REDACŢIA: Consacrarea Părintelui Metropolit Vasile. Dr IOAN BĂLAN: „Nepracticanţii". IOAN OEORögSCU: La centraiiîarea Seminarelor. _ ARITON M. POPA: I s t t instituie ai. Euharistie.' ÎNSEMNĂRI: Fraţilor, nu pirăsiţi satele (Ghedeon). Internate pentru
studenţii săraci de tirani (Senior). RUBRICĂ PASTORALĂ: Ectenia cea mare (loaif SÔngeorgean). • CRONICĂ: Alexandra Vlahuţă (y). Iezuiţii francezi in răsboiut
mondial (r.). 30. ani delà moartea lui Ion Creanga (z.> Mvortea lui E, Haeckel (x). La alţi i isiia noi (ig.).
CĂRŢI Şl REVISTE: Mariu Theodonan-Carada. In cumpănă (ig.) Pintéra Amos Tralan. ölosar de cuvinte Cornelia
R E D A C Ţ I A : Dr. loan Sàmpiïeanu, Ştefan Rbsiatà, ÖrrAiÜaádru ' i í i -'coléècu «i Dr: fcán'afltörT
B«dacţia fi Admi-•''•••«WA*?
Consacrarea Părintelui Metropolit Vasţle. ^
Capitlül metropoli tan cu datul 25 Decemvrie a» c. veft«şte'cU bucurie, c i la A n u W o u , 1920, în ziua celui dinW* S ß h ^ *Pkríh%eÍui nostru B a s i l e cel M a r V èpT, s è ^ u l / Q é j s a r é e î ^ C a p a a o c î e i , se Va consacra' întru episcop RfetrópVlítul de '» Alba: IÜlia şi * F a t r a s , Piri manic Dr. ' V ' A S I L E ' S U O U , eu ' n u m i r e a căruTa de Metropoli t n e a m ocupat în N t . l l — - 1 2 . * " E primuf lai 1 » istoria unirii noastre cu Roma,
sfintei p r e o ţ i i , ce/ l p r i m e ş t e , d r e p t să î n d r e p t e c u v â n t u l adevă ru lu i . S ă c e r e m aceas ta de là P ă r i n t e l e ceresc cu to ţ i i , fímdcl n u m a i u n o m cu astfel de însuşi r i , n u m a i u n b ă r b a t cu concep ţ i i m a r i şi cu o i n i m ă în f i e rbân ta t ă de d ragos t ea lu i D u m n e z e u v a p u t e a a d u n a î n j u ru l său d u p ă u n r i gu ros d i s c e r n a m e n t , m u n c i t o r i i harn ic i , car i să î n d r e p t e m u l t e l e rele p r i c inu i t e de r ă sbo iu şi să con-* t r i bu i e la înflorirea bisericii ş i i a în tă r i rea pa t r i e i n o a s t r e .
E v e n i m e n t e l e pe t r ecu t e şi cari se m a i pe t r ec încă» ne l in i ş t ind l u m e a , p è zi ce merge., v o r doved i t o t m a i l i m p e d e şi m a i c o n v i n g ă t o r , că o m e n i m e a , dacă n u vo ieş te să se suicidă, t r e b u i e să se î n t o a r c ă 1* pr inc ip pHle, descons ide ra t e încă, ale re l igiuní i lu i H r i s t o s şi că acele, ca sarea cea b u n ă , au să p ă t r u n d ă v iea ţa ş i a ş e z ă m i n t e l e cu l tu ra le ale p o p o a r e l o r . A t u n c i se va c o n v i n g e b ă r b a t u l de s ta t , că c r e ş t i n i smu l e s te t e m e i u l a d e v ă r a t al celui m a i cu ra t p a t r i o t i s m şi i zvoru l ne* secat a l jertfelor, p e cari l e p o a t e aduce n u m a i dra^ gos tea n e i n t e r e s a t ă , iar socia l is tul va în ţ e l ege i m p o r t t a n ţ a r a p o r t u r i l o r cu ra t e famil iare , t r e b u i n ţ a un i r i i i n t r e clasele societăţ i i , î n t r e c â r m u i t o r i şi c â r m u i ţ i , c u m ş i î n s e m n ă t a t e a h igienică aţ; m o r a v u r i l o r b u n e , ce le pre< t i n d e legea D o m n u l u i . *.
' P e n t r u o p e r a -aceas tA îl indică p e P â r . M e t r o p o l i t darur i le b o g a t e s a c r a m e n t a l e , ce le p r i m e ş t e în hiro< t o n i e , p e cari n u le va nesoco t i , c u m n ' a n e s o c o t i t nici t a h m ţ i i f rumoş i in te lec tua l i , cu cari încărca t D u m n e z e u . L a aceas ta îl r ec l amă pozi ţ ia îna l tă , ce o ocupă , u n d e îl văd cu to ţ i i şi de u n d e i ' se va ascu l ta cu p i e t a t e fiecare cuvân t , c e l v a ros t i p e n t r u m l m e a , i u i D u m n e z e u şi p e n t r u b ine le Sufletesc ş i t r u p e s c al su t e lo r de mi i d e credincioşi , p e ca r i îi a re în corabia , ce o v a c o n d u c e cti m â n ă t a r e , cu t a c t , cu î n ţ e i epe iu i i e şi cu t o a t ă r ăbdarea , ce o cer m a i a les t i m p u r i l e d e gre le încercăr i . •
A v e m încrederea , că P ă r . m e t r o p o l i t V A S I L B p r i n grija d e p r e o ţ i şi d e fiii sp i r i tual i , p r i n o jttde** ca t ă l i m p e d e , p r i n a t e n ţ i u n e a , ce « v a arăta t u t u s o r i n s t i t u ţ iun i lo r , va a d a u g e m u l t la p r e s t i g i a l tíiarittí n o a s t r e , făcând m a i i n t i m ă a l ip i rea de ea a- CTedineto^
ş i lor , s t o r c i n d s t i m a celor de a l t ă c r ed in ţ ă ş i l ă ţ ind c o n v i n g e r e a , c i m â n t u i r e a , v i ea ţ a f r u m o a s ă ş i m ă r i r e a p a t r i e i n o a s t r e va ven i de là aceas ta biser ică . .
Biser ica n o a s t r ă a re ro iu l î n s e m n a t , u n e o r i ş i ú v g r a t , ce e d rep t , de mij loci tor în t re , a p u s ş i r ă s ă r i t şi s p e r ă m , că v a fi ş i mi j loc i toarea păci i ş i a b u n e i în ţe* l ege r i î n t r e diferitele n e a m u r i , cari locuiesc î m p r e u n ă c u n o i în R o m â n i a m a r e . C a p i i i ei l u m i n a t v a ş t i a lege m o m e n t u l , în c a r e ' s ă î n c e a p ă ac ţ i unea b i n e c u ' v â n t a t ă p e n t r u î n t ron i za rea şi s t a to rn ic i rea păc i i î n t r e t o a t e n e a m u r i l e ş i confes iuni le d i n ţ a ră , cari m ă r t u r i s e s c p e H r i s t o s . S u c c e s u l une i astfel de cruciate sf inte n u v a în târz ia , f o r m â n d ch iagul consol idăr i i n o a s t r e i n t e r n e
« ş i a tmos fe ra cea m a i pr ie ln ică p e n t r u p r o g r e s u l s t a tu lu i n o s t r u p e t o a t e t e r ene l e .
î n t r e aceia, cari î n z iua consacrăr i i vo r r ugà p e D u m n e z e u l mi l e lo r penjtru n o u l M e t r o p o l i t , v o r fi su te le d e p r u n c i f ă r ă t a t ă , f ă r ă m a m ă şi . f ă r ă ave re , car i c u r e c u n o ş t i n ţ ă îş i v o r r idica m a n i l e ş i i n i m e l e s p r e cerut , m u l ţ ă m i n d lui D u m n e z e u , că î n C a p u l bisericii n o a s t r e l c a d a t u n p ă r i n t e b u n ; p e n t r u el v o r cere s ă n ă t a t e ş i v ieâ ţă î nde lunga t ă , c a x u t o a t ă p u t e r e a m i n ţ i i ş i a ï n ï m e i sale să p o a t ă servi lui D u m n e z e u , bisericii , n e a m u l u i , pa t r ie i ş i t u t u r o r săraci lor . Ş i D u m n e z e u v a ascul ta r u g ă c i u n e a l o r ş i r ugăc iun i l e n o a s t r e !
S a l v e , S t ă p â n e ! B i n e c u v â n t a r e a D o m n u l u i s ă n o T e părăs iască n i c i când , JBtédfagtföa.
„Nejpracticanţii". Clerul francez, pe care putem să-1 cunoaştem mai bîm,
<lin publicajiunile; ce ajung la aoi, căci cuopştinfi cu Italia încă nu e reluată, a fost mobilizată în număr de câteva zeci de mii. Into/s acasă el îşi pune pe hârtie ideile, «rari Vau scânteiat în hora obuzelor şi cau ţ i soluţii pentru vindecarea relelor constatate In mijlocul tovarăşilor de arme. Guvernul francez de astăzi nu mai pare a fi cet de ieri: prigonitorul bi&ericei catolice, căci minorităţile protestante şi judaice' se
' b u c u r ă în Franţa de mi i multe drepturi, «deşi mi supt nicí f a 40-a parte din populaţia "catolică. S'ar Ţrăreâ, că acest guvern începe o politică nouă, a unei separaţiuni indiferente faţă de
orice religiurie pozitivă, ca ^ când ar e k e : eu, Statul, nu m* «inchisesc, d e a i e i un f«l;de credinţ i : creazi fţştecare, după cum ti convhit^firşî aranjeze fiecare credinţă casa. sa pa plac. Ajja j ;,erà aţi iudlnea^guvefnulai ,1a, j e e p u l u i răşboiu^ni,: însu-ţlndte-ţ) I tn ţndamenţu l . lui, jŞIsţ ^Qénin^ care JrímlteA,în foc;, îp, firul comljatariţjlor, s | ïicçm, tocmai carne d« tun, a-PCOtape p a tofi spjdaţi.lîjreoţi şi căltţgăţl. Oameni aceştia s'ay jdil» cu votf,bi |Bă. Călugări, cari. au fost expulsaţi din ţar* lor pe.ptruci nu au voit să desbraçe hainş religiunii ^pr, au alergat, din çelea mai mari depărtări ia strigătul de chetrţar» «Jfjatţieli deşi nu erau datori , doar datoria e numai acolo, unde^stfot şi 4rçpturi: juç.et officium sunt, correlativa. Mu iţi d ini je ,e i îflgrtyat,cit şângete lor pământul scormonit de obtuzele geçroane K şi, aproape „toţi au foit decoraţi pestru îndrăzneţele lor vitejii. Monopera guvernului a adus bisericii cele mai mari folaase, ; . . Ş ă n ţ e l e rece, cu care îşi făceau aceşti oameni datoria
în decurstd luptelor celpr m a i , crâncene; purtarea 1er de camarazi i viaţa lor, c u n o ş ^ care s'a prezintă* ajjfej, decurn.,o. djţscriju aniimiţl autori: şi mai *pe sus dé ţpaţc: ajutpruj sufietesc, aşa,,de puternic, dat în cele mai greje monţepte^ aţe., vieţei, au j icú t . ca preoţii şi călugării bi-s^jlççi çatolicf r şă ajbă un fearte mare . asceiient asupra ca-W«azJ lo r /de i r m e , qt& gjpne.ral şi p i s ă la cel din urmă in-taîttterîst.; O miUţlrne jje oameni, cari până ieri erau indiferenţi faţă ,<|e credinţa lor ţ i nu voiau nici să auză de biserică, au început a practica preceptele religioase. S'a văzut, tn mijlocul celei mái serioase încercări, la care a fost expusă Franţa, că poporul ei e cu totul altfel, decum se credea, mult mai bun şi mai cu inimă faţă jhe. cele sfinte. Dacă mai sunt atâţia din clasa cultă, eari se ţin departe de biserică, răul nu trebuie dat uitării, căci se găseşte remediu. Preoţimea întoarsă din tranşee, pUblicftntiu-şi memoriile, discută şi chestiunea aşa de ar ia tó are à acestor non-pratiquănts, şi revistele, ca şl gazetele, îşi ofer bucuros paginile" pentru a căuta soluţia, remediul acestei boli sufleteşti.
Nepracticanţii; ca să întrebuinţăm şi noi o vorbi , formată după calapodul celei franţuzeşti, sunt acei catolici, cari, ia botei , au fost trecuţi !ri registrele bisericii, dar L de când au à jurii să fie bărbaţi, sau cel pufîn deja o vreme încoace, fh bisIHeă nu s e n a r i arată; n V a è spovedesc şî no se cuminecă;
Cum trebuie să fie socotiţi fi t r ac t a t acefti oameni: mai trebuie ei număraţi î n W f i i i bîşericef, ori doar? sun* d^f t -J f tr ieră fn. .tabâfa' apostaţilor, a celor ce s'àu lapidat d» biserica, l o r ? ; , , . ...jj
f Chestiunea a luat astăzi o actualitate extraordinară prjji , faptul', ca politica delà Conferinţa păcii, care p ă r e a , c i se Îâajj-
gur jeázl tji scopul de a validité principiile lui Hristoa, *',cft j VuI contrară acestor .sublime precepte. Bietul Wilson, crezj^ la tncepaf un al doilea Pavél, a fost prins cu totul th mre^ejke Evreilor. . Ocrotirea minorităţilor e o minciuni convenţională, căci ea n u se gândeşte la toate minorităţile, cum sunt Roţjl tSa/befiii din America, Irlandezei din Anglia, cj apără P«r | f slrnplù numai pe Eyrei, capitaliştii şi prietenii politici a i pirej pd in te lu i din Statele Unite ale Àrnericei de Nord, Sub masca prgtecţiunii minorităţilor se ţoveşte, în cŞip crudej, fn uniţj Uin cele mai. catolice popoare, în. Polonezi, la care e t r imî | comisar investigator rabinul Mprgenthşu, care e unul dintre cei mai mari sîoni'ştt, pe lângă calitatea: de ministru plenipotenţiar, şi a ş a nu are cvalificaţia morală de a se putea pronunţa imparţial în daraverile Evreilor, cari vreau" să rămână
. supuş i ai statului polon. Pentru aceasta pricină, catolici d t ţ Franţa ne susţin toate revendicajiunile noastre,* în conţţn .oficialităţii judeo-francamasonice, ştiind foarte bine, c i paragraful Îl e scornit numai pentru a Iovi în creştini, f> penjru,.* da* acest colţ d e pământ pe minije Evrejlôir. Lumii îl s c a p i djn vedere această primejdie, şi nu judeci tn j i s t a ej valoare; întâmplarea", ' că, 'de Pastile jidoveşti aţe acestui an, numai pentru membrii de rit mojţaic ai conferinţei de pace, s*au adus, să facă serviciul religios, trei rabini! Care credinţă djnji ţlime a mai avut de Paşti, numai pentru participanţii ta con-feirenţa delà Versailles, liturghjsitofi speciaji? •..'
, Altă primejdie mare, ce ameninţă biserica catolică din Franţa, vine din America. Asigurările atât de solemne, c i cetăţeni) fumii noi vin să-şi verse sângele fără de nici un.interes, azi nu. se, mai spun. Ci t au fost ele de sincere, o vedem iJin d j -ftVendţul nostru cu Sârbia: dacă ne-am. fi dat şi .noi cu m | -nilè legate în braţele Americeî, sau măcar de am fi c t d ş | p ţ -ţroiul Angjiei, Blfiatul era.de mâft într tg al nűstrút Amşr|.canj| vŢri în Europa eV éjijei, cu purcel. Êi î | j aduc fabrlcejk J o £ -
W «fee t \ Ş u î e l ? ? o r ^« ? 5 c t l Pf9***î>f^*» £«riJMÇJW|H filantropiei vor putea să ascunzi tpate manoperele de pfopa-
| f*ndă religioasă; Zeci de milioane de franci au venit deja dio America „pentru susţinerea şi propagarea cultului protestant" din Franţa, c a r i nici un milion de aderenţi nu numiră. „Crucea roşie americani" şi, máj puţin cunoscută, «Asociaţie a tinerilor creştini din America", văzute şi pe la noi, îşi vor arăta urmele pe toate tărâmurile, şi poate pe vor deschide şi «ouă ochii, ca s l inteligem, de ce reprezentantul Americei la Budapesta ne e cel mal înverşunat duşman, iar In vechiul regat mişună oamenii cu mină largi ai ţării lui. Italia a dat deja de urmele tainice ale acestor propagandişti,
Clerul francez şi-a dat bine seama de primejdia, ce îl ^Bieninţă pe lângă răşboiul ce-1 poartă cu judeo^francmaşo*-Off ia de acasă, din partea politicei mondiale, ce vrea să o întlriască conferinţa de pace, şi din par tea protestantismului american. El vrea să-şi consolideze terenul, aslgurându-i bî-aericii o posibilitate mai cinstită de traiu şi de desvol tare/ş i , mai înaite de ce ar întfà hi acţiune, face o ochire peste toţi oamenii -frrscrişi în registrele bisericii sale, ca să vadă, în cine aepoa, t« încrede, şl cari sunt aceia, ce nu-i prezintă nici o .garanţie, ori pot chiar s i dererteze în mijlocul luptei"? Aşa a rvenit la rând şi numărul m a r h a l B nepractican| i lor" 'din şiru-Ti!e intelectualilor — număr mult mai redus ca al nostrn, — •care nu poate trece nesocotit.
,' Cum stăm deci cu aceşti „nepracticanţi", şi cum trebuie «a ne purtăm cu ei?
De sigur, că prin botez ne facem membru ai bisericti, «vând drepturile să primim, aici pe pământ şi în cer, toate bogăţiile, ce ni le-a câştigat mântuitorul cu scump sângele său. Dar aceste drepturi se pot şi pierde, prin picatul de tnparte, care nu numai că-l lipseşte pe om de harul sfinţitor, d i r ti mai ta omului şt toate bunăttţ i le strâns legate de eh mintea clar văzătoare, simţuWdreptăţii, lipsind voinţa şr puterea de acţiune de aceea energie uimjtoar», care face lauda • ucenicilor. Păcatul îl slăbeşte pe om foarte tare, şi aceasta e dovedit despre toate păcatele de moarte. Sufletul, care nu • e curăţă repede de murdăria păcatului, delà o vreme devine apatic, nesimţitor, faţă' de tot -ce e pur spiritual, şl de aici s e explci , jboala/baaului u ; de care sufere epocă noastră. Duşi de curent, oameni, pe cari lumea fi cunoaşte de foarte cum şe cade, nu merg Dumineca şl îq s l rb i t o r i regulat Ia sfânta iitilfghie, iar de Paşti nu Sê spovedesc şl i u t e cumineci.
Lucrul nu-1 fac din răutate, ci din negligenţl, pentrucă , n u e obiceiul". Foarte mulţi din ei nu au parte de fericirea cerească, pe carea a câştigat-o Hristos pe seama aderenţilor săi, murind neîmpăcaţi cu Dumnezeu. Sunt aceştia din tagma creştinilor? Biserica, pe pământ e luptătoare: combate pentru principiile lui Hristos, pentru ca să " ajungă a fi In ceriirl strălucitoare. ^Astfel de 'oameni, cari, pe pământ, nu lup t t pentru principiile creştineşti, şi, în cer nu ajung niciodată, drept vorbind nu fac parte din societatea vizată de Mântuitorul sab numele de împărăţia cerilor, şi lor li se pot spune, fără nici o zăbavă, cuvintele lui Isus: „Nu tot cel ce-mi zice mie. Doamne, Doamne, va întră în împărăţia cerurilor; ci cel ce face voia Tatălui meu, carele este în ceruri" (Mat. 7, 21).
.•Cum sunt datori preoţii să considere pe aceşti creştini, cari HU-Ş» împlinesc datorii le? Revista „Pretre et Apôtre*, vorbind despre cei trecuţi în registrele de botez şi despre cei cari practică preceptele esenţiale ale moralei iţi ale cultului, găseşte o dispoziţie mare. Sé întreabă, dacă unii ea aceştia mai au dreptul de a fi consideraţi, ca făcând parte din numărul credincioşilor bisericei catolice? Pentrucă mintea lor nu mai judecă după adevărurile revelate prin dogme, iar ei întru nimic nu sé arată alipiţi la sânul cald al bisericii : nu ar putea fi mai cu dreptul număraţi în rândurile ereticilor şi ale apostaţiior? Autorul articolului e de părerea să se facă anumite rânduieli, cari să porunciască împlinirea unor datorii externe, cărora să se supună toţi, cari doresc să fie Socotiţi între membrii biserieei. Nu se conformează vre-npul acestor dispoziţii, pe un timp oarecare să fie exclus din numărul credincioşilor.
Scriitorul acesta propune remedii foarte radicale, cari nu au obţinut aprobarea tuturor. S'a spus, tn legătură cu acest articol,-că propunerea, de mai sus nu e în spiritul atitudinH Domnului Hristos. Nici Mântuitorul, nici apostolii, nu au împărţit pe oameni în «practicanţi* şi „neprâctieauţi*, ci şi-au ales o mică ceată, Isus pe apostoli, care a.fost aluatul între- • gei societăţi creştine. Cu rânduri închegate de „iniţiaţi^ pe cari i-au separat de păgâni şi chiar de catehumeni, purced apostolii la cucerirea îatregei omeniri. Scriitorul acestui articol găseşte o mare slăbiciune îs partea preoţilor, că neputând să impună credinţa, vor să impusă „formalismul catolic*, încât s'ar părea, că vor să salveze mai mult aparenţele formei, decât fondul. * s
Dreptul canonic nu prevede astfel de dispoziţii faţă de nepracticanţi, şi a înăspri astăzi canoanele ar însemna a a ţ â ţ a atâtea elemente duşmănoase, cari până acum stau mulcome ca şi cărbunele în spuza cenuşei. Şi mai înainte de ce ne-am gândi Ia croirea de pedepse pentru nepracticanţi, trebuie să facem împărţirea cuvenită în clase, căci nu sunt toţi de aceeaş categorie. Intre credincioşii, cari nu practică, sunt: a) unii, cari sunt duşmanii bisericii şi prigonesc pe slujitorii ei, dar pentru aceea îşi botează copiii şi se cunună la biserică; b) alţii nu cunosc lucrurile credinţei, dar nici nu arată atitudini ostile; c) a treia categorie nu practica din negiigenţâ, din apatie. Numărul covârşitor al nepracticanţilor se înşiruie în categoria a doua şi a treia, şi fiindcă acestora le lipseşte reaua credinţă, conttHnacia, nici nu li se poate aplica nici una din pedepsele croite de biserici numai ad frangendam contumaciam. Alta e s t e / s i tua ţ ia nepracticanţilor duşmani. Pentru acestea sunt srabilite lucrurile în noul cod canonic, care x refuză onorurile îngropării bisericeşti celor ce aparţin societăţilor secrete sau celor ce fură averile bisericeşti, între cari sunt socotiţi toţi cari au votat legea separaţiunii bisericii de stat. Noul cod nu mai înşiră intre cei ce nu pot pretinde onorurile bisericeşti pe cei ce nu se spovedesc şi nu se cuminecă în timpul pascal. A pretinde ceva mai aspru, decât ceea ce statoreşte papa şi episcopii, înseamnă a nu asculta de mai mari şi a ie erija în ceea ce nu eşti.
- Nu cu pedepse vor yen i oamenii la biserică şi la spovedanie, ci pe alte căi. Să-şi facă preoţii datoria: să predice cam se cade, să catehizeze bine şi să-şi îndepliniască toate datoriile de păstori sufleteşti indicate de m'oralâ şi pastorală; Să întrebuinţeze la tot pasul „elita" bunilor creştini, cári se găsesc în straturile societăţii. Episcopii să dea directivele necesare, cari se găsesc şi prin revistele de specialitate.
Acestea sunt rezultatele discuţiei din mai multe organe de publicitate.
* Citind şirele de mai sus fiecare se va gândi la numărul
cel mare alintelectualilor noştrii, oameni buni, cari ajută biserica şi instituţiile ei, lasă chiar fundaţiuni în grija eparhiilor noastre, şi cu toate acestea na merg regalat la biserică şi nu se spovedesc, nu se împărtăşesc. Avem şi intelectuali, cari nu-şi neglijează această datorie; sunt însă eicepţiuni, de sigur
foarte apreciabile. De ce nu putem număra ţi noi practicanţi mai mulţi între oamenii noştrii mai însemnaţi, după cum au alte popoare, mai culte ca noi? Prima cauză e viaţa noastră aşa de modestă, încât ai crede, că nu au înaintat nimic, ci şi astăzi suntem numai sate răsfirate, cari nu au între ele nici un fel de legătură. Fieşte cine face de capul lui, aşa cum îl taie capul. La aceasta stare ne-a împins lipsa noastră de până acuma delà viaţa de.stat, căci. fiind toate acţiunile mai mari ungureşti, faţă de cari nu aveam nici o tragere dé inimă, ne îndestuliam, cu ce puteam face în mica noastră sferă de activitate. Oamenii noştrii mai însemnaţi nu au luat delà Apus multă învăţătură, nici chiar limba nu i-au învăţat-o, căci nu se puteau încumăta să încerce lucruri mari, cari fără sprijinul eficace, sau cel puţin binevoitor, al Statului dăinui nu pot. Nici chiar preoţii nu au participat la congresele catolice din occident, ca să aducă acasă pilde de întărire sufletească. Având alt rit şi altă disciplină, noi n'am căutat să sădim în biserica noastră lucrurile bune din biserica apusului, potrivin-dti-le cu firea Românului şi cu tradiţiile bisericii orientului-Prea mult orientalism s'a legat ; de firea noastră latină, şi a făcut din noi nişte selectionist! comozi, cari alegem totdeauna ceea ce e mai uşor, ce reclamă mai puţină muncă şl ce nu cauzează nimănui nici cea mai mică supărare, uitând cu de săvârşire că vieaţa e o luptă grea, şi că numai acela nu îşi apără convingerile care sau nu le are, sau e laş.
De această boală à vieţii „modeste" ne va vindeca România întregită. Nevoile ţării o s'a ne trântiască în vălmăşagul unor mari lupte. Partidul nostru naţional, după cum spunea preşedintele lui, va trebui să-şi impună la Bucureşti punctul său de vedere, ca să ridice întreg poporul românesc la bunăstare materială şi la cultură, pe cari vechile .organizaţii politice n'au fosf în stare să i-le ofere. Aceasta nu se va obţine cu una, cu două. Să nu se amăgiască nimeni, că vântul democraţiei, care suflă ^u atâta putere, âr fi scoc din creerul oamenilor sângele cel stricat şi le-ar fi schimbat mentalitatea de sute de ani. Vom avei lupte grele de purtat, şi .acestea vor rectamă studii serioase, cari în chip absolut necesar ne vor încrucişa drumurile cu principiile religiu'nii creştine, a căror frumseţe şi adevăr nu-i va ş u t e i lăsa pe nimeni rece în suflet. Interesându-se apoi fruntaşii noştrii de bunul mers al întregei ţări, va fi cu neputinţă să nu aprecieze munca
G^eftoteresită, depusă de preoţimea noastră pentru ridicarea poporului, şi să nu judece după cuviinţă viaţa plină de jertfă à ceîbr ce au primit în moştenire comorile sufleteşti ale Ölajuhíf, t a r e şi mai departe îşi va tragè delà gur i , ca să dea fre^rmului pe céi mai buni fii. Va trece epoca gogoriţelor, şi va -vedea lumea, că altă cinste merită oamenii noştrii, cari, deşi părem foarte intoleranţi, fără, să facă oamenii cuvenita dWsebire intre lucrările lui Dumnezeu şi între lucrurile rânduite de oameni, celé dintâiu neputind forma obiect dé schimb, la noi trăiesc toţi elevii mult mai ieften şi mult mai bine, şi, cftM m posturi, noi le dăm hrană btinâ şi saţioasă, fără ca Stfpferîorii să se înfrupteze .din bucate mai bune. Renumele ne
erecte, Şi în proporţie cu el fieştecare îşi va socoll de mân-érié de a fi'în bune relaţii cu reprezentanţii unei astfel de tflieíiet
Aceste două lucruri, cred, că vor fi preambulele credinţei, că %ă vorbesc tn termeni teologici. Credinţa însăşi, să nu -uităm, este tin dàr de sus, şi poate să fie cineva convins până în ctle mai mici amănunte despre adevărul tuturor dogmelor proptite d€ biser ici : dacă nu varsă Dumnezeu lumina din t*f, c r t i ln ţa il a va încolţi în sufletul nimănui. Când însă n o i pţedjpi voni lucra pământul sufletului, ca el să fie propice â^nttn iţ primi sfmâtrţa dumnezeiasca; când ne vom interesa tfe abroape de clasa cultă, făcând pentru ea pastoraţie specială, ca intelectualii noştrii să aibă predici şi conferenţe, cifri |fn ifeâmă de nevoii* lor sufleteşti; când vom avea o li-
i fe#Wră religioasă scrisă anume pentru aceşti fii ăi neamului, . t a r i nu merită să fie nebăgaţi în seamă: atunci fruntaşii
•noştrii în rânduri îndesate vor îngenunchià cu smerenie în raţa sfântului altar şi vor primi sfintele taine.
împlinesc eu toate, câte mi se cer? Fac eu toi ce po t? Çf nu fac, din ce cauză?" Greutăţile, cari le voiu tntaiaffnas» p să le discutăm cu toţii frăţeşte, căutând îndreptare», noastre mai înàite de" toate. Peste astfel de întruniri suntetiţ siguri, că se va pogor! din belşug binecuvântarea lui Dumnezeu fi ple vor aveà tot sprijinul acelora, pe cari DUHUI Sfţţnţ jrjt
'pus să păstoriască biserica lui Dumnezeu. In aceste congrese se va desbate cu mult interes chestiunea „nepracticanţijor*, ca una, care trebuie să fie totdeauha la ordinea zilei, în cel dîntâiu ioc. Dacă clerul francez, care în multe ptrohji trăeşte în mare mizerie, fiind unii siliţi să-şi câştige pâinea de ţoâţe zilele cu munca braţelor, căci sunt şi de aceia, cari, fifr'f fă aibă venite stabile, nu primesc leafă nici de un franc la zj, delà episcopie, dă aşa de mare importanţă lipsei dïn partea preoţilor în împlinirea datoriilor religioase, cu toate cji fa ţ i sunt „pract icanţ i" străluciţi în chiar cele mai înalte cercuri aie intelectualilor: nouă trebuie să ne dea chestiunea aceasta mult de gândit, căci rezolvirea ei norocoasă e una din chestiunile puse de Dumnezeu la înfiriparea unei ţări ferjcj'ţe şi puternice. -
DR. fOAti0ÄLAU
L a centralizareaSemtafceÍQ*. 1) Deci când, pătowşi de fericire,, ne-ôm,înfrăţi
pntrVflOÄ, . s i nu uităm de 'naintişi in acea dulce o** şi, dupfce vota muluml CeluiAtotpBteiflje, spre ei s i ne 'ndreptătn ètutàl al nostru ^ a d
• v - lwm&- -, Noi, oameni mici, trăiai din darul Domnului zile aţâţi.
Atât de mari, încât abia ne putem da seamă dé însemnătatea şi mărimea lor.
la carte românească şi creştinească în seminarul Bunei-Vestiri delà Blaj? Nime!
; Eră un vis frumos ce părea menit de soartea vitregă să remână neîmplinit.
Ca munţii păreau că se ridică^stavilele şi opreliştii^ fi?-cute d_e vrăjmaşii .noştri, ca să ne împărţiâscă şî apoi să ne tn'miciasca. Erànenorocifa politică caracterizată foarte bine prin cuvintele: Impărţeşte şi împărăteşte-! (Divide et impera!)
Astfel în 30 Ianuarie 1792 împăratul Leopold 11. în decretul de înfiinţare al-Seminarului român unit din .Orade, decret comunicat prin Consiliul Locţiitor de atunci, zice despre studiile ce au să facă clericii români, că Maestatea Sa voieşte, ca toate studiile, începând delà şcolile primare sau cum se nu miau pe atunci naţionale şi continuând cu cele filosofice cari premergeau celor teologice, au să le'facă în Orade sub controlul dírectorulai regional de acolo, iar teologia în Seminarul latin orădan. (Textul latin al acestui decret imperial este: „Circa objecta vero studiorum clementer vuit Sua Malestas, ut quemadmodum jam süpra attacfum est, Juventus haec, incipiendo a scholis nationalibus, usque ad finem cursus phiïosophici, spholas publicas in Academia M. Varadiensi fréquentent, adeoque Directioni Literariae plene subjecta sit;. Studentes vero Theologia* disciplinas has in Seminario Latini Ritus M. Varadiensi excipiant.") 0-
Dar a venit risboiul cel mare mondial care a bântuit, ca o vijelie îngrozitoare, lumea întreagă. Teri mari s'au cotropit. Puteri temute s'au prăbuşit. Tronuri împărăteşti au căzut. .Tocmeli şi rândueli vechi s'au desfăcut. Şi pe ruinele lumei vechi începe să se înjghebe o lume nouă. La început Stângace şi neîndemânatică, mai apoi tot mâi iscusită şi mai pricepută. r '
Noi Românii am pus temeliile lume! celei noui în l Decemvrie st. n. 1918 la Alba-Iulia, acolo unde s'a pus temeiul cel dintâiu al unităţii culturale româneşti prin evenimentele mari săvârşite acolo în veacurile precedente.
Din principiul de autodeterminare, proclamat la Alba-Iulia, urmează de sine, ca. şi biserica noastră românească unită.cu Roma să fie absolut liberă a-şi -creşte pe. toţi fiii săi,
l ) Fragment din «Istoria Seminarului român unit din Orade" ce va spirea In Analele Academiei Române.
şi în rârîrjul întâia pe viitorii ei apostoli, pe clerici, aşa şi acojo, dupăcum şi unde doreşte ea. De aici fuziunea sau contopirea aceaita a Seminarului român de Orade şi Lugoj cu cel din Blaj, — fuziune pe care ne place s'o considerăm ca un început de centralizare ale Seminarelor româneşti unite cn Roma.
Principiile frumoase proclamate la Alba-iulia ar fi rămas literă moartă, dacă Maestatea Sa Ferdinand I. domnul tuturor Românilor nu-şi trimitea ostaşii săi viteji, ca să treacă Cârpaci despărţitori de fraţi, să frângă, mai apoi afurisita „l inie demarcaţională" care ştim că a pricinuit mai multe suferinţe pentru fraţii neeliberaţi decât întreg risboiul mondial, deoarece erau lăsaţi pradă bolşevismului, comunismului, anarhismului şi nihilismului celui mai păcătos. Plini de recunoştinţă trebuie să ne îndreptăm şi de data aceasta cugetele noastre către Majestatea Sa dezrobitorul nostru şi către toţi vitejii săi ostaşi cari au adus neamul nostru sub o singură ascultare într'o singură împărăţie mare şi puternică.
Gândul nostru trebuie să se mai întoarcă însă plin de pietate şi recunoştinţă şi către alţi bărbaţi vrednici din trecutul nostru, a căror binefaceri le-am gustat, a căror învăţături ne-au luminat, a căror exemple ne-au întărit.
Astfel, fiind vorba de eparhia orădană, ca cea mai veche eparhie românească unită cu Roma, după cea delà Blaj, în rândul întâiu trebuie să ne închinăm amintirei episcopului Ignqtie Darabant, care înainte de a ajunge episcop la Orade a fost călugăr în Blaj şi de aici a dus dragostea de cultură românească,-pe care a dovédit-o prin faptele, sale apostolice delà Orade. El a» mijlocit întemeierea Seminarului românesc de acola în anul amintit deja (1792) pentru 24 de seminarişti, ba a făcut el însuş fondaţii nouă pentru,ei . Iar înainte de acest an ţinea In casa şi la masa sa o mulţime de tineri români destoinici la învăţătură şi cu purtare bună.
Urmaşul său Samuil Vulcan, alt fiu al Blajului, a făcut cea mai mare fondaţie pentru acelaş Seminar şi cu acelaş scop: să se crească în spirit creştinesc şi românesc tinerele odrasle ale neamului, iar pentrucă lumina ştiinţei să lumineze, tuturora, a întemeiat la 1828 în Binş liceul românesc de acolo şi, caşi înaintaşul său, a fost prietenul şi sprijinitorul bun al tuturor cărturarilor români din vremea sa: S. Klein, Öv Şincai, P. Maior, Paul Vaşici, precum şi a nenumăraţi ţineri
Universitari, cari şi-au terminat studiile numai cu ajutorul său. Nu înzădar zicea Paul Vastei la moartea lui întâmplată în 25 Decemvrie 1839 că a arăta meritele i u i e a adaoge soarelui lumini. .
Vasilie Erdélyi, cart î-a urmat în tronul épiscopesç, a fost aşa cum 1-a caracterizat odată Vulcan: mic de stat, dar mare de sfat; mic de statură, dâr mare la învăţătură. Deja ca director al Seminarului a făcut adevărate minuni. Aproape tfcţi Seminariştii orăda^ni erau eminenţi în studii şi distinşi în purtare, pentru care lucru nu ştiau cum şă se mire atât Românii cât şi streinii. Nici când, poşte, n'a 1osf"Seminarul" orădan mai căutat şi mai preţuit ca în zilele directoratului lui. El aveà răbdarea extraordinară să se ocupe de fiecare elev în particular, să scrie ^părinţilor scrisori de mare interes pedagogic şi să se cugete la bunul numé şi la înaintarea în ştiinţe şi purtare bună a seminariştilor chiar şi în depărtări mari, când grave afaceri eparhiale îl reclamau să-şi întrerupă activitatea sa de pedagog la seminarul orădan. El are meritul de-a fj întemeiat cea dintliu societate de lectură într'un institut românesc, precum şi acela de-a fi dat un mare avânt oratoriei sacre şi catehezei în părţile? orădane, ca de meritele salé diplomatice în crearea mitropoliei şi a două eparhii nouă să nu mai vorbim. 0
. . - s
Nici ceîalalţi arhierei orădani nu şi-au uitat de Sélninar şl dé creşterea tinerimei, îh rândul întâiu al clericilor. losif Pap-SziMeyi 1-a împodobit cu ştiinţa sa depusă în cărţi cu mar* resunet şi renume ca „Enchiridion juris Ecclesiae orientális", precum şi cu o fondaţie făcută pe seama acestui seminar, —• tot asemenea a făcut milostivul episcop MihaiC Pavel o fondaţie de vestminte pentru seminarişti care însă în timpul din urmă nu mai eră îndestulitoare pentru a face faţă nevoilor zilelor noastre.
Alături de Arhierei trebuie amintiţi şi alţi clerici distinşi cari au ţinui pururea vie făclia culturel creştineşti şi a cpn-ştiihţei româneşti în părţile apuse'ne ale graniţei graiului nostru.
Să-i vedem pe rând! ' ' '> \ A
',. ») Vezi în „Cultura Creştină" Nr. 3 - 4 a. c (1919) articolul „Directoratul iui vaiile Erdélyi".
"'<', 1. Intre cei dintâi predicatori 'ai eparbiei qbmâne ori-ţ-dane trebuie s i numim pe prepozitul delà Orade Qheorgke Fătcaţi despre care spune Şincai că h a văzut un volum de. predici tipărit, în 29 Iunie 1807, la întronizarea lui Samuili Vulcan, a spus între altele şi aceste cuvinte înseninate: »FM. bine venit păstor, părinte, protector, podoabă, măr i f«ş i f fali A naţiunei daco-romane, dragostea, nădejdea şi fericirea întregului cler român upit din Qrade!" (Salve praesul, > pater, pro^> lector, decus; «gloria et ornamentam nationis daco-romanae>-amor, apes et félicitas universi cleri graeco-catholici Magno-
2. Tot asemenea trebuje amintit întâiul prepozit af eparhiei lugojene Teodor Aron, înrudit cu familia episcopului Petru Paul Arcm din Bistra, fost profesor, mar apoi director*» 1* gimnaziul din Bins, revizor al cărţilor româneşti delà t ipo-^ grafia universităţîi din 1 Buda şi în fine canonic, la Orade, def1
unde a trecut cu episcopul' Dobra, ca prepoait la Lugoj.: > Ditftre lucrările lui înşirăm aici „Cuvântări bisericeşti despre |è|É^:/pií(»e'de''Ci|>«lesne*, , tipărite fa 1847. ': • ••«.
3. Ceva mai înainte ar 1i trebuit aminiit Luca Pap'' Munteanu, prtoi \xi Almoşd şi in Şaieti, mort cu şepte an i ' înainte de T. Aroh în 1850, dar predicele lui sunt cunoscute* numai din 1868, când le-a publicat Iustin Popfiu îtl aAmvonul".
4. Urmează Motsţ Sora-Noacu, născut la 1806 în Haţeg
şî mort în 1862, a fost preot în mai matte parohii (Auşeu, Orade,.Piziş, Fapbicău. Homorodul de mijloc, Bozinta română ' ş. a.). A trăit, în mizerie jţi n'a putut să-şi publice cuvântările sale alese')- Despre el mai vorbim şi aiurea.
5. Petru Raţitt, preot în Uileac, Sămbătşâg şi Spiriuş^ in fine paroh unit în Arad, apoi protopop în Timişoara, iar de acolo canonic la Lugoj, a scris câteva predici în o l imbi veche ţ i înţeleaptă.
6. Sigismund Pop originar din ţara Chiorului, hirotonit ' Ia 11 Aprif 1841 şi numit de profesor în Bins. In 1846 tipăreşte un volum de .Predici pe sărbători şi dumineci", privite pe atunci mai bine decât Predicele lui Fetru Maior.' In 1848^ p i r i s i profesura şi ajunse' căpitanul' Chiorului.
') Vezi şi .Istoria vicariatului Haţegului* p. 231-232.
7. Cel mai însemnat orator bisericesc bihorean şi unul din cei mai de seamă la întreg neamul românesc, ba mult
* apreciat şi Ia Maghiari a lost Iustin Pop/ta. Ce ştie, spune vioiu. E avântat, dar nu e bombastic. Disciplinât, dar nu
, manierat. Temeinic, dar nu pretenţios. Credincios, dar nu fanatic. Patriot, dar nu şovin. Are elan şi însufleţire, dar are şi cumpăt şi critică.
Merită deci sâ-i trecem în revistă pe scurt biografia. lust<n Popfiu s'a născut în Dijir, judeţul Bihor, la 23
Octomvrie 1841. Şcoala primară a făcu t-o în Baia mare şt Căreia.\' Liceul în Orade. In 1859 întră la teologie, iar î n ' anul următor fu trimis Ia Viena în institutul Sf. Barbara.
,. După regulamentul acestui institut .clericii cari se disting ÎB cultivarea literaturei naţionale sunt vrednici de atenţia deosebită a superiorilor şi de recunoştinţa! bisericei". N'a. făcu* deci numai încercări de natură literară, ci a întemeiat cu colegii săi şi o societate de lectură. Afară de aceea a atras din bună vreme atenţia superiorilor asupra şa prin exerciţiile sale oratorice. Fiind hirotonit la 1 Noemvrie 1863 de preot necâ-
' sátorit, a ajuns arhivar, ceremoniar, mat apoi notar consistorial, până când Consiliul Locţiitor l-a numit in anul următor profesor de limba şi literatura*română, precum şi de> religiune pentru Românii uniţi la liceul călugărilor pfemonstratens; din1
Orade. Ca să satisfacă mai bine chemării sale nouă, a re- , nunţat ta slujbele avute mai înainte la consistor.Din multipla iui activitate literară de astă dată remarcăm numai oratoria bisericească. In 1868 a întemeiat .Amvonul", revistă de predici bilunară, în care a publicat lucrările mai.de seamă, ale «ojaboraiorilor externi şi vre-o 5.0 de predic i şi lucrări proprii, Că de o publicaţie ca aceea era mari nevoie, se vede din sprijinul ce l-a avut. A^trebuif sâ-I tipăriască In Í3Q0 exem-
> plare. Lucru mare la publicaţiile româneşti din vre m es aceea,. Atară de volumul de Predici tipărit la Oberla în 189$ f, dypă moartea lui, au rema* sute de predici nepublicate, astăzi proprietatea rudelor Iui, — Din vieaţa lui mai ioşemnanV că |>apa 4-a nudlit camerar în 1871, episcopul Olteanu aseaw consi-j toriai şi protopop onorar, iar episcopul Pavel paroh ^şj pro-, topop la Lets mare, unde a şi murit d,upă doi ani de slujbă, în 1882. Mormâţitui lui sărăcăcios stă; Jânfel biserica româ-•nească din Leta mare. t í i d o cruce mai de seamă/şg arată c i acolo odihneşte unul din cei mâi aleşi oameni al «ţajiitflai ş t bisericei noastre. • „ ' ."
8. Alt predicator bihorean a fost preotul Mihail Wàgft trecut cu episcopul Alexandru Dobra ca secretar consistorial, 1
mai apoi canonic în capitiul Uig'ojan. In- 1968 a tipărit fa Lugoj două volume de predici.
9. Dintre cei mai noui remarcăm în mod deosebit pe minunatul cuvântător popular Moise Nyeş, canonic orădan, vestit pentru cuvântările sale scurte, dar cuprinzătoare. Părintele-profesor Dr. Constantin Pavel începuse să publice câteva dîn ele în ( B PăstoruI Sufletesc" de pe vremuri. >«
II. Autori de căr ţ i de rugăciuni .
Mai mult bine fac uneori autorii de cărţi de rugăciuni, -fiindcă respund unor nevoi sufleteşti ma i dese şi mai arzătoare. \ " v
1. La sfârşitul veacului al 18-lea şi începutul celui de al 19-lea negustorul Nicolae Angyaláky din Săcheihid a tipărit mai întâiu la 1790, apoi in 1801 la Vác o "carte de rugăciuni ungurească pentru folosul sufletesc ai credincioşilor bisericei răsăritepe. Precum se pare e lucrată după Anastasiu Szekeres. '
2. Moise S4ra Noacu a edat in 1843 o carte de rugăciuni scrisă cu niultă însufleţire pentru, poporul de rând.
3. Ceva mai târziu Justin Popfiu a dat' o carte de rugăciuni pe seama intelectualilor români la 1877. Meditaţiile asupra misterelor credinţei sunt după Albach. Are şt multe poezii religioase originale, cari formează puntea de trecere" delà rugăciunile zilnica la meditaţiile religioase mai adânci. , ;
Tot din- eparhia orădană avea să apară mai «apoi cea mal bună şi mai lăţită carte de rugăciuni la Români: „Mtn-găerea sufletului"* de loan Genf protopop şi canonic oaorar în Orade.*' " ' , ' '• '
III. Teo log i .
1. In rândul întâiu trebuie amintit episcopul orădan Samuil Vulcan, autorul unor „Cdneiunj dogmatice-morale", durere, încă nepublicáte. Se păstrează, caşi multe alte lucrări de valoare, în arhiv-ul episcopiei româneşti din Orade.
2. Gheorghe Fărcasare o mulţime de lucrări teologice parte româneşti, parte latineşti. Româneşti sunt: „Cunoştinţa Istoriei bisericeşti"; „istoria Vechiului Testament şi istoria bisericii până In secolul XI"; dar mai ales „Tâ.icuirea ŞffSJtei Scripturi a Notlui Testament*, o lucrare grandioasă în folio
d e 1*13 pagini, terminaţi tn 1802 şl dăruită bibliotecei oră-dane In anul 1815. Latineşti aunt: „Fragmentum articulorum misceltaneorum*, fragmente din vieţile şi operele sfinţilor, apoi istoria sinodului din Lyon şi Florenţa. Tot latineşti sunt şi „Disaertatio de cyclo Paschae", »Tractatus de forma consaerationr* în orientali e t occidentali Ecclesia et de con-firmationis sacramento", precum şi „Antidoţa miscellanea sanctorum Patru m et prof anonim au cto rum hortulis selecta* o culegere de maxime, sen tente ;i cugetări, care ar trebufr neapărat tipărită.
3. Teodor Aron a publicat In 1843 ta Buda cea dintiiu „Catihetică practică", lucrare preţioasă pe vremea sa.
4. losif Pop-Szilágyi a scris pe lângă „Euchiridlbn juris Eccleaiae orientális", amintit deja, şi .Catehismul unirai: tuturor Românilor* în 1864, pledând "pentru unirea religioasă • tuturor Românilor cu Roma. Cartea scrisă cu vervă şi- însufleţire s'a trecut curând. EI a cercat să lăţiascâ un i rea ' ş i cu fapta. In 1865 s'a dus la Roma presentând Papei un me- , moriu cu privire la unirea bisericilor. Unirea s'ar fi făcut uşor, dacă guvernul austriac declară egal clerul resăritean cu cel apusean. Aceasta nu s'a Întâmplat. Episcopul Pop-Szilágyi s'a întors delà Roma numai cu mângâierea că Papa se roagă Io fiecare liturghie a sa pentru îndreptarea sorţii clerului, întreg: resăritean şi apusean, fără deosebire. Pentru ridicarea nivelului ştiinţific al clerului său, el abona pe seama preoţilor mai sărsci cărţi şi reviste teologice. Tot el à mai scris în lţ|45 „Scurtă istorie a credinţei Românilor" cu mult spirit şi vioiciune. *
5. Nefiied liturgica cultivată, ia 1874 episcopul loan. Olteanu num) pe Iustin Pop/iu profesor de liturgică la clericii români din seminarul latin orădan. Popfiu a şi scris o liturgică excelentă. Cu o parte din lucrarea sa publicată în „Predicatorul siteánúlni român* la 1877 a câştigat premiul de 10, (sece) galbeni pus de redactorul foii. Partea premiata vorbeşte despre înmormântare. Şi în „Sionul Românesc" din, 1S66 are un studiu despre consacrarea epişcopilor. .
\ \ . 6. loan Pop, preot în jurul Binşului, mai apoi in Tarcea, judeţul Bihor, a tipărit în Pesta Ia 1862 „Cronologia Pascală".
7. in limba maghiară a scris o broşură preotul din Sâm-bjătşag P i t a r Raflu: Paralele religioase, unire şi îjncâ ceva (Vallásipşrhuzamok, unió s még valami)-
8. Tot ungureşte ţ i-a scris cele- mat mult* lucrări de p'olemie bisericească cu teologii maghiari canonicul £>r. 4«*-gustin Laurán. Aşa sunt: „A szent Unto" Nagyvárad? 1885; .Korszerű egyházpolitikai kérdések" 1887; „Az egyház és az állam" 1888; „A schjsmával összehasonlított szent unió" 1888; „Egyházpolitikai helyzetünk" 1889; „Mivé lett a kathóiittus
- Magyarország?" ;1890; „Egyházpolitikánk..." 1891; „Az elkeresz te ln i űgyf 1892. — Româneşte a scris „Creştinul greco-oatolic deprins în legea,sa", Oradea mare 1878» — o lucrare imitată, precum arată şi titlul, după P. Segneri, 11 cristiane i is t rui t to nella sua legge, apoi o lucrare pedagogică.
Nu trebuie uitate nici cele câteva lucrări de drept- bisericesc privitoare la unele chestiuni mult discutate pe.vremuri. De pildă: • '•• • - , * •• -
9l Vasile luţiu „Constituţiunea, libertatea si autonomia 1n biserica lui Christos" sau:
V 10. Vorbirea rostita de Iustin Popfiu în cauza autonomiei; catolice, publicată şi ungureşte şi româneşte. (Româneşte e publicată şi la Dr. Augustin Bune a, Discursuri; Aute-
sicei şi despre sinoade. Oradea mare'. Tipariul lui Aloisiu Tîchy 1861. Lucrare documentată şi vioaie. -
In fine ar mai ft multele epistole pastorale, cari încă sunt isvoâre nesecate de gânduri şi îndemnuri creştineşti şi romaneşti. Dar trecem la 1 •
. IV. Istoricii . . . • _ r
1. Teodor Aron, des amintit şi până aici, trebuie tncre-stat pentru ale sale „Adnotări la is tor ia! lui Petru Maiori tipărite la Buda în 1828. *
2. Moise Sora-Noaeu a dat un respuns vrednic lui An-drásy István, profesor maghiar în Alba-Iulia, care susţinea că Românii îşi trag originea delà tâlhari. Pentru respunsul da t * avut să îndure multe mizerii şl persecuţii din partea puterf nicilor zilei .de atunci. •
3. Dr. Gheorghe Popa a scris „Istoria universală, 'mai -ales istoria- naţiunei româneşti şi a regatului Ungaria". '?•'
4. Paul Vela-Ventrarul a tipărit la Orade: «Biografiile jce.lor mai vestiţi Români".
1869 „Panteonul Român'" Lucrare de mare valoare pe vremea sa, /
I * 1 i 6. /oű/i Munteanu a scos la Otede în 1856'.«Biografiile celor mai vestiţi- romani şi foraane*.
7. Chiar şi fostul episcop Joan Olteana a scris în -tine?-• r e ţ i r i e i a l i ' i s t o r i e a l i te ra tuf t i rofóín*.-1 ••
: 8, Aloisiu Wlad a publicat Ia Lugoj în 1865 „Originea familiei Vîad", pe care o derivă din "Selistea Mararnureşului ai o află, înrudită, cu familiile istorice Bale şi Dragfi. Tot el a mai scris „A román nép és ugye*. (Poperul român şi cauza lui). Lucrare cu multă vâlvă pe vremea ei.
f J 9» Gheorghe Vfrts a dat mai întâiu istoria liceului român dia Binş (Brevis história gymnasil Beiényesiensis). • C
Sunt şi câteva biografii Înseninate. Astfel sunt: V 10. Dr, loan Vancea, Biografia sinoptică a episcopului
greco-catplic Vasile baron d e Erdélyi,. Oradea-mare I862v i . 1 1 . Justin popfiu în albumul redactat de Mendlik Ágost
(IX. Pius római pápa s a magyar püspöki kar) a scris biografiile episcopului losif Pap-Szilágyi şi a mitropolitului Ale*-xandru Şterca-Şuluţîu. — Tot Popfiu a publicat şj panegiricul rostit la sicriul baronului Vasile Pop în Orade la 1875, iar în 12 Februarie K76 discursul asupra fostului bărbat de s tat maghiar Deák Ferenc. E frumos, precum observă Márki începutul discursului luat din cuvintele evangelistului loan 1.19: w T u cine eşt i?" ( t u quis e s ? ) )
V. Llmbişti şi literaţi. 1. Cea dintâiu carte românească tipărită cu litere latine-
este renumitul „Lexiconu româirescu-latinescu-ungurescu şi germanescu" tipărit în Buda la 1825. Lá acest monument d e limbă, care trebuie considerat ca un triumf al .latinităţii noastre, pe lângă Petru Maior şi Alexandru Teodoroviei şi-a avut partea sa de muncă binecuvântată şi canonicul, mai apor prepozitul Orădan M0 Corneli;
2. In eparhia unită or idană, în special, deja la 1820 a Introdus marele episcop Samuil Vulcan literele latine în locul slovelor slavone, stabilindu-se şi o ortografie românească par ticulară. Dintre particularităţile acestei ortografii remarcăm,, de exemplu, „shi" pentru „şi", „qua" pentru „că" ş. a.
r v 3 ; T o i <m cleric Orădan lomAlexi, mai târziu .cel- .dintâi» episcop şt organizator al eparhiei gherlene, a tipărit deja
ca student In teologie Is Viens fn 1826 .Elements, Ikigiae daco-romanae sive valachicae'' Studiind limba români din aceasta gramatici filologul englez Bruc&Whyte zice în opera sa „Histoire des langues romaines" publicată în Paris la 1841 că ea e cheia înţelegerii limbilor, romanice- , •
4. Dionisiu Puşcuţ, au tor ise gramatici şi el, conducând prin anii 40 şi 50 ai veacului trecut societatea de lecturi a tinerimei române oridane, < societatea de lecturi a tinerimei române oridane, societate înfiinţată mai înainte de episcopul Vásile Erdélyi pe vremea când era directorul seminarului român din. Orade ' ) a publicat scrierile mai de seamă ale tinerilor în revista litografiaţi „Musa.Crişană", iar unele le-a şi tipărit în „Diorile (Zorile) Bihorului" la 1854.
5. Peste zece ani, la 1864 a publicat Iustin Pop/iu, Urmaşul lui Pâşcuţ la catedra de limba şi literatura români delà liceul cllugirilor premonstratensi din Orade volumaşul .Fenice" (Phönix), compus tot din contribuţiile micilor diletanţi literari. Tot el a publicat ceva. mai târziu şi o scurtă istorie a iîteraturei române, care s'a folosit multă vreme ca manual de literaturi la liceul din Orade. : : i Că toate acestea încercări n'au* izbutit deplin totdeauna
şi şi-au atras uneori fulgerele criticei neîndurătoare, ce* are dé a face? (In special asupra lui Popfiu vezi T. Maioeescu, Critice. Minerva 1908 vol. 1. 118-notai, apoi p. 124,134 şi 172). Să nu se üite însă, că chiar dacă din punct de vedért literar Şi' artistic mai înalt n'au presentat un interes şi o valoare deosebiţi^ din punct de vedere naţional şi-au avut rostul lor însemnat..
Are toată dreptatea istoricul maghiar Márki, când zice „Dar* ce reproş îi poate atinge pe scriitorii aceştia pentru greşelile lo r? Mai mitre nu decât pe itmbiştii şi istoricii altoi* popoare Cu literatură începătoare! Procedeul critic totdeauna e precedat de cel sentimental; iar însufleţirea nu e alegătoare. Faţă de alte popoare cu istorie literară bogată, observă mai departe Márki, Romanic mai au şi scuza că s'au putut încrede mai mult în viitor, decât în trecut*). 1
') Veti articolul Directoratul lui Vasilè Erdélyi In «Cultura Creştină" Blaj 1919 Nr. 3 - 4 . ' \ ,
») Dr. Márki Sándor, Bihari román írók. Nagyvárad; 1880. Kiadja Hollósy Jenő p. 43 şi nrm. •". \ '5* , t
^ Lin toate acestea se vede că-şi au şi eelealalte eparhii româneşti unite cn Róma tradiţiile lor culturale. îşi au şi ele dovezile lor de cărturărie bisericeasca românească.
i Că nu- sqnt aşa de strălucite ca.ale Blajului şi ale arhi-, diecezei peste tot, nu ll^se. poate lua In nume de rău. Cei
tfjela periferii au avut şi au încă şă lupte cu greutăţi, pe cari . alţii din ţinuturi curat rqmâneşti nici că le pot bănui măcar. Cei delà periferii au fost nevoiţi să-şi facă nu odată toate rŞiudJiie la streinj: primare, secundare şi superioare. Limba şi literatura română se refugiase din şcoală şi vieaţa publică; în sanctuarul familiilor şi al bisericilor. In multe locuri Insă şt jn aceste dquă .sanctuare s'a resimţit binişor de influenţe streine, când n'a fost chiar înlocuită cu totul.
Acum însă. când tn urma favorabilelor împrejurări ex-» terne am revenit la matca noastră firească şi, graţie Princi
piului autodeterminării, putem uni , nizuinţele creştineşti şi româneşti ale celor delà periferii cu «ale Blajului,,atât de glorios în prii-inţa aceasta, trebuie să prestăm mai muit decât în' trecut. • '
Acum şi nevoile-duhovniceşti ale neamului nostru sunt ina i mari decât în: trecut. Nici odată, poate, n'au bântuit sufletul acestui neam atâtea curente destructive, ca. acum.
. Uigi odată, poate, nu i-s'au dat «mai- multe pricini de sminteală prin atâtea.ticăloşii şi fărădelegi, ca în zilele noastre.
In' Otmare, noi clericii, îndreptătorii acestui neam cu spiritul blândeţei şi cti cuvântul evangeliei lui Isus, trebuie să ne încordăm toate puterile pentru a satisface aceste trebuinţe .sufleteşti.
Şi eu cred că aici, ín SejninaTju|_jomânesc al Blajului, ninde nu simt' inf]juLeDţiie^str1îîne,.. atât. J le şt rjcaciaase . .sufletelor româneşti, ne putem pregăti pentru misiunea aceasta
• mare. -, • , peocamdată în. acest Seminar modest. Ca mâne. cine
l ştie, dacă nu vor îi chemaţi toţi clericii provinciei mitropolitane de AJba-Iulia şi Făgăraş în ait seminar mai mare, undeva într'un oraş însemnat al României Mari, fn cadrele uneia din
- universităţile noastre. Ne gândim-^jn^rJndiiJLînlâin' la Cluj, fiindcă acolo a cerut şi 'memoriuTconferinţei noastre epiştco*-peşţi^ să şe '4nj"i i j^e*^ fagul tafc • teoloiritca..V' Nu. !jrie' ferihi însă nici ,dè*alt centru universitar, oricare; ar 'fi acela.! *;_, .,
, Chestiune^ e. în prima linie^de interes bisericesc.* «fPjfiţf
Veste însă foarte de aproape . ş i noul stat român. Centru că nu poate fi indiferent din tunet de vedere ^ &tat|iln^ un^eii cum şi din partea cui .se face .educaţia clerului târiâjr diftfÄf«-•parh i i ale României Mari.., ' . . , \
t E vorba,doar nu mai,puţin decât de educaţia catojrv« «ute de clerici, câţi t r e b u i t s e recruteze an dt an, .PĂţjjru. trebuinţele spirituale aJe t Jatâ^r",e^h.i.i. „
Statul român e dator #4 Stpr;i,inia»că toate aceste niz£ţinţ«: «ultarale- ale Bişericei noastre» ça să alungă cât mai cutâno* după vorba poetului, ceasul preamărit, când mândru str$-iucNva 'n t re popoare, ca soarele aici în resârit^ ,,. \h4;*>,.,•
IOAN ŰEÖS0£SCU, „
lsus institue sf. Euharistie*)" t. A d o r a r e . '
Inchinâ-te Domnului nostru lsus Hristos, vizând, cum -aşează sf. Euharistie, îndemnat de preamărea sa jubire.
Gândeşte, că asta e ziua mai de pe urmă a vieţii Lui pământeşti — seara dinaintea morţii, — cel din urmă ceas l ibe r al său. Şede între apostolii săi, Intre Petru şi loan. Numai adineaori s'a umilit aşa de tare, că a spălat picioarele învăţăceilor. Acum aşteaptă toţi îngânduraţi : Ce va fi?
\ Şi lsus ia pânea în mâni/ îşi ridică ochii cătrâ cer, multă meşte Tatălui, binecuvânta pânea, o frânge şi zice: .Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu. Şi luând paharul, aulţămind. /'<j dat lor şi aţzisr Acesta este sângele meu al legii celei nouâ^ tarele pentru mulţi se varsă'. (Marcu 14,22—23).
Inchină-te lui lsus din prilejul acestei acţiuni. Ia aminte ia cuvintele iui şi ie primeşte cu pietate şi iubire. Uită-té numai câta demnitate blândă radiază din toată fiinţa lu>! Câtă bunătate în faţa lui! Ce gingaş accent în voi bele lui!
Deşteaptă în tine credinţa cătrâ fieşte care parte din acest' mister. O lsuse, mă închin ţie, pentrucâ spui adevărul!
*) Dau aci prima meditaţie din opul * Manual de adorare a s Euharistii*', al cărui autor este Păt A., TesMière, çeful Asociaţiei sf. EKRä-«istii^din Franţa. .Opul l'am tradHS ta e x i l m é u ăia comitatul Şopfoni.. Are |n ttianuacria-foliq •-• 274 coaie... 1» vremi. mai prielnice te va putea ' eventual si tipării.'.. Ariton ^opaţ.prptopj-ip.^
Créé, că aievea ai rostit ace,ste'adorabil* cuvinte, că cuvintele tale sunt adevărate şi ele au şi produs ceea.ce însemnează^ Prin cuvintele tale pânea s'a prefăcut In trupul şi vinul In. sângele tău. Mai cred, că întreagă esenţa panii şi a vinului s'a schimbat şi din ele n'a rămas decât ce cade sub simţirile noastre, adecă: coloarea, mirosul, greutatea, mărimea, şi aceste accidenţii singură esenţa ta — fiinţa ta — le poartă.
Cred, că sub aceste forme eşti de faţă chiar aşa de cu ' adevărat, ca şi înnaintea Apostolilor tăi la masă, şi că sub forms panii eşti întreg — cu trupul şi cu sângele — ca şi eub foffHf vinului.
Grf4i O dulce isuse, că ce-ai făcut tu Ia cină, aceeaş fac azi — is'Jjorunca ta — preoţii tăi. In puterea cuvintelor, cari 4e^ai ziş • jţjf : „Aceasta să o faceţi intru pomenirea mea!" <Luca 22,. j$).
Cred, că In fiecare chivot din lume eşti de faţă sub forma panii consacrate. Aici mă închin ţie, aici Te împac-aici te rog, Isuse, ca pe autorul acestui mister al iubirii. In închinare ţi qredinţ* mă unesc cu Apostolii. Mă Închin cu Îngerii, cári sjau de veghe înaintea chivoturilor tale în linişte^ arzând de.iubire.
2. Mulţămire . '
v ,Şi mulţumind, au frânt".,. (Luc. 12, 19). Ai mulţămit^ Isuse, că In sfârşit s sosit vremea, să dai curs liber iubirii tale celei fără de hotar. Acuma : ţ i permite Tatăl, ca să te dai tuturora, pentru totdeauna fără să opreşti ceva pentru tine,., nici din esenţa ta, nici din mărire, nici din privilegii. Pentru asta te simţi fericit, te umple mulţâmirea, ca şi cum ai dobândi ceva pe seama ta. Bine, daf ç e dobândă aştepţi pentru iubirea fără margini? Vei afla .oare. răsplătire penţjru toate părăsirile, dispreţuirile şi batjocurile îngrămădite asupra ta ? Vei secera aţâţa iutţire, câtă nerecunoştinţa? Crezi, çâ v o r ş t i preţui In deajuns scumpa comoară, ce ai dărui t-o oamenilor în această ta ină?
Da, tu Ştii bine, ce pahar amar şi pururea prea plin Iţi procură această stare nouă; prevezi răutatea oamenilor în toate schimbările ei; le socoteşti îndărătnicia, că mereu se întorc de cătră tine; cu toate aceste ai mulţumit pentru prilejul, ce ţ i -sa dar, de a face bine cu toţi, ş i ăsta e doritul tău, scop, ăsta bucuri s şi răsplata ta, a cărei lipsă o simte- inima, ta fără stâmpărare.
Dir, dacä tu, Domaine, ai mulţumit, căci te-at putut d*-;
pentru noi, c i t de mare trebuie s l fie atunci recunoştinţă \ mea pentru acest dar al nemărginitei tale iubiri? Doar pentru noi ai rânduit £cest sacrament! >
- Pentru mine e şef Şt sacrement, al cărui cbiar şi nuţnai< descoperirea întrece orice închipuire.
Pentru mine sunt minunile numeroase, pe cari rânduirea*-acestui sacrament le-a f |cut necesare din partea atotputeţţji-ciçi tale. Pentru miţje supt iubirea, răbdarea şi îndurare*,, nenumăratele şi nespus de multele jertfe, ce tot mereu 'ip pretinde delà tine seeţaţea a c t ţ t ţ f te/ne.
Toate aceste pentru mântuirea şi mângâierea mea! cine sunt e u ? O njrniça, ticăloşia, nerecunoştinţa, păcatul întrupat. Şi cine eşti tu, care astfel te jertfeşti? „Desăvârşirea fiinţei", curată desăvârşire şi curată iubire.
O iubire necuprţnşă; .si milostivă; bunătate! Comori delir cate şi nesecate ale sfinţit inimi alţii Isus! Cu ce să vă r ă s r . plătesc? Mărturisesc cel puţin atâta, fă nu-s ín stare a mă achita! Ţie-ţi mulţânţejc ţpate, o> Isţise al meu, binecuvântat s i fii pentru toate! ţ\ţ binecuvântat ceasul, când ai rânduit acest sacrament! ?\i el pentru mine işvor de dar pururea nesecat şi vatră nestinsa ş vieţii şi a Indurării pline de har t Câte bucurii curate sufleteşti am avut pe ' urma acestui sacra? ment delà cea dintâi cuminecare a mea! Zi de zi gust In el; fruptui întăritor, care^mi nutreşte slaba vi tetă. De când a . fost rânduit stă pe carul bisericii ca un soare neschimbat.. Isuse, pe tine te doresc rperinde în ceasul morţii mele. Tu eşti, in acest Sacrament, deia care-mi nădăjduesc veşnica mântuire. <
Da, numai In ajua', ca rea ou va mai avea amurg, voi* putea mulţăml după" cuviinţă, pentrucă ai rânduit acest sacrament. Atunci abÇa yft Í P l ^ g * mintea mea toate minunile-acestui sacrament şi fe va înflăcăra de iubire nesfârşită cătrâ. el. Dar totuşi? J~ $ e >va putea înălţa recunoştinţa mea aşa de sup-şi In cer, jc« să corăspundă măreţiei binefacerilor produse prin acest;sacrament!
3 . î m p ă c a r e .
Râaduind Isus sf. Euharistie a zis: ,Aèesta e trapul mea\l carele se frânge... Acesta e sângele meu, carele se varsă pentrlt voi". Asta înseamnă, că sf. Euharistie e jertfi, moarte pen t rk
păcatele noastre.. Ori„.nu^ţ c i t o moarte, ba poate şi mai mult, când. un om viu ajunge ,într|o ^aşa stare şi ^sub forma panii se face nuţremâut oamenilor? ,
Nici o lucire In ochii lui, nici ,0-demnitate în persoană, nici o .vieaţă p e buze;, ci numai linişte -de cimiter, umbra şi nemişcare. Cercetează dei-e mai mare, deosebirea între, omul .viu şi trupul lui,mort, decât între Isus, care şedea ia masă cu Apostolii săi, şa ţptre Isus.cei prefăcut în pâne? Sf. Cu- ' mjneeăturâ e pentru* Isus cu adevărat starea morţii, aleasă de el, .ca şă şteargă păcatele noastre. • Căci în înţelepciunea sa a cunoscut Domnul, că. înaintea Tatălui ceresc ăsta eră singurul chip potrivit de a contrabalansa corupţia lumii.
O astfel ;de înjosire trebuia să opună Isus i* sf. Cuminecătură superbiei-.noastre,- o astfel de supunere continuei
-noastre răsculărf, o astfel de sărăcie neghioabei noastre lă-- cornii şi risipe, o astfel de curăţie şi lapidare de orice fiinţă
creată faţă cu poftele disordinate ale fnimei noastre. Părinte ceresc, primeşte jertfa aceasta pentru păcatele,
mele? Isuse, iaVta-mi tot păcatul contra ta, în deosebi răutatea, că mereu-mereu am recăzut în păcatele mele, în vreme
• ce tu* astfel de jertfă ai 'adus pentru împăcarea noastră. Urăsc păcatele'mele, după cum tu le fireşti, le urăsc împreună cu tine. ' * ." Te mai încartàm noi şi cu tot felul de alte soiuri de
moarte, o Mielule al lui Dumnezeu! Ne lenevim. Suntem nerecunoscători faţă de tise şi comitem sacri lej contra ta. Şi în persoana de dispreţ aiui luda ai văzut şi figura aceasta înspăimântătoare a morţii în toată întunecimea, uriciunea şi neruşinarea lor. Şi totnşi ai dat acest sacrament. Tu la toate eşti gata. Isuse, fie-ţi milă de cei ce te învrednicesc şi de o astfel de moarte, de cei ce te trădează ruşinos, şi te înjură şi te despreţuesc! Primeşte credinţa, Închinarea şi dragostea m e i ca satisfacţie pentru ei!
„Acesta t sângele meu, carele pentru mulţi se varsă"'. Ce-i aceasta: .Pentru mulţi'f* Nu, l-ai vărsat pentru toţ i? Sigur; dar câţi, nu se eschid delà puterea lui mântuitoare! Iacă, măcar sângerează din mii <de rane deodată şi umple tot pământul cu valurile.,^s^tuitpa^^ai^^aâji'gsliii său, sunt. suflete, «Ine ştte câte,..Cglri şe feresc djri,calea lui cu o întristătoare invenţiozitate. ' ; \ / "'.",.,,„.!...
O isuse, cat de amar te-a putut durea, când în ceàitâ* aşezării acestui sacrament ai văzut pe acest? rătîciţfc' "PW* toţi i-ai văzut în Iuda. Pe el nu-1 poate mişcă frier un semn' 1
al gingăşiei; sé cuminecă sacrileg şi moare nepocăit^ deşi" iubirea ta a încercat de nenumărate ori â-T scăpa. Isbucneşte oftat din fntristata-ţi inimă şi te cuprinde negrăită".' durere.' previzînd, că 'aşa de mulţi nu vor trage folos din 'sacramentul" tău, mlcar ei e cea mai strălucită dovadă a dragostei tar* călduroase, e frncKul nenumăratelor tale jertfe şi continui Înnoire à morţii «ale. .
O Isuse, m l - f a c părtaş: durerii sufletului tău! Fie-ji mill de cei împietriţi ş f mai ales de agonizanţii, cari in ceasul , acesta refuză merindea vieţii de veci!
4. Cerere .
„Aceasta sâ o faceţi întru pomenirea meaf lsus toate ui-le-a dăruit nouă. Cu fapta săvârşită la cina de pe urmă prin o lovitură s'a făcut jertfa; nutremântul şi călăuzul nostru. Prin urmare el vrea să .ajute .pe toţi oamenii, să-i nutr iască şi să-i însoţiască ori unde-merg. Vrea să trăiască între ei, « ca tata între copii, ca prietenul bun ia prieten bun. Darul său cuprinde te t : ,ce e dumnezeesc şi omenesc-, spat şi t i m p r . Şi pentru toate n'are altă cerere cătrâ Apostoli şi>cătrâ>noi, decât: „Aduceţt-vă aminte démine!' ->•.-•
Pentru marea şi nebiruita sa dragoste numai asta im» ne-o cere: Să nu-1 uităm! — Să nu uităm, că e între noi, eă . stă ia ordiniie noastre. Să ne gândim, că pe .aşteaptă şi toa te ale sate nu înceată a ni-le îmbià n o u ă . N u m a f u n t ne cere,: una doreşte: hAduceţi-vd aminte de mine!'
Cine va spune Câtă dragoste şi gingăşie exprima aces te , vorbe?! Ce ecou plăcut şi puternic află In inimă acest eu-v vânt! Săraci, slabi, supuşi la ispite, lipsiţi de curaj, orb», desculţi, flămânzi, păcătoşi, numai una vă cer tuturor, pentru mine,şi pentru voi: „Âdaceţi-vă aminte de sf. Cuminecătură".
- Isuse, mântuitorul sufletului meu, 'sunt hotârît tare a-mV aduce aminte de tine! Dar preà bine ştiu, cât preţ şi durată au propusurile. mele r dacă nu m4 sprjjineşte şi întăreşte harul tău. Fii deci stăpânul meu. Fă, să nu încetez a-mi aduc*' aminte de tine, în sf: Sacrament de pe altar, şi să nu poată » şterge amintirea ta din inima mea nici povara muncii, nici -deşertăciunea lumii, nici diátfáctia, nici suferinţele, nici r l sbu -
• Ê t o ' M ' , .i ) - W r i m * q t l i ^ f e i , . ' .Mr. ta-20. _Jv
n»rèà\ Fie in tot locul eu mine acetáté dulce aducere aminte, în singurătatea căminului meu, în .sgomotul lumii şl in tot. locul. Âcfeasta sâ-nii modereze şl îfinţiască bucuriile şi la-
- crămile mele. Aceasta să m i faç4 Érediacios in iubirea şi veneraţi» intimă cătrâ acest sacrament, zelos In primirea Iui şi întreagă vieaţa mea să se cufunde î s sfântă pomenirea ts , o preasfânt sacrament al Euharistiei! Aducerea aminte de tine să-mi fie zi vieţn, lumină Sufletului, dorire şi paznic i«imei, nădejde rugăciunilor mele, motivul ocupaţiunilor, cre-
.-dinţa, nădejdea şi iubirea mea. Istise în preasf. Euharistie! \ Toată vieaţa mea să fie consacrată Sfintei tale pomeniri!
ÄRIT0N M. POPA
1 însemnări. ^ Fraţ i lor , nu părăs i ţ i s a t e l e ! l)*pâ potopul răsboiului sunt
atâtea lucruri de îndreptat şi de curiţit , atâtea răni şi morburi de vindecaţi, atâtea gorun de umplut şi dealuri de nivelat in raporturile familiare i sociale, fh educaţie şi in instrucţiune incit tt.u UH preot ai un invăţarbr, cum avtam inainte de răsbeiu aproape in fie care sat, ci şi mai mulţi ar putea fi tasins ş i serios ocupaţi ou nevoii* poporului. Durere, câ tocmai aduin avtstn isiaî puţini niooţi pe, la éate. Râaboiui .1 împuţinat numărul clarului tinâ*r tu seminar*.', iar întruchiparea idealului nostru pe pr ta mulţi preoţi i-a tura» in serviciul statalei. Acesta «>un rău, pe care biserica il ^ vede- şi 1 regretă. Dovadă şi următorul aliniat din o scrisoare a Consistorului din Blaj c i t r i un preot, öare a.intrat fără Ştirea şi învoirea mai marilor
;8ii bisericeşti itt o .slujbă de a statului, oare tt'are o în-vsemnătate deosebită şi pentru biserică:
„Ai fost trimis in via Domnului» o'p cultivi; s i grijeşti în «aod imediat de turou cuvântătoare, ce ţhs'a Încredinţat, predi--cându-i ad«vărul, iiísiituiíid in suflete împărăţia harului şi ft--eand .în tot locul -pa ingerül binefăcător al sutelor de creştini, «s»ri munceau şi Se trudesc şi cari în nenumăratele lor lipsuri, năcazuri, nenorociri şi nedreptăţi aleargă Ia păstorul bun, pururea treaz si «ata de a le» servii Misiunea aceasta de în-
aamnătate••cardinal* nu s'a terminat În Românie mare. Romă-' « ia unită, pentru » ft în realitate mare şi puternică, are lipsă -de continua luminare şi de Înălţarea morală a satelor noastre.
' •: ; . ' H r , -^ > °- V CULTURA CREŞTINA EtfrvflPS. L
Aceasta lucrare iasă reclamă şi In viitor preoţi buaí, înţelepţi $i tasufUţiţi. Din motivul acesta noi nu putem aproba părăs i rea misiunii preoţeşti din partea acelora, cari au făcut ^mărturie despre voeaţiunea lor" -
E de dorit, ca şi coniucătorii statului să judece temetnie chestiunea şi să înţeleagă, ca c în detrimentul Romtniei mari s i ia preoţii de pe sat», unde nu se pot substitui, ş\ să-i aplice in oficii, cari n'au însemnătatea slujbei preoţeşti şi în cari t i laicii ar putea munci foarte ban*.— ' ' Ghedeon.
In te rna te p e n t r u s tudenţ i i s ă rac i d e ţ ă r a n i . Numai u n student sărac, fiu de ţăran, modest şd fără multă cunoştinţă de oameni, ar şti descrie greutăţile traiului lui mizer, care, de •cele mai de multeori mulţumeşte numai dorinţa de-a aveà pâne şi cvartir la periferia oraşului cu .şcoală. Faţa iui gră
i e ş t e despre mizeria vieţii lui, despre dorinţele de a-se nutri şi cu cea mai sărăcăcioasă mâncare, ce ajunge pe masa bogatului şi despre încordările, ce le face ,pentru progres. Câtă mulţumire sufletească s'ar aşeză' in sufletul lui, dacă ar aveà o locuinţă higietică şi dacă, mergând delà şcoală; ar a f l a ţ i rel o mâncare caldă, pregătită simplu işi din alimentele, eu cari s e nutreşte în ferii ia casa părinţilor, cari au durerea, că nu pot da mai mult şi mai bun pentru fiul lor, decât dau î n ' lealitate.,
Va zice cineva: Dacă studentul e sărac şi învaţă brn* r
se împărtăşeşte de ajutoare, iar cel mediocru şi mizer să. n * înveţe la şcoli secondare. E drept, că sunt, cari bineficiază d e burse, da r acum mai ales; cât ajunge o bursă, apoi câţi au* terminat liceul'cu .eminenţă^, fără de-a aveà stipendiul Apoi sunt prunci talentaţi, cari nu sunt în atare să se lupte şf cu mizeria traiului' şi cu greutăţile studiului, pentru ce. o r i părăsesc şcoala,:ori şiâbeşc la învăţătură şi câte talente nu s* îngroapă pe sate, fiindcă părinţii săraci nici nu cutează %iri dea a şcolile din oraş, , , •'"'-• í » Aici s'ar putea ajuta^aşa, ca, statul, ori societatea din
colecte, să facă clădiri bigienice în câte un ' cen t ru cu şcoli, fp cari sâ adăpostiaseă pruricH buni şi săraci de ţă rani mai ales. Aranjamentul internatului ,să samene cu aranjamentul «nei case ţărăneşti. Viptul să fie simplu, din naturaliile» c e le-ar da părinţii băieţilor. Cum mulţi s'au făcut oameni măr i , servind ea studenţi câte unui profesor, tocmai aşa pruncii dîn
Rubrică Pastorală; Ectenia cea m a r e . Toţi; cari au aprofundat şi apreciat
serviciile dumnezeeşti ale bisericii greceşti, 1ie ei din ori şi ears parte a lumii, — aduc laude entuziaste frumoasei gân~ dirii şi graiului poetic, zugăvite in ritul nostru. Cu toată frum-setea a s t a însă e de neesplicat, cum popoarele, cari cu rugăciuni aşa de frumoase împîoară cerul, tn viaţa creştinească arată un contrast dureros cu ritul lor. Acest lucru se învederează din modul, cum se săvârşesc serviciile dumnezeeşti^ Sunt neştiutori credincioşii şi, une ori, şi preoţii, cari rostesc rugăciuni ce nu le înţeleg, şi săvârşesc acţiuni liturgice, ţe:
.căror însemnătate o acopere ua nor negru înaintea ochitor lor, din care cauză no cunosc frumseţile rituhil şi le l ipseşte pietatea sinceră,')- • '">'
/ U n a din cele mai frumoase părţi aie Liturghiei estVţrt-* ceputnl, adecă ectenia cea mare, — care, ca şi toate ecteoi'ire' le considerăm şi de suplement, cu care se umple golul între rugăciunile, ce ie rosteşte preotul în tat'nă. Mulţi rostesc, orr cântă ecteniile cu o repezeală necuviincioasl, cu o pronunţare f i r i Căldură, fără Interes şi fără frumseţă. Mulţi Ie cetesc, omiţ ind câte o cerere. Procedura aceasta > incorectă şi paV^ gubitoare, firpdcă poporul' credincios părţile acestea le aude;-
- ») MwdmiHanM P S. Pttelectiejies de Lit. Orient I:, 48, W. '
uri'astfel de internat îrişişi s i măture, să cureţe, să taie lemriel să faci foc; să aprindă laminarele, să care apă, să ajute în calină ş. a. In forma aceasta ar scăpă de cvartirele prea. scumpe pentru .un om sărac ţi de, multeori lipsite de higiena corporală şi sufletească. Pentru internatele, în cari şcolarii nu pun mâna pe nimic şi aşteaptă ca servitorul să ridice de jos fiecare pe tec 'de hârtie, să se incasseze taxe, din cari superioritatea sâ-i poată, provedeà domneşte.
Ne bucuri,m, că aproape pe lângă fiecare licêu s'a deschis câte un Internat şi bucuria ne va fi deplină, daci vom auzi, că se deschid internate pentru fiii mizeri dar talentaţi de ţărani, din cari ar deveni cei mai importanţi factori áf neamului.^ . S Senior.
pentru popor aceste, sunt .părţile principale, iar neatizindu-Ie "cum se cuvine, nu înţelege frumseţile ritului şi nobleţă legii creştineşti şi aşa ţinta principală a ritului grecesc: edificarea sufletească a poporului împreună rugăter, .se pierde; .
Aceste consideraţiuni adevărate indică lipsa explicării rugăciunilor şi în special a ecteniilor,pentru credincioşi. Altfel n'au nici un fruct. Acestea"considérante mă îndeamnă, să explic ectenia cea mare, care este un complex de rugăciuni măreţe.
Ectenia cea mare. (eryji iy.Tir^^y.áhi) ectenia de pace UQtji'r/á), cum se mai numeşte, se Începe cu cuvintele:
1. Ca pace Domnului sä ne rugăm. Este o admoniţiune la începutul ecteniei, o provocare, ca să ne rugăm Domnului cu linişte sufletească şi împăcaţi cu fraţii noştri, precum şi Hristos ne porunceşte: „Şi când staţi de, vă rugaţi, iertaţi ori ce aveţi împotriva cuiva" >). pent rucănu numai cu neeredinţă, dar nici cu lipsa bunei înţelegeri cu deaproapele nostru nu este bine să ne ru^ăm. Sf. Pavel scrie: „Voiesc darj»ă se roage bărbaţii • In tot 1 ocul, ridicând manile curate,, fără de mânie şi fără de îndoire* 2 ) . ; ,
2. Pentru pacea de sus, şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Demnului să ne rugam. Pacea de sus, după sf. Paul este „pacea Iui Dumnezeu, care covârşeşte toată mintea"3), despre care pace zice Isidor Peleuşotu l 4 ) : „Pacea dă ne-o nouă, adecă nedreptăţi să ne împreunăm cu tine, ca împăcaţi prin Spiritul Sfânt, să fim pe veci nedespărţiţi de iubirea ta". — Sub mântuirea sufletelor noastre Înţelegem mântuirea noastră vecinică, cel mai însemnat lucru pentru un creştin, care şi aci îl cerem în locul prim delà Dumnezeu. . .-
3. Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Se cere pacea sufletelor, pacea credinţii, pentru, care a venit Domnul îws'tru Isus Hnstes în lume şi a suferit, şi pe care o propqvăthieşte biserica, ca pe toţi să-i uniascâ în aceiaş credinţă. Pace .adevărată şi deplină- cerem bisericii, pace înlăuntru şi pace din afară, pentrucă aceasta este cea
*) Marc 11, 25. ») II. Tim. 2, 8. •) Filip. 4, 7. ') S. Szabó; Expositions. Lit. Io. Chrysoatomi. p. 154.
mai mare binecuvântare, care o ajută, ca toate neamurile să le împărtăşească din vistieria darurilor ei Încredinţate. Ce este pacea, de nu liniştea ordine], spune Sf. Augustin 1 ), care ne face, să "petrecem viaţă lină şi cu odihnă în tpată cucernicia şi c ins tea 2 ) .
4. Pentru sfânta locuinţa1) aceasta, şi pentru cei ce cu credinţă, cu bună cucerie şi cú frica lui Dumnezeu întră în-transa, Domnului să ne rugăm. -
Cei ce întră în biserica lui Dumnezeu, să o facă aceasta cu credinţă vie, cu datorită pietate şi cu frica fiilor lut Dumnezeu. ** .
5. Pentru Episcopul nostru (N), şi pentru onorata preoţime, întru Hristos diaeonime, pentru tot demi Şi poporul, Domnului să ne rugăm.
In locul cei dintâiu se pomeneşte capul diecezii, pentrucă el este cel niai mare în oficiu şi în dignitate. Pentru el se cere putere şi înţelepciune, ca să-şi poată împlini datorinţa cu sfinţenie, precum voieşte Dumnezeu. Se roagă apoi poporul pentru preoţi, pentru diaconi şi pentru tot clerul, care este rânduit a griji trupul mistic al lui Hristos, precum spune Dioniziu Carţh. : „Cu toate — că în sfânta Liturghie în rândul prim şi în general trebuie să ne rugăm pentru popor, mai cu Samă însă avem să ne rugăm pentru pontificcşi episcop şi pentru aceia, cari sunt înălţaţi în mijlocul poporului credincios şi sunt de folos poporului, iar prin înţelepciunea lor învaţă şi apără credinţa" *) ' "
6. Pentru dtepi credinciosul şt iubitorul de Hritos Regele nostru (N), pentru toată curtea şi oastea lui, Domnului să ne rugăm.
7. Pentru ca să-i ajute, şi să-l supună sub picioarele lui pe tot inimicul şi contrarul, Domnului să ne rugăm. •
Biserica se roagă nu numai pentru capul bisericii ci şi pentru rege, carele este reprezentantul puterii lumeşti, fiindcă amândouă puterile: cea spirituală şi cea lumească sunt date spre mărirea lui Dumnezeu. Cu toate că scopurile lor secundare sunt divergente, totuş din voinţa lui Dumnezeu, cu putere îndoită au să conducă lumea şi să căluzească neamul ! ») Szabó s. c. p. 155.
•) 1 Tim 2. 2. ») „sfânta casă" ta original (Cultura Creştină, VU. nr. Í J - 1 2 . p. 224). *) Szabó o- c. p. 156.
omenesc la destinul său, care este mântuirea sufletelor şi bunăstarea pepoarelor. Scopul acesta însă nu se poate ajunge, numai dacă amândouă puterile se aliază. Pentru acea învaţă şi marele pontifice Leo XIII, că acesiea două puteri zidite de acelaş Dumnezeu, nu se pot contraria: „Intre cele două puteri este elipsă de o alianţă ordinată, carea se poate com> parà çu alianţa sufletului şi a trupului îa om *). .
Regele, adecă puterea lumească, prin aceasta alianţă este dator să sprijinească biserica:, a) morala.şi cinstea cetăţenilor să o premsveze prin legile sale, iar greşelele să le pedepsească, b) Biserica se roagă mai cu samă pentru ca regele să poată cârmui în pace. Deci regele dator este a susţine pacea, fiind pacea e binefacere atât pentru religiune," cât şi pentru bunăstarea tempo.'ală. c) Regale are să-apere biserica.
S.Penira biserica aceasta, pentru io aie cetăţile, şi satele j pentru cei ce cu credinţă vieţuesc înir'ânsele, Domnului să ne rugăm. •
In originalul grecesc este vorbă de mănăstire, adecă „pentru aceasta sfântă mănăstire", se înţelege corporaţiunet ' morală, şi nu clădirea Prin urmară în împrejurările noastre date ne rugăm pentru corporaţiunea me-rală a credincioşilor, pentru comuna bisericească: „pentru comuna aceasta" 8 ) sau „pentru oraşul acesta" u pentru fericirea temporală şi vecini.că a tuturor. < 9. Pentru bană. liniştea aerului, pentru înmulţirea roadelor
pământului, şi pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm. In aceasta cerere servitorul bisericii, în numele poporului,
8« îndreaptă cătrâ Dumnezeu, cerând bunuri temporale,, precum făcea \i/profetul Ieremia, despre care s'a scris: *,Acesta este iubitorul de fraţi prorocul Iui Dumnezeu Ieremia, ' carele mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate" 8 ) . .
10. Pentru cei ce umblă pe ^ape şi călătoresc, pentru cei morboşi, pentru cei ce se «stenesc, pentru cei robiţi ţi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Mai nou se zice „pentru cei bolnavi". Cuvântul acesta înlocuieşte „mo'rbosula nostru în vechiul regat; se pare însă o greşalâ acest lucru, căci la noi în multe locuri „bolnav" are înţelesul de schilav, mutilat, ori ceva deformltate trupească.
') Acta Lecmia XIII. Encycl, „Immortate Dei". •) „Cultura Creştină", VIL nr. 11 - 12 p. 225. r
Pentru „cei robiţi" t e zice „prinşi" ce-asemenea nu pare a fi corect, de oarece, deşi tűntem, dedaţi acum cit term inii de râsboiu, ~ a prinde, prins, are şi alt înţeles şl nu este termin aşa esclusiy ca robit. Cărţile liturgice au „prinşi", escepţjune lăudabilă face Oroiogierul de Blaj' 1).
In aceasta rugare ne îndreptăm cătră Dumnezeu pentru fraţii noştri^ cari «unt în situaţii mai grele. „Robiţi", se înţeleg toţi cei lipsiţi de libertate. De s i te te înţelege, că criminalii vinovaţi nu se cuprind aici.
% lî Pentru casă ne mântuim not de tot necazul, mânia şt nevoia, Domnului să ne rugăm.
12. Apără, măntuieşte, îndură-te şi ne păzeşte pe rtai, Dumnezeule tu durut tău„
Cuvântul v.sevoie" în aceasta cerere n'are înţelesul ardelean: epilepsie, ori logic-gramatical: lucrare fâră voie, ci cel c t se usează în vechiul regat, adecă trebuinţă, lipsă. Acest înţelet îl are şi originalul 1). Textul românesc ai Liturghii l fa fost primit de acolo, şi a ţinut cuvântul „nevoie" numai cât prea puţini tunt, cari.să-1 înţeleagă bine.
Ruga rea aceasta este generală: se cere darul lui Dumnezeu, care ne apără şi ne fereşte de ori ce rău. Cu rugarea aceasta se închie şirul cererilor ecteuiei celei mari.
Poporul la toate rugăriie din ectenie răspunde: „Doamne, indură-te spre noi!" ori: „Doamne, miluieşte!" Mai corespunzător ar fi: „Doamne, milueşte"] ori: .Doamne, mdurá-tef, Adausul: „sprt.noi* nu este în original, şi peste tot forma usatâ la noi «ni ţii cu Roma nu este Veche. In m uite locuri şi azi se cântă ^.Doamne, miltieştel"
Kvçté íUyaov ==s Doamne, îndură-te, este din ct*vin-tele Kvçioç = Domn (în vocativ) şi iUm- = a se îndura, a t e milui (în Imperativ auristos).
Ce rugăciune poate fi mâi puternică ca şi acest strigăt plin de umilinţă, de durere şi de suspin. Dioniziu Car/h. zice despre expresiunea aceasta următoarele 3 ): „Intre» toate cuvintele rugătoare, cuvântul: „Miluieşte" se vede a fi cel mai puternic şi neîntrecut, iar ia Atotputernicul mai plăcut. Pentrucă ori şi ce va zice Domnul cătră cel ce se roagă aşa, el poate
») Ed. IV. 1912 p. 53. *) Maximilianus P. S., Miaaa Graeca, p. 18í ' ) De oratione, 2Î. Szabó, o. c p, U3.
îk. 18—20 . CULTURA CREŞTINA. Pas. SM. i i i » i , m » n . . . ' n U M U g t . i i ' « T i n a um»i , . I M ' I ,i I , , N I ,, , i „ T i , 'n I , L ! i .ilniiii;, I I I W B I I I n I , n „ t i W . B
' .>* .. -răspunde: Miluieşte! De va zice Dumnezeu: Eşti păcătos ş i nevrednic de îndurarea mea, răspunde netrebnicul: Miluieşte 1 Sunt nevrednic, nemărginit de nevrednic, ca să pot înţelege, pentru aceea zic şi te rog: Induri-te spre mine! Indurâ-te spre mine! Şi ori ce se va obiecta rugăciunii mele, că au mă rog cu zelul dreptăţii şi eu iubire, tot acest^cuvâni M voia repeta: Miluieşte! Nu mă rog cu dreptate şi cu dragoste, tocmai pentro aceea te rog, să te înduri spre miné nefericitul şi să-mi ^dsi din zelul dreptăţii şi al iubirei, ca să mă pot ruga după placul tău".
Ca să fim părtaşi milei dumnezeeşti.e de tip să ca aceasta oftare s'o pronunţăm cu umilinţă adâncă şi cu pocăinţa sufle* tului şi să se exprime cu atâta căldură, ca cu puterea ce o are $6, aprindă inimile credincioşilor şi să producă liniştirea totală tn voinţa ini Dumnezeu,
, <* * * . ' Ritul grecesc este un tezaur bogat şi preţios, dar tezau
rul necunoscut de nimeni şi ascuns nu aduce nici uit folos. Este grea învinuirea, ce se. aduce popoarelor de ritui gre,ceşc> că lor ii se poate aplica zisa Psalmisrul: „pa a pe res facti su-mus nimis", dar e o învinuire dreaptă 1 ) Poporul setos dup t cele imne şi frumoase' trebuie îndestulii prin instrucţiune şi pildă frumoasă, şi cum avem tezaurul în mâni, st~1 descbi-dem şi s i - i împărţim poporului, expilcându-i ritulnostrU- admirabil.
TOSIf^ÂNOEORGEAN.
Anul acesta (1919) a trecut la cele de veci şi Alexandrii Vlahuţă, cel mai mare scriitor al nostru din generaţia după Eminescu. Delà Eminescu încoace doar numai Coşbuc a mai avut un astfel de cult al formei şi respect desăvârşit pentru artă, cum a avut el. (In proză au avut mai mulţi.) Dovadă neîntrecuta lui poezie ..Cuvântul", apologia şi apoteoza cea mai desăvârşită a artei. A- început cu obişnuitele ciripituri de dragoste (ici-colo răpit de focul patimilor a mai căzut şi
») Maximilianus P. S.: PraeleCt de Lit. Or. I. p. 50.
el în. câte o ispită, ori chiar păcat al tinefeţelor) şi s'a ridicat din ce tn ce tot mai sus spre culmile curate ale idêalulni. Ba atinge nu odată înălţimi Jntr'adevăr creştine. De pildă,
"„HristoS ia-înviâ*t<l -1îau „Şi cei din urmă caşi cei dintâi", ca . de număroasele lucrări în proză nici să nu vorbim. De altfel,
aşa i-a fost întreg programul activităţii sale: o apostolic ,In versuri şi-a exprimat programul la Ateneu în „Unde ni sunt visătorii ?" în care renunţa solemn la preocupările, mărunte ale persoanei proprii: In proză de mai multe-ori. intre altele într'up toast rostit la cununia unui poet, în care arăta într'o visiune splendidă rostul şi chemarea unui scriitor adevărat în vie'ata unui neam, citând un fapt caracteristic din răsboiul purtat ct» atâta vitejie contra Ruşilor de Iaponezi, poporul pentru care Vianuţă aveà un cult deosebit. Trebuind să ^ e . descoperit un-vas de răsboiu inamic'(rusesc) în numitul răs-boiu, un ofiţer japonez se oferi de bună veie să se ducă singur pe o noapte întunecoasă într'o luntrită până în apropiere nemijlocită de vas şi acolo să aprindă torţe mari pentru a arăta alor săi direcţia în care să-şi îndrepte loviturile, Zis şi făcut, Ofiţerul şi-a* împlinit datoria până "la sfârşit, dar a căzut şi el victimă în cele din urmă. Aşa trebuie să-şi înţeleagă chemarea şi scriitorul, încheia Vlahuţă. Cu lumina minţii şi a inimei sale trebuie să arete calea, pe care trebuie să meargă con-naţionalii săi. ^
Şi aşa şi-a înţeles-o şi regretatul Vlahuţă. A povestit cu măestrie neîntrecută istoria neamului în „Din trecutul nostru". A cântat frumuseţile naturei noastre în „România'pitorească". Ne-a desvălit cu pricepere unică minunile săvârşite de prietenul său, pictorul Nicolae Grigorescu. Ne-a spus atâtea vorbe cuminţi „La gura sobei". Ne-a arătat, cum se vădeşte dreptatea Iui Dumnezeu şi în lumea aceasta în volumul „Dreptate", ca de multele mărunţişuri, începând cu „Icoane şterse" eri.cy „Din-goana vieţii" şi sfârşind cu „Dacia" ori cu „Lamura", pe cari Te îngrijià în timpul din urmă nici să nu mal vorbim. Un critic literar a spus despre elpcă e unieul scriitor român pe care l-a citit şi admirat totdeauna, fiindcă a evoluat şi el sufleteşte la tel. In tinereţe îi admira erotica şi schiţele. In vrâsta bărbăţiei operele maturităţii sale literare.
Bunul Dumnezeu facă-i parte dé raiul luminii, adevărului, frumuseţii şi dreptăţii, pe cari atât de mult Ie-a-iubit.
tenenţi şi 5 ofiţeri sanitari. Au murit moarte de erou 165 ofiţeri şi-subofiţeri .Iezuiţi. Despre valoarea militară ai acestor mari patrioţi şi mari creştini vorbeşte mulţimea decoraţiilor: 62 au primit Legiunea de onoare, 39 medalia militari, 350 crucea de răsboiu, iar 365 au fost menţionaţi cu laudă în ordinea de-zi. Convingerile puternice religioase au înflăcărat desigur inimele aaestor ostaşi, ca şi pe călugării tuturof ordurilor şi pe preoţii-francezi, cari au luat parte în răsboiu ca combatanţi, sâ-şi îndeplinească cu tărie şi cu devotament datoriile patriotice sub conducerea legendarului general Foch şi a altor generali vestiţi catolici — practicanţi. Ne putem închipui ce influinţă a avut asupra soldaţilor francezi pilda de vieaţă curată şi de cea mai mare abnegaţiune a călugărilor şi a preoţilor lor şi ce parte a avut aces t aluat bun în învingerea atât de mult sărbătorită a Francezilor! (r.)
In 31 Decemvrie 1919 se împlinesc 30 de ani delà moartea lui Ion Creangă, cel mai iscusit povestitor român. Cât de simplu ni se pare moş Creangă după vorbă, după port. Üti ţăran îmbrăcat In straie domneşti. Afară de Moldova lui n 'a fost nicăirea, sici" alte limbi n'a ştiut să zici că delà un scriitor strein a învăţat una, dala altul alta. fia poate că nici cărţile scrise româneşte nu le prea cetia. (Faţă de urtele aveà adevărată oroare!) Ce ştia el, erau poveştile, zicalele, ghiciturile, snoavele, cântecele şi mai ales poznele lui cele multe, făcute cu băeţii de seama lui, în sat la Humuleşti. — Int rV bună zi, când Titu Maiorescu şi alţi domni din Iaşi se adunau la discuţii şi opere literare în aşa numita „Junimea", iată că vine şi moş Creangă cu povestea „Soacra cu trei nurori". Şi venit a fost. Cu povestea aceasta şi cu ceiealalte, dar mai ales eu fermecătoarele lui „Amintiri din copilărie'" a întrat pentru totdeauna în literatura română. Ceeace te captivează atât de mult la Creangă e, pe lângă naturaleţa graiului, şi modestia şi totala lipsă de orice pretenţie. Sunt cunoscute scurtele, dar cuprinzătoarele lui cuvinte din „Prefaţă": „Iubite Cetitor, multe prostii îi fi cetit de când eşti. Ceteşte, rogu-te, şi ceste şi unde-i vedea că nu-ţi vin la socoteală, ia peana
în mână şi dă şi tu ceva mai bun la iveală, căci eu atâta m'am priceput şi atâta am făcut". ' ,
Câţi n'ar da toată erudiţia lor deşartă şi toată cunoştinţa de limbi europene ce posedă, numai să poată scrie o pagină ca moş Creangă! (z.)
A murit Ernst Haeckel, naturalistul delà Jena, care a sălbătăcit tn cea mai mare măsură sufletul poporului, german pr*n* propaganda ateistă ce-a făcut. Lucrarea lui cea mai răspândită «Enigmele lumii" ((Weltrătsel), în care îşi bate joc de tot ce e drept şi sfânt, întemeiat pe descoperire durnne-zeească, a ajuns peste o sută de ediţii. Oamenii serioşi de mult îl numiau u,n demagog al ştiinţei. Mai ales de când naturalisai serioşi Brass (Das Affenproblem. Professor Haeckels neueste gefälschte Embryonenbilder. Leipzig 19087 şi Denntrt (Wahrheit über Ernst Haeckel. Halle 1900) au dovedit falsificările liii absolut neadmisibile în materie de ştiinţă. Nici când nu s'a dovedit însă de mai mare demagog ca în timpul răsbeiului mondial, când a îndemnat şi el, alături ^de Wundt şi alţi savanţi germani, la ură şi exterminare a tot ce nu e teuton. Nu le-am spune toate acestea, dacă s'ar şti. Aşa se vede însă că la noi nu se ştiu. In rubrica .Efemeridele zilei" de Aristârc et Comp a „Patriei" din 26 Noemvrie 1919 un confrate, precum se vede, din vechiul regat, care nu cunoaşte bine împrejurările îl face pe Haeckel mare geniu ş H aduce ca model de modestie. Că ce geniu a fost au arătat savanţii cari l-'au acuzat de falsificare. Că a fost modest, o înţelegem. Pe lângă greşelile ce le-a făcut, nici nu putea fi altfel. Nu înţelegem însă, Cum Aristarc et comp voind să caute modele de modestie, află chiar pe monistul delà Jena. Sunt, slavă Domnului, atâţia alţii cu mult mai modeşti şi mai virtuos, decât él, chiar şi la nói. (x.)
L a al ţ i i şi I a n » l . Pentru a face paralele necesare între stările delà noi; care în atâtea privinţe lasă de dorit şi între stările mai înaintate ale altora, aflăm de bine să publicăm în cele următoare scrisoarea unui tinăr student în teologie (loach im Dăianu), care s'a dus în Grand-Seminaire din Paris, issy-les-Moulineaux pentru desăvârşirea studiilor sale teologice, iată scrisoarea, adresată unui prieten, aleric al nostru ÎQ Seminarul Bunei Vestiri din Blaj: „ ' •
„îmi scrii, că vrei să cunoşti v i e a ţ a a e a i c j . In generat e -sceeaş vieaţă de seminar, adecă: studiu, prelegeri, exerciţii de pietate ett,; dar nu-i vorbă se deosebeşte în m ui te 1 privinţe •át cea din Blaj-
Aici e foarte mare disciplină şi ordine, un regulament -scrupulos, dar foarte bine observat. închipue-ţi apreapè toată ziua silenţiu, dar silcnţiu sacru, în înţelesul stricf al cuvântului; Tet timpul liber, când nu e silenţin, se reduce Îs *U oră după -dejun, 1 oră după amiazi şi V* ore seara după cină. în timpul acesta fiecare e obligat să se plimbe în grădină câte 3, á sau «mai mulţi într'o grupă; fiecare cu cine vrea. Înainte dè Smlazi aunt 2 ore, delà 9h la 10h şl 10'/.—11*/., între ore fiecare e .în camera tui şi se pregăteşte pentru clasa ce urmează. După ore delà 11*/« până Ia 12 h lectură pie, fiecare separat ceteşte 4in capitol, adecă cap din sf. Scriptură. Urmează fix la I 2 h amiaza, care durează 3 / 4 oră. La masă, unde e curăţenie exemplară, servim noi;-toată ziua se schimbă; cam la 2 săptămâni vine rândul fiecăruia la servit. In timpul mesei e silenţiu şi se ceteşte la început un cap din Testamentul vechiu în latineşte,, apo i istoria bisericii catolice în Franţa, iar la urmă martyrologiul. C e priveşte mâncarea e bună;- nu-s mâncările rafinate; cum sunt aici în restaurante, dar e destul şi variat. Pâne câtă vreai, supă, carne, legumă, poame, câte un măr, sau struguri <acuma s'au gâţat). Să nu Oit, vin la toată amiaza şi cinaj_ p ş t ru inşi o litră. Dar nw-i vinul bun, ca la noi, e acru şi o, «oloare roşi» neplăcută.
Seara căpătăm supă, cartofi sau fasole, sau caş său compot. Dimineaţa supă de urez, sau cafea neagră, tn sărbători ciocolatăl Ce zici, să fie şi tn Blaj a ş a ? (Aici întrerup» *âci trebue'să fac vizita l ä P . S. Sacrament V» oră).
Aici avem şi exerciţii de pietate destule şi variate. Dimineaţa rugăciuni şi meditaţie delà 5'/*h până la 6'/*, a p o i ' l i turghie, unde ne cuminecăm Cu toţii. Seara este o oară de -dogmatică delà 4—5, apoi studiu până la 6V», când e recitarea rOzarului în comun, apoi superiorul ( r e c t o r u l l a noi) ţine cursul de ascetică în semestrul 11. homiletică. Pe zi fie- -care e dator să facă V4 h adoraţie, iar odată pe săptămână Vsh la altarul principal al capelei.
Eu ascult cursul de istorie cu anul IV, anul Ui. ţ i I—II laolaltă cam 6 ore la săptămână obligătoare^afară de acestea -ascult regulat cursul ds Biblie, care e foarte interesant, cale-
odată merg ş i la orele de dogmă, ascult tratatul de Euharist ie Pastorala dfajc privat, tri latineşte); In teologie; suntem St> (anul lif. şi IV), iar filosofic (an. t şi II) peste 200 tineri din toată Franţa, majoritatea din dieceza Parisului. Străin tun t eu şi 3 din Elveţia. Printre colegi am fntâtoit mai mulţi, cart au făcnt răsboiirt în Romania; ba unul à fost şi tn Un-* gârla, ia Seghedlrr. Sunt mulţi decoraţi, cu legiunea de onoare,, peste 60 de inşi, cari au fost oficeri; în teologie sunt 12 câY plt tni , 4 decoraţi cu „tegiune de onoare". Am colegi d t î a v ă r s a de 17 până la 42 ani. Un lucru-interesant, aici na există ductori, ci superiorii fac controlul direct, dacă e lipsă; da r arareori se întâmplă cea niai mică violare a regulament tutui: Superiorii sunt foarte, amabili şj culţi. Nu există sepa^ raţism între el şi noi. Mâncăm în acèèa» sală, şi ei fac acelaţ . exerciţiu de pietate şi deodată cu noi, se plimbă cu noi, conversează, discută etc. Ziua de Miercuri e liberă, adecă a tunci ieşim la plimbare în oraş In grupe de 6—8,-vizităm bisericile,, museele, jurul Parisului. Prectrm vezi şi vieaţa e pfăcută; c e bine ar fi să fim aici cel puţin 6 români. Eu cred, că va trimite Gonsistorul pè viitor măi mulfr, s i -ş i facă toată teologia aici." (»«•)
Cărţ i şi reviste. • Marin Theodorian-Carada, I» Cumpănă. Bucureşti. Editura-!
ti. Steinberg. Preţul 5 lei. Format 8° pagini 256. > 1 Harnicul şi iscusitul autor al dreptului bisericesc orientat,,
al excelentei monografii despre Papa, prelucrată după Ieseph de Maistre, ai Medaliilor şi plachetelor şi al unei serii Întregi de biografii splendide (Lascar Catarg iu, Sf. loan Capistrano, Sf. Elisabeta Sf. Metania), precum şi al altor valoroase lucrări, né dă acum-uri volum de povestiri. D-sa e şi un povestitor de forţă. Precnrn. Se vede talent familiar. (Distinsul nostru novelist şi romancier Caton Thcodorian e fratele D-Sale).
Şi în povestiri se arată acelaş om preocupat de idei fi: ideal» de o mare inălţirrte morali. Astfel chiar îa povestirea dintâiu »In cumpănă,< care a dat numirea întregului volum, né pune la faţa unei probleme, care a trebuit să dea de gândit şi p^a*-«C*ma s iva trebui Să deá irtát ales de aioi înainte tuturor feţelor bisericeşti. Liseta, fiica maiorului lorgü Dribriftescu, «•)-Soivâsd lîCeul $1 urmând literele la universitate, munceşte şi mai
la urcai se îndrăgosteşte foc In coltful ei Filip GmrgiiïveaBii,. ua tânăr talentat şi silitor, care deja ca student, aveà uftpofct frumoi la fondaţia universitară Carbi, ba întrevedea ft perspectiva «net catedre universitare. Dupá trecerea licenţei fata*s* Întoarce aeasă ferm hotărKă să se lofcidiască cu idealul ei. Á câştigat, deci, mai Întâiu învoirea tatălui, • mai pe arma.-'***'*-', mamei ei şi apei 1-a chemat telegrafic >a Ipfodaâ. TânSr*1 a» făcut bună Impresie pretutindeni. Teţi invidiau fericirea Ulrére* perechi. OdatA numai ie lăţeşte vestea, cà mirele Liáetei » Evreu şi,,fiind Râmnicul Vâlcii un orăşel mic, vestea s'a c o l
meqt-at cu multa ardoare pretutindenea, încât a provoea» palme şi lesiBări conflictul ivit pe tema aceasta. In fine, psrittţii n'a*, încotro. Trebuie să »• împase cu idee», că fiica, uai«a lorfHcsV se va mărita după un. Evreu. încearcă bunicul Lisetei, uhstateţ bătrân »i strice" logodna desmântând pe tânărul Ftlip delà pasvi acesta. \ Văzând îiisă cât de mult se iubesc tinerii şi ce ,«ttfl«t onset e în tond, tânărul, care c gata sa se şi boteze de dVăgwt ei, sfâtueşte-şi el pe părinţii ietei si nu le. împiedec* căsători»— Când piedeca cea mai «are, repulsionea de rasă, e biruitay se iveşte altă g renta te . Cine să-i cunune? (jăVi-se-va vre*un preot să-şi ia asupra-şi sarcina aeàasra? Canoanele'bistrice* orientale hu prevăd nimic privitor la cununia dintre creştini fi •ecreştini. Aşa ceva se citeşte cel m«it în vieţile sfinţilor.-Cum» invidiază stareţul pe catolici, la cari Papa dă dispense îir astfel dt «azurii Cine să dea Insă in biserica orientală, care e atât de divizată prin organizatul» naţionale de stat şi - î lipseşte cu desăvârşire organizaţia internaţionala, deci,universala şi creşti»* M. In sfârşit se- decide bătrânul stareţ să-i cunune e4 chiar cu ri-sicul de-a fi caterisit din partea representanţilor ortodoxiei rn» transigent*. Dacă regretăm ceva e; ea povotirea »In cumplnă* nu ma.i are urmare. Atât e de delicioasa şi atât éè interesant pusă chestiunea. Tot aşa sunt şi celeaklte bucăţi: Patru ochi>. Bani calpi, Negru pe alb. La Copou. In slujba bisericesc*, Spo-vada, Ispita şi mat. ales, Maica Şefia, un mic, dar strălucit roman, publicat, preeât ne aducem aminte şi într'ua Nr. ai Biblio-tecei pentru toţi, e»re arata istoria atât de Înduioşătoare a unei fete de boier trecută la catolicism, dar ajunai, de voie de ne* veje, intr'o mănăstire de maiee -ortodoxe destrăbălate, unde cade şi es, încât abia se p«ate ridica din pleat ta pragul mofţife ' Recomandăm cititorilor volumul »In cumpànt,< ea o V&S* tufă piăcuta şi folositoare in aceeaş vreme, precum rëcdtYÀn7^ dăm, fi celelalte lucrări ale distinsului autor. (ig)-
Numele autoraJvif,nu e" necunoscut cititorile »»ştri. D-sa a întocmit, în coloborare cu di loan Georgescu, fosţ^profese* la liceul din Binş, * Calendarul nostru,* Un calendar cu materiei
absolut nou, lucru ci m neobişnuit la calendarele r<smen*şti, icufee de malte ori c u Foarfec* şi care ar fi psgubà *ă numai
-apari şi p« viitor. Cam vine un poet să întocmiaseă un «glosar de covinte«?
-din pretată dlui Pinteru. Noi cităm unul din epilogul • sale, , prin' care arată aşa de limpede necesitatea inovaţiilor lirhbistice, sau ă aşa numitelor neologisme, fiindoă limba română nu e aglutinantă oa cea germană ori maghiară. D sa..niceT>Dà,.'"e~faptr
cuvinte, cândva de provenienţă streină; fac parte din tezaurul,idjiţ» organismul reat al lirhbei noastre şi e foarte fifeascil aceasta Împrejurare. Aratul l-am învăţat delà străbunii latini, fi cu toate> aceştea arăm ca plug slavon. S'ar încumâtà açum sä zică cW neva, că plugul nu e noţiune organică tn limba noastei' rosnéVv. aească? Cam .1a fel stăm şi c« alte cuvinte. Jarctierele eunt tţer provenienţă Irancesă. Adaptate tnsâ odată, nu mai înţeleg rostaţfc-de-a le regreta.« — E sigur, că nu trebuie regretate, iar jacrăV rile, cari înlesnesc înţelegerea acestor neologisme just» trebuie-salutate cu însufleţire. Noi o salutăm şi o recemandâm.
Ctruelim Moldova*^ Fluturii. Comedie In versuri. Bucureşti Editura H.j Steinberg. Preţul 1 leu. Format 8° pag. 32.
Un boier bogat (Andreiu), vrând să se căsatoriască eu «>-fată mai săracă, dar deosebit de frumoasă (Lora), a'o poate; face aceasta acasă la moşie, de aceea se duce tn ^vilegiatură Js> Constanţa, unde, pe lângă mireasă, mai are lângă sine fi dot prieteni, poeţi: pe Mire) şi Renii 1. Poeţii, neştiind, că Lora e mireasa lai Andrei, areş eâneV îfi dau seama, cât de roce fi dfcr »rütal e uneori el cu ea, se îndrăgostesc foc întrâfisa, făcându-i amândoi cele'mei lftflaoărSte akalaraţii de amor. Nici unul au are însă curajul s'o ceară de seţie. De aceea,, când, la sfârşit,. Andrei spuae ee e vmfa şi cât de greu e s i te fenicefti în eaji.
NLora oade tn braţele lui, uitându-şi de dragostea poeţiloa A-e eşti a rămân aăpăe'iţi, va*4ndti-»i ideala in bra-ţele altuia. Se împacă insă aflând, oă ea îatr'ascua» de m.ult era mireasa lu> Andrei, care ; pe deasupra Ir mei trimite ft în »voisj« peatruv câte u n »carrhon«! ce M vor scrie de nenta lui. Acesta e cea*-ţinuta! comediei; Versorii e sunt corecte şi uneori de o frussseţă uimitoare. Cităm, de pildă următoarele, caK «rată menirea fc-aasii roasâne: ; ^ ,
O, au! . . . fetiţo dragă! Menirea oe te ehiamă ' E ca sä Ü soţie osastită, să & atârnă! ... Să "mbogăţasti căminul fi aeaninl su urmaşi, >. Olci ţara noastră are nevoie de oatefi.
Păcat, că alte vessuri ar*ti stai mult slăbicianes dscdfcv râvne, spre bin« a omemrer. : - i : fig.
. Ej$ţ#S din ordöiíantá JSr. 21 şi » 5 ( m o t J l i l e u t a ) .
J. ( y o r fi consideraţi ca infractori: , m ) ,a) Acei cari fără rea credinţă prin localuri publice
ffri, trenuri, pe străzi, etc., vor comunica, colporta, comenta,' tn.i9.Ctct;chip, ,ş,tiri fie adevărate, fie imaginare, «au păreri re*-ytţjjje,ja,operat;unile de răsboiu, situaţia şi .dislocarea trupelor, dispozrţiunjle autorităţilor militare, sau orice chestiune privitoare la armata română.
2. Această infracţiune se va judeca, ş i . condamna de préfofí th prima şi "ultima instanţa, cu fncrtisoare p | nâ la un an şi cu amendă până iá 20ÓD Lei. / "'(íafiiid faptele át mal sus se vor fi săvârşit în scopul de
a spiona; *saV trăda, se aplică pedepsele prevăzute de1 legile íüenále'írí V ida re in timp de răsboiu. . v
T E l i E F O f l .
Mßnußcritele nu se înapoiază. «fiprci stire. Ca acest nu.i»ar l«eheiem anul al VIIMta de existenţă»
-A,rft «ancjţ pentru un ideal: Întărirea tri: credinţă şi ridicarea prestigiului «uj^ura ( sideral al. pMOţiinei noastţe spriç bit» F neamului şi ai bisericit Kjpn ţinuţi ca munca noastră ai. fie răsplătită nici cu bani, nici cu laude. ßm ctëiai, èi. din "abonamente vom putea' acaperi cheîtttiéiàle efective. Á4&a«tfWFdéMun». : th ariul acbata "fttiăVaăV tócaeW ntó'Vt part*'.* flSrituieülori Avem pratensiune tà 25,000 tor., aar, duri tóate sèftmélëî-plinii, cari.am rama» 1« câapul de muncă al aceatei cevwte vom trebir ii. |i ;p)ţtjp^o sumedenie de datori». Von» plăti jşivsra regreta aia» mult dîsaanţia revistei, decât platiréa datoriilor, „dia sărăcia noastră.
Dr. fj. Baanraţti. Ţ a r a ^ » ^ regreUtoilioaaele, ce le di deputaţilor şi aeäBlawr nuaial<&M'»,»*a>',ftţiirci !&nirVèté. Popqrul aşteaptă s i se locreze ca toir."! üfta AseéWuíii «l1»* 'öftM ferul'téle'florí şi mai alea rapeţirea liÇrartlor Cunoscute Şi fyus^aé'ftfa&a -öfe" ft* al&úm särugäia' ţa Domnul, •& ae:dea răbdare î»/acestea zite.grete. '
- *> •« í ^ " ^ ^ ^ * 4 f e á T ~ . - • •' I Pentru redacţie răspunde: Oh loan Coltör.
D r . A l e x a n d r u N i c o l e s c u , canebie mitropolitan. ' •
I t e r a t e s aceasta, cáfe cuprinde etica general i , şi o par te (despre virtuţile teologice) a eticei
creştine speciale, umple o lacună de mul t ; simţrtăj » ÍUeraturii noastre teologice. Deşi e ' lucrată ca manual pentşftt seminajriilc noastre teologice, cârtea păr. D r . NJCOlèSCtl va pu teè
-, face cele mai bune setvicii şi preoţimii noastre ^ din cura animarum, fiindcă în cele peste 500
de paginé chestiile se ating destul de pe larg şi cu un aparat ştiinţific ce stă la înălţimea vremilor de astăzi. — M u k poate folosi şi intelectualilor noştri mireni, cari doresc o a p r o ' O fundate a vieţui lor religioase morale. •
S e p o a t e a v e à d e l à U i b r a r i a s e m l « n a r i a l ă d i n ß l a j p o n t r a p r e ţ u l d e 10*50 C
