LUCEAFĂRULMihai

Eminescu

Surse de inspiraţie

“Fata în grădina de aur”- basmul cules de Richard Kunisch;Mitul zburătorului;Motive din mitologia greacă, vedică;Elemente din filoszofia antică şi germană;Propria viaţă ridicată la rang de simbol;

“Luceafărul”-sinteza lirismului eminescian

-tema geniului şi a titanului sau a demonului;

-natura şi iubirea;

- cosmicul -elementul neptunian;

- elementul plutonic;-macro şi microtimpul;

- călătoria intergalactică;

“cheia boltă a lirismului eminescian”

TitlulLuceafărul= fenomenul, aparenţa, faţa cunoscută de pământeni;

Hyperion= esenţa, cripticul,faţa necognoscibilă, faţa cunoscută doar de Demiurg;

TablourileI. Povestea fantastică de iubire

dintre Luceafăr (geniu, fiinţa superioară) şi fata de împărat (aflată la vârsta când poate fi tulburată de

Zburător)

-II. Idila Cătălin- Cătălina, exponenţi ai simţului comun;

III. Călătoria intergalactică a LuceafăruluiIV. Revelaţia lui Hyperion

- frumuseţe desăvârşită;- puritate-năzuieşte spre lumina pură a Luceafărului- este stăpânită de tulburătoare nostalgie a infinitului;- o înspăimântă nemurirea, necunoscutul;

- incapabilă de a-şi depăşi condiţia de muritoare;

VISUL

Facilitează întâlnirea dintre doi exponenţi a două lumi diferite;

Singura modalitate posibilă de a comunica de sus în jos, punte unică a unei imposibile legături;

Doar prin vis Luceafărul poate fi legat de pământ şi de iubirea efemeră după care tânjeşte;

Fata de împărat

Luceafărul

- Semn rece, pur, celest;

- Călăuză a corăbierilor, far în imensitatea mării;- Intrând în jocul atracţiei iluzorii se va contamina de patimă şi se va îndrăgosti;-dragostea lui înseamnă aspiraţie spre concret

Ipostaza angelică- elementul neptunic

- Se naşte din marea genezelor, apa primordială;- e un stadiu premergător

morţii necesare unei renaşteri

-Are puritatea glacială a ideii de necesitate

Ipostaza demonică-elementul plutonic

- Se naşte din magma arzătoare a haosului

- E un soare nocturn;- Învăpăiere abstractă

întrupările

Ambele întrupări sunt realizate printr-o regresiune spre matricile originare şi printr-un zbor în jos;

Planurile uman şi astral se separă pentru a sublinia caracterul incompatibil al celor două lumi;

Cele două întrupări se asociază cu motivul romantic al mortului frumos;

Indiferent de întrupare, rămâne entitate spirituală identică mereu cu sine însuşi: ”Eu sunt Luceafărul de sus”

CĂTĂLIN

CĂTĂLINA

IDILA CĂTĂLIN-CĂTĂLINA

- Exponent al lumii mediocre

-trăieşte sub semnul norocului

-instinctualitatea îi determină acţiunile

-

-sociabilitate

omul care nu-şi face griji din nimic

- Îşi pierde unicitatea, primeşte nume, devine o muritoare oarecare;

- Are revelaţia asemănării de condiţie, de structură cu cel care aparţine aceleiaşi lumi ca

şi ea;

- Conştientizeză definitiv incompatibilitatea dintre lumea ei şi lumea Luceafărului

Unifo

rmita

te, s

imili

tudi

ne

- Ordinea hazardului,a aparenţei şi a instinctului inconştient;

DEMIURGUL

Absolutul

Conştiinţa universală şi

transcendentă

Gândirea creatoare

logosul

Obiectivitatea absolută

Esenţă imuabilă

Gândirea lucidă,rece

Materie universală organizată superior

Stăpân al universului

Nu poate interveni asupra unei ordini prestabilite, nu poate interveni asupra propriei creaţii deoarece acest lucru înseamnă autoanulare

HYPERION

Aparţine primei generaţii de divinităţi eterne;

Fiu al lui Uranus şi al Geei ,al cerului şi al pământului, condamnat prin origine la un echilibru precar al fiinţei;

Superioritate absolută însetată de cunoaştere,

Trăieşte în lumea esenţelor primordiale;

Se poate înălţa sau coborî;

“Şi pentru toate dă-mi în schimbO oră de iubire!”

Iubirea este o formă de cunoaştere, cunoaşterea mărind puterea;

Prin iubire fiinţa îşi caută liniştea sufletească,reîntregirea;

A te face iubit şi a iubi înseamnă a-ţi depăşi egoismul,”voinţa oarbă de a trăi”

Iubirea înnobilează;condiţia dată poate fi depăşită;

Iubirea este sentimentul atotcuprinzător,invincibil; ea tulbură sistemul universului;

Iubirea este elementul magic prin care lumea fiinţei se integrează unui ritm general, cosmic;

“Lumea fenomenalităţii terestre e supusă unui relativism fără ieşire:orice poate fi înlocuit cu orice, ca şi când valorile ar fi dispărut,în virtutea unei posibilităţi infinite de a le echivala”(Matei Călinescu- “Titanul şi geniul în poezia lui Mihai Eminescu”)

Omul este înnobilat prin senitment ,prin iubire îşi

poate depăşi condiţia

Fata de împărat urmează căile fireşti ale sorţii umane

Cei doi pământeni îndrăgostiţi îşi asumă destinul cu aceeaşi demnitate ca şi geniul

Natura primeşte cuplul Cătălin- Cătălina, care îşi va trăi iubirea la nivelul omenescului

• geniul, fiinţa superioară – “lumea mea”

• fiinţa comună,”chip de lut”-

“cerc strâmt”

1. Geniul trăieşte în lumea perfectă, o lume a creaţiei la care Demiurgul îl asociază;

2. Geniul este imuabil;

3. Nu poate fi fericit deoarece el se sacrifică în numele scopului obiectiv, acela al cunoaşterii;

4. Geniului îi sunt proprii reflexivitatea, contemplaţia, lumea ideilor, conştiinţa despre unitatea efemerului şi a eternului;

5. geniul poate învinge ispita iubirii;

1. Oamenii trăiesc într-un spaţiu limitat sub zodia norocului şi a timpului trecător;

2. Moartea este datul esenţial al umanului

3. Dorinţa de a fi fericiţi îi animă, acesta fiind idealul oamenilor comuni- “trăieşte clipa”

4. Voinţa de a trăi,instinctualitatea,subiectivitatea, incapacitatea de a-şi depăşi limitele, sociabilitatea sunt elementele definitorii ale omului comun;

5. Nu pot invinge ispita, idealurile lor sunt efemere construite pe ideea de materialitate;

Hyperion înţelege opoziţia ireductibilă dintre cele două lumi, renunţă la iubire şi se întoarce la solitara linişte a lumii dintâi

“Ci eu în lumea mea mă simtNemuritor şi rece”

Dubla lecţie de cunoaştere l-a oprit de

la cădere

Soluţia? = ATARAXIA

Luceafărul-geniu este impasibil, izolat în spaţiul privilegiat al cunoaşterii absolute

Finalul închide “toată durerea dintre pământ şi cer”(Petru Creţia), toată tristeţea unei singurătăţi asumate pe vecie

Hyperion va rămâne pentru totdeauna acolo, sus, în solitudinea condiţiei sale, în lumea la care participă prin origini, nemurire şi cunoaştere absolută.

“…dureroasa mărturisire a unei singurătăţi absolute, singurătatea geniului se ghiceşte pretutindeni în opera sa ca un vaier suav”-

Zoe Dumitrescu Buşulenga

LUCEAFĂRUL – POEM ROMANTICSursele de

inspiraţie folcloriceAmestecul genurilor şi

speciilor literare

Condiţia omului de geniu,natura şi iubirea,condiţia umană

Visul,îngerul,demonul,zborul

sideral,steaua, marea

Antiteza-mijloc compoziţional

Luceafărul –”basm al fiinţei “–C. Noica

Realizat prof .Ioniceanu Monica

“… dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici e capabil de a ferici pe cineva, nici

capabil dea fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici

noroc”- Mihai Eminescu

Muzica:Ernesto Cortazar- Eternity;Immensity;Beethovens