Legislatie_protectia_consumatorului

Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

LEGISLAŢIE ŞI PROTECŢIA CONSUMATORULUI

Curs destinat studenţilor facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

Forma de invăţământ IDD

Lector dr.ing. Aida VASILE

Galaţi, 2008

CUPRINS

Introducere 1

Capitolul 1. Acte juridice normative 3

1.1. Conceptul de act juridic normativ 3

1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ 4

1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ 5

1.4. Tehnica elaborării normelor juridice 8

Capitolul 2. Organisme internaţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei şi securităţii alimentare pe plan mondial

13

2.1. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO - World Health Organization)

13

2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO - Food and Agriculture Organization of the United Nations)

14

2.3. Comisia Codex Alimentarius - organism mixt al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO)

14

Capitolul 3. Politica Uniunii Europene privind siguranţa şi securitatea alimentară

23

3.1. Ce este Uniunea Europeană 23

3.2. Aquis-ul comunitar 24

3.3. Instituţii ale Uniunii Europene 24

3.4. Cadrul instituţional al politicii europene de protecţie a consumatorilor

25

3.5. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare 26

3.6. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA - European Food Safety Authority)

27

3.7. Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a consumatorilor

28

Capitolul 4. Organisme naţionale cu atribuţii în siguranţa alimentară

32

4.1. Ministerul Sănătăţii (MS) 33

4.2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)

33

4.3. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR)

34

4.4. Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)

34

4.5. Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor 35

Capitolul 5. Noi reglementări ale Uniunii Europene cu privire la igiena alimentelor şi la menţiunile nutriţionale şi de sănătate transpuse în legislaţia românească

38

5.1. Noul Pachet de Igienă 38

5.2. Regulamentul CE nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 20 decembrie 2006 asupra menţiunilor nutriţionale şi de sănătate cu privire la alimente

44

Capitolul 6. Protecţia consumatorului 58

6.1. Protecţia consumatorului - caz particular al protecţiei sociale 58

6.2. Definirea drepturilor consumatorilor 58

6.3. Protecţia consumatorului în România 61

6.4. Protecţia consumatorului de alimente în spaţiul Uniunii Europene

64

7. Anexa 69

8. Bibliografie 72

Introducere

Legislaţie şi protecţia consumatorilor

1

Imporţanţa cunoaşterii legislaţiei şi protecţiei consumatorilor pentru operatorii lanţului alimentar

Tranziţia către economia de piaţă a influenţat invariabil şi evoluţia pieţei alimentare din România, sub aspect calitativ si cantitativ. Astfel, marfa alimentară a capatat noi valenţe, în special din punct de vedere socio-economic, iar calitatea a fost redefinită şi reproiectată în noul spaţiu economic. În urma integrării României în spaţiul economic european, s-au facut deja paşi importanţi în armonizarea şi implementarea legislaţiei româneşti cu cea a UE, în ceea ce priveşte standardizarea, controlul şi asigurarea calităţii alimentelor. În prezent, un accent deosebit se pune pe siguranţa alimentelor, atât la producătorii, cât şi la comercianţii de alimente. În aceste condiţii, instruirea şi informarea managerilor despre funcţionarea pieţei unice europene, regulile şi normele care o guvernează, costurile şi beneficiile integrării europene, reprezintă o prioritate. În România, în urma aderării la Uniunea Europeană, au loc schimbări majore în mediul de afaceri. Comunitatea de afaceri reprezintă un factor-cheie în îndeplinirea criteriului economic şi în înregistrarea unui progres cert in urma aderării la UE. Adoptarea şi implementarea normelor şi standardelor europene în ţările aderate este una din condiţiile unei participări totale în piată unică. Industria alimentară dispune de un semnificativ potenţial de dezvoltare asigurat în principal de: existenţa materiilor prime de origine vegetală şi animală, capacităţile de producţie instalate, resursele umane existente, dar care nu sunt valorificate în totalitate. Cu toate acestea, producţia realizată de bunuri alimentare a scăzut, principalele cauze fiind:

– reducerea ofertei de materii prime la unele grupe de produse alimentare;

– intrarea pe piaţa romanească a unor produse de import, la concurenţă cu produsele din producţia internă;

– liberalizarea preţurilor şi eliminarea totală a subvenţiilor de consum, ce au condus la diminuarea cererii solvabile.

Principalele probleme cu care se confruntă companiile din industria alimentară sunt:

– necunoaşterea normelor şi standardelor europene care trebuie respectate pe Piaţa Unică;

– dificultatea de a identifica şi accesa legislaţia specifică sectorului alimentar;

Introducere


2

– lipsa de instruire a managerilor în managementul afacerii prin proiecte şi în domeniul politicilor, normelor şi standardelor europene;

– investiţii foarte mari pentru îndeplinirea standardelor europene; – necunoaşterea instrumentelor de finanţare a investiţiilor din fonduri

nerambursabile europene. Din totalul bunurilor produse, 68% reprezintă ponderea bunurilor alimentare produse şi afectate de legislaţia pieţei unice. În plus faţă de reglementările specifice sectorului, companiile din industria alimentară sunt afectate de normele orizontale specifice producţiei, precum cele referitoare la mediu, la protejarea vieţii si sănătăţii, la reglementările pieţei muncii. Caracteristica comună a companiilor din industria alimentară din Regiunea de Dezvoltare Nord Est este vulnerabilitatea şi riscul de dispariţie, ca urmare a competitivităţii scăzute şi nealinierii la standardele de calitate şi de mediu. Aproximativ 60% din unităţile de prelucrare a laptelui şi 80% din cele de procesare a cărnii ar putea fi închise pentru că nu îndeplinesc normele sanitar-veterinare impuse de cerinţele Uniunii Europene. Experienţa Poloniei şi Cehiei arată că doar 30% din unităţile de procesare au mai supravieţuit noilor condiţii de producţie. Aceste restructurări vor avea ca efect imediat creşterea drastică a ratei şomajului. Un sondaj comandat de către Fundatia Europeana relevă următoarele aspecte:

- 71,5% dintre conducatorii intreprinderilor mici şi mijlocii au declarat că nu cunosc legislaţia europeană şi etapele aplicării ei;

- 28% dintre managerii de IMM-uri consideră că integrarea influenţează negativ activitatea firmelor pe care le conduc, în principal în privinţa standardelor de calitate, a taxelor, impozitelor, asigurărilor sociale şi normelor de mediu din Uniunea Europeană.

Având în vedere costurile importante generate de alinierea la normele şi standardele europene, este esenţial pentru managerii din industria alimentară să cunoască provocările şi schimbările majore generate de procesul de integrare.

Acte juridice normative


3

Capitolul 1. Acte juridice normative

1.1. Conceptul de act juridic normativ

1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ

1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ

1.4. Tehnica elaborării normelor juridice 1.1. Conceptul de act juridic normativ Definiţie. Conceptul de act juridic normativ defineşte toate formele sub care apar normele juridice dictate de organele statului. Fiecare stat îşi stabileşte denumirea actelor juridice normative şi competenţa organelor care le emit. Clasificare. Cea mai generală clasificare a actelor normative este cea care le subîmparte în:

- legi şi - acte normative subordonate legii.

Legi Definiţie. Legea – este un act normativ cu valoare juridică superioară,

adoptat de Parlament, organul suprem al puterii de stat. Clasificare

În categoria de legi intră: - Constituţia – ca lege fundamentală a unui stat; - Codul – ca lege în care reglementările îmbracă o anumită formă de sistematizare.

La rândul lor, legile se clasifică în: - legi constituţionale sau fundamentale; - legi organice; - ordinare.

Legi constituţionale sau fundamentale – Constituţia Constituţia are ca obiect: - reglementarea principiilor fundamentale ale organizării sociale şi de stat; - sistemul organelor şi separaţiei puterilor în stat; - drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.



4

Constituţia are poziţia principală (primară) în ierarhia legilor şi a celorlalte acte juridice normative, deoarece dispune de forţă juridică superioară faţă de toate acestea. Conţinutul actelor juridice normative trebuie să fie conform cu prevedrile Constituţiei.

Legi organice – adoptate, în baza importanţei lor, printr-o procedură mai pretenţioasă, care necesită obţinerea unei majorităţi calificate în Parlament. Conform Constituţiei României, legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere a Parlamentului.

Legi ordinare – celelalte legi. Conform Constituţiei României, legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră a Parlamentului.

Actele normative subordonate legii Acestea au denumiri şi forme diferite în cadrul sistemului de drept al fiecărui stat. În România, din categoria actelor normative subordonate legii fac parte:

- Hotărârile de Guvern; - Ordonanţele Guvernului; - Ordinele miniştrilor; - Hotărârile cu caracter normativ, ale organelor administraţiei locale. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ În tehnica legislativă s-au instituit anumite părţi constitutive ale actelor normative. În România normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative sunt instituite prin Legea nr. 24/2000. (M.Of. nr. 139/31.03.2000) Modelul de act normativ nu este general, ci el se adaptează în funcţie de:

- caracterul actului normativ; - întinderea actului normativ; - obiectul pe care îl reglementează. Legile au în general următoarele elemente constitutive: - titlul actului normativ - preambulul - formula introductivă - dispoziţiile sau principiile generale - dispoziţiile de fond - dispoziţiile finale şi tranzitorii - anexe. Titlul actului normativ – constituie elementul de identificare al acestuia.

Acesta trebuie: să fie concis şi să exprime clar obiectul respectivei reglementări.

Preambulul – constă într-o introducere succintă, care prezintă

considerentele de natură socială, economică, politică, juridică avute în vedere la elaborarea actului normativ. Acesta nu este obligatoriu, fiind întocmit de regulă în cazul anumitor acte normative importante şi nu conţine norme juridice.



5

Formula introductivă – partea actului normativ care invocă temeiul legal,

constituţional, în baza căruia este dată reglementarea. Dispoziţiile sau principiile generale – stabilesc dispoziţiile sau

principiile general valabile pentru actul normativ în totalitatea sa. Dispoziţiile de fond – concretizate în articole. În funcţie de problematica

şi întinderea actului normativ, dispoziţiile de fond pot fi grupate pe subdiviziuni (titluri, capitole, secţiuni, paragrafe).

Dispoziţiile finale şi tranzitorii: dispoziţiile finale propriu-zise – stabilesc data intrării în vigoare a

actului normativ, atunci când se doreşte o menţiune expresă în acest sens (alta decât cea a publicării în Monitorul Oficial);

dispoziţiile tranzitorii – sunt necesare în cazurile care implică tranziţia de la un act normativ vechi la unul nou.

Actele normative mai pot cuprinde şi anexe, care fac corp comun cu

legea şi au aceeaşi forţă juridică. Necesitatea lor este determinată de faptul că prin conţinutul lor sunt redate organigrame, tabele, schiţe, statistici, etc.

1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ - Norma juridică, cu structura sa internă este cuprinsă în articolele actului

normativ. - Elementul structural al actului normativ îl formează articolul. - Articolul, de regulă, conţine o dispoziţie de sine-stătătoare. Există cazuri

când, în cuprinsul actului normativ, un articol conţine o singură normă, sau dimpotrivă, o normă este cuprinsă în mai multe articole.

Norma juridică Definiţie. Norma juridică poate fi definită ca o regulă generală şi

obligatorie de conduită, al cărei scop este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie prin constrângere. Scopul normei juridice. Scopul normei juridice este de a asigura

convieţuirea socială, prin orientarea comportamentului uman, în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale, potrivit idealurilor şi valorilor care guvernează respectiva societate. Caracteristicile normelor juridice:

- sunt prescriptive – stabilesc anumite obiective şi impun o anumită conduită, care constă într-o acţiune sau inacţiune umană, destinată îndeplinirii obiectivului stabilit;

- au o expresie valorică – optează în numele unor interese, aspiraţii, idealuri pentru o anumită variantă comportamentală, instituind un model care reflectă exigenţele societăţii la un anumit moment;



6

- au caracter volitiv – exprimă şi oficializează voinţa socială într-un anumit stat;

- implică un raport inter-subiectiv – exprimă trăsătura generală a dreptului de a avea semnificaţie pentru viaţa socială, relaţiile dintre oameni, acţiunile externe ale persoanelor;

- regula instituită prin norma juridică are un caracter general şi impersonal – se referă la elemente comune tuturor situaţiilor dintr-o anumită categorie şi se aplică unui număr de cazuri şi persoane;

- sunt tipice – se referă la ceea ce este caracteristic unei anumite situaţii; - sunt obligatorii. Structura normei juridice:

- Structura logică - Structura tehnică-legislativă. Structura logică Din punct de vedere al structurii logice, norma juridică e alcătuită din:

- ipoteză - dispoziţie - sancţiune. Ipoteza – descrie împrejurările în care intră în acţiune dispoziţia sau sancţiunea normei. Dispoziţia – alcătuieşte miezul normei juridice. Dispoziţia poate: să ordone o anumită conduită; să prevadă obligaţia de abţinere de la săvârşirea unei fapte; să cuprindă anumite permisiuni; fi determinantă sau relativ-determinantă. Sancţiunea – conţine urmările nefavorabile care survin în condiţiile nerespectării dispoziţiei sau ipotezei. După ramura de drept, sancţiunile pot fi: civile; disciplinare; administrative; financiare; penale.

Structura tehnică-legislativă Dacă ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea alcătuieşte structura internă a normei juridice, construcţia sa tehnico-legislativă formează structura externă şi dinamică a acesteia. Clasificarea normelor juridice

- După criteriul ramurii de drept se disting norme juridice de drept: - civil, - penal, - administrativ, - constituţional, - comercial.

- După criteriul forţei juridice a actului normativ în care este cuprinsă norma juridică:

- decrete - hotărâri guvernamentale - ordonanţe - decizii. Decret - act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziţii obligatorii sau prin care se reglementează anumite situaţii individuale. Hotărâre guvernamentală – dispoziţie emisa de guvern.



7

Ordonanţă – ordin, dispoziţie ce provine de la o autoritate. Decizie – hotărâre dată de o autoritate pentru cei aflaţi în subordinea sa.

- După criteriul structurii logice: - norme complete - norme incomplete.

Interpretarea normelor juridice

- Interpretarea normelor juridice se clasifică în: - interpretare oficială - interpretare neoficială. Interpretarea oficială este realizată de către organe de stat care au atribuţii fie în procesul elaborării normelor juridice, fie în procesul aplicării normelor juridice.

- Normele juridice pot fi interpretate prin următoarele metode: - metoda gramaticală - metoda sistematică - metoda istorică - metoda logică - analogie.

- Limitele interpretării normelor juridice. Din punctul de vedere al rezultatelor interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi:

- literală - extensivă - restrictivă.

Răspunderea juridică Definiţie. Sensul noţiunii de răspundere juridică este acela de obligaţie

de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, obligaţie ce revine autorului faptei contrare acestor reguli şi care poartă întotdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea fapte.

Formele răspunderii juridice

Există mai multe tipuri de răspundere juridică: - cu caracter politic; - civilă; - penală; - administrativă; - disciplinară.

Condiţiile răspunderii juridice Pentru ca răspunderea juridică în oricare din formele sale să se declanşeze, este nevoie de existenţa cumulativă a unor condiţii:

- conduita ilicită - vinovăţia - legătura cauzală. Conduita ilicită – prin conduită ilicită se înţelege un comportament (acţiune sau inacţiune) care nesocoteşte o prevedere legală. Vinovăţie – vinovăţia este atitudinea psihică a celui ce comite o faptă ilicită faţă de fapta sa şi faţă de consecinţele acesteia. Legătura cauzală – legătura cauzală între faptă şi rezultat.



8

1.4. Tehnica elaborării normelor juridice Această tehnică se referă la operaţiunea legislativă de elaborare a legilor, ordonanţelor guvernului şi altor acte normative precum şi la tehnica juridică avută în vedere la compunerea conţinutului textului actelor normative în general. Tehnica legislativă Tehnica legislativă cuprinde totalitatea principiilor, metodelor şi

procedurilor folosite în procesul de elaborare a legilor şi celorlalte acte normative: - Elaborarea normelor juridice are loc în principal prin activitatea

normativă a unor organe de stat (parlament, guvern) - activitate creatoare de drept potrivit nevoilor dictate de evoluţia societăţii.

- Activitatea normativă a organelor de stat se desfăşoară în conformitate cu atributele si competenţele pe care aceste organe le au şi apoi prin legi organice (regulamente de funcţionare ale organelor legiuitoare).

- Întreaga activitate de elaborare a normelor juridice trebuie să se facă cu respectarea unor proceduri si metode, respectiv a unor principii care să răspundă cât mai precis unei reglementări ştiinţifice, clare si coerente.

Tehnica juridică Tehnica juridică este un concept complex care desemnează, emite

reguli, principii, metode, procedee şi operaţii folosite pentru elaborarea, realizarea, aplicarea şi interpretarea normei juridice. - Tehnica juridică constituie un domeniu al ştiinţei juridice. - Tehnica juridică rămâne o activitate de creaţie în planul iniţierii şi

dezvăluirii textului normei juridice. - Tehnica juridică se transformă în reglementare juridică doar în măsura

în care organele de stat legiuitoare adoptă sau îşi însuşesc regulile impuse de tehnica juridică.

Autorităţi publice şi atribuţii Autorităţi publice sunt:

- Parlamentul - Preşedintele - Guvernul - Administraţia publică - Autoritatea judecătorească.

Parlamentul

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Parlamentul adoptă următoarele categorii de legi:

- legi constituţionale, - legi organice, - legi ordinare, - hotărâri ale Guvernului,



9

- ordonanţe de urgenţă ale guvernului. Legile constituţionale sunt legile de revizuire a Constituţiei. Legile organice reglementează anumite domenii prevăzute de Constituţie în mod limitativ. Legile ordinare reglementează celelalte domenii ale vieţii sociale. Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.

Guvernul

Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.

Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.

Guvernul adoptă: - hotărâri şi - ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României.

Administraţia publică

Administraţia publică se împarte în: - Administraţia publică centrală de specialitate - Administraţia publică locală

Administraţia publică centrală de specialitate este reprezentată de: - ministere care se organizează numai în subordinea Guvernului; - alte organe de specialitate care se pot organiza în subordinea

Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.

Administraţia publică locală: - autonomia locală în comune şi în oraşe este realizată de consilii locale

alese şi primari aleşi, în condiţiile legii; - consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi

administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.

Principiile procesului de elaborare a actelor normative

Procesul de elaborare a actelor normative este o activitate complexă care trebuie să ţină seama pe langă o serie de factori (politici, economici,



10

morali, naturali, istorici, naţionali şi internaţionali) şi de anumite principii cum ar fi: - principiul fundamentării ştiinţifice; - principiul respectării unităţii de sistem a dreptului; - principiul accesibilităţii actelor normative.

Principiul fundamentării ştiinţifice - fundamentarea ştiinţifică a

activităţii de elaborare a legilor şi a oricăror norme juridice: pentru a da o reglementare cat mai apropiată de situaţia de fapt a unor raporturi sociale este necesar un demers ştiinţific anterior elaborării actului normativ la care participă date ale ştiinţei sociologice, economiei informaticii, statisticii etc.

Principiul respectării unităţii de sistem a dreptului - respectarea

unităţii de sistem a dreptului în conformitate cu acest principiu: orice proiect de act normativ trebuie să respecte supremaţia Constituţiei şi a celorlalte legi cu putere juridică superioară, să se coreleze cu celelalte acte normative cu care va intra în aplicare astfel încât să se evite contradicţiile normative.

Principiul accesibilităţii actelor normative - Principiul accesibilitatii

actelor normative presupune că: normele juridice trebuie să transmită destinatarilor (persoane fizice sau juridice) un mesaj clar pe inţelesul tuturor astfel încât să se evite stările confuze, controversate şi tendinţa de eludare a legilor.

Etapele elaborării actelor normative în special a legilor

- Iniţierea legii; - Dezbaterea proiectului de lege; - Votul şi adoptarea legii; - Verificarea constituţionalităţii legii; - Promulgarea legii; - Publicarea legii.

Iniţierea legii (Iniţiativa legislativă). Iniţiativa legislativă aparţine,

după caz, Guvernului, membrilor parlamentului (deputaţilor, senatorilor) sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

Dezbaterea proiectului (Sesizarea Camerelor) are loc după

procedura prevăzută de regulamentele Camerelor, fiecare Cameră efectuând dezbaterea pe articole iar după fiecare articol se votează admiterea sau respingerea textului respectiv.

- Proiectele legilor organice se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată.

- Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.

- Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile.



11

- După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.

Votul şi adoptarea legii este o activitate a fiecărei Camere a

Parlamentului şi semnifică însuşirea de către Parlament prin Camerele sale a proiectului de lege în totalitatea sa sau numai a unei părţi a acestuia.

- Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

- Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

- La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.

Verificarea constitutionalităţii legii este activitatea de supunere a

legii aşa cum a fost votată de Parlament spre verificarea corespondenţei acesteia cu normele constituţionale şi cu deciziile pronunţate anterior de către Curtea Constitutională. In urma acestei activităţi, legea poate fi considerată:

- constituţională în întregul ei şi urmează a fi înaintată spre promulgare; - Curtea Constituţională poate constata neconstituţionalitatea unor

norme juridice conţinute de lege şi atunci proiectul de lege va fi retrimis Parlamentului pentru amendarea textului neconstituţional.

Promulgarea legii este activitatea prevăzută de Constituţie în

competenţa presedintelui ţării şi semnifică separarea proiectului de lege adoptat de Parlament de către Preşedinte. Acesta poate cere o singură dată reexaminarea legii după care este obligat să o promulge.

- Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

- Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

- Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

Publicarea legii (Intrarea în vigoare a legii) semnifică aducerea la

cunostinţa publicului a conţinutului legii prin publicarea în Monitorul Oficial al României ceea ce presupune şi intrarea în vigoare a legii. Potrivit Constituţiei revizuite, legea intră în vigoare fie după 3 zile de la publicare, fie la data prevazută expres în conţinutul legii.



12

Test de autoevaluare nr. 1 1. Elementul structural al actului normativ îl formează......................... . 2. În categoria de legi intră:

a. Constituţia şi Codul b. Constitutia c. Codul d. Articolul

3. Părţile constitutive ale actului juridic normativ sunt:

a. titlul, forma introductivă, HG, articole, structura logică b. titlul, preambulul, forma introductivă, dispoziţiile generale,

dispozitţiile de fond, dispoziţii finale şi tranzitorii, anexe c. titlul, preambulul, dispoziţii finale şi tranzitorii, ordonanţe, articole

4. Administraţia publică se împarte în: a. administraţie publică centrală de specialitate b. administraţie publică locală

5. Promulgarea legii este o activitate prevăzută de:

a. Guvern şi preşedintele ţării b. Constituţie în competenţa preşedintelui ţării c. Parlament şi Guvern

Răspunsuri test autoevaluare nr. 1

1. articolul 2. a 3. b 4. a 5. b

Organisme internaţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei şi securităţii alimentare pe plan mondial


13

Capitolul 2. Organisme internaţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei şi securităţii alimentare pe plan

mondial

2.1. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO - World Health Organization)

2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi

Agricultură (FAO - Food and Agriculture Organization of the United Nations)

2.3. Comisia Codex Alimentarius - organism mixt al

Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO)

Un rol central în rezolvarea problemei alimentare pe plan mondial revine Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cadrul căreia au fost create organisme şi instituţii cu atribuţii în domeniul agroalimentar, al sănătăţii, reprezentative fiind:

- WHO (OMS) – Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization)

- FAO–ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (Food and Agriculture Organization of the United Nations).

- Comisia Codex Alimentarius ca organism mixt al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în politici nutriţionale şi alimentare.

2.1. Rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO - World Health Organization) în asigurarea securităţii alimentare şi nutriţionale WHO (OMS) şi FAO s-au angajat ferm să acţioneze în planul celor mai recente domenii şi aspecte ale problemei alimentaţiei şi sănătăţii, printre care:

- servicii de evaluare a situaţiei alimentare prin accentuarea rolului SMIAR (Sistemul Mondial de Informare şi Alertă Rapidă);

- control şi siguranţă alimentară prin implementarea sistemelor eficiente de siguranţă şi control;

- realizarea concordanţei şi compatibilităţii dintre legislaţiile naţionale şi reglementările internaţionale, îndeosebi cele ale Comisiei Codex Alimentarius.



14

2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO - Food and Agriculture Organization of the United Nations) FAO este un organism cu rol fundamental în sfera alimentaţiei şi oferă servicii pentru evaluarea situaţiei alimentare şi nutriţionale, cu scopul de a ajuta guvernele să stabilească la timp măsurile eficiente. FAO se implică în analiza structurii consumului şi ofertei alimentare şi identificarea situaţiilor vulnerabile care reclamă măsuri de urgenţă. Organizare: Conducerea FAO este atribuită Adunării Naţiunilor membre, incluzând toţi membrii FAO (183 de state precum şi Uniunea Europeană - organizaţie membră). Din punct de vedere organizatoric, FAO se compune din 8 departamente printre care şi Departamentul pentru Agricultură, Departamentul pentru Pescuit, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Sediul central al FAO se află la Roma. Implicarea FAO în sprijinul securităţii alimentare se realizează prin:

- Fondul de finanţare pentru securitatea alimentară - operaţiuni de urgenţă şi proiecte pe termen lung;

- Programul special FAO pentru securitatea alimentară care vine în sprijinul agricultorilor din ţări cu venit redus şi deficit alimentar;

- Fondul special TELEFOOD pentru microproiecte agricole; - Colaborarea cu OMS prin Comisia Codex Alimentarius.

2.3. Comisia Codex Alimentarius - organism mixt al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO) în politici nutriţionale şi alimentare. Codul Alimentar ca punct de referinţă la nivel internaţional, reprezintă baza de raportare şi comparaţie pentru:

- autorităţile sanitare, - instituţiile oficiale însărcinate cu controlul alimentelor, - oamenii de ştiinţă şi - reprezentanţii consumatorilor.

Codex Alimentarius include:

- Standarde alimentare pentru bunuri de consum - Coduri de practică igienică şi tehnologică - Evaluarea pesticidelor - Limite pentru reziduuri de pesticide - Linii directoare pentru contaminanţi - Evaluarea aditivilor alimentari - Valoarea medicamentelor de uz veterinar.



15

2.3.1. Repere în istoricul apariţiei Comisiei Codex Alimentarius În sectorul alimentar au existat preocupări timpurii pentru codificare, control, etichetare, calitate, testare, siguranţă şi protecţia consumatorilor. Sec. XIX: - primele legi generale şi sisteme de control alimentar; - ştiinţa furnizează instrumente pentru control. Sec. XIX - XX: - apare Codex Alimentarius Austriacus; - existenţa barierelor în calea comerţului au relevat necesitatea

armonizării standardelor. Anii ‘40: - progrese în ştiinţa şi tehnologia alimentară; - disponibilitatea informaţiei pentru consumatori şi modificarea percepţiei; - înfiinţarea FAO şi OMS; - cooperare redusă între state. 1955: prima Conferinţă FAO/OMS asupra Aditivilor Alimentari 1960: prima Conferinţă regională FAO pentru Europa 1961: FAO începe colaborarea cu OMS, ECE (Comisia Economică

Europeană), OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi Consiliul Codex Alimentarius Europaeus pentru înfiinţarea unui program internaţional de standardizare în domeniul alimentar 1961: a XI-a Sesiune a Adunării FAO adoptă decizia înfiinţării Comisiei

Codex Alimentarius 1963: a XVI-a Adunare Mondială a Sănătăţii aprobă Programul Mixt

FAO/OMS pentru standarde alimentare şi adoptă statutul Comisiei Codex Alimentarius. 2.3.2. Comisia Codex Alimentarius: statut şi organizare Statutul furnizează baza legală a activităţii Comisiei. Conform articolului 1 din statutul Comisiei Codex Alimentarius aceasta este responsabilă pentru înaintarea propunerilor către Directoratul general al FAO şi OMS asupra oricărei probleme referitoare la implementarea Programului mixt FAO/OMS pentru standarde alimentare al cărui scop constă în: - protejarea sănătăţii consumatorilor şi asigurarea loialităţii practicilor în

comerţul cu alimente; - promovarea coordonării activităţilor tuturor organizaţiilor internaţionale

guvernamentale şi non-guvernamentale în privinţa standardelor alimentare;

- determinarea priorităţilor, iniţierea şi conducerea pregătirilor pentru elaborarea standardelor prin intermediul şi cu ajutorul organizaţiilor corespunzătoare;

- finalizarea standardelor elaborate şi, după acceptarea de către guverne, publicarea acestora într-un Cod Alimentar ca standarde regionale sau universale, alături de standardele internaţionale deja finalizate de către alte organisme de câte ori este cazul;



16

- revizuirea şi completarea standardelor publicate, în urma cercetării

adecvate în lumina dezvoltărilor ulterioare. Regulile de procedură ale Comisiei Codex Alimentarius descriu procedurile de lucru corespunzătoare unui organism interguvernamental. Comisia este un organism internaţional. Conform regulilor de procedură, Comisia este împuternicită să înfiinţeze două tipuri de corpuri (organisme) subsidiare: a. Comitete Codex, care pregătesc proiectele-propunere de standarde spre

a fi înaintate Comisiei; b. Comitete Coordonatoare, prin intermediul cărora regiuni sau grupuri de

ţări îşi coordonează activităţile privind standardele alimentare, inclusiv dezvoltarea standardelor regionale.

a. Comitetele Codex sunt clasificate în: - Comitete Generale (Comitete pe Subiecte Generale) - Comitete pentru mărfuri specifice (Comitete pe Produse).

Comitete Generale (Comitete pe Subiecte Generale) se ocupă cu:

- dezvoltarea conceptelor şi principiilor aplicabile alimentelor în general, alimentelor speciale şi grupelor de alimente,

- aprobă sau revizuiesc prevederile relevante ale standardelor Codex pentru mărfuri

- şi, pe baza consultării cu corpurile ştiinţifice de experţi, înaintează recomandări importante cu privire la sănătatea şi siguranţa consumatorilor.

Comitete pentru mărfuri specifice (Comitete pe Produse): deţin

responsabilităţi în elaborarea standardelor pentru mărfuri specifice sau grupe de mărfuri.

Activitatea Comitetelor pe Subiecte Generale (comitete orizontale) are

legatură cu toate Comitetele pe Produse şi e aplicabilă la toate standardele alimentare. In total sunt 9 Comitete: Comitetul pe principii generale Comitetul pe marcarea produselor alimentare Comitetul pe metodele de investigare Comitetul pe igiena produselor alimentare Comitetul pe reziduuri de pesticide Comitetul pe aditivi alimentari şi contaminanţi Comitetul pe sistemele de inspecţie şi certificare la import/export Comitetul pe nutriţia umană şi produsele cu destinaţie specială Comitetul pe reziduuri de preparate veterinare în produsele

alimentare.

Comitetele pe Produse (comitete verticale) raspund de elaborarea standardelor pentru produse în parte ori pentru grupe de produse. Sunt 13 asemenea comitete: Comitetul pe grasimi si uleiuri Comitetul pe peste si produse din peste



17

Comitetul pe lapte si produse lactate Comitetul pe fructe si legume proaspete Comitetul pe produse de cacao si ciocolata Comitetul pe zahar Comitetul pe fructe si legume prelucrate Comitetul pe proteine de origine vegetala Comitetul pe cereale Comitetul pe produse din carne si pasare prelucrate Comitetul pe supe si bulionuri Comitetul pe igiena carnii Comitetul pe ape naturale minerale.

b. Comitetele Coordonatoare sunt formate pentru următoarele regiuni: Africa, Asia, Europa, America Latină şi insulele Caraibe, America de Nord şi Sud-Estul Oceanului Pacific. 2.3.3. Activităţile Comisiei Codex Alimentarius Activităţile Comisiei Codex Alimentarius sunt:

a. redactarea Codului Alimentar b. reviziile standardelor Codex.

a. Redactarea Codului Alimentar

Procedura de elaborare a standardelor Codex cuprinde: - Înaintarea unei propuneri de elaborare a unui standard de către

guvernele naţionale sau de către un comitet al Comisiei - Decizia Comisiei sau a Comitetului Executiv de elaborare a

standardului propus - Pregătirea unei propuneri de standard şi transmiterea pentru

analiză către guvernele membre - Elaborarea de observaţii - Luarea în considerare a observaţiilor de către corpurile subsidiare - Prezentarea textului către Comisie ca proiect de standard - Aprobarea proiectului de către Comisie - Transmiterea proiectului către guverne - Transformarea propunerii într-un standard Codex şi adăugarea

standardului la Codul Alimentar.

Formatul general pentru standardul Codex şi conţinutul acestuia sunt prevăzute în cadrul Principiilor Generale ale Codex Alimentarius. Acesta include următoarele categorii de informaţii:

- scop, inclusiv denumirea standardului; - descriere, componente esenţiale şi factori ai calităţii – pentru a

defini standardul minim pentru alimentul în cauză; - aditivii alimentari – pot fi folosiţi numai cei acceptaţi de FAO şi

OMS; - contaminanţi; - masă, dimensiuni, cerinţe de igienă; - etichetare – conform standardelor generale Codex pentru

etichetarea alimentelor preambalate;



18

- metode de analiză şi eşantionare.

Alături de standardele privind mărfurile alimentare, Codul Alimentar include standarde generale, care au largă aplicabilitate pentru toate alimentele, fără a fi specifice unui anumit produs. Astfel, există standarde generale şi recomandări pentru:

- etichetarea alimentelor; - aditivi alimentari, contaminanţi şi reziduuri de pesticide; - metodele de analiză şi eşantionare; - igiena alimentelor; - nutriţie şi alimente cu utilizări speciale dietetice; - importul de alimente şi sistemele de inspecţie şi certificare a

exporturilor; - reziduuri ale medicamentelor de uz veterinar în alimente.

b. Reviziile standardelor Codex

Comisia şi organismele subsidiare au drept sarcină şi revizia standardelor Codex şi a textelor asociate, întrucât există necesitatea asigurării faptului că ele reflectă cunoştinţele ştiinţifice recente. Procedura pentru revizuire este identică cu cea utilizată în elaborarea iniţială a standardului.

Structura Codex Alimentarius se compune din volume. Fiecare volum

conţine principii generale, standarde generale, definiţii, coduri, standarde pentru mărfuri, metode şi recomandări. Lista privind conţinutul fiecărui volum este bine organizată în vederea referinţei facile. Volum 1A - Cerinte generale Volum 1B - Cerinte generale (igiena alimentelor) Volum 2A - Reziduuri de pesticide in alimente (texte generale) Volum 2B - Reziduuri de pesticide in alimente (limite maxime) Volum 3 - Reziduuri de preparate veterinare in alimente Volum 4 - Produse alimentare cu destinatie dietetica speciala

(inclusiv produse pentru alimentarea copiilor si sugarilor) Volum 5a - Fructe si legume prelucrate şi rapid congelate Volum 5b - Fructe şi legume proaspete Volum 6 - Sucuri de fructe Volum 7 - Cereale, legume şi produse derivate, proteine vegetale Volum 8 - Grasimi, uleiuri şi produse din acestea Volum 9 - Peşte şi produse din peşte Volum 10 - Carne şi produse din carne; supe şi bulioane Volum 11 - Zahar, cacao şi ciocolata şi diverse amestecuri Volum 12 - Lapte şi produse lactate Volum 13 - Metode de analiza şi eşantionare.

Lista privind conţinutul fiecărui volum este bine organizată în vederea

referinţei facile. Spre exemplu: volumul 1A - Cerinţe generale conţine: Principii Generale ale Codex Alimentarius Definiţii pentru scopul Codex Alimentarius Codul etic pentru comerţul internaţional cu alimente Etichetarea alimentelor



19

Aditivii alimentari – include standarde generale pentru aditivii alimentari

Contaminanţii în alimente – include standardul general şi toxine din alimente

Alimente iradiate Importul de alimente şi sistemul de inspecţie şi certificare a

exportului de alimente. 2.3.4. Funcţiile esenţiale ale Comisiei Codex Alimentarius Funcţiile esenţiale ale Comisiei Codex Alimentarius sunt:

Furnizarea unui punct de referinţă unic la nivel internaţional Asigurarea conştientizării accentuate la nivel naţional şi global Asigurarea protecţiei consumatorilor Implicarea pe scară largă a comunităţii internaţionale Elaborarea unui cod conţinând standarde fundamentate ştiinţific Armonizarea standardelor alimentare Facilitarea comerţului internaţional cu mărfuri alimentare.

2.3.5. Priorităţile strategice ale Comisiei Codex Alimentarius în perioada 2003-2015 În perioada 2003-2015 priorităţile strategice ale Comisiei Codex Alimentarius sunt:

Promovarea unui cadru legislativ corespunzător Promovarea aplicării pe scară largă a principiilor ştiinţifice şi analizei

riscului Promovarea aplicării pe scară largă a standardelor Codex Promovarea legăturilor Codex cu alte instrumente şi convenţii de

reglementare multilaterală Promovarea capacităţii de a răspunde eficient şi rapid noilor probleme,

preocupări şi evoluţii în sectorul alimentar Promovarea apartenenţei la Organizaţie şi a implicării active a tuturor

membrilor. 2.3.6. Codex Alimentarius şi protecţia consumatorilor Conform art. 1 al Statutului Comisiei Codex Alimentarius, prioritatea cea mai mare a acesteia este de a proteja sănătatea consumatorilor şi de a asigura practicile corecte în cadrul comerţului cu alimente. Astfel în anii ’90 s-au desfăşurat 2 conferinţe cu implicaţii importante în protecţia consumatorului:

- Conferinţa FAO/OMS asupra standardelor alimentare, substanţelor chimice în alimente şi comerţului cu alimente care recomandă participarea intensă şi continuă a consumatorilor în adoptarea deciziilor legate de alimente, la nivel naţional şi internaţional



20

- Conferinţa Internaţională FAO/OMS asupra nutriţiei, care recomandă protecţia consumatorilor prin intermediul îmbunătăţirii calităţii şi siguranţei alimentelor, subliniind măsurile ce fac posibilă îndeplinirea acestor obiective.

Codex Alimentarius acţionează în vederea realizării protecţiei consumatorilor prin:

Implicarea consumatorilor în activitatea Comisiei şi a Comitetelor subsidiare în procesul adoptării deciziilor la nivel naţional

Activităţi de consultanţă ale experţilor

Adoptarea unui format al standardelor care să creeze premisele

siguranţei, acceptabilităţii şi lipsei riscurilor pentru sănătate

- Reglementările formale privind standardele pentru mărfuri - numele standardului, scopul, descrierea, masa, etichetarea - urmăresc să asigure evitarea inducerii în eroare a consumatorului şi să confere încrederea că produsul achiziţionat corespunde informaţiilor furnizate de etichetă.

- Elementele referitoare la componentele esenţiale şi factorii calităţii

sunt de natură a asigura consumatorul că produsul nu se situează sub un standard minim acceptabil, iar cele privind aditivii alimentari, contaminanţii şi igiena au drept scop direct protejarea sănătăţii.

Elaborarea standardelor generale şi pentru mărfuri specifice:

- Standarde generale pentru igiena alimentelor, aditivi alimentari,

contaminanţi, toxine şi alimente iradiate au un rol fundamental în protejarea sănătăţii.

- Limitele maxime de reziduuri pentru pesticide şi medicamente de uz

veterinar, precum şi limitele maxime pentru aditivii alimentari şi contaminanţi au fost stabilite cu scopul de a apăra consumatorii faţă de expunerea la cantităţi periculoase de elemente nocive.

Elaborarea principiilor generale, liniilor directoare, coduri de practică

recomandate:

- Principiile generale apar în cazul utilizării aditivilor alimentari, al certificării şi inspecţiei importurilor şi exporturilor de alimente şi al adăugării nutrienţilor esenţiali în alimente;

- Codul Alimentar conţine diverse categorii de linii directoare acoperind

o arie largă de interes pentru uzul comerţului internaţional, incluzând probleme cum sunt stabilirea şi aplicarea criteriilor microbiologice pentru alimente, respectiv a nivelurilor pentru radionuclizi;

- Codul Internaţional de Practică recomandat (conţinând principii

generale ale igienei alimentelor) este aplicabil tuturor alimentelor, fiind



21

important întrucât oferă o bază fermă pentru securitatea alimentară, urmărind lanţul alimentar din momentul producţiei primare până la consumul final. Aceste principii sunt susţinute de o serie de coduri detaliate de practici de igienă.

- Codurile detaliate de practici de igienă au aplicaţii specifice

pentru: - alimente conservate slab acide sau acidifiate - slab acide; - alimente slab acide preparate aseptic şi ambalate; - alimente semipreparate şi preparate în sistemul catering; - pregătirea şi vânzarea alimentelor în punctele stradale

(standard regional pentru America Latină şi Caraibe); - condimente şi plante uscate; - produse conservate din fructe şi legume; - fructe uscate; - fructe şi legume deshidratate; - nucă de cocos deshidratată, nuci, arahide; - produse din carne de măcelărie şi pasăre; - produse din ouă; - carne proaspătă; - producerea şi păstrarea cărnii de măcelărie şi pasăre

separate mecanic destinate prelucrării ulterioare; - carne de vânat; - colectarea, prelucrarea şi vânzarea apelor minerale

naturale.

- Codul Alimentar include Codul Internaţional de Practică recomandat pentru controlul utilizării medicamentelor de uz veterinar, cu scopul expres de a preveni utilizarea acelor medicamente care prezintă riscuri pentru sănătatea umană.

- Alături de acestea, există o serie de Coduri de Practică Tehnologică

cu scopul de a asigura faptul că prelucrarea, transportul şi depozitarea alimentelor produse conform standardelor Codex se desfăşoară astfel încât consumatorii primesc produsele finale la calitatea aşteptată. Codurile de Practică Tehnologică au în vedere:

- alimentele pentru nou născuţi şi copii; - ambalarea şi transportul fructelor şi legumelor proaspete; - păstrarea şi transportul uleiurilor comestibile şi grăsimilor în

vrac.



22

Test de autoevaluare nr. 2 1. Ce tipuri de organisme poate înfiinţa Comisia Codex Alimentarius?

a. F.A.O, O.M.S. b. Comitete pentru mărfuri, Comitete pentru marcarea produselor c. Comitetele Codex, Comitetele Coordonatoare

2. Codul Alimentar reprezintă baza de raportare şi comparaţie pentru:

a. autorităţi sanitare b. oameni de ştiinţă c. reprezentanţii consumatorilor d. F.A.O. e. F.A.O.- O.N.U. f. instituţii oficiale însărcinate cu controlul alimentar

3. Codurile detaliate de practici de igienă au aplicaţii specifice pentru: a. alimente pentru nou-născuţi si copii b. condimente şi plante uscate c. ambalarea şi transportul fructelor şi legumelor proaspete

4. Funcţiile Comisiei Codex Alimentarius sunt: a. protejarea sănătăţii consumatorilor şi de asigurare a practicilor

corecte in comerţul cu alimente b. armonizarea standardelor alimentare c. elaborarea unui cod conţinând standarde fundamentate ştiinţific d. furnizarea unui punct de referinţa unic la nivel internacional

5. Structura Codex Alimentarius se compune din: a. 17 volume b. 13 volume c. 15 volume.

Răspunsuri test autoevaluare nr. 2 1. c

2. a, b, c, f

3. b

4. b, c, d

5. b

Politica Uniunii Europene privind siguranţa şi securitatea alimentară


23

Capitolul 3. Politica Uniunii Europene privind siguranţa şi securitatea alimentară

3.1. Ce este Uniunea Europeană

3.2. Aquis-ul comunitar

3.3. Instituţii ale Uniunii Europene

3.4. Cadrul instituţional al politicii europene de protecţie a consumatorilor

3.5. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare

3.6. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA - European Food Safety Authority)

3.7. Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a consumatorilor

La nivel european, problematica siguranţei şi a securităţii alimentare apar ca fiind diferenţiate, astfel: - siguranţa alimentară se referă în mod particular la inocuitatea mărfurilor

alimentare, cu accent asupra reducerii, eliminării şi evitării riscurilor pe care hrana ar putea să le prezinte pentru sănătatea oamenilor şi animalelor,

- în timp ce problematica securităţii alimentare vizează asigurarea autosuficienţei, respectiv a suficienţei produselor alimentare pentru unele entităţi-ţintă (zone, ţări, grupuri de ţări), cu ajutorul instrumentelor de ajutor alimentar, donaţii, proiecte, programe etc.

3.1. Ce este Uniunea Europeană?

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare care a început în anul 1951, între şase ţări europene.

În 50 de ani au avut loc 5 valuri de extindere. În prezent UE este compusă, după cel de al şaselea val, din 27 de state

membre.



24

3.2. Aquis-ul comunitar

Aquis-ul comunitar este un tot legislativ care se compune din tratatele, deciziile, regulamentele, recomandările şi alte acte normative emise de instituţiile decidente ale comunităţii.

Aquis-ul comunitar conţine în esenţă două mari componente: Tratatele

(plecând de la Tratatul de la Roma -1957) şi legislaţia comunitară (directive, regulamente, decizii, etc). Cele mai importante tratate sunt:

- Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, prin

care se pun bazele celor trei piloni ai Uniunii (Comunităţile Europene, Politica externă şi de securitate comună, Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală).

- Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999, conţine

prevederi în domeniile drepturilor cetăţenilor, cooperării în domeniul securităţii şi justiţiei, politicii externe şi de securitate comună şi consolidării democraţiei.

- Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, după ce a

fost ratificat de fiecare stat membru, fie prin vot în parlamentul naţional, fie prin referendum.

3.3. Instituţii ale Uniunii Europene Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor acesteia, astfel încât în domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt luate la nivel european, de către instituţiile europene. Principalele trei instituţii decizionale sunt:

- Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia),

- Comisia Europeană (care urmăreşte interesele Uniunii Europene) - Consiliul Uniunii Europene (reprezentând Statele Membre)

Acest “triunghi instituţional” elaborează politici şi adoptă acte (regulamente, directive, decizii) care sunt aplicate pe tot teritoriul UE. Aplicarea normelor UE este supravegheată de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, iar partea financiară a activităţilor este verificată de către Curtea de Conturi Europeană. Pe lângă instituţii, UE include o serie de organisme specializate, cu rol financiar, consultativ etc. Parlamentul European

Parlamentul European reprezintă, în viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene".



25

Parlamentul European este singura instituţie comunitara ale cărei şedinţe şi deliberări sunt publice.

Parlamentul are trei funcţii esenţiale: - alături de Consiliul Uniunii Europene, adoptă legislaţia Uniunii

(regulamente, directive, decizii); - împarte autoritatea în domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii

Europene; - exercită un control democratic asupra Comisiei Europene.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg. Comisia Europeană

Comisia Europeană îndeplineşte trei funcţii de bază: - are dreptul de iniţiativă în politicile comunitare; - veghează la respectarea tratatelor UE, - este organ executiv al UE.

Comisia Europeană lucrează prin Directoratele generale structurate în principal pe cele 17 politici ale UE la care se adaugă altele structurate pe relaţii externe (ex: DG extindere, DG agricultură, DG dezvoltare regională etc.).

Consiliul Uniunii Europene - Consiliul de miniştri

Consiliul Uniunii Europene - Consiliul de miniştri are următoarele responsabilităţi: - este organismul legislativ al Comunităţii; - coordonează politica economică generală a Statelor Membre; - încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale dintre

aceasta şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale; - împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară

care adoptă bugetul Comunităţii. Este format din miniştrii statelor membre.

Preşedinţia Consiliului este asigurată, prin rotaţie, de fiecare dintre Statele Membre, pe durata unui mandat de şase luni.

Consiliul European reuneşte şefii de state sau guverne ai celor 27 state membre ale Uniunii Europene şi Preşedintele Comisiei Europene. Nu trebuie confundat cu Consiliul Europei (care este un organism internaţional) sau cu Consiliul Uniunii Europene.

3.4. Cadrul instituţional al politicii europene de protecţie a consumatorilor În prezent în Uniunea Europeană există un cadru instituţional bine structurat şi destul de complex în domeniul protecţiei consumatorilor. Instituţii cu rol executiv

Comisia europeană - DG XXIV - Comitetul pentru consumatori

Instituţii cu rol legislativ

Parlamentul European



26

- Comitetul mediului, sănătăţii publice şi siguranţei alimentare - Comitetul pieţei interne şi protecţiei consumatorilor - Consiliul Uniunii Europene

Instituţii cu rol juridic

Curtea Europeană de Justiţie Avocatul European al Poporului (Ombudsman) Autoritatea Europeană de Siguranţă Alimentară

Instituţii cu rol de promovare

Biroul European al Uniunii Consumatorilor (BEUC) Comitetul Economic şi Social (CES) Asociaţia Europeană a Cooperativelor de Consum (EUROCOOP)

Instituţii cu rol de reprezentare

Asociaţia Europeană pentru Coordonarea Reprezentării Consumatorilor în Standardizare (ANEC)

3.5. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare Apărută la 12 ianuarie 2000, Cartea Albă a Siguranţei Alimentare

lansează propuneri în vederea transformării politicii alimentare a UE într-un instrument activ, dinamic şi coerent, care să asigure un nivel înalt de protecţie a sănătăţii şi a consumatorului.

Cartea indică elementele principale ale unei politici preventive:

- modernizarea legislaţiei pentru a obţine un ansamblu de reguli coerente şi transparente;

- consolidarea controlului de-a lungul întregului lanţ alimentar; - creşterea capacităţii sistemelor de consultanţă ştiinţifică în vederea

garantării unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane şi a consumatorilor.

Priorităţile strategice ale Cărţii Albe se referă la:

- crearea unei autorităţi alimentare europene; - o abordare coerentă a legislaţiei pentru întregul lanţ alimentar; - stabilirea principiului conform căruia responsabilitatea principală

pentru siguranţa alimentară revine agenţilor din sectorul alimentar şi sectorul de alimentaţie animală.

Astfel, statele membre trebuie să asigure supravegherea acestor agenţi, iar Comisia UE să verifice eficienţa capacităţilor de control prin audituri şi inspecţii.

Principiul de bază al Cărţii Albe arată că politica de siguranţă alimentară

trebuie să se bazeze pe: date ştiinţifice, analiză, control, informare şi pe o abordare integrată pentru toate etapele de elaborare şi implementare. Politica integrată acoperă astfel toate sectoarele din lanţul alimentar: producţia de hrană pentru animale, materiile prime, prelucrarea, păstrarea, transportul şi vânzarea, fiind necesară trasabilitatea implementată prin proceduri specifice.



27

3.6. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor

(EFSA - European Food Safety Authority) Reglementarea nr. 178/2002 a Consiliului şi Parlamentului European care

furnizează baza juridică a înfiinţării Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) a fost adoptată la 28 ianuarie 2002.

Reglementarea urmăreşte:

- crearea unei baze comune pentru statele membre în domeniul alimentar şi al hranei pentru animale, în privinţa conceptelor, principiilor şi procedurilor aplicabile, cu accent asupra necesităţii siguranţei alimentelor şi protecţiei sănătăţii pe plan intern şi extern;

- legea alimentară - având o bază ştiinţifică solidă - urmăreşte reducerea şi evitarea riscurilor pentru sănătate;

- analiza riscului, cu cele 3 componente ale sale (evaluare, management şi comunicare), furnizează o metodologie sistematică pentru alegerea măsurilor şi acţiunilor necesare.

Structura reglementării include:

- scop; - definirea noţiunii de aliment şi a celor asociate; - legea alimentară generală: scop, principii şi obiective generale,

analiza riscului, principiul prudenţei, protecţia intereselor consumatorului, principiul transparenţei, obligaţii generale în comerţul cu alimente, cerinţe generale ale legii alimentare;

- Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară: misiune, sarcini, organizare, acţiune;

- sisteme de alertă rapidă, managementul crizelor şi urgenţelor; - proceduri şi prevederi finale in domeniul sigurantei alimentare.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor este învestită cu o

serie de atribuţii importante referitoare la: - consultanţa ştiinţifică independentă asupra tuturor aspectelor

legate de siguranţa alimentară, - sistemele de alertă rapidă, - comunicarea şi dialogul cu consumatorii şi - colaborarea cu agenţiile naţionale, contribuind astfel la asigurarea

unui înalt nivel de protecţie şi încredere a consumatorului. Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară este organism

descentralizat al Comunităţii Europene cu atribuţii in securitate şi siguranţă alimentară.

- Principala sarcină a Autorităţii este aceea de a furniza recomandări ştiinifice obiective în toate aspectele avand o influenţă directă sau indirectă asupra siguranţei alimentare.

- Autoritatea are un mandat cuprinzător, astfel încât să acopere toate etapele fabricaţiei si ale distribuţiei de produse alimentare, de la producţia primară până la oferirea de produse alimentare consumatorilor, incluzând securitatea alimentaţiei animalelor.

- Autoritatea culege informaţii din toate zonele globului şi urmăreşte evoluţiile din domeniul ştiinţific.



28

- Desi principalul "client" al Autorităţii este Comisia Europeană, ea va rămâne deshisă solicitărilor de ordin ştiinţific formulate de Parlamentul European sau de statele membre ale Uniunii, putând iniţia si evaluări de risc în nume propriu.

- Autoritatea evaluează riscurile aferente lanţului alimentar şi poate întreprinde evaluări ştiinţifice asupra oricăror aspecte care pot avea un efect direct sau indirect asupra securităţii alimentare, inclusiv în probleme legate de sănătatea si bunăstarea animală, precum şi de sănătatea plantelor.

- În cazul unor urgenţe, Autoritatea colectează, analizează şi distribuie informaţiile relevante către Comisia Europeană şi statele membre, mobilizând resursele ştiinţifice pentru a răspunde eficient acestor situaţii.

3.7. Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a

consumatorilor

Programul procesului de integrare europeană, atât pe linie economică cât şi pe linie socială, a determinat şi cerinţa de a avea o politică comună de protecţia consumatorilor. Dezvoltarea acestei politici s-a făcut în mai multe etape, având o anumită dinamică, ca urmare: a acţiunii instituţiilor comunitare:

Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Euroepene,

în baza unui cadru politic: programe planuri strategii

cu ajutorul anumitor instrumente: legislative (tratate, regulamente, directive, decizii, comunicări, Cărţi

Albe şi Verzi); reguli, standarde, etichetare, inspecţii; asociaţii şi comitete; politici comune (concurenţă, socială, mediu, energie, transport etc.).

Dintre demersurile principale realizate în cadrul Uniunii Europene în direcţia creionării şi aplicării unei politici comune în domeniul protecţiei consumatorilor, menţionăm: În anul 1975 Comisia Europeană a prezentat primul program de acţiune

denumit Programul preliminar al CEE (Comunitate Economică Europeană) pentru protecţia consumatorilor şi politica de informare.

În Cartea Albă din 1985 asupra pieţei unice, Comisia Europeană a folosit

o nouă abordare a politicii de protecţie a consumatorilor, care a permis Consiliului de Miniştri să adopte în bloc directivele privind protecţia sănătăţii şi siguranţei pe categorii de produse.



29

Actul Unic European din 1987 reprezintă un moment important în evoluţia protecţiei consumatorilor, întrucât noul articol 100a (3), al tratatului CEE, permitea Comisiei Europene să propună măsuri de protecţie a consumatorilor comunitari, care înainte constituiau atributul ţărilor membre, în acest fel stabilindu-se bazele cadrului legal pentru protecţia consumatorilor în interiorul Comunităţii.

Tratatul de la Amsterdam (1 mai 1999), a conferit instituţiilor europene

responsabilităţi sporite în promovarea drepturilor consumatorilor la informare şi educaţie, dar şi a dreptului de a se organiza în asociaţii, ceea ce este o recunoaştere oficială a rolului esenţial pe care îl au organizaţiile consumatorilor.

Planul de acţiune pe perioada 1999 - 2001 a fost axat pe 3 domenii

majore şi anume: reprezentarea şi educarea consumatorilor (incluzând consultări şi

dialoguri cu asociaţiile lor); promovarea siguranţei şi sănătăţii consumatorilor (bazată pe

analiza riscurilor); protecţia intereselor economice ale consumatorilor (prin aplicarea

şi dezvoltarea adecvată a legislaţiei). În ultimii ani activitatea de protecţie a consumatorilor s-a intensificat prin:

Cărţi Albe şi Verzi, comunicările Comisiei Europene, precum şi prin deciziile şi regulamentele adoptate de Consiliul de

Miniştri şi Parlamentul European. În Cartea Verde privind protecţia consumatorilor, din 2 octombrie 2001,

Comisia Europeană: propunea ca dezvoltarea viitoare a politicii în domeniu să se facă

în baza unor largi dezbateri cu participarea părţilor interesate şi a examinat obstacolele legate de desăvârşirea pieţei interne şi

armonizarea reglementărilor naţionale, precum şi îmbunătăţirea cooperării între autorităţile publice responsabile cu protecţia consumatorilor.

Comunicarea Comisiei, din 7 mai 2002, privind Strategia în domeniul

politicii consumatorilor pe perioada 2000-2006, s-a axat pe 3 obiective: atingerea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, implementarea eficientă a reglementărilor de protecţie şi implicarea cetăţenilor în politicile Uniunii Europene prin

organizaţiile consumatorilor. Prin Regulamentul nr. 1830/2003 al Parlamentului şi Consiliului privind

alimentele şi furajele modificate genetic, trebuie să se protejeze sănătatea oamenilor şi animalelor precum şi mediul înconjurător.

Regulamentul nr. 2006/2004 al Parlamentului şi Consiliului, din 24

octombrie 2004, se referă la cooperarea între activităţile naţionale responsabile cu aplicarea legilor de protecţie a consumatorilor şi



30

stabileşte o reţea a acestor autorităţi cu scopul de a facilita rezolvarea cazurilor cu aspect transfrontalier.

Toate aceste eforturi realizate de instituţiile Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor au scos în evidenţă necesitatea abordării în mod continuu a următoarelor probleme:

- îmbunătăţirea continuă a legislaţiei referitoare la protecţia consumatorilor

- informarea şi educarea consumatorilor prin toate mijloacele posibile - protejarea intereselor economice ale consumatorilor - îmbunătăţirea reprezentării consumatorilor - îmbunătăţirea dialogului dintre organizaţiile de consumatori, instituţiile

statului şi organizaţiile patronale - îmbunătăţirea colaborării între organizaţiile de consumatori.



31

Test de autoevaluare nr. 3 1. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare indică:

a. promovarea unui cadru legislativ corespunzător b. certificării inspecţiei importuri şi exporturi de alimente c. consolidarea controlului de-a lungul lanţului alimentar

2. Principala sarcină a EFSA este aceea de a furniza ………………… …………. obiective în toate aspectele avand o influenţă directă sau indirectă asupra siguranţei alimentare. 3. Funcţiile Comisiei Europene:

a. dreptul la iniţiativă b. este organ executiv c. funcţie bugetară.

4. Reglementarea nr. .................. a Consiliului şi Parlamentului European care furnizează baza juridică a înfiinţării ……………… a fost adoptată la 28 ianuarie 2002. 5. Ce reprezintă EFSA? Răspunsuri test de autoevaluare nr. 3 1. c

2. recomandări ştiinifice

3. a, b

4. 178/2002, EFSA

5. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor

Organisme naţionale cu atribuţii în siguranţa alimentară


32

Capitolul 4. Organisme naţionale cu atribuţii în siguranţa alimentară

4.1. Ministerul Sănătăţii (MS) 4.2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

(ANPC) 4.3. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

(MAPDR) 4.4. Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru

Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) 4.5. Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor Pentru a face faţă competiţiei comunitare, produsele agro-alimentare

româneşti trebuie să îndeplinească cerinţele de calitate şi de siguranţă de pe piaţa Uniunii Europene. Pentru aceasta, este nevoie de un cadru legislativ clar, transparent şi în concordanţă cu prevederile comunitare.

În gestionarea problematicii siguranţei alimentare, în România

conlucrează următoarele instituţii: Ministerul Sănătăţii (MS), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa

Alimentelor (ANSVSA). Între cele patru instituţii menţionate, membre ale Consiliului Consultativ

pentru protecţia consumatorilor, a fost încheiat în anul 2003 un protocol, care urmăreşte: - respectarea şi aplicarea prevederilor legislative proprii de fiecare

autoritate; - delimitarea obiectivelor ce urmează a fi supravegheate, inspectate şi

controlate de fiecare autoritate în parte; - delimitarea categoriei de alimente care vor fi supravegheate,

inspectate şi controlate de către fiecare autoritate; - delimitarea responsabilităţilor şi competenţelor în activitatea de

supraveghere, inspecţie şi control al alimentelor;



33

- stabilirea conduitei şi colaborării între autorităţi în scopul evitării interferenţelor în activitatea de supraveghere, inspecţie şi control la obiectivele stabilite;

- informarea reciprocă asupra rezultatelor acţiunilor proprii întreprinse; - efectuarea de comun acord şi în comun a unor controale la

obiectivele supuse inspecţiei; - colaborarea şi cooperarea permanentă pentru realizarea obiectivului

comun în relaţia cu protecţia consumatorilor şi sănătatea publică. Aceste obiective se pot realiza numai prin recunoaşterea reciprocă a

limitelor de competenţă ale autorităţilor implicate în realizarea siguranţei alimentelor pentru protecţia sănătăţii publice şi a consumatorilor, în conformitate cu prevederile legale.

4.1. Ministerul Sănătăţii (MS)

Ministerul Sănătăţii efectuează supravegherea şi controlul igienei personalului operator din toate unităţile care produc, depozitează, transportă, valorifică produsele alimentare de origine animală şi de altă natură. Aceasta se face prin: - inspecţii, recoltări de probe din produsele alimentare, - prelevări de probe de sanitaţie şi produse biologice umane, - efectuarea de examene fizico-chimice şi de laborator la alimentele

de natură animală sau de altă natură, apă potabilă, precum şi aditivi alimentari,

- examene de pesticide, metale grele, radioactivitate şi alţi contaminanţi din alimentele menţionate.

4.2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor: - ANPC efectuează inspecţii şi controale pentru supravegherea pieţei

şi a unităţilor care comercializează alimente de origine animală sau de altă natură, preambalate şi etichetate.

- Aceste acţiuni se desfăşoară în depozitele alimentare, unităţile de desfacere şi în unităţile de alimentaţie publică.

- Controalele vizează etichetarea produselor, termenul de valabilitate, compoziţia alimentelor, integritatea ambalajelor şi aspectul comercial.

- Tot în sarcina inspectorilor ANPC cade şi efectuarea de recoltări de probe din depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publica şi unităţi de desfacere, pentru determinarea calităţii prin examene de laborator, fizico-chimice, la alimente de origine animală sau de altă natură, preambalate şi etichetate.



34

4.3. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR)

În urma înfiinţării ANSVSA, care a preluat atribuţii în domeniul siguranţei alimentare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi-a restrâns activitatea la: - monitorizarea nivelului pesticidelor din produsele alimentare, - agricultura ecologică şi - evidenţa culturilor de organisme modificate genetic.

În domeniul siguranţei alimentelor, obiectivele urmărite până în

momentul aderării României la Uniunea Europeană au fost: supravegherea pieţelor agroalimentare şi a importului; delimitarea şi întărirea sistemelor de control; aplicarea în mod eficient a sistemelor de evaluare, management şi

comunicare a riscului; impunerea unor măsuri de protecţie pentru apărarea indemnităţii

teritoriului ţării, faţă de bolile majore la animale; identificarea, evaluarea şi monitorizarea unităţilor cu profil zootehnic şi de industrie alimentară, în vederea restructurării şi modernizării;

finalizarea strategiei privind punctele de inspecţie la frontiera informarea promptă şi transparentă a consumatorilor;

identificarea şi înregistrarea tuturor speciilor de animale; identificarea şi înregistrarea tuturor fermelor şi a unităţilor de

procesare; finalizarea informatizării sectorului veterinar şi pentru siguranţa

alimentelor. 4.4. Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) 4.4.1. Misiunea şi activitatea instituţiei publice Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor organizează activitatea veterinară pe întreg teritoriul ţării dupa o concepţie unitară care să asigure:

apărarea sănătăţii animalelor, apărarea sănătăţii publice şi protecţia mediului.

Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Autoritatea are urmatoarele funcţii:

de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica Guvernului şi tendinţele pe plan internaţional, strategia în vederea asigurării si garantării sănătăţii animalelor, a sănătăţii publice, protecţiei animalelor, protecţiei mediului şi a siguranţei alimentelor;

de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia adoptată, realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor,



35

de administrare, prin care se asigură coordonarea şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil, în domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor;

de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului Romaniei, reprezentarea pe plan intern şi extern, în domeniul său de activitate;

de autoritate de stat, prin care se dispune şi se asigură supravegherea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul său de activitate.

Autoritatea Natională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este structurată în patru direcţii generale:

Direcţia Generală Sanitară Veterinară: - Direcţia Sănătatea Animalelor - Direcţia Igienă si Sănătate Publică Veterinară

Direcţia Generală Siguranţa Alimentelor

- Direcţia Igienă şi Sănătăte Publică - Direcţia Standarde, Mărci şi Calitatea Alimentelor

Direcţia Generală Inspecţie, Control, Inspecţie la Frontiera şi

Coordonarea Institutelor Veterinare - Direcţia de Inspecţie, Control şi Coordonare Puncte de Inspecţie la

Frontieră - Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală - Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară - Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor

de Uz Veterinar

Direcţia Generală Economico – Administrativă, Juridică şi Relatii Internaţionale

4.5. Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor Menţinerea siguranţei alimentare la nivel inalt este importantă pentru protecţia sănătăţii publice, pentru păstrarea încrederii consumatorilor referitor la toate produsele de origine animală şi vegetală şi la funcţionarea pieţei interne. Strategia privind siguranţa alimentelor are în vedere:

actualizarea cadrului legislativ existent cu cel al UE pentru realizarea produselor alimentare la un nivel compatibil cu cel european prin adoptarea noilor directive şi reglementări comunitare şi a amendamentelor celor existente şi adaptarea cadrului normativ existent la specificitatea siguranţei alimentelor;

supravegherea, controlul şi monitorizarea parametrilor privind siguranţa şi calitatea alimentelor, adaptarea şi consolidarea cadrului instituţional specific siguranţei alimentelor;

impunerea de norme similare cu cele internaţionale în standardizare, gradare şi clasificare în domeniul agroalimentar;



36

constituirea punctului de contact Codex Alimentarius în cadrul ANSVSA şi diseminarea informaţiilor prin acest punct atât pe plan national cât şi internaţional;

evaluarea riscului în ceea ce priveşte organismele modificate genetic (OMG), adoptarea legislaţiei europene în acest domeniu şi urmărirea implementării acesteia;

urmărirea aplicării biotehnologiilor, încurajarea diversificării acestora pe baza informaţiilor stiinţifice;

obiectivul principal în strategia privind siguranţa şi calitatea alimentelor îl constituie adoptarea reglementărilor europene specifice din domeniul alimentar şi implementarea acestora, pentru a asigura atât protecţia sănătăţii populaţiei şi a intereselor consumatorilor, cât şi o competiţie corectă, evitând, în acelaşi timp, fraudele, falsificările şi barierele tehnice comerciale.



37

Test de autoevaluare nr. 4 1. Care dintre afirmaţiile următoare sunt adevărate (A) şi care sunt false (F):

a. ANPC efectuează recoltări din probe din depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publică şi unităţi de desfacere pentru determinarea calităţii prin examene de laborator.

b. ANPC nu controlează procesul tehnologic. 2. Strategia privind siguranţa alimentelor are în vedere:

a. supravegherea, controlul si monitorizarea parametrilor privind siguranţa si calitatea alimentelor

b. folosirea de organisme modificate genetic in cat mai multe tehnologii fără a evalua riscul folosirii lor

c. impunerea de norme similare cu cele internaţionale în domeniul industriei farmaceutice.

3. Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară are următoarele funcţii:

a. legislative b. de reglementare c. apărarea sănătăţii publice.

4. Care sunt organismele naţionale cu atribuţii în siguranţa alimentară?

a. MS b. MPD c. APC

5. Care sunt cele 4 direcţii generale în care este structurată ANSVSA? Răspunsuri la test de autoevaluare nr. 4

1. a – A; b – A

2. a

3. b

4. a

5. Cele 4 direcţii generale în care este structurată ANSVSA sunt: 1. Direcţia Generală Sanitară Veterinară: 2. Direcţia Generală Siguranţa Alimentelor 3. Direcţia Generală Inspecţie, Control, Inspecţie la Frontiera şi

Coordonarea Institutelor Veterinare 4. Direcţia Generală Economico – Administrativă, Juridică şi

Relatii Internaţionale



38

Noile reglementări ale Uniunii Europene cu privire la alimente


38

Capitolul 5. Noi reglementări ale Uniunii Europene cu privire la igiena alimentelor şi la menţiunile nutriţionale şi de

sănătate transpuse în legislaţia românească

5.1. Noul Pachet de Igienă 5.2. Regulamentul CE nr. 1924/2006 al Parlamentului

European şi al Consiliului din data de 20 decembrie 2006 asupra menţiunilor nutriţionale şi de sănătate cu privire la alimente

5.1. Noul Pachet de Igienă Incepând cu ianuarie 2005 la nivelul Uniunii Europene există noi

fundamente pentru întreaga legislaţie alimentară. Acestea sunt reflectate şi în legislaţia din România.

Legea nr. 150/2004, revizuită şi cu modificări ulterioare, delimitează principiile generale şi obligaţiile la care operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să adere.

Pornind de la această bază a fost constituit un pachet de reglementări numit „Noul Pachet de Igienă”, aplicabil la toate nivelele lanţului alimentar, care a intrat în vigoare în UE începând cu 1 ianuarie 2006 şi începând cu 1 Octombrie 2006 în România.

Reglementări (CE) ale Parlamentului European şi al Consiliului transpuse în legislaţia românească:

Reglementarea (CE) nr. 852/2004 (igiena alimentelor) transpusă prin HG nr. 924/2005

Reglementarea (CE) nr. 853/2004 (igiena alimentelor de origine animală) transpusă prin HG nr. 954/2005

Reglementarea (CE) nr. 854/2004 (controlul oficial al alimentelor de origine animală) transpusă prin HG nr. 955/2005

Reglementarea (CE) nr. 882/2004 (controlul oficial al alimentelor şi furajelor) transpusă prin HG nr. 925/2005.

Principiile Legii Generale a Alimentelor:

Siguranţă Corectitudine Responsabilitate Transparenţă Trasabilitate Retragere Colaborare



39

Siguranţă

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să garanteze că alimentele satisfac cerinţele tuturor legilor în domeniul alimentar şi să implementeze permanent aceste cerinţe, pentru a pune pe piaţă numai alimente sigure. Corectitudine

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar nu trebuie să mediatizeze, prezinte sau eticheteze alimentele într-un mod care poate induce în eroare consumatorii. Responsabilitate

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar sunt responsabili de siguranţa alimentelor pe care le produc, transportă, depozitează sau le vând. Transparenţă

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să informeze imediat Autoritatea Competentă (Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA) în cazul în care au motive să considere că alimentele puse pe piaţă prezintă un risc pentru sănătatea publică. Trasabilitate

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să păstreze înregistrările materiilor prime, materiilor auxiliare, ambalaje etc., care intră în companie şi a produselor pe care le furnizează (exceptând consumatorul final), în scopul de a asigura trasabilitate şi de a fi în stare să pună la dispoziţie rapid aceste informaţii Autorităţii competente. Retragere

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să iniţieze retragerea alimentelor nesigure şi să informeze consumatorii despre motivele retragerii, dacă este cazul. Operatorii trebuie să informeze ANSVSA prin structurile sale teritoriale despre astfel de retrageri. Colaborare

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar vor colabora cu ANSVSA şi alţi operatori, în scopul de a reduce sau de a înlătura riscurile privind sănătatea publică.

HG nr. 924/2005 care transpune Regulamentul nr. 852/2004 (CE) stabileşte cerinţele de igienă, după cum urmează:

Cerinţe generale de igienă Cerinţe de structură Cerinţe de transport Cerinţe de echipament Deşeuri alimentare Alimentare cu apă Igiena personalului Prevenirea contaminării încrucişate Controlul dăunătorilor Controlul materiei prime Ambalarea şi împachetarea produselor alimentare



40

Cerinţe privind controlul temperaturii Sistemul de management al Siguranţei Alimentelor, bazat pe

principiile HACCP Identificarea şi controlul punctelor critice în producţie Instruire Anexa HG descrie cerinţele ce trebuie îndeplinite.

HG nr. 954/2005 care transpune Regulamentul (CE) nr. 853/2004 stabileşte:

Cerinţe suplimentare pentru: - Carnea proaspătă (inclusiv vânat sălbatic) - Carnea tocată, preparate din carne etc. - Produse din carne - Livrarea de grăsimi animale şi jumări - Lapte crud şi produse din lapte - Ouă şi produse din ouă - Moluşte bivalve vii - Picioruşe de broască şi melci - Produse din peşte - Colagen - Gelatină

Cerinţe privind controlul temperaturii Sistemul de management al Siguranţei Alimentelor, bazat pe

principiile HACCP Identificarea şi controlul punctelor critice în producţie Instruire Controlul dăunătorilor Controlul materiei prime Ambalarea şi împachetarea produselor alimentare.

Puncte cheie ale acestor două acte normative

Structură şi clasificare

Regulamentele transpuse specifică o gamă de cerinţe privind structura şi desfăşurarea activităţilor din domeniul alimentar.

Ce este o activitate în domeniul alimentar?

Activitatea în domeniul alimentar este înţeleasă ca o activitate ce

se desfăşoară în orice întreprindere, fie că este pentru profit sau nu, fie că este particulară sau de stat, care include orice etapă a producţiei, procesării, depozitării şi a distribuţiei de alimente (HG nr. 924/2005 şi HG nr. 954/2005).

In activitatea din domeniul alimentar sunt inclusi producătorii

primari, importatorii, angrosiştii, transportatorii, comercianţii cu amănuntul, proprietarii de restaurante, furnizorii, chioşcurile, furgonete mobile şi toţi cei care efectuează operaţiuni de import, export, manipulare, depozitare, transportare, preparare şi vânzare a alimentelor.



41

Operator cu activitate în domeniul alimentar este orice persoană fizică sau juridică ce răspunde de îndeplinirea cerinţelor legislaţiei în domeniul alimentelor în unitatea cu profil alimentar aflată sub controlul acesteia” -Legea nr. 412/2004.

Înregistrare şi Aprobare

Toţi operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să fie

înregistraţi de către ANSVSA, înainte ca producţia de alimente să înceapă.

Operatorii care se ocupă de manipularea alimentelor de origine

animală, cu câteva excepţii, trebuie aprobaţi de către inspectorii oficiali. Aceasta presupune deplasări pe teren şi evaluări.

Autorizarea

Pentru a fi autorizaţi operatorii trebuie să îndeplinescă cerinţele

generale şi specifice de igienă precizate în Hotărârile de Guvern. Acestea vor varia în funcţie de tipul produselor procesate.

Identificare şi Mărci de Sănătate

Toate produsele de origine animală trebuie să poarte marca de

sănătate, în conformitate cu cerinţele specifice.

Sistemul de management pentru siguranţa alimentelor

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să demonstreze că deţin un sistem funcţional de management pentru siguranţa alimentelor, bazat pe principiile HACCP. Acesta va include următoarele elemente: - identificarea riscurilor pentru siguranţa alimentelor care pot fi

prezente sau pot surveni în timpul activităţii; - să aibă implementate proceduri de control care să reducă la

nivel acceptabil sau să elimine aceste riscuri; - să deţină proceduri clare, care trebuie respectate de întreg

personalul; - înregistrările sau documentele să fie în conformitate cu

activitatea desfăşurată zilnic în unităţile de producţie; - să păstreze înregistrările procedurilor şi a verificărilor

efectuate; - personalul responsabil de sistemul de management pentru

siguranţa alimentelor va trebui să fie instruit corespunzător.

Condiţii şi programe preliminare

Clădiri, utilităţi şi echipamente Echipamentul de producţie Igienizare Controlul dăunătorilor Igiena personalului Recepţia şi controlul materiilor prime



42

Controlul producţiei Depozitarea, transportul şi distribuţia alimentelor Instruire Etichetarea Trasabilitate şi retragerea de produs Investigarea reclamaţiilor.

Clădiri, utilităţi şi echipamente Planul fabricii trebuie întocmit astfel încât fluxul de producţie să

curgă într-o singură direcţie. Interiorul clădirilor, amplasarea şi designul echipamentelor,

ventilaţia şi iluminatul trebuie luate în considerare din punct de vedere al funcţionării, curăţării, igienizării şi intreţinerii.

Trebuie luată în considerare alocarea de spaţiu suficient pentru activităţile de producţie, echipamente şi activităţile de igienizare a acestora, în faza de proiectare sau când se renovează fabrica.

Echipamentul de producţie

Echipamentele utilizate trebuie să fie proiectate astfel încât să prevină:

contaminarea alimentelor; acumularea de reziduuri alimentare care facilitează dezvoltarea

de microorganisme în timpul producţiei; să fie uşor accesibile şi uşor de igienizat.

Igienizare

Trebuie să existe proceduri scrise, aplicate regulat pentru igienizarea tuturor echipamentelor de producţie, a suprafeţelor în contact cu alimentele, ariilor de producţie, traseelor tehnologice, instalaţiilor etc.

Controlul dăunătorilor

Este necesar să existe un program eficient, monitorizat regulat, de prevenire a pătrunderii dăunătorilor în fabrică care să includă utilizarea mijloacelor de protecţie precum site, perdele de aer, uşi etc.

Igiena personalului

Pot fi dezvoltate pentru toţi lucrătorii din fabrică ghiduri scrise de igienă a personalului, care vor conţine informaţii referitoare la echipamentul de protecţie, spălatul mâinilor, comportament şi aspecte legate de sănătatea personalului.

Recepţia şi controlul materiilor prime

În momentul recepţiei toate materiile prime şi alte materiale trebuie inspectate înainte de a fi acceptate şi depozitate.

Inspectarea mijloacelor de transport este, de asemenea, necesară.

Controlul producţiei



43

Controlul procesului de producţie debutează cu identificarea şi analiza riscurilor specifice liniei de producţie în cauză.

Controlul circulaţiei personalului, al echipamentului şi controlul fluxului tehnologic este necesar pentru reducerea contaminării semifabricatelor şi produselor finite.

Depozitarea, transportul şi distribuţia alimentelor

Materiile prime, semifabricatele trebuie depozitate la temperaturi şi umiditate relativă adecvate, conform specificaţiilor tehnice de produs, separat de produsele finite.

Vehiculele trebuie să fie menţinute curate şi în bună stare de întreţinere şi funcţionare pentru ca alimentele să fie protejate împotriva contaminării şi să fie concepute şi construite pentru a se permite igienizarea.

Instruire

Toţi angajaţii trebuie instruiţi va include informaţii despre Bunele Practici de Producţie (Good Manufacturing Practices GMP) şi Bunele Practici de igienă (Good Hygiene Practices GHP), igiena personalului, practicile angajaţilor, incluzând programul HACCP, la un nivel adecvat activităţilor desfăşurate.

Etichetarea

Este esenţial ca fiecare ambalaj să fie etichetat corect.

Trasabilitate şi retragerea de produs Orice companie trebuie să aibă capacitatea de a identifica şi

urmări traseul intern şi extern pentru toate materiile prime, materialele auxiliare, ambalaje etc. recepţionate, precum şi pentru produsele finite, pentru a putea retrage produsele care prezintă un risc pentru sănătatea publică.

Investigarea reclamaţiilor

Reclamaţiile consumatorilor trebuie trecute în revistă cu atenţie. Feed-back-ul de la consumator poate identifica arii cu probleme care trebuie să fie corectate, ducând la îmbunătăţirea eficacităţii programelor preliminare respective.

Sistemul HACCP - Cerinţe legislative

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să pună în

aplicare, să implementeze şi să menţină o procedură sau proceduri permanente bazate pe principiile HACCP.

HG nr. 924/2005, Anexă - Reguli generale pentru igiena produselor alimentare, capitolul I, Prevederi generale, articolul 5, punctul 1

„Sistemul HACCP este un instrument care ajută operatorii din industria alimentară să realizeze un standard mai înalt de siguranţă a alimentelor. Sistemul HACCP nu trebuie privit ca o modalitate de auto-reglementare şi nu va înlocui controlul oficial”

Regulament nr.852/2004, preambul



44

Beneficiile pentru procesatori privind aplicarea sistemului HACCP:

Abordarea “pas cu pas” asigura controlul tuturor factorilor de care este dependentă siguranţa alimentelor şi a acţiunilor corective necesare în cazul unor incidente

Abordarea care presupune planificarea activităţilor permite ca problemele posibile să fie anticipate şi evitate sau, în cazul în care survin, rezolvate rapid şi cu costuri minime

Se iau în considerare cei mai importanţi paşi din cadrul procesului de producţie pentru a se realiza siguranţa alimentelor eficient, economic şi cu optimizarea utilizării resurselor de personal

Înregistrările corecte şi complete sunt o dovadă a unui management eficient al siguranţei alimentelor

Personalul de producţie este motivat de recunoaşterea eforturilor de a menţine siguranţa alimentelor

HACCP este un sistem de management al siguranţei alimentelor recunoscut internaţional si de aceea clienţii companiei trebuie sa solicite implementarea acestuia.

5.2. Regulamentul CE nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 20 decembrie 2006 asupra menţiunilor nutriţionale şi de sănătate cu privire la alimente Noul regulament european 1924/2006 referitor la menţiunile nutriţionale şi de sănătate a intrat în vigoare la 19 ianuarie 2007. Regulamentul defineşte condiţiile de folosire a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate, şi stabileşte un sistem pentru evaluarea ştiinţifică a acestora. Toate menţiunile trebuie sa fie conforme cu principiile generale care sunt justificate ştiinţific, şi să fie uşor de înţeles de către consumator. Regulamentul se aplică tuturor menţiunilor nutriţionale şi de sănătate făcute în comunicările comerciale incluzând etichetare, prezentare şi reclame. 5.2.1. Obiectiv Regulamentul 1924/2006 asigură un grad înalt de protecţie a

consumatorilor şi facilitează alegerile acestora. Regulamentul înlatură diferenţele dintre prevederile naţionale legate de

asemenea menţiuni care pot împiedica mişcarea liberă a alimentelor şi pot crea condiţii inegale în comerţ.

Va completa principiile generale ale HG 106/2002 şi va stabili cerinţele referitoare la menţiunile de nutriţie şi sănătate la livrarea ca atare a alimentelor către consumator.

Prevederile de etichetare conţinute în HG 106/2002 cu privire la etichetarea, prezentarea şi promovarea produselor alimentare interzice în general utilizarea informaţiei care induce în eroare cumpărătorul sau care atribuie proprietăţi medicale alimentelor.



45

Regulamentul se aplică în cazul tuturor menţiunilor de nutriţie şi sănătate din comunicările comerciale, inclusiv în cadrul promovării generice a alimentelor şi a campaniilor promoţionale, precum cele sprijinite în întregime sau în parte de către autorităţile publice.

Nu se aplică menţiunilor din cadrul comunicărilor necomerciale, precum ghidurile de regim alimentar, sau recomandările făcute de către autorităţile şi organismele de sănătate publică, sau în comunicările necomerciale şi în informaţiile din presă şi publicaţiile ştiinţifice.

5.2.2. Scop Acest Regulament armonizează dispoziţiile legislative stabilite de lege,

reglementări sau de dispoziţiile administrative din Statele Membre care se referă la menţiunile nutriţionale şi de sănătate în scopul asigurării unei funcţionări efective a pieţei interne, furnizând un nivel înalt de protecţie a consumatorului.

5.2.3. Definiţii In plus fata de termenii: „alimente”, „operator din sectorul alimentar”,

„punerea pe piaţă” şi „consumator final” stabiliţi în Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului şi Consiliului European şi preluaţi în Legea 150/2004 care stabileşte principiile generale şi condiţiile legii alimentelor şi instituind Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor şi procedurile referitoare la siguranţa alimentelor; „supliment alimentar” stabilit în Ordinul MSP/2007, „etichetarea alimentelor”, „proteine”, „carbohidraţi”, „zaharuri”, „grăsimi”, „grăsimi saturate”, „grăsimi mono-nesaturate”, „grăsimi poli-nesaturate”, „fibre”, stabiliţi în HG 106/2002 privind etichetarea produselor alimentare, se vor folosi următorii termeni: - „menţiune” desemnează orice mesaj sau reprezentare care nu

este obligatorie conform legislaţiei comunitare sau naţionale, inclusiv reprezentare pictorială, grafică, de orice formă, care afirmă, sugerează sau implică faptul că alimentul are caracteristici speciale;

- „nutrient” desemnează proteine, carbohidraţi, grăsimi, fibre, sodiu, vitamine şi minerale enumerate în lista din Anexa Directivei 90/496/CEE şi substanţe care aparţin sau care sunt componente ale acestor categorii;

- „alte substanţe” desemnează substanţe altele decât nutrienţii şi care au efect fiziologic şi nutriţional;

- „menţiune nutriţională” desemnează orice menţiune care afirmă, sugerează sau implică faptul că alimentul are proprietăţi nutriţionale benefice speciale datorită: - energiei (valoarea calorică) pe care:

- o furnizează - o furnizează într-un grad scăzut sau înalt - nu o furnizează; - şi/sau

- nutrienţilor sau altor substanţe pe care:



46

- le conţine; - le conţine într-un grad redus sau crescut; sau - nu le conţine;

- „menţiune de sănătate” desemnează orice menţiune care afirmă, sugerează sau implică faptul că există o relaţie între o categorie de alimente, un aliment sau unul dintre constituenţii acestuia şi sănătate;

- „menţiune privind reducerea riscului de îmbolnăvire” desemnează orice menţiune de sănătate care afirmă, sugerează sau implică faptul că prin consumul unei anumite categorii de alimente, unui aliment sau a unui dintre constituenţii acestuia reduce semnificativ un factor de risc în dezvoltarea unei afecţiuni.

5.2.4. Principii generale pentru toate menţiunile: Utilizarea menţiunilor nutriţionale şi de sănătate:

nu vor fi false, ambigue sau derutante; nu vor ridica îndoieli cu privire la siguranţa şi/sau caracterul adecvat

al proprietăţilor nutriţionale ale altor alimente; nu vor încuraja sau tolera consumul excesiv al unui anumit aliment; nu vor afirma, sugera sau implica faptul că un regim alimentar variat

şi echilibrat nu poate furniza în general cantitatea adecvată de nutrienţi. Se pot adopta derogări în cazul în care un regim alimentar echilibrat şi variat nu poate furniza cantităţile suficiente de nutrienţi, inclusiv condiţiile aplicării lor, conform procedurii menţionate în Articolul 25(2), ţinând cont de condiţiile speciale prezente în Statele Membre.

nu vor face referi la schimbări în ceea ce priveşte funcţiile organismului care ar putea da naştere sau exploata teama în rândul consumatorilor, atât sub formă de text cât şi sub forma reprezentărilor grafice, pictoriale sau simbolice.

5.2.5. Condiţii de utilizare a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate Până la data de 19 ianuarie 2009, Comisia va stabili profilurile

nutriţionale specifice, inclusiv derogările, ce alimente sau categorie de alimente va trebui să le respecte înainte de a purta menţiuni nutriţionale şi de sănătate precum şi condiţiile de utilizare a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate.

În stabilirea profilurilor, Comisia va cere Autorităţii să furnizeze date

ştiinţifice în termen de 12 luni, concentrându-se în special asupra: - stabilirii profilurilor pe alimente în general şi/sau pe categorii de

alimente; - alegerii şi proporţiei nutrienţilor care se vor lua în considerare; - alegerii cantităţii/bazei de referinţă pentru profiluri; - abordarii calculului profilurilor; - fezabilităţii şi testării sistemului propus.



47

5.2.6. Profilurile nutriţionale Profilurile nutriţionale pentru alimente şi/sau anumite categorii de

alimente vor fi stabilite luând în considerare în special: - cantităţile anumitor nutrienţi sau a altor substanţe conţinute în

alimente, precum grăsimile, acizii graşi saturaţi, acizii graşi trans, zaharurile şi/sau sarea/sodiul.

- rolul şi importanţa alimentelor (sau categoriilor de alimente) şi contribuţia acestora în regimul alimentar al populaţiei în general sau, dacă este cazul, în regimul alimentar al anumitor grupuri de risc, în special copiii;

- compoziţia nutriţională generală a alimentelor şi prezenţa nutrienţilor care au fost recunoscuţi din punct de vedere ştiinţific ca având efect asupra sănătăţii.

5.2.7. Restricţii Prin derogare de la paragraful anterior, menţiunile nutriţionale:

referitoare la reducerea grăsimilor, acizilor graşi saturaţi, acizilor graşi trans, zaharurilor şi sării/sodiului şi care nu fac referire la la un profil definit pentru nutrientul/nutrienţii specifici pentru care menţiunea este formulată, vor fi permise cu condiţia ca acestea să îndeplinească condiţiile stabilite de prezentul Regulament

vor fi permise în cazul în care un nutrient depăşeşte profilul nutriţional cu condiţia ca o menţiune ce se referă în mod special la aşa-numitul nutrient să apară alături de menţiune, pe aceeaşi parte cu aceasta şi la fel de vizibil. Menţiunea va avea următorul conţinut: „Conţinut bogat de….”

Băuturile care conţin mai mult de 1,2% de alcool per volum nu vor putea

avea menţiuni de sănătate. 5.2.8. Condiţii generale Folosirea menţiunilor nutriţionale şi de sănătate va fi permisă dacă sunt

îndeplinite următoarele condiţii: a) dacă prezenţa, absenţa sau conţinutul redus al unui nutrient sau a

altei substanţe dintr-un aliment sau component al alimentului, care face obiectul unei menţiuni, s-a dovedit a avea un efect fiziologic şi nutritiv benefic, conform probelor ştiinţifice general acceptate;

b) dacă nutrientul sau alte substanţe care fac obiectul menţiunilor: - sunt conţinute în produsul final într-o cantitate semnificativă

conform legislaţiei comunitare, sau în cazul în care nu există asemenea reguli, într-o cantitate care va produce efectul fiziologic şi nutriţional menţionat conform probelor ştiinţifice general acceptate;

- nu este prezent sau este prezent într-o cantitate redusă care va produce efectul fiziologic şi nutriţional menţionat conform probelor ştiinţifice general acceptate;



48

c) dacă nutrientul sau substanţa care face obiectul menţiunii se găseşte într-o formă utilizabilă de către organism;

d) dacă cantitatea de produs care se estimează a fi consumată furnizează o cantitate semnificativă de nutrienţi sau de substanţe care fac obiectul menţiunii, conform legislaţiei comunitare sau, în cazul în care nu există aceste reguli, o cantitate semnificativă care va produce efectul fiziologic şi nutriţional, conform probelor ştiinţifice general acceptate;

Folosirea menţiunilor nutriţionale şi de sănătate este permisă numai

dacă se apreciază că efectele benefice exprimate în menţiune vor fi înţelese de către consumatorul mediu. - Menţiunile nutriţionale şi de sănătate se vor referi la alimentele

gata de consum conform instrucţiunilor fabricantului. - Consumatorul mediu - Consumator teoretic reprezentativ. - Conform principiului proporţionalităţii şi în vederea permiterii

aplicării efective a măsurilor de protecţie care sunt prevăzute de acesta, prezentul Regulament ia ca şi criteriu de evaluare consumatorul mediu, care este în mod normal informat, atent şi circumspect, ţinând cont de factorii sociali, culturali şi lingvistici, dar prevede dispoziţii pentru a preveni exploatarea consumatorilor ale căror caracteristici îi fac vulnerabili la menţiunile derutante.

- În cazul în care o menţiune este adresată unui anumit grup de consumatori, precum copiii, este de dorit ca impactul menţiunii să fie evaluat din punct de vedere al unui membru mediu al grupului.

- Testul consumatorului mediu nu este unul statistic. 5.2.9. Etichetarea alimentelor şi menţiunile nutriţionale Obligaţia de a furniza informaţii şi modalităţile de furnizare a acestora ce

decurg din HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor, atunci când se face o menţiune nutriţională, se vor aplica atunci când se va face o menţiune de sănătate, exceptând cazul publicităţii colective.

În plus şi dacă va fi cazul, cantitatea/cantităţile de substanţă(e) la care se referă o menţiune şi care nu apar în etichetarea nutriţională vor fi de asemenea expuse în acelaşi câmp vizual cu informaţiile nutriţionale şi vor fi exprimate conform cerinţelor din HG 106/2002.

În cazul suplimentelor alimentare, informaţia nutriţională va fi furnizată conform cerinţelor din Ordinul MSP/2007.

5.2.10. Menţiunile nutriţionale Menţiunile nutriţionale - Condiţii specifice Sunt permise numai menţiunile nutriţionale care figurează în Anexa din prezentul Regulament şi dacă respectă condiţiile stabilite. Amendamentele la Anexă se vor face conform procedurilor comunitare si,

unde va fi cazul, după consultarea Autorităţilor. Dacă este cazul, Comisia va implica părţile interesate, în special operatorii din sectorul alimentar şi



49

grupurile de consumatori, pentru a evalua percepţia şi gradul de înţelegere a menţiunilor în cauză.

Menţiunile nutriţionale comparative Fără a aduce atingere prevederilor privind publicitatea comparativa, se

poate face o comparaţie numai între alimentele din aceeaşi categorie, luând în consideraţie o gama de alimente din acea categorie. Diferenţele în conţinutul de nutrienţi sau/şi în valoare energetică vor fi indicate iar comparaţia se va raporta la aceeaşi cantitate de aliment.

Menţiunile nutriţionale comparative vor compara compoziţia alimentului în cauză cu o gama de alimente din aceeaşi categorie, care nu au o compoziţie care sa permită utilizarea unei menţiuni, inclusiv alimente apartinind altor mărci.

Produsele care au fost comparate trebuie sa fie uşor de identificat de către consumator!

Anexa - Menţiuni nutriţionale şi condiţiile de aplicare a acestora

Valoare energetică scăzută Menţiune prin care se indica faptul ca un aliment are o valoare energetică mică precum şi orice menţiune care va avea acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai daca produsul respectiv nu conţine mai mult de 40 kcal (170 kJ)/100 g pentru produsele solide şi nu mai mult de 20 kcal (80 kJ)/100 ml în cazul lichidelor. În cazul îndulcitorii de masa se aplică limita de 4 kcal (17 kJ)/porţie, prezentind proprietăţi de îndulcire echivalente a 6 g de zaharoză (aproximativ 1 linguriţă de zaharoză).

Valoare energetică redusă

Menţiune prin care se indică că un aliment conţine o valoare energetică redusă precum şi oricare menţiune care poate avea acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai în cazul în care valoarea energetică este redusă cu cel puţin 30%, cu indicarea caracteristici/caracteristicilor care determină reducerea valorii energetice totale a alimentului.

Fără aport de energie

Menţiune prin care se indică că un aliment nu are aport de energie precum şi oricare menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai dacă produsul nu conţine mai mult de 4 kcal (17 kJ)/100 ml. În cazul îndulcitorilor de masă se aplică limita de 0,4 kcal (1,7 kJ)/porţie, cu proprietăţi de îndulcire echivalente a 6 g de zahăr (aproximativ 1 linguriţă de zahăr).

Conţinut scăzut de grăsimi

Menţiune conform căreia alimentul respectiv are un conţinut scăzut de grăsimi precum şi orice menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai dacă produsul nu conţine mai mult de 3 g de



50

grăsime pe 100 g de produs solid sau 1,5 g de grăsime pentru 100 ml de produs lichid (1,8 g de grăsimi la 100 ml pentru laptele semi-degresat).

Fără grăsimi

Menţiune conform căreia un aliment nu conţine grăsimi precum şi orice menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator pot fi făcute numai în cazul în care produsul nu conţine mai mult de 0,5 g de grăsime/100 g sau 100 ml. Cu toate acestea, menţiunile de tipul „X% fără grăsime” vor fi interzise.

Conţinut scăzut de grăsimi saturate

Menţiune care poate fi făcută numai dacă suma acizilor graşi saturaţi şi a acizilor graşi trans din produs nu va depăşi cantitatea de 1,5 g/100 g în cazul solidelor sau 0,75 g/100 ml în cazul lichidelor; în nici unul dintre cele două cazuri, suma acizilor graşi saturaţi şi a celor saturaţi trans nu trebuie să reprezinte mai mult de 10% din valoarea energetică.

Fără grăsimi saturate

Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care suma acizilor graşi saturaţi şi a acizilor graşi trans din produs nu depăşeşte 0,1 g de grăsimi saturate/100 g sau 100 ml.

Conţinut scăzut de zaharuri

Menţiune care poate fi făcută numai dacă produsul nu conţine mai mult de 5 g de zaharuri/100 g în cazul solidelor sau 2,5 g de zaharuri/100 ml în cazul lichidelor.

Fără zahăr

Menţiune conform căreia un aliment nu conţine zahăr precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai în cazul în care produsul nu conţine mai mult de 0,5 g de zahăr/100 g sau 100 ml.

Fără adaos de zahăr

Menţiune care afirmă că un aliment nu are adaos de zahăr precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai în cazul în care produsul nu conţine nici un adaos de monozaharide sau dizaharide sau oricare alte produse alimentare utilizate pentru îndulcire. Dacă zaharurile sunt prezente în mod natural în alimente, pe etichetă trebuie să fie prezentă următoarea menţiune: „Conţine zaharuri naturale”.

Conţinut redus de sare/sodiu

Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care produsul nu conţine mai mult de 0,12 g de sodiu sau echivalentul în sare al acestuia/100 g sau 100 ml. Pentru ape, cu excepţia apelor minerale naturale care intră sub incidenţa HG 1020/2006, această valoare nu trebuie să depăşească 2 mg de sodiu/100 ml.

Conţinut foarte redus de sare/sodiu

Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care produsul nu conţine mai mult de 0,04 g de sodiu sau echivalentul în sare al acestuia/100 g



51

sau 100 ml. Această menţiune nu va fi utilizată în cazul apelor minerale naturale şi a altor ape.

Fără sare sau Fără sodiu

Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care produsul nu conţine mai mult de 0,005 g de sodiu sau echivalentul în sare al acestuia/100g.

Sursă de fibre

Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care produsul conţine cel puţin 3 g de fibre/100 g sau cel puţin 1,5 g de fibre/100 kcal.

Bogat în fibre

Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care produsul conţine cel puţin 6 g de fibre/100 g sau cel puţin 3 g de fibre/100 kcal.

Sursă de proteine

Menţiune conform căreia un aliment este o sursă de proteine numai în cazul în care cel puţin 12% din valoarea energetică a alimentului este produsă de proteine.

Bogat în proteine

Menţiune conform căreia un aliment este bogat în proteine precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai în cazul în care cel puţin 20% din valoarea energetică a produsului este produsă de proteine.

Sursă de vitamina/vitamine şi/sau mineral/minerale

Menţiune conform căreia un aliment este o sursă de vitamine şi/sau minerale precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai în cazul în care produsul conţine cel puţin o cantitate semnificativă definită în Etichetarea Nutriţională a Alimentelor sau o cantitate prevăzută prin derogările acordate conform Articolului 6 din Regulamentul (CE) Nr. 1925/2006 cu privire la adaosul de vitamine, minerale şi de alte substanţe în alimente.

Bogat în vitamina/vitaminele şi/sau mineralul/mineralele

Menţiunea conform căreia un aliment este bogat în vitamine şi/sau minerale precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai în cazul în care produsul conţine cel puţin de două ori valoarea de la „Sursă de vitamina/vitamine şi/sau mineral/minerale”.

Conţinut de (Denumirea nutrientului sau a altei substanţe)

Menţiune conform căreia un aliment conţine un nutrient sau o altă substanţă, pentru care nu sunt prevăzute condiţii specifice în prezentul Regulament, precum şi orice altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai daca produsul este conform tuturor prevederilor aplicabile ale prezentului Regulament, în special celor din Articolul 5.

Pentru vitamine şi minerale se vor aplica condiţiile pentru menţiunea „sursă de…”.

Îmbogăţit cu (Denumirea nutrientului)



52

Menţiune care indică îmbogăţirea unui produs cu nutrienţi, exceptând vitaminele şi mineralele, precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai dacă produsul îndeplineşte condiţiile de la menţiunea „sursă de...” şi conţinutul sau a fost îmbogăţit cu cel puţin 30% în comparaţie cu un produs similar.

Conţint redus de (Denumirea nutrientului)

Menţiune care indică faptul că a fost redus continutul de unul sau mai mulţi nutrienţi, precum şi orice altă mentiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută numai în cazul în care conţinutului a fost scăzut cu cel puţin 30% comparativ cu cel al unui produs similar, cu excepţia micronutrienţilor, pentru care este acceptată o reducere de 10% comparativ cu valoarea stabilită prin etichetarea nutriţională şi sodiului, sau echivalentului acestuia în sare, pentru care este acceptată o diferenţă de 25%.

Uşor/Light/Lite

Menţiune care indică faptul că un produs este „uşor”, „light” sau „lite” precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator vor respecta aceleaşi condiţii prevăzute pentru termenii „conţinut redus de”; menţiunea va specifica de asemenea şi caracteristica/caracteristicile care îi asigură calitatea de „uşor” sau ”light”.

Natural

În cazul în care un aliment îndeplineşte în mod natural condiţiile stabilite în Anexă cu privire la utilizarea unei menţiuni nutriţionale, termenul „natural” poate fi folosit pentru a preceda menţiunea.

Menţiunile nutriţionale comparative din Anexa la Reg.1924/2006

Valoare energetică redusă valoarea energetică este redusă cu cel puţin 30%, cu indicarea caracteristici/caracteristicilor care determină reducerea valorii energetice totale a alimentului

Îmbogăţit cu (Denumirea nutrientului)

„sursă de„ şi conţinutul său a fost îmbogăţit cu cel puţin 30% în comparaţie cu un produs similar.

Conţint redus de (Denumirea nutrientului)

conţinutului a fost scăzut cu cel puţin 30% comparativ cu cel al unui produs similar, cu excepţia micronutrienţilor, pentru care este acceptată o reducere de 10% comparativ cu valoarea stabilită prin etichetarea nutritională şi sodiului, sau echivalentului acestuia în sare, pentru care este acceptată o diferenţă de 25%.

Uşor/Light/Lite



53

„conţinut redus de”; menţiunea va specifica de asemenea şi caracteristica/caracteristicile care îi asigură calitatea de „uşor” sau ”light”.

5.2.11. Menţiuni de sănătate Menţiuni de sănătate – Condiţii specifice Vor fi permise numai menţiunile de sănătate cuprinse în listele autorizate,

conform cerinţelor de la art. 13 şi 14 din prezentul Regulament. Menţiunile de sănătate vor fi permise numai dacă următoarele informaţii

sunt prezente pe etichete sau în lipsa acestora, în cadrul prezentărilor sau publicităţii: - o menţiune ce indică importanţa unui regim alimentar echilibrat şi

variat şi un stil de viaţă sănătos; - cantitatea de alimente şi modul de consum adecvat obţinerii efectului

benefic menţionat; - unde este cazul, o menţiune adresată persoanelor care trebuie să

evite consumul alimentelor respective; şi - un avertisment adecvat pentru produsele care pot reprezenta un risc

pentru sănătate dacă sunt consumate în exces. Menţiuni de sănătate – Restricţii Nu vor fi permise următoarele menţiuni de sănătate:

- menţiunile care sugerează că sănătatea ar putea fi afectată dacă nu se va consuma alimentul;

- menţiunile care fac referire la ritmul sau cuantumul pierderii în greutate;

- menţiunile care fac referire la recomandările unui medic sau a unor specialişti din domeniul medical sau altor asociaţii profesionale care nu sunt amintite în Articolul 11 al Regulamentului.

Menţiuni de sănătate care nu se referă la reducerea riscurilor de îmbolnavire şi la dezvoltarea şi sănătatea copiilor Menţiunile de sănătate care descriu sau care se referă la:

- rolul nutrientului sau a altei substanţe în creşterea, dezvoltarea şi în funcţiile organismului; sau

- funcţiile fiziologice şi comportamentale; sau - fără a aduce atingere alimentelor folosite în regimuri alimentare cu

aport redus de energie, pierderea în greutate sau la controlul greutăţii sau la reducerea senzaţiei de foame sau accentuarea senzaţiei de saţietate sau la reducerea valorii energetice a regimului alimentar;

- şi care sunt indicate în lista prevăzută în paragraful 3 pot fi făcute fără a fi supuse procedurilor stabilite în Articolul 15 până la 19, dacă:

se bazează pe probe ştiinţifice general acceptate sunt bine înţelese de consumator.

Lista naţională privind menţiunile de sănătate



54

Conf. art.13, Statele Membre vor furniza Comisiei listele cu menţiunile de sănătate, până cel târziu la data de 31 ianuarie 2008, însoţite de condiţiile de aplicare şi de informatii privind fundamentele ştiinţifice relevante.

După consultarea Autorităţii, Comisia va adopta, conform procedurii stabilite în Articolul 25 (2), o listă comunitară cu menţiunile aprobate şi toate condiţiile necesare utilizării acestor menţiuni, până la data de 31 ianuarie 2010 cel târziu.

Modificările aduse listei comunitare, bazate pe probe ştiinţifice generală acceptate, vor fi adoptate conform Articolului 25 (2), după consultarea Autorităţii, la iniţiativa Comisiei sau la cererea unui Stat Membru.

Menţiuni referitoare la reducerea riscului de îmbolnăvire şi menţiuni referitoare la dezvoltarea şi sănătatea copiilor Fără a ţine seama de prevederile din HG 106/2002 privind etichetarea

alimentelor, menţiunile privind reducerea riscului de îmbolnăvire şi cele referitoare la dezvoltarea şi sănătatea copiilor pot fi făcute dacă au fost autorizate conform procedurii prevăzute în Articolele 15, 16, 17 şi 19 ale Regulamentului pentru a fi înscrise pe lista comunitară a menţiunilor permise împreună cu toate condiţiile de utilizare ale acestora.

Pe lângă condiţiile generale stabilite în prezentul Regulament şi pe lângă condiţiile specifice de la paragraful 1, în cazul menţiunilor privind reducerea riscului de îmbolnăvire şi cele referitoare la dezvoltarea şi sănătatea copiilor, prin etichetare, sau dacă aceasta nu există, prin prezentare sau publicitate se vor furniza de asemenea menţiuni ce vor indica faptul că boala la care se referă menţiunea comportă factori de risc multipli şi că modificarea unuia dintre aceştia poate sau nu poate avea efect benefic.

Autorizarea Autorizarea Cererea de autorizare va fi inaintată conform paragrafelor următoare: Cererea va fi trimisă autorităţii naţionale competente din Statul Membru Autoritatea naţională:

- va confirma în scris primirea cererii în termen de 14 zile de la primirea acesteia. Confirmarea va menţiona data primirii cererii;

- va informa fără întârziere Autoritatea; şi - va pune la dispoziţia Autorităţii cererea şi informaţiile suplimentare

furnizate de către solicitant. Autoritatea:

- va informa fără întârziere Statele Membre şi Comisia cu privire la cerere şi va pune la dispoziţia acestora toate informaţiile suplimentare furnizate de către solicitant;

- va pune la dispoziţia publicului rezumatul cererii. Autorizarea - solicitantul Cererea va include următoarele:

numele şi adresa solicitantului



55

nutrientul, substanţa sau alimentul sau categoria de alimente care face obiectul menţiunii de sănătate şi caracteristicile speciale ale acesteia.

o copie a studiilor, inclusiv, dacă este cazul, a studiilor independente analizate de experti, care au fost realizate în legatură cu menţiunea de sănătate precum şi orice alt material menit să demonstreze că menţiunea de sănătate respectă criteriile prevăzute în acest Regulament;

dacă este posibil, indicarea informaţiilor care ar trebui considerate ca proprietate a solicitantului însoţită de justificări care sa poată fi verificate;

o copie a altor studii ştiinţifice care sunt relevante pentru acea menţiune de sănătate;

o propunere pentru formularea menţiunii de sănătate pentru care se solicită autorizaţia, inclusiv, dacă este cazul, condiţiile specifice de utilizare,

un rezumat al cererii. Autorizarea de catre Autoritate În cazul în care opinia este favorabilă autorizării menţiunii de sănătate,

avizul va include următoarele informaţii: - numele şi adresa solicitantului - nutrientul, substanţa sau alimentul sau categoria de alimente care

face obiectul menţiunii de sănătate şi caracteristicile speciale ale acesteia;

- o propunere pentru formularea menţiunii de sănătate pentru care se solicită autorizaţia, inclusiv, dacă este cazul, condiţiile specifice de utilizare;

- dacă este cazul, condiţii sau restricţii de utilizare a alimentului şi/sau menţiuni suplimentare sau avertismente care ar trebui să însoţească menţiunea de sănătate în etichetare sau publicitate.

Autoritatea va transmite avizul său Comisiei, Statelor Membre şi solicitantului împreună cu un raport conţinând o evaluare a menţiunii de sănătate şi expunând motivele acordării avizului său precum şi informaţiile pe care se bazează acesta.

Conform Articolului 38 (1) din Regulamentul (CE) Nr. 178/2002, Autoritatea va publica avizul său.

Solicitantul sau orice altă persoană poate formula observaţii la adresa Comisiei în termen de 30 de zile de la publicarea acesteia.

Menţiuni specificate în Articolul 13 (5) Un operator din sectorul alimentar care intenţionează să folosească o

menţiune de sănătate care nu este inclusă în lista prevăzută în Articolul 13 (3) poate solicita includerea acesteia în listă.

Cererea de includere va fi înaintată autorităţii competente din Statul Membru care va confirma în scris primirea acesteia în termen de 14 zile de la primire. Confirmarea va menţiona data primirii cererii. Cererea va cuprinde datele prevăzute în Articolul 15 (3) şi motivele solicitării.

Cererea în forma prevăzută în Articolul 15 (5) şi orice informaţie furnizată de către solicitant, vor fi trimise fără întârziere Autorităţii pentru a fi evaluată ştiinţific precum şi Comisiei din Statul Membru, pentru informare. Autoritatea va emite avizul său în termen de cinci luni de la data primirii



56

cererii. Acest termen poate fi extins cu până la o lună dacă Autoritatea consideră necesar să obţină informaţii suplimentare de la solicitant. În acest caz, solicitantul va înainta informaţia cerută în termen de 15 zile de la data primirii cererii Autorităţii.

Procedura stabilită în Articolul 16 (3) a) şi b), (5) şi (6) se va aplica mutatis mutandis.

Registrul Comunitar Comisia va stabili şi ţine un Registru Comunitar al menţiunilor nutriţionale

şi de sănătate cu privire la alimente, denumit în cele ce urmează „Registrul”.

Registrul va cuprinde următoarele elemente: - menţiuni nutriţionale şi condiţiile aplicabile acestora, stabilite in Anexa; - restricţiile adoptate conform Articolului 4 (5); - menţiunile de sănătate autorizate şi condiţiile aplicabile acestora

prevăzute în Articolele 13 (3) şi (5), 14 (1), 19 (2), 21, 24 (2) şi 28 (6) şi măsurile naţionale menţionate în Articolul 23 (3);

- o listă a menţiunilor de sănătate respinse şi motivele respingerii lor. Registrul va fi facut public.



57

Test de autoevaluare nr. 5 1. Care sunt reglementările (CE) ale Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la noul pachet de igienă, transpuse în legislaţia românească? 2. Regulamentul 1924/2006:

a. furnizează un nivel înalt de protecţie a consumatorului b. oferă cantităţi exacte de nutrienţi in alimente c. se referă la menţiuni nutriţionale şi de sănătate

3. Definiţi termenii “menţiuni nutrionale” şi “menţiuni de sănătate”. 4. Principii ale Legii Generale a Alimentelor sunt:

a. transparenta b. colaborare c. retragere d. continuitate

5. Folosirea .............................. şi .......................... este permisă numai dacă se apreciază că efectele benefice exprimate în menţiune vor fi înţelese de către ...................................... Răspunsuri la test de autoevaluare nr. 5 1. Reglementarea (CE) nr. 852/2004 (igiena alimentelor) transpusă prin HG

nr. 924/2005; Reglementarea (CE) nr. 853/2004 (igiena alimentelor de origine animală) transpusă prin HG nr. 954/2005; Reglementarea (CE) nr. 854/2004 (controlul oficial al alimentelor de origine animală) transpusă prin HG nr. 955/2005; Reglementarea (CE) nr. 882/2004 (controlul oficial al alimentelor şi furajelor) transpusă prin HG nr. 925/2005.

2. c

3. „menţiune nutriţională” desemnează orice menţiune care afirmă, sugerează sau implică faptul că alimentul are proprietăţi nutriţionale benefice speciale datorită energiei (valoarea calorică) pe care o furnizează, o furnizează într-un grad scăzut sau înalt, nu o furnizează, şi/sau nutrienţilor sau altor substanţe pe care le conţine, le conţine într-un grad redus sau crescut; sau nu le conţine; „menţiune de sănătate” desemnează orice menţiune care afirmă, sugerează sau implică faptul că există o relaţie între o categorie de alimente, un aliment sau unul dintre constituenţii acestuia şi sănătate;

4. a, b, c

5. menţiunilor nutriţionale şi de sănătate, consumatorul mediu

Protecţia consumatorului


58

Capitolul 6. Protecţia consumatorului

6.1. Protecţia consumatorului - caz particular al protecţiei

sociale 6.2. Definirea drepturilor consumatorilor 6.3. Protecţia consumatorului în România 6.4. Protecţia consumatorului de alimente în spaţiul Uniunii

Europene 6.1. Protecţia consumatorului - caz particular al protecţiei sociale În cadrul politicilor de protecţie socială promovate de orice stat, politica

privind consumatorul trebuie să fie considerată o componentă de sine stătătoare, cu obiective, priorităţi şi instrumente proprii - bine integrată celorlalte politici ale statului.

Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri, joacă un rol

important în mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor acţiunilor întreprinse atât de producător, cât şi de comerciant.

Ca latură importantă a politicii sociale pe care trebuie să o promoveze o

societate democratică şi o componentă a programelor de protecţie socială, protecţia consumatorului reprezintă un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată, destinată a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor.

6.2. Definirea drepturilor consumatorilor Conceptul privind ”drepturile consumatorilor” îşi are originea în Carta

drepturilor consumatorilor definită de fostul preşedinte al S.U.A., J.F. Kennedy, în martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat Congresului american.

Deşi Carta nu a mai fost definitivată, ea rămâne importantă prin

conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor servind drept model de referinţă la elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor ce



59

au apărut în deceniile şapte şi opt în S.U.A. şi în alte ţări din continentul american (Canada, Mexic), cât şi în Europa (Belgia, Franţa, Germania, Suedia).

În activitatea de cumpărare şi utilizare a bunurilor şi serviciilor necesare,

cetăţenii unei ţări – în calitatea lor de consumatori – trebuie să aibă asigurat cadrul adecvat pentru accesul neîngrădit la produsele şi serviciile de care au nevoie şi pe care le doresc. Acest cadru trebuie să cuprindă drepturile fundamentale ale consumatorilor aşa cum decurg ele din Carta Drepturilor Omului.

Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt:

- Libertatea consumatorului de a alege produsele şi serviciile - Dreptul consumatorului la protecţie - Dreptul consumatorului de a fi informat complet corect şi precis - Dreptul consumatorului la acces liber - Dreptul consumatorului de a fi despăgubit - Dreptul consumatorilor de a se organiza. - Libertatea consumatorilor de a alege produsele şi serviciile pe

care le apreciază ca fiind cele mai potrivite pentru satisfacerea nevoilor lor de consum sau gusturilor proprii din punct de vedere al: calităţii şi durabilităţii; sferei de folosinţă, gamei de utilităţi pe care le poate acoperi sau

satisface; preţului; coloristicii, aspectului şi designului; mărcii produsului, respectiv producătorului care l-a fabricat; experienţei şi obişnuinţei, acumulate în timp, a tradiţiei în

realizarea unui produs sau serviciu.

- Dreptul consumatorului la protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a i se presta un serviciu care ar putea să-i prejudicieze sănătatea, securitatea sau viaţa, ori să-i afecteze drepturile şi interesele legitime. Pentru aceasta: produsele şi serviciile trebuie să aibă în dotare toate mijloacele,

aparatele, piesele care trebuie să asigure protejarea consumatorilor;

produsele şi serviciile oferite pe piaţă să nu afecteze, în timpul folosirii lor, mediul înconjurător, care, la rândul lui, îl poate afecta pe consumator;

produsele şi serviciile să fie prevăzute cu instrucţiuni clare şi uşor de înţeles privind utilizarea, păstrarea şi depozitarea;

produsele şi serviciile oferite consumatorilor să aibă clar şi la vedere specificate termenele de valabilitate sau garanţie;

consumatorul trebuie informat, educat, pregătit şi instruit asupra modului în care poate aprecia şi evalua riscul pe care şi-l asumă, precum şi în ceea ce priveşte modul în care-l poate preveni.

- Dreptul consumatorului de a fi informat complet, corect şi precis

asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o va lua în legătură cu achiziţionarea unui produs



60

sau solicitarea unui serviciu să corespundă cât mai bine nevoilor sale. Consumatorul trebuie să cunoască: elementele principale care definesc calitatea comercială a

produsului; elementele principale care alcătuiesc calitatea funcţională a

produselor şi serviciilor ce urmează a fi achiziţionate, respectiv solicitate;

elementele principale ce caracterizează calitatea fundamentală şi care îmbină parametrii calitativi ai unui produs stabilind o anumită ordine a lor, astfel încât consumatorul să poată percepe actul de cumpărare şi consum prin prisma parametrilor tehnici şi tehnologici pe care el îi apreciază cel mai mult.

- Dreptul consumatorului la acces liber la pieţele, magazinele,

furnizorii care-i asigură o gamă variată de produse şi servicii şi care-i dă posibilitatea să le aleagă pe cele pe care le consideră cele mai bune sau pe cele ce răspund cel mai bine sferei de utilităţi pe care o are în vedere consumatorul. În acest sens: consumatorul poate solicita, iar vânzătorul este obligat să-i

prezinte toate produsele prezentate în magazin sau la punctul de vânzare respectiv, piaţă, depozit, care răspund cererii sau utilităţii menţionată de consumator;

cumpărătorul poate cere informaţii suplimentare referitoare la produsul sau serviciul dorit, cu deosebire a celor noi, cu privire la performanţe, preţ, fiabilitate etc.;

consumatorul poate solicita scurtarea timpului de realizare a actului de comerţ vânzătorul fiind obligat să ia măsuri pentru reducerea timpului de aşteptare şi prezentare, îmbunătăţirea etalării, scurtarea timpului de demonstrare a funcţionării produsului.

- Dreptul consumatorului de a fi despăgubit pentru prejudiciile

cauzate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi/sau serviciilor. Consumatorul are dreptul să: reclame deficienţele de comportare ale produselor achiziţionate,

faţă de caracteristicile funcţionale garantate de vânzător, solicitând remedierea lor;

primească, în schimb, un nou produs de acelaşi tip sau similar (cu acordul său) în locul celui necorespunzător, precum şi despăgubirea daunelor pe care le-a suferit consumatorul în timpul utilizării produsului defectuos;

primească despăgubiri morale ca urmare a consumării sau utilizării unor produse sau servicii necorespunzătoare pe care le-a achiziţionat de pe piaţă.

- Dreptul consumatorilor de a se organiza în diverse forme

asociative (asociaţii, fundaţii, grupuri socio-economice, consilii, uniuni, federaţii) care să acţioneze permanent, constant şi cu forţă pentru apărarea intereselor şi aplicarea în viaţă a drepturilor fundamentale ale consumatorilor. Prin aceste forme organizatorice, consumatorii au dreptul şi posibilitatea să intre în contact direct cu toate organele şi



61

instituţiile, care au şi ele la rândul lor atribuţii în domeniul promovării şi apărării drepturilor fundamentale ale consumatorilor. ONG – urile cu atribuţii şi răspunderi în ce priveşte apărarea şi

promovarea intereselor consumatorilor acţionează în următoarele direcţii: - urmărirea şi evoluţia preţurilor; - marketingul, prospectarea şi organizarea pieţei, efectuarea de

studii şi corectarea pieţei; - promovarea calităţii, managementul calităţii totale a produselor

şi serviciilor; - designul şi aspectul estetic al produselor; - aprovizionarea şi vânzarea bunurilor, pregătirea agenţilor de

prezentare şi vânzare; - comportamentul consumatorilor şi furnizorilor; - sisteme de prezentare, etalare şi vânzare a mărfurilor;

ambalarea, etichetarea şi marcarea; - publicitatea şi reclama bunurilor şi serviciilor; - consultaţii privind modul de a acţiona al vânzătorilor şi

cumpărătorilor în actul de vânzare-cumpărare a produselor, procurarea şi utilizarea serviciilor, asigurarea modului de acoperire a nevoilor.

6.3. Protecţia consumatorului în România Alături de alte drepturi ale omului, şi drepturile consumatorului sunt

protejate de stat, în principal printr-un complex de acte normative ce reglementează acest important segment al protecţiei sociale, respectiv protecţia consumatorului.

Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea

lor de consumatori. Într-o societate liberă şi democratică, fiecare individ are dreptul de a avea

asigurate condiţiile necesare pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor pe care şi le doreşte şi pe care le poate plăti.

Pornind de la prevederile Rezoluţiei nr. 39/248 din 1985 a Adunării

Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a aprobat Principiile Directoare pentru Protecţia Consumatorului, în România a fost adoptat un sistem unitar de reglementări în acest domeniu, avându-se însă în vedere condiţiile concrete ale economiei româneşti şi mai ales cele ale tranziţiei.

În adoptarea legislaţiei privind protecţia consumatorului s-a avut în vedere

armonizarea ei cu legislaţia europeană în domeniu. In acest sens, Guvernul României a emis, începând cu 1990, 75 de acte

normative (Legi, Ordonanţe şi Hotărâri de Guvern, Regulamente) privind protecţia consumatorului.

Câteva din cele mai importante acte normative din legislaţia-cadru privind protecţia consumatorilor sunt:



62

- Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

- Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. - Legea nr. 177 din 9 octombrie 1998 pentru completarea art. 2 din

Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

- Legea nr. 322 din 27 mai 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2001 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Potrivit cadrului legislativ protecţia consumatorului în România presupune

în principal: - Asigurarea accesului neîngrădit la produse şi servicii; - Informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale

produselor şi serviciilor; - Apărarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale

persoanelor fizice împotriva unor practici abusive; - Participarea consumatorilor la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi

interesează în această calitate; - Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului - subliniază că

libertatea de a alege este un drept esenţial al consumatorului. În concretizarea acestei idei, Ordonanţa prevede că statul va garanta accesul nelimitat al consumatorilor la produse şi servicii şi informarea lor completă în acest domeniu.

Cadrul instituţional privind protecţia consumatorului în România Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), organ

de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, înfiinţat în anul 2001, îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare. - ANPC are 42 de Oficii pentru Protecţia Consumatorilor (OPC), în toate

judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti. - ANPC coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în

domeniul protecţiei consumatorilor, acţionând pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează sănătăţii, securităţii sau intereselor economice ale consumatorilor şi evaluează efectele pe piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor şi serviciilor destinate acestora.

Asociaţiile pentru Protecţia Consumatorilor (APC) - organisme

neguvernamentale pentru protecţia consumatorilor. - Au statut de asociaţii pentru protecţia consumatorului acele asociaţii

constituite, potrivit legii, ca persoane juridice şi care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor, în general.

- Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC) a fost înfiinţată în anul 1990. La acea dată a fost prima organizaţie neguvernamentală cu preocupări în domeniul protecţiei consumatorilor.



63

Prin activităţile pe care le desfăşoară aduce o contribuţie semnificativă la apărarea şi promovarea drepturilor consumatorilor, la îmbunătăţirea nivelului de informare a consumatorilor, precum şi la consolidarea mişcării consumeriste din România.

Asociaţia este membru al Internaţionalei Consumatorilor cu sediul la Londra, şi are filiale în ţară şi relaţii de colaborare cu alte asociaţii independente de consumatori şi cu federaţii judeţene de asociaţii.

Centrele de consulţanţă şi informare a consumatorilor (constituite

prin Ordinul nr. 256/10.10.2000) pentru aprobarea criteriilor de evaluare şi selectare a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor.

Organisme de încercare şi certificare:

- Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor LAREX Bucureşti, cu 9 filiale teritoriale în Bucureşti, Arad, Baia Mare, Constanţa, Galaţi, Oradea, Satu-Mare, Sibiu şi Iaşi, aflate în subordinea ANPC.

- Laboratoare proprii de analize şi încercări organizate în judeţele Bacău, Vrancea, Neamţ, Brăila şi Suceava, aflate în subordinea ANPC.

- Laboratorul pentru Analiza Calităţii Vinurilor şi Băuturilor Alcoolice, care funcţionează în structura Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, aflat în subordinea ANPC.

Organisme consultative pentru protecţia consumatorului:

- Organismele consultative pentru protecţia consumatorului au rolul de a întări cooperarea cu societatea civilă.

- Existenţa acestor organisme se impune în contextul în care consumatorul din România nu are, în general, iniţiative în planul verificării calităţii produselor şi a serviciilor.

- Pregătirea necorespunzătoare a personalului din serviciile publice, impoliteţea faţă de consumatori, dar şi lipsa unei informări corespunzătoare cu privire la caracterul fundamental al drepturilor în materie motivează această atitudine.

- În România există două organisme consultative independente în domeniu: Comisia pentru Clauze Abuzive înfiinţată prin Ordinul nr.531/2001

al Preşedintelui ANPC. Are rolul de a analiza şi a evalua contractele standard pentru servicii de interes public sau cele care se adresează unui număr mare de consumatori, în vederea emiterii unui punct de vedere consultativ.

Comisia pentru Securitatea Produselor înfiinţată prin Ordinul nr.532/2001 al Preşedintelui ANPC. Are rolul de a analiza sesizările privind riscurile pe care le pot prezenta produsele destinate consumatorilor în vederea evaluării şi emiterii unui punct de vedere. - Comisiile sunt organisme consultative independente, formate

din reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi ai consumatorilor.

- Aceste Comisii pot fi consultate de ANPC, de Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieţei, Produselor şi



64

Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor şi de instanţele de judecata.

- De asemenea, Comisiile constituie un real sprijin în activitatea de supraveghere a pieţei pentru a obţine cele mai bune opinii fundamentate privind produsele care pot prezenta risc grav şi imediat pentru consumatori, respectiv pentru eliminarea clauzelor abuzive din contractele încheiate cu consumatorii.

Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieţei Produselor şi Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor (constituit prin H.G. 681/19.07.2001) are ca principale atribuţii: - asigurarea colaborării dintre autorităţile administraţiei

publice centrale, pe de o parte şi - colaborarea dintre aceste autorităţi şi structurile civile pe de

altă parte, - perfecţionarea cadrului legislativ, - accelerarea procesului de armonizare a legislaţiei naţionale

cu legislaţia Uniunii Europene. 6.4. Protecţia consumatorului de alimente în spaţiul Uniunii Europene Protecţia consumatorului este reglementată în Tratatul Constitutiv al UE

într-un Titlu distinct, al XIV-lea. Art. 153 (ex-art.129 A) din Tratatul de la Maastricht unde se precizează contribuţia Comunităţii la: - protecţia sănătăţii şi a intereselor economice ale consumatorilor, - promovarea dreptului lor la informaţie - educaţie - apărarea intereselor proprii.

În acest scop, Comunitatea ia măsuri în cadrul realizării pieţei interne şi măsuri care susţin şi completează politica statelor membre. Astfel, toate persoanele fizice şi juridice implicate în lanţul comercial european trebuie să se conformeze standardelor de calitate şi etichetare ale UE.

Promovorea drepturilor consumatorilor este o valoare esenţială a UE,

mereu dezbătută în legislaţia sa. Aderarea la UE oferă o protecţie suplimentară consumatorilor.

Există 10 principii de bază conform cărora legislaţia UE protejează

consumatorul, în oricare din ţările UE s-ar află acesta. Principiile respective descriu nivelul minim de protecţie, care conform

dreptului comunitar, trebuie acordat consumatorului. Detaliile şi modul de aplicare a legislaţiei comunitare diferă de la o ţară la

alta, în funcţie de modul de transpunere a legislaţiei comunitare la nivel naţional.



65

Politica de protecţie a consumatorilor în UE se bazează pe următoarele 10 principii:

1. Consumatorul are dreptul sa cumpere orice, indiferent unde s-ar afla

Doriţi să vă faceţi cumpărăturile într-o ţară a UE? Legislaţia comunitară vă

dă dreptul să vă faceţi cumpărăturile fără a vă îngrijora pentru plata drepturilor vamale sau a TVA la întoarcere (pentru ţările membre a UE).

Ca regulă generală, autorităţile ţării voastre nu vă pot împiedica să importaţi un produs pe care l-aţi achiziţionat legal dintr-o ţară a UE.

2. Dacă ceva nu merge, raportaţi 3. Consumatorul are dreptul la înalte norme de securitate pentru produsele alimentare şi alte bunuri de consum Astăzi orice magazin alimentar vinde produse care vin din toată Europa.

Sunt aceste produse sigure? Da, trebuie să fie. UE are o legislaţie care contribuie la siguranţa produselor alimentare. Nici un sistem legislativ nu poate garanta consumatorilor un grad de risc egal cu zero sau o securitate 100%, dar normele securităţii din ţările UE sunt printre cele mai înalte şi sigure din lume.

O condiţie generală a legislaţiei UE este că toate produsele vândute în UE trebuie să fie sigure. Dacă o întreprindere a descoperit că a plasat pe piaţă produse periculoase, are obligaţia legală să informeze autorităţile.

4. Informaţi-vă despre ceea ce mâncaţi De unde pot consumatorii să afle ce conţin alimentele? Trebuie să

citească informaţia de pe ambalajul produsului! Legislaţia UE privind etichetarea produselor alimenatre permite sa aflăm

ce mâncăm. Informaţiile complete asupra ingredientelor utilizate pentru elaborarea

unui produs alimentar trebuie indicat pe etichetă, cât şi coloranţii, conservanţii şi alţi aditivi chimici utilizaţi.

Ingredientele produselor la care anumite persoane sunt alergici- de exemplu, nucile-acestea trebuie menţionate pe etichetă, chiar dacă cantitatea utilizată este mică.

Legislaţia UE privind etichetarea produselor alimentare impune utilizarea termenului de „biologic” şi a numelui asociat produsului de calitate ce provine din regiuni particulare ale Europei: de exemplu, dacă produsul este etichetat Prosciutto di Parma, putem fi siguri că produsul (jambonul) provine din Parma, dacă este etichetat Kalamata, putem fi siguri că măslinele provin din Kalamata. Legislaţia UE permite să aflăm dacă un aliment este modificat genetic (GM). Dacă este cazul, atunci trebuie să fie etichetat ca atare.

5. Contractele trebuie să fie corecte faţă de consumatori Legislaţia UE stipulează că clauzele contractuale abuzive sunt interzise,

indiferent de numărul contractelor încheiate sau de locul unde acesta a fost încheiat.



66

6. Consumatorul poate să anuleze contractul Conform dreptului comunitar, consumatorii sunt protejaşi de anumite

contracte, principiul general fiind: contractul se poate anula în 7 zile. Dreptul comunitar protejează consumatorii şi în cazul achiziţionării produselor prin Internet, prin corespondenţă sau telefonic sau alte tipuri de vânzări la distanţă. Pentru unele servicii financiare contractul se anulează şi în 14 zile lucrătoare.

7. Compararea preţurilor trebuie să fie facilă Cum este posibilă compararea preţurilor la două mărci de cereale pentru

micul dejun dacă unul din ele este într-un ambalaj de 375 g şi altul într-un ambalaj de 500 g? Conform legislaţiei comunitare magazinele trebuie să indice „preţul unitar” al produselor - preţul per kg sau per litru - pentru a compara care este mai avantajos ca preţ.

8. Consumatorul nu trebuie indus în eroare Publicitatea care induce în eroare şi înşală consumatorul este interzisă

conform legilor comunitaţii europene. Dacă se face o vânzare prin telefon, prin corespondenţă sau on-line vânzătorul trebuie să fie cinstit şi onest faţă de cumpărător. Conform legislaţiei, trebuie să se prezinte, cine sunt, ce vinde, costurile (taxele şi preţul livrării) şi termenul de livrare.

9. Dreptul la protecţia vacanţei, concediului 10. Consumatorul are dreptul la recurs în cazul litigiilor transfrontaliere În fiecare din cele 27 State membre ale UE, cetăţenii pot obţine informaţii

în limba oficială a ţării, apelând gratuit la serviciul de informaţii al Comisiei „Europe Direct”.

Comisia Europeană are birouri în fiecare din capitala celor 27 State membre, cât şi în unele oraşe mari. Aceste birouri pot oferi informaţii şi documentaţie în limba ţării în care vă aflaţi. Reţeaua Centrelor europene ale consumatorilor ale Comisiei a crescut în ultimul timp (cuprinde 13 State membre), şi poate oferi informaţii despre drepturile consumatorilor.

Reţeaua Centrelor naţionale de informaţie şi asistenţă a reţelelor extrajudiciare europene (EJE), ajută consumatorii să depună plângere împotriva comerciantului dintr-o altă ţară membră angajându-se într-un recurs transfrontalier via un program extrajudiciar. Reţeaua EJE cuprinde 15 state membre plus Norvegia şi Islanda.

În aplicarea acestor dispoziţii, statele membre sunt abilitate să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte, cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu legislaţia europeană.

Consumatorii sunt cei care trebuie să orienteze întreaga atenţie a producătorilor şi comercianţilor.



67

Test de autoevaluare nr. 6 1. Care sunt drepturile fundamentale ale consumatorilor? 2. Care din instituţiile enumerate mai jos alcătuiesc cadrul instituţional din

România? a. APC b. ANPC c. EFSA d. OMS e. FAO

3. Câte acte normative privind protecţia consumatorului a emis guvernul României incepând cu anul 1990? a. 76. b. 75 c. 73 d. 70

4. Care sunt cele 10 principii de bază conform cărora legislaţia UE protejează consumatorul, în oricare din ţările UE s-ar afla acesta?

5. Ce presupune protecţia consumatorilor în România potrivit cadrului legislativ?

Răspunsuri test autoevaluare nr. 6 1. Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt:

- Libertatea consumatorului de a alege produsele şi serviciile - Dreptul consumatorului la protecţie - Dreptul consumatorului de a fi informat complet corect şi precis - Dreptul consumatorului la acces liber - Dreptul consumatorului de a fi despăgubit - Dreptul consumatorilor de a se organiza.

2. a, b 3. b 4.

1. Consumatorul are dreptul sa cumpere orice, indiferent unde s-ar afla 2. Dacă ceva nu merge, raportaţi 3. Consumatorul are dreptul la înalte norme de securitate pentru produsele alimentare şi alte bunuri de consum 4. Informaţi-vă despre ceea ce mâncaţi 5. Contractele trebuie să fie corecte faţă de consumatori 6. Consumatorul poate să anuleze contractul 7. Compararea preţurilor trebuie să fie facilă 8. Consumatorul nu trebuie indus în eroare 9. Dreptul la protecţia vacanţei, concediului 10. Consumatorul are dreptul la recurs în cazul litigiilor transfrontaliere

5. Potrivit cadrului legislativ protecţia consumatorului în România presupune în principal:

- Asigurarea accesului neîngrădit la produse şi servicii; - Informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale

produselor şi serviciilor;



68

- Apărarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abusive;

- Participarea consumatorilor la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în această calitate;

- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului - subliniază că libertatea de a alege este un drept esenţial al consumatorului. În concretizarea acestei idei, Ordonanţa prevede că statul va garanta accesul nelimitat al consumatorilor la produse şi servicii şi informarea lor completă în acest domeniu.



69

Anexa 1.

LEGISLAŢIE - SIGURANŢA ALIMENTELOR –

- UNIUNEA EUROPEANĂ ROMÂNIA Cadrul general al legislaţiei “Cartea Albă” a siguranţei

alimentare-ianuarie 2000 Regulament 178/2002 – legea

privind siguranţa alimentelor

Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi hranei pentru animale, modificată şi completată prin Legea 412/2004

Pachetul legislativ privind igiena Norme de igiena alimentelor Regulament 852/2004 Regulament 853/2004

Hotărârea de Guvern 924/2006 Hotărârea de Guvern 925/2006

Abrogă HG 1198/2002 Pachetul legislativ privind igiena Norme privind controlul oficial al alimentelor şi furajelor Regulament 882/2004 Regulament 854/2004


Abrogă HG 1196/2002 Alimentele şi hrana pentru animale modificate genetic Cerinţe privind trasabilitatea, etichetarea Regulament 1830/2004 Regulament 1829/2004


Legislaţie orizontală Norme privind contaminanţii Regulament CE 466/2001, cu

amendamentele ulterioare 10 Directive CE

Ordin nr. 1050/97/1145/505/2004 MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC privind contaminantii din produsele alimentare (limitele maxime admise; metode de prelevare şi criterii pentru metodele de analiză)

Legislaţie orizontală Norme privind contaminanţii - import in condiţii speciale Deciziile: 2002/79, 97/830, 2002/80, 2003/493, 2000/49, cu amendamentele

ulterioare

Ordin nr. 39/592/1072/216/2004 MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC (arahide din China)

Ordin nr. 40/591/1071/217/2004 MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC (fistic din Iran)

Ordin nr. 86/795/1352/286/2004 MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC (smochine din Turcia)

Ordin nr. 87/816/1351/285/2004 MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC



70

(nuci din Brazilia) Ordin nr. 88/796/1350/284/2004

MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC (alune din Egipt)

Legislaţie orizontală Norme privind reziduurile de pesticide in produsele alimentare Directiva Consiliului nr. 76/895

(legume, fructe) Directiva Consiliului nr. 86/362

(cereale) Directiva Consiliului nr. 90/642

(legume , fructe) Directiva Consiliului nr. 86/363

(produse de origine animală) Directiva Comisiei 2002/63

(metode de prelevare)

Ordin ANSVSA nr. 82/2005 (produse de origine animală, metode de prelevare)

Ordin ANSVSA nr. 147/2004 (produse de origine non-animală, metode de prelevare)

Ordin MAPDR, MS 505/720/2005

Legislaţie orizontală Norme privind aditivi, arome, solvenţi de extracţie Directiva 84/1007/EC,

94/35/EC, 94/36, 95/2, 67/427, 78/663; Decizie 2004/374/EC, 2002/247/EC (aditivi)

Directiva 88/388/EEC Decizia 88/389/EEC Regulamentul (CE) nr. 2232/96 Decizia 1999/217/EC Regulamentul (EC) nr.

1565/200 Regulamentul (EC) nr.

622/2002 Regulamentul (EC) nr.

2065/2003

Ordin MAPDR, MS nr. 438/295/2002, cu modificarile si completarile ulterioare (aditivi- limite, condiţii de puritate)

Ordinul MS/MAPDR nr. 83/90/2002 Ordinul MS/MAPDR nr.

231/181/2004

Legislaţie orizontală Norme privind materiale in contact cu alimentul Regulamentul nr. 1935/2004 Directiva 2002/272, Directiva

82/711/EEC Directiva 84/500/EEC Directiva 93/10/EEC Directiva 78/142/EEC, Directiva

80/766/EEC, Directiva 81/432/EEC

Directiva 93/11/EEC Directiva 2002/16/EC

HG nr. 1197/2002 HG nr. 559/2004

Legislaţie orizontală Norme privind suplimente nutritive, alimente cu destinaţie nutriţională specială Directiva 2002/46/EC Directiva 89/398/EEC, Directiva 91/321/EEC,

Ordinul MS/MAPDR nr. 387/251/2002



71

Directiva 96/5/EC, Directiva 96/8/EC, Directiva 92/52/EEC, Directiva 1999/21/EC, Directiva 2001/15/EC

Legislaţie orizontală Norme privind radiaţiile ionizante Directiva 1999/2/EC Directiva 1999/3/EC

Ordinul MS/MAPDR/ANPC nr. 855/98/90/2002

Legislaţie orizontală Norme privind apele minerale Directiva 80/777/EEC Directiva 2003/40/EC

HG nr. 760/2001 HG nr. 2271/2004

Legislaţie naţională specifică Hotararea de Guvern nr. 984/2005

- Stabilirea de atribuţii şi responsabilitaţi pentru organizarea şi funcţionare a autorităţilor competente

- Stabilirea de sancţiuni, contravenţii la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor

Legislaţie naţională de punere în aplicare a normelor Uniunii Europene Ordin nr. 38/2006 (produse de origine non-animală) Ordin 138/2005 (produse de origine animală)

- Proceduri privind importul- exportul Ordin ANSVSA nr. 139/2004

- Procedura de aprobare a unităţilor din domeniul alimentar

72

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Craddock, N., 2006, European food legislation, EuropAid Project, Astana

2. Goodburn, K., 2005, EU Food law, Ed. Woodhead Publishing Limited,

Cambridge, UK

3. Leicu, C., 1998, Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti.

4. Margareta Zara, 1999, Legislaţie şi protecţia consumatorului, Ed. Evrika,

Brăila

***Harmonization of food law in EU

***www.fao.org

***www.legestart.ro

***www.mapam.ro/

***www.quamanceec.net/

***www.pnvv.ro/

***www.agroazi.ro/

***www.codexalimentarius.ro/

***www.consultanta-certificare.ro/

***www.biblioteca.ase.ro/

***www.ansv.ro/

***www.icbmv.ro

***www.romalimenta.ro/

***www.euro-info.ccir.ro

***www.focusimm.ro/

***www.mie.ro/

***www.infoaliment.ro/

***www.cdep.ro/

***www.agroazi.ro/

Date post:	28-Nov-2015
Category:	Documents
Upload:	natarau-nicolae
View:	102 times
Download:	3 times

Legislatie_protectia_consumatorului

Documents