1

ACADEMIA DE POLIŢIE

„ Alexandru Ioan Cuza ”

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE DOCTORAT

IMPLICAŢII JURIDICO - PENALE PRIVIND

INSTITUŢIA INVESTIGATORULUI SUB ACOPERIRE

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

Prof.univ.dr. ALEXANDRU BOROI

DOCTORAND

CRISTIAN MACSIM

2012

BUCUREŞTI

2

C U P R I N S

CAPITOLUL I

Consideraţii generale privind necesitatea abordării teoretice a problematicii

investigatorului sub acoperire

1.1. Introducere……………………………………………………………....……1

1.2.Cooperarea instituţiilor statului în lupta împotriva infracţiunilor ………....… 3

1.3.Cooperarea internaţională pentru combaterea infracţionalităţii. …………….. 4

CAPITOLUL II

Cadrul normativ specific incriminării şi investigării faptelor pentru care se pot

autoriza investigatorii sub acoperire

2.1. Aspecte referitoare la prevederile art. 224¹ din Codul de Procedură Penală OUG

131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii 508/2004 privind înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a

Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi OUG 43/2000 privind

organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.................................8

2.2. Abordare din punctul de vedere al dreptului penal special

şi al legilor penale speciale ………………………………………………..….… 15

2.2.1. Infracţiunile la regimul drogurilor şi precursorilor. …………..……….. 15

2.2.2. Traficul de persoane şi infracţiuni conexe traficului de persoane ….…. 34

2.2.3. Infracţiuni prevăzute în Codul Vamal. Contrabanda. …………….….…43

2.2.4. Aspecte ale infracţiunilor de corupţie. ………………………….………54

2.3. Competenţa de urmărire penală a infracţiunilor pentru care pot

fi autorizaţi investigatorii sub acoperire. …………………............………………87

2.4. Competenţa de cercetare a organelor de poliţie judiciară ………………...... 91

CAPITOLUL III

Actele premergătoare urmăririi penale ce se pot efectua de investigatorii sub

acoperire.

3.1 Conceptul de acte premergătoare. ………………………………..….. 93

3

3.2 Natura juridică a actelor premergătoare……………………………. . .97

3.3 Limitele de timp în care se pot efectua acte premergătoare………… 107

3.3.1. Limitele de efectuare a actelor premergătoare ……………………107

3.3.2. Durata efectuării actelor premergătoare …………………………109

3.4 Competenţa de efectuare a actelor premergătoare……………...……. 111

3.4.1 Aspecte legate de folosirea mijloacelor specifice muncii de poliţie pentru

documentarea faptelor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub

acoperire…………………………………………………………. 111

3.4.2 Condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o persoană

pentru a fi autorizată investigator sub acoperire………….…….…119

3.4.3 Condiţii pentru utilizarea investigatorilor sub acoperire………….124

3.4.4 Elementele ce trebuie întrunite din punct de vedere al legalităţii

pentru realizarea actelor premergătoare ……………..….………. 129

3.4.5 Aspecte privind folosirea ca investigatori sub acoperire a lucrătorilor

operativi cu atribuţii în domeniul siguranţei

naţionale……………………………………….…..………...…… 137

3.5 Conţinutul actelor premergătoare urmăririi penale……….…..……… 144

3.5.1 Actele premergătoare efectuate de poliţia judiciară – consideraţii în

legătură cu prevederile Legii 364/2004 privind organizarea poliţiei

judiciare…………………………………………………………… 149

3.5.2 Actele efectuate de organele de cercetare penală specială………... 158

3.6 Aspecte legate de înţelesul sintagmei ” indicii temeinice şi concrete” folosită

în textul art. 224¹ Cod Procedură Penală. ………………………..........160

3.7 Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire…………………… 171

3.7.1 Aspecte privind competenţa de autorizare a procurorului………… 173

3.7.2 Perioada şi limitele autorizării…………………………………….. 175

3.7.3 Aspecte legate de fondul ordonanţei de autorizare………………... 179

4

3.7.4 Aspecte legate de înţelesul sintagmei „ cazuri urgente şi temeinic

justificate” folosită în textul art. 224¹ Cod Procedură Penală………181

3.8 Înregistrările audio sau video şi fotografiile efectuate în cazul săvârşirii

infracţiunilor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub acoperire… 183

3.9 Folosirea datelor obţinute de investigatorul sub acoperire…………..…. 192

3.9.1 Materializarea activităţilor investigatorilor sub acoperire în mijloace de

probă……………………………………………………..…….……. 202

3.9.2 Forţa probantă a actelor întocmite de investigatorul sub acoperire… 207

3.10 Măsuri de protecţie ale martorilor in procesul penal………….….….….. 210

3.11 Măsuri de protecţie ale investigatorilor sub acoperire……………..….… 223

CAPITOLUL IV

Aspecte teoretice şi practice privind activitatea investigatorului sub acoperire.

4.1 Asemănări şi deosebiri între activitatea investigatorilor sub acoperire şi cea a

ofiţerilor desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru

realizarea testelor de integritate şi fidelitate. Forţa probantă a testelor de

integritate…………………………………………………………….……234

4.2 Aspecte privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil prevăzut în art.

6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cazul utilizării

investigatorilor sub acoperire ………………………………………………239

4.3 Invalidarea probelor obţinute în mod ilegal……………………………… 258

4.4 Comparaţie între activitatea investigatorului sub acoperire şi activitatea pe linie

de informaţii şi contrainformaţii…………………………….........………. 267

4.5 Comentarii referitoare la prevederile art. 68¹ din Codul de Procedură Penală cu

privire la interzicerea mijloacelor de constrângere …………….....……….273

4.6 Aspecte privind provocarea poliţienească în cazul folosirii investigatorilor sub

acoperire. …………………………………………………………………..283

4.7 Admisibilitatea comiterii de infracţiuni de către investigatorul sub acoperire în

cauzele pentru care a fost autorizat. ………………………………….........295

5

4.8 Aspecte de drept comparat ………………………………..……………… 300

4.8.1. Franţa…………………………………………………………..…….300

4.8.2. Spania……………………………………………………….………. 308

4.8.3. Germania …………………………………………………….……… 312

4.8.4. Belgia ……………………………………………………….………..319

4.9 Cooperare judiciară internaţională în domeniul tehnicilor

speciale de investigare…………………………………………….........…….327

CAPITOLUL V

Aspecte de ordin psihologic şi criminologic referitoare la investigatorii sub

acoperire.

5.1 Consideraţii generale ……………………………………………………... 339

5.2 Abordare din punct de vedere psihologic ………………………………….343

5.3 Abordare din punct de vedere criminologic ………………………………. 350

CAPITOLUL VI

Prevenirea infracţiunilor pentru care pot fi folosiţi investigatorii sub acoperire.

6.1 Consideraţii generale ……………………………………………...……… 354

6.2 Autorităţi şi instituţii cu atribuţii de prevenire a infracţiunilor pentru care pot

fi autorizaţi investigatorii sub acoperire …………………………………......….. 357

6.3 Concluzii şi propuneri de „lege ferenda”………………………………………372

6

CAPITOLUL I

Consideraţii generale privind necesitatea abordării teoretice a problematicii

investigatorului sub acoperire

1.1. Introducere

Instituţia investigatorilor sub acoperire, aşa cum a fost introdusă în C.proc.pen.

prin Legea 281/2003 a adus completări esenţiale în ceea ce priveşte actele premergătoare

urmăririi penale. Astfel, prevederi referitoare la investigatorii sub acoperire au fost

introduse în legislaţia noastră prin art. 21 din Legea 143/2000 şi prin Ordonanţa de

Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie. Ulterior,

prevederi referitoare la folosirea investigatorilor sub acoperire au fost introduse şi în alte

legi speciale: Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi

Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

Modificarea C.proc.pen. realizată prin Legea 281/2003 a introdus articolele 224¹ -

2244 care reglementează instituţia investigatorilor sub acoperire. În vederea respectării

dreptului la viaţă privată şi la corespondenţă, noul cod de procedură penală instituie

reguli procedurale în materia tehnicilor speciale de supraveghere şi cercetare, care să

satisfacă cerinţele de accesibilitate, previzibilitate şi proporţionalitate.

Pe plan naţional aspectele legate de tratarea în literatura juridică a instituţiei

investigatorului sub acoperire sunt relativ puţine. Acest lucru se datorează mai multor

factori legaţi de o anumită reţinere faţă de o asemenea abordare pornită de la „

secretul” unor asemenea operaţiuni, de la faptul că în practica judiciară publicată nu se

face, de foarte multe ori, referire că în cauza soluţionată s-au folosit investigatori sub

acoperire sau tehnici speciale de investigare , de la relativ redusa practică a C.E.D.O. în

acest domeniu sau de la lipsa cunoaşterii situaţiilor în care în faza de urmărire penală se

folosesc aceste tehnici .

7

Cercetarea urmăreşte o serie de obiective care pot ajuta la extinderea folosirii

tehnicilor speciale de investigare de către organele de urmărire penală, atât de necesară

documentării infracţionalităţii grave. Astfel, obiectivul principal al cercetării este acela de

unificare a punctelor de vedere şi a doctrinei relative la instituţia investigatorului sub

acoperire, concomitent cu dezbaterea şi dezvoltarea aspectelor puţin abordate legate de

condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru a putea fi autorizaţi, a invalidării probelor

obţinute în mod ilegal, a provocării poliţieneşti, admisibilitatea comiterii de infracţiuni de

către investigatorul sub acoperire protecţia acordată acestora şi nu în ultimul rând al

protecţiei oferite acestora de legislaţia actuală. Un alt obiectiv este acela de relevare a

modalităţii de punere în practică a prevederilor diferitelor acte normative sau cu caracter

de recomandare ale organismelor Uniunii Europene, cu atribuţii în domeniul prevenirii şi

combaterii infracţionalităţii precum şi oglindirea acestora în legislaţia naţională,

comparativ cu modalitatea de punere în pratică a acestora în legislaţiile diferitelor state

europene.

Cercetarea poate sprijini activitatea poliţiei judiciare şi a parchetelor, pentru

analizarea temeinică a fiecărui caz în care se pot folosi investigatori sub acoperire, a

riscurilor care pot să apară atât sub aspectul încălcării dreptului la viaţă privată, a

modalităţii de obţinere a probelor cât şi a protecţiei fizice a acestora.

Nu în ultimul rând se doreşte relevarea aspectelor neabordate de legiuitor atât în

actualul cât şi în noul cod de procedură penală referitoare la instituţia investigatorului

subacoperire, aspecte care pot constitui oricând un punct de plecare în dezbaterile pe

marginea îmbunătăţirii legislaţiei în acest domeniu.

1.2.Cooperarea instituţiilor statului în lupta împotriva infracţiunilor.

Secolul XXI a debutat abrupt şi violent, printr-un cutremur politic de amploare

planetară – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 care au vizat obiective simbolice

importante pentru lumea democratică şi au ucis, aproape instantaneu, mii de civili

inocenţi.

8

Aceste evenimente au fost urmate, rapid, de alte acţiuni criminale asemănătoare, în

mai multe părţi ale lumii, declanşând un proces de transformare profundă a mediului de

securitate şi generând consecinţe ce afectează, pe termen lung şi în profunzime,

comunitatea internaţională. Într-un astfel de context tensionat şi complex, securitatea

fiecărei ţări, ca şi securitatea comunităţii internaţionale în ansamblu, se bazează nu numai

pe capacitatea de reacţie şi adaptare, ci şi, mai ales, pe capacitatea de anticipare şi de

acţiune pro-activă.

1.3.Cooperarea internaţională pentru combaterea infracţionalităţii.

Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care

trăim devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are

acelaşi sens. Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o populaţie

de alta. Astfel, tot ce uşurează viaţa cetăţenilor, uşurează şi activitatea infractorilor.

La ora când restricţiile în călătoriile internaţionale au fost simplificate şi când

mijloacele de transport şi comunicare s-au modernizat, posibilităţile oferite criminalităţii

internaţionale au crescut considerabil. Dezvoltarea economică şi socială a societăţii

moderne, implementarea elementelor noi de structură deschid continuu noi posibilităţi

criminalităţii internaţionale. Expresia “criminalitate internaţională” nu înseamnă o

categorie de infracţiuni delimitate juridic. Ea se aplică totuşi la un număr mare de

infracţiuni, cum ar fi falsul de monedă, comerţul cu fiinţe umane, proxenetismul, traficul

de droguri, care sunt prevăzute de diverse convenţii internaţionale.

Construcţia politică a unei Europe Unite a avut pe agenda sa şi facilitarea capacităţilor

de cooperare poliţienească la nivel european, care, în prezent, se regăsesc într-un concept

mai larg: un spaţiu european al libertăţii, securităţii şi justiţiei. Strategia de Securitate a

Uniunii Europene, adoptată în decembrie 2003, prevede o întărire a capacităţilor interne

de asigurare a securităţii cetăţenilor din spaţiul comunitar, prin: o mai bună cooperare

poliţienească la nivel european; colectare centralizată a datelor prin intermediul

Sistemului de Informaţii Schengen; o politică transversală de combatere a drogurilor; o

politică globală de combatere a traficului de fiinţe umane şi migraţie ilegală;

9

CAPITOLUL II

Cadrul normativ specific incriminării şi investigării faptelor pentru care se pot

autoriza investigatorii sub acoperire

2.1. Aspecte referitoare la prevederile art. 224¹ din Codul de Procedură Penală

OUG 131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii 508/2004 privind

înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a

D.I.I.C.O.T. şi OUG 43/2000 privind organizarea şi funcţionarea D.N.A.

În temeiul primului articol dintr-un act normativ care introduce o asemenea tehnică

investigativă modernă în procedura penală română, art. 21 din Legea 143/2000, „

procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea

faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în situaţiile in care

există indicii temeinice că a fost savârşita sau că se pregăteşte comiterea unei infracţiuni

dintre cele prevăzute in prezenta lege.”

Ulterior, prevederi referitoare la folosirea investigatorilor sub acoperire au fost

introduse şi în alte legi speciale : Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea

traficului de persoane şi Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii

organizate. Modificarea C.proc.pen. realizată prin Legea 281/2003 a introdus articolele

224¹ - 2244

care reglementează instituţia investigatorilor sub acoperire. Astfel, art. 224¹,

C.proc.pen. prevede că investigatorii sub acoperire „pot fi folosiţi” în vederea strângerii

datelor privind existenţa infracţiunii şi identificării persoanelor faţă de care există

presupunerea că au săvârşit o infracţiune.

Deoarece art. 224 ¹ din C.proc.pen., prevede o serie de infracţiuni pentru care se

poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire, infracţiuni care sunt în

competenţa de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, a DIICOT prin OUG 131/2006, a DNA prin OUG 43 din 2000 sau a

Parchetelor de pe lângă Tribunale concluzionăm astfel că investigatorii sub acoperire

pot fi autorizaţi în vederea strângerii datelor şi identificării persoanelor în cazul

10

săvârşirii următoarelor infracţiuni infracţiunilor: infracţiunile prevăzute în art. 12 din

Ordonanţa de Urgenţă nr. 131 din 21 decembrie 2006; infracţiunile prevăzute în

Ordonanţa de Urgenţă 54 din 21 iunie 2010 la articolele IX, XV şi XVII; infracţiuni

contra siguranţei statului prevăzute în Titlul I din partea specială a codului penal şi

cele prevăzute în legi speciale ; infracţiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de

influenţă şi primire de foloase necuvenite, prevăzute în art. 254 – 257 cod penal;

infracţiunile prevăzute în art. 6^1, art. 8^1, art. 8^2, art. 10, art.11, art. 12, art. art. 13,

art. 13^1, art. 13^2, art. 17, art. 18^1, art. 18^2, art. 18^3, art. 18^5 din Legea

78/2000;

2.2. Abordare din punctul de vedere al dreptului penal special şi al legilor penale

speciale

2.2.1. Infracţiunile la regimul drogurilor şi precursorilor

Ca urmare a intensificării consumului şi traficului de droguri, în anul 2000 a fost

adoptată Legea nr. 143 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Aceasta stabilea infracţiunile şi sancţiunile pentru traficul de droguri şi consumul fără

prescripţie medicală. Listele anexă sunt adoptate în deplină concordanţă cu anexele la

cele trei Convenţii internaţionale (1961, 1971 şi 1988). Tot atunci au început să se

cristalizeze primele politici sectoriale antidrog. Legea nr. 339 /2005 privind regimul

juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope a abrogat Legea

nr. 73/1969. Pe lângă alte elemente de noutate, legea prevede condiţiile în care călătorii

pot deţine medicamente ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope. Legea nr. 143/2000

a fost modificată şi completată în 2004 prin Legea nr. 522. Acest act normativ are drept

scop clarificarea sau introducerea unor elemente noi legate de asistenţa consumatorilor de

droguri, măsurile de reducere a riscurilor asociate, circuitul informaţional etc. Codul

Penal din 1968 conţinea prevederi, la articolul 312, referitoare la producerea, deţinerea

sau orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice,

11

cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori

experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept. 1

2.2.2. Traficul de persoane şi infracţiuni conexe traficului de persoane

Primul act normativ din dreptul intern care abordează traficul de fiinţe umane

ca o formă distinctă de criminalitate îl constituie Legea nr. 678/2001 cu modificările şi

completările ulterioare privind prevenirea şi combaterea traficului de personae în

cuprinsul căreia infracţiunile privind traficul de personae sunt cuprinse în Capitolul 3,

Secţiunea I (art. 12 – 16). Legea nr.678/2001 este principalul instrument de politică

penală în materia traficului de persoane astfel încât ea conţine, pe lângă norme de

incriminare şi dispoziţii care definesc termenii şi expresiile utilizate, dispoziţii care

privesc prevenirea traficului de persoane, cu indicarea instituţiilor responsabile în acest

segment, norme de incriminare a unor infracţiuni aflate în legătură cu traficul de persoae,

dispoziţii speciale în materia confiscării, impunităţii, reducerii pedepselor, dispoziţii

speciale privind procedura judiciară, dispoziţii vizând protecţia şi asistenţa victimelor

traficului de persoane şi dispoziţii referitoare la cooperarea internaţională.

Elaborarea legii a constituit un obiectiv al Planului naţional de acţiune pentru

combaterea traficului de fiinţe umane aprobat prin H.G. nr. 1216/2001, cadrul legislativ

în materie fiind ulterior întregit prin prevederile Regulamentului de aplicare a Legii

nr.678/2001, aprobat prin H.G. nr. 299/2003 şi prin dispoziţiile Planului naţional de

acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii, aprobat prin H.G. nr.

1295/2004. Ulterior adoptării legii, pentru a se realiza armonizarea ei cu legislaţia

europeană, dispoziţiile sale au fost modificate succesiv - inclusiv în privinţa normelor

care incriminează traficul de persoane - prin O.U.G. nr. 143/2002 pentru modificarea şi

completarea unor dispoziţii din Codul penal şi unelelegi speciale, în vederea ocrotirii

minorilor împotriva abuzurilor sexuale, prin Legea 39/2003 privind prevenirea şi

combaterea criminalităţii organizate şi prin O.U.G. nr. 79/2005 pentru modificarea şi

completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

1 Alexandru Boroi, Norel Neagu, Valentin Radu Sultănescu – infracţiuni prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind traficul şi

consumului ilicit de droguri – Ed. Rosetti, Bucuresti 2001

12

2.2.3 Infracţiuni prevăzute în Codul Vamal. Contrabanda

Acceptând că prin contrabandă se înţelege o încălcare cu vinovăţie a legii în scopul

eludării taxelor vamale impuse la trecerea mărfurilor peste frontiere, a prohibiţiilor şi

cotelor comerciale de import - export, observăm că existenţa acesteia presupune ca

premisă un regim juridic vamal. Cu alte cuvinte, după expresia unor autori, regimul

juridic vamal "constituie un dat pentru intervenţia dreptului penal" în vederea sancţionării

contrabandei. Inexistenţa unui asemenea regim juridic ar face inutilă orice discuţie în

legătură cu infracţiunea de care ne ocupăm. Fără instituirea unor reguli la trecerea

mărfurilor peste frontiere, contrabanda, ca acţiune de înfrângere a legii (infractio, onis)

nu ar fi existat niciodată. Legea 86 din 10 aprilie 2006 prevede în Titlul XII dispoziţiile

de incriminare a infracţiunilor, printre care infracţiunea de contrabandă şi contrabandă

calificată. Lege nr. 291 din 28 septembrie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă

a Guvernului nr. 33/2009 completează art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul

vamal al României. Prin OUG 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea

evaziunii fiscale prin art. IX , Legea 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al

Romaniei, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează.

Această reglementare din legislatia vamală a fost facută in contextul in care se constata o

crestere a numarului de situatii in care se scot, sau se introduc in tara, prin sustragerea de

la controlul vamal, a unor bunuri care ar trebui plasate sub regim vamal, cele mai

semnificative din punct de vedere al impactului bugetar fiind cele privind ţigările.

Sancţionarea acestor fapte numai contravenţional nu descurajau comiterea lor in

continuare.

2.2.4. Aspecte ale infracţiunilor de corupţie

Infracţiunile denumite cu titlu generic "infracţiuni de corupţie" fac parte din rândul

faptelor de natură penală ce aduc atingere activităţii unor organizaţii de stat, organizaţii

publice sau altor activităţi reglementate de lege şi anume din subdiviziunea activităţilor

infracţionale care se săvârşesc în timpul serviciului ori în legătură cu serviciul.

13

Corupţia îmbracă aspecte penale – cum ar fi conflictul de interese, luarea si darea

de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite –, dar nu întotdeauna are

asemenea incidenţe. Faptele de corupţie presupun, de regulă, obţinerea de foloase

patrimoniale de către cel care se lasă corupt, dar şi de cel care corupe, sau chiar de către

altcineva, de o terţă persoană, dar nu totdeauna trebuie să fie în discuţie foloase

patrimoniale, cuantificabile sau imediat cuantificabile, pentru că pot fi în joc si foloase de

altă natură: politică, administrativă, de putere etc., mai importante uneori decât cele

patrimoniale. Până la apariţia Legii nr. 78/2000, pentru prevenirea descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie, legea penală nu consacra în nici una din dispoziţiile

sale incriminatoare termenul de "corupţie" ori "infracţiuni de corupţie", atunci când face

referire la infracţiunile menţionate. De asemenea, există corupţie si atunci când se acordă

drepturi pe criterii străine celor regulamentare ori atunci când sunt protejate rude, amici,

când se urmăreste extinderea autorităţii într-un domeniu necuvenit sau pe alte căi decât

cele legale, când nu sunt eliminaţi din posturile pe care le ocupă cei corupţi ori abuzivi

sau sunt tăinuite fapte de corupţie2.

Odată cu apariţia Legii nr.78/2000 se consacră „în terminus" termenul de

„corupţie" stabilindu-se totodată că în înţelesul respectivei legi sunt considerate ca

infracţiuni de corupţie: infracţiunile prevăzute la art.254-257 din Codul Penal, precum şi

infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute

la art. 254-257 din Codul Penal, în funcţie de calitatea persoanelor care săvârşesc faptele

sau faţă de care se săvârşesc faptele ori în raport cu sectoarele de activitate unde acestea

se comit (art.5 al.l). Ca element de noutate legea nr.78/2000 în cadrul Capitolului 3

prevede trei categorii de infracţiuni: infracţiuni de corupţie; infracţiuni asimilate

infracţiunilor de corupţie (art. 10-13); infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de

corupţie (art. 17-18).

2 Alexandru Boroi – Drept penal partea specială, partea II, ed. CH Beck 2006, pag. 327

14

2.3. Competenţa de urmărire penală a infracţiunilor pentru care pot fi autorizaţi

investigatorii sub acoperire

Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa

infracţiunii, identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se

constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată. Conform art. 12 alin 2 din

OUG 131/2006, procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor

de Criminalitate Organizatã şi Terorism efectueazã în mod obligatoriu urmărirea penală

pentru infracţiunile date în competenţă. În situaţia în care infracţiunile date în

competenţa de urmărire penală a DIICOT sunt sãvârşite de minori sau asupra minorilor,

urmărirea penală se efectuează de procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a

Infracţiunilor de Criminalitate Organizatã şi Terorism, anume desemnaţi de către

procurorul general al Parchetului de pe lângã Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform

art.12 alin 3 din OUG 131/2006. Conform art. 14 din Legea 508/2004, dacã în cursul

efectuării urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti

constată că infracţiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre infracţiunile

atribuite prin prezenta lege în competenta Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de

Criminalitate Organizată şi Terorism, aceştia au obligaţia de a inainta de îndată dosarul

procurorului competent.

2.4. Competenţa de cercetare a organelor de poliţie judiciară

În vederea eficientizării activităţii de combatere a criminalităţii, legiuitorul a creat

prin adoptarea Legii nr. 364/2004 cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea poliţiei

judiciare. Codul de procedură penală., Constituţia României, Legea 304/2004 republicată,

privind organizarea judiciară, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea

Poliţiei Române, Legea 360/2002 actualizată, privind statutul poliţistului, fac referire la

organizarea şi activitatea poliţiei judiciare ca organ de cercetare penală. Reglementarea

legală este conformă Recomandării nr. 1604/2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului

Europei privind rolul Ministerului Public într-o societate democratică, guvernată de statul

de drept.

15

Poliţia judiciară este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie specializaţi în

efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea

începerii urmăririi penale şi de cercetare penală. Aceştia au calitatea de organe de

cercetare ale poliţiei judiciare.

Potrivit art.2 alin 2 şi art. 3 din Legea 364/2004, agenţii sau ofiţerii de poliţie din

cadrul MAI, îşi pot desfăşura activitatea în cadrul organelor de cercetare ale poliţiei

judiciare dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt specializaţi în efectuarea

activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor, în vederea începerii

urmăririi penale şi de cercetare penală şi sunt anume desemnaţi de ministru cu avizul

favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie. Conform art.209 C.p.p. alin.(1) si (2), in faza urmării penale procurorul

supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, acesta conducând şi controlând

nemijlocit activitatea de cercetare penală şi poate să efectueze orice acte de urmărire

penală in cauzele pe care le supraveghează. Chiar dacă lucrătorii de poliţie judiciară din

cadrul MAI au competenţă materială generală, considerăm că în cazul infracţiunilor

prevăzute în art.12 alin 1 din OUG 131/2006 procurorii DIICOT pot delega în vederea

efectuării actelor premergătoare sau a actelor procedurale poliţiştii judiciari din cadrul

Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, a Inspectoratului

General al Poliţiei, a Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Inspectoratului General al

Poliţiei de Frontieră în funcţie de infracţiunea pentru care efectuează urmărirea penală.

Capitolul III

Actele premergătoare urmăririi penale ce se pot efectua de investigatorii sub

acoperire.

3.1. Conceptul de acte premergătoare.

Pentru prima dată, în ţara noastră, instituţia actelor premergatoare a fost

reglementată si legiferată prin Decretul nr. 473/1957 care a introdus în prevederile

Codului de procedură penala, printre alte modificări, art. 195 intitulat Acte prealabile.

16

În ceea ce priveşte situarea actelor premergătoare din perspectiva desfăşurării procesului

penal, literatura juridică este unanimă, situând actele premergătoare înaintea fazei

procesuale a urmăririi penale. Referitor la situarea actelor premergătoare, Hotărârea nr.

827/2007 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului C.proc.pen., şi noul Cod de

Procedură Penală la desfăşurarea procesului penal preconizează ca principale faze ale

procesului penal, faza investigativă (urmărirea penala), faza preliminară (verificarea

rechizitoriului) şi faza de judecată. Spre deosebire de reglementarea actuală, care

situează faza actelor premergătoare in afara procesului penal, in viziunea noului Cod de

procedura penală aceasta fază va dispărea ca etapa distinctă.

3.2. Natura juridică a actelor premergătoare.

Actele premergătoare au făcut obiectul a numeroase studii în literatura de

specialitate autorii acestora abordând atât aspecte referitoare la natura lor juridică, la

conţinutul şi funcţionalitatea lor. Astfel, într-o primă opinie3 s-a considerat că actele

premergătoare sunt asemănătoare ca natură juridică actelor de constatare, încheiate de

organele prevăzute în art. 214 şi 215 C.proc.pen., care sunt considerate, de asemenea,

mijloace de probă. După o altă opinie se consideră că actele premergătoare au o natură

juridică sui – generis caracterizată prin trăsături proprii, în parte asemănătoare cu actele

de procedură penală, în altă parte diferite de acestea. Actele premergatoare au o natură

proprie, care nu poate fi identificată sau subsumata naturii precise si bine determinate a

altor institutii. Aşa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de

urmarire penală, avand un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, si

anume acela de a completa informatiile organelor de urmarire penala, de a verifica

informatiile detinute si de a fundamenta convingerea organului de cercetare penala ori

procurorului cu privire la oportunitatea inceperii ori neinceperii urmaririi penale.

3 E. Ionăşeanu – Procedura începerii urmăririi penale, ed. Militară, Bucureşti, 1979, p.186

17

3.3 . Limitele şi durata în care se pot efectua actele premergătoare.

3.3.1. Limitele de efectuare a actelor premergătoare

Referitor la limitele la care cei care sunt competenţi în a efectua acte

premergătoare trebuie să se încadreze, în literatura de specialitate s-au formulat mai

multe păreri. Astfel, într-o primă opinie4,procesul penal, printre altele, are ca scop

constatarea la timp a faptelor care constituie infracţiuni iar în cadrul actelor

premergătoare se pot culege date sau informaţii legate de existenţa sau inexistenţa

infracţiunii. Aceste date şi informaţii culese în faza premergătoare urmăririi penale, sunt

limitate, ele constituind acel minim necesar care poate forma convingerea organelor de

urmărire penală că poate începe urmărirea.

Conform altei opinii5 actele premergătoare trebuie efectuate până la lămurirea

aspectelor principale ale cauzei, în cadrul acestora realizându-se ascultarea martorilor,

constatările tehnico ştiinţifice şi expertizele. După începerea urmăririi penale s-ar mai

efectua doar ascultarea în calitate de învinuit a persoanei cercetate şi clarificarea

aspectelor legate de individualizarea judiciară a pedepsei. După o altă opinie6, în temeiul

art. 224 C.proc.pen. organele judiciare pot desfăşura , în vederea începerii urmăririi

penale, acele activităţi care prin finalizarea lor concură la realizarea scopului stabilit de

lege. După alte opinii7, cărora ne raliem, opinia prin care se restrânge sfera actelor

premergătoare doar la cele necesare începerii rmăririi penale, este mai aproape de sensul

real al dispoziţiilor art. 224 alin.1 C.proc.pen.

3.3.2. Durata efectuării actelor premergătoare

În ceea ce priveşte durata în timp de efectuare a actelor premergătoare,

considerăm că, din acest punct de vedere, acestea trebuie împărţite în două categorii: acte

premergătoare limitate în timp de normele procedural penale şi acte premergătoare

nelimitate în timp de aceste norme. În ceea ce priveşte durata de efectuare a celorlalte

acte premergătoare, considerăm că, indiferent de faptul că la momentul actual, actele

4 I.Neagu- op.cit. p. 396.

5 E. Ionăşanu, op.cit. p. 185

6 Augustin Lazăr – Ancheta Antifraudă în mediul afacerilor, ed. Lumina Lex – Bucureşti 2008, p.96

7 Anastasiu Crişu- Drept procesual penal, ed. II revizuită şi actualizată, ed. Hamangiu, Bucureşti 2011, p.429

18

premergătoare sunt situate în afara procesului penal, operativitatea reprezintă o condiţie

principală a soluţionării cauzelor penale şi implicit a înfăptuirii justiţiei.

3.4. Competenţa de efectuare a actelor premergătoare

3.4.1. Aspecte legate de folosirea mijloacelor specifice muncii de poliţie pentru

documentarea faptelor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub

acoperire.

Conform prevederilor art. 200 C.proc.pen., urmărirea penală are ca obiect

strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea

făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se

dispună trimiterea în judecată. Practica organelor de cercetare penală a demonstrat faptul

că de foarte multe ori un dosar bine documentat şi care a avut finalitate judiaciară, a

pornit de la o informaţie brută care, după analizare, dezvoltare şi documentare a dus la

obţinerea unor probe în cadrul procesului penal.

În vederea respectării dreptului la viaţă privată şi la corespondenţă, noul cod de

procedură penală instituie reguli procedurale în materia tehnicilor speciale de

supraveghere şi cercetare, care să satisfacă cerinţele de accesibilitate, previzibilitate şi

proporţionalitate. Astfel, în noul cod aceste activităţi sunt denumite tehnici speciale de

supraveghere sau cercetare şi se înţelege: a) interceptarea convorbirilor şi comunicărilor;

b) supravegherea video, audio sau prin fotografiere în spaţii private; c) localizarea sau

urmărirea prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; d) obţinerea listei

convorbirilor telefonice; e) reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale; f)

monitorizarea tranzacţiilor financiare şi dezvăluirea datelor financiare; g) utilizarea

investigatorilor sub acoperire; h) constatarea unei infracţiuni de corupţie sau a încheierii

unei convenţii; i) livrarea supravegheată; j) identificarea abonatului, proprietarului sau

utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii sau a unui punct de acces la un computer.

În cursul activităţii de obţinere şi dezvoltare a unei informaţii se identifică şi se

asigură mijloacele de probă care pot fi utilizate în faza de urmărire penală.

19

Astfel, pentru ca o informaţie pusă la dispoziţia unei instituţii de aplicare a legii să

fie utilă, ea trebuie să facă referire la cercul de relaţii al pesoanei, autoturisme folosite,

numere de telefon, domiciliu, reşedinţă sau casa unde stă de obicei, identificare de

martori, victime care nu au depus plîngere, intermediari, furnizori etc. În cadrul dosarelor

complexe în care sunt verificate multe aspecte infracţionale, săvârşite de mai multe

persoane, în baza informaţiilor obţinute prin mijloacele arătate mai sus, structuri

specializate de analiză a informaţiilor întocmesc hărţi relaţionale care vin în sprijinul

organelor de urmărire penală, pentru realizarea unei imagini de ansamblu a activităţii

infracţionale.

3.4.2. Condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o persoană

pentru a fi autorizată investigator sub acoperire.

Din interpretarea prevederilor art. 2241

Cod pr.pen. şi a doctrinei pentru ca o

persoană să poată fi autorizată investigator sub acoperire trebuiesc îndeplinite cumulativ

următoarele condiţii: a. să aibă calitatea de poliţist judiciar; b. să fie special desemnat

de structura din cadrul MAI la care activează în calitate de poliţist judiciar; c. să

consimtă în acest sens; d. să existe autorizarea procurorului.

3.4.3. Condiţii pentru utilizarea investigatorilor sub acoperire

Din interpretarea textului art. 224¹ alin. 1 rezultă că utilizarea investigatorilor sub

acoperire este grevată pe lângă condiţiile referitoare la persoană şi de următoarele

condiţii: a. să existe indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau se pregăteşte

săvârşirea unei infracţiuni; b. să privească o faptă care să figureze în lista de

infracţiuni conţinută de lege.; c. fãptuitorii să nu poată fi identificaţi prin alte

mijloace;

20

3.4.4. Elementele ce trebuie întrunite din punct de vedere al legalităţii pentru

realizarea actelor premergătoare

Conform art. 224 C.proc.pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de

urmărire penală poate efectua acte premergătoare. De asemenea, în vederea strângerii

datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot

efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din

celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în

acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei

naţionale. Organele de urmărire penală arătate la art. 201 C.proc.pen. şi anume procurorul

şi organele de cercetare penală, pot efectua acte de urmărire penală cu respectarea

regulilor de competenţă materială, după calitatea persoanei, specială şi teritorială, după

caz. Din examinarea reglementărilor mai sus amintite rezultă că procurorul are ca

principale atribuţii: efectuarea urmăririi penale în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege,

conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare în

condiţiile legii, conducerea şi controlul activităţii altor organe de cercetare penală,

sesizarea instanţelor de judecată pentru judecarea cauzelor penale. Conform atribuţiilor

de supraveghere şi control în activitatea de urmărire penală, procurorul are obligaţia de a

asigura realizarea scopului procesului penal. Supravegherea actelor de cercetare penală

reprezintă principala activitate a procurorului având în vedere că, potrivit legii, în

majoritatea cazurilor referitoare la săvârşirea unor infracţiuni, competenţa efectuării

urmăririi penale aparţine organelor de cercetare penală.

3.4.5. Aspecte privind folosirea ca investigatori sub acoperire a lucrătorilor

operativi cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

Potrivit art. 207 C.proc.pen., cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este

dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare se efectuează de organele

de cercetare ale poliţiei judiciare care au competenţă materială generală. În ce priveşte

lucrătorii operativi din cadrul MAI care pot efectua acte premergătoare, C.proc.pen. nu

face nici o distincţie. Astfel, după cum s-a arătat mai sus, considerăm că numai lucrătorii

21

MAI care au calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, pot fi delegaţi de procurori în cauzele

în care urmărirea penală este obligatorie în sarcina sa sau pot efectua acte premergătoare

atunci când urmărirea penală este proprie.Cu privire la efectuarea de acte premergătoare

de organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, legislaţia nu clarifică

această situaţie.

Conform prevederilor art.12 din OUG 131/2006 pentru modificarea şi completarea

legii 508/2004, infracţiunile contra siguranţei statului prevăzute în Codul penal şi în legi

speciale, precum şi infracţiunile de terorism sunt în competenţa de urmărire penală

exclusivă a procurorului. Din acest punct de vedere, în situaţia efectuării unor acte

premergătoare procurorul va fi nevoit să le efectueze prin delegare. Ori, conform art. 135

C.pr.pen, delegarea poate fi dată numai unui organ de urmărire penală, organele cu

atribuţii în domeniul siguranţei naţionale neavând această calitate.

3.5. Conţinutul actelor premergătoare urmăririi penale

Legea nu prevede în ce ar putea consta actele premergătoare. Din acest

considerent, pot fi efectuate orice fel de acte prevăzute în C.proc.pen. (cu excepţia celor

pentru care este prevăzută expres condiţia începerii urmăririi penale cum ar fi percheziţia

domiciliară )După părerea noastră, ele ar putea consta nu numai în acte reglementate de

normele de procedură penală, ci şi in alte acte, nereglementate de procedură şi anume

actele extraprocesuale. Toate actele premergătoare efectuate se consemnează într-un

proces-verbal. Acest proces-verbal cuprinde informaţiile obţinute de organul de urmărire

penală prin derularea actelor premergătoare şi se încheie în vederea începerii urmăririi

penale. El cuprinde toate menţiunile prevăzute în art. 91 plus date privind conţinutul

actelor premergătoare efectuate.

În baza art. 224 alin. final procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor

acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Valorificarea procesului verbal de

consemnare a actelor premergătoare nu poate avea loc decât în măsura în care se va

începe urmărirea penală iar persoana cercetată are posibilitatea să-l combată cu alt mijloc

22

de probă atunci când organul judiciar înţelege să-i dea eficienţă.În faza actelor

premergătoare, cu excepţia procesului verbal în care se consemnează rezultatele actelor

premergătoare, alte acte nu pot constitui mijloc de probă în sensul prevederilor art. 64

C.proc.pen.

3.5.1. Actele premergătoare efectuate de poliţia judiciară – consideraţii în

legătură cu prevederile Legii 364/2004 privind organizarea poliţiei

judiciare.

Organele de cercetare ale poliţiei judiciare au sarcina, în faza de urmărire penală de

a strânge probele necesare în vederea stabilirii existenţei infracţiunilor, identificării

făptuitorilor şi tragerii la răspundere a acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se

dispună trimiterea acestora în judecată sau nu. Organele de cercetare ale poliţiei judiciare

efectuează toate actele de cercetare penală, cu excepţia celor date de lege în competenţa

exclusivă a Ministerului Public si a organelor de cercetare speciale.

Prin urmare, organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt specializate, în virtutea

Legii nr. 364/2004, în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a

datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală. În desfăşurarea

urmăririi penale, organele de cercetare ale poliţiei judiciare dispun asupra actelor sau

măsurilor procesuale prin ordonanţă, acolo unde legea prevede, iar în rest prin rezoluţie

motivată. Ambele pot fi folosite atât de procuror cât şi de către organul de cercetare

penală.

3.5.2. Actele efectuate de organele de cercetare penală speciale.

Efectuarea cercetării penale şi de alte organe decât cele prevăzute la art. 201 alin 2,

lit. a C.proc.pen., este determinată de necesităţi privind operativitatea cât şi cunoaşterea

în detaliu a unor reglementări specifice anumitor domenii de activitate, la care, uneori,

accesul este limitat( în cazul infracţiunilor săvârşite de militari). De altfel, datorită acestor

aspecte au denumirea de organe speciale8. Conform art. 208 organele de cercetare penala

8 Anastasiu Crişu- Drept procesual penal, ed. II revizuită şi actualizată, ed. Hamangiu, Bucureşti 2011, p.401

23

speciale care pot efectua activităţi de cercetare penală sunt împărţite în mai multe

categorii. Legea stabileşte şi unele derogări. În conformitate cu art. 208 alin.1, lit.c,

C.proc.pen., la solicitarea comandantului centrului militar, unele acte de cercetare pot fi

efectuate şi de către organele poliţiei judiciare.

3.6. Aspecte legate de înţelesul sintagmei ” indicii temeinice şi concrete” folosită

în textul art. 224¹ Cod Procedură Penală.

Între conceptele folosite de legislaţia procesual penală se înscrie şi cel de “indicii

temeinice” Deşi nu au avut o reglementare de sine-stătătoare în legislaţia noastră, prin

modificările aduse Codului de proced. pen., prin Legea nr. 356/2006 au fost definite şi

incluse în capitolul privind teoria probelor, repectiv în Titlul III “Probele şi mijloacele de

probă” . Astfel, potrivit art. 681 C. pr. pen. sunt indicii temeinice atunci când din datele

existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează

acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta. Indiciile temenice aşa

cum rezultă din definiţie, nu sunt probe sau mijloace de probă, ci date.

Potrivit art. 2241

investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii în baza

autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 2242, pe care le pune, în totalitate,

la dispoziţia procurorului, iar potrivit art. 2242 alin. 4 ordonanţa procurorului prin care se

autorizează folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă între altele, pe

lângă menţiunile prevăzute la art. 203, şi indiciile temeinice şi concrete care justifică

măsura şi motivele pentru care măsura este necesară.

Noţiunea de "indicii temeinice" nu este definită de legea specială, aşa încât acestea

pot fi orice date existente în cauza din care să rezulte presupunerea că s-a comis sau că se

pregăteşte comiterea unei astfel de infracţiuni.

24

3.7. Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire.

Cererea de autorizare trebuie să menţioneze datele şi indiciile privitoarele la faptele

şi persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune, precum şi

perioada pentru care se cere autorizarea. Actul procedural documentar (ordonanţa

motivată privind autorizarea folsirii investigatorului sub acoperire) trebuie precedat de un

act procesual (rezoluţia prin care procurorul constată necesitatea folosirii investigatorilor

şi decizia luată în acest sens).

3.7.1. Aspecte privind competenţa de autorizare a procurorului

Conform art. 2242 C. proc. pen. persoanele prevăzute in art. 224

1 competente a

efectua investigaţii, pot efectua investigaţii numai cu autorizarea motivată a procurorului

care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Cererea de autorizare este formulată

de organele de cercetare penală şi se adresează procurorului care supraveghează

cercetarea penală. Această condiţie este o consecinţă a caracterului facultativ al utilizării

investigatorilor sub acoperire în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale şi a

multiplelor reguli care privesc admisibilitatea procedeului. Astfel, legea prevede că odată

îndeplinite cerinţele de admisibilitate “pot fi folosiţi” investigatorii sub acoperire. Or

aceasta implică un drept de apreciere din partea organului judiciar competent exprimat în

actul de autorizare prevăzut de lege, în urma unui examen complet de legalitate şi de

oportunitate. În esenţă, existenţa unei autorizări a utilizării investigatorilor sub acoperire

este o condiţie sine qua non de legalitate a procedurii, integrându-se în necesitatea

asigurării strictei legalităţi a procesului penal ca unul dintre principiile directoare ale

acestuia, prevăzut de art. 2 alin.1 C.proc.pen. În cererea de autorizare adresată

procurorului se vor menţiona datele şi indiciile privitoare la faptele si persoanele faţă de

care exista presupunerea că au savârşit o infracţiune, precum şi perioada pentru care se

cere autorizarea.

25

3.7.2. Perioada şi limitele autorizării.

Calitatea de investigator sub acoperire se poate dobândi numai dacă se emite o

ordonanţă motivată autorizată de procurorul desemnat de procurorul general al

parchetului de pe langa curtea de apel. Autorizarea este data prin ordonanţă motivată

pentru o perioada de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic

justificate. Fiecare prelungire nu poate depasi 30 de zile, iar durata totală a autorizării

,in aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an.

O derogare de la procedura comună este prevăzută în art. 26^1 pct.(4) din Legea

78/2000 privind privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie care

preved că “Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu

identitate realã este data prin ordonanta motivatã de procurorul competent sa efectueze

urmãrirea penalã, pentru o perioada de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungitã

motivat numai dacã temeiurile care au determinat autorizarea se menţin. Fiecare

prelungire nu poate depãşi 30 de zile, iar durata totalã a autorizãrii, în aceeaşi cauza şi

cu privire la aceeaşi persoana, nu poate depãşi 4 luni” În cererea de autorizare adresată

procurorului se vor menţiona date şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de

care exista presupunereaca au savârşit o infractiune ,precum si perioada pentru care se

cere autorizarea.

3.7.3. Aspecte legate de fondul ordonanţei de autorizare.

Ordonanţa procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorului sub

acoperire trebuie să cuprindă ,pe lângă menţiunile prevăzute la art.203,următoarele: a)

indiciile temeinice si concrete care justifică masura şi motivele pentru care măsura este

necesară;b)activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire;c)

persoanele faţa de care există presupunerea ca au savârşit o infracţiune;d) identitatea sub

care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activităţile autorizate; e)

perioada pentru care se dă autorizarea făcându-se menţiunea datei de începere şi a celei

de încetare a activităţii sub acoperire. f) alte menţiuni prevăzute de lege.

26

3.7.4. Aspecte legate de înţelesul sintagmei „ cazuri urgente şi temeinic justificate”

folosită în textul art. 2242 Cod Procedură Penală

Conform art. 2242 alin 5 din C.Proc. Pen, referitor la autorizarea folosirii

investigatorilor sub acoperire “în cazuri urgente si temeinic justificate se poate solicita

autorizarea şi a altor activităţi decât cele pentru care exista autorizare, procurorul

urmând să se pronunţe de îndată.”

Sintagma cazuri urgente şi temeinic justificate este folosită şi în legislaţia penală

specială care reglementează şi folosirea investigatorilor sub acoperire.

3.8. Înregistrările audio sau video în mediul ambiental şi fotografiile efectuate în

cazul săvârşirii infracţiunilor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub

acoperire.

Conform art. 914 şi 91

5 Cod.proc.pen., judecătorul, la propunerea procurorului, în

situaţia în care se întrunesc condiţiile prevăzute de art. 911, poate autoriza efectuarea

înregistrărilor în mediul ambiental sau a înregistrărilor de imagini. În cazul desfăşurării

unor asemenea activităţi de către investigatorul sub acoperire considerăm că trebuie

întrunite următoarele condiţii: a. să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea

sau săvârşirea unei infracţiuni ; b. să privească o infracţiune dintre cele pentru care

urmărirea penală se efectuează din oficiu; c. să fie utilă pentru aflarea adevărului; d.

să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent ; e. în cauza în care se emite

de procuror ordonanţa de autorizare a folosirii investigatorului sub acoperire trebuie

să existe şi autorizarea instanţei pentru efectuarea înregistrărilor în mediul ambiental

sau a înregistrărilor de imagini emisă numai pentru aceste activităţi sau împreună cu

interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ; f.

deoarece prin actul de autorizare instanţa nu prevede în mod expres cine va duce la

îndeplinire activităţile tehnice, considerăm că, în cazul investigatorilor sub acoperire,

procurorul, prin ordonanţa de autorizare, la activităţile pe care le poate desfăşura

investigatorul, va trebui să stipuleze şi numărul autorizaţiei instanţei prin care se pot

efectua înregistrările audio-video precum şi perioada acestora; g. după expirarea celor

27

120 de zile de autorizare a interceptărilor sau a înregistrărilor audio video emisă de

instanţă, procurorul va trebui să solicite autorizarea înregistrărilor audio video pentru

alte personae din cercul relaţional faţă de care există indicii că au săvârşit fapta.

3.9. Folosirea datelor obţinute de investigatorul sub acoperire.

Art. 224

3 C. proc.pen reglementează modalitatea de folosire a datelor obţinute de

investigatorii sub acoperire. Astfel, conform alin. 1 “ Datele şi informaţiile obţinute de

investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală şi în legătură cu

persoanele la care se referă autorizaţia emisă de procuror.”

Conform alin. 2 “ aceste date pot fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte

persoane, dacă sunt concludente şi utile”. Această regulă priveşte rezultatul utilizării

investigatorilor sub acoperire în procesul penal şi se reflectă asupra valorii probante a

mărturiei acestora.

3.9.1. Materializarea activităţilor investigatorilor sub acoperire în mijloace

de probă.

Pentru realizarea rolului probelor în procesul penal, acela de a furniza informaţiile

necesare soluţionării cauzei, probele trebuie aduse la cunoştinţa organelor judiciare

deci trebuie administrate. Calea legală prin care este administrată proba în procesul

penal este mijlocul de probă. Având în vedere importanţa lor în soluţionarea cauzelor

penale, legea procesual penală defineşte probele ca elemente de fapt care servesc la

constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a

săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a

cauzei(art. 63 C.proc.pen.) Din punct de vedere juridic este importantă modalitatea sau

mijlocul prin care subiecţii oficiali competenţi să soluţioneze cauzele penale vin în

contact cu aceste probe. Mijloacele juridice cu implicaţii în acest sens sunt mijloacele

de probă.

28

3.9.2. Forţa probantă a actelor întocmite de investigatorul sub acoperire.

În lumina dispoziţiilor art. 63 alin. 2, înscrisurile, ca şi celelalte mijloace de probă,

nu au valoare probatorie dinainte stabilită, ele fiind egale, ca putere de dovada, cu

celelalte mijloace de probă ce pot fi administrate in procesul penal.

Considerăm, ca şi alţi autori9, că mijloacele de probă obţinute de investigatorii sub

acoperire, în cazul în care nu sunt audiaţi în instanţă, nu pot fi reţinute de către instanţă

excusiv sau într-o măsură determinantă pentru a fundamenta o hotărâre de condamnare,

fiind necesară coroborarea acestora cu alte mijloace de probă din care să rezulte direct

sau indirect săvârşirea infracţiunii.

3.10. Măsuri de protecţie ale martorilor in procesul penal.

Protejarea martorului este o instituţie relativ nouă în procedura penală română.

Prevederile legale în vigoare au urmărit să atingă recomandările şi practica internaţională

în domeniul drepturilor omului. Protejarea martorului se poate realiza în diferite forme

ţinând cont de sistemul de drept, prevederi constituţionale şi posibilităţi financiare şi

umane. Abordăm protecţia martorului din punctul de vedere al prevederilor Legii

682/2002 privind protecţia martorilor precum şi din punctul de vedere al Legii nr. 281 din

24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea C.proc.pen. a unor legi speciale şi a

prevederilor internaţionale în materie. Martorul este persoana care are cunoştinţă despre

vreo fapta penală sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului

în procesul penal şi care poate fi ascultată în acest scop, de către organele

judiciare.(art.78 C.Pr.Pen) Pentru dobândirea calităţii procesuale de martor, trebuie să fie

întrunite cumulativ o serie de condiţii: existenţa unui proces penal în curs de

desfăşurare, existenţa unei persoane care cunoaşte fapte şi împrejurări de natură să

contribuie la aflarea adevărului în procesul penal respectiv şi ascultarea acelei

persoane cu privire la faptele şi împrejurările pe care le cunoaşte.10

9 R.Udroiu, M Slăvoiu, O Predescu – Tehnici speciale de investigare în justiţia penală, ed. C.H. Beck pag.198

10 Gheorghe Nistoreanu, Mihai Apetrei, Carmen Silvia Paraschiv, Laurenţiu Nae, Anca Lelia Dumitru – Drept Procesual

Penal – ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996, pag. 106

29

Legea nr.682/2002, precizează şi sensul unor termeni pe care îi utilizează. Astfel,

conform art. 2 din lege, martorul este persoana care se află în una dintre următoarele

situaţii: are calitatea de martor, potrivit Codului de procedura penală, şi prin declaraţiile

sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire

la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor

prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni; fără a

avea o calitate procesuală în cauza, prin informaţii şi date cu caracter determinant

contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea

producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de

infracţiuni ori la recuperarea acestora; în aceasta categorie este inclusă şi persoana care

are calitatea de inculpat într-o altă cauză; se afla în cursul executării unei pedepse

privative de libertate şi, prin informaţiile şi datele cu caracter determinant pe care le

furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la

prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate

prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni.

3.11. Măsuri de protecţie ale investigatorilor sub acoperire.

Art. 2244 C.pr.pen prevede în alin 1 că identitatea reală a investigatorilor sub

acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acţiunii acestora iar în alin.

2 că procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are

dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional. De îndată

ce misiunea sub acoperire a fost îndeplinită, investigatorul sub acoperire poate fi chemat

să depună mărturie în procesul penal care se desfăşoară împotriva persoanelor care au

fost lucrate informativ şi care vor fi trase la răspundere penală. Această situaţie este

foarte delicată pentru investigatorul sub acoperire şi familia sa având în vedere grupul

criminal organizat lucrat informativ, deosebit de periculos.

În situaţia în care investigatorul sub acoperire ar avea statutul comun al oricărui

martor dezvăluindu-se identitatea acestuia în faţa instanţei şi a tuturor persoanelor

implicate, el ar pune în pericol atât viaţa şi integritatea sa cât şi pe cea a familiei sale.

30

Avem în vedere acest lucru, dat fiind faptul că investigatorul sub acoperire este

implicat în grupuri infracţionale dintre cele mai periculoase care operează în domenii

bine determinate din sfera crimei organizate, legislaţia actuală prevede o serie de aspecte

rerferitoare la protecţia lucrătorilor de poliţie.

Capitolul IV

4.1. Asemănări şi deosebiri între activitatea investigatorilor sub acoperire şi

cea a ofiţerilor desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi

Internelor pentru realizarea testelor de integritate . Forţa probantă a

testelor de integritate.

Proba integrităţii trebuie să constituie un factor important în promovarea

personalului. Aprecierea acestui factor nu trebuie să se bazeze doar pe măsura în care

individul şi-a păstrat reputaţia nepătată, ci şi pe faptul că a protejat, în mod activ

integritatea unităţii/structurii prin iniţierea unor acţiuni împotriva celor care au oferit mită

şi a funcţionarilor care au acceptat-o. Legislaţia referitoare la corupţie, precum şi codurile

de etică şi deontologie ale categoriilor de personal M.A.I. prezintă, în linii clare,

comportamentul unui funcţionar, astfel încât acesta să nu ajungă în postura de a fi autor al

unei infracţiuni infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Legea stabileşte

imperativ că un funcţionar nu trebuie să pretindă niciun folos în schimbul îndeplinirii

atribuţiilor sale de serviciu ori sume de bani sau bunuri în plus faţă de taxele şi costurile

stabilite de lege, acolo unde este cazul. De asemenea, funcţionarul nu are dreptul să

primească bani sau alte foloase în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu ori să accepte

promisiunea unor asemenea foloase.

Mai mult decât atât, niciun funcţionar nu are dreptul să primească ori să accepte

promisiunea unor sume de bani sau bunuri pentru a îndeplini un act ce intră în atribuţiile

sale de serviciu, pentru a întârzia îndeplinirea unui act ori pentru a îndeplini un act

contrar. De foarte multe ori cetăţenii sunt dispuşi să ofere sume de bani pentru le fi

rezolvate anumite cereri, pentru a fi serviţi cu întâietate ori pentru a nu le fi aplicate

diverse sancţiuni. În această situaţie, orice funcţionar trebuie să refuze ferm oferta făcută

31

şi să explice celui care a făcut-o că acest lucru este ilegal. Testul de verificare a

integrităţii profesionale reprezintă o metodă de identificare, evaluare şi înlăturare a

vulnerabilităţilor şi riscurilor care determină personalul M.A.I. să comită fapte de

corupţie. Scopul testului de verificare a integrităţii profesionale îl reprezintă prevenirea

faptelor de corupţie în care ar putea fi implicaţi funcţionari ai ministerului.

Obiectivele testării integrităţii constau în: verificarea comportamentului

profesional; prevenirea faptelor de corupţie; prevenirea apariţiei şi extinderii

vulnerabilităţilor şi factorilor de risc; respectarea dispoziţiilor legale; modul de

îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.

4.2. Aspecte privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil prevăzut

în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cazul utilizării

investigatorilor sub acoperire

În accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe

componente şi anume: accesul liber la justiţie; examinarea cauzei în mod echitabil, public

şi într-un termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal independent,

imparţial, stabilit prin lege; publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti.

Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia prevede, în art.6 pct.1,

dreptul oricărei persoane la un proces echitabil :”Orice persoană are dreptul de a-i fi

examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal

independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării

drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în

materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public,

dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durată a

procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al

securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau

protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict

32

necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea

ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.

Toate garanţiile instituite de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi

a libertăţilor fundamentale, aşa cum sunt cele cu caracter general prevăzute in primul

paragraf al acestui text, ca şi cele instituite special numai pentru procesul penal cuprinse

in celelalte paragrafe ale sale, au drept scop „asigurarea respectării dreptului la un

proces echitabil pentru orice justiţiabil”, acest drept la un proces echitabil constituind

expresia principiului „preeminenţei dreptului” Într-o formulare de sinteză, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a arătat că prin art. 6 paragr. 1, combinat cu paragr. 3

din acelaşi articol, au fost stabilite elementele esenţiale ale unui proces echitabil, dar

noţiunea insăşi de „proces echitabil” a cunoscut, in timp, o evoluţie notabilă in

jurisprudenţa sa, marcată, in special, de importanţa atribuită aparenţelor şi de

sensibilizarea crescandă a opiniei publice cu privire la garanţiile unei bune justiţii. Aşa

cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul „egalităţii

armelor” semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurilor in

faţa instanţelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată in raport cu cealaltă

sau celelalte părţi din proces.

4.3. Invalidarea probelor obţinute în mod ilegal.

Conform art. 63 C.proc.pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte

la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a

săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Se

menţionează în continuare faptul că probele nu au o valoare mai dinainte stabilită.

Aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau de instanţa de

judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului

Considerăm că pentru preeminenţa dreptului în materia probelor şi a mijloacelor de

probă se impune sancţionarea probelor obţinute în mod ilegal, prin invalidarea acestora.

33

În doctrina Europei continentale se vorbeşte despre nulitate, iar în cea din commanlow de

excludere. În dreptul nostru regula excluderii mijloacelor de probă neregulate, aşa cum

este enunţată de art. 64 al.2 C.proc.pen., se fundamentează pe Convenţia europeană a

drepturilor omului şi pe principiile generale de drept, având însă puţine şanse să fie

însuşită de jurisprudenţă în condiţiile nemodificării art. 197 C.proc.pen., în materia

nulităţilor. Acest aspect este de natură să afecteze principiul libertăţii probelor care – în

dreptul român – este departe de a fi absolut, având în vedere enumerarea limitativă a

mijloacelor de probă din cuprinsul art. 64 al.1 C.proc.pen., aşa cum am menţionat.

Mai mult, atunci când jurisdicţia se găseşte în imposibilitatea verificării legalităţii

mijloacelor de probă sau a condiţiilor în care a fost obţinută proba, ea este ţinută să

înlăture această probă, precum şi toate actele care decurg din ea. Ilegalitatea poate rezulta

fie din mijloacele de probă înseşi (de pildă, mărturisirea provocata sub efectul torturii),

fie din condiţiile în care a fost administrată proba (de pildă, ascultarea convorbirilor

telefonice efectuate în cazurile în care legea nu o permite. În acest fel, ar putea fi excluse

fie probele inadmisibile datorită condiţiilor în care ele au fost obţinute, fie, în fine,

probele inadmisibile datorită condiţiilor în care

ele au fost administrate.

4.4. Comparaţie între activitatea investigatorului sub acoperire şi activitatea

pe linie de informaţii şi contrainformaţii pentru securitate naţională.

Analizând cadrul legal de activitate al investigatorilor sub acoperire, dar şi

prevederile Legii 51/1991 privind Siguranţa Naţională a României, putem constata o serie

de asemănări .

1. În esenţă, activitatea acestora este aceeaşi deoarece contribuie la aflarea adevărului

în cazul săvârşirii sau pregătirii săvârşirii vreunei fapte penale. Raţiunea activităţii acestora

este aceea de a pune la dispoziţia organelor de urmărire penală a datelor şi informaţiilor

realizării instrucţiei penale. Astfel, conform art. 224 alin.2 C.proc.pen., investigatorul sub

acoperire culege date şi informaţii în baza autorizaţiei emise de procurorul competent,

34

numai în cauza pentru care a fost autorizat. Lucrătorii de informaţii şi contrainformaţii au ca

activitate permanentă culegerea de date şi informaţii din toată sfera circumscrisă legilor de

organizare şi funcţionare ale acestora, siguranţă naţională, pază şi protecţie, riscuri şi

vulnerabilităţi referitoare la anumite obiective, activităţi, planuri, infrastructură etc. dar şi la

criminalitate organizată, fapte de corupţie, infracţiuni cu violenţă, clanuri, interlopi, în

general categorii de infracţiuni cu un grad sporit de pericol social.

2. Asemănătoare este procedura de autorizare a investigatorilor sub acoperire cu

procedura de autorizare a ofiţerilor de informaţii de a efectua activităţi în cadrul unui

mandat pentru siguranţă naţională. Astfel, conform art.13 din Legea 51/1991 privind

siguranţa naţională a României, anumite situaţii prevãzute în lege constituie temei legal

pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului

de procedura penală, autorizarea efectuãrii unor acte, în scopul culegerii de informaţii.

Articolul 3 din lege stabileşte concret care sunt situaţiile legale de solicitare a autorizării

Între cele două materii există şi numeroase deosebiri: 1. legitimarea lor diferă. După

cum rezultă din dispoziţiile art. 53 din Constituţie, tehnicile speciale de investigare

prevăzute de art. 20 din legea 535/2004, sunt impuse de necesitatea apărării securităţii

naţionale pe când cele prevăzute de art. 911, 91

4, art. 91

5, art. 98 şi art. 100 C.proc.pen., sunt

determinate de desfăşurarea instruţiei penale; 2. Tehnicile speciale de investigare prevăzute

la art. 20 din Legea nr. 535/2004, reprezintă componenete ale activitţii de informaţii pentru

realizarea securităţii baţionale, ele având o natură administrativă. Tehnicile speciale de

investigare în procesul penal, sunt procedee probatorii; 3. temeiurile care stau la baza

aplicării tehnicilor speciale de investigare sunt diferite. În materie procesuală, unul dintre

temeiuri este reprezentat de existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau

săvârşirea anumitor categorii de infracţiuni, pe când în materia securităţii naţionale, unicul

temei sunt faptele prevăzute la art. 3 din Legea 51/1991;

4.5. Comentarii referitoare la prevederile art. 68¹ din C.proc.pen. cu privire la

interzicerea mijloacelor de constrângere.

35

Art. 68 C.proc.pen. impune respectarea legii în administrarea probelor, sancţionând

activităţile de obţinere a probelor prin modalităţi ce pot afecta demnitatea umană sau

demnitatea justiţiei11

. Nu se poate realiza probarea unei fapte penale prin săvârşirea unei

infracţiuni sau prin continuarea celei iniţiale deoarece oricât de importantă reprezintă aflarea

adevărului, identificarea făptuitorilor şi probarea activităţii infracţionale a acestora, acestea

nu se pot face printr-o altă încălcare a legii penale. Doctrina franceză a subliniat existenţa

limitelor multiple în obţinerea probelor, în special în ceea ce priveşte respectarea valorilor

fundamentale ale civilizaţiei deoarece aflarea adevărului într-o cauză penală nu poate fi

obţinută prin orice mijloace fiind interzise acele mijloace care aduc atingere drepturilor

fundamentale ale omului şi dreptului la apărare.12

Procedurile neloiale de obţinere a

probelor sunt sancţionate precum utilizarea de documente obţinute într-o modalitate care

poate fi contestată, atitudinea provocatoare a ofiţerilor de poliţie în determinarea săvârşirii

unei infracţiuni. În cazul în care elemente de fapt au fost prezentate printr-un mijloc

nereglementat de lege ori printr-un mijloc legal dar realizat cu nerespectarea prevederilor

legale, intervine sancţiunea procesuală a excluderii acestora din cauză conform art. 64 alin.

2 C.proc.pen.13

4.6. Aspecte privind provocarea poliţienească în cazul folosirii

investigatorii sub acoperire

11

Nicolae Volonciu, Alina Barbu – C.proc.pen. comentat, art. 62-135, p.20 12

B Bouloc, G. Stefani, G. Lavasseur, Procedure Penale, - ed. Dalloz, Paris 2006, p.113 13

N.Volonciu, A. Barbu – op.cit, p.21

36

Culegerea de informaţii în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale nu

este publică, ea desfaşurându-se departe de ochii lumii după reguli scrise sau chiar

nescrise impuse de experienţa în domeniul cercetărilor penale. Aceste operaţiuni implică

forţe umane, strategice si financiare enorme.

Procedura instituită de art. 224²-2244, din C.proc.pen., deşi constituie o normă

modernă de luptă împotriva criminalităţii nu reglementează principiul general al

interdicţiei provocării poliţieneşti. Provocarea poliţienească ar putea fi dedusă din

prevederile art. 68 al. 2 din C.proc.pen. şi se poate înţelege că aceasta constă în orice

mijloc consistent pe care un investigator sub acoperire îl utilizează pentru a determina

săvârşirea unei fapte penale sau întărirea rezoluţiei infracţionale a suspectului. Într-o

opinie prin “agent provocator”14

se înţelege persoana care desfăşoară în mod conştient o

activitate de instigare, de a-l determina pe făptuitor să comită alte infracţiuni în scopul de

a-l prinde şi de a dovedi că acesta din urma este o persoană care se pretează la astfel de

fapte. Într-o altă opinie15

provocarea trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie

anterioară comiterii infracţiunii şi să existe o legătură directă sau o legătură cauzală

imediată între incitarea funcţionarului de poliţie( a investigatorului) şi infracţiunea

comisă. Provocarea poliţienească presupune incitarea la acţiune, de natura să restrângă

libertatea celui care este provocat, de către un organ judiciar. În materie de crimă

organizată, doctrina consacră practici poliţieneşti fondate pe disimulări care să permită

descoperirea infractorilor. Dacă probele care privesc comiterea unei infracţiuni sunt

obţinute prin intermediul provocării poliţieneşti atunci acţiunea penală nu poate fi pusă în

mişcare, însă trebuie făcută distincţie între acele probe obţinute prin provocare şi celelalte

probe care au fost obţinute prin mijloace specifice investigatorilor sub acoperire, dar care

nu întrunesc condiţiile provocării poliţieneşti, pentru că acestea din urmă pot pune în

mişcare o acţiune penală şi pot incrimina persoanele suspecte, care devin din suspecte,

inculpate.

14

Amalia Sanca Bondrea - Aspecte privind provocarea poliţienească şi admisibilitatea comiterii de infracţiuni de către

investigatorii sub acoperire – Faţetele juridice ale societăţii româneşti, Universitatea Spiru Haret, p. 237 15

Gheorghiţă Mateut - Investigatorii sub acoperire. Utilizarea lor în timpul actelor premergătoare.- Revista Dreptul nr.

1/2005, p.172

37

4.7. Admisibilitatea comiterii de infracţiuni de către investigatorii sub

acoperire în cauzele pentru care a fost autorizat

În contextul provocării poliţieneşti mai apare însă o dilemă şi anume aceea că

pentru a se infiltra cu succes într-o banda criminală, investigatorul sub acoperire trebuie

să câştige încrederea suspecţilor, şi cum să facă mai bine acest lucru dacă nu prin

comiterea sau mijlocirea, la rându-i, a unor infracţiuni.

Aceste infracţiuni sunt necesare nu numai pentru infiltrare, ci şi pentru aducerea la

bun sfârşit a misiunii sau a menţinerii secretului asupra identităţii sale fie pentru ca

poliţistul să nu fie recunoscut în mediul pe care-l infiltrează (de pildă, prezentarea sub o

identitate falsă, participarea la un trafic ilicit de stupefiante). Legiuitorul nu a

reglementat, din păcate acest aspect pe care îl îmbracă munca de agent infiltrat şi ar putea

fi cazuri în care un astfel de agent să fie forţat de împrejurări să comită o infracţiune şi

apoi să răspundă pentru ea, conform legii. Acest lucru este inacceptabil pentru că acei

lucrători operativi îşi pun viaţa in pericol şi ajută la buna înfăptuire a justiţiei.

Cu toate că nici nu s-ar putea vorbi de o libertate absolută a investigatorilor sub

acoperire în ceea ce priveşte comiterea faptelor prevăzute de legea penală, pentru că

“nimeni nu e mai presus de lege”, aceste presupuse infracţiuni ar trebui comise doar în

situaţii de excepţie. Excepţionalitatea situaţiilor trebuie să decurgă din caracterul absolut

necesar al comiterii infracţiuni, în anumite situaţii, cum ar fi de pilda: succesul misiunii,

garantarea siguranţei persoanei investigatorului ori a unei alte persoane implicate în

misiune. Dacă totuşi investigatorul poate să fie exonerat de pedeapsa penală la întrunirea

condiţiilor de mai sus, nu putem spune că este exonerat şi de eventualele despăgubiri şi

daune civile pe care le cauzează prin actul său, unei alte persoane.

4.8. Elemente de drept comparat

4.8.1. Franţa

38

Procedura penală franceză, prin legea din 200416

referitoare la adaptarea actului de

justiţie la evoluţiile criminalităţii, a operat o reformă marcantă. Textul de lege prevede

care sunt tehnicile moderne de investigaţii care pot fi autorizate în lupta împotriva

criminalităţii precum şi care sunt categoriile de infracţiuni pentru care pot fi autorizate

aceste proceduri particulare.

4.8.2. Spania

În procedura penală spaniolă, începând cu reforma din 1999 prin modificarea

codului de procedură penală spaniol prin legea nr. 5 din 13 ianuarie 1999 referitoare la

crima organizată, prin art. 282 bis s-a dat o definiţie clară criminalităţii organizate. Este

vorba de asocierea a trei sau mai multe persoane pentru a face, fie permanent sau într-un

mod repetat, una sau mai multe din infracţiunile menţionate expres în lege. Astfel,

conform acestui articol în cazul investigaţiilor care implică activităţi de criminalitate

organizată, judecătorul de instrucţie sau procurorul competent a realiza imediat judecata

poate autoriza ofiţeri de poliţie judiciară printr-o decizie motivată şi ţinând seama de

nevoile şi scopurile cercetării, de a acţiona în conformitate cu o identitate asumată şi de a

dobândi şi de a transporta obiecte, efecte si instrumente de criminalitate. În rezoluţia

procurorului se va consemna atât identitatea reală a investigatorului cât şi cea falsă.

Identitate asumată va fi acordată de Ministerul de Interne pentru o perioadă de şase luni

care poate fi prelungită pentru perioade similare, fiind autorizat legal să acţioneze în toate

aspectele legate de cercetare specifică şi de a participa în cadrul juridic şi social pe care i-

l atribuie identitatea.

4.8.3. Germania

Conform secţiunii 110 a din C.proc.pen. german, investigatorii sub acoperire pot fi

folosiţi pentru a documenta săvârşirea unei infracţiuni în cazul în care există suficiente

indicii concrete care arată că o infracţiune semnificativă a fost comisă, în următoarele

situaţii: în domeniul comerţului ilegal cu droguri sau arme, a falsificării de bani sau a

ştampilelor oficiale17

; in domeniul securităţii naţionale (punctele 74 a şi 120 din Actul de

16

Publicată în Journal Officiel 59 / 2004; 17

Infracţiuni prevăzute în Codul penal german în cap VIII Contrafacerea banilor şi ştampilelor oficiale precum şi la secţiunile

51,52,52a,53 şi 54 din Actul armelor - Publicată în Bundesgesetzblatt (Monitorul Oficial) din 11 octombrie 2002, modificată

39

funcţionare al instanţelor). Investigatorii sub acoperire pot fi, de asemenea, utilizaţi

pentru a documenta anumite infracţiuni grave acolo unde există riscul ca acestea să se

repete din perspectiva unor anumiţi factori.

Utilizarea lor este admisibilă numai dacă, documentarea săvârşirii infracţiunilor

grave prin mijloacele normale nu oferă nici o perspectivă de succes sau s-ar îngreuna

aflarea adevărului. Investigatorii sub acoperire pot fi, de asemenea, folosiţi pentru a

documenta anumite infracţiuni grave acolo unde gravitatea face operaţiunea necesară şi

unde alte măsuri nu oferă nici o perspectivă de succes. Investigatorii sub acoperire sunt

funcţionari în forţele de poliţie care efectuează investigaţii folosind o identitate

schimbată şi de durată (legendă), care le este conferită. Identitatea le dă dreptul să ia

parte la tranzacţii juridice prin folosirea legendei.

4.8.4. Belgia

Art. 47 pct. 3 din Codul de procedură penală belgian prevede ca principale metode

specifice de investigare observarea şi infiltrarea. Aceste metode sunt puse în practică în

cadrul documentării unei informaţii sau în cadrul unei anchete, de către ofiţerii desemnaţi

de ministrul justiţiei sub controlul ministerului public în conformitate cu prevederile

articolelor 28 bis alin. 1 şi 2, 55, 56, alin. 1, şi 56bis, din codul de procedură penală în

vederea urmăririi autorilor infracţiunii, colectarea, căutarea, înregistrarea datelor şi

informaţiilor, pe baza indiciilor serioase referitoare la fapte pedepsibile care s-au produs

sau care urmează să se producă şi care sunt cunoscute ori nu. Procurorul exercită un

control permanent asupra modului de punere în practică a metodelor specifice de

investigare de către serviciile de poliţie din jurisdicţia sa, informând totodată procurorul

federal. În cadrul direcţilor judiciare deconcentrate de poliţie, un ofiţer este însărcinat cu

controlul permanent al metodelor specifice de investigare în zona sa de responsabilitate.

Acest ofiţer este desemnat de directorul general al poliţiei judiciare federale cu

avizul procurorului general. El poate să fie asistat în executarea acestei sarcini de unul

de articolul 3 subsecţiunea (5) din legea din 17 iulie 2009 precum şi în capitolul XI din Legea consumului de droguri -

publicată în Bundesgesetzblatt (Monitorul Oficial) din 12 decembrie 2005, modificată de articolul 1 din ordonanţa din 28

septembrie 2009

40

sau mai mulţi ofiţeri desemnaţi în acelaşi mod. Procedura penală belgiană prevede clar

principiul interzicerei provocării poliţieneşti, în art. 47 pct. 4, „în cadrul executării unei

metode particulare de investigare, un funcţionar de poliţie nu poate provoca un suspect să

comită o infracţiune ca cea pe care o avea în intenţie să o comită.”

4.8.5. Italia

Investigatorul sub acoperire a fost reglementat pentru prima dată în legislaţia

italiană de art. 25 din legea 162 din 1990 modificat de decretul 309 din 1990, instituţie

care a acţionat pentru a reformarea sistemului juridic privind drogurile. În scopul de a

suprima traficului ilicit de astfel de substanţe, legiuitorul a stabilit o serie de norme cu

privire la investigaţiile efectuate de poliţia judiciară pentru a face mai eficientă

activitatea de poliţie şi a instrumentelor de intervenţie. Baza legală pentru activităţile sub

acoperire care solicită săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în scopul adunării

de probe pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor este reprezentată de art.41

din Codul penal. În scopul documentării activităţii infracţionale şi tragerea la răspundere

penală a făptuitorilor, instanţa poate decide întârzierea măsurilor de prindere în flagrant

sau de arestare.

4.9. Cooperare judiciară internaţională în domeniul tehnicilor speciale de

investigare

Pericolul tot mai accentuat determinat de creşterea criminalităţii transfrontaliere,

necesitatea prevenirii şi combaterii cu mai multă eficienţă într-un cadru organizat la nivel

mondial, a determinat adoptarea unor instrumente internaţionale, zonale,regionale care să

unifice eforturile statelor lumii. Conştiente de pericolul iminent pe care îl reprezintă

acţiunile organizate de acest gen,statele lumii şi-au perfecţionat metodele de combatere a

acestui fenomen deosebit de periculos pentru însăşi existenţa omenirii,acţionând pe trei

componente principale: a)perfecţionarea şi adaparea la nevoile actuale a cadrului

legislativ,cu accent pe incriminarea unor fapte recent apărute în arhitectura criminalităţii

tranfrontaliere; b) perfecţionarea activităţii de cooperare în plan bilateral,regional sau

mondial,prin semnarea unor tratate,acorduri,convenţii; c) organizarea în plan instituţional

41

şi asigurarea unei logistici performante instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi

combaterii criminalităţii tranfrontaliere. Potrivit prevederilor legii 302/2004 asistenţa

judiciară internaţională cuprinde îndeosebi urmatoarele forme:comisiile rogatorii

internaţionale; audierile prin videoconferinţe; transmiterea spontană de informaţii;

livrările supravegheate; anchetele sub acoperire; supravegerea transfrontalieră;

interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor

Capitolul V

Aspecte de ordin psihologic şi criminologic referitoare la investigatorii sub

acoperire.

5.1. Consideraţii generale.

5.2.

Criminalitatea este în egală măsură un fenomen cu rezonanţe economice, sociale,

politice şi juridice dar şi cu interesante corelaţii ereditare. În decursul timpului, ştiinţele

penale, în general şi criminologia, în special, au abordat implicaţiile criminalităţii

încercînd să oferediferite modele de studiu ale acesteia, dar mai ales, să prezinte soluţii

pentru o combatere eficientă care să asigure garanţii de securitate pentru societate.

5.3. Abordare din punct de vedere psihologic

Folosirea investigatorului sub acoperire poate reduce substanţial timpul şi

cheltuielile care s-ar cere pentru obţinerea aceloraşi rezultate prin folosirea altor metode

şi mijloace ale muncii de poliţie. Investigatorul care se angajează într-o investigaţie

acoperită se va confrunta cu anumite probleme care nu sunt întâlnite în alte activităţi de

poliţie şi cu complicaţii care necesită rezolvări precise.

Situaţiile în care investigatorul sub acoperire va fi introdus într-o anumită cauză nu

sunt prezentate ca atare într-un act normativ, însă ele se deduc în consecinţă din practica

muncii de poliţie. Astfel pentru probarea activităţii infracţionale a unei persoane sau a

unui grup de persoane, organul de urmărire penală poate autoriza folosirea

investigatorului sub acoperire în mai multe situaţii :atunci când despre grupul de

infractori nu pot fi obţinute informaţii pe alte căi privind metodele şi mijloacele prin care

se săvârşesc infracţiunile;când folosirea tehnicii acoperite într-un caz concret ar conduce

42

sigur la reducerea cheltuielilor şi a timpului lucrării informative a grupului de suspecţi ;

atunci când cercetarea directă a suspecţilor ce alcătuiesc grupul de infractori nu ar duce la

nici un rezultat, neputându-se obţine probe în cauză; când despre activitatea grupului nu

se pot obţine probe cu ajutorul cărora faptele acestuia să fie demascate;

Obiectivele folosirii investigatorului sub acoperire se conturează în jurul situaţiilor

mai sus prezentate şi acestea sunt:obţinerea de date şi informaţii despre activitatea

grupului; obţinerea de probe ce vor fi folosite în justiţie; stabilirea dacă infracţiunea de

care este suspectat grupul a fost comisă, se află în desfăşurare ori în faza actelor

pregătitoare; identificarea persoanelor ce compun grupul de infractori; identificarea unor

complici; identificarea unor martori; verificarea veridicităţii unor informaţii primite de

poliţie, pe alte canale despre grupul de infractori; identificarea locurilor unde sunt

ascunse bunurile provenite din infracţiuni; precizarea unor momente propice pentru

efectuarea de percheziţii sau arestări; recrutarea informatorilor.

5.3. Abordare din punct de vedere criminologic

Munca pe care o depune un investiator sub acoperire are rolul principal de a stabili

existenţa faptei, persoana făptuitorului şi de a aduna cât mai multe date, informaţii şi

probe în vederea tragerii la răspundere penală. Atunci când vorbim de criminologie

judiciară, prima întrebare la care va trebui să răspundem este aceea de a şti dacă există

sau nu un drept de a pedepsi. Datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub

acoperire, coroborate cu celelalte mijloace de probă existente în cauză oferă procurorului

şi instanţei de judecată posibilitatea unei analize pertinente care să ducă la

individualizarea corectă a pedepsei aplicate.

Capitolul VI

Prevenirea infracţiunilor pentru care pot fi folosiţi investigatorii sub acoperire.

43

6.1. Consideraţii generale.

Una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor

infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor si

condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor

măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind

măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea

vinovatului la locul faptei sau prin inregistrarea lui in scopul inlesnirii demascării

ulterioare.

6.2. Autorităţi şi instituţii cu atribuţii de prevenire a infracţiunilor pentru care pot fi

autorizaţi investigatorii sub acoperire

Dintre structurile componente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi

din rândul celor subordonate, au atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor de

corupţie următoarele: Direcţia Generală Anticorupţie; Poliţia Română. Direcţia de

Combatere a Criminalităţii Organizate. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de

Persoane; Agenţia Naţională Antidrog.

6.3. Concluzii şi propuneri de „lege ferenda”.

Problemele ridicate de teoria şi practica judiciară în legătură cu instituţia

investigatorului sub acoperire, demonstrează necesitatea elaborării unui cadru normativ

bine definit şi clar reglementat care să constituie pentru organele de urmărire penală un

mijloc eficient de combatere a infracţionalităţii grave.

Cercetarea de faţă îşi aduce contribuţia la clarificarea unor aspecte de ordin

procedural de strictă interpretare precum şi la posibilitatea unor noi reglementări ale

acestei instituţii.

Astfel, referitor la cadrul normativ specific incriminării şi investigării faptelor

pentru care se pot autoriza investigatorii sub acoperire s-a realizat o specificare clară a

infracţiunilor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub acoperire, s-a clarificat

înţelesul sintagmei „ alte infracţiuni grave” folosită în textul art. 224¹ C.proc.pen.,

acestea constituind şi elemente de noutate în literatura juridică deoarece, interpretarea

44

prevederilor Codului de Procedură Penală şi a legilor speciale, din acest punct de

vedere, nu s-a mai realizat până acum într-o concepţie unitară.

În ce priveşte actele premergătoare urmăririi penale ce se pot efectua de

investigatorii sub acoperire abordarea constituie un element de noutate, deoarece

realizează o unificare a părerilor şi teoriilor existente în literatura juridică până în acest

moment, completate cu ideile lucrării referitoare la subiectul tratat.

Un element de noutatea, îl constituie aspectele legate de folosirea ca investigatori

sub acoperire a lucrătorilor operativi cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale,

datorită diferitelor opinii din doctrină precum şi clarificarea argumentată a înţelesului

sintagmelor ” indicii temeinice şi concrete” şi „ cazurilor urgente şi temeinic

justificate” folosită în textul art. 224¹ C.proc.pen., formulare care constituie fundamentul

autorizării tuturor tehnicilor speciale de investigare şi care poate duce la punerea în

aplicare a unor măsuri intruzive în viaţa privată.

Cercetarea îşi aduce contribuţia la lămurirea aspectelor legate de înregistrările în

mediul ambiental efectuate de organele de poliţie în cursul investigării unui caz, care

este forţa probantă a acestora, dacă este necesară autorizarea instanţei în toate situaţiile

precum şi obligativitatea ce revine procurorului care autorizează un investigator sub

acoperire să solicite şi autorizarea instanţei de judecată pentru înregistrări în mediul

ambiental efectuate de investigator.

De asemenea, cercetarea îşi aduce contribuţia la dezvoltarea doctrinei legate de

riscul de invalidare al unei probe precum şi acela al principiului loialităţii probei în

vederea evitării utilizării oricăror mijloace ce ar putea avea ca scop administrarea cu

rea-credinţă a unui mijloc de probă sau care ar putea avea ca efect provocarea comiterii

unei infracţiuni, în scopul protejării demnităţii persoanei, precum şi a dreptului acesteia

la un proces echitabil şi la viaţă privată.

Un alt aspect care îşi aduce contribuţia la dezvoltarea legislaţiei în acest domeniu îl

reprezintă motivarea admisibilităţii comiterii de infracţiuni de către investigatorul sub

45

acoperire în cauzele pentru care a fost autorizat, sub controlul strict al procurorului,

bazat pe legislaţia altor state dar şi a diverselor situaţii care pot să apară în

desfăşurarea unei acţiuni sub acoperire.

De asemenea cercetarea îşi aduce contribuţia la dezvoltarea doctrinei prin

prezentarea legislaţiei unor state europene referitoare la investigatorii sub acoperire,

aspect care nu a mai fost tratat amănunţit şi unitar în literatura juridică.

BIBLIOGRAFIE

I. ACTE NORMATIVE

46

1. Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind

colaborarea în combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor

categorii de infracţiuni, semnat la Varşovia la 11 iulie 2001 şi ratificat prin Legea

188 din 16 aprilie 2002;

2. Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind

cooperarea în domeniul combaterii criminalităţii organizate, traficului ilicit de

stupefiante şi a terorismului internaţional semnat la Bucureşti la 5 iulie 2007 şi

ratificat prin Legea 17/2008;

3. Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovacia privind

cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante,

substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave,

semnat la Bucureşti la 16 octombrie 2003 şi ratificat prin Legea nr. 202 din 25 mai

2003;

4. Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de

Miniştrii ai Ucrainei, privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat

la Kiev la 6 iulie1999 şi ratificat prin Legea nr. 70 din 16.03.2001

5. Acordul dintre România şi Republica Cehă privind cooperarea în combaterea

criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi

precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave, semnat la Praga la 13

noiembrie 2002, ratificat prin Legea 465 din 09 iulie 2002;

6. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate

adoptat la New York la 15 noiembrie 2000;

7. LEGEA nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul

de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei - Monitorul Oficial nr.279 din 21

aprilie 2003

8. LEGEA nr.182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate -

Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002;

9. LEGEA 51 din 29 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României - Monitorul

Oficial nr. 163 din 7 august 1991;

10. LEGEA nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea

criminalităţii organizate – Monitorul Oficial nr. 50 din 29 ianuarie 2003;

11. LEGEA nr. 115 din 16 octombrie 1996 privind declararea şi controlul averii

demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de

conducere - Monitorul Oficial nr. 263 din 28 octombrie 1996;

12. LEGEA nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României - Monitorul

Oficial nr. 180 din 1 august 1997

13. LEGEA nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri - Monitorul Oficial nr. 362 din 3 august 2000;

14. LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Agenţiei Naţionale de Integritate - Monitorul Oficial nr. 359 din 25 mai 2007;

47

15. LEGEA nr. 188 din 8 decembrie 1999 ( * republicată*) privind statutul

funcţionarilor publici - Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007;

16. LEGEA nr. 236 din 9 decembrie 1998 pentru ratificarea Convenţiei Europene de

asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 şi a

protocolului adiţional la Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie

penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978 - Monitorul Oficial nr. 492 din 21

decembrie 1998;

17. LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de

Procedură Penală şi a unor legi speciale - Monitorul Oficial nr.468 din 1 iulie

2003;

18. LEGEA nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor –

Monitorul Oficial nr. 583 din 30 iunie 2004;

19. LEGEA nr. 300 din 17 mai 2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi

la fabricarea ilicită a drogurilor - Monitorul Oficial nr.409 din 13 iunie 2002;

20. LEGEA nr. 34 din 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.

77/1999 pentru ratificarea Convenţiei europene privind transferul de proceduri în

materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972 - Monitorul Oficial nr. 158

din 17 aprilie 2000;

21. LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006 privind modificarea şi completarea Codului de

procedură penală şi pentru modificarea altor legi - Monitorul Oficial nr. 677 din 7

august 2006;

22. LEGEA nr. 365 din 7 iunie 2002 ( * republicată* ) privind comerţul electronic -

Monitorul Oficial nr.959 din 29 noiembrie 2006

23. LEGEA nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor

de Criminalitate Organizată şi Terorism – Monitorul Oficial nr. 1089 din 23

noiembrie 2004;

24. LEGEA nr. 535 din 25 noiembrie 2004 – privind prevenirea şi combaterea

terorismului - Monitorul Oficial nr.1161 din 8 decembrie 2004;

25. LEGEA NR. 565/2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva

criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea,

reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor,

adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale

organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea

terestră, a aerului şi pe mare, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000 –

Monitorul Oficial nr. 813 din 8 noiembrie 2002;

26. LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării

banilor - Monitorul Oficial nr. 904 din 12 decembrie 2002;

27. LEGEA nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi combaterea

traficului de persoane - Monitorul Oficial nr.783 din 11 decembrie 2001;

28. LEGEA nr. 682 din 19 decembrie 2002 privind protecţia martorilor - Monitorul

Oficial nr. 964 din 28 decembrie 2002;

48

29. LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 privind asistenţa judiciară internaţională

în materie penală - Monitorul Oficial nr. 807 din 17 decembrie 2001;

30. LEGEA nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie - Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000 – cu completările

şi modificările până la 1 aprilie 2007

31. LEGEA nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea

Serviciului Român de Informaţii - Monitorul Oficial nr. 33 din 3 martie 1992;

32. LEGEA nr.191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea

Serviciului de Protecţie şi Pază - Monitorul Oficial nr. 402 din 22 octombrie 1998;

33. LEGEA nr.241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii

fiscale - Monitorul Oficial nr.672 fin 27 iulie 2005

34. LEGEA nr.69 din 26 martie 2007 privind modificarea lit. b) şi c) ale art. 10 din

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie - Monitorul Oficial nr.215 din 29 martie 2007;

35. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 112 din 30 august 2001 privind sancţionarea

unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau persoane fără

cetăţenie domiciliate în România - Monitorul Oficial nr.549 din 3 septe,brie 2001;

36. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 119 din 21 decembrie 2006 privind unele

măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării

României la Uniunea Europeană - Monitorul Oficial nr.1036 din 28 decembrie

2006

37. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 159 din 27 noiembrie 2001 pentru

prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării

de acte de terorism - Monitorul Oficial nr. 802 din 14 decembrie 2001;

38. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de

stat a României - Monitorul Oficial nr. 352 din 30 iunie 2001

39. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 131 din 21 decembrie 2006 pentru

modificarea şi completarea Legii 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor

de Criminalitate Organizată şi Terorism - Monitorul Oficial nr. 1046 din 239

decembrie 2004;

40. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 11 aprilie 2002 privind Parchetul

Naţional Anticorupţie – Monitorul Oficial nr. 244 din 11 aprilie 2002;

41. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 53 din 21.04.2008 privind modificarea si

completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sancţionarea spălării banilor,

precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire si combatere a finanţării

actelor de terorism - Monitorul Oficial nr. 333 din 30 aprilie 2008;

42. ORDONANŢA GUVERNULUI nr. 77 din 30 august 1999 pentru ratificarea

Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la

Strasbourg la 15 mai 1972- Monitorul Oficial , nr. 420 din 31 august 1999

43. Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe

mare, adoptat la New York la 15 noiembrie 2000;

49

44. Recomandarea Rec (2005) 10 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu

privire la "Tehnici speciale de investigaţie" în legătură cu infracţiuni grave,

inclusiv actele de terorism.

45. Recomandarea Rec (2005) 9 a Comitetului de Miniştri către statele membre

privind protecţia martorilor şi a colaboratorilor de justiţie.

46. CONVENŢIA EUROPEANĂ privind transferul de proceduri în materie penală.

47. CONVENŢIA PRIVIND EUROPOL (26 iulie 1995 – Bruxelles) Convenţie

bazată pe Articolul K3 al Tratatului Uniunii Europene, de înfiinţare a unui Oficiu

de Poliţie Europeană –O.J C316/2

48. STRATEGIA din 18 decembrie 2001 de securitate naţională a României -

Monitorul Oficial nr.822 din 20 decembrie 2001;

II. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

1. Alexandru Boroi, Gheorge Nistoreanu – Drept Penal şi Drept Procesual Penal,

Editura All Back 2005;

2. Alexandru Boroi, Gheorge Nistoreanu - Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck,

Bucuresti, 2002;

3. Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuţ Andrei Barbu – Dreptul penal al

afacerilor, ediţia 5, ed. C.H.Beck, Bucureşti 2011

4. Alexandru Boroi, Ion Rusu, Cooperarea judiciară internaţională în materie

penală,Ed.C.H.Beck,Bucureşti 2008

5. Alexandru Boroi, Norel Neagu, Valentin Radu Sultănescu – Infracţiuni prevăzute în

Legea nr. 143/2000 privind traficul şi consumului ilicit de droguri – Ed. Rosetti,

Bucuresti 2001

6. Alexandru Boroi – Drept Penal, Partea Generală, Ediţia 2 – Ed. C.H. Beck,

Bucureşti 2008;

7. Alexandru Boroi – Drept penal partea specială, partea II, ed. CH Beck 2006

8. Alexandru Vasiliu – Teoria generală a actelor de procedură penală, Ed. All Beck

2003;

9. Anastasiu Crişu – Drept Procesual Penal, Proceduri Speciale - Ed. All Beck,

Bucureşti, 2004;

10. Anastasiu Crişu- Drept procesual penal, ed. II revizuită şi actualizată, ed. Hamangiu,

Bucureşti 2011

11. Augustin Lazăr – Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Ed. Lumina Lex 2008;

12. Adina Vlăşceanu – Eroarea asupra normei juridice – Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2006;

13. Adrian Petre – Înregistrările audio şi audio-video, mijloace de probă în procesul

penal – Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008;

14. Constantin Crişu – Codul Penal, 40 legi speciale, jurisprudenţă selectivă – Ed. Juris

Argessis 2008;

50

15. Costică Voicu – Teoria Generală a Dreptului, curs universitar – Ed. Universul

Juridic, Bucureşti 2008;

16. Costică Voicu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Mirela Gorunescu, Sorin Corlăţeanu

– Dreptul Penal al Afacerilor, Ediţia 4 – Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;

17. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept Penal Român, Partea Generală - Ed.

Universul Juridic, Bucureşti 2007;

18. Curtea de Apel Bucureşti – Culegere de practică judiciară penală, Ed. All Beck,

1998;

19. Damian Miclea – Crima Organizată , Ed. MAI , Bucureşti 2003;

20. Dan Lupaşcu şi colaboratorii – Ghid de bune practici în materie penală, ediţia a-II-a,

Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

21. Elena Cherciu – Corupţia, caracteristici şi particularităţi în România, Ed. Lumina

Lex 2004;

22. Eliodor Tanislav, Nicolae Cornea, Eliodor Tanislav jr. – Infracţiuni pervăzute în legi

speciale, legislaţie, doctrină, jurisprudenţă - Ed. Semne, 2006;

23. George Antoniu, Adina Vlăşceanu, Alina Barbu – Codul de procedură penală, texte,

jurisprudenţă, hotărâri C.E.D.O., Ed. Hamangiu 2006;

24. Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun – Criminologie, Ed. Didactică şi Pedagogică,

1995;

25. Gheorghe Nistoreanu, Mihai Apetrei, Laurenţiu Nae, Carmen Silvia Paraschiv, Anca

Lelia Dumitru – Drept Procesual Penal, Ed. Europa Nova Bucureşti, 1996;

26. Gheorghe Popescu – Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. CH Beck 2003;

27. Ion Neagu – Drept Procesual Penal – Editura Academiei Române;

28. Iulia Ciolcă – Probele în procesul penal, Practică Judiciară, Ed. Hamangiu 2007;

29. Legislaţia privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. C.H.

Beck, 2007;

30. Mateuţ Gheorghe – Procedură Penală. Partea Generală, vol.II. Ediţia a-II-a, revizuită

şi adăugată – Iaşi; Ed. „Chemarea” 1997;.

31. Mateuţ Gheorghe – Protecţia Martorilor, utilizarea martorilor anonimi în faţa

organelor procesului penal, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003

32. Mihai Adrian Hotca – Bancruta Frauduloasă – Ed. C.H. Beck, 2008;

33. Mihai Adrian Hotca, Maxim Dobrinoiu – Infracţiuni prevăzute în legi speciale –

comentarii şi explicaţii, vol. I, Ed. C.H. Beck 2008;

34. Nicolae Văduva – Expertiza Judiaciară, ed. Universitaria 2001;

35. Nicolae Volonciu – Tratat de procedură penală, Partea Generală, vol.I , ediţia a –II-a

– Ed. Paideia, Bucureşti, 1996;

36. Nicolae Volonciu – Tratat de procedură penală, Partea Specială, vol.II , ediţia a –II-a

– Ed. Paideia, Bucureşti, 1996;

37. Nicolae Volonciu, Alexandru Ţuculeanu – Codul de procedură penală comentat –

art. 200-286. Urmărirea Penală, Ed. Hamangiu 2007;

38. Nicolae Volonciu, Alina Barbu – Codul de procedură penală comentat – art. 62-135.

Probele şi mijloacele de probă, Ed. Hamangiu 2007;

51

39. Nicu Jidovu – Drept Procesual Penal, Ediţia a 2-a – Editura C.H. Beck, Bucureşti,

2007;

40. Octavian Loghin, Toader Tudorel – Drept Penal Român, Partea Specială, Editura

Şansa 1994;

41. Olivian Mastacan – Răspunderea penală a funcţionarului public, ediţia a-II-a - Ed.

Hamangiu, Bucureşti 2008;

42. Petrache Zidaru – Legi Anticrimă comentate şi adnotate, Ed. Didactică şi

Pedagogică R.A. 2003;

43. Radu Carp, Simona Şandru – Dreptul la intimitate şi protecţia datelor cu caracter

personal, Ed. All Beck 2004;

44. Raluca Mocanu – Infracţiuni legate de droguri – practică judiciară, Ed. Hamangiu

2007;

45. R.Udroiu, M Slăvoiu, O Predescu – Tehnici speciale de investigare în justiţia penală,

ed. C.H. Beck, Bucureşti 2009

46. Siegfried Kahane – Curs de drept procesual penal, ediţia a-II-a revăzută – Litografia

şi Tipografia Învăţământului, Bucureşti 1956;

47. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi – Tratat Universitar de Psihologie Judiciară –

teorie şi practică – Ed. Phobos, 2003;

48. Vasile Calimachi Cartas – Corupţia - Jurisprudenţă, ed. Moroşan-Nicora, Bucureşti,

2009

49. Vasile Păvăleanu – Drept Procesual Penal – Partea Specială, Ed. Lumina Lex 2002;

50. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta

Iliescu, Rodica Stănoiu – Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român,

partea generală, vol.V, Ed. Academiei Române, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003;

51. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta

Iliescu, Rodica Stănoiu – Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român,

partea specială, vol.VI, Ed. Academiei Române, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003;

III. STUDII ŞI ARTICOLE PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE

1. Adrian Ştefan Tulbure - Interceptările şi înregistrările audio si video in legea

germană şi română - Revista de Drept Penal nr. 1/2006;

2. Anca Lelia Lorincz - Organele de urmărire penală si organele cu atribuţii de

constatare, din perspectiva modificărilor legislative intervenite prin Legea

281/2003 - Revista Dreptul nr 2/2004

3. Angela Harastasanu , Ovidiu Predescu - Investigatorul sub acoperire. Rolul

instanţelor de judecata privind activitatea acestuia - Revista Dreptul nr. 5/2004 ;

4. Augustin Lazăr - Supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare.

Activitatea informativ-investigativa a poliţiei judiciare si materializarea ei in

mijloace de probă - Revista Dreptul nr. 1/2005

5. Costin Florian - Investigatori sub acoperire - Revista de Drept Penal nr. 2/2007

52

6. Cristian Radu , Florin Radu Răzvan - Consideraţii referitoare la cumularea

calităţilor de denunţător si martor - Revista Dreptul nr. 9/2007

7. Daniel Voica - Investigatorul sub acoperire, o noua instituţie a dreptului

procesual penal român - Revista Dreptul nr. 5/2004;

8. Demina Moca , Elena Ana Mihuţ - Ascultarea martorului protejat. Protecţia

datelor de identitate ale acestuia. Forţa probantă a declaraţiilor martorului

protejat - Revista Dreptul nr. 6/2006;

9. Dorin Ciuncan - Compunerea completului de judecare a infracţiunilor de corupţie

- Buletin documentar nr. 3/2005 al P.N.A./D.N.A.;

10. General de brigadă (r) Mihaiu MĂRGĂRIT- Doctrina de informaţii şi comunitatea

de Informaţii rămân simple divagaţii academice, pretexte de tensiuni politice

dâmboviţene sau sunt reclamate ca o necesitate a reformei spre democraţie? -

Institutul European pentru Managementul Riscului, Securităţii si Comunicării

11. Gheorghe Mateuţ - Investigatorii sub acoperire. Utilizarea lor in timpul actelor

premergătoare. Comentariu asupra noilor texte procedurale introduse in Codul de

procedura penala prin Legea nr. 281/2003 - Revista Dreptul nr. 1/2005;

12. Gheorghe Mateuţ - O noutate pentru procedura penala romana: invalidarea

probelor obţinute in mod ilegal - Revista Dreptul nr. 7/2004;

13. Horia Diaconescu - Noi limitări aduse principiului oficialităţii procesului penal

prin prevederile art. 278 ind. 1 din Codul de procedura penală - Revista Dreptul

nr. 3/2004;

14. Ketty Guiu - Spălarea banilor - Revista Dreptul nr 3/2006 ;

15. Livia Stoica, Ana Muşat - Competenţa de cercetare a organelor speciale de

cercetare penală în lumina dispoziţiilor Codului de Procedură Penală - Buletinul

de Informare şi Documentare al MIRA nr. 6 /2007;

16. Liviu Herghelegiu - Despre posibilitatea instanţei de judecata de a cunoaşte

identitatea reala a investigatorului sub acoperire - Revista Dreptul nr. 5/2005;

17. Mihai Stoica - Evaluarea la nivelul OIPC – INTERPOL şi Oficiul European de

Poliţie EUROPOL a traficului ilegal de migranţi în spaţiul est-mediteranean -

Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA nr. 2/2006;

18. Mihai Stoica, Mugurel Ionescu, Vicenţiu Stanciu - Cooperarea în domeniul

schimbului de date şi de informaţii pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea

crimei organizate transnaţionale între centrul de cooperare poliţienească

internaţională şi alte instituţii naţionale şi internaţionale cu atribuţii în domeniu -

Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA nr. 3 /2007;

19. Mihai Stoica, Vicenţiu Stanciu – Cooperarea Poliţie şi Vamă în lupta împotriva

crimei organizate - Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA nr. 2/2007

20. Mihai Udroiu - Consideraţii in legătură cu Legea nr. 364/2004 privind

organizarea politiei judiciare - Revista Dreptul nr. 4/2005;

21. Mircea Damaschin - Propunere "de lege ferenda" privind competenta organelor

de cercetare penala specială - Revista Dreptul nr. 5/2007

53

22. Nicolae Volonciu - Conotaţii din perspectiva europeana la ultimele modificări ale

Codului de procedura penală - Revista de Drept Penal nr. 1/2004;

23. Sanda Soroceanu - Importanţa capitală a unei cooperări la nivel european pentru

forţele de poliţie naţionale - Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA nr.

1 /2007 ;

24. Sanda Soroceanu– Studiu privind criminalitatea transfrontalieră, criminalitatea

organizată şi corupţia în Uniunea Europeană - Buletinul de Informare şi

Documentare al MIRA nr. 6/2007;

25. Sofia Popescu - Statul de drept şi integrarea europeană - Revista Studii de Drept

românesc nr.1-2/2005 ;

26. Tamara Manea - Probleme ivite cu ocazia aplicării in practica a noilor dispoziţii

procedurale prevăzute de Legea nr. 281/2003 si Ordonanţa de urgenta a

Guvernului nr. 109/2003 privind modificarea si completarea Codului de

procedura penaăa - Revista Dreptul nr. 7/2004;

IV. LITERATURĂ STRĂINĂ

1. Bernard Bouloc - Analyse de la loi du 9 mars 2004 - Revue de science criminelle

2005;

2. Bertrand de Lamy - La loi n° 2004-204 du 9 mars 2004 portant adaptation de la

justice aux évolutions de la criminalite - Crime organisé - Efficacité et

diversification de la réponse pénale - Revue de science criminelle 2004;

3. Bruno André Pireyre - Spécificités de l'enquête, de la procédure et de la sanction -

Répertoire de droit pénal et de procédure pénale Editions Dalloz 2008;

4. Carole Girault - Les nullités de la garde à vue - Actualité Juridique Pénal 2005;

5. Coralie Ambroise-Castérot - Cadre légal permettant de recueillir l'aveu,

Interrogatoire - Répertoire de droit pénal et de procédure pénale Editions Dalloz

2008;

6. Emmanuel Molina - Réflexion critique sur l'évolution paradoxale de la liberté de la

preuve des infractions en droit français contemporain - Revue de science criminelle

2002

7. Eerik Kergandberg - Legal Regulation of Surveillance de lege lata and de lege

ferenda : Constitutional and Criminal Procedural Aspects – în

w.w.w.juridica.ee/international;

8. Etienne Verges - La notion de criminalité organisée après la loi du 9 mars 2004 -

Actualité Juridique Pénal 2004;

9. Etienne Verges - Provocation policière, loyauté de la preuve et étendue de la nullité

procédurale - Actualité Juridique Pénal 2006 p. 354;

10. E. Anarte Borrallo, - Conjeturas sobre la criminalidad organizada -

www.noticias.juridicas.com

54

11. Federal Ministry of Justice of Germany - Increased protection of fundamental

rights in undercover investigative operations - Berlin - 18 April 2008;

12. François Saint-Pierre - Interrogatoire des témoins lors de la procédure d'instruction

- Répertoire de droit pénal et de procédure pénale Editions Dalloz 2008;

13. Gerald E. Mc Dowel – Folosirea tehnicii sub acoperire în investigarea cazurilor de

corupţie – Departamentul de Justiţie al SUA 1999;

14. Girodo, M. - Drug Corruption in Undercover Agents: Measuring the Risk -

Behavioral Sciences and the Law 9, 1991

15. Jacqueline E. Ross - The Place of Covert Policing in Democratic Societies: An

Empirical Study of the U.S. and Germany; University of Illinois College of Law

2006

16. Jacqueline E. Ross- Germany’s Federal Constitutional Court and the Regulation of

GPS surveillance - German Law Journal vol 6 nr.12;

17. Jacques Buisson - Actes de l'enquête préliminaire - Répertoire de droit pénal et de

procédure pénale Editions Dalloz 2008;

18. Jacques Buisson - Contrôle du respect, par les enquêteurs, de la loyauté dans

l'administration des preuves : la provocation policière caractérise une double

violation, celle du principe de loyauté des preuves et celle du droit au procès

equitable - Revue de science criminelle 2007;

19. Jacques Buisson - Légalité dans l'administration de la preuve. - Répertoire de droit

pénal et de procédure pénale Editions Dalloz 2008;

20. Jacques Francillon - Provocation à la commission d'actes de pédophilie organisée

par un service de police étranger utilisant le réseau internet - Revue de science

criminelle 2007 p. 560;

21. Jean Danet - De la procédure à la répression de la criminalité organisée, ou

laquelle est l'instrument de l'autre? - Actualité Juridique Pénal 2004;

22. Jean Pradel - Procédure pénale - Actualité Juridique Pénal 2007;

23. Jean-Raphaël Demarchi - La loyauté de la preuve en procédure pénale, outil

transnational de protection du justiciable - Recueil Dalloz 2007

24. Jean-François Renucci - La loyauté dans la reconnaissance de la preuve - Revue de

science criminelle 2007;

25. Jean-François Renucci - Le contrôle effectif de la régularité des éléments de preuve -

Revue de science criminelle 2006;

26. Jean-François Renucci - Le principe de loyauté des preuve - Revue de science

criminelle 2006;

27. K. Zacharias - Der gefahrdete zeuge im Straferfacren, Berlin, 1997

28. Marc Schwendener - L'action de la police judiciaire confrontée à l'exigence de

loyaute - Actualité Juridique Pénal 2005 ;

29. Marc Schwendener - Une police aux pouvoirs d'enquête renforces - Actualité

Juridique Pénal 2004;

30. Marcel Culioli, Pierre Gioanni - Association de malfaiteurs - Répertoire de droit

pénal et de procédure pénale, Editions Dalloz 2008;

55

31. Mark E. Robinson – Acuzarea în cazurile de corupţie publică – Departamentul de

Justiţie al SUA 1999;

32. Muriel Guerrin - Principaux cas de nullités en matière d'enquête de police -

Répertoire de droit pénal et de procédure pénale, Editions Dalloz 2008;

33. Pablo Antonio Seva Rives - Reflecţii cu privire la probele ilegale 2010,

www.noticias.juridicas.com

34. Pascal Dourneau-Josette - Droit à un procès équitable : article 6, § 1 er , de la

Convention européenne des droits de l'homme - Répertoire de droit pénal et de

procédure pénale Editions Dalloz 2008;

35. Pascal Dourneau-Josette - Écoutes téléphoniques judiciaires - Répertoire de droit

pénal et de procédure pénale Editions Dalloz 2006;

36. Robert Filniez - Loyauté et liberté des preuves - Revue de science criminelle 2007;

37. Roland Gauze - Mise en œuvre de l'enquête de flagrance - Répertoire de droit pénal

et de procédure pénale Editions Dalloz 2008;

38. T. Blomberg and S. Cohen , Punishment and Social Control: Essays in Honor of

Sheldon Messigner, 1995, Recent Developments In Undercover Policing;

V. JURISPRUDENŢA ROMÂNĂ ŞI STRĂINĂ

1. Decizia Curţii Constituţionale Nr.128 din 26 aprilie 2001 referitoare la excepţia

de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.172 alin.1 şi ale art.224 din Codul de

procedură penală Publicată în Monitorul Oficial nr.438 din 6 august 2001;

2. Decizia Curţii Constituţionale nr. 124 din 26 aprilie 2001 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de

procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi art. 258 din Codul

penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001,

cu opinie separată, referitor la dispoziţiile art. 224 din Codul de Procedură Penală;

3. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1072 din 20 noiembrie 2007 publicată în

Monitorul Oficial nr. 853 din 12 decembrie 2007

4. Decizia Curţii Constituţionale nr.138 din 8 mai 2001 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224

din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din

Codul Penal;

5. Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 09 ianuarie 2007 referitoare la exceptia

de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86^1, art. 86^2 si art. 149 alin. 1 din

Codul de procedură penală publicată în M.Of. 89 din 05 februarie 2007;

6. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1318 din 12 decembrie 2008 publicată în M.Of.

nr. 118 din 26 februarie 2009

7. Decizia Curţii Constituţionale nr. 484 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul

Oficial nr. 289 din 04 mai 2009.

8. Decizia Curţii Constituţionale nr. 193 din 27aprilie 2004 referitoare la exceptia

de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86^1, art. 86^2 si art. 149 alin. 1 din

56

Codul de procedură penală publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

461 din 24 mai 2004;

9. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.068 din 14 octombrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86^1 din Codul de

procedura penala si ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea

si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri publicată în M.Of. 769 din

17 noiembrie 2008;

10. Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 10 mai 2001 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a prevederilor art. alin 1 şi ale art. 224 din

Codul de Procedură Penală, precum şi ale art. 147 alin2, şi art. 258 din Codul

Penal.

11. Decizia Curţii Constituţionale nr. 334 din 18 martie 2008 Publicată în Monitorul

Oficial nr. 288 din 14 aprilie 2008

12. Decizia Curţii Constituţionale nr. 141 din 5 octombrie 1999 publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999

13. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 referitoare la

excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.12 - art.22 din cap. III

„Procedura de urmărire şi judecare” al Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea

ministerială, art.23 şi art.24 din aceeaşi lege, precum şi ale art. I şi art. II din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2007 pentru modificarea Legii

nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială Publicată în Monitorul Oficial

nr.851 din 12.12.2007

14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5532/2006;

15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2007;

16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2007;

17. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5169 din 12 noiembrie

2003;

18. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală decizia nr. 1687 din 29 aprilie

2010;

19. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală decizia nr. 1390 din 14 aprilie 2008

20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală decizia nr. 5826 din 12 octombrie

2006;

21. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – Decizia nr. XLVIII (48) din 4

iunie 2007;

22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală, decizia nr. 796 din 2 martie 2010;

23. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală, decizia nr. 1863 din 11 mai 2010

24. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală, Decizia penală nr. 366 din 30

ianuarie 2008;

25. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală decizia nr. 5269 din 6 noiembrie

2007;

26. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia penală, decizia nr. 521 din 12 februarie

2008;

57

27. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia penală, decizia 1602 din 23 martie 2001;

28. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ., secţia penală, decizia nr. 10 din 7 ianuarie

2008;

29. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia penală, decizia nr. 2398 din 12 aprilie

2006;

30. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1718 din 28 martie

2007;

31. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1106 din 25 februarie

2004;

32. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5999 din 15 noiembrie

2004;

33. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5847 din 9 noiembrie

2004;

34. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 4368 din 6 septembrie

2004;

35. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 3334 din 17 iunie 2004;

36. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 2083 din 20 aprilie

2004;

37. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1106 din 25 februarie

2004;

38. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală decizia nr. 744 din 11 februarie

2004;

39. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 593 din 30 ianuarie

2004;

40. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sentinţa nr. 90 din 29 ianuarie

2007;

41. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5169 din 12 noiembrie

2003;

42. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 2706 din 29 mai 2002;

43. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 4672 din 1 noiembrie

2002;

44. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1753 din 2 aprilie 2002;

45. Curtea Constituţională, decizia nr. 96 din 21 octombrie 1994;

46. Curtea Constituţională, decizia nr. 113 din 16 februarie 2006 referitoare la excepţia

de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 alin 3 din Codul de Procedură

Penală;

47. CEDO – Hotărârea din 5 februarie 2008 în cauza Ramanauskas împotiva Lituaniei;

48. CEDO – Hotărârea din 15 iunie 1992 în cauza Ludi contra Elveţiei;

49. CEDO – Hotărârea din 16 februarie 2000 în cauza Jasper contra Regatului;

50. CEDO - cauza Rotaru împotriva României

51. CEDO - hotărârea Fox, Campbell şi Hartley versus Marea Britanie, 20 august

1990;

58

52. CEDO, decizia din 20 noiembrie 1989, in cauza Kostovski contra Olandei;

53. CEDO, decizia din 23 aprilie 1997, in cauza Van Mechelen şi alţii contra Olandei;

54. CEDO, decizia din 19 iunie 1998, in cauza Benavides Cevallos contra Ecuador;

55. CEDO cauza Vanyan c. Rusiei, hotărârea din 15 decembrie 2005;

56. Curtea de Apel Suceava – Buletinul Jurisprudenţei 1997-1998, ed. Lumina Lex

1999;

57. Curtea de Apel Suceava – Buletinul Jurisprudenţei 1999, ed. Lumina Lex 2000;

VI. SITE-URI WEB

1. w.w.w.dreptonline.ro;

2. w.w.w.juris.ro;

3. w.w.w.just.ro;

4. w.w.w.e-juridic.ro;

5. w.w.w.pna.ro;

6. www.pna.ro/jurisprudenta

7. www.euroavocatura.ro

8. www.inm-lex.ro

9. w.w.w.juristnet.ro;

10. www.forumuljudecatorilor.ro

11. w.w.w.juridice.ro;

12. w.w.w.sej.ro;

13. w.w.w.indaco.ro;

14. w.w.w.clr.ro;

15. w.w.w.jurisprudenţa.info;

16. w.w.w.apador.org;

17. w.w.w.gov.ro;

18. w.w.w.sojust.ro;

19. w.w.w.abbanet.org;

20. w.w.w.ujr.ro;

21. w.w.w. coe.int;

22. w.w.w.echr.coe.int;

23. w.w.w.europa.eu.int;

24. w.w.w.-ejn-crimjust.europa.eu;

25. w.w.w. bibhost.ulb.ac.be;

26. w.w.w.ccja_acjp.ca;

27. w.w.w. icgg.org;

28. w.w.w.csm1909.ro

29. w.w.w.bibhost.ulb.ac.be;

30. w.w.w.irs.gov;

31. w.w.w.laws.justice.gc.ca;

32. w.w.w. cairn.info;

59

33. w.w.w.j.stor.org;

34. w.w.w.unicri.it;

35. w.w.w.jure.juridat.just.fgov.be;

36. w.w.w.politiquecriminelle.be;

37. w.w.w.ejustice.just.fgov.be;

38. w.w.w.legifrance.gouv.fr;

39. w.w.w.dalloz.fr;

40. w.w.w.bmj.de;

41. w.w.w.inscomp.org;

42. w.w.w.lawandsociety.org;

43. w.w.w.wistleblower.org;

44. w.w.w.statewach.org;

45. w.w.w.aclu.org;

46. w.w.w.germanlawjournal.com;

47. w.w.w.ncjrs.gov;

48. w.w.w.corporatefindlaw.com;

49. w.w.w.itc.gov.fj;

50. w.w.w.ielaws.com;

51. w.w.w.om.fi;

52. w.w.w.transparency.org;

53. w.w.w.unodoc.org;

54. w.w.w.police-studies.com;

55. w.w.w.lawgislationline.org;