Dr. Sas Ioan

Lehuzia fiziologică Complicaţiile

perioadei a III-a şi a IV-a la naştere

Ruptura uterină Infecţiile puerperale

2011

Lehuzia fiziologică

Definiţie

Perioada de timp, în care are loc remisiunea modificărilor generale şi locale induse de starea de gestaţie, cu revenire la situaţia morfofiziologică premergătoare acestuia.

Perioadele lehuziei

În lehuzie distingem trei perioade importante: Lehuzia imediată cuprinde primele 2-4 ore după

naştere, este perioada de consolidare a hemostazei, în care atenţia trebuie îndreptată spre complicaţiile hemoragice posibile;

Mica lehuzie sau lehuzia propriu-zisă cuprinde primele 6-7 zile dupa nastere;

Marea lehuzie, lehuzia îndepărtată sau tardivă, ce durează 6 săptămâni, perioadă în care femeia îşi reia în mod treptat funcţionalitatea obişnuită.

Clinica lăhuziei

Cele 4 elemente, ce le urmărim în lăhuzie = TETRADA SIMPTOMELOR CARDINALE

1. Involuţia uterină: 1,5 cm/zi, uter dur, uter nedureros la palpare; După delivrenţă: uterul e la nivelul ombilical = glob

de siguranţă – PINARD; Uterul „fals”subinvoluat – apare în unele

structuri fiziologice: mari multipare, tumoră (fibrom), dacă nu a avut scaun sau vezica urinară este plină;

Uterul subinvoluat – lăhuzie patologică, infecţie puerperală, uter moale, sensibil.

Clinica lăhuziei

2. Lohiile = secreţii ale organismului după naştere, cedurează toată lăhuzia, schimbându-şi calitatea, culoarea,cantitatea Modificarea lor calitativă sau cantitativă e primul

simptom de patologie în lăhuzie; Cantitate = iniţial 50 g/zi, apoi, 15 - 20 g/zi; Miros = fad (fetid în infecţie);I. Zilele 2 – 3 = lohii sanguinolente = lohia rubraII. Zilele 3 – 5 = lohii serosanguinolente = lohia fuscaIII. Zilele 6 – 14 = lohii seroase = lohia flavaIV. După ziua 14 = lohii albe = lohia alba* După alăptare, eliminarea lohiilor e mai abundentă (reflex

mamo-uterin).

Clinica lăhuziei

Lohiile sunt mediu bun de cultură pentru agenţii patogeni:

IMPORTANT!

– Toaletă vulvo-vaginală (4 -5 ori/zi)

– Soluţie antisepticăBetadineRivanolPermanganat de potasiu, apă oxigenată etc.

– După toaletăUscarea pielii prin tamponaj steril

Clinica lăhuziei

3. Temperatura Patologică > 37,5 ( e mai crescută datorită

prezenţei substanţelor catabolice) Ziua 3 – 4

– intră în funcţie glanda mamară;– Ascensiune termică “ furia laptelui”;– Cedează spontan, odată cu instalarea lactaţiei;

Temperatura cu caracter septic:– Ascensiune cu cel puţin 2-3ºC, seara;– Urmată de temperatură ~ normală, apoi iar

ascensiune termică precedată de frison.

Clinica lăhuziei

4. Pulsul E bine bătut, bradicardic (70 b/min), datorită

vagotoniei ce continuă din sarcină; Semnificaţie patologică – accelerarea cu

caracter permanent sau progresiv a pulsului „pulsul căţărător Mahler” (semn de alarmă – infecţie puerperală, anemie marcată, tromboflebită).

Alţi parametrii supravegheaţi

– Plaga perineală (toaletă);– Instalarea secreţiei lactate (toaleta sânului);– Regimul alimentar ;

I zi = preponderent hidric, evitarea alcoolului, cafea, tutun);

Suplimentarea dietei cu 800 cal/zi şi a proteinelor – la cele ce alăptează;

– Mobilizarea precoce a lăuzelor: scade riscul accidentelor tromboembolice, uşurează involuţia organelor genitale, are efect psihic favorabil.

Revenirea organismului la stadiul de non-gestaţie

Modificările sistemice: revenirea la normal a principalilor parametrii ai aparatul cardio-vascular, modificările echilibrului fluido-coagulant, ale sistemului endocrin, ale metabolismului şi descendenţa musculaturii abdominale;

Modificarile locale: modificările perineului, vaginului şi colului şi modificările organelor genitale interne;

Modificările glandelor mamare – lactaţia.

Supravegherea medicală în timpul lehuziei – tabloul clinic al lehuzei

Elementele clinice care sunt urmarite în lehuzie sunt: involuţia uterină, lohiile, pulsul şi temperatura.

Aceste patru elemente alcatuiesc „tetrada simptomelor cardinale” în lehuzie pentru că ele se modifică primele – în mod evident – în lehuzia patologică.

Pe lângă acestea, o serie de alte îngrijiri medicale sunt necesare în lehuzia fiziologică: izoimunizarea Rh, toaleta vulvo-perineală, a plăgii de epiziotomie, secreţia lactată/îngrijirea sânilor, etc.

Complicaţiile perioadei a III-a şi a IV-a la naştere

Ruptura uterină

Definiţie. Frecvenţă

Prin ruptură uterină se înţelege apariţia unei soluţii de continuitate care afectează integritatea uterului gravid, a porţiunii situate deasupra inserţiei vaginale.

Incidenţa rupturii uterine este legată de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt factorii socio-culturali;

Extinderea indicaţiilor operaţiei cezariană şi a chirurgiei uterine funcţionale a dus la un cadru patologic nou – ruptura uterină pe uterul cicatricial.

Clasificare

După momentul apariţiei – în sarcină, în travaliu; După modalităţile de producere – traumatice (după

traumatisme directe), spontane (ca o consecinţă a alterării structurale profunde a pereţilor uterini), provocate (în cursul manevrelor obstetricale);

După topografie – corporeală, segmentară; După extensie – limitată (la corp sau la segmentul uterin),

propagată (de la col la segment, de la segment la corpul uterin);

Din punct de vedere anatomic (tisular) – incimpletă (subperitoneală), completă, complicată;

După starea uterului – pe uter integru, pe uter cicatricial.

Anatomie patologică

Macroscopic este posibilă apariţia următoarelor forme anatomo-clinice:

Ruptura incompletă (subperitoneală) – nu interesează toate cele trei straturi ale peretelui uterin – peritoneul rămâne intact şi fătul în uter; simptomatologie neconcludentă;

Ruptura completă – interesează toate structurile peretelui uterin – fătul, de regulă compromis, este expulzat parţial sau total în cavitatea abdominală → stare de şoc;

Ruptura complicată – la soluţiile de continuitate uterină se adaugă leziuni ale organelor vecine: vazică, rect, vagin.

Simptomatologie

Din punct de vedere al instalării fenomenelor clinice există o perioadă de preruptură xare apare în travaliu, după ruperea membranelor şi instalarea retracţiei uterine.

În contextul unei distocii mecanice apar: Contracţii uterine frecvente, subintrante cu relaxare

insuficientă; Dureri lombo-abdominale şi supra simfizare intense,

permanente; Segmentul inferior sensibil spontan şi la palpare; Gravidă agitată; Prezentaţia nu progresează, dilataţia stagnează cu tot

caracterul hiperactiv al travaliului.

Sindromul de preruptură uterină

Modificarea formei uterului → aspect de clepsidră datorită retracţiei marcate a uterului pe făt;

Cele două porţiuni ale uterului, corpul şi segmentul uterin sunt separate prin inelul de retracţie Bandl cu tendinţă de ascensionare;

Ligamente rotunde în tensiune; Aceste semne de preruptură uterină alcătuiesc sindromul

Bandl-Frommel; Mai apar şi unele fenomene asociate (semne secundare)

care sporesc şansa unui diagnostic precoce: modificări plastice ale craniului fetal, suferinţă fetală – alterarea BCF, sâmgerare vaginală, modificări ale peretelui abdominal –edem suprasimfizar, alterarea stării generale a gravidei.

Sindromul de ruptură uterină, propriu-zisă, constituită

Durere violentă în abdomenul inferior, cu caracter sincopal, însoţită de stare de şoc;

Diminuarea sau dispariţia completă a activităţii uterine; Dacă fătul a fost expulzat în cavitatea abdominală,

tuşeul vaginal nu decelează prezentaţia; Semnul celor două tumori – uterul şi fătul; Sâmgerare vaginală amestecată cu lichid amniotic,

meconiu; Dacă rupturile uterine sunt mari, cu interesarea

pediculilor vasculari, cu hematoame în parametre, simptomatologia este zgomotoasă, cu stare generală alterată şi moartea fătului.

Ruptura uterină pe uter cicatricial

În special post operaţie cezariană; Adesea incompletă;

Simptomatologie neconcludentă → probleme de diagnostic:

Tulburările de dinamică neconcludente; Durerile suprasimfizare discrete; Starea generală bună; Nu apare suferinţă fetală.

Ruptura uterină în cursul manevrelor obstetricale

În travaliu diagnosticul se bazează pe: Prezenţa hemoragiei externe (importantă); Modificarea forme uterului; Alterarea BCF; Starea de şoc;În delivrenţă şi lehuzia imediată elementele de diagnostic

sunt: Hemoragie imediată; Şoc rapid; Decelarea leziunilor uterine la controlul manual al

cavităţii uterine; Sondajul vezical evidenţiază urină hematurică în caz de

cointeresare a vezicii urinare.

Controlul manual al cavităţii uterine

Controlul manual al cavităţii uterine, examenul cu valve al colului şi pereţilor vaginali devin gesturi obligatorii în cazul înregii patologi de delivrenţă:

Hemoragiile postpartum; Uterul cicatricial; Naşteri prin intervenţii obstetricale

(versiune, forceps, embriotomie).

Diagnosticul diferenţial

Se face cu: DPPNI, AUP; Hemoragia din

placenta praevia; Inversiunea uterină; Fibromul complicat; Abdomenul acut cu

organ perforat sau torsionat;

Sarcina abdominală; Hematomul pelvi-

genital; Ileusul; Şocul obstetrical; Ruptura de col, vagin; Hemoragia internă

prin ruptură de ficat, splină.

Complicaţii. Evoluţie. Prognostic

Complicaţii: Generale – anemii, stări

de şoc, infecţie, CID; Locale – leziuni

vezicale, hematoame mari în parametre şi spaţiul retroperitoneal cu şoc grav şi cu posibilităţi de suprainfectare, leziuni ureterale.

Evoluţie. Prognostic: Datorită iritaţiei peritoneale

→ sindrom pseudoocluziv (meteorism, oprirea tranzitului, greţuri, vărsături);

După 4-10 ore, fenomene de şoc secundar cu aspect torpid = semne tardive de ruptură uterină;

După 12-24 ore, fenomene de şoc terţiar toxi-infecţios cu instalarea peritonitei, celulitei pelviene acute.

Hemoragiile din perioadele III – IV ale naşterii

Introducere

Hemoragiile postpartum (ale perioadei a III-a, a IV-a a naşterii) reprezintă o problemă majoră în patologia obstetricală, datorită unei serii complexe de aspecte precum:

gravitatea şi severitatea acestor hemoragii (cantitate mare de sânge care se poate pierde în timp scurt);

terenul pe care acestea se instalează (epuizare energetică, metabolică, etc.);

reactivitatea particulară neurovegetativă (condiţii noi de hemodinamică caracteristice postpartumului);

manevrele obstetricale traumatizante (delabrări tisulare).

Clasificare

Hemoragi postpartum după momentul apariţiei;

Hemoragi postpartum după modul de manifestare;

Hemoragi postpartum după mecanismul etiopatogenic de producere;

Hemoragi postpartum după rapiditatea instalării, sângele pierdit.

Hemoragile postpartum clasificate după momentul apariţiei

hemoragii care apar înaintea decolării placentei;

hemoragii care apar în timpul decolării placentei;

hemoragii care apar după delivrare (în lehuzia imediată, perioada IV);

hemoragii tardive , la câteva zile după naştere.

Hemoragiile postpartum clasificate după modul de manifestare

hemoragii exteriorizate prin căile genitale; hemoragii neexteriorizate (în cavitatea

uterină relaxată); hemoragii mixte.

Hemoragiile postpartum clasificate după mecanismul etiopatogenic de producere

hemoragii prin leziuni ale canalului moale de naştere – (leziuni himenale, leziuni vulvo-perineale, rupruri de vagin, rupturi de col uterin, leziuni de segment inferior, rupruri uterine);

hemoragii prin perturbări ale mecanismului de delivrare – pot ţine de o cauză placentară (placente aderente, placenta concreta – impregnată cu calcar, placenta parţial acreta) sau poate ţine de o cauză uterină (uterul poate ocaziona o delivrare defectuasă, uterele malformate/tumorale, unele manevre intempestive la nivelul uterului, retenţia intrauterină de resturi cotiledonare sau membranoase);

hemoragii prin defecte ale contracţiei şi retracţiei uterine – atonia şi hipotonia uterină;

hemoragii prin vicii de coagulare – în urma unor vicii de coagulare cronice sau acute survenite în timpul naşterii (coagulopatie de consum sau microcoagulare difuză intravasculară).

Hemoragiile postpartum clasificate după

gravitate, rapiditatea instalării, sângele pierdut

Sunt foarte grave/fudroiante, grave şi medii/uşoare.

Infecţiile puerperale

Difiniţie

Orice stare febrilă de minim 38°C, care durează mai mult de 24 de ore în lehuzie, cu punct de plecare sfera genitală este o infecţie puerperală.

Factorii favorizanţi ai infecţiilor puerperale

ruptura precoce a membranelor;

travaliul prelungit: hemoragiile şi anemiile

post-hemoragice; delabrările mari tisulare din

timpul naşterii incorect suturate;

fisurile şi/sau micile rupturi ale mucoasei vaginale/ cervicale rămase nesuturate;

resturile placentare; stressul reprezentat de

actul chirurgical (operaţie cezariană, epiziotomie);

Scăderea rezistenţei organismului femeii la:

agresiunea microbiană (din sfera vaginală – hemophilus vaginalis, trichomonas;

alţi agenţi patogeni – streptococ, stafilococ, germeni Gram negativi;

infecţie polimicrobiană – cel mai adesea) prin scăderea IgG şi IgA, scăderea factorului imunitar datorită sarcinii, etc.

Clasificare

Infecţiile puerperale se clasifică în: forme limitate sau localizate; forme propagate; forme generalizate; forme septice mamare.

Formele limitate

Lohiometria este caracterizată de retenţia de lohii la femeile cu retroversie uterină sau în caz de inchidere precoce a colului;

Endometrita puerperală este reprezentată de subinvoluţie uterină cu uter dureros şi lohii fetide/purulente;

Metrita puerperală cuprinde miometru şi chiar seroasa peritoneală fiind caracterizată de ascensiune termică 38-39°C, subinvoluţie uterină şi stare generală proastă.

Formele propagate

Formele propagate – infecţie → endometru → miometru → peritoneu pelvin

Salpingoovarita – abces tubo-ovarian manifestat prin stare generală influenţată, febră 38-39°C, dureri pelvine cu iradieri în flancuri, leucocitoza – 12.000-20.000/mmc, VSH mult crescut, etc. conducând la obstruarea trompelor/sterilitate.

Celulita pelvină şi flegmoanele invadează ţesutul conjunctiv periuterin dintre foiţele ligamentelor largi, fiin relevată stare generală influenţată, febră 38-39°C, frison, dureri abdominale, etc.

Pelviperitonitele – propagarea din aproape în aproape a infecţiei de la endometru → miometru → seroasă uterină → trompe → pelvis (douglasul, organele pelvine – vezica, rect, sigma, epiplon). Are loc crearea de false membrane şi cavităţi cu secreţii purulente (puncţia Douglasului evidenţiază puroi).

Formele generalizate – peritonita generalizată

Peritonita generalizată (septicemie peritoneală) cu evoluţie atipică, lentă, progresivă;

Se manifestă prin: astenie, facies cenuşiu, dispnee, semne de deshidratare, puls căţărător hahler, febră oscilantă de tip septic, greţuri, vărsături, dureri abdominale, defensă abdominală, fără reacţie de apărare tipică, etc.; ecografic, se poate poate evidenţia conţinut lichidian în cavitatea abdominală/retrouterin;

Paraclinic, leucocitoza şi VSH crescute, uree crescută, Na scade, K creşte instalându-se acidoza şi IRA.

Peritonita generalizată

Tratamentul este chirurgical cu mare importanţă în alegerea momentului operator; fără tratament se ajunge la exitus în 3-5 zile;

Peritonita generalizată are următoarele forme clinice: forma stenică (cu stare generală mai puţin alterată); forma supurată/fulgerătoare (cu cantitate mică de

secreţii în abdomen); forma închistată (cu debut brutal, dar cu evoluţie

stenică); forma postoperatorie (ce se succede unei operaţii

cezariană).

Formele generalizate – septicemiile puerperale

Originea germenilor este endogenă (germeni cu virulenţă crescută);

Contaminarea se face prin: vase limfatice, vene, suprafaţa endouterină; sau, secundar, prin membrane rupte → corioamniotită → pacentită

→ contaminarea LA → turnoverul LA → făt → septicemie făt / septicemie mamă.

Septicemia puerperală, pe lângă starea gernerală alterată, mai este relevată de următoarele simptome: febră/frison, tahicardie/hipotensiune, dispnee, oligurie, agitaţie, ficat mărit, splină palpabilă, etc.

Tratamentul este medicamentos – ATB, reechilibrare hidroelectrolitică, transfuzii mici repetate, vitaminoterapie, alimentaţie hipercalorică, şi chirurgical – extirparea focarului septic (uter, anexe), lavaj, drenaj multiplu.

Desesul poate survenii prin insuficienţă cardiacă după endocardită sau metastazarea procesului septic în: rinichi, cord, meninge, etc.

Formele septice mamare

Limfangita acută apare în a III-a zi de la naştere, însoţind o mastită, cu 40°C, frison, placard roşu – local corespunde terenului limfatic din axilă, căldură şi/sau durere locală. Tratamentul este antibiotic, antipiretic şi pungă cu gheaţă.

Mastita acută este inflamaţia lobului mamar. Propagarea se face astfel: ragadă mamelonară → canale galactofore → lobul mamar → (galactoforita) → mastită. Simptomatologia este reprezentată de: stare generală influenţată, febră 38-39°C, frison, tensiune mamară, congestia sânului, etc. Tratamentul în stadiul presupurativ constă în antibioterapie, suprimarea suptului, evacuarea laptelui prin muls şi comprese reci, iar în stadiul supurativ se practică şi incizia sânului – drenaj.

Forme cronice – galactocelul este o tumoră localizată la nivelul sânului, rotundă, regulată, nedureroasă, renitentă, fără adenopatie, neaderentă şi conţine lapte alterat. Tratamentul constă în incizie şi drenaj sub protecţie ATB; uneori se poate resorbi, rămânând un mic nodul mamar.

Infecţiile puerperale - tratament

Tratamentul profilactic este important şi indicat atât în timpul sarcinii (corectarea anemiei şi evitarea denutriţiei), cât şi în travaliu (evitarea travaliilor prelungite, a ruperii premature de membrane, a tuşeurilor repetate) şi în lehuzie (toaleta plăgii de epiziotomie).

Tratamenzul curativ este medical (tratament la poarta de intrare genitală, tratament de prevenirea infecţiei, tratament de reechilibrare hidroelectrolitică şi metabolică) şi chirurgical în funcţie de tabloul clinic şi perturbările metabolice.

Boala tromboembolică

Introducere

Noţiunea clasică de tromboflebită, bazată pe etiologia infecţioasă inflamatorie a afecţiunii, a fost în prezent înlocuită cu cea de boală tromboembolică, nume care tinde să contureze atât aspectul clinic şi patogenic al stării patologice, cât şi caracterul ei de boală generală. Boala tromboembolică, una din complicaţiile redutabile survenind în obstetrică şi ginecologie, poate apărea în, sarcină, lehuzie, infecţii post-partum sau abortum, etc.

Etiopatogenie

perturbarea coagulabilităţii normale a sângelui – o coagulabilitate excesivă a sângelui apare prin excesul factorilor, intervenind în mecanismul coagulării sau insuficienţa celor care se opun acestui fenomen. Protrombina creşte în sânge după hamoragii, transfuzii, iar heparina scade în şoc prin inhibiţia sistemului reticulo-endotelial, în hipertoniile simpatice (antitrombina scade postoperator, la sfârşitul sarcinii, fibrinoliza scăzând şi ea după unele operaţii, traumatisme);

staza circulatorie venoasă este un fenomen favorizant al trombozei şi apare în: repaus prelungit la pat, stază venoasă varicoasă, stază venoasă prin compresiune pelvină, stază venoasă prin atonie progesteronică în sarcină, spasmele vasculare arterio-venoase determinând staza teritoreală;

leziunea endoteliului vascular (venos) – realizează o eliberare de tromboplastină tisulară şi permite iniţierea mecanismelor de coagulare, cu grefarea cheagului la acest nivel. Leziunea endotelială poate fi: endotelioză (traumatică, alergică, etc.) sau endotelită infecţioasă microbiană sau virotică.

Simptomatologie

Simptomatologia şi implicit diagnosticul depind de faza evolutivă:

faza de flebotromboză – în general la 7-8 zile după naştere/operaţie, apar mici semne generale care atrag atenţia asupra procesului trombotic;

faza de tromboflebită – semnele generale arată o intensificare a febrei, tahicardie şi stare generală rea;

faza de tromboflebită supurată – avem stare generală septică cu febră, frisoane, uneori septicemie, iar local evoluţie spre supuraţie;

faza de sechele – sindromul posttrombotic (insuficienţa venoasă cronică) este caracterizat de varice superficiale, dermită varicoasă, ulcer varicos.

Forme clinice

Ca şi forme clinice, în afară de tromboflebita flebotromboza membrelor inferioare (cea mai frecventă), mai apar:

Tromboflebita pelvină (simplă sau supurată) – evoluează mascat, cu semne generale minore, dureri în etajul abdominal inferior şi se demască de obicei printr-o embolie pulmonară. Tromboflebita pelvină supurată începe în sinusurile venoase uterine sau în plexurile venoase periuterine. Debutează cu frisoane, febră oscilantă, puls capricios, ca simptome locale apărând dureri, infiltraţie şi împăstare. Se complică cu embolii, supuraţii, realizând flegmonul de ligament larg.

Tromboflebita iliacei externe – a cavei inferioare – apare în genere prin dezvoltarea unei tromboflebite pelvine sau a membrelor inferioare, fiind caracterizată de edem masiv, embolii mari. Evoluţia este trenantă, iar complicaţia majoră este embolia pulmonară care întunecă prognosticul.

Profilaxie. Tratament

Este de reţinut că profilaxia (depistarea cauzelor predispozante, eventual a grupelor de risc) este importantă în prevenirea trombozei prin: mobilizare precoce pasivă şi activă după naşteri/operaţii, urmărirea coagulabilităţii şi intervenţia promptă cu anticoagulante, combaterea spasmului vascular, simpaticotoniei.

Şi din punct de vedere curativ se pune accent pe mobilizarea precoce, corectarea viciului circulator, a simpaticotoniei. Tratamentul de bază este anticoagulant; alte trăsături caracteristice tratamentului curativ fi tratamentul antiinflamator, tratament local, etc.

Alte patologii ale lehuziei

Patologia lactaţiei

Patologia funcţională este fie patologie de secreţie, fie vasculo-circulatorie, fie patologie de excreţie;

Patologia traumatică a sânului în postpartum face referire la fisurile/eroziunile sânului necesită, în general, tratament profilactic – respectarea igienei alăptării şi tratament curativ aplicaţii locale de unguente epiteliotrofice şi fizioterapia cu raze UV.

Patologia infecţioasă cuprinde limfangita, mastitele acute nesupurate şi mastitele acute supurate fiind complicaţii septice mamare (vezi slide-ul 42).

Tulburări endocrine

Patologia neuro-endocrină cuprinde în special sindromul de insuficienţă panhipofizară, sindrom secundar hipovolemiei şi patologiei microcirculatorii, în care din punct de vedere etiopatogenic sunt admise în general două teorii:

teoria lui Simmonds, care explică fenomenul prin tromboză vasculară şi septică a vaselor hipofizare;

teoria lui Sheehan care explică leziunea hipofizară prin spasmul vascular cu şoc oligoemic şi ischemic.

Tulburări endocrine

Clinic sindromul apare după o naştere cu sângerare mare, şoc şi se caracterizează prin: agalactie, depigmentarea areolei mamare, paloare, anemie, astenie, indiferenţă faţă de copil, evoluţie cronică, involuţia caracterelor sexuale secundare, lipsa caşecsiei în majoritatea cazurilor şi apariţia ei doar în formele terminale.

Tratamentul este de substituţie hipofizară cu hormoni trofi naturali sau sintetici este specific.

Tulburări psihologice

Depresia post-partum este determinată de modificări hormonale şi poate fi moştenită.

Femeile cu un sindrom premenstrual sever sunt mai expuse la a suferi de depresie post-partum.

Depresia uşoară sau moderată, post-partum sau de alt tip, poate fi tratată cu medicaţie sau psihoterapie sau, în cazurile severe, cu o combinaţie a celor două.

Femeile cu depresie postpartum îşi iubesc copiii, dar sunt convinse că nu sunt capabile să fie mame bune.

Tulburări psihologice

Depresia postpartum se diferenţiază de baby blues atât prin durată cât şi prin efectele debilitante ale indiferenţei faţă de propria persoana şi faţă de copil.

Multe femei prezintă baby blues – o reacţie foarte frecventă ce apare după naştere – care de obicei apare brusc după a treia sau a patra zi.

Se estimează că până la 70% dintre noile mamici experimentează probleme emoţionale, care de obicei nu determină afectare funcţională.

În general simptomele includ plâns fără motiv, iritabilitate, nelinişte şi anxietate. Acestea sunt reacţii postpartum comune şi mai puţin severe.

Tulburări psihologice

Aproximativ una din zece proaspete mamici prezintă un anume grad de depresie postpartum.

Aceste complicaţii apar de obicei la câteva zile după naştere, dar pot apărea şi la un an distanţă. Simptomele includ: stare de prostraţie, oboseală, epuizare, sentimente de lipsă de speranţă sau depresie, tulburări de apetit şi somn, confuzie, plâns necontrolat, etc.

Alte grade de depresie postpartum (care, obligatoriu, necesită consult de specialitate) sunt anxietatea postpartum sau tulburarea de panică şi depresia postpartum cu simptome psihotice.