UNIVERSITATEA ……….FACULTATEA ……….

Evoluţii ale serviciilor în economia românească

ÎNDRUMĂTOR, ABSOLVENT,

Prof.univ.dr.

- 2009 -

CUPRINS

Introducere……………………………….…………………………………... 4

CAPITOLUL I

Sfera de cuprindere şi clasificarea serviciilor……………………………. 7

CAPITOLUL II

Tranziţia şi reforma economică în România………………………………. 24

CAPITOLUL III

Evoluţia sectorului serviciilor în economia naţională a României………… 37

CAPITOLUL IV

Stadiul actual al dezvoltării serviciilor din economia românească în raport

cu alte ţări………………………………………………………………….. 44

Concluzii………………………………………………………………....... 53

Anexa nr.1……………………………………………………………….

Bibliografie selectivă……………………………………………………...

57

65

INTRODUCERE

2

Sectorizarea uzuală (primar, secundar, terţiar) porneşte de obicei de la criterii

formale şi credem insuficient de riguroase şi se bazează pe nejustificata departajare

productiv-neproductiv.

Deci, acest termen atât de întâlnit în literatura de specialitate sub denumirea de

“terţiar” sau “activităţile terţiare” a suferit în timp modificări din punctul de vedere al

gândirii economice cu privire la structura sa şi a interdependenţelor cu celelalte sectoare

ale economiilor naţionale.

Teoriile privind clasificarea sectorială a economiei i-au avut protagonişti pe Allan

Fisher, Colin Clark şi Jean Fourastié.

Astfel, unul din “părinţii” gândirii economice sectoriale, Allan G.B. Fisher prin

cartea sa „The Clash of Progress and Security” (1935) a încercat să demonstreze că

istoria omenirii, în evoluţia sa ascendentă, se caracterizează prin trecerea de la forme de

activitate primară spre forme secundare şi apoi terţiare.

După parerea acestuia, în sectorul primar sunt incluse muncile agricole sau

miniere, în sectorul secundar – industriile de transformare, iar în sectorul terţiar –toate

activităţiile dedicate producţiei de bunuri materiale. Prin această separare autorul are

meritul de-a păstra chiar în secolul XX, o distincţie între productie şi prestaţiile de

servicii. Pe baza unor practici contabile valabile la acea vreme, el grupează impreună

toate activităţile umane ce nu sunt agricultură sau incustrie. Cu toate carenţele existente,

această viziune a influenţat puternic gândirea economică din acea vreme, impunându-se.

Ulterior, această clasificare este perfecţionată de Colin Clark şi Jean Fourastie.

Prin cartea sa de bază, ”The Condiţions of Economic Progres”, australianul Colin

Clark, completează structurarea economiei efectuată de Fisher, grupând activităţiile

economice astfel:

activităţi primare, ce au ca notă dominantă utilizarea directă a resurselor naturale

şi randamente descrescânde (agricultura, exploatare forestieră, vânătoare,

pescuit);

activităţi industriale (în 1957 denumite „industrie” şi în ediţia din 1941 „activităţi

secundare”) ce se caracrtrizează prin transformarea continuă la scară mare printr-o

productivitate ridicată şi randamente crescânde, a materiilor prime în produse

3

transportabile; sunt incluse aici şi “public-utilities” (serviciile de gaz-apă-

electricitate) şi transporturile;

activităţile terţiare (denumite astfel în 1941, în ediţia din 1942 sunt “activităţi

reziduale” şi “servicii“ în ediţia din 1957) care sunt evidenţiate pritr-o

productivitate mai redusă. Sunt incluse aici reparaţii, croitorii, mici brutării,

asigurări, distribuţie, comerţ, servicii personale.

Această grupare asa cum arată chiar Clark, intrepretativă reţinem însă caracterul

“rezidual” al sectorului terţiar, comparativ cu sectorul primar şi cel secundar.

Această lucrare este constituită ca un studiu statistic impresionant, dar “suferind”,

în general, de carenţe privind idei economice valoroase.

Cel care a încercat să aseze clasificarea Fisher-Clark pe criterii stiinţifice, a fost

Jean Fourastié prin lucrarea sa „La grande espoir du xx-em siecle” (1949); acesta aduce

un plus de obiectivitate analizei economice fixând un criteriu general însă dar de

clasificare după obiectul activităţii şi ratele de crestere a prodictivităţii muncii pe baza

progresului tehnic. După părerea lui Fourastie, în sectorul primar sunt incluse activităţiile

cu un progres mediu, în secundar cele cu progres tehnic mai ridicat, iar în terţiar cele cu

progres tehnic slab ori nul. Faţă de Fisher şi Clark este emisă ideea că sectorul terţiar este

format din componente eterogene, neconstituind un sector economic de sine stătător din

punctul de vedere al funcţionării economiei. Un merit incontestabil al acestei lucrări îl

cnstituie ideea conform căreia revoluţia industrială reprezintă doar un moment în marea

revoluţie terţiară ce a început în secolele XVII – XVIII şi care presupune schimbări

majore şi îndelungate, cea mai dificilă fiind modificarea completă a întregii mentalităţi

omeneşti în abordarea realităţilor economice şi sociale.

Un economist contemporan preocupat în a arunca lumină asupra subiectului, în

persoana lui Maurice Lengelle („La revoluţion terţiare”-1966) realizează o analză istorică

şi critică a sectoarelor economice, propunând variante de clasificare a acestora după

criterii legate de contabilitatea naţională şi corectitudinea evidenţierilor în îcercarea de a

evita transferurile de efecte de la o ramură la alta.

V.R.Fuchs, în cartea „The Service Economy”- 1968 puneun accent deosebit pe

serviciile industriale (în denumirea autorului „services industries”- industrii de servicii).

Această denumire apare pentru prima dată în istoria gândirii economice ,autorul

4

referindu-se concret la economia S.U.A., singura considerată de el o economie de

servicii. Analiza efectuată este mai mult statistică decât teoretică , urmărindu-se în

general aspecte metodologice şi de sistematizare (productivitatea, dimensiunile sociale

ale problematicii).

Alături de conceptul „economie de servicii”, în ultimele decenii au apărut o serie

de concepte noi cu existenţă paralelă cum ar fi „filiera internaţională”- la M. Porat, J.

Atoli, precum şi diferite teorii ale producţiei neoindustriale de servicii. Ca o

exemplificare a acestor teorii, amintim lucrarea lui J. Singelmann- „The Sectorial

Transformaţion of Labour Force” (1974) în cadrul căreia blocul terţiar este divizat în

patru subansamble (această divizare a devenit de referinţă în literatura economică).

Păstrând ca „rădăcină” imaginea celor trei sectoare, instutuită de Fisher şi Clark,

gândirea economică referitoare la servicii s-a axat în continuare pe probleme de detaliu,

măsurare, clasificare, departajare, includere ori nu a unei activităţi in anumite sectoare

sau subsectoare ori anticiparea imaginii de viitor a omenirii cu accent pe rolul şi ponderea

sectoarelor economice.

Sectorul terţiar, rezultat din împărţirea tradiţională în primar-secundar-terţiar, nu

trebuie confundat cu denumirea de sector terţiar întâlnită uneori în literatură (“societate

civilă”, “economi informaţională”, “sector cooperativ”, “sector comunitar” ori ”sector

autonom”). În acest context, el este considerat un sector nici public, nici privat sau sector

de autoconsum social denumit şi sector ”D” - după criteriul proprietăţii - nici de stat nici

de piaţă.

Trebuie amintit aici, că există şi tendinţe de a detaşa chiar si un sector

„quarernar”: având în vedere diversitatea serviciilor unii autori au încercat o sistematizare

a acestora, constituindu-le într-un ”quaternar”, urmând ca toate celelalte să rămână

nediferenţiate în sectorul terţiar (ca la C. Clark). De exemplu, activităţile referitoare la

timp liber (turism, loisir, spectacole) ar putea constitui un sector quaternar; după alte

păreri, quaternarul ar reprezenta ”sectorul informatic” cu elementele aparţinătoare:

cercetare, producţie de utilaje de calcul şi programe, tehnici de interconectare,

telecomunicaţii; şi în sfârşit ”quaternarul, rău numit uneori terţiar superior (bănci de

informaţi, consilieri pentru întreprinderi)... nu este complementul unui soi de amalgam

5

numit terţiar (transport, comerţ, sector publicitar), ci prelungirea secundarului, în care el

se inserează adesea şi el îi creste productvitatea1”.

Teoria serviciilor datorează foarte mult şi unui alt mare cercetător al timpurilor

noastre, lui Jacques de Bandt. Unul din marile sale merite constă în introducerea noilor

concepte în domeniul serviciilor: ”productivitatea relativă” în studierea productivităţii

serviciilor, precum şi concepte de ”zero-stock”, ”sunk-stock” în scopul operării cu

servicii de informaţii knowledge-intensive. De asemenea, el vorbeste de ”servicii pure”

considerându-le ca fiind serviciile care se încadrează cel mai greu în reprezentările

convenţional stabilite, fiind cele mai aparte de clasica producţie materială, îndeosebi prin

”imaterialitatea” lor (servicii de reclamă-publicitate, conseil şi alte servicii intelectuale

etc.). Este important să subliniem scrierile acestui autor ca fiind printre cele mai profunde

şi actuale cercetări în domeniu.

Scopul principal al acestei treceri în revistă a unora din principalele probleme ale

serviciilor şi ale autorilor aferenţi a fost cel al atingeri câtorva dintre cele mai importante

noi concepte cu care lucrează economia serviciilor.

În ce priveşte ţara noastră, s-au elaborat propuneri privind gruparea ramurilor

economiei naţionale în patru sectoare 2:

sectorul primar, care include agricultura, silvicultura şi industria extractivă;

sectorul secundar, care cuprinde indrustria prelucrătoare şi construcţiile;

sectorul terţiar, în care sunt cuprinse: transporturile, telecomunicaţiile, circulaţia

mărfurilor, gospodăria comunală şi de servicii, locuinţele, învăţământul, cultura

şi arta, ocrotirea sănătăţi, cultura fizică şi sportul, turismul şi odihna, finanţele,

creditul, asigurările, administraţia şi organizaţiile obşteşti;

sectorul cuaternar care cupride activităţile legate de ştiinţă şi proiectare.

1 A.S.Bailey, D.Mailat, Le secteur tertiarre en question, Ed. Regionales Europeennes S.A., Economica, Paris, 1988, pg.21.2 După Revista de Statistică,nr.9,1989.

6

CAPITOLUL I

SFERA DE CUPRINDERE ŞI CLASIFICAREA SERVICIILOR.

Complexe, dinamice şi eterogene, serviciile prezintă în general o serie de

elemente comune care influenţează – uneori – în mod determinant modul lor de utilizare

finală. Şi din această cauză, literatura de specialitate abundă printr-un număr mare de

clasificări ale serviciilor.

Dacă ar fi să judecăm cronologic aceste clasificări, am observa că primele de

acest gen s-au evidenţiat prin simplitate şi concizie, lund în considerare mai ales natura şi

caracteristicile serviciilor, ca mai apoi, în timp, odară cu creşterea gradului de

complexitate a acestui domeniu de actvitate, clasificările să devină mai elaborate şi mai

bogate în informaţii.

O problemă importantă este armonizarea clasificărilor, respectiv asigurarea

corespondenţei între două sau mai multe clasificări realizate după criterii diferite, între

clasificările naţionale şi cele internaţionale.

Dar acest lucru este destul de dificil de realizat din mai multe motive cum ar fi:

-identificarea ramurilor de activitate într-o ţară dezvoltată poate să nu fie

potrivită pentru o tară în curs de dezvoltare;

-gradul de ”autonomizare” respectiv de ”externalizare” a serviciilor este diferit

pe categorii de ţări, dar şi în interiorul acestora, ceea ce face ca multe activităţi de servicii

să fie ”raportate” şi cuprinse în ramuri ale sectoarelor primar sau secundar;

-dificultatea ajungeri la un consens privind trasarea ”frontierelor” intre servicii

şi bunuri. Astfel, serviciile sunt definite destul de diferit de la o ţară la alta. Un exemplu

în acest sens, este acela al furnizări gazului şi electricităţii, care sunt considerate servicii

în S.U.A. şi bunuri în cele mai multe ţări. Un alt caz interesant este acela al serviciilor de

alimentaţie publică (restaurante şi café-uri) care în nomenclatorul Organizaţiei Naţiunilor

Unite şi în unele ţări ca Franţa de exemplu, sunt considerate servicii, pe când în S.U.A.,

de pildă, sunt asimilate industriei alimentare. O soluţie interesantă, în această privinţă, a

adoptat Suedia care include activităţiile respective în proporţie de aproximativ 40% la

industrie şi c.c.a. 60% la servicii. Lista exemplelor în discuţie privind încadrarea

rezultatelor producţiei la bunuri sau servicii este mult mai largă;

7

-chiar în cadrul serviciilor, delimitarea diferitelor categorii nu este lipsită de

dificultăţi. Asa de exemplu, serviciul de transport poate fi furnizat fie de întreprinderi

specializate, fie de societăţi cu alt obiect principal de activitate cum ar fi: comerţ, turism

etc. şi exemplele ar putea continua;

-statisticile naţionale sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate, un grad

inegal de detailare, iar înregistrările făcute diferă mult în privinţa regularităţii şi rigorii în

culegerea informaţiilor;

-în sfârşit, comparaţiile internaţionale sunt afectate de faptul că evidenţele

statistice nu cuprind asa-zisul sector neformal (economia paralelă sau subterană) care are

o pondere relativ mai mare în sectorul de servicii şi îndeosebi în ţările în curs de

dezvoltare.

În aceste condiţii, în ultimii 20-25 de ani s-au depus mari eforturi în scopul

armonizării clasificărilor, atât de către specialişti, firme interesate cât şi de către

organismele internaţionale, cum ar fi cele aflate sub egida O.N.U. sau Consiliului Uniunii

Europene.

Perfecţionarea clasificărilor naţionale şi internaţionale ale activităţiilor economice

este argumentată nu numai de considerente teoretice sau de necesitatea asigurării

comparabilităţii datelor privind dimensiunile şi structura diferitelor secroare ale

economiei, dar este motivată şi practic deoarece sistemele respective îşi pun amprenta

asupra rezultatelor economico-financiare ale firmelor implicate în comerţul exterior cu

servicii, întrucât sistemul de impozitare, de taxe vamale etc. diferă sensibil pe categorii de

activitate.

Eforturile în sensul celor de mai sus sunt cu atât mai necesare pentru ţările cu

economii în tranziţie, cum este şi ţara noastră, fiind necesară adaptarea şi armonizarea

clasificărilor naţionale cu cele ale ţărilor cu economie de piaţă stabilă şi dezvoltată.

Din punct de vedere cronologic, pe măsura dezvoltării şi diversificării sectorului

serviciilor şi clasificările au devenit mai complexe şi mai bogate în informaţii.

Având în vedere criteriile de structurare utilizate, clasificările statistice pot fi: pe

produse, pe activităţi, pe ocupaţii etc.

8

Clasificarea pe produse grupează rezultatele producţiei în conformitate cu

caracteristicile lor în scopul de a elabora statistici asupra dimensiunilor şi structurii

producţiei, comerţului sau consumului.

Clasificările internaţionale pe produse sunt subdivizate pe bunuri şi servicii, fiind

mai puţine clasificările specializate numai pentru servicii.

Dintre clasificările internaţionale pe produse cele mai cunoscute, amintim:

•Clasificarea Centrală pe Produse (C.C.P.) elaborată sub egida O.N.U. care

cuprinde şi bunuri şi servicii şi are ca scop analiza dimensiunilor şi structurii producţiei.

Recent adoptatul Sistem de Clasificare Centrală a Produselor (C.C.P. System)

oferă un nivel şi mai mare de agregare. Acest sistem de clasificare identifică mai mult de

600 de servicii legarte de produse. Este foarte important să menţionăm că el este folosit

ca punct de referinţă pentru serviciile care au făcut obiectul negocierilor Rundei Uruguay.

Principalele categori de servicii cuprinse în această clasificare sunt prezentate în Anexa

nr.1;

•Clasificarea Centrală pe Produs a Comunităţii Europene (C.C.P.C.O.M.)

similară C.C.P., dar aplicabilă la nivelul Uniunii Europene;

•Clasificarea Bunurilor şi Serviciilor Gospodăriilor (C.B.S.G.) sub supervizarea

O.N.U. folosind mai ales, pentru analiza mărimii şi diversităţii consumului final (al

gospodăriilor);

•Clasificarea Schimburilor Invizibile (C.S.I.) este o clasificare specializată

pentru servicii, folosind analizei comerţului internaţional cu servicii.

Alte clasificări pe produse curent folosite sunt: Clasificarea produselor asociate

activităţilor (C.P.A) la nivelul Uniunii Europene; Nomenclatorul Combinat (N.C.) pentru

comerţul exterior al ţărilor membre U.E.; Nomenclatorul pe produse pentru anchetele

statistice de producţie (P.R.O.D.C.O.M.) utilizat în Uniunea Europeană ş.a.

Clasificarea pe activităţi se referă la gruparea unităţilor de producţie în

conformitate cu activitatea pe care o exercită, în scopul de a realiza statistici asupra

output-urilor (ieşirilor) sau a input-urilor (intrărilor) de factori de producţie: capital,

muncă etc.

Unităţile de producţie pot fi: întreprinderi sau organizaţii (unităţi juridice), grupuri

de întreprinderi (unităţi juridico-financiare), unităţi locale (întreprinderi sau părţi ale

9

acestora situate într-un loc topografic bine definit) sau unităţi cu activităţi omogene

(subdiviziuni ale întreprinderilor: secţie, atelier, uzină, magazin, mină etc.).

În practică, aceeaşi unitate de producţie poate avea mai mute activităţi,în acest caz

fiind necesară o distincţie între activităţile principale şi cele secundare si auxiliare.

Activitatea principală este deosebită de activitatea (activităţile) secundare pe baza

criteriului valorii adăugate pe care o creează, completat cu alte proprietăţi (criterii) ca:

efectivul de salariaţi, fondul de salarii, cifra de afaceri ş.a. activităţilor principale şi

secundare le sunt asociate activităţi auxiliare (cum ar fi cele de administraţie, informatică,

cumpărare, vânzare şi promovare a vânzărilor, depozitare, reparare, transport etc.),

exercitate pentru a permite sau facilita producţia de bunuri şi servicii destinate terţilor.

Principalele caracteristici folosite pentru clasificarea activităţilor sunt :

-natura tehnică a producţiei;

-modul de folosire;

-materia primă, procesele tehnologice, organizarea şi finanţatea producţiei.

Dintre cele mai cunoscute şi utilizate clasificări internaţionale pe activităţi

amintim: Clasificarea Internaţională Tip pe Industrii (C.I.T.I.) a activităţilor economice,

Nomenclatorul Activităţilor din Comunitatea Europeană (N.A.C.E.) şi Clasificarea

Ramurilor Economiei Naţionale (C:R.E.N.) toate având şi secţiuni de servicii.

Clasificarea Intenaţională Tip Industrii a Activităţilor Economice (C.I.T.I),

activităţile economice sunt organizate în nouă sectoare de activitate numite şi divizii. Cea

mai recentă revizuire a acestei clasificări C.I.T.I. (a treia) identifică 138 de activităţi de

servicii pe patru nivele numerice distincte. Sectorul de servicii este definit ca incluzând

următoarele categorii:

-construcţii şi servicii utilitare (apă-gaz-electricitate)-divizia 4;

-hotel, restaurante, comerţul cu amănumtul şi en gros-divizia 5;

-transport, depozitare, comunicaţii şi intermedieri financiare-divizia 6;

-servicii de afaceri, administraţie publică şi apărare, asigurări sociale-divizia 7;

-educaţie, sănătate şi asistenţă socială-divizia 8;

-alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale, servicii prestate de

diverse asociaţii precum şi cele prestate în gospodării de către personalul casnic-divizia 9.

10

După modelul clasificărilor internaţionale C.I.T.I.-Rev.3 şi N.A.C.E. în anul 1992

a fost elaborată şi în ţara noastră o nouă Clasificare a Activităţilor din Economia

Naţională (C.A.E.N.), a cărei utilizări a devenit obligatorie începând cu 1 ianuarie 1998

pentru toate persoanele juridice şi fizice care îşi desfăsoară activitatea pe teritoriul

României.

Elaborarea C.A.E.N. a fost dictată, pe de o parte, de necesitatea adaptării

evidenţelor statistice la cerinţele economie de piaţă, iar pe de altă parte, de exigenţele

referitoare la integrarea României în srtucturile europene şi euroatlantice, una dintre

condiţiile acestei integrări fiind asigurarea comparabilităţii datelor statistice şi realizarea

unor schimburi eficiente de informaţii.

De asemenea, C.A.E.N. este comparabilă cu alte clasificări noi, ce au

corespondent şi în clasificări internaţionale similare, cum ar fi: Clasificarea produselor şi

serviciilor asociate activităţilor (C.P.S.A.) derivată din C.A.E.N şi Nomenclatorul român

al produselor industriale (P.R.O.D.R.O.M.) derivat din C.P.S.A.

Ca şi clasificările internaţionale, după modelul cărora a fost elaborată C.A.E.N.

este o clasificare de tip arborescentă cuprinzând secţiuni (codificate cu 1 literă),

subsecţiuni (codificate cu 2 litere), diviziuni (codificate cu 2 cifre), grupe (codificate cu 3

cifre) şi clase (codificate cu 4 cifre).

Clasificarea serviciilor, în funcţie de nivelul unu de agregare cuprinde

următoarele categorii:

H. Comerţ cu ridicata şi cu amănumtul, repararea şi întreţinerea

autovehiculelor, motocicletelor şi a bunurilor personale şi casnice

I. Hoteluri şi restaurante

J. Transporturi şi depozitare

K. Poştă şi telecomunicaţii

L. Activităţi financiare, bancare şi de asigurări

M. Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate în principal

întreprinderilor

N. Administraţie publică

O. Învăţământ

P. Sănătate şi asistenţă socială

11

R. Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale

S. Activităţi ale personalului angajat în gospodării personale

T. Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale

Fiecare secţiune are una sau mai multe subsecţiuni. Vom exemplifica cu sectiunea

M, secţiune care înregisrtează în ultimele decenii unele dintre cele mai ridicate ritmuri de

creştere.

Această secţiune cuprinde următoarele diviziuni:

70. Tranzacţii imobiliare

71. Închirerea maşinilor şi echipamentelor fără operator şi a bunurilor

personale şi gospodăreşti

72. Informatică şi activităţi conexe

73. Cercetare, dezvoltore

74. Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor

Diversitatea serviciilor este şi mai evidentă dacă ne referim la nivelurile 4 şi 5 de

agregare a serviciilor, niveluri care reflectă tendinţa de apariţie de noi tipuri de servicii pe

măsura extinderi progresului tehnic, economic şi social.

Astfel, de exemplu, diviziunea 74 cuprinde o gamă foarte larga de activităţi

clasificate în 8 grupe şi 15 clase.

Grupele respective şi principalul lor conţinut se prezintă astfel:

741. Activităţi juridice, contabilitate şi revizie contabilă, comsultaţii referitoare

la impunere, activităţi de studii de piaţă şi sondaj, consultaţii pentru afaceri şi

management

742. Activităţi de proiectare,urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice

743. Activităţi de testare şi analize tehnice

744. Publicitate

745. Selecţia şi plasarea forţei de muncă

746. Activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor

747. Activităţi de înterţinere şi curăţire a clădirilor

748. Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor

12

C.I.T.I.-Rev.3 este o clasificare ierarhică, pe patru niveluri de agregare şi anume:

categorii (identificate cu 1 literă), diviziuni (codificate cu 2 cifre), grupe (codificate cu 3

cifre) şi clase (codificate cu 4 cifre).

Trebuie menţionat că este necesară actualizarea periodică a acestor clasificări,

pentru a se adapta caracterului deosebit de dinamic al sectorului serviciilor, sector care se

îmbogăţeşte permanent cu noi tipuri de activităţi.

M.A.Katouzian propune următoarea clasificare3:

-servicii ”noi” (de exemplu: divertizment, educaţie şi servicii pentru sănătate);

-servicii ”complementare” (de exemplu: servicii bancare, financiare, de

transport, de comerţ en gros şi en detail);

-servicii ”vechi” (în sens de clasice, de exemplu: servicii de întreţinere a

locuinţei prestate de personal casnic).

Trebuie menţionat că în concordanţă cu această clasificare, în serviciile ”noi” sunt

cuprinse caele activităţi deosebit de sensibile la creşterea veniturilor populaţiei şi a

timpului liber. Sunt considerate a fi ”noi” deoarece consumul lor este relativ recent ca

fenomen istoric. Grupul serviciilor ”complementare”, includ activităţi legate puternic şi

determinant de fenomenele de industrializare şi urbanizare, şi în sfârşit, cea de-a treia

caregorie de servicii, cele ”vechi”-clasice, se referă la activităţi care au pierdut din

importanţă economică datorită efectelor înlocuite (de exemplu, datorită noilor

disponibilităţi create de utilizarea bunurilor de folosinţă îndelungată).

Harley L.Browning şi Joachim Singelmann, la rândul lor au sugerat o altă

modalitate de grupare a serviciilor, cu deosebită relevanţă deoarece au drept criteriu

funcţiile economice îndeplinite de acestea,funcţii ce derivă din circuitul producţiei, sau

chiar din sferele reproducţiei sociale4:

-servicii de distribuţie (transport, comunicaţii, comerţ cu ridicata şi cu

amănuntul);

3 Katouzian ”The development of the services sector:a new approach”,Oxford Economic,Papres,22 noembrie 1970,pg.362-3824 Această grupare a devenit de referinţă în literatura de specialitate,acestea păstrând o structură de principiu asemănătoare. Harley L.Borwning şi Joachim Singelmann”The Emergence of a Service Society: Demographic and Sociological Aspects of the Sectoral Transformation of the Labour Force in the U.S.A.” (Springfield,VA,National Technical Information Service,1975)

13

-servicii de producţie-de afaceri (băncile, asigurări, contabilitete, publicitare,

cercetare-dezvoltare);

-servicii sociale-sau colective (sănătare, educaţie, poştă, servicii publice

nonprofit);

-servicii personale (casnice, hoteluri şi restaurante, case de comenzi, reparaţii,

îngrijire personală etc.).

Browning şi Singelmann caracterizează serviciile de distribuţie şi de producţie ca

”orientate sper bunuri” în sensul că aceste activităţi sunt tipic legate de sectoarele primar

şi manufacturier. Serviciile personale şi sociale, la rândul lor sunt denumite ca activităţi

”orientate spre consum”. Serviciile distributive şi pentru producători (servicii ce sunt

folosite ca produs finit producţiei de alte bunuri sau servicii) sunt cele asupra cărora

autorii încearcă să focalizeze atenţia privind rolul acestora în procesul de dezvoltare

economică.

Serviciile au mai fost clasificate şi din punctul de vedere al conţinutului în

tehnologie. Oficiul S.U.A. pentru Evaluarea Tehnologică a propus următoarea

clasificare5:

-servicii bazate pe cunoştinţe (asigurări, servicii profesionale şi tehnice,

anumite servicii bancare, servicii de informaţii tehnologice, reclamă, îngrijirea sănătăţii,

educaţie şi anumite servicii nonprofit);

-servicii terţiare (leasing, distribuţie, franchising, comerţ, anumite servicii

sociale, servicii personale, etc.).

Prima grupă include servicii ce sunt caracterizate printr-un conţinut înalt de

capital uman (măsurat de exemplu în ani de educaţie acordat personalului lucrător în

aceste industrii). Prin comparaţie, serviciile ”terţiare” sunt activităţi ce conţin servicii mai

convenţionale (uneori ”orientate spre consum”) şi caracterizate printr-un conţinut mai

redus de capital uman şi de metode mai standardizate de producţie.

O altă clasificare, după criteriul materialităţii, împarte serviciile în:

-servicii materiale şi

-servicii imateriale

5Congress of U.S.A.,Office of Technology Assement,Internotional Competition in Services(Washinton D.C.,US Government,Printing Office,1987

14

Este o clasificare ce poate fi considerată marxistă deoarece serviciile materiale

sunt considerate productive iar cele nemateriale neproductive.

După efectul util pe care-l realizează serviciul, ele pot fi:

-servicii simple (care oferă consumatorului fie unul sau mai multe produse, fie

una sau mai multe operaţiuni, fie una sau mai multe informaţii);

-servicii complexe (care oferă unul sau mai multe produse şi operaţiuni, fie

unul sau mai multe produse şi informaţii, fie unul sau mai multe produse, informaţii şi

operaţiuni).

Având în vedere segmentul de populaţie căreia i se adresează serviciile, ele pot fi:

-servicii care se adresează majorităţii populaţiei;

-servicii care se adresează unui segment determinant al populaţiei (după

vârstă, sex sau alte criterii).

După timpul de consum, respectiv frecvenţa de apariţie a serviciului, avem:

-servicii cu frecvenţă de apariţie ridicată (transport în comun, servicii

comerciale);

-servicii cu frecvenţă de apariţie medie;

-servicii cu frecvenţă de apariţie redusă.

Clasificările prezentate anterior relevă diversitatea mare a activităţilor ce poartă

denumirea de servici. Trebuie remarcată în mod deosebit tendinţa de apariţie continuă de

noi tipuri de servicii, fie pentru întreprinderi, fie pentru consum personal-individual

(pentru persoane fizice), fie pentru noile conexiuni la nivel de economie mondială.

În economia contemporană se observă că agenţii economici apelează tot mai mult

la specialişti, la profesionişti. Acest fenomen devine esenţial din punct de vedere al

beneficiarului şi, ca urmare, asistăm la următoarea evoluţie: are loc o astfel de schimbare

de atitudine faţă de autoproducţie, în speţă faţă de autoprestarea serviciilor, faţă de

efectuarea acestora ca o funcţie internă a întreprinderilor (de producţie clasice-

industriale), trecându-se tot mai mult la externalizarea lor. Dar indiferent de formă,

internă sau externă, toate activităţile capătă tot mai mult aspectul de prestări de servicii.

Subliniind încă o dată extraordinara diversitate a serviciilor moderne, vom încerca

în continuare să arătăm că în cazul acestor servicii (care de obicei au un grad înalt de

”intelectualizare”) doar termenii contractuali concreţi sunt cei care definesc prestaţia în

15

cauză. Denumirea fiind mai puţin importantă în cazul acestor servicii, se observă că

prestaţia este atât de indivdualizată încât nu mai seamănă cu cea precedentă. Trebuie să

ne familiarizăm cărealitatea economică este alta decât cea de pe vremea clasicilor

economiei politice, deoarece în cazul acestor servicii, repetabilitatea, proprie

mecanismului industrial, e redusă până la eliminare completă.

Multe din aceste servicii – astăzi individualizate (asa numitele ”stand-alone

services”) – sunt foste funcţii de întreprindere clasică, ce s-au externalizat căpătând noi

valenţe.

Există de exemplu, servicii moderne ce aparţin universului bancar atingând

probleme de finanţare, asigurare, gestionare, analize de date şi studii de piaţă, precum şi

diverse operaţiuni internaţionale, cum ar fi factoringul ce reprezintă o variantă de servicii

care se adresează mai ales comercianţilor şi industriaşilor şi reprezintă o formă de credit,

o sinteză de diferite servicii, prestate de diverşi profesionişti6. Creditul documentor este

în strictă concordanţă cu specificul de funcţionare al comerţului internaţional şi impune

reglementări şi modalităţi de finanţare internaţională adaptate la natura,exigenţele şi

durata operaţiunilor comerciale dintre ţări, el reprezentând unul din aceste proceduri.

Dar serviciile bancare ocupă unloc distinct între serviciile moderne: într-un sistem

monetar în care riscurile deteriorării condiţiilor generale ale contractelor se adaugă

riscurilor de insolvabilitate, în legătură cauzală cu progresul telecomunicaţiilor şi tehnici

de calcul, au avut loc dezvoltări spectaculoase ale serviciilor financiare şi extinderi ale

funcţiilor bancare, de multe ori nesupuse unor reglementări cu caracter limitativ.

Din zi în zi mai complaxă, activitatea financiar-bancară desfăsurată de instituţii

specializate în acest sens, şi-a diversificat şi lărgit paleta serviciilor care includ prestaţii

de un înalt profesionalism. Pe baza datelor deţinute şi a orizontului de cunoştinţe permis

de reţeaua monetar-bancară, societăţile bancare pot face azi analize-diagnostic, pot

elabora strategii de reducere ori restructurare, consultanţă, etc., extinzându-şi în acest

mod aria de influenţă şi devenind tot mai puternice şi mai ”profesionale”.

Presupunând o cunoastere economică profundă şi analitică, aceste servicii

deosebit de moderne şi sofisticate pot fi incluse între serviciile de vârf ale economiei

mondiale.

6 Factoringul este a formă de credit,de altfel foarte veche,care a fost practicate iniţial înS.U.A. în mod curent şi care a pătruns mai apoi prin anii '60-'70 şi în cercurile financiare europene

16

Serviciul final este rezultanta tuturor prstaţiilor şi documentelor emise clientului,

în măsura în care faza respectivă a prestaţiei se realizează; el reprezintă însă mai mult

decât simpla însumare a elementelor componente. Multe din serviciile bogate în

cunoştinţe (asa-numitele servicii ”intelect-intensive”) sunt de cele mai multe ori atât de

îngemănate cu alte servicii, până într-atât încât unele tipuri de servicii ”déja-connus”

reprezintă prin definiţie un amalgam de servicii intelect-intensive cu altele, un exemplu în

acest sens îl constituie societăţile de inginerie care includ următoarele servicii:

-de consultanţă (definirea proiectelor, studii de fezabilitate, disign şi alegeri de

procedee);

-de punere în funcţiune (furnizarea programelor de gestiune, formare de

personal);

-servicii legate de construcţii;

-alte servicii ulterioare.

Unele firme mai mari, mai puternice, sunt capabile să realizeze total sau parţial şi

aceste etape următoare, mergând până la predarea ”la cheie” a unui obiectiv (aeroport,

centrală nucleară, uzină, pod, baraj).

Trebuie făcută observaţia că serviciile da avangardă nu beneficiază de o

evidenţiere separată, ele putând fi regăsite în toate categoriile de servicii. Desigur că

serviciile pentru întreprinderi au posibilităţi mai mari de orientare spre ramurile de vârf.

Cât priveşte componenta informatică a acestor servicii, aceasta a devenit deja un bun

comun în toate domeniile de activitate umană.

Caracteristicile serviciilor, reprezintă suportul structurării serviciilor precum

urmează:

Servicii comercializabile/necomercializabile.

Departajarea serviciilor are la bază capacitatea lor de a fi tranzacţionate pe piaţa

internă sau internaţională ca marfă distinctă spre deosebire de acele servicii care sunt

oferite spre consum pe baze necomerciale, în această categorie fiind cuprinse unele

servicii publice. Dotorită dinamismului vieţii economice, politice şi sociale, precum şi pe

baza progresului tehnologic, o parte tot mai mare a serviciilor necomercializabile a

alunecat spre categoria serviciilor comercializabile. În acelaşi timp se manifestă şi

tendinţa de externalizare a serviciilor publice, devenite servicii comercializabile, cum este

17

cazul de exemplu în unele ţări a accesului la infrastructura de transport rutier supus plăţii

unui tarif sau obţinerea unor documente, autorizaţii etc. eliberate de autoritatea publică

sau serviciile educaţionale. Nu trebuie confundate serviciile comercializabile (tradeable

services) cu serviciile comerciale (commercial services). Primele reprezintă un concept

legat de capacitatea serviciilor de a deveni o marfă, în timp ce celelalte reprezintă o

poziţie distinctă a serviciilor în balanţa de plăţi externe în calitatea lor de componenţă a

comerţului invizibil.

Servicii de producţie/servicii de consum.

Serviciile de producţie sunt oferite unor producători sau altor agenţi economici

care le integrează în activitatea lor sau care le folosesc pentru a adăuga valoare unui alt

serviciu sau produs (serviciile de transport, de depozitare de leasing etc.). serviciile de

consum sunt oferite direct consumatorilor sau beneficiarilor care devin astfel, co-

producători ai serviciilor. Funcţia de co-producător a consumatorului s-a accentuat,

paradoxal, pe măsură ce s-au perfecţionat modalităţiile tehnice de prestare a serviciilor.

Astfel, de exemplu în cazul serviciilor informatice, consumatorul poate participa la

adaptarea programelor chiar modificarea lor în foncţie de necesităţiile sale. În serviciilor

audiovizuale, telespectatorul, cu ajutorul telecomandei, poate să-şi construiască singur

programul pe care să-l vizioneze. În telecomunicaţii, prin asocierea unor echipamente

specializate, utilizatorul poate avea acces la anumite informaţii, le poate transmite mai

departe, le poate prelucra etc.

Servicii pure/complementare/de acces.

Asa cum am mai arătat, majoritatea mărfurilor este formată dintr-o combinaţie de

bunuri şi servicii, de material şi imaterial. După criteriul funcţiei lor, în pachetul de

elemente care formează marfa, au fost identificate trei categorii de servicii:

a) servicii pure, bunurile având o participare nesemnificativă sau lipsind cu

desăvârşire (serviciile financiare, programele informatice, serviciile de consultanţă etc.),

valoarea fiind în exclusivitate rezultatul activităţii de servicii;

b) servicii creatoare de valoare adăugată pentru un bun sau alt serviciu (cum

ar fi acordarea unor facilităţi de plată, a unor garanţii de funcţionare etc.) ele având un rol

complementar în formarea valorii mărfii;

18

c) servicii care adaugă valoare unui bun prin faptul că îl fac accesibil

consumului sau utilizării (distribuţia, intermedierea comercială, închirierea etc.).

Servicii materiale/imateriale.

Intangibilitatea sau imaterialitatea este poate singura caracteristică unanim

acceptată pentru output-ul serviciilor. Între serviciile cu caracter pur intangibil şi bunurile

eminamente tangibile se etalează o “zonă gri” care cuprinde o mare diversitate de

produse ce asociază, în diferite proporţii, elemente de tangibilitate cu cele de

intangibilitate.

Importanţa conţinutului material (tangibil) al serviciilor decurge din:

a) cantitatea de bunuri pe care consumatorul o consideră necesară pentru a-i

completa satisfacţia oferită de serviciiul achiziţionat, influenţată la rândul ei de

caracteristicile categoriei socio-economice a consumatorilor (serviciile hoteliere, din

restaurante, de transport etc.);

b) meciul natural, geografic, economic, social în care are loc

producţia/consumul de servicii (servicii de construcţii civile, de telefonie etc.);

c) modul de exprimare sau de transmitere a performanţelor serviciilor

(serviciile de publicitate prin materialul publicitar, serviciile de presă etc.);

d) categoria de necesităţi pe care o acoperă serviciul: necesităţi biologice,

spirituale sau sociale.

Servicii relaţionale/la distanţă.

Gradul de implicare a consumatorului în procesul de producţie al serviciului

diferă în funcţie de categoria şi clasa calitativă a serviciului, precum şi în funcţie de

capacitatea şi dotările producătorilor. Unele activităţi de servicii pot fi desfăsurate numai

atunci când consumatorul este perzent pe tot parcursul actului de producţie (serviciile

medicale, educaţionale etc.). în alte cazuri, caracterul interactiv al serviciului este atenuat

de posibilităţile tehnicii de a transmite la distanţă rezultatele activităţii de servicii. În cele

mai multe cazuri, consumatorul este cel care iniţiază producerea serviciului, controlează

desfăsurarea acestuia sau, în final, verifică obţinerea efectelor scontate (serviciile de

asigurare, serviciile de transport etc.).

Servicii standardizate/individualizate.

19

Două din dimensiunile gradului de variabilitate a serviciilor pot servi la

structurarea lor în funcţie de prezenţa acestei particularităţi:

a) măsura în care diferite vatiante ale serviciilor se pot abate de la un etalon de

calitate sau de la un proces specific de producţie;

b) măsura în care serviciul poate fi adaptat necesităţilor individualizate ale

consumatorilor.

În cazul în care raţionalitatea serviciilor este foarte ridicată, posibilitatea de

standardizare a acestora este în general redusă (pe acelaşi principiu după care în medicină

se afirmă că nu există boli ci bolnavi), ceea ce restrânge posibilitatea ofertantului de a

controla procesul de prestare a serviciului. Este cazul, în special, serviciilor intensive în

muncă şi prestate în formula “de la om la om”.

În ultimele decenii, preocuparea ofertanţilor de servicii în legătură cu prestarea

serviciilor a fost de atenuare a caracterului lor relaţional prin asocierea în mai mare

măsură, în procesul de producţie, a factorului capital. Activităţi cum ar fi serviciile

financiare, serviciile din restaurante, consultanţă, chiar serviciile medicale şi educative au

fost asociate cu tehnologii de comunicare preluate din telecomunicaţii, micsorându-se

astfel caracterul lor relaţional, în avantajul posibilităţii de standardizare. S-a deschis în

acest fel o cale spre organizarea producţiei de servicii ca producţie de masă, cu

binecunoscutele efecte asupra costurilor. Este destul de interesant faptul că se

înregistrează în acelaşi timp o mişcare simetrică, de sens contrar, prin transformarea unor

servicii prestabile la distanţă, în servicii relaţionale, individualizate, a căror calitate este

adaptată fiecărui consumator care are şi posibilitatea monitorizării acestei calităţi (servicii

turistice, audiovizuale etc.). cu cât segmentul de piaţă pentru care este produs serviciul

este mai omogen, cu atât sunt sanse mai mari de standardizare a serviciului (de exemplu,

transportul feroviar); cu cât serviciul îşi datorează motivaţia de consum posibilităţii de a

fi personalizat, cu atât capacitatea sa de a fi standardizat se reduce (designul vestimentar

de lux, consultanţă fiscală etc.).

Prezentăm în figura 1, modul în care cele două dimensiuni ale variabilităţii

participă la structurarea serviciilor:

20

Individualizarea serviciilor

scăzută ridicată

*restaurante fast-food

*transport feroviar, aerian

*servicii audio-vizuale

*servicii telefonice

*servicii informaţionale

*servicii hoteliere

*servicii artistice

*servicii educative

*servicii de construcţii

civile

*servicii medicale

*servicii de lux

*servicii de consultanţă

*servicii financiare

Figura 1. Corelarea planurilor de variabilitate.

Servicii periodice/ocazionale.

În funcţie de modul de “livrare” al serviciilor distingem:

a) servicii care se oferă continuu în cadrul unei tranzacţii globale sau sub

forma unei tranzacţii distincte şi

b) servicii oferite ocazional, de câte ori este nevoie de ele, în cadrul unei

relaţii contractuale curente între vânzător şi consumator.

Corelând natura livrării cu natura relaţiei dintre părţile implicate în livrare

obţinem:

Natura livrării

*servicii telefonice în

abonament

*asigurări

*servicii audio-vizuale în

21

*plata cu cărţi de credit abonament

*consultanţă fiscală

*restaurante fast-food

*transport charter

*servicii publice

*publicitate

*servicii informaţionale

Figura 2. Corelarea aspectelor incluse în natura livrării.

Servicii continue/ciclice/sezoniere.

Modul de manifestare a cererii pentru servicii poate fi la rândul său suportul unui

alt criteriu de clasificare. Pentru majoritatea serviciilor cererea este în mod ideal

repartizată în timp. De exemplu:

a) zilnică pentru servicii telefonice;

b) săptămânală pentru transport interurban de distanţă medie (călătoriile din

week-end);

c) semestrială sau anuală pentru organizarea unei vacanţe;

d) ciclică pentru serviciile imobiliare;

e) imprevizibilă pentru asistenţa medicală de urgenţă, reparaţii tehnice ş.a.

Caracterul perisabil al serviciilor, asociat cu manifestarea inegală a cererii,

complică foarte mult derularea tranzacţiilor cu servicii, având şi implicaţii directe asupra

riscului asumat de agenţii economici specializaţi în prestarea serviciilor.

Servicii P.P.S./L.D.S.7

Calitatea interacţiunii dintre consumatorul şi prestatorul de servicii oferă

posibilitateea includerii serviciilor în matricea construită de Sampson şi Snape în 1986 şi

dezvoltată de Curzon-Price, în 19878. Aceşti autori au delimitat două categori de servicii

pentru care au expus şi căile de comercializare:

a) servicii care nu pot fi prestate decât în prezenţa efectivă şi simultană a

părţiilor (PPS), rezultabilă prin:

-deplasarea ofertantului spre consumator,

7 PPS: Physical Proximity Services – servicii pentru care prestarea presupune prezenţa fizică apropiată a părţilor LDS:Long Distance Services – servicii prestabile fără a fi necesară apropierea fizică dintre părţi 8 Sampson şi Snape au folosit caracterul relaţional al serviciilor pentru a le delimita în 2 mari categorii: Physical Proximity Essential (sau PPS) şi Physical Proximity Intessential (sau LDS).

22

-deplasarea consumatorului spre ofertant,

-deplasarea atât a consumatorului cât şi a prestatorului spre o destinaţie

comună unde se desfăsoară producţia şi consumul.

b) servicii care nu necesită apropierea în spaţiu dintre părţi şi nici prezenţa

simultană a acestora pe parcursul prestării serviciilor (LDS) şi care datorită acestei

caracteristici nu generează brobleme la tranzacţionarea lor, nici pe piaţa internă şi nici pe

piaţa mondială.

Categoria PPS poate fi comercializată pe piaţa internă sau internaţională fie prin

mobilitatea factorilor de producţie ai ofertei de servicii, presupunând că aceasta se poate

realiza cu uşurinţă, fie prin mobilitatea cererii, presupunând că oferta este accesibilă la

locul formării ei.

CAPITOLUL II

TRANZIŢIA ŞI REFORMA ECONOMICĂ ÎN ROMÂNIA

Etimologic vorbind, sensul de tranziţie corespunde trecerii de la ceva la altceva,

traversării către altceva.

Dacă ne referim însă la perioada de după decembrie 1989 pe care o parcurge

România, termenul de tranziţie este un fenomen foarte larg dezbătut de o mulţime de

23

specialişti din diverse domenii, care se referă la trecerea de la economia central-

planificată la economia de piaţă. Totodată, tranziţia este recunoscută ca un proces

multidimensional, care solicită nu numai eforturi de design economic, ci şi modificări

politice, instituţionale şi culturale profunde, ultimele două fiind tot mai importante o dată

cu avansarea reformelor economice.

De problematica tranziţiei s-au ocupată o serie întreagă de autori şi specialişti în

domeniu şi tocmai de aceea este extrem de greu să găsim o definiţie unanim acceptată. În

anumite situaţii tranziţia este acceptată ca un proces de eliminare a acelor elemente,

reguli şi relaţii sistemice care sunt construite nu pe raţiuni economice, ci pe cele

ideologice de omogenizare şi centralizare, şi care împiedică desfăşurarea normală a vieţii

individuale şi sociale, care blochează utilizarea raţională a resurselor limitate şi care

produc factori perturbatori cu impact negativ asupra dezvoltării armonioase a societăţii.

În concepţia unui specialist român9 care s-a ocupat îndelung şi îndeaproape de

problema tranziţiei în general şi în România în special, se poate regăsii termenul de

“operă” atunci când se vorbeşte de “edificarea unei societăţi noi în spaţiul economico-

geografic al României – a societăţii civile; a unei noi economii – economia de piaţă; a

unui nou tip de democraţie – democraţie constituţională; a unui nou tip de stat – statul de

drept, democratic şi social”. Toate aceste aspecte sunt incluse în perioada de tranziţie. Se

continuă spunând că “tranziţia la un nou tip de societate presupune în mod obiectiv,

necesar efectuarea unor transformări profunde în structura anatomomorfologică şi

fiziologică a societăţii româneşti; înfăptuirea unei profunde reforme economice, politice,

juridice, administrativ-organizatorice, etc.”.

Un alt autor10 de notorietate în domeniul economic consideră că “problema

tranziţiei a fost abordată îndeosebi prin optica normativă: definirea unor obiective

dezirabile şi schiţarea căilor de atingere a acestora.” După părerea lui Emilian Dobrescu,

evoluţia României în această perioadă de tranziţie se caracterizează prin următoarele

două aspecte majore: “volumul exorbitant al arieratelor (plăţile restante) ale agenţilor

economici (atât pentru livrări reciproce, cât şi faţă de bugetul administraţiei publice) şi

datoria, de asemenea în creştere, a întreprinderilor şi a statului faţă de sistemul bancar ”

9 Aurel Negucioiu – Tranziţia raţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 4510 Emilian Dobrescu –Tranziţia în România, modele econometrice, Ed. Economică, 2002, p.325

24

D. Dăianu interpreta insistent tranziţia ca pe “o transformare care implică o

schimbare de mentalităţi, de psihologii individuale şi colective. Este un proces în care

sunt implicate interesele oamenilor; există interese care se vor înfrunta. Va fi o luptă

îndelungată – pentru unii o vale a plângerii – şi sociologia economică ne poate ajuta mult

în a înţelege acest proces…Dar am impresia că modul în care se judecă procesele în

momentul de faţă este extrem de sărac în ce priveşte înţelegerea complexităţii

comportamentului individual în societate”11.

Un specialist străin considera ca fiind esenţiale în procesul de tranziţia a ţărilor

foste comuniste cel puţin trei elemente de bază: “asanarea activităţilor dăunătoare ale

economiei, eliminarea statului ca administrator al economiei, întărirea reformelor,

coerenţă şi consistenţă în aplicarea acestora”12.

Este cunoscut faptul că după evenimentele din decembrie 1989, părerile privind

tranziţia au fost împărţite şi foarte numeroase. Dezbateri aprinse au fost realizate şi pe

marginea ritmului în care va avea loc tranziţia economiei româneşti, etapele necesare

pentru a obţine cel mai mare succes în intervalul de timp cel mai scurt, ca şi impactul

reformelor asupra populaţiei.

După acest an definitoriu pentru realizarea unei noi dimensiuni economice,

politice, sociale, administrative, etc. ale României, tranziţia a fost privită ca un ansamblu

al schimbărilor care au loc în configuraţia societăţii, ce cuprinde toate componentele şi

domeniile societăţii, sistemul politic şi cel economic, instituţiile, relaţiile sociale,

organismele societăţii civile, formele de organizare, modurile de viaţă şi mentalităţi

Aşa cum afirmă Aurel Negucioiu, conţinutul principal al tranziţiei economice în

România constă în “transformarea sau poate mai corect ar trebui spus, în înlocuirea

economiei de socialiste monopolist-statale, de comandă, cu o piaţă social umană”13

În cadrul transformărilor care se produc în viaţa social politică şi economică în

perioada de tranziţie, reforma economică reprezintă suportul şi garanţia succesului

reformelor din celelalte domenii.

11 D. Dăianu- O abordare sociologică a procesului schimbării, Tribuna Economică, nr. 29/1990, p.312 Leszek Balcerowicz – Reforma în primul rând, privatizare şi liberalizare, Adevărul economic nr. 26/200113 Aurel Negucioiu – op. cit., p.46

25

Reforma din economie trebuie gândită şi înfăptuită atât în numele eficienţei

economico-sociale, cât şi din punct de vedere al organizării şi funcţionării pieţelor

concurenţiale.

De asemenea, pe măsura scurgerii timpului şi a înfăptuirii ei, reforma trebuie să

încline din ce în ce mai mult balanţa tranziţiei în favoarea economiei moderne de piaţă, a

activităţilor profitabile, atât la nivelul fiecărui actor economic luat individual, cât şi pe

ansamblul economiei naţionale.

Reforma cuprinde un ansamblu de măsuri, întreprinse la nivel macroeconomic,

reieşite dintr-un pachet de opţiuni aplicate pe baza unor strategii coerente, identificate cu

interesul economiei naţionale, pe termen scurt, mediu şi lung în urma cărora să rezulte

efecte economice similare celor din ţările cu economie dezvoltată.

Pentru a se asigura succesul tranziţiei, ireversibilitatea şi maturizarea economiei

de piaţă prin reformă, trebuie avute în vedere următoarele elemente14:

a) crearea relaţiilor de proprietate privată, în forme multiple;

b) crearea noilor structuri de exploatare în industrie, agricultură şi celelalte

ramuri, prin transferul celei mai mari părţi a proprietăţii de stat către sectorul particular;

c) crearea, extinderea şi articularea mecanismelor pieţei concurenţiale libere, a

instituţiilor corespunzătoare pieţei de mărfuri şi celor specifice (monetar-valutară, a

muncii, a capitalului);

d) restructurarea sistemului producţiei naţionale, care presupune dezvoltarea

serviciilor, a ramurilor cu tehnică de vârf, automatizate, cu consumuri de energie reduse

şi grad ridicat de prelucrare, adaptate la cerinţele pieţei şi schimbările tehnice. Aceasta va

asigura trecerea la o economie superioară, caracterizată prin creşterea volumului de

mărfuri şi servicii exportate, precum şi creşterea competitivităţii acestora; în acelaşi timp

se va acţiona pentru reducerea sferei economiei inferioare, cu o producţie destinată numai

consumului intern, obţinută pe baze tehnice scăzute şi cu un nivel redus al pregătirii

profesionale a lucrătorilor;

e) consolidarea relaţiei, dezvoltare economică durabilă suportabilă - democraţie

stabilă şi asigurarea condiţiilor pentru trecerea la economia de piaţă.

14 Gh.Alfiri – Reforma, economia de piaţă şi privatizarea în România, Editura ABEONA, Bucureşti, 1993, pag.29

26

f) reformarea şi stabilizarea sistemului protecţiei sociale având ca scop principal

compensarea efectelor negative induse de procesele reformei asupra populaţiei;

g) integrarea economiei în circuitul economic mondial şi integrarea euro-

atlantică a ţării.

Reforma economică în servicii nu este un proces izolat, ea se desfăşoară

concomitent şi în strânsă corelaţie cu reforma tuturor domeniilor vieţii sociale.

Având în vedere această corelaţie, nici o strategie de dezvoltare nu poate fi pur

economică şi cuprinde în structurile sale şi alte elemente complementare cum ar fi cele

din: sfera socialului, cea tehnologică, cea ecologică ş.a.

Trebuie avut în vedere şi faptul că schimbarea, realizarea procesului de reformă

prin aplicarea unei anumite variante de strategie, poate să nu dea rezultatele scontate, fapt

ce impune asumarea riscurilor din partea forţelor social-politice care participă la

elaborarea şi aplicarea strategiilor de reformă în servicii, precum şi găsirea modalităţilor

de corectare a erorilor şi greşelilor înregistrate pe parcursul desfăşurării reformei din

economie şi implicit din sectorul terţiar.

În cadrul acestor coordonate se pot considera ca esenţiale următoarele15:

a) reforma în economie trebuie să cuprindă întreaga activitate economică, deci

reforma trebuie să aibă un caracter general;

b) reforma cuprinde un ansamblu de factori de natură social-economică, juridică,

tehnico-productivă, ecologică şi psiho-comportamentală din toate verigile sistemului

economic implicând toţi subiecţii activităţii economice, deci reforma are un caracter

complex;

c) reforma trebuie să fie bazată pe realismul izvorât din realităţile vieţii

economice, pe care trebuie să le transforme printr-un comportament adecvat libertăţii de

acţiune şi restricţiilor obiective impuse de prezent, dar mai ales de perspectivă;

d) reforma din economie trebuie să se concretizeze prin anumite finalităţi care

să răspundă aspiraţiilor spre mai bine ale oamenilor, rolul primordial în realizarea şi

concretizarea sa reprezentându-l omul;

e) reforma economică implică anumite costuri sociale, care, conştientizate,

trebuie să fie acceptate de populaţie, astfel încât să nu genereze comportamente anormale

15 C. Popescu, D. Ciucur, I. Popescu – Tranziţia la economia umană, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pag.249

27

ce ar putea să frâneze procesul şi atingerea obiectivelor sale finale. Pentru aceasta,

reforma trebuie să fie suportabilă;

f) reforma trebuie să fie credibilă, adică, ea trebuie să formuleze unele obiective

economice care să aibă ca fundamentare resursele necesare pentru atingerea lor, pentru ca

cei care le îndeplinesc să acţioneze conştient, cu convingerea că prin reformă vor

beneficia cu adevărat de rezultatele acesteia;

g) desfăşurarea reformei presupune existenţa unei anumite doze de risc

determinate atât de factori subiectivi cât şi obiectivi, ceea ce poate duce la amânarea sau

nerealizarea obiectivelor propuse, la creşterea costurilor sociale ale tranziţiei, la

prelungirea reformei economice şi la mărirea consecinţelor negative ca urmare a

întârzierii ei;

h) consistenţa, profunzimea şi coerenţa în strategia şi programul reformei din

economie a elementelor esenţiale, fundamentale, care trebuie schimbate pentru a

transforma radical structura relaţiilor economice şi mentalităţile de comportament ce

decurg din acestea; avem în vedere, în principal restructurarea relaţiilor de proprietate,

crearea mecanismelor pieţei concurenţiale libere, a instituţiilor specifice pieţelor,

restructurarea sistemului producţiei naţionale, reforma şi stabilizarea sistemului protecţiei

sociale, integrarea economiei în circuitul economic mondial şi integrarea euro-atlantică;

i) simplitate şi claritate astfel încât mesajul ei să fie corect perceput de către

fiecare subiect al vieţii economice, fără a se produce reacţii şi acţiuni adverse;

j) reforma economică trebuie să fie caracterizată prin integralitate, în sensul

interdependenţei şi unităţii obiectivelor propuse, a compatibilităţii lor în timp şi spaţiu cu

obiectivele transformărilor din celelalte componente ale sistemului social.

Totodată, succesul reformei din economie depinde şi de modul cum sunt sesizate,

formulate şi fundamentate priorităţile reformei pe parcursul fiecărei etape, care trebuie să

joace rolul cel mai important, să “tragă” după ele celelalte elemente ale tranziţiei. O

asemenea prioritate, manifestându-se ca o componentă fundamentală a reformei

economice, este organizarea şi generalizarea pieţei concurenţiale, mai exact crearea

sistemului de pieţe16.

16 M.Băbeanu, M.Băbeanu – Piaţa şi sistemul de pieţe, Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 1998, pag.56

28

Scopul final al politicilor şi strategiilor reformei este realizarea unei economii de

piaţă viabile, adică a unei economii a cărei funcţionare se înfăptuieşte prin mecanismele

pieţei fundamentate în principiu pe un regim legislativ, instituţional, politic, bazat pe

proprietatea privată şi fără acţiuni restrictive din partea statului. În principiu, economia de

piaţă ce va fi înfăptuită trebuie să aibă în vedere faptul că în cadrul acesteia producţia,

repartiţia şi consumul nu sunt limitate din punct de vedere legislativ dar trebuie totuşi să

respecte legităţile obiective ale vieţii economice şi sociale.

Având în vedere convergenţa şi efortul depus de membrii societăţii pentru

realizarea unei economii de piaţă libere, strategiile reformei economice în general şi în

servicii în special, trebuie să aibă în vedere menţinerea principalelor caracteristici17 ale

acesteia, între care:

a) este o economie cu numeroase şi variate centre de activitate economică şi decizie,

respectiv de actori economici, de ofertă de factori de producţie şi de consum, legaţi între

ei prin numeroase reţele de consum18.

b) este o economie îndreptată cu prioritate spre consumator, producătorul, ofertantul

dimensionându-şi activitatea, ca nivel, calitate şi structură, în funcţie de tendinţele şi

dorinţele consumatorului19.

c) este o economie a libertăţilor decizionale deoarece acestea sunt luate de către actori

independenţi, ale căror acţiuni sunt coordonate spontan şi automat prin intermediul

pieţei20.

17 M.Băbeanu, coordonator – Economie politică, Universitatea din Craiova, Craiova, 1993, pag.7718 Fiecare subiect economic este caracterizat printr-un comportament propriu, diferenţiindu-se de ceilalţi agenţi economici prin raţionalitate, orizont, forţă de influenţă. În cadrul diverselor economii de piaţă se întâlnesc şi actorii de grup care exercită presiune mai mare sau mai mică, din interior, asupra mecanismelor specifice acestui tip de economie;19 Deci producătorii, ofertanţii trebuie să-şi modifice producţia de bunuri şi servicii, precum şi alte componente ale ofertei în funcţie de nivelul şi exigenţele cererii. Consumatorul, în cadrul economiei de piaţă, se bucură de supremaţie, lucru realizabil numai în condiţii normale de funcţionare a economiei. În momentul apariţiei unor licenţe se produc perturbaţii. Indiferent care ar fi natura acestora – economică, politică, socială, militară – ele au ca efect atenuarea sau anularea supremaţiei consumatorului, piaţa ajungând la discreţia ofertantului;20 Subiecţii economici se bucură de autonomia iniţiativelor, deciziilor, opţiunilor şi acţiunilor în domeniul specific în care-şi desfăşoară activitatea. Această libertate de acţiune a operatorilor economici nu trebuie însă să se desfăşoare în mod haotic, la voia întâmplării, ci pe baza unor reguli generale şi a unui cadru legislativ bine conturat. Funcţionarea economiei descentralizate nu este numai consecinţa iniţiativelor şi acţiunilor micro, ci şi a unor decizii luate la nivel macroeconomic referitoare la interdependenţele dintre agenţii economici, la cadrul juridic şi instituţional al activităţii economice, precum şi la o serie de probleme cu caracter naţional şi global care depăşesc nivelul macroeconomic;

29

d) este un sistem în care spaţiul microeconomic constituie fundamentul pentru

desfăşurarea activităţii, iar întreprinderea este unitatea economică de bază care asigură

legătura dintre diferite categorii de pieţe, între oferta şi cererea finală21.

e) întreaga activitate economică este cuantificată – moneda având rolul de a estima şi

măsura costurile şi rezultatele agenţilor economici; prin intermediul monedei se

realizează legătura dintre trecut, prezent şi viitor, ea reprezentând numitorul comun al

actorilor eterogeni.

f) profitul este scopul tuturor actorilor economici şi obiectivul central al

întreprinzătorului, motivaţia întregii activităţi la nivel microeconomic22.

g) rolul statului se manifestă indirect şi global23.

Reforma economică are funcţia istorică de a aduce economia României la o

asemenea stare de funcţionalitate şi la o macrostabilizare de o astfel de calitate, încât, prin

mecanismele ei interne, să stopeze adâncirea decalajului de productivitate faţă de ţările

avansate, marcându-se începutul inversării acestei tendinţe seculare, adică începutul unui

proces de apropiere de nivelul productivităţii din ţările dezvoltate24.

Trebuie precizat faptul că în perioada 1990-2001, pornindu-se de la o abordare

graduală a dezvoltării economiei de piaţă, măsurile importante de reformă menţionate

mai sus au fost luate în considerare într-o mai mică măsură, fapt ce s-a repercutat în

creare unei avalanşe de evenimente care s-au “tradus” în anul 1997 într-un blocaj

financiar.

Conform Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Regională din România, perioada

1990-1996 a fost caracterizată de următoarele trei aspecte bine cunoscute de altfel şi

21 De aici rezultă rolul central al întreprinzătorului, care prin intermediul mecanismelor pieţei combină factorii de producţie, separaţi din punct de vedere juridic şi economic şi compară preţurile acestora orientându-şi activitatea prin raportul cost - preţ de vânzare. Deşi în prezent rolul decisiv în cadrul economiei de piaţă revine întreprinzătorului – echipă, întreprinzătorul – individ continuă să rămână figura centrală a economiei de piaţă;22 În acţiunea pentru obţinerea profitului agenţii economici sunt limitaţi de propriile lor capacităţi şi competenţe, dar şi de respectarea intereselor celorlalţi agenţi economici. Obţinerea de profit, precum şi continuarea sporirii acestuia ocupă locul central în raţionamentul întreprinzătorului, obiectivul de maximizare al profitului fiind unul permanent şi pe termen lung;23 Statul, prin acţiunile sale, nu face altceva decât să susţină şi să completeze piaţa sau să înlăture prin măsuri intervenţioniste consecinţele negative ale funcţionării ei. Intervenţia statului nu îngrădeşte libertatea de acţiune şi decizie şi nici formarea preţurilor actorilor economici. Această intervenţie este indirectă şi orientează economia, influenţând-o prin politica financiară, monetară sau socială. Intervenţia statului este globală, acţionează asupra direcţiilor de importanţă majoră ale activităţii economice, precum repartiţia veniturilor, nivelul cererii globale, ocuparea forţei de muncă. 24 L.Croitoru – Macrostabilizare şi tranziţie, Editura Expert, Bucureşti, 1993, pag.159

30

anume: între 1990-1991, sursa de finanţare cea mai importantă a economiei au

reprezentat-o rezervele interne constituie în timpul regimului anterior; între 1992-1994,

rezervele valutare au fost cele care au susţinut economia; iar între anii 1994-1996

finanţarea dezvoltării economice a fost realizată prin obligativitatea băncilor în acest

sens.

Populaţia a început să resimtă în mod dureros costul tranziţiei economice atunci

când resursele de finanţare au fost epuizate, adică după primii şase ani de tranziţie, fapt

ce a amânat de altfel luarea unor decizii esenţiale şi a redus viteza reformelor.

Din analiza rezultatelor obţinute prin aplicarea reformelor în economie în general

şi în sectorul terţiar în particular, în această perioadă de timp se pot extrage următoarele

detalii:

- începutul liberalizării preţurilor s-a realizat în anul 1990 dar a cuprins mai multe

etape care şi-au găsit finalitatea abia în anul 1999;

- întreprinderile de stat mari nu au beneficiat de o reformă a lor, fapt ce a dus la

acumularea unor arierate mari şi pierderi uriaşe. Abia din ianuarie 2001 s-a trecut la

această reforma, şi cu toate eforturile depuse pierderile se menţin chiar şi astăzi;

- întreprinderile energofage au continuat să funcţioneze ineficient, iar Guvernul a

încercat menţinerea într-un mod artificial a unui preţ scăzut al energiei electrice, fapt ce

s-a repercutat în transferarea problemelor economice către celelalte ramuri industriale ce

folosesc energia ca materie primă;

- neîncrederea Guvernului în efectele benefice ale privatizării au dus la aplicarea sa

într-un ritm lent, iar practica de a lua măsuri doar în preajma alegerilor pentru a atrage

electoratul nu au dus decât la adâncirea problemelor existente;

- funcţionarea într-un mod eficient a unor pieţe importante printre care şi piaţa

valutară a fost realizată doar în mică măsură; de asemenea piaţa de capital s-a dezvoltat

foarte încet şi a obţinut doar rezultate nesemnificative;

- reformele economice nu au permis reformelor legislative să ţină pasul cu ele, ceea

ce au dus la apariţie unor piedici serioase în creşterea economică şi în cadrul investiţiilor

străine pe care le-a minimizat;

31

- transparenţa politicilor fiscale nu a existat, fapt ce a dus la necunoaşterea de către

public a deficitului bugetar crescând şi a colapsului economic al unor instituţii

importante ca cele din sectorul bancar;

- industriile care absorbeau forţă de muncă numeroase au făcut presiuni pentru a

obţine subvenţii şi credite directe de la bugetul de stat;

- reforma sectorului public nu a existat, fapt ce a dus la insuficienta motivare a

angajaţilor bugetari care fiind cea mai prost plătită categorie, s-au opus unor reforme mai

rapide şi mai radicale.

După această perioadă, care a “triumfat” prin eşecul planului de stabilizare din

1997, România a trecut printr-o a doua recesiune profundă de tranziţie, caracterizată

printr-o reducere a Produsul Intern Brut timp de trei ani consecutiv cu o proporţie destul

de însemnată (12%), prin menţinerea inflaţiei cu o valoare mult mai mare decât în ţările

în tranziţie comparabile precum Europa Centrală şi Răsăriteană. De asemenea se poate

spune că în perioada de după 1997, procesele de privatizare şi restructurare economică au

trenat, iar în anul 1999 s-a înregistrat o criză de plăţi, fapt ce a dus la încercarea acerbă de

găsire a unei noi căi către politicile economice.

O primă “mică victorie” în această “luptă” numită tranziţie poate fi considerată

cea din anul 2001 când performanţele macroeconomice s-au îmbunătăţit oarecum, cu o

creştere a PIB de 5,3%, şi o inflaţie care prezenta o tendinţă descrescătoare, deşi cu

presiuni asupra balanţei externe.

Cu toate acestea se consideră că toţi aceşti ani au însemnat o pierdere importantă

pentru România, organismele internaţionale precum OECD recomandând permanent

guvernelor româneşti adoptarea tot mai cuprinzătoare a reformelor. Ceea ce a

recomandat OECD a fost ca stabilizarea macroeconomică nu poate fi durabilă fără un

progres suficient în restructurarea sectorului financiar şi al întreprinderilor şi fără crearea

unui mediu favorabil extinderii noilor afaceri private.

Începând din anul 1997 se pune din ce în ce mai mare accent pe abordarea

cuprinzătoare a reformelor, mai precis înţelegerea principalelor legături şi a feed-back-

ului dintre diversele domenii ale politicilor economice. În acest sens se pedalează pe cinci

domenii majore: liberalizarea, stabilizarea, reforma sectorului financiar şi mecanismele

de ieşire de pe piaţă şi intrare pe piaţă în sectorul întreprinderilor.

32

În această direcţie, efortul de liberalizare început în anul 1997 a continuat,

principalul domeniu rămas pentru reformă fiind cel al preţurilor pentru energie.

Liberalizare înseamnă o mai largă utilizare a mecanismelor şi preţurilor pieţei în toate

domeniile de politică dar şi reducerea intervenţiei statului în economie, care este încă

foarte mare în comparaţie cu alte ţări.

Obiectivul de stabilizare a preţurilor trecea drept domeniu important în anul

1997, considerat ca fiind lipsit de fermitate. Coordonatele politicii monetare a fost

complicată de un număr de circumstanţe speciale:

- volatilitatea foarte ridicată a ratei dobânzii cauzată de fluctuaţiile în emiterea

de bonuri de tezaur;

- necesităţi ocazionale de a injecta lichiditate temporară în cadrul îndeplinirii

funcţiilor de creditor de ultimă instanţă;

- preocupări în legătură cu competitivitatea externă în contextul unei poziţii

slabe a balanţei de plăţi;

- nevoia de a constitui rezerve în valută străină

Referitor la cadrul fiscal, se poate spune că s-a îmbunătăţit în sensul că un număr

de elemente cvasi-fiscale au fost însoţite de mai mare transparenţă în buget, numărul de

fonduri extra-bugetare a fost redus, iar deficitele cvasi-fiscale se află la o valoare mult

mai mică decât în anul 1996.

Progresul în reforma sectorului financiar a fost realizat în ultimii ani prin

privatizarea, restructurarea sau lichidarea marilor bănci proprietate de stat.

De asemenea s-a impus cu stringenţă şi s-a încercat să se realizeze mecanismele

de ieşire de pe piaţă. Ştiut fiind faptul că singura modalitate de a şti dacă întreprinderile

proprietate de stat au o cerere viabilă pe piaţă, este aceea de a impune constrângeri

bugetare dure.

Totodată se consideră că reforma sectorului energetic este cheia întregii economii,

dat fiind faptul că lipsa restructurării duce la risipa foarte mare a resurselor din acest

sector.

În această perioadă, după anul 1997, întârzierile acumulate în restructurarea

sectorului întreprinderilor mari au dus la împiedicarea intrării pe piaţă a noilor

întreprinderi care se părea că va fi principalul motor al transformării economice, dacă ne

33

referim la reformele din domeniul serviciilor, mai precis, reformele din învăţământ, din

sănătate, reforma socială, reforma administraţiei publice şi altele.

Referitor la reforma din învăţământ s-a pus accent pe următoarele aspecte:

descentralizarea sistemului naţional de învăţământ;

promovarea relaţiei contractuale dintre unităţile de învăţământ şi comunităţile

locale;

organizarea sistemului naţional de formare a managerilor din învăţământ;

dezvoltarea utilităţilor tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei în procesul

educaţional;

extinderea sistemului naţional al învăţământului la distanţă;

aplicarea programului naţional de educaţie a adulţilor;

formarea profesională continuă, în acord cu politicile similare din Uniunea

Europeană, etc.

Se ştie că reforma învăţământului depinde de resurse dar şi de capacităţile de

schimbare imanente şi în acest sens se au în vedere25:

măsuri de întărire a autonomiei instituţionale a şcolilor, liceelor, universităţilor

şi facultăţilor sub aspect didactic, financiar, funcţional şi de încurajare a managementului

raţional al resurselor;

aplicarea reformei conţinutului învăţământului cu tot ceea ce implică acesta

(planuri de învăţământ, programe, profesile, specializările academice, nivelurile de

calificare, etc.) şi cu ceea ce presupune (formarea formatorilor, elaborarea standardelor

profesionale, evaluarea cunoştinţelor, etc.);

extinderea legăturilor învăţământului cu autorităţile şi comunităţile locale,

concretizate în dezvoltarea reţelei şcolare;

trecerea la asocierea de şcoli şi licee în vederea facilitării accesului la

tehnologii performante;

fructificarea prin elaborarea de proiecte proprii a oportunităţilor de cooperare

internaţională în forme avansate de către şcoli, licee, universităţi, etc.

În domeniul sănătăţii, obiectivul prioritar în cadrul reformei este îmbunătăţirea

stării de sănătate a populaţie fapt ce poate fi realizat prin:

25 www.edu.ro/refcriz.htm – Andrei Marga – Reforma Învăţământului în condiţiile crizei economice

34

echitatea accesului la servicii şi distribuirea echitabilă a poverii economice a

finanţării îngrijirilor de sănătate, inclusiv libertatea de alegere a prestatorilor de servicii

medicale;

eficienţa furnizării serviciilor;

corelarea capacităţii de finanţare cu nivelul de dezvoltare a economiei;

creşterea capacităţii Ministerului Sănătăţii în domeniul dezvoltării politicilor de

sănătate, al reglementărilor şi controlul acestui sector, reducându-se intervenţia sa în

administrarea directă a unor activităţi şi instituţii prestatoare de servicii medicale.

Serviciile de asistenţă socială prezintă interes în cadrul reformei prin:

trecerea de la programe cu eligibilitate universală la programe orientate către

categorii specifice ale populaţiei. În ceea ce priveşte sistemul de pensii se are în vedere

restabilirea echităţii inter-generaţii, restabilirea echilibrului financiar al sistemului public

de pensii, completarea sistemului actual reformat cu tipuri de fonduri de pensii

capitalizate;

ocuparea şi protecţia şomerilor prin deplasarea accentului de la măsuri pasive

către cele active, armonizarea legislaţiei muncii cu normele Uniunii Europene;

combaterea sărăciei prin principalul instrument utilizat în acest sens, ajutorul

social;

continuarea reformei sistemului de protecţie a copiilor instituţionalizaţi,

punându-se accent pe asistenţa de tip familial, prin întărirea activităţilor de reintegrare

familială, de plasament în centre de asistenţă specifice, a adopţiilor sau plasamentului

familial.

Reforma administraţiei publice centrale şi locale au la bază câteva obiective

importante rezolvate până acum sau în curs de îndeplinire, şi anume:

- restructurarea profundă a administraţiei publice locale şi centrale;

- schimbarea de fond a raportului dintre administraţie şi cetăţean;

- descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei administrative

şi financiare;

- demilitarizarea treptată a unor servicii comunitare;

- depolitizarea structurilor administraţiei publice;

- eliminarea clientelismului politic;

35

- stoparea birocraţiei;

- coerenţa actului administrativ şi perfecţionarea managementului în

administraţie;

- aplicarea unor politici raţionale de dezvoltare şi modernizare a localităţilor

rurale şi urbane;

- întărirea autorităţii statului şi a răspunderii acestuia;

- armonizarea cadrului legislativ cu reglementările din Uniunea Europeană;

- asigurarea coerenţei şi stabilităţii acestuia.

CAPITOLUL III

EVOLUŢIA SECTORULUI SERVICIILOR ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ A

ROMÂNIEI

Felul în care au evoluat serviciile în această perioadă dificilă şi delicată pe care o

parcurge România este unul interesant şi vom exemplifica acest fapt prin intermediul

unor indicatori generali sau specifici acestui domeniu foarte amplu al serviciilor.

În primul rând, analizăm indicatorul populaţia ocupată pe cele trei sectoare ale

economiei, încercând o încadrare a populaţiei ocupate din sectorul serviciilor în

ansamblul economic:

36

Populaţia ocupată pe activităţi ale economiei naţionale

Tabel nr. 1

- mii persoane -

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 (date prelucrate)

Din datele prezentate în tabelul anterior se poate remarca faptul că în perioada de

tranziţie spre economia de piaţă, evoluţia populaţiei ocupate în economia naţională este

oscilantă.

Pe total economie, populaţia ocupată a prezentat maximum de 10840 mii

persoane, în anul 1990. Acest aspect se datorează şi politicilor privind forţa de muncă

promovate în cadrul economiei cu planificare centralizată, care urmărea ocuparea forţei

de muncă prin intermediul repartiţiilor imediat după terminarea studiilor.

În anii următori se înregistrează o scădere continuă până în anul 2000 când

populaţia ocupată înregistra doar 8629 mii persoane, cu 2211 mii persoane mai puţin

decât în 1990. Trendul descendent se menţine, în anul 2007 populaţia ocupată în

economia românească ajungând la doar 8390 mii persoane. Cauza acestei scăderi este

sectorul primar care înregistrează o diminuare importantă a personalului ocupat, în

opoziţie cu celelalte două sectoare. Pentru anii precedenţi lui 2000, această situaţie se

datorează în primul rând sectorul secundar care a cunoscut mutaţii elocvente, cunoscând

un trend descrescător continuu. Se cunoaşte faptul că în această perioadă în industrie au

fost închise mai multe unităţii economice nerentabile, ceea ce a dus şi la scăderea

populaţiei ocupate.

1990 1995 2000 2005 2007

Total 10840 9493 8629 8329 8390

Sectorul primar 3055 3187 3570 2884 2674

Sectorul secundar 4005 2714 2004 2122 2052

Sectorul terţiar 3780 3592 3055 3323 3664

37

Referitor la sectorul terţiar, contrar celorlalte două sectoare, populaţia activă este

în scădere până în anul 2000 când populaţia ocupată în servicii atinge numărul de 3055

mii persoane. Începând cu acest an trendul devine crescător până în anul 2007, când se

înregistrează o creştere de aproximativ 600 mii persoane active mai mult decât în anul

2000.

Aceste aspecte, referitoare la populaţia ocupată în servicii demonstrează că acest

sector absoarbe într-o anumită proporţie forţa de muncă din celelalte sectoare economice,

care nu mai sunt viabile din punct de vedere al eficienţei, dar devine totodată şi atractiv în

ceea ce priveşte remunerarea. Fiind un domeniu eficient, apare posibilitatea stimulării

lucrătorilor care de altfel este un element vital pentru realizarea unor servicii de înaltă

calitate (calitatea lucrătorilor din domeniul serviciilor se repercutează asupra calităţii

serviciilor).

Se mai poate observa un aspect interesant şi anume că anii de creştere din sectorul

terţiar coincid cu anii de scădere în sectorul primar şi invers.

Schematic datele prezentate în tabelul nr.1 se prezintă astfel:

Figura nr. 3 Evoluţia populaţiei ocupate în economie în perioada 1990-2007

Surprinzătoare ar putea părea evoluţia sectorului primar, care în continuă creştere

ca pondere în total populaţie ocupată, devansează sectorul serviciilor care este considerat

ca un colac de salvare a economiei româneşti în acesta perioadă dificilă pe care o

38

traversează. Dar nu ne putem permite o concluzie, decât dacă mai analizăm şi alţi

indicatori relevanţi în acest sens.

Structura populaţie ocupate în România26

Tabel nr. 2

-%-

1990 1995 2000 2005 2007

Total 100 100 100 100 100

Sectorul primar 28 34 41 35 32

Sectorul secundar 37 29 23 25 24

Sectorul terţiar 35 37 36 40 44

În anul 2007, datele referitoare la populaţia ocupată pe sectoarele economiei

naţionale sunt redate expresiv în figura nr. 4:

Figura nr. 4. Ponderea populaţiei ocupate pe sectoare ale economiei româneşti în

anul 2007

26 date calculate după Anuarele Statistice ale României, 1995, 2001, 2005, 2007

39

Un alt indicator important care ne poate da informaţii despre evoluţia serviciilor în

perioada de tranziţie din România, este produsul intern brut a cărei valoare este prezentat

în tabelul de mai jos.

Produsul intern brut pe categorii de resurse

Tabel nr. 3

- Miliarde lei preţuri curente –

1990 1995 2000 2005 2007

Total 788 66599 71133 175402 254389

Sectorul primar 187 14267 8899 22835 24372

Sectorul secundar 348 23711 21948 49490 69350

Sectorul terţiar 253 28621 40286 103077 160667

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 (date calculate)

Se observă că în toate sectoarele economiei şi pe ansamblu său, PIB a cunoscut o

evoluţie crescătoare, dar trebuie să spunem că valorile prezentate în tabel sunt în preţuri

curente, iar pentru a vedea adevăratul trend al PIB-ului este necesară transformarea

acestui indicatori în preţuri constante cu ajutorul indicelui preţurilor de consum, sau

prezentarea ponderii produsului intern brut pe categorii de resurse. Ca şi valoare absolută

putem observa că, dacă după anul 1990 cea mai mare parte din PIB era realizată de către

sectorul secundar, după anul 2000 această ierarhie a fost schimbată în sensul că sectorul

terţiar detronează sectorul secundar, tendinţă menţinută şi în prezent. Pentru o comparaţie

apropiată de adevăr prezentăm în continuare produsul intern brut ca pondere pe sectoare

ale economiei româneşti.

Ponderea PIB pe sectoarele economiei naţionale27

Tabel nr. 4

- % -

1990 1995 2000 2005 2007

Total 100 100 100 100 100

Sectorul primar 24 21 13 13 10

27 valori calculate după Anuarul Statistic al României, anii 1995, 2002, 2007

40

Sectorul secundar 44 36 31 28 27

Sectorul terţiar 32 43 56 59 63

Din valorile cuprinse în tabelul de mai sus se observă ponderea din ce în ce mai

mare a serviciilor în realizarea PIB, fapt ce demonstrează încă odată că sectorul terţiar

constituie un sector cu un potenţial sporit în dezvoltarea economiei naţionale. Spre

deosebire de sectoarele primar şi secundar care înregistrează o scădere permanentă a

ponderii în crearea PIB, sectorul serviciilor prezintă o creştere continuă, ajungând de la

32% în 1990 la procentul de 63% în anul 2007. Acest procent cu toate că este încă

departe de cele înregistrate de servicii în ţările dezvoltate, este unul mulţumitor pentru

perioada dificilă pe care o traversează economia românească.

În anul 2007 ponderea PIB pe sectoarele economiei naţionale se prezenta grafic

astfel:

Figura nr. 5 Ponderea PIB pe sectoarele economiei româneşti, în anul 2007

Aspecte relevante pentru stadiul în care se află serviciile în perioada de tranziţie şi

reformă sunt redate şi de către investiţiile realizate în acest domeniu. În acest sens vom

prezenta în continuare date referitoare la investiţii:

41

Investiţiile în economia românească pe cele trei sectoare

Tabel nr. 5

- miliarde lei preţuri curente –

1990 1995 2000 2005 2007

Total 168 12996 12499 35651 54566

Sectorul primar 31 1420 988 2094 2123

Sectorul secundar 78 5402 4939 13394 17703

Sectorul terţiar 59 6174 6572 20163 34740

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 (date calculate)

După cum se observă din datele anterioare şi tendinţa acestui indicator este una

crescătoare, sectorul terţiar ajungând la o pondere destul de importantă în totalul

investiţiilor din economie, mai ales în ultimii ani când suma investiţiilor din domeniul

serviciilor aproape egalează pe cele din sectorul secundar.

Astfel, în primii ani ai analizei, investiţiile din cadrul serviciilor erau cu puţin

peste jumătate din cele conferite sectorului secundar, în anii următori au crescut într-un

ritm extrem de rapid. Sumele mari investite în sectorul serviciilor denotă importanţa

acordată în ultimul timp de către investitorii ce desfăşoară activităţi profitabile în acest

domeniu.

42

CAPITOLUL IV

STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII SERVICIILOR DIN ECONOMIA

ROMÂNEASCĂ ÎN RAPORT CU ALTE ŢĂRI

Putem afirma că în capitolul anterior am stabilit locul serviciilor în economia

românească, dinamica şi evoluţia acestui sector ce în aceşti ani de tranziţie s-a dezvoltat

considerabil, devenind chiar un “colac de salvare” a economiei.

Vom încerca în continuare să stabilim care este stadiul actual al dezvoltării

serviciilor comparativ cu ţările dezvoltate care pun un accent extraordinar pe dezvoltarea

acestui sector şi care la rândul său contribuie într-un mod însemnat la realizarea unor

indicatori. În acest sens vom analiza evoluţia indicatorilor populaţia ocupată pe

principalele activităţii ale economiei, structura produsului intern brut pe tipuri de

activităţi şi indicii produsului intern brut în anii cei mai reprezentativi ai perioadei de

tranziţie a României la economia de piaţă.

Populaţia ocupată pe total economie naţională şi ponderea populaţiei

ocupate în servicii în total

Tabel nr. 6

43

Ţara 1995 2000 2007

Total

Mii pers

Servicii

- %-

Total

mii pers

Servicii

- %-

Total

mii pers

Servicii

- %-

Austria 3576 58 3719 63 3940 73

Belgia 3753 70 3773 70 4092 71

Canada 12383 73 13941 73 15079 74

Danemarca 2584 69 2682 70 2722 70

Germania 36076 59 35805 63 36816 64

Grecia 3684 51 3854 58 3946 61

Italia 20002 60 19942 61 21634 65

Japonia 64500 60 65570 62 64120 73

Norvegia 2035 72 2192 73 2278 75

Olanda 6692 73 7194 74 7865 77

Regatul Unit 25317 72 26682 70 28225 79

România 9493 29 8629 23 8390 24

SUA 123060 74 129558 62 135073 74

Spania 11837 59 12765 73 15946 63

Ungaria 4317 51 3646 59 3859 60

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 (date calculate)

Se poate observa cu uşurinţă decalajul destul de mare între ponderea populaţiei

ocupate în servicii în ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cea din România

pe toate perioada analizată. Acest indicator demonstrează rolul major al serviciilor în

ocuparea forţei de muncă din această categorie de ţări dar implicit şi contribuţia acestui

domeniu la dezvoltarea acestor ţări. Este uşor de observat că în ţări precum SUA, Austria,

Belgia, Danemarca, Canada, Norvegia, Olanda, Regatul Unit ponderea populaţiei ocupate

în servicii depăşeşte 70% pe când în România este sub jumătate din această pondere şi

anume 24%.

44

O analiză comparativă a sectorului serviciilor din România cu alte ţări dezvoltate

sau mai puţin dezvoltate, se poate realiza luând în discuţie importurile şi exporturile de

servicii între anii 1995 şi 2007.

Exporturile de servicii în lume în perioada 1995-2007

Tabel nr. 7

- milioane dolari -

45

Sursa: O.M.C. Raport anual 2007

Dacă încercăm o analiză a datelor prezentate anterior, observăm că în primele

clasate ale exporturilor de servicii se înscriu ţări precum: SUA cu un export de 272630

milioane dolari în anul 2007 aproape dublu faţă de anul 1995 când se înregistrau 158707

milioane dolari, Regatul Unit care în 2007 deţinea 123130 milioane dolari din exportul de

servicii faţă de 61418 milioane dolari în anul 1995, Germania cu 99621 milioane dolari şi

Franţa cu 85972 milioane dolari în 2007. Urmează la o distanţă apreciabilă, dar cu o

pondere considerabilă în totalul exporturilor de servicii din lume, ţări precum Spania cu

62109 milioane dolari, Italia cu 59374 milioane dolari şi Olanda 54093milioane dolari în

anul 2007, an superior celorlalţi prezentaţi. În ceea ce priveşte România deţine 2324

milioane dolari în anul 2007 aproape de 4 ori mai mult decât în 1995, fiind superioară

Ţara 1995 2000 2005 2007

Canada 21211 38484 37097 36272

Austria 26326 31060 33001 34864

Franţa 73796 80330 80001 85912

Danemarca 12479 24385 26956 25467

Germania 56575 82140 83225 99621

Grecia 8152 19181 19384 20125

Italia 51745 55998 57098 59374

Norvegia 11900 17134 17713 19116

Olanda 37055 45183 56141 54098

Regatul Unit 59827 115030 109624 123130

România 799 1720 2007 2324

SUA 165871 277324 269114 272630

Spania 30085 53199 57843 62109

Ungaria 2769 6186 7627 7726

Polonia 4201 10385 9747 10103

Bulgaria 1171 2129 2383 2253

Albania 73 429 495 552

Moldova - 155 157 200

46

doar Bulgariei cu 2258 milioane dolari, Albaniei şi Republicii Moldova care subscriu la

exportul mondial de servicii cu sume mult mai mici decât ţările prezentate.

Pe ansamblu, se poate observa că valoarea exporturilor de servicii a crescut

vertiginos în toate ţările prezentate, dublându-se, sau chiar de patru cinci ori mai mari

decât în primii ani ai analizei noastre.

Pentru o mai bună observare a acestor creşteri încercăm o prezentare grafică:

Figura nr.6 .Exporturile de servicii în lume în perioada 1995-2007

Date referitoare la importurile de servicii în unele ţări ale lumii şi în România în

perioada 1995-2007, date extrem de sugestive pentru analiza pe care încercăm să o

realizăm, se regăsesc în tabelul nr. 8

Importurile de servicii în lume în perioada 1992-2002

Tabel nr. 8

47

- milioane dolari -

Ţara 1995 2000 2005 2007

Canada 31873 37671 43334 41932

Austria 19081 27271 29573 34441

Franţa 55737 66432 59936 68171

Danemarca 10402 15779 22082 23586

Germania 95710 129560 134055 149107

Grecia 3187 4976 10918 10306

Italia 48730 62887 54632 61485

Norvegia 11386 14662 14306 16459

Olanda 37241 46252 49973 55745

Regatul Unit 49457 83760 95860 101408

România 914 1796 1948 2342

SUA 108159 164073 205153 205580

Spania 17594 27038 30950 37620

Ungaria 2535 4082 4410 7093

Polonia 3631 6479 8861 8863

Bulgaria 1229 1398 1660 1985

Albania 158 119 413 561

Moldova - 190 192 235

Sursa: O.M.C. Raport anual 2007

Printre premiantele importurilor de servicii se numără SUA cu 205530 milioane

dolari care conduce detaşat cu peste 60000 milioane dolari faţă de Germania şi cu mai

mult de dublu decât Regatul Unit care deţinea în 2007, 101408 milioane dolari din

importul de servicii. Pe ultimele locuri ale acestui clasament se află Moldova cu 235

milioane dolari, Albania cu 561 milioane dolari, Bulgaria. Nici România nu se clasează

pe un loc din primele poziţii, însă deţine în importurile de servicii 2342 milioane dolari, o

sumă îmbucurătoare, dacă luăm în calcul creşterea semnificativă înregistrată în intervalul

2005 – 2007.

48

Dacă, facem o comparaţie între importurile şi exporturile de servicii, se observă

că în ambele cazuri, ţările cu ponderea cea mai importantă sunt cele dezvoltate din punct

de vedere economic. În ceea ce priveşte ţara noastră, sumele sunt apropiate, cu un plus de

18 milioane dolari pentru importuri, fapt ce se datorează după părerea noastră calităţii

reduse a serviciilor prestate în România precum şi slaba promovare a acestora pentru a

determina solicitarea acestora în exterior.

Grafic aceste aspecte pot fi redate astfel:

Figura nr.7. Evoluţia importurilor de servicii în câteva ţări ale lumii în perioada

1995-2007

O relativă analiză comparativă a sectorul terţiar din România cu cel din alte ţări

central şi est europene, defalcat pe activităţile principale ale acestuia, se poate realiza

luând în discuţie structura cheltuielilor medii pe o gospodărie în intervalul 2001-2007 în

ce priveşte sectorul serviciilor.

Structura cheltuielilor medii pe o gospodărie în ţările central

49

şi est europene în intervalul 2001 – 2007 pentru principalele activităţi de

servicii

Tabel nr.9

- % în total cheltuieli –

Anul Sănătate Întreţinerea

locuinţei, apă,

electricitate

Transport Comunicaţii Activităţi

recreative

şi cultură

Educaţie

Republica Cehă

2001 1,3 13,6 10,9 1,2 11,0 0,9

2002 1,4 15,6 10,4 1,5 11,2 0,9

2003 1,4 18,1 9,3 1,9 10,8 0,7

2004 1,6 17,5 11,3 2,5 11,3 0,5

2005 1,6 18,4 10,6 3,5 10,8 0,6

2006 1,7 18,6 11,0 3,9 10,6 0,6

2007 1,8 19,9 10,0 4,0 10,5 0,6

Ungaria

2001 4,8 17,9 9,9 2,5 5,1 1,3

2002 4,8 18,6 9,7 3,3 4,8 1,0

2003 5,3 20,6 7,7 4,2 4,1 1,1

2004 5,5 21,6 8,2 4,9 4,4 1,2

2005 6,2 20,2 8,0 5,6 4,6 1,1

2006 6,3 20,2 9,4 5,5 4,9 1,3

2007 5,9 20,9 9,8 5,8 4,7 1,8

România

2001 1,8 15,0 4,6 0,6 2,5 0,6

2002 3,0 12,9 7,9 1,4 3,5 0,8

2003 3,4 14,9 7,7 2,1 3,9 0,9

2004 3,7 17,6 8,1 3,1 3,9 1,1

2005 3,8 19,2 6,9 3,6 4,0 1,0

2006 3,5 17,6 7,0 5,0 4,7 1,1

2007 3,6 18,7 7,1 5,2 4,8 0,9

50

Slovacia

2001 0,7 10,0 6,9 1,1 6,2 0,5

2002 1,2 12,7 9,0 1,7 7,5 0,5

2003 1,2 12,2 8,7 2,0 8,0 0,5

2004 1,4 14,6 8,0 2,4 7,7 0,4

2005 1,5 16,4 7,9 2,7 7,5 0,6

2006 1,5 15,7 9,2 3,3 7,3 0,6

2007 1,7 16,0 8,1 3,6 7,4 0,5

Bulgaria

2001 3,0 13,9 6,9 1,5 2,9 0,5

2002 3,1 14 7 1,6 3,0 0.6

2003 3,3 14,2 7,2 1,9 3,0 0,6

2004 3,9 15,9 7,6 2,8 3,8 0,6

2005 4,9 16,3 6,9 3,4 3,7 0,6

2006 5,1 15,7 6,9 4,3 3,7 0,5

2007 5,3 16,9 6,7 5,5 3,7 0,6

Sursa: CESTAT Statistical Bulletin

La o primă vedere, în ansamblul datelor prezentate se poate observa că ponderea

cea mai mare în cheltuieli o au serviciile de întreţinere a locuinţei, apă şi electricitate care

este în creştere în 2007 faţă de anii anterior. În această privinţă excelează Ungaria a cărei

populaţie cheltuia în 2007, 20,9% din total cheltuieli, urmată de Republica Cehă care

menţine aceiaşi tentă crescătoare şi de România pentru care însă evoluţia acestor

cheltuieli este oscilantă cu creşteri până în 2005 şi scădere în următorii ani.

Urmează în ordine descrescătoare serviciile de transport care ocupă ponderi

crescătoare în toate ţările prezentate, lider fiind de această dată Republica Cehă cu

maximum de 11,3% în anul 2004 şi 10% în 2007, urmată de Ungaria, Slovacia, România

şi Bulgaria, ultimele două ţări prezentând asemănări mari în toate categoriile de cheltuieli

prezentate în tabel.

51

O pondere însemnată o deţin şi serviciile recreative şi culturale în Republica Cehă

(11,3% în 2004 şi mai puţin în 2007 – 10,2%), Slovacia (6,2% în 2001 şi 7,4% în 2007),

România cu o creştere însemnată de 2,3% din 2001 până în 2007 şi Bulgaria cu 3,7% în

ultimul an al analizei noastre.

Luând în discuţie serviciile de sănătate, ponderea cea mai mare din cheltuieli o

prezintă tot Ungaria (3,8 – 4,6%), urmată de Bulgaria (3,3% - 5,3%) şi România care are

procente cuprinse între 1,8% în 2001 şi 3,6% în 2007.

Cotele mici pe care le înregistrează cheltuielile cu învăţământul, dar totuşi

crescătoare pune în balanţă nefavorabilă calitatea vieţii din ţările analizate în tabel.

Concluzia este că în comparaţie cu alte cheltuieli (pentru alimente şi băuturi

nealcoolice, pentru băuturi alcoolice, tutun şi narcotice, pentru îmbrăcăminte şi

încălţăminte, pentru echipamentul menajer) care ajung până la 46% în unele cazuri, cele

pentru servicii sunt mici şi totuşi însemnate pentru situaţia ţărilor prezentate, cu atât mai

mult cu cât prezintă o tendinţă ascendentă.

CONCLUZII

52

Sectorul serviciilor cuprinde o mare diversitate de activităţi cu grade diferite de

complexitate, cu funcţii economice şi sociale diferite şi cu o mare varietate a proporţiilor

între conţinutul imaterial şi suportul material.

În zilele noastre, serviciilor au devenit componente de seamă ale structurilor

economiilor naţionale moderne şi ale teoriei economice, amplificându-se rolul şi funcţiile

lor sociale.

Conceptul de economie a serviciilor capătă noi dimensiuni prin definirea

serviciilor ca produs final a activităţii unei întreprinderi sau sector economic, ca factor de

producţie sau ca activ utilizat de producător pentru a crea şi distribui un produs sau un

serviciu destinate consumului şi serviciilor ca strategie de dezvoltare aplicabilă tuturor

sectoarelor economice, stabilind noi principii de organizare, competiţie şi valorificare.

Economicul, cândva prin excelenţă material, discret, impersonal şi durabil, a devenit

spectaculos, relaţional şi efemer odată cu transferarea sa spre sectorul terţiar.

Dezvoltarea rapidă a sectorului serviciilor a devansat simţitor teoria economică.

Dată fiind intervenţia în forţă a serviciilor în toate domeniile de activitate, nu se poate

vorbi doar de o simplă modificare cantitativă în structurile de consum, ci mai presus de

acest aspect se observă modificarea însăşi a naturii celei mai mari părţi a activităţii şi un

salt calitativ general al vieţii economice şi sociale.

Dematerializarea activităţilor este un fenomen inevitabil, iar contribuţia serviciilor

la creşterea economică şi la dezvoltarea economică sunt aspecte certe, demonstrate de

altfel de ponderile tot mai mari pe care le deţin serviciile în indicatorii macroeconomici.

Dezvoltarea sectorului terţiar este un proces dinamic în continuă evoluţie; ca o

consecinţă a progreselor rapide în procesele de industrializare, sectorul terţiar

îndeplineşte o funcţie economică şi socială de importanţă majoră, funcţie de legătură între

ramurile economiei naţionale de stimulare a contractelor pe plan intern şi internaţional.

Contribuţia sectorului de servicii la formarea produsului intern brut înregistrează o

continuă creştere în toate ţările şi nu în ultimul rând în ţara noastră, apreciindu-se aportul

serviciilor pe planul antrenării forţei de muncă, ceea ce demonstrează ponderea tot mai

mare a serviciilor în impulsionarea dezvoltării economiei naţionale şi ca domeniu de

mobilizare a potenţialului de muncă.

53

Creşterea ponderii serviciilor în cadrul economiei naţionale coroborată cu

creşterea economică la nivelul întregii ţări, în contextul preponderenţei sectorului terţiar

la nivelul ţărilor cu economie dezvoltată este de natură să ne confirme reciprocitatea

relaţiei cauză-efect între creşterea economică şi dezvoltarea serviciilor. Din analiza

rolului şi importanţei serviciilor se desprinde concluzia necesităţii abordării ca opţiune

de strategie naţională a dezvoltării economice pe termen mediu al României:

modernizarea şi dezvoltarea serviciilor de utilitate publică pentru ca acestea să răspundă

cât mai bine nevoilor cetăţenilor şi economiei naţionale în ansamblu.

Serviciile contribuie într-o proporţie însemnată la crearea locurilor de muncă, în

număr suficient pentru limitarea fenomenului economic numit şomaj şi la formarea

venitului naţional. În baza studiilor comparative efectuate în lucrare, privind experienţa

ţărilor cu economie modernă se desprinde ideea că sfera serviciilor reprezintă unul din

puţinele sectoare de activitate în care se înregistrează în continuare ritmuri susţinute de

dezvoltare şi ocupare a forţei de muncă.

În lucrare se scoate în evidenţă trăsătura caracteristică a activităţilor de servicii,

definitorie în multe privinţe, care constă în aceea că rezultate muncii în sfera serviciilor

se concretizează în efecte utile precum:

- se repercutează asupra producţiei, circulaţiei, utilizării sau consumului de bunuri

materiale (cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, transport şi circulaţia mărfurilor,

întreţinerea şi repararea unor bunuri, etc.);

- acţionează asupra formării şi/sau perfecţionării personalităţii umane (învăţământ,

sănătate, serviciile de igienă personală, turism, etc.) sau asupra naturii – protecţia

mediului, servicii de salubritate, etc.

Din gama serviciilor analizate, un rol prioritar îl au serviciile comerciale datorită

ponderii şi importanţei acestora în cadrul economiei naţionale.

Tendinţele pentru viitor sunt cele de concentrare din ce în ce mai puternică a

activităţii comerciale în întreprinderi puternice, precum şi introducerea de noi tehnici si

modalităţi de realizare a actelor comerciale.

Comerţul este considerat serviciul principal fără de care nu se poate desfăşura

viaţa economică, dat fiind faptul că prin această activitate se încheie un ciclu economic,

dând contur tuturor eforturilor anterioare. Se cunoaşte faptul că, indiferent de gradul de

54

dezvoltare a unei ţări, comerţul deţine un procent însemnat în crearea PIB comparativ cu

toate celelalte categorii de servicii. Astfel, comerţul participă cu procente cuprinse între

10-25% la realizarea PIB şi cu un procent de 10% populaţie ocupată în comerţ din total

populaţie activă, însă referitor la acest ultim indicator putem spune că există diferenţe

mari de la o ţară la alta în funcţie de gradul de dezvoltare şi implicit de gradul de

introducere a progresului tehnic în acest domeniu. Putem aduce în atenţie şi aspectul

conform căruia forţa de muncă are un rol important cu toate că o multitudine de

operaţiuni din acest domeniu de activitate au fost mecanizate, multe altele neputând fi

realizate decât manual.

Un domeniu deosebit de important îl constituie serviciile turistice, domeniu care,

exploatat la nivel superior ar constitui un punct forte pentru economia naţională

Prin dimensiunile atinse de dezvoltarea sa, a volumului de activitate şi a

numărului de persoane angajate direct în industria turistică, turismul se înscrie într-o

competiţie de la egal la egal, în ceea ce priveşte nivelul şi proporţiile, cu multe ramuri ale

economiei naţionale.

Efectele turismului nu pot fi analizate în afara contextului; analizele trebuie

efectuate pornind de la relaţiile care există între turism şi obiectivele fundamentale ale

sistemului economic în ansamblul său. Necesitatea analizei detaliate a turismului se

impune prin contribuţia la creşterea economică şi dezvoltarea durabilă, la utilizarea

optimă a forţei de muncă, la echilibrarea balanţei de plăţi, la formarea preţurilor, precum

şi la distribuţia echitabilă şi justă a venitului naţional.

Aliniindu-se, poate, mai mult ca oricare alt sector al economiei acestui curent,

sectorul serviciilor contribuie într-un procent destul de însemnat la realizarea condiţiilor

care să răspundă prezentului şi viitorului în care dezvoltarea durabilă şi calitatea vieţii

reprezintă imperative de prim rang.

Locul serviciilor în dezvoltarea durabilă este logic şi este dat de rolul lor de sector

determinant al economiilor din ţările dezvoltate şi în creştere în celelalte ţări.

Importanţa contribuţiei serviciilor la dezvoltarea durabilă este cu atât mai clar

prezentată dacă enunţăm câteva tipuri de servicii implicate direct în acest proces valoros

pentru societate: servicii de protecţie a mediului, servicii de salubritate, servicii turistice a

55

căror calitate depind în mare măsură de calitatea mediului oferit ca materie primă pentru

desfăşurarea activităţilor de turism, etc.

Astfel, se poate spune că pentru o dezvoltare durabilă, este nevoie de contribuţia

serviciilor ca principale susţinătoare al acestui curent.

Transportul şi telecomunicaţiile reprezintă o altă categorie de servicii clasice

care contribuie în mod însemnat la crearea PIB cu procente cuprinse între 5% şi 10% în

funcţie de gradul de dezvoltare în care se încadrează ţara în cauză. Rolul acestor activităţi

de servicii nu este numai unul social, ci mai ales economic deoarece contribuie în mod

susţinut la eficientizarea economiei, la satisfacerea necesităţilor de deplasare şi

comunicare între oameni.

Alături de serviciile clasice pentru unităţile economice au apărut şi o multitudine

de servicii moderne intensive în cunoaştere. Amintim aici serviciile de consultanţă,

analiză şi asistenţă de specialitate, în diferite domenii, servicii de intermediere, servicii

prestate de specialişti în domeniul tehnic, economic, informatic, juridic, etc., organizate

sub forma cabinetelor care lucrează pe bază de contract sau comandă.

Creşterea explozivă a volumului de informaţii creează premisele unor mutaţii

calitative ce vor cuprinde toate sferele activităţii umane. Serviciile au încetat a mai fi

subordonate sau complementare bunurilor industriale, astăzi este rândul acestora să

servească, drept suport, serviciilor. Fluxurile de servicii joacă rolul de liant în procesul

contopirii la scară naţională şi planetară a bunurilor, capitalurilor, informaţiilor, ideilor şi

imaginilor, cuprinse în actuala structură geoeconomică.

56

Anexa nr. 1.

Categorii de servicii în confornitate cu

Clasificarea Centrală a Producţiei (C.C.P.)

I Servicii de afaceri

A. Servicii profesionale

a) Servicii juridice

b) Servicii de înregistrări,revizii şi contabilitate

c) Servicii de percepere de impozite

d) Servicii de arhitectură

e) Servicii de engineering

f) Servicii de engineering integrat

g) Servicii de proiectare urbană şi de arhitectură peisagistică

h) Servicii medicale şi dentare

i) Servicii veterinare

j) Servicii practicate de moaşe,surori,fizio-terapişti şi personal paramedical

k) Altele

B. Servicii de calcul electronic şi legate de computere

a) Servicii de consultanţă legate de instalarea de echipamente de calcul electronic

b) Servicii de implementare de software

c) Servicii de procesare de date

d) Servicii de bază de date

e) Altele

C. Servicii de cercetare-dezvoltare

a) Servicii de cercetare şi dezvoltare în ştiinţe naturale

b) Servicii de cercetare şi dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste

c) Servicii de cercetare şi dezvoltare interdisciplinară

D. Servicii de agenţii imobiliare

a) Implicând proprietatea personală sau închiriată

b) Pe bază de contract sau taxe (onorariu)

57

E. Servicii de închiriere fără operatori

a) Legate de vapoare (nave)

b) Legate de aparate de zbor

c) Legate de alte echipamente de transport

d) Asociate cu alte maşini şi echipamente

F. Alte servicii de afaceri

a) Servicii de publicitate

b) Servicii legate de cercetarea pieţei şi sondarea opiniei publice

c) Servicii de management-consulting

d) Servicii legate de consultanţa de management

e) Servicii de testare tehnică şi de analiză

f) Servicii ocazionate de agricultură,vânătoare şi silvicultură

g) Servicii ocazionate de pescuit

h) Servicii ocazionate de minerit

i) Servicii ocazionate de industria prelucrătoare

j) Servicii ocazionate de distribuţia de energie

k) Servicii de plasament şi oferte de personal

l) Anchetă şi siguranţă (securitate)

m) Servicii asociate consulting-ului tehnic şi ştiinţific

n) Întreţinerea şi repararea echipamentului (nu include navele maritime,aparatele de

zbor,sau alte echipamente de transport)

o) Servicii de curăţenie pentru clădiri

p) Servicii fotografice

q) Servicii de ambalare

r) Tipărire,publicare

s) Servicii pe bază de înţelegere

t) Altele

58

II. Servicii de comunicaţii

A. Servicii poştale

B. Servicii curier

C. Servicii de telecomunicaţii

a) Servicii telefon-voce

b) Servicii de transmisie pachet de date (packet-switched data)

c) Servicii de transmisie circuit pachete de date (circuit-switched data)

d) Servicii de telex

e) Servicii de telegraf

f) Servicii de fax

g) Servicii de circuite concesionate (închiriate) pentru folosinţă privată

h) Transmisii electronice (electronic mail)

i) Transmisii verbale (voice mail)

j) Informaţii directe (on-line) şi refacere de bază de date

k) Interschimb de date electronice

l) Servicii de mărire,înfrumuseţare şi îmbogăţire de documente,inclusiv stocare,expediere

şi recuperare

m) Conversie de coduri şi protocoale

n) Informaţii directe şi/sau procesare date (inclusiv procesare tranzacţii)

o) Altele

D. Servicii audio vizuale

a) Servicii de producţie şi distribuţie de filme şi casete video

b) Servicii de proiecţie de filme

c) Servicii de radio şi televiziune

d) Servicii de transmisii RTV

e) Înregistrări de sunet

f) Altele

59

III. Servicii de construcţii şi engineering asociat

A. Lucrări generale de construcţii pentru clădiri

B. Lucrări generale de construcţii pertru engineering civil

C. Lucrări de instalaţii şi montaj

D. Lucrări de finalizare şi finisare declădiri

E. Altele

IV. Servicii de vânzare

A. Servicii de agenţii pe bază de comision

B. Servicii de comerţ cu ridicata

C. Servicii de comerţ cu amănuntul

D. Franchising

E. Altele

V. Servicii de învăţământ

A. Servicii de învăţământ de nivel primar

B. Servicii de învăţământ de nivel secundar

C. Servicii de învăţământ de nivel universitar

D. Servicii de pregătire pentru adulţi

E. Alte servicii de învăţământ

VI. Servicii de ambient

A. Servicii de canalizare

B. Servicii de colectare şi eliminare a gunoaielor

C. Servicii de salubritate şi similare

D. Altele

60

VII. Servicii financiare

A. Toate serviciile de asigurare şi legate de asigurări

a) Servicii de asigurare a vieţii,a sănătăţii şi în caz de accident

b) Seervicii de asigurări pentru bunuri

c) Reasigurare şi retrocedare

d) Servicii auxiliare asigurărilor

B. Servicii bancare şi alte servicii financiare (exclusiv asigurările)

a) Acceptarea de depozite şi alte fonduri replătibile către public

b) Acordarea de împrumuturi de toate tipurile inclusiv “inter allia”,creditul

consumator,creditul de garanţie (gajul,ipoteca),factoringul şi finanţarea tranzacţiilor

comerciale

c) Leasingul financiar

d) Toate plăţile şi serviciile de transmitere a banilor

e) Garanţii şi angajamente (obligaţii)

f) Afaceri pe cont propriu sau în contul clienţilor

g) Participarea la toate tipurile de titluri de proprietate

h) Broking de bani

i) Servicii de management de portofoliu,toate formele de management de investiţie

colectivă si altele

j) Servicii de decontare şi compensare de averi financiare,inclusiv titluri de

proprietate,produse derivate şi/sau alte instrumente negociabile

k) Consiliere financiară şi alte servicii financiare auxiliare

l) Păstrare sau transfer de informaţii financiare şi procesare de date financiare şi legate de

software de către prestatorii de alte servicii financiare Altele

61

VIII. Servicii legate de sănătate si sociale

A. Servicii spitaliceşti

B. Alte servicii pentru sănătatea umană

C. Servicii sociale

D. Altele

IX. Turism şi servicii legate de călătorii

A. Hoteluri şi restaurante (inclusiv catering)

B. Agenţii de turism şi servicii ale operatorilor de turism

C. Servicii ale ghizilor turistici

D. Altele

X. Servicii recreative,culturale şi sportive

A. Servicii de petrecere a timpului liber (inclusiv teatrul,alte spectacole pe

viu,circul)

B. Servicii ale agenţiilor de stiri

C. Biblioteci,arhive,muzee şi alte servicii culturale

D. Sport şi alte servicii recreative

E. Altele

XI. Servicii de transport

A. Servicii de transport marin

a) Transportul de pasageri

b) Transportul de mărfuri

c) Închirierea navelor cu echipaj

d) Întreţinerea şi repararea navelor

e) Servicii de remorcare şi împingere

f) Servicii de susţinere (sprijinire) pentru transportul maritim

B. Transport pe căi navigabile interne

a) Transport de pasageri

b) Transport de mărfuri

62

c) Închirierea navelor cu echipaj

d) Întreţinerea şi repararea navelor

e) Servicii de remorcare şi împingere

f) Servicii de susţinere (sprijinire) pentru transportul pe căi navigabile interne

C. Servicii de transport aerian

a) Transport de pasageri

b) Transport de mărfuri

c) Închirierea de aparate de zbor cu echipaj

d) Întreţinerea şi repararea aparatelor de zbr

e) Servicii de susţinere pentru transportul aerian

D. Transportul spaţial

E. Servicii de transport pe calea ferată

a) Transport de pasageri

b) Transport de mărfuri

c) Servicii de remorcare şi împingere

d) Întreţinerea şi repararea echipamentului de transport pe calea ferată

e) Servicii de susţinere (sprijinire) pentru transportul pe calea ferată

F. Servicii de transport rutier

a) Transport de pasageri

b) Transport de mărfuri

c) Închirierea de vehicule comerciale cu şofer

d) Întreţinerea şi repararea echipamentului de transport rutier

e) Servicii de sprijinire a transporturilor rutiere

G. Transport prin conductă

a) Transport de combustibil

b) Transportul altor bunuri

H. Servicii auxiliare pentru toate modalităţile de transport

a) Servicii de manipulare a încărcăturilor

b) Servicii de stocare şi depozitare

c) Servicii ale agenţiilor de transport marfă

d) Altele

63

XII. Alte servicii neincluse în altă grupă

(Sursa:Ahandbook – Liberalizing International Transactions in Secretariat,United

Nations,New York,Geneva,1994,p. 169-172,după GATT Secretariat,“Services sectoral

clasification list”,Geneva,GATT,1991).

Faţă de gruparea de mai sus,clasificarea utilizată în cadrul APEC (Asia-Pacific

Economy),de exemplu,cuprinde:

A. Transport şi turism

a) Servicii maritime

b) Servicii de transport aerian de persoane (servicii aviatice)

c) Turism-hotelărie-ospitalitate (primire,recepţie)

B. Servicii financiare

a) Finanţe globale (generale). Operaţii bancare complexe (angrosiste)

b) Titluri de valoare (proprietate)

c) Asigurări

C. Servicii profesionale

a) Servicii de contabilitate

b) Servicii juridice

c) Educaţie şi învăţământ

D. Servicii informaţionale şi mass-media

a) Telecomunicaţii

b) Calcul electronic şi tehnologie informaţională

c) Servicii de informare şi comunicare în masă diverse (multimedia)

d) Servicii audiovizuale,culturale şi spectacole

64

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. A.S.Bailey, D.Mailat. – Le secteur tertiarre en question, Ed. Regionales

Europeennes S.A., Economica, Paris, 1988;

2. Alfiri Gh. – Reforma, economia de piaţă şi privatizarea în România, Editura

ABEONA, Bucureşti, 1993;

3. Angelescu Coralia., Jula Dorin., Cetină Ion. – Dezvoltarea serviciilor pentru

populaţie şi timpul liber, Editura Politică, Bucureşti, 1989;

4. Angelescu Coralia., Jula Dorin. – Timpul liber condiţionări şi implicaţii

economice, Editura Economică, Bucureşti, 1997;

5. Angelescu Coralia - Economie, ed. a VII-a, Editura Economică, Bucureşti, 2004;

6. Anghelache Constantin, Capanu Ion – Indicatori macreconomici – calcul şi

analiză economică, Editura Economică, Bucureşti, 2003;

7. Anghelache Constatin – România 2001, după 11 ani de tranziţie, Editura

Economică, Bucureşti, 2001;

8. Băbăiţă Ion., Duţă ALexandrina, Imbrescu Ion - Microeconomie, Editura de Vest,

Timişoara, 2005;

9. Băbeanu Marin,- Piaţa: principii şi sistem, Editura Universitaria, Craiova, 2002 ;

10. Boncea Amelia - Strategii de tranziţie la economia de piaţă în România, teză de

doctorat susţinută la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj- Napoca, 2004;

11. Dobrescu Emilian. –Tranziţia în România, modele econometrice, Editura

Economică, Bucureşti, 2002 ;

12. Ghibuţiu Agnes – Serviciile şi dezvoltarea, Editura Expert, Bucureşti, 2000;

13. Giarini Orio., Liedtke Peter – The employment dilemma and the future of work,

Report to the Club of Rome, 1998;

14. Ioncică Maria,- Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 2000

15. Ionescu Ion, Ionaşcu Viorica, Popescu Manoela – Economia întreprinderilor de

turism şi comerţ, Editura Uranus, Bucureşti, 2002

16. Jivan Alexandru. – Economia sectorului terţiar, Editura. Sedona, Timişoara,

1998;

17. Minciu Rodica. – Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti 2001;

65

18. Morariu Daniela. - Funcţiile serviciilor în economia mondială, Editura Mirton,

Timişoara, 1999 ;

19. Neagu Vasile – Servicii şi turism, Editura Expert, Bucureşti, 2004;

20. Negucioiu Aurelian.– Tranziţia Raţională, Editura Economică, Bucureşti, 1999;

21. Snak Oscar, Baron Petre, Neacşu Nicolae – Economia turismului, Editura

Expert, Bucureşti, 2006 ;

22. Suta Nicolae. - Comerţ international si politici comerciale internationale,

Editura Eficient, Bucuresti, 2000;

23. Stanciu Constantin. – Servicii publice, Editura ASE, Bucureşti, 2006.

24. *** OMT - Étude sur les effets du tourisme dans l’économie des pays

récepteurs et émetteurs, Madrid, 1980;

25. *** CESTAT Statistical Bulletin no.3/2001, 4/2007 INS;

26. *** INS - Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul

populaţiei în anul 2007, INS, 2008.

27. *** Anuarul statistic al României, 1990 – 2007;

28. *** Buletine statistice lunare şi regionale;

29. *** Colecţia Revistei române de turism;

30. *** Colecţia Revistei de comerţ 2001 – 2007 ;

31. *** Colecţia Tribuna Economică, 2000 – 2007;

32. *** Colecţia Ziarul Economistul, anii 2004 – 2007.

33. www.guv.ro

34. www.freeshop.com

35. www.iccv.ro

36. www.insse.ro

37. www.turism.ro

66