Capitolul 1. Introducerea în problematica cercetării 1.1. Actualitatea temei Hohman denumea piciorul ca fiind: ”o operă de artă arhitecturală a naturii”, scoțând în evidență perfecțiunea și acuratețea cu carea cesta a fost creat. Însă suprasolicitarea staticii și dinamici piciorului însoțită de o încălțăminte de tip șablon, neadaptată, explică multitudinea afecțiunilor de la nivelul membrului inferior ceea ce determină și o uzură inegală a structurilor subadiacente și supraadiacente. Predispoziția tinerilor din generația actuală la afecțiunile membrului inferior ca urmare a unor dereglări metabolice, endocrine , hormonale, tipul de alimentație, sendetarismul, obezitatea, infecțiile netratate, adoptarea unor poziții incorecte, practicarea luptelor de contact de la vârste fragede, sportul de performanță. Studii realizate de către OMS în anul 2011, demonstrează riscurile la care sunt predispuși tinerii obezii ai zilelor noastre, printre care au fost identificate și afecțiunile membrelor inferioare prin suprasolicitarea structurilor osoase și a dereglărilor metabolice . Un alt factor care favorizează apariția afecțiunilor de la nivelu membrului inferior îl constiutuie fumatul și cum numărul tinerilor fumatorii fiind în creștere cercetătorii americani de la 1
Transcript
Capitolul 1. Introducerea în problematica cercetării
1.1. Actualitatea temei
Hohman denumea piciorul ca fiind: ”o operă de artă arhitecturală a naturii”, scoțând în evidență perfecțiunea și acuratețea cu carea cesta a fost creat. Însă suprasolicitarea staticii și dinamici piciorului însoțită de o încălțăminte de tip șablon, neadaptată, explică multitudinea afecțiunilor de la nivelul membrului inferior ceea ce determină și o uzură inegală a structurilor subadiacente și supraadiacente.
Predispoziția tinerilor din generația actuală la afecțiunile membrului inferior ca urmare a unor dereglări metabolice, endocrine , hormonale, tipul de alimentație, sendetarismul, obezitatea, infecțiile netratate, adoptarea unor poziții incorecte, practicarea luptelor de contact de la vârste fragede, sportul de performanță.
Studii realizate de către OMS în anul 2011, demonstrează riscurile la care sunt predispuși tinerii obezii ai zilelor noastre, printre care au fost identificate și afecțiunile membrelor inferioare prin suprasolicitarea structurilor osoase și a dereglărilor metabolice .
Un alt factor care favorizează apariția afecțiunilor de la nivelu membrului inferior îl constiutuie fumatul și cum numărul tinerilor fumatorii fiind în creștere cercetătorii americani de la Facultatea de Medicină din cadrul Universități Pensylvenia au încercat să demonstreze și să prezinte riscurile la care sunt predispusi aceștia. Pe lângă bolile cardiovasculare și a diferitelor forme de cancer aceștia demonstrează că fumatul încetinește procesul de vinderacare al traumatismelor ortopedico-traumatice prin prezența monoxidului de carbon care împiedică oxigenarea suficientă a tesutului afectat, iar nicotina scade producția de colagen fiind substanța care dă elasticiate tesuturilor osoase, fapt ce determina încetinirea procesul de osteosinteză.
Stresul un factor al producerii traumatismelor, prin suprasolocitarea și concetrarea insuficientă din timpul antrenamentelor și competițiilor sportive, cele mai des întâlnite fiind cele de la nivelul piciorului.
S-au făcut statistici cu privire la accidentele rutiere, iar cele mai afectate părții ale corpului sunt membrele inferioare, acestea regăsindu-se în top atât în rândul pietonilor cât și în rândul soferilor, iar cum setea de adrenalină este mai
1
mare rândul tinerilor, sunt mai des întâlnite astfel de traumatisme decât la adulți.
Afecțiunile membrului inferior reprezintă un capitol de mare inters în recuperarea kinetoterapeutică, deoarece acestă stiință este direct interesată de structurile cu ajutorulu cărora se realizează locomoția.
Intervenția precoce în cazul afecțiunilor membrului inferior și nu numai, printr-un program kinetoterapeutic bine structurat și dozat se pot observa progrese vizibile. În special la persoanele tinere, deoarece procesul de refacere este mai accentuat, iar recuprarea se realizează într-un timp mai scurt decât în cazul persoanelor vârstnice.
Intervenția kinetoterapeutică are ca scop reintegrarea pacientului în viața socială profesională și familială prin redarea independenței funcționale în cel mai scurt timp posibil.
1.2. Motivarea alegerii temei
Tema lucrării mele de licență se intitulează: “Eficiența kinetoterapiei în afecțiunile membrului inferior la tineri”. Motivul alegerii acestei teme îl constituie tocmai dorinței mele de a explora ființa umană atât din punct de vedere fizic cât și psihic, punând în paralel anatomicul și patologicul, dar si datorită faptul că reprezintă o temă de actualitate a zilelor noastre, de care mai multe persoane ar putea fi interesate. Acest tip de subiect fiind încă în dispută de idei având ca scop identificărea cauzelor mai exacte.
Un alt motiv îl constituie setea de cunoștere și de acumulare a câtor mai multe informații în special despre afecțiunile mebrului inferior, oferite de către lucrările de specialitate, articole, cărți, situ-ri. Care facilitează elaborarea unei lucrarii de licență bine pusă la punct, la care se mai adaugă și cunoștintele acumulate de-a lungul anilor de studiu.
Următorul motiv pe care vi-l voi prezenta în cele ce urmează este și cel care m-a împins în această “luptă” prin optarea la această facultate deoarece îmi ofera posibilitatea de a ajuta oamenii cu diferite afecțiuni care au nevoia de independență funcțională.
Al patrulea motiv îl constituie capacitatea mea de a întelege și a asculta pesoanele de vârste apropiate mie și chiar mai mici, printr-o comunicare mai bună și întelegerea stărilor emoționale specifice acestei vârste.
2
Numarul traumatismelor la nivelul mebrului inferior fiind în creștere, prin deducție logică și numărul celor interesți de informațiile oferite va fi de asemenea într-un număr destul de mare, temă fiind una de interes general al zilelor noastre
Toate cele mai sus enumerate plus încurajarea și oferirea posibilitații de a lucra cu persoanele tinere care prezintă afecțiuni preponderente ale membrului inferior, puse la dispoziție de către profesorul coordonator m-au determinat să aleg această temă pe care vă voi prezentao în cele ce urmează.
3
Capitolul 2. Fundamentarea teoretică
2.1 Anatomia și biomecanica membrului inferior
2.1.1 Oase și articulații
Scheletul membrului inferior se divizează în centura pelvină și membrul inferior liber.
Centura pelvină este alcătuită de către cele două oase coxale, care împreună cu scrum și coscis formează pelvisul
Membrul inferior liber se împarte la rândul lui în: coapsă, gambă și picior.
Coapsa este constituită din femur (cel mai mare os din corp), la joncțiunea dintre coapsă și gambă se află și patela, gamba fiind alcătuită din cele două oase tibie și peroneu care sunt stâns legate prin intermediul membranei interosoase. Oasele piciorului sunt în număr de 26 distribuite astfel: oasele trasiene (cuneiformul medial, intermediar, lateral, talusul, calcaneul, navicularul, cuboidul), oasele metatarsiene sunt în număr de cinci enumerate astfel: metatarsul I-V, oasele degetelor îi corespund fiecărui deget împarte câte trei: falaga proximală, intermediară și distală. Excepție fâcând halucele care prezintă doar falangă distală și proximală.
Clasificarea articulațiilor se face în funție de structură, mobilitate și tipul de mișcare pe care îl realizează
Articulații de tip sferice: umăr,sold(flexie, extensie, abducție, adducție)Articulații de tip balama: degete, genunchi, coate (flexie, extensie)
Clasificare după structură:
Diartrozele sunt articulați cu ajutorul cărora se pot reliza mișcări ample cum ar fi: flexie, extensie, abducție, adducție, pronație, supinație. Ele au în componența sa: capsulă articulară, capetele osoase, cartilaj, lichid sinovial cavitate articulara, menisc(art genuchiului, soldului). Fig 2.
Amfiartrozele sunt articulații semimobile, mișcările sunt limitate capetele articulare sunt separate printr-un fibro-cartilaj sau catilaj hialin, exemplu de articulație de tip amfiartroză este cel dintre cele două oase tibie și peroneu cu ajutorul membranei interosoase.
Fig 2. Articulație de tip balama Fig 3. Articulație sferoidală(www.ovrt.nist.gov) ( www.uco.es)
Articulația coxo-femurală este situată la joncțiunea dintre trunchi și membrul inferior liber, este o articulație de tip sferoidală, poliaxială, numită și articulație catidică, fiind alcătuită din capul femural, colul femural și fosa acetabulară întărită de structuri ligamentare.
Mijloacele de unire sunt reperzentate de un număr semnificatif de ligamente deoarece este o articulație de dimensiuni considerabile și o mare importanță în asigurarea stabilității atât în ortostatism cât și în timpul mersului.
Mișcările realizate de la nivelul acestei articulații sunt dupa cum urmează: în plan frontal flexia( 90° cu genunchiul extins și până la 130° cu genunchiul flectat) extensia ,în plan sagital abducția (70°) și adducția, iar pe verticală mișcarea de rotație internă (35°) rotație externă (15°), din combinarea mișcărilor enumerate anterior reiese mișcarea de circumducție.
Fig 6. Mișcările posibile din articulația coxofemurală (www.omtr.pub.ro)
Această articulație îndeplinește două funcții importante ale aparatului locomotor și anume: locomoția și ortostatismul.
Articulația genunchiului este o articulație de tip balama fiind localizată la nivelul membrului inferior liber unind coapsa (femur) cu gamba (tibie și peroneu) din două suprafețe articulare: tibio-femurale și fibulo-femurale prin intermediul ligametelor. Mișcările realizate de la nivelul acestei articulații sunt cele de felxie și extensie.
6
Fig.7 Mișcările realizate de la nivelul articulației genunchiului (www.opentenis.ro)
Ligamentul colateral extern: pleacă de pe epicondilul lateral femural până pe capul fibulei (peroneu)
Ligamentul colateral intern: pleacă de pe epicondilul medial femural până sub suprafața medială a tibiei
Ligamentul încrucișat anterior(LIA): pleacă de pe platoul tibial partea anterioară până pe condilul lateral femural partea posterioară
Ligamentul încucișat posterior(LIP): pleacă de pe platoul tibial partea posterioră până pe condilul medial femural anterior
Ligamentul posterior: localizat în partea posterioră de pe femur până pe tibie
Ligamentul rotuluian este o formațiune fibrocartilaginoasă lunga de 5-6 cm și lată 2-3 cm, acest ligament fiind considerart tendonul termina al muschiului cvadriceps, trecând pe deasupra rotulei (patelei) și se inseră pe tuberozitatea tibială.
Meniscurile intraticulare sunt două fibrocartilaje (meniscul lateral și meniscul medial) venit în complectarea suprafețelor articulare și cu rolul împiedicării frecării structurilor osoase și de absobție a șocurilor resimțite în timpul mersului, alergării, și sau săriturilor.
Fig.10 Meniscurile Articulațiia genunchiului este una din cele mai importante din corp cu atribuții semnificative în: locomotie, ortostatism, sărituri, alergare.
Lipsa parților moi explică incidența crecută a afecțiunilor reumatismale, prin temperatură mai scazută de la nivelul genunchiului și prin prezența numeroaselor traumatisme a proceselor inflamatorii sau tumorale și a
8
implicațiilor patologice, solicitarea articulației atât în statică cât și în locomoție determină grăbirea procesului degeneretiv.
Presiunea resimțită la nivelul genunchiului în timpul mersului poate atinge până la de patru ori greutatea corpului, de aceea obezitate și sportul de performanță poate grăbi procesul degenerativ al acestora.
Articulația tibiofibulară: reprezintă unirea celor două oase ale gambei (tibie, fibulă) aceste, capete de unire sunt reperezentate prin membrană interosoasă. Articulația este un de tip sindesmoză.
Mijloacele de unire sunt reperezentate de ligamentul tibiofibular anterior și ligamentul tibiofibular posterior și ligamentul interosos fiind principala legatură între extreminatea inferioară.
Mișcările realizate din această articulație sunt foarte limitate neputându-se realize decât simpla apropiere sau departarea celor două oase, se produc în mod special pe mișcarea de flexie dorsală, mișcare nefiind datorată inervației unor muschi ci datorită conformației osoase.
Articulațiile piciorului sunt numeroase și concepute diferit cu functii diferite, realizând mișcările de flexie plantară, flexie dorsală, inversie și eversie însumarea tuturor mișcărilor se numește circumducție
Articulația talocrurală suprafețele articulare care participă la formarea acestei sunt scoaba tibio-peronieră gambei și parțile superioare ale fațetelor laterale ale talusului, suprafețele articulare fiind acoperite de un cartilaj hialin. Articulația este una de tip trohlear.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de:
capsula articulară este subțire dar se mulează foarte bine pe parțile laterale și mult mai laxă dar mai rezistentă pe partea posterioară și anterioară, cel două maleole (maleola tibială si maleola fibulară) fiind situate extraarticular;
ligamentul colateral intern care se inseră pe maleola laterală până pe oasele trasiene, acestea la rândul lor fiind divizate în trei fascicule distincte fasciciculu anterior (ligamentul talofibular anterior), fasciculul posterior (ligamentul talofibular posterior), fascicolul mijlociu (ligamentul calcaneofibular);
Ligamentul colateral extern este mai puternic având formă triunchiulară de aici si denumirea de ligament deltoidian, faciculul tibiotalar anterior si posterior, tibionavicular, tibiocalcanean;
10
Fig.13 Articulația talocrurală (medial)
Articulațiile intertarsiene sunt alcătuite din cele opt articulații secundare compuse din cele șapte oase care compun tarsul (subtalară, talocalcaneonaviculară, calcaneocuboidală, cuneonaviculară, cuboidonaviculară, cuneocuboidiană și două intercuneene).
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă și trei ligamente (ligamentul talocalcanean interosos, ligamentul talocalcanean lateral, ligamentul talocalcanean medial)
Articulațiile tarsometatarsiene sunt reprezentate prin unirea oaselor trasiene cu cele cinci oase metatarsiene. Mijloacele de unire sunt întărite prin trei categori de ligamentele tarsometatarsiene dorsale, trarsometatarsiene plantare, cuneometatarsiene interosoase. Tipul articulației fiind una sinovială.
Articulațiile intermetatarsiene: articulațiile metatarsiene, articulațiile degetelor, articulațiile metatarsofalangiene și articulația interfalangiene sunt unite cu ajutorul ligamentelor metatarsian transvers profund, ligament metatarsofalangiene.
11
2.1.2 Mușchii membrului inferior
Musculatura se împarte în mușchii bazinului, mușchii coapsei, mușchii gambei, mușchii piciorului.
Mușchii bazinului se împart la rândul lor în: regiunea anterioară (marele psoas, psoasul mic, iliac), regiunea poserioară (marele fesier, micul fesier, obturator intern, obturator extern, gemeni superiori, gemeni inferiori, pătratul femural, piriformul).
Mușchii coapsei se împart în grupul anterior (tensorul fasciei lata, croitor, cvadriceps), grupul medial (pectineu, adductorul lung, adductorul scurt, gracilis, adductorul mare), grupul posterior (biceps femural, semitendinos, semimebranos).
Mușchii gambei anterior (tibial anterior, extensorul lung al halucelui, extensorul lung al degetelor), posterior în plan suprficial (triceps sural, plantari), plan profund (tibial posterior, flexorul lung al halucelui, flexorul lung al degetelor, popliteu).
Ramul muscular L5-S4 (parțial): nervul femural (partea posterioară a coapsei şi zona poplitee), sciatic (iese prin gaura obturatoare, acoperit de marele fesier se prelungeşte până în zona poplitee împărţindu-se în SPI, SPE.
Nervul sciatic iese din pelvis prin marea gaură sciatică, el conține fibre din măduva spinării (filum terminali) de la nivelul lui L4 până la nivelul lui S3
În drumul descendent de la coaspsă către parte inferioară, nervul sciatic inervează majoritatea mușchilor membrului inferior. El se ramifică la nivelul popliteului în două (nervul sciatic popliteu intern și nervul sciatic popliteu extern).
Nervul sciatic popliteu intern merge pe partea internă a gambei, unde se ramifică și el la rândul lui în nerv plantar medial și nerv plantar lateral.
13
Nervul sciatic popliteu extern merge pe partea externă a gambei continuându-se cu nervul safen care merge până pe partea dorsală și extenă a piciorului.
Fig. 16 Nervii membrului inferior
2.1.4. Ganglionii limfatici de la nivelul membrului inferior
Ganglioni limfatici aparațin sistemului limfatic care este în stânsă legătură cu sistemul venos, îndeplinind funcția imunitară. Ganglioni sunt localizați pe traectul vaselor limfatice care circulă dinspre țesut spre sânge.
Ganglioni sunt organe cu producție limfocite care fagocitează, prevenind astfel apariția infecțiilor în organism îndeplinind funcția de “colector de deșeuri”, având ca principiu vasele comunicante.
Ganglionii se împart în ganglioni superficiali și de profunzine, cei de profunzime fiind mai mari și mai ușor de identificat în urma unui examen radiologic.
Ganglioni inghinali după cum este și denumirea, localizați în zona inghinală colectând astfel “deseurile” din zona subadiacentă și supraadiacentă.
14
Ganglioni popliteali sunt localizați în zona popliteală jocțiunea posterioară dintre coapsă și gambă, la fel ca și la cei inghinali îndeplinește funcția de colectare din zona subadiacentă și supraadiacentă.
Fig.17 Sistemul limfatic a membrului inferior
2.1.5. Fazele mersului
Mersul este constituit dintr-o succesiune de pași prin deplasarea unui picior înaintea celuilalt. În timpul mersului sprijinul unipodal durează de până la de cinci ori mai mult decât sprijinul bipodal, astfel că din 30 de minute de mers 25 de minute se realizează în sprijin unipodal prin alternarea membrelor între ele.
Tocmai de aceea este important ca ambele membre inferioare să fie integre pentru a putea realiza fazele corecte de mers.
Membrele sunt împărțite în picior de sprijin când greutatea corpului este susținută de către unul dintre ele, iar cel care nu susține greutatea corpului se numește picior oscilant.
Mersul este descopus pe faze de mișcare, ca urmare sunt descrise în cele ce urmează șase faze de mers și avem:
Faza I (de amortizare) membrul aflat anterior i-a contact cu solul prin câlcâi, durând astfel până la faza II.
15
Faza II (de verticalizare) când membrul de sprijin, această fază este una foarte scurtă datorată sprijinului unipodal determinând creșterea instabilității, dar ajutat tot odată la modificarea centrului de greutate spre lateral facilitând astfel menținerea echilibrului.
Faza III (de impulsie) este urmată de faza de verticalizare care durează până la desprinderea de pe sol. În această fază avem sprijin bipodal prin contactul metatarsienelor și degetelor a piciorului de sprijin și contactul cu solul prin câlâi cu piciorul fost oscilant viitor picior de sprijin.
Faza IV (pasul posterior al membrului oscilant) se execută cu o ușoară oscilație din articulația coxo-femurală concomitent cu flexia genunchiului și flexia dorsală, scopul acestor ușoare flexii din articulațiile enumerate mai sus este acela de a “scurta” membrul inferior oscilant.
Faza V (de verticalizare a membrului oscilant) prin trecerea ușor flectată spre verticalizare încrucisându-se cu membrul de sprijin aflat tot la momentul de verticalizare.
FazaVI (pasul anterior al membrului oscilant) se află spre înainte, pregătind contactul cu solul prin începerea unui nou ciclu.
Două din cele mai importante faze sunt cea de impulsie (faza III) prin acțiunea forței musculare în direția deplasării corpului, cea de a doua fază importantă este faza de amortizare (faza I) care frânează mișcarea progresivă, influiențată fiind și de faza de sprijin care se opune deplasării spre înainte.
Prezența unor afecțiuni la nivelul unora dintre membre perturbă fazele mersului, modificând astfel cursivitatea mersului.
2.2. Bilanțul articular
Bilanțul articular reprezintă măsurarea gradelor de mișcare realizate la nivelul unei articurații, în toate direcțiile posibile (flexie, extensie, rotație internă, rotație externă, adducție, abducție).
Pentru fiecare testare există poziția pacientului, poziția goniometrului (braț fix, braț mobil), poziția kinetoterapeutului și mișcarile de subtituție care ar putea să se realizeze de la nivelul articulației respective.
16
Roscher atribuie pentru fiecare tip de mișcare și grad de mobilitate un coeficient global funcțional. Având rolul de a stabili cu exactitate funcționalitatea exprimată în procent de % a unei articulați pe baza unor formule după coieficienți indicați în tabelul următor.
Articulația
Tipul de mișcare
Amplitudunea de mișcare
Coeficient
Șold Flexie sectorul I 0°-45° 0,6 pct sectoarul II 45°-90° 0,4 pct sectorul III 90°-150° 0,1 pct Abducția sectorul I 0°-15° 0,6 pct sectoarul II 15°-30° 0,4 pct sectorul III 30°-60° 0,1 pct
Rotație externă sectorul I 0°-30° 0,3 pct
sectoarul II 30°-80° 0,1 pct Adducție Extensie Indiferent de sector 0,2 pct.
Rotație internă
Genunchi Flexie sectorul I 0°-45° 0,9 pct. sectorul II 45°-90° 0,7 pct.
sectorul III 90°-160° 0,4 pct.
GleznăFlexie dorsală sectorul I 0°-20° 2 pct.
sectorul II 20°-40° 0,5 pct.
Flexie plantară sectorul I 0°-20° 2 pct.
sectorul II 20°-70° 0,2 pct.
2.3. Bilanțul muscular
Bilanțul muscular reprezintă o însumare de tehnici, a cărei evaluare este manuală pentru testarea forței muscularea a fiecărui mușchi sau grup muscular.
17
În cadrul bilanțului articular nu sunt recomandate evaluarea funcționalități mușchiului cu ajutorul unor sisteme de aparate electrice sau mecanice, deoarece acestea nu au capacitatea unei evaluări subiective, care se regleză în mod normal în funcție de vârstă, sex, profesie, etc.
Atât bilanțul muscular cât și cel articular fac parte din grupul de investigații fizioterapeutice și recuperare medicală, el urmărind următoarele:
Elaborarea unui diagnostic funcțional Indicarea exactă a nivelului lezional în cazul unor boli
neurologice Pe baza indicilor de forță musculară de stabilește programul de
recuperare Indică necesitate unor intervenții chirurgicale în cazul unor
transpoziții tendinomusculareLa noi în țară sunt 6 nivele pentru testarea forței musculare și avem: F0,
F1, F2, F3, F4, F5. În cadrul unui bilanț muscular se obțin rezultatele unui grup muscular din care este testat cel principal.
Forță0 fibra musculară este încapabilă în realizarea oricărui tip de contrație, însă pentru musculatura profundă nu se poate face diferența între F0 și F1.
Forță1 reprezintă o contrație schițată prin palparea mușchiului sau tendonului, se poate evidenția o ușoară contacție a musculaturii superficiale, mușchiul cu F1 este încapabil să mobilizeze segmentul.
Fortă2 acest grad de forță îi permite mușchiului să mobilizeze segmentul însă fără gravitație, mișcarea se realirează printr-o ușoară alunecare pe planul mesei sau patului după caz, scoțând astfel din acțiune forța gravitațională.
Forță3 este reprezentată de mobilizarea completă a segmentului și antigravitațională, fără contrarezistență, variațiile dintre F3 și F5 pot fi în funcție de segmentul testat, exemplu: contrația cvadricepsului pe o scală de la 0-80 de puncte execută 8 puncte cea ce reprezintă 10% din capacitatea de contrație a muschiului. F3 reprezintă un prag funcțional muscular în cadrul testingului muscular.
Forță4 reprezintă capacitatea muchiului de a deplasa segmentul contra gravitației și cu aplicarea unei rezistențe medie, reprezentând un status funcțional normal.
18
Forță5 este capacitatea maximală a muchiului de a realiza mișcarea pe toată amplitudinea contra unei rezistențe deobicei aplicată de către testator, acesta fiind un status funcțional bun. Forța aplicată de către testator trebuie să fie una progresivă, deoarece poate determina apariția unor dureri ceea ce face imposibilă realizarea testării.
Testingul muscular se realizează la nivelul membrului afectat cât și la cel sănatos pentru a exista termen de comparație, pe parcursul sedințelor de kinetoterapie se realizează testingul muscular de mai multe ori, testing muscular inițial,intermediar, testing muscualar final având ca scop observarea evoluției de la începutul sedintelor de kinetoterapei până spre sfârșit.
2.4. Cele mai des întâlnite afecțiuni ale membrului inferior la tineri
Platfusul este cel mai des întâlnit la nou născuți, fiind reprezentată de lipsa curburii plantare, însă diagnosticarea poate fi una greșită datorată prezenței țesutului adipos de la nivel plantar, care dă impresia de picior plat, o diagnosticare precisa nu se face decât odată cu înaintarea în vârstă a copilului când țesutul adipos se retrage iar conturarea bolții plantare este mai exactă.
În cazul diagnosticării în urma unui consult de specialitate se recomandă începerea precoce a unui program kinetoterapeutic și purtarea în paralel a unor taloneți având ca scop întărirea musculaturii de la nivelul bolții plantare și a părții interne a membrului inferior. Neintervenția în timp util poate cauza probleme la nivelul coloanei vertebrale, articulația șoldului și genunchiului.
Genu varum (crăcănat) este reprezentată de deviația oaselor gambei și proeminența genunchilor spre exterior, genu varum până la varsta de 18 luni este considerat ca fiind fiziologic, dar peste 18 luni poate semnala prezența unei boli metabolice (rahitism). Se recomandă începerea precoce a unui program kinetoterapeutic având ca scop întărirea musculaturii de pe partea externă.
Genu valgum (picioare in “x”) este de asemenea o deviație a oaselor de la nivelul gambei cu proeminența genunchilor spre interior, asemeni ca și genu varum există o perioadă fiziologică a prezenței acesteia între 2 și 7 ani, după care intervine perioada patologică și se poate solicita începerea unui program kinetoterapeutic având ca scop întărirea musculaturii pe partea internă.
Entorsă este reprezentată de o leziune capsulo-ligamentară cu leziuni parțiale sau totale a acestora, mecanismul de producere fiind unul mecanic fie din timpul nașteri sau în perioada imediat urmatoare după naștere prin manevrarea incorectă a nou nascutului sau a unor traumatisme prin cădere
19
Cele mai întalnite entorse la nivelul membrului inferior sunt cele de gleznă care sunt pe locul unu ca incidență fiind împarțite în entorsă de gleznă maleolă internă, entorsă de gleznă maleolă externă.
Pe locul doi ca incidență sunt entorsele de genunchi, însă nu se poate spune aclelași lucru si despre gravitatea acesteia deoarece importanța și numarul ligamentelor implicate sunt mai complexe, putem avea rupturi sau întinderi ale ligamentului colateral extern, ligament colateral intern sau a ligamentului încrucișat anterior(LIA), ligament încrucișat posterior(LIP) acestea pot fi simple sau asociate cu leziuni de menisc în special cel medial, alte entorse întâlnite la nivelul membrului inferior sunt: entorsă de sold, entorsă metatarsiană.
Ca si simptomatologie avem durere la nivel articulației intresate, însoțită de impotență funcțională, tumefacție articulară datorată hidrartrozei care în primele zile de la producerea entosei are rolul de a proteja ligamentele lezate si de a grăbi procesul de refacere. În funcție de alte simptome și aspecte clinice entorsele se pot clasifica după cum urmează:
Entorse de gradul I sunt dobândite în urma unor ușoare întinderi ligamentare sunt lipsite de tumefacție sau chiar dacă există sunt de dimensiuni reduse, articulația este dureoasă, iar mișcările sunt însoțite de durere.
Entorse de gradul II, sunt mai dureroase însoțite de ușoare tumefacții, prezența revarsatului articular, pot aparea și echimoze la nivelul zonelor corespunzătoare structurilor lezate, prezența impotenței funcționale.
Entorsele de gradul III sunt reprezentate de rupturi sau lezarea mai accentuată a structurilor ligamentare, însoțită de hemartroză masivă, impotență funcțională, apariția echimozei locale. În acest tip de entorsă este indicată o artroscopie pentru o indicare mai precisă a structurilor implicate și intervenirea la timp în cazul unei ligamento-plasti.
În primele zile după accident nu se intervine cu tratament kinetoterapeutic, ci se aplică doar gheață locală cu membrul afectat in pozite prolicvă, utilizarea unei fașe elastice pentru mobilizarea articulatiei intresate, administrarea unui tratament medicamentos care să cuprindă antialgice și antinflamatoare .
După trecerea primelor zile se stabilește un tratament kinetoterapeutic în funcție de varstă ,profesie și activitățile pe care acesta le desfășoară. Deoarece tratamentul pentru un neantrenat sau a unei persoane în vârstă se face o recuperare kinetoterapeutica minimală suficentă pentru ai reda independența și
20
așa zisul “picior de stradă”. Pe când în cazul sportivilor tratamentul kinetoterapeutic este mai complex , pentru a putea reveni în activitatea sportivă în care este implicat.
Luxația este reprezentată de o deplasare a două capete osoase prin perderea contactului osos dintre cele două fațete articurare determinând astfel durere și instabilitate. Luxațiile se produc în general în urma unor mișcări bruște sau a unui șoc puternic, ori în timpul nașteri sunt cele mai des întalnite și cunoscute sub numele de displazie congenitală de sold.
Tendinita se instalează deobicei în urma unei suprasolicitari unei anumite articulate sau uzura neuniformă, incidența este mai mare la persoanele tinere active, sportive de performață, dar și la persoanele de vârsta a treia ca o consecința a procesului de îmbătrânire, fiind o inflamare a tendoanelor (puntea de legatură dintre muschi și oase).
Tendinita este o afecțiune foarte dureroasă, iar în cazul în care nu se acționează la timp și tendinita devine severă se intervine chirurgical.
Bursite sunt pungi pline cu lichid plasate între tendoane, muşchi, ligamente şi oase. Ele reduc frecarea dintre structurile anatomice în timpul mişcărilor. Simptomatologia clinică a bursitei este dominată de durere care este spontană sau produsă de mişcare. Durerea este mai intensa noaptea şi deseori creează probleme de diagnostic diferenţial cu suferinţe articulare vecine. Cele mai frecvente si mai importante localizari sunt la nivelul membrelor.
Fracturile sunt definite ca fiind o întrerupere a continuității osoase, apărut în urma unei suprasolicitări sau a unui traumatism. Ele se împart în: fracturi deschise, închise, multifragmentate, cu dislocare, complete, incomplete, liniare, transversale, oblice.
Poliartrită reumatoidă juvenilă este o boală cronică autoimună sistematică și progresivă ce interesează una sau mai multe articulații care apare de obicei în jurul varstei de 16 ani mai des întâlnite la băieții afectând segmentele tronconice ale membrele inferioare (articulația genunchiului, articulația gleznei, articulațiile tarsofalangiene).
Cauza nu este una foarte bine cunoscută a acestei boli, însă cel mai fecvent este datorată localizări unui streptococ la nivelul laringelui având structură asemanatoare cu cea a cartilajelor articulare, iar organismul nefiind capabil să facă diferența între cele două apare mecanismul de aparare atât împotriva streptocoului cât și asupra articulatiei. O altă cauză ar putea fi creșterea exagerată în înalțime într-un timp foarte scurt, organismul neavând timp suficient pentru secretarea anumite substanțe adjuvante pentru sănătatea articulației
21
Simptomele deobicei apar după o periodă mai lungă de timp de la instalarea spreptococului, manifestandu-se prin durere, temperatură crescută la nivel local, înțepenirea și cresterea în volum a articulațiilor afectate.
Tratamentul recomandat este unul medicamentos (moldamin ), timp în care practicarea unor sporturi este strict interzisă, se intervine kinetoterapeutic doar prin tractiuni usoare în ax (avand ca scopul stimularea secreției de lichid sinovial), mișcări pasive, pasivo-active, active ( deblocarea articulațiilor).
Boala Lobstein (boala oaselor de sticlă) este o boală ereditară caracterizată prin fragilitate osoasă datorate osteogenezei imperfecte, lipsa colagenului( inelasticitatea osoasă).
Această boală se află sub trei forme prima fiind o formă ușoară prin inelasticitate, cea de a doua fiind o formă severă care poate afecta creșterea în înalțime însoțită si de hipoacuzie, iar în cazul formelor grave decesul poate surveni înca din primi trei ani de viață, aceștia pot suferi pană la 100 de fracturi în timpul vieții. Cele mai des întalnite fracturi sunt cele la nivelul membrului inferior deoarece acesta asigura poziția ortostatică și susține greutatea corpului.
Simptome pot fi sesizate prin prezența urmatoarelor indici cum ar fi: fragilitate exagerată a structurilor osoase, deformați ale oaselor cutiei craniene albastrirea sclerelor (albul ochilor), mai poate prezenta și o formă de surditate mai grava sau mai puțin gravă în funcție de mai mulți factori acestea fiind o manifestari tardivă ale bolii.
Tratamentul din prima fază constă în administrarea unui tratament medicamentos, intervenți chirurgicale multiple pentru corectarea deviațiilor. Din punct de vedere kinetoterapeutic se poate intervene prin cresterea forței musculare, îmbunătățirea stabilități și echilibrului, evitând astfel eventualele traumatisme. Se mai poate interveni și post chiurgical cu tratament kinetoterapeutic specific (masaj de drenaj limfatic, masaj cicatricial)
Rahitismul este o afecțiune specifică celor mici, această boală este derminată de lipsa parțială sau totală a vitanimei D sau a calciului și fosforului care determină dezvoltarea anormală a structurilor osoase care duce la apariția osteomalagiei (înmuierea oaselor ), sistemul iminitar este foarte scazut datoratei lipsei parțiale a anticorpilor.
Cu scop profilactic se adminestrează încă din a doua săptămână vitamina D și recomandarea expunerii copilului la razele ultra violetelor. Prin exerciții specifice sub actiunea UV putem crește nivelul sistemului imunitar și creșterea forței musculare.
22
Cele mai afectate parți ale corpului de acestă boală sunt: membrele inferioare, colana vertebrală și membrele superioare. Aceste afectiuni ale membrelor inferioare pot determina în timp probleme de cauza musculară, articulară ( prin uzura neuniformă a articulațiilor).
Distrofia musculară (DM) este un grup de afecţiuni rare ereditare, caracterizate prin deteriorarea progresivă a muşchilor corpului, antrenând slăbiciune musculară şi invaliditate.
Cele mai frecvente forme sunt distrofia musculară Duchenne (DMD) şi distrofia musculară Becker (DMB) ce afectează exclusiv subiecţi de sex masculin. Distrofia musculară Duchenne (DMD) este forma cea mai răspândită de distrofie musculară, afectând cca. 3 baieţi din 1000. Prin urmare, miopatia Duchenne afectează numai nou-nascuţii de sex masculin.
În ciuda slabiciunii, muşchii par hipertrofiaţi datorită înlocuirii fibrelor musculare pierdute cu ţesut conjunctiv sau adipos. La vârsta de 12 ani, copiii îşi pierd capacitatea de mers şi sunt imobilizaţi în scaune cu rotile. La o treime din cazuri se constată şi afectarea funcţiilor intelectuale (în special a aptitudinilor verbale). In general, decesul survine la 20 ani, ca urmare a complicaţiilor respiratorii sau a însuficienţei cardiace.
De aici, ne putem da seama de importanța kinetoterapiei, neexistând un tratament curativ pentru distrofia musculară, doar îngrijiri ale tulburărilor cauzate, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pacientului şi a crește speranţa de viaţă.
2.5. Abordarea interdisciplinară în afecțiunile membrului inferior la tineri
Abordarea interdisciplinară este un concept nou apărut, care are ca scop principal calitatea înainte de toate.
Relația interdisciplinară are la bază axioma comform căreia organismul este ” un tot unitar” tocmai de aceea abordarea trebuie să fie una holistică
Abordarea interdisciplinară poate oferi rezultate neașteptat de bune tocmai datorată muncii în echipă. În cazul afecțiunilor membrului inferior, echipa interdisciplinară poate fi alcătuită din: medicii de specialitate, psiholog , kinetoterapeut, terapeut ocupațional, antrenori, ingineri mecanici, nutriționiști, farmaciști, etc. Fiecare cunoscânduși foate bine bucățica pe care este specializat, fiind astfel capabil să intervină în cunostință de cauză.
Cum un kinetoterapeut nu este în măsură să realizeze o intervenție chiurugicală, la fel un medic nu poate concepe și realiza un program kinetoterapeutic potrivit nevoilor unui pacient neavând cunoștințe suficiente în acest domeniu.
23
Tocmai de aceea as dori să fac o asemănare între o piesă într-o fabrică și un pacient în cadrul unei echipe interdisciplinare cum piesa este introdusă în mai multe proceduri executate de angajați cu funcții diferite pentru a iesi un produs finit calitativ, la fel și pacientul trebuie introdus în cadrul unei echipe interdisciplinare prin mai multe tipuri de examinări și intervenți, pentru ca rezultatele să fie cele scontate.
Echipa interdisciplinară este foarte importantă în cadrul unui program de recuperare, mai ales în cazul afecțiunilor asociate.
Punând pacientul în centrul preocupărilor noastre este normal ca pentru fiecare pacient în parte se va concepe o echipă interdisciplinară potrivit nevoilor acestuia.
Cum difereanța între “a ști” și a „avea habar” este mare, nevoia de personal calificat este indispensabilă.
Colaborarea dintre membri echipei interdisciplianare este foarte importantă, pentru obținerea unor rezultatelor scontate cu efect pe termen lung
Capitolul 3. Organizarea și desfășurarea cercetării
3.1.Obiectivele și etapele cercetării
Scopul cercetării este acela de a demonstra eficiența kinetoterapiei în afecțiunile membrului inferior la tinerii prin folosirea diferitelor tehnici și metode specifice acestei stiințe.
Obiectivele pe care le urmărește cercetarea sunt:
24
Studierea literaturii de specialitate, pentru a stabili gradul de actualitate a temei şi nivelul la care se află cercetările din domeniu precum şi consultarea celor de pe internet.
Stabilirea ipotezelor cercetării, precum şi modalităţile prin care vor fi verificate.
Selectarea unor cazuri reprezentative, penrtu tema abordată. Testarea şi evaluarea pacienţilor prin metode şi tehnici specifice. Organizarea activităţii de recuperare prin selectarea celor mai
eficiente programe kinetoterapeutice și individualizarea, ce pot optimiza programul recuperator.
Înregistrarea la intervale de timp a rezultatelor obţinute şi interpretarea lor pentru a evidenţia progresului în dinamică a subiectului;
Evaluarea finală pentru a evidenția eficiența tehnicilor și metodelor selectate.
Redactarea unei lucrări de licenţă, care să cuprindă întreg experimentul în dinamica lui, precum şi concluziile şi recomandările ce reies în urma cercetării.
3.2. Ipoteza cercetării Dacă interveția kinetoterapeutică are la bază principiul prococității și al
individualizării urmat de un tratament kinetoterapeutic bine dozat și structurat poate îmbunătății caliatatea vieți fiecarei persoane indifernt de varsta sex și alte afectiuni asociate, prin oferirea independenței funcționale, prin intermediul tehnicilor și metodelor specifice kinetoterapiei.
3.3. Subiecţii şi condiţiile de desfăşurare ale cercetării
Cercetarea s-a efectuat pe de doi tineri cu vârsta cu cuprinsă între 19 și 21 de ani, din care o persoană de sex feminin cu diagnostic clinic fractură trimaleolară gleznă stângă și una de sex masculin cu diagnostic clinic reconstrucția ligamentului patelar medial.
Tabelul nr.1 Prezentarea eșantionului de subiecții
Nr. Nume SexVârtst
ă Profesie Diagnostic
Crt.
prenume
1 M. E. F 19 elevă fractură trimaleolară gleznă stângă
25
2 D. I M 21instructor judo
reconstrucția ligamenului patelofemural medial
Cercetarea a avut loc în cadrul Bazei didactice și de recuperare aflată în dotarea facultații “Vasile Alecsandri”din Bacău, în perioada 15 martie 2013 până în 25 septembrie 2013.
În Baza didactică si de recuperarea, unde s-au efectuat sedințele de recuperare, încăperea este prevăzută cu , masă de masaj reglabilă, scară fixă, saltele de gimnastică, bicicletă ergometrică, placă de echilibru,bandă elastică, bastoane, mingi, gantere, diferite mânere, manete , goniometre ,bandă metrică şi o serie de obiecte de diferite forme mărimi și consistență.
3.4. Metode de cercetare folosite
Realizarea unei lucrări necesită însușirea metodelor de cercetare existente care nu fac altceva decât să ușureze munca de cercetare care ajută prin adunarea și prelucrarea datelor pentru a putea realiza un programe de recuperare adaptate fiecărui caz în parte. 3.4.1. Metoda documentării
Ca în orice activitate de cercetare, după alegerea temei, următorul pas este studierea literaturii de specialitate și a materialelor bibliografice. Aceste materiale au ajutat la acumularea unui fond de cunoştinţe mai largi în ceea ce priveşte problemele ridicate de recuperarea în afecţiunile ortopedico-traumatice, cât şi în privinţa găsirii unor căi şi mijloace de cercetare adecvate.
Consultând listele bibliografice ale mai multor bilblioteci şi selectând titlurile ce prezentau interes pentru tema aleasă, în urma studierii lor, s-au întocmit fişe cu infomaţii care au fost folosite ca suport de bază pentru cercetare.3.4.2. Metoda observaţiei
Este una din cele mai des utilizată în cadrul unei cercetari. În cadrul observaţiei se vor culege date concrete a căror analiză ştiinţifică să permită generalizarea temei abordate. Astfel că în timpul experimentului, observaţia a ajutat compararea anatomiculu cu patologicul, la individualizarea programelor de tratament, la înregistrarea progreselor făcute de subiect şi la modificarea în timp a programului când acesta îşi pierdea eficienţa sau când structurile de exerciţii erau prea solicitante.
Observaţia depinde de o serie de factori, cum ar fi, claritatea problemei în studiu, scopul cercetării, cunoştinţele şi documentarea teoretică referitoare la fenomenele care urmează să fie observate, de priceperea de a analiza şi sintetiza materialul pentru a putea face difernța între cele de folos și cele care nu ne sunt de folos.
26
Ca tipuri de obsevaţie s-au folosit: observaţia directă, întâmplătoare a pacientului în condiţii
nespecifice şi nepregătite, încă de la primul contact vizual. observaţia experimentală sistematică, organizată, provocată prin
introducerea unor elementelor noi la fiecare început de etapă de tratament, urmărind aceleaşi aspecte ca mai sus, dar în timpul unor activităţi impuse și organizate.
3.4.3. Metoda anchetei
Este o metodă de cercetare complexă, cu rol important în obţinerea datelor, infomaţiilor necesare pentru cunoaşterea subiecţilor şi a condiţiilor care au generat afecţiunea şi sechelele aferente acesteia. Metoda stă la baza realizării anamnezei subiecţilor. Pentru obiectivizarea informaţiilor, acestea au fost corelate cu datele înscrise în documentele oficiale (foaia de observaţie, bilet de externare, fişa medicală) şi cu rezultatele explorărilor şi evaluărilor efectuate pe parcurscul programului de recuperare. Aplicarea acestei metode a dus la obţinerea de date:
obiective (vârstă,nume,prenume,sex, loc de muncă, istoric) subiective (opinii, interese, motivaţii) conduite, obişnuinţe, deprinderi de comportament
3.4.4. Metoda experimentuluiConstă din efectuarea de experimente pentru a controla sau verifica
valoarea unei idei experimentale, în cazul nostru, verificarea ipotezelor cercetării
Experimentul presupune o activitate intelectuală complexă care provoacă, organizează, interpretează și înţelege pe baza unui raţionament logic care urmăreşte producerea unui fenomen în condiţiile dorite. Cunoaşterea experimentală păstrează ca sursă a informaţiională observaţia, dar foloseşte şi rezultatele testărilor, măsurătorilor obținute pe parcursul programului de recuperare.
Experimentul de explorare a urmărit stabilirea unor parametrii de la care s-a pornit cercetarea.
Experimentul funcţional urmărește stabilirea unei relaţii între structurile de exerciţii şi efectele acestora asupra segmentului la nivelul căruia este aplicat.
Această metodă a dat posibilitatea verificării tehnicilor și metodelor de lucru de ai pune în valoare eficiența, acesta fiind şi unul din lucrurile urmărite de experimentul propriu-zis, pe lângă verificarea valorii lor recuperatorii şi interpretarea datelor obţinute.
3.4.5. Metoda măsurării şi explorării
27
Metoda măsurării și explorării este una din metodele de bază ale cercetarii din cadrul kinetoterapiei și nu numai ,deoarece datorită acestei metode putem culege informații cu privire la gradul de deficiență a fiecărui individ în parte și stabilirea obiectivelor de recuperare, prin individualizarea programului kinetoterapeutic.
Evaluarea somatoscopică, globală și segmentară, a fost efectuat pentru depistarea dezechilibrelor, sau deviațiilor segmentelor și corpului de la poziția anatomică.
Evaluarea mobilității a fost realizată cu ajutorul goniometrului, pentru ca examinarea să fie una obiectivă și precisă.
Evaluarea musculară se testează cu ajutorul unei scale de la F0 la F5 explicată mai amănunțită în capitolul 2 subcapitolul 3.
Examenul echilibrului, verticală, static se realizează prin acțiunea antigravitațională a unor grupe musculare ale trunchiului în raport cu poziția corpului în spațiu. Probe utilizate: testul Romberg, testul unipodal.
Examenul sensibilității. Sensibilitatea se împarte în două categorii: subiectivă și obiectivă.
Măsurarea perimetrelor segmentelor se efectuează cu ajutorul unei benzi metrică, pentru a evidenția diferențele de masă musculară dintre membrul afectat și cel sănătos, atât din ortostadism cât și din sezând sau celelalte forme de decubit.
3.4.6. Metoda înregistrării
Această metodă este folositǎ în paralel cu metoda observaţiei. Înregistrarea informațiilor obținute prin intermediul organelor de simţ şi cu ajutorul instrumentelor şi aparatelor, a fost utilǎ în prelucrarea şi interpretarea datelor, începând cu aprecierea rezultatelor parţiale până la testǎrile finale, de unde se extrag elementele pentru analiza statisticǎ şi pentru interpretarea graficǎ.
Aceastǎ metodǎ a stat şi la baza elaborǎrii fişei individuale, a consemnǎrii datelor, obiectivelor generale şi iniţiale, a mǎsurǎtorilor, dând posibilitatea observǎrii eficienței tratamentului şi interpretǎrii rezultatelor obţinute.
Dintre tehnicile moderne de înregistrare, s-a folosit înregistrarea foto a unor momente de desfǎşurarea din timpul cercetǎrii.
Metodele optimizarea permanentǎ a metodelor şi tehnicilor aplicate în scopul obţinerii unor rezultate favorabile în procesul de recuperare.
3.4.7. Metoda graficăMetoda grafică simplifică înțelegerea datelor din cadrul crecetarii, prin
interpretarea și explicarea amanunțită a informațiilor existente. În cadrul acestei metode se folosesc diferite tipuri grafice
28
Subiectul nr.1
1.Date despre boală:
Fractură trimaleolară reprezintă fracturarea peroneului, maleolei și maleolei mediale (tibiei) însotită și de lezarea ligamentelor de la nivelul acestor articulații, cea ce determină impotenta funcțională, iar dupa intervenție stabilitatea gleznei foarte scăzute.
2.Evaluare
a) Examinarea radiologică
Examinarea inițială
Foto.1.Vedere anterioară Foto.2. Vedere laterală
Examinarea placă + șurub
29
Foto.3.Vedere anterioară Foto.4. Vedere laterală
Examinare după scoaterea placii și șurubului
Foto.5. Vedere anterioară Foto.6. Vedere laterală
b) Examinarea vizuală au fost identificate: prezența edemului, tulburări vasculo-trofice prin descuamarea, se poate observa și o ușoară cianozare locală,prezența cicatriciilor lasate în urma inciziei chirurgicale atât pe partea internă cât și pe partea externă.
30
Foto.7. Vedere laterală internă Foto.8. Vedere laterală externă
c) Examenul atitudinii: membrul afecta este menajat iar cel sănatos supraîncarcat, ceea ce detemina modificari ale pozitiei bazinului și apariția contracturilor la nivelul spatelui.
d) Evaluarea mersului în stadiul inițial nu se poate face datorită incapacității articulației gleznei de a realiza mișcările esențiale în locomoție, deplasarea se face cu ajutorul cârjelor
e) Evaluarea durerii pe o scală de la 1 la 10, și identificarea tipului de durere, mai exact pacientul resimte durerea ca fiind una pulsatorie iar intensitatea fost catalogată ca fiind de 7
f) Examinarea palpatorie:
Temperatură crescută a articulației gleznei cuprinzând zona subadiacentă și supraadiacentă.
Întarzierea raspunsului prin presiune la nivelul edemului cea ce semnaleaza prezenta unei tulburari vasculao-trofice.
Palpare consitența musulară de la nivelul coapsei și gambei.
La nivelul acestei articulați avem două tipuri de mișcări notabile: flexie plantară (45°), iar flexie dorsală (20°-25°).
Testarea se realiza din așezat alungit cu glezna la 90°, brațul fix pe linia maleolară internă, iar brațul fix urmărind linia imaginară a halucelui, acceași metodă se abordează atât pentru flexia plantară cât și pentru flexia dorsală. Unghiul în timpul repausului fiind de 15°-20° pe flexie plantară.
La evaluarea inițială au fost identificate următoarele valorii: pentru flexia dorsală 10°, iar pentru flexia plantară 18°, inversia și eversia nu au fost posibile în stadiul inițial.
Dupa trei săptămâni s-au reluat măsurătorile obsevându-se progrese ale mobilității articulare, pentru flexie dorsală s-au efectuat 15°, iar pentru flexia plantară 25°, pentru mișcăriele de inversie și eversie nu se realizează decât o schițare a mișcării.
Evaluarea finală care a fost efectuată la 18 săptămâni, progresele au fost neașteptat de bune, obtinând astfel pentru flexia dorsala 22°, iar pentru flexia plantară 38°, mișcările de inversie și eversie au fost realizate cu o amplitudine mai bună decât la evaluarea precedentă aprecierea lor în grade fiind greu de specificat. Evaluarea s-a realizat cu genunchiul într-un unghi de 90°, deoarece din aceată poziție mobilizarea articulației gleznei este mai eficientă.
h) Evaluarea forței musculare
Pentru mișcarea de flexie dorsală
Muschii implicați în acțiune sunt: tibial anterior, extensorul lung al degetelor, extensorul lung al halucelui.
Stabilizarea gambei: poziția fără gravitație se realizează din decubit lateral cu membrul afectat pe planul mesei în poziție neutră.
F1-palparea musculaturii mai sus enumerate. F2-realizarea mișcării de flexie dorsală din poziția fără gravitație. F3-antigravitațional din sezând cu gamba la marginea patului și
realizarea mișcării de flexie dorsală. F4-realizarea mișcării de F3 și cu aplicarea unei ușoare rezistențe în
treime inferioră a piciorului. F5-realizarea mișcării de F4 cu aplicarea unei rezistențe ceva mai mare
în treimea inferioară a piciorului.
32
Pentru mișcare de flexie plantară
Mușchii care participă la acțiune sunt: tricepsul sural, gasrtognemieni și solear.
Stabilizarea gambei: poziția fără gravitație se realizaează din decubit lateral membrul de testat aflat pe planul mesei în poziție neutră și realizarea mișcării de flexie plantară.
F1-palparea musculaturii enumerate mai sus.
F2-realizarea flexiei plantare din poziția fără gravitație.
F3- antigravitațional din poziția de decubit ventral cu genunchiul în flexie de 90° realizarea flexiei plantare.
F4-realizarea mișcării de F3 cu aplicarea unuei ușoare rezistențe la nivel plantar.
F5-realizarea mișcării de F4 cu aplicarea unei rezistențe ceva mai mare la nivel plantar.
Mișcarile de substituție se pot realiza cu ajutorul gravitației.
La evaluarea initiala a forței musculare pentru mișcăriele de flexie dorsală și plantară a fost identificată o forța pe o scală de la 0-5 o forță F3, limitată fiind și de prezența durerii
După trei săptămâni s-a obtinut o un F4 prin scoaterea din schemă a durerii.
La evaluarea finala s-a obținut o forță de graniță între F4 și F5, tinzând mai mult spre F4 a fost catalogată ca fiind o forță F4+.
Testarea forței se mai poate măsura cu ajutorul cântarului de baie prin încarcarea membrului afecta pe suprafața acestui sau cu ajutorul testului screenig însa rezultatele nu sunt foarte precise.
i) Examenul antopometric
Măsurare circumferinței coapsei și gambei, aceste măsurători au fost făcute de mai multe ori de-a lungul intervenției kinetoterapeutica. Un aspect îl
33
constituie diferențele de circumferintă realizate la diferite nivele de la începerea sedinței de recuperare și cele de la sfârșitul sedinței, în care este introdus și procedeu de drenaj limfatic, dar și cel inițial și final al intervenției kinetoterapeutice.
Diferențele circumferințelor pot indica atât prezența edemului cât și pierderea masei musculare, toate acestea sunt în funcție de nivelul la care se realizează măsurătorile.
j) Dimensiunile cicatricelor: incizia de pe partea externă la prima evaluarea avea 8,5 cm, iar incizia de pe partea internă a gleznei 3,5 cm, spre sfârșitul interventiei kinetoterapeutice au fost înregistrate 7 cm pentru cicatricea de pe partea externă, iar pentru cea externă 3 cm (foto 7,8).
Atât măsurarea circumferințelor cât și măsurarea dimensiunilor cicatricelor s-a făcut cu ajutorul bandei metrice.
Iar măsurarea aplitudinii de mișcare s-a realizat cu ajutorul goniometrului
Foto.9. Banda metrică Foto.10. Goniometru
3.Diagnostic funcțional
Fractură trimaleolară dreapta
Subluxație externă dreapta
Tulburării circulatorii la nivelul gelznei afectate
34
Mobilitatea membrului afectat este limitată
Forta musculară: F3
Musculatura afectată: tibial anterior, tibial posterior, tricepsul sural, peronierii, extensorul comun al degetelor, extensorul propriu al halucelui,
Tip de sensibilitate: tulburari de sensibilita tatactilă, prezența unor ușoare parestezii pe partea externa a piciorului.
4.Obiectivele programului de recuperare
Înlăturarea durerii
Îndepărtarea edemului
Câstigarea mobilității
Prevenirea redorilor articulare subadiacente și supraadiacente
Îmbunătățirea forței musculare
Îmbunătățirea circulației locale
Elasticizarea cicatricei
Creșterea stabilității
Îmbunătățirea abilității
Îmbunătățirea sensibilitatii de pe partea externă a piciorului
Relaxarea musculaturii membrului sănatos
Pregătirea trenului superior pentru preluarea funcțiilor membrului afectat
Redarea funcționalității .
5.Mijloace de intervenție
Aplicații cu gheață, tratament medicamentos, masaj de drenaj limfatic prin golirea ganglionilor limfatici de la nivel popliteal urmată de tehnica de apel, mobilizari pasive, pasivo-active, active, active cu rezistență, exerciții cu aparate și obiecte, FNP-uri,efleoraj în zona pericicatricială, însoțite de usoare presiuni alunecate la nivelul bridelor, folosirea diferitelor obiecte cu structura și forme diversificate.
35
În prima etapă săptămâna 4-6 postoperator se intervine cu următoarele: aplicții cu gheață timp de 20 de min de cel puțin de trei ori pe zi, administrarea de tratament medicamentos și antitrombotic.
Aplicarea masajului de drenaj limfatic în zona sub și supraadiacentă, prin golirea ganglionilor limfatici din zona inghinală,urmată de tehnica de apel.
Aplicarea unor ușoare fricțiuni circulare în zona pericicatriceală, pentru îmbunătățirea circulației locale și grăbirea procesului de cicatrizare.
Tot în această perioadă sunt recomandate pozițiile proclive și executarea următoarelor exerciții.
Contracții izometrice ale membrului inferior cu menținere 3 secunde de 5 ori a cîte 5 serii.
Mobilizări active pentru mișcarea de flexie dorsală și flexie plantară.
Mobilizari pasive cu menținerea la capătul cursei de miscare pentru flexie dorsală și flexie plantară.
Din decubit ventral menținerea piciorului în flexie plantară timp de 2 min a câte 5 serii.
Realizarea triplei flexi pasiv. Circumducții la nivelul articulației coxofemurale. Prinderea unei șosete cu ajutorul degetelor și ținerea acestea 20 de
sec de 3 ori a câte 5 serii. Menținerea unei mingi pe partea dorsală a piciorului 20 de sec de 3
ori a câte 5 serii. Din decubit dorsal, flexia membrului inferior din coxofemurală cu
genunchiul extins menținerea în această poziție timp de 2 sec de 3 ori a câte 5 serii
În cea de a doua etapa cuprinsă între săptămâna 6-12 vine în plus cu următoarele exerciții:
Folisind banda elastică vom realiza mișcările de flexie plantară și flexie dorsală
Folosirea bicicletei ergonomice, având un nivel scăzut de aplicare a forței
Realizarea triplei flexi și revenirea în extensie cu aplicarea unei ușoare rezistențe.
Fricțiuni circulare la nivelul bridelor
36
În etapa a treia cuprinsă între săptămâna 12-18 se reia progresiv mersul și mai adaugă următoarele exerciții.
Mersul cu încarcare mai mult de 50% din greutatea corpului, Mersul la banda de alergat cu încărcare 80% din capacitatea
membrului, restul fiind preluate de către membrele superioare Mersul la banda de alergat cu înclinare mai mare La spalier pe placa de echilibru realizarea flexie dorsale și plantare Mers lejer Menținerea într-un picior timp de o secundă pe membrul afectat Folosirea unei bănci de gimnastică urcarea și coborârea acesteia
Subiectul nr.2
1.Date despre boală:
Ligamentoplastia pentru ligamentului patelofemural medial (MPFL) constă în reconstrucția ligamentară prin intervenție chirurgicală asupra acestuia, în urma unor rupturi sau hiperlaxități ale ligamentului patelofemural medial care determină instabilitatea genunchiului și patelei,întâlnită în special la persoanele tinere care practică diferite sporturi suprasolicitând astfel prin întindere .
2.Evaluare
a) Examinarea RMN-ului
b) Examinarea vizuală au fost identificate următoarele: prezența edemului, prezența cicatriciilor lăsate în urma inciziei chirurgicale de pe partea internă a genunchiului, incapacitatea extensie maxime, scăderea considerabilă în volum a coapsei
37
c) Examenul atitudinii: membrul afecta este menajat iar cel sănatos supraîncarcat (se poate observa in foto x prin evazarea oaselor metatarsiene ale membrului sănatos), ceea ce detemina modificari ale pozitiei bazinului și apariția contracturilor la nivelul spatelui.
d) Evaluarea mersului: pacientul nu încarcă membrul afectat decât în proporție de aproximativ 50% ajutat fiind de cârjele canadiene, asfel că fazele mersului nu sunt realizează complet
e) Evaluarea durerii pe o scală de la 1 la 10, și identificarea tipului de durere, mai exact pacientul resimte durerea ca fiind una pulsatorie iar intensitatea fost catalogată ca fiind notată cu 6
f) Examinarea palpatorie:
Temperatură crescută a articulației genunchiului cuprinzând zona subadiacentă și supraadiacentă
Întarzierea răspunsului prin presiune la nivelul edemului cea ce semnaleaza prezenta unei tulburari vasculao-trofice la nivel local
Palpare consitența musulară de la nivelul coapsei și gambei Testare elasticității pieli Identificarea prezenței fibrozării bridelor
g) Evaluarea mobilitații genunchiului pentru mișcarea de flexie și extensie se va realiza cu ajutorul goniometrului.
Flexia genunchiului are o amplitudine fiziologică între 120°-140°, iar pasiv poate atinge și 160°. În cazul acestea sunt două poziți de testat accesibile,
38
una fiind de sezând la margine patului cu poziționarea goniometrului pe partea externă a genunchiului brațul fix aflându-se în preungirea coapsei urmărind linia marelui trohanter, iar brațul mobil urmărind linia maleolară externă.
Cea de a doua poziție fiind de decubit ventral cu realizarea flexie pe coapsă, poziția goniometrului este aceiași ca cea a poziției menționate anterior.
La evaluarea inițială bilanțului articular s-a obținut pentru mișcarea de flexie 70°, iar pentru mișcarea de extensie 30°.
Dupa trei săptămâni s-au reluat măsurătorile obsevându-se progrese ale mobilității articulare, pentru flexie s-au efectuat 95°, iar pentru extensie s-a obținut 15°.
Evaluarea finală care a fost efectuată la 12 săptămâni, obtinând astfel pentru flexia 115°, iar pentru extensie 5°.
h) Evaluarea forței musculare
1.Flexia
Mușchii care intră în acțiune sunt: ischiogambierii, semimembranos , semitendinos, biceps femural.
Poziția fără gravitație este din decubit lateral realizarea flexiei prin alunecare cu planul mesei cu membrul care se dorește testat.
F1-palparea tendoanelor din zona poplitee de pe partea mediană și laterală.
F2 –realizarea mișcării din poziția fără gravitație .
F3-antigravitațional din decubit ventral realizarea flexiei gambei pe coapsă.
39
F4-realizarea mișcarii de F3 cu aplicarea unei ușoare rezistențe în treimea inferioară a gambei.
F5-realizarea mișcariii de F4 cu aplicarea unei rezistențe mai mari.
Mișcării de substituție se pot realiza din poziția de decubit ventral când se trece peste 90° mișcarea se realizează cu ajutorul gravitației.
La evaluarea inițială pentru mișcarea de flexie s-a constatat un F3, iar spre sârșitul intervenției s-a obținut F5-
2.Extensia
Mușchii care participă la acțiune sunt: cvadiceps ,dreptul femural și cei trei vaști.
Stabilizarea se face pe treimea inferioară a coapsei.
Poziția fără gravitație se face din poziția de decubit lateral membrul de testat pe planul mesei cu flexia gambei la 90° și realizarea mișcării de extensie.
F1-palparea musculaturii interesate.
F2-realizarea mișcării din poziția fără gravitație .
F3-antigravitațional din sezând cu gamba la marginea patului având poziționat un rulou sub coapsă și realizarea extensiei până la orizontală.
F4-realiazarea mișcarii de F3 cu aplicarea unei ușoare rezistențe pe partea anteroinferioară a gambei.
F5-realiazrea mișcării de F4 cu aplicarea unei rezistențe mai mari sau aplicată distal.
La evaluarea inițială pentru mișcarea de extensie s-a întregistrat o forță F3, iar evaluarea finală s-a obținut F5.
i) Măsurare circumferinței coapsei și gambei s-a efectuat din decubit dorsal și ortostatism, dearece perimetrele diferă de la o poziție la alta. S-a măsurat în paralel membrul afectat cu cel sănătos pentru a constata diferența dintre cele două, la diferite nivele ale coapsei și gambei.
Prin procedeul masajului de drenaj limfatic se pot observa diferențe de perimetre de până la 2 cm în special în zona unde este prezent edemul.
40
k) Dimensiunile cicatricelor: incizile de pe partea internă a genunchiului la prima evaluarea, cea de la nivelul patelei 4cm, cea 1,5cm, iar cea de la nivelul tibiei 6cm.
La evaluarea finală fiind înregistrate asfel: pentru cea de la nivelul patelei a rămas 4cm datorată poziției prin întindere pe mișcarea de flexie, pentru cea de pe condilul femural intern 1cm, iar pentru cea de la nivelul tibiei s-a înregistrat 5cm.
3.Diagnostic funcțional
Ligamentoplastie pentru ligamentul patelofemural medial
Tulburării circulatorii la nivelul membrului afectat
Mobilizat cu ajutorul unei orteze, mobilitatea membrului fiind limitata
Pregătirea trenului superior pentru preluarea funcțiilor membrului afectat
Relaxarea musculaturii membrului sănatos
Câstigarea mobilității
Prevenirea redorilor articulare subadiacente și supraadiacente
Îmbunătățirea forței musculare
Îmbunătățirea circulației locale
Elasticizarea cicatricei
Creșterea stabilității
Îmbunătățirea abilității
Redarea funcționalității
41
5.Mijloace de intervenție
Aplicații cu gheață, tratament medicamentos, punerea membrului în poziție prolicvă, fizioterapie, masaj de drenaj limfatic prin golirea ganglionilor limfatici de la nivel inghinal urmată de tehnica de apel, mobilizari pasive, pasivo-active, active, active cu rezistență, exerciții cu aparate și obiecte, FNP-uri pentru îndepărtarea redorii articulare, efleoraj în zona pericicatricială însoțite de usoare presiuni alunecate la nivelul bridelor, folosirea diferitelor obiecte cu structură și forme diversificate.
Prima etapă este cuprinsă între săptămâna 1-2 postoperator
Imobilizarea în prima săpămâna este absolut obligatorie, de preferat cu ajutorul unei orteze, deoarece permite o mai bună igienă a plăgii. Blocarea în extensie și menținerea în această poziție primele trei zile este absolut necesară. După cele trei zile de imobilzarea totala a membrului este permisă reglarea ortezei la 30°.
Se aplică gheață timp de 20 de min de cel puțin de trei ori pe zi deoarece are rolul de a îndepărta edemul și ca reacție fiziologică apare fenomenul de vasodilatație inhibând astfel durerea și grăbirea procesului de de vindecare.
Tratamenul medicamentos se administrează de către medicul specialist, în urma unei astfel de intervenții se recomandă medicamentație antiinflamatorie, antialgică și antitrombotică, care are ca scop să protejeze și să grăbească vindecarea.
Aplicarea masajului de drenaj limfatic în zona sub și supraadiacentă, prin golirea ganglionilor limfatici din zona inghinală,urmată de tehnica de apel.
Aplicarea unor ușoare fricțiuni circulare în zona pericicatriceală, pentru îmbunătățirea circulației locale și grăbirea procesului de cicatrizare.
În această perioadă sunt recomandate pozițiile proclive, tot în această perioadă se vor executa urmatoarele exerciții:
Contracții izometrice ale musculaturii coapsei cu menținere 5 sec x 10 repetări câte 5 serii pe zi.
Extensia genunchiului cu ajutorul unui rulou poziționat la nivelul gleznei, menținerea în această poziție timp de 2 min și cu realizarea flexiei dorsale și plantare 10 repetări a câte 5 serii pe zi
42
Din șezut alungit realizarea flexiei din genunchi până unde este permis 3 repetări a câte 5 serii pe zi
Din decubit dorsal realizarea mișcării de adducție 10 repetări a câte 5 serii
Se trece progresiv în cea de a doua etapă cuprinsa între săptămâna 2-6 și vom avea în plus fața de etapa anterioară următoarele exerciții:
Din sezut alungit realizarea flexiei din genunchi și cu menținerea unei mingi la nivel popliteal
Din decubit dorsal și genunchi extinși, menținerea fermă a unei mingi la nivelul genunchilor timp de 6 sec x 5 repetări a câte 5 serii pe zi.
Din decubit dorsal menținerea unui gimball la nivelul gambei cu realizarea flexie și extensie din genunchi 5 repetări a câte 5 serii
Ușoară flexie din coxofemurală cu genunchiul aflat în extensie 3 repetări a câte 5 serii pe zi.
Din decubit ventral realizarea tehnici RO pe ischiogambieri Realizarea diagonale 1și 2 de flexie Cu banda elastică la spalier realizarea mișcării de extensie Iar pentru mișcarea de flexie cu banda elastică se face din decubit
ventral și realizarea mișcării La perete imitând poziția sezând cu menținerea acestuia timp de 1
min de 5 ori pe zi Exerciții la bicicletă
În cea de a treia etapa săptamana 6-8 postoperator se trece la îmbunătățierea echilibrului cu următoarele exerciții
La spalier cu placa de echilibru realizarea mișcării de flexie plantară și flexie dorsală
Mersul pe vârfuri pe salteaua cu apă Pe placa de echilibru stat pe vârfuri cu membrul afectat și cu
menținerea la spalier Reluarea mersului
Din cele 5 serii recomandate pe zi două serii sunt efectuate sub atenta supraveghere a kinetoterapeutului, iar numărul de repetări și timpul unei mențineri sunt crescute progresiv de la o zi la altă datorată capacității de efort bune a pacientului.
43
Capitolul 4. Rezultatele cercetării şi interpretarea datelor
4.1. Prezentarea şi analiza datelor
S-au obținut informații inițiale, intermediare și finale ale fiecărui pacient în parte, pentru evaluarea forței, evaluarea mobilității, evaluari antropometrice, prezentate în primul subcapitol și expliacate mai amănunțit cu ajutorul unor grafice în a doua parte a capitolului. Tabelul nr.2 Evaluarea mobilității a S1
Tabelul nr.3 Evaluarea forței musculare a S1Tipul de mișcare T1 T2 T3
Flexie plantară F2 F3 F4Flexie dorsală F2 F3 F4
Tabelul nr.4 Evaluarea antropometrică a S1
Membrul afectat Membrul sănătosPerimetru T1 T2 T3 T1 T2 T3
Gambă 32 cm 32 cm 32 cm 33 cm 33 cm 32 cmDeasupra gelnei 25 cm 23 cm 22 cm 22 cm 22 cm 22 cmGleznă 23 cm 21 cm 20 cm 20 cm 20 cm 20 cmBoltă plantară 25 cm 24 cm 22 cm 22 cm 22 cm 22 cmSub degete 21 cm 20 cm 19 cm 19 cm 19 cm 19 cm
Tabelul nr.5 Măsurători antropometrice pe parcursul programului de recuperare a S2
Evaluarea antropometrică Membrul afectat Membrul sănătosPerimetre T1 T2 T3 T1 T2 T3
Coapsă sus 56 cm 57 cm 59 cm 60 cm 59 cm 59cmCoapsă mijloc 50 cm 52 cm 54 cm 55 cm 54 cm 54 cm
Coapsă jos 44 cm 43 cm 42 cm 42 cm 42 cm 42 cmGenunchi 43 cm 42 cm 39 cm 39 cm 39 cm 39 cm
Tabelul nr.7 Evaluarea forței musculare a S2Tipul de mișcare T1 T2 T3
Flexie F3 F4 F5Extensie F2+ F3 F4+
Legendă: T1=testare inițială
T2=testare intermediarăT3=testare finalăF1= contracție vizibilă sau palpabilăF2= contracție activă, fără gravitație, 25%F3= mișcare activă, împotriva graitației, 50%F4= mișcare activă, împotriva unei rezistențe moderate, 75%F5= mișcare activă, împotriva unei rezistențe complete, 100%F+=forță de granițăS1=subiectul numărul 1S2=subiectul munărul 2
4.2. Interpretarea rezultatelor
Bilanţul articular şi muscular s-a efectuat pentru fiecare mişcare posibilă din articulațiile interesate, bilanțuri atropometrice. Valorile iniţiale şi finale obținute în cadrul cercetării, de la începutul sedinței și la sfârșitul acestea, din ortostadism sau din decubit, comparații atropomerice între mebrul sănătos și cel afectat pentru fiecare pacient în parte vor fi descrise în următoarele grafice:
45
flexie plantară flexie dorsală0
5
10
15
20
25
30
evaluare initialăevaluarea la 3 săptămânievaluare finală
Val
ori e
xpri
mat
e în
gra
de
Graficul nr.1 Evoluția bilanțului articular a gleznă S1
flexie plantară flexie dorsală0
0.51
1.52
2.53
3.54
testare inițialătestare la 3 săptămânitestarea finală
Val
ori e
xpri
mat
e în
gr
ade
de fo
rță
Graficul.2 Evoluția forței musculare a gleznei S1
subpatelă gambă deasupra gelnei gleznă boltă plantarăsub degete0
5
10
15
20
25
30
35
începutul ședințeisfârșitul ședinței
Val
ori e
xpri
mat
e în
ce
ntim
etri
Graficul nr.3 Evaluarea antropometrică din decursul unei ședințe a S1
46
subpatelă gambă deasupra gelnei gleznă boltă plantară sub degete0
5
10
15
20
25
30
35
inițialla 3 săptămânifinal
Val
ori e
xpri
mat
e în
cen
timer
ti
Graficul 3.Evoluția antropometrică din cadrul programului de recuperare S1
gambă deasupra gleznei
gleznă boltă sub degete0
5
10
15
20
25
30
35
membrul sănătosmembrul afectat
Val
ori e
xpri
mat
e în
ce
ntim
etri
Graficul nr.4 Comparații atropometrice între membrul afectat și cel sănătos a S1
Grafice pentru subiectul nr.2 (S2)
flexie extensie0
20
40
60
80
100
120
inițialla 3 săptămânifinal
Val
ori e
xpri
mat
e în
gr
ade
47
Graficul nr.5 Evoluția bilanțului articular a genunchiului pentru S2
deasupra genunghiu-lui
genunchi sub genunchi05
1015202530354045
începutul ședințeisfârșitul ședinței
Val
ori e
xpri
mat
e în
ce
ntim
etri
Graficul nr. 6 Evoluția antropometrică în decursul unei ședințe a S2
coapsă sus coapsă mijloc coapsă jos genunchi sub genunchi0
10
20
30
40
50
60
inițialla 2 săptâmânifinal
Val
ori e
xpri
mat
e în
cet
imet
ri
Graficul nr.7 Evoluția antropometrică din cadrul programului de recuperare a S2
coapsă sus coapsă mijloc coapsă jos genunchi sub genunchi0
10
20
30
40
50
60
din ortostatismdin decubit
Val
ori e
xpri
mat
e în
ce
timet
ri
48
Graficul nr.8 Compartații atropometrice din diferite poziții a S2
coapsă sus coapsă mijloc coapsă jos genunchi sub genunchi0
10
20
30
40
50
60
membrul sănătosmembrul afectat
Val
ori e
xpri
mat
e în
ce
ntim
etri
Graficul nr.9 Comparații atropometrice între membrul afectat și cel sănătos a S2
flexie extensie0
0.51
1.52
2.53
3.54
4.55
T1T2T3
Val
ori e
xpri
mat
e în
gar
de d
e fo
rță
Graficul nr.10 Evoluția bilanțului muscular din cadrul programului de recuperare S2
49
Capitolul 5. Concluzii
În urma aplicării metodelor și tehnicilor specifice kinetoterapiei și interpretării rezultatelor obținute am ajuns la următoarea concluzie și anume că ipotezele inițiale au fost confirmate prin evoluția favorabilă a celor doi tineri
Intervenția precoce poate scurta timpul de recuperare, ușura munca kinetoterapeutului și preveni apariția secheleor postraumatice
Dozarea corectă a efortului poate prevenii suprasolicitarea și apariția durerii dar și a altor probleme.
Aplicarea tratamentului recuperator potrivit nevoilor fiecărui individ în parte a dus la optimizarea rezultatelor, reducerea timpului de refacere, prevenirea și înlăturarea complicaţiilor.
Pot afirma de asemenea că atât vârsta cât și modul de viață pot face diferența între subiecții, tocmai de aceea rezultatele cele mai semnificative s-au înregistrat pentru subiectul nr.2 deoarece acesta are un mod de viață mai echilibrat, în comparație cu subiectul nr.1.
Echipa interdisciplinară este foarte importantă în cadrul unui program de recuperare, mai ales în cazul afecțiunilor asociate, pentru rezultate calitative pe termen lung. Punând astfel pacientul în centrul preocupării echipei interdisciplinare.
În concluzie în urma cercetării și testării amanunțite ale ale tehnicilor și metodelor specifice kinetoterapiei pot comfirma eficiența kinetoterapiei în afecțiunilor membrului inferior la tineri și nu numai.
50
Bibliografie1. Balint, T., Evaluarea aparatului locomotor, Editura Pin, Iaşi, 20072. Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare,
Editura Medicală, Bucureşti, 19873. Manole, L., și Manole, V., Evaluare motrică și funcțională în
