Istoria ieroglificăde Dimitrie Cantemir

Istoriia ieroglifică

în doaăsprădzece părţi împărţită,așijderea cu 760 de sentenţii frumos

împodobită,la începătură cu scară a numerelor

dezvălitoare.

Iară la sfârșit cu a numerelorstreine

tâlcuitoare,

Alcătuită de dimitriu

cantemir

Izvoditoriul cititorului, sănătate

Precum de toată probozirea vrednic săfiu, o, iubitule, foarte bine cunosc (căosteninţa cheltuită nu să jelește, fărănumai când în urmă vreun folos cumvanu aduce); de vreme ce acea aievea alelucrurilor pre aceasta vreme trecuteistorie, precum ieste a să șirui și dupăcursul vremilor, careași la locul său a săalcătui mai pre lesne mi-ar fi fost, cu carechip mai mult a te îndulci și de știinţa lormai de saţiu a te îndestuli ai fi putut. Șiașe, nici truda mea până într-atâta îndeșert fără mulţămită și fără folos ar firămas. Ce întâi sfârșirea undelemnului șipiierderea vremii mele bucurosmărturisesc. Apoi giudecătoriuasuprelelor mele și drept sămăluitoriu săfii te poftesc. Că câteva și nu iușoarepricini sint carile spre ieroglifica aceastaistorie condeiul a-mi slobodzi tare m-auasuprit. Întâi: că cu pomenirea istoriii nu

mai mult a streinelor decât a hireșelorcase fapte să dezvălesc. Alor noastre deproaste a le huli (adevărul să mărturisim),frageda fire nu-mi priimește. De bune a lelăuda și după pofta adevărului, precumsint lumii a le obști, ascunsul inimii șistidirea ne pedepsește. Ale streinilor(carii mai cu toţii încă între vii sint) cele delaudă vrednice vrednicii, macar că cudânsele condeiul a-mi împodobi foartepriimitoriu aș fi fost, însă alalte, carile dincalea laudei abătute sint, numere,nevoinţe și fapte, așe de tot dezvălite înmijlocul theatrului cititorilor a le scoate șifaptele într-ascuns lucrate fără nici osiială în faţă a le lovi, nici cinsteș, nici defolos a fi am putut giudeca. A doa: căistoriia aceasta nu a vreunor ţări/oatholioch/ ce a unor case numai și/merio/ ieste. De care lucru, pentruasupreala mai sus pomenită, prefietecare chip supt numele a vreuniia dinpasiri sau a vreunuia din dobitoace asupune, și firea chipului cu firea dihaniii

supune, și firea chipului cu firea dihaniiica să-și răducă tare am nevoit. A triia șicea mai cu deadins pricină ieste că nuatâta cursul istoriii în minte mi-au fost, precât spre deprinderea ritoriceascănevoindu-mă, la simcea groasă caaceasta, pre prea aspră piatră, multă șiîndelungată ascuţitură să-i fie trebuit amsocotit. Din carea une sentenţii (putea-le-am dzice cuvinte alese), carile (de ochiulzavistiii supt scutul umilinţii aciuându-mă)din tâmpa priietinului tău priceperenăscându-să și prin osteninţa a câtăvavreme dobândindu-să, prin voroavăîndelungată a le sămăna și la loc cucuviinţă după voroavă a le alătura amsilit, pre carile prin parenthesii (...)încuiate și pre margine câte cu doaăpuncturi roșii însămnate le vii videa. Decistâlpul voroavei neamestecat a ţinea devii pofti, după obiceiul parenthesii, dinmijloc ţircălamul carile sentenţiacuprinde, cu ochii râdicând, cursulistoriii necurmat și stâlpul voroavii

nefărâmat vii afla.

Pentru acestea dară, iubitule, întâi oiertăciune dăruindu-mi, încă pentru unasă mă rog rămâne, pre carea (de vremece brudiii noastre limbi cunoscătoriu ești)de la tine pre lesne a o dobândi curândnedejduiesc. Căci în une hotareloghicești sau filosofești a limbi streine,elinești, dzic, și lătinești cuvinte șinumere, cii și colea, după asuprealavoroavii aruncate vii afla, carile înţelegeriidiscursului nostru nu puţină întunecarepot să aducă. Ce după a ta voioasăsnmpaqian pre acestea cu osăbită scară,după numărul feţelor însămnată, pre câtmai chiar a le descoperi s-au putut, dupăînţelegerea limbii noastre a ţi le tâlcui mi-au căutat. Deci fietecare cuvânt strein șineînţeles, oriunde înainte ţi-ar ieși, dupărândul azbuchelor și după numărulfeţelor, la scară îl cearcă, că așe pofta săţi să plinească nedejduiesc.

Așijderea în minte să-ţi fie, te rog, că,ca moimâţa omului, așe eu urmele luiIliodor, scriitoriului Istoriii ethiopicești,călcând, mijlocul istoriii la început șiînceputul la mijloc, iară sfârșitul scaunulsău păzindu-și, pre cât slăbiciunea meaau putut, pre picioare mijlocul și capul săstea am făcut . Cătră aceasta, macar cătot trupul istoriii unul și nedespărţit ieste,însă în doaăsprădzece părţi a-l împărţiam socotit, precum pentru mai lesnealcătuirea scării, așe pentru mai pre iușorpecetluirea istoriii în ceara pomeniriialegând.

Acestea dară de la mine, orcum și câtde proaste ar fi, cu /thirroz/ înainte ţi săpun. Iară de la tine, ce din bună vrerea ţ-ar izvorî, într-îmbe părţile învoind șipriimind, sănătate și toate cele sufletuluiși trupului folositoare îţi poftesc.

Iarăși cătră cititoriu

Vii ști, iubitule, că nu pentru cei cariiîntr-aceste pomenite limbi pedepsiţi sintscara acii am supus, ce, pentru ca deîmprumutarea cuvintelor streine cei mainedeprinși lovind, vreare-aș ca așe a leînţălege și în dialectul strein să sădeprindză. Că așe unul după altulnepărăsit urmând, spre cele mai adânciînvăţături, prin hirișă limba a noastră apurcede a să îndrăzni, cu putinţă ar fi,precum toate alalte limbi de la ceaelinească întâi îndămănându-să, cudeprinderea îndelungă și a limbii salesupţiiere și a cuvintelor însămnare ș-auagonisit. Așe cât, ce va să dzică;/hypotheais/ înţelege latinul, leahul, italulși alţii, hypothesis, macar că cuvântulacesta singur a elinii numai ar fi. Într-acesta chip, spre alalte învăţături grele,trebuitoare numere și cuvinte, dându-te, ale moldoveni sau a le români silește, înmoldovenie elinizește și în eliniemoldovenisește.

Însă cu atâta îndestulit să nu fii, foartebine cunoscând pre Dumnădzău a toatedarurile deplin dăruitoriul, amândoi noi a-l ruga rămâne ca toată învăţătura loghicăipre limba noastră în curând să videm,carea învoind Puternicul, în curând de lanoi o nedejduiește.

Scara a numerelor și cuvintelorstreine tâlcuitoare

A

avocat(lăt.) Cela ce trage pentru altul pâracu plată.

agona(el.) Lupta carea face trupul cusufletul în ceasul morţii.

acouthos(el.) Și așe urmadză, în urmă, maiapoi.

activitas(lăt.) Făcătoriia, lucrarea lucrului.

alaiu(turc.) Petrecanie, tocmală de oaste,șicuire.

alofilii(el.) Cei de alt neam, streinii.

ananheon

(el.) Atâta de treabă, cât fără dânsula fi nu poate.

anatomic(el.) Cela ce știe meșterșugulmădularelor trupului, despicătoriude stârvuri.

anthrax(el.) Piatră scumpă roșie, rubinmare, carvuncul.

anagnostis(el.) Cela ce, citind, alţii ascultă.

anonim(el.) Cela ce, izvodind ceva, numelenu i să știe, fără nume.

antepathia(el.) Împoncișere, nepriimirea firii,ura și urăciunea din fire.

antifarmac(el.) Leac împotriva otrăvii.

antidot(el.) Leac împotriva boalei ce să dă.

apothecariu(el.) Cela ce șede la prăvălie, și,mai cu deadins, cela ce vinde ierbi,

doftorie.apofasisticos

(el.) Ales, de istov, cuvânt carileîntr-alt chip nu să mai poateîntoarce.

atheofovia(el.) Nefrica dumnădzăiască.

apelpisia(el.) Deznedejduirea, scăparea atoată nedejdea.

aplos(el.) Chiar, de-a dreptul, prost, curat.

aporia(el.) Întrebare cu prepus, careapoftește dezlegare.

apofthegma(el.) Cuvânt, voroavă aleasă,filosofască.

alhimista(arăp.) Cela ce silește a face dinaramă aur, cela ce știe a prefaceformele materiii.

argument(lăt.) Dovadă, cuvânt, voroavă

(lăt.) Dovadă, cuvânt, voroavădoveditoare.

armistiţie(lăt.) Vreme pusă, în carea, derăzboiu său de pace, solii șimijlocitorii să aleagă.

aromate(el.) Toate săminţele, ierbile șiunsorile frumos mirositoare.

articule(lăt.) Încheietura osului și a voroaviicapete.

arete(lăt.) Un fel de bolovani cu carii,bătând, zidiurile cetăţilor sfărâmă.

anevsplahnos(el.) Nemilostiv, carile nu știe a sămilostivi.

Asia(el.) A patra parte a lumii, carea ţinepărţile răzsăritului.

astrolav(el.) Cinie de aramă sau de lemn încarile drumul stelelor să arată.

atomistii(el.) Filosofii carii sint din ceataepicurilor și dzic că toate în lumesint tâmplătoare.

atomuri(el.) Lucrul carele într-alt chip sauparte nu să mai poate despărţi,despica, tăia; netăiat.

afthadia(el.) Obrăznicie, îndrăzneala fărăsocoteală, nebunească.

aftocrator(el.) Singur ţiitoriu, carile lastăpânire altă soţie nu are.

axioma(el.) Dzisă filosofască carea în locde canon, de pravilă să ţine.

atheist(lăt.) și (el.) Fără Dumnădzău, omcarile vreunui dumnădzău nu săînchină.

Afroditis(el.) Steaoa carea întâi să arată decu sară, steaoa ciobanului; boadza

dragostelor, a curviii.afrodisău

(el.) Cela ce îmblă după curvie,muierareţ.

ahortatos(el.) Nesăturat, nesăţios, lacompeste măsură.

anomalia(el.) Îndrăptnicie, lucru, cuvântcarile merge împotrivă.

apsifisia(el.) Nebăgarea în samă, ţinerea înnemică.

austru(el.) Vântul despre amiadzădzi,Notos.

B

barbara(lăt.) Ieste o formă de siloghismuri,carile să face din toate protaseleadeveritoare și părtnicești.

blagoutrobnii(slov.) Milos, milostiv, duios.

boala hronică(el.) Boala carea ţine cu ani, cumieste oftica, dropica și alalte.

V

vase priimitoare(mold.) Stomahul, rindza, maţele șitoate măruntăile în carile întrăbucatele.

vasuri(el.) Temelie pre carea să punestâlpul.

vatologhie(el.) Chip poeticesc, când aceleașicuvinte cu întoarsă orânduială lepoftorește.

G

galactea

(el.) Drumul carile să vede pe ceriu.gheneralis

(lăt.) De neam, cel mai de frunte; celce cuprinde chipurile supt sine.

gheomandia(el.) Vrajă, când vrăjesc pecrăpăturile pământului.

gnomon(el.) Ceasornic de soare, umbrasoarelui carea arată ceasurile.

D

diathesis(el.) Orânduiala firii, năstav,abaterea firii, în ce să pune firea.

dialectic(el.) Cela ce știe a să întreba dupăcanoanele loghicăi.

dialog(el.) Voroavă carea ieste tocmită cuîntrebare și răspundere.

dimocratie

(el.) Stăpânire în carea cap ales nuieste, ce toată ţara poate întra lasfat.

disidemonie(el.) |ărămonii și aflările omenești înloc de dumnăzăiești cinstite.

discolii(el.) Nevoi, lucruri aspre, grele, deneputut.

dihonie(el.) Neunirea sfatului, împărechere.

duhul vinului(mold.) Vinars, vin prefăcut.

E

evghenie(el.) Neam bun, nemișie, de bunănaștere.

erdemon(el.) Demon bun, înger, bunăvoiadumnădzăiască.

evlavie

(el.) Cinste cu stidire, rușinarea dechip.

Evropa(el.) Una din părţile pământului, ceamai mică, despre apus.

evsevie(el.) Bună credinţă în Dumnădzău,pravoslavie.

Ethna(el.) Numele unui munte în Sichiliia,carile, din sine aprindzindu-să,arde.

eclipsis(el.) Întunecarea soarelui sau alunii.

ek ton hrismon(el.) Cel ce ieste din tainelehrismurilor, prorociilor.

eleghii(el.) Un fel de stihuri amestecate.

Elada(el.) Ţara Elinească, Greţiia, despreEvropa.

energhie

(el.) Putinţa a face, făcătorie,lucrare.

enthimema(el.) Siloghism ritoricesc.

exighisis(el.) Tâlcuire, tălmăcire, dezvălireavoroavii ascunse.

experienţia(lăt.) Dovadă, ispită carea să facecu lucrul, cu simţirea.

exţentrum(lăt.) Loc carile ieste dinafară demijloc.

epifonema(el.) Cuvânt carile de câteva ori îngura mare să strigă.

epithimia(el.) Pofta, vrerea a avea ce nu are.

epiorchie(el.) Călcarea giurământului.

epitrop(el.) Namestnic, cela ce în cevalocul altuia ţine.

epihirima

epihirima(el.) Ori de ce să apucă cineva aface, începeri.

erese(el.) Stricarea legii; cel ce deșchideînvăţătură minciunoasă.

ermafroditis(el.) Cel ce ieste și bărbat și femeiesau îmblă în pofta a doaă părţi.

etimologhia(el.) Tâlcuirea a hireșului nume.

Z

zizanie(el.) Neghină, sămânţă sălbatecă încea bună.

Zefs(el.) Bodzul carile să crede a fipărintele tuturor bodzilor. Planeta adzilei gioi, de neamul său dzic săfie fost din ostrovul Critului.

zilotipie(el.) Temerea iubovnicului cătră

ibovnică și împotrivă.

I

izgnanie(slov.) Izgonire cu de-a sila,trimetere în streinătate.

ithica(el.) Învăţătură carea tocmeșteobiceile oamenilor, cetăţilor.

idea(el.) Chipul a fietecui lucru, precarile mintea plăzmuindu-l, ca cumieste îl înformuiește.

idol(el.) Chip de bodz în piatră săpatsau în metal vărsat.

ielcovan(turc.) Gonitoriu de vânt să cheamă,un fel de pasiri carile nepărăsit însus și în gios pe mare zboară.

ieroglifia(el.) Chipuri de pasiri, de dobitoace

și de alte jigănii și lighioi cu carilevechii în loc de slove să slujiia.

interiecţie(lăt.) La gramatică, una din cele optpărţi a cuvântului.

iroas(el.) Cela ce, după multe și vestitevitejii, capul pentru moșie ș-au pus.

ironic(el.) Cuvânt cu carele lăudăm pecel de hulă și hulim pe cel de lăudatîn șagă.

isimeria.(el.) Ceasul în carile dzua cunoaptea sint de-a tocma.

C

cabala(evr.) Învăţătură disidemonească cucarea evreii Sfânta Scriptură dupăvoie tâlcuiesc.

cacodemon

(el.) Demon rău, îngerul Satanii;urgie dumnădzăiască.

catholichi(el.) A tot, peste tot, sobornic, atoată lumea.

capituluri(lăt.) Zacele, condeie, capete.

categorii(el.) Sint dzece forme supt carileAristotel toate fiinţele lucrurilorcuprinde.

catalog(el.) Izvod, catastih, însămnareanumerelor după orânduială.

cataracte(el.) Praguri în apă, pre carile apasă răstoarnă, sau zăstalniţă la mori.

chentru(el.) Ţinta, punctul carile este tocmaîn mijlocul lucrului rătund.

colachie(el.) Lingușitură, voroavă dupăplăcere.

comedie

(el.) Figuri, voroave carile scornescrâsul și închipuiesc istoriileadevărate.

comitis(el.) Stea cu coadă. Stea să naște șipiiere.

condiţii(lăt.) Aședzământuri, legături,tocmele de pace.

corespondenţii(lăt.) Unul cu altul pre tainărăspunsuri a avea. Blende.

cfartana(lăt.) Frigurile a patra dzi.

cfidditas(lăt.) Ceinţa, singură fiinţa lucrului,ceia ce ieste.

L

lavirinth(el.) Temniţă supt un munte înostrovul Critului săpată cu acela

meșterșug ca ori pre cine slobodîntr-însa să nu mai poată ieși.

lacherda(el.) Un fel de pește în mare.

laringa(el.) Gâtul, gâtlejul, gâtlanul.

lembic(el.) Căldare cu carea scot rachiusau apă de flori.

lemarghia(el.) Lăcomiia la mâncare, lăcomiiapântecelui.

liră(el.) Alăută.

Liviia(el.) Ţara pe marginea Nilului,păn’la ocheanul despreamiadzădzi.

M

mateologhia(el.) Voroavă în deșert, buiguire,

cuvânt fără socoteală.materie

(lăt.) Orice supt formă s-ar supune,precum materia lumănării iesteceara, săul.

megalopsihia(el.) Mărimea sufletului,neînspăimare.

Mediterană(lăt), Marea de la Stâlpii lui Iraclispână la Elispont.

melanholie(el.) Boală de voia rea, pătimireaîntristării, fiierea neagră.

melodie(el.) Cântare alcătuită, dulce,frumos tocmită.

merichi(el.) Părtnicească, partnică, departe.

Mesopotamia(el.) Ţara carea între Tigris și întreEvfrath apele să cuprinde,Vavilonul.

metalon(el.) Orice materie vârtoasă iese dinpământ, precum ieste aurul,argintul, arama, custoriul.

metamorfosis(el.) Schimbarea feţii, preobrajenie,schimosire.

meteris(turc.) Șanţ, hendec, groapă încarea să aciuadză oamenii larăzboiu, la cetate.

metafizic(el.) Cela ce are știinţa a celor pestefire.

metafizica(el.) Învăţătura carea arată lucrurimai sus de fire.

mihanii(el.) Cinii cu carile să slujesc lavremea războiului, meșterșuguripentru luarea cetăţii.

mehlem(arăp.) Unsoare cu carea să slujescţirulicii la rane.

ţirulicii la rane.mehenghiu

(arăp.) Piatră pe carea ispitescaurul, argintul de bun.

modul(lăt.) Chipul, mijlocul, leacul lucruluigreu.

monomahia(el.) Bataia, războiul numai a doi,poidinoc.

Monocheroleo-pardalis(el.) Inorog — leu — pardos, din triinumere într-un nume alcătuite.

monarhie(el.) Stăpânire carea singurăstăpânește, precum ieste aTurcului, a Neamţului, a Moscului.

Musele(el.) Șepte surori, carile să dzicboadzele cântării și a dăscăli să fie.

N

navarh

(el.) Mai-marele corăbiii, reis.nafaca

(turc.) Obroc, mirtic, carele să dă întoate dzilele.

nedierisit(el.) Nedespărţit, lucru carile într-altă parte nu să poate abate.

neisţelit(slov.) Netămăduit, nevindecat,lucru crile nu poate avea leac.

necromandia(el.) Vrajea carea să face asupratrupurilor moarte; la toate limbile înloc de păcat să ţine.

O

onirocrit(el.) Izbânditoriu de vise.

omofil(el.) Tot de un neam, de o săminţie,tot de un fel.

orizon

(el.) Zarea pământului, marginileceriului, unde să pare că săîmpreună cu pământul.

omonie(el.) împreunarea, unirea sfatului,învoinţa inimilor.

ohendra, ehidna(el.) Viperă, năpârcă, neam deșerpe prea veninat, carea crăpând îiies puii prin pântece.

P

padzerh(agem.) Un fel de piatră carea înșerpe și în inima cerbului rar iese.

palat(el.) Curte domnească,împărătească.

palestra(el.) Armă de războiu, arc cuzemberec, carile ca sineţul de laobraz să sloboade.

palinodie(el.) Cântarea, cuvântul carile demulte ori același să poftorește.

paradigma(el.) Pildă, asămănare a cuvântului,arătare prin chipurile știute.

paradosis(el.) Învăţătura nescrisă, din gură îngură lăsată, ce învaţă fiiul de lapărinte.

parahorisis(el.) Lepădare, întoarcerea feţii decătră cineva, ales dumnădzăiască.

paremie(el.) Ciumilitură, cuvânt altatâlcuind, dzicătoare.

parisie(el.) De faţă, înainte a tot norodul, laivală.

parigorie(el.) Mângâiere, leacul întristării.

parola(ital.) Cuvânt, cuvânt dat, stătătoriu,neîntors.

perigrapsi(el.) A șirui, a scrie, a însămnalucrul precum ieste.

period(el.) Drumul carile, întorcându-să,iarăși de unde au ieșit să întoarce,încungiurare, împregiurare.

peristasis(el.) Stare împrejur, orice pe lângăaltul să ţine.

Pithianul(el.) De la Pithii, din locul unde eravrajea lui Apolon.

Pithii(el.) Un loc în carile vestit eraApolon cu vrajea.

pilula(lăt.) Pirulă, gogoașă, bubușlie,carea dau doftorii de înghit pentruleacul.

piramide(el.) Mormânturile împăraţilorEghiptului, cu mari cheltuiele, cacarile nu să mai pot face.

carile nu să mai pot face.platan

(el.) Un fel de copaciu carile să faceprea mare și trăiește prea mult, săsamănă cu paltinul.

planeta(el.) Stea rătăcită, carea îmblăîmpotriva altora.

pleonexie(el.) Poftă, lăcomie spre avereatuturor.

polipichilie(el.) Pestriciune, lucrul carile aremulte feţe, flori.

politie(el.) Tot nărodul cetăţii, târgul,cetatea; fruntea, boierimeaoamenilor.

pompa(lăt.) Petrecanie, alaiu, tocmala,slava, șicuirea oștii împărăţiii.

porii(el.) Găurici prin piielea omului, princarile ies sudorile.

porfiră(el.) Un fel de marmure scumpă,vărgată în tot feliul de flori, și ohaină mohorâtă, carea numaiîmpăraţii purta.

praxis(el.) Facere după învăţătură,urmarea lucrului.

poslanie(slov.) Carte trimisă, scrisoare,răvaș.

prezenţie(lăt.) Starea de faţă, aflareadenainte, denainte la obraz.

prezentuiește(lăt.) Arată, de faţă îl scoate, înainteîl pune.

pretenţie(lăt.) Întinderea înainte, lucrul carilearată socoteala sfârșitului maidenainte.

privat(lăt.) Deosăbit, înstreinat, chip carilenu ieste dintre dânșii.

privileghii(lăt.) Ispisoacele, uricele, lăgăturile,aședzământurile mai-marilor.

provlima(el.) Întrebare, cuvânt carile, înaintepuindu-să, cere răspuns șidezlegare.

proimion(el.) Predoslovie, capul voroavii, încarile tot chipul cazaniii să arată.

provideţ(lăt. și slov.) Cela ce cuînţălepciunea lucrurile, până a nu fi,cum vor cădea cu mintea le află.

prodrom(el.) Povaţă, înainte-mărgătoriu.

prothimie(el.) Voia inimii, liubov, nevoinţa dinsuflet.

probă(lăt.) Ispită, dovadă, căutare, lucruadeverit.

prognostic(el.) Cunoștinţă înainte, gâcitoare,

(el.) Cunoștinţă înainte, gâcitoare,gâcire.

profesui(lăt.) A da învăţătură, a mărturisi ceslăvește, a propovedui.

procathedrie(el.) Șederea mai sus, scaunul celmai de sus, capul mesii.

polos arctic(el.) Stea carea nu să clătește,fusul, carile de la noi să vede.

polos antarctic(el.) Stea neclătită, împotriva ceștiice să vede de la noi.

provatolicoelefas(el.) Oaie-lup-fil, nume din triinumere alcătuit.

pronie(el.) Mai denainte cunoștinţadumnădzăiască, orânduialavecinică.

propozit(lăt.) Cuvântul pre carile înainte îlpunem, pentru ca mai pre urmă să-l

dovedim, lucrul de carile neapucăm.

protasis(el.) Înainte punere, din trii să faceun siloghizm dialecticesc.

publică(lăt.) Politie, sfatul a toată cetatea,boierimea.

R

referendar(lăt.) Purtătoriu de răspunsurileîmpărătești. Boieriia carea duce șiaduce răspunsurile. Talhâsciu.

reţeta(ital.) Izvodzel de leacuri, cariletrimăt doftorii la spiţeri, să facăleacul asupra boalei.

ritor(el.) Cela ce știe meșterșugul avorovi bine; bun de gură.

romfea

(el.) Sabie dintr-îmbe părţileascuţită; paloș lat și drept.

S

savoane(el.) Pândzele în carile învălesctrupurile morţilor.

salamandra(el.) Un fel de jiganie, pentru careabăsnuiesc poeticii că lăcuiește înfoc.

sam(arăp.) Un fel de vânt otrăvit, carile,lovind pe om, îndată să face cenușăși hainele-i putredzesc.

samsun(arăp.) Coteiu mare și foarte vârtos,carile pe urs biruiește.

senator(lăt.) Sfetnic, boier de sfat, boiermare.

sentenţie

(lăt.) Sfatul cel mai de pre urmă.Cuvânt carile într-alt chip nu să maipoate muta, ales.

sicofandie(el.) Clevetă, clevetuire, trecerea cucuvântul.

scandal(el.) Scandală, bântuire, supărarea,împiedecarea voii.

schithii(el.) Tot neamul tătărăsc, tătărâmea.

schipticesc(el.) Cuvânt carile pururea suptprepus rămâne; era filosofischipticii, carii în toate prepus avea.

schiptr(el.) Beţișor scurticel, carile obiciuiţisint împăraţii în mână a-l ţinea.

solichismos(el.) Cuvânt carile nu ieste dupăcanoanele gramaticăi.

stemă(el.) Coronă, cunună, portîmpărătesc de cap.

stihie(el.) Începătura lucrului de materieunii dzic să fie patru, alţii trii, alţiimai multe, alţii numa una.

strofi(el.) Voroavă șuvăită, în multe părţiîntorcătoare, și înșelătură.

sofisma(el.) Știinţă înșelătoare, știinţăminciunoasă în locul a ceiiadevărate vândută.

sfigmos(el.) Vână moale carea pururea săbate, de pre a căriia clătireaședzimântul firii să cunoaște.

sferă(el.) Glonţ, chipul din toate părţilerătund, precum ieste pământul,ceriul.

shizma(el.) Rumptură, scăderea credinţăiîn pravoslavie

shimate(el.) Chipuri, feţe, arătările

(el.) Chipuri, feţe, arătărileobrazului.

siloghismos(el.) Socoteală adevărată, carea ladialectici din trii protase să face.

simptomatic(el.) Din tâmplare, din cădere, carilenu din tocmala înainte mărgătoares-au făcut.

sinod(el.) Sobor, adunarea a multecapete, sfatul de obște.

simperasma(el.) Încheierea voroavei, trecereadin necunoștinţă la cunoștinţă.

simbathia(el.) Învoinţa firilor; împreunăpătimire.

sinonim(el.) Tiz, fârtat, a cărora fiinţaneamului alta, iară numele unul.

simfonie(el.) Tot un glas, tocmirea la cuvânt,la glas.

sinhorisis(el.) Iertare, slobodzenie, darea voii.

sistatichi(el.) Aședzătoare, întăritoare,stăruitoare.

sistima(el.) Aședzătură, stăruitură, stare.

sirina(el.) Fată de mare, carile dzic că cucântecul adoarme pe călători.

siurmea(el.) Un fel de piatră vânătă, cucarea văpsăsc genele.

T

talant(el.) Ieste măsura carea trage 6.000de dramuri. Talantul mare trage 80de mine, iară mina, 100 dramuri.

temperament(lăt.) Aședzământul, stâmpărareafirii, întregimea sănătăţii.

tiranie(el.) Stăpânire asupritoare,vrăjmășie, silă.

titul(el.) Cinstea numelui, nume vestit,tituluș.

topicesc(el.) De loc, de moșie, de tară, depământ.

traghelaf(el.) Capră-cerb, adecă, dobitoccarile nu să află.

tragodic(el.) Cântec, verș de jele, hăolitură,bocet.

tractate(lăt.) Tragere, zbaterea cuvintelor,ales de pace

trigon(el.) Chipul, figura în trii colţuri, în triiunghiuri.

tripos(el.) Cu trii picioare. Scaun în triipicioare.

tropuri(el.) Chipuri, mijloace, lesniri,împodobiri ritoricești,

tropicesc(el.) Cela ce să ţine cu sau detropuri.

tropic(el.) Să cheamă dunga ceriului dincarea soarele să întoarce, veri lasuit, veri la coborât, Racul,Capricornul.

F

fantazie(el.) Părere, închipuirea minţii.

figură(lăt.) Chip, formă, schizmireatrupului.

filaftie(el.) Trufie, dragostea, iubirea sa.

filoprosopie(el.) Făţărnicie, căutarea voii pe

strâmbătate.fizic

(el.) Cela ce știe știinţa firii.fiziognomie

(el.) Știinţa firii de pre chipulobrazului și a tot trupului.

fâșchie(turc.) Gunoiu, balegă de cal,baligă.

filohrisos(el.) Iubitoriu de aur, lacom laavuţie.

Th

theatru(el.) Locul privelii în mijlocul a toatăivala.

theologhicesc(el.) Lucru carile cu voroavadumnădzăiască să ţine; cel ce iestedin theologhie.

theorie

(el.) Privală, știinţa, viderea,cuprinderea minţii.

therapevtis(el.) Cel ce face după voie; slugă,cel ce aduce altuia odihnă.

thronul(el.) Scaun de cinste împărătesc,stăpânesc.

H

harmonie(el.) Cântare dulce, după meșterșugtocmită.

himera(el.) Dihanie carea în lume nu săaflă, ciuda nevădzută, neaudzită,afar din fiinţă.

hirograf(el.) Scrisoarea a hirișei mâni, zapiscu mâna lui scris.

hiromandie(el.) Vrajea carea pe crăpăturile și

în frânturile mânii să face.hersonisos

(el.) Ostrov carile cu dosul să ţinede uscat, cotitură, scruntariu.

hrismos(el.) Vrajă, prorocie, descoperirea atainelor, până a nu fi.

O

oxia, varia și alalte(el.) Caută pre rândul la gramatică.

organ(el.) Cinie, măiestrii, lucruri cu carilesă fac alte lucruri.

Ţ

ţircumstanţii(lăt.) Peristases, el. Lucrurile cestau pre lângă altele.

ţirulic(leș.) Vraciu carile tămăduiește

ranele, frânturile.

OE

oeira(turc.) Un fel de copaciu camolidvul, cu a căruia surcele săraciiîn loc de lumânare să slujesc.

Ș

șerbet(arăp.) Băutura de doftorie și tot cesă bea.

Ia

iasimin(agem.) Un fel de copăcel, să suieca viţa și face flori albe cu puţinghiulghiuli amestecate, prea frumosmirositoare.

Ps

psifisi(el.) A însămna spre cinste, spresuirea stepenii, alegere.

Y

ypervolicești(el.) Laude peste putinţa firii, cânddzucem: frumos ca soarele, mâniosca focul, înger pemintean.

ypoghei(el.) Cei ce lăcuiesc pe faţapământului dedesupt și vin talpelenoastre la talpele lor.

ypothetică(el.) Întrebare supusă, careadzicem; de va fi așe, va fi așe.

ypohimen(el.) Lucrul ce dzace supt altul, cacum ieste materia supt formă, lânasupt văpsală.

ypohondriac(el.) Boala carea smintește fantazia,slăbiciunea părţilor trupului carilesint pregiur inimă.

ypothesis(el.) Supunere, lucrul pre carilealtele să sprișinesc. Așijderea,ypothesis se înţelege arătarea șimateria, carea cele mai de treabăcapete supt dânsa strânge. Iar laritori să înţelege întrebare hotărâtăși sfârșită, pre lângă carea toatemărginile întrebării să învârtejesc.

Partea I

Mai dinainte decât temeliileVavilonului [1] a să zidi și Semiramis într-însul raiul spândzurat [2] (cel ce din șepteale lumii minuni unul ieste) a sădi șiEvfrathul [3] între ale Asiii ape vestitul prinuleţe-i a-i porni, între crierii Leului [4] șitâmplele Vulturului [5] vivor de chitele șiholbură de socotele ca aceasta să scorni.Leul dară de pre pământ (carile mai tareși mai vrăjmașă decât toate jigăniile câtepre faţa pământului să află a fi, tuturorștiut ieste) și Vulturul din văzduh (carileprecum tuturor zburătoarelor împăratieste, cine-și poate prepune?) în sine șicu sine socotindu-să și pre amănuntul însamă luându-să, după a firii sale simţireașe să cunoscură, precum mai tari, maiiuţi și mai putincioasă dihanie decâtdânșii alta a fi să nu poată.

Însă singuri cu a sa numai știinţă șisimţire neîndestulându-să, cu a tuturor aaltor ale lumii jigănii și pasiri a lorsocoteală să adeverească și săîntărească vrură, ca precum într-acestachip să fie cătră toate dovedind și dingura tuturor mărturisire luând și împărăţiiace-și alesese și socoteala ce în gânduriîși pusese în veci nemutată șineschimbată să rămâie.

Aședară, Leul — jiganiile [6] în patrupicioare clătitoare, iară Vulturul — precele prin aier cu pene și cu aripizburătoare ca la un sfat îndată lechemară și în clipală le adunară.

Deci denaintea Leului mai aproapeacelea jiganii sta, carele sau în colţi, sauîn unghi, sau într-alta a trupului partearme de moarte purtătoare poartă,precum ieste Pardosul [7], Ursul [8], Lupul[9], Hulpea [10], Ciacalul [11], Mâţa

Sălbatecă [12] și altele ca acestea, carilede vărsarea singelui nevinovat să bucurăși viaţa hireșă în moartea streină lestăruiește. Iară înaintea Vulturului maiaproape sta pasirile [13], carile sau înclonţ, sau în unghi lance otrăvite,aducătoare de rane netămăduite au,precum ieste Brehnacea [14], Soimul [15],Uleul [16], Cucunozul [17], Coruiul [18],Hârăţul [19], Bălăbanul [20], Blendăul [21] șialtele asemenea acestora, carile într-odzi singe de nu vor vărsa și moarteanevinovatului de nu vor gusta, a doa dziperirea sa fără greș o știu. Acestea într-acesta chip fietecarea în parteaîmpăratului său și la ceata monarhiii [22]

sale locul cel mai de frunte și stepănacea mai denainte ţinea. Așe dară eraorânduiala dintâi.

Iară orânduiala a doa la Leu o ţineacâinii, [23] ogarii, [24] coteii, [25] mâţele decasă, Bursucul, [26] Nevăstuica, [27]

Guziul, [28] Șoarecele, [29] și alte chipuriasemenea acestora, carele pre cât sintvânătoare, pre atâta să pot și vâna, și precât iele pre altele în primejdiia morţii potduce, pre atâta și nu mai puţin de la alţiilor li să poată aduce. [30] Iară de la Vultur,a doa tagmă, cuprindea Corbul, [31]

Cioara, Pelicanul, Coţofana, Puhacea,Cucuvaia, Caia și altele lor asemenea,carele mai mult de prada gata cu trudaaltora agonisită, fie macară și împuţită,decât de proaspătă, cu a lor osteninţăgătită, să bucură. [32]

Iară a triia tagmă și cele mai de giosprapuri (căci acestea în scaune a ședeanu să învrednicesc) le ţinea jiganiile șipasirile, carile în sine vreo putere nu au,nici duh vitejesc sau inimos poartă, cepururea supuse [33] și totdeauna încumpăna morţii dramul vieţii li săspândzură (că sufletul supus de ţenchiulnegrijei departe stă), precum ieste Boul,

[34] Oaia, Calul, Capra, Râmătoriul,Iepurile, Cerbul, Căprioara, [35] Lebăda,[36] Dropiia, Gânsca, Raţa, Curca,Porumbul, Găina, Turtureaoa și alalte,cineși după neamul și chipul său.

Ce pre acestea nu pentru altă ceva le-au adunat, ce numai pentru ca nu cumvavreuna să dzică că de acea adunare știren-au avut, nici în ceva pricină să poatăpune, ca cum la acea adunare neaflându-să, sfatul cel de pre urmă ce s-ar fi ales n-au înţeles.

Așe cât toate firile de duh purtătoare,carile întru monarhiia acestor doaă stihiisă află, precum vruna macar de faţă n-aufost, să nu să numască, nici din hirografulde obște numele să le lipsască.

Adunarea dară a cestor doaă monarhiiși orânduiala a cestor doaă soboare într-acesta chip după ce să orândui și sătocmi, dintr-îmbe părţile cuvânt mare și

poruncă tare să făcu, ca olăcari cu cărţi întoate părţile și alergători în toate olaturilesă să trimaţă, ca prin toate ţările șiorașurile crainicii strigând, de aceastămare a marelor monarhii adunare, tuturorîn știre să dea, și cu de-adinsul iscotind,să poată cunoaște de ieste lipsind vreunchip din vreun feliu din duhurilepurtătoare și de nu să află [37] cu toţii laaceastă a tuturor adunare și de obșteîmpreunare. Așijderea îngrozături șiînfricoșeturi să să dzică porunciia unuiaca aceluia, carile la acel sobor a să obștiar tăgădui sau alt feliu de pricini spreapărare ar scorni și celuia ce cât de puţinîn ceva împotrivire ar arăta, plata cupedeapsa morţii și cu prada casii i săpunea.

Aședară, cu cuvântul deodată șiporunca li să pliniia și precum s-ar dzicecuvântul, deodată cu gândulpretiutinderile și pre la toţi sosiia (căvestea aspră tare pătrunde urechile și

inima înspăimântată îndată simte sunetul)de vreme ce de alergăturile iuţilor olăcariși de tropotele picioarelor a neobosiţiloralergători toată pulberea de pre toatăcalea, în ceriu să râdica. Toate văileadânci de tari strigări tare să răzsuna,toate a munţilor înalte vârvuri de iuţichiote și groase huiete în clipă săcovârșiia și toţi câmpii pustii și necălcaţide groznice strigări și de fricoase lăudărisă împlea.

Nu era dară, nici să putea afla urecheîn văzduh și pre pământ carea, destrașnic sunetul veștii și de grozniccuvântul poruncăi aceștiia, să nu săsfredelească; nu era, nici să afla într-aceste doaă stihii dihanie, carea devârtutea și puterea învăţăturii aceștiia cumare frică, cu neîncetat tremur și cunespusă groază să nu să clătească (căcu cât vestea oţărâtă mai de năprasnăvine, cu atâta mai mare tulburare și grijăscornește). De care lucru într-alt chip a fi

nu putu, fără numai cu toatele deodată,cu cuvântul, porunca cu fapta pliniră și lalocul însămnat și sorocul pus să găsiră.

Aședară, a marilor acestora împăraţiporuncă tot deodată și dându-să șiplinindu-să, toate jiganiile uscatului șipasirile văzduhului în pripă să adunară șifietecarea, după chipul și neamul său, laceata monarhiii sale să alcătuiră. La careadunare cineși în partea împăratului șioblăduitoriului său dându-să, și una dealta deosăbindu-să, lucru ca acesta a fisă tâmplă (că mai totdeauna obiciuit lucruieste, la adunări mari ca acestea,oarecare amestecături și împoncișituri asă face, și de multe ori pentru mici și însamă nebăgate pricini, cu cât ieste maimare adunarea, cu atâta mai mare seface și împărechiere).

Deci, precum s-au pomenit, fietecareacu ceata sa, în partea monarhului săalegea, și una după alaltă la orânduiala

sa să alcătuia. Iar mai pre urmă decâttoate, Liliacul [38] urma, carile cu aripilece zbura și cu slobodzeniia prin aier ceîmbla, spre ceata zburătoarelor, adecăsupt stăpânirea Vulturului a fi îl arăta, iarăamintrilea într-însul alalte hirișiisocotindu-să, în neamul jiganiilor, suptdomnia Leului îl da. Care lucru pricinacercetării, apoi și gâncevii între doaămonarhii fu: fietecarea socotind că chipca acela șie supus a fi s-ar cuvini și de nus-ar și cuvini, să i să cuvie a sili, i s-arcuvini (căci lăcomiia slăvii nu bunătateasau folosul lucrului privește, în carile săslăvește, ce numai pre altul mai giosdecât sine a pune socotește, fie macarăși fără de folos; încă de multe ori șipagubă de i s-ar aduce, saunecunoscând și nevrând, sau vrând șicunoscând, priimește).

Pentru care lucru, într-îmbe părţile feliude fel de voroave scornindu-să, cu multechipuri de cuvinte greţoase urechile

amânduror împăraţilor împlea. Căcifietecarile cu inima spre parteaîmpăratului său trăgând și cu sufletul spreadaogerea monarhiii sale stăruind, lorbiruinţa socotiia și precum așe să fie cucale, adeveriia. Iară amintrilea de s-arcumva tâmpla, dzicea că scăderea cinstii(care lucru mai vârtos decât alalte inimilestăpânitorilor împunge) și micșurareaslăvii numelui monarhiii sale a fi și a săface aievea striga (O, oarba jiganiilorpoftă, lucrul din potrivă nesocotind, cămintea și socoteala slăvii la aceasta săsprijenește, că ea cearcă pre cela ce nu ocunoaște, vorovește cu cela ce nu oaude, cu acela are a face carile nu auvădzut-o, după acela merge carile dedânsa fuge, pre acela cinstește carilepuţin în samă o bagă, pre acela ce nu opoftește îl poftește, celuia ce nu o vaînainte îi iese, și celui necunoscut presamă să dă. Iară hirișiia slăvii cea mai cude-adins ieste ca să părăsască pre cel ceo cinstește, și cu acela să rămâie carile o

necinstește).

Amândoi, dară; împăraţii nu puţin furăclătiţi de împotrivă cuvinte ca acestea șifietecarile în valurile chitelelor ni în sus,ni în gios sălta (că inima neaședzată,ales pentru lăcomiia cinstii, în mai marivaluri înoată, decât corabiia în ochean),de vreme ce pre o parte socotiia că devor scoate întrebarea aceasta la ivală,oricarile pofta inimii sale ar izbândi, nupuţină întristare și a voii frângereceluialalt a aduce s-ar socoti. Iară pre altăparte, pofta lăcomiii și jelea mărimeinumelui și a lăţimei împărăţiii ca cu onepotolită și nestânsă de foc pară îipârjoliia (că focul poftei nu mai gios înstepăna arsurii ieste decât metalulînfocat) și întralt chip stâmpărarea aceiiînfocări și potolirea aceii arsuri a fi sau asă face nu socotiia, fără numai ce va și ceporuncește, aceia să să facă. Ce aceastăsentenţie, precum amândoi în inimă oavea, așe unuia cătră altul, precum

cererea nu i să va trece, adeveriţi era(căci iute ieste adulmăcarea adeverinţiiunde a sufletului pătimire într-altul de prea sa o măsură cineva). Și așe, acești doiîmpăraţi într-un nepovestit chip cuduhurile în sine tare să lupta, și precumunul nu biruia, așe altul nu să biruia; cenumai ca cum preste puterea simţirilor arfi, între sine o luptă nesimţită simţiia, șiprecum spre biruinţă ceva nu nedejduia,așe precum nu să va birui nedejduia.Puterea a cunoștinţii sfârșitului într-amândoi lipsiia, și cineși după pofta sa înceva a să îndestuli sau a să odihnineputând, cu sufletele numai, tând biruia,tând să biruia (că precum îndreptariul numai mult pre lucrul strâmb de strâmbdovedește decât pre sine de drept). Așeși ei, unul de pre măsura altuia, cât și cear putea, să măsura și să pricepea. Într-acesta chip ei singuri șie adeverindu-șidin toată socoteala carea înainte îșipunea, departe de la ţenchiu-i să abătea.

Câtăva vreme dară războiu ca acesta,ca cum duhnicesc s-ar putea dzice, întreacești doi monarhi vrăjmași să bătea, șiunul a altuia pofta nesimţitorește tarepătrundea, atâta cât prin neștiinţă, aamânduror știinţa să împreuna și pânămai pre urmă a amânduror sentenţia șialegerea sfatului la un săvârșit săîmpropiia și să lipiia (că sufleteleînţelepte macar și asupra vrăjmășiiisocotelii drepte să pleacă). Adecăfietecarile lucrul acesta într-acela chip săsă caute și să să aleagă socotiia, în carilenici cinstei în ceva betejire, nici spre anecinstii obrăznicire să să dea, ce cacum încă la urechile lor scrâșnetulstrâncenoaselor acestora voroave încă n-ar fi agiuns și ca cum ideea [sic] acestuiprimejduios sfat în mintea lor încă nu s-arfi cuprins (că de multe ori a lucrurilorpropuse acoperire vârtoase leacuri aduceranelor, carile la ivală de s-ar scoate,așeși de tot s-ar face netămăduite).Așijderea (mai cu iușor ieste a să suferi

obrinteala ranii la aier scoasă decâtpatima sufletului cătră împotrivnicul săuarătată). Și așe, fietecarile pre sfetnicii săideosăbi chemând, într-acesta chip leporunciră, dzicând (pentru lucrurile micimari gâlceve a scorni, a înţelepţilor lucrunu ieste, macară că aceasta și la ceiînţelepţi de multe ori s-au vădzut). Decisocotim, precât în putinţă va fi, sau noi dela dânsele, sau pre dânsele de la noi săle abatem (că pre câtă vrednicie iestecineva în vrajbă a nu intra, pre atâta ieste,și nu mai multă din vrajă a ieși). De carelucru dzicem, în descâlcitura gâlceviiaceștiia, puterea monarhiii noastre lângănoi să oprim și pre dimocratiia voastrăepitrop monarhiii noastre să punem.

Carea lucrul acesta să-l scuture, să-liscodească și ce ar fi dintr-îmbe părţilemai cu cale și mai cu cuviinţă, aceia săaleagă și să isprăvască, așe ca pânăînaintea feţii noastre a nu ieși, din toatenodurile să să dezlege, ca oricând ar vini,

ori într-a cui parte acea mică jigăniuţă artrece, ca cum din veci și din bătrâni așear fi fost obiciuit, iară nu ceva nou și decurând s-au scornit (căci amintrileapricina clătirii dându-să, odihna și linișteafără tulburare și strânciunare a fi nupoate).

Lăudară sfetnicii sfatul împăraţilor lorși cu mare minune mintea șiînţelepciunea lor cu nespuse măriri înceriu râdicară, pentru căci în chivernisalalucrurilor publicăi sale nu atâta celea cepot, pre cât celea ce nu pot ocolesc, șinici cu putinţa își slobod mândriia, nici cuneputinţa își aţiţă mâniia (că neputinţaaduce mâniia, și mâniia așteaptăizbânda); ce precum cu putinţa spreumilinţă și blândeţe, așe cu neputinţaspre a gâlcevii potolire s-au slujit (căci lacei mai puţin domoliţi neputinţa prindeobrazul putinţii și de lucrurile de nepututsă apucă) (iară împotrivă, cei ce la poartavredniciii slujesc, adese s-au vădzut că

mai cu fericire le isprăvește neputinţa cupărăsirea decât putinţa cu prepus, cuînceperea. Căci neputinţa neîncepând,de nu-și folosește, încailea nu-și strică.Iară putinţa în mândriia sa amăgindu-să,lucruri peste putinţa sa începe și lasăvârșit a le duce nu poate, carea fărăgreș în loc de folos pagubă îi aduce).Aședară, senatorii, după ce cunesăvârșite (precum s-au dzis) șivecinice laude cineși pre împăratul săubinecuvântară, cu toţii la locul și lascaunele sale să întoarsără.

După aceia, unii cătră alţii vești pentruadunarea de obște a dimocratiii a trimeteîncepură. Pentru ca cel tăcut între inimileîmpăraţilor făcut sfat înaintea tuturor să-lpuie și fără betejirea și julirea cinstii, aslăvii numelui împăraţilor lor la ivală să-lscoaţă, în care descoperire sentenţiiasfatului monarhilor săi să să aședze și săsă adeveredze. ăÎnsă acesta lucruasemenea să făcu celora cărora de mare

căldura văzduhului denafară, cea întrupul său născută din fire căldură, tarespre clătire li să pornește și setea vârtosli să pricinește. Căriia leacul o umedzalălimpide și rece fiind, ca aceia lipsind, altaîmpotrivnică, adecă limpede umedzală,dară călduroasă de faţă aflându-să(precum ieste duhul vinului sau altaacestuia asemenea) și de limpegiunenumai și umedzală amăgindu-să (puţinpentru hirișiia răcelii și a căldurii grijăpurtând), pentru ca setea să-și stâmperemai pre larg decât s-ar cădea o înghite,ce aceasta mai pre urmă în vaselepriimitoare mărgând și după a sa fire cucea din naștere a trupului căldurăîmpreunându-să (căci amândoa surori aunui părinte, a soarelui sint),scăpărăturile scânteilor dintâi puţin clătiteîncă mai iute clătindu-le și pornindu-le(ca cum ieste osiia neunsă în butea roţiiuscate), din scântei scăpărătoare parăardzătoare să face. Din carea mai marepârjol de sete să ijdărește și în materiia

mai denainte gătată cu iuţimeapătrundzind, mai mult setea să spudzeșteși să lăţește (căci după socoteala unorfilosofi, toată materiia focului iuţime șiforma-i iute clătire ieste), căriia cevaîmpiedecare nepuindu-să, fără nici unprepus toată umedzala din fire ar usca șidupă cea de săvârșit uscăciune cea depierire putregiune cu bună samă ar urma.

Într-acesta chip fu și învăţăturaîmpăraţilor, intrând în urechile supușilor.Căci ce mai denainte cu lumina stidiriifeţelor împăraţilor într-inemile gloateiîntunecat (căci lumina mare pre cea micăîntunecă) și nearătat era, acmu cu lipsaei, toate fără nici o siială și stidire la ivalăieșiia (că precum lumina soarelui să arecătră alalte stele, așe chipul împăratuluicătră senatori și alalţi supuși ieste. Șiprecum în prezenţiia lui toate să facnevădzute, iară în lipsa lui cea cât demică și de departe lumineadză șiscânteiadză, așe înaintea feţii împăratului

toate chipurile supușilor să micșoreadzăși toată gura slobodă să înfrâneadză. Iarăîn dosul lui și cel mai mic în palatul lui,precum schiptrul împăratului în mâna sapoartă să arată). Că după ce trâmbiţapozvoleniii dimocratiii în audzul tuturorcântă, dintr-îmbe părţile fietecare dihanieglas de sfat și bolbăitură de învăţăturăîncepu a da. Și așe, câţi mai denainte eraascultători, atâţe atuncea să făcurăînvăţători, dintr-a cărora cuvinte și sfaturialtă ceva nu să înţelegea, fără numaichiote netocmite și huiete neaudzite căprecum nenumărate picăturile ploii dinnuori cu repegiune pre pământ cădzindun huiet oarecare dau, iară vreun glastocmit nicicum, și precum a unui organ demuzică toate coardele deodată lovindu-să, o răzsunare oarecarea dau, însă vreomelodie tocmită și după pravilele muzicăialcătuită nicicum nu să aude (careaputerii audzului mai mult îngreţoșereaduce decât plăcere), așe ieste șivoroava a mulţi și tot deodată.

Într-acesta chip și șiganiile acesteaîntr-atâta voie slobodă vădzându-să, cutoatele socotiia că carea mai tare vaputea striga, aceiia învăţătură să vaasculta. Așijderea deosăbi ce ar fi fostdestulă și încă de prisosală gâlceavapentru alegerea aceii pasiri dobitocitesau jiganii păsărite, încă mai mare eradihoniia și zarva carea între dânsele săfăcea, cine ar giudeca și cine s-argiudeca, carea ar sfătui și carea s-arsfătui (precum aievea ieste că undelipsește începătura stăruitoare, toatemijloacile începăturii nestăruitoare să săfacă). Ce, pentru ca într-un cuvânt sădzic, toate spre tulburare și neaședzaresă întorsese, ase cât ce s-ar fi spre bineleși folosul de obște nedejduit, spre răzsipași prăpădeniia tuturor să făcea.

Îmbe părţile amânduror monarhiilorîntr-acesta chip împărechindu-să și fărănici o ispravă din cuvinte deșerte numai

oproșcându-să și ce mai cu cuviinţă degrăit și de făcut ar fi nedomirindu-să.

Totdeodată și fără veste, în mijlocultheatrului, jiganiia carea Vidră[39] săcheamă, cu mare obrăznicie sări și într-acesta chip proimiul voroavei saleîncepu: „Vestită axiomă între cei fiziceștifilosofi ieste că cel de asemenea iubeștepre cel șie de-asemenea (iubirea darăcătră cel șie de-asemenea va să areteneiubirea cătră cel șie nu de-asemenea).Aședară, pasirea zburătoare oricândpricina pasirii șie de-asemenea ar grăi,totdeauna mai cu priinţă partea i-ar ţineadecât pravila dreptăţii ar pofti. Așijderea,oricând dobitoc pentru dobitoc în pricinăar vorovi, mai cu iubirea firii l-ar ocrotidecât dreptatea giudecăţii ar suferi. Șiașe într-îmbe părţile mai mult făţărniciedecât omenie, sau mai mult asuprealădecât dreapta socoteală s-ar face. Deunde urmadză ca supt poala priinţii sau anepriinţii pururea chipul adeverinţii

ascuns și acoperit să rămâie (că precumîn teaca strâmbă sabia dreaptă, nici înteaca dreaptă sabiia strâmbă a întra nupoate, așe unde ieste luarea feţii saustrămurarea priinţii, toată nedejdeagiudecăţii drepte afară să scoate). Pentrucare lucru, eu, cu proasta mea socoteală,așe mai de folos a fi ași afla, ca gâlceavaa atâtea guri în zădar să părasim și unchip ca acela să găsim, carile într-îmbepărţile a face să nu aibă, pentru ca priinţafirească mai mult într-o parte sau într-altăparte să nu-l năstăvască, ce numai oricear pofti dreapta socoteală, aceia să dzică,să facă și cu giudecata să aleagă (cădreptul giudecătoriu întâi pre sine dedrept, apoi pre altul de strâmb giudecă, șiîntâi ascunsul inimii sale de făţărniciecurăţește, apoi pre altul sau din nevoie îlizbăvește, sau după a lui vină îlosindește).

Așijderea ași sfătui, ca ori în ce chip s-ar putea, cu un ceas mai înainte hotar și

săvârșit gâlcevii aceștiia să punem (căgâlceava lungă atocma ieste cu boalahronică), ca nu cândai mai îndelungscuturându-să și cernându-să voroavacătră acestea, încă mai multe shismate șierese să să scornească, pre carile sauprea cu mult greu, sau nicicum vreodatăa le potoli veţi putea."

Acestea încă vorovind Vidra și încăbine sfârșit cuvântului său nepuind,preste a tuturor nedejde pasirea carea săcheamă Bâtlan cu mare mânie șiprobozală a o ţistui începu și groznicesemne din ochi și din cap să tacă îi făcea,și cătră acestea o aporie ipotheticădzicând, scorniia: „Tu, o, Vidro, di ai fisau din pasirile zburătoare, sau dindobitoacele pre uscat îmblătoare, arputea cineva dzice că doară a îmbepărţilor în ceva mai denainte știinţa ai fiavut. Iară acmu, jiganie în neam prepus,dintr-altă stihie și supt altă monarhiesupusă fiind, cum socotești că pentru

lucrurile ţie în rădăcina lor necunoscuteînvăţătura cea mai bună și sfatul cel maiales a da vii putea? Ce mai bine ar fi,precum mi să pare, pentru lucrurile carileîn înaintea mărgătoare simţirea nu le-aiavut a le ști și a le cunoaște, să nu tefălești (că precum toată știinţa din povaţasimţirilor să află, toată lumea știe, căci nuorbul, ce cel cu ochi giudecă de văpsele,și cel cu urechi, iară nu cel surd, alegefrumseţea și dulceaţa viersului). Au nu tuodânăoară prin fundul mării prinblându-teși spre vânarea peștelui șipurindu-te, eudin faţa apei te oglindiiam? Ce poate fi căsau nechemată ai vinit la locul ce nu ţi s-au cădzut, sau, de te-au chemat cinevaprin greșala neștiinţii aceasta s-au făcut.Căci Câinele Mării și Vidra cu jigăniileuscatului ce treabă sau ce amestec potavea ? Au doară vii să dzici că din fireașe iești tocmită, ca de pre uscat fiind,putere să aibi prin multă vreme în apă,fără a aierului trebuinţă a te zăbăvi săpoţi ? Ce aceasta mai vârtos împotriva ta

face, căci au putea-va racul jiganie depre uscat a să numi, căci cu dzilele prinotavă să paște și din aier vreo înădușalăsau putregiune nu i să naște? De carelucru, precum mi să pare, negreșitsocotesc că cum cu mare obrăznicie laadunare nechemată te-ai aflat, așe maicu mare nerușinare, de nime neîntrebată,sfat, și acesta spurcat, ai dat (că pre câtieste de folos la vremea de trebuinţăcuvântul cuvios, cu atâta ieste deîmpuţicios cuvântul aceluia carile denime neîntrebat tuturor dă sfat). În inimata aceasta ascuns având ca cu o voroavăvicleană și cu un obraz ce nu știe a sărușina, doaă vicleșuguri să poţi așterne șicu doaă răutăţi să te poţi acoperi: Una, căchip după învăţătura ta cercându-să, pretine să te afle și apoi cu sfatul și alegereaa monarhii mari ca acestea, giudecătoareși alegătoare tuturor împotrivirilor lorpuindu-te, lumea să dzică precum tudecât toate alalte mai cu minte și mai cusocoteală să fii. De ciia, tu, jiganie

socoteală să fii. De ciia, tu, jiganiemijlocie și de neam cu prepus fiind,prostiia în evghenie să ţi să întoarcă (căcitoată evgheniia la muritori în laudanumelui videm că să stăruiește). A doa,că macară cum mai mult dobitoacelor înpatru picioare asămănându-te (precumsingură tu cu al tău cuvânt te-ai legat)(căci la cel cunoscătoriu mai tare să ţineși ieste legătura hireșului cuvânt decâtfrenghiia întreită de la altul înfășurată),mai mult în cumpăna dobitoacelorgreuimea dreptăţii să pleci, și dupăfăţărniciia priinţii, iară nu după poftadreptăţii, giudecata să abaţi.

Însă eu, o pasire și de neam și deminte proastă fiind (căci nici în carne vreodulceaţă, nici în pene vreo frumseţă port),mai mult a grăi nici pociu, nici mi să cade,fără numai ce și cât într-adevăr am înţelesși am știut, aceia din prostiia inimii amgrăit. Iară giudecata fie a înţelepţilor.

Toate gloatele de cu socoteală

cuvintele a prostului Bâtlan nu numai câtsă mirară, ce încă și foarte plăcându-le,cu mari laude le lăudară, căci nu puţinprepus în inimile tuturor intra pentru aVidrei fără veste voroavă, nepoftităînvăţătură și necerșută sfătuitură. Și așe,îndată despre partea pasirilor, într-o inimăși într-o gură, cu toatele alegere făcură căprecum Vidra nicicum în ceatazburătoarelor nu să poate numi, așe șidin monarhiia dobitoacelor trebuie a lipsi.La care sentenţie mai multă sfadă șivoroavă strânciunată s-ar fi scornit și maimultă ocară s-ar fi lucrat de n-ar fi fostBrebul [40] lucrul cu un ceas mai înaintespre descoperirea adevărului apucat.

A Brebului dară voroavă într-acestachip fu: „Vidra odânăoară din neamulnostru și era și să ţinea și cu noi de-avaloma și hrana și traiul îi era (precum șifaţa și floarea părului o vădește, macar căstatul trupului de mojicie i s-au schimositși s-au logoșit). Pre carea noi vădzind-o

că cu vremea mărimea sufletului carea lanoi ieste, precum toată lumea știe căpartea trupului cea roditoare, carea încevaș macară betejindu-să, de grabnicămoarte aducătoare ieste, pentru a vieţiisprijeneală a o rumpe și de la noi a olepăda, nici ne îndoim, nici ne ferim.Aceasta dară a sufletului vitejie, precumam dzis, vădzind că la dânsa din dzi îndzi scade, apoi și alte lucruri devicleșuguri, îngăimele de amăgele șifapte pline de răutate, precum sintsicofandiile, clevetele, minciunile, cătrăcarile și furtușagul adăogea și lucruri deocară și blăstămătești, iară nu de numeleneamului nostru vrednice făcea, macarcă și de multe ori am certat-o și amdojenit-o, ce în zădar (că precum iestesuflarea la cărbunele acoperit, așe iestecertarea la inima într-ascuns datărăutăţii). Pentru care pricini, din tablaneamului și a rudeniii noastre de tot amras-o și așeși de tot din hotarele noastream izgonit-o (căci mai mult folos aduce

publicăi din sine un chip rău a izgonidecât dzece bune în sine a priimi, căprecum aluatul mic într-o covată maretoată frământătura dospește, așe un omrău într-o publică pre toţi cu răutatea luiamestecă și-i tulbură). După aceia ea înceata altor jiganii a să da, sau temându-să sau rușinându-să, sau poate fi și detrufie înflândusă (căci mândriia, de totoarbă fiind, precum peste cei mari, așe șipeste cei mici dă), de lăcașul stătătoriude pre uscat s-au părăsit și prinadâncurile apelor orbăcăind, cu piticeifoamea a-și potoli și ca valurile ce înspinare poartă, cea mai multă viaţătulburată și neaședzată a-și petrece ș-auales (că cine neamului său ieste urâcioscum poate fi streinilor drăgăstos? Și acăruia răutăţi pământul său a le suferi n-au putut, cel strein cum le va putearăbda?). Pre carea, de atâta vreme înperire și rătăcire știind-o, iată acmu întregloate amestecată o vedem.

Povestea Vidrii, noi, Brebii, din moșii,strămoșii noștri, așe am apucat-o, așe omărturisim și așe o întărim. Iară voia fie acelor mai mari."

Cu toţii priimiră marturiia Brebului și cutoţii într-un sfat aleasără ca Vidra dintr-amândoaă monarhiile afară să săgonească și nici într-un neam de a lor sănu să mai numască (că precum celui buntoţi streinii rude, tot bătrânul părinte, totvârstnicul frate și tot locul moșie, așecelui rău toate rudele streine și toatămoșiia nemernicie îi ieste) și cum maicurând dintre adunări să lipsască,dzisără, ca nu cumva între dânșii maimultă zăbavă făcând, mai pre urmă șiaceasta vreo pricină mai spre marevrajbă între monarhii să să scornească.

Vidra, sau pentru vicleșugul ei saupentru veche pizma altora (că pizmaveche ieste ca cariul în inima copaciului),sau la vremea rea pentru bună sfătuirea

ce dedese (că, precum să dzice, toatevremea sa au și, fără vreme, și pâineaface greutate stomahului, carea cea maide treabă și mai de aproape hrană-iieste), sau ori în ce chip ar fi fost, acmuvădzindu-să osindită și dintre toate cetelecu mare ocară și dosadă izgonită,așijderea pentru binele ce sfătuisă,precum cu rău i să plătește simţind,mintea de i-au fost rea, încă mai rea a fisocoti, iară de i-au fost bună, spre reasocoteală o întoarsă (că nemulţemitapentru mari slujbe și de binefaceri dinnedejde în nenedejde îl bagă,nenedejdea în nebunie îl împinge, și așe,din slugă credincioasă nepriietin de cap îlface), carea într-acesta chip voroavaîntoarsă: „De vreme ce pre mine dinceata celor cu patru picioare mă lepădaţi— că în partea zburătoarelor sau să fiu,sau să fiu fost nici chipul, nici firea măarată — iată că urmadză ca în monarhiiacelor de apă să mă dau. [41]

Fie dară și așe (Că limba gloatelorieste vrajea bodzilor, și mai lesne ar ficuiva apa curătoare a popri decât limbilormulte a stapâni). Și iată că dintr-adunărilevoastre, vrând-nevrând, îm caută a lipsi.Însă oarce, ce rădăcina adevăruluiatinge, a grai nu voi părăsi. Bâtlanul,pasire de apă sau pește de aier fiind, căciși în fundurile apelor prin multă vreme șiprin aier nu mai puţin decât alalte pasirimare slobodzenie are, însă adevărul ceieste să dzic: adevărat pasire ieste,macară că carnea la gust îi ieste ca adelfinului și macară că precum prin aiercu slobodzenie poate zbura, ase și prinfundul apii să poate primbla. Însă demulte ori mi s-au tâmplat a-l videa înnovoade ca peștii încâlcit și de multe oriși înecaţi și de tot înădusiţi din mreje îiscot, căci lăcomiia astupându-i ochii,după pești fără sine alergând, în loc devânat el să vâneadză. Care lucru dintoată ipopsiia peștelui îl scoate. Și macarcă precum aievea ieste tuturor că el mie

nepriietin de moarte mi s-au arătat, însăadevărul ce ieste a tăgădui nici poci, nicimi să cade (căci nu puţină vrednicie iesteși pentru nepriietin adevărul a mărturisi).De care lucru poci să dzic că el câtepentru mine au grăit și au mărturisit să fieși adevărate. Însă nu atâta de grea erapricina vinovăţiii mele, ca cu izgnanie caaceasta să fiu osândit, căci canon deobște ieste, carile dzice (pedepsitului nutrebuie a i să adaoge pedeapsa).

Căci destulă era nesuferita meaizgnanie și din rudele și moșiile meleînstreinare, și ce ar fi mai mult trebuitpedeapsa încă mai înainte a urni, adecăprecum din rudele dobitoace, așe și dinstreinele pasiri izgonit să fiu (ce precumsă dzice cuvântul, că nevinovăţiia unuiaoţapoc stă în ochiul altuia.). Ce lacuvântul ce vream să dzic să mă întorc.

Iată că cu pâra Bâtlanului și numai cuo mărturie a Brebului (și aceasta

împotriva a legii tuturor legilor, cu omărturie numai sentenţiia vinovatului ceade pedeapsă a să da), dintr-îmbe izvoadele m-aţi lepădat. Dară ași pofti săștiu cu ce privileghie puteţi strica axiomavechilor filosofi și mathematici, carii dzic(carile sint tot într-un chip cătră altul altriilea, tot într-un chip sint între sine)?(Căci Vidra ănu puţineî nu puţine făcliitopise asupra cărţilor filosofești). Și devreme ce eu, căci în prepusuldobitoacelor și a pasirilor am cădzutprecum să fiu de apă, cu cât dară, rogu-vă, mai vrednic ieste să să numascăpasire carile fără prepus dobitoc ieste șicăci să să numasca dobitoc carile fărăprepus pasire ieste? (Nici vă mieraţi deale mele împleticite protases, căcisimperazma va ieși arătătoareaadevărului). Și așe doaă fire într-unipohimen neputând sta, iată că fire caaceasta, oricarea ar fi, nici pasire, nicidobitoc ar fi, și căci acela mai maredreptate înaintea nu a feţelor, ce a

faţărniciii voastre ai afla? Și eu până într-atâta de la toţi de la voi m-am așe degreu osândit?" L-a aceasta cu toţii întâisă zâmbiră, apoi râsă, iară mai pre urmăcu chicote hohotiră, dzicând: „Vidra, cuneamul, și gândul și cuvântul ș-aupierdut! Că cine poate macar cu minteadoaă firi într-un ipohimen cuprinde? Saucine vreodată pasire dobitocită saudobitoc păsărit au vădzut? Vidra dzisă.„Într-acesta chip și eu mai denaintepentru himera filosofilor nu săvârșiiam amă mira și peste putinţă a fi în fire,precum și voi acmu, socotiiam. Ce devreme ce Brebul s-au făcut pește, cu câtmai pre lesne va fi pasirea zburătoare asă face dobitoc ca cele în patru picioareîmblătoare.

Și încă mai aievea de viţi vrea spreaceasta să vă pricepeţi. Întâi a ști vi săcade că ce hotărâre are trigonul lamathematecă, aceiași are siloghismul laloghică, a cărora hotărâre mai sus v-am

pomenit.

Acmu, dară, binișor socotiţi că, devreme ce eu am putere din fire dăruită,precum aerul a trage, așe a nu-l trage învoie să-mi fie, și pentru căci în doaă stihiipoci lăcui, dintr-aceleși mă izgoniţi și altăpricină în mine, precum mi se pare, a aflanu puteţi, fără numai căci din fire cuoarece mai mult decât alalte dobitoacesint dăruit, eu dară, căci așe pociu, învinovăţie ca aceasta am cădzut.

Dar încă cel ce nici într-o parte deplinși nici a unii firi, celea ce i să cad hirișiinu va avea, oare de acela ce viţi puteagiudeca? Că, precum am dzis,simperasma trebuie să urmegeprotaselor.

Ca aceasta minune între voi, o,jiganiilor și pasirilor, ieste cămila [42]

nepăsărită și pasirea necămilită, căriiaunii, alcătuindu-i numele, Struţocamilă

[43] îi dzic. Aceasta precum hirișă Cămilăsă nu fie penele o vădesc, și iarăși hirișăpasire să nu fie nezburarea în aer opârește și vântul, carile nu o poate ridica.Că precum tuturor știut ieste că toatăhotărârea pasirii ieste a fi dihanie cupene, zburătoare și oătoare. Decidihaniia ieste neamul, iară zburătoaredeosăbirea, care deosăbire așeși de totde la Struţocamilă lipsește. Aședarăaievea fiind, au putea-va cineva cumintea întreagă a dzice să îndrăznească,precum toată hotărârea pasirii înStruţocamilă să cuprinde ? Și așeurmadză că sau pre mine încă nu m-aţicunoscut, sau și pre aceasta dihanieprecum și ce ieste să o cunoașteţi. Și așerădăcina adevărului întingând, sau arătaţi(că pizma veche vă împinge la lucrurinoăa), sau mărturisiţi că în capete dehârtie purtaţi crieri de aramă. Iară cel maide pre urmă al mieu cuvânt ieste căadunarea aceasta chedzi răi ș-au vrăjit,

de vreme ce numele fiindu-i adunare,altora cu lucrul ieste strămutare și slavatitului de monarhie, iară fapta îi ieste detiranie ". Acestea Vidra cu lacrămidzicând, după poruncă în izgnanie lamarginile gârlelor [44] să dusă.

Ieșind ea de acolea, îndată în mijloculgloatelor ieși Căprioara de pustiiul Aravii,[45] carea, după siloghizmul [46] Vidrii,lucrul cu ispita într-acesta chip dovediia,dzicând: „Vidra pentru Struţ au pussocotele loghicești, dară eu să vă spui ceau vădzut ochii arăpești.

Eu și Struţocamila împreună la pustiileAraviii lăcuim. În părţile acelea câmpiiniciodată cu pajiște nu înverdzesc, cepururea cu mari năsipișuri gălbenesc. Căde s-ar și naște vreun fel de buruiană, demari holburule, carile vântul austruluiscornește, să acopăr.

Căci într-alt chip cineva să-i numască

nu va putea, fără numai sau munţiclătitori, sau câmpi nestători le va dzice.Deci cu vânturile pre acolo mutându-să șilocurile, alt feliu de copaciu sau deburuiană de mare grămădirea năsipuluiaceluia neacoperită să rămâie nu poate,fără numai înalţii copaci carii finici săcheamă, în carii nici odânăoarăStrutocamila urcată a videa nu mi s-autâmplat. Și nu numai în vârvul finicului(carile într-acele părţi odihna și aciuareaa tuturor zburătoarelor ieste), ce așeșinici un cot de la faţa pământului în aerridicându-să nu l-am vădzut. Încă și alta(carea mai mult ieste de mierat), că demulte ori arapii asupra noastră gonitoarescornind, pre amândoi o dată din năsipurine scorniia, unde cu puterea răpegiuniipicioarelor din fierăle suliţilor, dinsimcelele ţidelelor și din vrăjmași colţiiogarâlor scăpam. Iară Strutocamila și demine înapoi rămânea, și cu penele șiaripile ce avea în primejdia morţii cădea.Căci cu alergarea ogarul o agiungea, și

în aer, de greuime, neputându-să râdica,decât un iepure mai slabă și maipeminteană a fi să arăta. De care lucrusocotesc ca cuvintele Vidrii adevăratesint."

Iară în monarhiia pasirilor era pasireacarea să chiamă Corb, carea macară cădin tagma a doa era, însă, cu oîntâmplare, pre acea vreme epitropVulturului [47] era. Acesta toate lucrurile înmonarhiia pasirilor a face sau a desfaceîn voia sa avea, nici glas sau cuvântîmpotriva lui cineva a scorni a îndrăzniputea (că în vremile vechi poftelestăpânilor pravile de lege supușilor era).Aceasta pasire precum tuturordobitoacelor moartea le poftește cinepoate să nu știe? Și precum pre dinafarăneagră, din hereghie, încă mai poneagrăpe dinluntru era de pizmă și de mânie(căriia ce să-i fie fost pizma și pricinapizmei la locul său pre larg să va dzice)(că precum arșiţa soarelui peliţa mută din

albă în neagră, așe pizma inimii mutăgândul din bun în rău). Deci Corbul,precum a Vidrii, așe a Căprioarei cuvintemacar că le audziia, însă cu greu și cugreaţă le suferiia (că cuvântul bun șineplăcut ieste ca doftoriia greţoasă, însăfolositoare în trupul bolnavului. Ce la celînţelept așe, iară la cel nebun ieste caotrava în mănuntăile sănătosului). Lesuferiia Corbul acestea pentru a vremiineîn dămânare, iară cumplită amărăciunenu numai în glas ce meniia, ce încă și înpântece dospiia. Și câtăva vreme unsiloghism alcătuit în barbara împotrivaVidrii a face siliia, mai vârtos că la dânsulviersul grumadzului într-această formă asuna să părea și încă mai ales că el altgând asupra proastei dihanii Strutocamiliiavând (precum mai în urmă aievea va fi).Și siloghizmul Vidrii de tot a strica înminte având, forma aceasta numai dupăsocoteala loghicilor, nedierisită șinestricată și în tot chipul adevărată a ficredea. Deci așe Corbul, după ce multe

credea. Deci așe Corbul, după ce multesudori vărsă, până hotarul mijlocitoriuaflă, siloghizmul din protase într-acestachip încuie: „Toată dihaniia cu doaăpicioare, cu pene și oătoare ieste pasire.

Dară tot Strutocamila ieste cu doaăpicioare, cu pene și oătoare. Iată dară cătot Strutocamila fără nici un prepus iestepasire."

Iar după încheierea siloghismuluiacestuia, palinodiia ritoricească a poftoriîncepu și vatologhiia poeticească prinmultă vreme crăngăi: „Pasire iesteStrutocamila, pasire ieste; și iarăși dzic:pasire ieste Strutocamila, dihaniiaaceasta, Strutocamila, ieste pasire.Pasirea aceasta și dihaniia aceasta iesteStrutocamilă."

Apoi iarășile hotarăle loghicești în sineînturna, dzicând: „Pasirea să oaă, oaălesint a pasirii. Struţul să oaă, oaă areStruţul. Iată dară că pasire ieste Struţul."

Apoi iarăși ca dintâi, numai întraltă formăsiloghizmul înturna:"Pasirea are pene,Strutocamila are pene. Iată dară căStrutocamila ieste pasire.

Aședară, Strutocami la, precum pânăacmu adevărat pasire au fost, așe și deacmu înainte pasire a fi vrednică ieste, șiîncă nu fietece pasire, ce așeși slăvită,lăudată și în buni chedzi luată, de vremece, deosăbit de deafirimea trupului cepoartă și în basna veche va să să dzică,că oarecare evghenie în neamul său are.Însă ca asina despre maică [48] parteaVulturului spre sămnul monarhiii să fieavând." Toţi Șoimii, Uleii și Coruii șialalte de stârvuri iubitoare pasiri frumoscrăngăitul Corbului lăudară și cu multelingușituri și colachii învăţătura-i șiînţelepciunea-i preste nuări râdicară (cămai toţi supușii de frică obiciuiţi sint, nuce adevărul, ce ce stăpânul poftește,aceia să laude și să fericească) șifietecarile în sine și cu sine socotiia,

precum alt siloghizm împotriva acestuiaarătătoriu nici a să afla, nici în minteaaltuia a să naște ieste cu putinţă. Caacestea pasirile iele în de iele prin limbipurtând, oricarea împletecitura cuvinteloraudziia, de dovadă ca aceasta amuţiia(că macar că rea ieste amuţirea din lipsaorganelor de voroavă tocmitoare, darăîncă mai rea ieste când purcede din lipsași neștiinţa cuvintelor trebuitoare) și acmumai mai tot cuvântul să curma și totrăspunsul împotriva Corbului și toatăgura mai mai să astupa (că precum știinţalucrurilor ieste lumina minţii, așe neștiinţalor ieste întunecarea cunoștinţii).

Și acmu cu toatele mai mai după voiaCorbului să lăsa, de toată împotrivirea săpărăsiia și toată întrebarea cu atâta săpotoliia, de n-ar fi Ciacalul către Hulpecum mai curând alergat. Carile, la dânsalipindu-să: „Frate Hulpe, dzisă, poţi răbdaca între pasiri dihanie mai cu socoteală șimai cu meșterșugul loghicăi decât între

noi să să afle? (că nu ieste în lumecuvânt atâta de isteţ, sau lucru așe de cupreţ, ca carile vreodată să nu mai fie fostsau a nu mai fi de acmu înainte săpoată)". La aceasta întrebare a Ciacaluluirâsă Hulpea pe supt mustăţi și în grabăgreu răspunsă (căci la întrebareagrabnică, greu sfat a da, sămn de minteascuţită ieste) și dzisă: „De n-ași aveafrica Vulturului, când ceva din colţii mieipe ciolanele stârvului ar rămânea,atuncea și Corbul de uscate vinelegoalelor ciolane clonţul ș-ar ciocăni. Cedoaă lucruri sint carile la ivală a mă punemă opresc: unul, căci că din fire maibucuroasă sint cu meșterșugul decât cutăriia a mă sfădi, altul, căci totdeaunavoia Vulturului a căuta m-am obiciuit,pentru căci adese la un ospăţ și la omasă amândoi a ne ospăta s-au tâmplat.Și așe adese în mâncări și în băuturiîmpreunarea spre cinstea politicească șidragostea în faţă prietinească a arăta măsilește (căci dragostea cumpărată pre

bani sau pre mâncări și băuturi în sfârșitulacelora și ea să sfârșește. Iară dragosteadin suflet adevărată în sărăcie și înfoamete slujba vredniciii își arată). Deci,de vii vrea să mă asculţi, supt piieleaCiacalului pune meșterșugurile Vulpii șigura ta grăiască, fie duhurileîmpingătoare ale mele."

Ciacalul, acestea de la Vulpe audzind,dzisă: „Eu după cuvântul tău și în fundulmării a mă afunda și în mijlocul focului amă arunca și nicicum vieţii mele a cruţanu mă voi feri. Numai precum toţi cei cusocoteală în lume, așe și eu, nu numaipentru agonisirea, ce și pentru pazacinstei mă nevoiesc (căci spre agonisireași câștigarea cinstei sudorile trupuluidestule sint, iară spre paza nebetejirii eilacrămi de singe trebuiesc) (că cu multulmai pre lesne ieste cetatea cinstii adobândi decât pre aceeași desprenenumăraţii nepriietini a o străjui șinebiruită a o păzi). De care lucru

socotesc că macară cu duhurile talevitejește cinstea cuvântului spre stricareasiloghizmului Corbului voiu agonisi, șihrizmurile ce sint în triposul lui Apolonîntemeiate pre lesne îm va fi a le fărâmași în toate stramţile a le destrăma, numaispre cele mai următoare una mă face maitare și cu tot deadinsul a socoti, adecăcuvântul carile îm dzisăși, precum cinsteCorbului de frica Vulturului dai. Deci de-ţiieste gândul într-această socoteală și devii să-i păzești cinstea nebetejită, mielucrul acesta până mai pre urmă fărăprimejdie să-m fie socotesc că nu vaputea (că de multe ori s-au tâmplat într-înima ce întră frica nepriietinului afarăscoate dragostea priietinului). De carelucru, sau vrând, sau nevrând, într-o partedându-te, eu fără nici un agiutoriu în gurași vrajba precum a Corbului, așe a altoracarii caută în gura Corbului voiu cădea.Și așe atuncea te vii arăta că cu mânaaltuia șerpele din bortă să scoţi ai vrut șipre mine clește împotriva jeraticului m-ai

făcut." Hulpea dintâiaș dată cu blăstămiși cu giurământuri pre Ciacal dintr-acestea prepusuri a scoate începu (căgiurământurile între muritori pentru altănu s-au scornit, fără numai supt numelemarelui Dumnedzău, demonul mai prelesne meșterșugurile sale să-și lucredze)(că unde ieste inima curată, nici întâigiurământul, nici pre urmă vicleșugul saucălcarea giurământului încape). Hulpea,dară, începătura voroavii într-acesta chipfăcu: „Iubite priietine, nu cu divă îţi parăpentru căci dziș că cinstea Corbuluipentru frica Vulturului păzăsc (căcilucrurile între muritori nu atâtea săisprăvesc ce le poftește voia, ca câte sălucreadză ce le dă mâna și vremea).Pentru care lucru nu numai a Corbului șia Vulturului, ce de multe ori și aCucoșului voie caut, și dupăîndămânarea vremii cinste șiinchinăciune a-i da pociu, după vântîntorcând vetrelele (că nebun corăbiier s-ar socoti a fi acela carile pândzele

ar socoti a fi acela carile pândzeleîmpotriva vântului a deschide arîndrăzni), însă adeverit trebuie să fii că cutot neamul pasirilor dragoste adevărată aavea nu pociu (Și unde dragosteaadevărată nu ieste, acolea cinstea iestede frică; și unde cinstea să face de frică,acolea îndămâna vremii să cearcă și săașteaptă, în carea nici frică să-i mai fie,nici cinstea carea de frică îi da, debunăvoie în ocară să i-o întoarcă).

Că pentru acesta lucru întâi din fireplecare, apoi de la părinţi blăstămare amluat, ca nici odânăoară cătră cineva de totinima să nu-m deșchidz (că cu anevoieun gând în doaă inimi a să ascundepoate, pre carile una și mai nici una deabiia și mai nici de abiia îl poate stăpâni)și cu vreo pasire prieteșug adevărat sănu leg, fără numai cu Vulturul și Corbul,pentru adese hrana împreună, oarecechivernisală poliliticească să fac. Iarăamintrilea oricând cu vreo primejdiesimptomatecă penele le-ar cădea, sau de

vremea schimbării tuleielor putereaaripilor și a zburării le-ar scădea, fără niciun prepus adevărat să fiu îm porunciia,precum acestora, oricât de macră și devânjoasă carnea le-ar fi, decât stârvulimpuţit tot mai dulce ieste. Aceasta, dară,a ști ţi să cade, o, iubite frăţioare, căprecum să dzice din bătrâni un cuvânt șiprecum și noi cești mai tineri acmu cusimţirile le-am dovedit (că de multe oriclonţul Corbului și a Vulturului ochiulVulpei s-au vădzut scobind). De vremece pasirile acestea din fire nu numaidobitoacelor, ce și pasirilor, nu numaituturor dihaniilor pre picioare îmblătoare,ce și lighioilor pre pântece târâitoare șinu numai tuturor viilor, ce încă și tuturormorţilor nepriietini de cap sint (că cinenumai al său bine și fericire cearcă, atuturor răul și bezcisniciia poftește), șiprecum de sângele fierbinte, așe destârvurile împuţite totdeauna însătate șinesăturate sint. Așijderea, nici întrevitioan și gras vreo deosăbire sau

alegere fac, nici între mare și mică bucatasau înghiţitura mai de saţiu sau mai denesaţiu a fi socotesc (căci lacomul șisătul flămând ieste, și lăcomiia nici înhotărăle gheometricești să oprește, nicide exţentrurile astrologhicesti săcovârșește, nici caută materia și formafilosofască, nici cunoaște deosăbirea șialcătuirea loghicească, nici în ritoricătropul îndestulirii au ascultat, nici îngramatică graiul fără chip și cuvântul„agiunge" au învăţat, ce, precum să vede,nu ucinică, ce didascală alhimistilor ieste,cărora nici adânc fundul mărei, nicinestrăbătută a pământului grosime, nicipre supt rădăcinele munţilor și stâncilor ametalilor șuvăite vine, nici depărtarealocului, nici primejdiia mărsului, nicinevoia agiunsului și așeși nici iuţimea șiarsura focului de la acel din fantazienăscut și din crieri prefăcut aur îi poateopri). De care lucru singur poţi socoti, opriietine, de ieste cu putinţă lacomul acuiva într-adevăr dragostea să păzască și

vreodânăoară a altuia folosul șiprecopsala să poftească.

Într-acesta chip Vulturul și Corbul fiindși întraceastă rea diathesin aflându-să,cum cineva în lume atâta de fără crieri s-ar afla, ca nu numai pofta spre săvârșirearăului să le facă, ce macar așeși din gândspre aceasta să gândească (că cel cespre rău cu lucrul agiutorește și cel cefapta rea cu gândul o priimește și oînvoiește totuna sint). Aședară, iubitamea, în toate împotrivnicele fortuninedespărţită soţie, din toate prepusurileieșind, curata mea cătră tine inimăprecum ieste, cunoaște (precum Hulpeamai mult în șuvăiţi decât în fugănedejduiește, așe inima vicleană maimult acoperit decât aieve grăiește) și spreridicarea a cădzutei cinstei a tot neamuldobitoacelor și jigăniilor, pre cât poţi înlucru și în cuvânt, te nevoiește (că toatăslava și lauda numelui cea mai de frunteieste, când cineva cu osteninţele carile

pentru moșiia sa sudorile ș-au vărsat șipentru neamul său toate primejdiile însamă n-au băgat).

Iară eu cu curată inimă mă giuruiesccă în toate agiutoare și împreunălucrătoare și ce ieste capul lucrului spretoate primejdiile priimitoare și suferitoarevoi fi.",

Săracul Ciacalul, macar că și el deviclean ieste lăudat, însă„cu bucăţeaoadulce a Vulpii înghiţi și undiţa otrăviiamară (căci precum decât dreptul săpoate afla altul și mai drept, ase și decâtVicleanul ieste altul și mai viclean). Șiașe el înșelându-să și de la Vulpe ce vagrăi foarte bine învăţindu-să, în mijlocultheatrului cu mare îndrăzneală ieși șiînaintea tuturor gloatelor cuvinte caacestea făcu :

„Vidra, neam cu prepus, cuvânt fărăprepus au grăit și sfat adevărat prietinesc

au sfătuit (ce unde urechile adevăruluisint astupate, acolea toate hrizmurile săpar basne). Însa fietecarile dintre noi, cucea stângă numai, iară nu și cu ceadreaptă ureche ascultându-l, nu numaicât că cuvântul nu ș-au întărit, ce încămare grămadă de ură asupra ș-augrămădit (că mare scârșnetul roatelorastupa voroava cărăușilor) și în loc cemulţumită pentru dezvălirea adevărului is-ar fi cădzut, nu numai din ţară-și s-auizgonit, ce încă și din izvodul neamuluisău s-au lipsit, și aceasta nu dintr-altăpricină, precum mi să pare, au purces,fără numai din vechea și râncedapizmăluire. Iară încăsi, oricum ar fi, atâtacunosc, că toate cu folos voroava Vidrii șiei în stricare, și altora spre mai mareneascultare și neaședzare s-au făcut (căvântul vivorât sau aerul tare clătit, tocmitși frumos viersul muzicăi alcătuit, de lacât de ascuţitele la audzire urechiabătându-l, neaudzit îl face). Și iarăși (camai aproape de ţenchiul voroavei mele

să mă lipăsc) obiciuită ieste minciunahaina adevărului a fura, cu carea,îmbrăcându-să și împodobindu-să, săvede ca în hrizmurile lui Apolon Pithianuldă și în triposul cel neclătit stăruită șiaședzată a fi să pare. Dară lin suflândaustrul adeverinţii și într-o parte dândpoalele hainei adevărului, grozavăgoliciunea minciunii descoperindu-să săarată (că din trii picioare a scăuieșuluiminciunii, unul școţându-să, în vicleșugrădzimatul fără greș pohârnindu-să, cubună samă cu capul în gios să dă). Încare scăuieș și siloghizmul dumisaleCorbului spre dovada și întemeiereavredniciii Strutocamilii întemeiat șialcătuit a fi să vede.

Însă lucrul după socoteala adevăruluicu multul într-alt chip să are.

Hirișiia dară a lucrurilor de la câţiva, încâteva chipuri să hotărește. Iară cea maiadevărată și mai gheneralis ieste

aceasta: Hirișiia să cuvine totului,fietecăruia și pururea. Deci cea maideplin, cea mai adevărată și cea maigheneralis hirișiia pasirii ieste a zbura.Căci toate pasirile și fietecare pasire șipururea au putere a zbura, și nu atâta prepasire penele și oatul o face pasire, șidintr-alte dihanii o deosăbește, pre cât oface și o deosăbește zburatul, căciamintrilea și șerpele să oaă, dară pasirenu ieste. De ciia pasirile toate dupăhirișiia lor cea mai chiară numeleneamului ș-au agonisit, de unde elineștepuŇuou ptinon, evreiește, hof, arăpeștetair, lătineste volatilis să cheamă, carile înlimba noastră s-ar dzice zburătoare.Aceasta, dară, hirișă hirișiia pasirilor fiindde carea Strutocamila lipsindu-să(precum alegerea tuturor priimește), iatăcă Strutocamila hirișă pasire a să numi șia fi nu poate. Că amintrilea, Strutocamilade-ar fi adevărată pasire, adevărata apasirilor hirișie i s-ar cuvini, adecă totstruţul, ca toată pasirea și pururea să

poată zbura. Aceasta, dară, lipsindu-i,iată, dară, că pasire nu ieste. În ceasistatichi diafora hirișiia lucrului locul celmai de sus poate ţinea după deosăbire,precum cele cinci glasuri a lui Porfiriepoftesc, adecă neamul a fi dihanie, chipulpasire, deosăbirea zburătoare, hirișiiapiuitoare, tâmplarea în pasire iarăși supthirișie să cuprinde, că pasirea ver ar piui,ver n-ar piui, fiinţa pasirii nu să strică.Deci, precum am și mai dzis, hirișiia ceamai mare în cea stăruitoare deosăbirefiind, carea în Strutocamilă cercându-săși neaflându-să, iată, dară, că pasire a finu poate. Că precum a omului dintr-alteneamuri de dobitoace deosăbirea îi iestesocoteală și hirișiia râsul, așe în pasiresă socotește zburatul și piuitul. Și de s-arda în lucrurile firii vreun dobitoc cu pene,cu patru picioare, ce numai dreaptasocoteală deplin ca omul să aibă, aceladobitoc adevărat om ar fi. Așijdereaîmpotrivă, de s-ar afla un dobitoc în doaăpicioare, cu cap și nas și cu toată alaltă

picioare, cu cap și nas și cu toată alaltăforma omului, numai să aibă aripi și săzboare, iară socoteala și râsul să-ilipsască, adevărat dobitocul acela pasire,iară nu om, ar fi. De care lucru aieveaieste că la fietece dihanie deosăbirea șihirișiia i să socotește, iar alaltă formă achipului nicicum, macar pasire cu patrupicioare, macar dobitoc cu doaă aripi,macar cu mâni cu cinci degete, cu unghiși fără păr și fără pene și fără socoteală,acestea toate nicicum hirișă deosăbireapot stărui că, veri mânule omului ar fi lamoimâţă, veri obrazul moimâţii la arap,moimâţa în deosăbirea dobitocului, fărăsocoteală, socotelii uimitoare, iară arapulîn deosăbirea dobitocului cu socotealărămâne și pururea ieste. Acmu dară cemai multă dovadă din socotealaloghicească trebuie, și ce mai înainteproasta mea socoteală un picior dintriposul lui Apolon a scoate silește, și ceamai de folos o protasin din siloghizmuldumisale Corbului în barbara alcătuit a

trage să nevoiește (căci experienţia șiispita lucrului mai adevărată poată fidecât toată socoteala minţii, șiargumenturile arătării de faţă mai tari sintdecât toate chitelele).

Că au nu Vidra, săraca, toată dovadaispitii cum să cade ne prezentuiește? Devreme ce ea toate hirișiile a dobitocului înpatru picioare având și căci numai unetâmplări (carile precum nici fac, așe nicistrică fiinţa) mai deasupra i-au vinit,adecă și cu văzduhul, și cu apa în loculvăzduhului a să sluji firea au agiutorit-o,pentru adaogerea, iară nu pentruscăderea puterilor firii din cataloguljiganiilor aţi lepădat-o. Au doară de s-arafla vreuna dintre noi în para foculuinebetejită, ca salamandra, a vieţui săpoată, pentru căci de la fire cu aceastăputere dăruită ar fi, eu dzic că și pe aceiapentru mai multe vredniciile firii sale dinmonarhiia noastră aţi izgoni-o. Care lucrude l-aţi face, mă credeţi, fraţilor, că prost l-

aţi socoti (că cine-i mai cu multe vrednicii,veri din fire, veri din osteninţă, împodobit,acela mai mare cinste trebuie să aibă șimai tare de la toţi să să iubască să cade).

De care lucru drept și cu cale socotesca fi, ca poftei adevărului, iară nu glasuluiCorbului, ascultători să fim. Aședară,aievea ieste că precum pofta adevărului,așe încheierea voroavei mele aceasta vasă fie, adecă că de vreme ce Vidra,pentru pricinele carile s-au pomenit, cusfatul tuturor s-au ales ca din tablaamânduror monarhiilor să să radză, așeși numele Strutocamilei, precum dintr-a înpatru picioare îmblătoarelor, așe dintr-acu aripi zburătoarelor dihanii izvod să sășteargă, dintr-a celor de pre stihiiapământului izvod să să șteargă, dzic, căcipene are și să oaă, iară dintr-a celor dinstihiia văzduhului, căci nu zburătoare, cepedestră ieste. Iară amintrilea, de vacineva împotriva firii și în pizmaadevărului socoti (căci voia slobodă

obiciuită ieste mai mult spre rău șiîmpotriva adevărului decât spre bine șispre plăcerea adeverinţii puterea sa a-șiarăta) și pre Strutocamilă în monarhiia șiîn partea sa a o trage s-ar nevoi, acelașinu mai puţin pe Vidra între dobitoace a onumi ar trebui. Pre Strutocamilă, dară,lipsa slujbelor firii dintre pasiri afară oscoate, iară dintre dobitoace toate hirișiileo gonesc, pre carea noi, pedestrele,așeși macar vreodânăoară nici am numit-o, nici am pomenit-o, nici între noi cumvaa încăpea am gândit-o. Și așe de va fi șia voastră socoteală, precum a adevăruluipoftește orânduială, ca nici pre pământ,nici în văzduh, nici în apă și nici în foc șiașeși, nici undeva loc de traiu a avea vaputea, ce doară în a cincilea stihie lăcașde-și va dobândi (că obiciuită iestefortuna, pre cel ce multe haine poftește acerca și de cele ale sale a-l dezbrăca)".

Aceste ale Ciacalului cu îndrăznealăcuvinte și socoteli de argumenturi

nebiruite nu numai cât urechile tuturorîmplură, ce încă și inimile de dânsele, cacu o ascuţită lance li să împunsără, și cesă răspundză cu toţii în îngăimare sta, șidespre ce parte a cuvântului întâi s-arapuca să miera. Tărimea argumenturilorîi spăriia, îndrăzneala voroavei îiîmblăzniia și ce ieste mai cu greu,neștiinţa lucrului și a adevărului așeși detot din ţircălamul minţii îi izgoniia (că precât lumina soarelui a lucra poate înorganele vadzătoare, pre atâtaagiutorește mai denainte știinţa în minteaadulmăcătoare). Așe ei, tușind, scuipândși cuvintele prin limbi-și învăluind, Lupul(carile nu proastă între toate jiganiile sănumiia) cuvinte cioplite și supt pildeoarecum acoperite, însă tocmai laţenchiul adevărului dusă și nemerite, intr-acesta chip a grăi începu :„(De multe oriîmpăraţii să văd preste vrerea lor aproroci, căci sufletele lor, oarecum demărimele și greuimele lucrurilor, mai demulte ori și mai adese atingându-să, și

preste simţirea lor să par a prosgnostici).A cării păreri aieve acmu să făcu dovada,de vreme ce dintâiaș dată chiar amândoidzisără (de veţi pomeni pricina ce săscornisă pentru mică și de nemicăjigăniuţa, ce să cheamă Liliac) șiamândoi în gura mare spusără (că dinpricinile mici mari gâlceve să scornesc șiţinţariul să face armăsariu). Au nu, dară,pentru aceasta mai denainte să feriia șiacestea pre carile noi acmu cu ochiitrupului de faţă le privim, pre acele ei,încă până a nu fi, cu ochii sufletului leoglindiia? Noi, dară, atuncea cuvântul lorîn puţin socotind, acmu să vede ca decapul viperii ei cu socoteala ferindu-ne,noi cu nesocoteala în coada scorpiii amcădzut, neferindu-ne (însă precâtsemnele cuvintelor împungătoare, chipulinimii pizmuitoare au arătat). La arătare s-au făcut că nu spre aședzarea gâlceviiproaspete, ce spre obrinteala pizmeiîmpuţite și cuvintele, și lucrurile s-auînceput, carile ranelor trupului monarhiilor

început, carile ranelor trupului monarhiilornu tămăduire, ce burzuluire aduc (căprecum otrava cumplită stomahulotrăvind, tot trupul putredzește, așe pizmaveche spre izbândă a aduce, tot statulmonarhiii răzsipește) (și precum unmădulariu cu netămăduită boalăpătimind, princet, princet, tot trupuluimoarte pricinește, așe în toată publica curău gând și cu pizmă asupra altoraîmblând, cu vreme toată monarhiia cucapul în gios prăvălește). Întâi fost-autrebuit pre cei ce aducători și pricinitorigâlcevii ar fi fost fără nici o zăbavă dintremijlocul nostru să-i fim scos, și, până a nupătrunde gâlceava aceasta inimile șisufletele tuturor, să fim ales ce-i descădere și de folos (că precum cineva,pentru mântuinţa a tot trupul și pentrupaza vieţii, fier, foc, și tăierea a unui sauși a doaă mădulare ardere, tăiere și de totde la sine lepădarea, macar că cu marichinuri și dureri, însă sufere și priimește,așe și în statul publicăi, unul nestătătoriu

și de răscoale și gâlceve scornitoriu săsocotește, carile ca un rău și beteagmădulariu din trupul monarhiii curmat șităiat a fi să cade).

Că ce folos noaă și ei Vidra cu sfatulfără vreme au adus? Și ce treabă au avutBâtlanul cu atâtea cuvinte inima Vidrii aamărî și a dosedi? Pre Breb la mărturiecine l-au chemat? Și cine cu ce treabă l-au ascultat? Numele Strutocamilei,siloghizmul Corbului, împotrivă voroavaCiacalului la propozitul adunării aceștiiace folos au adus? Vânătoarea arapilor,fuga Căprioarii și primejdiia Strutocamileila acesta sinod ce amestec au avut? Ceadevărul ieste acesta (că zavistiia iestejiganie cu multe capete și cu toateleînghit pizmă și deodată borăsc gâlceavăși vrajbă). Căci Bâtlanul socotind căVidra prin gârle vânatul peștelui îiîmpuţineadză, i s-au părut că i să vadeșerta vreodată gușea de putregiune depește și maţile de viermi de putregiune

(căci lăcomiia Bâtlanului lumii iestevestită). Brebul așijderea ieste jiganiecarea, puterea organelor născătoarepierdzindu-și, în firea și îndrăpniciiahadâmbilor cade, carile vreunui de duhpurtătoriu, pre câţi soarele încăldzește,priietin adevărat să-i fie, sau binele să-ipoftească nici s-au vădzut, nici s-auaudzit (că năcazul lipsii la unul scorneștezavistiia prisoselii la altul). Și așemărturiia lui asupra Vidrii de păcurazavistiii neimată și neîntinată să săsocotească nu să poate (că mai lesneieste cineva o mie de ani în fântânelecătranului să lucredze și cu cătran să nusă pice decât un ceas zavistnicul cu celacăruia zavistuiește voroavă să facă șicuvânt pizmos din gură-i să nu-i iasă). Audoară căci odânăoară un blănariu înmeșterșug isteţ pre altul în conoștinţăprostatec au amăgit și în loc de piiele debreb i-au vândut blană de vidră? Aunumai spicul părului și floarea pieiiamânduror asămănându-să, pre Vidra

precum odânăoară Breb să fie fost odovedește? Ba mă credeţi că, de s-auamăgit ochii prostatecului, nici Vidra, nicepiielea Vidrii fiinţa sa ș-au schimbat. Căfirea în lucruri nu în celea ce-și răduce, ceîn celea ce ieste să socotește. (Cătâmplările precum vin, așe să și duc,deasupra ipohimenului, nicicum fiinţa-istricând), ce toate acestea altă nu fac,fără numai (din zavistie împoncișere, dinîmponcișere nădușală și asupreală, dinasupreală gânduri de șuvăială și cuvintede răzsuflare să scornesc), precumBâtlanul asupra Vidrii cu Brebul în pâră șimărturie s-au împreunat, Ciacalul șiCăprioara partea Vidrii ţiind, siloghizmulCorbului au răzsipit și mii de mii de ocăriîmpotriva Strutocamilii au scornit.Aceasta iarășile mai mult prin mijloculgloatelor de să va tăvăli, sau ea, sau altaîn locul ei, de năcaz împingându-să,asupra alţiia altă ceva mai mult și mai deocară poate să gârâiască. Și așe în toatăgâlceava întorcându-să, o clătire

gâlceava întorcându-să, o clătirenestătută și neobosită între toţi să vascorni.

Și de ciia urmadză între împăraţi nunumai pentru Liliiac scânteile împotriviriia scântiia, ce încă și pentru Fili și Inorogpârjolul mâniii și pojarul izbândii a săaţiţa. Care lucru, numele adunării fericiteîn porecla răzsipei nefericite fără greș vamuta.

Așijderea că lucruri mici ca acestea,iată că și spre mari gâlceve cresc, și, desă vor cumva putea așădza, încă vreunsămn de nedejde ca acela până acmu nusă arată. Dară de va agiunge giudecatacineva între doi monarhi a căuta și inimilea doi împăraţi a împăca, oare cumaceasta la săvârșit a aduce va putea? Șicine în mijlocul lor a întra va îndrăzni?(Că mai greu nu ieste de giudecat decâtpâra între doi priietini — ales împăraţifiind— a căuta, căci cineva între doinepriietini pâra alegând, pre unul priietin

poate să facă, iară dintre doi priietini unulsă face așeși de tot nepriietin). (Că dinfire moritorii așe sint tocmiţi, nu numai înrăzboaie și nu numai în gâlceve și aseșinici în glume și giocuri a să birui de laaltul priimăsc.) Apoi din gura Ciacaluluicineva poate a vrăji că, precum socotesc,gura numai era a lui, iară duhurile pânăîntr-atâta îndrăznitoare și cuvintele așe lainimă lovitoare a altuia sint, carile catoate grosimea fumului ce iese marevăpaie pre urmă a izbucni arătătoaresint".

Aceasta Vulpea audzind, tare înascunsul știinţii sale să împunsă și,pentru ca nu mai în mult voroava Lupuluisă să trăgănedze, cu scurtă voroavăcuvintele într-altă parte sili a le abate(însă firea totdeauna pre meșterșugbiruiește și din plinirea inimii cuvântul șifără veste izbucnește). Într-acesta chip șiVulpea făcu, că în loc ce gândiia, sprepotolirea cuvintelor să grăiască, cu iarbă

pucioasă focul vru să potolească și cuiască scânteia sili să înadușască, și într-acesta chip cu mare glas cuvântul dingura ca piiatra din praștie își slobodzi (căcuvântul slobodzit mai iute decât fierulîmpănat să duce, și piatra în fundul măriiaruncată precum vreodată tot a mai ieșitot să nădăjduiește, iară cuvântul grăit,precum va fi putinţă a să dezgrăi, toatănedejdea lipsește):

„Și oare cine, dzisă, vreodânăoară audzis că glasul Corbului ieste spre chedzibuni? Carile macar siloghizmul luiAristotel, macar sofisticul lui ... ar avea îngură? Și cu atâta de acmu înaintegrăiască și altul, de vreme ce eu nu dincap, ce din coadă, nu denainte, cedinapoi încheierea siloghizmului fac,adecă (mai prelesne ieste soareluirăzsărit radzele luminii de pre faţapământului a-și opri decât adevărul înveci cu minciuna a să coperi"). Toatezburătoarele să tulburară și de dulce

otrava Hulpii tare să ameţiră. Căci binecunoscură că toată puterea siloghizmuluiCorbului să curma și apărarea carea sprepartea monarhiii sale făcea în deșertieșiia. Pre lângă a Vulpei de cuvântîmpunsătură toată a Lupului uitarăînvăţătură.

Iară în monarhiia pasirilor era o pasirecarea să cheamă Cucunos; aceasta iestedin fire cu socoteală înaltă, cuvântul vreodată gios să-i rămâie nu priimește, însămulte grăiește, dară puţine isprăvește, lamânie iute, la foame nesăturată ieste:dzic că viţelul întreg de-abiia îi ieste degustarea dimineţii. Iară la ospăţulprândzului cu taurul și cu cămila nu săsatură. Despre partea stomahului așe,iară despre partea sufletului cu multulmai mult nesăţios și nesăturat ieste; prinolaturile ei altă jiganie nu numai cât a nuvieţui, ce nici a trece fără primejdie poate(că mai pre lesne socotesc și mai fărăprimejdie cineva călătorie pre lângă

vârtopile zmeilor și bârlogurile leilor aface să poată decât prin hotarăle aceluiaa trece carile pururea de foamea lăcomiiisă chinuiește). Aceasta pasire, dară, cumare mânie, mai mult din stomahultulburat decât din rostul fără sfat, într-acesta chip cuvintele deodată cu baleleîși stropiia :„Fi-s-ar cădzut, o, priietinilor,Lupul pildele sale ciobanului să levândză și Vulpea prisăcariului bătrânciumiliturile să-și arete. Iară de iesteglasul Corbului spre sămn rău luat, cineva fi acela carile să nu poată cunoaște(că când unuia veste rea de la cineva îivine, aceiași veste altuia altul de bună îio duce), ce fie glasul Corbului rea vesteîn urechile Lupului, Ciacalului, saumăcară și singur Leului, însă sint alteurechi carile, cu dragoste priimindu-l, cudulce în cămara inimii sale îl ascund.Iarăși și amintrilea, că deși peste tot șituturor glasul Corbului ieste neplăcut,avem între noi Coţofana [49], căriia din

limbă-i fericire și din gură-i bună vestire îicură. Dară și cu aceasta ce săisprăvește? Până când dară, o, pasirilor,în glogozala în zădar vă îngăimaţi șistatul vredniciii voastre în samă nubăgaţi? Până când vor urla, vor lătra șivor scânci jigăniile și dobitoaceleacestea, carile pururea supt umbranoastră îmblă și ochii noștri totdeauna înspinarea lor privăsc? Până când ce fireasingură arată, voi aceasta nu cunoașteţivreodată? Că din fire așe ieste orânduit,ca tot dobitocul și toată jiganiia în patrupicioare cu capul spre pământ plecată săîmble, și toată pasirea prin aier zburândși pe deasupra lor trecând, uneori cuumbra să le ocrotească, iară alteori cuunghiile și cu pintinii să le lovască (căpururea și mai totdeauna pre stârvuldobitocului pasirea să pune, iară depenele sau tuleiele pasirii rar dobitoc săîneacă). De care lucru, socotesc căcinstea și vredniciia monarhiii noastrepuţin de la ai săi socotindu-să, spre

deșchiderea gurii a jigănii ca acesteapricină s-au dat. Deci guri ca acestea nucu siloghizmuri loghicești, ce cu porunciîmpărătești sint să să astupe. Precummarele nostru împărat și nebiruitulmonarh, Vulturul, sămnul biruinţiiCorbului au dat, Corbul dară și epitropulVulturului, așe va, așe poruncește, așesă să facă.

Cu a ceștiia sentenţie putere și euacmu sprijenindu-mă, cuvânt și sfat alesdau. Vidra dintr-amândoaă monarhiileafară să fie, Strutocamila ori în care izvodîi va plăcea, într-acela să să scrie.Strutocamilii, după chipul ce din fire areși din ocrotirea Corbului cea tare, întrealalte dihanii și cornul cel de putere să isă dea, căci partea Corbului clironomiiaVulturului are.

Iară cine acestora împotrivă ar gândi,ar grăi sau ar face, pedeapsa moartegroznică să-i fie. Acesta ieste cuvântul

Corbului și bună plăcerea Vulturului (căcând grăiesc preoţii lui Apolon de laDelfis, atuncea tac toate vrăjile de laMemfis)."

Atuncea toate pasirile și dihaniilezburătoare, socotind că nici cuvântîmpotrivă, nici socoteală de asemeneaCoconozului să va mai putea afla, cutoatele într-o gură: „Facă-să, facă-să, șivoia și porunca împăratului și epitropuluiplinească-să!" strigară.

Însă, precum dzice dzicătoarea (cărăspunderea moale frânge mâniia, șitrestiia înduplecată de vivor nu să frânge)(așijderea, potolindu-să mâniia, cuvântulcel moale, tare și vârtos a fi să arată, și,trecând vivorul, trestiia iară la locul săurămâne dreaptă), într-acest chip smeritchipul jigăniuţii (carile să cheamă povaţaLeului și adulmăcătoriu vânatului îi ieste)și moale glasul lui, precum dârdzecuvintele Cucunozului într-altă parte

abătu, așe cu prea supţire meșterșugtoată învăluiala desfăcu și Strutocamilacine și ce ieste singură pre sine să săvădească îndemnă (că mai de credzutieste un cuvânt de mărturisire a guriihirișe decât o mie de mărturii a altorastreine).

Aceasta jigăniuţă într-acesta chipscurte, dară cu virtute cuvintele saleîncepu:

„Singura a mea a trupului slăbiciune șimicșurare a sufletului supus și a voiilegate aratătoare ieste (că obiciuiţi sintmuritorii cu înălţimea statului, cu frâmseţetrupului și cu ghizdăvia feţii, ca cu unlucru prea mare de la fire dăruit a sălăuda și încă mai mult între alţii nu numaiarcoasă sprâncenele-și a-și râdica, ce șisfaturile preste cuviinţă a-și da șisocoteala preste măsură a-și râdica).

Așijderea, împotrivă ieste de socotit

(că în cei mai mulţi mărimea și greuimeatrupului sămnul micșorimei sufletului șiiușurimei minţii ieste). Și iarășile cine înlume aceasta dovedit nu-și va avea (căvredniciia sufletului nu de pe frâmseţeatrupului să măsură. Căci nebunul la chipfrumos și trupului grea pedeapsă șinumele la mare ocară ș-au scos. Iarăînţeleptul grozav și ghibos nici au gânditvreodată, nici au făcut lucru fără folos).

Deci precum cu cea mai mică și ceamai de nemică între toate jigăniile să fiuaievea ieste. De care lucru mie nu cuvântîntre voi a grăi ce nici împins de flegmă atuși macară nu mi s-ar cădea. Însă devreme ce voia și porunca a marilorîmpăraţi au fost ca în adunarea de obșteși sfaturile de obște să fie, cu a lorporuncă sprijenindu-mă, supunereatrupului în slobodzeniia sufletului acmuîmi întorc (că spre închisoarea și legareatrupului un lanţuh și o vartă destule sint,iară spre strânsoarea sufletului și spre

opreala voii slobode nici mii de mii delanţuje, nici dzăci de mii de închisori potceva face).

De care lucru într-acesta chip dzic (căunde pravila în silă și în tărie, iară nu înbună socoteală și dreptate să sprijinește,acolo nici o ascultare a supușilortrebuitoare nu ieste). O, cinstiţilor și dintr-îmbe părţile vestiţilor senatori, ce poate fiaceasta între voi din toate părţileneaședzată, iară altă dată mai mult decâtsă cade simaţă voroavă? (Nime în lumeatâta de ascuţit la minte și iute lagiudecată a afla să poate, carile în toatăalegerea negreșit și nesmintit să fie) și(macară că aspru lucru ieste pentru celeșie cunoscute dreapta giudecată a facecât mai vârtos cu greu și așeși pesteputinţa a toată firea va fi, pentru cele șiemai denainte nicicum știute saucunoscute, de bune sau de rele, devrednice au blăstămate, deosăbire aface). Că după a mea socoteală dzic (că

mai pre lesne ieste cuiva fără organulochiului și fără lumina soarelui între alb șiîntre negru a deosăbi decât fărăcunoștinţa lucrului de vrednic sau denevrednic a-l alege). Într-acesta chippoate fi să fie și sentenţiia careadumnealui Cucunozul spre vredniciiaStrutocamilii au lăsat. De care lucru dzic(că nime mai mult a altuia decât al săugiudecătoriu și nime mai mult pre altuldecât pre sine a să cunoaște poate, cândspurcata lipsește filaftie). De undeurmadză mai cu cuviinţă a fi de toatăvoroava dezmăţată părăsindu-vă, preStrutocamila de faţă să chemaţi și predânsa pentru sine ce dzice și cesocotește să o întrebaţi. Și orice răspunsar da, pre acela în ciurul alegerii cudreapta bunei socotele să-l zbateţi. Șiașe atuncea pre lesne deosăbirea întregrăunţe și între pleave a face viţi putea".

La acesta sfat nu numai cât Coconozulnu avu împotrivă ceva a răspunde, ce

încă și tuturor gloatelor foarte plăcut fu șitoate capetele mari și deșerte celui mic șiplin să plecară (că sfatul carile poate dasăracul învăţat și înţelept toţi împăraţiinebuni și neispitiţi nu-l pot nemeri). (Căștiinţa înţelepciunii nu în scaunele trufașeși înalte, ce în capetele plecate și învăţatelăcuiește.) Și așe, Strutocamila înmijlocul theatrului chemară. Căriiaîntrebarea pentru sine înainte-i pusără:„Și ce? Și cine ieste?" o întrebară.

Iară Strutocamila răspunsă, dzicând:„Eu sint un lucru mare și voiu să fiu și maimare, căci aceasta chipul îmi vrăjește, devreme ce tuturor celor ce mă privăscmierare și ciudesă aduc. În palaturileîmpăraţilor de pururea mă aflu, putereastomahului atâta îmi ieste de vârtoasă,cât și pre fier, și pre foc a amistui poate.Acestea vrednicii la mine aflându-să, aunu toate laudele Cucunozului șisămăluirile Corbului mi să cuvin?Așijderea, agiutorind priinţa și ocroteala

Vulturului, de m-ași putea în aer înălţadecât toate zburătoarele, așeși și decâtVulturul, mai arătoasă ași fi ". Toatedihaniile, la răspunsul ei, râsul cu hohotîși clătiră, numai Corbul și Cucunozulstomahul își tulburară.

Deci unii de mânie și de năcaz prenări pufniia, alţii de rușinea în inimăascunsă pre obraz să aprindea, iară alţiicu batgiocură în laude și cu mascara înpofală o lua (că cu cât știinţa rea într-ascunsul inimii nacăjește, cu atâta laivala tuturora ieșind, rușinea în faţă îipedepsește).

Iară unul dintre gloate (din ceatadobitoacelor poate) glas ca acesta ridică:„O, priietini și fraţi, la aceasta adunareîmpreunaţi! Dumneaiei Strutocamila,precum în părţile de gios (și poate fi sausupt, sau aproape supt brâul ars) sănaște și trăiește, tuturor știut ieste. Încapul ai căriia soarele lucru împotrivă au

lucrat. Că de s-ar fi născut în părţilecrivăţului și să fie trăit în părţile austrului,căldura soarelui umedzala crierilor i-ar fimai uscat, și așe tidva capului spreîndesarea crierilor și cuprindereaînţelegerii o ar fi silit. Ce ea poate fi dinfire capul uscat având, în carile de au șifost vreo umedzală firească, arșiţasoarelui și căldura austrului porii pieii șiîncheiturile osului tidvei mai mult decâtau trebuit i-au deșchis. Și așe, putereacăldurii cu puţina umedzală și a crierilormaterie pre o parte îi scotea, iară pre altăparte, în locul crieri lor, vântul sau aierulclătit întra și [și] lăcaș vecinic în căpăţină-i își afla (căci, precum fără prepus știţi căîn fire loc ceva deșert a să da nu săpoate) și ase din vântul strâns, vântsloboade (că cineva ce nu are, a da nupoate). Însă, oricum ar fi, prostimei eiiertăciune a să da să cade, de vreme cepoate fi că categoriile loghicăi n-au citit șiîn cărţile știinţii nu s-au zăbăvit (că celorce multe lumânări în citeala cărţilor

topesc, ochii trupului la videre sătâmpăsc. Iară celora ce niciodată peslove au căutat, macar că vederea ochilormai ascuţită ș-au păzit, însă neștiinţa înîntunericul și în tartarul necunoștinţii i-auvârât). Iar amintrilea de ar fi fost, dupăcategoriia ce o aţi întrebat, după aceia arfi și răspuns.

Ce acmu ea la întrebarea ceinţii, dărăspunderea câtinţii și feldeinţii.

Așijderea voi o întrebaţi ce ieste, iarăea vă răspunde cât ieste și în ce feliuieste (că răspunderea când nu să dădupă întrebare, puţin deosăbește dinvoroava mutului cu a surdului). Și iarășivoi o întrebaţi ce dzice pentru sine, iarăea vă răspunde ce cere, poftește și puneîn sine.

De care lucru socotesc urechile degreţoasă cuvintele ei cu alt chip să văcurăţiţi (că pre cât greu bucatele vârtoasă

stomahului slab aduc, pre atâtanesuferire aduce și cuvântul nealcătuit laurechea bine ascultătoare). Adecă, întâi,de ieste cu putinţă, așeși de tot șiîntrebarea voastră și răspunderea ei detot să să curme (că sufletul înţelept precât gura cuvinte rele a nu grăi, pre atâtași urechile voroave fără folos a nu audziîși oprește).

Iară aceasta de nu ieste cu putinţă, așisfătui ca nu după a voastră cunoștinţă, cedupă a ei prostime și neștiinţă să oîntrebaţi, nici ce și cine ieste, căci bineștiţi (că tot capul și sfârșitul filosofiii iestecineva pre sine ce ieste a să cunoaște),ce cum o cheamă o întrebaţi.

Și de-și va ști numele, precum oarecesămn de cunoștinţă să fie având iestenedejde, de nu mai multă, încailea câtfietecare dulău numele de pe sunetulglasului își simpte. Iară de nici a numeluihiriș însămnarea în fantazie nu va fi păzit,

așeși de tot nedejdea curmaţi, precum dela cel neștiutoriu știinţă a vâna viţi putea(căci vânătoriul știinţii socoteala, iarămăiestriile simţirea ieste)".

Aședară, după socoteala și sfatulacestui înţelept și anonim sfetnic, „Cum techeamă?" pre Strutocamilă întrebară. Iarăea răspunsă: „Eu pe mine niciodată numă chem (au în locul numelui gramatican-aţi citit, unde arată că mă în loculnumelui, eu, de căderea chemătoare sălipsește?), ce alţii pre mine, «o,dumneata» mă cheamă". Iarăș oîntrebară: „Dară numele îţi ieste, o, au pealt nume te cheamă?" Iară ea raspunsă:„Când strigă cătră mine cineva, atunceaaudzu, precum și pe voi acmu, când m-aţichemat, v-am audzit. Deci acmu, va rog,spuneţi-mi, ce m-aţi chemat?"

Cu toţii deodată cunoscură (că nu închipul arătos, nici în dobitocul căpăţinos,ce în capul pedepsit și cu multe nevoi,

domirit crierii cei mulţi sălașluiesc), încare chip și tâmpă mintea săracăi

Strutocamilii se arătă. De care lucrumai mult a o cerceta și în zădar cuvintelea-și lepăda să părăsiră și acmu cu atuturor tăcerea mai mai a Corbuluisiloghizm și a Cucunozului sentenţie sămărturisiia (căci tăcerea multă larăspunderea de treabă în locul mărturisiriisă ţine).

Însă iarăși Căprioara de Aravia,apucând voroava, a clăti cel adevăratnume ce va să dzică la ivală îi scoasă.Aceasta, dară, într-acesta chip grăi: „Deieste toată pofta adunărilor pentru numelejigăniii aceștiia a să înștiinţa, pre cât înproasta mea știinţă să află, a spune numă voi lenevi (că pre cât ieste de cu greuși de scădere cineva de știinţă sărac a fi,cu atâta de urâcios lucru ieste cinevaștiinţa despre cei poftitori a-și ascunde).Precum amânduror cea mai multă lăcuire

în năsipurile Araviii să ne fie și maidenainte s-au pomenit. Cu care pricinăsocotesc că fietecărui dobitoc numelemai chiar și mai hiriș să-l știe lăcuitoriicarii sint de același loc cu acel dobitoc.De unde urmadză ca limba arăpască maichiară hirișiia numelui jigăniii aceștiia săfie numit.

În limba, dară, arăpască, macară cănumele ei în patrudzăci și una de feliurisă numește, însă cel mai hiriș, și precumproștilor, așe învăţaţilor mai obiciuit iesteuștiurmurg, carile sarachenii îltălmăcescu devecuși. De la arapi săvede că elinii cu tălmăcirea s-au îndatorit,de unde îi dzic otronoˇmhlrV, adecă Struţ-cămilă. Iară când ar tălmăci hiriș numelede pe sunarea limbii arăpești, i-am dzice:cămilă-pasire."

Atuncea, hirișul nume a prostuluidobitoc dacă învăţară, dzisără: „Pentrunumele lui acmu bine foarte ne-am

înștiinţat, însă, oare, cine s-ar afla înlexicoanele etimologhicești ca încă și maidintr-adânc și mai curat numele ei să netâlcuiască?" Deci unii dzicea: „MoimiţaLiviii, căci ieste mai uimitoare minţii". Alţiidzicea: „Coșcodanul Tharsisului vechiu(carea acmu să dzice America) căci îninstrumentul muzicăi poate cântecealcătuite a cânta". Iară alţii dziseră: „Banici aceștia ceva nu vor isprăvi, că macarcă socoteala oarecum aceasta a înţelegele-ar agiunge, însă limba spre închipuireacuvântului nu le agiunge.

De care lucru, socotim că o jiganie cepoate învăţa gramatica și organele limbii,schimbarea și sunarea sileavelor aalcătui pot (că multe agiunge minteaascuţită, carile limba fâicavă și slabă a levorovi nu poate). Ca aceasta darăsocotim că numai Papagaia ieste, careamai chiar cuvintele dobitoculuisămăluitoriu a urma poate."

Hulpea macară că ceva la gloate agrăi ca o înţeleaptă tare postiia și în cevaîmpunsă a fi să nu să arete, vârtos săferiia (că a toată mulţimea, veri de cinste,veri proastă ar fi, voroavele, înţeleptul a leasculta, de nu folos, dară nici pagubă vaavea; iară cuvântul a grăi, macară cătrăcel prea ispitit, fără primejdiia plăcerii sauneplăcerii, de abiia ieste de nedejduit),însă atuncea pre toţi așeși de tot de lahotarul știinţii depărtaţi vădzindu-i, nicifrâul gurii a-l mai sprijeni, nici lăcatatăcerii nedescuiată a feri putu:

„Și așe, vede-să, o, priietinilor, dzisă,cu depărtarea locurilor și lipsa lucrurilorcarile într-acel loc, macar că multe, iarăaiurea prea puţine, aflându-să, șiaudzirea lor minunată și vederea ciudatăli se pare. De care lucru, Papagaia, căcivine de la locuri departe, toţi a o audzi șia o privi poftesc. Însă la vredniciia ei, denu întrece Coţofana de Evropa, iarăprecum agiunge, nime nu va putea

tăgădui, ce căci precum papagaieleacolo prin izbeliște, așe acestea aiceaprin târveliște multe să află.

Pentru-aceia Coţofana aicea atâtacinste și laudă nu i să face (că săturareaochilor ieste ca și greaţa stomahului, căprecum stomahul destul încărcat,bucatele macar fie și cu aromate, nu cumirosul acel frumos poftă, ce greaţă îiaduce, așe și ochiul de privală săturatalbul vede negru și frumosul grozav). Iarămi să pare că la Liviia mai în mare cinstesă află coţofanele decât în Evropapapagaiele și mai scumpă poate fi o mâţăvânătoare decât o moimâţă giucătoare(că pofta în lume cu lucrurile împreună șiinimile stăpânind, cestuia, ieftin, iarăceluia scump nume au pus) (că așe iestedin fire tocmit, un lucru cu cât mai de lamulţi să poftește, cu atâta mai de la mulţilipsește). Însă cât spre trebuinţa a aceștiiadeverinţă, precum mi să pare, nu pasiregramatică, ce jiganie filosoafă trebuie, că

nu etimologhiia numelui, ce fiinţa lucruluitrebuie tâlcuită când cineva de acel lucrua să înștiinţa poftește. Că în numeleacesta doară de ieste vreo ascunsăieroglifie (precum la eghipţiieni numelefilului însămneadză chipul împăratului),iară cât ieste despre etimologhie,fietecine o poate pricepe, că din struţ,pasire, și din cămilă, dobitoc iestealcătuit." Aceasta de la Hulpe cu toţiiaudzind și precum adevărul așe iesteînţelegând (că la mintea spre înţelegeregătată mai tare pătrunde cuvântuladevărului decât prin moale grosimeatrupului ascuţită simceaoa fieruluidzisără: „Dară cine între noi poate fi acelacarile mai mult sufletul în filosofie să-și fiecrescut și după pravile el trupul să-și fiescădzut? (Că cu anevoie ieste cinevatrupul în toate pre larg și de saţiu să-șihrănească și sufletul de poftele trupeștinebetejit să-și păzască), (că precum înhrana slobodă trupul să îngroașă și săîngrașă, așe de post trupul vitionindu-să,

sufletul să supţie și să învârtoașă) (căcifoamea la trup moarte firească, iară lasuflet viaţă cerească aduce).

Și cine ieste acela carile mai într-adânc lucrurile firești și fiinţele trupești săfie pătruns?" La carea unii dzicea căMoimâţa aceasta va putea isprăvi. Carearăspunsă precum mai mult în filosofiiaobiceinică decât în cea fizică s-au zăbăvitși mai mult de pravilele obiceilor decât defiinţa lucrurilor poate giudeca.

Alţii dzicea că poate Privighitoareaaceasta săvârși, căci în cuvânt vreodatăa să osteni nu știe. Ce mai cu de-adinslucrul cercând, o aflară că macară că înlimbă lată și la voroavă neîncetată ieste,însă ce și pentru ce, așe mult ritoresește,nici ea nu poate știe (ca voroava lungă șitot aceia, de multe ori poftorită, de ar fi câtde dulce și de frumoasă, până mai preurmă să arată greţoasă și săţioasă).

Iară mai pre urmă cu toţii dzisără căprecum Vulpea au fost aflătoarea sfatului,așe iarăși ea va fi săvârșitoarea faptului.La carea Vulpea răspunsă: „Firea așe deînţelepţește pre la toţi darurile sale ș-auîndămânat, cât pre unii în cuvânt, iară prealţii în lucru, pre unii în poruncă, iară prealţii în ascultare, pre unii în stăpânire, iarăpre alţii în supunere vrednici, putincioși șisuferitori i-au arătat. Așijderea, unii îngramatică, iară alţii în poetică, unii înloghică, iară alţii în ritorică, unii în ceaithică, iară alţii în cea fizică filosofie maiisteţi, și unii într-ună, iară alţii într-altăînvăţătură și meșterșug mai vestiţi și maifericiţi, după a firii orânduială au ieșit (căce unul Dumnedzău dăruiește, șiorânduiește. toata lumea nici a lua, nici aclăti poate).

De care lucru umilita mea prostime(poate fi din năstavul firii spre aceastaorânduită) mai mult în cele cinci glasuri alui Porfirie și dzece categorii a lui

Aristotel zăbăvindu-să, cu cheiameșterșugului meșterșugurilor (căciloghicăi acest titlu a-i da m-am obiciuit)ușile a deșchide și lăcăţile a descuiapociu; iar mai înluntrurile cămărilor firiinici a întra și mai nici a căuta pociu (căîmpărăţiia firii, precum are domni,senatori, deregători și orânduitori, așe areși plugari, și morari, și portari, și chelari).De care lucru socotesc, precum am șimai dzis, că nu dialectic, ce filosof laaceasta slujbă trebuiește, că adialectecului socoteală ieste numai formasiloghizmului să fie, după canoaneleloghicăi, fie-i macară materiia pentrucarea siloghizmul face și necunoscută.

De care lucru și eu mai mult fiinţasocotelii sau a chitelii decât a lucruluipociu cunoaște."

Și așe și Vulpea, dialectică, iară nufilosoafă să află. Vulpea, macară că de arfi îndrăznit, lucrul acesta singură la cap a-

l scoate ar fi putut (însă precum adese aface dialecticii s-au obiciuit, adecă lavreme de strâmtoare cu strofe și cusofismate, precum și oștenii, când cumâna și cu sabiia a birui nu pot, cumihanii și strataghemate să slujăsc). Însăcu cleștele cărbunele din cuptoriu și cumâna altuia șerpele din bortă gândi săscoată (precum și mai denainte prinlimba și gura Ciacalului cuvintele îșitunase și duhurile își fulgerasă). Vulpea,dară, într-acesta chip și socoteala îșiorândui, și cuvintele își informui :„Inimamea, o, priietinilor, spre cea cât de greaporuncă și aspră slujbă a monarhiilornoastre pururea gata și bucuroasă au fostși ieste, și încă până la cel mai de preurmă abur a fi și silesc, și nedejduiesc(că cine n-au învăţat nevoia a tragepentru toţi, acela nici fericirea va suferiîmpreună cu toţi). Însă cine ce are și câtare, atâta poate da și arăta. Eu, dară, desăvârșirea lucrului acestuia precumvrednică nu sint și mă cunosc, și mă

mărturisesc. Iară precum pre cel vrednicsă vă arăt, încă nu mă tăgăduiesc, precarile, de să va tăgădui (căci obiciuiţi sintcei adevăraţi vrednici vredniciile sale deprivala ochilor și lauda gurilor a-șiascunde) (ce precum focul în piatra maivârtoasă și în fierul mai îndesat ascunsfiind, dintr-aceleași și mai tare lovindu-să,scânteiadză, ase și sufletul plin devrednicie, pre cât mai mult să acopere,pre atâta mai tare să descopere) devrednic a-l dovedi, vrednică sint, precarile rugându-l (căci sufletul filosofasupreală nu are, de vreme ce toatăasupreala suferind, precum să i să facăasupreală nu simte) și întrebându-l dupăa sa filosofie, ce va fi adevărul vagrăi."„Dară cine ieste acela de cariledzici?" întrebând-o, ea răspunsă:„Adevărat, între toate jiganiile nu numaibun și adevărat filosof, ce încă și ispitit,iscusit anatomic Lupul ieste. Căci și înmari, și în mici, și bolnave, și sănătoasejigănii, adese meșterșugul ș-au ispitit,

jigănii, adese meșterșugul ș-au ispitit,atâta cât în toată lumea macar un dobitoc,pociu dzice, că nu să va afla, al căruiamănuntăi vreodată de iuţi și ascuţitebricile lui să nu fie fost despicate."Aședară, după învăţătura Vulpii, pre Lupde faţă chemară și de ieste filosof îlîntrebară. Iară Lupul răspunsă: „Eu de lacineva filosofiia n-am învăţat; și ce poatefi întrebarea aceasta?" Ei dzisără:„Vulpea ne spuse precum în tinefilosofăsc suflet și vrednice duhuri să află.De care lucru, socotim că toată hirișiiaStrutocamilei a ne arăta și tot adevărul ane învăţa, de vii vrea, vii putea". IarăLupul răspunsă: „Vulpea macar că acmu,sau de sula zavistiii împunsă, sau devicleșugul și răutatea firii sale împinsă, șipreste simţirea ei adevărul atinge (căzavistnicul și vicleanul numai atunceagrăiește adevărul, când sau zavistiiadescoperindu-i-să, spre rău nu sporește,sau vicleșugul cu un cuvânt al adevăruluiacoperind, spre mai mare rău pre altă

dată îl oprește). Iară adevărul iesteacesta (că nici lângă cuibul șoimuluiporumbul puii să-și scoaţă, nici orbulcelui cu ochi să să facă povaţă, că niciporumbul îi va videa vreodată zburători,nici cel cu ochi își va videa pașii dreptîmblători). Că într-această dată în lumeundeva, ceva sau la cineva adeverinţă șiadevăr nici vădz, nici a-l videa și a-lmărturisi, fără primejdie a fi, poate (căunde răcnește

Leul, nu mai urle Lupul și undepiuiește Vulturul, nu mai geamă hulubul.Că nici glasul celuia să aude, nicigemutul cestuia, până mai pre urmă fărălacrămi de singe va putea fi). Și cu atâtavoroava încheindu-mi, pentru aceastăîntrebare, voi asculta și altă dată." Cuacestea Lupul tăcând, Vulpea, macar cănu în puţin frica Lupului avea, însăzavistiia veche spre răutăţi noaănepărăsit o împingea. De care lucru cuînţeleapta-și zavistie socotiia că cu casa

ei împreună și coliba vecinului să săaprindză multu-și folosește. Și nu doarăcă socoteala spre lauda Lupului îi era, cenumai doară că mult într-însul vredniciidescoperind, despre cei goli de dânsele,până în cea de apoi vreo ură asupră i-araduce (că nărocul așe vrednicilorpizmuind să vede, că cu cât sint maisuferitori furtunelor, cu atâta mult valurilesă le îndesască, și pre cât lucrurivrednice de laudă ar face și ar arăta, preatâta în ura și urgiia nevrednicilor săcadă. Care lucru fortuna spre mai marerușinarea celor nevrednici, precum îl facesocotesc, de vreme ce ei pre cât mai multîi urăsc, pre atâta pre sine să hulesc. Șivrednicii pre cât mai mult să înădușesc,pre atâta în bunătăţi să mai întăresc, nuîntr-alt chip, ce ca cum cu cât mai tarecremenea cu oţălul a-i lovi, cu atâta maiiuţi și mai luminoasă scântei sloboade).Într-acesta chip, dară, Vulpea spreînalgiosul Lupului cu toată osirdiianevoindu-să (căci firea ei binele cuiva a

nu pofti obiciuită ieste), încă mai aieveași mai cu obraznică îndrăzneală, tare,strigă în gura mare: „Eu, o, priietinilor,celea ce spre vredniciia Lupului voiu săgrăiesc, nici pizma mă împinge (carea îninima mea nu numai căci vreodată nu s-au sălășluit, ce așeși nici un ceas n-augăzdăluit), nici vicleșugul sau nevoia măîncinge, ce pentru tot folosul cel de obștesilind, dzis-am și dzic și nepărăsit voiudzice că Lupul precum ieste adevăratfilosof, așe și spre isprăvirea trebiiaceștiia harnic ieste, precum dovedele șiargumenturile, pre carile acmuși-acmușiînaintea tuturor puindu-le, tot adevărullucrului vor mărturisi. Ce întâiași datăaceasta a ști vi să cade: că eu, ticăloasa,priinţa și agiutorinţa Corbului, pentru mariși multe darurile Vulturului, voiu șipoftesc, că de multe ori rămășiţafărămușelor mesii Vulturului copiii dinfălcile foamei și ˇolÍwV a morţii ne-aumântuit.

Iară Lupul, pentru căci pre sine singura să chivernisi și viaţa din primejdiiafoamei a-și sprijeni știind, cu binele altoranici cearcă, nici poftește să săîndemânedze. Căci în școala luiDioghenis și în filosofiia ce-i dziccânească s-au învăţat, a cărora sentenţieieste acela lucru de la cineva să cearăpre carile altul nici îl poate da, nici de lasine îl poate lua. Căci odânăoară unîmpărat mare întrebând pre Dioghenis cepoftește să-i dăruiască, i-au răspuns să-idea ce nu-i poate lua, adecă să să deaîntr-o parte din lumina soarelui și să nu-ifacă umbră, oprind radzele deasupraurciorului în carile ședea. Ce pentruobiceile filosofilor acestora și pentrupravilele filosofiii lor, mai mult a dzicepărăsindu-ne, la cuvântul nostru să neîntoarcem. Argumenturile, dară, șidovedele spre a Lupului de înţelept și defilosof încredinţare îmi sint acestea:

1. Semiramis: Pofta izbândirii strâmbe

2. Raiul spândzurat: Fericireanestăruitoare

3. Evfrathul: Nesaţiul lăcomiii

4. Leul: Partea moldovenească

5. Vulturul: Partea muntenească

6. Jiganie: Tot neamul moldovenescJiganie rumpătoare: Boierimea și cei maimari a moldovenilor

7. Pardosul: Iorgaki vornicul

8. Ursul: Vasilie vornicul

9. Lupul: Bogdan hatmanul

10. Vulpea: Ilie stolnicul

11. Ciacalul: Maxut ușer

12. Mâţa Sălbatecă: Ilie Cantacuzino

13. Pasire: Tot neamul muntenesc;Pasire rumpătoare: Rudeniia șiboierimea celor mari, a muntenilor

14. Brehnacea: Costantin stolnicul

15. Șoimul: Toma postelnicul

16. Uleul: Ștefan paharnicul

17. Cucunoz: Mihai spatar

18. Coruiul: Răducanul

19. Hârăţul: Radul Golescul

20. Bălăbanul: Șerban Catacuzino

21. Blendăul: Șerban logofetul

22. Monarhie: Ţară, publică

23. Cânii: Capichehaile

24. Ogari: Călărași

25. Coteii: Iscoade

26. Bursuc: Lupul vornic

27. Nevăstuică: Fata Dedului

28. Guziul Orb: Dedul

29. Șoarece: Ursechel

30. Jiganie vânătoare și de vânat:Boierime mai de gios a moldovenilor

31. Corbul: Basaraba voda; Epitrop:Domn a fietecării ţări

32. Pasire vânătoare și de vânat:Boierimea mai de gios a muntenilor

33. Dobitoc supus: Ţărănimea,prostimea moldovenilor; Pasire supusă:Ţărănimea, prostimea muntenilor

34. Boul: Donici lugufetu

35. Căprioara: Caratziestii

36. Lebăda: Cornescul banul

37. În săbor a să obști: Cu toţii într-unsfat a fi

38. Liliac: Marco Pseudobeizade

39. Vidra: Constantin vodă Duca

40. Brebul: Bpuraz postelnic

41. Monarhiia celor de apă:Ţărigrădenii

42. Cămila: Mihalaki Racovitza

43. Strutocamila: Mihai vodă

44. Marginile gârlelor: FănariulŢarigradului

45. Căprioara de Aravia: DimitrașcoCaratze

46. Siloghismul: domnie altuia

47. Epitrop Vulturului: Domn ŢărâiMuntenești

48. Ca asina despre maică: Viţa bună,carea să trage despre maică

49. Coţofana: Gramaticul muntenesc

Partea a doa

„Întâiași dată, socotiţi, o, fraţilor, șiaminte luaţi cuvintele carile mai denainteînaintea tuturor gloatelor au făcut. Că aunu el în proimiul voroavii sale dzicea,precum inima împăraţilor din mulţimealucrurilor și a știinţelor, carile în publică-liși în curte-li să tâmplă, mai ades decâtalaltora câtodată prosgnostice fac? șicum din putregiunea peștelui în maţeleBâtlanului viermii să nasc? Și Brebul,părţile bărbătești pierdzindu-și, în zavistiecade și pizmă vecinică nu numai asuprabărbaţilor, ce și a muierilor ţine. Asupramuierilor, căci el cu dânsa pofta șitragerea firii a-și împreuna nu poate, iarăasupra bărbatului, căci acesta a face dinplineala firii poate (că totdeauna orbulasupra ochilor, și șchiopul asuprapicioarelor, și surdul asupra audzului, șihadâmbul asupra întregului obidă are).Așijdirea, precum nu numai spicul părului

și asămănarea văpselii pre Vidrăvreodată Breb să fie fost o dovedește?(Căci tâmplarea vine și să duce fărăstricarea supusului ?) și alalte ale luicuvinte toate, de viţi sta pre amănuntul șicum să cade să le socotiţi, au nu toatehirișe de adevărat fizic filosof îl arată?(Căci toată filosofiia fizicească asupratrupului firesc și în știinţa lucrurilor fiinţăștisă sprijinește). Apoi acmu, când îlîntrebaţi de ieste filosof, nici voaă v-audat după poftă răspuns, dar nici pre sinedespre aceasta de tot s-au ascuns, ce cuun frumos și iscusit chip nici laudaasupră ș-au priimit (că cel ce cu totsufletul aievea în faţă își lauda pofteștenici o deosăbire nu are de la cela carileprin gurile tuturor pre drept să hulește),nici precum eu adevărul și ce ieste amgrăit au tăgaduit. Acestea, dară, Lupul înfaţă și de curând v-au grăit. Dară să văaduc o istorie a lui, carea mai demult aufăcut, carea pre cât ieste de adevărată,pre atâta ieste și de minunată. Și precum

pre atâta ieste și de minunată. Și precumvrednică ieste a să asculta, mi să pare căcu toţii o viţi lăuda (căci istoricul adevărat- adecă carile istoriia adevărat precum s-au avut istorisește — lauda împreună cufăcătoriul împarţește, căci cela au ostenitlucrul a săvârși, iară cesta au nevoit înveci a să pomeni. Și încă mai mult prescriitorii decât pre făcătorii minunelorfericiţi și lăudaţi a numi voiu îndrăzni.Căci după armele și faptele iroilor,condeiele istoricilor, de nu s-ar fi pre albclătit, încă de demult și lauda numelui lordeodată cu oasele ţărna o ar fi acoperit.Și așe, aceia au fost a lucrurilor făcători,împreună și muritori, iară ceștea numeluiau fost înoitori și în veci stăruitori).Povestea dară într-acesta chip să are:Odânăoară era un om sărac, carile într-opăduriţă, supt o colibiţă era lăcuitoriu.Acesta, mai mult de dzece găini, 2cucoși, doi miei și un dulău, altăcevadupă sufletul său nu avea. Deci dulăulatâta era de bun păzitoriu și atâta de tare

în giur împregiurul casii străjuitoriu, câtnici frundză de vânt să să clătească și elasupra sunetului să nu năvrăpască cuputinţă nu era (că mai bunu-i și mai denedejde ieste dulăul deșteptat decâtstrăjeriul însomnorat sau cu vinulîngropat). Dulăul așe pre dinaintea casiipururea să afla, iară găinele în podulcolibii să culca, mieii noaptea dinainteaușii în tindiţă, iară omul ostenit și obosit,dacă viniia de la lucru, în colibiţă spreodihnă să aședza. Ce cât au fost desprepartea mea, macar că, precum să dzicedzicătoarea, nici o piatră neclătită n-amlăsat. Însă nu numai de vrăjmășiiadulăului, cât de gardul denafară nu m-amputut lipi, nu numai cât la găini în pod num-am putut sui, ce așeși nici pre acoleapre aproape de fricos glasul lui nici a măopri, nici a mă odihni am putut. Și așe, oricu câte meșterșuguri am ispitit și cu câtmai cu dor dulce carnea găinușilor ampoftit, nicicum poftii și izbândii inimii num-am învrednicit (căci norocul așe de

aspru cu muritorii șuguiește, cât, de multeori, celea ce și cu ochii le-ar înghiţi, nicicu nasul nu-i lasă a le mirosi). Iar o datămi să tâmplă cu Lupul a mă împreuna,căruia traiul omului și vrăjmășiia dulăuluia-i povesti mă luaiu și precum în multenopţi fără somn și cu stomahul deșertîmpreună și cu mare groază a primejdiiivieţii pregiur colibiţa săracului în deșert înpreajma găinușilor am cutreierat. Cătrăacestea, precum și doi miei are, îipomeniiu. De carea el audzind, îndatăsculân du-să, unde ieste coliba cu mieiicum mai curând să mergem tare măîndemna. Căruia eu îi răspunș, că într-acea parte de loc a merge, până nu vaînsăra, de frica dulăului primejdiia vieţiiîmi prepuiu. Deci trebuie să aibăîngaduinţă, îi dziș, până soarele vascăpăta, și atuncea la pomenitul loc îlvoiu duce. Cu mare pieire spreîngăduinţă a-l pleca putuiu, și încă șicetatea mărăciunilor lângă mine aveam(căci lăcomia, de ieste în săturare

(căci lăcomia, de ieste în săturarenesăturată, cu cât în foame mainesăţioasa va fi), de vreme ce bine îlcunoșteam că dulceaţa a fragediicărnișoarei mielului în fantazie mai tarefoamea lăcomiii și în stomah lăcomiiafoamei mai vârtos clătindu-i, mă temeam,perii miei în lână să nu-i întoarcă șicarnea mea în oină să nu o prefacă.(Căci filosofii obiciuiţi sint cu socoteala,aierul în apă și apa în aier a întoarce,macară că lucrul socotelii n-ar răspunde).Deci sosind cea mie pentru frica, iarăLupului pentru foamea mult dorita șiașteptata sară, amândoi împreunăpurceasăm și, în preajma loculuiapropiindu-ne, de departe casa omului cudegetul îi arătaiu. Atuncea Lupul, cuchipuri filosofești și ţărămonii politiceștiînainte-adulmăcând, purceasă. Ce dulăulnici chipurilor cucerite, nici cuciriturilorlingușite să uită, ce îndată toată pădureade lătrături și de brehăituri împlu, așe câtnu numai codrii să răzsuna, nu numai cât

omul din greu somn să scula, ce încă șipre mieii în scutece învăliţi copilașispăimânta și îi deștepta. Deci omul, depre așe tare lătrăturile dulăului precum ojiganie rea la miei să fie vinit pricepu.Carile în grabă afară ieșind și încă maitare pre dulău asmuţind și îmbărbătând,atâta cât căută Lupului a da dos (că demulte ori fuga fortuna biruinţii, și biruinţaprimejdiia fugăi aduce).

Iar după ce cani fugi Lupul, cât ar fisocotit că de supt adulmăcarea dulăului afi ieșit, socoti că firea dulăului de la Lupnici shimate filosofești, nici cucirituripoliticești priimește, și așe cu puterea șicu vârtutea înainte a merge și cu vitejiialucrul a isprăvi din inimă aleasă (că demulte ori cei împietroșeţi la socoteală cublândeţea mai tare să simeţesc. Iară apoivădzind sila și nevoia, ca varga decăldură, încotro îţi ieste voia să îndoiesc).Așe Lupul, această socoteală la inimăpuind, iarăși spre dulău să înturnă, ca

norocul monomahiii să ispitească.Dulăul, îndată ce venirea Lupului simţi(căci grijlivul pururea treaz și deșteptatieste), iarăși cu buciunele, dobele șitrâmbiţile cele mai denainte încă lagardul cel dinafară în timpinare îi ieși.Spre carile Lupul, vitejește răpizindu-să,el macară cum dos nu dede, ce derăzboiu vitejește și de luptă bărbătește săapucă. Câtăva vreme norocul biruinţii încumpăna îndoinţii sta, până când Lupulnedejdea îndelungată a fi simţi, și așeLupul, de vârtutea firească părăsindu-să,la puterea meșterșugească alergă (căcide multe ori ce ieste scădzut în fire,meșterșugul cum să cade plinește), cămacar că nu până într-atâta Lupul erabiruit, ce să făcea că așeși de tot iestebiruit (că adese s-au vădzut mai cunorocire izbândele a vini, când cusupuneri și cu dosiri asupra nepriietinuluisă purcede, decât când cu dobe și cusurle alaiurile șicuind, pentru biruinţă înmare numărul oștilor sale cineva să

încrede). Lupul așe într-acea dată, cacum de tot biruit ar fi fost, tare înapoifugiia, și cu fuga seminţile meșterșuguluisămăna, carile a doa noapte viptul copt șideplin le era a da. Lupul așe cani trist,pentru lipsa putinţii, iară dulăul de totvesel pentru părerea biruinţii, cineși lalocul său să înturnară. Iară când făcliiacea de aur în sfeșnicul de diiamant șilumina cea de obște în casele și meseletuturor să pune, Lupul și altă soţie îșicercă și pre altul ca sine află, căruialucrul și fapta, carea întracea noapte s-aulucrat și nenorocit norocul ce i s-autâmplat, pre amănuntul povesti (căci a tottiranul una și aceia ieste socoteala, ca oricu ce mijloc ar putea streinele ale sale aface și, când tâmplarea nu răspundepoftei, celea ce n-au dobândit i să parecă cu mare nenorocire de la sine le-aupierdut). Așijderea, vitejiia dulăuluiadăogând, dzicea că nu ieste dulău caacela carile de la un lup numai să săbiruiască, ce doară numai de la doi

biruiască, ce doară numai de la doiizbânda asupră-i să să nedejduiască (căa firii orânduială ieste doi deopotrivă preunul deopotrivă să biruiască, iarămeșterșugul face ca această axiomă demulte ori să nu să adeverească).Aședară, ei înde ei tocmindu-să șiînsoţindu-să, încă din bârlog mielușeiisăracului om împărţiia.

Deci, după ce părintele planetelor șiochiul lumii radzele supt ipoghei îșisloboade și lumina supt pământ îșiascunde, când ochiul păzitoriului săînchide și a furului ca a șoarecelui sădeșchide (că toată fapta grozavă șiocărâtă precum cu întunerecul săacopere și să ascunde socotește, macarcă și noaptea are lumina sa, precum șipădurile urechi și hudiţoși păreţii depiatră și adâncă peșterea de vârtoapă lavidere ascuţiţi ochi au), lupii împreunăspre locul știut să coborâră. Deci unul cuînceată călcare și cu furească îmblare,pre pântece furișindu-să, supt gardul

dinafară bine aproape să lipi, și acoleaca mortul să trânti. Acesta așealcătuindu-să și mulcomiș la pământascundzindu-să, celalalt cât ce puteaciriteiele scutura și cu picioarele uscatefrundze tropșind, stropșind, le suna, încăși un feliu de scânciitură ca acela da, câtdulăul deșteptat să să stârnească, iarăomului adormit simţirea audzului să nulovască. Ce nu multă a frundzelor sunareși a pădurii răzsunare la ascuţită șideșteptată simţirea dulăului purureastrăjuitoriu trebuia, și nici scâncituraLupul a poftori apucă, când dulăul, îndatăși tot deodată denaintea ușii sculându-să,asupra Lupului, ce viniia, sări(îndrăznirea luând din sara trecută) (căcipuţini sint carii tâmplarile în vremischimbă toare a fi știu, însă prea puţini săaflă carii cu norocul de ieri astădzi să nusă îndârjască). (Căci mai cu credinţăieste cuiva trupul fără vas ocheanului a-șicrede decât norocul norocul până în aldoilea ceas adeverit și nemutat a-și

ţinea). Lupul, dară, nicicum vinirea șiapropiierea dulăului neașteptând,făcându-să că grijea de ieri și primejdiiatrecută l-au înţelepţit (că într-adevăr, câtdespre partea mea ieste, în mare îndoinţămă aflu, oare învăţăturile la școalăînvăţate, au ispitile în mâni luate șiprimejdiile în cap purtate pre cineva maipăzit și mai socotit a face să poată),îndatăși fugăi să dede și încă cu frumosmeșterșug picioarele prin rugi își încurcași câteodată și preste cap își da. Dulăulatuncea încă mai mare îndrăzneală,precum pre tâlhariul la mână va băga șiîn groapa morţii de viu îl va astruca, luând(că pre cât pieptul nepriietinului siială,pre atâta dosul lui îndrăzneală aduce),fără de nici o pază, vârtos și de aproape îlîntiriia, atât cât și peste prilazul garduluidupă dânsul sărind, cu mare nedejde debiruinţă îl goniia. Lupul dară, cel ce fugiia,socotind că acmu dulăul de tovarășul săucel supus va fi trecut, îndată înapoi săînvârtiji și faţă la faţă nepriietinului dede.

Iară lupul cel supt gard ascuns, simţindcă acmu dulăul preste gard au sărit, denăprasnă, denapoia lui a-l goni să luă.Dulăul, săracul, de nepriietinul din dosnicicum știre având, cu Lupul din faţăvrăjmășește să lupta. Dară în vreme cecu cel din faţă tare să apucă, atuncea șicelalalt în spate i să încărcă (pentr-aceiadzic unii că cei cu socoteală denainte auochi privitori, iară din dos socotitori, șilucrurile înainte mărgătoare trebuieoglindă să fie celor denapoi următoare).Deci Lupul, într-acesta chip pre dulău lamijloc luând, și fuga înapoi îi astupară șivârtutea în clipală, ca cu un brici părul,fără de nici o milă îi curmară și bucăţi,bucăţele tirănește (sau mai adevărat săgrăiesc), cu tirăniia sa slujiia lupește, îlspinticară și ciolanele în toate părţile îiîmprăștiiară. Mântuindu-să furii destrăjeriu, ce pot lucra a povesti nu trebuie,căci fietecine aceasta poate pricepe.Căci omul, ticălosul, întâi lătratul dulăuluiaudzind, apoi îndată și lină tăcerea

audzind, apoi îndată și lină tăcereaurmând, socoti că de au și fost vreojiganie rea, dulăul au gonit-o, și așeiarăși somnului s-au lăsat și odihnii cutotul s-au dat. Atuncea, lupii fără de nici ogrijă, foarte pre lesne preste gard sărindși în ocolul cel mai dinluntru intrând,fietecarele mielul său luă și, veseli de anepriietinului biruire, dar încă mai veselide a foamei potolire, cineși la ale sale sădusă".

Cu toţii, această poveste de la Vulpeaudzind, dzisără: „Adevărat, dară, o,priietină Vulpe, că cu mare filosofie Lupulviaţa sa își chivernisește și cu multăînţelepciune hrana își agonisește".

Iară Vulpea iarăși apucă a mai dzice:„Ce de aceasta vă minunaţi, o, iubiţilormiei fraţi? Căci eu și altă înţelepciune încapul Lupului am vădzut, pre carea, dacăo voi povesti, precum pre aceasta cumultul covârșește, singuri o viţi mărturisi.Și macară că istoriia în chip de basnă s-

ar părea și de abiia să o poată cinevacrede până cu ochii nu o ar videa, însăatâta cinstea coadii mele nebetejităcereștii să o păzască, precum că ce cuochii am privit, aceia cu gura văpovestesc. Odânăoară era un boier carileavea câtăva herghelie de iepe. Avea laiepe și un hergheligiu, carile pre cât erade bun păzitoriu, pre atâta era la vin tarebăutoriu. În iepe era și un armăsariu preafrumos, carile cu cât era la chip de iscusit,încă mai mult era cu vitejești duhuriîmpodobit. Căci atâta de tare nu numai alsău, ce și a celorlalţi armăsari cârduripăziia, cât hergheligiul din toatevredniciile numai cu beţiia îl întrecea (cămai vrednic să poate numi un dobitoccarile slujbele firii sale păzește decât unom carile cele pre mână-i credzute cumsă cade nu le otcârmuiește). De carelucru jiganiia rea nicicum în herghelie sănăvrăpască, au macară să să lipască nuputea. Căci armăsariul, coada prespinare ridicându-și și urechile înainte

buărându-și și tare nechedzind șirânchedzind, toată herghelia nepărăsitocoliia, și pre Lup, cum îl videa, îndată,fără nici o frică, asupră-i să răpedziia șide multe ori mai până la moarte cupicioarele îl stropșiia. Aceastahergheligiul, de câteva ori la armăsariuvădzind și toată nedejdea în bună pazaarmăsariului lăsând, pre dobitoc cât presine a fi socoti și pre sine mai rău decâtdobitocul a să face priimi. Și așe, fărănice o grijă, mai de multe ori, de drojdiilevinului ameţit, de pre cal să răsturnadecât de strajea nopţii obosit spredormire și odihnă să culca. Deciarmăsariul și hergheligiul într-acesta chipsă avea.

Acmu să vedeţi și Lupul ce face.Întâiași dată cunoștea când hergheligiulde bat răsturnat și când treaz de somnculcat era. Căci avea Lupul un loc înalt învârvul unui deal însămnat, de unde întoate dzilele oglindiia încotro hergheliia

îmblă și dincotro hergheligiul bat sautreaz vine. Că oricând hergheligiul bat săculca, niciodată gâlceava în herghelie alipsi nu să tâmpla și nicicum armăsariulde vrăjmaș războiul Lupului nu scăpa.Care lucru, hergheligiul cunoscându-l, demulte ori, într-adins, treaz fiind, ca batulde pre cal cu capul în gios să răsturna șica doară Lupul după obiceiu la armăsariuar alerga, câte cinci și șese ceasuri de lapământ nu să râdica, ce în zădar. Iarăamintrilea, bat fiind, oricând să deștepta,de pe forăitul iepelor, spaima mândzilorși sudorile carile de pre armăsariu cașirlaiele curea, precum iarăși bătaie șirăzboiu cu Lupul să fie avut cunoștea.Deci o dată așeși de tot în mormântuldrojdiilor îngropat și în savoanele vinuluitare înfășurat și legat fiind, Lupul îndată laherghelie și la armăsariului monomahiesosi.

Lupul, dară, de departe prin iarbășipurindu-să și pre pântece târâindu-să,

ca doară armăsariul nu l-ar simţi, spreherghelie să trăgea. Ce în deșert, căciarmăsariul (precum ochiul paziitotdeauna deșchis avea) cât de cii șiapropiierea Lupului simţi și fără nici ozăbavă asupră i să răpedzi. Că acmu așecu Lupul să deprinsese, cât nicicum însamă îl băga (că deprinderea din toatedzile nu numai pre oameni la minte îicoace, ce și pre dobitoace mai omenite șimai cunoscătoare le întoarce). Lupul înrăzboiu pre cât putea de copitelearmăsariului tare să păziia, dară și cumeșterșug, ca doară de bot l-ar puteaapuca în toate chipurile să siliia, careapână mai pre urmă o și făcu (că nemicăîn lume așe de cu greu între muritori săaflă căruia nepărăsita nevoinţă mijlocul șimodul lesnirii vreodată să nu-inemerească). Că armăsariul, oarecummai mult decât pravilele vitejiii poftesc,asupra Lupului cu picioarele denainte, casă-l stropșască și cu copitele osul capuluiîn crieri să-i prăbușască. Lupul cu iute

fereală lovitura în deșert îi scoasă, șivrăjmaș colţii prin nări pătrundzind, dintecu dinte își împreună și falcă cu falcă îșiîncleștă (că precum la viteji îndrăznealacu socoteală vrednicie, așe, fărăsocoteală fiind, nebunie ieste și sănumește). Iară armăsariului inimii vitezedurere pintini dându-i (că durerea îngraba mare vârtute duhurilor șideznedejduirea mare vitejie inimiloraduce), așe ca cum preste simţirea sa arfi fost (că în tâmplările de năprasnă întâipurced fapturile, de cie urmadză simţirileși gândurile), așe de cu mare siială capulîn sus ș-au ridicat, cât pre Lup mai susdecât sine l-au aruncat, apoi așe de sus,atâta de tare în pământ l-au bușit, cât ca ocăldare crăpată, de foame deșert coșulLupului cu sunet au zvânănăit. Lupul întâivădzind, dară acmu și pricepând aarmăsariului mai nebiruită virtute, socotică de-l va mai ridica o dată așe și de-l vamai trânti și de a doa oară într-acestachip, nici picioarele îl vor mai ţinea, nice

chip, nici picioarele îl vor mai ţinea, nicevreun os sănătos și nezdrobit îi varămânea (căci ispita o dată făcută aînţelepţilor, iară de multe ori poftorită anebunilor dascăl ieste) (că cine cusorbirea dintâi preste știinţă să arde, înlingura de pre urmă de da ori și de trii oria sufla i să cade). Și ase, Lupul de botularmăsariului lăsându-să, puţinteluș într-oparte să dede. Herghelegiul de aceastanicicum macară simţire luând, căci cumlădiţele viţei și cu cârceiele mlădiţelortare era cezluit (că de multe ori ce nubiruiește omul, biruiește pomul, șiîmpăraţi, carii toată lumea în robia sa auadus, pre aceiași, amintrilea nebiruiţifiind, vinul în robiia sa i-au răpit și beţiiacu mâna muierii i-au biruit. Și pre cât eraîntâi lăudaţi, pre atâta mai pre urmă s-auocărât). Așe, Lupul, după aspru războiulacesta oarecum în sinul întristării capulslobodzindu-și, spre chipurilemeșterșugurilor chiteala își aruncă și,singur cu sine vorovindu-să, într-acesta

chip să socoti, dzicind: „Eu, acmu deatâtea dzile flămând și de-atâtea nopţi depriveghere obosit fiind, oarecum vârtuteami-au scădzut. Așijderea, în maţă deatâta vreme cevași macară nepuind șistomahul după a sa fire fără hrană a fineputând, în locul hranii singur singelesău a amistui s-au nevoit, de unde aieveurmadză că și duhurile să-mi fie lipsit șimare iușurime trupului de vitionime să-mifie vinit. (Căci foamea în toate dzilemuritori a fi ne învaţă și ieste o boalăcarea nedespărţit tovarăș tuturor părţilortrupului și pururea să află de faţă). Ce de-ași fi fost (dzicea Lupul) în statul puteriimele, armăsariul așe tare nu m-ar fi purtatși de n-ași fi fost de vitioan așe de iușor,atâta de sus nu m-ar fi ridicat (acmu,dară, ce lipsește în fire pre cât poatemeșterșugul să plinească trebuie)." Șiașe Lupul socotindu-să, la un mal sădusă și cu toată pofta ţărna, ca cum carnede cârlănaș ar fi, înghiţiia, și cu atâta lutsă îndupăcă, cât ca cum ar fi un sac,

peste tot tare și de greu să îndesă (că dinfire Lupul, ca și lacomul, acesta dar are,ca când mult să mănânce poftește, întâimaţele, apoi stomahul își plinește. Căcicarnea nemistuită la maţă a o trimetepoate și apoi, oricând îi ieste voia, oborește și afară o scoate). Aședară Lupul,dacă cu atâta de multă ţărnă tot coșul îșiîmplu, decât armăsariul mai mai greu săfăcu. Și de ciia, de abiia clătindu-să,iarăși cătră herghelie asupra armăsariuluipurceasă (că sufletul nepriietin, într-altănu, fără numai în biruinţă să odihnește).Armăsariul, după deprinsul obiceiu,îndată înainte-i ieși. Lupul acmu, de ţărnăîngreuiat, precum sprintină fereală a facecu greu îi va fi, și de copitele armăsariuluiașe pre lesne ca mai denainte cuanevoie să va feri socoti, de care lucrumeșterșug ca acesta scorni (căci toatăsimceaoa minţii ieste la nevoie lesnirea anemeri și la lesnire de nevoia fără vestetare a să păzi). Dacă pre cât mai aproapeputu, lângă stavă să apropie, pre coaste

putu, lângă stavă să apropie, pre coasteîntr-o parte să culcă, picioarele ţapeneînainte își lăsă, gura își căscă, dinţii îșirânji, limba afară își spândzură, ochii cualbușurile în sus își întoarsă și oarecumuscaţi și paiejiniţi îi arătă, muștele în gurăîi întra, viespiile de ochi și de melciuri îlpișca, iară el cu mare răbdare acesteatoate, ca cum ar fi mort, le răbda. (Cămulţi, vădzind că viaţa le aduce primejdiede moarte, morţilor asămănându-să, șidin moarte au scăpat, și pre alţii cupiciorul pre cerbice au călcat).Armăsariul, vădzind că Lupul nu ca dintâivrăjmaș năvălește, ce ca stârvul mortpământului să lipește, întâi de departepre nări forăia, apoi mai cu îndrăznealăde Lup să apropiia. De ciia (după cum atuturor dobitoacelor obiceiul ieste, cândvreun stârv mort află, a-l amirosi),dincoace și dincolea a-l adulmăcaîncepu. Lupul, cu moartea minciunoasă,hirișă și adevărată prostului armăsariumoarte acmu-acmu gătiia și cum îl va

apuca și cum îl va birui și cum va sări,numai din gând să chibzuia.

Deci armăsariul, precum am dzis, dintoate părţile amirosindu-l, și desprepartea botului vini. Atuncea Lupul, dupăgreuimea ce avea, cu cât mai mult putusă sprintini și de năprasnă pre săracularmăsariu de nări apucă. Carile, și despaimă, și de durere, macar că pesteputerea sa să sii și cu picioarele în toatepărţile azvârli, dară cu aceasta puţin lucruși așeși cevași macară nu spori. Căciîndesată greuimea lutului în maţeleLupului iarăși la pământ atârnă și capul șigenunchele armăsariului. Câtăva vremeLupul altăceva nu făcea, fără numai, ca opiatră în gios, tot la pământ să trăgea.Armăsariul acmu, icoana morţii în oglindavieţii sale privind și din toate părţiledeznedejduind, mai mult de groaza morţiidecât de mușcătura Lupului, din toatemădularele să slăbiia. (Că precumapelpisia câteodată inimile

îmbărbătează, așe mai de multe ori toatenedejdile curmă și toate puterile ca cupaloșul deodată le răteadză). Aședară,armăsariul, ticălosul, în toată slăbiciuneaaflându-să, Lupul, cum mai fără veste șimai în pripă de nări lăsându-l, de ii îlapucă, și, îndată bârdăhanul spărgându-i,maţele la pământ îi vărsă.

După ce Lupul cu acesta meșterșugpe armăsariu îl întoarsă în ţinţariu și pepoarta întunerecului îl bagă (că moarteadobitocului altă nu ieste, fără numai lipsaluminii vieţii întunerecul nefiinţei aduce),îndată ţărna ce mai denainte nu pentrusaţiul, ce pentru greuimea o înghiţisă, avărsa începu, într-a căriia loc, cu mareveselie, carnea armăsariului pusă. Caacestea și altele mult mai mari și maiminunate înţelepciuni, o, fraţilor, Lupul încapul său poartă, carile adevărateizvoară de știinţă și senine de multăcunoștinţă sint (că nici nebunul coarne,nici înţeleptul aripi are, de pre carile de

înţelept sau de nebun să să cunoască, cepre amândoi cuvântul și lucrul veri așe săfie, veri ase îi arată. Că amintrilea mulţiînţelepciunea cuvântului îndestul au, iarăde lucrul ei prea lipsiţi sint; și împotrivă,mulţi de pompa și frumuseţea cuvântuluisint depărtaţi, iară faptele îi arată precumcu înţelepciune a fi încorunaţi). De carelucru, o, priietinilor, fără nici un prepus săfiţi, că Lupul aceasta a isprăvi va putea,însă numai de va vrea. Numai și aceastaa socoti vă trebuie, că siiala Lupului fărăvreo adevărată pricină să fie nu poate.Că amintrilea (înţelepţii precum delaudele lumii fug, așe pentru ca lumea debuni să-i laude, înţelepţi a să face s-aunevoit).

Așijderea, cel mai supţire al înţelepţilormeșterșug ieste (ca lauda numelui de ladânșii pre cât pot gonind, ea singură preatâta asupră-le să alerge fac), nu într-altchip (ce ca cum inima carea în dragosteacuiva ieste lovită, cu cât îndrăgitul să

ascunde și să ferește, cu atâta dragosteacuprindzându-l îl topește). Deci câtdespre siiala lui ar fi și pre cât proastamea socoteală agiunge, socotesc (că demulte ori ce nu să începe cu cuvântul săsfârșește cu băţul)."

Cu acest feliu de învăluiri și cu acestesule de bumbac, după ce Vulpea pre Lupîmpunsă, pătrunsă și pre cât putu în ura șizavistiia a multora îl împinsă (căci mulţiera carii nici cuvântul dreptăţii a ști, nicipre Lup a filosofisi a audzi poftiia) (căcâtă înăcăjire bolbăitura minciunii înurechea dreaptă, atâta nesuferiresăgetătura adevărului în inima necuratăaduce) și în tot chipul cu podoabe îlînvăscu și-l desvăscu, îl îmbrăcă și-ldezbrăcă, până mai pre urmă nu într-altchip, ce vădzind că mulţi urecheaascultării despre mulţimea vorovirii ei aîntoarce începusă, cuvântul își curmă(căci gura desfrânată mai tare aleargădecât piatra din deal răsturnată, pre carea

un nebun cu piciorul poate a o prăvăli șio mie de înţelepţi a opri nu o pot).

După aceste a Vulpii pentru a Lupuluifilosofie dovede, cu toţii cunoscură că încapul Lupului ieste și siială, și socoteală.Deci cei ce poftiia siiala nicicum vrea să-iasculte socoteala, iară cei ce poftiiasocoteala mai cu de-adins vrură să știece-i poate fi siiala. Și așe, sentenţiiacelora ce poftiia socoteala biruind,aleasără ca iarăși pre Lup de faţă săcheme și mai cu adevăr pentru aStrutocamilei fire să să înștiinţedze.

Deci, după ce pre Lup în mijlocultheatrului adusără, Corbul (precum și maisus s-au dzis) puterea Vulturului șiîndemnarea Cucunozului spre adeverinţavredniciii Strutocamilei avea, carile, ca șicuvintele Lupului, după pofta sa să abatăși într-alt chip a grăi pricină a i să da sănu sa poată, cătră Lup într-acesta chiploghica îndrăpt îl învăţa. Căci nu din

hotarul mijlocitoriu purcedea, nu dinprotase siloghizmul începea, ce dinîncuierea urmării protasele sofisticește îngândul ascuns lăsa și într-acesta chipepifonema sa în glasul mare striga:„(Cine în lume ieste atâta de înţeleptcăruia altă înţelepciune să nu-itrebuiască? Cine între muritori ieste atâtade învăţat căruia mai multă parteaînvăţăturii să nu-i lipsască? Cine în tottheatrul acesta ieste atâta de ascuţit laminte carile vânt să socotească a altoracuvinte? Și cine ieste acela carile a dziceva îndrăzni că mai mult o mână decât omie a sprijeni sau a pohârni poate?) Decare lucru, o, iubite priietine, pentru ce înmijlocul theatrului te-am chemat a ști ţi săcade. Că iată, vredniciia Strutocamilei toţio au ales. Iată că alegerea a multoraieste mai adevărată și mai întărită decât aunuia sau a doi. Iată că Strutocamila detitulul vredniciii și a stăpânirii vrednicăieste. Iată că mare să află însămnareanumelui ei. Așe poruncește Vulturul, așe

va Corbul, așe îndeamnă și sfătuieșteCucunozul. "

Corbul, dară, a acestora de câteva oripalinodiia cântând și după firea glasuluisău de da ori și de trii ori crăncăind.Lupul partea cea mai multă a vremiităcerii da ăcăci tăcerea capul filosofiiiieste, și încă toată cinstea înţelepciuniimai mult întrînsă să prijenește, de vremece aplos a grăi de la maice și de lamance ne deprindem; frumos și mult avorovi, toate școalele, mai prin toatelocurile (nu cu puţină pagubă a totmuritoriul!), pre canoane ne învaţă. Iarăînţelepţește a tăcea și vremea voroaviipuţine și grele prea la puţini videm, șiînvăţătura tăcerii undeva macară în lumea să profesui nu audzim. O, fericitatăcere! că totdeauna cu tăcerea ascultămși învăţăm orice ar fi de învăţat și purureadin fântâna tăcerii cuvântul înţelepciuniiau izvorât. Că cine tace mult, multgândește, și cine mult gândește, mai de

multe ori ce-i mai cuvios nemerește.Acela dară ce ce-i mai de folos aunemerit, dzic că, de va grăi, va grăi mainegreșitî.

Lupul dară, după multă cu tăcere sprecrăncăitul Corbului ascultare, într-acestachip să cumpăni, ca nici cu de totnerăspunderea necunoscătoriu, nici cuvoroava împotrivă mai mult mâiniiaţiţitoriu să să arete, de care lucru într-acesta chip răspunsă (când toate gurileprivighitorilor a mai cânta tac, atunceagreierul copaciului a ţiţii începe). „Decisau căci au tăcut privighitorile, grierul auînceput, sau căci au început grierul,privighitorile au tăcut, nici aporiia, nicidezlegarea ei ieste așe vrednică deiscodit. Căci una știm, și aceia de la toţide adevărată priimită axiomă ieste (cătoate vremea sa au și vremea a tuturordascal și învăţătoriu ieste), carea precumvoroavii vorovitoare, așe tăcerii tăcătoare,cumpănitoare și giudecătoare va fi. Iară

eu vecinice mulţămiri dau, căci acmu delucrul ce nu știam oarece m-am înștiinţat(căci fietece a ști mai de folos ieste decâtfietece a nu ști)."

Iară între pasiri era o Brehnacebătrână, carea în multe știinţe șimeșterșuguri era deprinsă (că mult săîndrepteadză cu învăţătura tinereţile, darăși știinţa mult crește și să adaoge cubătrâneţele). Aceasta a Lupului atâtasiială și la voroavă atâta fereală aminteluând, în sine dzisă: „În Lup nu numaităcere inimoasă, ce și oarece simţireadulmăcoasă ieste (și până într-atâtacruţătoriu cuvintelor ce să arată, nu iestesămn a minte de socoteală deșartă). Decare lucru tăcerea lui cu glogozitevoroavele noastre de trecut nu ieste (căvoroava glogozită, până mai pre urmă,sau de tot în deșert, sau în gâlceavă iese,iară tăcerea cu răbdare sau în pace, sauîn biruire să săvârșește)". Și așe, cătrealalte pasiri dzisă: „Puţină răbdare să

aveţi să cade, pentru ca într-o parteluându-ne cu Lupul, pentru cel de obștefolos, oarece cuvinte să facem".

Și așe, Brehnacea, în singurătate cuLupul luându-să, cătră dânsul într-acestachip voroava începu: „Vreare-aș și așpofti, iubite priietine, pricina adâncii taletăceri ce ar putea fi ca să pociu ști (cădeși tăcerea între toţi iubitorii înţelepciuniilăudată ieste, însă la vreme de treabăicoana neștiinţii arată). Așijderea (macarcă cine nu știe vorovi și tace, frumosvorovește, dar încăși la multă cuîndemnare și cu poftă întrebare a nurăspunde, sau a celor pizmoși, sau acelor urâcioși lucru ieste). Mai vârtos,precum mi să pare, știut a-ţi fi socotesc(că doaă lucruri, sabie de îmbe părţileascuţită și rană minţii netămăduită iestecineva la vreme de voroavă cuvântul a-șiopri și la vreme de tăcere limbadesfrânată a-și slobodzi). De care lucrude ieste în tine vreo știinţă sau vreo

cunoștinţă, de mine să nu ascundzi tepoftesc și te sfătuiesc. Ca într-acesta chiporice în republica noastră clătit, strămutatși neaședzat ar fi, în limanul odihnii,întrulocarea unirii și în aședzământulomoniii a aduce să putem. Căci într-altchip lucrul de va rămânea, de toată alucrurilor alcătuire și a sfatului bun și deobște învoire, toată nedejdea să rumpe șisă curmă (că nu atâta stricăciune publicăiadunarea nepriietinilor denafară, pre câtăa cetăţenilor dinluntru a inimilor într-ungând neîmpreunare aduce)." Lupulrăspunsă: „Bine stii, cinstite priietine (cădegetul arătătoriu cumplită otravaclătește a ochiului privitoriu) (și suptunghea degetului mai vrăjmaș toapsăcdecât supt dintele viperii stă). Așijdereanu ieste pofta aceluia carile cu dreaptăsocoteală să slujește, ca lumea, cudegetul arătându-l, să dzică: «Iată, acestaașe au dzis, așe au făcut». Că macar căîntr-acea dată oarece spre adaogereacinstei și spre slava numelui a să aduce

s-ar părea (care lucru mai mult decâtaltele pre muritori farmăcă), dară cu bunăsamă și adese s-au vădzut că aceleașiguri cântă cântecul îndrăpt, și ce ierilăuda, astădzi în hulă iau și în batgiocură.De care lucru propozitul socotelii au fostca într-atâta adunare de nevoie adevărula nu arăta, iară de bunăvoie numai singureu a-l ști, sau cătră altul iarăși adevăruluiiubitoriu a-l obști (că între doaă chipuripururea doaă socotele asupra unui lucruau, dară în doaă monarhii, în careanenumărate chipuri, voi și socotele săaflă, cu cât mai vârtos deosăbite plăcerivor avea? Unde cineva cu sfatul plăcut șiiscusit nu mai mulţi priimitori decâtlepădători și nu mai puţini apărători decâtîmpotrivitori va afla), Și așe urmadză ca(din cuvântul adevărat nu mai puţininepriietini decât priietini cineva singur cugura sa să-și agonisască)." Brehnacearăspunsă: „Adevărat, o, priietine, căcoaptă și deplin ieste socoteala ta (căcinime așe de fericit în lume să să ţie, a

nime așe de fericit în lume să să ţie, acăruia, precum și lucrul, și cuvântultuturor va plăcea să să socotească, căsoarele și ceriul senin călătorilor, ploilesămănătorilor, vara plântătorilor, toamnaculegătorilor și iarna de-a gatamâncătorilor place, pre carile soarele,totdeodată tuturor neputând a le pricini,de la toţi acește nu poate a scăpa a nu săvinui); și macară de lauda gurilor multeînţelepţii ca albinele de fum fug, însă(când pentru făcut folosul de obște cinevasă fericește, cuvioasă și frumoasă iestelauda) (că cu mintea și sfatul unuia, amultora viaţă a să păzi și din viitoareleprimejdii a să feri ispita din toate dzilelearătătoare și mărturisitoare ne ieste).Precum cu bună chivernisala unuinavarh, din nesăţioase droburile măriimulte suflete la limanul lineștii scapă(căci acela, bun cărmuitoriu a fi să dziceși ieste carile din linește furtunelesocotește și din furtună lineșteaagonisește). A căruia dulce voroavă în

liman și vrednică laudă pre uscat șicădzută mulţămită de la ficiori pentrupărinţi, de la părinţi pentru feciori, printoate casele și adunările, nu otravă, măcrede numelui, ce tare antifarmac tuturorhulelor ieste. Pentru aceasta și într-acesta chip a celor vechi și fericiţi iroinumere (căci fericirea adevărată cu câtsă vechește, cu atâta mai mult săfericește), carile de atâţea mii de ani șipână acmu, din iscusite condeielescriitorilor, din tocmite verșurilestihotvorţilor, din împodobite voroaveleritorilor și din dulce cuvântare a tuturorgloatelor bună pomenirea numelui nici s-au părăsit, nici în veci să va părăsi. Carelucru vie icoana vrednicelor sale sufleteși deplin pildă următorilor săi ieste (căcitoată omeniia și vredniciia omeneascăîntr-aceasta să plinește, ca preneputincios să agiute, și neștiutoriului nunumai cu cuvântul, ce mai vârtos cu faptapildă aievea să să arete). Acesta lucrusingură înţelepciunea firii pre toţi învaţă,

cu îndămânările sale pildă ni să arată defaţă, câte părţi are, toate în slujba șiagiutorinţa tuturor le întinde. Soareletuturor cu același ochiu caută, nici preunii încăldzește și despre alţii aceastatăgăduiește. Ploile, precum stinceleumedzăsc, așe săminţele dezvălesc,hlujerile răcoresc, copacii înfrundzesc,florile iarba și toată pășunea și otavaînverdzesc; și toate în neamul și chipulsău, una spre îndămânarea alţiianeobosit să nevoiesc și fietecareaperiodul plinirii sale a plini să silesc. Decare lucru aievea ieste (că fireanul firii aurma să cade), iară amintrilea cine firii săîmponcișadză, pre făcătoriul firii înmeșterșug necunoscătoriu arată. Nicivoiu, priietine, cu numele firii, mulţimeapătimirilor să înţelegi (că toată pătimireagrozavă nepriietină, iară nu priietină iestefirii)."

Cătră aceste a Brehnacii nu proastecuvinte, Lupul într-acesta chip răspunsă:

„Vădz și bine cunosc, o, priietine, că cutoată nevoinţa te silești ca pentru a meaadâncă tăcere să te înștiinţăzi (că sufletulfilosof nu numai cum și ce s-au făcut, ceși pentru ce așe s-au făcut cerceteadză)(că toată prostimea lucrurile vădzind,precum sint le știu, iară filosoful din ce șipentru ce așe sint cunoaște).

Deci de vreme ce și eu (precum mi săpare) urechi bine ascultătoare am aflat șitu precum gură adevărul grăitoare să fiinemerit adeverit să fii și precum eu apovesti nu mă voiu lenevi, așe tu înpomenire a le alcătui nu te obosi (căvoroava frumoasă la cei cunoscători den-ar mai sfârși, încă mai plăcută ar fi, iarăcei necunoscători mai tare dulceaţă înbasnele băbești, decât în sentenţiilefilosofești află). Întâiași dată, dară, o,priietine, pricina tăcerii mele au fost căci(în ureche de pizmă îmbumbăcată și dezavistie astupată nici buhnetelecăldărărești, necum line cuvintele

filosofești a răzbate pot) (căci mai prelesne s-ar audzi voroava între ciocanelecăldărarilor decât între multe gloate avarvarilor). Iară a doa și cea mai greapricină au fost căci nu a tuturor socotealăieste ca pentru ce nu știu să săînștiinţedze (macar că fietecine din fire aști poftește, dar cei mai mulţi, cevaneștiind, precum ceva nu știe a să dovedinu priimește), ce pentru ca ce le place șice poftesc, aceia a și audzi să nevoiesc.Așijderea, nu atâta pentru hirișă fiinţaStrutocamilei a să înștiinţa, pre cât cineceva împotriva lor și după poftaadevărului va grăi a însămna să silesc.Că acel apofasisticos cuvânt: El au dzis,ase va, ase poruncește, aievea arată cănu ce mai de folos, ce ce mai plăcut leieste, aceia să și aleagă. Și așe, voroavamea nu de ascuţite, ce de căptușiteurechi ar fi lovit (și ce mai marenenorocire a fi poate decât când nici celce bine vorovește nu să înţelege, nici celce aude cuvintele de bune și de rele nu-i

alege). De care lucru la cei cu socoteală(mai cu suferire și mai cu cuvinire ieste înmunţi holmuroși, codri umbroși, în stâncipietroase, peșteri întunecoase, întrepăreţi zugrăviţi și zidiuri cu iederăacoperiţi cuvinte a face decât întreoamenii carii cuvântul adevărului a audzinu le place). Căci între locurile pomenite,cineva glasul de ș-ar slobodzi, în urmaglasului văile, codrii, munţii, păreţii,zidiurile aceiași dzisă ar poftori, și de n-aradaoge, încailea, nici ar scădea cevavoroavii cuvioase. Care lucru la urechiledupă plăcere a audzi deprinse, împotrivăcade, că de răspund, răspund cu urgie,iară de tac, tac de pizmă și de mânie.Dară de vreme ce în singurătateaoamenilor și în tovărășiia știinţelor aciinumai amândoi ne aflăm, ori până undeproastă știinţa mea s-ar întinde, cu bunănedejde și fără nici o primejdie a alergași orice înodat s-ar părea, a dezlega numă voi sii (că de nepriietinul înţelept iestede lăudat, cu cât mai vârtos și priietin și

de lăudat, cu cât mai vârtos și priietin șiînţeleptul va fi mai de ascultat și deîmbrăţășat). Că a Vulpei șicuită cătretoată publica priinţă, iară asupra mea cavreo ură să poată aduce, cu marenevoinţă numele mieu și a filosofiii melela mijloc s-au adus, carii de la mine ceaadevărată și chiară a Strutocamilii fiinţăhirișie să le arăt înaintea atâtea gloate m-au chemat. Cătră carii în cevanerăspundzind, pricina tăcerii și siieliimele mai sus deplin ţi-o am povestit. Iarăacmu, pre cât puterile îmi vor agiuta,numele și firea Strutocamilei cum mai prescurt și mai aievea a-ţi dejgheuca mă voisili (căci nu didascalul, carile în toatedzile în școală învaţă, ce cela ce aucenicilor cu învrednicii și învăţăturiîmpodobește viaţă, fericit și la nume vestitieste și a fi să cade). Unul dintre cei a firiitâlcuitori dzice că a numerelor numire șicunoștinţă ieste măsura a necunoscuteifiri. Iară altul dzice că ieste făcliia șilumina a fiinţii lucrurilor. Amândoi dară,

precum să cade, la rădăcina adevărul auatins și la vârvul adevăratei cunoștinţe auagiuns (că cine adevărul de la rădăcinăcearcă, știinţa în vârvul înălţimii află, șicine adeverinţa de gios întreabă,cunoștiinţa de sus îi răspunde). Bine darăși după regula adevărului, iarăși dzic,vrednicii aceia filosofi au grăit, de vremece tot numele hiriș scurtă hotărârealucrului ieste. Deci numele Strutocamileidin doaă numere, din Struţ adecă și dinCămilă alcătuit ieste. Așijderea din doaăfeliuri, adecă din dobitoc și din pasireieste împărţită (însă de ieste în lumepasire ca aceia, carea hiriș numai struţ săsă cheme). Deci a acestor doaă dihaniihirișiile împreunând, firea jiganiii, pentrucarea întrebare să face, pre lesne adesface și a cunoaște vom putea.Așijderea pre fietecare dihanie, prin celepatru firești pricini cercând, fietecarea câtși ce cu dobitocul acesta împarte, chiarvom putea pricepe. Aședară Cămila iestedobitoc în patru picioare, mugitoriu și din

fire spre ridicarea sarcinii orânduită. Decicât ieste despre partea pricinii făcătoare,aievea ieste că ca și alalte în pântece săzămislește și în vremea cădzută firește săfată. Cât ieste despre partea materiască,ieste ca și alalte dobitoace: din carne,singe, oase, vine, piiele, păr și alalte câtela materie să cuprind. Cât ieste desprepricina formei precum din alaltedobitoace cu multul să deosăbește, săarată. Întâi, că unele sint cu un ghibnumai, iară altele cu doaă, la cap mică,după mamina trupului ce poartă, picioareînalte și la genunchi botioase, la talpălată și fără unghi, la copită îngemănată șica gâștele pe dedesupt împeliţată, lacoadă scurtă, după lungimea trupuluimăsurând (căci coada la dobitoc întâiieste pentru frumseţe, iară a doa, ca peunde cu capul și cu picioarele nuagiunge, pentru apărarea de muște, cucoada să agiungă), la păr creaţă caarapul, dară moale ca bumbacul, de lagrumadzi până la piept ieste flocoasă și

grumadzi până la piept ieste flocoasă șicoama îndrăpt, de la gușă în gios, spregâtlej purcede, iară peste tot la stat decâtalalte mai mare, iară decât filul mai micăieste. Iară cât ieste despre pricinasăvârșitului, aieve ieste (precum și maisus am dzis) că firea spre ridicareasarcinilor grele au orânduit-o. Nici asprusă ţi să pară, o, priietine, acest cuvântpentru pricina săvârșitului, că macară căaceasta pricină ithicăi mai mult decâtfizicăi slujește, însă adevărul așe săadeverește, nevoia omenească în firepricina sfârșitului au aflat și, precum dzicunii, preste chiteala firii (însă meșterșugulfătul nevoii fiind, nevoia întâi ce-i mai prelesne, apoi ce-i mai cu greu și mai defolos au aflat), însă nu de tot împotrivafirii, nici preste puterile ei a sări poate,nici orânduiala lesnirii a-i muta ispitește.Că ce meșter ar fi acela carile grindzi defier ar râdica și cu cuie de lemn le-arîntări, sau cine sfeșnic de său șilumânare de argint ar face? De unde

aievea ieste că ce firea spre lesnireîmprăștiiat au lăsat, aceia meșterșugul cuadunarea spre săvârșire le-au adunat. Decare lucru, la Cămilă de socotit ieste întâighibul în spinare râdicat, pentru ca degreuimea sarcinii mijloc pre lesne să nu isă îndoiască. A doa, la dânsa ieste deluat în samă perinuţele între picioareledinainte și în pulpile picioarelor denapoi,în carile, când pentru încărcarea lapământ șede, ca cum în niște pirostii cutrii picioare, într-acele perinuţe săsprijinește, pentru ca adese culcarea șiridicarea și greuimea, carea în spate oîndeasă, pieptul și pulpile să nu-ijulească, nici piielea, rănindu-i în ceva,să o betejască. A triia ieste la dânsa desocotit mărimea trupului și puţinămâncarea și încărcarea stomahului șimare răbdarea carea de sete în vremeacăldurii are, pentru ca și hrana fiindu-ipuţină și răbdarea mare la sete, pre lalocurile carile mâncarea de în bișug șibăutura în biv nu să află, mai răbdătoare

și mai trebuitoare să fie (că acela iestemai trebuitoriu, carile la vreme de nevoieieste mai răbdătoriu). Acestea dară înCămilă firea ascundzind, nevoia șimeșterșugul din fire așe și spre acestasfârșit să le fie orânduit sfitește. Iară detoate mai pre urmă de socotit la Cămilărămâne, ca după mărimea trupului,micșorimea sufletului, și după arătareatrupului, prostimea duhului ce are, că uncopil de șepte ani sau și mai mic șeptecămile sau și mai multe după sine a trageși încătro voia îi ieste a le întoarce poate,iară de multe ori, în locul copilului, unmăgăraș această slujbă a săvârși șicâteva cămile după sine a înșira poate,carile cât sint și cât pot, de s-ar puteacunoaște, lucrul într-alt chip s-ar tâmpla(că unde a socotelii și a minţii radze nulucesc, duhurile puterii puţin procopsesc).Acesta lucru în dobitocul acesta chiararată că firea nu după mărimea trupuluiduhurile în cumpăna atocmirii au împărţit,ce la stârvul măminos și vârtos duh logoș

ce la stârvul măminos și vârtos duh logoșși fricos au pus (că puterea trupului, câtde vârtoasă, râdică, împinge și strânge,cât de mai mult ar putea doi sau trii, iarăcel puternic la socoteală cu miile pre alţiicovârșește). Deci într-acesta chip Cămilafiind, toate nevoile și greutăţile ce tragenu peste voie, ce peste știinţă sufere. Încare lucru, lauda vredniciii suferelii săagonisască nu poate (căci acela cesimte, iară nu acela ce nu simte, a suferisă dzice, și cela ce puterea spre izbândăharnică a fi își cunoaște și nu-șiizbândește, iară nu cela ce slăbiciuneanepriietinului neștiind, de frică săcontinește, răbdătoriu să numește). Încămai cu de-adins și precum adevărul săare, că Cămila, nu căci nu poate, ce,precum am dzis, căci nu știe că poate, isă pare că de-ar putea vreodată pre ceice o înăcăjăsc, tot ș-ar izbândi; de carelucru în știinţa ei, slăbiciunea duhuluiputerile trupului neclătind, numai cupizma și înădușala rămâne. Carea macar

că în viaţă (precum unora place) dzic cănu o uită, însă iarăși în viaţă izbânda,pentru pricinele carile am dzis, a-șirăscumpăra nu să învrednicește. Acesteadară, cani pre scurt, o, iubite priietine, înCămilă și în firea ei așe să socotesc, șicu tot adevărul așe și sint. Deci pentruaceasta mai mult voroava a lungipărăsindu-ne, la Struţ, pasirea să neîntoarcem.

Aședară, giumătatea dobitoculuiacestuia în Cămilă aievea arătându-să,acmu cu alt mijloc giumătatea ce rămâneîn Struţ, pasirea, să o cercăm și iarășiprin cele patru a firii pricini, ce, cum, dince și pentru ce ieste, să o aflăm. Deci laacesta lucru întâi ca astrologhii să facemsă cade, carii cele adevărate firești șicerești trupuri mai curat vrând să arete,niște fiinţe din socoteală și niște trupuri șilocuri, carile nici în ceriu, nici în fire săaflă, pun. După aceasta dară socoteală, afi să dzicem și cu mintea să supunem,

precum în fire să află o pasire mare, cupene, pedestră și nezburătoare, sau undobitoc cu doaă picioare și să oaă;hrana, în loc de grăunţă, iarbă sau carne,să-i fie piatră, foc și fier; și așe, pre ciudalumii, aceasta prin pricinele firești deamănuntul să o ispitim, ca oarece pentrudânsa adevărul și socoteala ce ne vaarăta să oblicim. Pre cât dară ieste dinpartea materiiască, să vede că nu piatră,lut sau alt metal, ce carne, singe și alaltelucruri de materie dihaniiască are. Pre câtdin pricina făcătoare ieste, întâi în ou săzămislește, să oaă, clocește și apoi puiica alalte pasiri din oaă își scoate. Iară câtdespre pricina formei, multe și asprediscolii are, pre carea, binișor de o vomsocoti și în cumpăna socotelii drepte de ovom cumpăni, mai mult spre a firii eicunoștinţă decât alalte ne va agiuta.Forma, dară, parte îi ieste de pasire, iarăparte de dobitoc. De dobitoc, dzic, căcipedestră, nezburătoare și pre faţapământului, iar nu în aer îmblătoare.

Talpa îi ieste ca de Cămilă, cu copităîmpreunată, iară nu cu unghi și cu degetedespicată; în spinare, ghib în sus râdicatca Cămila are, la grumadzi, lungă șiîntoarsă, la picioare, înaltă și la genunchibotioasă ieste; la cap, mică și la bot,întoarsă, nu plisc de pasire, ce bot dedobitoc poartă; coada în sus întoarsă,creaţă și tufoasă îi ieste. Rar și departepășește, princet și lin pașii își clătește.Acestea toate din forma cămilii îndatorităa fi, dovadă nu trubuie. Iară din formapasirii îndămânată a fi, numai penele oarată; în loc de fulgi, tulee, și în loc deperi, pene ș-au luat. Acestea dară la unloc împreunându-le, pentru a patrapricină, carea ieste a săvârșitului, cumvom putea vom giudeca. Deci, pre cât cusocoteala a agiunge putem, dzicem căfirea într-aceasta jiganie un lucru mijlociiuau lucrat. Căci trupul mare asămănândCămilei, cu mici penele aripilor pasirii înaer a să râdica nu poate. Așijderea, slabtrupul păsăresc sarcina dobitocească și a

trupul păsăresc sarcina dobitocească și apohoarăi greuime a suferi și a purta nupoate. De unde aievea ieste că nici fireaspre acestea au tocmit-o, nicimeșterșugul și nevoia au silit-o. De carelucru, un lucru numai a săvârși poate(căci firea ceva în zădar și în deșert nuface), însă, de ieste de credzut cuvântulunora, carii dzic precum jiganiia aceastaîn stomahul său fierul amistuind și oţelulîn maţeși topind, pre urma ei, cei ceaceastă treabă de grijă au, găinaţul la unloc îl strâng, pre carile meșterii de a doaoară fierbându-l și în materiia și formadintâi întorcându-l, fierul cel vestit, ce-idzic meschiul vechiu, să fie alegând, dincarile odânăoară povestesc precum oaăde fier prea multe să să fie făcut, carile șipână astădzi în cămările împăraţilorrămășiţă să păzăsc și să află. Însăaceasta socoteală, macară că pre la mulţide adevărată să ţine și să crede (darămișeliia lumii aceștia atâta cu vremealucrurile strămută, cât celea ce unii o dată

cu mânule le apipăia, cu picioarele lecălca și cu ochii le videa, aceleași acmualţii audzindu-le, în loc de basnă și deminciună a fi să le ţie). Însă noi a celorace ispita prin scrisori a oameni de temeiunu să pomenește, nici acmu ispita dupăcuvinte cineva a afla să învrednicește,lucrul în prepusul schipticesc lăsăm. Șiașe, nici spre aceasta sfârșit din fireStruţul orânduit a fi nu să adeverește. Decare lucru, din tăgadă, mărturisireaadevărului aducând, dzicem: jiganiiaaceasta dobitoc cu patru picioare nuieste, pasire zburătoare nu ieste, Cămilănu ieste, Struţ aplos nu ieste, de aier nuieste, de apă nu ieste. De unde iarășidzicem că cea adevărată a ei hotărâreaceasta poate fi: Strutocamila iestetraghelaful firii (căci ieste la filosofi altul,al chitelii), carile dintr-îmbe monarhiileieste, și ieste și nu ieste. Ieste, dzic, căciadevărat între lucrurile firii ciudă caaceasta să află; nu ieste, dzic, căci nicidintr-un neam a fi socoteala nu

adeverește. De care lucru, o, iubitepriietine, însămnarea marelui acestuianume altă nu sună, fără numai hirișăhimera jiganiilor, irmafroditul pasirilor șitraghelaful firii. Deci acmu lucrului, căruianeamul, chipul și toată vredniciia firea i-au tăgăduit, oare cu ce obrăznicie, saumai adevărat să dzic, cu ce nebuniecineva din voia slobodă sau dinmeșterșug spre vreo vrednicie a o râdicaar îndrăzni? (Că mai pre lesne ar ficineva, gândacii îngiugând, pământul cacu boii în plug să are, decât vreun binesau folos a aștepta de la cela carile nicidin fire vreun dar, nici din pedeapsă șidin învăţătură vreo vrednicie are).Aceștiia socotele, o, priietine, eu a unoragânduri împotrivă simţind, spre așe deadâncă tăcere m-am lăsat, și de nu voiucumva proroc minciunos ieși și unprognostic a face, macară că nu fărăsiială, voiu îndrăzni. Deodată a Corbuluisiloghizm să va întări, și sentenţiaCucunozului să va plini, și Strutocamilii

Cucunozului să va plini, și Strutocamiliiîn cap coarne ca a boilor îi vor razsări, șiîn scaunul vredniciii să va sui (ca fortunacând va să trântească, întâi râdică, șinorocul întâi râde, apoi plânge). Numaivremea (carea oglinda ieste a lucrurilorviitoare) va arăta, precum și siloghizmulieste sofistic și sentenţia răzsuflată șiStrutocamila din odihnă în năcaz, dinfericire în pricaz și din ce ieste în ce nuieste va trece (că guziului orb fericită îiieste viaţa, când în întunereculsuptpământului îmblă, iară când pre faţapământului iese, nu mai curând radzelesoarelui îl încăldzesc decât unghileblendăului îl sfridelesc)."

Brehnacea, acestea toate de la Lup cubună urechea ascultând și cu întreagăsocoteală înţelegând, singură din sine,precum cuvintele Lupului adevărate șipline de înţelepciune să fie, cunoscu.Asijderea, precum, ca un deplin filosof,toată aporia au dezlegat și cea hirișăhotărâre Strutocamilii au dat. Însă mai

denainte sfaturile carile între Corb și întreCucunos să făcusă știind, încă mai tarede iute adulmăcarea Lupului să mira(căci sămnul înţelepciunii ieste ca dincele vădzute sau audzite, cele nevădzuteși neaudzite a adulmăca, și viitoarele dincele trecute a giudeca). De care lucru,siiala și tăcerea Lupului nu din pizmă saudintr-a inimii împietroșere, ce din dreaptăa înţelepciunii regulă a fi pricepu (cătăcerea sau la vreme a înţeleptului grăire,multora pildă și învăţătură, iară anebunului bolbăitură, șie ură, iară a altorascărăndăvitură ieste). De vreme ce aCorbului inimă bătea ca Strutocamilaîntre pasiri după dânsul, iară întredobitoace locul cel mai de sus să ţie.

Așijderea, știa că nu numai filosofiiaLupului, ce nici sfatul a toată lumea dinmintea ce apucase să-i întoarcă, cuputinţă nu ieste (cu inima în pizmăîmpietroșată, sau după voia sa a isprăvineputând, de năcaz să topește, sau

oricând ar putea răul a face nu săîndoiește). Acestea Brehnacea, în sineașe chitindu-le și socotindu-le, până, maipre urmă, socoteala întracesta chip îșiașădză (orice spre binele și folosulmonarhii ieste, aceasta a arăta și a grăisă cade). Iară de vor fi urechi ca aceleaașeși de tot adevărului neascultătoare șiinimi nicicum folosul de obște priimitoare,păcatul în cap și ocara în obrazul lor fie!

Aședară, Brehnacea, de la Lupdespărţindu-să, întâi cu Cucunozul săîmpreună, căruia toată înţelepciunea șifilosofiia Lupului îi povesti și precumadevărată hotărârea Strutocamilei au dat,împotriva a căriia altă socoteală mai tareși mai adevărată să să găsască cuputinţă nu ieste.

De unde tot lucrul aievea să face cămintea Corbului greșită ieste și de ce s-au apucat, sau la cap a scoate nu vaputea, sau, de va putea, peste puţină

vreme și lucrul să va strica și, în loc delaudă, asupră-și ură și hulă de la mulţi valua (că o mie de lucruri vrednice de-abiialauda dobândesc, iară numai unulscârnav în veci nespălată cinstei șinumelui grozavă aduce pată). Carea preatârdziu sau nici odânăoară din gurilenăroadelor și din șoptele gloatelor a oscoate nu va putea (căci din firemuritorilor aceasta ieste dată, ca binelepre lesne, iară răul cu anevoie să uite, șilaudele cuiva pre hârtie, iară hulele pretable de aramă să le scrie). Acestea șialtele ca acestea Brehnacea cătrăCucunoz vorovi, socotind precum întâipre dânsa din cea veche și strâmbăsocoteală va putea întoarce, și de ciiaamândoi împreună mărgând și pre Corbla calea dreptăţii și la luminareaadeverinţii a duce să nevoiască (căciBrehnacea mai de folos a fi cineva alesale hotară pe dreptate a păzi decât toatălumea tirănește a agonisi socotiia).

Ce în zădar cuvintele și în darnevoinţele își pierdu, de vreme ceCucunozul dzicea, precum prin cărţi șimijloace de credinţă adeverit ieste, căPardosul, Vulpea, Ursul, Râsul și alalteale lor rudenii cuvântul lor a priimi șisentenţia lor a întări gata sint, și încă deva fi cineva sfatului acestuiaîmponcișitoriu, prea pre lesne altă cale îivor arăta, pre carea și vrând și nevrând îiva căuta a merge (că unde ieste silatirănească, nu să cearcă putinţa firească)și mai cu de-adins pentru Lup și pentruCiacal, carii singuri numai poate într-altăsocoteală să rămâie. Deci de Ciacalpuţină grijă ieste, o jiganie și de stat și desfat puţină și mică fiind, iară pentru Lup,de vom videa că la gând nemutat și la fireneschimbat rămâne, deodată, precumsfaturile lui priimite ne sint, îi vom arăta.Iară când la vremea alegerii lucrului va fi,altă treabă întraltă parte îi vom afla, pânăsfatul să va isprăvi și hirograful de mânatuturor să va iscăli. Iată după aceia,

adeverit sint precum Lupul la bârlogulsău cu odihnă a trăi bucuros va fi (că maifericit ieste cineva cu strâmt traiu lalăcașul său decât cu toate desfătările încasele streine). Iară amintrilea, precumîmpotrivă că să clătește de-l vom simţi,bună nedejde am că Pardosul cu multepestriciunile și picăturile lui va afla ac decojocul Lupului.

Brehnacea iarăși dzisă: „Eu, frate, așisfătui ca și tu de această socoteală să tepărăsești, și amândoi împreună și preCorb de la acesta lucru a-l dezbăra săsilim (că mai de laudă ieste o inimătulburată a împăca decât o răspublică atulbura, că tulburarea a nebunilor, iarăîmpăcarea a înţelepţilor meșterșug ieste).Și cătră acestea pomenește, iubite frate,că Pardosul și toată seminţiia lui credinţăn-are a căruia nu numai scrisorile șicuvintele, ce așeși nici lucrurile decredzut nu-i sint (că a cui cuvintele nu săstăruiesc, cu anevoie lucrurile i să vor

stărui, și cine necredincios ieste învoroavă, viclean va fi și în lucruri), și,precum piielea cu multe picături iestepicată, încă mai cu multe vicleșuguriinima îi ieste vărgată (că inima vicleanăîntâi din minciuna cuvântului, apoi dinvicleșugul lucrului să vădește). Carileprecum astădzi prieteșugul nou, asemâine sau poimâine vrăjmășiia veche, șiprecum acmu plecarea capului, așe,aflând vreme, ridicarea nasului va arăta.Iară acestea a Pardosului de nu viipomeni, frate, cuvintele mele, precum odată ţi le-am dzis, din minte să nu-ţi iasă.Că macar că tu la trup mai chipeș și lastat măi înalt ești, dară eu și de vârstămai bătrân, și de pedepse mai dosedit șimai ispitit, și de căi mai multe și maideparte, și de ţări mai streine și mai latemai asudat și mai zbuciumat simt, încarile și mai multe am vădzut, mai multeam audzit și și de mai multe m-amînștiinţat (că adevărat, bună ieste știinţaaudzirii, dară mai adevărată ieste ispita

viderii)".

Cucunozul acestea toate în loc debasnă și în buiguituri de bătrâneţe le lua(că basna la proști locul istoriii,mărgăritariul la porci, preţul ordzului,șuierul la cioban, cinstea mudzicăi șisfatul bun la inima rea tot o socoteală au).Carile cuvintele Brehnacii, cele ca grâulalese și ca spicul culese, ca pleavasuflându-le și ca paiele preste ariemăturându-le, într-acesta chip i leîntoarsă: („Bătrâneţele, o, frate, și multătruda în tinereţe, mai mult de odihnatrupului decât cinstea și agonisitanumelui cearcă"). De care lucru, socotesccă nu ce dorește cinstea, ci ce pofteșteodihna arăţi și înveţi, și a mă mira destulnu pociu, cum nicicum în partea monarhiiinoastre ţii? Și cum într-acesta sfatdobitoacele stâbla finicului să apuce cutoţii noi am putea priimi? Și cum cinsteași slava Vulturului aceasta ar puteasuferi? Au nu știi (că agonisita numelui

mai mult cu îndrăzneala decât cu siialasă dobândește?) Au nu pricepi (căscânteia amnariului până a nu să stinge,iasca aprinde, iară stângându-să, a doași a triia lovitură poftește?) De care lucru,noi acmu vreme de treabă și după poftăaflând, cum vom putea vremeaprelungind, darul norocului în para foculuisă aruncăm? Că bine știi (că pre cât iestede iute la curgere punctul vremii, încă maiiuţi sint mutările lucrurilor în vreme) și nutrebuia cineva a te învăţa, de vreme ce(precum chipul norocul mii de mii deobrază să fie având și în mii de mii defeliuri pre muritori în tot ceasul să fiemăgulind), adeverit ești. Au nu de cu varăstăpânii caselor, de iarnă grijindu-să,toată zaharaoa trebitoare în jitniţele șicămările sale grămădesc? (Că ce dăvremea, nici avuţiia, nici nevoinţa poatecumpăra). Iară câte primejduitoare învremea viitoare mi-ai pomenit, acesteaîncă nu tăgăduiesc (că cine vreodatănorocul supt lăcată și norocirea în ladă ș-

au încuiat? Sau cine tot cu aceia fortunăîn viaţă s-au slujit, de carea vreodată sănu să fie năcăjit?). Ce a muritorilor maimult aceasta le ieste hirișiia (ca în dzuanorocului să-și arete vârvul cornului, iarăîn dzua nenorocului, de nevoie să sufereși scoaterea ochiului). De care lucru așesocotesc, într-această dată, nicicumbiruinţa la dobitoace să nu rămâie(macară și adevărul părtaș și împreunănevoiaș să le fie). ăO, fortuna bună (deieste în lume vreuna adevărat bună), cumși tată, și maică, și soră, și frate fortuneirele ești, carea până într-atâta pre muritoribuiguiești, îmbeţi și nebunești, cât și spretabăra adevărului desfrânate oștilenebunelor sale socotele a-și slobodzi nusă rușineadzăî. Deci acmu, frate, înnemică cevași de cuvintele Lupuluiîmblânzindu-te și nici o zăbavă la mijlocpuind, împreună să ne sculăm și laîmpreunarea Corbului să mergem, precarile și de lăudăroasă filosofiia Lupuluisă-l înștiinţăm, și de ciia lucrul mai cu

să-l înștiinţăm, și de ciia lucrul mai cucăldură și mai cu nevoinţă să apucăm (cănu mai puţin zăbava prin lenevire stâlpiimonarhiii, decât cfartana mădulareletrupului scutură)". Brehnacea, macară căcu greu iușoare cuvintele Cucunozuluiaudziia și cu greaţă aspre voroavele șispurcate blăstămurile asupra adevăruluisuferiia, însă, într-alt chip a face niciavând, nici putând, sculându-să cuCucunozul împreună, la Corb să dusără.

Înaintea a căruia, Cucunozul, după cetoate cuvintele Lupului de-a fir-a-părpovesti și încă decât era, cu oxiile, variileminciunilor le mai asupri, cu apostrofurilelingușiturilor ale dobitoacelor lucruridecât era mai micșură și cuperispomenile mândriii slava și numelezburătoarelor preste ceriuri râdică șimulte de vânt pline cuvinte răzsuflă,împotriva a toată socoteala dreaptă,gândul și fapta Corbului pre cât mai multputu a abate sili (că ce ieste la muritorimai pre lesne decât cuvântul rău a grăi?

și ce ieste mai cu greu la peminteni decâtcuvântul adevărului a dzice și poftadreptei socotele a face?). Corbulașijderea, inimă ca aceia având, carea,de ar fi preceput, precum cineva dingândul său să-l abată s-ar nevoi, aceluiacu tot mijlocul puterilor sale împotrivă să isă puie, cu cât mai vârtos și cuvinte spreplăcere și îndemnare, după a sa vrere, dela Cucunoz audzind, poţi crede că cuinima ar fi săltat și după sfătuirea plăcutăs-ar fi plecat? (Că la inima stâlpită șiîmpietrită, un cuvânt după plăcere decât1.000 de talanţi mai plăcut ieste), însă(unde lumina adevărului lovește, oricâtde groși ar fi păreţii îndrăptniciii, de nupeste tot, dară oarece zarea tot străbate).De care lucru, Corbul, ale Lupului decâtsoarele mai viderate și decât lumina maistrăluminate și mai adevărate cuvinteaudzind, pre carile în cumpăna socoteliitrăgându-le, întracesta chip cătrăBrehnace și cătră Cucunoz voroavă făcu:„(Fericit ar fi acela, o, priietinilor și soţiilor

mele, a căruia împotrivnici și nepriietinifără putinţa lucrurilor, dară de trei ori maifericit ar fi acela a căruia vrăjmași fărăagiutorinţa sfaturilor ar fi) și, de vreme ceîn capul împoncișetoriului voii noastresocotele așe de drepte și sfaturi așe deascuţite să află, altă ceva mai mult nici adzice, nici a face avem, fără numaicereștii noștri stăpânitori inimile alaltorasă împietrească și urechile minţii să leastupe, ca nici glasul a-i audzi, nici sfatulîmpotrivă a-i asculta să poată (că maimultă nedejde de biruinţă în lipsa sfatuluivrăjmașului decât în mult numărul, taremâna și ascuţită sabiia ostașului ieste).Iară de vreme ce împotrivnic sfetnic șiîmponcișetoriu vrednic ca acesta a aveadin noroc ni s-au tâmplat, în ceva cuinima să nu scădeţi vă poftesc (că cu câtlucrurile mai cu anevoie și mai cu multănevoinţă să dobândesc, cu atâta mai cumult să laudă și mai cu cinste săslăvăsc). Deci eu aceasta am socotitdinceput și aceasta voi ţinea sau până a

trăi sau până lucrul început voi săvârși,adecă siloghizmul o dată la mijloc pus,să să întărească, și Strutocamila, sprecinstea epitropiii râdicându-să, de la toţivrednică să să cunoască (că mai fericitsocotesc a fi acela carile într-o sughiţareduhul ș-ar sfârși decât cela carile ce odată au giuruit, până la moarte giuruinţa aplini, pre cât va putea, nu să va nevoi).Care lucru, precum l-am început, așe a-lsăvârși doaă pricini îndemnătoare șiamândoaă, precum socotesc, folositoaresint: Una, că al nostru, iară nu aldobitoacelor sfat întărirea luând, oricumar fi, titulul înţelepciunii și numelevrednicii lângă monarhiia noastră varămânea (că între împăraţi și monarhi numai gios să ţine cinstea sfatului divanuluidecât biruinţa nepriietinului în mijlo culmeideanului). Alta, căci despre parteanoastră, între dânsele pre Strutocamilăepitrop Leului puind, sau de tot suptputerea noastră le vom lua, sautotdeauna între mădularele trupului

totdeauna între mădularele trupuluimonarhiii lor gâlceavă nepărăsită șitulburare neodihnită și mai pre urmărăzboaie și morţi vor fi și să vor scorni. Șiașe, precum bine știţi (că moartea unoraieste viaţa altora), noi cu singele lor nevom îngrășea, ne vom întări și puterile nisă vor înnoi.

(Că nici odânăoară norocirea șimărirea unuia fără nenorocirea șimicșurarea altuia a fi nu poate). Însăpentru taina carea acmu în inimilenoastre ascunsă stă, nici Lupul, nici altăjiganie știre să aibă, până când pre ceimai de frunte dintre cele cu patru picioaremai binișor vom ispiti (că lucrurile grelepre cât sunt mai tăinuite, pre atâta ies maiiușoare, și sfatul descoperit pre cât ar fide folos tăinuit, pre atâta iese de stricateîn gloate dezvălit). Că pre cei mai aleșidintre dânșii, după voia și inima noastrăplecându-i, cu cei mai de gios a nerăspunde pre lesne ne va fi."

Din monarhiia dobitoacelor era cincijigănii, carile la acea adunare și mai defrunte și mai de cinste era, adecă:Pardosul, Ursu, Lupul, Vulpea și Cămila(pentru carea mai pre urmă toatărăscoala și vrajba cea mare între doaămonarhii s-au scornit, căci mutând-o dinCămilă în pasire și adăogându-i laurechile ciute coarne buorate, numele înStrutocamilă îi mutară). Pre lângăacestea era și Ciacalul, însă acesta nuîntr-atâta socoteală să ţinea. Aceste cincijigănii în locul a toată vâlfa și în chipul atoată stema a alaltor cu patru picioareera, într-însele toată lauda în chivernisaleși toată nedejdea în nevoi și primejdii lisă sprijeniia (că precum pre stâlpii maigroși și mai vârtoși toată urdzala casii săsprijinește, așe în patru sau cinci, sau șimai mulţi, toată otcârmuirea publicăi săodihnește). Iară pricina a alegerii acestorcinci jigănii au fost că încă de pe vremeagâlcevii cu Vidra și cu Bâtlanul, întredânșii atâta glogozală și amestecătură

precum să scornește vădzind, socotiră(că în gurile multe puţine sfaturi deispravă sint, și în voroavele delungategreșală a nu să face peste putinţă ieste)și, pentru mai cu fără glogozală lucrurilesă scuture și mai pre lesne la un capăt săle scoaţă, dzisără: „Iată, noi din toatămonarhiia noastră ne aleasăm, decitrebuie și din monarhiia voastră, alegeţipre cine viţi socoti, pentru ca deosăbi dealaltă gloată trebele să ne trăctuim, șiorice mai de folos și mai cu cuviinţă amafla, în știinţa împăraţilor și tuturorgloatelor să dăm și spre acel aședzământinimile tuturor a pleca să silim (căci voiagloatelor și a noroadelor proaste ieste caîmbletul calului neînvăţat și desfrânat,carile, din netocmită și preste simţireslobodzita răpegiune, de multe ori în râpiadânci și de maluri înalte cu capul în giosdă)".

Aședară, despre partea zburătoarelor,Corbul, Cucunozul, Brehnacea și Uleul

să aleasără, carii cu ceialalţi împreunălucrurile mai pre amănuntul începură ascutura și unii pre alţii în ce sfat și în cesocoteală să află ispitiia (că în lucrurilegrele, întâi sfetnicii, apoi sfaturile aaședza trebuie). Ce cât despre parteajigăniilor, era prea pre lesne lucrul a săaședza s-ar fi putut, de vreme ce jigăniileale sale numai a sprijeni siliia și inimatotdeauna spre linește le stăruia. Iarădespre partea pasirilor nu așe era, căci ladânsele și cuvintele cu meșterșug, șilucrurile cu vicleșug era, de vreme ce altasupunea în voroavă și alta avea în inimăsă facă, adecă nu numai cu ale sale câtnu era îndestuliţi, ce așeși nici cu a altorade saţiu să sătura (că pofta lăcomiii cuputerea împreunată ca pojarul în iarbauscată ieste). Deci dintr-acestea pasiri,Brehnacea, precum să videa, sau dinsine plecată, sau din a Lupului vârtoaseargumenturi și adevărate socoteleîntoarsă, și vrea și cunoștea ce iesteadevărul, de care lucru de multe ori cu

mare îndrăzneală împotrivaîndrăptniciii voii Corbului să punea, ce îndeșărt.

Că, precum și mai sus s-au pomenit,Corbul, din răutatea o dată în minte pusă,a să căi nu știia și din vicleșugul ceapucase nu să părăsiia (o, cât cu multulmai fericit ieste acela carile în boală fărăleac cade decât cela carile în răutateneuitată, desfrânat să sloboade) (că maibine ar fi cuiva cu 1.000 de rane a să rănidecât o dată pacoste și dosadă de-aproapelui său a pricini). De care lucru,Corbul nu spre cea de obște folosire, cespre a sa tare dorită poftire să siliia, și nuceva răzsipit între dânșii să alcătuiască,ce numai cu a sa tiranie să să slujeascăsă nevoia.

De unde ispita după gând îi răspunsă,de vreme ce întâiași dată pre SăracaCămila ispitiră, căriia giuruindu-i că prelângă urechi, coarne și pre lângă peri,

pene îi vor adaoge și din dobitoc pasire ovor putea face.

Așijderea, numelui Cămilii titululStruţului alcătuindu-să și de la pasiriaripi, iară de la dobitoace coarne lipindu-i-să, între dobitoace mai fericită și întrepasiri mai slăvită va fi, îndată credzu,proasta, că după giuruinţă, să va plini șifapta (că la muritori tare să pohârneștecredinţa, unde mai denainte pofta și voianepărăsit împinge). Insă urma era săarete că adevărată ieste parimiia veche(că Cămila cercând coarne, ș-au pierdutși urechile), iară acmu cercând pasire asă face, vremea va să-i arete că șidobitoc a fi nu va mai putea, șiodânăoară în primejdiia urechilor, iarăacmu poate și în peirea capului să cadză(că cine pre pământ în ceva ce ieste nu s-au îndestulit, credz că acela și în ceriumacară fericire nu va cunoaște).

Deci oricum au fost începăturile, și

cum să vor tâmpla săvârșiturile, puţinsocotindu-să, Cămila, cu toată inima înpartea Cor bului să dede. După aceia,pre Urs ispitind, îl aflară că numaialbinele din știubeie să nu-l dodeiască șila bârlogul lui nebântuit să lăcuiascăpoftește, iară amintrilea veri dobitoacelear zbura, veri pasirile s-ar încorna și s-arpedestri, macar cum aminte nu-i ieste (căfirea carea în ceva fericirea ș-au socotit,alalte ale lumii toate de batgiocură leare).

Hulpea, jiganie pururea cu doaă inimiși neispitită, pentru une pricini, carile șimai denainte arătasă, îndată în parteazburătoarelor să giurui (că inima vicleanămare fericire simte când socotește căpentru fapta vicleșugului și ea săcinstește și la aceiași școală ucinici șipărtași își agonisește). Însă Hulpea cutocmală ca aceasta să aședză, ca nucumva Lupul, până între vii va fi, deunirea ei cu dânșii să să înștiinţedze, căci

Hulpea, precum din fire ieste bunăadulmăcătoare, mare grijă de Lup purta,ca nu cumva cu vremea adevărul săbiruiască și vicleșugurile acmu ascunsăvreodată să să dezgolească, și așeprieteșugul și tovărășiia, carea macar căcu chip zugrăvit și poleit între dânsa șiîntre Lup avea, își va piierde. Pre Ciacalașeși nici a-l mai ispiti socotiră cu cale afi, de vreme ce de la dânsul, precumagiutoriul, așe nici vreo împiedecarenedejduia (că des și de multe ori lamuritori să vede puternicul nebun înfruntea sfaturilor, iară săracul înţeleptdenafara pragurilor)

(și, precum bogaţii cu avuţiia socotesccă și mintea au câștigat, așe săracii, culipsa avuţiii și piierderea minţii să fie păţitli să pare).

Iară pentru Lup socotiră că nemutat șineclătit va fi din socoteala sa (că sufletulînţelept într-altă și pentru altă ceva din

socoteala sa a să muta nu știe, fărănumai din rău spre bine și din greșalăspre îndreptare). De care lucru, dzisărănici mai mult să-l ispitească, nicigândurile cătră dânsul să-și dezvălească,ce numai în faţă, precum toate după poftași sfatul lui să vor face, să-i arete, iarădupă dos cu toată nevoinţa ale salegânduri la lucru a duce tare să săgătească. Lupul de pre semnele cevidea, precum tovarășii săi nu cu buneduhuri să poartă bine cunoștea, însănedejdea într-altă socoteală își punea,adecă ca când lucrul la ivală ar vini,Pardosul și fraţii lui, Râsul și Hameleonulși Veveriţa, cu gura deșchisă, în glasulmare vor striga și partea dreaptă vorţinea. Că tot lucrul, veri să să facă, veri sănu să facă, într-aceasta să prijeniia,adecă ce ar pofti cea mai de frunte parte,aceia și alaltă gloată să întărească, iarăce le-ar arăta de stricarea și paguba lor, odată cu capul să nu priimască. Așijderea,vădzind că Pardosul acolea de faţă nu să

află, precum alofililor să priiască șiomofililor să nu priiască, nicicum cevaș îșprepunea (ce oricât cineva de înţelept șioricât de bine a lucrurilor socotitoriu ar fi,singur numai cu socoteala sa îmblând, șiîn sfaturile sale și pe altul neîntrebând, încea mai de pre urmă a nu greși pesteputinţă ieste). De care lucru, Lupul, îndreapta socoteală sprijenindu-să, tare săgreși, și în numele omofiliii bizuindu-să,prost nemeri (căci nu altă dată răzsipaunui nărod s-au făcut, fără numai când aisăi șie, vicleșug ș-au făcut, și nu altă datămai mare stricare de la nepriietini au vinit,fără numai când priietinii și credzuţii auviclenit).

Căci pre Pardos Corbul prin iscoade șicărţi pre ascuns trimese, și încă dedemult în priinţa lor îl întorsese șivicleanul cel mai mare a neamului său afi cu giuruinţele îl făcuse (că sula de aurzidiurile pătrunde și lăcomiia își vindeneamul și moșiia), de vreme ce tare îi

făgăduisă că de să va întoarce într-oinimă și într-un gând cu dânșii, stârvurilecele mai grase și cărnurile cele maiseoase cu Corbul, și cu Vulturul, și cualalţi ai lor sfetnici împreună le vorîmpărţi.

Așijderea, el acmu la bătrâneţe agiunsfiind, din ce să află a-l mai prefacemacară că peste putinţă ieste (căci niciCorbul negreaţa, nici Pardosulpistriciunea a-și muta poate), însă peficiorul lui, carile încă în vârsta tinereţii săaflă, precum Coracopardalis să-l poatăface bună nedejde au, dzicea. Adecăglasul și aripile Corbului dându-i, și ceadin moșie a Pardosului pestriciunelăsându-i, cu bună samă Pardos-Corbsau Corb pestriţ să va înformui (că pieptuldecât diamantul mai vârtos pofta îl moaieși inima decât cremenea mai împietroșatălăcomiia o topește, și ce focul nudomolește aurul topește). Iară Râsuluiadevărat lucru de râs îi giuruiră, adecă

din 53 de căpuși pline de singe (carileodânăoară Râsul adunate avându-le șipe vremea foameţii pasirile i le-au fostprădat), pre giumătate înapoi să i leîntoarcă, însă cu aceasta tocmală ca întot anul câte cinci căpuși să-i dea.Așijderea cătră acestea îi fagaduiră,precum socotitoriu îl vor pune, ca câtecăcăredze Cămila dinafară de grajd arlepăda, el a le cheltui și pre la gândaciicarii din mistuiri ca acestea hrana leieste, a le împărţi voinic să fie (călăcomiia de la aur până la gunoiu, și dela diamant până la steclă să întinde). Lajiganiia aceasta, Râsul, de socotit iestecă toată pistriciunea pe supt pântece i săascunde, adecă la loc ce nu să așe vede,iară amintrilea pe spinare, tot un păr săarată a avea. Adecă în faţă prost și drept,dară multe picături de vicleșuguri îi staupeste maţă (că toate carile să văd de pechip și de pe floare să giudecă, iarăgândul a ascunsului inimii nici chip, nicifloare are, de pre carea de bun sau de

rău, de frumos sau de grozav să săcunoască, fără numai când icoana încuvinte sau în lucruri își tipărește). Iarăalalţi fraţi acestora întracesta chip săașădzară, că Veveriţii i-au giuruit un sacde nuci și un hărariu plin de hămeiu cufag amestecat. Așijderea coada, carea învremile ce stăpâniia Vidra îi tăiasă,precum la loc îi vor pune-o dzicea. Căriiadarul acesta prea mult și mare i să păru,de vreme ce nucile și fagul spresprijineala vieţii, iară coada sprerăscumpărarea cinstei și a podoabei îiera, mai vârtos că toată fala și pofalaVeveriţii în coada cea lungă ce purtastăruia, carea nu ca alalte jigănii înapoi,ce, de mare mândrie, peste cap ridicată oţinea (că unde lipsăsc crierii din cap,acolo covârșește coada peste cap) și(cine vredniciia capului nu pricepe, acelalungimea codzii la mare cinste ţine). Preaceasta, dară, într-acesta chip coada înloc de cap puindu-i, amăgulind-o, oașădzară. Iară Hameleonului toate

așădzară. Iară Hameleonului toatefeliurile de văpsele și de flori precum însamă îi vor da și în toate deplinăpozvoleniie să aibă îi giuruiră. Al căruiafire de-a pururea faţa a-și schimba fiind șidintr-o văpsală într-alta a să preobrăjimare vrednicie ţiind, socoti că dar așeșipeste măsura lui i să giurui și toatăîmpărăţiia într-îmbe monarhiile să fiecâștigat i să păru (că plinirea poftei cât demici peste toate hotarăle a toatemonarhiile precum să fie covârșit i săpare).

Cătră aceste mai adaosără pre GuziulOrb, carile cu frâmseţea fetii sale, Helgii,în dragostea a multor jiganii întrasă și amulto ra minţi de frumseţea ei sănebunisă (că nu mai mult tăriia vinului încap decât chipul frumosului în inimălovește). Cu carea și părintele său,Guziul, macar că din fire orb și slut era,însă fietecarile ce-l timpina cu toatălumina privelii îl îndămâna, și de-și feriiamâna de sărutat, la picioare-i cădea și i

să închina (că cine iubește din suflet precel din cămară mare fericire simpte a-izdvori afară la scară). Cu acesta chip,cine mâna cea scurtă a Guziului a sărutasă învredniciia, precum pre singurăHelgea să fie îmbrăţășind socotiia, și cinelipicioase și urduroase melciurile lui apipăi să norociia precum roa trandafirilor,carii pre obrazul Helgii să deșchidea, săfie scuturând și iscusită mirosala lor să fiemirosind i să părea (că precum simţireaîn lucrurile ce-s de simţit lucreadză, așepomenirea în fantazie tipărită și zugrăvităale sale pătrundzătoare sloboade radze).De poamă dară ca aceasta, macar cămulţi dinţi să ascuţise și multe măsele săo mușce să gătise, însă, precum să dzicecuvântul (că norocul nu împarte cuobrocul, ce unora varsă, iar altora nicipică), așijderea (altora arată și nu dă, iaraltora, preste toată știinţa și nedejdea lornespuind și neivind, preste măsură ledă). În care chip, și cu gingaș trupul șimângâios statul Helgii au lucrat, de

vreme ce vârstnicii și cei din neamul einu numai cu mânule întinse, cu braţeledeșchise și cu minţile uluite o aștepta și opoftiia, ce încă și cu sufletele topite șiinimile arse cui va cădea acea norocire șicui să va tâmpla acea fericire, dzua șinoaptea cu gândul mai rău și mai cumplitdecât cu trupul să pedepsiia și săchinuiia (că chinul trupului carneadomolește, iară pedeapsa sufletului,oasele topind, inima rănește), și acmu-acmu, din dzi în dzi și din ceas în ceas,fietecarile norocul cu jele chemându-și, șide s-ar cumva altuia, iară nu șie, tâmpla,sabii, cuţite și tot feliul de otrăvi cumplite,de nu celuia ce au luat norocul, șie celuiace au rămas cu focul gătiia. Toţi ibovniciiși patimașii dragostii Helgii într-acestachip în toate suflările și răzsuflările lor, cafinicii în focul lor murind și iarăși înviind,norocul tot precum au știut ș-au giucatgiocul (căci toţi cereștii durerilepemintenilor simpt și să milostivăsc,numai norocul, dacă-și întoarce faţa, nici

a jeli știe, nici a să milostivi poate), șiprecum câteodată frica vulturului preiepure după broască mărită, așe voianorocului pre Helge după Cămilă aumăritat.

O, Doamne și toţi cereștii, lucru caacesta cum și în ce chip a-l suferi aţiputut? Unde ieste cumpăna ceriului cucarea trageţi și aședzaţi fundulpământului? O, dreptate sfântă, pune-ţiîndreptariul și vedzi strâmbe și cârjobelucrurile norocului, ghibul, gâtul, flocospieptul, botioase genunchele, cătăligepicioarele, dinţoasă fălcile, ciute urechile,puchinoși ochii, suciţi mușchii, întinsevinele, lăboase copitele Cămilei, cusuleget trupul, cu albă pieliţa, cu negri șimângâioși ochii, cu supţiri degeţelele, curoșioare unghișoarele, cu molcelușevinișoarele, cu iscusit mijlocelul și curătungior grămăgiorul Helgii, ce potrivire,ce asămănare și ce alăturare are? O,noroc orb și surd, o, tiran nemilostiv și

păgân fără lege, o, giudeţ strâmb șifăţarnic, pravilă strâmbă și fără canoane!Ascultaţi, morţilor și priviţi, viilor: Cămilacu Helge să împreună, filul și șoarecelesă cunună și dealul cu valea să iau demână. Ce ureche au audzit, ce ochiu auvădzut sau ce gură din veci lucru caacesta au povestit? (Tacă, dară,pripitorile unde cântă ursitorile, că nicineam cu neam, nici chip cu chip, nici feliucu feliu a potrivi caută, ce numai ce vaface și lucreadză ce-i place). Norocul,dară, într-acesta chip pre Helge dupăCămilă aședzind, ţinţarii cu fluiere, grieriicu surle, albinele cu cimpoi cântec denuntă cântând, mușiţele în aer și furnicilepre pământ mari și lungi danţuri râdicară,iară broaștele toate împreună cu broateciidin gură cîntec ca acesta în verșuri tocmitcânta :

A Cămilii dară și a Helgii împreunare,preste socoteala a toată lumea, într-acesta chip isprăvindu-să și mai denainte

acele cinci jigănii cătră tot neamul,precum s-au dzis, viclene și vândzătoarearătându-să, cuvântul cu maregiurământuri și legământuri cătrăzburătoare își dederă, așe ca precumvoia le va fi să învoiască și precum poftale va pofti să poftească. Acestea darăîntr-acesta chip în sine și cu sine cu marivicleșuguri alcătuind, prin rost de bunritor, precum cătră alţii a le arăta, așeinimile prostimei a îndupleca socotiră(căci la materiile groase focul, iară lainimile proaste limba bine vorovitoaremult poate). Și așe ritorisind Papagaia,cuvântul la obște într-acesta chipîmprăștiară.

„Vestit și tuturor știut cuvânt ieste, o,priietinilor, (că învoinţa sufletelor și unireainimilor lucrurile din mici, mari le crește.Iară neînvoinţa și neunirea lor, din cât demari, mici și cât de curând le răzsipește)(că precum o sănătate în multe mădularea trupului, așe o omenie și o unire în

multe năroade ieste, carile un stătătoriu șistăruitoriu a politiii stat fac). Împotrivăaceasta a să înţelege poate, adecă (căprecum o boală și o fierbinteală cât depuţin în trup sau o durere cât de mică într-un mădulariu tot trupul spre neaședzareși pătimire aduce, așe neunire în politie șineînvoinţa în cetate, ciuma și lângoareacea mai rea și troahna cea mai lipicioasăieste). (Căruia lucru, cea mai de pre urmăa tot statul răzsipă și a tot sfatul cea denăpraznă prăpădenie ieste). Aședară,începutul voroavii apucând, macar cădintr-al mieu rost, însă dintr-înemile atoată frăţasca adunare dzic. Adunareaaceasta, o, cinstiţilor dintr-îmbe părţileadunaţi fraţi, adunarea aceasta, dzic,slăvită și minunată a prea linilor șiînălţaţilor noștri monarhi ieste, și de pretitlul ce ș-au pus, chiar și aievea săcunoaște, că precum adunarea a atâteacinstite chipuri la un loc s-au adunat, așesufletele și inimile a să întroloca și a săîmpreuna, dreapta socoteală și pravila

adeverinţii la un sfat, la un stat, la oînvoinţă, la o priinţă, la o iuboste și la odragoste a le încleșta și a le înnoda va,poftește și să nevoiește (căci tot adevărullucrul chiar și hiriș poftește, și toatăîncepătura cu cale spre lucrul și sfârșitullucrului bun călătorește). De care lucru,între muritori de ieste vreo simţire pestesimţire și vreun lucru firesc peste fire, șieu mai proroc a mă face și cele în urmăviitoare mai înainte a le povesti și până anu fi, a le vesti mai voi îndrăzni (că ceieste adulmăcarea minţii sau carea iesteicoana înţelepciunii, fără numai celea ceochiul trupului cu ochiul sufletului să livadză și în cele cu prepus viitoare fărăprepus în bine și în rău următoare iscusitși frumos să le aleagă). A proroci dară voiîndrăzni, dzic (de vreme ce din răsăritedzua și de pre începute fapta săcunoaște), în care chip și numireaadunării aceștiia în curândă vreme suptunirea a toată inima și învoinţa a totsufletul a videa și după nume lucrul și

sufletul a videa și după nume lucrul șisfârșitul a ieși și a să plini fără prepusnedejduiesc, de vreme ce inimile curate amarilor împăraţi spre cea adevăratălinește și curată dragoste stăruiesc șispre folosul a toată obștea tare șinepărăsit să nevoesc. Așijdereapreaînţelepţii, buni chivernisitorii șicredincioși deregătorii, împreună cu ceiai lor de frunte sfetnici, în dreaptasocoteală și buna chivernisală, câtu-inegrul bobului macară cevași a sminti,peste socoteala omenească ieste (că maicu nevoie ieste o sută de copoi iepuriledin pâlcul spinilor a scoate decât a triiînţelepţi sfatul cel mai de folos a afla). Șiașe, bune semne de bună nedejde săarată ca nici lucrul început fără socoteală,nici prorociia mea la sminteală să iasă.Ce cu bună samă dzilele de fier în veaculde aur vor să să priminească și toatăcalea grundzăroasă și ciulinoasă înnetedă și bătută să să istovască. În carea(pentru cele tâmplătoare vorovăsc), de s-

ar și cumva într-un chip prea repede șipreste înţelepţeasca socoteală tâmpla cavreo pietruţă de scandală de la cinevaîntr-însă să să arunce, însă darea într-oparte-i și urnirea-i și așeși de totrâdicarea-i, precum prea pre lesne ar fi,a-și propune cine va putea? (Că mai prelesne ieste cuiva în câteva ceasurisuflarea și răzsuflarea a-și popri decâtsufletul înţelept, cunoscând adevărul șide dânsul a nu să lipi) și așe, piciorul câtde dropicos și pasul cât de tremuros înceva a să zăticni și a să poticni nu vaavea. Pentru care lucru, dintr-îmbe părţilecu toţii și cu totul să ne apucăm trebuie,ca celora ce din multe strune o cântare,sau din multe organe o harmonie într-osimfonie fac asămănându-ne, ce mai defolos, ce mai de laudă și ce mai cucuviinţă ar fi să începem, să facem și săisprăvim, ca într-acesta chip toatărăceala, carea îngheţare aduce, și toatăfierbinteala, carea dogoreală și pârjol întot trupul politiii noastre pricinește, în

stâmpărarea și temperamentul cel desănătate și de viaţă izvorâtoriu iesteaședzind, priietinilor megieși nesăvârșităde laudă materiie să dăm. Iarănepriietinilor pre budze în veci denedespecetluit pecete să pecetluim (cădin fire cele supt lună așe s-au orânduit,ca unele după altele să urmedze, și cândunele mor, altele să învie și simbathiia șiantipathiia dintr-însele să nu lipsască).Deci dară, cinstiţi ascultători, cine mai cude-adins cea următoare fericire maidenainte într-un chip a simţi ar pofti șicine cel nespus a toată obștea folos cuochiul sufletului a-l privi ar ispiti, pre unulca acela poftescu-l ca șepeleviii melelimbi puţintică îngăduitoare voie șiascultătoare ureche să plece, pre carileîn scurt (de vreme ce a ceasuluistrâmtoare laconește a ritorisi mă învaţă)a-l umbri și în strâmt hotar a-l perigrapsimă voi nevoi."

Toţi ascultătorii, precum cu dragă

inimă și deșchisă ureche vor ascultadacă dzisără, și precum că cu tot sufletulde dulce izvorul carile din limba Papagaiiizvorește, însătaţi sint, dacă mărturisiră,Papagaia, cu toată vârtutea cuvântului,himera, sau, precum s-ar putea dzice,ciuda nevădzută, neaudzită cu voroava înfire a băga începu (că nu mai slobodăieste limba atheistului spre blăstăm decâttropurile ritorului spre hula sau laudaaninată) (și de celea ce singură fireascărândăvindu-să fuge, aceleavorovaciul îndrăzneţ preste fire le urcă).

Papagaia dară, într-acesta chip, dupăce proimiul voroavei sale sfârși, deumbrirea a fiitoriului acelor doaă monarhiistat să apucă, dzicând: „Aceste doaăvestite și nebiruite monarhii, o, iubiţii mieiascultători, precum fietecarile din sine,late în hotare, bogate în comoare, dese înorașe, tecsite în sate, nenumărate însupuși și cea mai de pre urmă, cu uncuvânt să cuprind, din toate părţile întărite

și în slava cinstii lor îndestulite să fie nunumai celor de duh purtătoare, ce așeșiși celor pre pântece și târâitoare știut șiîncă prea știut ieste (că lucrurile mari șicei ce nu le știu le știu, iar lucrurile mici șicei ce le știu nu le știu). De care lucru,aievea ieste că orice mai mult sau maipreste hotare a pofti s-ar videa, nu pentrua lor lipsă (căci plinirea nu pofteșteclătire, ce odihnă), ce pentru a supușilorsăi adoagere și odihnă vor și poftesc, șipână într-atâta (pre cât singuri marturiprivitori îmi sinteţi) silesc și să nevoiesc,și aceasta pentru ce și cu ce? Pentruunirea a toată inima și cu învoinţa a doimonarhi, a cărora voie mai mult decâtporunca și porunca mai mult decât faptade credzut și de ascultat ieste. Voiaaceasta a lor, spre ce săvârșit? Sprealcătuirea a doaă firi într-una. Darăacesta în ce chip? (Căci doaă firi a săuni, lucru peste lucru și putinţă pesteputinţă ieste). În chipul puterii sufletești,carea în câteva inimi într-un chip și într-o

măsură a lucra poate. Adecă cu buna asufletului priinţă, doa trupuri, ca într-unsuflet a îmbla și a să învoi să poată (că ceieste prieteșugul? A învoi deopotrivă. Șice ieste priietinul? A nu deosebi însuflet). Cu acest felu dară deduhnicească putere, Vulturul Leu și LeulVultur, duhul Vulturului în Leu și al Leuluiîn Vultur, fără de nici o deosăbire, celedinafară mădulare, precum întru adevărîmpărăţește le vor ocârmui și fără greși cudânsele monarhicește să vor sluji, cine-iatâta beteag de minte carile să nucunoască? Duhuri dară ca acestea, carileceriul de ar avea poartă și iadul ușe,precum și acolo să pătrundză fără prepussint. Duhuri dară ca acestea, iarăși dzic,atâta de supţiri și puternice, trupuri atâtade iuţi și de vârtoasă, fără de nice o siialăîmpotrivnică unind și fără de nici oprepunere de pacoste împreunând, au nutot lucrul, peste toată puterea, a putea vorputea? (Că unde Leul vulturește șiVulturul leuiește, prepeliţa ce va iepuri și

Vulturul leuiește, prepeliţa ce va iepuri șiiepurile ce va prepeliţi?) Vulturul de susși deasupra privind, Leul din dos și dinfaţă adulmăcând, ce nepriietin asuprăviind, sau ce vrăjmași macar la fântâneleNilului fugând a nu să simţi și a să mistuiva putea? (Că a putincioșilor mâna lungăși ochiul neoprit ieste). Adulmăcareaunuia cu iute viderea altuia însoţindu-săși în toată calea tovărășindu-să, din nuărifurnica împoncișării pre pământ și de laAsiia: lighioaia dodeielii la Evropa să vavidea și să va adulmăca, pre nebiruitespetele Leului, neostenite aripileVulturului răsărind, cestea pre tot fugașulcât de repede în clipala ochiului voragiunge, celea pre tot împotrivăstătătoriul vor birui și vor înfrânge. Cestacu cel decât diamantul mai vârtos piept,cela cei decât bricile mai ascuţiţi pintinitot zidiul vrăjmășiii și toată mreajeavicleniii ca pravul voi spulbăra și capândza paingului vor dispica. Cine darăîn lume, o, priietinilor, atâta de scămos la

minte și strămţos la cuvinte să va afla,carile să socotească sau să grăiască căcel împotrivă de supt braţul Leului vaputea scăpa, sau cel supt aripileVulturului aciuat că în primejdie va întra?Sau cine lucrul, mai aievea decât radzelesoarelui cunoscut nu va cunoaște? Capre cel din paza lor cineva a-l bântui, saupe cel dimpotriva lor a nu-l birui vaputea? (Că focul din apă și dzua dinnoapte și orbii o pot alege). Aceștea dară,într-acesta chip unindu-să și alcătuindu-să, cinstea, slava, biruinţa și odihna,carea a tot nărodul fără prepus următoareieste, cei din cuiburele încă cu fulgipuișori și cei încă supt ţiţele maică-sa,sugătorii a giudeca vor putea. Și statulcel mai fericit decât toată fericirea precumca râul să va pogorî și ca pohoiul vanăbuși și cele în lume nesimţitoare asimţi și a să pricepe vor pricepe, că toatăcinstea numelui de obște și toată a tot derăuvoitoriul și de vicleșug gânditoriulbiruinţă fără îndo inţă și supunere fără

prepunere urmadză.

(Că mai mult în prepus a să avea celepentru lesnirea nesocotite, decât cele câtde grele de la înţelepţi cumpănitetrebuie). În scurt, dară, a fericitului aceluiastat, iată, pre cât în slabă putinţa mea aufost, l-am arătat și precum să dzicedzicătoarea, de pre unghe leul să poatecunoaște.

Deci oricine ar fi acela carile aceiinepovestite fericiri părtaș a fi ar pofti, întâitrebuie ca nu numai a trupului, ce și asufletului mâni totdeodată să întindză șinu numai cu ale trupului picioare, ce și cuale sufletului aripi să alerge și să zboare(că amintrilea, lenișilor osteninţa șipizmătarilor lipsa și căinţa va rămânea).Acestea, dară, de la toată dihaniia așeîntr-acesta chip înţelegându-să, laascultare cuvântului și scuturarea lucruluicea mai de pre urmă să vinim, carea totmijlocul cel spre lesnire și tot modul cel

spre fericita săvârșire aduce (că toatăcălătoriia muritorilor în cel de apoisăvârșit sau să fericește, sau săblăstămăţește). Neamul cel fără neam șichipul cel fără chip, adecă jigăniuţa saupăsăriţa cea cu prepus, iubitoriul nopţii,fugătoriul dzilei, vădzătoriul întunereculuiși orbul luminii, adecă Liliacul, precum înfericit pământul și mănoasă brazdaadunării aceștiia nu puţină zizanie să fiesămănat aievea ieste. Vidra nu cupicătura, ce cu vadra în vasulînţelepciunii veninul nebuniii și-au vărsat.Așijderea Struţul, macar că peste voia șiștiinţa sa, însă nu mică stincă ascandalului la tot pasul căii aceștiia auaruncat și toată greuimea lucrului lamijloc a vini au pricinit. Carile, toate denu s-ar fi tâmplat, fericire și lucru foarteminunat ar fi fost. Dar, de vreme ce s-autâmplat, altă nu încape fără numai leaculle ieste de aflat (căci lucrul ce întâi lalumină n-au fost, Dumnădzău, din ne a fi,la a fi îl aduce, iară lucrul ce o dată la

fiinţă au ieșit, la nefiinţă nici Dumnădzăunu-l poate aduce). Leacul dară acestormai sus pomenite boale și lineșteaacestor clătite răscoale, pre cât din duhulobștii fâicava mea voroavă va putea a-larăta, nu să va lenevi. "„De duhurilevărsatelor veninuri toţi ne-am ameţit,dacă strigară, și toţi antidotul toapsăculuiprecum să-l arete pre Papagaie dacărugară. Papagaia într-acesta chip începu:„Puţintele sint, o, priietinii miei, receteleștiinţei mele și mici și strâmpte chichiţeleierbilor doftoriii mele (căci doftorul bunștiinţa în cap, iar ierbile în câmp le are, șiunde chichiţele văruite și pilulele șicuitesint, acolo bolnavul să amăgește, iară nusă tămăduiește). Din carile ce voi aveaîmpreună cu dânsele și inima, și sufletulînainte-vă a vărsa nu mă voi tăgădui (căpre cât ieste de lăudat doftoriia bună laboală, pre atâta ieste încă mai de lăudataședzământul la răscoală). Pre cât darăieste pentru bileala în cerneală șicerneala în bileală, adecă pentru

cerneala în bileală, adecă pentruvădzitoriul în întunerec și orbăcăitoriul înlumină, Liliacul, după a mea proastăsocoteală aședzimântul pre lesne îi ieste(căci pravul casii după măturat de să șirâdică și în radzele soarelui gioacă, însănici radzele soarelui a nu lovi oprește,nici pașii celui ce prin case îmblăcontinește). În care chip și a Liliaculuigâlceavă, precum din nemică s-auscornit, așe și scornită nemică ieste, șipână în cea mai de pre urmă și tulburatde ar rămânea, precum a tot statul vreotulburare ca aceia a aduce vrednic să nufie putem socoti. Vidra iată că dincatalogul jiganiilor, cu sfatul a tot statul, s-au ras. Carea acmu în lucru, precum săvede, vreo toartă să apuce sau vreobucată să mai îmbuce nu are, ce numai încuvânt, pre cât au putut, și mănuntăile a-și vărsa s-au opintit, și tot feliul defarmăcul descântătoriu prin urechiletuturor au stropit. Însă precum până acmuîn ceva n-au procopsit, așe și de acmu

înainte vreo rămășiţă de venin de-i va fimai rămas, adevăraţii doftori pre lesne îlvor răzsipi și înţelepţii deregători preiușor tot lucrul, precum să cade, îi vortocmi. De care lucru, despre aceastaparte mai multă grijă a purta nici folosieste, nici să cade. (Că unde grijea iestela măsură, megalopsihiia o cârmuiește,iar unde grijea trece peste măsură, acolomicropsihiia a mai chivernisi părăsește).Acestea, dară, așe precum și sintcunoscându-să, tot săvârșitul lucrului șitoată fericirea săvârșitului într-aceastarămâne ca și hotărârea Struţului să săaleagă, pentru ca toţi ce ieste și cepoftește a fi să înţăleagă, și așe, toatăclătirea la aședzare, toată osteninţa laodihnă și toată începătura la cel dorit săvie săvârșit. De care lucru, întâiaș datătuturor a ști să cade că, precum încă dedemult neclătit siloghizmul Corbului prinînvoinţa și porunca a marelui împărat, aVulturului, s-au răzsunat, așe și acmutoată adunarea monarhiii zburătoarelor

va, poftește și poruncește ca Strutocamiliimai mari aripi și mai lungi pene să i sădea. Și ce mai mult? Cămila zburătoareși Struţul fătătoare să să facă, pravila voiiîmpărătești poruncește (că toată voiaslobodă într-acesta radzimă ca, precumcelor pemintești, așe celor cerești pravileîmpotrivă să margă). Ca cu acesta mijlocCămila călătoare în monarhiia celorzburătoare să între și iarăși despre parteamonarhii dobitoacelor orice cu cale și cucuviinţă a fi ar socoti, din mădularile salepre Cămilă să împodobască, căruia lucrutoată monarhiia pasirilor voitoare ieste. Șiașe, nici hereghiia dinceput să-și piardză,nici precum împăraţii orice poftesc că nupot face să să vadză (că cei putincioși numai puţin cu părerea altora decât cuputerea lor fac ce fac). Și hotărâreanumelui știindu-să, într-îmbe părţile titululcinstei și locul slavii numelui a-și dobândisă poată, și într-acesta chip, cea deplinăomonie, într-îmbe monarhiile plinindu-să,să să săvârșască."

să să săvârșască."

Acestea din tot duhul dacă larg și latritorisi Papagaia toate cetelezburătoarelor: „Facă-să, facă-să,plinească-să, plinească-să!" strigară,atâta cât chiotele a atâtea gloate deodatăslobodzite să părea că ieste huietul amari puhoaie după ploaie, din dealuri învăi răpedzite. Unii, de fericirea ce li săpărea că acmu au și dobândit-o, cuglasuri de bucurie să desfăta, alţii cucântece și cu viersuri îzbânda, ca cum însin și dobânda în palmă ar avea, înceriuri râdica. Iară alţii minunată voroavaPapagaiei și decât miierea și zăharul maidulci cuvintele ei și decât toată unsoareamai pătrundzitoare și mai muietoaresentenţiile ei ni cu gura mărturisiia, ni cumânule și cu capul chipuri și semne demirare și de minunare unul cătră altul îndivuri, în chipuri arăta (că de multe oribucuriia mare glasul astupă, și ciudapeste măsură mintea răzsipă). Unii, cacum încă mai denainte de mângâioase

voroavele ei spre somn furaţi și închiteala socotelelor afundaţi ar fi fost, cade somn sau de vin ameţiţi ar fi fost, sprece întâi să înceapă și ce mai înainte dincele multe audzite să pomenească și dinpomenire în cuvinte să alcătuiască, cauluiţii sta și ca somnoroșii, ni pe frunte, nipe piept să scărpina (că voroava dulce șiales plăcută inimii bucurie, iară ochilordormitare pricinește). Comedie caaceasta și buiguire într-acesta chip dingura Papagaii în minţile tuturor dihaniilorrăvărsindu-să, ca cum și cu trupurile și cusufletele amurţiţi și amuţiţii ar fi fost, princâtăva vreme între dânsele mare tăceresă făcu, și una într-ochii alţiia ascuţit șineclătit căutând, ce ar fi mai de vorovit șice ar fi mai de pomenit, ca cum a sădomiri n-ar putea, ce una pre altă săînceapă, ca ce din ros tul ei ar audzi și eaaceia să grăiască, sta cu gura căscată(că strigarea a gloate multe dinrăzsunarea a păreţilor deșerţi nu multădeosebire are, și precum păreţii același

glas întorc, așe în gloata ascultătoareunul cuvântul altuia poartă).

În cea de pre urmă Cioara, după cecâtva ca înecaţii în gât clăncăi și ca cumsau de duh îndesită, sau de năcazdosedită ar fi fost, mult în grumadzi râgâi,în glasul firii sale să slobodzi și „car, car,car" de trii ori poftori. Toate cetelepasirilor, spre bine glasul poftorind,„macar, macar, macar", după cazaniiaPapagaii, și lucrul și cuvântul de s-arsfârși dzicea. Din jiganii unele (pentrucarile precum lăcomiii să fie fost vândutemai sus s-au pomenit), ca cum le-ar fivinit a căsca și princet, ca nu toţi săaudză, glasul Cioarăi adeveriia. Alaltejigănii toate, cu multă și adâncă tăcere,ca cum celor mai de frunte următoare arfi, să arătară (că tăcerea prea adâncă saudin pizmă iese, sau din neștiinţă). Cetăcere ca aceasta celor mai de gios eradin sială, iară celor mai de frunte era într-adins mărturisală. Căci mita maica și

vicleșugul părintele în trupuri deîmblătoare inimi de zburătoare odrăslisă(că precum aurul în focul cât de iute dince ieste nu să mută, așe, ori în ce inimăîntră, din ce ieste într-alta o strămută). Decare lucru jiganiile, „facă-să, facă-să",aievea a striga, ascunsă tragerea firii lerușina; „nu vom, nu priimim" și de marestrâmbătate a să văiera, înghiţita mâzdăși îmbunare de inimă le mânca.

Iar dintre pasiri, Brehnacea, carea demulte ori partea adevărului a ţinea săvidea, cătră Cucunoz pre taină dzisă:„Glasul Cioarăi, gurile lingușitoare șiinimile cele numai înainte, iară nu șiînapoi socotitoare, după a sa poftă, sprebine l-au tâlcuit (căci pofta schizmeștelesnirea, și chipul lesnirii spre toatăgreuimea fără nici o sială purcede).Numai pre cât a mea proastă și acmu debătrână buiguitoare socoteală ieste,glasul Cioarăi nu atâta spre „macară", câtspre ocară a tâlcui s-ar putea, și precum,

o, iubite frate, foarte bine știi că Cioara cuCorbul pentru multe pricini a multestârvuri puţină dragoste și priinţă întresine au. De care lucru așe cu firea măamăgesc, că în cea de apoi a adunăriiaceștiia nu vreo fericire să așteaptă,pentru carea să dzicem: macară, ce multănevoie și becisnicie, pentru carea să nevăietăm, vai, foc și pară, și cei ce așe depre lesne au tâlcuit, macar, a multoracapete să să usuce îmi par (că câtăbecisnicie aduce fericirea cea preaașteptată, atâta nevoie nu facenenorocirea cea cu sufereală purtată). Șipomenește, frate, cuvintele mele, și odatăvii cunoaște că Cioara, nu macara, ceocara au prorocit " Cucunozul, precumdinceput calea apucase, nici în stânga,nici în dreapta să abătea, ce de purureapizma și mândriia ce știia ţinea. De carelucru, într-un chip pe Brehnace deblăstămăţie și de micropsihie probozind-o, dzisă: „(A tot lucrul părerea părerenaște, iară știinţa făcliia adevărului ieste):

Cioara, săraca, de la mulţime s-au socotitla limbă varvară și i-au tâlcuit glasul:macară.

Iară tu, frate, împiedicat de bătrâneţe șibuiguit de cărunteţe fiind, pre prorocul cenu-i știi știinţa, locul și ţara, vii să-i încarciasupră-i ocara. Ce mulţimea varvarismos,iară tu solichizmos cu limba Cioarăifaceţi. De care lucru, a ști ţi să cade căCioara aceasta de locul său ieste atică,ţara Elada, carea în toţi anii cuibul înplatanul (carile dinaintea capiștii luiApolon ieste sădit), scoţând, de la preuţiilui Apolon, carii de pururea supt umbracopaciului învăţiturile cele de taină șimeșterșugul prorociii învaţă, filosofiiacerească au deprins, din care știinţă,adevărul, începutul și sfârșitul lucruluiprecum ieste, mai denainte vadzindu-l șica cu mânule pipăindu-l, în limbaaticească au strigat: maaria Ö Șra, ce vasă dzică: fericit ceasul în carile cu gânduls-au zămislit și cu fapta s-au săvârșit. "

Însă ori mulţimea au varvarizmit, oriBrehnacea au solichizmit, ori Cioara auaticit, ori Cucunozul au băsnuit, a Cioarăiglas pre cât mai mult să tâlcuia, pre atâtamai mult în lavirinthul necunoștinţii săîncuia, al căruia cheie când să va afla șia cui mână a o prinde și cu dânsalavirinthul a deșchide să va învrednicisupt vremile de apoi ieste să așteptăm.

Lupul, între toate jigăniile pururea maisocotit și mai grijliv în chitelele sale, silași desfrânată voia zburătoarelor aieveavădzind, și încă acoperit vicleșugul aunor dobitoace dintr-adânc pricepând,toată avuţiia răspunsurilor sale în cea maide dedesupt tainiţa tăcerii așeși de tot îșizidi (că cuvântul înţelept pre cât folosaduce urechilor ascultătoare, pre atâtaînfocare face inimilor nestătătoare) (și învreme ce să ascultă, cântecul sirenilor,iară în vreme ce nu să ascultă, sunetuluicăldărilor să asamănă). Lupul, dară, deînţelepciune oprit, tăcea.

Iară alalţi toţi, de nebunie împinși,mormăind și răcnind, de iznoavă, „facă-să, facă-sa!" striga. În care vremePardosul vărgat și Râsul cu negru picat,cu alalţi ai lor depreună, cel de demult îninimile sale ascuns vicleșug ce avea laiveală și într-a tuturor privală a-l scoateîncepură, și ca cum de urgiia pizmeinebuniţi și buiguiţi ar fi fost, fără nici orușine: „vârtos ieste siloghizmul Corbului,frumos și înţelept ieste sfatulCucunozului, minunată și înălţată iesteritorica Papagaii", striga. „De acmuînainte, o omonie, o stăpânire și omonarhie cunoaștem și o împărăţie știm.Iară cine într-alt chip sentenţiia ar clătisau a o clăti s-ar ispiti, fier, foc și cea maigroaznică moarte partea să-i fie ".Aședară, răutatea vicleșugul zămisli șinebuniia îl descoperi (că vicleniia,răutatea și nebuniia surori sint: răutateaîncepe, vicleșug urmadză, iară nebuniiamai mult îl desfrâneadză, până unde una

prinde, alta leagă, iară a triia grumadziicu laţul îi vâneadză). Cătră acestea,Pardosul răutate peste răutate, vicleșugpeste vicleșug și nebunie peste nebuniea grămădi începu, și pașii lăcomiii pânăpeste hotarăle simţirii a-și lăţi și a-și lărgiadaosă, dzicând: „De vreme ce dupăneminciunoase budzele Papa gaii toatăadunarea adeverește, cu cale și cuviinţăsocotesc a fi, ca precum la monarhiiapasirilor după Vultur, Corbul, așe lamonarhiia noastră, după Leu,Strutocamila stepăna cea mai de cinste șiepitropiia a tot neamul să ţie, și dupăaripile carile Vulturul l-au demânat, capultaurului să i se puie, pentru ca și ea întrecoarne sămnul biruinţii și stema epitropiiisă poarte.

Că amintrilea, și Cămila și Struţul,undeva vreun mădulariu de apărare și deluptare precum să n-aibă tuturor știutieste".

Cuvântul Pardosului întări Ursul și-ladeveri Vulpea (că la voia poftitoarepuţine cuvinte trebuie îndemnătoare).Așijderea, alalţi, a vicleșugului părtași:„foarte bine, foarte bine", ni din budzămormăia, ni din colţi clănţăia. Însăcumpăna, în carea dramul strâmbătăţii nuîncape, și mâna, carea fietecui după alesale fapte împarte, a doi dintr-aceștea numult răbdă, și ce pre alalţi la vreme lor îiașteaptă, acestora ceia ce li să cădzu ledede plată.

Căci Ursul, în părerea sa, pentrubișugul mierii ce aștepta, acmu precumcă toate prilazurile prisăcilor sare socotiiași toate știubeiele cu miiere fără nici osială, fărâmă, gândiia, și așe din lăcomiiadeșartă și de mândriia înflată, cu vânt degând și cu miiere de părere, prestemăsură îndopându-să și înfundându-să,așijderea acele ticăloasele albine, carileprin faguri de aburi împrăștiiateramăsese, prin maţele și ficaţii Ursului

pătrunsără, de unde adevărata înflăciunescornindu-să, supt piielea Ursului izvoarăde apă pururea piștitoare purceasără șicu această de năprasnă și mieșeloasăboală, înainte a toate gloatele crăpa.

Vulpea așijderea, de multă grijeavicleșugului făcut ce purta, întâi înmelianholia ipohondriacă, apoi în tusa cusinge mutându-să, de multă vitionire șiboală uscăcioasă, toate vinile i s-auîntins și toate mădularele i s-au zgârcit,atâta cât piielea de oase și pieptul despinare i să lipisă. Carea înghiţindvicleșugul, preste puţine dzile ș-au borâtaburul, precum istoria la locul său vaarăta (că cine înghite zăharulvicleșugului, acela borește toapsăculsufletului). Acestea dară și ce să lucravădzind și ce să să mai lucredze aaștepta neputând, deodată și în grabăsocotiră pre Lup (pre carile încă dinceputvicleșugurilor neînsoţitoriu și răutăţilor lornepriimitoriu îl cunoscusă), întâi îl

sfătuiră, apoi îndemnară, iară mai preurmă și cu capul îi clătinară și cum maicurând de nu va la strajea bârlogului săumerge, cu pedepse groznice și șiînfricoșări de moarte i să lăudară. AșeLupul, vrând-nevrând, și precum deaceasta poruncă foarte să să fie bucuratarătând, împreună cu Ciacalul la locurilesale să dusără. Iară când din toatăadunarea Lupul să despărţiia și precumde fraţii, priietinii și omofilii săi amăgit șiviclenit la arătare cunoscându-să, degrea dosadă carea inima îi înădușiia șide vremea carea așeși de tot împotrivă isă punea, gemutul, oftatul și suspinultotdeodată supt un glas alcătuind,încetișor, cum i să părea, și prea tare,cum altora să audziia, cătră Ciacal gemu,oftă, suspină, răzsuflă și dzisă: „Blem,frate Ciacal, de vreme ce la strajă netrimăt, blemaţi să nu stăm (căci urecheala cuvinte cât de grele ascultătoare învaţăpre inimă la cât de grele nevoi răbdătoarea fi), căci otrăvile acestea cornul Irodului

le va îndulci, iară spurcăciunile acestea,botul Filului le va curăţi.

Acestea Lupul pietre sămănând,stânci și munţi în urmă răzsăriră, precummai pre urmă lucrul au arătat."

Partea a triia

Iară celelalte jigănii, toate carile încârșma lăcomiii cu păharul răutăţii vinulvicleșugului bea, dacă pre Lup dinmijlocul lor lipsind îl vădzură, precumacmu supt fundurile pământului să află, lisă părură (că chipul neiubit, de faţă, nuca ghimpul în picior, ce ca suliţa pătrunsăprin măţă stă). Și așe, „râdicatu-s-aunuărul de pre faţa soarelui, luatu-s-aunegura de pre faţa pământului", cu marirăcnete striga. „Luatu-s-au piiedeca,lipsește pacostea, nu să vede vrăjmașul,dusu-s-au pizmașul", unul cătră altulspuind, ca de un bine prea mare săbucura și ca de o fericire nespusă sădesfăta (că lucrurile lumești cu muritoriiașe a să giuca s-au obiciuit, ca cu cât sintmai deșarte, cu atâta să să pară maidesfătate, și a cărora începături sint preacu mari dezmierdări, acelorași sfârșitul săfie prea cu grele întristări). După acestea,

cu toţii împreună cuvânt își dederă și dzide soroc își pusără, pentru ca la începutulAlfii și sfârșitul Sigmei, la cetatea Deltii(unde apa lui M. și apa lui A. a curasfârșesc, și apa lui T. a cura și a să măriîncepe), cum mai curând să să adune,pentru ca acelea capul Cămilii să vindzăși a Boului să cumpere (că mai pre lesneieste firii la Cămilă coarne să nascădecât din inima rea cuvânt sau gând bunsă izbucnească). Aședară, cu toţii, dupăsorocul dat, la locul însămnat să adunarăși la dzua pusă la cetatea Deltii săîmpreunară, unde Pardosul pe Cămilă decăpăstru purta și Râsul după dânsa, cugândacii prin baligi-i, î-să primbla. Căci laRâși ca aceștea, căcăraza Cămilii mai demare preţ ieste decât căstanii la gliganiimuntelui Olimpului.

Acolea dară, întâi ca a tuturor inimilemai cu de-adins să ispitească, apoi canici unul să nu cumva părtaș vicleșuguluia nu fi să lipsască, socotiră, și câte doi,

câte doi, pre numele cerescului Vultur șiTaur, pentru ca să giure în capișteaEpiorchiii adusără. Unde unii debunăvoie, iară alţii de frică și peste voiesupt groznic giurământ a să lega le căută(că precum între frumoși mai frumoși șiîntre grozavi mai grozavi, așe între drepţimai drepţi și între vicleni mai vicleni săaflă), adecă precum cu învoinţa, plăcereași alegerea tuturor siloghizmul Corbului,sfatul Cucunozului și sentenţiaPardosului să să întărească și capulCămilii în cel de bou să să primeneascăși în epitropiia Leului să să psifisască. Lacare lucru, toţi fraţii vicleșugului, ficioriifărălegii și părinţii atheofoviii: „facă-săfacă-să, strigară, toţi vom, toţi priimim, cutoţii aședzimântul și cuvântul acestaîntărim și adeverim", din luntru crăpară.

Acmu a tuturor voie unindu-să și toţisupt argumentul Corbului supuindu-să,cu toţii în toate părţile să împrăștiară șiprin toţi munţii și codrii, unde coarne de

buăr lepădate ar găsi și cap de tauraruncat ar nemeri, cu toată nevoinţacercară și nicicum undeva macar nu săaflară. De care lucru, cu toţii în mareîntristare aflându-să, ce vor mai face și cevor mai lucra nu știia.

Și acmu mai-mai toată nedejdeapierdea, de nu ș-ar fi adus aminte Râsulde un hrizmos, pre carile Camilopardalulîncă mai denainte îl învăţase, dzicându-i :"Eu odânăoară prin pusti ile Ethiopiii însus pre apa Nilului îmblând și pentru cadin izvoarăle Nilului cu gura apă să beauîn inimă având, după ce peste munţii cesă cheamă a Lunii am trecut și la bălţileunde crocodilii să nasc am sosit, bălţiledin giur împregiur cutreieram, pentru cagârla Nilului (carea în capetele bălţilordespre apus să varsă) să aflu. Lacapetele bălţilor și în gura gârlii am aflatun 5 oraș preafrumos, cu cetatepreafrumoasă.

Orașul dară și cetatea lui într-acestachip era: Bălţile acelea, unde în capetesă împreuna și vărsăturile apii Nilului însine priimia, între dânsele de ce înaintemergea, de aceia în laturi să despărţiia șiostrovul lăţiia și precum să videa ca la700 de mile în lung și în lat tot uscatulîntre bălţi cuprindea. Iară pre marginileamânduror bălţilor cele pe dinafară, dingiur împregiur, ca cum cu zid ar fiîngrădite, cu munţi și dealuri goli eraîncungiurate, așe cât numai unde bălţileîn gârlă să vărsa și în matca Nilului sărăvărsa, munţii împreunaţi nu era, undeca dintr-un hălășteu, ca pre stavila moriiapa cum mare răpegiune să slobodziia șiapa Nilului spre răsărit a cură răpedziia.Aședară, despre răsărit bălţile, munţii șilocul să avea, iară despre apus, adecădincotro Nilul viniia și în capetele bălţilorîngemănându-să să despărţiia, într-altchip era. Că pre cât munţii acei dinstânga și din dreapta să înălţa (că și amunţilor înălţime ca la cinci mile să

socotiia), pre atâta locul din dos să râdicași cu vârvurile munţilor de-a tocmacâmpul despre apus în lat și în lung săîntindea, prin mijlocul a căruia apaNilului, din izvoarăle de unde ieșiia, sprebălţile ce-l sprejiniia lin și frumos curea.Iară pre șesurile câmpului aceluia, și preo parte și pre altă parte de apă, atâtacâmpul cu otavă înverdziia, cât ochilorpreste tot, tot o tablă de zmaragd meree afi să părea, în carile tot chipul de flori dinfire răzsărite, ca cum cu mâna în grădină,pre rând și pre so coteală, ar fi sădite,cuvios să împrăștiia, și când zepfirul,vântul despre apus, aburiia, tot feliul debună și dulce mirosală de pre floriscorniia. Așe cât nici ochilor la privală,nici nărilor la mirosală saţiu să putea da.Iară pre malurile gârlei tot feliul de pomătroditoriu și tot copaciul frundzos șiumbros, de-a rândul, ca cum pre aţă de-adreptul și unul de altul de departe ca cumcu pirghelul ar fi fost puși frumosodrăsliia. A cărora umbri, giumătate pre

odrăsliia. A cărora umbri, giumătate prelină apa Nilului, iară giumătate premângâioasă faţa câmpului să lăsa. Iarăroada pomilor, și la frumseţe și ladulceaţă, nici Asiia au vădzut, niciEvropa au gustat. Căci tot într-acelașipom mugurul crăpa, frundza să dezvăliia,floarea să deșchidea, poama lega,creștea, să cocea și să trecea totdeodată,nici după vremi viptul îmbla, ce în toatăvremea toată poama și coaptă șinecoaptă să afla.

Iară unde apa Nilului de pre șesul cedespre apus viniia și din vârvurilemunţilor în gârla cea de gios să vărsa,cetatea sta, a căriia nume cei de loc îmispusără, precum Epithimiia o cheamă.Iară făptura și îngrăditura cetăţii era așe :din marginea malului, unde Nilul ca preșipot în bălţi să vărsa, spre apus, și pre oparte și pre altă parte de apă ca la dzecemile zid gros și vârtos de piatră în patrucolţuri cioplită era, carile, după ce de lapământ ca la dzece stânjini să râdica, de

ciia stâlpi mari și groși de marmureporfiră în sus să înălţa.

Fietecare stâlp de cinci stânjeni deînalt și de 30 de palme în giur împregiurde gros, însă la rădăcină mai groși era,iară în sus, de ce mergea, mai supţiri șimai sulegeţi era. Iară fietecare stâlp suptrădăcină patru lei de aramă preafrumoasă și ca aurul de luminoasă avea,și tuspatru, cu dosurile la un locîmpreunându-să, cu capetele, doi sprecâmp, iară doi spre apă căuta, deasupraa cărora stâlpul să răzima. Așijderea învârvul a fietecărui stâlp, de la un loc șimai în sus, patru zmei începea a săîmpleteci și, după ce ca la trii coţi în sussă râdica, capetele își despărţiia șipuţintel can în gios le pleca, și doi spreun stâlpi, iară doi spre alt stâlp ce le eradimpotrivă, căuta. Deci, precum a leilor,așe a zmeilor făptură atâta de minunatăera, cât nu zmei și lei a fi să părea, ceîntr-adevăr vii și cu duh a fi să videa. Iar

din cerbicea a patru zmei arc sclipuit demarmure foarte frumos sclevesit în sus sărâdica și, foarte cu mare meșterșug pesteapă întindzându-să, spre stâlpul ce-i eradimpotrivă să lăsa și în cerbicea iarășiacelor patru zmei să aședza. Și așe,dintr-un capăt până la alt capăt, un sclipîn chipul podului, peste apa Nilului săîncheia. Așijderilea, din capetele stâlpilorzid de marmure în sus să ridica, cât cuînălţimea sclipului să atocma.

Carile pre dinluntru cu var cu prav decărămidă și sfărmușuri de piatră și demarmure amestecate împlut era și totlocul înluntru pre aţă de-a tocma atocmatera.

Iară din faţa pământului, ca la un statde om, zid cu zimţi în giur împregiurîncungiura, pentru ca celor dinluntruîmblarea și primblarea fără primejdie săfie. Tot numărul stâlpilor 730 era, adecăde o parte, 365, și de altă parte, iarăși

atâţia. Iară toată cetatea 24 de mileîncungiura, 20 mile amândoaă laturile șipatru mile amândoaă capetele (căci de laun stâlp până la alt stâlp dimpotrivă doaămile spunea că sint).

Cetatea dară așe era, iară orașul șicasele orașului ce era întrînsa, preamănuntul, cine poate povesti? Căcifăpturile și urdziturile acelea toatăsocoteala muritorilor covârșeste (că ce aufăcut muritorii, de carea să nu să miremuritorii și ce n-au făcut muritorii, decarea să să mire muritorii). Ce pre scurtde unele a-ţi pomeni nu mă voi lenevi(Camilopardalul dzicea): Dintre doi stâlpide-a dreptul împotrivă până la ceialalţistâlpi uliţă dreaptă și tot într-o măsură delată să ducea. Iară la capătul uliţii, și de oparte și de alta, poartă era, carea săînchidea și să deșchidea. Iară din pragula fietecare poartă, în gios, scară în chipultheatrului în gios să lăsa și, de ce săcoborâia, la temelie să mai lăţiia, carea și

drum la suirea în cetate și poprele zidiuluiși sclipului era. Deci câte arce la sclip,atâtea uliţă în cetate, și câţi stâlpi la zid,atâtea porţi pe zid și atâtea scări pre lingăzid era, deosăbi de patru uliţe, carile de-adreptul din capăt în capăt mergea. Și încapete cerdace ghizdave și frumoasăafară din zid, asupra apii, scoase avea, încarile giudecâtorii împărăţiii pre rând ceavea, într-un cerdac câte 90 de dzilegiudeţele și alte trebe a publicăi căuta.Căci împărăţiia aceia nu monarhie, cepublică ieste și în 90 de dzile 9 oameni,fietecarile în dzece dzile slujba obștiiisprăvește. 3

Și așe, cineși după rândul său și încerdacul său orânduindu-să, în 730 dedzile rândul plinindu-i-să, iarăși dinceputrândul apuca.

Ce de acestea lăsându-ne, la cuvântulnostru să ne întoarcem (că perioadelemari în voroavă și celui ce vorovește la

cuvânt sminteală și celuia ce povestireaascultă la audzire și la pomenireinvaluială face) Aședară, uliţele, porţile șiscările cetăţii să avea, iară casele caacum tot într-un părete ar fi fost, nici maiafară de alta ieșiia, nici mai înluntru intrași așe, rândul caselor dedesupt era. Iarăal doilea rând, cerdacile ca trulele în sussă râdica înalte, cât de gios de-abiia lavârvu sigeata ethiopască a agiunge săpoată. Păreţii caselor pri dinafară tot demarmure scumpă și tot feliul de scrisoriieroglificești într-însele săpate avea șitoată dihaniia precum vie la păr, așesăpată cu floarea marmurelui săasămăna, de care lucru, nu cu mâna pepărete săpate, ce vii pre niște câmpiîmprăștiate a fi să părea. Iară pe dinluntrustâlpii cei fără preţ, marmurile celescumpe și tot meșterșugul lucrului șifăpturii ce avea, cuvântul a le povestivrednic și gândul a le formui harnic nuieste. Acolo chipurile bodzilor vechi să fiivădzut, icoanele a tuturor împăraţilor să fii

privit, unele de aramă și poleite, altele deargint și de aur pline vărsate și vasuri înminunat chip lucrate, supt dânselealcătuite și alte lucruri minunate înmulţime nenumă rate, în frâmseţeneasămănate să videa, carile nu numai aochiului privală, ce și a minţii socotealăameţiia și uluia.

Iară în mijlocul orașului era o capiște aboadzii Pleonexiii, carea cum era făcutăși în ce meșterșug era zidită de pre atâtavii putea cunoaște, că toată alaltă acetăţii și a orașului făptură ca zgura lângăaur și ca stecla lângă diamant săasămăna. Ce și pre aceasta în scurt șipre cât voi putea a ţ-o perigrapsi mă voinevoi. Din faţa pământului urdzituratemeliii ca la doi coţi de înaltă dintr-omaterie de metal vărsată a fi să videa,care metal decât custoriul mai scumpă șimai grea, iară decât argintul mai ieftină șimai iușoară a fi să părea. Lumina capiștiiîn lung de 30 coţi, iar în lat de 24 coţi era,

iară de înalt până supt poalele cele maide gios, 55 de arșini să măsura. Deci câtmeșterșugul vărsatului temeliii ceii demetal și cât iscusită și ascuţită minteavărsătoriului și tipăritoriului ar fi fost,florile și frundzele, carile una pe supt altavârâte, și lozele una cu alta frumosimpleticite, și șerpii, carii pintre frundze șipintre loaze să vârâia și coadele cuzmicelele își invătuciia, arăta. Așijderea,tot feliul de pasiri, de jiganii, de lighioi șide pasiri peste toate locurile să arăta,unele în pomșori cuiburile își făcea,altele, acmu făcute, pe oaă clociia, altelehrană puișorilor își aducea, unele mușteprin aer goniia, altele lăcuste prin pajișteprindea, căile puii cloșcii să apuce săslobodziia, stârcii ca prin apă îmblând,piticii și peștii a prinde chitiia, pajorileșerpii (carii pintre frundzele iederăi sășipuriia) să-i apuce clonţurile își vârâia,brehnacea de sus iepurile supt stâncăvârit, când va ieși, în unghi să-l apucepândiia, mâţa, carea pre șoarece pe supt

frundzele din copaci cădzute, precumîmblă simţind ni cu urechea asculta, nipasul prea cu liniște spre sunet muta, nicum l-ar apuca și cum mai fără veste s-arrăpedzi, cu picioarele cumpănindu-să, săgăta, vulpea prin pomi și prin copăceigăinele și păsăruicele scociorâia, șiunele acmu vânatul dobândind, cu coadabârzoiată spre bârlogul ţincilor săi, cumputea mai tare, să ducea. Lupul dupăturma oilor pre piept să târâia, ciobanii,unii, ca de somn adormitând, în cârligerădzimaţi, alţii, ca de ploaie și de vântrece cu glugile peste cap lăsate și pre uncot la pământ lăsaţi era, iară dulăii, unii înpicioare sta și ca cum de departe mirosullupului ar adulmăca, alţii pre brânci lăsaţiși capul pentre picioarele denainteîntinzându-și dormiia și ca cum în vislupul în oi ar fi dat părându-li-să, prinsomn ca cum ar scânci și ar brehăi săvidea. Iară la alte turme, ca când lupuloaia ar fi apucat, ciobanii chiuia, cu mânadulăilor lupul arăta, dulăii goniia, lupul cu

dulăilor lupul arăta, dulăii goniia, lupul cucârlanul în gură fugiia, alţi ciobani de laalte turme în timpinare îi ieșiia, lupulîntraltă parte șuvăia și ca cum spre opădure, carea înaintea lui aproape săvidea, năzuia. Așijderea alalte turme dedobitoace sălbatice, cerbii și buării prindumbrăvi, caprile prin stânci, ciutele preșesuri, unele cu viţălușii după dânșii,altele, acmu aproape de fătat, pântecelede mijloc în gios le trăgea. Iară într-un loclucru foarte frumos la privală să arăta,unde vânătorii măiestrii spre vânareafililor punea: întâi o groapă adâncă șilargă săpa, apoi din fundul groapei ungârlici strâmpt, până la faţa pământului,costiș scotea, în gura a căruia gârlici unharbuz punea. După aceia, fietecarevânătoriu, câte o dobă în spate luând, înpădurea cea mare intra, unde filii îmblândsă videa. După ce pre furiș în pădureîntra și fietecarile într-un copaciu înalt săurca, apoi, din toate părţile în dobelovind, pădurea să răzsuna. Filii, de

sunetul dobelor spăimântându-să, lamarginile pădurii spre câmp ieșiia, undela gura gârliciului peste harbuz nemeriia.Vânătorii din copaci, vadzind precum filulla harbuz au nemerit, dobele a batepărăsiia. Filul cu botul harbuzul clătind,harbuzul pre gârlici în gios a să prăvălipurcedea. Filul după harbuz, pentru casă-l prindză urmând, în groapa cea largă,carea în fundul gârliciului era săpată,întră, și altă grijă nepurtând, harbuzul sămănânce să nevoiește. Vânătorii îndatădin pădure ieșind, cum mai curând, cupari și cu alte zăvoară, carile acolea maidenainte gătate au, gura gârliciuluiastupă. După aceia, prin câteva dzile prefil cu foamea domolind, cu lanţuh degrumadzi îl scoate și unde voia ethiopuluiieste, acolo îl duce (că mai tare și maivrăjmașă jiganie decât foamea alta nuieste). Acestea dară și altele multe maiciudate și mai minunate în temeliacapiștii săpate și vărsate să videa. Iarădeasupra temeliii, până supt streșinile

cele mai de gios, patru păreţi din patrumarmuri de porfiră încheiaţi era, adecăfietecare părete dintr-un marmure sta, șiîncheietura în colţuri, pe unde, sau cum s-au împreunat, nu ochiul muritoriu, ceașeși mai și cel nemuritoriu, precum n-arfi putut alege îndrăznesc a dzice. Totpăretele de sus până gios neted și decâtdiamantul mai luciu era, atâta cât dzualumina soarelui ca printr-un preacuratcriștal înluntru pătrundea și luminadinluntru cu cea dinafară una să făcea,atâta cât nu mai puţină lumină în capiștedecât în aer era. Iară noaptea, pedinluntru, candile la număr decât numărulmai multe, și de sus până gios, pre lângăpărete frumos orânduite, avea, șifietecare candilă 5 ocă de aur arăpăsctrăgea, iară înluntru 1 ocă de nard lua(căci în capiștea Pleonexiii undelemnulmaslinului nu arde). Carile, după ceochiul ceriului să închidea și perdeaoanopţii peste faţa pământului să trăgea,toate să aprindea și deosăbit de lumina

toate să aprindea și deosăbit de luminacarea înluntrul capiștii făcea, prinstrăluminoși păreţii ei lumina candilelorpătrundzind, peste toată cetatea, casoare lumina și ca luna între alte stele săarăta (căci la toată casa în cetate câte uncerdăcuţ de acea materie de marmure săafla), și așe, tot orașul — precumnoaptea, așe dzua — cu strajea luminiisă păziia, nici altă strajă sau pazătrebuia. Deci până la streșinile cele maide gios, precum s-au pomenit era. Iară deacolo în sus, despre răzsărit, șepte, șidespre apus așijderilea șepte înalte și cumare meșterșug făcute trule avea.

Trula cea din mijloc drept asupraisimeriii căuta, și când soarele în zodiiaCumpenii era, cu radzele tocma în truladin mijloc lovind răzsăriia. Așijdereacând apunea, tocma în trula cea dinmijloc despre apus lovind apunea.Așijderea alalte trule fietecarea în dreptulzodiii ceriului din meșterșug era pusă, șiașe soarele, în ce zodie să afla, în trula a

aceii zodii răzsăriia și în vârful trulii, pesteacoperimânt, sămnul zodiii, de aur curatși cu iscusit meșterșug făcut, pus era.

Trulele dară de prinpregiur așe fiind, înmijlocul lor era o trulă mai înaltă și maigroasă decât alalte, decât toate. Carea cuacesta meșterșug era facută că cu umbraei ceasurile în celelalte arăta, ca și alaltetrule după măsura gnomonului era puse.Iar în vârful trulii aceii mari chipul boadziiPleonexiii în picioare sta, carea cu mânadreaptă despre polul arctic spre polulantarctic, cu degetul întins, ceasurilearăta. Deci când umbra vârvuluidegetului în mijlocul trulelor celor maimici sosiia, după numărul lor ceasurile săînţelegea. Iară denaintea ușii capiștii, ocămară, carea pe șepte stâlpi eraridicată, înainte să întindea și fietecarestâlp în chipul unii planete era făcut, caprecum numărul planetelor, așe chipul loraievea să arete. Iară sclipul cămării cariledin vârvurile acelor șepte stâlpi să râdica,

giumătate de sfera ceriului închipuia șidin fietecare stâlp pe supt sclip cu frumosmeșterșug cununi de marmure eraîntoarse, carile drumul a fietecare planetăprecum ieste arăta. Alalte zidituri șilucruri iscusite carile în giurul împregiurulcapiștii era, cine le poate povesti?

Eu, dară, așe (dzicea Camilopardalul),ca cel strein, de toate carile videam pestemăsură mirându-mă, și nu atâta deminunea lucrurilor vădzute mă miram, câtde carea întâi m-oi mira, mă minunam șide unile, a cărora nici începutul, nicisăvârșitul a pricepe puteam, socotiiam,oare în ce chip a le cunoaște ași putea șicine să mi le arete s-ar afla chitiiam. Șidupă ce de multă cutreierare și mai cude-adins de peste măsură mirare obosit,supt umbra a unor frumoși și umbroșicopaci (carii denaintea capiștii sădiţi era)ca puţină odihnă tuturor mădularelor să-mi dau, acelea, unde ca cei în agonamorţii dzăceam, o Lebădă bătrână și albă

lângă mine să apropie și, dacă bunădzua după obiceiu îmi dede, de unde sintși ce pre acelea locuri caut mă întrebă.Eu, după ce îi spuș, precum din locurilemarginii Ethiopiii sint și precum pentru caizvoarăle Nilului să aflu și dinîncepăturile lui apă să beau, în gând mi-am pus și cu aceasta pricină pre acestelocuri, îmblu, dacă-i dziș, ea răspunsă:Greu și aspru lucru, lungă și primejdioasăcale înainte ţ-ai pus, o, priietine. Devreme ce eu, după ce din oul maică-meaam ieșit, până a nu putea zbura, curăpegiunea apii și cu vânslirea talpelorcâtăva vreme am călătorit, iară după cepenele mi-au crescut și aripele vrednicede zburat mi s-au făcut, în aer m-amridicat și, tot pe deasupra apii zburând,de trii ori soarele învârtijirea ș-au sfârșit,până eu la acesta loc am sosit.

Și deosăbi de aceasta, la cale caaceasta, nu talpe, ce pene, nu picioare,ce aripi trebuiesc, căci înălţimea munţilor,

strâmptorile poticilor și lăţimea șilungimea câmpilor, toate împotriva firiitale stau. De care lucru, fără cereascaagiutorinţă (carea spre toate poate), „spreacea cale mai mult înainte a păși, nunumai lipsa vinelor, ce și a crierilor a fi,decât toată ivala mai aievea ieste. "Acestea Camilopardalui de la Lebădăaudzind, învăţătura din praxin în theorieîși mută și calea delungată în odihnamângâiată își schimbă. Însă către Lebădăîntr-acesta chip grăi: „Eu, o, priietină nuatâta osteninţa căii, cât știinţa lucrului însamă bag. Ce fiind de faţă știinţa, de valipsi osteninţa și mai bine va fi (că toatăagonisita lucrului deplin, macară că fărăsudori și durori a fi nu poate, însă cândvoia voilor și puterea puterilor cuiva cevade la sine dăruiește, nici osteninţatrebuiește, nici lenea să probozește). Șide vreme ce trecutele tale osteninţă băţulagiutorinţii slăbiciunilor și neputinţelormele a fi să văd, cu multă plecăciune terog ca pentru firea Nilului și pentru

izvoarăle lui și adaogerea și scăderea lui,ce mai cu adeverinţă ai ști, pre cest lapravul talpelor picioarelor tale cădzutneînștiinţat să nu lași (că toată știinţaatuncea de știinţă să dovedește, cânddupă adeverinţă pre altul a înștiinţa știe)".Atuncea Lebăda cătră Camilopardaldzisă: „Priietine, obiciuit lucru întrefilosofii noștri ieste ca când cineva pentruNil voroavă a face ar vrea, întâi în capiștemărgând, jirtfă boadzii locului să facă,apoi, în marginea Nilului coborându-să,pre mâni și pre obraz cu apa lui să săspele, de ciia, la locul său întorcândusă,ce i-ar fi voroavă să vorovască (că cinede la sine cuvântul începe, cuvântul asfârși cu nevoie și preste voie îi va fi, iarăcine de la cuvântul cuvintelor începutulîncepe, sfârșitul sfârșiturilor la cel poftit șidorit sfârșit fără prepus îl duce) ". Cătrăcarile răspuns (dzice Camilopardalul):„Cu dulce suflet și cu dragă inimă chipulbodzului a privi și cu înfrângerea inimii lapicioarele lui a mă tăvăli ași pofti, însă ce

picioarele lui a mă tăvăli ași pofti, însă cevrednică ieste sărăciia mea jirtfăPleonexiii a aduce și în ce chip strâmptămâna mea largi grumadzii ei a sătura vaputea?" Lebăda-mi dzisă: „Pentruaceasta în întristare nu întra, o, priietine(că Pleonixia de la cei bogaţi tot, iară dela cei săraci pre giumătate ia), și cine cei-ar duce, întâi priimește, apoi oare ce i-armai putea aduce și cu cuvântul și culucrul ispitește". Eu cătră dânsa dziși: „Eupeste mine aer, supt mine ţărnă, iară înmine nemică ceva lucru de materie nuam, fără numai duhul, carile mă poartă ".Lebăda-mi dzisă: „Dintraceste trii,oricarea mai îndămână și mai pre lesneîţi va fi, cu tine ia și cum mai curând lacapiște să mergem, ca și eu, de ce amînvoit, și tu, de ce ai poftit, să neîndestulim". Eu în mine și cu minesocotindu-mă precum aerul nu să prinde,sufletul nu să scoate (că pofta fărăstâmpărare nu numai trupul, ce și sufletulgiuruiește și dăruiește), în pumni

puţinteluș lut galbăn luaiu și cătrăLebădă arătându-l, dziși: „Iată pominoculjirtfii mele și, cu acesta împreună, pre totpre mine spre jirtfă mă dau și, mai multnezăbăvind, la capiște să mergem și,ţeremoniile obiciuite plinind, la giuruitanoastră să ne întoarcem ". Lebăda îndatăcu mine împreună sculându-să, înluntrulcapiștii întrăm.

Unde în mijlocul capiștii, boadzaPleonexis într-un scaun de foc ședea,supt a căruia picioare un coptoraș dearamă plin de jăratec aprins a fi să videa.Iară din giur împregiur făclii de tot feliulde materie ardzătoare cu mare pară,vârtos ardea.

La chip veștedă și gălbăgioasă, ca ceice în boala împărătească cad a fi săpărea, cu sinul deșchis și cu poale înbrâu denainte sumese, ca cum ceva într-însele a pune s-ar găti, sta. Cu ochiiînchiși și cu ureche plecată, ca când ce în

poale i s-ar pune să nu vadă, iară cematerie ar fi carea s-ar pune audzind săînţăleaga.

În mâna dreaptă cumpănă ţinea, încarea de o parte, în locul dramului, piatrace-i dzic ahortatos și anevsplahnos (căcipiatra aceia doaă numere are) pusese,iară de altă parte, chipul a toată lumeapus a fi să părea. Insă cumpăna dindreapta la pământ atârna, iară cumpănadin stânga ca pana în aer giuca (că undenesaţiul stăpânește, acolo toată lumeadecât bobiţa strugului mai mică ieste).Iară în mâna stângă ţinea o leică, a căriiaţievie până gios, la picioarele scaunuluiagiungea și deasupra cuptorașului celuide aramă într-o gaură ce avea săsprijieniia. Deci, pre cât socoteala meaagiungea, prin leică printr-aceia toatecelea ce să punea trecea și în cuptorașulcel de aramă să topiia, de ciia în parăaprindzându-să scaunul în carele boadzaședea să făcea.

Iară dacă mai aproape de chipulboadzei ne apropiem, ca când maidenainte ar fi știut și ca cum din ceas înceas așteptând, ne-ar fi păzit, întâi ochiice avea închiși, decât a puhacii mai mariși decât a mâţii mai luminoși steli. Iarădupă ce darurile ce purtam bine cunoscu,ca să nu le vadă, ochii închisă.

Iară când în cumpănă le vom arunca,pentru ca să audză, urechea pusă. Decieu lutul cel galbăn în cumpănă aruncând,preotul carile pururea boadzii slujiia (acăruia nume bine nu ţiiu minte, dară, precât mi să pare, Filohrisos îl chema) îndatădin cumpănă lutul luă și în leica ce ţineaîn mâna stângă îl aruncă, carile îndată caceara să topi și ca undelemnul încuptoraș și în para scaunului să amistui.Că pre cât puteam cunoaște, supt fundulcoptorașului gura Tartarului era, și dinfundurile pământului focul nestins înfundul coptorașului loviia, de unde atâta

putere de fierbinteală și de văpaie ca preo cahlă izbucniia. Carea nu numai lutulgalbăn, ce și cărămida roșie ar fi amistuit(că focul din cuptoriul Pleonexiii nuceinţa, ce câtinţa materiii cearcă ;așijderea, nu de mulţime să oţărește, cede cel ce ar rămânea jelind săgălbenește). După aceia preotulFilohrisos mă întrebă ce mi-ar fi pofta șicu ce gând am adus jirtfa. Eu, dacă-ispuși precum la fântânele Nilului săagiung mă nevoiesc, el de mi-au mairămas ceva lut, de carile întâi jirtfă amfăcut, mă întrebă. Eu dziși că la mine nuam, ce, de-i va fi voia, un cescuţ să mărgdă aduc. El, „nu sta, îmi dzisă, și cum maicurând aleargă și cât mai mult vii putea,adu". Eu, cu multă grabă din capișteieșind, la locul ce știiam mă dusăiu și,după ce buzunarile, sinul și poalele îmiîmpluiu, iarăși la capiște cum mai de sirgmă întorseiu (căci și aceasta firePleonexia are, ca cei ce vor să-i jirtfască,cât de mult și cât de curând jirtfa a

săvârși să silească. Și dacă lutul încumpănă pusăiu, întâi, oarece, cumpănăa să clăti să videa, apoi piatra ahortasiiiclătirea oarecum simţind, ca cum nu cugreuimea, ce cu răpegiunea în gios săslobodzi și toată greuimea lutului lapământ atârnă. Preotul Hrisofilos îmidzisă: „Priietine, scutură-ţi poalele, sinulși buzunarele, ca rămășiţa pravului ce vafi rămas asupră-ţi să nu rămâie (că oriceîn capiștea Pleonexiii întră, iarăși afară ascoate preste firea boadzii ieste), și înceva scârbindu-să, și jirtfa și osteninţa înzădar poate să-ţi iasă". Iară după ce,după cuvântul lui Filohrisos făcuiu (căciatâta de tare peste tot mă scuturaiu, câtnu numai pravul ce ar fi aţinat rămas, ceîncă și stramţele de pre mine împreunăcu pravul cădea), din fundurile capiștii unglas supţire ca de coruiu, piuind-grăind,la urechi îmi vini. Iară preotul Filohrisosdzisă: O, de trii ori fericit, priietine, căhrismos minunat ca acesta prea puţini auascultat și în fericire ca aceasta mai nime

ascultat și în fericire ca aceasta mai nimen-au întrat." Eu, cu multă plecăciune,dacă pre Filohrisos pentru ca hrismosulsă-mi arete rugai, el dzisă: „Hrismosulieste acesta: Într-acesta chip hrismosuldacă luaiu, împreună cu Lebăda, de prepoarta carea împotriva capiștii era, lamarginea Nilului ne coborâm și dupăînvăţătura Lebedii, dacă pre mâni și preobraz mă spălaiu și alalte obiciuiteţeremonii făcum, iarăși la locul undeLebăda mă aflasă ne înturnăm. UndeLebăda, pentru firea Nilului, fântânele,adaogerea și scăderea lui, într-acestachip a-mi povesti începu :„Sfânta aceastaa Nilului apă, din cei ai noștri pre lafântâne lui lăcuitori bătrâni, așe audzim șinoi cu ochii noștri așe am vădzut. De lacetatea aceasta spre apus câmpul carilevedzi, 1.700 de mile să întinde, pânăunde la munţii carii Monomotapa săcheamă să sfârșește, și ca cum Nilul prinmijloc i-ar tăia, înluntrul munţilor întră.Munţii, în lungiș, toată marginea despre

ochianul apusului și amiadzădzii cuprind,care margine în limba noastră să cheamăCafaron, ce să tâlcuiește: neîmblat.

Iară în lăţime opt sute și noaădzăci șitrii de mile cuprind. Deci după ce Nilul înmunţi într-aceștea întră, de dese stincele,carile înainte îi ies, vasul, cât de mic și devârtos, mai mult de trii sau patru mile, fărăprimejdiia zdrobirii, să margă nu poate, șiașe pre apă cineva munţii a covârși nuieste cu putinţă. Așijderea pre uscatmunţii atâta sint de aspri și de înalţi, câtnu Camilopardal, jiganie ca tine de mare,ce nici caprele sălbatici pe dânșii a săurca nu să pot. La care locuri (precum ţ-am și mai dzis), penele și aripile și șiacelea nu cu puţină osteninţă și nu înscurtă vreme a străbate pot. Iară lamijlocul munţilor, ca o cunună împregiurmunţii să lărgesc și, ca cum groapa careala rădăcinele lor ieste ar îngrădi, laculacela 600 de mile încungiură. Iară încapătul unde munţii despre crivăţ vor să

să împreune și gârla Nilului, careadespre amiadzădzi vine, pintre dânșiitrece, din rădăcinele munţilor în loc deapă tină cleioasă și lipicioasă izvorește.Carea nu peste toată vremea, ce într-unan 40 de dzile numai, atâta de mult varsă,cât gârla Nilului în trii dzile iezăsc și dupăce gârla să iezește, tina aceia într-atâtaînălţime crește, cât cu vârvul munţilor săpotrivește. Deci Nilul într-acesta chipdenainte a cura oprindu-să, din gârla saînapoi începe a da. Ce locul de undefântânele îi izbucnesc (adecă vârvulmunţilor Cafaron), cu trii mile mai susdecât munţii Monomotapa fiind, iarășiapa Nilului înapoi împinge. Carile dingârla sa a să vârsa începând, tot laculcarile în vârvul munţilor Monomotapiiieste împle, atâta cât apa de atocma cumunţii să suie. Iară după ce soarele înzodiia Racului să coboară (căci vârvulmunţilor acelora supt zodiia Aretelui săaflă) și umedzala aerului și a pământuluisă înmulţește, tina acea, ca munţii la

iezetura Nilului grămădită și defierbinteala soarelui întărită, din vârv a sămuia și ca omătul a să topi începe. Deciși apa carea în lacul munţilor eraadunată, loc de curgere aflând, încă maivârtos, cu răpegiunea sa acmu moaletina aceia a săpa și mai vârtos a o răzsipiîncepe. Carea precum în patrudzăci dedzile crescând să boţește, așe prinpatrudzăci de dzile răzsipindu-să șitopindu-să, Nilul în gârla sa cea din firesă coboară. Aceasta dară, o, priietine,pricina adaogerii și scăderii Nilului ieste.Însă aceasta mai vârtos a ști ţi să cade cădin vârvul munţilor Monomotapii, undegârla Nilului să iezește, până în ţaraEghiptului, unde în Marea Roșie sădeșartă, 55 de mire cerești, de laamiadzădzi spre crivăţ să măsură, și lafietecare miră cerească câte 73 de milepemintești, după socoteala gheometrilor,dând, pre dunga dreaptă fac mile 4.015.

Ce apa Nilulul, decât alalte ape cu

multul mai șuvăită și covăită fiind, la patrupărţi încă o parte mai adaogem, pentru cacursul apii urmând, călătoriia lui adevăratcâte mile face să aflăm. Și așe încă 1.000de mile adăogând, peste tot, de la munţiiMonomotapii până în marginea MăriiRoșii 5.015 de mili să numără, pre cariletrupul apei Nilului prăvălindu-să merge.Însă cei vechi nu pentru altă pricină apaNilului în numărul bodzilor au numit și cusărbători și jirtfe pe an, la adaogere și lascădere l-au cinstit, fără numai princetcurgerea lui socotind și în scurtă vremeatâta călătorie ce face vădzind șiadevărat de mirat lucru ieste că cu câtălină curgere ce are, aceste 5.015 de mileîn 40 de dzile le călătorește, de care lucruau socotit că ca cu un duh oarecarileîmpins, de patru ori pre fund mai repededecât în faţă să cură. Deci așe precum s-au pomenit, din hăleșteul munţilor apacea strânsă slobodzindu-să, în fundul săuLivia și Eghiptul acopere și bivșugullocurilor acelora, precum audzim,

pricinește. Iară cât pentru fântânele șiizvoarăle lui putem ști, povestea aceastaieste: Pre marginea ocheanului, despreamiadzădzi, ieste o ţară carea să cheamăZangvi, carea pre marginile mării, de lacoasta Cafaronilor spre răsărit să întinde;în capătul aceștii ţări sunt niște munţi înmarginea ocheanului stând, pe supt acărora rădăcină 120 mile spre uscat uncot de mare iese. Iară în fundul cotiturii,unde munţii o împregiură, de la pământ însus ca de 15 coţi, în coastele munţilor, înmulţime nenumărate gauri să văd.Așijderea, toată coasta munţilor acelora,ca buretele potricălită și găunoasă ieste.Deci când ocheanul crește, pestegăunășiturile munţilor de dzece coţi maisus trece (căci ocheanul dintr-acea parteîn șese luni crește și în șese scade șipână la 25 de coţi să înalţă). Și așe, apaocheanului toate gaurile munţilor aceloraîmplând, une izvoară prin munţi într-oparte și într-altă parte izbucnesc. Iară oparte, la coasta munţilor de ceasta parte

parte, la coasta munţilor de ceasta parteieșind, cu mari puhoaie în lacul ce săcheamă Zaflan să coboară. Din care lacgârla Nilului în ceasta parte purcede, și încale alte pâreaie și văi tumpinându-l, înmărimea în carea îl vedzi crește și sămărește.

Că după cea de obște socoteală afilosofilor noștri (toate apele dulci dinmarea amară ies și toate pâreaiele tulburiîn marea limpede să limpedzăsc), decare lucru izvoarăle Nilului prin grosimeaatâţea munţi trecând și atâtea pietristrâmpte pătrundzind, materiia ceagroasă, amară și sărată ca printr-unlimbic să lămurește și, ca dintr-un vasîntr-alt vas prităcindu-să, să curăţeste șisă îndulcește. Așijderea, de la laculZaflan până ce la acesta loc vine, nupuţină piatră lovește, nu peste puţinecataracte să zdrobește, carile toatăamărâmea sugând îi opresc și de ce maimult îl clătesc și-l zdrobesc, de aceia maitare îl îndulcesc. Deci și cetatea aceasta,

pentru a Nilului pricină, pre stâlpi într-atâta nălţime, precum o vedzi, iesterâdicată, și când năbușește Nilul, până laușile cetăţii să suie. Căci aicea mai multsă înalţă apa decât la Livia, întâi căciiezitura îi este mai aproape, apoi căci deaicea până acolo, în multe ape și gârleîmpraștiindu-să, să cheltuiește și maivârtos dacă supt dunga Isimeriii agiunge,împotriva ţării carea să cheamă Congo, înpământ să soarbe, a căruia huiet cale de8 mile să aude. Și din sorbitură pre suptpământ, drept de-a crucișul spre apus cala 400 de mile mărgând, în lacul carileMedra să cheamă izbucnește, și din laciarași în gârlă purcegând, spre ocheanuldespre apus cură.

Și dacă de-a lungiș din capăt până încapăt prin toată ţara nigritilor trece, predinaintea orașelor Tomvut și Gvinea, înmarea despre apus să deșartă.

Care apă în lungiș cu cinci mire cerești

decât Nilul mai scurtă să numără șimacar că de pre numele ţării și apa Nigrissă cheamă, însă adevărul ieste că fărănici un prepus din Nil să desparte și înlacul Medra izbucnește. Care lucru,macar că de multe ori și de la mulţi s-auispitit, însă acmu de curând, mai curată șimai aievea probă a să face s-au tâmplat.Trii filosofi, ghimnosofiste, pentru cacataractele Nilului (celea ce dincolo demunţii Lunii să află) a privi, de poftăîncingându-să, cu vasele cele de piielede fil (căci aici la noi corăbii din piei de filcusute și foarte cu frumos meșterșugalcătuite fac), pre gârla Nilului în gios aupurces și până la locul unde Nilul înpământ să soarbe vânslind, corăbiierii șicei ce cu vânslele trăgea, de osteninţăbiruiţi și de somn omărâţi, huietul carileapa acolo face n-au audzit. Și așe, fărăveste, cu apa supt pământ s-au sorbit (căamintrilea, păzindu-să, pre despreamiadzădzi abătându-să, vasele cu funidin coajea finicului împletite de pre uscat

trag, și dacă din holbura apii trec, iară căvânslele a vânsla purceg). Unul dinfilosofi supt cămara corăbiii aflându-să șiușa cu carea gura hambariului cu suptulapii deasupra închidzindu-să, de apănedodeit, trii dzile și trii nopţi au rămas.După trii dzile, cu tâmplarea câţivapăscari în lacul Medra pentru vânareapeștelui năvodul în baltă aruncând, în locde vânat corabie și în loc de pește prefilosof din fundul corăbiii scot. Care lucrupăscarii vădzind, întâi de minune s-aufost uluind, apoi pe filosof cine ieste și deunde ieste întrebând, le spusă precum dela cetatea Epithimiii ieste și precum cucorabiia la cataractele Nilului cu alaltesoţii era să să coboară, iar tâmplareacum l-au purtat și cum în mreajapăscarilor s-au aflat, nici știe, nicipricepe, fără numai că din apa Nilului înbalta Medrii precum au izbucnit cunosc.Așe filosoful și pre supt pământ lucrurilefirești ispitind, apa Nigris din Nil a sădespărţi pre toţi au învăţat. " Acestea și

despărţi pre toţi au învăţat. " Acestea șialtele ca acestea Lebăda povestindu-miși de lucru rile carile mare poftă aveam amă învăţa înștiinţindu-mă, zbură și încotrosă dusă a ști nu mai putuiu ." Povesteaaceasta Râsul prin lungă vreme cătrăalalţi povestind și precum de laCamilopardal mai în trecutele dzile să o fiaudzit cu giurământ întărind, dzisă: „Devreme ce după atâta a tuturor trudă prinmunţi și osteninţă prin codri, coarnelepădate a afla nu s-au putut, eu socotescca cu toţii împreună la lăcașulCamilopardalului mărgând, hrizmosulPleonexiii, carile în cetatea Epithimiii auaudzit, a ni-l tâlcui să-l rugăm, ca doară șinoi, jirtfă Pleonexiii aducând, cercarea săne aflăm și pofta să ne plinim". SfatulRâsului cătră toţi viclenii plăcut fu și „cummai curând la Camilopardalon,tâlcuitoriul hrizmurilor, să mergem",striga.

Unde după ce marsără, împreună cusine și pe Cămilă ducând, și precum le

ieste povestea îi spusără. Camilopardaluldzisă: (în grădini boţi de lut în chipulomului fac, pentru ca pasire să sparie,iară oamenii boţi de lut în mână ţin,pentru ca să amăgească pre alţii). „Întrevoi dară, o mamină să vede, ca și boţul îngrădină (pe Cămilă cu degetul arătând),iară boţ de lut în mână nici să vede, nicisă aude. A ști dară vi să cade că eu înnumărul fiilor

Pleonexii prin hrizmos sint chemat șiîn urmele ei a îmbla sint învăţat. Pre careînvăţătură cu lutul galbăn în cetateaEpithimiii am cumpărat-o. Deci, precumam cumpărat-o, așe a și o vinde mi săcade .De care lucru întâi învăţăturahrizmosului învăţaţi, apoi tâlcuirea lui,după învăţătura ce viţi lua, vă cumpăraţi:Acesta hrizmos pasirele și dobitoaceletoate de la Camilopardal audzind, unelede prostime nu înţălegea, iară altele,înţălegând, a nu ști să făcea. Iară cele desigeata cuvintelor rănite pentru cercarea

coarnelor urechile a le primejdui socotiia.Din toate Râsul mai mult aCamilopardalului cunostinţă și prieteșugavând (căci amestecarea singeluiamestecă sufletele) și pre taină tâlculhrizmosului Camilopardalului întrebând,dzisă: „Rogu-te, Ca milopardale, în taină,fără meteahnă și-n ascuns, fără prepus,să vorovim. Precum fiiul Pleonexiii să fiisingur mai denainte ne-ai spus și precumîn urmele ei calci, n-avem prepus, însăînvălătucite cuvintele hrizmosului tău cevor să însămnedze aievea să-mi spui tepoftesc." Camilopardalul dzisă: „Boulrăstoarnă ţărna, plugariul samănă,stăpânul sau vinde, sau mănâncă, însăaceasta la lucrurile voastre ce folosaduce? (Chipul de om cu chipul de om săvâneadză și ochii întunecaţi cu luminagalbănă să lumineadză). Cuvintelescumpe și voaă svinte, cu slove mănunte,în tăbliţe rătunde să cumpără, carilehrizmosul Pleonexiii a tâlcui și fundulEpithimiii a pipăi pot." Acestea precum

sint Râsul bine înţelegând și hrismosul înce lut galbăn și alb lovește, deplinpricepând, preste tot anul, cinci piei dejder cu ţărnă albă împluteCamilopardalului giurui, ca hrizmosulPleneoxiii să le tâlcuiască și ei coarnelece cearcă unde vor fi să nemerească.Camilopardalul jirtva giuruită, în alb cunegru muruită, o pofti, ca sămnulgiuruinţii în arătarea adeverinţii să-i fie.Pre carea Râsul, îndată gătind-o și cumulte picături negre pe dedesuptîmpistrind-o, Camilopardalului o dede.Camilopardalul, îndată la vrăjitorii loculuimărgând, de să cade a jigănii ca aceleahrizmosul a tâlcui întrebă (căci vrăjitorii șiurmătorii Pleonexiii în tot locul și în totrodul să află). Carii într-acesta chip îirăspunsără: „(Al nostru ieste plata a lua,iară hrismosul cum să va tâlcui, vremii îiieste a-l arăta), de care lucru, ce înainte ţisă întinde prinde, și ce din dărăpt teagiunge, nu împinge". Camilopardalul,toate tâlcuirile vrăjitorilor bine înţălegând

toate tâlcuirile vrăjitorilor bine înţălegând(căci toate după pravilile Pleonexiiimergea), înapoi să întoarsă. Cătră cariiîntr-acesta chip tâlcul hrizmosului dede:Hrismosul și tâlcul lui, macară că nici așetuturor fu înţeles, însă Pardosul și Râsulbine-l pricepură. Adecă precum lavrăjitorii locului aceluia mâzdă și platătrebuie, pentru ca pofta să-și poată plini(că mâzda tot ochiul orbește și mita totpierdutul nemerește).

Și așe, cu toţii împreună, dupăhrizmosul Camilopardalului la vrăjitoriilocului mărgând, cu multă mită li săîmbunară, de le vor muntele cel mai înaltși copaciul cel mai mare arăta (căci întremunţi și între copaci pre aceia vrememare vorbură și amestecătură a să scorniîncepusă și carile mai mic și carile maimare ieste a să alege mai nu să putea).Deci dintre vrăjitori, unul într-acesta chiple răspunsă: „În șesul cel gios muntelecel înalt ieste și în rediul cel mic copaciulcel mare să află, unde coada păunului și

cornul buărului supt rădăcinile lorîncuiate sint." Aședară, răspunsul de lavrăjitori luând și muntele cu copaciulaflând, de supt rădăcinele lor întâicoarnele taurului scoasără, și nici cevamai multă zăbavă făcând (căci acmumunţii și copacii începusă a să clăti), încapul Strutocamilii le pusără, înaintea acăriia toate dobitoacele închinându-să,„într-ani mulţi și buni, trăiască," strigară.După aceasta pe Strutocamilă într-o șurăînchidzând, mâncarea și băutura lamăsură îi orânduiră. Supt a căriia numealalte jigănii (carile rădăcina șiîncepătura vicleșugului era) toatăpășunea mănoasă și toată oaia și vitagrasă și frumoasă zugrumând șigiunghind, mânca și să desfăta. Acesteaîntr-acesta chip dacă le aședzară, în toatepărţile și olaturile de lucrul ce s-auisprăvit știre dederă. Adecă precum dingâlceava Liliacului, a Vidrii să scornisă,dintr-a Vidrii a Strutocamilii să aţiţase, șiprecum în ceastă dată siloghizmul

Corbului întărindu-să, prin multă nevoinţaa sfetnicilor dintr-îmbe monarhiile,hotărârea Strutocamilii s-au ales și lacapul Cămilii, coarnele taurului aflându-să, s-au pus. Așijderea, coada păunului asă afla și la Strutocamilă a o aședza aurămas și precum și aceasta s-ar fi aflat,numai clătirea munţilor și vorburacopacilor prin puţintică vreme a să maizăbăvi, pricină au fost, însă în bunănedejde să află, precum dupăaședzimântul epitropiii și podoabachipului fără prepus i să va găti. Iarădupă ce veștile acestea tuturor trimasără,îmbe părţile cătră monarhii săi dzisără:„Cuvântul nostru înaintea împăraţilornoștri plăcut de va fi și slobodă voiamonarhilor noștri de va învoi, de iznoavăla svătuire să întrăm socotim ca nucumva, mai mult vre mea prelungindu-săși prin locuri streine lucrurile mai multtăvălindu-să, vreo tâmplare oare careaîmpotrivă ieșindu-ne, cele de apoi decâtcele dintâi mai proaste și mai aspre ni să

vor face (că aiurea zăbava nu să laudă,fără numai în alegerea prietinilor, șiaiurea graba nu să hulește, fără numai înaflarea sfaturilor). De care lucru, aînţelepţilor și a celor întregi la minteaxiomă ieste: (Tot lucrul cu grabă să săcerce, iară de bun și de rău cu îngăduinţăsă să aleagă). (Că piierderea vremii buneieste maica și sămânţa vremii rele) (nicicălătoriul înţelept de ploaie și de arșiţăsocotește, ce de cele ce la caletrebuitoare sint și de povaţă să grijește)."Sfatul sfetnicilor plăcut fu înainteaîmpăraţilor și, în toate deplin puteredându-le, în locul cel de sfat cu toţii săadunară, unde întracesta chip proimiulsfătuirii făcură (tot sfatul sămnul lucrurilorcu prepus viitoare ieste), în carile minte șiîntr-o parte și într-alta întorcându-să,princet, princet, ca cuţitul pre cute săascute și în simceoa briciului întorcându-să, părul peste simţire despică. Întracestachip mintea, de un sfat și de altulatingându-să și într-un chip supţiindu-să,

atingându-să și într-un chip supţiindu-să,cele mai clinciuroase a lucrurilor noduripătrund și din încâlcitură le descurcă.„Liliacul, lighioaie fără nici un folos, carileîntr-îmbe părţile altă ceva să aducă nupoate, fără numai scandală și price îndeșert, că de vreme ce neamul șihotărârea Struţului atâta de grea și cunevoie alegere au avut, cu cât mai vârtosalegerea Liliacului mai cu nevoie va fi,fietecine a cunoaște poate. Așijderea căStruţul aieve pasire oătoare și cu penefiind și alalte a zburătoarelor hirișii dupăfel și asămănare având, ce numai căciaripile mai mici decât după măsuratrupului ar trebui, fiindu-i, cu câtă a tuturorosteninţă și nevoinţă, și aceasta cu mareprimejdie și cu ispite de hrizmuri și vrăjilucrul la săvârșit s-au adus. Și încă șipentru aceasta mai toată nedejdea s-ar fipierdut de nu întâi agiutoriul ceresc (fărăcarile ceva între muritori nici să clătește,nici să odihnește), apoi cu îndămănareaaripilor Vulturului s-ar fi agiutorit. (Că tot

lucrul muritorilor din voia slobodăpurcede, iară sfârșitul cu bine a să videadin cele de sus să așteaptă). Și acmu,laudă fie Vulturului și Leului ceresc, întretoate dobitoacele mai de cinste și mai deslavă a fi s-au ales. De care lucru pentrumică și rătăcită jiganie, păsăruţă aceasta,foarte cu bună socoteală sama a lua săcade (că pentru lucrul mic sfatul mare aface a înţelepţilor, iară lucrul mic a samăa nu să băga, sau a mândrilor sau anebunilor lucru ieste). Că pre amănuntulsama de-i vom lua, toată anomaliia șirătăcirea firii la dânsa vom afla. Și macarcă iute la zburat și 2 bine într-aripat ieste(care lucru aievea monarhiii Vulturului îlsupune), însă și alte multe a multe jiganiihirișii are, carile nu puţină materie degâlceavă și de scandală înainte pune:întâi că fată ca dobitoacele, a doa că lacap ieste ca șoarecele, la aripi caalbinele ieste, a patra că la picioare în firepe altul să i să asemene nu are, devreme ce aripile în picioare și picioarele

în aripi îi sint. A cincea că dzuaorbăcăiește, iară noaptea ca puhaceapurecele în prav ascuns zărește.Adevărat dară, iarăși să dzic, că arătareafirii în jigănuiţă într-aceasta să arată.Pentru care lucru, după al mieu cuvânt șisocoteala de obște de va urma, adecăpentru ca toate vorbele de împoncișeturiaducătoare și toate cuvintele de scandalăpurtătoare, ca cu briciul aţa tot și peste totdeodată să le curmăm (căci mai marevrednicie a să socoti nu poate, decâtîndată gâlceava în pace a întoarce, și precât mai în grabă ar fi, cu atâta mai lăudatăieste). A mea dar socoteală iesteaceasta: Întâiași dată, singur din sine,supt a căruia monarhie ar vrea a săsupune să-l întrebăm, și din voia șialegerea lui nici cât de puţin să nu-lmutăm. Că într-alt chip lucrul mai de săva scutura, de pricinele de gâlceavăaducătoare nicicum nu vom putea scăpa.Cătră aceasta ieste și alta nu de lepădatsocoteală, carea spre dobândirea a toată

socoteală, carea spre dobândirea a toatălineștea bună și deplin nedejde a ne dapoate. Adecă jiganiia aceasta din firescurtă și puţină la voroavă ieste, din guraa căriia mai mult decât interiecţia: ţis, ţis,a ieși nu poate și fără decât sămnultăcerii, adecă decât tăcerea, altă n-auînvăţat. De care lucru, socotesc că ea înmeșterșugul cuvântului nedeprinsă și întropurile ritoricești neînvăţată fiind, cu uncuvânt a să dovedi și cu o provlimă a săamurţi să vă putea și singură din sine,veri într-o parte, veri într-altă, fără altprepus să va pleca." A tot sfatul plăcut fusfătuirea Pardosului (căci el era carilemormăia acestea) și așe, pre Liliac faţăchemând, Moimâţa (carea precum înpravile ethicești știinţă să fie avânddzisese), ca cum advocatul Liliacului s-arfi făcut și despre partea lui în parisievoroavă ar fi făcut, într-acesta chip amateologhisi au început: „Vestită și vechea vechilor giudecâtori axiomă ieste (căpedepsitului pedeapsa a să îndoi nu

trebuie). Cătră carea de la mine a lipiîndrăznesc și dzic (că cel a înota neștiindși în adânci ape cădzut, mâna întindzind,nu de creștet cufundat, ce de păr sau demână ridicat, în aer și spre viaţă trebuiescos) (că de binefacerea cu cât ieste maila primejdie și cu cât ieste mai curând, cuatâta mai bună și mai priimită ieste). Decare lucru, pentru ticăită și dosedită, lavârstă brudie, la limbă bâlbâie jigăniuţaaceasta, tuturor în știre a fi să cade, o,priietinilor. Carea din toate părţilepedepsită și dosedită aflându-să, în ce săaflă și cum să află nici singură pe sine asă cunoaște mintea îl agiunge, nici dealţii, să întrebe lim ba îi slujește (căcipedeapsa distihiii mintea, iar neștiinţacuvântului limba împiedecă șiscurteadză) și, ca un lucru fără pravila firiice ieste, nici la trup vreo alcătuire, nici laviaţă vreo socoteală, nici la zburat sau lamărs vreo rânduială are (că cine vreodatăvre într-o parte dreaptă zburareaLiliacului, sau cine supt soare urmele lui

au vădzut?). Nici de lăcaș loc aședzat,nici pentru hrana ceva undeva adunat aavea poate (că cine cel adevărat sălașuli-au aflat, sau cine pentru hrana lui careaieste s-au înștiinţat?). Așe ticălos șimișelos Liliacul în toată partea destrămatși în tot chipul vrednic de văierat fiind,acmu cu capul plecat la mare mila marilorîmpăraţi aleargă și cu toată umilinţadintradâncul inimii să roagă, ca oricarileîn numărul supușilor săi a-l priimi ar învoi,macar în gunoiștea curţii sale a să tăvăli,cu toată inima bucuros ieste, ca și el,nenorocitul, sau supt umbra aripilor, sausupt pravul talpelor aciuându-să, așe detot în izbeliște lepădat și din privirea aînalţilor monarși depărtat și înstreinat sănu fie (că precum ochii stăpânești cuurgie căutând nenorocire, așe, cu milăcăutând, norocire aduc). De care lucru, șieu de multă mișelătatea lui clătindu-mă,despre parte-i cu plecăciune mă rog camilostiv ochiul a milostivilor împăraţiasupră-i cu milă să caute și de neputinţă

asupră-i cu milă să caute și de neputinţălui milosirdindu-să, ori în care poalăcapul singur de sine ș-ar pleca, aceia înbogata sa milă să-l sprijenească (căcicapul plecat nu numai pre cei milostivi,ce și pre cei nemilostivi spre milostivirepornește)."

Acestea și altele multe ca acesteaamăgitorești și tragodicești descânteceMoimâţa descântând (ca cum Liliacul niciceva a grăi ar avea, nici macar de ar șiavea a grăi a putea, ar putea), într-un chipironicesc să nevoia, ca toată pofta inimiiLiliacul într-altă parte abătându-i șigândul ce ar avea cu meșterșug într-altulschimbându-i, tot cuvântul împotrivnic a-lcurma să poată, așe cât nicicum maiîndoindu-să din bunăvoie, veri unii, verialţii părţi să să supuie. Însă cinevreodinăoară în lume robiia de bunăvoieau priimit, sau cine supt soare fără nici onevoie mânule spre legături ș-au îndoit?(Că pentru slobodzeniia fornica cușoarecele, șoarecele cu mâţa, mâţa cu

dulăul și dulăul cu leul războiu a facefirea îi îndeamnă, macar că puterileunuia, pre a altuia cu multul mai multcovârșesc) (ce de multe ori puternicii înputerea sa mai mult decât să cadebizuindu-să și slăbiciunea slabilor decâtieste încă mai slabă ţiindu-să, prestetoată nedejdea, ce nu nedejduiesc li sătâmplă și ce nu gândesc le vine, precumdin unghiile șoimului porumbul și dindinţii mâţii șoarecele a scăpa de multe oris-au vădzut). În care chip, acmu cu toţiisocotind că puţină jigăniuţa aceasta cevamai mult a cârni nici va ști (pentruprostimea), nici va putea (pentru frica), șiacmu sămnul supunerii, plecareacapului, să-i vadză cu toţii așteptând,totdeodată ascuţit și înalt glasul Liliaculuiurechile le pătrunsă, carile proastă, însădreaptă voroava-și într-acesta chipîncepu:

„Precum supunerea tirănie a toatăfirea, așa neștiinţa cuvântului la Liliac

sicofandie ieste. De care lucru, interiecţiaglasului nostru pe dumnealui Pardosulnecunoscătoriu învăţăturii cuvântului îlarată. Căci ţis și cine ţistuiește nu șie, cealtuia tăcerea aratând, a tăcea îiporuncește, de unde și eu începând cu:ţist, gloatelor tăcere și mie voroavăsfitesc. Deci dară, de ieste la cinevaascultare, ureche dreaptă puie, de iesteureche dreaptă, audzul la inima curatătrimată, de ieste inimă curată, cuvântulsocotind, în lucru dreaptă giudecată facă,și așe, adevărul cu minciuna, dreptateacu strâmbătatea și slobodzeniia cu robiiacâtă deosebire au a alege va putea (căinima curată mai pre lesne socotește a fifocul cu apa a să amesteca decât custrâmbătatea dreptatea a să călca). Decare lucru, a mă înștiinţa ași vrea:adunarea aceasta de drepte stăpânii, aude cumplite tirănii ieste? Că de va fi dintirănii, adevărat atuncea cântecul: ţistsingur mie să mi-l cânt, singur mie să mi-lgioc să cade (că unde talpa tiraniii calcă,

acolo poala dreptăţii să calcă, și unde sărup legăturile dreptii stăpânii, acolo săpun obedzile vrăjmașii tiranii).

Iară de va fi din drepte stăpâniri,cântecul ţis eu fără primejdie îl voi cânta,și cei ce în horă să află cu dragoste îl vorgiuca. " Ca acestea din gura Liliaculuiaudzind, cu toatele mult să mirară și, delimpede limba lui ca de un lucrunenedejduit cu toţii vânându-să, multăvreme muţi și amurţiţi rămasără (căcuvântul drept din gura proastă ieșind,pre cuvântul cu meșterșug din guraritorului scos astupă). Atuncea dară, cămărimea sufletului nu după statul trupuluisă măsoară, cunoscând, de a să mai mirapărăsiră, și unul cu altul în ochi a-și căutaîncepură, în loc de cuvânt tușire și în locde voroavă știupire și din sprâncene șiumere clătire arăta (căci neștiinţacuvântului, tusă și scuipătură, iarătulburarea minţii îmblet și primblarescornește) și ce s-ar cădea a răspunde

unul pre altul întreba. Iară mai pre urmăiarăși Moimâţa cuvântul de obște purtândîntr-acesta chip îi răspunsă:„Dreaptaaceasta adunare din drepte adunări stă,o, Liliiece, de care lucru, și cuvântul drepta asculta, și lucrul cu cale a cerca și a-lispiti și a-l isprăvi pot și vor.".

Liliacul: „Fie lăudată dreptatea în veci,dzisă, și dinţii vorovitorilor după voie săsă drobască, limba vicleană șiminciunoasă să să amuţască și urecheade lingușituri priimitoare să asurdzască(că la asupriţi și neputincioși blăstămul,ca la prădători scutul, sigeata, fierul șifocul ieste)". Și iarăși Liliacul întrebânddzisă: „Încă a ști ași mai pofti: aceastăadunare a cestor doaă monarhii ce vor săpoftească și sfârșitul poftii sale carileieste (că precum cuvântul fără știinţagândului în zadar iese, așe începăturalucrului fără cunoștinţa sfârșitului de râsși în deșert ieste)".

Moimâţa răspunsă: „Dar dinceput aun-ai audzit că aceste doaă monarhii calucru rile în pace vecinică să-și lege șisupușii săi legându-și cu sfatul și soborde obște monarhiile a-și adeveri șistăpânirile a-și întări au socotit? De carelucru, toate dobitoacele, precum vedzi,cât macar una nu lipsește, adunate șichemate sint, și fietecarea după chipulsău la ceată-și și după neamul său lastăpânire-și s-au dat, cu carile împreunăși tu ești adus. Deci mai mult scârșnetullungind, în care parte vii să te supui, îngrabă și fără îngăimală, răspunde. Căciticăloșiia voastră inimile împăraţilorlovind, pre voi în pofta și în alegereavoastră a vă lăsa au socotit.

(Că precum uneori dârjiia legăturile,așe uneori plecăciunea dezlegăturilepricinește)." La acestea cu râs Liliaculrăspunsă, dzicând: „Ferice de Vidră,carea mai denainte epitrop dobitoacelorera (precum la locul său va să sa

pomenească) și supt aciuarea Vulturuluiși penele Corbului să păziia, a căriiapatimă și folosinţă mai în urmă am audzit.Iară acmu în alegerea epitropiiiStrutocamilei, toată dreptatea cu ochii amvădzut. Ce dintr-atâţea mari și înţelepţisfetnici, unul macară a cunoaște n-auputut (că decât Cămila mai mare Filul șidecât buărul mai iute și mai cornat iesteInorogul).

Însă aceasta pe mine în cevaneatingându-mă, la treaba mea să măîntorc. Cunosc dară că nesăţioasă șilacomă slava numelui din bogăţiiaVulturului până la sărăciia Liliacului s-auîntins (ce duhul, cât de sărac și slobod,decât împăratul de poftă robit mai bogatieste, și robul drept decât tiranul strâmbmai tare ieste, că cela în trup, iară cestaîn suflet biruiește).

De care lucru, de multe ori și adese s-au vădzut (că unii pentru ca hotarăle să-

și lăţască și supușii să-și înmulţască șinumele peste marginile lumii să-șvestească, de poftă aprinși fiind, și dincele strâmpte ce avea s-au scos și sprestreinele avuţii neîmplutele mâniîntindzându-și, și cel puţin ce avea dinpalmă le-au fugit.

Că precum să dzice prostul cuvânt:Cămila, cercând coarne, urechile ș-aupierdut. Pe oţălul vârtos rugina îl topește,pe vârtoasă inima stejarului, moaledintele cariului făină făcând-o, omistuiește. Și ceva în lume cât de vârtosși de tare a să afla nu să poate, căruiaaltul împotrivândusă sminteală să nu-iaducă și încă de unde nici să gândește).

De care lucru, aievea ieste (că toatedin fire așe sint tocmite și orânduite, cafietecarea în ţircălamul hotarălor sale săsă continească și sfera activităţii salesărind, să nu covârșască. Însă precummeșterșugul firii, așe voia slobodă și

cereștilor împotrivă a să pune obiciuităieste. Macar că nici meșterșugul pe fire,nici voia slobodă pe dreptatea și răsplatacerească până în săvârșit a birui pot. Căprecum în cumpăna cântariului piatramică pre alta cu multul mai mare și maigrea decât sine în aer ridică, însă cândamândoaă cea din fire clătire vor face șifietecarea cu greuimea sa spre chentrulmijlocirii păhârnindu-să, vor trage,atuncea cea mare pre cea mică, de vacădea, cea mică să zdrobește, și iarășicea mică pre cea mare de va cădea,iarăși cea mai moale și mai mică săturtește. Căci piatra cea mică când pecea mare ridica, meșterșugul cântariuluiera, iară când într-îmbe loviturile tot ceamică să fărâma, firea după hirișiia lucruluilucra). Într-acesta chip nici Cămila a săpăsări, nici pasirea a să cămili au trebuit.Așijderea, nici penele a să încorna, nicicoarnele a să împăna s-au cădzut, cefietecarea firii sale urmând, ale sale hirișiisă fie păzit s-ar fi cuvinit precum și

monarhiile acestea mari și tari la sărăcimea și goliciunea Liliacului, din voiaslobodă împinși fiind, împotriva dreptăţii amerge, nici întrebare ca acesta la mijlocsă puie s-au cădzut (că atuncea sămnuldreptei stăpâniri să arată, când pre ceineputincioși în odihnă lăsând, sprelucrurile streine nu lăcomăsc). Iarăamintrele, pricina Liliacului mai multscuturându-să, ca sămânţa macului dintr-una o mie vor cădea, spre a căroraalegere și la un loc culegere, nici mirţele,nici jicniţele vor agiunge".

Cu toţii cât de ascuţite ţidele Liliaculîmpotriva alegerii Strutocamilii aruncavădzind și pildele între Cămilă și între Fil,între buăr și între Inorog ce arătasocotind, carile macar că până la ficaţi îiatingea, însă deodată ca cum cusocoteala le-ar trece făcându-să, prinmijlocul Moimâţii iarăși într-acesta chip îirăspunsără:

„Pre tine, o, flutur fătătoriu și șoarecezburătoriu, la acesta loc nu să dai, ce săiei sfat te-au chemat, și nu să poruncești,ce porunca să asculţi te-au adunat. Decare lucru mai mult limba a-ţi împletici șiscârșnetul glasului a-ţi ţiţii părăsindu-te,din doaă una îţi alege: sau în aer, sau prepământ să lăcuiești, și așe, sau suptumbra Vulturului, sau supt brânca Leuluite supune, sau, în glumă să grăiesc, întrepământ și-ntre aier loc de vii afla, pânăieste mai devreme, lăcașul îţi gătește(căci sărăciia cu milă a să cerceta, iarănu cuvintele de dosadă a să căutatrebuie)."

Liliacul răspunsă: „Iată, eu acmu voităcea, însă bine știu că mai pre urmă alţiipentru mine vor grăi, a cărora cuvinte, nucu scârșnete, ce cu buhnete vor răzsuna,când urechile a vă astupa bumbac viţicerca și nu viţi afla, și atuncea precumLiliacul nu de înfruntat, ce de ascultat aufost, viţi cunoaște (că sfatul și cuvântul

cât de prost, în samă nebăgat, multecetăţi au sfărâmat și mari împărăţii aurăsturnat). Însă de vreme ce adevărată șidreaptă sărăciia noastră inimile a marilorîmpăraţi a pleca și pentru alegerealăcașului în voie slobodă a să lăsa s-auînvrednicit, a ști li să cade că poftaLiliacului ieste ca nici supt unghiaVulturului, nici supt talpa Leului a săsupune, și nici în aer, nici pre pământ alăcui.

De care lucru, dzic, o, Moimâţă, căoricând Vulturul în aer m-ar videa sauLeul pre pământ m-ar prinde, atuncea,după a lor poftă și putere, cu mine oricear vrea facă."

„Au doară în apă vii să lăcuiești?"dzisă Moimâţa.

„Ba nici în apă, răspunsă Liliacul, căcifirea noastră precum de apă să nu fietoată lumea știe." Atuncea cu toţii râs cu

hohot slobodzind: „O, lighioaie proastă,dzisără, căutaţi de videţi cel ce pre alţiisfătuia și de lucrurile bine alese ca derele dojeniia ce fel de minte poartă. Audoară precum în foc a lăcui va să dzică.Că de vreme ce din doaă stihii fuge, din atriia a nu fi singur mărturisește. Au nufocul și para pentru lăcașul lui să înţelege(adevărat dară că lăcașul săracului foc șiviaţa-i pară de foc ieste), ca carea șiLiliacul, de nenorocire împins, singur șieș-o alege. Deci de la cineva ascuţită saucât de tâmpă socoteala ieste, ce vaproasta aceasta lighioaie să dzică?Giudece și supt ceriu alt lăcaș sau alt locde traiu, fără de aceste trii pomenite, deieste, arete.

Cu toţii precum Liliacul buiguiește șiprecum nici ce poftește, nici ce grăieșteștie, aleasără. Însă iarăși dzisără:

„Fie-ţi voia slobodă, o, Liliece, și dinpatru stihii, oricare vii, spre lăcaș ţi să

dăruiește." Liliacul răspunsă: „(Voiaslobodă nu celor slobodzi, ce celor opriţisă dă. Așijderea, lucrul alcătuit din stihii,muritorii precum a lua așe a și da pot.Iară stihiia hirișă, nu numai muritoriul, ceașeși și nemuritoriul cuiva a o da, pânăacmu nu s-au văzut.) De care lucru, darulcarile nici a-l lua, nici a-l da puteţi, fie, na,ia, cuvintele poruncitoare în zadar nu văcheltuiţi. Căci eu locul pre carile fireadinceput mi l-au dăruit, nu numai voi, cenici singură ea a mi-l lua nu poate (căfirea în zădar ceva a face nu săostenește, nici de lucrul făcut vreodată săcăiește). De unde nici de la voi ca lucrude dar nou, sau ca cum odată oprit, iarăacmu slobod mi-ar fi îl cunosc."

Iarăși cu toţii râsul poftorind: „Unde înlume locul acela a fi poate?" dzisără.Liliacul răspunsă: „În toată lumea și în totlocul lăcașul mieu gata și fără prepusieste (că precum peștele în mare, așeînţeleptul în lume nici moșie, nici

înstreinare are), pre carile nici minţilevoastre cele înalte, nici sfaturile voastrecele adânci, iată că a-l afla nu pot."

Acestea Moimâţa de la Liliac audzind,dzisă: „Liliacul, săracul, vânt samănă șiabur va secera, și în sus scuipând, înobraz îi va cădea."

Liliacul, cuvântul Moimâţii, curmând,dzisă: „De multe ori unii samănă și alţiiseceră, precum povestea dulfului cu acorăbiieriului arată".

Moimâţa în ce fel să să fie tâmplatpovestea pe Liliac întrebând, Liliacul într-acesta chip a le povesti începu: „Eu,odată pre malul mării, în borta unii stincilăcuind, într-o dzi eclipsis în soare s-aufăcut, atâta cât ochii a toată jiganiaînchidzindu-să și fietecarea la culcușulsău ca de sară aședzindu-să, singur eu,cu luminoși ochi, toate malurile în sus șiîn gios cutreieram. Eu, așe nopţii

nedejduindu-mă și de nepriietin nicicumîn grijă purtând, spre latul mării câtevamile de la uscat m-am depărtat. Undesoarele din umbra lunii scăpând șitotdeodată radzele-și pre faţa pământuluilovind, noaptea mea scurtară și dzuaaltora lungiră. Unde nepriietinii miei ceivecinici, rândunelele, vădzindu-mă, dintoate părţile a mă bate și în toate locurilea mă trage începură

(că precum Liliacul sara, așenepriietinul dzua izbândii pândește). Eude multă lumina soarelui videriletâmpindu-mi-să, ca alalte dobitoace printunerec, încoace și încolea, de anepriietinilor lovituri și boldituri ferindu-mă, orbăcăind mă feriiam (că a văînștiinţa de viţi pofti, viderea ochilor mieiatâta de ascuţită ieste, cât cu luminasoarelui împreunându-să, organele celea viderii priimitoare mi să nădușesc. Căprecum la ochii altor jigănii roata soareluia să privi viderea tâmpește, așe la ochii

miei împrăstiiată lumina soareluiîntunerec aduce și precum zarea soareluidin noapte spre dzuă răvărsindu-să, ochiialtor dihanii a zări încep, așe luminadzilei supt umbra pământului scăpătând,ochii miei, de cea multă a luminii soareluiiușurându-să, a videa încep). Aședară,precum am dzis, de rândunele păzindu-mă și apărându-mă, fără veste de unlucru moale, lat și întins mă lovii, de carileîndată mă și lipiiu. Într-acesta chip denepriietinii gonași scăpând, alţii, precumpeste a lor, așe peste a mea neștiinţă amă învăli și cu funi a mă lega începură.Aședară, supt toată noaptea soarelui, înce învălit și cu ce legat să fiunepricepând, tare mă chinuiam. Iară dupăce cu dzua nopţii și cu întunecareasoarelui, ochii mi să luminară, precum învetrela a unii corăbii învălit și cu funeleîmpletecit să fiu cunoscuiu. Că eu, poatefi, de rândunele fugind, de pândzacorăbiii m-am fost lipit, în care vreme șicorăbiierii vetrila a strânge s-au fost

tâmplat.

Eu, dară, așe în vetrilă boţit și corabiiafără vânt (căci mare linește era), prevalurile moarte săltând, voroavacorăbiieriului cu a dulfului ascultam.

Dulful ni pe de o parte, ni pe de altăparte de corabie trecând; pre gaura cedeasupra capului are atâta pufniia, câtstropii apii în corabie și în obrazulcorăbiieriului săriia. Corăbiieriul dzisă:„Bre, hei, porc peștit și pește porcit, dulfe,aceste pufnete cui, lăudându-te, le arăţi?Au vânt sămănând, stropii apii în loc degrăunţe arunci?" Dulful răspunsă:„Adevărat, eu vânt samăn și stropii în locde sămânţă în corabie arunc. Însăpufnetul mieu în furtună întorcându-să,stropii în gârle curătoare să vor întoarce(că sămânţa vântului și grăunţul apiimoartea corăbiii ieste)". Corăbiieriul,râdzând, dzisă : „ Vântul a avea sămânţăși marea grăunţă până acmu încă n-am

audzit, macar că cea mai multă viaţă învânturi și în ape mi-au trecut". Dulfuldzisă: „Eu vântul am sămănat șigrăunţele apii în corabie am aruncat, iarăcine va săcera și cine a triera, vremea vaalege (că precum mehenghiul metalurilede curate și de spurcate ispitește, așevremea lucrurile muritorilor de fericite șinefericite, de vrednice și nevrednice maipre urmă ivește)". Aședară, dulful cucorăbiieriul vorovind și încă cuvântul binenesfârșind, vântul crivăţului dimpotrivacăii corăbiii a sufla, marea a să înfla șivalurile ca munţii a să rădica începură(căci și timpul iernii, când soarele dintropicul Himerinos spre tropicul Therinossă întoarce era). Corăbiierii, volburacarea asupră le vine și primejdiia careaîn cap li să pune, vădzind, unii funeleîntindea, alţii vetrilile strângea (ce groazamorţii mintea uluiește și primejdiia fără deveste toate simţirile amurţește). De careași bieţii corăbiieri cuprindzându-să, unii laadânc, alţii la margine mântuinţa arăta.

Așijderea, unii limanul, carile în dreapta,alţii dosul, carile în stânga aproape era, aapuca să năzuiască dzicea, iară uniifierele corăbii aruncând, corabiia săsprijenească învăţa. Într-acesta chip, eicu chitelele învăluindusă și cu socoteleleîmpletecindu-să, holbura corabiia aînvântiji și valurile pe deasupra a onăbuși începură, și așe, în mica ceasului,vântul cel de dulf sămănat, din pufnetvivor și din stropitură gârle înluntrul și pedeasupra vasului îzvorâră, carea, cuundele fierbând și amestecându-să, dinfaţa apii în fundul mării să mută (căcorăbiieriul, carile în linește furtuna nusocotește și găuricea carea piștește cuvreme nu călăfătuiește, în abur, vivor, șiîn picătură apă fără măsură află). Într-acesta chip și voi, o, priietinilor, pildelemele buiguiri și cuvintele mele într-aiuriţiind, pe voi de buiguitori și denepricepători vă arătaţi. Deci cât pentrualegerea locului lăcașului mieu ar fi,aceasta să știţi că precum în borta pietrii

aceasta să știţi că precum în borta pietriibrânca Leului de groasă nu încape (că amulte lucruri mărimea de scădere șigrosimea îngreuiere de împiedicareieste), așe în întunerecul nopţii ochiulVulturului nu videa, cu care chip eu decâtLeul mai aciuat, iară decât Vulturul maifericit sint, de vreme ce borta pietrii șicetate nebiruită și lăcaș desfătat fiindu-mi, în vreme când ochiul Vulturului cuîntunerec să închide, al mieu cu luminăcurată să deșchide și slobod și fără nici oprimejdie dobânda hranii și orânduialavieţii îmi cerc. Deci precum dinceputsinguri aţi mărturisit, monarhiile acesteadin drepte stăpânii, iar nu din strâmbetiranii de vor fi, cu Leul megiieși, iar cuVulturul locului și împărăţiii părtași mă voiafla. De vreme ce o a soarelui invârtijireîn doaă împărţind, 12 ceasuri Vulturul,iară 12 ceasuri eu aerul lui voi stăpâni,unde tirăniia lipsind, giudecata dreaptăieste să să facă (că precum unde tirăniiastăpânește, acolo dreptatea să izgonește,

așe unde dreptatea împărăţește, toatăstrâmbătatea nici să numește). Iarăamintrilea, cu tăriia și cu sila asupra meaa să sluji de vor pofti, cu un cuvânt, și alui și a mea poftă supt vecinicăprivileghie supuind, dzic, ca oricând Leulbrânca în bortiţa stincii ș-ar băga, șiVulturul cu cel la videre ascuţit ochiu m-ar videa, cela cu pieptul și cesta cupintinul ce va putea neoprit facă".

Acestea și altele multe ca acesteaLiliacul cu vitează inimă și cu nebiruitsuflet dzicând, denaintea adunării afarăieși. După a Liliacului ieșire cu toţiisprâncenele a-și râdica și fruntea a-șiîmbina începând, cu nasul la pământlăsat, cu ochii împrăștiiaţi la căutat, cuumerele spre urechi ridicate și cu budzacea dedesupt spre bărbie întoarsă șispândzurată, unul spre alalt cu ochiiboldiţi căuta, ce să vorovască sau ce săgrăiască ca muţii nu putea, de ce să săapuce ca uluiţii nu știa și ce să lucredze

ca luaţii de minte nu pricepea (că precumbuhnetul și sunetul mare, prea deaproape fiind, puterea audzirii tâmpește,așe lucrul nenedejduit orânduialasocotelii smintește), în vârtoape desocotele și în holmuri de chitele caacestea ei rătăcind și prin toateunghiurile ca cei fără ochi orbăcăind.

Vulpea, carea (precum mai denainte s-au pomenit) pentru slăbiciunea ce i sătâmplase, la adunare să să afle nuputusă (că de multe ori cu preţul boaleistatul iertăciunii să cumpără), prinscrisoare icoana inimii a-și arăta șimăiestriile a-și arunca silind, poslanie caaceasta trimisă, dzicând:

„Vulturului și Leului, marilor monarși,plecăciune și amânduror stihiilor adunăriînchinăciune, pravul pragului și ţărnatalpelor voastre Vulpea aduce. Cuplecatele mele slove, în știre a faceîndrăznesc că încă dinceput eu și

pururea cu șuvăite picioare pre dreptecărări a îmbla deprinsă și din fire așetocmită fiind, însă slăbiciunea careaticăloșiii mele într-aceasta vreme s-autâmplat (precum tuturor știut ieste), laadunarea de obște a mă afla și în faţănefăţărnicitele mele slujbe a arăta nuputuiu.

De care lucru, cele ce într-adevăraudziiu și spre folosul de obște a fi lesocotiiu, prin slove a le arăta și prin hârtieadevărul a vă înștiinţa, boldul a adevăratiiși neimatii mele priinţe mă împunsă și măîmpinsă (că adevărata dragoste nu numaicu cuvânt de faţă, ce și cu scrisoarea dedeparte chipul a-și arăta obiciuită ieste).Aicea, dară, vestea au vinit, precumLiliacul (carile nici la încruntareaunghilor, nici la însingerarea colţilor deagiuns ieste) acolea, cu mare obrăznicie,multe scârșnete să fie făcut și multeîmpotrivă și neplăcute sinoadelor să fieţiţiit. Așijderea, precum a Filului și a

Inorogului pomenire la mijloc să fie adus,de carii aminte mi-am adus, precum nicila adunarea dintâi chemaţi să nu fie fostși și chemaţi de ar fi fost, precum mi săpare, n-ar fi vinit. De care lucru, Lupulaicea înţelegând, perii de pre spinare a-șirâdica și pre nări mai larg a sufla auînceput, și alte mari și înalte duhuri apurta l-am cunoscut (că nedejdeaizbândii a capului clătire și a nărilorpufnire sămn arată).

Pentru aceasta, dară, cu a meaproastă socoteală, socotesc că acoleamai multă zăbavă nefăcând, cum maicurând pre Liliac într-un chip să-laședzaţi și, alt chip de nu să va afla,după pravila lui a trăi să-l lăsaţi, și maimult lucrurile nescuturând, fără zăbavă lascaunul monarhiii să vă înturnaţi. Căveche axiomă ieste carea dzice: (Unuilucru fără cale cale dând, multe fără calea urma pot). Așijderea, adese să vede(că, unul căscând, mai toţi de prinpregiur

a căsca să îndeamnă, macar că într-aceadată a căsca nu le-ar fi fost). Deci socotiţibinișor că, de nu sint acolea acele doaăjiganii, Filul adecăte și Inorogul, să nucumva prin scrisori cu Lupul să seagiungă (că scrisorile precum a celuibun, așe a celui rău sfat iască șistrămurare sint) și să nu cumva pildele șipocităniile Liliacului plinească, carile mairău sfârșitul decât începutul fără greș voraduce.

Pentru mișelos statul mieu viţi ști cădupă uscarea vinelor, viind aicea șihrana în lapte de iepure, pui de cucoșoătoriu fierţi fiindu-mi (căci altă mâncarea mânca nici pofta mă îndemna, nicidiieta doftoriilor mă lăsa), într-o dzi,stomahul mai tocmindu-mi-să și poftaspre ospătare mai pornindu-mi-să, cuoarbă lăcomie puiul întreg a înghiţi m-amnevoit. Ce grumadzii, de mare și lungăfierbinteală uscaţi fiindu-mi, în laringă mis-au oprit. L-ași înghiţi și pe gâtlej nu

încape, l-ași știupi și nu-l pociu, căci îngios să să lunece stă împotrivăuscăciunea, cu tusă și cu opintele a-llepăda nu mă lasă slăbiciunea. În cea deapoi scurtarea dzilelor mele spre lungireaanilor împăraţilor și stăpânilor mieimilostivi fie. Cărora de la cerescul Vulturtoată deplina fericire rog și iarăși rog."Acestea Vulpea scriind și cartea laadunarea de la Delta trimiţând, îndatășila bârlogul Lupului, ni a cădea, ni a săscula, de slăbiciune făcându-să, să dusă,pre carile în lăcașul său aflându-l și cucucernic și plecat chip arătându-i-să:„Bucură-te, vechiul meu priietin și în toatea nevoilor căi credinciosul șinedespărţitul mieu tovarăș. De pricinanevrednicii mele cercetări a ști să cadecă dragostea cea adevărată, careapururea cătră tine am avut și am, dinnorocită privala privelii tale mai multlipsită și despărţită a fi, a suferi neputând.Și cu aceasta pricină, întâi la dulcea șineseţioasa-ţi privire și înţăleapta și

filosofasca-ţi vorovire mai mult din sufletagiutorită, decât cu picioarele sprejenită,am alergat (că dragostea în inimădospită, precum adese slăbiciune, așe demulte ori virtute peste putinţă naște). Adoa pricină ieste că eu, tot adevărulcunoscând și năcazul, carile de cătră ainoștri vicleni tovarăși ţi s-au făcut, bineînţelegând, cu înădușală, fără răcorealăși cu înfocări fără stâmpărări inima mi s-au cuprins (că simbathie a adevăratuluipriietin din durerea a osului zdrobit puţinăși mai nici puţină osăbire are). Deci, pre oparte, ale tale multe înalgiosuri ce ţi s-aufăcut, jelind (carile inima, cât munteleOlimpului de mi-ar fi fost, în scrum și încenușe să o întoarcă, destule ar fi fost),iară pre altă parte, sfârșitul lucruluiacestuia la ce margine va să iasănepricepând, tot bietul mieu trup, camuntele Ethnii singur materiia ardzătoareîși strânge, singur să aţiţă, singur săaprinde, singur să topește, singur asupracenușelor și scrumurilor sale să

cenușelor și scrumurilor sale sărăzsipește și în bezna pârlitelor salerădăcini să pohârnește. Că până acmupentru folosul de obște și pentru cinsteamonarhiii Leului câte oarece totnedejduiam. Iară acmu, toată nedejdeami s-au curmat, de vreme ce mintea șiînţelepciunea a tot sfatul, carea tu ești,din capul adunării lipsind o vad. (Căprecum la multe mădulare un cap, așe lamulte gloate o minte întreagă a nu lipsitrebuie). Așijderea (precum dintr-alţii amaudzit), Leului jiganiia geamănă, Struţul,epitrop să să fie făcut, căruia, capulschimbându-i, altul ca de bou cornat șibuărat, (o, ocară mare), să-i fie pus și maimult cu îndemnarea Pardosului, aRâsului și a altor jiganii acmu de curândpăsărite, siloghismul Corbului să să fieadeverit și întemeiat am înţeles (însă întot ocheanul nenedejduirii picăturanedejdii a lipsi și, în tot limanul negrijiivintișorul grijii a nu aburi peste putinţăieste). De care lucru, un sămn de

nedejde precum să fie rămas dzic, devreme ce neamul Liliecilor în theatrullumii de mare și nesuferită rușine i-audat, tot lucrul fără socoteală ce-au făcut șitot cuvântul fără chibzuială ce-au grăitarătându-le, și cu nedezlegateargumenturi dzisele lor au dovedit și auadeverit, atâta cât toată limba amurţită șitoată gura amuţită înaintea lor au rămas.De care lucru, o, dulcele mieu priietin, anedejdui îndrăznesc ca nu așe de tot totlucrul după voia lor va rămânea, și cătrăaceasta mai vârtos nedejdea îminedejduiește, căci, precum bine m-amadeverit, Filul și Inorogul la adunare n-auvinit. Carii, între monarhiia noastră, ceimai de-a firea și mai de frunte să fie lumiiieste știut. Și, precum eu a lor ceapărinţască fire le-am priceput, acesteaînalgiosuri a răbda și până în sfârșit înfundurile pustiilor a cutreiera nu vor putea(că firea de ce au început a să părăsi șiobiceiul bine deprins a să uita prea cuanevoie lucru ieste). Ce lucruri vor

deșchide, de carile toată adunarea nici agândi au gândit, nici cuiva vreodată înminte au vinit (că jelea și râvna cinsteipojarul ce sloboade decât focul în spiniiuscaţi mai mare pârjol face). Așijderea,pre tine, bun și adevărat priietin și aadevărului netăcut crainic avându-te, cuîncășile, ticăloasa, precum numai cutrupul de tine despărţită, iară cu sufletulcu tine la un loc lipită și încleită să fiubine mă știu (precum încă de pre vremileepitropiii Monocheroleopardalului ispitităși dovedită sint). Cătră noi și pre săraculCiacalul au, carile la multe trebe fărăpreget și la multe slujbe cu credinţă,precum li să va afla, prepus nu ieste.

Deci, de vii socoti cu cale a fi, o cartela Fil și la Inorog să scriem și degândurile noastre știre să le facem (căroada pomului prieteșugului alta nu ieste,fără numai ascunsul inimii fără primejdiea descoperi și chitele între sine tare aacoperi). Adecă, precum urechile noastre

spre sunetul numelui lor stăruiesc șinumai din sămnul ochiului spre toatăslujba și primejdiia a ne încinge gatasintem. Deci, o, iubitul mieu priietin,cuvintele, mele în prepus nu le aduce,căci curate și nezugrăvite sint și în cea deapoi pre dulce viaţa mea mă giur că totcuvântul ascuns și toată taina acoperită,ascunsă și nedescoperită voi ţinea".(Vulpea pre viaţă-și să giura, căci dinprognosticul doftorului, precum la luna nuva ieși bine știia, de vreme ce înrăvărsatul zorilor și în amurgul soareluisfigmosul în chipul viermelui să clătiia),ce în sfârșitul vieţii capul răutăţii a facesilind, pre Lup a amăgi și capul în singea-i văpsi să nevoia, și precum în toatăporunca lui, fără preget și în toatesfaturile și învăţăturile lui, fără alt cuget,tot unghiul a scociori și toată piatra a clătinu să va lenevi cu giurământ săfăgăduiia.

Ce Lupul, vechiu la minte și copt la

crieri fiind, noaăle a Vulpei vicleșuguri șiproaspetele ei lingușituri îndatăpricepând, precum în gură miierezămintește, iară în piept otravă dospeștecunoscu, și precum pretenţia ei alta nuieste, fără numai cu chipuri șicuite caacestea, mintea și socoteala Lupuluicarea ar fi și pentru lucrurile carile lacetatea Deltii, unele săvârșite, fără alteleacmu începute, ce ar dzice și ce ar mainedejdui să iscodească și îndată laadunări știre făcând și minciunile carilemai denainte scrisesă să-și înnoiască șipre sine de priietină și de slujnică să săadeverească. Cătră carea Lupul, cuscurte și puţinele, însă grele și temeinicecuvinte, într-acesta chip răspunsă:

„Veche pravilă ieste, o, soro Hulpeo(că poftele și voile împăraţilor pravilănemutată ascultătorilor sint). De carelucru, și la aceasta alegere, de vreme cevoia și porunca a marilor împăraţi așe aufost, nici o divă nu ieste, și așe, orice au

poruncit și au ales, bine au poruncit șiînţelepţește au ales. Nici cătră aceastamai mult ceva a gândi sau a grăi ni săcade, fără cât noi, întraceastă dată viaţăsinguratecă alegându-ne și la bârlogulnostru rămășiţa vieţii din toate tulburărilelucrurilor și gândurilor depărtaţi cu lineștea o trece și cu odihnă a o petrece amales, și mai deasupra nici a grăi, nici aaudzi ceva poftim (că precum gura lagrăire, așe urechile la audzire hotar aavea trebuie, și cuvântul carile linuluisuflet tulburare aduce, nu numai a nu-lgrăi, ce nici a-l audzi să cade). Așe noi,între acestea hotare contenindu-ne, niciLiliiacul ce ar fi grăit, nici Filul și Inorogulce vor să scornească și așeși nicimuștele ce vor să vâziască, sau tăunii cevor să zbânăiască în minte ne vine. Decare lucru, mai mult voroava cu noi alungi scurtându-ţi, la lăcașul și odihna tate du. Iară vremea, proba ceaneminciunoasă, și pre mine și pre tinecine să fim ne va arăta".

Acestea Lupul cătră Vulpe încăvorovind, iată, cu tâmplare, și Ciacalulacolea sosi (carile într-adevăr îndragostea Lupului să avea). DeciCiacalul, după ce cu plecăciuneobiciuita-și închinăciune dede: „În ceastănoapte, dzice, prin pădure pentru hranaîncolea și încoace îmblând și prin spiniiunui gard de prisacă păsăruicele culcatea prinde pândind, între albine marevâzâială și glogozală audziiu. Deci,pentru ca a împletecitelor cuvinteînsămnarea a înţelege să pociu, degardul prisăcii, mai aproape șipurindu-mă, mă lipiiu. De unde, din cele multe,acestea puţine cuvinte înţeleși (căci atrântorilor urlete a albinelor suneteastupa). Voroava, dară, le era aceasta:„Precum noi împărat, monarh șistăpânitoriu, aftocrator să fim având, nunumai noi știm, ce toată lumeamărturisește și matca carea nechivernisește, ne poruncește, ne

stăpânește și ne otcârmuiește, din toatădihaniia cunoscută și aleasă ieste (casămnul a monarhului adevărat acestaieste, că nici cu acul să împungă, nici cudinţii să mușce, nici cu unghele sărumpă, ce în greșiţi iertare, în răipedepsire, în supuși milă, în streinidreptate și în hotarăle monarhiii salecontenire să arete), carile toate înmonarhul, matca și mamca noastrădeplin să cuprind.

Aceasta, dară, într-acesta chip fiind,oare cu ce socoteală până acmu, iată, dedoaă ori, în doaă locuri zburătoarele șitârâietoarele toate adunându-să, spreîntărirea monarhiii Vulturului și a Leuluide la toţi hirograf a lua să nevoiesc.Așijderea, precum zburătoarelor epitropCorbul, iară în-patru-picioarelorStrutocamila s-au ales". Și una cătră altacu prepuse cuvinte dzicea: „Oare pre noila adunare cum nu ne-au chemat? Au însama zburătoarelor nu ne-au băgat? Au

căci micșorimea statului nostru căutând,nevoinţa, agonisita și chivernisala deobște carea facem a cunoaște s-aulenevit? Ce de vreme ce ieste așe, desintem și noi zburătoare supt soare, pretoţi a cunoaște să-i facem (că albinasămânţa și suliţa, miierea și fiiere tot într-un pântece poartă, și precum toatepolitiile nu staturi înalte și pântece lăsate,ce omoni nedespărţită și minte ispitită șiascuţită caută)." Iară una dintre albinedzisă: „Eu astădzi în câmp pentru agonisita ieșind și printre ierbi și flori miierecercând, cu viespile a mă împreuna mi s-au tâmplat, la carile iarăși aceastavoroavă a să scutura am aflat și precumfoarte cu greu duc lucrul ce să aude că s-au făcut, le-am priceput (că tulburareaunii politii între alalte, cu aprinderea uniicase într-o cetate să asamănă, că precumdin aprinderea unii case toată cetateaprimejduiește, ase o politie răscolindu-să,toată megieșiia să clătește). Și așeși euîncă acolea fiind, o viiespe sosi, carea de

mare adunarea muștelor și a ţinţarilorveste adusă și precum de aceste apasirilor și a jiganiilor adunare de vesteluând, tare între dânsele vâziia, dzicând:Sculaţi, fraţi, și mărgând, viespilor știre sădăm, pre tăuni și pre gărgăuni împreunăsă râdicăm și cu toţii la prisaca albinelorsă ne adunăm, unde, de obște sfătuindu-ne, să alegem și să căutăm cu ceprivileghie Vulturul tuturor zburătoarelor astăpâni și cu ce mijloc numai o monarhiela toţi a să numi și a fi ar putea. Căprecum din lume audzim, lucrul acestanici Liliiecii a-l priimi n-au învoit, dară noicu cât mai gios decât Liliiecii și cu câtmai puţine decât toate zburătoarele vomfi? Și cum cu singură numai tăcerea sprerobie și supunere vecinică ne vom lăsa?Ba, fraţilor, o dată cu capul lucrul acestaneizbândit să nu lăsăm! Că spre aceasta,precum viespea eghipţilor așe muscaceriului agiutătoare și scutitoare ne va fi(că pentru slobodzenie și moșie cu cinstea muri, decât prin mulţi veci cu necinste a

a muri, decât prin mulţi veci cu necinste atrăi, mai de folos și mai lăudat ieste).Așijderea, între dobitoace oarece dihoniesă fie am înţeles, de vreme ce pe Fil șiInorog la adunare nu i-au chemat, nici i-au întrebat, nici în samă de lucru i-aubăgat. Pe Lup căci dreaptă hotărâreStruţului au făcut și căci încă de prevremile epitropiii Vidrii, când cu Pardosulîn Ţara Câmpilor au pribegit și acolo cudânsul în scandală și la cuvinte au fostvinit, acmu Pardosul izbândă noaă lapizmă veche socotind a face, cumeșterșug din adunare l-au scos șioarecum la bârlogul său în chip deizgnanie l-au trimis. Vidra cea odânăoarăCorbului din suflet iubită, iară acmu luidecât moartea mai urâtă, dintr-amândoaăizvoadele s-au ras (că decât toatămateriia alcătuită, sufletul nealcătuit mailesne să betejește și mai pre lesne iestepre lei și pre urși a stăpâni decât predoaă inimi prin toată viaţa într-o dragosteși într-o priinţă a le păzi). Vulpea sau de

bolnavă, sau de vicleană dentre dânșiilipsește, de unde a prognostici putem căcu vreme clătirea acestor chipurifăcându-se, lucrurile într-alt chip să vorschimba și statul într-altă haină să vaîmbrăca. " Acestea Vulpea, Lupul șiCiacalul. Iară cartea Vulpii la mânasinoadelor agiungând, pre carea citind-oîn taină, deosăbi, Uleul pe Pardos, peRâs și pre alalţi a credinţii Vicleni și avicleșugului credincioși în taină chemă(că voroava prea pe taină vicleșugulsupune, iară cuvântul în faţă a dreptăţiisămn ieste). Cărora scrisoarea și sfatulVulpii arătând, Pardosul dzisă: „Vulpeapentru Lup oricâte scrie adevărate și decredzut sint, căci precum să dzicedzicătoarea (Lupul părul după vremi îșischimbă, iară din firea lui nu iese, niciobiceile învăţate își mută). Că Lupulpururea nu numai oile a fărâma, ce și boiidin plug a îneca și pre tot dobitocul supusa spintica, precum obiciuit să fie, lumiiieste știut. Și acmu lucrurile la omonie

precum vor să să aducă vădzind, bine să-i pară peste firea lui ieste (că lăcomiia îndoaă părţi zavistuiește, una, căci tot cepoftește nu agonisește, alta, căci el cepoftește pre altul a agonisi privește). Decare lucru, a mea socoteală aceastaieste: cu vreme Lupul nu numai dinadunarea Deltii, ce din toată lumea a săscoate trebuiește, și așe, tot dobitocul înodihnă și tot locul în ostrovul Critului săva întoarce. Iară amintrilea, precum dinobiceiurile lui a să primeni nedejde fărănedejde ieste. Iară pentru Fil și Inorogmijlocul a să afla pre lesne va fi."

Cătră acestea Râsul, cuvântulapucând, dzisă: „Precum am înţeles,Filul, socotind că după mărimea trupuluicinstea să măsură și epitropiia lui s-arcădea (ca și de mainte când Inorogul dela vrăjitori o aflase și lui în dar și pestenedejde i-o dăruisă), aicea au fost vinit.

(Râsul de vinirea Filului adevărat știia,

căci pentru ca pre ascuns la Delta să vieel îi poruncisă, iară cu ce gând Râsulaceasta făcusă mai nici el nu știia). Iarăacmu iarăși am înţeles, că, pentrualegerea epitropiii Strutocamiliiiînștiinţându-să, cu înfrântă voie, iarăși lalocuri-și s-au dus (că după vestea morţii,vestea lipsirii cinstii locul cel mai de susţine), însă sfatul mieu ieste acesta: Filuldupă mărimea și mamina trupului lasuflet nepotrivit ieste, căci, după măsuratrupului sufletul de i s-ar potrivi,Căprioara Hindiii încotro îi ieste voia a-lpurta nu l-ar măguli. Carile, de mâncarede agiuns, de băutură la măsură și deodihnă la vreme de va avea, cevașimăcară lucrul mai înainte a ispiti nu vaîndrăzni. Și așe după voia noastră încotrovom pofti a-l trage, într-acolo va merge.

Iară Inorogului spre domolire fireanicicum nu i să pleacă. Că în lumefrântura cornului și acela de bunăvoielepădat a videa cuiva rar s-au tâmplat,

iară Inorog domolit nici s-au vădzut, nicis-au audzit, nici undeva s-au aflat. Decare lucru, cu toţii împreună vânătoarevom ridica prin codri, prin munţi, și întoate părţile ne vom sămăna, pre carile,oriunde ar fi, tot îl vom afla, și oricât deiute la picioare ar fi, cu lungimea goanii odată de corn tot îl vom apuca (că cegraba în ceas și cu sila nu isprăvește,aceia delungarea vremii și meșterșugulbiruiește). Carile, la mână cădzind, într-oogradă încongiurată cu apă lată îl vomînchide și la loc îngust și strâmpt îl vomtrimite. Unde el la loc slobod și la câmplarg a trăi deprins fiind, de năcaz, încurândă vreme în melianholie, dinmelianholie în buhăbie, din buhăbie înslăbiciune, din slăbiciune în boală și, însfârșitul tuturor, din boală în moarte vacădea, și așe, de tot numele din izvodulvieţii i să va șterge. Iară amintrilea, binesă știţi că, până Inorogul viaţă are, viaţanoastră scurtă și aceia cu prepus și întoate ceasurile cu groază decât moartea

mai rea ieste (că o dată a muri, datoriiafirii, iară cu groaza morţii a trăi, moarteamorţii ieste)".

Așe Râsul de râs sfaturi ca acesteadacă de saţiu vărsă, Uleul dzisă: „Darăcuvintele acestea la lucru cine va puteaduce?" Râsul: „Eu, răspunsă, numai cuînvoiala și nevoinţa de obște să fie".

De aceste asupra nevinovăţiiiInorogului spurcate sfaturi, Moliia dinblană veste luând, îndată Inorogului știretrimasă, carile vicleșugurile ce i să gătesccunoscând, întâi în fire, apoi în picioarenedejdea își pusă.

Partea a patra

Așe și într-acesta chip sfaturileamânduror părţilor aședzându-să, asupraFilului și mai cu de-adins asupraInorogului cu mare și fără dreptate urărămasără. Deci îndatăși uricile șiprivileghiile Liliiacului, vrând-nevrând,după vechile lui pravile și voie înnoind,aședzară. l După aceia toate pasirile decarne mâncătoare și toate jigăniile desinge nevinovat vărsătoare, pentruasupra Inorogului vânătoare, beleag șicuvânt își dederă, și toate în toate părţilesă-l cerce, să-l afle, să-l prindză, să-llege, și după a lor tirănească să-lgiudece lege să orânduiră. Ce ei încăacestea orânduind și fel de fel de laţuri,curse, mreji și alte măiestrii în toatepoticile și căile întindzind, strâmbătate caaceasta în multă vreme ceriul a privi,pământul a suferi neputând, de năprasnădin toate părţile și marginile pământului

holburi, vivore, tremuri, cutremuri, tunete,sunete, trăsnete, plesnete scorniră, atâtacât tot muntele înalt cu temeliele în sus șicu vârvul în gios răsturnară și tot copaciulgros, înalt și frundzos din rădăcină îldezrădăcinară, și așe, toată calea șicărarea pre pământ și prin aer cu greleneguri și cu întunecoși nuări, ca cu unveșmânt negru căptușind astupară și totdrumul de pe faţa pământului cu stincipohârnite, cu dealuri și holmuri răzsipiteși cu păduri săciuite pretiutidereleaînchisără și încuiară.

Din ceriu fulgere, din nuări smidă șipiatră, din pământ aburi, fumuri și holburi,unele suindu-să, iară altele coborându-să, în aer focul cu apa să amesteca șistihiile între sine cu nespus chip să lupta.Carile atâta de strașnică și groznicămetamorfosin în toată fapta făcură, câtceriul cu pământ și apa cu focul războiucumplit să fie râdicat să părea, cu acărora clătire toată zidirea să scutura și

să cutremura și spre cea desăvârșit a totduhul peire să pleca.

Deci dintâi pricina groznicei aceștiiaclătiri nepricepută, iară mai pre următuturor cunoscută fu (că precum picăturacea mai de pre urmă vasul îneacă, așestrâmbatăţile mari și multe mai denaintegrămădite cu una mai de apoi șinecunoscută și cea cădzută răsplătire îșiiau, și precum multe grămădite maidenainte au fost să cunosc) l.

A amestecăturii, dară, aceștiia prescurt, istoriia aceasta au fost : Toatedealurile mari și toţi munţii înalţi asuprastâncelor și copacilor sfat sfătuiră. Cariișepte hatmani de războiu purtători și agloatelor păvăţuitori având, asupraholmurilor celor de la cetatea Deltiivrăjmaș războiu râdicară și fără veste, cumari huiete și de năprasnă cu maribuhnete, asupră-le pohârnindu-să, sărăsturnară. Iară pricina aceștii strașnice

rădicări și fără milă fărâmări era aceasta:munţii cu holmurile între sine, pentrugreutatea carea de la stânci și de lacopaci trag, să jeluiră și de pohoaracarea în cârcă poartă unul cătră altul săolecăiră și fietecarile cătră de-aproapelesău într-acesta chip dzisără: „Până când,fraţilor, stinca piatra sacă și plopul,chiparisul și platanul, copaci fără roadă,în capul nostru suindu-să, pe spate-neurcându-să, vârvurile și creștetele ne voracoperi? Și până când ei înălţindu-să șimărindu-să, ca cum în vreo samă ne-amfi, ne vor ocări și batgiocuri? (Că certareacu toiege într-ascuns decât ocara șibatgiocura în arătare mai de suferit ieste).De care lucru, cu toţii într-un gând și într-oinimă a ne împreuna, cu mic și cu mare,într-un cuvânt și într-un giurământ a nelega trebuie și lucru carile altădată înpolitiia noastră nu s-au mai vădzut săfacem, adecă cu a noastră răsturnare amândrilor și trufașilor cea desăvârșitprăpădire și răzsipire să aducem (că

toată moartea din fire aspră și amarăieste, carea numai cu viderea răzsipiinepriietinului mai plăcută și mai îndulcităa fi să pare). Deci unde ne sint rădăcinile,acolo vârvurile, și unde ne sint vârvurile,acolo rădăcinile să ne mutăm. Că într-acesta chip toată stânca groasă șipietroasă și tot copaciul crăngos șifrundzăros supt noi va rămânea, și așe,precum pururea decât noi mai mici șiprecum noi i-am hrănit și i-am crescut, înbraţă i-am purtat și la sin i-am aplecat șiprecum până într-atâta în samă a nu nebăga și în toată hula și ocara a ne lua nuli s-au cădzut vor cunoaște.

(Că călcâiul peste cap a să înălţa șipiciorul, macară că cinci degete are, însăslujba mânii a apuca nu să cade.") Așe,munţii deodată cu cuvântul și lucrulpliniră, căci pre toată moviliţa cu sinetrăgând, toate holmurile și dealurile dupăcei șepte voievodzi urma. Carii cu toţiideodată clătindu-să și din temelie

cutremurându-să, unii peste alţii săpohârniră, de a cărora huiet toatemarginele lumii să răzsunară și săînspăimântară.

Pre aceia vreme adunările, în vivorniţăîntr-aceasta la locul pomenit aflându-să,și iele împreună cu munţii nu puţintelepăţiră și nu puţină pagubă și scădereavură. Mai vârtos că măiestriile, laţurile șicursele, carile pentru vânarea Inoroguluiîntinsese, toate din temeiu să rupsese șinici de o treabă spre aceia slujbă săîntorsesă (că munţii prăvălindu-să, cei ceprin munţi lăcuitori și vasul înecându-să,cei ce pre mare sint călători, fărăprimejdiia vieţii și piierderea dobânziii a finu pot). Iară între tulburările munţilorInorogul la câmpii lăcașului său, lin șifără grijă, viaţa-și petrecea și cea mai depre urmă la ce va ieși în tot chipul aadulmăca să nevoia, până când după amunţilor asupra stincelor și a copacilorrăsturnare, precum biruinţa la munţi să fie

rămas înţăleasă, și toată stânca șicopaciul de la Delta o parte să să fiezdrumicat, iară o parte după sine târâind,în robie să fie luat. Așijderea, precum totdobitocul și zburătoarea între stânci șiîntre nuări lăcuitoare să afla, în robiiacelor șepte voievodzi să fie cădzut și dela locul său să-i fie mutat să înștiinţă.

Acestea așe, iară Filul (carile pre tainăla cetatea Deltii să să fie dus maidenainte s-au pomenit, după ce lucrulîmpotrivă isprăvit vădzu, cătră Inorog anăzui sili. Filul nu cu bun gând asupraInorogului la adunări să dusese. (Însăochiul ceresc toate vede și cumpănanevădzută toate în dreptate și fărăfiloprosopie cumpanește). Iară laînturnare, singur de ascunsul inimii salevădindu-să și de greșitul său gândasupra Inorogului căindu-să, în guramare mărturisi (că tot priietinul dindobânda aurului aflat, decât cel culegătura firii împreunat, mai de gios și mai

cu prepus ieste). Iară după ce adunărilecu multă nenorocire în robie cădzură și lalocul celor șepte munţi, în valea careaGrumadziiBoului să cheamă aduși fură,Inorogul lucrul din capăt, iară Filul dincoadă a apuca ispitiră. Inorogul pricinadintâi, iară Filul fapta pricinii căuta,Inorogul monarhiia pasirilor, iară Filulepitropiia Strutocamilii a răzsipi sănevoia.

Însă Filul, puţinele ispitind, precumîncă funea noaă și cu nevoie a să rumpea fi cunoscu. De care lucru, mai mult îndeșert a să osteni să părăsi.

Inorogul toată răutatea în capulpasirilor și tot pricazul în glasul șisiloghismul Corbului cunoscând, pentruamurţala oţăros glasului lui leac să aflepre la toţi vrăjitorii și doftorii vremii aceiiacerea, și acmu și doftorul cel bun găsiseși leacul nemerisă (numai unde ceriul nusă pleacă, pământul în zădar să râdică și

când nuării umedzala în ploi nu-șislobod, în deșert samănă cela cesamănă). În care chip, și a Inoroguluiosteninţă ieși, de vreme ce noroculslujind, vicleșugul Corbului în sprijinealăși răutatea-i în fereală să arătă, șichipurile vrăjitorilor schimbându-să,Inorogul de tot începutul apucat într-altăvreme a-l săvârși și cu alt mijloc a-l plinis-au lăsat, precum la locul său să vapomeni.

Într-aceiași vreme, și Vidra sosind,spre înădușala a tuturor jiganiilor, nupuţine fumuri slobodzi, și acmu toatedobitoacele preţul a-și tăia și din robie ascăpa nevoindu-să, Vidra cu ale sale, îndivuri, în chipuri, amestecături, preţulîndoit le adaosă, atâta cât pasirilor nunumai penele și dobitoacelor nu numaiperii, ce și tuleiele li s-au jepuit și pieilede pre carne li s-au belit. Așe, Vidra caun vânt în trestii lovind, din toate și întoate părţile îi plecă și îi înduplecă. Însă

în sfârșit ceva vrednic de laudăneisprăvind, în gârlele apelor spreaciuare să dusă. Iară robimeadobitoacelor, toată prin fel de fel detâmplări și după multe și nenumărate detâmplări și zbuciumări preţul dându-și șiprecum li să părea lucrurile aședzindu-șiși oarecum după voia lor tocmindu-și, dela cei șepte voievodzi iertare își luară șila locurile sale să să ducă să sculară. Înurmă pe Râs, pe dulăii ciobănești, pecoteii de casă și pe Hameleon lăsind, cadenapoile lor păzind, pentru vânătoarealaţurilor și a tuturor măiestriilor carile deiznoavă asupra Inorogului întinsese,aminte să le fie, le porunciră. Așijderea,împotriva lucrurilor sale cevași de s-artâmpla, cum mai curând știre să le dea,ca după cuvântul și giurământul carilemai denainte cu vicleșug pusese, cu toţiiîmpreună, de mai mare goană șivânătoare să să gătească.

În vremea ieșirii lor de la Grumadzii-

Boului, cu hrizmosul carile încă dedemult Camilopardalul le tâlcuisă șicoada păunului cătră coarnele bouluiaflase și pre Cămilă cu dânsa frumosîmpodobisă, să fie vădzut cineva lucru deciudesă și preste toată ciuda mai ciudatși mai minunat. Că la ieșirea lor de la ceișepte munţi, ciuda nevădzută (și precumsă dzice dzicătoarea): neaudzită, cucoadă în vârvul capului Cămila era. Iarăla intrarea la locul lor, vestită dzicătoareasă pliniia, carea dzice: „Mare ciudă duc încar, mai mare va fi dac-om sosi". Toţi eracum era, iară toată minunea și ciudesea,în Cămilă să cuprindea (că precumsoarele cu a sa lumină toate steleleacopere și nevădzute le face, așe pasireadobitocită și vita păsărită pre toate demascara covârșiia). Căci la Cămilă, în locde peri și de floci, cu pene roșii oîmbrăcasă, lângă carile aripi negre ca deCorb alăturasă, la grumadzii Cămilei celcohâiat, capul boului cel buăratprepusese. Coada păunului cea rotată,

nu despre sapă, după obiceiul a tuturordobitoacelor, ce în loc de cercel, alătureacu capul, în sus o ridicase și, de cornulcel drept lipind-o, o legase (că undevăpsala galbănă degetele văpsește,acolo la Cămile coarne, aripi și peneodrăslește). Aședară, jigăniile șidobitoacele toate urmând Strutocamilii, lasălașul monarhiii sale sosiră, unde, peStrutocamilă în obiciuitul șopron băgând,pilituri de fier cu prund amestecate, în locde ospăţ, înainte-i vărsară, cu carile maimult să mânca decât mânca și mai multcorţiia decât mistuia. Iară alalte de singenevinovat vărsătoare jiganii, fietecarea,trunchiu de meserniţă și prăvălie decarne deșchisese, în toate părţilegiunghind, zugrumând, tăind, despoind,aruncând, împărţind și nici de grasă însamă băgând, nici de vitioană cevaș milăavând (că unde jigania oile păzește,acolo ciobanul păscând, în loc de lână,cu gerul să învește). Atâta cât totdobitocul supus la cea desăvârșit a peririi

dobitocul supus la cea desăvârșit a peririiprimejdie sosisă. Tot ochiul ce le priviiacu lacrămi de singe le tânguia, întredânsele undeva glas de bucurie sauviers de veselie nu să simţiia, fără numairăget, muget, obide, suspine, văietături șiolecăituri în toate părţile și în toatecolţurile să audziia.

Cămila săraca, de chipu-și să mira, dearipi și de pene oarecum mărindu-să, săcani înfla. Apoi de sete și de foame și dealte nevoi și bezcisnicii cu jele șinemângăiată să văiera. Cătră aceastastăpân să stăpâniia, deasupra săsupunea, cu glas să amuţiia, cu mâni săciunţiia, cu picioare să ologiia, cu ochi săorbiia și încă cu duh să înădușiia și cusufletul în coș în toate ceasurile săomorâia (că precât în viaţă moartea, atâtaîn putere slăbiciunea lucreadză, însă cuatâta moartea decât slăbiciunea maifericită, căci ce ia o dată, nici a mai daănici a mai daî, nici a mai lua altă datăpoate. Iară în slăbiciune năcazurile, ca

otava în primăvară odrăslesc și fel de felde chipuri spre mai mare dosadăizvodesc). Așe Strutocamila, în vreo partea să clăti, de fricoasă nu putea, ceva agrai, de proastă nu știa, pentru care lucru,din gura ei altă ceva nu să audziia fărănumai bolbăietura carea de la moșii șistrămoșii săi învăţasă și prin glasul fărăarticule din piept și din gârtan acestea îiclocotiia: r.r.r.a.a.a.c.c.c.o.o.o.v.v.v. a.a.a.,pre carile mai pre urmă, iarăși Lupulfilosofind, într-acesta chip le-au tâlcuit:rău, rău, rău, ah, ah, ah, capul, capul,capul, oh oh oh, vai, vai, vai. Pre aceastavreme și Vulpea piielea blănarilor șicarnea cioarâlor își dede, căci nicipământul în sine o priimi, nici aerul de câtera uscată a o mai zbici putu. Și ase, șiea plata vicleșugului prăpădenie și peirede năprasnă a fi cunoscu (că avicleșugului săminţe vara să samănădulci și, iarna răsar amară, a cărorapoamă întâi îndulcesc, apoi cu nesuferităamărâme otrăvăsc).

Pasirile dară și dobitoacele, toateacmu lucrurile-și după cuvântu-și și pofta-și isprăvite și deplin tocmite a fi părându-li-se, a omoniii și legăturii cuprindere și amonarșilor săi vecinică și neprepusăstăpânire, cu zapise, cu urice și cuhrisovuluri a întări și a adeveri socotiră.Deci hirograful cu a tuturor iscăliturile deobște, pre carile monarhilor săi dederă,într-acesta chip era :„Adecă noi, pasirilevăzduhului și dobitoacele pământului, cuaceastă a noastră de obște scrisoarescriem și mărturisim, precum de nimesiliţi, nici asupriţi, ce dintr-a noastră bunăvoie, gând bun am gândit, sfat adevăratam sfătuit și lucru de cinste cu cuviinţă șispre folosul de obște am început, amsăvârșit și cu iscăliturile noastre l-amîntărit, ca de astădzi înainte cu toţii noi,veri zburătoare, veri pre pământmărgătoare ar fi într-o inimă și într-oînvoinţă supt doaă monarhii a doimonarhi, a înălţatului Vulturului adecă și

a preaputinciosului Leului, supuși șiaciuaţi să fim. Așijderea, epitropii și întoate puternicii acestor slăvite împărăţiiotcârmuitori, Corbul adecăte șiStrutocamilon, orice ne-ar porunci și oricene-ar învăţa, fără de nici o îngăimală șifără leac de crâcneală ascultători șiurmători să ne arătăm. După aceasta,într-o pravilă și în unirea legiurilor(deosăbi de obiceele locului) să neaflăm, a tot priietinul priietin și a totnepriietinul nepriietin de obște să priimsau să nu priim. Greul și nevoia unulaltuia să purtăm, în toată evthihiia șidistihiia tovarăși nedespărţiţi și neîndoiţisă ne ţinem, nicicum a vremilor, alucrurilor și a tâmplărilor profasin sau altchip de fereală și de șuvăială să punem,ce orice ar fi și s-ar tâmpla cu sfatul deobște pentru folosul de obște să arătăm,să dzicem și să facem. Așijderea, custrașnic și în veci stătătoriu giurământ,pre nume și viaţa a marilor împăraţi negiurăm și spre cinstea monarhiilor

noastre cuvânt dăm, ca oricinevrăodânăoară împotrivnic, neascultătoriusau viclean epitropilor împăraţilor noștrimilostivi s-ar afla, din ceata, neamul,cinstea și adunarea noastră afara să-lscoatem, și obștii nepriietin, legiuriloreretic și pravilelor călcătoriu să-lcunoaștem și, până când a noastră și alui viaţă între muritori s-ar tăvăli, ochiulzavistiii, mâna izbândii și inima vrăjmășiideasupra unuia ca aceluia să nurădicăm, ce pururea gonit și izgonit dinţircălamul unirii noastre avându-l, toatăura vrăjmășiii nu numai în lucruri, înbucate și în avuţie-i să să oprească, ceașeși, până la curmarea dzilelor și vieţiilungindu-să, să să lăţască, atâta cât, dinbătrân până la tânăr și din sugariu pânăla golaș milostivindu-ne, să nu dojenim șide la ac până la aţă cu avuţie, cu neam,cu simenţie în prav și pulbere a-l întoarcesă silim. (Că precum vrăjmășiia vecheadânci rădăcini sloboade, așe și izbândaîn neam și semenţii să lăţește.) Așijderea

în neam și semenţii să lăţește.) Așijdereapentru trii de moarte nepriietini, tuturormai cu de-adins în știre să fie și înpomenire din rod și-n rod să ţie: adecăpentru Inorog, Filul și Vidra, carii purureaneînduplecaţi în răutate și neobosiţi învrajbe s-au arătat. Ca toată pasirea iutela zburat, toată jiganiia repede la alergatși toată dihaniia ascuţită la adulmăcat,pururea gata și fără preget să fie, pânăcând, sau în silţe, sau în curse, sau încolţi, sau în unghii răii rău vor cădea, șicea ce li să cade plată-și vor lua, devreme ce aceste aievea nepriietini șivrăjmași obștii s-au purtat, împăraţilornesupuși și poroncilor neascultători s-auaflat.

Încășile cu toţii dzicem și adeverim șidin tot sufletul și inima făgăduim ca toatecapitulurile și punturile (pre carileîmpăraţii noștri milostivi de la noi aupoftit) în veci neclătite, nebetejite șinesmintite să le păzim. Și iarășile învoimși poftim ca pe epitropul ce avem (carile

chipul și icoana împăratului nostrupoartă) în viaţă neschimbat și nemutatstăpân să-l avem și să-l ţinem. Iară dupăa lor viaţă, ori pre carile din odraslele lorcerescul Vultur și Leu în scaunulpărinţilor săi ar pune, pre acela următoriuși moștenitoriu epitropiii cu toată învoinţasă-l priimim, ca în veci de veci semenţiialor din thronul stăpânirii să nu lipsască,ce cât luna să trăiască și cât soarele săcu fericire vieţuiască. Fie, fie, fie!

Pentru dară mai bună credinţa șideplin adeverinţa plecat hirograful nostrula pravul pragului și la scăuiașul talpelora milostivilor noștri împăraţi am pus.Datu-s-au în anul monarhiii pasirilor29.000, iară a monarhiii jiganiilor 30.100,în anul epitropiii Corbului 1.500, iară aepitropiii Strutocamilii 100. Coţofanauricariul de omăt, pis.

Brehnacea, Șoimul, Uliul, Coruiul,Rârăul, Hârăţul, Cioara, Coţofana,

Puhacea, Caia, Pardosul, Ursul, Vulpea,Ciacal, Bursucul, Râsul, Veveriţa, Dulful,Sobolul, Cânele, Coteiul, Ogarul, MâţaSălbatecă, Mâţa de Casă, Guziul,Nevăstuica, Șoarecele.

Pasirile și dobitoacele supuse:Lebăda, Dropiia, Vaca, Gânsca, Raţa,Curca, Găina, Păunul, Vrabiia, Porumbul,Turturea, Gangur, Piţiguș, Cintiţa,Fasanu, Patrânichea, Prepeliţa,Cârsteiul, Rândunea, Lăstunu, Calul,Boul, Oaia, Capra, Porcu, Măgarul,Cămila, Dzimbrii, Cerbul, Ciuta,Căprioara, Iepurile, Colunul și alaltepasiri, dobitoace și jigănii câte în ce riusus și pre pământ gios ne aflăm, preaceasta ne legăm, ne giurăm și celescrise priimim și adeverim."

Hirograful acesta, dacă prinreferendariul, elcovanul, la mânaîmpăraţilor cu mare cinste și plecăciune îltrimasără, împăraţii hrisovului la adunări

trimasără, carile într-acesta chip să citiia :„Noi, Vulturul și Leul, monarșiivăzduhului și a pământului și într-acestedoaă stihii a tuturor lăcuitoarelor pasiri șidobitoace aftocratori și oblăduitori,zburătoarelor până preste nuări șimărgătoarelor până peste marginilepământului în știre facem că umilinţaîmpărăteștii noastre inimi vrând și învoindca cele până acmu între înălţatelenoastre împotrivnice vrajbe să să împace,toate tulburările în linește a să preface șipentru ca fietecarile hotarăle sale să-șicunoască și supușii fără nici o scandalăsă-și deosăbască. Așijderea, ca cu toţiiîntr-o unire de dragoste adevă rată și într-o inimă de tot vicleșugul neimată să săalcătuiască, prin luminatele noastrescrisori și decât vântul mai repedzii noștrialergători, tuturor celora ce a ști li săcădea, în știre am dat și prin strașnicanoastră poruncă i-am chemat, și la loculorânduit, la adunarea de obște i-amadunat. Cărora arătându-le că, precum

cloșca puișorii săi, așe nebiruita noastrăputere cineși pre al său supt aciuarea șiocrotirea aripilor sale a aciua și a ocrotiva și poftește. Ca nu cumva de acmuînainte cineva din neprietini spre dânșiimâna strâmbătăţii a întinde și cu ochiulvicleșugului a le căuta să poată, sau aputea a gândi să îndrăznească. Aședară,cu toţii, buna împărăteasca noastră vrerevădzând și spre cel de obște folos a fipricepând, poruncii noastre s-au plecat șiînaintea feţii tot genunchiul s-au închinat.De care lucru, și nemăsurata noastrămilosirdie din scaunul înălţimei saleplecându-să și spre umilinţa lormilostivindu-să, din rostul monarhicescdzicem și dzisa cu împărătescul hrisovulîntărim și adeverim ca pre toţi în toatădragostea și priinţa să-i avem și cineșidupă a sa stepănă și măsură în cinste șicuviinţă să-i ţinem. Așijderea, de totîmpotrivnicul și pizmașul cu nebiruitanoastră putere să-i apărăm și predușmanii lor de la dânșii departe să-i

dușmanii lor de la dânșii departe să-igonim și să-i izgonim. Ales și mai vârtospre unii, carii și poruncilor noastre caniște obraznici îndrăznesc neascultătoriși supușilor noștri bântuitori și publecăirăscolitori aievea s-au vădzut și s-auarătat. Pre unii dară ca aceiia dzicem șiporuncim ca, în scurtă viaţa lor, luminatăfaţa noastră să nu vadă, nicivreodânăoară ei sau semenţiia lor întresenatorii noștri să încapă, nici vreuniistepene de cinste în veci să săînvrednicească, ce pururea înîmpărăteasca noastră de nescăpată urgieaflându-să, ascuţita și netâmpita spatăgonindu-i și întirindu-i, să nu să lenească.Însă acestea despre mare mila noastrăferite vor fi, până când și supușii noștridreptatea, omonia și credinţa cătră noinebetijită vor păzi, fără preget și fărăcârteală, spre toate poruncile noastre vorsirgui și cele de pre an dări fără rămășiţăși zăticneală, la cămările slăvii noastredând, datoriia ţărănească după obiceiul

vechiu vor plăti. Așijderea, dzicem șiporuncim ca ponturile și capitulurile carileîncă la adunarea dintâi s-au legat și s-auaședzat, nesmintite, neclătite șineviclenite ţiindu-le, în veci ei și următoriilor, așe să îmble, cât în cevași și câtvașimacar cum lina și odihnita noastră voiesă nu scârbască, nici singur șie culenevirea sau cu îndrăznirea ură și urgieasupra să-și aducă.

Aședară, alor noastre monarhiceștiporunci ascultătorilor și în tot chipul dreptslujitorilor, milă și căutare, cinste și înbunătăţi mare blagoutrobna noastrăîmpărăţie făgăduiește. Iară într-alt chipceluia ce ar gândi, ar dzice și ar lucra,prada casii, sărăciia avuţiii, izgnaniamoșiii și, în cea mai de pre de urmă,romfea, sabiia dintr-îmbe părţile ascuţită,între trup și între capu-i despărţitoare, degrabnică și ocărâtă moarte aducătoare,plata și izbânda îi va fi. Aceasta scriem șiîntr-alt chip nu va fi. Datu-s-au în anul

monarhiii Vulturului 29.000, iară la anulmonarhiii Leului 30.100, în anul epitropiiiCorbului 1.500, iară a epitropiiiStrutocamilei 100.

Vulturul monarh, Leul monarh. Lebădavel logofet povelil, Boul vel logofetpovelil. Coţofana uricar pis.

Ponturile și capitulurile împărătești 1.Corbul în veci și săminţia lui peste veciepitrop împărăţiii Vulturului să fie. Toatăpasirea domn și stăpânitoriu să-lcunoască, și într-însele putere slobodă alega și a dezlega, a omorî și a ierta, săaibă. 2. Strutocamila în veci și seminţiialui (având, de nu va avea, și neavând, dava avea) peste veci epitrop împărăţiiiLeului să fie. Tot dobitocul și jiganiiadomn și stapânitoriu să-l ţie, în carile alega, a dezlega, a omorî, a ierta putereslobodă să aibă. 3. Siloghismul Corbuluifăcut în barbara, în veci neclătit șinedieresit să rămâie. Așijderea, tainică

filosofia Lupului în școala dobitoacelor sănu să profesască, nici ale lui tâlcuiri șiexighises să se citească, ce în loculfilosofiii cânești de batgiocură să să aibă.4. Cu Filul și cu Inorogul cineva dinjigănii prieteșug, cuvânt, corespondenţie,veri aievea, veri pre taină, din gură saudin scrisori și în tot alt chipul, macar cum,să nu aibă, nici rudenie cu dânșii să facă,nici precum rude unul altuia sint să sărăspundză. Ce cu toţii vrăjmași și demoarte nepriietini să-i cunoască, și printoată vremea de goană și de vânătoaresă nu să părăsască, până când ceacăzută și de pre urmă plată sau cumoarte cumplită, sau cu viaţă năcăjită ș-or da. 5. Vidra dintr-îmbe stihiile gonită șidintr-amândoaă monarhiile izgonită săfie, și cine într-alt chip ar socoti, cumoartea să plătească. 6. Lupul dinbârlogul său afară a ieși (fără numaipentru hrana) vrednic și slobod să nu fieși cu Ciacalul împreunări și voroave sănu aibă. 7. Pasirile cu dobitoacele

cuscrie și rudenie a face dintr-îmbepărţile neapărate și neoprite să fie, și încăcătră aceasta unii pre alţii, pre cât vorputea a îndemna, nevoitori și silitori săfie, ca într-acesta chip mai multă dragosteși prieteșug între dânșii să să lăţască. 8.Pasirile într-agiutoriu Strutocamilei șidobitoacele într-agiutoriu Corbului (cânddespre nepriietinii obștii vreo tulburaresau amestecare s-ar tâmpla) fără pregetși împotrivire să fie. 9. La toată cheltuialacarea cu a nepriietinilor pricină a vini s-artâmpla, pasirile doaă părţi, iarădobitoacele o parte să dea și dulăii decasă cu coteii și cu Râsul împreună (cariipentru strajea munţilor s-au ales) toatestrâmptorile munţilor cuprindzind, carilece ar simţi, unul cătră altul știre să dea,ca într-acesta chip și paza mai bună săfie, și vânătoarea fără gonași să nurămâie. 10. Dările de pre an de bunăvoie,făra lipsă și fără bănat strângându-le, săle numere, cumpănească, în pungibăgându-le, să le lege și să le

băgându-le, să le lege și să lepecetluiască, și așe, prin mijlocitoricredincioși, la cămările slăvii noastre,fără sminteală să să trimaţă.

Acestea toate, cine într-alt chip argândi, ar socoti, ar vorovi, sau vreuna câtde mică din orânduiala și aședzimântulce s-au pus, ar sminti, până la trii neamuria casăi pradă, a moșiilor pusteire, aavuţiii la cămările împărătești luare și, încea mai de pre urmă, groznică și cumplitămoarte să știe. " Aședară, zapisulsupușilor, uricul împăraţilor și ponturilelegăturilor într-acesta chip alcătuindu-săși aședzindu-să și cu toţii acmu de lucrulisprăvit veselindu-să, fietecare monarhsfetnicilor, senatorilor și supușilor săicinste și masă mare să găteascăporunciră (că după izbânda voii, izbândalimarghiii pururea urmadză și gâlceavaîmpăcată în bucate și vin să sloboade).După împărăteasca poruncă toate săgătară, fel de feliuri de mâncări, în divuri,în chipuri de băuturi, pre mese să

aședzară. Fietecarile după cinstea șistepăna sa la deosăbite mese, cineșidupă neamul său și feliul să orânduiră(că chipul întâi a trufiii în procathedriiamesii să zugrăvește și toată mândria înscaunul cel mai de sus să săvârșește).Iară la masa la carea singuri împăraţii săospăta, altora loc de ședzut nu arăta, fărănumai Corbului și Strutocamilii, cariipentru slujba epitropiii ce purta decâttoate dihaniile lumii mai în cinste săavea. Cătră aceștea pre Brehnace și prePardos adăogea, ca cum dintr-alţii maialeși și după epitropi al doilea ar fi.

Ei într-acesta chip la veseliia ospăţuluiaședzindu-să și în tot feliul dedezmierdări desfătându-să și acmupăharăle pre masă ades primblându-să,cineși pre monarhul său cu nespuselaude și colachii în ceriuri înălţa (că vinul,în stomah intrând, aburul la cap trimite șiaburul vinului, în cap învăluindu-să,gândurile acoperite și cuvintele

negândite la ivală scoate). Și acmu lacele mai dinluntru a voroavelorpozvolenii întrând, cine de viteaz, cine decredincios, cine de vârtos să lăuda.Așijderea, cine credinţa și priinţa sa, cinevicleșugul și vrăjmășiia altuia, cudesfrătate și cu vinul împiedicate voroavearăta.

Acestea încă ei bolbăind și stropiivinului din gura unuia în obrazul altuiasărind, iată, de năprasnă și fără veste,toate turmele și neamurile a tuturormuștelor la masă nechemate și la ospăţneîmbiiate a vini și fără nici o sială a săospăta vădzură.

Că, precum mai denainte s-aupomenit, în noaptea carea Ciacalul dedupă gardul prisăcii sfatul albinelor și aviespilor audzisă, și a doa dzi, viind,Lupului și Vulpii povestisă, a doa dziviespile toate pre gărgăuni, pre tăuni, preţinţari și pre alte cete de muște și de

mușiţe îndemnând, la albine s-au adunat,și fietecarea de vestea carea audzisăpovestind, adecă precum Vulturul tuturorzburătoarelor monarh să să fie ales șihirografi de la toţi să fie cerșut și să fie șiluat au înţeles. Care lucru, tot neamulmuștelor, pre sine nu mai puţin decâtpasirile zburătoare știind: „ Sculaţi, fraţi,între sine dzisără, și oriunde aceleadunări vom putea afla, acolea a noastrăelefterie a cunoaște să le facem, ca altădată să priceapă, (că nu toată pasireazburătoare să mănâncă, nici tot marilepre cel mai mic stăpânește, nici toatăpofta din părere născută să plinește)".Neamul dară muștelor, precum s-au dzis,tot într-un suflet și într-o inimă sculându-să și mai mult cu focul inimii decât cuaripile zburând și ducându-să, pre toatezburătoarele și mărgătoarele la pomenitulospăţ aflară. Carile, mai mult de mâniedecât de foame, în bucatele streine și înagonisita altora ca focul în paie și cascânteia în iarba pucioasă intrară.

Aceasta toţi sfetnicii și senatorii din îmbepărţile vădzind, în mierare și ciudesă caaceasta sta și ce poate fi aceasta, dincap, din urme și din ochi semne făcându-și, muţește întreba. Toţi de toţi întreba șicel ce să răspundză nu era.

Albinele, viespile, muștile și alaltegloate nicicum ceva uitându-să, ca labucatele și mesele sale, fără nici o grijă,mânca, împrăștiia și de pre masă gios, lafurnici arunca. Căci și furnicile, deacestea oblicind, după alalte mușteurmară, dzicând precum parteazburătoarelor sint, de vreme ce capasirile să oaă și cu vreme aripi camuștele și ca alalte lighioi zburătoare fac.Iară Vulturul și Leul, de mânie, ca beșicade vânt să împlură, unul piui, altul răcni,și fietecarile cetelor și bulucurilor sale derăzboiu și de bătaie să să gătească cuurgie porunciră. Și „nici unul din tâlharii însamă nebăgători să nu scape!" striga:„Cine sint aceștea carii de strașnice

chipurile împărătești a să sii n-au învăţat?Carii sint aceștea ce de frica groazniciiinoastre nu s-au cutremurat? Au iestecineva supt soare a căruia neștiutorii a sărușina ochii de străluminarea slăviinoastre să nu să tâmpască? Au ieste dinfaţa pământului până în ţârcălamul luniiduh ca acela carile gând împotrivnic sprenebiruita noastră putere să puie? Cummai curând dară în unghi să-i fărâmaţi, încolţi să-i zdrumicaţi, în labe să-i spinticaţiși cu lutul și ţărna să-i amestecaţi și capravul și pulberea în vânt să-i aruncaţi".

După a împăraţilor poruncă, cu toţiiîndată de masă și veselie să lăsară și dearme și de războiu să apucară (căprecum după răscoale lineștea cuveseliile, așe după veselii armele șigâlcevile adese urmadză), toată jiganiiacumplită colţii își tociia și toată pasirearumpătoare pintenii își ascuţiia.Cucoarăle cu buciunele buciuma,lebedele cântecul cel de pre urmă a

morţii cânta, păunii, de răutatea ce videa,în gura mare și cu jele să văieta, șoimiica hatmanii, uleii ca sărdarii, coruii cacăpitanii pe dinaintea gloatelor și abulucurilor să primbla, pupădza caceaușii la alaiu îi aședza, căile din fluiereșuiera, brehnăcile înalt pentru pazastrăjilor să înălţa. Vulturul deasupratuturor împărătește celea trebuitoareslujitorilor porunciia, carii în aripa dreaptăși în aripa stângă de războiu să șicuia.Într-acestași chip și jigăniile pre pământ,cineși la polcul și la ceata sa orânduindu-să, la meideanul bătăii cu mare dârjieieșiră.

Iară după ce puhacele din pușcile celemari și cucuvaiele din cele mici sămnulrăzboiul dederă, îndată sunete, buhnete,trăsnete, plesnete, vâjiituri și duduituripreste tot locul să răzsunară. Că iuţiaripile vulturilor, brehnăcilor, rarăilor,șoimilor, uleilor și a coruilor cu marevâjiituri aerul despica, leii, urșii, pardoșii,

dulăii, ogarii și coteii, cu unghile ţărnaaruncând pulberea în ceriu spulbăra și cuneguri de prav luminoasă radzelesoarelui astupa. Mânie ca aceastavărsară, vrăjmășie ca aceasta arătară,gătire ca aceasta făcură, tunară,detunară, trăsniră, plesniră, răcniră, piuirăși din toate părţile cu mare urgie marileacestea jigănii asupra micșoarelormusculiţe să repedziră. Ce, precum sădzice cuvântul (Fată munţii și născură unșoarece), că pre câtă groază arătară,atâta de batgiocură rămasără, de vremece micșorimea albinelor, viespilor,muștelor și a ţinţarilor asupra mărimeipasirilor și jiganiilor toată ocara șibatgiocura adusără. Căci muștele, cuputinţa aripilor în slava ceriuluirâdicându-să, colţii și brâncele celevrăjmașe a jigăniilor celor cumplite cevade laudă a isprăvi sau în ceva a le betejinu putură. În aer așijderea toate pasirilerumpătoare (căci alalte numai privitoareera) cu grele trupurile ce purta și cu mari

aripile ce le otcârmuia, în giosslobodzindu-să și în sus râdicându-să,repede răpegiunea ce făcea, muștele cupuţină clătire și într-o parte din cale ferire,în deșert a lovi și în zădar a ieși o făcea.Încă de multe ori, pentru mai marebatgiocura, pre spate le încăleca și pintreunghi și pe supt aripi slobode și fărăprimejdie zbura. Iară când vreuna dintr-însele în brânca a vreunii pasiri saujigănii a cădea să tâmpla, cum să ostrângă și cum să o fărâme nu avea (căprecum mărimea la unile arătoasă, iară laaltele ca un boţ greu mișeloasă, așemicșorimea la unele de nemică, iară launele decât mărimea cu multul maivrednică ieste). Iară supţirele și otrăvitacul albinelor, viespilor și a gărgăunilorcu carile iele în locul suliţii și a sigeţii săîntr-arma, cât de pre lesne în palmapasirii sau în talpa jigănii îl înfigea, alcăruia cumplită durere nu numai câttrupul le beșica, ce încă până la inimăpătrundzind, la ficaţi le străbătea. Și așe

pătrundzind, la ficaţi le străbătea. Și așemuștile, după ce în aer pre cât vrea prepasiri obosiia, trântorii buciumul deînturnat cânta și cu toatele de iznoavă laospăţ și la masă să aședza, nicicum aleilor sau a altor jigănii călcături șistropșituri în samă băgând (că precumorbul de noapte nu să grijește, așe celprea slab de cel prea tare nu să siiește,că cel ce n-are de ce să prăda deprădătoriu, ca udul de ploaie, nu săteme). Deci când jigăniile pre pământ maimare navală le da, atuncea muștele, prinnări, prin urechi, printre vine și pre suptsusiori întrându-le, să aciua. De carelucru, nepriietinii, nu pre atâta luptători,pre cât scut, cetate și apărători le era (cănorocul când pre cel norocit a batgiocuriva, întâi cu a sa putere îl mărește, apoi cua altuia slăbiciune îl domolește). Iarăcând muștele de bunăvoie le părăsiia șimai înalt în aer să suia, jiganiilor altă, fărănumai urletul în vânt și trântitul cu curul lapământ nu le rămânea. Căci muștele, de

urlete a să spăriia neînvăţate și din labelelor în văzduh depărtate fiind, în toatănefrica și negrijea să afla, și pre spinareazburătoarelor ca în carâte împărăteștilegănându-să să primbla (între muritoride să dă vreo fericire, pare-mi-să că altamai mare a fi nu poate decât din reapizma nepriietinului bun sfârșitul lucruluia să tâmpla. Așijderea, mai marenenorocire cineva a păţi nu poate decâtdin pricina pizmei sale, fericirenepriietinului a vini când vede).

Într-acesta chip dară jiganiile șipasirile câtăva vreme în zadar trudite și îndeșert ostenite, până mai pre urmă, maimult de năcaz decât de trudă obosindu-să și mai mult de mânie decât deosteninţă înădușindu-să, pentru capuţinteluș duhurile înfocate să-șirăcorească și puterile slăbite să-șiodihnească, buciumul de întors cântară.Și pentru ca stomahurile leșinate să-șiîntărească, la ospăţ să aședzară. Dară

nice aceasta cu vreo ticneală a le fi putu(că precum înădușitul fum, cu năriletrăgând, mai rău să înădușește, așeodihna fără năroc decât războiul vrăjmașmai cumplită ieste), de vreme cemulţimea ţinţarilor și a muștelor, carile nunumai a mesăi, ce și a tot pământului faţăîn giur împregiur acoperiia, și atâta aerulcu micile lor trupuri ca cu un fum și pravîmplusă, cât jigăniile, de mare osteninţămai adese duhurile a-și trage vrând, cuvăzduhul împreună și micile acelealighioi cu nările sorbiia, carile, până laplomâi mărgându-le, mai mare înădușalăle făcea. Jigăniile săriia, să trântiia,suspina, strănuta, capul li să învârtejiia,greaţa li să scorniia, iară altăceva niciprocopsiia, nici își folosiia (că precummâniia naște izbânda, așe izbândanedobândită naște dosada, de careamâniia singură ca cu laţul său săzugrumă).

Pedeapsă și ocară ca aceasta le

zămisli nebuna mândrie și dosadă caaceasta le născu mândra nebunie. (Căde multe ori părerea înaltă și tocma pestenuări ridicată, în fundul bezniinecunoștinţii pohârnindu-să, cade, și cucât mai cu mărime să slăvește, cu atâtamai în prăpaste, prăvălindu-să, săocărește. Asijderea, adese s-au vădzutcă lucrurile prea putincioasă și preavârtoasă pre lesne a să zdrumica și a săfărâma încă de la cel prea slab și moale,precum diamantul cu plumb să lucreadzăși, cu pravul său și cu curma fieruluităindu-să, să despică, să rujdește și săjulește. Moartea și peirea filului șoareceleieste, picătura ploii piatra găurește șifunea de teiu cu vreme marmuriledespică. Că lucru așe de putincios și devârtos supt soare nu ieste căruia biruinţăși înfrângere să nu să dea, încă de undenici gândește, nici nedejduiește).

Aședară, falnicile și trufașele dihanii,duhurile cele înalte și înfipte ce purta și

sprâncenele cele peste frunte ridicate ceînălţa, cu ocara a toată lumea, de tot giosle lăsară și gândul într-altă socoteală îșimutară.

Între pasiri, dară, era Brehnacea,carea, macar că și ea, nu mai puţin decâtalalte, de vărsatul singe nevinovat ca deo privală prea frumoasă să veseliia și detoată carnea proaspătă nu să oţărâia, nicisă scărăndăviia, însă de multe ori cândsfaturile grele să zbătea și lucrurile marisă dirmoia, decât alalte precum maiadese și mai de-aproape adevărul aatinge să videa și totdeauna spre celemai line și odihnite lucruri învăţa șiîndemna (că la tot sfatul, când în vreoparte a să aședza nicicum a să alege nupoate, spre partea lineștii a să pleca sfatînţelepţăsc ieste). Precum odânăoarăcătră Cucunos filosofiia Lupului aieveaadeveriia și de sfatul ce pentru Struţîncepusă să să părăsască cu toatănevoinţa siliia, așijderea cele mai de pre

urmă, precum ceva de cinste a toatămonarhiii să aducă nedejde nu iestedzicea. Aceasta pasire, dară, vădzând cădin partea carea nici nedejduia, lucruri caacestea nebiruite și nele cuite săscorniră, precum cu vreme celea decarile grijă purta, de să vor ijdări, cu câtmai rele și mai cumplite răscoale în tottrupul publicăi vor aduce socoti. De carelucru, acestea așe în sine chitindu-le șioarecum până a nu fi, cu ochiul sufletuluica cum acmu ar fi vădzindu-le, cătră tottheatrul voroavă ca aceasta făcu: În lumeîntr-aceasta lucrurile tâmplătoare cum vorvini și cum vor cădea, nime dintre muritorideplin și cum sint cu mintea a le cuprindepoate, nici vreodânăoară cineva rădăcinaadevărului pentru cele fiitoare, afară dintot prepusul, cu socoteala a atinge s-auvădzut. Ce precum toate lucrurile în lumesau fiinţăști sint, sau tâmplătorești, așe îndoaă chipuri pentru dânsele a să adeveriși a să înștiinţa poate. În cele tâmplătoaredară, începutul adese greșește, iară

sfârșitul singur pe sine de bine sau derău început să arată și să dovedește. Decare lucru, a celor tâmplătoare, pânăsfârșitul nu le videm, nici de rele a le huli,nici de bune a le lăuda fără prepusputem. Iară în cele fiinţești, precumînceputul, așe săvârșitul, după a firiiurmare, afară din tot prepusul, precumsint a le pricepe și a le giudeca îndrăznimși putem. Că precum în ciurul cu gaurilelargi mulţime de grăunţe mititele punemși veșca ciurului dincoace și dincoleabatem și zbatem, din cele multe grăunţe,carile întâi și carile mai pre urmă a cădeas-ar tâmpla nu știm. Iară precum până încea de pre urmă, precum toate vor cădea,fără greș știm. Că firește toată greuimeala mijloc trage și tot grăunţul mic pringaura mare neoprit trece, și așe, urmadzăca ciurul zbătându-să, grăunţele unul prealtul deasupra îngreuind, spre cădere să-lîmpingă, după acela altul și altul, pânăcând tot cel ce împingea, de nimeneîmpins, ce singur din greutatea

neîmpins, ce singur din greutateafirească, după altele urmând, să cadză.De care lucru, în lucrurile tâmplătoare, ceice cu minte întreagă să slujăsc, aceastalaudă și spre bine prognosticesc, caoricând calea lineștii s-ar afla, drumultulburării cu lunecătoriu piciorul norociriisă nu calce, ce totdeauna în cărarealineștii și potica păcii, oricât de strâmptăar fi, nepărăsit și neabătut săcălătorească. Că macar că lucrurile laîncepătură mici și pre lesne a să isprăvisă vad, însă lucrul, de ce să lucreadză,crește și să mărește, cu carile împreunăși lesnirile împiedecându-să, nevoile sămămineadză și să îngreuiadză, și așe,cele mai multe, de sfârșitul fericit și lăudatscăpându-să, să deznedejduiesc.Așijderea, pricina pricinelor a toatăpricinele dintâi privitoare și giudecâtoareieste, carile fără cea cădzută plată șirăsplătire a le lăsa nu poate (că precumgreuimea grăunţului deasupra căderiicelui dedesupt pricină au fost, așe

greuimea altuia pricină căderii celuia cecăderea celuialalt au pricinuit va fi).

Aședară, lucrurile muritorilor șimuritorii, ori ca grăunţele în ciur, ori caspiţele în roată ar fi, adevărul fără prepusieste, că loc stătătoriu și viaţăcredincioasă cuiva din fire nu s-au dat,nici să va da, ce toate sfera nestării salesint să încungiure și nesăvârșit ţircăiamulfirii sint să împregiure și fietecui decâtsine cel mai tare ieste să să afle și pricinapricinătoare fără izbânda pricinirii iestesă nu scape.

Deci până la cuvântul ce voi săgrăiesc voi vini, asupra acestuia lucru opildă, carea în dzilele bătrâneţelor mele aprivi mi s-au tâmplat, ascultători șiîngăduitori să fiţi pre toţi vă poftesc.

Odânoară pentru hrana tâmplându-mi-să peste creșteturile munţilor a zbura șipeste toţi câmpii cu ochii a mă primbla,

întrun mușinoiu un guziu, de cu vară, capreste iarnă hrană să-i fie, de prin ţarinigrăuncene culesese și cu multe nevoi șiostenele în mișina ce făcusă lestrânsese. Și așe, cu linește și cu odihnăviaţa trăgându-și, o furnică de mișinaguziului dede, carea, un grăunţi râdicând,la mușinoiul său îl dusă, pre care alaltefurnici, cu dobândă și pradă gata caaceasta vădzind-o, cu toatele dupădânsa să luară. Și dacă la casa bietuluiguziu agiunsără și de strânsă grămadăgrăunţelor dederă, îndată a o prăda, a oîncărca și a o căra începură. Guziul,săracul, în vreme ca aceia de totagiutoriul scăpat și de rădăcinilecurechiului ce mai denainte stricaseblăstămat simţindu-să, din toatănedejdea să scăpă și cu mare foametedin fălcile morţii nu scăpă. Iară furnica,carea întâiu pricina prădzii, foamei și maipre urmă și a morţii guziului era, debișugul și bivul carile peste toată iarnaavusese îngrășindu-să și îngroșindu-să,

cu aripi ca pasirile să într-aripă și camuștele în aer cu mare slobodzeniezbură. Iară lângă mușinoiul furnicelor, decu primăvară, în spinii carii acoleaaproape era, o păsăruică mititelușăcuibul a-și face și puii a-și scoate sătâmplă, carea tot cu furnici mititelepuișorii a-și hrăni și a-i crește eraobiciuită. Căci amintrilea nici ea altelighioi mai mari a prinde, nici puii ei a leînghiţi sau a le amistui putea. Iară într-odzi cea îndestulită nafaca uitându-și și afirii sale hotare trecându-și, furnica ceamare și cu aripi prinsă (căci și furnicaatuncea își găsește peirea, cândîndobândește aripile), pre carea, dupăcâtăva luptă și trudă biruind-o, mâncarepuilor săi o dusă. Furnica, de primejdiiavieţii cuprinsă și de amărăciunea ceii maide pre urmă suflare, cu duios și mișelosglas cătră păsăruică dzisă: „Nici tu, o,lacomo, fără plată vii rămânea)). Cepăsăruica, milos și jelnic cuvântul ei însamă nebăgând, fărâmi, fărâmiiele

samă nebăgând, fărâmi, fărâmiielefăcând-o, puilor o împărţi. Eu, patimafurnicăi vădzind și cuvântul cel cu moarteamestecat din gură-i audzind, cu tot de-adinsul sfârșitul la ce ar ieși și asuprapăsăruicăi izbânda, când și răsplătirea înce chip ar fi ca să cu nosc, a oglindi măpusăiu. Deci pasirea dacă furnica omorîși puilor o împărţi, îndată, după obiceiu, lacâmp, pentru ca alt vânat hrană puilor săprindză, să dusă. Așe, ea în câmp lipsind,un șoarece pe spini urcându-să, cuibulcu puii păsăruicăi află. Carii, încă golași,fără tulee fiind și puterea aripilor dezburat încă neavând, pradă șoarecelui săfăcură, pre carii șoarecele înecându-i,câte unul, câte unul, mâncare puilor săi îicăra. Iară când șoarecele, pentru ca și celmai de pre urmă puiu să ia, să întoarsă,iată și maica lor din câmp cu hrana îngură sosi. Carea, de puișori sărăcităcunoscândusa și pre prădătoriu încă încuibul ei vrăjmășește pre puiul carile încăcu suflet rămăsese, a încolţi și a răni

vădzind, pentru viaţa lui cu mare umilinţăpre șoarece a ruga începu: „Lasă-mi,tiranule, pre unul. Cruţă-mi, vrăjmașule,pre acest mai mic macară. Nu mă lăsaașe de tot arsă și înfocată, fie-ţi milă delacrămile și tânguirile mele, nu-mi pierdetoată osteninţa tinereţelor, nu mă despărţide toată nedejdea bătrâneţelor mele!Adu-ţi aminte că și tu părinte a fii șinascătoriu a nascuţi ești. Socotește ainimii durere, carea maica pentru rodulpântecelui său pătimește. Eu păcatulmieu cunosc și în oglinda fărălegii meleacmu mă privăsc, pentru carea astăzi ceacădzută plată îmi iau și dreaptă izbândafurnicăi întreit asupră-mi să face, ai căriia,o, ticăloasa, jelnicul glas n-am ascultat șipeste putinţele și hotarăle firii meletrecând, trag ce trag și pat ce pat. Ia pildamea asupra ta, o, nemilostivule, și cupedeaspa la mine sosită de cea la tineviitoare a scăpa te învaţă. Că precum mieîntreit, ase ţie îndzăcit pricina pricinelorsă nu-ti răsplătească preste firea ei ieste.

Și precum eu pre puii furnicăi i-amfăcut fără maică, așe pre mine, maica, tum-ai făcut fără pui. Așijderea, precum tupre mine, maica oţăroasă și jelnică,moartea puilor miei astădzi a privi m-aifăcut, așe mâne sau poimâne de neagrăși cumplită moartea ta a să olecăi și a săsărăci pre puii tăi va face. Și precum tupre mine mă desficiorești, așe altul prepuii tăi va despărinţi". Acestea și altele caacestea ticăită păsăruica cu olecăioaseviersuri și cu miloase glasuri pamintea șimoartea puilor săi cu jele cânta:

Ce șoarecele nici de verșul și deviersuri în ceva înduplecându-să, nici defierbinţi lacrămile și duioase suspinurilepăsăruicăi cevași milostivindu-să și precel mai mic puiu omorând, cu mareveselie la cuibul său îl dusă. Vesel acmușoarecele, și de bișugoasă prada cedobândisă mai îndrăzneţ și mai simăţfăcându-să, mai tare a îmbia, și mai fară

sială prin toţi spinișorii a să urca începu,socotind ca tot spinul cuibu și totporumbreriul pui de pasire va avea (ceprecum apelpisia de multe ori maivrednicii lucreadză, așe afthadia singurăcu sabiia sa capul își răteadză). Că într-acea dată o mâţă sălbatecă pentru hranaprin spini șorecăind, sunetul îmbletuluișoarecelui la urechi îi vini. Carea, după alsău obiceiu, mai cu de-adins a să tupilași a să șipuri începând, șoarecele cel cesunetul făcea printre frundze zări, și așe,mâţa totdeodată și fără veste sărind,șoarecele, blăstămatul, toată sărita îșipierdu (că când minţile de spaimă săuluiesc, atuncea și picioarele a fugi săîmpiiedecă și în toate ierbușoarele săinvălătucesc). Așe mâţa pre șoarece întâiîn brânci, apoi în fălci apucând, cumormăieturi trufașe și mândre i să lauda.Șoarecele între cele puţine olecăituri cefăcu, întâi era aceasta: („cine face, face-i-să, cine înghite undiţa, fier de corabieborește): osinda păsăruicăi m-au aflat".

Șoarecele încă bine cuvintele nu-șiîncheie, și mâţa în oala stomahului a-lfierbe și în tigaia maiurilor a-l prăji și învasele maţelor a-l scoate începu. Așemâţa, spre vânătoarea șoarecelui cutotului tot dându-să, ce o aștepta niciștiia, nici să gândiia. Că într-acea unădată, un dulău ciobănesc, pre lângă spinipentru paza oilor îmblând, mirosul mâţiiadulmăcă, după miros urma luă, dupăurmă cu ochii de mâţă dede. În scurt,mâţa șoarecele încă bine nu înghiţisă, șiea acmu în fălcile dulăului sosisă, careanu de cuvânt, ce așeși mai nici de gândvreme a avea putu. Că vrăjmași și ascuţiţicolţii dulăului îndată toate oșcioarele îizdrumicară și toate măţișoarele îideșirară. Dârz dulăul și cu coadabârzoiată, ni la un spin, ni la altul picioruldupă obiceiu râdica și precum și el altuiavânat și colac să găta, nicicum în minte îiera.

Că pre acea vreme un lup, după oi cu

mare meșterșug și mulcomiș lingușindu-să, asupra dulăului, fără veste cădzu.Lupul pre vechiu nepriietin așe singur șide tot agiutoriul strein și lipsit vădzind,asupra-i să-l fărâme năvrăpi. Dulăul,macar că cu lătratul cât putea pentrupizmașul de obște ciobanului știre da șicu toată vârtutea, cât prin putinţă îi era, culupul să lupta. Insă agiutoriul ciobanului asosi, mai mult decât dulăul virtutealupului a sprijeni zăbăvind, biruinţa la luprămasă și, bucăţi-bucăţele făcându-l,viermilor îl întinsă masă. Ciobanul pânăla locul bătăliii a sosi, încă de departe unpardos, frumos la piiele și vrăjmaș lainimă, precum asupra lupului cât cepoate aleargă, vădzu. De carile elspăriindu-să până va videa între lup ș-între pardos ce să va isprăvi, după spinisă dosi. Pardosul îndată ce la lup fărăveste sosi, deodată lupul cu dânsul deluptă să apucă. Ce lupul nici mult luptasprijenind, nici puţin ceva folosind, înclipala ochiului, biruit, trântit și omorât fu.

Pardosul acmu, duhul cel mai de preurmă de la lup cu cumplită vrăjmășiescoţind, ciobanul de după spini cupalestra sigeata printr-inimă îi pătrunsă.Pardosul, de moarte rănit și de toateputerile părăsit vadzindu-să, cu glas demoarte și cu cuvinte de singe, într-acestachip grai: „Gudziul pentru curechiu,furnica pentru furtușag, pasirea pentrulăcomie, șoarecele pentru simeţie, mâţapentru pizmă și viclenie, dulăul pentruvrăjmășie și mândrie, lupul pentru vechedușmănie, eu pentru obraznica bărbăţieviaţa ne-am pus.

Iară ciobanul pentru piielea mea capu-și își va da". Acestea ciobanul niciascultând, nici în samă cevași macarăbăgând, macar că trist pentru dulăul cepierdusă, însă vesel pentru piieleapardosului ce agonisisă era, pre carile înloc despoindu-l și piielea pre umăraruncând, spre oi și spre stână să margăsă întoarsă. Căruia un voinic oștean bine

întrarmat în timpinare îi vini, și după cebună calea după obiceiu ciobanului dedeși pre umeri-i piielea pardosului vădzind,cu plată să i-o vândze, cu blânde cuvintecerșu. Ciobanul, și pentru piierdereadulăului mânios, și pentru ucidereapardosului simăţ, cine de după spini cupalestra odată un pardos au ucis, precumde acmu înainte și lei și paralei și ţigan șioștean, tot cu o lovală va prăpădi i săpâru. De care lucru, nici dzua bunăomenește luând, nici la cuvântul blândcum să cădea răspundzind, calea să-șipăzască oșteanului dzisă, iară amintrileabine să știe că în câmp ca acesta, cinepre cine a despoia poate, a celuia piielepoartă. Și „vedzi aceasta (palestra de-aumăr spândzurată arătând), nu a vinde,ce în dar a cumpăra s-au învăţat".Oșteanul, de aspru cuvântul ciobanuluioţărându-să și de batgiocură ce-i făceacu inima înfrângându-să, mai mult trufașerăspunsurile a-i audzi a suferi nu putu,ce, îndată calul în dălogi strângând și cu

picioarele din pinteni înteţindu-l, asupralui să răpedzi și suliţa prin ţiţa stângăpătrundzindu-i, nu numai de piieleapardosului îl despărţi, ce și de hainedezbrăcându-l, numărul dzilelor la sfârșitîi dusă. Așe ciobanul, în darcumpărătoriu, împreună cu marfa și viaţaîși prăpădi.

Iară oșteanul, pe cal încălecând șipiielea pardosului pe deasupra scutuluiîmbăierând, pe drumu-și purcesă. Așe, eluneori de bună inimă și de izbândăcântând, iară alteori de lucrul și singelece făcusă gândind și mărgând, de-alăturea drumului un iepure sări.Oșteanul, bunătăţii calului bizuindu-să,precum pe iepure ca și pe cioban, însuliţă va lua socoti (ce cine alege oasele,peștele cât de mare poate mânca, iarăoasele nealegând, piticul cât de mic spreînecarea grumadzilor destul ieste). Șiașe, cu suliţa buărată pre bietul iepure îngoană luă, și acmu din cal pre iepure

biruind și în clipală iepurile agiungând,când de când în suliţă îl va ridica săchibzuia. Iepurile, într-atâta de mare avieţii primejdie vădzindu-să și precumfirea mai mult a-l agiutori a nu puteacunoscându-să, la obiciuitul meșterșugu-și alergă, și așe, cu multe șuvăituri șicohâieturi spre niște locuri măluroase șiţărmuroase a fugi luă. Oșteanul, ochii îndosul iepurelui întinși și înfipţi având, dea locului răutate și de primejdiia viitoarenici grijă, nici pază avea. Și așe, înrăpegiunea calului asupra a unui malînalt sosind, nici vreme de chivernisală,nici loc de fereală mai putu avea, ce înmișelos chip din ţărmurile malului fărăaripi zbură, și din călăreţ alergătoriu,dobitoc fără aripi zburătoriu să făcu, pânăcând greuimea firească, răpegiunea șiiușurimea meșterșugească biruind, cucapul în gios, ca cum nu poftiia, în fundulpohârniturii, ca cum nu vrea, asupracolţiroase și simceloase pietri, ca cum nusă gândiia și ca vai de capul lui, cădzu;

unde os prin os pătrundzindu-și șimădular prin mădular zdrobindu-și cugroaznică și strașnică moarte, ceia ce isă cădea izbândă și ceia ce-l așteptadreaptă osindă își luă ". După povestea șipilda aceasta, Brehnacea iarăși cuvântulcarile începuse la sfârșit a-l duce apucă:„Aședară, în lume lucrurile tâmplătoarecelor ce rădăcina și pricina dintâinecunoscută le ieste, precum toate fărăchivernisala cuiva și fără nici o pricină acădea și a să tâmpla să par. Însă fietecede a sa hirișă și adevărată dintâi pricinănu să lipsește și fietecui ceia ce i să cadetâmplare, de hulă sau de laudă, defericire sau bezcisnicie fără greș vine.

De care lucru, aievea ieste, căadunările dinceput drepte și adevăratepricini să nu fie avut, ce numai pentrudeșartă și înflată slava numelui și pentruca să să dzică, iată că tot capul ni s-auplecat și tot genunchiul ni s-au închinat,aceste ale lumii răscoale au pricinit.

Deci pentru izbânda a voii în părereîncepute, a multora multă asupreală șimare înădușală să face, carea fără platăși osindă, precum nu va rămânea, fărăprepus ieste (că suspinele drepteceriurile pătrund și lacrămile obiditechentrul pământului potricălesc și singelevărsat cărbune ardzătoriu și focpârjolitoriu să face). Carile la vremea saizbânda și osinda își gătesc, de carileasupritoriul a scăpa și năcăjitoriul a săapăra preste fire și peste putinţă ieste.

Iată, fraţilor, izbânda la ușă, iată,priietinilor, plata în casă și răsplata în capne-au sosit. Au nu Vulturul, monarh atoată zburătoarea a fi poftind, batgiocuratuturor lighioilor ne-am făcut? Prodromulaceștii urâcioase vești încă de demultLiliacul era, carile cu cuvântul și cu lucrulîn mijlocul a tot theatrul și denaintea a totochiul biruinţa au dobândit. Așijderea,acmu, micele acestea musculiţă

dreptatea cât să fie de vârtoasă, umilinţacât să fie de înaltă și mândriia cât să fiede plecată și de înflată frumos ne arătară.Au nu în cartea Vulpei fumul pojaruluiacestuia mirosiia? Și încă altele mai releși mai cumplite a vini prin neștiinţăprorociia (că tot prorocul, adevărat îndzisă negândit, în cuvânt nealcătuit și înieșirea lucrului nesmintit ieste). De vremece adevărate cuvintele Liliacul săpomenim ne învăţa, și precum decâtCămila mai mare Filul și decât zimbrulmai iute Inorogul a fi aminte ne aducea.Acestea toate atuncea de batgiocură și însamă nebăgate să avea, iară acmu iatăcă piatră după piatră a să pohârni și valdupă val a ne lovi și a ne năbuși auînceput. Pentru aceasta dară, de mă viţiasculta, sfatul bătrâneţelor mele iesteacesta: Liliacul precum s-au aședzat sănu-l mai clătim. Pe Vidră în gârle, undesă află, cu hrană și cu alte trebuitoare săo chivernisim.

A muștelor prieteșugul și frăţiia, iarănu vrăjmășiia și veciniia, să poftim.

Filul și Inorogul, cât în putinţă va fi,precum cu dobitoacele amestec nu avem,a-i înștiinţa să silim și după înștiinţareadevărul lucrului să și urmedze. De ciia,unde ar pofti a lăcui și în ce chip ar vrea avieţui în ceva împotrivnici să nu nearătăm, ce noi penele noastre săciuciulim, iară dobitoacele, cum vorputea, perii să-și lingă și să-șinetedzască (că cine gardul strein trece șiîn pomul altuia să suie, la întors gardulzid și la mâncare poama piatră i să face).Căci amintrilea, toate, a tuturordobitoacelor supuse dosede și asuprele,de nu Filul, Inorogul, de nu Inorogul, altulca Inorogul, asupra noastră cu vreme vasă le izbândească și tot suspinul cuosânda sa va să ne găsască. Și maivârtos Inorogul grijliv pentru noi fiind,nuărul mic repede ploaia va să netrimată, din carea nu numai penele, și

aripile, ce așeși și cuiburile de princopaci și bortele de prin stinci a ne scutiși uscate a ne feri vrednice nu vor fi (preslab să nu gonim, că mai tare l-om face,pre fricos să nu spăriem, că mai îndrăzneţsă va întoarce). Acestea, o priietinilor, dela mine; iară voi de la voi ce poftiţi arătaţiși ce vi-i voia lucraţi și, veri așe, veri așe,în cea mai de apoi cuvintele mele dinminte nu scoateţi". Pilda, cuvântul șisfatul Brehnacii, macară că mărgăritariulcurat la aurul nespurcat și pietrile scumpefrumos cu aur alcătuite era, însă (la inimaîmpietrită și pizmătoare nu cuvântul, nuînvăţătura, ce pedeapsa și pătimirea, cala dobitoace în ceva a spori și a o domolipoate). În care chip, Corbul cuCucunozul, macar că lucrul adevăruluicum și în ce fel merge bine cunoștea,însă povăţuind pizma și urmând pofta,vechiul cuvânt pliniia (cel bun vădzu,pricep și laud, dară cel rău voiu șiurmădz), și așe Corbul, urmele relii poftecălcând, a cheltuielior pagube, a

osteninţilor în zădar și a cinstei numeluiscădere simţind, de începutul vivorosgând a să părăsi nu putu, ce toatetâmplările împotrivă, într-alt chip sprebine și după a sa poftă le tâlcuia și leprimeniia. Carile într-acesta chipBrehnacii răspunsă: „Întâi pilda ce aispus, apoi sfatul carile ai dat foarte binele-am înţeles. Ce pilda ieste adisidemoniii iară sfatul ieste amicropsihiii, carile în toată monarhiianoastră loc și cinste a avea nu pot. Deunde, nici la una, nici la alta uitându-ne,mai mult zdrobirea cuvintelor a face nicine trebuie, nici ni să cade. Iară cât iestedespre partea lucrului ce s-au tâmplat,nici a împăratului nostru în cinsteanumelui vreo scădere, nici monarhiiinoastre vreo pagubă s-au făcut sau să vaface. Ce muștele, neam obraznic fiind, asa hirișă mojicie cu șederea la masănechemate ș-au arătat. Deci precumdulăii, coteii și mâţele din fărămușilemesii stăpânilor să hrănesc, așe și

mesii stăpânilor să hrănesc, așe șicalicios și obraznic feliul acesta dinlăturile vaselor noastre viaţa de-și vorsprijeni, de divă ieste? Cătră aceasta,împăratului nostru dinceput nu pentrumuștele zburătoare, ce pentru pasirile cupene, cu oaă și în aer vieţuitoare sfatul i-au fost, ca pre unul singur monarhstăpânitoriu și oblăduitoriu să știe. Iarăpre aceste spurcăciuni în numărulzburătoarelor sale a le numi, de nu să vamilostivi, din slava cinstii mărimei sale cei s-au scădzut? Muștele dar, ca niștelighioi spurcate, mojicoase și în samănebăgate, lasă-le să îmble.

Iară noi, de lucrul început apucîndune,la sfârșit a-l duce nevoitori să fim, precarile în curândă vreme a-l videa bună șifără prepus nedejde avem, de vreme ce,iată, hirograful tuturor în mânule noastreieste, în carile nu numai iscăliturile cunumerile, ce și inimile cu sufletele li săcuprind, din carele nici a să întoarce, nicia să căi pot (că decât cuvântul dat, alte

mai tari și mai vârtoase legături a fi nupoate, însă la cei a cinstei cuvântuluicunoscători). Iară amintrilea, cu a noastrălinevire, lucrul într-alt chip de s-ar tâmpla,atuncea cu bună samă truda în deșert,cheltuială în pagubă și a cinstei numeluibetejire ar urma. Pentru care lucru, pentruca lauda adevărată și odihna fericâtă adobândi să putem, cele isprăvite a întări,cele neisprăvite ca să le săvârșim și să leisprăvim a sili trebuie. Acmu, dară, tottemeiul lucrului într-aceasta au rămas, caLupul la bârlogul său neclătit să săpăzască, Filul în giur, împregiur cuhendec, după obiceiu, să sa încungiure șisă să închidză, Inorogul prin munţi, cu totfeliul de măiestrii și de vânători la mână asă aduce să nevoim. Și așe, acestea sprealalte săvârșindu-să, iată că toată odihnavecinică fără prepus vom dobândi și înurmă alt gând împotrivă, de tulburare șide neaședzare, nu va mai rămânea 1".

Acestea a Corbului, Cucunozul,

Pardosul, Râsul și alalte mai toate, carilecu sângele fierbinte maţile a-și răcori știu,adeveriia.

Partea a cincea

Aședară Corbul, din sentenţia cededese nemutat și de mare pizmă în totcuvântul adevărului neînduplecat stând,cu tot deadinsul de goana și vânătoareacelor nesupuse dobitoace să apucă (căpizma îndelungată calului sirep șinedomolit să asamănă, carile pentru cape cel de pe dânsul să lepede, întâi pesine de mal să surupă). Deci cătră dulăiide casă, Șoimul, ogarâi și coteii trimasă,poruncă ca aceasta dându-le, ca nici unmunte înalt și nici o vale adâncănecercată și nescuciurată să nu lasă șipentru ca în măiestriile întinse pre Inorogsă aducă în tot chipul, să silească. Iarăamintrilea, slujba și porunca de n-orcumva plini (clonţul Corbului, precum încele streine, așe în cele ale sale aciocăni știe și jiganiia carea puii din trupa-și lepăda nu să milostivește, au cătrăpriietin și tovarăș dreptatea va putea

ţinea).

Aceștea așe, după poruncă, în toatepărţile să împrăștiiară și prin vârvurilemunţilor și prin fundurile râpilor nici unloc necălcat, necutreierat și neadulmăcatnu lăsară. Inorogul, în primejdiia ce săaflă vădzind și încă câte îl așteaptăsocotind, deodată în simceaoa a unuimunte așe de înalt să sui, cât nu jiganieîmblătoare a să sui, ce nici pasirezburătoare locul unde sta a privi pesteputinţă era. Căci la suișul muntelui unaera potica, și aceia strâmptă și șuvăităfoarte, carea în pleșea muntelui prea culesne închidzindu-să, pre aiurea de suitalt drum și-altă cale nici era, nici să afla.Iară în vârvul muntelui locul în chipul uniipoiene câtva în lung și în lat să lăţiia și sădeșchidea, unde ape dulci și răcicurătoare, ierbi și pășuni în fel de felcrescătoare și pomi cu livedzi de toatăpoama roditoare și grădini cu flori în totchipul de frumoase și de tot mirosul

mângâios purtătoare era. În loc ca acestaInorogul vieţuind, macar că în tot feliul dedesfătări și de îndămânări să afla, însă(inimii închise și de grijă cuprinse totdulcele amar și tot largul strâmt îi ieste).Șoimul, câteodată peste munţi înălţindu-să, locul, potica și închisoarea ei cum șiîn ce chip ieste videa, însă pre Inorogundeva macară nu zăriia. Căci Inorogulpreste toată dzua supt deasă umbrapomilor aciuându-să și la un loc neclătitaședzindu-să, noaptea numai la locurilepășunii ducându-să și câteodală și laprundiș din munte în ses coborându-să,până în dzuă iarăși la locul aciuării salesă afla.

Într-acesta chip, Inorogul câtăva vremestrâmtă și pustnică viaţă ducând, și nu însilţele, ce așeși nici în viderile sauaudzirile gonașilor cădzind, coteii decehnit, ogarii de scâncit, dulăii de brehăitși Șoimul de piuit amurţisă și, din toateputerile obosindu-să, a vânătorii toată

nedejdea pierdusă. De care lucru prinscrisori Corbului și altor sfetnici știrefăcură, precum vânătoarea Inoroguluinenedejduită ieste și, de ieste cu putinţă,alt chip de chivernisală să afle și spreaceia a să a nevoi să nu să îngaime, căîntr-acesta chip lucrul de va rămânea,sfârșitul cu multă trudă și cu mareprimejdie a nu fi nu poate. Vești caacestea Corbul audzind, cu mare urgiesă înfocă și cu grele și aspre cuvinterăspunsul le dede, de lenevire și denenevoinţă tare vinuindu-i. Așijderea, deacmu înainte îngăimele ca acestea de vormai pomeni și lucrul după poruncă de nuvor plini, cu pedeapsă de moartelăudându-li-să, precum ci și după dânșiisemenţiia lor în urgiia și scârbaîmpărătească în veci vor rămânea ledzicea. Șoimul și alalţi împreună cudânsul răspuns ca acesta luând, nu puţinsă întristară (căci crăncăitul Corbuluiaspru și spre răi chedzi tuturor pasirilor șidobitoacelor să vede și ieste). De care

lucru, cum vor face și cum vor drege stade să mira. Că de o parte, urgiia Corbuluitare îi spăimânta, iară de altă parte,greutatea lucrului peste putinţa lor îiîmpresura.

Și așe, cu toţii la un loc să să adune,ca pentru nevoia ce le sta asupră, sfat deobște să facă, dzi și soroc își pusără.Deci după dzua pusă, la locul însămnatcu toţii adunându-să, după ce multecuvinte și în ciur și în dârmoiu cernute șizbătute la mijloc pusără, cu toţii sufletelesă-și piardză, iară trupurile și viaţa să-șiagonisască aleasără. Adecă sămn depace și giurământ de prieteșug Inoroguluisă trimaţă, și la cuvânt prietenesc și fărăvicleșug ca cum l-ar chema, din vârvulmuntelui, la gura poticăi, în margineaapii, carea pe acolea trecea, să-lcoboară. Căci pe supt poalele muntelui șipre lângă gura poticăi o apă mare șicâtva de lată curea, unde ei socotiia că,Inorogul de să va coborî, despre

strâmptoare ei îl vor lua. Iară dinainte apaîl ocolește, din dreapta și din stângamalurile cu mreji și cu silţe aveaîmpănate și ce ieste temeiul a toatăfărălegea, cu giurământul tot vicleșugulcăptușit și acoperit având, precum loc deșuvăit și parte de năzuit nu va mai avea,nedejduia (că giurământul între muritoriapa curăţiii fiind, vinul și veninul fărălegiis-au făcut, carile întâi dulce îmbată, apoiamar otrăvește și îneacă). Acesteblăstămate și fără de lege sfaturi după cecu toţii de bune le aflară și de folos a fi leaședzară, altă rădăcină supt roata carululși alt oţapoc în copita calului li să arătă.Căci Șoimul întracesta chip dzisă:"Binecă noi lucrurile la această cale am pus,dară cine să va putea afla carile la loculunde Inorogul lăcuiește a să urca săpoată? Și aceste cuvinte de miiereamestecate cu fiiere cine i le va povesti?Și giurământul nostru cel frământat cuzăhar și dospit cu toapsăc amar cine i-lva da?" Cu toţii, de tot sfatul uimiţi și de

tot înștiinţatul lipsiţi, tăcură și ce sărăspundză cuvânt macară nu avură (căcând socoteala asupra răutăţii iesteîntemeiată, atuncea nu numai ascunsulinimii năcăjindu-să să pedepsește, ce totlucrul împotriva dreptăţii pus aspru șigroznic să ivește). Și așe, cu toţii înlabirinthul neaflării și în rătăcireanenemeririi ar fi rămas, de nu în munţi preaceia vreme jiganiia carea Hameleon săcheamă s-ar fi aflat (că precum în totadevărul organul dreptăţii, așe în toatăminciuna organul strimbătăţii a lipsi nupoate), a căruia fire în toate feţele a săschimba, precum să fie, mai denainte s-au pomenit. Acesta dară macară că laputinţa trupului mai mult decât unșoarece nu era, însă în puterea a învoinţiia tot răul decât un balaur mai putinciosera. Și macar că la sfat nechemat viind șila cuvânt neîntrebat răspundzind, precumel lucrul acesta a-l săvârși și slujbă caaceasta a plini va putea, dzisă. Așijderea,câteva mijloce spre a lucrului lesnire

câteva mijloce spre a lucrului lesnireprecum va afla, cu multe lingușituri, taresă făgăduiia. Iară povesteaHameleonului într-acesta chip era:odinăoară, Hameleonul, prin prundișulapei aceiia îmblând, apa poate fi Nilulera, căci din apă un crocodil maregroznic ieșind, pre becisnicul Hameleon,pentru că să-l înghiţă, în fălci îl luă.Hameleonul, macar că în faţa a tuturorgonţilor să schimbă, ce în cevași macarăa-și folosi nu putu (căci la viderea ochilortoate simţirile și chitelele să încuie). Așe,fără veste el în vrăjmași colţii crocodiluluiaflându-să, nu numai schimbările șimutările, ce așeși și pre sine cine și ce săfie să uită. Însă biftuirea crocodiluluinorocul Hameleonului fu, carea vremespre ascultarea lângedii rugăminte îidede. Hameleonul, dară, cu mareumilinţă și ca cel ce moartea în ochi îșivede, din toată nevoinţa și cu toată jelearugându-să, dzicea: „O, domnul șistăpânul mieu, o, pricina morţii și vieţii

mele, o, puternicule puternicilor șibiruitoriul biruitorilor, până a nu mă facestramţe printre colţii tăi, spre plecatele șiticăloase cuvintele mele audzul îţi pleacă(că nu atâta hrana mâniia foameipotolește, pre cât rugămintea cuplecăciune tăriia vrăjmășiii înfrânge; și demulte ori ce simceaoa suleţii n-aupătruns, cuvântul umilit au domolit)".Crocodilul, a-l zdrumica fălcile oprindu-și,ce i-ar fi cuvântul îl întrebă. Hameleonuldzisă: „(Uscăciunea posmagului sprepotolirea foamei, iară nu spredezmierdarea mesii să gătește), de carelucru a dzice îndrăznesc că din fărâmiiamică ca mine mai vârtos în vreme desaţiu ca acesta, ce folos sau desfătareașe mare a simţi vii putea, și crede-mă,domnul mieu milostiv, că din uscate șizvântate oșcioarele mele, fără numaiscorneala greţii plinului stomah altă cevaa ieși nu poate. Deci în firea crocodiluluide ieste vreo milă, acmu în micșorimea șimieșelimea mea să arete. Iară eu, robul

stăpânului și cruţătoriului mieu, giuruiescca preste puţine dzile și în curândăvreme, un vânat mare, gras și frumosagonisind să-i aduc, carile, oricât demare și vrăjmașă foame ai avea, a opotoli și a o sătura să poată, și oricât deflămând stomahul ţ-ar fi, de biv și de saţiua-l sătura și a-l împlea destul să fie. Iarăcuvântul făgăduit cu lucrul de nu voiisprăvi, stăpânul mieu milostiv bine știecă viaţa mea în prund și lăcașul mieulângă apă ieste, pentru care lucru,oricând ar vrea și ar pofti, de nu masăîndestulită, iară gustare frundzerită tot voifi". Crocodilul, și sătul într-acea vreme șilacom pre altă vreme, pentru găina demâne oul de astădzi lăsă și tare cuvinteleși giuruitele Hameleonului poftorind, într-alt chip de va fi sau alte pricini de vapune tare îl îngroziia și în fel de fel demunci și de pedepse i să lăuda. Și așeși,precum întâi limba cea lungă îi vazmulge, apoi toate mădularile fără denice o milă îi va zdrobi, dzicea.

nice o milă îi va zdrobi, dzicea.

La Hameleon de lungimea limbii ceare lucru de mirat ieste, pentru a cui fireîntâi a povesti puţintel zăbăvindu-ne, apoiiarăși la cuvântul nostru ne vom întoarce.Această jiganie în părţile calde să nașteși mai vârtos cei mari la Barbaria, darămai mici și la Zmir, în Asia, să află.Chipul decât altor jigănii mai multbroaștei să asamănă, numai capulspinticătura gurii peștelui ce-i dziclacherda să răduce. Grumadzi n-are, guramult spinticată și până la umere agiunge,căci, ca și peștele, grumadzi n-are, cecapul cu spinarea la un loc i să ţine. Dela cap până la coadă spinarea ca aporcului grebănoasă și gârbovă-i ieste.Peste tot trupul păr sau alt felu de piielenu are, ce în chipul sagriului soldzimănunţei și în vârv ascuţiţei are. La ochialbușuri în giurul împregiurul luminii caalte jigănii nu are, ce pre unde ar fi să fiealbușul ochiului, iarăși soldzișori ca șipeste tot trupul are, numai mai mănunţei;

tot ochiul în chipul movieliţii din melciuriafară ca a broascăi ies și de la rădăcinăîn sus, de ce mărg, să ascut, iară învârvul ascuţiturii lumina ochiului cât ungrăunţ de mac gălbinind să vede. Cândîntr-o parte și într-alta va să caute, nucapul, ce melciurile ochilor își întoarce,cu carile în toate părţile slobod caută.Picioare are patru, însă cele denainte labraţ cu a moimâţei își samănă; degetecinci și lungșoare are, și, când cu palmaprinde ceva, între doaă și între trii degetepalma i să închide și să deșchide, de oparte degetul cel mare și cu cel de lângădânsul puind, iară de altă parte alalte triirămâind. Coada cât a șoarecilor celormari ieste de lungă, cu carea nu maipuţin decât cu mânule prinde ce ar fi deprins, căci când va să să suie său săcoboare pre varga supţire, precum cubrâncele apucă, așe și coada în giurîmpregiur își împleticește, ca din mâni des-ar scăpa, de coadă spândzuratrămâind, iarăși a să apuca să poată.

Limba nu mai scurtă decât coada îi ieste,încă poate și mai lungă să-i fie. Iară învârvul limbii din fire așe ieste dăruit, cacum cleiu sau vâsc ar avea. Deci dedeparte și totdeodată limba scoţindu-și, olungește și pre care muscă a lovi s-artâmpla, îndată pre limbă-i încleitărămâne, de unde nicicum a să mai dizlipisau a mai scăpa mai poate. In toată viaţalui ceva a mânca nu s-au vădzut, cehrana aierul și văzduhul îi ieste. CăciHameleonul pre carile a videa ni s-autâmplat prin vremea a unui an în cușcăînchis, fără mâncare și fără băutură autrăit. A căruia moarte nu de altă, ce denesufereala gerului s-au tâmplat. Iarăcând prindea muștele, precum s-au dzis,nu pentru hrana, ce pentru gioaca leprindea, și dacă le înghiţiia, îndatăși pregios le lepăda, nicicum musca betejind,căci musca, dacă cădea, cu picioarelemișca și, multe dintr-înseledezmetecindusă, iarăși zbura. Alt glassau cântec nu are, fără numai ca un

foale, de văzduh împlându-să, când sărăzsuflă, ca foalele când să răzsuflă,coșul îi răzsună. Cea din fire floare îiieste albă cu negru picată, precum sintsoldzii costrășului. Iară amintrilea, ori înce felu de floare va, într-aceia să poateschimba. Deci, când să mânie să faceverde, când să întristă să face negru, iarăcând să veselește, roșiu cu galbănamestecat să face. Așijderea și fărăpricină în tot feliul de feţe să schimbă,iară mai vârtos în floarea ce-i stădenainte, hiriș într-aceia să mută.

Pricina aceștii puteri ce are, adecă dinnemică flori și feţe în divuri, în chipuri a-șiagonisi mulţi în multe chipuri a o arăta sănevoiesc, însă, pre cât noi sama a-i luaam putut, ieste aceasta: Grăunţele celemănunţele carile în chipul sagriului pestepiiele îi sint fietecarile din patru părţi, înpatru feţe ieste din fire văpsit, adecă alb,negru, roșiu și albastru în floarea ceriului,carile sint văpsele din fire stătătoare.

Deci, când va să să facă negru, toţisoldzișorii cu partea cea neagră în sus îiîntoarce; așijderea când va să să facăroșiu, alalte dedesupt ascundzind, parteasoldzișorilor cea roșie deasupra scoate,și așe la alalte face.Căci toţi soldzii luisint rătunzi și în chipul sferii prin piiele isă întorc și precum îi ieste voia îi mută.Așijderea, când va să să mute într-altefeţe, feţele soldzilor amestecă și, în chipulzugravilor, din câteva flori amestecatealtă floare scornește. Deci pentru firea șichipul Hameleonului atâta destul fiind, lacuvântul nostru să ne întoarcem.

Așe, Hameleonul, supt groaza datuluicuvânt cătră crocodil (precum mai sus s-au pomenit) legat și strâns fiind și pentruvoroava Inorogului audzind, îndată socotică din doaă lucruri unul tot va puteaisprăvi, unul, că el la trup mic și la suit șila coborât sprintin fiind, pre fietecarestrâmptori a încăpea și oriunde Inorogular fi a să urca va putea. Deci Inorogul,

după viclene giurământurile ce va să-idea domirindu-să, să va încredinţa și lamarginea apii în prund de să va coborî șidulăii de-l vor putea vâna, precum mareslujbă cătră Corb și cătră toţi mareprieteșug au făcut să va arăta, care slujbăfără nedejdea a mare și îndestulită platănu era. Iară altul, ca de nu vor puteadulăii pre Inorog stăpâni (căci vicleanajiganie și aceasta știia, că Inorogul nupuţină iuţime în picioare are) și de le vacumva din gură-li scăpa, alt loc denăzuinţă nu poate să aibă, fără numai cuînotatul apii, de vreme ce toatestrâmptorile și poticile acmu închise șipăzite fiind. Și așe, vânatul în apăcrocodilului să arete socotiia și cu aInorogului nevinovăţie el din vina robiii săscape, gândiia.

În scurt, sau Corbului spurcată slujbă,sau crocodilului cruntă plată cu aInorogului curăţie să facă tare năvrăpiia.Cu care mijloc, pricină a i să da vădzind,

de lucru spurcat și scărăndăvicios caacesta să apucă, ca el, organul fărălegii,vasul otrăvii, lingura vrăjbii, toculminciunilor, silţa amăgelii, cursavicleșugului, văpsala strâmbătăţii șivândzitoriul dreptăţii să să facă priimi (cărăutatea în neam moștenindu-să, în carechipuri să să ijdărască nu cearcă, ce unulsfârșitul răutăţii ieste, ca împotriva bineluisă facă ce ar face, carile nici împotriva acărui bine, nici cu care chip de răutate săslujește caută). Și încă mai vârtosfărălege peste fărălege și răutate pesterăutate a grămădi nu să siia, de vreme cenu numai de binefacerile carile de laInorog vădzusă uita, ce încă pentru binecu rău a-i răsplati (jiganiia carea bine nicia face, nici a grăi, nici a pomeni auînvăţat) să ispitiia și să nevoia. Căodinioară Hameleonul putred și otrăvitaerul (carile Sam să cheamă) înghiţind,de carile lovit și topiscat, acmu celea maide pre urmă duhuri trăgea, a căruiapatimă Inorogul vădzind, să milostivi (că

inima milostivă cu cel ce-l doare o doareși cu cel pătimaș împreună pătimește) șicornul cel ce a toată fire de binefăcătoriuieste, spre putred și acmu mai împuţittrupul Hameleonului își întinsăsă, cu acăruia umedzală, topsăcos aerul carileprin tot trupul lăţit și împrăștiiat îi era,spălând și toată putregiunea curăţindu-i-o, iarăși la viaţă l-au întors. Ce jiganiiaspurcată, încă de demult în școalaCamilopardalului ithica ascultând, a luititul carile deasupra porţii scris iestepoate fi învăţase. Carile într-acesta chipsă citește: (Până când cineva pre cel alsău de bine făcătoriu vede, datoriiaacelui făcut bine în cunoștiinţa inimiistidire și patimă îi aduce, carea purureasupt legătura datoriii îl strânge. Decipentru bine cu bine a răsplăti a celorputincioși și fricoși lucru ieste; așijderea,pentru rău cu bine a răsplăti a celor ăacelorî fricoși și norocoși faptă ieste. Iară acelor înţelepţi politici chivernisală ieste canici în frica fricosului să cadză, nici

nici în frica fricosului să cadză, nicinorocul nărocosului să ispitească, ce saupentru binele mare, răul prea marefăcând, altă dată undeva a-l timpinamacară să nu priimască, și așe, în faţănecăutându-i, de supt legăturadatoriii binelui, carea rușine și stidire îiaducea, să scape, sau a pricini neputând,de la alţii pricina morţii să-i aștepte, cadintre vii ieșind, precum datornicul i-aulipsit să știe, și așe, și din patima știinţiiinimii odihnit să rămâie). Aședară,Hameleonul în tot chipul răul Inorogului șibinele și folosul său a fi alegând și înmoartea lui viaţa sa alcătuind, cătră maisus pomenitele jiganii precum aceastăslujbă le va sluji să apucă. A răului răulcuvânt tuturor răilor bun și plăcut fu (cătoată inima rea a toată răutatea deșchisăgazdă și lascăvă ospătătoare ieste).

Deci cu toţii îndată multe și fel defeliuri de feţe Hameleonului giuruind șimunţi de aur cu pietri de anthraxălacomului făgăduind, cuvântul la faptă de

va aduce, precum îi vor da, dzicea. Și maimultă vreme zăbăvii nedând, o cartescrisără, în carea mai multe laţuri decâtslove și mai multe suleţe și sule decâtoxii și varii spre nevinovată viaţaInorogului să găta, în carea acestea săcuprindea:

„Șoimul, ogarâi, dulăii și coteii,Inorogului, slăvitului, sănătate! Iată, pre alvostru și al nostru priietin cătră voitrimetem, carile cartea noastră dând,alalte câte din rost ar dzice credinţă săaibă, poftim, căci nu a lui, ce a noastrecuvinte îţi aduce. Așijderea, în știre facemcă de vreme ce tot dobitocul într-un gândși într-o inimă pe Strutocamilă șie epitropau ales și l-au priimit și siloghismulCorbului neclătit și nedespărţit a fi, atuturor zapisul și iscăliturile adeveresc.Rămâne lucrul ca și tu dintr-altedobitoace răzleţit și rătăcât să nu fii, ce cualalte într-un staul și într-o petrecere să teîntorci. De care lucru, noi prietinește a te

sfătui îndrăznim și în frica ascunsuluiinimii spre binele și folosul vostru văîndemnăm. Deci, de-ţi va fi voia, precumși a noastră ieste și poftește, din munţicoborându-te, la locul unde și noi a viniputem, vino, ca acolea mai pre larg, faţăcătră faţă, voroavă a avea să putem. Nicialt gând sau altă socoteală în gând să-ţiîntre, căci, pre numele cerescului Vulturși pre tăriia stelescului Leu, în totadevărul ne giurăm că în inima noastrăgând rău și viclean nu ieste. Așe Vulturulcu blândeţe și Leul cu milă să ne fie, câtgândim, vom sau facem ceva rău asupravoastră. Și cu acestea cum mai curândrăspunsului să ne învrednicim rugăm."Într-acesta chip cartea scrisă și pecetluităîn mâna Hameleonului o dederă, carileluând-o, nu numai cu brâncele și culabele, ce și cu coada și cu pânteceletâriindu-să și urcându-să, la munte a săsui începu. Deci, după multe nevoi șinevoinţe, dacă la locul unde Inorogullăcuia agiunsă, cu cânești cucirituri și

hulpești măgulituri înainte-i i să arătă:„Bucură-te, domnul și izbăvitoriul mieu,"dzicându-i. Inorogul: „De unde te luași,jiganie dobitocită și dobitoc jigăniit, dzisă,și de ieste în gura ta veste de bucurie șiîn inima ta gând de adevericiune, toatebune, adevărate și fericite sint".Răspunsă Hameleonul: „Trăiascădomnul mieu milostiv într-ai mulţi și buniși toată nepriietina minte de ascuţităsimceaoa cornului stăpânului mieunepătrunsă să nu scape și totîmpotrivnicul prav și pulbere supt talpeleîmpăratului mieu să să faca". Și cuacestea scoţind cartea, cu multăplecăciune în mână i-o dede. Inorogul,cartea dacă citi și celea ce într-însă săcuprindea dacă pre amăruntul înţăleasă,cătră Hameleon dzisă: („Precum ranaveche și adâncă pre lesne a să tămădui,așe și încă mai mult neprieteșugul șivrăjmășiia de mulţi ani în curândă vremea să uita și de la inimă a să lepăda preacu anevoie lucru ieste), însă (precum la

cu anevoie lucru ieste), însă (precum larana rea și grea mehlemul și leacul de săși află, că fără leac numai moartea lamuritori ieste, ce sămnul grozav loculodânăoară betejit învaţă, așe șinepriietinul vechiu și vrăjmaș, de s-ar șiface priietin, însă pătimirile mai denaintetrecute și simţite a faptei nepriietinuluipururea împungătoare și de pomenireacu dosadă aducătoare rămân). De carelucru, macar că doftoriia boalei aceștiianenedejduită ieste, însă de vreme ce întâiei plecători spre pace și poftitori deprieteșug s-au arătat (nici pacea a goni acelui cu socoteală, nici în viaţă pizma aţinea și vrăjmășiia a urma a înţeleptuluilucru ieste), și macar că nici slovelecredinţă, nici cuvintele adeverinţă a aveapot, însă (prostimea și hirișiia inimiiasupra adevărului stăruită, adese și maitotdeauna ascunse și căptușitevicleșugurile și măguliturile isteţilor aubiruit). De care lucru, prin carte mai multceva a scrie neavând, din rost Șoimului

de la mine sănătate îi vii pofti, și precumpofta ce poftește de la noi învoită șipriimită ieste îi vei spune, și precum dupăcuvântul dat și giurământul legat m-amîncredinţat îl vii adeveri. Nedejdea șiizbânda pururea în dreptate puind (căcimai tare ieste singurătatea în dreptateaunuia decât toate taberile în strâmbătateaa dzăci de mii de mii), și precum la loculprundului mă voi coborî îi vii povesti. Însăsingur cu singur împreunare a aveapoftesc (că dulăul rău nu giurat, ce așeșinici cu lanţuje legat de aproape credinţănu are). Așijderea (nepriietinul atunceacredinţă a avea trebuie, când răul a facenici mâna îi dă, nici vremea îi slujește).Pentru aceasta, dară, dulăii de la loculîmpreunării noastre să lipsască, și alespentru împreunarea carea, când și undevom să avem macar cum știre să nu aibă.Iară tu, a mele cătră tine de bine faceriarătate pomenind, cuvântul acestamistuiește și de cătră tot chipul îl acopereși-l tăinuieste". Atuncea Hameleonul, cu

aspre blăstămi și ștrașnice giurământuri asă blăstăma și a să giura începu și: „Previaţa mea, o, domnul mieu, dzicea, și precredinţa mea, de voi descoperi, de voigrăi sau din mâni, din cap și din ochisămn de înștiinţare de voi face, în capurgie, în ochi orbie, în mâni ciungie să-mivie! Și roada gândului mieu cu amar, cupelin și cu venin să mănânc; viu Leul, viuVulturul, cărora mă închin, că de ce m-amapucat, până la sfârșit nu mă voi părăsi șidomnului și stăpânului mieu cu toatădreptatea ori în ce și cât voiu putea a slujinu mă voiu lenevi. Așijderea, despreȘoimu vreo grijă să nu porţi, căci pre câtVoroava și cuvântul îi ieste de lămurit,pre atâta inima și sufletul încă mai curatși din toată imăciunea spălat îi ieste (căla omul întreg, cu vântul icoana sufletuluiși fapta ascunsă a inimii comoară poartă).Eu, dară, după porunca de binefăcătoriului și stăpânului mieu, iată cummai de curând înapoi mă voi întoarce șitoate ale tale nepreţăluite cuvinte pre

toate ale tale nepreţăluite cuvinte preamăruntul șoimului voi povesti, și iarășice cuvânt de răspuns voi lua, fără nici unpreget la domnul mieu milostiv îl voiaduce.

Cu acestea, după ce Hameleonuldenaintea Inorogului ieși, pre calemărgând, precum pașii, așe chitele îșimuta, și precum piielea, așe gândurile șimintea își vârsta și-și schimba și singurcu sine, ni mai tare pașii mutând, ni deînvăluirea gândurilor calea și călcătura-șiuitând, prin neștiinţă să opriia, șiviclenele giurământuri socotind, într-acesta chip întorcea și le tâlcuia (căprecum stomahul rău din bune bucatevenin și greutate dobândește, așegiurământul și cuvântul drept în inimavicleană spre rău și spre vicleșug săprimenește): „Pre viaţă și pre credinţă m-am giurat precum cătră cineva nu voidescoperi, însă gândul inimii mele: adecăpână când sau în dinţii dulăilor îl voiînţăpa, sau în fălcile crocodilului îl voi

îneca. În cale să-mi iasă și în cap să-mivie roada gândului mieu: adecă pre lesnesă-mi vie și după poftă să mi săplinească lucrul carile am început; căpână gândul nu-mi voi dobândi, denevoinţă nu mă voi părăsi. În toate cudreptate domnului mieu să slujesc m-amgiurat, însă într-această dată adevăratdomnul și stăpânul mieu crocodilul ieste,într-a căruia robie cădzind, cu preţ tăiatm-au slobodzit și dintr-a sa bunăvoieviaţă și dzile mi-au dăruit și, până preţul îivoi plăti, de la mine sfântă parolă au luat.Deci altul mai bun, mai plăcut și maiprimit preţ decât Inorogul, altul să fie nupociu socoti, și așe ieste. Iară cât pentrua Vulturului și a Leului viaţă ieste, puţinăgrijă port, căci și puţin de mine să atinge,mai vârtos (că giurământul carile pre aaltora viaţă stăruit stă, cu chipurile carilede dobitoace și de pasiri în ceriu a fiastronomii adeveresc să asamănă). "Hameleonul în cale ca acestea mărgândși bloscorind, la Șoim sosi. Căruia, după

obiceiu închinându-să: „Bucură-te, șiiarăși bucură-te, îi dzisă, căci toate dupăvoie și a marelui tău suflet poftă curg șimai mult cu lungimea voroavii vreme îndeșert să nu treacă, glas de bucurie șicuvânt de veselie în scurt să-ţi povestesc(că proimiul lung la voroava scurtă cacapul porcului la trupul raţii să potrivește).Pre nepriietin cu buni chedzi la mână ţi-laduc: după cuvinte s-au lăsat, viclenelorgiurământuri s-au încredinţat și la prundișîn marginea apii să să coboară, fără niciun prepus, s-au înșelat. Acmu, dară,sentenţia și învăţătura moșilor șistrămoșilor tăi pomenește (că sfârșitulnepriietiniii izbânda asupra nepriietinuluiieste, iară mijlocile, cum, cu ce și când,nu să cearcă ). Deci acmu vreme găsindși mijlocul prin giurământ aflând, maimulte nu cugeta, ce cum mai curândunde și când va fi împreunarea cuvânt șiporuncă îmi dă, ca fără zăbavăcumplitului vrăjmaș așternut spre somnulvecinic să-i aștern și acoperemânt de

odihnă nedeșteptată cu un ceas maiînainte să-i gătesc. Însă Inorogul aceastaa cerșut, ca dulăii, ogarii și alalţi cotei lalocul împreunării să nu să afle, ce singurnumai cu singur împreunare să aibă. Lacare lucru, cu proasta mea socotealăsfătuiesc: după pofta și cererea lui săfaci, ca nu cumva, de departe mirosuldulăilor adulmăcând, de vicleșug să-șiprepuie, și de la strâmptoare neieșind, laprundiș nu să va coborî. Iară la prundișcoborându-să, de ciia mai multă grijă nupurta, căci eu, sluga ta, cu toată nevoinţagrijea slujbii aceștiia voi avea și ori în cechip ar fi (după cum să dzicedzicătoarea), voi afla ac de cojocul lui."

Șoimul, chipul înșelăciunii ce făcea șimărimea fărălegii ce isprăviia de a doaoară socotind și răzchitind, așijdereadreaptă și curată inima Inoroguluivădzind, gândul într-alt chip începu a i săpleca (că ce răutate nu abate bunătătea?Și ce strâmbătate nu biruiește

dreptatea?). Și macar că cunestâmpărată vrăjmășie într-acela chip îlgoniia și nepărăsit de atâta vreme îlîntiriia, însă în sine socoti că acel felu descărăndăvicioasă vânătoare preste toatăfărădelegea covârșește. Și așe,primejdiile dintr-îmbe părţile în cumpănadreptii socotele cumpănind, spurcataaceasta faptă decât frica, carea desprepartea monarhiilor purta, mai grea a fiaflă, și batgiocura isteciunii viclene decâtlauda carea socotiia că cu prinsoareaInorogului își va agonisi cu multul maimare și mai neștearsă a fi cunoscu. Decare lucru, dzic unii (precum mai preurmă de la Bâtlan cuvântul au ieșit), cătrăHameleon într-acesta chip să fie grăit:„Eu, pentru slujba carea până acmu aifăcut, foarte îţi mulţemăsc; iară de acmucarea să faci te făgăduiești să știi că nu opriimăsc, și mai cu de-adins aceasta a știţi să cade (că vredniciia, macară și lanepriietin ar fi, pururea lăudată ieste),așijderea (precum prieteșugul, așe

neprieteșugul hotarăle și ţenchiurile saleare, pre carile cel următoriu cinstii șivredniciii a le sări și a le covârși nu i săcade). Noi cu toţii, macar că sfatul dintâi,carile asupra Inorogului am făcut, pre releși fără de lege temelii au fost aședzat (devreme ce supt poala giurământuluiadeverinţii idolul minciunii vicleșugului aacoperi nevoiam). Însă atuncea din sfatulpus nu ne-am fi clătit, când înrăspunsurile lui împotrivă vicleșug șineprietinească necredinţă am fi cunoscut.Așijderea, în multe chipuri cuvintele de ș-ar fi împleticit și giurământurile noastre înmulte feliuri de-ar fi ispitit, din cuvânt încuvânt și din răspuns în răspuns, voroavaspre altă cale a abate am fi putut, căriiacu vreme și altă tâlcuire pre lesne s-ar fiputut da. Dară acmu, cu prostimea, cudreptatea și cu credinţa carea au arătat șiîn giurământurile noastre fără nici unprepus lăsindu-să și încredinţându-să,toată apărarea și șuvăiala s-au râdicat.De care lucru, nu numai pofta

De care lucru, nu numai poftaneprietinească, ce și frica cerească desocotit ieste (căci hotarul nepriietinilorieste ca cu oarbă pofta izbândii dinpravila dreptăţii și hotarăle cinstii sale sănu iasă). Așijderea (toată izbândaadevărată asupra nepriietinului împreunăcu biruinţa și lauda cearcă. Iară când dinizbândă hulă să naște și ocară, atunceaizbânda adevărată să agonisește, iarăcinstea și slava numelui să piierde și săocărește). Așijderea (izbânda numaiatuncea titulul biruinţii a agonisi poate,când ca un nepriietin pre nepriietinnepriietinește biruiește, iară nu când caun priietin viclean pre nepriietinul dreptprietinește viclenește, carea atunceaspurcată viclenie, iară nu curată biruinţăsă numește și ieste). De care lucru (celeo dată rău și fără socoteală sfătuite fărănici o rușine spre bine și spre socotealătrebuiesc clătite și prefăcute). Deci, pânăunde sorocul împreunării noastre va fi,duhurile neprietinești a potoli și afară din

tot punctul vicleșugului umil cu altulîmpreunare a avea am socotit. Iară dupăvoroavele sfârșite, vreun legământ deprieteșug între noi a să alcătuineputându-să, atuncea iarăși la punctulce eram ne vom întoarce, și el ale sale,iară noi ale noastre vom căuta. l " Cătrăcarile Hameleonul, adăogând veninul a-și vărsa, dzisă: „Între nepriietini pravilaaceasta carea ai pomenit adevărată iesteși cuvintele și socotelele aceste cinsteșeși lăudate sint. Însă și altă pravilă să află,cu carea cineva slujindu-să și prenepriietinul său a birui poate și pre urmatoată întinarea și imăciunea hulii își spalăși-și scoate. Ţenchiul alergăriinepriietinului până acolo ieste, pânăunde pre nepriietinul său biruiește, șibiruinţa luând, deciia să odihnește. Deci,sau a birui, sau a să birui tâmplareaneprietinească ieste, iară peristasurile asă cerca supt pravilă nu cade (că precumîn războaiele de obște hotar sabiii, suliţiisau sigeţii nu să pune, ce oricare armă

mai pre lesne ar sluji, cu aceia prenepriietin a lovi, a răni și a omorîslobodzenie ieste). Așijderea, nici hotarieste pus când și unde spre nepriietin anăvăli, ce când vremea slujește și undelocul spre lesnire să socotește. Într-acesta chip sint și mijlocele carile fărăarmă sau fără alt chip de mihanie, adecăprin chipul prieteșugului, prin dulceaţacuvântului, prin vârtoasă șipătrundzitoare sula aurului, prin zugrăvităplecarea capului și în cea mai de preurmă prin frumos meșterșugulgiurământului, pre nepriietin suptlegăturile izbândzii și în obedzile biruinţiia aduce pozvolenie să dă. Că toate maisus pomenitele pravile numai în bătaiamonomahiii a sluji pot și a să păzitrebuiesc. " Cătră carile Șoimul,răspundzind, dzisă: „Acestea, precumdzici, așe ar fi, când cu gând și cu cuvântaievea neprietinesc asupră ne-ar vini,sau împotrivă i-am merge. Iară acmu noi,chemându-l în numele păcii, cum vom

chemându-l în numele păcii, cum vomlucra lucrul vrăjbii? Și când în vânătoarede obște l-am încungiura, atuncea nicicolţii s-ar opri, nici unghile s-ar apăra, cecarile mai întâi ar putea, acela mai tare l-ar spintica. Deci acestea, într-aceastădată, precum din gură, așe din inimăpărăsite și lepădate trebuie, și altăzăbavă mai mult nefăcând, cum mai decurând sirguiește și Inorogului, după cede la mine închinăciune cu plecăciune îivii da, precum mâne în marginea apii, laprundiș ieste să ne împreunăm, îi spune,căci acolo prietenește îl voi aștepta.Așijderea, precum pre alalţi tovarăși (încarii prepus de vicleșug are) de lângămine i-am depărtat și altă ceva grijăîmpotrivnică să nu poarte îl înștiinţadză(căci cuvântul de credinţă în mijloculneprietiniii cinstea și mărimea decât înmijlocul prietiniii mai mult și mai tare îșiarată). " Hameleonul, de acolea ieșind, însine și cu sine a chiti și în reaoa-și minteca acestea a învălui și a prăvăli începu

(că precum lumina soarelui la ochiibolnavi întunecare, așe cuvântul delinește la inima săltătoare tulburareaduce):

„Oare ce poate fi această nestătătoareși de ieri până astădzi într-altă socotealămutată mintea Șoimului? Că de pre avoroavelor semne, carile aievea îmiarătă, osteninţa mea în zădar și nevoinţaîn darn îmi va ieși. Eu socotiiam că toatăgreutatea lucrului în coborârea Inoroguluila locul prundului stăruiește, care lucruprin multe ale mele crunte sudori ieste săsă săvârșească. Iară după pogorârea luilucrul gata și săvârșit ţineam, a căruiamulţemită și plată, după cele multe șimari giuruinţă ce-mi făcea, fără prepusașteptam. Apoi, nedejdea înduplecându-mi, dziceam că, din colţii dulăilor de vacumva scăpa, din fălcile crocodilului nicicu un mijloc nu să va mântui. Și așe, saudespre o parte, sau despre alta, rămasulbărbatului cu trântitura muierilor tot voi

dobândi și gândul mieu început tot voiisprăvi. Iară acmu cunosc că Șoimul,poate fi, din școala fizicăi în școala ithicăiau întrat, ca cum toată viaţa în canoane ș-ar fi învăţat și toată hrana cu dreptate ș-arfi aflat. Care lucru, precum de fireașoimului departe să fie cine poate să nuștie? Ce sau pre cela carile pre aceastăslujbă l-au trimis viclenind, pre veciniculnepriietin la mână să puie nu va, sauvădzind că cu mâna mea lucru greu și delaudă vrednic ca acesta să isprăvește,mie îmi pizmuiește (că pizmătariul pentruca cinstea altuia să nu să adaogă șiescădere și ocară a priimii obiciuit ieste).Ce de vreme ce șoimul mintea pistriciuniipenelor își asămănă, și eu slujba în faţapieii îmi voi întoarce, nici după socotealacuiva firea îmi voi schimba, ce precumpână acmu, așe și de acmu feţele și știu,și pociu a mi le schimba."

Acestea el prin budze bolborăind șitoate răutăţile în inimă fierbând și

zămintind, întâi la dulăi, la ogari și lacotei aleargă și toată pocitaniia ceaascunsă de-a fir-a-păr le povesti. Adecăprecum Inorogul la împreunare să viecuvânt au dat și precum împreunarea luicu Șoimul preste știinţa altor tovarăși săfie, care lucrul Șoimul fără nici o îndoinţăau priimit. Așijderea, precum Șoimulsfatul cel bun de folos și de obște ș-aumutat și pre Inorog din legăturile gata,nebetejit și nedodeit va să-l sloboadză,întralt chip de ar face, mare scăderecinstei și ocară numelui socotindu-și. Deciia, minciuna cu multe împuţicioasă floriîmpodobind, dzicea, precum Șoimul săfie dzis, precum unghile și pintinii lui pecornul Inorogului a să pune niciîndrăznesc, nici harnice sint, nici elorganul răutăţii și ciniia vicleșugului a săface firea-i priimește, ce numai cu bine șicu prieteșug cu dânsul ceva a face de vaputea, în tot chipul va ispiti. Iarăamintrilea, la rău și la vicleșug, macarcum nu să va amesteca și curate să fie

unghile lui de singele nevinovat. „Deciacmu de ieste și a voastră socoteală, într-acesta chip și cu toţii împreună minteadespre folos spre stricăciune de v-aţimutat, să știu și eu, ca nu mai mult îndeșert osteninţele să-mi cheltuiesc. Iarăde cunoașteţi sau vă prepuneţi ca vreunvicleșug în mintea Șoimului să fie întrat(spre carea nu puţine și mici sintsemnele, carile cu urechile le-am audzitși întradevăr cu gura și cu inima lemărturisesc), cuvântul carile voi povesti(căci tăinuirea lucrului scripţulcorăbiii ieste) și chipul meșterșugului înascunsul inimii voastre ascundeţi cucarile foarte pre lesne și preste aȘoimului știinţă la sfârșit a-l aduce viţiputea. Cu care mijloc de la Vultur și de laCorb toată mulţemita și plata singuri voiluând, Șoimul, de dar și laudă ca aceastalipsit și ca un necunoscătoriu binelui șifolosului, singur de sine pedepsit varămânea, și pentru căci asupranepriietinului milostivire și dreptate

nepriietinului milostivire și dreptatearătând și giurământul nebetejit ţiind,mare căială în urmă și fără folos va simţi(că decât giurământul, mai bunmeșterșug și mai tare măiestrie și maităinuită viclenie spre amăgeala cuiva asă da nu poate). Așijderea (că oricând ceieste adevărat de s-ar grai și ce iestedrept totdeauna de la toţi de s-ar face șis-ar ţinea, nici în lume vrajbă a să scorni,nici asupra nepriietinului a să izbândi s-ar putea). " De acestea dulăii audzind, nuîn puţinele chitele, nici în iușoaresocotele întrară. Întâi, pentru așe în grabămutarea sfatului, a doa, pentru maiaievea, prepusul vicleșugului, a triia, căcu mijlocele ce începuse, lucrul de nu vorscoate la cap, altă nădejde toată încă dedemult să curmasă, a patra, că cevașimacară preste voia și știinţa Șoimului aface nu puţină sială avea, de vreme cetoată slobodzeniia lui era dată și cu toţiisupt a lui poruncă a fi poruncă avea. Iarăîn cea mai de pre urmă, socotiră, macar și

peste a Șoimului voie, lucrul de vor puteaisprăvi socotiia, pentru slujba făcută,Șoimul înaintea monarhilor orice pentrudânșii împotrivă ar dzice în samă nu-i vorţinea mai mare sfârșitul slujbei decâtchipul greșelii a fi înţelegea. Și așe, dupăcâtăva a chitelelor scuturare, sentenţiaaleasără ca, ori cu ce mijloc ar putea fi,numai Inorogul la mână să vie. Pentrucare aședzimânt între dânșii mare șivârtos legământ pusără, ca de lucrul cesă va lucra în viaţă Șoimul știre să nuaibă (o, minune mare, giurământul acălca călcătorii de giurământ să giură) șimai cu de-adins chipul vicleniii aceștiiamai supţire și mai frumos a fi îl socotiră,adecă supt titulul altuia răutatea lor săscrie și, cum să dzice prostul cuvânt, cucleștele jăratecul să ţie și cu mâna altuiașerpele din bortă să scoaţă și ca cum eineatinși și neștiutori lucrului acestuia ar fisă să arete, de vreme ce tot prepusulInorogului asupra Șoimului va cădea. Șiașe, ca cum calului fără zăbală pintini ar

da, răutăţii Hameleonului voie șislobodzenie dederă, ca nici o calenestropșită și nici o piatră neclătită să nulasă, până dreptatea Inorogului în silţastrâmbătăţii lor ar băga.

Hameleonul, lătrăturile și brehăituriledulăilor cu mare dragoste ascultând,după porunca ce dederă, voios de ladânșii ieși. De unde iarăși la Șoim să săîntoarcă vrând (ca câte întâi îi cântaseacmu să i le descânte), în cale pre Bâtlantumpină (cu a căruia pâră Vidra dinsăboare să izgonisă). Carile, preHameleon de unde vine întrebând, elprecum acmu de la vreun loc așeînsămnat nu vine răspunsă, ce „maidineaoare de la Inorog am vinit, dzice,carile mâine cu Șoimul împreunare va săaibă și, de nu l-aș fi eu cu multe șivârtoase giurământuri încredinţat, precărţile și giurământurile Șoimului nicicumnu s-ar fi lăsat. Ce acmu eu, ca un bunpriietin și dreaptă slugă, la mijlocul trebii

aceștiia m-am pus, însă nu puţină fricăduc ca nu cumva vânătorii, giurământulcălcând, vreun vicleșug Inorogului săfacă, și apoi ocara și pedeapsa sufletuluimieu unde să va duce? și obrazul în lumecum îmi voi mai arăta?"

Acest fel de seminţe de minciuni întâicătră Bâtlan semăna, carile mai pre urmăîn ivală a toată lumea era să răzsaie șiîntr-un chip ca cum pentru cinsteanumelui grijă ar purta să arăta. Iară maiîntr-adevăr era că, de nu ș-ar fi deșchisgura și nu numai limba cea lungă și așeșiși maţile cătră cineva de nu ș-ar fi scos,de cuvântul ascuns ce știia înflându-să, îipărea că ca căpușile va crăpa (că rarminciunos nelăudăros și mai rar falnicultainic să află). Apoi și el pe Bâtlanîntrebă:„Dară tu unde mergi?" El dzisă:„Și eu cătră Șoimu mărg, de vreme ce șieu, acmu de curând cu porunca Corbuluitrimis fiind, ca pentru paza la strâmptorilegârlelor să fiu am vinit. " Hameleonul

dzisă: „De vreme ce la Șoimu vii sămergi, te rog, cătră dânsul ceva dincuvintele mele să nu pomenești, căcisingur poruncă mi-au dat ca lucrul acestatăinuit și de cătră toţi acoperit să ţiiu".Căinţa descoperirii cuvântului preHameleon apăsând, cătră Bâtlanadăogea dzicând, că încă de demult bunși deplin priietin știindu-l, lucru ca acestal-au arătat, nici un prepus având că nu-lva putea tăinui (că precum curvariul dupăstâmpărarea poftei în focul căielii arde,așe netainicul, după slobodzireacuvântului, în prepusul descoperirii săchinuiește). Bâtlanul dzisă: „Pentruaceasta nu despre mine, ce despre tinegrijă poartă și pasă unde îţi ieste amerge".

De ciia Hameleonul, la Șoim viind,într-acesta chip îi vorovi:„Eu eram, dupăporunca ta, întins la Inorog să mă duc, ceun lucru în minte viindu-mi, de la mijloculcăii iarăși m-am întors. Dzic, dară, că de

vreme ce așe cinsteș și cu cale a fi aisocotit, ca nu ce pofta poruncește, ce cedreptatea poftește să faci și giurământuldat nebetejit să ţii, aceasta în grijă să-ţifie: ca nu cumva, vreunul din dulăiaproape de prundiș aflându-să, mirosulInorogulul să adulmece, și ei gândul tăucel drept și sfatul cel de astădzi neștiind,să nu cumva ceva, după sfatul cel de ieri,prin neștiinţă să lucredze și fără vesteInorogului vreo stricăciune să aducă. Șinu numai căci eu cinstea și credinţa luipierd (că de cel fără folos puţină grijă săpoartă), ce încă mai mult de tine ocara săva atinge, de carea nici cu toată apaocheanului a te spăla nu vii putea (căocara descoperită cu peliţa arapuluiasemenea ieste, carea a să înălbinicicum nu știe)." Șoimul, știind precumdulăii ceva din capul lor a face nu pot,nici preste voia lui ceva a lucraîndrăznesc, Hameleonului dzisă: „Pentruacesta lucru tu în samă nu băga, căcidulăii până unde pot alerga eu știu. "

Hameleonul urmele minciunii și pașiivicleșugului într-acesta chipîmpletecindu-și (ca când s-ar tâmplacineva urma a-i lua, la vreo cale a oscoate să nu poată), de ciia într-un sufletla crocodil alergă, cătră carile, cu multefeliuri de schimbate și schimositecucirituri: „Bucură-te, domnul și cruţătoriulmieu! dzisă. Veste bună de pradăbișugoasă și vânătoare săţioasă eu,nerăscumpărat robul tău, să-ţi vestesc amvinit, și domnul meu milostiv adevărat săștie că mâine dimineaţă Inorogul, jiganiiacea vestită și de colţii a tuturor dulăilorașe mult dorită, din munţii înalţi laprundișul apii ieste să să pogoară. Undedespre strâmptorile poticilor, pen tru caînapoi a da să nu mai poată, toţi câinii șidulăii păzitori sint. Deci ei, precum să-lgonească, îl vor goni, dară precum să-lagiungă nu-l vor putea, robul tău foartebine știe. Ce Inorogul, iarăși altă caledeșchisă neavând și din dos acmu decâini încungiurat simţindu-să, până mai

câini încungiurat simţindu-să, până maipre urmă înotatului bizuindu-să, în apă vasă să arunce (că primejdiia cât de grea,însă pre mâine viitoare, decât cea câtăcea câtî de iușoară, însă denainteaochilor stătătoare mai iușoară să pare).Deci el în apă cădzind, nu picioare deînotat, ce așeși aripi de zburat de ar avea,denaintea iuţimii domnului mieu, precuma scăpa nu va putea, adeverit sint. Și iatăeu, fără altă zăbavă, la Inorog în muntemă voi sui și ceasul vremii coborârii luiînsămnând, fără preget știre îţi voi da.Numai de pre aicea nu te depărta, ca învremea trebuitoare fără zăbavă să tepociu afla (că punctul vremii trebuitoarela a lucrului isprăvire ca măsura călduriifocului la vărsarea jmalţului ieste)."Crocodilul, de vânatul ce-i făgădui foarteveselindu-să, din toată inima cartea deiertat precum îi va da i să giurui. Însăcuvintele în deșert să nu-i cumva iasă,foarte îl înteţi. Hameleonul iarăși cu marigiurământuri să afurisiia, precum

minciună din gura lui nu iese, ce toateprecum sint, așe i le povestește. (Căfăcătorii răului, când mulţi într-un gândasupra unii răutăţi să află, unul pre altul anu amăgi obiciuiţi sint, ca nu cumva cuvicleșugul mic, fărălegea mare a isprăvidin mână să piardză).

Aședară, și într-acesta chipHameleonul, după ce cât putu cătră toţiminciunile fiarsă, coapsă, sără, pipără,înghiţi și borî, într-un duh la locul undeInorogul să afla alergă. Căruia, dupăpoliticescul obiceiu închinându-să șitoată fericirea rugându-i și menindu-i,dzisă: „După porunca domnului șicruţătoriului mieu, toate le-am plinit șiîncă câte vechiul prieteșug și adevăratadragoste poftește și preste poruncă celecădzute am adaos, de vreme ce câte sprefolosul și binele tău cătră Șoimu am grăitși am întărit, a le povesti, nici început au,nici săvârșit (o, bat-o urgiia cerească,jiganie vicleană, cât de pestriţ și de

vărgat grăiește!). Ce în scurt (precum sădzice cuvântul că gura carea singură presine să laudă, pute), cum am chivernisitși cum am silit a chivernisi și lucrurileîmpreunării a tocmi, mai mult a mă lăudanu mi să cade, de vreme ce sara va arătaîmpreunarea și dimineaţa a lucruluirăzsunarea, căci toate după poftă și dupăvoie vor ieși. (Caută chipul voroavii aviclenii jigănii, că să asamănă unoricoane, carile mutându-să din loc, i săschimbă faţa). Căci mijlocele ce prepusaveai din mijloc le-am râdicat, pre dulăi șide știinţă și de loc departe i-am depărtat,ochiul cu rău căutătoriu de tot l-amastupat, pre unde măiestrii și silţe întinseau fost le-am stricat și le-am fărâmat,toată piiedeca din cărare și piatrapoticnelii din cale am mutat, amândurorinimile, spre priimirea dragostei am gătatși toată surceaoa supt focul începăturii șitoată ciraoa pre jăratecul săvârșirii ampus și am supus. Una au rămas, și aceiafoarte pre lesne: adecă oricând aţi vrea,

atuncea împreunare a avea să puteţi.Deci, cât despre partea șoimului ieste,eu, robul tău, atâta i-am uns sufletul și i-am muiat inima, cât cu mare dor și cunespusă poftă nesăţioasei priveliistrăluminatii tale feţe a să împreuna și cudulcele și mângâioase voroavelor tale asă învrednici asteaptă. „

Inorogul, macar că nu așe credzutegiurământurile, neprepuse cuvintele șineprimejduioase împreunările avea (că îninima neprietinească care prepus nuîncape? Și gândul vrăjmășesc ce lucruîmpotrivă nu scornește?), însă întâidreptăţii bizuindu-să (căci ascunsul inimiisale de pricina vrăjbii curat a fi chiarștiia), apoi o parte a socotelii evgheniiiȘoimului dând (căci neamul vechiu și celde bună rudă după a nunţii întregiunepete și imăciuni de ocară noaă cu nevoiepriimește). Că Șoimul acela din neamulsău persiesc era, carii decât ceștievropești cu multul mai buni sint (însă

bunătatea Șoimului în vrăjmășie și îniuţime de nu să va lua). De care lucru,socotiia că în numele vechiu poreclănouă și în neamul cinstit hula ocărâtă nuva suferi. Și așe, cătră Hameleon cuvântdede, precum în desară la prundiș să vacoborî.

Hamelionul, răspuns ca acesta luând,vesel înapoi să întoarsă, de unde întâi lacrocodil mărgând, întâi lui de într-aceaseară vinirea Inorogului știre îi dede: preunde ieste să între și pre unde ieste săiasă îi arătă, unde trebuie să păzască șivremea înturnării lui cum să pândeascăfoarte bine și de toate pre amănuntul îlînvăţă.

De acolea apoi la ogari, la cotei și laalalţi spurcaţi dulăi să dusă, căroraașijderea plinirea bucuriii și vinireavânatului le povesti. După aceia și maipre urmă la Șoim vini, căruia, ca șicelorlalţi, de adunarea în desară îi spusă.

Încă iarăși căpacul minciunii deasupratingirii vicleșugului adăogând, chip demare rugăminte cătră Șoim arăta și pretoţi dumnădzăii îl giura să nu cumvasfârșitul împreunării bune în capulîncepăturii rele să iasă, și el în chipulmăiestriii răutăţii să cadă. Și altele multecătră acestea dicăind și în uscatînghiţind, cuvinte căptușite îngăima șiteie de curmeie lega. Aces tea într-acestachip făţarnica lighioaie în oala fărălegiidzama nedumnădzăirii cu linguravrăjmășiii zămintind și vânturând, ca cumslujba ar fi plinit, de la Șoim voie șiiertăciune își ceru, ca întracea sară laculcușul său spre odihnă să să ducă,arătând că, de multe alergări șizbuciumări, de tot ostinită și obosită ieste.Însă și aceasta pre mai mare avicleșugului căptușală o făcea, pentru caîn dzua ce va luci, peste noapte ce va săsă nască știind, obraz încă mai obraznica avea să poată. Adecă precum el demultă trudă biruit fiind, somnului ca morţii

au fost dat și de faptele carile pestenoapte s-au tâmplat ca cum știre n-ar fiavut (că precum multe dzua descopere,așe mai multe noaptea acopere,socotiia).

Și așe, Hameleonul de la Șoim ieșind,dormire fără dormire să dormitedze șisomn fără somn să somnedze la stratulculcușului său să dusă. ăO, mai bine înveci să fie murit decât dormire ca aceastasă fie dormit! O, mai bine mort să să fiesculat decât somn ca acesta să fiesomnat ! O, mai bine într-o faţă și aceia înpiiatră să să fie întors decât ase în multefeliuri de stricăciune și fără folos! O, faptăspurcată și lucru scârnav, o, batgiocurăde batgiocurit și ocară de ocărât, vino,dintele șerpelui, aleargă, coada scorpiii,și adevărul mărturisiţi de să află la voivinin și toapsăc ca acesta ca carile suptlimba Hameleonului din fire izvorește, dinmeșterșug să înmulţește și spre băuturala inimă curaţilor să dospește și să

mestește! (Că otrava limbii, pre tottoapsăcul cât de vrăjmaș, a toată jiganiiacât de cumplită cu multul covârșește.)Măsură-te, minciună, și vedzi minciunădecât toată minciuna mai mare!Cumpănește-te, vicleșug, și cunoaștevicleșug mai greu decât tot vicleșugul.Târâiește-te, boală, și simţi boală mailângedă decât toată boala. Sai, moarte, șigustă moarte mai amară și maiomărâtoare decât toată moartea! Spune,răutate, de ieste în tine răutate de rea câtaceasta răutate ! O, răutate, răutate, de triiori răutate și iar răutate.

Deci Hameleonul, după ce dulăiloramuţăturile și năvrăpiturile pre cât maimult putu întărtă, pre crocodil, precât mairău și mai vrăjmaș știu, îl aţiţă și toatecele spre vicleșugul și scădereaInorogului, pre cât prin mână îi vini,gândi, grăi, lipi, dezlipi, aședză, făcu șiisprăvi, peste noapte în loc de somn curăutatea, singur șie, nu numai ochii și tot

trupul își acoperi, ce încă și inima șisufletul cu grele întunerece peste totcăptușindu-și își ponegri, de undesunetul tâmpenii de cu sară lovit, a doadzi ca preste vali răzsunate, glasuldimpotrivă din ceas în ceas a audzi, cusete aștepta.

Partea a șesea

Inorogul și dreptăţii bizuit, și datuluicuvânt și giurământ sprijenit fiind, dupăce cea de obște făclie lumina supt umbreîși duce și faţa pământului cu brâulîntunerecului să încinge, din vârvulmunţilor la locul locul numit în prundiș săcoborî, unde nu după multă vreme șiȘoimul viind, cu cinste și cu plecăciune îidede închinăciune. Cătr-aceasta cădzuteţeremonii și cinsteșe plecăciuni, precumdin chipul dinafară, așe din sufletuldinluntru arătând, tând pe sine norocit,tând ceasul împreunării fericit și de bunichedzi numiia, de vreme ce deîmpreunare dorită ca aceasta și de poftaspre carea de multă vreme inima îi sălta,lipsit și neînvrednicit n-au rămas.Așijderea, tuturor cereștilor mulţemităfăcea, pentru căci sănătos și de toatăgrijea pizmei neprietinești neatins șinebetejit pre Inorog vede. După aceasta

cu multe chipuri să arete siliia, precummacar că din porunca stăpâneascăîmpotrivnic a fi s-ar fi vădzut, însăamintrilea pururea cu bun gând și cuchiară inimă cătră dânsul au fost și ieste.

Deci pre o parte ca o slugă, celea ceslugii credincioase s-ar fi cădzut a isprăviau vrut și s-au nevoit, iară pre altă parteașe lucrul au cumpănit, ca nici stăpânuluisău vicleșug să facă, nici după poruncanedreaptă dreptatea să calce (că atunceanumai schimosirea slujbei ieste lăudată,când pentru voia dreptăţii voia stăpânuluisă calcă). Ce ca ce cu nedreptate și curăutate s-ar fi poruncit a să face, aceiașicu cinste și cu dreptate din urăciune spredragoste și din vrajbă spre pace a săîntoarce au silit și precum bună șivârtoasă nedejde are, dzicea, că ce cuamară neprietinie s-au început, aceia cudulce frăţie să să istovască și să săplinească (că precum căldura soareluidin grăunţele putredzite spicele verdzi a

odrăsli face, așe sufletele înţelepte dinîmpuţita vrăjmășiie frumos mirositoare adragostii flori a răzsări prefac).

Cătră acestea și Inorogul celea ce săcuviniia priimiri de închinăciuni îi da,buna-i socoteală și a sufletuluiorânduială îi lăuda și cu tot feliul decuvânt dulce și cuvios data-i cuceritură îilua. În scurt, la începătura dialogului întredânșii sosiră și unul de altul pricinevrăjbii, carile și pentru ce ar fi fost, aîntreba începură, Inorogul întrebarea într-acesta chip înainte puind: „Toate lucrurilefirești câte soarele vede, lumineadză șiîncăldzește, fără pricinitoriul clătirii lor nunumai a nu fi, ce așeși nici a să gândipot. Una numai și aceia singură slobodăvoia muritorilor ieste, carea fără nici opricină și fără altă îndemnare a sa hirișăclătire are și singură șie și clătitoriu șiclătire a-și fi și a-și face poate. Cătrăcarea macar că dinafară viitoare spreclătire-i îndemnătoare multe și în multe

chipuri a i să adaoge și spre plecareaîntr-o parte, trăgătoare, împingătoare,asupritoare, râdicătoare, lesnitoare,îngreuitoare, iușurătoare, lăţitoare,strâmtătoare și altele asemenea acestoraa-i vini și a i să tâmpla pot.

Însă orice ar fi fapta de făcut, de binesau de rău, de scădere sau de folos, a oispiti, a o cerca, a o afla și într-o parteclătirea a-și alege singură șiestăpânitoare și în toate volnică ieste,atâta cât vădzind și înţelegând binele, dinvolnica voie răul a urma, a alege și a facepoate. De pre care lucruri într-aceastămare și puternică monarhie carea înpieptul muritorilor să cuprinde, doaăchipuri sau, mai adevărat să dzic, doaătipare a doaă chipuri a avea aievea șituturor cunoscut a fi poate. Adecă unulmai mult decât firesc și oarece ceresc șidumnădzăiesc, iară altul mai gios și maipuţin decât firesc și oarece ceriului și firiiîmpotrivă. Cel dintâi binelui, cest de pre

urmă răului însoţitoriu și următoriu șiașeși de tot moștenitoriu și purtătoriuieste. Că amintrilea, dinafară clătitoriul învoia slobodă putere și biruinţă de aravea, nici voia slobodă slobodă ar fi, nicide bunătate laudă, nici de răutate hulă cudreptul i s-ar cădea. De unde să arată căîntre muritori obiceiul voroavii șideprinderea limbii în zădar ieste, cucarea încotro voia din voia ei să să fiepohârnit vrând, să ne înștiinţăm. Carea arfi fost a clătirii pricină a întreba ne-amobiciuit și pentru ca zugrăvala răutăţii săacoperim, puterea voii slobode într-unchip cu altă zugrăvală, așeși de tottăgăduim. Ce oricum ar fi, greșalaînvechită chipul negreșelii luând, dupăînvechita obiciuire, dzic, vrere-ași și așipofti, iubite priietine, ca să pociu ști,aceștii asupra mea vrăjmașe și de capgoană, carea și ce i-ar fi fost pricina? Șide nu toată răutatea din singură voia șiinima muritorilor purcede, alta, când,cum, ce, și pentru ce să fie fost?"

Șoimul răspunsă: „Celea mai vechi șimai de demult începături cum ar fi fostnici a le ști, nici știute a le grăi pot (căprecum nu toate avutele folositoare sint,așe nu toate știutele vorovite vreun folosaduc). Iară din cât și a ști și a grăi pot, dinceste mai de aproape ieste aceasta, căjiganiia cu talpa de gânscă, cu colţii deștiucă, adecă Vidra, vulpea peștelui șipeștele vulpii, mai denainte până dinmonarhiia dobitoacelor și a tuturorjiganiilor a să izgoni, în mare dragoste șiprieteșug cu Corbul să avea, atâta cât,când Corbul din vârvul copaciuluicrângăiia, Vidra din fundul pâcleirăspundea, și când Vidra soldzii peșteluiînghiţiia, grumadzii Corbului simţiia (căciadevărata dragoste capetelor funiii săasamănă, ca când unul într-o parte s-artrage, altul neclătit a rămânea nu poate).Deci Vidra, epitropiia pre acele vremiţiind, de pururea jalobă și grele pâri cătrăCorb trimitea, precum Inorogul, Filul,

Lupul, Pardosul, Râsul, Veveriţa și încăalte câteva din jigănii ascultării șistăpânirii ei nu vor să să supuie, ce în totchipul statul monarhiii să tulbure și tottrupul publicăi spre răzsipă să aducăîmblă.

Deci Corbul, de unele ca acesteaaudzind, să tulbura și câte un priietinpentru un priietin pofta și cererea ce i-ar fifost a-i plini și a-i face siliia și pre priietiniiei priietini, iară pre nepriietinii einepriietini îi ţinea și-i avea. De unde(dragoste și prieteșugul numai cătră unchip spre multe chipuri ură și vrăjmășieau scornit), și așe, pre cât a mea slabăsocoteală a agiunge poate, începăturarăcelii și împotrivirea inimilor să să fiescornit socotesc." Inorogul: „Aceastafoarte bine am înţeles-o și, precum dzici,așe ieste. Numai încă mai dintr-adâncîncepătura lucrului a ști ţi să cade. Căprecum mai sus ţ-am dzis, toate clătitelefirești, pricina clătitoare firească cearcă.

Iară în faptele voii slobode nu pricinileclătitoare, ce a căror clătite pricinăclătitoare să fie fost să întreabă." Șoimul:„Foarte cu dragă inimă ași pofti ca pentruacesta lu cru mai într-adevăr să măînștiinţădz".

Inorogul: „De vreme ce așe cu setepentru rădăcina lucrului acestuia a teînștiinţa poftești, dinceput a ţi-l povesti numă voi lenevi. Însă pre cât lungimeaistoriii ar pofti, scurtimea vremii mână nu-mi dă, căci iată și câtăva parte a nopţii autrecut și pre aceasta vreme cineși la alesale a să afla s-ar cădea (căci multe și înmulte chipuri sint sigeţile și nălucirilenopţilor tăcute, carile prin întunerec îmblăși vâjâiesc, iară în lumină lovăsc șirănesc). Deci pre cât mai în scurt voiputea și în puţine cuvinte toată lungimeași lăţimea poveștii a cuprinde mă voinevoi.

Vii ști dară că odânăoară

Monocheroleopardalis din toate jiganiilepământului mai vestit și mai ales era (nicide alcătuire a atâtea numere într-unnume te mira, căci mai pre urmă șiaceasta taină vii înţelege), a căruiavrednicie, macar că lumii știută ieste, însăîntr-acesta chip numele, slava și putereaadăogând, până într-atâta au crescut.Acesta din părinţii săi oaie zămislit șinăscut era , deci întâi, și la chip și la fire,mielușel. Iară după ce la mai mare vârstăcrescu și în toată turma în fruntea atuturor areţilor ieși, împotrivă a căruia, asta sau în cap a să lovi, nici un berbecesă putea afla și carile prin necunoștinţăprecum împotrivă îi va putea sta i săpărea, deodată numai ispita puterii frunţiifăcea, că a doa lovitură nici aștepta, nicimai suferiia. Așe el toată turma decâtpăstorii mai bine păscând și otcârmuind,un lup vrăjmaș și lacom din fire, dară defoame încă mai vrăjmaș și mai cumplitfăcut, cu mare răpegiune și cu fălcilecăscate totdeodată pre berbece să-l

fărâme, să-l spintece și să-l înghiţăvrăjmaș viniia.

Berbecele, vădzind pre lup așe de cumare răpegiune asupră viindu-i și acmuvremea în desară, când dzua cu noapteasă îngână, fiind, pre lup unul din areţi săfie și după obiceiu precum în capete săsă lovască vine, socoti. Într-aceastăsocoteală berbecele aflându-să, din toatăgroaza și frica lupului afară era și așe întâmpinare-i fără nici o spaimă ieșind, capre un arete, așe de chibzuit și de tare înfrunte îl lovi, cât poftorire a mai face numai trebui, de vreme ce coarnele printidva capului lupului pătrundzind, frunteazdrumicându-i, crierii afară îi vărsă. Lupulîntr-acesta chip vârtos lovit și rănit, fărăde a doua răzsuflare, viaţa pre moarte îșischimbă. Aretele mai târdziu vitejiia cefăcusă cunoscând, carea măcar că dintâmplare fusese, însă îndată duhurilecele de arete ce purta își schimbă și pânăîn dzuă din oaie în jiganie și din arete în

lup să mută. (Că tâmplările fericirii la ceimai mulţi obiceile firii a muta pururea s-au vădzut). Așe berbecele preobrajenieca aceasta luând, îndată din neamul săurăzleţindu-să, după firea lupilor codrii,câmpii și munţii a cutreiera începu șimultă vreme a vieţii sale într-acesta chipîn streinătate îmblând și petrecând ,odânăoară la loc ca acela a nemeri i sătâmplă, unde decât toate jigăniile maimulţi pardoși să afla. Acolo nu dupămultă vreme, ce să vânedze și cu ce viaţasă-și sprijenească neavând (căcimulţimea pardoșilor pre altele așeși detot împuţinase), cu dânșii de luptă a săispiti începu. (Că pofta biruinţii toateispitește și nevoia toate învaţă, ales înprimejdiia vieţii lipsa sosind). Deci așeșidin ispita dintâi, lucrul cu fericire și dupăvoie a vini i să tâmplă, de vreme ceîntâiași dată cu cel mai mare și maigroznic pardos de luptă să apucă, precarile, după multe nevoi și nu cu puţine avieţii cumpene și primejdii, îl birui și-l

omorî. A căruia duhuri îndată luând,precum din arete lup, așe din lup pardossă făcu. După mare și primejdioasăbiruinţă ca aceasta, pardosul mai înalte șimai puternice duhuri în sine simţi, carileîn trupul și pieptul pardosului de încăputnu era, și așe, de ispită, spre lupta leuluisă apucă (că toate în lume de să șicuprind în hotarăle sale, iară pofta acinstei mai mari și a biruinţii mai tari, niciîn lat câmpul a tot pământul, nici înaltmuntele a tot locul a să opri sau a săîndestuli poate). Ce leul prea vârtoasă șiputernică jiganie fiind (precum poţicunoaște), nu pre lesne îi fu duhurile a-ilua, căci adese și mai în toată vremeaispita monomahiii făcând, în carea macarcă nu să biruia, însă nici titulul biruinţii alua putea. Așe ei în toate dzilele la luptă,ca la o scoală, să ispitiia și să deprindea,până când pardosul pricepu că nu altăceva de la cea deplin biruinţă îlîmpiiedecă, fără numai iuţimeapicioarelor și sprintiniia carea leul în

picioarelor și sprintiniia carea leul întrupul său purta. Că de multe ori pardosulacmu mai dobândind biruinţa, leul, cuiuţimea dinainte-i i să feriia și cu acestachip cea desăvârșită biruinţă îi tăgăduia.Pardosul, într-acesta chip pricinaneizbândii sale bine cunoscând, cătrăvârtoase duhurile pardosului, greagreuimea filului și sprintină iuţimeainorogului adaosă și mai cu de-adins cuascuţit și nebiruit cornul a monocheruluiîntr-armându-să, într-o luptă numai toatăbiruinţa asupra leului dobândi, în carileîndată și fără nici o împiedecare să șimută (că precum nuării după vânturialeargă, așe duhurile după biruinţe săpleacă). Firi, duhuri și puteri ca acesteanăscutul miel în sine strângând șialcătuind, în doaă hirișe numere și le-auîmpărţit; unul: Provatolicoelefas , altul:Monocheroleopardalis. Ce dintr-acesteacest mai de pre urmă mai multobiciuindu-să, precum în nume, așe înfire Monocheroleopardal au rămas. Așe

dară, toate firile într-una boţind, blândeţeaoii, înţelepciunea lupului, cunoștinţapardosului, greuimea filului, iuţimeainorogului și vârtutea leului în sinenebetejite și nesmintite le feriia și, din dziîn dzi încă mai adăogându-le, la stepănacea mai de sus le înălţa și le suia. Și așe,toată cinstea, lauda și puterea a tuturorjiganiilor dobândi. Deci jiganiile toate, deatâtea vrednicii încungiurat și împregiuratvădzindu-l, cu un duh și cu o inimă îlrugară ca oblăduitoriu, purtătoriu șidespre tot împotrivnicul păzitoriu să le fie.Monocheroleopardalis, prin câtăva vremea tuturor viaţa în mâna sa să priimascăferindu-să, această rugăminte a lor săpriimască să tăgăduia. Însă până mai preurmă pre cel ce luptele a atâtea vrăjmașejigănii a-l birui nu putusă, moalerugămintele înfrângându-l și umilitecuvintele înduplecându-l, după pofta lor îladusără (că precum răspunderea moalefrânge mâniia, așe rugămintea cuumilinţă pornește cruţarea). Carile a

tuturor chivernisire în palmă și a tuturorotcârmuire în samă luând, prin câtăvavreme cinsteș, frumos, drept și cuînţelepciune, cum să cade, pre toatejigăniile și dobitoacele giudeca, îndrepta,ocrotiia, păziia și stăpiniia (că atunceapublica înflorește și odrăslește, cândstăpânii miluiesc și ceartă în dreptate șisupușii ascultă și slujesc din dragoste).Așe cât în vremea stăpânirii lui nici ochiulnepriietinului s-au veselit, nici budzelevrăjmașului s-au zimbit, nici inimaîmpotrivnicului s-au învoieșeat. Ceprecum cereștii (ah) de multe oripeminteștilor a zavistui s-au vădzut, așeși Monocheroleopardalis de sigeatalutului mai denainte de vreme nerănit șide tâmplările ţărnii neprăvuit a rămânean-au putut , de vreme ce încă în puterilefirii sale fiind, în carile a multora nedejdeși viaţă să rădzima, cu mare a tuturorpagubă și nesuferită jele, cătră cele desus lăcașuri s-au mutat , ca cel ce leuîntre dobitoace de vârtos să lăuda, leu

între dobitoace de vârtos să lăuda, leuîntre stelele ceriului în veci să luminedzes-au aședzat, în urma sa doi numelui săumoștenitori, pre Fil adecă și pre Inoroglăsind. Deci la săvârșitul lui a fi și laînceputul lui a nu fi, Filul (carile și de stat,și de vârstă mai mare era), pentru unepricini departe în munţii de la Grumadzii-Boului trimăs era , a cării trimeteri pricinide povestea noastră abătută fiind, a lepovesti părăsim (că voroava nu învremea și la locul său, ca rafturile de aurîn capul măgariulul să prind). IarăInorogul, acolea de faţă aflându-să, toatesupusele și nesupusele jigănii lorchivernisitoriu și stăpânirii părinteluimoștenitoriu a fi îl aleasără și cu toţii într-o inimă și într-un glas în scaunuloblăduirii îl ridicară. Ce precum să dzicecuvântul (că fericirea grab nică curândobosește), de vreme ce pe aceia vremeVidra la locul prundișului, unde acmu noisintem, a lăcui să tâmplase, carea cumulte chipuri de lingușituri și cu a

Corbului mijlocii în dragostea monarhiiipasirilor întrând. Corbului prin scrisoriîntr-acesta chip înștiinţa, că, „de vreme ceMonocheroleopardalis dintre vii au lipsitși toată împiedicarea poftii noastre dinmijloc s-au râdicat, să silești și să tenevoiești, te rog, ca stăpânirea asupradobitoacelor mie să mi să dea. Iară eu voiface ca toată vita grasă și toată carneasăoasă domnului și stăpânului mieu înmâncare și tot singele cald și săţios înbăutură să să dea." Corbul, întâi pentrucea din fire lăcomie ce avea, apoi pentrucăci nu puţină pizmă și zavistie asupradobitoacelor purta, de vreme ce prin toatăvremea a stăpânirii luiMonocheroleopardalis, rar și mainiciodată cu odihnă și cu ticnealăstârvurile cerceta și așeși singe cald săbea sau carne proaspătă să mănânce înviaţa lui nu s-au învrednicit. Cătrăaceasta și altă pricină să adăogea, căfata Corbului, Mreana, la vârsta căsătoriiiagiungând, pre tâlhariu chelariu Corbul

socoti să facă și Vidrii femeie să o deaaleasă. Așe dară, Corbul, știind că trăindMonocheroleopardalis, precum despremunţi, așe despre câmpi, toate străjuite șipăzite era, iară acmu el lipsit, precum sădzice cuvântul (că pre leul mort șișoarecii să caţără), îndată tuturor dulăilorde casă știre dede pentru ca cum maicurând și pre cât mai tare vor putea culătrături și cu brehăituri prin toate locurilespaimă și groază să dea (căci dulăii cuCorbul de pururea însoţire avea). Dulăiiîndată toţi munţii cu dealurile și toatevăile cu pădurile de cehnituri și deschilălăituri împlură, de a cărora răumenitoriu, spurcate și greţoage glasuri,toate dobitoacele să înspăimântară, șiunele într-o parte, altele într-altă partecapetele să-și cruţe o plecară (că cândcapul să ameţește, picioarele dovedesc,și când mădularile buiguiesc, lipsacriirilor arată). Așe dară, totdeodată ieleîmprăștiindu-să și fietecarea unde și cumputea amistuindu-să și aciuându-să,

putea amistuindu-să și aciuându-să,atuncea Corbul vreme află ca toate dupăreaoa sa voie să facă și pre Vidră dinbaltă în curte și din tină în scaun să ource, ca jiganiia în neam cu prepustuturor dobitoacelor împărat șistăpânitoriu să fie (o, ceriu și păminte, audin nuări piatră și din cremene picături deapă vii să scoţi? Că rămân firile precumau început, precum toate să cunosc lasfârșitul spre carile năzuiesc).

A Vidrii dară schimositură de stăpânireca aceasta făcându-să, dobitoacele toateîn toate părţile prin câtăva vreme pribegeși de la locurile și sălașele lor streinepetrecând, cele mai multe dintr-înseleacmu vivorul înstreinării și holburarătăcirii nemaiputând suferi, capeteleplecându-și, cerbicea supt greu și asprugiugul tirăniii Vidrii își plecară și cineșipre la lăcașurile lor să înturnară (căcoliba în ţarina sa și bordeiul în pământulsău decât palaturile în streinătate maidesfătate și mai frumoase a fi so cotiră),

fără numai Lupul și Pardosul (carii preaceia vreme Monocheroleopardaluluifoarte credincioși și de aproape priietiniera), din socoteala lor neîntorși, departe,în Ţara Câmpilor, prin multă vremeramasără, adecă până la vreme stăpâniriiFilului. De care lucru, toată pasirea desinge vărsătoare pre acești doi marepizmă și mânie avea. Inorogul, încă și deai săi părăsit și tirăniia Vidrii întărită și întoate părţile întinsă și lăţită vădzind, săsculă și în munţii înalţi, carii la Grumadzii-Boului să află, unde și Filul să afla, sădusă. Ce dintâi pre la cetatea Deltiicătăva vreme locurile cercetând, înprundișul acesta să așădzară. Vidraștiind că stăpânire în silă au apucat și cutirănie ieste să o ţie, așijderea pre drepţiimoștenitori între vii știind, ea viaţă cu ticneală să ducă nu va putea, cu fel de felde amestecături cătră monarhiiaVulturului și cătră Corb îi pârâia, însătoată pâra într-aceasta să închidea,dzicând: „Filul și Inorogul vii rămâind, și

voi, și noi viaţă cu linește și stăpânire cuslobodzenie să pe trecem și să facem nuvom putea, căci nu numai a mea, ce încăși a voastră nebiruită monarhie a tulburași a o răzsipi vor sili și răutăţile lor unadupă alta ca valurile vor să urmedze (cămarea nu de altă, ce de vânt faţa îșischimbă, vântul vivor, vivorul hol bură,holbura furtună, furtuna valuri, valurileprimejdie vaselor și peirea celor din vaseaduce)".

Corbul, macar că în curândă vreme despurcat lucrul ce făcuse într-ascunsulinimii sale rău să căise, căci Vidra numultă vreme la cuvântul dat ș-au stătut,nici căsătoriia cu fata lui, Mreana, șirudeniia ce făcusă din firea ei au mutat-o,ce, după cea hirișă și veche fire, mai multpre ascuns decât la ivală îmbla și mai cudrag prin fundul apelor decât la uscat săprimbla și gânduri împo trivnice împotrivaCorbului fierbea. De unele ca acesteaCorbul înţelegând, de mare căinţă și de

grea dosadă tare să năcăjiia, însă de alumii rușine pentru lucrul ce lucraseaievea a să căi și de împietrirea inimii ceavea pentru greșala ce greșisă de tot asă pocăi nu putea (că inima în răutăţiîngrășată de gândul căielii să vitionește,iară cu pocăinţa să omoară). Ce cele ceVidra împo trivă-i făcea, ca cum nu le-arpricepe, cu ochiul cunoștinţei le tre cea(însă din inima pizmătare răbdarea cândizbucnește, atun cea răbdarea, nuvrednicie, ce răutate la vremea sa naște,că tot pizmătariul din neputinţă, iară nudin bunăvoie rabdă). Cu o pri cină caaceasta și a Corbului răbdare și așeadâncă tăcere să spândzura, de vremece pre Vidră organul răutăţii având, suptnumele ei pre cei ce i să păreaîmpotrivnici în toate părţile-i go niia și întot chipul fără nici o cale îi dosediia și-ipăgubiia. În scurt, Corbul cu mâna altuiașerpele din bortă a scoate siliia, dară înzădar. Că Inorogul, precum mai sus s-aupomenit, în munţi ducându-să, acolea pre

Fil află, cu carile sfatul obștiindu-și, lucrulpre o cale își pusără și, nu după multăvreme, din dobitoacele și jigăniileîmprăștiiate, precât mai curând putură, laun loc le adu nară. De ciia la vrăjitoriivremii aceiia mărgând, hrismul Pleonexiiide la capiște Epithimiii învăţat foarte premulcomiș le cântară:

În cindzăci de singeroaseVom pre cele lăcrămoase,Ochii umedzi să le ștergem,La moșie să ne mergem.Vidra pește, Corbul stârvuriCerce-n vârtopi, nu prin vârvuriSă să urce fără caleȘi să-și cate ale sale.

Vrăjitorii Epithimii<i> stihurile acesteacitind și de câteva ori procitindu-le, tâlculacesta să fie înţăleasără, adecă cindzăcide căpuși (carile sint pungi de piiele cusinge împlute pline de supt singele strein,jirtfă Pleonexiii vor să aducă, pentru ca

de supt tiraniia Vidrii și vrăjmășiiaCorbului mântuindu-i boadza, la moșie șisă-i ducă și din nevoia robiii scoţindu-i,voia cea rea și lacrămile în veselie șibucurie să le întoarcă. Deci vrăjitorii, jirtfapriimind, descântecul buiguirii le citiră, cucarile întâi pre Corb în som nul nesimţiriibăgând, pe Vidră din scaun pohârniră,carea, în legătura vrăjii stăpânitcunoscându-să, într-acele părţi mai multzăbavă a face nu putu, ce îndată, cuMreana, fiica Corbului, și cu alalţi ai eirude, lindini, păduchi, lipitori și cârcei,sculându-să, la gârlele Grumadzii-Bouluisă dusă. Iară Inorogul, din bunăvoiepentru strajea în munţi rămâind, pre Fil lamoștenirea părinţască trimasă.

Corbul, de aceasta în știre luând, demare mânie cu urgie încins, cu bogăţiiasimăţ, de minte răzleţ, cuvinte lăudăroaseși duhuri ca focul de mânioase a slobodziîncepu și ca acestea, ni în faţă, ni în dos,cu mari îngrozituri dzicea: „Pentru ce

Inorogul au scos cuiul pre carile eu l-ambătut? Pentru ce Filul al său ș-au luat? șiasupra gândului mieu gând au râdicat?Așe? Lasă, că le voiu arăta și a cunoașteîi voi face eu că a pasirilor monarhie iestemai tare și vor pricepe că Vulturul zboarămai presus decât toate trupurile, șiprecum Corbul cu glasul său tot răulmenește și isprăvește vor înţelege." Și cemai mult, iubite priietine, voroava sălungesc. Corbul, macar că în capul Vidrăitot focul iadului a să grămădi bucurosera, însă răul cuiva, carile cu mâna lui nusă isprăviia, precum răzsipă în toatălumea să face i să părea, mai vârtos că înscăderea Vidrei adaogerea altorasocotiia, de care lucru, vrăjmășiia careaasupra Vidrii cocea, asupra Ino rogului șia Filului o borî.

Și macar că la mijloc patru mii și șeptesute de ani cu luptele din toate dzile autrecut, și nu puţine singeroase jirtfe pre lacapiștele bodzilor și multe pre la

nesăţioase lăcomiia vrăjitorilor s-auvărsat și s-au împrăștiiat, însă Corbul dece s-au apucat tot răul a plini nicicumrămășiţă n-au lăsat, că într-adevăr,precum rău din gură să lăudase, mai răucu lucrul au săvârșit, de vreme ce iarășicu Vidra mâna au dat (că făcătorii de răuspre răul mul tor buni cu binenele a unuirău a să sluji obiciuiţi sint). Iarăși dulăii ș-au întărtat, iarăși ogarâi ș-au asmuţat,iarăși coteii în munţi și în păduri ș-aubăgat, iarăși în câmpi măiestriile, îndumbrăvi silţele și în rediuri mrejile ș-auvărsat, iarăși tot dobitocul au spăriiat și întoate părţile l-au împrăștiiat. Și așe,sfârșitul tuturor tirăniilor și începutultuturor vrăjmășiilor, iarăși pre Vidră, cutirănie mai cumplită decât toată tirăniia,ca locul altuia să tirănească și lăcașuldreptului fără milă să răzsipească, autrimis-o.

Filul, de acestea înţelegând, întâiLupului și Pardosului știre dede (căci

aceștea pre aceia vreme dreptatea feriia),cari nu cu mică a vieţii primejdie, dinîntinse mrejile tiranului scăpând, iarăși laŢara Câmpilor pribegiră. Inorogul, înmunţi precum și mai sus s-au pomenit,aflându-să în locuri tari și ascunse, încătăva vreme aciuat s-au potolit.Așijderea Filul, la Grumadzii-Boului viinds-au aședzat, însă nu puţine asupreledespre vrăjitorii vremii trasă, de vreme ceCorbul cu toată nevoinţa sta, ca nu numaide hrană, ce așeși de viaţă să-l lipsască.Ce vrăjitorii, întâi de jir tfele vechi, apoi șide cele noaă voia boadzii Pleonexiiiplecând, la ale sale să margă voie îidederă (că mila Pleonexiii atuncea numaisă clătește, când cele din faţă mistuiește,iară de cele din dos în scurtă vreme cumai multul nedejduiește).

Așe și într-acesta chip, iubite priietine,Vidra tirăniia în mâna vrăjmășiii șivrăjmășiia în dreapta tirăniii luând, de ciiaCorbul aievea vrajba, la arătare

neprietiniia și tot răul asupra Inorogu luiși a Filului a plini, câtu-i negrul bobului alipsi n-au lăsat, ce dintâiași dată, toatedupă voie a isprăvi neputând, vremeapăștea, ca când va putea, atuncea săisprăvască. Așe, Vidra cu răutateaCorbului agiutorită și la epitropiiajiganiilor aședzată fiind, pe Bâtlan lagârle pentru paza pe aceia vreme lăsase.Carile nu după multă vreme pre Vidră devicleană cătră Corb o vădi, adecă precum cu meșterșuguri viclene și cu mari șimulte giuruinţe de jirtfe minciunoase prela ușile vrăjitorilor îmblă, ca epitropiiapasiri lor să tulbure și monarhiia să lerăzsipască.

Asupra pârâi aceștiia și câteva jigăniide singe mâncătoare so siră, între carilemai de frunte Lupul, Ursul, Vulpea,Ciacalul și Strutocamila era. Acestea,încăși tiraniia-i a mai suferi neputând, înŢara Pasirilor, la epitropiia Corbului,fugiră, cătră carile mare și lăcrămoasă

jalobă făcând, întra-cesta chip dzicea:„Mare strâmbătate și greu păcat cu noi ailucrat, o, în lumină ponegrit, Coarbe, devreme ce iarăși în scaunul tirăniii asupranoastră vrăjmășiia Vidrii ai râdicat,jiganie carea nici în fire neam, nici înminte socoteală, nici în lucru vreunaședzimânt stătătoriu a avea poate (căce-i mai poftit? Stăpânirea. Și ce-i mai cugreu? Stăpânirea.), și cela carile pre sineneaședzat știe, stăpânire cu aședzimântsă facă cum va putea? Aceasta dară, cutirăniia ce face și cu lăcomiia celucreadză, nu numai oile în munţi și înpăduri au împrăștiat, nu numai caprileprin văi și prin vârtopi au izgonit, nunumai boii, vacile și hergheliile cu foc șicu fier au ars, nu numai găinele de peneși puii de tuleie au zmult și le-au dzăciuit,ce acmu și soldzii peștelui să radză și să-l vânedze pe supt gheaţă va, dzicând căfirea ei de pește decât de carne maipriimitoare ieste, lucru carile de firea și dedeprinderea noa stră prea departe stă.

Deci acmu și noi ale noastre pustii părăsind, de mare nevoie la menitoriu glasultău am năzuit, ca iarăși cu sfatul și cuvoia ta, pre tiranul acesta deasupră-nesă-l râdicăm și iarăși pre stăpânitoriimoșneni la locu-și să chemăm. Căci numai într-acesta chip socotim că tulburărileși răscoalele acestea la aședzimânt și lalinește a să aduce vor putea (că oalafierbând și de mare fierbinteală pestemargini dând, cu lingura apa vân turând,deodată cevași a să stâmpăra să vede;iară stând focul neclătit, vărsarea de tot asă potoli preste putinţă ieste; deci laînfocări la carile vânturarea lingurii nusporește, potolirea și stângerea foculuitrebuiește)." Corbul, și mai denainte cupâra Bâtlanului asupra Vidrii aţiţat șiacmu cu jaloba acestora încă maiîntărâtat fiind, cuvânt le dede că, pre câtva putea va sili, și din tirăniia Vidrii îi vamântui. Care pizmă Corbul la adunareadintâi carea la cetatea Deltii ș-auizbândit, unde pre Vidră dintr-îmbe

izbândit, unde pre Vidră dintr-îmbemonarhiile au izgonit-o (precum la loculsău istoriia s-au pomenit). Corbul darăatâtea și atâtea răutăţi și îndrăpniciuniprecum să fie făcut și precum a multorarăzsipă pricină să fie fost binecunoscând, însă nici așe de păcat s-aupocăit, ce cu aceasta pri cină mai mari șimai grele unul peste altul săgrămădească au gândit, de vreme cepătimașilor alt cuvânt le da, iară în reaoainimă spurcat gând purta (că răutateainimii din fire rele, din răutate, răutateînvaţă și din cercetare pizmă și izbândăgătește), adecă de pizma veche bineleInorogului și a Filului nicicum nu-l poftiia,iară de pizma noaă pre Vidră dintr-îmbemonarhiile să izgonească (precum au șifăcut) și al triilea chip să aleagă (pre cumla alegerea Strutocamilei s-au vădit) ausocotit. La carea cu ce meșterșugurispurcate și cu ce vicleșuguri fără de leges-au slujit pre larg la locul său s-aupomenit.

Iară cele mai pre ascuns ce să lucrasăpre scurt acmu să ţi le arăt. Vii ști dară,iubite priietine, că vădzind Corbul greșalace cu Vidra făcusă, apoi inimile jiganiilorcunoscând, că asupra Ino rogului și aFilului stăruiesc, împotriva aievea să li sepuie, so cotiia că multe nevoi și grelegâlceve să vor râdica (că cuvântulîmpotrivă sabiia ascute, iară răspunderealină frânge mâniia). Și așe, pre Lup întaină chemând, dzisă: „Bine cunosc, o,priietine, că multe nevoi și asupreledespre spurcata Vidră aţi tras și încămulte asupră a vă aduce, de va putea, săgătește. Însă noi, pen tru ca greșala să neîndreptăm și păcatul să ne răscumpărăm,împotriva și spre pohârnirea ei, pre cât înmână ne va vini, cu tot sufletul ne vomnevoi. Pentru care lucru, o poftă am și eude la voi, ca mijlocitori fiind între noi șiîntre Fil și Inorog, pace să alcătuim, șiaceasta întru tot adevărul și curata inimăsă fie (că decât pacea zugrăvită, războiulcrunt mai curat și mai fericit ieste)."

Acestea Lupul de la Corb audzind șiprecum din toată inima să fieîncredinţându-să, să bucură foarte și:„Acesta lucru foarte pre lesne să va face,răspunsă, de vreme ce eu adeverit sint căFilul și Inorogul dreptăţii și păcii plecaţisint și, îndată ce cuvântul păcii din gurăvor da, în inimă pecetluit și tipărit le varămânea. (Că curat ascunsul inimii singurșie și icoană și oglindă-și ieste, în careace și cum ieste de pururea să vede). Șide vreme ce și a ta poftă spre a dreptăţiichip s-au plecat și pa cea îmbrăţășadză,pentru acesta lucru știre să le facem și viicunoaște că cele de mine grăite nunumai din dragostea carea cătră dânșiiam, ce mai vârtos după voia adevărului s-au grăit. Însă pacea aceasta într-aceastaa stărui trebuiește, ca de acmu înainteVidrii împotrivă și lor într-agiutoriu să fii."

În puţine cuvinte toată istoriia săcuprindzi, o, priietine, pen tru pofta,legătura și isprăvirea păcii s-au grăit, s-

au răspuns, s-au trimăs, s-au întors șitoate cele trebuitoare la mijloc puindu-să,prin chipuri de credinţă s-au isprăvit și cumari giurământuri și blăstămuri dintr-îmbepărţile tare s-au legat. (Ce la viclean parola dumnădzăiască și basnapoeticească tot o cinste au), în care chipși Corbul în vreme ce giurământurile celestrașnice să făcea, atuncea toatemăiestriile vicleșugului prin toate locurileîși întin dea și cu mari giuruinţe de multejirtfe pre la bodzi și pre la vrăjitori ispitiia,ca pre o pasire, a căriia și numele, șitraiul, și lăcașul împuţit și scârnav îi ieste,epitrop monarhiii dobitoace lor să facăsiliia. Poţi ști și numele pasirii, o,priietine, că Pupădza era, din ŢaraGemănării născută și în satul Furcăicrescută, și acmu, mai-mai în curţilefunelor bătrâneţele ș-ar fi închis de nu ș-ar fi fost așe de timpuriu puturos duhulslobodzit. Ce de aceas ta agiunge și lacuvântul nostru să ne întoarcem.

Corbului nici jertfele i s-au priimit, nicivrăjitorii după plăcere i-au vrăjit. De carelucru, socoteala într-alt chip de răutate a-și muta i-au căutat, adecă pre proastăjiganiia Strutocamila în taină luând, cumulte măgulituri și învăluituri o ispiti.Chipul, statul, faptul, îm blatul și căutatulîn multe ritoricești tropuri lăudându-i, șiprecum firea spre vâlfa stapânirii să o fiefăcut, dzicându-i, s-au înșelat, au credzutși așe și ea s-au cunoscut, săraca,precum la întrebarea ei frumos s-aupomenit. Unde Corbul cu siloghismul devrednică ade verind-o, coarnele boului,coada păunului și cu penele lui îndatorind-o, epitrop Leului și stăpânitoriudobitoacelor au pus-o. Unde și pânăastădzi, cu minunea a toată lumea,stăpânește (că de multe ori cel greșitnemerit și cel nemerit greșit iese).

Aședară Corbul, o, priietine, organulrăutăţii, iară nu răutatea, nici pizma ș-auschimbat, chipul neprietiniii, iară nu

vrajba spre pace ș-au mutat, de vreme cela acea adunare carea întâi la ce tateaDeltii s-au făcut, nu după cum cuvânt cugiurământ avea dat, nici drepţilormoșneni agiutoriu au fost (căci, precumștiut îţi ieste, Filul încă acolea agiunseseși cu tine împreunare avuse se, cătrăcarile singur tu mare priinţa Corbuluiarătaseși, carea mai pre urmă căptușităau ieșit), ce cu tot mijlocul inimile ale altorjigănii după pofta sa să le întoarcă, cufeliu de fel de meșterșuguri, au silit, preunele cu înfricoșeri, pre altele cu spărieri,pre unele cu îngroziri și spăimântări, prealtele cu giuruinţe și cu dări, siloghismulce pentru Strutocamilă la mijloc să puievrea, a priimi, vrând-nevrând, le-au silit șia învoi le-au făcut. Care lucru, după cumștii, isprăvindu-l, încă mai cumplită și maivrăjmașă goană asupra dreptăţii auscornit, carea și până astădzi, precumvedzi, să trăgăneadză (iară a tot lucrulsfârșitul la ce iese vremea arată șinorocul învaţă). Acestea dară, o, priie

tine, au fost pricinele și începăturile șiacesta au fost pricinitoriul și începătoriulvrăjbilor, răscoalelor, goanelor șirăzboaielor cari le întru monarhiiadobitoacelor și până în dzua de astădzisă lu creadză. Ce acmu, sfârșit voroaviipuind, poftim ca nu alta a giu rui și alta adărui să ne fii cunoscut, de vreme <ce> înproimiul voroavii scurtimea cuvântuluifăgăduiam, iară acmu oarecum toatălungimea istoriii prin câteva ceasuri amtrăgănat. Însă iertăciunea aceștiiasuprele a dobândi pre lesne vomnedejdui, de vreme ce (a lucrurilor știinţănu din părere, ce din chiară arătare sănaște, carea, după materiia ce are,potrivirea formii înţelegirii cearcă) (căvoroava laconească la meșterșug iestelăudată, iară materiia adevărul cuîndelungată și chiară voroavă a să tâlcui,a celor neminciunoși și la voroavăizvorâtori lucru ieste)."

Șoimul de acestea pre amănuntul bine

înţelegând, precum de dulce voroavaInorogului, așe de înștiinţarea adevărului,mult să minună și într-acesta chip cătrăInorog dzisă: „Vechiu și adevărat cuvântîntre toţi să grăiește (că dreptatea toatebiruiește și adevărul decât toate mai tareieste), așijderea (strâmbătatea șilucrătoriul ei pururea viptul căii salemănâncă și băutura toap săcului săubea). Ce dară între strâmb și între drept,între adevăr și între minciună ar fi, de nupemintenii, cereștii vor giudeca și voralege. Ce acmu lucrul rămâne ca dintr-această a noastră dorită și nesăţioasăîmpreunare vechile începături a răutăţiisă să surpe și noaă temeliile bunătăţii săsă arunce (că mutarea minţii, schimbarea socotelii și nestarea cuvântului,numai atunci sint lăudate, cât din rău sprebine și din vrajbă spre dragoste săîntorc)." Inorogul dzisă: „(Începuturilebune, o, priietine, din inima bună șineprepusă izvorăsc, iară amintrilea,îndoinţa inimii stând, îndoite, întreite și în

multe noduri împleticite și căptușite dinrost cuvintele ies). De care lucru, a măînștiinţa ași pofti: Aceste începături bune,carile dzici la mijloc<u>l să punem,singur din tine vii să le pui, au a le punede la alţii poruncă și pozvolenie ai?"

Șoimul răspunsă: „Într-adevăr ieste căeu poruncă ca aceasta și aieveapozvolenie de la mai-marii miei nu am.Însă inima a toatei noastre monarhii sprece stăruiește foarte bine cunosc, adecă,ca cu orice mijloc s-ar putea, lucrurilespre o aședzare și linește să să aducăpoftesc. Și de vreme ce adevărul de grăitieste, că de nu de tot cu toţii a goni s-auobosit, însă nici unul între noi odihnit n-aurămas, și mai mult grijea din toate dzilele,decât goana din toate locurile, sudori desinge ne picureadză (că osteninţa clătiriisudori pe trup umedzește, iară grijeaneîncetată vlaga inimii topește). Încăcătră acestea ieste și altă pricină careaspre ispita lucrului acestuia mă

îndeamnă, adecă credinţa carea Corbulîn mine și în cuvintele mele are. Cătrăcarile eu tot adevărul lucrului precumieste arătând, fără nici un prepus, dingândul carile până acmu asupra ta are,părăsindu-să, răutatea spre bunătate îșiva pleca."

Inorogul dzisă: „Lucrul acesta, o,priietine, oarecum necred zut și pesteputinţă mi să pare, că precum din bătrâniștim (cor bul puii albi își scoate, iară fireaîn negrimea lor îi întoarce). Deci și Corbulbătrân în alb de s-ar văpsi, cu o ploaie,sau și cu o roaă să să spele poate și cesupt albiciune din fire imăciune au avut,în curândă vreme își va arăta (că rămânfiinţele precum au început, de s-ar șitâmplările în toate ceasurile schimba).Așijderea de am dzice că Corbul la penepre dinafară a să albi poate, însă inimapre dinluntru fără prepus tot neagră îi varămânea. Ce pentru ca să nu să dzică căinima mea de cuvântul bun s-au

împietroșet, sau de numele păcii s-auîngreţoșet, iată în tot adevărul și în curatăinimă dzic, că precum hotarăle neprieteșugului, așe ale prieteșugului a lepăzi gata sint și pre aces tea preamândoaă aievea și nezugrăvite a lepurta știu (că pre cum chipul frumos șiicoana ghizdavă ochiul veselește, preatâta vicleșugul ascuns și dragosteaschizmuită sufletul întristeadză).Așijderea (precum boala ascunsă predoftori și pre doftorii batgiocurește și precel ce dzace până la moarte măgulește,așe vicleșugul și pre cel ce viclenește șipre cel ce să viclenește la scădere aduceși încă mai vârtos pre viclenitoriu decâtpre vi clenit spre groznică răzsipăpohârnește, precum și răul tăinuit predoftori măgulește numai, iară pre cel eisupus întâi din sănătate, apoi și din viaţăîl izgonește)."

Șoimul răspunsă: „Adevărat, acesteaprecum le dzici, așe sint, însă (de multe

ori boala nenedejduită pre leac ș-au dat)și pre cum un cuvânt să dzice (morţiinumai leac între muritori nu s-au aflat,iară amintrilea viaţa stând și bunasocoteală slujind, tutu ror tămăduire șivindicare să nedejduiește). În care chip șieu acmu dzic: Într-această dată și cumine lucrul ispitește și vii cunoaște cămacar că la pene iușor, însă la cuvântgreu și stătătoriu sint și precum în aer azbura, așe pre copaci a sta șipre stâncănemutat a mă aședza pociu."

Inorogul dzisă: „Cu bună samăcuvintele acestea poftitoriu binelui să fiite arată și dreptăţii iubitoriu și de cuvinteadevărate grăitoriu să fii te sfitesc, însăgiuruitele acestea la faptă a aduce,precum socotesc, un lucru a te opri poate,adecă căci supt po runcă și suptascultare supus ești. Pravila darăstăpânilor asupra supușilor cea mai detemeiu ieste: Așe voiu, așe poruncesc,așe să să facă. Deci oriunde sentenţia

aceasta putere desăvârșită are, acolocuvântul adevărat și sfatul cu cale loc nuare. Ce precum vor unii să dzică (ispitapână în de trii ori ieste a înţelepţilor, iarăaceiași nepărăsit a ispiti, a nebunilor). Decare lucru, o dată, de da-ori sau și de triiori și tu ispitește și vedzi de vor ieșipoftele strâmbe după dzisele drepte și deieste ureche destupată spre ascultareacuvântului drept, cunoaște (că urecheaastupată leacu îi ieste ca cu ce ar fiastupată să să scoaţă, iară căriia organulaudzirii ieste betejit și de tot surdu, nicileacul pre lesne, nici trăsnetul tunului,nici buhnetul dobelor spre simţire a oaduce pot). După aceasta a ști ţi să cade,o, priietine, că ispita înţe lepţască ieste șisă face când oarecare nedejde înaintemărgătoare și une semne de ieșireaispitii arătătoare să află. Iară amintrilea,când cineva ispita peste toată nedejdeaîncepe, ispită să dzice, însă nuînţelepţască, ce nebunească. Că cu cesocoteală cineva cele peste ceriu sau

cele în chentrul pământului lăcuitoare acunoaște ar ispiti și ce nedejde, precumva putea cunoaște i s-ar da, undesimţirea a agiunge și socoteala a încăpeanu poate, că precum axioma filosofascăștiută îţi ieste: Toată cunoștinţa și toatăștiinţa din înaintea mărgătoare simţirepurcede. Deci de ai povaţă ca aceasta,bărbătește pasă, iară de nu (fără povaţăla ostroavele fericiţilor a mergepărăsește-te)".

Șoimul dzisă: „Foarte adeverit să fii căinima bună nedejde îmi arată și încă dedemult adevărate semne spre aceastăcălă torie am cunoscut. Ce numai acmuatâta poftesc, ce ţ-ar fi poftele să știu și cuce chip pătimirile carile peste toatădreptatea ai tras, a le uita ai putea, săcunosc. Și cătră aceasta puţină vreme deîngăduinţă având, pentru ca de celetrebuitoare știre a da și răspuns a lua săpociu. "

Inorogul dzisă: „Poftele mele și puţineși, precum mi să pare, drepte sint. Puţinedzic, căci numai doaă, drepte dzic, căciale noastre, iară nu streine poftim. Întâidară ieste: Filului dreapta și părinţascamoștenire să nu i să oprească, sauCorbul de la Stru tocamilă aripile luându-și, noi pentru a noastră dreptate orice aface vom putea, de nu agiutoriu, încaiîmpotrivnic să nu ne fie. A doa ieste: traiulși lăcașul mieu, veri în vârvul munţilor,veri în fundul văilor, veri în câmp, veri înpădure, sau oriunde aiurea pofta inimiimele ar fi, din toată grijea vicleșuguluineprietinesc afară să fiu. Aceste doaăfăcându-să, poate fi începăturile prieteșugului să să puie și mai cu vremedragostea adevărată să să întemeiedze.Cu vreme dzic, căci cu vreme șineprieteșugul în multe au crescut (că celedimpotrivă tot o măsură și tot un numărau). Iară amintrilea cine ar dzice că cutoată inima din urăciune îndată spre ceadesăvârșită dragoste a să întoarce poate,

aceia inimă vicleană și minciunoasăieste. Că precum întrarea, așe ieșireapatimilor să socotește și mai vârtosobiceiul învechit ieste deprindere cunevoie a să uita, pre carile precum meșterșugul, așe firea pre lesne a-l lipsi saua-l tăgădui nu poate. Iară deși s-ar aflanas de ceară și inimă de argint-viu caaceia, mă crede că acel feliu de prieteșugpururea îndoit și cu prepus ar fi (căsufletul carile pre lesne din ură îndragoste a să muta știe, acela urmadzăca încă mai pre lesne și din foarte micăpricină din dragoste în ură a să schimbasă poată). De care lucru (pier dereavremii cinstită ieste când întru alegereapriietinilor și pen tru nepierdereapriietinilor să cheltuiește). Iară pentruvremea dării și luării răspunsului, după alocului depărtare, socotesc că 1.500 deminute nu numai de agiuns, ce încă și deprisosit sint. Deci orice știi și poţi, fărăzăbavă fă, ca nice prieteșugul, nicineprieteșugul prin multă vreme în prepus

neprieteșugul prin multă vreme în prepussă rămâie."

Partea a șeptea

Acestea într-acesta chip prin câteva anopţii ceasuri Inorogul cu Șoimul voroavăfăcând, Hameleon, precum mai sus s-aupomenit, la lăcașul său ducându-să, învasul uluirii vetrilele gândurilordeșchidea, prin marea relelor socoteleînotând, spre toate vânturile, horburilorfunele chitelelor întindea. Așe el învalurile vicleșugurilor tăvălindu-să (poatefi răutatea îndoit și întriit să lucredzefortuna slobodzind), somn fără somn șiodihnă fără odihnă îl chinuia, atâta cât cuochii deșchiși somna și cu toată fantaziadeșteptată visa. În care vis părereachipuri ca acestea închipuindu-i îizugrăviia.

Hameleonului cu aer a să paște și cuvânt a să hrăni firea fiindu-i, precum premarginea unii ape îmblă i să părea, undeniște hingiuri dese și înghimpoase și

niște copaci frundzoși și umbroși era,atâta cât de desimea și grosimeaumbrelor ce avea, precum de tot soarelele lipsește și preste tot întunerecul îicăptușește i să părea. Aședară, elîmblând și prin întunecoasă ceaţa aceiaorbăcăind, departe înainte precum o zarede foc vede i să păru, spre carea cu toatănevoinţa năzuind și la dânsa apro piindu-să, vădzu că atâta de mare era foculcarile cu mare văpaie ardea, cât cu vârvulparăi nuării ceriului pătrundea, undestihiia focului cu apa nuărului mari șigroznice trăsnete și plesnete făcea(precum aceste doaă trupuri de stihiigoale unul pre altul a nu priimi șivrăjmășește una pre alta a strica și aîmprăștiia obiciuite sint). Iară în mijloculfocului o jiganie groz-nică vădzu, carea lachip ca șopârla, însă cu multul mai mareși mai groasă a fi i să părea. Aceasta întoate părţile prin pară primblându-să, fărăsaţiu jăratecul păștea și de mare lăcomieși spudza înghiţiia, nemică cevași de

atâta înfocată văpaie betejindu-să.Hameleonul așe de cu dulce mâncareasulimendriţii vădzind (căci așe să numiiajiganiia aceia), lucru carile niciodânăoară stomahul ei îl simţisă, foameaîn maţă i să scorni (că din multe poftasufletului neclătită ar fi, de n-ar fi simţirilepre dinafară iscoditoare și apoiîndemnătoare). Foamea dară începând,mănuntăile i să întor cea și stomahul tareîl chinuia. Carile de toată știinţa a simţireca aceia gol, cu de moarte ţipete: „vai,maţele, vai, mănuntăile, vai, pântecele,vai, vintrile mele!" a să văieta și a săvăiera începu. Și leacul aceiinecunoscute boale, ce ar fi și unde s-arafla, nu știia. Așe el într-acel chip mișeloschinuindu-să, salamandra din mijloculfocului: „O, sărace, strigând, dzisă, cepoate fi acest chin, carile așe de fără milăte-au apucat și ce această lacomăcăutare și nesăţioasă mâncare sprebucatele mele?" Hameleonul, fără „vai șivai", altă nu dzicea, și fără „moriu și

vai", altă nu dzicea, și fără „moriu șimoriu", altă nu răspundea. Ce mai preurmă cu lânged glas dzisă: „Simţirenesimţită simt și pătimire nepătimită pat,o, domnul mieu și împăratul focului (căHameleonului precum salamandrabodzul focului să fie i să păru)."Hameleonul la toate amăgitoriu, iară laaceasta să amăgi, căci în hrană și înmâncare deosăbire a face neștiind, i săpăru că jăratecul fără primejdie și foculfără nevoie a înghiţi și a mistui va putea.Ce răul rău pate, că în locul foamei saţiulcu arsură și nesuferite durerile i săînmulţiră. Salamandra dzisă: „O,ticăloase, au nu știi că foametei hrana șisetei băutura îi ieste leacul? Însă nu totstomahul toată bucata mistuiește, nici totgâtlejul toată băutura priimește, nici altăjiganie, fără de mine, foc a paște poate căcine pentru desfrânata poftă orânduialafirească covârșește, acela în focullăcomiii sale (ca tine acmu) să pedepsește, a căruia stângere și potolire

foarte cu greu și mai nici cu greu săgăsește. Ce tu acmu, mai multă zăbavănefăcând, cum mai curând aleargă,cearcă și unde oaăle șerpelui vii afla,nezăticnit le bea, căci după mâncare caaceasta, băutură ca aceia trebuie, cănumai acelea doară văpaia carea îndroburile tale s-au aţiţat a stânge vorputea." Hameleonul, de leac ca acestade la sulimendriţă înţelegând, macar cănu fără mari slăbiciuni și leșinături, însăîndată prin toate malurile a cerca, toţicâmpii și dealurile a cutreiera și toatebortele copacilor, gaurile ţărmurilor șicrăpăturile pământului a scociorî începu(că la cel bolnav sănătatea de mare preţieste, pentru carea toate în cumpănăpuind, mai iușoare a fi le socotește). Decidupă multă și cu multe dureri, trudă șiosteninţă, oaăle șerpelui, carile ohendrasă cheamă, într-un loc a afla i să tâmplă,pre carile, de mare arsura maţelor, îndatăși fără de nici o îngăimală le sorbi.Aședară, de cu grabă dacă oaăle bău,

precum arsura maţelor ce avea i s-aupotolit i sa păru. Însă după fire doftorul,după doftor leacul și după leac ca acelatămăduirea carea i să cuviniia îi vini, devreme ce nu chipul boalei în chipulsănătăţii, ce forma răului într-altă formămai rea și mai cumplită s-au mutat. Căcioaăle ohendrii în călduros pânteceleHameleonului coborându-să, nu spremistuire, ce spre zămislire clătire a faceîncepură și acmu embrionaţi puiiohendrei după a lor fire pântecele îifărâma și, pentru ca în lu mină să iasă,vintrele îi spinteca (că cine cu lăcomieacul cosătoriului înghite, acela cu maremișălie fierul arătoriului borește), și așe,săracul Hameleonul iarăși spre moartesă bătea, iarăși munci și dureri denaștere îl cuprindea, în locul leaculuiotrava și în locul sănătăţii moarteacunoștea, dară ce să facă și de ce să săapuce nici știia, nici să pricepea. Puiiohendrii din pântece-i ieșind, peste trup isă împleteciia, de grumadzi i să colăciia,

să împleteciia, de grumadzi i să colăciia,îl pișca, îl mușca, și nu laptele, carile nuavea, ce sin gele, carile de prin toatevinele i să scurea, îi sugea. Într-acestachip puii ohendrii și născuţii lui și atâtade cumplit din toate părţile de viaţădeșertându-l, și cu toapsăc și veninîmplându-l, în dureri așe mari și chinuriașe nesuferite, îndată oteșirea în mintenu-i veniia. Ce mai târdziu de mare șiminunată puterea cornului Inoroguluiasupra a toată otrava aminte își adusă(căci și de altă dată de otrăvită avăzduhului putregiune mântuindu-l, cusănătatea vieţii îl dăruisă) și așe, dinpădure la munte într-un suflet alergă, cadoară pre Inorog, de binele său făcătoriu,unde va a afla va putea. Pre carile într-unmunte prea înalt și loc prea aspru și fărăsuiș aflându-l, i să părea că pre o stincăînaltă în simceaoa muntelui șede, iară dintoate părţile prăpăști, hârtoa pe șipăhârnituri groznice era, atâta cât căutăriiameţală adu cea. Iară din văzduh și peste

vârvul munţilor îi păru că o pasire neagră,cu mare vâjiituri viind, pre luminos șilunecos cornul Inorogului vrea să săpuie. Inorogul cu capul clătind și cornulcutremurând, pasirea cu picioarele deneted și luciu cornul lui a să lipi nu putea.Câtăva vreme pasirea să să puie,Inorogul să o surpe și războiu ca acestafăcând, odată să tâmplă ca Inorogul încurmedziș cu cornul lovind, câteva penedin aripa cea dreaptă a pasirii să rumpă.De care lucru, pasirea, slăbindu-să și demultă luptă ameţind și obosindu-să, înmieșălos chip, giumătate zbu rând, iarăgiumătate prăvălindu-să, în prăpasteadedesupt să co borî (că înălţarea înflaţilorcu mintea, ca penele în aripi, iară sfârșitullor ca pasirea zmultă rămâne).Hameleonul, într-atâtea dureri ce să afla,frumoasă privala aceii monomahiidurerile a-și uita îl făcusă (că cândputerea sufletului chiară în privala înţelegerii să înfige, atuncea toate simţiriletrupului dinafară amur ţesc). Ce a luptii

privală săvârșindu-să, boldurile șistrămurările patimii la simţirea durerilor îlîntoarsără. Ce, precum s-au dzis, undeInorogul ședea, nici loc, nici nedejde desuit Hameleonul având, de departe, cumare umilinţă, patima își povestiia și:„Milo stivește-te, milostivește-te asupraticăloșiii mele!" striga. Inorogul dzisă: „Cefel de patimă ieste carea te chinuiește?"Hameleonul răspunsă: „Întâi foamealângedzind, apoi focul m-au pârjolit, iarămai pre urmă puii carii am născut m-auprăpădit; și iată că, de nu mai curândmilostivirea ta asupra slăbiciunei mele vaagiun ge, pierit și prăpădit sint, căci altănedejde și năzuire vieţii mele n-aurămas." Și iarăși din toată inima:„Agiutoriu, agiuto riu! striga, și cornulplecându-ţi, din otrava ce mă putredește,mântuiește-mă!" să ruga. Inorogulrăspunsă: „Leacul și puterea leaculuicornului mieu spre otrava carea dinafarăvine slujește, iară nu spre veninul cariledinluntru să naște (că răutatea boalii

dinluntru să naște (că răutatea boaliidoftorii o tămăduiesc, iară boala sufletuluileacurile apoteca rilor nu știe). Ce pre câta socoti pociu, receta leacului tău aceasta ieste: cornul cămilii, coama șerpelui,ochiul guziului orb și unghile peșteluiluând, în laptele aspidei le fierbe, pânădin dzece ocă, dzece dramuri vorrămânea, carile în chipul alefiiuluifăcându-să, când soarele ca luna vascădea cu o parte pre la rane te unge,iară cu altă parte la sfârșitul soarelui, apădin fărmușuri de marmure și din pilituri deaur storcând, o amestecă, și în chipulșerbetului făcând-o, o bea, și așe leaculîţi vii afla." Hameleonul chipul leacuriloraudzind și precum în batgiocură îi dzicesocotind: „Vai de mine, vai de mine, darăunde și cine poate lucruri nevădzute,neaudzite ca acestea să afle?" Și custrigarea deodată să deșteptă.

Din somn și din vis ca acestaHameleonul trezindu-să, tot chipulvideniii ca într-un punct a socotelii

culegând, ni spre bine, ni spre rău îl lua.De carile totdeodată ni să bucura, ni săîntrista. Ce pre cum să dzice (tot ce cumare poftă iubim, aceia cu mare lesnirecredem), în care chip și Hameleonul toatecele dimpotrivă din gând izgonind, dupăplăcerea și pofta sa visul într-acesta chiptâlcuia: Apa carea curea, pre a căriiamargine el să primbla: nestătătoarevreme și amestecate dzilele ei sint;pădurea deasă și ca întunere culumbroasă, prin carea cu mare nevoieîmbla: mulţimea gloate lor tulburate; iarănegura carea lumina soarelui opriia:învăluirea lucrurilor a cărora sfârșit cuochiul înţelegerii a să videa și a săcunoaște nu să putea; întâi de departezarea focului vădzută: mici începăturilepoftei fierbinţi; iară de aproape parăînaltă: mărimea poftei și a lucrului dinnemică până într-atâta îngroșet și crescut, cât preste toată lumea vestea i-auieșit; sulimendriţa carea în jărateculfocului să păștea: statul a toată adunarea

carile cu nestânsă poftă spre izbândireainimilor să hrăniia și cu mare nevoinţăpentru pofta sa, tot greul și nevoiia asuferi nu să tăgăduia. Așijderea,salamandra de foc precum nebetijită, așenesăturată: statul lucrului început pentrusăvârșire nepărăsit să silește, nici cinevadin cei împotrivnici în ceva a-l beteji vaputea și pofta atâta de folos îi va fi, cât debinele carile va urma neîndestulit va fi,căci în mare mărime și lucrul și lauda luiva crește. Iară războiul apii nuărilor cuvârvul parăi focului și trăs netele șiplesnetele carile între dânsele să făcea:precum acestor doaă monarhii minunatefapte și vestea lucrului ce să va întredânsele isprăvi, peste nuări va trece șiprin și preste toate ţările și olaturile vamerge; foamea carea din mâncareasalamandrii i s-au scornit: pofta cu careael spre acela lucru (cu carile vreun amestec nu avea) a să amesteca l-auîndemnat; în chipul ei jeratec a mânca:pentru agonisirea laudii de la monarhiia

pasirilor (căci para pasirilor zburătoare,iară apa nuărilor, dobitoacelor la pământ,trăgătoare a fi tâlcuia), în pofta a tot statullor au întrat. Arsura carea în pântece i s-au scornit: greuimea și nevoia lucru lui;leacul pre carile salamandra l-au învăţat,adecă oaăle șerpelui să bea: mijlocilecarile din socoteală și din înţelepciune sănasc (căci șerpele înţelepciunea, iarăoaăle aflările și mijlocele pre carileînţelepciune le dă, tâlcuia), arătându-i, le-au aflat, le-au băut și în pântece puiișerpelui s-au zămislit: socoteala în gândși în inimă au băgat, apoi, ca cum le-ar fizămislit, la calea lor spre ducereasăvârșitului le-au pus. Prin pântece cumari dureri i-au născut: adecă prestenedejdea sa și de unde nici s-au gândit,fapta cu mare bucurie au săvârșit (căcidurerile împotrivă tâlcuind, vese lie șibucurie a fi socotiia). Iară leacul carileîmpotriva durerii de la Inorog poftiia: prinbuiguirea fantaziii, visul aievea și durereaadevărată socotind, stricarea aceii bucurii

adevărată socotind, stricarea aceii bucuriide la nebiruită puterea nepriietinului prinnecunoștinţă cerca. Ce Inorogul leaccarile în fire nu să dă, nici undeva să află,spuindu-i, precum lucrul început nicicuma să strica nu va putea, nici asupra aceiibucurii, pre carea faptul înţelepţăsc auadus-o, vreo întristare împotrivnică vaputea sta. Acestea așe, toate, după a savoie Hameleonul tâlcuind, visul înnespusă bucurie și în lucrul aieveaîntorcea. Ce un lucru această înfiptăsocoteală oarecum din temelie îi clătiia,căci după voie tâlcul a potrivi nu putea.Adecă: pre cornul Ino- rogului pasireacea neagră a să pune neputând, cupenele aripilor frânte, de râpă mai multprăvălită decât lăsată s-au dat. Așijderea,că el la locul unde Inorogul sta a să urcași loc a să sui n-au aflat. Ce până mai preurmă, macar că cu îndoit și prepus gând,însă iarăși pre cât mai aproape de poftasa a-l aduce au putut, și pre acesta într-acesta chip l-au tâlcuit. Adecă: pre

neprietin moartea de nu-l și va de totstăpâni, ea într-o parte, spre râpă, adecăspre vremea necunoscută lăsându-să,viaţa strâmptă și nenorocită îi va lăsa, cacarea altul nici mai denainte, nici mai preurmă de dânsul a vieţui nu s-au vădzut,sau în loc strâmt și rău ca acela viaţa îșiva petrece, de unde nici el la altul, nicialtul la dânsul să margă va putea.

Aședară, Hameleonul, vesel după visși voios după tâlcuirea lui, din locu-și săriși, cum de la Șoim pentru vinireaInorogului cevași știre nu i s-au dat sămira (căci cu Șoimul cuvânt pusese cacând Inorogul ar vini, îndată știre să-ifacă). Apoi iarăși sin gur mângâindu-să,în sine dzicea: „Vicleșugul carile în inimăport nici piielea de pre mine nu-l simpte,necum aceștea în prepus ca acesta să fieîntrat și mai vârtos că precum în toatăcredinţa mă au, bine i-am cunoscut. Ce,poate fi, Inorogul de ceva s-au împiedecat și la locul prundișului nu s-au

coborât, căci amintrilea și el la cuvântuldat stătătoriu, și Șoimul de vicleșugneștiutoriu ieste." Și așe, iarăși în stratu-și culcându-să, dzua a să lumina cuîntunecos gând aștepta.

Deci Inorogul și cu Șoimul, după ceprin multă vreme a nopţii, ce le-ar fi fostvoroavele sfârșiră, unul cu altulsărutându-să și în braţe prietineșticuprindzindu-să, sara bună își dederă șiunul de la altul despărţindu-să, cineși laale sale să înturnară (că la împreunarepofta hirișă, iară la despărţire voia deîmpreună tre buie). Iară când mâna ceade aur cu degetele de trandafir dinvârvurile munţilor flori culege șimănunchele negre din cele albe alege.Hameleonul, după obiceiu, la ispitelerăutăţilor, școala vrăjbilor și cercetarestrăjilor degrabă purceasă, pre carile într-un suflet cutreierând și ceva nou dincelea ce rău nedejduia neaflând, precumcu bună samă Inorogul din munte la locul

împreunării să nu să fie coborât, singurșie își dovedi (că vicleanul când pe altulîn lucru să amăgească nu are, atunceasingur pe sine în so coteală să vicleneșteși cuvintele din sin furându-și în pungă lepune). Și așe, precum vremea clevetii șiceasul zavistiii să fie nemerit socotind,cum mai degrabă la Șoim să dusă.

Cătră carile darea bunii dimineţi degiumătate curmând și cădzutaînchinăciune încă bine nesfârșind, cucapul viperii să închina, cu ochii vulpeicăuta, cu trupul dulăului să clătina și, cacum de duh rău tulburat ar fi fost, cufălcile căscate, cu budzele lăsate și cubalele aspumate cuvinte cu stropi șistropi cu cuvinte amestecate într-acestachip a împrăștiia începu: „Vădzut-aţi,scriitorul explicându-le pe fiecare lacheie. Astfel: mâna de aur este soarele;degete de trandafir înseamnă cândradzele soarelui în vârvurile munţilorlovește, iar mănunchele albe din cele

negre a alege dzice, lucru la cuvânt așede năstătătoriu și ca frundza de tot vântulîn toate părţile clătitoriu? Vădzut-aţicucoșul, învăţătoriul vântului, în vârvulturnului? Eu încă de multă vreme la trupcâte dramuri și la minte câte grăunţăcumpănește, să ţi-l cântăresc și de toatepre amănuntul să ţi-l perigrapsesc vream,la chip, cum și la obiceie ce fel ieste să ţi-l arăt poftiiam și precum din gura luivreodată adevărul nu iese a ţi-l dovedimă ispitiiam. Însă spre împreunarea lui cuatâta sete încins și cu atâta poftă spreviderea lui aprins vădzindu-te, a ţi-lpovesti mă siiam. Iară acmu, iată, singuriușurimea minţii, nestarea cuvântului șitoată prostimea firii bine i-ai vădzut șiprecum socotesc, precum și cât ieste, depre unghe leul și de pre parte totţircălamul vii fi cunoscut, căci eu,ticălosul, pentru a mea prostime, ca nucândai în prepusul de zavistnic șiîndoinţa de clevetnic să cadz, adevărul a-ţi grăi mă temeam și toată fiinţa lucrului a-

ţi descoperi mă feriiam (că pre cât deurâcioasă ieste minciuna la urechiledrept audzitoare, pre atâta deprimejdioasă ieste adeverinţa la audzireastrâmb ascultătoare). Ce acmu, iată, el, lalocul însămnat și după cuvântul dat, n-auvinit. Iată, giurământurile în loc de basnăși cuvintele și rugămintele în chip debatgiocură le-au luat. 2. De care lucru,îndrăzneala adevărului luând, din curatăinimă ași dzice ca de aceastăprietinească împreunare părăsindu-te, cuchipul carile priietinul și prieteșugul ce săfie n-au învăţat, deplinul neprieteșug șivrednicul nepriietin, cum și cât să fie, acunoaște să-l faci, ca alte feliuri de curseși de laţe întindzindu-i și într-în selevânându-l, să priceapă (că precum toateobrazele unul cu altul nu să asamănă șistelele una cu alta în lumină nu săpotrivăsc, așe decât vicleanul mai vicleanși decât meșterul altul mai meșter și maiisteţ să află)." Șoimul deodată și într-acesta chip oare de cine grăiește mult să

acesta chip oare de cine grăiește mult sămiră. Apoi această puturoasă hulă, deunde și asupra a cui o scornește, cu linglas îl întrebă.

Hameleonul dzisă: „Dară, domnulmieu bine știe cine în lume și singur întretoţi muritorii de toată hula și ocara vrednicieste, a căruia și a numelui pomeniregreţoasă, și audzului scărân dăvoasăieste".

Șoimul dzisă: „Hele, pentru aceasta șimai ales a înţelege aș vrea".

El dzisă: „Au nu amăgeul și șifariulacela atâtea crunte sudori mi-au vărsat?Au nu vicleanul și înșelătoriul acela deatâtea ori și într-atâtea de moartecumpene și de viaţă primejdii m-aubăgat, mai vârtos că cu a lui pricină și robla mâna crocodilului am cădzut, unde șipână astădzi cu greu preţ a mărăscumpăra și cu mulţi chizăși preţul să-mi plătesc legat sint. Dară de vreme ce el

toate osteninţele în zădar și toate slujbeleîn darn a fi mi-au arătat,lasă, că încăpuţintel, și visul carile am visat dupătâlcuire îl voi plini. Căci visele pre minevrodată macară nu mă amăgesc, căprecum a viselor tâlcuire, așe a vrăjiloralcătuire de la tată mieu foarte bine amînvăţat. Că tată-mieu, Apariul, prin multăvreme la Hersonisul crivăţului cucorăbieriia îmblând, de la ba beleschithilor toate meșterșugurilegheomandiii, hiromandiii și anecromandiii deplin învăţasă, pre carileprin adese paradosin supt peceteapomenirii tare le-am însămnat, din carileșuvăitoriul și a multe cărări știutoriulacela nu-mi va scăpa".

Șoimul înţelegând că toate acesteavărsături asupra curăţăniii Inorogului leborește: „Șterge-ţi gura, dzisă, o, priietine,și de ieste cu putinţă știupitura iarăși îţiînghiţi și borâtura iarăși îţi sorbi, căciInorogul și la cuvântul dat au stătut, și la

locul îm preunării, asară, după cum audzis, au vinit. De la carile de întreagăvoroavă săturându-mă și de înaltăînţelepciune mult mirându-mă, adeveritsint că acestea toate spre ispită sau prinzavistie veche le grăiești. Și acmu dinpricina sau a neștiinţii, sau a răutăţii (căciamândoaă jigănii rele și cu multe capetesint), în vreme fără vreme cu ce eraiîncărcat a te descărca și în locul ce nu ţis-au cădzut a le arunca ai silit. Ce de aifăcut ispită, o, priietine (întâi pre tine debun, apoi pre altul de rău ispitește); iarăde te-ai din zavistiia veche cleveta noaăa face pornit, să știi (că sabiia zavistiiimănunc nu are, și oricine a mână arapuca-o, nerănit și nebetejit să rămâie nupoate)".

Hameleonul, de o parte cu obrazul(carile nu de rușine, ce de vicleșuguri asă muta știe), în multe feţe să schimba șipen tru că acmu Șoimul din minciunele șiclevetele, carile din spur cata lui gură

audzisă, să nu cumva vechea-i pizmă săcunoască și mai cu de-adinsvicleșugurile să nu-i cumva cerce și,aflându-le, să nu-i cumva amintrilea visultâlcuiască să temea. Iară de altă parte,cum minciuna în haina adevărului șivicleșugul în cămeșa dreptăţii ș-arîmbrăca și acmu de curând călcatele-șide vulpe vicleană urme cum ș-ar astupa,cu gândul obrăzniciii, în câmpulnerușinării, ca un cal sirep și desfrânat,alerga. Așijderea, aces tea cu acuvântului meșterșug a le șicui, a lecăptuși și a le zugrăvi de nu le-a cumvaputea, de toată nedejdea ce mai denainteluasă, scăpat să simţiia. Însă (aflătoarede meșterșuguri firea în nevoi), și ales alui, carea organul răutăţii a-și afla șirăutatea minţii a-și acoperi îndată înpomenire îi adusă, singur în inima sa caaces tea scornind: „Oare cei ce ameșterșugului cuvântului învăţători sintce altă giuruinţă cătră ucinicii săi dau,fără cât, precum adevărul minciună și

minciuna adevărul să facă îi va face, șide vreme ce cu cea de obște socotealălucrul și meșterșugul acesta așe săcrede, iată că urmadză ca și eu aceasta aisprăvi să pociu, de vreme ce nu puţinuntdelemn într-aceasta învăţătură amchel tuit și mai vârtos că prin multă vremeîntre alalte lighioi scaunul aceștii școaleam ţinut și cu scrisorile a cărţiloramăgitoare de prinderea din toate dzileam avut". Și așe, feţe după feţe și chipuridupă chipuri în faţă schimbându-și, cătrăȘoim voroava într-acesta chip începu:„(Dragostea prea mare și liubovul ca rilepeste hotar trece, de prea mică pricină,mari prepusuri își face), precum maicelecătră fiii săi aievea dovadă sint. Careleori de fietece mică a orânduielii sănătăţiimutare grele și primej dioase boalecuconilor săi prepun și de celea ce să nule cumva vie să tem, acele precum să lefie vinit, de frică socotesc, de undecuvântul a să dzice s-au apucat (să nuvie în capul copilului ce-i menește maică-

vie în capul copilului ce-i menește maică-sa). Asemenea dragostele Afroditei, cândla stepăna hirișiii sale sosesc, pre totochiul viclean și tot piciorul strâmbsocotesc, și, în toate și pentru toate,pentru cel șie iubit, negândite prepusuriși zelotipii își scornește. Și pentru ca dragostele să-și poftorească și iubostele să-și înnoiască, tot prepusul fantastic în loculadevărului apucând, o hulă drăgăstoasăși o mânie mângâioasă scornește,dzicând: „Bine cunosc și din multeîmpotrivă semne adeverit sint că răulmieu noroc cu curată ini ma mea rău săslujește și de nesuferit rane în toatedzilele prin mâna ta într-înemă îmitrimete. De vreme ce tu acmu pre altulsau pre cutarile (anume dzicând) a iubi aiînceput, iară pre mine, ticălosul, dindrăgăstoșii tăi ochi depărtându-mă, cutoată inima din adevărata dragoste m-ailepădat și m-ai urgisit. Bine încă dinceput inima îmi spunea că dragostea, cucarea în zădar ardeam, adevărul a

cunoaște mă opriia, că dragostelorzugrăvitoare și ini mii mele amăgitoareești, de vreme ce acmu, iată, aievea și laarătare au ieșit, că așeși dintâi cătră minenumai cu gura și cu cuvântul erai, iarăcătră ciuda lumii acela cu toată inima șicu tot sufletul te dai. Ce bună nedejde amcă în curândă vreme de lancea carea eum-am rănit și de veninul cu carile eu m-am otrăvit și el nerănit și neotrăvit să nuscape, și peste puţine dzile, pre cum euacmu, așe el atuncea deplin va cunoaștecă nici odâ năoară cu cineva dreptatea aţinea și curăţiia inimii nebetejită șineimată a feri nu te-ai învăţat, ce purureacătră toţi la cuvânt nestătătoare și cuinima ca valurile mării în toate marginilelovi toare ai fost și ești. De care lucru,precum liniștei mării, așe dra gostelor talede credzut și în cuvintele tale de sprijenitn-au fost, nici poate fi. Căci din nemică înînalte de urăciune valuri te înalţi și fărănici o pricină liniștea în tulburare și furtunide mânie ca acestea îţi întorci, cât

ticălosul inimii vas în ochean fără fund șimare fără margine, ca aceasta undevaliman de năzuinţă și liniște de mântuinţăa afla nu poate. Ce de vreme cenemilostiva-ţi inimă și sufletul întoarcerespre căială nu-ţi știe, iată că de astădzi șiînainte mâhnită faţa mea nu vii mai videași slăbănog piciorul mieu înalt șineagiuns pragul tău nu va mai călca. Fă-ţi voia, plinește-ţi pofta, negura din vârvulmunţilor s-au râdicat, nuării de pe faţasoarelui s-au mutat, tot spinul și piiedecadin cale-ţi s-au luat, și fără de nice osială, strânge, îmbrăţășadză, dulcisărutături și a trupurilor încăldzituri cuacest acmu de curând și proaspatiubovnic vă împărţiţi. Eu m-am vechit, m-am veștedzit și ca florile de brumă m-amovilit. Soarele m-au lovit, căldura m-aupălit, vânturile m-au negrit, drumurile m-au ostenit, dzilele m-au vechit, aii m-auîmbătrânit, nopţile m-au schimosit și,decât toate mai cumplit, norocul m-auurgisit și din dragostele tale m-au izgonit.

urgisit și din dragostele tale m-au izgonit.Iară acesta nou, vios, vlăgos, ghizdav șifrumos, ca soarele de luminos, ca luna dearătos și ca omătul de albicios ieste.Ochii Șoimului, pieptul leului, faţatrandafirului, fruntea iasiminului, gurabujorului, dinţii lăcrămioarelor, grumadziipăunului, sprâncenele corbului, părulsobolului, mânule ca aripile, degetele caradzele, mijlocul pardosului, statulchiparosului, peliţa cacumului, ungheleinorogului, glasul bubocului și vârtuteacolunului are. Lucru ca acesta ţ-aiagonisit? Paște-l, poartă-l și în multedzile cu fericire hrănește-l și îngrașă-l.Iară mie aceasta îmi rămâne, peblăstămatu lumii năroc plângând,dreptatea mea cătră tine și strâmbătateata cătră mine în veci cătră toţi și nepărăsitpetiutinderile să povestesc." Acestea șialtele ca acestea jelea inimii a grăigăsește și zelotipiia asupra iubitului său,sau de faţă, sau cătră alt chip, săjăluieste, până când răspunsul cel șie

dorit, din dulce rostul iubitei saleslobodzit, răspuns spre a sanemângâiată mângâierea a audzi săînvrednicește. Carea în cu rată inimăstăruită trăind și de la iubitul ei înprepusuri ca aces tea ţiindu-să, într-acesta chip îi răspunde: „Norocul mieucel nenorocit, o, dulcele mieu, până într-atâta necredincios și prepui toriu te face,că din sinul maicei și de la ţiţele mamciide când am ieșit, decât tine mai frumos șimai drăgăstos nici a trupului ochi mi-auvădzut, nici a sufletului a videa mi-aupoftit. Că între toţi dumnădzăii, deși iestesoarele mai frumos, însă eclipsis îlîntunecadză și noaptea îl depărteadză,de ieste luna între boadză și Vinerea întrestele mai ghizdavă, însă lipsa luminii,acoperi rea nuărilor și minunată naștereacomitelor le astupă și le aco pere.Singure numai, decât toate frumseţelemai frumoase, frum seţele tale dzualumineadză, noaptea strălumineadză, dedeparte mângâiesc și de aproape sufletul

veselesc, a cărora lumină apus nu știe șiprivala saţiu nu are. O, blăstămat ceasulacela în carile lăcrămos ochiul mieu nu tevede și nenorocită dzua în carea deprivala ta depărtată stau. Soarele nurăsaie, stelele nu luminedze și dzua sănu să arete nopţii aceiia în carea braţelemele nu te îmbrăţășadză și ţiţele mele latalpele tale nu să alătureadză. Vultu rulceresc ascunsele inimilor și tainelesufletelor știe. Pre carile neminciunos șicredincios martur puiu, că în ceasul încarile cu lipsa nespuselor tale lumini măosindesc, îndată fântânele Nilu lui dinochi neîncetat îmi izvorăsc și suspineleînfocate din inimă decît para tartaruluimai înalte și decât scânteile Ethnii maiînfo cate îmi izbucnesc. Din tine ales, o,iubitul mieu, toate trupurile ciunguri decopaci pârjoliţi și toate chipurile tăciuni întină potoliţi ochilor miei să văd șisufletului mieu să par.

Ah, pustie și decât cu moartea mai

omorâtă eu, când neînfrântă voia taasupra mea mâhnită voiu cunoaște. Nu,sufletul sufletului mieu, nu, luminaochilor, nu, viaţa și fiinţa mea, nu prepunepe ţărna talpelor tale gând ca carile nicidupă moarte, necum pân la moarte îninima mea va întra. O mie de sufleteDumnădzău de mi-ar fi dat, în primejdiiapărului capului tău pre fietecarile de omie de ori jirtfă și giunghere spreplecarea mâniii Dumnădzăului le-așiaduce. Că de ieste în lume vreo fericire,aceia privala ta ieste, și de ieste dupălume vreo fericire în carea mie privala tasă-mi lipsască, și ea să lipsască, că toatămunca tartarului mie alta nu poate fi, fărănumai minuta ceasului despărţirii tale. Cănumai cu tine fericirea adevărată, iarăfără tine, oricum și oriunde ar fi,minciunoasă ieste." Ca acestearăspunsuri plăcute iubitul de la iubita sa(o, domnul mieu, Șoaime,) luând, inimadin dogoreala prepusurilor își răcorește șioarecum dragostea înnoindu-și, liubo vul

și iubostele își adeverește. Într-acestachip și ca cu aceasta dragoste cătră înveci de iubitul Inorog aflându-mă, pentruobraznica, însă din adevărata dragostepornita ispită, iertare să aib, mă rog. Căcice ieste adevărul a mărturisi să cade, căîn toate prepusurile dimpotrivă cu o oarbăpurcedere am cădzut, ca nu cumva el,după datul cuvânt neviind, ceva măiestriineprietinești să fie simţit am prepus și,pentru ca adevărul a pricepe să poţi,celea ce nu are îi grăiiam și celea ce nu-ipoftesc îi dziceam. Iară acmu dintr-îmbepărţile cunoscând și înștiinţân du-mă cănu ce dineoarea prepuneam, ce cedinceput știiam și nedejduiam, au ieșit,înspăimântata-mi inimă acea deplinăvese lie au luat și toată îndoinţadimpotrivă de pe suflet mi s-au râdicat.Adevărat, dară, domnul mieu, că, precumdzici, Inorogul, pre cum la cuvântstătătoriu, așe la lucruri stăruitoriu și laminte neclătitoriu ieste, că el minciuna nunumai căci nu o grăiește, ce macar a o

numai căci nu o grăiește, ce macar a oaudzi nu o priimește, și precum cu limbadespre voro avele deșerte postește, așeurechile despre cuvintele fără fiinţă îșioprește. Adeverit, dară, să fii că pre câtdin voroava lui te-ai înștiinţat, cu mii demii de ori mai cu multul din faptele lui viicunoaște că în toată vredniciiastrăluminat și în toată bunătatea curat săva afla.

Înalţe dară cereștii cornul slăvii lui și,dintr-a mele dzile scurtând, dzilele luiînmulţască, și nenumăraţi aii îi adaugă.Că ce sint, după pricina dintâi, a lui și dela dânsul sint, că odânăoară putereacornului lui cu antidotul cel nepreţuit și înde binefaceri neperigrăpsit asupraslăbiciunii cum mai curând de n-ar fiagiuns, încă de mult viaţa mi s-ar ficurmat și ţărna cu pravul mi s-ar fiamestecat. Ce acmu, pentru căci lavremea îm preunării neaflându-mă și de alui nesăţioasă privală lipsindu-mă, inima-mi cu pară înălţată și cu văpaie

nestâmpărată îmi arde. Ce poate fifortuna șegi necredzute și glumenesuferite ca acestea arătându-mi, cuîntristările și mâhnirile mele giucându-să,să zăbăvește. De care lucru, pentru a luide a doa venire fără știinţă să nu fiu, capaguba și pedeapsa carea acmu sufletulmi-au simţit, a-mi răscumpăra și a-mimângâia să pociu, și de nu cu sărutareatalpelor, macar cu privala ochilor să măînvrednicesc, carea, una și singură, toatăîntristăciune și mâhniciunea a-mi râdicași toată durerea inimii a-mi vindica,destulă și de prisosit ieste." Șoimul, lainimă curat, viclenelor a Hameleonuluicuvinte încredinţându-să, precum iarășidupă câteva dzile sint să să împreune îispusă.

Hameleonul îndată: „Dară, eu știu,dzice, că visele mele pe mine să măamăgească cu putinţă nu ieste." Șoimul:„Ce vis ieste acela, rogu-te, că șidenioarea pomenind, precum asupra lui îl

vii izbândi dziceai?"

Hameleonul dinceput pre amănuntulîncepu a i-l povesti, pre cum mai sus s-audzis. Șoimul, deodată adâncimea visuluicu sigeata socotelii pătrundzind, tâlcul cei-ar fi mult să mira și cătră Hameleon:„Dară tu acesta cum l-ai tâlcuit?" dzisă.Hameleonul nu numai în cuvintele aieveaviclean, ce încă și în vise fantasticedușman, acmu, înaintea Șoimului, visulspre bine tâlcuia și pre scurt mintea a-icăptuși siliia, dzicând: „Pădurea ceadeasă și umbroasă: grijea carea pentrupogorârea Inorogului purtam era șiîndoinţa vinirii lui la împreunare însămna. Salamandra carea în para focului săpăștea: vechiul neprie teșug, carile înrăutăţi au crescut și s-au hrănit.Foametea carea în pântece mi s-auscornit: jelea carea pentru acestneprieteșug mi-au vinit și de greu pentrupriietini inima mi s-au rănit. Leacul oaălorșerpelui, carile mai mare durere mi-au

făcut: vinirea Ino rogului pentru a căriianeștiinţă oarece în prepusuri am întrat șiispita cea de dineaoarea am făcut.Zămislirea și nașterea puilor prinpântece: nedejdea vinirii lui și minunatăisprăvirea lucrului prieteșugului ce va săsă facă. Pasirea cea neagră, carea, decor nul Inorogului neputându-să lipi, cucapul în gios au cădzut: vestea și numelecel rău, carile pre năpaste asupra cinstiiInorogului îl punea, adevărulcunoscându-să, de pre capul lui să varâdica și în prăpastea uitării să va lepăda.Leacul cel peste putinţa firii Inorogul îiarăta și într-ace dată sfârșitul visuluiurma: precum veseliia și bucuriia careadin isprava lucrului va lua, în lume împotrivnic sau în ceva betejitoriu a i să aflanu va putea, și așe, tot săvârșitul lucruluiîn bucurie și inimă bună va rămânea."Așe Hameleonul în grabă, la uneleprindzindu-să, la altele ne prindzindu-să,îzbândirea visului nădind și cârpind înscurte cu vinte, lungi și late vicleșuguri

acoperiia.

Ce Șoimul, macar că visul în multepărţi lua, însă deodată în cămara tăcerii îlîncuie și sfârșitul lucrului tâlcuirea visuluisă arete aștepta (că vrăjitorii minciunoșiși credzătorii părerilor nopţii, de nu fraţi,iară veri primari își sint. Cela din minciuniadevărul, cesta din fantazie chipul ascoate silește). După acesteaHameleonul de la Șoim ieșind și cumvânatul au pierdut și Inorogul au scăpat,cu mare jele și a inimii durere gândind,de mare năcaz budzele își mușca șimânule își frângea. Și așe, cum maidegrabă la dulăi și la ogari alergând, cufaţa posomorâtă și cu inima înfrântă, întrist chip și jelnică închipuire li să arătă(că a amăgeilor cea mai de frunteînvăţătură și mai de treabă schimositurăieste ca în inimă pe cacodemonul, iară înfaţă evdemonul să poarte), pre carile ei,într-aceasta formă și arătare vădzindu-l:„Ce poate fi aceasta, o, priietine, dzisără,

că chipul urgie și faţa bezcisnicie îţi aratăși lucru peste voie să ţi să fie tâmplat,mâhnite căutăturile și fierbinţi oftălurile îţimărtu risesc? Au spre chedzi răi vrăjileceva ţ-au menit? Au spre pofta inimiinoastre de ceva împotrivă și neagră vesteai simţit? Sau de nu ţie ceva rău ţ-au vinit,altuia vreun bine a să face ai cunoscut(că zavistnicul mâhnirea îndoită poartă,una când lui ceva rău, alta când altuiaceva bine să nu cumva vie să teme). Noipână acmu într-atât tăcere înfundat a tevidea nu ni s-au tâmplat. Lim ba cea caclopotul cine ţ-au legat? Gura cea cadoba ce ţ-au as tupat? Voroava cea capohoaiele ploilor cine ţ-au îngheţat? Glasul cel ca tunul fulgerului ce ţ-au amorţit?Mulţimea cuvintelor cele ca păcuraizvorâtoare și ca năboiul pe toate șesurileclevete lor năbușitoare cine ţ-au oprit?Fără nici o zăbavă și cum mai curândspune-ne, ca, sau mâhnirii împreunăpărtași, sau, de va fi cu putinţă,mângăietori și gonași să ne facem. (Că

cuvântul mân gâios la întristare ieste canumele doftorului la dzăcare), carilemacar că îndată toată întristarea n-arrâdica, însă o îndoinţă oare careachitelelor aduce. (Iară unde îndoinţa,acolea și nedejdea, și unde nedejdea,acolea și începătura mângâierii ieste),precum și doftorul macar că nu într-aceadată toată boala scoate, nici nu mele luiface minuni, ce nedejdea bolnavuluirâdicând, socotește că cel ce leacuriledă, de faţă ieste, așe precum și leacul îiva afla nedejduiește, care nedejduireoarecare chip de oteșire îi aduce."Hameleonul, din nări pufnind, pieptulizbind, din cap tremu rând, din mâniaruncând, cu picioarele ca dulăii turbaţiţărna împrăștiind, din gură aspumând șitoată icoana vrăjmășiii de la inimă în faţă-și zugrăvind: „O, fraţilor și prietinilor, înmare a ini mii strâmtoare mă aflu, dzisă,atâta cât, precum să dzice dzică toarea,că de oi grăi, oi muri, de oi tăcea, oiplesni, și din doaă răutăţi carea de mai

plesni, și din doaă răutăţi carea de maibună să aleg mintea nu-mi poate nemeri.Să încep, tremur, să nu încep, de năcazmă cutremur, să dzic, mă tem, să nu dzic,putere a răbda nu mi-au rămas, cafătătoarele la ceas am sosit: să făt,durerile și chinurile mă înspăiminteadză,să nu făt, pântecele îmi crapă și cuvinteleca puii ohendrii prin treci îmi ies. Să stricdoaă, tocmăsc una, să tocmăsc doaă,stric o mie. Pen tru care lucru, maidenainte, până cuvântul a vă deșchide,prieti nesc sfat să-mi daţi și cu mânafrăţască să mă îndămânaţi vă pof tesc.Adecă, întâi să stric doaă și să tocmăscuna? Au întâi, toc mind una, să stricdoaă? La aceasta întrebare de voi videacă și voi după a mea socoteală măsfătuiţi, atuncea gura de voi închide,pântecele să-mi cașce și pre spinareplesnind, povestea prin treci săizbucnească și călcâiul în locul rostuluisă grăiască voi lasa.

„Dulăii, câtăva vreme în gânduri stând

și la întrebare fără baiere ca aceia ce să-irăspundză socotind, mai târdziu într-acesta chip îi dzisără: „La toatăîncepătura a tot lucrul doaă săvârșituri aunii pricini să socotesc, carile pentru unsăvârșit dintr-acele doaă să începe,adecă un săvârșit ieste, pentru ca oricumar fi, lucrul acela ieste să să facă, iarăaltul ieste, pentru ca bine sau rău, taresau slab, trainic sau netrainic și alteleasemenea acestora să să facă caută.Deci când cel de pre urmă și mai cuanevoie nu să soco tește, cel mai dintâi șimai pre lesne să apucă. Așijderea (oricemai cu lesne la săvârșitul poftit a să duces-ar putea, aceiași mai cu greu și mai cunevoie a să face nebunie ieste). Decipentru care săvârșit pricina începerii ţ-arfi socotind, spre acela lucrul îţi așadză.Iară amintrilea știm că, precum din fire,așe din meșterșug, tot lucrul decât a săface, a să strica mai pre lesne ieste. Căun copaciu în 40 de ani la cea deplinvârstă și hirișă mărime a vini, iară a să

usca în 40 dzile poate. Așijderea, videmcă cele în meșterșug a să tocmi decât asă face mai lesne și decât amândoaă mailesne stricarea, că piramidele Eghiptului,colosul Rodosului, raiul Vavilonului,capiștea Efesului carea prin vremea a ...de ani de-abiia și cu lucrarea a toatăputinţa Asiii cu mare nevoie a să isprăvis-au putut; și altele asemenea acestora,cu câtă nevoie și cu câtă osteninţă s-aufăcut, cine poate povesti? Carile cât decu lesne și cât de cu iușor în nimică s-auîntors, a toţi muritorilor minune aduce (căa tot muritoriul tot lucrul mu ritoriu și puţinstătătoriu ieste). Așijderea altele, precumpre lesne a să face, așe mai pre lesne asă strica, iară a să tocmi, toată isteciuneameșterilor gonește (că un copil mititel cuun beţișor supţirel o mie de oale și dzăcide mii de stecle a sfărâma poate, iară omie de olari o oală spartă a cârpi și dzăcide mii de steclari o steclă frântă a tocminu pot). Și precum să dzice cuvântul (unnebun o pietricea în fundul mării aruncă,

pre cărea o mie de înţălepţi să o scoatăvrednici nu sint), care paradigmă lesnireafacerii, și nevoia desfacerii arată. Acmu,dară, chipul face rii, tocmelii și stricării însine socotind, după care ai pofti, sfatulnostru alcătuiește și de carea întâi să teapuci, alege". Hameleonul răspunsă:„Adevărat, dzice, că prietinească sfătuitură și înţelepţască învăţătură mi-aţi dat,și acmu cunosc (că su fletele priietiniloradevăraţi, cu puterea simbathiii careaîntre sine au, unul gândul altuia oarecumnemerește și unul altuia proroc să face).După povestea dară carea au trecut șidupă sfatul cari le de la voi am audzit,urmadză ca întâi doaă stricând, apoi preunul să tocmăsc, carile mai pre urmă amultora de tocmirea vieţii pricină poate fi.Veţi ști, dară, o, fraţilor, că pieirea a doaăcape te ieste viaţa a capului al triilea,adecă cu moartea Inorogului și acmu și aȘoimului, viaţa Corbului să va stărui, princarile toată a pasirilor și a dobitoacelormonarhie să va întări și despre răzsipa

monarhie să va întări și despre răzsipacarea i să gătește să va sprijeni. Iară într-alt chip nici putinţă, nici vreo de putinţănedejde au rămas, precum mai pre urmăpovestea viţi înţelege!"

Dulăii din gura Hameleonului pentrunumele Șoimului audzind, nu puţin sătulburară, căci și frica îi avea și cinstea îipurta. Însă, pentru ca dintr-adânc lucrulmai la ivală sa scoaţă, cu tot de-adin sulpe Hameleon a întreba începură și cumcurg lucrurile și ce ar fi povestea să lespuie îl poftiră.

Hameleonul dzisă: „Lucrurile toatedupă poftă și după tâlcuirea visului ceadintâi purcesese și până în săvârșit așear fi mărs. Iară acmu vicleșugul carileȘoimul cătră stăpânul său au arătat și lucrurile spre mare și groznic rău au mutatși tâlcuirea visului mieu spre cumplită șistrașnică izbândire au schimbat."

Dulăii, învăluite cuvintele lui

nepricepând, precum de aierul fierbinteîmbătat sau acmu la schimbarea luniifiind, de boala ce avea turbat, și tulburatsă fie socotiia, ales de numele visu lui (încarile toată voroava întemeiată să videa),audzind (din vis, vis, și din noapteîntunerec să iasă socotiia), însă macar șivis să fie (a tot lucrului știinţa decâtneștiinţa ădecât neștiinţaî mai bună șimai de folos a fi dzicea). Și așe, pentrutemeiul voroa vii și ceinţa poveștii, vârtosa-l iscodi apucară.

Hameleonul dzisă: „Șoimul spreamândoaă monarhiile aieve nepriietin șicumplit vrăjmaș a fi s-au arătat, și premine de atâta vreme în râs și batgiocurăţiindu-mă, toate și mai nenumăratelemele slujbe în prav și în pulbere le-auvânturat, de vreme ce, precum bine știţi,că cu toţii sfatul la un loc pusesem, cadoară vreun mijloc a să afla s-ar putea,cu carile pre Inorog la prundiș să-lcoborâm și pre nepriietinul obștii la

strâmptul lui și la lar gul nostru să-laducem, la care lucru cu toţii, ca într-odesime de pădure umbroasă și ca într-onoapte nuăroasă și întunecoasă, cugândurile rătăcind și cu socotealaorbăcăind, îmblam (că întunecarea minţii,decât a nopţii mai grea, și piierdereasocote lii decât a căii mai primejdioasăieste). Și acmu mai toată nedej deapentru isprăvirea lucrului să curma, ceeu, cu multe osteninţe și cu fierbinţisudori vărsate, în mijlocul primejdiilor, cao suli mendriţă în mijlocul focului m-amaruncat și acmu mijlocul les niirii și chipulisprăvirii aflând, atâta nevoinţa mi săîndemnasă și pofta slujbei aţâţase, cât cacum cu totului în foc ași arde mi să păreași acmu plinirea slujbei, leacul arsuriiţiind, pojarul carile mănuntăile îmi topiiaprecum să-l potolească socotiiam. Căcicu multe meșterșuguri acoperite și cu felde feliuri de giurământuri zugrăvite preInorog la strâmptul lui și la largul nostruscosesem și în marginea prundișului îl

coborâsem. Și acmu ca cum în nedezlegate legături știindu-l, din ceas înceas și asupra nepriieti nului izbândire șicea dorită a visului mieu tâlcuire să audzașteptam și, toată noaptea în gândurităvălindu-mă, în pat ca peștele pe uscatmă izbiiam (că precum peștele afară dinapă cu aier să îneacă, așe pofta pestemăsură toate valurile gândurilor asupră-șiîncarcă). Iară după ce astădzi soarelezorile ș-au răvărsat și de dzuă s-auluminat (oh, cu multul noaptea morţiidecât dzuă ca aceasta mai fericită și maiplăcută mi-ar fi fost) și curmarea nedejdii,cărea fără de nedejde mi s-au tâmplat,înţelegând, pen tru ca minciunoaseispitele Inorogului să arăt, la Șoim m-amdus. Nicicum de vinirea și de slobodzirealui în gând puind (căci, de ar fi vinit,precum și eu și voi știre am fi avut,socotiiam), cătră carile eu pentru chiarăfirea Inorogului și pentru nestătătoare cuvintele lui a povesti și de-a fir-a-păr a letâlcui începând, Șoimul, cu mare mânie a

tâlcui începând, Șoimul, cu mare mânie amă probodzi și cu amare cuvinte a măocări, au început. Așijderea, cu nespuselaude pre Inorog a lăuda și preste ceriulauda a-i râdica să siliia, și, încă cuputinţă de ar fi fost, toate tropurileipervolicești unul peste altul grămădind,scaun decât a lui Zefs mai înalt presteceriuri i-ar fi aședzat. Deciia precumInorogul la împreunare să fie vinit și înmintea lui adâncă înţelepciune să fiegăsit și toată răutatea și strâmbă tatea lanoi, iară toată bunătatea și dreptatea ladânsul să fie aflat dzicea. Cătră acestea,mare cinste pomenirii numelui adăo gea,și precum cu jiganie ca aceasta prietinie,iară nu neprietinie, a face și a păzitrebuie, nici strâmbă goana noastră(carea împo triva a tuturor cereștilorieste), carea asupra blândeţelor și lineștiilui am scornit, fară izbândă de sus și fărăplată din ceriu a rămânea poate. Dupăacestea și pre mine cu tot de-adinsul taremă îndem na ca de acmu înainte, tot

neprieteșugul din inimă scoţind, cât prinmână mi-ar vini, spre folosul, iară nuînalgiosul lui să silesc, de vreme ce și elde astădzi înainte într-această inimă curatși dintr-această socoteală nemutatrămâne. Ce năboiul cuvintelor să-mi abat(căci la inima dosedită meșterșugulvoroavii neînvăţat să află și materiiacuvântului nu să sfârșește) și într-uncuvânt toată încheietura voroavii săcuprindz: câtă nepriinţă și vrăjmășieasupra Inorogului de la Șoimnedejduiam, atâta și încă și mai multăpriinţă și frăţie între dânșii am cunoscut.Eu, dară, o, fraţilor, otrăvite ca acestea dela Șoim cuvinte audzind, ca cum cu oaăde năpârcă m-ar fi ospătat și cu venin devipere m-ar fi adăpat mi s-au părut, carilecu mari dureri de întristări în maţe-mizămis lindu-să, de mare năcaz pântecelecrăpându-mi, cătră voi le nasc și visul înizbândire încă puţin au rămas și maivârtos laudele și clătirile cele de cap cucarile cu urgie îmi porunciia, pentru ca

despre voi cuvântul tăinuit să ţiiu, aceleatoate clătirea otrăvii și a melanholiii înficaţi mi-au scornit, cât, precum mă videţi,de tulburat înainte vă stau. Ce cereștii des-ar milostivi și cu atâta pohârnirea fapteide s-ar opri, încă tot de viaţă nedejde așitrage. Iară cursul izbândirii visului, tot preaceastă cale de va merge, Inorogul detoată primejdiia scăpat și mântuit ieste,căci pasirea cea neagră, carea de cornnu i s-au putut lipi, tot cuvântul și lu crulîmpotrivă împotriva lui biruinţă să nu aibă,va să să tâlcuiască și leacurile cele pestefire date, sau de tot tăgăduite, rana șiboala poftei mele așeși de tot neisţelităva să rămâie (că rana poftii decât afierului mai obrintitoare și de pricina câtde mică mai burziluitoare ieste)."

Dulăii amestecătura visului cuîmprăștiitura altii voroave ame stecatăaudzind, voroavii ce să răspundză nuputea și visul cum ar tâlcui nu știia. Decare lucru, iarăși pre Hameleon dintr-

aces tea ce s-ar înţelege întreba și visulce s-ar tâlcui cerceta. El dzisă: „A visuluiizbândire într-acesta chip Dumnădzău săo depărtedze, iară ceia carea eu maidenainte am tâlcuit, de izbândire să oapropiiedze. Și mai mult pentru vis înzădar cu gândurile în deșert nu vă purtaţi,ce pentru povestea deșteptată lucrul apăzi nu vă îngăimaţi, și de ce întâi și maicu temeiu viţi apuca, fără zăbavă văgătaţi. Că nu prea atâta Inorogul, pre câtȘoimul lucrurilor noastre săîmponcișadză (că cine priiește nepriietinului, acela nu priiește priietinului),și într-această dată oricine viaţaInorogului poftește, acela cinăi spremoartea Cor bului gătește. Iară câtdespre partea mea ieste, bine știţi, căîncă de demult îmbletele Șoimului nu-miplăcea și precum pentru vicleșugurile înprepus să întrăm era, mutarea sfatuluicelui dintâi îl arăta, precum v-am și maipovestit. Iară acmu, iată, prepusu rilemele la adevereală și vicleșugurile lui la

ivală au ieșit (că spre poruncastăpânească ce vicleșug mai mare a fipoate decât prieteșug și frăţie a lega cunepriietinul cel de moarte), precum șiȘoimul a face acmu s-au vădzut, carile,pre vrăjmaș ca acesta la mână având, nunumai căci în toată pacea l-au slobodzit,ce încă și departe ţiindu-i, spre a luipriinţă și a vicleșugului părtășie pre alţiia-i întoarce silește. Însă precum binesalamandra mă mus tra că nu fietecuiieste dat jăratec a mânca (nici fietecui delu cruri aspre și grele a să apuca să cade,ales când pricina asupri toare lipsește).Dară de vreme ce eu, ticălosul, jărateculam mâncat, în maţă neastâmpărat pojarca acesta mi s-au aţiţat, oaăle ohendriiam băut, puii șerpelui am zămislit șiacmu iată că i-am și născut, pre toţicereștii milostivi cu plecăciune rog caaceasta numai, iară nu alta, izbândireavisului să fie. Că până aice fortunapiciorul a călca de-și va opri, tot oarecenedejde rămâne ca lucrul început la

nedejde rămâne ca lucrul început lasăvârșit să să ducă, însă nevoinţă dininimă și silinţă din suflet de să va pune(că nevoinţa sufereală cearcă, iarăsufereala toate rabdă, iară răbdarea cuvreme mai mult izbândește)."

Dulăii dzisără: „Dară acmu adevărat,peste știinţa noastră, Ino rogul cu Șoimulîmpreunare să fie avut? Și fără prepuscuvinte necădzute ca acestea cătră tineîmpotriva stăpânului nostru să fiegrăit?"„Cu bună sama, răspunsăHameleonul, și așe să-m aib parte decopiii pre carii acmu prin pântece i-amnăscut (că bine știţi că într-alt chipnașterea copiilor firea mi-au tăgăduit) șiașe roa da săditurii carea am sădit șizmiceaoa, odrasla hultuoanei carea amhultuit să-mi crească, cât ieste minciunăsau alt chip de bloje ritură în voroavamea. Deci mai mult ceva de acestea a văprepune vă părăsiţi și cum mai curândpentru lucrurile Inorogului și pen trustrâmbe îmbletele Șoimului, Corbului

știre să daţi. Că amintrilea (ranaobrintindu-să și patima învechindu-să, asă vin dica cu nevoie va fi) (căci până anu flămândzi, hrana a cerca, asocolanilor, iară flămând pe la ușilealtora a să împrumuta, al leneșilor lucruieste). Și cătră acestea lucrul încă maidintr-adânc a cunoaște de viţi vrea, a știvi să cade că a Șoimului fapte spur catenu numai cu atâta să încheie, ce încă șide alte ale lui vân turoase fantazii bine m-am adeverit, pentru carile fără nici unprepus adeverit sint.

„Dulăii aceia ce poate fi întrebându-l șide va fi ceva de temeiu, pentru catotdeodată monarhiilor știre să facă,dzicându-i, Hame leonul răspunsă: „Ieri,când soarele fruntea cailor spre apus șicarul spre coada ursului celui mic îșiîntoarce, pre marginea prundișuluiîncoace și încolea, pentru cameleanholiia să-mi rășchir, primblându-mă și pentru lucrurile asupră-ne

stăruitoare în multe gânduri învaluindu-mă, Moliia, carea blanele strică, întimpinare îmi ieși. Eu, macar că nu defoame, ce pentru zăbava pre vârvul limbiiluând-o, ea, săraca, de icoana morţiicarea acmu dinainte-i sta, tareînspăimându-să, cu mare umilinţă a mi săruga începu și: „Cruţă-mi viaţa, domnulmieu, dzicea, spre moale și molatectrupșorul mieu aspru și nedomolit nu tearăta, ce întâi doaă, trii jelnice a mele cucele mai de pre urmă trase duhurialcătuite stihuri și olicăite cânteceascultând, vii cunoaște că musele, precei ce de la inimă le iubăsc, cu darulprofitiii îi împodobăsc! Care cântec,bineînţeles, și mie și ţie și pre lângă noiîncă multora viaţă a da, iară amintrileaneaudzit și neînţeles, a multora aţa vieţiia curma poate." Eu îi dziși: „(De moartenu te teme și de viaţă nu fi cu grijă), cecântecul ce știi cum mai curând și cummai bine știi, mi-l cântă, pentru carileîmpreună cu viaţa și alte multe și scumpe

de la mine daruri vii lua, carile, dupăgiuruinţa cuvântului, îndată și cu plinealalucrului vor urma." Ea, dară, într-acestachip cântecul începu:

„Cu penele Șoimul vântuldespicând,Cu Bâtlanul negru cuvântul puind,Corbul dinceput cu rău tirânește,Nici din hereghie pre dreptstăpânește,Ce-n cuibul altora oaăle ce au scos,Tare laba Șoimului le va da-le gios,Cel cu un corn, iute, mai iute laminte,Ale sale cere cu svinte cuvinte.În curândă vreme, după fulger, tunulRău îi va detuna, din mulţi pân launul.

Așijderea vii ști, domnul mieu, dzisăMoliia, eu, ticăloasa, și a mă naște și amă hrăni din pieile jigăniilor obiciuităfiind, cu amăgeală blane socotind a fi, în

niște pene am fost întrat, de la carile șicântecul acesta acmu de curând amînvăţat. Penele dară precum să videa erade Șoim cu de Bâtlan amestecate, cariledupă sfârșitul cântecului, între sine ovoroavă dulce și iscusită ca aceasta așopti începură. Și întâi penele Bâtlanuluicuvântul apucând, dzicea: „Pre stăpânulmieu, acmu de curând, Corbul l-au trimis,pentru ca împreună cu stăpânul vostru,Șoimul, de pază prin munţi și prin gârleleapelor să fie și nu știm încă pentru altoarecine (a căruia nume l-am uitat)aminte să le fie le-au porun cit, ca doarăa-l prinde putând, nu știm ce răutate maresă-i facă să gătesc. Însă ce vor puteaisprăvi nu putem ști, de vreme ce, precumînţelegem, nu pre iușor acesta lucru aisprăvi nedej duiesc." Iară peneleȘoimului dzisără: „Voi, puturoaselor, câtecuvinte aţi grăit, pre toate cu nu știm, nuștim, le-aţi amestecat. Ce noi știm căstăpânul nostru nici nebun, nici luat deminte ieste, ca organ răutăţii și cleștele

faurului să să facă și știm că tot sfatul dinrău spre bine și din minciunos spreadevărat l-au mutat (că precum atocmireamădularelor la frumseţea trupului, așeatocmirea sfaturilor la podoabaînţelepciunii slujește). Adecă de strâmbăvânarea Inorogului părăsindu-să, ei precela ce i-au trimis să vânedze și pre noidin pestriţe să ne facă negre, iară pre voidin negre să vă facă pestriţe, care lucruacmu, cu mijlocul celor ce știu văpsiacestea, ieste gata și precum după fulgerîndată tunul urmadză, așe după sfat,cuvântul în lucrul să va plini. " Acestea, ofraţilor, de la lighioaia carea afară dintoată pati ma noastră ieste am audzit și,precum pentru începături, așe pen trusfârșituri, vreo știre să aibă în ceva aprepune nu ieste. De care lucru, aieveaieste că probăziturile carile în obraz mi learun ca și laudele cu carile pre Inorogpreste nuări râdica cu a Moliii cuvintefoarte bine să potrivăsc și decât luminasoarelui mai tare să adeveresc. Acestea,

soarelui mai tare să adeveresc. Acestea,pre cât a mea proastă socoteală agiunge,cu un ceas mai înainte la o cale de nu săvor pune, mă tem că să nu cumva iasă,precum penele dzicea, și noi pre alţii avâna îmblând, să nu ne cumva vânedzealţii pe noi (că ce ieste după părete,ochiul muritoriu a videa, și ce să va naștemâne sufletul în muritoriu a cunoaște nupoate). Pentru care lucru (tot cuvân tulascultat, tot sfatul de întrebat și totprepusul cu chibzuită socoteală cercat șiscuturat trebuie)." Dulăii de acestea cuînformuite dovedele a Hameleonului tareadeverindu-să și cuvintelor lui vârtosîncredinţându-să, îndată pentru toateCorbului știre făcură (că precum dulăiifricoși de frundza clătită latră, și coteiiminciunoși de pe urma șoarecelui, cadupă a iepurelui cehnesc, așe iușorul laminte de toate să teme și pentru adevărminciuna pre lesne crede). CeHameleonul meșterșugul ritoricăi înpoetică mutând, o sentenţie veche spre

mai mare răul nou într-acesta chip leprociti; Adecă:

Nu ieste bine, o, priietine, pentrufietece pricină la meșter a merge. Nici latoate altul să-ţi trebuiască, ce și tu Făfluierul, căci îţi ieste pre lesne lucrul.

Acei vechi a lucrurilor cunoscători nuîn zădar învăţături ca acestea suptslovele nemuririi au legat, ce pentru cadintru ale sale următorii domirindu-să,spre folosul și procopsala sa cuvin tele lafaptă să aducă. De care lucru noi, macarcă știre Corbu lui facem și învăţătură dela dânsul așteptăm, însă după svântaaceasta sentenţie și de la noi vreo clătirea să face trebuie, pen tru ca doaă lucruria dobândi să putem: Una căci nevoialucrului ce ne stă asupră poate să nuaștepte învăţătura de acolo, alta că ce dinmintea noastră a isprăvi vom putea, aceianumai hirișă a noastră cinste să vachema. Iară amintrilea, noi totdeauna

ucinici și alţii meșteri vor rămânea, nicitoată nedejdea curmând în toateceasurile, ca puii golași, cu gura căscată,hrana de la alţii să așteptăm, ce bunăinimă făcând, bărbătește de isprăvirealucru lui să ne apucăm. Că precum am șimai dzis, că de va rămânea a visuluitâlcuire numai până aicea, alaltă tâlcuiretoată nelu crătoare va rămânea și doritulsăvârșit odată cu bucurie tot vom videa.Pentru carile, bună nedejde mi-au rămas,de vreme ce Șoimul, în mine deplincredinţă având, precum iarăși la acelașiloc cu Inorogul ieste să să mai împreunemi-au arătat. Care vreme foarte în minteţiind-o, altă dată somnul nu vise, cetrezviia lu cruri deplin îmi va arăta, și așe,socotesc că de laţurile ce i-am întins totnu va scăpa."

Deci dulăii carte în chip ca acestascrisă cătră Corb trimasără:„Monarhiiimonarhiilor și domnului domnilor,stăpânului no stru milostiv, noi

credincioasele slugi și plecaţii robi,ogarâi, dulăii, coteii și Râsul, cu multăplecăciune, la pravul pragului puternicului nostru stăpân, nevrednicile noastreobraze ștergând, de la toate cereștileputeri, bună pază și fericită viaţă rugând,biruinţă a toată împotrivirea și supunere atot nepriietinul poftim. Cătră aceasta, înștire facem că precum cerescul Vulturmartur cuvin telor și cunoscătoriu inimilorne ieste, că nu de vreo zavistie porniţi,nici de vreo pizmă clătiţi, ce de adevăratetâmplate lu crurile părţilor acestora(adecă la Grumadzii-Boului, unde împotriva nepriietinului de obște și pentruvânătoarea vrăjmașului Inorog trimișisintem) însămnăm și înștiinţăm. Va știdară dom nul nostru milostiv că în cestedzile cu osteninţa a unor priietinicredincioși și prin multe crunte alenoastre sudori, cât și talpele prin aspre șiascuţite stinci călcând ni s-au beșicat șiprin dese și ghimpoase hinciuriscociorând, părul ni s-au jepuit și piielea

ni s-au despoiat, și așe, după multepriveghiri și alergări, pre acel de capnepriietin la mare strâmptoare l-amcoborât și în mâna Șoimului ca în nerupteși nedezlegate legături l-am lăsat, cu toţiibună nedejde având ca și osteninţelenoastre în deșert să nu iasă, și acelcumplit nepriietin sfârșit răutăţilor să-șipuie. Ce Șoimul (pre carile pentru maimare credinţa și mai bună nedej dea l-aifost trimăs), după ce cu dânsul faţă la faţăau vinit, nu știm, cu ochii, ca vulpea pecocoș, l-au fărmăcat, au cu cuvintele, casirenele cu cântecele, l-au aţipit și l-auamăgit? Atâta știm că nu numai căci nu l-au prins, nu numai căci nepipăit l-auslobodzit, ce încă și una cu dânsul într-unprieteșug și într-o inimă legându-să, maredragoste între dânșii să arată, atâta cât,nu numai căci despre goana lui neoprește, ce încă și pre noi, cavicleșugului lui părtași să ne facem, tarene silește.

Așijderea Bâtlanul (carile mai preurmă pentru paza gârlelor s-au trimis), înpartea lor dându-să, toate tainele și toatesilţele cătră Inorog ne descopere, cât unpăr de pe noi de ne-ap năpârli, presteștiinţa nepriietinului să fie cu putinţă nuieste. Cătră aces tea, foarte bine și dinchipuri de credinţa vrednice, tare ne-amadeverit, adecă Șoimul peneleschimbându-și, din pestriţe negre, iară aBâtlanului din negre pestriţe să le facă.De care lucru, aces tea nu în puţin a sălua trebuie (căci bucăţeaoa aluatului latoată covata destul ieste și din scânteiamică, mare pojar a să aţiţa poate). Lacarea proasta noastră minte alt leac aafla nu poate, fără numai Șoimul șiBâtlanul, dintr-această slujbă scoţindu-să, la monarhie să să cheme, ca pentruvicleșugul carile au făcut dovedindu-să,cu ceia ce li să cade pedeapsă să li săplătească."

Cartea acestora decât cerneala mai cu

negre pâri plină și într acesta chipîmpodobită era. Iară Șoimul, precum maisus s-au pomenit, dacă de laîmpreunarea Inorogului s-au despărţit,după cuvântul carile îi dedese, și el carteca aceasta alcătuind, cătră Corb au trimisDupă titul. „Bine știe domnul mieumilostiv că după porunca carea mi s-audat, la Grumadzii-Boului viind împreunăcu toţi dulăii, în tot chipul de nevoinţă,spre a Inorogului vânătoare am silit și amnevoit, atâta cât nici o piatră neclătită șinici un unghiu nescociorât și nici unmeșterșug neispitit n-am lăsat (ce celeace norocul nu sloboade, nevoinţabatgiucuresc) și nicicum cu de-a sila lamână să-l aducem n-am putut. Ce iarăși,după porunca carea am avut, cu mijloculHameleonului, cuvinte de pace și sămnde prieteșug i-am trimis, socotind (ca ceacu rău a isprăvi n-am putut, cu bine aisprăvi să ispitim). Carile, întâi cuvintelor,apoi giuramânturilor mele încredinţându-să, la un loc ne-am împreu nat și tot feliul

de voroavă cu dânsul am scuturat. Cecâte prin multă vreme am vorovit, toate asă scrie și multe sint și nu toate urechile ale suferi pot. Iară toată închieturacuvintelor ieste aceasta: Pacea și linișteacu toată inima poftește, însă a săîncredinţa prea cu anevoie a fi arată, devreme ce de multe ori și prin multe chipuriaceasta s-au ispitit și totdeauna și încuvin te și în fapte amăgit și viclenit s-auaflat. Care lucru, eu, tare tăgă duindu-l,cu multe chipuri de voroave, fără fiinţă,dreptatea a-i astupa mă siliiam (că cei cea păcii aședzători sint, pentru ca cele cucuviinţă și spre împăcarea inimilor sint săaședze, și min ciuni a grăi slobodzenieau, ca capetele râdicând și înălţând,mijlocele a ţinea să poată). Ce el, cumulte și mari argumenturi și nebiruitedovede și mai vârtos cu scrisorile carile amână avea, dreptatea lui și amăgealanoastră arăta, atâta cât ce să-i răspund n-am mai avut. De care lucru toatecuvintele lui cu socoteală și toate

cuvintele lui cu socoteală și toatejalobele lui cu dreptate a fi mi s-au părut.Și într-aceasta, domnul mieu milostivadeverit să fie că amestecătorii de răutăţiși a păcii nepriietini într-alt chip îlzugrăviia, iară eu la dânsul alt chip amcunoscut. Deci ce priinţa adevăratii meleslujbe mă îndeamnă și adevărul poftește,dzic că jiganiia aceasta nu deneprieteșug, ce de prieteșug vrednicăieste, căci într-îmbă mâna gata și neferitieste. Pentru acestea, dară, cuîndrăzneala și voia vegheată carea lalumina negrimei tale neapărat am, mărog: ca ce pofta și voia domnului mieumilostiv ar fi, cum mai curând chiarrăspuns să aib, căci până în vremea a1.500 de minute, so roc răspunsuluipuind, până la aceia vreme goananeprietinească în odihna prietineascăprecum va sta cuvânt i-am dat.

„Corbul, dară, ase din doaă părţi, doaăfeliuri de scrisori luând, cu doi ochi, doaăcărţi citiia, și cu doaă urechi, doaă

povești îm potrivă audziia. Ce ochiul celdrept cu urechea dreaptă pe carteadulăilor fu și minciunoasă cuvintele șiclevetele lor ascultă. Iară ochiul stâng șiurechea stângă pe slovele curate șicuvintele adevărate întorcând, toatedzisele îndărăpt și tot adevărul în minciună luă (căci minciuna după voie decâtadevărul împotrivă la cei stăpânitori maimare încăpere are). Deci dulăilor răspunsdede, precum pre Șoim și Bâtlan deacolo râdicând, ceia ce li să cade își vorlua plată, iară ei, în tot chipul silind, lucrulîn slab să nu lasă și ori în ce fel s-arputea, numai la mână nepriietinul să vie,să nevoiască, pentru carea maremulţemită și de aceia slujbă vrednicedaruri vor lua. Iară din pricina lenivirii lor,lucrul într-alt chip de va fi, fără greacertare și fără a cinstei scădere să scapenu vor putea.

Iară Șoimului într-acesta chip răspunstrimasă: „Cartea ta am luat și într-însa

cuvintele inimii Inorogului am citit. Deciiată că-ţi dzic: nu să poate, nu să face, nusă află, cătră mine altă dată a scrie tepărăsește. Iară Inorogului cuvânt de pacesupt giurământ cât de tare dă, și numelecerescului Vultur la mijloc puind, prenepriietin a amăgi nu te sii (căci la noidoftori sint carii, daruri bune vădzind,boala păcatelor cât de grea a tămăduipot), (v, zeÍ cai qeoµ muritorii anemuritorilor voie a amăgi cum potispiti?). Ce ori în ce chip ar fi, încă o datăla locul prundișului a-l coborî silește, deunde altă dată ca de altă, să nu cumvamai scape, nici frica giurământului de laîndrăzneala izbândii a te opri pricină săpui (că pre nepriietin a-l birui numai voianoastră cearcă, iară tot feliul demeșterșuguri și de vicleșuguri a facepravila locului nostru sloboade). Că înmonarhiia noastră ves tită și de la toţiadeverită axiomă ieste (cu mortul, decâtcu viul, giudecată a avea, mai lesne, șide păcatul nevădzut, decât de ne

priietinul vădzut, a te curăţi mai pre iușorieste). Că când jiga niia aceia dintre viiva lipsi, atuncea numai noi precumadevărat între vii ne odihinim ne vomputea numi. Deci cum mai curând, dupăporunca noastră, sau isprăvind, sauneisprăvind lucrul, pre Bâtlan împreunăcu tine luând, aicea să vii căci alte lucruriși alte trebe într-alte părţi a împărăţiiinoastre s-au tâmplat, la carile pentru cacu mâna ta să să isprăvască, sintem să tetrimetem. Iară pentru aceia slujbă într-acea parte, iată că pre fratele frate lui,vărul vărului și nepotul nepotului, Uleul,trimetem, carile, îndată acolo ce va sosi,tu, fără altă zăbavă sculându-te, să vii.Într-alt chip să nu faci. Aceasta-ţi scriem.

Partea a opta

Amânduror părţilor răspunsurile într-acesta chip viind, dulăii cătră Hameleona Corbului socoteală îndată descoperirăși pen tru venirea Inorogului laîmpreunare foarte amintea să-i fie cumulte giuruinţe îl rugară. (Ce pietriirătunde din vârvul dealului puţină urnire îitrebuie), căci el altă treabă nu avea, fărănumai ce dzua împreunării lor păziia. IarăȘoimul, vădzind că după făgăduinţacarea cătră Inorog făcusă răspunsul nu-ivinisă, nici inima Corbului spre poftaadevărului să plecase, ce supt numelecredinţii încă mai mari și mai fără legevicleșuguri să facă îi poruncește, socoti(că mai bine ieste într-o dzi de o mie deori a muri decât ochiul cel ce toate într-ascuns vede o dată a amăgi), și totadevărul cătră Inorog descoperind,adevăratul prieteșug să-i dobândeascăaleasă, pentru ca din viitoarea-i primejdie

norocul a-l feri de nu va învoi, încaileapre dânsul de acea imăciune cu rat șineimat să-l cunoască. Deci Șoimul devicleană cartea carea dulăii cătră Corbscrisese nicicum de știre având, și pentruvicleșugul Hameleonului nici cumprepuind, Hameleonului știre trimasă cacum mai curând să vie, căci are cuvântsă-i grăiască și poruncă să-iporuncească.

Hameleon, pururea grijea vremiirăspunsului și a împreunării lor purtând,fără altă zăbavă, sărind, la Soim să dusă.Cătră carile Șoimul: „Du-te, dzice, o,priietine, și Inorogului știre dă precumrăspunsul ce așteptam mi-au vinit, deci,oricând va putea, iarăși la locul dintâiîmpreunare să avem îl poftesc, căcisingur, de ar fi cu putinţă, unde să află așmerge, dară multe pricini înainte să pun,carile despre acea cale mă împiiedecă.Întâi că, mărgând eu acolo, alalţi tovarășipoate într-alte prepusuri să între; a doa,

că macar că pentru prepusuri vânturoaseca acestea atâta aminte nu mi-ar fi, ce întrecutele dzile, după vânarea uniiPotârnichi, mai vârtos decât s-ar fi cădzutslobodzindu-mă, câteva pene din aripadreaptă mi-am betejit, deci, pentru ca săsă îndreptedze, câteva dzile în odihnă sămă aflu doftorii mi-au poruncit; și așe, laînălţimea munţilor a mă sui peste putinţăîm ieste." Hameleonul, poruncă luiplăcută și dorită ca aceasta audzind,mare bucurie luă și de tâlcuirea visuluisău cea dintâi iarăși tare a nedejduiapucă. Ca acestea dară în gând clocotiia,iar din cuvânt cătră Șoim dzisă (cuîndrăzneală grăind și pentru cuviinţadreptăţii pomenind): „O, domnul mieu,înţelepţii cuvintele înde site a suferiobiciuiţi sint, cu care sentenţie și eusprijenindu-mă, pentru adevăratul mieupriietin o obrăznicie cădzută și o asupreală întregilor la minte plăcută, cătrătine de voi arăta, ier tăciune să aib mărog. Mă rog, dară, domnul mieu milostiv,

să nu cumva osteninţele mele în zădar săiasă, adecă împreunarea aceasta să nucumva spre scăderea cinstii Inorogului săfie, că precum bine ai cunoscut, dreptuluiacestuia grele năcazuri și nespusăstrâmbătăţi i s-au făcut și încă altele maimari a i să face (pre cât pociu cunoaște)urâtorii dreptăţii cu multe chipuri mă temcă nevoiesc, că precum și mai denainteam dzis (cine adevărat iubește, gânduride negândit gândește și prepusuri deneprepus prepune). De care lucru, iarășimă rog, obrăzniciia mea în vină să nu săţie, și eu iată că după porunca ta știre îivoi da, iar el, după cuvântul carile au dat,soarele îndrăpt poate să să întoarcă, iarăel din socoteală-și să să mute precumpeste putinţă ieste adeverit sint. Deci elacmu viind, să nu cumva altemeșterșuguri de vicleșuguri să fie, și apoitoată ocara asupra mea va rămânea șitoată lumea numele vândzătoriului șiporecla de răufăcătoriului mie îmi vapunea. Ce nu atâta pentru strâmbă

punea. Ce nu atâta pentru strâmbăporeclitura mea, cât pentru fără caledoseditura lui m-aș pedepsi" (o, jiganiiafăţarnică, o, vas spurcat și lingurăscârnavă, cum răutatea în inimăamestecând, cu gura cele ce știia că-i vorvini, pentru ca asupra altora să cadză,cale le găteadză).

Șoimul, de spurcat vicleșugul lui așeșinicicum prepuind, de acestea ce-șipropune nicicum grijă să nu poarte tare îladeveri, și precum (mai bine fără purtareaduhului, decât cu purtarea ocărâi a fisocotește) îi dzicea.

Hameleonul acmu, deplin cunoscândprecum gândul Șoimu lui nicicum sprerăul Inorogului nu să pleacă, ce cinsteacuvân tului decât viaţa mai scumpă ţine,de acolo ieșind, întâi la dulăi să dusă, șitoate câte Șoimul îi poruncisă și pentruvinirea Ino rogului la împreunare, precumpeste puţine dzile ieste să fie, le spusă.Apoi la Crocodil alergă, cătră carile cu

mare îndrăzneală:„Bucură-te, domnul șistăpânul mieu milostiv", dzisă. Crocodilul: „Ce poate fi aceasta a ta lascavă șivoioasă arătare? Oare ţie vreun bine, aualtuia vreun rău undeva ai simţit?" (Căzavist nicii pentru răul altora decât debinele său mai mult să bucură).Hameleonul dzisă: „Amândoaă părţileîntrebării, o, domnul mieu, adevărate șiprecum sint le-ai cunoscut. Și cum să numă bucur, de vreme ce prada ţ-amapropiiat, vânatul la strâmtori ţ-am încuiat,masă întinsă ţ-am deșchis și bucatesăţioase ţ-am gătat și, în scurt să dzic,toate după poftă și după voie s-autâmplat. Că, iată, în ceastă sară Inorogulla prundiș să coboară, la ușile a toatepoticile dulăii stau gata să puie zăvoară,toate întrările și ieșirile lui viteji vânătoriiși neosteniţi gonitorii tare le străjuiesc șivârtos le păzesc (căci așe cu dulăii săvorovisă). Deci altă cale de scăpare șipotică de fugă nu-i rămâne, fără numaidoară în apă să să arunce, unde domnul

mieu câteva ceasuri a străjui de nu să valeni, fără greș de biv pradă domnul mieuva dobândi, eu asupra nepriietinului voiizbândi și preţul îndzăcit și însutit îmi voiplăti. La strajea nopţii dintâi pogorârea laprundiș îi va fi, paza dulăilor despre altepărţi nu va lipsi și, așe precum soco tesc,bucată gata în gura domnului mieu vavini. " Crocodilul,acestea audzind, săveseli, însă cătră Hameleon într-acestachip întrebarea vrăjbii pusă: „Eu, pre câtdin sunetele cuvintelor lu mii am pututînţelege, tu și cu Inorogul mare dragosteaveaţi și odânăoară într-un locnedespărţiţi lăcuiaţi, atâta cât sufletul tăude a lui lipit să fie fost să părea. Darăacmu această vrăjmașă neprietinie și demoarte asupră-i viclenie din ce pricină săsă fie tâmplat? Cu dreptul voiu să-mispui."

Hameleonul, de nenedejduităîntrebare ca aceasta, deodată tare să ului(că minciunoșii în voroavele tocmite să

dezvălesc, iară la întrebările fără veste cabezmeticii să uluiesc). Iară mai pre urmă,precum să dzice cuvântul (minciunosultatăl minciu nii și minciuna fataminciunosului ieste), îndată minciunazămisli și spurcata basnă născu, dzicând:„Aceasta întrebare până acmu nici dinpriietini, nici din nepriietini cineva m-aumai întrebat, în care lucru ascunse și denedescoperit taine să cuprind, nici cătrăalt chip o dată cu moartea le-așdescoperi. Ce de vreme ce domnul mieuacesta lucru a mă întreba și dreptateacarea asu pra lui ași avea a aflaînvoiește, pre cât mai pre scurt voi putea(de vreme ce la Inorog a mă duce vremeamă grăbește) a te înștiinţa mă voi nevoi.Va ști dară domnul mieu milostiv căpărintele mieu era Apariu, carile în toatedzilele apă de la fântânele de singe aaduce obiciuit era. După ce și eu mai lavârstă am sosit și cofa în mână a râdica,apa din fântână a scoate și coromâslapre umere a purta a putea am început, cu

tată-mieu împreună adese fântânele celede singe la rădăcinele Munţilor Vrăjbiiizvorâtoare cercetam. Munţii aceștea,departe, în ţara ce să cheamă Pizma, săaflă, despre partea răsăritului, premarginea ocheanului în sus, spre crivăţ,și în gios, spre amiadzădzi, în lung și înlat atâta de mult să trag, cât cei cenepărăsit drumul carile pre la rădăcinelelor merge au ţinut dzic precum până laocheanul apusului ocolesc și ca un zid îngiur împregiur toată rătundzalapământului îngrădesc.

Așe, noi dară pentru trasul apii adesela acei munţi mărgând și din care izvorapa mai cruntă și fierbinte ar fi ispitind(căci apa aceia cu fierbinteala, iară nu curăceala setea stâmpără), odată în vârvulunui munte prea înalt ne-am urcat, învârvul a căruia un puţ prea adânc și maisă dzic fără fund am aflat. Din gurapuţului ciutura cu hârzobul slobodzind,după ce cât era funia de lungă au mărs,

după ce învălitorile ca petelor șiîncingătorile mijlocelor la capete amadaos, cu mare nevoie de fundul puţuluiagiungând, precum de o umedzală ciutura să fim împlut am simţit. Iară după cevasul afară scoasem, vădzum că nuumedzală roșie, ce albă era, din carea,gustând, precum adevărat lapte ieste amcunoscut. Și îndată, precum muntele celace lapte izvorește să fie ne-am adusaminte. Îndată ce laptele gustaiu, dinfundul puţului un tânguios glas: „Vai, ţiţișoarele mele, vai, lăptișorul mieu, cinedintre muritori te-au tras? Cine din ceinemuritori vreodată te-au băut? Cineieste îndrăz neţul și obraznicul acestacarile pieptul Biruinţii a apipăi șiţiţișoarele fiicăi mele de gurguie a sugenu s-au temut?" Tată mieu, glasul acelașe de tângâios și așe de mângâiosaudzind, îndată descânteculnecromandiii asupra laptelui a descântaîncepu (căci precum duhul Biruinţii să fieîntr-acesta chip strigat price pusă).

Laptele, după descântec, îndată a săînchega și mădu larele unul de altul a sălega începură. După aceia vinele presteoase întindzându-să, toate părţile trupuluia să clăti și supţirea peste dânselepelicioară a să lipi vădzum. Și așe, îndatăo fi cioară ghizdavă și frumoasădenainte-ne în picioare stătea, carea cuochii sigeta, cu sprâncenele arculîncorda, cu faţa singe vărsa, cu budzeleinima spintica, cu mijlocul viaţa curma, custatul morţii râdica, cu cuvântul dzilele încumpănă măsura, cu răspun sul sufletulde la mormânt înturna, iar cu singurnumele Biruinţii toată frumseţe biruia șicovârsiia. Pre aceasta într-acesta chip, o,domnul mieu, vădzind-o, îndată în inimărană nesuferită și boală netămăduităsimţiiu și cătră părintele mieu: „O, tată,căci lucru primejdios ca acesta a videam-ai născut" (că decât rana dragostelor șidecât boala iubostelor mai primejdioasănici ţiru licii au vădzut, nici doftorii auaudzit) „și decât meșterșugul pre morţi a

audzit) „și decât meșterșugul pre morţi aînviia, mai bine meșterșugul pre mine amă omorî sau a nu mă naște să fi învăţat"(că în statul acesta a vieţii de dra gostepătimitoare, moartea decât viaţa maipoftită ieste). Tatăl mieu, în neruptlanţuhul dragostelor legat și așe de tareînfășurat vădzindu-mă, dzisă: „Bodzuldragostei, o, fiiule, fiiul Afroditei ieste, precarile nu după micșorimea vârstei (căcipururea copil ieste), ce după tare arcul cetrage și ascuţită sigeata ce în ficaţi înfige,cei ce-l măsură, îl cunosc. Ce cât spreaceastă a ta de curând scornită patimălucrul ar pofti, fii cu bună inimă, că celace cu cuvântul și cu meșterșugulfarmăcului necromandiii din lapte ficioarăa face au putut, din ficioară spre poftanevestirii inima a-i pleca cu multul maipre lesne va putea. Numai atâta căci deîmpotrivnic norocul tău (carile muritorilorniciodată dep lin nu vine) foarte rău îmipare, de vreme ce ficioara aceasta, dinlapte născută fiind, din fire starpă a fi firea

au lăsat-o, nici pântecele ei sprezămislirea simenţiii locuri ș-au gătat.Unul i-ar fi leacul (pre cât adâncmeșterșugul mieu a afla poate), ce șiacela pre cât cu anevoie îi ieste aflarea,cu atâta mai cu nevoie ieste, aflându-l, cudânsul după voie cineva a să sluji." Eucătră tată-mieu dziș: „Pentru stârpie șipentru a zămislirii leac a cerca, lucru maipre urmă trebuitoriu ieste, ce acmu deodată leacul nesuferelii mele fără zăbavăaflând, alalte leacuri de vor trebui, mai cuvreme vom putea cerca" (că înţelepţiiîntâi nevoia, apoi treaba caută). Și, cemai mult, o, domnul mieu, cu voroava săocolesc? Tatăl mieu îndată descânteculdragostelor în capul ficioarii descântă și,trii peri din cosiţă-i zmulgându-i, unul lagrumadzi, altul la braţe, iară al triilea lamijloc îmi învălătuci, cu carii precumsufletul ficioarii de tot trupul mieu să săfie legat și inima ei în sufletul mieu să fieîntrat îi păru. Și așe, ea ochii de lapământ râdicându-și, ca lumina soarelui

în stele oglindă frâmseţelor ei mă făcu șiîn mine pre sinea și în grozăviia meafrâmseţe ei a videa i să părea (că ochiidragoste lor nu ce ieste, ce precum îi placvăd). În scurt, pe Biruinţă dra gostele obiruiră, și Diana Afroditis a să face priimi.Iară a doa dzi părintele mieu, din somndeșteptându-mă, dzisă: „Eu în dzilebătrân și la ani învechit sint, o, fiiule, cecuvintele mele po menește. Între a lumiijigănii Inorogul să află carile în vârvul cornului mare vârtute poartă și împotriva atoată pătimirea putere are. Deci,vreodânăoară cu dânsul a te împreunade ţi să va tâmpla, pre cât vii putea înprieteșugul lui vârtos a te lega silește, căel numai pântecele Biruinţei spre roadasimenţiii neamului tău a deșchide poate."Aședară, părintele mieu, Apariul,învăţătura dându-mi, dintre vii au ieșit.Iară eu în multă vreme cu Biruinţa la unloc și într-un pat vieţuind, nicicumnumelui următoriu și neamuluiadăogătoriu de la dânsa să iau nu m-am

adăogătoriu de la dânsa să iau nu m-amînvrednicit. Deci târdziu mai pre urmă, deînvăţătura părintelui mieu, carea pentruInorog îm dedese, aminte aducându-mi,toate pustiile Araviii a cerca și toatepărţile lumii a cutriera nu m-am părăsit,până locul și lăcașul Inorogului am aflat.Aflându-l, de dânsul cu mare cinste m-amlipit, tovarăș în toate căile nedes părţit șislugă în toate slujbele neostenit m-amfăcutu-i, nici în viaţa mea altă plată sausimbrie i-am poftit, fără numai o datamacar vârvul cornului lui de moalepântecele Biruinţei mele să lipască amnedejduit. Și pentru ca pologul stidirii săsă râdice și supt singurătateacoperemântul necunoștinţii să săarunce, de multe ori și mai în toatedzilele, la culcatul și la sculatul lui, eutrebe în câmp îmi scorneam, iară Biruinţeilingă dânsul să să afle îi porunceam. Ceîmpietrită inima lui nicicum spre stârpireapântecelui ei a să milostivi nu s-au muiat,ce în zavistiia neamu lui și seminţiii mele

neclătit au statut. Eu, într-aceastăasprime și neînduplecare vădzindu-l,aievea simbriia slujbei și pofta ini mii,carea îmi era, cerându-i, cu mare urgie șimânie, simbrie ca aceasta a-mi da autăgăduit, și precum el Dianii, și nuAfroditii, să fie închinat apofasisticos mi-au răspuns.

Acmu dară, o, domnul mieu, ce maimare dreptate și ce mai dreaptă pricinăspre izbânda lui a mi să da? Și ce maiuscată iască spre aţiţarea răsplătirii decâtopreala simbriii și tăgada dreptei pofte asă afla poate? Și aceasta ieste pricinavrăjbii cu carea până la moartea mea anu-l intiri nu voi părăsi și precum„bunănedejde am, astădzi izbânda mea și platalui, precum ţ-am spus, îndzăcit și însutitsă va plini."

Aședară, Hameleonul sfârșit spurcateiși năpăstuitoarei basne puind și toatevicleșugurile pre cât mai pre-ascuns putu

alcătuind, în munte la Inorog să sui, cătrăcarile, cu multă plecăciune plină de mareînșelăciune închinându-să, dzisă: „Leul șiVulturul ceresc în veci lăudat și toatepasirile și dobitoacele cerești preste vecislăvite să fie, carii faţa domnului mieucea de lumină slobodzi toare și sănătatealui ceia ce-i lumii trebuitoare în statul săua videa m-au învrednicit. Cătră acestea,dumnealui Șoimul cu plecăciunesănătate trimiţind, roagă și poftește ca,după făgada carea aţi dat în aceastăsară, de iznoavă, dorita-ţi împreunare aavea să poată, căci toate după voie a-ţivesti și toate de fericire a-ţi povesti are."

Inorogul, amânduror închinăciunilorcelea ce li să cuviniia de priimirerăspunsuri dând, dzisă: „De împreunareaȘoimului cu dragoste bucuros sint (că cupriietinul adevărat și de credinţă vrednic,cine va împreunare și voroavă trebuitoarea avea, între cele de frunte fericiri sănumără), însă în ceastă sară, după poftă-i

a face, o pricină (și aceasta dreaptăprecum mi să pare) mă oprește, de vremece noi sorocul neprieteșugului și dzuaprie teșugului până în 1500 de minutepusesem, și acmu, peste so rocrăspunsul trecând, urmadză ca șilegătura datelor cuvinte să să fie rupt. Decare lucru, înnoirea giurământului șiîntărirea cuvintelor trebuitoare și într-îmbepărţile folositoare a fi socotesc, cu careaodihnindu-ne, afară din tot prepusul iarășila locul știut să ne împreunăm. Că măcarcă despre omeniia și întregimea Șoimullucru împotrivă nu-mi prepuiu, nici lagiurământurile o dată date, cu vremeaurgiia cerească a să răsufla socotesc (cătot cel ce la tot cuvântul necredzătoriu șila tot giurământul prepuito riu să arată,acela de călcarea a tot giurământulpururea gata ieste),ce de la buni priietinila ureche mi-au vinit precum croco dilul laţărmurile apei să fie pădzind, de la carilepoate ceva prin neștiinţă înalgiosul să misă facă."

Hameleonul, pentru numelecrocodilului din gura Inorogului audzind,vicleșugul ascunsului inimii tare îl tulbură(că pre cât știinţa bună, în tulburare,mângâiere, pre atâta știinţa rea, înlinește, tulburare aduce). Și cu grelegiurământuri și strașnice blăstămuri a săgiura și a să blăstăma începu, precumacestea nighina nepriietinului întresămânţa grâului și mugurul pădureţ înhultuoana domesnică, hultuită să fie:„Însă iarășile, o, dom nul mieu, de vremece ca acestea la ureche-ţi s-au sfârâit (e ce crosocÓhn ), aibi grijă (că vicleșugulînţeleptului cu multul mai cumplit iestedecât a nebunului). (O, piiele diavoluluisupt părul dracului! Cu ce fel deîmpletecituri următoare ocara-și supt numele altuia mai denainte a o vârîsilește.)1 Că domnul bine știe (că fireadecât deprinderea mai veche ieste șitotdeauna clevete le rele strică obiceelebune), de unde poţi prepune că dintr-

aceste sunate să fie vreunele șiadevărate. Iară cât despre partea meaieste, pre chipul nezugrăvit mă giur, cădespre partea Șoimului, nici în voroavă-imeșterșug și-n faptă-i vicleșug macarcevaș n-am priceput (caută aiceagiurământul vicleanului supt numeledreptului acoperit). Însă eu spre toatăporunca de binelui mieu făcătoriu macarcum nu mă voi lenevi, ce iată, în pripăînapoi mă voi întoarce și de acesteaprepusuri foarte tare a te adeveri și a teodihni voi sili.

„Aședară, Hameleonul întorcându-să,în cale gândurile cele fără cale procitiia șide pomenirea străjii crocodilului nupuţină întristare simţiia, ce ca valurileţărmurii una după alta chitelele inima îiizbiia, socotind precum silţa i s-au vadit șilaţul i s-au des coperit. Apoi iarăși singurșie parigorie și mângâiere făcându-și, însine dzicea: „Pentru crocodil Șoimulcevași macară nu știe, cari le, de ar fi știut

adevărat, știre i-ar fi dat. Dulăii și Râsulsă-i spuie, de ar fi și vrut, n-ar fi putut,căci nici vremea i-au lăsat, nicestrâmtorile drumurilor acestora cale le-audat. Eu singur, nu lui, nu altuia să-i spuiu,ce așeși de ași ști că piielea de pre mineștie cele ce dzac în mine, singur miesamă făcându-mi, de care brad în ceastăpădure ieste mai înalt, de acela m-așispândzura. Ce altă nu ieste, fără numaiInorogul nici o parte a primejdiii înprepusul gândului neadusă nelăsând(căci înţeleptul mai mult de cele împotrivă decât de cele după voie chitește), delucrul ce-și prepune, precum adevărat săfie înţeles dzice, și ce nu știe arată căștie, pentru ca adevărul știinţii săagonisască." Ce, după lineșteamângâierii aceștiia, iarăși furtunaîntristării i să scorniia, dzicând:„Bine cămacar că de crocodil adevărată știinţă nuare, dară iată că de dânsul prepus are, dece are prepus are și grijă, de ce are grijăare și pază, și cu paza bună din primejdia

rea poate să scape. De care lucru, acmutoată puterea meșterșugurilor să-micheltu iesc trebuie, pentru ca dinprepusul ce au întrat să-l scoţ și dupăpofta voii mele la locul prundișului să-lcobor, în carile toată nedej dea tâlcuiriivisului mieu să sprijănește."

Acestea răul rău gândind și cuchiteala învălindu-le și dez vălindu-le, laȘoim sosi, cătră carile, dupăînchinăciune, într-aces ta chip grai: „LaInorog am fost, de cât poruncă mi-ai dat,pre amănuntul i-am spus. La lucru gata șila cuvânt stătătoriu l-am aflat, numaipentru vinirea-i îndată o pricină află, ce șiaceia cu întreagă și înţeleaptă socotealăieste, de vreme ce dzice că so roculcarile aţi fost pus să fie trecut, pentrucarile de iznoavă adeverinţa cuvântuluipoftește. Mai ieste și altă pricină, careaoarece în gânduri puindu-l, nu puţinvinirea-i înpiiedecă, adecă precum de uncrocodil să fie înţeles, carile, sau pentru

dânsul, sau după obiceiul lor,trecătoarele apelor să fie pădzind și, saucu știinţa a altor dulăi, să nu cumvapreste știinţa ta ce nu gândește el și cenu-i poftești tu să i să tâmple. Pentrucarile a-l mângâia, cu fel de fel desocotele și cu multe giurământuri dinprepus a-l scoate cât am putut am nevoit,și precum acestea sint să nu le creadză(ia aminte vicleană voroava a vicleniijigănii). Așijderea, despre partea ta uneleca acestea să să lucredze, lumea de s-arclăti, peste putinţă ieste; nici dulăii, saualtcineva, preste știinţa ta ceva, nu numaia face, ce așeși mai nici a gândi să nupoată l-am adeverit (căci eu, robul tău,așe știu, așe și credzu). Ce el în cuvintelemele de tot a să odihni poate să nupoată. De care lucru, cu tot de-adinsul dinprepusuri ca acestea să-l scoţi trebuie, cabinele cu bine făcând, toate deplin și cumcinstei tale să cade să să isprăvască (căpăscarii răutăţii undiţile vicleșugului sprevânarea și moartea binelui din faţă până

în fundul mării necunoștinţii aruncă)."

Șoimul, despre inima sa curat știindu-să, pentru alţii lucrul a cerca să apucă, șiașe, îndată pre dulăi la sine chemând, deau ceva știre pentru îmbletele crocodiluluivârtos îi întreba. Ei alalt vicleșugascundzind, pentru crocodil într-adevărtare să giura, precum nu de îmbletele luisă știe, ce așiși nici de nume-i pânăacmu să nu fie audzit. Așe, dulăii înstrâmbătate pe dreptate să giura (căcispurcata lighioaie până într-atâta urmelevicleșugului șuvăisă, cât și soţiilevicleșugului a i le cunoaște deplin nuputea) și tot prepusul de la mijloc cuvârtoase blăstămuri râdica. Șoimul, înmulte isteţ și provideţ, iară intr-aceastapristăviii sale bizuin du-să, prost și lesnecredzătoriu să arătă. Deci dulăilorcredzind și despre Hameleon nici cumprepus având, supt răutatea alto ra,dreptatea și bunătatea sa prea ieftinvându, într-acesta chip cu scrisoarea pre

Inorog adeverind:

După închinăciune: „Câte prinHameleon mi s-au dzis, m-am înștiinţat.Deci pentru prepusurile carile grijea ţi le-au scornit, ade verit să fii, că de nu dinsingură grijea sint, ce altul cineva dincrieri le-au plăzmuit, unul ca acela nici alnostru, nici al vostru priietin ieste, fărăgrijă dară la împreunarea de folos vino.Și mă crede că pre numele anenăscutului Vultur, pre singele anevinovatului miel și pre duhul a toatăviaţa mă giur că în inima mea nici au fost,nici ieste, nici va fi vicleșug, nici la alţii afi am simţit. Ce orice pentru folosul vostruar fi, aceia silesc, nevoiesc și învoiesc."Acesta răspuns Hameleonul de la Șoimluând, îndată înapoi la Inorog să întoarsă,căruia, după citeala slovelor, de la sineca acestea adăogea: „Vedzi, dzice, o,domnul mieu, că Șoimul cu ale saledrepte giurământuri, ale mele adevăratemainte dzise cuvinte adeverește și mai

vârtos eu (carile în dragostea ta ne măruial doilea nu m-oi număra), în tot chipul șipre dânsul, și pre dulăi tare am ispitit șidintr-alţi a lor pre dinafară ce au is coadecu mare osirdie am iscodit, ce macar câtnegrul supt unghe lucrul acesta așe a finu l-am aflat. Acmu dară, alalte în deșertprepusuri din socoteală scoţind (și măiartă căci, din adevărata dragoste pornit,cuvinte cani necioplite slobod), la poftita-ţi împreunare îl priimește (că pentruîndelungarea vremii pricinele poftorite preo parte micropsihie, iară pre alta apsifisiearată, carile priietinului răceală, iarănepriietinului fierbinteală scornesc.)

Inorogul, macar că grijea carea aveanici din fantazie născută, nici dupăspurcată socoteala Hameleonului, adecăminciuna grăind, adevărul să scoaţă, cedin adevărate argumenturi a buni priietiniînștiinţat era (însă pronia dumnădzăiascăcalcă socoteala muritorească), apoidreptăţii sale lăsindu-să și

megalopsihiii sprejinindu-să, precum îndesară la locul știut să va coborî, cuvântdede (că singele carile ieste să cură, învine a rămânea cu anevoie ieste).

Hameleon, plin de duhul răutăţii șiînflat de vântul fărălegii, cu mare bucuriedin vârvul muntelui nu numai cupicioarele vi cleniii alerga, ce și cu aripilediavoliii zbura, căci în săvârșirearăutăţilor ca furnica în pierirea sa aripi săfie agonisit i să părea, carea și preHameleon în dzua izbândii îl aștepta.Aședară el, cu atâta agerie slobodzindu-să, întâi la crocodil, pentru ca de vini reaInorogului într-acea sară să-ladeverească, apoi la dulăi aler gă cărorabună nedejde să aibă le vesti, căcisfârșitul tuturor os tenelelor s-au apropiiatși nepriietinul în lavirinthul neștiinţii s-auîncuiat. Iar de ciia înainte toată treaba nuîn nevoinţă, ce în voinţa lor rămâne,dzicea, și, precum vor pofti, așe cudânsul a face vor putea, îi adeveriia.

De acolo la Șoim întorcându-să, defără prepus în desară vini rea Inorogului îlînștiinţă. Așijderea, din inimă cumplite,iară din gură zugrăvite și șicuite cuvintearunca, dzicând: „Iată acmu, o, domnulmieu, că după sudoroasele ostenituri și întoate părţile fără preget alergături, slujbacarea asupră-mi am luat, spre cel deobște folos în ceastă sară a să isprăvinedejduiesc. Numai iarăși a te rugaîndrăznesc (că tremurătoare ieste inimaceluia carile pen tru priietinul său câtpentru sine să îngrijlivește), să nu cumvapreste știinţa ta jiganiile fără socotealăceva împotriva Inorogului să facă, și așe,mare necinste și ocară de numele tuturordecât pri poiul de aramă mai tare să valipi. Atâta numai că în lume eu maiprelesne a mă curăţi voi putea, de vremece în adeverinţa cu vintelor talenedejduindu-mă, cu multe ale melegiurământuri și ca cum s-ar dzice cucuvinte crunte l-am adeverit și la locul

prundișului l-am coborât." Șoimul,oarecum cani cu mânie: „Lasă, rogu-te,dzisă, că destul îţi sint cuvintele deșerteși șicuite, cu carile până acmu urechilemi-ai mâncat (că de multe ori sufletulsămă lăuitoriu cuvinte decât vrăjile Pithiiimai nemeritoare izbucnește). Că cefărălege ar fi aceasta, ca după atâtalegături și întărituri, lu cru împotrivaprecum a muritorilor, așe a nemuritorilorsă să facă? Nu dea Dumnădzău în curatăinima mea împuţite spurcăciuni caacestea să între. Ce du-te de teodihnește, căci știu că vii fi ostenit șipentru acestea mai multă grijă în zădarnu îmbla purtând, căci grijea cinsteicuvântului și numelui mieu eu o știupăzi." Hame leonul dzisă: „Facă cereștiica toate după poftă să iasă. Iară eu, laodihnă ducându-mă, aceasta te poftesc,ca în ceasul ce împreunare veţi avea știresă aib, și aceasta nu pentru altă, cenumai de plini rea cuvintelor luiînștiinţându-mă, somn cu linește și

noapte fără gânduri să petrec." „Fi-va",Șoimul dzicându-i, el la borta lui să dusă.Însă nu mai curând în strat s-au aruncat,până nu de tare străjuirea crocodilului s-au înștiinţat (că toţi viclenii în răutate grijlivi, iară în bunătate trândavi sint).

Iară Inorogul, după datul cuvânt, dacăochiul cel de obște genele orizontuluipeste lumini își sloboade, la loculorânduit să coborî, unde și Șoimul îndatăsosi. Deci după ce dintr-îmbe părţilecădzutele ţeremonii să isprăviră, Șoimulvoroava într-aces ta chip începu:„Împreunarea aceasta acmu între noiieste a doa. Iară începătura a adevărateidragoste din împreunarea dintâi în inimilenoastre s-au zămislit și până în cel deplina bunelor vreri stat au crescut (că încurată casa sufletului painjina minciunii asă prinde loc nu are). De vreme dară cedintâi, de sfânta-ţi dreptate înștiinţându-mă, acmu calea dreptăţii a călca șiurmele credinţii în cărarea adeverinţii a

pune voiu. Va ști dară iubitul mieu priietincă după voroava dintâi, dintr-îmbe părţilece mai cu folos și mai de cinste ar fi,aceia a isprăvi, cu gândul, cu cuvântul,cu lucrul și cu totul în tot chipul am silit(ce voia slo bodă ieste o împărăţie mare,în carea nici dreapta socoteală, nicestrâmba asupreală biruinţă a avea poate).Iară acmu, preste toată nedejdea,răspuns nenedejduit luând, precumcuvintele Corbu lui în vreun stătătoriutemeiu nu să așadză am cunoscut. Decare lucru, nici vreun lucru cu aședzaresau cu adeverinţă pociu nedej dui (cădepre unghe leul cu toţii cunosc, iară depe cuvânt ini ma înţelepţii numai a iscodipot). Iară pricina aceștii a mele nenedejduirii ieste că din slovele Corbuluitoapsăcul răului i să cunoaște, carile nuîmtr-îmbe părţile, ce numai ce după a savoie șie de folos a fi i să pare, aceia prina mea nevoinţă lui să să facă silește,adecă ţie în viaţă cădere, iară mie încinste scădere sirguiește. De vreme ce,

după porunca carea dintâi de la dânsulaveam, pacea și dragostea adevăratăînţelegeam, iară acmu, de pre cărţile ce-mi scrie șicuită și vicleană o cunosc,lucru carile inimii mele foartescărăndăvicios și dreptăţii foarte urâciosieste. Spre carile în viaţă nici gura mi săva deșchide, nici limba mi să va întinde,nici mâna mea îl va cuprinde, însăadeverit să fii, o, priietine, că nici vicleanstăpânului mieu mă voi face, dar nicicălcătoriu de lege, nici vândzătoriudreptului a fi voi priimi (că voiadumnădzăiască decât poruncastăpânească cu multul mai strașnică a fitrebuie să cunoaștem). Deci tot adevărulieste că celea de carile despre tine să măpăzăsc îmi poruncesc, acelea ei și îngând și în cuvânt le au. Cărora ochiul celce ascunsele ini mii și dzilele veaculuiprivește după faptă în trup și-n suflet să lerăsplătească. Iară pre tine de tot vădzutulși nevădzutul priie tin nesupărat șinebetejit să te păzască. Deci, de acmu

nebetejit să te păzască. Deci, de acmuînainte, și mai tare, și mai bună pază îţitrebuie, nici în cuvintele cuivaîncredinţare să aibi, de vreme ce, nunumai pre tine, ce și pre mine pentru tinecu toată greuimea necinstei a mă încărcaau învoit, ca supt numele doftoriii, princinstea credinţii mele, otrava să vândză,carea în pântecele celor ce o vor întinde,sau nevino vatului o vor vinde, să vie.Iară pre mine în catalogul adevăraţilorpriietini numărându-mă, înainteacerescului Vultur, cu toată adeverinţainimii mă giur că în viaţa mea de binevoitoriu să-ţi fiu și oricând și ori în ce a-ţisluji voi putea că nu mă voi lenevi cuvântîţi dau."

Inorogul aceste cu fierbintealaadeverinţei cuvinte ascultând, precum denăcazul carile videa că asupra dreptăţiivine, grăiește, în scurt pricepu și mai multaltă voroava nelungind, Șoimuluimulţămită făcu, căci n-au ascuns despredânsul tot adevărul, și într-acesta chip,

după mulţămită, îi grăi: „Dupăgiurământurile carile spre dragostea șiprieteșugul între noi din singura a inimiitale plecare ai făcut, de acmu înainte fratea te numi mă îndeamnă. Deci, frăţiorulmieu, cani pre scurt o poveste să-ţi spuiu,cu ascultarea să nu te lenești te poftesc(că în trii chipuri și ca cum prin trii porţiînluntrul pala turilor cunoștinţii lucrurilor aîntra putem: prin pildele celor tre cute,prin deprinderea cestor de acmu și prinbună socoteală ce lor viitoare). Deciistoriile încă o parte a ceștii sentenţii fiind,din cele multe una ieste aceasta:Odânăoară, frate, era un păstoriu derâmători carile cu simbriia a tot satului încarile lăcuia din dzi în dzi viaţa îșisprijeniia. Acesta în proastă viaţă caaceasta dz ilele petrecându-și, nici cuaudzul fără grohăitul porcilor, nici cuviderea fără prostiia satului aceluia, altăceva învăţasă. Iară într o dzi, cu altul(carile din cetate viind, pre acolea a trecei să tâmplase) în voroavă cădzind, pentru

numele cetăţii în urechile porcariului săsună. Deci cetatea, ce și cum ar fi,nicicum în min tea lui să încapă nu putea,ce fantaziia, uneori ca un cuptoriu, alteorica un cotlon, iară alteori ca pre o șură dedobitoace i-o zugrăviia (că fantaziia laproști cele vădzute numai a închipuipoate). Deci cum și ce ar putea fi cetateaca să să înștiinţedze, cu poftaaprindzindu-să, râmătorii în câmp pustiilăsind și oarece fărmușuri de pâne carilecu sine avea, în glugă luând, pre drumulpre carile drumăţul vinisă vârtospurceasă. Așe, într-acea dzi până în sarăcalătorind, unde întunerecul îl apucă,acolea popasul și masul își făcu (cenorocul și pre porcariu, și pre olariu tot cuo orbime caută), carile pre purcariuaproape de porţile cetăţii și de norocireace-l aștepta adusese. De vreme ceîmpăratul carile acelor olaturi stăpâniia șiîntr-acea cetate împărăţiia, în dzua cetrecusă dintre numărul viilor ieșise șimoștinitoriu din trupul său nelăsind, între

domnii și senatorii aceii monarhii, cine înscaun s-ar sui mare dihonie și zarvă săfăcu (căci la stăpânire toţi vred nici săsocotesc, iară la supunere nici unul debunăvoie prii mește). În scurt, nicicumunul altuia al doilea socotindu-să, cusfatul de obște aleasără ca a doa dzi, prepoarta cetăţii, carea spre răzsărit caută,să iasă, și ori pre cine mai înainte, veridin streini, veri din cetăţeni, pre cale artumpina, pre acela la scaunul împărăţiii șila corona monarhiii să-l râdice. Decidupă sfa tul de cu sară, de dimineaţăsculându-să (căci nici norocul porca riuluidormiia), lângă drum pre porcariu dinpajiște sculându-să și la urduroșii ochi cumânule frecându-să, aflară, pre carileîndată cu cinste râdicându-l și din rufoasesucmane în porfiră prime nindu-l, înlectică împărătească îl aședzară și, cumare alaiu, până la curţile împărăteștipetrecându-l, după obiceiul locului, celece să cădea ţeremonii spre încoronarealui făcură, de unde s-au luat cuvântul

lui făcură, de unde s-au luat cuvântulcarile să dzice: (Sara ghigariu, dimineaţaspătariu). Porcariul, uneori vis, uneoripărere, alteori ca o basnă de povestelucrul carile aievea și adevărat să făcusăa fi i să părea. Iară unul dintre senatoricătră alalţi dzisă: „(Celea ce noro culface, nici mintea, nici socoteala a desfacepoate), însă (Oul cioarăi, de pieptulpăunului o mie de ani de s-ar cloci, dingăoace tot de cioară, iar nu de păun puiuva ieși), în care chip și împăratul acestacu vreme nu la ce nărocul l-au adus, cespre ce firea l-au născut va arăta, șiaceastă a mea prorocie nu din deșartăfanta zie scornită să o socotiţi, ce amintecuvintele și faptele îi luaţi. Că iată, îndatăce la puterea împărăţiii s-au suit, nu deomenie, ce de porcie s-au apucat, devreme ce, pre câţi în satul în carile porciipăștea, pentru ceva pizmă avea, pre uniia-i omorî, pre alţii a-i izgoni și cu altefeliuri de pedepse a-i domoli au stătut.(Că stăpânul nou după pizma veche a

izbândi spurcat lucru ieste.)" Și adevăratcă împărăţiia aceia până mai pre urmă,de tiraniia lui, la mare primejdie depohârnire sosind și acmu ca un pojar înfânul uscat răutate-i în toate părţilelăţindu-să și ijdă rându-să, tuturor lucrunesuferit a fi să cunoscu. Și așe, cu toţiisculându-să, în așternutul unde cu feliude feliu de spurcăciuni să tăvăliiaaflându-l, și dzilelor, și tiraniii sfârșit îipusără. Într-acesta chip, o, frate, șiepitropiia Corbului arată că, pre cum elCorb, așe cuvintele, dzisele și faptele deCorb îi sint; și cu vreme, cu glasul ce are,singur șie și menitoriu și chedzilorizbânditoriu își va fi. Iară când și cumaceasta s-ar tâmpla (iz vodul norocului,ochiul muritoriului vreodată a-l citi nupoate)." Aședară, Inorogul și Șoimul, princâtăva vreme a nopţii pil duind șivorovind, să sculară și, amândoi frăţeșteîmbrăţișându să și sărutându-să, iarășipre numele cerescului Vultur să giurară,ca până la moarte priietini nedespărţiţi și

în toate primejdiile unul altuia popreaoarăzimării și mână sprejenirii să-și fie șidra gostea vecinică și neimată să ţie.

Și așe, despărţindu-să, Șoimul, ieșind,la locul său să dusă, iară Inorogul, știindcă după coborârea lui poticele munţilor s-au închis (că cei ce în munţi lăcuianopţile poticele până în răvărsatul zorilorîncuiate a le ţinea obiciuţi era) și precumînapoi a să întoarce cu putinţă a nu fisocotind, peste apă cu înotatul a trece încredinţa valurilor să lăsă. O, lucru jelnic șide socoteala muritorilor neagiuns, cumpronia cerească pe dreptul de la vi cleana să dosedi lasă și cel curat în laţulspurcatului a cădea sufere? Adevăratdară că la acesta lucru dovedele acăderilor vechi aporiia de n-ar dezlega,nu cu puţină înădușala a tot sufletulfilosofiia atomistilor socotelele muritorilorși cu dânsele împreună lucrurile lumeștiar stăpâni. Ce prepusul tvn automctwnrâdi când, necunoscută a necunoscutului

chivernisală pre toate din capăt până lasfârșit atingând, și pre fietecare cădere, lavremea și orânduiala sa, tare aședzind,rămâne ca tot prostul din cele vădzutepre cele nevădzute cu ochiul sufletului avidea să poată și precum (răul pentrudzua rea să păzește, iară bunul ca metalul în foc cu nevoiele să lămurește) săînţăleagă. Deci Inorogul pre sama anestătătoarelor undelor apei dându-să(macar că și aceasta cale fără mareprepus de primejdie nu-i era, precum maipre urmă s-au vădzut, că nu socoteala lui,ce nemutată orânduiala norocului l-auamăgit), însă (din multe chipurileprimejdiii cea mai mică și mai iușoară aalege lucru înţelepţesc ieste) și premarginea apei în sus, spre crivăţ înotând,prădătoriul lacom la pradă în mare strajeanopţii calea trecătorii străjuind păziia.Unde Inorogul sosind (o, furtună în apălină, o, fărâmarea corăbiii în liman, o,faptă nefăcută și poveste nepovestită șiaudzită, îndată de la toţi hulită, o, lucrul

diavolului supt meșterșugul Hameleonului, o, Hameleon decât diavolul maidiavol, o, jiganie spurcată și decât toatăfiiara mai vrăjmașă și mai sălbatecă), iatăde năprasnă crocodilul în valurile apeisunând și vâjâind, asupră-i sosi. Inorogul,întâi huietul apei audzind, apoi și chipulgroznicii jigănii vădzind, îndatăvicleșugul mai denainte gătit simţi și fărănici o împotrivire spre nesăţioasăvânarea lui să dede. Crocodilul acmufălcile pentru ca să-l înghiţă căscând,Inorogul, toată faţa vicleșugului șiizbânda vicleanului într-un cuvântcuprinzând, dzisă: „(Satură-te de singenevinovat, Coarbe, de carile purureaflămând și nesăturat ai fost)". Crocodilul,cuvânt ca acesta de la Inorog audzind,lăcomiia fălcilor își înfrână și nu meleCorbului la mijloc adus ce va să fie cude-adins cercetă (că spurcatul Hameleonnici crocodilului tot vicleșuguldescoperisă). Inorogul deodată niciîmpotrivă, nici după voie ceva răspun

împotrivă, nici după voie ceva răspundzind, ca mielul spre giunghere adus,mulcom tăcea și numai dintr-adânculinimii: „O, dreptate, o, izbândă!" striga (căîn nevoi fapta pe făcătoriu oarecum pestecunoștinţă cunoscându-l, ca fiiul cătrepărinte de apăsul ce are să jeluiește).Iară după câtăva vreme socoti (că lavremea de trebuinţă cu cuvântul bine asă sluji și tare a să nevoi lucrulînţelepţilor ieste). De care lucru, cătrăjiganie voroavă ca aceasta începu: „Nusocoti, o, jiganie, că doară de groznicchipul tău în ceva m-am spăriiat, sau căciacmu în puterea ta mă aflu, despre tinevreo grijă ca aceia port, ca careasocoteala întreagă vreo mângâiere a aflasă nu-i poată, ales că bine cunosc că nicitrupul mieu de stomahul tău a să mistui,nici cornul mieu de gâtlejul tău a săînghiţi poate. Așij derea, nici vreoîntristare noaă, precum sufletului mi-i fidat, să ţi să pară, de vreme ce din tinereţeși așeși din copilărie cu furtu na a mă

giuca și în tot chipul a mă lupta obiciuit șideprins sint, atâta cât nici ea din urgiilesale în mine ceva neazvârlit, nici eu de ladânsa ceva nesuferit să nu fie rămassocotesc, și mai vârtos cu aceasta mi săpare că toate sigeţile din tolbă să-și fievărsat, cu carile sau orânduiala vecinicăîntr-un chip să să plinească, sau a meaîngăduinţă de acmu înainte ispitele iestesă-i batgio curească (căci precâtprimejdiia s-ar socoti mai mare, pre atâtasfârșitul să nedejduiește mai tare). Toţimuritorii pururea în sin doi sorţi purtăm,carii unul a morţii, altul a vieţii sint, șiamândoi din ceasul zămislirii împreunăcu noi în toate părţile, în toate locurile șiîn toate vremile din fire să tovărășesc.Deci, oricarile povaţă înainte ne-armerge, vrând-nevrând ieste să urmăm.Nu lipsăsc unii dintre muritori carii presorţul morţii groaza cea mai de pre urmăîl hotărăsc, însă aceasta la cei adevăratînţelepţi pururea de batgiocură s-au ţinut.De batgiocură dzic, căci altora spaimă,

iară lor socoteală aduce. Spaimă, dzic,altora, căci trăind, a muri nu să învaţă.Socoteală lor aduce, căci trăind, princet amuri să învaţă, și așe, nu de spaima ceamai groznică să îngro zesc, ce, ori cu cetâmplare ar fi, periodul firii cutrierând,ocolesc, săvârșesc, și, din robiiafurtunelor scăpând, să mântuiesc. Decare lucru, nu cea mai mare spăriiere, cecea de pre urmă mângâiere li să pare șile ieste. Deci de vreme ce sorţul firesc lamine știut, așteptat și în samă nebăgatieste, cu cât mai vârtos sorţul tâmplătoriu(a căruia punct neînsămnat ieste), însamă mai nebăgat și mai înfruntat va fi,pre carile îndrăptnică furtuna aducându-l,scutul sufletului vitejesc a-l sprijeni i săcade. Ade vărat dară amară întristareinima mi-ar fi simţit când nepriieti nulpentru a mea lenevire sau proastăsocoteală m-ar fi amăgit (căci cu bunăsamă atuncea să cade cuiva a să întrista,când, prin a sa trufie și nebăgare însamă, singur șie scădere și nevoie își

samă, singur șie scădere și nevoie îșiaduce). Iară acmu orânduiala viitoarenebiruită și din toate părţile neclătităstând (nici asupra vântului vetrelele aîntinde, nici în mijlocul furtunii cârma fărănedejde a părăsi trebuie, că ceasta africosului, iară ceia a nebunului lucruieste). Deci furtu na în mine urgiia a-șiplini mai denainte puind, supt numelecereștilor, viclenii muritori cu îndemnareași sinhorisini ale mele îndrăptnice norocirifălcilor tale m-au vândut. Și macar că nua înţeleptului sfetnic ieste a dzice, ah,căci m-am amăgit, ah, că eu nu socoteamcă va vini lucrul așe, însă când la numeleceres cului să supune pemintescul,pentru amăgirea ce i-ar vini, maremângâiere și de izbândă nedejde îirămâne, că numele pre cari le cei fără delege organ și măiestrie răutăţii lor l-aufăcut scuti toriu în nevoi, agiutoriu înstrâmptori și izbânditoriu în dziua mâniiisale să-i fie. Deci, o, jiganie, cereștii denu să amăgesc ca peminteștii, după fapta

carea au lucrat, în sfântul pre carile cumare în samă nebăgare l-au spurcat,bună și neîndoită nedejde am, că încurândă vreme (că la cel ce știe suferitoată vremea scurtă ieste) ceia ce li săcuvine plată să-și ia. Iară de nu,meșterșugul fortunii a supăra, iară almieu cu bună inimă toate a răbda ieste.Ce tu acmu, o, jiganie (de ieste la neamulcrocodililor pomenirea binelui), adu-ţiaminte că odânăoară în marginea a triiape, la ce tatea carea cheia a doaămonarhii ieste, ne aflam. Unde tu foameacu ce să-ţi domolești neavând, eu cuhrană de biv te-am agiutorit și din guramorţii (carea decât tine mai rea și maivrăjmașă jiganie ieste) te-am mântuit.Deci, sau pentru de binefacerea trecută,sau pentru nedejdea viitoare (că piatradin zidire cu vreme iară la zi dire săpune), îndemnărilor neprietinești nu teuita, ce până mâni de aicea slobod mălasă, că până în dzuă veri binele, veri răulcarile mi s-a tâmpla supt titulul numelui

tău va rămânea. Iară de mâine încolea,nici răul să-mi faci vrednic vii fi, nici binea-mi face de vii vrea prin mână îţi va vini.Căci sau dulăii gonași chipul fortunii îmivor muta, sau eu a lor nevoinţă voistrămuta (că de multe ori noaptea fată șidzua ţine în braţă. "

Crocodilul, aceste a Inoroguluivârtoase cuvinte audzind, nici ce voroviiade tot înţelegea, nici ce ar face și decarea întâi s-ar apuca alegea. Una, căcidinţii lui de acea poamă și grumadzii deacea bucăţea a nu fi, după cuvântulInorogului, bine videa, alta, că de binelecarile de la Inorog odânăoară vădzusă,aminte-i aducându-și, și rușine îi viniia, șimâniia i să scorniia (că la cei ce binele arăsplăti nu știu, din pomenire întâi rușine,iară din rușine mânie să scornește). Cepână mai pre urmă, pre binele obiceinic,răutatea din fire biruind (că cunemilostivirea neamul crocodililor vestitieste), pre Inorog la bârlogul său dusă,

unde preste acea noapte poprit îl ţinu.

Iară după ce negura nopţii să râdică șisăninul de dzuă să arătă, împăratulcrocodililor și alalţi, cu toţii, pentruvânatul carile peste noapte cădzusă deveste luară. (Căci fiară ca aceia vestită săsă prindză și la urechile tuturor să nu săsune cu anevoie era). Deci împăratulcrocodililor îndată pre un credincios alsău la Inorog trimasă, ca într-un chip faţăde priinţă, iară într-altul de înfri coșere șide spăriiere să-i arete (căci împăratulcrocodililor pen tru vânătoarea și vrajbacarea Corbul asupra lui scornisă știreavea). Deci crocodilul, după poruncastăpânu-său mărgând, cătră Inorog dzisă:„Primejdiia de astădzi mâine noroc să-ţiaducă și fii cu bună inimă, căci dulăiivânători de ce nedejduiesc, într-aceas tădată putere ca aceia nu au. Numai acmuînţeleasăm, precum de prinderea ta deștire luând, cu toţii în toţi munţii să să fierăvărsat, ca măiestriile carile pre aiurea

întinse avea, de pre aco lo să le râdice șiprea aicea pre aproape să le întindză, cade ciia într-altă parte a mai scăpa să nupoţi. Deci lucrul cu un ceas mai înainte îţicaută și cu împăratul nostru de preţ tetocmește, căci bine știi că el cu vreunadin monarhiile voastre ceva a face nuare, ce numai dobânda și folosinţa lui îșicaută, carea, făcându-să, de aiceaslobod vii ieși și fără nici o primejdie,încotro vii pofti, vii merge.

Inorogul cuvintele de la crocodiltrimise în tot chipul măsurând și încumpăna socotelii trăgându-le, în vremece mâna din faţă a merge nu dă, din dosa să apropiia mai bine a fi află, ca curăspunderea plăcută firea jiganiii lacomăși sireapă să domoleas că. De care lucru,cătră trimis într-acesta chip răspunsă: „Eupre cum fortuna spre aceasta m-auaruncat foarte bine cunosc și de laîndrăptnicul noroc aceasta dosadă îmipricep. Iară împăratul vostru cu mine

omenie de va face, binele de la dânsulvoi cunoaște. Pentru care bine, în ceastădată altă răsplătire să-i fac nu pociu, fărănumai știind că firea lui pururea în apă desete să frige, puţin prav de pre cornulmieu ras îi voi da, carile spre po tolireaarsurii lui nu puţină putere are."

Aceasta crocodilul audzind, înapoi săîntoarsă, de carea împăratului săuspuind, foarte cu dragoste darul priimi (căsula de aur zidiurile pătrunde). Aceastagiuruind Inorogul și acmu și dând, unuldin crocodili pâră dreaptă ca aceastaasupra lui făcând, adecă precum el odată pre Hameleon vânând și să-l înghiţăvrând, după multă rugăminte cu marichizășii să să fie slobodzit, însă cuaceastă tocmală ca alt mai mare vânatsă-i aducă, sau 1000 de dramuri depanzehr să-i dea. „Deci ieri noapte Hameleonul spre vânare această fiară mi-auadus, pre carea nu cu puţină osteneală,trudă și privighere am prins-o. Și așe

preţul Hameleonu lui fiind, până preţulHameleonului nu-mi va plăti, a săslobodzi nu priimăsc.

„Împăratul crocodililor de aceastapoveste înţelegând, de pâra careaasupră-i i să face și de plătirea preţuluiHameleonu lui știre îi trimasă, dzicând căamintrilea a-l slobodzi nicicum nu poate.Inorogul, acestea audzind, atuncea totvicleșugul Hame leonului cunoscu, carileși într-alte chitele mai adânci îl băgară,adecă precum singur Hameleonul spreatâta răutate macar că ar fi îndrăznit, însăfără agiutoriul și îndemnarea altora, pânăîntr-atâta lucrul a aduce n-ar fi putut. Decare lucru, socoti că mai mult cevazăbavă la opreală de va face, poate șimai aspru ceva fortuna să-i arete, și așe,precum preţul Hameleonului va plătidede cuvânt și, cu cuvântul deodată șilucrul isprăvind, preste nedejde a tuturornepriietinilor, cu supţire meșterșug, dingătate silţele împotrivni cilor slobod și

nebetejit scăpă.

Iară Inorogul încă în oprealacrocodilului fiind și precum în blăstămatevicleșugurile Hameleonului să fie cădzut,vestea prin urechile tuturor să împrăștie,toţi munţii și codrii de fapta ce să făcusăsă răzsuna și toate văile și holmurile dehuietul glasului să cutremura, atâta câtglasurile răzsunării precum ca o muzicăsă fie tocmite să părea, carile o harmonietânguioasă la toată urechea aducea, nicicineva altă ceva audziia, fără numai: „Plecatu-s-au cornul Inorogului, împiedecatu-s-au pașii celui iute, închisu-s-au cărărilecele neîmblate, aflatu-s-au locurile celenecălcate, în silţele întinse au cădzut,puterii vrăjmașului s-au vândut. Surcelelei-au uscat, focul i-au aţiţat, temeliile de lapământ în nuări i-au aruncat, nepriietin decap, Corbul, gonași neosteniţi, dulăii,iscoadă neadormită, Hameleonul, și toţiîn toată viaţa îl pândesc. De traiul, deviaţa și de fiinţa lui ce nedejde au mai

rămas? Nici una. Toate puterile i s-aucurmat, toţi priietinii l-au lăsat, în lanţujenedezlegate l-au legat, toată greutatea nepriietinului în opreala Inorogului au stătut.Iară de acmu, în ce riu să zboare, n-ascăpa, o mie de capete de ar avea, iarbăn-a mai mânca. Unul, Lupul, ce și aceladepărtat, n-are cum îi folo si, nu-l poateagiutori. De nu altă, încaile să-ltânguiască, încailea să-l jeluiască, încaisă-l olecăiască. Filul, macar că într-această parte s-ar afla, însă greuimea asări nu-l lasă, grosime în sine îl apasă, înstrâmtori primejdioase, în valuri așeholmuroase să să arunce nu-ndrăzneșteși micșorimea sufletului dinluntru-loprește. De cu sară, Filul știre au luat, depreţul tăiat s-au înștiinţat, ce ar fi putut săși va i s-ar fi cădzut, ce în loculmângâierii, răspunsul curmării să dă:„1.000 de ani la opreală de-ar fi, un dramde panzehr n-aș putea găsi". Cemângâiare i-au rămas? Nici una. Cesprijeneală i-au rămas? Nici una. Ce

priietin i să arată? Nici unul. Munţi,crăpaţi, copaci, vă despicaţi, pietri, văfărâmaţi! Asupra lucrului ce s-au făcutplângă piatra cu izvoară, munţii pu hoaiepogoară, lăcașele Inorogului, pășunele,grădinele, cerneas că-să, pălească-să,veștedzască-să, nu înflorească, nuînverdzască, nici să odrăslească, și predomnul lor cu jele, pre stăpânul lornegrele, suspinând, tânguind, nencetatsă pomenească. Ochiuri de cucoară, voi,limpedzi izvoară, a izvorî vă părăsiţi, și-namar vă primeniţi. Gliganul sălbatecviieriu, și-n livedzile lui ursul ușeriu să săfacă, în grădini târvelește, în pomătbatelește să să prefacă. Clătească-săceriul, tremure pământul, aerul trăsnet,nuării plesnet, potop de holbură,întunerec de negură vântul să aducă.Soarele zimţii să-și rătedze, luna, siindu-se, să să ruși nedze, stelele nuscântăiedze, nici Galactea să luminedze.Tot dobitocul ceresc glasul să-șisloboadză, faptă nevădzută, plecân du-

sloboadză, faptă nevădzută, plecân du-să, vadză. Cloșca puii răzsipască.Lobăda Lira să-și zdro bască, Leulrăcnească, Taurul mugească, Aretelefruntea să-și slăbască, Racul în coajăneagră să să primenească, Capricornulcoarnele să-și plece, Peștii fără apă săsă înece, Gemenii să să desfrăţască,Ficioara frâmseţe să-și grozăvască,cosiţa galbănă în negru văpsască,Scorpiia ascuţit acul să-și tâmpască,Streleţul arcul frângând, ţinta nu lovască,Cumpăna dreptatea nu mai arete, Apariultopască-să-n sete. Mars vârtutea înslăbiciune să-și primenească, Mercurieîntre planete nu mai crăinicească. Zefsmonarhiia în veci să-și robască, Vinereafloarea frumseţii să-și veștedzască,Cronos scaunul de sus în gios să-șicoboară. Finicul în foc de aromate moară,Oltariul jirtfe nu priimască, Păharulbăutură să nu mai mestească. Chitulcrepe în apa Ari danului, Iepurile cadză-ngura Sirianului, Musculiţa cu jele să

vâzâiască, amândoi Urșii greu sămormăiască. Pletele Verenicăi să săpleșuvască, Corona frumoasă nu le-mpodobască. Pigasos de Andromeda săsă depărtedze, Perseos de Casiopa săsă-n străinedze. Zmăul capul cu coadasă-și împleticească. Chivotul lui Noe înliman să primejduiască, Porumbul,frundza maslinu lui cercând, rătăcească,îndrăpt a să întoarce nu mai nemerească. Acestea, dară, toate, jelindtânguiască, vâlfa Inorogului cu arsuridorească. Singur numai Corbul vesel săcrăngăiască, tu turor în lume spre chedzirăi menească. Singur Câinele mare cucel mic, lătrând, brehăiască și de faptulscârnav să să vese lească. Mute-seArcticul, strămute-se Andarticul, osiiasferească în doaă să frângă, toatăiușorimea în chentru să-mpingă, stihi iletoate tocmirea să-și piardză, orânduialabună în veci nu mai vadză, toate îndrăptși-n stânga să să-nvârtejască, de jele săsă uluiască, de ciudă să să amurţască, și

dreptatea Inorogului în vecipovestească."

Sunete jelnice, eleghii căielnice șitraghicești ca acestea prin poticile atuturor munţilor și prin vârtopile a tuturorholmurilor sunând, răzsunând șirătăcindu-să, Hameleonul, ca cum cevaștire n-ar fi avut, ca cum de strein lucrul s-ar fi uluit, ca cum de primejdiia fără vestemintea ș-ar fi pierdut, încoace și încoleacutreierând, de unul și de altul întrebând,îmbla și cătră toţi chip de zălud și faţă delovit arăta. „Ce poate fi aceasta? dzice,ce poate fi jelnic sunetul acesta? Cepoate fi lăcrămoase huietele acestea? Cepot fi cernite cântecele ce audzu? Ce potfi pone grite stihurile și într-însănecredzute cuvintele carile la urechi îmivin? Oare ce audzu adevărat audz, audemonul, ispitindu-mă, simţirile îmibatgiocurește?" Apoi, după câtăvavreme, ca cum de neștiut lucrul ar fiînţeles, ca cum de patima Inorogului alţii

i-ar fi spus, ca cum, audzind, cuamărăciune s-ar fi împlut și de voia rea s-ar fi otrăvit, cum să dzice cuvântul, cu ofalcă în ceriu și cu alta în pământ, la Șoimalergă, catră carile, ochii întorcând, faţa,în divuri, în chipuri mutând, voroavaamestecând, limba bolborăsindu-i, balelemărgându-i și gura aspumându-i,scârșnetul glasului articulul și înţelegereacuvântului îi astupa. Între cele multebrehăite, ceste puţine căptușite cuvintede-abiia să înţe legea: „O, faptă nefăcutăși poveste neaudzită, o, lucru nelucrat șivicleșug spurcat, o, cinste ocărâtă șiocară necinstită, o, Șoaime, de cumplitrău făcătoriu și de singe vărsătoriu, cepoate fi carea ai ispitit? Ce poate fispurcat lucrul carile ai isprăvit și în toatălumea de astădzi înainte pre tine deviclenitoriu, iară pre mine de priietinvândzătoriu ai vădit? Unde-ţi sintgiurământurile? Ce ţ-ai făcutlegământurile? O, Zefs, o, Zefs,imăciunea carea astădzi pre obrazele

noastre au cădzut cine în veci a o spălava mai putea? Ce ploaia nuărului, ce roasăninului, ce marea ocheanu lui sprecurăţirea acestora va agiunge? Dară nugândiiam eu, dară nu dziceam eu, darănu-m prepuneam eu, dară nu mă temeameu de una ca aceasta? Dară de vremece, o, vrăjmașule, supt nu mele cereștilor,vicleșuguri ca acestea a pune aiîndrăznit, alt or gan, afară din mine, o,ticălosul, n-ai putut afla? (Ce răii răutăţilorlor lumea părtaș și cu toţii tovarăși a fi sănevoiesc). O, Hame leon ticăloase, cefloare în chip îţi vii schimba, ca cineva sănu te cunoască, când te-ar întreba, ca decleveta limbilor să scapi, ca din gurilesicofandilor să te mântuiești ? De acmuînainte um brile iadului să te învălească,întunerecul veacului să te căptu șască,ca radzele soarelui să nu te mai lovască,ca lumina dzilei să nu te mai ivască, cacunoștinţa cunoscuţilor să nu te maivădească. Unde ti-i ascunde, sărace,unde ti-i supune, blăstămate, unde ti-i

unde ti-i supune, blăstămate, unde ti-imistui, pedepsite, unde ti-i ivi, urgisite?Iată, munţii strigă, văile răzsună, iată,dealurile grăiesc, câmpii mărturisesc,iată, pietrile vorovăsc, lemnelepovestesc, iată, iarba cu gălbenirea șiflorile cu veștedzirea arătând, vădesc, cumut glas ritorisesc, cu surde sunetetuturor vestesc, asupra lucrului ce s-aulucrat toa tă fiinţa să uluiește și toatăzidirea a să ciudi nu sfârșește. Aces teadară toate supt numele tău să pun și supttitulul tău să scriu, macar că de bunăvoiepărtaș vicleșugului nu te-ar fi aflat, macarcă prin neștiinţă organ răutăţii te-ar fiarătat, macar că de lucrul ce s-au lucratinima ca nuca ţi s-au despicat, macar căîn viaţă ceaţa jelii aceștiia de pre sufletnu ţi să va mai ridica. O, dară lucruspurcat la începătură și încă mai spurcatla săvârșitură. Ce cereștii (a cărora numecu al mieu împreună s-au batgiocurit)vicleșugul nu vor tăcea, izbânda nu vortrece, și dreptatea a răsplăti nici s-a

lenevi, nici va pesti."

Șoimul, după ce prin multă vreme nucu puţină dosadă, bolbăieturi și buiguiturica aceasta de la Hameleon ascultând,mai mult a-l mai răbda nu putu, ce în chipca acesta voroava îi întoarsă, dzicând:„O, Hameleon, Hameleon, jiganiespurcată, Hameleon, o, puterile cereșticâte văpsele ai pe piiele, atâtea pedepsesă-ţi dea supt piiele! O, pricaz de năcaz șipacoste pri caznică, Hameleoane, bălaurmic și zmău în venin, Hameleoane,domnul diavolului și dascălulcacodemonului, Hameleoane, fun dulrăutăţilor și vârvul vicleșugurilor,Hameleoane, mreajea dra cului șipainjina tartarului, Hameleoane, o,răutatea răutăţilor și vicleșugulvicleșugurilor, Hameleoane! O, duhspurcat de tulburare și vivor necurat deamestecare, Hameleoane! Cine pustiulrăutate peste răutate și păcat peste păcata grămădi te-au învăţat? Cine răul

vicleșugurilor și amăgelelor sfârșit a nuface te-au îndem nat? Au te gândești,osinditule, că cu cuvinte șicuite și cuvoroave căptușite, greţoase șiscârnavele-ţi fapte vii astupa? Au cu acesta chip socotești că supt căpătăiul altuiapuiul bălaurului vii as cunde, pre carile înviclenie l-ai zămislit și în răutate tu l-ainăscut? Au nu m-am înștiinţat eu căumbrele diavoliilor tale din deal pestevale s-au lungit și din zare până pestezare s-au întins și încă acmu chip de jeleși faţă de nemângăiere îmi arăţi? Șipentru spurcat lucrul carile ai început și a-l sfârși n-ai putut te faci că te întristedzi?A-l sfârși n-ai putut, dzic, de vreme cerăutăţile tale nici sfârșit, nici început potavea (iară veri în lu cruri grele, veri înlucruri iușoare, cumpăna dreptăţii tot vabirui), carea și pre Inorog dintr-aceastanevoie, fără nici o zăbavă îl va scoate și-lva mântui. Au nu tu, vicleanule, laţuldracului și undiţa demonului făcându-te,din malul răutăţilor pândind de atâta

vreme a-l vâna te nevoiești? Au nu tu,spurcatule, pentru muced trupul tău, prepreţul nepreţuit crocodilului în dar aivândut? Au nu știi (că răutatea stătătoareși minciuna picioare n-are), ce amândoaăcurând și lesne să pohârnesc? Au nu știi(că haina vicleșugului curând săvechește și în toate părţile destrămândusă, rușinea i să dezgolește?) Ce ocarăieste aceasta? (Ocara obra zul și maiulcapul să-ţi bată), ce diavol, iarăși dzic,spre aceasta te-au aţiţat? Și ce drac spreaceasta te-au îndemnat?" (Ce adevăratcă vicleanului inima sa destul drac șisufletul său de prisosit dia vol ieste.)

Hameleonul, în tot chipul oblicit și dintoate părţile vădit simţindu-să, încotro sășuvăiască nu mai putu și ce alta sămeșterșuguiască nu mai avu. Ceobrăzniciia călcan și nestidirea meterizobrazului făcând, cu mare nerușinare încuvinte ca aces tea rumpsă: „(Diavolulsărăciii și cacodemonul robiii aceasta a

gândi, a grăi și a începe m-au învăţat șispre tot răul a ispiti m-au îndemnat),numai, pre cât socotesc, împotrivamonarhiilor cevași macară n-am făcut, cemai vârtos spre plăcerea și folosul lor, câtam putut, am silit (că cea chiară avicleanului hirișie iește ca vicleșugulvrednicie și răutatea bunătate să ţie), decare lu cru, n-ar fi fost până într-atâtacuiva rău să pară, ales celuia cariledreaptă slugă Corbului și bun priietinamânduror monarhiilor ies te. În ce, dară,până într-atâta am greșit cât supt atâteaocări și defăimări mă supui? Pentrubinele de obște am silit, pentruprăpădeniia nepriietinului amândurormonarhiilor, cât am putut, m-am nevoit.Că, precum să dzice cuvântul adevărului,mai bine ieste să piară unul pentru totnărodul. Au socotești, Șoaime, că fiaraaceia în veci vreodânăoară inima spreadevăratul prieteșug își va întoarce? Ba!De la mine adeverit să fii! Că cine în lumeîi va sluji pre cât eu i-am slujit? Și cine

supt soare îi va prii pre cât eu i-am priit?Nime, mă crede. Carile, pentru atâteaslujbe de la mine arătate, nu numai căcizămislirea Biruinţei mi-au tăgăduit (carea,de ar fi vrut, și putea și vreme avea) și înloc ce ar fi fost cu mulţămită de plătit, nunumai căci slujba nu mi-au cunoscut, ceîncă și crocodilului în veci robnerăscumpărat să fiu m-au vândut. Eudară, o, Șoaime, acmu aievea și fără nicio siială mintea inimii mele mărturisesc șice ieste adevărul, aceia grăiesc (căvicleșugul pentru nepriietin, iară slujbapentru priietin și știu, și cât nu știu a măînvăţa nevoiesc). Nici alt stăpân fără preepitropii monarhiilor cunosc, ce tot carileacestora un tuleiu a le frânge pândește,eu aceluia cu zdrobirea capului nu măîndestulesc (că pentru părul priietinului,capul nepriietinului a smulge vredniciiapriietinului ieste). De care lucru, pre unulca acela, oriunde, oricând și oricum, dingazda vieţii în vecinică casa morţii a-lmuta a mă nevoi nu voi părăsi. Iară

muta a mă nevoi nu voi părăsi. Iarăamintirea, visul mieu, după tâlcuire de nusă va plini, ce precum tu dzici de va ieși,adecă în curândă vreme, precum și dinfălcile crocodilului va scăpa, cuvintelemele pomenește: că viaţa lui a multoramoarte sirguiește și lineștea lui cu vreme(și în scurtă vreme) monarhiilor deneaședzat tul burare va aduce."

Într-acesta chip Hameleon, după feţe,și gândul, și cuvântul, și lucrul, nepărăsitmutându-și, ca acestea cu nedogoritobraz cătră Șoim borâia, a cărora greaţăel a suferi nemaiputând: „Piei de aicea,dzisă, o, jiganie spurcată și făţarnică, căeu mai mult a-ţi răspunde nici îmi trebuie,nici mi să cade, de vreme ce sin gurărăutatea ta destul îţi răspunde și faptacarea ai lucrat de saţiu în toată lumea opovestește! Că într-adevăr cel cedinceput ai fost, tot acela ești și tot acelavei fi, până când, ca căpușile de singeîmplându-te, ca cârceii beșicându-te,plesnind, vei crăpa."

Partea a noa

Aședară, lumea pentru lucrul făcutburzuluindu-să și fieteca rile ce cu minteamai rău afla, aceia Inorogului meniia, căadevărat, după vrajba nepriietinului ce-lgoniia, nici nedejde de scăpat, nici într-altchip fortuna de mutat era (ce norocul demulte ori cu un ochiu râde, cu altulplânge, cu o mână trage, iar cu altaîmpinge), în care chip și cu Inorogul săvidea a să giuca, că, precum mai sus s-au pomenit, preste nedejdea, precum apriietinilor, așe a nepriietinilor cu supţiremeșterșug din fălcile crocodiluluinebetejit și de vicleșugurileHameleonului puţinel supărat scăpase.Carile deodată iarăși la locurile saleducându-să, din toate părţile mai tare șimai bună pază avea (că și dobitocul îngroapa carea o dată cade, altă dată peacolea trecând, pe departe o ocolește),unde, după ce din primejdiia trecută min

tea i să aședză și chiteala lucrurilor saleîn cumpăna socotelii puind, toatetrecutele dinceput, ca pre un izvod, câteuna, câte una, aminte își aducea.Vicleșugurile cele supt tari și marigiurământuri a Hameleonului pomeniia,vecinica vrajbă și nemu tata vrăjmășie aamânduror monarhiilor socotiia, apriietinilor săi (carii la vreme ca aceia desă putea adevăraţi priietini a să numi)slăbiciune și spre agiutorinţă-i siialăvidea. Căci pre unii depărtarea locului îiopriia, iară pre alţii receala dragostei lainimă îi îndoiia, și pentru adevăratulpriietin, ca niște adevăraţi priietini înprimejdii a să da, sau nu vrea, sau, de șivrea, pentru micșorimea sufletului, nuîndrăzniia (că pre aur focul, iară prepriietin primejdiia ispitește și dupăhotărârea filosofască, adecă un suflet îndoaă trupuri a fi, de-abiia unul cineva șimai nici unul să nu fie aflat). Pre lângăacestea, toate a vremii neîndămânări șigreutate cum păniia (căci lucrurilor sale

greutate cum păniia (căci lucrurilor salefoarte împotrivnică o videa), dupăaceasta neplecat și neîntors sorţulnărocului său cunoștea, de carile,precum asupră-i mâniia încă să nu-și fieîmplut, să temea. Ales pildă arătoasă șioglindă luminoasă în lucrurileneprietinești priviia, cărora mai multoarba fortună decât buna socoteală leslujiia. De care lucru, într-alt feliu de viaţăa întra și într-alt chip de fereală a să aciuaaleasă, ca mai bine în linește și în negrijăsprijenit fiind, spre cea viitoare vreme deschimbarea lucrurilor într-altă faţă sănedejduiască. Și așe, de vechiuprieteșugul ca rile cu Cucoșul Evropeiavea, aminte își adusă mai vârtos știindu-l că la adunări ceva amestec nici auavut, nici a avea poate (căci pasirile depre marginile ocheanului despre apus lasăboară adunate n-au fost). Așijderea, îlștiia precum bun străjuitoriu nopţii ieste,căci atâta de ascuţit la simţire era, cât nujigăniile vânătoare să poată îmbla, ce

așeși nici frundza din copaciu pes teștiinţa lui să cadză peste putinţă era.

Deci Cucoșul acela lăcuia într-unmunte înalt și mare, de unde răspântiia apatru căi a videa și strajea în toate părţitare a ţinea putea. Lăcașuri avea multe șimari, din toate părţile bine întărite și cu totfeliul de copaci roditori (de supt a cărorarădăcini ape răci curători ieșiia)încungiurate și înfrâmţășeate era, atâtacât la bunătatea locului câte s-ar cerca,una macar nu lipsiia. Deci Inorogul carteca aceasta scriind, cătră Cucoș trimasă:„Vechiului și neclătitului priietin,Cucoșului Evropăsc, Ino rogul de crivăţsănătate dzice. Nevoieșiia lucrurilortâmplătoare între muritori îndămânareaau scornit, îndămânarea din cea înaintemărgătoare simbathie vine, simbathiiafiica asămănării ieste și din dragoste sănaște, dragostea priinţa întemeiadză șibunăvoinţa-ţi ţine necurmată (ieste darăpriieteșugul între mu ritori lucru prea de

minunat, de vreme ce cu chipul carile maidenainte nici cunoștinţă, nici de dânsulvreo știinţă au avut, pre acela din strein alsău și hiriș îl face, în scurt, alt el într-altulși alt altul în sine ieste, trăiește șivieţuiește). Tot dară prieteșugul în lineșteagonisit nedejde pune ca în tulburate șiîn potrivnicile tâmplări de agiutorinţă șiîmpreună pătimaș să-i fie. Cu aceastapricină încă de demult întemeiatului și înveci alcătuitului nostru prieteșug acmuroada în vreme a-și da și dragostea viptula-și arăta, precum mi se pare, s-ar cuviniși s-ar cădea (că precum copaciul fărăroadă altă nu face fără numai foc, așeprieteșugul fără cele șie următoare altănu face fără numai colachii și lingușituri).De vreme ce a trupului mieu micșorime înșepte munţi copăcioși și umbroși și înșepte văi adânci pline de hinci niciîncape, nici sălaș a-și afla poate, șiaceasta nu dintr-a mea nestătătoare sauneaședzată fire, ce (precum toţi cereștiimarturi neminciuninoși îmi sint) dintr-a

nepriietinilor asupra mea nestâmpăratăvrăjmășie și dintr-a fortunii neplecatăurgie. Carea lor neobosită povaţăfăcându-să, potică necălcată, caleneîmblată, vale necercată, vârv nesuit,munte necovârșit, câmp necutreierat șideal neîncungiurat n-au lăsat (că răutateade tot desfrânată decât piatra din ceriuaruncată mai repede ieste). Așe, cât adzice s-ar putea, în ceriu de m-aș sui,acolo sint câini, în fundul mării de m-așicoborî, acolo sint dulăi, în munţi cotei, îndealuri copoi, în câmpi ogari, în stuhurisampsoni și în tot locul fălci deșchise,guri căscate și colţi rânjiţi, ca cum ar fisămănaţi pretiutinderea împănaţi stau.Un corn în loc de armă împotriva a atâţeavrăjmași și patru pi cioare de fugăîmpotriva atâţea gonași am. De carelucru, so cotind că alt mijloc și leac n-aurămas, fără numai lăsând voia fortunii, câtși cum va vrea să mă dosedească, caîmpotrivă nemărgându-i, doarăvreodânăoară mai plăcută să va întoarce

vreodânăoară mai plăcută să va întoarceși din sine a mă mai goni doară să vapărăsi. Aședară, pre mine, pre carilepomenitele locuri a mă încăpea n-auputut, încape-mă lărgimea meideanuluidragostei tale, pentru prieteșugul precarile pururea între noi nesmintit șinebetejit am păzit (căci în laturi a mă daam socotit până va trece urgiia). Decisupt acoperemântul dragostei tale,aciuându-mă, voi rămânea, ca și eu, învreme ce fortuna îmi va sluji, răsplătire,precum voi putea să fac, datoriu să fiu."

Cucoșului slovele Inorogul trimiţind,pre carile el citindu-le (căci Inorogul înglasul Cucoșului a cânta știia), îngrumadzii Ino rogului frumos și alcătuitgraiul Cucoșului să mira. Și îndată singur firea sa pomenind, în minte își adusăcă de glasul lui Leul să sparie și la loculunde să află ochii Vulturului a străbate nupot, necum picioarele dulăilor sau acoteilor să încapă. Și așe, îndată pre unuldin cucoșii săi trimiţând, prin locuri

tăinuite povaţă Ino rogului făcându-să, lalăcașurile sale să-l aducă îi porunci.Carile, mărgând, bunăvoinţa stăpânuluisău îi spusă și precum cu dragă inimăpriimește ca, în tot feliul de slujbă șipriinţă aflându-să, nu numai în lăcașurilesale neapărate, ca-ntru hirișe ale sale, ceorice și altă trebuinţă ar avea și prinmâna lui ar vini, pre cât mai de plin s-arputea a face, pre atâta să va nevoi.Așijderea, precum pen tru povaţa căii să-ifie ieste trimăs, dzicându-i. Inorogul, dupăce ceia ce să cuviniia mulţămită făcu, cucucoșul împreună să sculă și lasălașurile Cucoșului Evropii să suiră,unde câtăva vreme cu mare linește, afarădin toată grijea, viaţa își petrecu (că înprimej diile mari și fortunele adese, cât șide puţină răzsuflare cei pătimași, multă șimare linește a le fi socotesc).

Iară a aceștii mistuiri și a Inoroguluiașe de tare ascundere pricina au fostaceasta: că după ce Hameleonul au

cunoscut pre cum Inorogul din fălcilecrocodilului și din toate vicleșugurile luinebetejit s-au mântuit și acmu tuturor deviclean dovedit și mai vârtos despre Șoimtare probozit și măscărit vădzindu-să, precum să dzice cuvântul (din inima rea, răugând purcede), de ciia aievea asupraInorogului toate răutăţile își pohârni șitoate vicleșugurile, ca pre niște dulăiturbaţi, în uliţile vrăjmășiii își slobodzi șiîn toată calea fără cale mintea cea fărăminte își îndreptă. Și așe, îndatăsculându-să și ducându-să, pre dulăi șipre cotei și pre alalţi brehăi, pre toţi la unloc află, cătră carii cu spurcat glas într-acesta chip vorovi: „Eu încă de demultasupra Șoimului pre pus aveam, adecăcă nu cu dreaptă inimă în slujbastăpânilor noștri să află, precum povesteaMoliii v-am povestit. Iară acmu, iată,aievea să arătă, că împreună cu Bâtlanulsfaturi asupra epi tropiii Corbului au făcut.Pentru prinderea Inorogului nu nu mai cucapul atocma au ţinut, ce încă și pentru

scăparea lui cu mâna lui pe supt numelealtora, pre cât au putut s-au nevoit, și cumijlocul lui, nepriietinul, carile prin a meleși a voastre nenumărate osteninţe înbutucul morţii cădzusă, de iznoavă înscaunul vieţii s-au urcat (jigania vicleană,precum vicleșuguri a scorni, așe pre alţiidupă cuvântul ei a domiri învăţată era).Ce mai mult așteptaţi? Ce mărturie maiadevărată cercaţi? Și ce mai bună vremeasupra nepriietinului și acmu și soţiilor luiașteptaţi? Au după ce în nedezlegatelegături v-or lega, atuncea să vă deșteptaţi? Nu știţi cuvântul carile prostimeadzice: (Apa doarme, iară nepriietinul nudoarme)? Au după ce răul gând își vorplini, atun cea să vă sculaţi? Darăatuncea, ce folos? Acmu, dară, cuvintelormele a asculta de viţi vrea, de lucrurile ces-au lucrat și de vicleșugurile Șoimului cuale Bâtlanului aievea și de-a măruntulCorbului să scrieţi, ca cu un ceas maiînainte pre aceste piiedece dintre noi sărâdice (căci iscoada și nepriietinul de

râdice (căci iscoada și nepriietinul decasă cu glăvăţina cântariului săasamănă, carile, cu mică micșorimea lui,mari mamini de la pământ în sus aruncă).Și sau pre altul credzut în locul lor sătrimaţă, sau tot lucrul asupra voastră sălasă și, așe făcându-să, încă o dată a loviși încă cu un mijloc de măiestrii lucrulînceput a ispiti am. Cu carile bunănedejde am că sfârșitul după pofta noastră vom videa."

Plăcu dulăilor borâtura Hameleonuluiși, mai mult înapoi sau înainte necăutând,după a lui cuvinte la Corb carte într-acesta chip scrisără:„Corbului,milostivului nostru stăpân, ogarâi, coteiiși toţi, mari și mici, dulăii, plecăciune șisănătate! Mai în trecutele dzi le, de unesunate ale Șoimului și a Bâtlanuluispurcate chitele cani pre scurt în știrefăcusem. Iară acmu de aceleași încă maiaievea și afară din toată îndoinţaadeverindu-ne, monarhului și monarhiii înștiinţă a da îndrăznim, precum prin multe

a noastre dureri și zbuciumări, pre cel decap nepriietin până la fălcile crocodiluluiîl adusesem, de unde, scăpare saunedejde de scăpare macar cum nu avea.Ce preste a toată lumea socoteală,Șoimul cu Bâtlanul, lui cu trup, cu sufletalăturându-să, noi a lui învăţătură șiîndemnare așteptând, el nu numai pentruscăparea lui cu tot ce-au putut s-aunevoit, ce încă precum cu a noastremeșterșuguri într-aceia silţă să fie cădzutînţelegând, cu grele probăzături și de capclătinături, de moarte și mai rău decât demoarte ni să lăuda și, ca cum un rău preamare asupra monarhiei am fi făcut, toateocărâle și batgiocurile lumii în obraz ne-au știupit.

Deci noi, ticăloșii, ca niște drepte șicredincioase slugi, ce ieste adevăruldzicem și mărturisim (că slugii adevăratemoartea pedepsită în slujba stăpânului,decât viaţa fericită de la nepriietinpricinită, mai fericită-i ieste). Și pre cât a

cunoaște putem, Șoimul și Bâtlanul maiîn multă vreme între noi de să vor afla, nunumai căci mari împiedecări ne fac, ceîncă și la mai grele primejdii statullucrurilor să aducă poate. Iară aceștealipsind, bună nedejde avem că, dupămăiestriile carile avem să întindem, înscurtă vreme din colţii noștri tot nu vascăpa și iarăși voia și porunca la voi, iarăslujba și nevoinţa la noi va rămâne."

De aceasta carte nu puţin să tulburăCorbul, mai vârtos că de la alţiiasemenea cu acestea audzisă (căpicătura adese căzută piatra, iarăsicofandiia adese făcută inima despică).Și așe, îndată în locul Șoimului pre Uleutrimasă, Șoimului poruncind ca cum maicurând înapoi să să întoarcă, căci acoleade alte vânători ieste trebuitoriu.Așijderea, Bâtlanului porunci ca pringârle a mai îmbla să să părăsască, iaramintrilea făcând, Corbul când crăngăiește, bine știe el ce feliu de menituri

menește. Șoimul, după luarea porunciiaceștiia, câtva în chibzuiele stătu și nu înpuţine chitele întră, merge-va înapoi,după poruncă, au nu va merge? Socotindcă de nu, și toate câte dulăii scrisese eraadevărate, însă dintr-însele unele fiind,prepus avea (macar că de scrisoareadulăilor știre nu avea) să nu i să cumva fifost lu crurile descoperit (că vicleșugul,când în gând întră, ca șoarecele ţiţiiește,iară când să descopere, ca leulrăcnește). Deci câteva pricini de zăbăvirescornind, cărţi la Brehnace și la Cucunosscri să, ca pentru pricina așe în grabăchemării lui să să înștiinţedze. Carii,cevași macară grijă să nu poarte,răspuns îi dederă, că deși Corbul putereepitropiii pasirilor are, însă clonţulCorbului pe capul Șoimului să să puie,nime din pasiri nici va priimi, nici va învoi.

Într-aceste dzile și Uleul sosi, carile,cu dulăii, cu Râsul și cu Hameleonulîmpreunându-să, pentru cea de tot a

Inorogului prăpădenie, cum vor face și dece s-ar apuca, la sfat stătură. Râsul cuHameleonul, după pestriciunea ce avea,mai multe răutăţi și vicleșuguri a scorniștiia. Deci Hameleonul îndată fumul spurcăciunii și duhul înșelăciunii gros șiîntunecos slobodzind „Eu, dzice, încă dela tată-mieu, Apariul, meșterșugul maghiiifoarte bine am învăţat, în care meșterșugdeplin învăţat și pre alt chip, carile acmuaicea să află, știu, cu carile împreună, deva vrea, o mreaje să împletim, adeveritsint că ori în ce fundul pământuluiInorogul ascuns ar fi, meșterșugul mrejiiși puterea vrăjii la înșelăciune îl vaaduce. Că Vulcanul pre Mars cu Afroditiasupra curviii vrând să prindză și mreajede fier împletind, descântecul vrăjii înstele scris și tipărit l-au lăsat, pre carilemeșterșugul a-l citi putând, după cursulstelelor și după învăţătura trupurilorcerești urmând, din mreajea carea vomîmpleti orice cât de iute și de tare ar fi,într-însa a nu cădea și nescăpat a nu să

ţinea cu putinţă nu ieste.

" Iară chipul acela era o jiganie dintr-altă monarhiie, însă mare plată dacă i săda, cu vrăjile lui toată răutatea a nu facenu să feriia. La acea jiganie cu toţiimărgând, întâi poveste îi spusără, adecăprecum nepriietin de cap pre Inorog au șiprecum în multe chipuri ispitind, nicicumla mână să-l aducă n-au putut. Apoi stihurile cele de aur, pre carileCamilopardalis de la capiștea Pleo nexiiile învăţasă, citindu-i, cu mare plecăciunei să rugară, ca după înalt și adâncmeșterșugul ei o mreaje să le mrejască,cu carea pre acel iute și neprinsnepriietin a prinde să poată. Jiganiia (acăriia nume din numărul 1.130 săcuprindea), plăcute stihurile lor audzind,prinsă bucuroasă și carea dintre jigănii înpartea Ino rogului să ţine întrebă. Eiprecum afară din Fil pre altul nu știurăspunsără. Atuncea jiganiia, belindu-șibudzele și rânjindu-și dinţii, râdzind și cu

capul clătind, dzisă: „Dară Șoimul și cuBâtlanul, mai în trecutele dzile, cunumele tuturor pasirilor viind, mi s-aurugat ca să le împletesc o mreaje cucarea să poată vâna corbi. Au și Corbulîmpotriva voastră ieste? (Atuncea eipentru povestea Moliii mai cu deadins săadeveriră, însă deodată cu tăcerea otrecură.) Ce de vreme ce Filul de Inorogși Inorogul de Fil să ţine, și alta înainte avă pune am, pre carea priimind-o, și eumreaja a vă împleti voiu priimi. Să știţi,dară, că odânăoară Vidrii am împletit omreaje, cu carea au prins pe Fil, ce,nefăcându-mi-să plata carea îmi giuruisă,de asupra Filului asupra Vidrii am întorsdescântecul și într-aceiași mreaje Vidras-au prins. Apoi, și Filul de cuvântrămâind, de asupra lui vrajea mi-am luatși asupra Cămilii mai cu vreme aucădzut. Deci acmu, datoriia Vidrii și aFilului asupră-vă de viţi lua, mreaje cucarea pre Inorog să prindeţi voi împleti(de noroc era Inorogul cu primejdiile sale

datoriile al tora a răsplăti, precum întâipentru Hameleon crocodilului, așe acmupentru Vidră și Fil vrăjitoarii). Atunceadulăii și alalţi cu toţii de plată tare săapucară și spre aceasta cu blăstămi și cugiurământuri vârtos să legară. Spurca tajiganie cuvinte din multe silave alcătuitedin limbă a bolborosi și din budză a șoptiîncepând, descântecul vrăjii asupraInorogu lui descânta. Iară Râsul și cuHameleonul, înainte-i îngenuncheaţi, cucoadele dulăilor spuma de pre gurăștergând, ca unui bodz i să închina (căicoana bodzului și vrajea vrăjitoriului,precum la cei înţelepţi tot o ocară, așe lacei nebuni tot o cinste are). Deci eimreaja acmu giumătate împletită premâne gata să o ia adevărat știind, cumare veselie jiganiii mulţemită făcând, laalte a străjilor întărituri să orânduiască sădusără. Iară nu după mult ce ei ieșiră, înlocul lor Șoimul împreună cu Bâtlanulsosiră (că Șoimul, limba jigăniineînţelegând, pre Bâtlan în loc de

neînţelegând, pre Bâtlan în loc detălmaciu cu sine pur ta), căriia dechemarea lui înapoi și precum să margăau socotit îi spusă și precum de acmuînainte asupra Corbului a vrăji să săpărăsască îi dzisă, căci lucrurile într-altchip s-au mutat.

Jiganiia vrăjitoare, sau lucrurile maiîntr-adânc nu prea so cotind, sausocotind și vrând, pentru mreajea careaasupra Ino rogului au împletit, Șoimuluispusă. De care lucru, Șoimul înţelegând,mai multă acolea zăbavă nu făcu, ceîndată ieșind, de nevinovăţiia Inoroguluiși de nepocăită răutatea Corbului aminteaducându-și, așijderea de giurământurilecarile încă nu de multă vreme amândoifăcusă pomenind, îndată Inorogului știretrimasă că jiganiia vrăjitoare culingușiturile dulăilor și cu grea plataCorbului, mreaje cu descântec asupra luiau împletit, de carea foarte aminte să-i fie.Iară el de Corb chemat fiind, ieste într-acolo preste puţine dzile să purceagă și

după cuvântul dat vecinic priietin să-lștie. Acestea Inorogul înţelegând, lalăcașurile Cucoșului să suisă (precummai denainte s-au pomenit), unde pășunede biv, ape limpedzi, izvoare răci, grădinicu flori, livedzi cu pomi, pomi cu roadă șiroadă de toată dulceaţa avea, în fel de felde desfătări și în divuri, în chipuri dedezmierdări viaţa își petrecea. În scurt, sădzicem, în toată negrijea și lineștea săafla, fără cât una nu mai lipsiia, adecădepărtarea de la locurile sale, și altaprisosiia, adecă starea fericirii șinemutarea norociii nepriietinilor lui. Într-acesta chip Inorogul nefericirea într-unchip cani cu de-a sila în fericire întorcând(că de multe ori răbdarea, de fierul suferelii vasul legându-și, pre cele nepărăsitevalurile fortunii încăle când biruiește),vremea (carea dascălul și învăţătoriultuturor ieste) ce cale îi va arăta și cemeșterșug îl va învăţa aștepta. Intr aceavreme, una din jigăniile streine (careanici cu o monarhiie parte nu avea), la

Inorog viind, veste ca aceasta îi adusă:„În părţile noastre, dzice, vrăjitoare să aflăcarea cu puternice vrăjile ei apa în piatrăși piatră în apă întoarce. De a căriia numeFilul audzind, la dânsa au mărs, carile cuatâta a trupului mărime ce are, umiliteînchinăciuni și până la pământ plecăciuniîi făcea și cu răvărsate lacrimi și îndesitesuspinuri îl ruga ca, milostiv spre dânsularătându-să, vrajă să-i vrăjască și omreaje să-i împle tească, cu careastrutocamile a vâna să poată. Și aceastafăcân du-i-să, cu mari giurământuri sălega, precum și cea dintâi și ceastă deacmu plată în scurtă vreme îi va face (căscăpatul la minciuni și lacomul lagiuruinţe mari pre lesne inima își dau)."Jigania lacomă, nu atâta pentru umilinţă(că lacomul a să milostivi n-au învăţat și,de-au și învăţat, până a nu învăţa, au șiuitat), cât pentru grele giuruinţăle Filului,prinsă bucuroasă, însă cu aceastăsocoteală, adecă întâi de frăţiia șitovărășiia Ino rogului de să va lepăda. La

care cerere, Filul, cu mare ciudesa șimirarea a toată zidirea, cuvântul își dede,socotind că cu vicleșug, vicleșug vavicleni și cu amăgeală, amăgeala vaamăgi, ce în zădar. Că macar că atunceavrăjitoarea mreajea împleti, laţurileîntinsă și silţele supusă, ce, saumeșterșugul îi era minciunos, sau, de nuera minciunos, era neputincios, de vremece în multe chipuri voroava își schimba,că uneori dzicea că mreaja asupraCorbului au fost menită, alteori dzicea căasupra Struţului ieste împletită, iară maipre urmă dzisă că, de nu să va stricavâlfa Inorogului, mreajea lui ceva săvânedze nu poate, căci cu cornulInorogului are antipathia (aceasta șisocoteala putea da, de vreme ce vrăjilelui spre moarte olăcăriia, iară cornulInorogului precum purtătoriu de viaţăieste, cine va tăgădui?). Deci de va fi voiaFilului ca în mreaja ce împletește struţi săvânedze, întâi cu Corbul prieteșugfăcând, de împreunările Inorogului așeși

făcând, de împreunările Inorogului așeșide tot să să părăsască. Iară amintrilea,nici vrajea, nici mreajea în ceva a-i slujipoate. Filul, săracul, sau în prostimeainimii ce avea să amăgiia, sau lăcomiiavânatului spre strâmbătate ca aceasta cutotul a să da îl împingea (atâta nesăţioasăpofta cinstei pre cei ce o doresc orbește,cât pentru râsul unui ceas de astădziplânsul unui an ce vine nu socotește).Așe, Filul, nu numai cu mari giurământuri,precum de multă vreme nici să-l fievădzut să giura, ce încă precum de l-ar știunde să află, singur el știre vânătorilor arda. Așijderea, adăogea dzicând, precumși el cunoaște că pricina a toatătulburarea a aces tor doaă monarhiiInorogul ieste, și, până el suflă, acesteasă răzsufle peste putinţă ieste. Într-acestachip și vrăjitoarea pe Fil, și Filul pevrăjitoare a amăgi socotiia. Că vrăjitoareagândiia că de va vâna pre Inorog, fărăgreș preţul mrejilor de la dulăi își va lua,iară Filul chibzuia că de va vâna pre

Strutocamilă, pre alte dobitoace spre sinea le întoarce pre lesne-i va fi, și atunceaCor bul, vrând-nevrând, spre pace apleca îi va căuta. Ca acestea și altele caacestea cel ce vrăjiia cu cel ce să vrăjiiaîn vânt arunca și gândurile în aier îșispulbăra (precum mai pre urmă sfârșitulau arătat), că într-aceiași vreme dinpărţile os troavelor mediterane o jiganiemare s-au râdicat, ai căriia mreji și vrăjiatâta de tari și de mari era, cât pre toatecelea ce de la ceialalte jiganie tocmiteera, îndată în deșert le scoasă și, așeșide tot fărâmându-le, le rumpsă. În carevreme, Inorogul, vădzind că chipurilevrăjitoarelor s-au schimbat și vrăjile sprealte des cântece s-au mutat, așijderea demrejile carile întinse și acmu rumpte șidestinsă fără nici o grijă socotindu-să,îndată de la lăcașurile Cucoșuluicoborându-să, la ale sale să dusă.

De care lucru, Râsul, Hameleonul șialalţi dulăi, de știre luând, nu în puţină

frică întrară și nu mică întristare luară (căvoia rea din dreptate mângâierea încurăţeniia inimii pune, iară întrista rea dinstrâmbătate frica răsplătirii înainteaduce).

De care lucru, iarăși alfavita din-ceputa citi și buchele din capăt a procitiîncepură, sfaturile înturnară, voroavelerăsturnară, gândurile tăvăliră, chiteleleprăvăliră, dârmoiară și cernură, nighi nadin grâu și bobul din madzire să aleagănu putură, grămădiră, vrăvuiră, aruncară,scuturară, spulbărară, vânturară, pleaveledin grăunţe a despărţi, obosindu-să, sălăsară. Iară, ah, iar, vah, iar, ai, iar vai!Bolnavul să însănătoșadză, nepriietinulsă învârtoșadză, lângedul să ţăpinește,slabul pașii își sprijenește, iată, maimortul să scoală și pre noi, pre vii, mai neomoară. Osteninţa a atâta vreme,mulţimea a atâtea pagube, șirilăilesudorilor, izvoarăle lacrămilor și alaltetoate cu totul în vânt și în deșert să

dusără. Iată, Inorogul la câmp, fără sială,iată-l-ăi la lăcașurile sale fără dodeială,iată-l-ăi, toate pre voia lui deplin a finedej duiește fără îndoială. Vremea luilină, noaă tulbure, vrăjitorii și mrejitorii,sau neputincioși, sau necredincioși, înlucru nestă ruitori, la cuvânt nestătători. Înscurt, în ceva și în cineva nedej de,credinţă și adevărată priinţă n-au rămas.Bine ar fi dară de-ar fi cu putinţămonarhiii noastre altă chivernisală să săpuie, jiga niia aceasta cu blândeţe și cubinișor, iar nu cu îndârjie și cu rău iestede domolit. Iată, vânătorile ne batgiocuri,iată, mrejile în toate părţile ne șpârcui,iată, toate meșterșugurile în darn și toatetrudele în zădar ne scoasă, iată, lui locula să lărgi, iară noaă a să strâmpta auînceput, până în cea de apoi sfârșitul cumva vini cine poate ști? (Că de multe ori înlocul celui nedejduit și așteptat sfârșit, celnenedejduit și neașteptat a vini poate). Șiaceasta nu numai unui chip privat șideosăbit, ce a tot trupul publicăi de

nemutat primejdie va aduce. De carelucru, și noi, nu numai pizma și voiaunuia a urma, ce folosul cel de obște acăuta ni să cade (că între muritori maicinsteșă și mai adevărată laudă a săagonisi nu poate decât carea cu folosul atoată publica s-au câștigat).„Deci, pre câtsocotesc, Dulăul cel bătrân dzisă, de totadevărul lucrului (toate colachiile de lamijloc râdicând), Cor bului să spunem, cadoară și el socotelelor și pizmelor salesfârșit a pune va putea (că de multe oriunde cuvântul a isprăvi nu poate,isprăvește băţul) și doară mai spre bunăminte inimile îmbelor părţi a întoarce vomputea, ca într-acesta chip, precumvrăjmășiii lor sfârșit, așe trudelor noastreconeţ a afla să ne învrednicim".

De acestea cuvinte Râsul hohotiia,iară Hameleonul fisiia, pre carile unul înrâs, altul în vis le tâlcuia și, ca cum sfaturide bat giocură ar fi, le măscăriia, devreme ce bine știia că cele de multe ori

amăgele și minciunoase văpsele toatăzugrăvala și chipul adevărului scârnav aumuruit și la cel luminos chip și aadeverinţii figură a vini preste putinţașarurilor a fi dzicea. Și așe, dintr-aceste apricii scântei, între vânători focul gâlceviiși a dihonii a să aţiţa începu. De undeDulăul ciobănesc, macar că lătra, însăîntr-adevăr a lătra într-acesta chip începu:„Audziţi voi, jiganii, nu atâta pre dinafară,pre cât pre dinluntru văpsite, agiunge-văcât până acmu și până într-atâtamonarhiile aţi ames tecat și toată și mainestânsă iasca vrăjbii între dânsele aţiarun cat. Puneţi-vă hotar și ţenchiurăutăţilor voastre, părăsiţi-vă mai multcleștele strâmbătăţii în mâna lăcomiii aalcătui, fie-vă de saţiu, cât în vremea apatrudzăci de ani, ca valurile ţărmurile,nepărăsit, voi monarhiia Leului cu fel defeliuri de areţi și de miha nii a o izbi și dintuspatru colţurile a o scutura nu v-aţisăturat, pre carea, iată, la cea mai de-apoi și netămăduită răzsipă aţi adus-o.

Au și monarhiii Vulturului același cântecviţi să cântaţi ? Au și pe publica pasirilorcu aceleași veninate și fărmăcate drojdiiviţi să îmbătaţi? Au nu cunoașteţi că devreme ce cu răutate ceva a să săvârși nusă poate, sfârșit și istov răutăţii a punetrebuie? Și de nu spre altă nedejde caleasă deșchide, încailea vremea a chivernisiși schimbările tâmplărilor a pândi aînţelepţilor lucru a fi să socotește (că sprevânt a știupi și piatra la deal a pohârniaievea lucru nebunesc ieste)".

Înfocat oarecum și încă mai cu maremânie aţiţat și mai spre mare răutatepornit de acestea cuvinte, Râsul cucumplită urgie cătră Dulău dzisă: „O, capde hârtie cu crieri de aramă, o, sac demătasă și plin de fișchie, o, ferice de voiși de monarhiia voastră, când nedejdeavoastră în credinţa Inorogului viţi aședzași din aședzimântul lui lineștea vă viţiaștepta. Au nu Inorogul mai mult dobitoccu patru picioare decât pasire cu pene și

cu doaă aripi ieste? Au pasirile pentrudobitoc mai chiar și mai adevărat decâtdobitocul vor giudeca? Au în cele streinedecât în cele ale sale cineva mai mult afilosofisi poate? Nu orbul, ce cel cu ochigiudecă de văpsele, ochii noștri în trupulnostru, iară ai voștri într-al vostru sintdeșchiși. Nime casa altuia mai mult decâtpre a sa a cunoaște poate. Noi sintemcarii cea mai multă viaţă cu Inorogulîmpreună ne-am petrecut, noi sintem cariia lui gând și fire am cunoscut, noi sintemcarii și prin ficaţii lui am trecut și ce idolînluntru poartă și ce icoană afară aratăcurat știm. De unde adeveriţi sintem cătotdeauna inima-i, gândul și, de i-ar fi cuputinţă, și fapta spre răzsipa Corbului șispre prăpădeniia monarhiii Vulturului austăruit. A căruia fire din începutavrăjmășie a să întoarce preste toatăcuprinderea scotelii ieste și mai vârtosadevărul a grăi de vom vrea, el atâteagonituri, lovi turi și netămăduite rane,carile de la noi au luat, și atâtea de viaţă

primejdii, în carile le-am adus, cu ceminte socotiţi că din tabla inimii sale le vaputea șterge? În zădar, dară, ca acesteagândiţi și sfat, ca cum ar fi de nepriietini,sfătuiţi. De care lucru, a mea sentenţieieste, de acmu înainte, (decât prieteșugulcu prepus și ascuns neprieteșugului, laivală mai de folos ieste. Căci vrajba laivală fiind, paza și strajea desprevrăjmași mai trează și mai deșteptatăstă). Iară amintrilea, în leagănulîngăimării, somnul peirii fără veste șicând nici vom gândi, atuncea ne vastropși". Acestea și altele multe caacestea Râsul, spre împiedecareaaședzimântului, împotriva Dulăului, precât putu, ritorisi și macar că pre o parte săpărea că cuvântul adevărul atinge (căcidintr-îmbe părţile încredinţarea cu greuputea fi), însă cu inima și cu gândul, de lalimanul lineștii, departe, în valuriletulburării, să bătea, de vreme ce din gurăneîncredinţarea argumentuia, iar dingând so cotiia că macar vremenică pace

gând so cotiia că macar vremenică paceîntre dânșii de să va cumva aședza, câtde în scurtă vreme, din cele nenumăratevicleșugurile lor, multe pot să sădescopere, pre carile Inorogul încatalogul său pre amăruntul însămnate leavea. De carile Corbul în știinţându-să(căci jiganiile din fire vicleșugului date,multe urgii în capul Corbului odată săaducă silisă), să nu cumva de tot de spredânșii să să răcească și până mai preurmă să nu li să cumva slovele îndrăptcitească (carea s-au și tâmplat).

Deci la cazaniia carea Râsul împotrivapăcii făcusă, Dulăul cel bătrân într-acestachip răspunsă: „Bine ne dzici, o, Râs derâs, că capete de hârtie și crieri de aramăsintem și în saci de mătasă gunoiuscârnav purtăm. Adevărat, dară, căprecum ne împo dobești, așe și sintem,că de n-am fi fost așe, monarhul nostru, înlingușiturile și măguliturile voastreîmpleticindu-să, nu s-ar fi înșelat. Ceprecum din vremea a patrudzăci de ani

ispitiţi și probăiţi vă aveam, bine și defolos ar fi fost, tot cum v-am știut, așe săvă fim știut, și precum v-am ţinut, tot așesă vă fim ţinut. Iară acmu, ca cei fărăcrieri, cu același picior lovitura într-aceiași piatră am poftorit ș-am întriit (că odată și de da ori într-o ma terie a greși, amuritorilor, iară nepărăsit în mijloculnetrezvirii și a neîndreptării a rămânea acelor fără crieri lucru ieste). Și mai multaltăceva a dzice nu avem, fără numai,pentru alte poate fi a monarhiii noastrefapte urâcioase cereștii asupră-ne urgieca aceasta ș-au vărsat, carea, de totmintea ameţindu-ne, socoteala ne-auîmbătat, ca pre cei ce toată lumea tuturorde vicleni și de înșelători i-au cunoscut șii-au arătat, noi numai în loc de adevăraţipriietini și la cuvânt stătători să-i ţinem șisă-i avem, până când (carea să nuînvoiască Dumnădzău) cu releîndemnările și spur catele fapte prinscârnave organe ca voi la cea deplinăplată și cea desăvârșită prăpădenie să

ne aducă (că a faptelor rele începăturăspre rău sfârșit pleacă și tesla carealovind nu tocmește, adevărat ce au fosttocmit răzsipește). Acmu, dară, o,jiganiilor, agiunge-vă, agiunge-vă, dzic,cu undelemnul pizmei voastre pojarulrăutăţilor în toată lumea a aţiţa! Lăsaţisfaturi a ne mai da, carile cunună de spiniși brăţări de lanţuje ne împletesc. Fiecrierii noștri cești de aramă macar câtăvavreme de ciocanele clivetiturilor voastreneloviţi și neciocăniţi. Aveţi-vă crierii ceide aur la voi și noi cești de aramă la noi,neamestecaţi voi a voastre și noi alenoastre să gândim și să chivernisim.Părăsiţi-vă mai mult împotriva socoteliinoastre basnele voastre cele obraznice aarunca. Că viu Vulturul ceresc, că toatenegre petele și pestriciunile răutăţilorvoastre în văpsala roșelii le vom întoarce,de carile nici Camilopardalul a vă spălava mai putea, macar că între gloate sădzice precum el apa vie și apa moartă întidvă să fie ţiind. Deci, de acmu înainte

lucrurile monarhiii voastre singuri voi vi lecăutaţi, că noaă ale noastre nevoi șiasuprele (carile mai mult cu pricinavoastră ne-au vinit) destule și de prisositne sint."

Hameleonul cu Râsul vădzindu-să cădin tovărășiia a altor vânători să izgonescși mai vârtos cunoscând că socotelele lorspre mutarea lucrurile într-altă faţăstăruiesc, pusără sfat în doaă chipuri: Celdintâi era ca Pardosului știre să dea(carile pre aceia vreme Strutocamilapăștea și între dobitoace jiganie mare săfăcuse), pre cum soţiile din parteamonarhiii Vulturului pre altă cale s-auabătut și precum semnele arată, cu cei deobște nepriietini legătură de pace vor săfacă. Iară cel al doilea sfat era caHameleonul cum mai curând lamonarhiia Vulturului să să ducă, caacolea cu sin gur Corbul împreunându-să, cât mai mult va putea lucrurile săamestece și ipopsiia Corbului asupra

Șoimului mai vârtos să adaogă, adecăprecum cu nepriietinii una s-au făcut șidulăii vânători, carii acmu spre împăcarestăruiesc, pacea aceia precum până maipre urmă de vrun folos nu va fi să arete.Deci cu mestecăturile și cu minciunele deva putea ceva isprăvi, bine. Iară de nu, deacolea, cum va putea mai curând, lamonarhiia Leului să treacă, ca cum vaputea mai tare suma să strângă, carea înmunţi pentru plata mrejilor și a vrăjitorilorcu datorie cheltuise. Ei, dară, acesteaîndată ce le sfătuiră, îndată a le faceîncepură și cum mai în grabă cătrăPardos carte ca aceasta trimasără:„Râsulși Hameleonul, Pardosului și Veveriţii,iubiţilor fraţi, sănătate! În știre să vă fie călucrurile noastre nu în statul lineștii săaflă, de vreme ce ogarâi, coteii și alalţitoţi dulăii, și mari și mici, a monarhiiiVulturului vânătorii, mai mult vânătoareaa de lunga mai de tot s-au părăsit și maivârtos că pentru tractatele de pace întredânșii cuvintele vârtos au început și

sfârșitul tuturor pre noi așeși de tot dinsfaturile și lucrurile de obște ne-aulepădat. Ce noi, mai denainte poruncaCorbului știind, cu carea pre noi neîndemna, iară pre dânșii îi învăţa, cacevași macară afară din știinţa noastră sănu facă, de multe și de multe ori de celepentru folosinţa obștii îi înștiinţam, îiînvăţam și spre celea ce să cade îiîndreptam. Iară ei, ca niște necunoscătoriși de duhuri înflăcioasă purtători, alenoastre învăţături acmu în samănebăgând, din capetele sale pre cărăristrâmbe și șuvăite a îmbla au început. Șide vreme ce lucrurile așe s-au tâmplat,căutaţi de acolo lucrurile foarte bine să văsocotiţi și de ieste cu putinţă monarhiianoastră singură din sine să să stăruiascăși singuri noi împotriva a atâţea vrăjmașisă ne luptăm, de vom putea, cum maicurând să ne înștiinţaţi, căci noi, pre câtcu socoteala a agiunge putem, monarhiiaVulturului, cu vreme, nu numai cât de totde la sine ne va dizlipi, ce încă și mare

de la sine ne va dizlipi, ce încă și mareîmpotrivnică a ne fi, fără prepus ieste (căobrinteala ranii de pre margini săcunoaște). Și fiţi sănătoși."

După trimiterea cărţii aceștiia, șiHameleonul nu mult zăbă vindu-să, spremonarhiia Vulturului drumul apucă. Cedintâiași dată precum această călătorie înzădar să-i fie semnele o arăta, de vremece Șoimul (precum mai sus s-aupomenit), lucrurile tocmindu-și, lângăCorb să dusese, carile și mai la marecinste decât întâi încăpusă. Unde sosindHameleonul, nu numai ușă să între, nunumai gaură să încape, ce așeși nicicrăpătură cu ochiul să privască, loc șivreme ceva împotriva Șoimului săscornească nu află. Și așe, socoteala deacasă cu cea din târg netocmindu-i-să, latoate, de nu de bunăvoie, de nevoie îicăută a tăcea și alte lingușituri și chipuride amestecături a scociorî să nevoi.Aședară, pentru Șoim în ceva gura-și adeșchide neputând (căci Brehna cea și

Cucunozul din fire neînvoinţă șiantipathie cu Hameleonul și cu toatăsimenţiia lor vrajbă vecinică avea), preInorog, pre Fil și pre alţii (carii nepriietinisă număra și era) cu spurcate sicofandiiși viclene năpăști cătră Corb îi trecu. Așecât Corbul, spre mai toate cuvinteleurechea inimii a pleca din fire obiciuitfiind, din sfătuirea și îndemnareaadevăraţilor lui priietini să abătu și deiznoavă carte ca aceia cătră vânătoriscrisă, cu carea tare le porunciia, ca detractatele păcii nepărăsindu-să, suptnumele aședzării laţul răsturnăriiInorogului să întindză. Numai de Fil să săpărăsască le dzicea, de vreme ce voiavrăjitoriului a trece nu poate, nici vreopricină adevărată ca aceia asupra Filuluiare, iară deși are, dzicea că cunoaște cănu hirișă firea lui, ce din îndemnareaaltora Filul în rândul nepriietinilor s-aunumărat. Deci tot lucrul în stropșirea și detot prăpădirea Inorogul stând, numaiasupra lui goana, ori cu ce mijloc ar fi, să

nu părăsască și cu bine, și cu rău vârtosle porunciia. Acestea și ca acesteaHameleonul, pre cât mai în grabă putu,ară, sămănă, grăpă, săceră, trieră,vântură și în jitniţa răutăţilor Corbului leaședză, pre carile în vremea lor sărăzsaie nedejdu ind, pentru ca spremonarhiia dobitoacelor să margă voie să-i dea să rugă. Corbul, câteva în chip maide taină poruncindu-i și ales pentruslujba carea spre vânarea Inoroguluiarătase, cu nu puţine daruri dăruindu-l,unde voia îi va fi să margă, voie îi dede.Hameleonul, voie și dzua bună luând,cum mai curând în mo narhiiadobitoacelor trecu, unde mărgând, ce aulucrat și ce au aședzat mai pre urmă lalocul său ales să va povesti.

Partea a dzecea

Hameleonul, dară, așe de acolo spremonarhiia dobitoacelor purcegând,Șoimul înaintea Corbului lucrurileBâtlanului a aședza să apucă, pentru cași pe Hameleon de minciunos sădovedească și credinţa sa și a Bâtlanuluisă întărească și toată vredniciia Inorogului precum ieste și precum aucunoscut-o, să o perigrăpsască (căciHameleonul cătră Corb dzisese precumBâtlanul asupra Cor bului în prieteșug cuFilul și cu Inorogul să să fie legat). Decitoată ispita credinţii Bâtlanului într-aceasta punea, ca Corbul trimiţând lângăsine să-l cheme. Deci după poruncă,îndată de va vini, a lui credinţă singurădin sine să va dovedi, iară nevi ind,sămnul temerii vicleșugul inimii îi vadescoperi și adevărat nepriietin a fi îl vaarăta. Iară alalte cuvinte a Șoimului cătrăCorb într-acesta chip fură: „Lucrurile

firești (milostivul mieu și de bine făcătoriustăpân) și cu un cuvânt să dzic, oricâtede la ceriu până la ceriu să văd, să simtși să înţeleg, cei a firii iscoditori și cu de-adinsul cercători, dzic, precum patrupricini să li să dea. Pricina adecă: cine,din ce, în ce chip și pentru ce. Deci dintr-aceste patru cele trii înainte mărgătoare(pre cât a mea proastă socotealăagiunge) adevărat fizicăi slujesc. Iară ceamai de pre urmă nici cum cu fizica a săamesteca poate (macar că grei și deplinînvăţători așe au slăvit), ce numai ithicăi,adecă învăţăturii obi ceinice temeiul șisfârșitul ieste (ce pentru ca proimiulvoroavei mele cu lungimea ceva mai multsupăr să nu aducă, în scurt, pre cât voiputea și a proimiului cinste să păzăsc șideșchiderea a alalte voroave precum săcade mai chiar să sfitesc voi sili). Iestedară firea în lucruri, carea le face a fi cesint și a lucra ce au poruncă a lucra, șiaceasta afară din toată socoteala priciniisăvârșitoare, însă numai porunca și

săvârșitoare, însă numai porunca șiorânduiala aceluia, carile din ceput sprevecinică și neobosită clătire au pornit-o,carea pre cum a nu să obosi, așe nici asă schimba, nici a să muta știe sau poate.Neschimbată, când dzic, în feţe, iară nuîn atomuri, tre buie să înţelegi de vremece toate atomurile în toate feţele, în toatăvremea cursul perioadelor sale făcând șisăvârșind și ca-ntr-un vârtej întorcându-să, tând la nemica, tând la a fi a lucruluisă întorc. Adecă de o parte născând, iarăde altă parte perind, singură schimbareaatomurilor tâmplându-să, fiinţa feţelor,după hireșul său neam întreagă șineschimbată să pădzește (căci nici celfiresc lucrătoriu osteneala simpte, nicimateria lipsește, nici formei după a saorânduială firește împiedecare sau de totștergere a să da poate). Că, amintrileafiind, încă de demult vrunul din chipurileneamurilor de tot a pieri s-ar fi tâmplat.

Tot, dară, orice firea firește lucreadză,pricina săvârșitului preste socoteala și

simţirea ei ieste. Că amintrilea dobitoculnu mai dobitoc a naște ar fi lăsat, iară nulupul pe oaie și șoimul pe porumb amânca ar fi putut. Așijderea, cele fireștitoate în sferă să întorc și sferâi fireștesfârșit nedându-să, iată că nu pen truodihna sfârșitului, ce pentru vecinicaclătire de la neclătitul călătoriu săclătește. Soarele, luna, ceriul și alaltetrupuri cerești toate, din-ceput năpărăsitși cu mare răpegiune aleargă, însă nu cuaceia socoteală, ca doară vreodânăoarăla doritul ţenchiu și sfârșit agiungând, săsă odihnească, căci așe (precum s-arputea dzice), încă demult ar fi cunoscut,precum firește la sfârșit să agiungă,preste putinţă îi ieste și precum pânăacmu în vreun punct a sferii lucrării saleloc de stare n-au aflat, așe și de ciiînainte în vecii vecilor, precum nu va maiputea, demult nedej dea i s-ar fi curmat,fără numai cândailea clătitoriul firii (cel ceîn clătire nehotărâtă și neodihnită o ţine),după a sa slobodă și puternică voie

vreodată a o clăti ar părăsi. Aședară,toate lucru rile firești, cu una și singură asoarelui paradigmă, precum să cade a săînţelege să pot. Că precum soarele de lapunctul Racu lui până la punctulCapricornului să suie și să pogoară și întot anul, macar că toate locurile îmblăriisale negreșit atinge și cer ceteadză, însănici curgerii sfârșit a face, nici odihnii a săda poate, fără numai cât cu apropiierea șidepărtarea sa de la lo curile ce privește,mutările și schimbările vremilorpricinește, și aceasta afară din toatăsocoteala și simţirea sa. Într-acesta chipși cursul a toată fapta nepărăsit atomurileschimbându-și, toate cele din-ceputchipuri nebetejite și nepierdute păzește.De unde aievea ieste că ţenchiulsfârșitului nu în socoteala fireștilor, ceîntr-a izvoditoriului și pricinitoriului firiiieste. Și așe, socoteala sfârșitului, dincele firești cu totului tot râdicându-să,rămâne ca după pricina pricinilor, în carea doa pricină socoteala pricinii sfârșitului

să să afle. Și aflând-o, să o pricepemtrebuie. Deci, precum aievea s-au arătat,de vreme ce în cele firești socotealapricinii sfârșitului firește nu să află,anangheon ieste ca în cele ithiceștistăruită să rămâie. Așijderea ithica nualtor fapte, fără numai ceiia carea cusocoteală și cu înţelegere ieste, slujește.Deci oricarea între fapte în lucruri aresocoteală, aceiași și a sfârșituluisocoteală, ce, pentru ce face, a aveapoate; și aceia numai un ţenchiu și hotarlucrurilor sale puind, la carile agiungând,precum la sfârșit au agiuns să cunoască,și așe, de clătirea ce făcea să săodihnească. Cu acesta mijloc marelumină celor ce cu înţelegere să slujăsc alumina poate și ascuţită sabie împotrivacelora ce pre ziditoriul tuturor a tăgăduinebunește îndrăznesc, în mână să ia, devreme ce deosăbirea zidirii și aziditoriului dintr-aceasta chiar a săcunoaște poate. Căci ziditoriul, după înţelepciunea și puterea sa, zidirea

lepciunea și puterea sa, zidireasăvârșind, de lucru să odihnește și, ca undeplin în putere stăpân, o dată numaiporuncind, din veci și până în veci zidireaca o slujnică după poruncă nepărăsitalear gă. Deci precum toate alalte, câtesupt ceriu zidiri să află, din zidi toriu sădeosăbăsc, căci socoteala nu asfârșitului, ce a poruncii numai au, așeuna numai ziditoriului său mai aproape șia să asămăna să dzice, căci precum aporuncii firească socoteală, așe asfârșitului fericirii și nefericirii, a binelui șia răului său chibzuială și adevătatăhotărâre a cunoaște poate. Și aceastamacar că nu din fireasca sa vrednicie, ceoarecum împotrivă și peste fire, oînţălegere mai mult decât firească șidumnedzăiesc și ceresc oarece (căruiasuflet înţelegătoriu îi dzicem), în sinestrălu mineadză, carile, preste cele fireștihotară râdicându-l, la cele metafizicești,ithicești și theologhicești cunoștinţe îlpovăţuiește. Aședară, din cele înainte

pomenite a culege putem, ca oricarezidire ithicește din-ceputul lucruluisocoteala sfârșitului ar avea, aceiaziditoriului său cu partea înţelegerii să săasemene, iară carea firește numai celetrii pricini ar priimi, iară socotealasfârșitului nu ar avea, ce numai dupăporuncă nepărăsit și peste simţire aralerga, aceia ziditoriului nicicum în cevasă nu să asemene, ce una din cele multeși mai nenumărate în periodele salepururea alergătoare și ca cele maiproaste celui mai de cinste slujitoare șiîndămnătoare să fie.

Acmu, dară, la cuvântul ce vream sădzicem întorcându-mă, dzic: să nu cumvagândești că socoteala mea au fost noaăși neaudzită filosofie să-ţi vândz, nici înzădar (precum mi să pare) cui și în cesocoteala pricinii sfârșitului slujește în totchipul chiar a-ţi arăta m-am nevoit, ce maivârtos de stepăna fiinţii tale aminteaducându-ţi, în statul carile te afli, cu ce

parte din fire și cu ce parte mai mult decâtdin fire ești alcătuit și stăruit să cunoști șicunoscând îmbe părţilor ale sale și celeace li să cuvin slujbe să orânduiești, cafietecarea pre calea și orânduiala sa sămargă (că cârma la corabie, zăbala lacal, socoteala la înţelegători sinonimesint). Deci trebuie să știi, o, Coarbe, căpre o parte (precum mai sus am dzis), dinfire, decât un atom din cele multealtăceva mai mult nu ești, iară pre altăparte, cu socoteala slujindu-te, lucru rilortale un ţenchiu și loc însămnat și hotărâtsă pui, ca la acela vreodânăoarăagiungând, spre odihnire să te aședzi. Șinu nu mai cu atâta, ce așeși cu tot chipulsă nevoiești trebuie ca nu la altul, fărănumai la cel bun și fericit sfârșit sănemerești (că pre cum socoteala rea lacel rău, așe cea bună la cel bun sfârșitfără greș duce). Acmu, dară, ia aminte șipune în socoteală, a atâtea răscoale șitulburări (cărora cu ce socotealăîncepătura le-ai făcut, nu știu) sfârșitul

carile va să fie? Și, de ieste vreunul, cândși cum va să fie? Iată, amândoaămonarhiile din patru părţi s-au scuturat,iată, lucrurile publicăi noastre spregroznică răzsipă s-au plecat, râdi careaașteptând, căderea ne sosește, unelealtora s-au ameste cat și toate în totchipul s-au strămutat. Și până acmu (precât a mea socoteală a cunoaște poate),macar cu prepusul vreun chip de săvârșitchiteala nu dă. Toţi niște atomuriputredzitoare sin tem, toţi din nemică înfiinţă și din fiinţă în putregiune pre o partecălători și trecători ne aflăm. Una numairămâitoare și în veci stătătoare să ţine șiieste, adecă sfârșitul carile în bunătate săplinește. Căci din cea vie și vecinicăadevărată socoteală începăturaîncepăturilor și sfârșitul sfârșiturilorpurcede. Nici alt sfârșit bun și fericit a sănumi sau a fi poate, fără numai carile dela dânsul începe, cu dânsul mijloceadzăși într-însul să odihnește. Vulturi ne-amţinut, liliecii mai în trecutele dzile ne-au

ţinut, liliecii mai în trecutele dzile ne-aubat giocurit, lei ne-am numit, ţinţarii șimușiţele ne-au obosit și de toată ocaravrednici a fi ne-au arătat. Celor mici șislabi atocma să ne punem neputând, cujiganiile mai mari și mai tari de luptă ne-am apucat. Pre Inorog gonim, pre Filizgonim, Lupului ţircăla muri, din carile sănu cumva iasă, i-am șiruit, pre Ciacal înnumărul jigăniilor nu-l numim, preCăprioara sălbatecă ca cum duhvieţuitoriu n-ar avea o socotim. Au nu sintacestea toate mai mult decât liliecii, aunu sint mai vrednice decât muștele? (Ceochiul mândriii pe leu șoarece vădzind,mai pre urmă pre șoarece leu simpte.) Deieste dară la cineva începutul cusocoteala sfârșitului și sfârșitul cuchiteala începutului împreunată, dintr-aces te mai sus pomenite culeagă. Mărog, lucrurilor noastre ce sfârșit ieste săurmedze? Precum rău și prea rău iestesă urmedze și cel cât de tâmp lasocoteală va putea pricepe. Deci de-l

cunoști, o, Coarbe, și de pizmă numaiîntr-acesta chip îl poftești (căci voiaslobodă putere ca aceasta are, cavădzind și cunoscând cele mai bune,cele mai rele să urmedze), împotrivaceluia ce ţ-au dăruit socoteala te pui.Căci el spre binele tău dându-ţi-o, tu cuaceiași spre răul tău te slujești. Și așe,sau mărturisește că fără socotealăîncepând, spre rău săvârșești, sauprecum singur pre tine din bunăvoia taaltor proaste și lepădate fapte te asemeniși de la cea mai de-a firea și maievghenichi te dezsameni. De undeaievea urmadză că siloghizmul carile aialcătuit în barbara, acmu să încheie, cra,cra, cra. Și nu numai după Istoriiaieroglificească cu numele Corb, ce așeșicu trup, cu suflet și cu totului tot, acelașiși adevărat așe să fii te arăţi.

De care lucru, ca acela ce adevăratpriietin și dreaptă slugă îţi sint (și maiales că Corbul cu alalte pasiri

rumpătoare oarecare rudenie având, întrenoi nu puţină simbathie să naște), celeace cu ochii de faţă am vădzut, cu urechilefără prepus am audzit, cu mânule fărăgreș am pipăit și precum în rădăcinaadevărului sint le-am priceput, a ţi lepovesti și cu curată îndrăzneală a ţi legrăi nu mă voi sii (că adevărul, deșitârdziu, însă în deșert și nedovedit arămânea nu poate). Copaciul pizmei,carile încă de demult strâmbe șicohâioase rădăcini lungi și late crăngi auaruncat, din livada inimii tale de tot a-ldezrădăcina și peste prilazul îngrădituriiafară a-l lepăda ţi să cade. Că monarhiileacestea, precum din bătrânii noștri amaudzit, și istoriile, ca cu glasurilerăpăosaţilor, nepărăsit ne povestesc și întoate ceasurile în urechi ca dobele și caclopotele ne răzsună, că nici odânăoarăîntr-o omonie legate și una cu alta într-oinimă încleștate multă vreme a trăi n-auputut. Ce de s-au și tâmplat vreodată întredânsele părinte cu fiiu sau frate cu frate

totdeodată slujba epitropiii a ţinea, însăprecum toate ale muritorilor de zavistii șide împotriviri pline sint (aţa dragostei decuţitul zavistiii netăiată și legăturarudeniii de suvacul si cofandiiinedezlegată prin multă vreme a răbda n-au putut), carile nu numai cinstea șilegământul prieteniii, ce și hotarălerudeniii și evlavia simenţiii a călca și lapământ a le stropși nu s-au siit.

De care lucru, urmadză ca și acmu (căcel într-una ispitit, acela și în multe ispititsă crede) alcătuirea siloghismuluiarătătoriu să încheie înșelătoriu șisentenţiile filosofești în bolbăieturi sofisticești să să prefacă. Cătră aceasta cubună inimă îndrăznesc a dzice că știinţafiziognomască (carea în feţele a unorjiganii fără de foc și singe altă nu arată) șimai vârtos ispita politicească proroc a măface făr-a minciunii primejdie măîndeamnă și pre cum cele de pre urmămai rele decât cele dintâi să iasă.

Pardosul, Râsul, Hameleonul, Veveriţa șialaltă a Apariului simenţie toată, carii într-această dată pentru epitropiiaStrutocamilii a sta și cu gurile priietini asă arăta să văd, în cea veche și nemutatăa lor fire, bună nedejde am că nice premine rău chititoriu, nici pro rociile meleceste de acmu minciunoase să iasă vorlăsa, ce pes te puţine dzile, sau cuscrisoarea (căci cu gura între dânșii încăde mult a le sfârâi au început), sau cufapta aievea și de adevărate să le arete șipre cel din moșie și pre cap giuratneprieteșug, în theatrul a toată lumea, cudobe și cu surle să-l scoaţă. Au nu sintaceștea carii de la toate stârvurile, cuhârâieturi și cu clănţăieturi, neprobozesc? Au nu sint aceștea carii arpofti nu numai unghi, plisc, ce așeși nicipene, nici tuleie să nu ne rămâie? (că totîmpotrivnicul paguba nepriietinuluidobândă și toată scăderea lui adaogereasa socotește). Nici neamul dulăilor decâtaceștea în răutate mai gios sint, macar că

într-această vreme, mai mult părtași șipriitori monarhiii noastre decât jiganiilorce lor șie de asemenea s-ar părea, ceadevărul ieste că toţi aceștea folosulprivat caută și dobânda chiverniseliihirișe cearcă, carile ori cu ce mijloc a levini ar cunoaște, cu acela a să sluji nu săîndoiesc. Pentru Inorog, cele ce nu sint șidupă plăcere scriu și grăiesc (poate fi șipentru mine, pre carile despre adăvăratădra gostea ta nici ceriul, nici pământul amă depărta va putea) și celea ce spreaţiţarea și hrana vrăjbii sint scornesc.Pentru Fil celea ce nu aud dzic că le-auvădzut și celea ce n-au vădzut dzic că le-au apipăit. În scurt, toată socoteala într-aceasta li să spri jenește, că nefiindvânătoare, dulăii de ce treabă sint? Și îndeșert, prin păduri și munţi de nu vorlătra, pita ce mănâncă și ciolanele celing, în zădar a fi să nu să dzică, să tem(o, de ce să tem până mai pre urmă de n-ar scăpa). (Căci dulăii pentru fărămușuriși ciolane, precum prieteșugul a strica și

și ciolane, precum prieteșugul a strica șitoate de bine facerile într-un ceas a uitaobicinuiţi sint). În care chip aceștea cunepărăsite ciocotniţiile lor vrăjbile a aţiţași goanele în veci a le delunga sănevoiesc, așe cât în toată viaţa de nu s-arcurma, a lor viaţă fericită și norocită ș-arsocoti. Acestea dară, așe precum sintînţelegându-le, cu rea socotea la carea odată în minte ţ-ai pus nu te amăgi, cucarea a dzice obiciuit erai, că siloghismulcarile asupra Strutocamilei ai alcătuit,întărindu-să, de nu alt folos, încailea întredobitoace pururea ne unire, și dinneunire slăbiciune le va vini și, așe, cuslăbiciunea lor, puterea noastră vacrește, căci nici aceasta ieste bunăsocotea lă, nici dreptatea aceastapoftește, de vreme ce (mai mult lucru rileîmpotrivă tâmplătoare socotite rău a nusă tâmpla socoteala bună le face).Așijderea (de multe ori pre durerea, marealta mai mare o tămăduiește, și cemehlemul nu vindică, vindică fie rul, și ce

fierul nu tămăduiește, cu mai mareusturime tămă duiește focul). În care chip,de socotit ieste ca nu cumva și dobitoacele ce în durerile suferite nu simţiia,aceia în cele nesuferite să simţă, șiatuncea, deși nu altă putinţă vor avea,însă cu bună samă nu numai cătră celpemintesc, ce și cătră cel ceresc Vulturlacrămi de singe vărsind, cu suspinuri defoc vor striga, a cării dosadă răsplătiredreptatea a o tăcea și cu milosul ei ochiua o trece nu va putea (căci dreptăţiidreptatea a nu face peste pu tinţă ieste),a căror suspini preţ pare-mi-să că preascump și așeși mai nepreţăluit va cădea.Pentru aceasta dară deci ieste vrajba cuaceste dobitoace din necunoștinţă.Șterge-ţi, rogu-te, ochii de pravul zavistiii,și painjina pizmei de pre faţă îţi râdică, șiinima asupra răutăţii și a vrăjmășiiiîmpietrită privindu-ţi, cunoaște. Și dupăaceasta un soroc drumurilor și îmbletelorpoftelor tale pune-ţi. Iară de-ţi iestenepărăsirea vânătorilor, vrăjitorilor și a

mrejitorilor, căci cu tot adevărul socotești,adecă precum de aces tea a nu te părăsidreptate ai, ascultă puţinele, te poftesc,de la mine, carile pentru adevăratădragostea, carea cătră tine am, și mai cude-adins, pentru curată iubirea careacătră adeverinţă ţiiu, afară din totţircălamul lingușiturilor și precum regulaadevărului poftește a ţi le povesti și cumsint a ţi le dovedi mă voi nevoi. Câte darăsint lucrurile care de Fil s-ar atinge, înștiinţa mea, puţine sint, căci numai o datăla cetatea Deltii cu dânsul împreunare amavut. Ce atuncea a mea slujbă, spreaceasta însămnată și orânduită nefiind,de lucrurile lui puţin în minte mi-au fost.De care lucru, trecutele între dânsul șiîntre tine cu de-adinsul a scutura și acerca nu m-am pus. Ce și pentru aceastaatuncea pare-mi-să să-ţi fiu scris călucrurile adunării aceia mai bine ar fi fostsupt titulul numelui tău să nu gioace. Cesau că mintea în ce ţ-au stăruit (dupăamăgită socoteala unor dobitoace) cum

amăgită socoteala unor dobitoace) cummai curând a isprăvi ai grăbit, sau căstrâmptoarea vremii mai mult slovelemele a citi și sfatul în mai bine a socoti nute-au lăsat. Cu care pricină, încă deatuncea, în locul temeliilor bune (carileîntr-ade văr s-ar fi putut arunca) temeliirele s-au pus, nu într-alt chip, ce ca cumstâlpii de marmure, iară tălpile de trestiear fi fost. Ce ori cum, acelea atuncea s-arfi tâmplat, precum am dzis, de acesteprea puţin în știinţă având, mai multecuvinte a face nu pociu. Iară cât iestedespre partea Inorogului (în carile toatăgreutatea lucrului a sta să vede), dupăporunca carea de la tine avusesem, în totchipul am ispitit, pentru ca doară, cudânsul împreunare având, celea cepentru aședzimântul păcii mi săporuncisă a i le obști să pociu. La careacu mijlocul Hameleonului (o, bată-l urgiiaVulturului ceresc!), în numărul voitorilorde bine, după socotea la ta socotindu-l,știre i-am făcut, precum cuvinte de pace

a-i propozui am (ce inima la tot bineleplecată nu cu anevoie la nu mele păcii s-au plecat). Carile îndată cu dragoste și culiubov, precum această împreunarepoftește, mi-au răspuns. Și, fără multăzăbavă, la locul însămnat coborându-să(precum și mai denainte îţi scrisesem),acolea împreunare am avut. Întâi darăsocoteala mea au fost pentru ca într-a cuimână stă dreptatea să mă pociu adeveri,și așe, carile să fie mai tare să pociugiudeca (că un dram a dreptăţii, mii demii de cântare a strâmbătăţii a râdicapoate). Întâiași dată, pentru cea dintâi avrăjbii pricină voroava înainte i-am pus,dzicându-i, și pricina asupra lui aruncând, precum de la tine mă înștiinţasem.

Iară el într-acesta chip mi-au răspuns:„De pe ce cunoști, dzice, precum eu întâipricina a vrăjbii aceștiia să fiu fost? Căcipricina alta nu ieste, fără numaiîncepătura lucrului (de vreme ce, precum, la cele fizicești, așe la cele ithicești,

pricina cu începătura sinonime sint). Apoipricina trebuie ca nu a chitelii, ce a lucrului fiinţă să fie. Deci, pricină hirișă caaceasta asupra mea a afla de vii putea,voi mărturisi greșala și să va ștergepăcatul (că iertăciunea greșala, iar paceavrajba mai denainte râdică). „Cătrăacestea, i-am răspuns: „Spre începăturalucrului altă dovadă mai tare și maiadevărată a să da nu poate, fără decâtpricina carea pre altă pricină maidenainte decât dânsa nu are. Ca care pricină, o, priietine, cu hirograful carileasupra Corbului scriind, între jigăniile șivrăjitorii asieticești l-ai dat, și Corbul preaceia vreme cu toată inima în celadevărat prieteșug să afla. De careîncepă tură și pricină de vicleșug, elînţelegând, n-au pricinit, ce au păzitvrajba, carea și până în ceasul acestatrăiește." La acestea m-au întrebat de maiam și altă ceva a-i arăta, pen tru capricina vrăjbii dintâi asupra lui sădovedesc? I-am răspuns:„Ba, și ce altă

mai multă și mai bună dovadă trebuie? i-am dzis. Au precum hirograful acela (precarile acmu Corbul în mâna sa îl are) altău să nu fie a tăgădui vii putea?" Cătrăacestea așe mi-au răspuns: „Pomenește,dzice, o, priietine, cuvântul carile acmu-acmu îl dzisăși, că pricina atunceapricină dintâi ieste, când alta maidenainte decât dânsa nu să dă. Căamintrilea, lucru pri cinit, iară nu pricinalucrului ar fi. Deci când altă pricină maidenainte decât pricina carea ai arătat aafla și a o dovedi o ași putea, atuncea cevii giudeca?" „Ce poftește dreptatea", i-am răspuns. „Ca aceia pricină, dzice, o,priietine, asupra Corbului vrednic sint aarăta, însă cu urechea inimii cuvântuldreptăţii a asculta de vii suferi." Iarădacă-i dziș că cu dragă inimă cuvântuladevărului a audzi și giudeţiul dreptăţii ada gata sint, într-aces ta chip dzisă:„Hirograful acela, o, priietine, adevărat almieu este și precum slovele carile într-însul sint, așe cuvintele, ale mele sint. Ce

însul sint, așe cuvintele, ale mele sint. Ceîncă după hirograf mai sint și altele decâthirograful încă mai tari și încă mai mari,pentru carile până acmu, poate fi, încăînștiinţare nu aveţi. Ce socoteala pentruîncepături fiindu-ne, pricinile a doa șimijlocitoare în zădar nu vom mai pomeniși de vreme ce toată greșala într-acelaieste, carile pricină vrăjbii dintâi ar fi dat,noi pre una ca aceia asupra Corbuluiarătând-o și cu neîndoite arătăridovedind-o, precum de supt vina greșelii,așe de supt pricina începăturii vom ieși.De vreme dară ce pen tru începăturilepricinelor cuvântul ne ieste, a ști ţi săcade, dzice, o, priietine, în vremea ceasupra tuturor dihaniilor Monocheroleopardalis minunat stăpâniia, și, precumunui vrednic stăpâini toriu să cade, tare șifără preget grijea alor săi supuși purtând,până într-atâta suma lucrurilor adusese,cât pliscul Vulturului și clonţul Corbuluide-abiia vreodată și mai niciodată ciolanproas păt ciocniia sau singe cald gusta.

Și pentru ca întru tot adevărul să grăiesc,nu numai că singe cald nu gusta, ceașeși stârv împuţit macară a afla saupântecele a-și sătura putea. Pentru carelucru, întâiași dată în răutatea Corbuluiscânteia zavistiii a să aţiţa au început(acestea cum și în ce chip au fost pre largla locul său s-au pomenit. Iar acmu,pentru mai chiară arătarea a priciniidintâi, precum pentru alţii voroavă amface, în faţa a triia, pre scurt și cât numainoima să să înţăleagă, iarăși a le pomenine vom nevoi). Deci după câtăva vreme,cu datoriia firii, Monochero leopardalis depre pământ spre cele cerești s-au luat,Inorogul, după lege, moștenitoriustăpânirii părintelui său rămâind. Inorogul, la aceia stepănă suindu-să, vrut-auca adevăratul megieșesc prieteșug săîmbrăţiședze, adecă cu monarhiiapasirilor în linește și în pace săvieţuiască, de care lucru, îndată, precumde săvârșirea părintelui său, așe pentrucurat gândul și bună inima sa, prin

scrisori pre Corb au înștiinţat și ca, de arfi fost cu părintele său nescareva derăceală pricini, să le uite și să le ierte îlpoftiia (că prieteșugul a moșteni, aînţelepţilor, iară vrajba părinţască în fii acerca a nebunilor lucru ieste). Corbul, dinscânteia aţiţată aievea, nu, ce cu vicleșugpre ascuns pojarul preste tot a aprindenici s-au stidit, nici s-au lenevit, și ase,mai de grozav și spurcat păcat s-auapucat, de vreme ce, precum prieteșugulpoftește și pre numele cerescului Vultursă giură, precum ori în ce și cât va putea,spre întărirea stăpânirii lui pre la locurilece să cade să va nevoi i-au răspuns. Caacestea în slove și în cuvinte cătră Inorog înapoi trimiţind, iară din inimavicleană altele. Căci îndată dulăilor, precarii în munţi trimiși avea, poruncă dede,ca cu lătrăturile și brehăiturile lor toatelocurile împlând, pre alalte dobitoace șijigănii spăimântând, să le împraștie și întoate părţile să le gonească. Dulăiiporunca cu fapta plinind, ticăloasele dobi

porunca cu fapta plinind, ticăloasele dobitoace, de spăimoase și de moartemenitoare glasuri ca acelea audzind, depregiur Inorog a lipsi și fietecarea grijeavieţii sale a cerca au început. Corbulatuncea, vreme aflând, pre jiganiia înneam cu prepus, adecă pe Vidră,tirănește asupra moștenirii Inorogului aupus. Așe, Vidra apucând tiraniia, Inorogulîn munţi, unde și Filul era, să dusă. Dupăcarii Corbul prin munţi, Vidra prin gârle,prin multă vreme fel de feliu de goane șiîncun giurături de moarte îmbla. Cedreptatea sfântă lucru greţos ca acestanu multă vreme răbdându-l, Inorogul,aflând mijlocul, pre Vidră din tirănie aulepădat și pre Fil în locul moștenirii maidrepte au aședzat (căci șie sau noroculdin tinereţe îi zavis tuia, sau spre altelemai mari sau mai grele îl cruţa). Corbulacestea vădzind, macar că dreptatea cumânule apipăia, însă răutatea din bun răuși din Corb, orb îl făcea, de vreme ce, cumulte măiestrii și vrăji, de iznoavă

păcatul înnoind și pre Fil din moșiia șimoștenirea sa scoţind, iarăși pre tiranul,Vidra, în locul său au băgat.

Vidrii tirăniia poftorindu-i-să, au socotitca și răutatea tirăniii să îndoiască (cătiranii cele ce dintâiași dată dupănesăţioasă voia lor cu răutatea a plini nupot, de a doa oară vreme aflând mai cuasupră a plini obiciuiţi sint). În care chipși Vidra (mai mult cu a Corbuluiîndemnare) făcând, dobitoacele,săracele, iarăși în toate părţile cu maretulburare a să împrăștiia le-au căutat, dincarile unele, precum să dzicedzicătoarea, capul în poale luându-și, înmonarhiia pasirilor au pribegit. Unde cumulte și fierbinţi lacrămi, năcazurile cariledespre Vidră trag cătră Corb arătând, decarile Corbul, oarecum, precum i să facemilă arătându-să (că amintrileaneschimbată firea Corbului a fi mai maitoţi muritorii ispitită o au), precum vreunleac slăbiciunii și pătimirii lor va cerca și

în ce va putea le va agiutori să giuruia.Într-aceiași vreme și de la Bâtlan veste laCorb sosi, aievea, iară de la Breb preascuns (căci aceștea amândoi pre aceiavreme părtași tainelor Vidrii era), precumVidra cu tot de-adinsul le poruncește caprin munţi mreji întindzând, pre la vrăjitorivrăji asupra Corbului să vrăjască. Corbul,dintr-îmbe părţile pentru pizma smintit șigreșit vădzindu-să, pre o parte să videacă de patima dobitoacelor rău îi pare șicu tot chipul (căci acmu și de dânsul taresă atinsese) din epitropie să o arunce arfi silit. (Căci tot tiranul, precum pentrupriietin, așe pentru nepriietin, tot cu unsuflet să poartă). Iară pre o parte pizmaveche, cu carea pre Inorog și pre Filgoniia, pentru ca după rugămintea săfacă și într-adevăr de patima lor să sămilostivască nu-l lăsa. Ce amân doaăgândurile tăinuind, în sine le avea. Pânămai pre urmă, pre săracele dobitoace,carile la dânsul năzuise în tot feliurile devârteje și de hârzoabe învârtindu-le și

întorcându-le, le dzisă că binele lor arvrea și mântuinţa de supt tiraniia Vidrii le-ar pofti, numai Inorogul și Filul sint pricinacarea după poftă fapta a săvârși nu-l lasă(căci Corbul cunoștea precumdobitoacele iarăși pre unul dintre dânșiila stăpânire ar pofti) și pricina ieste, dzicea, că acele doaă jiganii cu dânsulveche vrajbă având, precum spre vreoadevărată pace să vor întoarce a săîncredinţa nu să poate. Dintr-acele jigănii,precum știi, o, priietine, Lupul era carileasupra acestuia lucru mai cu fierbintealăera, și acesta cu mare chizășie să apuca,precum Filul și Inorogul pacea vor priimiși priimind-o nesmintită o vor ţinea, numaiîntr-adevăr să cunoască, precum șiCorbul cu inimă adevărată aceastapoftește. Corbul, după hireșul său șifirescul vicleșug, precum aceasta cu totde adinsul învoiește arătându-să, îndatăla mai marele ogarâlor (carile cu alt numeIstoriograful Afroditei să cheamă) cartescri ind, îi porunciia ca cu descântătoriul

scri ind, îi porunciia ca cu descântătoriulde la Lacul-Dracilor vecin lucrul pentrupace să ispitească. Și ce mai multvoroava să lun gesc, o, priietine, în anul72940, noiev. 104, în munţii de laGrumadzii-Boului, cu mari giurământuri șidintr-îmbe părţile legământuri, cu chipulcarile știi, tractatele de pace s-au încheiat, a căror tractate coronă era ca Corbulîn tot chipul nevoitoriu să fie, pre tiranulVidra din epitropie să scoaţă. Sfârșitultutu ror, într-același an, oct. 230pomenitul Istoriograf a Afroditii de lacetatea Deltii (căci vrăjitorii acolea era)cătră vecinul celor de la Lacul-Dracilor, ocarte într-acesta chip scriia:„IstoriografulAfrodiseu, descântătoriului de la Lacul-Dracilor, sănătate! Pentru vinirea noastrăvii ști că cu sănătate la cetatea Deltii amsosit, unde toate nevoinţele noastre,carile pentru alcătuirea păcii am cheltuit,în vânt aruncate și în zădar luate le-amaflat, de vreme ce dumnealui Corbul, învreme ce noi giură mânturile cu iscălituri

și cu peceţi întăriiam, atuncea el cumijlocul vrajitoriului despre crivăţ lavrăjitorii cei mari de la Delta un baiertrimisese, a căruia descântec săcuprindea ca vrăjitorii cu toţii pentruprimeneala Vidrii învoind, asupra uneijiganii streine (carea din ŢaraÎngemănată ieste) a dobitoacelorepitropie să arunce. Vădzind aceste,împotriva sfintelor giurământuri, aCorbului fapte (a cărora de proaspete,precum să dzice, încă singele le pică),pre cât am putut, cu multe mijloace amsilit și deodată mintea vrăjitorilor într-altăparte am întors. Cătră acestea nu puţineși celea ce să cad cătră Corb am scris.Nedejduiesc că și pre dânsul din rătăcităcalea carea ţine a-l îndrepta să-l pociu.Iară de nu, cum mai curând, pen tru totadevărul, știre viţi avea."

Cătră acestea, o, priietine Șoaime,dzice, alta și mai minu nată și înpăgânătate încă mai afundată Corbul

ispitiia. Că pre aceiași vreme, foarte preascuns, pre Aspida de Palestina la Vidrătrimisese, pentru ca cu tari giurământuriînșelând-o, vechiul prieteșug săînnoiască, dzicea. Și iarăși într-acea datăepitropiia dobitoacelor cu mijloculvrăjitorilor asupra jigăniii de la ŢaraÎngemănată a isprăvi siliia. Deci acmusocotește, o, priietine, câte împletecitevicleșuguri și câte spurcate degiurământuri călcături Corbul totdeodatăcătră trii chipuri făcea. Ce poate fi dumnădzăiasca parahorisis slobodzind, ca cuvreme răutatea mai cu asupră săplinească. Atuncea ceva după poftă aisprăvi neputând, câtăva vreme lucrurileîn tăcere au stătut. Acestea ale Corbuluiviclesuguri un hirograf a Brehnacii leîntăriia (carile la Gru madzii-Boului înmâna Inorogului cădzusă), în care săcuprin dea că în curândă vreme toatămonarhiia pasirilor mare răzsipa șiprăpădeniia Filului și a Inoroguluiașteaptă.

Acestea și ca acestea ei bineadeverite avându-le, ce ca cum nu le-ar ficunoscut ascundzindu-le (că arătareaneprieteșugului fără folos corăbiierilor săasamănă, carii în vremea furtuniichivernisa la corăbiii lăsind, căci dinliman au ieșit, unii pre alţii vina aruncă șipre sine a vremilor cunoscători, iar prealţi necunoscători arată), la ce fortuna șivremea le-ar sluji păzindu-să aștepta.Într-aceia vreme din părţile Mesopotamiii,un vrăjitoriu prea mare a vini să tâmplă(că părţile Persiii cu vrăjile și maghiilevestite sint), într-a căruia timpinare Filulcu Inorogul ieșind și vrajea oareceispitind, aflară precum voia vrăjitoriuluispre bunăvoie să pleacă, de vreme ce, cefel de mreje să le împletească ar poftiîntrebându-i, ei pre Corb în nemicăatingând, mreaje asu pra Vidrii să leîmpletească răspunseră. La careavrăjitoriul dzisă, precum în cale fiind, ciniide mreajea ca a aceia a împleti gata nu-i

sint, iară la cetatea Deltii mărgând, fărăgreș, precum cere rea le-a plini să giurui.Deci după porunca vrăjitoriului, Filul cuInorogul la cetatea Deltii mărgând șiacolea întâi cu istoricul Afrodisăuîmpreunându-să, toate vicleșugurile celemai denainte ca cum nu le-ar fi simţit săarăta. Și aceasta nu cu proastă socoteală (ce unde norocul pizmuieștetoată socoteala bună să smintește), devreme ce socotiia că vădzind Corbul căvrăjitoriul le priiește și precum mrejeasupra Vidrii a le împleti vremea șiceasul pândește, cândailea de tot derăutate și de pizmă să va părăsi, și ceţinea zugrăvit, cândailea ar întoarce înadeverit. Ce vrăjmășiia Corbului ceanedomolită nici până într-atâta a să opriau putut. Că acmu, în strâmptorivădzindu-să (că largul altorastrâmptoarea lui ţinea), la alt chip devicleșug alergă și pe bie tele jiganii carilelângă dânsul era fugite, în tainăchemând, brâncele în loc de peceţi să-și

puie și un hirograf cu rugăminte lavrăjitoarea cea mare să trimaţă îiîndemna, ca, milostivindu-să, de supttiraniia Vidrii să-i scoaţă. Jigăniile,săracele, încre dinţându-să și dupăundelemnoase cuvintele lui muindu-să,ce în hirograf s-ar fi scris nu știia (căhirograful pre limba vrăji toriului scrisfiind, jiganiile nu o înţelegea, ce numai ceplăzmuit le tălmăciia, aceia știia). Iarăîntr-adevăr mai mare jalobă asu praFilului decât asupra Vidrii să cuprindea șiprecum uniia din tre dânsele epitropiia săisprăvască să ruga. Așijderea Corbul,despre partea sa, nu puţine căpuși plinede singe proaspăt tri masă (căci neamulvrăjitorilor, din fire cărnurilor și singiurilorcu mare lăcomie ieste dat).

Deci Filul cu Inorogul puţinele dzile lacetatea Deltii zăbo vindu-să, de presemne începură a cunoaște că minteavrăji toriului de o parte de lăcomie, iar dealtă parte pentru a sa bez cisnicie ieste

lovită, de vreme ce, precum neputinţaacoperindu-și, așe vremea din dzi în dziurnind, dzicea: „Eu mreajea fără pre pusvoi împleti, numai niște stele foartetrebuitoare stau cani departe, carile pestepuţine dzile apropiindu-să, lucrul dupăpofta voastră să va săvârși." Filuloarecum fluturate cuvintelor vrăji torilor asă încredinţa începusă (căci el mai aveaniște vrăjitori mai mici, carii, pentru ca să-l îmbunedze, precum vrajea spre binemerge îi dzicea). Iară Inorogul mai cu de-adins îmblând și prici na zăbăvii mai dinrădăcină cercând, pentru hirograful șimita carele Corbul la vrăjitoriu trimiseseștire luă, și așeși, în mâni încăpându-i,preste tot îl citi (că Inorogul slovele ce erapre lim ba vrăjitoriului putea citi). Șiîndată mărgând, pre Fil de poves teahirografului ce vădzusă înștiinţă.

Nu puţin de aceasta Filul să tulbură șicătră Inorog dzisă: „Eu mai am, frate, unvrăjitoriu, carile, precum socotesc, în

vrajă nu mă amăgește, la carile, în ceastăsară mărgând, voiu întreba de poatehirograful carile au trimis Corbul vreotrecere a avea." Și așe, Filul la acelvrăjitoriu mărgând (carile în lapte de oaieși în spata caprii a căuta foarte bine știia)și de lucrurile ce audzisă întrebându-l, elrăspunsă:„Asupra ta, dzice, vrăjea rău nuarată, iară asupra Inorogulul mai vârtos înceastă sară din singură gura vrăjitoriuluicelui mare m-am înștiinţat precum Corbulcu mari sume de giuruinţe toată vrajeaspre rău i-au întors, pre carile până mâni(precum astrolaviul mieu arată) sau înizgnanie îl vor trimete, sau și altă cevamai rău îi vor face."

Inorogul, macar că acmu aievea învicleșugurile Corbului cădzut să simţiia,însă duhurile bărbătești nicicum gioslăsind, cătră Fil dzisă: „Eu, frate, pânăîntr-aceasta vreme duhurile înădușindu-mi și toate vicleșugurile Corbului, cum sădzice, cu coada ochiului căutând, pentru

voia ta le-am tăcut, pentru ca nu cumvavreo pricină de împiedecare lucrului tăusă dau. Iară acmu, iată, singur toată inimaCorbului, carea cătră noi are, poţicunoaște. De care lucru, de acmu înainte,după atâtea dovedite ispite, de mai iestecu putinţă a îngădui, și după atâteacălcături de giurământuri, de fricapăcatului de mai ieste cu cale cineva asă feri, socotește, și ce cunoști frăţeștemă sfătuiește. " La carea Filul răspunsă:„De acmu înainte păcatul acesta însufletul mieu să fie, și de-ciia, ce poţi alucra nu te lenevi" (că dreptelegiurământuri a ţinea a evseviii, iară decele strâmbe a să teme a disidemoniiifaptă ieste). Inorogul acmu din doaă părţisă amăgiia, în dreptatea lui sprijenindu-să, de o parte, căci cu mare îngăduinţăvicleșugurile Corbului tăcând și ca doarăs-ar părăsi așteptând, cu mâna lăcomiiimai-mai la cea desăvârșit primejdie îladusese. Iară de altă parte, vicleșugurileFilului încă mai mari primejdii îi așternea,

că vădzind Filul că cu alt mijloc ceva a săisprăvi nu să poate, cu îmbunători cătrăCorb și cu vândzăturile Inorogului priinţaa-i vâna a să ispiti începu. De vreme cela toate sfaturile nedespărţiţi și în frăţiesprijeniţi fiind, cu mijlocul Căprioarii deAraviia, de toate epihirimatele lui predulăi și pre alalţi gonași înștiinţa. Ceacestea atuncea ascunsă și neștiutecătră Inorog fiind, iară mai pre urmă, cumare rușinea Filului, la ivala a toatălumea au ieșit.

Aședară, Inorogul într-un chip fără denedejde sau izbânda, sau cea de totpieire așteptându-și (căci mai mult pentruchi vernisala lucrurilor a chitistrâmptoarea vremii nu-l lăsa), îndată lavrăjitoriul cel mare ducându-să, de toatevicleșugurile, carile cu mita Corbului și culăcomiia a altor vrăjitori i să gătesc, îi povesti și precum cu toţii pre dinafară cumâzda otrăviţi fiind, sfat împreună aufăcut ca cu descântecele și cu farmecele

rugămintelor să-l ademenească, camreaja asupra lui să împletească. „Eudară (dzice Inorogul) cu îndemnarea șiporunca cuvântului tău, din munţii ceiînalţi coborându-mă, aicea, la cetateaDeltii am vinit și, precum singur bine știi,că nu pentru altă, ce numai pentru camreaje asupra Vidrii să ne împletești. IarăCorbul, socotind că la noi cinsteaepitropiii de va rămânea toate răutăţile șivicleșugurile lui, carile cătră toată putereavoastră are, să vor des coperi, cu toatănevoinţa pre la toţi vrăjitorii silește ca cerău ar fi mai mare, acela la cap să-miaducă. Iată, acmu, precum viaţa, așemoartea mea în mâna ta au rămas, cucarea după cinstea numelui tău și saudupă cum vii vrea, așe fă."

Vrăjitoriul, macar că pentrudelungarea vremii asupra mrejii Vidrii șiștire avea și voinţă, însă pentru ca vreunnalgiosul Ino rogului să să facă, niceștiia, nici poftiia. De care lucrul cătră Ino

rog într-acesta chip grăi: „Credzi, dzice,ca într-această dată și alt vrăjitoriu să săpoată afla, carile mreji, de carile te temitu, să poată împleti?" Inorogul dzisă: „Baștiu, dzice, că altul mreaje ca aceasta săîmpletească puternic nu ieste. Numai mătem că cu ademeniturile altor mai micivrăjitori să nu te buiguiești și singur tumreajea să nu împletești."

Vrăjitoriul dzisă: „De acesta lucru,până eu pre acestea locuri mă aflu, fricănu avea, nici că pentru lăcomiie cinsteadatului cuvânt îmi voi vinde grijă să porţi.Așijderea, adeverit să fii că, cursulstelelor și vârtejirea ţircălamurilor cereștide-mi vor agiuta, în curândă vrememreaje asupra Corbului voiu împleti șiaripile lui cu sămnul cel de biruinţă înmâna ta îl voi da. Însă întâi plata ce-mi vafi de la tine trebuie să știu". Inorogulacestea de la vrăjitoriu audzind, macar căpeste toată îndămânarea vremilorgiuruinţa peste putinţă a să plini cunoștea

(ce cele ce să iubăsc și pre lesne să credși mai tare să nedejduiesc), însă decâtprieteșugul cu vicleșug ascuns,neprieteșugul aievea cu Corbul a ţineamai de folos a fi socoti, și așe, hirograful(de carile am pomenit) în mânavrăjitoriului au dat. „Acesta hirograf, o,iubite priietine, îmi dzicea, cu vreme lamâna Corbului au vinit, în carile toatăputerea argumenturilor ţ-ai pus, cu carilepricina vrăjbii dintâi asupra mea a fi sădovedești și precum eu călcătoriulgiurământului și vândzătoriulprieteșugului să fiu fost să ade verești.Ce acmu, precum vedzi, lucrurileadeverinţii într-alt chip să au (că podoabași chizmirea minciunii în chiteala scornităși în voroava tocmită stă; iară fiinţaadevărului în singurile lucruri precumieste singură să adeverește)."

Atuncea eu (dzice Șoimul cătră Corb)ca acestea, ca cum necredzute cuvinte arfi, din gura Inorogului audzind, i-am dzis:

„Adevărat arătoase socotele aduseși, o,priietine, și cu împodobită voroavă înzugrăvala chipului adevărului le arătași.Însă mă tem că, după apofthegma careasingur mai pomeniși, fiinţa adevărului înlucruri a arăta, precum să poci a crede,nicicum pociu." El mi-au răspuns: „Toatelucrurile între muritori, carile pentruadevăr sau pentru minciună prepus aduc,izvoditorii legilor supt doaă dovede le-ausupus; una ieste carea prin mărturisirea achipuri vrednice de credinţă să face, altacarea, prin hirișile scrisori și hirografuri,dzisele tăgăduite adeverește. Deci câtpentru lucruri ca acestea, carile între nois-au lucrat, s-ar socoti, poţi cunoaște căalte chipuri streine pentru trebuinţamărturisirii, la mijloc a să pune, nici cucale, nici cu putinţă au fost (căci toate precât mai cu taină să putea să lucra), deunde aieve ieste că toată putinţa dovediriiîn scrisori și hirografuri rămâne. Deci, de-ţi voi arăta, o, priietine, a Brehnacii și apomenitului Istoriograf scrisori, carile ale

mele dzise să întărească, atuncea ce viigiudeca?" Eu, de acestea nicicum macarnedejduindu-mă, precum „ce va poftiadevărul, aceia voiu giudeca" i-am dzis.

La aceasta el mi-au răspuns: „Să nucumva în prepus întri, o, fârtate, că doarămutând vreme dovedirii, mutareasentenţiii voiu să fac. Ce într-adevăr săștii că eu acestea scrisori într-aceastădată, precum așe de treabă să-mi fie înminte nepuind, lângă mine nu le am. Iarăla a doa împreunare, fără greș, de faţă vorfi."

Aședară, acestea deodată până într-atâta scuturându-să, voroa va spreîncepătura păciuilirii am întors, dzicându-i: „Acestea cum au fost au fost (că întregâlceviţi pricea pentru dreptate și pentrustrâmbătate de ar lipsi, cu adevărat înlume nici gâlceavă, nici gâlcevitori ar fi).Iară de acmu înainte, în dragoste și înprieteșug a întra, de vii pofti?" După care

poftă el priimind, celea ce cătră tine câtde cu cuviinţă am scris și cât de fărăcuviinţă răspunsuri am luat, singur tu bineștiindu-le, în zădar nu le voi mai pomeni.Iară când i-am dat știre precumrăspunsurile de la tine mi-au vi nit și la adoa împreunare l-am poftit (ce blăstămatceasul chemării aceiia, că atuncea ocaracarea Hameleonul ne-au făcut vii fi ţiindminte), carile după datul cuvânt îndatăviind, îndată hirografurile, carile ţinea înmână, îmi arătă, din carile unul era cuscrisoarea Uleului și cu iscălituraBrehnacii, iară altul preste tot hirișă a Istoricului Afroditei mână și scrisoare săvidea. Acestea eu vă dzind, o, Coarbe, șibine precum era cunoscându-le, ce maimult să-i răspundz nici am avut, nici amputut. Însă precum să dzice cuvântul,soarele cu degetul a astupa nevoindu-mă, îi dziceam:„Poate fi, nepriietinii deobște, până într-atâta lucrurile au amestecat, cât unul altuia cuvintele și poftele avă cunoaște să nu puteţi. Iară acmu, cu

mijlocul nevoinţii mele, bună nedejde amca toate acestea, ștergându-să, să să uiteși la cea cinstită și lăudată dragoste să văîntoarceţi." Atuncea dară, ţii minte, o,Coarbe, că vârtos îmi scriiai, ca de nuîntr-alt chip, macar cu giurământ de vaputea fi, numai în silţă să-l putem băga,pravila locului nostru pomenindu-mi,carea învaţă (că spre biruinţanepriietinului or ganul de sfânt și despurcat, nu să cearcă). Ce canonulacesta, macar că adevărat din topiceascăpravila noastră ieste și tot nea mul nostrucu dânsa foarte să slujește, însă câtdespre partea mea ieste, ce ieste cudreptul să spuiu, într-această dată sufletulmieu a o suferi n-au putut-o, ce într-adevăr siliiam ca lucrurile acestea la ce-icu cinste și cu dreptate să vie. A lucruri,dară, svinte ca aces tea eu începăturăfăcând, Hameleonul, spurcatul, cu dulăiiîn samă nebăgătorii, câte vicleșuguri șicâte scârnave măiestrii i-au pus, până înfălcile crocodilului (precum bine povestea

fălcile crocodilului (precum bine povesteaștii) l-au dat. Din care primejdie sfânta luidreptate a nu-l mântui macar apusulsoarelui a aștepta n-au putut.

Acestea, dară, și altele ca acestea, lanumăr nenumărate și în răutatenemăsurate vicleșuguri și de capprimejdii, tu și ai tăi asu pră-i nepărăsitaducându-i, cum Inorogul, o, Coarbe,dreptate n-au avut ca orice mai rău ar fiputut, aceia să-ţi fie și făcut? Ce nu atâtaa lui nevoinţă ieste de vinuit, pre cât a tamare norocire de fericit, că nu socotealata cea dreaptă, ce norocul lui celîmpotrivnic și strâmb până astădzilucrurile în norocire ţ-au arătat. Ce nupână într-atâta ieste de credzut fortunanorocului, o, Coarbe, carea, pre cum dinbătrâni am audzit, numai aripi să fieavând, dzic, iară nu și picioare și pedeasupra capului zburând, după celnorocit ur madză, iar de tot pe dânsul asă pune nici va, nici, de ar vrea, în ce săsă sprijenească are (că cine cu aripile

norocului a zbura i să pare, când în piatrastăruielii a să sprijeni va, atuncea precumnici picioare neclătite să nu fie avândcunoaște).

Iată, acmu, Hameleonul câteva dzilelângă tine au fost; deci câte asupratuturor va fi amestecat și cât asupraInorogului fiie rea îţi va fi tulburat, singurvii fi știind. Trecut-au și în monar hiiadobitoacelor, ce acolo ce va lucra vremeadupă aceasta fru bun să le aduci, întâiașidată scrie la Bâtlan aicea să vie, de lacarile pentru acestea și mai mult a teadeveri vii putea. Apoi piz ma vechepărăsind, pre Inorog la prieteșug poftește,că cu aces ta chip lucrurilor monarhiiinoastre mare folos, iară ţie nespusăodihnă și întemeiere precum să va naște,adeverit să fii. Că amintrilea tot preaceastă rătăcită cale lucrurile mărgând,în cea mai de apoi mare și cumplităprimejdie, pre toţi, pre noi, a ne așteptasă știi. Aceasta, dară, o, Coarbe, ieste

știinţa mea pentru Inorog și aceasta iestesfătuirea mea cea prietinească, pen trucarea pre numele cerescului Vultur măgiur că în tot adevărul ce am cunoscut șiam vădzut aceia ţ-am povestit și ce maide folosul obștii am socotit, aceia te-amsfătuit. Iară de ciia înainte, tu, iarăși,precum vii, așe fă."

Corbul acestea de la Șoim prin câtăvavreme cu răbdare ascultând (că cuvântuladevărului de multe ori și peste simţireinimile domolind, urechile spre ascultarepleacă), pre o parte, de rușineavicleșugurilor înfruntate să făcea precumnu atâta la inimă îl ating, iară pre altăparte vădzind că cuvintele Șoimului șiadevărate și prietenești sint, așijderea înascunsul inimii sale pentru acesteasingur șie dovadă și mărturie fiind (cămărturiia hirișei și ascunsei știinţe decâttoate dovedele mai doveditoare ieste),îndată la Bâtlan trimasă și cum maicurând la dânsul să mărgând, Corbul în

tot chipul pentru politiia și socotelele Inorogului îl întrebă și-l cercetă. În carele numai puţină adeverinţă decât la Șoim află,de vreme ce nu numai cât cuvinteleȘoimu lui adeveri, ce încă și toateamestecăturile Hameleonului de minciunoase le scoasă și de batgiocură learătă.

Cu a cestora cuvinte și mărturii, domiritși domolit, Corbul la dulăii vânători, cariiîn munţi să afla, porunci ca de vor videacă într-alt chip Inorogul în măiestriile lor acădea cu putinţă nu ieste (căci aprinsavrăjmășie cuvânt apofasisticos să deanu-l lăsa), cu tot chipul să să nevoiascăca spre pace și prieteșug a-l întoarce săpoată, și cum mai curând răspuns săaibă.

Partea a 11-ecea

Pre aceia vreme între dulăii carii înmunţi să afla, una din pasiri (carea dincele supusă stepăna cea mai de susţinea), foarte credincioasă Corbului și atoată monarhiia păsirilor dreaptă slugăera. Aceasta, porunca Corbului vădzind,mai mult într-alte so cotele a sta nu săzăbăvi (căci pacea Inorogului tuturordorită era), ce, îndată sculându-să, la unbun vrăjitoriu și vechiu pri ietin al lor sădusă, pentru ca vrajea să ispitească deieste cu putinţă de atâtea cumplite raneinima Inorogului a să vindeca și de săpoate cu vreun chip spre prieteșug a săîntoarce? (Acesta era vrăjitoriul carile lacetatea Deltii Filului spusese precumpeste doaă dzile Inorogului o samă vorface.) Pre acesta, dară, într-acesta chippasirea aceia (precum mi să pare,Lebăda era, căci aproape de moartecântecul cel mai frumos au cântat)

întrebându-l, vrăjitoriul îi răspunsă: „Tuștii că acmu vrajea mea nu trece, pre cumtrecea odânăoară, nici alt vrăjitoriu întrenoi au rămas, carile asupra jigăniiiaceștiia mreaje a împleti să poată. Decare lucru, prietinește vă dzic că nici amea, nici a altuia vrajă trebuie să maicercaţi, ce de acmu lucrul cu linește și cublândeţe ieste să ispitiţi. Deci tâmplareadupă pofta voastră de va ieși, fericiţisinteţi, iară de nu, cu furtuna nu trebuie avă lupta, ce după undele apelor vă iestea va lăsa. Căci amintrile, toate vrăjileminciunoase sint și când viţi nedejdui cămreajea asupra nepriietinului săîmpletește, atun cea voi într-însaînvălătuciţi și împleticiţi vă viţi afla. Maivârtos acmu (precum foarte bine înștiinţatsint) că toată ușea vră jitorească înainteaInorogului deșchisă ieste, și încă precumși buni chedzi să i să fie arătat, adeveriţisă fiţi."

Lebăda, răspuns și învăţătură ca

aceasta de la vrăjitoriu luând, să dusă.Iară Inorogul, într-acea dată știind precumacelui vrăji toriu bobii nu-i prea îmblă șiteiele îi sint cani împleticite, socoti ca învremea slăbiciunii lui cu dânsul prieteșugși cunoștinţă să facă, ca nu cândai, cuvreme vrajea slujindu-i, împotriva lui săsă afle (că în strâmptori lăţimeaprieteșugului să agonisește, iară în lăţimestrâmptoarea neprieteniii să gătește). Lacarile pre un dulăoaș, carile cu dânsulcunoștinţă avea, trimasă (ţincușorulacesta născut, crescut și așeși încărunţitla oi era, ce și la bătrâ neţe de minte totţinc era). Carile, la vrăjitoriu mărgând,dzisă:„Inorogul împreunarea ta a aveapoftește, nu că doară vreo vrajă de la tinecere, ce numai pentru cele viitoaretâmplări așe i-au năstăvit, ca cu tinecunoștinţă și prieteșug să lege".Vrăjitoriul, de aceasta audzind, îndată desfatul ce-i cerusă Lebăda în minte îșiadusă și bună vreme pentru ispitalucrului să fie aflat socotind, cătră ţincul

cel bătrân dzisă: „De împreunareaInorogului foarte bine îmi pare, că și eupentru une pricini voroave prietinești aavea încă de mult poftiiam, și fără de nicio zăbavă, numai să vie". Tinchișoruldzisă: „Tu bine știi că mulţi sint gonașiilui, carii în toate poticile îl păzăsc, cu carepricină, așe aievea și când voia i-ar fi, avini nu poate, ce numai când mâna îi vada, atuncea precum va vini adeverit săfii". Vrăjitoriul dzisă: „Oricând voia îi va fi,la mine fără nici o grijă să vie și cuaceasta pricină de i să va tâmpla vreoprimejdie ca aceia, în sufletul mieu săfie". Și cătră acestea pre toţi bobii șiteiele sale giurământ adăogea. Așe,ţincul cel bătrân răspuns ca acestaaducând, Inorogul, macar că multeîmpotrivă socotiia (că pre cela ce-l mușcășer pele și de șopârlă să ferește), însămărimei sufletului biruinţa dând și fărănici o grijă sculându-să, la lăcașulvrăjitoriului să dusă, cu carileîmpreunându-să, după cele multe și în

împreunându-să, după cele multe și înfeliu de feliu zbătute voroave, vrăjitoriulvoroava pentru pacea cu Cor bul înainteîi pusă, dzicând precum vrajea îi arată căacesta lucru la săvârșit va putea ieși.Inorogul răspunsă: „Precum până acmu,o, priietine, inima mea spre partea ceamai bună plecată au fost, așe și acmu totspre aceiași stăruiește. Numai a meaîmpotrivnică fortună (carea, precum sădzice, încă din fașă, în toate și pentrutoate a nu mă dosedi nu părăsește) nicivoia inimii mele altora precum ieste a oivi mă lasă, nici spre trebuinţă ca aceastanes careva chipuri vrednice de credinţăa-mi arăta au învoit. Ce, pre cum să dzicecuvântul (glasul cucului din glasulpupădzii ne deosăbind), totdeaunaurechile sale cătră cuvintele mele surdeși de tot astupate ș-au ţinut." Cătrăacestea Inorogul pentru toate cele lamijloc trecute cătră vrăjitoriu povestiia,adecă cum le-au fost începătura vrăjbii,mijlocile delungării și de multe ori ispita

păcii, carea, în câteva rânduri acmu lucrulisprăvit ţiindu-să, mai pre urmă tot amăgitși despre Corb viclenit s-au deșteptat. Deacestea vrăjitoriul, pre amănuntulînștiinţându-să, toată dreptatea Inoroguluida (că ipocrisiia dreptăţii la neamul vrăjitorilor foarte obiciuită ieste). În scurt, sădzicem, vrăjitoriul dintr-îmbe părţile atâtade cu osârdie s-au nevoit, cât s-ar puteadzice că focul cu apa ar fi adunat și ceriulcu pământul ar fi împreunat, de vreme ceîntr-aceiași dzi, pre Lebădă și pre dulăiivânători acolea aducând, cu Inorogul asă videa și prin câtăva vreme a să vorovii-au făcut.

Ce-i încoace și încolea, tractatelepentru pacea la mijloc puind, unii trăgea,alţii împingea, iară ceva de adevăr și defolos nu să alegea. Deci cu toţii lucrurileașe împletecite și încurcate vădzind (căcând cineva adevărului a să înduplecanu va, încurcătura min ciunilor nu culesne de dezlegat să înnoadă), soroc

vrajbei în 25 de ani pusără, pentru ca deacesta lucru, pre Corb înștiinţând, la cemai adevărat s-ar pleca să cunoască.

Într-aceasta vreme de armistiţie vrajeavrăjitoriului mijlocito riu așeși de tot săînchisă. Iară povestea pricinii era căvrajito riul cel mare cu farmecele saleatâta putere agonisisă, cât pre toatevrăjile mute întorcând, singur el numai,când, ce și cui vrea, vrăjiia (acesta era pevremea când munţii cei mari pre copaciide la Delta supusese și în robiia celorșepte voievodzi îi adusese, precumistoriia la locul său s-au pomenit), ce nicilui în multă vreme tripodul nu i s-austăruit. Însă oricum ar fi fost, în vre meaacestuia vădzind dulăii că vrăjea cevacuiva adevărat să vrăjască nu poate,sorocul armistiţiii a-l lungi și cu chip caninepriceput din dzi în dzi a-l mutaîncepură. Inorogul, acestea nu că doarănu le cunoștea, ce căci vremea macarcum nu-i slujiia, cu cunoștinţa a le trece

să făcea.

Iară nu prea multă vreme la mijloctrecu și preste nedejdea tuturor, caciupărca din gunoiu, așe în mijlocultuturor un vrăjitoriu atâta de mare răzsări,cât de năprasnă ieșirea lui cu toţii săcutremurară. De aceasta Corbul de știreluând, îndată pre Uleu trimasă ca, înmunţi suindu-să, acolo ce să lucreadzăsă cunoască și Inorogul de ce să apucăsă ispitească și acmu pentru împle tireamrejii asupra lui toată nedejdeacurmându-i-să, tare poruncă îi dede ca depacea pre carea Lebăda o începusă, cutoată ne voinţa să să apuce și ca cumnumai pentru aceia treabă ar fi fosttrimăs, cătră Inorog și cătră alalţi să săarete. Așe, Uleul la munţi sosind,Lebăda, săraca (acmu dzua cea mai depre urmă apropi indu-să), la cuibu-și s-auînturnat, unde nu preste multe dzile,verșurile încheindu-și, cântecul ș-ausăvârșit.

În dzilele acestui vrăjitoriu Filul șiInorogul mare întrare și ieșire aflară, decarea nepriietinii macar cum știre a luanu pu tură. Ce Filul, puţin oarecelăcomiii supus fiind, într-îmbe mânule asigeta să ispitiia (că de-amintrilea și Filulnu prost sigetătoriu era), de vreme ce niasupra Corbului, ni asupra Stru tocamiliimreajea a împleti să nevoia, iarăInorogul, una numai și aceiași în gândavând, sau vreodată pe piatră, sauvreodată supt piatră a fi socotiia, și,precum să dzice cuvântul sau ferici reape cap, sau Corbul pe stârv să i să puieaștepta. De care lucru, într-alte părţinicicum îngăimându-să, vrăjea numaiasu pra Corbului ispitiia și acmu vrajeaspre bine începusă a i să sfiti, de vremece și mreajea începusă a să împleti. Ce,poate fi, toate vremea lor au, sau, cum sădzice (pasa empodion dia calon), toatăîmpiedecarea pentru bine, mreajeaasupra Strutocamilii mai pre iușor fiind a

să împleti (macar că pre amândoaădeodată vrăji toriul le începusă), acmugata Filului să o dea pre vrăjitoriuîndemnă. Filul, luând mreajea, până îndzece dzile pre Struto camilă vână.Râsul, carile în munţi păzitoriulStrutocamilii era, pentru mreajea ce săîmpletisă macar cum știre neluând, fărăde nici o grijă la bârlogu-și să afla. IarăUleul, de împletirea mrejii înţelegând,cum mai curând Corbului în știre făcu,carile, macar că de lucrul peste nedejdealui tâmplat nu puţin să tulbură, însă nicimoale să purtă, de vreme ce până a nuagiunge mreajea la locul întinsorii, cudoaă dzile mai înainte de la Corb laPardos și la alalte jigănii rumpătoarevestea mrejii agiunsă. Atuncea Par dosul,Hameleonul, Veveriţa, Guziul cel orb șialalţi pre lângă dânșii toţi, în toate părţilesă împrăștiiară, așe cât pre toţi de odatămreajea a-i cuprinde nu putu.

Iară Strutocamila, săraca, în mreajea

ce-i aruncasă asupră, cu coarnele carileodată îi adăosese încurcându-să,atuncea de greu gemând: „Vedeţicoarnele de ce treabă mi-au fost", dzisă,cu mari blăstămuri și sudalme pe Pardosși pe Corb încărcând. Iară Hameleonul,din monarhiia pasirilor în monarhiiadobitoace lor trecând (precum mai sus s-au pomenit), după a sa fire cevași macarneclătit și neamestecat nu lăsă, ce toatecu minciunile lui frământă și în tot chipulle tulbură. Mai vârtos Pardosului devechea vrăjmășie a pasirilor pomenind,cu totului tot spre vicleșugul Cor bului îlaţiţă, precum din scrisorile carile la Râstrimisese, toată vrăjmășiia asupra loraievea își arăta. Care cărţi, la mânaInorogu lui cădzind, după pacea carea cuCorbul făcusă, Uleului le-au arătat șipână mai pre urmă la mâna Brehnacii auagiuns.

Iară căderea scrisorilor acelora lamâna Inorogului într-acesta chip să

tâmplase: Pe vreme ce mreajea asupraStrutocamilii în munţi să împletisă și încăla locul întinsorii nu agiunsese, Par dosulcătră Râs cărţile trimisese, carile până aagiunge la munţi, unde Râsul să afla,Filul acmu epitropiia dobitoacelor de lavrăjitoriu luase. Deci jiganiia carea cărţileaducea, pre Râs neaflând (căci acmu elîn niște gauri de stincă să ascunsese), înmâna Inorogului le-au dat. Pre carile,deșchidzindu-le, cu singură mânaPardosului în chip ca acesta era scrise:

„Râsului, fratelui, sănătate! Cărţile cemi-ai trimis le-am luat. Pentru Uleu câteîmi scrii înţeles-am, pentru carile eu încăși mai denainte îţi scrisesem că credinţăn-are și precum comoara min ciunilor șiizvorul amestecăturilor să fie ţi-lperigrăpsisem. Pre acesta mai vârtosCamilopardalul l-au nebunit, de vreme cei-au dzis că samănă tătâne-său,Brehnacii, pasirii ceii uimite, careasamănă celui cu ochi negri, mascara.

Vrut-au dumnealor cu totu lui tot asupradobitoacelor să stăpânească, precum șiasupra pa sirilor domnesc, și aceasta nupentru altă, ce numai pentru ca să-șiscoaţă în fală că ei fac și pot toate,precum să laudă că și epitropiiaStrutocamilii ei au isprăvit-o și mreajeaasupra Vidrii ei au împletit-o. Iară pentruce-mi scrii că poftește Corbul să te vadză,atâta să-i dea pliscul de stârv cât îţipoftește el binele tău. Ce să știi că nuieste altăceva în socoteala lui, fără numaicât, mărgând tu la dânsul și alalte pasiriși dobitoace de mergerea ta audzind, sădzică: „O, mare putere are Corbul, devreme ce jigănii ca acelea îi mărg lapicioare !" Deci iată că-ţi scriu, frate,Uleul o dată și de da-ori de va vini la tinesă ţi să închine, atuncea și tu să mergi ladânsul o dată. Iară pentru aceasta, de vascrie ceva la Corb împotriva ta, pentru casă ne sparie cu ceva, lasă să scrie, că noiîi vom ști da răspunsul. Iară de să vorispiti și altă ceva, mai mult de aceasta

grijă nu purta, căci avem noi ac decojocul lor". Pre lângă acestea mai era șialte scrisori, a cărora coprin dere altepricini încuia, de a cărora tâlcuire pânăacmu a altuia înștiinţare, fără numai aInorogului, n-au dat.

Acestea așe, iară Corbul, pre o parte,precum mai sus s-au pomenit, pentruîmprăștiiere jigăniilor tare s-au nevoit.Iară pre altă parte, scrisori vârtoase laUleu și la Camilopardal scriia, în totchipul rugându-să ca, ori cu ce mijloc arputea fi, pace cu Fi lul și cu Inorogul să-ifacă. Filul cu îmbe mânule pacea priimiia,de vreme ce nu altă, fără numai a saodihnă socotiia. Încă și până într-atâtacuvântul cătră Aspidă își dedese, cât,Inorogul pace cu Corbul de nu va face, elfără nici o împiedecare va face și, pen trua Corbului prieteșug, de toată frăţiiaInorogului să va despărţi (ce giuruinţaprea pre lesne și nesocotită mai multăîndoinţă aduce decât credinţă). Pentru

care lucru, și Filului răspunsără că fărăInorog a lui numai pacea nici o cred, nicio priimăsc. Deci, pre o parte Filul preInorog ruga, pre altă parteCamilopardalul tare îl îndemna, Uleulnepărăsit și cu mare blândeţe și cucirituriîl cerceta și pentru ca cuvântul păcii să-șidea în tot chipul îl poftiia. Carea, cum s-au legat și în ce chip s-au săvârșit, lalocul său mai pre urmă să va dzice.

Iară acmu la cuvântul nostru, de undeam ieșit, să ne întoar cem: După ceStrutocamila în mreaje să prinsă, laGrumadzii Boului o adusără. Iară Lupul,Ciacalul și alalţi carii partea Filu lui ţinea,până la vinirea Filului, lucrurile monarhiiidobitoace lor a chivernisi începură și pejigăniile carile să împrăștiiasă, până lavinirea Filului, iarăși la locul său leadunase, fără numai Gu ziul Orb șiHameleonul, în fuga lor rămâind, ca cumsămânţa răutăţilor și tulburărilor într-alţiide ar pieri, într-aceștea să să păzască.. 2

Iară înturnarea Pardosului la locul săuașe pre lesne n-ar fi fost, de nu l-ar fiîmpuns la inimă cărţile carile împotrivaCorbului și a Brehnacii scrisese, căci șiPardosul de pe socoteala vremii binecunoștea că cărţile acelea în mâna Filuluisau a Ino rogului ar fi cădzut, și acmu, el,deodată, în monarhiia pasirilor capulaciuându-și, nu fără frica vieţii acolea săzăbăviia. De care lucru, decât supt plisculCorbului, supt hortumul Filului a trăi maibine a fi socoti. Și așe, nu mult acoleazăbăvindu-să, prin încredinţarea Lupului,iarăși la locu-și să întoarsă.

Iară descoperirea cărţilor Pardosuluicătră Uleu într-acesta chip au fost: Filul,cu toată nevoinţa prieteșugul Corbului adobândi nevoindu-să și pentru ca cudescoperirea vicleșugului Pardosu lui șia Hameleonului, mai tare spre ura lor să-lpornească, pre Inorog pofti ca, chemândpre Uleu, să i le arete. Către carile Inorogul dzisă: „Nu ieste, frate, lucru de

cinste așe îndată să ne arătăm, că, cândmâna ne dă, macar cevaș răul a face nupestim. Ce mai cu cale socotesc a fi întâide la alţii pentru acestea știre luând și eiîntâi rugându-ne, apoi noi pofta să lefacem." Și nu mult, una din molii, la Uleumărgând, precum niște cărţi ca ace lea lamâna Inorogului să află îi spusă. Uleul,de lucru ca acesta știre luând, îndată cumari lingușituri și cu capul până lapământ plecat cătră Inorog vini, i să ruga,dintr-adâncul inimii gemea și cărţile săvadză îl poftiia. Inorogul încășile, nupuţin, întrei și împătri ţeremoniile, ce pânămai pre urmă, de multe rugăminte biruitfiind, să le citească în mână i le dede.Uleul, cartea deșchi dzind, o slovă citiiași de năcaz o dată pre nări pufniia, unrând săvârșiia și de mare rău la pământpiuind să trântiia, ce să dzică de mânienu știa, ce să răspundză, de dosadă nuputea. Sughiţul pieptul îi astupa, flegmaîn grumadzi îl îneca, în locul cuvântului,oftare, și în locul voroavii suspinare-i

ieșiia. Uleul, acestea vădzind, deprorociia Șoimului, carea mai denaintevreme cătră Corb dzisese, aminte îșiadusă. În scurt, să dzicem, după multe aUleului rugăminte, Inorogul cărţile înmâna Brehnacii le trimasă. CeBrehnacea, ca cela ce în multă tăcere eraînvăţată, cu totului tot (precum mi săpare), aceste cărţi despre Corb pânăastădzi tăinuite le ţine. Poate fi, în vremealor anagnostis a le citi, filosof a le tâlcui șitherapevtis slujba a le plini să va afla (căprecum dreptatea în veci astupată, așevicleșugul până mai pre urmă fără platăsă rămâie nu poate).

Aședară, după vânarea Strutocamilii,siloghismul Corbului în barbara, carileodată ieșisă în: cra, cra, cra, acmu aieveapre lim ba Strutocamilii să înţelegeaRacova. Care stihii pre amănuntul, dupămeșterșugul cabalistilor tălmăcindu-să,va să dzică: Rău, ai, capul, oh, vai, ah. Șiadevărat, dară, că ascunsă a numelui

acestuia taină cu lucrurile mai de preurmă foarte bine ș-au răspuns, de vremece în mreaje încurcată, pe Grumadzii-Boului călare puind-o, mult rău i-au datde cap și nespus ah și vah din focata-iinimă ieșiia, unde viaţa în vremi șigiumătate de vreme să-și petreacă olăsară.

Iară Hameleonul (pre carile cu cenume să-l împodobăsc și cu ce titul să-lslăvăsc mult mă mir, poate fi maiadevărat sămânţa vicleșugului șisimburile minciunii să-l număsc, căadevărat vicleșugul și minciuna ca alalteodrăslitoare sămânţă de ar avea și întoată dihaniia sămânţa și simburile de i s-ar usca, cu bună samă numai în singurHameleonul pururea vie și neveștedzităar rămânea, din carile în toată zidirea asă împrăștiia și mai mult decât dintâi prela toţi a să ijdărî destulă și de prisosit arfi). Acesta, iarăși dzic, sămânţavicleșugului, rădăcina răutăţii, odrasla

spurcăciunii, cranga scârnăviii, iascasicofandiii, izvodul epi orhiii, pildaobrăzniciii și văpsala polipichiliii,Hameleonul, după ce cu câteva jigănii cufuga în părţile nopţii, în Ţara Munţilor,scăpasă și nu multă vreme într-acolozăbăvindu-să, prin monar hiia pasirilortrecând, iarăși la locul prundișului vini,unde, îndată ce sosi, Inorogului știretrimasă (O, Doamne, ce obraz și ce feliude peliţă peste obraz!) și ca greșealelecarile cu a altora îndem nare, iară nu dinrăutatea lui, i-au făcut, să i le ierte săruga, și iarăși ca dintâi, rob neschimbat șislugă fără prihană să-i fie dzi cea. Cătrăacestea, mai cu de-adins să ruga ca, deva ști vreun leac asupra mușcăturiicrocodilului, să-l înveţe, căci îndată ce lalocul prundișului au sosit, crocodilul să-lfie prins dzicea, carile deodată, macar căde tot nu l-au înghiţit, însă foarte de greusă-l fie încolţit să jăluia. Inorogul, a firii,iară nu a pizmei, urme călcând, cătrăPlotunul (căci acesta era trimisul de la

Hame leon) ce vinisă, răspuns ca acestadede: „Greșealele vicleșuguriloracestora, o, Plotune, de mi-ar fi vinit de laun chip ca acela carile în răutăţi să nu fiefost ispitit, adevărat că oarece, sau poatefi și mult, voia mi s-ar fi betejit. Iară devreme ce orice împotrivă mi s-ar fi tâmplatși cu vicleșugurile Hameleonului mi s-arfi pri cinit, spune-i că organul răutăţiiobiciuitele sale au ispitit și au lucrat. Iarăprimejdiile carile am tras voii noroculuimieu le dau, carile, până împotrivă îmi vamerge, încă mulţi Hameleoni să vorizvodi. Iară el acmu să știe că acesteatoate ca cum nu mi le-ar fi pricinit, așe le-am luat și ca cum nu mi le-ar fi făcut, asele-am uitat. El, cu trup, cu suflet, vicleșugși cu stat, cu fapt, răutate ieste. Deci încare parte mă voi uita? Și căriiaiertăciune sau izbândă să dau sau săiau? Agiunge-i lui, o, Plotune, singur șieși lucrătoriu și izbânditoriu să-și fie (că cuvreme celea ce din singure faptele releochiul dreptăţii izbândește și răsplătește,

ochiul dreptăţii izbândește și răsplătește,nici voia împotrivnică, nici mânavrăjmășască mai cu asupră a afla poate).Iară pentru leacul ce mă întreabă, îi viispune că altăceva mai mult nu știu, fărănumai visul carile odânăoară dzic să fievisat, precum ieste și precum adevăraţiloronirocriţi să cade să-l tâlcuiască (că cinespune minciuna, întâi obrazul îșirușineadză, iară mai pre urmă sufletul îșiucide). Iară cela ce oaă de vipere beapuii prin pântece cu mari chinuri naște,precum și el, giurământurile înghiţind,pântecele sufletului despicându-i, preunde nici să gândește, pre acolo în ocaraa toată lumea vor să-l scoaţă. Așijderea,a sulemendriţii învăţături, carea spreînghiţirea oaălor viperii le-au îndreptat,pofta răutăţilor spre vicleșugul și călcareadreptăţii aducându-l, cele de apoi mairele decât cele dintâi i-au arătat, că cândprin spinii și deasă pădurea visului îmbla,umbra necunoștinţii îl acoperiia și soareleadevărului nu-l videa, căci între doaă

împotrivnice chipuri cu cuvinte împleticiteîmbla, umbra minciunilor precum luminadreptăţii va astupa i să părea. Iară cândlângă para focului să apropie, atuncea laivala vicleșugurilor sosind, de la pământpână la nuări, adecă preste toată lumeacu mari sunete, vestea răutăţii lui au ieșit.Inorogul precum în munte înalt șede prinvis i să părea, iară acmu în bună nedejdestăruit, unde vicleșugurile lui a agiun genu pot, cu linește viaţa își petrece.Pasirea neagră (carea Cor bul ieste) cuneprietiniia în cap a i să pune neputând,din mândria sa gios cădzind, la pace săpleacă. Iară Hameleonul, în groapa careasingur au săpat, într-aceiași singur aucădzut; precum odânăoară pre minefălcilor crocodilului nevinovat măvândusă, așe acmu același crocodil, înfălci ţiindu-l, nu-l înghite, ce-l suge, nu-lamestecă, ce-l încolţește. După aceasta,sfârșitul și izbânda dreptăţii în curând săașteaptă, ca ce au sămănat, aceia să secere, și ce ș-au așternut, pre aceia să să

culce. Iară după aceasta viaţă, fiiirăutăţilor, pre carii preste fire și împotrivaa tot binele i-au prăsit, spurcat îl vormoșteni, de vreme ce amintrilea firea ca oînţeleaptă stâlciu stărp și făr de roadă a fil-au arătat." Pentru acestea dară, acmuagiunge și la cuvântul nostru să neîntoarcem. Filul, după ce mreajea dupăvoie își luă, după câteva dzile din munţisculându-să, în monarhiia dobitoacelor,la locul epitropiii sale să dusă, în strajeamunţilor și a gârlelor pre numai preCăprioară lăsind (facă cereștii lucrul sprebine și începăturile proaste spre sfârșitbun să le întoarcă) (că decât un muritoriudegetul în apă a-și băga, cel nemuritoriutoată umedzala mării în clipala ochiului ausca mai pre lesne-i ieste). Aceștea, așecu toţii, cineși cum putură, un chip maiales lucrurilor sale pusară și cineși la alesale întornându-să, să aședzară.

Iară toată greutatea lucrului în Inorogși în Corb rămasă. Amândoi, unul de

altul, a să înfrânge nu numai cu lucrul, ceaseși nici cu gândul nu priimia. Corbul înîntemeierea sa cea vecinică să bizuia,Inorogul în dreptatea sa cea neclătită săsprijeniia și mai vârtos ca acmu de atâtavreme cu ispita și deprinderea din toatedzilele împotriva a toate vrăjile șifarmecele Corbului lea curi ca aceleaînvăţase, cât toate nevoinţele în zădar șitoate osteninţele în darn îi întorcea. Șiîncă în vremea vrăjitoriului ace luia, nupuţină nedejde avea că de nu va împleticumva mreajea asupra Corbului, asupralui așeși nicicum nu o va împleti. De unaamândoi să temea, și aceia amândoi tareo ascundea, adecă fără veste unul altuiafarmecele să nu cumva facă, căamintrilea, de știre luând, energhiile a leopri, meșterșugurile a-și batgiocuri și fărăprimejdie a să păzi putea. Acestea și caacestea ei în inimile lor tăvălindu-le șiprăvălindu-le, Uleul, cu mari rugăminte(cu porunca Corbului poate fi) laCamilopardos mărgând (după cum și

Corbul îi scrisese), pentru pacea întredânșii mijlocitoriu să să puie îl poftiia, cadoară, prin buni chedzi, lucrul carile mulţil-au ispitit și a-l săvârși nu l-au putut, el labun și cuvios sfârșit l-ar aduce, căamintrilea vrajba aceasta așe de varămânea, fără nici un prepus aieveaieste, dzicea, că asupra amândurormonar hiilor cea desăvârșit pieire șiprăpădenie stăruiește.

Aceste Uleul dzicând, Camilopardalulde isprăvirea lucrului să să apuce săgiurui și cu socoteala carea mai gios săva arăta începu. Ce acmu, puţintelzăbăvindu-ne, puţintele carile pentru fireași viaţa aceștii jigănii știm să dzicem.Această jiganie la trup cât cămila ieste demare, piielea, ca cum cu soldzi ar fi, înfeliu de feliu pestriţă și picată îi ieste, deunde și numele, poate fi, Cămilăpardos is-au alcătuit. Partea denapoi cupântecele în sus ieste râdicată, ca cum arfi a leului. Iară armurile și picioarele

denainte, cu piept cu tot, decât cummăsura trupului ar pofti, mai sus sintrâdicate. Grumadzii îi sint sulegedzi șigingași și din trupul cel gros și măminos,de ce mărg spre cap, gâtlejul i să supţie.Capul cu a cămilii să asamană, și demare ca cum ar fi de da-ori cât astrutocamilii de Livia, ochii mierâi, în giurîm pregiur, ca cum ar fi cu siurmea văpsiţiși pre lângă albușuri roșii, întorcându-iîncoace și încolea, groznic caută.Îmbletul îi ieste de tot schimbat, și așeșituturor dihaniilor, precum celor de uscat,așe celor de apă împotrivă, că nu-și mutăpre rând pi cioarele, nici unul după altulle duce, ce din partea cea dreaptă, peamândoaă odată și deosebite, iară dinpartea stângă, câte unul și împreunate,cu îmbe părţile totdeodată clătindu-să,din loc în loc să mută, însă la mărs lesneși sprintină ieste. Aceasta jiganie macarcă dintr-amândoaă monarhiile afară ieste,însă într-îmbe părţile la mare cinste șifrică să ţinea (că frica mai pe deasupra și

dragostea deplin din rădăcini oarecumdespărţite ieșind, la același vârv a evlaviiiagiung), și aceasta pentru doaă pricini:una, căci cu toţi vrăjitorii, mare și demultă vreme cunoștinţă având, la multefarmece a o amesteca obiciuţi era(precum din învă ţăturile și tâlcurilehrismosurilor lor să cunoaște). A doa,căci încă de demult era aședzată cahrana ei pre an dintr-aceste monar hii săsă orânduiască, hrana nu atâta de multă,cât era de scumpă, căci nu carne, iarbăsau altă materie săţioasă, ce sau argint,sau aur, de multe ori și diamanturi era(căci între toate jigăniile nu mai acestafărămăturile diiamantului și alte pietriscumpe a amis tui poate). De care lucru,și ea foarte aminte lua, ca nu cumva maimult aceste monarhii stropșindu-să și cuadese stropșiturile, mai mult slăbind șisărăcindu-să, obrocul ei cel din toatedzilele să scadză. Despre tată, neamuldintr-un ostrov să trăgea, unde niștecopaci să nasc, carii într-alt loc în toată

copaci să nasc, carii într-alt loc în toatălumea undeva nu să mai află. Poamacopaciului aceluia nu din flori să leagă,ce din coajă cură, mai toate jigăniile omănâncă, însă nu o înghit, ce oamestecă. Sămânţă n-are, coajă ca alaltepoame n-are, ce miedzul, simburile șipeliţa tot într-o formă îi sint. Aceasta așehirișă dintr-acest ostrov fiind, cu rușineostrovan, iară cu cinste muntean a sănumi și a să ţinea priimiia. Spre altemulte nu mere ce avea, singură din sine -tvn crusmjn mai hiriș să-i fie ș-au ales.Iară despre maică, dzicea că din neamulpasirilor ieste, ce lucru într-adevăr nu așesă avea. Că odânăoară unul din corbi,vrând pe maică-sa să ia, numai cuîmpreunarea unii nopţi, iarăși la părinţiisăi o înturnase, pentru lipsa viderilorvinuind-o, care sămn de hereghie întresimenţiia lui și până astădzi trăiește, căprecum Camilopardalul, așe fiii lui așeșiîn tinereţe puterea viderilor slabă le ieste.Și așe, din corbi scoţind kappa, rămân

hiriși orbi. Ce pentru firea ei, acmu,destul, la cuvântul nostru să neîntoarcem.

Acesta, dară, treaba aceasta a mânăluând, între Inorog și între Uleu și întrealalţi dulăi, carii acolea să afla, sorocpusă, ca la dzi la sălașurile ei adunându-să și dintr-îmbe părţile ce le-ar fi cu șipătruns de conștiinţa valorii proprii,Mavrocordat prefera însă titulatura - tvncrusmgn (de la oracole), asemănătoare,simbolic, cu xaporitvn vintele ascultând,lucrurile încotro s-ar pleca să poatăînţelege (că amintrilea jiganiia aceasta înalcătuirile păcilor vestită era) și ce mai cucuviinţă și mai pe drept i s-ar părea, aceiasă aleagă (ce coada lăcomiii de scaiulfăţărniciii nespurcată și curată a fi lucrupeste putinţă ieste).

Deci după cuvântul dat și dzuasorocită cu toţii la un loc să împreunară.Unde Camilopardalul, dintr-îmbe părţile,

toate pre amănuntul dacă întrebă și toatepricinile vrăjbilor dacă înţăleasă,nesăvârșită pizma Corbului șineînduplecată firea Inorogului cunoscu(pizma și neînduplecarea într-aceasta sădeosăbăsc, că pizma merge înainte, iarăneînduplecarea urmadză).

Din cele multe, Camilopardalul uncuvânt alegând, dzisă: „Cor bul de pizmăpărăsindu-să și Inorogul voii meleînduplecându-să, precum lucrul acestavreo ieșire va afla socotesc. Deci cuvântca acesta cu hirograf întărit la mână de-mviţi da, de începerea lu crului acestuia măvoiu apuca." La aceasta Uleul cu ochii aclipi și din grumadzi a adii începu, dulăiicoada între picioare și ure chile pespinare a-și ciuli să apucară. Dupăcâtăva tăcere, cu ochii unul cătră alţii, cacei în furtușag prinși căutându-și, precumde la epitropul pasirilor pozvolenie caaceasta să nu fie având răspunsără. IarăInorogul, apucând cuvântul, dzisă: „A

lucrului mieu singur eu stăpân îi sint șicuvântul mieu din singură voia mea săţine, pre carile sau a-l da, sau a nu-l da,în singură socotea la mea rămâne. Decare lucru, dzic, că orice Camilopardalulîntre noi drept ar giudeca, spre aceiaînvoitoriu și priimitoriu sint. Dară voi cedziceţi, o, priietinilor? Au iarăși tăvălituride cuvinte a ispiti și după vechiul vostruobiceiu cu șuvăituri vremea a vânapoftiţi? De aveţi ceva cu socoteală a grăiși cuvânt vrednic de ascultare a povesti,acmu în faţa adunării aceștiia, dziceţi."

Iar ei altă ceva a dzice nu putură, fărănumai dzuă să să puie poftiră, pentru camintea Corbului cercând, de le va dapozvole nie ca aceasta să întrebe. Deaceastă poftă a lor, firea Camilopardalului oarecum să tulbură și: „Cepoate fi răspunsul și pofta aceasta? —dzisă. Au nu-mi scrie Corbul aievea că cumijlocul vostru orice vom alege, aceia săfie? Și precum toate a aședza și a alcătui

în voia voastră au lăsat, prin câteva cărţine însăm neadză? Dară acmu ce cuvintebrudii sint acestea? Și ce răspuns dziceţisă mai aveţi și încă de acmu înaintemintea Corbului să-i cercaţi? Noi înlucruri ca acestea am bătrânit, cărora cerând și ce orânduială le-ar trebui foarteam învăţat. Ce de pre cuvintele voastrevechea dzicătoare să adeverește (că cinenu va să fră mânte, toată dzua cerne), ceși eu fire-ași fi vrut ca bătrâneţele încopilărie să mi să întoarcă, și așe, cuvintecopilărești ca aces tea a asculta și lalucruri brudiești a mă uita să pociu. Iarăacmu, în vârsta carea mă aflu, nu numai agrai, ce nici a asculta cu vinte bolbăitoarenu priimăsc."

Acestea cuvinte ale Camilopardalului,macar că tare, nu nu mai urechile, ce șiinimile le pătrundea, însă ei, săltătoare șinestâmpărată inima Corbului știind, cătrăchip ca acela cuvânt apofasisticos să deanu îndrăzniia. Însă iarăși aceasta faţă a

scoate mare frică avea, în ascunsul inimiiaceasta ţiind, ca, de s-ar tâmpla cumvalucrul deplin și lăudat a nu să isprăvi, nuîn Corb, ce într-altul pricina să poatemuta. Și aceasta era pricina carea cuacest feliu de șuvăituri cuvintele a-șirumăga îi făcea. Acestea Inorogul maimult a să scârșni neputând suferi, dzisă:„O, priietine, Cami lopardale, tusăroasă șisughiţoasă răspunsurile jiganiilor acestora în divă nu prinde, căci doaă pricini sintcarile, uscăciunea cuvântului scornindu-le, umedzala tusei și izvorârea flegmei leînmulţește (că tot dobitocul un muget ceștie firește îl face, iară dobitoculînţelegătoriu înţelegerea pierdzind, sautusă, sau ge mere, sau alt chip de glasdobitocesc scornește), una firea, iară altaasupreala firii. Firea, dzic, căci deosăbide Uleu, alalţi toţi dulăi sint, la carii fărălătratul în gâtlej și mușcatul în gură altănu să află. De care lucru, când vor cevadupă înţelegere să grăiască, articululglasului într-altă ceva, fără numai în

lătrătură și brehăitură, să deosăbască nupot. Așijderea alta, asupreala firii, dzic,căci neamul dulăilor când ceva năcaz,asupreală sau altă oarecare pătimirepeste voie li să tâmplă, atuncea nu numaicuvântul tocmit, ce și lătratul nealcătuituitând, de scâncitură să apucă și deschilălăitură că ce suspinul cu lacrămilela cei în doaă picioare și fără pene(adecă la dobitoacele platonicești), aceiascâncetura și schilălăitura la dulăi ieste.Cătră acestea, a triia și altă pricină a săadaoge s-ar putea, căriia singur eu martur neminciunos a-i fi a dzice voi îndrăzni.Carea în doaă părţi să împarte, una înstăpân, iar alta în stăpânit. În stăpân,dzic, că singuri din sine stăpâni lucruluide ar fi, ori spre ce mai de folos și maibine ar alege, spre aceia voia și cuvântulș-ar da. În stăpânit, dzic, că ei supt aaltora stăpânire și voie supuși fiind, nu celor, ce ce celui ce-i stăpânește place,aceia le caută a dzice și a face (că cândsuflă stăpânul, atuncea răsuflă stăpânitul

suflă stăpânul, atuncea răsuflă stăpânitulși în cuvintele slugii duhul domnuluilucreadză). De care lucru, so cotesc căprecum cea multă vreme cu acest feliu deîngăimele au trecut și spre toate răbdareneclătită am avut, așe și de acmu înainteîncă puţină îngăduinţă să avem, ca o dzipuindu-și și aces tea aporii a-și dezlegasă poată și cu acesta chip toată lătrăturași scâncitura sfârșitul să-și ia."

După aceste a Inorogului cuvinte,Camilopardalul, oarece mâniia potolindu-și (carea atuncea de nu și era zugrăvită,iară mai pre urmă în zugrăvită să să fieîntors vremea au dovedit-o), soroc în 20ani pusără, ca chiarul răspuns de la Corbluând, adevăratul cuvânt a-și da săpoată. Aședară, într-acea dată cu atâtavoroava încheindu-să și cu toţii împreunăieșind, cineși la ale sale să dusără.

Partea a 12-ecea

Iară după ce cineși la locurile sale săîntoarsără, dulăii cătră Corb carte într-acesta chip scrisără:„Uleul și toţi dulăiiCorbului, stăpânului milostiv, cu plecatecapete, sănătate! După ce încă dedemult, după a domnului no stru poruncă,în tot chipul am nevoit, ca doară prevrăjmașul Inorog după a noastră voie aaduce am fi putut (carii nevoinţe și ceriulși pământul marturi ne sint), numai devreme ce vrăjile nu ne-au slujit, mrejile nul-au ţinut, laţurile nu l-au oprit, seciu rilenu l-au încuiat și tot feliul de măiestrii a-ldomoli nu l-au putut, de mare nevoie, nuce-am vrut, ce ce-am putut ne-au căutat aface. Și mai vârtos de la trimisul Uleuînștiinţându-ne, precum spre aceasta șivoia domnului nostru să să fie plecat (căpasirile rumpătoare, când carneproaspătă a câștiga nu pot, prin stârvuri șiprin împuţiciuni foamea a-și domoli

obiciuite sint). De care lucru noi vădzindcă din dzi în dzi a norocului nostrucăldură să răcește și oarecum aimpotrivnicului să încăldzește, am socotitca să nu așteptăm până de tot răceala eine va cu prinde și toate mădularele neamurţi, ce cu un ceas mai înainte, cublândeţe priimind-o, împotrivă să nu-istăm (că norocul ple care, iară nuasprime priimește). Așijderea, de multeori s-au vădzut (că trestiia, după vântplecându-să, să îndoiește și iarăși săscoală, iară bradul, împotrivă puindu-să,din rădăcină să prăvălește, cu a căruiarăsturnare, cele de prin pregiur mlădiţe șizmicele, stropșindu-să, cu pământul săamestecă). De care lucru, cu tot sfatulîmpreună pre Camilopardalul am rugatca, în mijlocul nostru puindu-să, ceadorită pace între domnul nostru și întrevrăjmașul Inorog să alcătuiască. CeCamilopardalul, macar că ostenealaaceasta a priimi s-au arătat, însă de la noihirograf ca acela au cerșut, carile

hirograf ca acela au cerșut, carilealegerea lui, oricum ar fi, să întărească șisă adeverească. Ce noi, pozvolenie caaceasta de la domnul no stru neavând,altăceva mai mult a-i răspunde n-amavut, fără nu mai cât soroc am cerșut, capentru acestea domnului nostru în știresă facem. Deci acmu, iată, până în 20 anisoroc avem, în carii după pofta șiplăcerea domnului nostru aievea răspunssă avem ne rugăm. Iară noi în toatăslujba gata și neobosiţi vom fi." Laaceasta a dulăilor scrisoare, Corbul într-acesta chip răspunsă:„Cu mila acereascului Vultur, Corbul, mai-mareleepitrop a monarhii tuturor pasirilor,Uleului și dulăilor, carii în munţi să află,sănătate! Cartea carea ne-aţi scris amluat-o, celea ce ne scrieţi, înţeles-am. Lacarile mai mult altăceva a vă răspunde nuavem, fără cât, iată că, având aicea lângănoi pre Biholul de Cina, cum mai curândîntr-acea parte îl trimasăm, căruia toatăplini rea puterii i-am dat, ca și el

împreună cu priietinul nostru, Camilopardalul, orice mai de folosul nostru arcunoaște, aceia să facă (Biholul de Cinala trup ieste negru, la cap alb, la picioarepag, la coamă comos, ca caii de Schitiia,la isteciune din vulpe nu rămânea. Iarăhirișiia cea mai chiară îi ieste totdeauna arăgi și nepărăsit a mugi)."

Deci după sosirea Biholului, la lăcașulCamilopardalului, iarăși de iznoavăadunare mare să făcu, undeCamilopardalul un prolog ca acesta făcu:„Duhurile a toată jiganie, o, priietinilor, îndoaă chipuri fac clătirea lor: una iute șinetocmită, care naște vrajba și mâniia,iară alta moale și tocmită, carea lineșteaîncepând, dra gostea între dânsele-șiscornește, înmulţește și netulburată opăzește. Așijderea, de multe ori dintr-acea iute și netocmită a duhurilorrăpegiune, muritorii, răpiţi fiind, din carileca dintr-o ameţală trezindu-să, și ca dintr-un spăriiat și tulburat vis deștep tându-se,

spre odihnă și linește a să întoarce sănevoiesc, ca ce lor obosite și oarecumînădușite duhuri odihnă și răpaos să dea.De care lucru, în clătiri ca acestea mai cude-adins doaă sint de socotit: una, căţenchiul odihnii carile, unde și când va săfie mai denainte și așeși din începutulclătirii să-l însămnedze. Alta, că, până laînsămnatul ţenchiu va sosi, macar cumcevași lenevirii loc să nu dea, ce toatemijlocele și împregiurstările foarte cumare osirdie să să păzască și dintr-îmbepărţile să să păzască. Că du hurilemuritorilor asemenea sint vânturilorclătitului aier, carile și plăcut, și împotrivăa sufla pot. Inimile corăbiii pre nestătătoare lucrurile tâmplărilor ca preumerile mărilor plutesc, sfârșitul lucrurilorliman, întrarea la liman, aflarea lineștii șiscăparea din furtună ieste. Deci precumadese s-au vădzut că cu nepazacârmaciului și cu lenevirea corăbierilor,acmu în sinul limanului întraţi fiind, aceiapat, de carea între groznice undele

valurilor au scăpat. Într-acesta chip șilucrurile voastre, ca un vas de multevaluri și din multe părţi izbit și strânciunat,acmu la limanul adăpostirii și la lineșteaodihnirii să fie agiuns socotesc. Cea maimultă primejdie, precum să vede, autrecut. Rămas-au acmu ca în adăpost,pentru paza vivorului, fierul să să arunce,pândzele să să învălească, funele să săîntărească și vasul, cu nerumpteodgoane, la margine legându-să, să săsprijenească, ca nu cândailea, despreuscat vivorul duhurilor fără veste scornindu-să, iarăși mările odată călătorite șivalurile mai denainte tre cute a le poftorisă silească, unde de nu cea de totprăpădenie, însă cea mai rea decât ceadintâi primejdie, poate să să tâmple. Iată,deoparte, Inorogul singur cârmaciu,singur vasul voii sale încotro ar pofti a-lporni știe și poate, carile, în liman întrând,cu ce odgon și la ce stâncă vasul s-arlega, singur din sine voii și alegeriinoastre au lăsat. Deci despre aceasta

noastre au lăsat. Deci despre aceastaparte fără prepus sint că în adăpostulodihnii vasul inimii sale, fără nici oprimejdie, cu groase odgoane, cu tari funiși la credincioase locuri să va lega, unde,neclătit rămâind, vivor cât de repede,furtună cât de mare și holbură cât denăprasnă a-l mai urni nu va putea (că maipre lesne ieste vântului o mie deodgoane a rumpe și o mie de fiiară asmulge, decât sufletului cinstei purtătoriudin cuvântul dat a să întoarce). Acmu,dară, lucrul rămâne că, de vreme cevasul Cor bului prin epitropie ieste să săchivernisască, carile dintre voi ar fi acelacarile voie slobodă și toată puterea săaibă ca la locul ce vom cunoaște noi că-imai de credinţă, cu funea carea vomdzice că-i mai tare și cu fierul carile vompricepe că-i mai de nedejde, acolo și cuacelea să să lege și să să priponească.Deci carile epitro piia navarhului ar aveasă mi să arete, ca cu acela cuvinteleobștindu-mi, celea ce spre sfârșitul

lucrului ar căuta să vorovască." La acestea Camilopardalului cuvinte, Uleul arătaprecum lui nu numai piiedecele înpicioare, ce și gârliţa în grumadzi i s-aupus, de vreme ce Corbul scrie precum totlucrul pre sama Biho lului au lăsat. Dulăiiacmu nici lătra, nici scânciia, ce ca cei cemușcă pe furiș, numai din semne săcuciriia, să mușce locul mâna nu le da,să latre iarăși socotiia că adese și demulte ori lătrând, acmu a tuturor urechilede lătrăturile lor să să fie deprins (căminciuna adese grăită și adevărul grăit înminciună îl preface). Aceștea tăcând,Biholul într-acesta chip a răgi începu:„Între noi cineva, o, Camilopardale, hirișși cu deplină putere epitrop Corbului nuieste, nici cineva pozvolenie ca aceiaare, carile ce ar lega să fie legat și ce ardezlega, să fie dezlegat, fără numai aîmbe părţilor pofte ascultând, cuvintelorgiudecători, dreptăţii alegători și asupracelui de obște folos sfătuitori șiîndemnători să fim. Nici ași socoti cu cale

a fi lucrul acesta supt siloghismurilearistotelești și sentenţiile platonicești săcadză, nici până într-atâta de adâncscociorât ar trebui, ce numai inimile acmuplecate cu un chip mai pre iușor să lealcătuim (că funele socote lii mai multdecât ce vremea poftește, întindzându-să,și destin dzându-să, din socoteală,socoteală naște și din cuvânt, cuvântizbucnește, și așe, cele vechi trecând,altele noaă, ca în roată, să întorc). Ce deieste lucrul vrăjbii în pace să săsăvârșască, ei în de iei voroavele șipoftile să-și arete, iară noi, cele cucuviinţă din cele cu necuviinţă alegând,după dreptate să giudecăm. Spre carea,de vor vrea a să odihni, bine, iară de nu,voia lor în mâna lor ieste și precum le vafi pofta, așe facă."

Camilopardalul, cunoscând căsocoteala Biholului spulbărat, iar nuîntemeiat lucru ieste să facă (căcirăutatea Corbului po căinţă nu știe),

foarte să mânie și într-acesta chiprăspunsă: „De vreme ce socoteala lor aufost, o, priietine, pentru ca numai întredânșii să să vorovască, alt loc deîmpreunare să-și fie căutat. Iară de aufost (precum Corbul, scriindu-ne, săroagă) lucrul acesta, cu mijlociia noastrăsă să caute, chipul al triilea, adecăadevărat epitropul Corbului, de faţă a fi arfi trebuit, carile noi ce vom giudeca, cacum singur Corbul ar fi, sau astădzipriimitoriu, sau astădzi nepriimitoriugiudecăţii noastre să să arete. Ce acmuaievea ieste că și acestea ispite sint șiapă în piă bătută. Însă ispită ca aceastaprintr-un alt chip, lor asemenea, iar nuprin mine, să o facă, căci nu mai puţinpentru a altora decât pentru a mea cinsteport grijă, și inima carea voia în mânamea ș-au pus, precum pentru a mea, așepentru a lui, a sta mi să cade." Și așe,Camilopardalul, de mânie aprins,sculându-să, dintre dânșii ieși. Iară dupăieșirea Camilopardalului din adunare, cu

toţii tul burată firea-i vădzind, într-oîntristare cu tăcere amestecată întrară. Șimai vârtos Inorogul cunoscând că dintoate părţile și în voroavă, și în faptăvicleșugul nu lipsiia, ales că Corbul,macar că toată pozvoleniia Biholuluidedese, însă Biholul, nestătătoaresocoteala Corbului știind, supt dareacuvântului să să lege nu vrea. Dulăii,așeși din-ceput, spre isprăvirea lucruluicu piatra la deal siliia, de vreme ce toatăcinstea și agonosita lor în vânători șivrăjituri ca acela să sprijeniia.

Uleul, macar că într-adevăr spresăvârșirea lucrului tare năzuia, însăslujba aceasta supt titulul numelui luiplineala să ia poftiia, care lucru vădzindcă Corbul Biholului l-au orânduit,oarecum căldura cu răceala amesteca și,precum la dânsul vreo putere nu iestedzicând, tot lucrul asupra Biholuluiarunca. Cami lopardalul, așijderea,singur numai schiptrul giudecătoriii nedej

duind, apoi pre Bihol giudecătoriu, iar nuepitrop a să numi audzind, pricini, macarcă adevărate, însă nu fără venin amestecate, arunca și lucrul oarecum mai greudecât era a-l arăta siliia. Inorogul atuturor, precum cuvintele, așe chipurilebine so cotind, de pre semnele ce la ivalăvidea, adevărat cunoștea că toatăgreuimea lucrului nu atâta în sine, pre câtîn lăcomiia titu lului giudecătoriiirămăsese. De care lucru, într-acesta chiple vorovi: „Această a noastră vrajbă nuproaspătă, ce precum am dzice de vecheacmu împuţită ieste, pre carea încă de lapărinţi, ca datoriia, rea moștenire prestevoie și ca cu mânule ciunte am apucat-o.Aceasta, dară, atâtea rădăcini în toatepărţile, în lat, lung și adânc aruncateavând, nu ieste cu divă, de să arată așede cu greu a să dezrădăcina (că vrajbaneprietiniii ca piatra cu var lucrată pânăîn 40 de ani tot fiierbe). Ce cât despre amea parte ar fi, precum pururea și înrăbdare și în așteptare gata am fost, și de

acmu înainte încă câtăva vreme locîngăduinţii a da nu mă voi feri. Și pentruca pricina rămânerii vrăjbii eu a fi să numă arăt, încă un sfat am a vă sfătui, precarile, audzindu-l, de va fi plăcut, noi înde noi lucrul la săvârșit a duce să putemsocotesc. Iară de nu, fietecarile la punctulsău cel dintâi a să întoarce cu voia sa săslujește. Sfatul mieu, dară, ieste acesta:întâiași dată Camilopardalului pentruosteninţa carea până acmu în treabanoastră au făcut, precum să cade,mulţemită prietinește să-i facem. Dupăaceasta, la alt loc undeva, de iznoavă săne împreunăm, unde ce cu nevoie și cepre lesne în lucrurile noa stre ar fi săînţelegem. De ciia, carile mai aspre arrămânea, de acelea pre Camilopardal săînștiinţăm, ca cu mijlocirea și socotealalui și acelea aședzindu-să, ca pre unmartur și întăritoriu așe dzimânturilornoastre să-l punem".

Sfatul acesta Uleului plăcu, Biholul

nu-l lepădă, dulăii încă pentru bunătateasfatului cu capetele plecând sămnulprimirii arătară. Ce nice sfatul Inoroguluide îngemănarea gândului lip sit era, întâică, vădzind Inorogul pre Camilopardalprecum asu pra celorlalţi oarecum s-aumâniiat, ca și mai mult asupră-le să-lpornească siliia, ca doară pentru mâniie,ar uita lăcomiia și în fierbânteala singeluicuvântul dreptăţii ar grăi (că nu puţin prepus era ca nu cumva cu aceasta pricinăobrocul Camilopadalului de la Corb să săfie adaos, care lucru s-au și tâmplat,precum mai gios să va dzice). A doa, cadoară ar putea cunoaște la ce săvârșitbate a lor socoteală, ce ar avea de ladânsul să ceară și în ce feliu ar pofti săsă aședze acea neîncălzită între dânșiirăceală.

Aședară, cu toţii împreună sculându-să, a doa dzi într-alt loc să împreunară,unde întâi Uleul într-acesta chip voroavăfăcu: „Eu, o, priietinilor, unde nedejduiam

că mai mult folos și agiu torinţă spre alucrului isprăvire vom avea, acoleasemne împo trivnice și cuvinte cuzgrăbunţi de gheaţă amestecate vădzuiu(însă pentru aceasta, într-această datămai mult voroavă a face nu pociu). Decare lucru, după a Inorogului întreagăsfătuire, ale altora în chip de prorociiparadigmate într-o parte lăsind, acmuîntre noi cu line suflete și împăcate inimi,ce greu și ce iușor înainte ne-ar ieși, cuosirdie să cercăm, ca așe, după a lucruluitrebuinţă, într-o parte lăsindu-ne, spre cecinsteș și cu cuviinţă ar fi să ne alcătuim."

Atuncea, Inorogul, vădzind căboldurile Uleului în piieleaCamilopardalului împung, dzisă: „Euîncă, o, priietine, mult m-am mierat căchipul pre carile singuri voi de cinstit șide drept l-aţi ales, acela acmu întremiiere amestecă fiiere, și foarte rău îmipare, căci pricina mai dintr-adânc acunoaște nu pociu (că pricina cunoscută

fiind, oricât de aspră ar fi, vreun leac sprenetedzirea ei să nu să afle nu poate)."

Biholul dzisă: „(Ucenicii Epithimiii suptdascalul Pleonexiii să supun), ce acmuvremea acestor provlimate nefiind, la alenoastre enthimemate să ne întoarcem.Inorogul într-o parte, Corbul într-altă partetrage, iară dreptatea pre calea sa vamerge. Ce acmu întâi trebuie să știmpofta Inorogului de la Corb, ce și carea arfi." Inorogul dzisă: „Eu, o, priietinilor, cevagreu și fără cale de la Corb nu poftesc,fără numai el singur în sine socotindu-să,ce va afla strâmb să îndreptedze, și cedreptatea poftește, să poftească și săînvoiască. Acmu, dară, asemenea și eu aști ași pofti de la mine Corbul ce ar cere."

Uleul dzisă: „Corbul de la tine altăcevanu poftește, fără nu mai prieteșug șidragoste adevărată."

Inorogul răspunsă: „De vreme ce el

prieteșug și dragoste adevărată poftește,iată că și lui ca aceleași a ne da i să cade(că toată pofta bună cu binele cătră altula să obști poftește). Însă de pre ce vomîntr-adevărat a cunoaște putea, că unulcătră altul aceiași cerere și dare plinește(că voile de bine voitoare din cuvântîncep și fără zăbavă în faptă sfârșesc).Deci, cât despre a mea parte ar fi,părăsind vrăjmășiia neprietiniii, îndatătoată giuruinţa și plinesc (că nici mai multceva Corbul de la mine are a pofti). Carelucru, Corbului deplin a-i sluji nu poate,de vreme ce eu, deosăbi de aceasta,asupra lui și alt feliu de dreptate pre cumsă fiu având în toată lumea știut ieste. Decare lucru, atun cea numai să va dovediprecum adevărat din vrăjmășie întorcându-să, spre dragoste să fie purces,când strâmbătatea lăsind, dreptatea alucra va începe. Așijderea, împotrivălucrul ieste de socotit, că Corbului despremine pace dându-i-să, îndată toatăodihna își agonisește, carea la mine nu

ieste așe, căci sint și altele carileneodihna îmi pricinesc, și acelea toate denu să vor spre odihnă alcătui, nici eu detot a mă aședza și a mă odihni pociu (căprieteșugul adevărat ieste de bunăvoieînchisoarea su fletului în trupul strein șipătimirile streine ca pre ale sale a lesuferi). Însă nici cu socoteala întreagă săpoate numi acela carile, focul aţiţind, cuochii în fum să stea, că macar că foculspre trebuinţă să aţiţă, însă mai denaintea socoti trebuie ca fumu lui loc derăzsuflare dându-să, celuia ce-l aprindeînădușală să nu facă. Deci de vă iestesocoteala ca aceasta dragoste deplină șiadevărată să să facă, întâi toateperistasele să să cerce și aflându-săprecum să cade să să aședze șiaședzindu-să cinsteș să să păzască."

Biholul dzisă: „Ce și carile pot fi aceleţircumstanţii?" Inorogul dzisă: „După amea socoteala, sint acestea: Întâi:împuţite ranele vrăjmășiii, cu mehlemul

adevăratei dra goste ungându-să, să sătămăduiască și toate asuprelele din tr-îmbe părţile, ca cum nici n-ar fi fost, să nusă mai pomeneas că (că pomenireaasuprelelor înnoiesc și ijdărăscneprietiniia). A doa: pentru cele viitoarelovituri bună pază, ca de vor și vini, a lovisă nu poată, iară de vor și lovi, a răniputere să nu aibă (că ce s-au tâmplat odată, să poate tâmpla și de altă dată). Atriia: vrăjmășiia nu numai din gură să săpărăsască, ce de odată cu cuvântul șiciniile răutăţii din mâni să să lepede,ispitele să să părăsască, ușile și ferestrilesimţirilor, despre tot aburul și vântultulburării astupându-să, tare să săpăzască, ca nu cândai nepriimitoriibunului acestuia lucru, vreme și locaflând, în casa lineștii oaspele tulburăriisă poată băga (că vântul răutăţii și avicleșugului atâta de supţire ieste, cât nunumai prin găuricea urechii destupate, ceși prin inima supt lăcata socotelii încuiatăa răzbate poate).

A patra și cea mai de treabă ieste catoată dreptatea să să plinească, pentruca nu cumva, unul despre altul în pagubărămâind, mosorâtura aceii lovituri durerilevechi în minte să aducă (că pagubaavuţiii la muritori din rădăcina sufletului afi să socotește, pentru aceia, precumaverea din suflet să fie să dzice și la ceimai mulţi așe să crede). Deci cu bunăosirdie să căutăm trebuie, ca cine suptpagubă ieste și carile pricina aceiipăgubiri să fie fost să aflăm, de ciia, cucumpăna dreptăţii cumpănindu-să,fietecăruia partea ce i s-ar cădea, dreaptăîmpăr ţală să i să facă. Nici dzic, o,priietinilor, pagube ca acela să săpomenească, carile unul în pizma altuiapre la vrăjitori și pre la vânători ar fipierdut, ce ca celea carile tirăneștestreinele pră dând, ca cum ale sale ar fi,le ţine și fără nici o pravilă a dreptăţii lestăpânește."

Uleul dzisă: „Adevărat că precum înmulte dreptate ai și noaă și altora știutieste. Însă am pofti ca și acmu de la tinesă aud zim, ce ar fi acea dreptate și cums-ar putea plini?" Inorogul dzisă:„Întâi:birlogul carile de moșie ne ieste și pânăacmu de câteva ori Corbul tirănește cusiloghismurile sale, unora și altora l-audat, de acmu înainte aceasta să nu maiadaogă a face. A doa: în monarhiiadobitoacelor pasirile amestec să nu aibă,nici pliscul Corbului de piielea Boului săsă mai atingă. A triia: toate cuiburileCorbului, carile mai denainte de acestaepitrop pasirilor au fost, Corbul de acmuîntr-însele nici să să oaă, nici pui săscoaţă, nici altor pasiri să le dea, ce dupădreptate, puilor Corbului carii săraci depărinte au rămas, înapoi să să întoarcă. Apatra: penele, aripile și toţi fulgii șituleiele Corbului tre cut, Corbul de acmuîntre penele sale să nu le amestece, cemoștenitorilor înapoi să le dea. Căcipenele Corbului trecut dintr-acestui de

acmu foarte bine să cunosc, că aceluiasint cu doaă feţe, pe de o parte negre caa Corbului, iar pe alta pestriţe ca depajoră și sure ca de vultur.

Acestea, dară, Corbul cu fapta plinind,o, priietinilor, precum spre adevăratadragoste s-au întors voi putea cunoaște.Iară amintrile, macar cum a mă încredinţanu voi putea (că giuruinţele cuvintelorfără plineala lucrurilor, ca oaăle fără plodși ca să minţele fără roadă sint)."

Biholul, macar că toată puterea șipozvoleniia epitropiii avea, însă pentruneîncredinţarea în lesne a să mutasocoteala Corbu lui, din sine asupralucrului apofasin să facă nu îndrăzniia.De care lucru, vremea cumpărând (căBiholul precum la căldură, așe la frig dinfire nesuferitoriu ieste), într-acesta chiprăspunsă:„Toate poftele tale drepte și pecale sint, și așe, s-ar cădea ca toatădreptatea să să plinească. Însă pentru

tuleile Corbului tre cut din gura Corbuluiacestuia, cu giurământ asupra numeluiVul turului ceresc am audzit, precum nicivreodată să nu le fie luat, nici acmu ladânsul să să afle. De carea, macar că cutoţii bine știm că adevărul nu grăiește,însă noi ca priietini a îmbe părţilornevoitori vom fi, ca nici el de minciună săsă rușinedze, nici dreptatea ta acoperităși călcată să rămâie. Și de vreme cepoftele ce sint acmu cum să cade amînţeles și lucrul până la atâta au sosit,încă puţină vreme îngăduitoriu să fii cutoţii te poftim și acestea toate de nu săvor face, încă mai cu multul decât ai poftit,atuncea amăgeala despre mine să o ţii."

Aședară, cu atâta cuvintele șivoroavele între dânșii puindu-se și culucrul a le săvârși rămâind, cineși la alesale să dusără. Iară Biholul cătră Corbcarte într-acesta chip scrisă:„BiholulCinei, Corbului Dealurilor, sănătate!Pentru pricina între tine și între Inorog,

pre carea ca să o caut și să o isprăvăsctare m-ai rugat și în ori în ce chip o voialege, așe să și fac, voie slobodă mi-aidat, iată, cu puţine cuvinte vei ști că lucrulla aceas ta au vinit, ori din tuleieleCorbului trecut, ori dintr-ale tale în totanul Inorogului patru mii de tuleie să dai,adecă în toate trii lunele câte o mie, șituleiele să nu fie negre de pe spate, cealbe, de pre supt pântece zmulte. Dintoate cuiburile, câte Corbul tre cut au avutși acmu în monarhiia pasirilor să află, atriia parte în puterea și oblăduireaInorogului să să dea, căci acestoraadevărat și drept moștenitoriu a fi săcade. Apoi, pre piielea Bou lui clonţul tăusă nu mai îmble, nici în monarhiiadobitoacelor să te măi amesteci. Acesteanoi am ales (macar că cu toţii știm că maimultă și mai mare parte dreptatea lui arpofti). Aceasta de folosul obștii și deodihna ta a fi sfătuim. Deci într-acestachip cu dânsul prieteșugul a lega de viivrea, chiar și adevărat, spre întăritura

aședzimântului răspuns să ne dai, ca,împreună cu Camilopardalul și cu alţii aităi carii aicea să află, cuvânt stătătoriu sădăm și să luăm. Și altă mai mult lucrul acerca și a zbate nu mai ispiti (că leneșulmai mult aleargă și scumpul mai multpăgubește)."

Corbul, de acestea înţelegând, cummai curând înapoi răspuns ca acestatrimasă: „Pentru câte mi-ai scris, foartebine am înţeles. Deci vii ști că acesteatoate, cu toată inima priimindu-le, leîntăresc și le adeveresc și, după al vostruaședzimânt, cu fapta a le plini nevoitorivom fi. Numai și eu aceasta deosăbitpoftesc, ca tuleiele carile pre an voi da,nu supt numele dăriii, ce supt chipuldarului să fie. Pentru cuiburi, așijderea,vreo scrisoare la mijloc să nu să facă,pentru ca să nu să înţăleagă că doarăvreodânăoară supt mâna noastră fiind,acmu de supt mâna noa stră au ieșit."

Ca acestea Corbul și cătrăCamilopardal scrisă și pre amândoi tare îiruga ca, foarte nevoitori fiind, să nucumva lucrul neisprăvit să rămâie, pentrucarea har și mare prieteșug de la dânșiiva cunoaște, a căruia mulţămită șirăsplătire fără zăbavă și pre larg o vaface.

Răspuns ca acesta Biholul luând,împreună cu Uleul la Cami lopardal sădusără, pre carile, în multe feliurirugându-l (căci precum mai sus s-aupomenit, la adunarea dintâi mâniindu-să,de lucru mai să părăsisă), îl poftiia ca preInorog să poftească și să-l îndemne cacelea că la mijloc să pun să priimască.Deci Cam ilopardalul, de o parteadaogerea obrocului vădzind (căci aceasta încă de demult i să giuruisă), iară dealtă parte, plecată rugă mintea lorînduplecându-l, pre Inorog la sinechemând, întâi pre taină, iar apoi și laivală, cu multe chipuri și tropuri ritoricești

pacea lăudă, iară vrajba huli (că ritoriimai multă materie de dzis decât în laudapăcii și în hula vrăjbii a afla nu pot), apoiinima Inorogului cu alte feliuri de dulcivoroave și giuruinţe a domoli începu,până mai pre urmă, la deșchidereacuvântului viind, Cor bul din mândriia luila cât s-au lăsat îi spunea și precum atâtadare pre an să dea priimește îi dzicea.Așijderea, crescând dra gostea, precumși darurile vor crește îi giuruia. „De ciia,de socotești, dzice, căci sint priietin,cuvântul și sfatul priietinului tăuascultând, acestea de această dată de laCorb, priimește. Aces tea făcând, pare-mi-să că nu vii greși." Aședară, de o parteCamilopardalul, de alta Biholul și cuUleul îl ruga. Inorogul încă, pre o parte,de viaţă primejdioasă supărat și săturatfiind, iar pre altă parte, îndemnarea șipofta priieti nilor a călca neputând, prepomenitele condiţii aședzimântul păciipriimi.

După aceia, cu toţii de acoleasculându-să, iarăși la lăcașul Bivolului sădusără, unde toţi dulăii, ogarii, coteii,împreună cu Uleul adunându-să, precinstea numelui și pre credinţa cuvântului legământul păcii aședzară (căci prenumele Vulturului ceresc a să legaamândoi nu priimiră) (de vreme ce cine asa cinste nu păzește, a celor cerești deabiia va cunoaște). Apoi cu toţii sculându-să, cu capetele plecate, copiteleInorogului săruta. Ino rogul încășiîmbrăţâșându-i, precum i-ar săruta șisămn de pace le-ar arăta, cu cinste îipriimia.

Și așe, într-acesta chip vrajba de1.700 de ani între Corb și între Inorogsfârșitul își luă.

Iară toată cuprinderea istoriii aceștiiaaceasta ieste: că Vul turul și Leul deputernici împăraţi vrând să să slăvască,muștele îi batgiocuriră, Vidra cu neștiinţa

în fericire petrecând, cu sfatul, fără vreme,cine să fie o pricepură și dintr-amândoaămonarhiile o izgoniră, pre jiganiile șipasirile viclene Liliiacul le batgiocuri,Cămila, coarne cercând, ș-au pierdut șiurechile, Corbul, în doaă monarhii săstăpânească vrând, supt cea pre an daremai-micu lui său s-au legat. Și precumtoate sfârșitul său au, așe și dreptatea,vremea, locul, puterea și biruinţa sa îșiaflă.

Iarăși cătră cititoriu

Aminte, cinstitule, îmi aduc că înrădăcina cărţii am fost giuruit, precumscara a numerelor și cuvintelor streinetâlcuitoare, la sfârșit, iară a numerelorpasirilor și dobitoacelor și alalte supt altenumere supusă dezvălitoare la începutvom pune. Ce după greșală mutândsocoteala (că și de pe aceasta sămnulslăbiciunii noastre vii putea cunoaște),mutat-am și scările și pre una în loculalţiia am aședzat. Cătră aceasta, macarcă dezvălirea numerelor aievea giuruim,însă, de betejirea inimilor foarte ferindu-ne, dezvălind, le acoperim, șiacoperindu-le, le dezvălim, precumsemnele arithmeticăi destul te vor învăţa,în carile, puţin ostenindu-te, ce vii cercavii afla, și a noastră până într-atâtafereală de nu vii lăuda, încailea nu vii detot defăima, pentru carea toată bunăvrerea în măsurata-ţi înţelepciune lăsăm.

Ia aminte că scara aceasta nu dupărândul azbuchelor, ce după numărulfeţelor îmblă.

Scara a numerelor și cuvintelorstreine tâlcuitoare

Zidirea VavilonuluiÎncepătura răutăţilor

SemiramisPofta izbândirii strâmbe

Raiul spândzuratFericirea nestăruitoare.

EvfrathulNesaţiul lăcomiii

LeulPartea moldovenească

VulturulPartea muntenească

JiganieTot neamul moldovenesc

Pardosul10.50.20.400.30 (Iorgaki vornicul)

Ursul2.1.200.8.30.10.5.2.70.100.50.8.20.400.30(Vasilie vornicul)

Lupul2.70.3.4.1.50.600.1.300.40.1.50.400.30(Bogdan hatmanul)

Vulpea10.30.10.5.200.300.2.30.50.8.20.400.30.(Ilie stolnicul)

Ciacalul40.1.20.200.400.300.400.200.5.100(Maxut ușer)

Mâţa Sălbatecă10.30.10.5.20.1.300.1.20.400.7.8.50.70(Ilie Cantacuzino)

PasireTot neamul muntenesc.

Brehnacea20.800.200.300.1.50.300.8.50.200.300.70.30.50.8.20.400.30(Costantin stolnicul)

Șoimul9.70.40.1.8070.200.300.5.30.50.8.20.400.30(Toma postelnicul)

Uleul200.300.5.500.1.50.80.1.600.1.100.50.8.20.400.30(Ștefan paharnicul)

Cucunoz40.8.600.1.8.200.80.1.300.1.100(Mihai spatar)

Coruiul100.1.4.400.20.1.50.400.30(Răducanul)

Hârăţul100.1.4.400.30.3.70.30.5.200.20.400.30(Radul Golescul)

Bălăbanul200.5.100.2.1.50.20.1.300.1.20.400.7.8.50.70(Șerban Catacuzino)

Blendăul200.5.100.2.1.50.30.70.3.70.500.5.300.400.30(Șerban logofetul)

MonarhieŢară, publică

Cânii20.1.80.8.20.5.600.1.50.30.5.(Capichehaile)

Ogari20.1.30.1.100.1.200.8 (Călărași)

Coteii8.200.20.800.1.4.5. (Iscoade)

Bursuc30.400.80.400.30.2.70.100.50.8.20(Lupul vornic)

Nevăstuică500.1.300.1.4.5.4.400.30.400.8(Fata Dedului)

Guziul Orb4.5.4.400.30 (Dedul)

Șoarece400.100.200.5.20.5.30 (Ursechel)

Corbul2.1.200.1.100.1.2.1.2.70.4.1(Basaraba voda)

Alalte numere de pasiri sau dedobitoace carile să pomenesc sau nicivreo sămnare nu au, sau carea ieste săaibă însămnare la locul său să vapomeni.

Pasire rumpătoareRudeniia și boierimea celor mari, amuntenilor

Jiganie rumpătoareBoierimea și cei mai mari amoldovenilor

Jiganie vânătoare și de vânatBoierime mai de gios amoldovenilor

Pasire vânătoare și de vânatBoierimea mai de gios a muntenilor

Dobitoc supusŢărănimea, prostimea moldovenilor

Pasire supusăŢărănimea, prostimea muntenilor

Căprioara20.1.100.1.300.7.8.5.200.300.8.8.(Caratziestii)

Lebăda20.70.100.50.5.200.20.400.30.2.1.50.400.30(Cornesculbanul)

Adunarea soborului dintâiDomniia lui Constantin vodă dintâi

În săbor a să obștiCu toţii într-un sfat a fi

EpitropDomn a fietecării ţări

Liliac40.1.100.20.70.700.5.2.4.70.40.80.5.10.7.1.4,5(Marco Pseudobeizade)

Vidra20.800.200.300.1.50.300.10.50.2.70.4.1.4.400.20.1(Constantin vodă Duca)

Bâtlanul4.8.40.1.20.8 (Dimaki)

Brebul40.80.400.100.50.1.7.80.70.200.300.5.30.50.8.20(Bpuraz postelnic)

Monarhiia celor de apăŢărigrădenii

NăvoadeleLucrurile300.400.100.300.7.5.200.300.8(turcești)

Cămila40.8.600.1.30.1.20.8.100.1.20.2.8.300.7.1.(Mihalaki Racovitza)

Strutocamila40.8.600.1.8.2.70.4.1 (Mihai vodă)

Marginile gârlelorFănariul Ţarigradului

Căprioara de Aravia4.8.40.8.300.100.1.200.20.70.20.1.100.1.300.7.5.(Dimitrașco Caratze)

Epitrop VulturuluiDomn Ţărâi40.400.50.300.5.50.5.200.300.8(Muntenești)

Siloghismul40.1.7.8.30.10.5 (Mazilie) unuia și4.70.40.50.10.5 (domnie) altuia

Ca asina despre maicăViţa bună, carea să trage despremaică

Coţofana3.100.1.40.1.300.8.20.400.30(Gramaticul) muntenesc

Cornul cel de puterePecetea domniii Moldovei

Povaţa LeuluiJelea și tragerea neamuluimoldovenesc

Brâul arsIeste meideanul pe ceriu de lazodiacul Racului până la alCapricornului

Căderea la gramaticăSlovenește padej, lătinește casus

MoimâţaChipul voroavii40.400.50.300.5.50.5.200.300.8(muntenești)

Coșcodanul2.1.20.1.100.5.200.20.400.30.1.3.1(Vacarescul aga)

Papagaia

80.1.80.8.20.70.40.50.5.50.70 (PapiComneno)

Privighitoarea20.1.20.1.2.5.30.1 (Cacavela)

Cinci glasuri a lui PorfirieTemeiul loghicăi: neamul, chipul,deosăbirea, hiriș și tâmplarea

Școala lui DioghenisSă chema filosofiia cânească, cariitoate lucrurile firești dzicea că n-aurușine

Părintele planetelorSoarele

Coarne ca a bouluiLuarea domniii, adaogerea puterii

Râsul40.8.600.1.30.1.20.8.100.800.200.5.300(Mihalaki Roset)

Pestriciune și picăturiMeșterșuguri și vicleșuguri

Stâbla finicului a apucaCinstea numelui a câștiga

Din cămilă în pasireDin moldovan, muntean a face amuta

Alegerea dintr-alaltăPribegia din ţara sa monarhie

Din dobitoc pasireDin moldovan, muntean

De la pasiri aripi, iarDe la munteni agiutoriu, iar de ladobitoace coarnede la moldovenidomnie, buăr

Cercând coarne, ș-au pierdut urechilePoftind domnie, ș-au pierdut moșiia

Cercând pasire a fi, nici dobitoc nupoate fi

Vrând a fi cu muntenii, au mai ieșitși din moldoveni

Hameleon200.20.1.100.30.1.300.1.20.8.100.70.200.5.300(Scarlataki Roset)

Veveriţa40.1.50.70.30.1.20.8.100.70.200.5.300(Manolaki Roset)

Coracopardalis.50.5.20.400.30.1.8 (Neculai),

Pardos făcut Corbficiorul lui 10.800.100.3.1.20.8(Iorgaki)

Căpuși pline de singePungi pline de bani

Vremea foameţiiDomniia 4.400.20.10.8.2.70.4.1.(Duchii voda) celui bătrân

Căcăradza CămiliiBanii ce ar strânge40.8.600.1.8.2.70.4.1. (Mihai voda)

Dinafară de grajdAfară din trebele ţărâi, curţii

GândaciiDatornicii de la Ţarigrad.

Pestriciunea Râsului pe supt pântece,iară spinarea tot într-un păr

Acesta la nume om bun, iară lafapte, într-ascuns, viclean și rău

Sac de nuciVoie slobodă, fală deșartă

Hărariu de hămeiuOcna de sare, cămărășie de ocnă

Coada, mai denainte tăiată, să-i puieBoieriia, din carea era mazil, să-idea

Florile, văpselele Hameleonului dăruiteVoie slobodă, minciuni, vicleșuguria face și a scrie

De poama Helgii mulţi dinţii își ascuţiiaDe nunta ei mulţi nedejduia

Finicul în focul său murindCela ce în năcazul său să pedepsește și să mângâie

Ţânţari, grieri, albine, furnicile, mușiţileCântăreţi de nuntă, fete și nevestecarile poartă danţul

Broaștele și broateciŢiganii alăutari și cobzari. Aceștealăcuiesc în Broșteni

Evfrathul EvropiiDunărea

Din cele cu soldzi peșteluiDin Gălaţi, unde ieste bișugul

Nevastă ficioară, ficioară nevastăPână a nu să mărita era nevastă,iară măritându-să, au ieșit fată

Peste șese vremi roada să-i coboarăEl, stărp fiind, ea peste șese ani săpurceadză grea

Patul nevăpsitSemnele ficioriii neaflate, nearătate

Dzilele de fier în veacul de aurVremea turburată în fericire întoarsă

LaconeștePre scurt și deplin ar grăi ce artrebui

De pre unghe leul

Din puţin, mult, de pre mic, mare acunoaște

Sămnul biruinţii între coarnele tauruluiSămnul crucii între coarnelebuărului

BârlogulCasa, lăcașul, satul de moșie

Irod, Inorog, monocheros, el.4.8.40.8.300.100.4.200.20.70.2.70.4.1(Dimitrasco voda)

Filul, elefantul, el.1.50.300.10.800.600.8.2.70.4.1(Antiohi voda)

Cetatea DeltiiUdriiul, zidiul cetăţii în chipul deltii

Începutul A, sfârșitul s1.4.100.10.1.50.70.80.70.30.8.200(Adrianopolis)

Apa lui M., apa lui A., apa lui T40.1.100.8.200.1.1.100.300.1.300.400.50.300.7.5.(Marisa, Arta, Tuntze)

Vulturul cerescDumnădzău-Părintele

Taurul cerescDumnădzău-Fiiul

Capiștea Epirochiii2.30.1.600.200.1.100.1.10 (VlahSarai)

Munţii Casele,porţile turcilor celor mari

Codrii Casele,porţile mai mici

Camilopardalul1.30.5.600.200.1.50.4.100.4.200.40.1.2.100.70.20.70.100.4.1.300(Alehsandros Mavrocordat)

HrismosGândul, învăţătura și avaniia Porţii

Povestea Camilopardalului pentru apaNilului

Minunată lăcomiia Porţii și viniturileîmpărăţiii turcești

Capiștea PleonexiiiÎmpărăţiia300,400.100.20.400.30.400.8(turcului)

Cetatea EpithimiiiInima, omul lacom sau lumea

730 stâlpiDzilele și nopţile într-un an

24 de mileLunele de dzi și de noapte

Patru uliţePatru părţi a anului

Nu monarhie, ce publicăNeaședzământul stăpânirilor

Chipurile bodzilorMulţimea strâmbătăţilor

PleonexiaLăcomiia, la carea muritorii săînchină

Vinătoarea filului cu harbuzulMeșterșugul Porţii spre lucrarealăcomiii

Șepte trule despre răzsărit și șeptedespre apus

Șepte dzile si șepte nopţi asăptămânii

Trula cea mare din mijlocPoarta veziriului. Haznaoa

Soarele de unde răzsăriia, în trulă

loviiaAurul, avuţiia de pretiutinderea,acolo să strângea

Arătarea ceasurilor în truleÎn toată vremea nepărăsită pofta șistrânsoarea avuţiii

Cămara cu șepte stâlpiCetatea, târgul Ţarigradului peșepte munţi

Drumul planetelorUliţile cetăţii și giudeţele

Lebăda bătrână80.1.50.1.10.70.300.1.20.8.300.5.100.300.7.8.40.1.50.400.30(Panaiotaki tertzimanul)

Voia voilor, puterea puterilorVoia, puterea dumnădzăiască

Nilul apaAdunarea și împrăștiierea lăcomiii

Cuvântul cuvintelorDumnădzău-Fiiul

Începutul începăturilorDumnnădzău-Părintele

Sfârșitul sfârșiturilorDumnădzău-Duhul Sfânt

Chipul bodzului a priviLa slujba Porţii, la lăcomie a întra

JirtfăMită, mâzdă, daruri

Mâna strâmptăSărăcie, slăbiciunea averii

Iară în mine ceva lucru de materie nuam, fără numai duhul, carile mă poartă

Camilopardalul, sufletul de materieși muritoriu a fi crede

Lut galbăn

Aur, galbeniScaun de foc

Aședzământul, viaţa poftii șipedeapsa lăcomiii

Supt picioare cuptoraș de aramă plinde jeratec

Sprijineala lăcomii în avuţiiatrecătoare

Făclii și pară de focPofta lăcomiii nestâmpărată

Chip veșted boleșteLacomiia de râvna tuturor

Boala împărăteascăGălbănarea

CumpănaGiudecata socotelii, dreptăţii

Ahortatos, anevsplahnosPentru mita nesăturată șinemilostivă

LeicaPunga sau voia lacomului

Închiderea ochilor boadzăiLacomii să fac a nu videa și a nupriimi darurile

Punerea urechii spre ascultareVor să audză cât și ce li să dă

FilohrisosRobul, iubitoriul aurului șimijlocitorii pentru aducerea mâzdii

Gura tartaruluiNesaţiul lăcomiii

Cărămida roșieArama și alte daruri mai proaste

Fântânele NiluluiÎncepătura și învăţătura lăcomiii.

Lutul galbăn pentru dzua neagrăBanii la nevoie

Fiiul mieu te numește de sufletLăcomiia pe Camilopardal fiiu l-auluat

Năbușirea apeiAdaogerea, înmulţirea vinitului

Cetatea pre stâlpi înalţi ridicată Lăcomiia îmbogăţindu-să sămândrește

Sorbitura Nilului supt pământFurtușagurile carile fac lacomii învinituri

Lacul, baltaMedra Cheltuiala vezirilor

Ţara nigriţilorCeata hadâmbilor

Tomvut și GvineaSaraiul împărătesc și haremul,casele muierești

Marea despre apusCheltuiala fără socoteala pierdută

Cataractele NiluluiZăticneala, opreala vinitului

Trii filosofiTrii veziri a vremii aceștiia

PăscariStrângătorii dăjdilor, tefterdari, birari

Filosoful apa Nigris din Nil a sădespărţi au aflat

Un vezir celea ce fără ispravă dinvinitul împărătesc să cheltuiesc auaflat

Tâlcuirea hrismosuluiÎnvăţătura ce și cui să se dea mită

Ţărna tipărităBanii, ori de ce fel ar fi

Alb și galbăn într-un loc tecsitLei cu galbeni într-un locamestecaţi

Chip de om cu chip de om a vânaVoia cuiva cu bani a plini, aîntoarce

Ochii întunecaţi cu lumina galbănă sădeschid

Galbenii deșchid ochii lacomuluiCuvintele scumpe și sfinte

Lucrurile grele și după plăcereSlove mănunte, tăbliţe rătunde

Moneda, banii de tot feliulPiei de jder cu ţărnă albă

Blane de sobol și pungi cu leiJirtfa giuruită, în alb cu negru muruită

Pentru mita giuruită, zapis au cerutPicaturile negre

Peceţile zapisuluiVrăjitorii

Cei ce au putere la Poartă, cei ceisprăvăsc

Lună și soareArgint și aur

Muntele și copaciul cel mai mareChipul carile ieste mai putincios

Holbura în munţiZorbalâcul, răzmiriţă în Ţarigrad

Coada păunuluiCuca carea pun domnii în cap

Coarnele bouluiCăftanul, de la împăratul, dedomnie

Leul cerescIsus Hristos, mântuitoriul lumii

Borta în malul stâncăiAscunderea în casa40.400.500.300.8.400.30.400.8(muftiului)

Întunecarea soareluiLipsa banilor, pentru carea pasirileau prins pre Liliac

Vetrelile corăbiii și funeleTemniţa robilor de la catargă;tersanaoa unde au pus pe Liliac

Povestea corăbiieriuluiPatima avutului mândru cu dulful păcuvântul cel bun al săracului

Ieșirea Liliacului din vetreleScăparea lui de la cătargă

Monocheroleopardalis20.1.50.300.5.40.8.100.2.70.4.1.(Cantemir voda)

AlbineleŢăranii de dajde, birnicii

MușteleCiocoimea, slugile boierești.

TăuniiCurtenii, aprodzii și alalţi asemeneaacestora

ViespileSiimenii, dărăbanii și alalţi liufegii

TrântoriiScutelnicii

Matca albinelorOrânduiala, obiceiul, pravila ţărâi

Ţara CâmpilorCrăiia leșască

Ostrovul CrituluiUnde jiganie fărmătoare dzic că nusă află

Ogradă încungiurată cu apăOstrov de mare lată

Moliia din blane1.9.1.50.1.200.10.5.80.1.80.1.7.800.400.30.400(Athanasie Papazoulu)

Cursă, laţuriCeauși, miubașiri, armași

MreajăFerman, poruncă stăpânească

Horbura, vivorulRăscoala, scularea asupraîmpăratului

Dealuri și munţiNorodul Ţarigradului

Stânci și copaciNorodul Udriiului

Șepte hatmaniȘepte munţi a Ţarigradului

MoviliţeNorodul de pre lângă Ţarigrad, deafară

Robiia dobitoacelorVinirea moldovenilor la Ţarigrad

Grumadzii-BouluiNumele Bogazului de la Ţarigrad

Preţul robiii la ŢarigradCheltuiala carea li s-au adaos

Gârlele apelorSatele pre dinafara Ţarigradului

Coada păunului cătră coarnele bouluiCuca de la împărat, cătră căftanulce luase

Penele roșiiCabaniţa de domnie

De văpsala galbănă degetele a săvăpsi

Mâna a sa împlea de mităȘopron

Curţile, scaunul domnilor MoldoveiGiungherile, meserniţile în dobitoace

Prada, jacul boierilor în cei supușiRău, ah, capul, oh, vai, ai

Moșiia Strutocamilii, de undenumele i să trage

IelcovanCălăraș, olăcar de Ţarigrad

Boul4.70.50.8.90.30.400.3.400.500.5.300.400.30(Donici lugufetul)

Lebăda40.80.1.50.400.30.20.70.100.50.5.200.20.400.30(Mpanul Cornescu)

Având de nu va avea, neavând de vaavea

El stărp fiind, ea copii de-i va nașteStihiile

ŢărâleVăzduhul a pasirilor

MunteneascăPământul a dobitoacelor

MoldoveneascăRăzboiul lighioilor mici cu cele mari

Pohârnirea prostimei asupra celormari ce făcuse unirea

Povestea Brehnacii cătră tot theatrulPildă cătră dzisă; cine face, faci-i-să

Simceaoa muntelui

Curte de om mare carea nu săpoate călca

PrundișCasele de pre marginea Boazului,dinafară de cetate

Gura poticăiPoarta cetăţii, capătul uliţii

CrocodilHasechi, pristavii bostangiilor

Nilul poate fiBogazul, limanul carile merge pânăla Vlaherna

Fălcile CrocodiluluiÎnchisoarea la bostangii, caitchana

Hirișă istoriia HameleonuluiCarea precum ieste jiganie arată

Încleitura muscăi asupra limbiiNăpăștile carile scornește asuprapătimașilor

HranaAgonisită dreaptă

Văzduhul, aierul stricatCamăta, dobânda banilor

În floarea ce-i stă de-nainte, într-aceiasa mută

Cu care viclean să tumpină,cuacela părtaș să face

Feţele a-și schimbaVicleșugurile a-și muta

Hirișă tâlcuirea schimbării feţelorhirișului Hameleon

Ce-a din fire arătare, care tâlc n-areGroaza datului cuvânt

Chizășiia pentru datorieÎnotatul apii

Trecerea cu caiculSam aerul

Datoriia și sărăciia HameleonuluiÎntoarcerea la viaţă

Îmbogăţirea. Avut a-l faceMunţi de aur cu pietri de anthrax

Adecă giuruinţă, carea nu ieste dedat

Rămasul bărbatului cu trântituramuierilor

Ieste poveste, că, vrând doaămuieri să să trântească dzicea,oricarea s-a birui să facă voiabărbatuiui. Bărbatul îndată a să gătiîncepând, iele dzicea: „Ce tegătești?“ El răpunsă: „Ori așe, oriașe, eu tot voi să dobândesc“

Pilda aceasta va să să înţăleagă caoricum lucrul s-ar tâmpla, tot pe voie iestesă fie.

Dialogul Inorogului cu ȘoimulÎncepătura istoriii

Povestea nașterii, creșterii, suiriiLa stăpânire a părintelui Inorogului

Din părinţi oaieDin oameni buni, proști, dinstepăna mai de gios

Arete vârtosBun viteaz

Lupta cu lupulRăzboaiele carile au avut cu tătarâi

Mutarea în lup

Numele ce i s-au schimbat20.1.50.300.5.40.8.100 (Cantemir)

Răzleţ prin munţi20.1.80.8.20.5.600.1.5.30.1.300.7.1.100.8.3.100.1.4.(Capikehaie la Tzarigrad)

Lupta cu pardoșiiRăzboaiele cu șfedzii în Ţaraleșască

Biruinţa leuluiStepăna domniii a dobândi, cappeste toate dobitoacele a fi

Cu înţelepciune dobitoacele a giudecaCu dreptate și cu cinste domniia aţinea

Sigeata lutuluiSlăbiciunea firii

Tâmplările ţărâniiZavistiia oamenilor

Cătră cele de sus lăcașe a să mutaDin viaţa trecătoare în cea vecinicăa să muta

Leu între steleSfânt în ceriu

Lăcomiia din firePofta știinţii și a cinstei numelui

MreanaFata lui2.1.200.1.100.1.2.1.2.70.4.1.(Basaraba voda)

Pre tâlhariul chelar a face Pre nepriietin rudă și de casă a face

Mergerea Inorogului la munţiiGrumadzii-Boului

Mergerea lui din ţară-și la ŢarigradSingeroase

Pungi de bani din sudorile săracilorDescântecul buiguirii

Cuvântul și lucrul făcut pe taină șipeste știinţa altora

Lindini, păduchi, lipitori, cârceiStreinii și carii nu sint de ţară

Cuiul bătutLucrul isprăvit. Domniia lui20.800.200.300.1.50300.8.50.2.70.4.1. (Constantinvoda)

Jirtfe singeroaseMită, mâzdă dată din spatele altora

Paza Bitlanului la gârle20.1.80.8.26.5.600.1.5.30.8.20.400.30Capichehaelicul lui 4.8.40.1.20.8.(Dimaki)

În lumină ponegritÎn adevăr și în dreptatenecunoscătoriu

Boii, vacile, hergheliia cu fier și cu foca arde

2.1.20.1.100.8.300.400.30(Vacaritul)

Soldzii peștelui a radeBani căptușiţi, minciunoși a face

Pupădza2.5.100.3.1. (Verga)

Ţara Gemănării300.7.1.300.1.30.300.7.1.(Tzataltza)

Curţile funii satul FurcăiSpândzurătorile

Fără povaţă la ostroavele fericiţilor amerge

Fără știinţă locul adevărului a aflaFocul, jeratecul

Binele și desfătările lumiiBodzul focului

Slava lumiiOaă de șerpe

Minciunele scorniteArsura maţelor

Pedeapsa a știinţii rele într-ascunsul inimii

Ieșirea puilor prin pânteceViptul minciunilor, ocara careapeste voie vine

Pasirea neagra20.70.100.2.400.30(Corbul)

Penele cădzuteScăderea puterii

De sus în prăpaste cădereaDin mândrie trecerea în ocară

Receta leacului boalei HamelonuluiNeputinţa întoarcerii firii spre bine

Mâna de aurSoarele

Degete de trandafirRadzele soarelui roșii, dedimineaţă

Culegerea florilor din munţiCând radzele soarelui în vârvurilemunţilor lovește

Mănunchele albe din cele negre aalege

Când să îngână dzua cu noapteaCucoșul în vârvul turnului, carile dupăvânt să întoarce

Cela ce după vreme își mută voia și

prieteșugul.Apariul

20.400.80.1.100.400.30 (Cuparul)cel bătrân

Hersonisul CrivăţuluiCrâmul tătărăsc

Școala, scaunul ritoricăi a ţineaGramatic, scriitoriu de cărţi a fi

Dragostele AfroditiiIubostele spurcate, curvești

DumnădzăiiDupă obiciuită voroavapoeticească, trupurile cereștiînsămnadză

VinereaSteaua ciobanului, carea întâirăsare

Lipsa nespuselor luminiLipsa privelii frumoșilor ochi

Fântânele Nilului din ochiIzvoarăle lacrămilor nepărăsite

Evdemonul în faţă, cacodemonul îninimă

La arătare priietin, iar într-ascunsnepriietin.

Caii soarelui cu fruntea spre apus șicarul spre ursul cel mic își întoarce

Adeca după noaă ceasuri de dzi,pin chinde

Penele Șoimului și a BâtlanuluiSlugile lor

Văpsitorii penelorSchimbătorii stepenelor

Potârnichea500.1.300.1.200.300.1.40.10.8.

(Fata Stamii)Ocheanul apusului

MoarteaRătundzala pământului

Inima omuluiMuntele ce izvorește lapte

Galata ŢarigraduluiGustarea laptelui

Logodnă spre nuntăBiruinţa

2.8.300.70.100.10.1 (Victoria)Din lapte, ficioară

Fată gălăteancăNighina între grâu

Minciunile între adevărMugurul pădureţ în hultuoană

Cuvântul rău în inima bunăChipul nezugrăvit

Sfânta năframăBrad în pădure

Casă în cetateNenăscutul Vultur, nevinovatul miel

Sfânta Troiţă, viaţa a tot duhulPripoiul de aramă

Lipitura ocărâi la numeCuvinte crunte

Legături cu giurământGhigariu

Purcariu, cela ce paște dobitoacelePoticile până în dzuă închise

Porţile cetăţii nopţile încuiateCheia a doaă monarhii

Cetatea BeligradulÎmpăratul crocodililor

Bostangi-bași, mai-

marilegrădinarilorPadzerh

Bani pentru datorie dreaptăCucoșul Evropii

200.70.30.400.30.500.100.1.50.300.7.400.7.5.200.20(Solul frantzuzesc)

Răspântiia a patru căiStavrodormis la Galata

În glasul Cucoșiului a cântaLimba 30.1.300.8.50.1.200.20.1.(latinească) a ști

O jiganie dintr-altă monarhie40.5.600.40.5.4.300.7.5.30.5.80.8(Mehmed Tzelepi)

Jiganie mare din ostroavelemediterane

20.1.30.1.8.30.8. (Calaili)Dulăul cel bătrân

20.1.100.1.40.1.50.30.8.80.70.200.300.5.30.50.8.20(Caramanli postelnic)

Petele negre în văpsa-roșie Vicleșugurile de rușine a scoala ate întoarce

Apa vie și apa moartăPuterea a face bine și rău

Strutocamila a pașteLucrurile ei a chivernisi

Vultur pemintescÎmpăratul300.400.100.300.7.5.200.20(turtzesc)

Părtaș tainelorPărtași răutăţilor și păcatelor

Istoriograful Afroditii10.1.50.1.20.8.20.1.80.8.20.5.600.1.8.1.182

(Ianaki capichehaia)Vecinul de la Lacul Dracului

Aproape de Lakedemonia40.5.50.5.20.200.5.30.8 (MenecSeli)

Lacul DracilorŢara Lachedemoniii

Vrăjitoriul despre crivăţ200.5.100.1.200.20.5.100.400.30(Serascherul)

BaierCarte de jalobă, de rugăminte

Aspida de Palestina600.100.8.200.1.50.9.70.200(Hrisanthos)

Vrăjitoriul din părţile Mesopotamiii4.1.30.300.1.40.80.1.50.(Daltampan)

Vrăjitoriul carile în laptele și în spata oiicaută

40.1.200.1.80.40.80.1.200.8(Masap-basi)

Dulăoaș la oi crescut, în bătrâneţe ţine600.400.100.40.400.7.300.7.5.30.5.80.400.30(Hurmuz tzelepul)

Vrăjitoriul ca ciupărca din gunoiu40.5.600.40.5.4.80.1.200.1.(Mehmed-pașa)

Sfârșitul cântecului LebădiiMoartea ei 10.1.200.10.8. (Iașii)

Locul întinsorii mrejiiCaraghioz, păpușă de mascaravestită

Mascara cu ochi negri7.1.600.1.100.10.1 (Zaharia)

Una din moliiArdealul, Crăiia Ungurească

Ţara Munţilor200.20.1.100.30.1.300.70.20.

Plotunul1.100.1.300.7.5.212 (ScarlatoCaratze)

Hirișă perigrafiiaCamilopardaluluiN-are tâlcuire

FarmeceLucrurile Porţii

Amistuirea diamantuluiNespusă lăcomie

Ostrovul carii naște copaci, ca cariiaiurea în lume nu să află

600.10.70.200 (Hios)Muntean

Cetăţean de ŢarigradPoama mâncată și neînghiţită

200.1.20.8.7.400.30 (Sachizul)Unul din Corbi

Unul din4.70.40.50.10.8.40.400.50.300.5.50.5.200.300.8(domnii muntenești)

Dobitoc platonicescOmul, dobitoc în doaă picioare

Bihol de Cina80.1.300.100.10.1.100.600.400.30.10.5.100.400.200.1.30.8.40.400(Patriarhul Ierusalimului)

Trup negru100.1.200.1 (Rasa) portul

Picioare pageCu călţunii peste mestii

Cap albBătrân

Glonţul CorbuluiBântuiala, zavistiia lui

Piielea BouluiSufereala dobitoacelor

CuiburileSatele

Corbul mai denainte de acesta200.5.100.2.1.50.2.70.4.1. (Șerbanvoda)

PuiiFiciorii, născuţii

Penele, aripile, fulgiiBanii și alaltă avuţie

TuleieLei bătuţi, bani, 120

CopitaMână