LUCRARE DE DOCTORAT - arhiva- · PDF fileAstmul Bron şic şi Rinita Alergic

1

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICIN Ă ŞI FARMACIE

LUCRARE DE DOCTORAT

Laser-Terapia în Tratamentul Afecţiunilor Alergice -

Astmul Bronşic şi Rinita Alergic ă

Coordonator ştiin ţific,

Prof.Univ.Dr.Aurel Laz ăr

Doctorand,

Cristian-Ilie Costescu

Oradea

2011

2

CUPRINS

PARTE GENERALĂ

CAPITOLUL I. FIZICA LASERILOR 1.1 INTRODUCERE .......................................................................................................4 1.2 CONSIDERAŢII ISTORICE ASUPRA NATURII LUMINII......................................5 1.3 FOTONII , CUANTE DE LUMINA.........................................................................6 1.4 ATOMUL CA SISTEM CUANTIC............................................................................7 1.5 EVOLUŢIA IDEILOR ŞI DESCOPERIREA EFECTULUI LASER............................8 1.6 MECANISMUL EMISIEI DE RADIAŢIE COERENŢĂ...........................................10 1.7 CARACTERISTICILE FASCICULULUI LASER.....................................................11 1.8 LUMINA NATURALA ŞI LUMINA POLARIZAT Ă...............................................15 1.9 CLASIFICAREA LASERELOR...............................................................................15 1.10 LASERE UTILIZATE ÎN BIOSTIMULARE..........................................................17 1.11 PRINCIPALII PARAMETRII AI LASERELOR FOLOSITE

IN BIOSTIMULARE................................................................................................20 1.12 EFECTE BIOLOGICE PRODUSE DE INTERACŢIUNEA RADIAŢIEI LASER

CU SUBSTANŢĂ....................................................................................................21 CAPITOLUL II NO ŢIUNI ELEMENTARE UTILIZATE ÎN LASERTERAPIE

2.1. LASERE UTILIZATE ÎN BIOSTIMULARE...................................................................23 2.1.1. TREBUIE SĂ FIE NEAPARAT UN LASER ?.............................................................25 2.1.2. SISTEMELE LASER PENTRU LLLT PE PIATA DE LASERE...............................26 2.2 REGULI DE SIGURANŢĂ PENTRU LASERTERAPIE.................................................28 2.3. EFECTE BIOLOGICE ALE LLLT..................................................................................29 2.3.1. EXPERIENŢA CLINICĂ ÎN LLLT..............................................................................29 2.3.2. STUDII EXPERIMENTALE CU LLLT......................................................................30 2.3.3. EFECTE VASCULARE ALE LLLT..........................................................................31 2.3.4. EFECTUL ANALGEZIC AL LLLT...........................................................................31 2.4. MECANISMUL LLLT......................................................................................................31 2.4.1. OXIGENUL LIBER - ( O2)...................................................................................31 2.4.2. MODIFICĂRI FIZIOLOGICE..............................................................................32 2.5. EFECTE SECUNDARE ŞI COMPLICAŢII ÎN LLLT.....................................................33 2.6. CALCULUL DOZEI DE IRADIERE...............................................................................35 2.7. TEHNICA LLLT..............................................................................................................37 2.7.1. LLLT IN PUNCTE........................................................................................................37 2.7.1.1. PUNCTE PENTRU TRATAMENT...........................................................................37 2.7.1.1.1. PUNCTE ALE SENSIBILITĂŢII LOCALE (AHSHI)..........................................37 2.7.1.1.2. PUNCTE TIPICE MIOFASCIALE (PT).................................................................37 2.7.1.1.3. PUNCTE DE ACUPUNCTURĂ (PA)....................................................................41 2.7.1.2. LOCALIZAREA PUNCTELOR PENTRU LLLT.....................................................44 2.7.1.3. PRINCIPIILE LLLT...................................................................................................44 2.7.1.4. TENICI SPECIFICE PENTRU TRATAMENTUL ÎN PUNCTE LLLT...................45 2.7.2. TRATAMENTUL PRIN SCANARE IN LLLT............................................................47

CAPITOLUL III. GHID DE TRATAMENT UTILIZAT ÎN L LLT 3.1. METODOLOGIA LLLT..................................................................................................48 3.2. PRINCIPII DE DOZARE.................................................................................................50 3.3. EFECTELE CLINICE ALE LLLT...................................................................................52 3.4. TRAUMATOLOGIE........................................................................................................52 3.5. AFECŢIUNI MUSCULARE............................................................................................55 3.6. AFECŢIUNI CARE REDUC MOBILITATEA ÎN ARTICULAŢII...............................55

3

3.7. LLLT IN AFECŢIUNI ORL.........................................................................................56 3.8. AFECŢIUNI ALE SFEREI BMF.....................................................................................57 3.9. LLLT ÎN DERMATOLOGIE...........................................................................................60 3.10. LLLT ÎN GINECOLOGIE..............................................................................................66 3.11. LLLT ÎN UROLOGIE ŞI PROCTOLOGIE...................................................................67 3.12. LLLT IN GASTROENTEROLOGIE.............................................................................67 3.13. LLLT ÎN PNEUMOLOGIE............................................................................................68 3.14. LASERTERAPIA AFECŢIUNILOR MUSCULO SCHELETALE..............................69

CAPITOLUL IV. ASTMUL BRON ŞIC 4.1. DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI.....................................................................................88 4.2. ETIOLOGIE ŞI PATOGENEZĂ......................................................................................89 4.3. FIZIOPATOLOGIE..........................................................................................................95 4.4. DIAGNOSTICAREA ASTMULUI BRONŞIC................................................................99 4.5. EXAMENUL CLINIC AL PACIENŢILOR CU ASTM BRONŞIC................................102 4.6. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL AL ASTMULUI BRON ŞIC.........................................103. 4.7. TRATAMENTUL............................................................................................................104 4.8. COMPLICAŢIILE ASTMULUI......................................................................................112 4.9. PREVENIREA ŞI SUPRAVEGHEREA ASTMULUI....................................................112 4.10. PROGNOSTICUL ASTMULUI..................................................................................112 4.11. MEDICINA ALTERNATIV Ă – COMPLEMENTARĂ ÎN ASTM............................113 4.12. LASER ACUPUNCTURA ÎN ASTMUL BRONŞIC..................................................114

CAPITOLUL V. RINITA ALERGIC Ă 4.1. CAUZE............................................................................................................................115 4.2. SIMPTOME....................................................................................................................115 4.3. COMPLICAŢII...............................................................................................................117

PARTE SPECIALĂ

CAPITOLUL I. ASTMUL BRON ŞIC ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ŞI ETIOPATOGENICE SEMNIFICATIVE

I.1.FRECVENŢA ...................................................................................................................118 I.2. SEXUL...................................................................................................................122 I.3. VÂRSTA................................................................................................................124 I.4. SIMPTOME............................................................................................................129 I.5. ANTECEDENTE DE AFECŢIUNI ALERGICE......................................................131 I.6. TRATAMENT........................................................................................................133 I.6.1. Lotul martor (lotul A)..........................................................................................133 I.6.1.1. Remisia simptomatică................................................................................................134 I.6.1.2. Remisia simptomatică parţială...................................................................................135 I.6.1.3. Ameliorarea marcată a simptomelor..........................................................................137 I.6.1.4. Ameliorarea medie a simptomelor.............................................................................138 I.6.1.5. Tratament medicamentos fără efect terapeutic..........................................................140 I.6.1.6. Agravarea simptomelor rinitei alergice.....................................................................141 I.6.2. Lotul tratât cu ajutorul laserului (lot B) .......................................................................141 I.6.2.1. Remisia simptomatică................................................................................................143 I.6.2.2. Remisia simptomatică parţială...................................................................................144 I.6.2.3. Ameliorarea marcată a simptomelor..........................................................................146 I.6.2.4. Ameliorarea medie a simptomelor.............................................................................147 I.6.2.5. Tratament medicamentos fără efect terapeutic..........................................................149

4

I.6.2.6. Agravarea simptomelor rinitei alergice...............................................................................150

CAPITOLUL II. RINITA ALERGIC Ă - ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ŞI ETIOPATOGENICE SEMNIFICATIVE

II.1.FRECVENŢA..................................................................................................................151 II.2. SEXUL ..........................................................................................................................154 II.3. VÂRSTA........................................................................................................................157

II.4. SIMPTOME...................................................................................................................162

II.5. ANTECEDENTE DE AFECŢIUNI ALERGICE..............................................................165

II.6. TRATAMENT...............................................................................................................168

II.6.1. Lotul martor (lotul D) .................................................................................................168

II.6.1.1. Remisia simptomatică..............................................................................................168 II.6.1.2. Remisia simptomatică parţială.................................................................................170 II.6.1.3. Ameliorarea marcată a simptomelor........................................................................171 II.6.1.4. Ameliorarea medie a simptomelor...........................................................................173 II.6.1.5. Tratament medicamentos fără efect terapeutic.........................................................174 II.6.1.6. Agravarea simptomelor rinitei alergice....................................................................176 II.6.2. Lotul tratât cu ajutorul laserului (lot B) ......................................................................176 II.6.2.1. Remisia simptomatică..............................................................................................177 II.6.2.2. Remisia simptomatică parţială.................................................................................179 II.6.2.3. Ameliorarea marcată a simptomelor........................................................................181 II.6.2.4. Ameliorarea medie a simptomelor...........................................................................183 II.6.2.5. Tratament medicamentos fără efect terapeutic.........................................................185 II.6.2.6. Agravarea simptomelor rinitei alergice.....................................................................187

II.7. Relaţia sex-remisia completă a simptomelor..................................................................187

II.8. COMPLICAŢII...............................................................................................................189

DISCUŢII ..............................................................................................................................192

CONCLUZII .........................................................................................................................204

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................205

5

PARTE GENERALĂ

CAPITOLUL I

FIZICA LASERILOR

1.1 INTRODUCERE

Calităţile specifice ale radiaţiei laser: coerenţă, direcţionalitatea, monocromaticitatea şi nu în ultimul rând disponibilităţile de a fi colimat, autocolimat sau focalizat, deosebesc substanţial aceasta sursă de lumină de sursele de lumină clasice ceea ce face ca laserele să fie implicate într-o serie întreaga de aplicaţii, cele mai importante fiind acelea care se pun în slujba corectarii a ceea ce natura - prin însăşi dinamica ei intrinseca, echilibrul - tinde să greşească în lupta cu principalul ei inamic şi prieten în acelaşi timp, omul.

Deşi au trecut mai bine de trei decenii de la descoperirea laserului, se poate afirma ca aplicaţiile medicale ale laserelor sunt abia la inceput şi ca inca în aceasta etapa se deschide o perspectiva din ce în ce mai tentantă în implicarea laserelor în activitaţile medicale şi în cercetarile biomedicale. Pentru ca aceasta tendinţă să devină eficientă, este însa necesară dotarea personalului medical cu cunostinte specifice domeniului laserelor şi realizarea unor interferente între specialiştiiîin fizica şi ingineria laserelor şi cadrele medicale, sursa primară fiind obiectivul unic şi fundamental al acestei interferente, largirea campului de aplicabilitate a dispozitivelor laser în medicina în scopul imbunătâtirii stării de sanătâte a omului şi prelungirii vieţii. (1)

1.2 COSIDERAŢII ISTORICE ASUPRA NATURII LUMINII

Cuvântul LASER este un acronim pentru “Light Amplifier by Stimulated Emision of Radiation” care inseamnă “amplificarea luminii prin emisia radiaţiei stimulate”.

În timp ce lumina convenţională este o mixtură de culori emise în toate direcţiile, lumina LASER este o singură culoare care are o emisie fotonică coordonată şi concentrată pe o suprafaţă mică raportat la distanţă, toate acestea fiind datorate coerenţei şi paralelismului radiaţiei stimulate.

Dar, ce este lumina? Noi existăm într-o realitate fizica implicând lumina. Lumina care ne inconjoara este emisă de Soare, de Cer, de un bec electric, o flacară, o luminare, etc. Ea ne permite să constatăm cât de frumos este universul care ne înconjoară şi aceasta se produce indiferent daca în acel moment ne punem problema care este natura luminii, care este structura sa.

Vechea civilizaţie greacă avansase teoria conform căreia lumina ar fi provenit din ochiul omenesc care în acest mod i-ar fi permis omului să distingă obiectele înconjuratoare. Celebrul astronom german Johannes Kepler considera in secolul al XVII-lea lumina ca o substanţa emisă continuu de corpurile care radiază şi care se propagă instantaneu.

Prima ipoteză coerentă asupra naturii luminii a fost formulată însă de Newton. Pentru Newton lumina era un flux de particule materiale de un anumit fel, un flux de corpusculi emişi de o sursa de lumină şi care se propagă rectiliniu în mediile omogene. Newton a observat primul dispersia luminii pe care a şi explicat-o interpretând culoarea prin dimensiunile acestor corpusculi, corpusculii cei mai mari definind roşul, iar cei mai mici, violetul. Tot el afirmă că viteza luminii depinde de mediul în care aceasta

6

se propagă fiind mai mare într-un mediu mai dens, concluzie la care a ajuns în încercarea de a explica legile reflexiei şi refracţiei luminii. Teoria lui Newton parţial adevarată, a dominat chiar şi secolul al XVIII-lea, însă nu a reuşit să explice unele fenomene inerente cum ar fi difracţia, interferenţa, polarizarea,etc. (2)

Încă din secolul al XVII-lea, fizicianul olandez Christian Huyghens a emis ipoteza ondulatorie asupra naturii luminii care avea să devină rivala teoriei corpusculare pe care o nega în totalitate. Aceasta ipoteza consideră lumina ca un fel de impuls elastic care se propagă într-un mediu care umple întreg spaţiul şi pe care el l-a denumit “eter”. Eterul ar fi existat peste tot, iar propagarea luminii în eter ar fi fost asemanatoare cu propagarea sunetului în aceleaşi medii ambele fenomene fiind de natura ondulatorie. Savantul englez Thomas Young a studiat interferenţa şi difracţia luminii, iar savantul francez Augustin Fresnel a construit argumentarea teoretica completa a acestor fenomene în baza teoriei ondulatorii, explicând şi interpretând teoretic mai toate fenomenele de difracţie şi interferenţa cunoscute în acel moment. În plus, a avansat ideea naturii transversale a oscilaţiilor luminoase ceea ce i-a permis să considere şi fenomenul de polarizare.

În perioada respectiva, se cunoştea deja ca lumina se propagă cu viteza finita a carei valoare a fost stabilita de savantul danez Olaf Remer şi masurată experimental în aer de Armand Fizeau, iar în apa de Leon Foucault care stabilea ca viteza luminii în apa este de 1,33 ori mai mica decat în aer. Astfel ipoteza lui Newton privind viteza luminii mai mare în mediile mai dense se naruise dar nu şi teoria corpusculara. Se ajunsese la o situaţie în care teoria ondulatorie se preta explicării unui grup de fenomene în timp ce teoria corpusculara explica alt grup de fenomene, mai bine zis celalalt grup de fenomene. Fenomenele explicate printr-una din teorii nu puteau fi explicate în nici un fel prin cealalta teorie. (3)

La jumatâtea secolului al XIX-lea, fizicianul englez James Maxwell a elaborat teoria campului electromagnetic. Campul electromagnetic este considerat un mediu omnipenetrant care serveste ca vehicol pentru undele electromagnetice. Această ipoteza l-a condus pe Maxwell la concluzia ca lumina este compusă dintr-o sumă de oscilaţii electromagnetice, iar calculele efectuate în baza teoriei lui Maxwell, au stabilit ca viteză de propagare a undei electromagnetice în vid este egala cu aceea a luminii, adică 300000 km/s punându-se astfel în evidenţa legatură între cele doua domenii ale fizicii: lumina şi electricitatea.

Unda luminoasă este aşadar o unda de câmp electromagnetic definită de vectorii electric şi magnetic care oscilează în plane perpendiculare şi în fază. Planul definit de cei doi vectori (electric E si magnetic H) este perpendicular pe vectorul de propagare K, astfel încât aceşti trei vectori E, H şi K definesc în această ordine un triedru drept. Obţinerea de către Hertz a undelor electromagnetice şi studiul proprietatilor acestora au confirmat analogia profunda care există între aceste unde şi undele luminoase.

Distanţa între doua puncte care oscileaza în faza reprezintă lungimea de unda L a undei în discuţie, iar timpul T în care se efectuează o oscilaţie completă este perioada undei. Între aceste doua elemente există relaţia :

L = v.T în care v este viteza de propagare a undei în mediul respectiv. prezintă scara spectrului de emisie a radiaţiei electromagnetice în domeniul optic.

Teoria electromagnetică a lui Maxwell înlocuia astfel ipoteza unui “eter elastic” a lui Huyghens cu un ”eter electromagnetic”. Ipoteza acestui eter electromagnetic avea să fie definitiv infirmată în 1905 de teoria relativiăţii a lui Einstein.

1.3. EVOLUŢIA IDEILOR ŞI DESCOPERIREA EFECTULUI LASER

Prima aplicare practică a fenomenului LASER a fost făcută în 1951 de către C.H.Townes care a utilizat un experiment cu unde scurte pe care l-a comunicat în 1954.

Principiul LASER-ului a fost descoperit de Einstein în 1917, dar începând din 1940, analizand spectrul emis de o descarcare în gaz, savantul sovietic V. Fabrikant semnala faptul ca emisia stimulată ar

7

putea permite amplificarea luminii. Fenomenul emisiei stimulate presupune interacţia dintre o unda electromagnetica de frecvenţă 0 şi un sistem atomic (atomi, ioni, molecule) aflat pe un nivel energetic superior şi care poate efectua la revenirea în starea fundamentală o tranziţie energetică pe un nivel energetic inferior aflat la o diferenţă energetică egala cu hv0. În urma acestei interactii se produce un fenomen rezonant prin care toate sistemele atomice compatibile cu aceasta tranziţie se dezexcita cu emisia cuantelor egale cu hv 0.

În 1952 savanţi din trei tari: Uniunea Sovietică (N.Basov si A.M.Prohorov), America (H.Zeiger, Ch.Townes si J.Gordon) şi Canada (J.Weber) au propus în acelasi timp un principiu nou de amplificare a oscilaţiilor electromagnetice bazat pe emisia stimulata. Propunerile au fost facute independent şi aproape în acelaşi timp.Aceste propuneri au permis amplificarea microundelor, ceea ce a însemnat descoperirea maserului (Microwave Amplifier by Stimulated Emission of Radiation). Astfel, in 1954 s-a realizat primul oscilator pentru microunde bazat pe principiul emisiei stimulate. Cercetatorul american C.H.Townes de la Universitatea Columbia împreuna cu J.P.Gordon si N.J.Zeiger au construit maserul cu ammoniac, confirmand astfel în mod strălucit ideile fizicienilor C.H.Townes, N.Basov şi A.Prohorov. (4)

Prima publicaţie privind laserul apare în anul 1958, ea aparţinând lui Schawlow şi Townes. În 1960 americanul A.L.Schawlow sugerează utilizarea unui cristal de rubin pentru obţinerea radiaţiei stimulate în domeniul vizibil, iar la sfârşitul anului 1960 Ch.Maiman a şi realizat un laser cu rubin în impulsuri care a emis în regiunea roşie a domeniului vizibil. Acest prim laser cu rubin a fost realizat la compania americană “Hughes Hircraft Co”, fiind un eveniment care a bulversat întreaga lume ştiinţifică. Drept urmare lumea medicală se pune în mişcare şi începe o avalanşă de utilizări practice şi perfecţionări ale LASER-ului cu aplicabilitate în medicină. A urmat o continuă dezvoltare a experimentelor, descoperindu-se noi sisteme mai fezabile şi noi substanţe active de natură solidă, lichidă şi gazoasă. Astfel de substanţe, în special cele gazoase s-au revelat ca medii active optime, capabile să emită radiaţii LASER de diverse energii şi culori. Un an mai tarziu, in 1961, americanii A.Javan, B.Bennett şi D.Harriott realizeaza primul laser cu mediu activ gazos, un laser cu amestec He-Ne excitat în înalta frecvenţă. A urmat apoi descoperirea laserului cu CO2 (C.K.N Patel-1964), a laserelor ionice (Bell, Convert si Bridges in 1964), a laserelor cu medii active lichide, a laserelor chimice, a laserelor cu excimeri, etc. În 1962, oftalmologii înlocuiesc lampa cu xenon pentru fotocoagularea retinei, cu laser-ul, ceea ce a dus la aplicarea acestuia şi de către Goldman, în dermatologie. În anii următori Stern încearcă să aplice laser-ul în odontologie, în timp ce Klein Fine si Mac Guff încep să folosească laser-ul în tratamentul cancerului. Genialitatea invenţiei a fost clară încă din anul 1964, anul în care americanul Townes si doi ex-sovietici Basov si Prokhorov primesc premiul NOBEL pentru fizică, datorită cercetărilor în domeniul laser-ului. Succesiv din anul 1964 au fost realizaţi LASERI care utilizează gaze ionizate - laser cu mercur şi laser cu argon. Ulterior a fost construit laser-ul molecular cu CO2 care dă unul din cele mai performante randamente. (5)

În anul 1968, Institutul Lebedev din Moscova, anunţă primele rezultate privind posibilitatea utilizării LASER-ului cu neodym în controversata fuziune nucleară controlată. Entuziasmul de debut a fost însă repede stopat de numărul mare de accidente. Materialele medicale, tehnicile anesteziologice încă simpliste, precum şi performanţele tehnice ale LASER-elor, au determinat abandonarea metodei pentru câţiva ani. După 1970 apare primul LASER Organ - folosit în oftalmologie - cu mult mai puţine riscuri

Prima aplicare a laserului în domeniul medical despre care s-a scris a fost in 1972 cand G.L.Jako a utilizat un laser cu CO2 şi un microscop într-o interventie pe corzile vocale, iar in 1973, Goldman, I.Kaplan si R.Ger au fost primii care au publicat rezultate ale aplicarii laserului cu CO2 în chirurgia ginecologica. (6)

În Europa, utilizarea laser-elor în scop terapeutic a luat amploare după 1975. Primul laser în infraroşu bazat pe tehnologia semiconductorilor s-a născut în anul 1978 în laboratoarele societăţii

8

“Space” din Torino. Tot aici au fost dezvoltate o serie de aparate ce au permis focalizarea radiaţiei laser IR, care în mod uzual se emite sub un unghi de 12 o, nepermiţând aplicaţiile laser bazate pe coerenţă si direcţionalitate. Emisia LASER infrarosie modulată pentru a genera aşa numitele frecvenţe terapeutice are aproximativ 9 ani de aplicaţii practice în acupunctură şi medicina de reglaj bioenergetic. Teoria de bază a frecvenţelor este iniţiată în lucrările sale de către H.Froehlich de la Universitatea din Liverpool. Teoria generală a excitaţiilor coerente în sistemele biologice postulează că acestea emit fotoni cu diferite frecvenţe şi nivele energetice. Lucrările recente ale lui F.A.Popp si G.M.Boreum au confirmat validitatea teoriilor lui Froehlich . Frecvenţele de rezonanţă au fost descoperite empiric de către dr. Paul Nogier, în Franţa, în studiile privind medicina auriculară. Ele au fost utilizate clinic în şcoala “Dr.Rene Bourdior”–acupunctură şi medicină auriculară în trialuri care au durat aproximativ 4 ani. Trialurile au confirmat studiile şi au fundamentat utilizarea laser-ilor în acupunctură.

În România, laser-ul cu CO2 a început să fie folosit după anul 1980, în oftalmologie, de prof. dr. Mircea Olteanu la Spitalul Militar Central Bucureşti, apoi în neurochirurgie (de către prof. dr Dănăilă- în tratamentul tumorilor cerebrale) şi în O.R.L. la Spitalul Griviţa din Bucureşti. Este vorba de laser-ul românesc Bilas 10 si Bilas 20 conceput şi fabricat la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti de către distinsii fizicieni Crişan, Dumitraş, Duţu si Mirea. Astăzi medicina românească dispune de mai multe tipuri de laser CO2 - foarte moderne - cu performanţe comparabile la scară internaţională. Din păcate însă, datorită condiţiilor economice nu se poate ţine ritmul european în domeniu. Perfecţionarea în diversificarea laser-elor este atât de rapidă, încât la ora actuală între noi şi Europa există un decalaj de 8-10 ani în privinţa unor tipuri de laser cu YAG - ND cu fibră de sticlă, lasere coloranţi - pentru tratamentul cancerului in situ - lasere pentru fotocoagulare. Celelalte tipuri de lasere apărute recent, sunt încă în stadiul de pionerat. (7)

Medicina modernă nu poate minimaliza sau exclude din arsenalul ei terapeutic această nouă metodă pentru că ea s-a dovedit a avea câteva avantaje medico-economico-sociale deosebit de binefăcătoare. Acestea sunt : - vindecare rapidă, recuperare funcţională precoce şi în proporţie mult mai mare decât prin metodele clasice, permite reinserţia profesională imediată, lipsa fenomenelor infecţioase şi inflamatorii. Este mai uşor acceptată de către pacienţi, tocmai pentru că nu necesită internare şi deci absenteism profesional. Aşadar, impactul economico-social al metodei alături de performanţele ei terapeutice, face actualmente ca laserterapia să fie din ce în ce mai larg folosită în practica medicală.

CAPITOLUL II. ASTMUL BRONSIC

2.1 DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI În conformitate cu ceea ce se cunoaşte în prezent, definim ASTMUL ca pe o dereglare

inflamatorie cronică a căilor respiratorii în care multe celule si elemente celulare au un anumit rol, în special mai ales celulele mastice, eozinofilele, limfocitele T, macrofagele, neutrofilele, si celulele epiteliale. La indivizii suspecţi de a fi contaminaţi, această inflamare dă naştere la episoade repetate de răguşeală, pierdere a respiraţiei, dureri de piept, si tuse, mai ales seara sau foarte devreme dimineaţa. Aceste episoade sunt în mod normal asociate cu o foarte răspândită, dar variabilă obstrucţie a căilor respiratorii care este adesea reversibilă, fie în mod spontan, fie în timpul tratamentului. Inflamarea cauzează de asemenea o creştere asociată în hiper-răspunsul bronhial existent la o varietate de stimuli. (8)

ASTMUL este o afecţiune caracterizată prin crize de dispnee (jenă respiratorie) paroxistică siflantă atestând o contracţie brutală a muşchilor care comandă deschiderea si închiderea bronhiilor, cărora li se asociază un edem si o hipersecreţie a mucoaselor căilor aeriene (faringe, laringe, trahee, fose nazale). Are o frecvenţă destul de mare, atingând între 2 si 5% din populaţia totală, si debutează în mod obişnuit la vârste cuprinse între 5 si 15 ani. Cu toate că, în ultimul deceniu, s-au realizat mari progrese în diagnosticarea şi tratarea astmului bronşic, această afecţiune rămâne încă o adevărată provocare atât pentru clinicieni, cât şi pentru

9

fiziopatologi. Deşi în anul 1980 s-a constatât o creştere atât a morbidităţii, cât şi a mortalităţii din cauza astmului bronşic, în jurul anului 1990 s-a observat o fază de stagnare a acestor indici populaţionali, ca apoi să se constate o scădere a mortalităţii între anii 1998-2002. Pentru a înţelege cât mai bine patogeneza astmului bronşic au fost realizate mari progrese în această privinţă, printre care bronhoscopia, lavajul bronhoalveolar, biopsia căilor respiratorii, măsurarea gazelor respiratorii, cu toate acestea etiologia inflamaţiei căilor respiratorii rămânând incertă. În anul 1997, Institutul Naţional al Inimii, Plămânului şi al Sângelui (NHLBI) a inclus următoarele noţiuni în definirea astmului bronşic:

o episoade recurente de simptome respiratorii; o obstrucţia variabilă a căilor respiratorii, care este cel mai adesea reversibilă spontan sau în

urma administrării tratamentului; o hiperreactivitatea căilor aeriene respiratorii; o inflamaţia cronică a căilor respiratorii (în acest caz, având un rol important mastocitele,

eozinofilele, limfocitele T, macrofagele, neutrofilele şi celulele epiteliale). (9)

Pentru a supraveghea pacienţii cu astm bronşic au fost implicate şi agenţiile guvernamentale din diferite state, printre care Programul Naţional de Educaţie şi Prevenire a Astmului (NAEPP), Departamentul Sănătăţii şi al Serviciilor Umane (Healthy People 2010), precum şi Centrul de Control al Bolilor.

Conform ultimelor date publicate de către Centrul de Control al Bolilor, 15 milioane de adulţi din America suferă de astm. Astmul bronşic apare la toate vârstele, dar predominant la vârstele tinere. Aproape jumătate din cazuri apar până la vârsta de 10 ani şi o altă treime apar până la vârsta de 40 de ani. La copii există un raport de 2:1 masculin/ feminin, dar raportul pe sexe se egalizează până la vârsta de 30 de ani. 2.2DIAGNOSTICAREA ASTMULUI BRONŞIC

Pentru a diagnostica astmul, clinicianul trebuie să determine următoarele:

� prezenţa simptomelor episodice de obstrucţie a fluxului de aer; � obstrucţia fluxului de aer care să fie cel puţin parţial reversibilă; � diagnosticele alternative sunt excluse.

Mecanismele recomandate pentru stabilirea diagnosticului sunt :

• anamneza; • un examen corporal, punându-se accentul pe traiectul respirator superior, torace si

tegument; • spirometria pentru a se demonstra reversibilitatea.

Sunt necesare a fi efectuate şi alte examinări pentru :

• A se evalua diagnosticele alternative; • A se identifica factorii determinanţi; • A se evalua gradul de gravitate; • A se investiga potenţialele complicaţii.

Aceste recomandări sunt prezentate pentru a servi drept referinţă pentru un specialist în domeniul astmului în momentul în care efectuează consultaţia sau prescrie tratamentul. Clasificările în ceea ce priveşte gravitatea bolii au fost schimbate din usor, moderat, si grav în usor persistent, moderat persistent, si grav persistent. Au fost adăugate exemple de probleme folosite pentru diagnostic si stabilirea iniţială a astmului.

Informaţiile în ceea ce priveşte răguşeala în timpul copilăriei si disfuncţia corzilor vocale au fost împărţite în diferite faze de diagnostic. Criteriile de referinţă au fost extrase din experienţa medicilor

10

primari si de specialitate. Există mai multe recomandări specifice pentru a măsura variaţia din timpul zilei a maximului fluxului expiratoriu (PEF).

Aceste modalităţi care ajută la stabilirea unui diagnostic de astm sunt bazate pe studiile lui Expert Panel. (10)

O atentă studiere a bolilor anterioare, examinarea fizică, testele pentru evaluarea funcţiilor pulmonare, si testele adiţionale vor furniza informaţiile de care este nevoie pentru a stabili un diagnostic corect de astm. Fiecare dintre aceste metode de stabilire sunt descrise în această lucrare.

Este nevoie de o judecată clinică în momentul stabilirii diagnosticului de astm. Pacienţii care au astm sunt heterogeni si prezintă semne si simptome care variază total de la pacient la pacient, ca si la fiecare pacient de-a lungul timpului.

Pacienţii cu astm bronşic necesită, pe lângă examinarea clinică, şi examne paraclinice privind:

• Bolile anterioare; • Examinarea fizică; • Testarea funcţiilor pulmonare ( Spirometria); • Studii suplimentare; • Diagnostice diferenţiale de astm; • Clasificarea gravităţii astmului; • Posibilităţi diferenţiale de diagnostic pentru astm. •

2.3 TRATAMENTUL Tratamentul preventiv este cea mai bună strategie pentru tratarea manifestărilor astmului.

Elementele importante ale tratamentului preventiv includ: � un plan de acţiune scris pentru a ghida pacientul să se descurce singur, mai ales pacienţii

cu astm persistent moderat către grav si pentru fiecare pacient cu manifestări grave de-a lungul bolii; � ecunoaşterea simptomelor timpurii ale unei manifestări, inclusiv înrăutăţirea FEV1 sau

PEF; � comunicarea promptă între pacient si clinician despre orice deteriorare serioasă a

simptomelor sau a nivelului maxim al fluxului ca răspuns scăzut la inhalarea de beta2 –agonist, sau efect de scurtă durată a acestuia;

� intensificarea corespunzătoare a terapiei, adesea incluzându-se o scurtă cură de corticosteroizi sistemici;

� îndepărtarea sau retragerea de lângă factorii cauzatori iritanţi din mediul înconjurător care ar putea contribui la o agravare, deci evitarea oricărui contact cu alergenul în cauză.

Pacienţii care prezintă risc mare de deces din cauza astmului necesită o atenţie specială – mai exact o educaţie susţinută, supraveghere si grijă. Ei ar trebui sfătuiţi să ceară ajutor medical în timpul manifestării bolii si, totodată, instruiţi în privinţa disponibilităţii serviciilor de ambulanţe. Aici sunt inclusi pacienţii cu factori de risc identificabili. Copiii cer o atenţie specială, mai ales datorită marelui risc de sufocare.

Scopurile tratamentului

Principalele scopuri în tratarea astmului bronsic sunt:

• corectarea hipoxemiei semnificative prin administrarea de oxigen suplimentar. În cazuri rare, hipoventilaţia alveolară cere ventilare mecanică asistată.

• corectarea rapidă a obstrucţiei fluxului de aer. Acest lucru este cel mai bine realizat de: - administrarea repetată sau continuă a unui beta2–agonist inhalat;

11

- administrarea de corticosteroizi sistemici în timpul tratamentului, de timpuriu, la pacienţii cu manifestări moderate până la modificări severe, sau la pacienţii care nu răspund prompt si complet la un beta2-agonist inhalat.

• reducerea probabilităţii repetiţiei obstrucţiei grave de aer prin intensificarea terapiei. Adesea, o cură scurtă de corticosteroizi sistemici este folositoare.

Îndeplinirea acestor scopuri cere supraveghere atentă printr-o serie de măsurători de lungă durată pentru a cuantifica gravitatea obstrucţiei fluxului de aer si răspunsul său la tratament. Progresele în ceea ce priveşte modificarea FEV1 după 30 de minute de tratament se corelează în mod semnificativ cu un număr mare de indici, în lanţ, asupra gravităţii simptomelor astmului si cu măsurarea repetată a fluxului de aer la secţia de urgenţe, ceea ce poate folosi pentru reducerea admiterilor non-necesare.

Se recomandă folosirea valorilor PEF sau FEV1 pentru a ghida luarea de hotărâri în ceea ce priveşte tratamentul, alături de trecutul medical al pacientului, simptomele curente si constatările fizice. Folosindu-se PEF-ul exprimat sub forma celui mai bun procent al fiecărei persoane, este important de luat în consideraţie impactul obstrucţiei ireversibile a fluxului de aer. Pentru un pacient al cărui cel mai bun PEF este de 160 L/min, de exemplu, o scădere de 40 de procente reprezintă o gravă si potenţială obstrucţie care îi ameninţă viaţa. (11)

2.4LASER ACUPUNCTURA ÎN ASTMUL BRONŞIC Numeroase studii au demonstrat efectul benefic al laser acupuncturii în astmul bronşic. În urma

studiului efectuat de către Milojevic şi Kuruc pe 50 de pacienţi cu astm bronşic, cărora li s-a aplicat laser acupunctura pentru 10 zile, s-a constatât o îmbunătăţire semnificativă a parametrilor funcţiei pulmonare, la doar 10 minute de la începerea tratamentului. După 3 şi, respectiv, 10 zile de la tratamentul prin laser acupunctură s-a observat o reală îmbunătăţire a stării pacienţilor cu astm.

Concluziile celor doi cercetători au fost că utilizarea timp de 10 zile a acupuncturii împreună cu o stimulare laser de joasă putere îmbunătăţesc atât funcţia pulmonară, cât şi schimburile gazoase de la acest nivel. Efectele benefice ale acestui tip de tratament sunt obţinute într-o perioadă scurtă de timp, având o durată îndelungată, de câteva săptămâni, posibil chiar şi câteva luni. Stimulările laser succesive în perioada prodromală a bolii determină scăderea severităţii simptomelor în timpul crizelor de astm, putându-se ajunge chiar şi la remisiunea completă a acestora.

CAPITOLUL III. RINITA ALERGIC Ă

Rinita alergica (adesea supranumita "febra fanului") este o reactie exagerata a sistemului imunitar la particulele inspirate din aer. In mod normal sistemul imunitar protejeaza corpul impotriva virusurilor si a bacteriilor prin producerea de anticorpi care sa lupte impotriva acestora. In cazul rinitei alergice, sistemul imunitar incepe sa lupte impotriva substantelor, care in mod normal nu sunt nocive, cum ar fi acarienii si polenul (alergeni), ca si cand acestea ar incepe sa atace organismul.

Aceasta reactie exagerata cauzeaza inflamatie si simptome care afecteaza in principal nasul, dar si ochii, urechile, gatul si gura. Este posibil ca organismul sa nu aiba o reactie alergica din primul moment in care este inhalata o substanta alergena precum polenul de iarba. Cu toate acestea, data urmatoare in care are loc o inhalatie de polen poate aparea o senzatie de nas infundat sau de respiratie anevoioaşa. Acestea apar ca raspuns al sistemului imunitar. (12)

Este posibil ca rinita sa se fi instalat de multi ani (rinita cronica). In acest timp, este posibila diminuarea sensibilitatii la acesti alergeni iar reactia corpului la acestia sa nu mai fie la fel de severa. De asemenea, este posibila dezvoltarea unor complicatii precum sinuzita si infectiile otice. Rinita alergica este foarte asemanatoare cu un tip de astm cauzat de alergii (astm alergic).

12

3.1.Simptome

Simptomele imediate ale rinitei alergice cel mai des intalnite sunt: stranutul repetat, indeosebi dimineata la trezire; stranutul poate aparea chiar si in decurs de 1- 2 minute de la expunerea la alergeni: - rinoreea (cand curge nasul). Rinoreea (scurgerile nazale) provocata de alergii se prezinta de obicei sub forma unui un lichid clar si filant (limpede si care nu e vascos) dar poate deveni vascos si inchis la culoare sau galben daca se dezvolta o infectie nazala sau a sinusurilor. (13) Rinoreea poate aparea la un interval de 3 minute de la expunerea la alergen - secretiile nazale care se scurg pe peretii posteriori ai gatului determina senzatia de prurit. Poate declansa o tuse cronica in timp ce pacientul incearca sa-si elibereze gatul de secretii - lacrimare abundenta si prurit ocular (mancarime a ochilor) - prurit (mancarime) otica (a urechilor), nazala si a gatului. In cazul rinitei alergice sezoniere (SAR), mancarimile, stranutul, rinoreea, lacrimarea si mancarimea ochilor sunt obisnuite. Aceste simptome apar de obicei in anumite perioade ale anului. In cazul rinitei alergice perene (PAR), congestiile nazale si picaturile postnazale sunt simptomele cel mai des intalnite, chiar daca mai apar stranutul si rinoreea. (14)

Aceste simptome apar in general pe durata intregului an. Se pot manifesta toate simptomele sau numai cateva. Simptomele pot aparea in mai putin de 5 minute de la expunerea la alergen, sau poate dura mai mult timp ca sa se dezvolte (in mod tipic de la 3 la 6 ore).

Simptomele care se dezvolta într-un interval mai mare de timp includ: - un nas infundat posibil acompaniat de respiratia anevoioaşa provocate de inflamatie si congeştie a nasului si sinusurilor. Acesta este simptomul cel mai des intalnita la copii si este posibil sa fie singura acuza. - fotosensibilitate (ochii care sunt sensibili la lumina) - iritabilitate - fatigabilitate (lipsa energiei) - somn alterat - respiratie pe gura din cauza nasului infundat. - miros alterat - tuse cronica - afectiuni ale sinusurilor si ale tubei lui Eustachio, senzatie de presiune in ureche sau deficite auditive (ale auzului) - disconfort sau durere a fetei - cearcane ("ochi vanat" datorat alergiilor) - actiunea de frecare frecvenţă a nasului, care poate provoca escoriatii (rani superficiale) pe suprafata nasului (escoriatii alergice) - frecarea frecvenţă a nasului cu palma orientata in sus poate reduce mancarimea si sa se deschida caile nazale ("salutul"alergic). Aceasta este des intalnita la copii. (15)

Simptomele rinitei alergice dureaza de obicei toata viata, chiar daca tipurile de simptome si gradele gravitate pot varia. Simptomele pot deveni mai grave in anumite momente, dar sensibilitatea la alergen se poate pierde pe masura ce se inainteaza in varsta. Simptomele pot fi agravate de alte substante iritante din aer, precum substantele poluante din aer, fumul provocat de motoarele autovehiculelor, fumul de tigari si fumul rezultat din arderea lemnului, insecticide, mirosurile puternice sau parfum. In cazul unei alergii la polen, momentul si locul simptomelor resimtite pot varia dupa climat si tipurile de plante care cresc in zona respectiva. (16)

Simptomele rinitei alergice pot fi mai grave in timpul sarcinii. Trebuie ales cu mare grija un tratament special pentru acestea deoarece anumite tratamente pot dauna femeilor si dezvoltarii fetusului. Alte situatii care au acelasi simptome ca rinita alergica includ infectii ale tractului respirator superior (ICRS), defecte nazale si inflamatii (rinita) care nu sunt provocate de alergie (rinita nonalergica). Mecanism fiziopatogenetic La prima expunere la alergenul din aer, sistemul imunitar recunoaste alergenul ca fiind substanta straina. Corpul reactioneaza producand anticorpi impotriva alergenului. La urmatoarea expunere la alergen anticorpii ataca, eliminand histamina si alte substante chimice care cauzeaza simptomele alergiei. (17)

Simptomele rinitei alergice afecteaza persoane diferite in moduri diferite. Anumite persoane sunt sever afectate de simptome, in timp ce altele au doar un disconfort moderat. In general simptomele persista toata viata, chiar daca tipurile si gravitatea variaza. Simptomele pot deveni si mai grave in anumite perioade si se poate pierde din sensibilitate la alergen pe masura ce se inainteaza in varsta.

13

Majoritatea persoanelor dezvolta simptome într-un interval de cateva minute din momentul expunerii. Anumite persoane pot dezvolta simptomele de la 4 la 8 ore dupa expunere.

De obicei, simptomele dureaza mai mult de 10 zile. In ceea ce priveste aparitia simptomelor, acestea pot varia in functie de persoana. Dezvoltarea rinitei alergice sezoniera (SAR) incepe foarte rar inainte de varsta de 3 ani. Rinita alergica perena (PAR) poate aparea la orice varsta. Simptomele PAR sunt adesea diagnosticate gresit ca si infectie a tractului respirator superior cum ar fi guturaiul. Copiii care manifesta simptomele pana la varsta de 1 an sunt predispusi la aparitia mai multor simptome si la dezvoltarea astmului. (18)

Simptomele se dezvolta de obicei la varsta adolescentei. In cazul unei alergii la polen, modul si locul aparitiei simptomelor difera in functie de climat si de tipuri de plante care cresc in zona. (12, 13, 25)

Primavara sunt prezente trei tipuri de polen. Polenul din iarba este prezent incepand cu primavara tarzie pana la jumatâtea verii. Polenul ambroziei este prezent incepand din vara tarzie pana toamna timpurie (sau pana la prima inghetare). In cazul alergiei la acarienii de praf, par de animal, sau mucegaiurilor simptomele pot fi mai grave iarna atunci cand se petrece mai mult timp in caşa. Alergia poate reveni sau inrautati daca: - pacientul are rinita alergica sezonala si se afla in locuri unde numarul particulelor de polen este ridicat. - se inceteaza tratamentul cu medicamente in momentul in care simptomele sunt tinute sub control. (19)

Alergiile si astmul devin din ce in ce mai obisnuite in ultimii 100 de ani. Printre motivele posibile pentru acest fapt este faptul ca locuintele sunt dotate cu incalzirea centrala si cu modalitati eficiente a folosirii energiei. Acestea ajuta la mentinerea caldurii in caşa, chiar si pe timpul iernii iar anumiti alergeni, precum acarienii de praf si gandacii se dezvolta foarte bine la temperaturi inalte. (20)

PARTE PERSONALĂ

CAPITOLUL I. ASTMUL BRON ŞIC - ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ŞI ETIOPATOGENICE SEMNIFICATIVE

I.1. FRECVENŢA Studiul personal cuprinde o analiză a unui lot de 148 de pacienţi diagnosticaţi cu astm bronşic

alergic şi internaţi în perioada 10.03.2008 – 31.05.2011. Pentru lotul la care s-a aplicat laserterapia studiul s-a desfăşurat în Centrul Naţional de Acupunctură şi Homeopatie Bucureşti (lotul B), iar tratamentul clasic efectuat lotului A a fost efectuat în cadrul Spitalului Universitar.

Cei 148 de pacienţi cu astm bronşic alergic au fost împărţiţi în două loturi de studiu, lotul A

(lotul martor) şi lotul B (lotul studiat), fiecare lot având un număr de pacienţi în funcţie de adresabilitatea

acestora la medic şi de acordul lor de a fi luaţi în studiu.

14

Astfel, lotul A – lotul martor, are un număr de 63 de pacienţi, reprezentând un procent de 42,5% din numărul total al pacienţilor din cele două loturi, iar lotul B – lotul studiat, are un număr de 85 de pacienţi, care reprezintă un procent de 57,5% din totalul pacienţilor celor două loturi. Criteriile de includere în studiu au fost următoarele:

• pacienţi cu astm bronşic alergic sezonier netratat;

• pacienti cu astm bronşic alergic în curs de tratament alopat.

Criteriile de excludere din studiu au fost următoarele:

• astmul bronşic de cauză infecţioasă;

• astmul bronşic idiosincrazic;

• astmul bronşic indus de efortul fizic;

• astmul bronşic indus medicamentos.

În intervalul mai sus menţionat, adică 01.09.2008 – 31.05.2011, au fost internaţi în cele 2 centre un număr de 4192 de pacienţi, din care 148 (3,5%) au fost diagnosticaţi cu astm bronşic alergic şi au acceptat să participe la studio.

I.2. SEXUL Repartiţia pe sexe a astmului bronşic alergic arată afectarea cu precădere a sexului masculin la

copii, însă odată cu înaintarea în vârstă procentele se egalizează. Astfel, la lotul A, care este lotul martor, se constată un număr de 34 de cazuri de astm bronşic alergic la sexul masculin, ceea ce reprezintă un procent de 54% din numărul total de cazuri (63) din acest lot.

La lotul B, care este lotul aflat în studiu, a fost înregistrat un număr de 47 de cazuri de astm bronşic alergic la sexul masculin, aceştia reprezentând un procent de 55% din numărul total de cazuri (85) din acest lot.

În urma analizei acestor date s-a observat că ponderea la sexul masculin din numărul total al pacienţilor celor două loturi este de 54,5%, iar a sexului feminin este de 45,5% .

I.3. VÂRSTA Repartiţia astmului bronşic alergic în funcţie de grupele de vârstă este prezentată în tabelul 5 şi

fig. 6. Se poate observa faptul că la lotul A incidenţa cea mai mare este la grupa de vârstă cuprinsă între 20 şi 29 de ani, cu un număr de 19 pacienţi şi o pondere de 30,2% din numărul total de pacienţi din acest

15

lot (63 pacienţi), urmată de grupa de vârstă cuprinsă între 10 şi 19 ani, cu un număr de 14 pacienţi şi o pondere de 22,3% din totalul pacienţilor acestui lot.

După vârsta de 30 de ani se constată o scădere a numărului, precum şi a procentului pacienţilor care au această afecţiune, astfel că la grupa de vârstă 30-39 de ani ponderea astmului bronşic alergic este de 19% (12 pacienţi), procent ce este în scădere, ajungându-se ca la grupa de vârstă cuprinsă între 60 şi 70 de ani ponderea să fie de 6,3% (4 pacienţi).

La lotul B se constată aproximativ aceleaşi rezultate ca şi la lotul A, cu menţiunea că ponderea astmului bronşic alergic este cu aproximativ 3% mai mare atât la grupa de vârstă între 10 şi 19 ani, cât şi la grupa cuprinsă între 20 şi 29 ani..

Aproximativ 30% din pacienţii lotului au vârsta cuprinsă între 30 ani şi 49 ani, în timp ce grupele de vârstă cuprinse între 50-59 de ani şi 60-70 de ani au ponderea cea mai mică, de 7,1% (6 pacient) şi, respectiv, 8,2% (7 pacienţi) din numărul total de pacienţi din acest lot.

Se poate afirma, conform datelor, că mai mult de jumătate dintre pacienţi au vârsta cuprinsă între 10 ani şi 40 de ani, fapt valabil pentru ambele loturi.

Referitor la distribuţia numărului total de pacienţi (148 pacienţi) din cele cinci loturi pe grupe de vârstă, se poate observa în tabelul 8 şi fig. 10, 11 faptul că grupa de vârstă cuprinsă între 20 şi 29 ani este cea mai bine reprezentată, cu un număr de 44 de pacienţi şi un procent de 29,7%. Cu o mică diferenţă faţă de grupa anterioară de vârstă, pe al doilea loc, se situează categoria de vârstă între 10 şi 19 de ani, unde s-au înregistrat 36 de cazuri de astm bronşic alergic, având o pondere de 24,4%. La grupele de vârstă între 30 şi 39 de ani, precum şi 40-49 de ani s-au constatat un număr de 25 şi, respectiv, 21 de cazuri de astm bronşic alergic, cu o pondere de 16,9%, respectiv 14,2% din numărul total de cazuri. Din analiza datelor, astmul bronşic alergic pare a afecta mai puţin populaţia cu vârsta peste 50 de ani, deoarece atît la grupa de vârstă 50-59 de ani, cât şi la cea cuprinsă între 60-70 de ani au fost înregistrate câte 11 cazuri, ceea ce reprezintă un procent de 7,4% pentru fiecare grupă de vârstă, din totalul cazurilor de astm bronşic alergic. Conform datelor obţinute, astmul bronşic alergic afectează cu precădere populaţia cu vârsta mai mică de 30 de ani, unde s-au înregistrat în total 80 de pacienţi, aceştia reprezentând un procent de 54,1% din numărul total de cazuri de astm bronşic alergic (148 pacienţi).

I.4. SIMPTOME Cei 148 de pacienţi cu astm bronşic alergic s-au prezentat la spital pentru urmatoarele simptome:

wheezing, dispnee şi tuse. În aceste condiţii, la lotul A s-a constatat că toţi cei 63 de pacienţi, având o pondere de 100% s-au

prezentat pentru wheezing, iar 61 de pacienţi (96,8%) prezentau la internare dispnee. Tusea a fost prezentă la lotul A la 60 de pacienţi, aceştia reprezentând un procent de 95,2% din totalul pacienţilor acestui lot.

La lotul B a fost înregistrat un număr de 82 de pacienţi care prezentau dispnee, procentul acestora din numărul total al pacienţilor lotul B fiind de 96,5%. La pacienţii acestui lot tusea a fost prezentă la 80 dintre ei, reprezentând un procent de 94,1%, în timp ce wheezing-ul a fost prezent la toţi cei 85 de pacienţi din lot.

I.5. ANTECEDENTE DE AFECŢIUNI ALERGICE

Afecţiunile alergice în antecedente sunt prezente la un număr de 51 de pacienţi, ceea ce reprezintă un procent de 34,5% din numărul total de pacienţi cu astm bronşic alergic (148 pacienţi). S-a observat că dermita alergică predomină la lotul A (lotul martor), cu un număr de 13 pacienţi, care

16

reprezintă 20,6% din numărul total de pacienţi de la acest lot (63 de pacienţi), iar numărul total de cazuri

din cele două loturi este de 21, ceea ce reprezintă o pondere de 14,4% din numărul total al pacienţilor cu

astm bronşic alergic.

Cea mai frecventă afecţiune alergică a lotului B este rinita alergică, cu un număr de 12 cazuri şi

un procent de 14,1% din totalul pacienţilor acestui lot, urmată de dermita alergică, cu un număr de 10

cazuri şi un procent de 11,8%.

Migrena de cauză alergică a fost întâlnită la doi pacienţi (2,4%) în cazul lotului B şi la u n pacient

din lotul A (1,6%), iar afecţiunile gastro-intestinale de cauză alergică au fost înregistrate la 3 cazuri în

lotul A (4,8%) şi 1 caz din lotul B (1,2%).

I.6. TRATAMENT

I.6.1. Lotul martor (lotul A)

17

Tratamentul aplicat acestui lot, care are un număr de 63 de pacienţi, a constat în administrarea de:

• stimulante adrenergice; • metilxantine; • anticolinergice; • glucocorticoizi;

• agenţi stabilizatori ai mastocitelor.

În urma administrării tratamentului medicamentos la lotul A s-au constatat următoarele: I.6.1.1. Remisia simptomatică

După administrarea tratamentului medicamentos la pacienţii cu astm bronşic alergic din lotul

martor s-a constatat faptul că din cei 63 de pacienţi ai acestui lot, un număr de doar 6 pacienţi au

prezentat remisia completă a simptomelor.

Acest număr de pacienţi reprezintă un procent de 9,5% din numărul total al pacienţilor acestui lot,

restul de 90,5% din cazuri (57 pacienţi) având o remisie parţială sau nu au răspuns deloc la tratamentul

medicamentos aplicat.

I.6.1.2. Remisia simptomatică parţţţţială

18

În urma administrării tratamentului medicamentos la pacienţii cu astm bronşic alergic din lotul

martor s-a constatat faptul că din cei 63 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 14 pacienţi au prezentat

remisia parţială a simptomelor.

Aceşti pacienţi reprezintă un procent de 22,2% din numărul total al pacienţilor acestui lot, în timp

ce restul de 77,8% din cazuri, adică 49 pacienţi, au prezentat un alt tip de răspuns la tratamentul medicamentos aplicat.

I.6.1.3. Ameliorarea marcată a simptomelor După administrarea tratamentului medicamentos la pacienţii cu astm bronşic alergic din lotul

martor (lotul A) s-a observat faptul că din cei 63 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 15 pacienţi au prezentat o ameliorare marcată a simptomelor acestei afecţiuni.

Acest număr de 15 de pacienţi reprezintă un procent de 23,8% din numărul total al pacienţilor acestui lot, restul de 76,2% din cazuri, adică 46 pacienţi având un alt tip de răspuns la tratamentul medicamentos aplicat.

I.6.1.4. Ameliorarea medie a simptomelor Cea mai mare parte a pacienţilor din lotul martor, în urma tratamentului clasic medicamentos, a

prezentat o ameliorare medie a simptomelor. Astfel, s-a constatat faptul că din cei 63 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 23 de pacienţi au

prezentat ameliorarea medie a simptomelor acestei afecţiuni. Aceşti pacienţi reprezintă un procent de 36,5% din numărul total al pacienţilor acestui lot, restul

de 63,5% din cazuri, adică 40 de pacienţi având un alt tip de răspuns la tratamentul medicamentos administrat.

I.6.1.5. Tratament medicamentos fără efect terapeutic După administrarea tratamentului medicamentos la pacienţii cu astm bronşic alergic din lotul

martor s-a constatat faptul că din cei 63 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 5 pacienţi nu au prezentat nici un efect terapeutic benefic. Acest număr de 5 pacienţi are o pondere de 7,9% din numărul total al pacienţilor acestui lot, restul de 92,1% din cazuri (58 pacienţi) având un efect terapeutic mai mult sau mai puţin eficient la tratamentul medicamentos aplicat.

I.6.1.6. Agravarea simptomelor rinitei alergice

Din cei 63 de pacienţi trataţi clasic medicamentos, nu s-a constatat la nici un pacient agravarea simptomelor astmului bronşic.

19

I.6.2. Lotul tratat cu ajutorul laserului (lot B) La acest lot aflat în studiu şi care în total însumează un număr de 85 de pacienţi s-a aplicat ca şi metodă de tratament Laser terapia şi Laser acupunctura, folosindu-se un laser de joasă energie. Energia a fost aplicată prin intermediul a două unităţi laser de mică putere produse de firma Lasotronic din Elveţia (fig. 26), lasere care au următoarele caracteristici:

I.6.2.1. Remisia simptomatică În urma analizei datelor obţinute de la lotul tratat cu ajutorul laserului s-a constatat faptul că

remisia completă a simptomelor pacienţilor cu astm bronşic alergic a avut un procent ridicat la lotul B, adică 24,7% (21 de pacienţi) din numărul total al pacienţilor acestui lot, comparativ cu lotul martor.

Conform datelor obţinute, se poate afirma faptul că aproximativ un sfert dintre pacienţii trataţi cu ajutorul laserului au avut o remisie completă a simptomatologiei astmului bronşic allergic.

I.6.2.2. Remisia simptomatică parţială În urma analizei rezultatelor obţinute de la lotul tratat cu ajutorul laserului s-a constatat faptul că

remisia parţială a simptomelor pacienţilor cu astm bronşic alergic a avut un procent de 12,9% din numărul total al pacienţilor acestui lot, însemnând un număr de 11 pacienţi.

I.6.2.3. Ameliorarea marcată a simptomelor Efectele obţinute cu ajutorul laserului la lotul B relevă faptul că ameliorarea marcată a

simptomatologiei s-a realizat la un număr de 41 de pacienţi, care reprezintă un procent de 48,2% din numărul tota de pacienţi de la acest lot.

I.6.2.4. Ameliorarea medie a simptomelor Laserterapia aplicată lotului B cu astm bronşic alergic a determinat ameliorarea medie a

simptomelor la un număr de 9 pacienţi, care reprezintă un procent de 10,6% din numărul total al pacienţilor acestui lot (85 pacienţi).

I.6.2.5. Terapie laser fără efect terapeutic După efectuarea laserterapiei la pacienţii cu astm bronşic alergic din lotul B s-a constatat faptul că

din cei 63 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 5 pacienţi nu au prezentat nici un efect terapeutic benefic. Acest număr de 5 pacienţi are o pondere de 7,9% din numărul total al pacienţilor acestui lot, restul de 92,1% din cazuri (58 pacienţi) având un efect terapeutic mai mult sau mai puţin eficient la tratamentul medicamentos aplicat.

CAPITOLUL II. RINITA ALERGIC Ă - ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ŞI

ETIOPATOGENICE SEMNIFICATIVE

I.1.FRECVENŢA Studiul personal cuprinde o analiză a unui lot de 427 de pacienţi diagnosticaţi cu rinită alergică şi

internaţi, în perioada 01.09.2008 – 31.05.2011. Pentru loturile la care s-a aplicat laserterapia studiul s-a desfăşurat în Centrul Naţional de Acupunctură şi Homeopatie Bucureşti (loturile B şi E) şi în Institutul Naţional de Medicină Complementară şi Alternativă al Ministerului Sănătăţii Bucureşti (loturile A şi C).

Tratamentul clasic efectuat lotului D a fost efectuat în cadrul Spitalului Universitar, unde din cei 139 de pacienţi ai acestui lot, au fost trataţi aici 87 de pacienţi, în Spitalul Colţea au fost trataţi 38 de pacienţi şi în cadrul Policlinicii Elias – Secţia O.R.L. (Medicină de Familie), unde au fost trataţi 14 pacienţi.

În intervalul mai sus menţionat, adică 01.09.2008 – 31.05.2011, au fost internaţi în cele 5 centre un număr de 13726 de pacienţi, din care 427 (3,1%) au fost diagnosticaţi cu rinită alergică sezonieră

Criteriile în funcţie de care pacienţii au fost incluşi în studiu au fost următoarele:

20

• pacienţi cu rinite alergice sezoniere (perene) netratate; • pacienti cu rinite alergice în curs de tratament alopat.

Criteriile de excludere din studiu au fost următoarele:

• pacienţi cu vârsta mai mica de 10 ani; • pacienţi cu vârsta mai mare de 70 ani; • pacienţi cu polipi nazali; • pacienţi cu deviaţie de sept nazal; • pacienţi cu rinită eozinofilică non-alergică; • pacienţi cu hipertrofie adenoidiană; • pacienţi cu rinite infecţioase; • pacienţi cu rinite atrofice.

Cei 427 pacienţi cu rinită alergică au fost împărţiţi în cinci loturi de studiu, loturi numerotate de la A la E, fiecare lot având un număr de pacienţi în funcţie de adresabilitatea acestora la medic şi de acordul lor de a fi luaţi în studiu.

I.2. SEXUL Repartiţia pe sexe a rinitei alergice arată afectarea cu precădere a sexului feminin. Astfel, la lotul

A se constată un număr de 41 de cazuri de rinită alergică la sexul feminin, ceea ce reprezintă un procent de 60,2% din numărul total de cazuri (68) din acest lot. La lotul C se observă un număr de 38 de cazuri la sexul feminin, reprezentând un procent de 56,7% din numărul total de cazuri (67) din acest lot.

Lotul D are un număr de 77 de cazuri la sexul feminin, adică un procent de 55,4% din numărul total de cazuri (139) din acest lot, iar lotul E are, deasemnea o predominanţă a acestei afecţiuni tot la sexul feminin, constatându-se un număr de 43 de cazuri, ceea ce reprezintă un procent de 58,1% din numărul total de pacienţi (74) din acest lot.

Lotul B este singurul la care se constată o excepţie, la acest lot rinita alergică fiind predominantă la sexul masculin, unde se înregistrează un număr de 43 de cazuri şi un procent de 54,5% din numărul total de pacienţi de la acest lot, faţă de 36 de cazuri la sexul feminin, ce reprezintă un procent de 45,5% din numărul de cazuri din acest lot.

În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe a numărului total de pacienţi (427) din cele cinci loturi, în tabelul 4 şi fig. 5 se poate observa faptul că rinita alergică predomină la sexul feminin, unde se constată un număr de 235 pacienţi, reprezentând un procent de 55%. La sexul masculin această afecţiune s-a constatat la un număr de 192 pacienţi, adică un procent de 45% din numărul total de pacienţi din cele cinci loturi.

Aceste date referitoare la afectarea cu precădere a sexului feminin sunt în concordanţă cu datele din literatură.

I.3. VÂRSTA

Repartiţia rinitei alergice în funcţie de grupele de vârstă este prezentată în tabelul 5 şi fig. 6. Se poate observa faptul că la lotul B incidenţa cea mai mare este la grupa de vârstă cuprinsă între 20 şi 29 de ani, cu un număr de 19 pacienţi şi o pondere de 27,9% din numărul total de pacienţi din acest lot (68 pacienţi), urmată de grupa de vârstă cuprinsă între 10 şi 19 ani, cu un număr de 15 pacienţi şi o pondere de 22,1% din totalul pacienţilor acestui lot.

După vârsta de 30 de ani se constată o scădere a numărului, precum şi a procentului pacienţilor care au această afecţiune, astfel că la grupa de vârstă 30-39 de ani ponderea rinitei alergice este de 20,5%, procent ce este în scădere, ajungându-se ca la grupa de vârstă cuprinsă între 60 şi 70 de ani ponderea să fie de 7,4%.

21

La lotul B se constată aproximativ aceleaşi rezultate ca şi la lotul A, cu menţiunea că ponderea rinitei alergice este cu aproximativ 3% mai mare atât la grupa de vârstă între 10 şi 19 ani, cât şi la grupa cuprinsă între 20 şi 29 ani.

La lotul C se observă faptul că grupa de vârstă 10-19 ani este cea mai bine reprezentată, cu un număr de 24 de pacienţi şi un procent de 35,8% din numărul total de pacienţi din acest lot. Grupa de vârstă cuprinsă între 20 şi 29 de ani este reprezentată de un număr de 19 pacienţi, ceea ce reprezintă un procent de 28,4% din totalul pacienţilor acestui lot.

Aproximativ 1/3 din pacienţii lotului este reprezentată de categoriile de vârstă 30-39 ani şi 40-49 ani, în timp ce grupele de vârstă cuprinse între 50-59 de ani şi 60-70 de ani au ponderea cea mai mică, de 1,5% (1 pacient) şi, respectiv, 3% (2 pacienţi) din numărul total de pacienţi din acest lot.

Lotul D arată un procent mai mare al ponderei rinitei alergice la grupa de vârstă cuprinsă între 20 şi 29 de ani, având un număr de 45 de pacienţi, ceea ce reprezintă un procent de 32,4%, urmată de grupa de vârstă 10-19 ani, cu un număr de 41 de pacienţi şi o pondere de 29,5% din numărul total al pacienţilor acestui lot (139 pacienţi). Începând cu categoria de vârstă 30-39 de ani procentul pacienţilor cu rinită alergică este în scădere, de la 19,3% (27 pacienţi) cât este la această grupă, la 2,9% (4 pacienţi) cât este la categoria 60-70 de ani.

Rezultatele obţinute la lotul E arată faptul că rinita alergică este mai frecventă la grupa de vârstă între 10 şi 19 ani, unde se înregistrează un număr de 29 de pacienţi şi un procent de 39,1% din totalul pacienţilor acestui lot.

Pe locul al doilea este categoria 20-29 de ani, unde se constată un număr de 20 de pacienţi, reprezentând un procent de 27% din numărul total al pacienţilor acestui lot, procent care este în scădere odată cu creşterea vârstei, ajungându-se ca la grupa de vârstă cuprinsă între 60 şi 70 de ani să se înregistreze un procent de 1,4% (1 pacient). În ceea ce priveşte distribuţia numărului total de pacienţi (427 pacienţi) din cele cinci loturi pe grupe de vârstă, se poate observa în tabelul 7 şi fig. 7, 8 faptul că grupa de vârstă cuprinsă între 10 şi 19 ani este cea mai bine reprezentată, cu un număr de 129 de pacienţi şi un procent de 30,2%. Cu o mică diferenţă faţă de grupa anterioară de vârstă, pe al doilea loc, se situează categoria de vârstă între 20 şi 29 de ani, unde s-au înregistrat 126 de cazuri de rinită alergică, având o pondere de 29,5%. La grupele de vârstă între 30 şi 39 de ani, precum şi 40-49 de ani s-au constatat un număr de 76 şi, respectiv, 55 de cazuri de rinită alergică, cu o pondere de 17,8%, respectiv 12,9% din numărul total de cazuri. Din analiza datelor, rinita alergică pare a afecta mai puţin populaţia cu vârsta peste 50 de ani, deoarece la grupa de vârstă 50-59 de ani au fost înregistrate 25 de cazuri, ceea ce reprezintă un procent de 5,9% din totalul cazurilor de rinită alergică. Acest procent scade odată cu creşterea vârstei, astfel încât la pacienţii cu vârsta cuprinsă între 60 şi 70 de ani s-au constatat 16 cazuri, cu o pondere de 3,7%. Conform datelor obţinute, rinita alergică afectează cu precădere populaţia cu vârsta mai mică de 30 de ani, unde s-au înregistrat în total 255 pacienţi, aceştia reprezentând un procent de 59,7% din numărul total de cazuri de rinită alergică (427 pacienţi).

II.4. SIMPTOME

Cei 427 pacienţi cu rinită alergică s-au prezentat la spital pentru urmatoarele simptome: strănut, rinoree, tuse, lăcrimare, prurit (ocular, nazal, otic sau al gâtului), dispnee, fotosensibilitate, iritabilitate, fatigabilitate, anosmie, discomfort sau durere facială, cefalee. Astfel, la lotul A s-a constatat că 61 de pacienţi, cu o pondere de 90% din numărul total de cazuri din acest lot s-au prezentat pentru rinoree, iar 53 de pacienţi (77,9%) au prezentat la internare strănut.

Simptome precum tusea, lăcrimarea şi pruritul au fost înregistrate la un procent cuprins între 60% şi 76% din numărul total de pacienţi din lotul A, în timp ce restul simptomelor (dispnee, fotosensibilitate, iritabilitate, fatigabilitate, anosmie, discomfort sau durere facială şi cefalee) au reprezentat fiecare un procent mai mic de 50%.

22

La lotul B simptomul predominant este strănutul, care se regăseşte la un număr de 71 de pacienţi, cu un procent de aproximativ 90% din totalul cazurilor acestui lot (79 pacienţi), urmat de rinoree, care are o pondere de 84,8% (67 pacienţi). Ponderea celorlalte simptome prezente la acest lot este relativ asemănătoare cu cea a lotului A, însă simptomul mai puţin frecvent în acest caz este iritabilitatea, care s-a constatat la un număr de 14 pacienţi, reprezentând un procent de 17,7%.

Simptomele frecvente apărute la lotul C sunt reprezentate de rinoree, cu un număr de 55 pacienţi, având un procent de 82,1% din numărul total de cazuri din acest lot (67 pacienţi) şi strănut, cu un număr de 52 cazuri şi o pondere de 77,6%. În cadrul acestui lot s-a observat că dispneea are procentul cel mai crescut, comparativ cu celelalte patru loturi, aceasta fiind prezentă la 46 de pacienţi, ceea ce reprezintă un procent de 68,7%. La acest lot mai puţin frecvente sunt anosmia şi fatigabilitatea, cu procente de 29,9% (20 pacienţi) şi, respectiv, 28,4% (19 pacienţi).

La lotul D simptomul frecvent întâlnit la pacienţii internaţi pentru rinită alergică este rinoreea, fiind constatată la un număr de 128 pacienţi, aceştia reprezentând un procent de 92,1% din numărul total de cazuri din acest lot (139 pacienţi). Alte simptome, precum strănutul, tusea, lăcrimarea ochilor, discomfortul sau durerea facială şi pruritul, au fiecare câte un procent cuprins între 53% şi 75% din numărul total de pacienţi ai lotului D.

Mai rar întâlnite la acest lot sunt anosmia, fotosensibilitatea şi fatigabilitatea, fiecare dintre acestea având procente cuprinse între 17% şi 29% din totalul pacienţilor acestui lot.

Simptomul principal constatat la lotul E este rinoreea, care este prezentă la 69 de pacienţi internaţi pentru rinită alergică, cu un procent de 93,2%. Un număr de 60 de pacienţi (81,1%) au prezentat strănut, iar restul simptomelor (lăcrimare, prurit, dispnee, iritabilitate, fatigabilitate, discomfort sau durere facială, cefalee.) sunt prezente la un procent mai mic de 60% din numărul total de pacienţi din lotul E (74 pacienţi).

Fotosensibilitatea şi anosmia sunt simptomele mai rar întâlnite la pacienţii acestui lot, comparativ cu celealte loturi, ele fiind prezente la 14 cazuri, respectiv 8 cazuri, cu o pondere de 18,9%, respectiv 10,8% din numărul total al pacienţilor lotului E .

II.5. ANTECEDENTE DE AFEC ŢIUNI ALERGICE

Afecţiunile alergice în antecedente sunt prezente la un număr de 154 de pacienţi, ceea ce reprezintă un procent de 36,1% din numărul total de pacienţi cu rinită alergică (427 pacienţi). S-a constatat că astmul bronşic alergic predomină la lotul A, cu un număr de 8 pacienţi, dar care reprezintă 11,8% din numărul total de pacienţi de la acest lot (68 de pacienţi), iar numărul total de cazuri din toate cele 5 loturi este de 35, ceea ce reprezintă o pondere de 8,2% din numărul total al pacienţilor cu rinită alergică.

Cea mai frecventă afecţiune alergică este dermita alergică, care predomină la lotul C, cu un număr de 18 cazuri şi un procent de 26,9% din totalul pacienţilor acestui lot. Ponderea în antecedente a acestui tip de alergie din numărul total de pacienţi cu rinită alergică este de 19%, ceea ce înseamnă un număr de 81 de cazuri.

Migrena de cauză alergică a fost întâlnită cel mai frecvent la lotul B, cu un număr de 5 cazuri, reprezentând un procent de 6,3% din pacienţii acestui lot. Această afecţiune a afectat în antecedente un număr de 17 pacienţi cu rinită alergică, adică un procent de 4% din numărul total (427 pacienţi).

23

Afecţiunile gastro-intestinale de cauză alergică au fost cele mai frecvente la lotul C, fiind prezente la un număr de 5 pacienţi, cu o pondere de 7,5% în cadrul acestui lot. Raportat la numărul total al pacienţilor cu rinită alergică, afecţiunile gastro-intestinale de cauză alergică au fost întâlnite la 21 de pacienţi, care reprezintă un procent de 4,9%.

Referitor la afecţiunile alergice din antecedente ale pacienţilor cu rinită alergică s-a observat că lotul cel mai afectat este lotul C, în care aproximativ jumătate dintre pacienţi au fost afectaţi. Lotul cu cele mai puţine afecţiuni alergice în antecedente este lotul E, cu un număr de 20 de pacienţi şi un procent de 27,1% din totalul pacienţilor acestui lot (74 de pacienţi).

II.6. TRATAMENT

II.6.1. Lotul martor (lotul D)

Tratamentul aplicat acestui lot, care are un număr de 139 de pacienţi, a constat în administrarea de:

corticosteroizi nazali, sub formă de spray-uri nazale, care sunt considerate cele mai eficiente pentru rinita alergică, ele sunt adesea prescrise primele, în special pentru simptome mai supărătoare; corticosteroizii nazali sunt, în general, siguri pentru uz prelungit, efectele secundare mai des întâlnite fiind un miros sau gust neplăcut, iritaţie, crustă şi sângerare a nasului; deşi mai rar întâlnite, mai pot apărea ca şi efecte secundare deteriorarea şi infecţia sinusurilor;

antihistaminicele, administrate oral sau sub formă de spray-uri nazale reduc senzaţia de prurit nazal, ocular, otic şi al gâtului, stopează strănutul şi rinoreea;

decongestionantele (decongestionantele orale includ medicamente care conţin pseudoefedrină, iar decongestionantele nazale includ fenilefrina şi oximetazolina);

atropina nazală, eficientă împotriva rinoreei.

În urma administrării la lotul D de studiu a tratamentului medicamentos s-au constatat următoarele:

II.6.1.1. Remisia simptomatică

După administrarea tratamentului medicamentos la pacienţii cu rinită alergică din lotul martor s-a constatat faptul că din cei 139 de pacienţi ai acestui lot, un număr de doar 12 pacienţi au prezentat remisia completă a simptomelor. Acest număr de pacienţi reprezintă un procent de 8,6% din numărul total al pacienţilor acestui lot, restul de 91,4% din cazuri (127 pacienţi) având o remisie parţială sau nu au răspuns deloc la tratamentul medicamentos aplicat.

II.6.1.2. Remisia simptomatică parţială

În urma administrării tratamentului medicamentos la pacienţii cu rinită alergică din lotul martor s-a constatat faptul că din cei 139 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 29 de pacienţi au prezentat remisia parţială a simptomelor. Aceşti pacienţi reprezintă un procent de 20,9% din numărul total al pacienţilor acestui lot, în timp ce restul de 80,1% din cazuri, adică 110 pacienţi, au prezentat un alt tip de răspuns la tratamentul medicamentos aplicat.

II.6.1.3. Ameliorarea marcată a simptomelor

24

După administrarea tratamentului medicamentos la pacienţii cu rinită alergică din lotul martor (lotul D) s-a observat faptul că din cei 139 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 37 pacienţi au prezentat o ameliorare marcată a simptomelor acestei afecţiuni. Acest număr de 37 de pacienţi reprezintă un procent de 26,6% din numărul total al pacienţilor acestui lot, restul de 73,4% din cazuri, adică 102 pacienţi având un alt tip de răspuns la tratamentul medicamentos aplicat.

II.6.1.4. Ameliorarea medie a simptomelor

Cea mai mare parte a pacienţilor din lotul martor, în urma tratamentului clasic medicamentos, a prezentat o ameliorare medie a simptomelor. Astfel, s-a constatat faptul că din cei 139 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 52 de pacienţi au prezentat ameliorarea medie a simptomelor acestei afecţiuni. Aceşti pacienţi reprezintă un procent de 37,4% din numărul total al pacienţilor acestui lot, restul de 62,6% din cazuri, adică 87 de pacienţi având un alt tip de răspuns la tratamentul medicamentos administrat.

II.6.1.5. Tratament medicamentos fără efect terapeutic

După administrarea tratamentului medicamentos la pacienţii cu rinită alergică din lotul martor s-a constatat faptul că din cei 139 de pacienţi ai acestui lot, un număr de 12 pacienţi nu au prezentat nici un efect terapeutic benefic. Acest număr de 12 pacienţi au o pondere de 8,6% din numărul total al pacienţilor acestui lot, restul de 91,4% din cazuri (127 pacienţi) având un efect terapeutic mai mult sau mai puţin eficient la tratamentul medicamentos aplicat.

II.6.1.6. Agravarea simptomelor rinitei alergice Din cei 139 de pacienţi trataţi clasic medicamentos, nu s-a constatat la nici un pacient agravarea simptomelor rinitei alergice.

II.6.2. Loturile tratate cu ajutorul laserului (lot A, lot B, lot C, lot E) La aceste patru loturi aflate în studiu şi care în total însumează un număr de 288 de pacienţi s-a aplicat ca şi metodă de tratament Laserterapia şi Laser acupunctura, folosindu-se un laser de joasă energie. Energia a fost aplicată prin intermediul a două unităţi laser de mică putere produse de firma Lasotronic din Elveţia, lasere care au următoarele caracteristici:

II.6.2.1. Remisia simptomatică În urma analizei datelor obţinute de la loturile tratate cu ajutorul laserului s-a constatat faptul că

remisia completă a simptomelor pacienţilor cu rinită alergică a avut procentul cel mai ridicat la lotul E, adică 32,4% (24 de pacienţi) din numărul total al pacienţilor acestui lot.

La lotul A s-a observat că remisia completă a fost obţinută la un număr de 19 pacienţi, aceştia reprezentând un procent de 27,9% din numărul total al pacienţilor acestui lot (68 de pacienţi). La loturile B şi C s-a constatat faptul că simptomele rinitei alergice au fost remise complet la un număr de 21 şi, respectiv, 17 pacienţi, ceea ce reprezintă o pondere de 26,5%, respectiv 25,4% din totalul pacienţilor fiecărui lot în parte.

Conform datelor obţinute, se poate afirma faptul că mai mult de un sfert dintre pacienţii trataţi cu ajutorul laserului au avut o remisie completă a simptomatologiei rinitei alergice.

II.6.2.2. Remisia simptomatică parţială În urma analizei rezultatelor obţinute de la loturile tratate cu ajutorul laserului s-a constatat faptul

că remisia parţială a simptomelor pacienţilor cu rinită alergică a avut procentul cel mai ridicat la lotul B, acest procent fiind de 17,7% din numărul total al pacienţilor acestui lot, însemnând un număr de 14 pacienţi.

25

În ceea ce priveşte remisia parţială a simptomelor la lotul E, aceasta a fost obţinută la un număr de 13 pacienţi, care reprezentă un procent de 14,9% din numărul total al pacienţilor acestui lot (74 de pacienţi). La loturile A şi C s-a constatat faptul că simptomele rinitei alergice au fost remise parţial la un număr de 8 pacienţi, respectiv, 6 pacienţi, ceea ce reprezintă un procent de 11,8%, respectiv 9% din numărul total al pacienţilor fiecărui lot în parte.

Analizând datele obţinute de la cale patru loturi, se poate afirma faptul că procentul mediu al cazurilor la care s-a constatat remisia parţială a simptomelor rinitei alergice în urma aplicării terapiei laser este de 13% .

II.6.2.3. Ameliorarea marcată a simptomelor Efectele obţinute cu ajutorul laserului la cele patru loturi tratate astfel, relevă faptul că la lotul C

s-a constatat cel mai mare procent de cazuri care prezintă o ameliorare marcată a simptomelor, cu un număr de 18 pacienţi şi un procent de 29,9% din numărul total al pacienţilor acestui lot (67 de pacienţi).

Al doilea lot la care s-a obţinut o ameliorare mai mare comparativ cu celelalte loturi, este lotul A, unde s-a înregistrat un număr de 17 pacienţi care aveau o amelioare marcată a simptomatologiei, aceştia reprezentând un procent de 25% din numărul total al pacienţilor acestui lot (68 de pacienţi). La loturile B şi E s-a constatat faptul că simptomele rinitei alergice au fost ameliorate marcat la un număr de 18 pacienţi, respectiv, 15 pacienţi, ceea ce reprezintă un procent de 22,8%, respectiv 20,3% din numărul total al pacienţilor fiecărui lot în parte.

În urma analizei datelor obţinute de la cale patru loturi, s-a constatat faptul că procentul mediu al cazurilor la care pacienţii au avut o ameliorare marcată a simptomelor rinitei alergice în urma aplicării terapiei laser este de aproximativ un sfert din numărul total al pacienţilor celor 4 loturi .

II.6.2.4. Ameliorarea medie a simptomelor Laserterapia aplicată celor patru loturi de pacienţi cu rinită alergică a determinat ameliorarea

medie a simptomelor la un număr relativ mare de pacienţi. Astfel, la lotul C s-a constatat cel mai mare procent de pacienţi cu o ameliorare medie a simptomelor, mai exact 23 de cazuri, care au o pondere de 34,3% din numărul total al pacienţilor acestui lot (67 de pacienţi).

Al doilea lot la care s-a obţinut o ameliorare mai mare comparativ cu celelalte loturi, este lotul A, unde s-a înregistrat un număr de 22 de pacienţi care prezentau o amelioare medie a simptomatologiei, aceştia pacienţi reprezentând un procent de 32,3% din numărul total al pacienţilor acestui lot (68 de pacienţi).

Constatările de la loturile B şi E privind simptomele rinitei alergice au relevat un număr de 23 de pacienţi, respectiv, 20 de pacienţi, care prezentau o ameliorare medie a simptomatologiei. Aceşti pacienţi reprezintă un procent de 29,1%, respectiv 27% din numărul total al pacienţilor fiecărui lot în parte.

Analiza rezultatelor obţinute de la cele patru loturi, a arătat că procentul mediu al pacienţilor care au avut o ameliorare medie a simptomelor rinitei alergice în urma aplicării terapiei laser este de aproximativ 30% din numărul total al pacienţilor celor 4 loturi.

II.6.2.5. Terapie laser fără efect terapeutic S-a constatat că tratamentul laser aplicat celor patru loturi de pacienţi cu rinită alergică nu a

determinat efecte terapeutice la un procent de pacienţi care variază de la un lot la altul între 1,5% şi 3,8%. Astfel, la lotul B s-a constatat cel mai mare procent de pacienţi la care laser terapia nu a avut nici un efect, mai exact 2 cazuri, care au o pondere de 3,8% din numărul total al pacienţilor acestui lot (79 de pacienţi).

Al doilea lot la care nu s-au obţinut efecte terapeutice este lotul A, unde s-a înregistrat un număr de 2 pacienţi de acest fel, dar, care reprezintă un procent de 2,9% din numărul total al pacienţilor acestui lot (68 de pacienţi).

Constatările de la loturile C şi E privind răspunsul pacienţilor cu rinită alergică la terapia cu ajutorul laserului au relevat un pacient, respectiv, 2 pacienţi, care nu au prezentat efecte terapeutice. Aceşti pacienţi reprezintă un procent de 1,5%, respectiv 2,7% din numărul total al pacienţilor fiecărui lot în parte.

26

Analiza rezultatelor obţinute de la cele patru loturi, a arătat că procentul mediu al pacienţilor cu rinită alergică care nu au avut efecte terapeutice în urma aplicării terapiei laser este de aproximativ 2,7% din numărul total al pacienţilor celor 4 loturi.

II.6.2.6. Agravarea simptomelor rinitei alergice Din cei 288 de pacienţi trataţi cu ajutorul laserului, nu s-a constatat la nici un pacient agravarea

simptomelor rinitei alergice, la fel ca şi la pacienţii trataţi clasic medicamentos. II.7. Relaţia sex-remisia completă a simptomelor La cele patru loturi tratate cu ajutorul laserului s-a observat că din cei 81 de pacienţi la care s-a

obţinut remisia completă a simptomelor rinitei alergice, cele mai multe cazuri au fost constatate la sexul feminin. Mai exact, au fost înregistrate un număr de 48 de cazuri la sexul feminin, faţă de sexul masculin, unde s-au constatat 33 de pacienţi.

Ponderea în funcţie de sex a remisiei complete a simptomelor rinitei alergice este de 59,3% pentru sexul feminin şi de 40,7% pentru sexul masculin. Procentul cel mai ridicat al remisiei complete la sexul feminin a fost constatat la lotul C, cu un număr de 11 cazuri. Un procent ridicat a fost constatat şi la lotul B, unde s-au înregistrat 13 pacienţi, care reprezintă un procent de 61,9% din numărul total al pacienţilor la care s-a obţinut remisia completă a simptomelor de la acest lot (21 de pacienţi).

Celelalte două loturi (lotul A şi lotul E) au prezentat o pondere a sexului feminin de 52,6%, respectiv 58,3% din numărul total al pacienţilor la care s-a obţinut remisia completă a simptomelor de la aceste loturi.

II.8. COMPLICA ŢII

Toate cele 5 loturi diagnosticate cu rinită alergică au fost urmărite periodic, prin control la o săptămănă, două săptămăni, o lună, trei luni şi şase luni de la tratamentul clasic medicamentos, în cazul lotului martor (lotul D), sau de la efectuarea tratamentului cu ajutorul laserului, în cazul celorlalte patru loturi (loturile A, B, C şi E).

La lotul martor au fost constatate un număr de 15 complicaţii în total, după cum urmează: otită medie – 4 pacienţi (2,9%), sinuzită acută – 3 pacienţi (2,2%), polipi nazali – 1 pacient (0,7%), tulburări ale somnului – 2 pacienţi (1,4%), exacerbarea astmului bronşic – 3 pacienţi (2,2%), iritabilitate – 2 pacienţi (1,4%). Ponderea fiecarei complicaţii este calculată din numărul total al pacienţilor fiecărui lot în parte, în acest caz, din numărul total al pacienţilor lotului D (139 de pacienţi). La lotul A au fost constatate două complicaţii: sinuzită acută şi tulburări ale somnului, ambele reprezentând un procent de 3% din numărul total al pacienţilor acestui lot (68 de pacienţi). La lotul B s-au înregistrat 4 complicaţii, având o pondere de 5,2% din totalul pacienţilor lotului B (79 de pacienţi). La pacienţii lotului C au apărut 2 complicaţii, acestea având un procent de 3% din pacienţii acestui lot, iar la lotul E au fost constatate două complicaţii, care reprezintă un procent de 2,8% din numărul de 74 de pacienţi ai acestui lot.

CONCLUZII

1. Astmul bronşic este mai frecvent la sexul masculin în perioada copilăriei, dar repartiţia pe sexe se egalizează odată cu înaintarea în vârstă, iar rinita alergică este mai frecventă la sexul feminin.

2. Pacienţii cu astm bronşic alergic şi rinită alergică prezintă şi antecedente de afecţiuni alergice.

3. Ambele afecţiuni sunt frecvente la copil şi la adultul tânăr.

27

4. Terapia medicamentoasă clasică are efecte mai reduse comparativ cu laser-terapia, în ambele afecţiuni.

5. Remisia completă a simptomelor rinitei alergice şi a astmului bronşic alergic post-laserterapie este aproape dublă faţă de cea din terapia medicamentoasă.

6. La pacienţii trataţi medicamentos au existat mai multe cazuri fără efect terapeutic, comparativ cu cei trataţi prin laserterapie.

BIBLIOGRAFIE

1. Kaptchuk TJ, Stason WB, Davis RB, et al. Sham device v inert pill: randomised controlled trial of two placebo treatments. BMJ 2006; 332: 391-397.

2. Dincer F, Linde K. Sham interventions in randomized clinical trials of acupuncture-a review. Complement Ther Med 2003; 11: 235-242.

3. MacPherson H, Thomas K, Walters S, Fitter M. The York acupuncture safety study: prospective survey of 34 000 treatments by traditional acupuncturists. BMJ 2001; 323: 486-487.

4. Hoteya K. et al. Effects of a 1 W GaAlAs diode laser in the field of orthopedics. In: Meeting Report: The first Congress of the International Association for Laser and Sports Medicine. 1997. Laser Therapy 1997; 9 (4): 185.

5. Kim J. W., Lee J. O. Double blind cross-over clinical study of 830 nm diode laser and 5 years clinical experience of biostimulation in plastic & aesthetic surgery in Asians. Lasers Surg Med. 1998; Suppl. 10: 59.

6. Loegdberg-Andersson M. et al. Low level laser therapy (LLLT) of tendinitis and myofascial pains - a randomized, double-blind, controlled study. Laser Therapy. 1997; 2 (9): 79-86.

7. Ortutay J et al. Psoriatic Arthritis Treatment with low power laser irradiation. A double blind clinical study. Lasermedizin - Laser in Med Surg. 1998; 13 (3-4): 140.

8. Mancuso P. Obesity and lung inflammation. J Appl Physiol. 2010;108(3):722-8. 9. Chen Y, Dales R, Jiang Y. The association between obesity and asthma is stronger in nonallergic

than allergic adults. Chest. 2006;130(3):890-5. 10. Braveman P: Health disparities and health equity: concept and measurement. Annu Rev Public

Health 2006, 27:167-194. 11. Naline E, Zhang Y, Qian Y, Mairon N, Anderson GP, Grandordy B, et al. Relaxant effects and

durations of action of formoterol and salmeterol on the isolated human bronchus. Eur Respir J 1994; 7: 914-20.

12. Ittai Neuman, Yehuda Finkelstein, Narrow-band red light phototherapy in perennial allergic rhinitis and nasal polyposis, Ann Allergy Asthma Immunol 1997;78:399–406.

13. Leynaert B, Neukirch C, Kony S, et al. Association between asthma and rhinitis according to atopic sensitization in a population-based study. J Allergy Clin Immunol 2004; 113: 86-93.

14. Douglass JA, O’Hehir RE. 1. Diagnosis, treatment and prevention of allergic disease: the basics. Med J Aust 2006; 185: 228-233.

28

15. Fineman SM. The burden of allergic rhinitis: beyond dollars and cents. Ann Allergy Asthma Immunol 2002; 88 (4 Suppl 1): 2-7.

16. Walls RS, Heddle RJ, Tang ML, et al. Optimising the management of allergic rhinitis: an Australian perspective. Med J Aust 2005; 182: 28-33.

17. Xue CC, Thien FC, Zhang JJ, et al. Treatment for seasonal allergic rhinitis by Chinese herbal medicine: a randomized placebo controlled trial. Altern Ther Health Med 2003; 9: 80-87.

18. Hu G, Walls RS, Bass D, et al. The Chinese herbal formulation biminne in management of perennial allergic rhinitis: a randomized, double-blind, placebo-controlled, 12-week clinical trial. Ann Allergy Asthma Immunol 2002; 88: 478-487.

19. Douglass JA, O’Hehir RE. 1. Diagnosis, treatment and prevention of allergic disease: the basics. Med J Aust 2006; 185: 228-233.

20. Leger D, Annesi-Maesano I, Carat F, et al. Allergic rhinitis and its consequences on quality of sleep: an unexplored area. Arch Intern Med 2006; 166: 1744-1748.

Date post:	07-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	vuongtram
View:	237 times
Download:	4 times

LUCRARE DE DOCTORAT - arhiva- · PDF fileAstmul Bron şic şi Rinita Alergic

Documents