Magaon Marinela - Proiect de Diploma

8/3/2019 Magaon Marinela - Proiect de Diploma

http://slidepdf.com/reader/full/magaon-marinela-proiect-de-diploma 1/48

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE HORTICULTURĂSPECIALIZAREA HORTICULTURĂ

PROIECT DE

DIPLOMĂCERCETĂRI PRIVIND INFLUENŢAOPERAŢIUNILOR ÎN VERDE ASUPRA

PRODUCŢIEI LA SOIUL DE MASĂ CHASSELASDORÉ CULTIVAT ÎN CENTRUL VITICOL BANU

MĂRĂCINE

ÎNDRUMĂTORI,Prof. univ. dr. ing. OLTEANU IONLect. univ. drd. ing. COSTEA DORIN CONSTANTIN

ABSOLVENT,

MAGAON MARINELA

CRAIOVA



2003

CUPRINS

CAP. 1. Viticultura – istoric, dezvoltare, importanţă1.1. Generalităţi

1.2. Situaţia viticulturii pe plan mondial

1.3. Importanţa viticulturii

1.4. Viticultura în regiunea Dealurile Munteniei şi Olteniei

1.5. Podgoria Dealurile Craiovei

CAP. 2. Necesitatea aplicării lucrărilor şi operaţiunilor în verde

speciale la soiurile de struguri pentru masă2.1. Generalităţi

2.2. Necesitatea aplicării răritului inflorescenţelor

2.3. Necesitatea aplicării răritului ciorchinilor

2.4. Necesitatea aplicării scurtării ciorchinilor

2.5. Necesitatea aplicării cizelării ciorchinilor

2.6. Necesitatea aplicării inelării coardelor

CAP. 3. Condiţii de experimentare

3.1.Condiţii ecoclimatice

3.2.Particularităţi pedologice

CAP. 4. Material şi Metodă

4.1.Metoda de cercetare

4.2.Materialul biologic folosit

CAP. 5. Rezultate obţinute

5.1.Rezultate obţinute după aplicarea răritului inflorescenţelor

5.2.Rezultate obţinute după aplicarea răritului ciorchinilor

5.3. Rezultate obţinute după aplicarea scurtării ciorchinilor

5.4. Rezultate obţinute după aplicarea cizelării ciorchinilor

5.5. Rezultate obţinute după aplicarea inelării coardelor

5.6.Dinamica procesului de maturare şi calitatea acesteia

CAP. 6. Concluzii

BIBLIOGRAFIE



CAPITOLUL I

VITICULTURA: ISTORIC, DEZVOLTARE, IMPORTANŢĂ

1.1.Generalităţi

Plecat pe drumul evoluţiei sale sociale, omul a întâlnit la un moment dat viţa

de vie, cu care a legat o prietenie strânsă ce durează de veacuri.

Momentul luării în cultură a viţei de vie se pare că este concomitent cuepoca domesticirii animalelor şi a agriculturii primitive, adică acum circa 8.000

ani, în Neolitic. Descoperirea fermentaţiei alcoolice care datează din aproximativ

aceeaşi perioadă, a adus un suflu nou atât tehnicilor viti-vinicole cât şi acţiunii de

selecţie a soiurilor valoroase.

În această perioadă de început a agriculturii, oamenii recurgeau la tehnici

minimale de cultură. Practic avea loc defrişarea vegetaţiei lemnoase din jurul unor

butuci de viţă de vie cu scopul de a le asigura o iluminare corespunzătoare pentru

rodire mai bună.

În orânduirea sclavagistă a avut loc expansiunea pe arii extinse a culturii

viţei de vie, lucru datorat vechilor egipteni, traci, romanilor, grecilor, sumerienilor,

fenicienilor ş.a. Tot aceasta este perioada de apariţie şi perfecţionare a tehnicilor de

cultură precum irigaţiile, organizarea teritoriului, desfundarea terenului,

fertilizarea, folosirea distanţelor diferite de plantare etc.

Orânduirea feudală se caracterizează printr-un regres datorat migraţiei

popoarelor, prin distrugerea de plantaţii şi de scrieri, dar şi prin involuţii de natură

tehnologică, ca, de exemplu, limitarea adâncimii de desfundat şi a numărului

praşilelor (Oşlobeanu M. şi colaboratorii, 1979).



Orânduirea capitalistă a adus cu sine dezvoltarea industrială care nu a putut

ocoli domeniul viticol. În această perioadă se generalizează desfundatul cu

întoarcerea brazdei, introducerea spalierului de lemn, a foarfecii de vie, găsirea

mijloacelor de combatere a filoxerei (prin altoire sau cultivarea de soiuri rezistente,

în special hibrizii direct producători de provenienţă americană), crearea de noi

soiuri, introducerea mecanizării, chimizării şi irigaţiei pe arii extinse.

Pe teritoriul României de astăzi se poate considera că viticultura are o

existenţă milenară. Practic, dovezile arheologice şi scrierile învăţaţilor antici i-au

făcut pe unii autori români să considere că suntem în patria naturală a viţei de vie

trebuie căutată în ţinuturile păduroase ale pontului şi ale Traciei până dincolo de

Dunăre, ţinuturi bogate în liane.

Mărturie în acest sens stă hotărârea regelui dac Burebista de a reduce o parte

a suprafeţelor viticole existente, dar şi prezenţa în vocabularul limbii noastre a

unor cuvinte de origine geto-dacă care fac parte din terminologia viticolă (strugure,

butuc, curpen) alături de unele podgorii considerate dacice (Drăgăşani). Tot în

acest sens poate fi citată emiterea monedei Dacia Felix (anul 112) cu ocazia

cuceririi romane în Dacia, monedă care poartă pe una din feţe chipul unei femei

aşezate pe o stâncă şi care susţine pe genunchi doi copii care au în mâini un spic de

grâu şi un strugure.

Din păcate, semnalarea filoxerei în Europa, în anul 1863, n-a avut un ecou

asupra podgorenilor noştri care, considerând-o o problemă de interes local, au

continuat plantările. Câţiva ani mai târziu, în anul 1880, filoxera a fost semnalată la

Arad, iar în 1884 la Chiţorani. În acelaşi an se înfiinţează o comisie de luptăîmpotriva filoxerei, care avea menirea să identifice modalităţile prin care daunele

provocate de această insectă să fie eliminate. S-a apelat la o serie de mijloace de

combatere fizice, chimice, dar şi la o serie de măsuri indirecte.

Astfel, au fost introduşi hibrizii direct producători şi, alături de ei, soiurile de

portaltoi şi de vinifera noi. Perioada de refacere a continuat până în 1916, când

datorită operaţiunilor militare în perioada 1916-1918 s-au înregistrat noi distrugeri.



Refacerea viticulturii româneşti s-a reluat, dar cultivarea pe scară largă a

hibrizilor direct producători, cultivarea viţei de vie în afara arealelor tradiţionale şi

caracterul parcelar al plantaţiilor au condus la reducerea calităţii vinurilor obţinute.

Stabilirea sortimentului pentru fiecare podgorie şi centru viticol, ţinând cont

de favorabilitatea cadrului ecologic, dar şi de tradiţia cultivării viţei de vie în

arealul respectiv a început cu etapa raionării şi s-a continuat, mai apoi, cu cea a

microraionării viticulturii, în acest sens înscriindu-se şi eforturile pentru

delimitarea arealelor favorabile cultivării viţei de vie.

1.2.Situaţia viticulturii pe plan mondial

Cultivarea viţei de vie în condiţii de eficienţă economică este posibilă în

arealele unde temperatura medie anuală se situează între 90C şi 200C. Izoterma cu

această din urmă valoare reprezintă hotarul natural dintre zona palmierului şi cea a

viţei de vie (Cotea Victoria şi colab., 1996).

Condiţiile cele mai favorabile sunt întâlnite între 35 – 510 latitudine nordică,

iar în emisfera australă între 25 – 380 latitudine sudică.

În ţara noastră, unde condiţiile climatice sunt favorabile dezvoltării acestei

culturi, viticultura este cantonată pe pante însorite, pe nisipurile din Oltenia şi

Dobrogea, pe dealuri, dar şi în depresiunile din Transilvania. Deosebirile

ecoclimatice din România determină o diferenţă de 5 săptămâni între maturarea

strugurilor din sudul şi nordul ţării.

Eterogenitatea climatică se datorează atât latitudinii cât şi condiţiilor orografice, la care se poate adăuga influenţa zonală a unor factori de biotop (Marea

Neagră, Dunărea, Marea Mediterană) ce dau naştere unor microclimate cu profil

viticol distinct.

După datele Oficiului Internaţional al viei şi Vinului (O.I.V.) suprafaţa

viticolă mondială a cunoscut o creştere continuă în perioada 1951-1980, an în care

se constată o suprafaţă viticolă mondială de peste 10 milioane hectare. Urmează o



descreştere lentă până în anul 1985, după care ea se accentuează, ajungându-se în

anul 1997 la o suprafaţă viticolă totală cu puţin sub 8 milioane de hectare.

Situaţia actuală a suprafeţelor viticole

Tabelul 1.1.

ŢaraSuprafaţa

(ha)Locul Ţara

Suprafaţa

(ha)Locul

Spania 1.155.000 1 Moldova 187.000 11Franţa 914.000 2 Ucraina 139.000 12Italia 914.000 3 Azerbaidjan 135.000 13Turcia 602.000 4 Grecia 132.000 14S.U.A. 315.000 5 Ungaria 131.000 15Iran 270.000 6 Uzbekistan 120.000 16Portugalia 260.000 7 Bulgaria 109.000 17România 254.000 8 Africa de Sud 108.000 18Argentina 209.000 9 Germania 105.000 19China 188.000 10 Georgia 100.000 20

(după Supplement de l' O.I.V., 1997)

Din acest total 320.000 ha revin Africii, 799.000 ha continentului american,

Asiei 1.448.000 ha, Europei 5.149.000 ha, iar Oceaniei 98.000 ha; în ierarhia principalelor ţări cultivatoare de viţă de vie România ocupă locul 8 (tabelul 1.1.).

Producţia viticolă mondială se cifrează la circa 600.000.000 q (1997), ea

menţinându-se la o valoare aproape constantă în ultimii ani. Valori ceva mai

ridicate s-au înregistrat în anii "80 datorită suprafeţelor viticole mai mari existente

în această perioadă.

Între ţările producătoare de struguri se remarcă Italia, Franţa, SUA,României revenindu-i locul 13 cu un total de 11.790 mii q (tabelul 1.2.)

Producţia de struguri din principalele ţări viticole

Tabelul 1.2.



ŢaraSuprafaţa

(ha)Locul Ţara

Suprafaţa

(ha)Locul

Italia 81.518 1 Germania 12.500 11

Franţa 71.904 2 Grecia 12.132 12S.U.A. 66.064 3 România 11.790 13

Spania 55.032 4 Australia 9.421 14

Turcia 37.000 5 Egipt 8.649 15

Argentina 24.819 6 Brazilia 8.556 16

Iran 21.247 7 Moldova 8.000 17

China 20.330 8 Portugalia 7.637 18

Chile 16.692 9 Ungaria 7.167 19

Africa de Sud 14.623 10 India 7.000 20

(după Supplement de l'O.I.V., 1997)

Producţia mondială de stafide este cantonată în special în Asia (5.103 mii q),

urmând ţările de pe continentul american (4.175 mii q), printre producătorii

importanţi putând fi citaţi SUA, Turcia, Iran, Grecia ş.a. În ceea ce priveşte

producţia strugurilor de masă, cele mai mari cantităţi sunt obţinute în ţări precum

Iran, Italia, China, Turcia ş.a.

Producţia mondială de vin se cifra în anul 1997 la 264.422 mil. hl, Europa

fiind continentul cu cea mai mare producţie realizată (192.735 mil. hl). Urmează în

ordine America de Nord şi America de Sud, Africa, Oceania şi Asia. Statistica pe

ţări reliefează faptul că România se găseşte pe locul 8 cu o producţie de .688 mii

hl.

Comerţul cu produse viti-vinicole. Viticultura, ca ramură economică asigură

o gamă largă de produse care pot face obiectul comerţului internaţional.

Astfel, primul loc în ceea ce priveşte exportul de struguri pentru masă revine

statului Chile, în timp ce primul loc în topul importatorilor este disputat de

Germania şi SUA. Comerţul mondial cu stafide este dominat de Turcia şi SUA,



pieţele de desfacere importante fiind oferite de Marea Britanie, Germania, Ţările

de Jos, Canada ş.a.

Comerţul cu vin, principala direcţie de valorificare a strugurilor, găseşte

continentul european într-o dublă ipostază: cel mai important exportator dar şi

importator de vin. Principalele ţări exportatoare de vin sunt: Franţa, Italia, Spania,

Portugalia, ţara noastră ocupând locul 14 cu 825.000 hl.

1.3.Importanţa viticulturii

Importanţa rezultă din principalele valenţe ale sale, între care se detaşează

cea de îndeletnicire tehnică, ştiinţă cu caracter sintetic şi activitate didactică.

Importanţa social-economică. Cultura viţei de vie, ca ramură a agriculturii,

se constituie într-o activitate productivă pentru un număr variat de oameni, în

funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei ţări.

Mărimea suprafeţelor, dotarea tehnică, gradul redus de mecanizare al unor

lucrări, fac ca viticultura să constituie o sursă de existenţă atât pentru persoanele

antrenate în mod direct în această activitate, cât şi pentru cele din sectoarele

adiacente.

Valorificarea terenurilor slab productive. Viţa de vie prezintă o capacitate

mare de adaptare, fiind cultivată cu succes atât pe terenurile fertile, cât şi pe cele

mai puţin fertile. Ea valorifică bine terenurile frământate, nisipurile (ex. podgoria

Sadova-Corabia), dar şi terenurile erodate. Este cazul centrelor viticole Pietroasele,

cotnari, Jidvei, Drăgăşani, unde calitatea excepţională a vinurilor obţinute seconstituie într-un exemplu elocvent.

Stimularea producţiei industriale. Cultura viţei de vie necesită cantităţi

importante de pesticide, impulsionând producţia şi cercetarea în domeniu, în

vederea obţinerii unor produse cât mai ecologice. Înfiinţarea şi întreţinerea

plantaţiilor viticole reclamă existenţa unor materiale (spalieri, sârme, foarfeci etc.),



dar şi a unor sisteme de maşini corespunzătoare pentru care ţările viticole se

constituie într-o importantă piaţă de desfacere.

Furnizoare de materii prime. Strugurii sunt produsul principal al acestei

îndeletniciri, ei constituind o sursă de materii prime pentru alte activităţi, direcţia

principală de valorificare a acestora constituind-o industria vinicolă (obţinerea de

vin, vermut, vinuri spumante şi spumoase, distilate de vin ş.a.). Subprodusele fac şi

ele obiectul unor prelucrări ulterioare pentru a se obţine ulei (din seminţe) sau

combustibil şi îngrăşăminte organice (din coarde).

Rolul peisagistic al cultivării viţei de vie derivă din dorinţa de a îmbina utilul

cu plăcutul. Verdeaţa care ne înconjoară mergând printr-o plantaţie viticolă,

răcoarea bolţilor, frumuseţea şi rusticitatea peisajului fac din podgorii adevărate

locuri generatoare de senzaţii stenice, binefăcătoare pentru trup şi spirit.

Importanţa alimentară. Prin compoziţia chimică diversă, produsele viti-

vinicole nu pot să nu-şi aducă un aport favorabil la bunul mers al metabolismului

uman, după unii autori mustul strugurilor fiind considerat un lapte vegetal (Herpin

- citat de Valnet J., 1987).

Într-adevăr, zaharurile în forme uşor asimilabile, acizii organici, aminoacizii,

dintre care 24 cu rol important în nutriţia omului, conţinutul deloc de neglijat în

vitaminele C, B2 şi A, aportul de potasiu, calciu, magneziu, mangan, fier ş.a.

conferă strugurilor o valoare remineralizantă ridicată, cura de struguri şi de must

având efecte benefice în afecţiunile biliare, hepatice, cardiovasculare, pulmonare,

renale ş.a.

Vinul, consumat în cantităţi moderate, printr-o serie de compuşi chimici pecare-i conţine (acizi organici, săruri minerale, glucide, vitamine, alcool ş.a.),

asociat cu momentele de relaxare pe care, de obicei, le completează, manifestă o

acţiune tonică generală, măreşte rezistenţa la efort fizic şi psihic, stimulează

diureza şi reduce riscul afecţiunilor de miocard.



Aşadar, prin virtuţile lor alimentare, terapeutice şi de agrement, prin

diversitatea lor, produsele viti-vinicole pot fi consumate fără restricţii majore, în

mod curent sau ocazional, de tineri şi vârstnici pe tot timpul anului.

1.4.Viticultura în regiunea Dealurilor Munteniei şi Olteniei

Regiunea viticolă a Dealurilor Olteniei şi Munteniei adună la un loc

plantaţiile viticole din sudul ţării, începând de la Râmnicu-Sărat până la Halânga şi

Segarcea.

Datorită poziţiei sale sudice faţă de alte regiuni viticole, resursele

heliotermice sunt evident mai ridicate, în condiţiile în care resursele hidrice sunt

mai scăzute.

Datorită aceleiaşi cauze, diferenţele pozitive, apreciabile se înregistrează şi

în ceea ce priveşte higroscopicitatea aerului, deficitul de saturaţie cu vapori de apă

a aerului, regimul termic din luna iunie-august, cât şi întinderea mai mare a

perioadei de vegetaţie (185 zile), a intervalului cu temperaturi medii diurne active

(195 zile), a numărului de zile cu temperaturi mai mari de 300C (18-41 zile) şi a

celui dintre îngheţurile de primăvară şi cele de toamnă (235 zile).

Deşi situată mult mai la sud, comparativ cu regiunea viticolă Dealurile

Moldovei, asprimea gerurilor este aici ceva mai mare, cu valoarea medie a

extremelor minime de –29,90C, ajungând până la –350C la Banu Mărăcine.

Altitudinea medie a plantaţiilor viticole, deşi ridicată (242 m), nu reprezintă

decât circa 60 % din altitudinea medie ce caracterizează regiunea viticolă aPodişului Transilvaniei.



1.5.Podgoria Dealurile Craiovei

Este o podgorie nouă, situată în zona colinară din jumătatea de nord a

judeţului Dolj, alcătuind un triunghi echilateral ale cărui vârfuri sunt reprezentate

de centrele viticole Banu Mărăcine, Băileşti şi Brabova.

Banu Mărăcine dispune de unele dintre cele mai bogate resurse heliotermice

din această regiune (IH = 2,46) în condiţiile unor resurse hidrice submoderate

(Ch=0,9).

Resursele heliotermice scad apoi treptat către Brabova şi Brădeşti.

Ieşind de sub incidenţa Subcarpaţilor Getici, cea mai importantă este

scăderea temperaturii extreme minime care în cazul Banu Mărăcine ajunge până la

-350C.

Potrivit trăsăturilor ecoclimatice mai puţin diferite între ele, în centrele

viticole Banu Mărăcine şi Brabova s-au impus aceleaşi direcţii de producţie, şi

anume: vinuri roşii de calitate superioară din soiurile Cabernet Sauvignon, pinot

noir, Merlot, Burgund mare, precum şi vinuri albe aromate şi de calitate superioară

din soiurile Tămâioasă românească, Sauvignon şi Riesling italian.

În podgoria Dealurile Craiovei se cultivă şi soiuri pentru masă cu epocile de

maturare III-IV. Soiurile cele mai timpurii (Cardinal) sau mai târzii (Afuz Ali) nu-

şi găsesc locul, dat fiind faptul că ele sunt mai puţin tolerante la ger.

Centrul viticol Banu Mărăcine

Face parte din podgoria Dealurile Craiovei, podgorie aflată în regiune

ecologică subcarpatică.

Centrul viticol Banu Mărăcine este aşezat în zona colinară din jurul

Craiovei.



Ecoclimatul, ieşit de sub influenţa subcarpatică, a căpătat condiţiile de

silvostepă cu un grad mai mare de continentalism.

Principalii indicatori climatici din centrul viticol Banu Mărăcine sunt

prezentaţi în tabelul 3.1.2.

Relieful este reprezentat prin forme ca platou şi teren în pantă, cu altitudinea

de circa 200 m cu expoziţii diferite, pe terasele superioare ale Jiului.

Ferma viticolă din cadrul Staţiunii Didactice Experimentale Banu Mărăcine

are o suprafaţă totală de 122 ha.

Sortiemntul de soiuri este alcătuit în prezent din:

-soiuri de struguri pentru masă – Regina viilor, Chasselas doré, Muscat de

Hamburg, Afuz Ali;

-soiuri de struguri pentru vinuri albe – Fetească albă, Fetească regală, Pinot

gris, Chardonnay, Sauvignon, Sauvignon, Riesling italian, Crâmpoşie;

-soiuri de struguri pentru vinuri roşii – Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot

noir, Fetească neagră;

-soiuri de struguri pentru vinuri aromate – Tămâioasă românească, Muscat

Ottonel.



CAPITOLUL II

NECESITATEA APLICĂRII LUCRĂRILOR ŞI

OPERAŢIUNILOR ÎN VERDE SPECIALE LASOIURILE DE STRUGURI PENTRU MASĂ

2.1.Generalităţi

În etapa de trecere a omului de pe treapta de culegător al fructelor existente

în natură pe cea de producător al acestora, complexul agrotehnic şi-a lărgit

conţinutul şi semnificaţia, odată cu dezvoltarea societăţii omeneşti.

Prin complex agrotehnic înţelegem ansamblul de măsuri şi procedee

cunoscute şi aplicate în viticultură. Măsurile şi procedeele care îl compun sunt

astfel concepute şi legate între ele încât alcătuiesc un tot unitar. În cadrul unităţii,

componentele au practic aceeaşi importanţă, de aceea nu se pot substitui, iar

efectul productiv al uneia se valorifică deplin numai în prezenţa celorlalte.

Numai conceput şi folosit ca un tot unitar, în care părţile componente îşi

însumează efectele productive, complexul agrotehnic, aplicat în viticultură poate şi

trebuie să răspundă sarcinilor care-i revin.

Reglarea proceselor de creştere şi de fructificare, în acord cu potenţialul

soiului (a grupelor de soiuri) şi a condiţiilor pedoclimatice, reprezintă o parte

comună a complexului agrotehnic ce se realizează pe calea utilizării altui grup de

măsuri adecvate, între care se numără tăierile. Tăierile, lucrările şi operaţiunile în

verde reprezintă în fapt măsuri de bază pentru reglarea proceselor de creştere şi de

producţie.

Începând cu cele mai simple elemente ale complexului agrotehnic, aplicat în

viticultură şi încheind cu cele mai recente şi mai complicate, închegarea acestora



într-un tot unitar cu eficienţă maximă a constituit preocuparea centrală a generaţiei

de viticultori.

Conceput şi înţeles în acest fel, complexul agrotehnic, izvorât din necesităţi

practice şi răspunzând acestora, s-a perfecţionat mereu îmbogăţindu-se.

Complexul agrotehnic aplicat în viticultură este determinat de felul viţei de

vie şi condiţiile de mediu. Comparativ cu altele, unele soiuri de viţă manifestă

anumite cerinţe, iar anumite tipuri de sol reclamă un anumit mod de lucru, de aceea

complexul agrotehnic nu îmbracă şi nu poate îmbrăca un caracter universal valabil

pentru toate viţele.

Complexul agrotehnic trebuie astfel conceput şi aplicat încât, în esenţă, să

vizeze obţinerea unei producţii ridicate de struguri – marfă economică şi relativ

stabilă. Se realizează aceasta menţinând sau sporind vigoarea butucilor, păstrând

densitatea iniţială a lor şi lărgind la maximum perioada de rodire deplină.

Asemenea obiective se ating şi se depăşesc prin aplicarea unui complex de măsuri

agrotehnice adecvat.

Deşi în esenţă complexul agrotehnic cuprinde aceleaşi verigi, importanţa

unora sau altora în cadrul său dobândeşte pondere deosebită în funcţie de formele

de relief pe care se află plantaţia şi de destinaţia producţiei.

În cultura soiurilor pentru struguri de masă, interesează în primul rând

producţia – marfă, adică strugurii ce se pot valorifica în stare proaspătă sau se pot

păstra spre a fi valorificaţi în timpul iernii. Principala caracteristică a strugurilor –

marfă o constituie calitatea acestora. Prin calitate se înţelege ansamblul

caracterelor şi însuşirilor referitoare la aspectul strugurilor şi al boabelor, gustul,aroma şi consistenţa miezului, uniformitatea coacerii, rezistenţa la transport şi

păstrare.

Strugurele de masă trebuie să aibă aspect cât mai plăcut şi atrăgător. Această

condiţie este hotărâtoare deoarece consumatorul apreciază în primul rând „cu

ochii” mărimea, forma şi culoarea strugurilor.



În producerea strugurilor de masă, pe lângă condiţiile pedoclimatice şi soiul

cultivat, o influenţă hotărâtoare o are agrotehnica aplicată în plantaţie. Obţinerea

unor producţii mari de calitate superioară şi la un preţ de cost scăzut impune

aplicarea unei agrotehnici diferenţiate pe soiuri.

Operaţiile care se aplică plantei prezintă o importanţă deosebită în cultura

soiurilor pentru strugurii de masă. Cu ajutorul lor se intervine direct asupra măririi

cantităţii şi calităţii producţiei de struguri - marfă. Efectuarea corectă şi la timpul

optim a acestor operaţii, îmbunătăţesc aspectul şi mărimea strugurilor şi grăbesc

procesul de maturare al lor.

Deoarece între creştere şi rodire există un raport antagonist, rolul nostru este

ca să dirijăm creşterea de aşa manieră încât efortul plantei pe care l-ar utiliza

pentru creştere să fie întrebuinţat în rodire.

În cultura soiurilor pentru strugurii de masă de calitate superioară o

importanţă deosebită au operaţiunile în verde. Prin aplicarea operaţiunilor în verde

se completează tăierile în uscat şi se îmbunătăţesc caracteristicile strugurelui.

Operaţiile în verde mai importante aplicate soiurilor de masă se referă la

organele vegetative ca: lăstari, frunze, inflorescenţă şi strugure, iar în unele cazuri

şi la lemnul de mai mulţi ani (inelatul tulpinei sau al coardelor).

Baza biologică a operaţiunilor în verde constă în aceea că prin suprimarea

totală sau parţială a unor organe, hrana ce le era destinată este redistribuită celor

rămase, care astfel au posibilitatea să se dezvolte mai bine. Momentul aplicării

operaţiunilor în verde este deosebit de important pentru practica viticolă, deoarece

de el depind rezultatele ce se obţin.Alegerea momentului optim este în strânsă legătură cu fazele de vegetaţie şi

cu însuşirile biologice ale soiului respectiv. Neaplicarea la timpul optim a

operaţiunilor în verde micşorează foarte mult efectul favorabil al acestora sau în

unele cazuri nu se mai înregistrează nici un efect favorabil.

Aspectul rezultă din totalitatea caracteristicilor strugurilor şi priveşte

mărimea ciorchinilor, boabelor, culoarea, modul de aşezare a boabelor pe



ciorchine, uniformitatea etc. Fără intervenţia viticultorului în oricare plantaţie şi

din orice soi numai o parte din strugurii produşi întrunesc condiţiile de calitate

superioară. Agrotehnica strugurilor de masă cuprinde un complex de măsuri care,

dacă sunt aplicate în mod judicios, contribuie în mare măsură la îmbunătăţirea

strugurilor. Agrotehnica specială a strugurilor de masă este total diferită de aceea

aplicată la producerea strugurilor pentru vin. Producţia de struguri pentru masă se

împarte în producţie-marfă (vandabilă) şi brac sau furdă, care merge la cramă. Este

de interesul viticultorului ca producţia strugurilor din ultima categorie să fie cât

mai mică – sub 15 % - deoarece în procesul de producere a strugurilor pentru

masă, folosirea la maximum posibilităţilor oferite de chimizare, extinderea

mecanizării şi irigaţia sunt căi sigure care garantează realizarea unor producţii.

2.2.Răritul inflorescenţelor

De obicei, când pe butuc se află prea multe inflorescenţe, acestea nu se

dezvoltă uniform. Din aceste considerente a reieşit necesitatea de a se suprima o

parte din inflorescenţă, corespunzător cu starea biologică a butucului, pentru a se

obţine struguri de calitate superioară.

Operaţia constă fie din suprimarea unor lăstari cu rod, în cazul când aceştia

sunt prea numeroşi, fie din suprimarea unor inflorescenţe de pe lăstarul fertil, în

cazul în care pe acesta există un număr mai ridicat (peste 5 ciorchini pe lăstar). În

primul caz, lucrarea este indicată a se aplica soiurilor ce prezintă un proces ridicat

de lăstari fertili şi la care numărul inflorescenţelor este exagerat faţă de vigoarea plantelor. De asemenea, operaţia este indicată când tăierea a fost

necorespunzătoare şi s-a lăsat o sarcină prea mare de rod.

Baza biologică a acestei operaţii constă în aceea că prin suprimarea unor

inflorescenţe se crează celor rămase condiţii mai bune de hrană şi, drept urmare,

ele se vor dezvolta mai bine. Este cunoscut faptul că pe lăstarii soiurilor de viţă

pentru strugurii de masă ce prezintă 2 –3 inflorescenţe nu se obţin struguri de



aceeaşi mărime. D obicei, din inflorescenţa situată mai jos rezultă strugurele cel

mai bine format şi aspectuos. Deci, prin operaţia de suprimare, se lasă pe fiecare

lăstar fertil doar o singură inflorescenţă. De obicei, se suprimă inflorescenţele

situate mai sus şi se păstrează inflorescenţele de la baza lăstarului. Totuşi aceasta

nu constituie o regulă generală; în caz că inflorescenţa situată mai jos nu este

corespunzătoare se păstrează cea mai bine dezvoltată.

Momentul în care se efectuează suprimarea inflorescenţelor este foarte

important. Se recomandă ca operaţia să se efectueze cât mai timpuriu, înainte de

înflorit, când inflorescenţele apărute se pot deosebi şi aprecia. Aplicată timpuriu,

operaţia – prin surplusul de hrană – contribuie la mărirea dimensiunii

inflorescenţei şi la sporirea numărului de flori fecundate.

Dar de multe ori se întâmplă ca în perioada înfloritului să intervină condiţii

nefavorabile de polenizare şi fecundare şi, dacă reducerea inflorescenţelor se face

definitiv înainte, se pot provoca pierderi de recoltă. Pe aceste considerente se

recomandă ca operaţia de reducere a inflorescenţelor de înflorit să se facă parţial,

iar cea definitivă după înflorit. Obişnuit în practică, lucrarea este necesar să se

înceapă odată cu executarea plivitului şi să se termine după înflorit, când se

apreciază modul cum a legat fiecare floare şi posibilităţile de realizare a producţiei

totale şi marfă.

2.3.Răritul ciorchinilor

Răritul ciorchinilor se aplică soiurilor de struguri pentru masă. Lucrarea seexecută la începutul creşterii boabelor. Răritul ciorchinilor se face cu scopul de a

îmbunătăţi calitatea recoltei prin uniformizarea creşterii şi maturării boabelor şi

pentru ridicarea ponderii numărului producţiei marfă cu peste 20 %. Normarea

producţiei prin reducerea numărului de ciorchini depinde de caracteristicile soiului.

Dacă în unii ani la soiurile cu struguri mari numărul de inflorescenţe pe butuc este

redus, se recomandă să nu se aplice această lucrare, ci să se execute suprimarea



unei părţi din ciorchine sau inelatul. În mod orientativ, pentru definitivarea

numărului de struguri pe butuc, se poate folosi relaţia următoare:

b g

P I

×

= , în care:

I = numărul de inflorescenţe sau ciorchini/butuc;P = producţia de struguri ce urmează a se obţine (kg/ha);

g = greutatea medie a unui strugure (kg);

b = numărul mediu de butuci/ha.

Răritul se face în primul rând pe lăstarii care poartă mai mult de 2-3

ciorchini, lăsând pe fiecare 1-2 amplasaţi mai spre bază.

2.4.Scurtarea ciorchinilor

Unele soiuri şi cu precădere cele cu ciorchini prea lungi sau cele cu boabe

prea dese prezintă, în general, coacere neuniformă. La aceste soiuri, pe acelaşi

strugure, se întâlnesc boabe ce diferă prin intensitatea culorii sau a gradului de

coacere; în asemenea cazuri strugurii au un aspect necorespunzător, iar gustul lasămult de dorit. Întârzierea culesului, până ce toate boabele ajung la o coloraţie

destul de intensă sau la un grad de coacere corespunzător, atrage după sine

scăderea valorii comerciale a strugurilor. Pe de altă parte, strugurii îşi micşorează

în mare măsură rezistenţa la transport şi păstrare, datorită gradului diferit de

coacere a boabelor. Pentru a se preîntâmpina aceste neajunsuri se recurge la

suprimarea unor părţi ale ciorchinelui. Practic, operaţia constă din îndepărtarea

unei părţi din axul principal al ciorchinelui (rahis) şi din ramificaţii (aripioarele de

diferite ordine). Din axul principal al ciorchinelui se suprimă vârful acestuia pe o

porţiune ce poate ajunge la o treime, uneori 2/3, din lungimea lui, în funcţie de

specificul soiului.

Operaţia de suprimare a unor părţi din ciorchine nu reduce recolta, cum ar

putea presupune, ci, din contră, datorită faptului că boabele rămase îşi măresc



volumul şi greutatea, se obţine o producţie sporită sau cel puţin egală cu aceea ce

s-ar realiza fără aplicarea lucrării. În plus, după cum s-a arătat, operaţia prezintă

avantajul că măreşte considerabil valoarea comercială a strugurilor, pentru că

inflorescenţele rămase sunt aprovizionate mai bine cu hrană şi se dezvoltă bine, iar

boabele de struguri devin mai mari, mai uniforme.

În acelaşi timp cu reducerea vârfului de creştere cu o porţiune din axul

inflorescenţei se execută şi îndepărtarea din inflorescenţă a unor ramificaţii de

diferite ordine, asigurând celor rămase condiţii mai bune de nutriţie şi, ca rezultat,

boabele cresc în mărime, se colorează mai uniform, ajung la coacere odată şi

strugurele dobândeşte un aspect plăcut.

2.5.Cizelarea ciorchinilor

Lucrarea constă în înlăturarea de pe struguri a boabelor mărgeluite, meiate

sau prea dese. În mod obişnuit, boabele mărgeluite şi meiate nu se dezvoltă, rămân

mici, neuniforme şi atribuie strugurilor de masă aspect neplăcut. Prin îndepărtarea

boabelor, meiate şi mărgeluite, care nu ajung la mărimea celor normale, se asigură

hrănirea mai bun a celor rămase care cresc în greutate şi volum.

2.6.Inelarea coardelor de rod şi a lăstarilor fertili pe butuc

Operaţia constă în tăierea şi scoaterea unei porţiuni din scoarţă sub formă de

inel cu lăţimea de 3-4 mm, cu ajutorul unei foarfeci speciale de inelat. Operaţia se poate executa o singură dată sau repetat, pe coardele de rod sau lăstarii fertili. Prin

îndepărtarea inelului se întrerupe circulaţia normală a substanţelor nutritive dintre

rădăcină şi partea aeriană. Substanţele nutritive absorbite de rădăcină, care

reprezintă seva brută, circulă nestingherit spre frunze prin vasele de lemn care

rămân nevătămate. Circuitul normal spre alte organe şi rădăcini al substanţelor

nutritive produse de frunze nu are loc, deoarece vasele liberiene sunt întrerupte de



lăţimea inelului. Ca urmare, în porţiunea situată deasupra inelului scos, rămâne o

cantitate mai mare de substanţe nutritive elaborate de frunze. Organele situate

deasupra inciziei inelare sunt mai bine aprovizionate cu hrană şi, ca rezultat, se

dezvoltă mai repede şi mai bine. Efectul inelării durează până când se vindecă rana

şi se restabileşte circulaţia normală a sevei elaborate dinspre frunze spre rădăcină.

Pe coarda de rod, inelul se execută sub primul lăstar fertil, la curbura coardei. Pe

lăstarii fertili, inelarea se aplică sub strugurele de la bază, la mijlocul internodului.

La inelare este necesar ca lăstarii fertili să fie aleşi din cei mai viguroşi, care au o

anumită grosime şi, mai ales, cei dispuşi spre vârful coardelor de rod, care obişnuit

se elimină la tăiere.

Efectul favorabil al inelării, manifestându-se doar cât timp rana este

deschisă, deci necicatrizată, se recurge uneori la repetarea operaţiei spre a prelungi

durata de acţiune. În acest scop, în apropierea locului primei operaţii, se efectuează

o nouă inelare.

Repetarea inelării se recomandă a se aplica numai la butucii viguroşi, în

condiţii de irigare, însoţită de o agrotehnică avansată (lucrarea raţională a solului,

îngrăşarea etc.).

Deoarece inelarea opreşte circuitul normal descendent al substanţelor

elaborate, organele situate inferior locului de aplicare a operaţiei sunt

subalimentate, în special rădăcina. Datorită subalimentării, inelarea poate provoca

organelor respective care se manifestă mai accentuat când rana rămâne mai mult

necicatrizată sau în cazul repetării operaţiei.



CAPITOLUL III

CONDIŢIILE DE EXPERIMENTARE

3.1.Condiţiile ecoclimatice din centrul viticol Banu Mărăcine

Factorii ecoclimatici ocupă primul loc în ecosistem, fiind determinaţi în

stabilirea profilului culturii viţei de vie pe un anumit areal.

Elementele ecoclimatice au fost înregistrate la staţia meteorologică de la

Banu Mărăcine, amplasată la o altitudine de 105 m, datele referindu-se la condiţiile

climatice ale perioadei de cercetare.

Temperatura

Suma gradelor de temperatură (0C) pe perioada de vegetaţie 1.04 – 30.04 a

fost:

-totală: 3411;

-activă: 3379;

-utilă: 1647.

Atât suma gradelor de temperatură activă cât şi cea utilă, arată că în

podgoriile de la Dealurile Craiovei există suficiente resurse termice, care pot

acoperi necesităţile cultivatului, cu un variat sortiment de soiuri.

Judecând prin comparaţie cu ecoclimatul podgoriilor nordice (transilvănene,

de exemplu Târnavele şi podgoria Bistriţa şi Lechinţa-Cluj), se constată că

Dealurile Craiovei dispune de un plus de temperatură activă.

Temperatura medie în luna iulie este de 21,40C în comparaţie cu valoarea

restrictivă de 13,50C şi valoarea medie maximă înregistrată la noi în ţară în

regiunea viticolă Terasele Dunării, care este de 22,60C.



Media temperaturilor maxime înregistrate în luna august este de 28,10C, în

timp ce valoarea restrictivă este de 420C.

Numărul de zile cu temperaturi mai mari de 100C este de 195, în comparaţie

cu valoarea restrictivă de 160 zile, în timp ce numărul zilelor cu temperaturi

maxime mai mari de 300C este 26.

Insolaţia (în ore) are valori de 1548, comparativ cu valoarea restrictivă care

este de 1200 ore, insolaţie înregistrată în regiunea viticolă terasele Dunării.

Radiaţia globală exprimată în kcal/cm2 are valoarea de 86 kcal/cm2, în

comparaţie cu valoarea restrictivă de 80 kcal/cm2 şi în comparaţie cu valoarea

maximă a radiaţiei globale înregistrate la noi în ţară în regiunea Terasele Dunării,

unde aceasta este de 92 kcal/cm2.

În ceea ce priveşte suma precipitaţiilor anuale în regiunea Dealurile

Craiovei, pentru anul viticol 1.04 - 30.09 este de 552 mm, iar în perioada de

vegetaţie este de 297 mm.

Realizând o paralelă între volumul precipitaţiilor anuale şi vocaţia pentru o

anumită categorie de produse viti-vinicole a centrelor din ţara noastră se constată

că acolo unde precipitaţiile sunt de 550-600 mm, se obţin vinuri de calitate

superioară, albe şi aromate, dacă temperatura medie anuală nu depăşeşte 100C şi

cea a lunii celei mai calde nu trece de 210C (Crăciunel-Blaj, Cotnari-Iaşi); vinuri

roşii şi aromate superioare, dacă temperatura medie anuală depăşeşte 100C şi cea a

lunii celei mai calde depăşeşte 210C (Miniş, Banu Mărăcine, Valea Călugărească,

Murfatlar)şi vinuri şi struguri de masă, unde temperatura medie anuală depăşeşte

110C şi temperatura lunii celei mai calde este de peste 23 0C (Ostrov, Tâmbureşti,Greaca).

Dacă precipitaţiile depăşesc 600 mm anual şi temperatura nu depăşeşte 100C,

iar cea medie a lunii celei mai calde este sub 21 0C se obţin produse viti-vinicole de

calitate superioară numai în anii cu precipitaţii mai reduse şi temperaturi mai

ridicate, în locuri mai însorite, pe terase cu platformă înclinată.



Durata medie a perioadei de vegetaţie activă pe perioada 1.04-30.09 se

cifrează la 173 zile. Această cifră arată că există timp suficient pentru desfăşurarea

perioadei de vegetaţie activă în toate fenofazele ei, mai puţin pentru soiurile târzii

şi semitârzii.

Umiditatea relativă a aerului

Higroscopicitatea în atmosferă oscilează, în perioada de vegetaţie, între

minim 68 % şi maxim 83 %, ceea ce constituie limite normale.

În majoritatea anilor, toamnele sunt blânde şi lungi favorizând o maturare

lentă şi deplină a strugurilor.

Regimul eolian

Frecvenţa direcţiei vântului şi viteza medie prezintă diferenţe de la un loc la

altul. Frecvenţa ridicată corespunde, în general, la două direcţii: „E” cu 24,6 % şi

„V” cu 13,7 %.

În concluzie, caracteristicile ecoclimatice medii ale regiunii viticole

Dealurile Craiovei se află undeva în jurul unei valori medii, între valoarea

restrictivă a acestor caracteristici şi valoarea maximă înregistrată în unele regiuni

viticole din ţara noastră.

Datorită acestor valori, în regiunea viticolă Dealurile Craiovei vocaţia

vinicolă, în ordinea importanţei lor, este: vinuri roşii şi aromate, vinuri albe, vinurispumante, distilat şi struguri de masă.

Datele climatice au fost înregistrate la staţia meteorologică amplasată în

plantaţia viticolă a SD Banu Mărăcine, acestea fiind redate ca valori medii pentru

perioada luată în studiu (tabelul 3.1.1.).



Condiţiile climatice din perioada de experimentare (1999-2001)

Tabelul 3.1.1.

LunaTemperatura aerului(valori medii – t0C) Precipitaţii

(mm)

Umiditate

relativă a

aerului

(%)

Durata de

strălucire

a soarelui

(ore)Minimă Maximă

Octombrie 5,7 18,79 9,4 77 190,9

Noiembrie -0,8 5,6 51,2 84 203,7

Decembrie -2,3 2 51,5 92 104,7

Ianuarie -4,3 1,8 18,8 95 71,5

Februarie -6,1 0,4 48,6 75 194,3

Martie -1,6 4,1 22,4 69 198,4

Aprilie 5,8 17,4 42,4 66 221

Mai 13,8 27,3 57,1 55 229

Iunie 15,9 29,7 44,3 65 299

Iulie 16,3 30,9 12,5 61 288,4

August 16,7 29,5 15,5 74 327,3

Septembrie 11,4 20 63,2 70 318,7

Prin specificul său, viţa de vie, în procesele de creştere şi rodire, necesită

nivele favorabile ale complexului de factori climatici. Din analiza valorilor medii

înregistrate privind principalii indicatori ecoclimatici din centrul viticol Banu

mărăcine în perioada luată în studiu, rezultă, în general favorabilitatea resurselor

termice, hidrice şi luminoase, cu menţiunea ca volumul optim al precipitaţiilor

prezintă valori mai mari decât cele înregistrate în perioada de studiu.

Indicatori climatici specifici centrului viticol Banu Mărăcine



Tabelul 3.1.2.

Nr. crt. Indicatori ecoclimatici 1.04-30.09 Valori medii

1 Bilanţ termic activ (sC) 3284

2 Bilanţ termic util (sC) 15943 Suma orelor de insolaţie (ore) 1403,7

4 Precipitaţii (mm) 229,1

5 Indice heliotermic 4,61

6 CH 0,68

7 Indice bioclimatic 7,05

8 Indice de aptitudine oenoclimatică 4784

În perioada de repaus vegetativ al viţei de vie, media temperaturilor minime

a oscilat între –0,80C şi –6,10C, cele mai reduse valori ale temperaturii

înregistrându-se în lunile ianuarie şi februarie.

3.2. Particularităţi pedologice

Zona „Dealurile Craiovei” face parte din Podişul Getic, care cuprinde

terenuri cu pante frământate sau brăzdate de văi şi ravene, asemănătoare cu ale

dealurilor din podgoriile de sud şi nord carpatice, cu un grad diferit de eroziune.

Expoziţia predominantă este cea sudică, sud-estică şi sud-vestică.

Solul activ are pe dealuri şi platouri adâncimea cuprinsă între 0,30 m şi 0,60

m realizată prin desfundare sau prin amenajarea teraselor fără orizonturi diferite.Tipurile de sol şi gradul de eroziune rezultă din materialele parentale reprezentate

de argile, nisipuri şi pietrişuri villafrachiene din depozite loessoide şi din depozite

de terase pleistocene. Principalele soluri întâlnite în această podgorie sunt: brun-

roşcate, brun-luvice podzolite, brune argiloiluviale, şi soluri antropice. Toate

aceste soluri prezintă însuşiri fizice şi chimice favorabile pentru viticultură.

Orizonturile specifice sunt:



-Orizontul Ao are 30-35 cm, culoarea brun cenuşie cu nuanţe roşcate, textură

lutoasă, structură granulară;

-Orizontul B are 30-160 cm, culoare brun roşcată, textură argiloasă, structură

prismatică. În general, este un orizont compact fin şi poros;

-Orizontul C, întâlnit sub 165 cm, are culoare brun gălbuie, textură luto-

argiloasă, este nestructurat, prezintă acumulări de CaCO3, sub formă de pete şi

micelii.

Gradul de fertilitate al solului oscilează de la mijlociu spre bun.

Conţinutul în humus este mijlociu, fiind cuprins între 1,52 % şi 3 %, iar

raportul carbon/azot are valori cuprinse între 12 – 15.

Conţinutul în carbonaţi este variabil şi se întâlneşte la nivelul orizontului C,

solul aflându-se pe argile carbonatice.

După cum se observă şi din datele din tabelul de mai jos (tabelul 3.2.) solul

prezintă un conţinut mediu în fosfor şi potasiu şi slab în azot. De aici necesitatea de

a interveni cu doze sporite de îngrăşăminte cu azot, precum şi cu îngrăşăminte

naturale care au un efect deosebit, ţinând cont de faptul că solul caracteristic zonei

s-a format pe depozite nisipoase sau nisipo-lutoase.

Principalele caracteristici ale solului brun-roşcat – Banu Mărăcine

Tabelul 3.2.

Profil

(cm)

pH in

(h 20)

Humus

(%)

N total

(%)

P2O5

(mg/100 g sol)

K 2O

(mg/100 g sol)

0 – 20 5,3 1,152 0,089 25,5 15,2

20 – 40 5,6 0,768 0,049 3,8 7,240 – 60 5,9 0,576 0,045 5,8 9,4

Reacţia solului are valori cuprinse între 6,5 – 9,0.

Solurile de la suprafaţă trebuie fertilizate periodic cu îngrăşăminte organice

şi minerale.





CAPITOLUL IV

MATERIAL ŞI METODĂ

4.1. Metoda de cercetare

Studiul efectuat în condiţiile fermei viticole Banu Mărăcine din cadrul

Staţiunii Didactice a Universităţii din Craiova în perioada 1999-2001 a urmărit

influenţa aplicării unor operaţiuni în verde asupra producţiei de struguri la soiul

Chasselas doré.Experienţa a fost organizată după metoda blocurilor randomizate cuprinzând

următoarele variante experimentale:

V1 – martor (la care nu s-au executat operaţiuni în verde);

V2 – variantă la care s-a aplicat răritul inflorescenţelor;

V3 – variantă la care s-a aplicat răritul ciorchinilor;

V4 – variantă la care s-a aplicat scurtarea ciorchinilor;

V5 – variantă la care s-a aplicat cizelarea ciorchinilor;

V6 – variantă la care s-a aplicat inelarea coardelor.

Observaţiile şi determinările efectuate la variantele experimentale au

urmărit:

-dinamica procesului de maturare;

-greutatea a 10 de boabe;

-greutatea unui strugure;

-aciditatea şi conţinutul de zaharuri;

-volumul producţiei şi încadrarea acesteia în standardele de calitate.



4.2. Materialul biologic folosit

Descrierea ampelografică a soiului Chasselas doré

Sinonime: Şasla aurie; Chasselas; Ciasla; Franţa – Chasselas de Fontaine

blau; Italia – Chasselas dorato; Germania – Gutedel weiser; Rusia – Şasla

zolotistîi, Berioska.

Origine: Chasselas doré este un soi vechi cunoscut în cultură din anul 1800.

Asupra originii sale sunt mai multe păreri. Unii autori afirmă că este originar din

Asia Mică, de unde a fost adus în Franţa. Alţii susţin că patria sa este Egiptul şi

anume oaza Fayoum, unde se găseşte şi Chasselas neagră din care se presupune că

s-a desprins ca o variaţie mugurală. Alţi ampelografi susţin că soiul Chasselas doré

este originar din Franţa, din împrejurimile oraşului Macon. Abatele Rozier susţine

că locul de origine al acestui soi este regiunea Thomery, unde se cultivă în

cordoane pe ziduri, construite anume în acest scop. Cert este că acest soi are o

origine răsăriteană, făcând parte din Proles Orientalis – subproles Caspica, tip

amineae.

Arealul de cultură. Soiul Chasselas doré este cosmopolit, având o răspândire

foarte mare. Arealul de cultură al acestui soi se suprapune aproape cu aria de

răspândire a viţei de vie. se cultivă în toate ţările viticole. În România, soiul

Chasselas doré este foarte răspândit şi se cultivă în toate podgoriile. Cei mai

apreciaţi struguri se produc însă în podgoriile Odobeşti – Panciu, Dealu Mare şi

Leordeni – Piteşti.

Caractere botanice. La deschiderea mugurilor, soiul Chasselas doré arerozete de culoare verde-roşiatică, cu vârful scămos şi colorat mai intens.

În faza de înfrunzire şi creştere a lăstarului, primele 2 –3 frunze sunt roşii –

arămii, uşor scămoase şi gofrate cu 3 – 5 lobi şi cu nervuri verzi. Frunzele a IV-a şi

a V-a au lobi, sunt gofrate şi cu dinţi ascuţiţi şi înclinaţi, alterând de obicei un dinte

mare cu unul mic. Lăstarul este roşu – vineţiu şi glabru, cu urme de scame spre

vârfuri.



Inerţia ciorchinilor (inflorescenţelor) se face, de regulă, pe nodul 6 – 7, mai

rar pe 5 – 6 sau pe 5 – 7. Inflorescenţa este scurtă, uniaxială, uneori aripată, de

formă cilindrică sau cilindro-conică.

În faza de înflorire Chasselas doré înfloreşte timpuriu, corola desprinzându-

se uşor la desfacerea petalelor.

Floarea este hermafrodită normală de tipul 5. are staminele înclinate normal

şi mai lungi decât pistilul. Ovarul este filiform, bilocular, cu câte două ovule în

fiecare lojă. Stilul este alungit, iar stigmatul este rotund. Polenul are conformaţie

normală şi este fertil, soiul fiind autofertil.

În faza de creştere a bobului. Lăstarul, în iunie – iulie, este glabru, de

culoare roşiatică – vineţie, cârceii sunt bi- şi trifurcaţi, verzi, glabri.

Frunza normală este mijlocie c mărime, 14 – 17 cm lungime şi 12 – 15 c,

înălţime. În general, are 5 lobi, limbul este glabru, uşor băşicat pe partea superioară

şi cu perişori scurţi pe cea inferioară. Dinţii sunt mărunţi şi rotunjiţi, aşezaţi

neuniform. Dintele din vârful lobului terminal este alungit şi ascuţit. Nervurile sunt

verzi, proeminente, glabre pe partea superioară şi păroase pe cea inferioară.

Sinusurile laterale superioare sunt adânci, înguste, deschise sau închise, ascuţite la

bază, iar cele inferioare sunt deschise, mai puţin adânci şi, de asemenea, deschise

la bază. Sinusul peţiolar are forma de V, uneori cu tendinţa de închidere, din cauza

îndoirii limbului de-a lungul nervurii principale.

Peţiolul este mai lung decât nervura principală, de culoare roşiatică, cu

striuri verzi acoperiţi cu perişori foarte scurţi.

În faza de maturare a strugurilor. Strugurii sunt uniaxială, de mărimemijlocie, măsurând 13 – 15 cm lungime, cilindrici sau cilindro-conici, uneori

aripaţi cu boabe nu prea dese, de culoare galbenă – aurie. Pedunculul este verde şi

subţire, lung de circa 7 cm. Bobul este sferic, de mărime mijlocie, cu miezul

crocant, dulce – acrişor, nearomat şi cu mustul necolorat. Pieliţa este groasă,

acoperită cu pruină, de culoare galbenă – aurie, rezistentă la transport. Sămânţa

este de mărime mijlocie.



În faza de maturare a lemnului şi căderea frunzelor. Coarda este cafenie –

roşcată, cu reflexe violacee, cu nodurile mai intens colorate. În secţiune, coarda

este rotundă sau uşor turtită. Cârceii sunt numeroşi, lungi şi bifurcaţi, ceea ce

constituie un caracter de soi. Scoarţa lignificată se exfoliază în plăci.

Caracterizarea agrobiologică. Soiul Chasselas doré se adaptează bine atât la

climatul cald, cât şi la cel temperat – mijlociu. Pentru parcurgerea ciclului de

vegetaţie activă necesită 2300 – 31000C, temperatură pe care o poate acumula în

decurs de 150 – 180 zile. Cultivat n condiţii de deal, pe pante însorite, produce

struguri de calitate superioară. Chasselas doré este unul din soiurile de viţă care

reacţionează puternic faţă de condiţiile de mediu, preferând terenurile în pantă.

Fazele de vegetaţie:

-Dezmugurirea este mijlocie, având loc în cursul lunii aprilie şi putându-se

prelungi în unii ani până la începutul lunii mai.

-Înflorirea se desfăşoară, de cele mai multe ori, în prima jumătate a lunii

iulie, iar în ultimii ani spre sfârşitul lui mai.

-Pârga începe în a doua decadă a lunii iulie, putând întârzia până la

jumătatea lunii august.

-Coacerea strugurilor are loc către sfârşitul lunii august, prelungindu-se în

cursul lunii septembrie, uneori chiar în octombrie.

Relaţiile cu factorii ecologici. Este puţin pretenţios şi se comportă bine

aproape în toate regiunile viticole ale ţării, cu condiţia ca să fie plantat pe soluri

fertile şi altoit pe portaltoi. Cultivat pe terenuri în pantă, bine însorite, asigură

producţii mari, cu struguri de calitate aleasă.Rezistenţa la intemperii, boli şi dăunători. Chasselas doré nu este rezistent la

ger şi brumă; de asemenea, este puţin rezistent la secetă şi mană. Nu este atacat de

Oidium şi de putrezirea cenuşie (putregaiul cenuşiu). Nu este atacat de Eudemis şi

Cochilis şi nici de păianjenul roşu (Tetranicus).

Caracteristici agrotehnice. Soiul Chasselas doré are o fertilitate potenţială

ridicată. Cea mai potrivită tăiere pentru acest soi este cea mixtă, cu coarde de rod



de lungimi mijlocii, având 12 – 14 ochi. Coardele se conduc răsfirat sau etajat

pentru a permite o mai bună aerisire şi coacere a strugurilor.

Prin aplicarea operaţiunilor în verde, mai ales a ciupitului în preajma

înfloritului, producţia se măreşte cu 22 %, fără să sufere calitatea strugurilor.

Distanţa de plantare recomandată pentru acest soi este de 1,8 m până la 1,6 m între

rânduri şi 1,4 – 1,5 m între butuci pe rând.

În funcţie de starea de fertilitate a solului, reliefului şi forma de conducere,

distanţa între rânduri poate fi mărită până la 2 m, fără să crească şi distanţa între

butuci pe rând. Condiţiile pedoclimatice influenţează în mod deosebit calitatea

strugurilor. Astfel, pe solul şi în condiţiile climatice ale podgoriei Panciu se produc

cei mai frumoşi struguri de Chasselas doré din ţară, cu pieliţa transparentă şi aurii

– ruginii pe partea însorită.

Caracterizare tehnologică. Epoca de coacere. Strugurii ajung la maturitate

deplină în epoca a III-a – a IV-a, în funcţie de condiţiile pedoclimatice ale

localităţii în care se cultivă. În ţara noastră acest soi găseşte condiţiile favorabile în

toate podgoriile, chiar şi în cele cu aşezare mai nordică. Pârga începe în jurul datei

de 10 iulie, putând întârzia, în anii cu condiţii climatice neprielnice, până la 15

august. Coacerea cea mai timpurie a acestui soi se înregistrează în condiţiile

pedoclimatice de silvostepă de la Bucureşti, unde strugurii ajung la maturitate

deplină aproape constant în epoca a II-a, denumită epoca „Chasselaselor”.



CAPITOLUL V

REZULTATE OBŢINUTE

5.1.Răritul inflorescenţelor

La varianta V1 – martor nu s-au efectuat alte lucrări în afara celor aplicate în

mod curent. Numărul mediu de struguri/butuc a fost de 18,2 în 1999, 14 în 2000 şi

15,6 în 2001.La varianta V2 s-a efectuat răritul inflorescenţelor pe butuc. S-a executat cu

scopul de a crea condiţii de nutriţie mai bune strugurilor rămaşi şi, prin

îmbunătăţirea calităţii, a-i trece de calitatea a II-a la calitatea I şi de la calitatea I la

calitatea extra. S-au îndepărtat inflorescenţele de pe lăstarii fără vârf de creştere,

cunoscându-se că un strugure normal nu poate fi decât pe un lăstar bine dezvoltat,

precum şi inflorescenţele mici care au legat slab.

SoiulNumărul mediu pe butuc

AnulTotal

Îndepărtaţi RămaşiAbsolut % Absolut %

Chasselas doré

19 3 16,2 16 83,8 2000

17 3 18,4 14 81,6 200117 3 18,4 14 81,6 2002



5.2. Răritul ciorchinilor

prin reducerea numărului de ciorchini se măreşte numărul frunzelor ce revin

la un ciorchine căruia îi asigură o nutriţie mai abundentă, decio dezvoltare mai

bună.

Tabelul următor scoate în evidenţă executatea acestei operaţii, executată la

varianta V3.

SoiulNumărul mediu pe butuc

AnulTotal

Îndepărtaţi RămaşiAbsolut % Absolut %

Chasselas doré19 3 16,2 16 83,8 200017 3 18,4 14 81,6 200117 3 18,4 14 81,6 2002

5.3. Scurtarea ciorchinilor

Lucrarea s-a executat imediat după înflorit şi a constat în scurtarea cu 1/3 a

rahisului ciorchinelui (varianta 4).

Soiul

Numărul

total

de struguri

pe butuc

Numărul de

struguri

scurtaţi

Numărul de

struguri

rămaşi

nescurtaţi

Anul

Absolut % Absolut %

Chasselas doré 18,2 9,8 53 8,4 47 200016,8 9,8 54 7,7 46 200117 7,8 46 9,2 54 2002

5.4. Cizelarea ciorchinilor şi răritul boabelor



La varianta V5 s-a executat cizelarea strugurilor (răritul boabelor). Această

operaţiune a constat din îndepărtarea de pe ciorchine a boabelor nefecundate,

mărgeluite sau meiate care în mod obişnuit nu se dezvoltă, sunt neuniforme şi care

dau ciorchinilor un aspect plăcut. Prin îndepărtarea acestora se asigură hrănirea

mai abundentă a celor rămase care se dezvoltă uniform, fiind bine dispuse în

ciorchine, dându-le un aspect plăcut. Această operaţie înlocuieşte parţial sau total

cizelarea care se făcea strugurilor după recoltare. Cizelarea după recoltare prezintă

neajunsuri: depreciază calitatea strugurilor, deoarece concomitent cu aceasta se

înlătură şi pruina de pe boabe, iar prin lăsarea boabelor meiate şi mărgeluite se

împiedică dezvoltarea celorlalte boabe care nu ating dimensiunile maxime.

Soiul

Numărul

total

de struguri

pe butuc

Numărul de boabe pe ciorchine

AnulTotal

Îndepărtate Rămase

Absolut % Absolut %

Chasselas doré

18,3 89,4 32,1 34,2 57,3 65,8 2000

16,6 76,3 27,8 36,5 42,5 63,5 200116,1 79,7 22,3 35,5 51,4 64,5 2002

5.5. Inelarea

La varianta V6 s-a executat tăierea coardelor. Această operaţie are drept

scop grăbirea maturării strugurilor şi mărirea volumului boabelor prin oprirea

temporară a fluxului descendent al sevei elaborate la nivelul strugurelui.

La experienţa urmărită, tăierea inelară s-a executat la coardele de rod.

Operaţia a constat în tăierea şi scoaterea unei porţiuni de scoarţă sub formă de inel

cu lăţimea de 3-4 mm. Pe coardele de rod inelul s-a executat sub primul lăstar



fertil, la curbura coardei pe prima sârmă a spalierului, situat la 0,60 m de la

pământ.

În tabelul următor sunt arătate numărul mediu de coarde asupra cărora s-a

efectuat operaţiunea de inelare şi numărul mediu de struguri pe butuc.

Soiul

Numărul

mediu de

coarde pe

butuc

Numărul de

coarde

cărora li

s-a efectuat

înclinarea

Numărul

mediu de

struguri

pe butuc

Numărul

mediu de

struguri pe

coardele

inelate

Anul

Chasselas doré 2,4 1,2 18,3 8,7 20002,2 1,1 16,1 7,8 20012,7 1,4 18,5 6,9 2002

Producţia de struguri şi calitatea acesteia

Potrivit normelor de calitate specifice strugurilor de masă, aceştia au fost

împărţiţi pe următoarele grupe de calitate: extra, calitatea I, calitatea a II-a (tabelul

……).Calitatea extra include strugurii perfect sănătoşi, având forma, mărimea şi

culoarea pieliţei tipice soiului, iar masa nu trebuie să fie mai mică de 150 g. Se

admite pe ansamblu o toleranţă de până la 4 – 5 %.

Calitatea I include strugurii cu condiţii de calitate asemănătoare celor de la

categoria extra, cu admiterea unor mici abateri referitoare la formă, mărimea

acestora şi uniformitatea culorii pieliţei. Limita de greutate este de 100 g, iar toleranţa de până la 8 – 10 %.

Calitatea a II-a include struguri cu abateri referitoare la forma, mărimea şi

culoarea pieliţei de până la 10 %, cu boabe meiate şi mărgeluite şi prezenţa

fragmentelor de strugure.

A fost monitorizată dinamica procesului de maturare (tabelul ), volumul

producţiei de struguri (tabelul şi calităţi – tabelul ), precum şi indicatori de



calitate: conţinutul de săruri şi aciditatea, greutatea medie a unui strugure şi

greutatea medie a 100 de boabe.

Din analiza rezultatelor se observă că, prin executarea operaţiunilor în verde,

maturarea strugurilor a avut loc mai repede decât la varianta martor.

5.6. Dinamica procesului de maturare şi calitatea producţiei.

Stabilirea moemntului de recoltare

Valorificarea în bune condiţii a strugurilor contribuie la mărirea rentabilităţii

culturii soiurilor de masă. În scopul unei mai bune valorificări, strugurii soiurilor

de masă trebuie să se culeagă eşalonat, pe etape, pe măsura coacerii.

Pentru determinarea momentului de recoltare s-a urmărit acumularea

zahărului, de creştere a acidităţii prin dozări repetate, începând de la pârgă şi pnă la

cules. Determinările s-au făcut din 5 în 5 zile, probe de 1 kg s-au recoltat de la

partea însorită şi umbrită a butucului.

La probele medii de struguri recoltate s-au făcut următoarele determinări:

• Greutatea a 100 de boabe, exprimată în grame;

• Substanţa uscată, determinată refractometric în mustul rezultat prin

zdrobirea şi presarea boabelor, din care s-a calculat concentraţia zahărului;

• Aciditatea totală, determinată titrimetric, în acelaşi must, exprimată în g/l

H2SO4.

Prin aceasta s-a căutat să se stabilească raportul în care se găsesc aceste

elemente (raportul glucoacidimetric) ce trebuie să fie egal cu 2,5, nu mai mic de

2,2, la maturitatea de consum, adică atuci când strugurii au suficiente calităţi

gustative pentru a fi consumaţi în stare proaspătă. Soiul Chasselas doré, în anul

1999, a ajuns la maturitate deplină în perioada 29.08 – 05.09, cu un conţinut de



zaharuri de 169 g/l şi 4,1 g/l aciditate exprimată în H2SO4, iar în anul 2000

momentul recoltării a fost 20 – 25.09, conţinând 175 g/l zaharuri, cu 4,2 g/l

aciditate exprimată în H2SO4.

Recoltarea pe calităţi s-a făcut ţinându-se seama de ,,caracteristicile de

calitate” ce trebuie să le îndeplinească strugurii de masă pentru a fi încadraţi în

calităţi extra, calitatea I şi calitatea a II-a.



DINAMICA PROCESULUI DE MATURARE A STRUGURILOR PE VARIANTE LASOIUL CHASSELAS DORÉ

V a r i a n t e DATA

200027.08 01.08 06.08 11.08 16.08 21.08 26.08 01.09 07.09

Zahăr g/l

Acidg/l

Zahăr g/l

Acidg/l

Zahăr g/l

Acidg/l

Zahăr g/l

Acidg/l

Zahăr g/l

Acidg/l

Zahăr g/l

Acidg/l

Zahăr g/l

Acidg/l

Zahăr g/l

Acidg/l

Zahăr g/l

Acidg/l

1 83 20 86 18,5 91 14,5 101 11,5 117 9,5 124 9,2 134 8,1 152 5,7 169 4,6

2 87 18 94 17,5 99 13,5 117 10,6 126 8,5 129 8,6 140 7,5 158 5,3 175 4,13 84 18,6 90 17,9 94 13,8 111 10,7 124 9,0 128 8,5 139 7,9 157 5,4 174 4,24 85 19 95 17 100 13 113 10 123 9,1 128 8,5 138 8 156 5,5 173 4,35 86 18,5 94 16,8 99 12,9 115 9,9 121 9,2 127 8,7 138 8 156 5,5 173 4,36 89 17,6 96 15,6 101 11,7 118 8,7 227 8,7 130 8,1 146 7,1 164 4,7 181 3,9

200109.08 14.08 19.08 24.08 29.08 03.09 08.09 13.09

1 90 18 97 16 116 13 129 9,4 141 7,4 153 5,9 167 4,9 176 4,22 96 16 103 15,8 122 12,8 135 8,9 146 7,1 159 5,2 173 4,4 182 4,03 96 16 102 15,9 121 12,6 134 8,9 142 7,3 158 5,4 171 4,6 179 4,14 96 16 102 15,9 121 12,6 135 8,9 144 7,1 157 5,6 170 4,7 179 4,15 95 16,8 101 16 122 12,8 135 8,9 146 7,1 158 5,3 174 4,3 181 4,06 106 14 103 13,7 132 9,1 145 7,3 156 5,7 169 5,2 177 4,2 186 3,9

2002

25.07 31.07 05.08 11.08 16.08 21.08 26.08 31.08 05.091 88 18,5 97 15,7 108 13,3 125 11,4 132 9,2 146 7,5 154 5,9 163 163 172 4,32 96 15,9 103 14 118 12,6 134 9,4 142 8,2 156 5,7 164 4,6 173 173 182 4,03 95 16 100 14,3 116 12,8 132 9,5 140 8,3 155 5,4 163 4,7 171 171 180 4,24 95 16 11 14,2 116 12,8 130 9,7 139 8,4 154 5,3 162 4,8 170 170 181 4,15 96 15,9 102 14,1 115 12,9 131 9,6 140 8,3 155 5,4 162 4,8 171 171 181 4,16 98 15,3 107 13,5 123 11,6 138 9 149 7,9 159 5 169 4,1 179 179 189 3,8



PRODUCŢIA DE STRUGURI ŞI CALITATEA ACESTORA LASOIUL CHASSELAS DORÉ

V a r i a n t a Producţia

medieDiferenţa faţă

de martorCalitatea producţiei de struguri

Extra Calitatea I Calitatea a II-a Sub STASkg/butuc kg/ha kg/ha % Abs. kg/but. % Abs. kg/but. % Abs. kg/but. % Abs. kg/but. %

20001 1,384 7206 - 100 122

3

0,235 1

7

202

5

0,388 2

8

251

9

0,484 3

5

143

9

0,276 20

2 1,387 7228 +22 100,1 1954

0,375 27

2823

0,542 39

1293

0,284 18

1158

0,222 16

3 1,249 6505 -701 91 1496

0,288 23

2147

0,412 23

1496

0,288 23

1366

0,261 21

4 1,255 6535 -671 92 1389

0,267 21

1954

0,375 30

1694

0,325 26

1498

0,288 23

5 1,268 6604 -602 93 1651

0,317 25

2443

0,469 37

1057

0,203 16

1453

0,279 22

6 1,507 7848 +642 108 2119

0,407 27

2982

0,573 38

1491

0,286 19

1256

0,241 16

20011 1,814 9450 - 100 132

3

0,254 1

4

236

3

0,454 2

5

283

5

0,544 3

0

292

9

0,562 31

2 1,605 8370 -1080 88 2093

0,402 25

2930

0,562 5 2092

0,401 25

1255

0,240 15

3 1,562 8135 -1315 86 2034

0,391 25

2929

0,562 36

1545

0,297 19

1627

0,312 20

4 1,687 8780 -670 93 1756

0,337 20

2722

0,523 31

2019

0,388 23

2283

0,439 26



5 1,647 8578 -872 90 1703

0,327 20

2980

0,572 35

2192

0,421 25

1703

0,327 20

6 1,791 9330 -120 98 2333

0,447 25

3172

0,609 34

2332

0,448 25

1493

0,287 16

20021 1,599 8121 - 100 126

50,245 1

5211

20,421 2

72584

0,514 32

2162

0,420 26

2 1,496 8017 -104 94 209

7

0,388 2

6

294

3

0,552 3

7

169

8

0,334 2

2

127

9

0,231 15

3 1,327 7367 -724 88 1772

0,339 24

2547

0,487 35

1517

0,282 21

1561

0,286 20

4 1,437 7612 -519 92 1557

0,302 21

2314

0,449 30

1878

0,356 24

1863

0367 25

5 1,425 7572 -549 91 1653

0,322 23

2768

0,521 36

1621

0,312 20

1530

0,303 21

6 1,621 8554 +433 103 2213

0,427 26

3047

0,586 36

1903

0,367 22

1391

0,264 16

CONCENTRAŢIA DE ZAHĂR ŞI ACIDITATE LASOIUL CHASSELAS DORÉ

Elementele analizate Calitatea strugurilor

Variante

1 2 3 4 5 62000

Zahăr g/lCalitatea extra 157 164 159 152 154 169

Calitatea I 158 169 168 161 160 169Calitatea a II-a 152 157 160 158 154 164

Aciditate g/l H2SO4 Calitatea extra 5,16 5,13 4,63 4,67 5,14 5,19Calitatea I 5,36 4,79 5,12 5,68 4,79 4,63



Calitatea a II-a 5,12 4,62 4,76 4,77 5,19 4,892001



Aciditate g/l H2SO4

Calitatea extra 4,39 4,21 4,35 4,28 4,33 4,13Calitatea I 4,45 4,30 4,43 4,34 4,39 4,26

Calitatea a II-a 4,40 4,21 4,56 4,35 4,93 4,32

2002



Aciditate g/l H2SO4

Calitatea extra 4,74 4,56 4,68 4,50 4,48 4,42Calitatea I 4,81 4,64 4,72 4,89 4,59 4,30

Calitatea a II-a 4,84 4,58 4,54 4,89 4,60 4,81

GREUTATEA MEDIE A UNUI STRUGURE PE CALITĂŢI LASOIUL CHASSELAS DORÉ

ANUL calitatea strugurilorVarianta

1 2 3 4 5 6

2000Calitatea extra 172 198 185 175 173 203




2001Calitatea extra 187 278 233 193 184 290


2002Calitatea extra 183 271 201 187 180 279


GREUTATEA MEDIE A 100 DE BOABE PE CALITĂŢI LA

SOIUL CHASSELAS DORÉANUL calitatea strugurilor

Varianta

1 2 3 4 5 6

2000Calitatea extra g 185 215 199 187 216 219

Calitatea I g 181 197 185 183 187 195Calitatea a II-a g 154 147 152 151 153 150




Calitatea I g 193 218 201 198 225 220Calitatea a II-a g 171 183 168 163 170 171


Calitatea I g 185 215 199 191 214 215Calitatea a II-a g 166 171 160 159 157 159Calitatea extra g 193 215 203 196 222 231

% faţă de martor 100 % 111 % 109 % 104 % 104 % 119 %Calitatea I g 186 210 193 190 208 210

% faţă de martor 100 % 109 % 104 % 102 % 107 % 110 %Calitatea a II-a g 167 170 160 164 160 162% faţă de martor 100 % 102 % 196 % 199 % 196 % 93 %



De asemenea, se observă că, prin aplicarea operaţiunilor în verde, conţinutul

în zaharuri este mai ridicat, în special la V6 (inelare), urmat de V2 şi V3.

Aciditatea este mai puţin influenţată de executarea operaţiunilor în verde.

Exercitarea operaţiunilor în verde contribuie în mare măsură la ridicarea

calităţii strugurilor. Analizând datele din tabel, se constată că, la variantele la care

operaţiunile în verde s-au aplicat, a crescut greutatea a 100 de boabe, cele mai bune

rezultate fiind obţinute la V6 (o creştere cu 119 % la calitatea extra şi 110 % la

calitatea I), urmată de V2 – 111 % calitate extra şi 109 % calitatea I.

Seconstată că la variantele la care s-au aplicat operaţiuni în verde, cu

excepţia V6 (inelare), producţia totală a avut valori cantitativ inferioare martorului:

la V6 producţia a fost superioară, atât cantitativ, cât şi calitativ.



CAPITOLUL VI

CONCLUZII

Rezultatele experimentale obţinute ne condus spre următoarele concluzii:

-prin aplicarea corectă, în momente bine stabilite, diferenţiat, în funcţie de

vigoarea butucului, operaţiile în verde contribuie la sporirea calităţii strugurilor de

masă;

-ca urmare a aplicării operaţiunilor în verde, maturarea producţiei serealizează cu 5 – 7 zile mai repede;

-dacă sub raport cantitativ influenţa asupra producţiei nu este semnificativă,

sub raport calitativ influenţa este pozitivă: a crescut procentul de struguri de

calitate extra şi calitatea I cu până la 19 %, a crescut conţinutul în zaharuri,

greutatea medie a unui strugure şi greutatea a 100 de boabe.

Pentru ca efectul operaţiunilor în verde să fie maxim, trebuie ca şi celelalte

lucrări tehnologice să fie asigurate în optim (lucrărilesolului, combaterea bolilor şi

dăunătoarilor, fertilizare).



BIBLIOGRAFIE

Burzo I., Olteanu I., 1999 – Fiziologia plantelor de cultură. Vol. III

Georgescu Magdalena, Dejeu L.C., Ionescu P., 1991 – Ecofiziologia viţei

de vie. Editura Ceres, Bucureşti.

Olteanu I. şi colab., 1998 – Cercetări privind influenţa managementuluitehnologic asupra unor procese fiziologice

Olteanu I. şi colab., 1998 – Cercetări privind influenţa intensităţii unor

procese fiziologice asupra producţiei de struguri.

Olteanu I. şi colab., 1998 – Studiul interacţiunii factorilor tehnologici, procesele fiziologice şi calitatea producţiei viticole în diferite areale de

cultură (Relaţia tehnologie – fotosinteză - calitate). Analele Universităţii din

Craiova.

Olteanu I., 2000 – Viticultura

Olteanu I., 1994 – Viticultura I (Baze biologice)

Olteanu I. şi Ştefan Oprea, 1998 – Viticultura II (Baze tehnologice)

Constantinescu Gheorghe, 1970 – Ampelografia României



Martin T., Oşlobeanu M., Gorodea G.R. şi colab., 1974 – Strugurii de

masă.

Baniţă P şi Jitianu L., 1980 – Viticultura generală şi specială.

Oprea şt., 1995 – Cultura viţei de vie. Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Ţârdea C. şi Dejeu L., 1996 – Viticultura. Editura Didactică şi Pedagogică.

Bucureşti.

Date post:	06-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	gheorghe-militaru
View:	235 times
Download:	0 times

Magaon Marinela - Proiect de Diploma

Documents