l.

Universitatea din Oradea.

Facultatea de Ştiinţe Economice.

Specializarea: Finanţe-Bănci.

An 3, grupa 3.

Riscul de piată

Coordonator: lect.univ.dr. Student:

Corneliu Benţe Popa Alexandru-Flavius

Oradea

2012

2

Cuprins:

1.Delimitari conceptuale privind notiunea de risc……………………….. 3

2.Analiza riscului de lichiditate pe baza unor indicatori………………… 5

2.1 Modalităţi de calculare a Valorii la Risc................................... 6

2.2 Avantaje versus dezavantaje...................................................... 8

2.3 Metoda Var de determinare a riscului unui portofoliu de

credite................................................................................................................... 9

3.Metode si tehnici de gestiune a riscului de lichiditate………………... 13

3.1 Identificarea riscurilor...............................................................14

3.2 Evaluarea riscului .....................................................................14

3.3 Monitorizarea riscului................................................................15

3.4 Controlul riscului.......................................................................15

4.Posibilitati de perfectionare a gestiunii riscului de lichiditate……....... 18

3

1.Delimitari conceptuale privind notiunea de risc.

Conform dictionarului explicativ al limbii romane, riscul este definit ca

„posibilitatea de a ajunge intr-o primejdie, de a avea de infruntat un necaz sau de

suportat o paguba, un pericol posibil”1.

O alte definitie a riscului este data de profesorul Dedu Vasile, care afirma ca

riscurile pot fi „pierderi asociate unor evolutii adverse a rezultatelor”, iar Ion Nitu,

in lucrarea „Managementul riscului bancar”, prezinta riscul fiind „probabilitatea ca

intr-o tranzactie sa nu se obtina profitul asteptat si chiar sa apara o pierdere”.

Pe plan financiar, riscul „reprezinta expunerea conditiilor financiare ale

bancii la miscari adverse ale variabilelor pietei sau a celor interne, proprii‟‟.

Literatura economică defineşte riscul ca fiind probabilitatea ca rentabilitatea

reală viitoare să fie mai mică decât rentabilitate aşteptată (Halpern, P. et al. 1994).

O altă definire a riscului este aceea de diferenţă dintre rezultatul aşteptat şi

rezultatul realizat (Pastre, O. et al. 2007). Teoria financiară modernă aduce însă

nuanţări acestei definiţii, considerând că nu trebuie pus semnul de echivalenţă între

probabilitate şi risc, „probabilitatea constituie de fapt unitatea de măsură a riscului

şi mijloc de cuantificare pentru acesta”. Definiţia care ilustrează cuprinzător riscul

aparţine lucrării “Băncile – Mică Enciclopedie” publicată de Editura Expert în

1998, în care autorii (Acad. Costin C. Kiriţescu şi Dr. Emilian M. Dobrescu)

definesc riscul într-o afacere ca “eveniment viitor şi probabil a cărei producere ar

putea provoca anumite pierderi” (Costin C. Chiriţescu & Emilian M. Dobrescu,

1998).

Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derularii operatiunilor

bancare, provocand efecte negative asupra activitatilor bancii. Aceste efecte

negative sunt reprezentate prin deteriorarea calitatii afacerilor, diminuarea

profitului sau chiar inregistrarea unor pierderi, intr-un cuvant afectarea

functionalitatii bancii.

Riscul bancar poate fi provocat atat pe plan intern, datorita clientilor dar si

pe plan extern, din cauza mediului concurential.

1 Dictionarul explicative al limbii romane

Dedu Vasile, Gestiune si audit bancar, Editia a III-a, Editura pentru Stiinte Nationale, Bucuresti, 2001, p72

Ion Nitu, Managementul riscului bancar, ed. Expert, Bucuresti, 2000, p 67

Mic dictionary encyclopedic Comitetul de la Base

4

Riscurile bancare sunt diverse si cu multiple dimensiuni,manifestandu-se in

momente diferite, fiind determinate de evenimente diferite la nivel intrabancar,

interbancar si chiar international. Caracteristica lumii contemporane este

incertitudinea. Mediul economic, monetar şifinanciar-bancar sunt permanent

supuse unei concurenţe acerbe1.

Astăzi, băncile suntvăzute de specialişti ca fiind acele instituţii care

administrează riscul.Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din

nici o activitate nu se poate obţine profit fără risc. De aceea orice societate

comercială încearcă să-şimaximizeze profitul prin gestionarea riscului specific

domeniului său de activitate şi prinevitarea sau transferarea riscului pe care aceasta

nu doreşte să-l preia. Este evident că ostrategie bancară performantă trebuie să

cuprindă atât programe cât şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare care

vizează, de fapt, minimizarea probabilităţii producerii acestor riscuri şi a expunerii

potenţiale a băncii.

Acest lucru rezultă din obiectivul principal al acestor politici, anume acela

de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar

obiectivul central al activităţii bancare îl costituieobţinerea unui profit cât mai mare

pentru acţionari.

1 Dictionarul explicative al limbii romane

Dedu Vasile, Gestiune si audit bancar, Editia a III-a, Editura pentru Stiinte Nationale, Bucuresti, 2001, p72

Ion Nitu, Managementul riscului bancar, ed. Expert, Bucuresti, 2000, p 67

Mic dictionary encyclopedic Comitetul de la Base

5

2. Analiza riscului de piată pe baza unor indicatori.

In termeni generali, riscul de piata se defineste prin probabilitatea ca o

investitie sa isi modifice pretul, pe masura ce conditiile de piata se modifica. Unul

dintre indicatorii utilizati de catre institutiile financiare pentru evaluarea riscului de

piata, in conformitate cu prevederile reglementarilor Basel II, este “Valoarea la

Risc (VaR)”. O posibila definitie a acestui indicator (VaR) este data de “pierderea

pe care o poate inregistra un activ, pe o perioada de timp si pentru o probabilitate

predefinita ca, pierderea reala sa fie mai mare decat cea rezultata din calcul”.

Importanta acestui indicator a fost recunoscuta inclusiv de catre “UNOPC”

(Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv ), care a introdus

obligativitatea calculului “VaR” pentru fondurile mutuale. Asadar, orice investitor

in fonduri mutuale este informat despre valoarea acestui indicator. O alta definitie

a “VaR” este data chiar de catre “UNOPC”1.

Printre motivele adoptarii pe scara larga a acestui indicator mentionam

simplitatea calculului si usurinta cu care sunt intelese rezultatele obtinute.

Ce reprezinta value-at-risk in contextul riscului de piată:

Value at Risk (VaR) este, în prezent, larg folositã în practica bancarã

internationalã, în scopul mãsurãrii si diminuãrii efectelor negative aferente

riscurilor de piatã. Indicatorul Valoare la risc (VaR) a fost conceput în marile bănci

americane, în anii „80, pe măsură ce piaţa produselor derivate s-a dezvoltat. Istoria

VaR este legatã de numele presedintelui Bãncii de Investitii J.P. Morgan, Dennis

Weatherstone, care, în intentia de a evalua riscul total la care era expusã firma sa,

le-a cerut angajatilor ca, în fiecare zi, la ora 16,30, sã îi prezinte un raport despre

riscul firmei, împreunã cu o mãsurã de risc corespunzãtoare. VaR reprezintă o

estimare maximă, cu o anumită probabilitate, a nivelului pierderii valorii, unui

portofoliu la un orizont de timp stabilit. VaR se bazeaza pe distributii statistice,

deviatia standard si intervale de incredere. Preconditia este ca portofoliul sa nu se

1 1 Basak, S., Shapiro, A. (2000). „Value-at-Risk Based Risk Management: Optimal Policies and Asset

Prices”, Review of Financial Studies

2 Holton, G. (2003). Value-at-Risk Theory and Practice, Academic Press

3 Rosoagã, A., „Utilizarea metodologiei Value-at-Risk în gestiunea riscului si optimizarea portofoliilor”,

http://www.sorec.ro/pdf/ OEcoN3/12_A.Rosoaga.pdf

4 Tomitã, T., Valoarea la Risc, Value at Risk (VaR), BRM Business

5 documentul tehnic al metodologiei RiskMetrics, editat în decembrie 1996

6

modifice de-a lungul perioadei analizate, si de aceea sunt alese perioade mai scurte

(10 zile de exemplu).

VaR poate fi exprimat in valoare absoluta (de exemplu 2 mil. EUR) sau

procentual (de exemplu VaR este 2,5% din portofoliu). De asemenea, poate fi

calculat la nivel agregat pe intreaga societate sau la nivelul fiecarei subunitati, pe

tip de risc, pe tip de instrument financiar sau orice combinatie. In general

intervalele de incredere folosite de piata sunt 95%, 97.5%, 99% si 99.9% (cu cat

este mai mare deviatia standard cu atat este mai mare intervalul de incredere)1.

Scopul VaR nu este de a descrie cel mai defavorabil scenariu posibil ci de a estima

un interval de castiguri sau pierderi posibile

O bancă, de exemplu, poate spune că VAR-ul zilnic al portofoliului

comercializat este de 35 milioane USD la un nivel de siguranţă de 99%. Adică, în

condiţii normale de piaţă, există o şansă din o sută, de a apare o pierdere mai mare

de 35 milioane USD.

2.1 Modalităţi de calculare a Valorii la Risc

Din literatura de specialitate se desprind cinci metode de calcul al VaR:

METODA DELTA NORMALA

METODA DELTA-GAMA (sau a grecismelor)

METODA SIMULARILOR SOHASTICE

METODA SIMULARII ISTORICE

METODA TESTARII CONDITIILOR

EXTREME(sau analizei scenariilor)








7

METODA DELTA NORMALA

METODA DELTA NORMALA: (cunoscută şi sub denumimrea de metoda

parametrică, ca urmare a ipotezei de lucru cu distribuţia normală1, sau metoda

varianţă-covarianţă). Ipoteza fundamentală a acestei metode este că

randamentele

valorilor instrumentelor dintr-un portofoliu urmează o distribuţie

normală. Randamentul valorii portofoliului se determină ca o medie a

randamentelor valorilor instrumentelor, ponderată cu valoarea

iniţială a instrumentelor.

METODA DELTA-GAMA (sau a grecismelor):

Numită pentru că ia în considerare şi riscurile: gama şi vega. Totuşi

metoda are un dezavantaj esenţial: gradul excesiv de complexitate al calculelor.

Cu cât apar mai multe tipuri de risc (delta, gama şi vega) şi cu cât sunt

mai multe instrumente în portofoliu cu atât creşte mai mult (geometric)

complexitatea analizei.

METODA SIMULARILOR STOHASTICE:

Aceasta este cea mai puternică şi eficientă metodă dintre toate în

estimarea VaR.

Metoda presupune parcurgerea a doi paşi:

- mai întâi managerul de risc specifică un proces stohastic pentru

variabilele financiare precum şi covarianţele procesului. - apoi, sunt simulate

preţuri fictive pentru toate variabilele incluse în model, obţinându-se la orizontul

de risc ales (o zi, o lună sau mai multe) valoarea simulată a portofoliului. Apoi,

toate valorile astfel simulate sunt utilizate pentru construirea unei distribuţii de

randamente din care este calculat VaR-ul.








8

METODA SIMULARII ISTORICE

Această metodă este foarte asemănătoare simulării stohastice, numai că în

loc să permită introducerea unor randamente fictive sunt folosite, în schimb,

rentabilităţi obţinute pe baza cursurilor istorice

METODA TESTARII CONDITIILOR EXTREME (sau a

analizei scenariilor):

Această metodă are nişte particularităţi care o disting de celelalte1 patru

metode. Aşa cum îi sugerează şi denumirea, testarea condiţiilor normale nu poate fi

utilizată de sine-stătător ca tehnică de estimare a VaR, ci ea vine întotdeauna să

coroboreze analiza oferită de una din celelalte trei. Ea este necesară pentru a evalua

efectele evoluţiilor cele mai negative ale pieţei, care au o probabilitate mică de

realizare.

2.2 Avantaje versus dezavantaje:

Desi este una dintre cele mai apreciate metode de evaluare a riscului,

datoritã limitelor sale, se recomandã ca aceastã metodã sã nu fie utilizatã

exclusiv, ci împreunã cu alte mãsuri (ex. Expected Tail Loss, Entropia

Shanon etc.) pentru o evaluare cât mai corectã a riscului.

Aceastã recomandare se face pentru corectarea limitelor metodei VaR, si

anume:

nu poate lua în calcul riscul operational. Când o bancã foloseste un model

matematic pentru calcularea valorii de piatã a contractelor futures pe cursul

de schimb, datoritã unei posibile erori de calcul, modelul matematic poate

duce la pierderi.








9

nu poate lua în calcul riscul de lichiditate care poate duce la imposibilitãti de

platã (cazul LTCM)si la neonorarea apelului în marjã pentru pozitiile

futures.

(cazul Metallgesellschaft);

nu indicã maximul pe care o companie1 îl poate pierde, ci indicã doar

maximul pe care îl poate pierde în conditii normale ale pietei;

nu este o mãsurã suficientã pentru a mãsura performanta unor tranzactii, ci

numai în cazul în care anumite tolerante de risc au fost stabilite;

nu oferã indicii asupra profitabilitãtii si randamentului unei investitii.

2.3 Metoda Var de determinare a riscului unui portofoliu de credite

Există mai multe abordări pentru calculul acestui risc. Unele pun accentul pe

contributiile fiecarui credit la formarea VaR si se bazeaza pe matematici

actuariale.

Altele se concentrează asupra portofoliului ca un tot şi mai puţin pe fiecare

credit în parte,acestea se bazează pe metoda Monte Carlo de determinare a

VaR

Într-o altă abordare, o mare importanta se dă migrarii calităţii creditelor în

cadrul portofoliului

Diferenţa între distribuţiile urmate de portofoliile de credite şi cele de pe alte

pieţe (cum ar fi cele de pe piaţa de capital care urmează în general distribuţii

normale) este redată in figura de mai jos.








10

Studiu de caz

Cazul clasic este cel al Băncii Barings:

Nick Leeson, şeful departamentului1 de trading al sucursalei din Singapore a

Băncii Barings pierduse 100 de milioane de dolari din tranzacţiile efectuate cu

opţiuni pe futures pe indicele bursier japonez Nikkei (a deschis poziţii short pe

straddle sperând o volatilitate redusă a cursului contractelor futures) ca urmare a

cutremurului din Kobe.

Încercând să camufleze paguba şi să re-aducă cursul contractelor futures

între bornele straddle-ului, traderul mizează pe creşterea pieţei contractelor futures

mărindu-şi poziţia şi implicit expunerea băncii sale la riscul de piaţă.

De altfel, el chiar înceracă să influenţeze piaţa prin achiziţii masive de

contracte futures.

Piaţa nu a reacţionat în sensul dorit de el, continuându-şi trendul descendent.








11

Finalul a fost acela că banca a întregistrat pierderi de 800 de milioane de

dolari în doar o săptămână, fapt ce a aruncat-o în incapacitate de plăţi şi deci în

faliment.

Dacă ar fi existat un sistem VaR centralizat, care să funcţioneze în timp

real, atunci managementul superior ar fi aflat imediat de riscul considerabil la care

agentul său din Singapore expusese portofoliul băncii şi implicit s-ar fi luat din

timp măsurile necesare diminuării sale şi prevenirii falimentului.

Concluzii

Value at Risk (VaR) este una dintre metodele cele mai apreciate si utilizate

pentru mãsurarea si prevenirea manifestãrii riscurilor de piatã (risc valutar,

de ratã a dobânzii, de fluctuatie a cursului bursier).

VaR ajutã managerii de risc sã evalueze cât mai corect activitatea1 lor pe

piatã, contribuie la alocarea eficientã a resurselor, astfel încât sã fie eliminatã

supraexpunerea la o singurã sursã de risc.

De asemenea, VaR vine în sprijinul institutiilor de reglementare privind

decizia de stabilire a capitalului necesar acoperirii expunerii unei institutii

financiare în fata riscului de piatã.

În ultimii ani, numeroase bãnci comerciale, bãnci de investitii, societãti de

asigurãri, societãti de investitii financiare si-au elaborat propriile modele de

evaluare a riscului de piatã.

În ciuda limitelor sale, VaR este larg acceptatã de mediul academic, de

practicieni si autoritãtile de reglementare ca o componentã cheie a unui

management de risc performant

În România, datoritã complexitãtii si costurilor destul de ridicate,

produsele VaR disponibile pe piatã sunt utilizate doar de cãtre institutii financiar-

bancare si organizatii mari.








12

Bibliografie

1 Basak, S., Shapiro, A. (2000). „Value-at-Risk Based Risk Management:

Optimal Policies and Asset Prices”1, Review of Financial Studies


3 Rosoagã, A., „Utilizarea metodologiei Value-at-Risk în gestiunea riscului si

optimizarea portofoliilor”, http://www.sorec.ro/pdf/

OEcoN3/12_A.Rosoaga.pdf


5 documentul tehnic al metodologiei RiskMetrics, editat în decembrie 1996;








13

3. Metode si tehnici de gestiune a riscului de piata

Este important de precizat inca de la inceput ca implementarea

1 unei strategii

a riscului de piata depinde foarte mult de activitatea, mediul, cultura, organizarea si

obiectivele fiecarei societati in parte, sarcina managementului de risc aplicat

riscului de piata cuprinzand cele 4 teme binecunoscute si anume: identificare,

evaluare, monitorizare si control. Intelegerea conceptuala calitativa a acestui

subiect de discutie este esentiala atata timp cat scopul ramane intarirea stabilitatii

in conditiile pastrarii unui mediu concurential rezonabil. Totusi, adoptarea si

dezvoltarea de catre societatile de asigurare a unor politici de risc imbunatatite ar

trebui sa constituie un obiectiv important dincolo de impunerile autoritatii de

supraveghere prin Ordinul nr.113117/2006. Stabilirea unui obiectiv prudential

(stabilirea unei limite a riscului de insolvabilitate) sau a unor obiective economice

de natura a echilibra riscurile cu beneficiile, ar trebui sa largeasca spectrul scopului

strict al unei activitati de management de risc.

Politica de gestionare a riscului de piata constituie un document ce trebuie sa

semnalizeze in mod clar nivelul sicaracteristicile esentiale ale riscului de piata la

care se expune societatea. Acest lucru inseamna modalitatea in care societatea isi

defineste si masoara riscul de piata, identificand tipul si sursa de risc de piata la

care se expune precum si limita expunerii pe care o poate suporta. Se poate

specifica si gradul de diversificare dorit precum si toleranta la concentrarile de

risc.

Comitetul de conducere ar trebui sa aprobe si sa sustina aceasta politica de

management al riscului de piata, dar aceasta trebuie implementata de catre

Comitetul de risc care trebuie sa asigure distribuirea eficienta a strategiei prin

sustinerea pregatirii profesionale a personalului.

Informatiile detaliate cuprinse in strategie pot cuprinde, printre altele:

1. instrumentele financiare, activele si pasivele (si incompatibilitatea

acestora) la care o societate este expusa, precum si limitele acestei expuneri.

2. strategia de investitii.

3. descrierea oricaror activitati ce intentioneaza sa protejeze politica de

investitii existenta (inclusiv necorelarea termenelor investitionale a activelor si

pasivelor).

1 http://www.1asig.ro/Managementul-riscului-de-piata-articol-142-30031.htm

http://www.1asig.ro/Managementul-riscului-de-piata-articol-142-30031.htm

14

4. prezentarea metodelor si criteriilor folosite pentru masurarea expunerii la

instrumente derivative de piata (teste de senzitivitate, scenarii limita, VaR, etc)

3.1 Identificarea riscurilor

Expunerea la riscurile de 1piata poate fi foarte usor neremarcata sau omisa

prin prisma familiaritatii excesive cu aceste riscuri, sau chiar indiferenta fata de

riscurile noi. De exemplu, foarte multe societati nu isi protejeaza expunerea la

riscul cursului de schimb, pentru ca nu sunt sigure de modalitatea de evaluare sau

de reducere a riscului. Deopotriva, neidentificarea oricaror riscuri noi sau

combinatii neobisnuite de riscuri, poate duce la dezastre (vezi deprecierea leului

incepand cu 2 iulie a.c., ca metoda de protectie impotriva unei eventuale retrageri a

banilor speculativi, conditie in care poate exista o cerere excesiva de valuta).

Este asadar necesara existenta sistemelor de raportare in vederea identificarii

riscului de piata, ce pot cuprinde informatii legate de :

-descrierea separata a fiecarui instrument financiar, precum si a lichiditatii

asociate;

-informatii despre piata: serii de timp a ratelor dobanzii si cursului de

schimb, index preturi, volatilitati istorice si grafice de corelatie.

3.2 Evaluarea riscului

Avand in vedere ca riscurile trateaza pierderile sau castigurile neasteptate,

evaluarea acestora reflecta nevoia unor modele statistice, adica un set de parametrii

si ipoteze, sustinute de evenimente istorice intre anumite intervale de timp si

strategii de tranzactionare. Evaluarea riscului de piata se bazeaza pe selectia

limitata a unui numar de factori ai riscului de piata si pe o gama de modele pentru a

descrie incertitudinea valorilor viitoare a acestor factori, precum si impactul asupra

valorii instrumentelor financiare individuale si in final asupra valorii portofoliului.

Modul in care este masurat si gestionat riscul de piata poate fi facut prin:

- efectuarea metodica a testelor de senzitivitate asupra portofoliului pentru a

estima pierderile economice posibile (si efectul asupra capitalului), intr-o varianta

aleasa a conditiilor de piata inclusiv cele atipice. Rezultatele acestor teste ar trebui

discutate impreuna cu managementul superior si ar trebui sa directioneze apetitul

pentru riscul de piata.



15

- testarea frecventa a modelelor generate de masurile de gestionare a riscului

de piata (VaR, etc), in vederea evaluarii acuratetii acestora, precum si

monitorizarea exceptiilor de la intervalele de incredere stabilite.

- masurarea gradului in care societatea este expusa la diverse categorii

individuale de risc de piata, precum si global, pe intreaga colectie de riscuri.

- Analiza efectului unor noi contracte sau tranzactii asupra situatiei curente a

riscului de piata. Exista modele testate de-a lungul anilor si acestea pot fi:

- modele statistice (probabilistice) ce descriu incertitudinea legata de valorile

viitoare a factorilor de piata (de exemplu modele Garch sau modele stohastice de

volatilitate, etc);

- modele de pret care relationeaza preturile si specificitatea instrumentelor

cu factorii de piata ( de exemplu formula Black-Scholes-Merton, etc);

- modele de agregare a riscului care evalueaza incertitudinea

corespunzatoare valorilor viitoare a portofoliului de instrumente financiare

(modele VaR prin care cu ajutorul unor estimari simplificate se produce o

distributie a probabilitatii asupra valorilor viitoare a unui portofoliu static, intr-o

perioada aleasa de timp).

3.3 Monitorizarea riscului Face referire la updatarea si raportarea

1 informatiilor relevante. Riscurile in

sine nu pot fi monitorizate (pot fi reevaluate mai des), insa rezultatele, procedurile

si expunerea pot fi urmarite de catre personal specializat, sub forma unor

rapoarte. La nivel de societate unele rapoarte cuprind informatii si comentarii

legate de riscul de piata la care este expusa societatea, dezvoltarea pietei, precum si

la zone de concentrare maxima pe subunitati, tip de activ, etc. Altele fac referire la

limitele de risc pe subunitati sau tip de activ legate de analiza VaR. La nivelul unei

subunitati, acestea ar trebui sa cuprinda in principiu informatii ce contin riscurile

de piata pe tip de valuta, in functie de scadenta termenului investitional si tipul

instrumentului financiar, sau in functie de societatea de investitii.

Toate aceste rapoarte ar trebui sa fie cat mai complete si sa ofere informatii

cat mai exacte despre riscurile de piata fiind necesara livrarea lor in timp util in

vederea initierii actiunilor de remediere impuse. Aceste actiuni capata forma

procedurala astfel incat sa se asigure de exemplu identificarea si raportarea

tranzactiilor la cotatii situate in afara pietei sau pasii ce trebuie parcursi in situatiile

de depasire a expunerilor fata de limitele de risc stabilite. Verificarea procesului de

monitorizare se poate face atat pentru stabilirea coerentei acestuia fata de conditiile

de piata curente si fata de toleranta fata de risc a societatii.



16

3.4 Controlul riscului

Controlul trebuie privit prin prisma obtinerii unui echilibru intre riscuri si

beneficii, in sensul in care exista cai dinamice de administrare a riscului de piata si

nu sabloane rigide de reglare. Sigur ca nu exista o regula generala dar in principiu

se poate aborda urmatoarea formula:

- stabilirea unei structuri de limitare a riscului de piata prin abordarea

factorilor principali ai riscului de piata coroborata cu volumul si complexitatea

activitatii societatii respective.

- stabilirea unor limite a pozitiilor nete si brute ale concentarilor de risc de

piata, pierderea maxima acceptata.

- setarea unor semnale de alerta atunci cand limitele sunt depasite, impunand

revizuirea si actiuni de remediere a pozitiei.

Desi foarte bine inteles, riscul de piata1 este inca nedetectabil in multe pozitii

si incercarea de a-l evalua este bazata pe un numar mare de scenarii. Este vorba

despre activele mai putin lichide si raspunderile care nu pot fi evaluate obiectiv si

rezonabil. Din fericire, adoptarea IAS favorizeaza inregistrarea valorilor echitabile

a activelor si pasivelor fara a afecta raportarea profitului societatii si prin aceasta

incurajeaza acordarea unei mai mari atentii riscului de piata.

Modelele de tipul Value at Risk

Aceste modele estimeaza pierderea potentiala ce poate rezulta dintr-un

anumit portofoliu (set de pozitii de tranzactionare fix), in functie de trei

parametrii:

- volatilitatea (care are de obicei o valoarea anualizata, dar se porneste

calculul acesteia in functie de perioada de maturitate a unei investitii; radacina

patrata a perioadei de maturitate este folosita pentru a ajusta volatilitatea);

- perioada determinata de timp (o zi sau o luna), factor important in

determinarea volatilitatii;

- intervalul de incredere (care depinde de lichiditatea pietei).

VaR se bazeaza pe distributii statistice, deviatia standard si intervale de

incredere. Preconditia este ca portofoliul sa nu se modifice de-a lungul perioadei

analizate, si de aceea sunt alese perioade mai scurte (10 zile de exemplu). VaR

poate fi exprimat in valoare absoluta (de exemplu 2 mil. EUR) sau procentual (de

exemplu VaR este 2,5% din portofoliu). De asemenea, poate fi calculat la nivel

agregat pe intreaga societate sau la nivelul fiecarei subunitati, pe tip de risc, pe tip

de instrument financiar sau orice combinatie. In general intervalele de incredere

folosite de piata sunt 95%, 97.5%, 99% si 99.9% (cu cat este mai mare deviatia

standard cu atat este mai mare intervalul de incredere). Scopul VaR nu este de a



17

descrie cel mai defavorabil scenariu posibil ci de a estima un interval de castiguri

sau pierderi posibile.

In determinarea VaR se pot parcurge urmatorii pasi simplificati:

- identificarea factorilor de risc (definirea si masurarea riscurilor tuturor

instrumentelor din portofoliu)

- definirea unui model pentru riscurile identificate (factorii de risc vor avea

volatilitati individuale, vor exista corelari si rate ale dobanzii).

- relationarea activelor cu factorii de risc (astfel tranzactionarile din

portofoliu sunt exprimate in functie de factorii de1 risc).

- calcularea VaR (masurarea riscului din portofoliu cu ajutorul simularii

istorice, Monte-Carlo sau Varianta-Covarianta).

Monte Carlo este pe departe cea mai sofisticata metoda oferind cele mai de

incredere estimari, desi valorile extreme ale distributiei nu sunt suficient

analizate(miscarile de pret din piata dezvolta deseori evolutii care difera de

modelele statistice cunoscute de exemplu distributia normala). Economia se

confrunta cu un risc major, reprezentat de volatilitatea cursului de schimb.

Asiguratorii pot inregistra pierderi la soldul diferentelor de schimb valutar

(diferente favorabile/nefavorabile) ca urmare a aprecierii/deprecierii leului fata de

monedele forte, functie de politica de subscriere (exprimarea sumelor asigurate

intr-o anumita moneda) si politicile comerciale (modalitatii de plata a primelor de

asigurare). Acest lucru combinat cu fluctuatiile ratei daunei in functie de evolutia

leului fata de euro/dolar, creeaza problematici specifice managementului riscului

de piata. Pe langa metodele specifice interne de corectare a acestor riscuri,

problema ar putea fi evitata daca s-ar folosi mai mult instrumente financiare

derivate(hedging) pentru acoperirea riscului valutar cum ar fi instrumentele de tip

spot (la vedere) sau forward (la termen).

Daca detinem instrumente de corectare a cursului de schimb a caror valoare

este fixa in raport cu cursul de schimb, vom avea volatilitatea cursului de schimb si

corelatiile necesare.



18

4.Posibilitati de perfectionare a gestiunii riscului de piata.

Dacă decidentul îşi plasează surplusul de fonduri în activul fără risc şi

un fond mutual cu risc, atunci plasamentul respectiv este creditor. Decidentul cu

adversitate faţă de risc poate să-şi plaseze surplusul de fonduri într-un plasament

cuprinzând activul fără risc (titlurile de stat) şi un fond mutual cu risc. Gradul de

risc al plasamentului care combină titlurile de stat cu fondul mutual este mai mic

decât gradul de risc al acestuia. Valoarea anticipată a randamentului plasamentului

este însămai mică decât valoarea anticipată a randamentului fondului mutual.

Deoarece surplusul de fonduri este parţial plasat în titlurile de stat, care reprezintă

titluri de credit, decidentul este în poziţie de creditor, iar plasamentul respectiv este

un plasament creditor. 87 Dacă decidentul îşi plasează într-un fond mutual cu risc

atât surplusul propriu de fonduri, cât şi un împrumut contractat la o rată a dobânzii

egală cu randamentul fără risc, atunci plasamentul respectiv1 este debitor. Un

decident cu adversitate mai redusă faţă de risc poate să se împrumute la o rată a

dobânzii mai mică decât valoarea anticipată a randamentului activului cu risc,

respectiv a fondului mutual. Decidentul poate să-şi plaseze atât împrumutul, cât şi

surplusul propriu de fonduri în fondul mutual. În acest caz, decidentul este în

poziţie de debitor, iar plasamentul respectiv este un plasament debitor. Rata

dobânzii la împrumut poate fi eventual egală cu randamentul fără risc. Oricum,

valoarea anticipată a randamentului fondului mutual tinde să fie mai mare decât

rata dobânzii la împrumut, astfel încât valoarea anticipată a randamentului

plasamentului debitor creşte peste valoarea anticipată a randamentului fondului

mutual. Gradul de risc al plasamentului debitor este însă mai ridicat decât gradul

de risc al fondului mutual.

Dacă există posibilitatea de a acorda şi de a primi împrumuturi la o rată a

dobânzii egală cu randamentul fără risc, atunci, în conformitate cu principiul

raţionalităţii economice, alegerile investitorilor se găsesc pe tangenta dusă la

frontiera portofoliilor eficiente din punctul corespunzător randamentului fără risc.

În ceea ce priveşte activele financiare cu risc, concluzia care se desprinde din

raţionamentul anterior este că toţi investitorii raţionali, indiferent de atitudinea lor

faţă de risc, aleg portofoliul M. Deosebirile dintre investitori apar în ceea ce

priveşte combinarea portofoliului M cu activul fără risc în plasamente creditoare

sau debitoare. Punctul de plecare în managementul de portofoliu este gradul 1 Prof.univ.dr.Cornel TARHOACA, Economia riscului si incertitudinii – Curs ASE Bucuresti

19

asumat de risc. În cazul în care se asumă un grad de risc mai mic decât riscul

pieţei, combinarea portofoliului reprezentativ al pieţei capitalului cu activul fără

risc se realizează într-un plasament creditor; randamentul anticipat al acestuia este

mai mic decât randamentul anticipat al pieţei. În cazul în care se asumă un grad de

risc mai mare decât riscul pieţei, combinarea portofoliului reprezentativ al pieţei

capitalului cu activul fără risc se realizează într-un plasament debitor; randamentul

anticipat al acestuia este mai mare decât randamentul anticipat al pieţei.

În cazul în care coordonatele1 unui activ financiar – gradul de risc şi

randamentul – nu se găsesc pe linia pieţei capitalului, atunci preţul activului

financiar respectiv se ajustează în sensul deplasării celor două coordonate pe

linie. Este cunoscută relaţia inversă dintre preţul unui activ financiar şi

randamentul acestuia. Dacă preţul activului financiar se reduce, atunci randamentul

acestuia creşte.

1 Prof.univ.dr.Cornel TARHOACA, Economia riscului si incertitudinii – Curs ASE Bucuresti

20

Bibliografie

1. Basak, S., Shapiro, A. (2000). „Value-at-Risk Based Risk Management:

Optimal Policies and Asset Prices”1, Review of Financial Studies

2. Holton, G. (2003). Value-at-Risk Theory and Practice, Academic Press

3. Rosoagã, A., „Utilizarea metodologiei Value-at-Risk în gestiunea riscului si

optimizarea portofoliilor”, http://www.sorec.ro/pdf/OEcoN3/12_A.Rosoaga.pdf

4. Tomitã, T., Valoarea la Risc, Value at Risk (VaR), BRM Business

5. documentul tehnic al metodologiei RiskMetrics, editat în decembrie 1996;

6. http://www.1asig.ro/Managementul-riscului-de-piata-articol-142-30031.htm

7. Prof.univ.dr.Cornel TARHOACA, Economia riscului si incertitudinii – Curs

ASE Bucuresti









Date post:	05-Dec-2014
Category:	Documents
Upload:	diana-ali
View:	44 times
Download:	0 times

l.

Documents