3.1. Utilităţi necesare exploatării, consumuri specifice

(i) Se vor prezenta utilităţile necesare activităţii de exploatare (energie, combustibil, apă, gaze industriale, etc.), precum şi consumurile specifice (pe unitatea de produs, sau grupe de produse) aferente, realizate în activitatea anterioară.

(ii) Se vor efectua previziuni privind utilităţile necesare şi consumurile specifice medii anuale pentru întreaga perioadă acoperită de proiecţiile financiare.

5.2.3.2. Surse de aprovizionare, preţuri de achiziţie

Se vor prezenta furnizorii de utilităţi, preţurile medii practicate (oferite) şi se vor include informaţii referitoare la stadiul relaţiilor comerciale ale agentului economic cu aceştia (contracte încheiate, în curs de negociere, selecţie de oferte, cerere de oferte, etc.).

5.2.3.3. Cheltuieli anuale cu utilităţile

Pe baza datelor privind consumurile fizice şi preţurile medii ale utilităţilor, se vor estima cheltuielile anuale cu utilităţile pentru întreaga perioadă acoperită de proiecţiile financiare.

5.2.4. Influenţa asupra mediului

5.2.4.1. Emisii poluante

Page 123: Managementul Investitiilor

123

Se va preciza ce tipuri de emisii poluante rezultă din procesele tehnologice de fabricaţie, precum şi cantităţile şi caracteristicile acestora, cu referiri atât la activitatea anterioară cât şi la cea viitoare.

5.2.4.2. Mijloace de tratare şi neutralizare

Se vor prezenta mijloacele de tratare şi neutralizare prevăzute pentru combaterea poluării.

5.2.4.3. Costuri de tratare şi neutralizare

(i) Se vor estima costurile implicate de aplicarea tehnologiilor de neutralizare a efectelor poluării, specificându-se dacă acestea sunt de natura investiţiei sau/şi a cheltuielilor curente.

(ii) Precizare:

Se va ataşa studiului de fezabilitate documentaţia de mediu care să conţină avizele organelor abilitate, şi din care să rezulte elementele necesare întocmirii capitolului 5.2.4.

6.0. MANAGEMENTUL AGENTULUI ECONOMIC

6.1. Strategia activităţii viitoare

6.1.1 Obiectivele strategiei

Se vor prezenta principalele obiective generale şi derivate ale strategiei agentului economic.

6.1.2. Masuri necesare îndeplinirii obiectivelor

Se vor menţiona principalele măsuri de operaţionalizare a strategiei, cu termene, responsabilităţi, precum şi o estimare calitativă a efectelor aplicării strategiei.

6.2. Structura organizatorică

Se vor prezenta organigrama şi diagrama de relaţii ale agentului economic şi orice comentarii considerate relevante privitor la funcţionalitatea şi gradul de adecvare al acestora cu specificul activităţii, cu referiri atât la activitatea actuală cât şi la cea viitoare.

6.3. Conducerea agentului economic şi calitatea echipei de conducere

(i) Se vor include informaţii privind persoanele implicate în conducerea administrativă şi în cea executivă a agentului economic: numele complet, funcţia, pregătirea şi experienţa profesională, realizări anterioare relevante în domeniul de activitate curent, sau în domenii conexe etc.

(ii) După caz, se va preciza în ce măsură deţinătorii de acţiuni, părţi sociale etc. sunt implicaţi în conducerea administrativă şi/sau executivă.

Page 124: Managementul Investitiilor

124

(iii) După caz, se va prezenta şi echipa însărcinată cu coordonarea implementării proiectului de investiţii.

6.4. Sistemul informaţional-informatic (existent şi preconizat)

Se vor face comentarii privind calitatea sistemului informaţional-informatic existent şi preconizat, evidenţiindu-se, dacă este cazul, efortul financiar estimat pentru îmbunătăţirea acestuia.

Page 125: Managementul Investitiilor

125

7.0. ANALIZA FINANCIARA

7.1. Scurt diagnostic economico-financiar

Pentru elaborarea acestui capitol se vor utiliza documentele de raportare contabilă a agentului economic pe, cel puţin, ultimii doi ani întregi încheiaţi, cea mai recentă balanţă de verificare, indici statistici de evoluţie a preţurilor de consum, indici statistici de evoluţie a cursului de schimb valutar în perioada anterioară.

7.1.1. Analiza veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor

(i) Pe baza contului de profit şi pierderi se vor prezenta şi comenta pe scurt:

evoluţia şi structura veniturilor;

evoluţia şi structura cheltuielilor;

evoluţia profitului;

evoluţia şi structura valorii adăugate.

(ii) Aspectele calitative şi cantitative care se vor menţiona privind evoluţia indicatorilor de mai sus vor avea la bază valori comparabile în timp ale acestora. Pentru comparabilitate se va aplica tehnica actualizării asupra valorilor curente extrase din documentele contabile, utilizând rate medii de creştere a preţurilor de consum pentru bunurile ce fac obiectul activităţii agentului economic, rate medii ale inflaţiei, sau rate medii de creştere a cursului de schimb valutar. Se va argumenta opţiunea pentru ratele de actualizare utilizate, menţionându-se sursa acestora.

(iii) Se vor prezenta cauzele evoluţiei indicatorilor menţionaţi mai sus.

(iv) După caz, se vor evidenţia acele venituri înscrise în grupele de conturi 71 - Variaţia stocurilor, 72 - Venituri din producţia de imobilizări, 75 - Alte venituri de exploatare, 76 Venituri financiare, care nu produc fluxuri de intrări de lichidităţi, respectiv acele cheltuieli înscrise în grupele de conturi 65 - Alte cheltuieli de exploatare, 66 - Cheltuieli financiare, 68 - Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele, care nu produc fluxuri de ieşiri de lichidităţi.

7.1.2. Analiza patrimoniului

(i) Se va efectua o scurtă analiză a următoarelor aspecte:

evoluţia structurii patrimoniului, respectiv a ponderii principalelor elemente de activ (active imobilizate total, stocuri total, creanţe total, disponibilităţi, alte elemente de activ) şi pasiv (capitaluri proprii, datorii financiare pe termen mediu şi lung, datorii financiare pe termen scurt, datorii nefinanciare pe termen scurt, alte elemente de pasiv) în valoarea totală a patrimoniului;

Page 126: Managementul Investitiilor

126

analiza indicatorilor de gestiune, exprimaţi prin duratele de rotaţie în zile a principalelor elemente de activ curent (stocuri total, creanţe total, disponibilităţi total) şi pasiv curent (datorii financiare pe termen scurt şi datorii nonfinanciare pe termen scurt).

(ii) În cazul societăţilor comerciale cotate la bursă, se va menţiona valoarea nominală a acţiunilor, valoarea de tranzacţie înregistrată de bursă în ultima zi a lunii precedente începerii elaborării studiului de fezabilitate şi, opţional, se vor prezenta tendinţele semnificative înregistrate de valoarea la bursă a acţiunilor de-a lungul perioadei de timp analizate.

(iii) Se vor prezenta în detaliu structura creanţelor şi a datoriilor reflectate în ultima balanţă lunară analizată, sub formă de tabel astfel:

A. Creanţe:

Debitori Sold (mii LEI) / Vechime

< 30 zile 30-60 zile 60-90 zile > 90 zile

B. Datorii:

Creditori Sold

(mii LEI)

Data scadenţei finale

Condiţii de plată

( pentru rate egale 1)

Rata dobânzii (%)

Rata lunară

A. Furnizori pentru exploatare

-

B. Furnizori de imobilizări

-

C. Impozite şi salarii

- TVA

- impozit pe profit

- impozite locale

- salarii

- impozit pe salarii

- CAS, fonduri sociale

D. Bănci

-

Page 127: Managementul Investitiilor

127

E. Societăţi de leasing

-

F. Firme din cadrul grupului, asociaţi, altii

-

1) Notă: pentru acele datorii care nu se rambursează în rate lunare egale, se vor anexa grafice de rambursare explicite în se vor evidenţia următoarele: datele scadenţelor intermediare, dobânzile calculate şi ratele aferente.

7.1.3. Calculul indicatorilor economico-financiari

(i) Pentru calculul indicatorilor economico-financiari se vor utiliza recomandările şi formulele prezentate în textul anexei de faţă, la cap. 7.2.2 şi 7.2.5.5 .

(ii) Comentariile care se vor insera la capitolele 7.1.3.1 … 7.1.3.3 se vor concentra pe evidenţierea cauzelor care au determinat evoluţiile indicatorilor economico-financiari analizaţi.

7.1.3.1. Indicatori de solvabilitate şi lichiditate

Se vor calcula şi se va comenta pe scurt evoluţia următorilor indicatori: gradul de îndatorare generală (levierul), gradul de îndatorare financiară, indicele lichidităţii generale, rata rapidă.

7.1.3.2. Indicatori de echilibru financiar

Se vor calcula şi se va comenta pe scurt evoluţia principalilor indicatori: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria (fond de rulment minus necesar de fond de rulment).

7.1.3.3. Indicatori de rentabilitate

Se vor calcula şi se va comenta pe scurt evoluţia principalilor indicatori: marja profitului, rata rentabilităţii economice, rata rentabilităţii financiare, rata valorii adăugate.

7.2. Evaluarea activităţii viitoare

(i) Recomandări cu caracter general:

(i.1) De regulă, în vederea evaluării activităţii viitoare se vor efectua previziuni în moneda naţională (utilizând după caz multiplii acesteia pe criteriile relevanţei cifrelor şi gradului de lizibilitate al acestora), utilizând valori constante, comparabile în timp cu nivelul preţurilor valabil la data elaborării studiului de fezabilitate.

(i.2) Valorile bunurilor de investiţie, veniturile şi cheltuielile realizabile în valută se vor exprima în moneda naţională utilizând cursul de schimb valutar valabil în perioada elaborării studiului de fezabilitate.

Page 128: Managementul Investitiilor

128

(i.3) În cazurile în care, autorul studiului de fezabilitate consideră că proiecţia fluxurilor de lichidităţi este mai relevantă în valori curente decât în valori constante, poate opta pentru realizarea proiecţiilor financiare în termeni nominali.

(i.4) Se va utiliza, de regulă, ipoteza constanţei pe termen mediu şi lung a costului capitalului împrumutat (a ratei dobânzii) şi, după caz, ipoteza constanţei pe termen lung a ratei inflaţiei (sau a ratei de creştere a cursului de schimb valutar).

(i.5) De regulă, perioada de previziune va acoperi durata creditelor implicate în finanţarea proiectelor de investiţii. În cazul unor credite pe termen mai mare de 5 ani, dacă elaboratorul studiului consideră că proiecţia, începând cu anul al 6-lea, nu este de natură să evidenţieze aspecte deosebit de importante în privinţa capacităţii de rambursare, se poate prezenta explicit doar proiecţia pe primii 5 ani, urmând ca pentru perioada până la încheierea duratei de creditare să se menţioneze în temeni calitativi tendinţele estimate pentru principalii indicatori (cifra de afaceri, profit, fluxuri de lichidităţi nete).

(i.6) Previziunile vor reflecta, de regulă, situaţia la închiderea exerciţiilor financiare anuale (data de 31 decembrie a fiecărui an). Dacă proiectul prevede că investiţia se va pune în funcţiune într-o altă lună decât decembrie, în cadrul proiecţiilor anuale se vor insera şi situaţiile estimate pentru luna şi anul punerii în funcţiune.

(i.7) În funcţie de o serie de factori cum sunt: complexitatea proiectului şi durata de realizare a acestuia, sezonalitatea activităţii clientului actuală sau viitoare, se vor elabora proiecţii financiare detaliate lunar, sau trimestrial, care să acopere cel puţin perioada de realizare a investiţiei şi primul an de exploatare al acesteia.

7.2.1. Proiecţia contului de rezultate

7.2.1.1. Proiecţia veniturilor pe activităţi (exploatare, financiara şi excepţională)

(i) Pe baza previziunilor privind programul de producţie şi preţurile de vânzare, se vor prognoza veniturile din exploatare: venituri din producţia vândută (total, din care intern şi export), venituri din comercializarea mărfurilor, subvenţii pentru exploatare şi alte venituri de exploatare încasabile.

(ii) De regulă, nu se vor previziona venituri care nu produc fluxuri de intrări de lichidităţi.

(iii) Previziunea veniturilor din cesionarea activelor se va limita la un orizont scurt de timp şi doar la cazurile în care se poate dovedi cu certitudine posibilitatea realizării lor.

(iv) Previziunea unor categorii relevante de venituri financiare şi extraordinare este acceptabilă doar în măsura în care este însoţită de explicaţii privind bazele şi metodele de cuantificare a acestora.

7.2.1.2. Proiecţia cheltuielilor pe activităţi

7.2.1.2.1. Proiecţia cheltuielilor de exploatare

Page 129: Managementul Investitiilor

129

(i) Pe baza elementelor de fundamentare cuprinse la cap. 5.2, se vor reda cheltuielile de exploatare care concură la realizarea cifrei de afaceri, sau, după caz, a veniturilor din exploatare, de regulă conform modelului din tabelul 3.1.3 de mai jos.

(ii) Elaboratorul studiului de fezabilitate poate opta pentru structura cheltuielilor de exploatare după destinaţie şi nu după natura lor, aşa cum sunt prezentate în modelul menţionat mai sus.

(iii) Se va explica modul de estimare a tuturor elementelor de cheltuieli pentru care nu s-au previzionat consumuri fizice şi costuri specifice conform celor menţionate la cap. 5.2.

(iv) De regulă, cu excepţia amortizării mijloacelor fixe şi, după caz, a cheltuielilor reprezentând valoarea rămasă neamortizată a imobilizărilor cedate, nu se vor proiecta cheltuieli de exploatare care nu produc fluxuri de ieşiri de lichidităţi.

7.2.1.2.2. Proiecţia cheltuielilor financiare

(i) Pe baza programului de rambursare a împrumuturilor, după caz, existente şi viitoare se vor prognoza cheltuielile financiare cu dobânzile.

(ii) De regulă, nu se vor previziona cheltuieli financiare care nu produc fluxuri de ieşiri de lichidităţi.

(iii) Previziunea altor categorii relevante de cheltuieli financiare este acceptabilă doar în măsura în care este însoţită de explicaţii şi argumente credibile privind bazele şi metodele de cuantificare a acestora.

7.2.1.3. Proiecţia profiturilor şi politica de dividende

(i) Profiturile nete se vor estima pe baza previziunilor privind veniturile şi cheltuielile. Se va ţine cont de legislaţia în vigoare privind impozitul pe profit, menţionându-se, după caz, facilităţile fiscale de care beneficiază agentul economic precum şi baza legală a acestor facilităţi. Se va preciza în ce măsură s-a previzionat prelungirea facilităţilor fiscale în activitatea viitoare.

(ii) Se vor face referiri la politica de dividende a agentului economic şi se va reda estimativ, conform modelului din tabelul 3.1.3 de mai jos, volumul acestora, atât procentual (relativ la profiturile nete previzionate) cât şi valoric.

7.2.2. Proiecţia necesarului de fond de rulment

(i) Necesarul de fond de rulment se va proiecta avându-se în vedere modelul orientativ prezentat în tabelul 3.1.4 de mai jos.

(ii) Se recomandă ca valorile elementelor componente ale necesarului de fond de rulment să se proiecteze pe baza estimărilor privind duratele medii de rotaţie a acestora, exprimate în zile, astfel:

(ii.1) Active curente:

Page 130: Managementul Investitiilor

130

Stocuri de materii prime şi materiale - zile cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;

Stocuri de produse în curs de execuţie şi stocuri de produse finite - zile cheltuieli plătibile de exploatare;

Stocuri de mărfuri şi ambalaje - zile cost mărfuri;

Stocuri de animale şi alte stocuri - zile cheltuieli plătibile de exploatare;

Creanţe comerciale - zile vânzări;

Avansuri plătite (furnizori debitori) - zile consumuri de la terţi;

Alte creanţe de exploatare- zile vânzări;

Cheltuieli în avans - zile cheltuieli efective de exploatare.

(ii.2) Pasive curente (exclusiv datorii financiare pe termen scurt):

Furnizori pentru activitatea de exploatare - zile consumuri de la terţi;

Avansuri primite (furnizori creditori) - zile vânzări;

Alte datorii de exploatare - zile vânzări;

Venituri în avans - zile vânzări.

(iii) Precizări:

(iii.1) Pentru calcule se vor utiliza elementele de venituri şi cheltuieli estimate în cadrul proiecţiei contului de rezultate, conform modelului din tabelul 3.1.3 de mai jos.

(iii.2) Cheltuielile plătibile de exploatare reprezintă totalul cheltuielilor de exploatare (cheltuielile cu amortizarea şi, după caz, valoarea neamortizată a imobilizărilor cedate, sunt excluse).

(iii.3) Consumurile de la terţi includ cheltuielile cu materii prime, materiale consumabile, energie şi apă, alte cheltuieli materiale şi servicii executate de terţi.

(iii.4) Vânzările includ veniturile din comercializarea mărfurilor şi producţia vândută.

(iv) Estimarea valorii elementelor necesarului de fond de rulment se va face utilizând următoarea formulă generală:

St = x Ch [mii lei]

în care:

Page 131: Managementul Investitiilor

131

St - elementul necesarului de fond de rulment care se dimensionează (stocuri, creanţe, datorii, etc.), în mii lei;

Ch - veniturile sau cheltuielile, în mii lei, pe baza cărora se dimensionează elementul St al necesarului de fond de rulment (vânzări, cheltuieli cu materialele, cheltuieli plătibile de exploatare, consumuri de la terţi);

Dz - durata de rotaţie medie, în zile, previzionată pentru elementul St, în perioada de formare a veniturilor sau cheltuielilor Ch;

Ntz - durata în zile a perioadei de formare a veniturilor sau cheltuielilor Ch (360 zile pentru un an întreg, 180 zile pentru 6 luni s.a.m.d.).

(v) Necesarul de fond de rulment se calculează ca diferenţă între totalul activelor curente de exploatare şi totalul pasivelor curente de exploatare (exclusiv datoriile financiare pe termen scurt).

(vi) Variaţia necesarului de fond de rulment de la o perioadă la alta se determină prin diferenţa dintre necesarul de fond de rulment al perioadei curente şi necesarul de fond de rulment al perioadei anterioare.

(vii) Se vor face referiri distincte la dimensionarea necesarului de fond de rulment pentru începerea activităţii în ceea ce priveşte, atât elementele componente, cât şi valorile corespunzătoare acestora.

7.2.3. Proiecţia fluxurilor de lichidităţi nete

(i) Utilizând elementele necesare din planul de finanţare şi eşalonare a investiţiei, graficul/graficele de rambursare a capitalurilor atrase, programul de amortizare a mijloacelor fixe, proiecţia contului de rezultate şi a necesarului de fond de rulment, se va întocmi proiecţia fluxurilor de lichidităţi nete, pe întreaga perioadă de previziune.

(ii) Proiecţia are ca scop evaluarea fluxurilor de lichidităţi nete ale perioadelor discrete în care este divizat orizontul de timp al previziunii (după caz, ani, trimestre, luni) astfel încât să se poată estima capacitatea afacerii de a asigura cel puţin echilibrul între sursele de lichidităţi estimate ca fiind realizabile (încasări din vânzarea produselor, infuzii de capitaluri proprii şi capitaluri atrase, subvenţii etc.) şi utilizările de lichidităţi (plăţi pentru investiţii, plata furnizorilor pentru exploatare, a salariilor, a sarcinilor fiscale, a ratelor şi dobânzilor, a dividendelor etc.).

(iii) Cazul cel mai favorabil se obţine atunci când atât fluxurile de lichidităţi nete ale perioadelor, cât şi lichidităţile cumulate la sfârşitul perioadelor analizate sunt pozitive.

(iv) Obţinerea unor fluxuri de lichidităţi nete lunare oscilante (pozitive şi negative) trebuie interpretată în funcţie de specificul activităţii şi de efectul acestor oscilaţii asupra lichidităţilor cumulate la sfârşitul perioadelor (luni, trimestre, ani).

(v) Situaţia obţinerii unor fluxuri de lichidităţi nete anuale negative şi a unor lichidităţi cumulate la sfârşitul anului pozitive, trebuie interpretată în funcţie de credibilitatea volumului

Page 132: Managementul Investitiilor

132

de excedent de lichidităţi acumulat obţinut în cadrul proiecţiei până la sfârşitul anului anterior celui în care fluxurile de lichidităţi nete sunt negative.

(vi) Obţinerea unor fluxuri de lichidităţi nete anuale negative şi a unor lichidităţi cumulate la sfârşitul anului negative, reprezintă cea mai defavorabilă situaţie, exprimând incapacitatea afacerii de a asigura echilibrul financiar în anii respectivi.

(vii) În această situaţie trebuie identificate surse de finanţare suplimentare faţă de cele considerate realizabile în cadrul scenariului, astfel încât activitatea să poată continua. Fezabilitatea scenariului fluxurilor de lichidităţi nete depinde de accesibilitatea surselor suplimentare de finanţare.

(viii) Proiecţia fluxurilor de lichidităţi nete se va realiza de regulă utilizându-se forma indirectă, conform modelului din tabelul 3.1.5 de mai jos.

(x) Proiecţia fluxurilor de lichidităţi nete prin metoda indirectă permite:

redarea explicită a ipotezelor de proiecţie, uşurând înţelegerea logicii pe care se bazează aceasta.

asigurarea coerenţei cu formatul fluxurilor de lichidităţi disponibile, utilizate la calculul indicatorilor de evaluare ai investiţiei (vezi cap. 7.2.5).

7.2.4. Proiecţia bilanţului simplificat

Opţional, se va întocmi bilanţul simplificat previzionat pe întreaga perioadă de previziune.

7.2.5. Calculul indicatorilor de evaluare a investiţiei

Opţional, se vor calcula indicatorii de evaluare ai investiţiei, avându-se în vedere următoarele recomandări:

7.2.5.1. Calculul valorii actualizate nete

(i) Valoarea actualizată netă (VAN) reprezintă diferenţa pozitivă sau negativă de valoare între fluxurile de lichidităţi disponibile actualizate, generate de exploatarea unei investiţii pe durata vieţii sale economice, şi valoarea actualizată a investiţiei. O valoare actualizată netă pozitivă se poate interpreta ca un câştig de capital (sau de valoare a firmei) suplimentar faţă de aşteptările furnizorilor de capital, pe când o valoare actualizată netă negativă se poate interpreta ca o pierdere în raport cu aşteptările acestora.

(ii) Calculul VAN presupune parcurgerea a două etape principale şi anume:

(ii.1) Etapa 1: Estimarea ratei de actualizare

(ii.1.1) Rata de actualizare reflectă aşteptările furnizorilor de capital (acţionari, asociaţi, instituţii financiare, alţi creditori pe termen mediu şi lung) în privinţa fructificării capitalului investit.

Page 133: Managementul Investitiilor

133

(ii.1.2) Ca urmare, rata de actualizare se va exprima, de regulă, sub forma unui cost mediu ponderat al capitalului (c.m.p.c.), calculat ca medie pnderată a două componente:

costul capitalului propriu;

costul capitalului împrumutat (care, după caz, poate să reprezinte la rândul său o medie ponderată).

(ii.1.3) Rata de actualizare (Rai) se calculează cu formula:

Rai = (c.m.p.c.) = p1i x Ck+ p2i x Cd

în care:

p1i, p2i = ponderea capitalului propriu, respectiv ponderea capitalului împrumutat în perioada i, adică:

p1i= şi p2i=1- p1i ;

în care:

Kpi - soldul estimat al capitalurilor proprii în perioada i;

Di - soldul estimat al datoriilor financiare pe termen mediu şi lung în perioada i;

Ck = costul capitalului propriu;

Cd = costul capitalului împrumutat.

(ii.1.4) În cazul când se întocmeşte proiecţia bilanţurilor, estimarea ponderilor p1i şi p2i se va face, pe baza acestei proiecţii pentru întreaga perioada de rambursare a creditelor de investiţii (structura capitalurilor firmei se schimbă în această perioadă, implicând modificarea în timp a valorii costului mediu ponderat).

(ii.1.5) În cazul în care nu se întocmeşte proiecţia bilanţurilor, ponderea p1 se estimează pe baza unei proiecţii a capitalurilor proprii realizate după formula următoare:

Ki= Ki-1 + Pnri

În care:

Ki - capitaluri proprii în perioada i;

Ki-1 - capitaluri proprii în perioada i-1;

Pnri - profit net reţinut în perioada i (conform proiecţiei contului de rezultate, tabel 3.1.3 de mai jos)

Page 134: Managementul Investitiilor

134

(ii.1.6) Costul capitalului împrumutat (Cd) se va calcula ca medie a ratelor dobânzilor la creditele pe termen mediu şi lung şi la creditele pe termen scurt, pentru care se estimează funcţionarea în sistem revolving, ponderată cu proporţia fiecărei componente de credit în suma lor.

(II.1.7) Costul capitalul propriu (Cp) se poate estima pentru următoarele situaţii:

(ii.1.7.1) Pentru societăţi comerciale cotate la bursa de valori, în general se recomandă estimarea costului capitalului propriu prin metoda CAPM (Capital Asset Pricing Method), sintetizată de următoarea formulă:

Cp = Rf + â x (Rm - Rf)

în care:

Rf - rata de actualizare în condiţiile unei investiţii fără risc;

Rata de actualizare în condiţiile unei investiţii fără risc se poate estima la nivelul ratei reale a dobânzii oferite pentru titluri de valoare emise de stat.

â - coeficient de volatilitate a riscului acţiunilor societăţii analizate faţă de riscul pieţei de capital în ansamblu;

Rm - rentabilitatea medie a pieţei de capital.

Rentabilitatea medie a pieţei de capital (Rm) este un indicator publicat de burse de valori, societăţi de investiţii, firme de rating.

Coeficientul de volatilitate (â) se determină prin analiza de regresie a rentabilităţii acţiunilor societăţii analizate funcţie de rentabilitatea medie a pieţei de capital.

(ii.1.7.2) Pentru societăţi comerciale necotate la bursa de valori, se va utiliza metoda build-up, sintetizată de următoarea formulă:

Cp=Rf+Prc+Prs+Prd+Pc

în care:

Rf - rata de actualizare în condiţiile unei investiţii fără risc, la fel ca la pct. a) de mai sus;

Prc - prima de risc legată de capital (echivalentă cu prima de risc Rm - Rf de la pct. a);

Prs - prima de risc legată de sectorul de activitate;

Prd - prima de risc legată de dimensiunile întreprinderii;

Pc - prima legată de deţinerea pachetului de control/discount pentru acţionarii minoritari;

Primele de risc Prs, Prd, Pc sunt calculate prin metode statistice de către entităţi specializate: societăţi de investiţii, firme de rating, burse de valori, fiind accesibile de regulă contra cost.

Page 135: Managementul Investitiilor

135

(ii.1.7.3) în situaţia când sursele enumerate generic anterior nu sunt disponibile pentru culegerea de informaţii privind Prs, Prd, Pc, în cazul firmelor necotate se recomandă aproximarea costului capitalului propriu cu media aritmetică a ratelor de rentabilitate financiară previzionate în primii 5 ani de exploatare a investiţiei.

În acest scop, rata de rentabilitate financiară se va calcula cu următoarea formulă:

ROEi = ;

în care:

PEi - profit din exploatare în anul i;

t - cota de impozit pe profit prevăzută de legislaţia în vigoare, exprimată în procente;

Ki-1 - capitaluri proprii în anul anterior anului i;

[şi Ki=Ki-1 + PEi x (1-t)];

(ii.2) Etapa 2: Proiecţia fluxurilor anuale de lichidităţi disponibile, pe întreaga durată de viaţă economică a proiectului, se face conform modelului din tabelul 3.1.6, care s-a construit prin metoda indirectă, astfel:

(ii.2.1) Intrări:

venituri totale conform proiecţiei contului de rezultate,

valoarea reziduală, estimată ca o sumă ce s-ar putea obţine pe piaţă la încheierea vieţii economice a investiţiei, din vânzarea activelor sau a întregii afaceri;

(ii.2.2) Ieşiri:

cheltuieli totale plătibile, exclusiv dobânzi, conform proiecţiei contului de rezultate;

plăţi de impozit pe profit, conform proiecţiei fluxurilor de lichidităţi nete;

valoarea rămasă actualizată a mijloacelor fixe existente în patrimoniu - se înscrie ca şi când mijloacele fixe existente s-ar achiziţiona la valoarea rămasă în primul an al proiecţiei, convenţional acceptat ca fiind primul an în care se efectuează plăţi pentru noua investiţie;

costul investiţiei noi fără TVA (conform graficului de eşalonare al plăţilor aferente);

necesar de fond de rulment existent (în cazul când investiţia se realizează de către o entitate existentă), sau iniţial (în cazul când investiţia se realizează de către o entitate nouă) - se înscrie în primul an al proiecţiei (notat Anul 0);

variaţia anuală (+ creştere/- descreştere) a necesarului de fond de rulment - se înscrie începând cu al doilea an al proiecţiei (notat Anul 1);

Page 136: Managementul Investitiilor

136

(ii.2.3) Fluxurile de lichidităţi disponibile se vor calcula anual ca diferenţă între suma intrărilor şi suma ieşirilor.

(ii.3) Etapa 3: Valoarea actualizată netă (VAN) se va calcula după următoarea formulă:

VAN = +

în care:

VAN - valoarea actualizată netă;

FDi - Fluxul de lichidităţi disponibile în anul i;

Vr - valoarea reziduală;

Ra - rata de actualizare;

n - durata de viaţă economică a proiectului.

(ii.3.1) Utilizatorii programului Excel din pachetul de programe Microsoft Office pot calcula VAN aplicând formula financiară NPV() astfel:

A B C D E F G H I

1 Anul0 Anul1 Anul2 Anul3 … … … Anul n+1

2 FDi -1000 200 300 350 … … … 100

3 Ra 22%

4 VAN ?

Dacă se doreşte ca celula B4 să redea valoarea VAN, în această celulă se tastează formula „=NPV(B3;C2:I2)+B2" .

Page 137: Managementul Investitiilor

137

(ii.3.2) Observaţie:de regulă fluxul de lichidităţi disponibile, cel puţin în primul an al proiecţiei (Anul 0), este de valoare negativă.

7.2.5.2. Calcului duratei de recuperare a investiţiei

(i) În sensul prezentei proceduri, durata de recuperare a investiţiei reprezintă perioada de timp, măsurată în ani, după care participanţii la finanţarea unui proiect de investiţii îşi recuperează atât investiţia cât şi profiturile aşteptate. Durata de recuperare a investiţiei se va calcula pe baza fluxurilor de lichidităţi disponibile, actualizate cu rata de actualizare estimată pentru calculul VAN, astfel:

(i.1). Se calculează fluxurile de lichidităţi disponibile actualizate, cumulate anual începând cu primul an al proiecţiei (Anul 0).

(i.2). Se reţine numărul de ani (i) după care fluxurile de lichidităţi disponibile actualizate cumulate trec de la o valoare negativă - FDACi-1, la o valoare pozitivă +FDACi.

(i.3). Se calculează durata de recuperare cu formula:

Dr = (i -1) +

7.2.5.3 Calculul ratei interne de rentabilitate

(i) Rata internă de rentabilitate reprezintă câştigul mediu anual generat de exploatarea unei investiţii, raportat la valoarea acesteia, pe durata de viaţă economică a proiectului, sau rata maximă a dobânzii la care poate fi finanţat un proiect de investiţii pe durata întregii sale vieţi economice. Rata internă de rentabilitate se calculează prin actualizarea fluxurilor de lichidităţi disponibile definite la pct. 7.2.5.1, astfel:

(i.1) Varianta 1:

(i.1.1) Se calculează succesiv valoarea netă actualizată (VAN), conform formulei prezentate la cap. 7.2.5.1, utilizând rate de actualizare crescătoare, până când se obţin două valori ale VAN de semne opuse (una pozitivă şi cealaltă negativă), avându-se în vedere ca diferenţa absolută între ratele de actualizare utilizate pentru obţinerea celor două valori să fie de cel mult 5%.

(i.1.2) Se calculează rata internă de rentabilitate utilizând formula:

RIR = rmin + x (rmax - rmin)

în care:

RIR - rata internă de rentabilitate;

rmin - rata de actualizare minimă (cea pentru care s-a obţinut VAN pozitivă);

Page 138: Managementul Investitiilor

138

rrmax - rata de actualizare maximă (cea pentru care s-a obţinut VAN negativă);

VAN+ - valoarea netă actualizată pozitivă;

|VAN- | - valoarea netă actualizată negativă, în valoare absolută.

Pentru o precizie acceptabilă a calculului este necesar ca rmax - rmin <= 5%.

(i.2) Varianta 2:

Utilizatorii programului Excel din pachetul Microsoft Office vor putea calcula rata internă de rentabilitate utilizând funcţia financiară IRR() astfel:

A B C D E F G H I

1 Anul0 Anul1 Anul2 Anul3 … … … Anul n+1

2 FDi -1000 200 300 350 … … … 100

3 RIR ?

4

Presupunând că în celulele B2 … I2 sunt înscrise fluxurile de lichidităţi disponibile anuale, dacă se doreşte ca valoarea RIR să apară în celula B3, atunci în această celulă se tastează formula „=IRR(B2:I2)".

(i.3) Precizări:

(i.3.1) În cazurile în care VAN rezultă de valoare pozitivă, atunci Dr rezultă mai mică decât viaţa economică a proiectului, iar RIR mai mare decât Ra, reflectând o situaţie favorabilă în privinţa fezabilităţii proiectului.

(i.3.2) Dacă VAN rezultă negativ, atunci Dr rezultă mai mare decât viaţa economică a proiectului, iar RIR mai mică decât Ra. În aceste cazuri, fezabilitatea investiţiei este discutabilă, depinzând de proiecţia fluxurilor nete de lichidităţi, motiv pentru care aceasta se va realiza pe perioade subanuale (lunar sau trimestrial). De cele mai multe ori, în aceste situaţii, politica de dividende şi de reinvestire a profiturilor trebuie subordonată necesităţii ca datoriile financiare să fie rambursate conform graficelor preliminate.

7.2.5.4. Calculul indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate, gestiune şi rentabilitate

Page 139: Managementul Investitiilor

139

(i) Opţional, pe baza proiecţiei contului de rezultate şi după caz a bilanţului previzionat, se vor calcula indicatorii de solvabilitate şi lichiditate, gestiune şi rentabilitate ai activităţii, anual, pentru întreaga perioadă de previziune.

(i.1) Indicatori de solvabilitate:

Gradul general de îndatorare (levierul) = (este de preferat să se obţină <=1);

Gradul de îndatorare financiară pe termen lung = (este de preferat să se obţină <1);

(i.2) Indicatori de lichiditate:

Rata lichidităţii curente = (este de preferat să se obţină > 1);

Rata lichidităţii rapide = (este de preferat să se obţină > 0,5);

(i.3) Indicatori de gestiune:

durata medie de stocare = x 360 [zile CA] (este de preferat să se obţină de valori mai mici decât media istorică);

durata medie de recuperare a creanţelor = x 360 [zile CA] (este de preferat să se obţină de valori mai mici decât media istorică);

durata medie de achitare a datoriilor pe termen scurt = x 360 [zile CA] (este de preferat să se obţină de valori mai mici decât media istorică).

(i.4) Indicatori de rentabilitate:

marja de profit = x 100 [%] (pozitivă, cât mai mare, în funcţie de domeniul de activitate);

rata rentabilităţii economice = x 100 [%] (pozitivă, cât mai mare, în funcţie de domeniul de activitate);

rata rentabilităţii financiare = [%] (pozitivă, cât mai mare, funcţie de domeniul de activitate);

rata valorii adăugate = x 100 [%] (cât mai mare, funcţie de domeniul de activitate).

(ii) Reperele menţionate între paranteze, privind valorile unora dintre indicatorii de mai sus, sunt teoretic minim acceptabile. De regulă, în limita informaţiilor disponibile, indicatorii economico-financiari se vor interpreta comparativ cu indicatorii medii statistici pe domenii de activitate la nivel naţional.

(iii) În cazurile în care valorile obţinute vor fi inferioare mediilor pe domenii de activitate la nivel naţional, se va menţiona acest lucru şi se vor accentua aspectele rezultate din proiecţia fluxurilor de lichidităţi nete, privind capacitatea de rambursare a datoriilor financiare.

Page 140: Managementul Investitiilor

140

(iv) În cazurile în care valorile obţinute vor sugera îmbunătăţiri spectaculoase şi continue pe termen mediu şi lung, faţă de indicatorii medii pe domenii de activitate la nivel naţional, în funcţie de poziţia pe care agentul economic analizat o ocupă pe piaţă, se vor verifica ipotezele de realizare a previziunilor financiare şi se vor elimina selectiv acele ipoteze care se constată că au condus la supraevaluarea performanţelor, după care se vor reface proiecţiile financiare.

7.2.6. Analiza de sensibilitate şi risc

(i) În cazul redării fluxurilor de lichidităţi prin metoda indirectă, efectuarea analizei de sensibilitate şi risc presupune parcurgerea următoarelor etape (vezi şi modelul prezentat în tabelul 3.1.7 din cadrul prezentei anexe):

(i.1) Calculul şi analiza pragului de rentabilitate contabil:

(i.1.1) Se vor estima proporţiile de cheltuieli variabile, respectiv cheltuieli fixe, pentru fiecare dintre următoarele elemente de cheltuieli:

costul mărfurilor vândute;

materii prime şi materiale,

materiale consumabile;

energie, apa;

alte cheltuieli materiale;

servicii executate de terţi;

impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;

cheltuieli cu personalul;

cheltuieli cu diferenţe de curs valutar.

(i.1.2) De regulă, cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile cu dobânzile şi celelalte categorii de cheltuieli cuprinse în proiecţia contului de rezultate şi care nu sunt menţionate mai sus, se vor considera convenţional constante (fixe) în proporţie de 100%.

(i.1.3) Se vor calcula totalul cheltuielilor variabile şi totalul cheltuielilor fixe şi se va determina pragul de rentabilitate contabil pentru fiecare perioadă cuprinsă în previziune, utilizând următoarea formulă:

Prc = x100 [%]

în care:

Prc - pragul de rentabilitate;

Cf - totalul cheltuielilor fixe;

Page 141: Managementul Investitiilor

141

V - totalul veniturilor;

Cv - totalul cheltuielilor variabile.

(i.2) Calculul gradului de acoperire a serviciului datoriei

(i.2.1) Gradul de acoperire a serviciului datoriei reprezintă o măsură a capacităţii activităţii curente de a genera lichidităţi pentru plata obligaţiilor financiare (rate şi dobânzi).

(i.2.2) Valoarea gradului de acoperire a serviciului datoriei se interpretează conform normelor metodologice de creditare ale băncii.

(i.3) Sensibilitatea fluxurilor de lichidităţi

(i.3.1) Se vor defini scenarii alternative, cărora autorul studiului de fezabilitate le atribuie o probabilitate însemnată de realizare şi care implică modificări ale elementelor de fundamentare a proiecţiei veniturilor şi cheltuielilor în varianta de bază, ca de exemplu:

Variaţia preţurilor de vânzare a produselor;

Neatingerea/depăşirea gradului de utilizare a capacităţii de producţie, etc.

Variaţia preţurilor materiilor prime;

Variaţia preţurilor pentru utilităţi;

Variaţia cheltuielilor cu personalul;

Variaţia valorii investiţiei.

(i.3.2) Se vor sintetiza variaţiile elementelor de fundamentare a veniturilor şi cheltuielilor în variaţii exprimate procentual pentru următorii factori de influenţă:

Cifra de afaceri

Alte venituri încasabile

Cheltuieli variabile

Cheltuieli fixe

(ii) În cazul în care fluxurile de lichidităţi nete se prezintă prin metoda directă, se vor calcula pragul de rentabilitate vânzări (punctul critic al intrărilor de lichidităţi) şi serviciul datoriei conform normelor metodologice de creditare ale băncii.

(iii) Pentru interpretarea valorilor pragului de rentabilitate contabil sau ale pragului de rentabilitate vânzări (punctul critic al intrărilor de lichidităţi) se fac următoarele recomandări:

Page 142: Managementul Investitiilor

142

(iii.1) Pragul de rentabilitate (punctul critic) anual mai mic decât 100% - activitatea asigură realizarea de profit (sau, după caz, fluxuri de lichidităţi nete pozitive) în cazul realizării veniturilor şi cheltuielilor (sau, după caz, a intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi) proiectate.

(iii.2) Pragul de rentabilitate (punctul critic) anual mai mare decât 100% - activitatea nu asigură realizarea de profit (sau, după caz, fluxuri nete de lichidităţi pozitive) în cazul realizării veniturilor şi cheltuielilor (sau, după caz, a intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi) proiectate.

(iii.3) În cazurile în care, pragul de rentabilitate (sau, după caz, punct critic al intrărilor de numerar) anual al unor perioade anuale cuprinse în perioada de creditare, este mai mare de 90%, acele perioade se vor considera riscante, sau deosebit de riscante, în privinţa capacităţii de rambursare a ratelor şi dobânzilor, fiind necesar ca proiecţia fluxurilor de lichidităţi nete aferente să se realizeze lunar, sau trimestrial.

(iii.4) Dacă în cadrul unei proiecţii lunare sau trimestriale se obţin valori supraunitare ale punctului critic al intrărilor de lichidităţi, în alternanţă cu valori subunitare, riscul se va aprecia ţinându-se cont şi de specificul activităţii, semnul fluxurilor de lichidităţi cumulate la sfârşitul perioadelor subanuale din cadrul proiecţiei, valoarea punctului critic obţinută la nivelul întregului an, gradul de acoperire a serviciului datoriei lunar şi anual.

7.0. CONCLUZIILE STUDIULUI DE FEZABILITATE

Se vor prezenta concluziile studiului de fezabilitate, comentându-se pe larg cele mai importante aspecte referitoare la:

Evoluţia estimativă pe termen mediu a raportului cerere/ofertă pe segmentele de piaţă ale agentului economic.

Valoarea totală a investiţiei şi modul de finanţare al acesteia;

Condiţiile de creditare luate în calcul;

Principalii indicatori de eficienţă a investiţiei (valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate şi durata de recuperare a investiţiei). Principalii indicatori de performanţă economico - financiară rezultaţi din previziuni.

Incercaţi să construiţi un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea unei firme cunoscute.

Page 143: Managementul Investitiilor

143

Să ne reamintim... Studiul de fezabilitate este un instrument de maximă importanţă pentru

determinarea eficienţei economice a viitorului obiectiv. Studiul de fezabilitate este extrem de complex şi laborios şi trebuie să se refere la

analiza tuturor laturilor activităţii viitorului obiectiv pentru o bună fundamentare a activitaţii viitoare a acestuia.

M2.U2.4. Rezumat Nu există o structura standard a unui studiu de fezabilitate. Prezentul model al unui studiu de fezabilitate are un conţinut orientativ. Studiul de fezabilitate pentru implementarea unei investiţii trebuie să ia în

considerare toate aspectele referitoare la viitorul obiectiv, inclusiv aspectele de risc şi incertitudine în vederea obţinerii eficienţei economice şi succesului viitoarei afaceri.

Temă de control

Realizaţi un model de studiu de fezabilitate care să aiba ca scop dezvoltarea unei firme.

Page 144: Managementul Investitiilor

144

BIBLIOGRAFIE

1. Baileşteanu, Gh. Diagnostic, risc şi eficieţa în afaceri,

Editura Mirton, Timisoara, 1997 2. Bancel, F

Richard, A Les choix d’investissment. Methodes traditionneles, flexibite et analyse strategique,

Economica, Paris, 1995 3. Camaşoiu, I. Investiţiile şi factorul timp,

Editura politica, Bucuresti,1981 4. Cistelecan, L. Procesul investiţional,

Editura Academiei, Bucureşti, 1983 5. Chenery, H. Structural change and development policy,

Oxford University Press,1979 6. Fisher, Donald E.,

Ronald, J. Jordan Security analysis and portofolio management, Fifth Edition, Prentice-Hall International Edition, 1991

7. Gamot, G. Actualisation et investissment, Economica, Paris, 1990

8. Guga Lucian Sisteme Expert în Managementul Intreprinderilor, Universitatea “Transilvania” din Braşov, 1998

9. Guga Lucian Antonoaie Niculae

Management, Ed. TLN Brasov,2005

10. Guga Lucian Sanda Constantin

General Management, Ed. TLN Brasov, 2006

11. Keynes, J. M. Teoria generala a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor,Editura Stiintifică, Bucureşti, 1970

12. Lumby, S Investment appraisal and financial decisions, Fifth Edition, Chapman & Hall, London-Glasgow-Weinheim- New York-Melbourne-Madras, 1995

13. Masse, P. Les choix des investissment,

Dunod, Paris, 1968 14. Nicolae, A.

Popa, A. Pieţe de capital şi burse de valori, Editura Adevărul, Bucureşti, 1992

15. Puxty, Anthony G., Dodds, Colin J.

Financial Management. Method and meaning, Chapman & Hall, London-New York-Tokyo-Melbourne-Madras,

16. Românu, I. Vasilescu, I.

Eficienţa economică a investiţiilor şi a capitalului fix, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993

17. Românu, I. Vasilescu, I.

Managementul investiţiilor, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997

18. Românu, I. Econometrie cu aplicatii la eficienţa investiţiilor, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

19. Simionescu, A. Bud, N. Biber, E.

Evaluarea proiectelor, Editura Economică, Bucureşti, 2005

20. Staicu, F. Eficienta economica a investiţiilor, Centrul editorial poligrafic, A.S.E., Bucureşti, 1994

Page 145: Managementul Investitiilor

145

21. Stancu, I. Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Pieţele întreprinderii. Analiza şi gestiunea financiară, Editura Economica, Bucuresti, 1997

22. Topală, E. Studiu de fezabilitate, Fundaţia pentru Tineret, Bucureşti, 1992

23. Topală, E. Fezabilitate şi restructurare, Editura Semne, Bucureşti, 1996

24. Vasilescu, I. Eficienţa investiţiilor, Universitatea “Gheorghe Cristea”, Bucureşti, 1998

25. Zaiţ, D. Eficienţa economică a investiţiilor, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi, 1990

26. Zaiţ, D. Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003

** Legea nr. 512/12.07.2002 pentru aprobarea OG nr 27/2002 şi ale normelor BNR privind reflectarea în contabilitatea băncilor a operaţiunilor cu instrumente financiare derivate şi întocmirea situaţiilor financiar – contabile aferente; Standarde Internaţionale de Contabilitate

** Normele BNR., 2002-2003, privind instrumentele financiare derivate şi limitarea riscului de credit al băncilor;

** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.94/2001 – pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comuninitaţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate

** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.306/2002 – pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene

** Ordonanţa de Urgenţa nr.27/13.03.2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi

instrumente financiare derivate;

Page 146: Managementul Investitiilor

146

CUPRINS Introducere………………………………………………………………………………. 1 M1 Eficienţa investiţiilor……………………………………………………………... 3 U1 Noţiunea de investiţie...................................................................................... 4 1. Introducere.............................................................................................. 4 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 4 3. Investiţia – definiţie................................................................................ 4 4. Structura investiţiilor.............................................................................. 5 5. Rezumat.................................................................................................. 8 U2 Strategia investiţională şi eficienţa economică a investiţiilor......................... 10 1. Introducere.............................................................................................. 10 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 10 3. Strategia investiţională............................................................................ 10 4. Noţiunea de eficienţă economică şi eficienţa economică a investiţiilor 15 5. Rezumat.................................................................................................. U3 Indicatori de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor la nivel

microeconomic..............................………………………………………….. 18

1. Introducere.............................................................................................. 18 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 18 3. Indicatori cu caracter general.................................................................. 18 4. Rezumat.................................................................................................. 32 U4 Indicatori de bază în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor la nivel

microeconomic.............………………………………………………………34

1. Introducere.............................................................................................. 34 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 34 3. Indicatori de bază.................................................................................... 34 4. Rezumat................................................................................................... 42 U5 Facorul timp şi eficienţa economică a investiţiilor.....................………….. 43 1. Introducere.............................................................................................. 43 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 43 3. Necesitatea cuantificării factorului timp şi influenţa acestuia asupra

etapelor procesului investiţional............................................................. 43

4. Rezumat................................................................................................... 53 U6 Tehnica actualizării.......................................................................................... 55 1. Introducere.............................................................................................. 55 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 55 3. Tehnica actualizării................................................................................. 55 4. Rezumat.................................................................................................. 63 U7 Amplasarea raţională a obiectivelor de investiţie........................................... 65 1. Introducere.............................................................................................. 65 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 65 3. Criterii de alegere a amplasamentului optim pentru obiectivele de

investiţii.................................................................................................. 65

4. Rezumat.................................................................................................. 88 U8 Dimensionarea optimă a obiectivelor de investiţie......................................... 90 1. Introducere............................................................................................... 90 2. Obiectivele unităţii de învăţare................................................................ 90 3. Criterii de optimizare a dimensiunii optime a obiectivelor de investiţii. 90

Page 147: Managementul Investitiilor

147

4. Rezumat................................................................................................... 100 M2 Studiul de fezabilitate................................................................................................ 101 U1 Metodologia B.I.R.D. de acordare a imprumuturilor pentru investiţii ........... 102 1. Introducere.............................................................................................. 102 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 102 3. Aspecte specifice ale metodologiei B.I.R.D. de evaluare a proiectelor

de investiţii.............................................................................................. 102

4. Rezumat.................................................................................................. 110 U2 Conţinutul orientativ al unui studiu de fezabilitate......................................... 112 1. Introducere.............................................................................................. 112 2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................... 112 3. Studiul de fezabilitate.............................................................................. 112 4. Rezumat.................................................................................................. 135 Bibliografie........................................................................................................................ 140


Recommended