MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR DE APÃ ÎN … INTEGRAT AL RESURSELOR … · un surogat pentru...

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR DE APÃ ÎN EUROPA CENTRALÃ SI DE EST:

IWRM VS DIRECTIVA CADRU UE PRIVIND APA

TECHNICAL FOCUS PAPER

Viziunea GWP/ Parteneriatului Global al Apei este pentru o lume în care apa este complet asigurata tuturor .

Misiunea noastra este de a imbunatatii guvernarea si gospodarirea resurselor de apa pentru a asigura o dezvoltare echitabila si sustenabila

Parteneriatului Global al Apei/ GWP este o retea internationala, creata in 1996 pentru consolidarea gospodariri integrate a resurselor de ape ( IWRM). IWRM este un process care promovează dezvoltarea coordonată şi managementul apei, a terenului şi a resurselor aflate în raport cu ele pentru maximizarea bunãstării economice şi sociale si intr-o maniera echitabila, fără a compromite durabilitatea sistemelor vitale ale mediului. Reteaua este deschisă tuturor organizațiilor care recunosc principile IWRM.

Parteneriatul Global al Apei (GWP), fondat în 1996, este o reţea internaţională deschisă pentru toate organizaţiile implicate în managementul resurselor de apă: instituţii guvernamentale din ţările dezvoltate sau în curs de dezvoltare, agenţii ale Organizației Națiunilor Unite, bănci de dezvoltare bi şi multi-laterale, asociaţii profesionale, institute de cercetare, organizaţii neguvernamentale şi sectorul privat. GWP a fost creat pentru a dezvolta Managementul Integrat al Resurselor de Apă (IWRM), care are scopul de a asigura dezvoltarea coordonată şi managementul apei, terenului şi a resurselor aflate în raport cu ele prin maximizarea bunăstării economice şi sociale fără a compromite durabilitatea sistemelor vitale ale mediului. GWP promovează IWRM prin crearea de forumuri la nivel global, regional şi naţional, menite să susţină factorii implicaţi în implementarea practică a IWRM. Guvernarea Parteneriatului include şi Comitetul Tehnic (TEC), un grup de profesionişti recunoscuţi internaţional şi de oameni de ştiinţă calificaţi în diferite domenii ale gospodăririi apei. Acest comitet, ai cărui membri vin din diferite regiuni ale lumii, oferă suport tehnic şi sfaturi pentru celelalte ramuri ale guvernării şi pentru Parteneriat ca un întreg. Comitetul Tehnic a fost însărcinat cu dezvoltarea unui cadru analitic pentru sectorul apei şi cu propunerea de acţiuni care să promoveze un management durabil al resurselor de apă. Comitetul Tehnic menţine şi deschide un canal de comunicare cu Parteneriatele Regioanle de Apă (RWP-uri) din toată lumea, pentru a înlesni aplicarea la nivel regional şi naţional a IWRM. Adoptarea şi aplicarea IWRM la nivel mondial necesită schimbarea felului în care afacerea este condusă de către comunitatea internaţională a resurselor de apă, în mod particular modul în care sunt făcute investiţiile. Pentru a efectua schimbările de natură şi de scop sunt necesare noi modalităţi de adresare a aspectelor globale, regionale şi conceptuale şi noi agende ale acţiunilor de implementare. Aceste serii, publicate de Secretariatul Global GWP din Stockholm au fost create pentru a disemina documentele scrise şi întocmite de către Comitetul Tehnic pentru a adresa agenda conceptuală. A se vedea în spatele coperții lista publicațiilor din această serie.

© Global Water Partnership, 2015. All rights reserved.This publication is the property of Global Water Partnership (GWP) and is protected by intellectual property laws. Portions of the text may be reproduced for educational or non-commercial use without prior permission from GWP, provided that the source is acknowledged, with mention of the complete name of the report, and that the portions are not used in a misleading context. No use of this publication may be made for resale or other commercial purposes. The findings, interpretations, and conclusions expressed are those of the author(s) and do not imply endorsement by GWP.

ISSN: 2001-4023

ISBN: 978-91-87823-20-6

Printed by Elanders, Sweden, 2015Design and layout by Scriptoria, www.scriptoria.co.uk

www.gwp.org2

www.gwp.org 3

Cuprins

Acronime . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5Rezumat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 Provocarea privind apa în CEE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82 Provocările privind politica apei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102.1 Tranziţia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102.2 Descentralizarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113 Managementul resurselor de apă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133.1 Alimentarea cu apă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133.2 Nevoia de apă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143.3 Alimentarea cu apă potabilă şi canalizarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153.4 Calitatea apei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163.5 Seceta şi deficitul de apă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173.6 Inundaţiile şi problemele legate de inundaţii . . . . . . . . . . . . . . . . 183.7 Legi, legislaţie şi instituţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193.8 Asemănări, deosebiri şi probleme specifice fiecărei ţări . . . . . . . 203.9 Câteva provocări cheie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214 IWRM vs EU WFD . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 224.1 Planificarea managementului bazinelor riverane . . . . . . . . . . . . . 224.2 Sprijin la nivel UE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 234.2.1 Instrumente pentru schimbul de informaţii . . . . . . . . . . . . . . 244.2.2 Integrarea politicii privind apa cu politicile altor sectoare . 244.2.3 Stabilirea preţului apei şi recuperarea cheltuielilor. . . . . . . . 255 Experienţe ale IWRM . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 255.1 Bazinul fluviului Dunărea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 255.1.1 Bune practici pentru planificarea şi coordonarea RBM . . . . 285.1.2 Expediţia comună de cercetare a Dunării . . . . . . . . . . . . . . . . 295.1.3 RBMP al bazinului Dunării în scopul atingerii statutului “bun” 295.1.4 Al 2-lea RBMP al Bazinului Fluviului Dunărea – actualizare 2015 295.2 Bazinul râului Tisa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 315.2.1 Comparaţie între RBMPlanuri ale Tisei şi Dunării. . . . . . . . 315.2.2 Integrarea problemelor privind calitatea şi cantitatea apei 32 5.3 Bazinul râului Sava . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 325.4 Bazinul râului Drina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 335.5 Bazinul fluviului Nistru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 345.6 La nivel macro regional. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355.6.1 Strategia UE pentru Regiunea Dunării . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355.7 Planificarea dezvoltării rurale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 375.8 Navigaţia din interiorul BH Dunare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 395.9 Dezvoltarea energiei hidroelectrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 405.10 Promovarea IWRM . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 406 Adoptarea IWRM – unde ne aflăm?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43

ACRONIME

www.gwp.org4

CAP . . . . . . . . Politica Agricolă ComunăCEE . . . . . . . . Europa Centrală şi de EstCIRCABC . . . Centrul de Resurse Comunicare şi Informare pentru Administraţii, Afaceri şi CetăţeniCIS . . . . . . . . . Strategia Comună de Implementare (a UE)CWP . . . . . . . Parteneriatul Apei la nivel de ţarăDRB . . . . . . . . Bazinul Fluviului DunăreaDRBM . . . . . . Managementul Bazinului Fluviului Dunărea (plan)DRBD . . . . . . Districtul Bazinului Fluviului Dunărea DRBMP . . . . . Planul de Management al Bazinului Fluviului DunăreaDRPC. . . . . . . Convenţia privind Protejarea Fluviului Dunărea EU . . . . . . . . . Uniunea EuropeanăEU WFD . . . . Directiva Cadru a Apei UE EAFRD . . . . . Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală ERWG ICID . Grupul de Lucru Regional European al Comisiei Internaţionale pentru Irigaţii şi DesecăriEUSDR . . . . . Strategia UE pentru Regiunea Dunării GDP. . . . . . . . Produsul Intern BrutGWP CEE . . . Parteneriatul Global al Apei Europa Centrală şi de Est HELCOM . . . Comisia de Protejare a Mediului Marin Baltic – Comisia Helsinki ICPDR . . . . . . Comisia Internaţională pentru Protejarea Fluviului Dunărea IRBM . . . . . . . Managementul Integrat al Bazinelor Riverane ISRBC . . . . . . Comisia Internaţională a bazinului Fluviului Sava IWRM . . . . . . Managementul Integrat al Resurselor de Apă IWT . . . . . . . . Transportul Integrat pe ApăJDS . . . . . . . . . Expediţia comună de cercetare a Dunării NGO . . . . . . . Organizaţie neguvernamentală OECD . . . . . . Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică OSCE . . . . . . . Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în EuropaRBM. . . . . . . . Managementul Bazinelor RiveraneRBMP . . . . . . Planul de Management al Bazinelor Riverane SAP . . . . . . . . Plan Strategic de AcţiuneSWB . . . . . . . . Corp de Apă de SuprafaţăTNMN. . . . . . Reţeaua Transnaţională de Monitorizare UWWTP . . . . Uzină de Tratare a Apelor Reziduale UNECE . . . . . Consiliul Economic ONU pentru Europa UNEO . . . . . . Programul ONU privind Mediul UNWC . . . . . Convenţia ONU privind Cursurile de Apă WFD . . . . . . . Directiva Cadru a Apei WFE . . . . . . . . Apa pentru Alimentaţie şi Mediu WWF . . . . . . . Fondul MondialW&WW . . . . Apa şi Apa Reziduală (servicii)

Acronime

Această lucrare tehnică, face parte din seria de lucrări ”TFP- Technical Focus Paper” elaborate in regiunile GWP şi care oferă o analiză critică a progresului realizat în planificarea şi punerea în practică a Managementului Integrat al Resurselor de Apă (IWRM). Lucrările TFP sintetizează provocările, succesele, impedimentele şi direcția pentru soluțiile viitoare de integrare in metodologiile de IWRM. Ele oferă perspective valoroase din care se pot învăța lecții pe care alții le pot aplica în situațiile şi contextele lor particulare şi adeseori unice.

Această lucrare se concentrează pe situațiile din Europa Centrală şi de Est. Ţările din această regiune au trecut printr-o schimbare semnificativă după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1989 şi au avut de înfruntat provocarea de a deveni țări membre ale Uniunii Europene (EU) şi de a adopta cerințele legislative stringente ale UE şi, în mod deosebit cele ale WFD/ Directivei Cadru a Apei. Acest fapt a dominat planificarea şi managementul resurselor de apă în toată Europa şi este văzut ca un surogat pentru IWRM datorită numeroaselor trăsături comune. Dar desigur că IWRM merge mult mai departe decât stabilirea unor obiective de mediu, şi cuprinde şi dezvoltarea socială şi economic sustenabilă. Această lucrare explorează ce ar mai trebui făcut pentru a realiza aceste obiective în totalitate.

Partenerii regionali ca şi cei de la nivel de țară ai Parteneriatului Global al Apei pentru Europa Centrală şi de Est (GWPCEE) trebuie felicitați pentru contribuția lor semnificativă privind susținerea şi încurajarea acestui proces de integrare, precum şi implicarea factorilor decizionali din regiune, în special la nivel macro.

Mulțumim autorilor, care sunt toți membri ai GWP CEE, pentru analizarea excelentă a ceea ce reprezintă un amestec extrem de complex de aspecte fizice, sociale, economice şi de mediu din regiune. Dorim să mulțumim în mod deosebit autorilor principali Janusz Kindler, Istvan Ijjas, şi Danka Thalmeinerova. Dorim să-i evidențiem pe József Gayer, GWP Ungaria şi Richard Müller, Coordonator Regional al GWP CEE, pentru comentariile şi sugestiile lor. Suntem de asemenea recunoscători celorlalți membri din cadrul GWP CEE pentru sprijinul lor valoros pe parcursul realizării acestei lucrări.

Apreciem în mod deosebit sprijinul acordat de Melvyn Kay în editarea lucrării.

www.gwp.org 5

CUVÂNT ÎNAINTE

Cuvânt înainte

Dr Mohamed Ait KadiChair, GWP Technical Committee

Martina ZupanChair, GWP Central and Eastern Europe

www.gwp.org6

SUMAR EXECUTIV

Sumar executiv

De la prăbuşirea Uniunii Sovietice din 1989, ţările din Europa Centrală şi de Est (CEE) - Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, România, Ucraina, Slovacia, şi Slovenia – au căutat o cale de tranziţie de la o economie centralizată din perioada sovietică la o piaţă liberă, cu instituţii democratice. În mod individual, fiecare din aceste ţări se confruntă cu propriile provocări fizice, sociale, economice şi de mediu. Cele mai multe au devenit sau sunt pe cale să devină membre ale UE. Astfel, ele nu au în comun doar demersul lor economic, ci fiecare din ele absorb în mod rapid şi implementează cerinţele legislative stringente ale calităţii de membru UE. În sectorul apei, cerinţele Directivei Cadru a Apei a UE (WFD) privind mediul şi calitatea apei domină planificarea şi managementul resurselor de apă. Ţările CEE văd în aceasta un surogat pentru managementul integrat al resurselor de apă (IWRM) deoarece amândouă au trăsături comune, cum ar fi o abordare a bazinelor riverane şi implicarea factorilor responsabili în luarea deciziilor. Dar IWRM are o agendă mult mai largă; pe lângă obiectivele privind mediul aceasta include dezvoltarea socială şi economică durabilă.

Scopul principal al acestei lucrări este de a analiza progresul realizat în vederea adoptării IWRM în ţările CEE. Dar din cauza asemănărilor dintre IWRM şi WFD, şi al importanţei mai apropiate a celei de-a doua pentru statele membre UE, lucrarea se concentrează pe progresul înregistrat în vederea îndeplinirii cerinţelor WFD şi estimează paşii care ar fi necesari pentru a depăşi WFD şi a pune în practică IWRM.

Lucrarea descrie la început transformările economice, politice şi sociale care au avut loc de la dezintegrarea Uniunii Sovietice şi desfiinţarea Pactului de la Varşovia în 1989, care a pus bazele reconstruirii economiilor şi instituţiilor. Aceasta este urmată de o analiză a problemelor legate de resursele de apă din regiune, care diferă mult de la o ţară la alta atât din punct de vedere fizic, cât şi hidrologic. Cerinţele privind apa diferă de asemenea de la o ţară la alta pentru populaţie, industrie, agricultură, navigaţie şi mediu. Seceta şi resursele insuficiente de apă reprezintă de asemenea o ameninţare în creştere. Se presupune că apa în ţările CEE, ca în majoritatea ţărilor din Europa, este relativ abundentă în comparaţie cu regiunile mai aride ale lumii. Însă modelele meteorologice din ultimii 15 ani arată că unele ţări sunt extrem de vulnerabile la secetă şi resurse insuficiente de apă.GWP CEE iniţiază acum un sprijin către guverne în scopul dezvoltării unor strategii sănătoase privind seceta.

În continuare, lucrarea explorează relaţia dintre scopurile WFD şi cele ale IWRM şi prezintă experienţe selectate privind punerea în practică a IWRM. GWP CEE, ca organizaţie, şi-a concentrat eforurile în mod deosebit la nivel macro, încurajând o abordare complet integrată a managementului apei şi o participare deplină a factorilor responsabili în luarea deciziilor. Şi există semne ale unui progres remarcabil, demarat în special de WFD. Cel mai surprinzător exemplu este Bazinul Fluviului Dunărea în care 19 ţări conlucrează în acest moment privind managementul fluviului pentru probleme legate de inundaţii, secete şi sedimentări, şi coordonează aceste probleme cu cerinţele ecosistemelor, ale agriculturii, acvaculturii, industriei, navigaţiei şi producţiei de energie

www.gwp.org 7

SUMAR EXECUTIV

electrică. Acest bazin fluvial are o istorie lungă privind cooperarea transfrontalieră, care a fost constituită în scopul asigurării unei capacităţi profesionale şi instituţionale puternice care să facă faţă cerinţelor naţiunilor emergente. Este un model de bună practică folosit de multe alte bazine riverane atât în Europa cât şi în lumea întreagă. Alte exemple importante de bune practici derivă din această experienţă în bazinele râurilor Tisa şi Sava , care sunt afluenţi ai Dunării. De asemenea, Bazinul râului Drina este un sistem acvatic transfrontalier complex care cuprinde zone umede protejate de Convenţia Ramsar, unde factorii decizionali participă la planificare în cadrul Dialogului Drin (Drina), deşi unele ţări nu sunt membre UE şi prin urmare nu sunt obligate să respecte cerinţele WFD.

Dar există şi multe provocări, exemplificate în această lucrare de Bazinul Râului Nistru, care curge prin Moldova şi Ucraina – niciuna nefiind stat membru al UE. Ambele ţări se confruntă cu multe probleme naţionale şi transfrontaliere, cu poluarea, şi suferă de o lipsă a capacităţii de a împărţi această resursă în mod eficient , deşi există acorduri scrise în acest sens.

La nivel macro, abordările privind cooperarea sunt vizibile în strategiile de dezvoltare ale UE atât pentru Regiunea Mării Baltice, cât şi pentru Regiunea Dunării, unde acţiunile prioritare enumerate pentru dezvoltarea economică şi socială urmează să fie integrate cu acelea privind îmbunătăţirea calităţii apei. Cooperarea este promovată şi în planificarea dezvoltării rurale acolo unde comunităţi mari încă se bazează pe agricultură pentru traiul zilnic. Politica de Dezvoltare Rurală a UE este puternic influenţată de WFD, ca de pildă în rezolvarea problemelor legate de filtrarea nitraţilor, precum şi de Politica Agricolă Comună a UE. GWP CEE a iniţiat un Dialog pe tema Apei pentru Alimentaţie şi Mediu cu scopul de a furniza consiliere pentru dezvoltarea durabilă, care promovează o abordare integrată în sectorul rural.

Paşi asemănători se fac în direcţia integrării planificării resurselor de apă cu navigaţia din interiorul ţărilor, care leagă acum Marea Nordului cu Marea Neagră, şi cu dezvoltarea hidrocentralelor. Ambele sunt extrem de importante pentru o dezvoltare economică durabilă în toate ţările CEE:

În concluzie, ţările CEE au multe puncte tari, dintre care nu în cele din urmă se află o întreagă pleiadă de profesionişti cu înaltă calificare în domeniul managementului resurselor de apă, care demonstrează o educaţie şi formare la nivel înalt, conform standardelor acceptate la nivel internaţional. Progresul înregistrat în vederea implementării IWRM este semnificativ în ultimul deceniu, în special la nivel macro, ţinând cont de punctele de plecare pentru multe ţări în 1989. Dar mult mai mult trebuie făcut pentru a coordona planificarea la nivel naţional şi local. Aceasta este provocarea pentru etapa următoare de şase ani privind planificarea şi implementarea WFD.

www.gwp.org8

1 PROVOCÃRILE PRIVIND APA ÎN CEE

WFD reprezintă forţa motrice principală privind schimbarea. A fost elaborată ca răspuns la nevoia de a avea un cadru de politici comune, coerente şi integrate pentru ca statele membre UE să abordeze problemele tot mai mari privind deteriorarea calităţii apei, pierderea funcţionalităţii ecosistemelor acvatice, şi o tot mai accentuată criză a apei în Europa. Directiva recunoaşte că abordarea acestor probleme este crucială în vederea asigurării securităţii apei pe termen lung în UE.

WFD uneşte din punct de vedere legislativ şi încorporează cele mai multe din principiile cheie ale managementului integrat al bazinelor riverane. Reuneşte problemele economice şi ecologice şi încorporează perspectivele factorilor responsabili în crearea politicilor. Aceasta include estimări privind statutul ecologic, chimic şi cantitativ al apelor, stabilirea unor obiective privind mediul, elaborarea unor programe de măsuri pentru realizarea acestor obiective, precum şi monitorizarea progresului. WFD stabileşte un program şi un orar pentru ca statele membre să elaboreze planuri de management al bazinelor riverane (RBMPs) care reunesc obiectivele statutare privind cursurile de apă şi măsurile necesare pentru atingerea acestor obiective. WFD lucrează în cicluri de planificare de 6 ani. Primul ciclu va fi definitivat în 2015, având ca obiectiv ca toate apele Europei să atingă un statut “bun” (Box 2), în cazul în care nu exisă motive justificate de nerealizare a acestui obiectiv.

Statele membre CEE şi alte state se pregătesc acum să intre în executia celui de-al doilea ciclu de şase ani al RBMP.

În ultimii 25 de ani ţările CEE au abordat problemele privind planificarea şi managementul resurselor de apă în contextul unic al tranziţiei pe care au trebuit să o parcurgă de la economiile centralizate la economiile de piaţă. Deşi mai sunt încă multe provocări de depăşit, există semne clare că 12 state membre ale Parteneriatului Global al Apei din regiune (GWP CEE), majoritatea acestora fiind acum ţări membre UE (Box 1), regândesc politicile lor privind apa deoarece încep să adopte Directivele UE care guvernează managementul apei. Acestea reprezintă instrumente legislative cruciale elaborate în vederea protejării şi îmbunătăţirii resurselor de apă. Ele includ Directiva Cadru a Apei (WFD) 2000/60/EC, Directiva privind Inundaţiile 2007/60/EC, Directiva privind Tratarea Apelor Reziduale din mediul Urban 91/271/EEC, şi Directiva privind Nitraţii 91/676/EEC.

1 Provocãrile privind apa în CEE

Box 1. GWP CEE

Parteneriatul Global al Apei Europa Centrală şi de Est (GWP CEE) este o reţea care uneşte Parteneriate ale Apei din 12 ţări (CWPs) - Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, România, Ucraina, Slovacia şi Slovenia. Cu toţii se aşteaptă ca Moldova şi Ucraina să devină state membre UE. La rândul lor, CWPs reunesc parteneri din cadrul ţărilor member in total 163 de parteneri în iunie 2016 GWP CEE s-a creat în 1998 cu scopul de a susţine managementul integrat al resurselor de apă (IWRM) şi de a căuta căi în vederea punerii acestuia în practică.

Unul din rolurile cheie ale GWP CEE este de a împărtăşi experienţele de implementare a EU WFD şi a altor Directive UE legate de apă în rândul statelor membre UE ”tinere” şi în particular să ajute la transpunerea acestor experienţe către ţările care nu sunt membre UE din regiune. GWP CEE aduce un plus de valoare prin furnizarea unei platforme pentru discuţii extinse privind nevoile urgente ale ţărilor care nu dispun de Planuri de Management al Bazinelor Riverane oficiale la nivel naţional (RBMPs) şi de a găsi căi de depăşire a acestori lipsuri.

www.gwp.org 9

1 PROVOCÃRILE PRIVIND APA ÎN CEE

Box 2. Defining ‘good’ status of surface water bodies (WFD, 2000)

Statusul ecologic “ridicat” sau “bun” este atins atunci când valorile elementelor biologice de calitate pentru corpul de apă de suprafață arată niveluri scăzite de distorsiune rezultate din activitățile umane, dar deviază doar uşor de la acele valori asociate în mod normal cu tipul de corp de apă de suprafață în condiții normale. Dacă aceste niveluri de deviație şi distorsiune devin mai importante, statusul ecologic va coborî la “moderat”, “slab” sau “rău”, în funcție de gradul de deviere de la condițiile normale.

‘Un status chimic bun se înregistrează când un corp de apă atinge conformitatea cu toate standardele de calitate a mediului stabilite în Articolul 16 ( Strategii de combatere a poluării apei) şi Anexa IX ( Valorile limită ale emisiilor şi standardele de calitate a mediului) ale WFD, şi în alte legi relevante ale UE care stabilesc standardele de calitate a mediului. În caz contrar, corpul de apă va fi înregistrat ca nefiind în măsură să atingă un statut chimic “bun” şi astfel va fi clasificat ca având un statut chimic “slab”.

Statusul general “bun” se realizează când un corp de apă de suprafață atinge un status ecologic şi chimic “ridicat” sau “bun”. Statusul general al unui corp de apă de suprafață este guvernat de principiul “unul afară, toate afară”, ceea ce înseamnă că scorul final al oricărui tip de statut este definit de cea mai rea valoare din toate elementele sau standardele ( fie ecologice, fie chimice).

WFD este una din principalele forțe motrice ale schimbărilor în managementul resurselor de apă din țările CEE. În mod clar, multe din principiile şi obiectivele WFD sunt sinonime cu IWRM, cum ar fi abordarea bazinelor riverane, estimarea economică a utilizării apei, şi implicarea factorilor responsabili în luarea deciziilor. Dar există şi diferențe.

Scopul principal al acestei lucrări este de a analiza progresul realizat către adoptarea IWRM în țările CEE. Însă datorită asemănărilor dintre IWRM şi WFD, şi al importanței mai imediate a WFD pentru statele membre UE, lucrarea se concentrează pe progresul înregistrat în vederea atingerii obiectivelor WFD ca un surogat pentru IWRM. Lucrarea estimează apoi ce paşi ar trebui să facă țările CEE dincolo de WFD pentru a pune în practică IWRM.

Mai întâi, lucrarea examinează transformările economice, politice şi sociale care au avut loc de la dezintegrarea Uniunii Sovietice şi desființarea Pactului de la Varşovia în 1989 (Capitolul 2). Problemele resurselor de apă din regiune sunt apoi descrise, inclusiv condițiile fizice şi hidrologice extrem de variabile, precum şi cererea de apă pentru populație, industrie, agricultură şi mediu ( Capitolul 3). În continuare, lucrarea explorează relația dintre scpurile WFD şi cele ale IWRM (Capitolul 4). Sunt descrise experiențele de punere în practică a IWRM în regiune şi, mai ales, procesele de integrare la nivele diferite. Aceste experiențe sunt oferite ca opțiuni pentru alții din regiune şi din afara acesteia pentru a fi luate în considerare, în încercarea lor de a adopta IWRM (Capitolul 5). În final, lucrarea rezumă un răspuns la întrebarea: Unde ne aflăm în adoptarea IWRM şi care sunt paşii următori? (Capitolul 6).

www.gwp.org10

2 PROVOCARILE PRIVIND POLITICA APEI

2.1 Tranzitia

În ultimii 25 de ani țările CEE au parcurs schimbări imense în lupta lor pentru restructurare teritorială şi construirea de state naționale noi , au realizat tranziții economice radicale de la sistemele planificate la nivel centralizat la sistemele conduse de piață, şi-au restructurat instituțiile şi au condus societatea civilă către un mod de viață mai pluralist şi democratic.

Pentru a înțelege dezvoltările din regiunea CEE înseamnă să apreciem că situația politică, economică, socială, demografică, şi de politică a mediului nu a fost niciodată şi este departe de a fi omogenă, în ciuda abordărilor “uniforme” privind managementul apei din timpul erei sovietice. Astfel, orice încercare de a găsi un model general de politică privind dezvoltarea şi managementul resurselor de apă pentru întreaga regiune este pur şi simplu imposibilă.

De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul anilor 1980, aşa-numitele țări CEE “socialiste”, sub influența sovietică, au urmat fiecare aceeaşi cale de dezvoltare a mediului politic, economic şi social (Offe, 2009). Ele erau dominate de sectorul public (proprietatea statului), Statul aloca şi distribuia bunuri şi servicii mai mult decât piața, şi țările erau izolate una de cealaltă. Timp de mai mult de 40 de ani aceste economii planificate centralizat s-au concentrat pe creşterea producției prin ținte cantitative, neținând cont de costuri şi cu un capital şi resurse naturale la un preț derizoriu (subevaluate).Se acorda prioritate extinderii industriei grele, folosind deseori cărbunele brun şi negru ca principală sursă de energie.

Subevaluarea şi utilizarea excesivă a energiei, apei şi a altor materii prime a dus la creşterea şi intensificarea poluării. Chiar şi acolo unde existau instalații de control al poluării, proasta întreținere şi practicile de operare deficitare demonstrau că erau rareori operate eficient. Se luau doar măsuri limitate în vederea îmbunătățirii controalelor şi a echipamentului de protecție, precum şi al procedurilor operaționale. Rezultatul a fost că poluarea apei şi resursele de apă degradate, precum şi ecosistemele aferente acestora reprezintă acum una din cele mai presante probleme din regiune.

Conform Băncii Mondiale, toate țările CEE au fost clasificate ca țări cu venit mediu. Creşterea PIB era generată mai ales de industrie – automobile, chimie, energie şi industriile de apărare. Agricultura reprezenta al doilea mare contribuitor la PIB. Sectorul serviciilor era aproape inexistent. Toate țările se confruntau cu un şomaj ascuns, productivitate scăzută, şi rate scăzute ale salariilor. Angajarea sigură era consfințită prin lege. Securitatea socială ridicată limita emigrarea către alte țări, laolaltă cu restricțiile administrative privind călătoriile în străinătate.

Această situație s-a schimbat în mod dramatic în 1989 odată cu dezintegrarea Uniunii Sovietice, şi țările au început tranziția către o economie de piață. Dar aceste schimbări au cauzat neregularități ale pieței, ceea ce a produs destabilizarea unor țări CEE. PIB-ul şi venitul real s-au redus, iar inflația şi nivelul şomajului au atins cote serioase. În acest punct situația economică în țările CEE a început să fie diferită. Liderii procesului de

2 Provocarile privind politica apei

www.gwp.org 11

2 PROVOCARILE PRIVIND POLITICA APEI

2.2 Decentralizarea

Transformarea structurii teritoriale a guvernării naționale, descentralizarea responsabilităților şi acțiunilor şi introducerea autoguvernării teritoriale, au constituit unele din sarcinile cele mai importante în procesul de reconstruire a sistemelor politice şi administrative din regiune (Illner, 1997). Acest proces a fost condus de trei grupuri principale de factori. Primul grup a cuprins tradițiile istorice, asocierile regionale şi moştenirea culturală din fiecare regiune. Al doilea grup cuprindea ideile şi credințele democratice ale actorilor politici şi preferințele lor pentru puterea descentralizată. În cele din urmă, era perspectiva integrării în UE, în particular necesitatea ca țările candidate să adopte în întregime acquis comunitar înainte de aderare, inclusiv cerințele de gospodărire a fondurilor structurale care au influențat inițiativa către descentralizare. Dar în timp ce UE constituia un factor, în fiecare caz circumstanțele locale şi dinamicile politice au determinat în cele din urmă ceea ce s-a întâmplat (Yoder, 2003). Astfel, în unele țări CEE descentralizarea nu s-a realizat conform aşteptărilor. În Box 3 şi Box 4 sunt descrise exemple ale procesului de tranziție şi implicațiile pentru managementul apei.

transformare, cum ar fi Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia, apoi Estonia, Letonia şi Lituania, şi în cele din urmă Bulgaria şi România au început să strângă relațiile cu țările vest europene şi SUA. Relațiile economice “organice” cu Rusia s-au redus în mod gradat. Au apărut diferențe privind PIB-ul per capita, ratele creşterii economice, partea din PIB realizată de sectorul privat, costurile forței de muncă (veniturile), ratele şomajului şi alți indici. Toți aceşti factori au contribuit la strângerea relațiilor internaționale în multe zone sociale şi economice.

Offe (2009) a menționat că toate statele membre CEE “noi” care au aderat la UE în 2004 şi 2007 aveau aceeaşi calitate de a fi apărut, după 1989, din regimul economic, social şi politic al socialismului de stat. Deoarece tranziția de la socialismul de stat la capitalismul democratic este fără precedent în istorie, nu exista un model sau schemă coerentă conform căreia trebuia făcută transformarea. Crearea statelor cu sistem de ajutor social post-socialiste a apărut adeseori într-un mod de recalibrare a instituțiilor existente în contextual numeroaselor constrângeri economice şi politice, iar hibrizii care au rezultat au fost adoptați în diferite țări care erau diferite atât una față de alta, cât şi față de statele existente, consistente din punct de vedere idologic, din Europa de Vest. Mai mult, condițiile în unele din țările CEE au fost modelate de compoziția lor etnică specifică şi de culturile religioase.

În 2015, toate cele 12 țări CEE au sărbătorit cea de-a 25-a aniversare a recâştigării independenței. Anii 1990, când s-au gândit reformele şi a început prima etapă de implementare, au fost o perioadă de aşteptări euforice privind democratizarea, repararea nedreptăților precedente, şi împlinirea diverselor idealuri şi ambiții politice şi sociale (Illner, 1997). Dar au apărut treptat noi provocări şi dificultăți. Una din ele, direct legată de managementul resurselor de apă, a fost dezvoltarea administrativ teritorială şi a sistemului de management al politicii de dezvoltare regională.

2 PROVOCÃRILE PRIVIND POLITICA APEI

www.gwp.org12

Box 3. Decentralizarea în Polnia

În Polonia există o istorie de administrare publică regională, dar nu există o tradiţie a puterii descentralizate. În 1990 existau 49 de regiuni administrative de mărime mijlocie şi aproximativ 2800 de comune. După recunoaşterea nevoii de schimbare, principala problemă era numărul şi delimitarea regiunilor. Competenţele au devenit elementele cheie în estimarea succesului descentralizării. Dar în ciuda coincidenţei structurale deliberate a dezvoltării regionale şi al unităţilor administrative publice, regionalizarea în Polonia a eşuat la început. Noile regiuni nu erau înzestrate cu competenţe şi fonduri, cu alte cuvinte construirea regiunilor nu a fost de fapt însoţită de descentralizarea competenţelor şi a sarcinilor (Regulski, 2003). O structură duală a administraţiei publice în Polonia constă din un Voivode (un individ numit şi care reprezintă guvernarea centrală în regiune ) şi un Marshall ( un reprezentant ales din regiune – preşedinte al comitetului de guvernare regională). Cea mai mare contradicţie a fost faptul că realocarea sarcinilor de la nivel naţional la nivel regional nu a fost însoţită de realocarea resurselor suficiente. Limitarea resurselor disponibile pentru autoguvernare s-a dovedit a fi principalul impediment al performanţei iniţiale a mai multor instituţii subordinate.

În ceea ce priveşte administrarea resurselor de apă, râurile din Polonia au fost împărţite în râuri “mari” de importanţă naţională şi “râuri mici importante pentru agricultură”. Administrarea râurilor “mari” a fost alocată celor 7 Comitete Regionale pentru Managementul Apei ( trei segmente superior, mijlociu şi inferior ale fluviului Vistula şi bazinele acestora, alte trei segmente similare pentru fluviul Odra şi unul pentru regiunea Silezia - extracţii de cărbune şi industrie grea). Toate Comitetele Regionale de Management al Apei au fost subordinate Comitetului Naţional de Management al Apei, care la rândul său raportează direct Ministerului Mediului , care răspunde de resursele de apă din ţară.

În ceea ce priveşte râurile “mici” (aproximativ 5700 afluenţi de diferite categorii ai râurilor “mari”), întreţinerea şi gospodărirea acestora a fost lăsată în mâinile Unităţilor de Management al Apei speciale subordonate Marshall-ilor care operează în cele 16 regiuni administrative ale ţării. Pe scurt, autorităţile pentru apa rîurilor “mari” raportează guvernului central, în timp ce râurile “mici” şi afluenţii acestora rîmân în mâinile celor 16 unităţi de autoguvernare care operează în unităţile administrative şi care nu au nimic în comun cu graniţele hidrografice ale rîurilor “mari”. În plus, planificarea nu a fost coordonată suficient cu planificarea spaţială , lăsată şi ea în mâinile guvernelor locale.

Box 4. Decentralizarea în in Slovacia

IÎn 1997, guvernul slovac a descentralizat serviciile de apă şi apă reziduală (W&WW) din proprietatea statului, şi le-a transferat la nivel municipal. Din păcate, procesul a întâmpinat piedici din punct de vedere politic şi a fost amânat de mai multe ori. Existau cinci utilităţi W&WW subdivizate în unităţi mai mici lipsite de autonomie bugetară, de dezvoltare şi planificare. Pe parcursul perioadei de descentralizare, au apărut mai multe conflicte şi probleme. Din 1996, s-au raportat investiţii scăzute în infrastructura apei , operare şi întreţinere. În practică, guvernul a lăsat utilităţile W&WW “să sece” şi a permis deprecierea bunurilor înainte de încheierea transferului. Municipalităţile lipsite de infrastructura apei au fost la rândul lor excluse din această transformare. Municipalităţile în care alimentarea cu apă şi serviciile de canalizare erau profitabile nu doreau să alăture companiile lor W&WW altor municipalităţi din regiune , care pierdeau bani. Municipalităţile au refuzat să accepte facilităţile în curs de construire din lipsa fondurilor pentru continuarea lucrărilor. În final, municipalităţile nu doreau să preia serviciile datorită dezvoltării viitoare neclare privind impozitele (taxele ??, ), preţurile, asigurările şi politicile de depreciere. Mai mult decât atât, Ministerul de Finanţe a regularizat preţurile maximale aplicate consumatorilor municipali, ceea ce a distorsionat piaţa în care operatorii de servicii W&WW ofereau serviciile lor.

Sursa: Danka J. Thalmeinerova, cercetare proprie

www.gwp.org 13

3 MANAGEMENTUL RESURSELOR DE APÃ

Europa Centrală şi de Est acoperă o suprafaţă de pământ de 1,1 milioane kilometri pătraţi şi este localizată în cea mai mare parte în bazinele Mării Baltice şi Mării Negre.(Figura 1).

3.1 Alimentarea cu apã

3 Managementul resurselor de apã

Figura 1.Ţările din Europa Centrală şi de Est

Mai multe bazine riverane independente din punct de vedere hidrologic - Odra, Vistula, Nemunas, Daugava, Parnu, Matsalu, şi Emajogi – se varsă în Marea Baltică. Ele sunt localizate în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Bulgaria, o parte din Republica Cehă, Ungaria, Moldova, România, Slovacia, Slovenia, şi Ucraina formează 65 % din suprafaţa totală a Bazinului Dunării, care se varsă în Marea Neagră. Dunărea este recunoscută ca cel mai internaţional fluviu din lume. Caracteristicile separate ale bazinelor fluviale baltice contrastează cu interconexiunile puternice din cadrul ţărilor dunărene. Aceasta înseamnă că există probleme şi priorităţi foarte diferite privind managementul resurselor de apă în aceste regiuni.

Source: GWP CEE.

Disponibilitatea apei diferă în mod substanţial în cadrul regiunii, din cauza distribuţiei neuniforme a precipitaţiilor şi a debitelor de scurgere în timp şi spaţiu, cât şi datorită variabilităţii sezoniere şi anuale. Slovenia este cea mai bogată în resurse regenerabile de apă anuale interne (16,100 m3/capita);Estonia (8,050 m3/capita) şi Lituania (4,100 m3/capita) sunt de asemenea bine înzestrate. În contrast, Republica Cehă, Letonia şi Slovacia au o disponibilitate a apei mult mai scăzută, iar în anii secetoşi aceasta poate scădea sub 1,000 m3/capita, ceea ce reprezintă limita stabilită care defineşte deficitul de apă.

Ungaria este diferită. Este bogată în resurse de apă deoarece Dunărea curge prin această ţară.– aproximativ 12.000 m3/capita. Dar doar 5% din această disponibilitate (600 m3/capita) provine din debitele de scurgere generate în interiorul ţării.

Datele privind debitele de scurgere la nivelul întregii ţări şi media anuală nu reflectă toate dificultăţile întâmpinate de managementul resurselor de apă din regiune.


www.gwp.org14

3.2 Nevoia de apã

Nevoile de apă sunt asigurate din apele de suprafaţă şi subterane. Doar 13% din resursa de apă anuală disponibilă este extrasă, ceea ce sugerează că, în general, există apă suficientă disponibilă pentru a satisface necesităţile. Totuşi, în multe locaţii, exploatarea exagerată pentru susţinerea unei serii de sectoare economice constituie o ameninţare privind resursele de apă, şi cererea adeseori depăşeşte oferta. Astfel, se raportează multe probleme privind deficitul de apă, cum ar fi debite reduse ale râurilor, nivele scăzite ale apelor din lacuri şi subterane, şi zone umede care seacă.

Godpodăriile cetăţenilor se bazează în primul rând pe apele subterane în Estonia, Ungaria, Letonia,Lituania, Slovacia şi Slovenia (97%).. În Polonia, resursele subterane alimentează aproximativ jumătate din cererea de apă urbană şi 95% din cererea rurală de apă pentru gospodării. Republica Cehă, Bulgaria şi România se bazează mai ales pe apele de suprafaţă pentru utilizare la nivel municipal. Apa de suprafaţă este utilizată cel mai mult pentru a satisface cererea de apă din industrie, inclusiv apa de răcire din termocentrale Apa pentru irigaţii provine mai ales din resursele de suprafaţă, dar cantitatea necesară a scăzut semnificativ în ultimii 20 de ani (în special în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia) datorită schimbărilor structurale din agricultură. În anii 1990, dezintegrarea multor sisteme de irigaţii şi desecări supradimensionate, moştenite din era sovietică, a contribuit de asemenea la scăderea cererii privind irigările. Soarta sistemelor de irigaţii pe scară mare, aflate în proprietatea statului, încă reprezintă una din problemele strategice majore cu care se confruntă dezvoltarea rurală viitoare.

În această regiune, utilizarea apei a scăzut în toate sectoarele în ultimii 20 de ani. Iniţial, aceasta a fost consecinţa unei scăderi a activităţii economice şi a introducerii plăţii pentru apă. În primii ani ai transformării, schimbările structurale din economie se refereau la faptul că mai multe întreprinderi industriale îşi încetau sau reduceau activitatea, ceea ce a afectat consumul de apă. Şi utilizarea apei municipale a scăzut cu 40% în unele zone urbane odată cu creşterea preţului apei şi a tarifelor pentru apă canal şi cu îmbunătăţirea tehnologiilor de gospodărire a apei. Unul din rezultate a fost supraîncărcarea reţelelor de alimentare cu apă, ceea ce a provocat stagnarea apei şi deteriorarea calităţii acesteia. Această tendinţă de reducere a utilizării apei încă mai continuă, deşi în unele sectoare industriale (cum ar fi cel al instalaţiilor şi utilajelor de precizie) se aşteaptă un consum mărit de apă în viitor. Se estimează că consumul de apă pentru agricultură va rămâne redus până când industria va parcurge o restructurare pe termen lung. Se aşteaptă o reducere a cereii de apă municipală deoarece apometrele


sunt utilizate mai mult şi tarifele pentru apă cresc. Este probabil ca regiunea CEE să urmeze curentul UE, ceea ce înseamnă o reducere în continuare a utilizării apei în zonele urbane. În zonele rurale se anicipează o oarecare creştere, deoarece nivelul general al serviciilor în prezent este în general scăzut.

3.3 Alimentarea cu apã potabilã si canalizarea

Alimentarea cu apă potabilă în ţările CEE este de aproximativ 85% şi apar deseori probleme privind calitatea. Alimentarea cu apă în aşezările rurale mici este departe de a fi adecvată (mai puţin de 50%). Problema aceasta este strâns legată de nevoia de îmbunătăţire a dezvoltării în zonele rurale.

În unele ţări CEE pierderile de apă din sistemele de alimentare sunt încă semnificative. Mai mult, o mare parte din sistemele de alimentare cu apă şi reţelele municipale de alimentare cu apă au fost construite în urmă cu 30-40 de ani, folosindu-se conducte din azbociment.

În toate ţările CEE, reforma privind proprietatea serviciilor de apă a influenţat performanţa. Cele mai multe ţări s-au confruntat cu reforme multiple, de la reforme în administrarea mediului până la reforme privind guvernarea, sănătatea şi sistemele sociale la nivel local, precum şi privatizarea celor mai multe servicii , cum ar fi electricitatea, gazul şi apa. Dificultăţile care au rezultat din decizia guvernelor de a descentraliza serviciile de apă şi lipsa de capacitate la nivel local de a satisface nevoile publice au fost exacerbate de slaba disciplină financiară la toate nivelele. În Polonia între anii 1998 şi 2012, utilizarea apei potabile municipale a scăzut cu 20%. Ca rezultat, companiile furnizoare de servicii de apă şi canalizare şi-au mărit tarifele pentru a menţine serviciile şi a atinge standardele de calitate a apei mai ridicate pentru beneficiari. În ultimii 14 ani costurile privind alimentarea cu apă au crescut cu 145% şi costurile privind canalizarea au crescut cu 220%. În medie, populaţia din Polonia cheltuieşte 2,1% din venit pentru alimentare cu apă şi canal. O situaţie similară există în Slovacia (Figura 2). În 1990 consumul de apă a fost de aproape 200 L/capita/zi, dar până în 2014 a scăzut la 77L/capita/zi.

www.gwp.org 15

Sursa: GWP CEE, 2007;si website-ul Ministerului Slovac al Mediului (http://www.minzp.sk/en/)

Figura 2. Tendinta de utilizare a apei pentru uz casnic în Republica Slovacã

200

180

160

140

120

100

80

60

40

20

01990 1994 1998 2002 2004 2010 2012

Dom

esti

c w

ater

use

(lit

re/c

apita

/day

)


www.gwp.org16

3.4 Calitatea apei

Poluarea apei reprezintă una din cele mai presante probleme pe care le-au moştenit ţările CEE. Calitatea slabă a resurselor de apă de suprafaţă şi subterană din regiunea CEE este bine documentată. Întradevăr, la începutul anilor 1990, disponibilitatea resurselor de apă de a satisface nevoile umane şi ale ecosistemelor a fost serios ameninţată de continua degradare a calităţii resurselor. Riscurile privind sănătatea datorate calităţii slabe a apei au fost mult mai mari decât cele acceptate în ţările din Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) Şi costurile economice ale degradării calităţii apei au fost substanţiale.

În 2009, statutul apei în Europa a fost estimat când toate ţările membre UE au produs pentru prima dată Planuri de Management al Bazinelor Riverane (RBMP). Estimarea a raportat că mai mult de jumătate din corpurile de apă de suprafaţă din UE aveau mai puţin decît “bun” statutul ecologic sau potenţialul, şi aveau nevoie de măsuri de micşorare şi/sau restaurare pentru a îndeplini obiectivele WFD. Un procent mare din aceste corpuri de apă erau în regiunea CEE. Aici, ca şi în alte părţi din Europa, cele mai comune presiuni care afectează corpurile de apă de suprafaţă sunt poluarea de la surse punctiforme (urban) şi dispersate (agricultură) care cauzează încărcarea cu nutrienţi, precum şi presiunile hidromorfologice care produc schimbări în habitate.

Statutul chimic precar reprezintă de asemenea o problemă care afectează mai mult de 20% din râuri şi lacuri. Cauzele principale sunt poluarea cu produse derivate din arderea combustibililor (hidrocarburi poliaromatice), metale grele şi produse chimice industriale, cum ar fi pesticidele. Poluarea apei cu compuşi ai azotului şi fosforului se produce în mod tipic din emisiile acestora în apa reziduală urbană (surse punctiforme) sau din utilizarea acestora în agricultură sub formă de îngrăşământ (surse dispersate).

Toate ţările UE trebuie să se conformeze de asemenea Directivei UE de Tratare a Apei Reziduale Urbane (UWWT) (EC, 2012a). Obiectivul stabilit este de a proteja mediul de efectele nedorite ale apelor reziduale urbane şi ale apelor industriale biodegradabile din sectorul agroalimentar. Cele mai multe ţări membre UE au atins o conformitate de 94%, însă patru ţări membre CEE încă au rate de conformitate sub 30%. În toate ţările CEE această directivă este excepţional de provocatoare în privinţa implementării din cauza implicărilor financiare şi în planificare ale investiţiilor majore în infrastructura sistemelor de canalizare şi ale facilităţilor de tratare a apelor uzate. În Polonia, Programul Naţional al UWWT a fost iniţiat în 2003 şi acum este planificat pentru a fi finalizat în 2015 având costuri de 7 miliarde euro – 4,5 miliarde euro pentru sistemele urbane ale apelor reziduale, 2,2 miliarde euro pentru uzinele de tratare, şi 3 miliarde euro pentru instalaţiile de gospodărire a reziduurilor lichide.

Agricultura contribuie substanţial la încărcătura totală cu nutrienţi atât în apele de suprafaţă, cât şi în apele subterane. Chiar şi în fluviul Dunărea, cu ratele sale ridicate de debit şi diluţie, concentraţia de nutrienţi este ridicată şi eutrofizarea este vizibilă, în special în secţiunea inferioară a fluviului. Eutrofizarea apelor interioare şi de coastă este încă o problemă în multe ţări CEE. Problemele privind volatilizarea amoniacului, solubilizarea nitraţilor, solubilizarea fosforului şi eroziunea solului, precum şi deversările reziduurilor de la ferme, cum ar fi apele reziduale de la grajduri, depozite de gunoi şi silozuri, nu se află încă la nivelul dorit în multe părţi ale CEE.

www.gwp.org 17


3.5 Seceta si deficitul de apã

Ţările CEE sunt afectate de secetă, care durează tot mai mult şi cu un impact tot mai sever. Populaţia, guvernele şi agenţiile operaţionale sunt alerte în privinţa acestei vulnerabilităţi şi a multor probleme socio-economice care decurg din deficitul de apă şi nevoia pentru măsuri de reducere a perioadelor de secetă. Schimbarea climaterică se adaugă problemelor legate de secetă şi este probabil să crească atât frecvenţa, cât şi severitatea acestora. Cea mai probabilă dezvoltare climaterică viitoare este direcţionată către veri mai calde şi uşor mai uscate, ierni mai calde cu nivele anuale nemodificate ale precipitaţiilor, şi o mai mare frecvenţă a fenomenelor meteorologice extreme.

În 2003, ploile şi zăpezile mai reduse din Bazinul fluviului Dunărea şi ţările din amonte au dus la scăderea nivelului apelor Dunării până la cel mai scăzut nivel din ultimii 100 de ani, ţinând la mal vapoarele şi barjele din Germania de Sud până la Câmpia Română. Centrala nucleară de la Cernavodă, care extrage din Dunăre apa de răcire, a fost obligată să-şi întrerupă activitatea timp de aproape o lună.Evapotranspiraţia anuală din Bazinul Dunării este de 500-600 mm şi poate depăşi precipitaţiile anuale. Irigările suplimentare au menirea de a împiedica daunele din agricultură, dar sistemele mari din sud-estul regiunii, construite în timpul erei sovietice, sunt acum în cea mai mare parte abandonate.

Seceta frecventă din regiunea carpatică a Ungariei produce pagube economice semnificateive, cu pierderi de 30-60% din recolte. Seceta reprezintă o problemă în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Ucraina. (Box 5).

În Polonia, în anii secetoşi, debitul anual din Bazinele Fluviale Internaţionale ale Vistulei şi Odrei poate fi cu 50% mai redus decât media. Situaţia devine în mod special dificilă când se succed mai mulţi ani secetoşi. Bazinele riverane din Estonia, Letonia şi Lituania sunt mai bine înzestrate decât Polonia. Dar în anii secetoşi, poate apărea deficit de apă pe plan local. Acesta nu este atât de serios în ceea ce priveşte volumul de apă, ci în privinţa deteriorării calităţii apei. În Letonia, cele mai mari râuri - Daugava, Venta şi Lielupe - izvorăsc din ţările vecine şi aduc cantităţi semnificative de poluare.

Utilizarea şi gospodărirea necorespunzătoare a îngrăşămintelor din comerţ reprezintă încă o problemă pentru agricultura CEE (Eurostat, 2015). Încă din anii 1990, creşterea preţurilor la îngrăşăminte şi pesticide a redus semnificativ utilizarea acestora, şi consumul mediu de îngrăşăminte la hectar este acum considerabil mai scăzut în ţările CEE decât în “vechile” ţări UE. Dar rapoartele recente arată că, deşi între 2000 şi 2012 utilizarea totală a îngrăşămintelor cu azot a scăzut semnificativ în “vechile” ţări UE, aceasta a crescut în Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Polonia şi Slovacia. Tendinţe similare de creştere au fost observate în privinţa utilizării fosforului în Bulgaria, Polonia, România şi Slovacia.

Două programe prioritare de monitorizare ajută ţările să realizeze o estimare a calităţii apei - reţelele de monitorizare a supravegherii şi de monitorizare operaţională pentru apele de suprafaţă şi apele subterane. Staţiile de observare actuale pentru monitorizare din CEE nu îndeplinesc aceste cerinţe şi astfel toate sistemele naţionale de monitorizare a calităţii apei sutn modificate gradual. Totuşi, multe din ele nu se încadrează în termenul planificat, ceea ce lasă multe corpuri de apă cu un statut necunoscut. Principala cauză o constituie lipsa finanţării pentru serviciile hidrologice şi meteorologice.


www.gwp.org18

3.6 Inundatiile si problemele legate de inundatii

Inundaţiile extreme apar la 10-12 ani şi sunt cauzate de obicei de un număr de factori concomitenţi, cum ar fi furtuni locale, precipitaţii pe areale neobişnuite, şi conţinut ridicat de umezeală în sol. Dunărea se revarsă la 2-3 ani şi pe sectorul de mijloc al fluviului raportul de debit maxim şi minim este aproximativ cinci. Afluenţii săi sunt mai volatili, cu un raport de 50 pentru râul Tisa, care inundă la 1,5-2 ani, şi 500 pentru multe râuri mici şi mijlocii. Pentru a face faţă inundaţiilor pe rîul Tisa şi afluenţii acestuia, se produc acumulări de aluviuni în albiile râurilor, iar lucrările de remediere a acestor probleme sunt complexe şi necesită construirea de rezervoare pentru urgenţă şi relocarea barajelor.

Sistemele de management al inundaţiilor din Bazinul Dunării sunt bine dezvoltate, deşi mentenanţa nu este întotdeauna satisfăcătoare şi reţeaua de monitorizare necesită îmbunătăţiri în partea estică a bazinului. Multe localităţi, căi ferate, drumuri publice, întreprinderi industriale şi o parte semnificativă a PIB-ului din regiune sunt protejate. Se consideră în general că lucrările de inginerie civilă construite reduc consecinţele unor inundaţii severe, dar astfel de evenimente încă apar şi produc pagube economice şi sociale substanţiale.

În 2010 au avut loc inundaţii serioase în Bazinul Mării Baltice ca rezultat al vremii rele din mai şi iunie. Polonia a fost cel mai grav afectată, dar Austria, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Slovacia, Serbia şi Ucraina din Bazinul Dunării au fost de asemenea afectate când au căzut precipitaţii cât pentru 2 luni doar în 24 de ore. Oraşul polonez Cracovia a declarat stare de urgenţă. Inundaţiile au durat mai multe zile şi au escaladat când râul Vistula a ieşit din matcă. Republica Cehă a raportat cele mai mari ploi din ultimii opt ani; totuşi, zona istorică din Praga nu a fost afectată, datorită eficienţei măsurilor de apărare împotriva inundaţiilor, realizate după inundaţiile devastatoare din 2002. În Ungaria mai multe şosele au devenit impracticabile. Celelalte naţiuni UE au asigurat ajutor de urgenţă.

Box 5.Programul integrat de management al secetei GWP/WMO

În 2013 Agenţia Mondială Meteorologică a ONU (WMO) şi GWP au lansat împreună Programul integrat de management al secetei pentru Europa Centrală şi de Est (IDMP CEE) în care s-au implicat peste 40 de organizaţii din 9 ţări CEE.

Acest program reprezintă un cadru regional coordonat pentru monitorizarea secetei, avertizare timpurie, predicţii şi management plus un set de îndrumări şi instrumente pentru dezvoltarea politicilor şi planurilor regionale, naţionale şi locale privind seceta .Programul era menit să susţină, să faciliteze şi să integreze răspunsurile de la diferitele agenţii din sectoare precum apa, solul, agricultura, ecosistemele şi energia.

Programul promovează integrarea orizontală a eforturilor de către specialiştii din domeniul apei care să conlucreze cu reprezentanţii serviciilor de meteorologie şi hidrologie, ai sectoarelor agricol şi energetic, ai serviciilor din silvicultură ş.a. Acţiunile de management trebuie să fie coordinate la toate nivelele – regional, naţional şi local. Principiul subsidiarităţii trebuie respectat, dar politica privind seceta şi deciziile pe plan financiar trebuie luate la nivelele superioare corespunzătoare.

Acesta este un program unic care se concentrează pe abordări integrate şi nu pe soluţii fragmentate. Se va încheia în 2015.Sursa: www.gwpcee.org

Managementul inundaţiilor reprezintă una din cele mai serioase probleme naţionale, aşa cum s-a văzut în 1997 când pierderile provocate de inundaţii au atins cifra de 10 miliarde de dolari.

În Lituania inundaţiile de primăvară produc pagube financiare mari, mai ales în delta râului Nemunas. Aceste inundaţii apar chiar şi în anii cu debit redus, din cauza blocajelor de gheţuri din partea din Belarus a bazinului râului Neman. Apa se acumulează în partea de şes şi depresiuni locale în timpul perioadelor cu ploi intense şi de durată.

Până la sfârşitul anului 2015, se aşteaptă ca toate statele membre UE să implementeze Directiva UE privind Inundaţiile adoptată în 2007. Acest lucru necesită pregătirea unor estimări preliminare ale riscului de inundaţii, hărţi ale inundaţiilor şi planuri de management al riscului de inundaţii în cooperare şi coordonare cu statele vecine în bazinele riverane transfrontaliere, precum şi implementarea WFD. Directiva mai cere o implicare activă a factorilor cheie responsabili în procesul de planificare. În Slovacia, ca şi în alte ţări CEE, procesul este formal şi municipalităţile care se confruntă cu potenţiale pagube provocate de inunaţii nu sunt angajate întotdeauna pe deplin sau nici chiar informate, şi astfel au oportunităţi limitate de asigurare a sprijinului.

O altă provocare este integrarea managementului riscului de inundaţii cu ciclul de planificare al WFD şi crearea de sinergii în loc de reproducere de sarcini şi iniţiere de măsuri potenţial conflictuale. Aceasta reprezintă o problemă care trebuie încă avută în vedere.

www.gwp.org 19


3.7 Legi, legislatie si institutii

În Europa de Vest legislaţia privitoare la apă s-a dezvoltat treptat de-a lungul multor decenii, dar ţările CEE au avut la dispoziţie doar 2-4 ani pentru a transpune legislaţia UE şi a trece prin schimbări majore după aderarea la UE. Aceste schimbări au avut o influenţă importantă asupra mediului, apei, energiei, navigaţiei, agriculturii şi dezvoltării regionale.

În multe ţări CEE, administrarea apelor la nivel de politică se află în răspunderea a cel puţin două ministere. Acest lucru slăbeşte guvernarea apelor şi duce la luarea unor decizii fragmentate deoarece mecanismele coordonatoare sunt slabe şi excesiv de formale. Nu există mandate clare în privinţa gospodăririi apei la nivel orizontal, iar responsabilităţile la nivel municipal şi judeţean se suprapun adesea cu deciziile luate de către ministerele din sector.

Iată în continuare câteva exemple de abordări fragmentate ale unor probleme juridice şi instituţionale care guvernează managementul apei în regiune şi care exprimă nevoia urgentă pentru o abordare mai integrată.

În Slovacia, deciziile privind planificarea utilizării terenurilor sunt luate separat de deciziile privind apa şi mediul, deşi acestea sunt legate în mod inextricabil. Planificarea utilizării terenurilor este coordonată de autorităţile municipale. Însă planificarea la nivel de sector, cum ar fi RBMP-urile, Planurile de conservare a naturii şi Planurile de management al deşeurilor solide, sunt responsabilitatea Ministerului Mediului (şi al Apelor), care administrează judeţele ţării.

În Slovacia, deşi municipalităţile joacă un rol cheie în managementul apei, ele sunt în


www.gwp.org20

mare parte excluse de la planificarea şi luarea deciziilor privind managementul apei la nivel de govern naţional. Fondurile publice pentru infrastructura apei se află sub controlul guvernului naţional, chiar dacă municipalităţile sunt primii beneficiari. Fondurile UE care susţin conservarea naturii sunt administrate tot de govern şi nu de municipalităţi, care erau văzute ca o problemă mai degrabă decât o parte a soluţiei.

În ambele cicluri ale RBMP din 2007 şi 2015, Ministerul Mediului din Slovacia a folosit Institutul Slovac de Cercetări privind Managementul Apelor pentru a publica o analiză a celor mai importante probleme privitoare la managementul apelor, în loc să angajeze municipalităţile. Şi aceasta deşi municipalităţile au responsabilităţi semnificative faţă de serviciile privind apa şi faţă de planificarea spaţială, economică şi socială la nivel local. Municipalităţile şi-au exprimat îngrijorarea în privinţa lipsei lor de participare şi integrare în planificarea apei şi cu alte sectoare de utilizare a apei. În 2009 această nemulţumire a culminat într-un raport publicat de Asociaţia Municipalităţilor şi Satelor - Principiile Managementului Integrat al Resurselor de Apă în Municipalităţi şi Bazinele lor Riverane Acest raport a fost proiectat să alerteze guvernul slovac pentru a lua decizii care să ducă la o cooperare la nivel de sector şi interdisciplinară la nivel local. În 2015 Asociaţia a devenit un partener puternic în dezvoltarea Planului Naţional al Apelor, aducând organizaţii cheie neguvernamentale în procesul de planificare.

Acestea sunt doar câteva din preocupările care antrenează GWP CEE să influenţeze un proces de schimbare şi adoptarea unei abordări mai integrate.

3.8 Asemãnãri, deosebiri si probleme specifice fiecãrei tãri

Diferențele la nivel național dintre principalele obiective şi caracteristici ale managementului apei sunt substanțiale, şi este dificil de făcut afirmații generale privind regiunea ca un întreg. Următoarele demonstrează unele asemănări, deosebiri şi probleme specifice fiecărei țări.

Resursele de apă din cele patru Ţări Baltice sunt abordate în general separat, deoarece doar câteva bazine sunt comune. Totuşi, sunt o serie de probleme comune care cer soluții similare, cum ar fi protejarea calității Mării Baltice. Câteva probleme transfrontaliere au nevoie de rezolvare, cum ar fi cele dintre Letonia şi Lituania, şi de asemenea în țări care nu sunt incluse în această analiză, precum Belarus şi Rusia.

Opt țări membre GWP sunt legate prin fluvial Dunărea şi sunt părți semnatare ale Convenției privind Protejarea Fluviului Dunărea. În consecință, se pune un accent puternic pe rezolvarea problemelor transfrontaliere. Totuşi, aceasta nu este o sarcină uşoară deoarece guvernele trebuie să se concentreze şi pe problemele naționale de prioritate mai mare pentru populația locală, ceea ce poate produce conflicte între națiuni.

Estonia, Letonia şi Slovenia sunt țări cu resurse de apă relativ abundente şi cele mai multe din problemele lor privind apa sunt din domeniul “cererii” privind managementul resurselor de apă (ex. calitatea apei potabile, infrastructura veche de alimentare cu apă şi salubritate , şi companiile mici de utilități ale apei ineficiente).

Câteva țări din Bazinul Dunării, precum Polonia şi Lituania, au probleme privind atât cererea cât şi alimentarea cu apă. Problemele privind alimentarea cu apă sunt în mod special acute datorită variabilității considerabile de al un an la altul a resurselor de apă. Deficitul persistent de apă din unele părți ale acestor țări sunt cauza unor probleme precum alocarea resurselor, conflicte, şi competița dintre diferiții utilizatori ai apei.

Calitatea apelor de suprafață şi subterane reprezintă încă o problemă comună pentru toate țările din

www.gwp.org 21


regiune. Problema este multidimensională – juridică (responsabilitate privind mediul), tehnologică, informațională şi instituțională. Poluarea cauzată de deversările controlate în mod neadecvat ale apelor uzate municipale şi din industrie şi agricultură creează un risc privind sănătatea umană şi aceea a ecosistemului.

Managementul inundațiilor reprezintă o problemă în special în Republica Cehă, Lituania, Polonia şi Slovacia, ca şi în țările din Bazinul Dunării. Cea mai obişnuită protecție împotriva inundațiilor se bazează pe baraje împotriva inundațiilor, cu o capacitate relativ redusă în rezervoarele de stocare. Numărul facilităților de stocare este limitat datorită topografiei predominant plate a regiunii. Cauzele majore ale pagubelor provocate de inundații sunt considerate a fi urbanizarea necontrolată suficient, modificările în utilizarea terenurilor şi expansiunile economice din luncile inundabile, ca şi slăbiciunile la nivel instituțional.

Aranjamentele instituționale legate de apă din toate țările CEEsunt considerate a fi extrem de complicate, lipsite de transparență, şi nu se susțin singure din punct de vedere financiar. Aranjamentele la nivel economic, de reglementare şi instituțional trebuie întărite la nivel regional, național, bazinal şi local pentru a le face compatibile cu realitățile politice şi economice noi.

Principiul managementului bazinului riveran este binecunoscut în regiune şi este bine poziționat în structurile instituționale naționale, însă suferă din cauza frecventelor schimbări de guvernare (remanieri ale structurii)..Există o tradiție îndelungată de planificare pe termen lung a dezvoltării resurselor de apă pe baza modelelor matematice susținute din punct de vedere ştiințific şi a sistemelor computerizate de susținere a deciziilor. În timpul erei sovietice, planificarea era preocupată mai ales de investiții şi implementare la nivel central, în timp ce astăzi este necesară o planificare strategică cu accent pe instrumente de management şi implementare prin sisteme instituționale democratice.

3.9 Câteva provocãri cheie

Agenţia Europeană a Mediului a identificat cele mai critice trei zone pentru sănătatea viitoare a resurselor de apă CEE şi a ecosistemelor aferente – utilizarea terenurilor, energia şi guvernarea apei (EEA, 2012). Utilizarea terenurilor, managementul terenurilor şi dezvoltarea regională (spaţială) a peisajelor reprezintă principalele forţe motrice care ameninţă rezilienţa sistemelor de apă. Din punctul de vedere al legislaţiei europene şi naţionale, cele mai importante zone politice pentru asigurarea rezilienţei apei sunt noua Politică Agricolă Comună (CAP) şi politicile de dezvoltare regională detaliate de Comisia Europeană în Agenda teritorială 2020. Acest document accentuează importanţa preocupărilor privind mediul şi apa în dezvoltarea regională. Agricultura şi dezvoltarea regională creează presiuni asupra calităţii şi cantităţii apei. CAP şi politica de coeziune trebuie să integreze mai bine obiectivele legate de calitatea apei pentru a reduce aceste presiuni.

Apa şi energia sunt legate în mod inextricabil ca resurse economice. Impactul producţei de energie asupra apei trebuie redus. Acest lucru poate fi realizat printr-o planificare atentă a biocombustibililor, energiei hidroelectrice, şi a extracţiei neconvenţionale a petrolului şi gazelor odată cu aplicarea în totalitate a tuturor instrumentelor de estimare a mediului. Stabilirea preţului corect pentru apă şi energie poate de asemenea ajuta la îmbunătăţirea utilizării eficiente a resurselor de apă.

Pentru guvernarea apei (OECD, 2015), trebuie să existe o mai bună “integrare verticală” la nivele diferite de administrare, cum ar fi local, regional, naţional şi European. Este de asemenea necesară o mai bună “integrare orizontală” a factorilor decizionali din domeniul apelor şi al sectoarelor de utilizare a apelor.

4 IWRM VS EU WFD

www.gwp.org22

4 IWRM vs EU WFDWFD este numită uneori “IWRM-ul din Nord” şi este văzută ca modalitatea prin care Europa implementează IWRM. Ele sunt sinonime în multe privinţe, dar există şi diferenţe între ele. IWRM reprezintă un răspuns la nevoia de guvernare îmbunătăţită a apei, în timp ce WFD se concentrează mai mult pe legislaţia privind protecţia mediului.

În regiunea CEE, WFD este văzută ca un element esenţial al politicii pentru IWRM şi, în acest fel, reprezintă un instrument cheie pentru integrarea politicii apei, care specifică ţinte privind protecţia apei la egalitate cu interesele economice. Există mult teren comun, cum ar fi abordarea la nivel de bazin, participarea publică, principiul precauţiunii şi transparenţa (INBO, 2006), însă WFD singură nu este suficient de echilibrată cu obiective de dezvoltare socio-economică, aşa cum este încurajată de abordarea IWRM. Există, desigur, multe alte directive, politici ale sectoarelor economice şi convenţii care trebuie luate în considerare pentru o abordare integrată comprehensivă privind dezvoltarea în domeniile mediului, economic şi social.

4.1 Planificarea managementului bazinelor riverane

Planurile de management al bazinelor riverane (RBMP-urile) asigură mecanismul pentru statele membre UE în vederea implementării WFD. WFD stabileşte linii directoare clare privind modalitatea de a produce, analiza şi actualiza RBMP-urile pentru a realiza obiectivele de mediu. Stipulează necesitatea de a include utilizatorii apei şi alţi factori responsabili în procesul de planificare, deşi îi lipsesc liniile directoare clare de implementare. Obiectivele privind dezvoltarea economică şi socială nu sunt accentuate deoarece acestea sunt văzute ca fiind responsabilitatea statelor membre. La fel sunt văzute şi problemele privind genul şi sărăcia, care nu sunt considerate ca probleme atât de presante în cadrul managementului apei cât sunt în ţările mai puţin dezvoltate. Deoarece WFD acţionează în condiţii europene, se presupune că apa este relativ abundentă, în comparaţie cu regiunile mai aride din lume, şi că există o infrastructură adecvată a apei pentru a gospodări resursele de apă în mod eficient (Larsen, 200;INBO, 2006).

Implementarea IWRM, WFD şi a RBMP-urilor este influenţată de condiţiile specifice şi extrem de diversificate hidrologice şi economice, de circumstanţele geografice, factorii socio-culturali, structurile guvernamentale, tradiţii şi culturi naţionale.

Se aşteaptă ca Statele membre UE să adopte o abordare integrată, în particular să reunească interesele privind apa din agricultură, dezvoltarea rurală, municipalităţi, energie, transport, turism, adaptarea climaterică şi conservarea naturii, pentru a identifica cele mai rentabile combinaţii de măsuri în vederea realizării obiectivelor de mediu, sociale şi economice.

Tabelul 1 rezumă cele două abordări ale managementului integrat al bazinelor riverane (IRBM) – pentru a realiza atât obiectivele WFD privind statutul bun de mediu, cât şi obiectivele sociale şi economice mai ample ale IWRM.

www.gwp.org 23

4 IWRM VS EU WFD

Tabelul 1.Abordãri ale managementului integrat al bazinelor riverane (IRBM)

Tipul IRBM

Tipuri de obiective

Obiective

Cadrul legal

Tipuri de planificare

Termene limitã pentru realizarea obiectivelor

Îndrumare privind planificarea

Rezultatele planificãrii

Obiective de monitorizare

Grupuri tintã

Participarea publicã

IRBM pentru obiectivele WFD

Obiective de mediu, obligatorii

Obiective de mediu comune la nivel European.. Statutul bun al tuturor apelor de suprafatã si subterane, statutul bun al zonelor protejate

Politica Apei UE; EU WFD; obiective asociate

RBMP-uri conform WFD

2015, 2021, si 2027; obligatoriu

Documente de îndrumare EU CIS – peste 30 de documente care acoperã diferite aspecte ale WFDDocumente de îndrumare ale Comisiei Internationale pentru Protejarea Fluviului Dunãrea (ICPDR)

Programe de mãsuri în scopul realizãrii obiectivelor de mediu

Indicatori de monitorizare a mediului

Ecosisteme (statut bun); cetãteni (securitate umanã – stare bunã de sãnãtate)

Obligatorie

IRBM pentru obiectivele nationale

Obiective sociale si economice, optionale

Obiective europene, nationale, regionale, si locale sociale si economice:utilizarea sustenabilã a apei/serviciilor de apã

Politici, strategii, planuri de actiune si legi nationale. Politici, strategii, planuri de actiune UE.Directiva UE privind Managementul Riscului de Inundatii, acorduri internationale;

Planuri nationale, regionale si locale, inclusiv coordonarea planurilor sectoriale (dezvoltare ruralã, planificarea spatialã, planuri de management al secetei, adaptare climatericã si planuri de management al riscurilor de inundatii),

Nu sunt termene limitã comune, optional

Documente de îndrumare nationale/internationale, brosuri, manualeGhidul GWP pentru îndrumare privind IWRMManuale ICPDR pentru navigatie durabilã si productie hidroelectricã durabilã

Programe de mãsuri în scopul realizãrii obiectivelor sociale si economice

Indicatori de monitorizare pentru utilizarea apei si serviciile legate de apã

Cetãteni/factori implicati, grupuri de interes

Optionalã; obligatorie pentru asa-numitele “pãrti interesate” – utilizatorii directi ai apei

4.2 Sprijin la nivel UE

Din 2001, sprijinul pentru ţările CEE în încercarea de a implementa WFD a venit dintr-o cooperare semnificativă, deşi informală, sub egida Strategiei Comune de Implementare (CIS). Aceasta este condusă de Directorii din domeniul apei ai statelor membre UE şi din Comisia Europeană. CIS a furnizat cu succes mai mult de 30 de documente de îndrumare şi lucrări politice, cu participarea activă a experţilor din ţările CEE. Aceasta a constituit o platformă valoroasă pentru schimbul de experienţă şi bune practici între statele membre şi ţările candidate CEE.

CIS este în acest moment platforma utilizată de statele membre UE şi Comisia Europeană în vederea facilitării implementării şi furnizează o interpretare comună a

SURSA: AUTORUL IJJAS, 2014 SI AJUSTAREA JANUSZ KINDLER

4 IWRM VS EU WFD

www.gwp.org24

WFD. Acest mecanism de cooperare a fost folosit ca model în alte sectoare de mediu care susţin implementarea acquis-ului de mediu (1).

Parlamentul European şi Consiliul Europei solicită evaluări regulate ale progresului realizat în implementarea WFD (Box 6).Publicul are acces liber la rapoartele de evaluare.

4.2.1 Instrumente pentru schimbul de informatii

Comisia Europeană promovează schimbul de informații şi facilitează munca experților printr-o platformă pe internet – Centrul de Resurse de Comunicare şi Informare pentru Administrații, Afaceri şi Cetățeni (CIRCABC). (Inițial de numea CIRCA). Este folosită pentru a crea spații de lucru colaborative în care comunitățile de utilizatori pot conlucra şi împărtăşi informații şi resurse.

În sectorul apei, realizarea cea mai importantă a fost înființarea Sistemului de Informații privind Apa pentru Europa. Acesta reprezintă un instrument de informare important pentru organizațiile şi cetățenii din UE. A fost lansat în 2007, şi furnizează o intrare în portalul web către informațiile legate de apă şi datele despre toate apele europene, inclusiv poluarea, calitatea ambientală a râurilor şi apele subterane. Include informații generale pentru public.

Box 6.Al treilea raport de evaluare privind implementarea RBMP-urilor

Al treilea raport de implementare în cadrul WFD (EC, 2012b; EC, 2013b) se bazează pe evaluarea RBMP-urilor şi este parte integrală din noul document privind politica apei al UE - Planul privind Protejarea Resurselor de Apă ale Europei. Evaluarea se bazează pe informaţiile furnizate de statele membre UE – RBMP-uri publicate şi documentaţia aferentă, şi raportarea electronică prin Sistemul de Informare privind Apa pentru Europa.

Raportul spune că o proporţie mare din corpurile de apă au statut necunoscut. Monitorizarea este insuficientă şi inadecvată în multe ţări, nu toate substanţele prioritare sunt monitorizate, şi numărul corpurilor de apă care sunt monitorizate este limitat. Raportul indică progresul către atingerea obiectivului de statut bun până în 2015, dar acesta nu va fi realizat pentru o proporţie semnificativă a corpurilor de apă. Calitatea chimică a corpurilor de apă s-a îmbunătăţit semnificativ în ultimii 20 de ani, însă situaţia referitoare la substanţele prioritare listate în WFD nu îşi atinge obiectivul propus.

1 The acquis is the accumulated legislation, legal acts, and court decisions which constitute the body of European Union law.

4.2.2 Integrarea politicii privind apa cu politicile altor sectoare

Sectoarele energetic, al apelor şi al climei sunt foarte dezvoltate, dar se depune doar un efort minim pentru a realiza legăturile dintre ele. Planificarea utilizării terenurilor, agricultura, dezvoltarea urbană, energia hidroelectrică, navigaţia şi protecţia împotriva inundaţiilor, toate au impact potenţial negativ asupra resurselor de apă. Astfel procesele WFD şi RBMP oferă o oportunitate unică de creare a interacţiunilor necesare dintre aceste sectoare asociate.

Implementarea WFD necesită integrarea obiectivelor privind politica apei în activităţile de dezvoltare şi planificare economică care depind de apă. Articolul 4.7 din WFD privind noile proiecte şi modificările aduse corpurilor de apă, stabileşte condiţiile în care se pot stabili schimburile dintre protecţia apelor şi dezvoltarea economică.

www.gwp.org 25

5 EXPERIENTE ALE IWRM

Aranjamentele pentru coordonare în vederea rezolvării intersectărilor şi inconsistenţelor dintre cerinţele diferitelor directive şi strategiile sectoriale nu există în multe ţări UE. Există şi inconsistenţe între ţări privind legislaţia de implementare a directivelor, ceea ce afectează evaluările transfrontaliere în vederea coordonării şi armonizării managementului resurselor de apă.

4.2.3 Stabilirea pretului apei si recuperarea cheltuielilor

WFD afirmă în mod explicit că statele membre UE trebuie să se asigure că politicile de stabilire a preţului apei asigură stimulente adecvate pentru ca utilizatorii să folosească eficient resursele de apă, astfel contribuind la atingerea obiectivelor de mediu. Recuperarea cheltuielilor stabileşte suma totală pe care trebuie să o plătească pentru serviciile de apă. WFD prevede un grad adecvat de recuperare nu doar pentru cheltuielile financiare necesare asigurării serviciilor de apă, ci şi pentru cheltuielile asociate efectelor negative asupra mediului (cheltuieli de mediu) şi oportunităţile pierdute pentru utilizări alternative ale apei (cheltuieli ale resursei).

Toate statele membre raportează că s-a depus un efort considerabil în vederea calculării cheltuielilor financiare şi estimărilor privind recuperarea cheltuielilor pentru serviciile de apă bazate pe principiul conform căruia “beneficiarul plăteşte”. Dar s-a realizat un progres mai scăzut privind estimarea şi integrarea cheltuielilor de mediu şi resurse, care se bazează pe principiul conform căruia “poluatorul plăteşte”. Aproximativ 19 state membre au raportat că au în vedere aceste cheltuieli. Unul din impedimente este lipsa metodologiilor practicabile.

5 Experiente ale IWRMRaportul UNEP (2012) a oferit o imagine globală a progresului realizat în vederea adoptării unei abordări integrate a managementului resurselor de apă şi a inclus contribuţii din partea ţărilor CEE. Cu toate acestea, nu există încă un raport disponibil privind experienţele de aplicare a principiilor IWRM în ţările CEE şi implementarea WFD şi a RBMP-urilor, deşi au o experienţă îndelungată de planificare a gospodăririi apei.

Totuşi, în continuare sunt prezentate câteva experienţe specifice disponibile din ţări CEE selectate (GWP 2014; EMLA, 2010; Ijjas şi Szlávik, 2000). Accentul principal se pune pe fluvial Dunărea şi afluenţii acestuia şi pe experienţa privind planificarea şi gospodărirea problemelor transfrontaliere complexe ale acestor cursuri de apă importante.

5.1 Bazinul fluviului Dunãrea

Bazinele transfrontaliere prezintă provocări deosebite pentru IWRM. Bazinul fluviului Dunărea (DRB) are un istoric lung de cooperare transfrontalieră şi este deseori cunoscut ca “cel mai internaţional bazin fluvial al lumii” (Figura 3). Bazinul include 19 ţări, peste 81 milioane de oameni, aproximativ 20% din suprafaţa de teren a UE (aproximativ 800.000 km2 ), o varietate mare de peisaje diferite, şi diferenţe socio-economice majore între numeroasele sale naţiuni.

Astăzi, specialiştii în drept internaţional identifică adeseori acest bazin cu locul în care au apărut prima dată organizaţiile internaţionale (ICPDR, 2014). Încă din 1616 un tratat austro-turc a garantat austriecilor dreptul de a naviga pe

Figura 3.bazinul fluviului Dunãrea

partea de mijloc şi inferioară a Dunării.În 1774 un tratat a permis ruşilor şă folosească Dunărea inferioară. În 1856, Tratatul de la Paris a creat primul, şi pentru mult timp unicul, organism internaţional – Comisia Europeană a Dunării – cu puteri semnificative de a garanta libertatea comerţului şi navigaţiei pe Dunăre pentru toate ţările europene. Cooperarea în cadrul acestei Comisii a continuat până la mijlocul secolului XX.

În 1992 a fost semnată Convenţia privind Protejarea şi Utilizarea Cursurilor de Apă Transfrontaliere şi a Lacurilor Internaţionale de către Comisia Economică a ONU pentru Europa (UNECE). A servit ca model pentru Convenţia privind Cooperarea în scopul Protejării şi Utilizării Durabile a Fluviului Dunărea semnată în 1994 şi a asigurat cadrul legal pentru cooperare în domeniul apei.

Adoptarea unei abordări integrate a managementului apei când a fost pregătită şi implementată Convenţia privind Protejarea Fluviului Dunărea (DRPC) a reprezentat o reală provocare. A implicat ţări cu istorii, limbi şi culturi diferite, ca şi interese diferite privind apa.

O proporţie importantă a resurselor de apă este deteriorată sau ameninţată din punct de vedere al mediului şi deci are nevoie de protecţie, iar îmbunătăţirea calităţii apei reprezintă o sarcină substanţială pentru realizarea unei dezvoltări durabile. Convenţia a furnizat o bază solidă de cooperare şi a fost un stimulent pentru ca fondurile internaţionale să co-finanţeze multe cercetări şi studii de mediu, şi a permis unui mare număr de organizaţii să coopereze (Ijjas 2011). Acestea au inclus:• Dunărea...pentru cine şi pentru ce, Equipe Cousteau (1992)

Source: ICPDR.


www.gwp.org26

www.gwp.org 27

4 5 EXPERIENTE ALE IWRM

În 1994, când a fost semnată DRPC, Germania a fost singura parte contractantă care era de asemenea stat membru al UE. Până în 1998, când ICPDR şi-a început activitatea, Austria devenise de asemenea stat membru al UE. Astăzi, 9 din cele 14 țări din regiunea Dunării sunt state membre UE. Una din schimbările majore pentru noii membri ai UE o reprezintă legislația privind apa – armonizarea legislației națioanale privind managementul apei cu legislația UE.

În anul 2000 toate părțile contractante ICPDR au căzut de acord să coordoneze implementarea WFD în bazinul Dunării şi în 2007 acest acord a fost extins pentru a include Directiva privind Inundațiile.

Se consideră că DRPC este un exemplu de bună practică în cadrul IWRM. Este coordonată eficient de către ICPDR. Bazinul Dunării are un RBMP transfrontalier (ICPDR, 2015a,b,

• Studiul Integrat de Mediu privind Dunărea, Programul de Mediu pentru Bazinul Fluviului Dunărea, program Phare EC (1993-1994).• Planul Strategic de Acţiune (SAP), Programul de Mediu pentru Bazinul Fluviului Dunărea (1994) şi Planul de implementare SAP (1995).• Programul de Reducere a Nutrienţilor din Dunăre (1997-1999)• Planul Comun de Acţiune ICPDR (2000-2005)• Programul Dunărea – Marea Neagră susţinut de EC (rapoarte specifice din 2002 şi 2004)• Analiza UE WFD privind Bazinul Fluviului Dunărea (2005)• Proiectul Regional UNDP/GEF privind Dunărea (2001-2006)• Analiza transfrontalieră de diagnostic actualizată privind bazinul Fluviului Dunărea a UNPD/GEF/ICPDR pe baza Directivei Cadru a UE privind Apa – Raportul de analiză (2006)• Planul de Management al Bazinului Fluviului Dunărea (2009)• Al Doilea Plan de Management al Bazinului Fluviului Dunărea – Proiect (2014-2015)Toate ţările dunărene cu teritorii mai mari de 2000 km2 reprezintă Părţi Contractante ale Convenţiei. Acestea includ Austria, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Moldova, Muntenegru, România, Republica Serbia, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina(Box 7).UE reprezintă de asemenea o parte contractantă a Convenţiei. Comisia Internaţională pentru Protejarea Fluviului Dunărea (ICPDR) este organizaţia înfiinţată de Părţile Contractante ale Convenţiei în scopul facilitării cooperării multilaterale şi al implementării Convenţiei. Printre alte activităţi, Părţile Contractante au convenit să evalueze periodic condiţiile de calitate ale Fluviului Dunărea (Box 8).ICPDR reprezintă acum cel mai mare organism internaţional al experţilor în managementul bazinelor riverane din Europa, având misiunea de a promova şi coordona managementul durabil al apei din bazinul Dunării. Aceasta reprezintă un model de cooperare transfrontalieră care poate îndruma acţiunile către o dezvoltare durabilă în bazinele riverane transfrontaliere din lumea întreagă.

Box 7.ICPDR si Conventia ONU privind Cursurile de Apã

Convenţia ONU privind Cursurile de Apă (UNWC) şi-a intrat în drepturi în 2014, la aproximativ 17 ani după ce a fost adoptată. Convenţia reprezintă un mecanism legislativ global pentru facilitarea managementului echitabil şi durabil al râurilor şi lacurilor transfrontaliere. Reprezintă un instrument nou în vederea îmbunătăţirii cooperării transfrontaliere privind apa din lumea întreagă. ICPDR, una din cele mai dezvoltate organizaţii ale bazinelor transfrontaliere din lume, va continua să promoveze şi să susţină UNWC al nivel global, oferind inspiraţie şi lecţiile învăţate din experienţa privind Dunărea. Sursa: ICPDR, 2014.

Box 8.Reteaua Transnationalã de Monitorizare a Bazinului Fluviului Dunãrea (TNMN)

TNMN a fost concepută în 1993 în cadrul proiectului Monitorizarea, analizele de laborator şi managementul informaţiilor pentru bazinul fluviului Dunărea .Părţile contractante au elaborat un sistem comun de monitorizare şi au căzut de acord în privinţa punctelor de monitorizare a surselor de poluare , a caracteristicilor privind calitatea fluviului, şi a parametrilor de poluare care să fie evaluaţi în mod regulat pentru fluviul Dunărea şi principalii săi afluenţi. S-a subliniat şi preocuparea pentru emisiile tipice de poluatori deversaţi în zonele respective de captare. În plus, Părţile trebuiau să evalueze periodic condiţiile de calitate ale Fluviului Dunărea şi progresul înregistrat în urma măsurilor luate în scopul prevenirii, controlului şi reducerii impactului la nivel transfrontalier.

Sursa: GWP ToolBox- Studiul de caz Nr. 390 (www.gwptoolbox.org)

5.1.1 Bune practici pentru planificarea si coordonarea managementului bazinelor riverane (RBM) Planificarea şi coordonarea RBM pentru bazinele riverane mari necesită o atenţie şi o înţelegere specială (Ijjas 2004a, b), şi astfel Grupului de Experţi RBM din cadrul ICPDR i-a revenit responsabilitatea de a identifica bunele practici care erau potrivite pentru Bazinul Dunării. Obiectivul era de a asigura ajutor pentru pregătirile realiste şi rezonabile în scopul RBMP la nivelul Dunării şi al coordonării şi pentru definirea sarcinilor critice de bază. Acestea includ:

Selectarea problemelor care afectează întregul District al Bazinului Fluviului Dunărea (DRBD) Selectarea celor mai bune practici aplicabile Proiectarea unei propuneri pentru conţinutul unui ghid privind RBMP şi coorodnarea în cadrul bazinelor fluvial mari.Au fost identificate trei niveluri principale de planificare şi coordonare:

Nivelul bazinului fluviului Dunărea (probleme care afectează întregul DRBD) Nivelul bilateral/multilateral (probleme cu efecte transfrontaliere bilaterale, multilaterale) Nivelul naţional (toate celelalte probleme legate de implementare).

S-a convenit ca planificarea şi coordonarea la nivelul Dunării să se limiteze la strictul necesar. Problemele cheie la acest nivel includ:

Selectarea presiunilor şi impacturilor Selectarea corpurilor de apă în vederea analizării presiunilor şi impacturilor Evaluarea statutului corpurilor de apă selectate Desemnarea unor planuri de măsuri pentru corpurile de apă selectate Participarea publică şi implicarea factorilor responsabili.

2009) şi prima strategie transfrontalieră de adaptare la schimbările climaterice. Această experiență este împărtăşită şi altora ca o parte a unei rețele globale de bazine care conlucrează pentru adaptarea la schimbările climaterice. ICPDR este considerat ca un lider mondial în privința legării sectorului apei de sectoarele asociate care au dezvoltat linii directoare privind căile fluviale durabile şi planificarea hidroenergetică durabilă împreună cu grupurile de interes.

Ţările din Bazinul Dunării au beneficiat la rândul lor de faptul că fac parte din grupul de experți ai ICPDR în cadrul căruia au loc schimburi de lecții învățate şi se discută despre soluțiile noi care au îmbunătățit implementarea IWRM. ICPDR este unicul mecanism internațional care se angajează într-un dialog cu factorii implicați şi invită observatori care să se alăture activității acestuia. Până acum, 22 de organizații au statut de observator, inclusiv GWP CEE, care reprezintă spectrul complet al intereselor privind apa (ICPDR, 2014).(1)

2 Black Sea Commission, World Water Fund for Nature, International Association for Danube Research, Viadonau, European Anglers Alliance, Carpathian Convention, DANUBEPARKS, International Sava River Basin Commission, Global Water Partnership Central and Eastern Europe, Regional Environmental Center for Central and Eastern Europe, International Association of Water Supply Companies in the Danube River Catchment Area, Danube Environmental Forum, Central Dredging Association, Danube Commission, Danube Tourist Commission, European Water Association, Friends of Nature International, International Hydrological Programme of UNESCO (IHP/Danube), Ramsar Convention of Wetlands, VGB PowerTech eV.


www.gwp.org28

www.gwp.org 29

4 5 EXPERIENTE ALE IWRM

5.1.2 Expeditia comunã de cercetare a Dunãrii (Joint Danube Survey)

Începând cu anul 2001, o Expediţie de cercetare comună a Dunării (JDS) a fost efectuată la fiecare şase ani. În 2013, al treilea raport JDS a produs cel mai mare volum de informaţii privind Bazinul fluviului Dunărea colectate vreodată în cadrul unei singure experienţe (ICPDR, 2015c). O echipă internaţională de 20 de oameni de ştiinţă a cules eşantioane din 68 de locuri timp de 6 săptămâni. Datele au fost organizate în trei evaluări interconectate ale fluviului – biologică, chimică şi hidromorfologică – pentru a determina dacă statutul apelor s-a îmbunătăţit sau s-a deteriorat. Rezultatele sunt în curs de elaborare. JDS din cadrul ICPDR influenţează şi pe alţii în alegerea unei astfel de abordări. Comisia Fluviului Orange-Senqu organizează în acest moment o expediţie de cercetare similară, pe baza colabărării cu ICPDR.

5.1.3 RBMP al bazinului Dunãrii în scopul atingerii statutului “bun” pentru

corpurile de apã ale Dunãrii În 2010 miniştrii apelor şi mediului din cadrul Bazinului fluviului Dunărea (DRB) au adoptat RBMP pentru Bazinul fluviului Dunărea (ICPDR, 2009), care a subliniat măsurile concrete care trebuie implementate până în 2015 pentru imbunătăţirea condiţiilor de mediu de-a lungul fluviului Dunărea şi al afluenţilor. Măsurile au inclus reducerea poluării organice şi cu nutrienţi, contracararea efectelor negative asupra mediului produse de schimbările structurale provocate de om asupra fluviului, îmbunătăţirea sistemelor urbane de evacuare a apelor reziduale, introducerea detergenţilor fără fosfaţi pe toate pieţele şi un management al riscului eficient privind poluarea accidentală. Au fost de asemenea planificate şi măsuri suplimentare de redare a continuităţii fluviului pentru migrarea peştilor şi reconectarea zonelor umede.

Deşi nu toate ţările Bazinului Dunărea sunt state membre UE şi deci nu sunt obligate prin lege să îndeplinească prevederile WFD, au fost de acord în totalitate să adopte şi să implementeze WFD. Cele cinci state nemembre sunt Bosnia şi Herzegovina, Moldova, Muntenegru, Republica Serbia, şi Ucraina.

DRBMP a identificat patru probleme transfrontaliere importante care afectează atât fluviul Dunărea, cât şi Marea Neagră:

Poluarea cu nutrienţi – care duce la supraîncărcarea cu nutrienţi şi la crearea condiţiilor de eutroficare Poluarea organică – care duce la niveluri scăzute de oxigen dizolvat din apele receptoare Substanţele periculoase – care creează condiţii toxice pentru mediu Schimbările hidromorfologice– care duc la pierderea zonelor umede, la impacturi negative asupra condiţiilor acvatice naturale, şi la actualele bariere de migrare pentru peşti.

Pe parcursul anilor 1970 şi 1980, statutul trofic al Mării Negre, şi în special al platformei nord-vestice, a crescut în mod dramatic. ICPDR şi programul UNDP/GEF au convenit asupra unor ţinte de refacere pe termen scurt şi lung:

Pe termen scurt – să se evite deversarea cantităţilor de nutrienţi în Marea Neagră care depăşesc pe cele existente în 1997 Pe termen lung – să se reducă nivelul nutrienţilor deversaţi până la nivele care să permită ecosistemelor din Marea Neagră să revină la condiţiile similare celor din anii 1960.

5.1.4 Al doilea RBMP al Bazinului Fluviului Dunãrea– Actualizare 2015

În 2014, a fost lansat al doilea ciclu al RBMP şi va fi finalizat în Decembrie 2015, ţinând cont de rezultatele unui proces de consultare publică de şase luni. La nivel naţional se pregătesc planuri mai detaliate.


www.gwp.org30

Corpurile de apă reprezintă unităţile de management de bază pentru evaluare în cadrul WFD şi conturarea acestora este revizuită pentru acest al doilea ciclu. Toate ţările dunărene – cu excepţia Muntenegru – au îndeplinit sau sunt pe cale de a îndeplini această sarcină. Au fost identificate şi actualizate pe baza unei analize a presiunilor asupra resurselor şi pe baza datelor monitorizate. Moldova a identificat numărul de corpuri de apă concentrându-se pe Bazinul Râului Prut şi Ucraina a îndeplinit o sarcină similară pentru Bazinul Tisei. Aproximativ 59 de corpuri de apă sunt identificate pe fluviul Dunărea, şi 644 de corpuri de apă pe afluenţii din cadrul captărilor care depăşesc 4000km2.Sunt conturate cinci corpuri de ape cu lacuri şi în total, au fost raportate două corpuri de apă de tranziţie şi patru corpuri de apă de coastă. Toate celelalte corpuri de apă sunt tratate în detaliu în rapoartele naţionale.

De la adoptarea primului DRBMP în 2009, s-a desfăşurat o activitate mai intensă şi s-au cercetat probleme suplimentare pentru a identifica relevanţa şi semnificaţia acestora la scară de bazin. Acestea includ calitatea şi cantitatea sedimentelor, speciile străine invasive, adaptarea la schimbările climatice, deficitul de apă şi seceta, precum şi preocupările privind sturionii. Mai mult, s-au lansat noi activităţi în scopul accentuării cooperării intersectoriale, în special în domeniul navigaţiei de interior,al hidroenergiei durabile şi al agriculturii, şi totodată s-au stabilit legături între WFD şi mediul marin protejat prin Directiva Cadru UE privind Strategia Marină 2008/56/EC. Aceste politici sectoriale se leagă strâns de problemele importante ale managementului apei (1) – proiecte de infrastructură pentru navigaţie, energia hidroelectrică, protejarea împotriva inundaţiilor, schimbările hidromorfologice, şi activităţile agricole care includ poluarea organică, poluarea cu nutrienţi şi poluarea cu substanţe periculoase.

Mai mult de 80% din cursul Dunării este regularizat în scopul protejării împotriva inundaţiilor, şi pe 30% din lungimea sa există baraje pentru generarea de energie hidroelectrică. Aproximativ jumătate din afluenţii Dunării sunt folosiţi la generarea de energie hidroelectrică. În total, hidrocentralele din bazinul Dunării produc 30.000 MW.

Există 1.081 de bariere pe râurile DRBD în cadrul zonelor de captare care depăşesc 4.000 km2. Aproximativ 598 sunt baraje/stăvilare, 296 sunt rampe/praguri şi 124 sunt clasificate ca alte tipuri de zăgăzuiri. Aproximativ 47%. produc o diferenţă a nivelului apei de mai puţin de 5 m în condiţii medii, 21% produc o diferenţă a nivelului apei între 5 şi 15 m, şi 6% reprezintă baraje mai mari cu diferenţe ale nivelului apei de peste 15 m. Până în 2015, 335 din aceste bariere vor fi dotate cu facilităţi funcţionale pentru migrarea peştilor, însă 628 vor constitui în continuare un obstacol pentru migrarea peştilor şi sunt în prezent clasificate ca presiuni semnificative.

Box 9.Integrarea DRBMP cu planul de management al riscului de inundatii (FRMP) pentru Bazinul Dunãrii

Directiva privind inundaţiile 2007/60/EC are ca obiectiv reducerea riscului de inundaţii pe cursurile de apă şi liniile de coastă din UE prin cartografierea dimensiunilor inundaţiilor .şi a bunurilor şi populaţiei aflate în zonele de risc , precum şi luarea unor măsuri adecvate şi coordinate pentru a reduce acest risc. Această Directivă reiterează de asemenea drepturile publicului de a accesa aceste informaţii şi de a participa la procesul de planificare. Directiva reprezintă un răspuns la seria de inundaţii majore şi catastrofale dintre anii 1998 şi 2006, inclusiv inundaţiile de pe fluviile Dunărea şi Elba, precum şi pagubele economice foarte ridicate.

FRMP-urile se concentrează pe prevenire, protejare şi pregătire şi sunt planificate pentru finalizare în 2015. Va fi un lucru esenţial ca această Directivă privind Inundaţiile să fie coordonată în totalitate cu WFD, în special FRMP-urile, RBMP-urile şi procedurile de participare publică. Toate evaluările, hărţile şi planurile vor trebui să fie puse la dispoziţia publicului.

3 The WFD requires the identification of significant water management issues in each RBD at least two years before the beginning of the River Basin Management Plan. Significant water management issues are defined as environmental pressures that pose the greatest risk to water bodies in the River Basin District. These are the issues that could cause water bodies to fail to achieve the environmental objectives of the WFD by 2015.

www.gwp.org 31


Râul Tisa este cel mai lung afluent al Dunării. Este cel mai mare sub-bazin – 157.186 km2 - şi cuprinde o populaţie de 14 milioane de indivizi din cinci ţări CEE – Ungaria, România, Serbia, Slovacia şi Ucraina (Tabelul 2).

5.2 Bazinul Râului Tisa

Tabelul 2 Tãri care impart Bazinul Tisei

Tara

Ungaria

România

Serbia

Slovacia

Ucraina

Suprafata bazinului în tarã (km2)

46,213

72,620

10,374

15,247

12,732

Statutul în UE

Stat membru UE

Stat membru UE

Candidat potential ca stat membru UE

Stat membru UE

Stat care nu este membru UE

Ţările care fac parte din Bazinul Râului Tisa au o istorie îndelungată de cooperare, inclusiv un acord din 1998 privind protejarea râului Tisa şi a afluenţilor acestuia şi înfiinţarea, în anul 2000, a Forumului Tisa care abordează problemele legate de inundaţii. Ţările care fac parte din Bazinul Râului Tisa sunt toate participante ale DRPC şi ale Convenţiei Cadru privind Protecţia şi Dezvoltarea Durabilă a Carpaţilor (Convenţia Carpatică).La prima întâlnire ministerială a ţărilor ICPDR din 2004, miniştrii şi reprezentanţii la nivel înalt din ţările Bazinului Tisa au semnat un memorandum de înţelegere - Către un plan de management al bazinului riveran pentru Râul Tisa care să susţină dezvoltarea durabilă a regiunii. ICPDR a înfiinţat Grupul Tisa ca platformă de întărire a coordonării şi schimbului de informaţii legate de activităţile internaţionale, regionale şi naţionale din Bazinul Tisei, şi pentru a se asigura că acţiunile erau armonizate şi efective.

Ţările din Bazinul Tisei au dezvoltat împreună RBMP-ul integrat al Tisei. Acest fapt depăşeşte cu mult cerinţele WFD şi răspunde pentru cantitatea, cât şi calitatea apei. Identifică măsuri care vor avea impact pozitiv atât asupra calităţii apei , cât şi asupra cantităţii de apă, şi totodată asupra ecosistemelor acvatice.5.2.1 Comparatie între RBMP-urile Tisei si Dunãrii

Grupul Tisa a identificat faptul că integrarea calității şi cantității apei cu planificarea suprafețelor de teren reprezintă o problemă de bază de avut în vedere pe parcursul pregătirii RBMP-ului integrat al Tisei. Proiectul, elaborat în 2010, a fost supus dezbaterii publice şi planul final a fost prezentat Şefilor de delegații ICPDR din țările Bazinului Tisa în decembrie 2010(ICPDR, 2010a; ICPDR şi UNDP/GEF, 2011). Au fost identificate patru probleme importante privind calitatea apei pentru Bazinul Tisei, care sunt similare acelora din RBMP-ul Dunării -


www.gwp.org32

poluarea cu substanțe organice, cu nutrienți şi cu substanțe periculoase, şi schimbările hidromorfologice. Planul Tisa introduce de asemenea o metodologie elaborată pentru integrarea inundațiilor şi a excedentului de apă, pentru secetă şi deficit de apă, şi pentru schimbările climatice. S-a considerat că toate cele trei probleme de management al cantității de apă au un impact direct asupra calității apei din Bazinul Tisei (ICPDR 2007a).În contrast cu RBMP-ul Dunării, planul Tisei a fost produs cu o rezoluție mai mare. Are în vedere râuri cu captări mai mici de apă – mai mari de 1.000 km2(în loc de 4.000 km2) – şi lacuri naturale – mai mari de 10 km2(în loc de 100 km2) – şi de importanță la nivel de bazin.

5.2.2 Integrarea problemelor privind calitatea apei si cantitatea de apã

Resursele de apă sunt utilizate mai ales la alimentarea cu apă a populației, irigații şi în scopuri industriale. Alte utilizări includ agricultura, pescuitul şi recrearea. Utilizarea apei pentru irigații va creşte semnificativ deoarece toate țările din Bazinul Tisei au planificat extinderea sistemelor actuale de irigații şi construirea unor sisteme noi. Creşterea utilizării apei va accentua presiunile asupra sistemelor acvatice, în special vara când debitele sunt scăzute.

Deficitul de apă şi seceta, precum şi inundațiile şi excedentul de apă reprezintă provocări majore şi se aşteaptă ca schimbările climatice să influențeze şi mai mult situația actuală. Pentru a gestiona secetele, inundațiile şi schimbările climatice, prima prioritate este de a ne îndrepta către economii care utilizează apa în mod eficient şi cu economie şi de a îmbunătăți managementul cererii de apă în concordanță cu planificarea utilizării viitoare a terenului şi a dezvoltării spațiale.

RBMP-ul pentru râul Tisa include măsuri orizontale, ca de exemplu coordonarea şi consultarea internațională, măsuri de reducere a consecințelor secetei, cum ar fi schimbări privind practicile agricole, îmbunătățirea eficienței irigațiilor, precum şi reducerea ratelor de pierdere a apei prin infiltrații; o abordare mai coordonată privind alocarea apei şi gospodărirea debitelor reduse, precum şi măsuri de protecție împotriva inundațiilor (Box 10).

Box 10. ‘Crearea spatiului pentru apã’ în Bazinul Râului Bodrog

Sub egida UNDP/GEF, proiectul demonstrativ pentru Tisa "Crearea spaţiului pentru apă" a fost implementat în comun de Ungaria, Slovacia şi Ucraina, având ca obiectiv principal reducerea consecințelor inundațiilor prin realizarea unui management consistent şi holistic al riscului de inundații în Bazinul Râului Bodrog (afluent al Tisei). Factorii implicați la nivel local au lucrat mai mult de doi ani pentru a formula proiectul. Acesta a inclus atât abordări de sus în jos cât şi de jos în sus pentru a se asigura că politicile naționale erau traduse în soluții practice şi experiențele la nivel local privind protejarea împotriva inundațiilor erau integrate în politicile naționale. Proiectul a combinat cu succes diferite ingrediente de politică, practice şi de comunicare, ca de exemplu strategia privind managementul inundațiilor, locuri de demonstrare, măsuri de reabilitare, construirea capacității şi a proprietății la scară locală, precum şi o campanile de informare a publicului. Sursa: GWP ToolBox Studiu de caz nr. 398 (www.gwptoolbox.org)

Bazinul Râului Sava este diferit faţă de majoritatea bazinelor din Europa. Schimbările politice din regiunea fostei Iugoslavii în anii 1990 au transformat râul Sava din cel mai mare râu naţional într-un râu internaţional, şi au pus în discuţie în mod substanţial practicile de management al apei din bazin (Komatina, 2011).

Bazinul râului Sava reprezintă unul din cele mai importante sub-bazine ale Dunării,

5.3 Bazinul Râului Sava

www.gwp.org 33


acoperind o suprafaţă de 97.713 km2 şi având o populaţie de 8,5 milioane locuitori. În prezent curge prin Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina şi Serbia şi se varsă în Dunăre la Belgrad (Tabelul 3).Fostul râu naţional iugoslav a devenit un curs de apă internaţional ca rezultat al conflictelor din 1991-1995. În 2002, după încheierea ostilităţilor, negocierile de câţiva ani au produs Acordul Cadru privind Bazinul Râului Sava. În 2006 a fost creată Comisia Internaţională a Bazinului Râului Sava (ISRBC) în scopul implementării Acordului.

Acordul Cadru reprezintă un acord internaţional unic care integrează multe aspecte ale managementului resurselor de apă. Trăsătura caracterisitcă a ISRBC în cadrul organizaţiilor bazinale europene o reprezintă integrarea responsabilităţilor privind protecţia mediu-lui şi navigaţia într-o singură instituţie. Aceasta îi asigură ISRBC cea mai largă sferă de responsabilitîţi în cadrul comisiilor riverane. ISRBC are capacitatea de a lua decizii privind navigaţia şi de a face recomandări privind toate celelalte probleme privind managementul apei. Asigură mecanismul principal de cooperare dintre cele cinci ţări riverane şi serveşte ca platformă de coordonare şi implementare a WFD în bazin privitor la problemele de importanţă la nivel de bazin.

Activităţile viitoare de dezvoltare din domeniul enrgiei hidroelectrice, navigaţiei, agricul-turii şi protecţiei împotriva inundaţiilor pot avea impacturi negative asupra statutului apei şi astfel sunt incluse în RBMP. Se aşteaptă ca un plan integrat RBMP, FRMP şi de pregătire în caz de urgenţă să fie încheiate până în 2015 (ISRBC, 2013a. b).

Tabelul 3.Tãri care apartin Bazinului Râului Sava

Tara

Bosnia si Herzegovina

Croatia

Muntenegru

Serbia

Slovenia

Suprafata bazinului în tarã (km2)

38,349

25,374

6,930

15,147

11,735

Statut în UE


Stat membru UE


Candidat potential ca stat membru UE

Stat membru UE

Râul Drina reprezintă un sistem complex de apă transfrontalier şi o resursă strategică de dezvoltare pentru statele riverane din Sud-Estul Europei. Acestea includ Albania, Grecia, Muntenegru şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Bazinul Drina acoperă aproximativ 19.582 km2 şi include sub-bazinele Lacului Prespa, Lacului Skadar/Shkoder şi al Râului Buna/Bojana, care sunt toate protejate în cadrul Convenției Ramsar ca zone umede de importanță internațională. Hidrocentralele instalate pe cursul Drinei din Albania produc 85% din energia hidroelectrică a țării, ceea ce reprezintă 70% din necesarul de energie al țării. Există 44 de baraje în Albania pentru producerea energiei şi irigații.

În Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei au fost construite două baraje mari pe Drina Neagră, în special pentru producerea de energie hidroelectrică. Până recent, acestea au fost gestionate la nivel național, neținând cont de alți utilizatori din cadrul bazinului. Însă țara duce lipsă de structuri instituționale solide, guvernare, capacitate şi resurse financiare pentru a gestiona efectiv această infrastructură.

5.4 Bazinul râului Drina


www.gwp.org34

Moldova şi Ucraina nu sunt state membre UE, dar intenţionează să candideze pentru a deveni state membre UE. Ele impart Bazinul Fluviului Nistru. Acesta este al cincilea cel mai mare fluviu din regiunea Mării Negre, având cea mai mare suprafaţă a uscatului în Moldova, care include o populaţie de 2,7 milioane locuitori. Fluviul Nistru alimentează cu apă oraşele localizate de-a lungul fluviului, inclusiv Chişinău, capitala Moldovei. Ecosistemele bazinului s-au deteriorat în perioada erei sovietice din cauza deversărilor în fluviu de produse agrochimice şi ape reziduale netratate, iar extragerile de apă pentru o varietate de scopuri nu erau controlate. Mecanismele şi instrumentele disponibile nu sunt suficiente pentru a gospodări apa eficient, şi nici nu pot face faţă necesităţii de cooperare transfrontalieră în scopul gospodăririi acestei resurse comune. Acest fapt este agravat de conflictul transnistrian de-a lungul graniţei dintre cele două ţări şi care afectează utilizarea infrastructurii comune de tratare a apelor reziduale. Problema atinge dimensiuni transfrontaliere deoarece apa poluată curge din Ucraina în Moldova şi apoi din nou înapoi în Ucraina înainte de vărsare în Marea Neagră la sud-est de oraşul Odesa.ÎN 1994, a fost semnat un tratat bilateral între guvernele Moldovei şi Ucrainei privind Utilizarea Comună şi Protejarea Apelor Transfrontaliere. Acest cadru de cooperare se bazează pe contribuţiile unei reţele de autorităţi locale, organizaţii neguvernamentale (ONG-uri), mediul academic şi comunităţi universitare, şi are menirea de a asigura o cooperare efectivă în scopul punerii în practică a principiilor IWRM. Ca urmare a acestui cadru de cooperare, UE a finanţat o iniţiativă numită “Politica de vecinătate” pentru promovarea cooperării Ucraina-Moldova (Box 11).Dar în ciuda tuturor eforturilor depuse la nivele diferite de către factorii implicaţi în vederea elaborării unui plan de management integrat pentru bazinul Nistrului, s-a realizat foarte puţin în practică în afară de producerea unui număr de documente şi planuri de reglementare a diferitelor activităţi din cadrul bazinului. Principalul punct slab îl reprezintă lipsa capacităţii instituţionale de pregătire, coordonare şi implementare a unui RBMP comprehensiv.

5.5 Bazinul fluviului Nistru

Din 2005 eforturile de întărire a cooperării transfrontaliere au constituit unul din rezultatele cheie ale Dialogului Regional privind Managementul Resurselor de Apă Transfrontaliere din Europa de Sud-Est , în scopul promovării unui management sustenabil al acestor corpuri de apă comune. Activitățile desfăşurate sub egida Dialogului Regional (evaluări, mese rotunde internaționale, workshop-uri de construire a capacității şi călătorii de studiu) au fost folosite pentru a permite factorilor implicați să identifice soluții care pot fi aplicate în bazinele respective. În 2009, participarea factorilor implicați din Bazinul Drina la aceste evenimente a constituit un catalizator pentru inițierea Dialogului Drina. În 2011, rezultatul politic cheie al Dialogului a fost semnarea unui memorandum de înțelegere pentru Managementul Bazinului Transfrontalier Extins al Râului Drina. Deşi acest memorandum a fost semnat de miniştrii din statele riverane care răspundeau de managementul apei şi mediului, el a fost dezvoltat de către principalele agenții ale apelor mai degrabă decât prin inițierea unor negocieri asupra unui acord interguvernamental (Scoulos et al., 2015). Ambele Dialoguri au fost inițiate sub egida Petersberg Phase II/Athens Declaration Process şi au fost implementate în sinergie cu programul GEF IWLEARN.

www.gwp.org 35


În 2009, UE a elaborat o strategie economică pentru regiunea Mării Baltice şi în 2011 a fost adoptată o strategie similară pentru regiunea Dunării. În 2014, Consiliul European a invitat Comisia Europeană să elaboreze o strategie UE pentru regiunule Mării Adriatice şi Mării Ionice. Scopul acestor strategii macro-regionale a fost să mobilizeze proiecte şi iniţiative noi pentru a crea un simţ al responsabilităţii comune. Ele reprezintă o inovaţie importantă pentru cooperarea şi coeziunea teritorială, şi cele două strategii existente îşi demonstrează în momentul de faţă meritul atât din punct de vedere strategic, cât şi politic. Deşi mai este nevoie de îmbunătăţiri în viitor privind planificarea şi implementarea proiectelor, există rezultate clare de creare de politici îmbunătăţite şi mai integrate (EC, 2013a).

5.6 La nivel macro-regional

5.6.1 Strategia UE pentru Regiunea Dunãrii

Strategia UE pentru Regiunea Dunării urmează întocmai Strategia UE pentru Regiunea Mării Baltice şi se inspiră din bunele sale practici. Se concentrează pe WFD şi Directiva privind Inundaţiile ca fiind probleme majore din cadrul regiunii. Comisia Europeană a dezvoltat Strategia UE pentru Regiunea Dunării (EUSDR) împreună cu ţările şi factorii implicaţi din Regiunea Dunării în scopul abordării provocărilor comune. Strategia are în vedere patru obiective principale sau “piloni” - conectarea regiunii, protejarea mediului, construirea prosperităţii şi întărirea Regiunii Dunării.

Strategia abordează 11 zone mari prioritare (Tabelul 4). Fiecare zonă prioritară este coordonată în comun de două ţări participante care desemnează un Coordonator al Zonei prioritare. Criteriul principal pentru selectarea proiectelor şi acţiunilor îl reprezintă importanţa la nivel de bazin. Aceasta include probleme care necesită o perspectivă la nivel de bazin şi cooperare între ţările din cadrul bazinului, şi cele care necesită mecanisme de coordonare şi integrare politică inter-ministerială sau inter-sectorială. Fondurile vor susţine proiecte care promovează dezvoltarea durabilă şi acoperă mai multe regiuni şi ţări. GWP CEE este un participant permanent în grupurile directoare ale Strategiei UE pentru Regiunea Dunării Zona Prioritară 4 şi 5

Box 11. Cooperarea dintre Ucraina si Moldova

Ucraina şi Moldova aspiră la integrarea în UE şi astfel ambele guverne şi-au declarat dorinţa de a adopta WFD. Totuşi, capacitatea instituţională din cadrul bazinului este neadecvată acestui scop. Există de asemenea diferenţe privind legislaţia, procedurile, strategiile de monitorizare, colectarea informaţiilor şi organizarea instituţională între cele două ţări. De aici rezultă necesitatea de elaborare pas cu pas a unor linii directoare în vederea implementării principiilor IWRM.

Un cadru legal de cooperare a fost agreat şi semnat în 1994, şi un pas important în cooperarea mutuală l-a constituit semnarea Tratatului Nistrului în 2013. Acest fapt a permis mobilizarea unor fonduri externe şi implementarea unor proiecte cu sprijin din partea Comisiei UE (Parteneriatul Estic, cooperarea trilaterală România–Ucraina–Moldova, programul Marea Neagră). A fost iniţiat un proiect Cooperarea transfrontalieră şi managementul durabil în Bazinul Fluviului Nistru: Faza a III-a – Implementarea Programului de acţiune (Nistru –III) în 2009 , cu sprijin din partea Suediei şi Finlandei. Este implementat de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, UNECE, şi de Programul de Mediu al Naţiunilor Unite (UNEP) în strânsă colaborare cu autorităţile şi ONG-urile din Moldova şi Ucraina. Scopul este de a îmbunătăţi cooperarea dintre Moldova şi Ucraina privind managementul comun al bazinului Fluviului Nistru. Ca urmare a semnării tratatului, o întâlnire la nivel înalt din aprilie 2015 a reprezentat o oportunitate pentru cooperarea bilaterală prin lansarea Cadrului Strategic de Adaptare la Schimbările Climatice pentru Bazinul Nistrului.Sursa: GWP ToolBox Studiu de caz Nr. 425 (www.gwptoolbox.org)


www.gwp.org36

Tabelul 4. Zone prioritare pentru Strategia UE privind Regiunea Dunãrii

Zone prioritare

P1 Mobilitate şi inter-modalitate

P2 Energie mai sustenabilă

P3 Cultură şi turism, “people to people” (oameni pentru oameni)P4 Calitatea apei

P5 Riscuri de mediu

P6 Biodiversitate, peisaje, calitatea aerului şi solului

P7 Societatea cunoaşterii (cercetare, educaţie şi ICT)

P8 Competitivitate antreprenorială

P9 Oameni şi abilităţi

P10 capacitate instituţională şi cooperare

P11 Securitate şi crimă organizată

Ţări coordonatoare

Apele de interior: Austria, România

Căi ferate, rutiere şi aeriene: Slovenia, Serbia

Ungaria, Republica Cehă

Bulgaria, România

Ungaria, Slovacia

Ungaria, România

Germania (Bavaria), Croaţia

Slovacia, Serbia

Germania (Baden-Württemberg), Croaţia

Austria, Moldova

Austria (Viena), Slovenia

Germania, Bulgaria

Box 12.Provocãri privind strategia Dunãrii

În 2014 a fost evaluat progresul înregistrat de Strategia Europeană pentru regiunea Dunării. O analiză efectuată de Asociaţia Angajatorilor din Sectorul de Management al Apei din Slovacia a recomandat dezvoltarea unei guvernanţe mai bune şi a identificat principalele provocări cu care face faţă regiunea: Lipsa unui mandat de adoptare a deciziilor pentru membrii grupului director Schimbări frecvente ale membrilor Absenţă şi pasivitate în cazul unor zone prioritare Inconsistenţa dintre luarea deciziilor de către adunarea grupului director şi deciziile rezultante referitoare la proiectele “de acasă”.

Sursa: Traducere din Asociaţia Angajatorilor din Sectorul de Management al Apei din Slovacia: Abordarea integrată a apei în coeziune comună , Ediţie specială - Water Management Journal, Volumul 57 Iunie 2014

www.gwp.org 37


Tabelul 5.Paralelele dintre strategia Regiunii Mãrii Baltice si strategia Regiunii Dunãrii

Aspecte

Numărul de ţări participante

Numărul de state membre UE

Bazinul hidrografic (km2)

Numărul de districte internaţionale ale bazinului riveran

Instrumente legislative majore

Tipul de management al apei

Numărul zonelor prioritare

Baltic Sea Region

11

8

1,739,000

14

EU WFDEU Directiva privind Strategia Marină

Managementul integrat al bazinului marin şi Managementul integrat al bazinului riveran

15

Regiunea Dunării

14

9*

830.000

1

EU WFD

EU Directiva privind InundaţiileManagementul integrat al bazinului riveran

11

*Croaţia a devenit membră UE în 2014 după lansarea EUSDR

Politica de dezvoltare rurală a UE susţine investiţiile din comunităţile rurale şi este puternic influenţată de WFD şi de EU CAP. Datorită acestor influenţe, statele membre au flexibilitatea de a selecta cele mai potrivite măsuri pentru abordarea nevoilor specifice ţării lor şi de a decide asupra priorităţilor privind cheltuirea surselor financiare

În 2003, GWP CEE a iniţiat ideea unui Dialog privind Apa pentru Hrană şi Mediu cu scopul de a oferi consultanţă politică pentru dezvoltarea durabilă care a promovat o abordare integrată în sectorul rural. Dialogul a combinat participarea publică internaţională, naţională, regională şi locală şi a fost organizat în cadrul Dialogului Global privind Apa pentru Hrană şi Mediu (WFE) pentru implementarea WFD în managementul apei din agricultură în ţările CEE. Dialogul a fost coordonat cu alte activităţi relevante ale GWP CEE, Grupul de lucru regional European al Comisiei Internaţionale pentru Irigaţii şi Drenări (ERWG ICID), World Wide Fund (WWF), Programul Dunăre-Carpaţi şi WWF Europa.

Dialogul a avut ca rezultat 10 Rapoarte ale Dialogurilor Naţionale şi raportul regional CEE (GWP CEE, 2003, 2004). Ţările participante au fost Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Mesajele cheie au inclus:• Nevoia unui echilibru delicat între îndeplinirea politicilor UE privind apa şi politicile agricole comune pentru a permite o competitivitate fără a îngreuna povara asupra mediului. • Politica subsidiarităţii trebuie reconsiderată pentru creşterea standardelor de viaţă relativ reduse tipice în agricultura din toate ţările CEE. • Locuitorii din zonele dezavantajate trebuie să realizeze justiţia socială şi astfel trebuie încurajate investiţii prietenoase cu mediul împeună cu stimulentele adecvate.Deşi fermierii vor fi în linia întâi pentru implementarea multora dintre măsurile WFD, există o slabă comunicare şi coordonare între sectoarele apei şi agriculturii. Cei mai mulţi fermieri nu ştiu cum să contribuie la ciclul de planificare a apei.

Rolul “culturilor naţionale” necesită mai multă atenţie. Implementarea WFD în managementul apei din agricultură are loc în condiţii economice, circumstanţe geografice, factori socio-culturali, structuri guvernamentale şi tradiţii extrem de diverse pentru fiecare stat membru UE.

5.7 Planificarea dezvoltãrii rurale


www.gwp.org38

Principiul echităţii trebuie aplicat în cazul intereselor de mediu, sociale şi economice, astfel încât fiecare să beneficieze de o atenţie adecvată şi să se ajungă la un consens larg privind priorităţile.

Dezvoltarea agriculturii trebuie să recunoască standardele de mediu stabilite de WFD. Dar în mod egal WFD trebuie armonizat cu interesele diferite privind realizarea obiectivelor sociale şi economice.

Între 2007 şi 2013 cea mai mare parte a cheltuielilor publice a fost pentru “îmbunătăţirea competitivităţii din sectoarele agriculturii şi pădurilor” (Ecologic 2009,b). Modernizarea a fost crucială pentru dezvoltarea economică rurală, dar acţiunile întreprinse în această perioadă nu au fost suficiente pentru rezolvarea problemelor privind managementul apei. Astfel va fi nevoie de eforturi suplimentare în perioada următoare de Reglementare a dezvoltării rurale din 2014 în 2020. Aceasta va asigura suportul financiar pentru implementarea obiectivelor WFD şi Natura 2000. Va susţine şi investiţiile din irigaţii, dar aceasta va trebui să ţină cont de respectarea de către fermieri a standardelor stabilite în cadrul reglementărilor WFD şi Natura 2000 (UE, 2013). Dezvoltarea irigaţiilor se confruntă cu multe provocări şi va trebui să fie coordonată alături de alţi utilizatori ai apei pentru a găsi soluţii sustenabile şi astfel să devină o parte a abordării IWRM (Dirksen, 2006). WFD subliniază importanţa coordonării şi această abordare trebuie să continue în privinţa necesităţilor din sectorul agriculturii pentru mai multă apă şi producerea hranei.

Spre deosebire de cea mai mare parte a Europei de Vest, ţările CEE au populaţii rurale însemnate, aproximativ 56 milioane de locuitori – 25% în Republica Cehă şi peste 50% în Slovenia. Investiţiile din infrastructura apei au ţintit în cea mai mare parte zonele urbane (aşezări cu o populaţie peste 2000 de locuitori) şi aceasta rezultă din Directiva UE privind zonele urbane şi tratarea apelor reziduale (UWWT). Pentru îmbunătăţirea zonelor rurale s-au alocat eforturi şi fonduri mai puţine. Dar acest lucru se schimbă deoarece în mai multe ţări CEE se instalează în momentul de faţă facilităţi corespunzătoare de alimentare cu apă şi sanitaţie (Box 13).

Box 13. Sanitatie durabilã pentru asezãrile rurale

Mica aşezare rurală Hostetin a devenit un pionier în privinţa dezvoltării durabile. În ultimii 20 de ani, satul a condus mai multe proiecte pilot, ca de exemplu o staţie de epurare a apelor reziduale construită în zonă umedă , termoficare pe bază de biomasă, o fabrică pentru producerea cidrului organic şi un centru pentru educaţie în domeniul dezvoltării durabile , care reprezintă de asemenea un exemplu de construcţie ecologică.

În Slovenia au fost testate zone umede construite şi până în anul 2007, erau operabile 12. Ele se integrează bine în peisaj şi sunt extrem de potrivite în parcurile naturale.

În Ungaria, plantaţiile de plopi sunt irigate cu ajutorul apelor reziduale reciclate din micile aşezări rurale care nu au sisteme de canalizare.

În şcolile rurale din Ucraina, lipsa facilităţilor privind alimentarea cu apă şi sanitaţia reprezintă o problemă comună. Un ONG local, Mama 86, a condus mai multe proiecte în scopul instalării unor toalete funcţionale pentru şcoli şi populaţia săracă. S-a ales conceptul de toalete uscate cu separare a urinei. Produsele finale sunt compostate şi folosite ca îngrăşăminte.

Sursa: GWP ToolBox Studiu de caz nr. 467 (www.gwptoolbox.org ) şi GWP CEE, 2007.

www.gwp.org 39


Fluviul Dunărea reprezintă un coridor de transport important în cadrul Reţelei Trans-Europene de Transport al UE.Îmbunătăţirea capacităţii de navigaţie a fluviului Dunărea reprezintă o componentă cheie a politicii UE privind transportul şi o primă prioritate în Strategia UE pentru regiunea Dunării. Planurile şi programele privind navigaţia trebuie să aibă în vedere alternative care să aibă un impact minim asupra mediului acvatic, aşa cum au alte forme de transport.

În 1992 a fost terminat Canalul Rin-Main-Dunăre. Acesta a deschis o cale de navigaţie care leagă Marea Nordului, prin delta Rinului la Rotterdam, cu delta Dunării din sud-estul României şi cu Marea Neagră, de-a lungul fluviilor Rin, Main şi Dunăre.

În 2007 ICPDR, împreună cu Comisia Dunării şi Comisia Internaţională a Bazinului Râului Sava, au iniţiat un dialog internaţional pentru crearea unei baze de îmbunătăţire a navigaţiei şi totodată de protejare şi îmbunătăţire a peisajului natural şi a calităţii apei Dunării. Acest dialog a avut ca rezultat Declaraţia Comună privind Principiile Directoare ale Dezvoltării Navigaţiei de interior şi Protejării mediului din Bazinul Fluviului Dunărea (ICPDR, 2007b). Acest document a furnizat pentru prima dată principiile directoare şi criteriile în vederea planificării şi implementării proiectelor privind căile de navigaţie care reunesc interesele opuse ale navigaţiei şi mediului. Declaraţia Comună este recunoscută pe plan internaţional ca un document de referinţă privind dezvoltarea navigaţiei de interior din regiunea Dunării şi un exemplu pentru alte bazine navigabile din Europa. Declaraţia ajută la prevenirea conflictelor, crearea de soluţii integrate şi asigură securitate în privinţa planificării de noi proiecte de infrastructură.

Pentru a facilita şi aplica Declaraţia Comună, autorităţile şi factorii responsabili cu planificarea căilor interioare de navigaţie au pregătit un Manual de bune practici în domeniul planificării durabile a căilor de navigaţie, un instrument de referinţă practic pentru Dunăre şi alte bazine riverane europene (ICPDR,2010b). Manualul oferă sfaturi generale privind implementarea unui proces de planificare echilibrat şi integrat. Criteriile privind ingineria navigaţiei elaborate în Declaraţia Comună furnizează un ghid general pentru cele patru caracteristici de bază ale planificării integrate privind transportul pe apă (IWT):

• Identificarea obiectivelor integrate ale proiectului care să încorporeze scopurile IWT, nevoile privind mediul şi obiectivele privind alte utilizări ale zonei de acces la râuri, cum ar fi managementul apei, recreerea şi pescăriile;• Integrarea factorilor responsabili relevanţi încă din faza iniţială a proiectului• Desfăşurarea unui process integrat de planificare în scopul traducerii obiectivelor IWT şi de mediu în măsuri concrete ale proiectului, care să creeze, acolo unde este posibil, rezultate general avantajoase• Efectuarea unor evaluări complete privind impactul asupra mediului înainte, pe parcursul şi după desfăşurarea lucrărilor proiectului, ceea ce permite o abordare de reglare a planificării şi implementării şi totodată o evaluare a progresului proiectului.

În 2014, Consiliul de Transport din cadrul UE şi Ministerele Statelor Riverane ale Dunării au aprobat Planul master de reabilitare şi întreţinere a şenalului navigabil al Dunării şi afluenţilor navigabili. Planul master a fost pregătit în cadrul Strategiei UE privind Regiunea Dunării (Zona de prioritate 1a privind apele de interior).

5.8 Navigatia de interior

În 2010, ICPDR, în calitate de constituent al Declaraţiei Dunării (2010a) şi al unei noi legislaţii privind energia regenerabilă, a fost rugat “să organizeze în strânsă cooperare cu sectorul hidroenergetic şi cu toţi factorii responsabili relevanţi un proces larg de discuţii cu scopul de a dezvolta nişte principii directoare privind integrarea aspectelor de mediu în utilizarea hidrocentralelor existente, inclusiv o posibilă creştere a eficienţei acestora, ca şi în planificarea şi construirea unor hidrocentrale noi”.

Directiva UE privind Energia Regenerabilă este în favoarea diversificării energiei în scopul includerii producţiei de energie regenerabilă, cum ar fi energia hidroelectrică. Pentru a asigura o coordonare deplină cu alte interese legate de apă, Planul de acţiune al Strategiei UE privind Regiunea Dunării (Zona prioritară 2 – Să încurajeze o energie mai durabilă) include acţiunea “să dezvolte şi să iniţieze mecanisme de preplanificare pentru alocarea unor zone durabile în vederea unor noi proiecte hidroenergetice”.

ICPDR a preluat conducerea în elaborarea Principiilor Directoare privind Dezvoltarea durabilă a energiei hidroelectrice în Bazinul Dunării (ICPDR 2013a, b). Sectorul hidroenergetic, ONG-urile şi comunitatea ştiinţifică au produs un Raport de evaluare privind generarea de energie hidroelectrică în Bazinul Dunării care furnizează dovezi cheie privind generarea de energie hidroelectrică în legătură cu managementul apei, protecţia împotriva inundaţiilor şi protecţia mediului. A fost recomandată o abordare de planificare strategică pentru noile hidrocentrale pe baza unor evaluări la nivel naţional/regional, urmate de evaluarea specifică de proiect care orientează factorii de decizie către zonele unde se poate produce energie hidroelectircă cu un impact minim asupra mediului. Această abordare este în concordanţă cu principiul prevenţiei şi precauţiei şi cu principiul conform căruia “poluatorul plăteşte”.

Box 14.”Zonele interzise” din România

Până în anul 2020, în România proiectele hidroenergetice mci vor fi excluse din finanţarea UE conform Programului Operaţional pentru infrastructură mare, Această decize a urmat unei acţiuni la nivel naţional în 2013 care a reunit asociaţii ale pescarilor, cercetători, cadre universitare şi grupuri din ecoturism. Autorităţile române au promis să desemneze un statut de “interzis” pentru acele zone protejate împotriva dezvoltării unor hidrocentrale mici. Ca urmare a recomandărilor ICPDR din Principiile directoare privind dezvoltarea unei energii hidroelectrice durabile în Bazinul Dunării, autorităţile au creat un grup comun de lucru al guvernului şi societăţii civile în scopul dezvoltării unor criterii de integrare a zonelor “interzise” în legislaţie şi al îmbunătăţirii condiţiilor de construire şi operare pentru energia hidroelectrică din afara acelor zone desemnate.

Sursa: ICPDR, 2015d.

Principalul susţinător pentru IWRM în regiune este GWP CEE. Informaţiile şi experienţa privind practicile IWRM sunt disponibile în GWP Toolbox (Setul de instrumente GWP), care se foloseşte acum ca suport curricular pentru managementul apei în universităţi, colegii şi activităţi de formare ca o parte a procesului de aderare la UE.

GWP CEE este un jucător cheie în mobilizarea participării publice şi implicarea factorilor responsabili în reforma managementului apei (Box 15). În 2007 GWP CEE a primit statut de observator al ICPDR şi de atunci a fost parte activă în grupul de lucru al experţilor privind participarea publică. Cele mai multe activităţi sunt conduse la nivel naţional.

5.10 Promovarea IWRM

5.9 Dezvoltarea energiei hidroelectrice


www.gwp.org40

www.gwp.org 41

6 ADOPTAREA IWRM – UNDE NE AFLÃM?

Box 15. GWP devine membru al Consiliului National privind Managementul Apei din Ungaria

Consiliul Naţional privind Managementul Apei supervizează planificarea managementului din bazinele riverane la nivel naţional, inclusiv aprobarea RBMP-urilor pregătite conform WFD. Membrii consiliului includ reprezentanţi ai diferitelor ministere cu interes pentru apă, delegaţi ai celor patru consilii sub-bazinale de management al apei, ONG-uri din domeniul apei, utilizatori de apă şi asociaţii profesionale şi ştiinţifice – mai mult de 30 de membri în total. Consiliul este condus de Sectretarul de Stat responsabil cu problemele apei nominalizat de Ministerul de Interne.

Professor Emeritus Ferenc Ligetvári, GWP Ungaria, a fost invitat să devină membru al Consiliului. Este acum vicepreşedintele ales al Consiliului, devenind membru ales cu cel mai înalt grad. GWP Ungaria este acum capabilă să influenţeze în mod substanţial planificarea RBMP în Ungaria – un proces de importanţă strategică.

Sursa: Gayer, J., personal communication

6 Adoptarea IWRM – unde ne aflãm?Această lucrare analizează progresul înregistrat în regiunea CEE în scopul adoptării IWRM şi al punerii în practică a principiilor sale.

O astfel de analiză este dificilă din cauza diversităţii condiţiilor fizice, sociale, economice şi de mediu care apar în regiune. Însă există şi trăsături comune, deoarece fiecare ţară a căutat o cale de trecere de la o economie comandată din era sovietică la o economie de piaţă liberă cu instituţii democratice. De asemenea, cele mai multe ţări au aderat sau intenţionează să adere la UE. Astfel ele absorb rapid şi implementează cerinţele legislative stringente ale statelor membre UE. În sectorul apei, cerinţele WFD din domeniul mediului şi calităţii apelor domină planificarea şi managementul resurselor de apă. Mulţi văd aceasta ca un surogat pentru IWRM deoarece ambele au trăsături comune, deşi IWRM se concentrează mult mai mult pe dezvoltarea socială şi economică durabilă şi nu doar pe mediu. În acest sens, lucrarea analizează progresul atins în realizarea cerinţelor WFD ca un pas important către punerea în practică a IWRM.

În ultimul deceniu, în regiune s-a realizat un progres în îmbunătăţirea calităţii apei şi îndeplinirea cerinţelor WFD, însă multe probleme, care derivă mai ales din practicile trecutului, încă mai persistă. Deversarea apelor reziduale municipale şi industriale netratate în corpurile de apă reprezintă încă o problemă majoră şi planurile de ameliorare a acestei situaţii rămân la vârful agendei privind managementul apei, împreună cu preocuparea privind inundaţiile şi seceta care apar mai frecvent şi cu efect mai mare în unele ţări.

GWP CEE, în calitate de organizaţie, şi-a concentrat eforturile mai ales la nivel macro, încurajând o abordare complet integrată a managementului apei. Şi exisă semne de progres remarcabil demarat de WFD care, ca şi IWRM, necesită o abordare la nivel de bazin riveran a managementului apei şi o participare deplină a factorilor responsabili în luarea deciziilor. Cel mai surprinzător exemplu este Bazinul Dunării în care 19 ţări lucrează în domeniul managementului apei în probleme legate de inundaţii, secetă şi sedimentări, împreună cu problemele legate de ecosisteme, agricultură, acvacultură,

6 ADOPTAREA IWRM – UNDE NE AFLÃM?

42

industrie, navigaţie şi energie hidroelectrică. Acest bazin fluvial are o istorie lungă de cooperare transfrontalieră şi aceasta a fost creată pentru construirea unei capacităţi profesionale şi instituţionale puternice care să facă faţă cerinţelor naţiunilor emergente. Este un model de bună practică care este folosit de multe alte bazine riverane din Europa şi din lumea întreagă. Alte exemple importante de bune practici au decurs din această experienţă în bazinele râurilor Tisa şi Sava, care sunt afluenţi ai Dunării. De asemenea, Bazinul fluviului Drina este un sistem complex de apă transfrontalier, care include zonele umede protejate Ramsar, în cadrul căruia factorii responsabili participă la planificare prin Dialogul Drina, deşi unele din ţări nu sunt membre UE şi deci nu sunt obligate să respecte cerinţele WFD.

Dar există totodată multe provocări, exemplificate în această analiză prin Bazinul râului Nistru, care este comun pentru Moldova şi Ucraina, niciuna din ele nefiind stat membru UE. Ambele ţări trec prin multe probleme naţionale şi transfrontaliere, poluare, şi suferă de lipsa capacităţii de a împărţi efectiv această resursă, cu toate că există acorduri scrise în acest sens.

La nivel macro, abordările de cooperare sunt vizibile în strategiile de dezvoltare ale UE pentru Marea Baltică şi Regiunile Dunării, unde acţiunile prioritare listate pentru dezvoltarea economică şi socială trebuie să fie integrate cu acţiunile privind îmbunătăţirea calităţii apei. Cooperarea este promovată şi în cadrul planificării dezvoltării rurale, unde comunităţi întregi încă se bazează pe agricultură pentru traiul lor zilnic. Politica de dezvoltare rurală a UE este puternic influenţată de WFD, cum ar fi rezolvarea problemelor legate de extragerea nitraţilor, precum şi de CAP din cadrul UE. GWP CEE a iniţiat un Dialog privind WFD în scopul oferirii de consiliere în politici de dezvoltare durabilă, care promovează o abordare integrată în sectorul rural.

Paşi similari sunt făcuţi în scopul integrării planificării resurselor de apă cu navigaţia de interior, care acum leagă Marea Nordului de Marea Neagră, şi cu dezvoltarea energiei hidroelectrice. Ambele sunt extrem de importante pentru dezvoltarea economică durabilă din ţările CEE.

În concluzie, ţările CEE au multe puncte tari, din care cel mai important este numărul mare de profesionişti cu înaltă calificare din domeniul managementului apei, care au un înalt nivel de educaţie şi pregătire în conformitate cu standardele acceptate la nivel internaţional. În ultimul deceniu progresul în direcţia IWRM a fost semnificativ, mai ales la nivel macro, ţinând cont de punctul de plecare pentru multe din ţări în 1989. Dar mult mai mult trebuie făcut în privinţa coordonării planificării la nivel local şi naţional. Aceasta este provocarea pentru următoarea fază de şase ani de planificare şi implemetare a WFD.

www.gwp.org 43

BIBLIOGRAFIE

Bibliografie

Dirksen, W. and Huppert, W. (Eds). (2006)Irrigation Sector Reform in Central and Eastern European Countries. Deutsche Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit (GTZ), Eschborn, Germania.

Comisia Europeană (EC). (2012a) Technical assessment of the implementation of Council Directive concerning Urban Waste Water Treatment (91/271/E). Disponibilă la http://ec.europa.eu/environment/water/water-urbanwaste/implementation/pdf/Technical%20assessment%20UWWTD.pdf.

Comisia Europeană (EC). (2012b) COM(2012) 670 final. Report from the Commission to the European Parliament and the Council on the Implementation of the Water Framework Directive (2000/60/EC) - River Basin Management Plans, European Overview. EC, Bruxelles, Belgia.Disponibil la http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52012DC0670&from=EN.

Comisia Europeană (EC). (2013a) COM(2013) 468 final. Report from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions. EC, Bruxelles, Belgia.

Comisia Europeană (EC). (2013b) Report from the Commission to the European Parliament and the Council on the Implementation of the Water Framework Directive (2000/60/EC) - River Basin Management Plans. EC, Bruxelles, Belgia.

Ecologic. (2009a) WFD and Agricultural Linkages at the EU Level. Summary Report on an In-depth Assessment of RD-programmes 2007–2013 as Regards Water Management. Ecologic Institute, Berlin, Germany.

Ecologic (2009b) National Reports of an In-depth Assessment of RD-programmes 2007-2013 as Regards Water Management. Ecologic Institute, Berlin, Germania.

Agenţia Europeană a Mediului (EEA) (2012) European Waters – Current Status and Future Challenges.EEA, Copenhaga, Danemarca.

Asociaţia pentru Managementul şi Legislaţia privind Mediul (EMLA) (2010) Implementation of the Water Framework Directive – an Overview of the Hungarian, Croatian, Serbian and Slovenian Situation. EMLA, Budapesta, Ungaria.

Uniunea Europeană (EU).(2013)Regulation (EU) No.1305/2013 of the European Parliament and of the Council of 17 December 2013 on Support for Rural Development by the European Agricultural Fund for Rural Development (EAFRD). Parliamentul UE, Bruxelles, Belgia.

Eurostat (2015) Agri-environmental Indicator – Mineral Fertiliser Consumption.EC, Luxemburg.http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Agri-environmental_indicator_-_mineral_fertiliser_consumption.

Parteneriatul Global al Apei (GWP) (2014) Poland Stakeholder Perspectives on a Water Goal and Its Implementation. The Post 2015 Development Agenda.GWP, Stockholm, Suedia. Disponibil la http://www.gwp.org.

Parteneriatul Global al Apei pentru Europa Centrală şi de Est (GWP CEE) (2003) Dialogue on Water, Food and Environment in Central and Eastern Europe. Dialogue on the Implementation of the EU Water Framework Directive in Agricultural Water Management in Central and Eastern European EU Candidate Countries. Final Report on the first phase of the Dialogue 2001-2003.GWP, Stockholm, Suedia.

Parteneriatul Global al Apei pentru Europa Centrală şi de Est (GWP CEE) (2004) Water, Food and Environment Dialogue on the Implementation of the EU Water Framework Directive in Agricultural Water Management in the CEE Region, Second Phase Report. GWP, Stockholm, Suedia.

Parteneriatul Global al Apei pentru Europa Centrală şi de Est (GWP CEE) (2007), Sustainable Sanitation in Central and Eastern Europe. GWPCEE, Bratislava, Republica Slovacă,. ISBN 978-80-969745-0-4.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2007a) Issue Paper on Nutrient Pollution in the Danube River Basin. ICPDR, Viena, Austria.http://iwlearn.net/iw-projects/342/reports/issue-paper-on-nutrient-pollution-in-the-danube-river-basin.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2007b) Joint Statement on Guiding Principles for the Development of Inland Navigation and Environmental Protection in the Danube River Basin. ICPDR, Viena, Austria.http://www.icpdr.org/main/activities-projects/joint-statement-navigation-environment.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2009a) Danube River Basin District Management Plan. ICPDR, Viena, Austria.https://www.icpdr.org/main/activities-projects/danube-river-basin-management-plan-2009.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2010a) Danube Declaration 2010. ICPDR, Viena, Austria.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2010b) Manual on Good Practices in Sustainable Waterway Planning. ICPDR, Viena, Austria.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2013a) Guiding Principles on Sustainable Hydropower Development in the Danube

BIBLIOGRAFIE

www.gwp.org44

www.gwp.org 45

BIBLIOGRAFIE

Basin. ICPDR, Viena, Austria.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2013b) Hydropower Case Studies and Good Practice Examples.ICPDR, Viena, Austria.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2014) Danube Watch Special 1/2014.ICPDR, Viena, Austria. Disponibil la http://www.icpdr.org/main/publications/danube-watch-12014www.icpdr.org.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2015a) The Danube River Basin Management Plan – Update 2015.Draft May 2015. ICPRD, Viena, Austria. Disponibil la http://http://www.icpdr.org/main/draftplans-2015.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2015b) Flood Risk Management Plan for the Danube River Basin District. ICPDR, Viena, Austria. Disponibil la http://http://www.icpdr.org/main/draftplans-2015.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2015c) Danube Watch 1/2015. Joint Danube Survey 3. ICPDR, Viena, Austria. Disponibil la http://http://www.icpdr.org/main/publications/danube-watch-1-2015.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) (2015d) Danube Watch 1/2015. Social Action for Sustainable Small Hydropower.ICPDR, Viena, Austria. Disponibil la http://www.icpdr.org/main/publications/danube-watch-1-2015.

Comisia Internaţională pentru protejarea fluviului Dunărea (ICPDR) şi Programul de dezvoltare al ONU/Global Environment Facility (UNDP/GEF) (2011) Journey to a Balanced Tisza Basin. An Introduction to the Integrated Tisza River Basin Management Plan. ICPDR, Viena, Austria.

Ijjas I., and Szlávik, L.(Eds). (2000)Water resources management in Hungary, pp. 191-380. In: Water Resources Management in the Czech Republic, Hungary, Lithuania, Slovenia. DVWK Bulletin 21, ICID European Regional Working Group, Bonn, Germania.

Ijjas, I. (2004a) International river basin management in large river basins. Lucrare prezentată la TRANSCAT Open Conference Integrated Water Management of Transboundary Catchments, Viena, Italia, 24–26 Martie 2004.

Ijjas, I. (2004b) Implementation of the WFD in the Danube Basin, GI for international river basin.Lucrare prezentată la the Geographical Information Systems International Group – BUTE Management Conference, EC High-level Scientific Conferences, Iunie 2004.

Ijjas, I. (2011) European Union strategy for the Danube Region and the implementation of the Water Framework Directive. Lucrare prezentată la the Cooperation in Science and Technology (COST) 869 Conference Mitigation options for

Nutrient Reduction in Surface Water and Groundwaters, Final Meeting, Keszthely, Ungaria, 12–14 Octombrie 2011.

Illner, M. (1997), Territorial decentralization: a stumbling block of democratic reforms in East Central Europe? Polish Sociological Review 97(1): 23–45.

Reţeaua Internaţională a Organizaţiilor Bazinale (INBO) (2006) Towards integrated water policy in Europe: implementation of the Water Framework Directive 2000–2015 and European Water Initiative. Lucrare prezentată la Al patrulea Forum Mondial al Apei, Mexico City 18 Martie 2006.

Comisia Internaţională a Bazinului râului Sava (ISRBC) (2013a) Sava River Basin Management Plan. ISRBC, Zagreb, Croaţia. Disponibil la http://www.savacommission.org/srbmp/

Comisia Internaţională a Bazinului râului Sava (ISRBC) (2013b) Integration of water protection in developments in the Sava River Basin (Floods, Navigation, Hydropower, Agriculture). Sava River Basin Management Plan. Background paper No.9. ISRBC, Zagreb, Croaţia. Disponibil la Http://http://www.savacommission.org/dms/docs/dokumenti/srbmp_micro_web/backgroundpapers_final/no_9_background_paper_integration_of_water_protection_in_developments_in_the_sava_rb.pdf

Komatina, D. (2011) Integrated water resources management as a basis for sustainable development – the case of the Sava River Basin pp. 23–42. În:Current Issues of Water Management(Uhlig, U. Ed.). InTech, Rijeka, Croaţia. ISBN: 978-953307-413-9

Larsen, H. (2005) Integrated water resources management (IWRM) – do we practice it in the north. Stockholm, Suedia, 21 August 2005. Stockholm Water Week Seminar.http://www.waterforum.jp/eng/NoWNET/files/summarynownetseminar.pdf

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) (2015) OECD Principles on Water Governance,OEC D, Paris, Franţa. http://www.oecd.org/gov/regional-policy/OECD-Principles-on-Water-Governance-brochure.pdf.

Offe, C. (2009) Lessons learned and open questions: welfare state building in post-communist EU member states.Transit38 (2009).

Regulski, J. (2003) Local Government Reform in Poland: An Insider’s Story. Open Society Institute, Budapesta, Ungaria.

Scoulos, M., Faloutsos, D., and Libert, Bo. (2015) Transboundary: The Drin Coordinated Action; Towards an Integrated Transboundary Water Resources Management (#459), GWP ToolBox, GWP, Stockholm, Suedia. Disponibil la http://www.gwp.org/en/ToolBox/CASE-STUDIES/Mediterranean--Middle-East/Transboundary-The-Drin-Coordinated-Action-Towards-an-Integrated-Transboundary-Water-Resources-Management-459/

BIBLIOGRAFIE

www.gwp.org46

Website of GWP CEE: http://www.gwp.org/en/GWP-CEE/

Website of the CIRCABC https://circabc.europa.eu/faces/jsp/extension/wai/navigation/container.jsp

Website of the Danube Region Strategy http://www.danube-region.eu

Website of the European Commission – DG Regional Policyhttp://ec.europa.eu/regional_policy/cooperate/danube/index_en.cfm

Website of the European Commissions – DG Environment, Water Framework Directive http://ec.europa.eu/environment/water/water-framework/index_en.html

Website of the International Commission for the Protection of the Danube River http://www.icpdr.org

Website of International Sava River Basin Commission http://www.savacommission.org

Website of GWP ToolBox http://www.gwptoolbox.org

Website-uri

www.gwp.org 47

WEBSITE-URI

UNEP (2012) Status Report on The Application of Integrated Approaches to Water Resources ManagementISBN: 978-92-807-3264-1http://www.un.org/waterforlifedecade/pdf/un_water_

status_report_2012.pdf.

Yoder, J. (2003) Leading the way to regionalization in East Central Europe: an evaluation of Poland’s territorial and administrative reforms. Lucrare prezentată la Wilson Center, Global Europe Program, East European Studies. 8 Octombrie 2003. Disponibil la http://http://www.wilsoncenter.org/publication/279-leading-the-way-to-regionalization-east-central-europe-evaluation-polands.

Date post:	01-Sep-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	11 times
Download:	0 times

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR DE APÃ ÎN … INTEGRAT AL RESURSELOR … · un surogat pentru...

Documents