+ All Categories
Home > Documents > Lab agrotehnica

Lab agrotehnica

Date post: 29-Jun-2015
Category:
Upload: madalina
View: 770 times
Download: 19 times
Share this document with a friend
47
RECOLTAREA PROBELOR DE SOL PENTRU ANALIZELE DE AGROTEHNICĂ Luarea probelor de sol este necesară pentru analiza de laborator a solului în vederea caracterizării lui fizico- chimice, biologice şi agroproductive. Se pot lua probe de sol atât din punctele unde au fost făcute profiluri de sol cât şi din puncte intermediare, distribuite pe suprafaţa de teren care se studiază. Atunci când se cunoaşte profilul solului de analizat, pentru scopuri agrotehnice probele de sol se recoltează cu nişte unelte denumite sonde. Cercetarea solului se poate face pe probe de sol individuale sau pe probe medii. Volumul de sol recoltat cu sonda reprezintă o probă individuală iar prin amestecarea omogenă a mai multor probe de sol individuale rezultă o probă medie. Pentru a obţine valori medii privind proprietăţile solului se iau probe mici dar în mai multe puncte. Pentru a obţine probe medii reprezentative, trebuie avut în vedere: - Proba medie să reprezinte o suprafaţă omogenă; - Trebuie alcătuită dintr-un număr necesar de probe individuale; - Probele individuale se mărunţesc, se amestecă şi se omogenizează foarte bine pe o prelată în câmp; 1
Transcript
Page 1: Lab agrotehnica

RECOLTAREA PROBELOR DE SOL PENTRU ANALIZELE DE AGROTEHNICĂ

Luarea probelor de sol este necesară pentru analiza de laborator a solului în

vederea caracterizării lui fizico-chimice, biologice şi agroproductive.

Se pot lua probe de sol atât din punctele unde au fost făcute profiluri de sol cât şi

din puncte intermediare, distribuite pe suprafaţa de teren care se studiază. Atunci când se

cunoaşte profilul solului de analizat, pentru scopuri agrotehnice probele de sol se recoltează

cu nişte unelte denumite sonde.

Cercetarea solului se poate face pe probe de sol individuale sau pe probe medii.

Volumul de sol recoltat cu sonda reprezintă o probă individuală iar prin amestecarea

omogenă a mai multor probe de sol individuale rezultă o probă medie.

Pentru a obţine valori medii privind proprietăţile solului se iau probe mici dar în

mai multe puncte.

Pentru a obţine probe medii reprezentative, trebuie avut în vedere:

- Proba medie să reprezinte o suprafaţă omogenă;

- Trebuie alcătuită dintr-un număr necesar de probe individuale;

- Probele individuale se mărunţesc, se amestecă şi se omogenizează foarte bine

pe o prelată în câmp;

- Se evită la recoltare marginile drumurilor, locurile unde au fost îngrăşăminte,

ţarc pentru animale, şire de paie, clădiri, etc.

- Tehnica de recoltare a probelor de sol depinde de caracterul experimentării, de

natura şi uniformitatea solului, de relieful şi panta terenului, specia de plante cultivate, scopul

urmărit, etc.

Pentru a face anumite analize de sol într-un anumit loc este nevoie de un plan al

terenului (fermei, gospodăriei). Se parcurge apoi terenul şi se fac observaţii cu caracter

general. Deoarece în majoritatea cazurilor terenul nu este uniform pe toată întinderea lui se

împarte în suprafeţe mai mici, omogene, numite unităţi analitice. Unităţile analitice se

delimiteză pe planul de situaţie şi se numerotează, probele care se vor lua din aceste unităţi

vor primi acelaşi număr.

În interiorul unităţilor analitice se vor fixa punctele de unde se vor recolta probele

parţiale (Pp) din care se vor obţine probele medii (Pm).

1

Page 2: Lab agrotehnica

Suprafaţa unităţii analitice nu trbuie să fie mai mare de 25-50 ha şi de prferinţă să

fie cultivată cu aceeaşi plantă.

Pentru a obţine media situaţiei ternului punctele de recoltare a probelor se pot

distribui pe cele două diagonale la distanţe egale sau în zig-zag.

Numărul de probe se fixează după mărimea suprafeţilor de analizat, uniformitatea

terenului, starea culturilor şi natura analizelor de executat. Se recomandă ca de pe o unitate

analitică să se recolteze 50 de probe individuale.

Probele parţiale se pot recolta în structură naturală cu sonde speciale (Nekrasov),

iar fiecare probă parţială devine o probă analitică. De obicei se folosesc cilindrii cu diametrul

de 5 cm şi înălţimea de 10 cm care pot cuprinde circa 250 g de sol.

Pentru recoltarea probelor de sol în stare naturală se mai pot folosi cilindrii de oţel

cu o margine ascuţită şi care se introduc ăn sol cu ajutorul unui ciocan.

Cilindrii în care s-au recoltat probe de sol în structură naturală se acoperă cu

capace şi se transportă în lăzi speciale.

Aceste probe se folosesc la determinarea greutăţii volumetrice şi cercetarea

relaţiilor solului cu aerul.

Probele de sol în structură modificată se realizează uşor folosind cazmaua

obişnuită, cazmaua cilindrică, sonda tub.

Solul care provine din aceeaşi unitate analitică şi de la aceeaşi adâncime se

colectează într-o găleată curată, tavă metalică sau săculeţi, se răstoarnă pe o muşama şi se

uniformizează prin amestecare. Din acest amestec se îndepărtează resturile de rădăcini, paie,

frunze şi se reţine proba medie. Pietrele care se găsesc în proba medie se aleg şi se cântăresc

raportându-se la suprafaţă sau la cantitatea de sol.

Probele de sol se recoltează din stratul arabil până la adâncimea de 30 cm şi chiar

mai mult. Ele se pot recolta din 10 în 10 cm, astfel: 0-10; 10-20; 20-30 cm.

Probele pot fi luate şi de la adâncime mai mare, din stratul care aprovizioneză

plantele cu apă şi elemente nutritive, astfel: pentru culturile de câmp, adâncimea poate fi până

la 90 cm, pentru legume, adâncimea poate fi cuprinsă între 30-70 cm iar pentru plantaţiile

pomicole între 80 -120 cm.

Probele de sol se recoltează de câte ori avem nevoie de ele, cu condiţia ca solul să

nu fie prea umed să adere de unelte.

2

Page 3: Lab agrotehnica

Pentru caracterizarea unor procese dinamice se iau probe din 10 în 10 zile sau o

dată pe lună, pe faze de vegetaţie, pe toată durata anului.pentru a se obţine rzultate

concludente este necesar să se facă aceste observaţii timp de 2-3 ani.

Fiecare probă trebuie să aibă o etichetă care să cuprindă nunărul de ordine,

numărul unităţii analitice,adâncimea de recoltare, denumirea solului, cultura precedentă, locul

de unde s-au luat probele, data. Aceste date se trec în caietul de câmp dar şi în registrul de

probe de laborator, indicând şi analizele care trebuiesc efectuate.

În laborator probele se lucrează imediat, în stare proaspătă sau se usucă la aer, se

pun în cutii de carton sau borcane cu dop şi se păstrează în dulapul de probe al laboratorului.

După executarea analizelor de laborator se trece în registru, în dreptul probei

respective: numărul buletinelor de analiză, data executării şi cui au fost înaintate rezultatele.

DETERMINAREA ACCESIBILITĂŢII APEI PENTRU PLANTE

A. Dinamica umidităţii solurilor cultivate

Umiditatea solului, provizia momentană de apă sau umiditatea actuală este

conţinutul apei din sol în momentul analizei, exprimat în procente faţă de greutatea solului

uscat la 105˚C.

Cunoaşterea umidităţii solului prezintă următoarele avantaje:

- Toate analizele de laborator încep cu determinarea umidităţii solului deoarece

rezultatele obţinute sunt raportate la substanţa uscată;

- Pentru regiunile secetoase este important de ştiut rzeva de apă din sol la un

moment dat, rezervă ce poate fi pusă la dispoziţia plantelor;

- Pentru efectuarea lucrărilor în câmp cu utilajele agricole trebuie să se ştie când

se ajunge la umiditatea optimă pentru a se face lucrări de bună calitate;

- Semănatul în condiţii de secetă se face mai adânc comparativ cu adâncimea

normală pentru a intra într-un strat umed;

- Pentru a stabili momentul udărilor în zonele irigate;

Pentru determinarea umidităţii solului se folosesc metode directe şi indirecte,

metode de câmp şi de laborator.

3

Page 4: Lab agrotehnica

Ca sistem de determinare se cunosc metode gravimetrice, volumetrice, chimice,

optice, metode care folosesc curentul electric, metode tensiometrice metode neutronice sau

gamascopice.

Metodele directe se bazează pe eliminerea apei din sol şi determinarea ei

cantitativă. Dintre acestea menţionăm:

- Determinarea umidităţii prin uscare la etuvă;

- Uscarea cu becuri infraroşii;

- Metoda prin arderea cu alcool.

Metodele indirecte se bazează pe raportul care există între umiditate şi celelalte

însuşiri ale solului sau ale soluţiei din sol.Cele mai utilizate sunt:

- Metoda conductometrică cu blocuri de gips;

- Metoda tensiometrică;

- Metoda radiometrică (cu neutroni);

- Metoda cu raze gama (gamascopică).

Metoda de determinare a umidităţii solului cea mai cunoscută, simplă, economică

şi precisă este metoda prin uscare la etuvă. Pentru determinare, proba de sol de 20-30 g se

cântăreşte şi se usucă la etuvă la 105˚C timp de 8 ore. După acest interval de timp se scot

fiolele din etuvă, se acoperă cu capacele şi se introduc într-un exicator care are la fund o

substanţă avidă de apă ( CaCl2 sau H2SO4) unde se lasă circa o jumătate de oră pentru a se

răci. După răcire se cântăresc. Diferenţa de greutate reprezintă cantitatea de apă pierdută şi se

raportează la 100 g sol uscat, folosind formula:

Ua (% din greutate) = (b-c/c-a) x100

Su (% din greutate = 100 – Ua%

În care:

Ua = umiditatea actuală (% din greutate);

a = tara fiolei (g);

b = greutatea fiolei cu sol umed (g);

c = greutatea fiolei cu sol uscat;

100 = factor de raportare procentuală;

Su = substanţa uscată (% din greutate).

În cazuri speciale se pot calcula: umiditatea relativă (Ur%) din capacitatea de apă a

solului şi umiditatea din volumul porozităţii (Uvp cm3%), după formulele:

Ur% = (Ua/Ca) x 100

4

Page 5: Lab agrotehnica

Uvp% = (Ua/P) x 100

În care:

Ca = capacitatea de apă a solului (%);

P = volumul porilor în % din volumul total al solului.

Umiditatea solului urmărită în timp, se poate reprezenta grafic sub formă de

cronoizoplete (foto 1).

Foto 1

Cronoizoplete pe teren uscat si pe teren umed

5

Page 6: Lab agrotehnica

Aprecierea umiditătii solului se poate face direct în câmp după metoda propusă de

Chirită si Blidaru, pentru un sol argilos.

Soluri uscate (circa 15% apă): nu se poate forma bulgăre în mână, se fărâmitează

la răsucire si este tare la pipăit.

Soluri putin umede (circa 18-25% apă): se pot forma în mână bulgări stabili, nu se

poate întinde si subtia, nu umezeste mâna dar lasă o senzatie de răceală.

Soluri jilave (circa 25% apă): bulgărele este stabil, prin răsucire si întindere se

poate obtine un snur,umezeste mâna si hârtia de filtru, nu lasă să se vadă apa.

Soluri umede (circa 30% apă): bulgărele se modelează bine si are stabilitate, prin

întindere si răsucir se obtine un snur lung,umezeste bine mâna, hârtia de filtru si hârtia

obisnuită, lasă să se vadă apa.

Soluri ude (circa 30-50% apă): apa este vizibilă la suprafata particulelor, la

stângerea în mână apa picură sau se scurge.

B. Coeficientul de higroscopicitate

Coeficientul de higroscopicitate este continutul în apă al solului care se realizează

atunci când solul respectiv se mentine într-o atmosferă cu umiditatea relativă de 94,3% la

temperatura de 20˚C.

Solul are însusirea de a fi higroscopic. Pentru că, pentru acelasi tip de sol

cantitatea de apă fixată variază cu tensiunea vaporilor, pentru compensarea rezultatelor s-a

ales umiditatea relativă de 94,3% care se realizează într-un vas închis în care se găseste o

solutie apoasă de acid sulfuric în concentratie de 10%. Presiunea osmotică a solutiei de acid

sulfuric 10% este de circa 50 atm. Între presiunea osmotică a solutiei de acid sulfuric 10% si

tensiunea cu care ultimul strat de apă este retinut pe suprafata particulelor de sol se stabileste

un echilibru. Rezultă că ultimul strat de apă este retinut cu o fortă de 50 atm.

Cunoasterea coeficientului de higroscopicitate ajută la calcularea coeficientului de

ofilire, a echivalentului umiditătii (EU), a capacitătii pentru apă a solului si permite să se facă

aprecieri asupra texturii solului.

Coeficientul de higroscopicitate depinde de mai multi factori:

- mărimea particulelor de sol (cu cât solul are textura mai fină, suprafata de

absorbtie este mai mare iar cantitatea de apă retinută higroscopic este mai mare),

- natura particulelor de sol (argila si mai ales humusul au valori ridicate ale

coeficientului de higroscopicitate).

6

Page 7: Lab agrotehnica

Cea mai utilizată metodă de determinare a coeficientului de higroscopicitate este

metoda MITSCHERLICH.

Principiul metodei constă în saturarea probei de sol cu vapori de apă în vacuum,

deasupra unei solutii de acid sulfuric în concentratie de 10%. Când solul capătă greutate

constantă, se determină umiditatea care corespunde coeficientului de higroscopicitate. Pentru

aceasta, se cântăreste un vas Petri cu capacul său. Proba de sol uscată la aer se cerne printr-o

sită care are diametrul orificiilor de 1 mm. Din acest sol se iau pentru analiză 10-20 g pentru

solurile sărace în humus sau 5-10 g pentru solurile bogate în humus. Această probă de sol se

pune în vasul Petri care se introduce descoperit în exicator, asezându-se pe trepiedul de sticlă.

Pe fundul exicatorului se toarnă usor, cu ajutorul unei pipete, 100 cm3 solutie de acid sulfuric

10%. Se fixează capacul exicatorului, uns în prealabil cu vaselină pentru a împiedica

pătrunderea aerului. Pentru a grăbi saturarea solului cu vapori de apă, se evacuează aerul din

exicator cu ajutorul unei pompe de vid. Apoi exicatorul se pune într-un dulap la întuneric, la

temperatură constantă iar solul absoarbe vaporii de apă din atmosfera înconjurătoare. După 3

zile, vasul Petri se scoate din exicator, se acoperă cu capacul lui si se cântăreste. Acidul

sulfuric din exicator se înlocuieste pentru că si-a schimbat concentratia prin absorbtia de

vapori si se pune vasul Petri la loc. Se repetă operatiunea până când greutatea solului din

vasul Petri rămâne constantă. În acest moment se determină continutul de apă din sol în

procente prin uscare la etuvă la 105˚C. Valoarea obtinută reprezintă coeficientul de

higroscopicitate.

Apa corespunzătoare coeficientului maxim de higroscopicitate se exprimă în

procente fată de solul uscat. Fiecare sol are o anumită valoare a coeficientului de

higroscopicitate, astfel:

CATEGORIA TEXTURALĂ COEFICIENTUL DE HIGROSCOPICITATE (%)

NISIP SUB 2,0

NISIP LUTOS 2,1 – 3,0

LUT NISIPOS 3,1 – 5,0

LUT 5,1 -8,0

LUT ARGILOS 8,1 – 11,0

ARGILĂ LUTOASĂ 11,1 -14,0

ARGILĂ SI ARGILĂ GREA PESTE 14,1

Coeficientul de higroscopicitate variază în cadrul aceluiasi tip de sol de la un

orizont genetic la altul.

7

Page 8: Lab agrotehnica

C. Coeficientul de ofilire

Coeficientul de ofilire este continutul de apă din sol la care apar primele semne de

ofilire permanentă a plantelor. Ofilirea permanentă reprezintă stadiul în care, plantele o dată

ofilite nu-si mai revin. Plantele nu mai pot absorbi apa din sol pentru că presiunea osmotică

din rădăcini este mai mică decât presiunea cu care este retinută apa în sol si astfel plantele se

usucă.

Coeficientul de ofilire se notează CO si se exprimă în procente de apă fată de solul

uscat la 105˚C.

Cunoastere coeficientului de ofilire permite să cunoastem rezerva de apă accesibilă

pentru plante.

Coeficientul de ofilire variază în functie de:

- Textura solului,

- Natura particulelor de sol,

- Continutul de săruri solubile,

- Cantitatea cationilor absorbiti,

- Gradul de hidrofilie a materiei solului,

- Caracterele biologice ale plantelor: specie, soi, vârstă.

Determinarea coeficientului de higroscopicitate se face prin :

1. Metode indirecte:

- Prin calcul cu ajutorul coeficientului de higroscopicitate CO = Hy x 1,47,

- Prin calcul cu ajutorul echivalentului umiditătii CO = EU/1,84,

- Prin determinarea capacitătii maxime moleculare pentru apă,

- Prin determinarea umiditătii solului la o presiune de 15 at, într-un aparat cu

membrană de presiune.

2. Metode directe (biologice):

- Determinarea umiditătii din sol în timpul vegetatiei plantelor în momentul

când apar primele semne de ofilire permanentă.

Determinarea coeficientului de ofilire pe cale vagetativă când plantele au două

frunze

Principiul metodei constă în crestere în vase cu sol a 3-4 plante până în stadiul de

două frunze după care se întrerupe aprovizionarea cu apă. Când plantele se ofilesc se

determină continutul în apă al solului.

8

Page 9: Lab agrotehnica

Pentru această determinare se iau 60 – 80 g din solul cercetat si uscat la aer si se

introduc într-un vas cilindric, din metal, cu capacitatea de aproximativ 100 cm3 (6-8 cm

înăltime si 4-6 cm diametru). Solul se umectează usor, până la capacitatea totală pentru a

elimina aerul din sol. După umectare se seamănă în solul din vas 5 – 6 boabe de orz sau altă

plantă. Până în momentul răsăririi, vasul se acoperă cu un carton pentru a împiedica

evaporarea apei din sol. După ce răsar plantele, vasul se expune la lumină până când acestea

formează două frunze (în acest moment rădăcinile au stăbătut tot stratul de sol). Se lasă în vas

doar patru plante. Nu se mai udă solul iar suprafata acestuia se acoperă cu un amestec făcut

din 4 părti parafină si o parte vaselină tehnică (cînd se toarnă amestecul trebuie să fie aproape

rece pentru a nu vătăma tinerele plante). În acest stat se fac 2-3 găurele pentru a favoriza

schimbul de aer. Se fac observatii privind ofilirea plantelor, dimineata, la prânz si seara.

În perioada de ofilire se disting trei faze:

1. Începutul ofilirii vârful frunzelor inferioare s-au ofilit si s-au lăsat în jos până la

jumătatea lungimii lor;

2. Ofilirea vădită când toate frunzele s-au ofilit si s-au lăsat în jos până la

jumătatea lungimii lor;

3. Ofilirea totală când toate frunzele s-au ofilit si s-au lăsat în jos pe toată

lungimea lor.

În faza de ofilire totală se determină umiditatea solului care corespunde

coeficientului de ofilire. Pentru aceasta se îndepărtează stratul de parafină, 1-2 cm de sol,

rădăcinile din sol si eventuale alte resturi vegetale. Solul rămas se pune în fiole cântărite în

prealabil, se cântăreste înpreună cu fiola apoi se introduce la etuvă, la 105˚C, pentru a se usca.

Acestă metodă are dezavantajul că determinarea se face când plantele sunt mici si

se foloseste un volum mic de sol, împiedicând dezvoltarea normală a rădăcinilor.

Valorile coeficientului de ofilire variază în functie de compozitia granulometrică a

solului, după cum urmează:

CATEGORIA TEXTURALĂ COEFICIENTUL DE OFILIRE (%)

NISIP 1-3

NISIP LUTOS 3-6

LUT NISIPOS 6-9

LUT 9-13

LUT ARGILOS 13-15

ARGILĂ LUTOASĂ 15-19

ARGILĂ SI ARGILĂ GREA 19-24

9

Page 10: Lab agrotehnica

Se constată că valorile coeficientului de ofilire cresc de la solurile nisipoase la cele

argiloase.

D. Capacitatea pentru apă capilară a solului

Capacitatea pentru apă reprezintă cantitatea de apă pe care un sol o retine după ce

a fost umezit în exces. Principalele forme ale capacitătii pentru apă sunt:

- Capacitatea totală de apă estecantitatea de apă pe care solul o retine atunci

când toti porii solului sunt plini cu apă. Acest lucru se realizează când apa stagnează din cauza

unui strat impermeabil de sol, scurt timp în urma irigării, în urma unei ploi torentiale, sub

nivelul pânzei freatice în orizonturile cu apă temporar stagnată, etc.

- Capacitatea de apă capilară reprezintă cantitatea de apă pe care solul o poate

retine în spatiile capilare.

- Capacitatea de apă în câmp este acea cantitate de apă pe care solul o poate

retine în mod durabil, în conditii naturale, la câtva timp după o ploaie sau irigatie.

Capacitatea de apă capilară este influentată de :

- Compozitia mecanică a solului,

- Continutul de săruri si de humus,

- Compactitatea solului,

- Structura solului,

- Măsuri agrotehnice (lucrarea solului, adâncimea stratului arabil, aplicarea

îngrăsămintelor organice, etc).

Solurile structurale care au pori capilari si necapilari sunt potrivit de permeabile si

au o mare capacitate pentru apă, permitind crearea unei rezerve stabile de apă în sol.

Cunoscând capacitatea de apă a solului si coeficientul de ofilire se poate stabili

posibilitatea solului de a aproviziona plantele cu apă. De asemenea, cunoasterea capacitătii de

apă are importantă în lucrările de irigatie si în lucrările de cercetare pentru a stabili relatiile

dintre sol, apă si plante.

Determinarea capacitătii pentru apă capilară se face de regulă la solul în structură

naturală. Pentru aceasta se recoltează probele de sol cu sonda Nekrasov si se pun sitele capac

originale. Cilindrul cu proba de sol se asează pentru saturare cu apă pe o hârtie de filtru

umedă, ale cărei capete sunt lăsate în apă într-o baie metalică. Cilindrii se acoperă la partea

superioară cu hârtie de filtru pentru a nu se pierde apa prin evaporare. Când tot solul s-a

umezit complet se determină prin cântărire greutatea cilindrului cu sol saturat cu apă.

10

Page 11: Lab agrotehnica

Se introduce cilindrul în etuvă si după uscare la 105˚C, se cântăreste cilindrul din

nou. După cântărire se goleste cilindrul de sol si se face tara acestuia cu sita si tifonul

respectiv.

Calculul se reduce la aflarea umiditătii probelor de sol saturate capilar ca la

metoda uscării la etuvă la 105˚C.

Pe profilul solului capacitatea de apă scade în adâncime, pe măsură ce solul devine

mai îndesat, mai sărac în materie organică si mai bogat în săruri minerale.

E. Capacitatea de apă în câmp a solului

Capacitatea de apă în câmp (C) reprezintă capacitatea de apă retinută în mod

durabil de către sol în conditii naturale, exprimată în procente raportatată la greutatea solului

uscat la 105˚C. Acest lucru se realizează după ce solul a fost saturat cu apă si a pierdut prin

infiltrare apa gravitatională si o parte din apa capilară usor mobilă, în conditii de cânp.

Factorii care influentează capacitatea de apă în câmp sunt:

- Compozitia mecanică,

- Compactitatea solului,

- Structura solului

- Textură,

- Constitutia profilului de sol,

- Plantele de cultură prin sistemul radicular.

Metodele de determinare a capacitătii de apă în câmp a solului:

- metoda celor două rame,

- metoda monolitilor.

Cea mai expeditivă este metoda monolitilor de sol (calupuri de sol de 1000 – 1500

cm2). Monolitii se asează pe o musama si se umectează cu o pisetă până umectarea ajunge la

¾ di înăltimea probei.

Pentru a evita evaporatia se acoperă monolitii cu musamaua si se asteaptă

scurgerea excesului de apă 8-10 ore, după care se iau probe de la mijlocul monolitului. Prin

determinarea umiditătii se stabileste capacitatea de apă a solului.

Cele mai mici valori ale capacitătii de apă în câmp le au solurile usoare, nisipoase

(19,5%), iar cele mai mari, solurile lutoase si argiloase (29,8%).

11

Page 12: Lab agrotehnica

DETERMINĂRI PRIVIND MISCAREA APEI ÎN SOL

A. Permeabilitatea solului pentru apă

Permeabilitatea pentru apă a solului este însusirea acestuia de a lăsa să fie

străbătut de uncurent de apă.

Cunoastera acestei însusiri permite a se face aprecieri dacă solul respectiv lasă apa

să pătrundă sau aceasta bălteste sau se scurge la suprafată. Este foarte important ca solul să

aibă o permeabilitate bună si o capacitate de retinere ridicată.

Permeabilitatea depinde de:

- Textura solului si spatiul lacunar necapilar. De exemplu, solurile nisipoase au

mai multe spatii necapilare si deci permeabilitatea pentru apă este mai mare.

- Prezenta humusului pe solurile nisipoase provoacă aglutinarea particulelor si

micsorarea spatiilor necapilare, iar pe solurile grele favorizează formarea unei structuri în

agregate mai mari si micsorarea volumului spatiilor capilare.

- Temperatura dacă este mai ridicată face ca apa să aibă o vâscozitate mai mică

si să se infiltreze mai usor.

Permeabilitatea solului pentru apă poate fi cercetată prin două categorii de

determinări: curba de infiltratie si conductibilitatea hidraulică. Cele mai cunoscute metode

pentru determinarea conductibilitătii hidraulice sunt: metoda de laborator si metoda orificiului

cu sondă. Pentru determinarea curbei de infiltratie sunt indicate: metoda ramelor si metoda

simulatorului de ploaie.

O metodă expeditivă pentru a aprecia permeabilitatea pentru apă a solului este

stabilirea timpului de infiltratie a unei coloane de 10 cm de apă. Se folosesc cilindrii metalici

cu diametrul de 12-15 cm si înăltimea de 25 cm. La unul din capete cilindrii au marginea

ascutită pentru a se înfige cu usurintă în pământ. Se îndepărtează stratul afânat de pământ si se

introduce cilindrul 5 cm în sol. Se toarnă apă până la înăltimea de 10 cm (măsurat de la

suprafata solului) si se măsoară timpul în care se infiltrează întreaga coloană de apă.

În functie de timpul de infiltrare a coloanei de apă se apreciază permeabilitatea

solurilor, astfel:

1. Soluri foarte permeabile la care timpul de scurgre este sub 1 min.

2. Soluri permeabile la care timpul de infiltrare este între 1 si 5 min.

3. Soluri moderat permeabile la care timpul de infiltrare este cuprins între 5 si 10

min.

12

Page 13: Lab agrotehnica

4. Soluri greu permeabile cu timpul de infiltrare cuprins între 20 min si 6 ore.

5. Soluri practic impermeabile la care timpul de infiltrare este mai mare de 6 ore.

B. Ascensiunea capilară a apei în sol

Ascensiunea capilară este fenomenul de urcare a apei în sol prin spatiile

capilareale acestuia.

Cunoscând înăltimea si viteza de urcare a apei în sol se pot face aprecieri asupra

posibilitătilor de folosire de către plante a apei din pânza freatică, din irigatia subterană sau

din straturile mai profunde ale solului. De obicei ascensiunea capilară nu depăseste 2 m deci

dacă pânza de apă freatică este la adâncime mai mare de 2 m fată de ultimile terminatii ale

rădăcinilor, apa freatică nu poate fi folosită de plante.

Este important ca pe solurile cu ascensiune capilară mare să se intervină pentru a

avita evaporarea (lucrări cu grapa pentru a întrerupe capilarele, mulcire, etc.).

Factorii de care depinde ascensiunea capilară sunt:

- Textura solului. Viteza de urcare a apei este direct proportională cu diametrul

vasului capilar iar înăltimea de ascensiune este invers proportională cu acelasi diametru.

Rezultă că în nisip grosier umectarea capilară se face repede dar la înăltime mică iar pe sol

argilos umectarea se face încet dar la înăltime mai mare.

- Structura solului. În solul cu agregate turtite, asezate îndesat, apa urcă mai

repede si se pierde mai intens prin evaporatie la suprafata solului. Structura glomerulară

cauzează întreruperea spatiilor capilare si împiedică ascensiunea apei.

- Materia organică facilitează formarea de spatii capilare si înăltimea de ridicare

a apei.

- Tensiunea superficială a apei este mai mare la o temperatură mai scăzută si la o

concentratie mai mare de săruri.

- Concentratia în săruri influentează ascensiunea capilară astfel: înăltimea de

ridicare a apei scade prin mărirea concentratiei de săruri a solutiei până la valoarea de 0,5 g/l,

creste apoi cu cresterea concentratiei până la 2 g/l si scade din nou la concentratii mai mari de

5 g/l.

Măsurarea ascensiunii capilare se face în laborator cu dispozitivul Wahnschaffe si

se bazează pe stabilirea înăltimii si a vitezei de urcare a apei în probe de sol asezate în tuburi

de sticlă. Se folosesc probe de sol în structură modificată.

13

Page 14: Lab agrotehnica

Dispozitivul Wahnschaffe este format dintr-un stativ în care se află 10 tuburi de

sticlă cu înăltimea de 100 cm si diametrul de 2 cm. Aproape de capetele inferioare tuburile au

o gâtuitură de care se poate lega o bucată de pânză pentru a astupa tubul si a împiedica

curgerea solului. Tuburile sunt gradate.

La baza stativului este o baie de apă în care se cufundă capetele inferioare ale

tuburilor. Tuburile de sticlă se leagă cu o bucată de tifon, apoi cu ajutorul unei pâlnii si toarnă

probele de sol. Tuburile cu probele de sol se asează pe o hârtie de filtru care are capetele

coborâte în baia de apă.

Datorită tensiunii superficiale apa va urca prin spatiile capilare ale solului. Se

înregistrează periodic înăltimea de urcare a apei si anume la intervale de 5, 10, 20, 30, 60 min,

24, 48, 72, 96 de ore, până încetează ascensiunea. Înregistrările folosesc pentru calcularea

vitezei de ridicare a apei, aplicând formula:

V = S/T

În care:

V = viteza (cm/oră),

S = înăltimea (cm),

T = timpul (ore).

Datele se înregistrează într-un tabel apoi se poate alcătui curba de ridicare a apei

capilare, pe abscisă trecând timpul (ore) iar pe ordonată înăltimea de ridicare (cm).

Înăltimea maximă de ridicare a apei capilare pe diferite soluri este redată mai jos:

SOLUL SI SUBSOLUL ÎNĂLTIMEA MAXIMĂ (CM)

ARGILOS 400-200

LUTOS 300-150

LUTO-NISIPOS 150-100

NISIPOS 100-50

PODZOL 35-40

TURBĂ 120-150

SOLONET SI SOLONCEAC 12

Pe solurile nisipoase înăltimea ascensiunii capilare este mică. Cea mai mică

înăltime de ridicare a apei se înregisrează pe solurile sărăturoase iar cea mai ridicată pe

solurile argiloase.

14

Page 15: Lab agrotehnica

C. Evaporarea apei din sol

Evaporarea este proprietatea pe care o are solul de a pierde apa sub formă de

vapori. Se exprimă prin grosimea în mm a stratului de apă evaporat, prin greutatea apei

evaporate la unitatea de suprafată sau în procente, raportată la evaporarea care are loc în

acelasi timp si aceleasi conditii la suprafata liberă a apei. Evaporarea poate fi caracterizată

prin:

- Capacitatea de evaporare este însusirea solului de a pierde apa sub formă de

vapori în conditii naturale determinate.

- Evaporarea potentială este cantitatea maximă de apă evaporată la suprafata

solului.

- Evaporarea actuală este apa care trece în atmosferă într-un moment determinat

si în conditii naturale.

- Viteza de evaporare este cantitatea de apă ce se evaporă pe unitatea de

suprafată în unitatea de timp.

Determinarea evaporării apei din sol facilietază calcularea bilantului apei,

stabilirea perioadelor cu evaporare maximă, calcularea rezervei de apă, stabilirea măsurilor

agrotehnice ce urmează a se aplica pentru a reduce evaporarea si a datei aplicării udărilor.

Evaporarea apei din sol este conditionată de următorii factori:

- Climatici: temperatura aerului solului, umiditatea relativă a aerului, vânturile;

- Pedologici, cel mai important fiind umiditatea solului. Cu cât cantitatea de apă

existentă în sol este mai mare, cu atât pierderea prin evaporatie creste;

- Expozitia ternului;

- Textura solului;

- Structura solului;

- Concentratia solutiei solului;

- Culoarea solului.

Determinarea evaporării apei din sol se face prin mai multe metode:

- Calcularea evaporării în functie de variatia rezervalor de apă din sol;

- Determinarea directă a evaporării apei din sol cu ajutorul lizimetrelor,

evaporimetrelor sau a evaporimetrului-lizimetru Popov;

- Metoda psihrometrică.

15

Page 16: Lab agrotehnica

Cea mai simplă si totusi eficientă determinare este calcularea evaporării în functie

de variatia rezervalor de apă din sol. Acesta constă în recoltarea probelor de sol concomitent

de la diferite adâncimi si se determină umiditatea actuală. Determinările se fac din 10 în 10

zile sau chiar mai des. Prin uscarea probelor de sol la etuvă si determinarea umiditătii solului

se constată schimbarea umiditătii cu înăltimea si se stabileste curentul total al umiditătii de jos

în sus, care este egal cu evaporarea la suprafata solului.

STRUCTURA SOLULUI SI DETERMINAREA STABILITĂTII EI

Structura reprezintă felul de grupare sau asezare a particulelor fazei solide a

solului, în agregate de diferite forme si dimensiuni.

Solurile care posedă însusirea de grupare a particulelor în agregate se numesc

soluri structurate.

În mod conventional, particulele cu diametrul mai mare de 0,25 mm se numesc

macroagregate si formează macrostructura solului.

Particulele al căror diametru este mai mic de 0,25 mm se numesc microagregate.

Totalitatea microagregatelor cu diametrul cuprins între 0,25 si 0,001 mm formează

microstructura grosieră sau structura prăfoasă iar cele cu diametrul mai mic de 0,001 mm

constituie microstructura fină.

Însusirea cea mai importantă a a agregatelor este stabilitatea hidrică (nu se desfac

sub actiunea apei) si mecanică (rezistă la diferite actiuni mecanice).

Cunoscând structura solului se poate interveni prin diferite mijloace agrotehnice

pentru a îmbunătăti si reface structura solului, ridicând fertilitatea.

Formarea structurii solului si stabilitatea ei depinde de o serie de factori:

- Argila si praful, cantitatea si natura lor influentează în mare măsură modul cum

se formează agregatele stucturale.

- Humusul are rol în cimentarea microagregatelor.

- Umiditatea din momentul agregării.

- Cationiide Ca++ si Mg++, având ca sarcină pozitivă precipită dispersia de argilă,

contribuind la formarea de microagregate.

- Cationii de Na+, K+ si NH4+ nu precipită dispersia de argilă coloidală,

împiedicând formarea microagregatelor.

16

Page 17: Lab agrotehnica

- Presiunea pe care o exercită rădăcinile contribuie la separarea masei solului în

fragmente mai mici sau mai mari care se consolidează ulterior ca agregate.

- Variatiile de volum produc crăpături în toate directiile si deci fragmentarea

masei solului.

- Microflora din sol, atât ciupercile cât si bacteriile produc humus în urma

activitătii lor.

- Animalele mici, protozoare, viermi, larve, favorizează formarea structurii

solului.

- Rotatia plantelor.

- Îngrăsămintele.

- Lucrările solului.

Determinatre structurii solului se face prin metode directe si indirecte.

Metodele directe se bazează fie pe aprecierea vizuală a structurii, fie pe

determinarea anumitor însusiri ale acesteia.

Metodele indirecte se bazează prin determinarea unor însusiri ale solului în functie

de care se fac aprecieri asupra stării structurale.

a). Cercetarea structurii solului în câmp

În câmp se fac simple observatii privind stabilitatea agregatelor structurale după

anumite lucrări aplicate solului, după ploi torentiale, după gerurile din timpul iernii, etc.

Structura solului poate fi:

- Structură glomerulară, când o bucată de sol apăsată între degete se desface în

glomerule mai mici si care apăsate în continuare se desfac foarte greu. Glomerulele au un

contur neregulat si un aspect aparent poros.

- Structură glomerulară poliedrică,cînd glomerulele apăsate între degete se

desfac foarte greu ăn glomerule mici. Suprafata lor este netedă dar conturul este neregulat.

- Structură glomerulară prăfuită când solul se prezintă în formă glomerulară si

în formă prăfuită.

- Structură prăfuită cînd solul uscat este asemănător prafului sau când solul

apăsat se desface imediat în particule prăfoase.

- Structură poliedrică solul se desface în elemente cu suprafata si conturul

poliedric, de 1-2 mm, tari si rezistente la apăsare.

- Structură nuciformă când prin apăsare solul se desface în formatiuni mici,

nuciforme.

17

Page 18: Lab agrotehnica

- Structură prizmatică când solul se desface în prizme compacte.

- Structură lamelară când solul se desface în lame orizontale subtiri.

- Structură îndesată agregatele sunt foarte îndesate încât nu se recunoaste nici o

structură si se desfac greu în bucăti mici.

- Fără structură când solul este alcătuit din particule izolate.

b). Cercetarea structurii solului în laborator

Metodele de laborator folosesc la determinarea stabilitătii hidrice a agregatelor sau

la detrminarea stabilitătii mecanice.

Cele mai multe metode de determinare a structurii solului se referă la aprecierea

stabilitătii hidrice a agregatelor de sol.

Distrugerea structurii solului prin actiunea apei are loc în două faze. În primă fază,

apa dizolvă ”cimentul” ce leagă particulele elementare în agregate iar în faza a doua, apa

pătrunde în interiorul agregatelor eliminând brusc aerul, producând mici explozii care distrug

agregatele.

Stabilitatea hidrică a solului se poate determina prin mai multe metode dar cea mai

rapidă, care se poate executa în orice conditii si fără aparatură specială este metoda Sekera.

Principiul metodei constă în desfacerea agregatelor în formatiuni mai mici prin

iesirea aerului si înbibarea cu apă a formatiunilor rezultate prin actiunea mecanică a apei.

Probele de sol se recoltează în stare naturală.Formatiunile mai mari de 1 mm

trebuie sfărâmate la umiditatea optimă. Analizele trebuie făcute la aceeasi temperatură a apei.

Analiza constă în următoarele etape: din solul uscat la aer se iau 10 agregate de

mărime egală si se pun înr-un vas Petri, răspândite uniform, fără a se atinge. Cu o pipetă se

adaugă apă distilată, usor, fără a lovi direct agregatele, până ce depăseste cu putin nivelul

acestora. Vasul se lasă 10 minute în repaus, observând cum se desfac agregatele. Se roteste

apoi vasul de 3 ori, determinând distrugerea agregatelor nestabile.

După felul cum se desfac agregatele se apreciază stabilitatea structurală cu note de

la 1 la 6, astfel:

1. Agregatele nu se desfac de loc sau în putine părti.

2. Agregatele se desfac mai mult în părti mari si mai putin în părti mici.

3. Agregatele se desfac în egală măsură în părti mari si mici.

4. Agregatele se desfac în mai multe părti mici si mai putine părti mari.

5. Agregatele se desfac numi în părti mici.

6. Agrgatele se desfac complet.

18

Page 19: Lab agrotehnica

Datele obtinute la analiza structurii solului prin diferite metode servasc la

aprecierea solului sub aspect structural.

În mod obisnuit pentru această apreciere se tine seama de cantitatea de agregate

stabile.

Gradul de stabilitate a structurii se poate exprima în procente de agregate stabile

fată de procentul total de agregate, în procente de agregate stabile fată de greutatea solului

uscat sau calitativ prin diagrame.

Indicele de agregare al solului este folosit pentru aprecierea procentului de

agregate stabile fată de procentul total de agregate.

Indicele de agregare = (C x S)/100

În care:

C = procentul total de agregate cu mărimea de 0,25- 10 mm,

S = procentul de agregate stabile.

De exemplu dacă prin cernere totalul de agregate este de 855, din care rezistente la

actiunea apei sunt numai 60%, indicele de agregare va fi de : (85 x 60)/100 = 51%.

Solurile cu cele mai bune însusiri structurale de porozitate si cimentare a

agregatelor sunt solurile în care predomină cat egoriile de agregate de 1-5 mm, celelalte

agregate fiind prezente în cantităti moderate.

DETERMINĂRI PRIVIND ÎNSUSIRILE TEHNOLOGICE ALE SOLULUI

A. Aderenta solului. Momentul optim de lucrare a solului

Aderenta este însusirea solului umed de a se lipi de suprafata corpurilor străine (a

uneltelor de lucru). Această însusire are un rol negativ în executarea lucrărilor solului. Dacă

solul se lucrează la un continut ridicat de umiditate el se lipeste de suprafata uneltelor de lucru

si măreste rezistenta la tractiune. Brazdele rezultă sub formă de curele care prin uscare se

sfărâmă foarte greu, iar solul se prăfuieste.

În agricultură este foarte important să se cunoască limitele de umiditate la care

solul se lucrează în cele mai bune conditii. Acestă stare a solului se numeste maturitate fizică

sau intervalul optim de lucrare a solului.

Solurile mijlocii sau grele se pot lucra bine la un continut în umiditate cuprins între

15 – 20% din greutatea solului uscat iar cele nisipoase la 14 – 28%.

19

Page 20: Lab agrotehnica

Adernta solului depinde de mai multi factori:

- Mărimea, forma si natura grăunciorilor de sol. Solurile cu textura fină au

aderenta mai mare. Aderenta creste cu cresterea continutului de argilă. Suprafata de contact,

deci aderenta creste pe măsură ce suprafata grăunciorilor de sol este mai mare.

- Continutul de apă al solului. Aderenta este minimă la continutul în apă

corespunzător coeficientului maxim de higroscopicitate si creste până la valoarea capacitătii

de câmp.

- Slefuirea sau asperitatea organelor active ale uneltelor de lucru. La

suprafetele lucioase, aderenta este mai mică.

- Structura glomerulară conferă o aderentă mai mică.

- Cationii absorbiti din complexul coloidal influentează aderenta. Solurile care

contin Na+, K+ au aderentă mai mare fată de acelea care contin Ca++.

Pentru determinarea momentului cînd solul se lucrează în cele mai bune conditii se

folosesc metode de câmp si metode de laborator.

Cele mai expeditive si fără a necesita aparatură specială sunt metodela de câmp.

Dintre acestea enumerăm:

1. Se face un bulgăre de pământ prin frământarea pământului în mână si i se dă

drumul să cadă de la circa 1 m. În czul în care se desface în agregate, solul este bun de lucrat

cu unelte agricole.

2. Se strânge în mână un bulgăre de pământ. Dacă lasă urme de umiditate printre

degete si se simte rece, înseamnă că solul este prea umed si deci nu este momentul de lucru.

Se consideră momentul optim de lucru când bulgărele de pământ nu lasă urme pe o hârtie

albă.

3. Pe terenul care trebuie lucrat se trage o brazdă cu plugul. Se apreciază dacă este

momentul optim de lucru după modul cum se răstoarnă brazda si după rezistenta la tractiune.

Concomitent cu operatiile de mai sus se poate determina umiditatea solului.

Cunoscând umiditatea la care solul se lucrează cel mai bine, se poate stabili pentru

viitor momentul optim de lucrare a solului numai prin determinarea umiditătii.

În laborator se pot stabili informatii privind momentul optim de lucrare a solului

prin determinarea umiditătii solului în diferite momente apreciate prielnice pentru lucrul cu

agregatele sau prin determinarea adeziunii solului. Rezultatele obtinute prin aceste

determinări au o precizie mai mică decât cele efectuate în câmp.

20

Page 21: Lab agrotehnica

B. Coeziunea si compactitatea solului

Coeziunea este considerată proprietatea particulelor de sol de a se atrage reciproc.

Coeziunea solului poate fi :

- Intergranulară este coeziunea între particulele elementare ale solului;

- Glomerulară este coeziunea între particulele elementare ale solului în cazul

solurilor cu structură;

- Globală cauzată simultan de coeziunea între particulele ce compun agregatele

si de coeziunea dintre agregate în ansamblul solului.

Coeziunea solului se manifestă sub forma rezistentei la diferite solicitări:

sfărâmare, îndesare, apăsare, despicare, tractiune, încovoiere, forfecare.

O formă mai complexă a coeziunii este rezistenta solului la penetrare.

Aceste forme se observă în timpul lucrărilor solului. Astfel, rezistenta la sfărâmare

se observă cu ocazia tăvălugitului, rezistenta la despicare se manifestă la săpat, rezistenta la

tractiune în timpul lucrării cu grapa, s.a.m.d. la arat se manifestă toate aceste forme, fierul

plugului întâmpinând rezistentă la despicare, iar cormana manifestă rezistentă în timpul

sfărâmării si întoarcerii brazdei.

Coeziunea solului se manifestă în următoarele situatii:

- Împreună cu frecarea internă, adeziunea, frecarea externă, însumează rezistenta

solului la lucrări, concretizată în consumul de carburanti, uzura pieselor active ale masinilor

agricole.

- Împreună cu umiditatea solului influentează calitatea lucrărilor solului

determinând prezenta si mărimea bulgărilor.

- Crusta solului, manifestare a coeziunii, împiedică răsărirea plantelor. În solurile

cu coeziune mare (soluri compacte), rădăcinile plantelor pătrund mai greu.

- Coeziunea solului intervine si în protectia solului împotriva eroziunii.

Având în vedere importanta coeziunii, cunoasterea ei este importantă în diverse

scopuri:

- În lucrările de cercetare care urmăresc influenta diferitelor tratamente asupra

coeziunii solului.

- La proiectarea, constructia si încercarea competitivă a tractoarelor si a

masinilor agricole.

- La calcularea normelor de lucru , de combustibili, lubrefianti, etc.

21

Page 22: Lab agrotehnica

- Deoarece se stie că umiditatea înfluentează coeziunea, se poate alege momentul

optim de efectuare a lucrărilor solului.

- În cazul solurilor expuse eroziunii se pot lua măsuri pentru conservarea solului.

- La amplasarea lucrărilor de constructii si la executarea lucrărilor de

îmbunătătiri funciare este necesară cunoastera coeziunii solului pentru a lua măsuri speciale.

Coeziunea solului depinde de următorii factori:

- Umiditatea pe măsură ce creste duce la micsorarea coeziunii;

- Textura cu cât este mai fină determină o coeziune mai mare. Solurile argiloase

au o coeziune mai mare decât solurile nisipoase

- Structura solului micsorează coeziunea globală desi în interiorul agregatelor

coeziunea este mai mare.

- Felul bazelor absorbite influentează diferit. Cationii monovalenti măresc

coeziunea iar cationii bivalenti micsorează coeziunea globală.

- Cantitatea de materie organică din sol si forma sub care se găseste. Materia

organică nedescompusă micsorează coeziunea iar humusul măreste coeziunea glomerulară.

- Gradul de îndesare si porozitatea solului cu cât este mai mare,cu atât creste

coeziunea.

Determinarea coeziunii solului se poate face în câmp si în laborator, în asezare

naturală sau modificată.

Determinarea coeziunii solului în câmp în asezare naturală se face prin

următoarele procedee:

- Determinarea rezistentei solului la săparea cu cazmaua;

- Determinarea rezistentei la penetrare cu ajutorul compactometrelor;

- Determinarea rezistentei solului la arat.

Determinarea rezistentei solului la săparea cu cazmaua este usoară si nu necesită

utilaje sau aparatură complicată. Aprecierea coeziunii globale se face în functie de rezistenta

solului la săpare, clasificând solurile astfel:

- Soluri foarte afânate, se sapă si se ară usor. Călcat, lasă urme adânci.

- Soluri afânate, se sapă usor cu cazmaua si se ară usor, se separă în agregate

structurale, călcat, lasă urme adânci.

- Soluri moderat compacte, se sapă si se ară destul de usor. Solul se desface în

agregate rezistente.

22

Page 23: Lab agrotehnica

- Soluri compacte, se sapă greu cu cazmaua, dar cu randament acceptabil,se sapă

mai usor cu târnăcopul, se ară greu.

- Soluri foarte compacte, se sapă greu, numai cu târnăcopul, nu se poate ara pe

timp uscat.

APRECIEREA CALITĂTII LUCRĂRILOR SOLULUI, A SEMĂNATULUI

SI ALUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR

A. Aprecierea calitătii arăturii

O arătură de calitate trebuie să răspundă următoarelor cerinte:

- Afânarea solului să se facă pe o adâncime uniformă;

- Aducerea la suprafată a stratului din profunzime si îngroparea sub brazdă a

stratului de la suprafată;

- Măruntirea bună a brazdei;

- Îngroparea sub brazdă a miristii, a telinei, a altor resturi de plante, a

îngrăsămintelor;

- Înmagazinarea si retinerea apei în sol, reducerea scurgerii la suprafată.

Calitatea arăturii depinde de mai multi factori:

- Compozitia mecanică sau natura solului Solurile argiloase opun o rezistentă

mai mare la lucru si se pot lucra bine într-un interval mai scurt decât solurile nisipoase. Pe

solurile mijlocii, calitatea arăturii este bună sre foarte bună în functie de modul cum sunt

îmbinate si celelalte conditii.

- Gradul de umiditate al solului Dacă solurile sunt lucrate în stare prea uscată

sau prea umedă, rezistenta la tractiune este mai mare si arătura este de proastă calitate, cu

bolovani în primul caz, sau curele în cel de-al doilea.

- Starea culturală cum ar fi gradul de tasare sau de îmburuienare influentează

rezistenta la lucru si calitatea arăturii.

- Adâncimea si lătimea brazdei. Când lătimea este prea mare, arătura iese

bolovănoasă iar dacă este prea mică întoarcerea brazdei se face necorespunzător.

Dacă solul este prea uscat se dă o lătime mai mică a brazdei pentru că în acest caz,

solul se mărunteste mai bine.

23

Page 24: Lab agrotehnica

- Viteza de lucru influentează calitatea. Când viteza este prea mică, brazda se

răstoarnă incomplet iar dacă viteza este prea mare brazda este aruncată prea mult si rezultă o

arătură neregulată.

- Constructia plugului din material bun, cu grad mare de slefuire si cu forma

corespunzătoare.

Indicii calitativi ai arăturii sunt: epoca de executare a lucrării, adâncimea si

uniformitatea ei, gradul de afânare si de măruntire, uniformitatea suprafetei arăturii, gradul si

adâncimea de încorporare a miristii, a telinei, a buruienilor si a îngrăsămintelor, neastuparea

santului ultimei brazde, lipsa capetelor nearate si a gresurilor.

Pentru a îndeplini acesti indici calitativi trebuie ca plugul să fie reglat corect.

Metode de evaluare a indicilor calitativi

- Epoca de executare se apreciază comparând epoca actuală în care se doreste a

se ara cu epoca optimă care este când solul este reavăn, adică în stare optimă de umiditate.

- Adâncimea arăturii se determină cu brazdometrul sau cu o riglă gradată. Cea

mai simplă metodă este prin folosirea riglei gradate. Rigla se asează pe fundul brazdei în

pozitie verticală. Pe partea nelucrată a câmpului se pune orizontal o altă riglă si la intersectia

cu prima se citeste adâncimea arăturii.

După terminarea arăturii, adâncimea la care s-a lucrat se verifică pe diagonala

câmpului, astfel: se nivelează 2-3 coame învecinate, se îndepărtează stratul de sol afânat si se

măsoară adâncimea asa cum s-a arătat. Dacă măsurarea se face la scurt timp după arătură (7-

10 zile) si dacă nu au căzut ploi mari între timp, la adâncimea medie obtinută se face corectia

de afânare, adică se micsorează cu 20%. Dacă au căzut ploi, corectia se face scăzând numai

10-15 %.

Adâncimea arăturii variază în functie de microrelieful terenului, compactitatea

solului, etc. De aceea, se recomandă să se facă mai multe determinări pentru a obtine o medie

cât mai reală.Cînd suprafata nu depăseste 1 ha, trebuie făcute 10 măsurători, la 10 ha , 15

măsurători, iar peste 25 ha, 25 măsurători. Se admite ca adâncimea medie să difere +/- 1 cm

fată de cea stabilită conform regulilor agrotehnice.

Uniformitatea adâncimii arăturii se constată prin aceleasi măsurători. Ea este

caracterizată prin devierile măsurătorilor individuale de la medie sau de la adâncimea

stabilită. Dacă devierile adâncimii depăsesc 1 cm în sensul reducerii adâncimii stabilite,

arătura este considerată de slabă calitate. Devierile peste 1 cm în sensul măririi adâncimii

arăturii se admit dacă stratul cu humus este mai profund si nu s-a înrăutătit calitatea arăturii.

24

Page 25: Lab agrotehnica

Neuniformitatea adâncimii arăturii are loc si atunci când trupitele plugului nu au

fost reglate la aceeasi adâncime. Acest lucru se observă imediat pentru că arătura este vălurită.

- Gradul de afânare se stabileste prin coeficientul de afânare:

Coeficientul de afânare = adâncimea medie a stratului arabil afânat/adâncimea arăturii

Pentru calcularea coeficientului de afânare se folosesc măsurătorile de adâncime ale arăturii

făcute în brazdă si pe terenul arat.

- Gradul de bolovănire se determină cu un cadru cu latura de 1 m, prevăzut cu o

plasă de sârmă cu ochiuri cu latura de 5 cm. În cadrul ramei se numără bolovanii (toate

formatiunile de sol cu un diametru mai mare de 5 cm. Numărul mediu de bolovani la m2

indică gradul de bolovănire.determinările se fac pa diagonala solei, până la 1 ha, 10

determinări, până la 10 ha, 15 determinări iar peste 10 ha, 25 de măsurători.

- Vălurirea arăturii este influentată de constructia plugului, de reglarea

trupitelor, de prezenta antetrupitei si de forma suprafetei cormanei. În cazul efectuării arăturii

cu acelasi plug, vălurirea este diferită în functie de coeziunea si umiditatea solului, adâncimea

arăturii, viteza de lucru si reglarea plugului. Vălurirea arăturii se determină cu profilometrul

sau mai la îndemână, cu o riglă gradată. Pentru a doua variantă ne folosim de o stinghie de

lemn cu diviziuni din 5 în 5 care se pune transversal pe coame, în pozitie orizontală. La

fiecare diviziune se măsoară cu rigla gradată distanta dintre stinghie si suprafata solului.

Profilul suprafetei arăturii se obtine desenându-l după măsurătorile făcute.

- Adâncimea de încorporare a telinei, a miristii si a buruienior se determină pe o

sectiune egală cu lătimea de lucru a plugului si adâncă până la fundul brazdei. Pentru aceasta

se taie arătura tranversal pe coame si se sapă pământul pe lătimea de lucru a plugului până la

fundul brazdei. În pozitie orizontală se asează pe suprafata arăturii o miră cu diviziuni la 4-5

cm. Mira se strijină pe două suporturi astfel încât să atingă coamele cele mai înalte. La fiecare

diviziune a mirei se măsoară cu rigla distanta de la miră la suprafata solului, până la brazdă si

până la limita superioară si inferioară a bucătilor de telină. Cu aceste măsurători se desenează

profilul arăturii pe care se trece asezarea telinei.

Îngroparea buruienilor se determină cu rama metrică, prin numărarea buruienilor

neacoperite.

Îngroparea miristii se determină vizual, prin parcurgerea terenului în diagonală,

calculând numărul de locuri cu miristea neîngropată.

- Neastuparea santului ultimei brazde se determină vizual.

25

Page 26: Lab agrotehnica

- Lipsa gresurilor este o conditie esentială pentru o arătură de calitate. Se

determină prin parcurgerea solei si măsurarea celor care au mai mult de 100 m 2 iar cele mici

se apreciază vizual. Suprafetele tuturor gresurilor măsurate si a celor apreciate vizual se adună

iar rezultatul se raportează procentual la întreaga suprafată arată. Rezultatul reprezintă

proportia de gresuri.

Terenul cu capete nearate, cu santuri si creste nu se receptionează până când

deficientele nu se remediază.

B. Aprecierea calitătii dezmiristirii

Dezmiristirea este lucrarea superficială a solului care se face imediat după

recoltarea culturilor în vară. Lucrarea se execută cu grapa cu discuri la o adâncime de 8-12

cm.

Dezmiristirea trebuie să asigure:

- Distrugerea buruienilor anuale care încă nu au fructificat si îngroparea

semintelor de buruieni care s-au scuturat pe suprafata solului.

- Crearea unui strat superficial de sol afânat necesar pentru păstrarea în sol a

umiditătii si a apei din precipitatii.

- Distrugerea dăunătorilor si a plantelor infectate cu diferite boli.

- Fragmentarea rizomilor buruienilor, stimularea lăstăririi lor si tăierea

buruienilor cu înmultire prin drajoni.

Indicii calitativi de care trebuie să se tină cont la aprecierea arăturii sunt: epoca de

executare a lucării, adâncimea dezmiristirii si uniformitatea ei, gradul de tăiere a buruienilor

sau de fragmentare a rizomilor, gradul de afânare si nivelare a solului, lipsa gresurilor.

Metode de evaluare a indicilor calitativi:

Epoca de executare a dezmiristirii se apreciază în functie de perioada de timp

dintre recoltare si dezmiristire. Cea mai bună epocă este imediat după recoltare.

Adâncimea dezmiristirii se determină atât în timpul lucrării cât si la terminarea ei.

În timpul lucrării adâncimea se determină la ultima brazdă, măsurând cu o riglă gradată

adâncimea de la suprafata câmpului nelucrat până la fundul brazdei. În functie de suprafată se

fac 10-25 de măsurători pentru a obtine o adâncime medie reală. La câmpul dezmiristit,

adâncimea se măsoară astfel: se nivelează o suprafată de 0.5 x 0,5 m, se dă la o parte stratul

de sol afânat si se măsoară cu rigl adâncimea dezmiristirii. Adâncimea găsită este mai mare

decât cea reală datorită afânării solului. Pentru a face corectia de afânare se scade din

adâncimea medie 10-15% si rezultă adâncimea de lucru.

26

Page 27: Lab agrotehnica

Devierile fată de adâncimea medie nu trebuie să depăsescă 1 cm.

Gradul de tăiere al buruienilor se determină cu rama metrică după ce buruienile

tăiate s-au ofilit. Se aseză rama metrică si se numără buruienile netăiate, din interiorul ei. Până

la 1 ha se fac 10 determinări, peste 10 ha se fac 25 determinări. La sfârsit se face o medie si se

detrmină numărul mediu de buruieni netăiate la m2.

Gradul de afânare se exprimă prin coeficientul de afânare care se calculează

după formula:

K = adâncimea medie a câmpului dezmiristit/adâncimea medie măsurată pe brazdă

Nivelarea suprafetei solului dezmiristit sau vălurirea se măsoară cu profilometrul.

Prezenta gresurilor se stabileste parcurgând terenul , măsurând suprafata

gresurilor si calculându-le în procernte fată de suprafata totală.

C. Aprecierea calitătii lucrării cu grapa cu discuri

Grapa cu discuri sfărâmă bolovanii, mărunteste, afânează si nivelează suprafata

solului. Se crează la suprafata solului un stat de mici agregate care favorizează pătrunderea în

sol a apei din precipitatii si împiedică evaporarea lor. Pregăteste patul germinativ, combate

buruienile în curs de germinare. Grapa cu discuri lucrează în agregat cu lama nivelatoare sau

grapa cu colti, sau poate lucra separat.

Lucrarea cu grapa cu discuri se apreciază după următorii indici calitativi: epoca

de executare a lucrării, lipsa bolovanilor, netezirea suprafetei solului, lipsa gresurilor.

Metode de apreciere a indicilor calitativi:

Epoca de executare a lucrării se apreciază comparând epoca reală cu cea stabilită

de regulile agrotehnice. Întârzierea lucrării face ca solul să se usuce si să se pulverizeze, iar

cînd solul este prea ud, se formează bolovani.

Gradul de bolovănire se apreciază cu rama metrică cu plasă a cărei orificii sunt de

5 cm, ca si în cazul arăturii. Pentru ca lucrarea să fie bine executată, numărul bolovanilor pe

m2 nu trebuie să depăsească 5.

Netezirea suprafetei se determină observând terenul pe diagonală.

Gresurile se determină prin observarea terenului si se corectează imediat.

27

Page 28: Lab agrotehnica

D. Aprecierea calitătii semănatului

Semănatul este lucrarea de introducere a semintelor în sol, la adâncimea stabilită în

functie de mărimea semintei si conditiile de umiditate a solului.

Semănatul în conditii bune trebuie să realizeze:

- Executarea la timp a lucrării,

- Distribuirea uniformă a semintelor de către fiecare brăzdar,

- Îngroparea semintelor la adâncimea stabilită si uniformitatea repartitiei lor în

adâncime.

- Respectarea distantei între rânduri si a directiei drepte a rândurilor,

- Lipsa gresurilor si a suprapunerilor.

Pentru ca lucrarea să se execute corespunzător normelor agrotehnice, trebuie ca

semănătoarea să fie într-o stare tehnică de functionare foarte bună.

Indicii calitativi ai semănatului sunt: respectarea epocii de semănat stabilită

pentru fiecare plantă, respectarea normei de sământă la hectar si alimentarea în mod uniform

cu seminte a fiecărui brăzdar, adâncimea de îngropare a semintelor si uniformitatea ei,

distanta dintre rânduri si directia dreaptă a rîndurilor, lipsa gresurilor si suprapunerilor.

Metode de apreciere a indicilor calitativi:

Respectarea epocii de semănat se verifică comparând epoca reală cu cea stabilită

de regulile agrotehnice.

Cantitatea reală de sământă se poate determina printr-o metodă foarte simplă care

constă în a introduce în semănătoare o anumită cantitate de sământă (cântărită) si a se începe

semănatul, marcând pe teren locul începerii si sfârsitului semănatului cu cantitatea din

semănătoare. Se află suprafata semănată înmltind lungimea semănată cu lătimea. Cantitatea

reală de sământă se află împărtind greutatea semintelor semănate la suprafata semănată.

Norma de semănat se verifică de mai multe ori în timpul semănatului.

Adâncimea la care se îngroapă semintele si uniformitatea ei se verifică cu ajutorul

unei rigle gradate. În acest scop se îndepărtează pământul până la seminte pe lungime de 1-2

m si cu ajutorul unei rigle gradate se măsoară adâncimea de îngropare a acestora.

Distanta dintre rânduri si directia dreaptă a rândurilor se verifică în timpul

semănatului după modul cum sunt asezate brăzdarele si după pozitia marcatorului. Dacă în

agregat cu semănătoarea nu se foloseste grapa, se măsoară distanta între urmele lăsate de

brăzdare.

28

Page 29: Lab agrotehnica

Gresurile trebuie îndreptate imediat după încheierea semănatului după parcurgerea

solei si vizualizarea acestora.

E. Aprecierea calitătii prăsitului

Prăsitul este lucrarea solului care se aplică în timpul vegetatiei plantelor semănate

la distante mari (plante prăsitoare).

Cerintele agrotehnice ale prăsitului:

- Distrugerea completă a buruienilor între rândurile de plante,

- Afânarea solului între rânduri.

Indicii calitativi după care se apreciază prăsitul sunt: executarea la timp a lucrării,

lipsa buruienilor netăiate între rânduri, adâncimea de afânare si uniformitatea ei, nivelarea

suprafetei solului, lipsa plantelor tăiate, vătămate sau acoperite cu pământ.

Metode de apreciere a indicilor calitativi:

Executarea la timp a lucrării se apreciază după starea de vegetatie a plantelor,

după prezenta buruienilor si mărimea lor. Prăsitul trebuie făcut după formarea crustei solului

sau când apar buruieni.

Adâncimea la care se face lucrarea se verifică măsurând stratul afânat cu rigla

gradată, în fiecare interval de lucru dintre rânduri.

Distrugerea buruienilor se constată vizual si numeric cu rama metrică.

Nivelarea suprafetei pe intervalul dintre rânduri se apreciază vizual.

Plantele vătămate, tăiate sau acoperite cu pământ se constată vizual si se pot

număra folosind rama metrică.

Pentru evitarea neajunsurilor trebuie ca la începutul lucrului să se regleze corect

cultivatorul si dacă la primul parcurs se constată aceste lipsuri se face din nou reglarea dar

mai atent. O conditie de bază este o bună ascutire a organelor active.

F. Aprecierea generală a calitătii lucrărilor solului

Pentru fiecare lucrare, indicii calitativi se apreciază cu unul dintre calificative:

1. Lucrare foarte bună când s-au respectat cerintele agrotehnice si lucrarea s-a

făcut în prima jumătate a epocii stabilite de regulile agrotehnice.

2. Lucrare satisfăcătoare când s-au respectat în general regulile agrotehnice si

lucrarea s-a executat în epoca stabilită de regulile agrotehnice.

29

Page 30: Lab agrotehnica

3. Lucrare nesatisfăcătoare când nu s-au respectat regulile agrotehnice si

lucrarea s-a efectuat cu întârziere. Acest gen de lucrare nu se receptionează.

30


Recommended