REVISTA CLASEI
APRILIE 2014
REALIZATA CU OCAZIA ZILEI COLEGIULUI
TEMATICA:
TRADITII SI OBICEIURI N LUME
COLECTIVUL DE REDACTIE : ELEVII CLASEI VIII B
COORDONATOR : PROF. CRISTINA ELENA ANTON
CETATEAN EUROPEAN
A fi cetăţean european înseamnă a avea cetăţenia
Uniunii Europene. Ca şi cetăţenia nui stat, cetăţenia
europeană conferă un anumit număr de drepturi
deţinătorilor ei ; aceste drepturi sunt enumerate în
tratatul însuşi:
- libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul tuturor
statelor care fac parte din Uniunea Europeană
-dreptul de a vota şi de a candida la alegerile
Parla
ment
ului
Euro
pean
şi la
alege
rile municipale în statul de rezidenţă atunci când acesta
nu este cel al naţionalităţii ;
- a putea beneficia, în caz de nevoie, de o protecţie
diplomatică şi consulară din partea unui alt stat membru
al Uniunii în state terţe ;
- a exercita dreptul la petiţie şi a apela la mediatorul
european.
Cetăţenia europeană a fost instituită în 1992 prin
Tratatul Uniunii Europene.
Ansamblul drepturilor pe care ea îl vizează are ca obiectiv
apropierea dintre popoarele şi cetăţenii Europei şi întărirea
unui sentiment de apartenenţă la o identitate europeană
comună.
Cum devii cetăţean european ?
Cetăţenia europeană este direct legată de deţinerea unei
naţionalităţi a unui stat al Uniunii. Astfel, faptul de a fi
cetăţean german, ceh, polonez, francez sau român conferă în
mod
auto
mat
germ
anilo
r,
cehilor, polonezilor, francezilor sau românilor
cetăţenia Uniunii şi drepturile şi îndatoririle
care îi sunt anexate. Prin urmare, nu trebuie
efectuat niciun demers deosebit pentru a fi
cetăţean european.
Este, deci, o cetăţenie de suprapoziţionare la
cetăţenia naţională şi nu o cetăţenie de
substituire. În alţi termeni, faptul de a fi
european nu elimină cetăţenia unui stat.
ATENŢIE Conferirea naţionalităţii unui
individ nu este de competenţa Uniunii
europene, ci numai a statelor, care au propriile lor criterii şi condiţii de atribuire.
CETATEAN ROMAN
In literatura de specialitate se aprecoaza,in mod
corect,ca filosofia drepturilor omului,a
drepturilor
individuale,civile,politice,economice,sociale si
culturale a invins tezele colectiviste ale
primatului interesului general,dar si pe cele ale
liberalismului extrem.
In favoarea individului,sunt consacrate prin
reglementarile internationale,inca din sec al
XIX-lea,numeroase drepturi si lbertat,fara
ca,prin aceasta,persoana fizica sa devina subiect
de drept international.
Sunt considerate drepturi fundamentale ale
omului,apartinand primei generatii,urmatoarele drepturi civile si politice:dreptul la viata,dreptul la
libertate,dreptul persoanei la
siguranta,cu toate valentele lor.
Drepturi si libertati pentru persoane
fizice prevazute in documente
internationale
Una dintre problematicile filosofiei
dreptului este si aceea a naturii
drepturilor omului.Iusnaturalismul
concepe existenta unor drepturi
anterioare oricarei consacrari
legale,izvorand din natura umana,care
este unica si imuabila.Drepturile
omului au fost recunoscute in mod
treptat intr-un lung interval de timp.
Drepturile omului au o incarcatura politica,sociala,emotionala care le particularizeaza.Ele au fost
obiect de lupta,de revendicari,nu au fost recunoscute in
toate cazurile cu usurinta.Drepturile omulu au format
astfel obiectul revendicarilor unor miscari largi.O serie
de forte progresiste,care au inteles directia progresului
umanitatii,si-au asumat rolul de luptatori pentru
afirmare drepturilor omului.
Dumitru Cristina - Cls. a-VIII-a B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila
LOCURI DE VIZITAT IN BRAILA
Astazi suntem turisti in Braila. Am alcatuit o lista cu cele mai
importante locuri de vizitat. Acestea au o legatura stransa cu
istoria orasului, istorie pe care am rezumat-o in cateva cuvinte.
Orasul a fost ocupat de turci si transformat in raia din 1554 si
pana in 1829, cand s-a incheiat razboiul ruso-turc. Tot in
aceasta perioada, asezarea purta numele de Ibrail. La inceputul
secolului XX, devine un port important de intrare si iesire a
marfurilor din Romania.
Si cum Braila este unul din orasele asezate chiar pe malul
Dunarii, va propunem sa incepem cu o plimbare pe faleza. Ca
sa fie o vizita de neuitat, va invitam pe restaurantul plutitor
amenajat pe o nava. De aici, se vad mai bine Muntii Dobrogei, dar si padurea de pe malul celalalt al
apei. Un moment de liniste, de reculegere…
Gradina Mare – Braila
Plecam de pe faleza si ajungem in Gradina Mare. Aici
venea sa se plimbe marea boierime a orasului de altadata.
Astazi, e doar un parc ca si celelalte, unde brailenii vin in
timpul liber pentru a face putina miscare. Alaturi, putem
observa ruinele Castelului de Apa.
Un loc de pelerinaj al oras este Biserica Greaca. In fiecare
an pe data de 10 mai, foarte multi credinciosi vin aici
pentru a lua apa sfintita de la Izvorul Tamaduirii. Se spune
ca aceasta izvoraste doar in aceasta zi de sarbatoare.
Cladirea, de dimensiuni impunatoare (43,5 metri lungime si 21,5 metri inaltime) pastreaza vitralii
foarte valoroase.
Fantana cinetica Braila
Fantana cinetica este simbolul Brailei. Reprezinta
opera sculptorului roman in otel inoxidabil,
Constantin Lucaci, supranumit si “al doilea Brancusi”.
Fantana, recent renovata, te fascineaza prin jocurile
sale de apa.
Daca tot suntem in apropiere de centrul istoric, nu
trebuie sa ratam ocazia de a vizita Teatrul Maria
Filotti. Monument de arhitectura si cu o traditie de
peste 150 de ani, acesta adaposteste scena pe care au
fost jucate cu mult peste 300 de premiere si piese.
Urmatoarea oprire: Muzeul Brailei. Muzeul
functioneaza din 1881 si cuprinde mai multe sectiuni: etnografie si arta populara, arheologie si istorie,
memoriale, arta si stiinte ale naturii. Vizitand toate
colectiile, ne putem face o imagine de ansamblu
despre modul de viata al locuitorilor din aceasta zona
si despre evolutiile vizibile ale acestora.
Casa Memoriala Panait Cerna Braila
Plecam de la muzeu si ne indreptam spre casa
memoriala a scriitorului Panait Istrati (1884 – 1935).
Expozitia pune la dispozitie vizitatorilor manuscrise,
obiecte personale, piese de mobilier, carti cu autograf,
editii rare, fotografii – document. Cele mai multe
obiecte au fost cumparate de la ultima sotie a
scriitorului, Margareta Istrati.
Tudorascu Geanina, clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila
ROMANIA- TRADITII SI OBICEIURI
Sarbatori importante la romani
Sfântul Andrei
Românii își sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea a făcut ca
ziua națională, 1 decembrie, momentul unirii provinciilor românești, să se celebreze a doua zi. Iată
cum, cele două componente, spiritualul și istoria, se alătură pentru a fi comemorate în momentul în
care postul Crăciunului este în toi, natura și individul pregătindu-se deopotrivă pentru nașterea
Mântuitorului.
Iarna este sobră, plină de privațiuni și primejdioasă dar sărbătorile acestui anotimp, cele mai
spectaculoase din tradiția românilor, prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viață.
Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreștine, care să asigure
protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor. Țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt,
tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea și puterea sa.
Ajunul Sf. Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se
ridică. Clipa cea mai prielnică pentru a obține informații cu caracter de prospectare pentru anul care
vine. De asemenea, "Andreiu' cap de iarnă" cum îi spun bucovinenii, permite interferența planurilor
malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca
lor firească. Se crede ca în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "mințile oamenilor"
și "rodul livezilor".
Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește ca principal element apotropaic (de apărare),
usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat,
menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale.
Sfantul Nicolae
Decembrie vine apoi cu sărbătoarea, atât de așteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Câți dintre noi nu
au așteptat cu înfrigurare dimineața de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moșu' a lăsat ceva în ghetele
pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae, s-a împământenit mai mult la
oraș.
Este posibil să fie un împrumut din țările catolice, unde Moș Crăciun este cel care pune daruri în ghete
sau ciorapi anume pregătiți. Moș Crăciun așa cum este el cunoscut azi, cu renii și veșmântul roșu și
barbă albă a fost inventat la începutul secolului XX de o companie de publicitate americană care făcea
reclamă pentru celebra Coca cola. Adevăratul Moș Crăciun, cel din tradiția Bisericii este însă Sfântul
Nicolae.
Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moș Nicolae să aducă și câte o vărguță (pentru cei
obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă
dreptul să intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Crăciun începe cu un bătrân
numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra.
Se spune că el posedă puteri magice și a murit în 340 a.H. și a fost îngropat în Myra. Târziu, în secolul
XI, soldații religioși din Italia au luat rămășițele sfântului cu ei înapoi în Italia. Ei au construit o
biserică în memoria lui, în Ari, un oraș port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creștini din toată lumea
au venit să viziteze Biserica Sfântului Nicolae.
Ei au preluat legenda lui Moș Nicolae în locurile lor natale. Legenda s-a răspândit în toată lumea și a
luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa în secolul al XII-lea ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua
darurilor și a activităților caritabile. Germania, Franța și Olanda celebrează ziua de 6 decembrie ca o
sărbătoare religioasă și oferă cadouri copiilor și săracilor, și ajută fetele sărace să se mărite oferindu-le
o zestre.
Crăciunul
Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc. În
prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor,
ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea.
Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea și recitând
poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu
staniol și decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este lipită în centru
stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură sau de un băț puternic.
Colindatul creștin
Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la
tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului
aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în care
natura dă speranțe că va renaște.
Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și
simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea
marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de
stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în
toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu
bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci.
În Maramureș, cei care colindă sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar
apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, să continue colindatul. Postul Crăciunului ia sfârșit și fiecare
se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii și cozonacii, prăjiturile
și vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc liniște și pace în case.
Paștele
Ouă tradiţionale împistrite din Bucovina
Împreună cu aspectele religioase, în România, sărbătoarea Paștilor simbolizează renașterea și înnoirea
vieții de zi cu zi. Curățarea casei, înnoirea hainelor și o baie rituală înainte de mersul la biserică sunt
toate mărci ale noului început. Toată lumea, bogată sau săracă, se îmbracă în hainele sale cele mai
bune (multă lume poarte costumele naționale) și merge la slujba de la miezul nopții.
Lumânări sunt aprinse pentru fiecare persoană în timpul acesteia, iar oamenii pleacă cu lumânările
încă aprinse, pentru a aduce lumina în casele și apartamentele lor. Se spune și că lumânările aprinse
opresc fulgerul și tunetul de la rănirea oamenilor pe drumul spre casă.
Odată ajunși acasă, românii continuă sărbătoarea tradițională, cu o masă care include specialități ca
pască, cozonac, drob (măruntaie de miel tocate, amestecate cu verdețuri și condimentate), friptură de
miel, brânzeturi sau pandișpan (pain d'Espagne). Măiestria încondeierii ouălor de Paști este o tradiție
din cele mai vechi timpuri ale românilor.
Credința că ouăle reprezintă sursa vieții, a dus la legarea ouălor de anumite ritualuri de înviere a
naturii și în cele din urmă la legarea Paștelui de acestea. Românii pictau ouăle în mod tradițional cu
roșu și le decorau ornamental. În timp, alte culori au început să fie folosite, transformând vopsirea
ouălor într-o formă de artă și un talent pentru experți. Astăzi, ouă adevărate sau din lemn sunt pictate
cu desene complexe, sau decorate cu diverse podoabe și puse la vânzare pe durata întregului an.
Anul Nou
Sărbătorirea Anului Nou a fost permisă și în timpul regimului comunist, pentru că aceasta nu avea o
conotație religioasă. Se crede că nici o persoană nu ar trebui să petreacă această noapte de una singură,
atât timp cât este noaptea în care noul an, reprezentat de copil, se naște, iar vechiul an, reprezentat de
bătrânul obosit, e înlocuit.
Pe 31 decembrie, sătenii merg cu plugul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le
un "prosper nou an" (La mulți ani!). Pe 1 ianuarie, copiii aruncă semințe de grâu peste pragul vecinilor,
urându-le prosperitate și "semănare bună".
Obiceiuri de Anul Nou
Timbru reprezentând "Capra"
Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. In săptămâna dintre Crăciun
și Anul Nou, în toate satele cetele de flăcăi se prepară pentru "urat", sistem complex de datini și
obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se pregătește să se nască sunt așteptați să apară "Ursul",
"Capra", "Bunghierii", "Căiuții", "Malanca", "Jienii", "Mascații" etc.
Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări
reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociații rituale dintre animale și cultul
cvasiuniversal al soarelui. Există și un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: "mascații". Recuzita,
măștile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măștile sunt cele care vorbesc cel mai mult
despre imaginația și umorul săteanului român. Anume meșteri s-au specializat în confecționarea lor,
ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.
Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31
decembrie, care in gândirea populară reprezintă data morții dar și a renașterii ordinii cosmice.
Structura ceremonială a obiceiului este în același timp plină de forță și vitalitate. Muzica și dansul,
remarcabile prin virtuozitate și dinamism, măștile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.
Timbru reprezentând "Pluguşorul"
În diferite zone ale țării, costumația și interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esență același.
Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului,
"Plugușorul", alt obicei, este strâns legat de mitul fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug
sunt adresate de cetele care vin cu "Plugușorul", fiecărei gospodării. Ca o incantație magică, textul
urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.
Anton Crina – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila
TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN ZONA MARAMUREȘULUI
Obiceiuri de iarnă
Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata
de familie sunt o componenta perena a culturii
noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai
fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele
Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului
Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si
traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele
propriu-zise - cantece de stea, vicleimul,
plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti
(turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri
(calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici,
superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si
mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care
exprima intelepciunea populara, realul sau
fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii.
- Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de
Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an.
- In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost
taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost
injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai,
de spaima si de alte boli.
- In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca
sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa.
- In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa
nu paraseasca stupul pe vremea roitului.
- In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.
- Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.
- Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din
carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca
pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului".
- In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de
masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate.
- Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat,
culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc
interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si
blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc.
- Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.
- Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc.
- La cele trei sarbatori mari - Craciun, Paste si Rusalii - sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de
argint si vei fi banos.
- In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar
cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade.
- Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu
elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie
sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt
insirate boabe de fasole alba.
- In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe
el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie.
Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun".
- In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de
copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna-dimineata
la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei.
Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire.
- In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe
la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu-
se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile".
- Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua,
cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos.
- "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos,
siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei,
personificate printr-un copil sau printr-un cioban.
- Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in
"Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si
scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand
de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele
de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati.
- Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa
unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard
si Balthazar.
- Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O,
brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum.
- Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea,
precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta
datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii,
odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
- Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor,
sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna
batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii.
- Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn
al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si
fericirea noii familii.
- "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din
care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei,
transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele
dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios.
- Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc.
Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au
anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de
libertate; alunul - bunatate, sinceritate; bradul -
teama de suferinta; castanul - teama nevinovata;
frasinul - amabilitate; gorunul - noroc surprinzator;
liliacul - iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul
- pace si impacare; mesteacanul - fericire in familie;
nucul - insanatosire; paltinul - atentie la libertatea
pe care o ai; piersicul - dificultati; plopul - prietenie,
devotament; prunul - fagaduieli uitate; salcia -
respect; salcamul - pudoare; socul - pierderea unui
prieten; stejarul - iubire sincera; teiul - iubire
conjugala; ulmul - prietenie trainica; visinul - lipsa
de initiativa; vita de vie - petrecere; zmeurul -
discordie.
- Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele - delicatete; brandusa - regret; bujorul - rusine ;
busuiocul - saracie; crinul - iubire ideala; garoafa - iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia -
bucurie; laleaua - reusita deosebita; lacrimioara - noroc si prosperitate; liliacul - iubire care se naste;
macul - liniste, sanatate; margareta - candoare; narcisa - egoism, amor propriu; nufarul - raceala in
iubire; nu-ma-uita - bucurie efemera; odoleanul - gelozie, cearta; sulfina - noutate; vioreaua - aventura
primejdioasa; trandafirul - iubire si frumusete.
- Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul
inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri
dulci.
- In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua
stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i
aduca ursitul.
- La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de
sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie
oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul.
- In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc,
se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile
"stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita
functiei magice a fierului.
- In tinda casei se pune un vas de grau ca sa
treaca colindatorii peste el, apoi graul se da
la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si
colindatorii".
- In Ajunul Craciunului, in unele
parti se umbla de catre dascali tineri
bisericesti cu icoana pe care este zugravita
nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa,
icoana este tinuta la piept de catre dascali
cantand troparul Nasterii Mantuitorului.
- In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in
cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace.
- In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci
norocul!"
- In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine
celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si
cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile.
- In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile
de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe
frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii
noptii.
- In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care
punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli.
- In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii
vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea
lor.
- In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se
ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc
fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va
fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie;
carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste
preziceri.
Croitoru Andra-Maria, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila
SARBATORI, OBICEIURI SI TRADITII DOBROGENE
Obiceiurile si datinile au prins forma in epoci istorice si in imprejurari de viata diferite, fiind la
inceput legate de practici si ritualuri magice stravechi. Cu timpul semnificatiile originale s-au pierdut,
dar obiceiurile au continuat sa fie practicate, devenind spectacole populare, prilejuri de petrecere sau
ceremonii traditionale, ocazionate de momentele importante din viata fiecarui om (nasterea, nunta,
inmormantarea), de sarbatorile religioase, sau mai rar (astazi), legate de ciclul schimbarii
anotimpurilor sau de activitatile traditionale (munca campului, cresterea animalelor).
In spatiul pontico-dunarean, marile sarbatori religioase crestine (Paste, Craciun, Rusalii, Boboteaza,
Nasterea si Adormirea Maicii Domnului) sau musulmane (Ramazan si Kurban Bayram), alaturi de
vechile obiceiuri si traditii laice, definesc intr-o mare masura, identitatea nationala si culturala a
comunitatilor si etniilor dobrogene.
Sfarsitul si inceputul unui an calendaristic, in traditia romaneasca, se desfasoara sub semnul asa-
numitelor sarbatori de iarna care incep odata cu Postul Craciunului (15 noiembrie) si tin pana la
Sfantul Ioan (7 ianuarie). Este o perioada bogata in obiceiuri, care are ca repere centrale marile
sarbatori praznuite in acest interval: Craciunul (Nasterea Domnului), Anul Nou si Boboteaza (Botezul
Domnului).
Postul Craciunului este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Incepe pe 15
noiembrie si se incheie pe 24 decembrie. Dupa unii talcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40
de zile, acest post ne aduce aminte si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa
primeasca cuvintele lui Dumnezeu, Legea Decalogului (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatra
ale Tablelor Legii. Asemenea si crestinii, postind 40 de zile, isi curata sufletele si trupurile, pentru a
putea intampina pe Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, intrupat si nascut din Fecioara Maria.
Moise primeste Tablele Legii pe muntele Sinai, (Biblia
lui Leon Sakelarios, cca. 940)
“Cand m’am suit eu in munte sa iau tablele de piatra,
tablele legamantului pe care Domnul l-a incheiat cu voi,
am stat in munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti;
paine n’am mancat si apa n’am baut.” (Deuteronom 9)
Perioada de inceput a Postului Craciunului se
suprapune cu traditia populara a Filipilor de toamna.
Sarbatoarea Sfantului Apostol Filip (14 noiembrie) a
fost asimilata in gandirea populara cu o mai veche
sarbatoare precrestina dedicata unor zei protectori ai
salbaticiunilor, de unde a rezultat si denumirea de
sarbatoare a Filipilor.
Filipii erau in societatea traditionala niste reprezentari
mitologice, adevarati zei casnici, asemanatori Larilor la
romani, celebrati numai de catre femeile casatorite sau
vaduve. Conform credintelor populare, Filipii erau
divinitati naprasnice, patroni ocrotitori ai lupilor, sau
chiar intruchipari ale acestor animale, cel mai rau, mai
de temut si mai puternic fiind considerat Filipul cel
Schiop sau Godinetul Schiop. Se spune despre Filipi ca
au puterea de a apara casele de foc, de lupi, de serpi si
de primejdii, iar inainte, fiecare tanara primea in ziua nuntii, de la mama sau de la soacra, ca mostenire
spirituala, traditia de a sarbatori in fiecare an, la date fixe, un anumit numar de Filipi (intre 6 si 9
Filipi). Filipii se celebrau in perioada formarii haitelor si imperecherii lupilor, adica intre Lasatul
Secului de Craciun (14 noiembrie) si ziua Sfantului Apostol Andrei (30 noiembrie – Noaptea
Strigoilor). Durata sarbatoririi era diferita de la sat la sat, sau de la familie la familie, dupa numarul de
Filipi primiti. Credintele despre Filipi au fost atestate si in Dobrogea pana la mijlocul secolului al XX-
lea.
Lupul, un animal cu o bogata
mitologie si un statut ambiguu; pe
de-o parte temut si detestat, asociat
cu credinta in licantropie; pe de alta
parte apreciat ca animal calauza, cel
care conduce sufletele catre lumea de
dincolo.
Si-ti va mai iesi/ Lupul inainte,/ Ca
sa te spaimante./ Sa nu te spaimanti,/
Frate bun sa-l prinzi,/ Ca lupul mai
stie/ Seama codrilor/ Si-a potecilor./
Si el te va scoate/ La drumul de plai,/
La-un fecior de crai./ Sa te duca-n
rai/ C’acolo-i de trai;/ In dealul cu
jocul,/ C’acolo ti-e locul/ ’N camp cu
bujorul/ C’acolo ti-e doru./… (Bocet,
culegere de Constantin Brailoiu)
14 noiembrie, Praznicul Sfantului Apostol Filip (Lasatul secului pentru Postul Nasterii Domnului)
Dupa Inaltarea Domnului la cer, Sfantul Filip a propovaduit credinta crestina in Asia Mica.
Documente descoperite recent atesta faptul ca Sfantul Apostol Filip l-a insotit pe Sfantul Apostol
Andrei in Scitia, adica in Dobrogea de astazi, pentru a face cunoscut cuvantul lui Dumnezeu. Sfantul
Filip a fost martirizat in anul 80, la varsta de 87 de ani, in cetatea Hierapolis, fiind batut cu pietre si
rastignit cu capul in jos.
Lasatul Secului pentru Postul Craciunului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri
sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie. Aceasta zi este ultima in care se mananca “de dulce”
(carne, oua, lactate), inaintea zilelor de post si pregatire spirituala pentru sarbatoarea Nasterii
Domnului. Dupa datina, sarbatoarea de Lasatul Secului este un prilej de petrecere in familie, in jurul
mesei festive adunandu-se rudele si prietenii apropiati. Potrivit traditiei, masa festiva este acoperita cu
o fata de masa alba, iar in mijlocul acesteia se aseaza o paine si sare. Mesenii gusta intai o bucata de
paine inmuiata in sare, apoi gospodina casei serveste indeosebi friptura de pasare, placinte cu branza si
vin.
In felul sau Postul Craciunului este un paradox: un post de bucurie; desi in traditia crestina postul
inseamna pocainta, asceza, intristare. Postul Craciunului insa inseamna toate acestea numai in masura
in care simbolizeaza intunericul in care se afla lumea inainte de venirea Mantuitorului. Dar intrucat
asteapta si prevesteste Nasterea lui Mesia, este un post de bucurie, un post usor, cu dezlegare la peste
in fiecare sambata, duminica si sarbatoare mai importanta.
Caracteristice acestui post in comunitatea romaneasca, sunt pregatirile pentru marea sarbatoare a
Craciunului, impreuna cu respectarea sarbatorilor crestine si a datinilor din aceasta perioada. Pentru
comunitatile rurale, aceasta, era perioada sezatorilor, intrucat, in noptile lungi de iarna era vreme
destula pentru lucrul de mana, dar si pentru distractii.
Sezatorile reprezentau un prilej de intalnire pentru tinerii si batranii din lumea satelor si imbinau intr-
un mod placut lucrul (tesutul, cusutul, torsul, etc.), cu distractia (povesti, glume, muzica si voie buna).
Atunci cand se terminau muncile agricole, incepand cu luna noiembrie si pana in martie, fetele si
feciorii organizau “Sezatorile” asociindu-se cate 10-20 de persoane si stabilind gazda unde urmau sa
se adune. In unele sate, locul “sezatorii” se anunta din timp, pentru a nu fi mai multe odata. In alte
localitati, ele se tineau lant in fiecare seara, la alta casa.
Dupa caderea intunericului, fetele se pregateau sa plece “in sezatoare”, luand cu sine lucrul ce-l aveau
de facut: furca pentru tors, cusaturi de la diverse piese de port popular, dantela sau impletituri. Spre
deosebire de claca, in sezatoare fiecare participanta lucra pentru ea, dar erau situatii cand lucrau si
pentru gazda sezatorii.
Odata sosite, pentru crearea unei atmosfere placute,
participantele erau servite cu un paharel de tuica
indulcita de obicei, cu miere de albine. In timpul
lucrului fetele povesteau, cantau, spuneau ghicitori
si vorbeau “despre ce s-a mai intamplat in sat”.
Se mancau boabe de porumb fiert cu zahar, fructe
uscate, nuci, alune sau alte bunatati pregatite de
gazda, in functie de starea sa sociala sau de
posibilitatile sale materiale. In acest cadru, fetele
erau integrate si consacrate in colectivitatea
femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta
ocazie, deprinderi practice si spirituale.
Aici se dezvaluiau aspectele si intelesurile ritualice
ale sarbatorilor populare, se invata
comportamentul individual, iar in sezatorile ce
aveau loc inaintea Craciunului si a Anului Nou, se
invatau si se repetau colindele si uraturile si se
discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor
sarbatori. Spre sfarsitul “sezatorii”, isi faceau
aparitia si feciorii, care erau de regula prietenii
fetelor, insotiti de cate un satean care stia sa cante
din fluier, cimpoi sau la vioara.
La intrarea acestora in casa, munca era abandonata.
Fetele si chiar femeile erau invitate la joc de catre flacai, unele dintre fete jucand acum pentru prima
data, iar cele mai tinere dintre ele invatau pasii de joc. Pana spre miezul noptii, atmosfera crestea in
veselie si buna dispozitie.
Cu aceasta ocazie jucau chiar si batranii din vecini, invitati la sezatoare.
Sezatorile, desfasurate in toata plenitudinea lor pana spre mijlocul secolului al XX-lea, se constituiau
intr-o adevarata institutie sociala si erau o forma de intrajutorare comunitara dar si loc de petrecere
placuta a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor
de viata si de munca. Pentru fetele si feciorii din satele romanesti, sezatoarea reprezenta o experienta
fundamentala. Aici se cunosteau si legau prietenii, care de cele mai multe ori erau urmate de casatorie.
Beciu Alexandru – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila
GRECIA
Grecia este tara unde traditiile vechi de
secole - si chiar mai mult - au fost pastrate
cu grija, ca o importanta parte a identitatii
nationale. De-a lungul unei istorii turbulente,
marcate in special de ocupatii straine, adesea
sangeroase, "elenismul" a fost la mare
pret, o forma de rezistenta care nu insemna
doar pastrarea limbii, ci si a traditiilor,
obiceiurilor, legendelor, literaturii si artei
populare. In ciuda - sau poate tocmai
datorita - persecutiilor de tot felul,
identitatea culturala si mai ales cultura
populara elena s-au pastrat pana astazi. In
prezent, traditiile elene, noi si vechi, sunt
fascinante pentru turisti si respectate cu
sfintenie de greci.
Obiceiuri, traditii, ciudatenii, locuri
Timpul : in Grecia timpul se scurge altfel, iar un turist va fi cu siguranta surprins si se va adapta destul
de greu, mai ales la pauza dintre doua si cinci dupa amiaza, cand totul parte incremenit intr-o lunga
siesta. Nici nu se pune problema ca aceasta pauza sa nu fie respectata, ar fi un afront la adresa Greciei
insasi. La fel de importanta este si plimbarea de duminica, mai ales la sate, cand locuitorii unei asezari
se intalnesc si discuta. Tot legat de timp si de cum il inteleg grecii este si aspectul caselor, majoritatea
nefinisate la exterior. Motivul este simplu : cand va fi nevoie de o noua camera se continua constructia.
Ce nevoie ar fi de finisaje ?
Cinematograful : cinematografele din Grecia, majoritatea gazduite pe perioada verii in gradini de
vara, sunt in permanenta aglomerate. Mai mult, veti gasi aici si baruri unde puteti cumpara whisky,
coniac, ouzo, gustari, iar de regula la jumatatea filmului se face o pauza, pentru a va "aproviziona".
Mai mult, aveti voie sa fumati in timpul filmului, asa ca nimic nu va impiedica sa va bucurati de film.
Cafeaua : pana in 1974, cand Turcia a invadat nordul Ciprului, era prezentata si vanduta drept cafea
turceasca, apoi a devenit simpla cafea sau cafea greceasca. O cafea greceasca adevarata nu este pentru
cei slabi de inima, ci este foarte tare si aromata.
Tinerii prefera cafe frappe, in timp ce in sate cafeneaua - kafenion - este locul de intalnire si discutii,
centrul social al asezarii. Aici barbatii beau cafea, fumeaza si joaca Tavli - table - un adevarat sport
national. Pana la inceputul anilor '80, in fiecare asezare, cat de neinsemnata, erau cel putin doua
cafenele, fiecare decorata pentru a arata orientarea politica a patronului, pentru ca musterii sa stie
unde sa nu intre.
Masa in oras : sa nu va ganditi ca in Grecia veti gasi pe cineva mancand singur, pe fuga, la o masa.
Asa ceva este de neconceput. Masa este cel mai bun prilej de socializare si dureaza ore bune, in care
convivii savureaza specialitatile traditionale si se astern la povesti. Cum o cina tarzie incepe de la orele
noua si se prelungeste tarziu in noapte, restaurantele si localurile sunt mai mereu aglomerate. Se
plateste intotdeauna cash, niciodata cu carte de credit sau cecuri, si veti avea adesea surpriza de a
vedea cum grecii nu ezita sa plateasca si pentru altii, un dar traditional.
Traficul : pentru a rezolva problemele de trafic, administratia elena a ajuns cu cativa ani in urma la un
sistem, in care masinile cu numar par circula in anumite zile, cele cu numere impare in alte zile. Din
pacate, multi greci si mai ales atenieni au recurs la o stratagema, cumparand o a doua masina, putand
astfel circula toata saptamana. Intentia conteaza. Este de mare ajutor si metroul din Atena, a carui
constructie a durat totusi nepermis de mult.
Despre norocul de a te fi nascut femeie :
in Grecia fetele sunt norocoase, pentru ca
traditia cere ca familia sa cumpere sau sa
construiasca o casa pentru fiecare fata. Nu si
pentru baietii familiei, este treaba lor sa se
casatoreasca mai tarziu cu o fata cu casa.
Adesea insa fata va mosteni locuinta
parintilor sau a bunicilor.
Spargerea farfuriilor : clar, grecilor le
place sa sparga ba una, ba alta, mai ales la
petreceri. Cand frumoase fete incep sa
danseze zeibekiko ori hasapiko, in jurul lor
zboara paharele si farfuriile, multe foarte
valoroase, care se prefac in tandari. Pare
excesiv, periculos ? In anii '30 comesenii
obisnuiau sa arunce la picioarele dansatoarelor, in semn de respect si barbatie, cu cutite. Din fericire,
cum fetele erau adesea ranite, s-a renuntat si s-a trecut la farfurii. Mai zgomotoase, fac mai multa
mizerie, dar sunt mai putin periculoase. Sunt insa si pe placul poftei de viata a grecilor.
Credinte ciudate : superstitiile mai mult sau mai putin inrudite cu influenta credintei ortodoxa s-au
pastrat dintr-o generatie la alta, si multe se pot intalni in tot spatiul balcanic. De exemplu, cand o
familie se muta intr-o casa noua preotul trebuie sa vina pentru sfestanie. In Grecia, ziua traditionala
plina de ghinion este marti 13, nu vineri 13, pentru ca intr-o marti 13 Constantinopole a fost cucerit de
turci, inamicii traditionali ai grecilor.
Periptera : chioscuri stradale, foarte utile cand sunteti pe fuga, cu marfuri de toate felurile, de la
bauturi reci la harti, ziare, brelocuri, inghetata, maruntisuri. In Grecia se gasesc peste 46.000 de
chioscuri.
Specific grecesti : KAFENION (cafeneaua) - frecventata aproape exclusiv de
barbati, potrivit traditiei, este prin excelenta o "institutie"
elena. In trecut astfel de localuri se gaseau pretutindeni in
orasele mari, in sate fiind usor de gasit in centru, chiar langa
piata. Chiar daca in epoca moderna multe s-au inchis, altele
pierzandu-si clientii, cafeneaua ramane locul unde barbatii se
intalnesc, daca se poate in fiecare zi, pentru a discuta despre
recolta, despre politica, despre ce se mai intampla prin Grecia,
despre mici bucurii si drame personale. Practic, orice poate
deveni subiect de conversatie. Se discuta, se tipa, se fumeaza,
se bea cafea, prietenii se contrazic, dusmanii ajung sa se
impace, este locul unde vedeti adevarata viata greceasca. Dar
cafeneaua nu este locul certurilor, pentru ca va puteti savura
cafeaua si pipa ori tigara in liniste, fara ca cineva sa va
deranjeze. Se bea cafea, apa rece, vin sau uzo, foarte rar se mananca si niste alune sarate. La kafenion
mobilierul este simplu, rustic, dar in acelasi timp aminteste de trecutul Greciei, atmosfera unui astfel
de local nefiind afectata de schimbari. O cafenea clasica a reusit sa isi pastreze rolul in viata
comunitatii, in ciuda schimbarilor moderniste. Daca in marile orase cafenelele aduna acum si femei,
alaturi de barbati, multi conservatori din sate sunt revoltati de o asemenea stare de fapt. Pentru ca aici
kafenion este grecesc, este primitor, dar mai ales este un loc destinat exclusiv barbatilor si discutiilor
lor.
TAVLI (tablele) : daca in alte tari tablele sunt doar un joc,
in Grecia sunt in egala masura un sport national si o
traditie. Statutul acestui joc in societatea si istoria elena
este similar celui detinut in lumea araba. Termenul de
"tavli" este derivat din grecescul "tavla", insemnand chiar
tava sau scandura. Regulile sunt in mare aceleasi, dar in
Grecia acest joc ce amesteca norocul si strategia cu un
varf de cutit de tactica psihologica poate fi jucat in trei
feluri. Portes (usile) se joaca in mare dupa regulile
cunoscute pentru toti. Dar mai exista si plakoto (de la
elenul plakono, a acoperi) si fevga (alearga sau repede),
fiecare cu admiratorii si maestrii sai. Partidele se pot
prelungi cu orele, fiecare jucator are sustinatorii sai, si
adesea pariurile si orgoliile ating cote impresionante.
KOMPOLOI (siraguri de margele)
Le veti vedea foarte des in Grecia, mai ales in mainile barbatilor, dar nu le confundati cu manataniile.
Kompoloi au ajuns in Grecia din Orient, fiind mai mult o jucarie, ajutand la relaxare. Regula este ca
numarul margelelor sa fie mereu impar. Dar kompoloi sunt mai mult decat o simpla jucarie, ajungand
sa simbolizeze pentru multi specificul zonei, sa se identifice cu ceea ce este Grecia astazi, sa exprime
mai bine ca orice alt suvenir specificul tarii. Unii spun chiar ca forma rotunda a siragului este o
trimitere la infinit, la eterna reintoarcere.
PERIPTERON (chioscul)
Se spune despre peripteron, chioscul pe care il veti gasi peste tot in Grecia, ca este un supermarket in
miniatura, unde sunt mici sansele sa nu gasesti ceea ce cautai, cat timp este vorba de ceva suficient de
mic pentru a incapea acolo. Fie ca sunt situate pe o strada aglomerata si zgomotoasa, fie intr-un colt
linistit al orasului, periptera nu duc lipsa de clienti, desi sunt mici "colibe", cu un acoperis, un scaun si
marfuri de toate felurile. Dar
nici un oras sau sat din
Grecia nu ar fi complet fara
macar un peripteron, unde
veti gasi dulciuri, bauturi,
inghetata, suveniruri, tigari,
baterii, jucarii, ziare, cutite,
cam orice marfa marunta,
toate aparent amestecate intre
ele atat de bine incat doar
vanzatorul stie de unde sa le
ia. Foarte utile si populare,
periptera sunt cautate si de
turistii curiosi.
Dutu Elena – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila
OBICEIURI SI TRADITII IN AMERICA
În Statele Unite, sărbătorile de sfârşit de an sunt
marcate mai ales de Ziua recunoştinţei,
sărbătorită în a treia zi de joi din luna noiembrie
cu tradiţionalul curcan umplut cu castane, potrivit
site-ului TourMagazine.fr care prezintă câteva din
obiceiurile şi tradiţiile specifice lunii decembrie.
La sfârşitul săptămânii respective, la New York se
organizează o paradă spectaculoasă, care marchează
în mod simbolic deschiderea sezonului de cadouri.
Până la Crăciun, americanii fac cumpărături masive.
Dar şi sărbătoarea de Crăciun are magia ei, datorită
lui Santa Claus, acest episcop creştin, aflat la
originea lui Moş Crăciun, şi a cântecelor
specifice, cel mai celebru fiind “Jingle bells”.
Americanii îşi decorează casele cu ghirlande
luminoase şi copii işi agaţă nişte ciorapi
speciali de şemineu, în care să primească
darurile de la Santa Claus, ce vine prin cer cu
sania trasă de nouă reni şi coboară prin horn.
Americanii nu au un mediu tradiţional de
Crăciun. În general, ei mănâncă friptură de
vită, iar aperitivele conţin neapărat somon
afumat, preparat în diferite feluri. La Casa Albă se
serveşte “Prăjitura prezidenţială”, preparată după o
reţetă veche de peste două secole, din vremea lui
Abraham Lincoln, cu cireşe, migdale, petale şi sirop
de trandafiri. Aceasta tradiţie este unică în lume.
În vestul Americii este servită tradiţionala băutură
“eggnog”. Ea se prepară în vase mari de sticlă şi
conţine brandy, rom, ouă şi lapte, la care se adaugă
câteodată scorţişoară sau nucşoară.
Brazi împodobiţi sunt peste tot, cel mai
cunoscut fiind cel de la Rockefeller Center, o
adevărată atracţie turistică şi pentru cei care
nu sărbătoresc Naşterea Domnului.
Colt Andreea – clasa VIII B – Colegiul
National “Gh. M. Murgoci” Braila
SARBATORI IN AMERICA
Trei dintre sarbatorile nationale ale Statelor Unite sunt prilejuite de evenimente comune din calendarul
crestin: zilele de Pasti, sarbatoarea Craciunului si Ziua Anului Nou.
Traditia oualor rosii si a bradului impodobit este completata de bucuria zilei de 1 ianuarie a fiecarui an,
cand americanii se aduna sa petreaca, urandu-si fericire si prosperitate in noul an.
Pe langa aceste trei evenimente, dincolo de Atlantic se aniverseaza alte opt date din calendar ca
sarbatori nationale. Ziua Recunostintei - Thanksgiving Day, sarbatorita in a patra zi de joi a lui
noiembrie, este o alta fata a Zilei Recoltei de pe meleagurile noastre.
In amintirea stramosilor si a primei recolte de cereale, stransa in veacul al XVII-lea de puritanii veniti
in Lumea Noua, americanii de azi continua traditia acestora de a sarbatori natura printr-o zi speciala.
Bucatele amintesc de masa initiala: curcan la cuptor, sos de afine, cartofi si placinta de dovleac.
La inceputul mesei se rosteste o rugaciune de
multumire. Fiindca sarbatoarea cade intr-o zi
de joi, majoritatea americanilor isi iau liber a
doua zi, pentru a profita de un weekend
prelungit.
4 iulie, sau Ziua Independentei, celebreaza
data la care s-a semnat Declaratia de
Independenta, in 1776, actul constitutiv al
statului american modern.
Peste tot flutura steagul cu stele si dungi, se
organizeaza parade, concerte, iar noaptea, artificiile sunt nelipsite din scenariu.
Ziua lui Martin Luther King comemoreaza lupta pentru drepturi civile a pastorului american de
culoare, asasinat in 1968. Din 1986, sarbatoarea nu mai este tinuta in fiecare zi de 15 a lunii ianuarie,
ci in a treia zi de luni a lui ianuarie, fiind declarata sarbatoare nationala.
Ziua Presedintilor sau Presidents' Day este dedicata, dupa cum sugereaza si numele, memoriei
presedintilor americani. Pana in anii '70 era sarbatorita pe 22 februarie, dupa ziua de nastere a primului
presedinte american - George Washington.
Multe state americane comemorau ziua de 12 februarie in onoarea presedintelui Lincoln, asasinat in
timpul Razboiului Civil.
Cele doua sarbatori au fost reunite pentru fiecare a treia zi de luni a lunii februarie, iar sarbatoarea a
fost extinsa pentru toti presedintii Americii.
Desi nu sunt considerate sarbatori nationale, Valentine's Day (14 februarie) si Halloween (31
octombrie) sunt inca un prilej pentru americani de a se
distra. In plus, America respecta si sarbatorile "de import",
incercand sa le integreze in cultura nationala, sarbatori pe
care diverse etnii le pot astfel celebra in noua lor patrie.
Exemple in acest sens sunt Ziua Sf. Patrick (17 martie),
sarbatoare irlandeza la care multi americani se imbraca la
randul lor in verde, culoarea traditionala a Irlandei; sau
Mardi Gras, de sorginte franceza.
Angajatilor apartinand acestor etnii le este respectata
originea culturala, iar patronii le acorda zile libere.
Rusen Ana Maria - Clasa a VIII-a B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila
OBICEIURI SI TRADITII DE CRACIUN IN FRANTA
In Ajunul Craciunului, copiii isi lasa pantofii langa
soba pentru ca Pere Noel sa le puna in ei darurile.
Bradul de Craciun este impodobit noaptea, pentru
ca in dimineata de Craciun, copiii sa gaseasca pe
langa cadouri, un brad decorat cu dulciuri, nuci,
fructe si mici jucarii.
În pieţele din faţa catedralelor povestea naşterii lui
Christos este jucată de actori sau este repovestită în
teatre improvizate de păpuşi.
În aproape fiecare locuinţă franceză proprietarii
construiesc o scenş a Naşterii, numita "creche", mai
mare sau mai mică, aceasta devenind centrul
sărbătoririi Crăciunului. Personajele acestei scene sunt de regula mici statuete din lut, numite
"santons" (mici sfinţi). În afara personajelor din Biblie sunt aşezate şi figurine reprezentând autorităţile
sau celebrităţile locale. Acest obicei este atestat pentru prima data în secolul XVII, grija şi talentul cu
care sunt realizate figurinele fiind de-a dreptul uimitoare. De altfel acestea sunt puse în vânzare în luna
decembrie, în principal la Marsilia şi Aix, în cadrul târgurilor de Crăciun.
Bradul de Crăciun nu a fost niciodată foarte popular în Franţa, în locul lui
fiind preferată tradiţia "trunchiului Yule". Acest obicei, datând din secolul
XII, este foarte popular în Franşa, desi trunchiul autentic a fost înlocuit
printr-o prăjitura delicioasă, numita "buche de Noel" (Buşteanul de
Crăciun).
În trecut, cu ocazia Crăciunului, în fiecare casă era adus un trunchi de
copac proaspăt tăiat, care era lăudat şi stropit cu ulei şi vin, întreaga
familie bucurându-se în jurul lui. Astăzi prăjitura a înlocuit lemnul, fiind
servită la masa de Crăciun, numita "le reveillon". Aceasta masă are loc în
Ajunul Crăciunului, la miezul nopţii, dupa slujba de la biserică. Meniul
acestei mese speciale variază de la o regiune la alta. În Alsacia la
principalul fel se serveşte gâscă, în Burgundia curcan cu castane, în timp
ce parizienii preferă scoicile şi pate de foie gras. Se mai serveşte carne de
pasăre, şuncă, salate, prăjituri, fructe şi vin.
În partea de sud a Franţei în sobă este ars un buştean, suficient de mare ca să dureze de la Crăciun la
Anul Nou. În trecut cenuşa acestui buştean era răspândită pe câmp, pentru a aduce recolte bogate.
În trecut, în fiecare familie franceză se pregătea "Prăjitura celor Trei Magi", care avea ascunsă în ea un
bob de fasole. Cine îl găsea devenea Rege sau Regină pentru întreaga zi de Crăciun. Un alt obicei era
ca de Crăciun copiii să plece în căutarea Magilor, având la ei grămezi de fân pentru a le hrăni acestora
cămilele.
Şi în Franţa Crăciunul este o ocazie pentru întreaga
familie de a se reuni, a se bucura, şi nu în ultimul rând
de a se ruga. În Ajunul Crăciunului bisericile şi
catedralele sunt viu luminate şi împodobite, iar
clopotele bat pentru a-i atrage pe credincioşi. Odată
cina terminată familia se duce la culcare, fără să uite să
lase focul aprins şi pe masă mâncare şi băutură, dacă
Fecioara Maria se va opri în casa lor. Copiii îşi lasa
ghetele sau saboţii pentru ca Pere Noel sau Copilul
Christos să le umple cu daruri. În nordul Franţei copiii
primesc cadouri pe 6 decembrie, de ziua Sf Nicolae, în
loc de Crăciun. Adulţii îşi fac unii altora cadouri în
ultima zi a anului.
Mecea Cristina – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila
Bragau Anca – clasa VIII B – Colegiul National
“Gh. M. Murgoci” Braila
TURNUL EIFFEL
Este o construcție faimoasă pe schelet de
oțel din Paris ce măsoară 324 m
înălțime. Turnul a devenit simbolul
Franței cel mai răspândit la nivel
mondial. A fost conceput de către Émile
Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen
Sauvestre, angajați la Eiffel și
Co. Gustave Eiffel, inițial reticent cu
privire la proiect, a devenit ulterior un
mare susținător al său și a cumpărat
brevetul. Turnul, care poartă numele său,
este una dintre principalele destinații
turistice ale Parisului și lumii, cu mai
mult de 5,5 milioane de vizitatori
annual.Structura a fost construită între
anii 1887-1889. Aceasta urma să
servească drept arc de intrare la
Expoziția Universală (1889), un târg
mondial ce sărbătorea
centenarul Revoluției franceze. A fost
inaugurat la 31 martie 1889 și deschis
pentru public la 6 mai. 300 de muncitori
au unit 18.038 de piese de oțel, folosind
două milioane jumătate de nituri. Luând
în considerare standardele de siguranță
din acel moment, este remarcabil faptul
că un singur muncitor a murit la
construcția turnului, și anume în timpul
instalării lifturilor. Lifturile originale
funcționau cu ajutorul unui sistem
hidraulic, lifturile actuale sunt electrice.
Turnul are 300 m înălțime, excluzând
antena din vârf, ce mai adaugă 20 de
metri, și o greutate de peste 10.000 de
tone. Când a fost construit era cea mai
înaltă clădire din lume. Întreținerea
turnului include utilizarea a 50 de tone
de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani.
Depinzând de temperatura aerului,
Turnul Eiffel își schimbă înălțimea cu
câțiva centimetri datorită contracției și
dilatării aliajului de metale.
Cel puțin la începuturile sale, publicul a
întâmpinat cu multă reticență această
construcție, considerând-o inestetică.
Astăzi însă este considerat drept
simbolul orașului și una dintre cele mai
frapante piese de artă arhitecturală din
lume. Unul dintre
clișeele hollywoodiene este priveliștea
de la o fereastră pariziană, care
întotdeauna include Turnul Eiffel.
MEXIC TRADITII SI OBICEIURI
Ce poţi spune despre Mexic fără să cauţi în
enciclopedie? Poncho, sombrero, tequila,
mariachi, deşert, cactuşi... O imagine pe care
ţi-au creat-o, în mare parte, filmele. Dar poate
că nu ştiai de náhuatl, mayaşi, zapoteci,
mixteci, otomí, totonaca, mazahua, mazateci...
Şi acestea sunt doar câteva dintre populaţiile
indigene ale Mexicului fiecare cu obiceiurile
şi tradiţiile lor.
Din 3 noiembrie, la Muzeul Judeţean de
Istorie şi Arheologie Prahova, Mexicul ţi se
arată aşa cum probabil că nu l-ai văzut
niciodată: statuete de ceramică şi străchini, ţesături viu colorate, podoabe şi obiecte de îmbrăcăminte,
coşuri împletite şi cufere pictate, jucării şi măşti, sticlărie, statuete cioplite în lemn, picturi pe hârtie
amate - seva pământului, săgeţi cu pene, dar şi... Zeul Ploii.
Expoziţia, realizată în parteneriat cu Ambasada Mexicului în România, a fost deschisă la Muzeul
Ţăranului Român din 15 mai până în 31 iulie şi a mai fost itinerată la Muzeul Naţional al Agriculturii
din Slobozia.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român tezaurizează în patrimoniul său Colecţia Ţări Străine ce reuneşte
obiecte reprezentative pentru creaţia tradiţională a unor naţiuni sau etnii europene şi extra-europene.
Colecţia Ţări Străine s-a dezvoltat începând din 1959 în jurul unui modest fond transferat din muzeul
bucureştean Toma Stelian. În decursul a două decenii, prin politica de schimburi culturale bilaterale
ale României cu alte state şi sub coordonarea unui nume marcant al etnografiei româneşti precum cel
al lui Tancred Bănăţeanu, acest fond s-a îmbogăţit, reunind în prezent aproximativ patru mii de obiecte
ce exprimă într-un dialog nonverbal diversitatea culturală a Lumii.
În contextul socio-politic al României din penultimul deceniu al secolului trecut fondul Colecţiei Ţări
Străine a fost prezentat publicului în circuitul expoziţional al Muzeului Astra din Sibiu însă această
conjunctură nefirească a fost corectată prin revenirea în muzeu a Colecţiei în 1990.
În acest context cultura populară mexicană este exprimată prin cele cinci sute de piese care au făcut
obiectul schimbului cultural dintre România şi Mexic din 1967.
În anul menţionat s-au omagiat în Ciudad de Mexico "Zilele de prietenie cu România", moment ce a
permis publicului mexican cunoaşterea valorilor culturii româneşti prin studiul lui Armando de Maria
y Campos dedicat operei lui Ion Luca Caragiale, prin antologia de poezie românească în traducerea lui
G.L. Arzubide şi prin deschiderea "Expoziţiei permanente de etnografie românească" la Museo
Nacional de las Culturas, expoziţie ce a reunit piese de ceramică, ţesături, obiecte din lemn, costume
ţărăneşti.
Expoziţia Mexic - Tradiţii şi obiceiuri, deschisă la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
ilustrează diversitatea etnică a Mexicului contemporan.
Definindu-se prin cel de al doilea articol al Constituţiei din 1917 ca un stat multicultural, Mexicul
recunoaşte "dreptul comunităţilor indigene de a-şi păstra şi îmbogăţi limbajul" astfel încât astăzi,
alături de limba spaniolă sunt recunoscute ca limbi naţionale şi cele 63 de limbi ale indigenilor
amerindieni. Din această vastă comunitate plurilingvistică şi pluriculturală se reunesc în cadrul tematic
al expoziţiei obiecte de artă populară mexicană ce exemplifică prin ele însele dimensiunea spirituală a
oamenilor ce le-au plămădit.
Cultura populară mexicană se exprimă în complexitatea sa printr-un cuvânt născut în limba neolatină a
conquistadorilor, prin spaniolul amasamiento - frământare. Căci din perpetua căutare a spiritului uman
s-a născut curajul de a străbate infinitele ape de pe Orbis Terrarum în căutare de noi lumi.
Lumea Nouă şi-a dezvăluit splendorile în secolul al XVI-lea la Curtea unei Spanii în care în amurgul
aceluiaşi veac ajungeau din Răsăritul latin al Lumii Vechi prin opera lui Lope de Vega y Carpio veşti
despre "El prodigioso principe Transilvano" ,voievodul român Mihai Viteazul.
Costumele populare prezentate în expunere utilizează croiuri de tip huipil - descrise în Codice
Vaticano - şi utilizate azi în Oaxaca.Prin vopsirea materialelor se continuă tradiţia utilizării
pigmenţilor naturali prin extragerea tonurilor de roşu din Coccus cacti, a violetului din Purpura pamsa,
iar albastru din Indigofera, aşa cum au fost prezentate cu cinci veacuri în urmă de Fray Bernardino de
Sahuan în a sa "Historia general de las cosas de la Nueva Espana".
E interesant de menţionat că şi azi este folosit războiul de ţesut ce se fixează de brâu - telar de cintura -
identic cu cel utilizat de Ţesătoarea maya din Jaina!
Femeile membre ale comunităţii Nahua din Cuetzalan,(Puebla) îşi înfrumuseţează coafura utilizând o
împletitură din fire de lână violetă şi verde ce face trimitere la toca aristocraţilor azteci.
Femeia mexicană este însoţită de-a lungul vieţii de o piesă de port specifică, de rebozo, o ţesătură ce o
învăluie în măsura în care ea doreşte să se dezvăluie. Ţesute din bumbac, aceste piese - în fabricarea
cărora s-a impus comunitatea Otomi Pame - sunt preţuite în raport cu modelul obţinut din împletirea
franjurilor lungi.
Bijuteriile din argint, realizate în tehnica ciocăniri şi prin turnare, completează costumele femeilor
mexicane sporindu-le frumuseţea. Piesă de port specifică a comunităţii Huichol pălăria "de peyotero",
este împodobită cu pene de condor, acestea amintind de biodiversitatea Mexicului ce l-a fascinat - la
începutul veacului al XIX-lea - pe Alexander von Humbold.
Ceramica policromă mexicană este rezultatul filtrării - prin intermediul pieselor spaniole - a
influenţelor artei arabe căci din tradiţia acestei mari culturi s-au adăugat lutului modelat pe roată
smalţul - element necunoscut Antichităţii europene - şi ornamentele specifice cu păuni şi cămile.
Cuvintele, ce pot închide în ele Timpul, ne amintesc acest lucru precum termenul spaniol jarra ce ne
trimite la echivalentul său arab yarra care se traduce prin ulcior cu toarte sau oală de pământ.
Din mărgele şi ceară sunt realizate modele complexe - ce au ca suport coaja de dovleac - ale cupelor
jicaras, iar din hojalata - tabla galvanizată se obţin recipiente pentru lichide, obiecte miniaturale sau
elemente decorative asemenea unei palomita care evocă obiceiurile de Anul Nou din Puebla.
Sculptura în lemn este practicată de meşteri specializaţi; ei realizează lădiţe înfrumuseţate prin tehnica
lacurilor suprapuse dar şi măşti de carnaval precum cele ale comunităţii Nahua.
Spiritele confecţionate din hârtie brună de amate povestesc despre obiceiurile legate de recoltare ale
localnicilor Otomi din Sierra de Puebla.
În Mexic cuvântul charro nu mai aminteşte de simplul lucrător dintr-o fermă spaniolă, ci este
sinonimul curajului, al masculinităţii. Charreada este o întrecere în care un charro execută cu eleganţă
şi cu un perfect control al calului său o serie de exerciţii impuse precum cel numit La Mangana în care
trebuie să prindă cu laso-ul - din picioare sau călărind - de picioarele din faţă un cal care galopează; în
Peal calul trebuie să fie prins de picioarele din spate. În exerciţiul Cola charro călăreşte alături de un
taur tânăr pe care, apucându-l de gât - din galopul calului - îl culcă la pământ. Paso de la Muerte este
un număr pe care numai un charro "muy macho" îl poate executa căci în acest exerciţiu galopează
lângă un armăsar sălbatic, pe care îl încalecă din mers şi îl călăreşte, ţinându-se de spinarea acestuia,
fără să îşi piardă pălăria! Un charro se prezintă în faţa asistenţei în costumul specific fiecărui
eveniment: cu pantaloni din piele ce îl protejează de coarnele taurului în momentul reprezentaţiei sau
în costumul de gală cu vestă şi pălărie brodate cu
fire de argint atunci când dovedeşte că este demn
de acestea.
La o fiesta mexicană dansatorii poartă pinteni
pentru a completa muzica fluierelor din bambus, a
tamburinelor, a chitarelor in Chiapas, a viorilor în
Chihuahua, a micilor tobe toponaxtle ori ale
marimbei. Aceste instrumente acompaniază
interpreţii în dansuri precum La Culebra, Jarabe,
El Gallito, El Toro, La Negra; dansurile preferate
ale indigenilor Zapoteca sunt Las Malinques, Los
Negritos, Los Malos Viejos.
Dumitru Cristina – Clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila
RUSIA - OBICEIURI
Atunci cand calatoresti in Rusia, fii sigur ca stii dinainte ce trebuie sa vezi si sa vizitezi. Rusia e o tara
cu o arhitectura unica si o istorie spectaculoasa, asa ca fa-ti neaparat timp sa admiri frumusetea
oraselor Moscova si
Sankt Petersburg.
Dar inainte de a
merge in Mama
Rusie, informeaza-
te in legatura cu ce
trebuie sa faci
atunci cand
intalnesti pentru
prima oara un rus.
O buna eticheta este
esentiala si se
obtine de obicei
printr-un puternic
contact vizual. Dar
ai grija sa nu dai impresia ca te holbezi la o anumita persoana, pentru ca asta poate parea nepoliticos.
Trebuie sa eviti de fiecare data sa te uiti in alta parte atunci cand vorbesti cu cineva, acesta fiind un alt
exemplu de nepolitete. Ai grija cand vrei sa dai mana cu o persoana, mai ales daca esti barbat. Femeile
intind de obicei primele mana.
Daca mergi in vizita la cineva acasa in Rusia, fii atent cum te porti, intrucat rusii isi respecta cu
strictete traditiile si sunt atenti la cea mai mica miscare pe care o faci. De exemplu, de multe ori,
inainte de a intra incasacuiva,trebuiesa te descalt
Chiar si atunci cand stai jos, incearca pe cat posibil sa tii ambele talpi pe pamant. Daca se poate, nu te
uita direct spre oameni pe care nu ii cunosti; mai ales atunci cand exista un contact vizual. Tinuta este
totdeauna importanta, asa ca pentru a mentine o buna eticheta sociala trebuie sa faci niste eforturi.
Obiceiurile tale se pot traduce in multe feluri, asa ca trebuie sa le stapanesti cat mai bine. De exemplu,
e recomandat sa nu mesteci guma in public, mai ales cu gura deschisa. Trebuie sa eviti sa stai suparat
sau sa stai degeaba. Nu sta cu mainile in buzunare atunci cand vorbesti cu oamenii, pentru ca vei fi
considerat prost crescut.
Felul in care te prezinti spune si el multe. Rusii se imbraca de obicei destul de conservator. Prin
urmare, imbracamintea ta trebuie sa fie adaptata imprejurarilor, pentru a fi in ton cu acestea si a nu
soca pe nimeni. Ai grija ca femeile din grupul tau sa nu poarte fuste scurte sau pantaloni scurti, bluze
cu vedere la buric sau maieuri. Pantalonii scurti in cazul barbatilor nu sunt acceptati tot timpul, mai
ales atunci cand intri in cladiri rusesti cu caracter
religios. Foloseste haine adecvate si de calitate,
intrucat nici blugii nu sunt tot timpul adecvati.
Secretul unei excursii perfecte in Rusia consta in a
te purta cum trebuie tot timpul. Acorda atentie
fiecarui detaliu, oricat de minor, lIn loc de
iepurasi de ciocolata, in Rusia, in dimineata de
Paste, rusii pun pe masa un miel sculptat dintr-o
bucata mare de unt. Acest lucru se intampla
deoarece rusii considera ca mieii poarta noroc,
pentru ca sunt singurele animale in a caror forma
diavolul nu s-a putut preschimba.
Rusu Ionut Valntin – Clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila
TRADIŢII POPULARE ITALIENE: BEFANA
Lungul şir al sărbătorilor de iarnă se încheie în Italia
cu "Epifania", care calendaristic corespunde cu
"Boboteaza" de la noi, însă religios are o altă
semnificaţie, şi anume aceea a primei recunoaşteri a
divinăţii lui Isus.
În această zi este comemorată vizita solemnă a
Regilor Magi- adorarea magilor- care vin cu daruri la
pruncul sfânt.
Paralel cu sărbătoarea religioasă s-a dezvoltat o
tradiţie populară foarte îndrăgită şi aşteptată mai ales
de cei mici: "La Befana". Se spune că în noaptea dinspre 5
spre 6 ianuarie, o bătrână cocoşată, cu nasul mare,
îmbrăcată urât şi sărăcăcios, trece călare pe mătură pe la
casele unde sunt copii şi le lasă acestora daruri. Celor cuminţi
le pune în şosetele aşezate cu grijă jucării şi dulciuri în timp
ce acelora care au făcut năzbâtii le lasă cărbuni (dulciuri de
culoare închisă).
Anul acesta a avut
loc la Fornovo, o
localitate de lângă
Parma, adunarea
naţională a
Befanelor şi
Befanilor (cotoroanţelor şi "cotoronţilor"). La crearea
atmosferei de sărbătoare, colorate de costumele celor
travestiţi în simpaticul personaj, au contribuit şi
numeroasele jocuri, concursuri, spectacole muzicale,
tarabele cu obiecte specifice
evenimentului, precum şi
demonstraţiile meşterilor,
meşteşugarilor şi artiştilor.
În vorbirea curentă, termenul "befana" se foloseşte în general în sens
peiorativ, desemnând o persoană urâtă, bătrână şi rea. În preajma
sărbătorii capătă însă o conotaţie pozitivă, pentru că, în definitiv, befana
este băbuţa care vine călare pe
mătură pentru a le aduce daruri
celor mici.
Banica Mihai si Stefanita Alexandru, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila
OBICEIURI SI TRADITII IN INDIA
Multe practici, limbi, obiceiuri și monumente indiene servesc drept exemplu: edificii arhitecturale
inspirate din arhitectura islamistă, ca Taj Mahal, sunt moștenirea dinastiei mogole. Așadar, cultura
indiană este rezultatul unor tradiții care au combinat elemente heterogene ale civilizațiilor prezente
pe teritoriul indian ca urmare a invaziilor sau a migrațiilor și care au marcat țara la un moment dat.
Muzica indiană este foarte diversificată. Muzica clasica este în principal dedublată între tradițiile
indiene hindustane din nord si carnatice din sud. Formele muzicii cu un caracter pronunțat regional
includ muzica filmi și muzica folclorica ca Bhangra. Există multe forme clasice de dans : Bharata
natyam; Kathakali; Kathak ;Kuchipudi; Manipudi; Odissi si Yakshagana. Ele sunt deseori însoțite de
o formă narativă și sunt de obicei marcate de elemente religioase.
Nuntile Indiene sunt extrem de stralucitoare,pline de farmec si totodata cu ritualuri bine stabilite. O
nunta poate dura pana la cateva zile bune, timp in care cei doi miri vor fi vizitati de peste 400 pana la
1000 de invitati, care de cele mai multe ori sunt necunoscuti celor 2 tineri casatoriti. Cele mai multe
dintre casatorii sunt aranjate, doar in ultima perioada si in special in mediul urban facandu-si loc
casatoriile ce au la baza dragostea dintre cei 2. Este vorba in special de 2 familii ce se vor inrudi,
tinerii casatoriti fiind mult mai putin implicati in tot procesul de pana a fi impreuna.
Multe din obiceiurile unei nunti indiene se vor regasii in religiile Hinduse, Sikhs si chiar si
Musulmane. O nunta va fi precedata de o serie de ceremonii si datini, urmand ca in ziua nuntii cei doi
miri sa fie supusi unor alte ritualuri autohtone.
Bariksha este momentul in care parintii fetei si-au aratat intentiile oficial pentru un anumit mire,
acesta din urma impreuna cu familia fiind de acord cu alegerea facuta. Un refuz in zilele ce urmeaza
este putin probabil.
Tilak presupune calatoria parintilor fetei acasa la baiat pentru a oficializa relatia. O mare petrecere
va fi organizata, iar cei implicati vor sarbatorii cu mult fast. Un numar mic de rude ale fetei va fi
prezent la aceasta sarbatoare, undeva nu mai mult de 10 persoane. Nu se va intampla prea des ca
parintii baiatului sa faca propunerea unei casatorii.
Byaha Haath este purificarea mintii, sufletelor cu corpurilor celor doi insuratei. Este o ceremonie ce
se va petrece in timpul zilei si ii va pregatii pe cei doi pentru noaptea ce urmeaza. “Uptan” este o
pasta preparata din apa de trandafir si alte mirodenii ce va fi aplicata de catre 7 fete nemaritate pe
fata, mainile si picioarele miresei si ale mirelui. Dupa aceasta ceremonie cei doi nu vor mai avea voie
sa paraseasca casa pana la desfasurarea propriuzisa a nuntii.
Nunta propriuzisa este un eveniment grandios si plin de fast. Cele mai alese mancaruri si bauturi vor
fi la discretie pentru foarte multi invitati. In functie de regiune, mancarea va fi vegetariana sau nu. O
alta caracteristica plina de farmec a unei nunti indiene este jocul din timpul nuntii numit ” Ascunde
Pantofii ” Inainte de a incepe ceremoniile de nunta, mirele se va descalta, iar cineva apropiat miresei,
de obicei o sora de-a ei, va ascunde incalgietarile cu pricina. Pe acesti pantofi baiatul va fi obligat sa
negocieze si sa plateasca o suma ceruta de catre cei in cauza. Tot acest proces de negociere este
extrem de haios si face deliciul celor prezenti la nunta.
O caracteristica comuna nuntlor din India, indiferent de cast sau religie este faptul ca atat parintii
fetei cat si parintii baiatului se vor implica in organizarea intregei ceremonii astfel incat totul sa fie
pus la punct, iar invitatii sa plece multumiti.Maitreyi este un roman de dragoste, realizat intr-un
context oriental romantic, mistic, fascinant, incarcat de simboluri, mituri, traditii, datini, obiceiuri,
ritualuri, sensuri, subtilitati, semnificative pentru cultura indiana.
“Ti-am ales piatra pentru inel , imi spuse Maitreyi , dezlegand-o din coltul sari-ei o nestemata verde -
neagra sub forma unui cap de soparla strabatut in crestet de o geana sangerie.
Incepu sa imi explice inelul.Va fi lucrat dupa ceremonialul casatoriei indiene -din fier si din aur-ca
doi serpi incolaciti , unul intunecat si altul galben, cel dintai simbolizand virilitatea , celelalt
feminitatea”, coronita de iasomie simbol al logodnaei.
Toma Andreea clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila
OBICEIURI SI TRADITII DIN GERMANIA
Obiceiuri de Paşti
În Germania, oamenii îşi decorează tufele sau crengile aduse în casă pentru buchetul de Paşte cu
ouă colorate, agăţate ca nişte globuri. Potrivit tradiţiei, acestea ar trebui să fie ouă de găină, cărora
le-a fost golit conţinutul. Astfel de ouă colorează cei mici încă de la grădiniţă, pe lângă ouăle fierte
vopsite de ei „la rece”. Vinerea Mare este o zi a liniştii şi în care nu se lucrează (de asemenea, toate magazinele sunt închise),
tot o zi liberă fiind şi lunea, cea de-a doua zi de Paşti. În sâmbăta Paştelui, se aprind focuri mari,
imediat după lăsarea serii. Duminică dimineaţă, copiii caută ouă vopsite şi dulciuri în grădină (care ar
fi fost lăsate acolo de iepuraş).
Copiii, indiferent din ce ţară provin şi din ce religie fac parte, este bine să cunoască tradiţiile şi
obiceiurile ţării în care trăiesc. Chiar şi numai ca să nu fie puşi la şcoală într-o situaţie delicată faţă de
colegii lor. De fiecare dată după Paşte, cei mici vor fi întrebaţi la şcoală sau grădiniţă dacă au căutat
ouăle de ciocolată în grădină. Probabil că, în cazul în care vreun copil nu ar şti despre ce este vorba, ar
râde întreaga clasă. De asemenea, copiii vorbesc între ei despre focul la care participă în sâmbăta
Paştelui.
Obiceiuri de Craciun
Ajunul Crăciunului Era o zi de o mare importanţă
lăuntrică. Mama împodobea un
brad în cameră cu saloane,
lumânări, beteală şi paiete. În
Noaptea Sfântă venea „Pruncul
Iisus” cu sfântul Iosif şi cu doi
îngeri. Cu acordul părinţilor
aceştia prezentau o mică scenetă
a ieslei, iar la sfârşit, sfântul Iosif
cerea câte un creiţar pentru a-şi
petici pantalonii. Pruncul Hristos
purta un veşmant lung şi alb ca
zăpada, transmiţându-le
învăţături celor mici şi lăsându-i
să se roage. După plecarea celor patru, copiii îşi controlau cadourile. După ora nouă erau trimişi
obligatoriu la culcare, în timp ce copiii mai mari şi adulţii se pregăteau pentru slujba de la miezul
nopţii.
Decorarea copacilor pereni a facut intotdeauna parte din traditia germana a solstitiului de iarna. Primii
pomi de Craciun decorati si numiti dupa sarbatoarea crestina au aparut in Strasbourg, Alsacia la
inceputul secolului 17.
Dupa 1750 pomii de Craciun au inceput sa apara si in alte parti ale Germaniei, si mai ales dupa 1771
cand Johann Wolfgang von Goethe a vizitat Strasbourgul si a inclus pomul de Craciun in nuvela sa
"Suferinta tanarului Werther”.
In 1820 primii imigranti germani au decorat pomi de Craciun in Pennsylvania. Dupa ce Printul Albert
al Germaniei s-a casatorit cu Regina Victoria, acesta a introdus in Anglia traditia pomilor de Craciun.
In 1848 primul ziar american avea un pom de Craciun in una dintre paginile sale, raspandind traditia in
aproape fiecare casa in doar cativa ani.
Prima zi de Crăciun În această zi se oficiau două slujbe: după ora opt Evanghelia copiilor iar la ora zece se oficia Sfânta
Liturghie, conţinând o frumoasă predică şi plină de tâlc, precum şi vechi cântece de Crăciun. După
amiaza era dedicată vizitelor bunicilor de către cei mici împreuna cu părinţii lor.
A doua zi de Crăciun Simboliza sfârşitul anului de muncă. Se achita orice datorie avută slujitorilor care aveau acum
posibilitatea să-şi schimbe locurile de muncă.
Boboteaza (6 ianuarie) În după amiaza anterioară avea loc sfinţirea apei la Biserica, terminându-se cu
binecuvântarea pâinii şi a tămâii. În ziua de 6 ianuarie, cei trei crai de la răsărit mergeau din
casă în casă şi unde erau primiţi avea loc un mic joc. Mama sau bunica ascundeau un creiţar
într-o gogoaşă, iar cel care îl găsea era numit regele.
Purificatio Mariae (2 februarie) Reprezenta sfârşitul iernii şi al nopţilor ei lungi. Dar până la începerea muncilor grele de
peste an mai era timp, deoarece urma perioada „ţicnită” de carnaval care dura pentru unii
până în postul Paştelui. În aceasta perioadă erau admise lucruri care altfel erau de
neconceput. Tot acum, nemţii se bucurau din plin de seri de dans, de numeroase baluri.
Miercurea Cenuşie Reprezenta prima zi de post din cele 40. Simbolic se desena pe frunţile sătenilor o cruce din
cenuşa sălciilor folosite în Duminica Floriilor din anul precedent. Cu mai mult timp în urmă
postul se ţinea mult mai strict decât în ziua de azi.
Duminica Neagră Duminica înaintea Floriilor. Din această zi, steagurile, poza altarului şi lumânările erau
învelite cu baticuri sau pânză mov sau neagră.
Mesele zilei Micul dejun (Frühstück) este compus de obicei din paine prajita sau simpla, sau chifle (Brötchen sau
Semmeln) cu gem, marmelada sau miere, oua si cafea pentru adulti, cacao cu lapte pentru copii. Se
consuma si mezeluri (ca sunca si salamul) si branzeturi pe paine. O varietate populara de ingredient
pentru sandwichuri este Leberwurst (carnat de ficat). Muesli si cerealele (fulgii de porumb) sunt de
asemenea foarte populare.
Masa principala traditionala a zilei este pranzul (Mittagessen), care se serveste in jur de ora 12.
Cina (Abendessen sau Abendbrot) este o masa mai putin imbelsugata, consistand uneori doar din
cateva sandwichuri.
Aceste obiceiuri s-au schimbat insa in prezent datorita orelor de lucru, nefiind neobisnuit pentru multi
germani sa ia masa principala seara.
Deserturi Germania are foarte multe tipuri de prajituri si tarte, de obicei cu fructe proaspete cum ar fi merele,
prunele, capsunile si ciresele. Prajitura cu branza este foarte mult iubita si se prepara de obicei cu
branza nemteasca moale din lapte batut smantanit.
Gogosile sunt de obicei bile de aluat dulce cu gem sau alte umpluturi si se numesc Berliner
Pfannkuchen sau Krapfen in functie de
regiune. Sunt coapte in grasime si
umplutura se injecteaza dupa preparare. Se
pot pudra cu zahar sau se poate pune
glazura.
Unul din deserturile populare din nordul
Germaniei este Rote Grütze, jeleu de
fructe rosii din coacaze rosii, zmeura, si
uneori capsuni sau cirese. Se serveste cu
smantana, dar si cu sos de vanilie, lapte
sau frisca. Variatiile lui Rote Grütze sunt
Rhababergrütze (jeleu de rubarba) and
Grüne Grütze (jeleu de agrise).
Tudorascu Geanina Raluca, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila
OBICEIURI SI TRADITII IN ANGLIA
CRACIUNUL :
Crăciunul a început să fie sărbătorit în Anglia în anul 596 e.n., odată cu sosirea pe meleagurile
acesteia a Sfântului Augustin, însoțit de călugări, în scopul creștinării anglo-saxonilor. * Vâsc și alte plante veșnic verzi
Obiceiul de a decora casele cu plante perene („evergreen”), plante care rămân verzi tot timpul anului
(ilice, iederă,vâsc, laur , cimișir), se spune că își are originile în încercarea de a înrădăcina imaginea
primei biserici creștine britanice, construite din crengi de copaci pereni.
Tradiția aceasta pare însă să fi pornit din perioada druizilor, când oamenii își împodobeau casele cu
plante “mereu verzi” pentru a le oferi spiritelor silvane un adăpost pe perioada iernii. A existat o
superstiție străveche, conform căreia îți purta ghinion să arunci decorațiile plantelor perene de Crăciun
înainte de “a douăsprezecea noapte” (5 ianuarie, ziua de ajun a “Epifaniei”).
Legat de obiceiului sărutului sub creanga de vâsc, se pare că această plantă era înzestrată cu puteri
miraculoase, fiind considerată sacră de către druizi. În perioada romană, vâscul reprezenta un simbol
al păcii – se spune că atunci când inamicii se întâlneau sub o creangă de vâsc, își lăsau armele deoparte
și declarau un armistițiu.
Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert , soțul reginei Victoria, care l-a introdus
în Casa Regală, pentru întâia dată, în anul 1840. Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii
Britanii un imens brad de Crăciun, ce străjuiește Piața Trafalgar Square, în amintirea colaborării anglo-
norvegiene din perioada celui de-Al doilea Război Mondial.
* Felicitările de Crăciun Una dintre tradițiile de Crăciun, transmise și Statelor Unite ale Americii, constă în trimiterea către
preteni și cunoștințe a felicitărilor sau cărților poștale de Crăciun. Prima felicitare de Crăciun a fost
trimisă în Anglia în anii 1840. În prezent, în fiecare an sunt expediate în Marea Britanie peste un
milion de cărți poștale de Crăciun, multe dintre ele fiind vândute în scopuri caritabile.
Obiceiul trimiterii de felicitări a fost iniţiat de către Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a cerut pictorului
J.C.Horsley să deseneze o felicitare, multiplicată – copiile au fost mai apoi imprimate în alb şi negru şi
colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra. Un artist englez, William Egley, a
produs o felicitare populară în 1849.
* Ajunul și Ziua Crăciunului Pe toată durata sărbătorilor, colindătorii merg din casă în casă, sună din clopoței și binecuvântează
oamenii cu cântecele de Crăciun. “Ilicele și iedera” (The Holly and the Ivy), “Îngerii vestitori au
început să cânte” (Hark!The Herald Angels Sing) sunt colindele favorite din Anglia. Gazdele tratează
colindătorii cu prăjituri, plăcințele umplute cu nucă și fructe uscate.
În școlile primare, copii retrăiesc povestea nașterii lui Iisus, punând în scenă evenimentele din acea
perioadă, costumați precum Maria și Iosif, asemeni îngerilor sau magilor înțelepți.
Ajunul Crăciunului este o zi plină de forfotă pentru familiile englezești: se împachetează cadouri, se
pun la copt prăjiturile, se agăță ciorapi sau fețe de pernă în fața căminului, sau se pregătește
tradiționala budincă din prune uscate.
În ziua dinaintea Crăciunului exista obiceiul de a se mânca un singur fel de mâncare, Frumenty,
constând dintr-un păsat de porumb. De-a lungul timpului rețeta a fost modificată, adăugându-se ouă,
fructe, mirodenii, bucățele de carne și prune uscate; întregul amestec era împachetat într-o țesătură și
apoi fiert. În acest fel a rezultat budinca de prune din zilele noastre.
Există superstiția conform căreia budinca trebuia preparată în a 25-a sâmbătă după ziua Trinității – era
necesar să fie alcătuită din 13 ingrediente pentru a-l reprezenta pe Christos și pe cei 12 apostoli,
fiecare membru al familei trebuind să amestece în budincă cu o lingură de lemn, de la est la vest, în
onoarea Regilor Copaci. Întotdeuna era aruncat în budincă un bănuț de argint, care se presupunea că
va aduce sănătate, fericire și bogăție norocosului care îl va găsi în porția sa.
Spre sfârșitul zilei, membrii familiei se adună lângă foc, pentru a reasculta clasica povestire a lui
Dickens, “Un colind de Crăciun” (A Christmas Carol). După reamintirea peripețiilor personajelor
dickensiene – Ebenezer Scrooge, Bob Crachit și Tiny Tim, copii își aștern pe hârtie darurile dorite de
la “Tatăl Crăciun” (Father Christmas). Ei aruncă scrisorile în foc, pentru ca dorințele lor să ajungă,
prin coșuri, către Father Christmas. Înainte de a merge la culcare, cei mici lasă în sufragerie câteva
gustări pentru vizitatorii de peste noapte: o plăcintă din carne de porc, un pahar de bere pentru “Tatăl
Nicholas” și un morcov pentru renii săi.
După ce copii adorm, Moș Crăciun , îmbrăcat cu o haină lungă, roșie, purtând în spinare un sac
încărcat de cadouri, le vizitează casele, purtat de o sanie trasă de reni. El umple ciorapii atârnați lângă
șemineu cu dulciuri și mici jucării. Cadourile mai voluminoase sunt așezate sub bradul de Crăciun.
Conform legendei, Tatăl Crăciun, numit în ultima vreme Santa Claus sau Santa, trăiește în Laponia
(Lapland); copiilor care nu au fost cuminți în timpul anului, acesta le aduce, în loc de daruri, un sac
umplut cu cenușă.
Ziua de Crăciun începe prin desfacerea cadourilor de către copii și asistarea la sluja de Crăciun din
Biserică. Tradiția cadourilor de Crăciun se crede că este asociată cu darurile aduse de către magi lui
Iisus.
La prânzul de Crăciun, așezați în jurul unei mese îmbelșugate, membrii familiei iau în primire
pocnitorile ascunse sub farfurii. O pocnitoare de Crăciun constă dintr-un tub acoperit cu hârtie, care
produce un zgomot puternic, atunci când capetele îi sunt trase înafară; în acel moment ies la iveală un
coif care trebuie purtat în timpul mesei , mici obiecte decorative și o hârtiuță cu o ghicitoare ce trebuie
împărtășită cu glas tare celor din jur.
Masa tradițională de Crăciun constă din curcan la cuptor împănat cu castane, gâscă cu stafide sau
budincă (pudding) Yorkshire, alături de varză de Bruxelles. Felul preferat este budinca de prune ornata
cu o crenguță de ilice; budinca spălată cu brandy este în mod spectaculos flambată și apoi savurată, în
căutarea bănuțului de argint, prevestitor de noroc pe parcursul anului următor, pentru găsitorul lui.
Vasul cu băutură fierbinte de Crăciun (Wassail), constând din vin amestecat cu mirodenii, reprezintă
încununarea mesei de Crăciun. Se spune că certurile dispar atunci când paharele cu Wassail sunt
savurate. După prânz , familia se adună în sufragerie, pentru a asculta mesajul de Crăciun al reginei
Anglei. Mesajul de Crăciun al reginei are loc la ora 15:00 și este transmis prin radio, televiziune și
Internet (prin YouTube, în 2007). Primul mesaj de Crăciun televizat al reginei a fost difuzat în 1957,
însă această tradiție a început în anul 1932, în timpul regelui George V.
În după amiaza de Crăciun mai este savurat un tort alcătuit din fructe, marțipan, înghețată și zahăr
înghețat.
* A doua zi de Crăciun A doua zi de Crăciun este numită Boxing Day, “ziua cutiilor” (în engleză , box=cutie). Cu mult timp
în urmă, în această zi, oamenii umpleau cutiile milei din biserici cu bani pentru cei sărmani. În prezent,
li se oferă mici cadori sau sume de bani poștașului, vânzătorului de ziare și altor persoane care au
prestat diverse servicii pe durată întregului an.
În a doua zi a Crăciunului (Boxing day), băieții obișnuiau să colinde pe la case, strângând bani în cutii
de lut care, atunci când se umpleau, erau sfărâmate. În timpul “zilei cutiilor”, sunt populare jocurile de
pantomimă, piesele de teatru și colindele interpretate pe stradă de către persoane costumate sau
mascate.
Teatrul popular și pantomima din perioada Crăciunului, numite “Mummering” (“mimare”), provin din
perioada evului mediu. Sunt puse în scenă povești tradiționale precum Cenușăreasa, Peter Pan și
Motanul Încălțat, în forma în care erau prezentate în timpul reginei Victoria.
PASTELE :
In limba engleza , Pastele are numele de "Easter" , un cuvant derivand din termenul "eastre" sau
"eostre" din engleza veche , aparut inainte de anul 899 d.Chr. Se pare ca acest nume se refera la
"Easter-monath" , luna aprilie din calendarul germanic , a carei denumire provine din numele zeitei
Eostre din paganismul anglo-saxon.In vremuri stravechi , Eostre era sarbatorita cu prilejul echinoxului
de primavara , in jurul datei de 21 martie , ea avand drept animal favorit iepurele , oul fiind in acele
timpuri un simbol sacru al vietii renascute pe pamant. Desi Easter a ramas termenul consacrat pentru
ziua invierii Domnului , in limbajele celtice , Pastele era cunoscut drept Pasch, Pesse, Pasg , Paste ori
Pace . In zilele noastre, sarbatoarea de Pasti este anticipata de postul inceput in miercurea cenusii (Ash
Wednesday) , avand o durata de 40 de zile. Fata de Craciun , Pastele este celebrat intr-o maniera mai
putin exuberanta , printr-o atitudine mai apropiata de credinta crestina , de obicei in mijlocul familiei ,
mai ales in zonele rurale.
Sarbatorile Pastelui in Anglia
Duminica frunzelor de palmier
Cu o saptamana inainte de Pasti, se celebreaza "Duminica frunzelor de palmier" ("Palm Sunday") , o
zi echivalenta Floriilor din Romania .Numele acestei sarbatori isi are originea in vremurile imperiului
roman, cand se obisnuia a intampina orice personaj regal prin fluturarea unor frunze de palmier de
catre multimea adunata pe marginea strazilor.Potrivit legendei, Iisus a intrat in Ierusalim in ziua de
Duminica palmierilor , iar oamenii l-au onorat asternandu-i un covor de frunze de palmier in drumul
sau si agitand fiecare dintre ei o astfel de frunza .Chiar si in prezent, englezii participa la parade in
Ziua palmierilor purtand in maini frunze ale acestui arbore exotic. Adeseori, frunzele de palmier sunt
folosite pentru impletirea unor ghirlande si a unor aranjamente in forma de cruce , ce sunt folosite
pentru decorarea bisericilor.
Dansul lui Morris
In multe regiuni ale Angliei , trupe de profesionisti executa dansul lui Morris cu ocazia fiecarei
duminici de Pasti. Alcatuit din figuri coregrafice specifice , dansul Morris include accesorii precum
bete , sabii , batiste si clopotei .De multe ori , unul sau doi dansatori executa pasi consacrati in preajma
sau in jurul a doua pipe asezate in cruce. Acest ritual traditional are scopul de a alunga spiritele iernii ,
iar interpretii obisnuiesc sa poarte magnifici pantaloni scurti albi , pantaloni negri , esarfe rosii ,
panglici verzi si rosii , palarii de paie si au in maini o multime de flori si flamuri.
Pastele in satele englezesti
Zona rurala englezeasca, invaluita intr-un farmec si un traditionalism aparte , ofera strainilor cu ocazia
Pastelui o serie de obiceiuri adanc inradacinate pe aceste meleaguri. Celebrarea invierii lui Cristos
gaseste bisericile impodobite cu flori proaspete si strazile invaluite de aroma imbietoare a fripturii de
iepure si miel , amestecata cu miresma dulce de martipan. Locasurile de cult sunt decorate mai ales cu
crini albi sau "crinii Fecioarei " ( Madonna Lily ori Easter Lily) , simboluri consacrate ale
puritatii.Femeile care merg la slujba Pastelui poarta de multe ori traditionalele "Easter Bonnets" ,
palarii de Pasti impodobite cu o multitudine de flori. Potrivit unui ritual stravechi, se organizeaza
pentru copii "vanatori" de oua ascunse mestesugit in gradini de catre iepurasul de pasti (Easter Bunny).
In unele localitati , in ziua de "martea iertarii" ( Shrove Tuesday) , ultima zi inaintea postului de Paste ,
se organizeaza intreceri de alergare cu cratite pline cu clatite.In oraselul Olney , astfel de competii au
loc de circa 500 de ani.
Cartile postale , iepurasul si ouale de Pasti
Trimiterea felicitarilor de Pasti este un obicei relativ recent in Anglia, introdus in perioada reginei
Victoria de catre un papetar care a avut ideea de a crea o carte de postala de sezon infatisand un iepure,
un animal purtand deja simbolismul primaverii si Pastelui.
Iespurasul de Pasti este o reprezentare a fertilitatii si renasterii naturii inca din perioada paganismului.
Asocierea Pastelui cu iepurasul a aparut mult mai tarziu, avandu-si originea in folclorul german din
secolul XVI , atunci cand copiilor li se promitea ca daca vor fi cuminti, iepurasul le va darui oua cu
ocazia sarbatorii invierii Domnului.
Ouale sunt cu desavarsire interzise a fi mancate in perioada Postului , iar cu prilejul Pastelui sunt
colorate in tonalitati stralucitoare simbolizand paleta cromatica a primaverii. Crestinii credinciosi
vopseau oule in rosu , o culoare simbolizand sangele varsat de Iisus si le daruiau copiilor , incredintati
ca , in acest fel, acestia vor fi feriti de ghinioane in decursul intregului an. Desigur , in zilele noastre ,
ouale preferate de copii in sezonul Pastelui sunt cele de ciocolata.
Mancaruri traditionale englezesti de Pasti
Bucataria englezeasca are pregatite cateva retete specifice in celebrarea invierii lui Hristos , friptura de
miel fiind de departe felul favorit pentru duminica de Pasti. Un desert traditional este tortul Simnel
(Simnel cake) , un fel de prajitura ce era daruita initial mamelor cu prilejul "Duminicii mamelor"
( Mothering Sunday) , decorata cu 11 bomboane sferice de martipan , reprezentand cei 11 discipoli
credinciosi ai lui Iisus.
Chiflele sau checurile fierbinti ornamentate cu o cruce ( Hot Cross buns ) simbolizeaza crucea pe care
a fost rastignit Iisus si sunt mancate , potrivit traditiei , in Vinerea Mare , ziua aniversarii mortii
Domnului. Se pare , totusi, ca aceste prajiturele provin inca de pe vremea saxonilor , chifla
reprezentand Luna , iar crucea cele patru patrare ale acesteia. Conform unei superstitii , checurile cu
cruce se pot mentine timp de un an fara a fi atinse de mucegai. Astfel de chifle , intarite cu vremea ,
erau folosite drept talismane de protectie a caselor fata de incendii , ele fiind luate si de marinari atunci
cand plecau in curse, pentru a fi aparati fata de naufragii.
SF. VALENTIN :
Ziua Sfantului Valentin este sarbatorita in memoria Sfantului Valentin, martirul care si-a dat viata in
cinstea dragostei. Regele Claudius l-a decapitat pe Sfantul Valentin in anul 269 i.H, din cauza faptului
ca acesta efectua casatorii ilegale ale soldatiilor romani, care aparent nu aveau voie sa se casatoreasca.
Aproape doua secole mai tarziu, in anul 496 d.H , Papa Gelasius a hotarat sa onoreze acest sacrificiu
prin stabilirea zilei de 14 februarie ca fiind zi de sarbatoare, fara nici o banuiala despre ce efect va
avea aceasta sarbatoare 1500 de ani mai tarziu. Astazi, Sfantul Valentin este protectorul dragostei, iar
ziua de 14 februarie este o sarbatoare pentru indragostiti.
Ziua Sfantului Valentin, festivalul dragostei este sarbatorita peste tot in lume. Florile, felicitarile,
cadourile, sunt elementele esentiale ale acestei ocazii speciale. Desi festivitatiile sunt mai mult sau mai
putin asemanatoare peste tot, unele tari au traditii unice de Sfantul Valentin. Iar Marea Britanie nu face
exceptie!. In Anglia, aceasta minunata zi nu este sarbatorita doar de tineri si indragostiti, dar si de
copii. Acestia canta melodii speciale si sunt recompensati in mod generos pentru acest lucru.
Desi, felicitarile, florile si ciocolata joaca un rol indispensabil in festivitatiile de Sfantul Valentin,
englezii prefera sa petreaca aceasta zi in felul lor. Este o traditie in Anglia sa compui versuri sau
sonete in limba engleza si nu numai, ca un tribut adus Sfantului Valentin. In aceasta zi, toti iubaretii se
aduna si compun poezii pentru a comemora aceasta ocazie.
Cantecele sunt partea amuzanta a acestei festivitati. De Ziua Sfantului Valentin, englezii, in special
copii, impartasesc cantecele lor de dragoste preferate si sunt recompensati cu dulciuri si jucarii.
De Sfantul Valentin, fetele tinere se trezesc de dimineata, se aseaza langa fereastra si se uita la
oamenii care trec pe strada. Se spune ca primul barbat pe care fetele il vor vedea in dimineata de
Sfantul Valentin va fi “ alesul”.
Se spune ca in Anglia, in ziua de 14 februarie, de Sfantul Valentin, pasarile se aduna ca sa isi gaseasca
partenerul. In anumite parti din Anglia, Sfantul Valentin este sarbatorit ca “ Ziua de Casatorie a
pasarilor”.
In Anglia, Sfantul Valentin marcheaza sfarsitul iernii si inceputul primaverii. De aceea, aceasta zi este
sarbatorita cu mare veselie. In afara de traditia de a compune versuri, oamenii fac schimb de cadouri
dragute si felicitari.
Traditiile de Ziua Sfantului Valentin in Anglia pot varia fata de restul lumii, dar acest lucru nu rapeste
oamenilor semnificatia unica a acestei sarbatori.
Olteanu Vlad clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila
GRAFFITI
Graffito (din italiană graffito, derivat din sgraffiare = a zâria), la plural graffiti este un termen din
arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de culoare roșie, fie prin
zgâriere, descoperite pe monumentele antice.
În prezent, graffiti este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imagini pictate sau
gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop. Când este
făcut fără consimțământul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal). Graffiti a existat încă
din antichitate, în perioada Greciei antice și a Imperiului roman. Cu cat locul este mai privat, mai
ilegal, cu atat este o performanta mai mare sa il faca. Din aceasta cauza o sa gasim o gramada de
graffiti-uri in statiile de metrou/autobuz. Graffiti-ul nu e doar un simplu text ci este un desen care
trebuie sa fie cat mai complicat si mai diferit de altele. Fiecare graffitist/grup de graffitisti are tagg-ul
sau.(tagg-ul este un desen propriu pe care numai el/ei il fac). Exista si grupuri anti-graffiti (vedeti in
fundul paginii) cum ar fi "Vandal Squad", care a facut un program pe PC numit Graffiti Studio in care
faci graffiti pe orice fara a mai "mazgali" peretii adevarati. Mai nou s-au facut locuri speciale pentru
graffiti dar aproape nimeni nu vine pentru ca nu e ilegal
Graffiti modern
În secolul 20, în special în perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, 'Kilroy was here' (Kilroy a
fost aici) a devenit un graffito
celebru, împreună cu Mr.Chad, o
față doar cu ochii și un nas,
rezemat de perete, spunând
"What? No rare commodity?" în
timpul raționalizării. Tehnica de
luptă a secolului XX a văzut
sosirea multor tehnologii aviatice
noi, urmate îndeaproape de
"airplane graffiti", inclusiv "nose
art", făcută faimoasă în timplu
Celui De-al Doilea Război
Mondial.
Începând cu urbanizarea la scară
mare a multor zone în jumătatea
postbelică a secolului 20, găștile
vor marca pereții și alte bunuri
publice cu numele bandei prin
tag-uri, pentru a-și delimita
teritoriul. Pe la sfârșitul secolului
XX, tag-urile neasociate unei
găști au devenit mai comune. Artiștii graffiti își scriau "tag"-ul doar de dragul scrisului, sau ca să-și
consolideze reputația și prestigiul de "writer" (scriitor) sau artist de graffiti. Primele cazuri
documentate de însemnări ilegale create cu un spray cu vopsea au fost create de un artist numit
"Cornbread" din Philadelphia. Spray-ul a devenit o caracteristică importantă pentru diferitele stiluri
care au urmat.
Gheorghisor Andrei clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila