LUCRARE_rearanjata_55 pag

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU″- PITEŞTI

Facultatea: Management Marketing în Afaceri Economice Râmnicu Vâlcea

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ MANAGEMENT

ANALIZA POLITICII

FISCAL-BUGETARE

A ROMÂNIEILUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR:

ABSOLVENT:

2010

1

2

Cuprins

CAPITOLUL I.

Noţiuni teoretice privind politica fiscal bugetara.............................................................3

1.1. Aspecte generale privind politica fiscala: concept, obiective, instrumente.................3

1.2. Coordonatele politicii bugetare........................................................................................6

1.3. Posibilitati de actiune a politicii fiscal-bugetare............................................................9

CAPITOLUL II.

Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal în perioada de tranziţie...............13

2.1. Necesitatea realizării unei reforme în domeniul fiscal.................................................13

2.2. Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal........................................................16

2.2.1. Evolutia impozitelor directe in perioada 1990 - 2007...................................19

2.2.2. Evolutia impozitelor indirecte 1990 - 2007 ...................................................23

2.2.3. Analiza comparativă a impozitelor directe şi a impozitelor indirecte,

la nivelul bugetului de stat, în perioada de tranziţie......................................26

2.3. Comparatia sistemului fiscal romanesc cu sistemele fiscale din tarile UE.................29

CAPITOLUL III.

Măsuri de politică fiscal-bugetară în contextul crizei financiare actuale................33

3.1. Efectele crizei financiare asupra economiei romanesti..............................................33

3.2. Analiza politicii fiscal-bugetare în România în perioada 2008-2010.......................36

3.3. Perspective privind economia romanească.................................................................44

CONCLUZII SI PROPUNERI........................................................................................52

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................56

3

CAPITOLUL I.

NOŢIUNI TEORETICE PRIVIND POLITICA

FISCAL BUGETARĂ

Politica economică (politica macroeconomică) reprezintă ansamblul măsurilor luate

de stat în scopul asigurării creşterii economice, ocupării forţei de muncă, echilibrării balan-

ţei de plăţi externe, stabilităţii preţurilor, reducerii inegalităţilor şi asigurării independenţei

naţionale1. Într-o altă accepţie, politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate

de către stat, în vederea orientării activităţii economice într-un sens considerat rezonabil, pe

teritoriul naţional. Se poate vorbi deci de politică economică atunci când se decide

creşterea deficitului bugetar, pentru a se asigura utilizarea muncii, sau când se stabilesc

norme ale creşterii preţurilor şi veniturilor, pentru a limita inflaţia2. Datorită complexităţii şi

diversităţii obiectivelor şi instrumentelor utilizate de politica economică, aceasta poate fi

analizată şi construită prin prisma componentelor sale: politica monetară, politica fiscală,

politica bugetară, politica preţurilor, politica veniturilor.

1.1. Aspecte generale privind politica fiscală:

concept, obiective, instrumente

În literatura de specialitate, politica fiscală, în sens larg, se

constituie în cadrul activităţii autorităţii publice de percepere şi

utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furni-

zării de bunuri şi servicii publice. O asemenea activitate declanşează

un amplu proces de redistribuire, care este condus printr-o seamă de

componente strâns legate între ele: politica fiscală (în sens restrâns),

care operează cu instrumente de natura prelevărilor fiscale, politica

bugetară sau alocativă, care operează prin intermediul subvenţiilor şi 1 Marius Băcescu, Angelica Băcescu-Cărbunaru, Compendiu de macroeconomie, Ed.

Economică, Bucureşti, 1997, pag. 299.

2 Gheorghe Manolescu (coordonator), Politici economice - concepte, instrumente, experienţe, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, pag. 27.

4

alocaţiilor bugetare, şi politica soldului bugetar, vizând finanţarea

deficitelor bugetare şi valorificarea excedentelor bugetare.

Conţinutul actelor decizionale este influenţat de utilitatea pe care

politica fiscală o prezintă pentru decidentul public. Opiniile cu privire la

utilitatea politicii fiscale au generat diverse curente de gândire, care,

alături de opţiuni politice şi constrângeri de natură financiară, econo-

mică şi socială, au influenţat deciziile autorităţilor publice. Opiniile

formulate au fost influenţate de evoluţia rolului statului, au purtat

amprenta evenimentelor politice, fiind totodată orientate de

permanenta transformare a mediului economico-financiar şi de opinia

publică. Prin politica fiscală se stabilesc volumul şi provenienţa

resurselor financiare publice, metodele de prelevare a veniturilor

fiscale, facilităţile fiscale - dacă se acordă, sub ce formă, finalităţile

vizate - obiectivele de ansamblu ale politicii fiscale, precum şi

modalităţile concrete de realizare a acestora.

Politica fiscală reprezintă ansamblul de măsuri guvernamentale

privitoare la metodele şi tehnicile de impozitare, la raportul dintre

impozitele directe şi cele indirecte, la stabilirea canalelor de procurare

a veniturilor fiscale, la urmărirea ratei presiunii fiscale, în scopul

influenţării dezvoltării economice şi vieţii sociale. Opţiunea în materie

de politică fiscală implică, pe de o parte, respectarea principiilor de

bază ale impunerii, iar pe de altă parte, adoptarea acestora în raport

cu sensul şi evoluţia previzibilă a variabilelor economice interne şi

internaţionale şi cu preferinţele membrilor societăţii. Deciziile care

orientează politica fiscală reflectă suveranitatea fiscală de care

dispune autoritatea publică naţională, în baza dreptului constituţional

şi juridic de a institui impozite, de a modifica anumite elemente

constitutive specifice impozitelor sau de evitare a dublei impuneri.

Obiectivele urmărite de stat prin intermediul politicii fiscale, sub

aspectul ei de componentă a politicii economice, pot fi sintetizate

5

astfel: realizarea bunăstării, a justiţiei sociale şi a securităţii sociale.

Astfel, politica fiscală poate fi folosită pentru: favorizarea progresului

economic, reglarea conjuncturală prin impozite şi investiţii, realizarea

justiţiei fiscale prin stabilirea sarcinii fiscale în funcţie de capacitatea

contributivă. Autorităţile publice trebuie să urmărească utilizarea

raţională a resurselor, stabilirea de preţuri juste, care nu comportă

profituri excesive, utilizarea profitului obţinut în producţie cu prepon-

derenţă la investiţii productive etc. În acest context, Allain Barrère

afirma: „În condiţiile în care crizele economice produc efecte deosebit

de grave asupra economiei şi a condiţiilor de viaţă ale oamenilor

(şomaj, inflaţie etc.), este necesar ca Statul să vegheze, dacă nu la

stabilizarea economiei, cel puţin la reglarea conjuncturii, la realizarea

securităţii sociale. Spre deosebire de individ, care urmăreşte realizarea

profitului personal, Statul urmăreşte satisfacerea maximă a nevoilor

sociale, adică producerea de bunuri utile societăţii, şi nu neapărat

rentabile din punct de vedere economic. Întrucât concurenţa nu este

perfectă, statul trebuie să intervină să o corecteze şi să realizeze

justiţia socială.”3

Pentru îndeplinirea în condiţii cât mai bune a rolului care îi revine

în cadrul politicii economice în ansamblul său, politica fiscală trebuie

adaptată permanent cerinţelor specifice ale fiecărei etape de

dezvoltare economico-socială. În acest sens, un rol important revine

strategiei alese şi tacticii adoptate. „Raportând noţiunile de strategie şi

tactică la politica financiară a statului, se poate considera că deciziile

care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru fiecare etapă de

dezvoltare istoriceşte determinată, precum şi programele financiare de

perspectivă îndelungată formează cadrul strategiei financiare, iar

actele administrative de planificare, pe perioade scurte, ca şi măsurile

3 Allain Barrère, Politique financière, Librairies Dalloz, 1959, pag. 2224, în: Iulian Văcărel (coord), FINANTE PUBLICE, Ed. Didactică si Pedagocică, Bucuresti, 2007, pag. 146.

6

prevăzute a se lua pentru executarea planurilor financiare şi a

sarcinilor specifice unei perioade sau alteia, ţin de domeniul tacticii şi

al activităţii operative”4.

Ca orice politică economică, şi politica fiscală operează cu anumite

instrumente, pentru a influenţa procesele economice şi sociale.

Instrumentele politicii fiscale sunt impozitele, care nu trebuie privite

doar ca simple canale de procurare a veniturilor fiscale, ci şi ca pârghii

cu ajutorul cărora se intervine în economie. De aceea, ele trebuie

astfel instituite, încât să răspundă cerinţelor de influenţare a

activităţilor economice, fie în sensul incitării la investiţii, producţie,

economisire, amplasare în zone defavorizate etc., fie în sensul

reducerii unor activităţi sau comportamente. Politica macroeconomică

foloseşte instrumentul impozitului pentru atingerea unor obiective

majore ca reducerea inflaţiei şi reducerea şomajului. De asemenea,

între instrumentele de natură fiscală se încadrează şi utilizarea de

către factorii de decizie a facilităţilor fiscale (reduceri, deduceri, scutiri

de impozite) pentru atingerea unor obiective precise în plan economic

sau social.

1.2. Coordonatele politicii bugetare

Prin politica bugetară se stabilesc, în principal, volumul şi provenienţa resurselor

financiare publice, metodele de prelevare a veniturilor fiscale, facilităţile fiscale – dacă se

acordă, sub ce formă, finalităţile vizate –, obiectivele de ansamblu ale politicii fiscale,

precum şi modalităţile concrete de realizare a acestora.

Dintre coordonatele politicii bugetare, menţionez:

- nivelul resurselor financiare publice;

- posibilităţi de menţinere/asigurare a echilibrului bugetar;

- provenienţa resurselor financiare publice;

4 Iulian Văcărel, (op. cit.), pag. 130.

7

- numărul/multitudinea prelevărilor fiscale;

- metodele şi tehnicile de prelevare fiscală;

- nivelul ratei presiunii fiscale;

- modalităţi de combatere şi limitare a evaziunii fiscale; acordarea/neacordarea de

facilităţi fiscale etc.

În ceea ce priveşte volumul resurselor financiare publice, cuantumul acestora este

dictat în cea mai mare parte de nivelul cheltuielilor publice din perioada considerată. În

practica finanţelor publice din ultimii ani, se constată că nu există o egalitate deplină între

veniturile publice cu caracter ordinar şi cheltuielile publice în cadrul anului bugetar, ceea ce

generează deficite bugetare a căror sursă de finanţare este de natura creditelor publice.

Dezechilibrele dintre veniturile şi cheltuielile publice se pot localiza la diferite verigi

ale bugetului general consolidat, ceea ce presupune transferuri de la bugetul central spre

celelalte componente bugetare. Apelul la credit public generează noi coordonate ale politi-

cii fiscal-bugetare, în sensul optării - de preferinţă - pentru surse neinflaţioniste de finanţare

a deficitului bugetar şi posibilităţi de sporire, în viitor, a veniturilor publice, în special a

celor fiscale. Volumul resurselor financiare publice susceptibil a fi mobilizat la buget este

strâns legat de nivelul de dezvoltare a economiei naţionale, de eficienţa activităţilor

desfăşurate de agenţii economici, dar şi de soluţiile adoptate de autorităţile publice

referitoare la modul de satisfacere a necesităţilor sociale şi de finanţare a cheltuielilor pe

care le antrenează. O importantă coordonată a politicii bugetare constă în provenienţa

resurselor financiare publice: din surse ordinare sau extraordinare, procurarea celor

ordinare pe calea impozitelor directe sau indirecte, de la persoane fizice sau juridice. În

mod normal, ponderea cea mai mare trebuie să revină resurselor financiare ordinare,

comparativ cu procurarea prin credit public. Emisiunea monetară fără acoperire reprezintă

o sursă de venituri publice prezentată doar în plan teoretic, din cauza efectelor puternic

inflaţioniste pe care ea le provoacă. În cazul apelului la credit public, de mare importanţă

este provenienţa internă sau externă a acestuia. Desigur, ar fi de preferat ca statul să se

împrumute cât mai puţin (având în vedere opinia conform căreia creditul public este un

impozit amânat) şi provenienţa acestuia să fie piaţa internă de capital. Dar cum într-o

economie ca a ţării noastre, din perioada de tranziţie, capitalul autohton este insuficient

8

pentru a sprijini dezvoltarea economică, pentru a nu periclita şi mai mult acest proces prin

fenomenul de evicţiune, acesta trebuie împletit cu împrumutul public extern. Trebuie avut

în vedere că, în numeroase situaţii, şi apelul la creditul extern este limitat, întrucât acesta

poate fi condiţionat de diverse clauze, de ordin economic, social sau politic. „În orice ţară,

mare sau mică, dezvoltată sau mai puţin dezvoltată sub raport economic, satisfacerea

nevoilor sociale trebuie să se bazeze în primul rând pe forţele proprii şi numai în subsidiar

pe mijloace străine”5. Într-o economie în plin proces de restructurare, o decizie importantă

în privinţa provenienţei resurselor financiare publice este legată de modul de impozitare a

agenţilor economici privaţi, comparativ cu societăţile cu capital majoritar de stat şi cu

regiile autonome. Autoritatea fiscală poate promova o politică bugetară care să-i trateze pe

toţi aceştia în acelaşi mod sau diferit. În ceea ce priveşte impozitarea persoanelor fizice şi

juridice, se poate avea în vedere o impozitare proporţională sau în cote progresive, simple

sau compuse (cele din urmă răspunzând cel mai fidel principiului de echitate fiscală

verticală). Din anumite considerente, legiuitorul poate stabili cote de impozitare în funcţie

de domeniul de activitate, dimensiunea, zona geografică sau sediul agentului economic.

Pentru persoanele fizice, prelevările fiscale stabilite prin politica bugetară pot viza o

încărcare a sarcinii fiscale, egal repartizată sau diferenţiată, corespunzător obiectivelor

economice, socială sau de altă natură din perioada în cauză. Practica fiscală a renunţat de

mult la egalitarismul fiscal, ceea ce s-a repercutat în restrângerea impozitării sub forma

capitaţiei (specifică, de altfel, perioadei antice şi Evului Mediu, constând într-o contribuţie

în bani sau în natură de aceeaşi mărime pentru toţi contribuabilii) şi diferenţierea

impozitării, pe baza unor criterii cum sunt: puterea contributivă a plătitorului, dată de

volumul veniturilor sau mărimea averii; capacitatea de muncă (integrală sau parţială);

grupa socio-profesională din care face parte (salariat, pensionar, liber profesionist,

agricultor ş.a.); situaţia personală (căsătorit sau nu, cu copii sau alte persoane în întreţinere)

etc. După cum va răspunde unor asemenea aspecte, politica bugetară va opta pentru

asigurarea echităţii fiscale orizontale şi/sau verticale, astfel încât să se realizeze obiectivul

de justiţie socială, precum şi cel de asigurare a unui nivel de trai decent pentru

contribuabilii cu venituri mici şi mijlocii.

5 Iulian Văcărel (coordonator), op. cit., pag. 135.

9

Prin politica bugetară se stabilesc totodată prelevările obligatorii sub aspectul

numărului şi al modalităţilor de prelevare. Chiar dacă susţinătorii impozitului unic (sau ai

unui număr foarte restrâns de impozite, între care unul dominant) se mai regăsesc printre

autorii teoriilor fiscale recente, practica pledează pentru o multitudine de canale de

prelevare, care permit o mai bună soluţionare a problemelor fiscale. De o mai mare

importanţă decât numărul impozitelor, taxelor, contribuţiilor este felul instrumentelor

fiscale utilizate, şi anume: impozite directe - stabilite individual, pe persoane fizice şi

juridice, în funcţie de venit, avere sau alte criterii, percepute la termene precise, dinainte

stabilite - sau impozite indirecte - percepute la vânzarea bunurilor sau la prestarea

serviciilor, fără o repartizare prealabilă pe plătitori. La opţiunea pentru o pondere mai mare

a uneia sau alteia dintre cele două grupe, decidentul fiscal trebuie să ţină seama de efectele

diferite pe care ele le produc asupra fiecărui plătitor, precum şi asupra economiei în

ansamblu. De aceea, trebuie să se ţină seama de caracteristicile lor, de mecanismele proprii

de funcţionare, de fenomenul de repercusiune a impozitelor, precum şi de impactul produs

la introducerea prelevărilor fiscale sau la modificarea celor existente, astfel încât orice

măsură în plan fiscal să nu producă efecte adverse. Tot în acest context, responsabilii din

domeniul politicii bugetare trebuie să urmărească permanent evoluţia presiunii fiscale în

economie, la nivelul agentului economic şi la nivel individual, şi să coreleze nivelul

acesteia cu volumul veniturilor fiscale încasate la buget.

O altă coordonată de mare importanţă în planul politicii bugetare constă în depistarea,

măsurarea, limitarea şi prevenirea fenomenului de evaziune fiscală. În această privinţă, o

importanţă deosebită revine unor aspecte cum sunt: nivelul fiscalităţii, gradul de colectare a

prelevărilor fiscale, gradul de realism în stabilirea în buget a veniturilor fiscale, nivelul de

profesionalism al activităţii de control fiscal, duritatea sancţiunilor prevăzute în cazurile de

evaziune fiscală şi fermitatea aplicării lor etc. Politica bugetară a statului are un rol

important în asigurarea echilibrului economic general, prin menţinerea echilibrului bugetar.

În cadrul acestei problematici, analizele trebuie să vizeze aspecte ca: diferenţa dintre

volumul cheltuielilor publice şi cel al resurselor financiare publice posibil de mobilizat în

condiţii normale la buget, raportul dintre deficitul bugetar şi produsul intern brut (în

condiţiile în care trebuie respectate recomandările organismelor internaţionale în acest

10

domeniu), sursele de acoperire a deficitului bugetar ş.a.

1.3. Posibilităţi de acţiune a politicii fiscal-bugetare

Dacă (la nivel declarativ) a existat unanimitate de păreri privind necesitatea reformei

economice în România, ca o condiţie esenţială a integrării în Uniunea Europeană, punctele

de vedere ale economiştilor, cercetătorilor, politicienilor şi factorilor de decizie au diferit

considerabil în privinţa modului de abordare a acesteia. Politica fiscal-bugetară are partea

sa indiscutabilă de contribuţie la stimularea şi susţinerea proceselor economice, dar nu se

poate stabili o relaţie exclusiv biunivocă între cele două, astfel că, în cazul ipotetic în care

politica fiscal-bugetară ar acţiona singură, ea ar avea infime şanse în ambiţiosul scop al

relansării. Şi aceasta, din cel puţin două considerente majore: pentru a acţiona eficient,

politica fiscală trebuie corelată cu celelalte politici macroeconomice - monetară, valutară,

de credit, a veniturilor, socială ş.a. Între acestea, cea mai apropiată corelaţie se stabileşte cu

politica monetară, ele acţionând într-un adevărat tandem. Măsurile bugetare nu pot fi

aplicate independent de cele monetare, deoarece există interacţiuni între aceste politici;

„incidenţele monetare ale acţiunilor bugetare sunt cu atât mai evidente, cu cât deficitul

bugetar este format prin creaţie monetară”6. Activităţile fiscale şi monetare ale autorităţilor

trebuie coordonate pentru evitarea anulării reciproce a acţiunilor fiecăreia dintre ele. Cel

de-al doilea considerent are în vedere complexitatea ridicată a procesului de relansare a

economiei, care implică atingerea unui nivel ridicat al competitivităţii naţiunii. La aceasta

conlucrează: iniţiativa şi rigoarea conducătorilor de întreprinderi, disciplina muncitorilor şi,

nu în ultimul rând ca importanţă, eficacitatea administraţiei7. Aportul primei componente a

fost afectat de menţinerea unor confuzii cu privire la dreptul de proprietate ceea ce i-a

determinat pe unii manageri ai întreprinderilor de stat să se detaşeze de obiectivele şi

interesele acestora şi, nu rareori, să-şi menţină un comportament discreţionar în activitate.

Mai mult decât atât, au apărut numeroase situaţii în care în funcţionarea „firmelor căpuşă”

au fost implicaţi unii dintre aceşti manageri. Componenta referitoare la disciplina

muncitorilor are o contribuţie insuficientă la competitivitatea naţiunii; deşi se consideră că

6 Gheorghe Manolescu, Strategii ale politicii economice, în: Politici economice - concepte, instrumente, experienţe, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 103.

7 Michel Didier, “Economia: Regulile jocului”, editura Humanitas, 1998, pag. 195.

11

ţara noastră dispune de o forţă de muncă bine pregătită, aceasta nu este pe deplin

valorificată, astfel că nivelul productivităţii muncii se menţine scăzut; ceea ce nu-i

împiedică pe muncitori să solicite (chiar şi prin blocări de şosele, însoţite de ameninţări cu

schimbarea guvernului) dese măriri ale salariilor. Administraţia publică – cea de a treia

componentă - se confruntă în ţara noastră cu numeroase tare: aparat birocratic stufos; lipsă

de fermitate în instituirea şi menţinerea disciplinei financiare; comportament discreţionar al

unor manageri din administraţia macroeconomică ce dispun amânări - repetate şi dese - sau

chiar anulări ale unor datorii fiscale ale agenţilor economici. Cu alte cuvinte, administraţia

publică se caracterizează prin ineficienţă, ceea ce înseamnă că aportul său la com-

petitivitatea naţiunii este nesemnificativ, sau nul. Pentru a fi eficace, politica fiscal-bugetară

trebuie să acţioneze, pe de o parte, pe un teren pregătit, adică în strânsă legătură cu poli-

ticile industriale şi sectoriale, iar pe de altă parte, în strânsă corelaţie şi cu celelalte compo-

nente ale politicii economice: monetară, valutară, de credit, a veniturilor, de preţuri etc.

Astfel, realizarea unei combinaţii funcţionale a politicilor macroeconomice trebuie să

fie grefată pe măsuri de reformă care să acţioneze asupra cauzelor structurale ale

dezechilibrelor din economie prin: închiderea întreprinderilor cu pierderi şi a celor

neviabile; creşterea productivităţii muncii şi, doar pe această bază, sporirea veniturilor;

îmbunătăţirea calităţii gestiunii firmelor în urma privatizării şi restructurării; desfăşurarea

pe criterii de eficienţă şi eficacitate a activităţilor din domeniul public8.

Având în vedere locul factorului fiscal în fundamentarea deciziilor microeconomice,

precum şi faptul că unele decizii guvernamentale de natură monetară, comercială etc. au

repercusiuni majore în plan fiscal (deficit bugetar cvasifiscal, arierate etc.), apare cu atât

mai importantă corelarea tuturor acestor politici, astfel încât managementul financiar la

nivel macroeconomic să opereze cu un mix al acestora. Creşterea economică şi inflaţia

sunt pozitiv corelate când rata inflaţiei este scăzută, astfel încât poate ajuta la „gresarea”

economiei. În schimb, în cazul unor rate înalte, efectul inflaţiei asupra creşterii economice

este dăunător, deoarece anticiparea acestei tendinţe majorează costul achiziţionării

capitalului, determinând scăderea acumulărilor de capital, ceea ce se repercutează negativ

în planul dezvoltării economice. De asemenea, ratele mari ale inflaţiei au şi inconvenientul 8 Necesitatea sporirii eficienţei activităţii administraţiei publice decurge şi din nivelul

ridicat al fondurilor alocate acestui domeniu.

12

că ecranează semnalele preţurilor relative, ceea ce împiedică alocarea eficientă a resurselor,

cu repercusiuni asupra creşterii economice. Aşadar, există anumite limite între care inflaţia

poate favoriza creşterea, întrucât la rate foarte scăzute ale inflaţiei manifestarea unei

rigidităţi a preţurilor relative împiedică ajustările la şocurile reale. Numeroşi economişti

consideră că reducerea inflaţiei se poate realiza în contextul unor politici macroeconomice

restrictive, în cadrul cărora un rol aparte revine austerităţii bugetare. Experienţele ţărilor

care au avut succese în scăderea inflaţiei arată că reducerea semnificativă a deficitelor

bugetare are efecte favorabile asupra inflaţiei.

La nivel macroeconomic, evitarea deficitelor fiscale nesustenabile se bazează pe

degrevarea bugetului de cheltuieli inutile, cum sunt cele destinate acoperirii pierderilor din

economie. Pentru aceasta, politicilor industriale le revine un rol hotărâtor, ele trebuind să

pună accentul pe promovarea competiţiei corecte, iar protejarea firmelor româneşti împo-

triva concurenţei străine să acţioneze pe perioade limitate de timp, paralel cu măsuri con-

crete de creştere a productivităţii muncii şi a rentabilităţii firmelor. Costurile pe termen

lung ale protecţiei s-au dovedit mai mari decât în cazul unei liberalizări a concurenţei. Cu

sau fără un asemenea protecţionism, pieţele româneşti vor fi invadate, mai devreme sau

mai târziu, de bunuri străine, atât timp cât firmele autohtone nu vor fi competitive. Pentru

aceasta, este necesar în opinia noastră, ca în acele sectoare şi domenii considerate ca

înscriindu-se în aşa-numita „masă critică a schimbării”, în măsura în care este nevoie, să se

acorde subvenţii - de preferinţă explicite pe perioade limitate, de 1-3 ani -doar în scopul

modernizării şi retehnologizării şi în condiţiile unor scheme de personal adecvate. În acest

fel, se creează premisele ca întreprinderile să producă doar în concordanţă cu cererea pieţei,

iar nivelul salariilor să poată fi corelat cu cel al productivităţii muncii efective.

Concomitent, politica bugetară trebuie să opereze cu constrângeri bugetare stricte, pentru

ca, prin respectarea disciplinei financiare, să nu se mai accepte situaţii de neplată a

obligaţiilor faţă de buget, iar în cazurile de întârziere la plată, majorările şi penalităţile vor

trebui să compenseze pierderile de venituri datorate inflaţiei.

Măsuri restrictive ar trebui luate şi pe planul politicii de credit, întrucât există

pericolul ca rate preferenţiale ale dobânzii să faciliteze accesul la credite întreprinderilor cu

pierderi sau care nu au pieţe de desfacere, ceea ce ar însemna o creştere nesustenabilă a

13

producţiei. În plus, scăderea ratei dobânzii ar permite ieşiri de capitaluri, ceea ce ar genera

o (nouă) depreciere monetară, care ar impune înăsprirea politicii monetare (şi o scădere a

credibilităţii pe plan internaţional).

Creşterea economică se cere a fi susţinută şi prin măsuri de relaxare fiscală orientată

spre stimularea economisirii şi investirii, ceea ce presupune utilizarea unui set de măsuri şi

instrumente ale politicilor fiscală, monetară, de credit şi a datoriei publice interne.

14

CAPITOLUL II.

TENDINŢE ŞI OBIECTIVE ÎN REFORMA SISTEMULUI

FISCAL ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE

2.1. Necesitatea realizarii unei reforme in domeniul fiscal

Dacă în ceea ce priveşte banii privaţi, deţinători lor au drept de dispoziţie, nu la fel

stau lucrurile în cazul banilor publici, unde chiar legea arată ceea ce trebuie făcut şi

îngrădeşte organelor de conducere ale instituţiilor publice, administrarea liberă şi după

bunul plac al banului public. Nerespectarea acestor dipoziţii este incriminată şi sancţionată

in legi contravenţionale, după gradul de pericol social al faptei comise, crescut respectiv

mai redus. O dispoziţie cu acest sens găsim în Legea nr.72/1996 „Legea privind finanţele

publice”, se arată că: „utilizarea resurselor financiare se face cu respectarea strictă a legii în

condiţii de eficienţă socială şi / sau economică”.

Procesul de apreciere a reformei în ţara noastră, în special restructurarea economiei,

necesită importante resurse materiale şi financiare a căror procurare şi administrare ridică

probleme importante. În procesul de restusturare a economiei un rol important revine

finanţelor publice, prin organele sale şi prin instituţia trezoreriei, cu ajutorul cărora statul

mobilizează şi administrează resursele financiare necesare realizării politicii sale

economico – sociale. Planul financiar al statului cuprindea, pe o parte, resursele financiare

ale statului şiale organizaţiilor, precum şi veniturile de la populaţie (impozite şi taxe şi

creşterea soldului permanent al depunerilor populaţiei la C.E.C.), iar pe de altă parte,

destinaţia acestor resurse pe principalele acţiuni ale planului naţional unic. Bugetul de stat,

ca plan financiar de bază a statului, reflectă procesul formării şi repartizării principalelor

resurse centralizate ale statului. El era corelat cu planurile financiare ale unităţilor

economice de stat şi cooperatiste, planul de credite şi planul de casă şi cuprindea planurile

de cheltuieli ale instituţiilor publice, bugetul asigurărilor sociale de stat şi corelaţia cu

bugetele locale. Contablitatea încasărilor din venituri se realiza prin conturi deschise pe

subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi pe instituţii, iar în cazul evidenţei proprii a

instituţiilor şi pe celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare. Execuţia bugetelor locale

15

se realiza tot prin intermediul Băncii Naţionale a României, cu ajutorul a doua conturi la

oraşe, municipii şi judeţe (pentru activitatea proprie) şi unul la comune, iar contabilitatea

analitică a realizării veniturilor şi efectuării cheltuielilor prin organele proprii ale primăriilor

(pentru partea de cheltuieli), sprijinite de organele financiare (pentru partea de venituri).

Sistemul de planuri financiare inclusiv cel al bugetului de stat, constituia metode

administrative pentru influenţarea proceselor economice şi financiare din economie şi nu

instrumente viabile pentru a stimula şi orienta economia spre o activitate eficientă şi

competitivă.

Măsurile luate după Revoluţia din decembrie 1989, pe plan economic şi financiar, au

avut în vedere lichidarea hipercentralismului, a dirijismului în aceste domenii şi crearea

unor pârghii specifice economiei de piaţă, menite să stimuleze iniţiativa individuală şi

colectivă. În această situaţie principiile după care era contruit vechiul sitem financiar au

devenit incompatibile şi o frână în implementarea noilor mecanisme şi pârghii economico

– financiare. Odată cu apariţia cadrului normativ reprezentat în special a H.G.nr.78/1992

privind organizarea şi funcţionarea trezoreriei finanţelor publice şi legea nr.82/1991 „Legea

contabilităţii”, şi legea nr.10/1991 „Legea finanţelor publice”, ulterior înlocuită şi abrogată

de legea nr. 72/1996 „Legea finanţelor publice” a urmat înfiinţarea în fapt a trezoreriilor

publice pe unităţi administrativ teritoriale.

Sistemul reformei depinde, într-o mare măsură de folosire cu eficienţă a pârghiilor

financiar-fiscale, de îndeplinirea în bune condiţii a funcţiilor finanţelor publice, de felul în

care sunt asigurate resursele şi modul de administrare a acestora pentru dezvoltarea

economico-socială. Începutul reformei în domeniul finanţelor publice este legat de apariţia

legilor finanţelor publice (legea nr. 10/1991 înlocuită şi abrogată de legea 72/1994 şi Legea

contabilităţii nr. 82/1991) care au impus întregului sistem al finanţelor publice o nouă

organizare, instituind pârghii, metode şi tehnici specifice economiei de piaţă, cu ajutorul

cărora statul să poată interveni eficient în dezvoltarea economico-socială. De altfel,

finanţele publice au fost printre primele sectoare de importanţă ale economiei în care a fost

necesar să se aplice o serie de reforme, care să contribuie la restructurar ea sectorului

productiv şi a administraţiei de stat centrale şi locale. În ansamblu, prin măsurile adaptate

în domeniu financiar-bugetar, s-a urmãrit alinierea la practicile fiscale din ţările dezvoltate,

16

concomitent cu crearea unui sistem, fiscal modern corespunzător economiei de piaţă, prin

introducerea taxei pe valoare adăugată, îmbunătăţirea sstemului de impozitare a profitului,

a salariilor, reconsiderarea impozitelor şi taxelor locale şi a accizelor. Prin adoptarea legilor

referitoare la impozitele şi taxele menţionate, s-a urmărit asigurarea resurselor financiare

publice, fără a provoca distorsiuni în cadrul preţurilor, stimularea comportamentului pentru

economisirea investiţiei şi sporirea autonomiei administraţiei publice locale. În domeniul

cheltuielilor publice, acţiunile întreprinse au vizat imitatea acestora la strictul necesar, în

corelaţie cu veniturile; menţinerea deficitului bugetare în limitele suportabile, raportat la

produsul intern brut şi la serviciul datoriei publice externe.

Măsurile aplicate vin să sprijine procesul de reformă economică şi să asigure

stabilitatea economică, stimularea exportului şi limitarea inflaţiei. Măsurile de reformă

aplicate în sistemul bugetar, au determinat o descentralizare evidentă, în sensul că fiecare

buget se întocmeşte, aprobă şi execută separat, de către autorităţi publice, comparativ cu

situaţia existentă înaintea anului 1990 cînd, practic exista un singur buget. Astfel, prin

Legea finanţelor publice (nr. 10/1990) se legiferează noile principii de descentralizare a

finanţelor publice:

- bugetul de stat reprezintă şi va funcţiona numai ca buget al administraţiei centrale de

stat;

- bugetul asigurărilor sociale de stat funcţionează în mod automat, fiind administrat

de către Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei;

- bugetele locale cuprin veniturile şi cheltuielile în mod autonom la niveul fiecărei

unităţi adminisrative;

- la dispoziţia unor instituţii publice s-a creat posibilitatea de a construi fonduri

speciale destinate acoperirii unor anumite cheltuieli. De exemplu: fondul pentru

învăţământ, fondul pentru asigurări sociale de sănătate, fondul pentru şimaj, etc.;

- ca urmare, răspunderea pentru derularea procesului bugetar intră în competenţa

Guvernului României, care prin organele sale de specialitate – Ministerul Finanţelor şi

Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei întocmeşte, supune aprobării şi execută

bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

17

2.2. Tendinte si obiective in reforma sistemului fiscal

Aderarea României la Uniunea Europeană presupune parcurgerea unui proces de

armonizare în ceea ce priveşte legislaţia. În domeniul impozitării România a fost şi este

nevoită să facă unele modificări legislative pentru a aduce prevederile fiscale existente la o

formă cât mai apropiată de legislaţia din Uniunea Europeană. Acest lucru nu înseamnă, în

mod automat, preluarea legislaţiei din Uniunea Europeană (deoarece nici în cadrul;

acesteia nu există un cadru legislativ identic în fiecare stat), ci aplicarea în impozitare a

unor principii şi reguli comune care sunt valabile la nivelul întregii comunităţi. Măsurile

privind impozitarea au fost cuprinse în capitolul 10 al Negocierilor și au fost deschise în

cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 26 octombrie 2001. Ele au fost închise

provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 2 iunie 2003. Prin măsurile

luate de România în perioada 2000 – 2004 s-a ajuns la respectarea celor mai multe cerinţe

ale Uniunii Europene privitoare la aquis-ul comunitar. Au fost luate măsuri în vederea

eliminării unor scutiri în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, în determinarea

teritorialităţii taxei pe valoarea adăugată în cazul serviciilor, a fost reintrodusă cota redusă

de TVA. De asemenea, au fost eliminată cota 0, operaţiunile supuse cotei zero fiind scutite

cu drept de deducere.

În domeniul accizelor a avut loc o mai bună definire a produselor impozabile, s-a

stabilit o împărţire a acestora în produse supuse accizelor armonizate şi produse supuse

accizelor neamornizate, s-a ridicat, conform cerinţelor comunitare, nivelul accizei unitare

armonizate. În domeniul impozitului pe profit s-au eliminat scutirile acordate diverselor

categorii de contribuabili (în prezent există foarte puţine scutiri, care au termen de aplicare

limitat în timp), s-a eliminat cota redusă în cazul veniturilor din export, s-a reglementat

modul de deducere fiscală a amortizării, s-a stabilit modul de deducere a cheltuielilor cu

dobânzile, s-au stabilit cheltuielile deductibile şi nedeductibile în mod clar şi conform

normelor europene. În domeniul impozitului pe venit s-a realizat impozitarea cumulată a

veniturilor şi instituirea globalizării veniturilor, dar acest lucru nu se mai aplică în prezent.

De asemenea, s-a lărgit sfera de aplicare a impozitului prin introducerea sub impozitare a

unor categorii de venituri. Cea mai mare realizare a ultimilor ani este strângerea sub un sin-

gur act normativ a legislaţiei fiscale (Codul fiscal) şi stabilirea unor principii coerente de

18

impozitare.

Principala provocare în faţa economiei româneşti sta in reluarea creşterii economice

sanatoase şi evitarea intrării într-o perioadă prelungită de stagnare. Evident, aceasta se

traduce in reluarea procesului de reducere a diferenţei dintre standardul de viaţă al

românilor şi cel mediu din Uniunea Europeană -care este şi va rămâne obiectivul strategic

al României pe termen lung. Asadar, cei ce acuza guvernul actual de absenta viziunii de

insala sau sunt, pur si simplu, rau-voitori, manati de interese politice particulare sau de

incapacitatea de a intelege realitatea actuala! In schimb, sunt in acord cu cei care critica

sever calitatea politicilor publice care ar fi trebuit sa raspunda pana acum acestui scop

politic major de dezvoltare. Pentru o ţară ca România, cu o economie relativ mică,

deschisă, aflată încă în procesul de recuperare a rămânerii în urmă faţă de ţările europene

dezvoltate, cu un deficit bugetar mult prea ridicat, o creştere economică sanatoasa

(sustenabilă) poate fi garantată prin masuri active care sa tinteasca:

- Expansiunea exportului - ceea ce înseamnă productivitate şi competitivitate mărite

ale antreprenoriatului roman, respectiv atragerea investitiilor straine directe care dezvolta

capacitati de productie orientate cu precadere spre export; exporturile de bunuri si servicii

au crescut cu 19,5%, iar importurile cu 15%, in primul trimestru al anului 2010

- Investiţii publice, susţinute masiv cu fonduri europene, în domeniul infrastructurii

de autostrazi, drumuri, infrastructura comunicatiilor, energie, mediu şi al accesului la

serviciile de bază - apă potabilă, sisteme de colectare, depozitare şi valorificare a deşeurilor

menajere şi industriale, locuinţe -, educaţie şi sănătate;

- Prudenţă bugetară, stiind ca o natiune indatorata puternic nu este o tara libera si nici

nu poate creste pe termen lung sanatos, ci una instabila, cu risc de tara ridicat, dependenta

de finantarea externa si de costurile ridicate pe care ea le presupune in conditiile actuale de

supraindatorare europeana. Realitatea actuala este ca cei 3,4 milioane de romani activi in

mediul privat asigura 70% din PIB si aduc 67% din totalul veniturilor bugetare, dar care au

un salariu mediu brut de 1500 lei, fata de media salariului brut din sectorul public de 2300

lei. Pe de alta parte, doua treimi din cheltuielile bugetare sunt orientate spre salarii, pensii si

ajutoare sociale, ceea ce ne-a obligat sa ne asumam masurile severe de austeritate.

Totodată, este necesar să organizăm o dezbatere asupra nivelului de impozitare în

19

România şi a serviciilor publice şi obligaţiilor sociale asumate a fi finanţate din bugetul

ţării. Această dezbatere trebuie sa porneasca de la realitatea că o ţară care doreşte să aibă o

fiscalitate mai mică în raport cu alte state membre europene va trebui să găsească echilibrul

just între finanţarea obligaţiilor sociale din buget şi plăţile efectuate de către oameni prin

taxe, impozite si alte contributii vatre stat. Altfel vom ramane captivi populismului care

invadeaza dezbaterile publice politicianiste si care foloseste drept vectori argumentativi

falsi, precum "ni se ia", "se fura din buzunarul nostru", "e dreptul nostru castigat".

Actiunea rapida si decisiva se impune in paralel cu repozitionarea societala fiscala a

Romaniei, intarind pilonii Programului de redresare economică promovat si agreat de catre

guvernul Boc: Experienţa României, dar şi a altor ţări ne arată că instituţiile statului nu pot

fi reformate în urma presiunilor din afară, fără a exista determinarea politică necesară în

interiorul ţării şi susţinerea populaţiei. România are un sector public care nu numai că nu

poate fi susţinut prin resursele actuale, dar, practic, frânează creşterea productivităţii şi a

competitivităţii firmelor.

Măsurile de austeritate anunţate, de tăiere a cheltuielilor cu salariile, pensiile şi unele

ajutoare de stat, nu pot înlocui reformele structurale care asigura relansarea creşterii

economice. Mai mult, pentru a fi sustenabilă, aceste reduceri ale cheltuielilor cu veniturile

salariaţilor din sectorul public sunt insotite de analiza fiecărei activităţi publice finanţată din

bugetul de stat, bugetele locale şi bugetele asigurărilor sociale sub aspectul oportunităţii şi

al eficienţei, precum şi informatizarea si regândirea acestor activităţi, în contextul creat de

Reforma sistemului fiscal-bugetar: simplificarea Codului Fiscal, largirea bazei de

impozitare si eliminarea privilegiilor; continuarea efortului de reducere a taxelor

parafiscale incepute anul trecut (circa 225 de astfel de taxe au fost reduse, comasate si

eliminate in 2009 pana in martie 2010; alte 220 de taxe parafiscale sunt in schimb inca in

vigoare);

In scenariul optimist al aplicarii masurilor actuale de austeritate si reforma, Produsul

intern brut revine la nivelul de dinaintea declansarii crizei economice, dar pe baze

sanatoase si permitand continuarea cresterii economice pe termen lung, in 2012. In

scenariul pesimist al recurgerii la cresterea taxelor si impozitelor, revenirea Produsului

intern brut la nivelul de dinaintea crizei economice international va avea loc abia in 2014,

20

iar ritmurile ulterioare de crestere economica sunt mai lente. In scenariul ultra-pesimist al

suprapunerii unei crize politice si a unei instabilitati institutionale cu criza economica,

Produsul intern brut va reveni la nivelul de dinaintea crizei mult dupa 2014.

Concluzionând, putem afirma că reglementările fiscale trebuie analizate cu atenţie, nu

numai din punct de vedere strict contabil, dar şi din perspectiva implicaţiilor pe care

acestea le exercită asupra indicatorilor financiari fundamentali ce caracterizează firma (sau

un anumit proiect de investiţii, după caz), precum şi asupra deciziilor de investire şi de

finanţare în ansamblu. În acest fel, managerul va fi capabil să identifice cele mai eficiente

căi de creştere a valorii firmei pe care o conduce, prin identificarea unui optim din punct de

vedere fiscal.

2.2.1. Evolutia impozitelor directe

În evoluţia lor, impozitele directe au ţinut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece

ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activităţi, fie pe venit sau

avere. Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de

impunere. Ele s-au practicat si in orânduirile precapitaliste, insă o extindere si o

diversificare mai mare au cunoscut abia in capitalism. Prin urmare, impozitele directe fiind

nominative si avand cuantum si termene de plata precis stabilite sunt aduse din timp la

cunoştinta plătitorilor sunt mai echitabile si deci mai de preferat decat impozitele indirecte,

deoarece la acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri si servicii, de regulă nu ştiu

cu anticipaţie cand si mai ales cat vor plăti statului, sub forma taxelor de consumaţie si a

altor impozite indirecte. În cazul impozitelor directe reale la impunere nu se ia in

considerare produsul net (venitul) obţinut de subiectul impozabil, ci numai produsul brut

sau cel mediu estimat, ceea ce dezavantajează pe cei ce realizează un venit superior celui

mediu. Din aceasta cauză impozitele directe reale căpătau, de multe ori, un caracter

regresiv. Totodată aceste impozite prezintă si alte neajunsuri cum sunt:existenţa unor largi

posibilităţi de evaziune fiscală, lipsa de uniformitate în stabilirea impozitelor si faptul că

prin modul cum se aşează impozitul nu se poate cuprinde, în activitatea de impunere, decât

o parte din materia impozabilă.

În ţările în curs de dezvoltare, veniturile fiscale şi contribuţiile pentru asigurări sociale

21

participă în medie cu 76%. Aceste ţări îşi completează resursele publice într-o proporţie

mai mare pe seama veniturilor de la întreprinderile şi proprietăţile publice şi a altor venituri

nefiscale. În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, există deosebiri importante de la

un grup de ţări la altul şi de la o ţară la alta. Evident cu cât o economie este mai dezvoltată

şi mai diversificată, veniturile mai structurate şi mai diferenţiate, iar agenţii economici mai

bine organizaţi, cu atât sunt condiţii mai bune pentru utilizarea impozitelor directe. Invers,

într-o ţară cu o economie slab dezvoltată, cu o structură de ramură restrânsa, cu unităţi de

producţie mici şi slab organizate, cu o populaţie în care majoritatea locuitorilor realizează

venituri modice opţiunea pentru sistemul impozitelor indirecte este inevitabilă.

Tabel nr.1: Evoluția impozitelor directe ale bugetului de stat

Indicatorul/Anul

1991(ROL)

1992(ROL)

1993(ROL)

1994(ROL)

1995(ROL)

1996(ROL)

1997(ROL)

Impozite directe 278.9mld

789.4 mld

1880.5 mld

4550.4 mld

6340.6 mld

8532.6 mld

20516.7 mld

Impozit pe profit 104.9 mld

315.7 mld

750.3 mld

1904.1 mld

2791.3 mld

3517.3 mld

10638.9 mld

Impozit pe venit/salarii 172.2 mld

457.7 mld

1324.9 mld

3220.6 mld

4538.2 mld

6656.3 mld

13945.6 mld

Alte impozite directe 1.9mld

16 mld

37 mld

93.8 mld

169.1 mld

331.7 mld

576,7 mld

Sursa: Anuarul Statistic al României pe anul 2008

Astfel, în anul 1991 veniturile Bugetului de Stat, în sumă de 496,8 mld., au provenit

din venituri fiscale, în sumă de 479,4 mld., venituri nefiscale în sumă de 11,2 mld. și

venituri de capital de stat în sumă de 6,2 mld.

Din totalul veniturilor fiscale, 278,9 mld. au constituit impozitele directe din care:

- Impozitul pe profit, în sumă de 110,3 mld., care s-a încasat în proporţie de 107,5%

faţă de programul aprobat.

Totalul impozitelor pe profit încasate, 88,6% a provenit din vărsămintele efectuate de

regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat (97,7 mld) şi 11,4% de la societăţi

comerciale şi alţi plătitori (12,6 mld).

- Impozitul pe salariu, în sumă de 166,8 mld. s-a încasat în proporţie de 101,9% fapt

ce s-a datorat, îndeosebi creşterii salariului mediu peste prevederi, precum şi ca urmare a

acordării, în luna decembrie a anului 1991, a unor recompense pentru activităţi desfăşurate

în cursul anului.

22

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1992 au fost realizate în sumă de 1.363,9

miliarde lei, veniturile din impozite directe constituind 789,4 mld din care:

- Impozitul pe profit, în sumă de 315,7 mld. lei, fiind încasat în proporţie de 95,7%

faţă de prevederile definitive, ceea ce reprezintă 23,1% din totalul veniturilor bugetului de

stat.

Nerealizarea cu 14,3 mld. lei a impozitului pe profit s-a datorat, în principal, scăderii

în anul 1992 a producţiei de mărfuri şi servicii precum şi înregistrări de pierderi. Totodată,

multe societăţi comerciale care au realizat profit nu şi-au putut achita obligaţiile către buget

ca urmare a lipsei de disponibilităţi în conturile bancare, consecinţă din blocajului

financiar.

- Impozitul pe salarii, în sumă de 457,7 mld. lei s-a încasat în proporţie de 102,6 %,

cu 11,7 mld. lei faţă de prevederile aprobate şi reprezintă 33,6% din totalul veniturilor.

Aceasta s-a datorat, în principal, creşterii salariului mediu lunar, ca urmare a indexării, pre-

cum şi depăşirii fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat impozit supli-

mentar. Astfel, veniturile salariale medii nominale lunare nete pe economie au fost de

19.756 lei pe întregul an 1992, fiind cu 163,8% mai mari decât veniturile medii pe 1991.

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1993 au fost în sumă de 3.792,4 mld. lei, din

care:

- Impozitul pe profit în sumă de 750,3 miliarde lei superior cu 22,6% evaluărilor

bugetare definitive, respectiv cu 138,3 miliarde lei, constituind 20% din totalul veniturilor.

Printre factorii care au determinat realizarea impozitului pe profit peste nivelul pre-

văzut, au fost: modificarea volumului şi structurii activităţilor economice, realizarea unui

indice de creştere a preţurilor mai mare decât cel prognozat, creşterea ponderii sectorului

privat în totalul economiei, acesta prezentând o rentabilitate superioară celui de stat,

creşterea eficienţei organelor de control financiar de stat în combaterea evaziunii fiscale.

- Impozitul pe salarii în sumă de 1.324,9 miliarde lei, cu o depăşire faţă de prevederi

de 68,9 miliarde lei, respectiv de 5,5%, ponderea sa fiind de 28% din totalul veniturilor.

Depăşirea veniturilor din impozitul pe salarii a fost determinată, îndeosebi, de

creşterea salariului mediu lunar cu cca. 4.000 lei faţă de cel avut în vedere la

fundamentarea cifrelor cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1993, acordarea în

23

luna decembrie 1993 a unor sume reprezentând alte drepturi salariale (prime, ajutoare etc.),

precum şi depăşirea fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat impozit

suplimentar. Din totalul impozitului pe salarii încasat la bugetul de stat, sumele defalcate

pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 1993 au fost de 231,8 miliarde lei, cu 5,3

miliarde mai mici decât cele prevăzute de lege. Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1994

au fost realizate în sumă de 8869,1 miliarde lei reprezentând 90,4% din programul

rectificat, veniturile din impozite directe constituind 4.550,4 miliarde lei, din care:

- Impozitul pe profit în sumă de 1904,1 miliarde lei, având o pondere de 22% din to-

tal, cu 8,1% sub nivelul programat, respectiv, cu 166,9 miliarde lei, determinat în principal,

de nerealizarea obligaţiilor către buget care au fost îndeplinite numai în proporţie de

91,9%, consecinţă a blocajului financiar, evaziunii fiscale şi indisciplinei financiare.

- Impozitul pe salarii s-a încasat în sumă de 3220,6 miliarde lei, respectiv 28% din

total, cu 120 miliarde lei mai mult decât evaluările bugetare, ca urmare a realizării unui

salariu mediu lunar mai mare decât cel programat, ceea ce a determinat creşterea nominală

şi reală a salariilor, dar şi a impozitului pe salarii.

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1995 au constituit 12.888,3 miliarde lei

reprezentând 92,2% faţă de prevederile anuale, impozitele directe realizându-se în sumă de

6.340,6 miliarde lei, din care:

- Impozitul pe profit în sumă de 2.791,3 miliarde lei cu o pondere de 22% din totalul

venitului, reprezentând 74,2% din prevederile actualizate.

Impozitul pe salarii în sumă de 3.380,2 miliarde lei cu o pondere de 25% din total,

reprezentând 95,9% din prevederile actualizate.

Tabel nr.2: Evolutia impozitelor directe ale bugetului de stat

Indicatorul/Anul

1998(ROL)

1999(ROL)

2000(mil lei)

2001(mil lei)

2002(mil lei)

2003(mil lei)

2004(mil lei)

2005(mil lei)

2006(mil lei)

2007(mil lei)

Impozite directe 22714.2 mld

26560.8 mld

31472.. 41146.2 4185.2 5019.3 7585.4 8962.2 37900.2 44824.2

Impozit pe profit

10845.6 mld

16646.0 mld

19927.2 21991.0 2997.9 4368.1 6441.6 6495.3 7905.5 10528.9

Impozit pe venit/salarii

10094.9 mld

207.5 mld

8567.9 8089.2 255.3 68.4. 16.7 74.8 14.5 48.8

Alte impozite directe

1668.4 mld

2476.3 mld

2561.2 5166.4 362.1 413.6 538.4 746.7

Sursa: Anuarul Statistic al României pe anul 2008


24

miliarde lei, impozitele directe reprezentând 8.532,6 miliarde lei, din care:

- Impozitul pe profit s-a încasat în sumă de 3.517,3 miliarde lei cu o depăşire de 1%

faţă de prevederile actualizate, reprezentând 19,2% din totalul veniturilor, circa 40%

provenind din sectorul bancar.

- Impozitul pe salarii, s-a încasat în sumă de 6.656,3 miliarde lei, realizând o depăşire

faţă de prevederi de 1,2%, reprezentând 36,2% din totalul veniturilor, cu 0,6% mai mult

decât în anul 1995. Din acest impozit au fost defalcate sume pe seama bugetelor locale

conform legii, în sumă de 1.972,6 miliarde lei, reprezentând 29,6% din totalul impozitului

pe salarii încasat.


miliarde lei, impozitele directe reprezentând 16.466,5 miliarde lei, din care:

- Impozitul pe profit, în sumă de 7.366,5 miliarde lei, cu o pondere de 18% din totalul

veniturilor.

- Impozitul pe salarii, în sumă de 8.697,2 miliarde lei, cu o pondere de 22% din

totalul veniturilor.

2.2.2. Evolutia impozitelor indirecte

Statul utilizează pentru procurarea resurselor financiare publice, in afara impozitelor

directe si impozitelor indirecte. Impozitele indirecte reprezintă impozitele percepute cu

prilejul vânzării unor bunuri, prestării unor servicii, importurilor sau exporturilor, aceste

impozite fiind incluse in preţul de vânzare al produselor sau in tarifele serviciilor. Utilizarea

impozitelor indirecte se realizează începând cu evul mediu, când sunt folosite taxe vamale

si accizele, care constituiau un ansamblu de impozite pe actele de consum sau de circulaţie.

La acestea s-a adăugat mai târziu impozitul pe cifra de afaceri, care a fost experimentat

pentru prima oara in SUA după războiul de secesiune, si care in timpul primului război

mondial sau imediat după acesta a fost adoptat de aproape toate tarile capitaliste. Daca in

tarile dezvoltate, de regula contribuţia cea mai importanta la formarea veniturilor fiscale o

au impozitele directe, din motive de echitate fiscala, in tarile in curs de dezvoltare ponderea

impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe. Aceasta se explica pe de o

parte prin faptul ca economiile tarilor in curs de dezvoltare au performante mai reduse,

25

veniturile si averile realizate fiind mai mici, iar pe de alta parte prin avantajele pe care le

prezintă impozitele indirecte:

- comoditate si cost relative redus al perceperii;

- au un randament fiscal ridicat si o mare elasticitate, care permite ca impozitul sa fie

adoptat in permanenta necesităţilor conjuncturale de venituri ale statului;

- sunt mai uşor acceptate de contribuabili, deoarece sunt cuprinse in preţul de vânzare

al produselor (tarifele serviciilor) si sunt mai greu sesizate de acestea;

- distorsionează mai puţin deciziile economice ale indivizilor si corporaţiilor decât

aplicarea unor impozite directe cu cote ridicate de impunere si permite reducerea evaziunii

fiscale.

Tabel nr.3 Evoluția impozitelor indirecte ale bugetului de stat (mld)

Indicatorul/Anul 1991(ROL)

1992(ROL)

1993(ROL)

1994(ROL)

1995(ROL)

1996(ROL)

1997(ROL)

Impozite indirecte 200.5 502.5 1773.9 3768.4 6113.9 8990.3 19534.2

TVA - - 726.2 2267.7 3778.3 5359.4 11681.3

Accize* - - - - - 1485.3 4288.7

Taxe vamale 16.6 78.9 269.2 562.7 1043.0 1673.7 3352.7

Alte impozite indirecte

1.4 5.1 34.7 163.5 238.7 472.0 211.6

Sursa: Anuarul Statistic al României pe anul 2008 *Accize şi impozitul pe circulaţia mărfurilor până în anul 2000

Totuşi trebuie menţionat ca impozite indirecte prezintă si un mare dezavantaj, datorat

caracterului inechitabil al acestora. Deoarece nivelul impozitelor indirecte este acelaşi,

indiferent de mărimea venitului sau averii contribuabilului şi de greutăţile cu care acesta se

confrunta, acestea vor apasă mai greu asupra contribuabililor cu venituri reduse favorizând

pe cei aflaţi la polul opus. Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare:

taxe de consumaţie, venituri provenind de la monopolurile fiscale, taxe vamale etc. Dintre

acestea taxele de consumaţie constituie cel mai important impozit indirect.

Taxele de consumaţie sunt incluse in preturile de vânzare ale mărfurilor si serviciilor

realizate in interiorul tarii, precum si in ale celor importate, mărind preţul acestora. Ele pot

avea fie forma taxelor speciale de consumaţie (consumate sub denumirea de accize), care

26

se aplica doar asupra anumitor categorii de bunuri, fie forma unor taxe generale pe vânzări

care se percep la vânzarea majorităţii bunurilor si serviciilor.

Accizele se instituie asupra unor produse cu o pondere mare si consta in consum si

care au o cerere inelastică neputând fi substituite cu alte bunuri. In sfera de aplicare a

accizelor intra produse precum: băuturile alcoolice, produsele din tutun, uleiurile minerale

si produsele energetice precum si produsele de lux (blănuri, bijuterii, parfumuri s.a.)

Accizele se calculează fie in suma fixa pe unitatea de măsura fie in baza unor cote

procentuale aplicate asupra preturilor de vânzare. Taxele generale pe vânzări cuprind, din

punct de vedere al verigii la care se încadrează, impozitul cumulative pe cifra de afaceri,

care se calculează la toate verigile prin care trece o marfa pana ajunge la consumatorul

final, si impozitul pe cifra de afaceri unic, care se încasează o singura data, indiferent de

numărul verigilor prin care trece o marfa pana la producătorul final, el putând fi aplicat fie

la nivelul producătorului (se numeşte taxa de producţie) fie in stadiul comerţului cu ridicata

ori cu amănuntul (se numeşte impozit pe circulaţie sau impozit pe vânzare). La rândul sau

impozitul cumulative pe cifra de afaceri poate fi impozit pe cifra de afaceri bruta, care se

calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care

include si impozitele plătite anterior sau impozit pe cifra de afaceri neta, care se aplica

numai asupra diferenţei dintre preţul de vânzare si preţul de cumpărare, adică numai asupra

valorii adăugate la nivelul fiecărei verigi. Aceasta din urma este numita TVA-ul si

reprezintă cel mai important impozit indirect pe plan European.

Tabel nr.4 – Evolutia impozitelor indirecte ale bugetului de stat (mil. lei)

Indicatorul/Anul 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Impozite indirecte 3796.36 5845.81 8292.20 9613.08 1259.01 1858.30 22667.30

TVA 2249.31 3247.11 5043.86 5179.31 7264.40 9546.90 11273.20

Accize* 843.12 1616.79 2063.63 2729.26 3243.30 6040.80 7965.10

Taxe vamale 574.13 784.67 870.23 903.82 936.20 1288.20 1623.30


129.77 197.23 314.46 800.68 1146.20 1707.10 1805.70

Sursa: Anuarul Statistic al României pe anul 2008 Monopolurile fiscale pot fi instituite de către stat asupra producerii si/sau

comercializării unor mărfuri precum: tutunul, alcoolul, cărţile de joc si alte produse

27

specifice. Veniturile obţinute de stat din monopolurile fiscale sunt formate pe de o alta

parte din profitul obişnuit din producerea si comercializarea acestor mărfuri, iar pe de alta

parte din impozitul indirect inclus in preţ.

Taxele vamale pot fi percepute de stat asupra impozitului, exportului si tranzitului de

mărfuri. In practica fiscala cele mai utilizate sunt taxele vamale de import, in timp ce taxele

vamale de export si de tranzit se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate

înconjurarea exportului de mărfuri si a tranzitului de mărfuri, de pe urma acestora

realizându-se încasări in valuta. Taxele vamale de import se instituie asupra importului de

mărfuri si se calculează asupra valorii acestora, ele fiind percepute in momentul in care trec

frontiera tarii importatoare. Aceste taxe, concepute ca instrumente de protejare a

producătorilor naţionali împotriva concurentei străine acţionează de multe ori ca o frâna in

calea unui comerţ liber si de aceea tarile membru ale Organizaţiei Mondiale a comerţului

negociază periodic pentru reducerea taxelor vamale pe diferite categorii de produse, ceea

ce a dus la reducerea taxelor vamale ca mărime relativa in raport cu valoarea totala a

importurilor.

2.2.3. Analiza comparativă a impozitelor directe şi a impozitelor indirecte, la nivelul bugetului de stat, în perioada de tranziţie

În analiza nivelului obligaţiilor de plată bugetare e foarte important a se cunoaşte

structura impozitelor. Elementele importante privind gradul de echitate (de dreptate fiscală

şi socială) al unui sistem fiscal sunt oferite prin analiza ponderii încasărilor obţinute din

impozite directe, faţă de impozitele indirecte, în totalul veniturilor fiscale. Cu cât

impozitele directe deţin o pondere mai mare în totalul veniturilor fiscale, cu atât mai mare

este gradul de echitate al sistemului fiscal respectiv; aceasta deoarece impozitele directe

sunt individualizate, sunt nominative (stabilite clar pe fiecare persoană), precis stabilite şi

cunoscute din timp de fiecare contribuabil. În schimb, impozitele indirecte sunt

„invizibile”, sunt „ascunse” în preţul mărfurilor şi tariful serviciilor; ca urmare a acestui

fapt, consumatorii diferitelor mărfuri şi servicii nu au posibilitatea să cunoască, nici înainte

de cumpărare şi nici după aceea, care sunt mărfurile şi serviciile care conţin impozite

indirecte (accize, taxă pe valoarea adăugată etc.), iar dintre acestea, cât de mare este

impozitul indirect conţinut de fiecare.

28

Graficul nr.1

Realizat de autor pe baza datelor din tabel nr.2 şi tabel nr.3

Analizând graficul de mai sus, observăm că fluxurile fiscale sunt alcătuite din

impozite directe (impozit pe profit 21%, impozit pe venit/salarii 2% şi alte impozite directe

2%) şi impozite indirecte ( taxa pe valoare adăugată 38%, accize 26%, taxe vamale 5% şi

alte impozite indirecte 6%).

Raportând impozitele directe şi impozitele indirecte la principiile de impozitare, se

constată că, în general impozitele directe sunt de preferat faţă de impozitele indirecte

datorită faptului că sunt nominative, sunt reglementate în funcţie de mărimea venitului sau

averii şi au termene de plată stabilite şi cunoscute în prealabil. Alte avantaje sunt

următoarele: constituie un venit sigur pentru stat, este cunoscut dinainte, răspund unor

considerente de justiţie fiscală pentru că sunt exonerate veniturile necesare asigurării

minimului de existenţă şi prin faptul că unele din ele ţin seama de sarcinile familiei, sunt

uşor de calculat şi prezentat. Au, totuşi, şi dezavantaje cum ar fi: nu sunt agreabile

plătitorilor, sunt considerate a fi neproductive, pot conduce la abuzuri în ceea ce priveşte

aşezarea şi încasarea impozitelor. Aşadar, impozitele directe au calitatea de a fi

convenabile ca mod de percepere şi răspund mai bine cerinţelor de echitate fiscală. Ele

contribuie la absorbirea unei părţi din sumele aflate la un moment dat în exces pe piaţă,

având caracter deflaţionist.

29

Structura fluxurilor fiscale ale bugetului de stat al României în anul 2004

2% 21%

2%

38%

26%

5% 6%

Impozit pe venit/salarii

Impozit pe profit

Alte impozite directe

TVA

Accize

Taxe vamale


Structura fluxurilor fiscale ale bugetului de stat

al României în anul 2008

Tabel nr.5. Pnderea veniturilor în PIB

Indicatorul/Anul

1991 1994 1997 2000 2003 2004

Venituri fiscale

47.94 831.88 4005.09 11439.44 23602.30 30252.70

PIB 2203.9 49773.2 252925.7 8037731.1 1903353.9 2387914.3

%Venituri fiscale în

PIB21.75 16.71 15.44 14.23 12.4 12.66

Sursa: Calculat pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor Publice

În România, aşa cum se poate observa în graficul nr.2, evoluţia ponderii veniturilor

fiscale cuprinse în bugetul de stat, pe ansamblul perioadei analizate a fost una descendentă

(1991- 21.75%, iar în 2004- 12.66%).

Graficul nr. 2

Ponderea veniturilor fiscale în PIB

21.7521.42

16.7117.2616.0915.4416.2315.58

14.2311.7511.07

12.4

18.23

12.66

0

5

10

15

20

25

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

% Venituri fiscale în PIB

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr.5

Pentru a se ajunge la o stare de echilibru pe termen lung a economiei, e necesar ca

variaţia produsului intern brut să fie însoţită de o variaţie de acelaşi sens a veniturilor

fiscale, fapt care în planul politicii bugetare ar echivala cu o echilibrare a bugetului

public pe perioade mai mari de un an.

30

Graficul nr.3

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor datelor din tabelul nr.4

Analiza evoluţiei elasticităţii veniturilor fiscale în raport cu PIB poate oferi

autorităţilor care decid în materie de politică fiscală sugestii referitoare la modificarea

fluxurilor fiscale de la un an la altul astfel încât să se menţină un echilibru faţă de evoluţia

economiei reale şi nu doar în funcţie de necesarul de resurse financiare la un moment dat.

În cursul fiecărui an s-ar putea acţiona în direcţia menţinerii unui coeficient de elasticitate

cât mai aproape de o valoare constantă, cu luarea în considerare şi a nivelului ratei

prelevărilor obligatorii, astfel încât, pe ansamblu, nivelul presiunii fiscale să nu sporească.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesar a se efectua o analiză serioasă a

randamentelor fiecărui tip de impozit în parte. Sensibilitatea randamentelor fiscale la

evoluţia economiei reflectă capacitatea fluxurilor fiscale de a se amplifica sau reduce în

funcţie de perioadele de avânt sau de declin ale activităţii economice.

2.3. Comparatia sistemului fiscal românesc

cu sistemele fiscale din tarile UE 27

Specificul României faţă de ţările UE27 constă în structura veniturilor încasate la

bugetul de stat. În România, veniturile fiscale şi bugetare sunt dependente de veniturile din

taxele şi impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce, în Uniunea

Europeană, contribuţiile celor trei mari categorii de impozite şi taxe (impozite directe,

indirecte şi contribuţiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ apropiate. În acest

31

Elasticitatea veniturilor fiscale, la nivelul bugetului de stat, în raport cu PIB, în perioada 1991-2004

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

1.2

1.4

1.6

1.8

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Elasticitate

context, putem observa că fiscalitatea din România este una medie faţă de ţările Uniunea

Europeană, situându-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau Slovacia (unde se aplică o

cotă unică de 19% atât pentru venituri, cât şi pentru TVA) şi mult mai redusă atât faţă de

cea din ţările UE15, de exemplu, Suedia, Franţa sau Danemarca, cât şi în comparaţie cu

unele dintre ţările nou-venite în UE în anul 2004, precum Cehia sau Ungaria.

Tabel nr. 6: Cotele de impozitare în România si celelalte tări europene

Tara Rata de impozitare

România 16%

Serbia 10%-14%

Danemarca 38%-59%

Suedia 30%-55%

Finlanda 29%-53,5%

Olanda 34,2%-52%

Norvegia 28%-51,3%

Ungaria 18%-36%

Cehia 12%-32%

Polonia 19%-40%

Bulgaria 10%-24%

Sursa: www.hotnews.ro

În prezent, România are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe

venitul persoanelor fizice. Cu o rată de impozitare de 16%, România se află între Serbia

(cu venituri impozitate progresiv, cu o rată minimă de 10% şi una maximă de 14%) şi ţările

dezvoltate din UE, în care predomină, la fel, sistemul progresiv. Cele mai mari rate de

impozitare a veniturilor sunt în Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-55%), Finlanda

(29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) şi Norvegia (28%-51,3%). Dintre cele 12 ţări noi

membre ale UE (zece care au aderat în mai 2004 şi două în ianuarie 2007), majoritatea au

cote de impozitare mai ridicate decât România. Astfel, Ungaria are cote cuprinse între 18%

şi36%, Cehia (12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria între 10% şi 24%.

32

În ceea ce priveşte impozitul pe profitul companiilor, România are printre cele mai

scăzute cote dintre ţările din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a

dividendelor este de 16%, astfel că profiturile unei societăţi comerciale sunt impozitate cu

29,44%, în cazul acţionarilor persoane fizice şi cu 24,4%, în cazul persoanelor juridice.

Bulgaria impune o cotă de impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria 16% iar

Estonia 22% (trebuie menţionat că Bulgaria şi Estonia nu impozitează veniturile din

dividende). Dacă avem în vedere rata de impozitare combinată (impozit pe profit + impozit

pe dividende), observăm că ţările dezvoltate din UE au un regim de impozitare mult mai

restrictiv decât al României. Astfel, dacă impozitul final combinat este de 19% în

Slovacia, în Irlanda acesta este de 26%, mai mic decât în Polonia (34,4%), Franţa (55,9%),

Germania (52,4%), Cehia (35,4%) şi aproximativ egal cu cel din Grecia (29%).

Tabel nr. 7: Impozitul de profit în România si alte tări europene

Țara Impozitul pe profit

România 16%

Estonia 10%

Slovacia 19%

Irlanda 26%

Franța 55,9%

Germania 52,4%

Grecia 29%

Ungaria 16%

Cehia 35,4%

Polonia 34,4%

Bulgaria 10%


Comparativ cu ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicată în

România se situează la un nivel relativ mediu. Aceeaşi rată, este întâlnită în Slovacia (unde

se practică principiul cotei unice extins şi la TVA), Germania, Cehia etc. Cea mai mare

rată a TVA este înregistrată în Suedia, Norvegia şi Danemarca (25%).

33

Tabel nr. 8: TVA-ul în România si alte tări europene

Țara Impozitul pe profit

România 24%

Suedia 25%

Slovacia 19%

Norvegia 25%

Danemarca 25%

Germania 19%

Grecia 23%

Ungaria 25%

Cehia 19%

Spania 18%

Letonia 21%


Rata utilizată în România este mai mare decât cea practicată de alte state, cum ar fi,

de exemplu, Luxemburg şi Cipru (15%) sau Marea Britanie (17%). Altfel, legat şi de taxa

de primă înmatriculare, introdusă în Codul Fiscal şi atât de contestată, trebuie menţionat că,

în România, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici în comparaţie cu Uniunea Europeană.

Reforma sistemului fiscal naşte în continuare multe controverse în România.

Succesul sau eşecul ei depinde de momentul în care este aplicată, mediul economic în care

este implementată şi măsurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice, impunerea

de constrângeri tari rău-platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc În România, opiniile

pro cota unică vorbesc despre creşteri de venituri la buget, „magnet” pentru investiţiile

străine, crearea de locuri de muncă etc. Părerile contra recunosc cotei unice de impozitare

doar avantajul reducerii birocraţiei fiscale (simplitatea ei administrativă), imputându-i lipsa

de echitate. Se argumentează că veniturile la buget s-au mărit prin creşterea încasărilor din

TVA, generate de expansiunea consumului datorată transferurilor băneşti de la românii

plecaţi în străinătate şi măririi cererii celor cu venituri mari, care au câştigat mai mult ca

urmare a aplicării cotei unice. În mod cert, consensul minim privind consolidarea unei

strategii fiscale predictibile în România este necesar deoarece concurenţa fiscală între ţările

UE este din ce în ce mai puternică.

34

CAPITOLUL 3.

MĂSURI DE POLITICĂ FISCAL-BUGETARĂ

ÎN CONTEXTUL CRIZEI FINANCIARE ACTUALE

3.1. Efectele crizei financiare asupra economiei românesti

O criză economică este o stare de tensiune în economie, manifestată prin stres,

confuzie, panică, scăderea nivelului unor activităţi, creşterea şomajului şi reducerea unor

indicatori micro- şi macro-economici (producţie, indici bursieri, salarii, vânzări, consumul

populaţiei, investiţii, import-export, încasări la bugetul de stat, PIB, etc.)

Principalele cauze actualei crize economico-financiare

1. Rolul prea mare acordat pieţei, despre care s-a crezut că reacţionează raţional şi că are

capacitatea internă de autoreglare (concepţia neo-liberală);

2. Hipertrofierea pieţei imobiliare în SUA după 1998 (“Balonul imobiliar”) şi a

creditării acesteia, urmate de căderea ei în primăvara lui 2008;

3. Dezvoltarea necontrolată în SUA a practicii garantării creditelor imobiliare cu produse

“toxice” ale pieţei de capital – derivative (“sub-prime mortgages”);

4. Manipularea pieţei de capital a valorilor mobiliare prin tranzacţii speculative

masive;

5. Panica şi psihoza iraţionale şi nejustificate, mediatizarea excesivă, care au

anticipat, amplificat, agravat şi prelungit fenomenele de criză, întârziind ieşirea

din criză;

6. Schimbarea politică din SUA (alegerile prezidenţiale şi parlamentare);

7. Falimentul în lanţ al băncilor, fondurilor de investiţii, pieţei de capital (burselor de

valori şi de mărfuri), al organizaţiilor de afaceri în general.

Analiza macroeconomica a evolutiei economiei românesti arată că în trimestrul IV

2008, efectele crizei economice mondiale au inceput sa se manifeste si în România.

35

Tabel nr. 9: Evolutiile sectoriale

Indici 2008 fata de 2007 2009 fată de 2008

Valoarea adăugată brută

industrială+1,3% -8,5%

Valoarea adăugată brută din

constructii+26,1% +4,4%

Valoarea adăugată brută din

sectorul tertiar+5,1% +9,76%

Sursa: Ministerul Finantelor Publice

În ceea ce priveste evolutiile sectoriale, Ministerul Finanțelor Publice arata ca

valoarea adaugata bruta industriala a crescut cu 1,3% pe ansamblul anului 2008, fata de

4,8% pe primele 9 luni, ca urmare a declinului unor ramuri industriale in trimestrul IV

(produse textile, industria auto, metalurgie, masini si aparate electrice, mobilier) si

diminuarii cresterilor inregistrate in prima parte a anului, in alte ramuri cu contributii

importante in productia industriala (alimente si bauturi, energie electrica si termica, alte

activitati extractive). Valoarea adaugata bruta din constructii a inregistrat in anul 2008 un

spor de 26,1%, fata de 31,1% in primele 9 luni.

În cazul serviciilor , efectele crizei s-au facut resimtite in special in activitatea

comerciala, respectiv comertul cu amanuntul si serviciile prestate populatiei, ca urmare a

inaspririi conditiilor de creditare care au condus la o diminuare a volumului de activitate in

sistemul bancar si restrângerii volumului de activitate in sectorul industrial. Pe ansamblul

anului 2008, valoarea adaugata bruta din sectorul tertiar s-a majorat cu 5,1%.

În trimestrul I 2009, s-a inregistrat o contractie a economiei românesti, pentru prima

data incepând cu anii 2000, respectiv de 6,4% fata de trimestrul I 2008, conform datelor

statistice neajustate sezonier.

În primul trimestru 2009, productia industriala s-a redus in termeni reali cu 13%

(serie bruta), in special ca urmare a scaderii industriei prelucratoare cu 15,2%. Totusi,

evolutiile lunare arata o anumita revenire, productia industriala din luna martie fiind cu

21,5% peste nivelul inregistrat in luna ianuarie 2009 si cu 21% mai mare decât cea din luna

decembrie 2008. Ca urmare, in luna martie 2009 productia industriala a fost doar cu 8,5%

36

sub cea din martie 2008. În luna martie, activitati ce asigura 36% din producția industriei

prelucratoare au realizat o productie superioara nivelului din luna martie 2008, dintre care

Ministerul Finanțelor Publice mentioneaza fabricarea produselor din tutun (+23,3%),

fabricarea altor mijloace de transport (+20,1%), fabricarea autovehiculelor de transport

rutier (+7,4%), prelucrarea lemnului (+6,2%), tiparirea si reproducerea pe suporturi a

inregistrarilor (+1,1% ), industria alimentara (+0,5%).

În aceasta perioadă, volumul lucrarilor de constructii s-a majorat cu 4,4%.

Tabel nr. 10. Piata muncii

Indici 2008 față de 2007 2009 fată de 2008

Populația activă -0,3% -1,8%

Rata șomajului +4,4% +1%


Populatia activă in vârsta de muncă a scazut in anul 2008 cu 0,3% fata de 2007.

Dificultatile de pe piata muncii, ca urmare a reducerii de activitate din ultimul trimes-

tru 2008, s-au resimtit mai ales la nivelul somajului inregistrat. Ca urmare, rata somajului

inregistrat a crescut la 4,4% in decembrie 2008, fata de 3,9% in septembrie 2008 si 4,0% in

decembrie 2007. În trimestrul I 2009, numarul de salariati a continuat sa se reduca, cu

efecte directe in cresterea somajului. Numarul mediu de salariati (din sectorul civil) s-a

redus cu 1,8% fata de trimestrul I 2008. Este de semnalat ca in luna aprilie numarul

somerilor inregistrati s-a majorat doar cu 1%, ajungând la 517,7 mii persoane.

Cresterea exporturilor a fost de 13,8% in 2008, fata de 14,3% in anul 2007, iar a

importurilor de bunuri de 9,8%, fata de 26,0% in anul 2007.

Exporturile intracomunitare au fost in valoare de 23,7 mld. euro, reprezentând 70,4%

din total exporturi, iar exporturile extracomunitare au fost de 10 mld. euro.

Importurile intracomunitare au fost de 38,9 mld. euro, reprezentând 69,1% din totalul

importurilor, iar cele extracomunitare de 17,4 mld. euro. Cresterea inregistrata de

importurile intracomunitare a fost de 6,4%, iar cea a importurilor extracomunitare de

18,1%, fiind evidenta o reorientare a comertului românesc spre zonele extracomunitare.

37

În trimestrul I 2009, ca urmare a reducerii cererii externe, exporturile de bunuri si-au

continuat trendul descendent inregistrat in ultimul trimestru din anul trecut, diminuându-se

cu 19,4% fata de aceeasi perioada a anului 2008, reducere inferioara celei inregistrate in

primele doua luni (-26,0%), din cauza diminuarii declinului exporturilor in luna martie la

doar 6,9%. Este de mentionat cresterea puternica a exporturilor de bunuri cu 23,0% in luna

martie 2009 fata de februarie 2009. În schimb, importurile de bunuri s-au redus in primul

trimestru al acestui an cu 35,4%. În primul trimestru al anului 2009, comparativ cu

perioada similara din anul anterior, se constata o imbunatatire structurala a exporturilor

concretizata in majorarea ponderii exporturilor de masini si echipamente de transport in

total exporturi de bunuri cu 6,7% (de la 33,9% la 40,6%). Corespunzator acestei evolutii a

comertului exterior, deficitul comercial FOB – CIF s-a redus cu 61%.

Deficitul contului curent s-a majorat cu 1,3% in anul 2008, ajungând la nivelul de

16,9 mld. euro (12,3% din PIB), fiind finantat in proportie de 53,8% prin investitii straine

directe, care au cumulat 9,1 mld. euro, comparativ cu 7,3 mld. euro inregistrate in anul

2007. În trimestrul I 2009, contul curent al balantei de plati externe s-a imbunatatit,

deficitul acestuia diminuându-se cu 82,1% pâna la valoarea de 709 mil. euro.

Deficitul de cont curent a fost finantat integral din investitii straine directe, care s-au

situat la 1456 milioane euro comparativ cu 1691 milioane euro in trimestrul I ale anului

2008. În primele 3 luni ale anului 2009, rata anuala a inflatiei a atins un nivel de 6,71%. În

primele patru luni, comparativ cu perioada similara a anului anterior, moneda nationala a

inregistrat o depreciere de 13,4% in termeni nominali față de euro.

3.2. Analiza politicii fiscal-bugetare în România în perioada 2008-2010

Datele macroeconomice globale rămâneau pozitive în primul semestru al anului

2009, dar este necesară diferenţierea dintre evoluţiile favorabile pe termen scurt şi

potenţialul pentru o creştere robustă şi sustenabilă pe termen lung.

Estimările sugerau că economiile G8 converg către reluarea uşoară a creşterii

economice în semestrul al doilea al anului 2009, totuşi şomajul ridicat şi consumul privat

timid inhiba relansarea economiilor în orizontul aşteptat. Contracţia economică s-a redus la

doar 1% în SUA în trimestrul II iar şomajul s-a înjumătăţit în iulie 2009 faţă de luna

38

anterioară, rata anualizată a şomajului a scăzut de la 9,5% la 9,4% (de la începutul

recesiunii din decembrie 2007 6,7 milioane persoane şi-au pierdut locurile de muncă în

SUA). În zona euro, exporturile în Germania au avansat cu 7% în iunie faţă de luna

anterioară (dar rămâneau la -22,3% faţă de iunie 2008) iar producţia industrială s-a redus

cu doar 0,9% în trimestrul II faţă de 11,9% în trimestrul I. Creşterea economică a revenit în

teritoriul pozitiv la 0,3% în trimestrul II faţă de trimestrul I în Germania şi Franţa şi s-a

stabilizat peste aşteptări la doar -0,5% în Italia (comparativ cu -2,7% în perioada

anterioară).

Declinul anual al PIB s-a accelerat în economiile emergente din Europa în

trimestrul II faţă de perioada similară din 2008, statele baltice fiind cele mai afectate:

Lituania -22,4%, Letonia -19,%, Estonia -16,6%, de asemenea Slovacia a înregistrat o

contracţie de 5,3% în trimestrul II, Ungaria 7,6% faţă de 6,7% în primul trimestru.

Graficul nr. 5

Sursa: Ministerul Finantelor Publice.

Potrivit primelor estimări Institutului Național de Statistică privind evoluţia PIB, acesta a înregistrat

o scădere cu 8,8% în trimestrul II 2009 faţă de perioada corespunzătoare din anul 2008, iar

comparativ cu trimestrul I 2009 cu 1,2% (date ajustate sezonier). Astfel, reducerea PIB în 2009 a fost

de 8,2%.

39

Tabel nr.11. Evolutia produsului intern brut pe componente de cheltuieli în 2009

Trim. I Trim. II Trim. III 9 luni

Produsul intern brut -6,2 -8,7 -7,1 -7,4

Cererea internă, din care: -13,7 -15,6 -12,4 -13,7

- Consumul final individual

al populatiei -10,5 -12,2 -12,7 -12,2

- Consumul final colectiv

al administratiei publice 4,0 1,2 -0,9 1,3

- Formarea brută de capital fix -0,3 -25,6 -28,6 -22,6

Exportul de bunuri şi servicii -19,6 -12,3 1,6 -10,1

Importul de bunuri şi servicii -31,4 -26,9 -15,3 -24,3


Evolutia economiei reale din primele 9 luni 2009 a fost puternic afectată de criza

economică şi financiară care a început să se manifeste uşor în România încă din trimestrul

III 2008, pentru ca în trimestrul IV să acționeze mai vizibil. Astfel, după ce în trimestrul IV

2008 creşterea PIB a fost de doar 2,9% față de trimestrul IV 2007, în trimestrul I 2009

produsul intern brut – în termini reali, seria brută – s-a redus cu 6,2% față de trimestrul I

2008, iar în trimestrul II cu 8,7%. În trimestrul III reducerea s-a mai diminuat, fiind de

7,1%. În condiții de comparabilitate a sezonalității, datele statistice privind evoluția

produsului intern brut față de trimestrul precedent evidențiază tendința de diminuare încă

din trimestrul III 2008, când s-a redus cu 0,1% față de trimestrul II, urmată de o reducere

cu 2,8% în trimestrul IV 2008. În trimestrul I 2009, scăderea produsului intern brut s-a

accentuat, fiind de 4,6% față de trimestrul IV 2008. În trimestrul II declinul economic a

început să-şi reducă amplitudinea, produsul intern brut reducându-se cu 1,1% față de

trimestrul I şi cu 0,6% în trimestrul III față de trimestrul II 2009. În concluzie, în anul 2009

impactul negativ al crizei s-a reflectat în reducerea produsului intern brut cu 7,4. Reducerea

a fost determinată de diminuarea cererii interne cu 13,7% şi a celei externe cu 10,1%. În

cadrul cererii interne consumul final a scăzut cu 11,1%, iar formarea brută de capital fix s-a

redus cu 22,6%. Datele statistice evidențiază o reducere a exporturilor de bunuri şi servicii

40

cu 10,1% şi a importurilor cu 24,3%, ceea ce a determinat o contribuție pozitivă la

creşterea reală a PIB (+8,3 procente).

În graficul următor este evidențiată evoluția creșterii economice trimestriale, în

România, în perioada 2006-2009.

Graficul nr.6

Sursa: Institutul Național de Statistică.

În luna iulie 2009, România a înregistrat o rată anuală a inflaţiei de 5.06% faţă de

luna iulie 2008 şi o scădere de 0,77% faţă de luna anterioară, în condiţiile în care preţurile

mărfurilor alimentare au scăzut cu 0,5%, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu

0,14%, iar tarifele serviciilor cu 0,32% faţă de luna iunie 2009. România a avut în luna

iulie cea mai ridicată inflaţie anuală din Uniunii Europene (potrivit Eurostat), media UE a

fost de 0,2% iar in zona euro s-a înregistrat o deflaţie de 0,7%. Creşterea medie a preţurilor

pe total în ultimele 12 luni (august 2008 - iulie 2009) faţă de precedentele 12 luni (august

2007 - iulie 2008) determinată pe baza Indicelui Prețurilor de Consum (IPC) cât şi cea

determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,6%. Deşi

reducerea inflaţiei este semnificativă în trimestrul II, aceasta a avansat într-un ritm relativ

lent având în vedere amploarea contracţiei cererii agregate. Relativa persistenţă a inflaţiei a

fost alimentată de manifestarea unor rigidităţi structurale în economie, de ajustarea cu un

41

decalaj a dinamicii salariilor relative la evoluţia productivităţii muncii în unele sectoare

precum şi de posibile efecte ale incertitudinii ridicate.

Procesul dezinflaţionist a continuat în sectorul industrial şi la nivelul trimestrului II

2009 sub presiunea restrângerii cererii şi în condiţiile temperării volatilităţii cursului de

schimb. În luna iunie 2009, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa

externă) au înregistrat o creştere cu 0,6% comparativ cu luna precedentă şi s-au situat

aproape la acelaşi nivel cu cel înregistrat faţă de luna corespunzătoare din anul 2008.

Graficul nr.7: Evoluția principalilor indicatori bugetari.

Sursa: Ministerul Finantelor Publice.

În perioada 2004-2009 veniturile bugetare au înregistrat ponderi în PIB care s-au

situat între 30,7-32,8%, în timp ce cheltuielile au înregistrat ponderi în PIB din ce în ce mai

mari, situate între 32,1-38,0%. Dacă în perioada 2004-2007 România a respectat cu

strictețe criteriul deficitului bugetar menținându-l sub plafonul de 3% din PIB, începând cu

anul 2008 ponderea deficitului bugetar în PIB a cunoscut un derapaj semnificativ, depăşind

cu mult pragul admis de 3% din PIB. Nu au fost exploatate oportunitățile oferite de nivelul

produsului intern brut peste potențial pentru a reduce deficitul structural prin consolidarea

cheltuielilor. Se poate conchide că atitudinea prociclică a politicii fiscale a reprezentat un

risc major la adresa procesului de dezinflație şi a stat la baza recomandării Comisiei

Europene în direcția unei politici contraciclice. Execuția bugetului general consolidat în

42

perioada 1 ianuarie – 31 noiembrie 2009 a înregistrat un deficit estimat de 29,6 miliarde lei,

reprezentând 6,0 % din PIB, față de un deficit de 36,5 miliarde lei, prevăzut ca obiectiv

anual, conform acordului Stand–by revizuit, încheiat cu FMI. Veniturile bugetului general

consolidat înregistrează un decalaj față de aceeaşi perioadă a anului precedent de 6,0%,

respectiv 1,5% din PIB, ca urmare, în principal a reducerii încasărilor din impozitul pe

profit (-11,3%), precum şi a celor din TVA (-18,2%) şi taxe vamale (-32,4%). Aceste re-

duceri au fost parțial compensate de creşterea încasărilor din impozitul pe venit cu 1,7%,

accize cu 13,4%, impozite si taxe pe proprietate cu 4,7%, față de aceeaşi perioadă a anului

precedent.

Cheltuielile bugetului general consolidat s-au cifrat la 172,9 miliarde lei,

înregistrând o creştere de 2,8% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar se mențin în

limitele aprobate, reprezentând 89,2% din prevederile anuale. Cheltuielile de personal pe

primele unsprezece luni ale anului în curs, înregistrează o creştere de 4,7% față de aceeaşi

perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, creşterea fiind în principal consecința

majorărilor salariale aprobate în a doua parte a anului 2008, din analiza datelor în termeni

comparabili rezultă o diminuare a acestora față de anul precedent. Cheltuielile cu bunuri şi

servicii s-au redus cu 7,2% față de perioada similară a anului precedent, ca urmare a

măsurilor de reducere a volumului cheltuielilor bugetare aprobate prin Ordonanța de

urgență a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi

reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, având un trend descrescător reflectat şi în

graficul prezentat mai jos.

Graficul nr. 8.

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice.

Cheltuielile cu asistența socială s-au majorat cu 20,2 miliarde lei, față de aceeaşi

43

perioadă a anului precedent, ca urmare a majorării punctului de pensie în octombrie 2008

şi acordării pensiei sociale minim garantate începând cu luna aprilie 2009. Totodată, pentru

a diminua efectele crizei economice şi financiare asupra categoriilor sociale vulnerabile,

Guvernul a adoptat o serie de măsuri de protejare a categoriilor sociale cu venituri reduse:

acordarea pensiei sociale minime pentru pensionarii cu venituri mici (până la 300 de lei de

la 1 aprilie 2009 iar diferența până la 350 de lei de la 1 octombrie 2009); indexarea

pensiilor cu 3% de la 1 aprilie 2009 şi 2% de la 1 octombrie 2009; majorarea venitului

minim garantat cu 15%, asigurată în întregime de la bugetul de stat.

Cheltuielile cu dobânzi au crescut cu 65,8% de aceeaşi perioadă a anului precedent.

De menționat faptul că, la începutul anului 2009, dobânda la titlurile de stat era apropiată

de dobânda de facilitate de credit lombard (14,25 %), în timp ce, începând cu luna

februarie a.c., s-a reuşit reducerea treptată a dobânzilor, nivelul acestora situându-se, în la

sfârșitul lui 2009, la nivelul de 10%. Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de

capital, precum şi transferuri pentru programele de dezvoltare au fost, la sfârşitul lunii

noiembrie în sumă de 28,6 miliarde lei, respectiv 5,8% din PIB.

La 31 octombrie 2009, gradul de îndatorare publică a fost sub 28,0% din produsul

intern brut, nivel net inferior plafonului de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

Graficul nr. 9.

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice.

În valoare absolută creşterea datoriei publice la 31 octombrie 2009 față de datoria

înregistrată la sfârşitul anului 2008 (28.052,5 milioane lei) s-a datorat atât volumului

contractat de datorie pentru acoperirea necesităților de finanțare a deficitului bugetar, cât şi

aprecierii datoriei publice în valută ca urmare a fluctuației monedei naționale față de

44

principala valută (EUR) în care este denominată datoria publică în valută.

Datoria publică guvernamentală la 31 octombrie 2009 a fost în sumă de 127.559,9

milioane lei, în creştere cu 27.045,6 milioane lei față de sfârşitul anului 2008, în principal

ca urmare a finanțării deficitului bugetar şi refinanțării datoriei publice preponderent în lei,

prin emiterea de titluri de stat pe piața internă.

Ministerul Finantelor Publice a dat publicitatii luni, 28 iunie 2010, executia bugetului

general consolidat in perioada 1 ianuarie – 31 mai 2010.

Potrivit unui comunicat al MFP, ”conform datelor provizorii, executia bugetului

general consolidat pe primele cinci luni ale anului s-a incheiat cu un deficit estimat de 16,7

miliarde lei, reprezentand 3,1% din PIB.

1. Veniturile incasate la bugetul general consolidat au fost in suma de 64,2 miliarde

lei, cu 1,6% mai reduse fata de realizarile perioadei corespunzatoare din anul precedent.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat in suma de 80,9 miliarde lei, au crescut in

termeni nominali cu 5,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent, dar s-au redus cu 0,6

puncte procentuale, ca procent din PIB:

La principalele venituri fiscale se mentin diminuari importante ale incasarilor fata

de aceeasi perioada a anului precedent: taxa pe valoare adaugata cu – 7,8%, impozitul pe

venit cu – 6,4%, impozitul pe profit cu – 2,7%.

Incasarile din contributii de asigurari sociale s-au redus de asemenea cu – 4,4% in

timp ce la accize s-a inregistrat o crestere de 20 mil. lei ceea ce reprezinta +0,4% fata de

aceeasi perioada a anului precedent.

De asemenea, s-au inregistrat cresteri la incasarile din venituri nefiscale cu 802,0

mil. lei precum si a sumelor restituite de Comisia Europeana in contul platilor efectuate

pentru proiecte cu finantare europeana cu 915 mil. lei.

Cheltuielile de personal sunt mai mici cu 965 de mil. lei, ceea ce reprezinta cca.

4,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Cheltuielile cu bunuri si servicii s-au redus la bugetul de stat cu – 5,6% fata de

aceeasi perioada a anului precedent, dar pe ansamblul bugetului general consolidat sunt

mai mari cu 3,1%, ca urmare a cresterii inregistrate la bugetele administratiilor locale cu

10,7%*.

45

Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital precum si transferuri

pentru programele de dezvoltare, in suma de 9,8 miliarde lei, s-au majorat cu 6,5% fata de

aceeasi perioada a anului precedent .

Cheltuielile cu asistenta sociala s-au majorat cu 13,4% fata de cele din aceeasi

perioada a anului precedent, cea mai mare crestere (+102,4%) inregistrandu-se la

asigurarile pentru somaj.

De asemenea, la nivelul administratiilor locale au crescut cheltuielile cu asistenta

sociala ca urmare a majorarii venitului minim garantat incepand cu 1 iulie 2009, precum si

a ajutoarelor acordate pentru nou nascuti, pentru constituirea familiei, incalzirea locuintei.

Cheltuielile cu dobanzi s-au majorat cu 19,5%, in comparatie cu aceeasi perioada a

anului precedent, ca urmare a cresterii in termeni nominali a deficitelor bugetare acumulate

din anii precedenti si angajarii imprumuturilor pentru acoperirea acestora.*Ministerul Finantelor si Ministerul Administratiei si Internelor au elaborat un proiect

de OUG de modificare a Legii finantelor publice locale, care propune noi reglementari

privind cheltuielile cu bunuri si servicii, la nivelul administratiei publice locale, precum si

un nou mod de calcul al numarului maxim de angajati din administratie. Proiectul de OUG

propune aceste schimbari dupa recomandarile Fondului Monetar International, ale

Comisiei Europene si ale Bancii Mondiale, privind eficientizarea administratiei publice

locale si reducerea cheltuielilor bugetare ale autoritatilor administratiei publice locale.

3.3. Perspective privind economia românească

Acordul Romaniei cu FMI inseamna un imprumut de 12,95 miliarde de euro, iar

impreuna cu banii de la Uniunea Europeana, Banca Mondiala si BERD, imprumutul

extern al Romaniei se ridica la 19,95 miliarde de euro. Ordonanta de urgenta prin care

Guvernul a ratificat acordul convenit cu FMI pentru acordarea transelor trei si patru din

imprumut, in valoare cumulata de aproximativ 2,45 miliarde de euro, astfel incat banii sa

poata intra in conturile BNR si Trezoreriei, dupa ce FMI aprobase în prealabil raportul de

evaluare a acordului stand-by cu Romania. Jumatate din bani, cei care se vor duce la

Ministerul de Finante, vor fi destinati acoperirii deficitului bugetar, iar cealalta jumatate vor

fi destinati politicii monetare coordonata de banca centrala. Guvernul se angajeaza sa

46

introduca masuri de reducere in continuare a cheltuielilor cu salariile, inclusiv o inghetare a

tuturor salariilor cu exceptia salariilor minime. Reducerea deficitului bugetar spre tinta de

31,9 mld. lei (6,8% din PIB proiectat) convenita cu Fondul Monetar Internațional pentru

acest an se va cuantifica in principal in trimestrul al treilea, cand dezechilibrul fiscal trebuie

sa scada cu 4,8 mld. lei fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. Jumatate din

bani, cei care se vor duce la Ministerul de Finante, vor fi destinati acoperirii deficitului bu-

getar, iar cealalta jumatate vor fi destinati politicii monetare coordonata de banca centrala.

Guvernul a convenit cu FMI reducerea deficitului bugetar in acest an la 31,9 mld. lei,

de la 36,1 mld. lei in 2009, cu tinte indicative de deficit acumulat de 8,25 mld. lei, 15,54

mld. lei, 21,8 mld. lei, respectiv 31,9 mld. lei pentru finalul celor patru trimestre.

In 2008, deficitul bugetar se plasa la 8,3 mld. lei la sfarsitul primului trimestru, 14,456

mld. lei in primul semestru, 25,563 mld. lei pentru primele noua luni, respectiv 36,1 mld.

lei pe ansamblul intregului an. Astfel, deficitul bugetar ar urma sa scada in primul trimestru

cu 250 mil. lei, de la 8,3 mld. lei la 8,25 mld. lei, si sa creasca in cel de-al doilea cu 1,14

mld. lei, de la 6,15 mld. lei la 7,29 mld. lei. In ultimul trimestru al anului, indicatorul ar

trebui sa coboare, potrivit obiectivelor convenite cu FMI, cu 438 mil. lei, de la 10,538 mld.

lei la 10,1 mld. lei. Trimestrul al treilea insa ar trebui sa aduca cea mai mare corectie a

deficitului bugetar, de 4,847 mld. lei, de la 11,107 mld. lei la 6,26 mld. lei.

Bugetul pe anul 2010 isi propune sa realizeze un deficit fiscal de 6,8-6,9% din PIB.

Aceasta presupune o ajustare de 2% din PIB in termeni structurali. Dupa cum se anticipa in

septembrie, majoritatea masurilor menite sa duca la acest deficit vor fi pe partea de

cheltuieli (aproximativ 80% din ajustarea totala fata de proiectia de baza).

Guvernul se angajeaza sa introduca masuri de reducere in continuare a cheltuielilor

cu salariile. In plus, sunt asumate o inghetare a tuturor salariilor cu exceptia salariilor

minime (pentru a realiza o economie de 0,3% din PIB), o continuare a politicii de inlocuire

doar a unui angajat din 7 care parasesc sistemul si reducerea platii orelor suplimentare si a

primelor (0,2% din PIB), insotite de modificari structurale de reducere a numarului de

salariati in sectorul public (0,2% din PIB).

Economiile rezultate din aplicarea legii pensiilor, datorita unei baze mai mari de

contributii, unui control mai bun al revendicarilor frauduloase de pensii de invaliditate si a

47

unui numar mai mic de pensionari anticipate, ar trebui sa se situeze, in estimarea

Guvernului, la 0,1% din PIB. Totodata se asteapta ca o inghetare a cheltuielilor cu bunuri si

servicii, a pensiilor (cu exceptia pensiei sociale minime) si a anumitor transferuri, precum

si unele reduceri ale cheltuielilor cu bunurile si serviciile urmare a reorganizarii agentiilor

de stat sa conduca la economisirea a inca 1,1% din PIB.

Pe partea de venituri, un impozit pe cifra de afaceri a distribuitorilor de medicamente

(0,1% din PIB) si rambursarea imprumuturilor nete acordate vor contribui cu 0,6% din PIB

sub forma de venituri suplimentare. Executivul promitea ca va lucra la imbunatatirea

profilului de maturitate al datoriei publice si va crea un tampon (buffer) financiar in prima

jumatate a anului, pentru a evita presiunile financiare sezoniere.

Criteriile specifice de politica economica ale Executivului prevad reducerea nominala

a cheltuielilor cu bunurile si serviciile comparativ cu anul 2009, reducerea cheltuielilor cu

salariile in sectorul public pana la 8,7% din PIB in 2010, reducerea cu 25% a salariilor

nominale (cu exceptia angajatilor care primesc salariul minim), precum si inghetarea

nominala a pensiilor, cu exceptia pensiilor minime care pot fi indexate cu inflatia.

Parlamentul a adoptat deja Legea responsabilitatii fiscale. Aceasta legislatie

stabileste pentru administratia locala norme de cost pentru cheltuielile cu bunurile si

serviciile, precum si pentru costurile de personal, interzice transferul de resurse de la

cheltuieli de capital catre cheltuieli curente si intareste controlul autoritatilor centrale asupra

celor locale prin introducerea unui control ex-ante al cheltuielilor. De asemenea se incearca

adoptarea unor masuri concrete de "suprimare" a blocajelor si intarzierilor, pentru

accelerarea procesului de absorbtie a fondurilor structurale UE, Guvernul urmand sa

elaboreze un raport pana in februarie 2011 cu progresele inregistrate in absorbtia fondurilor

UE, iar pana la sfarsitul lunilor iunie-iulie va fi adoptat un acord multianual de performanta

intre Ministerul Transporturilor si agentii, care sa includa obiective de investitii si resursele

preconizate. Acordul de performanta va trebui sa stabileasca un cadru clar de asumare a

raspunderii si sa reduca interferentele politice, precum si schimbarile frecvente de prioritati.

Executivul a initiat si o "analiza functionala" a administratiei publice realizata in doua

etape, cu cate 6 ministere sau alte institutii guvernamentale, si va adopta cadrul bugetar pe

termen mediu pentru perioada 2011-2013. A doua etapa a analizei va fi initiata inainte de

48

jumatatea lunii octombrie si trebuie finalizata pana la sfarsitul lunii martie 2011. Strategia

de consolidare a finantelor publice prin reducerea cheltuielilor, asumata de autoritati pentru

2010, prezinta riscuri semnificative, avand in vedere dificultatile intampinate in trecut la

aplicarea reformelor dificile,mai ales in zone precum salarizarea din sistemul public si

pensiile. Analistii Erste Bank se asteapta ca Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei sa

atinga nivelul maxim inregistrat inainte de izbucnirea crizei nu mai devreme de 2012.

Banca estimeaza ca economia va crestere cu 1,9% anul acesta si cu 3% in 2011.

Prognozele RBS Bank sunt mai optimiste si asteapta o revenire a PIB-ului nominal la

137,7 miliarde de euro in 2011, usor peste nivelul inregistrat in 2008. Pentru anul acesta,

banca estimeaza o crestere cu 0,8% a economiei, pana la 124 de miliarde de euro.

Mult mai optimisti sunt analistii ING Bank, care vad in 2011 un PIB nominal de 149

miliarde de euro, fata de 137,1 miliarde de euro cat s-a inregistrat in 2008. ING estimeaza

o crestere a economiei cu 1,6% anul acesta.

Si Raiffeisen Bank se asteapta ca economia sa revina la nivelul inregistrat inainte de

criza pana la sfarsitul lui 2011. Analistii bancii estimeaza o crestere a economiei cu 1%

anul acesta si cu 3,5% in 2011. La sfarsitul anului viitor, PIB-ul nominal ar urma sa ajunga

la 146,5 miliarde de euro, potrivit Raiffeisen.

Tabelul nr.12. Estimările băncilor privind evoluția economiei până în 2011

Estimări PIB nominal (mld. euro) Creștere PIB (%)

2009 2010 2011 2009 2010 2011

ING BANK 114,7 126,4 149,0 -6,6 1,6 0,9

ERSTE BANK N/A N/A N/A -7,2 1,9 3,0

RBS BANK 117,5 124 137,7 -7,2 0,8 2,5

RAIFFESEN 118,1 129,7 146,5 -7,0 1,0 3,5


Economia Romaniei se va contracta cu 0,6%, in acest an, potrivit Oxford Economics,

care, anterior, estimase o crestere de 0,9 la suta pentru 2010. Potrivit analistilor institutiei,

scaderea are drept cauza evolutia sub asteptari din primul trimestru. Pentru 2011, Oxford

49

Economics estimeaza o crestere de 5 la suta, pe baza redresarii consumului si investitiilor.

Deocamdata, increderea consumatorilor este redusa, iar gospodariile vor fi precaute in

privinta cheltuielilor, de teama concedierilor si scaderii veniturilor.

Tot potrivit Oxford Economics, deficitul de cont curent al Romaniei a scazut la 4,5 a

suta din produsul intern brut, in 2009, iar, in acest an, va ajunge la 6,7 la suta din PIB si in

2011 la 9,5 la suta din PIB. In prinvita dobanzii de politica monetara, analistii sunt convinsi

ca BNR o va scadea pana la 5,5 la suta, iar rata inflatiei va fi de 4,2 la suta, incadrandu-se

in tinta de 2,5%-4,5%. De asemenea, potrivit analistilor Oxford Economics, problemele

Romaniei vor fi accentuate de masurile de austeritate in domeniul cheltuielilor bugetare, ce

ar trebui luate in urma recentei vizite a misiunii FMI. Somajul stagneaza la nivelul din

2009. FMI se asteapta la o rata a somajului de 7,9% in decembrie anul acesta,

similara cu nivelul inregistrat la sfarsitul lui 2009, urmand ca somajul sa coboare

pana la 6% la finalul anului viitor. Analistii bancilor locale sunt mai pesimisti,

prognozele acestora privind somajul la finalul acestui an indicand un nivel de pana

la 10%. In 2011, analistii se asteapta insa ca firmele sa reia angajarile si vad un

somaj de 8,3-8,5% la sfarsitul anului. Somajul a crescut rapid pe parcursul anului

trecut, de la 4,3% in decembrie 2008 la 7,8% in decembrie anul trecut, arata datele

ANOFM. Circa 80% din cei care si-au pierdut locul de munca in 2009 provin din

mediul privat.

Economistii estimeaza ca anul acesta rata somajului va creste pe fondul concedierilor

din administratia publica, dar si in conditiile in care economia isi va reveni doar treptat din

recesiune, fortand companiile sa adopte noi masuri de reducere a cheltuielilor. Creditarea

revine greu, iar economiile scad.

Economiile populatiei si ale companiilor vor scadea usor anul acesta pana la 30,7%

din PIB, fata de 31,5% din PIB in 2009, in conditiile in care veniturile persoanelor fizice si

cifrele de afaceri ale firmelor vor continua sa se ajusteze si in perioada urmatoare, potrivit

FMI. Depozitele constituite de rezidenti la banci au crescut anul trecut cu 10,8%, pana la

167,7 mld. lei (39,7 mld. euro), pe fondul unui sentiment de prudenta din partea acestora,

dar si in conditiile in care 2009 a adus din nou dobanzi anuale de doua cifre. Investitiile

straine directe ar urma sa revina pe crestere in 2010 dupa ce anul trecut s-au redus aproape

50

la jumatate fata de 2008. In schimb, creditarea sectorului privat - care a stagnat anul trecut -

va reveni mult mai greu la ritmurile de crestere din anii anteriori, arata datele FMI. Si

analistii se asteapta ca bancile sa reia mult mai greu creditarea, apreciind ca anul acesta

finantarile vor merge mai degraba la companii decat la persoanele fizice.

Tabelul nr.13: Prognoza pentru anii 2010-2011 a unor indicatori economici, în viziunea FMI

Indicatorul 2010 2011

RATA ȘOMAJULUI(ritm anual de creștere, %)

7,9 6,0

SALARIUL NOMINAL(ritm anual de creștere, %)

4,4 5,1

INVESTIȚII (%, PIB) 30,7 30,9

ECONOMII (%, PIB) 24,9 24,9

VENITURI BUGETARE (%, PIB) 31,3 30,7

CHELTUIELI BUGETARE (%, PIB) 37,3 35,1

DEFICIT BUGETAR (%, PIB) -5,9 -4,4

DATORIA PUBLICĂ (%, PIB) 31,7 33,0

CREDITAREA SECTORULUI PRIVAT (ritmul de creștere, %)

5,8 13,6

INVESTIȚII STRĂINE DIRECTE (mld. euro) 5,0 5,6


Veniturile la bugetul de stat vor urca la 31,3% din PIB in 2010, comparativ cu 30,8% anul trecut, in conditiile in care si economia va inregistra o crestere de 1,5%, potrivit raportului de evaluare a Romaniei publicat de FMI.Tabelul nr.14: Prognoza pe termen lung a economiei României, acceptată de FMI

Indicatorul 2010 2011 2012 2013 2014

EVOLUȚIA PIB (%) 1,3 4,7 5,7 5,6 4,5

PIB (mld. euro) 123,6 133,9 - - -

RATA INFLAȚIEI (deflatorul PIB, %) 5,6 5,9 6,0 6,2 6,2

EXPORTURI (%, PIB) 31,2 30,4 28,4 26,9 25,8

IMPORTURI (%, PIB) 38,1 37,4 35,9 34,5 33,6

DEFICIT COMERCIAL (%, PIB) 6,9 7 7,5 7,6 7,8

DEFICIT DE CONT CURENTexcluzând dobânzile plătite (% PIB)

1,9 2,4 3 3,3 3,7


51

Fondul se asteapta la o crestere a veniturilor statului dupa ce in anul trecut

incasarile la buget s-au redus ca pondere in PIB cu circa doua puncte procentuale,

fortand Guvernul sa se imprumute agresiv de pe piata bancara interna. Astfel,

creditul guvernamental s-a dublat in ultimul an , ajungand la sfarsitul lunii ianuarie

la 49,6 miliarde de lei. Deficitul bugetar a ajuns in aceste conditii la 7,3% anul

trecut, fata de 4,9% in 2008 si 3,1% in 2007. In acelasi timp, cheltuielile bugetare

vor scadea anul acesta pana la 37,3% din PIB, adica sub nivelul din 2008.

Guvernul a agreat cu FMI si Comisia Europeana un program de reducere a

cheltuielilor publice, ceea ce ar putea atrage disponibilizarea catorva zeci de mii de

functionari anul acesta si in 2011. Deficitul bugetar urmeaza sa scada la 4,9% din

PIB anul acesta si 4,4% din PIB in 2011. Datoria publica va continua sa creasca si

in urmatorii doi ani, urmand sa ajunga la 33% din PIB in decembrie 2011, fata de

27,5% din PIB la sfarsitul anului trecut, potrivit estimarilor FMI. Nivelul datoriei

publice este inca scazut comparativ cu alte state europene, dar analistii spun ca

ingrijorator este ritmul de crestere al acesteia. Si analistii bancilor locale se

asteapta la o crestere a datoriei publice pana in jurul a 30% din PIB in

2011. Cuantumul brut al salariilor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv

sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în

valută se diminuează cu 25% în sectorul bugetar, potrivit proiectului de lege

privind restabilirea echilibrului bugetar. În situaţia în care, din aplicarea prevederilor,

rezultă o valoare mai mică a salariului decât valoarea salariului minim brut pe ţară, suma

care se acordă este de 600 de lei. De asemenea, se reduc cu 25% drepturile de natură

salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice

indiferent de modul de finanţare a acestora. De aceeaşi reducere “beneficiază”

şi cheltuielile cu asistenţa medicală, medicamente şi proteze aferente personalului

propriu, pentru care legislaţia prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele

de asigurări sociale, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale. Începând cu luna

iulie, cuantumul indemnizaţiei de şomaj se diminuează cu 15%. De la data intrării în

vigoare a prezentei legi, în cuprinsul actelor normative în vigoare,sintagma ”pensie

socială minimă garantată” se înlocuieşte cu sintagma ”indemnizaţie socială pentru

52

pensionari”. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizaţiei

sociale pentru pensionari se stabileşte anual, prin legile bugetare, şi poate fi modificat în

raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare.

De asemenea, în sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii

neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie

anticipată parţială nu se mai aplică. Tot din iulie, indemnizaţia pentru creşterea

copilului scade cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 de lei, se

acordă 600 de lei. Începând cu 1 ianuarie 2011, se vor aplica politici sociale şi de personal

care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării

măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010.

53

CONCLUZII. PROPUNERI

Tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, peste care se suprapune creşterea impozitelor, ne

adânceşte în recesiune.

Un trai mai scump pentru o populaţie mai sărăcită. Aşa va arăta viaţa românilor de

acum încolo, când au intrat în vigoare o serie de creşteri de taxe şi reduceri de venituri. Cele

mai dure măsuri care s-au aplicat începând cu 1 iulie sunt majorarea TVA de la 19% până la

24% şi tăierea salariilor angajaţilor în sectorul bugetar cu 25%. Astfel, peste reducerea

veniturilor românilor - treptată în sectorul privat şi bruscă în cel de stat - se suprapune acum

un val de scumpiri cu cel puţin 5% a bunurilor şi serviciilor din cauza creşterii TVA.

Scade consumul, înfloreşte munca la negru. Vor scădea veniturile populaţiei şi, în

consecinţă, se va reduce puterea de cumpărare, fapt care se va traduce pentru economie prin

scăderea consumului, iar cel mai mult va avea de suferit sectorul serviciilor.

Tot pentru vremuri mai bune vor fi amânate şi planurile de achiziţii ale bunurilor de

folosinţă îndelungată, spun specialiştii. La polul opus se situează cheltuielile cu locuinţa şi

hrana, care vor avea de suferit cel mai puţin.

Se estimează că preţurile vor creşte între 5% şi 15%, din cauza majorării TVA şi a

scumpirii utilităţilor. La electricitate şi gaze naturale, factura din iulie va fi mai mare cu 4,2%

ca urmare a creşterii TVA la 24%. În perioada următoare munca la negru ar putea creşte cu

până la 15%.

TVA urcă odată cu evaziunea. Creşterea veniturilor la buget pe seama creșterii

TVA-ului este iluzorie, având în vedere viitoarea scădere a consumului ce va produce efecte

în cascadă: scăderea producţiei, scăderea profiturilor firmelor şi, implicit, a impozitului pe

profit, creşterea şomajului ce va greva bugetul de stat", spun aceştia într-un comunicat de

presă.

Vor scădea veniturile populaţiei şi, în consecinţă, se va reduce puterea de

cumpărare, fapt care se va traduce pentru economie prin scăderea consumului.

Impozitele noi de pe 1 iulie. Sintagma "lărgirea bazei de impozitare" ascunde în

spatele ei taxarea în plus a unor venituri care, până în prezent, au fost fie scutite de biruri, fie

54

acestea s-au aplicat preferenţial. Principalele modificări sunt următoarele:

persoanele care obţin venituri din activităţi independente (profesii liberale, drepturi de

autor) vor achita contribuţii sociale similare cu cele plătite pentru salarii, de 16,5%; cota de

cheltuieli forfetare se reduce de la 40% la 20% în cazul drepturilor de proprietate intelectuală

şi de la 50% la 25% pentru lucrările de artă monumentală; dobânzile la depozitele la termen,

dar şi la vedere/conturi curente vor fi impozitate cu 16%; impozit de 16% pe tichetele de

masă, vacanţă şi creşă; câştigurile din vânzarea acţiunilor se impozitează cu 16%, indiferent

de durata deţinerii; unificarea cotei de impunere la câştigurile din jocuri de noroc la

25%; cota unică de 16% se va aplica şi asupra plăţilor compensatorii primite de persoanele

care îşi pierd locul de muncă în urma concedierilor colective.

În primul rand, trebuie sa intelegem un singur lucru: desi nu am vrut, si nu am avut

nimic de-a face cu declansarea acestui „crash financiar”, ii resimtim din plin efectele. Daca

anii 2008 si 2009 au fost caracterizati de stiri tulburatoare, despre falimente de tara mai putin

rasunatoare (de tipul Islanda – care, cu exceptia vulcanului Eyjafjallajokull, nu e prea cu-

noscuta la nivel mondial), anul 2010 aduce, din nefericire, criza…mult mai aproape de om.

De ce? Toate stirile acelea pe care le auzeam si, carora nu le dadeam atentie (perioada,

daca va aduceti aminte, in care politicienii nostri – toti, fara exceptie, anuntau ca „Romania

este departe de criza”), au devenit si devin, in acest an, elemente mult mai verosimile.

De fapt, anul acesta, „criza care in anul 2008-9 era la nivelul indicatorilor macroecono-

mic, a coborat la nivelul consumatorului de rand”, cum, elocvent se exprima, dl. Vasilescu,

consilierul guvernatorului BNR. Furtuna se intensifica, asa cum observam. Deocamdata,

nimic din ceea ce ajunge la noi, ca informatie, nu indica vreo imbunatatire a climatului

economic la nivel national, dar, vestea proasta este ca nici Europa (zona Euro), nu se

descurca mai bine. Mai nou, Italia va apela, conform euobserver.com, la un imprumut de

cca. 27 miliarde euro, pentru a evita criza. Si totusi, solutia pe care as vedea-o va fi

considerata, cel mai probabil, de catre multi, utopica sau complet nepotrivita. Ingaduiti-mi

insa aceasta parere personala. Ceea ce socheaza la Romania este intensitatea privind lupta

politica. Nu conteaza ca zeci de mii de oameni sunt gata sa iasa in strada, sa sufere, sa indure

ploi, frig, lipsa de medicamente compensate, pentru ca nu mai pot indura umilinta si

conditiile inumane. Important, pentru conducatorii nostri, de fapt, pentru politicienii nostri,

55

este de a arata „a cui e vina”. Nu intelegem, ca popor, ca natie, ca acest fapt este cel mai putin

important. Dar, sa nu o mai lungim: situatia o stim cu totii! Solutia: Disparitia oricarei

coloraturi politice din spectrul primelor doua puteri in stat: legislativ si executiv, cel putin

pentru o perioada de 3-4 ani. De ce? Politica urmareste mereu capitalul de imagine, iar

romanii sunt prin excelenta votanti „emotionali”! Cati dintre dvs. ati descarcat, indiferent de

candidatul preferat, de pe site-ul acestuia, programul de guvernamant? Ca sa vedeti cu

adevarat, ce propune? Noi votam atipic, votam cu unul ca sa nu iasa celalalt. Realitatea este

mult mai crunta. Tara nu a mai simtit o asemenea criza. Pana acum, ieseau in strada doar

anumite categorii sociale: acum sincronizarea pare aproape perfecta – „the perfect storm of

miscontent” (furtuna perfecta de nemultumire). Un guvern fara culoare, care sa aplice

deciziile pe criterii de eficienta economica, luand insa in considerare si importanta capitala a

nevoii mentinerii coeziunii sociale. Ce masuri sa aplice? Economia ne ofera raspunsul, mai

precis Keynes! Lordul englez al carui sistem monetar, propus la Bretton Woods in 1944, nu

a fost acceptat, fiind preferat cel american. Keynes propunea, spre deosebire de liberalii

economici, adepti ai „mainii invizibile” a lui Smith, o economie nationala (discutam de criza

in Romania, nu in lume), in care statul sa aiba un rol activ. Cu alte cuvinte, rolul de

catalizator al statului (exact ce lipseste statului roman de vreo cativa ani buni incoace,

indiferent de culoarea politica a guvernului)! Mai precis, in situatii de criza economica,

reducerea fiscalitatii (bulgarii au aplicat-o si le merge bine), tocmai pentru ca, firmelor

bolnave, afectate de criza, nu le dai „in cap” cu taxe suplimentare, ci incerci sa le oferi o gura

de oxigen! Altfel spus, reducerea impozitelor si taxelor, care, surprinzator sau nu, ar putea

constitui sporirea incasarilor la bugetul de stat, pe principiu simplu: cu cat taxele sunt mai

reduse, cu atat mai multe firme din zona gri sau neagra (evaziune fiscala), vor fi tentate sa

„intre in legalitate”.

Din pacate, nu realizam ca masuri de tipul impozitului forfetar, sporirea taxelor si

impozitelor (in conditiile in care Romania are cel mai impovarator sistem fiscal din U.E.),

omoara multe afaceri „din fasa”. Rolul de catalizator al statului trebuie sa se manifeste si in

perioade de boom prelungit (cum fusese pana in 2007), cand statul intervine, prin parghiile

sale (inclusiv Banca Nationala), sa tempereze cresterile si sa constituie rezerve, pe care,

atunci cand furtuna soseste, sa le foloseasca in sprijinul populatiei. Asadar, guvern tehnocrat,

56

de specialisti in adevaratul sens al cuvantului! Repet, culoarea politica nu mai conteaza in

aceasta situatie! Suntem atat de orbi incat sa nu vedem asta? Nu, dar interesele obscure sunt

prea mari si prea multe…Statul ar trebui sa activeze, ca o plasa de salvare. Guvernul SUA a

facut asta, U.E. a facut asta, pentru Grecia – si, desi situatiile sunt departe de a fi rezolvate,

macar se vede intentia si se stopeaza propagarea efectelor negative, cum ar fi specula

valutara. Masurile noastre anticriza sunt sublime, si desavarsit inexistente! Vina, insa, ne

apartine si noua. Nietzsche spunea, „cand te uiti prea mult in abis, abisul te priveste la randu-

i”. Fara coerenta si fermitate in raspunsul la probleme pe care nu le-am provocat, dar al caror

efecte le-am resimtit si le resimtim din ce in ce mai des cand dam drumul la apa calda, la gaz

sau cand mergem la cumparaturi, Grecia este mult mai aproape decat credem! Sa nu uitam,

sfarsitul lui 2007 insemna un „nu suntem in criza!” hotarat din partea guvernantilor! Si, iata

ca, de fapt, eram!

57

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Felicia – Incidenţa fiscalităţii asupra preţurilor, Editura Economică,

Bucureşti, 2002

2. Bacescu Marius, “Strategii si politici macroeconomice”, Editura Global

Lex , Bucuresti, 2000

3. Brezeanu Petre – Fiscalitate: concepte, metode, practici, Editura Economică,

Bucureşti, 1999

4. Brezeanu Petre şi Marinescu Iulian – Finanţe publice şi fiscalitate, Editura Fundaţiei

“România de mâine”, Bucureşti 1998

5. Buletin Statistic Lunar, Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice

Bucureşti , 2008

6. Corduneanu Carmen – Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs,

Bucureşti, 1998

7. Daianu Daniel, Christof Ruhl, “Tranzitia economica in Romania- trecut,

prezent,viitor”, Editura Centrul roman de politici economice, Bucuresti ,1999;

8. Gîdiuţă Marian – Politica fiscală şi influenţa ei asupra echilibrului macroeconomic,

Editura Independenţa Economică, 2004

9. Gîdiuţă Marian (coordonator), Finanţe Publice, ediţia a-II-a Editura Independenţa

Economică, 2005

10. Guvernul României, “Cartea albă a guvernării, vol. III – Program de măsuri

pentru intensificarea şi accelerarea pregătirilor în vederea aderării României la

Uniunea Europeană” – Bucureşti, 18 Decembrie 2001

11. Hoanţă Nicolae – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti 1997

12. Mihăilescu I. (cood) – Finanțe publice, Editura Independența Economică,

București, 2010

13. Moşteanu Tatiana – Politica fiscală şi politica bugetară, catedra de Finanţe ASE,

2002

14. Moşteanu Tatiana – Politici fiscale şi bugetare pentru reformarea economiei şi

relansarea creşterii economice, Bucureşti, Editura Economică, 2003

58

15. Mugur Isărescu, Tudorel Postolache, “Strategia nationala de dezvoltare

economica a Romaniei pe termen mediu”, Centrul Roman de Economie

Comparata si Consensuala Bucuresti , 2000

16. Roman Daniela Lidia, “Finanţe aplicate”, vol.I, Editura Economică,

Bucureşti, 2001

17. Ungureanu Mihai Aristotel (coordonator) – Finanţe publice, Editura Independenţa

Economică, Piteşti 2000

18. Ungureanu Mihai Aristotel – Organizarea şi conducerea Trezoreriei finanţelor

publice în condiţiile economiei de piaţă în România, Editura Conphys, 1996

19. Ungureanu Mihai Aristotel – Finanţe publice, Editura Conphys, 1998

20. Văcărel Iulian şi colectiv, “Finanţe Publice”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2000

21. Văcărel Iulian, “Politici fiscale şi bugetare în România 1990 – 2000”,

Editura Expert, Bucureşti, 2001

22. Buletine lunare BNR, 2001

23. ziarul financiar;

24. ziarul economic;

25. Ziarul cotidianul;

26. ziarul capital

27. http://www.standard.ro,

28. www.mediafax.ro,

29. www.hotnews.ro,

30. www.smartfinancial.ro,

31. www.wall-street.ro,

32. www.bitpress.ro,

33. http://www.ziua.net,

34. www.corporatenews.ro.

59

http://www.corporatenews.ro/

http://www.ziua.net/

http://www.bitpress.ro/

http://www.wall-street.ro/

http://www.smartfinancial.ro/

http://www.hotnews.ro/

http://www.mediafax.ro/

http://www.standard.ro/

Date post:	24-Jun-2015
Category:	Documents
Upload:	bogdan-coscaru
View:	1,406 times
Download:	0 times

LUCRARE_rearanjata_55 pag

Documents