Prezenta publicaţie este editată cu susţinerea nanciară a Mama Cash (Olanda) şi OSCE, Misiunea în Mol-dova.

Opiniile şi informaţiile prezentate în publicaţie nu re ectă neapărat politi-ca şi poziţia organizaţiilor nanţatoare.

Alcătuitor şi editor:Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”Preşedinte: Ana Revenco

Unele materiale din această ediţie pot xerocopiate gratuit şi reproduse fără acordul prealabil al autorilor numai în scopuri instructive, ştiinţi ce, ce nu urmăresc obţinerea de pro t, cu condiţia indicării autorilor şi sursei de informare.

Pentru informaţii suplimentare privind prezenta publicaţie ne puteţi contacta: MD 2012, L.P. 259, Chişinău, Republica Moldova

Tel.: (373 22) 23.49.06 (373 22) 26.07.02 (373 22) 26.07.04Fax: (373 22).23.49.07Е-mail: of ce@lastrada.mdWeb Site: http://www.lastrada.md

Responsabili de ediţie:Daniella Misail-Nichitin

Design: Victor Luca

Ilustraţii: Salvador Dali.Mural Painting for Helena Rubinstein. 1942.

Ediţ ia nr. 4, iunie 2008

CuprinsCuvânt înainte la cea de-a patra ediţie .................................. 1

I. FENOMENUL VIOLENŢEI DOMESTICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ............................................... 3

I.1. Violenţa în familie: de niţii şi noţiuni asociate ............................. 3• De ce „violenţa în familie”? • Cum tratează problema violenţei în familie legislaţia autohtonă? • Cum este de nită noţiunea „violenţă în familie” în actele

internaţionale?

I.2. Proporţiile fenomenului în Republica Moldova şi în lume ............ 8• Care sunt statisticele o ciale ale fenomenului?• Ce spun „statisticele” societăţii civile?

I.3. Violenţa în familie: cauze şi consecinţe ...................................... 10• Ce cred victimele despre violenţa în familie şi cauzele acestui

fenomen• Opinia experţilor, specialiştilor despre cauzele şi consecinţele

violenţei domestice• Ce crede opinia publică despre violenţa în familie şi cauzele

acesteia• Este sau nu sărăcia o cauză a violenţei în familie?

II. NEVOILE VICTIMELOR VIOLENŢEI DOMESTICE ŞI SERVICIILE DISPONIBILE ............................................... 13

II. 1. De ce asistenţă au nevoie victimele violenţei domestice ......... 13• Violenţa domestică: între stereotipuri şi moralitate • Ce le sfătuieşte populaţia pe victimele violenţei domestice• Ce ştiu victimele despre serviciile de asistenţă sau accesul la ele?

II. 2. Gradul de satisfacere a nevoilor victimelor ............................. 16• Ne mulţumim cu puţinul existent • Cui şi cât de des se adresează victimele

III. ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A VIOLENŢEI ASUPRA FEMEII ŞI SERVICII DISPONIBILE VICTIMELOR ............ 18

III. 1. Tipurile activităţilor de prevenire a violenţei în familie ............. 18• Activităţi de informare şi sensibilizare • Activităţi adresate factorilor de decizie şi grupurilor profesionale

III. 2. Activităţile de asistenţă a victimelor violenţei domestice ........ 20• Etapele de asistenţă • Tipurile şi calitatea serviciilor/intervenţiilor oferite victimelor violenţei

în familie • Aria geogra că a activităţilor de prevenire/serviciilor de asistenţă

IV. ASPECTE ALE CONTRACARĂRII VIOLENŢEI DOMESTICE ÎN EXPERINEŢA COLEGILOR STRĂINI ..... 23

IV. 1. Donka Petrova, Asociaţia ANIMUS (Bulgaria). Violenţa domestică în viaţa cuplului ...................................... 23

IV. 2. Ruth Rasni, L.O. – Combat Violence Against Women (Israel). Linia Fierbinte – un colac de salvare pentru femeile şi copiii abuzaţi ........................................................... 26

IV. 3. Jeniffer Gentile, Viktoria Kristiansson, Centrul Naţional pentru Persecutarea Violenţei Asupra Femeilor, Institutul de Cercetări al Procurorilor Americani (SUA). Abordând judecăţile privind violenţa domestică din perspectiva procesual-orientativă .... 28

Concluzii şi recomandări .............................................................. 34

1

Ediţia nr. 4, iunie 2008Cuvânt înainte la cea de-a patra ediţie

Cea de-a patra ediţie a publicaţiei tematice „La Strada EXPRESS” se deosebeşte, după cum aţi constatat probabil şi din cuprins, de ediţiile precedente prin faptul că nu abordează un aspect îngust, concret al tematicii noastre permanente, tra cul de inţe umane, ci altă temă, relativ mai amplă, cum este violenţa în familie, în special, violenţa asupra femeii. Tema prezentei ediţii nu a fost aleasă deloc întâmplător şi nu e străină pentru noi. Or, pe parcursul celor peste şapte ani de activitate a Centrului Internaţional „La Strada”, am avut nenumărate motive să ne convingem că tra- cul de inţe umane se a ă într-o legătură di-rect proporţională cu violenţa în familie. Mai multe cercetări întreprinse în decursul acestor ani ne-au demonstrat că lipsa înţelegerii re-ciproce între parteneri în cuplu sau prezenţa violenţei psihologice ori zice este unul dintre factorii declanşatori în decizia de a pleca pe-ste hotare şi, implicit, un risc în plus de a nimeri în mrejele tra canţilor. Totodată, analizând apelurile înregistrate la Linia Fierbinte a Cen-trului, putem evidenţia o categorie aparte de sunete, parvenite de cele mai multe ori de la femei, care, direct sau indirect, acuză pro-blema violenţei în familie. Unele, care şi-au legalizat statutul peste hotare, se interesează de procedura de reuni care a familiei, dar intenţionează să-şi ia peste hotare doar co-piii. Pe parcursul consilierii se dovedeşte că femeia nici nu vrea să mai ştie de soţ, deoa-rece acesta era foarte agresiv. O altă cate-gorie de femei care sună la Linia Fierbinte are nevoie de consiliere psihologică în perioada de criză (a fost bătută de partenerul de viaţă şi a fugit de acasă) şi este în căutarea unui adăpost/refugiu. Numărul crescând de ape-luri de la victimele violenţei în familie ne-a şi determinat să căutăm răspunsuri la o serie de întrebări ce ţin de fenomenul în cauză. Şi din aceste considerente am decis să analizăm fenomenul violenţei în familie. De-sigur, nu exhaustiv, ci doar unele aspecte ale lui, despre care am reuşit să adunăm mai multe date. Principalele momente pe care ni le-am propus să le elucidăm în acest număr al publicaţiei ţin de noţiunea violenţei în familie, proporţiile ace-

stui fenomen, cauzele şi consecinţele violenţei în familie, identi carea şi analiza nevoilor vic-timelor violenţei domestice, dar şi serviciile disponibile pe acest segment social (adică de ce asistenţă bene ciază victimele ace-stui fenomen şi ce activităţi de prevenire se desfăşoară în Moldova). În procesul elucidării acestor aspecte, am încercat totodată să detectăm lacunele şi lipsurile la capitolul dat şi să pre gurăm, pe măsura competenţei şi informării, un şir de sugestii şi recomandări. De precizat că, în cadrul unei evaluări rapide a problemei1, ne-am axat în special pe suferinţele şi nevoile femeilor, victime ale violenţei în fami-lie, şi foarte puţin, super cial, pe ale copiilor, acest aspect ind cu prisosinţă elucidat în ca-drul mai multor cercetări realizate de UNICEF sau sub egida lui.Subiectele abordate în prezenta publicaţie se întemeiază pe opiniile şi sugestiile mai multor experţi în problemă, reprezentanţi ai ONG-urilor, structurilor de stat, organizaţiilor inter-guvernamentale, active în domeniu, precum şi ale specialiştilor, reprezentanţi ai diferitelor grupuri profesionale (asistenţi sociali, psiho-logi, medici de familie, poliţişti, judecători, care, în virtutea mandatului de serviciu, se confruntă cu diverse cazuri de violenţă în fa-milie). Şi desigur, nu fără a ne „documenta” despre fenomen din prima sursă, adică de la însăşi victimele violenţei în familie, femei, care au suferit sau suferă de violenţă. În acest context ne-a interesat atât opinia victimelor violenţei domestice, care au trecut şi printr-o experienţă de tra c cu inţe umane, cât şi victime exclusiv ale violenţei în familie, care au bene ciat de o asistenţă specializată (de exemplu, bene ciarele Asociaţiei Obşteşti „Refugiul Casa Mărioarei”). De rând cu opinia experţilor, specialiştilor şi victimelor violenţei în familie, ne-am propus să a ăm şi opinia publicului larg asupra feno-menului violenţei în familie. În acest scop, am realizat, în comun cu Compania „Magenta Consulting” SRL, un sondaj de opinie, ale cărui rezultate au fost sistematizate într-un studiu se-parat, ce ne-a con rmat în mare parte ipote-zele noastre despre unele sau alte aspecte ale fenomenului, ne-au ajutat să înţelegem mai

1 Vezi: www.lastrada.md, Evaluare rapidă privind problema violenţei în familie în Republica Moldova. Centrul Internaţional “La Stra-da”, Chiş inău, 2007.

71% dintre femeile inter-vievate, care au suferit de pe urma tra cului în anii 1998-2004, au con rmat că anterior tra cării au fost supuse violenţei, de cele mai dese ori în familie. Aceste cifre ne fac să credem că femeile acceptă propunerea de a pleca peste hotare adesea din disperare. Ele părăsesc ţara în speranţa unei schimbări în bine, dar nimeresc în iadul sclaviei „moderne”. (Tra cul de persoane în Moldova. Comentarii, tendinţe, recomandări. Centrul Internaţional pen-tru Protecţia şi Promova-rea Drepturilor Femeii „La Strada”. Chişinău, 2005, pag. 24.)

2

Ediţia nr. 4, iunie 2008

clar anumite probleme cu care se confruntă atât victimele, cât şi specialiştii din domeniu (întregul conţinut al studiului poate accesat pe www.lastrada.md). În această ordine de idei, rezultatele sondajului de opinie ne-au făcut să înţelegem, bunăoară, de ce este foarte di cil a identi ca victimele violenţei do-mestice care nu s-au adresat niciodată unor instituţii/structuri specializate, dar şi mai di cil a le convinge să ofere un interviu. Motivele ţin de aceeaşi opinie a publicului, adesea eronată, despre fenomen şi victime, ea, opi-nia publicului, determinând în mare măsură mentalitatea atât a victimelor, a agresorului, cât şi a comunităţii. Altfel zis, pe lângă faptul că subiectul este în mare măsură unul tabu şi ţine mai mult de latura intimă, interioară a fa-miliei, societatea se mai confruntă şi cu un şir de stereotipuri, ce in uenţează şi fenomenul în ansamblu – reticenţa şi ruşinea de a vorbi la această temă, teama de gura lumii, dar şi frica faţă de abuzator, gândul la viitorul şi educaţia copiilor etc.În prezenta publicaţie autorii au folosit sintagmele violenţa în familie şi violenţa domestică în sensul uneia şi aceleiaşi noţiuni, cu valoare absolut egală (ca sinonime ab-solute), alternându-le doar din consideren-te de stil. Au fost incluse de asemenea şi câteva articole cuprinzând experienţa unor organizaţii de peste hotare (Israel, Bulgaria, SUA), având convingerea că ele vor de real folos specialiştilor, colegilor din ONG-

urile specializate în domeniu, cititorilor în ansamblu.În sfârşit, actuala ediţie este destinată spe ci a liş-tilor, a căror activitate ţine de contracararea violenţei în familie, şi în primul rând a celor, ca-re, în virtutea activităţii lor, vin în contact cu vic-timele violenţei în familie (dar şi cu agreso rii), sunt abilitaţi, dar şi responsabili de a lua anumi-te măsuri de prevenire, protecţie sau asistenţă. Rămânem în speranţa că acest material va utilizat pentru elaborarea unor politici, direcţii de activitate, dar şi ca schimb de experienţă atât pentru specialişti, cât şi pentru ONG-urile care activează în domeniu. De asemenea, cre-dem că publicaţia noastră va o sursă utilă de informare şi pentru reprezentanţii autorităţilor publice de orice nivel, ce sunt chemaţi să de- nitiveze politica internă a republicii, a regiu-nii privind eradicarea fenomenului, precum şi pentru toţi cei interesaţi de problema preveni-rii şi combaterii violenţei în familie. Autorii vor foarte recunoscători pentru even-tualele sugestii, comentarii sau observaţii asupra fenomenului violenţă în familie, dar şi asupra prezentei ediţii a publicaţiei „La Strada EXPRESS”. Suntem totdeauna deschişi să cunoaştem şi alte opinii, e chiar şi con-trare celor expuse în publicaţia noastră. Cu această ocazie vă invităm să expediaţi opi-niile Dvs. în adresa Centrului de Resurse al Centrului Internaţional „La Strada”-Moldova pe coordonatele indicate în pagina doi a copertei sau prin poşta electronică.

3

Ediţia nr. 4, iunie 2008

De ce „violenţa în familie”?Chiar dacă civilizaţia umană a păşit deja în al treilea mileniu şi azi practic nu găseşti un om care să nu ştie ce este televizorul, nava cosmică, mai nou calculatorul, celularul sau Internetul, omenirea nu s-a debarasat de-a binelea de un şir de atrocităţi ce vin dintr-un trecut medieval, dar şi mai curent, cum ar violenţa în familie (în special faţă de femei), sclavia, într-o formulă mai recentă de tra c cu inţe umane. Ţinem să menţionăm din capul locului că deşi problema violenţei în familie nu este o necunoscută pentru societate, ea rămâne a o temă tabu pentru multe familii sau una des-pre care chiar şi specialiştilor (poliţişti, lucrători medicali) nu le prea face plăcere să discute din considerentul că până nu demult aveau prea puţine pârghii legale de a interveni. Proaspăt promulgata Lege privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie (nr.45-XVI din 1 martie 2007) este una nouă pentru Mol-dova, în plus, ea va intra în vigoare abia din septembrie 2008. Adevărat, este îmbucu rător faptul că ea oferă un cadru legal cuprinzător – pe lângă noţiunile principale ale violenţei, ea stipulează subiecţii acţiunilor de violenţă, autorităţile şi instituţiile abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie, competenţele lor, meca nis mul de soluţionare a actelor de violenţă în familie (atât preve-deri pentru victima violenţei în familie, în sen-sul protecţiei şi securităţii ei, cât şi prevederi în sensul lucrului cu agresorul). Totodată legea stipulează clar cine pot persoanele supuse violenţei – nu doar membrii direcţi ai familiei unor soţi, care au o căsătorie înregistrată civil, ci şi cei care locuiesc îm pre ună: bunei, rude mai îndepărtate. La fel sunt indicate formele prin care poate iden ti cată orice acţiune de violenţă. Sunt nominalizate şi mecanisme-le de implementare – se speci că funcţiile şi atribuţiile autorităţilor statului, care au me-nirea de a contribui la eradicarea fenome-nului, funcţiile speci ce ale ecărui minister, direcţii care lucrează nemijlocit cu persoane-le ce au fost supuse violenţei în familie, care sunt acţiunile ce trebuie să le întreprindă

autorităţile în cazul unui act de violenţă, cum ar scoaterea agresorului din casă pentru a preveni perpetua rea acţiunilor violente, sau cum trebuie să e depusă o cerere pentru a-i da curs în justiţie. Dar acest act legislativ trebuia să-l avem demult, căci studierea şi implementarea lui pas cu pas va mai dura încă ceva timp. Să sperăm măcar că până la urmă va şi unul lucrativ. Marele pericol care paşte populaţia de la noi, într-o perioadă când migraţia a atins proporţii considerabile şi a afectat, potri-vit unor estimări, circa o treime din familii (gospodării familiale), iar familia ca institut social, ca celulă de bază a societăţii nu se bucură de atenţia niciunui program/proiect naţional sau internaţional, este de a ne obişnui şi cu acest fenomen, de a nu-i acor-da nici o atenţie şi a-l trata cu indiferenţă, ca pe o deprindere de rutină din viaţa cotidiană. Ori impactul pe care îl are violenţa domestică, prin diferitele ei manifestări, asu-pra femeii, asupra instituţiei familiei, dar mai ales asupra copiilor, nu este de neglijat. Nu în zadar, violenţa în familie, în particular asupra femeii, se a ă în atenţia celor mai înalte fo-ruri şi structuri internaţionale. Conştientizarea acestui fenomen, dar mai ales a pericolelor pe care le comportă, este de datoria atât a specialiştilor, cât şi a oricărui cetăţean de rând. Or, prevenind şi contracarând violenţa în familie, vom păstra institutul familiei mai sănătos şi mai temeinic, iar implicit vom da şi generaţiei în creştere o educaţie mai sănătoasă şi mai temeinică.În acelaşi timp, în procesul studiului fenome-nului în cauză am descoperit, în special în rândurile nespecialiştilor, confuzii, cunoştinţe incomplete sau chiar lipsă privind astfel de noţiuni elementare ca violenţă în familie, victimă, agresor etc. De multe ori violenţa în familie este asociată doar cu violenţa zică, iar celelalte forme, ca violenţa psiholo gi că sau economică, sunt nişte noţiuni mai puţin cunoscute. Oricât ar de straniu, dar multă lume consideră aceste din urmă manifestări ca ind ceva absolut normal, ce face parte din cotidianul unei familii. Anume din aceste

I. FENOMENUL VIOLENŢEI DOMESTICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

I.1. Violenţa în familie: de niţii şi noţiuni asociate

Familia constituie elemen-tul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţ ii şi statului. (Articolul 16. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Uni-te la 10 decembrie 1948)

4

Ediţia nr. 4, iunie 2008

considerente găsim de cuviinţă să ne referim mai pe larg la un şir de noţiuni şi de niţii pri-vind violenţa în familie.

Cum tratează problema violenţei în fami-lie legislaţia autohtonă?Pornind de la considerentele menţionate, cre-dem oportun să analizăm înainte de toate în

acest subcapitol ce subînţelege prin violenţă în familie legislaţia autohtonă. În articolul 2 al Legii Republicii Moldova ”Cu privire la preve-nirea şi combaterea violenţei în familie” nr. 45-XVI din 1 martie 2007 (Monitorul O cial al Republicii Moldova, 2008, nr. 55-56, art. 178) se dă de niţia noţiunii violenţei în familie şi noţiunilor asociate.

Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familieArticolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semni că: violenţa în familie – orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată zic sau verbal, prin abuz zic, sexual, psiho-logic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de familie contra unor alţi membri de familie, inclusiv contra copiilor, precum şi contra proprietăţii comune sau personale;violenţă zică – vătămare intenţionată a integrităţii corporale ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, prin otrăvire, intoxicare, alte acţiuni cu efect similar;violenţă sexuală – orice violenţă cu caracter sexual sau orice conduită sexuală ilegală în cadrul familiei sau în alte relaţii interpersonale, cum ar violul conjugal, interzicerea folosirii metodelor de contracepţie, hărţuirea sexuală; orice conduită sexuală nedorită, impusă; obligarea practicării prostituţiei; orice comportament sexual ilegal în raport cu un membru de familie minor, inclusiv prin mângâieri, sărutări, pozare a copilului şi prin alte atingeri nedorite cu tentă sexuală; alte acţiuni cu efect similar; violenţă psihologică – impunere a voinţei sau a controlului personal, provocare a stărilor de tensiune şi de suferinţă psihică prin ofense, luare în derâdere, înjurare, insultare, poreclire, şantajare, distruge-re demonstrativă a obiectelor, prin ameninţări verbale; prin a şarea ostentativă a armelor sau prin lovire a animalelor domestice; neglijare; implicare în viaţa personală; acte de gelozie; impunere a izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, izolare de familie, de comunitate, de prieteni; inter-zicere a realizării profesionale, interzicere a frecventării instituţiei de învăţământ; deposedare a de acte de identitate; privare intenţionată de acces la informaţie; alte acţiuni cu efect similar; violenţă spirituală – subestimare sau diminuare a importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spiri-tuale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, prin interzi-cere, limitare, luare în derâdere sau pedepsire a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase; impunere a unui sistem de valori personal inacceptabile; alte acţiuni cu efect simi-lar sau cu repercusiuni similare;violenţă economică – privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate; abuz de variate situaţii de superioritate pentru a sustrage bunurile persoanei; interzicere a dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune; control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune; refuz de a susţine familia; impunere la munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv a unui membru de familie minor; alte acţiuni cu efect similar; prejudiciu moral – cauzare de suferinţe unui membru de familie, inclusiv unui copil, în cadrul fa-miliei sau al unor alte relaţii interpersonale, care duce la umilire, frică, înjosire, incapacitate de apărare împotriva violenţei zice, la sentimente de frustrare;prejudiciu material – daune materiale, susceptibile de evaluare sau estimare nanciare/pecunia-re, rezultând din orice act de violenţă în familie, în concubinaj, precum şi costurile pentru instru-mentarea cazurilor de violenţă în familie; agresor – persoană care comite acte de violenţă în familie, în concubinaj;victimă – persoană, adult sau copil, supusă actelor de violenţă în familie, în concubinaj;ordonanţă de protecţie – act legal prin care instanţa de judecată aplică măsuri de protecţie a victimei.

De nirea clară a acestor noţiuni este deja un punct de pornire unic pentru specialişti şi autorităţi atât de nivel central, cât şi local în prevenirea şi combaterea violenţei în fa-

milie. Totodată prin această lege autorităţi publice şi instituţii concrete sunt investite cu anumite abilităţi şi competenţe.

5

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Pe de altă parte, prevederile ce ţin de competenţele autorităţilor publice centrale şi locale sunt stipulate toate într-un singur articol (art. 8), formulate la general, fără a se speci- ca clar care structură şi de ce segment este responsabilă.Este îmbucurător faptul că în lege sunt clar speci cate competenţele centrelor /serviciilor de reabilitare a victimelor şi agresorilor (art.10) şi anume: a) structurile care pot crea centre de reabilitare, b) termenii de cazare şi asigura-re a protecţiei şi acordarea asistenţei de divers tip pentru victimele violenţei în familie, c) ser-vicii de reabilitare a agresorilor. De menţionat că în premieră pentru Republica Moldova, legea stipulează în mod expres serviciile de reabilitare pentru agresor, servicii lipsă până acum. Or, de multe ori agresorul primea con-siliere psihologică la aceleaşi centre de reabi-litare pentru victime, ceea ce contravine prin-cipiilor şi standardelor internaţionale de lucru cu subiecţii violentei în familie, potrivit cărora aceştia trebuie să bene cieze de asistenţă în centre specializate separate. Deşi legea intră în vigoare la 1 septembrie 2008, deocamdată în Republica Moldova nu există nici un centru de reabilitare pentru agresori şi nici nu se ştie când va creat unul. De asemenea este necesar a elabora cât de curând standardele de funcţionare a cen-trelor /serviciilor de reabilitare a victimelor şi agresorilor, lucru prevăzut în p. 9 al articolului 10 al Legii cu privire la prevenirea şi combate-rea violenţei în familie. Încă un plus în reglementarea relaţiilor dintre victimă şi agresor îl constituie art. 15 (Măsurile de protecţie) al aceleiaşi legi. Conform ace-stui articol, „instanţa de judecată emite în 24 de ore de la primirea cererii, o ordonanţă de protecţie, prin care poate oferi asistenţă victi-mei, aplicând agresorului următoarele măsuri: a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa

comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;

b) obligarea de a sta departe de locul a ării victimei;

c) obligarea de a nu contacta victima, co-piii acesteia, alte persoane dependente de ea;

d) interzicerea de a vizita locul de muncă şi de trai al victimei;

e) obligarea, până la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima;

f) obligarea de a plăti cheltuielile şi daune-le cauzate prin actele sale de violenţă, inclusiv cheltuieli medicale şi cele de înlo-cuire sau reparare a bunurilor distruse sau deteriorate;

g) limitarea dispunerii unilaterale de bunuri-le comune;

h) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consi-liere dacă o asemenea acţiune este determinată de instanţa de judecată ca ind necesară pentru reducerea violenţei sau dispariţia ei;

i) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;

j) interzicerea de a păstra şi purta armă.”Ordonanţa de protecţie este menită să asi-gure victimei un mediu protector deosebit de practica existenţă, când victima, ind agresată în familie, de cele mai dese ori este nevoită să plece de acasă, căutând adăpost la rude sau vecini.În general, ar prematur să ne expunem care va impactul acestei legi, atâta timp cât ea nu a intrat încă în vigoare. Pe de altă parte, ne dăm bine seama că doar adop-tarea unei singure legi nu rezolvă automat toate problemele existente în domeniu – se resimte nevoia elaborării unor mecanisme şi instrucţiuni de rigoare, care ar permite or-ganizarea corespunzătoare a activităţilor prevăzute în lege, activităţi atât de preve-nire, cât şi de combatere a acestui feno-men. Oricum, legea ni se pare binevenită. În opi-nia noastră, implementarea ei judicioasă va înlătura multe din lacunele şi de cienţele existente în acest domeniu, dar şi va servi drept stimul pentru noi activităţi şi măsuri mai hotărâte privind eliminarea violenţei din fami-lie. Dar care era starea lucrurilor în contextul dat până la adoptarea legii şi, de ce nu am recunoaşte, până în prezent la capitolul ca-drul legislativ şi regulatoriu?

Printre alte acte legislative (decât Legea cu privire la pre ve ni rea şi combaterea violenţei în familie, care încă nu a intrat in vigoare) la care putem face referinţă sunt Legea nr. 5-XVI din 9 februarie 2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, pre cum şi câteva articole din Codul penal şi cel de contravenţii administrative, care însă nu prevăd expres cazurile de violenţă în familie şi, deci, nu au incidenţă directă asu pra fenomenului, ci doar una indirectă, tangenţială.

6

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Puţinele articole din cele două Coduri nici ele nu conţin decât câte un rând – „asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate” – (art. art. 145, 151, 152, 154), unul şi acelaşi în toate, speci când mărimea pedepsei, iar în celelalte articole nici atât. Aşa se face că pe parcursul ultimilor cincisprezece ani şi mai bine problema violenţei domestice a fost mai mult în centrul unor activităţi de propagandă şi lobby, în cel mai bun caz de informare şi prevenire, decât a unor acţiuni hotărâte de terapie socială, cu atât mai mult de comba-tere şi eradicare a acestui agel. Cum este de nită noţiunea „violenţă în familie” în actele internaţionale?În general, violenţa domestică (în familie, asu-pra femeii) este un fenomen şi o problemă, în opinia noastră, globală, iar formele ei de manifestare sunt cam aceleaşi ( zică, psihologică, economică etc.). Deşi, trebuie să recunoaştem, există şi deosebiri, ele ţinând mai mult de cultura, stereotipurile, tradiţiile unui continent, popor, ale unei comunităţi umane. Dar deosebirile culturale şi tradiţiile diferite pot oare determina conţinutul diferit al noţiunii „violenţă în familie” de la ţară la ţară?La nivel internaţional nu există un document special (de natura unui act normativ), care ar combate în mod expres violenţa în familie şi, implicit, ar conţine o de niţie a noţiunii feno-menului dat. La moment din actele legislative internaţionale putem menţiona Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de fe-mei, adoptată la 18 decembrie 1979, la care

a aderat şi Republica Moldova (în vigoare pentru Moldova din 31.07.1994). Nici în acest document relevant nu găsim o de niţie ex-pres a fenomenului. În articolul 3 al Convenţiei Europene a Dreptu-rilor Omului se prevede că „nimeni nu poate supus torturii, nici pedepselor sau tratamen-telor inumane sau degradante” şi că incapa-citatea autorităţilor publice de a lua măsuri e ciente pentru a proteja femeile împotriva violenţei poate rezulta în încălcarea drepturilor omului. Această situaţie constituie un obstacol serios pentru egalitatea între femei şi bărbaţi. Dar nici acest act internaţional nu conţine de niţia ca atare a noţiunii în cauză. Deşi, trebuie să recunoaştem, în ultimul timp la nivelul Consiliului Europei se discută tot mai des despre necesitatea elaborării şi adoptării unei Convenţii Europene cu privire la eradicarea violenţei faţă de femei. Mai mult ca atât. Încă în cadrul celui de-al treilea Summit al Consi-liului Europei (Varşovia, 16-17 mai 2005), şe i de stat şi de guvern din cele 46 de state mem-bre şi-au rea rmat angajamentul de a eradica violenţa împotriva femeilor, inclusiv violenţa domestică, ind adoptat şi un Plan de Acţiune în acest sens. În contextul acestui plan, Consi-liul Europei a decis să desfăşoare în perioada 2006-2008 o campanie paneuropeană pen-tru combaterea violenţei împotriva femeilor, inclusiv a violenţei în familie, având sloganul „Opriţi violenţa domestică împotriva femeilor”. Adunarea Parlamentară, la rândul ei, pentru a imprima o dimensiune parlamentară acestei campanii, a organizat acţiunea „Parlamente-

Codul penal al Republicii Moldova.Articolul 145. Omorul intenţionatArticolul 146. Omorul săvârşit în stare de afectArticolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţiiArticolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţiiArticolul 153. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţiiArticolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţăArticolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţiiCodul cu privire la contravenţiile administrativeArticolul 471. Cauzarea leziunilor corporaleCauzarea premeditată a leziunilor corporale uşoare, maltratarea, aplicarea loviturilor şi a altor acţiuni violente care au provocat dureri zice, - atrag aplicarea unei amenzi de la zece la cincisprezece unităţi convenţionale sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile.Cauzarea premeditată a leziunilor corporale uşoare, care au provocat o dereglare de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată dar stabilă a capacităţii de muncă, - atrage aplicarea unei amenzi de la cincisprezece la douăzeci şi cinci de unităţi convenţionale sau arest administrativ pe un termen de pînă la treizeci de zile.(Codul cu privire la contravenţiile administrative, în redacţia Legii nr. 316-XIII din 9 decembrie 1994).

7

Ediţia nr. 4, iunie 2008

le unite pentru combaterea violenţei domesti-ce împotriva femeilor”. Abia în unul din texte-le informative difuzate în diferite ţări găsim o tentativă de formulare a de niţiei.

Ce este violenţa domestică?Violenţa domestică reprezintă o serie de com-portamente violente comise de către unul din-tre parteneri cu scopul de a cauza daune, de a domina sau de a menţine controlul asupra ce-luilalt partener. Violenţa se caracterizează prin comportament violent şi abuz sexual, forme de abuz zic, psihologic, verbal şi sexual, inclusiv dar şi fără a se limita la: ameninţare, intimidare, izolare şi/sau control nanciar. Partenerii pot căsătoriţi sau necăsătoriţi, pot locui împreună sau separat, sau pot angajaţi într-o relaţie de scurtă durată.

Din literatura de specialitate desprindem că, în acelaşi context, Consiliul de Miniştri al Co-misiei Europene de neşte violenţa în familie ca: „orice act sau omisiune comisă în inte-riorul familiei de către unul din membrii ace-steia şi care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii şi vatămă în mod se-rios dezvoltarea personalităţii lui/ei”. În de nitiv, oricare ar de niţia noţiunii, e în legislaţia naţională sau în actele internaţionale, oricare ar deosebirile/speci cul de la un popor la altul, o regiune sau alta, violenţa în familie constituie un atentat la adresa demnităţii umane şi, să o spunem pe faţă, un act criminal. Iar în virtutea genului lor, femeile sunt expuse unor forme grave de violenţă. Şi orice stat, mai mult sau mai puţin democra-tic, constituit pe ordinea de drept, în virtutea funcţiilor de apărare a drepturilor omului, a propriilor cetăţeni, este obligat să investighe-ze, să prevină şi să sancţioneze orice acte de violenţă, cu atât mai mult asupra femeilor, şi să asigure protecţia victimelor acestui agel.

8

Ediţia nr. 4, iunie 2008 Care sunt statisticele o ciale ale fenome-nului?Dacă am încerca să estimăm care sunt proporţiile fenomenului violenţă domestică, cred că ne-am căzni să cuprindem necuprin-sul. Caracterul lui ascuns, frica de gura lumii, precum şi stereotipul zicalei „a nu scoate gu-noiul din casă” pare să-l ţină între pereţii a şapte cetăţi. Cu toate acestea, sub diferite forme şi manifestări, el este prezent aproape pretutindeni şi rar om care să nu auzit de-spre aşa ceva. În acelaşi timp, dacă e să vorbim despre numărul femeilor afectate de violenţa domestică, trebuie să recunoaştem că în Mol-dova, spre deosebire de alte state (de exem-plu, România), nu există o statistică unică, la nivel naţional, accesibilă publicului larg. Am putea face trimiteri la statistica o cială pe care o ţine Ministerul Afacerilor Interne, şi anume a cazurilor de omoruri, vătămări corporale grave, infracţiuni săvârşite în ca-drul familiei. Dar aceste cifre sunt seci şi nici pe departe nu re ectă situaţia reală în toată complexitatea ei. În primul rând, nu toate cazurile de violenţă zică nimeresc în vizo-rul organelor de drept, ca să nu mai vorbim de violenţa psihologică, economică sau verbală. În al doilea rând, această statistică se rezumă doar la rapoartele anuale/seme-striale/trimestriale (de regulă, comparativ cu anul precedent, indicându-se creşterea sau descreşterea) privind omoruri, vătămări grave intenţionate, la numărul infracţiunilor săvârşite în cadrul familiei, a apelurilor către poliţie, evidenţa persoanelor care provoacă scandaluri în familie etc. Totodată, cercetările noastre ne fac să concluzionăm că MAI este singura structură de stat care ţine o evidenţă statistică (bună-rea, cum este) permanentă a cazurilor de violenţă în familie. Ce spun „statisticele” societăţii civile?Există şi alte surse din care putem a a date ce se referă, direct sau indirect, la violenţa în familie şi care, implicit, conturează, cel puţin procentual, dar pare-se mai plauzibil, proporţiile fenomenului. Ele sunt făcute publi-ce, cu diferite ocazii, în temei de organizaţii internaţionale sau reprezentanţele lor în Mol-dova ori chiar ONG-uri naţionale. Însă atunci

când operăm cu asemenea date, trebuie să ţinem seama de faptul că ecare organizaţie face trimitere e la cifrele proprii (având ca sistem de referinţă bene ciarele cărora le-au acordat asistenţă), e la unele rapoarte /sondaje de opinie. Drept atare exemplu ne poate servi studiul „Femeile în situaţii de risc din Republica Moldova”, realizat la noi de Winrock International în anul 2005. În el se menţionează că circa 41% din femei au fost afectate de violenţă în familie cel puţin o dată în viaţă (sau ecare a patra femeie suferă de violenţă); 20% din femei nu pot lua nici o decizie fără voia/acceptul bărbatului. Rata globală a violenţei în familie, estimată pe durata întregii vieţi, precizează acelaşi studiu, este semni cativ mai ridicată pentru femeile cu vârsta între 25 şi 35 de ani. Rata violenţei este, de asemenea, mai ridicată pentru femeile cu studii neterminate, precum şi pentru femeile din zonele din Nordul şi Sudul Moldovei, adică din zonele rurale. De aseme-nea, mult mai ridicată este ponderea femeilor cu copii afectate de violenţă în familie decât cea a femeilor fără copii. Cea mai răspândită formă de violenţă domestică în Moldova este violenţa psihologică, secundată de toate ce-lelalte forme de violenţă enumerate anterior – 39% din femei care s-au declarat victime ale violenţei, au mărturisit că violenţa psihologică este cea mai dureroasă. Date despre proporţiile fenomenului violenţă domestică descoperim şi în cercetări sau studii ce nu se referă direct la tema dată. Bunăoară, dintr-un studiu demogra c şi de sănătate, realizat în 2005 de UNICEF, desprin-dem că aproximativ una din patru femei (27%) a cunoscut violenţa de la vârsta de 15 ani şi circa 13% au suferit de violenţă în ultime-le 12 luni, precedente studiului. Cel mai des în calitate de agresor este soţul (69%) şi mai rar tatăl /tatăl vitreg (14%) ori mama /mama vitrega (7%).2 Un studiu similar, dar realizat de aceeaşi organizaţie în 2007, conţine şi el date privind violenţa domestică, dar preponderent cu referire la abuzarea copilului în familie şi în şcoală. Realizat pe un eşantion de 1.620 copii cu vârsta între 10-18 ani (adică elevi) şi 630 de părinţi, el este reprezentativ atât din punct de vedere geogra c, cât şi ca vârstă şi sex. Deşi ne-am axat prioritar pe analiza proble-mei violenţei în familie din perspectiva femeii

I.2. Proporţiile fenomenului în Republica Moldova şi în lume

În anul 2006, în cadrul familiilor au fost săvârşite omoruri – 20, vătămări corporale grave – 30; total săvârşite infracţiuni în cadrul familiei – 50; au fost întocmite procese verbale în baza art. 47 CCA „Cau-zarea leziunilor corporale uşoare” – 2.121; familii cu scandalagiii a ate în vizorul poliţiei – 5.345.(Dintr-un raport al MAI pentru anul 2006)

2 Demographic and Health Survey, Chisinau, 2005, pag. 209. Precizăm, totodată, că acest studiu a reliefat doar fenomenul de vi-olenţă asupra copiilor, şi nu a abordat sub nici o formă calitatea sau tipurile serviciilor prestate şi sistemul de referinţă a cazurilor de violenţă în familie.

20% dintre copiii intervievaţi spun că suferă de violenţă verbală, 10% dintre părinţi recunosc că îşi abuzează emoţional şi psihologic copii; 25% din numărul copiilor participanţi la sondaj mărturisesc că sunt abuzaţi zic sau bătuţi de către părinţi, 7% dintre părinţi recunosc că-şi pălmuiesc copii, iar alte 4% – că îi şi bat des. Dintre elevii intervievaţi 10% spun că sunt nevoiţi să lipsească de la şcoală 1-2 săptămâni pe an, pentru că părinţii „îi pun la lucru în gospodărie”, fapt care constituie o încălcare a drepturilor copiilor. Acest lucru li se întâmplă de 2 ori mai des băieţilor decât fetelor. Cât despre abuzul sexual, 10% dintre copii au mărturisit că au fost supuşi diferitelor for-me de agresiune sexuală ( e că au fost impuşi să privească lme porno, e că au fost molestaţi). La rândul lor, circa 10% dintre cei supuşi agresiunii sexuale au menţionat că au avut o asemenea experienţă nu o singură dată. În sfârşit, ecare al zecelea copil este pedepsit cel puţin cu o palmă de mai multe ori pe an.(Demographic and Health Survey, Chisinau, 2007, pag. 209.)

9

Ediţia nr. 4, iunie 2008

abuzate, am considerat oportun să ne re-ferim şi la informaţii privind violenţa faţă de copii, pentru că, de fapt, copiii de azi sunt adulţii de mâine, care vor aborda acelaşi comportament în propria familie, precum şi din considerentul că în familia unde este

abuzat copilul, de cele mai multe ori şi fe-meia suferă de violenţă. Ori femeia abuzată de soţ este agresivă cu propriii copii.Aşadar, statistic, în Moldova proporţiile feno-menului violenţă în familie este di cil de esti-

3Parlamentele unite pentru combaterea violenţei domestice împotriva femeilor (Manual pentru uzul parlamentarilor. Secretariatul Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei si bărbaţi, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei)4 www.bice.md; www.coe.int/stopviolence; www.coe.int/stopviolence/assembly

Începând cu anul 1995, proporţiile fenomenului a devenit subiectul unor sondaje de mari dimensiuni în mai multe ţări membre ale Uniunii Europene, menite a evalua amploarea violenţei în familie îm-potriva femeilor. Cifrele obţinute (adică procentajul femeilor care au fost supuse violenţei din totalul populaţiei) variază în funcţie de metodologia utilizată, însă o analiză globală arată ca, în orice ţară, de la o cincime până la un sfert din femei sunt supuse violenţelor zice cel puţin o dată în timpul vieţii lor de adult şi mai mult de o zecime din femei au trăit experienţe sexuale prin utilizarea forţei. Majo-ritatea actelor de violenţă sunt comise de bărbaţi care fac parte din anturajul intim al femeilor, cel mai des ind chiar parteneri de viaţă sau foşti parteneri. Un număr semni cativ de femei este supus abuzurilor în familie, de nite ca un ansamblu de violenţe zice, psihice şi sexuale repetate, riscând sa cauzeze şi cauzând un sentiment de teamă sau de disperare şi, foarte des, tulburări de sănătate. Conform studiilor efectuate în mai multe ţări, între 12% şi 15% dintre femei au fost supuse abuzurilor în familie după ce au împlinit 16 ani. Cazurile de violenţă zică şi sexuală comise de un fost partener după o despărţire sunt vizibil mai frecvente, ceea ce demonstrează că nu se garantează protecţia femeilor, chiar daca acestea pun capăt unei relaţii abuzive.3 „Violenţa domestică împotriva femeilor constituie un atentat la adresa demnităţii umane. Acest fe-nomen nu cunoaşte frontiere geogra ce, limite de vârstă şi nu este caracteristic unei anumite culturi, grup sau clasă socială. Este inacceptabil de a considera că violenţa în familie este doar o problemă de familie – ea constituie o problemă politică şi publică care trebuie combătută în ecare stat mem-bru al Consiliului Europei”, se mai spune într-un apel al dimensiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei „Parlamentele unite pentru combaterea violenţei împotriva femeilor în cadrul familiei”.4

mat. Cum problema violenţei domestice este una care ţine de aspectul intern al familiei, este foarte greu de colectat date despre situaţia reală referitor la câte femei/copiii suferă de acest agel. Deşi, indirect sau empiric (adică în afara statisticilor) nu prezintă di cultate să ne dăm seama de anumite proporţii ale fe-nomenului atât în Moldova (de acest lucru ne vom convinge în continuare, când vom ana-liza geogra a serviciilor de asistenţă acordate

victimelor), cât şi în lume. Despre proporţiile fe-nomenului în lume putem deduce, direct, din statisticile unor ţări (de exemplu, România), precum şi indirect, din acţiunile întreprinse de organisme şi structuri internaţionale, inclusiv de nivelul Uniunii Europene. De notat faptul ca, din nefericire, aceste ci-fre nu re ecta întreaga realitate care priveşte violenţa domestică asupra femeilor şi nu reprezintă decât partea vizibilă a aisbergului.

Violenţa în familie a deve-nit un fenomen îngrijorător la nivelul societăţii româneşti. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei (ANPF), numai în anul 2007 peste 8.800 de persoane au fost victime ale violenţei în familie, la nivel naţional. Mai mult de trei sferturi dintre persoa-nele care au suferit acte de violenţă în familie sunt femei, iar agresiunea cea mai des întâlnită este cea zică. Statisticile ANPF mai arată că violenţa în familie a cauzat, în primele trei trimestre ale anului trecut, decesul a 103 persoane. Dintre acestea 50 au fost femei, 27 bărbaţi, restul persoane neavând sexul şi vârsta precizate. Victimele agresiunilor au provenit în mare parte din mediul urban – circa 1800, în timp ce în mediul rural au fost înregistrate aproximativ 1400 de agresiuni. Pe primul loc se situează cele de natură zică (aproape 3.000 de cazuri); la distanţă foarte mare sunt cele de natură psihologică, socială sau sexuală. Studiul ANPF mai arată că 59% dintre bărbaţ ii, victime ale violenţei în familie, sunt minori, în timp ce 77% dintre victimele de sex feminin sunt persoane adulte. Mai mult, cel care comite cu preponderenţă agresiunea este unul dintre părinţi. În perioada 2004 -2007, în România aproape 38.000 de persoane au devenit victimele violenţei domestice, iar 507 şi-au pierdut viaţa. Agresiu-nile în cadrul familiei sunt pedepsite prin lege – cei care comit astfel de fapte pot sancţionaţi contravenţional sau pot face chiar închisoare.(www.realitatea.net/peste-8800-de-persoa-ne-au-fost-victime-ale-violentei-in-familie-anul-trecut-in-romania_277197.html)

10

Ediţia nr. 4, iunie 2008Ce cred victimele despre violenţa în fa-milie şi cauzele acestui fenomenCeea ce ar de remarcat în primul rând este faptul că, în percepţia victimelor (atât a ce-lor care au trecut prin violenţă şi tra c, cât şi a celor care sunt victime numai a violenţei domestice), noţiunea de violenţă în familie se rezumă doar la violenţa zică. Întrebate ind despre violenţă psihologică, cuvinte obscene, violenţă economică, majorita-tea consideră că acestea sunt lucruri reşti, cu care se confruntă în ecare zi şi nici nu încearcă să le schimbe. Ceea ce şi-ar dori la sigur să schimbe este ca să nu mai e bătute, căci violenţa psihologică o suportă ca pe ceva absolut normal. „În ecare zi mă numea cu cuvinte murdare, de ocară, nu-mi dădea bani nici de pâine la copii. Da’ nu asta mă deranja, mă rugam Domnului să nu mă bată”.De cele mai multe ori, victimele invocă drept motive ale violenţei în familie dependenţa de alcool (80% din răspunsuri) şi sărăcia (60%). E drept că nici una dintre ele nu a menţionat doar o singură cauză – majoritatea au speci- cat un întreg complex de motive cumulate, cum ar starea de ebrietate a abuzatorului şi emoţiile negative ale acestuia, acumulate la serviciu sau pe parcursul zilei. În acelaşi timp, circa 30% dintre femeile supuse violenţei do-mestice consideră că şi propriul lor compor-tament generează violenţa. În cazul victime-lor minore, supuse violenţei în familie, motivul invocat a fost acela că de fapt copilul ştia despre adulterul tatălui, iar ca să nu spună mamei, tata îl bătea. În unele cazuri de con-cubinaj, mama ( ind în stare de ebrietate) îi permitea concubinului să violeze propriul co-pil. Pentru toate minorele, care au avut şi o experienţă de tra c, motivul de bază pentru a pleca peste hotare a fost anume acela de a scăpa de teroarea din familie. Un alt motiv pe care nu-l putem trece cu ve-derea în societatea noastră este şi educaţia din familia agresorului (Aşa e primit la el în fa-milie – şi tatăl lui, şi bunelul erau agresivi cu soţiile). Acest lucru vorbeşte despre in uenţa educaţiei în familie asupra propriului compor-tament, preluarea modelului de acasă, din familia de provenienţă şi perpetuarea lui în propria familie. Un motiv mai rar invocat este adulterul din partea bărbaţilor. Adesea însă acesta se soldează cu consecinţe din cele mai grave – de la divorţ până la comiterea unui omor

( e a soţului, e a concubinului, care este ex-trem de violent).Opinia experţilor, specialiştilor despre cauzele şi consecinţele violenţei dome-stice În linii mari, opiniile experţilor repetă, decât că printr-o prismă întrucâtva mai so sticată şi cu comentarii suplimentare mai ample, cele mai multe dintre cauzele invocate de victi-me. Unanim şi pentru unii, şi pentru alţii este recunoaşterea faptului că, în de nitiv, cau-zele violenţei în familie sunt diferite, multiple şi complexe. Aceeaşi unanimitate, decât cu deferenţe în profunzimea raţionamentelor, se constată şi privind unele stereotipuri obscure, care generează comportamen tul violent. Ele sunt de asemenea „argumentate” prin multe zicale şi proverbe provenite încă de secole din popor, precum şi prin educaţia patriarhală şi lipsa unei culturi non-violente între soţi, când „exemplul” părinţilor este invocat şi vis-a-vis de educaţia copiilor, care, la rândul lor, su-portând violenţă în copilărie, devin ulterior violenţi în propriile lor familii. Adică are loc replicarea modelului familiei în care a cre-scut. Pe de altă parte, experţii recunosc că se mai păstrează o serie de tradiţii au toh tone, cum ar educaţia şi anumite relaţii sociale, care poziţionează bărbatul pe o treaptă socială superioară femeii. În această ordine de idei, ni se pare destul de păguboasă o altă „tradiţie”, mai bine zis practică – ade-sea însăşi femeia tolerează violenţa, prefe-rând să treacă sub tăcere acţiunile abuzive ale bărbatului şi atunci, atât pentru femeie (care rabdă indcă are copii şi ei au nevoie de tată), dar mai ales pentru copii, consecin-ţele sunt de cele mai multe ori tot atât de păguboase – când vor creşte mari, în cazul băieţilor, vor urma un comportament violent în familie, iar în cazul fetelor, ele vor tolera un asemenea comportament din partea soţului ca ind o normalitate. În consecinţă, ambii vor deveni ei înşişi violenţi cu membrii propriei familii (copiii). Şi experţii (ce-i drept, un procent mai mic) au invocat că în ultima vreme se constată tot mai multe cazuri de violenţă în familie, în care agresorul este dependent de alcool şi, respectiv, una din cauzele violenţei dome-stice este consumul în exces de băuturi spir-toase. În plus, comentând mai amplu acest moment, experţii şi specialiştii îşi amintesc că în timpul regimului sovietic statul intervenea direct cu măsuri educaţional-administrative

I.3. Violenţa în familie: cauze şi consecinţe

Nu putem trece cu vede-rea un şir de stereotipuri, „tradiţii” chiar medievale, care există încă în socie-tatea din Moldova. Para-doxal, dar în calitate de motiv al violenţei, invocat atât de victime, cât şi de experţ i, specialişti, putem întâlni a rmaţii de tipul: • Mă iubeşte, de-aceea mă bate.• Aşa mă educă. • Femeia nebătută este ca o casă nemăturată.• Moara se bate de 3 ori, iar femeia de 6 ori pe zi.• Unde dă mama – creşte” (cu referire la copii).De neconceput, dar adevărat...

11

Ediţia nr. 4, iunie 2008

de corecţie şi, respectiv, fenomenul era oa-recum diminuat. Suntem nevoiţi să le dăm dreptate şi să recunoaştem că, în prezent, im-plicarea statului, a autorităţilor cu măsuri simi-lare este cu mult mai slabă, ceea ce lasă loc pentru o creştere a cazurilor de violenţă în fa-milie, subiectul ind o persoană dependentă de alcool. Acelaşi lucru – de implicare slabă a statului/autorităţilor – îl putem spune şi în ra-port cu numărul bolnavilor psihici, aceştia de cele mai multe ori ind violenţi. Mai nou, în opinia experţilor şi a specialiştilor, o cauză a violenţei în familie este migraţia în masă. Atunci când un membru al fami-liei pleacă peste hotare, iar altul rămâne să îngrijească copiii de unul singur, adesea ajun-ge să manifeste violenţă asupra lor. Ce-i drept, migraţia poate în acelaşi timp şi cauză, dar şi consecinţă a violenţei domestice. Ce crede opinia publică despre violenţa domestică şi cauzele acesteia Opinia publicului larg despre violenţa domestică şi cauzele acesteia am dedus-o consultând specialiştii şi experţii în dome-niu, precum şi dintr-un studiu special privind opinia populaţiei despre violenţa în familie, realizat în iunie-iulie 2007 de Compania „Ma-genta Consulting” SRL la comanda Centrului Internaţional „La Strada”.Experţii în domeniu sunt de părere că publi-cul larg ignoră problema în cauză, ea ind considera tă una a femeilor, în timp ce fe-meile, la rândul lor, preferă să nu o discute în public. To todată, tradiţional, problema violenţei domestice a fost şi mai rămâne a considerată de populaţie o pro blemă a fami-liei şi trebuie să rămână ca atare (indiferent dacă se rezolvă sau nu la nivel de familie). De altfel, nici în rândul specialiştilor, dacă ne re-ferim la grupurile profesionale, nu se constată o atitudine unică şi clară faţă de problema în cauză. Există specialişti care recunosc gra-vitatea problemei şi fac maximum ce le stă în puteri (ţinând cont de mandatul pe care îl au) pentru a o diminua. Dar am întâlnit şi o categorie de specialişti care ignoră această problemă. Mai ales că şi legislaţia este de aşa natură, încât nu le prea oferă mari împuter-niciri sau spaţiu de acţiune în vederea com-baterii fenomenului violenţei în familie. Ca să nu mai vorbim de lipsa unei experienţe cât de cât valoroase şi productive în societatea moldovenească.Nici rezultatele studiului privind opinia popu-laţiei despre violenţa în familie nu sunt prea roze. Ele au relevat faptul că, în general, oa-menii nu sunt bine informaţi despre violenţa domestică – jumătate din persoanele intervie-

vate au a rmat că au auzit despre acest fe-nomen, însă nu ştiu prea multe detalii despre problemă. Această opţiune este marcată, în special, de participanţii la sondaj din mediul rural. Cea mai cunoscută în rândul publicului larg este violenţa zică. Puţin peste jumătate dintre participanţii la sondajul de opinie au menţionat că violenţa poate şi de ordin psihologic. Dintre alte tipuri de violenţă au mai fost menţionate cea verbală şi sexuală. Aproape o treime din participanţi percep violenţa în familie ca abuz zic din partea bărbatului asupra femeii, ponderea cea mai mare ind deţinută de persoanele cu vârsta de peste 45 ani. Fiecare a opta persoană cu vârsta de până la 18 ani percepe fenomenul de violenţă domestică drept abuz sexual din partea bărbatului asupra femeii. Este de menţionat faptul că şi oamenii de rând consideră că principalele cauze ale violenţei în familie sunt alcoolismul şi sărăcia. Acestea sunt urmate de nivelul scăzut de educaţie şi şomaj, preluarea modelului autoritar din fami-lie şi dorinţa de emancipare femeii. Sondajul mai arată că opiniile bărbaţilor în această problemă nu diferă prea mult de cele ale femeilor. Totuşi, mai mulţi bărbaţi (21%) sunt de părerea că victima violenţei în familie ar trebui să îşi modi ce comportamentul, indcă ea singură generează violenţa. Această opi-nie o împărtăşesc doar 13% dintre femei. Cum problema violenţei în familie este un subiect tabu, care de multe ori este ascuns în interiorul familiei, chiar şi în cazurile când membrii comunităţii sunt la curent cu această problemă, ei preferă să nu ia atitudine nu doar din considerentul că nu doresc să intre în con ict cu agresorul, dar şi din motivul că nu prea ştiu ce ar putea să le recomande ace-stor familii, unde ar putea să refere victimele pentru a primi asistenţa de care au nevoie. Atât părerile experţilor, ale specialiştilor, cât şi sondajul de opinie în rândul populaţiei ne face să concluzionăm că publicul larg cunoaşte puţine detalii despre fenomenul violenţei în familie şi că necesitatea unor campanii de informare în masă a populaţiei şi în această problemă sunt încă la ordinea zilei. Mai mult ca atât, accentul trebuie pus nu numai pe in-formare în general, ci şi pe faptul că violenţa domestică poate apărea în toate familiile, in-diferent de statutul socio-economic. Este sau nu sărăcia o cauză a violenţei în familie?Menţionam ceva mai sus că populaţia consideră sărăcia ca unul din cauzele princi-

O consecinţă con rmată este şi faptul că multe femei, care suferă de violenţă în familie, iau decizia de a pleca la muncă în afara ţării de multe ori fără a analiza posibilele riscuri asociate plecării peste hotare. Uneori nici nu le pasă de aceste riscuri, ele dorind doar să rupă acel cerc vicios al violenţei pe care o suportă acasă. Astfel, nu sunt rare cazurile când victima violenţei domesti-ce devine şi victimă a tra -cului de inţe umane. Şi în acest sens consecinţele atât asupra sănătăţii, cât şi asupra familiei, precum şi cele sociale sunt dintre cele mai grave. În această ordine de idei, violenţa în familie este atât o cauză a tra cului de inţe umane, cât şi un impediment în reintegra-rea cu succes a victimei tra cului în propria familie.(Din experienţa de activitate a Centrului Internaţional „La Strada”)

12

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Jumătate dintre cei 300 de respondenţi /respondente din regiunile Nord, Centru şi Sud ale republicii „au auzit despre fenomenul de violenţă în familie, însă nu ştiu prea multe despre această problemă”. Ponderea persoanelor ce consideră că violenţa este o problemă actuală în Moldova constituie 41%. La celălalt pol numai 6% din-tre participanţii la sondaj consideră că violenţa nu este propriu-zis o problemă pentru republică, iar 9 persoane au susţinut că sunt bine informate despre fenomen şi că „violenţa în familie este o problemă exagerată şi arti cială”. Un procent „semni cativ din-tre participanţii cu vârsta de peste 45 ani consideră că violenţa domestică reprezintă exclusiv abuz zic din partea bărbatului asupra femeii. De aceeaşi opinie sunt aproximativ o treime dintre respondenţii cu vârsta de 19-24 ani. Fiecare a opta persoană cu vârsta de până la 18 ani percepe fenomenul de violenţă în familie ca abuz sexual din partea bărbatului asupra femeii. (Studiul privind opinia populaţiei despre violenţa în familie, realizat de Com-pania „Magenta Consul-ting” în iunie-iulie 2007)

pale ale violenţei domestice. Această părere este împărtăşită şi de mulţi experţi, specialişti când se referă la societatea moldovenească. La părerea noastră, este o opinie uşor controversată. Şi iată de ce. Super cial privind fenomenul, multă lume înclină să creadă destul de frecvent că de la neajunsurile materiale se iscă adesea cearta în familie. Iar de la ceartă, reşte, nu e mult până la violenţă între soţi, e verbală, psihologică, alteori chiar zică sau şi de altă natură. Însă la un studiu mai profund a fenomenului, desco-perim şi alte faţete ale lui, care, chiar dacă nu combat completamente această ipoteză, vin să-i submineze argumentările. În prezent, se poate uşor demonstra (şi acest lucru îl con rmă mai ales specialiştii psiho-logi, dar şi juriştii) că violenţa domestică nu

se manifestă doar la nivelul familiilor material dezavantajate, economic vulnerabile sau cu un nivel de cultură scăzut. Dimpotrivă, sunt cazuri când ea se atestă şi în cuplurile cu un statut social înalt, ai căror soţi au studii supe-rioare, inclusiv în cupluri cu o imagine socială de prestigiu. Deşi fenomenul capătă negreşit amploare, se constată tendinţa de a ignora mai degrabă acest agel social, de a-l tăinui, decât de a discuta şi de a lansa dezba teri publice, acţiuni sociale de anvergură. Şi acest lucru se întâmplă pentru că implicaţiile, ne dăm bine seama, sunt atât de imprevizi-bile şi atât de jenante, încât lumea preferă să nu re cu noască în nici un caz că problema există, să a rme mai curând că nu i s-a întâm-plat, decât să-şi asume consecinţele care urmează după ce recunoşti că ţi se întâmplă asemenea lucruri.

Dar iată ce cred despre corelaţia sărăcie – violenţă domestică un şir de experţi internaţionali, participanţi la conferinţa de încheiere a campaniei de combatere a violenţei împotriva femeilor, susţinută de Consiliul Europei la 10-11 iulie 2008. Jose Mendes-Bota, vicepreşedintele Comisiei pentru Egalitate de Şanse între bărbaţi şi femei din ca-drul Parlamentului European (Portugalia):„Nu este nici o legătură între sărăcie şi violenţă. S-a dovedit că acest fenomen există la toate nivelu-rile sociale. Fenomenul violenţei este transversal”.Marceline Naudi, preşedintele Comisiei Violenţă Domestică, Ministerul pentru Politică Socială (Mal-ta):„Între sărăcie şi violenţă există o relaţie, dar într-un sens îngust. Cei bogaţi au acces la lucruri la care cei săraci au un acces limitat şi care le-ar putea servi drept cauză pentru tensiuni. De fapt, ecare poate suferi de violenţă în familie – de la soţia unui judecător până la soţia unui simplu muncitor”.Iphigenie Katsaridou, responsabil de relaţii Internaţionale şi Europene, Ministerul Afacerilor Interne (Grecia):„Între sărăcie şi violenţă nu este nici o relaţie. Acest fenomen îl găseşti peste tot. În toate păturile sociale şi la toate nivelurile de educaţie. Chiar şi printre parlamentari sau profesori universitari, antre-prenori bogaţi sau săraci. Peste tot”.Gita Sahgal, şefa Departamentului pentru Genuri, Amnesty Interantional (Marea Britanie):„Analizez de mult timp cauzele violenţei şi am constatat întotdeauna că violenţa există în toate păturile sociale, în ecare ţară şi comunitate”.

Se impune întrebarea: oare nu încercăm să substituim adesea adevăratele motive ale violenţei în familie cu un argument la îndemână şi care nu ne obligă la prea multe

– sărăcia? Ori, este bine cunoscut faptul că efortul zic este mult mai la îndemâna oricui decât cel intelectual.

13

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Violenţa domestică: între stereotipuri şi moralitateCu referire la cearta vecinilor de peste gard, o veche vorbă din popor ne sfătuieşte să nu ne amestecăm acolo unde „nu ne erbe oala”. O mentalitate mai contemporană, dacă şi nu este chiar atât de rectilinie, cel puţin recunoaşte (în aceeaşi ordine de idei) că este greu să te descurci în gâlceava unei familii străine şi să dai cuiva dreptate, căci numai soţii (e drept, care sunt în stare) ar putea să dezlege cel mai bine nodul con- ictului. În general, trebuie să recunoaştem că în so-cietatea din Moldova a te adresa pentru aju-tor într-o problemă de familie nu e prea primit. Cercetările noastre ne demonstrează că doar o victimă a violenţei în familie din trei s-a adre-sat vreodată după ajutor, mai drept pentru o asistenţă specializată. De cele mai multe ori explicaţiile sunt de tipul: „Îmi era frică şi ruşine, ce va zice gura satului”; „Am încercat să vor-besc cu rudele soţului, dar fără nici un rezul-tat”; „Mi-au spus că eu singură sunt vinovată”; „Asta este crucea pe care trebuie să o duci”. În cazul femeilor care au trecut şi printr-o experienţă de tra c, mărturiile lor sunt marca-te de un pesimism şi mai profund. „Nu cred că mă poate ajuta cineva”, este răspunsul cel mai frecvent, care denotă de fapt o mai mare dezamăgire în viaţă, o neîncredere în forţele proprii, precum şi în faptul că ar exista persoane, organizaţii care ar în stare să o ajute cu adevărat. Probabil din cauza dra-maticei experienţe pe care au trăit-o odată – cei care i-au făcut o ofertă de muncă peste hotare şi ulterior au vândut-o în sclavie, la fel s-au oferit să o ajute.

Ce le sfătuieşte populaţia pe victimele violenţei domesticeDacă ar să dea un sfat unei victime a violenţei în familie, jumătate din participanţii la studiul privind opinia populaţiei despre violenţa în familie i-ar recomanda să se adre-seze în primul rând la poliţie sau judecător, iar alte 45% i-ar sfătui... să divorţeze. Puţini sunt cei care ar sfătui victima să apeleze la aju-torul prietenilor/rudelor sau să telefoneze la numărul telefonului de încredere. Totodată, la întrebările directe, 60% din respondenţi au fost de părerea că o victimă a violenţei în familie ar trebui să se adreseze la poliţie pentru ajutor, pe locul doi situându-se psihologul şi rudele/prietenii; urmează apoi centrele specializate, judecătoria, medicul, secţiile de asistenţă socială. Pe ultimele locuri în răspunsuri au gurat (oricât ar de stranie vecinătatea!) UNICEF şi biserica (preotul). Printre respondenţii ce au menţionat că victi-mele violenţei în familie ar trebui să se adrese-ze pentru ajutor la poliţie şi rude/prieteni cota cea mai mare o deţin adolescenţii (respectiv 70% şi 42%). Psihologul este considerat un aju-tor sigur pentru o victimă a violenţei prepon-derent de respondenţii cu vârsta de până la 45, spre deosebire de cei trecuţi de 45 de ani, care au subliniat că judecata este cea mai bună opţiune pentru o victimă. Aşadar, în cadrul uneia şi aceleiaşi lucrări, analizată sub unghiuri puţin diferite, opinia populaţiei atestă păreri – puţin, dar vizibil – contradictorii. Întrebate de ce servicii/ce fel de ajutor ar avut nevoie, victimele care nu s-au adre-sat nici o dată pentru ajutor au indicat următoarele:

II. NEVOILE VICTIMELOR VIOLENŢEI DOMESTICE ŞI SERVICIILE DISPONIBILIE

II.1. De ce asistenţă au nevoie victimele violenţei domestice

1. Consiliere psihologică directă pentru victimă – 71%. Deşi multe victime înţeleg noţiunea de con-siliere psihologică abia după ce au primit acest tip de asistenţă, pentru că iniţial nici nu ştiau ce înseamnă psiholog sau îl confundau cu psihiatrul, au speci cat că ar dorit „să-şi descarce su etul” unei persoane străine. „Discuţia cu psihologul m-a făcut să mă simt mult mai bine, să îmi recapăt încrederea în sine”. 2. Adăpost – 56%. Serviciu menţionat în egală măsură atât de victimele violenţei domestice, cât şi cele ale tra cului de inţe umane.

În opinia a jumătate din respondenţ i, o victimă a violenţei în familie ar avea nevoie de asistenţă psihologică. Printre alte ti-puri de asistenţă necesară unei victime au fost mar-cate asistenţa medicală, juridică şi cazarea victimei într-un loc sigur. E de remarcat faptul că 30% dintre participanţii la sondaj au noti cat faptul că o victimă a violenţei în familie necesită asistenţă şi ajutor de toate tipurile (medical, juridic, psiholo-gic etc.). Asistenţa psihologică şi juridică deţine pon-derea cea mai mare în rândul respondenţilor din municipiul Chişinău, ind urmaţi de locuitorii raio-nului Cahul. Cât priveşte municipiul Bălţ i, aproxi-mativ jumătate dintre respondenţ i consideră că victima violenţei în familie necesită asistenţă medicală, psihologică şi un loc sigur unde ar putea cazată. Cazarea într-un loc sigur a fost menţionată în special de participanţii din sate. Totodată, cazarea într-un loc sigur şi asistenţa juridică deţine aceeaşi pondere (26%) în rândul respondenţ ilor din mediul urban. (Studiul privind opinia populaţiei despre violenţa în familie, realizat de Compania „Magenta Consulting” în iunie-iulie 2007)

14

Ediţia nr. 4, iunie 2008

3. Să-şi găsească un loc de muncă – 48%. La această nevoie s-au referit mai des victimele tra cului, cele ale violenţei domestice menţionând mai rar angajarea în câmpul muncii ca o necesitate. Acest lucru poate explicat prin faptul că de multe ori victimele violenţei domestice sunt economic depen-dente de agresor. Dependenţă, care le sporeşte frica de a se adresa după ajutor, pentru că nu văd cum ar putea trăi/cum s-ar descurca de una singură, fără loc de trai, loc de muncă etc. Mai este şi faptul că de multe ori victimele violenţei domestice nu au o experienţă de muncă şi nici o pregătire necesară. („După ce am născut primul copil, soţul nu mi-a mai permis să lucrez”.)4. Asistenţă juridică – 43%. Ponderea este mult mai mare în cazul victimelor violenţei domestice, pur şi simplu, comparativ cu victimele care au suferit şi o experienţă de tra c (în cel de-al doilea caz, nece-sitatea de asistenţă juridică este invocată pe locul 7, după consilierea psihologică, un loc de muncă, adăpost, „să vorbesc cu o persoană străină”, „să primească ajutor copii mei”). Această asistenţă se referă de cele mai multe ori la divorţ, partajul averii şi încredinţarea copiilor spre întreţinere (aspecte elucidate de specialişti, victimele înţelegând prin asistenţă juridică doar divorţul, iar la momentul adresării nu se gândesc la partajul averii sau la încredinţarea copiilor). 5. „Să vorbesc cu o persoană străină, care nu mă cunoaşte, doar să-mi descarc su etul” – 38%. Acest serviciu a fost menţionat în egală măsură atât de victimele violenţei domestice, cât şi de cele ale tra cului de inţe umane şi s-au referit la o discuţie telefonică, lucru care le-ar permite să-şi păstreze anonimatul, pentru că la moment nu sunt gata să discute cu cineva care ar privi-o în ochi, indu-le frică şi ruşine. („Ce a zice lumea, că doar nu sunt nebună?”) 6. „Să primească ajutor copiii mei” – 33%. Răspuns întâlnit în egală măsură şi la vic timele violenţei domestice, şi la cele ale tra cului de inţe umane (cu singura diferenţă că femeile care au suferit o experienţă de tra c, pe lângă ajutor material/medical pentru copii, mai solicită şi asistenţă în reface-rea relaţiilor/comunicării cu copiii). 7. Ajutor/consiliere pentru agresor (soţ, concubin etc.) – 31%. Această nevoie a fost invocată doar de victimele violenţei domestice, în schimb de nici una dintre victimele tra cului. Explicaţia ar putea următoarea: în cazul respondentelor minore, abuzatorul a fost tatăl şi, respectiv, copilul se gândeşte mai puţin la faptul cum ar putea să ajute abuzatorul să nu e agresiv. Adică nu identi că acest lucru ca ind o problema ce poate soluţionată, spre deosebire de relaţiile dintre soţ şi soţie sau concubini. Soţia/femeia consideră că soluţia în situaţia dată ar tratamentul/asistenţa psihologică adecvată soţului/concubinului, astfel şi-ar menţine şi familia, şi copiii ar creşte într-un mediu mai puţin dăunător. În cazul victimelor tra cului, agresorul mai putea concubinul mamei, pentru care lucru copilul îşi acuză mama de tot ce i se întâmplă, dar încearcă doar să se autoprotejeze. Toate persoanele inter-vievate, care îşi ispăşesc pedeapsa pentru comiterea unui omor (a agresorului), au menţionat ca şi-ar dorit mult ca soţul să primească tratamentul/consilierea corespunzătoare (de cele mai multe ori este vorba de tratamentul alcoolismului), dar nu s-au adresat pentru asemenea serviciu din nedorinţa soţului sau din motive nanciare (lipsa banilor).(Raportul „Evaluare rapidă privind problema violenţei în familie în Republica Moldova – site-ul www.lastrada.md)

Ce ştiu victimele despre serviciile de asistenţă sau accesul la ele? După cum am văzut, gama serviciilor de care ar avea nevoie victimele violenţei în familie este destul de „bogată”. Dar în ce măsură aceste doleanţe sunt satisfăcute şi, esenţial, dacă ele există şi în ce măsură ar avea ac-ces la asemenea servicii? În cele ce urmează vom încerca să dăm un răspuns satisfăcător, în măsura în care situaţia reală de la noi ne permite acest lucru. O primă concluzie pe care ne permitem să o tragem din mărturiile mai multor specialişti, experţi este că ele există, dar într-un număr insu cient pentru întreaga republică. Ca-tegoria respectivă ne-a furnizat mai multe „adrese” ca să putem a rma acest lucru, dar răspunsurile lor au fost mai confuze când a venit vorba de servicii concrete şi de ca-litatea lor (despre asemenea indicii ne vom referi în capitolele corespunzătoare). Chiar şi

oamenii de rând sunt relativ informaţi unde ar putea să se adreseze victimele pentru aju-tor, judecând după rezultatele sondajului de opinie. Paradoxal, dar cei care au nevoie de ele cunosc prea puţin despre existenţa unor servicii/organizaţii, ce le-ar oferi eventual ajutor. „Eu lucram pe deal, nici televizorul nu aveam când sa-l privesc, de unde să ştiu careva organizaţii?”, este răspunsul frecvent al victimelor intervievate. În schimb, odată ce au bene ciat de asemenea asistenţă, cum este cazul bene ciarelor AO „Refugiul Casa Mărioarei”, răspunsurile lor sunt deja mai îmbucurătoare. Toate acestea ne fac să concluzionăm că serviciile sunt cel puţin slab promovate, dacă nu şi neuniform răspândite. Ele sunt concentrate, de regulă, în metropolă sau în oraşele mai mari, şi practic lipsă în me-diul rural. O altă concluzie în acest context este că pro-babil anume această stare de lucruri e princi-

15

Ediţia nr. 4, iunie 2008

palul motiv pentru care victimele violenţei în familie suferă de o subestimare a propriei per-soane şi a tot ce o înconjoară. Subestimare, care adesea degenerează în autoblamare, în asumarea propriei vine („Eu singură am fost vină”). Mai mult decât atât. Am descoperit cazuri când femeia a ajuns de câteva ori în stare gravă la spitalul de urgenţă, medicii s-au luptat să-i salveze viaţa, iar după toate acestea victima mai continuă să considere agresorul „bun” (Pentru copii făcea orice), îl ierta în repetate rânduri, socotindu-se pe sine vinovată de cele întâmplate (sin dromul Sto-kholm). De menţionat, de asemenea, că o bună parte din victimele care au bene ciat de asistenţa Centrului de Reabilitare din Chişinău (administrat de OIM, Misiunea în Moldova) sunt victime ale tra cului de inţe umane. Ele nu au apelat niciodată pentru asistenţă ca victime ale violenţei în familie şi, evident, nu ştiau despre existenţă unor organizaţii care oferă asistenţă specializată. Ce-i drept, până a nimeri în reţelele tra cului de inţe uma-ne, ele au apelat pentru ajutor nu numai la rude, dar şi la poliţistul de sector. De multe ori acesta le convingea să meargă acasă şi să încerce să rezolve singure problemele de fa-milie. După asemenea tratament femeile nici nu intuiau că există organizaţii care oferă ser-vicii specializate. Unde mai pui, că de multe ori nici poliţistul de sector nu este la curent cu existenţa unor organizaţii ce ar putea să-i ofe-re asistenţă victimei violenţei în familie.

Pe de altă parte, chiar dacă majoritatea victi-melor ştiu că ar putea să se adreseze în primul rând poliţistului, adesea ele nu o fac, indu-le frică şi considerând că nimeni nu le poate aju-ta. Altădată au rămas de za măgite de prima adresare către reprezentantul organelor de drept şi ulterior nu s-au mai adresat nimănui. (Ce vreţi dacă mama şi rudele lui nu m-au aju-tat, apoi poliţistul ce poate să-mi facă, cum să mă ajute?). Astfel de de za mă giri le fac pe vic timele violenţei în familie să nu mai so-licite ajutorul cuiva şi să adopte o tactică de autoapărare. Consecinţele unei atare tactici pot deosebit de periculoase, după cum ne demonstrează cercetările noastre – uneori în-chistarea şi revolta interioară se pot solda cu infracţiuni destul de grave, cum ar uciderea din culpă a agresorului, în scop de apărare de un nou val de violenţă zică crudă. Aşadar, gradul de cunoaştere a posibilităţii de a bene cia de asistenţă este foarte scăzut în rândul victimelor. Practic, doar vic-timele violenţei în familie care au trecut şi printr-o experienţă de tra c şi au bene ciat de asistenţa unor centre specializate sunt la curent cu existenţa unor ONG-uri, care oferă diferite tipuri de asistenţă. Ceea ce ne face să ne gândim serios la alt imperativ – necesi-tatea informării populaţiei despre fenomen şi despre serviciile de care pot bene cia victi-mele violenţei domestice, precum şi formele de diseminare a informaţiei, având în vedere că cel mai neinformate în contextul dat sunt femeile din mediul rural.

Motive invocate în calita-te de răspuns la întreba-rea de ce nu s-au adresat după asistenţă.1. Îmi era ruşine – 35% din respondente. 2. Nu cred că mă poate ajuta cineva – 23%.3. Nu ştiu unde puteam să mă adresez – 23%. 4. Îmi era frică – 16%.(Raportul „Evaluare rapidă privind problema violenţei în familie în Republica Moldova – site-ul www.lastrada.md)

16

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Ne mulţumim cu puţinul existent A rmam în capitolul precedent că doar o victimă a violenţei domestice din trei s-a adre-sat vreodată unei structuri specializate pentru asistenţă (a nu se confunda cu adresarea pentru ajutor la rude, vecini, poliţie etc.). Această „tradiţie” face di cilă tentativa de estimare a gradului de satisfacere a nevoilor victimelor violenţei în familie. Cu toate acestea, vom încerca să deducem acest indice cel puţin în baza anchetelor completate de victimele violenţei în familie, care au bene ciat de serviciile specializate ale AO „Refugiul Casa Mărioarei”. (Apropo, despre existenţa acestei organizaţii au a at e de la o prietenă, cunoscută sau privind o emisiune la televizor în care se vorbea de-spre „Refugiul Casa Mărioarei”.) Fireşte, ele au răspuns că sunt satisfăcute de asistenţa acordată, dar aceste anchete, puţine la număr, nu ne permit să avem un tablou complet şi veridic despre gradul de satisfa-cere a nevoilor victimelor în ansamblu pe republică. Ţinând cont de faptul că dispu-nem de răspunsurile bene ciarelor unei sin-gure organizaţii, este şi mai di cil să a rmăm cu certitudine cui se adresează şi ce ajutor solicită femeile abuzate, care este aria ser-viciilor de asistenţă pentru victimele violenţei domestice, precum şi calitatea acestora. Cu toate acestea, comparând nevoile cu asistenţa de care au bene ciat, descope-rim că de fapt victimele sunt mulţumite de puţinul de care au bene ciat, deşi un bun segment din nevoile lor rămâne neacoperit.

În acelaşi timp, din numărul victimelor care au bene ciat de servicii specializate, practic nici una nu a solicitat asistenţa unui psiholog, deşi multe a rmă că în perioadele de criză şi-ar dorit „o pereche de urechi” străine, o persoană cu care să vorbească, să-şi descar-ce su etul şi apoi sa e sigură că persoana care a ascultat-o nu va transmite nimănui această informaţie. Necesitatea unor con -denţe este con rmată şi de sunetele, tot mai frecvente, la Linia Fierbinte a Centrului Internaţional „La Strada”, în care apelanţii, în absoluta lor majoritate femei, îşi „descarcă” necazul, ştiind că au asigurate anonimatul şi con denţialitatea. Unele femei nici nu ştiu despre existenţa unui astfel de specialist (au a at despre asemenea serviciu abia după ce au bene ciat de con-siliere psihologică e la Centrul de Reabilitare al OIM, e la AO „Refugiul Casa Mărioarei”). Altele, dimpotrivă, sunt la curent cu existenţa unor asemenea servicii, dar nu le-au solicitat de frică să nu e considerate bolnave psihic (noţiunea de psiholog se confundă adesea cu noţiunea de psihiatru). Şi, nu în ultimă instanţă, pentru că erau permanent supra-vegheate de agresor şi, respectiv, nu aveau cum să meargă la un psiholog – ar fost un motiv suplimentar de a bătute. Cui şi cât de des se adresează victimeleAtât în cazul victimelor violenţei domesti-ce care nu s-au adresat după asistenţă niciodată, cât şi în cazul victimelor care au bene ciat de asistenţa specializată, dedu-cem următoarea gamă de necesităţi.

Un studiu realizat în Mol-dova în 2005 de Winrock International în cadrul proiectului „Noi perspecti-ve pentru femei” denotă faptul că femeile care sunt supuse violenţei în familie provin, în proporţie de 70 la sută, dintr-un mediu rural, ind din familii socialmente vulnerabile. Multe femei, victime ale violenţei în familie, nu se percep/nu se consideră victime ca atare, ele acceptând că acea-sta este soarta femeii, aceasta este „crucea pe care trebuie să o ducă cu resemnare”.

II.2. Gradul de satisfacere a nevoilor victimelor

72% din respondente s-au adresat pentru ajutor rudelor. De obicei, o victimă a violenţei domestice se adresează pentru ajutor mai întâi la vecini sau la rude. În asemenea situaţii ele sunt găzduite o perioadă de timp, până trece criza sau până vine agresorul şi, făcând probleme rudelor sau vecinilor, aceştia, de regulă, nu mai doresc să intervină, victimele rămânând şi fără asemenea tip de sprijin. 35% (5%) s-au adresat pentru asistenţă poliţiei (autorităţilor locale). Pe locul doi la capitolul adresa re/solicitare de asistenţă este poliţistul de sector/administraţia publică locală (M-am adresat la primă rie). Adresările de acest gen, de asemenea, nu se soldează cu rezultate relevante (motivul ind şi speci cul in-strumentelor legislative existente, de care pot face uz organele de drept, dar şi de multe ori poliţistul şi/sau reprezentanţii APL sunt ghidaţi de aceleaşi stereotipuri sociale care există vis-a-vis de problema violenţei în familie). În unele cazuri poliţistul discută cu agresorul (uneori chiar se aplică forţa), dar aceste discuţii, dimpotrivă, agravează starea lucrurilor, agre sorul devenind şi mai violent, iar victimei indu-i şi mai tare frică să se adreseze repetat la poliţie. În acelaşi timp, s-au atestat situaţii în care poliţistul i-a explicat victi-mei că poate aresta soţul/agresorul pe câteva zile. După care acesta va trebui să plătească o amendă, bani ce vor încasaţi tot din bugetul familiei. Ceea ce ar putea un nou motiv pentru ceartă şi violenţă. Astfel, în asemenea situaţii femeii nu-i rămâne altceva decât să-l ierte şi să plece împreună acasă. 26% s-au adresat la preot. Din numărul total de respondente care au bene ciat de asistenţă specializată la AO „Refugiul Casa Mărioarei”, 50 la sută au menţionat că înainte de a ajunge la respectiva asociaţie obştească au solicitat ajutor preotului din localitate. Deşi preotul le-a oferit un suport spiritual, abuzurile nu au încetat. „Părintele mi-a spus că Dumnezeu le vede pe toate şi să mă rog pentru soţul meu şi să încerc să u şi eu mai înţelegătoare”.9% s-au adresat la Linia Fierbinte. Aceste respondente nu au speci cat despre care telefon este

17

Ediţia nr. 4, iunie 2008

vorba – Linia Fierbinte 0 800 77777 a Centrului Intrenaţional “La Strada” sau Linia Fierbinte de la AO „Refugiul Casa Mărioarei” 72 58 61. 7% s-au adresat la medic. Deşi, evident, mai puţine la număr, dar au fost atestate şi cazuri când femeile s-au adresat la medic, având leziuni corporale grave (fracturi, comoţii cerebrale, hemoragii interne etc). Aceste probleme de sănătate de fapt le puneau viaţa în pericol. De cele mai multe ori, în cazul adresării la medic, adevăratul motiv era tăinuit, invocându-se pretextul că ar căzut, ar lunecat etc. Abia când la spitalul de urgenţă era chemat poliţistul, femeia recunoştea că de fapt a fost bătută. Şi în aceste situaţii, cel mai des, femeia, realizând că pentru provocarea de leziuni cor-porale grave partenerul ei de viaţă riscă ani buni de puşcărie, îşi ierta soţul, iar organele de drept, în consecinţă, nu întreprindeau nimic. (Lucru menţionat practic de toate respondentele, care au comis un omor pe motiv de violenţă în familie şi îşi ispăşesc pedeapsa sub formă de privaţiune de liberate). (Raportul „Evaluare rapidă privind problema violenţei în familie în Republica Moldova – site-ul www.lastrada.md)

În concluzie, cu toate că cercetările noastre nu au înregistrat reclamaţii directe privind gama sau calitatea serviciilor, indirect dedu-cem că gradul de satisfacere a nevoilor vic-timelor violenţei domestice este unul foarte scăzut. În opinia noastră, ar trebui să existe mai mulţi prestatori de servicii, care să ofere un spectru mai larg de asistenţă specializată (nu doar intervenţie de criză şi adăpost), pe o perioadă mai îndelungată şi cu o acoperi-re geogra că mai mare, nu numai la centru şi în oraşele mari, dar şi în mediul rural. Mai mult, credem că este nevoie stringentă de elaborarea şi implementarea unor programe

complexe, care să asigure victimelor violenţei domestice un sprijin continuu, aşa încât ele să-şi recapete independenţa şi încrederea în forţele proprii, să devină capabile a-şi „gestiona” singure viaţa, să-şi dorească să ducă un mod de viaţă non-violent şi să e pregătită pentru aceasta. Căci, trebuie să recunoaştem, există şi o altă problemă – fe-meia din mediul rural nu este pregătită psiho-logic să se ducă la un centru specializat pen-tru victimele violenţei domestice, chiar dacă acesta s-ar a a în raion. Fie pentru că îi este ruşine de gura lumii, e că de multe ori nici resurse nanciare pentru transport nu are.

18

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Dacă am proceda la o delimitare a tipurilor activităţilor de prevenire a violenţei în fami-lie, nu vom face prea multe descoperiri. Ele sunt cam aceleaşi ca şi pe alte segmente de asistenţă socială, organizate şi desfăşurate preponderent de societatea civilă. Analizate din punct de vedere tematic, dar şi din pers-pectiva axării pe grupul de risc, pe pregătirea specialiştilor, pe complexitatea abordării şi continuitatea intervenţiilor, le-am putea cla-si ca în două categorii: a) activităţi de informare şi sensibilizare;b) activităţi adresate factorilor de decizie şi grupurilor profesionale. Activităţi de informare şi sensibilizareDacă e să ne referim la activităţile de infor-mare şi sensibilizare, trebuie să remarcăm că nu numai protagoniştii din cercetările realizate în perioada septembrie-decem-brie 2007 de Centrul Internaţional „La Stra-da”, dar şi societatea în ansamblu este convinsă că acestea sunt desfăşurate în cea mai mare parte de organizaţiile neguvernamentale şi sunt adresate pre-ponderent elevilor, tineri lor din instituţiile de învăţământ de diferit grad, accentul punându-se pe situaţia femeii.Dintre activităţile de informare şi sensibilizare mai cunoscute am putea numi Campania naţională de sensibilizare „16 zile împotriva violenţei în familie” şi cunoscuta campanie „Copilărie fără violenţă”, desfăşurată de UNICEF în 2006-2007. Prima este organizată anual în Moldova începând cu anul 2000 de mai multe ONG-uri active în domeniu şi de organizaţii internaţionale. Însă scopul ace-stei acţiuni este mai degrabă de sensibiliza-re, decât de informare, ea având menirea să atragă atenţia publicului larg asupra pro-blemei, dar şi să îndemne factorii de decizie să întreprindă acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului. Din păcate, numai 10 zile în an este prea puţin pentru a schim-ba atitudinea faţă de asemenea problemă,

cum este violenţa domestică. În plus, ea nu a devenit o campanie conceptualizată din perspecti va necesităţilor sau a lacunelor care există pe acest segment şi se rezumă, de regulă, la un şir de acţiuni prevăzute în planu-rile de activităţi ale diferitelor organizaţii pen-tru luna decembrie şi la care nu întotdeauna şi nu toate participă activ. Spre deosebire de prima, campania „Copilărie fără violenţă” a fost una cu ţintire concretă, având un program, itinerar şi rezul-tate concerte. Chiar dacă şi prin însăşi de-numirea ei a fost adresată copiilor, în mare măsură a vizat şi violenţa domestică. Deşi reprezentanţa din Moldova a UNICEF „s-a specializat” pe activităţi pentru copii, ea mai realizează cercetări, preponderent în problema violenţei faţă de copii, dar, indi-rect, şi faţă de femei. De menţionat faptul că UNICEF a sprijinit, paralel, şi intenţionează să sprijine şi în viitor acordarea de servicii. În general, reprezentanţa din Moldova a Fon-dului Naţiunilor Unite pentru Copii doreşte să-şi orienteze servi ci ile sale spre crearea unui sistem de referire (sistem de servicii) pentru copiii, victime ale violenţei. Vorbind despre activităţile de informare şi sen-sibilizare, nu putem trece cu vederea Proiec-tul „Noi per spective pentru femei”, în cadrul căruia Winrock International desfăşoară activităţi de prevenire pentru fete/femei cu vârsta între 16 - 25 ani, care rezidă în trenin-guri şi seminare, alte activităţi, inclusiv în do-meniul prevenirii violenţei în familie. În cadrul acestui Proiect funcţionează Centre de zi – la Comrat, Cahul, Soroca şi Bălţi – care dispun de linii telefonice informaţionale. În funcţie de caz, ele oferă diverse informaţii, dar mai au şi menirea de a identi ca victimele, atât ale violenţei domestice, cât şi ale tra cului de inţe umane. Anume pentru acestea din urmă, Centrele acordă consiliere psihologică şi asistenţă juridică, incluzând şi un compo-nent eco nomic: cum să-ţi lansezi/iniţiezi pro-pria afacere.

III. ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A VIOLENŢEI ASUPRA FEMEII ŞI SERVICII DISPONIBILE VICTIMELOR

III.1. Tipurile activităţilor de prevenire a violenţei în familie

19

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Activităţi adresate factorilor de decizie şi grupurilor profesionaleUn alt tip al activităţilor de prevenire sunt cele adresate factorilor de decizie şi grupu-rilor profesionale. Trebuie să recunoaştem că cele mai multe dintre acestea (seminare de instruire, treninguri) sunt adresate poliţiştilor şi sunt organizate, ca şi cele de informare şi sensibilizare, de organizaţiile neguvernamen-tale. Aproximativ la acelaşi compartiment se înscriu şi activităţile de instruire privind pre-venirea violenţei domestice, destinate pe-dagogilor şi lucrătorilor sociali. Este şi resc, căci prin genul lor de activitate reprezentanţii acestor profesiuni vin cel mai des în contact cu victimele violenţei domestice, cunosc cel mai bine consecinţele morale şi sociale. În ultimul timp, un şir de seminare de instruire şi treninguri sunt iniţiate tot mai des de Ministe-rul Protecţiei Sociale, Fa miliei şi Copilului, cu susţinerea UNIFEM. Fireşte, activităţile pe care le realizează reprezentanţii organizaţiilor neguvernamen-tale sunt foarte binevenite din mai multe pun-cte de vedere. În primul rând, chiar şi în cazul când la ele participă numai femei, acestea schimbă cel puţin atitudinea femeii faţă de problema violenţei în familie ca atare, dar şi faţă de propria persoană – o face să devină mai încrezută, să abordeze altă mo da li tate de comunicare în familie. În al doilea rând, ele modi că sau dau o orientare mai concretă, conceptualizată viziunii grupurilor profesiona-le (poliţiştilor, pedagogilor, asistenţilor sociali) asupra problemei în cauză, îi fac să devină mai sensibili faţă de acest subiect. În acelaşi timp, trebuie să precizăm (şi acea-sta nu este numai opinia noastră) că pe lângă faptul că ele sunt puţine la număr, majoritatea activităţilor poartă un caracter sporadic, nu sunt distribuite uniform din

punct de vedere geogra c. Cele mai mul-te activităţi sunt concentrate în Chişinău şi oraşele mai mari, pe când în localităţile rura-le de multe ori asemenea activităţi nu ajung. Mai mult ca atât, în general, un program unic de acţiuni privind combaterea violenţei domestice în republică nu există, cum nu există nici un ca dru instituţional care să asi-gure accesul femeilor abuzate la asistenţă. Multe dintre acţiunile întreprinse de societa-tea civilă nu au un răsunet naţional sau nu sunt agresive (în sensul pozitiv al agresivităţii unei campanii). În plus, ac ti vi tă ţi le pe care le desfăşoară diferite organizaţii nu sunt reci-proc coordonate – de multe ori ele se supra-pun, inclusiv geogra c, lăsând neacoperit în acest fel un număr mare de grupuri profesio-nale, victime, de populaţie în ansamblu. Se impune şi pe acest segment instituirea unor practici de coordonare sau cel puţin infor-mare între ONG-uri şi actorii din dome niu de-spre o ac tivitate sau alta. Şi un lucru care ni se pare cu totul regreta-bil – nici societatea civilă, nici structurile de stat nu desfăşoară nici un fel de activităţi de prevenire/sensibilizare pentru agresor. De altfel, vorbind de activităţile adresate agresorului, asemenea servicii nu există cu desăvârşire. Actualmente unele acţiuni (pe care nicidecum nu le putem numi servicii) ţin de competenţa MAI. În general, dintre structurile de stat, cu prevenirea violenţei în familie s-au ocupat continuu şi se mai ocupă poliţiştii de sector, ei ind cei care ţin evidenţa familiilor cu scandalagii. Desigur, această acti vi tate ca atare nu presupune cultivarea unui mod de viaţă non-violent sau educarea agresorului, ci mai degrabă „calmarea spiritelor”. De cele mai multe ori această activitate are un caracter reactiv şi practic nu se recurge la pro laxia proactivă a fenomenului în cauză.

20

Ediţia nr. 4, iunie 2008 Chiar şi o simplă trecere în revistă a serviciilor de asistenţă pentru victimele violenţei în fa-milie, fără pretenţii de cercetare, dă în vileag un tablou mai puţin încurajator. Ele, servicii-le oferite victimelor violenţei domestice, pe lângă faptul că sunt sporadice şi acordate de la proiect la proiect, se rezumă în temei la intervenţii în situaţia de criză şi nu se realizează printr-un proces continuu, ce ar naliza cu soluţionarea de nitivă a problemei. Dar să încercăm să le analizăm, aşa puţine la număr cum sunt, din perspectiva derulării lor, a categoriilor de servicii şi a calităţii acestora. Aşa dar, Etape de asistenţă şi standarde minimeO soluţionare e cientă a problemei violenţei în familie presupune mai multe acţiuni desfăşurate în complex, pe anumite etape, în cadrul unui program, dar toate ele întregind e o concepţie, e o politică la nivel naţional. Dacă ar să facem o comparaţie cu servi-ciile de asistenţă acordate, bunăoară, victi-melor tra cului de inţe umane, aici sunt clar de nite câteva etape ce asigură durabilita-tea procesului – cel puţin etapele de identi- care, intervenţie de criză (în caz de nece-sitate), cea de reabilitare şi (re)in tegrare. În cazul fenomenului violenţă domestică, diferite organizaţii neguvernamentale din republică prestează servicii de asistenţă se-

parate, în funcţie de capacităţile organizaţiei şi obiectivele programelor (proiectelor) spriji-nite, de regulă, de comunitatea donatoare. Bineînţeles, ele nu se circumscriu unui proces complet, bine de nitivat, care ar presupune mai multe componente şi care ar ţine cont şi de acţiunile structurilor de stat în acest con-text, adevărat, deocamdată şi mai puţine la număr decât ale societăţii civile. (Ca un exemplu de început ar putea servi Strate-gia Sistemului Naţional de Referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale tra cului de inţe umane, un ca-dru de colaborare între autorităţile publice şi societatea civilă în combaterea tra cului de inţe umane.) Acest fapt denotă o abordare organizaţională personală, dispersată a pro-cesului de asistenţă, adesea fără a ţine cont de ne voile victimelor, durata necesară pen-tru a asigura e cienţa procesului de asistenţă şi acoperirea naţională. Ca să nu mai vorbim despre lipsa unei abordări complexe, multidis-ciplinare în lucrul cu subiecţii violenţei dome-stice, a unor coordonări între diferite ONG-uri atunci când desfăşoară activităţi menite vic-timelor violenţei domestice. Mai mult ca atât, cercetările noastre arată că la moment nu există programe durabile, axate pe reducerea vulnerabilităţii femeii în faţa abuzului, fapt care o readuce periodic în aceeaşi situaţie de criză.

III.2. Activităţi de asistenţă a victimelor violenţei domestice

Femeia a fost bătută. S-a adresat la un Centru specializat împreună cu copilul, pentru că nu are unde se refugia. La Centru i s-a oferit adăpost, consiliere psihologică şi asistenţă juridică. În cadrul Centrului femeia poate bene cia de asistenţă în medie de la 1 la 3 luni. Pentru a-şi rezolva de nitiv problema, ea are nevoie de stabilitate psihologică, încredere în propriile puteri, un loc de muncă, care să-i asigure un trai decent sie şi copiilor, şi o locuinţă ( e chiar şi pe care o închiriază, doar că salariul să-i permită asemenea lucru) – toate acestea în cazul în care femeia este decisă să divorţeze. În realitate avem o situaţie concretă: da, femeia primeşte asistenţă psihologică, asistenţă juridică şi adăpost pentru 3 luni, dar ea mai are nevoie şi de orientare profesională (multe victime ale violenţei domestice nu au pregătirea necesară pentru a se angaja la muncă, e că nu au studii, e că după absolvirea facultăţii/colegiului sau şcolii de meserii nu au muncit), să-şi găsească un loc de muncă cu un salariu potrivit şi o locuinţă. Soluţionarea acestora durează, şi atunci când femeia înţelege că nu are unde să stea mai mult, că nu are un venit care i-ar permite un trai decent, în momentul în care agresorul vine şi îşi cere scuze, ea acceptă scuzele şi revine la el împreună cu copiii până la următoarea criză de violenţă. O altă categorie de victime ale violenţei domestice nu vor să divorţeze, ci ar dori ca agresorul să primească ajutor pentru a şti cum să-şi gestioneze furia. Dar deoarece acest tip de serviciu nu există, în realitate se întâmplă acelaşi lucru – în perioada de criză vine la un Centru specializat, stă acolo câteva zile, primeşte consiliere psi ho logică şi când vine agresorul şi-şi cere scuze, revine în familie până la următoarea criză.

În Moldova există câteva organizaţ ii care oferă consiliere psihologică, asistenţă juridică, asistenţă socială, cazare temporară, dar aceste servicii puţine la număr, nici pe departe nu satisfac toate nevoile victimei (care ar să capete încredere în forţele proprii, să devină independentă economic, să-şi gestione-ze propria viaţă, să poată asigura un minimum ne-cesar copiilor şi un mediu sigur pentru creşterea şi dezvoltarea lor).

Exemplele de mai sus sunt relevante pen-tru femeile care ştiu despre existenţa unor astfel de centre şi au curajul să se adreseze pentru a bene cia de asistenţă. Dar ce se întâmplă cu acele femei, care nici măcar

nu au auzit despre asemenea centre, ser-vicii sau sunt la o depărtare considerabilă de ele? Or, în asemenea condiţii se a ă marea majoritate a victimelor violenţei în familie.

21

Ediţia nr. 4, iunie 2008

În cadrul cercetărilor efectuate de Cen-trul Internaţional „La Strada” majoritatea experţilor, specialiştilor au făcut referinţă doar la câteva etape elementare – identi -carea victimelor, evaluarea nevoilor, elabo-rarea planului de intervenţie şi monitorizare (preponderent în cazul copiilor). Unii au mai menţionat şi referirea cazului către parteneri, dar numai în situaţia copiilor supuşi abuzului, şi nu în cazul femeilor abuzate. Despre alte etape distinctive în procesul de acordare a asistenţei şi protecţiei victimelor violenţei în familie din păcate nu prea avem ce spune, ele practic lipsind. Aşa dar, vorbind de etapele de asistenţă şi protecţie, putem a rma cu certitudine că, în general, nu se atestă careva etape distinctive în asistenţa victimelor violenţei domestice, dar mai ales că nu există un algoritm mai mult sau mai puţin unic, ce ar permite diferiţilor actori ce identi că asemenea cazuri să refere vic-timele la instituţii specializate sau specialişti pentru asistenţa adecvată. Având în vede-re această stare de lucruri, credem absolut oportună elaborarea şi instituirea unui meca-nism de referire similar celui care există pentru victimele tra cului de inţe umane. Mecanism, care ar presupune, pe lingă procedura de re-ferire, şi anumite standarde minime pentru e-care etapă de asistenţă. Totodată, dacă ne referim la o specializare a diferitelor organizaţii pe anumite etape de asistenţă, trebuie să precizăm de asemenea că ea nu există, servi-ciile existente sunt limitate şi prea puţin promo-vate. La elaborarea unui astfel de mecanism ar binevenită consultarea Sistemului Naţional de Referire pentru victimele şi potenţialele vic-time ale tra cului de inţe umane, precum şi modelul de intervenţie prin intermediul echi-pelor multidisciplinare în cazurile de abuz asu-pra copiilor, elaborat de CNPAC. Tipurile şi calitatea serviciilor/intervenţiilor oferite victimelor violenţei în familieÎnainte de a face o trecere în revistă, oricât de sumară, a tipurilor de servicii (care de cele mai multe ori sunt mai degrabă nişte intervenţii în situaţii de criză), suntem nevoiţi a recunoaşte că, efectiv, calitatea serviciilor oferite victimelor violenţei în familie este încă sub nivelul imperativelor vis-a-vis de acest fenomen. Şi acest lucru se întâmplă din mai mult motive. În primul rând, nu putem vorbi despre calitate în lipsa unei infrastructuri a ser-viciilor (ba chiar şi a intervenţiilor) în domeniul violenţei în familie. În lipsa unei infrastructuri cât de cât dezvoltate nu se poate vorbi nici de durabilitatea serviciilor – de cele mai multe ori ele sunt sporadice, concentrate mai mult în metropole şi practic lipsă în spaţiul rural.

În rândul al doilea, asemenea servicii sunt acordate în exclusivitate de ONG-uri şi se re-duc la asistenţă oferită în funcţie de proiecte-le implementate la moment, care, şi ele, au o durată limitată. În plus, nu întotdeauna proiectele sunt traduse în practică de ONG-uri specializate, ci adesea de organizaţii ne-guvernamentale care, pur şi simplu, caută ceva fonduri pentru a-şi asigura existenţa. Fireşte, în asemenea condiţii angajaţii lor nu întotdeauna au pregătirea necesară în do-meniu. În aceeaşi ordine de idei, o direcţie în care urmează a se mai investi (nu ne referim doar la investiţii nanciare) sunt ONG-urile lo-cale care activează în domeniu, dar capaci-tatea cărora trebuie consolidată, pentru că nu întotdeauna activităţile organizate de ele sunt de cea mai înaltă calitate.La rândul lor, organizaţiile neguvernamenta-le prestatoare de servicii adesea nu sunt în stare să acorde servicii calitative chiar şi din considerentul că numărul acestora este încă in m, nu se alocă resurse nanciare pentru a dezvolta asemenea servicii. În opinia noastră, violenţa în familie este o problemă a statului şi în soluţionarea ei ar trebui să se implice mai mult şi structurile de stat. Deocamdată, singu-rele structuri mai mult sau mai puţin implicate în soluţionarea problemei sunt, după cum am mai pomenit, Ministerul Protecţiei Sociale, Fa-miliei şi Copilului şi cel al Afacerilor Interne. Cât despre tipurile de servicii, cele mai fre-cvente sunt intervenţiile de criză, e ale unor ONG-uri (cum ar cunoscuta deja AO „Re-fugiul Casa Mă ri oarei”, care oferă adăpost, asistenţă psihologică şi asistenţă juridică), e ale Centrelor rezidenţiale ale PNUD sau cele regionale ale Programului Winrock Internatio-nal, e ale specialiştilor din structurile de stat (poliţişti, medici, asistenţi sociali). Precizăm totodată, că organizaţiile din alte oraşe de-cât Chişinău oferă şi ele asis tenţă psihologică, medicală şi servicii juridice, dar practic nici una dintre ele nu oferă cazare din lipsă de re-surse nanciare. Respectiv, victimele violenţei domestice ziua pot bene cia de tipurile de asistenţă menţionate mai sus, iar seara sunt nevoite să revină în acelaşi mediu violent. În sfârşit, serviciile existente la moment sunt adresate exclusiv victimei, iar cu agresorul practic nu lucrează nimeni. Lucrul cu agre-sorul, în sensul prevenirii comportamentului violent, instruirii abuzatorului (cum să-şi ge-stioneze furia) nu intră în competenţa niciu-nei structuri de stat şi nici nu se regăsesc, cel puţin din cercetările întreprinse de noi, printre obiectivele vreunei organizaţii neguverna-mentale.

Calitatea serviciilor de asistenţă a victimelor violenţei domestice este in uenţată şi de lipsa unor pârghii de referire. De exemplu, într-un caz identi cat de poliţie, victima ar putea referită către prestatorii de servicii existenţi. În realitate acest lucru nu se întâmplă, mai degrabă invers. De obicei, în situaţiile grave cazul este adresat anume poliţiei (nu ne referim la situaţiile când victima se adresează direct poliţiei, ci la cele când medicii, mai rar pedagogii, anunţă poliţia, dat ind că au depistat leziuni corporale grave). Poliţ ia, la rândul ei, referă aceste cazuri grave la centrele de medicină legală pentru o expertiză corespunzătoare. În situaţia în care victima supravieţuieşte şi iartă agresorul pentru acţiunile violente (ceea ce se întâmplă foarte des), cazul este închis. Practic, nu există situaţii când poliţistul a referit victima pentru asistenţă la careva prestatori de servicii, cel puţin, pentru consiliere psihologică; de regulă, el încearcă, la propria discreţie, să convingă vic-ti ma că ar mai bine de închis cazul.(Raportul „Evaluare rapidă privind problema violenţei în familie în Republica Moldova – site-ul www.lastrada.md)

22

Ediţia nr. 4, iunie 2008

În ne, trebuie să recunoaştem că la mo-ment nu prea dispunem de programe de consolidare a capacităţilor, în special, pentru ONG-rile locale, care activează în domeniul dat, e că oferă servicii pentru victime, e că desfăşoară activităţi de prevenire a violenţei în familie. Aria geogra că a activităţilor de preveni-re/serviciilor de asistenţă Indirect, dar poate şi cel mai grav pentru Moldova, calitatea serviciilor de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei în familie, precum şi a activităţilor de prevenire (într-o măsură mai mică) este in uenţată şi de aria geogra că de răspândire a lor. Abso-luta majoritate a serviciilor şi cele mai multe dintre activităţile de prevenire din republică sunt concentrate la Chişinău, Bălţi, iar ecoul lor nu întotdeauna ajunge şi în lo calităţile rurale. Specialiştii din diferite regiuni mai „îndepărtate” ale republicii solicită tot mai des organizarea de seminare, treninguri, mese rotunde cu subiectul egalităţii genu-rilor şi prevenirii violenţei în familie, precum şi materiale informative la tema violenţei în familie. De precizat, totuşi, că în ultimii ani au luat inţă un şir de structuri şi prin raioane – Cahul, Comrat, Soroca şi Ungheni (centre-le rezidenţiale ale PNUD, cele regionale ale Winrock International), care oferă asistenţă (în funcţie de specializare – copiilor sau/şi fe-meilor) în dependenţă de nevoile victimei. Dar ele nu sunt su ciente şi nici nu acoperă toate localităţile din teritoriu, aşa încât victi-mele violenţei în familie din foarte multe sate încă nu pot bene cia de nici un fel de suport, cele mai multe a ându-se în imposibilitatea de a se deplasa la centrele existente, pentru că sunt dependente nanciar de agresor. În această ordine de idei, în inţarea unor echi-pe multidisciplinare, instruite cum să lucreze cu subiecţii violenţei domestice şi, la necesi-tate, să cunoască unde pot referi asemenea cazuri, ar o soluţie cel puţin de moment, dacă nu chiar una de tranziţie. Altminteri, aceste echipe mltidisciplinare ar putea contribui substanţial şi la promovarea (în sens de publicitate) diverselor servicii, for-me de asistenţă de care foarte multe victime ale violenţei de la ţară nici nu ştiu că există. Mai ales că şi Centrele de zi (sau alte struc-

turi) care ar putea să ofere sprijin atât copii-lor, cât şi femeilor sunt foarte puţine la număr. Difuzând materiale informative, echipele ml-tidisciplinare ar putea colecta şi date despre existenţa unor „focare” de violenţă, în care, ulterior, să se organizeze diverse activităţi de prevenire sau cultivare a unui mod de viaţă non-violent. Or, victimele violenţei domesti-ce cunosc prea puţin despre existenţa unor servicii ca atare, faţă de organele de drept de multe ori nu au încredere (deseori când se adresează poliţistului, sunt învinuite că nu ştiu să comunice cu soţul şi să e supuse), grupu-rile profesionale nu au pârghii legislative în baza cărora să li se ceară să acţioneze în consecinţă, ceea ce creează un cerc vicios. În asemenea situaţii despre serviciul psiholo-gului sau diverse forme de terapie nu are rost să vorbim. Acest cerc vicios este parţial menţinut şi de lipsa sau insu cienţa materialelor informa-tive/ilustrative despre violenţa în familie în localităţile îndepărtate de anumite oraşe, centre în care se desfăşoară activităţi de prevenire a violenţei în familie, iar cele care şi ajung eventual în asemenea localităţi nu sunt specializate sau nu ţintesc diferite ca-tegorii de cititori. Astfel, pentru elevi ar binevenite materialele care ar aborda un mod de viaţă non-violent în familie, în clasă/şcoală; pentru studenţii diferitelor facultăţi aceste materialele ar trebui să se axeze pe abordarea sensibilităţii violenţei în familie în profesia pe care o vor îmbrăţişa, şi nu doar să urmeze, scolastic, anumite instrucţiuni sau regulamente interne. Lipsesc sau sunt prea puţine materialele speci ce, adresate vic-timelor violenţei. De altfel, pentru această categorie ar mai binevenite nişte obiecte de uz personal (deoarece de cele mai mul-te ori agresorul distruge materialele informa-tive tipărite, victima neavând posibilitatea să le păstreze în timp şi doar lucrurile per-sonale pot păstrate timp mai îndelungat), spoturi televizate, panouri stradale, care promovează non-violenţa, precum şi infor-marea populaţiei privind posibilitatea apelu-rilor telefonice la o Linie Fierbinte naţională. Pe lângă faptul că materialele informative trebuie să ajungă în orice colţ de ţară, ele ar trebuie să e amplasate la vedere şi să nu solicite victimei violenţei în familie prea mult timp ca să le citească.

23

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Care sunt cauzele violenţei domestice?Violenţa partenerului intim îşi are rădăcinile în dorinţa de a domina altă persoană, chiar dacă se crede adesea că motivele ei prin-cipale sunt revolta, irascibilitatea ş.a.m.d. Im-punerea fricii, intimidării, umilinţei şi abuzul zic sunt modalităţi de a controla altă persoană – victima începe să se simtă din ce în ce mai slabă şi neajutorată, să perceapă abuzatorul ca atotputernic.Chiar şi reacţiile tipice ale abuzatorului după actul de violenţă reprezintă metode de impu-nere a controlului. De obicei, partenerul abu-zator poate să diminueze impactul violenţei („Hopa, tu nu ai nici măcar o vânătaie”, „Acestea sunt doar cuvinte...”), să nege violenţa (“Nimic nu s-a întâmplat, noi suntem bine”), să reproşeze („Tu mă înnebuneşti când te comporţi aşa”), să promită că se va schim-ba sau să impună revendicări („Dacă te vei comporta corect, eu nu voi nevoit să te lo-vesc”). Toate astea sunt modalităţi de a-şi im-pune viziunile sale vis-a-vis de cele întâmplate („doar cuvinte”), de cauzele incidentului („tu mă înnebuneşti”) şi de ce va urma. De cele mai dese ori însăşi victima acceptă minimalizarea violenţei – ea începe să creadă că incidentul nu reprezintă nimic serios, că astfel de lucruri li se întâmplă majorităţii cuplu-rilor sau chiar că ea este vinovată şi, respec-

tiv, ea trebuie să curme violenţa. Gândul că persoana care pretinde că te iubeşte te mai şi abuzează îţi provoacă o mare durere în su et. Acest gând generează o tensiune interioară profundă, din care cauză victimă poate în-vinui orice şi pe oricine, inclusiv pe sine însăşi, dar numai nu partenerul. “El de fapt este un bărbat bun. El nu ar trăi cu o femeie mai în vârstă, dacă nu ar bun şi grijuliu; el, pur şi simplu, este „irascibil”, a rma una din clientele noastre despre partenerul ei mai tânăr, care a bătut-o cât pe ce să o omoare. Scuzele şi promisiunile că se va schimba sunt şi ele reacţiile cel mai des întâlnite la abuzator. Şi în cele mai multe cazuri partenerii-victime acceptă aceste scuze. Acceptare ce re ectă nu numai speranţa femeii că situaţia se va ameliora, dar şi unele relaţii reciproce între genuri, care s-au încetăţenit în societate – în primele etape de socializare, băieţeii şi fetiţele deprind un anumit comportament, care să placă şi să-i facă acceptaţi. Iar urmând tipare-le gender, generate de o anumită cultură, fe-meia este considerată un partener emoţional, cea care are grijă de emoţiile celuilalt parte-ner, consolându-l, îmbunându-l, oblojindu-i amorul rănit. De-aceea, când abuzatorul în-cepe să-şi ceară scuze şi să manifeste com-pasiune şi tulburare, femeia începe să joace adesea rolul de consolatoare, neglijând în felul acesta propriile suferinţe. Deci, aşa se

IV. ASPECTE ALE CONTRACARĂRII VIOLENŢEI DOMESTICE ÎN EXPERINEŢA COLEGILOR STRĂINI

IV. 1. Violenţa domestică în viaţa cupluluiDonka PETROVA, magistru în psihologia dezvoltării, doctorand în psihologie pedagogică (Asociaţia ANIMUS, Bulgaria) Autoarea are o experienţă de 5 ani de lucru la direct cu victimele violenţei în fa-milie şi victimele tra cului de inţe umane.

Violenţa domestică este orice act intenţionat, îndreptat asupra soţului/soţiei/partenerului intim, care cauzează suferinţă zică sau emoţională. Actul poate include aplicarea loviturilor, pricinuirea arsurilor, abuzarea sexuală, umilirea, insultarea, ameninţarea cu omorul sau cauzarea de prejudicii, îngrădirea activităţii de zi cu zi sau a libertăţii personale, limitarea accesului la resurse, distrugerea pro prietăţii etc. Din punct de vedere istoric, violenţa domestică a fost mereu o realitate a vieţii, dar atenţia publică sau sancţiunile au apărut abia recent. Aceasta rezultă din prezenţa viziunii asupra femeii ca proprietate a soţului sau din ideea că ce se întâmplă între pereţii casei nu-i priveşte pe cei din afară. Probabil aşa s-a cristalizat istoric, ca violenţa domestică să e o parte a vieţii cotidiene şi nici într-o perioadă acest fenomen nu se bucura de atâta atenţie (sancţiuni) ca până nu demult. Violenţa în fa-milie este rezultatul unui stereotip încă destul de răspândit, potrivit căruia soţia este proprietatea soţului şi că tot ce se întâmplă în sânul familiei nu este treaba altcuiva. Cu toate că violenţa poate să ia forme diferite, cel mai des ea se derulează conform unui tipar (sau ciclu): escaladarea tensiunii (partenerul abuziv devine încordat, supărat sau îngândurat şi nesatisfăcut), izbucnirea violenţei, urmată de scuze şi promisiuni de schimbare; după care vine o perioadă de stabilitate, până când tensiunea începe să crească din nou. De obicei, ecare nouă izbucnire este mai aprigă decât cea precedentă; chiar dacă iniţial în cea mai mare parte abuzul era verbal, până la urmă violenţa devine inclusiv zică.

24

Ediţia nr. 4, iunie 2008

întâmplă că atenţia este redirecţionată de la violenţă la emoţiile şi scuzele abuzatorului, iar scuzele reduc dialogul dintre parteneri şi ser-vesc abuzatorului drept modalitate de a di-strage atenţia de la rănile emoţionale pe care i le-a provocat la cele pe care le-a trăit el.Ori a impune anumite revendicări este o mo-dalitate mult mai directă de instituire a con-trolului – dacă nu va aşa cum doresc eu, ai să vezi ce păţeşti. În termenii abuzatorului mereu există o metodă de a explica violenţa – asta se întâmplă numai din cauză că tu însăşi mă provoci prin comportamentul tău. Persoanelor străine adesea le vine greu să înţeleagă De ce femeia trebuie să accepte toate acestea, de ce nu-l părăseşte?A răspunde la această întrebare e compli-cat. De obicei, iniţial femeile nu percep ase-menea situaţii ca violenţă – ele preferă să accepte incidentele ca întâmplări ocaziona-le care vor trece şi vor clari ca relaţia. Iată de ce, la început ele preferă să închidă ochii – nea şând incidentul, femeile nu admit că există vreo problemă pentru ele însele. În aşa fel, chiar de la primele manifestări de violenţă lipseşte dialogul dintre parteneri, violenţa ne- ind discutată din cauza reacţiei abuzato-rului. Incidentul de violenţă nu se discută nici cu altcineva, pentru că astfel ar însemna că ceva nu e în regulă. Această nedorinţă de a vorbi despre con ict pe de o parte se explică prin ruşinea pe care femeia o resimte, iar pe de altă parte, prin dorinţa ei de a „proteja” relaţia. Trecând sub tăcere asemenea inci-dente, victima speră că le va uita, se preface că nimic nu s-a întâmplat şi tratează relaţia ca ind cu adevărat una bună. Multe femei împărtăşesc speranţa că totul va trece „când ne vom căsători şi când vom avea copii.” Un motiv comun pentru femei de a conserva relaţia abuzivă este speranţa că partenerul poate schimbat. Speranţă, care la fel face parte din stereotipurile culturale şi aşteptările ca femeia este cea care se îngrijeşte de menţinerea relaţiilor. Femeile care au deprins acest stereotip încearcă din răsputeri să se prezinte pe sine însele şi relaţia lor într-o lumină pozitivă şi, în de nitiv, să menţină relaţia din obligaţie. Iar când are loc violenţa, ea este percepută de către abuzator, de victimă şi de alţii ca o probă că femeia este incapabilă de a menţine, de a cultiva şi proteja relaţia – este eşecul ei ca femeie.Iată de ce când lucrezi cu victimele violenţei domestice, deseori poţi auzi: „Poate eu ar trebui să u mai atentă?”, „Poate eu nu am încercat su cient?..”.

Şi dacă schimbarea partenerului se dovedeş-te a imposibilă, victima creează „tactici” personale de a evita sau diminua violenţa, manifestând supunere, a şând afecţiune, acceptând pretenţiile. Însă cu toate acestea efectul lor este foarte limitat. Trăind în condiţii de violenţă domestică, victima acceptă o viaţă plină de suferinţe permanente cu efecte de lungă durată, inclusiv diminuarea respectului de sine, viziunea negativă asupra propriei persoane, resentimentul de milă faţă de sine şi disperarea, simţăminte acute de neaju-torare, autoacuzare şi pierderea simţului de autocontrol. Şi când victima simte că nu poate controla ceea se întâmplă cu ea şi cu viaţa ei, ea devine dependentă de factorii externi. De abuzator, bunăoară. Iată de ce plecarea din cuplu este extrem de di cilă pentru victimele unei violenţe domestice crude, când controlul a fost preluat în totalitate de abuzator. Oricât ar de paradoxal pentru o persoană străină, victima îşi poate închipui că ea nu va putea trăi fără această persoană, care-i controlează în întregime viaţa. Mai mult ca atât, aceste victime încep să creadă că abuzatorul este atotputernic şi are o in uenţă nemărginită, că el controlează poliţia, autorităţile legale, că poate asmuţa pe oricine împotriva ei. Astfel de situaţii par a disperate. Aşadar, când este posibilă schimbarea?În multe cazuri vine o zi când este evident că abuzatorul nu se va schimba, când victima în-cepe să recunoască anumite tipare şi cum ser-vesc ele violenţei. Şi când ceva se întâmplă, în interior sau exterior, ea îşi recapătă sentimentul de preluare a controlului asupra propriei vieţi şi este capabilă de anumite schimbări. Cel mai des, primul semn care indică dorinţa de schimbare este împărtăşirea celor întâmplate unui con dent. Când alte persoane a ă de-spre violenţa pe care o suportă, înseamnă că problema a fost identi cată şi recunoscută. Câteodată, a vorbi despre violenţa domestică este o metodă a femeii de a ruşina bărbatul, de a încerca să-l facă să se simtă vinovat de comportamentul său. Este un pas înainte în încercările femeii de a recăpăta controlul asu-pra vieţii sale. Dar acest pas poate periculos – mulţi abuzatori devin şi mai violenţi, pentru a înăspri controlul când victimele încearcă să evadeze. De-aceea trebuie să m foarte precauţi când ajutăm/asistăm o victimă a violenţei domestice şi să nu uităm că recla-marea abuzului o cialilor sau asistentului social poate să conducă la escaladarea violenţei, ea devenind fatală.În zilele noastre, problemei violenţei domestice i se acordă o atenţie sporită, un număr tot mai

25

Ediţia nr. 4, iunie 2008

mare de specialişti ind implicaţi în lucrul cu vic-timele. Este foarte important ca toţi specialiştii – asistenţii sociali, medicii şi asistentele medica-le – să e pregătiţi a identi ca şi a lucra adec-vat cu victimele violenţei partenerului intim. Ei ar trebui să atragă o atenţie deosebită asupra faptului dacă pacientul are cicatrice sau con-tuzii care nu satisfac explicaţiile victimei, dacă nu cumva violenţa apare secundată de mai mult ori de contuzii „accidentale”, dacă nu cumva pare izolată şi în depresie, dacă nu cu-mva ea se comportă adesea de parca i-ar frică, dacă ea conferă explicaţii confuze de-spre condiţiile ei de viaţă şi sănătate, dacă nu-cumva are probleme cronice sau acuze greu de diagnosticat (ele pot somatizate), dacă este dependentă, nanciar şi emoţional, de partenerul ei, dacă lipseşte de la programările la doctor şi apare cu contuzii vechi etc. De cele mai multe ori victimele violenţei do-mestice nu se prea adresează după ajutor, pentru că de multe ori au de înfruntat neîncre-deri, învinuiri, lipsă de empatie şi înţelegere. În astfel de situaţii ele suferă de o victimizare repetată. Pentru a evita asemenea situaţii, specialiştii ar trebui să perceapă victima ca pe o persoană care a suferit o traumă severă şi este pe cale de refacere, ar trebui să o trateze anume din această perspectivă, şi nicidecum din acea a autorităţii, a puterii şi controlului, pentru că acestea din urmă vor reactiva trauma trăită odată. Pentru a încuraja victima specialistul ar trebui să:• demonstreze înţelegerea sentimentelor şi reacţiilor victimei („Eu pot să înţeleg supărarea d-voastră. Eu ştiu că autorităţile pot să pară rigide şi severe. Dar poate aţi putea dirija această supărare, ca să faceţi schimbările pe care le doriţi?”);• utilizeze un limbaj neutru şi obiectiv („Eu cred ca d-voastră aveţi câteva opţiuni. Haideţi să le discutăm”. În loc de: „De ce nu pleci? Nu vezi că asta este unica metodă de salvare?”);• manifeste empatie şi preocupare, şi nu o ati-tudine de judecător;• ia în considerare faptul că orice situaţie nouă, care se aseamănă cu situaţia de abuz, va reactiva trauma.La moment, în Bulgaria victimele violenţei domestice au unde se adresa pentru ajutor. Un număr considerabil de organizaţii guver-namentale şi neguvernamentale oferă resur-se şi suport pentru victime şi copiii lor. Aceste resurse includ linii erbinţi, disponibile 24 ore, adăposturi, consiliere şi intervenţii de criză, protecţie juridică, iar majoritatea serviciilor sunt gratuite.

26

Ediţia nr. 4, iunie 2008

IV. 2. Linia Fierbinte – un colac de salvare pentru femeile şi copiii abuzaţi

Ruth RASNI, fondator, di-rector executiv L.O. – Com-bat Violence Against Wo-men (Israel)

Din istoricul fondării L.O. – Cоmbat Vio-lence Against Women În inţată în 1977, L.O. – Cоmbat Violence Against Women este prima organizaţie din Israel, care are ca scop principal schimbarea atitudinii publice privind femeile-victime ale violenţei. Un imperativ în soluţionarea acestei probleme era crearea de adăposturi – din 13 adăposturi existente în prezent în Israel, 3 au fost în inţate şi sunt gestionate de organizaţia noastră. Noi încercăm să determinăm gra-vitatea problemei violenţei domestice în această ţară, să schimbăm activ normele şi atitudinile prin intermediul mass media, să implicăm agenţiile guvernamentale (mini-sterele, serviciile sociale, sistemul sănătăţii, al spaţiului locativ, al educaţiei şi poliţia). Echipa noastră se implică în elaborarea modi cărilor în legislaţie, colaborând cu comisiile Knesset-ului (Parlamentului) şi comitetele preocupate de problema violenţei domestice. Organizaţia cooperează de asemenea cu grupurile de femei şi cu o cialităţile pentru a promova problema şi pentru a iniţia transformări. Noi mai ţinem lecţii, organizăm seminare şi cursuri pentru grupuri profesionale, pentru studenţi, soldaţi şi chiar elevi de liceu. Cu câţiva ani în urmă am creat un birou de asistenţă juridică pentru femeile angajate în câmpul muncii, victime ale violenţei. În Israel, daca ai un venit ce depăşeşte salariul minim, nu eşti eligibil pentru asistenţă juridică de stat, fapt ce face ca majoritatea femeilor a ate în situaţie de criză să nu-şi poată permite să acopere cheltuielile de judecată. Noi am fost prima organizaţie din ţară care a început să acorde asistenţă victimelor tra cului de inţe umane. Dar activitatea cea mai relevantă este con-silierea prin intermediul Liniei Fierbinţi. De al-tfel, L.O. – Cоmbat Violence Against Women gestionează mai multe Linii Fierbinţi, care operează mai bine de 20 de ani. Organizaţia pregăteşte grupuri de voluntari (10-12 şedinţe

a câte 4 ore ecare). Majoritatea volunta-rilor vin din diferite domenii şi au statut so-cial diferit, vorbesc şi alte limbi, de rând cu ebraica. Este foarte important că ei posedă o experienţă de viaţă, inclusiv de părinte, şi nu neapărat exclusiv abilităţi profesionale. Cu toate că printre ei avem şi femei tinere, majoritatea voluntarilor devotaţi o constituie femeile mai în vârstă, care dispun de timp şi sunt mereu gata să ofere ajutor. Instruirea voluntarilor şi operarea Liniei FierbinţiVoluntarii susţin o testare în faţa directorului de programe, obţin informaţia necesară despre cursul care urmează să-l ţină şi sunt acceptaţi să lucreze pe un termen de minimum 9 luni. Nu se încheie niciun acord scris, cu toate acestea majoritatea voluntarilor rămân deli organizaţiei mulţi ani la rând. Şi cum Linia Fierbinte funcţionează 24 din 24 de ore, 365 zile pe an, unora dintre voluntarii experimentaţi li se încredinţează consilierea telefonică pe perioada nopţii şi în week-end, prin intermediul sistemului „urmează-mă”. În cazul unui sunet neobişnuit sau a unei situaţii de urgenţă, ei contactează imediat directo-rul Liniei Fierbinţi sau directorul executiv al organizaţiei, persoane mereu de gardă. Altminteri, instruirea cuprinde cursuri de con-ştientizare a problemelor gender, informaţii despre reţelele de ajutor social existente în Israel, despre avort (care este legal în Israel în primul trimestru, iar la depăşirea acestui termen trebuie aprobat de o comisie din spi-tal). Pe perioada de instruire ei au întruniri cu un avocat, care îi informează despre legile curente şi metodele de obţinere a ajutorului legal, cu un o ţer de poliţie, specializat în violenţa domestică. De asemenea, au loc câteva întâlniri cu lucrătorii din adăpost, care îi familiarizează în detalii cu diferite aspecte ale violenţei domestice, precum şi cu lucrătorii de la Centrul de criză pentru cei ce au avut de suferit de pe urma violenţeisexuale. Ultime-

Linia Fierbinte este adesea asemuită unui colac de salvare pentru femeile, victime ale violenţei domes-tice. În perioada suferinţei, a unui stres enorm ea reprezintă o metodă sigură de sprijin. Este de fapt ca lumina care ghidează calea şi conferă speranţă, direcţionează spre ţărmul liniştii şi împăcării cu sine.În acelaşi timp, importanţa acestui instrument nu e simplu de conştientizat. Pot trece săptămâni, luni sau chiar ani până persoana consiliată să devină su cient de puternică, sau dimpotrivă, să su-fere îndeajuns, ca să ajungă a capabilă să acţioneze în baza sfaturilor primite prin intermediul Liniei Fierbinţi. Ori realizarea faptului că cineva ţine la tine şi este gata să-ţi dea o mână de ajutor oferă senzaţia că nu eşti singură, că nu eşti complet neajutorată. De-aceea, Linia Fierbinte poate considerată pe drept cuvânt salvatoare de vieţi.

27

Ediţia nr. 4, iunie 2008

le două şedinţe sunt de fapt simulări de ape-luri, bazate pe cazuri studiate. În cadrul lor se îmbunătăţeşte empatia şi se exercită modela-rea vocii. Zilnic, în câmpul muncii este prezent şi directorul Liniei Fierbinţi, astfel că voluntarii noi în decurs de câteva luni lucrează alături de veterani şi voluntarii cu experimentaţi. O istorie a Liniei Fierbinţi Pentru prima dată, necesitatea şi concep-tul de Linie Fierbinte a apărut imediat după deschiderea, în 1978, a refugiului Herzliya. Fe-meile ne contactau telefonic pentru a obţine asistenţă, adăpost, un sfat sau informaţia necesară. În 1984 am contribuit la crea-rea unei Linii Fierbinţi municipale, am instruit câţiva voluntarii care urmau să activeze în calitate de consultanţi. Dar întrucât nu am avut un director plătit, voluntarul-coordona-tor al programului a demisionat după 7-8 luni şi Linia Fierbinte a încetat să mai funcţioneze. În 1988 ne-am transferat într-un edi ciu mai spaţios în Herzliya şi am rezervat o încăpere separată destinată serviciilor Liniei Fierbinţi. A fost instruită prima echipă de voluntari şi am în-ceput să activăm continuu, promovând servi-ciile Liniei Fierbinţi în ziarele locale şi naţionale. Câţiva ani mai târziu Israelul a început să ac-cepte noi imigranţi din ţările ex-sovietice şi noi eram inundaţi de sunete din partea persoane-lor vorbitoare de limbă rusă. La moment, nu dispuneam de lucrători cunoscători de rusă şi am început să căutăm o persoană vorbitora-re de limba rusă pentru postul de director. Ne-am considerat extrem de norocoşi când am găsit o femeie, fost medic-pediatru din Sankt-Petersburg, pe care am instruit-o şi care ulte-rior a devenit directorul a două Linii Fierbinţi – în rusă şi ebraică, precum şi a celei pentru adolescenţi şi copii. Importanţa Liniei Fierbinţi şi promovarea acesteia Linia Fierbinte este pentru organizaţia noastră în acelaşi timp şi un instrument de difuzare a informaţiei, dar şi o metodă de a combate violenţa domestică. De ecare dată când avem ocazia să ne producem într-o emisiune radiofonică sau pe un post de televiziune, în presa scrisă, noi insistăm ca numărul de tele-fon de la Linia Fierbinte să e publicat gratis, iar dacă e posibil să e inclus şi pe pagina web. Totodată, numerele de telefon de la Li-niile Fierbinţi sunt promovate prin intermediul

stickerelor cu sigla organizaţiei, numărul verde gratuit şi logo-ul nostru, care indică o femeie însărcinată ţinând o fetiţă în braţe. Plus, frază evidenţiată – TU NU EŞTI SINGURĂ – cu adresa de web: www.no2violence.co.il.Cu toate că noi nu suntem Linia Fierbinte o cială a Guvernului destinată violenţei do-mestice, rămânem singurii care operează cu servicii de acest gen 24 de ore. Totodată, e necesar să precizăm că nu primim nanţare de la Guvern, ci obţinem resurse nanciare de sine stătător. Între anii 2003-2007 am înregistrat în medie peste o mie cinci sute de apeluri pe an; 90 la sută din apeluri au venit din partea femeilor, 7-8% din partea bărbaţilor şi 2-3% din partea adolescenţilor, copiilor şi părinţilor. Cir-ca 50% din sunete vizau violenţa domestică ( zică, verbală, emoţională, sexuală); circa 10% acuzau probleme emoţionale şi psiholo-gice, alte 10% – solicitau consultaţii juridice şi consiliere familială. Sunetele privind hărţuirea au acumulat până la 4%, cele referitoare la probleme de dependenţă (droguri, alcool, jocuri de noroc) – 3%, iar la hărţuire sexuală – 2,5%, informarea în probleme de avort, as-pecte sociale şi divorţ – 5%. Şirul întrebărilor ocazionale include cercetări, donaţii şi in for-maţie despre posibilitatea de a deveni vo-luntar, protecţia copilului, drepturile familiilor monoparentale, găsirea unui adăpost etc. Toate apelurile recepţionate sunt înregistrate şi ecare voluntar citeşte conţinutul sunetelor şi recomandările oferite de către colegii lui.O concluzie Peste două decenii de operare a Liniilor Fierbinţi într-un ONG au demonstrat necesi-tatea şi oportunitatea acestei noi modalităţi de asistenţă. Telefoanele şi celularele au de-venit parte din viaţa modernă şi sunt acce-sibile majorităţii. Decizia de a întreba şi de a căuta ajutor este primul pas spre refacere. De obicei, femeile se tem să facă primul pas, dar, sentimentul de trădare din partea abu-zatorului le face până la urmă să vorbească, să-şi mărturisească necazul, suferinţa. Ni meni nu este obligat să se identi ce, consilierea păstrează caracterul con denţial şi anonim al apelului. Atât doar că de la apelul iniţial până la decizia de a acţiona poate trece o perioadă lungă, dar sentimentul că cineva este gata să te asculte semni că mult mai mult decât o lumânare în întuneric.

28

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Colaborarea cu avocaţii şi agenţiile de suportSpre deosebire de victima unei crime ordi-nare, implicarea victimei violenţei domestice în sistemul penal al justiţiei se poate solda cu anumite riscuri pentru ea8, cum ar : • pierderea locuinţei (de pildă, dacă abu-

zatorul este principala sursă de venit în familie);

• pierderea locului de muncă (dacă ea lipseşte de la serviciu în mod repetat

ca să e prezentă la tribunal pe pe-rioada audierilor penale şi civile privind abuzul);

• pierderea custodiei copiilor săi (dacă ea a rmă că nu este capabilă să-şi proteje-ze sau îngrijească copiii);

• pierderea sprijinului nanciar pentru ea şi copiii săi (dacă abuzatorul îşi pierde locul de muncă din moment ce el este con-damnat sau trimis la închisoare);

IV. 3. Abordând judecăţile privind violenţa domestică din perspectiva procesual-orientativă

Jeniffer GENTILE LONG, director, Viktoria KRISTIANSSON, avocat superior, Centrului Naţ ional pentru Persecutarea Violenţei Asupra Femeilor, Institutul de Cercetări al Procurori-lor Americani

Autorii doresc să mulţumească pentru efor-tul depus în dezvoltarea acestei teorii de judecare lucrătorilor Insitutului Naţional pentru Persecu-tarea Violenţei Domestice – un training naţional iniţ iat în colaborare cu Proiectul „Justiţia Femeilor Atacate” şi O ciul pentru Violenţă asupra Femeilor

5 § 1.1, (2nd Ed. 1991) (citând, “Responsabilitatea principală a acuzării este de a urmări ca justiţia să e asigurată”); vezi Berger V. United States, 295 U.S. 78, 88 (1935) (citând, interesul procurorului “într-un caz criminal nu este de a câştiga cazul, ci de a asigura justiţia”).6 , 7 (adoptată pe data de 23 Octombrie, 2004).7 Id. (citând, “Este important de menţionat faptul că pe perioada cazurilor de violenţă domestică pot să apară diver-genţe între procurori şi victimele violenţei domestice pentru că victimele îşi percep rolurile în sistemul penal al justiţiei ca con ictuale – fenomen neobservat în cazurile crimelor de alt tip”).8 Erin S. Gaddy, De ce victima nu ar trebui să devină acuzată, , Volumul 1, Numărul 8 (Noiembrie, 2006), citând Mary A. Finn, Impactul interacţiunii victimei cu procurorul asupra împuternicirii victimei şi reluarea violenţei de către parte-nerul intim, Raport nal nepublicat (Februarie 2004). Raportul nal nanţat de stat, disponibil pe adresa http://www.ncjrs.gov/pdf les1/nij/grants/202983.pdf (site vizitat recent pe 11 Octombrie, 2006), 3, 36 (menţionând “Rezultatele recente ale chestionarului privind victimizarea naţională arată că 85% [din] victimele violenţei din partea partenerului intim sunt fe-mei”). Din acest motiv, autorul va utiliza pronumele “ea” pentru a face referinţă la victimă şi “el” – la făptaş sau inculpat.

Toţi procurorii sunt uniţi prin obligaţia de a urmări ca să triumfe dreptatea.5 Un procuror experimentat ştie că a face să triumfe justiţia nu înseamnă numai să obţii condamnarea infractorului. Procurorii poartă răspundere de conducerea meticuloasă şi bine gândită a investigaţiilor, de înaintarea unei decizii de învinuire precise, de pledoarii active şi corecte în procesul de judecată, de garantarea drepturilor inculpatului, dar şi de a pleda pentru sentinţe corespunzătoare, ce re ectă pedeapsirea infractorilor şi menţin siguranţă comunităţilor. La examinarea cazurilor de violenţă domestică a face să triumfe dreptatea înseamnă a respecta toate obligaţiile enumerate, precum şi identi carea şi studierea consecinţelor colaterale pe care victimele violenţei domestice le înfruntă. Mulţi abuzatori vicleni realizează că aceste consecinţe sunt o piedică serioasă în cooperarea victimelor pe perioa-da procesului de judecată, precum este şi intimidarea sau aplicarea forţei zice. Lăsate fără atenţia cuvenită, aceste aspecte pot distruge victima şi familia ei, lăsându-le neajutorate şi fără mijloace de existenţă mult timp după intrarea în vigoare a sentinţei. În strategia sa de persecutare a violenţei domestice, Asociaţia Naţională a Procurorilor Regionali (The National District Attorneys Association --NDAA) speci că: „Metodele cele mai e cace de rezolvare a acestor cazuri sunt încurajarea, educarea şi ajutorul victimelor violenţei domestice împreună cu con-ducerea detaliată a investigaţiilor, utilizarea probelor zice şi mărturiei specialistului atunci când este necesar pe perioada judecăţii.”6 Această strategie pune o dată în plus accentul pe ceea ce este deja bine cunoscut de procurorii cu experienţă în cercetarea violenţei domestice – cazurile violenţei domestice sunt cu totul diferite de restul cazurilor penale din cauza relaţiei intime dintre inculpaţi şi victime. Această relaţie intimă schimbă cazul obişnuit de atentat la pudoare, în formula de opunere “victimă-infractor”, într-un caz mult mai serios, când victima, pentru a soluţiona problema, trebuie să facă o alegere complicată şi înfricoşătoare, ce-i ameninţă viaţa şi mereu îi schimbă cursul ei. De aceea, se va acorda o atenţie deosebită aspectelor care apar ca urmări ale violenţei.7

Metoda ce presupune axarea nu pe sentinţă ca atare, ci, înainte de toate, pe legalitate şi grija pentru victimă la toate nivelele se numeşte abordare procesual-orientativă. Această metodă de persecutare a violenţei domestice recunoaşte că dosarul de violenţă domestică şi deciziile respecti-ve ale judecăţii afectează negreşit victima. La baza acestei metode sunt următoarele 5 principii de judecare a violenţei domestice: (1) colaborarea cu avocaţi şi agenţii; (2) înţelegerea şi explicarea contextului incidentului; (3) determinarea fatalităţii; (4) contestarea cazului fără alienarea victimei; (5) soluţionarea cazului prin perspectiva balansării siguranţei victimei şi răspunderii infractorului.

29

Ediţia nr. 4, iunie 2008

• pierderea statutului de imigrant (dacă ea este incapabilă a se cali ca pentru viză conform cerinţelor V AWA)9 şi

• riscul de a acuzată penal (dacă în cer-cările ei de a se autoproteja şi proteja copiii nu sunt recunoscute ca auto a-părare).

Procurorii sunt obligaţi să identi ce şi să sta-bilească relaţii cu avocaţii şi agenţiile co mu-nităţii pentru a studia şi încerca să rezolve problemele colaterale violenţei domestice cu care se confruntă victimele. Procurorul nu poate, de unul singur, să ofere victimei atenţia, sprijinul şi resursele necesare pentru studierea şi soluţionarea nevoilor ei. Colabo-rând cu avocaţii comunităţii, procurorii pot să ajute victimele să obţină consiliere, să în toc-mească un plan de protecţie, să obţină aju-tor în îngrijirea copiilor, să asigure integritatea locuinţei şi să obţină instruire profesională sau sprijin din partea angajatorului curent. Avocaţii comunităţii pot de asemenea să pro-tejeze intimitatea victimei. De obicei, apă rarea adună informaţii despre sănătatea zică şi psihică a victimei. Pe lângă faptul că această informaţie este stânjenitoare pentru victimă în cazul a şării, uneori o singură ameninţare privind publicarea acestei informaţii poate determina victima să renunţe la cooperare. În funcţie de jurisdicţia în care cazul se desfăşoară, procuro-rul poate să nu e autorizat de a proteja vic-tima contra încercărilor apărării de a accesa şele de sănătate. În astfel de jurisdicţii, avocaţii comunităţii joacă un rol important în protejarea sferei intime a victimei.10

În cazul victimelor susţinute – victimele, în gri jo-rările cărora se bucură de atenţie – coope-rarea pe perioada judecării abuzatorilor este mult mai probabilă, deoarece multe din riscu-rile şi temerile care în mod normal ar împiedica

participarea au fost eliminate prin colaborarea procurorului cu agenţiile de suport. Oferind vic-timelor consilierea şi ajutorul de care au nevoie pentru a depăşi consecinţele violenţei dome-stice, se va asigură tragerea la răspundere a infractorului prin mărirea numărului de victime, care pot şi doresc să coopereze cu organe-le ce urmăresc abuzatorul. Când victimele ca pătă putere prin cunoştinţe şi susţinere, iar infractorii sunt persecutaţi într-un sistem ce recunoaşte drepturile victimei, probabilita-tea revictimizării ar trebui să se reducă. Drept consecinţă, întreaga comunitate se simte mai în siguranţă, pentru că cetăţenii sunt informaţi, iar delincvenţii sunt pedepsiţi. Acest proces asigură un succes care depăşeşte condam-narea propriu-zisă. Din punctul de vedere al victimei şi al societăţii, aceasta şi este triumful dreptăţii.11

Înţelegerea şi explicarea contextului unui incident 12

Termenul „context” ţine de circumstanţele ce secundează incidentul, precum şi aplicarea intenţionată a violenţei de către abuzator. Procurorii trebuie să determine contextul în care a avut loc violenţa domestică, pentru a identi ca precis agresorul predominant şi a analiza imparţial situaţia, a înainta o cial în-vinuirea, a judeca şi a naliza cazul. În plus, determinarea exactă a contextului inciden-tului violenţei domestice ajută procurorii să anticipe şi să înfrunte moţiunile apărării, să pregătească şi să conteste moţiunile de pro-tejare a victimei.Anumite aspecte sunt absolut necesare în determinarea contextului unui incident. Este important a identi ca: (1) întâmplările care de obicei precedă cazurile de violenţă; (2) frecvenţa violenţei; (3) aplicarea violenţei de către abuzator şi (4) impactul violenţei asu-pra victimei.13 Determinarea acestor factori

9 Pentru a obţine informaţii detaliate, vezi Proiectul „Justiţia Femeilor Atacate”, Ajutând Victimele Violenţei Domesti-ce (disponibil pe adresa http://www.bwjp.org/Article_Database/immigration.pdf) (site vizitat recent pe 11 Decembrie, 2006); Asistenţa Tehnică Specială Avansată de Supravieţuire pentru Imigranţi (http://www.asistaonline.org/) (site vizitat recent pe 11 Decembrie, 2006); şi Programul pentru Drepturile Femeilor Imigrante “Momentul Legal” (http://www.legal-momentum.org/legalmomentum/programs/iwp) (site vizitat recent pe 11 Decembrie, 2006).10 Pentru procurorii care practică într-o jurisdicţie unde procurorul nu deţine rangul necesar pentru a pleda moţiunea in limine cu scopul de a proteja victima privind dezvăluirea informaţiei personale şi posibil secrete, ca de exemplu Health Insurance Portability and Accountability Act din 1996 (HIPAA) sau rapoartele consilierii care nu sunt în posesia procuro-rului, un avocat civil poate ajuta victima în pregătirea şi contestarea unei moţiuni relevante. 11 Pentru informaţii suplimentare privind resursele statului pentru victimele violenţei domestice, vizitaţi adresa de website: O ciul U.S. DOJ pentru Violenţa Asupra Femeii (http://www.usdoj.gov/ovw/statedomestic.htm) (site vizitat recent pe 9 Ianuarie, 2007); Proiectul „Justiţia Femeilor Atacate” (http://www.bwjp.org/services_index.htm) (site vizitat recent pe 9 Ianuarie, 2007), Institutul Legii Naţionale Asupra Victimelor Crimei (http://www.lclark.edu/org/ncvli) (site vizitat recent pe 9 Ianuarie, 2007), şi Comisia ABA pentru Violenţa Domestică (http://www.abanet.org/domviol) (site vizitat recent pe 9 Ianuarie, 2007).12 Mulţumiri speciale Lorettei Frederick, Conselier Legal, Proiectul „Justiţia Femeilor Atacate”; lui Michael Paymar, Spe-cialist pe Resurse, Proiectul „Justiţia Femeilor Atacate”; şi lui James Henderson, Jr., O ţer de Eliberare Provizorie pentru cazurile violenţei domestice, Curtea Districtului 15, Ann Arbor, MI pentru discuţ iile lor asupra importanţei înţelegerii con-textului incidentului violent în evaluarea unui caz privind violenţa domestică.13 Procurorii trebuie de asemenea să determine dacă victima şi/sau făptaşul suferă pertrurbări mentale.

30

Ediţia nr. 4, iunie 2008

este importantă pentru stabilirea intenţiei de violenţă a făptaşului, în special pentru a deter-mina dacă el a acţionat agresiv sau în scop de autoapărare. Procurorii pot să explice juraţilor contextul unui incident prin prezentarea probelor care in di-că alte fapte reprobabile ale abuzatorului.14 Aceste probe pot dezvălui intenţia făptaşului privind incidentele pentru care el este jude-cat la moment. Alte probe pot utilizate pen-tru demonstrarea planului unic al făptaşului, schemei şi intenţiei premeditate de a controla victima. În multe jurisdicţii, procurorii pot intro-duce alte probe incriminatoare sau atenuan-te (chiar şi cele de care abuzatorul a fost ab-solvit) pentru a demonstra intenţia făptaşului de aplicare a violenţei în cazul dat. Procurorii vor ţine cont de faptul că inculpatul poate încerca să denatureze contextul unor acţiuni concrete prin prezentarea probelor de fapte reprobabile ale victimei, ce nu ţin de cazul dat. De-aceea ei trebuie să e pregătiţi să răspundă acestor tentative, înaintând moţiuni in limine (înainte de începerea proce-sului), pentru a exclude toate probele irelevan-te sau păgubitoare. Procurorii ar trebui să ştie că aceste probe pot excluse şi pe baza altor motive, bunăoară, în scopul protecţiei sferei intime a victimei. Ei ar trebui să e alertaţi de faptul că, pe lângă alte argumentări, citaţiile în judecată pentru scrierea datelor personale pot anulate/distruse în baza legii inviolabilităţii vieţii personale şi legii privind răspunderea şi transferul datelor despre asigurarea sănătăţii cetăţenilor SUA din 1996 (HIPAA).

Determinarea fatalităţii Evaluarea relaţiilor antecedente şi curente dintre făptaş şi victimă va permite procuro-rului să stabilească mai exact riscul la care a fost expusă victima din partea făptaşului, inclusiv riscul de fatalitate, adică riscul de a omorî victima. Metodele de determinare a fatalităţii sunt importante pentru solicita-rea şi obţinerea cauţi unii, pentru formularea corectă a învinuirii, pentru buna întocmire şi pronunţare a sentinţei efective şi, în caz de necesitate, pentru stabilirea condiţiilor de eli-berare condiţionată înainte de termen sau pe cuvânt de onoare. Pe parcursul evaluării riscului/fatalităţii, pro-curorul ar trebui: (1) să întreprindă o intervie-vare detaliată a victimei; (2) să examineze materialele şi orice document obţinut în ur-ma arestului inculpatului, în special, orice a rmaţii făcute de către el poliţiei; (3) să ia cunoştinţă de dosarul penal al inculpatului; (4) să discute cu prietenii şi familia victimei şi cei ai inculpatului şi (5) să discute cu avoca-tul victimei. Sursa care deţine cea mai mare parte a informaţiei este victima. Chiar dacă ea adesea subestimează riscul personal, vic-tima este reporterul del al factorilor de risc speci ci. Evaluarea riscului şi a fatalităţii nu trebuie să e conduse în vacuum. Procurorii trebuie să colaboreze cu avocaţii victimelor pentru a asigura construcţia anumitor planuri de siguranţă a victimelor în scopul protejării lor de abuzator.

Factori de fatalitate 15

• Omucidere sau încercări de sinucidere sau ameninţări• Disponibilitate de arme• Gelozie extremă sau obsesie pentru victimă/senzaţia de control a victimei• Trădare şi temeri de abandon• Poziţia centrală a victimei în legătura cu supravieţuirea atacatorului• Hărţuire sexuală• Încercări de strangulare• Intensi carea recentă a violenţei (în special în momentul separării)• Intensi carea asprimii actelor violente• Depresie• Sex forţat• Atacare pe perioada gravidităţii• Ameninţarea copiilor• Interacţiunea anterioară cu legea/evitarea arestării• Fără loc de muncă• Încrederea că inculpatul este capabil de ucidere• Abuzul de alcool şi droguri• Luarea de ostatici

14 Vezi, de exemplu, Fed. R. Evid. 404(b). Înainte de a pregăti şi înainta moţiuni conform 404 (b), procurorii ar trebui să consulte regulile şi cazurile legale aplicate în jurisdicţia lor privind admiterea altor probe.15 “[A]proximativ jumătate din femeile ucise care au fost incluse în studiu nu au recunoscut nivelul înalt de risc pe care îl pot suferi.” Jac-quelyn C. Campbell et al., Evaluarea factorilor de risc în cazurile de omucidere a partenerului intim, INSTITUTUL NAŢIONAL AL JUSTIŢIEI. J. 250, 16 (2003), disponibil pe adresa http://www.ncjrs.gov/pdf les1/jr000250e.pdf (site vizitat recent pe 12 Decembrie, 2006).

31

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Contestarea cazului fără alienarea victi-meiUnul din cele mai importante principii ale abordării judecăţii din perspectiva procesual-orientativă este sprijinul victimei din partea procurorului pe tot parcursul cazului. La întâl-nirea cu victima procurorul trebuie sa comu-nice clar următoarele scopuri: (1) tragerea la răspundere a făptaşului pentru acţiunile sale; (2) dacă este posibil, încercarea de a reabi-lita făptaşul şi (3) ajutorarea victimei şi asigu-rarea protecţiei acesteia. Procurorul trebuie să convingă victima că grijile şi sentimentele ei sunt o parte importantă a procesului, chiar dacă în nal procurorul nu susţine părerea victimei despre persecutarea abuzatorului. După evaluarea tuturor informaţiilor şi întâlni-rea cu victima, procurorul trebuie să ia în con-siderare în primul rând impactul persecutării victimei înainte de a continua judecata. Din diferite motive, victima poate să ezite în con-tinuarea persecutării penale şi să refuze să depună mărturii. Dacă victima se teme, ind intimidată de inculpat şi/sau de familia ori prietenii lui, procurorul ar trebui să se asigure că reclamaţiile din partea poliţiei sunt întoc-mite, iar intimidatorii – arestaţi. Ceea ce nu numai că va împiedica accesul făptaşilor la victimă, dar şi va demonstra victimei că pro-curorul îi oferă suport la toate fazele proce-sului penal. Procurorul ar trebui să asigure cooperarea vic-timei prin metode ce exclud constrângerea. Procurorii care cunosc resursele comunităţii şi cooperează cu avocaţii comunităţii şi alte sisteme de suport vor mări probabilitatea de cooperare din partea victimei.16

Dacă victima nu este disponibilă la momentul tribunalului, iar procurorul deţine probe care denotă că acest fapt este cauzat de abu-zator, atunci procurorul trebuie să e pregătit pentru o audiere de pierdere. Pe parcursul acestei audieri, procurorul poate să prezinte istoria cruzimii abuzului din partea inculpatului faţă de victimă, să vorbească despre plânge-rile anterior înregistrate, chiar dacă mai târ-ziu au fost retrase, mărturiile din audierile de obligaţie, mărturiile din cazuri antecedente, să prezinte probele de la poliţie, de la procu-rorul anterior, de la familie sau prieteni, care

con rmă frica victimei faţă de inculpat; pro-be privind frica victimei de a depune mărturie în dosarele anterioare, precum şi orice probă care demonstrează că inculpatul a făcut ceva ca să împiedice victima să depună mărturii. Prezentarea probelor din spusele alto-ra sunt admise la o audiere de pierdere. Dacă procurorul obţine succes la această audiere, în majoritatea jurisdicţiilor inculpatul nu poate înainta obiecţii la mărturiile victimei sau spu-sele altora.17

Dacă totuşi acuzarea pierde această au-diere, statul poate să continue persecutarea bazată pe probe, făcând uz de alte probe, cum ar depoziţiile altor martori care, posibil, au auzit sau au asistat la violenţa domestică, înregistrările apelurilor la 911 şi descifrările stenogramelor, depoziţiile o ţerilor de poliţie care au ieşit la locul incidentului şi au obser-vat o scenă de familie sau criminală ori leziu-nile corporale ale victimei, şele medicale în cazul în care victima şi-a tratat leziunile cor-porale, precum şi alte a rmaţii ale victimei în afara tribunalului. Dacă martorul nu este disponibil, procurorul trebuie să anticipeze o obiecţie a apărării contra acestor probe pe motiv că o parte din ele conţin mărturii testi-moniale. În felul acesta el iniţiază o analiză care este consecventă cazurilor Crawford v. Washington18 şi Davis v. Washington19 ale Curţii Supreme de Justiţie din SUA. Conform cazului Crawford, mărturiile scrise ale martorilor nedisponibili pot admise în procesul judecăţii doar dacă apărarea a avut posibilitatea de a supune unui interoga-toriu contradictoriu acest martor; în caz con-trar se încalcă clauza confruntării. A rmaţiile adresate autorităţilor cu scopul principal de a primi asistenţă în cazul unei urgenţe nu sunt considerate mărturii scrise.20 Mărturiile sunt considerate testimoniale, dacă împrejurările indică în mod obiectiv că nu este vorba de o situaţie de urgenţă şi că scopul principal al interogării este de a stabili sau demonstra evenimentele antecedente, care ar putea relevante persecutării penale ulterioare.21 Analizând în detalii probele, procurorul ar trebui să e capabil să răstoarne obiecţiile apărării pe baza cazului Crawford. Colaborarea cu victima pe perioada judecăţii propriu-zise la fel este importantă pentru pre-

16 Pentru o discuţie asupra pericolelor arestului victimelor violenţei domestice care nu cooperează, vezi Erin Gaddy, De ce victima nu ar trebui să devină acuzată.17 Colorado v. Vasquez, 2006 Colo. App. LEXIS 1999.18 Crawford v. Washington, 541 U.S. 36 (2004).19 Davis v. Washington, 126 S. Ct. 2266 (2006).20 Ibidem.21 Crawford, supra n 17.

32

Ediţia nr. 4, iunie 2008

venirea alienării victimei de la sistemul penal de justiţie. Acest principiu este atribuit chiar şi victimelor care nu cooperează. Procurorul poate să informeze juraţii despre date speci- ce relevante cazului şi să îi informeze despre dinamicele ordinare ale violenţei domestice. În timpul selectării completului de juraţi, pro-curorul trebuie să formuleze întrebări de tipul voire dire privind factorii speci ci cazului. De exemplu, dacă victima va depune sau nu mărturie şi cum ar putea in uenţa mărturiile victimei sau lipsa acestora capacitatea juraţilor de a evalua probele. În plus, procuro-rul trebuie să spulbere miturile şi stereotipurile juraţilor despre violenţa domestică. Supunerea victimei la interogatoriul contra-dictoriu este etapa judecăţii când procuro-rul îşi asumă riscul de a provoca o atitudine negativă a juraţilor asupra victimei şi de a aliena victima de la sistemul penal de justiţie. Nu e ceva deosebit atunci când procurorii cu experienţă în violenţa domestică fac uz de aceleaşi metode agresive de interogare contradictorie a victimei care nu cooperează, a plicate şi inculpaţilor. Această strategie

se soldează mai degrabă cu nesimpatia ju-raţilor faţă de victimă, decât cu înţelegerea acuzaţiilor din partea victimei. Interogatoriul contradictoriu de succes aplicat victimei ce nu cooperează reuşeşte să pună la îndoială victima, fără ca să o calomnieze sau să o înjosească. Metodele recomandate a utiliza-te sunt folosirea unui ton mai blând, formularea întrebărilor care nu conduc discuţia şi oferirea posibilităţii ca victima să expună relaţia cu in-culpatul în afara acestui incident. De cele mai dese ori, această abordare permite ca victima să relateze informaţii aparent minore, dar care demonstrează efectiv comportamentul peri-culos al inculpatului şi încercările sale de a o controla. În plus, a ceastă metodă consună cu abordarea problemei din perspectiva proce-sual-orientativă, pentru că astfel se respectă împrejurările şi presiunile victimei, se educă juraţii privind vi olenţa domestică, se indică contextul incidentului şi se încurajează victima să apeleze la ajutorul sistemului de justiţie pe viitor. Acest proces sporeşte probabilitatea ii unei sentinţe de condamnare la nele proce-sului de judecată.

Exemplu de Voire DireUn procuror poate să întrebe:– Înţelegeţi că victima violenţei domestice poate să refuze participarea în persecuţia atacatorului ei din cauza promisiunilor sau scuzelor făptaşului, sau hărţuielii din partea lui sau a fricii de el? Înţelegeţi că aceste motive pot să inducă victima să se opună în mod activ persecutării?– Cineva dintre voi crede că dacă o persoană întrebuinţează alcool sau droguri, atunci ea merită tot ce i se întâmplă, inclusiv să devină victima crimei?– Câţi dintre voi consideră că există posibilitatea ca victima să creadă că ea a meritat să e bătută?

Exemplu de interogatoriu contradictoriuElaborarea întrebărilor interogatoriului contradictoriu privind următoarele aspecte poate să indice juraţilor motivele necooperării victimei, fără a perturba simpatia lor faţă de ea.• Înţelegerile privind traiul• Dependenţa nanciară• Determinarea partenerului dominant• Argumentele antecedente• Istoria violenţei (dacă este posibil prin prezentarea altor factori)• Incidentul• Diferenţa dintre aparenţele zice• Punerea sub acuzare• Discutarea plângerilor fără un verdict curent• Atitudinea/sentimentul faţă de depunerea mărturiei

Înaintarea sentinţei, ce asigură balanţa între siguranţa victimei şi răspunderea in-fractoruluiProcurorii trebuie să obţină înaintarea unor sentinţe, care sporesc securitatea victimei şi pedepsirea infractorului. Pentru a promova acest obiectiv este important de a consulta victima privind efectele posibile ale sentinţei inculpatului. Am speci cat anterior că victi-mele violenţei domestice pot dependen-te faţă de inculpaţi prin relaţii complicate şi unice, care diferă de situaţia crimelor vio-lente comise de persoane necunoscute. În anumite cazuri, condamnarea sau încarce-rarea inculpatului poate avea consecinţe negative serioase pentru victimă, inclusiv pierderea locuinţei sau a statutului de imi-grant. Este anume datoria procurorului de a recunoaşte şi cântări aceste urmări atunci

când analizează sentinţe care au drept scop siguranţa victimei şi tragerea la răspundere a inculpatului. Când condamnarea şi încar-cerarea sunt necesare, este important de a conecta victimele la resursele şi agenţiile comunităţii care pot să o ajute. În caz con-trar, incapacitatea de a identi ca şi a lua măsurile de rigoare privind evitarea acestor consecinţe subminează justiţia şi periclitează siguranţa victimei şi a comunităţii. Procurorii trebuie să ceară astfel de sentinţe care limitează comportamentul manipulativ şi abuziv al inculpatului. De exemplu, inculpaţii încarceraţi ar trebui impuşi să frec venteze obligatoriu programele de corecţie pentru abuzatori, dacă ele sunt disponibile; inculpaţii eliberaţi provizoriu la fel ar trebui impuşi să frec venteze astfel de programe. În plus, pro-curorii ar trebui să coopereze cu o ţerii de eli-

33

Ediţia nr. 4, iunie 2008

22 Persoanele interesate în obţinerea informaţiei privind crearea programelor efective de intervenţie pentru ata-cant şi de eliberare provizorie sunt rugaţi să contacteze NCPVAW.

berare provizorie sau pe baza cuvântului de onoare ca să asigure că inculpaţii nu încalcă efectiv condiţiile eliberării şi sunt chemaţi la răspundere atunci când le violează.22

Abordarea judecării violenţei domestice din perspectiva procesual-orientativă reclamă implicarea procurorului din momentul iniţial până la înaintarea sentinţei. Metoda include pregătirea pentru viaţă a victimelor şi după condamnarea abuzatorului. De cele mai dese ori, actul violenţei domestice este o infracţiune continuă; de obicei, la momentul când poliţia intervine în această situaţie, actele de violenţă se repetă sistematic. De-aceea pericolul ca violenţa domestică să continue şi după sentinţă persistă. Aşadar, procurorul trebuie să facă tot posibilul ca să ajute victima să înţeleagă că rezultatul cazului penal poate utilizat ca un instrument de menţinere a siguranţei victimei şi tragerii la răspundere a abuzatorului. Acestea şi sunt scopurile nale ale abordării judecăţii privind violenţa domestică din perspectiva procesual-orientativă. ConcluzieAbordarea judecării violenţei domestice din perspectiva procesual-orientativă ajută pro-curorii să coopereze cu comunitatea în scopul asistenţei victimelor prin metode ce sporesc siguranţa lor şi le ajută să tragă la răspundere inculpaţii. Din fericire, în multe jurisdicţii există legături puternice între procurori şi resursele comunităţii, aplicându-se această abordare în combaterea violenţei domestice. Procuro-rii trebuie să depună eforturi susţinute pentru stabilirea relaţiilor bene ce în comunităţile lor şi implementarea practicilor menţionate. Aceste eforturi vor avea ca rezultat creşterea siguranţei victimei şi comunităţi, triumful justi-ţi ei.

34

Ediţia nr. 4, iunie 2008

Procedând la o sinteză a tuturor celor expuse în prezenta ediţie la tema violenţei în familie, inclusiv a experienţei colegilor străini, este necesar să precizăm mai întâi că experienţa mai multor ţări arată că în prevenirea şi com-baterea fenomenului violenţă în familie se întreprind un şir de măsuri, cum ar : a) servi-cii pentru toţi subiecţii vi olenţei în familie, b) activităţi de sensibilizare a publicului larg, în special a tinerei generaţii despre comporta-mentul non-violent şi c) programe de instrui-re specializate pentru diferite grupuri pro-fesionale. Într-un şir de ţări, unde problema violenţei în familie este abordată la un nivel mai avansat, pentru a obţine o cali care sau alta, reprezentaţii anumitelor grupuri profesio-nale au nevoie chiar de un anume număr de ore lucrate e cu victimele violenţei în familie, e cu agresorul. De asemenea, la angajare în anumite posturi, funcţii se solicită con rma-rea cur surilor de instruire în domeniul violenţei în familie sau dovada experienţei de muncă respectivă. Toate acestea asigură o calitate înaltă a serviciilor şi activităţilor în domeniu. Cu totul altfel stau lucrurile la noi în republică. Cu toate că avem un Plan naţional „Promo-varea egalităţii genurilor umane în societate pentru anii 2006-2009”, în care sunt prevăzute elaborarea strategiei naţionale privind egali-tatea genurilor, elaborarea programelor de instruire a specialiştilor inclusiv în domeniul pre-venirii şi combaterii violenţei în familie, aceste lucruri nu au fost realizate în totalitate. În general, vorbind de prevenirea şi comba-terea violenţei în familie în Republica Moldo-va, suntem nevoiţi a recunoaşte că există mai multe lacune. Cele mai multe ţin de lipsa unui cadru legislativ adecvat sau întârziat. Adesea acţiunile pe care le întreprind specialiştii în situaţiile referitoare la violenţa domestică se datorează propriilor decizii, cunoştinţe, relaţii şi nu se încadrează în careva instrucţiuni sau regulamente, ce ar stipula /recomanda care ar tre bui să e acţiunile şi cum să se proce-deze într-un caz sau altul. Lipsa acestor instru-mente, precum şi cadrul legislativ incomplet îi face adesea pe specialişti să se ghideze de stereotipurile general existente în socie-tate, cum ar că femeia prin însuşi compor-tamentul său generează violenţa, agresivi-tatea bărbatului. Anu me prin aceste goluri şi se explică, bună oară, acţiunile unui poliţist

care convinge o victimă a violenţei în familie să nu depună plângere, pen tru că va trebui să plătească o amendă tot din bugetul fami-liei. Ori cele ale unui judecător, care, atunci când examinează o cerere de chemare în judecată pentru desfacerea căsătoriei, în-casarea forţată a pensiei alimentare şi par-tajul averii, în cazul în care agresorul nu este de acord cu di vorţul, el oferă un termen de împăcare uneori chiar de 6 luni, ceea ce alteori poate conduce chiar la comiterea unor infracţiuni grave (leziuni corporale ce ameninţă sănătatea victimei sau chiar omo-rul agresorului, victimei). Sau ale unui medic, care, la rugămintea pacientei să nu anunţe poliţia (în cazul leziunilor corporale uşoare), tratează doar boală, fără a analiza cauza şi a preveni leziuni similare repetate. Şirul unor asemenea exemple poate continuat, dar credem că este clar şi numai din acestea că în Republica Moldova sunt necesare pro-grame de instruire şi pentru specialişti. În plus, perpetuarea acestei situaţii nu face decât să in uenţeze atât moralul şi nivelul profesional al specialiştilor, cât mai ales opinia publică, făcând-o pe ultima să considere problema violenţei domestice una ce ţine exclusiv de familie, şi nicidecum a societăţii în ansamblu, să o trateze cu indiferenţă sau în general să nu-i acorde atenţie. Trebuie să recunoaştem că un şir de ONG-uri, ca Gender Centru, Winrock International, Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” au desfăşurat seminare pentru diverse cate-gorii socio-profesionale (poliţişti, pedagogi, reprezentanţi ai ONG-urilor, ai APL), unele din-tre ele ind axate pe aspecte multidisciplinare (cum ar poliţişti, sectorul asociativ şi APL). Dar pe lângă faptul că ele sunt puţine la număr, au loc de la proiect la proiect şi sunt realiza-te mai mult de structurile internaţionale sau organizaţiile neguvernamentale, majoritatea sunt concentrate în metropolă sau oraşe şi sunt aproape lipsă în spaţiul rural. Adică nu au o acoperire geogra că uniformă şi nu sunt instituţionalizate pentru a asigura rezultate du-rabile. În plus, dacă ţinem cont de uctuaţia mare a cadrelor din structurile de stat, ace-ste seminare trebuie organizate, în opinia noastră, continuu, ele urmând a incluse şi în programul de atestare a specialiştilor res-pectivi.

Concluzii şi recomandări

35

Ediţia nr. 4, iunie 2008

În sfârşit, sunt cu desăvârşire lipsă serviciile destinate agresorului ca unul din principalii subiecţi ai fenomenului. Activităţi orientate către agresor nu desfăşoară practic nici so-cietatea civilă, nici structurile administraţiei de stat, poate cu excepţia unor măsuri abso-lut ine ciente şi demult perimate. Chiar dacă în prezenta ediţie nu am abordat acest aspect, este necesar să precizăm cel puţin în nalul ei, că se face serios simţită li-psa e a unei structuri de coordonare, e a unui centru de informare, din care cauză mulţi specialişti şi chiar experţii nu cunosc sau nu sunt informaţi în detalii despre caracte-rul activităţilor, serviciilor acordate, efectul şi calitatea lor, aria geogra că de acoperite. În aceeaşi ordine de idei, nu prea dispunem de programe de consolidare a capacităţilor, în special, pentru ONG-rile locale, care activează în domeniul dat, e că oferă servi-cii pentru victime, e că desfăşoară activităţi de prevenire a violenţei în familie. Mai lasă încă mult de dorit, de asemenea, conţinutul /calitatea programelor de instruire a cadrelor (deşi programe e prea tare spus, când de fapt este vorba de cele seminare care se organizează sporadic). Ar cazul ca, la nivel centralizat, să se instituie nişte cicluri de instruire pentru diferite grupuri profesionale (lucrători sociali, medici, poliţişti, judecători), care să vizeze anume ajutorul victimelor violenţei în familie (acordat atât femeilor, cât şi copiilor) şi – de ce nu?! – care vizează şi agresorul, aşa încât specialiştii să cunoască unde şi cum ar putea să refere aceşti bene -ciari pentru asistenţă. De menţionat, că există mai multe modele, unele replicate de peste hotare, care au fost şi mai sunt utilizate (bunăoară, modelul

DULUZ, care presupune instruirea şi aborda-rea multidisciplinară a problemei violenţei în familie, implicarea mai multor specialişti – poliţişti, medici, lucrători sociali – sau mo-dule pentru poliţişti separat). Dar ele au un caracter general, mai mult de sensibilizare a problemei violenţei în familie, bazate pe metode reactive (de niţii, cauze, pro lul vic-timei, pro lul abuzatorului etc.), şi mai puţin programe de instruire specializate, utilizându-se metodele proactive de identi care a victi-melor violenţei în familie, intervievarea, lucrul cu agresorul. Cu toate că mai multe echipe de specialişti au fost implicate în vizite de stu-diu în alte ţări pentru a studia experienţa altor state, din păcate foarte puţini şi-au continuat activitatea în acelaşi domeniu, respectiv, cunoştinţele acumulate nu au fost implemen-tate în practică (motivul ind aceeaşi uctuaţie a cadrelor). Aşa încât îndrăznim să facem următoarea recomandare: atunci când se selectează persoane care pleacă în vizite de studiu, organizatorii sau responsabilii să se asigure că la întoarcere aceşti specialişti vor utiliza experi en ţa /cunoştinţele acumula-te în practica de zi cu zi. Toate acestea ne dau lesne de înţeles că guvernarea, de fapt statul nu este preocupat îndeajuns (sau foar-te puţin) de o problemă ce ar trebui să e, printre priorităţi, mai degrabă pe agenda sa, decât pe cea a structurilor internaţionale, in-terguvernamentale şi a societăţii civile.În cele de mai sus am încercat o trecere în revistă doar a unor lacune şi di cultăţi vis-a-vis de problema abordată în prezenta publicaţie. Şirul lor însă este cu mult mai mare, de-aceea am decis să le încadrăm, mai detailat, într-un tabel separat, alături de recomandările de ri-goare, care, în opinia noastră, ar contribui la redresarea situaţiei în domeniu.

LACUNE RECOMADĂRII. Cadrul normativ-regulatoriu şi instituţional

1. Deşi Legea cu privire la prevenirea şi comba-te rea violenţei în familie a fost aprobată şi pro mulgată, încă nu există mecanisme clare de implementarea a ei (nu au fost elaborate instrumentele regulatorii corespun ză toa re).

Elaborarea instrumentelor regulatorii de implemen ta re a Legii cu privire la prevenirea şi combaterea vio lenţei în familie, ceea ce ar permite (dar şi stimu la / o bliga) dife-ritelor categorii ale gru purilor profesionale să desfăşoare acţ iuni concrete în domeniu, pentru care ar purta şi re-sponsabilitatea cuvenită.

2. Se resimte lipsa unei coordonări e ciente a ac tivităţilor care se organizează în domeniu (dacă la nivel central, în cazul donatorilor, or ganizaţiilor internaţionale, există o anumită coordonare a activităţ ilor desfăşurate, la nivel de agenţ ii de implementare de mul-te ori acea s ta lipseşte), necoordonarea activităţilor între organizaţii la nivel local.

Organizarea unor şedinţe de coordonare regulate (în baza unui regulament, acord sau alt mecanism regula-toriu), la care ar parti ci pa reprezentanţii tuturor agenţiilor im plicate în prevenirea şi combaterea fenomenului vio lenţei în familie (structuri de stat, ONG, organiza ţii internaţionale), în cadrul cărora să se facă schimb de informaţii despre activităţi le desfăşurate, planurile de vii-tor, precum şi să se coordoneze diverse aspecte ce ţin de reg lementarea problemei violenţei în familie.

36

Ediţia nr. 4, iunie 2008

3. Un sistem de referire pentru victimele vio len-ţei în fa milie (femei) insu cient dezvoltat. Chiar dacă s-a con stituit Sistemul Na ţ i onal de Referire pentru pro tecţia şi asistenţa victime-lor şi potenţialelor victime ale tra cu lui, el nu este replicat /uti lizat în to talitate şi în cazul victimelor violenţei domes ti ce.

Replicarea Sistemului Naţional de Referire pentru protecţ ia şi asistenţa victimelor şi potenţ ialelor victi-me ale tra cului de inţe umane şi asupra victimelor violenţei domestice.

4. Lipsa cadrului de reglementare a identi cări i, eviden ţei, monitorizării, referirii cazurilor de violenţă domes tică (femei), lipsa unor stan-darde de calitate pentru acordarea servicii-lor.

Elaborarea cadrului normativ care ar reglementa lucrul cu su biecţ ii violenţei în familie. Sensibilizarea factorilor de decizie privind gravitatea problemei violenţei do-mestice, fapt care i-ar îndemna la acţiuni concrete (tra-ducerea în fapt a prevederilor le gii, alocarea resurselor nan ciare de la bugetul de stat pentru servicii acordate victimelor, agresorilor).

5. Lipsa unor standarde privind serviciile oferite în do me niu, în special servicii de asistenţa a cor da tă subiecţilor violenţei în familie, du-rata acestora, lipsa unor regu la mente-ca dru cu pri vire la organizaţiile care prestează sau care in tenţionează să presteze servicii în do-meniul violenţei în familie.

Elaborarea şi aprobarea la nivel naţ ional a standar delor de ca li tate privind serviciile oferite în domeniul violenţei în familie.Elaborarea şi aprobarea la nivel naţional a unui mecani-sm de acreditare a organizaţ iilor care prestează servicii în acest do meniu.

6. Lipsa unui mecanism de monitorizare perma-nentă şi continuă a fenomenului ca atare.

Desfăşurarea cercetărilor aprofundate în regim con-tinuu, ceea ce ar permite ajustarea politicilor şi stra-tegiilor de contracararea a violenţei în familie.

II. Servicii acordate în domeniul violenţei în familie (prevenire şi asistenţă)7. Societatea consideră violenţa în familie o pro-

blemă ce ţine de interiorul familiei, preferând să nu ia o atitudine şi, evident, mai puţin în-cear că să întreprindă careva ac ţiuni de con-tracarare a fenomenului.

Desfăşurarea unor campanii masive de sensibilizare a publicului larg, care ar schimba atitudinea populaţiei faţă de problema dată şi mai ales atitudinea factorilor de decizie.

8. Mass media joacă încă un rol pasiv sau insu- cient de activ în vederea abordării su biec-tu lui violenţei în fami lie, limitându-se de cele mai dese ori la relatări de la eve nimente oca-zio na le sau date statistice. Lipsesc, de exem-plu, ar ticolele de problemă, de atitudine, de ana li ză pro fun dă a fenomenului.

Atragerea jurnaliştilor ce scriu pe teme sociale în activităţile mai relevante, în special deplasările în teren, organizarea unor cerce tări comune, ceea ce le-ar per-mite să trateze problema mai pro fund şi multilateral.

9. Lipsa unui sistem de educaţie /cultură non-violentă, de egalitate între genuri atât în şcoală, cât şi în familie.

Campanii de sensibilizare a tinerei generaţii privind mo-dul de viaţă non-violent.

10. Lipsa unor programe de instruire a copiilor în şcoli (nu e vorba de ore suplimentare sau dis-cipline separate, ci de abordarea acestui su-biect în cadrul disciplinelor re le vante în acest context).

Programe speciale privind cultivarea unui mod de viaţă non-violent în cadrul curricullumului preuniversitar şi uni-versitar.

11. Serviciile existente în prezent sunt puţine la număr şi foarte slab promovate, din care cauză sunt cunoscute de un număr in m de potenţ iali bene ciari, mai ales în mediul rural.

Campanii de sensibilizare privind fenomenul şi de pro-movare a serviciilor existente; campanii de încurajare a victimelor de a se adresa la serviciile existente.

12. Serviciile existente asigură doar intervenţia de criză, pe când nevoile victimei sunt mult mai mari şi necesită mai mult timp (nu doar 3 luni) pentru a satisfăcute, iar serviciile de asistenţă pe termen lung, de durată lipsesc cu desăvârşire.

Asigurarea durabilităţii serviciilor prin implicarea şi struc-turilor de stat în acordarea serviciilor respective, conso-lidarea capacită ţ ilor prestatorilor de servicii existente, ONG-urilor, prin speci a lizarea actorilor din domeniu.

13. Lipsa unor servicii complexe, de durată, care să asigure soluţionarea de nitivă a proble-mei. La moment servi ci ile care există sunt spo-radi ce, doar în anumite zone ge ogra ce şi se limi tează la adăpost, consiliere psiho lo gi că şi asis tenţă juridică. Pe când necesităţile victi-mei sunt mult mai mari şi necesită o abordare complexă, multidisciplinară pentru a rezolva de nitiv problema.

Instituirea unui mecanism e cient de coordonare a activităţilor din domeniul prevenirii/combaterii violenţei în familie. Consoli da rea serviciilor existente şi extinderea lor pe o arie geogra că mai mare. Asigurarea durabilităţii serviciilor (implicarea şi a structurilor de stat în acorda-rea serviciilor, consolidarea capa ci tă ţilor pres tatorilor de servicii existente, ONG-urilor) prin spe ci a lizarea actorilor din domeniu.

14. Serviciile medicale pentru victimele violenţei în fa mi lie sunt greu accesibile. Multe victime provin dintr-un me diu social foarte vulnerabil şi nu au poliţă de asigu ra re obligatorie de a si s-tenţă medicală, respectiv, nu pot be ne cia de asistenţa medicală miniă, garantată de stat.

Instituirea unui mecanism facilizator de acordare a ser-viciilor medicale sau a unui regim special de ob ţi nere a poliţei de asi gu rare obligatorie de a sistenţă medicală, în cazul când persoana a fost identi ca tă /re cunoscută ca victimă a violenţei domestice

37

Ediţia nr. 4, iunie 2008

15. Lipsa serviciilor specializate pentru agresori (programe de reabilitare, reeducare pentru a gre sori/po tenţiali a gre sori). Această ca-tegorie trebuie ajutată să înţeleagă că agre si-vitatea pe care o manifestă este o problemă pro prie ce poate şi trebuie tratată/so luţ i o-nată şi depăşi tă.

Lansarea serviciilor pentru agresori, specializarea unor organi za ţii/structuri care ar lucra cu agresorul în vede-rea prevenirii abuzului (metode proactive, încurajatoa-re, şi nicidecum metode represive).

16. Persoana supusă violenţei în familie de re gu-lă nu se vi zu alizează ca victimă ce poa te aju tată, manifestând o su b apreciere a pro-priilor ca pacităţi şi lipsa în crederii în propriile puteri, multe dintre ele se consideră vinovate de cele ce li se întâmplă.

Organizarea unor campanii de sensibilizare, axate pe schim ba rea atitudinii victimei faţă de propria persoană, cultivarea în cre derii în sine şi încurajarea autoidenti cării, adresării la pres ta to rii de servicii specializaţi.

17. Victima violenţei în familie suferă de o vădită insu ci en ţă de comunicare (iniţial agre so rul îi interzice să se întâlnească cu prietenele, apoi cu rudele apropiate, ca în cele din urmă să e izolată/limitată doar la propria casă, fami lie), făcând-o şi mai vulnerabilă faţă de agre sor.

Instituirea unui Telefon de Încredere naţional, la care li s-ar oferi consiliere psihologică pe termen lung, de câte ori ar avea nevoie victima violenţei în familie. Dezvolta-rea serviciilor de terapie în grup.

18. Resurse nanciare insu ciente pentru a dezvolta nişte servicii minime durabile.

Sensibilizarea comunităţii donatoare în vederea re vi-zuirii poli ti ci lor de nanţare, care ar trebui orientate în cel puţin 2 direcţ ii prioritare: a) prevenirea fenomenului violenţei în familie; b) ser vi cii durabile subiecţilor violenţei în familie.

III. Consolidarea capacităţilor grupurilor profesionale19. Neîncrederea victimelor faţă de structurile

de stat, con diţionată de lipsa unei sensibilităţi faţă de problema vi olenţei în familie (lipsa le-gii de multe ori era un pa ra van pentru a nu întreprinde absolut nimic).

Activităţi de sensibilizare/instruire a grupurilor pro fe-sionale, ce ea ce ar permite schimbarea atitudinii faţă de victimele violenţei în familie, făcându-i pe pres ta torii de servicii mai sensibili la această problemă în activita-tea cotidiană şi, indirect, spo rind în crederea faţă de or-ganele de drept, în mod special.

20. Activităţile de instruire care se organizează la moment sunt orientate unor categorii profe-si o nale separate (de regulă, seminare de instrui re pentru poliţişti şi lucrători soci ali), alte ca tegorii ne ind iniţiate în acest subiect (în sen sul cultivări i unei sensibilităţi faţă de proble-ma violenţei în familie şi a cunoştinţelor des-pre posibili tă ţ ile de referire a acestor cazuri).

Extinderea programelor de instruire (treninguri, semina-re) privind prevenirea/combaterea violenţei în familie şi în rândurile judecătorilor, procurorilor, medicilor etc.; campanii de sensi bi li za re asupra problemei şi în rânduri-le acestor categorii profesio na le.

21. Instruirile în acest domeniu sunt sporadice, nu poartă un caracter continuu; majoritatea tre-ni ngurilor sunt or ga nizate de ONG-uri şi stru c-turi internaţionale de la proiect la proiect.

Conjugarea eforturilor de organizare (în baza unor pro-iec te/ pro grame) a treningurilor şi altor forme de instrui-re, circumscrise u nor programe de instruire continuă a specialiştilor, imperativ di c tat şi de uc tuaţ ia mare a ca-drelor, în special în structurile de stat.

22. Prestatorii de servicii nu bene ciază de spe-ci alizări în domeniu pentru a asigura durabi-li ta tea asistenţei oferite victimelor violenţei în fa milie; asemenea specializări lipsesc la mo ment. Lipsesc cu desăvârşire specializările actorilor pe domenii/direcţii concrete.

Ar oportune specializări în activităţ i de prevenire, în activităţi de asistenţă a victimelor sau a agreso ru lui, activităţi de cer ce ta re, lobby şi promovare a legis laţiei/elaborare de politici, strategii etc. La moment, unele organizaţii fac mai mult decât şi-au pro pus (de exemplu, Centrele pentru victimele violenţei în fa mi lie lucrează şi cu agresorul, pentru că nu au unde îl referi; de multe ori agresorul a ă adresa şi vine sin gur în aceste Centre, fapt care conduce adesea la ter giversarea şi chiar agrava-rea problemei).

23. Lipsa unei abordări multidisciplinare în pro-gra mele de instruire, care ar permite atât con ştientizarea rolului di fe ritelor grupuri pro-fesi onale în soluţionarea problemei violenţei în familie, cât şi stabilirea relaţ iilor de colabo-ra re şi, ca rezultat, al activităţilor de instruire.

Instituirea şi instruirea unor echipe multidisciplinare care s-ar ocupa de cazurile de violenţă în familie. Preluarea experienţelor pozitive în acest sens din alte ţări în acest domeniu.

24. Promovarea neadecvată a serviciilor existen-te în rân du rile specialiştilor.

Desfăşurarea campaniilor de sensibilizare pentru spe-cialişti, cul tivându-le sensibilitatea faţă de problema violenţei în familie şi informându-i despre servicii existen-te necondiţionate pentru su biecţ ii violenţei în familie (victimă şi agresor).

IDENTIFICAREA VICTIMELOR TRAFICULUI DE FIINTE UMANE IN MOLDOVA(Recomandari pentru ONG-urile specializate din Republica Moldova)- descarca publicatia (in roma-na) Identi c_rom.pdf (336 Kb)

BUNE PRACTICI IN ACORDAREA ASISTENTEI COPIILOR VICTIME ALE TRAFICULUI DE FIINTE UMANE - descarca publicatia Bune_Prac-tici_2.pdf (1,12 Mb)

LA STRADA EXPRESS (EDITIA NR. 2)Identi carea victimelor tra cului de inte umane Publicatie perio-dica tematica a Centrului Interna-tional pentru Protectia si Promova-rea Dreturilor Femeii “La Strada”- descarca publicatia Express_2_rom.pdf (3,04 Mb)

TRAFICUL DE PERSOANE IN MOL-DOVA. COMENTARII, TENDINTE, RECOMANDARI- descarca publicatia Tra c_per-soane_rom.pdf (875 Kb)

ПОЛОЖИТЕЛЬНЫЙ ОПЫТ в облас-ти оказания адекватной помощи всем категориям лиц пострадав-ших от торговли людьми

(сборник материалов)

- descarca publicatia good_dan_rus.pdf (508 Kb)

LA STRADA EXPRESS (EDITIA NR. 1)Mecanismul National de Referire pentru protectia si asistenta victi-melor tra cului de personae. Pri-mii pasi in Republica Moldova - descarca publicatia Express_1_rom.pdf (1,13 Mb)

55+1 INTREBARI PENTRU LA STRADA MOLDOVA

- descarca publicatia 55_q.pdf (1,28 Mb)

LA STRADA EXPRESS (EDITIA NR. 3)(Re)integrarea victimelor tra cului de inte umane: proces sau rezul-tat?- descarca publicatia La_Strada_Express_3_(rom).pdf (839 Kb)