32
1 JOCURI DIDACTICE UTILIZATE PENTRU SOCIALIZAREA ȘCOLARULUI MIC Culegere de jocuri pentru ciclul primar Autor: Maria Capră Urziceni, 2020
1
JOCURI DIDACTICE UTILIZATE
PENTRU SOCIALIZAREA
ȘCOLARULUI MIC
Culegere de jocuri pentru ciclul primar
Autor: Maria Capră
Urziceni, 2020
2
CUPRINS
I. UTILIZAREA JOCURILOR DIDACTICE PENTRU SOCIALIZAREA
ŞCOLARULUI MIC…………………………………………………………. 3
I.1 Conceptul de joc…………………………………………………………… 3
I.2 Caracteristicile și clasificarea jocurilor în concepţia gânditorilor
………………………………………………………………………………. 5
I.3 Natura și funcțiile jocului didactic………………………………………. 8
I.4. Utilizarea jocului didactic în procesul de socializare la vârsta
școlară…………………………………………………………….................... 13
II. METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII JOCURILOR
DIDACTICE……………………………………………………………………..15
II.1. Structura jocului didactic………………………………………………….15
II.2. Etapele organizarii și desfășurării jocului didactic………………….16
III. CULEGERE DE JOCURI DIDACTICE UTILIZATE PENTRU
SOCIALIZAREA ȘCOLARULUI MIC……………………………………….19
III.1.Jocuri pentru dezvoltarea competenţelor socio –emoţionale la şcolarii
mici (clasa pregătitoare)……………………………………………………… 20
III.2. Jocuri pentru activitățile de socializare…………………………………25
III.3.Jocuri moral-civice…………………………………………………………29
III.4.Jocuri care au ca scop evitarea conflictelor………………………………38
3
I. UTILIZAREA JOCURILOR DIDACTICE PENTRU
SOCIALIZAREA ȘCOLARULUI MIC
I.1.CONCEPTUL DE JOC
Jocul este activitatea care îl reprezintă pe copil în deplinătatea dezvoltării
lui. Importanța jocului în dezvoltarea copilului este subliniată și de F.Martens și
R.Kramerman, care consideră că ,, a priva un copil de joacă înseamnă a-l priva de
plăcerea de a trăi”.Așadar, jocul satisface în cel mai înalt grad trebuințele
copilului.
Jocul este un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a unor
capacități, de socializare primară, de antrenare și dezvoltare a capacităților
cognitive, de exteriorizare a emoțiilor și a sentimentelor.
Noţiunea de ,, joc’’ prezintă anumite particularităţi la diferite popoare:
- la vechii greci, desemna activităţi proprii copiilor „a face copilării”;
- la evrei semnificația este de „glumă,haz”;
- la romani , vechiul cuvânt ,,ludo” semnifica ,,bucurie, veselie”
Dicţionarul de psihologie explică jocul ca o formă de activitate specifică
pentru copil, hotărâtoare pentru dezvoltarea lui.
E.Erikson definește jocul ca un instrument prin care copiii acționează și scot
la lumină sentimentele și ideile interioare.
D. B. Elkonin defineşte jocul ca fiind forma de activitate cea mai accesibilă
copilului, iar ca structură corespunde în cea mai mare măsură posibilităţilor sale
fizice şi psihice (Elkonin, D. B., 1980,p.130)
A. N. Leontiev apreciază jocul ca fiind principala formă de activitate bio-
psiho-socială, o activitate conştientă, la baza căreia se află cunoaşterea, trebuinţa
de asimilare ocupând primul loc.
H. Wallon „psihologul copilăriei prin excelenţă” (R. Zazzo), este de părere
că jocul copilului este asemănător unei investigaţii agreabile şi animate, în care
funcţiile psihice se dezvoltă în toată bogăţia lor.
4
F.Froebel ( fondatorul grădiniței de copii) susține ideea că jocul este
expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie pentru că este expresia
liberă a ceea ce se află în sufletul copilului.
În prezent, semnificațiile cuvântului ,,joc” se extind asupra unei largi sfere
de acţiuni umane care nu presupun o muncă grea și oferă satisfacţii şi veselie.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate de
tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluţia copilului, constând în reflectarea
şi reproducerea vieţii reale într-o modalitate proprie copilului, ca rezultat al
interacţiunii dintre factorii bio-psiho-sociali. Esenţa jocului constă în reflectarea
şi transformarea pe plan imaginar a realităţii înconjurătoare. Copilul reuşeşte să
imite, într-un mod specific, viaţa şi activitatea adulţilor.
S-a constatat că:
-jocul nu apare spontan şi autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci trebuie să
fie învăţat în ambianţă socială;
-jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul obiectiv al
dezvoltării;
-jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă, realitate,
fantezie;
-jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor;
-caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinţei de
comunicare.
Prin joc i se oferă copilului cele mai importante ocazii de învățare, mai ales
jocul liber creativ, ales de copil conform motivației interne.Important este procesul
în care este implicat copilul, și nu produsele sau conținuturile, având în vedere
efortul depus, concentrarea atenției, a voinței, motivația pentru desăvârșirea
acțiunii, mobilizarea tuturor capacităților.
5
I.2.CARACTERISTICILE ȘI CLASIFICAREA JOCURILOR
ÎN CONCEPŢIA GÂNDITORILOR
J. PIAGET - consideră jocul „ca un pol al exerciţiilor funcţionale în sensul
dezvoltării individului” (Piaget, J., 1970,p.50,), un exerciţiu de explorare a mediului
înconjurător.
În evoluţia jocului, Piaget stabileşte existenţa a trei categorii principale de
jocuri:
1.Jocuri exerciţii-caracteristice perioadei senzorio-motorii (0-2 ani):
- jocuri senzorio-motorii sau de mânuire;
- jocuri de exersare a gândirii
2.Jocuri simbolice -caracteristice perioadei 2-5 ani, înseamnă „apogeul
jocului infantil”. Ficţiunea la copil depăşeşte instinctele, ajungându-se la o extensie
a Eu-lui.
Acest tip de jocuri corespund funcţiei esenţiale pe care o îndeplineşte jocul
în viaţa copilului.Ele transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puţin
pură la trebuinţele Eu-lui, în timp ce imitaţia este o acomodare la modelele
exterioare, iar inteligenţa este un echilibru între asimilare şi acomodare.
3.Jocuri cu reguli-apar în stadiul preoperaţional (2-7 ani). Au rolul de
socializare a copilului şi include jocurile de construcţie ce cuprind elemente de
muncă.
În concepţia lui J. Piaget, funcţiile jocului sunt următoarele :
1.-de adaptare -cea mai importantă funcţie ce se realizează pe două
coordonate: asimilarea realului la Eu(încorporarea cunoştinţelor noi prin folosirea
schemelor preexistente) şi acomodarea prin imitaţie a Eu-lui la real(modificarea
schemelor existente pentru a încorpora cunoştinţe noi ce nu se mai potrivesc
acestora)
Adaptarea realizată prin joc este un proces reactiv şi creativ al cărui
echilibru se realizează prin inteligenţă.
6
2.-formativ -informativă , ce presupune angajarea plenară a copilului
Jocul constituie un mecanism specific de asimilare a influenţelor mediului
socio-uman, făcând posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce angajează
resursele cognitive, afective, volitive de mare importanţă în formarea individului.
3.-cathartică -jocul simbolic are funcţia de descărcare energetică şi de
rezolvare a conflictelor afective, de compensare şi trăire intensă - detensionarea
copilului.
4.-de socializare şi sociabilizarea copilului - se explică prin tendinţa
copilului de a se acomoda la ceilalţi, dar şi de a asimila relaţiile cu cei din jur la
EUL său. În jocul cu reguli copilul acceptă normele exterioare lui, le asimilează.
Ed. Claparede consideră jocul drept un exerciţiu pregătitor pentru viaţa de
adult : „prima şcoală a vieţii sociale ce pregăteşte viitorul, potolind nevoile
prezentului”( Claparede, Edouard, 1975,p.165).
Edouard Claparede explică finalitatea jocului, arătând rolul acestuia în
pregătirea pentru viaţă şi introduce paradigma educaţiei funcţionale a copilului,
conform căreia educaţia formează calităţi psihice luate în perspectiva funcţiunii.
Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând o plăcere
internă, dar în acelaşi timp şi o activitate serioasă: „a te juca înseamnă a-ţi propune
o sarcină de îndeplinit”( Chateau, Jean 1970).
Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei
copilului, dar şi în inhibarea reacţiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul
jucându-se este o plăcere morală legată de respectarea regulilor.
A. N. Leontiev apreciază că jocul devine activitatea principală a copilului în
perioada preşcolară, prin locul şi ponderea pe care le ocupă. El susține că
jocul stimulează şi întreţine cele mai importante modificări ale psihicului
individului , dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o
treaptă superioară de dezvoltare, perioada şcolară.
Psihologii sovietici Vîgoţski şi Elkonin, consideră că activitatea de joc în
perioada 3-7 ani este o activitate dominantă sau directoare. Copilul se angajează în
funcţii simbolice lăsându-şi imaginaţia să intervină în joc, dobândind o anumită
înţelegere a coordonării sociale şi a grupului.
7
U. Şchiopu, consideră că jocul „stimulează naşterea capacităţii de a
trăi din plin, fiecare moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie
acţiunilor cu finalitate realizată, având funcţia de o mare şcoală a vieţii ”
( Şchiopu, U., 1967,p.145).
Pentru şcolaritatea mică recomandă jocul cu reguli. „Regula în joc devine
fenomen central, un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare, un reper ca atare”(
Şchiopu, U., Verza, E., 1997, p.166). Disputele din joc devin lecţii de civică
despre drepturi şi îndatoriri. În jocurile de echipă devine activă competiţia
colectivă, iar învăţătorul abil poate crea emulaţii, consideră autorii U.
Şchiopu şi E. Verza.
Jocul didactic este considerat „una din principalele metode active, atractive,
eficace în munca instructiv-educativă cu preşcolarii şi şcolarii mici”( Cerghit, I.,
1980,p.216).
Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca un mijloc de instruire şi
educare a copiilor, mai ales la vârsta şcolară mică. Jocul constituie o
îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv - motivaţionale. Prin joc
copilul îşi angajează întreg potenţialul psihic, îşi ascute observaţia, îşi dezvoltă
spiritul de cooperare, de echipă. Jocul este un mijloc de dobândire şi precizare a
cunoştinţelor prin acţiune, este o activitate de gândire orientată spre rezolvarea
unor probleme, spre găsirea căilor în vederea depăşirii unor obstacole.
Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin în educaţie,
mai ales atunci când este investit cu finalitaţi programate de dezvoltare a
potenţialului psiho-motric şi socio-afectiv al personalităţii.În cadrul jocului copilul
îmbină în mod specific planul imaginar cu cel real, însă el îşi dă seama mereu de
existenţa celor două planuri şi în mintea lui nu se produce sub acest aspect nicio
confuzie.
Jocul copiilor poate constitui un instrument important de descifrare a
capacităţilor psihologice, inclusiv a celor intelectuale şi a trăsăturilor de
personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilităţii copilului.
La vârsta micii şcolarităţi, copilul are o serie de aşa–zise ,, nevoi”- nevoia de
mişcare, de a şti, de a imita, de a se bucura de relaţii. Jocul răspunde acestor
trebuinţe fireşti de activitate, de dobândire a experienţei, de afirmare prin
performanţe ale conduitei. Jocul, indiferent de felul lui de organizare, este
subordonat realizării obiectivelor educaţiei. Fiecare moment din jocurile alese de
8
copii sau obligatorii este valorificat în mod direct de educator pentru a forma
copiilor trăsături pozitive de caracter, însuşiri morale superioare, sentimente şi
deprinderi de comportare.
I.3. NATURA ȘI FUNCȚIILE JOCULUI DIDACTIC
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin
care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând
conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur. Având în vedere
această definire a jocului, putem desprinde cu uşurinţă câteva note caracteristice şi
definitorii(Enache M. , Munteanu M.,1998,pag. 32):
jocul este o activitate specific umană; numai oamenii îl practică în
adevăratul sens al cuvântului;
jocul este una din variantele activităţii oamenilor; învăţarea, munca şi creaţia
nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să nu fie
purtătorul principalelor elemente psihologice de esenţă neludică ale oricărei
ocupaţii specifice umane;
jocul este o activitate conştientă;
jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe
care şi-o creează jucătorul respectiv;
scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat
dorinţele şi aspiraţiile proprii;
prin atingerea unui asemenea scop, se restabileşte echilibrul vieţii
psihice şi se stimulează funcţionalitatea de ansamblu a acesteia.
Jocul este o realitate permanent. El nu lipseşte indiferent de vârsta
omului, doar că se remarcă o evoluţie a acestuia în raport cu dezvoltarea
personalităţii umane.
Sub influenţa jocului se formează, se dezvoltă şi se restructurează întreaga
activitate psihică a copilului. Prin joc se dezvoltă personalitatea copilului prin
crearea şi rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicţii:
a)-între libertatea de acţiune şi conformarea la schema de joc;
b)-între invitaţie şi iniţiativă;
c)-între repetiţie şi variabilitate;
9
d)-între dorinţa de joc şi pregătirea prealabilă necesară;
e)-între ceea ce este parţial cunoscut şi ceea ce se cunoaşte bine;
f)-între absenţa vreunui rezultat material util şi bucuria jocului;
g)-între operarea cu obiecte reale şi efectuarea de acţiuni simbolice;
h)-între emoţiile dictate de rolul îndeplinit şi emoţia pozitivă provocată de
participarea la joc.
Se poate afirma că, la vârsta şcolarităţii mici, jocul oferă cadrul pentru efort
şi depăşire de obstacole, iar ,,moralitatea ludică” contribuie la geneza
comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplină în
ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor.
Este suficient să priveşti copiii în timpul jocului pentru a-ţi face o impresie
referitoare la conduita acestora şi la particularităţile lor psihologice. Unii copii se
exprimă deschis, clar, dezinvolt, în timp ce alţii sunt mai reţinuţi, mai puţin activi.
Primii sunt mai uşor de cunoscut deoarece manifestările lor sunt spontane, iar
ceilalţi exprimă mai mascat trăsăturile lor interne.
Valorificând disponibilităţile interne, jocul propulsează copilul pe
traiectoria progresului în dezvoltarea sa. Cu cât un preşcolar este mai dezvoltat din
punct de vedere psihologic, cu atât se joacă mai mult, mai bine şi mai frumos, se
remarcă a fi un veritabil creator şi iniţiator de acţiuni, cu semnificaţii multiple
pentru evoluţia ulterioară.
Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la formarea
percepţiilor de formă, mărime, spaţiu, timp, la educarea spiritului de observaţie, a
imaginaţiei creatoare, a gândirii şi nu în ultimul rând la dezvoltarea limbajului.
Tot jocul este un mijloc eficient pentru realizarea sarcinilor educaţiei
morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stăpânirii de sine, autocontrolului,
spiritului de independenţă, disciplinei conştiente, perseverenţei, precum şi a multor
altor calităţi de voinţă şi trăsături de caracter. Valoarea jocului se observă şi în
dezvoltarea sociabilităţii, a spiritului de colectivitate, a relaţiilor reciproce între
copii.
Jocul îşi are importanţa sa în formarea colectivului de copii, în formarea
spiritului de independenţă, în formarea atitudinii pozitive faţă de muncă, în
corectarea unor abateri sesizate în comportamentul unor copii. Jocul răspunde
10
trebuinţei de creaţie a personalităţii, dar şi a sinelui în raport cu viaţa şi ipostazele
ei fericite.
Analiza jocului oglindeşte statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al
copilului, dar şi structura experienţei şi a mediului de cultură.
În concluzie, se poate spune că prin joc are loc o largă expansiune a
personalităţii copilului, realizându-se o absorbţie uriaşă de experienţă şi trăire de
viaţă, de interiorizare şi de creaţie, conturarea de aspiraţii, de dorinţe care se
manifestă direct în conduită şi reprezintă latura proiectivă a personalităţii. Jocul îi
permite individului să-şi realizeze „Eul”, să-şi manifeste personalitatea, să urmeze,
pentru un moment, linia interesului său major, atunci când nu o face prin alte
activităţi.
Diferite studii şi observaţii efectuate asupra jocului au evidenţiat faptul
că acesta îndeplineşte multiple funcţii.
După I. Cerghit , principalele funcţii ale jocului sunt următoarele
(Cerghit Ioan, 2006,p.222):
1.-funcţia de adaptare realizată pe cele două coordonate: asimilarea realului
la „eu” şi acomodarea, transformarea „eu-lui” în funcţie de modelele exterioare;
2.-funcţia catarctică, de descărcare energetică şi rezolvare a conflictelor;
3.- funcţia de socializare, constând în acomodarea copilului la ceilalţi,
asimilarea relaţiilor cu cei din jur la propriul „eu”;
4.- funcţia de extindere a „eu-lui”, de satisfacere a multiplelor trebuinţe ale
copilului, de la trebuinţele cognitive de explorare a mediului la cele de valorificare
a potenţialului de care dispune, de la trebuinţele perceptive şi motorii la cele
de autoexprimare în plan comportamental.
În lucrarea „Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor”( 1970),
psihologul Ursula Şchiopu stabileşte funcţiile jocului precizând că acestea se pot
grupa în funcţii esenţiale, secundare şi marginale .
Funcţiile esenţiale ale jocului sunt următoarele:
-funcţia de cunoaştere care se exprimă în asimilarea practică şi
mentală a caracteristicilor lumii şi vieţii;
11
-funcţia formativ-educativă exprimată în faptul că jocul constituie o
şcoală a energiei, a educaţiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginaţiei. Jocul educă
atenţia, abilităţile şi capacităţile fizice, trăsăturile de caracter ( perseverenţa,
promptitudinea, spiritul de ordine), trăsături legate de atitudinea faţă de colectiv
(corectitudinea, spiritul de competiţie, de dreptate, sociabilizare ş.a.), modelează
dimensiunile etice ale conduitei.
-funcţia de exercitare complexă, stimulativă a mişcărilor concretizată în
contribuţia activă pe care jocul o are la creşterea şi dezvoltarea complexă. Aceasta
apare ca funcţie principală în jocurile de mişcare, jocurile sportive, de competiţie şi
ca funcţie secundară în jocurile simple de mânuire, proprii copiilor mici. În
perioada copilăriei şi tinereţii este o funcţie principală, devenind ulterior
marginală.
Printre funcţiile secundare ale jocului se înscriu următoarele:
-funcţia de echilibru şi tonificare prin caracterul activ şi compensator pe
care-l întreţine jocul faţă de activităţile cu caracter tensional;
-funcţia catarctică şi proiectivă;
-funcţia distractivă.
Din perspectiva influenţelor exercitate, se desprind anumite funcţii ale
jocului didactic, şi anume:
funcţia formativă;
funcţia cognitivă;
funcţia motivaţională;
funcţia organizatorică.
a)Funcţia formativă
Jocurile didactice îndeplinesc importante sarcini formative ale procesului de
învăţământ cum ar fi:
-antrenează operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea,
abstractizarea, generalizarea;
-dezvoltă spiritul imaginativ-creator şi de observaţie;
-dezvoltă atenţia, disciplina şi spiritul de ordine în desfăşurarea unei
activităţi;
12
-dezvoltă spiritul de iniţiativă şi independenţa în muncă, precum şi spiritul
de echipă;
-formează deprinderi de lucru corect şi rapid;
-asigură însuşirea mai rapidă, mai accentuată şi mai plăcută a unor
cunoştinţe relativ aride pentru această vârstă.
De asemenea, jocul didactic reprezintă un mijloc de educare morală şi
socială. Cunoaşterea prealabilă a regulilor jocului contribuie în mare măsură la
subordonarea conduitei proprii unor cerinţe exterioare asimilate de copil fără
condiţie. Însuşirea şi respectarea regulilor are o influenţă puternică în
formarea judecăţii morale a elevilor, în evoluţia lor de la morala bazată pe
constrângere la cea bazată pe cooperare.
b)Funcţia cognitivă
În învăţământul primar, jocul didactic utilizat în activitatea de
predare -învăţare reprezintă o formă de asimilare a cunoştinţelor, cu scopuri şi
sarcini instructive şi educative bine determinate, cu un conţinut adecvat care se
realizează într-o formă plăcută.Integrat în diferite situaţii de învăţare, jocul
didactic face ca elevul să fie solicitat la un efort mintal similar celui depus
într-o activitate didactică obişnuită: să observe, să identifice, să denumească, să
explice, să clasifice, să analizeze, să transforme, să compună, să interpreteze.
În acelaşi timp, jocul didactic îi permite cadrului didactic să studieze
copilul sub aspect temperamental sau caracterial. Orice copil se angajează total în
jocul său, fiindcă jocul îi serveşte pentru a-şi afirma întreaga sa personalitate..
Copilul îşi arată în timpul jocului inteligenţa, voinţa, caracterul dominant - într-un
cuvânt- personalitatea.
c)Funcţia motivaţională
În procesul de învăţământ , jocul îl solicită pe elev să dispună de mijloace
care să-i asigure un loc, o poziţie acceptabilă în raporturile interpersonale create de
contextul şi atmosfera jocului.Toate acestea îi provoacă elevului tensiuni psihice în
vederea însuşirii şi perfecţionării cât mai bune a acestor mijloace care îi
sunt inerente jocului respectiv.
Astfel, folosirea jocului didactic în procesul instructiv educativ face ca
elevul să înveţe cu plăcere, să devină interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară.
13
Face ca cei timizi să devină mai activi, mai curajoşi, să capete mai multă încredere
în capacităţile lor.
d)Funcţia organizatorică este esenţială prin faptul că jocurile permit o
bună planificare a timpului elevului şi al cadrului didactic.
În timpul jocului toţi copiii activează. Acţiunile lor nu sunt aleatorii, ci
jalonate, controlate prin reguli de joc.De asemenea, jocurile didactice permit
desfăşurarea unor activităţi diferenţiate, în care elevii se întreţin cu ei înşişi şi
colaborează în cadrul grupului, concurând în paralel cu un alt grup, fapt care
conduce la cunoaşterea de sine şi la asumarea unor responsabilităţi privind
propriile acte.
De la o vârstă la alta funcţiile jocului se schimbă. Aşa de pildă, funcţia de
reflectare şi funcţia distractivă prezintă grade diferite la copil şi adult. Funcţia
motrică se schimbă o dată cu înaintarea în vârstă, iar funcţia formativă scade în
pondere o dată cu depăşirea copilăriei. Jocul devine activitatea care implică
activitatea celuilalt şi favorizează apariţia unor variate raporturi între copii.
Relaţiile ce apar între ei depind de: subiectul jocului, rolurile jocului, poziţia
copilului în joc (conducător sau subordonat).
I.4. UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL DE SOCIALIZARE
LA VÂRSTA ȘCOLARĂ
Evoluţia sociabilităţii obiective, concretizată prin interesul copilului pentru
alţii, cu care să poată acţiona împreună, se datorează principalei forme de activitate
ce caracterizează şcolaritatea mică: jocul. Aceasta este forma specifică a copilăriei
de cunoaştere şi reproducere a realităţii imediate sau îndepărtate, a relaţiilor sociale
etc.
Jocul stimulează comunicarea, contribuie la socializarea individului.
Relaţiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influenţă
coercitivă, disciplinatoare asupra activităţii fiecărui copil. În joc, copilul învaţă să
se supună cerinţelor, regulilor impuse de colectiv.
Mânuit cu tact pedagogic de către cadrele didactice, jocul este cel mai
eficient mijloc de modelare practică a socio-afectivităţii şcolarului mic. Educarea
sociabilităţii se face prin încredinţarea unor sarcini şi responsabilităţi sociale,
prin antrenarea copiilor în jocuri şi activităţi colective care au ca obiective
14
generale facilitarea schimburilor şi comunicării cu alţii, „jocul împărtăşit fiind
prima etapă a socializării”. (Vincent, R., 1972, pag. 264)
În contextul jocului încep să se formeze primele trăsături caracteriale
care se vor condensa în conduita copilului. Cerinţele exprimate de educatoare
trebuie să fie conforme cu maniera în care copilul poate satisface aceste cerinţe.
Contradicţia dintre dorinţele şi aspiraţiile extinse ale copilului şi posibilităţile
limitate de satisfacere ale acestora ar putea conduce fie la instalarea unor trăsături
caracteriale pozitive şi la o conduită civilizată, fie la o conduită dezordonată
şi la trăsături caracteriale negative.
Jocurile didactice echilibrate, cu cerinţe gradate, care ţin cont de
particularităţile individuale ale copiilor pot preveni criza negativismului
infantil, asociată cu egoism, lipsa de sensibilitate faţă de alţii, ca şi
disfuncţionalităţile din relaţiile acestora cu cei din jur, încurajând dezvoltarea
iniţiativei, implicarea personală în activitate şi echilibrul.
Socializarea conduitei şcolarului şi evoluţia sociabilităţii se finalizează
cu adaptarea socială a acestuia, care se referă la posibilităţile generale ale
copilului de a face faţă dificultăţilor şi cerinţelor din ambianţa socială, dar şi
cu dobândirea capacităţii sociale, concretizată în autonomie, iniţiativă, conduite
corespunzătoare normelor şi valorilor societăţii.
Pe tot parcursul şcolarităţii, socializarea copilului se înfăţişează ca un
proces continuu de structurări, restructurări şi interiorizări ale conduitelor şi
relaţiilor socio-afective adult-copil şi copil-copil. Numai participarea efectivă la
activitatea colectivă de joc, acceptarea normelor, controlul reciproc al respectării
lor de către fiecare şi de toţi, întâi pe plan practic, de acţiune, apoi transformându-
se în cerinţe interioare, vor conduce la eliminarea egocentrismului, la înţelegerea şi
acceptarea punctelor de vedere ale celorlalţi, la aprecierea situaţiilor în mod din ce
în ce mai obiectiv. Astfel, preşcolarul va căpăta baza psihologică autentică a
subordonării interesului individual celui colectiv.
Aşadar, copilul şcolar trăieşte noi experienţe în relaţiile cu cei din jur,
experienţe la care trebuie să se adapteze şi să acţioneze nu numai în funcţie de
dorinţele sale, ci să ţină seama şi de cerinţele celorlalţi.
La nivelul școlii, prin jocurile didactice, copilul va învăţa să coopereze, să se
conformeze regulilor de grup, să-şi armonizeze cerinţele sale cu cele ale grupului şi
să acţioneze în conformitate cu acestea.
15
II. METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII
JOCURILOR DIDACTICE
Reuşita unui joc didactic este condiţionată de proiectarea, organizarea şi
desfăşurarea lui metodică, de modul în care se asigură o concordanţă deplină
între toate elementele ce-l definesc. Realizarea jocului didactic presupune mai
multe etape: pregătirea jocului, a materialului necesar, desfăşurarea jocului.
Organizarea jocului didactic constă în împărţirea corespunzătoare a
elevilor clasei în funcţie de acţiunea jocului şi chiar o reorganizare a mobilierului
sălii de clasă pentru buna desfăşurare a jocului.
Distribuirea materialului necesar este o problemă de care trebuie să se ţină
seama. În general, materialul se distribuie la începutul activităţii de joc pentru ca
elevii intuind în prealabil materialele didactice necesare vor înţelege mult mai uşor
explicaţia legată de desfăşurarea jocului.
II.1. STRUCTURA JOCULUI DIDACTIC
Componentele jocului didactic sunt următoarele :
a) Sarcina didactică -poate să apară sub forma unei probleme de
gândire, de recunoaştere,de reconstituire, de comparaţie, de ghicire.
Jocurile didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea dobândind un alt
caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare
dată altele.
Sarcina didactică este legată de conţinutul jocului, de structura lui, conţinând
referiri la ceea ce trebuie să facă elevii în mod concret pe parcursul jocului.
Este în fapt esenţa întregului joc, antrenând operaţiile gândirii: analiza,
sinteza, comparaţia, dar şi imaginaţia copilului.
Jocul didactic cuprinde în mod obişnuit o singură sarcină didactică.
b) Elementele de joc sunt cele de ghicire, mișcare , întrecere, surpriză –
aspecte preconizate de joc.
c) Conţinutul jocului didactic - constituit din cunoştinţele anterioare ale
copiilor însuşite în cadrul activităţilor comune cu întrega clasă,
cunoştinţe ce se referă la plante, animale, anotimpuri, reprezentări
matematice, istorice, etc.
Acesta trebuie să fie accesibil, recreativ şi atractiv, prin forma în care se
desfăşoară, prin mijloacele de învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe la
care apelează.
16
c)Regulile jocului didactic indică modul de acțiune, de rezolvare a sarcinii
jocului .Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve
problema respectivă.Totodată, regulile îndeplinesc o funcţie reglatoare asupra
relaţiilor dintre copii.
Regulile jocului trebuie să fie formulate clar, corect, concis, astfel încât să
fie înţelese de către toţi participanţii la joc şi, în funcţie de etapele jocului, se
stabilesc şi punctajele corespunzătoare.
d) Materialul didactic trebuie să fie sufficient, divers, adaptat vârstei
jucătorilor.
e) Acţiunea de joc –se stabileşte în raport cu cerinţele şi sarcinile didactice ale
jocului.Aceasta cuprinde momentele jocului prin care se realizează sarcina :
o întreceri individuale sau pe grupe;
o cooperare, spirit de colectivitate, de echipă;
o recompensare, fie de ordin moral, fie de ordin material;
o penalizare, pentru a determina respectarea regulilor jocului.
Alte elemente ale acţiunii de joc pot fi aplauzele, cuvintele stimulative,
încurajările.
II.2. ETAPELE ORGANIZARII ȘI DESFĂȘURĂRII
JOCULUI DIDACTIC
Desfăşurarea jocului didactic presupune mai multe sarcini: introducerea
în joc, prezentarea materialului, anunţarea titlului jocului şi a scopului
acestuia, explicarea şi demonstrarea regulilor jocului, fixarea regulilor,
executarea jocului, complicarea lui prin introducerea de noi variante (dacă este
cazul), încheierea cu aprecierile necesare( Creţu E.,1999,p.43,44).
a)Introducerea în joc, ca etapă, îmbracă forme variate în funcţie de tema
jocului.Uneori este necesar să familiarizăm elevii cu conţinutul jocului, alteori
introducerea în joc se face printr-o scurtă expunere sau descriere care să stârnească
interesul şi atenţia elevilor.
În alte jocuri, introducerea se poate face prin prezentarea materialului,
mai ales atunci când de logica materialului este legată întreaga acţiune a
17
elevilor. Jocul se poate începe şi dacă se anunţă direct titlul, introducerea nefiind
direct obligatorie.
b)Anunţarea titlului jocului trebuie făcută sintetic, în termeni precişi. De
exemplu: „Astăzi vrem să vedem care ştie să calculeze fără să greşească, de
aceea vom organiza împreună jocul „Hai să socotim!”. De asemenea, se poate
folosi formula clasică: „Copii, astăzi vom organiza un joc nou. Jocul se numeşte
„Vreau în căsuţa mea!”.
Se poate începe anunţarea şi printr-o frază interogativă: „Ştiţi ce o să jucăm
astăzi? Vreţi să vă spun?” sau alte formule variate, astfel ca anunţarea jocului,
de la o lecţie la alta, să fie cât mai adecvată conţinutului acestuia.
c)Prezentarea materialului didactic trebuie făcută explicit axându-se
pe obiectivele urmărite. Explicaţiile trebuie date atât pentru materialul model cât
şi pentru cel individual.
d)Explicarea și demonstrarea jocului / executarea jocului de probă este
un moment hotărâtor pentru succesul jocului . Învăţătorul trebuie să-i facă pe
elevi să înţeleagă sarcinile ce le revin, să precizeze regulile jocului, asigurând
însuşirea lor rapidă şi corectă. Conţinutul jocului şi principalele lui etape trebuie
prezentate , astfel încât să fie evidențiate cerinţele pentru a deveni câştigători.
e)Executarea jocului de către copii
Jocul începe la semnalul conducătorului jocului. La început, acesta
intervine mai des reamintind regulile jocului, dând unele indicaţii organizatorice .
Pe măsură ce copiii capătă experienţa jocului, propunătorul le acordă
independenţă, lăsându-i să acționeze liber.Se cunosc două moduri de a conduce
jocul elevilor:conducerea directă - propunătorul având rol de conducător;
conducerea indirect - propunătorul ia parte activă la joc,fără să interpreteze rolul
de conducător.
În ambele cazuri, învăţătorului îi revin următoarele sarcini:
o să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);
o să menţină atmosfera de joc;
o să urmărească evoluţia jocului, evitând momentele de monotonie, de
stagnare;
o să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică,
respectându-se regulile stabilite;
18
o să creeze condiţiile necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina
în mod independent sau în cooperare;
o să urmărească comportarea elevilor, relaţiile dintre ei;
o să activeze toţi elevii la joc, găsind mijloacele potrivite pentru a-i
antrena și pe cei timizi.
f) Complicarea jocului
Sunt situaţii când pe parcursul jocului pot apărea elemente noi:
-complicarea sarcinii jocului;
- introducerea unor elemente noi;
- introducerea unor materiale noi.
g) Încheierea jocului
În final, învățătorul formulează concluzii şi aprecieri asupra modului în
care s-a desfăşurat jocul, asupra felului în care s-au respectat sarcinile
primite, asupra comportamentului elevilor, făcând unele recomandări şi
evaluări cu caracter individual şi general.
Ca să se poată realiza scopul jocului didactic, învăţătorul trebuie să aibă în
vedere următoarele aspecte :
1.-să aleagă jocurile didactice potrivit obiectivelor urmărite,
particularităţilor clasei , ale disciplinei;
2.-să imprime un ritm al jocului ;
3.-să menţină atmosfera de joc;
4.-să evite momentele de monotonie;
5.-să stimuleze iniţiativa elevilor;
6.-să urmărească comportamentul elevilor;
7.-să formuleze concluzii, aprecieri asupra felului în care s–a desfăşurat
jocul, asupra comportamentului elevilor ;
8.-să facă recomandări, evaluare individuală sau generală, dacă jocul
didactic se desfăşoară sub formă de concurs;
9.-elevii să fie întotdeauna răsplătiţi (puncte roşii, desene, calificative etc. )
19
În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă
proporţionare a jocului cu munca, elementul distractiv cu efortul fizic şi
intelectual. Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învăţare
constituie un mijloc important de educare a elevului în şcoală.
III. CULEGERE DE JOCURI DIDACTICE UTILIZATE PENTRU
SOCIALIZAREA ȘCOLARULUI MIC
Procesul formării conşțiinţei şi conduitei morale a elevilor e un proces
deosebit de complex.
În formarea conşțiinţei şi conduitei tineretului se creează frecvent ideea
falsă că, în condiţiile în care elevii cunosc norme și alte categorii morale , întreaga
problematică a educaţiei moral-civice este și ea rezolvată.Acest fenomen se explică
prin faptul că e mai simplu de comunicat anumite cunoştinţe, decât de organizat
întreaga experienţă morală a elevilor. Este mult mai simplu de asigurat
dezvoltarea lor intelectuală decât cea morală.
Punctul de pornire în procesul formării conduitei morale îl constituie
informaţiile, cunoştinţele morale. În procesul formării conduitei morale a elevilor
trebuie spus că problema cea mai spinoasă o constituie transformarea informaţiei
morale în acte de comportament. Pentru a-şi exercita funcţionalitatea lor
operaţional -practică în plan psihologic, informaţiile morale trebuie să fie trăite
afectiv, să devină convingeri.
La vârsta şcolară mică încep să apară primele elemente ale conşțiinţei
morale sub formă de reprezentări, impresii, însoţite de trăiri afective elementare.
Prin contactul direct cu realitatea, prin intervenţiile organizate şi sistematice ale
învățătorului , se construieşte experienţa morală a copilului, se formează deprinderi
elementare de comportare care, cu timpul, vor deveni trăsături ale personalităţii
sale morale.
Pornind de la aceste considerente, în activitatea mea didactică am pus un
accent deosebit pe educaţia socio-morală a şcolarilor, considerând-o prioritară. Am
planificat şi desfăşurat diverse activităţi prin care am familiarizat copiii cu valori
morale ca: adevăr, cinste, dreptate, corectitudine, bunătate etc. I-am învăţat să
discearnă între ce este „bine" şi ce este „rău", ce este „permis" sau „interzis", atât
în comportarea lor, cât şi a celor din jur. Acestea au stat la baza formării unor
atitudini şi comportamente în conformitate cu normele şi principiile vieţii sociale.
20
III.1. JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR
SOCIO –EMOŢIONALE LA ŞCOLARII MICI (CLASA PREGĂTITOARE)
În primele săptămâni din clasa pregătitoare sunt recomandate diverse jocuri
cu scopul de a cunoaște competențele socio-emoționale ale școlarului mic.
Jocul de cunoaștere ,,Cercul prenumelor” – poate fi folosit la început de
an școlar, pentru a-i ajuta pe copii să se familiarizeze cu prenumele colegilor
Scopul:-iniţierea şi menţinerea unei relaţii, a interacţiunii cu alţii;
Descrierea activităţii:
Fiecare își spune prenumele și rostește toate prenumele care s-au spus până
ce s-a ajuns la el.
Exemplu: Ioana ….
Marius, Ioana …
George,Marius, Ioana …
Jocul ,,Cântă-ți numele !”
Scopul:-iniţierea şi menţinerea unei relaţii, a interacţiunii cu alţii
Descrierea activităţii:
Pe cartonașe se scriu prenumele copiilor, cu litere de tipar.Fiecare își ține
cartonașul/ecusonul ,astfel încât numele lui să poată fi vizualizat de către colegi.Pe
o melodie ușoară, cunoscută de copii, învățătoarea întreabă : ,,Unde este Ana ?”
Fetița care și-a auzit prenumele ridică cartonașul și răspunde cântând : ,,Aici
sunt!”
Jocul se poate complica.Copiii se așază în cerc , pe covor. Învățătorul are la
dispoziție cartonașele cu prenumele elevilor și o minge.Ridică un cartonaș la
întâmplare și întreabă al cui este prenumele.Copilul care își recunoaște prenumele
primește mingea.Învățătoarea continuă să arate cartonașe cu prenume. Mingea se
rostogolește de la un copil la altul, pe măsură ce fiecare își recunoaște prenumele.
21
Jocul ,,Să ne cunoaștem !”
Scopul:-iniţierea şi menţinerea unei relaţii, a interacţiunii cu alţii
Descrierea activităţii:
Copiii stau în cerc.Fiecare își spune prenumele și apoi mimează jocul/
activitatea /hobby-ul preferat, iar colegii trebuie să ghicească.Învățătorul începe,
mimând hobby-ul său.
Jocul ,,Ghicește schimbarea!”
Descrierea activităţii:
Jocul poate fi folosit în cadrul ,,Întâlnirii de dimineață”, înainte de intrarea în
activitatea propriu-zisă.Colectivul de elevi se împarte în două echipe,prin numărare
până la doi.Elevii se așază față în față, având fiecare o pereche.Timp de 3 minute
fiecare pereche se observă cu atenție.După cele 3 minute, una dintre echipe
părăsește pentru puțin timp sala de clasă, timp în care membrii celeilalte echipe
schimbă măcar un lucru din înfățișare( se dau jos veste, se pun eșarfe, șepci, bentițe
etc).Coechipierii se întorc și încearcă să recunoască schimbările. Se inversează
rolurile.Câștigă echipa care a ghicit cele mai multe diferențe.
Jocul ,,Atinge ceva albastru!”
Descrierea activităţii:
Copiii stau în picioare.La startul dat de învățător, fiecare trebuie să caute un
obiect de culoare albastră( un stilou, un caiet, un pantof etc) și să îl atingă.Odată ce
toți copiii au atins un obiect albastru, se poate schimba culoarea sau se pot alege
alte adjective.
Jocul ,,Semaforul”
Descrierea activităţii:
Jocul se desfășoară în cerc sau în coloane. Copiii se deplasează păstrând
distanța între ei.La comanda ,, roșu’’, se opresc; la comanda ,,galben’’, merg pe
loc; la comanda ,,verde’’, continuă mersul.
22
Jocul: "Surpriza"
Scopul:-iniţierea şi menţinerea unei relaţii, a interacţiunii cu alţii;
Obiective:
-să stabilească relaţii de prietenie cu un copil;
-să denumească cum îşi alege prietenii;
-să exerseze abilităţile de împărţire a jucăriilor,să ofere o jucărie;
Resurse didactice:câte trei jucări (maşini, păpuşi);
Descrierea activităţii:
Cadrul didactic ia pe rând câte un copil şi îi propune ca împreună să facă o
surpriză unor copii.I se dau trei jucării şi i se cere să le pună în ghiozdanele unui
număr de trei elevi. Apoi, se cere să spună de ce a dorit să facă surpriză primului
elev (se notează răspunsul,reacţia).Pentru a se stabili modul de percepere reciprocă
şi simpatiile, i se pun şi anumite întrebări:,,Care dintre elevi crezi că îţi va face şi
ţie o surpriză?’’.De asemenea, i se cere să motiveze de ce crede că acel elev va
face acest gest? Sau,,Cine ai dori să-ţi facă surpriză şi de ce?”.
Pentru a determina gradul de stabilitate a simpatiilor se poate utiliza o
variantă de joc.
Jocul ,,Cea mai frumoasă jucărie’’
Descrierea activităţii:
Cadrul didactic oferă fiecărui copil-separat-câte trei jucării noi şi întreabă care
este ordinea în care-i plac,apoi se notează acest aspect.Copilul este solicitat cu tact
şi delicateţe să le ofere tot sub formă de surpriză copiilor cu care ar dori cel mai
mult să se joace.
Recomandări:
o discuţii cu copiii pe următoarele aspecte:
-de ce i-au plăcut aceste jucării?
-de ce a dat-o pe cea mai frumoasă lui Ionel,pe alta lui Mihai,pe alta Mariei?
23
-cine crede că de data aceasta îi va face şi lui o surpriză şi de ce sau de la
cine ar dori să primească un dar şi de ce?
o învățătoarea va analiza cum a reacţionat fiecare copil la propunerea de a
oferi jucării preferate,iar pentru a spori gradul de precizie al preferinţelor,
peste câteva zile copiii sunt întrebaţi cui au făcut surprize,când s-au jucat
ultima oara cu ,,surprizele’’ şi de ce?
o pentru cei ce nu li s-a făcut nicio ,, surpriză’’, se oferă câteva jucării,pentru
a nu fi dezamăgiţi.
Acest joc, urmăreşte raporturile selective şi preferinţele,care presupun
opţiuni într-o situaţie conflictuală şi trăirea unor stări emoţionale pozitive
prin faptul că cineva îţi face o surpriză declanşând emoţii de bucurie.
Jocul: "Cursa cu obstacole’'
Scopul: formarea de competenţe sociale,iniţierea şi menţinerea unei
relaţii cu cei din jur;
Obiective:
o să manifeste comportamente adecvate în joc cu alţi copii;
o să respecte regulile aferente unei situaţii de joc;
o să înveţe copiii să ofere ajutor;
Resurse didactice:-scăunele, cutii de carton,jucării mari,măsuţe, fular;
Descrierea activităţii:
Obiectele ce vor fi folosite în joc (scăunele,cutii,jucării) vor fi
aşezate astfel încât ele să devină obstacole pe care copiii trebuie să le evite.
Un copil va fi legat la ochi cu un fular,în timp ce altul îl va lua de mână şi îl
va ghida printre obstacole până la punctul de sosire. Acest joc,se repetă
până când fiecare elev din clasă a participat la joc.
Recomandări:prin acest joc de mişcare, elevii învaţă să ofere ajutorul.
24
Jocul concurs: ,,Campionii’’
Scopul: conştientizarea și exprimarea emoţiilor, etichetarea corectă
a emoţiilor
Obiective:
o să -şi coordoneze şi să-şi regleze atenţia;
o să accepte ajutor din partea adultului,să se detensioneze;
o să manifeste emoţii pozitive;
o să identifice emoţiile în funcţie de indici nonverbali;
Resurse didactice: -un coşuleţ cu corzi de sărit,coşuleţ cu
mingi,coşuleţ cu obiecte pentru aruncare la ţintă
Descrierea activităţii:
Învățătorul le spune că au în faţă trei coşuleţe cu corzi de sărit,mingi,şi
obiecte pentru aruncare la ţintă. Se vor juca jocul,,Campionii’’, iar copiii care vor
reuşi să facă câte cinci acţiuni din fiecare va primi buline în funcţie de câte
ori reuşeşte acţiunea. Cei mai buni vor fi campioni.
De câte ori vor reuşi să sară cu coarda, să arunce mingea în sus, s-o
prindă,vor fi aplaudaţi, apreciaţi etc. Se vor nota atent răspunsurile şi reacţiile
la succesul sau insuccesul neprevăzut , dar şi la bucuria de a participa la întrecere
între ei, de a câştiga.
Jocul ,,Poveste cu numere” – joc de atenție
Descrierea activităţii:
Copiii stau pe scaune.Fiecărui copil îi este atribuit un anumit număr( mai
mulți copii pot primi același număr).Învățătorul începe să spună o poveste care
implică multe numere.De fiecare dată când își aude numărul, fiecare trebuie să se
ridice în picioare(apoi să se așeze la loc).
25
Exemplu:
A: Ieri, după ce am venit de la şcoală, pe la 12, m-am apucat să-mi scriu la
matematică şi apoi
………………………………………………………………………………………
……
B: Stop ! Nu am avut de scris la matematică şi nu ţi- ai scris cum ai sosit de la
şcoală, deoarece la 12 şi un sfert tu erai în parcul din faţa blocului. Deci, ieri, după
ce ai venit de la şcoală, te-ai jucat
………………………………………………………………………………
A: …am servit cina în perfectă linişte.
B: Stop! Ai servit prânzul, sau mai bine zis ai făcut un adevărat scandal etc.
Aşadar, din discuţiile purtate cu elevii la orele de educaţie civică , am
constatat nivelul cunoştinţelor lor şi ce înţeleg prin diverse noţiuni precum:
adevărul, cuminţenia, bunul – simţ, curajul, buna cuviinţă, politeţea etc.
Prin jocurile desfăşurate, prezentându-le situaţii diverse, li s-au dat sarcini
pentru a alege soluţia potrivită, demonstrând astfel dacă stăpânesc noţiunile.
Şcoala trebuie să acţioneze direct ( prin influenţa exercitată de educator ) şi
indirect ( prin conţinutul programelor ), în vederea orientării tinerei generaţii spre
moralitate .
III.4. JOCURI CARE AU CA SCOP EVITAREA CONFLICTELOR
Jocul ”Roata emoţiilor exprimate”
- Dintr-un carton se realizează o roată împărţită în 5 părţi egale pe care sunt
desenate cele 5 emoţii de baza (imagini cu feţe): mânia, tristeţea, bucuria teama,
surpriza.
- Cineva va învârti roata și când se opreşte ,elevul va identifica şi va explica
emoţia , va descrie un moment din viaţa lui, în care s-a simţit în acel fel.
- În cazul în care roata se va opri tot la aceeaşi emoţie, se va roti din nou, pentru a
se putea discuta toate emoţiile.
- Se distribuie apoi câte o pungă mică de hârtie şi 5 fâşii de hârtie fiecărui elev.
26
Se explică elevilor că uneori avem sentimente,în anumite situaţii pe care nu le
spunem nimănui, le ascundem într-o pungă de hârtie și nu lăsăm pe nimeni să
vadă ce e în ea.
- Elevii se vor gândi la o situaţie în care au procedat aşa , apoi vor aşterne pe hârtie
întâmplarea şi o vor introduce în pungă.
- Elevii vor extrage apoi câte un bilețel din ,,punga cu secrete” și vor citi tuturor
conținutul ce va fi dezbătut în grup.
- Astfel vor învăţa să înţeleagă şi să respecte emoţiile celorlalţi.
Jocul ”Pânza de păianjen” - Elevii sunt aşezaţi în cerc .
- Un elev primeşte un ghem de aţă pe care îl prinde la un capăt.
- În timp ce ţine capătul aţei dă ghemul la alt elev şi-l roagă să ţină aţa din punctul
care a ajuns la el,dând apoi ghemul mai departe,pană când toţi elevii vor ţine aţa,în
aşa fel încât să se formeze o reţea,ca o pânză de păianjen.
-Elevii vor lăsa aţa din mână rând pe rând,până când toată aţa ajunge să fie ţinută
de un singur elev.
- Elevii sunt întrebaţi în ce fel simbolizează acest joc relaţiile care există între
oameni.
- Discuţia este condusă spre a convinge că pentru a avea relaţii bune cu un grup de
persoane,fiecare dintre persoanele implicate trebuie să depună efort pentru a
menţine relaţia.
- Dacă nu, se întâmplă ca atunci când unul câte unul,elevii renunţă să mai susţină
pânza de păianjen,aţa devine încâlcită şi nu mai are frumuseţea pânzei de păianjen.
Jocul ,,Maşina de spălat”
Acest joc poate fi utilizat în zilele posomorâte, zile care îi fac pe unii copii
să fie trişti fără un motiv anume, sau în zilele în care copiii sunt tensionaţi din
diverse motive (iminenţa unui test, de exemplu).
Vom utiliza trei cartonaşe rotunde pe care am desenat o faţă zâmbitoare, o
faţă tristă şi o faţă care plânge cu lacrimi. Lipim cartonaşele pe perete şi îi rugăm
pe copii să se încoloneze în dreptul cartonaşului care exprimă cel mai bine starea
lor emoţională din acel moment.
27
Copiii care se aşază în dreptul feţei zâmbitoare sunt cei care vor alcătui
„maşina de spălat”, iar mâinile lor vor fi paletele care învârt „hainele” în maşina de
spălat. „Hainele” sunt copiii din dreptul cartonaşului cu faţa care plânge. În funcţie
de situaţie, copiii aşezaţi în dreptul feţei triste pot fi ori „maşina de spalat” ori
„haine”, învăţătorul fiind cel care poate decide cel mai bine acest lucru
Copiii care formează maşina de spălat se aşază pe două rânduri, faţă în faţă.
„Hainele” vor trece una câte una printre ei şi vor fi atinse de „paletele” maşinii de
spălat, primind câte un sfat, o apreciere sau o vorbă bună de la colegii veseli în
ziua respectivă. Dacă acestea au avut efect, vom vedea la o nouă încolonare a
copiilor în dreptul celor trei cartonaşe cu feţe. În funcţie de rezultat, putem repeta
jocul sau putem apela la alte metode.
Jocul ,,Mergi cum îţi spune cântecul !” Putem folosi acest joc atunci cand copiii par somnoroși, la prima oră din zi.
Avem nevoie de mai multe stiluri de muzică mixate pentru mai multe feluri de
deplasare: mers normal, alergare uşoară, sărituri ca mingea, mers pe vârfuri şi în
tăcere, galop, „patinaj” etc.
Pe parcursul derulării melodiei , învăţătorul le cere copiilor să execute
diferite feluri de mers (în concordanţă cu muzica), rugându-i să reţină fiecare stil
de mers corespunzător unui stil de muzică. Exerciţiul se reia pe acelaşi mixaj de
muzică, însă fără indicaţiile învăţătorului, copiii executând din memorie diferitele
feluri de mers.
Jocul ,,Spune-mi, ce ai mai făcut?/ Noutăţi...” Fiecare elev va prezenta clasei ceva nou sau interesant ce i s-a întâmplat din
ziua precedentă până în momentul sosirii la şcoală (a mai citit câteva pagini dintr-o
carte, a avut un musafir drag, a pregătit ceva de mancare el singur, a vizitat un
muzeu, a cumpărat ceva deosebit etc.).
Pentru a înveseli atmosfera, se poate folosi o minge micuţă. Cel care are
mingea în mână vorbeşte primul, apoi o dă unui alt copil care va vorbi ş.a.m.d.
Acest exerciţiu poate fi folosit şi în cadrul orei de educaţie civică, solicitând copiii
să spună colegilor câte un lucru pe care aceştia nu îl ştiu despre ei.
28
Jocul ,,Un gând bun”
La fiecare început de săptămână (sau chiar şi în fiecare zi), copiii pot
propune un slogan, un gând bun, un citat pentru săptămâna în curs. Acesta poate
avea legătură cu un anumit eveniment, cu o unitate de învăţare sau poate fi ales
aleator.
Se poate face o programare a copiilor, astfel încât fiecare să ajungă să facă o
propunere măcar o dată, sau se poate face sub formă de concurs cu voturi din
partea colegilor.
Jocul ,,Observă şi ţine minte!”
Sunt aleşi doi (sau trei) copii care vor veni în faţa clasei pentru a fi observaţi
de către colegii lor. Apoi vor ieşi din clasă pentru câteva momente, timp în care
restul elevilor vor fi aşezaţi pe două (sau trei) şiruri cu spatele la cei doi (sau trei)
colegi pe care i-au observat cu puţin timp înainte şi care vor intra în clasă pentru a
asculta ce se întâmplă în continuare.
Învăţătorul va solicita pe rând copiii să spună ce culoare are părul unuia
dintre colegii observaţi, cu ce este încălţat un altul, ce culoare au pantalonii
colegului, cum are aşezat părul etc. Se poate întocmi chiar şi un clasament pe
grupe pentru a stimula copiii să fie cât mai exacţi în descrieri.
Deoarece ne începem în acest mod dimineţile, elevii sunt mai bine dispuşi,
mai receptivi şi mai cooperanţi în cadrul orelor de curs, ajung să se cunoască mai
bine şi aşteaptă fiecare dimineaţă cu nerăbdare pentru a veni la şcoală... să se joace.
Prin caracterul lui practic, jocul mijloceşte cunoaşterea directă a lumii şi,
mai ales, cultivă deprinderi, trăsături complexe de caracter, convingeri şi puternice
trăiri emoţionale.
Jocul ,, A vorbi de bine pe la spate” Nivel de dificultate: Puţin solicitant;
Rezultate aşteptate:
o să reacţioneze pozitiv;
o să- i respecte pe ceilalţi;
o să se gândească la consecinţele vorbăriei dăunătoare
Desfăurarea jocului:
Elevii sunt împărţiţi în grupuri (3 – 4 persoane).
29
Li se cere să spună lucruri pozitive despre persoanele din alt grup, în aşa fel încât
aceştia să nu audă.
După 5- 8 minute, li se cere elevilor să discute în aceleaşi grupuri mici despre cum
a fost exerciţiul.
În grupul lărgit se discută despre exerciţiu: este uşor să obţii un feedback pozitiv,
dar e mai uşor să obţii un feedback negativ dacă spui chestiuni negative.
Ar trebui discutat şi despre cum să faci apecieri negative în moduri constructive.
După aceasta se poate exersa pe perechi cum să faci aprecieri negative la moduri
constructive. Spre exemplu, dacă cineva te- a rănit, cum să exprimi aceasta.
La final, profesorul poate spune că acesta a fost un exerciţiu de a învăţa să se
răspundă pozitiv.
Jocul ,, Tehnica scaunului ” Nivel de dificultate: Uşor
Rezultate aşteptate: Profesorii ştiu ce simt cei din grup
Desfășurarea jocului:
-Profesorul pune un scaun în mijlocul elevilor şi spune că acesta reprezintă starea
pozitivă din interiorul grupului. Apoi le cere tuturor să meargă atât de aproape de
scaun pe cât de bine se simt în grup.
-Acesta este modul în care testul sociometric ar trebui făcut, pentru a măsura starea
grupului. Întrebările pot fi, desigur, diferite, în funcţie de subiectul pe care
profesorul vrea să- l descopere.Scaunul reprezintă încrederea, prietenia, distracţia
în interiorul grupului.
Jocul ,, Şirul sentimentelor” Nivel de dificultate: Uşor
Rezultate aşteptate: să încheie o sesiune într- un mod sensibil, iar oamenilor să le
fie uşor să se cunoască reciproc, să evalueze sesiunea
Desfășurarea jocului:
-Toată lumea face un cerc mare ,stând în picioare. Profesorul se plimbă în
interiorul cercului şi face o linie imaginară pe podea. Se anunţă că la un capăt este
sentimentul de bine cu privire la reuşita sesiunii, iar la celălalt capăt sentimentul de
30
dezamăgire. Apoi, profesorul le cere tuturor să păşească pe linie, în funcţie de ceea
ce simt. Fiecare explică de ce a ales acel loc.
-Sunt multe lucruri pe care profesorul le poate cere: Cum a fost seara trecută sau
weekend- ul? Ar putea fi distractiv la început şi s- ar putea pune întrebări ciudate.
Jocul ,, Mersul în perechi ”
Nivel de dificultate: Solicitant
Desfășurarea jocului:
Oamenilor li se cere să- şi găsească perechea care este la fel de înaltă ca ei. Unul
este orb, celălalt este mut. Li se cere să meargă prin încăpere astfel încât mutul să
aibă grijă de siguranţa orbului, să nu i se întâmple nimic rău sau care să îl rănească.
Rolurile se schimbă după un timp.
Jocul ,, Mersul simţind căldura” Nivel de dificultate: Solicitant
Rezultate aşteptate: sentimentul de siguranţă , iar oamenilor să le fie uşor să se
cunoască reciproc
Desfășurarea jocului:
-Persoanelor li se cere să- şi aleagă perechea ale cărei linii din palma stângă sunt
asemănătoare cu ale ei. Cu acea persoană vor merge simţindu-şi căldura. Unul este
orb, celălalt este mut. Îşi apropie mâinile unii de alţii fără să se atingă.
Când simt căldura, mutul începe să- l conducă pe orb prin încăpere. Dacă nu simt
căldura, îşi pot atinge mâinile uşor pentru o clipă şi să continue după aceea.
-Rolurile se schimbă după un timp.
Jocul ,,Mersul orbului” Nivel de dificultate: Solicitant
Rezultate aşteptate: sentimentul de siguranţă , iar oamenilor să le fie uşor să se
cunoască reciproc
Desfășurarea jocului:
-Se cere oamenilor să- şi aleagă perechea care are aceeaşi înălţime cu ei. Ca şi în
primul exerciţiu de siguranţă, unul este orb, celălalt este surd. Perechile fac un şir
în faţa conducătorului grupului şi pleacă într- o plimbare lungă şi solicitantă.
31
Înainte de a începe, perechile pot vorbi, stabilind calea de comunicare, de vreme ce
ei nu pot vorbi.
-Ei merg pe coridoare, coboară scări, merg pe sub mese, pe câmp, prin grădini etc.
La locul final ei pot vorbi, auzi sau vedea. Înainte de schimbarea rolurilor ei vor
dicuta despre cum este să fii orb, să ai încredere etc.
-La sfârşit, grupul va avea o dicuţie conclusivă.
32
BIBLIOGRAFIE
Claparede, Edouard - ,,Psihologia copilului", Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1973
Creţu, E. - ,,Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar”, Editura
Aramis, Bucureşti,1999
Cerghit, I. - „Metode de învăţământ”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,1980
Chateau, Jean – ,,Copilul şi jocul’’,Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970.
Elkonin, D. B. - „Psihologia jocului", Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,1980
Enache , M. , Munteanu, M. – ,, Jocuri didactice”, Editura Porto – Franco,
Galaţi, 1998
Piaget, J. - „Psihologia copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970
Şchiopu, U. - „Psihologia copilului", Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,1967
Şchiopu, U., Verza, E. - „Psihologia vârstelor ciclurile vieţii”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1997
Vincent, R. - ,,Cunoașterea copilului”, Editura Didactică și Pedagogică,
București,1972
Zamfir, C. şi Vlăsceanu L. (coordonatori) - ,,Dicţionar de sociologie”,
Editura Babel , Bucureşti,1993
