+ All Categories
Home > Documents > Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

Date post: 14-Feb-2016
Category:
Upload: taniusha-baciu
View: 101 times
Download: 6 times
Share this document with a friend
Description:
trauma
25
LEZIUNILE TRAUMATICE ÎNCHISE ALE APARATULUI LOCOMOTOR (GENERALITĂŢI) Contuzia ţesuturilor moi Contuziile sunt o patologie foarte frecventă pe parcursul vieţii fiecărui om. Ele au loc în urma căderilor, lovirilor cu sau de un corp contondent (fără a tăia sau sângera) prin mecanism direct şi se pot localiza în orice regiune anatomică, mai frecvent însă – la membrul pelvin, cap, faţă. Există contuzii şi ale ţesuturilor moi, articulaţiilor, cutiei toracice, peretelui abdominal. În unele situaţii, pot fi şi contuzii ale organelor interne (creier, cord, pulmon etc.), care au specificul lor clinic şi terapeutic, ce nu se elucidează în acest capitol. În funcţie de valoarea energiei mecanice, contuziile pot fi superficiale sau profunde. În cele superficiale, de regulă, şi de grad uşor, se traumatizează ţesuturile situate superficial pielea, stratul adipos subcutanat, iar în contuziile profunde şi cu o mani- festare clinică gravă sunt implicate ţesuturile situate mai profund (ţesutul muscular, vasele sangvine magistrale şi periferice, nervii periferici, periostul, tendoanele, aparatul capsulo-ligamentar al articulaţiilor etc.). Manifestările clinice La examenul clinic al acestor bolnavi se evidenţiază cel puţin 5–6 semne, care servesc drept bază în determinarea diagnosticului corect. 1.Dureri în regiunea, sectorul traumatizat, cauzate, la debutul patologiei, şi de traumatizarea terminaţiilor nervoase (receptori tactili, de temperatură, baroreceptori etc.), care transmit prin nervii periferici medula spinală structurile subtalamice spre scoarţa
Transcript
Page 1: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

LEZIUNILE TRAUMATICE ÎNCHISE ALE APARATULUI LOCOMOTOR (GENERALITĂŢI)

Contuzia ţesuturilor moi

Contuziile sunt o patologie foarte frecventă pe parcursul vieţii fiecărui om. Ele au loc în urma căderilor, lovirilor cu sau de un corp contondent (fără a tăia sau sângera) prin mecanism direct şi se pot localiza în orice regiune anatomică, mai frecvent însă – la membrul pelvin, cap, faţă. Există contuzii şi ale ţesuturilor moi, articulaţiilor, cutiei toracice, peretelui abdominal. În unele situaţii, pot fi şi contuzii ale organelor interne (creier, cord, pulmon etc.), care au specificul lor clinic şi terapeutic, ce nu se elucidează în acest capitol.

În funcţie de valoarea energiei mecanice, contuziile pot fi superficiale sau profunde. În cele superficiale, de regulă, şi de grad uşor, se traumatizează ţesuturile situate superficial – pielea, stratul adipos subcutanat, iar în contuziile profunde şi cu o mani- festare clinică gravă sunt implicate ţesuturile situate mai profund (ţesutul muscular, vasele sangvine magistrale şi periferice, nervii periferici, periostul, tendoanele, aparatul capsulo-ligamentar al articulaţiilor etc.).

Manifestările cliniceLa examenul clinic al acestor bolnavi se evidenţiază cel puţin

5–6 semne, care servesc drept bază în determinarea diagnosticului corect.

1. Dureri în regiunea, sectorul traumatizat, cauzate, la debutul patologiei, şi de traumatizarea terminaţiilor nervoase (receptori tactili, de temperatură, baroreceptori etc.), care transmit prin nervii periferici medula spinală structurile subtalamice spre scoarţa cerebrală impulsurile respective, care sunt recepţionate, conştientizate de persoana traumatizată ca durere.

Această senzaţie de durere, spre regret, nu se termină în fina- lul acţiunii factorului traumatizant. Dimpotrivă, în dinamică, dure- rile, de regulă, cresc în intensitate până în a 3-a – a 4-a zi. Feno- menul se explică prin faptul că dereglările locale ale microcircula-

87

Page 2: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

ţiei, cu limitarea afluxului de sânge arterial şi staza sângelui în ve- nele dilatate, provoacă dereglarea metabolismului, până la o aci- doză locală evidentă. Acest mediu de acidoză locală provoacă ace- eaşi excitaţie locală a terminaţiunilor nervoase, de acum fost trau- matizate. Sindromul algic se va diminua numai când se va restabili microcirculaţia locală şi se va lichida acidoza locală, fapt ce are loc spre ziua a 4-a–a 6-a după traumatism.

2. Dereglarea funcţiei regiunii anatomice contuzionate. Acest simptom este mai pronunţat în contuzia ţesuturilor moi ale articu- laţiilor, cutiei toracice şi a altor segmente, foarte necesare pentru existenţa şi autoservirea bolnavului.

3. Echimoza, rezultatul lezării vaselor mici (capilare, precapi- lare, venule), a dermei, mai ales a vaselor superficiale ale ei. Din aceste mici vase lezate se revarsă o cantitate, de regulă, mică de sânge, care prin stratul superficial al dermei şi epidermisul trans- parent are o culoare brun-roşcată, violacee, care apoi, odată cu metabolizarea hemoglobinei, va deveni albastră, apoi gălbuie- verzuie, până la dispariţie.

Apariţia rapidă a echimozei indică o contuzie superficială, de grad uşor.

4. Hematomul – consecinţă a lezării concomitente a ţesuturi- lor moi şi a vaselor sangvine cu lumenul mai mare decât al vaselor capilare, precapilare. Din acest vas (vase), evident, se revarsă o cantitate de sânge ce poate forma o cavitate. Sângele revărsat în articulaţie, în contuzia capsulei, ligamentelor articulaţiei formează hemartroză. Clinic, hematomul se evidenţiază după o oră sau câte- va ore de la traumatism, deoarece este situat mai profund decât ni- velul echimozelor. De regulă, hematomul se formează în contuzii- le ţesuturilor moi, bogate în vase sangvine şi cu o amplă vasculari- zaţie (a capului, feţei, articulaţiilor etc.). Prezenţa hematomului e dovada unei contuzii profunde, de un grad înalt.

5. Tumefacţia dureroasă la palpare, cauzată de starea nervoa- să, de dereglări circulatorii. Volumul tumefacţiei, edemaţierii lo- cale este variabil, în funcţie de energia ce provoacă contuzia, re- giunea anatomică traumatizată. Tumefacţia va fi mai evidentă

88

Page 3: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

după traumatizare şi va dispărea mai rapid în regiunile bine vascu- larizate ale capului, feţei, articulaţiilor.

6. Seromul traumatic Morel-Lavallee – o acumulare de sânge şi limfă din vasele respective lezate, când forţa traumatică acţio- nează asupra ţesuturilor sub un unghi, cu decolarea acestor ţesu- turi de la structurile subadiacente. În spaţiul format se acumulează revărsat hemoragic-limfatic, care după formarea cheagurilor devine sero-limfatic şi reprezintă o tumoretă, tumoare dureroasă, moale, care, cu timpul, se poate absorbi. În alte situaţii se măreşte, deoarece capsula acestei cavităţi începe să producă lichid seros, fapt ce necesită un tratament chirurgical.

În perioada posttraumatică, manifestările enumerate se micşo- rează treptat în volum şi apoi dispar. În alte situaţii, în focarul con- tuziei ţesuturilor moi pot avea loc şi unele complicaţii:

necroza cutanată, datorată ischemiei dermale la ambele niveluri de vascularizare;

flictena posttraumatică, cauzată de edemaţierea ţesuturilor, staza venoasă pronunţată, rapid dezvoltată, cu necrotizarea eviden- tă a stratului epidermal şi acumularea sub el a lichidului sero-lim- fatic;

infectarea hematomului, seromului limfatic Morel-Laval- lee pe cale hematogenă sau chiar din exterior prin ţesuturile contu- zionate. Sângele acumulat în cavităţi închistate poate fi un mediu favorabil de dezvoltare a diverşilor agenţi microbieni, care pot provoca diferite complicaţii.

Primul ajutor în contuzia ţesuturilor moi este simplu, dar nu întotdeauna bine acordat. El include următoarele măsuri:

1. Administrarea celor mai accesibie analgezice: analgină, baralgină, pentalgină, oxadol şi altele.

2. Asigurarea unei hipotermii locale a focarului contuzionat, scopul ei fiind spasmatizarea vaselor sangvine (în primul rând, a celor lezate) cu profilaxia creşterii echimozelor, hematoamelor, adică a revărsatului sangvino-limfatic pe parcursul primelor 24 ore după traumatism. Acest component al asistenţei poate fi efectuat

89

Page 4: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

prin aplicarea pungii de zăpadă, gheaţă, apă rece, compreselor cu apă rece. După ce se vor încălzi cele aplicate, se vor aplica altele. Între aplicarea acestor elemente de hipotermie pot fi şi mici pauze, dar obligatoriu ca această hipotermie să nu se termine înainte de cele 24 ore după traumatism. Cu regret, în popor, în medicina po- pulară, imediat după traumatizare se aplică comprese cu alcool, care produc o vasodilataţie, inclusiv a vaselor lezate, cu un revăr- sat hemoragico-limfatic mai pronunţat, cu o edemaţiere pronunţată a ţesuturilor moi şi, evident, cu o durată mai mare de tratament.

3. Asigurarea unui repaus în funcţia segmentului, regiunii contuzionate prin aplicarea, în funcţie de regiunea afectată, a unui bandaj compresiv, limitarea conştientă a mişcărilor şi altele.

În contuziile superficiale, de regulă, un tratament special nu este necesar.

4. În unele cazuri, după 24 ore, se indică proceduri fiziotera- pice (RUS, magnitoterapie, electroforeză cu KI şi novocaină), ter- mofoare, comprese cu soluţie de alcool, pentru optimizarea absorbţiei revărsatului sero-limfatic.

5. În cazul hematoamelor mari, seromului Morel-Lavallee, poate fi efectuată o puncţie de evacuare a conţinutului lor hemora- gic şi infiltrarea cu hemotripsină, antibiotice (cu scop profilactic).

În seroamele cu evoluţie cronică se poate efectua o incizie evacuatoare, drenarea activă a cavităţii. Termenul mediu de trata- ment al contuziilor superficiale este de 7–12 zile, iar al celor pro- funde – până la 28–30 de zile.

Entorsele aparatului capsulo-ligamentar al articulaţiilorEntorsa este o leziune traumatică a aparatului capsulo-liga-

mentar şi a ţesuturilor moi periarticulare prin tensionarea lor de o forţă mecanică, care prin valoarea sa le depăşeşte rezistenţa.

Această leziune se întâlneşte mai des la persoanele adulte şi mai rar la copii (ligamentele sunt bine dezvoltate, elastice) şi la bătrâni (aceeaşi forţă poate cauza fractura). Cele mai frecvente

90

Page 5: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

sunt entorsele articulaţiilor gleznei, genunchiului, pumnului, arti- culaţiilor degetelor, apoi ale cotului, umărului şi altele.

În funcţie de implicarea în acest traumatism a aparatului cap- sulo-ligamentar şi structurilor periarticulare, entorsele pot fi de:

gradul I – întindere (elongaţie) ligamentară, fără lezarea anatomo-morfologică a ligamentului; o distorsiune a terminaţiilor nervoase ale structurilor implicate în traumatism;

gradul II – ruperea parţială a aparatului capsulo-ligamen- tar, fibrele căruia se întrerup în diferite planuri, la diferite profun- zimi;

gradul III – ruperea totală a aparatului capsulo-ligamentar, dar fără luxaţia (subluxaţia) suprafeţelor articulare.

Manifestările clinice1. Ca şi în alte leziuni traumatice, primul simptom sunt dure-

rile în articulaţia afectată, care apar brusc, dar după un timp, uneo- ri chiar destul de scurt, se pot atenua şi articulaţia îşi continuă funcţia. Însă, peste câteva ore, durerea revine, fiind cu mult mai intensă decât la început şi înteţindu-se la orice tentativă de mişcări pasive şi active.

2. Din cauza durerii, se instalează o contractură musculară, care blochează articulaţia şi se manifestă prin impotenţă funcţio- nală de divers grad, în funcţie de gradul entorsei.

3. Creşterea în volum a articulaţiei, cauzată de edemul ţesutu- rilor periarticulare şi hemartroza din structurile lezate, fapt evident în entorsele de gradele II şi III.

4. Edemaţierea, creşterea în volum a articulaţiei provoacă ştergerea reliefurilor osoase ale articulaţiei.

5. În entorsele ligamentelor uşor de palpat (lig. deltoid, cola- terale ale genunchiului ş.a.), la palpare se pot determina, pe par- cursul lor, locul şi segmentul maximelor dereglări morfologice.

6. Prezenţa sau apariţia, după diminuarea sindromului algic, a mişcărilor anormale în articulaţie – instabilitate, laxitate articulară, valoarea cărora este direct proporţională cu gradul de lezare a aparatului capsulo-ligamentar.

91

Page 6: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

7. Examenul clinic necesită să fie completat cu o examinare radiologică în 2 incidente, care poate evidenţia uneori şi unele leziuni osoase articulare.

Tratamentul1. Este necesar să se asigure un repaos în articulaţia traumati-

zată, prin imobilizarea ei: în gradul I – cu bandaj compresiv (fig. 37), în gradul II – cu atele ghipsate (14–21 zile), iar în gradul III – cu aparat ghipsat circular, dacă s-a decis de a trata ortopedic această leziune (până la 6 săptămâni) (fig. 38).

2. Poziţie ridicată a membrului traumatizat, hipotermie locală în primele 24 ore.

Fig. 37. Bandaj compresiv pe

articulaţia gleznei. Fig. 38. Atelă ghipsată în entorsă de cot.

3. Diminuarea sindromului algic prin administrarea analgizi- celor (analgină, baralgină, tramadol etc.), antiinflamatoarelor nes- teroide.

4. Peste 1–2 zile – RUS, magnitoterapie şi altele.5. După abandonarea imobilizării este necesară o terapie de

recuperare (masaj, antrenarea mişcărilor, proceduri fizioterapeuti- ce, balneoterapie).

92

Page 7: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

Luxaţiile traumatice ale aparatului locomotor (generalităţi)Luxaţie – deplasare permanentă a două suprafeţe articulare,

care îşi pierd raporturile anatomice normale una faţă de cealaltă. Noţiunea „permanentă” necesită a fi înţeleasă astfel: pierderea contactului dintre suprafeţele articulare se păstrează până în mo- mentul constatării de către serviciul medical şi confirmării radio- logice. Desigur, această poziţie va dispărea după reducere şi nu va mai fi permanentă.

Adesea, este luxat segmentul osos situat distal în această arti- culaţie, iar luxaţia este numită în funcţie de acest segment (luxaţie de braţ, de antebraţ, de femur etc.). Doar în 2 situaţii se consideră luxat segmentul situat proximal: luxaţia porţiunii acromiale a cla- viculei (fig. 40) şi luxaţia corpului vertebral (vertebra este situată mai cranial) (fig. 39).

Luxaţiile sunt destul de frecvente, dar cu mult mai rare decât fracturile (în raport de 1:8). În articulaţiile membrului toracic se întâlnesc de 4 ori mai multe luxaţii decât în articulaţiile membru- lui pelvin. Acest fapt se datorează, în primul rând, luxaţiilor frec- vente de cap de os humeral. La copii, datorită elasticităţii aparatului capsulo-ligamentar al articulaţiilor, se întâlnesc mai puţine luxaţii. Ele sunt rare şi la bătrâni, deoarece, din cauza osteoporozei, osul mai uşor se fracturează decât se luxează. Frecvenţa luxaţiilor este mai înaltă la bărbaţi, la vârsta de 30–65 ani.

Fig. 39. Luxaţia corpului vertebral C5.

Fig. 40. Luxaţia extremităţii93 acromiale a claviculei.

Page 8: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

Incidenţa luxaţiilor1. Luxaţia humerusului – 50–60%.2. Luxaţia oaselor antebraţului – 18–25%.3. Luxaţia falangelor mâinii, piciorului – 8–9%.4. Luxaţia femurului – 5–6%.5. Luxaţia oaselor gambei – 0,5–0,8%.6. Luxaţia oaselor trunchiului corpului uman –3%.În literatura medicală contemporană română luxaţia poartă

denumirea articulaţiei în care ea s-a produs: luxaţia umărului, luxaţia cotului, luxaţia şoldului etc. Desigur, şi prin aceste denu- miri se subînţelege că s-a luxat segmentul osos distal ce formează articulaţia dată.

Clasificarea luxaţiilorA. În funcţie de gradul deplasării segmentului luxat:1) luxaţie completă – extremităţile osoase în această articula-

ţie şi-au pierdut completamente contactul suprafeţelor articulare (fig. 41);

2) luxaţie incompletă – extremităţile osoase şi-au pierdut par- ţial contactul suprafeţelor articulare (fig. 42).

În activitatea cotidiană luxaţia completă este numită „luxaţie”, iar cea incompletă – „subluxaţie”.

Fig. 41. Luxaţie completă de cap humeral.

94

Fig. 42. Luxaţie incompletă a extremităţii acromiale a aviculei.

Page 9: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

B. În funcţie de provenienţa luxaţiei:1) congenitale – copilul se naşte cu un segment osos luxat

(luxaţie congenitală de şold şi altele) (fig. 43);2) patologice – cauzate de diverse patologii în această articu-

laţie, care provoacă luxaţia segmentului distal:a) patologii ale ţesuturilor moi articulare (afectări liga-

mentare, musculare, nervoase şi altele);b) patologii osoase în articulaţie (proces osteoartritic, tbc,

tumori şi altele);3) traumatice – cauzate de diverse forme de traumatisme:

a) luxaţii pure, izolate, fără alte leziuni;b) fracturi-luxaţii intra- sau extraarticulare (fig. 44);c) luxaţii complicate cu unele leziuni – vasculare, ale

nervilor periferici şi altele.

Fig. 43. Luxaţie congenitală de cap femural.

C. În funcţie de perioada posttraumatică, până la reducere:1) recente – cu o durată de până la 3 zile;2) postrecente (învechite) – cu o durată de la a 4-a zi până la a

21-a zi (adică, până la 3 săptămâni);3) tardive (vechi) – cu o durată de peste 3 săptămâni.

95

Page 10: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

Fig. 44. Fractură-luxaţie în articulaţia gleznei.

Mecanismul de producere a luxaţiilor poate fi:a) direct – foarte rar (cădere pe articulaţie);b) indirect – cel mai frecvent (spre exemplu, cădere pe cot);

poate provoca luxaţia capului humeral.Cauzele luxaţiilor traumaticeLuxaţiile traumatice sunt provocate de două grupe de cauze:

1) predispozante (favorizante);2) determinante. Cauzele predispozante:a) forma anatomică a articulaţiei, gradul şi zona de contact

ale suprafeţelor articulare: cu cât această zonă de contact este mai mică, cu atât mai uşor se poate depăşi acest contact, adică se luxează suprafaţa articulară a osului distal; de exemplu: suprafaţa articulară a capului humeral numai cu 1/3 contactează cu suprafaţa articulară a glenei şi acest contact poate fi depistat uşor, pe când capul femural, acoperit de cotil aproape pe 2/3, se luxează foarte rar;

b) volumul normal al mişcărilor în articulaţie, gradul de liber- tate a mişcărilor în articulaţie: cu cât volumul mişcărilor într-o articulaţie este mai mare, cu atât mai uşor el poate fi depăşit, adică se produce o luxaţie;

96

Page 11: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

c) durabilitatea, gradul de dezvoltare a structurilor capsulo- ligamentare, a muşchilor şi a altor elemente, care, în mod normal, stabilizează articulaţia.

Cauza determinantă este traumatizarea prin mecanism direct (mai rar) sau indirect (mai frecvent).

Anatomia patologicăOrice luxaţie se produce concomitent cu lezarea elementelor

articulare (capsula sinovială, ligamentele şi, adesea, cartilajul sup- rafeţelor articulare ale oaselor acestor articulaţii) şi a ţesuturilor periarticulare. Capsula sinovială, ligamentele se rup, iar uneori se smulg cu un fragment osos (de exemplu, ligamentul rotund al capului femural).

Ţesuturile periarticulare (muşchii, tendoanele, vasele sangvi- ne magistrale, nervii periferici şi altele) pot fi smulse, rupte, supu- se compresiunilor. În unele situaţii, luxaţiile pot fi deschise.

Manifestările cliniceClinica luxaţiilor cuprinde manifestările clinice subiective şi

obiective, care permit a stabili diagnosticul. La început, bolnavul manifestă dureri violente în articulaţie apoi ele devin difuze. Dure- rea se înteţeşte la orice mişcare, oricât de mică, a segmentului lu- xat. Treptat, durerea scade şi, chiar dacă luxaţia (din unele motive) nu a fost redusă, spre săptămâna a 2-a–a 3-a se atenuează. Conco- mitent cu durerea, se evidenţiază şi dereglarea funcţiei articulaţiei traumatizate, cauzele ei fiind lipsa articulaţiei ca atare, durerea şi blocajul muşchilor, care, în mod normal, efectuează aceste mişcări.

Manifestări clinice obiective pot fi:a) deformarea regiunii traumatizate (comparând-o cu cea

sănătoasă, controlaterală), gradul deformităţii fiind în funcţie de gradul deplasării segmentului luxat, de direcţia acestei deplasări;

b) poziţia vicioasă a segmentului luxat, caracteristică pentru fiecare variantă de luxaţie (spre exemplu: humerusul luxat anterior va produce o abducţie şi o uşoară extensie a braţului; coapsa în adducţie în luxaţia iliacă de cap femural);

97

Page 12: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

c) fixarea elastică a segmentului luxat sau mişcarea în rezord a acestui segment – revenirea la poziţia vicioasă precedentă după o mişcare forţată spre poziţia normală a segmentului traumatizat (spre exemplu, în luxaţia sectorului acvomial al claviculei: dacă vom apăsa pe el, se va reduce până la nivelul acromionului, iar după ce vom lua degetul, această porţiune de claviculă iarăşi se va luxa – simptomul „clapei de pian” este pozitiv).

d) cavităţile goale în luxaţiile unor articulaţii (articulaţia umărului: sub acromion este goală);

e) proeminenţa anormală a unei extremităţi osoase, caracte- ristică pentru unele forme de luxaţie: olecranul este proeminent în luxaţia posterioară a oaselor antebraţului, acromionul – în luxaţiile de cap humeral etc.;

f) deformităţile axului extremităţii traumatizate, cu unghiula- ţii, scurtări, rotaţii;

g) tumefacţia articulaţiei, echimoze, hemartroză, mărirea în volum a articulaţiei; ele apar şi în alte traumatisme articulare (con- tuzii, entorse);

h) semnele radiologice: pe radiografiile efectuate în mod obli- gatoriu se constată luxaţia (subluxaţia), direcţia şi gradul deplasă- rii segmentului luxat, prezenţa (sau absenţa) unor fracturi conco- mitente intra- sau extraarticulare. În cazuri neclare se poate efec- tua radiograma articulaţiei sănătoase şi o ulterioară comparaţie ar favoriza instalarea diagnosticului corect.

TratamentulAsistenţa medicală în luxaţii include:a) diminuarea sindromului algic prin administrarea analgezi-

celor (analgină, baralgină, tramadol şi altele);b) imobilizarea membrului cu luxaţie cu ajutorul mijloacelor

standard (atele Kramer etc.) sau improvizate (fâşii de carton, membru de corp, membru de alt membru etc.);

c) urgentarea prezentării bolnavului la o instituţie medicală. Tratamentul complex al luxaţiilor traumatizate include urmă-

toarele elemente fundamentale:1) reducerea segmentului luxat;

98

Page 13: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

2) imobilizarea articulaţiei;3) tratamentul de recuperare funcţională. Reducerea segmentului luxat necesită o strictă respectare a

câtorva reguli:1. Reducerea să se efectueze după principiul de urgenţă – du-

pă examinarea necesară, se recurge la reducere. În literatura româ- nă este bine cunoscut aforismul acad. Al. Rădulescu: „Luxaţia produsă în timpul zilei să fie tratată înainte de apusul soarelui, iar cea apărută noaptea să nu aştepte răsăritul”.

2. Reducerea să fie asigurată de o anestezie adecvată. În re- ducerea segmentului luxat în articulaţiile mari (ale umărului, cotu- lui, pumnului, şoldului, genunchiului, gleznei) este necesară o anestezie generală, pentru a obţine o relaxare musculară şi a evita traumatismele. Alte feluri de anestezii (intraarticulară, trunculară etc.) se recomandă numai în reducerea segmentelor articulaţiilor mici.

3. În reducere este necesar ca extremitatea luxată să parcurgă în sens invers calea luxaţiei; adică, segmentul să fie reîntors în articulaţie prin aceeaşi ruptură de capsulă. Acest element poartă denumirea de lege a lui Gun.

4. Reducerea să se efectueze prin extensia segmentului luxat şi controextensia segmentului proximal, cu rotaţie (în cazurile ne- cesare).

5. Tracţiunea segmentului luxat să se facă treptat: cu o forţă mică, apoi în uşoară creştere, fără brutalitate, smulgere.

6. Să se respecte etapele, fazele reducerii, caracteristice pen- tru diverse luxaţii în articulaţiile locomotorului.

Semnele unei reduceri reuşite în luxaţiile traumatizate sunt ur- mătoarele:

1) apariţia unui cracment în articulaţie: segmentul readus se loveşte de suprafaţa articulară proximală şi se produce un sunet, o crepitaţie, sesizată prin palpare de medicul care efectuează reduce- rea; uneori, sunetul este auzit de toţi participanţii la această mani- pulaţie;

99

Page 14: Leziunile Traumatice Închise Ale Aparatului Locomotor

2) apariţia posibilităţii de a efectua liber mişcări pasive în articulaţia traumatizată; adică odată cu refacerea articulaţiei sunt posibile şi mişcările;

3) pe radiograma de control, obligatorie după reducere, se constată poziţia normală a suprafeţelor articulare.

Imobilizarea articulaţiei pe o anumită perioadă este necesa- ră pentru restituirea anatomică a structurilor articulare şi extraarti- culare lezate în timpul luxaţiei. Durata şi forma de efectuare a acestei imobilizări depind de gradul traumatismului: de la 2–3 săp- tămâni – la 4–6 săptămâni.

Tratamentul de recuperare funcţională începe în perioada de imobilizare – contracţii musculare izometrice, mişcări în seg- mentele neimobilizate ale membrului traumatizat, iar în perioada de după mobilizare se practică gimnastica curativă, masajul, pro- ceduri fizioterapeutice la nivelul articulaţiei posttraumatizate. Res- pectarea strictă a normelor de tratament asigură recuperarea com- pletă a funcţiei articulaţiei, iar nerespectarea lor (reducerea seg- mentului traumatizat fără anestezia indicată, imobilizarea inefi- cientă, de scurtă durată sau lipsa ei, recuperarea neadecvată şi alte- le) poate conduce la unele complicaţii, deseori chiar la invalidita- te.

Una din cele mai grave complicaţii de acest gen este luxaţia recidivantă – luxaţiae repetată în aceeaşi articulaţie, provocată de o acţiune mecanică cu valoarea mult mai mică decât în cea prima- ră. Uneori, luxaţiile recidivante survin chiar şi fără traumatism re- petat – în unele forme de mişcări, la ridicarea unor greutăţi. Din punct de vedere ştiinţific, luxaţia repetată, indiferent de termenul producerii ei, poate fi considerată recidivantă.

În structurile agenţiei de asigurare, luxaţie recidivantă se con- sideră numai cea repetată, ce survine după cea primară pe parcur- sul unui an calendaristic, ţinându-se cont de faptul că în această perioadă (1 an) toate structurile care au fost traumatizate s-au res- tabilit, întărit, devenind normale, iar după un an, forţa mecanică ce va provoca luxaţia va fi de valoare îanltă şi va produce o luxaţie primară în această articulaţie.

100


Recommended