Considerații introductive

Protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene este în prezent o preocupare

constantă atribuită interesului fiecărui stat membru sau candidat de a reduce criminalitatea

economico-financiară pe propriul teritoriu.

La începuturile constucției comunitare nu s-a pus accent pe acest fenomen ale corupției,

dar odată cu alocarea de fonduri proprii îşi face apariția și această idee, creându-se astfel

premisele adoptării regulilor comune privind protecția intereselor financiare.

Frauda comunitară este strâns legată de dezvoltarea construcției comunitare, de

modificarea politicilor de cheltuieli și a structurii fondurilor. Această stare de fapt a condus la o

perfecționare continuă a cadrului legislativ și a mecanismelor instituționale în vederea combaterii

corupției şi a fraudei. Un pas important în acest scop s-a produs odată cu adoptarea Convenției

privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Convenţia PIF) și crearea

Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Înainte de a dezbate această problemă, este necesar să prezentăm mai întâi câteva

consideraţii despre constucția europeană de la origini până în prezent.

Deși uneori putem gasi unele idei vechi cu privire la o Europă, în realitate originea

construcției europene începe cu secolul XX și anume odată cu sfârșitul primului război mondial,

în urma căruia s-a încercat a se evita o nouă conflagrație mondială, optându-se pentru pace și

pentru o unitate europeană creată pe căi pacifiste. În acest sens s-au scris numeroase cărți și

articole. O lucrare de o importanță majoră a fost scrisă de contele Richard Caudenhove Kalergi,

fiul unui diplomat austriac și al unei japoneze care a pus în 1922 bazele Uniunuii Paneuropene

prin lucrarea sa ,,PanEuropa’’1. Lucrarea consfințea ideea că pentru asigurarea păcii era nevoie

de cooperare pe scară largă, iar statele europene trebuie să fie într-o uniune politică şi să renunțe

la suveranitate. Kalergi nu a avut însa mulți adepți, ideile sale fiind recunoscute ca imaginare dar

în același timp și periculoase.

Gustav Stresmann, cancelar al Reichului în 1923, ministru de externe în perioada 1923–

1929 a fost susținator al aceluiași proiect ce avea în centrul său mijloace pacifiste.

O altă variantă a creării unitații europene era cea prin luptă, adeptul acestei concepţii în

acea perioadă fiind Hitler, care îi disprețuia pe Stresmann și Kalergi și urmărea crearea unui

imperiu germanic continental. Acesta nu a urmărit un război de proporții atât de mare (vorbim de

cel de al doilea război mondial) pentru care nici măcar nu era pregătit, ba chiar a sperat pâna în

ultimul moment că Marea Britanie se va alătura Germaniei. Însă, Churchill era incoruptibil

aliindu-se cu Statele Unite împotriva Germaniei. Finalul războiului s-a soldat cu sinuciderea

____________________________ 1 Ion Ignat ,,Uniunea Europeană- de la piaţa comună la moneda unică’’, Ed. Economica, Bucuresti, 2002 p 13-14

3

lui Hitler și capitularea Reich-ului, pentru ca la data de 9 mai 1945 să înceapă în mod oficial o

etapă cu totul nouă în istoria continentului european, această zi tragică fiind sărbatorită ca ,,Ziua

Europei’’.

Părintele fondator al Uniunii Europene este considerat Jean Monnet care a optat pentru o

unitate economică a Europei prin propunerea unui plan. Ideea planului era de a prelua controlul

și redirecționa producția de cărbune departe de industria germană, dar către industria franceză.

Scopul era de a integra Germania din punct de vedere politic și economic într-o comunitate

europeană puternic structurată; în sens contrar, rămânerea ei ca stat independent era considerată

o amenințare la adresa păcii. Acestă idee a fost preluată de Robert Schuman, care la 9 mai 1950

face o declarație cu privire la unirea industriilor franceze și germane de cărbune și oțel. În urma

acestei declarații, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au raspuns favorabil

creându-se Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oțelului(CECO),2 ce avea drept obiectiv

crearea unei pieţe unice sectoriale. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi a expirat la 23

iulie 2002, fiind încheiat pe o perioadă de 50 ani. La 25 martie 1957 în Roma au fost semnate

Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Tratatul de constituire a

Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA/ EURATOM). Misiunea CEE a constat în

promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în comunitate şi

crearea temeliei unei uniuni, asigurarea unui înalt nivel de angajare a forţei de muncă şi protecţie

sociale, creşterea nivelului de trai, incluzând o gamă largă de bunuri şi servicii. Taxele vamale

între cele şase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în cursul anilor 60 au

fost create politici comune, în special în domeniul comerţului şi al agriculturii. Acest proiect a

avut un succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit au decis să se alăture

Comunităţii. Prima extindere, de la şase la nouă membri, a avut loc în 1973. În acelaşi timp s-au

aplicat noi politici sociale şi de mediu , iar în 1975 s-a înfiinţat Fondul European de Dezvoltare

Regională.

Astfel fiind puse bazele viitoarei Uniunii Europene, aceasta îsi continuă și acuma evoluția

și extinderea pe plan european. Când vorbim de Uniunea Europeană putem vorbi de

o ,,arhitectură instituțională” unde statele acceptă să delege o parte din puterile lor de

suveranitate unor instituții create prin tratatele fondatoare.

Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană este cel care dă

naștere și dezvoltă politici la nivel european, în același timp adoptând și legislația aplicabilă în

Uniunea Europeană. Mai sunt alte două instituții care joaca un rol major în desfășurarea legală a

activitaților UE: Curtea de Justiție – ce asigură aplicarea legilor europene și Curtea de Conturi-

__________________________________ 2Tudorel Ştefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 1

4

care verifică activitățile financiare.

Pe lângă aceste instituții funcționează o serie de organisme dintre care menționăm: Banca

Centrală Europeană – responsabilă pentru politica monetară, Banca Europeană de Investiții – ce

finanțeaza proiectele europene de investiții și sprijină mediul de afaceri din Europa prin Fondul

European de Investiții, Ombudsman-ul European, Controlorul European pentru Protecția Datelor

– care are obligația de a proteja datele personale ale cetațenilor europeni.

Ajungând la aşa o amplă construcție, Uniunea Europeană confruntă multe probleme

importante. Una din acestea, cum am spus mai sus, fiind protejarea intereselor financiare și

economice ale comunitaților, lupta împotriva fraudei și crimei organizate. În acest scop Comisia

a creat prin Decizia CE, CECO 1999/352, 28 aprilie 1999 – Oficiul European de Luptă

Antifraudă ( OLAF).

Oficiu este condus de directorul interimar Mr. Nicholas Ilett și este supravegheat de un

comitet compus din 5 persoane din afara instituției. OLAF își îndeplinește misiunea prin

realizarea în deplină independență a unor investigații interne și externe. De asemenea cooperează

strâns și regulat cu autoritațile competente din statele membre. Activitațile OLAF se

realizează cu integritate, imparțialitate și profesionalism, respectând drepturile și libertățile

indivizilor și în conformitate cu legislația.

Comisia Europeană a încurajat țările candidate să creeze o instituție de contact cu OLAF

care să aibă obligația de a coordona această luptă la nivel național și de a proteja interesele

financiar-comunitare. România a desemnat, încă din 2002, Corpul de Control al Primului-

Ministru în calitate de serviciu de coordonare a luptei antifraudă –AFCOS. Însă, rezultate

concrete au aparut odată cu înființarea Departamentului Pentru Luptă Antifraudă – DLAF, la 1

iunie 2005.În timp, România a devenit principalul furnizor de dosare de anchetă OLAF.

Scopul principal al lucrării constă în prezentarea metodelor de lucru a Oficiului European

de Luptă Antifraudă şi realizarea unor cercetări cu privire la fraudarea bugetului european.

Suportul metodologic al lucrării îl constituie tezele fundamentale ale dreptului comunitar,

dreptului european, teoriei generale ale statului şi dreptului. Caracterul complex al studiului

determină diversitatea metodelor, procedurilor şi tehnicilor utilizate: metode generale

(sistematica logică, istorică); metode şi tehnici sociologice (observarea, cercetarea de documente,

metoda biografică ); juridică; statistice (gruparea, compararea şi analiza expusă între diferiţi ani).

Lucrarea de faţă este structurată în două capitole. În primul dintre acestea se prezintă

cadrul instituţional comunitar. La rândul său acest capitol este structurat pe mai multe secţiuni.

În secţiunea întâi am prezentat instituţiile comunitare, respectiv în secţiunea a doua -

organismele comunitare.

5

Cel de al doilea capitol este intitulat dealtfel, ca şi titului lucrării - Rolul Oficiului

European de Luptă Antifraudă. Acest capitol este şi el structurat în patru secţiuni:

- în prima secţiune am arătat modul de organizare şi funcţionare a Oficiului European de

Luptă Antifraudă;

- cea de a doua secţiune: Departametul de Luptă Antifrauă;

- a treia secţiune: OLAF în lupta împotriva economiei subterane;

- a patra secţiune: Dosarele de anchetă OLAF împreună cu DLAF.

Toate elementele structurii sunt indisolubile legate între ele şi corespund coerenţei logice a

conţinutului lucrării. Volumul total al tezei este de ... pagini.

6

Capitolul I - Cadrul instituţional comunitar

Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche și a fost exprimată prin diverse idei.

În secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea de ziua în care toate

națiunile continentului se vor uni într-o societate supremă şi vor forma o frăție a Europei, fără a

pierde caracteristicile remarcabile ale societății lor.3 Europa a rămas însa profund divizată și

afectată în mod deosebit de cele două războaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent.

După primul razboi mondial, în anul 1923 a apărut ideea unei federaţii europene într-o

publicație a lui R.Coudenhove-Kalergi (1894-1972), intitulată ,,Pan-Europe”, în care se prevedea

constituirea unei Europe federale pe baza renunțării la suveranitate de către state.4

Perioada urmatoare celui de al doilea război mondial a marcat trecerea de la proiecte la

realizarea efectivă a unei idei de uniune europeană. Aceste idei aveau motivații precise și anume:

nevoia de cooperare pe plan economic cu scopul refacerii economiei aflate în dificultate la

sfârşitul războiului, teama de propagare și extindere a comunismului, prevenirea declanșării

unui nou razboi între statele europene. Unul din apelurile cele mai importante pentru nașterea

unei Europe Unite l-a avut Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanie, la 19 septembrie

1946, într-un discurs ținut la Universitatea din Zurich, Elveţia și anume despre necesitatea

creării ,,statelor Unite ale Europei”. Acest discurs a fost considerat ca punct de plecare în

cristalizarea mişcării europene dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Primele demersuri reale în scopul realizării unei noi entităţi europene aparțin lui Jean

Monnet, ,, sufletul creator’’, pe atunci șef al Organizației Naționale a Planificării din Franța. El a

propus ca producția de cărbune și oțel a Franței și Germaniei să fie administrate de un organism

comun. Robert Schuman, ministru de externe a Franței, a mers mai departe şi a propus un plan,

care i-a purtat ulterior numele ,,Planul Schuman pentru crearea Comunitații Europene a

Cărbunelui si Oțelului”(CECO). Italia si țarile Beneluxului au sprijinit acest plan şi în 1951 a

fost semnat Tratatul de la Paris între Belgia, Franța, Republica Federală Germania, Olanda și

Luxemburg, pentru o perioadă de 50 de ani.5 CECO a luat fiinţă în 1952, iar Jean Monnet a

devenit primul preşedinte al Înaltei Autorități a Carbunelui şi Oțelului.

Cele şase țări membre ale CECO au făcut un pas important în direcția unei uniuni

economice generale și a unei uniuni în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare în 1956,

când au cazut de acord asupra unui raport în acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic

Belgian, un adept al unităţii europene. Această înțelegere a dus la semnarea Tratatului de la

__________________________ 3 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu ,,Drept.comunitar general”, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003, p. 84 R.Coudenhove-Kalergi ,,Pan-Europe”,Paris 1988, p. 139-1405 Tratatul instituind CECO a expirat la 23 iulie 2002; conform art 1 din Protocolul asupra consecințelor financiare ale expirării Tratatului CECO, adoptat la Nisa în 2000 ,,toate bunurile şi obligaţiile CECO aşa cum se găsesc ele la data de 23 iulie 2002, sunt transferate Comunităţii Europene, începând cu data de 24 iulie 2004’’

7

Roma, la data de 25 mai 1957, de către cele şase ţări, care au pus bazele Comunităţii Economice

Europene (CEE) și ale Comunităţii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM). Aceste tratate

la care mai adăugăm şi Tratatul asupra CECO reprezintă ,,cadrul legislativ fundamental al

integrării economice europene’’6

În anul 1965, prin Tratatul de la Bruxelles, au fost reunite sistemele instituţionale ale celor

trei Comunităţi, instituindu-se o Comisie unică şi un Consiliu unic. Tratatul avea ca scop

menţinerea şi întărirea păcii şi libertăţii, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi dezvoltarea

armonioasă a regiunilor.

Deci, Uniunea Europeană îşi are originele în Comunitatea Europeană a Oţelului şi

Cărbunelui, înfiinţată în 1951 prin Tratatul de la Paris, în Comunitatea Economică Europeană şi

în Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, create în 1957 prin semnarea Tratatelor de la

Roma de catre şase state membre: Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg,

Un moment deosebit în evoluţia Comunităţilor Europene l-a constituit crearea, la 1

ianuarie 1993, a Pieţii unice, prevazută în Actul Unic European semnat în februarie 1986 şi intrat

în vigoare la data de 1 iulie 1987. Comunităţile devin piaţa cea mai unificată din lume,cu efecte

benefice asupra performanţelor pieţelor integrate şi a sistemului de adoptare a deciziilore.

Odata cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, noiembrie 1993, se crează o

entitate distinctă numită Uniunea Europeană. Acest Tratat avea intenția de a extinde integrarea

politică, economică și socială dintre statele membre. Scopul principal al Uniunii Europene era

cnsituirea unei Uniuni Economice şi Monetare (UEM). Sub UEM, membrii Uniunii Europene

trebuiau să adopte o singura monedă până în 1999. Noul tratat a stârnit multă opoziţie și

îngrijorare din partea cetațenilor UE. Mulți oameni erau îngrijorați din cauza Uniunii Economice

Monetare care înlocuia monedele naționale cu o singura monedă europeană. Marea Britanie a

refuzat să accepte o parte din elementele tratatului și astfel ea nu face parte din UEM. La fel și

alegătorii danezi au refuzat acest lucru printr-un referendum. S-a mai pus în dicuție și

dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI),

garantându-se siguranța și securitatea popoarelor în condițiile unei libere circulații a

persoanelor.7 Acest tratat a introdus trei piloni ai politicii Uniunii Europene la acea vreme

(Pilonul Comunităţii Europene, Pilonul pentru Politică Externă şi Securitate Comună şi Pilonul

Justiţie şi Afaceri Interne). De asemenea a fost creată şi Instituţia Mediatorului European.

După adoptarea Tratatului de Maastricht, alte zece state au depus cereri de aderare:

România8, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Letonia şi Lituania. ________________________________________________

6 L.Cartou, Communautés Européennes, Dalloz, 1991, p 4-40 7 Marin Voicu, Drept comunitar-teorie și jurisprudență, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2002, p. 9-108 A solicitat aderarea la 22 iunie 1995

8

Reacțiile populare împotriva unor aspecte și consecinţe ale Tratatului Maastricht au condus

la o altă conferinţă intraguvernamentală care a început în martie 1996, la Torino. Această

conferinţă a avut ca scop redactarea Tratatului de la Amsterdam care revizuia Tratatul Maastricht

și alte documente de bază ale UE. Aceste schimbări aveau rolul de a face Uniunea Europeană

mai atractivă oamenilor de rând.

Tratatul de la Amsterdam cerea statelor membre să coopereze în creearea de slujbe pe tot

teritoriul Europei, protejarea mediului, îmbunătăţirea sănătăţii publice, respectarea drepturilor

consumatorilor şi drepturilor democratice prin sporirea puterii Parlamentului European. În plus,

Tratatul oferea îndepărtarea barierelor de a călători și imigra între statele membre cu excepţia

Marii Britaniei, Irlandei şi Danermarca. Tratatul a intrat în vigoare la 1 mai 1999 după

depunerea la 30 martie 1999 a ultimului instrument de ratificare a Tratatului de la Maastricht.

Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităţilor

Europene şi a anumitor acte conexe a fost semnat la 26 februarie 2001, în prezenţa Preşedintelui

Parlamentului European, Nicole Fontaine. Tratatul a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.

Obiectivul Tratatului de la Nisa era acela de a modifica structura instituţională a Uniunii

Europene pentru a face faţă provocărilor noii extinderi. Odată cu Tratatul de la Nisa, puterile

legislative şi de supraveghere ale Parlamentului au fost sporite, iar votul cu majoritate calificată

în cadrul Consiliului a fost extins la mai multe domenii. Tratatul de la Nisa a fost respins de

Irlanda în 2001 prin referendum, dar adoptat în 2002, dupa un al doilea referendum.

De-a lungul timpului celor şase state membre fondatoare ale Comunităţilor Europene li

s-au mai alăturat alte state: Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca (1972); Grecia (1981); Spania

şi Portugalia (1986); Austria, Finlanda şi Suedia (1995). În 2004 aderă zece ţări: Cehia, Cipru,

Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, iar în 2007 România şi

Bulgaria. De menţionat este faptul că Norvegia a respins aderarea prin două referendumuri

organizate în 1972 şi 1994.

Deoarece reforma instituţională realizată prin Tratatul de la Nisa nu a fost considerată, la

vremea ei, suficient de curajoasă pentru a răspunde aşteptărilor legate de noua extindere a

Uniunii Europene, sa ajuns la decizia elaborării şi negocierii unui nou tratat. Se ajunsese la

nevoia organizării unor dezbateri largi privind viitorul Europei, care să implice nu doar actori

interguvernamentali, ca până acum, ci şi actori non-guvernamentali, cetăţeni şi care să ducă la

redactarea unui nou proiect constituţional. Ca atare, cel puţin în aparenţă, negocierile nu s-au mai

desfăşurat în „spatele uşilor închise”, ci dimpotrivă. Convenţia Europeană privind Viitorul

Europei a reunit peste 100 de participanţi, reprezentanţi ai diferitelor structuri instituţionale

(guvernele statelor membre, instituţii ale UE, parlamentele naţionale, parteneri sociali, instituţii

9

academice)9, care au negociat, vreme de peste 15 luni (între 2002 şi 2003) elaborarea unui proiect

de tratat menit să simplifice cadrul politic şi legislativ european existent.

Tratatul Constituţional, aşa cum a fost el în cele din urmă denumit, a fost semnat la Roma,

la 29 octombrie 2004, de către reprezentanţii celor 25 de state membre. Părea că se intrase în

linie dreaptă, intrarea in vigoare a tratatului, care avea să urmeze ratificării acestuia (fie

parlamentară, fie prin referendum, fiecare stat membru având posibilitatea de a alege varianta pe

care o considera cea mai potrivită), fiind planificată a se realiza la 1 noiembrie 2006. Procesul de

ratificare, care s-a desfăşurat fără surprize în prima parte a anului 2005, a fost însă complet

blocat de dubla respingere a tratatului la referendumurile organizate în Franţa (29 mai) şi Olanda

(1 iunie 2005). A urmat aşa-numita perioadă de „reflecţie”, care a durat mai bine de un an de

zile, roadele au apărut, în cele din urmă, sub preşedenţia germană a UE, în primul semestru al

anului 2007. În cadrul Consiliului European de la Berlin, din 21- 23 iunie 2007, cancelarul

Angela Merkel a pus în faţa liderilor europeni o nouă versiune de tratat, iar Conferinţa

Interguvernamentală, care a urmat, a permis adoptarea Tratatului de Reformă la 19 octombrie şi

semnarea lui la 13 decembrie 2007, la Lisabona.

România a ratificat Tratatul de la Lisabona prin Legea 13/2008 pentru ratificarea Tratatului

de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana şi a Tratatului de instituire

a Comunităţii Europene, publicată în Monitorul Oficial nr. 107/12 februarie 2008.

Parcursul ratificării a fost şi de această dată unul accidentat, pe de o parte ca urmare a

respingerii iniţiale a tratatului în Irlanda, singurul stat membru care a avut obligaţia

constituţională a ratificării prin referendum, şi, pe de altă parte, pe fondul dezbaterilor şi

reacţiilor, nu foarte prietenoase, prezente în anumite state membre (de partea noilor state

membre, campioane au fost Polonia şi Cehia10, de cealaltă parte, Marea Britanie).

La fel ca şi Tratatul de la Amsterdam şi, respectiv, Nisa, Tratatul de la Lisabona este un

tratat de amendare a Tratatelor existente – Tratatul Uniunii Europene( Tratatul de la Maastricht,

1992 ), care pastrează denumirea, şi Tratatul Comunităţilor Europene(Tratatul de la Roma,

1957), redenumit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Cele două tratate, modificate

conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, reprezintă tratatele de bază ale Uniunii şi au o

valoare juridică egală.

În domeniul instituţional, Tratatul de la Lisabona vine cu modificări de conţinut importante

în cazul fiecăreia din instituţiile plasate în vârfurile aşa-numitului „triunghi instituţional”:

___________________________________ 9 105 participanţi (câte un reprezentant al guvernului şi câte doi reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, 16 parlamentari europeni şi doi reprezentanţi ai Comisiei Europene, câte 3 observatori din partea Comitetului Regiunilor, Comitetului Economic şi Social şi partenerilor sociali, precum şi 6 reprezentanţi ai regiunilor din UE). Cu statut de observatori, au participat şi delegaţi din cele 13 state candidate la aderare10 Cehia a fost ultimul stat membru care a ratificat tratatul, în octombrie 2009.

10

Consiliul, Comisia Europeană şi Parlamentul European, marcând totodată şi trecerea de la

clasicul triunghi instituţional către un „patrulater” şi de la bine-cunoscutul „trio” către un

„cvartet”.

Prin Tratatul de la Lisabona se renunţă la structura pe piloni a Uniunii Europene, astfel

cum a fost instituită prin Tratatul de la Maatricht (1992), nu se va mai face distincţia între

Comunitatea Europeană şi Uniunea Europeană. Prin urmare termenii Comunitate, Comunitate

Europeană sunt înlocuiţi cu termenii Uniune, Uniune Europeană. Însa totuşi putem vorbi despre

2 piloni: Pilonul I – Comunitatea Europeană , Pilonul II – Politica externă şi de securitate

comună – domeniul ce continuă, şi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, şi este

guvernat de reguli speciale, îndeosebi cu privire la modalitatea de luare a deciziilor. Pilonul III,

al Uniunii Europene, asa cum menţionează Tratatul de la Maatricht, numit Cooperarea

poliţienească şi judiciară în materie penală nu mai constituie un domeniu de cooperare

interguvernamentală, ci alcătuieşte, împreună cu pilonul I (actualul pilon comunitar) un domeniu

supranaţional. Structura interguvernamentală a acestuia încetează să mai existe, prin supunerea

actelor adoptate în domeniu unei proceduri juridice ordinare (majoritate calificată şi codecizie) şi

prin utilizarea instrumentelor juridice ale metodei comunitare (reglementări, directive şi decizii),

sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare.

Deci, Tratatul schimbă modul în care Uniunea îşi exercită puterile existente şi unele puteri

noi (comune) prin creşterea participării şi protecţiei cetăţenilor, crearea unui nou cadru

instituţional şi modificarea proceselor de luare a deciziilor pentru a spori eficienţa şi

transparenţa. Parlamentele naţionale devin, la rândul lor, actori importanţi pentru consolidarea

construcţiei comunitare, iar cetăţenilor li se oferă posibilitatea implicării în deciziile care îi

privesc. Se obţine, prin urmare, un nivel mai ridicat de control parlamentar şi răspundere

democratică.

Se organizează şi clarifică pentru prima dată puterile Uniunii. Acesta deosebeşte trei tipuri

de competenţe11:

competenţa exclusivă, potrivit căreia Uniunea este singurul legiuitor, iar statele membre

se ocupă doar de punerea în aplicare a legislaţiei UE;

competenţa comună, potrivit căreia statele membre au dreptul de a legifera şi de a adopta

pe cale juridică măsuri obligatorii în cazul în care Uniunea nu face acest lucru;

competenţa de sprijin, potrivit căreia UE adoptă măsuri de sprijin sau completează

politicile statelor membre.

Competenţele Uniunii pot fi acum restituite statelor membre în cursul revizuirii unui tratat.

_____________________ 11 Revista ,,Sfera Politica’’, nr 147 din 2010, autor Oana Albescu

11

Uniunea Europeana nu este o federație ca SUA și nici o simplă cooperare

interguvernamentală ca în cazul Națiunilor Unite. Țările membre ale Uniunii Europene ramân

națiuni independente, dar îşi pun în comun exercitarea unor atribuţii de suveranitatea pentru a

obţine mai multă putere economică și influenţă pe plan mondial.

În cei 50 de ani de existență, Comunitatea Economică Europeană s-a extins prin aderări

successive ale altor state din Europa, transformându-se într-o comunitate economică și politică –

Uniunnea Europeană – cu cele 27 de state membre și cu instituții și organisme unele cu

caracteristici supranaţionale, altele cu caracteristici interguvernamentale.

În literatura de specialitate, precum si în mass-media se operează în mod frecvent cu

anumite concepte care vin să evidențieze structura complexă și dinamică a procesului

construcției europene: instituții comunitare și organe comunitare.

Instituția comunitară se caracterizează prin următoarele:

are rolul de a pune în aplicare, în temeiul competențelor, reguli juridice fundamentale de

constituire și de funcționare a Uniunii Europene;

este creată prin tratatele de înfiinţare a Comunităților Europene;

în domeniile în care actionează sunt dotate cu puterea de a lua decizii și de a le impune

statelor membre;

prin natura lor, ele reprezintă interesele statelor (Consiliul), interesele Comunităților

(Comisia), interesele popoarelor statelor membre (Parlamentul) şi interesele comunitare (Curtea

de Justiţie);

beneficiază de anumită anutonomie juridică, administrativă şi financiară

Organele comunitare se diferentiază prin faptul că:

îndeplinesc funcții consultative, cu caracter auxiliar;

unele sunt prevăzute prin tratate, altele sunt create de instituții în vederea exercitării

atribuțiilor lor; cele înființate prin tratate pot avea personalitate juridică sau o simplă autonomie

financiară,iar cele create de instituții trebuie să aibă fundamentul în tratate, să nu fie dotate cu

puteri proprii de decizie, ci numai cu funcţii de execuție strict controlate şi să nu modifice

echilibrul instituţional.

Sectiunea I - Instituții comunitare

Statele membre acceptă să delege o parte din puterile lor de decizii către instituții europene

pe care le-au creat de comun accord, astfel încât deciziile luate la nivel European să fie luate în

mod democratic, ținând cont de interesele tuturor ţărilor.

Instituțiile Uniunii Eropene nu pot fi comparate cu organele de guvernare ale altor state

membre. Colegiul Comisarilor este o entitate asemănătoare unui cabinet de miniștri, dar nu întru

totul. Parlamentul European are câteva din puterile unei legislaturi tipice, dar nu pe toate.

12

Comisia Europeana este o instituție birocratică. Curtea de Justitie este singura instituție care face

o paralelă directa cu cele la nivel național – deșine cele mai multe din trăsături sunt a unei curți

constituționale tipice.

Numărul instituţiilor se ridică acum la şapte: Parlamentul European, Consiliul European,

Consiliul, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, Curtea de Conturi şi Banca

Centrală Europeană (inclusă pentru prima dată în rândul instituţiilor UE).12 Fiecare instituţie

acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile,

condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea, cooperând între ele în mod loial.

Puterile și responsabilitățile acestor instituții îsi au originea în tratatele fondatoare ale UE,

care prevăd deasemenea reguli și proceduri pe care aceste instituții trebuie să le urmeze în

desfășurarea activitaților lor.

1.1 Parlamentul European

Parlamentul European reprezintă, în viziunea Tratatului de la Roma, 1957 ,,popoarele

statelor reunite în cadrul Uniunii Europene”.13

Iniţial, parlamentarii europeni erau desemnaţi dintre membrii parlamentelor naţionale,

după procedura fixată de fiecare stat. Primele alegeri directe în Paralementul European s-au ținut

în iunie 1979, când, la numai 34 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial,

popoarele națiunilor Europei, odata destrămate de razboi, au mers la urne pentru a alege membrii

unui parlament unic.

Parlamentul European este organul parlamentar al Uniunii Europene. Parlamentul actual,

ales in iunie 2009, este alcătuit din 73614 de deputaţi care provin din cele 27 de state membre ale

Uniunii Europene. Mai mult de o treime dintre aceştia sunt femei. Parlamentul European, al cărui

sediu este la Strasbourg, dispune de trei locuri de desfăşurare a activităţii: Bruxelles (unde au loc

întalnirile comisiilor parlamentare și unele sesiuni plenare), Luxemburg (Sediul Secretariatului

General) şi Strasbourg (unde au loc cele 12 sesiunile plenare anuale, la care participă toți

membrii Parlamentului European pentru 3 sau 4 zile în fiecare lună, mai putin în luna august).

În urma semnării Tratatului de aderare pe 25 aprilie 2005 la Luxemburg, Preşedintele

Parlamentului European a invitat parlamentele Bulgarie și României să numească observatori din

răndul membrilor lor. Numărul acestora, 35 pentru România și 18 pentru Bulgaria, a fost același

cu numarul parlamentarilor alocate celor 2 țări dupa ce au aderat la 1 ianuarie 2007 pâna în iunie

2009 când a avut loc alte alegeri parlamentare unde numărul lor s-a redus la 33 respectiv 17.

________________________ 12 Art.13 alin.(1) din Tratatul Uniunii Europene;13 Viorel Marcu,Nicoleta Diaconu ,,Dr comunitar general”,Editura Lumina Lex, București 2003, pag 15314 Tratatul de la Lisabona specifică numarul deputatilor de 751, dar deoarece acesta nu intrase încă în vigoare la data la care au avut loc ultimele alegeri pentru Parlamentul European, au fost aleşi numai 736 de deputaţi.

13

Parlamentul European este condus de un Președinte care prezidează dezbaterile în timpul

sesiunilor plenare ale Parlamentului, Biroul Parlamentului15 (alcatuit din Preşedintele

Parlamentului, 14 vicepreşedinţi şi 5 chestori16) şi Conferinţa preşedinţilor grupurilor politice.

Vicepreşedinţii şi chestorii au statut de observatori, sunt aleşi de către deputaţii europeni pentru

un mandat de doi ani şi jumătate, care se poate reânnoi. În același timp reprezintă Parlamentul în

relaţiile sale cu exteriorul şi în relaţiile cu celelalte instituţii comunitare. Preşedintele trebuie să

fie un membru al Parlamentului European (MPE) care să fie ales de catre ceilalţi MPE pentru un

termen de 2 ani și jumăte (jumătate din mandatul Parlamentului). De la 1 ianuarie 2007 pana în

iunie 2009 această functie a fost ocupată de germanul Hans-Gert Pottering. 17 Odată cu noile

alegeri a fost ales și noul preşedinte care este Jerzy Buzek, primul european din fostele ţări

comuniste și anume Polonia, care deţine preşedinţia Parlamentului European. Creştin-democraţii

şi social-democraţii au convenit că în a doua jumătate a legislaturii să-l aleagă în funcţia de

preşedinte al PE pe eurodeputatul german social-democrat Martin Schulz.18

Parlamentul European are 3 mari roluri:

Putere legislativă, prin care împreună cu Consiliul Uniunii Europene adoptă legislația europeană

(directive, ordonanțe, decizii). Această coparticipare la procesul legislativ asigură legimitatea

democratică a textelor de lege adoptate. Procedura obişnuită de adoptare (adică de aprobare) a

legislaţiei UE este „codecizia”. Această procedură acordă putere de decizie egală Parlamentului

European şi Consiliului şi se aplică pentru legislaţie dintr-o gamă largă de domenii. În anumite

domenii (spre exemplu, agricultură, politica economică, vizele şi imigrarea), hotărârile revin

exclusiv Consiliului, dar acesta are obligaţia de a consulta Parlamentul. De asemenea, avizul

conform al Parlamentului este obligatoriu pentru anumite decizii importante, ca de exemplu

aderarea unor noi state la Uniunea Europenă. Dupa semnarea Tratatului de la Nisa, în majoritatea

domeniilor publice, deciziile se i-au pe principiul co-participativ, la care Parlamentul și Consiliul

au drepturi egale, urmând ca în cazul în care nu se ajunge la un conses decizia să fie luată în a

treia ședință, în cadrul unei comisii de mediere. De asemenea, Parlamentul impulsionează

adoptarea unor legi noi examinând programul de lucru anual al Comisiei, stabilind ce legi noi se

impun şi solicitând Comisiei să prezinte propuneri.

______________________ 15 Biroul Parlamentului supraveghează funcţionarea internă a Parlamentului,în special:— estimarea bugetului Parlamentului European;— organizarea administrativă şi financiară;— Secretariatul şi serviciile subordonate acestuia.16 Chestorii sunt responsabili cu chestiunile administrative şi financiare care ii privesc direct pe deputaţi. Cei cinci chestori au rol consultativ in cadrul Biroului. Aceştia se asigură că deputaţii dispun de infrastructura necesară exercitării mandatului lor.17 Lector Drd. Paduraru Mihaela ,, Curs dr. comunitar’’,pag 2918 www.euractiv.ro

14

Putere bugetară.

Parlamentul împreuna cu Consiliul de Miniștri sunt organe bugetare ale Uniunii Europene.

Ele se întâlnesc biannual să adopte un proiect şi să discute amendamente. În faza de aprobare a

bugetului, Parlamentul și Consiliul au posibilitatea de a efectua modificări, poate solicita ca noi

sume să fie alocate pentru domenii care nu sunt cuprinse (dar nu pot elabora decizii despre cum

să se strangă fondurile) și în cele din urma cu o majoritate de 2/3 poate respinge proiectul. La

capitolul venituri bugetare ultimul cuvant îl are Consiliul, iar la cel de cheltuieli îl are

Parlamentul. Dreptul de intervenție în domeniul cheltuielilor agricole însa este redus.

Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene.

Înainte de numirea mebrilor acesteia, Parlamentul analizează în Comisiile sale competente

și integritatea comisarilor desemnați. Parlamentul poate aproba numirea membrilor Comisiei sau

impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de încredere. Poate forța cu o

majoritate de 2/3 demisia întregului Colegiu al Comisarilor, prin intermediul unei moțiuni de

cenzură. Desi nu a facut niciodata uz de această putere, Parlamentul ajunsese foarte aproape de a

o face în 1999, dupa acuzaţiile de nepotism și management defectuos împotriva a doi membri ai

Colegiuliu. Dar în loc să demita întregul Colegiu, Parlamentul European a optat pentru

anchetarea acuzațiilor. În octombrie 2004, Parlamentul a fost capabil să blocheze numirea noului

comisar italian, Rocco Buttiglione, care și-a exprimat părerile contraversate cu privire la

homosexualitate și femei.19

1.2 Comisia Europeană

Procesul prin care sunt elaborate legile și politicile în Uniunea Europeana începe de la

Comisia Europeană, bratul ei executiv-birocratic.

Având sediul central la Bruxelles, personalul Comisiei Europene îsi desfasoară activitatea

în numeroase cladiri din oraș, în reședințe regionale pe tot cuprinsul Uniunii Europene dar si în

capitalele nationale.

Principalele roluri ale Comisiei sunt:

Să facă propuneri legislative Consiliului și Parlamentului

Să implementeze politicile și bugetul Uniunii

Să aplice legea europeană (împreuna cu Curtea de Justiție

Să reprezinte Uniune Europeana pe plan international

Astfel, pentru a consolida mijloacele de prevenire a fraudei a creat Oficiul European de

Luptă Contra Fraudei (OLAF), în cadrul propriei structuri, prin Decizia CE,CECO 1999/352 din

28 aprilie 1999. Oficiul a primit sarcina de a conduce anchetele în cazuri de fraudă și i s-a

conferit un statut special de organism independent, dar totuși este subordonat Comisarului

responsabil cu bugetul comunitar.

15

Oficiul de Cooperare este un serviciu al Comisiei Europene, înființat la 1 ianuarie 2001 ca

parte a eforturilor Comisiei de a reforma activitatea de gestiune a ajutorului financiar extern.

Misiunea este să pună în practică instrumente de asistentă externă ale Comisiei Europene

finanțate din bugetul Comunității Europene și Fondul European de Dezvoltare.

Aceste atribuții au fost definite în Tratatul de la Roma care au fost reluate în aceeași formă

și în Tratatul de la Maastricht și Tratatul de la Amsterdam.

Comisia are caracterul cel mai supranațional dintre toate instituțiile UE. În afară de faptul

că a încurajat statele membre să-şi armonizeze propriile legi, regulamente și norme în interesele

îndepărtării barierelor comericiale, Comisia a fost și sursa unora dintre cele mai importante

inițiative politice, începând cu anii ’60, inclusiv programul pieții unice și lansarea monedei

Euro.

Euroscepticilor le place să desconsidere Comisia, argumentând că este ,,prea mare, prea,

costisitoare și prea puternică, că se amestecă prea mult în afacerile interne ale statelor member,

că nu are conducători aleși și că are prea puțină responsabilitate publică.’’20

Tratatul de la Lisabona extinde iniţiativa legislativă a Comisiei si în ceea ce priveste spaţiul de

libertate,securitate şi justiţie (fostul pilon III - cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală,

inclus în politicile Uniunii).

Comisia Europeana, are în prezent, 27 de membri, câte unul din fiecare Stat Membru, fiind

independent față de guvernele naționale. Membrul Comisiei Europene din partea României până

în octombrie 2009 a fost Leonard Orban, desemnat comisar pentru multilingvism. La momentul

actual, Guvernul l-a nominalizat pe Dacian Cioloş în funcţia de comisar european, fost ministru

al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada octombrie 2007-decembrie 2008, în Guvernul

condus de Tăriceanu. Această propunere a fost înaintată preşedintelui României şi transmisă

preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Comisia este condusă de un Colegiu de Comisari care își desfasoară activitatea pe o durată

de 5 ani și functionează asemanator unui cabinet European, elaborează hotarâri finale cu privire

la propuneri de noi legi și politici pe care le trimite apoi spre aprobare. Unul din cei 27 de

membri este desemnat președinte și fiecare comisar are un portofoliu de care raspunde,

subiectele protofoliile reflectând responsabilitațile politice ale Uniunii Europene. Potrivit

Tratatului de la Lisabona, începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia va fi compusă dintr-un număr de

membri, incluzând preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de

securitate, care reprezintă două treimi din numărul statelor membre aleşi în baza principiului rotaţiei

stabilit în unanimitate de către Consiliul Europen.

______________________ 19 John McCormick ,,Sa intelegem Uniunea Europeană’’, Editura Codecs, 2007 p.820Idem, p. 13

16

Acest Inalt Reprezentant va avea o dubla misiune: pe de o parte, va fi împuternicitul

Consiliului pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) iar pe de alta parte, va fi

vicepreşedinte al Comisiei pentru relaţii externe. Responsabil pentru elaborarea politicii externe

şi a politicii de aparare comună, va prezida şi Consiliul „Afaceri externe”. În plus, va reprezenta

Uniunea pe scena internaţională în domeniul PESC şi va fi asistat de un serviciu european pentru

acţiune externă, format din funcţionari ai Consiliului, Comisiei şi serviciilor diplomatice

naţionale.

Comisia, în actuala sa componență, are mandat până în octombrie 2014 și este prezentată

de Jose Manuel Barroso, din Portugalia.21Acesta a fost reales pe 16 septembrie pentru un nou

mandat de cinci ani.

Procedura de alegere a membrilor Comisiei este următoarea: guvernele Statelor Membre,

de comun acord, propun președintele Comisiei care este aprobat de Parlament în urma luării în

considerare de către Consiliul European a rezultatelor alegerilor Parlamentului European, şi

efectuarea consultărilor care se impun fiind, astfel, conferit un plus de democraţie şi legitimitate

procesului de numire a preşedintelui Comisiei, similar desemnării premierului în statele membre.22

Președintele propus, în urma discuțiilor cu Statele Membre, aleg mebrii Comisiei. Consiliul

adoptă lista celor propuși și o înaintează Parlamentului. Parlamentul, în urma interviurilor cu

fiecare candidat, votează întreaga echipă. Dupa votul Parlamentului, Comisia este numită oficial

de catre Consiliul, iar comisarii trebuie să depună un juramânt de serviciu.

Activitatea Consiliului European se concretizează în adoptarea următoarelor documente:

Deciziile pentru problemele cele mai importante;

Decizii de procedură, cu ajutorul cărora se realizează declinarea de competenţă în favoarea

Consiliului Uniunii Europene sau a altor instituţii comunitare;

Orientări şi directive;

Declaraţii.

1.3 Consiliul Uniunii Europene

Consiliul de Miniştri a apărut pe cale convenţională, prin Tratatele institutive, având, la

început, denumiri diferite: Consiliul Special al Miniştrilor (Tratatul instituind C.E.C.A.) şi

Consiliul (Tratatele de la Roma instituind C.E.E. şi Euratom). După unificarea instituţiilor, prin

Tratatul de la Bruxelles (1965), cunoscut în doctrină sub denumirea de Tratatul instituind un

Consiliu unic şi o Comisie unică, dobândeşte denumirea de Consiliu de Miniştri. Tratatul de la

Maastricht consacră pentru această instituţie, ce are un important rol decizional, terminologia de

Consiliul Uniunii Europene.___________________________________

21www.ec.europa.eu22 Art. 17 alin.(7) Tratatul de la Lisabona

17

Consiliul, cu sediul la Bruxelles, este principalul factor de decizie al Uniunii Europene,

susținătorul de baza al intereselor naționale și în mod real cea mai puternică dintre instituțiile

Uniunii Europene. Odată ce Comisa a propus o nouă lege sau politică, ea este dezbatută și

amendată de catre Consiliu și Parlamentul European.

La întalnirile Consiliului, în funcţie de subiectul de discuţie, Statele Membre sunt

reprezentate de ministrul de resort (de exemplu, afaceri externe, mediu, transport,etc), iar

întalnirea poartă denumirea subiectului în cauză (de exemplu dacă miniștrii de transport se

întalnesc pentru a discuta probleme aferente acestui domeniu, Consiliul se va numi Consiliul

pentru Transport).

Până nu demult întâlnirile Consiliului Uniunii Europene erau împărţite în nouă Consilii.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul pentru Afaceri Generale şi

Relaţii Externe (CAGRE) a fost împărţit în două formaţiuni distincte: Consiliul pentru Afaceri

Generale (cu rol de orientare şi coordonare a celorlalte formaţiuni) şi Consiliul pentru Afaceri

Externe (prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de

securitate)23

Locul central în cadrul diferitelor formaţiuni ale Consiliului este oferit Consiliului pentru

Afaceri Generale, acesta asigurând coerenţa lucrărilor diferitelor formaţiuni, pregătind reuniunile

Consiliului European şi urmărind aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu

preşedintele Consiliului European şi cu Comisia.

Totodată în cadrul Consiliului, funcţionează Serviciul pentru Acţiunea Externă a Uniunii,

care acţionează în sprijinul Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de

securitate. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi

este format din funcţionarii serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului

precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale.

Deci, întalnirile Consiliului Uniuni Europene sunt imparțite în zece Consilii:

Afaceri Generale;

Relații Externe;

Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN);

Justiție si Afaceri Interne;

Ocuparea forței de muncă, Politica socială, Sanatate și Consumatori;

Concurența;

Transport,Telecomunicații și Energie;

Agricultură și Pescuit;

__________________ 23 Art.16 alin.(6) din TUE

18

Mediu;

Educație, Tineret și Cultură;

De asemenea, de cel mult 4 ori pe an, șefii de stat sau/și primii miniștri se reunesc la nivel

înalt în ceea ce se numește Consiliul European, pentru a stabili direcțiile de politică la nivel

European și pentru a găsi soluții la problemele ce nu au putut fi rezolvate la nivel de Consilii.

Consiliul Uniunii Europene îndeplinește 6 roluri principale:

Adoptă legislaţia europeană – impreună cu Parlamentul, în majoritatea domeniilor

Coordonează politicile economice ale statelor membre

Încheie înțelegeri la nivel internațional

Aprobă, împreună cu Parlamentul, bugetul European

Dezvoltă Politica Externă și Securitatea Comună (PESC)

Coordonează cooperarea tribunalelor și forțelor polițenești naționale în probleme de

criminalitate.

Întalnirile au loc în sediul clădirii numită Justus Lipsius din Bruxelles. Fiecare stat membru

are o reprezentanţă permanentă aici și apară interesele naționale la nivel European. Șefii acestor

reprezentate se întalnesc săptămânal în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți

(COREPER) pentru a stabili agenda Consiliului, cu excepția majoritătii problemelor legate de

agricultură de care se ocupa Comitetul Special pentru Agricultură.

Preşedenția Consiliului este deţinută de un stat membru, și nu de o persoană, pentru o

perioadă de 6 luni, ștafeta fiind predată în lunile ianuarie și iulie al fiecarui an. România va

deține acest rol din iulie până în decembrie 2019. Semestrul I 2010 a fost deținută de Spania și

în semestrul II de către Belgia. La momentul actual este deţinuta pana în iunie de către Ungaria,

ştafeta urmând sa îi revină Ploniei până în decembrie 2011.

Preşedenţia Consiliului este asistată de Secretariatul General ce are rolul de a asigura buna

desfăşurare a lucrărilor Consiliului. Prin Tratatul de la Lisabona se impune ca un grup de 3 state

membre să asigure, în comun, pe o perioada de 18 luni, îndeplinirea unor funcţii ale preşedinţiei.

Deciziile în cadrul Consiliului sunt luate prin vot – majoritate calificată, ca regulă generală,

pentru probleme mai sensibile și vot unanim – pentru majoritatea problemelor. Majoritatea

calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 72% din membrii Consiliului, reprezentând

statele participante, care reunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii.

Începând cu 1 noiembrie 2014 sub rezerva dispoziţiilor stabilite prin Protocolul privind

dispoziţiile tranzitorii, în cazul în care, în temeiul tratatelor, nu toţi membrii Consiliului participă

la vot, majoritatea calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 55 % din membrii

Consiliului, cuprinzând cel puţin cincisprezece dintre aceştia şi reprezentând statele membre care

întrunesc cel puţin 65 % din populaţia Uniunii.

19

Minoritatea de blocaj trebuie să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului, care

reprezintă mai mult de 35% din populaţia statelor participante, plus un membru, în caz contrar se

consideră a fi întrunită majoritatea calificată.

Trecerea la majoritate calificată priveşte atât domenii tehnice, cât şi anumite subiecte

aparţinând unor domenii foarte sensibile, precum controlul frontierelor, azilul sau migraţia. Alte

domenii importante în care Tratatul stabileşte regula majorităţii calificate sunt: dreptul de

stabilire; transporturile; politica spaţială; energie; sport; turism; protecţie civilă; cooperarea

structurată permanentă în domeniul apărării. Numeroase domenii rămân totuşi guvernate de

regula unanimităţii. Este vorba îndeosebi de: fiscalitate,măsurile de armonizare în domeniul

securităţii sociale şi al protecţiei sociale, procedura de revizuire a tratatelor, precum şi cea mai

mare parte a politicii externe şi de securitate comune.

Cele 345 de voturi se împart astfel între statele member:24

Germania, Franța, Italia– cate 29

Spania si Polonia – cate 27; Romania – 14; Olanda – 13

Belgia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria și Portugalia – cate 12

Austria și Suedia, Bulgaria – 10

Danemarca, Irlanda, Lituania,Slovacia si Finalanda – 7

Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Slovenia – 4

Malta – 3 voturi

1.4 Consiliul European

Consiliul European este forul politic suprem al Uniunii Europene. În cadrul Uniunii

Europene acesta nu a fost creată de tratatele instituind Comunităţile Europene ,,Voinţa de a nu

slăbi Comisia, precum şi o anumita neîncredere în privinţa statelor explică această situaţie" 25,

însă este instituţia care a promovat în mod decisiv procesul de integrare europeană. Originea

Consiliului European se află în practicile diplomatice constând în întâlniri iniţial sporadice, apoi

din ce în ce mai regulate, ale celor mai înalţi reprezentanţi politici ai statelor comunitare. Aceste

reuniuni dădeau impulsul politic necesar depăşirii unor momente de criză şi adoptării unor

decizii esenţiale. Trecerea la sistemul resurselor proprii, alegerea Parlamentului european prin

sufragiu universal direct, crearea Uniunii economice şi monetare, aderarea statelor sunt doar cele

mai elocvente exemple în acest sens.

Fără a reprezenta o nouă instituţie a Comunităţilor, Consiliul European este introdus în

peisajul instituţional al Europei comunitare în urma reuniunii la nivel înalt de la Paris din 9-10

decembrie 1974. În comunicatul final al reuniunii, se foloseşte în privinţa noului organism creat,

____________________________ 24John McCormick ,,Sa întelegem Uniunea Europeană” Editura Codecs, Bucuresti, 2006, p.1525 C. Blumann, L. Dubouis ,,Droit institutionnel de l’Union européenne’’ Editura Litec, 2005, p. 179.

20

denumirea de Consiliul Comunităţii. Reuniunile înalţilor oficiali europeni, şefi de state şi de

guverne asistaţi de miniştri ai Afacerilor externe, devin regulate în urma acestei Conferinţe. De

trei ori pe an şi de câte ori era nevoie, cei mai importanţi reprezentanţi ai statelor membre urmau

să discute problemele ridicate de unitatea europeană, atât din domeniul comunitar, cât şi din

sfera cooperării politice. Reuniunile la vârf, frecvenţa şi regularitatea lor, demonstrează că „cei

mai înalţi responsabili politici sunt de aici înainte angajaţi în prima linie şi în permanenţă în

opera construcţiei europene, dar subliniază şi necesara coerenţă între cele doua branşe ale

Europei comunitare”26. Instituirea sa este considerată un impuls dat construcţiei europene şi o

relansare a acestui proces complex, confruntat cu crize majore pe plan internaţional.

Denumirea actuală a fost impusă de practică şi întrodusă oficial prin Declaraţia solemă

asupra Uniunii Europene din 1983.

Actul Unic European îi conferea Consiliului European un temei juridic, fara a-l consacra

ca o nouă instituţie comunitară. Erau precizate cu acest prilej alcătuirea şi frecvenţa anuală a

reuniunilor sale (limitata la două reuniuni). Consiliului European se prezenta simultan ca organ

al cooperării politice şi al Comunităţilor Europene, facilitând coordonarea celor două ramuri ale

Europei comunitare.Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul European

capătă în mod expres calitatea de instituţie a Uniunii.

Tratatul de la Maastricht defineşte în premieră la nivel de tratate funcţiile Consiliului

European şi creează Consiliul reunit la nivelul şefilor de state sau de guverne. Deci, Consiliul

European reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre27, precum şi preşedintele

Comisiei. Aceştia sunt asistaţi de miniştrii afacerilor externe ai statelor membre (sau de miniştrii

Economiei şi de Finanţe, la invitaţia Preşedinţiei şi în funcţie de specificul ordinii de zi) şi de un

membru al Comisiei. Delegaţiile nu pot depăşi 20 de persoane (cu excepţia personalului tehnic şi

de securitate).

Tratatul de la Lisabona introduce funcţia de Preşedinte al Consiliului European. Acesta

este ales de catre Consiliul European (care se bucură de altfel de o mare libertate în acest sens),

cu majoritate calificată, pentru un mandat de doi ani şi jumătate, care poate fi reânnoit o singură

dată. Decizia de desemnare a dlui Herman Van Rompoy a fost luată, însă, în unanimitate de către

toate statele membre. Preşedintele nu poate exercita un mandat naţional în acelaşi timp cu cel de

preşedinte al Consiliului.În caz de imposibilitate de exercitare a mandatului sau culpă gravă,

Consiliul European, urmând aceeaşi procedură, poate pune capăt mandatului Preşedintelui.

Aceasta inovaţie îi va conferi instituţiei şi Uniunii Europene mai multă autoritate. Consiliul

___________________ 26Guy Isaac, Droit communuataire général, Edit. Masson, 1992, p. 21.27 În functie de regimul lor constituţional, statele decid să fie reprezentate de şefii de state sau de şefii de guverne. Majoritatea statelor sunt reprezentate de Primul ministru.

21

European va beneficia de o independenţă sporită, iar Preşedintele său va avea mai mult timp la

dispoziţie pentru a-şi îndeplini sarcinile. Preşedintele Consiliului european conduce şi

coordonează lucrarile instituţiei, asigură continuitatea activităţilor, în cooperare cu preşedintele

Comisiei şi pe baza activităţilor Consiliului Afaceri Generale, actionează în sensul coeziunii şi

consensului în cadrul Consiliului European şi prezintă Parlamentului european un raport în urma

fiecărei reuniuni. De asemenea, la nivelul său şi în această calitate, asigură reprezentarea externă

a Uniunii în probleme referitoare la politica comună externă şi de securitate, fără a aduce

atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de

securitate.

Consiliul european se reuneşte de patru ori pe an, deci mult mai des în comparaţie cu

situaţia precedenta, aspect care denotă aprofundarea şi accelerarea dezvoltării Uniunii.

Preşedintele asigură reprezentarea externă a Uniunii pentru materiile care ţin de politica externă

şi de securitate comună. Înaltul reprezentant al Uniunii pentru politica externă şi de securitate

participă la lucrarile Consiliului european.

Adoptarea deciziilor. Tratatul de la Lisabona consacră în premieră votul în cadrul Consiliului

European, într-un numar semnificativ de domenii. Majoritatea calificată este definită în aceeaşi

manieră ca şi în cadrul Consiliului de miniştri. Consiliul European adoptă cu unanimitate, la

iniţiativa Parlamentului şi după aprobarea acestuia, decizia prin care stabileşte numarul efectiv al

eurodeputaţilor. De asemenea, acesta adoptă cu majoritate calificată decizia de stabilire şi a altor

formaţiuni de lucru ale Consiliului de miniştri, alături de cele care sunt prevazute de tratat şi

condiţiile de rotaţie a preşedinţiei formaţiunilor Consiliului de miniştri. Instituţia decide cu

majoritate simplă dacă recurge la o procedură de revizuire a tratatelor. În această materie, poate

decide după aprobarea Parlamentului european, să nu convoace o Convenţie. După 2 ani de la

semnarea unui tratat european, dacă 4/5 din statele membre nu îl ratifică, Consiliul european se

sesizează asupra chestiunii. În materia revizuirii tratatelor, puterile Consiliului European sunt

deci similare unui "constituant".

Conform tratatelor, Consiliul European dă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi

îi defineşte orientările politice generale. Compeţentele acestui organ sunt în principal

decizionale, de impuls, de arbitraj ăi de negociere. Numitorul comun al tuturor acestor categorii

este caracterul politic.

Rol decizional. Cele mai importante competenăe decizionale ale Consiliului European s-au

manifestat şi se manifestă în cadrul domeniilor Uniunii, marcate de cooperarea

interguvernamentală: Politica externă şi de securitate comună, Politica de securitate şi de apărare

comună, Cooperarea judiciară şi politienească în materie penală. Consiliul European defineşte

principiile şi orientările generale ale Politicii externe ăi de securitate comună si adoptă, începând

22

cu Tratatul de la Amsterdam, strategiile comune. Daca un stat declară ca se opune adoptarii unei

decizii de catre Consiliul de ministri cu majoritate calificata din motive importante de politica

natională, Consiliul de ministrii poate decide cu majoritate calificata sa trimita cauza spre

solutionare Consiliului European, care se va pronunţa cu unanimitate. Consiliul european decide

dacă politica de aparare comună conduce la o aparare comuna, acesta decizând de altfel în

privinţa tuturor chestiunilor referitoare la politica de aparare. Daca un stat membru doreşte să

instituie o cooperare consolidată în cadrul cooperarii judiciare şi poliţienesti în materie penală

(fosta CJAI), Consiliul european este sesizat. Decizia aparţine totuşi Consiliului de miniştri,

caruia Consiliul European îi transmite dosarul cauzei. În masura în care intervine cu rol

decizional în pilonul comunitar, Consiliul European trebuie să respecte competenţele instituţiilor,

îndeosebi prerogativa iniţiativei legislative de care se bucură Comisia. Conform art. 99 alin. 2

TCE, Consiliul european, pe baza raportului Consiliului, dezbate asupra marilor orientari ale

politicii economice a statelor membre. Începând cu Tratatul de la Amsterdam, Consiliul

European decide şi asupra liniilor generale ale politicii locurilor de munca.

Rol de impuls. Consiliul European fie a oferit un impuls esenţial marilor realizări ale Uniunii

Europene, fie decizia sa favorabilă a constituit catalizatorul unor evenimente europene de factură

constitutională. În prima categorie, reţinem cu titlu de exemplu Uniunea economică şi monetară,

crearea progresivă a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, în timp ce pentru a doua

categorie, amintim aderarea de noi state, revizuirea tratatelor, adoptarea perspectivelor bugetare

plurianuale.

Rol de arbitraj ş i de negociere . Consiliul European joacă de asemenea un rol de negociere, de

degajare a orientărilor majore şi de eliminare a blocajelor28. Acesta intervine în dosarele care nu

au fost rezolvate de celelalte instituţii, îndeosebi de Consiliu. Consiliul European contribuie (mai

mult sau mai putin eficient) la degajarea "unei constiinte comune". Actele adoptate au un

caracter eminamente politic.

Control jurisdic ţ ional . Tratatul de la Lisabona introduce controlul legalitaţii actelor Consiliului

European destinate să produca efecte juridice fată de terţi.

1.5 Curtea de Justiţie

Uniunea Europeană, dotată acum cu personalitate juridică, se substituie Comunităţii

Europene. Astfel, prin Tratatul de la Lisabona, structura pe piloni dispare şi Uniunea dispune de

un nou cadru instituţional. În consecinţă, astfel cum şi alte instituţii îşi schimbă denumirea,

sistemul jurisdicţional al Uniunii, în ansamblu, se va numi Curtea de Justiţie a Uniunii

___________________________ 28 Situatia Danemarcei care nu a ratificat initial Tratatul de la Maastricht. Şefii de state şi de guverne reuniti în Consiliul European au adoptat o decizie, prin care au decis sa acorde Danemarcei o derogare de la participarea la moneda unica.

23

Europene29, aceasta fiind compusă din trei instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul şi Tribunalul

Funcţiei Publice.

Curtea de Justiție cu sediul la Luxemburg, a fost înființată în 1952 pe baza Tratatului

stabilind Comunitatea Europeană a Carbunelui şi Oțelului.

Rolul Curtii de Justiție este să se asigure că legea europeană este interpretată și aplicată la

fel pe întreg teritoriul Uniunii. Pentru a îndeplini acest rol, Curtea de Justiție are competențe de

soluționare a litigiilor în care se constituie ca parți state membre, instituții comunitare,

înterprinderi sau persoane fizice.

Mai mult de 8600 de cause au fost aduse Curții din anul 1952, de când a fost înființată. În

anul 1978 se soluționau deja 200 de cazuri noi pe an, iar în 1985 au fost pe rol peste 400 de

cauze.30

În mod deosebit, Curtea are rolul de a menține echilibrul între prerogativele instituțiilor

comunitare pe de o parte și cele pastrate de statele member, pe de altă parte. În exercitarea

atribuțiilor sale de revizuire, Curtea este deseori chemată să hotărască în probleme de natură

constituțională sau de importanță economică majoră.

Curtea de Justitie are o componenţă de 27 de judecatori – cate unul din fiecare stat

membru, si 8 avocaţi generali (pledanţi) care conform unei declaraţii acest numar poate fi

majorat până la 11, la solicitarea Curţii de Justiţie.31 Aceştia sunt numiţi de comun accord, de

guvernele statelor membre pentru o perioada de 6 ani, cu posibilitatea de reânoire, însă după

consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor

de a exercita funcţiile de judecător şi avocat general la Curtea de Justiţie şi la Tribunal. Acest

comitet este compus din şapte persoane alese dintre foştii membri ai celor două instanţe, dintre

membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, dintre care unul este propus de

Parlamentul European. Hotărând la iniţiativa preşedintelui Curţii de Justiţie, Consiliul adoptă

deciziile privind regulamentul de funcţionare a acestui comitet, precum şi desemnarea

membrilor acestuia. Începând cu 12 ianuarie 2007, Camelia Toader din Romania s-a alaturat

celorlalţi judecatori ai Curtii de Justiţie.

Un judecător este desmenat ca președinte din ceilalți judecători, cu majoritatea de voturi,

pentru un mandate de 3 ani ce poate fi reânnoit. Președintele conduce lucrările Curții, este

responsabil de distribuirea cazurilor către judecători, prezidează și decide termenele pentru

audieri și are o influiență considerabilă asupra orientării politice a Curții. Din 2003 preşedintele

Curții este Vassilio Skouris, din Grecia.

__________________ 29 Articolul 19 TUE.30Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu ,,Dr comunitar general”31 Declaraţia nr. 38 cu privire la articolul 252 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) referitor la numărul de avocaţi generali ai Curţii de Justiţie.

24

Grefierul, mai e denumit şi secretarul general al Curtii, este numit de către Curte cu

consultarea prealabilă a avocaţilor generali , pentru o perioadă de 6 ani. Curtea este cea care îi

stabileşte statutul. Dacă nu mai corespunde condiţiilor cerute sau nu-şi îndeplineşte obligaţiile

ce-i revin, poate fi revocat. Grefierul este asistat de unul sau mai multi grefieri asistenţi, care îl pot

înlocui la nevoie.

Pe măsură ce volumul de muncă a crescut dupa anii ’70 si ’80, Curtea avea nevoie de peste

doi ani ca să ajungă la o decizie cu privire la cauzele mai complexe. Pentru a accelera rezolvarea

cauzelor, în 1989 a fost creat Tribunalul de Primă Instanță, ca primul nivel de decizie în cauzele

mai putin complicate, în special cauzele aduse în fața instanței de către persoane fizice, companii

sau unele organizații, precum și cazuri legate de concurență. După cum am menţionat mai sus

tratatul de la Lisabona a modificat aceasta denumire în - Tribunal. Aceasta are în componență

câte un judecător din fiecare stat membru, România numindu-l pe Valeriu Ciuca, judecator la

Tribunalul de Prima Instanță.

Pentru a soluționa litigiile dintre Comunitațile Europene și funcționarii săi a fost înființat

Tribunalul Funcției Publice, format din 7 judecători numiți de Consiliu.

Președintele Tribunalului de Prima Instanță este Bo Vesterdorf din Danemarca, iar

preşedintele Tribunalului Funcției Publice este Paul J. Mahoney din Marea Britanie.

Spre deosebire de toate celelalte instituții ale Uniunii Europene unde engleza devine limba

de lucru, lucrările Curții se desfasoară îndeosebi în limba franceză, deși o cauză poate fi audiată

la cererea reclamantului sau pârâtului în oricare limbă oficială a UE.

Curtea de Justiţie are competenţă preliminară generală în domeniul spaţiului de libertate,

securitate şi justiţie, în urma dispariţiei pilonilor şi a eliminării, prin Tratatul de la Lisabona, a

articolelor 35 TUE şi 68 TCE, care prevedeau restrângeri ale competenţei Curţii de Justiţie. În

ceea ce priveşte cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală, competenţa Curţii de

Justiţie de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie şi nu mai este subordonată unei

declaraţii a fiecărui stat membru, prin care statul respectiv recunoaşte această competenţă şi

indică instanţele naţionale care o pot sesiza. Prin Tratatul de la Lisabona, domeniul poliţiei şi

justiţiei penale intră în dreptul comun şi toate instanţele pot sesiza Curtea de Justiţie. O serie de

dispoziţii tranzitorii prevăd, totuşi, că această competenţă deplină nu va fi aplicabilă decât după

cinci ani de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona32.

Cererile preliminare în materia vizelor, dreptului de azil, imigrării şi altor politici

referitoare la libera circulaţie a persoanelor pot fi adresate CJUE de orice orice instanţă

__________________ 32 Articolul 10 din Protocolul nr. 36 privind dispoziţiile tranzitorii. Potrivit acestuia, cu titlu de măsură tranzitorie, atribuţiile Curţii de Justiţie rămân neschimbate în privinţa actelor adoptate în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Această măsură tranzitorie încetează să producă efecte în termen de cinci ani de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona

25

naţională, nu doar instanţele de ultim grad de jurisdicţie cum era până la Tratatul de Lisabona şi

este competentă pentru a se pronunţa asupra unor măsuri de ordine publică în cadrul controalelor

transfrontaliere.

Deşi noţiunea de pilon dispare cu Tratatul de la Lisabona, politica externă şi de securitate

comună (PESC) face în continuare obiectul aplicării unor norme speciale şi al unor proceduri

specifice. Prin urmare, Curtea de Justiţie nu este competentă să controleze aceste dispoziţii şi

nici actele adoptate în temeiul acestora, mai puţin în două cazuri, şi anume:

1) Curtea este competentă să controleze delimitarea dintre competenţele Uniunii şi PESC, a cărei

punere în aplicare nu trebuie să aducă atingere exercitării competenţelor Uniunii şi atribuţiilor

instituţiilor în vederea exercitării competenţelor exclusive şi partajate ale Uniunii33;

2) Curtea este competentă să se pronunţe în ceea ce priveşte acţiunile în anulare îndreptate

împotriva deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice

adoptate de Consiliu, de exemplu, în cadrul luptei împotriva terorismului (îngheţarea

fondurilor)34.

Curtea de Justiţie poate interpreta şi controla validitatea actelor adoptate de organele,

oficiile şi de agenţiile Uniunii la solicitarea instanţelor naţionale.

Prin Tratatul de la Lisabona se introduce o dispoziţie potrivit căreia Curtea de Justiţie

hotărăşte în cel mai scurt termen în cazul în care o chestiune preliminară se invocă într-o cauză

în faţa oricărei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative

de libertate. Astfel, se face referire chiar în textul tratatului la procedura preliminară de urgenţă

(PPU), care a intrat în vigoare la 1 martie 2008 şi se aplică în privinţa spaţiului de libertate,

securitate şi justiţie.

Tratatul de la Lisabona extinde controlul Curţii de Justiţie la actele Consiliului European,

care este recunoscut de Tratatul de la Lisabona drept o instituţie de sine stătătoare. În temeiul

noilor dispoziţii, Curtea de Justiţie poate, la solicitarea statului membru interesat, să se pronunţe

în privinţa legalităţii unui act adoptat de Consiliul European sau de Consiliu, în cazul în care

acesta a constatat existenţa unui risc clar de încălcare gravă de statul membru respectiv a

anumitor valori (respectarea demnităţii umane, respectarea drepturilor omului etc.)35.

În cadrul controlului respectării principiului subsidiarităţii, Curtea de Justiţie poate fi

sesizată de un stat membru cu o acţiune în anularea unui act legislativ pentru încălcarea

principiului subsidiarităţii, act emis de un parlament naţional sau de una din camerele unui astfel

de parlament. Acţiunea trebuie să fie introdusă în mod oficial de guvernul unui stat, dar poate fi

____________________________ 33 Articolul 40 TUE.

34 Articolul 275 TFUE35Această acţiune trebuie formulată în termen de o lună de la data acestei constatări şi Curtea trebuie să hotărască în termen de o lună de la data cererii.

26

şi numai „transmisă” de un guvern, adevăratul autor al acţiunii fiind parlamentul naţional sau o

cameră a acestuia36. De asemenea, Comitetul Regiunilor poate invoca încălcarea unor astfel de

principii, în limita actelor în privinţa cărora consultarea sa este obligatorie

1.6 Curtea Europeană de Conturi

Curtea de Conturi nu a fost prevazută în tratele de constiture a celor 3 Comunitați

Europene, fiind create prin Tratatul de revizuire a dispozțiilor bugetare de la Bruxelles din 22

iulie 1975 (intrat în vigoare la 1 iunie 1977) ca urmare a cererii Parlamentului European.

Constituirea ulterioară a acestei instituții s-a datorat faptului că resursele proprii ale

comunitaților s-au format abia după 1970, iar transferul unei parți din încasările naționale din

TVA către comunitate s-a produs din 1977. Prin Tratatul de la Maastricht, Curtea de Conturi a

fost ridicată la rangul de instituție comunitară alături de Parlament, Consiliu, Comisie și Curtea

de Justiție.

Curtea de Coturi nu este menționată in art E din titlul I – Dispoziții commune, ceea ce

presupune că această instituție își exercită atribuțiile doar în cadrul primului pilon comunitar –

Comunitațile – nu și în cadrul celorlalți doi piloni interguvernamentali ai Uniunii Europene.

Curtea de Conturi este reglementată prin dispozițiile art 188 A-C Tratatul CEE, art 45 A-C

Tratatul CECO și art 169 A-C Tratatul CEEA.

Potrivit Tratatului instituind Comunitatea Europeana, Curtea Europeana de Conturi are ca

principala atribuție verificarea conturilor și a execuției bugetului Uniunii Europene, cu dublul

scop de a îmbunaătați gestionarea resurselor financiare și informarea cetățenilor europeni cu

privire la utilizarea fondurilor publice de către autoritățile cu responsabilități de gestiune.

Curte de Conturi are 27 de membri, câte unul din fiecare stat membru, numiți pentru

unmandate de 6 ani, aleși de către Consiliul Uniunii Europene prin vot în unanimitate, în urma

consultării Parlamentului European, vot ce poate fi reânnoit. Ca membru al Curtii de Conturi din

România a fost numit Ovidiu Ispir.

Membrii Curții de Conturi îsi aleg din rândul lor, preşedintele Curții de Conturi, pentru o

perioadă de 3 ani, mandatul său putând fi reânnoit. În ianuarie 2008 a fost ales președinte Victor

Manuel da Silva Caldeira.

Membrii Curții de Conturi îsi exercită funcțiile în deplină independență, în interesul

general al Comunitații. Ei nu acceptă și nu solicită instrucțiuni de la nici un guvern sau organism.

____________________________ 36Principiul subsidiarităţii a fost înscris în Tratatul de la Maastricht. Acesta este definit în următorii termeni în articolul 5 din Tratatul CE: „În domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Comunitatea nu intervine, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, decât în cazul şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate într-un mod satisfăcător de statele membre, însă pot fi realizate mai bine la nivel comunitar datorită dimensiunilor sau efectelor acţiunii preconizate”. Un alt principiu este strâns legat de acesta, principiul proporţionalităţii, potrivit căruia „acţiunea Comunităţii nu poate depăşi ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor prezentului tratat”.

27

Curtea de Conturi asigură controlul conturilor (art 188 a-Tratatul CEE). Ea este însărcinată cu o

competență generală de a controla conturile tuturor veniturilor și cheltuielilor Comunității (art

188). Pentru a-și îndeplini rolul său, Curtea de Conturi audiază orice persoană sau instituție care

se ocupă cu colectarea sau cheltuirea fondurilor europene. Deseori, Curtea face controale, iar

concluziile verificărilor sale sunt supuse atenției Comisiei Europene și guvernelor statelor

membre.Curtea de Conturi garantează astfel cetățenilor europeni că bugetul UE a fost gestionat

și executat correct și în modul cel mai efficient posibil.

Anual, Curtea prezintă un raport Consiliului și Parlamentului, pe baza căruia se decide

asupra capitolelor de cheltuieli din bugetul European pe urmatorul an.

Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdicționale. În cazul în care se descoperă nereguli

sau fraude se sesizează Oficul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

1.7 Banca Centrală Europeană- responsabilă pentru politica monetară a Uniunii

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost infiinţată în anul 1998, cu şase luni înainte de

introducerea monedei Euro. Sediul său este în Germania, la Frankfurt am Main.

Activitatea BCE este complet independentă de instituţiile europene, acestea neputând influenţa

în nici un fel deciziile BCE.

BCE este responsabilă cu asigurarea stabilităţii preţurilor şi, în acest scop colaborează

îndeaproape cu băncile centrale naţionale ale statelor din zona euro, formând un grup numit

Eurosistem. În plus, BCE împreuna cu băncile centrale naţionale din toate statele membre

formează Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC).

Rolurile principale ale SBCE sunt definirea și implementarea politicii monetare europene,

desfășurarea operațiunilor de schimb și administarea rezervelor valutare oficiale ale statelor

membre. BCE este și mai bine cunoscută publicului larg pentru rolul său în gestionarea monedei

unice Euro.

Instituțiile de decizie ale BCE sunt similare celor ale Bundesbank: Consiliul

Guvernatorilor (format din cei şase membri ai Comitetului Director şi guvernatorii bancilor

naţionale din cele 15 state membre din zona euro), Comitetul Director (format din preşedintele şi

vicepreşedintele BCE plus alţi 4 membri aleşi de comun acord de şefii de stat sau de guvern ai

celor 15 state membre ale zonei euro) şi Consiliul General (format din preşedintele şi

vicepreşedintele BCE şi cei 27 guvernatorii ai băncilor naţionale din statele membre).

Jean-Claude Trichet şi Lucas D. Papademos ocupă funcţiile de preţedinte respectiv

vicepreşedinte al BCE.

Cele 15 state care au adoptat moneda euro sunt: Belgia, Germania, Irlanda, Grecia, Spania,

Franta, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia si Finlanda.

28

Sectiunea II Organe comunitare

Organisme financiare

Pe lângă aceste instituții, în cadrul Uniunii Europene funcționează o serie de organisme cu

rol specific din care mentionăm:

Banca Europeană de Investiţii (finantează proiecte europene de investiţii şi sprijnă mediul

de afaceri din Europa prin Fondul European de Investiţii).

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a fost creată în 1958, pe baza Tratatului de la Roma,

cu sediul la Luxemburg. BEI este deţinută de statele membre, acestea contribuind la capitalul sau

în functie de marimea economică a fiecaruia în Uniune. Rolul său initial era de a finanţa

investiţiile majore de infrastructură ale statelor membre. Însa, în ultimele decenii, a inceput să

finanţeze şi alte proiecte, atata timp cat investitiile sunt compatibile cu politicile europene.

Principalele domenii pentru care se acordă credite sunt cresterea competivitătii, promovarea

procesului de integrare economica, protecţia mediului, modernizarea retelelor europene de

transport.

BEI, pe langa creditele acordate statelor membre, finanţeaza şi investiţii în ţările care au

încheiat acorduri de cooperare economica cu Uniunea Europeană (tarile din zona Marii

Mediterane, Africa, zona Caraibelor, Pacific).

BEI împreună cu Fondul European de Investiţii (FEI) formează Grupul BEI. Fondul

European de Investitii a fost creat în 1994 pentru a sprijini apariţia şi dezvoltarea intreprinderilor

mici si mijlocii. Acţionarul majoritar al FEI este Banca Europeană de Investiţii.

FEI nu finanţează direct investitorii, ci intervine pe piaţă cu fonduri proprii ale BEI sau ale

Uniunii prin intermediul capitalului de risc si prin instrumente de garantare pentru instituţiile

financiare ce acordă credite.

Obudsmanul European (Mediatorul European ) – instituţie cu sediul la Strasbourg,

investighează plângerile privind cazuri de administrare defectuoasă în acţiunea instituţiilor şi

organelor Uniunii Europene. Mediatorul European anchetează şi elaborează rapoarte pentru

Parlament, dar nu poate impune sancţiuni. Primul mediator a fost nominalizat la 1 iulie 1995.

Mediatorul a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht (art. 138), conform căruia orice cetăţean

al Uniunii poate să se adreseze Mediatorului. Parlamentul European numeşte un mediator, având

drept atribuţie principală pe aceea de a primi plângerile oricarui cetaţean al Uniunii sau de la

orice persoană fizică sau juridică care îsi are reşedinţa sau sediul statutar într-unul dintre statele

membre şi care privesc cazurile de proasta administrare în acţiunea instituţiilor sau organelor

comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de Primă Instanţă, datorită autonomiei

şi responsabilităţii jurisdicţionale ale acestora.

29

Condiţiile generale de exercitare a funcţiilor mediatorului sunt stabilite prin hotărârea

Parlamentului European nr. 94/262 din 9 martie 1994, aprobată de Consiliu şi publicată în

Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 113/ 4 mai 1994. Art.1 al acestei hotărâri

stabileşte statutul şi condiţiile generale de exercitare a mandatului mediatorului, respectând

atribuţiile instituţiilor şi organelor comunitare.

Pentru a depune o plangere la Mediatorul European trebuie să fii rezident al UE, să fi

incercat să soluţionezi incidentul mai întai cu instituţia în cauză, cazul să nu fi fost adus în

instanţă şi să nu fi trecut mai mult de 2 ani de la incidentul supus atenţiei Mediatorului European.

Primul mediator a fost finlandezul Jacob Soderman ales în 1995 si reales în 1999.Actualul

mediator este grecul Nikiforos Diamandouros.

Fondul European de Investiţii

Fondul European de Investiţii (FEI) a fost creat în 1994 pentru a susţine  întreprinderile

mici. Acţionarul său majoritar este Banca Europeană de Investiţii, alături de care

formează ,,Grupul BEI’’

FEI oferă capital de risc pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), în special pentru

societăţile recent înfiinţate şi pentru cele cu orientare tehnologică. De asemenea, furnizează

garanţii instituţiilor financiare (de exemplu băncilor) pentru a acoperi împrumuturile acordate

IMM-urilor.

FEI nu este o instituţie creditoare: Fondul nu acordă credite sau subvenţii şi nici nu

investeşte direct în vreo societate. În schimb, acţionează prin bănci şi alţi intermediari financiari,

folosind fie propriile fonduri, fie pe cele care îi sunt încredinţate de  BEI sau de Uniunea

Europeană.

Fondul este activ în statele membre ale Uniunii Europene şi în Croaţia, Turcia şi în trei

state AELS (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).

Controlul European pentru Protecţia Datelor(CEPD) – având misiunea de a garanta

dreptul fundamental de protejare a datelor personale ale cetăţenilor europeni. Prelucarea datelor

se referă la activităţi cum ar fi colectarea de date, înregistrarea, organizarea şi stocarea de

informaţii, consultarea acestora din baza de date, transmiterea sau facilitarea accesului pentru

alte persoane, precum şi blocarea, ştergerea sau distrugerea datelor.

CEPD lucrează cu ofiţeri pentru protecţia datelor în fiecare instituţie şi organism al Uniunii

Europene pentru a asigura implementarea regulilor referitoare la protecţia datelor cu caracter

personal. Este o autoritate independentă, înfiinţată în 2001, funcţională din 2004, cu sediul la

Bruxelles. Orice persoană, care consideră că datele sale cu caracter personal au fost colectate,

prelucrate sau uilizate de o instituţie europeană şi sunt eronate sau au fost dobândite ilegal, poate

înainta o plângere Responsabilului European pentru Protecţia Datelor. În cazul în care plângerea

30

este întemeiată, Responsabilul European pentru Protecţia Datelor poate facilita trimiterea cazului

la Curtea de Justiţie.

Organisme consultative

Comitetul Economic şi Social European – reprezintă societatea civilă, angajatorii şi angajaţii;

Comitetul Regiunilor este organ consultativ alcatuit din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi

locale din Europa şi garanteazş ca identitatea şi prerogativele regionale şi locale să fie

respectate. Se impune consultarea comitetul regiunilor înainte de adoptarea unor decizii la

nivelul UE în domenii precum politica regională, mediul, cultura, educaţia şi transportul – care

sunt, fără excepţie, domenii de interes local şi regional.

Comitetul are 344 de membri, România avţnd 15 membri. Membrii Comitetului sunt

membri aleşi sau factori de decizie în cadrul autorităţilor locale sau regionale din regiunea din

care provin. Ei sunt nominalizaţi pentru Comitet de către guvernele naţionale şi sunt numiţi de

Consiliul Uniunii Europene pentru patru ani. Mandatul lor poate fi reînnoit.

Preşedintele este ales pentru un mandat de doi ani dintre membrii comitetului. Luc Van

den Brande, de naţionalitate belgiană, a fost ales Preşedinte în februarie 2008.

În fiecare an, Comitetul Regiunilor se întruneşte în cinci sesiuni plenare în care defineşte

politica generală a comitetului şi adoptă avize. Există şase „comisii” care examinează diferite

domenii de politică şi pregătesc avizele care urmează să fie dezbătute în sesiunile plenare.

1. Comisia pentru politici de coeziune teritorială (COTER),

2. Comisia pentru politică socială și economică  (ECOS),

3. Comisia pentru dezvoltare durabilă (DEVE),

4. Comisia pentru cultură și educaţie (EDUC),

5. Comisia pentru afeceri constituţionale şi guvernare europeană (CONST),

6. Comisia pentru relații externe şi cooperare descentralizată (RELEX).

Organisme inter-instituţionale

Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene (EUR-OP)- publică documentele

Uniunii europene;

Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO)- selectează personalul intituţiilor şi

organismelor Europene;

Şcoala Europeană de Administraţie (EAS)- organizează cursuri generale pentru personalul

Uniunii Europene;

Eurostat- prima pagina a Oficiului de Statitica al Comunitatilor Europene

Organisme descentralizate ale Uniunii Europene (Agentii)

Oficiul Comunitar pentru Varietăţi Vegetale (CPVO)

31

Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă (OHIM)

Centrul de Traduceri pentru Instituţiile Uniunii Europene

Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiei (ENISA)

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC)

Agenţia Feroviară Europeană (ERA)

Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe

(FRONTEX)

Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)

Politica externă şi de securitate comuna:- agenţii înfiintate pentru a desfasura activitaţi tehnice,

ştiintifice şi de gestiune

-Agenţia Europeanş de Aparare (EDA)

-Institutul European pentru Studii de Securitate (ISS)

-Centrul European pentru Observatii din Satelit (EUSC)

Cooperare poliţenească şi judiciară în materie penală- sprijină statele membre în lupta impotriva

crimei organizate;

-Colegiul European de Poliie (CEPOL)

-Organismul European pentru Îmbunătaţirea Cooperării Judiciare (Eurojust)

-Europol

Agenţiile şi organismele EURATOM- create pentru a susţine activitatea Comunităţii Europene a

Energiei Atomice

Institutul European de Inovare şi Tehnologie ( EIT)- valorifică resursele ştiinţifice,

antreprenoriale şi educaţionale pentru a stimula capacitatea de inovare a Uniunii Europene.

32

Capitolul II Rolul OLAF în Uniunii Europene

Instituțiile Comunitare ale statelor membre ale Uniunii acordă o mare importanță protejării

intereselor financiare și economice ale Comunitaților, precum și luptei împotriva crimei

organizate transfrontaliere, a fraudei și a oricăror alte activități ilegale care ar putea afecta

bugetul comunitar. Raspunderea Comisiei în acest domeniu este strâns legată de misiunea sa de

implementare a bugetului ( Articolul 274 al Tratatului CE). Acest lucru a fost confirmat de

Articolul 280 al Tratatului CE.

Uniunea Europeană are la dispoziţie şi dispune de sume foarte mari de bani publici ridicate

din impozitare sau obţinute prin plăţi de la statele membre. Este inevitabil ca aceste fonduri să nu

atragă atenţia autorilor de fraude şi să fie vulnerabile fraudei şi corupţiei. În 1998, Comisia a

stabilit o unitate anti-fraudă, UCLAF (Unité de Coordonare de la Lutte Anti-Fraude), creat în

cadrul Secretariatului General al Comisiei, misiunea căruia a fost de a investiga acuzaţiile de

fraudă şi corupţie ce puneau în pericol fondurile Uniunii Europene. Dupa ce comisarului

european pentru educaţie şi cercetare în 1999, Edith Cresson (Franţa), a dus practic la căderea

întregului "guvern" al Uniunii Europene, adică a Comisiei Europene condusă la vremea

respectivă de Jacques Santer, în scandal a fost atras şi organismul antifraudă şi anticorupţie al

UE numit "Grupul de Acţiune pentru Coordonarea Prevenirii Fraudei" (UCLAF),37 ce fusese

înfiinţat cu un an în urmă. O parte din conducerea UCLAF a fost schimbată, organismul a fost

urgent reorganizat, iar denumirea i-a fost modifcată în "Oficiul European de Lupta contra

Fraudei" (OLAF) având ca sarcină să apere interesele financiare ale Uniunii Europene. Era

necesară îmbunătăţirea transparenţei instituţiilor europene, asigurând totodată Oficiului o

independenţă structurală şi operaţională faţă de Comisie, pentru a-i permite să întreprindă

anchete în cadrul instituţiilor (anchete interne), precum şi în afara acestora, în statele membre şi

în ţările terţe (anchete externe).

Astfel pentru a consolida mijloacele de prevenire a fraudei, Comisia a creat Oficiul

European de Lupta Contra Fraudei (OLAF), în cadrul propriei structuri, prin Decizia CE, CECO

1999/352 din 28 aprilie 1999. Oficiul a primit sarcina de a conduce anchetele în cazuri de fraudă

şi i s-a conferit un statut special de organism independent.38

Oficiul si-a început activitatea la 1 iunie 1999, în ziua intrării în vigoare a Regulamentului

(CE) nr 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului, precum şi a Regulamentului

Consiliului (Euratom) nr 1074/1999 din 25 mai 1999, privitor la anchetele derulate de OLAF.

Desi are un statut de organism independent în desfasurarea anchetelor, OLAF face parte şi

din structura organizatorică a Comisiei Europene, fiind subordonat Comisarului responsabil cu____________________ 37 www.adevarul.ro, 12 martie 2005,Autor:Madalina Iacob38 Decizia CE, CECO 1999/352 din 28 aprilie 1999.

33

bugetul comunitar.

OLAF îndeplineşte sarcinile de investigare conferite Comisiei prin legislaţia comunitară şi

prin acordurile în vigoare încheiate cu ţările terte, în vederea promovării luptei contra fraudei, a

corupţiei şi a oricaror alte activităţi.

Sectiunea 1 OLAF – organ comunitar European34

1.1 Misiune OLAF

Bugetul comunitar este finanțat din banii cetățenilor contribuabili și adopatat sub

supravegherea Comisiei, de către autoritațile bugetare (Parlamentul European şi Consiliul

European ). Instituțiile Europene au ca scop garantarea egalitații între contribuabili și utilizarea

eficientă a resurselor financiare și lupta împotriva fraudelor economice. Din aceste motive

protecția intereselor financiare a Comunității a devenit o prioritate majoră pentru Instituțiile

Europene. Ele au creat activitați concentrate asupra detecției şi urmarirea fraudelor financiare

care afectau bugetul comunitar. Astfel lupta împotriva corupției și a tuturor activitaților ilegale

deține interesul financiar al Comunitații Europene, interes manifestat prin OLAF.39

Deci misiunea Oficiului European de Lupta Contra Fraudei ( OLAF )40 este, dupa cum am

spus mai sus, pentru a proteja interesele financiare a Uniuniii Europene, de a lupta împotriva

fraudelor, corupţiei şi a altor activităţi ilegale incluzând neglijenţa instituţiilor Europene. În

parcuregerea acestei misiuni, scopul OLAF este de a oferi servicii de calitate comunităţii

europene și în același timp să fie respectate interesele cetățenilor acesteia și reputația

instituțiilor europene.

OLAF își atinge aceste obiectivele prin consolidarea legislației menite să facă mai dificil

recursul la fraudă și la nereguli și prin monitorizarea modului în care autoritățile competente pun

în aplicare recomandările sale privind consecințele judiciare, disciplinare, administrative și

financiare și furnizarea asistenței necesare ori de câte ori se impune acest lucru contribuind astfel

la încrederea publică în proiectul european

1.2 Independența OLAF

Independenţa OLAF este asigurată în trei moduri principale.

Directorul general

Oficiul de Lupta Antifrauda este dirijat de directorul interimar Mr Nicholas Ilett. Acesta

este numit de catre Comisie, dupa consultarea cu Parlamentul European. Pentru a garanta

independenţa OLAF, legislația a obligat Directorul General de a nu solicita sau accepta

instrucţiuni de la instituţii, organisme, oficii sau agenţii ale UE şi nici de la guverne. Dacă acesta

estimează unele nereguli din punct de vedere al independenţei, poate recurge împotriva instituţiei

apelând la Curtea de Justiţie.41

_______________________________ 39 Decizia 1999/352/CE, CECO, Euratom, a Comisiei, din 28 aprilie 1999, de instituire a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF)40 OLAF este abrevierea din limba franceză a denumirii ,,Europeen De Lutte Anti-Fraude’’41Regulamentul Comisiei Europene,1073/99, articolul 12, privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă

35

Comitetul de Investigaţii şi Operaţiuni (The “Board”) - include reprezentanţi din

Direcţiile relevante - recomandă Directorului General deschiderea sau nu a unui caz pe

baza rapoartelor de evaluare, schimbare tipologie de caz, deschiderea/închiderea

procedurei de “follow-up” (urmărire).

Comitetul de supraveghere

Regulamentul CE 1073/99 prevede că "Comitetul de Supraveghere întăreşte independenţa

Oficiului prin monitorizarea periodică a punerii în aplicare a funcţiei de investigaţie"42.Acest

Comitet este constituit din cinci experţi independenţi proveniţi din afara instituţiilor europene şi

numiţi prin acord comun al Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. Aceşti experţi sunt

marea majoritate avocaţi seniori publici cu un nivel ridicat de experienţă în acuzaţii şi

investigaţii. Misiunea comitetului este de a veghea cu regularitate munca de anchetă a oficiului.

La apelul directorului sau din propria iniţiativă, comitetul de supraveghere îi prezinta acestuia

pareri privind activităţile OLAF, fară a interveni însă în desfăşurarea anchetelor în curs şi fiind

obligat să facă cel puţin fiecare în parte un raport anual privind activităţile OLAF.

Cei cinci membrii sunt numiţi de comun acord de către Comisie, Consiliu şi Parlamentul

European, pentru un mandat de trei ani. La momentul actual Comitetul este format din:43

Kalman Gyargyi (Ungaria), comisar în ministerul ungar de justiţie, fost procuror general

al Ungariei (1990 – 2000) şi fost decan al Facultăţii de drept din cadrul Universităţii Eötvös

Loránd din Budapest;

Luis López-Sanz Aranguez, (Spania), procuror general la Curtea Supremă Spaniolă,

Procuror general adjunct la Parchetul special însărcinat cu cercetarea delictelor economice legate

de corupţie, 1995-2002 ;

Peter Strömberg, (Suedia), director al instanţei de control al conturilor publice, fost

director şi sef de divizie la politia suedeză, departamentul relaţii internaţionale, fost director

general al afacerilor internaţionale la ministerul de justiţie;

dna Diemut R. Theato, (Germania), fost director al comisiei de control bugetar a

Parlamentului European şi membru al grupului Partidului Popular European PPE, (1994-2004);

dna Rosalind Wright, (Marea Britanie), preşedinta grupului consultativ în materie de

fraude (Fraud Advisory Panel), din Marea Britanie şi Ţara Galilor, director al Serviciului de

Urmărire a Fraudelor Grave din Marea Britanie, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord (1997-2003).

Directorul general informează periodic Comitetul de supraveghere cu privire la activităţile

Oficiului, a investigaţiilor, a rezultatelor şi a măsurilor luate în urma acestora. În cazul în care o

___________________ 42Regulamentul Comisiei Europene 1073/99, articolul 11 alineatul (1).43 ec.europa.eu

36

investigaţie a fost în curs de mai mult de nouă luni, Comitetul este informat cu privire la

motivele şi timpul estimat de finalizare. Comitetul este informat şi în cazul în care un organism

comunitar nu a acţionat la recomandările făcute de OLAF.44

În timp ce are un statut individual independent în ceea ce priveşte funcţia investigativã,

OLAF este de asemenea parte a Comisiei Europene, sub directa responsabilitate a comisarului

responsabil pentru bugetul comunitar.

1.3. Principii generale

Investigatorii OLAF trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu principiile

legalităţii, integrităţii şi proporţionalităţii. Aceştia trebuie să acţioneze în mod imparţial, să

gestioneze cazurile într-o perioadă rezonabilă de timp, să respecte autoritatea ierarhică,

procedurile legate de protecţia privilegiilor şi imunităţilor Comunităţii, secretul profesional şi

confidenţialitatea. Personalul OLAF trebuie să respecte întotdeauna drepturile şi libertăţile

fundamentale ale persoanelor.

Legalitatea şi integritatea

Întreaga activitate trebuie desfăşurată cu respectarea deplină a normelor legale în vigoare.

În plus, personalul OLAF trebuie să adere la cele mai înalte standarde de etică, astfel cum este

prevăzut în codurile de conduită ale Comisiei şi în Codul de bună conduită administrativă.

Proporţionalitatea

În îndeplinirea sarcinilor, investigatorii trebuie să ţină seama de gravitatea riscurilor pentru

Comunitate şi cetăţenii săi, de drepturile altora, de interesele generale şi de misiunea

Comunităţilor, precum şi de resursele limitate ale oficiului. Cazurile trebuie cercetate într-un

mod eficient şi eficace.

Imparţialitatea

Imparţialitatea activităţilor investigative şi operaţionale presupune absenţa oricărui

potenţial conflict de interese care ar putea apărea în privinţa investigatorului. În conformitate cu

articolul 11 din Statutul personalului7, în îndeplinirea îndatoririlor, un funcţionar OLAF nu se va

ocupa de nici o activitate în care are, în mod direct sau indirect, un interes personal, în special un

interes de ordin familial sau financiar, care îi poate afecta independenţa sau care poate crea

această impresie.

Durata rezonabilă a cazurilor

Investigatorii OLAF trebuie să conducă investigaţiile şi operaţiunile în mod continuu, într-

o perioadă de timp rezonabilă, ţinând seama de complexitatea cazului, de diviziunea

responsabilităţilor între autorităţile naţionale şi comunitare şi de orice alte circumstanţe

___________________ 44Manual European Anti-Fraud Office, februarie 2005,pag 4, publicat pe ec.europa.eu

37

relevante. Atunci când cazul este încă în curs după nouă luni de la deschidere, investigatorul

redactează un raport în atenţia Comitetului de supraveghere, în care sunt rezumate acuzaţiile,

stadiul cazului, motivele întârzierii şi timpul estimat până la finalizare.

Autorizarea

Toţi membrii personalului care efectuiază o investigaţie sau o operaţiune trebuie să fie

împuterniciţi în mod corespunzător. În îndeplinirea sarcinilor, ei trebuie să prezinte o autorizaţie

scrisă indicând identitatea şi calitatea lor. Pentru fiecare intervenţie, trebuie să aibă asupra lor o

autorizaţie scrisă care indică obiectul investigaţiei.

Imunitatea

Investigaţiile interne sunt efectuate, printre altele, conform Protocolului Comisiei

Europene privind privilegiile şi imunităţile, precum şi conform Statutului personalului. În ceea

ce priveşte autorităţile naţionale, OLAF stipulează că protocolul solicită fiecărui organism

comunitar să renunţe întotdeauna la imunitate, cu excepţia cazului în care se consideră că această

renunţare este contrară intereselor Comunităţii.În cazul în care OLAF consideră că imunitatea

trebuie ridicată, acesta informează în

consecinţă autorităţile naţionale cu privire la demersurile şi cererile necesare care trebuie

adresate organismului comunitar în cauză.

Secretul profesional şi confidenţialitatea

Informaţiile obţinute în cursul investigaţiei sunt supuse secretului profesional, care trebuie

respectat în toate cazurile. Temeiul acestuia se regăseşte în articolul 287 din Tratatul CE,

articolul 17 din Statutul personalului, articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1073/99, articolul

8 din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2185/96 şi în reglementările sectoriale. Informaţiile

obţinute în cursul unei investigaţii sau operaţiuni sunt comunicate numai persoanelor şi

organismelor ale căror îndatoriri profesionale necesită cunoaşterea acestora (principiul necesităţii

de a cunoaşte) şi nu pot fi utilizate în alte scopuri decât prevenirea fraudei, corupţiei sau a

oricăror alte activităţi ilegale.

1.4 Competența OLAF

Competenţele OLAF sunt:

Realizarea unor investigaţii administrative externe – în Statele Membre şi în anumite

state non-membre cu care Comunitatea are acorduri de cooperare – cu scopul de a combate

frauda, corupţia şi alte activitãţi ilegale care afecteazã în mod advers interesele financiare ale

Comunitãţii.

Desfãşurarea unor investigaţii administrative interne – înăuntrul instituţiilor europene,

adică în interiorul oricărei instituții sau organism european finanțat din bugetul Uniunii

Europene.

38

Ajutarea îmbunãtãţirii cooperării cu Statele Membre în domeniul prevenirii fraudei;

Dezvoltarea strategiilor pentru lupta contra fraudei (incluzând pregãtirea de iniţiative

legislative şi regulatorii);

Menţinerea de contacte directe cu poliţia şi autoritaţile judiciare;

Reprezentarea Comisiei în domeniul prevenirii fraudei.

OLAF are de asemenea obligaţia de a proteja toţi furnizorii de informaţii, martorii şi alţii

care îşi încredinţează informaţiile despre corupţie sau fraudă Oficiului, şi de agaranta

confidenţialitatea operaraţiunilor sale.

1.5 Legislatia Oficiului de luptă antifraudă

Cele mai importante instrumente juridice în lupta împotriva fraudei care afectează

interesele financiare europene sunt:

1. Tratatul CE, pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene: Tratatul CE art 274

Tratatul CE art 280

Comunitatea şi statele membre combat frauda şi orice alte activităţi ilegale care afectează

interesele financiare ale Comunităţii prin măsuri care trebuie luate în conformitate cu prezentul

articol, ce trebuie să acţioneze ca un factor de descurajare si sa ofere o protecţie efectivă

statelor membre.

Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale prezentului tratat, statele membre îşi coordonează

acţiunea urmărind să apere interesele financiare ale Comunităţii împotriva fraudei. În acest scop,

statele membre organizează, împreună cu Comisia, o cooperare strânsă şi regulată.

Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251, după

consultarea Curţii de Conturi, adoptă măsurile necesare în domeniul prevenirii şi luptei împotriva

fraudei care afectează interesele financiare ale Comunităţii cu scopul de a oferi protecţie efectivă

şi echivalentă în statele membre. Aceste măsuri nu se referă la aplicarea dreptului penal intern şi

nici la administrarea justiţiei în statele membre.

2. Legislaţia generală privind protecţia intereselor financiare

Regulamentul nr.2988/95 din 8 decembrie 1995 al Consiliului privind protecţia intereselor

financiare ale Comunităţilor Europene (cunoscut şi sub numele de Regulamentul „PIF”).

3. Legislaţia de înfiinţare a OLAF

Decizia Comisiei din 28 aprilie privind înfiinţarea Oficiului European Antifraudă (OLAF).

4. Reguli procedurale pentru rezolvarea cazurilor

Aceste regulamente nu sunt o bază legală pentru puterile de investigaţii externe, dar

specifică procedura care trebuie să fie urmată în cursul oricărei investigaţii:

-Regulamentul (CE) nr. 1073/99 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 mai 1999

39

-Regulamentul (Euratom) nr. 1074/99 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 mai

1999 privind investigaţiile Oficiului European Antifraudă (OLAF).

5. Baza legala privind verificările

- Regulamentul(Euratom,CE) nr.2185/96 din 11 noiembrie1996 al Consiliului privind

verificările şi inspecţiile punctuale realizate de Comisie pentru a proteja interesele financiare ale

Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor neregularităţi

- Regulamentul nr.1150/2000 modificat prin Regulamentul nr 2028/2004

-art 37 din Regulamentul CE 1290/2005 din 21 iunie 2005 al Consiliului privind finanţarea

politicii agricole comune

- art 72 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 din 11 iulie 2006 al Consiliului de stabilire a

prevederilor generale ale Fondului European de Dezvoltare Regională, a Fondului Social

European şi a Fondului de Coeziune, abrogând Regulamentul CE 1260/1999

6. Bazele legale pentru investigaţiile interne

-Acordul inter-instituţional din 25 mai 1999 dintre Parlamentul European, Consiliul şi

Comisia Comunităţilor Europene privind investigaţiile interne realizate de către Oficiul

European Antifraudă (OLAF).

7. Legislaţia privind notificarea neregularităţilor şi recuperarea sumelor plătite eronat45

- Regulamentul (CE) 1848/2006 din 14 decembrie 2006 al Comisiei privind neregularităţile şi

recuperarea sumelor plătite eronat în legătură cu finanţarea politicii agricole comune şi

organizarea unui sistem informaţional în acest domeniu, abrogând Regulamentul CEE 595/91 al

Consiliului.

- Capitolul II Secţiunea 4 art 27 - 36 din Regulamentul CE 1828/2006 din 8 decembrie 2006 al

Comisiei de stabilire a regulilor pentru aplicarea Regulamentului CE 1083/2006 al Consiliului de

stabilire a dispoziţiile generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social

European şi Fondului de Coeziune şi a Regulamentului CE 1080/2006, al Parlamentului

European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională.

- Regulamentul ,(CE, Euratom) 2028/2004 din16 noiembrie 2004 al Consiliului ,de amendare

a Regulamentului (CE, Euratom) 1150/2000 de aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom privind

sistemul resurselor proprii ale Comunităţilor.

- Convenţia UE privind lupta împotriva corupţiei din 26 mai 1997.

1.6 Anchetele OLAF

Chiar dacă OLAF i-a fost acordată independenţa funcţională în exercitarea anchetelor,

acesta rămâne totuşi un serviciu administrativ al Comisiei.

____________________45ec.europa.eu/anti_fraud

40

Deosebim doua tipuri de anchete administrative în cadrul Oficiului de lupta

anifraudă(OLAF):

investigații interne, adică în interiorul oricărei instituții sau organism european finanțat

din bugetul Uniunii Europene, inclusiv Parlamentul European, Consiliului, precum şi

Comitetului Regiunilor. Acest aspect este prevazut în art 4, alin 1 din Regulamentul

OLAF: ,,Oficiul efectuează investigații administrative în cadrul instituțiilor, organismelor,

oficiilor și agențiilor”

investigații externe, adică la nivel național, ori de câte ori este implicat bugetul Uniunii

Europene, în baza unei reglementări aşa-numite „sectorială”. În acest sens, temeiurile juridice

sunt: „Resurse proprii”; „Resurse proprii şi politica agricolă” (art. 9; art. 20, art.28(2) din

Regulamentul 515/97); „Politica agricolă comună” (art. 6 din Regulamentul 595/91 cu încetare la

31.12.2006; abrogat de Regulamentul(CE) nr. 1848/2006); „FEOGA - garanţie” (art. 9 din

Regulamentul 1258/99 cu încetare la 31.12.2006; abrogat de Regulamentul (CE) nr. 1290/2005

al Consiliului); „Fonduri structurale” (art. 23 din Regulamentul 4253/88 devenit art.38(3) din

Regulamentul 1260/99 cu încetare la 31.12.2006; abrogat de Regulamentul (CE) nr.1083/2006 al

Consiliului).46

În acest scop, OLAF poate efectua controale și inspecții la fața locului, la sediul

operatorilor economici, în strânsă colaborare cu autoritățile competente din statul membru sau

din țara terță conform Regulamentului Comisiei Europene 2185/96.47

OLAF are acces catre toate informatiile detinute de institutiile, organele si organisme. Are

dreptul de a verifica contabilitatea institutiilor, organelor si organismelor, poate lua copii si

obtine extrase a tuturor documentelor si a tuturor suporturilor de informatii ce le detin acestia. În

cazul riscului de disparitie aceste documente vor fi asigurate48.

De asemenea Oficul poate interoga membrii instituţiilor şi organelor, conducătorii

organismelor la fel şi personalul instituţiilor, organelor sau organismelor prin anchete interne. Iar

în decursul unei anchete este necesară menţinerea secretului absolut pană la sfârşitul anchetei

sau pană la denunţarea persoanei suspecte către o autoritate judiciară naţională. Investigatorii

OLAF pot efectua inspecţii pe lânga întreprinderile beneficiarilor unor subventii comunitare, dar

nu pot face descinderi aici, lucru permis numai autoritatilor nationale.

Odată terminată o investigaţie – sau uneori când încă este în desfăşurare Oficiul redactează

un raport care cuprinde recomandări în privinţa acţiunii care trebuie luată. Raportul este trimis

_____________________ 46ec.europa.eu/dgs/olaf47Regulamentul (Euratom, CE) nr 2185/96 din 11 noiembrie 1996 privind controalele la faţa locului şi inspecţiile efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene financiare împotriva fraudei şi a altor nereguli48Reglementarea nr 1073/1999 a Parlamentului European si Consiliului Europei

41

Statelor Membre în cazul investigaţiilor externe şi instituţiilor, organismelor, oficiilor şi

agenţiilor în cazul investigaţiilor interne.

1.6.1 Deschiderea anchetei

Anchetele externe sunt deschise prin decizia directorului OLAF care acţionează din

propria inițiativă sau în urma unei cereri a unui stat membru interesat.

Anchetele interne sunt deschise prin decizia directorului OLAF care actionează din propria

iniţiativă sau în urma cererii a unei instituții, organe sau organizații în dependentă de locația unde

cercetarea va fi efectuată.

OLAF trebuie să informeze instituţia, organismul, oficiul sau agenţia supusă unei anchete.

1.6.2 Obligaţia de a informa Oficiul

Conform art 4, alin 1, punct (a) din Regulamentul OLAF, fiecare instituţie, organism,

oficiu sau agenţie trebuie să adopte o decizie care include norme privind obligaţia ,,membrilor,

funţionarilor şi a altor agenţi ai instituţiilor şi organismelor şi a managerilor, a funcţionarilor

şi angajaţilor oficiilor şi agenţiilor de a coopera cu funţtionarii Oficiului şi de a le furniza

informaţii”. În dependenţă de cum le permite dreptul naţional, ele vor transmite, la cererea

Oficiului sau din propria iniţiativă toate documentele şi informaţiile ce le deţin, referitoare la

ancheta internă în curs

În temeiul art14 din Regulamentul OLAF, orice membru al personalului unei instituţii

comunitare, organism, oficiu sau agenţie care simte că interesele sale sunt afectate în mod

negativ în cursul unei investigaţii interne, poate înainta o plângere la directorul OLAF sau intenta

o acţiune în faţa Curţii de Justiţie.

În același timp OLAF nu este un serviciu secret sau un serviciu politic, el apară interesele

cetățenilor europeni și superioritatea obsolută a dreptului, este garantul unei mai bune protecţii a

intereselui comunitare şi a conformităţii cu legea împotriva atacurilor din partea crimei

organizate şi a evazioniştilor. Deţine o politică de strânsă colaborare nu numai cu instituţiile

competente dar şi cu cetăţenii europeni. În acest sens, OLAF solicită tuturor cetățenilor

europeni și tuturor persoanelor ce dețin informații privitor la cauze de frauda a bugetului

comunitar, care influenţează negativ, să le raporteze. Cu acest scop, un numar de telefon gratuit

oferă posibilitatea de a comunica Oficiului toate cazurile de fraudă.

1.6.3 Confidenţialitatea şi protecția informaţiilor

În cazul în care Oficiul descoperă, în cursul unei anchete interne, că un membru,

conducător, funcţionar sau alt angajat poate fi personal implicat, aceasta informează instituţia,

organismul, oficiul sau agenţia căreia această persoană ii aparţine, cu excepţia cazului în care

divulgarea acestor informaţii este incompatibilă cu nevoia de a păstra confidenţialitatea strictă.

Informaţiile communicate sau obţinute în cadrul anchetelor interne sunt protejate ca secret

42

profesional și nu pot fi comunicate, sub nici o formă, unei alte persoane decât cea desemnată.

Informaţiile trebuie să includă identitatea persoanei anchetate, un rezumat al problemei și orice

informaţie care ar putea ajuta instituţia l-a luarea deciziei dacă măsurile administrative sunt

necesare pentru a proteja interesele Uniunii.

Directorul supraveghează toată ancheta și dacă sunt respectate dispozițiile comunitare și

naționale referitoare la protecția informațiilor cu caracter personal.

1.6.4 Raportul anchetei

La sfarșitul unei anchete efectuate de Oficiu, acesta stabilește sub autoritatea directorului

un raport care redă cele constatate, cazurile ce denotă prejudiciul financiar și concluziile

anchetei. Aceste rapoarte sunt stabilite în conformitate cu procedurile prevăzute de legea

națională a statului membru prevăzut. Rapoartele sunt supuse acelorași reguli de evaluare ca și

cele aplicate în raportul administrativ stabilit de control administrativ național.

Raportul stabilit în urma unei anchete externe și toate documentele utile aferente sunt

transmise autorităților competente din acel stat membru conform reglementărilor referitoare la

anchetele externe.

1.6.5 Transmiterea informaţiilor după închiderea cazului

Transmiterea raportului final al cazului şi a altor documente privind rezultatul

investigaţiilor şi operaţiunilor OLAF ţine de competenţa directorului general.

În cazul investigaţiilor interne, în momentul închiderii cazului (sau încheierii urmăririi

subsecvente), directorul general informează organismul comunitar în cauză de acest lucru şi îi

înaintează raportul final al cazului şi orice documente relevante.

În cazul investigaţiilor externe sau al operaţiunilor, raportul final al cazului şi documentaţia

relevantă sunt transmise autorităţilor competente ale statelor membre responsabile de luarea de

măsuri de urmărire subsecventă.

OLAF raportează, de asemenea, Parlamentului European, Consiliului, Comisiei şi Curţii de

Conturi rezultatele investigaţiilor şi operaţiunilor. Raportarea se efectuează cu respectarea

confidenţialităţii investigaţiilor şi operaţiunilor, a drepturilor legitime ale persoanelor implicate,

a normelor privind protecţia datelor şi a dispoziţiilor naţionale privind procedurile judiciare.

1.6.6 Redeschiderea cazurilor

Un caz închis poate fi redeschis doar dacă apar noi probe materiale care ar putea pune sub

semnul întrebării concluziile iniţiale. Atunci când un caz este închis, dar sunt prevăzute acţiuni

de urmărire subsecventă, noile fapte sunt transmise, de asemenea, autorităţii sau organismului

comunitar care se ocupă de caz. Cazurile care au fost închise fără a fi prevăzute acţiuni de

urmărire subsecventă , sau dacă acestea au fost prevăzute dar s-au încheiat, trebuie redeschise

doar atunci când noi fapte de natură a modifica rezultatul investigaţiei iniţiale intră în atenţia

43

OLAF. Decizia de redeschidere a unui caz poate fi luată doar după o evaluare a noilor fapte în

conformitate cu procedura stabilită pentru deschiderea unui nou caz.

1.7 Drepturile individuale ale persoanelor   supuse investigaţiilor

Persoanele supuse investigaţiilor OLAF trebuie să beneficieze de un tratament egal în ceea

ce privesc garanţiile procedurale şi drepturile legitime, atât în cazul unei investigaţii interne, cât

și în cazul unei investigaţii externe. La fel are dreptul ca în ultima etapă a unei investigaţii, să i

se transmită concluziile şi recomandările din raportul final al investigaţiei

O persoană implicată într-o investigație OLAF trebuie să aibă posibilitatea de a face

comentarii cel putin în scris cu privire la chestiunile care îl privesc, iar aceste comentarii ar

trebui prezentate statelor membre implicate, împreună cu alte informații obținute în cursul

anchetei. Aceasta este singura modalitate de a prezenta autorităților naționale informații

complete cu privire la caz, respectându-se în același timp principiul potrivit căruia ambele parți

trebuie să beneficieze de posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere.

1.8 Investigații aflate în curs de peste nouă luni

Directorul general al OLAF prevede un raport lunar pentru Comitetul de Supraveghere, cu

un rezumat al fiecărei anchete care a fost în curs de mai mult de nouă luni (denumit în continuare

"rapoarte de nouă luni").Comitetul de Supraveghere(CS) examineză aceste rapoarte întocmite de

investigatorii OLAF. CS a examinat toate cele 141 de rapoarte privind investigațiile de acest tip

în perioada ianuarie - decembrie 2007 (78% dintre investigațiile deschise de OLAF la momentul

respectiv fuseseră în curs pentru o perioadămai lungă de nouă luni), grupându-le pe luni și pe

sectoare și acordând o atenție deosebită motivelor invocate pentru nefinalizarea cazurilor în

termen de nouă luni. Comitetul de Supraveghere a remarcat că motivul invocat de OLAF pentru

jumătate din aceste rapoarte a fost insuficiența de timp acordat muncii de investigare.

Pentru a ajunge la această concluzie , mai întâi, SC a început cu clarificarea problemei

dacă procentul ridicat de investigaţii care a fost în curs de desfăşurare pe o perioadă de nouă luni

se datorează cauzelor obiective şi inevitabile. SC poate monitoriza numai durata investigaţiilor

OLAF de a exclude interferenţele externe sau deciziile părtinitoare în cazul în care motive

obiective şi verificabile sunt date pentru întârzieri. O atenţie deosebită a fost acordată, de

asemenea, timpul estimat pentru finalizarea anchetelor şi dacă investigaţiile au fost efectuate în

mod continuu pe o perioadă proporţională cu împrejurările şi complexitatea cazului.49

Obiectivele CS este de a evalua calitatea și utilitatea rapoartelor de investigație ale OLAF

pentru autoritățile judiciare naționale și de a verifica fundamentarea exclusivă a concluziilor

investigațiilor pe elemente care au valoare probatorie în cadrul procedurilor judiciare ale statului

__________________________________ 49 articolul 6.5 din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999.

44

membru în care utilizarea acestora se dovedește necesară.

Comitetul de Supraveghere acordă o atenție deosebită clasificării abaterilor, precum și

perioadei de prescripție a acestora. De asemenea, CS verifică dacă descrierea faptelor este clară

și ușor de înțeles pentru destinatar. În cele din urmă, membrii fac eforturi pentru a asigura faptul

că rapoartele vor fi utilizabile drept dovezi admisibile în cadrul procedurilor judiciare ale statului

membru în cauză. În cazul unei abateri ale cărei elemente constitutive au fost comise în mai

multe state membre, CS încearcă de asemenea să stabilească motivele obiective pentru care

OLAF a ales statul membru căruia i-a prezentat cazul. CS a observat că, în unele cazuri,

rapoartele finale au fost trimise autorităților naționale după ce cazurile respective au fost

prescrise și că, în altele, autoritățile nu au deschis cazul pe motiv că acesta era lipsit de relevanță.

CS a remarcat, de asemenea, că acest lucru ar putea fi evitat prin implicarea într-o etapă mai

timpurie a magistratului din cadrul Unității de consiliere juridică și judiciară în investigație. În

toate cazurile în care avizul magistraților OLAF pare esențial, gradul de implicare a acestora și

momentul în care se implică nu sunt sistematice.

De asemenea, Comitetul de Supraveghere primește informații în mod regulat din

partea OLAF cu privire la cazurile în care autoritățile naționale, inclusiv parchetele, nu au

inițiat proceduri în urma primirii dosarelor de la OLAF. Acest lucru s-a întâmplat în două cazuri

înaintate în 2007 și, respectiv, în 2008, în care autoritățile judiciare cărora le-a fost transferat

cazul au decis să nu întreprindă nicio acțiune ulterioară.

1.9 Anchetatorii OLAF – o echipă multispecializată în lupta contra fraudei

La inceput OLAF deţinea în jur de 280 de agenţi, iar spre sfarsitul anului 2002 ajungând la

330 de agenţi . În momentul de faţă, OLAF are un personal de aproximativ 400 de persoane.50

Anchetatorii OLAF, ca toţi ceilalţi funcţionari şi agenți comunitari, lucrează doar în interesele

Comunității. Ei trebuie să-şi îndeplinească activitatea luând în considerare interesul

Comunităţilor, fără să primească instrucţiuni de la nici un guvern, autoritate, organizaţie sau

persoană independentă de instituţie. Pentru a-şi realiza obligaţiunile, majoritatea personalului

are o solidă experienţă profesională dobandită în serviciile de cercetare, investigaţie, poliţie şi

justiţie.

Investigatorii OLAF pot utiliza următoarele mijloace, în special, în cadrul unei investigaţii

interne:

• colectarea documentelor şi a informaţiilor în orice format, care pot fi folosite ca mijloace de

probă, după tehnică şi/sau de examinare medico-legale;

• conducerea operaţională a intâlnirilor cu departamentele şi părţile interesate;

______________________ 50www.anitfrauda.go

45

• realizarea de interviuri cu orice persoană care este în măsură să furnizeze informaţii

referitoare la o anchetă;

• efectuarea verificărilor la sediul organismul comunitar în cauză.

În final ne punem întrebarea: Poate OLAF să condamne persoanele responsabile? Iar

raspunsul este ca nu. După cum deja am constatat OLAF este doar un serviciu administrativ de

investigaţii. Rapoartele pe care le întocmeşte la sfârşitul investigaţiilor conţin doar recomandări.

Dacă există probe ale unei posibile infracţiuni, raportul trebuie trimis autorităţilor judiciare

naţionale competente. Dacă există elemente de probă ale unei încălcări a normelor deontologice,

organismul disciplinar al instituţiei Uniunii Europene vizate trebuie să examineze această

chestiune. Independent de aceasta, fondurile deturnate trebuie recuperate de către organismul

care le-a acordat, de exemplu de către Comisia Europeană.

Stabilirea unui program de formare specializat și continuu care să permită investigatorilor

să își îmbunătățească abilitățile și cunoștințele, în special în ceea ce privește punerea în aplicare

financiară a normelor comunitare este foarte importantă. Independența investigatorilor

OLAFeste esențială. În acest scop, chestiunea personalului temporar din cadrul OLAF este de

o importanță critică din punctul de vedere al stabilității, continuității și independenței, deoarece

în prezent un număr important de personal de investigare este angajat pe bază de contract

temporar. În perioada 2007 și 2008 s-a prelungit contractele temporare pentru o perioadă

nelimitată și s-au publicat concursuri generale. Astfel, OLAF își promoveaza personalul

temporar în conformitate cu Statutul personalului și cu decizia directorului general din 2005,

pentru a îmbunătăți mobilitatea acestei categorii de personal și, în același timp, îsi planifică cu

atenție politica de recrutare în urma finalizării concursurilor în curs și a celor planificate.51

1.10 Politica „de minimis” a OLAF: nereguli minore care pot fi soluționate în mod

satisfăcător de alte servicii

Impactul financiar nu reprezintă întotdeauna motivul principal luat în considerare atunci

când se decide deschiderea sau nu a unui caz. Dupa cum am mentionat mai sus, OLAF are de

asemenea obligația de a lua în considerare și alți factori, cum ar fi importanța la nivel politic a

informațiilor și reputația Comunităților, precum și respectarea politicii de toleranță zero aplicate

de Comisie în ceea ce privește frauda și corupția. Acest lucru nu inseamna insa ca OLAF trebuie

sa proceseze toate tipurile de imformatii intiale si sa investigheze toate cazurile indiferent de

amploare impactului financiar al acestora.

Comitetul de Supraveghere a identificat anumite cazuri extrem de minore (de exemplu

______________________ 51Articolul 1 din decizia directorului general al OLAF privind o nouă politică de angajare și utilizare a agenților temporari stipulează că: „Personalul temporar poate fi reclasificat o dată în gradul imediat superior din categoria/grupa de funcții respectivă printr-o decizie a directorului general în urma unei consultări a comitetului mixt”.

46

introducerea de către funcționari a unor cereri false de rambursare a cheltuielilor care implică

sume mici de bani) care ar fi putut fi transferate direct Oficiului de investigație și de disciplină al

Comisiei (IDOC), organismul competent pentru investigarea acestui tip de cazuri interne,

precum și a cazurilor de abateri profesionale. Din experiența CS rezultă de asemenea că OLAF

ar putea avea de câștigat din cooperarea cu IDOC. Prin urmare, este important ca OLAF să pună

în aplicarea Memorandumul de înțelegere cu IDOC cât mai curând posibil, pentru a clarifica

normele care stabilesc ce trebuie investigat de OLAF și ce ar trebui transferat IDOC, precum și

aspectele practice, cum ar fi accesul la dosar.

1.11 Cooperarea si consultarea statelor membre

Bugetul UE nu este o sursă de finanțare anonimă. Acesta reprezintă efortul și angajamentul

comun al statelor membre și al cetățenilor UE pentru a transforma în realitate propria viziune,

prin susținerea solidarității economice și sociale, promovarea cercetării, a dezvoltării tehnologice

și a formării și promovarea dezvoltării durabile în întreaga lume. Astfel Comisia și statele

membre trebuie să își coordoneze măsurile de protejare a bugetului UE și de combatere a fraudei

și a altor activități ilegale care îl afectează. Într-adevăr, statele membre se află în poziția potrivită

pentru a îndeplini acest rol și la fel ele ar trebui să fie la fel de riguroase în protejarea bugetului

UE ca și în controlarea cheltuielilor din bugetele naționale. Autoritățile naționale sunt, de fapt,

responsabile de controlul și de gestionarea cotidiană a celei mai mari părți din bugetul comunitar,

aproximativ 80% din bugetul anual al UE.

Astfel fiind spus, Comunitatea încurajează cooperarea cu țările terțe și cu organizațiile

internaționale prin acorduri internaționale și acorduri administrative în vederea protejării

intereselor sale financiare și a combaterii fraudei și a tuturor activităților ilegale.

Mai multe state membre au adoptat sau modificat propria legislație națională privind

gestionarea fondurilor UE și a procedurilor de achiziții publice pentru a oferi o mai mare

transparență în cadrul procedurilor administrative și un control financiar sporit. De exemplu

Grecia a adoptat o lege privind prevenirea și eliminarea spălării de bani și a finanțării

terorismului, precum și alte prevederi. În mod similar, Cipru a înlocuit toată legislația sa

anterioară din perioada 1996-2004 cu Legea recent adoptată privind combaterea spălării de bani.

Letonia și-a modificat propriul Cod penal cu privire la stabilirea răspunderii pentru răspândirea

intenționată de date sau informații false privind statutul sistemului financiar leton.

Majoritatea statelor membre, au raportat că există o autoritate centrală de coordonare

responsabilă pentru sprijinul operațional acordat OLAF, pe care acesta din urmă o poate contacta

atunci când desfășoară controale la fața locului. În unele state membre, autoritatea centrală de

coordonare este AFCOS (Serviciul de Coordonare a Luptei Antifraudă), pe când în alte state

membre a fost numită o altă autoritate națională. Unele state membre (ex: Belgia, Italia, Marea

47

Britanie) au menționat că pot fi contactate mai multe autorități de coordonare, în funcție de tipul

de resurse financiare (fonduri, resurse vamale sau fiscale). Metoda de lucru AFCOS este stabilită

în conformitate cu sistemul naţional de administrare a ţării şi are responsabilităţi atât în ceea ce

priveşte aspectele legislative cât şi operaţionale având responsabilitate pentru iniţierea şi

monitorizarea legislaţiei menite să asigure protecţia eficientă a intereselor financiare ale

Comunităţilor.

România a desemnat, încă din 2002, Corpul de Control al Primului-Ministru în calitate de

Serviciu de Coordonare a Luptei Antifraudă – AFCOS. Rezultate concrete au apărut doar

începând cu anul 2005, odată cu iniţierea reformelor legislative şi instituţionale în domeniul PIF ,

iar mai tarziu s-a format DLAF.

Comisia Europeană a înființat în anul 1994 prin Decizia 140/1994, modificata prin Decizia

223/2005 - Comitetul Consultativ pentru Coordonarea Luptei Antifraudă – COCOLAF.

Comitetul se reuneşte la convocarea Comisiei şi poate fi consultat asupra oricărei probleme

referitoare la prevenirea şi combaterea fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale

comunitații europene, precum şi în ceea ce priveşte cooperarea în domeniu dintre statele membre

şi Comisia Europeană. COCOLAF este alcătuit din experți din cadrul autorităților competente

din statele membre.

1.12 Reţeaua Comunicatorilor Antifraudă OLAF – OAFCN

Înfiinţată în 2001 şi reprezentând o parte a strategiei de comunicare externă a Oficiului

European de Luptă Antifraudă, Reţeaua OAFCN are rolul de a veni în sprijinul cetăţenilor

europeni şi de a informa publicul larg cu privire la domeniul luptei antifraudă.

OAFCN este formată din membrii serviciului de comunicare al OLAF, ofiţeri de presă,

ofiţeri de relaţii publice şi comunicatori din toate serviciile de luptă antifraudă ale Statelor

Membre.

Membrii Reţelei se reunesc o dată pe an în cadrul Reuniunii Anuale şi participă la alte

reuniuni periodice ale acesteia.

1.13 Nevoia unui procuror european

În concordanţă cu actualul scop al competenţelor deţinute de OLAF, acesta nu poate iniţia

cazuri în faţa tribunalelor din Statele Membre. Când o investigaţie presupune şi condamnare,

Oficiul transmite dosarul autorităţii naţionale relevante. În Constituţia Europeană totuşi, Statele

Membre au fost de acord în principiu cu privire la un Procuror Public European, care ar fi

capabil să trimită în judecată direct în toate cazurile care implică interesele financiare ale UE.

Acest Procuror Public European independent ar fi susţinut de către procurorii publici

adjuncţi de la nivel naţional, astfel încât să se asigure o legătură între mecanismul comunitar şi

sistemele judiciare naţionale.

48

Procurorul Public European ar fi numit de către Consiliu cu o majoritate calificată cu

acordul prealabil al Parlamentului European şi pe baza unei liste de candidaţi furnizată de către

Comisie, pentru un mandat, ce nu poate fi reânnoit, de şase ani. Caracteristica esenţială a

Procurorului Public European ar fi independenţa sa. Rolul său ar fi limitat la a investiga şi

condamna acele încălcări în detrimentul intereselor financiare ale Comunitãţii.

1.14 Acordul inter-instituţional dintre Parlamentul European, ConsiliulUniunii Europene

şi Comisia

Scopul Acordului inter-instituţional dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie este

acela de a garanta că investigaţiile interne pot fi desfaşurate în condiţii asemanatoare în cele trei

instituţii şi în toate celelalte organisme, birouri şi agenţii ale Comunitaţii, inclusiv Banca

Europeană de Investiţii (EIB) şi Banca Centrală Europeană (ECB).

Până acum, cele trei instituţii au căzut de comun acord să solicite Secretarului General,

tuturor departamentelor şi membrilor personalului instituţiei avute in vedere să coopereze pe

deplin cu agenţiile Oficiului şi să le furnizeze informaţii folositoare. Cele trei instituţii au

solicitat şi altor instituţii, birouri, organisme şi agenţii să participe la acest Acord.

1.15 Acorduri internaţionale

OLAF are acorduri internaţionale cu multe ţări, începând cu Statele Unite şi ajungând la

Uzbekistan, China şi Chile; are de asemenea legături strânse cu Europol, Oficiul European de

Poliţie, şi Eurojust, agenţia menită să îmbunataţească coordonarea luptei impotriva crimei

organizate.

49

Sectiune II Departamentul pentru luptă antifraudă –DLAF

2.1 Consideraţii generale

Protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene presupune detectarea, combaterea şi

monitorizarea eficientă a fraudelor şi a oricăror alte fapte ilegale care au ca efect utilizarea

necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi implicit prejudicierea bugetului comunitar. În

contextul negocierilor pentru aderarea Românei la Uniunea Europeană, la capitolul ,,Controlul

financiar" una dintre condiţiile impuse a fost asumarea de către România a angajamentului de a

crea o structură care să funcţioneze drept punct unic de contact în relaţiile cu Comisia

Europeană(OLAF) şi cu statele membre, prin intermediul căreia să se asigure protecţia efectivă

şi echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.

În anul 2002, prin Hotararea Guvernului nr.521/2002, Corpul de Control al Primului

Ministru a fost desemnat ca instituție unică de contact cu OLAF având competența de a coordona

asigurarea protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.

Ca urmare a mai multor modificări şi completări legislative, această calitate a revenit

Corpului de Control al Guvernului,52 iar ulterior, Departamentului de Inspecţie al Primului-

Ministru şi Urmărire a Utilizării Transparente a Fondurilor Comunitare (DIPM)53 iar mai tarziu a

fost preluat de un departament nou si anume DLAF.

Înfiinţarea Departamentului pentru Lupta Antifraudă – DLAF, la 1 iunie 2005, la cel mai

înalt nivel administrativ – în cadrul Cancelariei Primului-Ministru – a fost punctul de pornire în

crearea sistemului românesc antifraudă.

De la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana și dobândirea

calității de stat membru, țara noastră poate accesa finanțările alocate de către Comisia Europeană

din fondurile structurale și de coeziune. Pentru a răspunde acestei noi provocări, la nivel

national, au fost elaborate acte normative prin care s-a întarit cadrul instituțional și legislativ

astfel încat acesta să permită atât absorbția, cât și controlul acestor fonduri.

Pentru Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), anul 2007 a însemnat consolidarea

poziției sale în raport cu instituțiile naționale și comunitare relevante. Anul 2007 se

caracterizează, pe de o parte, prin creșterea atât cantitativă, cât, mai ales, calitativă a activităților

________________________ 52 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 766/2003 privind organizarea şi funcţionarea Corpului de Control al Guvernului.53 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări prin Legea nr.228/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Decizia primului-ministru nr. 43/4/2004 pentru stabilirea atribuţiilor şi organizării interne a Departamentului de Inspecţie al Primului-Ministru şi Urmărire a Utilizării Transparente a Fondurilor Comunitare şi Hotărârea Guvernuluinr. 1.348/2004, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2005.

50

de control iar, pe de altă parte, prin intensificarea colaborării cu Oficiul Europeande Luptă

Antifraudă (OLAF).

Prin OUG nr. 3/2009 din 11 februarie - pentru modificarea şi completarea unor acte

normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru

al Guvernului, Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) trece din structura Cancelariei

Primului-Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea primului-ministru şi

în coordonarea viceprim-ministrului, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

(SGG). Ulterior aceasta ordonanța a fost declarată de către Curtea Constitutională

neconstituțională care aduce atingeri grave independenței DLAF.

2.2 Modificări recente ale Departamentului de Luptă Antifraudă

După cum am evidențiat mai sus prin Ordonanța de Guvern nr.3/2009 s-a adus modificări

în ceea ce privește aparatul de lucru al DLAF. Potrivit acestei Ordonanțe conducerea efectivă

revine unui secretar de stat - numit prin decizia premierului, ajutat de unul sau mai mulţi

subsecretari de stat, iar criteriul pentru încadrarea personalului de execuție, potrivit art 8, alin 4

din aceeași OUG, este numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-

ministrului şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii de către

primul-ministru are ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie

ori desfacerea contractului de muncă,54 astfel personalul DLAF devine profund dependent și

influentabil de vointa politica. În aceste condiții premierului Emil Boc a avut posibilitatea să

concedieze zeci de funcționari și directori din timpul guvernarii Tariceanu și să angajeze alți

functionari doar pe baza încrederii acordate de premier și cu condiția semnării unui angajament

de loialitate.

Una dintre primele acţiuni ale Guvernului Boc, la 8 ianuarie 2009, a fost revocarea din

funcţie a şefului DLAF – fără vre-o explicaţie – şi blocarea activităţii de control a

departamentului. Atribuţiile şefului DLAF nu au fost preluate, cu delegaţie, de o altă persoană,

fapt ce a blocat activităţile operaţionale, de control, ale DLAF. Această situaţie a avut ca efect

suspendarea acţiunilor de control derulate în cooperare cu Oficiul European de Luptă

Antifraudă – OLAF, România încălcându-şi astfel obligaţiile ce îi revin potrivit regulamentelor

comunitare, acte direct aplicabile în ordinea juridică internă (art. 4 din Regulamentul Consiliului

nr. 2185/1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul

protejării interselor financiare ale CE).

Totodata, OUG nr. 3/2009 abroga in mod expres prevederile OUG nr. 49/2005, eliminand

_________________________54 Ordonanta de Guvern nr3/2009, titlul VII, alineatul 12: ,,Personalul Corpului de control al primului-ministru este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea increderii are ca efect revocarea încadrarii, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de munca, după caz’’

51

astfel dispoziţiile potrivit cărora şeful Departamentului nu va solicita şi nici nu va primi

instrucţiuni de la nici o autoritate, instituţie sau persoană în realizarea atribuţiilor sale

operaţionale, precum şi prevederile cu privire la necesitatea aprobării actelor de control de catre

şeful Departamentului. Astfel se aduc grave atingeri independentei DLAF, chiar daca aceasta

este clamata strict declarativ si decorativ in art.8 alin.7, noile modificari legislative transformand

astfel Departamentul intr-o anexa a Secretariatului General al Guvernului.

Însa la începutul lunii iulie Curtea Constituțională declară neconstituţională, prin Decizia

nr. 1039/2009, legea de aprobare a OUG 3/2009 sub motivul că criteriile de angajare sunt

subiective si prin încrederea premierului sunt încalcate Codul Muncii, principiul egalităţii

drepturilor şi dreptul la muncă. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat

la 20 iulie că Executivul a aprobat deja un proiect de lege care conţine prevederile din OUG

3/2009 privind reorganizarea Corpului de Control şi DLAF, mai puţin pe cele declarate

neconstituţionale, precum angajarea în baza încrederii acordate de premier şi obligaţia de a

semna angajamentul de loialitate. Ministrul a spus că proiectul de lege trebuie aprobat în 45 de

zile, potrivit Constituţiei, în caz contrar va fi generat un vid legislativ. Legea nu a fost însă

publicată până în prezent în Monitorul Oficial, astfel că Executivul a introdus modificările prin

ordonanţă de urgenţă. În cele din urma, prin ordonanta de urgenta a Guvernului se elimina

angajamentul de loialitate pentru DLAF si Curtea de Control.55

2.3 Conducerea DLAF

Tudor Chiuariu, unul dintre cei mai tineri secretari de stat ai Guvernului Calin Popescu-

Tăriceanu, care avea o solidă pregătire juridică, teoretică şi practică, şi studii de specialitate în

domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene,a preluat iniţial conducerea

Departamentului de Inspecţie a Primului-Ministru.Acesta avea un slogan dupa care se

conducea ,,Pui mana pe euro, punem mana pe tine”.56

După reorganizarea acestuia, în iulie 2005, a fost desemnat Şef al Departamentului pentru

Lupta Antifraudă – DLAF, structură specializată în controlul fondurilor europene.

Prin Decizia Primului-Ministru nr.27, publicata in Monitorul Oficial nr.93 din 6 februarie

2008, domnul Ovidiu Dobleaga a fost numit in funcția de secretar de stat, șeful Departamentului

pentru Luptă Antifrauda.

Dar odata cu modificarile aparatului de lucru al DLAF, din 11 februarie 2009, premierul

Emil Boc, în martie 2009, a numit în funcţia de Secretar de Stat, Şef al Departamentului pentru

Lupta Antifraudă din cadrul Guvernului pe Adina Petrescu, care deţinea funcţia de procuror la

Direcţia Natională Anticorupţie.

_______________________ 55Curierul National, nr 5498, Miercuri 2 septembrie 2009, autor: Dragos Manea56Jurnalul National din 1 noiembrie 2006, autor: Alexandru Boariu

52

2.4 Atribuţiile DLAF

Departamentul rămîme instituţie de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă

(OLAF) şi asigură/ sprijină/ coordonează îndeplinirea obligaţiilor ce revin României privind

protecţia intereselor financiare ale UE, în conformitate cu prevederile art. 280 din Tratatul de

instituire a Comunităţii Europene. Drept atribuţie de bază o întâlnim pe aceea de control al

obţinerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare

aferente.

În realizarea funcţiilor sale, Departamentul pentru luptă antifraudă îndeplineşte

următoarele atribuţii:57

a) asigură coordonarea luptei antifraudă şi protejarea efectivă şi echivalentă a intereselor

financiare ale Uniunii Europene în Romania;

b) efectuează controlul obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor provenite din asistenţa

financiară acordată României de UE, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, în vederea

identificării de nereguli, avînd şi calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de

procedură penală, în privinţa fraudelor ce afectează interesele financiare ale UE în România;

c) efectuează acţiuni de control în vederea descoperirii fraudelor ce aduc atingere intereselor

financiare ale UE în România, prin diminuarea ilegală a resurselor proprii înscrise în bugetul

comunitar, avînd calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură

penală;

d) asigură şi facilitează cooperarea dintre instituţiile naţionale implicate în protecţia

intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, precum şi între acestea şi Oficiul

European de Lupăa Antifraudă şi statele membre ale Uniunii Europene;

e) iniţiază, prin SGG, şi avizează proiecte de acte normative privind protecţia intereselor

financiare comunitare;

f) culege, analizeaza si prelucreaza datele in scopul realizarii analizelor relevante in

domeniul protectiei intereselor financiare ale Uniunii Europene in Romania;

g) elaborează şi coordonează programe de perfecţionare, stagii de pregătire şi instruire în

domeniul luptei antifraudă;

În exercitarea atribuţiilor de control, DLAF efectuează controale la faţa locului, poate lua

declaraţii şi să solicite toate documentele şi informaţiile necesare. Evident, toate entităţile

controlate – publice ori private - sînt obligate să permită reprezentanţilor DLAF accesul

necondiţionat în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau în alte spaţii folosite în scopuri

economice.

___________________57 www.antifrauda.gov.ro

53

2.5 Legislația Departamentului de Luptă Antifraudă

Organizare şi funcţionare DLAF

1. O.U.G nr 49.2005 - cu completarile si modificarile aduse de O.U.G. 25/2007 privind

stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.

2. Legea nr. 411/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2005

privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.

3. Decizia Primului-Ministru nr. 205/2007 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului

pentru Lupta Antifraudă – DLAF, publicată în Monitorul Oficial nr.511 din 31 iulie 2007.

4. Legea nr. 99 din 29/04/2008 pentru aprobarea OUG 25/2007, publicată în Monitorul Oficial

nr. 270 din 23 aprilie 2007, privind stabilirea unor masuri pentru reorganizarea aparatului de

lucru al Guvernului, întroducându-se prevederi pentru îmbunătăţirea activităţii de monitorizare

administrativă şi financiară a controalelor efectuate de DLAF.

5. O.U.G nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la

organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

Controlul şi recuperarea fondurilor comunitare

1. Ordonanta de Guvern nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare,

precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi

completările aduse de Legea nr. 529/2003; O.G. nr. 94/2004; O.G. nr. 53/2005.

2. O.U.G. nr. 12/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003

privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare

aferente utilizate necorespunzător.

Conform acestei Ordonante s-a adus urmatoarele îmbunătăţiri:

Extinderea domeniului de aplicare şi asupra fondurilor postaderare.

Delimitarea activităţii de control a obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor

provenite din asistenţă financiară acordată României de Uniunea Europeană (funcţie exclusivă a

DLAF) de activitatea de constatare în vederea recuperării a sumelor plătite din asistenţa

financiară nerambursabilă comunitară prin crearea unui mecanism eficient de constatare şi

recuperare a fondurilor comunitare.

Asimilarea debitelor comunitare cu debitele fiscale naţionale în vederea

realizării unei recuperări eficace a prejudiciilor cauzate fondurilor comunitare.

Consacrarea competenţei exclusive a ANAF în domeniul executării silite

pentru recuperarea prejudiciilor aduse fondurilor comunitare.

3. H.G. nr. 1510/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei

Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a

fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările

54

aduse prin HG nr. 2.396/2004 şi HG nr. 1.358 din 27/2006. În acest sens, la iniţiativa

Departamentului pentru Lupta Antifraudă şi a Ministerului Finanţelor Publice a fost constituit un

grup de lucru format din reprezentanţi ai celor două instituţii, precum şi din reprezentanţi ai

Autorităţii de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României şi ai autorităţilor cu competenţe în

gestionarea fondurilor comunitare.

Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE

1.Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu

modificările şi completările aduse de OG nr. 83/ 2000, OUG nr. 43/2002, Legea nr. 161/2003,

Legea nr. 521/2004, Legea nr. 124/2005 şi OUG nr. 50/2006

Strategia Naţională de Luptă Antifraudă

1. H.G. nr. 793/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecţia

intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.

2. H.G. nr. 1.211/2006 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 793/2005 privind

aprobarea Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale

Uniunii Europene în România

2.6 Neregula şi frauda în folosirea fondurilor europene

Am vorbit de atribuțiile Departamentului și am notificat că cea mai importantă atribuție a

DLAF este efectuarea controlului obținerii, derulării sau utilizării fondurilor provenite din

asistentă financiară europeană, unde această activitate de control are drept scop descoperirea

neregulilor și posibilelor fraude care afectează interesele financiare comunitare. Dar pentru a

înțelege mai bine această problemă ar trebui să facem o diferența între neregula și fraudă.

Neregula reprezintă acţiunea sau omisiunea operatorului economic, constând în:

orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate;

orice nerespectare a memorandumurilor şi acordurilor de finanţare;

orice nerespectare a contractelor încheiate în baza acestor acte.

Aceste încălcări conduc la efectuarea de cheltuieli neeligibile, care au ca efect prejudicierea:

bugetului comunitar;

bugetului fondurilor rezultate din asistenţă financiară comunitară nerambursabilă;

bugetului fondurilor de cofinanţare.

Frauda este definită ca fiind orice acţiune sau omisiune intenţionată, constând în:

utilizarea sau prezentarea de declaraţii ori documente false, incorecte sau incomplete,

necomunicarea unor informaţii prin încălcarea uneia sau mai multor obligatii specifice;

deturnarea fondurilor de la scopurile pentru care au fost alocate.

2.7 Direcţii de funcţionare a DLAF

55

În cadrul Departamaentului pentru lupta antifraudă functionează 3 directii, aflate sub

coordonarea sefului DLAF, schiţate printr-o organigrama:58

Directia A "Legislaţie, Politici, Training"

Directia B "Control"

Directia C "Culegere şi Analiza Date"

2.8 Modul de lucru al Departamentului

Ca mod de lucru, DLAF primeşte sesizările OLAF sau din alte surse ori se sesizează din

oficiu cu privire la posibile nereguli ce afectează interesele financiare comunitare, efectuează

controalele corespunzătoare şi pune la dispoziţia OLAF actul de control cuprinzînd aspectele

constatate, precum şi toate datele şi informaţiile cerute.

Autosesizarea este posibila datorita directie C ,,Culegere si Analiza Date’’ care cand are

destule date privind unele fraude , DLAF poate incepe un control din oficiu dara nevoia unei

sesizari. În acest scop, pentru ca baza informativă sa fie cât mai largă, DLAF a încheiat

protocoale cu toate organele de control financiar şi fiscal: cu Garda Financiară, cu ANAF, cu

agenţiile de implementare, cele care urmaresc derularea proiectului şi care sunt primele care pot

sesiza neregulile sau fraudele. Acestea fac nişte raportări trimestriale privind eventualele

nereguli sau fraude. La fel DLAF are protocol de colaborare cu Serviciul Român de Informaţii,

care furnizează informaţii privind posibile nereguli sau fraude cu bani europeni.

Pe parcursul desfăşurării controalelor, DLAF solicită tuturor instituţiilor şi autorităţilor

publice implicate, precum şi operatorilor economici, indiferent dacă sînt cu capital de stat sau

privat, documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de control. Dacă din diverse

motive acestea nu pot fi furnizate imediat, persoanele juridice menţionate au obligaţia să

răspundă corespunzător şi complet în cel mult 10 zile de la data solicitării. Pentru ducerea la

îndeplinire a obligaţiei arătate mai sus, toate entităţile implicate, care derulează ori beneficiază

de fonduri comunitare vor desemna una sau mai multe persoane de contact. Acestea trebuie să

beneficieze de pregătire specifică şi dotare tehnică pentru îndeplinirea corespunzătoare şi

operativă a solicitărilor Departamentului. În baza împuternicirii de control, reprezentanţii DLAF

pot proceda la luarea de declaraţii de la beneficiar sau reprezentantul acestuia, precum şi de la

martorii ce pot furniza date cu privire la săvîrşirea unor nereguli ori fraude. La cererea

Departamentului, organele de control financiar-fiscal, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi

agenţi ai forţei publice sînt obligaţi să acorde sprijin echipei de control în exercitarea atribuţiilor

ce îi revin. În cazul identificării de nereguli, DLAF transmite actul de control autorităţilor cu

competenţe în gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente,_______________________ 58organigrama DLAF, ,,Iregularitati in proiecte finantate de Uniunea Europeana’’Jeni Ionita,Timisoara 2008

56

în vederea luării măsurilor care se impun pentru remedierea deficienţelor şi, după caz,

recuperarea sumelor plătite necuvenit.

În baza motivelor de fapt constatate de către Departament şi a temeiului de drept indicat de

acesta, autorităţile procedează la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată şi emiterea

titlului de creanţă, în cazul în care au fost prejudiciate bugetul general al Comunităţilor Europene

sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi/sau bugetele din care provine

cofinanţarea aferentă. Măsurile dispuse ca urmare a constatărilor DLAF sînt obligatorii pentru

autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente.

Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare pot solicita Departamentului

reexaminarea situaţiei de fapt în cazul existenţei unor elemente care nu au fost avute în vedere în

cadrul controlului efectuat de Departament. Aceleaşi autorităţi, dar şi cele care au competenţe de

gestionare a fondurilor de cofinanţare şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului

Finanţelor Publice, au obligaţia de a comunica, în termen de 30 de zile de la data primirii actului

de control al DLAF, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin acesta, precum

şi acţiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii. În cazul constatării unor

elemente de natură infracţională în gestionarea fondurilor comunitare, după efectuarea tuturor

operaţiunilor necesare, actul de control este transmis parchetului competent din punct de vedere

material să efectueze urmărirea penală, în vederea luării de îndată a măsurilor legale pentru

indisponibilizarea fondurilor, recuperarea prejudiciului şi restituirea acestuia, precum şi pentru

tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Deci dacă prin Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2004, în cazul constatării unor elemente de

natură infracţională în gestionarea fondurilor comunitare, actul de verificare era transmis numai

către PNA, indiferent dacă acesta era competent sau nu din punct de vedere material să efectueze

urmărirea penală, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2005 a fost pus accentul pe

soluţionarea cauzelor de fraudă şi s-a prevăzut la art. 11 că actul de control va fi transmis direct

parchetului competent, în vederea luării de îndată a măsurilor legale pentru indisponibilizarea

fondurilor, recuperarea prejudiciului şi restituirea acestuia, precum şi pentru tragerea la

răspundere penală a persoanelor vinovate.59

Autorităţile cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare nerambursabile, în controlul

utilizării corespunzătoare a fondurilor comunitare, în prevenirea şi combaterea neregulilor şi

fraudelor, precum şi cele cu competenţe în efectuarea urmăririi penale şi sancţionarea celor

vinovaţi şi în recuperarea prejudiciilor au obligaţia de a transmite Departamentului, în termen de

15 zile, toate datele şi informaţiile solicitate.

________________________________59 Hotararea de Guvern nr 793 din 14 iulie 2005 publicată în M.O. nr 743 din 16 august 2005 privind aprobarea Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România

57

Autorităţile cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare nerambursabile, în controlul

utilizării corespunzătoare a fondurilor comunitare, în prevenirea şi combaterea neregulilor şi

fraudelor, precum şi cele cu competenţe în efectuarea urmăririi penale şi sancţionarea celor

vinovaţi şi în recuperarea prejudiciilor au obligaţia de a transmite Departamentului, în termen de

15 zile, toate datele şi informaţiile solicitate. Aceasta, pentru a facilita culegerea şi prelucrarea de

date în scopul realizării analizelor relevante în domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE

în România. Aceleaşi autorităţi au obligaţia de a comunica, în termen de 30 de zile de la data

dispunerii, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin actele de control ale

Departamentului, precum şi pentru recuperarea eventualelor prejudicii. Departamentul poate

beneficia din partea UE de asistenţă şi dotare tehnică, precum şi de programe de pregătire

specifică a personalului. La solicitarea OLAF, reprezentanţii acestuia pot participa direct la

controalele efectuate de DLAF. Reprezentanţii OLAF au acces la toate datele şi informaţiile care

au stat la baza întocmirii actului de control.

2.9 Raporturile anuale ale DLAF

Departamentul pentru Lupta Antifrauda în fiecare an are obligaţia de a prezenta Raportul

de Activitate. România a devenit prima ţară din rândul statelor membre UE sau țărilor candidate

care a înființat o structură cu competenţe exclusiv în domeniul protecției financiare ale

Uniunii Europene în care sistemul antifraudă dezvoltat în perioada 2005 – 2006 a fost apreciat de

directorul general al Oficiului European de Lupta Antifrauda la acea vreme, dl. F.H.Bruner,

drept „un model pentru celelalte state membre şi ţări candidate”.

Astfel, pe parcursul anului 2006 au fost efectuate 87 de controale, dintre care au fost

finalizate 82 de controale privind obţinerea, derularea şi utilizarea fondurilor provenite din

programele de asistenţă financiară nerambursabilă ale Uniunii Europene, de doua ori mai multe

decât în 2005. În 64 de cazuri au fost constatate posibile fraude, iar în 10 cauzri numai nereguli.

În 2008 au fost iniţiate 129 de acţiuni de control, volumul activităţii operaţionale având o

creştere cu 26% faţă de anul 2007( 103 cazuri). Dintre acestea au fost finalizate 106, unde 84 au

fost confirmate şi 22 neconfirmate. Din cele 84 de cazuri confirmate s-a constatat: indicii de

fraudă în 14 dosare, doar nereguli în 18 dosare, indicii de fraudă şi nereguli în 52 dosare.60

În 2006 valoarea proiectelor controlate se dublase: de la aproximativ 70 milioane euro în

2005 la aproape 150 milioane euro.În 2008 Valoarea totală a proiectelor din controalele

finalizate era de aproximativ 218 milioane EUR, în crestere cu aprox 10 % faţă de valoarea

proiectelor controlate în anul 2007,menţioneză raportul DLAF pe 2008.

Activitatea de control cuprinde deobicei întreaga gamă de proiecte finanţate în cadrul

programelor de preaderare (PHARE, ISPA SAPARD), proiecte finanţate din fonduri ______________ 60 Raport de activitate al DLAF pentru perioada anului 2008

58

nerambursabile acordate României de către Banca Europeană de Investiţii şi proiecte finanţate în

cadrul altor programe comunitare.

Cele mai multe controale în 2008 desfasurate de Departamentul pentru Luptă Antifraudă au

vizat proiecte PHARE, respectiv 36 de cazuri, în crestere cu 38% faţă de situaţia înregistrată ăn

anul precedent dar s-a inregistrat şi o creştere semnificativă a numărului controalelor pe proiecte

YOUTH, precum şi o dublare a cazurilor aferente programului SAPARD61 (30 cazuri), dublu faţă

de 2007-63 cazuri.62

Din totalul de 203 dosare transmise la DNA în perioada 2005 - 2008, parchetul a soluţionat

97 cazuri; 50 controale au fost confirmate prin trimiterea în judecată a persoanelor vinovate,

procurorii emiţând 20 de rechizitorii, iar în 4 cazuri procurorii au dispus aplicarea de sancţiuni

administrative. În 81 de cazuri, cercetările penale sunt încă în desfăşurare, iar 26 de cazuri

au fost declinate altor unităti de parchet.

S-au facut progrese si în ceea ce priveste recuperarea financiara. Sumele recuperate au

crescut de la aproximativ 100.000 euro in 2005 la peste 1.800.000 euro in 200663 si pana la 218

milioane euro in 2008,citeaza Raportul anul de activitate DLAF,01.01.2008-31.12.2008.

De asemenea, anul 2006 a fost anul unei premiere în materie de cooperare operationala.

Investigatorii OLAF, alaturi de inspectorii DLAF, au efectuat 3 controale comune la fata locului

în echipe mixte, Romania devenind astfel primul stat dintre cele membre sau în curs de aderare

care a derulat o asemenea actiune.

S-a continuat activitatea de pregatire profesionala. Astfel, în 2006 au fost pregatiti 305

specialisti în domeniul protectiei fondurilor comunitare, de doua ori mai multi decât în 2005, în

cadrul a 15 activitati de training si au fost organizate 9 stagii de pregatire în cadrul OLAF si în

institutii relevante din Statele Membre. În anul 2008, în baza Programului de Training elaborat

de DLAF, au fost organizate,in cooperare cu parteneri externi (OLAF, TAIEX si SIGMA-

OECD), 9 activitati de pregatire profesionala specifice, la care au participat 214 reprezentanti din

institutii nationale cu competente în domeniul Protectia Intereselor Financiare ale Uniunii

Europene(PIF).

Anul 2007 a consolidat pozitia Romaniei ca un model pentru statele membre sau candidate

la Uniunea Europeana în ceea ce priveste protectia intereselor financiare ale Comunitatilor

Europene. Acest lucru este remarcabil mai ales în conditiile în care a avut loc o schimbare a

____________________ 61 Raport de activitate al DLAF pentru perioada anului 200862 Programul SAPARD sprijină financiar o gamă largă de proiecte agricole și pentru dezvoltare rurală prin care se realizează investiții în mediul rural(se pot face investiții în mediul urban doar pentru modernizarea unitaților din industria agroalimentară și pentru modernizarea serelor). Programul SAPARD a fost creat pentru a sprijini eforturile de aderare la Uniunea Europeana a țărilor candidate de Europa Centrala și de Est si pentru a pregăti participarea acestora la Politica Agricolă Comunitară.63 Raport anual DLAF pe 2006

59

conducerii DLAF. Întotdeauna plecarea „liderului fondator e o incercare pentru o organizatie

tanara” a costatat Tudor Chiuariu, fostul sef al DLAF, intr-un comunicat de presa in 2006.

Principalele modalitati de fraudare identificate cu ocazia actiunilor de control au fost:

folosirea de documente justificative falsificate, incorecte sau incomplete (34%), utilizarea de

certificate sau declaratii false sau falsificate (16%), efectuarea de cheltuieli neeligibile (15%) şi

încălcarea normelor privind achiziţiile publice (4%).64

2.10 Cooperarea operaţională cu OLAF

Am tot menţionat în decursul lucrarii care este misiunea Oficiului European de Luptă

Antifraudă – OLAF, serviciul independent din cadrul Comisiei Europene, care cu exceptia

atribuţiilor de baza, coordonează si activităţile instituţiilor competente din Statele Membre,

putând efectua, în acelaşi timp şi controale pe teritoriul acestora.

Astfel putem spune că în calitate de instituţie de contact cu OLAF, la nivel operaţional,

Departamentul pentru Lupta Antifraudă:

primeşte sesizările OLAF privind posibile nereguli ce afectează interesele financiare ale

Uniunii Europene şi efectuează controalele corespunzătoare;

pune la dispoziţia Oficiului actul de control ce conţine aspectele constatate, precum şi

toate datele şi informaţiile solicitate;

desfăşoară controale comune la faţa locului în echipe mixte cu investigatorii OLAF;

facilitează solicitările de asistenţă tehnică adresate OLAF de către instituţiile naţionale.

solicită asistenţă tehnică experţilor OLAF

În mai 2006, România a devenit primul stat dintre cele membre sau în curs de aderare în

care au avut loc controale comune la faţa locului, în echipe mixte, cu OLAF. Investigatorii

OLAF alături de reprezentanţii DLAF au efectuat până în prezent 4 astfel de controale comune la

faţa locului, dintre care 3 au fost finalizate cu constatări de posibile fraude, iar unul este în lucru.

În cazul dosarelor finalizate, atât investigatorii DLAF cât şi reprezentanţii OLAF au întocmit

rapoarte de control, care au fost transmise spre soluţionare Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi

Ministerului Integrării Europene

DLAF informează periodic OLAF asupra cazurilor în care sunt identificate posibile fraude.

Având în vedere complexitatea unor proiecte verificate de DLAF şi implicarea mai multor

operatori economici din spaţiul Uniunii Europene, OLAF a acordat asistenţă tehnică prin

furnizarea de informaţii privind firme şi consorţii din State Membre precum Marea Britanie,

Franţa, Germania sau Italia. Prin intermediul OLAF s-a verificat structura acţionariatului

______________________ 64 Raportul anual privind protecţia intereselor financiare UE,art 28

60

acestora, autenticitatea unor documente şi legăturile cu agenţi economici români. Aceste

informaţii au contribuit la soluţionarea a 18 cazuri.

Totodată, DLAF a facilitat până în prezent transmiterea către OLAF a 4 solicitări de

asistenţă tehnică, 2 aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar celelalte Autorităţii

Naţionale a Vămilor, respectiv Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare.

Cele 8 întâlniri operaţionale care au avut loc între investigatorii OLAF şi DLAF au urmărit

soluţionarea solicitărilor de asistenţă tehnică, precum şi efectuarea de verificări în unele cazuri

aflate în lucru.

2.11 Strategia Nationala de Luptă Antifraudă

Combaterea fraudei care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, sub aspectul

managementului strategic al României, este un obiectiv ce decurge din acţiunea complexă de

combatere a actelor de corupţie, fiind cuprins în strategiile naţionale de dezvoltare durabilă şi de

securitate a României. Strategia de Securitate Naţională65 menţionează între riscuri, accentuarea

fenomenelor de corupţie, administrarea deficitară a resurselor publice si fraudarea fondurilor

europene, ce produc adâncirea inechităţilor sociale şi proliferarea economiei subterane. Dacă la

acestea adăugăm reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa acutizării fenomenelor de

criminalitate economică şi de perturbare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului, avem

imaginea dimensiunilor malefice ale corupţiei şi fraudelor economico-financiare asupra

ansamblului securităţii naţionale.

Identificarea corupţiei şi fraudei care afectează interesele financiare ale UE ca factori de

risc la adresa securităţii naţionale a României a dus la crearea unor condiţii pentru declanşarea

unui amplu program de acţiuni pentru eradicarea corupţiei sistemice, legată de puterea politică,

juridică şi administrativă, pentru dezvoltarea spiritului civic şi angajarea efectivă a societăţii în

lupta împotriva acestui fenomen.

Cetăţeanul român este însă, principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci,

trebuie sa fie un contributor activ la construcţia ei cotidiană. Ei trebuie să-şi dezvolte un

comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivita pentru

armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă, în ultimă instanţă, adevărata substanţă a

patriotismului civic autentic şi profund şi atitudinea de respingere şi eradicare a faptelor de

corupţie, a fraudelor care prejudiciază interesele financiare ale UE.

Până de curând, combaterea corupţiei şi a crimei organizate a fost considerată o chestiune

secundară pentru democraţiile avansate. Corupţia şi crima organizată transfrontalieră au devenit

încet şi constant unele dintre sursele principale de îngrijorare pentru guvernele naţionale şi

________________________45 Strategia  de  Securitate  Națională  a  României,  România  europeană,  România  euro‐atlantică:  Pentru  o  viață mai bună, într‐o țară mai sigură, democratică şi prosperă, Bucureşti,  Administrația Prezidențială 2006 

61

principalele organizaţii internaţionale. În prezent, toate ţările avansate alocă un procent

substanţial din bugetul lor combaterii acestui flagel, datorită sistemelor economice

internaţionale. România trebuie să fie un partener serios şi credibil în cadrul acestor acţiuni.

În acest sens s-a înscris si adoptat de către România Strategia Naţionale de Lupta

Antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.66

Elaborarea Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecţia intereselor financiare

ale ale Uniunii Europene în România, denumită în continuare Strategia, are ca punct de

plecare, pe de o parte, necesitatea de a armoniza reglementările din legislaţia naţională cu

normele europene în domeniu şi de a pregăti cadrul normativ, instituţional şi operaţional pentru

momentul aderării, iar, pe de altă parte, nevoia de a eficientiza controlul financiar şi controlul

fiscal care se exercită în legătură cu fondurile europene. In acelasi timp a mai avut ca drept scop

o mai buna colaborare cu institutiile din domeniu unde un rol important il are Departamentul de

Lupta Antifrauda. Această Strategie se referă strict la frauda împotriva intereselor financiare ale

Uniunii Europene iar DLAF este insitutia initiatoare a acesteia si sigura raspunzatoare pentru

elaborarea si implementarea ei. In activitatea de elaborare DLAF a fost sprijinit de catre

reprezentantii Programului SIGMA (Support for Improvement in Governance and Management)

al Comisiei Europene si Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), precu

si de catre Unitatea de Politici Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Scopul strategiei

Prin această strategie se urmăreşte crearea unui cadru normativ instituţional şi operational

coerent şi eficient, compatibil cu normele europene, pentru protejarea efectivă si echivalentă a

Perioada de implementare a Strategiei

Având în vedere că până la momentul aderării României la Uniunea Europeană trebuie

pregătit cadrul normativ, instituţional şi operaţional în domeniul protecţiei intereselor financiare

europene, perioada de implementare a Strategiei este 2005 - 2007.

Principiile Strategiei

Principiile care stau la baza actualizarii Strategiei sunt eficienţa in lupta antifrauda,

responsabilitatea instituţionala şi manageriala, competenţa profesionala a personalului implicat

în lupta antifrauda şi transparenţa activitaţilor desfaşurate de instituţiile implicate in lupta

antifrauda, prin respectarea acestora urmarindu-se atingerea urmatoarelor obiective specificate in

Hotararea nr. 1211/2006.67

________________________46 Strategia Naţionale de Lupta Antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene in Romania.H.G.nr.793/2005 publicată în M. Of. nr. 743 din 16 august 2005. Modificată prin H.G. nr. 1.211din 6 septembrie 2006. Monitorul Oficial  al României, Partea I, Nr. 797/21.IX.2006 

62

Structura şi conţinutul Strategiei

Protecţia efectivă şi echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene implică

asigurarea desfăşurării eficiente a activităţilor de prevenire, detectare, raportare, investigare,

urmărire penală, sancţionare administrativă sau penală şi recuperare a prejudiciului la nivel

naţional. Strategia acoperă toate aceste subiecte, fiecare capitol prezentând situaţia în domeniu,

legislaţia aplicabilă şi instituţiile implicate, analizând atât deficienţele legislative,

cât şi stadiul implementării legislaţiei existente, propunând, de asemenea, un set de măsuri

necesare pentru asigurarea eficienţei protecţiei intereselor financiare europene în România.

Implementarea strategiei şi efectele ei

Implementarea Strategiei a produs numeroase modificări (legislative, instituţionale şi

operaţionale) în domeniul protecţiei intereselor financiare comunitare, progreselor substanţiale în

această materie fiind recunoscute prin Rapoartele de monitorizare ale Comisei Europene privind

România.

Astfel în îndeplinirea atribuţiilor Departamentului de coordonare a comunicării în

domeniul luptei antifraudă a fost constituit , în luna septembrie 2005, Grupul de Comunicatori

Antifraudă, alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor naţionale cu atribuţii in domeniul protecţiei

intereselor finaciare ale Uniunii Europene în România. Au fost desfăşurate activităţi de

mediatizare a atribuţiilor DLAF şi au fost distribuite materiale promoţionale cu ocazia

evenimentelor de promovare şi informare publică.

Corecta gestionare a asistenţei financiare nerambursabile acordate României de Uniunea

Europeană este asigurată prin struturile de control financiar organizate atat la nivelul

Ministerului Finaţelor Publice ,cât şi la nivelul fiecărei agenţii de implimentare. Astfel, a fost

emis Ordinul ministrului finanţelor publice nr 946/2005 pentru aprobarea ,,Codului controlului

intern’’ cuprinzând standardele de management intern la entitatile publice si pentru dezvoltarea

sistemelor de control managerial, publicat in Monitorul Oficial al Romanie nr.675 din 28 iulie

2005; a fost elaborat ,,Manualul general al auditului performantei“ si ,,Ghidul de audit al

performantei in domeniul programelor europene“. De asemenea, in cazul celor mai multe dintre

agentiile de implimentare a fost creat cadrul organizatoric necesar desfasurarii activitatilor de

control.

În ceea ce priveste controlul fiscal, a fost creat cadrul juridic unitar în domeniu prin

adoptarea urmatoarelor acte normative:

Legea nr 241/ 2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale , act normativ prin

care se instituie masuri de prevenire si combatere a infractiunilor de evaziune fiscala si altor__________________________________________

67 Hotarâre nr. 1211/2006, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 797 din 21/09/2006,Cap V, Principii generale si obiective

63

infractiuni aflate in legaturi cu acestea;

Hotararea Guvernului nr 873 / 2005 privind aprobarea unor masuri speciale pentru

prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscala in domeniul alcoolului etilic de origine

agricola, bautirilor spirtoase, produselor din tutun si al uleilor minerale.

S-au stabilit structurile pentru calculul, colectarea si conrolul taxelor de productie

percepute asupra cotelor de zahar, prin Odonanta de Urgenta a guvernului nr 103 din 14 iulie

2005 pentru modificarea si complementarea Legii nr 1/2004 privind infintarea, organizarea si

functionarea Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, Industrie Alimentara si

Dezvoltare Rurala si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr 142 /2000 privind infiintarea

organizarea si functionarea agentiei SAPARD pentru implimentarea tehnica si financiara a

instrumentului special de preaderare pentru agricultura si dezvoltare rurala, aprobata prin Legea

nr 359/2005.

2.12 Raportul Anual al Oficiului European de Lupta (OLAF)- progresele făcute de

Romania în domeniul luptei antifraudă

Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) din cadrul Comisiei Europene în raportul

său menţionează faptul că, în domeniul fondurilor de preaderare, România şi-a îndeplinit

obligaţiile cu privire la raportările periodice.

Raportul Anual de Activitate al OLAF precizează că Romania a raportat frecvent,

justificând astfel 72% din totalul cheltuielilor eligibile. Deşi ţara noastra a raportat un număr

mare de cazuri, valoarea neregulilor, ca procent din totalul cheltuielilor eligibile, este redusă. Cu

aceasta ocazie, Directorul General al OLAF, domnul Franz-Hermann Brüner a facut cateva

aprecieri pe marginea cooperarii dintre Oficiul European de Luptă Antifrauda şi Romania.

“Cooperarea dintre OLAF şi Autoritatea Naţională a Vămilor este constructiva. Mai exact,

Romania a raspuns prompt tuturor cererilor de asistenţă solicitate de catre OLAF pentru

investigatiile în curs de desfaşurare, în vederea combaterii traficului de ţigarete“68 a precizat

Directorul General al OLAF. “Colaborarea cu Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF şi

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este foarte buna’’.

Aprecierea înaltului funcţionar european este susţinută şi de raportul de monitorizare al

Comisiei Europen. În domeniul protecţiei intereselor financiare, se specifică în

document, ,,Romania a facut progrese semnificative’’. Raportul menţionează că Departamentul

pentru Luptă Antifraudă – DLAF a ,,continuat să implementeze Strategia Naţională de

Luptă

Antifraudă, a îmbunataţit coordonarea celorlalte instituţii relevante, a luat masuri pentru

___________________________

64

68 Conferinta de presa din 22 iulie 2008,sustinuta de Franz-Hermann Brüner, directorul general OLAF

consolidarea capacitaţii administrative şi a iniţiat controale la faţa locului împreuna cu Oficiul

European de Lupta Antifrauda (OLAF)’’.

Jorg Wojahn, purtatorul de cuvânt al OLAF precizează ca: "Avem o impresie foarte bună în

privința autoritaților române, deoarece raportează într-o manieră foarte directă orice suspiciune

de fraudă, iar asta explică numarul mare de cazuri".

Rapoartele date publicităţii de Comisia Europeană confirmă eficienţa sistemului antifraudă

implementat de România începând cu anul 2005. Raportul de activitate al Oficiului European de

Luptă Antifraudă - OLAF consemnează o foarte bună cooperare cu autoritaţile române, urmare a

înfiinţarii înca din anul 2005 a unui serviciu de coordonare a luptei antifraudă – Departamentul

pentru Luptă Antifraudă – DLAF. OLAF subliniază faptul că numarul acţiunilor de control

deschise în Romania privesc fondurile de preaderare, ceea ce este un lucru normal, pentru că mai

întai primesti banii, pe urma are loc frauda și abia apoi trebuie descoperită.

Astfel, conform Raportului Comisiei Europene privind protecţia intereselor financiare ale

Uniunii Europene pe anul 2007, România avea cel mai activ sistem antifraudă. La fel conform

Raportul se mai arată că 60% din investigațiile declanșate ăn 2008 provin din 5 state membre:

Belgia, Bulgaria, Germania, Italia, România. Ca număr de cazuri deschise, România este urmată

de Italia (80 de investigații) și Germania (75 de cazuri). Raportat la populație, OLAF consideră

că România se gasește de fapt pe locul doi, după Bulgaria (cu 52 de noi cazuri investigate), si

înaintea Greciei (cu 41 de dosare). În același timp, 60% din numărul total de investigații ale

OLAF în 2007, adică 666, provin dupa cum am supus mai sus din cele cinci statate membre

(Belgia, Bulgaria, Germania, Italia).

65

SECTIUNEA III-a OLAF în lupta împotriva economiei subterane

Economia subterană este o realitate a vieţii în întreaga lume şi există semnale certe că ea se

extinde din ce în ce mai mult atingând dimensiuni remarcabile iar în ultimele decenii, oferind

motive de îngrijorare. Ea este definita ca fiind ,,ansamblul activitatilor economice desfăşurate

organizat cu încălcarea normelor sociale si ale legislatiei economice, având drept scop

obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat”.

Globalizarea şi regionalizarea facilitează de asemenea, economia mondială subterană. În

vederea implementării unor măsuri mai bune de combatere a economiei subterane, se urmăreşte

o colaborare între ţări pentru aplicarea de măsuri ample, intersectoriale, cu participarea directă

sau indirectă a unor grupuri de state, concretizată în elaborarea şi semnarea unor convenţii,

tratate şi acorduri internaţionale. In ajutorul acestei probleme a aparut si OLAF, ca

instituţie comunitară competentă să dezvolte controale pe teritoriul statelor membre, dar şi al

ţărilor candidate la Uniunea Europeană, care nu a obţinut încă rezultate spectaculoase.

Instituţiile Uniunii Europene şi statele membre ale acesteia acordă o

mare importanţă protectiei intereselor financiare şi economice ale

comunităţii şi luptei împotriva criminalităţii organizate transnaţionale si altor

activităţi ilegale care prejudiciază bugetul comunitar, dar rezultatele

combaterii evaziunii fiscale şi a fraudei sunt neansemnate.

Ca instrument european de luptă împotriva criminalităţii transfrontaliere şi a fraudei,

OLAF exercită toate competenţele de anchetă conferite Comisiei prin reglementările comunitare

şi acordurile în vigoare cu terţe ţări, în scopul accentuării luptei împotriva economiei subterane.

Combaterea economiei subterane nu trebuie să constituie o ţintă în sine, reuşita acestor

măsuri ducând în esenţă la reuşita procesului de restructurare, stoparea tranziţiei fără sfârşit,

îmbunătăţirea climatului general economico-social capabil să producă eficienţă şi, pe această

bază, prosperitate.

3.1 Rolul OLAF in lupta împotriva evaziunii fiscale

Dintotdeauna, fiscalitatea i-a fost impusă cetăţeanului prin lege, acesta considerand-o, din

motive care ţin de natura umană, ca pe o confiscare a veniturilor sale în scopul unor obiective

fără urmări directe asupra sa. Aceasta, poate, este explicaţia pentru care unii contribuabili

încearcă să se sustragă fiscalitaţii, şi să folosească intregul venit caştigat aşa cum considera ei de

cuviinţă. Se creează, aşadar, un "conflict" stat-contribuabil în care miza o reprezintă evaziunea

fiscală.

66

Ca să înțelegem cu exactitate mai întăi ar trebui să definim evaziunea fiscală: ,,este o

sustragere prin orice mijloace de la impunere sau plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a

altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat si

bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și juridice române sau straine, denumite

contribuabili”69

Dezbaterile privind frauda fiscală a fost lansat mai profund, la nivelul UE în mai 2006 cand

Comisia Europeană a adoptat o comunicare70 al cărei scop este de a lansa o dezbatere cu toate

părţile implicate privind o strategie europeană pentru combaterea fraudei fiscale. Se observă că

frauda fiscală este o problemă în creştere şi că statele membre nu pot acţiona personal cu

eficacitate. Aceasta propune o nouă abordare comunitară a cooperării administrative, cu ţările

terţe şi este pregătită să se angajeze într-o discuţie amplă cu privire la necesitatea de a modifica

sistemele de TVA. În ceea ce priveşte cooperarea între statele membre, se propune consolidarea

dispoziţiilor în vigoare în domeniul impozitării indirecte (TVA şi accize), precum şi reformarea

legislaţiei comunitare privind impozitarea directă şi asistenţă în recuperarea taxelor. Cresterea

"alarmantă" a numarului cazurilor de neplată a TVA în Europa costă guvernele pana la 100

miliarde de euro pe an, fapt ce scoate în evidență necesitatea adoptării urgente a unor reforme în

acest domeniu.

Dezbaterea privind frauda de TVA a fost împărţită în 2 domenii principale:

măsuri convenţionale de consolidare existente asistemului TVA

măsuri mai ambiţioase de modificare a sistemului, şi anume

• opţiunea pentru statele membre să introducă un sistem general de taxă inversă;

• Impozitarea tranzacţiilor intracomunitare

Ca răspuns la concluziile Consiliului ECOFIN din 28 noiembrie 2006, Comisia a creat un

nou grup de experţi cu statele membre, "Strategia anti-fraudă (ATFS, cu scopul de a efectua

discuţiile tehnice cu privire la măsurile convenţionale si au fost organizate 2 conferințe cu scopul

de a combare fraudarea fraudei TVA, una la 29 martie 2007 și alta 23 ianuarie 2009.

3.2 Adoptarea noii legi a evaziunii fiscale – măsură determinant ă în prevenirea şi

combaterea fenomenului

Pornind de la premisa că, fenomenul evazionist reprezintă o coordonata inerentă

economiei romaneti, iar atitudinea cea mai eficienta, în perioada de aderare la Uniunea

Europeana, faţă de acest fenomen, este aceea de a realiza o buna administrare a lui, prin

prevenirea, identificarea şi stoparea acestuia, Parlamentul Romaniei a adoptat la data de

15.07.2005, Legea nr. 241, privind combaterea evaziunii fiscale, care a intrat în vigoare începând

cu data de 26 august 2005. Prin adoptarea acestui nou act normativ s-a urmarit redimensionarea

________________________

67

69 Legea 87/1994, abrogata de Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale70 Comunicare Comisiei catre Consiliu, Parlamentul European si Comitetul Economic si Social European, în ceea ce priveşte necesitatea de a dezvolta o strategie coordonată pentru intensificarea luptei împotriva fraudei fiscale,Brussels 31.05.2006

parghiilor legislative prin care statul controleaza activitatea subiecţilor economici, pornind de la

o reevaluare a fenomenului în intreaga lui complexitate şi luarea în considerare a impactului sau

asupra nivelului sumelor atrase la buget în cursul perioadei 2001-2004.

Constituie infracţiuni de evaziune fiscala şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani

şi interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte savarşite în scopul sustragerii de la indeplinirea

obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale,

a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la

bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori

de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare

a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscal sau vamale, prin nedeclararea,

declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale

persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a

bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului

de procedură penală.

Daca s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei

naţionale, limita minima a pedepsei prevazute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează

cu 2 ani. De asemenea, dacă prin faptele descrise mai sus, s-a produs un prejudiciu mai mare de

500.000 euro, in echivalentul monedei naţionale, limita minima a pedepsei prevazute de lege şi

limita maxima a acesteia se majorează cu 3 ani.

In capitolul III al Legii nr. 241/2005, apare, ca o noutate în materie de sancţiuni, situaţia

reprezentand cauzele de nepedepsire şi cauzele de reducere a pedepselor.

Astfel, în cazul savarşirii unei infracţiuni de evaziune fiscal prevăzută de prezenta lege,

daca în cursul urmaririi penale sau al judecaţii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori

inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta

savarşită se reduc la jumatate. Daca prejudicial cauzat şi recuperat in aceleaşi condiţii este de

68

pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda.

Daca prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de pana la 50.000 euro, in

echivalentul monedei naţionale, se aplica o sancţiune administrativa, care se inregistreaza in

cazierul judiciar.

Aceste dispoziţii nu se aplica, daca faptuitorul a mai savarşit o infracţiune prevazuta de

legea privind combaterea evaziunii fiscale, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru

care a beneficiat de clementa legii.

Persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevazute de legea privind

combaterea evaziunii fiscale, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali

ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decazute din drepturi. La data ramanerii

definitive a hotararii judecatoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevazute de

prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a

dispozitivului hotararii judecatoreşti definitive, iar aceasta va face menţiunile corespunzatoare.

Mai recent in luna februarie 2009 sa tot incercat desfiintarea Departamentului de Lupata

Antifrauda(DALF).Cu aceasta ocazie s-au auzit si incercat de a stopa acest gest drastic al

guvernului Boc, iar deputatul Tudor Chiuariu a transmis o scrisoare presedintelui Romaniei,

Traian Basescu, în legatură cu aceasta unde critică guvernul Boc în legatura cu revocarea din

funcție a sefului DLAF fară vre-o explicatie71, atribuţiile lui fiind preluate, cu delegaţie, de o alta

persoana, fapt ce a blocat activitaţile operaţionale, de control, ale DLAF.Acest fapt ducand la

supendarea actiunilor de control derulate in coordonare cu Oficiul European de Lupta

Antifrauda(OLAF), Romania incalcandu-şi astfel obligaţiile ce ii revin potrivit regulamentelor

comunitare, acte direct aplicabile in ordinea juridica interna.72 Tudor Chiuriu a amintit numarul

acţiunilor de control finalizate crescute, de la: 14 în 2004 (fostul Departament de Inspecţie a

Primului-Ministru), la 43 în 2005, la 82 in 2006, 84 în 2007, respectiv 100 în 2008. Valoarea

proiectelor verificate a crescut de la 72 de milioane euro în 2005, la 145 în 2006, 200 în 2007,

respectiv 235 în 2008. În baza actelor de control întocmite de DLAF procurorii DNA au întocmit

37 de rechizitorii, în 5 dosare DLAF fiind deja pronunţate hotarari de condamnare la pedepse ce

ajung pana la 10 ani de inchisoare, agenţiile de implementare recuperand 5 milioane de euro –

debite rezultate din nereguli financiare.

__________________________

69

71www.amosnews.ro, data publicarii 13 Feb 200972 art. 4 din Regulamentul Consiliului nr. 2185/1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul protejării interselor financiare ale CE

Secţiunea IV-a Dosarele de anchetă OLAF împreună cu DLAF

România este principalul furnizor de dosare de anchetă OLAF. Cooperarea cu serviciile de

anchetă din România este pozitivă și excelentă, bineanteles existând și o mare disponibilitate din

partea serviciilor de anchetă din Romania care lucreaza în foarte stransă legatură cu anchetatorii

de la OLAF. Ultimele rapoarte anuale ale Oficiului European de Luptă Anti Fraudă (OLAF),

relevă că România este principalul furnizor de dosare de anchetă, față de celelalte țări candidate.

Raportul mentionează că această situație se datorează bunei colaborări și schimbului continuu de

informații dintre OLAF și autoritațile române, precum și faptului că investigatorii OLAF au venit

in România la fiecare două luni, pentru a acorda asistentă în anchetele desfășurate de autoritățile

naționale.

4.1 Gripa aviara-sursă de îmbogăţire pentru unii

Prejudiciu este de 4,3 milioane euro din încredințarea directă a contractelor de dezinfecție.

Acordarea contractelor de dezinfecție la punctele de trecere a frontierei în perioada gripei aviare

a fost defectuoasă, ceea ce a dus la crearea unui prejudiciu la buget de 15 milioane de lei. În plus,

unele firme au primit, de la companii de stat, sume de patru ori mai mari decat costurile reale ale

operațiunii. Autoritatea de Control a Guvernului (ACG) a verificat dacă a fost respectată legea în

ce privește activitatea de dezinfecție în cele două etape ale apariției gripei aviare, respectiv

octombrie 2005 - martie 2006 și mai - iunie 2006. În urma controlului s-a constatat că autoritațile

au lăsat firmele private să stabilească unilateral tarifele practicate pentru dezinfectia realizată la

punctele de trecere a frontierei. ,,În plus, contractele de concesiune a activitaților de dezinfecție

au fost încredințate fără organizarea de licitații, conform legislației", se arată în raportul ACG.

Societatea "Lumi" SRL din Iaşi, în câteva luni de speculaţie a crizei aviare, a ciştigat 10 milioane

de euro, bani publici risipiţi din cauza serviciilor dezastruoase privind decontaminarea

autoturismelor din zonele afectate. Alte două societăţi au caştigat defectuos licitaţia pentru

gestionarea situaţiei. Licitaţia fiind castigate de societăţile "Nutraswiss" din Bucureşti şi "Coral

Impex" din Ploieşti care asigura servicii de dezinfecţie în judeţele Braşov, Mureş şi Prahova. La

solicitarea fostul premier Calin Popescu - Tăriceanu, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-

Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi cei ai Corpului de Control al Guvernului, au

efectuat controale la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) pentru a

verifica modul în care au fost achiziţionate şi utilizate materialele dezinfectante. Astfel, in urma

unui alt control derulat în martie, o comisie din cadrul MTCT a constatat o serie de nereguli la

societatea "Lumi", atât în privinţa concentraţiei soluţiilor cu care au fost stropite maşinile de pe

drumurile naţionale, dar şi al numarului de autovehicule care au beneficiat de "serviciile" firmei

70

ieşene. Prejudiciul produs bugetului de stat in urma acestor ilegalitați fiind estimat la 15,8

milioane lei (circa 4,3 milioane euro).73 Dosarul a fost trimis la Parchetul de pe langa Înalta Curte

de Casatie și Justitie pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice și asocierea pentru

săvârțirea de infracțiuni. Controlul a vizat și modul în care Compania Națională de Autostrăzi si

Drumuri Naționale din Romania (CNADNR) și Compania Nationala CFR au achiziționat și

utilizat echipamentele și materialele dezinfectante folosite în zonele afectate de gripa aviară.

"Din calculele efectuate, s-a stabilit că unele firme au practicat, în relația cu CNADNR și CFR,

tarife de 4,2 ori mai mari decât costurile reale, aferente activitații de dezinfecție", se arată în

raportul ACG, fără a fi menționate firmele care s-au imbogățit din această afacere, pe motiv că

cercetările sunt în desfășurare. Și în acest caz, raportul a fost înaintat Parchetului de pe langa

Înalta Curte de Casatie și Justiție.

Departamentul Naţional Anticorupţie a finalizat la începutul anului 2009 ancheta

referitoare la cheltuirea banilor pentru combaterea gripei aviare. Conform acesteea, parchetul

demonstrează că panica numită gripă aviară a drenat aproape 200 de milioane de euro (bani

proveniţi din fondurile Uniunii Europene) către buzunarele afaceriştilor apropiaţi PDL, care au

cîştigat contractele de dezinsecţie şi, indirect, aproape 100 de milioane în conturile familiei

prezidenţiale. Tonel Ursachi, proprietarul firmei Lumi SRL, Scarlat Orzescu, acţionar Mior SRL,

precum şi directoarea Autorităţii Sanitare din cadrul Ministerului Transporturilor din acea

perioadă, Mihaela Orzescu, sînt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu privind efectuarea

dezinsecţiei pe drumurile naţionale şi pe căile ferate, efectuată cu scopul prevenirii gripei aviare.

Creierul afacerii a fost, însă, ex-ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, care a dirijat, iniţial,

spre buzunarele încăpătoare ale afaceriştilor Puterii, peste 5 milioane de euro, în scopul

combaterii epidemiei.

Mai multe voci, inclusiv OLAF, suspecteză că în România nu a fost gripă aviară, ci doar

un spectacol menit să cheltuie, cu at scop decat cel aratat, banii din fondul european de urgenţă.

Aceştia cred că, pe fondul isteriei mondiale create de apariţia virusului H5N1, în România a fost

vorba doar de iniţiativa unor persoane, care s-au îmbogăţit prin fraudarea fondurilor europene şi

a Bugetului de Stat.

4.2 Administratori orădeni cercetaţi pentru fraudarea de fonduri PHARE

Procurorii anticoruptie oradeni au dispus trimiterea in judecata a administratorilor unei

firme oradene pentru fraudarea fondurilor PHARE cu 44.000 de euro. Asociații și administratori

SC Briltex Group SRL Oradea, Bressan Tiziano si Doru Lucan, au fost trimiși în judecată pentru

infracșiunea de schimbare a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunității

__________________________

71

73 articol scris de Elena Cristian,19 martie 2007 pe site-ul www.gandul.info

Europene și a infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte

sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunității Europene.

Din probele strânse în timpul anchetei a reieșit că la data de 19 noiembrie 2002, a fost

încheiat un contract de finanțare din fonduri PHARE, între Ministerul Dezvoltării și Prognozei,

în calitate de autoritate contractantă, Agenția de Dezvoltare Regională Nord - Vest, în calitate de

autoritate de implementare și SC Briltex Group SRL Oradea, în calitate de beneficiar.

Contractul are ca obiect implementarea și derularea Proiectului intitulat "Profesionalism

pentru Mileniul trei", scopul declarat al proiectului fiind cel al derulării unor cursuri de instruire

a personalului propriu al firmei beneficiare. Pentru a justifica cheltuirea banilor luați prin proiect,

cei doi administratori au prezentat autoritații contractante documente care conțin date nereale,

contract de prestări servicii, contract de închiriere a sălii de cursuri, foi colective de prezenta a

lectorilor, rapoarte de activitate ale formatorilor și alte înscrisuri, cu scopul de a obține pe

nedrept suma de 43.293 de euro din fonduri europene. Potrivit anchetatorilor, din suma totală

provenind din fonduri PHARE, SC Briltex Group a platit către SC Acctex SRL (societatea

administrată de soacra, respectiv soția lui Doru Lucan), suma de 14.972 de euro, ca și chirie, cu

toate că societatea nu detinea acel spațiu, iar instruirea cursanților nu s-a realizat acolo. Similar,

suma de 3.000 de euro a fost însușită de Bressan Tiziano și de reprezentantul societății

Richmond S International Incorporated, societatea care nu avea dreptul legal de a fi

subcontractant de servicii în cadrul programului, nefiind înregistră în vre-o una din țările UE sau

țară eligibilă PHARE. În realitate, această societate comercială nu efectua instruirea cursanților,

se arată în comunicatul Directiei Naționale Anticorupție pe anul 2007. Dosarul a fost înaintat

Judecatoriei Oradea.

4.3 Reabilitarea canalului Sulina, anchetată de OLAF

Lucrările privind amenajarea malurilor canalului Sulina au fost finanţate de Banca

Europeană Investiții (BEI) sub denumirea proiectului ,,Apărare maluri Canal Sulina” cu o sumă

de peste 30 milioane de euro. Pentru a fi permisă navigația navelor maritime cu deplasament de

25.000 tone, este necesară asigurarea unei adâncimi de 24 de picioare, adica 7,32 metri. În timp,

intensificarea navigației pe canal, actiunea valurilor, curenților, bancurilor de sloiuri au

determinat o eroziune pronunțată a malurilor canalului. Au apărut deja sectoare pe care trebuie să

se intervină pe regim de urgență. Miza lucrărilor de reabilitare a Canalului Sulina este mai mult

decât importantă pentru statul român, de executarea acestor lucrări depinzând continuarea

navigației navelor cu capacități mari pe Dunărea Maritimă, între Bara Sulina și porturile Tulcea,

Galați si Brăila. În prima fază, proiectul presupune executarea lucrărilor de reabilitare a malurilor

72

pe o lungime de 15,2 km, din cei 62,5 km de canal. Pentru prima fază, a fost angajat creditul de

la Banca Europeana de Investiții, care acoperă 50% din valoarea lucrarilor, restul de 50% fiind

fonduri alocate de la bugetul statului.

La sfârșitul anului 2006 au fost depășite etapele procedurale și s-a ajuns în stadiul

organizării licitației de către beneficiar, Administrația Fluvială a Dunarii de Jos din Galați

(AFDJ). La licitație s-au prezentat o firmă germana și două consortii românești, compania

Reinhold Meister Gmbh fiind desemnată câştigătoarea licitației. Prin scrisoarea

29292/06.11.2006, AFDJ declarase calificată oferta tehnică a firmei germane, iar prin procesul

verbal nr. 29586/08.11.2006, comisia de evaluare a ofertelor financiare consemnase că oferta

financiară a Reinhold Meister era net superioară celor depuse de consortiile românești. Reinhold

Meister executa lucrarile pentru 24.638.806 euro, în timp ce consortiul format din

Hidroconstructii SA Bucuresti, Argus Cernavoda SA si SC Iridex SA ofertase cu 50.000 mai

mult, adică 24.686.471,49 euro, iar cel de-al treilea ofertant, consortiul format din trei firme

locale, Vega 93 SRL Galați, Hidrotehnica SA Galați si Navrom SA Galați, ceruse cu 7 milioane

mai mult, adică 31.350.000 euro.74

Dupa ce prin scrisoarea 30805/22.11.2006, AFDJ declară Reinhold Meister drept

castigatoare a licitației, directorul general al AFDJ, Mihai Ochialbescu a cerut firmei germane să

îi prezinte o listă cu subcontractori, o cerere cel putin dubioasă, din moment ce Reinhold Meister

precizase în ofertă că executarea contractului va fi realizată fară subcontractori. La o lună după

ce compania germană fusese desemnată castigatoarea licitației, pe 22 decembrie 2006,

Ochialbescu anunță Reinhold Meister că negocierile au eșuat și urmează să convoace la

negocieri consortiul clasat pe locul doi, Hidroconstrucții SA București, Argus Cernavoda SA și

SC Iridex SA( Hidro-Argus-index), apropiata taberei Partidului Conservator, care în cele din

urmă se retrage din cursă. În aceste condiții normal că lucrarile ii revin celei de a treia consortii,

Vega 93 SRL Galați, Hidrotehnica SA Galați și Navrom SA Galați. Aici analizând situația este

clar că e vorba de corupție dupa cum sustinea și Reprezentantul Reinhold Meister, Rainer

Grafenhorst care a semnalat acest caz la DNA, dar și la OLAF, Oficiul Antifraudă a Uniunii

Europene, iar firma germană a acționat AFDJ în judecată cerând daune de 500 de milioane de

lei vechi pentru fiecare zi de întarziere a semnării contractului.

4.4 Dezastrului ecologic din munţii Şureanu

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a fost sesizat în cazul proiectului Direcţiei

Silvice Deva finanţat cu fonduri europene. Sesizarea a fost făcută după ce firma căreia i s-a

încredinţat licitaţia a provocat un dezastru ecologic în zona Voevodu din munţii Şureanu,

defrişând mai bine de 10.000 de metri pătraţi de pădure virgină.

___________________________

73

74 Ziarul România Liberă, ediţie din Joi, 14 februarie 2008, autor articol Ticu Ciubotaru ,,Afacerea Sulina anchetată de OLAF şi BEI”

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Deva, a intrat în atenţia OLAF

după ce a reuşit să acceseze fonduri europene în valoare totală de 6.108.928 lei pe un proiect care

prevede executarea unor lucrări de corectare a torenţilor din bazinul hidrografic Jiul de Est. În

cadrul acestui proiect unul dintre obiective a fost realizarea unor baraje de redirecţionare a

torenţilor. Zona aleasă de cei de la Direcţia Silvică pentru redirijarea torenţilor a fost o pădure

virgină din Voevodu, deşi pădurarii din zonă susţin că nu se justifică cheltuirea banilor europeni

acolo deoarece nu sunt torente în acel loc.

Cu toate acestea, în zona respectivă au fost tăiaţi arbori pe o suprafaţă de peste 10.000 de

metri pătraţi. Mai grav este că tot acest dezastru ecologic s-a comis pe un teren privat şi fără ca

proprietarul, Nausica Brâncuşi, să ştie de lucrări.

4.5 Cazul „Leonardo da Vinci”

Cazul constituie un exemplu de fraudare a fondurilor provenite din Programul Leonardo da

Vinci prin accesarea/decontarea acestora pentru activităţi ce ar fi trebuit să fie derulate într-un alt

stat membru. Scandalul finanțării din fondurile Phare a unor firme ce aparțineau membrilor

familiei fostului ministru al Integrării a izbucnit în anul 2003. Atunci, s-a descoperit ca patru

firme ale familiei Puwak au beneficiat de 150.000 de euro din fondurile europene destinate

formarii profesionale și anume a 120 de tineri din diferite sectoare profesionale în Germania.

Doua din societăți erau pe numele soțului fostei ministre, Iosif Puwak, alte două aparținând fiului

acesteia, Mihai Puwak. Accesarea fondurilor europene s-a facut prin programul "Leonardo da

Vinci", in conditiile in care Hildegard Puwak era ministru al Integrarii.

Întrucât implementarea proiectelor presupunea un parteneriat cu alte entităţi din Germania,

pentru verificarea realităţii derulării activităţilor, DLAF a solicitat suport operaţional din partea

Oficiului European de Luptă Antifraudă. Verificările s-au desfăşurat în paralel în România şi în

Germania.

În urma verificărilor efectuate, reprezentanţii OLAF au constatat următoarele:

partenerii externi erau fictivi;

o parte din cursanţi nu au putut efectua deplasarea în Germania întrucât nu au

primit viză de intrare din partea Consulatului Republicii Federale Germania;

în singurul proiect în care a fost identificată deplasarea în Germania, aceasta a

avut caracter turistic.

Echipa de control DLAF, urmare a verificărilor efectuate în România, a identificat

următoarele:

au fost prezentate în vederea obţinerii finanţării, documente false, respectiv: trei

documente de parteneriat extern aferente proiectelor, 16 contracte individuale de stagiu; 74

au fost prezentate la Raportul final, documente false, respectiv: copii ale paşapoartelor

stagiarilor, facturi fiscale (alături de chitanţele aferente), 40 de diplome sau certificate de

participare, poliţe de asigurare medicală, rapoarte individuale de stagiu.

O echipă comună DLAF-OLAF a procedat la audierea principalelor persoane implicate. De

asemenea, echipa DLAF a audiat peste 20 de stagiari şi beneficiari ai fondurilor. Au fost ridicate

toate înscrisurile false depuse la Autoritatea Contractantă. Au fost emise Note de Debit în

vederea recuperării sumelor utilizate necorespunzător. Notele de control întocmite, alături de

documentaţia aferentă şi declaraţiile luate, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 4 Bucureşti, spre soluţionare.

Judecătorii secției comerciale au admis acțiunea în pretenții formulată de Agenția

Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației ți Formării Profesionale

(ANPCDEFP) și au obligat firmele MGH Super (apartinând lui Mihai Puwak) si M&M Consult

Invest (societate a soțului demnitar) să restituie, fiecare, suma de 30.000 de euro, reprezentând

subvenție financiară. În plus, au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de

câte 25 de milioane de lei vechi fiecare. Inițial, procurorii PNA care au cercetat-o pe Hildegard

Puwak pentru că ar fi folosit în interes personal 150.000 de euro, în cadrul programului european

"Leonardo da Vinci", au inchis dosarul în 2003. Ulterior, după schimbarea conducerii, DNA a

decis redeschiderea cazului în 2007. La 30 ianuarie 2009, Tribunalul București a decis

condamnarea lui Iosif Mihai Puwak la doi ani și jumatate de închisoare cu suspendare pentru

deturnare de fonduri și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor

obținute din bugetul comunităților europene, instanța Tribunalului București dispunând și

interzicerea unor drepturi ale acestuia pentru doi ani.

4.6 Înființarea unui centru electronic prin fraudă

Departamentul pentru Luptă Antifraudă a controlat modul de obţinere şi utilizare a

fondurilor comunitare de către SC Best XZ SRL Bucureşti, SC SBAN Company SRL Piteşti şi

SC Sunset Trade SRL Bucureşti pentru realizarea a trei proiecte în valoare totală de 328.095

euro.

Proiectele au avut ca obiective înfiinţarea unui centru electronic de formare, consiliere şi

plasament pentru şomeri şi absolvenţi, facilitarea accesului la internet, asigurarea unor servicii de

informare electronică şi furnizarea unor pachete software în mediul internet.

Verificările DLAF au relevat faptul că cele trei firme aveau acelaşi asociat/adminstrator.

DLAF a constatat faptul că acesta a folosit şi a prezentat autorităţilor de implementare şi de

contractare, documente şi declaraţii inexacte şi false cu privire la modul de utilizare a finanţării;

mai mult, acesta a schimbat destinaţia fondurilor, pe care le-a folosit în interes propriu,

75

dispunând plăţi sau ridicări de numerar, fără legătură cu obiectul contractelor PHARE şi

prezentând autorităţilor, drept justificare, extrase de cont false.

Prin trucarea licitaţiilor, toate contractele de furnizare au fost acordate unor societăţi

comerciale administrate sau controlate de către acelasi asociat/administrator.

Pentru a justifica existenţa unor disponibilităţi băneşti proprii pe care trebuia să le aloce

realizării proiectelor PHARE, alături de finanţările nerambursabile, acesta a prezentat

autorităţilor de monitorizare dispoziţii de încasare false, din care reiesea că el şi alte două

persoane ar fi “creditat” societatea cu 1,3 miliarde lei. DLAF a sesizat Direcţia Naţională

Anticorupţie, care a confirmat aspectele constatate de echipa de control şi a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului N.A. pentru săvârşirea de infracţiuni care au adus un prejudiciu bugetului

Comunităţilor Europene de 3.824.595.684 ROL şi 36.472,5 Euro şi dobânzile aferente. În

prezent, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

76

Concluzii

Frauda este un fenomen deosebit de nociv și nedorit, paradoxal cu direcții de evoluție și

incidente diferite de la tară la tară, indiferent de marime, nivelul de dezvoltare, mecanisme de

guvernare sau sistem politic. Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene presupune

acordarea unei atenţii deosebite asigurării securităţii şi recuperării fondurilor comunitare.

Este necesar asigurarea unui cadru coerent și funcțional de prevenire si combatere a

fraudelor și corupției în sectorul public prin: evitarea de funcionare în paralel a diverselor

organizații si retele europene și internaționale implicate; adoptarea unei strategii comune de

acțiune și a criteriilor de evaluare a actelor de corupție; îmbunatațirea comunicarii inter-

institutionale la nivelul UE, îndeosebi printr-o mai clară și fluență cooperare între Oficiul

European de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene (OLAF), Ombudsman-ul European, Curtea

Europeana de Conturi si Comisia pentru Petitii a Parlamentului European; introducerea timpurie

și formarea continuă a adulților pentru recunoașterea si combaterea corupției.

Prin cele scrise în lucrare am încercat sa realizez o imagine cât mai fidelă a peisajului

fraudelor internationale si a celui românesc, iar pe acest fond să prefigurez trăsăturile

fenomenului infracțional si în privința raporturilor de fiscalitate dintre contribuabil și stat în

special.

Sustin ideea că, în toate timpurile, dar mai ales în prezent, politica fraudelor este și trebuie

să fie subordonată strategiilor economice si politice, iar în acest cadru devine de la sine înțeles că

această politică trebuie concepută și dirijată de o manieră care să conducă la descurajarea

fraudelor în primul rând prin crearea unei relații armonioase dintre cetățean și stat.

Totodată consider că factorii politici din România trebuie să gasească acele modalități de

reglementare care să împiedice ca fiecare schimbare la nivel politic să genereze modificări

majore fovorizând fraudele.

În ceea ce privește OLAF, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona aceasta a

căpăta o nouă formă datorită apariției Procurorului European, despre care am mai vorbit în

lucrare. Dar în acest context, OLAF, are un rol auxiliar al justiţiei penale cu putere de anchetă în

asistarea Procurorului European.

77

Bibliografie

I Cursuri, tratate, monografii

C.Blumann, L.Dubouis C. Blumann, L. Dubouis ,,Droit institutionnel de l’Union

européenne’’ Editura Litec, Paris, 2005

Guy Isaac ,,Droit communuataire génerale’’, Editura Masson, Paris, 1992

Ion Ignat ,,Uniunea Europeană – de la piata comună la moneda unică’’, Editura

Economică, Bucureşti, 2002

Ion Jinga, Andrei Popescu, “Integrarea Europeană - Dicţionar de termeni comunitari”,

Editura Lumina Lex; 2002

Jeni Ioniţă, organigrama DLAF ,,Iregularităţi în proiecte finanţate de Uniunea

Europeană’’, Timişoara, 2008

John McCormick ,,Să înțelegem Uniunea Europeană”,Editura Codecs, Bucureşti, 2007

L. Cartou ,,Communautees Europeennées’’, Dalloz, 1991

Manualul European Anti-Fraud Office februarie 2005 publicat pe site-ul ec. Europa.eu

Marin Voicu ,,Drept comunitar-teorie și jurisprudență’’ Editura Ex Ponto, Constanța,

2002

Păduraru Mihaela ,,Curs de drept comunitar’’, 2008

R.Coudenhove-Kalergi ,,Pan-Europe”,Paris 1988

Tudorel Ştefan ,,Introducere în dreptul comunitar’’,Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006

Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu ,,Drept comunitar general”, Editura Lumina Lex,

Bucureşti 2003

II Reviste de specialitate

Revista ,,Sfera politică’’ nr.147 din 2010, articol ,,Momentul Lisabona-Un nou început

pentru construcţia europeană’’ publicat de Alexandru Jădăneanţ si articolul ,,Uniunea

Europeană sub paladiul Tratatului de la Lisabona’’ publicat de Oana Albescu

Curierul National, nr 5498, Miercuri 2 septembrie 2009, autor: Dragos Manea

Ziarul Financiar, 14v martie 2007, ,,Oficiul European de Lupta Antifraudă anchetează o

afacere de milioane’’ autor I.Morovan

Ziarul România Liberă, ediţie de Joi 14 februarie 2008 autor articol Ticu

Ciubotaru ,,Afacerea Sulina achetată de OLAF şi BEI’’

III. Legislaţie

Tratatul de la Paris, instituind CECA,-1951(intrat în vigoare în 1952)

Tratatele de la Roma, instituind CEE şi EURATOM-1957, intrate în vigoare în 1958

Tratatul de la Maastricht, privind UE-1992,intrat în vigoare în 1993ul R

78

Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile

Europene şi statele membre ale acestora pe de altă parte- 1993, intrat în vigoare în 1995

Tratatul de la Amsterdam, privind UE-1997, intrat în vigoare în 1999

Tratatul de la Nisa, privind perfecţionarea instituţională a UE-2001, intrat în vigoare în

2003

Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007 ,intrat in vigoare 1 decembrie 2009

Regulamentul Consiliului nr 2185/1996 privind controalele si inspecțiile la fața locului

efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale CE.

Reglementarea nr 1073/1999 a Parlamentului European și Consiliului Europei

Regulamentul (Euratom, CE) nr 2185/96 din 11 noiembrie 1996

Legea 87/1994, abrogată de Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii

fiscale

Regulamentul Consiliului nr. 2185/1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului

efectuate de Comisie în scopul protejării interselor financiare ale CE

IV Site-uri www.ec.europa.eu www.antifrauda.gov.ro www.adevarul.ro www.9am.ro www.amosnews.ro, data publicării 13 februarie 2009

79