Lucrare stiintifica

la Geografie

Tema: “Omul si necesitatea de a trai in echilibru cu Natura”

Chisinau 2011

Obiective:

1. Sa definim notiunea de poluare si efectele acesteia asupra naturii;

2. Sa prezentam cauzele poluarii aerului, solului si a apei;

3. Sa explicam esenta OMG – avantaje si dezavantaje;

4. Sa prezentam noi tehnologii mai putin daunatoare mediului inconjurator;

5. Sa aratam avantajele si dezavantajele unei agriculture ecologice;

6. Sa discutam avantajele sortarii deseurilor;

7. Sa prezentam studiul si sondajele realizate in baza proiectului: ‘ Calculatorul de Co2 – Afla

risipesti din viitorul tau”

Cuprins:

Introducere

Capitolul I – Eco-realitati – poluarea mediului inconjurator

1.1. Poluarea apei

1.2. Poluarea solului

1.3. Poluarea aerului

1.4. Cladirile – factor de poluare a mediului?

1.5. Organisme modificate genetic – risc asupra mediului si organismului uman

Capitolul II – Masuri de prevenire a schimbarii ireversibile a Terrei

2.1. Tehnologiile Eco

2.2. Agricultura ecologica

2.3. Colectarea selectiva a deseurilor

Capitolul III – Studiul impactului antropic asupra mediului ambiant

3.1. “Calculatorul de CO2 – Afla cat risipesti din viitorul tau” – sondaje si concluzii

Conzluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

„Ecologia trebuie să devină astăziunul dintre pilonii societăţii

la care aspirăm, iar creşterea verdeun mijloc pentru dezvoltarea ei”

Ce reprezintă pentru noi mediul în care locuim? Ce înseamnă natura, ce sunt copacii, iarba,

apele, animalele şi plantele? Sunt câteva din întrebările pe care ar trebui să ni le punem poate chiar

zilnic, căci planeta noastră are tot mai mult de suferit din cauza poluării cauzate de mâna omului. Cu

sau fără intenţie, noi ne distrugem propriul cămin.

Natura este locul in care omul a trait inca de la aparitia lui pe Pamant. Daca la inceput oamenii

stiau sa pretuiasa mediul in care s-au nascut si in care traiau pana la moarte,adica natura,odata cu

trecerea timpului, odata cu aparitia uzinelor,a tuturor “masinariilor”, care cica ne usureaza viata,si

mediul in care traim s-a schimbat.A devenit mai “murdar”, mai poluat, mai sarac in spatii verzi. Poate

ca la inceput oamenii stiau sa aprecieze natura pentru ca era locuinta lor.Neavad case, ei traiau in

locurile pe care mediul inconjurator le oferea:pesteri, scorburi, in asezari facute din crengile copacilor.

Respirau aer curat si pur.

Astazi insa locuintele nu seamana nici pe departe cu ceea ce natura ne oferea la inceputuri.

Marile cladiri care predomina in toate orasele lumii, nu ne mai ofera nici aerul curat si pur, nici linistea

de altadata. Astazi locul in care traim, “casa” noastra nu mai este asa cum au lasat-o stramosii nostri.

Imaginati-va natura ca fiind o casa in care locuiti impreuna cu familia voastra. O casa murdara,

o casa in care gunoaiele predomina peste tot, poluarea este foarte ridicata, fumul de tigare este peste tot,

toate lucrurile sunt distruse si scrijelite.V-ar placea sa traiti intr-o asemenea casa? Acesta este de fapt

mediul in care traim,pe care il respiram in fiecare zi, la distrugerea caruia contribuim in fiecare zi.

Daca n-ar mai fi atat de multe masini care sa polueze mediul, atatea fabrici si uzine care sa

emane noxe, atatia oameni care sa nu stie sa pretuiasca padurile, defrisandu-le,atatia oameni care sa

arunce gunoaiele la periferia oraselor sau in rauri, cu siguranta nu ar mai exista atatia bolnavi, n-ar mai

fi atat de multe alunecari de teren, n-ar mai fi inundatii, iar mediul in care traim ar fi macar pe jumatate

cum era la inceputuri…

Capitolul I – Eco-realitati – poluarea mediului inconjurator

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu

sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în

care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum

ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane. Sunt

două categorii de materiale poluante (poluanţi). Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa

menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când se

acumulează mai rapid decât pot să se descompună. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se

descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil

sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu. Compuşii nondegradabili cum ar fi

Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT), dioxine, difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să

ajungă la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor. De

exemplu, moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă

acele plante. Un peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste

toxine. Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o

cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numeşte bioacumulare.

1.1. Poluarea apei

Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului creşte. Din anul

1942 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare şi alte surse a crescut de

patru ori. Din totalul apei consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru irigaţie, 39% a fost

pentru generarea de curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilităţi; industria şi mineritul au

folosit 7% şi restul a fost folosită pentru animalele domestice şi în scopuri comerciale.

Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în agricultură, cum ar fi

îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri şi

estuare şi 36% din râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare

parte a anului. În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri

şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.

Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt vărsate în lacuri şi

râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a

algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează

oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă

acvatice. La sfârşitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware şi Golful Mexic au murit mii de peşti

din cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru

dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă

ajungând în răuri şi apoi în mare, fosfaţii şi nitraţii ajutând dezvoltarea algelor. Inundaţiile duc

pesticidele toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri.

Eroziunea contribuie şi ea la poluarea apelor. Pământul şi nămolul duse de apă de pe dealurile

defrişate, pământurile arate sau de pe terenurile de construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să

omoare vegetaţia acvatică. Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. De

exemplu, când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor dealurilor, ploaia poate să ducă

pământ şi nămol în râuri, acoperind pietrişul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii îşi depun

icrele.

Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esenţială de proteine,

mai ales pentru oamenii din ţările în curs de dezvoltare. Totuşi, poluarea din golfuri şi estuare ameninţă

rezervele de peşte care şi asa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000

barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un

vechi şi bogat loc de pescuit. În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele şi în jurul apelor

Statelor Unite, vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol.

Poluarea apelor din Moldova

Unui locuitor din Republica Moldova îî revi 594 m3 de apă pe an din resursele locale şi 1700

m3pe an cînd se ia în calcul volumul cotei parte de apă din rîurile transfrontaliere, ceea ce ste similar cu

nivelul României (1750 m3/locuitor/an) şi aproape de 2,5 ori mai puţin decît media europeană (circa

1750 m3/locuitor/an).

Starea apelor de suprafaţă din Republica Moldova este supravegheată de un şir de instituţii, în special

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), Inspectoratul Ecologic de Stat (IES) şi Centrul Naţional

Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNŞPMP). Datele observaţiilor demonstreză că nivelul de

poluare al fluvii lor Nistru, Dunăre şi rîului Prut nu au suferit schimbări esenţiale în anii precedenţi.

Indecele de poluarea a apei (IPA), care integrează conţinutul a 6 poluanţi de bază – amoniu, nitriţi,

nitraţi, CBO5, produse petroliere şi fenoli, în raport cu concentraţiile lor admisibile, arată o tendinţă

generală pozitivă a calităţii apei pe parcursul ultimilor 5 ani, în majoritatea secţiunilor de monitorizare.

Fluviul Nistru este una din cele mai importante surse de apă potabilă, de aceea starea apei din acest

bazin este o problemă care afectează o mare parte din populaţie şi necesită o soluţionare cît mai

urgentă. După indicii hidrobiologici apa fluviului Nistru este în medie moderat poluată (clasa III de

calitate). Cele mai poluate sectoare ale ale Nistrului sunt în secţiunile Soroca, Gura Bîcului, Bender şi

Tiraspol (în aceste secţiuni, fauna bentonică a rîului corespunde clasei a IV – „apă degradată”.

Pricipalele surse de poluare sunt staţiile de epurare a apelor reziduale. Activitatea ineficientă a

instalaţiilor de epurare are un efect imediat asupra calităţii apelor de suprafaţă.

1.2. Poluarea solului

Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un proces

foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi esenţial

pentru toată producţia agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici

toxici, săruri, patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot

afecta viaţa plantelor şi animalelor. Metodele iraţionale de administrare a solului au degradat serios

calitatea lui, au cauzat poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu îngrăşăminte

chimice, pesticide şi fungicide omoară organisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte

microorganisme. De exemplu, fermierii care cultivau căpşuni în California au dezinfectat solul cu

bromură de metil pentru a ucide organismele care ar fi putut afecta căpşunii. Acest proces omoară fără

discriminare chiar şi organismele benefice şi lasă solul steril şi dependent de îngrăşăminte pentru a

suporta creşterea plantelor. În consecinţă, se folosesc tot mai multe îngrăşăminte, ceea ce duce la

poluarea râurilor şi lacurilor în perioadele cu inundaţii. Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care

solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot

duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., oraşele antice sumeriene de la sud de

Valea Tigrului şi Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogăţia recoltelor. Până în anul 1500 î.e.n.,

aceste oraşe au intrat în colaps din cauza lipsei recoltei datorate salinităţii ridicate a solului. Aceeaşi

problemă există azi în Valea Indusului din Pakistan, Valea Nilului în Egipt şi Valea

Imperială din California.

1.3. Poluarea aerului

Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când

oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În timpul

Revoluţiei Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră. Poluarea

urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un amestec de

monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi

cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu

oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în

secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.

Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor mari

cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi

ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din combustibilii

"nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în

ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate

în substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.

Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după ce au

parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf

şi de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi

păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele

din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în

drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi

Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi sănătatea umană şi obiecte

create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a

temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon.

Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din

atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră,

reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se

asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă

această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost

în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând

distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.

Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producţia

excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC) (compuşi folosiţi până

acum în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat

stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în

fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi

ameninţă sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.

1.4. Cladirile – factor de poluare a mediului?

Clădirile par să nu polueze. Dăinuie neclintite zeci, sute, poate chiar mii de ani. Ne încântă

privirile în zumzetul urban sau în liniştea satelor. Uneori. Când construim ne gândim la confort,

eficienţă, estetică. Rămâne însă un element pe care cei mai mulţi dintre noi îl ignorăm: cât poluează

clădirea pe care o vom ridica?  Un studiu al World Resources Institute constată că 15.3% din gazele cu

efect de seră eliberate în atmosferă se datorează clădirilor. Aşadar, clădirile poluează.  Clădirea noastră

va dăinui şi polua zeci, sute, poate chiar mii de ani.

1.5. Organisme modificate genetic – risc asupra mediului si organismului uman

Agenţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură şi Programul Mondial pentru Hrană avertizează

că 22 dintre statele lumii suferă de „foamete cronică”, iar secretarul general ONU subliniază faptul că

„nu poate exista securitate alimentară fără securitate a mediului”. Ce înseamnă asta din perspective

organismelor modificate genetic, un subiect ce ridică numeroase probleme de etică referitoare la

domeniul agriculturii şi al alimentaţiei, considerate a fi o rezolvare a problemei foametei de unele

guverne ale lumii şi ca o soluţie periculoasă de organizaţiile ecologiste? Unde ar trebui trasă linia la

dezbaterea mondială referitoare la cultivarea şi comercializarea organismelormodificate genetic?

Fie că la origini s-au aflat motive precum înrăutăţirea condiţiilor pedoclimatice, diminuarea

progresivă a resurselor naturale şi explozia demografică, sau pur şi simplu progresul înregistrat de

ştiinţă şi tehnologie, în ultimii aproape 20 de ani au fost obţinute, mai întâi în laborator, apoi şi pe

terenurile de cultură, organisme cu alte caracteristici decât cele „naturale”. Astfel, progresul

tehnologic a permis nu doar obţinerea „ameliorărilor” genetice prin selecţie, ci şi crearea de noi

combinaţii genetice pentru a obţine noi specii cu rezistenţă şiproductivitate teoretic mult mai mare.

Termenul de organisme modificate genetic (OMG) se referă la acele organisme al căror material

genetic a fost modificat într-un mod care nu se regăseşte în natură, în condiţii naturale sau de

recombinare naturală. Altfel spus, OMG se referă la plante şi animale cărora li se grefează una sau mai

multe gene aparţinând altei specii, care însă posedă acele caracteristici sau funcţii pe care vrem să i le

transmitem „organismului purtător”, cum ar fi rezistenţa la anumite pesticide şi ierbicide. Odată cu

dezvoltarea tehnologiei de izolare şi clonare a genelor, un număr tot mai mare de plante cu importanţă

majoră în alimentaţie au fost supuse transgenozei, incluzând porumbul, cartofii, fasolea, soia, roşiile şi

chiar specii pomicole sau forestiere.

Etape principale în obţinerea unui OMG:

1. Identificarea şi multiplicarea genei de interes;

2. Introducerea genei în celula gazdă;

3. Selectarea celulelor gazdă care au integrat transgena în genomul lor;

4. Obţinerea, în cazul organismelor pluricelulare, a unui nou organism pornind de la o singură

celulă transgenizată;

5. Verificarea transmiterii ereditare a caracterului codat de transgenă, la descendenţii

organismului transgenic.

Datorită limbajului genetic universal, genele pot fi transferate între diferite specii care nu sînt

înrudite, un exemplu fiind transferul genelor unui peşte la căpşună pentru a îi conferi rezistenţă sporită

la temperaturi foarte scăzute. De la agricultură la producţia farmaceutică, biotehnologia moderna a

oferit noi posibilităţi de dezvoltare începând cu 1983, anul în care se obţine prima plantă transgenică,

un tutun rezistent la un antibiotic. După 1986, când în Belgia este cultivată experimental o plantă

transgenică, aproape peste tot în lume s-a extins suprafaţa cultivată cu astfel de plante, odată cu

creşterea numărului speciilor de plante transgenice.

- Avantaje

1. Reducerea timpului de creştere a plantelor;

2. Rezistenţă crescută la boli, pesticide şi ierbicide;

3. Posibilitate crescută de obţinere de noi produse;

4. Procesare mai eficientă;

5. Asigurarea securităţii alimentare pentru populaţia in crestere;

- Dezavantaje

1. Riscuri asupra sănătăţii omului;

2. Riscuri asupra mediului;

3. Violarea valorilor intrinseci ale organismelor naturale;

4. Dominaţia producţiei mondiale de alimente de cateva companii;

5. Creşterea dependenţei ţărilor în dezvoltare de natiunile industrializate;

Adepţii şi combatanţii organismelor modificate genetic

De la grupuri de interes public şi guverne, la activişti de mediu sau asociaţii profesionale, toată

lumea are opinii puternice referitoare la cultivarea şi consumul organismelor modificate genetic.

Părerile sunt împărţite între calificarea organismelor modificate genetic drept „cel mai radical şi

necontrolat experiment pe care omenirea l-a făcut vreodată”, aşa cum le-a numit Jeremy Rifkin şi

ipoteza conform căreia biotehnologia este „un element esenţial într-o strategie globală multiplă pentru

securitatea alimentară”, aparţinând Serviciului Internaţional pentru Achiziţionarea Aplicaţiilor

Agricole Biotehnologice (ISAAA).

În contextul crizei alimentare mondiale, unul dintre argumentele adepţilor OMG este acela că ţările

sărace au nevoie de hrană, iar soluţia este proliferarea culturilor de OMG. Scepticii susţin însă că

soluţia pentru foame şi malnutriţie se află în dezvoltarea tehnologiilor durabile şi corecte, accesul la

alimente şi practicarea agriculturii ecologice. Majoritatea contra argumentelor referitoare la OMG sunt

incluse în trei categorii: hazarde de mediu, riscuri pentru sănătatea omului şi preocupări de ordin

economic. Asfel, potrivit militanţilor împotriva acestora, plantele modificate genetic sunt dăunătoare

organismului, sunt producătoare de boli cancerigene, contaminează terenurile agricole şi implicit solul.

Există însă şi contraargumente, sau cel puţin aşa arată rezultatele unui experiment făcut în Marea

Britanie: roşia de culoare violetă, o legumă modificată genetic, are acelaşi gust şi miros ca o roşie

normală, însă proprietăţile sale ajută la lupta împotriva cancerului.

Fără doar şi poate, marea diversitate a speciilor de plante şi de animale existente astăzi atestă faptul că

întotdeauna s-au produs modificări în zestrea genetică a acestora. Diferenţa este însă că toate aceste

modificări s-au produs treptat, în mod firesc, de-a lungul unor perioade foarte mari de timp, fără

intervenţia omului.

Organisme modificate genetic pe 6 continente

La sfârşitul anului 2009 statisticile indicau că 24 de culturi modificate genetic sunt răspândite pe

aproximativ 134 milioane de hectare în Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa şi

Australia. Amploarea pe care a luat-o cultivarea a astfel de plante este demonstrată de creşterea

suprafeţei cultivate de peste 80 de ori comparativ cu 1997. Raportul ISAAA mai arată ca 24 de ţări au

practicat culturi transgenice în 2009, iar numărul de ţări ce au aprobat importul de astfel de produse

alimentare a ajuns în 2009 la 57. În ceea ce priveşte poziţiile fruntaşe, acestea au rămas neschimbate în

ultimii ani. Statele Unite ale Americii, Brazilia şi Argentina sunt principalii 3 cultivatori de culturi

modificate genetic. Prima poziţie este ocupată de SUA, cu o suprafaţă de culturi transgenice de 64

milioane de hectare, fiind urmată de Brazilia cu 21,4 milioane de hectare şi Argentina cu 21,3 milioane

de hectare. Împreună cu India, Canada, China, Paraguay şi Africa de Sud, cele trei state însumează

95% din producţia de plante modificate genetic în 2009. SUA însă cultivă peste 50% din culturile

modificate genetic ale lumii. Tot în statistici, în anul 2009 93% din suprafaţa cultivată cu soia din SUA

a fost ocupată cu soia modificată genetic. Acelaşi procent este întâlnit şi în cazul bumbacului, pe când

la trestia de zahăr procentul este de 95%, iar la porumb de 85%. Există însă şi guverne care au interzis

cultivarea plantelor modificate genetic, cum ar fi Australia de Sud, Japonia, Noua Zeelandă, alături de o

serie de state europene precum Germania, Grecia sau Franţa.

Norvegia, Elveţia, Islanda, ţări europene, dar care nu sunt membre ale Uniunii Europene nu cultivă

organisme modificate genetic şi nici Turcia, Croaţia, Macedonia, state aflate în diferite stagii de aderare

la UE. La nivelul Uniunii Europene există doar două culturi de organisme modificate genetic autorizate

pentru cultivare şi anume porumbul MON810 şi cartoful Amflora. Porumbul MON810 a fost primul

organism modificat genetic cultivat în Europa, în 1997, iar până în 2009 76 mii de hectare de porumb

MON810 erau cultivate în Spania, Republica Cehă, Slovacia, Portugalia, Polonia şi România. În martie

anul acesta a fost aprobată cultivarea unui al doilea organism modificat genetic, cartoful Amflora,

cultivat de Germania, Suedia şi Republica Cehă. Având în vedere controversele existente pe marginea

subiectului organismelor modificate genetic, în iulie 2010 Comisia Europeană a recomandat ca pe

viitor statele membre să fie cele care interzic sau aprobă cultivarea culturilor de plante modificate

genetic ce au fost anterior aprobate din punct de vedere ştiinţific la nivelul Uniunii Europene,

interzicerea putând fi justificată cu argumente culturale, economice sau etice. Iniţiativa Comisiei nu a

făcut decât ca noi controverse să se işte, o preocupare cheie fiind modul în care guvernele vor justifica

interzicerea cultivării după ce Comisia exclude motivele de sănătate şi mediu, reprezentanţii legali

considerând că argumentele etice au puţine şanse să fie acceptate de către Organizaţia Mondială a

Comerţului sau de Curtea Europeană de Justiţie în cazul unei interziceri. Dacă la nivel mondial

suprafaţa ocupată de culturi transgenice a crescut în 12 ani de 80 de ori, la nivelul Uniunii Europene

tendinţa este alta. Culturile de plante modificate genetic din Uniunea Europeană au scăzut semnificativ

în 2009, iar una din explicaţii ar fi neîncrederea populaţiei referitor la efectele nocive pe care le au

asupra mediului, având în vedere interzicerea porumbului MON810 în Franţa în 2008 şi în Germania în

2009, din cauza unor motive de sănătate şi mediu. Din cele 8 ţări ce cultivau în 2007 culturi

transgenice, în 2010 mai există doar 5 ţări cu astfel de culturi, printre care şi România.

Capitolul II – Masuri de prevenire a schimbarii ireversibile a Terrei

2.1. Tehnologiile Eco

Puţini dintre noi suntem capabili să schimbăm lumea, dar toţi putem măcar schimba urmele

lăsate de noi pe această planetă. Avansul tehnologic, combinat cu un boom nemaiîntâlnit al populaţiei,

a transformat civilizaţia umană într-o adevărată forţă a naturii. Acum este timpul să folosim această

forţă în favoarea noastră şi a mediului înconjurător. Ştiinţa a furnizat de-a lungul timpului multe

dispozitive care au schimbat semnificativ modul de viaţă al fiecărui om. Una dintre aceste invenţii este

telefonul mobil, dispozitivul portabil care le permite utilizatorilor să comunice folosind o reţea fără fir.

Până în prezent, peste 800 de milioane de oameni îl folosesc. Totuşi, aşa cum tehnologia are meritele

ei, aceasta are şi neajunsuri. Problemele cauzate de telefoanele mobile constau în faptul că nu pot fi

reciclate uşor şi multe aparate mai vechi sau stricate sunt aruncate direct la coşul de gunoi. Majoritatea

componentelor lor au un impact nefavorabil asupra mediului.

Vă vom prezenta în continuare cele mai noi tehnologii eco pe care le puteţi ataşa la mobilul

dumneavoastră în viitorul apropiat. Unele concepte vor părea de-a dreptul nebuneşti, dar când acestea

sunt combinate şi cu grija faţă de natură, popularitatea lor va sparge toate tiparele.

Telefonul din lemn

Într-o lume plină de materiale plastice, operatorul de telefonie nipon NTT DoCoMo îşi

diferenţiază produsele folosind lemn. Un telefon mobil cu carcasă din lemn care se vrea ecologic a

intrigat multă lume, deoarece pare să contrazică principiile ecologiei. Totuşi, pentru realizarea acestui

telefon nu se produc defrişări. De fapt, lemnul prelucrat este cel obţinut în urma curăţării copacilor de

crengile de prisos sau în urma eliminării vegetaţiei „bolnave”, pentru a menţine pădurea sănătoasă.

Avantajul este că lemnul a fost tratat pentru a-I îmbunătăţi rezistenţa şi mai mult, pentru a-i conferi

imunitate în faţa apei sau insectelor. De asemenea, nu au fost folosite culori artificiale sau vopsele.

Telefoane alimentate cu energie cinetică

Energia solară s-a dovedit foarte practică în încărcarea dispozitivelor electronice, dar cum ele

funcţionează numai ziua, când lumina solară poate fi captată, alimentarea dispozitivelor după apus

devine o problemă. Oamenii au găsit soluţii şi pentru acest interval de timp... rezolvarea este energia

cinetică ce utilizează mişcarea sub orice formă pentru a genera electroni. Producătorii au pus în aplicare

această oportunitate. Iată câteva idei:

Energia electrică

la degetul mic

Cu ajutorul noii tehnologii “fingerpowered battery”, inventată de Song Teaho şi Hyejin Lee, ne

putem lăuda că avem energia electrică chiar la degetul mic. Astfel, dacă vi se descarcă bateria

telefonului mobil, scoateţi bateria şi rotiţi-o în jurul degetului. Această tehnologie transformă energia

cinetică în energie e l e c t r i c ă p e n t r u t e l e f o n u l dumneavoastră. Dezavantajul este că sunt

necesare cam 130 de rotiri de deget cu bateria pe el pentru doar două minute de convorbiri.

Puneţi-vă în mişcare

Un cercetător australian are acum o soluţie pentru cei care şi-au pierdut încărcătoarele

telefoanelor mobile sau care ştiu cum este să se descarce bateria atunci când ai mai mare nevoie de

telefon. Viber Burst este un dispozitiv care nu foloseşte nimic altceva decât energia generată de

corpurile în mişcare. Designerul Josh Pell susţine că această tehnologie poate fi purtată ca accesoriu

contemporan, ca inel sau chiar ţinută in poşetă. Practic, Viber Burst - care e atât de mic încât îl poţi lua

cu tine oriunde - transferă energia generată prin mişcare, fie că îl ţii în geantă, la pantof sau în mână, iar

ca să o transmită în telefon sunt de ajuns doar 2 secunde de conectare la terminal. Un alt avantaj - este

realizat din materiale rezistente la şocuri electrice sau mecanice, la contactul cu apa şi la temperaturi

ridicate.

Telefonul yoyo

Tot pe principiul transformării energiei cinetice în energie electrică funcţionează şi acest

telefon-jucărie. Nu ţine minte prea multe numere de telefon apelate, nu are conexiune Bluetooth şi nici

MMS-uri nu trimite. Dar îşi încarcă singur bateria după principiile jucăriei yoyo din copilărie.

Noua generaţie

de telefoane mobile

Telefon alimentat cu Cola

Pentru posesorii de telefoane Nokia care s-au săturat să şi le încarce în mod regulat, o

cercetătoare de origine chineză a găsit o soluţie cel puţin ciudată. Daizi Zheng introduce conceptul

telefonului mobil alimentat cu băuturi răcoritoare precum Coca-Cola (sau cu orice tip de băutură

îndulcită). Aceasta susţine că un astfel de dispozitiv foloseşte bio-baterii ce rezistă încărcate de trei sau

chiar de patru ori mai mult decât bateriile convenţionale. Telefonul ar urma să funcţioneze pe baza unor

baterii care folosesc enzime ca şi catalizatori pentru a genera electricitate din carbohidraţi. Aparatul

poate funcţiona timp de mai multe ore şi produce apă şi dioxid de carbon pe măsură ce bateria se

descarcă. Se consideră că această tehnologie vine în sprijinul mediului înconjurător din două motive

principale: nu consumă electricitate şi foloseşte un tip de baterii care nu degradează mediul. Totuşi,

pentru producerea băuturii nu se folosesc mai multe resurse şi energie? Rămâne de văzut dacă acesta

este viitorul telefoanelor mobile, dar între timp constituie în mod sigur un loc neobişnuit de a păstra

băutura carbogazoasă.

“Cheers”

“Cheers” este un concept de telefon în formă de sticluţă, realizat de Tryi Yeh. Telefonul este

bazat pe o celulă cu alcool, o alternativă la bateriile Li-ion. Această metodă de alimentare este mai

puţin costisitoare şi poluantă şi puteţi observa şi un mic capac în partea supe-rioară a aparatului, folosit

atât pentru a ţine „combustibilul” în interior cât şi drept buton funcţional. Telefonul dispune de un

ecran tactil, iar camera sa suportă touch zoom. Unicitatea telefonului mobil este descrisă de designer

prin următoarea afirmaţie: „Când foloseşti Cheers, e ca şi cum te bucuri de o sticlă de vin delicioasă.”

Dacă vi se face „sete”, puteţi degusta lichidul din interiorul lui Cheers, asta dacă l-aţi alimentat cu o

băutură cu gust plăcut.

Viitorul este verde

După ce am prezentat telefoanele mobile ce folosesc variate tipuri de energie sau care sunt

făcute din materiale prietenoase cu mediul, viitorul pare că este verde. Iată la ce ne putem aştepta în

viitorul apropiat de la industria telefoanelor mobile:

Zgomotul - o nouă sursă posibilă de energie

Cercetătorii coreeni consideră că o posibilă sursă de energie este irosită oriunde în jurul nostru -

zgomotul. Speranţa lor este că în curând, vocea ne va ajuta la reîncărcarea celularului. Sună a idée

dintr-un film SF? Ei bine, pentru moment chiar este în stadiul de simplă idee. În studiul lor, cercetătorii

au folosit un material piezoelectric din oxid de zinc, care transformă undele sonore în electricitate.

Materialele piezoelectrice generează energie electrică atunci când sunt supuse unei deformări

mecanice. În experiment, dispozitivul creeat a fost expus unei surse de zgomot de 100 de decibeli şi au

fost generaţi în jur de 50 milivolţi. Deocamdată, aceasta nu reprezintă suficient de mult pentru a încărca

un telefon mobil. Şi chiar dacă unii oameni par a vorbi cu intensitatea de 100 de decibeli, majoritatea se

încadrează în limite normale de 60 până la 70 de decibeli.

Rochia telefon-mobil

Poate că nu la fel de eco ca şi produsele prezentate anterior, următoarea invenţie este pe departe

una dintre cele mai ciudate. Astfel, în curând veţi putea vorbi la telefon fără a avea un telefon mobil la

dumneavoastră, ci chiar... pe dumneavoastră. Pentru că designerii de la compania CuteCircuit au intuit

nevoia doamnelor şi domnişoarelor din întreaga lume de a combina plăcutul cu utilul, au realizat M-

Dress sau rochia telefon-mobil. Simplitatea şi eleganţa deja celebrei rochii negre va fi din 2011

completată de încorporarea unor circuite şi antene care o vor transforma de fapt într-un telefon mobil.

Cartela SIM se află sub etichetă, iar apelurile vor putea fi preluate prin simpla ridicare a mâinii. De

asemenea, vor putea fi efectuate apeluri către numere prestabilite. CuteCircuit a introdus un program

care permite recunoşterea gesturilor, astfel încât să nu existe erori de apel. Dacă sunteţi una dintre acele

doamne care se trezeşte mai mereu scotocind în geantă printre ruj, oglindă, portofel şi alte zeci de

obiecte, în căutarea telefonului mobil, prin acest concept vă veţi putea păstra în sfârşit calmul.

Telefoane mobile alimentate cu energie solară

Din moment ce panourile solare pot fi confecţionate acum în orice mărime, formă sau textură,

ele par dispozitive perfecte de alimentare a electronicelor de genul telefoanelor mobile. Nu există o

limită a designelor uimitoare care pot ajunge în buzunarul dumneavoastră mai devreme decât vă

gândiţi. Iată câteva dintre ele:

Atunci când moda

se împleteşte cu...

fotosinteza

Vremurile când telefoanele mobile erau folosite doar în scopuri practice au apus de mult. Acum,

ele trebuie să atragă atât prin design cât şi prin funcţionalitate. Mai lucioase, mai subţiri, împodobite cu

diverse cristale, dar totuşi capabile să susţină standardele tehnologice, telefoanele sunt fără îndoială

privite de multe ori ca accesoriu de lux. Următorul tip de telefon îmbină trend-urile din domeniul

tehnologiei şi noua mişcare „eco”. Designerii Seungkyun Woo şi Junyi Heo au fost inspiraţi de

fotosinteză atunci când au creat telefonul mobil Leaf. Acesta se prezintă sub forma unei brăţări care

acumulează energie solară prin intermediul unor celule de pe panoul frontal. El oferă satisfacţie atât

pentru împătimiţii modei, ai tehnologiei, dar şi pentru ecologişti. Principalul obiectiv este totuşi acela

de „a le reaminti oamenilor că pot contribui la folosirea eficientă a energiei”.

Telefonul mobil – sticker

Pornind de la ideea că mulţi oameni se îndreaptă spre geam pentru a prinde semnal mai bun

pentru telefon atunci când sunt într-o încăpere, Liu Hsiang- Ling a conceput un model de telefon care

se poate lipi de geam pentru a se încărca cu energie solară.

Telefonul celor săraci

Conceput de designerul Julia Schlegel, SoleCall este un telefon simplu, căruia îi lipseşte

ecranul. Aparatul nu deţine nicio altă tehnologie în afară de abilitatea de a efectua şi a prelua apeluri.

Totuşi, aspectul este foarte interesant, cu un design minimalist şi cu o agăţătoare pentru a-l putea atârna

în orice loc care primeşte suficientă lumină solară. Pe spatele acestuia, telefonul are un panou solar, în

timp ce în faţă are doar 10 butoane pentru formarea cifrelor şi unul mai mare pentru a prelua/respinge

apelul. Se spune că a fost conceput pentru cei din ţările subdezvoltate, care nu-şi pot permite telefoane

mai scumpe. Totuşi, are câteva mici defecte. Dispozitivul se vrea prietenos cu natura şi totuşi este

fabricat din plastic şi cauciuc... o alegere mai bună ar fi fost folosirea unor alte materiale.

Cu fiecare nouă zi, designerii vin cu inovaţii eco tot mai interesante. Chiar dacă nu toate vor fi

hit-uri comerciale sau chiar nimic mai mult decât un model pentru dispozitive viitoare mai bune, toate

arată un interes din ce in ce mai mare pentru natură.

2.2. Agricultura ecologica

Un vechi proverb englezesc spunea: “Don't dig your grave with the fork and knife” (Nu îţi săpa

mormântul cu furculiţa şi cuţitul). Mesajul face trimitere de fapt la ideea că numai noi putem fi

responsabili de alegerile pe care le facem atunci când punem mâncare în farfurie. Principala problemă

ce apare de cele mai multe ori este că uităm să ne întrebăm dacă considerentele pe baza cărora am făcut

alegerea sunt şi cele mai prietenoase cu sănătatea noastră, a mediului şi cu bunăstarea animalelor.

Tot mai adesea ne lovim de îndemnurile cercetătorilor care ne sfătuiesc să alegem pe cât posibil

produse proaspete din piaţă, de sezon, dar mai ales produse organice. Produsele organice conţin mai

mulţi nutrienţi necesari aportului zilnic (ex: vitamine şi minerale) şi mai puţin din acele elemente toxice

de care organismul uman nu are nevoie: pesticide, aditivi şi medicamente, sunt explicaţiile cardinale

aduse de mediul ştiinţific. Pe scurt, termenul de organic se referă la producţia de bunuri care respectă

sănătatea umană, bunăstarea animală şi mediul înconjurător. Beneficiile vizează un întreg sistem de

producţie care funcţionează în armonie cu natura. De aceea, agricultura organică este definită ca acea

formă de agricultură ce are la bază tehnici ca rotaţia culturilor, utilizarea compostului şi a

îngrăşămintelor organice, precum şi controlul biologic al dăunătorilor astfel încât productivitatea

solului şi controlul asupra dăunătorilor să fie menţinute la un nivel acceptabil. În România termenul

agreat pentru agricultura organică este agricultura ecologică. Alte ţări folosesc termenul BIO.

Agricultura ecologică se bazează mai degrabă pe acele procese şi cicluri ecologice adaptate la

factorii de mediu locali, decât pe creşterea aportului de pesticide/fertilizatori cu efecte adverse

(IFOAM). Astfel, avantajele majore ale agriculturii ecologice sunt excluderea sau impunerea unor

limite stricte în ceea ce priveşte utilizarea fertilizatorilor şi a pesticidelor sintetice, a aditivilor

alimentari şi a antibioticelor în hrana animalelor domestice şi excluderea completă a organismelor

modificate genetic (OMG). Rezonanţa acestui tip de agricultură se face astfel simţită în lupta împotriva

schimbărilor climatice, în creşterea bunăstării animale, în ameliorarea sănătăţii umane şi în asigurarea

unui mediu economic mai responsabil şi durabil.

Schimbările climatice în „viziunea organică”

În momentul de faţă, în lupta împotriva schimbărilor climatice, agricultura ecologică reprezintă

cel mai sensibil model disponibil de producţie a hranei. Pentru a maximiza efectele benefice ale acestui

model avem nevoie de schimbări fundamentale în ceea ce priveşte modul în care procesăm, distribuim,

preparăm şi mâncăm hrana. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că în comparaţie cu orice

alt tip de agricultură, agricultura ecologică permite sechestrarea în sol a unei cantităţi mai mari de

carbon şi este mai puţin dependentă de fertilizatori şi de pesticide. Este important s ă înţelegem că

aceste schimbări nu vizează doar sectorul in d u s trial şi guvernamental ci şi pe noi în mod direct.

Mediul economic poate fi mai verde

În termeni economici, agricultura industrială, ca multe alte ramuri ale economiei, urmăreşte

obţinerea unor recolte cât mai bogate cu costuri cât mai reduse omiţând însă de multe ori externalităţile

(contaminarea apelor şi creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor cantităţi sporite

de pesticide şi fertilizatori, irigaţii intensive ce conduc la eroziunea solului şi la scăderea în timp a

calităţii acestuia şi implicit a biodiversităţii, etc.). Astfel, în termeni economici putem afirma că

agricultura convenţională este mai mult ,,capital-intensive” în timp ce agricultura ecologică este mai

mult ”knowledge-intensive”. Din fericire, prin subvenţiile acordate agriculturii organice, guverne

responsabile ca cele ale unor state din Uniunea Europeană înţeleg avantajele pe termen lung ale acestui

tip de agricultură. Iniţiativa guvernelor a fost concertată şi de o creştere a cererii pentru produsele

organice. În timp, creşterea cererii a determinat creşterea ofertei şi scăderea preţurilor pentru astfel de

bunuri. În unele ţări ca Marea Britanie sau Austria, discrepanţa dintre preţul produselor organice şi cel

al produselor obţinute prin mijloace convenţionale a devenit deja nesemnificativă. Acest lucru nu este

însă valabil în România, unde din cauza politicilor Ministerului Agriculturii pro agricultură indusîn

trială, produsele ecologice sunt privite de consumatori ca bunuri de lux.

Animale fericite

Amintim că agricultura ecologică se referă la producţia de bunuri care respectă atât sănătatea

omului şi a mediului înconjurător cât şi bunăstarea animală. Este recunoscut faptul că niciun alt sistem

de agricultură nu are standarde de certificare mai severe în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor. De

aceea, atunci când cumpărăm bunuri de origine animală certificate organic avem garanţia că animalele

au fost hrănite sănătos, au avut acces la spaţii verzi deschise şi au fost crescute în condiţii fără stres şi

fără pericol de imbolnăvire. Mai mult, certificarea ecologică include şi aspecte legate de tipul de

adăposturi utilizate, modul de hrănire, transportul şi sacrificarea animalelor. Printre practicile de acest

gen cele mai importante sunt cele care vizează dieta şi modul în care animalele sunt crescute. Astfel,

numărul animalelor dintr-o fermă este stabilit în aşa fel încât stresul animalelor să fie minim, iar dieta

să fie lipsită de hormoni de creştere, OMG şi antibiotice. În fermele ecologice animalele care se

îmbolnăvesc sunt tratate cu remedii homeopate, excepţie fac situaţiile în care îmbolnăvirea gravă a

animalului necesită tratament cu antibiotic. Conform studiilor ştiinţifice, un alt avantaj al acestui tip de

agricultură îl reprezintă asigurarea unei biodiversităţi sporite în comparaţie cu agricultura convenţională

sau cea cu OMG. Spre deosebire de cele două, o fermă organică are capacitatea de a susţine populaţii

sustenabile de păsări, fluturi, lilieci, insecte şi plante sălbatice. Acest lucru este rezultatul standardelor

acestui tip de agricultură în care se încurajează ecosistemele diverse care asigură fertilitatea solului şi

menţin sub control dăunătorii. Se încurajează prădătorii naturali prin menţinerea de perdele forestiere,

împrejurimi cu zone de natură sălbatică şi se impune rotarea culturilor.

Organic pentru sănătate

Studii ştiinţifice ample se desfăşoară în încercarea de a determina diferenţele de calitatea dintre

produsele organice şi cele convenţionale. Până în momentul de faţă studiile arată că produsele organice

conţin de regulă mai multă vitamina C şi antioxidanţi, iar profilul acizilor graşi ce intră în compoziţia

produselor lactate şi a cărnii este mai bun din punct de vedere nutriţionist. Mai mult, este evident că

produsele organice au un avantaj net superior faţă de produsele convenţionale, când vine vorba de

reziduurile de pesticide şi azotat acumulate în plantă în urma stropirilor repetate. Din punctul de vedere

al carbohidraţilor şi mineralelor nu s-au remarcat diferenţe semnificative. Anumite studii arată că atât

produsele organice cât şi cele convenţionale au concentraţii similare de poluanţi persistenţi şi metale

grele. Acest lucru este intens dezbătut în lumea ştiinţifică, cel mai plauzibil motiv ar fi că deşi mulţi

dintre aceşti poluanţi au fost demult interzişi spre a fi folosiţi în agricultură, ei au remanenţă în sol şi în

apă timp îndelungat. În 2006, Comisia Europeană a declarat: ,,Expunerea pe termen lung la pesticide

poate conduce la tulburări severe ale sistemului imunitar şi ale aparatului reproductiv, cancer,

sterilitate, defecte de naştere şi poate afecta sistemul nervos şi genetic”. Cu toate că aceste lucruri au

fost consemnate, subvenţiile acordate agriculturii convenţionale şi susţinerii proiectelor de cercetare

privind plantele modificate genetic depăşesc subvenţiile acordate agriculturii ecologice. România nu

face excepţie. La prova şi la pupa Ministerului Agriculturii se află doi fani declaraţi ai agriculturii

industriale şi OMG.

2.3. Colectarea selectiva a deseurilor

Acum 41 de ani omul a păşit pe lună şi tot atunci, a aruncat prima pungă de gunoi acolo. Nu

doar scuză, ci realitatea acelor vremuri era că reciclarea şi implicit colectarea selectivă a deşeurilor nu

era decât un concept teoretic. Deşi există dovezi arheologice că încă de pe vremea lui Platon era

practicată refolosirea materialelor, abia în cadrul primei aniversări a Zilei Mediului, in anul 1970, a

început lupta la nivel mondial împotriva deşeurilor.

La baza aducerii în prim-plan a problemelor planetei au stat evident, considerente economice

precum criza energiei sau conştientizare a beneficiilor financiare în urma refolosirii materialelor

reciclate. Considerată la început o politică a „verzilor”, reciclarea face parte în prezent din cultura

statelor moderne. Colectarea selectivă este una dintre etapele reciclării alături de separarea şi

procesarea unora dintre componentele deşeurilor, în vederea transformării lor în produse utile.

Aproape toate materialele care intră în compoziţia deşeurilor, precum hârtia, sticla, ambalajele din

plastic sau cutiile metalice pot reprezenta obiectul procesului de reciclare. Semnificaţia importantă a

colectării selective din punct de vedere ecologic, economic, dar şi social face ca cea mai mare parte

a locuitorilor oraşelor să o perceapă drept una din elementele de bază care condiţionează calitatea

vieţii urbane, această activitate fiind cotată ca importanţă imediat după alimentarea cu apă şi energie

electrică.

Într-o piaţă a deşeurilor colectate şi reciclate evaluată la începutul lui 2010 la aproximativ 300

de miliarde de euro la nivel mondial, cât de mare e distanţa de la primul hotel construit din gunoaie ce

şi-a deschis porţile în capitala italiană la reuşitele timide în domeniul colectării selective din „micul

Paris”?

Colectarea selectivă pe mapamond

Potrivit studiilor din domeniu cantitatea de deşeuri generată este corelată cu PIB-ul, dar

ratele de colectare, reciclare şi recuperare variază enorm între ţări. Spre exemplu, în interiorul

Uniunii Europene, Polonia îşi trimite aproximativ 90% din deşeurile municipale către depozitele de

deşeuri, în timp ce Olanda îşi dispune doar 1,7% din deşeuri în acest fel. Sticlele de plastic sunt

cele mai des întâlnite recipiente pentru băuturi în Elveţia şi 80% dintre acestea sunt colectate selectiv

–mult mai mult decât media europeană de 20 până la 40%. Cu toate acestea, elveţienii nu colectează

selective doar pentru că sunt preocupaţi de mediu. Există şi un puternic stimulent financiar:

reciclarea este gratuită, dar în mare parte a Elveţiei aruncarea gunoiului costă bani – fiecare pungă

de gunoi trebuie să aibă un abţibild, iar fiecare abţibild costă cel puţin un euro. Pe de altă parte, în

Roma, capitala Italiei este practicată o amendă usturătoare de 619 euro pentru cei care nu îşi separă

gunoiul deşi au pubele pentru colectare selectivă la mai puţin de 500 de metri de propria locuinţă. La

polul opus se află Germania, cu tradiţii de decenii în domeniul colectării şi reciclării. Astfel, 9 din 10

persoane colectează selectiv din proprie iniţiativă. Mai mult, interesul crescut din partea nemţilor

în ceea ce priveşte colectarea selectivă este demonstrat clar în Berlin, unde există 7 pubele

diferite pentru toate tipurile de deşeuri reciclabile – deşeuri generale, hârtie, compost, plastic şi

metal, sticlă maro, sticlă transparentă şi sticlă verde. Interesul crescut din partea danezilor este la

fel de evident, având în vedere că aproape 10.000 de persoane din Danemarca sunt implicate în

domeniul colectării selective –mai mult de 0,1% din întreaga populaţie. De cealaltă parte a

Atlanticului, în SUA, peste 28% din deşeuri sunt reciclate, o rată ce aproape s-a dublat în ultimii 15

ani. Ratele de reciclare variază însă de la un stat la altul. Astfel, în coada listei se află Alaska, Wyoming

şi Montana, care reciclează mai puţin de 9% din deşeuri în timp ce New York, Virginia şi alte 5 state

reciclează mai mult de 40%.

Colectare selectivă în stil românesc

Dacă în România provocarea o reprezintă atingerea obiectivelor europene privind reciclarea,

în 2005, înaintea aderării României la Uniunea Europeană, când obiectivul stabilit de Comisia

Europeană pentru ţările membre UE era 55%, Belgia recicla 76,8% din totalul ambalajelor puse pe

piaţă. Ca ţară membră UE, România are un cadru legal ce transpune în plan naţional legislaţia

europeană din domeniul managementului deşeurilor de ambalaje. Pentru a-şi respecta angajamentele

faţă de UE, conform HG 621/2005 modificată şi completată prin HG 1872/2006, România

trebuie să îndeplinească obiective anuale de reciclare şi de valorificare aflate într-o creştere

graduală până în 2013. Prin legislaţia în vigoare, culorile pentru identificarea containerelor şi

recipientelor destinate colectării selective a deşeurilor de ambalaje au fost stabilite după cum urmează:

Anual, până în 2013, obiectivele de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor din ambalaje

pe care le are România cresc gradual, până ajung la standardele europene. Potrivit Direcţiei Generale

Politică Industrială şi Competitivitate - Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerului Economiei,

Comerţului şi Mediului de Afaceri, anul acesta obiectivele de reciclare a hârtiei sunt la 60%, a

plasticului la 14%, a sticlei la 44% şi a metalelor la 50%. Ţinta cea mai mare înregistrată pentru

hârtie este explicată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, potrivit căreia „în anul 2009

a fost colectată selectiv o cantitate mult mai mare de hârtie/carton decât plastic, în condiţiile în care

proporţia celor două tipuri de materiale în deşeurile de ambalaje generate este relativ similară din

punct de vedere cantitativ”. Din datele Direcţiei Generale Politică Industrială şi Competitivitate -

Reciclarea Materialelor, „spre deosebire de celelalte categorii de deşeuri de ambalaje, pentru care

obiectivele de reciclare, cf. HG 621/2005, au fost îndeplinite, la deşeurile de sticlă se întâmpină

dificultăţi în îndeplinirea acestora din cauza lipsei unui sistem coerent şi generalizat la nivelul

întregii ţări de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje şi capacităţilor insuficiente de

valorificare/reciclare a cioburilor de sticlă şi distribuţiei neuniforme a acestora pe întreg teritoriul

ţării”.

Obiectivul global de reciclare este în 2010 de 42%, urmând ca în 2011 să fie de 46%, în 2012

de 50%, iar în 2013 de 55%. Potrivit cercetătorilor din domeniu, potenţial există, mai ales că piaţa

deşeurilor din România este evaluată la circa zece miliarde de euro anual însă pentru îndeplinirea

acestor obiective este „necesar ca populaţia să aibă la dispoziţie infrastructura necesară, să fie informată

şi conştientizată şi nu în ultimul rând, cointeresată financiar să colecteze selectiv şi nu în amestec”,

subliniază ANPM.

În România se produc anual cam 9 milioane de tone de deşeuri, iar 2,4 milioane de tone nu

sunt colectate. Mai exact un bucureştean produce în fiecare zi aproape 1 kilogram de gunoi, adică 365

de kilograme pe an din care 50 de kilograme sunt ambalaje precum hârtie, plastic, sticlă şi metal. În

contextul în care la consumatori se regăseşte cea mai mare cantitate de deşeuri de ambalaje -

60% din totalul generat pe piaţă - populaţia a devenit, în anul 2010, un factor-cheie al îndeplinirii

obiectivelor impuse de UE. Soluţia pentru creşterea cotelor de colectare selectivă a deşeurilor în

România a fost oferită de Sulfina Barbu. Preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică,

Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor: „singura soluţie rămâne

obligativitatea colectării selective”. În acest sens, de curând a intrat în vigoare Legea 132/2010 ce

reglementează colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice. Iniţiatoarea legii, Sulfina

Barbu a declarat: „Până în prezent, ţintele au fost realizate doar prin efortul susţinut al mediului

privat. Era absolut necesar ca şi instituţiile statului să participe. Dacă noi nu facem asta, atunci nu ar

trebui să avem pretenţii de la populaţie”. Referitor la serviciul public de salubrizare a localităţilor,

conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi

Publice acesta există în 318 municipii şi oraşe şi 1.215 comune din totalul de 320 de municipii şi

oraşe şi 2.857 de comune, procentele fiind 99,4% în cazul oraşelor şi de 42,5% în cazul comunelor.

Pubelele pentru colectare selectivă au fost amplasate anul trecut în 399 localităţi inclusiv sectoarele

2, 5 şi 6 din Bucureşti şi localităţi rurale. În plus, în prezent se află în

derulare proiecte pilot în 22 localităţi.

Cea mai mare îngrijorare a populaţiei implicate în colectarea selectivă o reprezintă drumul pe

care îl parcurg deşeurile până la reciclare sau depozitare finală şi anume transportul în maşinile

echipate sau nu corespunzător. Silvian Ionescu, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu a

explica că maşinile care preiau deşeurile din pubelele pentru colectare selectivă sunt echipate cu

un compactor care ţine deşeurile separat şi astfel 95% din treabă este deja făcută. Cantităţile mici

colectate în prezent nu justifică deocamdată achiziţionarea unor maşini 100% specializate pentru

fiecare categorie în parte. Indiferent însă de tipul de maşină utilizat pentru preluarea deşeurilor

colectate selectiv la staţiile de sortare, deşeurile colectate selectiv se mai iau încă o dată la mână, iar

simpla colectare a deşeurilor în pubele diferite reduce gradul de contaminare de la 70% la

aproximativ 30%. Acest lucru se explică prin faptul că atunci când deşeurile sunt puse în

pubele, chiar dacă sunt amestecate ulterior, gradul de contaminare scade pentru că lipseşte deşeul

organic. Este cunoscut faptul că odată cu creşterea nivelului de trai atât cantitatea cât şi structura

deşeurilor generate de populatie se schimbă substanţial. Importanţa colectării selective a fost reiterată

în numeroase rânduri, iar ecoul acesteia începe să prindă rezonanţă şi în rândul românilor. Se pare că

încep să devină tot mai puţini cei care sunt dispuşi să lase plasticul să se descompună natural în mediul

înconjurător timp de 500 de ani şi sunt tot mai mulţi cei care sunt conştienţi că fiecare tonă de hârtie

reciclată salvează 17 copaci de la tăiere.

Capitolul III – Studiul impactului antropic asupra mediului ambiant

In prezent observam tot mai mult nevoia de a face fiecare cate ceva pentru a linisti situatia si

asa alarmanta pe care am creat-o noi singuri in legatura cu mediul inconjurator. Eu consider ca cel mai

corect ar fi ca fiecare dintre noi sa depuna un effort minim si asa cate putin se va ajunge la un rezultat

imbucurator. Putem incepe cu putin, spre exemplu:

- Ichizand robinetul in timpul spalarii vaselor, spalatului pe dinti sau spalarii masinii;

- De facut un dus rece, revigorant in loc de baie;

- De evitat mersul in transport public sau cu masina cat mai des posibil, si de inlocuit cu

plimbarile pe jos sau mersul pe bicicleta;

- Incercarea de a recicla majoritatea deseurilor;

- Deconectarea tuturor aparatelor casnice, ceea ce ar economisi energia electrica;

- Nu aruncati mucurile de tigara pe jos,

- Vorbiti despre asta oriunde aveti ocazia.

Organizatia Non-Guvernamentala “Generatia Verde” , in cadrul careia suntem implicate, in

parteneriat cu Parlamentul European au demarat un proiect “Amprenta de Carbon -Află cât

risipeşti din viitorul tău”. "Campania naţională "Amprenta de Carbon - Află cât risipeşti din

viitorul tău!" este primul pas concret dintr-o serie de acţiuni pe care Asociaţia Generaţia Verde le

va întreprinde în lupta cu Schimbările Climatice al cărei punct culminant va surveni în 2015. 

Am urmarit evolutia acestei campanii din momentul lansarii acestia pe 5 Iunie 2009, si

trebuie sa recunosc ca in urma mediatizariii reusite la tv si radio a fost un adevarat success. Pana

in prezent au reusit sa isi calculeze amprenta de carbon circa 28.350 de personae atat din

Romania cat si din Republica Moldova.

După un an de la inițierea campaniei naționale Amprenta de carbon – Află cât risipești din

viitorul tău, Asociația Generația Verde anunță rezultatele oficiale cu privire la media reală a emisiilor

de carbon .

Pe 5 Iunie 2010, de Ziua mediului s-a împlinit un an de când Asociația Generația Verde, alături de

Ministerul Mediului, Ambasada Marii Britanii, Centrul de Informare ONU România și Universitatea

Ecologică București a demarat campania națională Amprenta de Carbon – Află cât risipești din

viitorul tău, campanie ce stă la baza studiului național desfășurat în cadrul UEB, cu privire la media

reală a emisiilor de CO2 ale populației. Aplicatia calculează emisiile de CO2 anual la nivel personal

(Amprenta Personală), emisiile locuinţelor noastre (Amprenta Locuinţei), precum şi amprenta

aparaturii pe care o folosim pentru confortul nostru (Amprenta Aparatură).

Rezultate studiu: 

Numărul persoanelor care au accesast aplicația on-line Calculatorul CO2 și și-au calculat amprenta de

carbon: 28.320.

V3

Total=97203.46 Tone / An

Media =9.146 Tone / An

V2

Total=149767.44 Tone / An

Media =9.171 Tone / An

V1

Total=203156.2349 Tone / An

Media =9.319 Tone / An

Medie totala:9.212 Tone / An

*studiul este făcut pe 16.739 de persoane

Efectele încălzirii globale sunt resimţite pretutindeni – inundaţii, dezastre cauzate de secetă

extremă, schimbări generale care nu coincid tiparului vremii din sezonul de primavară/toamnă. Toate

acestea sunt dovezi clare că schimbările climatice se petrec deja. De aceea, este esenţial să fie create

condiţiile necesare pentru a stimula o schimbare rapidă de orientare a investiţiior, orientându-le către

domeniile cu emisii reduse de carbon. Un prim pas însă – şi poate cel mai important – constă în

conştientizarea impactului pe care îl avem asupra schimbărilor climatice. Fiecare dintre noi trebuie să

devină conştient de impactul pe care îl are asupra mediului înconjurător. Nu este suficient ca la această

ampla campanie să ia parte doar guvernele, ci este necesară implicarea individului.

Pe langa faptul ca trebuie sa constientizam seriozitatea ideii ecologice, trebuie sa si actionam.

Nu trebuie sa lasam cu gandul ca va face cineva in locul nostru, lucrurile de care suntem capabili si

singuri. Nu e neaparat sa facem lucruri grandioase si costisitoare pentru a imbunatati calitatea mediului,

e destul sa incepem de la noi, de la cel mai neinsemnat lucru. Spre exemplu cat mai mukt posibil sa

incercam sa economisim energia electrica, apa si utiliarea cat mai rara a autovehiculelor. In acest scop

am realizat un studiu care ar demonstra posibilitatea ca fiecare din noi e capabil sa economiseasca. In

cazul in care facem un dus, sau ne spalam pe dinti, atata timp cat nu utilizam apa, ar fi util sa o oprim

astfel putem economisi cat de putin posibil.

In cadrul acestui experiment am cronometrat durata totala a dusului (Dt) si durata in care folosesc

efectiv apa (Dapa). Deci rezultatele pe care le am obtinut sunt urmatoarele:

 Ziua 1: (Dt) 14,46 min;

(Dapa) 10,23 min.

Ziua 2: (Dt) 14,31 min;

(Dapa) 10,15 sec.

Ziua 3: (Dt) 14,14 sec;

(Dapa) 10,10 min.

Astfel putem observa ca cu un mic efort din partea noastra putem sa micsoram efectiv durata de

utilizare a apei. Par a fi niste indici neinsemnati pentru noi insa cu timpul aceste cifre vor avea o

valoare nemarginita. In concluzie putem spune ca totul este posibil, important sa avem dorinta de a

schimba ceva.

Concluzie

De noi depinde sa “ajutam” natura sa redevina ca altadata. Trebuie doar sa constientizam ca mediul

in care traim este “bolnav”, pentru a putea sa-l “vindecam”. O cauza importanta a acestei imbolnaviri

suntem tot noi, oamenii, care nu ne dam seama cat de importanta este apa, si celelalte elemente

naturale, pentru viata noastra. De aceea spun ca “remediul” pentru salvarea mediului inconjuratori este

la noi.

Încă de mici, suntem obişnuiţi să aruncăm gunoaiele pe jos, deşi la cinci metri distanţă se află un

coş…gol. Acesta este doar începutul. Nici nu ne putem imagina cât de dăunătoare este o singură hârtie

lăsată pe pământ; e ca şi cum am da unui copil ceva ce nu îi place. Poluarea nu mai este o temă

necunoscută pentru nimeni. Efectele ei sunt vizibile oriunde păşim, iar „cale de întoarcere” nu prea mai

există dacă nu facem câteva eforturi.

Natura este foarte importantă pentru fiecare persoană. Ea se găseşte pretutindeni, reprezintă

frumuseţea, magia, farmecul Terrei. Din păcate, aceasta prezintă nenumărate „lipsuri”, deoarece

pădurile sunt în număr foarte mic din cauza defrişărilor, animalele dispar din cauza vânatului excesiv,

apele sunt murdare pentru că lumea „le-a confundat” cu coşurile de gunoi, iar aerul devine tot mai

nociv din cauza gazelor toxice produse de uzine sau maşini. Există sute de probleme care pot fi

rezolvate mai mult sau mai puţin, INSA DOAR NOI SUNTEM CEEA CARE PUTEM SA FACEM

UN PAS SPRE O VIATA MAI BUNA .

Bibliografie

“Info Mediu Europa” – Revista de mediu si ecologie;

Wikipedia.org – Enciclopedia libera (Online)

www.generatiaverde.ro – Site-ul Oficial al ONG-ului “Generatia Verde”

<<Free Your Mind>>