De-a lungul timpului, istoria literaturii inregistreaza dinamica particulara a unor specii. Aflate sub influenta contextului cultural sau socio-politic, modelele sau preferintele literare s-au manifestat si la noi .Iata cateva exemple: moda poeziei « ruinurilor » in perioada pasoptista, manifestarea prolifica a romanului in perioada intrebelica ,romanul politic esopic din anii 1970-1980, aparitia, dupa 1989, a nenumarate memorii si jurnale (unele chiar literatura « de sertar » adica nepublicata sau publicata deja, dar in strainatate).

Cartile ce ies la iveala ( fictiune impregnata de documentar, memorii, jurnale, corespondenta) se bucura de un interes deosebit din partea publicului cititor: « Nimeni nu se mai indoieste astazi ca memorialistica a fost -si este- la noi suprema revelatie culturala de dupa 1989. Si e simplu de ce. Mai intai a fost recuperarea trecutului cenzurat: fie interzis de-a binelea, fie trunchiat, malformat .

( Dan C. Mihailescu )

Vladimir Dumitrescu – « Inchisorile mele » (editura Albatros. Buc1994, cu o postfata de

S. Marinescu– Balcu)

Vladimir Dumitrescu s-a născut la 19 octombrie sau pe stil nou,1 noiembrie 1902 în Bucureşti. A fost un elev strălucit al Liceului "Sf. Sava” pe care l-a absolvit, cu premiul I în anul 1921.

A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere a Universităţii Bucureşti, Secţia istorie-geografie, pe care le-a absolvit, "Magna cum laude”, în anul 1925.

Vladimir Dumitrescu a trecut prin 10 inchisori si pe la Canal, mormant urias a mii de detinuti politici. Dintr-un condei, autorul zugraveste intreaga drama si oroare ce s-a petrecut aici: ”Si daca ne gandim ca tot Canalul a fost sapat cu tarnacoape, hirlete, lopeti si roabe, nu e greu de inteles de ce munca era istovitoare si de ce au murit in cativa ani la Canal zeci de mii de oameni ”

Ion Ioanid - « Inchisoarea

noastra cea de toate zilele »

S-a nascut in anul1926, la 26 martie, la mosia tatalui sau din comuna Ilova, judetul Mehedinti. Tot acolo, in casa parinteasca, a fost botezat de preotul din sat. Nas l-a avut pe Octavian Goga, cu care tatal lui, Tilica Ioanid, a fost prieten nedespartit de-a lungul intregii vieti atat de agitate a generatiei lor.

Ion Ioanid a urmat cele patru clase primare la scoala din satul natal. Liceul l-a facut la Bucuresti: primele sase clase la Colegiul National „Sf. Sava“ si ultimele doua la Liceul „Spiru Haret“.

Arestat pentru prima oara in 1949, anchetat si eliberat curand, arestat din nou in 1952 si condamnat la douazeci de ani de munca silnica pentru uneltire impotriva statului, Ion Ioanid a trecut prin mai toate inchisorile comuniste din Romania, cunoscand, odata cu teribila pedeapsa a privatiunii de libertate, toate ororile unui regim de detentie violent si abuziv.

Ne-a lăsat ca moştenire literară „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, pagini de tulburătoare, dureroasă, înălţătoare memorialistică.

Monumentala sa operă – cinci volume, în ediţia princeps, la Editura Albatros, reeditată apoi de Humanitas în trei volume – pe care ne-a lăsat-o moştenire, nu este doar literatură, sau nu este în primul rând literatură, ci un document cutremurător.

Componenta esenţială a universului concentraţionar este închisoarea. Raportul Tismăneanu este cel care suprinde definiţia şi scopul închisorii.

Conform acestuia, închisoarea, locul unde se execută pedeapsa şi sunt disciplinaţi infractorii, a devenit în România comunistă locul în care s-a petrecut eliminarea, reeducarea, torturarea, supravegherea şi distrugerea poltică, fizică şi psihică a tuturor celor care se opuneau, ar fi putut să se opună sau nu puteau accepta noua ordine politico-economico-socială dispusă de autorităţile comuniste .

În cele trei volume memorialistice autorul descrie spaţiul terorii în România, spaţiu care a făcut parte din viaţa sa. Având la bază experienţa proprie Ioanid eleborează o teză a torturii, o piesă de teatru în care el devine un simplu spectator şi în care actele i se succed fără ca el să se poate opune.

Libertatea îi este anulată aproape definitiv. Deţinut într-o serie de închisori teribile el reuşeşte la un moment dat să guste libertatea evadând după un plan deosebit de la lagărul de muncă din Cavnic.

Prima întâlnire a autorului cu celulele comuniste ne ajută să ne dăm seama din ce motiv celula era spaţiu al torturii chiar şi atunci când nu erai bătut şi schingiuit: ’’Celula era luminată zi şi noapte şi n-aveai voie să dormi cu faţa la perete şi nici cu

mâinile sub pătură’’.

’’Curtea din mijloc era înconjurată de un zid cam de doi metri înălţime şi era acoperită cu o plasă de sârmă. Celulele aveau şi ele aceeaşi înălţime. De-a lungul zidului care înconjura curtea, cam la un metru şaizeci înălţime, se aflau ferestre care permiteau gardianului care se plimba pe coridor să aibă vedere spre curte. Celulele aveau uşi simple de lemn, care se închideau cu broaşte primitive, cu zăvor şi clanţă numai pe dinafară.

Fiecare uşă avea în partea de sus o deschizătură de treizeci pe treizeci de centimetri, peste care, pe dinafară se încrucişau, vertical şi orizontal, câte două zăbrele din fier beton…Mai sus în zid, deasupra uşii, o altă dechidere, cam de douăzeci pe treizeci de centimetri, în care se afla becul permanent aprins şi care servea şi de aerisire’’ .

Ion Ioanid evocă un moment în care a fost aspru pedepsit pentru că a vrut să ştie cât este ceasul. În spaţiul detenţiei de la Securitatea din Piteşti apare şi imaginea anchetatorului. Impresionantă este prima descriere: ‘’Era îmbracată civil şi cu o sarcină foarte avansată. Mai târziu am aflat de la alţi deţinuti că era anchetatoare şi că-i schingiuia şi-i bătea personal pe anchetaţi ’’.

Nicolae Steindhardt« Jurnalul fericirii »

29 iulie 1912 - 30 martie 1989 a fost un scriitor, publicist, critic literar și jurist român, originar din Pantelimon, județul Ilfov.

Este autorul unei opere unice în literatura română, « Jurnalul fericirii ». A fost doctor în drept constituțional.

În 1958 este arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu.

Jurnalul fericirii se îndeparteaza de formula clasica a memoriilor si a autobiografiei traditionale, întrucât autorul nu intentioneaza sa-si povesteasca în totalitate viata, ci prezinta o experienta capitala ( detentia între 1959-1964 ), precum si temeiurile convertirii sale religioase.

Autorul nu mai scrie presat de evenimente, din fuga condeiului, are timp, discursul lui e elaborat cu atentie. Între eveniment si discursul evenimentului este o distanta de timp confortabila.

N. Steinhardt, nascut evreu, trece în închisoare la ortodoxie si, când iese, lauda detentia ce i L-a adus pe Dumnezeu. Are dreptate Virgil Ierunca sa spuna ca închisoarea l-a transformat radical pe eseist "dintr-un intelectual pur, mai degraba agnostic si preocupat de literaturi straine, sa devina un autentic ‘’homo religiosus", si nu mai putin important, sa descopere "constantele unei spiritualitati românesti, pe care, odata iesit din închisoare, le-a cinstit cu verbul si verva lui inimitabile (...) închisoarea a fost pentru N. Steinhardt academie si altar..."

Ruxandra Cesereanu - « Gulagul in constiina romaneasca: memorialistica si

literatuia inchisoriilor si lagarelor comuniste: eseu de mentalitate »

S-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. Căsătorită cu scriitorul Corin Braga. A urmat cursurile Facultăţii de litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox.

Din 1991 este redactor la revista de cultură Steaua. Actualmente este conferenţiar la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj.

Eseu de mentalitate si studiu de morfologie comportamentala, cartea Ruxandrei Cesereanu este o sinteza unica in peisajul romanesc, o incercare fenomenologica de reconstituire a universului concentrationar al Gulagului.

Pornind de la "modelul" sovietic al scrierilor despre detentie, cu Alexandr Soljenitin ca autor prototipal al acestui tip de scriitura, autoarea face referire mai intai, intr-o panoramare selectiva, la marturii, povestiri si romane.

Stelian Tanase- « Anatomia mistificarii. Procesul Noica-Pillat »

17 februarie1952, București este un scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor și analist politic român. A absolvit Facultatea de Filosofie din București a Universității din București în 1977. Înainte de 1989, scrie trei cărți, din care două sunt interzise de regimul comunist.

Procesul lotului „Noica-Pillat" a fost ultima ampla inscenare judiciara, motivata politic, de tip stalinist din Romania comunista. A inceput in februarie 1960 si a durat doua saptamani, incheindu-se cu sentinte intre sapte ani de inchisoare corectionala si 25 de ani de munca silnica. (Constantin Noica si Dinu Pillat )

La 1 martie 1960, Tribunalul Militar Bucuresti a dat sentinta in procesul lotului „Noica-Pillat", in care principalele capete de acuzare fusesera legate de producerea si raspindirea a ceea ce ulterior s-a numit samizdat. („Povestiri despre om", eseu filosofic de Constantin Noica, si „Asteptind ceasul de apoi", roman al lui Dinu Pillat)

“Universul concentrationar”al comunismului romanesc: ”Ptimile

dupa Pitesti”

In istoria universului concentrationar comunist din Romania se contureaza doua perioade distincte:

-epoca Dej 1948 - 1964 -- apogeul gulagului clasic;

-epoca Ceausescu -- sau noua strategie -- 1964 – 1989.

Universul concentrationar n-a fost o deviere de la principiile ortodoxe-marxiste, o greseala sau un abuz al extremistilor, care au calcat etica proletara sau nu au inteles-o. El a reprezentat o trasatura specifica fara de care nu se putea pune in miscare si consolida lumea comunista.

Universul concentrationar constituie o etapa necesara, calculata cu sange rece. Cei care au organizat si dirijat nu i-a impresionat suferinta, agonia umana, numarul victimelor.

Aceasta experienta, prezenta obsedant in mintea celor care au trait-o, nu poate fi stearsa din memoria colectiva, constituie un avertisment istoric.

Paul Goma- „Patimile de la Pitesti”

2 octombrie 1935 ( în satul Mana, comuna Vatici, județul Orhei, Basarabia) este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris (Franța). Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste si unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici.

Borna de hotar a literaturii anticomuniste, “Patimile dupa Pitesti” reprezinta o marturie cutremuratoare despre o realitate ascunsa cu grija vreme de peste 35 de ani. Citind-o, ai senzatia ca patrunzi intr-un melanj de imaginar si real, un cosmar grotesc, cu mici sclipiri de luciditate vecina cu nebunia, faptele descrise fiind, parca, relatate de un bolnav aflat in plina criza de delirium tremens.

Dialogurile sunt scurte, de multe ori, sarcastice. Filosofia, cultura, civilizatia nu au ce cauta in Celula 4 Spital. Un singur lucru conteaza: scaparea din iad. Unii aleg martiriul, altora le este impus. Putini aleg sa colaboreze, trecand in tabara tortionarilor.

Aceasta a fost infernala gaselnita a experimentlui Pitesti: lipsa unei linii de demarcatie intre tortionari si detinuti. Nu exista niciun zid, nicio usa, tortionarii erau cu tine permanent, 24 din 24, urmarind fiecare miscare, fiecare respiratie, fiecare privire.

Sfarsitul romanului reprezinta si sfarsitul experimentului Pitesti. Nu este urmarita evolutia in timp a supravietuitorilor, povestea se “rupe” odata cu inchiderea definitiva a usii celulei. Nu raman in urma decat marturia rece, zidurile patate de sange si un mare gol in care se strecoara din cand in cand o singura intrebare: “De ce?”

Ion Desideriu Sîrbu-“ Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”

28 iunie 1919, Petrila, județul Hunedoara, d. 17 septembrie 1989 Craiova a fost un romancier, eseist, filozof român, autor de literatură de sertar. A semnat utilizând pseudonimul I.D. Sîrbu.

Alături de Nicolae Steinhardt (Jurnalul fericirii), I.D. Sîrbu este unul dintre cei mai rezistenţi autori „de sertar” cărora perioada comunistă le-a refuzat geniul şi strălucirea. Apropierea nu este deloc întâmplătoare, dată fiind adâncimea teologică a scrierilor prin care cei doi autori au devenit celebri. Deja transparentă în superbul epistolar întreţinut cu Ion Negoiţescu,

V. Nemoianu şi Mariana Şora.

Dedicat o viaţă întreagă literaturii şi dramaturgiei, I.D. Sîrbu a ajuns cunoscut prin romanul Adio Europa (apărut postum), alături de Lupul şi Catedrala (recenzat de Dan C. Mihăilescu, Literatura română în postceauşism, Bucureşti, Polirom, 2006, pp. 38-53).

Jurnalul, scris în condiţiile de pauperizare dramatică ai anilor 1980, începe printr-un enunţ de tip teodicee: Dumnezeu e invocat „ca martor, judecător, confrate sau complice al imensului cataclism eshatologic la care asistăm neputincioşi, cu dublă melancolie, alături de şarpele şi demonul casei, şi ai patriei”

« Memorialul durerii » video

Bibliografie

‘’Anatomia mistificarii’’- Stelian Tanase ‘’Jurnalul unui jurnalist fara jurnal’’-Ion D.

Sirbu ‘’Jurnalul fericirii’’- N.Steinhardt ‘’Patimile dupa Pitesti’’- Paul Goma ‘’Inchisoarea noastra cea de toate

zilele’’- Ioan Ioanid

Proiect realizat de:

Judet Bogdan Adrian

Marcu Roxana

Martoiu Georgiana

Nitulescu Stefania

Radu Ioana Bianca