Licenta Noua Leasing

Introducere

Piaţa serviciilor financiare a parcurs în ultimii ani etape impunãtoare datorate

în mare parte oportunitãţilor oferite de contextul economic. Este important de

clarificat incã de la începutul prezentei lucrãri, cã, în esenţã operaţiunea de finanţare

prin leasing presupune existenţa a trei persoane: furnizorul, societatea finanţatoare

(societatea de leasing) şi utilizatorul (beneficiarul finanţãrii). Societatea de leasing

cumpărã de la furnizor bunul solicitat de utilizator şi îl cedează acestuia din urmă pe o

anumita perioadă de timp contra unor redevenţe lunare.

Scopul lucrării constă în sistematizarea şi relevarea esenţei leasingului

financiar, identificarea tuturor aspectelor economice ale acestuia prin prisma analizei

activităţii companiilor de leasing, prin prisma procesului decizional privind evaluarea

proiectelor de finanţare prin leasing, precum şi prin determinarea direcţiilor de

dezvoltare a activităţii de leasing în vederea sporirii eficienţei investiţionale în cadrul

economiei naţionale.

Structura tezei este alcătuită din introducere, motivaţia , importanţa si

metodologia cercetãrii, patru capitole şi concluzii generale. În introducere am încercat

sã argumentez actualitatea, importanţa, necesitatea şi gradul de studiere a temei

cercetate.

Capitolul I: Introducere în teoria leasingului cuprinde aspecte generale privind

apariţia şi evoluţia leasingului, modul de tratare a acestor tipuri de operaţiuni în

România, cadrul legal, factorii determinanţi pentru politica de leasing sau avantajele si

dezavantajele acestuia.

Capitolul II: Clasificarea şi natura juridicã a operaţiunilor de leasing cuprinde

particularitãţile privind natura juridicã a operaţiunilor de leasing, precum şi

principalele criterii de clasificare.

Capitolul III: Etape premergãtoare operaţiunilor şi contractului de leasing

înglobeazã aspectele privind procedura de leasing, trãsãturile, subiecţii şi elementele

contractului de leasing.

Capitolul IV se doreşte a fi un studiu de caz în care am încercat sã redau

principalele operaţiuni înregistrate de societatea de leasing în momentul încheierii

unei astfel de operaţiuni, precum şi elemente de noutate privind legislaţia leasingului.

0

Motivaţia, importanţa şi metodologia cercetãrii

Pe mãsurã ce leasingul a devenit un produs din ce în ce mai evoluat el a avut

nevoie de elemente care sã îl departajeze de celelalte forme de finanţare. Aşa cum a

facut-o peste tot în lume leasingul s-a impus şi la noi în ţarã, de-a lungul timpului tot

mai mulţi agenţi economici apelând la aceastã modalitate de finanţare.

Scopul şi obiectivele de bază ale cercetărilor rezidă în analiza complexă a

leasingului (în special a leasingului financiar), a naturii lui juridice, în explicarea

tipurilor şi categoriilor leasingului, precum şi în determinarea locului leasingului în

sistemul dreptului civil. Putem afirma deci cã în materializarea scopului cercetării, au

fost formulate sarcini precum analiza abordărilor conceptuale privind definiţia şi

clasificarea operaţiunilor de leasing, identificarea avantajelor şi dezavantajelor

operaţiunilor de leasing sau determinarea rolului şi locului leasingului financiar în

finanţarea afacerilor la nivel microeconomic;

Bazele metodologice ale cercetării se constituie dintr-o totalitate de mijloace şi

procedee teoretice şi practice strict determinate de cunoaştere a domeniului cercetat, a

realităţii juridice, printre care un loc dominant îl ocupă metodele general-ştiinţifice:

metoda istorică, de analiză sistemică a fenomenelor; generalizarea, inducţia şi

deducţia, analiza şi sinteza sau analogia. La fel, au fost aplicate metodele special-

juridice, şi anume: metoda comparativă, istorică, analizei complexe şi interpretative a

actelor normative, metodele formal-juridice, ale logicii formale, concret-sociologice

etc. Utilizarea metodelor indicate în cercetarea problemei vine să asigure o studiere

complexă a acesteia, determinarea esenţei şi trasarea perspectivelor evoluţiei

fenomenului analizat.

Bazele teoretice ale investigaţiei sunt constituite din lucrările unor iluştri

jurişti şi economişti. În lucrare, au fost analizate numeroase surse cu caracter ştiinţific

şi practic, precum şi cele mai avansate idei privind promovarea leasingului selectate

din publicaţiile plasate pe paginile web ale operatorilor de leasing din Internet.

Bazele normative ale cercetării le constituie cadrul legislativ şi normativ în

vigoare. Astfel, s-a încercat a se prezenta cât mai complex aceste tipuri de operaţiuni,

precum şi implicaţiile lor.

1

CAPITOLUL I: INTRODUCERE ÎN TEORIA LEASINGULUI

1.1 Aspecte generale privind apariţia şi evoluţia operaţiunilor de leasing.

1.1.1. Definirea leasingului în doctrinã.

Reglementarea juridică a oricărui tip de activitate începe cu definirea şi

formularea caracterelor specifice ale acesteia. Cu referire la definirea leasingului,

putem spune că suntem în prezenţa unei problematici generate de existenţa diverselor

opinii. Deoarece leasingul s-a impus în realitatea practică acest termen a creat multe

dispute în rândul specialiştilor, oscilând între noţiunile de: locaţiune (arendă), vânzare

cu achitarea preţului în rate sau credit. Delimitarea exactă a noţiunii juridice are

importanţă deosebită în plan practic pentru a stabili raporturile obligaţionale dintre

părţi şi cele dintre părţi cu terţe persoane, pentru a şti exact cine suportă riscurile, în

ce condiţii sau cine garantează pentru vicii.

Se deosebeşte cã din punct de vedere economic, leasingul reprezintã o

operaţiune de finanţare în care locatorul asigurã fondurile necesare pentru întreaga

investiţie ( Dan Voiculescu, 1986 ) iar din punct de vedere juridic, leasingul reprezintã

un contract complex care permite unei persoane sã obţinã şi sã utilizeze un lucru fãrã

a plãti imediat preţul.

Dezvoltarea explozivã a leasingului în America a avut loc pe fondul unei

economii expansive şi într-un climat fiscal încurajator. În dreptul american definiţia

leasingului este prezentatã în Codul Comercial Uniform: „Operaţiunea de leasing

reprezintã transferul dreptului asupra folosinţei unor bunuri pentru o perioadã limitatã

de timp, în schimbul unor rate; vânzarea, inclusiv vânzarea cu acordul pãrţilor,

returnarea bunurilor, retenţia sau crearea unei dobânzi garantate, reprezintã o

operaţiune de leasing. Cu excepţia cazurilor în care contextul indicã o situaţie

contrarã, termenul presupune un subleasing”.

Aceastã operaţiune a fost preluatã în Marea Britanie, pentru ca apoi,

începând cu anii 1960, sã se rãspândeascã în Europa Continentalã (Franţa, Olanda,

Belgia), unde au apãrut reglementãri juridice specifice. Ca şi în Statele Unite, prima

formã a leasingului care s-a rãspândit în Marea Britanie a fost „sale and lease-back”.

2

Aici apar reglementãri juridice specifice fiecãrei ţãri, iar terminologia cunoaşte unele

nuanţãri: spre exemplu în Franţa apare sub denumirea de „credit-bail”.

Aceasta este consemnatã prin legea nr. 66-455 din 2 iulie 1966 şi se referea

doar la leasingul imobiliar, definind operaţiunile de credit-bail ca fiind cele prin care o

întreprindere dã în locaţii bunuri imobiliare, în vederea unei utilizãri profesionale,

cumpãrate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacã aceste operaţiuni,

indiferent de calificarea lor permit locatarului de a deveni proprietar, în tot sau în

parte, a bunurilor astfel închiriate, cel mai tarziu la expirarea termenului contractual,

fie printr-o promisiunea unilateralã de vânzare, fie prin achiziţionarea directã sau

indirectã a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele

închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra

construcţiilor edificate pe terenul aparţinând locatarului. Ordonanţa nr. 67-837 din 28

septembrie 1967 a completat legea din 2 iulie 1966, supunând operaţiunile de credit

bail formalitãţilor de publicitate, fãcând distincţia între credit-bail mobiliar si

operaţiunile de credit-bail imobiliar. Deşi se referã doar la leasingul imobiliar, aceastã

definiţie prezintã cu claritate principalele elemente cuprinse de concepţia tradiţionalã

asupra leasingului.

Operaţiunile de leasing sunt definite în doctrina francezã recentã prin

evidenţierea funcţiilor economice ale acestuia. Astfel, se subliniazã cã leasingul

reprezintã o finanţare, în principiu integralã, a unei investiţii productive, garantatã de

cãtre beneficiar cu însãşi proprietatea investiţiei finanţate. Se desprinde astfel cu

uşurinţã caracterul comercial al operaţiunii dar şi intenţia de a se încuraja activitãţile

economice aducãtoare de profit.

Se impune a se face distincţie între :

Leasingul imobiliar: este acel contract de locaţie ce presupune darea în

folosinţã a unui bun cum ar fi clãdiri, hale industriale şi terenurile aferente lor. Un caz

complet este acela în care se închiriazã clãdiri cumplet utilate (plant leasing). În cazul

incapacitãţii de platã a locatarului societatea de leasing se aflã în situaţia dificilã de a

valorifica bunurile respective. Dificultatea constã şi în faptul cã bunurile sunt

imobilizate la locurile de funcţiune, puţini beneficiari fiind interesaţi de preluarea

afacerii în acel loc. De asemenea se distinge forma „rezidenţial” - când este vorba

despre clãdiri de locuit sau „comercial ” - când este vorba de clãdiri pentru birouri,

depozite, producţie.

3

Leasingul mobiliar: reprezintã acel contract de leasing ce presupune darea în

locaţie a unui bun mobil cum ar fi mijloace de transport (automobile) dar şi mijloace

de producţie (maşini, utilaje, echipamente). În cazul automobilelor, de regulã

locatorul (de multe ori furnizorul însuşi) oferã toatã gama serviciilor de garanţie

respectiv de întreţinere şi reparaţii. Aici se include şi leasingul bunurilor de larg

consum care are menirea de a satisface nevoile gospodãriei cu privire la bunuri de

genul: televizoare, video – playere, camere video sau alte aparate electrocasnice. De

obicei aceste bunuri sunt oferite persoanelor fizice şi sunt finanţate de societãţile

producãtoare prin intermediul bãncilor, asigurânsu-se inclusiv service complet. Aceste

bunuri sunt luate în folosinţã pe o perioadã între unul şi cinci ani, dupã expirarea

cãreia bunul respectiv poate fi cumpãrat la valoarea rezidualã.

O definiţie foarte sumarã a leasingului a fost datã în Germania prin

circularele fiscale din anul 1971 şi, respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în

caracterizarea contractului, durata sa fixã şi perioada în care este reeşalonatã

restituirea capitalului investit de finanţator. Circularele menţionate prevãd

urmãtoarele:

-contractul este încheiat pe o perioadã determinatã (irevocabilã), timp în care nici una

din pãrţi nu este îndreptãţitã a proceda la reziliere.

-mãrimea plãţilor care se fac de cãtre beneficiar, cuprinde, în afarã de costul de

achiziţie ori de producţie, toate cheltuielile accesorii suportate de societatea

finanţatoare.

În Italia, leasingul este prevãzut în mod expres în Legea Nr. 183 din 2 aprilie

1986, care la art. 17 alin. 2 defineşte leasingul prin „închirierea bunurilor mobile ori

imobile, pe care fianţatorul le dobândeşte, ori le confecţioneazã, în raport cu

indicaţiile date de utilizator, acesta din urmã asumându-şi toate riscurile pe timpul

valabilitãţii contractului, având şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în

locaţiune, cu condiţia de a plãti preţul stabilit la data încheierii”. Nu se specificã nimic

despre natura plãţilor şi a preţului.

Astfel, putem spune cã oamenii au cautat întotdeauna rezolvarea problemelor

cu care s-au confruntat, folosindu-şi toate resursele şi imaginaţia în acest sens.

Chiar şi în ţãri cu mecanisme financiare extrem de bine dezvoltate,

operaţiunile specifice leasingului sunt componente relativ noi ale activitaţilor

financiare. Legat de istoria leasingului în România, prima societate de leasing

înfiinţatã aici în iulie 1994 a fost Romlease SA (transformatã apoi în Demir

4

Romlease, iar în prezent în Unicredit Leasing). Aceasta funcţiona ca o societate mixtã

având ca acţionari instituţii financiare internaţionale si româneşti.

1.1.2. Scurt istoric al operaţiunilor de leasing

Originile leasingului se regãsesc în istoria îndepãrtatã a omenirii. Desigur

formele acestor tipuri de operaţiuni înregistrate în Antichitate diferã cu mult de

complexitatea operaţiunii de leasing existentã în zilele noastre.

Astfel, urme rudimentare ale acestor operaţiuni gãsim încã de la începutul

omenirii. În ţãri orientale ca Mesopotamia, Egipt, Fenicia apar forme apropiate ale

acestor tipuri de operaţiuni. Fiind în concordanţã cu activitãţile preponderente din

acea perioadã, obiectul acestor operaţiuni îl constituiau uneltele necesare practicãrii

agriculturii, iar subiecţii erau, pe de o parte clasele bogate (clerul) şi, pe de altã parte,

agricultorii cãoroa li se „închiriau” uneltele. Astfel, încã din Antichitate s-au observat

beneficiile obţinute prin folosinţa unui bun, având mai puţinã importanţã cine deţine

titlul de proprietate. Aristotel spunea cã „bogãţia nu se mãsoarã prin titlurile de

proprietate, ci prin efectiva utilizare a unor bunuri, chiar dacã sunt proprietatea

altora”.

De asemenea, reglementãri referitoare la proprietatea personalã arendatã apar

în Codul de legi al regelui babilonian Hammurabi, în anul 1750 î.Hr., aceastã

operaţiune de arendare cunoscând o largã rãspândire la greci şi romani. Aici, sclavii

aduşi din Africa nu erau vânduţi, ci „închiriaţi” pentru muncã, fiind şi aceasta o forma

rudimentarã a leasingului operaţional.

Prin anul 201 î.Hr., în oraşul samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole le

închiriau fermierilor, consemnând aceste operaţiuni pe plãci de argilã. Primele

reglementãri privind leasingul au fost gãsite în vechea Romã, pe la anul 550 î.Hr., în

codul lui Justinian, unde se fãcea distincţie între leasingul operaţional şi leasingul

financiar ( Monica Achim, 2006 ).

Astfel, se poate afirma cã leasingul descinde din forma arhaicã a creditului pe

care o constituia în dreptul roman „fiducia”, ca urmare a faptului cã împrumutãtorul

îşi constituia drept garanţie pentru creanţã proprietatea unui lucru. Împrumutatul

(fiduciant) transferã proprietatea unui bun în patrimoniul împrunutãtorului (fiduciar),

5

cu titlu de garanţie a bunului primit. La rândul sãu, fiduciarul, se obligã sã-i restituie

bunul dupã înapoierea datoriei ( Dan Clocotici, 1998 ).

Pe de alta parte, este aproape de necontestat asemãnarea leasingului sub forma

„lease-back” cu forma gajului din dreptul roman „fiducia cum creditare”, care, alãturi

de gaj şi ipotecã era o garanţie realã care permitea creditorilor sã-şi asigure finanţãrile

efectuate şi oferea totodatã un plus de securitate. Gaius aratã cã aceasta consta în

transmiterea proprietãţii prin mancipaţiune sau „in jure cessio”, însoţitã de o

convenţie privind retransmiterea proprietãţii asupra lucrului (Dorin Oancea, 1993) .

În epoca modernã, în S.U.A, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, aveau loc

primele operaţiuni care prefigurau leasingul. În 1877 aparatele de telefon au fost

închiriate abonaţilor pe baza unui contract denumit „lease”. Se observã cã nu din zona

bunurilor mobile avea sã se dezvolte noua figurã juridicã. În 1936, „Safe Stores Inc.”

a cumpãrat un teren pe care ulterior a ridicat super-magazinul Safeway Stores; având

nevoie de capital mobil, acesta l-a vandut imediat unui grup de investitori care, la

rândul lor, l-au lãsat spre exploatare fostului proprietar, în regim de „lease” pe o

perioadã îndelungatã.

Cam în aceeaşi perioadã, o operaţiune similarã lease-back-ului avea loc in

Ohio. Operaţiunea consta în vinderea unui imobil cãtre o bancã, cu titlu de garanţie

(trustee), imobil ce urma sã fie exploatat de vânzãtor în regim de „lease” timp de 99

de ani, dupã care utilizatorl avea opţiunea cumpãrãrii bunului.

Leasingul financiar s-a folosit in S.U.A în anii 1930 pentru finanţarea

bunurilor imobile. La începutul anilor 1950, el a început sã fie folosit ca instrumente

de finanţare a echipamentelor mobiliare. Operaţiunile de „lease financing” s-au

dezvoltat foarte mult dupã al II-lea Rãzboi mondial şi datoritã încurajãrilor pe care

S.U.A le-au dat prin facilitãţile fiscale.

În 1950, peste 150 de unirevsitãţi şi colegii americane erau angajate în

tranzacţii de „sale and lease-back”, beneficiind de multiple avantaje fiscale.

Principalele susţinãtoare ale opraţiunilor de „sale and lease-back” au fost marile

companii de asigurare.

Dupã unii autori, leasingul financiar este strâns legat de numele omului de

afaceri californian Schoenfeld, care a fondat în 1952, alãturi de câţiva parteneri, între

care şi D.P.Bootle Jr. „United States Leasing Corporatin” – prima societate

specializatã în operaţiuni de leasing al echipamentelor mobiliare, societate care este şi

astãzi una dintre cele mai puternice în domeniu. Schoenfeld şi D.P.Bootle sunt

6

consideraţi pe drept cuvânt „pãrinţii” leasingului modern. Principalele susţinãtoare ale

leasingului echipamentelor industriale au fost bãncile fie indirect, prin intermediul

unor societãţi specializate de leasing, fie direct, dupã ce acestea au primit autorizaţia

sã desfãşoare asemenea operaţiuni.

Ideea i-a venit lui Schoenfeld dintr-o fericitã experienţã personalã. Astfel, în

anul 1950, amercanul era managerul unei fabrici de produse alimentare şi s-a

confruntat cu o problemã neîntâlnitã de el pânã atunci şi anume: a primit o comandã

profitabilã de produse alimentare pentru care nu dispunea de utilajele necesare şi nici

de banii necesari pentru a le achiziţiona. Dorind sã nu piardã comanda, s-a decis sã

imprumute utilajele necesare pentru a o putea executa la timp. Astfel, el a convins un

alt comerciant sã-i închirieze, în regim asemãnãtor contractului de „lease” utilajele de

care avea nevoie, pentru un termen îndelungat. În urma afacerii, Schoenfeld şi-a dat

seama cã aceasta poate fi o medotã de finanţare eficientã în viitor ( Monica Achim,

2006 )

Se considerã deci cã leasingul financiar de echipamente, ca tehnicã de afaceri

economice, a apãrut dintr-o nevoie stringentã de a soluţiona o problemã. Este adevarat

cã nu chiar în acea perioadã s-a inventat termenul de închiriere (leasing) ci forma

specificã a operaţiunii care, aşa cum s-a vãzut se deosebeşte de modul în care se

deruleazã actualmente operaţiunea de închiriere. Iatã deci motivele pentru care în

unele lucrãri de specialitate din ţara noastrã se preferã termenul englezesc de

„leasing” celui echivalent din limba românã de închiriere: evitarea confuziei dintre

cele douã tipuri de operaţiuni distincte.

1.2. Leasingul în România

1.2.1. Piaţa leasingului în ţara noastrã

În România, primele contracte de leasing s-au derulat înainte ca o lege specialã

destinatã reglementãrii acestei operaţiuni sã existe. Ca urmare, modul de tratare a

leasingului era mai apropiat de o închiriere. El a devenit din ce în ce mai utilizat în

ultimul timp, şi, deşi nu exista un corespondent în literatura de specialitate

româneascã, s-a impus în primul rând prin simplitate, prin operativitatea de a

satisface în intervale de timp foarte scurte nevoia de fonduri pentru investiţii a

agenţilor economici. De asemenea prin leasing, agenţii economici evitã procedurile

7

complicate ale contractãrii de credite bancare, proceduri care presupun imobilizarea

unor elemente din patrimoniul societãţii sau cel privat pentru constituirea de garanţii.

Prima reglementare privind leasingul în România a apãrut prin Ordonanţa

Guvernului (OG) nr. 51 din 28 august 1997 privind operaţiunile de leasing şi

societãţile de leasing, care prevedea cã leasingul este o operaţiune „în care o parte,

denumitã locator, se angajeazã, la indicaţia unei alte pãrţi, denumitã utilizator, sã

cumpere de la un terţ şi sã confere folosinţa şi posesia unui bun mobil sau imobil, în

scopul exploatãrii sale comerciale sau pentru consumul final”.

În legea nr. 90 din 28 aprilie 1998 pentru aprobarea OG nr. 51/1997 au

intervenit o serie de modificãri, şi anume: „locatorul se obligã ca, la solicitarea

utilizatorului, sã cumpere sau sã preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil

sau imobil şi sã trasmitã utilizatorului posesia sau folosinţa acestuia, contra unei plãţi

numitã redevenţã, în scopul exploatãrii sau, dupã caz, al achziţionãrii bunului”.

În ianuarie 2000, OG nr. 51/1997 a fost republicatã, în temeiul art. VII din

Legea Nr.99/1999, iar definiţia cuprinsã în noua reglementare este: leasingul este acea

operaţiune „prin care o parte, denumitã locator/ finanţator, transmite pentru o perioadã

determinatã dreptul de folosinţã asupra unui bun al cãrui proprietar este celeilalte

pãrţi, denumitã utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plãţi periodice, denimitã

ratã de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul/ finanţatorul se obligã sã

respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpãra bunul, de a prelungi

contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale . Utilizatorul poate opta

pentru cumpãrarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing dacã pãrţile

convin astfel şi dacã utilizatorul achitã toate obligaţiile asumate prin contract”.

Se considerã cã cea mai importantã îmbunãtãţire care a avut loc a fost

adoptarea principiului primordialitãţii economicului asupra juridicului („substance

over forinciple”) care în domeniul leasingului s-ar traduce prin preluarea în bilanţul

contabil al locatarului a bunului ce face obiectul leasingului financiar, considerându-

se cã acesta preia, în mare mãsurã, riscurile şi beneficiile de la locator. De asemenea

s-a fãcut o diferenţiere mai clarã a celor douã categorii de leasing, criteriul principal

de diferenţiere fiind transferul riscurilor şi beneficiilor de la locator la locatar.

Cea mai completã abordare din punct de vedere conceptual, în ceea ce priveşte

operaţiunea de leasing, o regãsim în standardul IAS 171, revizuit în 1997, standard

care are ca şi obiectiv declarat stabilirea policticilor corespunzãtoare şi elementelor ce

trebuie evidenţiate cu privire la leasingul financiar şi leasingul operaţional. Astfel,

8

efectuându-se diferenţierea de bazã între cele douã tipuri de leasing se statueazã de

fapt calitatea leasingului financiar ca operaţiune de împrumut. Conform IAS 17,

leasingul este un acord prin care locatorul sau finanţatorul transmite locatarului sau

utilizatorului, în schimbul unei plãţi sau serii de plãţï, dreptul de a utiliza un bun

pentru o perioadã convenitã de timp.

1.2.2. Tratarea noţiunii de leasing

În lipsa unor reglementãri legale a operaţiunilor de leasing, diverşi renumiţi

profesori şi cercetãtori români au procedat la elaborarea unor definiţii ale acestor

tipuri de operaţiuni. Opinia specialiştilor în domeniul financiar-contabil privind

definirea operaţiunilor de leasing diferã, datã fiind complexitatea şi impunerea de

cãtre realitatea practicã a acestor operaţiuni.

Primii autori români care s-au încumetat sã dea definiţie operaţiunii de leasing

sunt D. Voiculescu şi M. Coraş. Ei considerã cã „leasingul este o formã de închiriere

a unor maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor care, în

general, nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate, nici de credite

bancare tradiţionale, de cãtre societãţi financiare care le cumpãrã de la producãtori şi

le închiriazã pe o perioadã anumitã cu condiţii de platã clar stipulate într-un contract

ce constituie suportul juridic al acţiunii” ( Dan Voiculescu, 1989 ). Observăm că, deşi

în definiţia prezentată este pus accentul pe faptul că leasingul ar fi o formă a

locaţiunii, totuşi este reflectat aspectul financiar al acestei activităţi.

Reputatul profesor universitar Iacob Petru Pântea dã urmãtoarea definiţie a

leasngului: „leasingul este o afacere de naturã economicã care se încheie pe o anumitã

perioadã, în anumite condiţii de platã şi a altor condiţii cuprinse în contractul de

leasing ce constituie suportul juridic al acţiunii. El poate fi considrat :

- o formã de comerţ, deoarece presupune o operaţie comercialã contractualã la care

iau parte de regulã furnizorul de bunuri pentru a fi închiriate, proprietarul bunurilor

cumãrate ce urmeazã sã facã obiectul leasingului şi beneficiarul lor, cel care utilizeazã

bunurile şi care le plãteşte în condiţii speciale.

- o formã de finanţare pe termen mediu şi lung de cãtre societãţi financiare

specializate sau producãtori direcţi care oferã în condiţii de închiriere bunuri unor

9

cumpãrãtori ce nu dispun de suficiente resurse proprii pentru a le cumpãra şi care

preferã dreptul de folosinţã pentru o perioadã determinatã a acestora.

- o formã accesibilã de privatizare care oferã posibilitatea unor persoane ce nu au

suficient capital sã-şi constituie societãţi care sã foloseascã o bazã materialã închiriatã

în cadrul unor operaţiuni de leasing ( Iacob Petru Pântea, 1999 ).

Mihai Toma şi Felicia Alexandru sunt de pãrere cã „leasingul reprezintã o

metodã de finanţare care în esenţã se poate asimila împrumutului, întreprinderea

utilizatoare a obiectivelor de investiţii ce dobândesc nu are calitatea de proprietar a

uzufructului ci este un fel de chiriaş în acest contract. Contractul se încheie pe o

perioadã determinatã, în general pânã la amortizarea mijlocului fic în cursul cãreia

nici o parte nu poate rezilia contractul”.

Ion Stancu considerã cã: „leasingul este o formã specialã de închiriere a

bunurilor imobiliare sau mobiliare prin care chiriaşul obţine avantajele legate de

posesiunea bunului închiriat în timp ce finanţarea achiziţiei acestuia este fãcutã de

cãtre societatea de leasing”.

Alexandru Puiu: „leasingul este o formã de comerţ şi de finanţare prin locaţie

de cãtre societãţi financiare specializate în aceste operaţiuni, de instituţii financiare

sau direct de producãtori, întreprinderilor a cãtor motivaţie sã recurgã la aceastã

tehnicã de comerţ rezidã în specificul unor operaţiuni pe care le realizeazã (pe termen

scurt şi nerepetabile) sau în faptul cã nu dispun de suficiente fonduri proprii ori

împrumutate pentru a le cumpãra. Afacerea economicã se încheie pe o anumitã

perioadã, în anumite condiţii de platã şi a altor condiţii stipulate într-un contract ce

constituie suportul juridic al acţiunii . Cu alte cuvinte leasingul este o operaţiune de

finanţare la termen care are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri.

Totodatã leasingul se dovedeşte a fi şi o formã de privatizare a economiei de stat ”

(Puiu Alexandru, 2000).

Ioan Stoian: „leasingul este o formã de dare în folosinţã, contra unei taxe, a

maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi altor bunuri mobiliare şi imobiliare,

unor întreprinderi care nu dispun de resursele financiare necesare achiziţionãrii lor pe

o perioadã determinatã, în condiţii de platã şi utilitate precizate în contract”(Ioan

Stoian, 1994).

Nicolae Hoanţã: „leasingul este o procedurã de finanţare a investiţiilor prin

care o bancã sau o instituţie financiarã specializatã achiziţioneazã un bun (mobiliar

sau imobiliar) pe care-l închiriazã unei firme sau unui particular, acesta din urmã

10

având posibilitatea de a-l cumpãra la sfârşitul contractului, la un preţ convenit, în

general la valoarea rezidualã”( Nicolae Hoanţã, 1998 ). Valoarea rezidualã este

valoarea stabilitã de pãrţile contractante, la care, dupã achitarea tuturor ratelor de

leasing prevãzute în contract, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului

de la finanţator cãtre utilizator.

Andreica Marin: „leasingul reprezintã achiziţionarea de la furnizori de cãtre

o societate specializatã (financiarã) a unor bunuri şi închirierea acestora unor

beneficiari care nu dispun de resursele bãneşti necesare achiziţionãrii lor direct de la

furnizor. Închirierea se efectueazã pe o perioadã datã, pe baza unui contract care

stipuleazã condiţiile de platã, cuantumul ratelor, obligaţiile pãrţilor şi condiţiile de

transfer a bunului în proprietatea beneficiarului la opţiunea acestuia” ( Andreica

Marin, 1998 ).

B. Ştefãnescu şi I. Rucãreanu : „leasingul este o cumpãrare în scop de

închiriere urmatã de o închiriere în scop de vânzare” ( Ştefãnescu B., 1987 )

The Economist Book`s: „leasingul reprezintã procedeul prin care companiile

cu profil de fabricaţie închiriazã echipamente de producţie pentru a evita astfel costul

substanţial aferent achiziţionãrii lor. O instituţie financiarã cumpãrã echipamentele

respective, scade costul de capital din venitul impozabil şi aboi le închiriazã unui

fabricant. În mare parte reducerile fiscale acordate instituţiei financiare se vor

repercuta asupra beneficiarului (numit şi locatar) sub forma unei chirii mai mici.

Practica este utilã mai ales când:

- locatorul şi-a utlizat toate exceptãrile de capital pe care le avea disponibile (ca

urmare a cheltuielilor substanţiale pentru procurarea echiamentului de lucru).

- locatarul nu poate dispunde de numerarul necesar pentru cumpãrarea directã a

echipamentelor.

- locatorul nu doreşte sã-şi asume responsabilitatea ce i-ar reveni în calitate de

proprietar de bunuri ”.

Din toate aceste definiţii remarcãm cã în condiţiile în care gradul de uzurã a

echipamentelor şi instalaţiilor este deosebit de ridicat, iar resursele financiare pe care

le au la dispoziţie organizaţiile româneşti sunt limitate, pentru a putea desfãşura

afaceri strategice leasingul reprezintã o excelentã soluţie pentru aceasta.

11

1.2.3. Cadul legal al operaţiunilor de leasing

Cu privire la legislaţia care reglementeazã leasingul, putem exemplifica

urmãtoarele: existã ţãri cu o legislaţie a leasingului foarte bine delimitatã (S.U.A,

Marea Britanie, Franţa, Luxembourg), ţãri cu o legislaţie a leasingului parţial

constituitã (Elveţia, Spania, Portugalia, Olanda şi mai târziu şi Cehia, Polonia,

Ungaria România) şi ţãri cu câteva reglementãri legale privind leasingul (Africa de

Sud, Mexic, Taiwan).

Principalele repere care definesc modul de tratare al leasingului din punct de

vedere juridic şi fiscal sunt:

1.Ordonanţa Nr. 51/28.08.1997 privind operaţiunile de leasing şi societãţile de

leasing.

2.Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului Nr. 51/1997

privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.

3.Legea Nr. 90/28.04.1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului Nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.

4.Norme privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de leasing.

5.Propunere de ordonanţă de modificare a Legii Nr. 99/1999 privind

activităţile de leasing şi societăţile de leasing. În aceastã propunere se definesc

termeni specifici activitãţii de leasing cum ar fi: valoare de intrare, valoare totalã, rata

de leasing, leasingul financiar şi leasingul operaţional, precum şi condiţiile în care se

pot încheia cele douã tipuri de leasing. Se introduce un capitol nou „Contractul de

leasing” în care se specificã elementele definitorii pentru contractul de leasing

operţional cât şi pentru cel financiar. Pentru veniturile realizate în România de

persoane juridice strãine se spune clar cã acestea se impoziteazã în România pentru

reţinerea la sursã potrivit Convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Un element nou

în reglementarea vamalã a importurilor de bunuri ce fac obiectul unui contract de

leasing, importate în regim vamal de admitere temporarã sau regim vamal de import,

limita minimã a valorii reziduale de 20% din valoarea de intrare a bunului.

6.Legea Nr. 414/26.06.2002 privind impozitul pe profit.

7.Hotãrârea Guvernului Nr. 859/16.08.2002 pentru aprobarea instrucţiunilor

privind metodologia de calcul a impozitului pe profit .

8.OMFP 1784/2002 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri

referitoare la închiderea exerciţiului financiar pe anul 2002 la persoanele juridice

12

care, potrivit prevederilor Legii contabilităţii Nr. 82/1991, republicată, au obligaţia să

întocmească situaţii financiare anuale.

9.HG 22/16.01.2003 privind unele modificări şi completări ale metodologiilor

contabile şi fiscale.

10.OG 36/30.01.2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar

fiscală .

11.Legea Nr. 266 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului

Nr. 28/2006 privind reglementarea unor mãsuri financiar fiscale.

12.Legea Nr. 287 din 2006 de modificare a Ordonanţei Guvernului

Nr.51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing.

13.Ordinul Nr. 2 din 1 iunie 2006 privind modul de organizare şi conducere a

contabilitãţii şi întocmirea situaţiilor financiare de cãtre instituţiile financiare

nebancare.(Instituţiile Financiare Nebancare, persoane juridice române, şi sucursalele

din România ale instituţiilor financiare nebancare, persoane juridice strãine, înscrise

în Registrul general, cu excepţia societãţilor de credit ipotecar, vor ţine contabilitatea,

pânã la data de 31 decembrie 2006, conform prevederilor Ordinului ministrului

finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementãrilor contabileconforme

cu directivele europene).

14.Modificare a OG 28/2006, privind reglementarea unor mãsuri financiar

fiscale. Denumirea unei entitãţi care poate desfãşura activitate de creditare, în

condiţiile prezentului titlu, va include sintagma „instituţie financiarã nebancarã” sau

abrevierea acesteia „IFN”. În cazul instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul

înscrierii în Registrul de evidenţã, completarea denumirii este opţionalã. Sintagma

„instituţie financiarã nebancarã” va fi folositã în denumire, antet, acte oficiale,

contracte ori în alte asemenea documente, reclame sau în publicitate numai de cãtre

instituţiile financiare nebancare.

13

1.2.4. Factori determinanţi pentru politica de leasing în România.

Elementul determinant în fundamentarea deciziei de finanţare prin leasing este

reprezentat de flexibilitatea oferitã de leasing ca şi factor calitativ de fundamentare a

acestei decizii. În plus, în România politica de credit este incã foarte restrictivã.

Datoritã avantajelor fiscale ofetite de stat, criteriile de cost pot fi folosite nu neapãrat

numai pentru fundamentare deciziei de finanţare, cât şi în direcţia alegerii tipului de

finanţare prin leasing prin cele douã alternative: leasing financiar şi leasing

operaţional. Astfel, factorii hotãrâtori în fundamentarea deciziei de finanţare prin

leasing sunt urmãtorii:

1. Politica de credit este încã foarte resitrictivã şi regimul de acordare a

creditelor greoi şi inflexibil. Faţã de America unde societãţile de leasing îşi permit sã

ofere bunuri la o dobândã comparabilã cu dobânda bancarã, în România nu se

întamplã acest lucru. Oricum şi la dobânzi diferenţiate, în ţara noastrã societãţile de

leasing înregistreazã o cerere corespunzãtoare, date fiind în primul rând avantajele la

utilizator sub forma reducerii timpului de procurare a unui bun. Avantajele fiscale

oferite de stat peste hotare constau în deductibilitatea ratelor de leasing la locatar şi

direrenţierea ratelor de impozitare a profitului de la locator la locatar.

2. Avantajele fiscale oferite de stat reprezintã un alt factor major în luarea

deciziei de leasing în România.

- în cazul leasingului extern cu opţiune de cumpãrare finalã bunurile introduse în ţarã

se încadreazã în regimul vamal de admitere temporarã, pe toatã durata contractului de

leasing, cu exonerarea totalã de la obligaţiile de platã a surselor aferente drepturilor de

import, inclusiv a garanţiilor vamale. Este vorba de taxe vamale, TVA în vamã (nu

intrã valoarea comisionului în vamã). Utilizatorul va achita valoarea taxelor vamale la

valoarea rezidualã a bunului stabilitã în momentul încheierii contractului de leasing,

valoare care nu poate fi mai micã de 20% din valoarea de intrare a bunului.

- economiile de impozit pe profit obţinute din deductibilitatea ratelor de leasing

reprezintã un alt avantaj fiscal. Astfel, în cazul leasingului operaţional, chiria este

integral deductibilã iar în cazul leasingului financiar, beneficiarul va deduce doar

amortizarea şi dobânzile. Amortizarea se va calcula conform normelor în vigoare.

14

- avantajele fiscale semnificative specifice unei investiţii au constat în: reducerea

impozitlui pe profit cu 50% pentru partea din profitul reinvestit şi pentru

întreprinderile mici şi mijlocii, cota parte din profitul brut reivvestit nu era supusã

impozitãrii. Aceste faclitãţi au fost insã anulate de Legea impozitului pe profit care a

intrat în vigoare de la 1 iulie 2002.

- un alt avantaj pe care îl au, de asemenea, cei care achiziţioneazã un bun în sistem de

leasing financiar este faptul cã aceştia pot proceda la reevaluarea imobilizãrii

achiziţionate în sistem de leasing financiar. Ca urmare a acestui proces, se va modifica

corespunzãtor valoarea de intrare a activului, precum şi valoarea amortizatã, aceasta

din urmã reprezentând un element de deductibilitate la calculul impozitului pe profit.

- plata în mod eşalonat a TVA- ului, o datã cu plata ratelor de leasing reprezintã, de

asemenea, un avantaj fiscal pentru utilizator.

- un avantaj fiscal major al leasingului, de aceastã datã referitor la leasingul

operaţional, l-a reprezentat pentru o bunã perioadã de timp, reducerea perioadei de

amortizare la locator.

- o reglementare fiscalã, care influienţeazã de aceastã datã decizia societãţilor de

leasing, persoane juridice strãine, cu sediul în strãinãtate, este impozitarea la sursã a

veniturilor obţinute de acestea sub formã de dobândã (în cazul leasingului financiar)

sau de redevenţã (în cazul leasingului operaţional). Aceastã reglementare fiscalã poate

constitui un avantaj pentru societãţile de leasing, nerezidente, cu sediul în strãinãtate ,

atunci când rata de impozitare a profitului din ţara unde funcţioneazã acestea este

superioarã ratei impozitului pe profit din România.

1.3. Avantajele şi limitele leasingului.

Leasingul este un pas înainte în finantarea întreprinderilor care doresc sa îşi

achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilitati financiare. Aceasta

tehnica de finantare a cãpãtat sensuri din ce in ce mai largi, deschizând analiştilor noi

perspective. Prin avantajele pe care le prezintã în comparaţie cu celelalte forme de

finanţare a investiţiilor, el s-a impus ca o operaţiune economicã de mare complexitate

şi diversitate atrãgând tot mai mulţi „adepţi”. De asemenea leasingul presupune un

risc ridicat, vine sa dea satisfactie agentilor economici care nu pot sa obtina credite de

15

la banci, ori nu vor sa-si greveze bunurile mobile si imobile prin instituirea de ipoteci

sau gajuri.

În condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, când înnoirea

produselor şi uzura moralã sunt deosebit de accelerate, leasingul se dovedeşte a fi

alternativa pentru obţinerea unor utilaje costisitoare.

Pentru partenerii operaţiunilor de leasing o asemenea formã de comerţ are

avantaje cât şi dezavantaje.

1.3.1. Avantajele leasingului pentru beneficiar

1.Mecanismul de platã prin ratele de leasing constituie un avantaj pentru utilizator

prin economisirea în faza iniţialã a capitalului propriu, plat aunui avans nefiind

obigatorie.

2.Nu necesitã garanţii suplimentare.

3.Flexibilitatea ce derivã din posibilitatea formulãrii mai multor variante de leasing.

4.Reprezintã o cale de acces la tehnologii avansate şi de dezvoltate a activitãţii.

5.Mãrimea constantã a chiriei faciliteazã programarea mai riguroasã a cheltuielilor.

6.Durata de închiriere poate fi stabilitã astfel încât întreprinderea sã fie dotatã

permanent cu maşinile cele mai moderne şi cu cel mai bun randament.

7.Posibilitatea de a negocia modul de eşalonare a ratelor ( rate mai mici la început ).

8.Se poate conveni cu furnizorul sã se înlocuiascã utilajele cu altele mai moderne,

beneficiarul fiind astfel ferit de efectele nocive ale uzurii morale care a devenit foarte

intensã în condiţiile revoliţiei tehnico-ştiinţifice actuale.

9.Obţinerea de utilaje pe perioade foarte scurte pe care nu se justificã cumpãrarea

(operaţii de hire-reting).

10.Posibilitatea folosirii în continuare şi dupã încheierea contractului, a maşinilor

solicitându-se chirii mai reduse.

11.Posibilitatea de a achiziţiona bunul la încheierea contractului la un preţ mai scãzut

dat de valoarea rezidualã.

12.Cheltuielile cu redevenţele plãtite societãţilor de leasing sunt, în ţãrile dezvoltate,

în totalitate deductibile din profitul impozabil. Existã şi opţiunea potrivit cãreia

aceasta deductibilitate trebuie sã 4inã seama de reglumentãrile privind impozitul pe

profit, şi anume cheltuielile deductibile sã fie aferente veniturilor obţinute de utilizator

16

prin exploatarea utilajelor obţinute prin leasing, în caz contrar, realiz2ndu-se un act

contrar de evaziune fiscalã.

13.Pentru bunurile provenite din import, plata taxelor vamale şi a accizelor se

calculeazã doar la valoarea rezidualã ( la noi, potrivit reglementãrilor legale în

vigoare, acestea nu se pot calcula la o valoare rezidualã sub 20% din valoarea de

intrare a bunului ).

14.Graficul de plãţi a unei operaţiuni de leasing este mult mai flexibil decât al unui

credit bancar.

15.Utilizatorul poate beneficia la preţuri modice de know-how privind exploatarea

optimã a maşinilor, utilajelor, instalaţiilor aflate în folosinţa sa, pregãtirea

personalului şi creşterea nivelului de calificare.

16.Permite depãşirea anumitor dificultãţi legate de legislatie, de exemplu atunci când

legislaţia naţionalã interzice anumite importuri de utilaje.

17.Bilanţul contabil al întreprinderii locatare nu este afectat în cazul în sistemelor de

contabilitate grefate pe principiul prevalenţei aparenţei juridice asupra realitãţii

economice (form over substance principle), dar si pentru sistemele de contabilitate ce

aplicã principiul prevalenţei realitãţii economicului asupra aparenţei juridicului

(substance over form principle), însã aici numai pentru leasingul operaţional.

1.3.2. Avantajele leasingului pentru furnizor ( producãtor )

1.Este o tehnicã de marketing eficientã contribuind la promovarea şi dezvoltarea

exporturilor, furnizorul având posibilitatea sã realizeze pe lângã exportul tradiţional şi

pe cel în leasing.

2.Se atrag noi beneficiari care nu pot plãti întregul preţ în cazul vânzãrilor cash sau

nici avansul în cazul vânzãrii pe credit.

3.Câştigarea de noi clienţi prin faptul cã un anumit echipament este mai întâi închiriat

pentru a-l convinge pe client de randamentul sãu, iar în cazul unui rezultat pozitiv,

acesta va achiziţiona echipamentul.

4.Promovarea bunurilor de înaltã calitate dar cu preţuri ridicate.

5.Rata profitului este de regulã mai mare în cazul leasingului decât în vânzãrile

tradiţionale.

17

1.3.3. Avantajele leasingului pentru finanţator ( societatea de leasing ).

1.Obţinerea unor câştiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea maşinilor şi

utilajelor care i-au fost returnate dupã expirarea perioadei de inchiriere de bazã.

2.Pãstrarea drepturilor de proprietate asupra bunurilor în regim de leasing putându-se

folosi ca garanţii pentru noi împrumuturi.

3.Costurile de achiziţie a bunurilor sunt mai reduse pentru cã societatea de leasing are

posibilitatea sã cumpere bunuri în condiţii mai avantajoase dacã se specializeazã pe

anumite bunuri. Aceasta lucrând cu acelaşi furnizor poate primi o reducere de preţuri.

4.Ratele de rentabilitate obţinute din leasing sunt, de regulã, ridicate.

1.3.4. Limitele şi riscurile leasingului pentru beneficiar

1.Este eficient numai în condiţiile în care se poate exploata obiectul contractului de

leasing în toatã perioada de închiriere.

2.Adeseori este mai costisitor decât cumpãrarea pe credit iar opţiunea pentru o astfel

de operaţiune se justificã numai dacã sumele eliberate pot fi investite numai în alte

domenii rentabile.

3.Operaţiunea devine realmente rentabilã în situaţii numericeşte limitate (se are în

vedere în special leasingul financiar).

4.Prezintã condiţii restrictive în ceea ce priveşte obligaţiile de întreţinere a bunului

mai ales în cazul leasingului operaţional.

5.În cazul leasigului financiar, imposibilitatea rezilierii contractului înainte de termen

chiar dacã bunul devine inutilizabil; rezilierea contractului poate avea loc numai prin

plata unei penalitãţi substanţiale din partea utilizatorului care sã-i asigure

finanţatorului profitul proiectat şi sã acopere riscull de a nu gãsi un utilizator pentru

bunul în cauzã.

6.Avantajul reducerii impozitului datorat prin includerea ratelor de leasing pe

cheltuieli deductibile este adeseori supraestimat putând conduce la decizii greşite

privind unele oferte de leasing.

18

1.3.5. Limitele şi ruscurile leasingului pentru societatea de leasing

1.Bunurile închiriate pot fi deteriorate prin utilizarea lor necorespunzãtoare de cãtre

beneficiar.

2.Sunt sitiaţii în care un bun utilizat temporar sã nu-3i mai gãseascã solicitanţi (în

special în cazul leasingului operaţional).

3.Necesitã o instruire specialã a personalului atât la furnizor cât şi la beneficiar cu

privire la gestionarea bunului închiriat în special pentru faza iniţialã şi finalã a

încheierii contractului de leasing.

4.Derularea operaţiunilor de leasing presupune un numãr mare de consilieri şi analişti

financiari , mãrindu-se astfel costul tranzacţiilor.

5.Riscurile pot creşte pe mãsura creşterii numarului beneficiarilor, a exigenţelor

privind solvabilitatea, a creşterii duratei pe care pot acţiona factori aleatori, a creşterii

ponderii tranzacţiior transnaţionale.

6.Dificultatea recuperãrii bunului în cazul rezilierii contractului.

7.Pot apãrea pierderi în situaţia neincluderii în contract a unor clauze referitoare la

actualizarea preţului în cazul în care mãrimea dobânzilor inclusã în ratele de leasing

nu acoperã nivelul inflaţiei, mai ridicat decât cel prognozat.

1.4. Leasingul, evoluţie comparativã

ASLR ( Asociaţia Societãţilor de leasing din România ) este o organizaţie

profesionalã, nonguvernamentalã, nonprofit, apoliticã şi independentã, supusã

legislaţiei romane în vigoare şi a fost înfiinţatã în februarie 1996 în conformitate cu

prevederile Legii Nr. 21/1924.

Scopul şi obiectivele ASLR:

-aparã şi reprezintã interesele societãţilor de leasing din România.

-promovarea colaborãrii între aceste societãţi.

-analizarea cadrului legislativ privind operaţiunile de leasing în România şi

formularea unei poziţii comune în elaborarea şi aplicarea oricãror reglementãri.

-colaborarea în acest sens cu organismele interne şi internaţionale din acest domeniu.

19

popularizarea şi promovarea conceptelor, tehnicilor şi metodelor avansate din

domeniul leasingului.

-organizarea de simpozioane şi mese rotunde pe teme de leasing pentru a sprijini

realizarea acestor obiective.

-implicarea mai activã a membrilor ASLR în dezvoltarea industriei leasingului în

România.

ALB ( Asociaţia de Leasing şi Servicii Financiare NeBancare) a fost înfiinţatã

în 2004 sub numele de „Asociaţia de Leasing Bancar”, fiind dedicatã companiilor de

leasing ce erau subsidiare ale bãncilor. Primii membri fondatori sunt companii de

leasing care sunt afiliate unor grupuri financiare şi bancare mai mari. Începutul anului

2006 a fost marcat de emiterea Ordonanţei Guvernamentale Nr. 28/2006, ce a adus o

primă recunoaştere şi definiţie a leasing-ului financiar drept activitate de creditare, în

timp ce companiile de leasing financiar au fost astfel catalogate drept instituţii

financiare nebancare. Ca urmare, “Asociaţia de Leasing Bancar – ALB” şi-a deschis

porţile pentru această categorie de instituţii financiare nebancare, şi a fost redenumită

“Asociaţia de Leasing şi Servicii Financiare NeBancare – ALB”.

1.4.1. Piaţa leasingului în Romania în anul 2005

Instituţiile financiare nebancare (IFN) s-au dovedit o sursã de finanţare pe

termen mediu capabilã sã sprijine dezvoltarea diverselor sectoare ale economiei

naţionale la costuri competitive. Leasingul a fost şi este motorul pieţei financiare

nebancare, pe care încã o dominã ca volum al finanţãrilor, reprezentând aproximativ

3% din PIB-ul României în anul 2005.

Numãrul membrilor ASLR la sfârşitul anului 2005 era 52, faţã de 37 la finele

anului 2004. Leasingul financiar a continuat sã reprezinte principala direcţie de

derulare a contractelor de leasing semnificativ fiind faptul cã leasingul operaţional

pierde în mod constant teren. Analiza evidenţiazã o scãdere substanţialã în piaţa de

leasing, diminuare de la 7% la aproximativ 4%.

Cei mai importanţi clienţi ai societãţilor de leasing au fost şi în anul 2005

persoanele juridice. Valoarea bunurilor finanţate în leasing pentru persoanele juridice

a reprezentat circa 67% din total piaţã, 21% fiind reprezentat de sectorul public şi

ONG-uri şi 12% fiind reprezentat de persoanele fizice. Din punct de vedere al originii

20

bunurilor finanţate cea mai mare parte a contractelor de leasing încheiate în primele 9

luni ale anului 2005 a fost reprezentatã de contracte cu furnizori externi. Ca duratã a

contractelor pentru bunurile mobile, cea mai mare parte sunt încheiate pe duratã între

3-5 ani. Contractele de leasing imobiliar sunt încheiaten în marea majoritate pe durata

de 5-8 ani.

Din analiza datelor furnizate de membrii ASLR rezultã cã cel mai important

segment al pieţei de leasing continuã sã îl reprezinte cel al autovehiculelor. Ponderea

acestui segment a ajuns, la finele anului 2005 la un nivel de circa 90.5% în scãdere

faţã de anul 2004, când aceastã pondere era de 93%. Aceastã scãdere este compensatã

prin evoluţia pozitivã a ponderii finanţãrilor în leasing destinatã zonei echipamentelor

industriale/agricole unde s-a înregistrat o creştere de la 4,2% la aproape 6% în total

vânzãri.

Leasingul imobiliar se situeazã la un nivel scãzut ca şi pondere în total

finanţãri (sub 1%). Deşi existã o creştere substanţialã şi constantã a pieţei de leasing

din România în anul 2005, societãţile de leasing se confruntã cu o serie de aspecte,

dintre care se reţin:

-cadrul legal insuficient structurat: se aflã în discuţii modificãrile de la O.G nr.

51/1997.

-manifestarea unei lipse de informare a potenţialilor clienţi despre operaţiunea de

leasing.

-stadiul actual al dezvoltãrii economiei naţionale (nivelul încã redus al investiţiilor

strãine în România).

-impactul aplicãrii noilor reglementãri privind organizarea şi funcţionarea activitãţii

instituţiilor financiare nebancare.


Ca urmare a schimbãrilor intervenite în cadrul legal prin emiterea de cãtre

Banca Naţionalã a României a Ordonanţei 28/2006 (legea IFN-urilor) piaţa de leasing

din România este reprezentatã de circa 330 de societãţi de leasing, care s-au notificat

la BNR pânã în luna aprilie 2006.

Numãrul membrilor ASLR la sfârşitul anului era de 32, faţã de 52 la finele

anului 2005. Reducerea numãrului de membri s-a datorat ieşirii din ASLR a 4

21

societãţi de lesing: Romextera Leasing IFN S.a, BCR Leasing IFN S.a, Ţiriac Leasing

IFN S.a, Matco Leasing.

Persoanele juridice au continuat sã reprezinte cei mai importanţi clienţi ai

societãţilor de leasing. Valoarea bunurilor pentru leasingul persoanelor juridice a

reprezentat 70.9% din total piaţã, 7.86% fiind reprezentat de sectorul public şi de cãtre

ONG-uri, diferenţa de 21.24% fiind reprezentatã de persoanele fizice şi PFA. În

cadrul contractelor de leasing încheiate la nivelul asociaţiei, se poate face distincţie în

funcţie de tipul achiziţiei, în leasing cu bunuri din import şi leasing domestic. Astfel,

din totalul de 47.965 contracte încheiate în anul 2006 şi aflate în derulare la sfârşitul

anului, circa 56.5% sunt contracte cu furnizori externi şi 43.5% reprezintã leasing cu

furnizori interni. Ca duratã a contractelor, cea mai mare parte, adicã un procent de

40,2% din valoare bunurilor sunt încheiate pe durate de 3 ani. Contractele de leasing

imobiliar sunt incheiate în marea majoritate pe durata de 5 ani, din valoarea bunurilor.

Din analiza datelor furnizate de membrii ASLR rezultã cã cel mai important

segment al pieţei de leasing continuã sã îl reprezinte cel al autovehiculelor. Ponderea

acestuia a ajuns, în 2006 la un nivel de 93,12%, în creştere faţã de anul 2005, când

pentru aceeaşi perioadã de raportare aceasta era de 90,5%. În ceea ce priveşte

ponderea finanţãrilor în leasing destinate echipamentelor industriale şi agricole s-a

înregistrat un procent de 3,98%, în descreştere faţã de anul precedent.

Leasingul imobiliar se situeazã la un nivel mai ridicat ca pondere în total

finanţãri faţã de 2005, înregistrându-se un procent de 1,44%. Deşi existã o evoluţie

substanţialã şi constantã a pieţei de leasing din România, societãţile de leasing se

confruntã cu o serie de aspecte, dintre care menţionãm:

-cadrul legal încã insuficient structurat: în aceastã perioadã s-au aflat în discuţii atât

modificãrile la Legea 441/2006, lege care aduce modicicãri Legii31/1990-legea

companiilor, cât şi normele metodologice ale Ordonanţei 28/2006, lege privind

reglementarea activitãţii instituţiilor financiare nebancare IFN.

-manifestarea unei lipse de informare a potenţialilor clienţi despre operaţiunea de

leasing. stadiul actual al dezvoltãrii economiei naţionale. nivelul încã redus al

investiţiilor strãine în România.

22


Piaţa de leasing a cunoscut o dezvoltare semnificativã şi a ajuns sã reprezinte

peste 4% din PIB, confirmând statutul leasingului de produs financiar complementar

altor produse bancare, accesibil unui numãr mare de agenţi economici.

Leasingul a devenit o sursă de finanţare a investitiilor pe termen mediu,

capabilă să sprijine dezvoltarea diverselor sectoare ale economiei naţionale la costuri

competitive.

Ritmul de creştere a fost de 51.3% la 31 decembrie 2007, faţã de sfârşitul

anului anterior. În anul 2007, ALB a finanţat active totale în valoare de 3.714

milioane de euro (75%) iar ASLR a finanţat actice totale în valoare de 3939 milioane

euro (19%), astfel încât totalul contractelor semnate la sfârşitul anului 2007 (dupã

valoarea activelor finanţate), de cãtre membrii ALB şi ASLR, însumeazã 4.653

milioane de euro.

În anul 2007, leasingul financiar a continuat sã reprezinte principala direcţie

de derulare a contractelor de leasing, atingând un procent de 98% din totalul activelor

finanţate, restul de 2% fiind reprezentat de leasing operaţional.

Totuşi este de remarcat faptul cã datele Asociaţiei Producãtorilor şi

Importatorilor de Automobile (APIA) aratã cã, în 2007, volumul achiziţionãrilor auto

în sistem de leasing a scãzut cu 5.83% faţã de 2006.

Leasingul auto pierde teren. Potrivit statisticilor Asociaţiei Producãtorilor şi

Importatorilor de Automobile (APIA), piaţa finanţãrilor în leasing care a avut ca

obiect de activitate achiziţionarea autoturismelor noi a scãzut anul trecut cu aproape

6% faţã de 2006. Aceasta cu toate cã în cursul anului trecut, vânzãrile totale de

autoturisme au crescut cu peste 23%. Cifrele aratã cã, în 2007, au fost cumpãrate în

sistem de leasing aproape 83.550 de autoturisme, respectiv cu 5.83% mai puţine decât

în 2006. Evoluţia negativã a fost generatã în primul rând de scãderea vânzãrilor în

leasing a autoturismelor de producţie autohtonã. Aceleaşi date aratã cã ritmul de

creştere a finanţãrilor în leasing a încetinit anul trecut şi pe segmentul autovehiculelor

importate. Partea de piaţã pierdutã de leasing a fost acoperitã de achiziţiile prin credite

bancare precum şi de cele cu plata pe loc. Tendinţa s-a manifestat încã din prima parte

23

a anului trecut. Conform unor statistici BNR 33% din creditele acordate de bãnci în

primul semestru din 2007 au fost împrumuturile de nevoi personale, din care o cotã

parte au avut ca scop cumpãrarea unui autoturism iar 20%, finanţãrile auto.

Avantaje vs dezavantaje.

Aceastã evoluţie poate fi justificatã prin faptul cã împrumuturile auto sunt mai

puţin accesibile unei anumite categorii de clienţi decât împrumuturile de consum, cu

toate cã acestea din urmã sunt, per total, mai costisitoare. Asta deoarece anumite

instituţii bancare solicitã şi avans, în medie de 10% din preţul de cumpãrare a maşinii.

Mai mult, creditul auto este oferit de regulã pe o perioadã medie de 5 ani, ceea ce

înseamnã cã la un împrumut mediu de 15 000 euro rata lunarã va fi mai mare decât în

cazul creditului de nevoi personale care are de obicei o perioadã de rambursare de 10

ani. În plus, în acest caz, nici nu se pune problema avansului ori a justificãrii

destinaţiei creditului. Prin urmare şi documentaţia necesarã la dosarul de împrumut

este simplu de procuat, actele de bazã fiind adaverinţa de venit şi, uneori, copie dupã

cartea de muncã. Având în vedere aspectele prezentate, câştigãtorul pare a fi

împrumutul de nevoi personale. Din aceleaşi considerente şi leasingul auto este mai

puţin accesibil faţã de creditul de consum. Societãţile de leasing din România oferã,

cu unele excepţii, finanţare pe o perioadã maximã de 6 ani. În plus, maşina finanţatã

în leasing nu devine proprietatea cumpãrãtorului decât la achitarea valorii reziduale,

adicã a ultimei rate a finanţãrii. Practic, pe durata derulãrii contractului, acesta are

doar drept de folosinţã a automobilului.

La acea perioadã, leasingul a devenit puţin mai dezavantajos dupã ce

societãţile financiare au majorat dobânzile, acestea situându-se între 8.5% şi 9%.

Factorul care a generat scumpirea leasingului a fost creşterea riscului de ţarã şi a

costurilor determinate de lichiditãţile scãzute de pe piaţa financiarã internaţionalã,

dupã cum au explicat unii jucãtori de pe piaţa de profit.

24

CAPITOLUL II CLASIFICAREA ŞI NATURA JURIDICã A OPERAŢIUNILOR DE LEASING

2.1. Delimitarea leasingului

2.1.1. Natura juridicã a operaţiunilor de leasing

Treptat, leasingul s-a conturat ca o instituţie de sine stãtãtoare atât ca realitate

economicã cât şi ca figurã juridicã. Delimitarea exactã a naturii juridice a leasingului

are o deosebitã improranţã în plan practic, pentru a fi cunoscute cu certitudine atât

obligaţiile pãrţilor din contractul bilateral propriu-zis, cât şi raporturile juridice care

iau naştere între acestea şi terţe persoane. În acest demers este necesar sã se facã o

analizã a raporturilor obligaţionale care se formeazã în cadrul contractului de leasing,

precum şi a celor care se formeazã prin încheierea unor alte contracte asemãnãtoare.

2.1.1.1. Delimitarea leasingului faţă de credit

Leasingul, în formă clasică, poate fi asemănat cu un credit de investiţii, fapt

pentru care el a fost considerat ca un credit în natură sau o operaţiune cu scop

financiar grevată de un contract de închiriere. Se poate spune cã, în ceea ce-l priveşte

pe finanţator, leasingul este un credit pe termen mediu sau lung, garantat de un drept

de proprietate. ( Dorin Clocotici, 1998 ). Datorită asemănării cu creditul, băncile au

fost autorizate să acorde finanţări sub forma leasingului financiar, însă numai indirect,

prin intermediul unor societăţi distincte, special constituite în acest scop.

În decizia sa din 10 octombrie 1979 Curtea din Paris a constatat cã în mod cert

leasingul presupune şi o închiriere, dar caracterul sãu esenţial constã în finanţarea

integralã de cãtre utilizator a unei investiţii. Curtea conchide cã leasingul nu este nici

un împrumut, nici un credit, şi nu este nici o vânzare la termen, mai ales cã spre

deosebire de ultima categorie, plãţle fãcute cu titlu de amortismente nu pot fi

restituite, dacã vânzarea nu mai are loc din diferite motive.

25

Creditul poate fi pus la dispoziţie de către o bancă comercială, în baza unui

contract de credit bancar sau a unui contract de deschidere de credit. Prin contractul

de credit, banca pune la dispoziţia unei persoane, contra unei renumeraţii, fonduri

băneşti pe un termen şi în cuantum determinat, iar prin contractul de deschidere de

credit se eliberează sumele către client până la concurenţa sumei convenite, clientul

fiind obligat să ramburseze creditul la termenul contractului, împreună cu dobânda

stabilită. Contractul de credit bancar este un contract unilateral şi intuitu personae, şi

presupune aducerea unor garanţii reale, personale sau speciale (girul) de către

beneficiar.

Totodată, creditele sunt acordate pentru realizarea unor investiţii, iar

beneficiarul trebuie să contribuie cu un anumit procent la realizarea acesteia.

Spre deosebire de credit, prin leasing se asigură finanţarea integrală a unei investiţii,

iar garanţia o reprezintă, în principal, însuşi dreptul de proprietate asupra bunului ce

constitue obiect al contractului.

2.1.1.2. Delimitarea leasingului faţã de împrumut

Leasingul se aseamanã şi cu împrumutul mai ales dacã se are în vedere

obligaţia de de restituire integralã a finanţãrii (face excepţie valoarea rezidualã), sau

caracterul irevocabil al contractului pe timpul derulãrii sale. Într-o structurã cu

caracter general, redevenţele contractuui de leasing cuprind: ratele de amortizare,

chiria pe capitalul neamortizat, taxele şi asigurãrile, precum şi o marjã de profit.

2.1.1.3. Delimitarea leasingului faţã de vânzarea cu plata în rate şi vânzarea cu plata la termen.

Vânzarea cu plata preţului în rate este un contract potrivit cãruia cumpãrãtorul

îşi asumã obligaţia de a plãti preţul unui bun din veniturile salariale realizate prin

reţineri lunare. Ca orice contract de vânzare cumpãrare, şi aceastã formã de contract

dã naştere la obligaţii specifice din partea pãrţilor: vânzãtorul trebuie sã predea bunul

şi sã-l garanteze pe cumpãrãtor, iar acesta din urmã trebuie sã ia în primire bunul şi sã

plãteasca contravaloarea lui.

26

Deosebirea între leasing şi aceste forme comerciale poate fi privitã prin prisma

urmãtoarelor caracteristici:

-Dreptul de proprietate. Prin operaţiunea de vânzare cu plata în rate, un anumit bun

este schimbat ca marfã, obţinându-se echivalentul bãnesc, şi este transferat astfel

dreptul de proprietate şi toate riscurile cãtre cumpãrãtor. În cazul leasingului, dreptul

de proprietate rãmâne locatorului şi se cedeazã doar dreptul de folosinţã împreunã cu

toate riscurile şi obligaţiile.

-Dreptul de opţiune. În contractul de vânzare cumpãrare cu plata în rate, odatã cu

achitarea ultimei rate, bunul intrã automat în proprietatea deplinã a cumpãrãtorului. În

contractul de leasing, locatarul, la sfârşitul termenului de leasing, are dreptul de a opta

pentru cumpãrarea bunului sau, dupã caz, pentru prelungirea contractului de leasing

ori încetarea raporturilor contractuale.

-Natura juridicã a plãţilor. Ratele, în cazul vânz1rii cu plata în rate, are rolul de

platã a preţului bunului. Redevenţele nu au aceeaşi naturã juridicã a ratelor, respectiv

de platã a preţului, ci rolul de platã a contravalorii dreptului de folosinţã.

-Durata. Durata de vânzare cu plata în rate este de obicei mult mai scurtã, urmãrindu-

se doar facilitarea achiziţiei bunului de cãtre beneficiar. Durata pe care se fac plãţile

de leasing este mai mare, ideea fiind de finanţare a clientului. Se conoaşte faptul cã în

ţara noastrã termenul unui contract de leasing este de minim un an.

-Fiscalitate. În cazul vânzãrii cu plata în rate, beneficiarul trece pe cheltuieli nu

valoarea ratelor ci amortismentul periodic calculat prin deducerea din masa

impozabilã a unui procent anume stabilit de actele normatice în vigoare. În cazul

leasingului beneficiarul poate include redevenţa direct pe cheltuieli ( Monica Achim,

2006 ).

2.1.1.4. Delimitarea leasingului faţã de locaţiune.

Se constatã cã leasingul se aseamãnã cu locaţiunea, datoritã transmiterii

dreptului de folosinţã pentru o anumitã perioadã. În ţãrile membre din Uniunea

Europeanã existã noţiunea de „proprietate economicã”.

În Belgia este prevãzut faptul cã locatarul va trebui sã punã în valoare

promisiunea de vânzare, la expirarea contractului. În legea belgianã este autorizat ca

el sã includã pe durata leasingului în activul bilanţului bunurile care îi sunt închiriate

27

şi pe care le deţine cu titlu de proprietar. În Franţa, potrivit reglementãrilor fiscale, se

recunoaşte locatarului posibilitatea de a-şi ţine registrele ca şi când ar fi din punct de

vedere juridic, proprietar.

Privind la efectele pe care le produce încheiarea unui contract de leasing

conform prevederilor O.G Nr. 52/1997 comparativ cu raporturile juridice care iau

naştere în baza unui contract de locaţiune, reglementat de art. 1410-140 din Codul

Civil se observã urmãtoarele diferenţe:

-în cazul leasingului durata locaţiei şi ratele vor fi determinate în funcţie de preţul de

achiziţie al bunului cuprinzând cote pãrţi din aceste şi unele elemente cum ar fi

dobândã, profit, tva. Ratele de leasing se consumã din substanţa bunului pânã îl aduc

la valoarea rezidualã la sfârşitul contractului. În cazul contractului de locaţiune, ratele

se stabilesc în funcţie de condiţiile existente pe piaţã. Aceastã sumã nu ţine neapãrat

seama de o recuperare a valorii bunului prin cuantumul lor.

-utilizatorul se foloseşte de bun – ca şi locatarul – în timpul derulãrii contractului, însã

trebuie sã-l restituie în starea în care l-a primit, mai puţin uzura normalã, pe când

locatarul trebuie sã restituie lucrul închiriat în starea în care l-a primit, conform

inventarului. De aici rezultã o altã diferenţiere importantã, în sensul cã dacã chiria

reprezintã contravaloarea dreptului de folosinţã al locatarului, rata de leasing cuprinde

şi cota parte din valoare de intrare a bunului (în cazul leasingului financiar), respectiv

din valoarea de amortizare (în cazul leasingului operaţional). Rata de leasing poate fi

consideratã un product, întrucât prin amortizãrile cuprinse, substanţa lucrului se

consumã pânã la nivelul unei valori reziduale, la sfârşitul contractului.

-în cazul leasingului (şi cu preponderenţã în leasigul financiar), riscurile le transferã la

utilizator în momentul încheierii contractului, care este obligat şi totodatã interesat sã

plãteascã primele de asigurare, spre deosebire de locaţiune, unde riscul este suportat

de locator.

-leasingul se mai deosebeşte de locaţiune şi prin faptul cã acesta din urmã nu include

promisiunea de vânzare la sfârşitul contractului, stabilind-se astfel în practica

judiciarã francezã cã, în cazul în care locatarul nu are facultatea de a deveni

cumpãrãtor, suntem în prezenţa unei locaţiuni.

-obligaţiile finanţatorului, respectiv ale locatorului: locatorul în cazul unui contract de

locaţiune, rãspunde de predarea bunului cãtre locatar, pe când finanţatorul dintr-un

contract de leasing este exonerat în mod expres de râspundere, în cazul în care bunul

nu este predat utilizatorului. Se defineşte locaţiunea ca fiind „un contract prin care una

28

din pãrţile contractante se îndatoreşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru pentru

un timp determinat, drept un preţ determinat” ( Carpenaru D., 1999 ).

-elementul esenţial de diferenţiere dintre cele douã contracte constã în dreptul de

opţiune de care beneficiazã utilizatorul la sfârşitul perioadei contractuale (sau în

timpul derulãrii contractului, în anumite condiţii), drept care nu poate fi exercitat şi de

locatar în cadrul unui contract de locaţiune. În cazul contractului de leasing, la

sfârşitul perioadei de locaţie, bunul poate trece în posesia beneficiarului în baza

redevenţlor plãtite şi a unui preţ rezidual.

Transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor se face de la momentul

încheierii contractului, cu unele restricţii ce revin cumpãrãtorului: de a înstrãina bunul

şi de a-l asigura pe durata plãţii ratelor.

În operaţiunile de leasing, finanţatorul pãstreazã proprietatea asupra bunului,

iar toate celelalte obligaţii, inclusiv riscurile, revin utilizatorului. Redevenţele nu au

natura juridicã a ratelor, respectiv de platã a preţului, însã vor fi deduse în cazul în

care utilizatorul îşi manifestã opţiunea de a cumpãra bunul folosit.

De asemenea, leasingul se deosebeşte şi de contractul de vânzare cumpãrare,

cu pãstrarea proprietãţii pânã la plata preţului, deoarece aceastã formã de vânzare,

deşi nu transferã proprietatea decât la termen, naşte toate celelalte efecte specifice

vânzãrii. Mai este de observat cã la plata preţului cumpãrãtorul devine automat

proprietaarul bunului, situaţie inexistentã în cazul leasinglui, unde utilizatorul nu

devine proprietar în mod automat ci la finele perioadei de folosinţã a bunului, când el

are posibilitatea de a cere achiziţionarea acestuia.

2.2. Clasificarea leasingului

O particularitate a operaţiunilor de leasing este reacţia fulgerătoare la

schimbarea cerinţelor pieţei, motiv care a influenţat crearea mai multor varietăţi ale

leasingului. Stabilirea şi înteţirea concurenţei pe piaţa de leasing impune ca societăţile

de leasing să găsească şi să propună clienţilor diverse servicii în legătură cu activitatea

lor, modalităţi mai flexibile de achitare a ratelor de leasing, noi forme de cooperare cu

producătorii etc. Din acest considerent, operaţiunile de leasing se prezintă în practică

sub mai multe tipuri, categorii sau forme. În literatura de specialitate, atât naţională,

cât şi străină, există o mare diversitate de opinii cu referire la determinarea

29

caracterelor specifice leasingului. Astfel, extinderea operaţiunilor de leasing a dus la

modalitãţi diferite de organizare şi finanţare a lor, cuprinse într-un sistem de criterii de

clasificare a acestor operaţiuni.

Existã mai multe criterii de clasificare.

A ) În funcţie de durata închirierii, operaţiunile de leasing se clasifică în:

-leasingul pe termen scurt constă în închirierea bunurilor pe o durată de câteva ore,

zile sau luni mai multor beneficiari, în vederea amortizării;

-leasingul pe termen mediu presupune amortizarea bunului prin închirierea

consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 ani;

-leasingul pe termen lung se realizează pe termen lung, durata normală de leasing

corespunzând celei de funcţionare normală a bunului; după perioada de închiriere

beneficiarul poate opta pentru cumpărarea acestuia la un preţ inferior celui iniţial.

Această variantă se practică în mod frecvent pe piaţa bunurilor imobiliare pentru

clădiri complet utilate.

B) În funcţie de ponderea ratelor în preţul de vânzare al bunului,

distingem:

-leasing operaţional (de mentenanţă, tehnic) – se derulează pe o perioadă mai mică

decât durata economică de viaţă estimată a bunului şi presupune recuperarea în

perioada de locaţie doar a unei părţi, deşi locatorul aşteaptă să recupereze toate

costurile prin reînnoirea contractului sau prin închirierea către alţi locatari. Oferă atât

finanţarea, cât şi servicii de mentenanţă pentru bunul închiriat, costul asigurării

mentenanţei fiind inclus în chiria leasingului;

-leasing financiar (de capital) – urmăreşte recuperarea integrală a valorii bunului în

perioada de locaţie şi obţinerea unui profit. Leasingul financiar nu oferă mentenanţă,

nu poate fi reziliat şi este complet amortizat. La sfârşitul perioadei, locatarul poate

opta pentru cumpărarea bunului prin achitarea valorii reziduale;

-lease-back – reprezintă o formă mascată de finanţare a unei societăţi comerciale,

fiind similar cu ipoteca. În acest caz, beneficiarul vinde bunurile aflate în proprietatea

sa finanţatorului, care i le închiriază în baza unui contract de leasing. La finele

30

locaţiei, bunurile revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii

reziduale.

Ordonanţa 57/1997 defineşte leasingul financiar stabilind însã cã orice formã

de leasing care nu este financiar este operaţional. Astfel , o operaţie de leasing poate fi

clasificatã drept financiarã dacã:

-riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatoului din

momentul încheierii contractului de leasing.

-pãrţile au prevãzut expres cã la expirarea contractului de leasing se transferã

utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului.

-utilizatorul poate opta pentru cumpãrarea bunului, iar preţul de cumpãrare va

reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (valoarea la care a fost achiziţionat

bunul de cãtre finanţator, respectiv costul de achiziţie) pe care acesta o are la data la

care opţiunea poate fi exprimatã.

-perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperã cel puţin 75% din durata

normatã de utilizare a bunului, chiar dacã în final dreptul de proprietate nu este

transferat.

Trebuie remarcat, astfel, cã în general o operaţie de leasing financiar este

îndreptatã cãtre achiziţia bunului finanţat. Oricum, fie datoritã duratei mari de

utilizare, fie datoritã sumelor mari achitate de utilizator se poate constata cã

utilizatorul, la finele contractului, poate considera practic proprietatea bunului ca fiind

asumatã.

Astfel, în cazul leasingului financiar legea mai precizeazã cã rata de leasing

reprezintã cota parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing, arãtând

cã aceasta este egalã cu rata medie a dobânzii bancare pe piaţa româneascã, iar

contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă obligatoriu valoarea iniţială a

bunului, şi clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea

bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat.

Spre deosebire de leasingul financiar, leasingul operaţional presupune, în

adevãratul sens al cuvântului, folosirea bunului finanţat pentru o perioadã limitatã de

timp, fãrã asumarea unor riscuri şi beneficii aferente proprietarului, în general, pentru

dezvoltarea punctualã a unor activitãţi specifice. Astfel, utilizatorul este practic decis,

încã de la semnarea contractului, asupra returnãrii bunului finanţat la finele perioadei

de leasing, urmând ca locatarul sã preia riscul de realizare a valorii rãmase

neamortizate la finele contractului.

31

C) În funcţie de părţile participante la contract, distingem:

-leasing direct, în care finanţatorul este şi furnizorul (producătorul); Se realizeazã

prin încheierea contractului între producãtorul şi utilizatorul bunului ce face obiectul

operaţiunii, finanţarea fiind asiguratã de furnizor (producãtor). În acest caz furnizorul

este identic cu locatorul, acesta din urmã putând fi producãtorul dar şi comerciantul

bunului respectiv.

-leasing indirect, în care finanţarea îi revine unei societăţi specializate în leasing.

Acestea preiau creditarea, prestarea de servicii, contractarea, finanţarea şi controlul

plãţii ratelor, asumându-şi riscurile acestor operţiuni. Societãţile de leasing pot fi:

societãţi de leasing generale ( sunt societãţi care au ca obiect de activitate leasingul

pentru bunuri de folosinţã îndelungatã, cu destinaţie comercialã sau industrialã ),

societãţi de leasing de intermediere ( desfãsoarã activitate de mijlocire ), societãţi de

leasing integrate ( sunt constituite de cãtre mari unitãţi producãtoare care au înfiinţat

societãţi de leasing proprii pentru a beneficia de avantajele financiare ce rezultã din

aceste tranzacţii ).

D ) În funcţie de conţinutul ratelor de leasing:

- leasing brut (full service leasing) se caracterizeazã prin aceea cã ratele includ şi

cheltuielile de întreţinere, reparaţii, service şi asigurare. Această formă de leasing se

foloseşte în scopul permanentizării relaţiilor dintre companii şi se întâlneşte în general

la instalaţiile complexe sau acolo unde se doreşte cucerirea pieţei;

- leasing net se caracterizeazã prin aceea cã ratele se calculează doar pe baza preţului

net de vânzare al obiectului contractului, farã sã includã costul întreţinerii sau

reparaţiilor.

E ) În ceea ce priveşte tara de origine a finanţatorului, distingem:

- leasing internaţional intervine atunci când pãrţile implicate în contractul de leasing

provin din cel puţin douã tãri diferite. Acesta poate fi la rândul sãu leasing de import

(apare atunci când locatarul şi furnizorul sunt persoane juridice strãine, ceilalţi

participanţi fiind autohtoni), leasing de export (când furnizorul şi locatorul pe de-o

parte şi beneficiarul pe de alta parte aparţin unor tãri diferite) si leasingul de tranzit

(toţi paticipanţii la operaţiunea de leasing aparţin unor ţãri diferite).

32

- leasingul intern, la fel ca şi leasingul financiar extern, este o operaţiune de finanţare

în care participanţii sunt aceiaşi, particularitatea constând în faptul că, atât utilizatorul

cât şi societatea de leasing sunt persoane rezidente ale aceleiaşi ţări.

1.2. Forme speciale de leasing

2.2.1. Leasing Conteiner şi Master Leasing

În ultimii 50 de ani, schimburile comerciale au cunoscut o creştere explozivă,

dezvoltându-se mai rapid chiar decât producţia în sine. A crescut gradul în care

economiile naţionale se bazează pe comerţul internaţional în activitatea economică de

ansamblu. Tendinţele de creştere a comerţului internaţional au avut ca efect direct

dezvoltarea transportului internaţional de mărfuri. Astfel, dacă în 1950, transportul

maritim de mărfuri s-a ridicat la aproximativ 500 milioane tone, în 2000 s-a ajuns la

5000 milioane tone, ceea ce indică înzecirea cantităţii transportate. O creştere

spectaculoasă în acest context a cunoscut-o industria de transport conteinere. Apariţia

navelor port conteiner a însemnat pentru transportul mondial de mărfuri o descoperire

egală ca importanţă cu inventarea motorului cu aburi sau a căilor ferate. În ultimele

decenii, odată cu globalizarea activităţilor economice, industria de conteinere a

înregistrat creşteri spectaculoase, acest lucru ducând la dezvoltarea unor domenii

adiacente noi, cum ar fi master leasingul, care este o formă de leasing pe termen

scurt (trip leasing – în general pentru o singura călătorie) sau pe termen lung (term

leasing), care se referă la o operaţiune de leasing practicată în cazul închirierii

conteinerelor de transport marfă. Mecanismul de funcţionare a acestui tip de leasing

este următorul: utilizatorul (cel care doreşte să-şi transporte o marfă) încheie un

contract de leasing cu o companie de leasingconteiner, care are un acord de master-

leasing cu o companie internaţională. Costurile în sistem de master-leasing includ

închirierea conteinerului, încărcarea şi descărcarea sa pe nave de transport,

autovehicule rutiere sau trenuri, transportul şi costurile de asigurare. Ratele de leasing

şi nivelurile de utilizare se îmbunătăţesc pe măsură ce preţurile pentru conteinerele

noi se stabilizează, iar comenzile de transport cresc. Se realizează astfel un flux stabil

de comenzi pentru conteinere, în contextul unui flux la fel de constant de retragere a

echipamentelor vechi din flote. Trecerea spre utilizarea tot mai intensivă a internetului

şi a computerelor, avantajele pe care le oferă acestea, au determinat companiile de

33

leasing conteiner să ofere linii de transport cu acces permanent la informaţie. Această

afacere de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, cere continuitate şi servicii non-stop din

partea furnizorilor. Internetul a permis companiilor de leasing să deschidă birouri

virtuale, cu acces permanent în întreaga lume. Primele şi cele mai simple informaţii

on-line se refereau la o listă de birouri, agenţi şi contacte, simple informaţii statice

fără un element interactiv. Acestea au fost urmate de alte aplicaţii, oferind mai multe

detalii, care cereau o dezvoltare mai complicată. O problemă care trebuia rezolvată

era integritatea datelor. Companiile mari de leasing s-au dezvoltat până la nivelul la

care sunt în prezent datorită achiziţiilor şi fuziunilor. Aceasta a dus la un amestec de

tipuri de conteinere pentru flotă. Problemele iniţiale au fost în mare parte rezolvate,

deşi detaliile informaţiilor au fost şi încă sunt variate, diferite, depinzând de sursa şi

integritatea datelor. În prezent, toate companiile importante de leasing oferă informaţii

detaliate, uşor de înţeles. Accesul expeditorilor, a posesorilor de camioane şi de nave-

baza la aceste informaţii a devenit un element important pentru eficienţa şi

productivitatea întregii industrii de transport în conteinere.

2.2.2. Leasing Creativ

Cuvântul “creativ” alăturat unei caracteristici a unei industrii a apărut pentru

prima dată la Alvin Toffler în cartea “Al treilea val”. El defineşte foarte bine

“producţia de masă” şi “producţia individuală”. Informatizarea, gradul de cunoaştere

în continua dezvoltare şi multe alte argumente sunt pentru trecerea la o “producţie

individualizată” ( Toffler Alvin, 1983 ).

Exemplul pe care îl oferă Alvin Toffler în lucrarea citată este elocvent:

realizarea unui articol de îmbrăcăminte pe măsura celui care îl foloseşte. S-a trecut

astfel de la clasicul şablon cu anumite dimensiuni la “lucrul la comandă”, de la mii de

bucăţi din acelaşi produs la “produsul unic”, aşa numita producţie personalizată

(customized order). Cu toate că leasingul, mai mult decât oricare alt sistem de

creditare, se caracterizează prin

flexibilitate – adaptarea ofertelor în funcţie de necesităţile clienţilor – caracteristica de

creativitate a sistemelor de finanţare este foarte puţin folosită. Majoritatea companiilor

de leasing au o ofertă standard: o dobânda de X%, un termen de rambursare cuprins

între t1 şi t2 şi un avans de minim Vmin şi maxim Vmax.

34

Sistemul de leasing creativ defineşte un mod de lucru puţin diferit. După

analiza datelor economico-financiare ale potenţialului client se determină o expunere

maximă a societăţii de leasing asupra acestuia. În acest moment intervine

caracteristica creativă a leasingului. Împreună cu societatea de leasing se alege cea

mai bună ofertă de finanţare. Se determină avansul optim, durata optimă a

contractului de leasing şi implicit procentul de dobândă. Dacă toate aceste informaţii

conduc la o profitabilitate acceptată de societatea de leasing atunci se încheie

contractul de finanţare.

Principalele avantaje ale unui astfel de sistem ar putea fi următoarele:

• corelarea perfectă între posibilităţile de rambursare ale clientului şi sursele de

finanţare ale societăţii de leasing, ceea ce conduce implicit la un nivel minim al

creditelor în observaţie sau neperformante;

• oferirea unor alternative de finanţare în defavoarea răspunsurilor negative imediate;

Acest sistem de finanţare presupune un efort mai mare din partea firmei de leasing.

Leasingul creativ implică un timp de lucru mai ridicat, discuţii cu clienţii,

analize de indicatori calitativi, etc. – informatizarea îşi are propriul cuvânt de spus în

acest caz. De asemenea, aplicarea acestui sistem necesită un personal bine pregătit

profesional, într-o continuă cunoaştere a industriilor din piaţă. Publicaţiile de

specialitate, cursuri, dezbateri, stau la baza definirii unei soluţii. Ţinta finală a

leasingului creativ este individualizarea ofertelor de finanţare, unde utilizatorul are un

cuvânt de spus.

2.2.3. Leasing cu “levier” (Leveraged Leasing)

Leasingul cu “levier” poate fi unul dintre cele mai complexe şi sofisticate

mijloace de finanţare a echipamentului în piaţa financiară a zilelor noastre, apreciază

Richard Contino, expert american în domeniu ( Contino Richard, 2002 ).

Leveraged leasing este o tranzacţie în care finanţatorul (societatea de leasing)

implică doar o parte (de obicei între 20% şi 40%) din fondurile necesare pentru a

cumpăra echipamentul, urmând ca o terţă parte – creditorul – să asigure restul de bani.

Deoarece beneficiile companiei de leasing se bazează, în general, pe costul întregului

echipament, se poate spune ca investiţia sa este “garantată” prin datoria terţei părţi. În

general, împrumutul terţei-părţi nu implică garanţia către lessor şi angajează

aproximativ 60%-80% din costul echipamentului. Potrivit procesului de non-

35

garantare, creditorul îi poate cere utilizatorului ratele de plată care i-au fost atribuite,

precum şi echipamentul pentru răscumpărare. Lessorul nu are nici o responsabilitate

de plată, chiar dacă eşecurile de plată ale utilizatorului şi împrumutul nu pot fi

recuperate.

Faptul că terţul finanţator nu poate face firma de leasing responsabilă pentru

neplata împrumutului nu este atât de gravă precum pare şi aceasta pentru că

finanţatorul nu va acorda împrumutul fără obligaţie de plată decât în cazul în care

utilizatorul este considerat demn de încredere. În al doilea rând, drepturile creditorului

faţă de orice procedeu provenind din vânzarea sau revânzarea echipamentului vin

înaintea oricărui drept al firmei de leasing în ceea ce priveşte echipamentul şi

leasingul.

Investiţia în acţiuni a lessorului este subordonată obligaţiei de rambursare a

împrumutului. Dacă un terţ împrumutător a contribuit, de exemplu, cu 70% din

fondurile necesare, înţelegerea de subordonare îl va pune într-o poziţie de împrumut

de supracolateralizarecare, în schimb, va diminua riscul de împrumutare. Dacă situaţia

financiară a utilizatorului este slabă, finanţatorul-creditor poate fi dispus să ofere doar

un împrumut fără garanţii. În această formă de împrumut, creditorul are dreptul să

ceară plata de la firma de leasing în cazul în care plata nu poate fi făcută de către

utilizator sau prin echipament. Tranzacţiile de împrumut cu scopul de a obţine profit,

mai ales cele care

implică angajări de sume mari în valută, presupun adesea mai multe părţi care se

asociază prin combinaţii complicate. Lessorul apare de obicei ca un grup de investitori

asociaţi printr-unparteneriat sau trust. Parteneriatul sau trustul reprezintă proprietarul

legal sau “deţinătorul deacţiuni” al echipamentului. Creditorul este de obicei

reprezentat de un grup de finanţatori care, în general, acţionează printr-un acord al

trustului.

În continuare acest procedeu este complicat, pentru că fiecare participant se va

face cunoscut prin dezbateri din numeroase puncte de vedere. În consecinţă, sarcina

de a organiza, elabora şi negocia documentele necesare este, de obicei, foarte dificilă.

Din motivele expuse, Richard Contino consideră că indivizii şi firmele care lucrează

în industria leveraged leasing sunt agresivi şi creativi, mediul fiind astfel un mijloc de

inovaţie şi competiţie internă.

36

2.2.4. Leasing cu capital de risc (Venture Leasing)

Este cunoscut faptul că printre actele necesare încheierii unui contract de

leasing se numără bilanţurile contabile pe ultimii doi-trei ani. Acestea, alături de alte

documente financiar contabile, fac obiectul unei analize riguroase pe baza căreia

societăţile de leasing decid acordarea sau nu a finanţării. Pornind de la această

precondiţie, aria de utilizatori de leasing se reduce la cei care au deja o activitate de

câţiva ani în spate, companiile nou apărute fiind de multe ori văduvite de accesul la

această sursă de finanţare. Nu trebuie uitat însă faptul că fiecare solicitare de finanţare

în leasing este tratată separat, ţinându-se cont de particularităţile firmei solicitante.

De altfel, leasingul a apărut ca o modalitate de finanţare modernă, flexibilă,

mult mai avantajoasă faţă de sistemele clasice. În timp, leasingul a suferit

transformări, în sensul adaptării surselor de finanţare la cerinţele din ce în ce mai

diverse ale fiecărei companii. Aşa s-a conturat venture leasing, operaţiunea prin care

societăţile de leasing acceptă să acorde finanţare şi companiilor recent înfiinţate care

nu sunt încă profitabile, dar au un potenţial de dezvoltare ridicat. Astfel, firmele

recent înfiinţate pot obţine finanţări din primele stadii, fără a-şi diminua în mod

nejustificat capitalul.

Conceptul de venture leasing a apărut la sfârşitul anilor ’80. Companiile nou

înfiinţate care demonstrează perspective de dezvoltare, sprijinite de investitori de risc

(care investesc în schimbul unei participări în companie), au început să fie finanţate

de companiile de venture leasing pentru achiziţia de echipamente. Atât locatorii

venture (venture lessors), cât şi investitorii venture (venture capital) privesc

întreprinzătorii ţinând cont de potenţialul lor şi nu ca bancherii sau locatorii

tradiţionali - ţinând cont de stabilitatea veniturilor existente. Locatorii venture

finanţează echipamentul de bază pentru companii de înaltă tehnologie, ca de exemplu

computere, sisteme de telecomunicaţii, aparatură de măsurare şi control, echipamente

de laborator şi birotică. Sunt excluse echipamentele unicat, foarte specializate. În

schimbul finanţării în leasing, locatorul venture primeşte redevenţele lunare de

leasing, valoarea reziduală a echipamentului şi dreptul de a achiziţiona acţiuni ale

companiei la un preţ prestabilit (garanţiile în acţiuni), dacă sunt scoase la vânzare.

Companiile importante implicate în această industrie lucrează, de cele mai

multe ori, cu investitorii de risc pentru a identifica companii bine poziţionate în

sectoare aflate în dezvoltare şi cu perspective promiţătoare. De obicei, obţinerea

37

capitalului de risc este o condiţie obligatorie pentru a obţine finanţare venture leasing.

Totuşi, spre deosebire de capitalurile de risc, locatorii venture au un rol strict

consultativ în portofoliul companiei şi, de obicei, nu se implică în conducerea

executivă. Investitorii de risc oferă o finanţare directă, implicându-se strategic în

managementul companiilor. Aceasta este şi cauza pentru care, în multe ţări,

investitorii de risc au posibilităţi limitate de a investi în mai multe companii care

aparţin aceleiaşi industrii. Tot echipamentul achiziţionat de companiile venture este

înglobat într-un sistem de leasing unitar, reglementat de un “master lease agreement”.

Deşi, de cele mai multe ori, echipamentul este cumpărat de la o întreagă varietate de

producători, condiţiile generale impuse sunt similare, iar termenii pentru fiecare piesă

de echipament sunt determinaţi în funcţie de programele specifice, care include, de

asemenea termenii şi condiţiile contractului de master lease.

La ora actuală, în România există câteva societăţi de leasing care acordă

echipamente în leasing societăţilor aflate la început. Aprobarea finanţării pentru astfel

de companii se realizează pe baza unor planuri de afaceri şi a unor studii de piaţă

temeinic realizate, companiile de leasing stabilind, în general, pe perioada derulării

contractelor, o legătură de lucru cu societăţile pe care le finanţează. Pe lângă o serie

de avantaje financiare, practicarea venture leasingului presupune riscuri pe care nu

orice societate de leasing şi le poate asuma. Cadrul economic instabil, legislaţia

deficitară şi atitudinea refractară a băncilor finanţatoare sunt motivele pentru care

acest tip de serviciu nu a fost încă adoptat pe scară largă în ţara noastră. Asumarea

acestor riscuri depinde, în primul rând, de puterea financiară a companiei de leasing.

Din acest punct de vedere, relevantă este clasificarea societăţilor de leasing în trei

categorii – cele care aparţin de o bancă, cele

specializate în leasing şi cele afiliate producătorilor de echipamente. Prima categorie

dispune de un regim preferenţial de finanţare, lucru care constituie un avantaj faţă de

societăţile care au încheiate parteneriate de finanţare pe termen mediu cu diverse

bănci şi a căror dobândă nu este întotdeauna cea mai avantajoasă. Pentru societăţile

producătoare de echipamente, leasingul reprezintă doar o formă de comercializare a

produselor pe lângă metodele clasice de creditare. Avantajul unei astfel de societăţi

este dat, în primul rând, de posibilitatea valorificării unui bun în cazul în care

utilizatorul nu-şi onorează angajamentele. În ciuda riscurilor mari la care sunt supuse

societăţile finanţatoare, operaţiunile de venture leasing se bucură de un real succes în

rândul marilor companii din Occident. Acestea se ghidează după ideea că avantajele

38

leasingului ating cote maxime de dezvoltare doar în condiţiile în care se îmbină cu

flexibilitate faţă de cerinţele clienţilor.

2.2.5. Leasing Time-Sharing

Time-Sharing este un tip de leasing cu o tehnică de realizare specială. Bunul

este închiriat în acelaşi timp de mai mulţi utilizatori, care îl folosesc numai în anumite

perioade, fărã a avea obligaţia de plată a chiriei pentru timpul în care nu îl utilizează.

Cu toate că acest tip de contract de leasing este cunoscut în România doar din ofertele

unor companii de turism (închirierea unor spaţii de cazare în sistem time-sharing), în

ţările avansate acesta este un instrument utilizat într-o multitudine de variante. Prin

time sharing se poate achiziţiona dreptul de folosinţă, pentru o anumită perioadă dintr-

un an, atât pentru bunuri mobile (aeronave, automobile, ambarcaţiuni, echipament

industrial, etc.), cât şi pentru imobile cu diverse destinaţii.

O variantă a leasingului time-sharing este reprezentată de entertainment

leasing. Deşi în România este necunoscută, această formă de leasing este foarte

folosită în ţările occidentale, în SUA fiind chiar unul din cele mai obişnuite tipuri de

proiecte de entertainment (mai ales pentru activităţi de vânătoare şi pescuit). Această

formă de leasing poate fi considerat leasing în comun pentru un teren având o

destinaţie precisă. Contractul de leasing este încheiat cu persoane sau grupuri de

persoane, pe perioade specifice. Rata pentru acest tip de leasing este calculată în

funcţie de suprafaţa închiriată. În SUA, spre exemplu, preţul mediu al unui hectar în

leasing entertainment se încadrează între 12,5 şi 15 USD pe hectar pentru o

săptămână. Proprietarii de terenuri care se pretează la activităţi de vânătoare sau

pescuit (păduri, lacuri, bălţi) pot prin intermediul acestui tip de leasing să beneficieze

de o exploatare optimă a proprietăţilor pe care le deţin. O porţiune de teren poate fi

închiriată mai multor persoane sau grupuri de persoane strict pentru activităţi de

vânătoare şi pescuit negociindu-se eventuale investiţii în managementul habitatului,

pentru a se îmbunătăţi calitatea vieţii faunei precum şi pentru creşterea numărului de

exemplare sau paza suprafeţelor. De obicei, cluburile de vânătoare

pot avea grijă de proprietate mai bine decât o poate face proprietarul, atât datorită

resurselor financiare mai mari, cât şi a interesului direct pe care îl au pentru

descurajarea braconierilor.

39

Pe lângă punerea la dispoziţie a suprafeţelor respective, se pot include în

contractul de entertainment leasing şi servicii conexe, cum ar fi: utilizarea unor

cabane de vânătoare, cazare,servicii de pensiune, etc.

2.2.6. Leasingul de echipamente

După explozia înregistrată în România în domeniul leasingului auto,

specialiştii se aşteaptă la o dezvoltare cel puţin la fel de puternică pe segmentul

leasingului de echipamente.

Aceste previziuni se bazează pe precedentele înregistrate în ţările dezvoltate,

unde leasingul auto a marcat perioada de început a acestei industrii, urmată de

creşterea puternică a leasingului de echipamente industriale, de calcul şi de

telecomunicaţii. Condiţia esenţială pentru trecerea la această etapă superioară este însă

creşterea economică. În România, rezultatele economice din ultimii ani, revigorarea

segmentului IMM – urilor, alături de privatizarea celor mai importante obiective

economice, care presupune retehnologizare şi investiţii, pot crea premisele de trecere

la etapa leasingului de echipamente.

Saturarea pieţei de leasing auto va determina companiile de leasing să-şi

îndrepte atenţia către potenţialii clienţi din sectorul industrial. Un pas important va fi

popularizarea avantajelor pe care leasingul le oferă şi convingerea industriaşilor să

folosească această metodă modernă de achiziţie. La această oră, mulţi dintre cei care

investesc în echipamente, percep în mod greşit leasingul ca un instrument costisitor,

care nu răspunde cerinţelor investiţionale, în ciuda faptului că el reprezintă un mijloc

de finanţare mai rapid şi mai flexibil decât creditul bancar.

Operatorii de leasing afirmă însă că întotdeauna leasingul ţine cont de nevoile

şi posibilităţile utilizatorului, el fiind special conceput pentru investiţii, interesul

comun al locatarilor, precum şi al locatorilor, fiind acela de a dezvolta afacerea. De

aceea, companiile de leasing nu pot percepe dobânzi foarte ridicate sau costuri prea

mari, fiindcă se poate distruge investitorul, iar scopul final este recuperarea banilor şi

păstrarea clienţilor. Dincolo de toate aceste aspecte, leasingul de echipamente este

solicitat şi, cel mai important, este în creştere. Leasingul de echipamente nu comportă

doar un risc mai mare, ci şi o profitabilitate pe măsură. Dovada o reprezintă

companiile specializate pe categorii de echipamente.

40

În ultima perioadă au apărut companii orientate exclusiv pe utilaje agricole,

echipamente medicale, IT, industrie alimentară sau prelucrarea lemnului. Impunerea

acestor companii pe piaţă nu este deloc întâmplătoare, ea având la bază cumularea

mai multor condiţii. Printre acestea se numără experienţa companiei şi a personalului

în industria de destinaţie a echipamentelor finanţate, o bună cunoaştere a programelor

guvernamentale pentru susţinerea acestor domenii, o reţea teritorială de vânzare şi

service bine pusă la punct, parteneriate strategice cu furnizori şi finanţatori din ţară şi

străinătate.

Principalele particularităţi pe tipuri de echipamente sunt următoarele:

ECHIPAMENTE MEDICALE: dezvoltarea sistemelor de asigurări de

sănătate private, modernizarea spitalelor şi demararea unor proiecte de tip public-

privat reprezintă premisele creşterii volumului finanţărilor în leasing. Cu toate

acestea, din cauza lipsei acute de fonduri şi a necunoaşterii avantajelor leasingului, o

mare parte din sectorul medical continuă să prefere achiziţiile de echipamente second-

hand.

IT&C: pe fondul accelerării schimbărilor în tehnologie şi a reducerii duratei

de viaţă a echipamentelor de calcul, specialiştii se aşteaptă la o intensificare a

leasingului pe acest segment. Una din schimbările majore apărute în cadrul acestei

pieţe este trecerea semnificativă de la finanţarea componentelor hardware la

finanţarea proiectelor integrate. România s-a situat în anul 2004 pe locul 35 dintr-un

total de 60 de state analizate de Economist Intelligence Unit (EIU) după gradul de

dezvoltare şi utilizare a serviciilor electronice în industrie.

UTILAJE AGRICOLE: principalele riscuri sunt legate de gradul de

acoperire a pagubelor din calamităţi şi de plata sezonieră a ratelor. Spre deosebire de

alte tipuri de echipamente, pentru utilajele agricole există piaţa secundară, în acest caz

apărând problema costurilor de repunere în funcţiune. Potrivit reprezentanţilor din

industrie, sectorul agricol românesc necesită împrumuturi anuale de până la 1,5

miliarde RON, în condiţiile în care, în prezent, creditele acordate de bănci pentru

producţie şi investiţii în acest sector se ridică la doar 0,3 miliarde RON pe an.

41

2.2.7. Leasingul imobiliar

Domeniul construcţiilor a cunoscut în România ultimilor ani o explozie fără

precedent, atât în sectorul civil cât şi în cel industrial. Aceasta a condus, pe de o parte

la creşterea volumului leasingului de echipamente pentru construcţii, dar a creat şi

premisele dezvoltării leasingului imobiliar, ca şi alternativă eficientă de finanţare a

proiectelor imobiliare.

Cu toate acestea, leasingul imobiliar are o pondere foarte scăzută în totalul

pieţei de leasing. Aceasta se întâmplă, pe de o parte, datorită lacunelor legislative,

care nu permit delimitarea clară a leasingului imobiliar de celelalte tipuri de leasing,

iar pe de altă parte de lipsa companiilor specializate în leasing imobiliar, care să

dezvolte programe speciale şi să explice potenţialilor clienţi avantajele pe care le

oferă această formă de finanţare.

Problemele de ordin legislativ privind transferul unui imobil care face obiectul

unuicontract de leasing, precum şi sumele foarte mari necesare a fi investite sunt

răspunzătoare de menţinerea acestui tip de leasing la cote reduse, chiar dacă viitorul

leasingului este cel imobiliar şi cel pentru utilaje. Dezvoltarea leasingului imobiliar

depinde în mare măsură de existenţa unui echilibru între atragerea de surse pe termen

lung, între 15 şi 20 de ani, şi plasarea acestora.

Actorii principali din piaţă sunt de părere că noul Cod fiscal ar trebui să

conţină şi o analiză a implicaţiilor fiscale ale leasingului imobiliar, deoarece există

neclarităţi în privinţa modului de rambursare a TVA în aceste situaţii, precum şi

imperfecţiuni legislative legate de transferul de proprietate al bunului după expirarea


2.2.8. Leasingul de personal

Dinamica economiei şi legislaţia muncii din ce în ce mai împovărătoare pentru

angajatori au determinat apariţia unui tip de leasing al cărui obiect nu este constituit

de bunuri mobile sau imobile, ci de forţa de muncă, acesta purtând denumirea de

leasing de personal. Există foarte multe companii care au nevoie de personal

suplimentar pe perioade scurte de timp, iar angajarea cu un contract de muncă ar

însemna responsabilităţi faţă de respectivul angajat pe o perioadă lungă de timp, de

aceea companiile preferă să “închirieze” un angajat specializat într-un anumit

42

domeniu (acesta este un alt avantaj al acestui tip de leasing – angajaţii sunt specialişti

verificaţi în anumite domenii) pe perioada respectivă. Deşi costurile sunt mai ridicate,

practica arată că procedând astfel companiile au mai mult de câştigat decât angajând

personal suplimentar cu contract de muncă, personal care întâi trebuie testat, iar după

terminarea perioadei de vârf, care a determinat creşterea numărului de angajaţi,

aportul acestuia nu mai este necesar.

În principiu, mecanismul acestui tip de leasing implică trei părţi: persoana

angajată (care este furnizorul de muncă şi care semnează un contract de muncă cu

compania de leasing, în baza căruia atât angajatul cât şi compania îşi asumă obligaţii

specifice), compania de leasing (poate fi o societate specializată în domeniul

resurselor umane sau al leasingului de personal) şi compania – client (care este

interesată să folosească forţa de muncă în condiţii legale, asigurându-şi necesarul de

personal corespunzător cu evoluţia activităţii sale şi eliberându-se de povara

administrativă legată de operaţiunile de personal). Compania – client iniţiază

tranzacţia prin manifestarea cererii de forţă de muncă, persoana angajată permite

derularea afacerii, iar societatea de leasing este cea care facilitează afacerea, fiind

răspunzătoare de angajarea persoanei şi plata salariilor, a taxelor aferente acestora,

conform legislaţiei în vigoare.

În România leasingul de personal este o formã nou apãrutã, dar într-o continuă

expansiune, datorită nevoii temporare a societăţilor comerciale pentru personal

suplimentar (datorat în principal sezonalităţii anumitor activităţi), coroborată cu

legislaţia muncii, din ce în ce mai împovărătoare pentru angajatori. Aceştia, în locul

„mariajului” cu un angajat, din care decurg numeroase responsabilităţi, preferă într-o

măsură din ce în ce mai mare soluţia leasingului de personal. În România, acesta

poartă denumirea de „muncă prin agent de muncă temporară”, fiind un subiect de

discuţie între specialişti cum se suprapune acest concept celui de leasing de personal

în accepţiunea lui europeană. În 2003, Codul Muncii din România reglementa, în

capitolul VII, munca prin agent de muncă temporară, o noutate pentru legislaţia

muncii din ţară noastră. Munca temporară înseamnă angajarea directă de către

beneficiar a unui număr de salariaţi, pe o perioadă determinată de timp, în limitele

legii.

Practic, un agent de muncă temporară are un număr de angajaţi proprii, pe care

îi pune la dispoziţie, pe o perioadă determinată, unui client utilizator. Angajaţii sunt

plătiţi de agentul de muncă temporară, dar nu la salarii mai mici decât dacă ar fi fost

43

salariaţi ai societăţii comerciale beneficiare. Perioada de utilizare (misiunea de muncă

temporară, conform Codului Muncii) nu poate fi mai mare de un an, dar poate fi

extinsă până la 18 luni în anumite situaţii. După cum se poate observa, există un

mecanism asimilat leasingului de personal reglementat în legislaţia românească.

Flexibilitatea pe care o poate oferi acest mecanism este ceea ce au nevoie societăţile

comerciale din ţara noastră. Totuşi, există o problemă de funcţionare a acestui

mecanism: conform Codului Muncii, condiţiile de înfiinţare şi funcţionare, precum şi

procedura de autorizare a agentului de muncă temporară se stabilesc prin hotărâre de

Guvern. Deşi Ordonanţa a fost emisă de Guvern, nici un agent de muncă temporară nu

a primit licenţă în România, din simplul motiv că Parlamentul nu a stabilit încă taxa

de înscriere pentru obţinerea acestei licenţe.

44

CAPITOLUL III ETAPE PREMERGATOARE OPRAŢIUNILOR ŞI CONTRACTULUI DE LEASING

3.1.Etapele procedurii de leasing

În general, în derularea unui contract de leasing, sunt implicate, în diverse

etape ale procesului de finanţare, cel puţin cinci părţi: societatea de leasing, clientul

sau utilizatorul final, furnizorul bunului achiziţionat, banca finanţatoare şi, nu în

ultimul rând, societate de asigurare.

1.Alegerea bunului si a furnizorului

În funcţie de necesităţile clientului, acesta decide atât asupra caracteristicilor

bunului cat si asupra furnizorului.

Toate detaliile legate de natura bunului (preţ, caracteristici tehnice, amănunte

privind livrarea, condiţii de instalare şi punere în funcţiune, în cazul echipamentelor)

vor fi negociate de utilizator direct cu furnizorul ales, urmând a respecta în contractul

de vânzare cumpărare şi în contractul de leasing, toate aspectele negociate.

2.Obţinerea ofertei şi solicitarea de leasing

Pe baza preţurilor negociate cu furnizorul întocmeşte o ofertă generală de

finanţare, în care vor fi calculate, avansul, rata de leasing, valoarea asigurării, etc. În

urma transmiterii solicitării de leasing, oferta transmisă iniţial poate suferi modificări

în funcţie de clasa de risc în care se va încadra clientul. Analiza riscului are la bază

atât documentele financiare puse la dispoziţie de către client (bilanţ, balanţă, cont de

profit si pierderi) cât şi alte documente solicitate (chestionar de leasing, prezentarea

activităţii companiei, business-plan, etc.).

3.Analiza şi aprobarea solicitării de leasing

Evaluarea solicitării de leasing se realizează de către specialişti într-un interval

de timp ce nu depăşeşte 48 ore. În funcţie de complexitatea proiectului supus

finanţării, societatea de leasing poate solicita clientului informaţii suplimentare

referitoare la unele aspecte analizate, răspunsul final al evaluării urmând a fi prelungit

în funcţie de furnizarea informaţiilor solicitate.

4.Încheierea contractului

45

În cazul unui răspuns afirmativ, se va încheia un contract de leasing, financiar

sau operaţional, ce va include atât clauzele negociate de utilizator cu furnizorul

bunului, cât şi clauze specifice politicii societăţii de leasing privitoare la modalitatea

de plată a ratelor, asigurarea efectuării plăţilor, etc.

5.Asigurarea generalã a bunului.

Bunul ce urmează a fi achiziţionat urmează a fi asigurat de către societatea de

leasing, pe toată derularea contractului de leasing, în opţiunea pentru toate riscurile, în

condiţiile stabilite cu societatea de asigurări şi banca finanţatoare, iar prima de

asigurare va fi achitată de către utilizator. În cazul produselor provenite din import,

prima de asigurare se va calcula la valoarea DDP a bunului.

6.Livrarea bunurilor

Obligaţia livrării bunurilor revine în întregime furnizorului, operaţiunea fiind

asistată de specialiştii societăţii de leasing

7.Condiţiile şi costurile finanţãrii

Pot obţine finanţare pentru achiziţionarea de bunuri în leasing atât persoane

juridice, înfiinţate în baza Legii 31/1990 republicata, cât şi persoane fizice sau

persoane fizice autorizate.

Bunurile finanţate pot fi noi, din import sau achiziţionate de pe piaţa

românească, sau second-hand, caz în care se va efectua o evaluare suplimentară de

către specialiştii societăţii de leasing.

Pot fi finanţate atât vehicule diverse (autoturisme, autoutilitare, microbuze) cât

şi echipamente medicale, telecomunicaţii, tehnica de calcul, etc. Valoare bunurilor

achiziţionate va fi cuprinsa între 3.000 euro şi 100.000 euro.

Durata contractului de leasing poate varia între 12 şi 48 luni, în funcţie de

necesităţile clientului şi rezultatul analizei financiare.

8.Documentele necesare analizei

În funcţie de personalitatea juridica a solicitantului (persoană juridică,

persoană fizică autorizată, persoană fizică) sunt necesare diferite tipuri de documente

menite să reliefeze bonitatea si capacitatea de plata a acestuia.

3.2. Trãsãturile contractului de leasing

46

Contractul de leasing a fost definit în literatura de specialitate cã fiind un

contract de finanţare şi închiriere, pe baza unei înţelegeri scrise între douã pãrţi prin

care una, denumitã furnizor, închiriazã celeilalte, denimitã utilizator, mijloace de

producţie sau alte bunuri spre folosinţã, contra unui preţ, cu dreptul acesteia din urmã

de a cumpãra bunul închiriat la expirarea termenului contractual.

Potrivit art. 2 din OG nr. 51/1997, pentru efectuarea unor operaţiuni de

leasing, orice persoanã fizicã sau juridicã va formulã unei societãţi de leasing o ofertã

fermã, însoţitã de lista de bunuri care vor constitui obiectul contractului de leasing,

precum şi de acte din care sã rezulte situaţia sa financiarã. Pentru a fi cosideratã o

ofertã, propunerea de contractare trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii

cumulative:

-sã fie fermã, adicã sã fie fãcutã în manierã de angajament juridic.

-sã fie precisã şi completã, adicã sã fie precizate cu claritate bunurile ce urmeazã a

face obiectul contractului de leasing.

-sã fie adresatã societãţii de leasing care va fi viitorul locator.

Caracteristicã principalã a contractului de leasing constã în caracterul sãu

atipic prin faptul cã acesta se situeazã undeva între contractul de închiriere, cumpãrare

şi creditare însã în nici un caz nu trebuie privit ca şi o combinaţie a acestora. În aceste

condiţii contractul de leasing este calificat în literatura de specialitate ca şi un contract

de tip „sui-generis”. În formularea caraterului „sui-generis” al contractului de leasing

ne bazãm pe câteva caracteristici susţinute în general de adepţii acestor teorii cum ar

fi:

a) Leasingul este un mod de finanţare specialã pentru cedarea folosirii

obiectului de leasing.

b) Contractul de leasing, în general, nu este un tip de contract reglementat

special prin Codul de drept civil.

c) Prin contractul de leasing se constituie relaţii specifice triunghiulare între

furnizorul de leasing, locatorul de leasing şi utilizatorul de leasing.

d) În privinţa delimitãrii riscurilor afacerilor de leasing dintre locatorul de

leasing şi utilizatorul de leasing sunt unele claue specifice pentru astfel de contracte.

Obiect al operaţiunilor de leasing îl pot constitui bunurile imobile, bunurile

mobile de folosinţã îndelungatã aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrãrilor pe

47

bandã audio şi video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor şi a drepturilor de

autor. Statistic, obiect al leasingului îl formeazã în special echipamentul de calcul,

aparatele şi instrumentele de mãsurã, mijloacele de transport, maşinile şi uneltele

agricole. Utilizatorul poate opta pentru cumpãrarea bunului înainte de sfârşitul

perioadei de leasing, dacã pãrţile convin astfel şi dacã utilizatorul achitã toate

obligaţiile asumate prin contract.

Contractul de leasing este un act juridic bilateral, numit, cu titlu oneros, având

conţinut patrimonial, cu executare succesivã, intuitu-personae şi consensual.

Contractul de leasing este un juridic act bilateral, care se încheie ţntre

societatea de leasing şi utilizator. Alãturi de condiţiile generale referitoare la

încheierea actelor juridice, locatorul trebuie sã îndeplineascã şi condiţiile speciale

prevãzute de lege. Utilizatorul trebuie sã îndeplineascã condiţii speciale referitoare la

destinaţia bunului contractat şi plata redevenţelor.

Contractul de leasing confirmat de OG nr. 51/1997 a devenit un contract tipic ,

numit.

Contractul de leasing este un contract cu titlu oneros şi conţinut patrimonial

pentru cã ambele pãrţi urmãresc realizarea unui profit propriu, profit evaluabil în bani.

Locatorul primeşte redevenţe plãtite periodic de cãtre utilizator din care îşi pãstreazã o

marjã de profit, iar utilizatorul beneficiazã de folosinţa bunului pe perioada derulãrii

contractului, iar la sfârşitul acesteia poate achiziţiona bunul la valoarea rezidualã.

Contractul de leasing este un contract sinalagmatic pentru cã ambele pãrţi se

obligã reciproc. Contractul de leasing dã naştere la obligaţii corelative şi

interdependente, fapt ce permite plicarea principiilor generale relative la executarea,

ori neexecutarea contractelor sinalagmatice (cum ar fi excepţia de neexecutare a

contractului şi rezilierea).

Contractul de leasing este un contract de executare succesivã, deoarece

efectele sale se produc pe tot parcursul derulãrii contractului. Acest fapt are

consecinţe importante asupra desfãşurãrii raporturilor dintre pãrţi, dintre care se

aminteşte problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului şi rezilierii

ori a prescripţiei dreptului de acţiune.

Contractul de leasing este un contract intuitu personae. Societatea de leasing

când încheie contractul în considerarea calitãţilor utilizatorului, care este obligat sã

prezinte o datã cu cererea de a contracta, şi acte referitoare la situaţia sa financiarã,

precum şi date privitoare la exploatarea ulterioarã a bunului, în cazul unei destinaţii

48

comerciale sau industriale. Drept consecinţã, utilizatorul nu poate înstrãina drepturile

sale, ori cesiona contractul fãrã acordul locatorului.

Contractul de leasing este un contract consensual, simpla manifestare de

voinţa a pãrţilor fiind suficientã pentru realizarea acordului în mod valabil. Încheierea

contractului de leasing în formã autenticã sau prin act scris şi relizarea procedurilor de

publicitate nu reprezintã condiţii de valabilitate, ci doar condiţii „ad probationem” şi

de „opozabilitate”.

3.3. Raporturi juridice

Contractul de leasing se prezintã ca o operaţie comercialã care se compune din

mai multe raporturi juridice:

- un contract de vânzare-cumpãrare încheiat între furnizor şi finanţator. Operaţia de

vânzare cumpãrare din cadrul leasingului se deosebeşte de una obişnuitã deoarece

cumpãrãtorul nu este utilizatorul ci finanţatorul, iar contractul de vânzare cumpãrare

se încheie numai dacã bunul este închiriat.

- un contract de mandat prin care finanţatorul obligã utilizatorul sã urmãreascã

preţul şi caracteristicile tehnice ale bunului la furnizor.

- un contrat de locaţie care intervine între finanţator ( devenit proprietar al bunului )

şi utilizator ( devenit locatar ).

- promisiunea unilateralã de vânzare a bunuluila sfârşitul perioadei de locaţie poate

apãrea sub forma unui capitol în cadrul contractului de leasing sau sub forma unui

contract separat ataşat contractului de leasing.

- în funcţie de alti participanţi care pot interveni în operaţiunile de leasing mai pot

exista: un contract de credit între finanţator şi bãnci sau diverse societãţi

finanţatoare, un contract de asigurare între finanţator şi societãţi de asigurare,

eventual un contract de service încheiat între furnizor şi societatea de leasing.

49

3.4. Pãrţile componente ale unui contract de leasing

În contractul de leasing sunt implicate mai multe părţi, şi anume:

- cumpărătorul – persoana care cumpără bunul pentru a-l închiria;

- vânzătorul – persoana care vinde bunul şi care poate fi chiar producătorul

acestui bun;

- clientul – persoana care are nevoie şi, deci, solicită maşina sau utilajul

respectiv în locaţie. Prin intermediul acestui contract, cumpărătorul obţine beneficii

importante, vânzătorul are o piaţă asigurată pentru produsele sale, iar clientul are

posibilitatea să-şi procure maşinile şi utilajele fără investiţii prea mari. Mai mult, el

realizează reducerea cheltuielilor de producţie şi de credite pentru plăţi.

3.5. Elementele contractului de leasing

Contractul de leasing trebuie sã cuprindã pe lângã pãrţile conctactuale cel

puţin urmãtoarele elemente:

a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional.

b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de

identificare ale acestuia.

c) valoarea ratelor de leasing şi termenul de platã a acestora.

d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului.

e) clauza privind obligaţia de asigurare a bunului.

f) valoarea totalã a contractului de leasing.

Contractul de leasing financiar trebuie sã cuprindã, pe lângã celelelte elemente

urmãtoarele:

a) valoarea de intrare a bunului. Valoare de intrare reprezintã valoarea la care a fost

achiziţionat bunul de cãtre finanţator respectiv costul de achiziţie.

b) valoarea rezidialã a bunului convenitã între pãrţi. Valoarea rezidualã reprezintã

valoarea la care la expirarea contractului de leasing se transferã dreptul de proprietate

asupra bunului cãtre utilizator.

c) valoarea avansului.

d) rata de leasing. Rata de leasing reprezintã:

- în cazul leasingului fianciar, cota parte din valoarea de intrare a bunului şi cota parte

a dobânzii de leasing; dobânda de leasing reprezintã rata medie a dobânzilor bancare

pe piaţa româneascã.

50

- în cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculatã în conformitate cu

actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de pãrţile contractante.

Contractul de leasing se încheie în scris. În cazul încetãrii contractului de

leasing din culpa utilizatorului sau prin dispariţia totalã a bunului prin furt, daunã

totalã, distrugere totalã, definitivã potrivit legii, survenitã înainte de îndeplinirea unui

an de la intrarea în vigoare a contractului, acesta nu îşi schimbã natura, iar bunul ce

face obiectul contractului de leasing este tratat fiscal şi contabil ca bun, obiect al unui

contract de leasing.

Contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în

scopul garantãrii obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri

executorii.

Norma internaionalã de contabilitate IAS 17 „Leasing”, revizuitã în 1997 nu

face referiri explicite cu privire la elementele contractului de leasing dar, din

parcurgerea textului normei se deduce cã acest contract trebuie s facã referiri cel puţin

la urmãtoarele elemente:

a) Termenul de leasing definit ca: „perioada de timp irevocabilã pentru care

locatarul a contractat bunul în leasing şi orice alte termene suplimentare pentru care

locatarul are opţiunea de a continua utilizarea bunului în regim de leasing, cu sau fãrã

platã suplimentarã, opţiune a cãrei exercitare de cãtre locatar este certã, într-o mãsurã

rezonabilã, la începutul leasingului”.

b) Valoarea justã a bunului definitã ca: „suma la care poate fi tranzacţionat un

activ sau decontatã o datorie, de bunãvoie, între pãrţi aflate în cunoştinţã de cauza, în

cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv”.

c) Pãrţile minime de leasing care: „ sunt acele pãrţi de-a lungul termenului de

leasing pecare locatarul trebuie sau poate fi obligat sã le efectueze, excluzând chiria

contingentã, costurile serviciilor şi impozitele pe care locatorul le va plãti şi care se

vor rambursa acestuia, împreunã cu:

- în cazul locatarului: orice sume garantate de locatar sau de o parte afiliatã a

locatarului

- în cazul locatorului: orice valoare rezidualã garantatã locatorului fie de cãtre locatar,

o parte afiliatã locatarului sau de cãtre o terţã parte independentã, capabilã din punct

de vedere financiar sã satisfacã aceastã garanţie”

d) Durata de viaţã economicã a bunului definitã „ fie ca perioada de-a lungul

cãreia se estimeazã cã un bun este utilizabil economic de cãtre unul sau mai multi

51

utilizatori fie ca numãrul unitãţilor de producţie sau al unitãţilor similare care se

estimeazã a se obţine prin utilizarea bunului de cãtre unul sau mai mulţi utilizatori”.

e) Durata de viaţã utilã definitã ca: „ perioada estimatã care rãmâne, de la

începutul termenului de leasing, fãrã a fi limitatã la aceasta, pe parcursul cãreia se

aşteaptã ca beneficiile economice încorporate în bun sã fie conumate de câtre

întreprindere”.

f) Valoarea rezidualã garantatã definitã ca:

- în cazul locatarului, acea parte a valorii reziduale ce este garantatã de locatar sau de

o parte afiliatã acestuia ( valoarea garanţiei constituind valoarea maximã ce devine

plãtibilã, în orice situaţie )

- în cazul locatorului, acea parte a valorii reziduale ce este garantatã de cãtre locatar

sau de cãtre o parte afiliatã locatorului ce este capabilã, din punct de vedere financiar,

sã onoreze obligaţiile asumate prin garanţie”.

g) Valoarea rezidualã negarantatã definitã ca: „acea parte din valoarea

rezidualã a bunului în regim de leasing, a cãrei reziliere, de cãtre locator, nu este

sigurã sau nu este garantatã numai de o parte afiliatã locatorului”.

h) Rata implicitã a dobânzii din contractul de leasing definitã ca: „ rata de

actualizare, care, la începutul leasingului, determinã ca valoarea actualizatã cumulatã

a plãţilor minime de leasing şi a valorii reziduale negarantate sã fie egalã cu valoarea

justã a bunului în regim de leasing”.

i) Rata dobânzii marginale a locatarului definitã ca: „rata dobânzii pe care

locatarul ar trebui sã o plãteascã pentru un leasing similar sau, dacã aceasta nu este

determinabilã, rata pe care, la începutul leasingului, locatarul ar trebui sã o suporte

pentru a împrumuta, pentru aceeaşi perioadã, şi cu garanţie similarã, fondurile

necesare pentru achiziţionarea bunului”.

j) Chiria contingentã definitã ca: „acea parte a plãţilor de leasing care nu are o

valoare determinatã, dar este stabilitã în funcţie de un factor, altul decât trecerea

timpului ( de exemplu, un procentaj din vânzãri, gradul de utilizare, indici de preţ,

ratele dobânzilor practicate pe piaţã ).

3.5. Obligaţiile pãrţilor în cadrul unei operaţiuni de leasing

3.5.1. Obligaţiile locatorului

Locatorul/finanţatorul se obligã:

52

- sã respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit

intereselor sale.

- sã contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în condiţiile expres

formulate de cãtre acesta sau, dupã caz, sã dobândeascã dreptul definitiv de utilizare

asupra programului pentru calculator.

- sã încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi sã transmitã acestuia, în

temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivã din contract, cu excepţia dreptului

de dispoziţie.

- sã respecte dreptul de opţiune locatarului/utilizatorului de a cumpãra bunul, de a

prelungi contractul de leasing, fãra a schimba natura leasingului, ori de a înceta

raporturile contractuale.

- sã îi garanteze lacatarului/utilizatorului folosinţa liniştitã a bunului, în condiţiile în

care acesta a repectat toate clauzele contractuale.

- sã asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacã prin

contractul de leasing pãrţile nu au convenit altfel.

3.5.2. Obligaţiile utilizatorului

Locatarul/utilizatorul se obligã:

- sã efectueze recepţia şi sã primeascã bunul la termenul şi în condiţiile de livrare

agreate cu furnizorul.

- sã exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de cãtre furnizor şi sã asigure

instruirea personalului desemnat sã îl exploateze.

- sã nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing decât cu

acordul finanţatorului.

- sã achite toate sumele datorate conform contractului de leasing-rate de leasing,

asigurãri, impozite-în cuantumul şi la termenele menţionate în contract.

- sã suporte cheltuielile de întreţinere, precum şi orice alte cheltuieli aferente bunului.

- sã îşi asume pentru întreaga perioadã a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare,

totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii sãi,

inclusiv riscu pierderii; distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi

continuitatea plãţilor cu titlul de ratã de leasing pânã la achitarea integralã a valorii


- sã permitã locatorului/finanţatorului verificarea periodicã a stãrii şi a modului de

exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing.

53

- sã îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului

de proprietate venitã din partea unui terţ.

- sã nu îi aducã modificãri bunului şi sã nu schimbe locul declarat în contract fãrã

acordul locatorului/finanţatorului.

- sã restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.

3.6. Drepturilepãrţilor în cadrul unei operaţiuni de leasing

3.6.1. Drepturile locataruluiÎn temeiul contractului de leasing, locatarul/utilizatorul are urmãtoarele

drepturi:

- de acţiune directã asupra furnizorului, în cazul reclamaţiilor privind livrarea,

calitatea, asistenţa tehnicã, service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie,

locatorul/finanţatorul fiind exonerat de orice rãspundere.

- de a exercita acţiunile posesorii de la terţi.

3.6.2. Drepturile locatorului

Drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui

contract de leasing sunt opozabile judecãtorului sindic, în situaţia în care

locatarul/utilizatorul se aflã în reorganizare judiciarã şi/sau faliment, în conformitate

cu prevederile legale în materie.

Studiu de caz

Referitor la ceea ce presupune cu adevãrat în practicã o finanţare de leasing

este de subliniat faptul cã unul dintre aspectele legate de obţinere se referã la setul de

documente ce trebuie oferit societãţii de leasing spre analizã. Ulterior, în baza datelor

ce reies din aceste documente, se hotãrãşte dacã se oferã sau nu respectiva finanţare şi

în ce condiţii.

În general, finanţãrile de tip leasing sunt preferate într-o proporţie ridicatã de

cãtre persoanele juridice, spre deosebire de persoanele fizice care preponderant îşi

îndreapta atenţia spre credite. Pentru a obţine o astfel de finanţare trebuie prezentate

societãţii de leasing diverse acte spre analizã, pentru a puteadecide dacã firma este sau

nu eligibilã.

Un prim document ce trebuie prezentat este actul constitutiv al societãţii care solicitã

finanţarea, precum şi toate actele adiţionale şi anexele acestuia. De asemenea, este necesar

54

codul unic de înregistrare sau certificatul de înmatriculare şi codul fiscal. Orice modificare ce

se va produce asupra oricãruia dintre aceste acte trebuie adusã la cunoştinţa societãţii de

leasing.

Cele mai importante acte în analiza unui dosar de leasing sunt cele referitor la

situaţiile financiare ale firmei solicitante. În general, este nevoie de bilanţul pe ultimii

doi ani şi ultima balanţã de verificare întocmitã în decursul anului curent. În funcţie de

rezultatele financiare ale firmei resperive, şi de volumul activitãţii desfãşurate, se va

determina scoringul companiei. Acest scoring este de fapt o mãsurã a gradului de risc

la care se supune firma de leasing finanţând respectiva societate.

De asemenea, trebuie prezentat documentul care atestã sediul social al firmei,

respectiv actul de proprietate sau contractul de închiriere. În plus, este necesar un

extras de cont recent şi o copie a specimenului de semnãturi de la bancã cu ştampila în

original. Persoana care reprezintã societatea în raportul ei cu firma de leasing, trebuie

sã prezinte o împuternicire din partea administratorului, precum şi o copie a actului de

identitate, pentru a dovedi calitatea de reprezentant legal.

Cererea sau formularul de prezentare este un document oferit de firma de

leasing în momentul în care societatea se declarã interesatã de încheierea unui

contract de finanţare. Aceasta trebuie completata şi ataşatã celorlalte documente

atunci când se predã dosarul spre analizã.

Durata de analizã variazã de la o societate la alta iar rãspunsul se dã în

aproximatic 24-48 de ore.

În continuare am formulat un exemplu fictiv pentru o solicitare de leasing

pentru a putea subilia operaţiunile ce au loc în contabilitatea societãţii finanţatoare.

Societatea comercialã „Orizont Gama S.r.l.” preia la începutul execiţiului

financiar N, în regim de leasing, un autoturism Toyota Rav-4 de la societatea „ GE

Money Leasing S.a” Cluj Napoca. Contractul de leasing încheiat între cele douã

societãţi prevede urmãtoarele clauze:

- Durata contractului de leasing este de 1 an, începând cu data de 01.07.N;

- Valoarea avansului reprezintã 30% din costul de achiziţie al autoturismului,

înregistrat de societatea de leasing. Avansul este achitat de cãtre locatar prin virament

bancar, în momentul încheierii contractului.

55

- Valoarea ratelor de leasing este stabilitã la 2 500 Euro, factura aferentã fiecãrei luni

întocmindu-se în data de 15 a lunii în curs, iar plata efectuându-se în data de 25 a

aceleiaşi luni.

- Diferenţele de curs aferente plãţii fiecãrei facturi se factureazã de cãtre locator

separat în momentul efectuãrii plãţii respective.

- Rata dobânzii prevazutã în contract este de 8.25% şi se aplicã la datoria rãmasã de

rambursat privind leasingul, exprimatã în euro.

- Autoturismul a fost achiziţionat de societatea de leasing de la Profi Auto S.r.l.

( furnizor intern ) la un preţ de 26 860 Euro.

- Se precizeazã în contractul de leasing transferul dreptului de proprietate, la sfârşitul

perioadei de leasing, la valoarea rezidualã de 422 Euro, factura aferentã valorii

reziduale fiind întocmitã şi încasatã în data de 28 a ultimei luni aferente contractului.

- Comisionul de analizã şi administrare aplicat de societatea de leasing este de 2% din

valoarea de intrare a bunului.

- Costurile ocazionate de asigurarea obiectului de leasing sunt în totalitate în sarcina

locatarului. Asigurarea full-casco va fi încheiatã de utilizator de cãtre Asiban

( societate de asigurare agreatã de locator ), pentru toata perioada contractului de

leasing, şi va fi cesionatã locatorului. Prima de asigurare aferenta contractului de

leasing este achitatã la începutul acesteia şi este în sumã de 1531 Euro ( 5.7% din

valoarea bunului ).

- Toate plãţie se fac în lei la cursul de schimb cominicat de locator.

- Cheltuielile de omologare-înmatriculare efectuate de societatea de leasing sunt de

3% din valoarea autoturismului.

Mai sunt cunoscute urmãtoarele date:

- Durata de viaţã a mijlocului de transport este de 5 ani, conform Catalogului privind

clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fize.

- Societatea „GE Money Leasing S.a” foloseşte sistemul de amortizare liniar pentru

bunurile similare.

- Cursul de schimb cominicat de locator se prezintã astfel:

56

Data Suma datoratã Redevenţa

( Principal+dobândã )

Dobânda

(8.25%)

Reducerea datoriei

Principal

01.07.N 26 860 8 058 - 8 058

15.07.N 18 802 2 500 1 551 948

15.08.N 17 853 2 500 1 472 1 027

15.09.N 16 825 2 500 1 388 1 112

15.10.N 15 713 2 500 1 296 1 204

15.11.N 14 509 2 500 1 196 1 304

Data Cursul de schimb

01.07.N 3,5971

15.07.N 3,6978

25.07.N 3,7694

15.08.N 3,6590

25.08.N 3,6388

15.09.N 3,7100

25.09.N 3,7083

15.10.N 3,6244

25.10.N 3,6055

15.11.N 3,6645

25.11.N 3,5998

15.12.N 3,6724

25.12.N 3,6688

31.12.N 3.6991

15.01.N+1 3,6925

25.01.N+1 3.7356

15.02.N+1 3,7041

25.02.N+1 3.7199

15.03.N+1 3.7136

25.03.N+1 3.6798

15.04.N+1 3,6988

25.04.N+1 3.7100

15.05.N+1 3,7095

25.05.N+1 3.6989

15.06.N+1 3,7166

25.06.N+1 3.7199

28.06.N+1 3.7280

57

15.12.N 13 205 2 500 1 089 1 410

15.01.N+1 11 614 2 500 958 1 541

15.02.N+1 10 072 2 500 830 1 669

15.03.N+1 8 420 2 500 693 1 806

15.04.N+1 6 613 2 500 545 1 954

15.05.N+1 4 658 2 500 384 2115

15.06.N+1 2 542 2 500 380 ( 210 ) 2120 ( 2290 )

28.06.N+1 422 422 - 422

Total 42 058 15 198 26 860

1) Achiziţie autoturism de la Profi Auto S.r.l.

2) Plata autoturismului cãtre dealer

3) Transferul autoturismului cãtre beneficiar

4) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului

% = 404 114 975

2133 96 618 ( 26 860 x 3,5971)

4426 18 357

404 = 5121 114 957

2675 = 2133 96 618

D 8038 = 96 618

58

5) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii

6) Înregistrarea facturii pentru comisionul de analizã şi administrare

7) Încasarea facturii privind comisionul de administrare

8) Înregistrare asigurare Asiban

9) Platã primã de asigurare cãtre Asiban

10) Refacturare primã de asigurare cãtre beneficiar

11) Încasare primã de asigurare dupã refacturare

12) Înregistrare cheltuieli de omologare-înmatriculare

13) Platã cheltuieli de omologare-înmatriculare

D 8052 = 54 669 ( 15 198 x 3,5971 )

4111 = % 2299

704 1932 ( 2% x 96 618 )

4427 367

5121 = 4111 2299

613 = 401 5507 ( 1531 x 3,5971 )

401 = 5121 5507 ( 1531 x 3,5971 )

4111 = 708 5507 ( 1531 x 3,5971 )

5121 = 4111 5507 ( 1531 x 3,5971 )

% = 401 3449

628 2899 ( 3% x 96 618 )

4426 550

59

14) Refacturare cheltuieli de omologare-înmatriculare cãtre beneficiar

15) Încasare cheltuieli de omologare-înmatriculare dupã refacturare

16) Facturare avans cãtre „Orizont Gama S.r.l.”

17) Încasare avans de la „Orizont Gama S.r.l.”


19) Facturarea redevenţã 1


401 = 5121 3449

4111 = % 3449

708 2899 ( 3% x 96 618 )

4427 550

5121 = 4111 3449

4111 = % 34 492

2675 28 985 ( 8058 x 3,5971 )

4427 5 507

5121 = 4111 34 492

C 8038 = 28 985 ( 8058 x 3,5971)

4111 = % 11 000 (2500 x 3,6978 x 1.19)

2675 3410 (948 x 3,5971)

766 5735 (1 551 x 3,6978)

765 95 (948 x 0.1007)

4427 1756 ( 2500 x 3,6978 x 0.19)

60


22) Facturarea diferenţei de curs valutar

23) Încasarea facturii

Observaţie : a doua redevenţã se înregistreazã tot pentru cursul de 3,5971

lei/Euro deci avem o diferenţã favorabilã, pentru cã actualizarea se va face la sfârşitul

anului.




C 8038 = 3410 ( 948 x 3,5971 )

C 8052 = 5579 ( 1 551 x 3,5971 )

4111 = % 299

768 251 [2500 x(3,6978-3,5971)]

4427 48 ( 251 x 0.19 )

5121 = 4111 11 299 ( 299+11 000 )

4111 = % 10 885 ( 2500x3,6590x1.19 )

2675 3 694 (1 027 x 3,5971)

766 5 386 (1 472 x 3,6590)

765 64 [1 027x(3,6590-3,5971)]

4427 1738 (2500x3,6590x0.19 )

C 8038 = 3 694 ( 1 027 x 3,5971 )

61







C 8052 = 5 294 ( 1 472 x 3,5971 )

% = 4427 10[2500x(3,6590-3,6388)x0.19]

4111 60[2500x(3,6590-3,6388)x1.19]

668 50 [2500x(3,6590-3,6388)]

5121 = 4111 10825 ( 10 885-60 )

4111 = % 11 037 ( 2500x3.7100x1.19 )

2675 4 000 (1 112 x 3,5971)

766 5 150 (1 388 x 3,7100)

765 125 (1 112 x 0.1129 )

4427 1 762 ( 2500 x 3.7100 x0.19 )

C 8038 = 4 000 ( 1 112 x 3,5971 )

C 8052 = 4992 ( 1 388 x 3,5971 )

% = 4427 1 [2500x(3.7100-3,7083)x0.19]

4111 5 [2500x(3.7100-3,7083)x1.19]

668 4 [2500x(3.7100-3,7083)]

62








5121 = 4111 11 032( 11 037-5 )

4111 = % 10 783 (2500 x 3,6244 x 1.19)

2675 4 331 ( 1 204 x 3,5971 )

766 4 697 ( 1 296 x 3,6244 )

765 33 ( 1 204 x 0,0273 )

4427 1 722 ( 2500 x 3,6244 x 0.19)

C 8038 = 4 331 ( 1 204 x 3,5971 )

C 8052 = 4 661 ( 1 296 x 3,5971 )

4111 = % 56

768 47 [2500 x(3,6244-3,6055)]

4427 9 (47,25 x 0.19)

5121 = 4111 10 839 ( 10 783 +56)

4111 = % 10 900 (2500 x 3,6645 x 1.19)

2675 4 690 ( 1 304 x 3,5971 )

766 4 382 ( 1 196 x 3,6645 )

765 88 ( 1 304 x 0,0674 )

4427 1 740 ( 2500 x 3,6645 x 0.19)63








C 8038 = 4 690 ( 1 304 x 3,5971 )

C 8052 = 4 302 ( 1 196 x 3,5971 )

4111 = % 193

768 162 [2500 x(3,6645-3,5998)]

4427 31 (161,75 x 0.19)

5121 = 4111 11 093 ( 10 900 + 193 )

4111 = % 10 922 ( 2500x3,6724x1.19 )

2675 5 072 ( 1 410 x 3,5971 )

766 4 000 ( 1 089 x 3,6724 )

765 106 [1410x(3,6724-3,5971)]

4427 1 744 ( 2500x3,6724x0.19 )

C 8038 = 5 072 ( 1 410 x 3,5971 )

C 8052 = 3 017 ( 1 089 x 3,5971 )

64



49) Actualizare creanţã la sfârşitul exerciţiului N

Este foarte important ca la sfârşitul anului sã se actualizeze creanţele

ţinând cont de cursul de la data de 31.13.N. Astfel, pentru urmãtoarea

redevenţã înregistratã se va lua în calcul cursul de la aceastã datã.

Extrabilanţier, principalul şi dobânda se înregistreazã tot la costul istoric.

Înregistrãrile care ar trebui sã urmeze dupã aceastã datã coincid ca metodã şi

principiu de înregistrare cu ceea ce s-a realizat pânã în acest moment. De

aceea consider cã nu este relevant şi sugestiv înregistrarea tuturor operaţiilor

pânã la sfârşitul contactului de leasing.

50) Înregistrarea amortismentului aferent

51) Facturare redevenţã 7

52 ) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului

% = 4427 1 [2500x(3,6724-3,6688)x0.19]

4111 10[2500x(3,6724-3,6688)x1.19]

668 9 [2500x(3,6724-3,6688)]

5121 = 4111 10 912 ( 10 922 -10 )

2675 = 765 1 184 [11 614x(3.6991-3,5971 )]

6811 = 2813 5372 ( 26 860 : 5 )

% = % 11 014

4111 11 004 ( 2500x3.6991x1.19 )

665 10 [1541x(3.6991-3,6925 )]

2675 5 720 ( 1541x3.6991 )

766 3 539 ( 958x3,6925 )

4427 1 755 ( 2500x3.6925x0.19 )

65


Modificãri ale cadrului legal

În ultima perioada de timp în România cadrul legal aferent contabilităţii, a înregistrat

o serie de modificări inclusiv asupra domeniului leasing-ului financiar şi operaţional.

Mutaţiile au avut influenţe asupra ambelor părţi implicate în tranzacţia de leasing,

respectiv Finanţatorul şi Utilizatorul, fără ca în prezent să existe o rezolvare deplina a

acestei problematici.

În acest sens, primele reglementări contabile ale operaţiunilor de leasing au fost

efectuate prin OMF 686/1999 “Privind aprobarea normelor de înregistrare în

contabilitate a operaţiunilor de leasing”. Apreciem că în România prin intermediul

acestor reglementări sa făcut primul pas către aplicarea principiului prevalenţei

economicului asupra juridicului, prin recunoaşterea leasing-ului la nivelul

Finanţatorului ca imobilizare financiară iar la nivelul contabilităţii Utilizatorului

activul (obiect al contractului de leasing) a devenit imobilizare corporală pentru care

amortizarea fiscală este cheltuială deductibilă.

O particularitate a acestor norme rezidă în faptul că metodele de contabilizare utilizate

de către societăţile de leasing constau în tranzitarea conturilor de venituri şi cheltuieli

ca unica modalitate de descărcare a principalului/capitalului în cadrul contabilităţii

Locatorului. Această situaţie a condus la denaturarea indicatorilor economico-

financiari şi la întocmirea unor situaţii financiare care în opinia autorului nu respectă

principiul imaginii fidele.

Ulterior OMF 686/1999 a fost abrogat de prevederile reglementărilor contabile

simplificate, armonizate cu Directivele Europene, aprobate prin OMFP 306/2002,

ordin care a fost aplicat atât de intreprinderile mici şi mijlocii, cât şi de

microîntreprinderi. Întreprinderile mari aplicau OMFP 94/2001, care de asemenea a

adus importante îmbunătăţiri pe linia armonizării contabilităţii operaţiunilor de leasing

prin aplicarea prevederilor IAS 17 “Leasing”. Apreciem că un neajuns determinat de

C 8038 = 5 543 ( 1541 x 3,5971 )

C 8052 = 3 446 ( 958 x 3,5971 )

66

prevederilor Ordinului nr. 94/2001 şi de Ordinului nr. 306/2002, constă în faptul ca

bilanţul societăţilor de leasing înregistrează valori negative ale postului bilanţier

“Active circulante nete” ca urmare a includerii în întregime în cadrul poziţiei

“Imobilizări financiare” a creanţelor de leasing fără eşalonarea acestora pe termen

scurt şi lung. În consecinţă o serie de indicatori (precum viteza de rotaţie a capitalului

circulant şi lichiditatea) determinaţi ca urmare a utilizării valorilor posturilor de

activelor circulante reflectă rezultate denaturate asupra activităţii entităţilor de leasing.

Apreciem că în cadrul situaţiilor financiare întocmite până la 31.12.2005, contul de

profit şi pierdere nu reflecta situaţia economico-financiară reală a societăţilor de

leasing datorită includerii în cadrul cifrei de afaceri nete a “Veniturilor din redevente,

locaţii de gestiune şi chirii” pe de o parte, iar pe de altă parte, datorită excluderii

“Veniturilor din dobânzile de leasing” la calculul acestui indicator. Aspectele negative

determinate de aplicarea Ordinului nr. 306/2002 şi a Ordinului nr. 94/2001 au fost

anulate prin abrogarea acestora la momentul intrării în vigoare a Ordinului nr.

1752/2005. Noutatea constă în faptul că în cadrul reglementarilor contabile elaborate

în conformitate cu Directiva a IV- a Comunităţilor Economice Europene, Art 38

aliniat 1 defineşte cifra de afaceri netă ca fiind “sumele rezultate din vânzarea de

produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a entităţii, după

deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoare adaugată, precum şi a altor taxe

legate direct de cifra de afaceri. De asemenea aliniatul 2 prevede faptul că “în cazul

entităţilor al căror obiect principal de activitate îl constituie activitatea de leasing, în

cifra de afaceri netă se include şi dobânda cuvenită acestor contracte, aferentă

perioadei de raportare”. Urmărind în dinamică evoluţia cadrului legislativ ce

reglementează activitatea de leasing în România, se observă o încercare de armonizare

a acestuia cu Directivele Europene şi Standardelor Internaţionale de Contabilitate. În

vederea armonizării cadrului legislativ din România cu IAS 17 apreciem că ar mai fi

necesară efectuarea unor precizări privind: momentul recunoaşterii în contabilitate a

contractului de leasing financiar, tratamentul contabil al valorii reziduale plătită în

avans, contabilizarea taxei de management, modul de înregistrare al creanţei privind

dobânda de leasing, situaţia asigurărilor incluse în contractul de leasing, precum şi

natura veniturilor şi cheltuielilor din diferenţe de curs la facturare.

67

CONCLUZII

Este de apreciat faptul cã piaţa leasingului a început un process de maturizare

şi la noi în ţarã. România a cunoscut în ultimii ani o tendinţã de creştere în cadrul

acestui sector, aliniindu-se la pieţele de profil din ţãrile UE. Una dintre întrebãrile la

care am încercat sã dau un rãspuns cât mai structurat în cadrul aceste lucrãri ar fi : de

ce leasing şi nu credit auto ? Rãspunsul pentru aceastã competiţie care se dã la nivelul

metodelor de finanţare pentru achiziţionarea de autoturisme şi autovehicule este

preponderent în favoarea leasingului, cel puţin pentru persoane juridice. Leasingul

reprezintã întotdeauna o alternativã la creditul auto, fiind o soluţie de finanţare

avantajoasã ( trebuie menţionat tratamentul fiscal avantajos, amânarea plãţilor TVA

care este posibilã pe întreaga perioadã de leasing, utilizarea resurselor financiare

proprii pentru dezvoltarea investiţiilor şi nu în ultimul rând accesibilitatea ).

Paleta definiţiilor pe care le putem întâlni este foarte largă. Chiar şi cărţile de

specialitate accesibile în mod curent definesc leasingul unilateral sau chiar greşit, fără

a surprinde în fapt esenţa fenomenulul. Există păreri că leasingul este o operaţiune de

finanţare, alţii o asimilează cu o vânzare în rate sau cu un contract de locaţie pură.

Leasingul nu este neaparat necesar nici una dintre aceste operaţiuni, dar poate avea

forme foarte apropiate de oricare dintre ele.

Experienţa economiilor dezvoltate poate fi un exemplu de urmat. Nu

întâmplător în mod , boom-ul economic din Statele Unite, şi mai târziu din Europa de

Vest s-a datorat în mare măsură încurajării leasingului. Stimulentele, mai ales de

natură fiscală, acordate firmelor de leasing au determinat efervescenţa fenomenului,

astăzi vorbindu-se de o adevărată industrie a leasingului.

Este important de menţionat faptul cã legea referitoare la operaţiunile de

leasing a fost realizatã într-o manierã concisã şi încearcã sã implementeze mecanisme

de finanţare eficiente specifice ţãrilor cu economie de piaţã. Avantajele finanţãii prin

intermediul societãţii de leasing nu sunt de neglijat şi au în vedere, în principal

medierea dintre necesitatea agenţilor economici şi pretenţiile pentru acordarea

leasingului venite din partea locatorului.

68

BIBLIOGRAFIE

1.Achim Monica , Leasing – o afacere de success, Ed. Economicã, Bucuresti, 2006.

2.Andreica Marin şi colectiv, Decizia de finanţare în leasing, Ed. Cibernetica MC,

Bucureşti, 2003.

3.Andreica Marin, Leasing - Cale de finantare a investitiilor pentru întreprinderi mici

si mijlocii, Ed. Crimm, Bucuresti, 1998.

4.Clocotici Dorin, Opratiunile de leasing, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000.

5.Deak Fr, Contracte civile şi comerciale, Ed. Cibernetica, Bucuresti, 1999.

6.Dumbrava Partenie, Pop Anastasiu, Contabilitatea de gestiune in industrie, Ed.

Intelcredo, Deva, 1997.

7.Hoanţã Nicolae, Capitalul firmei, Ed. Tribuna Economicã, Bucureşti, 1998

8.Iacob Petru Pântea şi colaboratorii, Contabilitatea financiarã a agenţior economici

din România, Ediţia aIII – a, Ed. Intelcredo, Deva, 1999.

9.Molcut E, Oancea D, Dreptul roman, Ed. Ciberneticã, Bucuresti, 1993.

10.Puiu Alexandru, Management în afacerile economice internationale, Ed.

Independenta economica, Bucuresti, 2000.

11.Stoian Ioan, Cartea specialistului în comert exterior, Vol II, Ed Caraiaman,

Bucuresti, 1994.

12.Stefanescu B, Rucareanu I, Dreptul comertului international, Ed. Didactica si

pedagogica, Bucuresti, 1987.

13.Toffler Alvin, Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, 1983

14.Voiculescu Dan, Caras Mircea, Leasing, Ed. Enciclopedicã, 1986.

15.www.aslr.ro

16.www.e-conseil.it/leasing

17.www.siu.com

18. O.G. 51/20.08.1997 revizuitã şi republicatã, privind societãţile de leasing şi operaţiunile

de leasing, publicatã în M.O. nr. 9/12.01.2000.

19. Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Ed. Economicã, Bucureşti, 2001.

69

70

Date post:	26-Oct-2015
Category:	Documents
Upload:	mimyy
View:	313 times
Download:	3 times

Licenta Noua Leasing

Documents