UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTIFACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI

SPECIALIZAREA MARKETINGFORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC Conf. univ. dr. Nistor Cornelia

ABSOLVENTGherghe Adrian Viorel

BUCUREŞTI 2013

1

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTIFACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI

Avizat:

Data:

Semnătură coordonator:

Implicarea statului în economieDisciplina: Macroeconomie

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC Conf. univ. dr. Nistor Cornelia

ABSOLVENTGherghe Adrian Viorel

2

BUCUREŞTI 2013

Cuprins:

CAPITOLUL I – STATUL ȘI ECONOMIA – ASPECTE TEORETICE

1.1 Definirea şi rolul economiei

1.2 Statul -noţiuni de bază

1.3 Inflația – permanență a vieții economice

1.4 Rolul şi funcţiile statului în economie

1.5 Teoria implicării statului în economie

CAPITOLUL II – IMPLICAREA STATULUI ÎN ECONOMIE

2.1 Creșterea economică.

2.2Cum şi cât se poate implica statul în economie?

2.3 Implicarea statului în formarea preţului

2.4 Intervenţia statului în sectorul serviciilor

CAPITOLUL III – STATUL ȘI ECONOMIA ÎN ROMÂNIA

3.1 Piața muncii în România

3.2 Economia României şi Uniunea Europeana

3.3 Funcţionarea pieţei de capital din România

3.4 Guvernul României și Fondul Monetar Internațional

3

3.5 Criza financiară şi implicaţiile statului în economie

Introducere (1-2 pg)

4

CAPITOLUL I. Statul şi ecomonia -aspecte teoretice

1.1 Definirea şi rolul economiei

" Economia studiază modul în care indivizii , firmele,guvernul şi alte organizaţii din societatea

noastră fac alegeri şi cum determină aceste alegeri folosirea resurselor societăţii."1

Problemele principale studiate la nivelul macroeconomiei sunt:

politicile macroeconomice;

pieţele specifice şi băncile;

alocarea eficientă a resurselor;

creşterea economică echilibrată ;

inflaţia şi şomajul;

ciclicitatea dezvoltării economice;

fundamentarea indicatorilor economiei naţionale;

integrarea în organizaţiile economice internaţionale;

politicile macroeconomice."

Formele economiei care au existat în istoria societăţii umane:

a) în funcţie de modul cum sunt alocate resursele, sunt repartizate rezultatele şi este asumat

riscul:

1 Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, “Economie”, Ed. Economica 2002, p.325

economie liberă

economie controlată

economie mixtă

b) în funcţie de indicatorii macroeconomici distingem:

economie slab dezvoltată

economie dezvoltată

economie puternic dezvoltată

c) după ponderea ramurilor:

economie agrară

economie agro-industrială

economie industrial agrară

economie terţială

d) în funcţie de nivelul ştiinţific şi tehnic :

economie înapoiată

economie avansată

economie modernă

economie informaţională

e) după teritoriul de referinţă :

economie locală

economie naţională

economie regională

economie mondială

f) în funcţie de gradul de satisfacţie al nevoilor:

6

economie naturală

economie de schimb

g) după participarea la circuitul economic mondial

economie închisă

economie deschisă

h) după modul în care este respectată legislaţia

economie legală

economie ilegală2

"Activităţile economice reprezintă ansamblul acţiunilor umane prin care se urmăreşte obţinerea

de bunuri materiale şi servicii de orice fel necesare satisfacerii trebuinţelor de viaţă normală în

condiţiile unor resure limitate. În cadrul acestora se rezolvă problemele fundamentale legate de

volumul, structura şi calitatea bunurilor ce trebuie să se producă, posibilităţile prezentate şi

viitoare de a produce, de cine ,unde, când,şi cu ce costuri, ca si de modul în care ne ocupăm de

distribuţia şi destinaţia finală a bunurilor pe care le-am produs."3

Atunci când se spunem economie, ne putem gândi la activități menite să asigure satisfacerea

nevoilor noastre. Economia este insăși esențta vieții noastre sociale, fie că este vorba de

producerea de bunuri, servicii, furnizarea de informații, formarea sau distribuirea veniturilor, etc.

Orice om poate admite că este unic și că nevoile lui sunt o caracteristică proprie. Dar în natură nu

există sisteme izolate, sisteme proprii, fapt dovedit de către fizicieni, fiecare acțiune a noastră

fiind într-o strânsă legătură cu alte inițiative și alte efecte.

Așadar, chiar dacă este necesar, fie că ne referim la microeconomie, macroeconomie, nu trebuie

să uităm că există numeroase legături între acestea.

Datorită variabilității extrem de dense, riscurile în economie pot să apară oricând la fiecare nivel,

din cauza complexității sistemului economic.

De aceea agentul economic caută soluții și metode de acțiune pentru asigurarea acestuia că

activitatea pe care o prestează este cât mai puțin probabil riscantă.

2Vişinoiu Niculae “Economie politică” Bucureşti 2000, pp.34-35 , 1953Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, “Economie” Ed Economica, 1999 Bucureşti, p.36

7

Scena economică include atât sectorul privat, cât și cel public, iar corelațiile care se stabilesc

între ambele sectoare, nu trebuie omise de o analiză bună.

Dezvoltarea foarte rapidă a acitivității economice, noutatea aparută în fiecare zi, analizând atât

riscurile cât și formele lui de manifestare duc la necesitatea unor studii științifice. Dacă în trecut,

preocuparea pentru risc era apanajul unor companii cu specific, asigurator sau bancar, în zilele

noastre este obligatoriu ca fiecare companie să aibă organe abilitate pentru analiza riscurilor si

folosirea rezultatelor acestor analize pentru luarea celor mai bune decizii, astfel încât companiile

să nu aibă de suferit din acest punct de vedere. În concluzie, problema managementului riscului,

este foarte complexă, fiind nevoie de foarte multe analize pentru a putea stabili stadiul acestui

fenomen.4

1.2 Statul -noţiuni de bază

Statul din perspectivă organizational, reprezintă un set de instituţii de reglementare şi guvernare

care au menirea de a produce reguli , de a controla,de a îndruma sau de a regla.Din perspectivă

funcţională statul se defineşte pe de o parte din punct de vedere al abordării ex-ante ca un set de

instituţii care are grijă să realizeze anumite scopuri şi obiective, iar orice organizaţie al cărei scop

se suprapune cu funcţiile statului devine automat parte component a statului.Pe de altă parte

statul este definit în funcţie de abordarea ex-post ca un set de instituţii sau modele de

comportament care produc efecte , ale căror caracteristici principale se pot clasifica pe

următoarele direcţii:

-libertatea individului;

-stabilizarea economică şi socială;

-echitatea socială;

-echilibrul dintre performanţa economică şi echitatea socială.

Dimensiunile de intervenţie ale statului:

4 Elena Nolica Druică,Economia României și Uniunea Europeană Volumul II,Economia și Riscul,Bibilioteca Digitală Ase(www.ase.ro),pp.7-10

8

-Prima dimensiune constă în rolul statului de a asigura cadrul legal pentru viaţa socială şi

economică,dând prioritate legii şi ordinii, protejând teritoriul national împotriva agresiunilor

externe şi apărând anumite valori morale tradiţionale.

-A doua dimensiune constă fie în intervenţia statului în mecanismului pieţei ,fie în diminuarea

intervenţiei statului prin reglementări şi reforme economice, în vederea sporirii performanţelor

sectorului economic.

-Dimensiunea a treia constă în demersurile legislative şi instituţionale în scopul de a modifica şi

relaţiile dintre stat şi grupurile de interese pentru a le trece de la o confruntare la cooperare şi

negociere.5

O problemă controversată, ca obiectiv al politicilor macroeconomice promovate de stat o

reprezintă asigurarea locurilor de muncă. Unul din cele mai mari obiective intens promovate în

sistemul economiei de comandă de tip comunist, a fost asigurarea unui loc de muncă.

Responsabilitatea statului nu trebuie confundată în legătură cu asigurarea condițiilor generale

pentru ca fiecare persoană să poată munci cu datoria statului de a oferi un loc de muncă pentru

cei care doresc să lucreze.

În democrație, mai precis într-o economie de piață democratică, dreptul la muncă, teoretic, ar

trebui să fie liber pe piața muncii,fără niciun fel de obstacol sau discriminări. Asigurarea

dreptului la muncă mai înseamnă, asigurarea unui mediu economic sănătos, acolo unde să se

poată realiza noi activăți economice, iar cele vechi să se poată dezvolta cât mai bine.

Economiile moderne implică periodic inflația, șomajul, stagnarea economică, deficite ale

balanței comerciale, etc.

Aceste dezechilibre macroeconomice rezultă pierderi de bunăstare pentru majoritatea agenților

economici.6

Proprietatea particulară asupra capitalului este un element fundamental al economiei de

piață.Este obligatoriu ca drepturile de proprietate să fie cât mai bine definite pentru ca piețele să

funcționeze eficient.

5Alina Profiroiu,Mihaly Hogye, Bogdan Andrei Moldovan, „Economie şi finanţe publice.Management financiar” suport curs ,Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, p.96 Dorel Ailenei, Tudor Grosu, Economia sectorului public,Funcția stabilizatoare a statului,Biblioteca digitală ASE(www.ase.ro) pp.1-9

9

Proprietatea individuala, poate oferi dreptul de proprietate pentru un bun, cât și dreptul de a

exclude alți indivizi de la beneficiile acelui bun.

Proprietatea comună – un grupe de oameni beneficiază de dreptul de obiectul acelei proprietăți.

Nimeni nu poate vinde partea sa din proprietatea altui membru din grup, și nici nu poate exclude

vreun membru de la beneficiile asupra proprietății.

Eșecul statului poate fi un fenomen la fel de real precum eșecul pieței. Birocrații sectorului

public nu acționeazp fără fricțiuni și fără costuri Ineficiențta, proastă funcționare, inerție

birocratică, există.

Din cauza cererilor frecvente pentru sarcini în condiții de incertitudine, complexitate și mediu

schimbător, sectorului public îi este practic imposibil să le rezolve.7

1.3 Inflația – permanență a vieții economice

La nivelul percepției, ca fenomen economic, inflația este vazută ca o creștere generalizată a

prețurilor și de reducere a puterii de cumpărare a unității monetare.

Sunt unele situații atunci când prețurile nu cresc la absolut toate sortimentele de bunuri. Inflație

există dacă creșterea prețurilor este prezentă la marea majoritate a acestora: bunuri de consum,

bunuri de capital, salarii, prețul banilor, etc. Sunt însă și creșteri de prețuri care nu sunt văzute ca

fiind inflaționiste, și anume: dacă creșterea prețurilor este generată de calitatea superioară

intrinsecă a unor bunuri economice marfare pe care cumpărătorii o percep. De asemenea dacă

intervin șocuri vremelnice asupra cererii sau a ofertei agregate. Sau, apare un accident de

aprovizionare pe o piață, iar prețurile cresc vremelnic, apoi revin la nivelul anterior.

După cel de-al doilea Război Mondial, inflația a devenit o realitate persistentă și durabilă,dar de

intensitate diferită. Inflația este un dezechilibru macroeconomic monetaromarfar, un fenomen

economic care a însoțit cea mai mare parte a istoriei omenirii, având o evoluție modestă atât timp

cât existau monede din metale prețioase. În țările dezvoltate, prețurile cresc mai accentuat când

se află în expansiune economică, dar își stopează ritmul în cursul recesiunilor sau stagnării

creșterii economice.În România, potențialul inflaționist s-a acumulat treptat în anii economiei de

comandă, dar el a explodat odată cu trecerea de la liberalizarea prețurilor din 1990. Inflația

7 Dorel Ailenei, Tudor Grosu, Economia sectorului public,Statul în economia modernă,Biblioteca digitală ASE(www.ase.ro) pp.1-15

10

galopantă din anii 1990 din România, a fost alimentată atât de procesele imediate care au

întreținut-o cât și de modul în care a fost proiectată și promovată. În ultima perioadă, în România

se observă fenomenul dezinflaționist, însă un procent de creștere a prețurilor are o semnificație

economică deosebit de amplă, iar efectele asupra agenților economici sunt încă de mare

întindere. În perioada 1990-2007, prețurile au crescut în medie de circa 3007 ori. Aceste creșteri

au fost la alimente, servicii,etc. Cele mai ample creșteri de prețuri s-au produs la serviciile

comunale( apă, canal, salubritate, de peste 14000 ori).

În funcție de intensitatea inflației, se disting următoarele tipuri de inflație:

- Inflația moderată – se caracterizează prin creșterea generalizată a prețurilor din coșul de

referință cu 2-3% anual. Este un fenomen fiziologic, de regulă, reflexul politicilor de stabilizare.

- Inflația deschisă – este caracterizată prin creșterea anuală a prețurilor mai mică de 10%, dar

superioară celei de 3%. Evoluția economiei devine preocupantă pentru toți agenții economici.

Acest tip de inflație este caracteristic în general țărilor slab dezvoltate.

- Inflația galopantă sau inflația cu două cifre – este o sursă a unor mari dezechilibre în economie.

S-a întâlnit în țările aflate în curs de dezvoltare din Africa, America Latină, foarte puțin în țările

dezvoltate. Moneda națională cunoaște o pierdere rapidă a valorii economice, rata dobânzii

crește rapid, și viteza de rotație a banilor se accelerează.

- Hiperinlația – este caracterizată prin creșteri amețitoare ale prețurilor. Scade considerabil

cererea de monedă națională, o mare parte din tranzacții efectuându-se sub formă de troc modern

sau în monedă alternativă. Salariul real se reduce lunar cu circa 30%, fiind produsul unor

schimbări radicale în viața economică și politică a țărilor în cauză.

În prezent, nu este o teorie anume acceptată a inflației. Cauzele procesului inflaționist sunt foarte

multe – economice, psihologice, social-politice, interne și externe, induse prin mecanismul

relațiilor economice internaționale și al creșterii interdependențelor dintre economiile naționale,

etc.

Uneori, inflația provine și primește șocul inițial din partea cererii, alteori, din partea ofertei. Nu

puține sunt situațiile când șocul declanșator al unei inflații deschise l-a constiuit evoluția

contradictorie a cererii și a ofertei agregate sau măsuri de politică monetară insuficient corelate

cu realitățile economice.O caracteristică esențială a inflațiilor moderne este că ele au o dinamică

internă și sunt greu de oprit o dată ce s-au declanșat. Specialiștii numesc inflația inerțială,

11

anticipată sau fundamentală, adică acea rată a inflației pe care agenții economici o anticipează și

o iau în calcul la încheierea contractelor private și a acordurilor oficiale. Inflația anticipată fiind

un punct de reper pentru cea efectivă în viitor care are tendința să dureze atâta timp cât un șoc n-

o face să crească sau să se diminueze.Inflația are efecte ample, pe multiple planuri, asupra

economiei și a intereselor tuturor categoriilor de agenți economici, asupra categoriilor populației,

asupra climatului social-politic din interiorul țării cât și a relațiilor economice dintre partenerii

aparținând unor economii diferite.Inflația este temută de către întreaga populație fiind

considerată inamicul public numărul unu, din cauza costurilor, și pericolelor ce le poate avea

pentru viața economică.8Oricât ar părea de paradoxal, inflația este încă insuficient conturată

conceptual.

Deflația constă în procesul monetaro-material constă prin scăderea durabilă pe termen lung a

nivelului prețurilor, scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea

cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescătoare a prețurilor.Dezinflația

constă în procesul monetaro-real care semnifică încetinirea durabilă, controlată și autoîntreținută

a ratei de creștere a nivelului general al prețurilor.Inflația actuală continuă să rămână un proces

de depreciere obiectivă a banilor aflați în circulație. Ea nu constă în devalorizarea instrumentelor

monetare prin măsuri luate conștient de factori economici specializați.

Creșterea generală și durabilă a marii majorități a prețurilor sunt manifestate de inflație. Aceasă

creștere este însă diferențiată pe categorii de bunuri economice, ca și pe servicii ale factorilor de

producție, pe variate piețe teritoriale.Guvernele declară inflația un flagel ce trebuie combătut.

Deci statul pare a fi total nevinovat în legătură cu inflația. Dar el nu este în afara jocului

inflaționist. Statul relansează în mod deliberat creșterea prețurilor. Băncile împrumută

întreprinderile și particularii. Ele primesc și gestionează depozitele acestora. Rata dobânzii pe

care o încasează urmează dinamica prețurilor. Mai mult, băncile profită substanțial de pe urma

oricărei creșteri a ratei dobănzii. Particularii nu se simt vinovați de inflație. Însă dacă sunt

judecați în mod colectiv, ei contribuie la aceasta, cerând creșteri de salarii neacoperite de

productivitate.

Din punct de vedere teoretic, cel mai consistent criteriu de măsurare a procesului inflaționist este

decalajul absolut și relativ dintre cererea solvabilă nominală pe de o parte, și oferta reală de

bunuri materiale și servicii, pe de altă parte.Inflația este măsurată prin următorii indici și

coeficienți: indicele general al prețurilor sau deflatorul PIB, indicele prețurilor de consum,

8Gheorghe Popescu, Cristian Florin Ciurlău, ″Macroeconomie″, pp 31-38

12

indicele costului vieții.În ultimele decenii, măsurarea intensității inflației a devenit o problemă

atât actuală, cât și echivocă.O inflație moderată și nivelul scăzut de șomaj sunt obiectivele ale

oricărei politici macroeconomice. În ultimele decenii, procesele inflaționiste au fost însoțite de

modificări diverse și adesea, neașteptate în planul economiei reale.Inițial, inflația s-a manifestat

sub forma devalorizării banilor – metale prețioase. În aceste condiții avea loc separarea

conținutului lor real. A doua formă istorică de inflație constă în inflația banilor de hârtie

convertibili în aur. Prăbușirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflație – inflația

banilor de hârtie neconvertibili în aur și/sau neconvertibili, în general.

Apărută la punctele de interferență dintre fluxurile reale și cele monetare, inflația apare ca

disfuncție acceptată de agenții economici, ca un rău necesar al creșterii economice. Ca proces

structural, ce cuprinde ansamblul macrosocial, inflația acutală are efecte restructurante.Inflația

contemporană reprezintă un dezechilibru structural moneetaro-material, care exprimă

deprecierea banilor neconvertibili în aur și a celor neconvertibili, în general și creșterea durabilă

și generalizată a prețurilor, putând fi identificată și ca existența în circulație a unei mase

monetare ce depășește nevoile economiei.Natura inflației contemporane este evidențiată și prin

compararea procesului respectiv cu cel al deflației și cu cel al dezinflației.Unii autori sunt de

părere că inflația este ca un proces general – atemporal și aspațial. Există inflație, când nivelul

general al prețurilor crește continuu și rapid, oricum anormal de rapid. Este vorba despre o

creștere suplimentară față de cea garantată de starea generală a economiei.( R.Barre, Silverman,

Curzon).Numeroși specialiști consideră inflația doar o formă specială de creștere a prețurilor,

mai exact acea creștere a prețurilor naționale care o depășește pe cea a prețurilor internaționale.9

1.4 Rolul şi funcţiile statului în economie

Administraţia publică (statul)-stabileşte legi şi reguli prin care reglementează activitatea

economică, oferă stabilitate economică concretizată în absenţa fluctuaţiilor din cadrul ratei de

creştere economică , ratei şomajului şi ratei inflaţiei, stabileşte cadrul legal în care să se exercite

libera concurenţă sau concurenţa loială, elaborează bugetul de venituri şi cheltuieli.10

Guvernul este prezent in viața noastră, din momentul nașterii, până în momentul morții, prin

intermediul agentiilor guvernamentale,care ne inregistreaza in aceasta lume. Atunci când suntem

la serviciu, guvernul supraveghează siguranța locului de muncă și își însușește aproximativ 1 $

9 Coralia Angelescu, Marin Dinu, ș.a. ″Economie″, București, Editura Economică, Ediția a opta, 2009, pp.290-303.10Stelian Stancu, Nora Mihail, “Macroeconomie-Modele statice şi dinamică de comportament”,Bucureşti , Editura Economică, 2009, p.60

13

din fiecare 3 $ pe care îi câștigăm. Când ieșim la pensie, guvernul ne trimite pensia lunară și

asigurarea de sănătate.În al doilea rând, menținerea stabilității macroeconomice, de asemenea,

intră în responsabilitatea guvernului, mai exact, prevenirea sau minimizarea perioadelor de

recesiune și depresiune, pe de o parte, și controlul inflației, pe de altă parte. Un bun management

la nivel macroeconomic, promovat de către guvern, este considerată de mulți, explicația

prosperității susținute și chiar, la modul general, poate explica de ce în ultima jumătate de secol

au fost mai puține recesiuni, mai scurte și mai blânde. Reglementările menite să promoveze

competiția, conservarea mediului natural, protecția consumatorilor, a muncitorilor și a mediului

sunt inițiate de către guvern. În timp ce există dezbateri puternice cu privire la mărimea

costurilor acestor reglementări și, de asemenea. dacă beneficiile depășesc aceste costuri, există

unele dubii cu privire la faptul că aceste reglementări au diminuat existența unui aer mai curat, a

apelor mai puțin poluate,și, probabil, a mașinilor și a locurilor de muncă mai sigure. În timp ce

fiecare dintre noi apreciază aceste beneficii ale guvernului, mulți oameni sunt ingrijorați de

faptul că impozitele si taxele menite să finanțeze activitățile guvernamentale reprezintă o piedică

în economie si afectează eficiența acesteia.În anii 1990, una dintre țările care s-a bucurat de un

nivel redus al inflației și al ratei șomajului sunt S.U.A.

Atunci când o persoană sau o companie, nu-și poate respecta obligațiile de plată, și ajunge in

situația de faliment, guvernul stabilește și aplică de asemenea legile privind procedura de

faliment, care determină ce datorii trebuie plătite.Introducerea în analiză a guvernului

influențează atât piața bunurilor și serviciilor, cât și pe cea a capitalurilor. Pe piața bunurilor și a

serviciilor, guvernul influențează economia in două modalități. În primul rând, guvernul

achiziționează bunuri și servicii produse de firme. Aceste achiziții influențează cererea pe piețele

produselor, deoarece, diminuând cheltuielile pentru consum, determină reducerea venitului

disponibil.Pe piața de capital, economia este influențată de guverne, dacă au nevoie să se

împrumute pentru acoperirea deficitelor, atunci când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile,

sau pentru răscumpărarea datoriei guvernamentale, atunci când încasările din impozite depășesc

cheltuielile.Guvernul are un deficit fiscal, atunci când veniturile din impozite sunt mai mari decât

cheltuielile guvernamentale, și este nevoie sa se împrumute de pe piața de capital pentru a

acoperi diferența.

În cazul în care guvernul înregistrează un excedent fiscal, astfel încât încasările din impozite

depășesc cheltuielile sale, acesta, în mod asemănător unui menaj, va economisi și va reprezenta o

sursă de economii la nivelul economiei.Atunci când guvernul are un deficit, economiile au două

destinații – finanțarea investițiilor private și finanțarea deficitului guvernului. Echilibrul pe piața 14

de capital are loc atunci când economiile private sunt egale cu investițiile plus deficitul

lor.Economia ar fi afectată de o reducere a impozitelor, în cazul în care nu este însoțită de

reducerea cheltuielilor guvernului. Reducerea impozitelor duce la creșterea venitului disponibil

al menajelor.Scăderea economiilor naționale este determinată de creșterea deficitului

guvernamental. În condițiile unei deplasări la stânga a curbei economiilor, nivelul de echilibru al

ratei reale a dobânzii este mai ridicat, iar nivelul de echilibru al investițiilor, mai redus.11

Într-o economie de piaţă,statul are un rol limitat,cele mai multe decizii fiind luate de indivizi,

cumpărători şi vânzători.Statul îndeplineşte şase funcţii majore, este cel care creează cadrul legal

al activităţii economice, menţine competiţia,redistribuie veniturile,corectează externalităţile şi ia

măsuri pentru stabilizarea economiei.

1. Crearea cadrului juridic necesar desfăşurării activităţilor economice- face referire la

elaborarea legilor şi organizarea tribunalelor, asigurarea informaţiilor necesare

funcţionării economiei, crearea sistemului monetar, definirea dreptului de proprietate.

2. Menţinerea concurenţei-prin adoptarea unor legi antitrust,reglementarea monopolurilor

naturale.

3. Redistribuirea veniturilor- prin perceperea unor impozite mai mari de la persoanele cu

venituri mari, asigurarea protecţiei sociale,ocrotirea copiilor minori, asistenţa medicală.

4. Asigurarea bunurilor şi serviciilor publice- producerea bunurilor şi serviciilor publice pe

care piaţa nu poate sau nu doreşte să le asigure.

5. Corectarea externalităţilor – instituirea unor taxe cu scopul de a reduce efectele negative

ale activităţilor (poluare), acordarea de subvenţii pentru amplificarea efectelor positive

(educaţia). Externalităţile sunt efecte ale activităţilor economice resimţite de o a “treia”

parte, costuri sau beneficii la nivelul unor persoane care nu sunt producători sau

consumatori direcţi ai unor bunuri.

6. Stabilizarea economiei-folosirea bugetului de stat şi a masei monetare pentru a sprijini

creşterea economică, pentru a controla inflaţia şi a reduce şomajul.12

Funcţiile statului s-ar limita doar la redistribuirea veniturilor şi la asigurarea justiţiei sociale în

condiţiile în care piaţa ar fi perfecta şi completă în sensul întrunirii tuturor caracteristicilor

115 Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, ″Economie″, București, Editura Economică, 2002, pp.303-511

12Centrul român pentru educaţie economică pp.1-215

necesare funcţionării eficiente şi dacă nu s-ar pune problema coordonării acţiunilor indivizilor, în

sens contrat funcţiile statului se clasifică astfel:

1. Funcţia alocativă a statului

2. Funcţia distributivă a statului

3. Funcţia de stabilizare a statului

4. Funcţia regularizatoare a statului

Funcţia alocativă a statului- un element esenţial al sistemului economiei de piaţă este

proprietatea particulară asupra capitalului. Drepturile de proprietate trebuie să fie bine definite

pentru ca pieţele să funcţioneze eficient.

Proprietate individuală-conferă dreptul de proprietate asupra unui bun şi dreptul de a exclude alţi

indivizi beneficiile generate de acel bun.

Proprietate comună- presupune dreptul nerestricţionat al unui grup de indivizi de a beneficia de

obiectul unei proprietăţi, niciunul dintre indivizi nu poate vinde dreptul său la beneficii unui alt

membru din grup şi nu poate exclude vreun membru de la beneficiile bunului.

David Hume afirma că rolul statului este de a aloca utilizarea resurselor astfel încât să asigure

maximizarea interesului tuturor grupului.Soluţia pieţei poate fi îmbunătăţită doar dacă fiecare

individ cooperează,statul oferind astfel o soluţie deoarece el dispune de forţă coercitivă.

Thomas Hobbes susţine că este în interesul indivizilor este să încheie un contract social şi să se

supună puterii de reglementare a statului, intervenţia statului este necesară pentru a restrânge

pasiunile natural ale oamenilor pentru violenţă.

Statul încearcă să anihileze eşecul pieţei prin reducerea volumului producţiei acelor bunuri care

sunt în surplus, şi va lua măsuri pentru a încuraja producerea bunurilor insuficiente.

Funcţia distributivă a statului- o importanţă deosebită o are modalitatea de distribuire a

veniturilor între membrii societăţii, întrucât de aceasta depinde coeziunea socială. Statul

redistribuie veniturile şi bunăstarea utilizând impozite progressive pentru a finanţa beneficii

băneşti şi subvenţii pentru a oferi bunuri şi servicii publice.(educaţia publică,servicii de

sănătate). Statul prefer să aibă un control direct asupra calităţii preţurilor bunurilor şi serviciilor

datorită importanţei pe care le au pentru bunăstarea generală.

16

Funcţia regularizatoare a statului-se referă la reglementarea concurenţei şi la reglementarea

ofertei de bani ,a preţurilor utilităţilor şi a industriilor naţionalizate.Prin reglementarea

concurenţei statul încearcă să regularizeze deciziile producătorilor şi consumatorilor pentru a

reduce tendinţele spre monopol şi externalităţile negative. Dezavantajele reglementării ofertei de

bani, a preţurilor utilităţilor şi a industriilor naţionalizate sunt restricţionarea libertăţilor

personale şi costurile necesare implementării acestor reglementări.

Funcţia stabilizatoare a statului- lipsa coordonării activităţilor economice generează stări de

dezechilibru general, care au efecte nedorite(subutilizarea capitalului şi a muncii, inflaţie,

dezechilibre ale balanţei de plăţi. Cauzele eşecului statului se datorează faptului că intervenţia

statului produce schimbări imprevizibile ca de exemplu oferta de locuinţe private pentru

închiriere este redusă de controlul chiriilor sau al subvenţiilor. Statul se va bloca în ceea ce

priveşte controlul adecvat al agenţiilor şi proceselor de implementare datorită existenţei unui

număr mare de instrumente de politică economică şi obiective. 13

Statul și instituțiile sale joacă un rol considerabil în dezvoltarea țărilor lumii exercitând funcții

complexe pentru promovarea organismelor economice naționale, din cele mai vechi timpuri.

Intervenția statului în economie prin anumite funcții specifice pieței are deja o vârstă seculară:

aici înscriem reglementarea mecanismului de piață, reguli financiare menite să corecteze

imperfecțiunile raportului dintre cerere și ofertă la mai multe niveluri ale societății, precum și

politice de cerere și ofertă la diferite niveluri ale societății, precum și politicile de acumulare și

alocare a resurselor disponibile la un moment dat și care au în ultimii ani o formă coerentă de

modelare macroeconomică și social încercări de integrare a modelelor în proiectări

planetare.Principalul furnizor de servicii și prestații costisitoare este statul, prin următoarele:

apărarea națională, siguranță și protecție, cercetare, educație, transporturi și comunicații,etc.

Instituționalizarea funcționării pieței este o componentă de bază în intervenția statului în

economie, prin organisme, legi și contracte, pe diferite arii, în sensul promovării funcțiilor

economice ale statului, și anume:

-eficiența, în sensul corecției unor eșecuri ale pieței.

-echitatea, în sensul atenuării inegalităților

13Dorel Ailenei,Tudor Grosu, „Economia sectorului public”,Creșterea economică.Rolul statului în economie, Biblioteca digitală ASE,( www.ase.ro), pp.2-14

17

-stabilitatea, în sensul reglării jocului ciclurilor economice, în vederea reducerii inflației și a

șomajului,cât și a promovării creșterii economice.14

1.5 Teoria implicării statului în economie

Teoria economică şi gândirea economică au fost dominate de controversa cu privire la rolul

economic al statului timp de mai bine de două secole şi jumătate; de-a lungul timpului

conturându-se două concepţii opuse:liberalismul economic şi totalitarismul economic.

Liberalismul economic presupune neimplicarea statului în viaţa economică.Reprezentanţii

acestei concepţii susţineau că economia poate fi optimă numai doar pe baza acţiunii nestingherite

a agenţilor producţiei sociale, prin intermediul mecanismului cerere-ofertă se desfăşoară

schimbul între producători.Adam Smith îşi exprimă ideea elimininării controlului efectuat de stat

pe pieţele private, afirmând că există o mână invizibilă care îi determină pe producători să

promoveze interesele societăţii.

Totalitarismul economic face referire la individ ca fiind subordonat statului, iar drepturile

acestuia derivă din voinţa acestuia.

Statul, în concepţia neoclasică, este considerat mai presus de interesele economice, având un rol

neînsemnat în economie.Sistemul economic era considerat de neoclasici ca fiind autoreglator, în

primul sfert al secolului XX, adică producătorul creează prin oferta sa propria cerere.

J.M.Keynes a recunoscut incapacitatea pieţei de a se autoregla prin mecanismele pieţei cu

concurenţă liberă sugerând completarea mecanismelor pieţei cu intervenţia statului în scopul

corectării dezechilibrelor ciclice şi evitării amplificării lor. Keynesismul se remarcă prin teoria

dirijismului care se referă la dereglarea mecanismelor economice.Teoria dirijismului are ca idee

centrală posibilitatea preîntâmpinării anumitor efecte negative precum: inflaţie,şomaj,crize

economice prin intervenţia activă a statului în economie; de aici s-a constituit orientarea

economică denumită intervenţionism statal, devenind treptat trăsătura caracteristică a politicilor

economice promovate de ţările dezvoltate.

14 Marina Luminița Sârbovan, ″Macroeconomie″, Timișoara, Editura Eurostampa, 2006, pp 15-2018

Orientările economice din perioada interbelică trebuiau să ofere soluţii creşterii

economice,degradării mediului înconjurător, controlului preţurilor şi salariilor, datoriei

publice,deficitului balanţelor comerciale şi de plăţi.

Milton Friedman afirmă că „orice formă de intervenţie în economie dereglează circulaţia

monetară”, iar stabilitatea monetară reprezintă premisa esenţială a stabilităţii economice, prim

urmare intervenţia statului în economie trebuie să se diminueze. Teoria lui James Tobin cu

privire la intervenţia statului în viaţa economică se pronunţă pentru un rol activ al statului în

economie prin intermediul băncii centrale de stat şi în unele cazuri prin intermediul politicii

fiscale. Paul Samuelson susţine că intervenţia statului în economie trebuie să fie tot mai limitată

şi indirectă ce are ca obiectiv principal echilibrarea ofertei cu cererea totală cu scopul asigurării

unei creşteri economice echilibrate.15

Statul are puterea de a stabili legi şi reguli prin care reglementează activitatea economică, de

asemenea stabilitatea economică se realizează prin lipsa fluctuatiilor datorate ratei de creştere

economică,ratei inflaţiei şi ratei şomajului, concurenţa loială este stabilită într-un cadru legal,

principalul instrument prin care statul intervine în economie este elaborarea bugetului de venituri

şi cheltuieli.Prin sistemul de taxe şi impozite, prin rambursarea creditelor acordate de stat sunt

colectate veniturile de la agenţii economici şi redistribuite către activităţi de finanţare a

administraţiei, de apărare şi ordine publică , de învăţământ şi cercetare, protecţie socială şi

sănătate. Intervenţia statului în economie este limitată deoarece garantează libertate de acţiune

agenţilor economici, şi administraţiile publice acţionează în limita autonomiei lor.16

Implicarea statului în economie presupune creşterea complexităţii economiei, cerinţelor

progresului tehnico-ştiinţific,aspecte de ordin social, politic,cultural , militar,etc.Prin rolul său pe

care statul îl are în economie, se bazează pe sistemul legislativ şi pe ansamblul pârghiilor

monetare,economice, fiscale, şi valutare.

Cauzele implicării statului în economie:

1. insuficienţa iniţiativei private în unele domenii de interes general;

2. complexitatea unor probleme sociale;

3. modificarea conjuncturii economice internaţionale;

15Gheorghe Pirvu , “Macroeconomie”, Craiova,Editura Universitara, 2004, pp.11-1216 Stelian Stancu, Nora Mihail, “Macroeconomie-Modele statice şi dinamică de comportament”, Bucureşti,Ed. Economică, 2009, pp.60-61

19

4. neajunsurile şi dezechilibrele economiei de piaţă;

5. cerinţele administraţiei publice;

6. conceperea şi aplicarea politicii economice;17

CAP II. Implicarea statului în economie

2.1 Creșterea economică.

Instantaneul economiei este reprezentat de ceea ce oamenii denumesc modelul angajării masive.

Traiul de viață mai ridicat este reflectat nu doar în câștiguri mai mari și previziuni de viață mai

ridicate, ci și în reducerea forței de muncă și un trai de viață mai ridicat.

Rata de majorare a veniturilor în economie poate fi exprimată ca o sumă dintre doi factori: rata

de majorare a numărului de ore de muncă și rata de creștere a producției pe oră de

lucru(productivitatea forței de muncă).

Creșterea totalului de ore de lucru apare pentru că forța de muncă este in creștere sau muncitorii,

lucrează mai mult timp. În schimb, creșterea productivității este cheia creșterii standardelor de

viață.

Rata de majorare a productivității totale este aceeași cu rata orelor de lucru, la care se mai

adaugă rata de creștere a productivității. Majorarea totală s-a diminuat în anii 1970,până la

17Vişinoiu Niculae “Economie politică” Bucureşti, 2000, pp.196- 20220

jumătatea anilor 1990, cu declinul rezultat din decăderea ratei de creștere a productivității.

Creșterea economică a urcat foarte mult în a doua jumătate a anilor 1990.

Termenul de creștere economică s-a stabilit în limbajul economiștilor cu două secole in urmă, ca

urmare a revoluției industriale care a generat creșterea spectaculoasă a randamentelor factorilor

de producție, rezultând majorarea producției în general. Pe acea vreme, aceste termen semnifica

producție la nivel de microîntreprindere.

În anii 1930, o dată cu învățarea și mai bună a acestui termen, s-a constatat necesitatea studiului

procesului de creștere economică la nivel de macroeconomie.

Într-un sens mai restâns, creșterea economică poate fi mișcarea ascendentă a unor mărimi

economice globale, cum ar fi PIB-ul, venitul,etc.

În sens larg, creșterea economică conține modificările de structură și cantitative care au loc într-

un orizont de timp mai îndelungat.

Creșterea economică are trei dimensiuni:

- Dimensiunea economică, care este delimitată de creșterea tradițională prin caracterul susținut al

neofactorilor.

- Dimensiunea socială a creșterii durabile are ca obiectiv reducerea subtilă a decalajelor și

asigurarea tuturor categoriilor la bunăstare și cultură.

- Dimensiunea ecologică este cea mai neglijată în conceptul tradițional de creștere economică,

avănd o importanță foarte mare.

Printr-o formulare mai accesibilă, politica de creștere economică reprezintă acțiunile efectuate de

stat pentru creșterea PIB-ului pe o perioada lungă de timp, fiind o problemă de alocare a

resurselor.

Caracteristicile politicii de creștere economică sunt următoarele:

- alegerea țintelor de dezvoltare pe o perioadă lungă, astfel va permite ridicarea traiului de viață.

- identificarea, orientarea și dimensionarea produselor necesare pentru atingerea țintelor,

respecând astfel mai multe principii.

- creșterea capacității de asimilare a tehnicilor de top.

21

- menținerea unui echilibru între efectele imediate și cele de durată ale creșterii economice.

Criteriul esențial al eficacității creșterii economice este ameliorarea traiului de viață pe o

perioada lungă.

În perioada istoriei americane, rolul guvernului în economie a fost un subiect aflat în centrul

discuțiilor politice. Dezbaterile din ziua de astăzi sunt despre domeniul sanătății, pensiei și al

educației. Un posibil pericol văzut de către guvern anii trecuți, era acela că veniturile erau mai

mici decât cheltuielile, ceea ce trăgeau in jos economia și lăsau generațiile următoare în datorii.

Dar in ziua de azi, discuțiile sunt despre cum să cheltuiască surplusul, într-un mod cât mai

benefic, alegerea fiind de a reduce taxele, de a reduce deficitul, sau să pună securitatea socială,

programul guvernului pentru oamenii în vârstă.

Guvernele din prezent au o foarte mare influență asupra economiei, incomparabil mai mare decât

în urmă cu un secol. Impactul guvernului este mai mare chiar decât noile statistici, deoarece

influențează nu doar prin taxe și cheltuieli, ci și prin foarte multe reguli care afectează fiecare

aspect al vieții economice.

Noua economie este o economie informațională care are baza tehnologiei informației, susținută

si de cunoașterea științifică. Această nouă economie dă valoare resurselor neconveționale și

potențialului de cunoaștere, precum și capacității de inovare a capitalului uman.

Sursele de instabilitate la nivel național și internațional de disfuncționalități care nu mai se pot

îndrepta sunt poliarizarea socială extremă, prezentă în toate țările, precum și decalajale

educaționale și informaționale.

Aceste surse de instabilitate au devenit obstacole în încercarea de creștere economică și au apărut

preocupări pentru a opri efectele negative existente.18

2.2Cum şi cât se poate implica statul în economie?

Cauzele implicării statului în economie sunt:

18 Coralia Angeleescu, Dumitru Ciucur,Nicolae Moroianu,Economia Europeană și Uniunea Europeană, Volumul II,biblioteca digitală ASE(www.ase.ro), pp.1-5

22

insuficienţa initiative private într-o serie de domenii de interes general- se referă la

existenţa sectoarelor din economie cu rentabilitate scăzută, nivel tehnologic

inferior,cheltuieli mari cu cercetarea care diminuează interesul întreprinzătorilor

particulari pentru aceste activităţi.Statul se implică pentru susţinerea lor prin crearea

întreprinderilor publice de producţie, organizarea unor prestaţii sociale precum:ocrotirea

sănătăţii, servicii de transport. supraveghere economică, susţinerea bugetară a unor

activităţi cum sunt: producţia agricolă, producţia de energie electrică;

complexitatea problemelor ce apar în perioade dificile ale istoriei unei ţări cum ar fi

războaie, crize economice; existenţa unor tensiuni sociale care pot afecta cursul general

al economiei;

modificări în conjunctura economică international care favorizează sau complică situaţia

economică a unor ţări, de exemplu când scade puterea de schimb a monedei naţionale,iar

statul poate susţine întărirea acesteia prin mijloace adecvate, sau statul poate încuraja

expansiunea monedei naţionale pe plan mondial în cazul în care ea îndeplineşte rolul de

bani universali;

corectarea neajunsurilor economiei de piaţă pentru ca viaţa economico-socială să se

desfăşoare normal;

asumarea rolului, de către administraţia publică, a unor activităţi care erau specific altor

agenţi economici , de exemplu: achizitor de armament, bancher;

Politicile economice sectoriale, regionale şi generale sunt concepute şi puse în aplicare

de stat;19

Politica monetară urmăreşte prin modificarea mase monetare să contribuie la realizarea

obiectivelor economice fundamentale.Rolul politicii monetare pe plan intern, se realizează

prin reglarea cererii de monedă de schimb şi de plată,urmărindu-se astfel stabilirea

preţurilor,ocuparea deplină a forţei de muncă şi expansiunea economică; iar pe plan extern

se urmăreşte încurajarea intrărilor sau a ieşirilor de capitaluri pentru reechilibrrea balanţei de

plăţi.

Politica monetară poate crea efecte multiple în economia simbolică şi cea reală.Efectul de

transmisie al politicii monetare reprezintă o legătură între masa bănească şi modul în care

19Gheorghe Pirvu ,“Macroeconomie”, Craiova,Ed. Universitara, 2004, pp.12-1323

sunt cheltuiţi banii. Considerând că banca central extinde oferta de bani printr-un instrument

de politică monetară, operand prin intervenţia sa pentru deschiderea pieţei monetare, are ca

effect scăderea ratei dobânzii ceea ce înseamnă reducerea costului creditului, firmelee fiind

nevoite să extindă programele de investiţii.

Această creştere va conduce şi la sporirea cheltuielilor de investiţii,totodată creşterea

investiţiilor va determina şi sporirea cererii agregate, se va ajunge la o cerere în exces de

bunuri şi servicii faţă de nivelul initial al venitului de echilibru. Firmele vor spori producţia

pentru a atrage şi folosi factori de producţie în cantităţi mai mari astfel cresc veniturile

gospodăriilor implicit va creşte şi venitul disponibil permanent determinând gospodăriile să

suplimenteze cheltuielile de consum care stimulează din nou cererea agregată.Ciclul se

repetă până în momentul în care economia ajunge la un echilibru,fiecare ciclu presupune un

spor de cerere agregată tot mai mic deoarece guvernul percepe o taxa care reprezintă o parte

din creşterea de venit.

Guvernul poate influenţa cererea agregată şi prin politica fiscal, prin modul în care guvernul

stabileşte nivelul cheltuielilor şi al veniturilor sale print axe şi impozite.Guvernul decide

prin politica fiscal cum anume să fie cheltuiţi banii indivizilor,redistribuind avuţia unei

naţiuni între indivizi.20

Instrumentele folosite de stat, în viziunea lui Paul Samuelson, în scopul influenţării vieţii

economice sunt următoarele:

impozitele prin intermediul cărora statul poate încuraja sau descuraja o serie de

activităţi;

cheltuielile care îi determină pe agenţii economici să producă o serie de bunuri şi

servicii,o parte din veniturile populaţiei sunt asigurate de transferurile de la buget;

reglementările care nu permit oamenilor să desfăşoare o serie de activiţăţi sau să le

desfăşoare doar într-o anumită măsură21

2.3 Implicarea statului în formarea preţului

20Coralia Angelescu,Marin Dinu,ş.a, „Economie”, Bucureşti, Editura economică, Ediţia a opta, 2009,pp.274-312.21Dan Tudor Lazăr, Paul Zai, Revista transilvană de Ştiinţe Administrative 3 (12),2004, p.185

24

Intervenţia statului în formarea preţului urmăreşte să prevină dificultăţile economice şi

sociale, să asigure stabilitate economică şi să sporească eficienţa economiei printr-o serie de

metode şi economice pe care statul le foloseşte pentru:

-estomparea creşterii preţurilor în general prin menţinerea preţurilor din sectorul de stat la un

nivel scăzut;

-statul achiziţionează importante cantităţi de materii prime şi material strategice la preţuri

minime garantate ca apoi să le manevreze în perioada de creştere a preţurilor;

-asigurarea unor preţuri avantajoase pentru materiile prime de bază;

-păstrarea unor tarife relative reduse la transporturi şi alte servicii industrial;

- în cazul în care unele ramuri se confruntă cu dificultăţi financiare se apelează la

subvenţionarea preţurilor;

-“îngheţarea preţurilor”, fixarea nivelului şi a limitelor modificării acestora.

Efectele positive asupra evoluţiei economiei naţionale sunt generate de liberalizarea

preţurilor, trecerea de la preţuri centralizate la cele formate preponderent prin acţiunea

mecanismelor pieţei.22

Statul deşi este adept al preţurilor corecte, influenţează în diferite moduri formarea şi

evoluţia preţurilor, în unele situaţii elaborează şi promovează politici în domeniul preţurilor.

Prin intermediul preţurilor statul îşi asigură o parte importantă din veniturile bugetare.

Acţiunile prin care statul intervine asupra preţurilor sunt de două categorii:

-intervenţii directe

-intervenţii indirecte

Intervenţia directă a statului în formarea preţurilor-principala modalitate de intervenţie direct

este fixarea unor limite de preţuri. Statul stabileşte un preţ maxim care nu poate fi deposit,

cu scopul de a-i proteja pe consumatori,stabilindu-se preţuri maxime pentru chirii sau

produse de pază (alimente).Tot statul fixează şi un preţ minim sau de prag, sub care nu

coboară,este un preţ la un nivel superior preţului de echilibru, îi încurajează pe producători

să mărească oferta. Guvernul intervine pentru a achiziţiona surplusul şi a asigura pieţe de

22Stanciu Marieta „Economie politică şi politici economice”-suport curs, Universitatea din Craiova, pp.75-7625

desfacere pentru producători atunci când cantitatea oferită este mai mare decât cantitatea

cerută.

Intervenţia indirectă a statului în formarea preţurilor-urmăreşte să influenţeze variabilele

care determină formarea preţului, apelând la acţiuni de frânare sau stimularea preţurilor prin

folosirea unor instrumente economico-financiare sau monetare.Statul va recurge la măsuri

de frânare sau la reducerea cererii dacă apreciază că nivelul preţului este exagerat sau există

pericolul unui derapaj inflationist, cu o temperare rezonabilă a preţurilor. Aceste măsuri sunt

creşterea impozitelor directe, impunerea unor impozite indirecte sau majorarea lor,

diminuarea transferurilor şi a masei monetare disponibilă pentru tranzacţii.Atunci când pe

piaţă există o ofertă excedentară cu efecte nefavorabile pentru producători, statul recurge la

acţiuni pentru reducerea excesului de ofertă prin: achiziţii de stat pentru constituirea de

reserve, limitarea importurilor, creşterea fiscalităţii asupra producătorilor, reducerea

subvenţiilor de exploatare.23

2.4 Intervenţia statului în sectorul serviciilor

Modalităţile de intervenţie a statului în sectorul serviciilor sunt grupate de către Henry Lepage în

trei categorii:

trecerea unor întreprinderea în proprietatea şi sub controlul statului;

lăsarea investiţiilor în proprietatea colectivităţii, încredinţarea gestiunii lor unor

întreprinderi private contractante prin impunerea unor taxe maxime;

sistemul American de reglementare care constă în a impune întreprinderilor să nu

depăşească anumite limite maxime de rentabilitate, diferind de cel european de

concesiune prin faptul că întreprinderea private are asigurată proprietatea tuturor

investiţiilor.

Până la sfârşitul secolului XIX, în Europa, cheltuielile publice au deposit rareori 10% din

venitul national.Statul avea în principal rolul de prestator de servicii colective precum

securitatea,justiţia,apărarea.Rolul statului a crescut în îndeplinirea anumitor funcţii

23Coralia Angelescu,Marin Dinu,ş.a, „Economie”,Bucureşti,Editura Economică,Ediţia a opta,2009, pp.104-10726

recunoscute de interes public ca educaţia, habitatul,reţelele de distribuţie a apelor sau

energiei electrice,infrastructurile rutiere sau feroviare.Începând cu anii 1970, faţă de

mondializarea economiei a început să prevaleze idea că statul nu este cel mai bine plasat

pentru a gira mijloacele de producţie într-un context dinamic în care trebuie să se decidă cu

rapiditate.Intervenţia statului se realizează prin socializarea venitului, reglementări şi căile

multiple ale unei influenţe non-constrângătoare.24

2.5Economia sectorului public

Obiectivele politicii economicese clasifică la toate nivelurile de agregare economică având ca

scop interesul general al naţiunii într-o anumită perioadă de timp. Clasificarea acestor obiective

după anumite criterii se face pe baza mai multor categorii de politici economice:

1. În funcţie de obiectivele finale sau domeniile de aplicare:

politici economice de creştere şi dezvoltare

politici economice de ocuparea forţei de muncă

politici economice de stabilirea preţurilor

politici economice antiinflaţioniste

politici economice de subvenţionarea exporturilor

politici economice de limitarea importurilor

politici sociale

politici agricole

2. În funcţie de instrumentele utilizate pentru promovarea diferitelor politici:

politici care folosesc mijloace integratoare directe-politici monetare şi politici

bugetare

politici în care se folosesc acţiuni directe asupra mecanismelor economice-

politici de preţuri şi venituri

politici care se bazează pe legislaţia economică

24Maria Ioncică, „Economia serviciilor teorie şi practică”, Bucureşti,editura Uranus, Ediţia a III-a revăzută,2003, pp.107-109

27

3. În funcţie de durata de extindere în timp a obiectivelor politicii economice:

politici conjuncturale-anticiclice

-deflaţioniste

-de relansare a activităţilor economice

politici structurale -de restructurare durabilă a bazelor funcţionării economiei

4. În funcţie de maniera de influenţare a agenţilor economici de către administraţiile

publice:

politici de limitare- încadrarea creditului în anumite limite

politici de incitare a subiecţilor economici-formarea comportametului acestora în

schimbul unor avantaje

politici de concentrare-urmăreşte încheierea de acorduri şi convenţii între

partenerii la viaţa economică şi socială.

5. În funcţie de amploarea domeniului afectat:

politică economică globală

politică economică sectorială sau selective

6. În funcţie de orientarea doctrinară:

politici liberale-cunoscute ca politici ale ofertei, acordă încredere mecanismelor

libere de piaţă

politici dirijiste-concep intervenţia activă a puterii publice, punând acceptul pe

rolul cererii globale.25

Știința economică este formată dintr-un ansamblu de noțiuni, idei, doctrine și teorii

prin care sunt evidențiate în planul gândirii acte, fapte și comportamante

economice, din judecățile de valoare asupra lor, dar și din tehnicile, metodele sau

procedeele de măsurare și gestionare a activităților economice.

25

Gheorghe Pirvu ,“Macroeconomie”, Craiova,Ed. Universitara, 2004, pp.13-1428

Economia în general dispune de o metodă de cercetare bine pusă la punct.

Într-o economie de piață dintr-un stat, alegerile oamenilor sunt foarte importante.

Producătorii trebuie să decidă ce produse trebuie scoase pe piață pentru a avea

succes și cel mai eficient mod pentru a le putea produce.În cazul în care deciziile

acestora nu vor avea succes, vor ajunge la faliment. Pe de altă parte, consumatorii

trebuie să decidă care sunt cele mai bune servicii și bunuri pe care le vor

achiziționa. Atunci când se alege un anumit bun sau un anumit serviciu,

consumatorii sunt nevoiți să renunțe la alte bunuri.

Atunci când se fac schimburi între oameni, aria alegerilor crește. Pentru luarea

celei mai bune decizii trebuie folosită foarte bine informația. Funcționarea pieței

depinde într-o mare măsură de informația de care dispun decidenții.

Alegerile care se fac pentru domeniul educației, slujbei, serviciilor și a bunurilo

cumpărate, determină distribuirea avuției și a venitului în societate.

Economia este o știință fundamentală, pentru că autonomizarea acestei, precum și

creșterea importanței ei pe măsura dezvoltării și diversificării științei economice

reies din manifestarea unor principii generale, cum ar fi:

- câștigul mai mare este preferabil unui câștig mai mic.

- obținerea cât mai multor bunuri cu cât mai puțină muncă.

- randamentul descrescător al folosirii resurselor economice.

Economia se autonomizează în sistemul științelor economice, prin modul de

abordare a acitivităților economice, prin premisele adoptate și concluziile pe

care le formează.26

26 Coralia Angelescu, Economie, București, Editura Economică,2009, pp. 13-19

29

CAP III Statul şi economia în România

3.1 Piața muncii în România

Numeroase deschideri în abordarea problematicii specifice pieței muncii, atât sub

aspect teoretico-metodologic, căt și sub aspect strategico-operațional sunt oferite

de analiza experienței internaționale.

Sunt vizate în principal pe plan mondial setul de politici dedicate pieței muncii,

după cum urmează:

-politici economice de ocupare prietenoasă

-educația și instruirea

-stabilirea unei legislații specifice economiei muncii.

După perioada decembrie 1989, a început formarea pieței muncii din România,

pornindu-se de la tema ″munca drept o marfă specifică″, spre deosebire de sistemul

economic din urmă, în care munca nu definea marfa, ținându-se cont de experiența

internațională.

Formarea pieței muncii are un caracter procesual, în care se realizează

restructurări, perfecționări profesionale, în acord cu strategia reformei economice.

În domeniul pieței muncii succesele sau limitele ce se înregistrează sunt

asemănătoare cu cele ce definesc reforma economiei românești.

Relațiile muncă-proprietate, muncă-competiție, munca-putere publică sunt relații

cu care se pot realiza analiza pieței muncii în țara noastră.

Procesul de reforme declanșat la inceputul anilor 1990 a urmărit o formare a unei

economii cu piață concurențială performantă și durabilă, acolo unde piața muncii

are un rol foarte important, reflectând problematica muncii ca fiind mai întâi

individuală și apoi socială.

30

Piața muncii din România nu dispune de toate reglementările legislative astfel

încât să poată evita blocajele, disfuncționalitățile și să asigure funcționarea acesteia

normală.

Una din problemele economice ale României este munca la negru, cunoscută ca

piața neagră. Studiile empirice au arătat că oamenii aleg să lucreze la negru,

deoarece nu achită taxe și impozite către stat.

Tensiunile de pe piața muncii se intersectează cu tensiunile instituțional-legislative,

care pot avea consecințe negative pe termen lung. Deși noua legislație a muncii a

fost prioritară, ea se dovedește insuficientă și incoerentă în raport cu dinamica

pieței muncii.

Decapitalizarea întreprinderilor, scăderea investițiilor, dereglarea monetar-

financiară, devalorizarea leului, deficitul balanței de plăți, sunt câteva din

procesele esențiale care cauzează stoparea cererii de muncă în condițiile recesiunii

economiei românești.

Dacă până în trecutul apropiat criza muncii și a pieței muncii era limitată la șomaj,

acum se manifestă și în domeniul ocupării, care devine din ce în ce mai precară,

depășind astfel șomajul.

Scăderea cuprinderii în învățământ a oamenilor cu vârsta de școlarizare este un

proces care are o foarte mare importanță pentru adaptarea, flexibilizarea și

întemeierea ofertei la cererea de forță de muncă. Aprecierea procesului poate fi

asigurată prin intermediul ratei brute de școlarizare, fiind calculată ca raport între

populația școlară și oamenii în vârstă de 3 până la 23 de ani.

Dinamica acestei rate brute de școlarizare se intermediază și cu schimbarea duratei

învățământului obligatoriu. Așadar, legea care specifică că pot fi adăugați în

categoria de șomeri numai persoanele de peste 16 ani rezultă apariția unei categorii

de persoane tinere care nu au o protecție legală, în situația în care nu pot să-și

31

găsească un loc de muncă. De asemenea, s-a diminuat și gradul de frecventare a

tinerilor la învățământul liceal, rezultând astfel un abandon școlar in masă.

Aceste lucruri au determinat diminuarea instruirii populației, cu consecințe

negative pe o perioadă lungă, asupra reconversiei forței de muncă. La aceste

lucruri contribuie și alocarea redusă în PIB a cheltuielilor pentru invățământ, astfel

că dimensiunea umană va fi ocolită de strategiile de dezvoltare, rezultând la

creșterea riscului economico-social și cel al integrării în Uniunea Europeană.

Un alt factor extrem de important îl reprezintă migrația forței de muncă. Prin

această migrație externă, România exportă capital uman Piața internațională a

muncii nu este aceeași cu migrația externă, deoarece migrația este mai

cuprinzătoare.

Astăzi, migrația ar trebui să fie înțeleasă în raport cu statutul României de membru

al Uniunii Europene, și anume recunoașterea profesională a diplomelor în Uniunea

Europeană.

În concluzie, românii care vor migra în alte state ale Uniunii Europene, se vor afla

sub influența regulilor pieței, fără a exista rețineri legate de actele oficiale de

studii.27

3.2 Economia României şi Uniunea Europeana

La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul European ce instituia o asociere între România,

pe de o parte și Comunitățile Europene și statele membre, pe de altă parte. Acest act oficial

prevede faptul că România a devenit membru asociat și sunt puse bazele pentru o viitoare

27 Coralia Angelescu, ″Economie″, București, Editura Economică,2009,pp.249-251 32

aderare, recunoscându-se că obiectivul final urmărit de țara noastră este de a deveni membră cu

drepturi depline a U.E. și că asocierea are ca scop să ajute România să realizeze acest deziderat.

Încă din deceniile șase și șapte, România a avut contracte și înțelegeri cu U.E. când au fost

încheiate acorduri comerciale și tehnice și acorduri prin care beneficia preferințe vamale

comunitare. Tocmai în anul 1990 s-a realizat semnarea Acordul de comerț, cooperare comercială

și economică între România și U.E., iar din anul 1991 România a devenit beneficiară a asistenței

financiare acordată prin programul numit PHARE.În anul 1992, au început negocierile privind

asocierea României la U.E., finalizându-se în același an prin parafarea Acordului de la Bruxelles.

Parlamentul României a ratificat Acordul European de asociere la U.E. in anul 1993.

Pe plan economic, asocierea României la U.E. înseamnă crearea unei zone de liber schimb,

cooperarea economică și financiară, în sprijinul restructurării economiei românești, iar în plan

politic, crearea unui cadru instituțional în vederea realizării unui dialog politic permanent între

părți. În cadrul acordului sunt precizate de o serie de principii care au în vedere următoarele:

- stabilirea perioadei de tranziție de maximum 10 ani, împărțită în două etape, trecerea la cea de-

a doua făcându-se în urma examinării Consiliului de asociere a aplicării până în acel moment a

prevederilor Acordului.

- asimetria în acordarea de către părți a concesiilor concretizate prin faptul că în timp ce Uniunea

își va realiza angajamentul în prima etapă, România și-l va pune în aplicare în a doua.

- un alt principiu este angajamentul părților de a se abține de la introducerea de reglementări care

să fie în contradicție cu prevederile Acordului până la intrarea în vigoare.

- disponibilitatea părților ca pe perioada de tranziție să procedeze de comun acord, în funcție de

conjunctura existentă în sectoarele vizate, la reducerea periodică și analizarea concesiilor

reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului în aplicarea acestora.

În ceea ce privește aderarea României la U.E., o cerere oficială a fost depusă în anul 1995, fiind

a treia țară din cele 10 care și-au depus oficial cererea de aderare: Ungaria, Polonia, Slovacia,

Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia și Slovacia.Alte două documente au fost depuse

împreună cu această cerere de aderare, de către țara noastră, și anume: Strategia națională de

pregătire a aderării României la U.E. și Declarația de la Snagov, semnată de șefii tuturor

partidelor parlamentare.Obiectivul fundamental cerut de U.E. României, l-a constituit obținerea

unei creșteri economice durabile, care pe termen mediu-lung să reducă decalajul de dezvoltare

33

economică a României față de Uniunea Europeană. Din acest obiectiv, s-au stabilit obiectivele

principale, și anume: valorificarea resurselor proprii și a potențialului economic existent, în

condițiile unei ajustări ample a producției industriale, evidențiarea intercondiționărilor cauzale

dintre ramuri și a posibilităților de creștere a producției fiecăruia, în condițiile volumului de

resurse previzibile în acest moment.Atât în perioada de preaderare, cât și după aceea, efectele

integrării României în U.E. vor fi resimțite, în politică, economie, administrativ juridic, precum

și prin preluarea obligațiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E.

Acordul de asociere a României cu Comunitățile Europene și statele membre ale acestora a fost

încheiată la Bruxelles la 1 februarie 1993, și a intrat în vigoare doi ani mai târziu, la 1 februarie

1995, ocazie prin care Parlamentul României a adoptat o Declarație, afirmând voința națională

de a dezvolta un dialog politic permanent cu Uniunea Europeană pentru punerea în operă a

acestuia și de a armoniza permanent legislația română cu legislația comunitară și de a canaliza

viața poporului și a factorilor de execuție în acest sens.Acordul de asociere cuprinde un preambul

în care se fac referiri generale asupra contextului economic și politic în care are loc asocierea și

la voința comună a părilor de transpunere în practică a acestuia. În preambul se regăssesc

obiectivele asocierii României la U.E., și anume: asigurarea unui cadru adecvat dialogului politic

între părți care să permită analiza periodică a stadiului îndeplinirii sarcinilor asumate pentru

apropierea României de U.E., sprijinirea schimbărilor politice și economice din țara noastră,

găsirea de noi forme de cooperare, convergența politică a scopurilor urmărite. Organizarea de

consfătuiri și de consultări la nivel înalt în cadrul Consiliului de Asociere și a Comitetului

Parlamentar de Asociere sunt prevăzute în cadrul acestui dialog politic.

Principiile generale ale Acordului de asociere cuprinse în preambul, se referă la politicile interne

și externe ale părților și posibilităților U.E. de a examina periodic aplicarea Acordului de

asociere și realizarea de către România a reformelor economice pe baza principiilor stabilite în

preambul. Durata asocierii este stabilită la 10 ani, în două etape; Consiliul de Asociere se va

întruni la sfârșitul primei etape pentru analiza realizărilor și decizia de a trece la a doua etapă și a

adopta eventualele modificări a unor prevedări.

- Realizarea zonei de comerț; libera circulație a mărfurilor. Într-o perioadă de maximum 10

ani, zona de comerț liber va fi realizată, în mod gradual.

- Circulația lucrătorilor, dreptul la stabilire, furnizarea de servicii. Cetățenii români care

vor lucra legal în alte state membre ale Uniunii Europene, vor beneficia de tratament

nediscriminatoriu în ceea ce privesc condițiile de muncă, renumerarea sau concedierea în

34

comparație cu proprii cetățeni.Acest acord de asociere cuprinde și prevederi referitoare la

dreptul de stabilire a cetățenilor și de constituire a diferitelor firme sau companii. Este

stipulată obligația fiecărui stat din U.E., de a acorda pentru stabilirea cetățenilor români și

a societăților pe teritoriul său, un tratament nedescriminatoriu, un tratament nu mai puțin

favorabil decât cel acordat propriilor cetățeni și companii.

- prevederile Acordului de asociere cu priviri la plăți, capital, concureță și armonizarea

legislației. Procesul de integrare a României în structurile economice europene sunt

stimulate in aceste prevederi, dacă sunt bine recepționate și aplicate, sau să frâneze

procesul de integrare dacă sunt neglijate.

Părțile semnatare a acordului au obligația să autorizeze, în valută liber convertibilă, orice

plată din contul curent al balanței de plăți, în măsura în care tranzacțiile referitoare la plăți

privesc circulația mărfurilor, serviciilor sau persoanelor între părți, care a fost liberalizată. Cu

privire la tranzacțiile din contul de capital din balanța de plăți, România și respectiv statele

din Uniunea Europeană vor asigura circulația liberă a capitalului legat de investițiile directe

făcute în companii înființate conform legilor în vigoare în țara gazdă și de lichidarea sau

repatrierea investițiilor și a oricărui profit rezultat din acestea.

Pe perioada primilor cinci ani de derulare a acordului, părțile vor adopta măsuri care să

permită crearea condițiilor necesare pentru aplicarea graduală. în viitor, a regulilor Uniunii

Europene referitoare la libera circulație a capitalului.În Acord mai este stipulat că până la

introducerea deplinei convertibilității a leului, România poate aplica, în circumstanțe

execepționale, restricții de schimb legate de acordarea sau preluarea de credite pe termen

scurt și mediu, cu condiția ca aceste restricții să fie impuse și României la acordarea de astfel

de credite și să fie permise de Fondul Monetar Internațional.O condiție importantă a

integrării economice in Uniunea Europeană o reprezintă armonizarea legislației. România va

face tot posibilul ca legislația ei să devina gradual compatibilă cu cea a U.E. În următoarele

domenii, armonizarea legislației se va extinde: legea vamală, legea societăților, legea

bancară, conturile și taxele societăților, proprietatea intelectuală, pregătirea forței de muncă

și a locurilor de muncă, securitatea sectorială, serviciile financiare, regulile de concurență,

protecția societății și a vieții oamenilor, animalelor și plantelor.

Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană cuprinde și prevederi referitoare la

cooperarea economică pe baza avantajului reciproc. Scopul acestei cooperări este încercarea

pe cât de mult posibil dezvoltării economice și sociale a României, prin intermediul

35

principiului dezvoltării durabile. Astfel, cooperarea trebuie să se concentreze, în special,

asupra politcilor și măsurilor legate de industrie, inclusiv sectorul minier, investiții,

agricultură, energetic, transport, dezvoltarea regională și turism.În cazul accelerării a

proiectului de transformare economică a țării și a reajustării structurale, România va

beneficia de asistență financiară din partea Uniunii Europene, sub formă de donații și

împrumuturi, inclusiv împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții.Această asistență

fianciară va fi suportată din două surse: programul PHARE, acolo unde fondurile alocate

sunt nerambursabile, potrivit Reglementării Consiliului U.E, și împrumuturile acordate de

Banca Europeană de Investiții până la expirarea valabilității acestora.Aceste credite din

cadrul asistenței financiare vor fi acordate numai pe baza unor documentații prezentate de

România din care să rezulte oportunitatea, derularea investiției,precum și eficiența

economică și efectele sociale defalcate pe diferite etape ale derulării investiției.28

3.3 Funcţionarea pieţei de capital din România

De-a lungul dezvoltării economice-sociale a României, au apărut mai multe etape în formarea și

evoluției pieței muncii:

- perioada cuprinsă de la Unirea Principatelor din 1859, până în deceniul al nouălea al secolului

XIX-lea, atunci când corporațiile asigurau forța de muncă necesară economiei. Aceasta se

completa prin transferul de meșteri între provinciile românești.

- perioada cuprinsă între deceniul al zecelea al secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-

lea, atunci când dezvoltarea industriei, transporturilor, și a comunicațiilor a luat o mare

amploare, și astfel, solicitând practic, o forță de muncă mai numeroasă de calificare, și mai

ridicată.

Populația meșteșugărească, țărănimea cu un trai deloc decent, imigrația din Transilvania și

Bucovina, precum si muncitorii străini care au imigrat în țara noastră, au fost principalele resurse

ale ofertei de forță de muncă. Astfel s-a creat o ierarhizare a cererii de forță de muncă, cu cererea

masivă de forță de muncă necalificată pe primul loc, deoarece era necesară construcțiilor de căi

ferate, poduri, porturi, fabrici, uzine, etc.

- perioada cuprinsă între deceniile trei și cinci ale secolului nostru când a sporit considerabil

potențialul pieței naționale a forței de muncă. Populația activă era axată pe agricultură, populația

28Gheorghe Pîrvu, ″Macroeconomie″, Craiova, Editura Universitară,2004 pp.256-262

36

ocupată în industrie, cu preponderență în marea industrie prelucrătoare și în industriile

extractive, a înregistrat creșteri masive.

-perioada 1948-1989, atunci când s-a produs înlocuirea mecanismelor pieței libere a muncii, cu

mecanismul administrativ al statului, privind formarea centralizată, repartizarea și utilizarea

forței de muncă.

- perioada actuală de reinstituționalizare a pieței libere a muncii în România. Elaborarea

legislației pieței muncii a fost primul pas în începerea procesului, care se desfășoară în două

etape distincte. Elaborarea actelor legislative pentru înlăturarea unor măsuri restrictive

caracteristice economiei socialiste a fost prima etapă. În cea de-a doua etapă, care este în curs de

desfășurare, noi acte normative au început să fie adoptate, pe baza Constituției, precum legile cu

privire la angajare si salarizare, acte normative privind reglementarea condițiilor de muncă,

protecția socială și conflictele de muncă.S-au creat si au început să funcționeze, cu unele

discontinuități, instituțiile pieței muncii, apoi s-a creat tripartitismului instituțional: executiv-

patronat-sindicate. Ministerul Muncii și Protecția Socială reprezintă Executivul.

Principalele atribuții ale Ministerului Muncii si Proteției Sociale reglementate juridic sunt

următoarele:

- evaluarea resurselor de muncă ale societății și elaborarea măsurilor pentru folosirea lor

eficientă.

- cunoașterea necesarului de forță de muncă și coordonarea activității de formare și perfecționare

a acesteia.

- organizarea activității de reintegrare socio-profesională a șomerilor.

- elaborarea sistemului de salarizare pentru instituțiile bugetare și a proiectelor de acte normative

în domeniul salarizării în societățile cu capital integral sau majoritar de stat și în regiile

autonome.

- studierea evoluției prețurilor al salariiilor, prezentarea de propuneri pentru fundamentarea

creșterii salariului de bază minim din economie și pentru corectarea salariilor personalului din

unitățile bugetare.

Un rol deosebit de important în stabilirea reprezentativității și a limitelor în care cei trei factori

participă la negocierea contractelor și a conflictelor de muncă îl joacă mecanismul dialogului

37

tripartit guvern-patronat-sindicate, conceput ca o participare ca puteri egale și

independente.Formarea și funcționarea pieței muncii în România este un proces de durată,

presupunând nu doar constituirea mecanismului juridic al aceste piețe și a mecanismului real al

negocierii, ci și crearea structurilor economice adecvate, ca urmare a privatizării și diversificării

formelor de proprietate, a restructurării și retehnologizării întreprinderilor, organizarea agenților

economici, ofertanți și solicitanți de forță de muncă, crearea mentalității și comportamentului de

piață al acestora.

Trăsăturile stării pieței muncii sunt următoarele:

- resursele de muncă au cunoscut evoluții divergente.

- raportul dintre populația ocupată, salariați și pensionari influențează echilibrul pieței muncii

într-o proporție importantă.

- restructurarea ocupării este specifică austerității și nevoii de contracarare a recesiunii și

inflației.

Procesul de formare a pieței muncii în țara noastră trebuie să țină seama și de accentuarea în mod

nejustificat a diferențelor salariale pe sectoare de activitate, pe categorii profesionale și grade de

calificare, de faptul că nu dispune încă de toate reglementările legislative menite pentru evitarea

blocajelor, distorsiunile sau disfuncționalitățile și să asigure formarea și funcționarea ei

normală.Piața muncii are o sferă de cuprindere limitată, intercalându-se cu ocuparea forței de

muncă, ceea ce impune înțelegerea ocupării ca un proces ce depășește cadrul pieței

muncii.Mecanismul de gestionare a pieței muncii este o componentă importantă a informației,

care contribuie la elaborarea și înfăptuirea unor strategii și politici privind piața muncii, bazată

pe veridicitate, credibilitate, transparență și eficiență. Informația devine un element primordial al

managementului pieței muncii, oferind o imagine corectă a ofertei de forță de muncă, a costului,

a salariului, a șomajului și a altor aspecte de natură socială.29

3.4 Guvernul României și Fondul Monetar Internațional

Din 1990 și până în prezent, Guvernul român a încheiat cu FMI cinci documente cunoscute sub

titulatura de Memorandumuri ale Guvernului României, cu referire la politica României. Primul

a fost semnat în aprilie 1991, cu durata de un an pentrun un volum de 380,5 milioane

29Gheorghe Pirvu, “Macroeconomie” ,Craiova , Ed. Universitara, 2004, pp.85-8838

DST(drepturi speciale de tragere), adâugându-se facilități de finanțare compensatorie în volum

de 247,7 milioane DST, din care tragerile nete s-au ridicat la doar 94,3 milioane DST.

Acest acord viza probleme legislative și instituționale, precum și reformarea sistemului bancar.

Filosofia acestui Memorandum a fost legată de acceptarea terapiei graduale. Printre altele, erau

prevăzute:

-liberalizarea treptată a prețurilor

-menținerea cursurilor multiple în economie

-acceptarea unor rate ale dobânzilor în economie puternic negative în termeni reali

Al doilea aranjament a fost încheiat în luna mai 1992 pe o perioadă de 10 luni pentru o sumă de

314 milioane DST.

Princpialele obiective macroeconomice ale celui de-al doilea aranjament stand-by au fost:

-încheierea mișcării corective a prețurilor și liberalizarea cursului de schimb al monedei

naționale.

-scăderea inflației până la o rată anualizată de 25%.

-finanțarea neinflaționistă a deficitului bugetar

-stoparea declinului economic.

-reducerea deficitului balanței comerciale și creșterea rezervelor valutare.

-introducerea ratelor real pozitive ale dobânzii.

-unificarea reală a cursurilor valutare.

Acordurile cu Fondul Monetar Internațional au trecut ușor neobservate, din cauza fragilității

guvernării de atunci și agresitivitatea disputelor politice.Perioada alegerilor din septembrie 1992,

cât și lunile care au urmat, au înlăturat orice speranță legată de abordarea corectă a stabilizării

monetare și a ajustărilor de structură.

Cel de-al treilea Memorandum de politică economică a fost încheiat între Fondul Monetar și

Guvernul României la începutul anului 1994. Potrivit solicitărilor FMI, Memorandumul

respectiv a fost supus pentru dezbaterea în Parlament, oferindu-i Guvernului sprijinul său politic

39

în aplicarea prevederilor acestui program.În cursul anului 1996, Fondul Monetar Internațional a

oprit livrarea tranșelor de împrumut, constatând că Guvernul condus la acea vreme de Nicolae

Văcăroiu nu a respectat termenele și obligațiile care îi reveneau.Documentele au fost elaborate în

contextul unor realități socio-economice complexe și pornind de la premise politice diferite. Deși

o parte dintre măsurile conținute în Memoranduri coincid, modul lor de abordare, precum și

apariția unor măsuri noi diferențiază fundamental conținutul documentelor.30

3.5 Criza financiară şi implicaţiile statului în economie

Nemulțumirea față de globalizare, care a fost atât de elocvent manifestată în timpul protestelor

din 1999 de la întâlnirea OMC de la Seattle, a fost motivată de criza financiară globală care a

început in iulie 1997 în Thailanda și care ulterior s-a extins în Coreea de Sud și Indonezia,

înainte de a cuprinde Rusia și Brazilia. Majoritatea țărilor care se aflau în plină dezvoltare, au

fost afectate. De la Marea Criză, statele nu au mai suferit o criză economică de așa amploare.

Spre exemplu, în Indonezia PIB-ul a scăzut cu 16%, iar salariile au scăzut cu un sfert sau chiar și

mai mult.Un element comun în statele care au fost afectate de criză, este acela că pe masură ce

investitorii și-au pierdut încrederea în economiile respective, și-au retras banii.

Guvernele au încercat pe cât de mult posibil să evite deprecierea cursului de schimb, intr-un ritm

mult prea rapid.Majoritatea datoriilor țărilor în dezvoltare este exprimată în dolari, iar acest lucru

poate duce la creșterea poverii datoriei acelor țări. O măsură a statului, în încercarea de a evita

deprecierea, a fost utilizarea rezervelor valutare, fiind cheltuite în tentativa de a susține moneda

națională, dar sumele în valută disponibile pentru asemenea operațiuni s-au epuizat rapid. Când

creditorii au constatat acest lucru, au cerut restituirea împrumuturilor.În fața riscului deprecierii

foarte rapide a monedelor naționale și în fața imposibilității de a restitui datoriile externe, statele

au apelat la sprijinul FMI. Acesta a furnizat un pachet financiar de urgență, în valoare de 150 de

miliarde de dolari, cerând în schimb reducerea cheltuielilor guvernamentale, creșterea ratelor

dobânzii, precum și o serie de reforme structurale, mai ales în domeniul bancar.Majoritatea

băncilor, deja slăbite, au devenit si mai expuse, deoarece creditele care le acordaseră către

clienții acestora, au devenit neonorate.

Însă măsurile FMI au eșuat lamentabil în încercarea de a stabiliza cursul de schimb, reușind în

schimb să extindă recesiunea economică. Spre exemplu, Indonezia a avut cel mai mult de suferit,

în încercarea de a restructura sistemul bancar, statul a închis 16 bănci si a anunțat că vor urma si

30Varujan Vosganian, ″Reforma piețelor financiare din România″, București, Editura Polirom, 1999, pp.104-105

40

altele, fără ca deponenții sa fie protejați.Într-un mod normal, s-a creat un precedent, și anume că

deponenții și-au retras depozitele bancare cât de repede au putut, iar sistemul bancar a fost

complet devastat.Pe măsura agravării crizei din Indonezia, FMI a luat decizia tăierii ajutoarelor

alimentare pentru cei săraci, această politică generând agitații politice și sociale.Unii autori sunt

de părere că un motiv principal care a dus la această criză, a fost eliminarea restricțiilor la libera

circulațiea capitalurilor pe termen scurt, capitaluri care intră în economie și pot părăsi piața

oricând, mai pe scurt, liberizare a pieței de capital.

În urma presiunilor din partea SUA si FMI, multe state și-au liberalizat piețele de capital la

sfârșitul anilor 1980, începutul anilor 1990.Optimismul în legătură cu performanțele din regiune

a condus la creșteri masive de capitalizări. Rețeta standard pentru aflată în recesiune este o

expansiune fiscală.Globalizarea și creșterea integrării economiei mondiale permit libera

circulație a capitalului, precum și a forței de muncă în afara granițelor naționale, în căutarea celor

mai profitabile oportunități.Pentru cei care criticau FMI, eșecul acestei strategii nu a fost

surprinzător. Majoritatea ratelor dobânzii face ca plasamentele să fie mai active într-o economie,

în condițiile în care debitorii pot să restituie datoriile. Însă investitorii nu doresc să-și plaseze

banii într-o economie aflată în recesiune. Falimentul debitorilor va fi cauzat de ratele ridicate ale

dobânzii și contracția fiscală care vor adânci recesiunea. Astfel, în loc să se determine atragerea

de capitaluri în economie, politicile au determinat fuga capitalurilor. Plasarea banilor in

străinătate este hotărârea luată de majoritatea investitorilor.China și India, sunt singurele țări

mari care au reușit să evite criza financiară. Ambele au menținut rate ridicate de creștere

economică – între 5-7 %.Liberalizarea pieței de capital a fost refuzată cu vehemență de ambele

state. China a reușit să atragă sume importante sub forma investițiilor străine directe, în timp ce

India nu a avut un succes asemănător, deoarece investițiile străine nu erau supuse volatilității,

acestea fiind fundamentale pe elemente mult mai stabile.

Având puternice legături comerciale cu celelelalte țări de pe continent, China s-a temut că se vor

transmite efectele recesiunii.În concluzie, statele în plin curs de dezvoltare, ar trebui să fie

precaute atunci când liberalizează piețele de capital. Este recomandat să nu adopte aceste măsuri

decât în momentul în care există instituții financiare puternice, cât și un bun management

macroeconomic cât mai eficient.Aceste țări trebuie să fie capabile să gestioneze aceste riscuri, să

susțină pe cei rămași fără locuri de muncă. Majoritatea statelor in plin curs de dezvoltare nu

îndeplinesc aceste criterii.Decalajul dintre săraci și bogați nu s-a redus in ultimul secol, s-au

înregistrat succese, unde decalajele s-au redus,dar și eșecuri, unde acestea s-au amplificat. Statele

au aplicat diferite politici, unele generând o creștere a economiei, și reducerea sărăciei, altele au 41

aplicat politici care au generat o oarecare creștere economica, dar nu și reducerea sărăciei, unele

state chiar ducând la creșterea acesteia, unele state au stagnat, sau chiar au regresat. Din

nefericire, acest fenomen are tendința să continue.31

Bărbații au avut un procent mai ridicat în rândul șomerilor înregistrați – 57,3 % la sfârșitul anului

2012, respectiv 53,6% la sfârșitul anului 2008.

În anul 2008 numărul femeilor șomere a început să crească, până în anul 2011, procentul a scăzut

ușor, urmând ca la sfârșitul anului 2012 să crească mai puțin, fiind cu 7000 de persoane mai

mare față de anul precedent și cu 91000 de persoane mai mic față de anul 2009.

Sursa: Breviar Statistic,România în cifre, 2013,fig.3.1, p.23, www.insse.ro,

31Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, ″Economie″, București, Editura Economică, 2002, pp.752-75442

Ponderea ocupării în sectorul privat se menține în ultimii 4 ani ai perioadei 2009-2012,în jurul

valorii de 80%. În anii 2012 și 2011 din populația care activează în domeniul privat, 65,2%

activau în domenii precum industrie, construcții și servicii. În 2011, numărul mediu al salariaților

a fost de 4348,7 de persoane.

Numărul mediu de salariați a scăzut pe parcursul anului 2011 cu 27300 de persoane, comparativ

cu anul precedent(4376 persoane), ca urmare a fluctuațiilor de personal și a dificultăților

financiare înregistrate în majoritatea activităților economice.

Cele mai drastice scăderi au fost înregistrate în domeniile sanătății, asistenței sociale,

invățământ.

Sectorul privat reprezeintă motorul economiei românești, absorbind cea mai mare parte a forței

de muncă salariate.

În anul 2011, ponderea salariațiilor din sectorul integral privat a fost de 66,2%, în creștere față de

anul 2010 cu 2,4 puncte procentuale.

Sursa: Breviar Statistic,România în cifre, 2013,fig.3.1, p.20 www.insse.ro,

43

Concluzii (2-3pg)

44

45

Bibliografie:

1. Alina Profiroiu,Mihaly Hogye, Bogdan Andrei Moldovan, „Economie şi finanţe

publice.Management financiar” suport curs ,Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

2. Coralia Angelescu, Marin Dinu, ș.a. ″Economie″, București, Editura Economică, Ediția a

opta, 2009,

3. Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, “Economie” Ed Economica, 1999

Bucureşti

4. Gheorghe Pirvu , “Macroeconomie”, Craiova,Editura Universitara, 2004

5. Gheorghe Popescu, Cristian Florin Ciurlău, ″Macroeconomie″

6. Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, “Economie”, Bucureşti, Ed. Economica 2002,

7. Maria Ioncică, „Economia serviciilor teorie şi practică”, Bucureşti,editura Uranus, Ediţia

a III-a revăzută,2003

8. Marina Luminița Sârbovan, ″Macroeconomie″, Timișoara, Editura Eurostampa, 2006

9. Stanciu Marieta „Economie politică şi politici economice”-suport curs, Universitatea din

Craiova

10. Stelian Stancu, Nora Mihail, “Macroeconomie-Modele statice şi dinamică de

comportament”,Bucureşti , Editura Economică, 2009

46

11. Varujan Vosganian, ″Reforma piețelor financiare din România″, București, Editura

Polirom, 1999

12. Vişinoiu Niculae “Economie politică” Bucureşti 2000

13. Dan Tudor Lazăr, Paul Zai, Revista transilvană de Ştiinţe Administrative 3 (12),2004

14. Breviar Statistic,România în cifre, 2013,fig.3.1, p.20 www.insse.ro,

15. Coralia Angeleescu, Dumitru Ciucur,Nicolae Moroianu,Economia Europeană și Uniunea

Europeană, Volumul II,biblioteca digitală ASE(www.ase.ro), pp.1-5

16. Dorel Ailenei, Tudor Grosu, Economia sectorului public Biblioteca digitală

ASE(www.ase.ro)

17. Elena Nolica Druică,Economia României și Uniunea Europeană Volumul II,Economia și

Riscul,Bibilioteca Digitală Ase(www.ase.ro)

47