IZVOARE IN DESERT 366 lecturi devotionale

zilnice

L.B. COWMAN

EDITATE DE JAMES REIMANN

T R A D U C E R E A ANA SI DANIELA DOMAINSCH I

1 Ianuarie Tara pe care o ve-ti stapani este o tara cu munti si vai care se adapa din ploaia cerului este o tara de care ingrijesteDomnul Dumnezeul Tau si asupra careia domnul Dumnezeul tau are neincetat ochii de la inceputulpina la sfirsitul anului(Deutoronom 11:11-12) Astazi sintem in pragul necunoscutului.Innaintea noastra avem un an nou si vom intra in posesia lui.Cine stie de ce vom da?Ce experiente noi ne vor iesii in cale? Ce nevoi vor mai aparea? In ciuda nesigurantei ce ne sta in fata avem un mesaj care ne mingiie si ne inveseleste de la Tatal nostru ceresc de care ingrijeste Domnul Dumnezeul tau;si asupra careiaDomnul are neincetat ochii de la inceputul pina la sfitsitul anului Domnul este sursa noastra de aprovizionare.In El sint izvoare ,fintini si riuri care nu pot fii oprite si nu vor seca niciodata Celor care sint ingrijorati Tatal ceresc le face o promisiune plina de indurare:daca El este Sursa noastra de indurari indurare nu ne va parasi niciodata Nicio arsita sau seceta nu pot seca riul ale carei izvoare inveselesc cetatea lui Dumnezeu(Psalmul 46.4) Totusi tara pe care o vom lua in stapinire este o tara plina cu vai si cu muntiNu este peste tot ses si peste tot vale. Daca viata ar fi mereu linistita si regulata,plictisitorul banal ne-ar trage in jos Avem nevoie de vai si de munti Munţii colectează apa de ploaie pentru sute de văi roditoare. Şi la fel este şi cu noi! Greutăţile pe care le întâmpinăm pe munţi ne conduc la tronul de har şi aduc ploi de binecuvântare. Da, munţii, munţii reci şi aparent neroditori ai vieţii, de care ne mirăm şi ne plângem, ei aduc ploile. Câţi oameni n-au pierit în valea pustiului, îngropaţi sub nisipul lui auriu, oameni care ar fi trăit bine pe munţi? Şi câţi n-ar fi fost ucişi de frig, distruşi de vânt şi devastaţi de roadele lor, dacă n-ar fi fost munţii

- impetuoşi, abrupţi, colţuroşi şi atât de greu de urcat? Munţii lui Dumnezeu sunt o protecţie binecuvântată pentru poporul Său împotriva vrăjmaşilor lor! Nu putem vedea ce pierdere, ce necaz şi ce încercări au loc. Trebuie doar să ne încredem. Tatăl vine aproape ca să ne ia de mână şi să ne conducă astăzi pe drumul nostru. Va fi un An Nou bun şi binecuvântat!

E l ne duce pe drumur i necunoscute; El ne duce în sus , deş i păş im cu g reu , Deş i adesea l eş inăm sau şovă im pe ca le , Deş i fur tun i ş i în tuner ic adesea acoperă z iua; Totuş i , când nor i i se duc ,

Şt im că El ne conduce mai departe . El ne conduce pr in to ţ i ani i de îngr i jorăr i ; Dinco lo de speran ţe le noas tre deşar te , de îndo ie l i ş i de

t emer i , El ne îndrumă paşii prin încâlceala labirintului Pl in de p ierder i , de necazur i ş i de z i l e înnoura te ; Şt im că vo ia Lu i se face; Şi El ne conduce mai depar te .

N icho laus Ludwig Z inzendor f

2 Ianuarie

Odăile, cu cât erau mai sus, cu atât erau mai încăpătoare, şi te suiai la ele ocolind; căci te suiai împrejurul casei

pe o scară şerpuitoare. Astfel era mai mult loc, ca lărgime, în partea de sus a casei,

şi din catul de jos te suiai în catul de sus prin cel de la mijloc. (Ezechiel 41:7)

Tot mai sus să fie înaintarea ta: Pentru aceasta mă rog astăzi; Tot mai sus pe parcursul anilor Şi-a anotimpurilor care trec.

Tot mai sus în acest an care vine, Calea ta este neumblată; Tot mai sus să călătoreşti mereu, Lângă Salvatorul tău. Tot mai sus şi când vine necazul, Şi încercările îţi frâng inima; Tot mai sus ele să-ţi înalţe sufletul, Ca să umbli cu Hristos de o parte.

Tot mai sus până se va ivi ziua Şi umbrele toate vor fugi; Tot mai sus până te vei trezi în Cer, Şi vei sta înaintea tronului.

Nu ar trebui niciodată să fim mulţumiţi să ne odihnim în ceţurile văii, când

piscul muntelui Tabor ne aşteaptă. Ce pură este roua de pe dealuri, ce proaspăt este aerul de munte, ce bogată este hrana şi băutura celor care locuiesc sus, ale căror ferestre privesc spre Noul Ierusalim! Mulţi sfinţi se mulţumesc cu un trai ca al minerilor, care nu văd niciodată soarele. Feţele le sunt brăzdate de lacrimi, când ar fi putut să fie unşi cu untdelemn ceresc. Sunt convins că foarte mulţi credincioşi suferă într-o temniţă, când ar putea să se plimbe pe acoperişul unui palat, admirând peisajul luxuriant şi Libanul. Treziţi-vă, credincioşi, din starea voastră umilă! Îndepărtaţi de la voi lenea, apatia, indiferenţa, sau orice împiedică dragostea voastră curată pentru Hristos. El să vă fie Izvorul, Centrul şi Singurul care vă înconjoară cu orice desfătare a sufletului. Refuzaţi să mai fiţi câtuşi de puţin satisfăcuţi cu realizările voastre limitate. Aspiraţi către o viaţă mai înaltă, mai nobilă, mai împlinită. Tot mai sus spre cer! Mai aproape de Dumnezeu!

Charles H.Spurgeon

Vreau să escaladez ultima înălţime, Şi să prind o scânteie din strălucirea gloriei: Da, mă voi ruga mereu, până voi găsi cerul, Doamne, du-mă pe o culme mai înaltă! Foarte puţini dintre noi trăim viaţa la maxim. Zăbovim în şesuri, pentru că ne

e frică să escaladăm munţii. Terenul prăpăstios şi neregulat ne descurajează, aşa că rămânem în ceaţa văilor şi nu descoperim niciodată misterul dealurilor. Nici nu

ştim ce pierdem din cauza auto-îngăduinţei noastre, ce glorie ne-ar aştepta dacă am avea curajul să urcăm, şi ce binecuvântări am găsi dacă am escalada munţii lui Dumnezeu! J. R. M.

Prea jos zidesc cei ce zidesc sub stele.

3 Ianuarie

… şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii …

(Geneza 33:14)

Ce imagine minunată a grijii lui Iacov pentru turmă şi pentru copii! El n-ar îngădui ca ei să meargă prea repede nici măcar o zi. El nu i-ar fi condus la pasul cu care un om puternic ca Esau putea să meargă şi se aştepta ca şi ei să meargă, ci doar atât de repede cât putea fiecare. Ştia exact cât de mult puteau face într-o zi şi ţinea cont de aceasta când planifica desfăşurarea călătoriei lor. Doar făcuse acelaşi traseu prin pustiu cu ani în urmă, şi cunoştea din proprie experienţă ce căldură era şi cât de lung şi accidentat era drumul. De aceea a spus: „ …şi eu voi veni încet pe urmă…“, „… căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta …“ (Iosua 3:4).

Noi nu am mai trecut pe drumul acesta, dar Domnul Isus a trecut. Este un teren neumblat şi necunoscut de noi, dar El îl cunoaşte din proprie experienţă. El cunoaşte locurile prăpăstioase care ne taie respiraţia, potecile stâncoase care ne dau dureri de picioare, căldura arzătoare şi întinderile fără umbră care ne aduc la extenuare, şi râurile năvalnice pe care trebuie să le trecem - Domnul Isus a trecut prin toate acestea înaintea noastră. După cum ne arată Ioan 4:6: „Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână“. Era bătut de toate torentele posibile, dar toate talazurile care au venit asupra Lui nu I-au putut stinge dragostea. Domnul Isus a fost făcut un Conducător desăvârşit prin lucrurile pe care le-a suferit. „Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Ps. 103:14). Gândeşte-te la aceasta când eşti tentat să pui sub semnul întrebării felul Său blând de a conduce. El Îşi aduce aminte mereu, aşa că nu te va obliga niciodată să faci nici măcar un pas mai mult decât pot picioarele tale să îndure. Nu te mai gândi că nu mai poţi să faci nici un pas în plus, pentru că fie El te va întări ca să-l poţi face, fie va chema imediat un popas şi nu va mai trebui să-l faci.

Frances Ridley Havergal

În „păşuni verzi“? Nu întotdeauna; câteodată El

Care ştie mai bine, mă îndrumă cu blândeţe Pe căi obositoare, unde vor fi umbre grele. Deci, chiar dacă locuiesc pe piscurile înalte şi frumoase Ale munţilor, sau în văile fără soare, unde Sălăşluiesc umbrele, ce contează? El este acolo.

Barry

4 Ianuarie

„Du-te“, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte“. Şi omul acela a crezut cuvintele, pe care i le spusese Isus, şi a pornit la drum. (Ioan 4:50)

Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi ... (Marcu 11:24)

Când eşti confruntat cu o situaţie care necesită rugăciune imediată, roagă-te până-L crezi pe Dumnezeu - până când poţi să-I mulţumeşti cu toată inima şi cu toată sinceritatea pentru răspuns. Dacă nu vezi imediat răspunsul exterior, nu te ruga pentru el ca şi cum este evident că nu crezi că Dumnezeu o să-ţi răspundă. Acest tip de rugăciune va fi un obstacol pentru tine în loc să fie un ajutor. Şi când vei termina rugăciunea, vei observa că ţi-a scăzut credinţa sau că s-a dus de tot. Impulsul pe care l-ai simţit ca să te rogi astfel este clar de la tine şi de la Satan. Nu este rău să menţionezi din nou înaintea Domnului în rugăciune situaţia ta, dacă El te face să aştepţi răspunsul Lui, dar asigură-te că te rogi într-un fel care să-ţi arate credinţa.

Niciodată să nu te rogi într-un fel care îţi diminuează credinţa. Poţi să-I spui că mai aştepţi, că încă mai crezi şi de aceea Îl lauzi pentru răspunsul Lui. Nimic nu-ţi solidifică mai bine credinţa decât să fii atât de sigur de răspuns încât să-I poţi mulţumi lui Dumnezeu pentru el. Rugăciunile care ne golesc de credinţă nu recunosc nici promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, nici „Da“-ul pe care El l-a şoptit inimilor noastre. Astfel de rugăciuni sunt numai exprimarea neliniştii inimii noastre, şi neliniştea implică necredinţa că rugăciunile noastre vor fi ascultate. „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihna (aceea)“ (Evrei 4:3).

Tipul de rugăciune care ne goleşte de credinţă, ia naştere deseori din concentrarea gândurilor noastre mai degrabă asupra dificultăţii problemei decât asupra promisiunii lui Dumnezeu. Avraam, „fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, … El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu“ (Rom 4:19-20). „Să veghem şi să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită“ (Matei 26:41). Să nu facem rugăciuni care ne diminuează credinţa. C. H. P.

Credinţa nu este un simţ, nu este prin vedere, nu este raţională, ci pur şi simplu să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt. Christmas Evans

Începutul îngrijorării este sfârşitul credinţei, şi începutul adevăratei credinţe este sfârşitul îngrijorării. George Mueller

Niciodată nu vei învăţa credinţa înconjurat de confort. Dumnezeu ne dă promisiunile Sale într-o oră liniştită, pecetluieşte legămintele noastre cu cuvinte mari şi pline de îndurare, şi apoi Se dă câţiva paşi înapoi, aşteptând să vadă dacă avem credinţă. Apoi îngăduie să vină ispititorul, şi testul care urmează pare să contrazică tot ce a spus El. Acesta este momentul când credinţa îşi câştigă cununa. Acum e timpul să privim în sus prin furtună, şi să declarăm printre marinarii care tremură înfricoşaţi: „am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus“ (Fapte 27:25).

Crede şi încrede-te; printre stele şi sori, Prin viaţă şi prin moarte, prin suflet şi simţire, Planul Său patern şi înţelept se desfăşoară; Întunericul Providenţei Lui E înstelat cu intenţii divine.

5 Ianuarie

Asa … a zis: „Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab împotriva celui tare“. (2 Cronici 14:11)

Aminteşte-I lui Dumnezeu de responsabilitatea Lui exclusivă: „Numai Tu poţi

veni în ajutor“. Oştirea care venise împotriva oamenilor lui Asa era enormă. „Zerah, etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de care“ (v. 9). Părea imposibil pentru Asa să-şi conducă oamenii împotriva acestei vaste mulţimi. Nu era nici un aliat care să-i vină în ajutor. De aceea, singura lui speranţă era în Dumnezeu.

Se poate ca dificultăţile tale să ajungă la un nivel atât de alarmant încât să fii silit să refuzi orice ajutor omenesc. În încercări mai mici, poate că ai recurs la un astfel de ajutor, dar acum trebuie să te arunci în braţele Prietenului tău atotputernic. Pune-L pe Dumnezeu între tine şi vrăjmaş.

Asa, realizând lipsa lui de putere, L-a văzut pe Yehova stând între puterea lui Zerah şi el. Şi nu greşea deloc. Ni se spune că etiopienii „au fost nimiciţi de Domnul şi de oştirea Lui“ (v. 13), ca şi cum nişte luptători cereşti s-au aruncat asupra vrăjmaşului de partea lui Israel. Oştirea Domnului a copleşit atât de mult vasta armată a inamicului încât aceştia au fugit. Apoi, tot ce trebuia să facă Israel era să-i urmărească şi să ia prada. Dumnezeul nostru este „Domnul oştirilor“ (Isaia 10:16), care poate chema întăriri neaşteptate în orice moment pentru a-Şi ajuta poporul. Crede că El este între tine şi situaţia ta dificilă, şi orice te tulbură va fugi dinaintea Lui, ca norii duşi de vânt. F. B. Meyer

Când nu-ţi mai rămâne nici un sprijin, Când fortăreţele se prăbuşesc în praf; Când nimic nu mai e sigur decât că Dumnezeu domneşte, Acesta e timpul să te-ncrezi. E mai bine să umbli prin credinţă decât prin vedere, Pe calea aceasta a ta şi a mea; Şi-n noaptea cea mai neagră, când nu mai e nici o lumină E timpul ca credinţa să strălucească.

„Avraam a crezut pe Dumnezeu“ (Rom. 4:3), şi a spus ochilor săi: „Înapoi!“

şi legilor naturii: „Tăceţi!“ şi inimii neîncrezătoare: „Linişte, ispititor mincinos!“ Pur şi simplu, „L-a crezut pe Dumnezeu“. Joseph Parker

6 Ianuarie

Dacă vei trece prin ape … nu te vor îneca. (Isaia 43:2)

Dumnezeu nu ne deschide căile înainte să ajungem la ele, nici nu ne vine în ajutor înainte să fie nevoie de ajutor. El nu dă la o parte obstacolele din calea noastră înainte să ajungem la ele. Totuşi, când suntem în punctul critic, mâna Domnului este întinsă.

Mulţi oameni uită acest adevăr şi continuă să se îngrijoreze de dificultăţile pe care le întrevăd în viitor. Ei se aşteaptă ca Dumnezeu să deschidă şi să netezească drumul cu multe mile înaintea lor, dar El promite să o facă pas cu pas, în funcţie de nevoia care apare. Trebuie să fii în mijlocul valurilor înainte să faci apel la promisiunea lui Dumnezeu. Mulţi oameni se tem de moarte şi sunt foarte nenorociţi că ei nu au „harul de a muri“. Desigur că ei n-o să aibă niciodată har pentru moarte când sunt deplin sănătoşi. De ce l-ar avea, când sunt în mijlocul sarcinilor din viaţă, iar moartea e încă departe? Harul vieţii este cel ce ne trebuie pentru lucrarea şi chemarea vieţii, şi apoi harul de a muri, când va fi timpul să mori. J. R. M.

„Dacă vei trece prin ape“ Oricât de adânci ar fi valurile şi reci, Yehova este adăpostul nostru, Şi promisiunea Lui este sprijinul nostru; Pentru că Domnul Însuşi a spus-o, El, Dumnezeul credincios şi adevărat: „Când vei ajunge la ape, Nu te vei scufunda, CI VEI TRECE PRIN ELE“. Mări de necazuri, mări de încercări, Chin amar, durere crudă, Valuri de ispite se rostogolesc Străbătând inima şi mintea - Acestea nu ne vor acoperi niciodată Căci noi ştim că Cuvântul Lui este adevărul; Prin toate valurile Lui şi prin toate talazurile Lui, El ne va conduce în siguranţă. Talazuri care ameninţă cu distrugerea, Curentul submarin perfid al îndoielii, Nu ne vor îneca, nu ne vor duce În larg, în adâncurile oceanului de vai-uri; Pentru că promisiunea Lui ne va susţine, Lăudaţi pe Domnul, al cărui Cuvânt este adevărat! Nu ne vom scufunda, nici nu ne vom îneca,

Pentru că El zice: „Vei trece prin ele“. Annie Johnson Flint

7 Ianuarie

M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. (Filipeni 4:11)

Apostolul Pavel, fiind lipsit de orice fel de confort, a scris cuvintele de mai sus

din celula întunecoasă a unei închisori. Se spune despre un împărat că s-a dus în grădina lui într-o dimineaţă şi a

găsit totul veştejit şi pe moarte. El a întrebat atunci stejarul de lângă poartă care era problema. Stejarul i-a spus că era sătul de viaţă şi voia să moară pentru că nu era înalt şi frumos ca pinul. Pinul era supărat că nu putea să facă struguri ca viţa de vie. Viţa de vie voia să moară pentru că nu putea să crească vertical şi să facă fructe aşa de mari ca piersicile. Muşcata era amărâtă că nu era la fel de înaltă şi de parfumată ca liliacul.

Şi uite aşa, lanţul se întindea prin toată grădina. Ajungând şi la o violetă, împăratul a găsit-o cu faţa strălucind de bucurie ca niciodată şi i-a spus: „Ei, violeto, mă bucur să găsesc o singură floare mică şi curajoasă în mijlocul acestei descurajări totale. Nu pari să fii deloc deprimată“. Violeta i-a răspuns: „Nu, nu sunt. Ştiu că sunt mică, totuşi m-am gândit că dacă tu ai fi preferat un stejar, sau un pin, sau un piersic sau chiar un liliac, ai fi plantat unul. Dar când am văzut că preferi o violetă, am hotărât să fiu, atât cât pot, cea mai frumoasă violetă mică“.

Alţii poate fac o lucrare mai mare, Dar tu ai partea ta de făcut; Şi nimeni din toată familia lui Dumnezeu N-o poate face mai bine ca tine. Oamenii care sunt ai lui Dumnezeu fără nici o rezervă s-au deprins să fie

mulţumiţi cu starea în care se găsesc. Voia Lui devine voia lor, şi ei doresc să facă pentru El orice doreşte El ca ei să facă. Ei s-au dezbrăcat de toate, şi-n locul goliciunii văd totul restaurat însutit.

8 Ianuarie

Le voi trimite ploaie la vreme,

şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată! (Ezechiel 34:26)

Cum este vremea ta astăzi? Experimentezi o perioadă de secetă? Dacă da, atunci este timpul să plouă. Treci printr-o perioadă de mari greutăţi cu nori negri? Atunci şi acesta este tot un sezon de ploi torenţiale. „Puterea ta să ţină cât zilele tale“ (Deuteronom 33:25).

Dumnezeu va trimite tot felul de binecuvântări. Şi toate binecuvântările Sale vin împreună, ca verigile unui lanţ de aur. Dacă El îţi dă harul mântuirii, îţi va da şi harul mângâierii. Dumnezeu va trimite ploi binecuvântate. Priveşte astăzi în sus, tu care eşti ca o plantă uscată şi veştejită. Deschide-ţi frunzele şi florile şi primeşte ploaia cerească a lui Dumnezeu. C. H. Spurgeon

Lasă-ţi dar inima să devină o vale joasă, Şi Dumnezeu va da ploaie peste ea până va da pe deasupra.

Tu, Doamne, poţi transforma spinii mei într-o floare. Şi eu doresc mult ca

spinii mei să fie transformaţi într-o floare. Iov a primit strălucirea soarelui după ploaie, dar a fost ploaia în zadar? Iov vroia să ştie, şi eu, de asemenea, vreau să ştiu, dacă ploaia are vreo legătură cu strălucirea soarelui. Numai Tu îmi poţi spune - crucea Ta îmi poate spune. Tu Te-ai încununat cu necazuri. Aceasta să fie şi cununa mea, o, Doamne. Voi triumfa numai în Tine, odată ce voi înţelege strălucirea ploii. George Matheson

Viaţa roditoare caută ploaia la fel de mult ca şi soarele. Peisajul brun şi uscat de sub soare, Are nevoie de nor ca să-l readucă la viaţă; Roua poate umezi copacul şi floarea, Dar aceştia au nevoie de apa filtrată de nor a ploii Care să aducă verdeaţă bogată vieţii lipsite de viaţă. O, cât de mult se aseamănă aceasta cu peisajul unei vieţi: Roua de încercări cade ca tămâia, bogată şi dulce; Dar abia se vede în tava de cristal - Ca fluturii de noapte, roua dispare în zori

Şi lasă impresii trecătoare, ca buzele care se întâlnesc. Dar norii de încercări, care poartă poveri fără seamăn, Lasă în suflet o umezeală care se aşază în străfunduri: Stimulatori ai vieţii prin legea puternică a lui Dumnezeu; Şi acolo unde înainte păşea cămila însetată, Acum saltă cele mai bogate frumuseţi în peisajul vieţii. Citeşte deci în fiecare nor care ajunge la tine Cuvintele lui Pavel, cu litere mari şi desluşite: Şi norii aceia îţi vor hrăni sufletul cu binecuvântări Şi cu o încredere constantă, când vei citi că Toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Nu te teme, nici nu te supăra!

9 Ianuarie

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare,

care are să fie descoperită faţă de noi. (Romani 8:18)

Odată am ţinut aproape un an coconul în formă de sticlă al unui fluture de

noapte imperial. Coconul era foarte ciudat construit. Gâtul „sticlei“ avea o deschizătură îngustă prin care insecta matură avea să-şi deschidă drum ca să iasă. Astfel, coconul abandonat rămâne în stare perfectă, ca şi cum ar fi încă locuit, fără ca vreuna din fibrele întreţesute să fie sfâşiată. Marea diferenţă dintre dimensiunea deschizăturii şi dimensiunea insectei prizoniere ne face să ne întrebăm cum poate să iasă fluturele de noapte. Bineînţeles că aceasta nu se poate realiza decât cu multă trudă şi cu mare dificultate. Se presupune că presiunea la care este supus corpul fluturelui când trece printr-o deschizătură atât de îngustă este modul în care fluidele sunt împinse în aripi, având în vedere că ele sunt mai puţin dezvoltate în momentul când ies din cocon decât la alte insecte.

S-a întâmplat să fiu martor la primele eforturi ale fluturelui meu prizonier de a scăpa din lunga lui celulă. Toată dimineaţa l-am urmărit cu răbdare, cum se

străduia şi se zbătea ca să se elibereze. Părea că niciodată nu va fi în stare să depăşească un anumit prag, şi-ntr-un târziu răbdarea mea a ajuns la capăt. Fibrele limitatoare erau probabil mai uscate şi mai puţin elastice decât dacă aş fi lăsat coconul toată iarna în habitatul său nativ, aşa cum l-a destinat natura. În orice caz, eu mă credeam mai înţelept şi mai milos decât Creatorul său, aşa că m-am hotărât să-i dau o mână de ajutor. Cu vârful unei forfecuţe, am tăiat uşor firele limitatoare ca să-i uşurez puţin eliberarea. În acel moment, cu mare uşurinţă, fluturele meu s-a târât afară, trăgând după el un corp umflat şi mare şi nişte aripi mici şi fragile. În zadar urmăream să văd procesul miraculos de dezvoltare prin care aceste aripi se vor deschide tăcut şi rapid în faţa ochilor mei. În timp ce-i examinam delicatele şi frumoasele semne şi pete de diferite culori, care erau toate acolo în miniatură, tânjeam să le văd la dimensiunea lor maximă. Aşteptam ca fluturele meu, unul dintre cele mai superbe specii, să apară în toată frumuseţea lui desăvârşită. Dar aşteptam în zadar. Intervenţia mea miloasă nepotrivită s-a dovedit a fi spre ruinarea lui. Fluturele a suferit o naştere prematură, târându-se îndurerat în scurta lui existenţă, în loc să zboare prin aer pe aripi de curcubeu.

Deseori mă gândeam la fluturele meu, mai ales când îi urmăream cu lacrimi în ochi pe cei care se luptau cu necazuri, cu suferinţe şi nenorociri. Tendinţa mea ar fi să intervin repede pentru a uşura disciplina şi a aduce eliberarea. O, ce miop sunt! De unde să ştiu eu dacă vreuna din aceste dureri sau suspine ar trebui uşurată? Dragostea prevăzătoare şi perfectă care caută perfecţiunea a tot ce-I aparţine, nu are slăbiciuni şi nu se dă înapoi în faţa suferinţelor prezente, momentane. Dragostea Tatălui nostru ceresc este prea neclintită ca să aibă slăbiciuni. Pentru că El Îşi iubeşte copiii, El „ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui“ (Evrei 12:10). Având în vedere acest scop glorios, El nu ne uşurează durerile. Făcuţi desăvârşiţi prin suferinţă, aşa cum a fost făcut şi Fratele nostru mai mare, noi, copiii lui Dumnezeu, suntem disciplinaţi ca să ne facă ascultători şi să fim aduşi la glorie prin multe necazuri.

(dintr-un tractat)

10 Ianuarie

Pavel şi însoţitorii lui … au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia. (Faptele Apostolilor 16:6)

Este interesant de studiat modul în care Dumnezeu Şi-a extins călăuzirea

asupra acestor primi mesageri ai crucii. Aceasta a constat în principal în oprirea

mersului lor, când ei au ales să meargă în altă direcţie decât cea corectă. Când au vrut s-o ia la stânga, spre Asia, El i-a oprit. Când au căutat s-o ia la dreapta, spre Bitinia în Asia Mică, El i-a oprit din nou. În ultimii săi ani din viaţă, Pavel avea să facă una dintre cele mai mari lucrări ale lui în regiunea aceasta, dar acum uşa îi era închisă de Duhul Sfânt. Nu sosise încă ceasul pentru atacul asupra acestor aparent invincibile bastioane ale împărăţiei lui Satan. Trebuia să meargă Apolo mai întâi acolo, ca să pună baza. De Pavel şi Barnaba era nevoie urgentă în altă parte şi trebuia mai multă pregătire înainte să preia această sarcină plină de responsabilităţi.

Iubiţilor, de fiecare dată când sunteţi în dubiu şi nu ştiţi în ce parte s-o luaţi, supuneţi-vă întreaga judecată Duhului lui Dumnezeu, rugându-L să închidă toate uşile şi s-o deschidă doar pe cea corectă. Spune-I: „Duh binecuvântat, Îţi dau întreaga responsabilitate de a închide orice cale şi de a-mi opri orice pas care nu este după voia lui Dumnezeu. Fă-mă să aud glasul Tău înapoia mea ori de câte ori mă abat la dreapta sau la stânga (Deuteronom 5:32).

În acelaşi timp, continuă să mergi pe calea pe care mergeai înainte. Persistă în chemarea ta până când ţi se va spune clar să faci altceva. O, călătorule, Duhul Domnului Isus aşteaptă să-ţi fie şi ţie ce i-a fost lui Pavel. Numai fii foarte atent şi ascultă chiar şi cele mai mici imbolduri sau atenţionări ale Lui. Apoi, după ce te-ai rugat cu credinţă, şi nu mai există nici o piedică aparentă, mergi înainte încrezător. Să nu fi surprins dacă răspunsul te aduce în faţa unor uşi care ţi se închid în faţă. Când uşile se închid în dreapta şi-n stânga, un drum deschis va duce sigur la Troa. Luca te aşteaptă acolo, şi viziunile îţi vor arăta drumul către vastele oportunităţi care rămân deschise şi către prietenii credincioşi care te aşteaptă. De la Pavel, de F. B. Meyer

Este vreo problemă în viaţa ta de rezolvat, Nişte tunele care par pline de mister? Dumnezeu ştie, El care aduce lucrurile ascunse la lumină. El ţine cheia. Este vreo uşă închisă de mâna Tatălui Pe care sperai s-o vezi larg deschisă? Încrede-te în Dumnezeu şi aşteaptă - când El închide uşa El ţine cheia. Este vreo rugăciune fierbinte la care nu ţi s-a răspuns încă, Sau la care ţi s-a răspuns altfel de cum vroiai tu? Cu timpul, Dumnezeu îţi va dezvălui planul Său. El ţine cheia.

Ai răbdare cu Dumnezeul tău, cu Dumnezeul tău răbdător, Atotînţelept, atotştiutor, care nu zăboveşte mult, Căci uşii întregului tău viitor El îi ţine cheia. Mângâiere nesecată, dulce şi binecuvântată odihnă, Să ştii că El ţine cheia tuturor uşilor Şi că atunci când vede că este cel mai bine, Ţi-o va da ţie. Anonim

11 Ianuarie

Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. (Isaia 40:1)

Adunaţi mângâiere. Aceasta era misiunea profetului Isaia în momentul acela.

Lumea este plină de inimi îndurerate şi nemângâiate. Dar înainte să fii competent pentru această lucrare înaltă, trebuie să fii exersat. Şi exersarea ta este extrem de costisitoare, deoarece, ca să fie completă, trebuie să suferi şi tu aceleaşi nenorociri care storc din nenumărate inimi lacrimi şi sânge. Prin urmare, propria ta viaţă devine secţia de spital unde eşti învăţat arta divină a mângâierii. Vei fi rănit, pentru ca în timp ce Marele Doctor leagă rănile tale, să înveţi cum să dai primul ajutor răniţilor de pretutindeni. Te întrebi de ce trebuie să treci prin necazul acesta mare? În următorii zece ani vei găsi foarte mulţi oameni suferind în acelaşi fel ca tine. Le vei spune atunci cum şi tu ai suferit şi cum ai fost mângâiat. Odată expusă problema, Dumnezeu va aplica pentru ei acelaşi anestezic pe care l-a folosit odată pentru tine. Şi atunci, în privirea arzătoare urmată de scânteia speranţei care izgoneşte din suflet umbra disperării, vei înţelege de ce ai trecut prin acea nenorocire. Şi-L vei binecuvânta pe Dumnezeu pentru disciplina care ţi-a umplut viaţa cu o aşa comoară de experienţă şi întrajutorare. selectat

Dumnezeu ne mângâie nu pentru a ne face pe plac, ci pentru a ne face mângâietori. John Henry Jowett

Îmi spun că trebuie să zdrobesc Frunza trandafirului,

Înainte ca să-i pot păstra şi folosi Parfumul scurt. Îmi spun că trebuie să frâng Inima ciocârliei, Înainte ca trilurile ei din colivie Să facă să se aştearnă liniştea. Îmi spun că dragostea trebuie să sângereze Şi prietenia să plângă, Înainte ca în cea mai adâncă nevoie Să ating acel adânc. Trebuie să fie mereu aşa Cu lucrurile de preţ? Trebuie ca ele să fie zdrobite şi să meargă Cu aripile lovite? Ah da! Prin zile de zdrobire, Prin nopţi de-ncarcerare, prin cicatricele Spinilor şi a drumurilor pietroase, Aşa se capătă aceste binecuvântări!

12 Ianuarie

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi

că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.(Iacov 1:2-3)

Dumnezeu îi îngrădeşte pe ai Săi pentru a-i proteja. Deşi deseori ei văd numai partea rea a gardului şi, prin urmare, înţeleg greşit planurile Lui. Tot aşa a fost şi cu Iov, când a întrebat: „Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?“ (Iov 3:23). Ah, dar Satan ştia valoarea acestui gard! El L-a provocat pe Domnul, spunând: „Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?“ (Iov 1:10).

Pe paginile oricărei încercări sunt raze înguste de lumină care strălucesc. Spinii nu te vor înţepa până nu te rezemi de ei, şi nici unul nu te va atinge fără cunoştinţa lui Dumnezeu. Cuvintele care te-au rănit, scrisoarea care te-a îndurerat, cruzimea celui mai bun prieten al tău, nevoile tale financiare - toate Îi sunt cunoscute. El te mângâie cum nimeni n-o poate face, şi e atent să vadă dacă în ciuda tuturor acestor încercări, vei cuteza să te încrezi în El în mod deplin.

Gardul de măceş care ne protejează de intruşi, Arată atât de sălbatic şi de gol Când, desfrunzit de iarnă, fiecare ramură îşi arată Ghimpii ce ar putea răni şi sfâşia. Dar vine primăvara; şi ca toiagul care a înmugurit, Fiecare rămurică înverzeşte toată; Şi se împodobeşte cu perne moi din frunze delicate, Acolo unde înainte erau numai spini. Necazurile, care ni se par atât de tulburătoare, Sunt îndurări trimise cu blândeţe Pentru a ne proteja sufletele încăpăţânate de supărări mai grele Şi pentru a ne apăra de dureri mai mari. Ca să ne salveze de la groapă, nici o perdea de trandafiri Nu va fi de folos în apărarea noastră, Stavila care se interpune complet Înţeapă ca un gard de sârmă ghimpată. La început, când simţim durerea loviturii, plângându-ne De rănile deschise care sângerează, Gardurile aspre ale lui Dumnezeu care ne rănesc Pot părea foarte aspre într-adevăr. Dar, după aceea, vine primăvara binecuvântată a lui Dumnezeu Şi murmurele amare încetează; Asprimea tăioasă care ne-a străpuns înfloreşte Şi dă naştere roadelor păcii. Deci haidem să cântăm, calea noastră păzită care merge astfel Printre capcanele ascunse ale vieţii, Îmbinând în mod plăcut judecata şi îndurarea;

Pământul este trist, dar minunată-i cântarea.

13 Ianuarie

Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. (Romani 8:37)

Aici e mai mult decât victorie. E un triumf atât de complet încât nu numai că

am scăpat de înfrângere şi de distrugere, dar i-am şi învins pe vrăjmaşii noştri şi-am câştigat o pradă atât de bogată şi valoroasă că nu putem decât să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru bătălie. Cum putem fi „mai mult decât biruitori“? Putem primi în urma conflictului o disciplină spirituală care ne va întări foarte mult credinţa şi va crea caracterul nostru spiritual. Ispita este necesară pentru a ne întări şi a ne motiva în viaţa spirituală. Este asemenea vânturilor năprasnice care forţează cedrii măreţi de pe povârnişurile munţilor să-şi înfigă şi mai adânc rădăcinile în pământ. Conflictele noastre spirituale sunt printre cele mai minunate binecuvântări ale noastre, şi vrăjmaşul este folosit pentru pregătirea noastră în vederea înfrângerii lui finale. În antichitate, frigienii din Asia Mică aveau o legendă, că de fiecare dată când îşi biruiau vrăjmaşii, absorbeau puterea fizică a victimelor lor şi o adăugau la puterea şi la vitejia lor. Şi-n adevăr, întâmpinând ispita biruitori ne dublăm puterea spirituală şi ne întărim armura. De aceea este posibil nu numai să ne învingem vrăjmaşul, ci să-l şi capturăm şi să-l facem să lupte în rândurile noastre.

Profetul Isaia spune că „vor zbura pe umărul filistenilor“ (Isaia 11:14). Aceşti filisteni erau vrăjmaşii lor de moarte, dar acest pasaj sugerează că ei vor putea nu numai să-i înfrângă pe filisteni, dar şi să călărească pe spinarea lor ca să triumfe mai departe. Aşa cum un marinar dibaci poate folosi un vânt potrivnic ca să-l poarte înainte, folosind forţa lui motrice pentru a înainta în zigzag, este posibil şi pentru noi în viaţa noastră spirituală, prin harul învingător al lui Dumnezeu, să întoarcem cu 180° lucrurile care păreau cele mai nefavorabile şi ostile. Atunci vom putea spune mereu: „Împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei“ (Filipeni 1:12). din Viaţa Mai Abundentă

Un cunoscut om de ştiinţă, observând că primii marinari credeau că marile bariere de corali ale Insulelor Atole au fost formate instinctiv de către coralii constructori pentru a se proteja în canalul navigabil interior, a dovedit falsitatea acestei convingeri. El a demonstrat că aceste organisme pot supravieţui şi se pot

înmulţi numai înfruntând oceanul deschis cu bogata sursă de oxigen din spuma valurilor puternice. În general se consideră că o viaţă protejată şi uşoară este cea mai bună formă de a trăi. Însă viaţa celor mai nobili şi mai puternici oameni arată exact contrariul, şi anume că îndurarea suferinţei îl face pe om. Este factorul care face distincţie între un trai uşor şi trăirea unei vieţi viguroase. Suferinţa zideşte caracterul. selectat „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui“ (2 Corinteni 2:14). 14 Ianuarie După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor. (Ioan 10:4)

Este o lucrare foarte dificilă şi pentru El şi pentru noi - pentru noi este greu să mergem, dar la fel de greu este şi pentru El să ne rănească. Însă trebuie făcut. Nu ar fi în interesul nostru să stăm mereu într-un loc fericit şi confortabil. De aceea El ne mână înainte. Păstorul iese din ţarc, pentru ca oile să meargă înainte spre versantul înviorător al muntelui. În acelaşi fel, lucrătorii trebuie scoşi la seceriş, altfel grâul auriu se strică.

Dar întăreşte-te! Nici că s-ar putea mai rău decât să stai când El te determină contrariul; dacă mâna plină de dragoste a Domnului nostru ne îndeamnă să mergem înainte, aşa trebuie să fie cel mai bine. Înainte, în Numele Lui, spre păşuni verzi, ape de odihnă şi piscuri de munţi! (vezi Psalmul 23:2). „El merge înaintea (noastră)“. Aşa că orice ne aşteaptă pe cale este întâmpinat mai întâi de El, şi ochii credinţei pot să distingă mereu prezenţa Lui măreaţă în faţa lor. Când prezenţa Lui nu poate fi văzută, este periculos să mergi înainte. Mângâie-ţi inima cu faptul că Salvatorul Însuşi a experimentat toate încercările prin care îţi cere să treci; El nu ţi-ar cere să treci prin ele dacă nu S-ar fi asigurat mai întâi că aceste căi nu sunt prea dificile sau prea istovitoare pentru tine.

Aceasta este viaţa binecuvântată - nu să fii nerăbdător să vezi cât mai departe pe drum, nici să fii peste măsură de preocupat de pasul următor, nu să fii dornic să-ţi alegi calea, nici să te încarci până la refuz cu responsabilităţi grele de viitor, ci să-L urmezi pe Păstor în tăcere, pas cu pas.

Întunecat e cerul! şi-nvăluit, necunoscutul mâine! Întunecată-i calea vieţii, căci noaptea încă n-a trecut; Mult dorita lumină n-am s-o împrumut în acest timp; Dar aceasta ştiu şi cred, că EL MERGE ÎNAINTE.

Pericole sunt aproape! şi spaime îmi zdruncină mintea; Inima pare că se teme de ce trebuie să mai întâmpine în viaţă; Dar eu sunt al Lui - El ştie drumul pe care merg, Cu mult mai binecuvântat, atât timp cât EL MERGE ÎNAINTE. Îndoielile şi-aruncă umbrele lor fantomatice şi nepoftite peste mine, Îndoieli că ce-i mai bun în viaţă - lucrurile cele mai alese ale vieţii s-au dus; Ce m-ar putea întări, ce m-ar putea restabili mai mult decât Cuvântul Tău Şi acest fapt binecuvântat, că EL ÎNCĂ MERGE ÎNAINTE. EL MERGE ÎNAINTE! Aceasta să fie consolarea mea! El merge înainte! Pe aceasta se bazează inima mea! El merge înainte! Aceasta garantează salvarea! EL MERGE ÎNAINTE! De aceea totul este bine. Danson Smith Păstorul oriental mergea întotdeauna înaintea oilor sale. El era întotdeauna în

faţă. Orice atac asupra oilor trebuia să treacă mai întâi de el. Acum Dumnezeu este în faţă. El este în zilele noastre de mâine, şi ziua de mâine îi umple pe oameni de frică. Dar Dumnezeu este deja acolo. Toate zilele de mâine ale vieţii noastre trebuie să treacă pe la El până să ajungă la noi. F. B. Meyer

Dumnezeu este în toate zilele de mâine, De aceea eu trăiesc pentru astăzi, Sigur că voi găsi la răsăritul soarelui Călăuzire şi putere pentru calea mea; Putere pentru orice moment de slăbiciune, Speranţă pentru orice moment de suferinţă, Mângâiere pentru orice necaz, Vreme frumoasă şi bucurie după ploaie.

15 Ianuarie Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea, şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme,

căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta şi-ţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu Avraam“. (Geneza 26:24)

Era în aceeaşi noapte când Isaac s-a suit la Beer-Şeba. Crezi că această

revelaţie de la Dumnezeu a fost accidentală? Crezi că momentul în care a avut loc a fost la întâmplare? Crezi că s-ar fi putut întâmpla în oricare altă noapte ca aceea? Dacă da, atunci te înşeli amarnic. De ce a venit la Isaac în noaptea când a ajuns la Beer-Şeba? Pentru că era noaptea în care în sfârşit s-a odihnit. În ţara lui străveche fusese hărţuit. Au fost o mulţime de certuri meschine pentru nişte fântâni nesemnificative care erau ale lui. Nimic nu este mai rău ca aceste mici necazuri, mai ales când sunt multe. Din cauza acestor mici necazuri, chiar şi după ce s-au terminat, locurile păstrau o amintire neplăcută pentru Isaac. De aceea a fost nevoit să plece şi să caute o schimbare de decor. Şi-a întins cortul departe de locul disputelor lui anterioare. În noaptea aceea a venit revelaţia. Dumnezeu i-a vorbit când nu mai avea nici o furtună interioară. El nu-i putea vorbi lui Isaac când mintea lui era preocupată. Glasul lui Dumnezeu are nevoie de liniştea sufletului tău. Numai în liniştea duhului său, a putut Isaac să audă veşmântul lui Dumnezeu trecând uşor pe lângă el. Noaptea lui liniştită a devenit noaptea lui strălucită.

Suflete al meu, ai cântărit tu aceste cuvinte: „Opriţi-vă, şi să ştiţi…“ (Psalmul 46:10)? În momentele de întristare, nu poţi să auzi răspunsul la rugăciunile tale. De câte ori nu ţi s-a părut că răspunsul a venit mult mai târziu! Inima n-a auzit nici o replică în timpul plânsului ei, a tunetului ei, a cutremurului ei şi a focului ei. Dar odată ce plânsul a încetat, odată ce s-a făcut linişte, odată ce mâna ta nu mai zdruncină poarta de fier, şi odată ce preocuparea pentru alte vieţi învinge tragedia propriei tale vieţi, mult aşteptata replică apare. Trebuie să te odihneşti, o, suflete, ca să primeşti dorinţa inimii tale. Potoleşte-ţi bătăile inimii pentru interesele tale. Pune furtuna problemelor tale personale pe altarul încercărilor zilnice al lui Dumnezeu, şi-n aceeaşi noapte, Domnul ţi Se va revela. Curcubeul Lui se va întinde peste furtuna potolită, şi în liniştea ta vei auzi muzica eternă.

George Matheson

Urmează-ţi singură calea, Inimă liniştită şi neînfricată. Vei cunoaşte lucruri ciudate, tainice, Pe care nici un glas nu ţi le-a spus. În timp ce mulţimea micilor descurcăreţi Aleargă după lucruri deşarte şi de nimic, Tu vei vedea răsărind o lume măreaţă În care se aude o muzică dulce şi sfântă. Lasă altora drumul prăfuit,

Păstrează-ţi sufletul fără pată şi plin de lumină, Ca suprafaţa strălucitoare a oceanului Când soarele îşi ia zborul. din Germanul de V. Schoffel

16 Ianuarie S-a stârnit o mare furtună de vânt. (Marcu 4:37)

Unele furtuni ale vieţii - un necaz foarte mare, o dezamăgire amară, o

înfrângere zdrobitoare - se abat dintr-odată asupra noastră. Altele vin mai încet, apărând la marginea neregulată a orizontului nu mai mare decât o palmă de om. Dar necazul care pare atât de nesemnificativ se întinde până acoperă cerul şi ne copleşeşte.

Dar numai în furtună Dumnezeu ne pregăteşte pentru slujbă. Când Dumnezeu vrea un stejar, El îl plantează acolo unde-l scutură furtunile şi-l bat ploile. În bătălia de la miezul nopţii cu fenomenele naturii stejarul îşi dezvoltă scoarţa lui aspră şi devine regele pădurii.

Când Dumnezeu vrea să formeze caracterul unui om, îl pune în furtuni. Istoria omenirii a fost întotdeauna aspră şi dură. Nimeni nu poate ajunge desăvârşit până n-a fost scos afară în furia furtunii şi până n-a găsit glorioasa împlinire a rugăciunii: „O, Dumnezeul meu, ia-mă, zdrobeşte-mă, modelează-mă!“

Un francez a pictat un tablou al geniului universal. În pictura sa erau oratori, filozofi şi martiri renumiţi, toţi care au dobândit preeminenţă în diverse aspecte ale vieţii. Un lucru remarcabil cu privire la acest tablou era acesta: fiecare om preeminent în abilitatea sa fusese mai întâi preeminent în suferinţă. În prim plan stătea figura unui bărbat căruia i s-a interzis accesul în Ţara Promisă: Moise. Lângă el, simţindu-şi calea, este orbul Homer. Milton este acolo, orb şi cu inima zdrobită. Apoi este forma Unuia care tronează peste ei toţi. Care este caracteristica Lui? Faţa Lui era desfigurată mai mult decât a tuturor celorlalţi. S-ar putea ca artistul să fi numit acest mare tablou Furtuna.

Frumuseţile naturii apar după furtună. Frumuseţea aspră a muntelui se naşte într-o furtună, şi eroii vieţii sunt cei bătuţi de furtună şi căliţi în război.

Ai trecut prin furtuni şi-ai fost măturat de vânturile furioase? Te-au lăsat ele zdrobit, extenuat şi bătut în vale, sau te-au ridicat pe piscul însorit al unei mult mai bogate, mai adânci şi mai statornice naturi umane? Te-au lăsat ele cu mai multă compasiune pentru cei ce sunt bătuţi de furtună şi căliţi în război? selectat

Vântul care bate nu poate doborî

Pomul pe care Dumnezeu îl plantează; Bate spre est şi-apoi spre vest, Frunzele delicate au puţină odihnă, Dar orice vânt care bate este cel mai bun. Pomul pe care Dumnezeu îl plantează Prinde rădăcini mai adânci şi se înalţă tot mai mult, Îşi întinde ramurile măreţe, căci voia bună a lui Dumnezeu Îi împlineşte toate nevoile. Nici o furtună n-are putere să distrugă Pomul pe care-l ştie Dumnezeu; Nici trăsnetul, nici ploaia care bate, Nici fulgerul scânteietor, nici uraganul; Când au trecut, rămâne totuşi, Pomul pe care-l ştie Dumnezeu, În toate furtunile el rămâne neclintit, Şi din prima până-n ultima lui zi Creşte tot mai frumos.

17 Ianuarie

Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei? (Daniel 6:20)

Găsim de multe ori în Scriptură expresia „Dumnezeul cel viu“, şi totuşi

suntem atât de înclinaţi s-o uităm. Ştim că este scris „Dumnezeul cel viu“, dar în viaţa noastră de zi cu zi nu este nimic care să fie pierdut din vedere atât de des ca faptul că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu. Uităm că El este acelaşi şi azi, aşa cum era şi acum trei sau patru mii de ani, că El are aceeaşi putere suverană, şi că El copleşeşte cu aceeaşi dragoste plină de har pe cei care-L iubesc şi-L slujesc. Trecem cu vederea faptul că va face pentru noi acum ce a făcut cu mii de ani în urmă pentru alţii, pentru simplul motiv că El este neschimbatul, Dumnezeu viu. Ce motiv minunat să te încrezi în El, şi-n momentele cele mai grele din viaţă să nu pierzi deloc din vedere faptul că El este, şi va fi veşnic, Dumnezeul cel viu!

Asigură-te că, dacă umbli cu El, priveşti la El, şi aştepţi ajutorul Lui, El nu te va dezamăgi niciodată. Un credincios bătrân care a umblat cu Domnul timp de 44 de ani a scris următoarele cuvinte ca o încurajare pentru tine: „Dumnezeu nu m-a dezamăgit niciodată. Chiar şi-n cele mai mari dificultăţi, în cele mai grele

încercări, şi-n cea mai adâncă sărăcie sau nevoie, El nu m-a dezamăgit niciodată. Pentru că am fost împuternicit de harul lui Dumnezeu să mă-ncred în El, El a venit întotdeauna în ajutorul meu. Mă delectez vorbind bine despre Numele Lui“. George Mueller

Martin Luther, cugetând adânc şi având nevoie de puterea ascunsă într-o perioadă de primejdie şi frică din viaţa lui, a fost văzut trasând cu degetul pe masă cuvintele: „El e viu! El e viu!“ Aceasta este speranţa noastră pentru noi înşine, adevărul Lui şi umanitatea Lui. Oamenii vin şi pleacă. Lideri, învăţători şi filozofi vorbesc şi lucrează pentru un timp şi apoi cad în tăcere şi fără putere. Dar El rămâne. Ei mor, dar El trăieşte. Ei sunt lumini care strălucesc, dar se sting în cele din urmă. Dar El este adevărata Lumină din care ei îşi trag propria strălucire, iar El străluceşte veşnic. Alexander Maclaren

„Într-o zi am avut ocazia să-l cunosc pe Dr. John Douglas Adam“, scria Charles Gallaudet Trumbull. „Am aflat că el considera că cea mai mare comoară a lui spirituală este conştientizarea fermă a prezenţei permanente a Domnului Isus. Nimic nu l-a susţinut mai mult, spunea el, ca realizarea faptului că Domnul Isus era permanent cu el. Această conştientizare era complet independentă de sentimentele lui, de valoarea lui şi de înţelegerea felului în care Domnul Isus Îşi va demonstra prezenţa.

Mai mult, el spunea că Hristos este centrul gândurilor lui. Ori de câte ori mintea lui se elibera de alte treburi, se întorcea la Hristos. Oricând era singur, şi indiferent unde s-ar fi aflat, el Îi vorbea cu glas tare lui Hristos, la fel de simplu şi de natural ca oricărui prieten uman. În felul acesta prezenţa Domnului Isus era foarte reală pentru el“.

18 Ianuarie

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos. (2 Corinteni 2:14)

Dumnezeu câştigă cele mai mari victorii ale Lui prin înfrângeri aparente.

Foarte des pare că vrăjmaşul triumfă pentru o perioadă, şi Dumnezeu îngăduie aceasta. Dar apoi El intervine şi dejoacă planurile vrăjmaşului, nimiceşte victoria aparentă şi, aşa cum spune Biblia, „răstoarnă calea celor răi“ (Psalmul 146:9). Prin urmare, El ne dă o victorie cu mult mai mare decât am fi avut dacă n-ar fi îngăduit ca vrăjmaşul să triumfe aparent la început.

Povestea celor trei tineri evrei care au fost aruncaţi în cuptorul de foc este cunoscută. Era o victorie aparentă a vrăjmaşului. Părea că slujitorii Dumnezeului celui viu aveau să sufere o teribilă înfrângere. Toţi am trecut prin situaţii în care părea că suntem înfrânţi, iar vrăjmaşul se bucura. Ne putem imagina ce înfrângere deplină părea să fie această situaţie pentru prietenii lui Daniel. Ei au fost aruncaţi în mijlocul flăcărilor înfricoşătoare în timp ce vrăjmaşii lor aşteptau să-i vadă arzând. Însă vrăjmaşul a fost foarte mirat să-i vadă plimbându-se prin foc şi simţindu-se foarte bine. Apoi împăratul Nebucadneţar le-a spus să iasă din foc. Vrăjmaşii „s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei…pentru că nu este nici un alt Dumnezeu care să poată izbăvi ca El“ (Daniel 3:27,29b).

Această aparentă înfrângere s-a transformat într-o victorie miraculoasă. Să presupunem că aceşti trei oameni şi-ar fi pierdut credinţa şi curajul, şi s-ar

fi plâns, zicând: „De ce nu ne-a păzit Dumnezeu de cuptor?“ Ei ar fi fost arşi şi Dumnezeu n-ar fi fost glorificat. Dacă treci printr-o încercare grea acum, n-o considera o înfrângere. În schimb, continuă prin credinţă să ceri victoria prin El care poate să te facă mai mult decât biruitor (vezi Rom. 8:37), şi o victorie glorioasă îşi va face apariţia în curând. Fie ca să învăţăm că-n toate locurile dificile în care ne duce Dumnezeu, El ne dă ocazia să ne exersăm credinţa în El că va aduce rezultate binecuvântate şi va glorifica mult Numele Său.

din Viaţa de rugăciune

Înfrângerea poate servi la fel de bine ca şi victoria Să zdruncine sufletul şi să lase să iasă la iveală gloria. Când stejarul măreţ se încordează în bătaia vântului, Ramurile absorb noua frumuseţe, şi trunchiul Îşi înfige rădăcinile mai adânc în coasta expusă vântului. Numai sufletul care cunoaşte suferinţa puternică Poate cunoaşte extazul puternic. Necazurile vin Pentru a face loc în inimă bucuriei.

19 Ianuarie

Isus le-a spus (ucenicilor Săi) … că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. (Luca 18:1)

„Uitaţi-vă cu băgare de seamă la furnică“, le-a spus odată prietenilor lui

marele cuceritor oriental Tamerlane. Povestindu-le o întâmplare din tinereţea lui, a spus: „Odată am fost nevoit să primesc adăpost de la vrăjmaşii mei într-o clădire ruinată, unde am stat singur mai multe ore. Dorind să-mi distrag gândurile de la situaţia mea deznădăjduită, mi-am aţintit privirea asupra unei furnici care căra o boabă de porumb mult mai mare decât ea, în sus pe un zid înalt. Am numărat încercările ei de a-şi duce planul la bun sfârşit. Boaba de porumb a căzut la pământ de 69 de ori, dar insecta a perseverat. A 70-a oară a ajuns sus. Realizarea furnicii mi-a dat curaj în momentul acela, şi n-am uitat niciodată lecţia“. din Afacerile Împăratului

O rugăciune care foloseşte rugăciunile anterioare care n-au primit răspuns ca o scuză pentru lene, a încetat deja să mai fie o rugăciune a credinţei. Pentru cine se roagă cu credinţă, rugăciunile care n-au primit răspuns nu sunt altceva decât dovada că răspunsul este mult mai aproape. De la început şi până la sfârşit, lecţiile şi exemplele Domnului nostru ne învaţă că rugăciunea care nu este fermă şi persistentă, nici reînsufleţită şi reîmprospătată, şi care nu-şi adună puterea din rugăciunile anterioare, nu este rugăciunea care va triumfa. William Arthur

Arthur Rubinstein, marele pianist, a spus odată: „Dacă neglijez să exersez o zi, observ eu; două zile, observă prietenii mei; trei zile, observă publicul“. Este vechiul principiu: „Repetiţia face perfecţiunea“. Trebuie să continuăm să credem, să ne rugăm şi să facem voia Lui. În orice artă, când artistul încetează să exerseze, ştim rezultatul. Dacă am folosi acelaşi nivel de judecată sănătoasă în credinţa noastră pe care-l folosim în viaţa de zi cu zi, am merge înainte spre perfecţiune.

Motto-ul lui David Livingston era: „Am hotărât să nu mă opresc niciodată până nu ajung la ţintă şi până nu mi-am atins scopul“. El era biruitor prin perseverenţă neclintită şi încredere în Dumnezeu.

20 Ianuarie

Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.

(Eclesiastul 7:3)

Necazul, sub puterea harului divin, face diferite lucrări în viaţa noastră. Necazul scoate la lumină adâncimi necunoscute ale sufletului, şi capacităţi necunoscute de a suferi şi de a sluji. Oamenii fără griji, uşuratici sunt întotdeauna

superficiali şi nu sunt niciodată conştienţi de caracterul lor sărăcăcios sau de lipsa lor de profunzime. Necazul este unealta cu care Dumnezeu ară profunzimile sufletului, ca să dea recolte mai bogate. Dacă omenirea ar fi rămas într-o stare glorificată, fără să fi căzut niciodată, atunci şuvoaiele puternice de bucurie divină ar fi fost puterea pe care Dumnezeu ar fi folosit-o ca să scoată la iveală capacităţile sufletului nostru. Dar într-o lume căzută, necazul, deşi îndepărtat de mulţi cu disperare, este puterea aleasă pentru a ne descoperi faţă de noi înşine. Prin urmare, necazul este cel care ne pune să ne facem timp ca să medităm adânc şi serios.

Necazul ne face să ne mişcăm mai încet, mai atent, şi să ne examinăm motivaţiile şi atitudinile. Deschide înăuntrul nostru capacităţile vieţii cereşti, şi ne face dornici să punem în mişcare capacităţile noastre pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe alţii.

Imaginează-ţi un sat de oameni leneşi, care trăiesc la poalele unui lanţ de munţi înalţi, dar care nu s-au aventurat niciodată să exploreze văile şi canioanele din spatele munţilor. Într-o zi o vijelie puternică se abate peste munţi, transformând văile ascunse în adevărate trompete răsunătoare şi descoperind scobiturile lor interioare, ca formele răsucite ale unei scoici gigantice. Sătenii de la poalele munţilor sunt uimiţi de labirinturile şi de scobiturile neexplorate ale unei regiuni atât de apropiate şi totuşi atât de necunoscute. Şi aşa se întâmplă cu mulţi oameni care trăiesc nepăsători pe muchia externă a sufletelor lor până când furtuni puternice de necazuri scot la iveală profunzimi ascunse în interior, care n-au fost niciodată cunoscute sau măcar bănuite.

Dumnezeu nu foloseşte niciodată pe cineva foarte mult până nu zdrobeşte complet persoana respectivă. Iosif a avut parte de mai multe necazuri decât ceilalţi fii ai lui Iacov, şi aceasta l-a condus la funcţia de administrator peste hrana tuturor naţiunilor. Din acest motiv, Duhul Sfânt a spus despre el: „Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului“ (Geneza 49:22). Necazul este necesar pentru a extinde şi a adânci sufletul. din Viaţa Cerească

Solul brun închis este răsturnat De plugul bine ascuţit; Şi eu am învăţat o lecţie. Viaţa mea este ca un câmp, Întins sub cerul lui Dumnezeu, Pentru a da o recoltă bogată. Dar unde creşte grâul auriu?

Unde creşte credinţa? Dar compasiunea? Într-o brazdă tăiată de durere. Maltbie D. Babcock

Orice om şi orice naţiune trebuie să îndure lecţiile din şcoala de necazuri a lui

Dumnezeu. Aşa cum spunem: „Binecuvântată fie noaptea, că ne descoperă stelele“, putem spune şi: „Binecuvântat fie necazul, că ne descoperă mângâierea lui Dumnezeu“. Odată, o revărsare de ape a luat casa şi moara unui om sărac, luând cu ea tot ce avea pe lume. Stătea în faţa scenei pierderii lui mari, cu inima frântă şi descurajat. Însă după ce apele s-au retras, a văzut ceva strălucind pe malurile râului spălate de apă. „Seamănă cu aurul“, îşi spuse el. Şi era aur. Furtuna care-l ruinase l-a transformat într-un om bogat. Aşa se întâmplă de multe ori în viaţă. Henry Clay Trumbull

21 Ianuarie

Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba,

pe care am primit-o de la Domnul Isus. (Faptele Apostolilor 20:24)

Citim în 2 Samuel 5:17: „Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste

Israel şi s-au suit toţi să-l caute“. În momentul în care primim ceva de la Domnul, ceva pentru care merită să luptăm, diavolul vine şi caută să ne distrugă.

Când vrăjmaşul ne înfruntă în pragul unei lucrări mari pentru Dumnezeu, trebuie să acceptăm aceasta ca o dovadă a mântuirii noastre şi să cerem dublă binecuvântare, victorie şi putere. Puterea se dezvoltă prin rezistenţă. Forţa şi mărimea pagubelor provocate de o bombă care explodează se pare că sunt cu atât mai mari cu cât este mai mare rezistenţa la momentul impactului. O uzină electrică produce electricitate suplimentară folosind frecarea turbinelor rotative. Şi într-o zi, vom înţelege şi noi că până şi Satan a fost folosit de Dumnezeu ca unul din instrumentele Lui de binecuvântare. din Zile cereşti pe pământ

Un erou nu se hrăneşte cu dulciuri, Zilnic el îşi mănâncă inima; Camerele celor mari sunt închisorile,

Şi vânturile potrivnice sunt bune pentru corăbiile regale. Ralph Waldo Emerson Nenorocirea este uşa spre triumf. Valea duce la drumul deschis, şi amprenta

necazului este pe orice realizare mare. Coroanele sunt turnate în creuzete, şi lanţurile caracterului care se află la picioarele lui Dumnezeu sunt forjate în flăcări pământeşti. Nimeni nu va câştiga marea victorie, dacă n-a călcat teascul lui vai. Cu brazde adânci de chin şi suferinţă pe fruntea Sa, „omul durerii“ (Isaia 53:3) a spus: „În lume veţi avea necazuri“ (Ioan 16:33). Dar imediat vine psalmul promisiunii: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“.

Urmele paşilor sunt vizibile pretutindeni. Paşii care duc la tronuri sunt pătaţi de sânge, şi cicatricele sunt preţul plătit pentru sceptre. Ne vom câştiga cununile de la uriaşii pe care-i înfrângem. Nu este un secret faptul că necazurile au căzut întotdeauna pe oamenii mari.

Marca rangului în natură Este capacitatea de a suferi; Şi durerea cântăreţului Produce cele mai dulci sunete.

Suferinţa a marcat întotdeauna trena adevăratului reformator. A fost adevărat

în viaţa lui Pavel, Luther, Savonarola, Knox, Wesley şi restul armatei puternice a lui Dumnezeu. Ei au ajuns prin mari suferinţe la punctul culminant al puterii lor.

Orice carte importantă a fost scrisă cu sângele autorului.„Aceştia vin din necazul cel mare“ (Apocalipsa 7:14). În ciuda orbirii sale, nu Homer a fost incomparabilul poet al grecilor? Şi cine a scris visul fără vârstă al Călătoriei creştinului? A fost cumva vreun prinţ în haine regale aşezat într-o trăsură confortabilă? Nu! Splendoarea viziunii lui John Bunyan a înfrumuseţat pereţii întunecaţi şi murdari ai unei închisori engleze din Bedford, în timp ce el, un prinţ prizonier şi un geniu plin de glorie, a făcut o transcriere a scenei prin credinţă.

Măreţ este cel ce cucereşte uşor; Totuşi cel care este grav rănit, Fără suflare, plin de sânge şi sudoare, Şi care cade leşinat, dar luptă mai departe

Es te ş i mai măre ţ .

22 Ianuarie

Isus … a plecat de acolo … într-un loc pustiu. (Matei 14:13)

Nu se cântă în timpul unei pauze muzicale, dar pauza face parte din partitură. În cântecul vieţii noastre melodia este întreruptă ici şi colo de pauze. În timpul acestor pauze, credem din prostie că am ajuns la sfârşitul cântecului. Dumnezeu ne trimite perioade de răgaz forţat, îngăduind boli, eşecuri şi eforturi zadarnice. El introduce o pauză neaşteptată în imnul coral al vieţii noastre, şi ne lamentăm că glasul nostru trebuie să tacă. Ne întristăm că partea noastră lipseşte din muzica care se înalţă continuu spre urechea Creatorului nostru. Şi totuşi, cum interpretează un muzician pauza? El numără pauza cu o precizie fermă şi cântă cu încredere nota care urmează, ca şi cum n-ar fi fost nici o pauză acolo.

Dumnezeu nu compune cântecul vieţii noastre fără un plan. Partea noastră este să învăţăm melodia şi să nu ne descurajăm pe parcursul pauzelor. Ele nu sunt făcute pentru a trece uşor peste ele sau pentru a le omite, nici pentru a strica melodia sau pentru a schimba cheia. Dacă vom privi numai în sus, vom vedea cum Dumnezeu Însuşi bate măsurile pentru noi. Cu ochii la El, următoarea noastră notă va fi plină şi clară. Dacă zicem cu supărare: „Nu este muzică într-o pauză“, să nu uităm că pauza face parte din cântec. Procesul este de multe ori greoi şi dureros în viaţa aceasta, şi totuşi cu câtă răbdare lucrează Dumnezeu ca să ne înveţe! Şi ce mult aşteaptă după noi ca să învăţăm lecţia! John Ruskin

Chemat deoparte - Din serviciul plăcut al vieţii tale ocupate, Din agitaţia neîncetată a lumii de griji şi de lupte, La umbra şi calmul Ghidului tău ceresc Pentru o pauză scurtă ai fost chemat deoparte. Chemat deoparte - Poate dintr-o grădină aridă şi întunecată; Şi totuşi nu singur, dacă ai fost cu El, Şi-ai auzit glasul Lui spunând cu cele mai dulci intonaţii: „Copile, nu vrei să stai cu Mine în acest ceas liniştit?“ Chemat deoparte - Pe cărări ascunse, cu Hristos, Domnul tău, să păşeşti, Să te adapi mai mult de la dulcele Izvor, Să colinzi cu El într-o mai strânsă părtăşie,

Apropi indu-te , poate , pentru a s imţ i că ldura Căminului tău ceresc .

Chemat deoparte - Oh, cunoştinţa creşte mai mult când eşti singur cu El; De multe ori dragostea Lui profundă se arată în taină, Şi se învaţă de către mulţi într-un ceas de durere întunecată; O lecţie rară, dulce a tandreţii Sale. Chemat deoparte - Îţi mulţumim pentru calmul şi umbra Ta; Îţi mulţumim pentru cărările ascunse făcute de dragostea Ta, Şi, pentru că am plâns şi-am vegheat împreună cu Tine, Îţi mulţumim pentru întunecatul nostru Ghetsimani. Chemat deoparte - O, gând odihnitor - El face toate de minune; O, simţământ binecuvântat, cu Hristos singur să locuieşti; Să ne ascundem la umbra crucii Tale, Îţi mulţumim, Doamne, că ne-ai chemat deoparte.

23 Ianuarie

Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? (Psalmul 10:1)

„Dumnezeu este … un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi“ (Psalmul 46:1). Dar El îngăduie nevoi care ne urmăresc, ca şi cum ar fi indiferent la presiunea lor copleşitoare, pentru a ne aduce la capătul puterilor noastre. Prin încercare, suntem ajutaţi să descoperim comoara de întuneric şi de incomensurabilă bogăţie a suferinţei.

Putem fi siguri că El care îngăduie suferinţa este cu noi când trecem prin ea. E posibil să-L vedem numai după ce încercarea grea aproape a trecut, dar noi trebuie să îndrăznim să credem că El nu ne părăseşte niciodată în încercare. Ochii noştri sunt orbi şi nu-L pot vedea pe Cel pe care sufletul nostru Îl iubeşte. Întunericul şi bandajele noastre ne orbesc, aşa că nu putem vedea chipul Marelui

nostru Preot. Şi totuşi El este acolo şi este adânc mişcat. Să nu ne bizuim pe sentimentele noastre, ci să ne încredem în constanta Lui fidelitate. Şi în ciuda faptului că nu-L putem vedea, să vorbim cu El. Deşi prezenţa Lui este învăluită, odată ce începem să-I vorbim Domnului Isus ca şi cum ar fi în faţa noastră, un glas vine şi ne spune că El stă în umbră, veghind asupra alor Săi. Tatăl tău este la fel de aproape de tine când călătoreşti prin cel mai întunecat tunel ca şi atunci când eşti sub cerul liber! din Comentariu Devoţional Zilnic

Deşi cărarea poate fi în totul necunoscută, Deşi drumul poate fi întunecat, Nu călătoresc singur prin umbrele lui, Când paşii Tăi sunt alături.

24 Ianuarie

Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie … A mai aşteptat alte şapte zile,

şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui

era o frunză de măslin ruptă de curând. (Geneza 8:9-11)

Dumnezeu ştie exact când să ne dea şi când să nu ne dea un semn vizibil de încurajare. Ce minunat este când ne încredem în El în ambele cazuri! Şi totuşi este mai bine când orice dovadă vizibilă că El Îşi aduce aminte de noi este oprită.

El vrea să realizăm că Cuvântul Lui - promisiunea de a-Şi aduce aminte de noi - este mult mai real şi mai sigur decât orice dovadă percepută de simţurile noastre. Este bine când El ne trimite dovezi vizibile, dar le vom aprecia mai mult după ce ne-am încrezut în El fără ele. Şi cei care sunt cei mai înclinaţi să se încreadă în Dumnezeu fără nici o dovadă afară de Cuvântul Său, primesc întotdeauna cele mai mari dovezi vizibile ale dragostei Sale.

Charles Gallaudet Trumbull

Să crezi în El, când nori negri de furtună se adună, Şi chiar când cerurile par tăcute, fără sunet? Da, căci El aude fiecare rugăciune şi observă chiar şi căderea

unei vrăbii. Şi să-L lauzi, când necazul, întristarea şi durerea sunt aproape, Şi chiar când pierzi cel mai drag lucru? Pierderea noastră este câştig. Lăudaţi-L, căci în El avem Totul. Mâna noastră în a Lui, chiar când calea pare lungă şi întunecată Iar noi abia vedem pasul dinaintea noastră şi ne înfricoşăm? El ne conduce bine - pe aici, pe acolo, ca să ne ţină aproape. Şi mulţumiţi, când orice potecă este blocată şi pustie, Şi când lucrurile lumii care erau atât de frumoase s-au dus, au murit? Crede şi odihneşte-te şi încrede-te în El, căci El vine să rămână. Răspunsurile întârziate la unele rugăciuni nu sunt refuzuri. Multe rugăciuni

sunt primite şi înregistrate, dar dedesubt sunt cuvintele: „Ceasul meu nu a sosit încă“. Dumnezeu are un moment anume şi un plan pregătit; şi El care controlează limitele vieţii noastre, hotărăşte şi momentul eliberării noastre. Selectat

25 Ianuarie

Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. (Psalmul 23:4)

Acasă la tatăl meu, la ţară, este un dulap mic lângă şemineu, unde ţinem bastoanele sau toiegele a câtorva generaţii ale familiei noastre. În timpul vizitelor mele la casa părintească, când eu şi tatăl meu obişnuim să ieşim la o plimbare, deseori mergem la dulap şi ne luăm toiegele potrivite pentru această ocazie. Şi de fiecare dată când făceam asta, îmi revenea în minte cum Cuvântul lui Dumnezeu este un toiag.

În timpul războiului, când experimentam o perioadă descurajantă şi plină de pericole iminente, versetul „El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul“ (Psalmul 112:7) era un toiag cu care umblam în multe din acele zile negre.

Când copilul nostru a murit şi am rămas cu inimile zdrobite, am găsit un alt toiag în promisiunea: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia“ (Psalmul 30:5).

Când am fost nevoit să plec departe de casă pentru un an din cauza sănătăţii mele precare, fără să ştiu dacă Dumnezeu îmi va îngădui vreodată să mă întorc

acasă şi să muncesc din nou, am ales acest toiag, care nu s-a rupt niciodată: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, … gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde“ (Ieremia 29:11).

În momente de pericol iminent sau îndoială, când judecata omenească pare să nu mai aibă valoare, am mers înainte uşor cu acest toiag: „În seninătate şi încredere va fi tăria voastră“ (Isaia 30:15). Şi-n situaţii critice, urgente, când nu mai era timp pentru deliberare sau acţiune, acest toiag niciodată nu m-a dezamăgit: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă“ (Isaia 28:16). Abbott Benjamin Vaughan, din The Outlook

Soţia lui Martin Luther spunea: „N-aş fi cunoscut niciodată semnificaţia anumitor psalmi, n-aş fi ajuns să apreciez anumite dificultăţi, sau să cunosc frământările interioare ale sufletului; n-aş fi înţeles niciodată cum se practică viaţa de credinţă şi cum se slujeşte, dacă Dumnezeu n-ar fi adus necazuri în viaţa mea“. Este foarte adevărat că nuiaua lui Dumnezeu este asemenea unui băţ indicator al învăţătorului pentru un copil, indicând o literă pentru ca elevul s-o remarce. În acelaşi fel, Dumnezeu ne arată multe lecţii preţioase pe care nu le-am putea învăţa altfel. selectat

Dumnezeu trimite întotdeauna toiagul Său împreună cu nuiaua Sa. Încălţămintea ta să fie de fier şi de aramă, şi puterea ta să ţină cât zilele

tale!“ (Deuteronom 33:25 KJV). Fiecare din noi poate fi sigur că dacă Dumnezeu ne trimite pe cărări

stâncoase, El ne va da încălţăminte rezistentă. El nu ne va trimite niciodată într-o călătorie fără să ne echipeze corespunzător. Alexander Maclaren

26 Ianuarie

Acum încep să-ţi dau … începe şi tu dar să iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti. (Deuteronom 2:31)

Biblia are foarte multe de spus despre aşteptarea lui Dumnezeu, şi învăţătura

poate să nu fie foarte puternic accentuată. Devenim foarte uşor impacientaţi de

întârzierile lui Dumnezeu. Şi totuşi cel mai mare procent al dificultăţilor din viaţa noastră se datorează grabei noastre neliniştite, sau uneori nesăbuite. Nu putem aştepta ca fructul să ajungă la coacere, şi tot insistăm să-l culegem cât este încă verde. Nu putem aştepta răspunsurile la rugăciunile noastre, deşi poate lua mulţi ani anumitor lucruri pentru care ne rugăm, ca să ne fie pregătite. Suntem îndemnaţi să umblăm cu Dumnezeu, dar deseori Dumnezeu merge foarte încet. Şi totuşi această situaţie prezintă şi o altă latură: deseori Dumnezeu aşteaptă după noi.

De multe ori nu reuşim să primim binecuvântarea pe care El a pregătit-o deja pentru noi, pentru că nu înaintăm împreună cu El. Şi deşi este adevărat că pierdem multe binecuvântări pentru că nu-L aşteptăm pe Dumnezeu, mai pierdem numeroase binecuvântări şi pentru că rămânem în urmă. Sunt momente când este nevoie de putere pentru a sta pur şi simplu pe loc, dar şi momente când trebuie să înaintăm cu pas încrezător.

Multe din promisiunile lui Dumnezeu sunt condiţionate, necesitând o acţiune iniţială din partea noastră. Odată ce începem să ascultăm, El va începe să ne binecuvânteze. Lucruri foarte mari i-au fost promise lui Avraam, dar nici unul din ele n-ar fi fost obţinut dacă Avraam ar fi rămas în Caldeea. El a trebuit să lase casa părintească, prietenii şi ţara de baştină, şi să călătorească pe cărări necunoscute şi să persevereze într-o ascultare fermă, pentru a primi promisiunile. Celor zece leproşi pe care Domnul Isus i-a vindecat, li s-a spus să se arate preotului, şi „pe când se duceau, au fost curăţiţi“ (Luca 17:14). Dacă ei ar fi aşteptat să-şi vadă trupurile curăţite înainte să plece, n-ar mai fi văzut-o niciodată. Dumnezeu aştepta să-i vindece, şi-n momentul în care credinţa lor a început să lucreze, a venit binecuvântarea.

Când israeliţii au fost prinşi în capcană la Marea Roşie de către armata lui Faraon, care îi urmărea, li s-a poruncit „să meargă înainte“ (Exod 14:15). Acum ei nu mai trebuia să aştepte, ci să-şi ridice genunchii îndoiţi şi „să meargă înainte“ cu credinţă puternică. Mai târziu li s-a cerut israeliţilor să-şi arate din nou credinţa prin trecerea Iordanului, acolo unde râul avea adâncimea maximă. Aveau cheia cu care puteau să descuie poarta Ţării Promise în mâna lor, şi poarta nu se putea mişca din ţâţâni până nu se apropiau şi o descuiau. Şi cheia era credinţa.

Suntem destinaţi să ducem anumite lupte, şi ne gândim că n-o să fim niciodată victorioşi şi că nu ne putem învinge vrăjmaşii. Şi totuşi, când începem lupta, vine Cineva care luptă de partea noastră. Prin El suntem „mai mult decât biruitori“ (Romani 8:37). Dacă am fi aşteptat cu frică şi cu tremur să vină Ajutorul nostru înainte ca noi să începem lupta, am fi aşteptat degeaba. Aceasta ar fi fost zăbovirea necredinţei. Dumnezeu aşteaptă să toarne peste tine binecuvântările Lui cele mai scumpe. „Mergi înainte“ cu încredere puternică şi ia ce-ţi aparţine.

„Acum încep să-ţi dau … începe şi tu dar să iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti“. J.R.Miller

27 Ianuarie

Vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. (1 Petru 5:10)

Înainte să putem stabili o relaţie nouă şi profundă cu Hristos, trebuie să

dobândim suficientă lumină intelectuală pentru a ne satisface mintea cu privire la faptul că ni s-a dat dreptul să stăm în această nouă relaţie. Chiar şi o umbră de îndoială aici ne-ar putea distruge încrederea. Apoi, după ce am văzut lumina, trebuie să avansăm. Trebuie să luăm o decizie, s-o împlinim şi să ne ocupăm locul de drept cu siguranţa unui copac care este plantat în pământ. Aşa cum o mireasă se încredinţează pe sine mirelui la altarul cununiei, dăruirea noastră lui Hristos trebuie să fie odată pentru totdeauna, fără nici o rezervă sau schimbare din partea noastră.

Apoi urmează o perioadă de stabilizare şi testare, în timpul căreia trebuie să rămânem neclintiţi până când noua relaţie devine atât de impregnată în noi încât devine un obicei permanent. Este asemănător cu un chirurg care repară un braţ rupt, imobilizându-l, ca să nu se mişte. Dumnezeu, de asemenea, are atelele Lui spirituale, pe care vrea să le aplice copiilor Săi, pentru a-i menţine în pace şi în linişte până trec de prima treaptă a credinţei. Uneori încercarea poate fi dificilă, dar „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi“ (1 Petru 5:10). A.B. Simpson

Este o lege naturală care lucrează prin păcat şi prin boală, şi dacă ne lăsăm duşi, urmând cursul circumstanţelor noastre, ne vom scufunda sub puterea Ispititorului. Dar mai este şi-o altă lege, a vieţii spirituale şi fizice în Hristos Isus, spre care ne putem ridica şi prin care putem contrabalansa şi învinge legea naturală care ne trage în jos.

Dar pentru a face aceasta avem nevoie de o energie spirituală reală, de un scop bine definit, de o atitudine fermă şi de credinţă. Este acelaşi principiu ca într-o fabrică unde se foloseşte electricitate pentru funcţionarea utilajelor. Întrerupătorul general trebuie deschis şi lăsat în această poziţie. Puterea este

disponibilă tot timpul, dar trebuie făcută conectarea potrivită. Şi atât timp cât conectarea este intactă, curentul va ţine în funcţiune toate utilajele.

Este o lege spirituală a alegerii, a credinţei, a statorniciei şi a neclintirii în umblarea noastră cu Dumnezeu. Această lege este esenţială pentru lucrarea Duhului Sfânt în ce priveşte sfinţirea şi vindecarea noastră.

din Zile cereşti pe pământ

28 Ianuarie

Sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu. (2 Corinteni 11:2)

O, cât de mult îşi iubeşte bătrânul harpist harpa sa! O strânge în braţe şi-o

mângâie, ca şi cum ar fi un copil care se odihneşte în poala sa. Viaţa lui se consumă odată cu ea. Dar fii atent cum o acordează. O apucă cu fermitate, lovind o coardă scurt şi repede. În timp ce coarda tremură parcă de durere, el se apleacă, ascultând-o foarte atent, ca să prindă prima notă care iese din vibraţia ei. Aşa cum se temea, nota este distorsionată şi stridentă. Atunci întinde coarda, răsucind şurubul chinuitor, şi deşi pare că se rupe din cauza tensiunii, el o loveşte din nou. Apoi iarăşi se apleacă spre ea, ascultând cu grijă, până când în sfârşit apare un zâmbet pe faţa lui în timp ce se aude primul sunet melodic.

Poate că aşa lucrează Dumnezeu cu tine. Pentru că te iubeşte mai mult decât îşi iubeşte harpistul harpa, El nu găseşte nimic la tine decât sunete stridente şi discordante. El îţi întinde coardele inimii cu suferinţe chinuitoare. Aplecându-Se spre tine cu tandreţe, El loveşte coardele şi ascultă. Auzind doar un murmur strident, El te loveşte din nou. Inima Lui sângerează pentru tine, aşteptând cu nerăbdare să audă sunetul „facă-se nu voia mea, ci a Ta“ (Luca 22:42) - o melodie la fel de dulce pentru urechile Lui ca şi cântecul îngerilor. El nu va înceta niciodată să-ţi lovească toate coardele inimii, până când sufletul tău smerit şi disciplinat nu se va uni cu sfintele şi eternele armonii ale fiinţei Lui. selectat

O, ce farmec este într-o harpă cu multe coarde, Când fiecare sună frumos cu dragoste într-o armonie melodioasă! Dar, vai, ce vaiet şi ce disonanţă, când una sau alta e plesnită, Neîntinsă, ruptă şi pierdută din îndrăgitul instrument.

Căci extazul iubirii este legat de durerea sau frica pierderii, Şi mâna care ia cununa, trebuie să simtă durerea crucii împreună cu

alţii; Însă cel care n -a avut niciodată un confl ict , nu va câşt iga

niciodată o victor ie , Şi numai cei care trudesc cunosc dulceaţa odihnei şi a liniştii. Numai între furtuni poate călătorul alpin să cunoască Gloria t ranscendentă a cerului curat , scl ipind şi s trălucind

minunat; Dacă a avut strălucirea intactă a zilelor de vară fără nori, Aceasta fusese întunecată de praful şi vălul unei ceţi

ameninţătoare. Cine ar îndrăzni să cunoască nici una sau ambele aceste

al ternat ive: Cel mai minunat freamăt de bucurie sau agonia cutremurătoare a nenorocirii! Niciodată durerea excesivă, atunci niciodată bucuria excesivă, Pentru că inima care este surdă la aceea, nu va fi niciodată sensibilă la aceasta.

29 Ianuarie

Dumnezeu este în mijlocul ei, ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. (Psalmul 46:5)

„Nu se clatină“ - ce declaraţie inspirată! Este posibil ca noi, care suntem atât

de uşor clătinaţi de lucrurile pământeşti, să ajungem la un punct în care nimic să nu ne poată supăra sau să ne tulbure pacea? Răspunsul este afirmativ, şi apostolul Pavel îl cunoştea. Când era în drum spre Ierusalim, Duhul Sfânt l-a avertizat că îl „aşteaptă lanţuri şi necazuri“ (Fapte 20:23). Şi totuşi el ar fi putut spune triumfător: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă“ (Fapte 20:24).

Tot ce ar fi putut fi tulburat în viaţa şi experienţa lui Pavel, fusese deja clătinat, şi el nu-şi mai considera viaţa, nici lucrurile lui, ca având vreo valoare pământească. Şi dacă-L vom lăsa pe Dumnezeu să-Şi împlinească voia Lui cu noi,

vom ajunge şi noi la acelaşi punct. Şi atunci, ca şi Pavel, nici stresul, nici încordarea lucrurilor mici, nici marile şi grelele încercări ale vieţii nu vor avea destulă putere să ne răpească „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“ (Filip. 4:7). Dumnezeu declară această pace ca fiind moştenirea celor care au învăţat să se odihnească numai în El.

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou“ (Apocalipsa 3:12). Să devii neclintit ca un stâlp în casa lui Dumnezeu este un ţel atât de preţios, încât am îndura bucuroşi toate încercările necesare ca să ajungem acolo! Hannah Whitall Smith

Când Dumnezeu este centrul unei împărăţii sau al unei cetăţi, El o întăreşte „ca muntele Sionului, care nu se clatină“ (Psalmul 125:1). Şi când Dumnezeu este centrul unui suflet, chiar dacă se îngrămădesc nenorocirile din toate părţile şi urlă ca valurile mării, înăuntrul lui este o pace constantă. Lumea nu poate nici să dea nici să răpească acest fel de pace. Ce-i face pe oamenii de astăzi să tremure ca nişte frunze la primul semn de primejdie? Pur şi simplu lipsa trăirii lui Dumnezeu în sufletele lor, care sunt umplute în schimb cu lucrurile lumii.

„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie“ (Psalmul 125:1). Este un vechi cântec scoţian, inspirat de acest verset, care ne întăreşte sângele ca fierul:

Cine se alipeşte de Dumnezeu cu încredere constantă Rămâne în picioare ca muntele Sionului, Şi cine rămâne neclintit, nu se va clătina, Ci va sta întărit pe vecie ca oţelul!

30 Ianuarie

Voi fi ca roua pentru Israel. (Osea 14:5)

Roua este o sursă de prospeţime. Este provizia naturii pentru înnoirea feţei pământului. Ea cade noaptea, şi fără ea vegetaţia ar muri. Această mare valoare înnoitoare pe care o are roua este foarte des recunoscută în Scripturi şi folosită ca un simbol al înviorării spirituale. Aşa cum natura este scăldată în rouă, tot aşa Domnul Îşi înnoieşte poporul. În Tit 3:5, acelaşi gând al înviorării spirituale este legat de lucrarea Duhului Sfânt şi e numit „înnoirea făcută de Duhul Sfânt“.

Sunt mulţi lucrători creştini care nu recunosc cât de importantă este roua cerească pentru viaţa lor, şi, ca urmare, nu au prospeţime şi energie. Duhul lor este uscat şi plecat din lipsă de rouă.

Iubitul meu tovarăş de slujire, recunoşti tu prostia unui muncitor care încearcă să lucreze toată ziua fără să mănânce? Dar recunoşti tu prostia unui slujitor al lui Dumnezeu care încearcă să lucreze fără a se hrăni cu mana cerească? Totuşi, nu este suficient să ai o alimentaţie spirituală ocazională. În fiecare zi trebuie să primeşti „înnoirea făcută de Duhul Sfânt“. Cunoşti foarte bine diferenţa dintre a pulsa cu toată fiinţa ta de energia şi prospeţimea vieţii divine a lui Dumnezeu şi simţământul de epuizare şi oboseală. Tăcerea şi liniştea aduc roua. Noaptea, când frunzele şi iarba sunt liniştite, plantele îşi deschid porii pentru a primi proaspăta şi revigoranta baie. Şi roua spirituală vine când stai în tăcere în prezenţa Stăpânului. Stai liniştit înaintea Lui, pentru că graba te împiedică să primeşti roua. Aşteaptă înaintea lui Dumnezeu până când te simţi saturat, umplut de prezenţa Lui. Apoi mergi mai departe cu îndeplinirea următoarei tale slujbe, conştient fiind de prospeţimea şi energia lui Hristos. Dr. Pardington

Roua nu cade niciodată acolo unde este arşiţă sau vânt. Temperatura trebuie să scadă, vântul să înceteze, iar aerul să ajungă la un punct de răcoare şi linişte -linişte absolută - înainte ca particulele invizibile de umezeală să devină roua care îmbăiază orice plantă sau floare. Şi harul lui Dumnezeu nu vine să aducă odihnă şi înnoire sufletului nostru, până nu ajungem la un moment de linişte deplină înaintea Lui.

Picură liniştitele Tale picături de rouă a tăcerii, Până când toate străduinţele noastre încetează: Eliberează-ne sufletul de încordare şi stres; Şi lasă vieţile noastre să mărturisească Frumuseţea păcii Tale, aşa cum ai rânduit. Respiră prin pulsuri pline de dorinţă Răcoarea Ta şi balsamul Tău; Fă ca raţiunea să stea tăcută, bătăile ei să-nceteze: Vorbeşte prin cutremur, vânt şi foc, O, susur blând şi liniştit!

31 Ianuarie

Dacă dă El pace ... (Iov 34:29)

El dă pace în mijlocul furtunii. În timp ce navigăm pe lac cu El, departe de uscat, pe îndepărtate adâncimi, deodată, sub cerul nopţii, se stârneşte o furtună puternică. Pământul şi iadul parcă s-au mobilizat împotriva noastră, şi fiecare val ameninţă să scufunde barca noastră. Atunci El Se trezeşte din somn şi mustră vântul şi valurile. El face semn cu mâna, anunţând încetarea furtunii furioase şi începutul liniştii odihnitoare. Glasul Lui se aude peste urletul vântului, printre odgoane, vele şi catarge, şi peste vuietul valurilor. „Taci! Fără gură!“ (Marcu 4:39). Nu o poţi auzi? Şi dintr-odată s-a făcut o linişte mare. El dă pace - pace chiar atunci când ne pierdem puterea interioară şi orice ajutor omenesc. De multe ori El le înlătură pentru că ne bazăm prea mult pe ele. Suntem tentaţi să privim la bucuriile, plăcerile, pasiunile sau visurile noastre cu prea multă satisfacţie. Atunci, prin dragostea Lui îndurătoare, El le îndepărtează, lăsându-ne să distingem între ele şi El. El Se apropie şi şopteşte, asigurându-ne de prezenţa Lui şi aducând o pace infinită pentru a ne păzi inimile şi gândurile. El dă pace.

El dă pace. O, Frate mai mare, Ale cărui picioare fără casă au trasat calea noastră de dureri, Ale cărui mâini au născut povara necazurilor noastre, Ca în pierderile noastre să putem găsi câştigul nostru. Din toate darurile şi mângâierile Tale infinite, Nu-Ţi cer decât atât: în toate momentele grele Să aud glasul Tău prin tot tumultul care mă fură, Şi să mă odihnesc în pace sub puterea lui liniştitoare. Grijile nu mă pot tulbura dacă sufletul meu locuieşte În atmosfera liniştită a credinţei, ale cărei zile sunt însorite; Întristarea nu mă poate clătina dacă umblu alături de Tine, Cu mâna mea în a Ta, pe calea întunecată. Sunt mulţumit să ştiu că va veni o dimineaţă luminoasă Când voi fi scăpat de toate umbrele; Aştept senin răpirea din zorii acelei dimineţi -

Cine mă poate tulbura când Tu-mi trimiţi pacea Ta?

1 Februarie

De la Mine s -a întâmplat lucrul aces ta . (1 Împăraţ i 12:24)

Dezamăgirile vieţii sunt pur şi simplu întâlniri ascunse ale dragostei. C. A. Fox

Copilul Meu, astăzi am un mesaj pentru tine. Lasă-mă să ţi-l şoptesc la ureche, ca orice nor de furtună care s-ar putea ridica să strălucească cu glorie, şi locurile denivelate pe care trebuie să le parcurgi să fie netezite. Sunt doar şapte cuvinte, dar lasă-le să pătrundă în fiinţa ta interioară şi foloseşte-le ca pe o pernă pe care să-ţi odihneşti capul obosit. „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta“. Ai realizat vreodată că tot ce te afectează pe tine, Mă afectează şi pe Mine? „Căci cel ce se atinge de [tine] se atinge de lumina ochilor [Mei]“ (Zaharia 2:8). „Pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc“ (Isaia 43:4), de aceea este plăcerea Mea deosebită să te învăţ. Vreau să ştii, când ispitele te atacă şi vrăjmaşul năvăleşte „ca un râu“ (Isaia 59:19), că „de la Mine s-a întâmplat lucrul acesta“ şi că slăbiciunea ta are nevoie de puterea Mea, şi siguranţa ta stă în a Mă lăsa pe Mine să lupt pentru tine. Eşti în situaţii dificile, înconjurat de oameni care nu te înţeleg, nu-ţi cer niciodată părerea şi întotdeauna te dau la o parte? „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta“. Eu sunt Dumnezeul situaţiilor. Tu nu ai ajuns în locul acesta din întâmplare – eşti exact unde am intenţionat Eu să fii. Nu M-ai rugat tu să te fac smerit? Vezi deci că te-am pus în şcoala perfectă, unde tocmai lecţia aceasta este predată. Situaţiile prin care treci şi oamenii din jurul tău sunt doar folosiţi pentru împlinirea voii Mele. Ai probleme cu banii, nu poţi s-o scoţi la capăt? „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta“, pentru că Eu sunt Cel care-ţi ţin finanţele şi vreau să înveţi să depinzi de Mine. Resursele Mele sunt nelimitate şi Eu voi îngriji de toate trebuinţele tale. Vreau să încerci promisiunile Mele ca nimeni să nu poată spune: „Voi n-aţi avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru“ (Deut. 1:32). Treci printr-un necaz? „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta“. Eu sunt un „om al durerii şi obişnuit cu suferinţa“ (Isaia 53:3). Am îngăduit ca mângâietorii tăi pământeşti să te părăsească, pentru ca întorcându-te la Mine să primeşti „o mângâiere veşnică şi o bună nădejde“ (2 Tesaloniceni 2:16). Ţi-ai dorit mult să faci o lucrare mare pentru Mine, şi în loc de aceasta ai fost pus deoparte pe un pat de suferinţă şi durere? „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta“. Erai atât de ocupat că nu ţi-am putut capta atenţia şi vroiam să te învăţ câteva din cele mai adânci adevăruri ale Mele. „Şi cei care doar stau şi aşteaptă slujesc“. De fapt,

unii dintre cei mai mari lucrători ai Mei sunt cei care nu pot să slujească fizic, dar care au învăţat să mânuiască arma puternică a rugăciunii. Astăzi pun un potir cu untdelemn sfânt în mâinile tale. Foloseşte-l cu toată libertatea, copilul Meu. Unge cu el fiecare situaţie nouă, fiecare cuvânt care te răneşte, fiecare întrerupere care te face să devii neliniştit şi fiecare slăbiciune pe care o ai. Durerea te va părăsi pe măsură ce înveţi să Mă vezi în toate lucrurile.

Laura A. Barter Snow

„Aceas ta e de l a Mine“, a spus Sa lva to ru l , Şi ap lecându -Se mi -a să ru ta t sp rânceana , „Pen t ru că Cel ce t e iubeş te aşa a comandat . Odihneş te - t e dar în Mine , f i i r ăbdă to r acum, Tată l t ău ş t i e că avea i nevo ie de as ta , Deş i , poa te nu po ţ i să în ţe leg i de ce – Nu te în t r i s t a pen t ru lucrur i ca re par să - ţ i l ipsească . Lucru l pe care ţ i - l t r imi t es te ce l mai bun pen t ru t ine“.

Atunc i , p r iv ind p r in t re l acr imi , am ceru t , „Domnul meu drag , i a r t ă -mă, n -am ş t iu t , Nu va f i g reu dacă păşeş t i Tu , Pe f i ecare căra re , îna in tea mea a i c i jos“ . Şi aces t lucru t rebu ie să f i e pen t ru b ine le meu , Haru l Lu i es te de a juns pen t ru f i ecare t es t . Deci eu vo i con t inua să cân t : „Or ice s -a r în tâmpla , Ca lea lu i Dumnezeu pen t ru mine es te în to tdeauna cea mai bună“.

2 Februarie

M-a acoperit cu umbra mâinii Lui şi M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi. (Isaia 49:2)

„În umbră“ – fiecare dintre noi trebuie să meargă acolo câteodată. Lumina orbitoare a soarelui este prea luminoasă, şi ochii noştri sunt vătămaţi. Curând ei devin incapabili să distingă umbrele subtile de culoare sau să deosebească nuanţele neutre, cum ar fi camera umbrită a bolnavului, casa umbrită de jale, sau viaţa umbrită din care lumina soarelui s-a îndepărtat.

Dar nu te teme! Este umbra mâinii lui Dumnezeu. El te conduce, şi sunt lecţii care nu pot fi învăţate decât acolo unde te conduce El. Fotografia feţei Lui nu poate fi developată decât în camera obscură. Dar să nu crezi că El te-a dat la o parte. Tu eşti încă „în tolba Lui cu săgeţi“. El nu te-a aruncat cât colo ca pe ceva fără valoare. El doar te ţine pe aproape până vine momentul când te poate trimite repede şi cu toată încrederea într-o misiune care Îi va aduce glorie. O, tu, cel ţinut în umbră, izolat, aminteşte-ţi cât de strâns este legată tolba cu săgeţi de luptător. Este întotdeauna la îndemâna lui şi este protejată cu gelozie.

din Hristos în Isaia, de F.B. Meyer În unele domenii ale naturii, umbrele sau întunericul sunt locurile în care plantele cresc cel mai mult. Frumosul grâu indian niciodată nu creşte mai rapid decât în întunericul unei nopţi calde de vară. Soarele usucă şi răsuceşte frunzele în lumina arzătoare a amiezii, dar odată ce un nor ascunde soarele, ele repede se desfac. Umbrele fac o slujbă pe care lumina soarelui nu o poate face. Frumuseţea cerului înstelat nu poate fi văzută în toată plinătatea ei până când umbrele nopţii nu alunecă pe cer. Ţinuturile cu ceaţă, nori şi umbră sunt pline de verdeaţă. Şi există flori frumoase care înfloresc numai la umbră, şi nu în soare. Cultivatorii de flori au primula lor de seară precum şi gloria lor de dimineaţă. Primula de seară nu se va deschide în soarele amiezii, ci îşi descoperă frumuseţea numai când umbrele serii încep să se lungească.

Dacă toa tă v ia ţa a r f i soare , Faţa noas t ră a r t ân j i să p r imească Şi să s imtă pe ea o da tă -n p lus Pică tu ra răcoroasă a p lo i i .

Henry Jackson Van Dyke

3 Februarie

Îndată Duhul a mânat pe I sus în pust ie . (Marcu 1:12)

Aceasta părea a fi o cale stranie pentru Dumnezeu de a-Şi dovedi harul Său. „Îndată“ – după ce? După ce s-a deschis cerul şi a coborât Duhul „ca un

porumbel“ (v. 10) şi Tatăl a rostit binecuvântarea Sa: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea“ (v. 11). Totuşi nu este o experienţă anormală. Şi tu, suflete al meu, ai experimentat aceasta. Nu-i aşa că momentele tale de cea mai adâncă depresie urmează imediat după atingerea celor mai măreţe înălţimi ale tale? Numai ieri te înălţai sus spre ceruri şi cântai în strălucirea dimineţii. Astăzi, însă, aripile tale sunt strânse şi cântecul tău nu spune nimic. La amiază te încălzeai la căldura zâmbetului Tatălui, dar seara spuneai din pustiu: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului“ (Isaia 40:27). Nu, suflete al Meu, felul efectiv neaşteptat al schimbării este dovada că nu este anormal. Ai luat în consideraţie mângâierea cuvântului „îndată“, şi de ce vine schimbarea atât de curând după binecuvântare? Pur şi simplu ca să arate că este urmarea binecuvântării. Dumnezeu face să strălucească lumina Lui peste tine ca să te pregătească pentru pustiurile vieţii, pentru Ghetsimani-urile şi Calvar-urile tale. El te înalţă spre noi înălţimi, ca să te întărească, astfel încât să poţi coborî tot mai mult. El te luminează, ca să te poată trimite în noapte, să fii un ajutor pentru cei neajutoraţi. Nu eşti întotdeauna vrednic de pustiu – eşti vrednic de pustiu numai după minunata experienţă a râului Iordan. Nimic altceva decât viziunea Fiului te poate echipa să porţi povara Duhului, şi numai gloria botezului poate ţine piept foamei pustiului. George Matheson După binecuvântări vine bătălia. Timpul încercării care caracterizează şi îmbogăţeşte mult viaţa spirituală a unui om nu este un timp obişnuit, ci un timp când pare că s-a dezlănţuit tot iadul. Este un timp când realizăm că sufletul nostru este prins într-o plasă, şi ştim că Dumnezeu îngăduie să fim ţinuţi strâns de mâna diavolului. Şi totuşi este o perioadă care se sfârşeşte întotdeauna cu un anumit triumf pentru cei care şi-au încredinţat sufletele lui Dumnezeu. Şi încercarea „mai pe urmă aduce … roada dătătoare de pace a neprihănirii“ (Evrei 12:11) şi pavează drumul de la un rod de treizeci la unul de o sută, aşa cum ni s-a promis că va urma (vezi Matei 13:23).

Aphra White

4 Februarie

Eu te vo i su i pe înă l ţ imi le ţăr i i . ( I sa ia 58:14)

Una din primele legi ale aerodinamicii este că zborul împotriva vântului produce o creştere rapidă a altitudinii. Aripile avionului îl fac să se ridice mai mult când zboară împotriva vântului. Cum a fost învăţată această lecţie? A fost învăţată privind cum zboară păsările. Dacă o pasăre zboară pur şi simplu de plăcere, ea zboară în direcţia vântului. Dar dacă simte un pericol, se întoarce împotriva vântului ca să ia altitudine, şi zboară spre soare. Suferinţele vieţii sunt vânturile lui Dumnezeu. Câteodată ele bat împotriva noastră şi sunt foarte puternice. Sunt uraganele Lui, ducând vieţile noastre spre nivele mai înalte, spre cerurile Lui. Îţi aminteşti o zi de vară când căldura şi umiditatea erau atât de asupritoare încât cu greu mai puteai respira? Dar a apărut un nor negru la orizont şi a crescut din ce în ce mai mare, până când, deodată, a adus o binecuvântare bogată lumii tale. Furtuna s-a dezlănţuit, fulgerele au strălucit şi tunetele au bubuit. Furtuna a acoperit cerul tău, atmosfera era curăţată, o nouă viaţă era în aer, şi lumea ta s-a schimbat. Viaţa umană funcţionează exact pe acelaşi principiu. Când apar furtunile vieţii, atmosfera este schimbată, purificată şi umplută cu noua viaţă, şi o părticică de cer este adusă jos pe pământ. selectat Înfruntarea obstacolelor ar trebui să ne facă să cântăm. Vântul îşi găseşte glasul nu când suflă în rafale peste o mare deschisă, ci când este oprit de ramurile întinse ale unui pin sau când se loveşte de corzile unei harpe eoliene. Numai atunci harpa are cântece pline de putere şi de frumuseţe. Trimite-ţi sufletul, care a fost eliberat, să măture obstacolele vieţii. Trimite-l prin pădurile neînduplecate de durere şi chiar împotriva celor mai mici dificultăţi şi griji ale vieţii, şi va găsi şi el un glas cu care să cânte. selectat

Fi i ca o pasăre care , op r indu-se d in zboru l e i , Se od ihneş te pe o c rengu ţă p rea sub ţ i re . Şi s imţ ind că aceas ta cedează sub ea , cân tă , Şt i ind că ea a re a r ip i .

5 Februarie

Nu plecaţ i în fugă . ( I sa ia 52:12 )

Eu nu cred că am început măcar să înţelegem puterea minunată care stă în a fi liniştit. Noi suntem aşa de grăbiţi, făcând mereu câte ceva, că suntem în pericolul de a nu-I lăsa lui Dumnezeu oportunitatea de a lucra. Poţi fi sigur că Dumnezeu nu ne va spune niciodată: „Opreşte-te!“, „Stai liniştit!“ sau „Fii liniştit!“, dacă nu are de gând să facă ceva. Aceasta e problema noastră în ce priveşte viaţa creştină; noi vrem să facem noi ceva ca să fim creştini, în loc să-L lăsăm pe El să lucreze în noi. Gândeşte-te cât de nemişcat stai când ţi se face o poză, în timp ce fotograful prinde imaginea ta pe film. Dumnezeu are un scop etern pentru noi: ca să fim „asemenea chipului Fiului Său“ (Rom. 8:29). Dar ca să se întâmple aceasta, noi trebuie să stăm liniştiţi. Auzim atât de multe astăzi despre a fi activi, dar poate că avem nevoie să învăţăm ce înseamnă să fim tăcuţi. din Crumbs

Sta ţ i l in i ş t i ţ i , cop i i i mei ! F i ţ i ca lmi ş i l in i ş t i ţ i ! Nu cons idera ţ i aces te z i l e – aces t e z i l e de aş tep ta re – ca f i ind re le ! Cel ce t e iubeş te ce l mai mul t , Ce l ce - ţ i p lănu ieş te d rumul , N-a u i t a t de marea t a nevo ie de a s tăz i ! Şi , dacă El aş teap tă , e s igur că El aş teap tă să - ţ i a r a te Ţie , cop i l a l Lu i p rea iub i t , d ragos tea p rofundă a in imi i Lu i .

Sta ţ i l in i ş t i ţ i , cop i i i mei ! F i ţ i ca lmi ş i l in i ş t i ţ i ! Voi dor i ţ i mul t să cunoaş te ţ i vo ia Domnulu i vos t ru d rag! În t imp ce gândur i p l ine de ne l in iş t e vor să se fu r i şeze înăun t ru , Căutând să d i s t rugă , pen t ru că El în tâ rz ie – Convinge- t e pe t ine însu ţ i , în s impla c red in ţă , să t e od ihneş t i Pe fap tu l că El , ca re ş t i e to tu l ş i t e iubeş te , va face ce e ce l mai b ine .

Sta ţ i l in i ş t i ţ i , cop i i i mei ! F i ţ i ca lmi ş i l in i ş t i ţ i ! Să nu face ţ i n ic i un pas , n ic i măcar unu l , Până nu se desch ide ca lea Lu i . Atunc i , ah , a tunc i , ce b ine e ! Ce bucur ie în in ima ta , ş i ce iu ţ i sun t paş i i t ă i a tunc i , Ce pu te rn ic eş t i înăun t ru l t ău a tunc i , ah , a tunc i ! Şi z i l e le de aş tep ta re nu mai par a tâ t de lung i a tunc i .

6 Februarie

El a prefăcut marea în pământ uscat, şi râul a fost trecut cu piciorul:

atunci ne-am bucurat în El. (Psalmul 66:6)

Este o afirmaţie profundă aceea că au trecut râul cu piciorul. Chiar în locul în care noi ne-am fi aşteptat să vedem numai tremur, teroare, chin şi nelinişte, copiii lui Israel s-au oprit să se bucure în El! Câţi dintre noi pot relata această experienţă? Cine dintre noi, chiar în mijlocul vremurilor noastre de tristeţe şi nefericire, ar fi în stare să triumfe şi să se bucure, aşa cum au făcut israeliţii? Cât de aproape este Dumnezeu de noi prin promisiunile Sale, şi ce minunat strălucesc aceste promisiuni! Totuşi, în vremuri de prosperitate, pierdem din vedere strălucirea lor. Aşa cum soarele la amiază ascunde stelele de ochii noştri, tot aşa promisiunile Lui devin imperceptibile. Dar când se lasă noaptea – adânca, neagra noapte de necaz – o oştire de stele începe să strălucească, dând naştere constelaţiilor binecuvântate de speranţă ale lui Dumnezeu, şi promisiunilor pline de mângâiere din Cuvântul Său. Aşa cum a experimentat Iacov la Iaboc, numai după ce apune soarele vine Îngerul Domnului, Se luptă cu noi, şi noi putem învinge. Era noapte, în amurg (Exod 30:8), când Aaron a aprins candelele din Locul Sfânt. Şi de multe ori tocmai în timpul nopţilor de necaz sunt aprinse cele mai luminoase candele ale credincioşilor. A fost în timpul unor vremuri întunecate de singurătate şi exil când Ioan a avut viziunea glorioasă a Răscumpărătorului său. Mulţi dintre noi avem astăzi „insulele noastre Patmos“, care nasc cele mai luminoase amintiri ale prezenţei îndurătoare a lui Dumnezeu, înălţând harul şi dragostea, în ciuda solitudinii şi tristeţii. Câţi călători ai zilelor noastre, care trec încă prin Marea lor Roşie şi prin Iordanul lor de suferinţă pământească, vor fi în stare să privească înapoi din eternitate, plini de amintirea marii bunătăţi a lui Dumnezeu, şi să spună: „Noi am «trecut [apa] cu piciorul». Ba mai mult, chiar în aceste momente întunecate, cu valurile agitându-se în jurul nostru, noi ne-am oprit şi am spus: „Hai să ne bucurăm în El!“ J. R. Macduff

Acolo, îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo, va cânta. Osea 2:15

7 Februarie

Pentru ce te mâhneşt i , suf le te? (Psa lmul 43:5)

Există vreun motiv să ne mâhnim? De fapt, există două motive, numai două. Dacă am fi încă necredincioşi, am avea un motiv să ne mâhnim; sau dacă ne-am fi convertit, dar am continua să trăim în păcat, atunci am fi mâhniţi în consecinţă. În afara acestor două condiţii, nu există nici un motiv să ne mâhnim, pentru că orice altceva poate fi adus la Dumnezeu „prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri“ (Filip. 4:6). Şi prin toate momentele noastre de nevoi, dificultăţi şi încercări, noi ne putem exercita credinţa în puterea şi dragostea lui Dumnezeu. „Nădăjduieşte în Dumnezeu“ (Psalmul 43:5). Aminteşte-ţi, te rog, că nu există nici un moment în care să nu putem nădăjdui în Dumnezeu, oricare ar fi nevoia noastră sau oricât de mare ar fi dificultatea noastră. Chiar şi când situaţia noastră pare imposibilă, lucrarea noastră este să nădăjduim în Dumnezeu“. Nădejdea noastră nu va fi zadarnică, şi ajutorul va veni la momentul hotărât de Domnul. O, de sute, şi chiar de mii de ori am văzut că lucrul acesta este adevărat în ultimii 70 de ani şi 4 luni din viaţa mea! Când părea imposibil să mai vină ajutorul, venea, pentru că Dumnezeu are propriile Sale resurse nelimitate. În zece mii de feluri diferite, şi în zece mii de momente diferite, ajutorul lui Dumnezeu poate veni la noi. Lucrarea noastră este să aducem cererile noastre înaintea Domnului şi, cu simplitatea unui copil, să ne vărsăm inimile înaintea Lui, spunând: „Eu nu merit să mă asculţi şi să răspunzi cererilor mele, dar de dragul scumpului meu Domn Isus, de dragul Lui, răspunde rugăciunii mele. Şi dă-mi harul de a aştepta liniştit până când vei binevoi să-mi dai ceea ce Îţi cer. Pentru că eu cred că Tu o vei face la timpul Tău şi în felul Tău“. „Căci iarăşi Îl voi lăuda“ (Psalmul 43:5). Mai multă rugăciune, mai multă exersare a credinţei noastre şi mai multă răbdare aşteptând îndrumări spre binecuvântări – binecuvântări din belşug. Am văzut de multe sute de ori că este adevărat şi, prin urmare, continui să-mi spun mie însumi: „Nădăjduieşte în Dumnezeu“. George Mueller

8 Februarie

Eu sunt cu vo i în toate z i l e le . (Mate i 28:20)

Niciodată să nu priveşti înainte la schimbările şi la provocările acestei vieţi cu teamă. În schimb, cum vezi că apar, priveşte-le cu deplina încredere că Dumnezeu, căruia Îi aparţii, te va scăpa de ele. Nu te-a ţinut El în siguranţă până acum? Deci ţine strâns mâna Sa iubitoare şi El te va conduce în siguranţă prin toate. Şi când n-ai să mai poţi, El te va purta în braţe. Nu privi înainte la ce s-ar putea întâmpla mâine. Acelaşi Tată veşnic care Se îngrijeşte de tine astăzi va avea grijă de tine şi mâine şi în fiecare zi. Fie te va feri de suferinţă, fie îţi va da tăria Lui de neclintit ca tu să o poţi răbda. Fii pe pace, deci, şi pune deoparte toate temerile şi îngrijorările tale. Francis de Sales

Domnul este Păstorul meu. Psalmul 23:1

Nu a fost, nu poate fi, nici nu va fi. „Domnul este Păstorul meu“. El este Păstorul meu duminică, luni şi în fiecare zi a săptămânii. El este Păstorul meu în ianuarie, în decembrie şi în fiecare lună a anului. El este Păstorul meu când sunt acasă sau când sunt în China. El este Păstorul meu în timp de pace sau de război, şi în vremuri de belşug sau de sărăcie. J. Hudson Taylor

EL va face p lanur i în t ăcere pen t ru t ine , Obiec tu l g r i j i i Lu i a to t ş t iu toare ; Dumnezeu Însuş i Se anga jează să f i e Pi lo tu l t ău p r in f i ecare capcană sub t i l ă .

E l VA FACE p lanur i în t ăcere pen t ru t ine , Deci , cu s iguran ţă , El nu poa te ra ta ! Odihneş te - t e pe c red inc ioş ia lu i Dumnezeu , În El cu s iguran ţă ve i b i ru i .

El va face p lanur i ÎN TĂCERE pen t ru t ine , Surpr ize minunate de d ragos te . Nic i och iu l n -a văzu t , n ic i u rechea n -a auz i t , Dar es te păs t ra t pen t ru t ine sus .

El va face PLANURI în t ăce re pen t ru t ine , Scopur i l e Sa le vor f i dezvă lu i t e ; Viaţa t a încâ lc i t ă va s t ră luc i în ce le d in u rmă ,

capodoperă de nespusă măies t r i e .

El va face p lanur i în t ăcere PENTRU TINE, Fer ic i t cop i l a l g r i j i i unu i Ta tă , Ca ş i cum n imeni a l t c ineva nu a ceru t d ragos tea Lu i , C i numai tu I -a i fos t d rag .

E. Mary Grimes

Orice spune credinţa noastră că este Dumnezeu, El va fi.

9 Februarie

El nu i-a răspuns nici un cuvânt. (Matei 15:23) El va tăcea în dragostea Lui. (Ţefania 3:17)

Citeşti aceste versete ca un copil al lui Dumnezeu care experimentează un necaz mare, o dezamăgire amară, sau o lovitură zdrobitoare de undeva de unde nu te aşteptai deloc? Doreşti cu ardoare să auzi glasul Stăpânului tău, chemându-te şi spunând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ (Matei 14:27)? Şi totuşi, ai în faţă numai tăcere, necunoscut şi suferinţă – „El nu i-a răspuns nici un cuvânt“. Inima sensibilă a lui Dumnezeu Se îndurerează deseori ascultând strigătele noastre de tristeţe şi durere. Inimile noastre slabe şi neliniştite strigă pentru că noi nu reuşim să vedem cu vederea slabă a ochilor noştri orbiţi de lacrimi că este pentru binele nostru că El nu răspunde deloc sau că El răspunde într-un fel care nu este cel mai bun după părerea noastră. De fapt, tăcerile Domnului Isus sunt tot atât de elocvente ca şi cuvintele Lui şi pot fi un semn nu al dezaprobării Lui, ci al aprobării Lui şi al felului Său de a ne da o binecuvântare mai profundă. „Pentru ce te mâhneşti, suflete? … căci iarăşi Îl voi lăuda“ (Psalmul 43:5). Da, Îl voi lăuda chiar şi pentru tăcerea Lui. Lăsaţi-mă să vă spun o veche poveste frumoasă despre o credincioasă care a visat că a văzut alte trei femei care se rugau. Când ele au îngenuncheat, Stăpânul S-a apropiat de ele. Când a ajuns lângă cea dintâi, S-a plecat spre ea cu tandreţe şi cu har. I-a zâmbit cu dragoste radiantă şi i-a vorbit în tonuri de muzică pură şi dulce. După ce a plecat de lângă ea, a venit la următoarea, dar doar Şi-a pus mâna pe capul ei plecat şi i-a aruncat o privire

în semn de iubire aprobatoare. A trecut de a treia femeie foarte repede, fără să Se oprească pentru un cuvânt sau o privire. Femeia care visa zicea în sinea ei: „Ce mult trebuie să o iubească pe prima femeie. A doua a câştigat aprobarea Lui, dar n-a trăit experienţa manifestărilor speciale de dragoste pe care le-a primit prima femeie. Dar cea de-a treia femeie trebuie să-L fi întristat adânc, pentru că nu i-a adresat nici un cuvânt, şi nici măcar o privire în treacăt“. Ea se întreba ce putea să fi făcut a treia femeie de a fost tratată atât de diferit. Pe când încerca să-şi justifice acţiunile Domnului ei, El Însuşi a venit şi a stat lângă ea. El i-a spus: „O, femeie, cât de greşit M-ai înţeles! Prima femeie îngenuncheată are nevoie de o măsură plină din tandreţea şi grija Mea ca să-i ţin picioarele pe calea Mea îngustă. Ea are nevoie de dragostea Mea, de gândurile Mele, şi de ajutor în fiecare moment al zilei, pentru că fără toate acestea ar putea să cadă în greşeală. A doua femeie are o credinţă mai puternică şi o dragoste mai profundă decât prima, şi Eu pot să Mă bazez pe ea că Se încrede în Mine, oricum s-ar desfăşura lucrurile sau orice ar face oamenii. Însă cea de-a treia femeie, pe care părea că nu am observat-o, şi chiar am neglijat-o, are credinţă şi dragoste de cea mai pură calitate. O antrenez pe drumuri drastice şi rapide pentru cea mai înaltă şi cea mai sfântă slujbă. Ea Mă cunoaşte atât de intim, şi se încrede în Mine atât de deplin, încât ea nu mai depinde de glasul Meu, de priviri de dragoste, sau de alte semne exterioare ca să ştie că o aprob. Ea nu este neliniştită sau descurajată de nici o împrejurare pe care Eu o pregătesc pentru ea. Ea se încrede în Mine când bunul simţ, raţiunea, şi chiar orice instinct subtil al inimii fireşti s-ar răzvrăti, ştiind că Eu o pregătesc pentru eternitate şi realizând că înţelegerea a ceea ce fac va veni mai târziu. Dragostea Mea este tăcută pentru că Eu iubesc dincolo de puterea de exprimare a cuvintelor şi dincolo de înţelegerea inimii omeneşti. De asemenea, este tăcută de dragul tău – ca tu să poţi învăţa să iubeşti şi să te încrezi în Mine cu răspunsuri curate şi spontane, învăţate de la Duhul Sfânt. Eu doresc ca răspunsul tău la dragostea Mea să fie fără vreun imbold din afară“. El va „face minuni care n-au avut loc“ (Exod 34:10) dacă tu vei afla taina tăcerii Lui şi-L vei lăuda ori de câte ori El va lua darurile Sale de la tine. Prin aceasta tu-L vei cunoaşte mai bine şi-L vei iubi mai mult pe Dăruitor. selectat

10 Februarie

Preaiubi ţ i lor , nu vă răzbunaţ i s inguri . (Romani 12 :19)

Sunt vremuri când a nu face nimic necesită mult mai multă putere decât a acţiona. Păstrarea stăpânirii de sine este adesea cea mai bună dovadă a puterii. Chiar şi celor mai mârşave şi mai grave acuzaţii Domnul Isus le-a răspuns cu o adâncă şi neîntreruptă tăcere. Tăcerea Lui era atât de profundă, că i-a determinat pe acuzatorii şi pe spectatorii Lui să se mire cu teamă respectuoasă. La cele mai mari insulte, la cel mai violent tratament şi la bătaia de joc care ar produce o dreaptă indignare în cele mai slabe inimi, El a răspuns cu un calm încrezător, fără voce. Cei care sunt acuzaţi pe nedrept şi sunt maltrataţi fără motiv, cunosc imensa putere care este necesară ca să taci şi să-I laşi lui Dumnezeu răzbunarea.

Oameni i po t să - ţ i judece g reş i t scopu l , Gândesc că au mot iv să t e înv inu iască , Spun: „Greşeş t i !“ Rămâi pe d rumul t ău l in i ş t i t , Hris tos es te Judecă to ru l , nu e i , Nu te t eme , f i i t a re .

Apostolul Pavel a spus: „Nimic din aceste lucruri nu mă atinge“ (Fapte 20:24 KJV). El n-a spus: „Nimic din aceste lucruri nu mă răneşte“. Una e să fii rănit, şi alta e să fii atins. Pavel avea o inimă foarte tandră, pentru că nu citim de nici un alt apostol care să fi plâns ca el. Trebuie să fii un bărbat puternic ca să plângi. „Isus plângea“ (Ioan 11:35), şi El a fost cel mai puternic bărbat care a trăit vreodată. De aceea nu se spune: „Nimic din aceste lucruri nu mă răneşte“. Apostolul Pavel a hotărât să nu se dea la o parte de la ceea ce a crezut că era drept. El nu preţuia lucrurile aşa cum suntem noi înclinaţi să o facem. El n-a căutat niciodată calea cea uşoară, şi n-a pus nici un preţ pe viaţa lui muritoare. Pe el îl interesa un singur lucru, şi aceasta era loialitatea lui faţă de Hristos – să câştige zâmbetul lui Hristos. Pentru Pavel, mai mult decât pentru oricare alt bărbat, a face lucrarea lui Hristos era răsplata lui pământească, dar a câştiga zâmbetul lui Hristos era cerul.

Margaret Bottome

11 Februarie

Şi de îndată ce preoţ i i … vor pune ta lpa p ic iorului în apele Iordanului , ape le Iordanului se vor despica în două . ( Iosua

3:13)

Israeliţii nu trebuia să aştepte în tabără până când se deschidea Iordanul, ci trebuia să umble „prin credinţă“ (2 Corinteni 5:7). Ei aveau să strângă tabăra, să-şi împacheteze lucrurile, să se aşeze în formaţie de mers, iar preoţii să păşească efectiv în râu înainte ca acesta să se despice. Dacă ei ar fi coborât pe malul râului şi apoi s-ar fi oprit, aşteptând ca apa să se despice înainte să păşească în ea, ar fi aşteptat în zadar. Li s-a spus să pună „talpa piciorului în apele Iordanului“ înainte ca apele să se despice. Trebuie să învăţăm să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt şi să mergem drept înainte în ascultare, chiar dacă nu vedem nici o cale de a merge înainte. Motivul pentru care suntem atât de des abătuţi de la scopul nostru de dificultăţi este că ne aşteptăm să vedem barierele înlăturate înainte să încercăm măcar să trecem de ele. Dacă cel puţin am merge drept înainte cu credinţă, drumul ar fi deschis pentru noi. Dar noi încă stăm, aşteptând ca obstacolele să fie înlăturate, când ar trebui să mergem înainte ca şi cum acolo nu ar fi obstacole deloc.

din Evening Thoughts

Ce lecţie a dat Cristofor Columb lumii – o lecţie de perseverenţă în faţa unor dificultăţi înfricoşătoare!

În spa te le lu i se în t ind cenuş i i l e Azore , În spa te le por ţ i lo r lu i Hercu le ; În fa ţa lu i nu sun t fan tomele ţ ă rmulu i , În fa ţa lu i sun t numai măr i ne ţă rmur i t e . Bunul mar inar a spus : „Acum t rebu ie să ne rugăm, Căci , i a t ă ! toa te s t e le le s -au dus . Brav amira l , vorbeş te , ce să spun?“ „De ce , spune: «Navigaţ i înain te ! navigaţ i înain te! to t înain te!»“

„Oameni i mei sun t d in z i în z i mai revo l ta ţ i ; Oameni i mei sun t g roazn ic de pa l i z i ş i de s l ab i ! “

Putern icu l mar inar se gândea l a casa lu i ; s t rop i i Unui va l de apă să ra tă i -au spă la t obrazu l a rs de soare . „Ce să spun , b rav ami ra l , spune , Dacă vedem numai ape î n zor i? “ „De ce , ve i spune în zor i i z i l e i : «Naviga ţ i îna in te ! nav iga ţ i îna in te ! nav iga ţ i îna in te ! to t î na in te !»“

Ei au nav iga t . Au nav iga t . Apoi a vorb i t mar inaru l : „Aceas tă mare fu r ioasă î ş i a ra tă d in ţ i i în seara as ta . Î ş i răs f rânge buze le , s t ă în aş t ep ta re , Cu d in ţ i i r id ica ţ i , ga ta să muş te ! Brav ami ra l , spune doar un cuvân t bun ; Ce t rebu ie să facem dacă ne -am p ie rdu t speran ţa?“ Cuvin te le au să r i t ca o sab ie ca re a tacă : „Naviga ţ i îna in te ! nav iga ţ i îna in te ! nav iga ţ i îna in te ! To t î na in te !“

Apoi , pa l id ş i i s tov i t , s -a menţ inut pe pun te Şi s -a u i t a t a t en t p r in în tuner ic . Ah! Acea noap te A tu tu ror nop ţ i lor în tuneca te ! Ş i apo i o pa tă –

lumină! O lumină! O lumină! O lumină! Creş tea , un s teag a rbora t lumina t de s t e le ! Creş t ea ca i zbucn i rea zor i lo r Timpulu i . El a câş t iga t o lume; e l a da t ace l e i lumi Cea mai mare l ec ţ i e : „Îna in te ! Naviga ţ i îna in te !“

J .R . Mi l l e r Credinţa care merge înainte triumfă.

12 Februarie

Tată l vos tru ce l ceresc ş t i e . (Mate i 6 :32 )

Un vizitator la o şcoală pentru surzi scria nişte întrebări pe tablă pentru copii. Curând el a scris această propoziţie: „De ce Dumnezeu m-a făcut pe mine apt să aud şi să vorbesc, iar pe voi v-a făcut surzi?“ Şocanta propoziţie i-a lovit pe copii ca o palmă crudă peste faţă. Ei au rămas paralizaţi, cântărind groaznicul cuvânt „De ce?“ Şi apoi s-a ridicat o fetiţă. Cu buze tremurânde şi cu ochii înotând în lacrimi, ea s-a îndreptat spre tablă. Luând creta, a scris cu o mână fermă aceste cuvinte preţioase: „Da, Tată, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!“ (Matei 11:26). Ce replică! Ajunge sus şi atrage atenţia asupra unui adevăr etern pe care se poate odihni în siguranţă cel mai matur credincios, dar şi cel mai tânăr copil al lui Dumnezeu – adevărul că Dumnezeu este Tatăl tău. Poţi să afirmi acest adevăr cu deplină convingere şi credinţă? Odată ce o faci, porumbelul credinţei tale nu va mai rătăci în văzduh într-un zbor fără odihnă, ci se va aşeza pentru totdeauna în locul lui etern de odihnă a păcii: Tatăl tău! Eu continui să cred că va veni o zi a înţelegerii pentru fiecare dintre noi, oricât de departe ar fi. Vom înţelege pe măsură ce vedem că tragediile, care întunecă şi înăbuşă astăzi prezenţa cerului în viaţa noastră, îşi ocupă locul potrivit în planul măreţ al lui Dumnezeu – un plan atât de copleşitor, de magnific şi de fericit, că vom râde cu uimire şi încântare. Arthur Christopher Bacon

Nu soar ta mi -a adus aceas tă boa lă ; C i mâna lu i Dumnezeu , dec i aşa s ă f i e , Pent ru că El vede ceea ce eu nu pot vedea . Exis tă un scop pen t ru f i ecare durere , Şi în t r -o z i El î l va reve la , Că p ie rderea pământească es te câş t ig ceresc . Ca o p iesă de t ap i ser ie Văzută d in spa te pare să f i e : Numai f i re încurca te fă ră speran ţă ; Dar d in fa ţă un t ab lou minunat Răsp lă teş te lucrăto ru l pen t ru g r i ja lu i , Demons t rând i scus in ţa ş i răbdarea lu i deoseb i tă . Tu eş t i Lucră to ru l , Eu r ama. Doamne , pen t ru g lo r ia Numelu i Tău , Desăvârşeş te imaginea Ta în ace l aş i fe l .

s e lec ta t

13 Februarie

Veţ i avea munte le . ( Iosua 17:18)

Este întotdeauna loc mai sus pe munţi. Când văile sunt pline de canaaniţi, ale căror care puternice de fier îţi încetinesc înaintarea, mergi sus în munţi şi ocupă ţinutul de sus. Dacă vezi că nu mai poţi să lucrezi pentru Dumnezeu, roagă-te pentru cei care pot. Poate nu eşti în stare să mişti lucrurile de pe pământ cu cuvintele tale, dar poate mişti cerul. Dacă ţi se pare că creşterea ta continuă este imposibilă pe pantele mai joase, datorită unor domenii limitate de lucru, a obligaţiilor zilnice de întreţinere, sau a altor obstacole, lasă-ţi viaţa să ţâşnească, căutând să atingă nevăzutul, eternul şi cerescul. Credinţa ta poate tăia pădurile. Chiar dacă seminţiile lui Israel ar fi realizat ce comori îi aşteptau sus în munţi, n-ar fi visat niciodată că era posibil să secere efectiv acele păduri dese. Dar când Dumnezeu i-a învăţat să taie pădurile, El le-a amintit de asemenea de puterea suficientă pe care o aveau. Vederea unor sarcini aparent imposibile, cum ar fi defrişarea acelor munţi împăduriţi, nu sunt trimise ca să ne descurajeze. Ele vin să ne motiveze să facem fapte spirituale care ar fi imposibile fără marea putere pe care Dumnezeu a pus-o în noi prin Duhul Său cel Sfânt care locuieşte în noi. Dificultăţile sunt trimise cu scopul de a ne descoperi ce poate face Dumnezeu ca răspuns la credinţa care se roagă şi lucrează. Eşti strâns din toate părţile în vale? Atunci suie-te „pe înălţimile ţării“ şi vei mânca „miere din stâncă“ (Deut. 32:13). Câştigă bogăţii de pe coamele povârnişurilor care acum sunt ascunse de păduri.

din Comentarii devoţionale zilnice

Au dobândi t râur i despre care spuneau că sun t de ne t recu t , Au dobândi t munţ i despre care spuneau că „nu po t t rece p r in e i “? Ne spec ia l i zăm în impos ib i lu l to ta l , Făcând lucrur i despre care e i spun că nu l e pu te m face .

Cântecul celor care au construit Canalul Panama

14 Februarie

Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! (Filipeni 4:4)

Este un lucru bun să ne bucurăm în Domnul. Poate că ai încercat aceasta, dar n-ai reuşit la început. Nu te mai gândi la aceasta, ci mergi înainte. Chiar şi atunci când nu poţi simţi nici o bucurie, când nu e nici un salt în pasul tău, nici o mângâiere sau încurajare în viaţa ta, continuă să te bucuri şi priveşte „ca o mare bucurie “ (Iacov 1:2) „Când treceţi prin felurite încercări“ (Iacov 1:2), conside-raţi-le ca o bucurie, şi Dumnezeu va răsplăti credinţa voastră. Crezi că Tatăl tău ceresc te va lăsa să porţi steagul victoriei şi bucuriei Sale pe câmpul de luptă, numai pentru a Se retrage calm ca să te vadă prins sau înfrânt de vrăjmaş? NICIODATĂ! Duhul Său Sfânt te va susţine în curajoasa ta înaintare şi-ţi va umple inima cu bucurie şi laudă. Vei vedea că inima ta este veselă şi înviorată de plinătatea interioară. Doamne, învaţă-mă să mă bucur în Tine – şi „bucuraţi-vă întotdeauna“ (1 Tes. 5:16). selectat

Cel mai s lab s fân t î l poa te pune pe fugă pe Sa tan, Dacă - l în tâmpină cu un s t r igăt de laudă .

Fiţi plini de Duh. ...cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

Efeseni 5:18-19

În aceste versete, apostolul Pavel ne îndeamnă să folosim cântarea ca inspiraţie în viaţa noastră spirituală. El îşi avertizează cititorii să-şi caute motivaţia nu în trup, ci în duh, nu prin stimularea cărnii, ci prin exaltarea sufletului.

Câteodată o lumină î l surpr inde Pe creş t in în t imp ce cân tă .

Haideţi să cântăm chiar şi când nu suntem dispuşi, pentru că în felul acesta dăm aripi picioarelor greoaie şi transformăm oboseala în putere. John Henry Jowett

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Fapte 16:25

O, Pavel, ce exemplu minunat eşti tu pentru noi! Te-ai lăudat cu faptul că porţi „semnele Domnului Isus pe trupul [tău]“ (Galateni 6:17). Ai fost lovit cu pietre

până aproape de moarte, de trei ori ai fost „bătut cu nuiele“ (2 Cor. 11:25), ai primit 195 de lovituri de bici de la iudei şi ai fost bătut la sânge de filipeni şi aruncat în temniţă. Cu siguranţă harul care ţi-a dat putere să cânţi laude în timp ce îndurai atâta suferinţă este de ajuns şi pentru noi. J. Roach

O, ha ide ţ i să ne bucurăm în Domnul , mereu , Când săge ţ i l e I sp i t i toru lu i zboară , Pentru că Sa tan încă se t eme , aşa cum deseor i s -a temut ş i î na in te , De cân tarea noas t ră mul t mai mul t decâ t de p lânger i l e noas tre .

15 Februarie

Nu te mânia pe ce i ră i ş i nu te u i ta cu j ind la ce i ce fac răul .

(Psa lmul 37:1)

Nu te supăra niciodată prea tare din cauza împrejurărilor în care te afli. Dacă supărările ar fi vreodată justificate, atunci ar fi în împrejurări ca cele descrise de acest psalm. „Cei răi“ se îmbrăcau „în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi duceau o viaţă plină de veselie şi strălucire“ (Luca 16:19). „Cei ce fac răul“ puneau mâna pe cele mai înalte poziţii ale puterii şi îi asupreau pe fraţii lor mai săraci. Oameni păcătoşi umblau ţanţoşi prin ţară plini de mândrie arogantă şi se desfătau în lumina marii lor prosperităţi, în timp ce oamenii buni erau plini de frică şi de îngrijorare. „Nu te mânia“. Nu te supăra niciodată prea mult! Fii liniştit! Chiar pentru un motiv bun, supărarea nu te va ajuta. Ea doar încinge lagărele, dar nu produce aburi. Ea nu ajută locomotiva doar pentru că osiile ei au devenit fierbinţi; încălzirea lor nu este decât o piedică. Osiile s-au încălzit din cauza frecării inutile. Suprafeţele uscate se freacă una de alta, în loc să meargă lin, ajutate de o peliculă fină de ulei. Fricţiunile cauzate de mânie sunt un indicator al absenţei ungerii cu untdelemnul harului lui Dumnezeu. Când ne supărăm, un fir de nisip intră în lagăre. Ar putea fi o mică dezamăgire, o nerecunoştinţă, sau o lipsă de respect pe care am

experimentat-o – şi dintr-odată viaţa noastră nu mai curge lin. Fricţiunea duce la înfierbântare şi înfierbântarea poate duce la stări foarte periculoase. Nu lăsaţi lagărele voastre să se încingă. Lăsaţi untdelemnul Domnului să vă ţină reci, astfel încât o încălzire profană să nu vă facă să fiţi priviţi ca unul din „cei răi“. din Stratul de argint

Scumpă in imă ag i t a tă , l in i ş t eş te - te ; nu t e mânia ş i nu t e supăra a tâ t ; Dumnezeu a re o mie de fe lu r i în care poa te să - ţ i a ra te d ragos tea Lu i ş i a ju to ru l ; Crede numai , c r ede ş i i a r c rede , până ve i cunoaş te vo ia Sa .

Scumpă in imă ag i t a tă , l in i ş t eş te - te , căc i pacea es te zâmbetu l lu i Dumnezeu , Dragos tea Lu i poa te ap lana o r ice rău ş i o r i ce necaz ; Iubeş te doar , iubeş te ş i i a r iubeş te , ş i aş teap tă l in i ş t i t .

Scumpă in imă ag i t a tă , f i i t a re ; nu p lânge ş i nu t e necă j i a t â t , El a re un scop bun în vân tur i l e rec i care su f lă ; Nădăjdu ieş te numai , nădă jdu ieş te ş i i a r nădă jdu ieş te , până ve i deven i mai cura jos .

16 Februarie

Chiar dacă te-am întristat … nu te voi mai întrista. (Naum1:12)

Există o limită pentru întristarea noastră. Dumnezeu o trimite şi apoi o înlătură. Te plângi, spunând: „Când se va sfârşi?“ Fie ca noi să aşteptăm în linişte şi să îndurăm răbdători voia Domnului până va veni El. Tatăl nostru îndepărtează nuiaua când scopul pentru care a folosit-o este pe deplin atins. Dacă întristarea este trimisă ca să ne încerce, astfel încât cuvintele noastre să-L glorifice pe Dumnezeu, ea se va sfârşi odată ce El ne-a făcut să dăm mărturie spre lauda şi cinstea Lui. De fapt, noi nu am vrea ca dificultatea să fie îndepărtată până când Dumnezeu nu va primi de la noi toată onoarea pe care I-o putem da.

Astăzi lucrurile pot deveni „o linişte mare“ (Matei 8:26). Cine ştie cât de curând valurile acestea furioase se vor transforma într-o mare de sticlă cu pescăruşi stând pe liniştitele unduiri? După o lungă şi grea încercare, unealta de treierat este pusă în cui, şi grâul a fost strâns în hambar. Nu după mult timp putem fi tot atât de fericiţi pe cât suntem de trişti acum. Nu este greu pentru Domnul să transforme noaptea în zi. El care trimite norii poate tot atât de uşor să însenineze cerul. Haideţi să ne încurajăm – lucrurile stau mai bine jos pe drum. Haideţi să cântăm laudele lui Dumnezeu în aşteptarea lucrurilor care au să vină. Charles H. Spurgeon „Domnul secerişului“ (Luca 10:2) nu ne treieră întotdeauna. Încercările Lui sunt doar pentru un timp şi ploile vor trece curând. „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia“ (Psalmul 30:5). „Întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă“ (2 Cor. 4:17). Încercările îşi ating scopul. Chiar faptul că înfruntăm o încercare dovedeşte că există ceva foarte valoros pentru Domnul nostru în noi, altfel El n-ar pierde atât de mult timp şi energie cu noi. Hristos nu ne-ar încerca dacă n-ar vedea metalul preţios al credinţei amestecat cu miezul stâncos al naturii noastre, şi ca să ne rafineze în puritate şi frumuseţe, El ne constrânge să trecem prin încercarea grea de foc. Ai răbdare, o, tu, cel ce suferi! Rezultatul focului Rafinatorului va compensa mai mult decât îţi închipui încercările noastre, odată ce vom vedea „greutatea veşnică de slavă“. Să aud lauda Lui: „Bine, rob bun şi credincios“ (Matei 25:21); să fii onorat înaintea sfinţilor îngeri; să fii glorificat în Hristos, astfel încât să pot reflecta gloria Lui înapoi spre El – ah! Aceasta va fi o răsplată mai mult decât suficientă pentru toate încercările mele. din Încercat prin foc Aşa cum greutăţile unui ceas al bunicului sau stabilizatorii de pe o ambarcaţiune sunt necesare pentru ele ca să funcţioneze bine, tot aşa sunt necazurile pentru suflet. Cele mai plăcute parfumuri se obţin numai printr-o presiune foarte mare, cele mai minunate flori cresc pe cele mai izolate şi înzăpezite piscuri, cele mai frumoase pietre preţioase sunt acelea care au suferit cel mai mult pe roata bijutierului, şi cele mai măreţe statui au suportat cele mai multe lovituri de daltă. Toate acestea, însă, se supun legii lui Dumnezeu. Nu se întâmplă nimic fără să fi fost hotărât mai dinainte cu grijă şi prevedere desăvârşită.

din Comentarii devoţionale zilnice

17 Februarie

Ţara pe care o dau copi i lor lu i I srae l . ( Iosua 1:2)

Dumnezeu vorbeşte despre ceva imediat în acest verset. Nu este ceva ce El are de gând să facă, ci ceva ce El face chiar în acest moment. Când credinţa continuă să vorbească, Dumnezeu continuă să dea. El te întâlneşte astăzi, în prezent, şi îţi încearcă credinţa. Cât timp aştepţi, speri, sau priveşti, nu crezi. Poţi să ai nădejde sau o dorinţă arzătoare, dar aceasta nu este credinţă, pentru că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd“ (Evrei 11:1). Porunca privitoare la rugăciunea credinţei este: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea“ (Marcu 11:24). Trebuie să credem că am şi primit – în acest moment prezent. Am ajuns noi la punctul în care să-L întâlnim pe Dumnezeu în veşnicul Său ACUM? din Iosua, de A. B. Simpson Adevărata credinţă se încrede în Dumnezeu şi crede înainte să vadă. În mod natural, noi vrem o dovadă că cererea noastră este aprobată, înainte să credem, dar când „umblăm prin credinţă“ (2 Cor. 5:7), nu avem nevoie de nici o altă dovadă în afara Cuvântului lui Dumnezeu. El a vorbit, şi în armonie cu credinţa noastră se va face. Vom vedea pentru că am crezut, şi credinţa adevărată ne susţine în cele mai încercate vremuri, chiar şi când totul în jurul nostru pare a contrazice Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmistul a spus: „O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…“ (Psalmul 27:13). El nu văzuse încă răspunsul Domnului la rugăciunile sale, dar era încrezător că-l va vedea, şi încrederea lui l-a susţinut. Credinţa care crede că va vedea, ne va feri de descurajare. Vom râde de situaţiile care par imposibile în timp ce vom urmări cu plăcere să vedem cum are de gând Dumnezeu să deschidă o cale prin Marea noastră Roşie. Numai în aceste locuri de severe încercări, fără nici o ieşire omenească din dificultăţile noastre, credinţa noastră creşte şi se întăreşte. Dragă om necăjit, ai aşteptat ca Dumnezeu să lucreze în timpul nopţilor lungi şi a zilelor istovitoare, temându-te că ai fost uitat? Ridică-ţi capul şi începe să-L lauzi chiar acum pentru salvarea care este în drum spre tine.

din Viaţa de laudă

18 Februarie

Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit,

şi-l veţi avea. (Marcu 11:24)

Când băieţelul meu avea vreo 10 ani, bunica lui i-a promis de Crăciun un album pentru colecţia de timbre. Crăciunul a venit şi a plecat fără nici un album de timbre şi fără nici un cuvânt de la bunica. Problema, însă, n-a fost menţionată, până au venit prietenii lui să vadă cadourile pe care le-a primit de Crăciun. Am fost surprins, după ce a înşirat toate cadourile pe care le-a primit, să-l aud adăugând „şi un album de timbre de la bunica mea“. După ce am auzit aceasta de câteva ori, l-am chemat pe fiul meu la mine şi i-am spus: „Dar George, tu nu ai primit un album de timbre de la bunica. De ce ai spus că ai primit?“ Cu o faţă nedumerită, ca şi cum i-aş fi pus o întrebare ciudată, el mi-a replicat: „Ei bine, mamă, bunica a spus, şi asta este ca şi cum aş fi primit“. Nici un cuvânt de la mine nu-i va influenţa credinţa. A trecut o lună şi nimic altceva nu s-a spus despre album. În sfârşit, într-o zi, ca să-i încerc credinţa şi pentru că mă întrebam în inima mea de ce n-a fost trimis albumul, i-am spus: „George, eu cred că bunica şi-a uitat promisiunea“. „O, nu, mamă“, a răspuns el repede şi ferm. „N-a uitat“. I-am privit faţa dulce şi încrezătoare, care pentru moment părea foarte serioasă, ca şi cum ar fi dezbătut posibilitatea pe care i-o sugerasem. Curând faţa i s-a luminat şi a spus: „Crezi că aş face bine să-i scriu bunicii, mulţumindu-i pentru album?“ „Nu ştiu“, am spus, „dar ai putea să încerci“. Un bogat adevăr spiritual a început atunci să mijească în mine. În câteva minute o scrisoare a fost scrisă şi trimisă prin email, după care George a ieşit fluierându-şi încrederea în bunica lui. Curând a sosit o scrisoare de la bunica cu acest mesaj:

Dragul meu George,

N-am uitat promisiunea pe care ţi-am făcut-o în legătură cu albumul de timbre. N-am găsit aici albumul pe care l-ai vrut, aşa că am comandat unul din New York. A sosit abia după Crăciun, şi nu era cel care trebuia. Atunci am comandat altul, dar încă n-a sosit. Am decis în schimb să-ţi trimit 30 de dolari ca să-ţi poţi cumpăra albumul pe care-l doreşti din Chicago.

Bunica ta, care te iubeşte

Pe când citea scrisoarea, faţa lui era cea a unui învingător. Din adâncurile unei inimi care niciodată nu s-a îndoit, au ieşit cuvintele: „Ei, mamă, nu ţi-am spus eu?“ George „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, … a crezut“ (Romani 4:18) că albumul de timbre va veni. Şi în timp ce el credea, bunica lucra, şi la timpul potrivit credinţa a devenit vedere. Este omeneşte să vrem să vedem înainte de a păşi pe promisiunile lui Dumnezeu. Însă Salvatorul nostru i-a spus lui Toma şi unei liste lungi de îndoielnici care l-au urmat: „Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut“ (Ioan 20:29).

D-na Rounds

19 Februarie

Pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. (Ioan 15:2)

copilă a lui Dumnezeu a fost odată copleşită de numărul de necazuri care ţinteau spre ea. Pe când se plimba pe lângă o vie în strălucirea bogată a toamnei, a observat aspectul ei neîngrijit şi abundenţa de frunze care erau încă pe mlădiţe. Pământul fusese năpădit de o încâlcire de buruieni şi iarbă, şi întregul loc părea complet neîngrijit. În timp ce se gândea la privelişte, Grădinarul ceresc i-a şoptit un mesaj atât de preţios, că nu s-a putut opri să nu-l împărtăşească.

Mesajul a fost acesta: „Dragul Meu copil, întrebi de numărul de încercări din viaţa ta? Adu-ţi aminte de vie şi învaţă de la ea. Grădinarul nu mai taie şi nu mai îngrijeşte via şi nu mai pliveşte pământul doar atunci când nu mai aşteaptă nimic de la vie în timpul acelui sezon. El o lasă-n pace, pentru că rodnicia ei s-a dus şi orice efort suplimentar n-ar aduce nici un profit acum. În acelaşi fel, eliberarea de suferinţă duce la inutilitate. Vrei acum să nu mai tai în viaţa ta? Vrei să te las în pace?“ Atunci inima ei mângâiată a strigat: „Nu!“ Homera Homer-Dixon

Mlădi ţa es te cea care poar tă rodu l , Ea s imte cu ţ i tu l , Care o t a ie pen t ru o c reş te re mai mare , Pent ru o v ia ţă mai p l ină .

Deş i o r ice rămur ică înmugur i t ă poa te f i t ă i a tă , Şi o r ice cârce l Care se l eagănă g ra ţ ios , sau o r ice f runză ca re răsare , Î ş i poa te p ie rde locu l ,

O, tu , a că ru i v ia ţă de bucur i i pare u i t a tă , Cu f rumuse ţea t ă ia tă ; Ale căru i asp i ra ţ i i zac în p raf , St r iv i t e ş i rup te toa te ,

Bucură - t e , deş i o r i ce dor in ţă , o r i ce v i s , Or ice speran ţă a t a Va cădea ş i va pă l i ; es te mâna Dragos te i d iv ine

Care ţ ine cu ţ i tu l , ca re t a ie ş i f rânge Cu cea mai g ingaşă a t ingere , Pent ru ca tu , a căru i v ia ţă a pur ta t un rod , Să po ţ i acum pur ta mai mul t . Annie Johnson Flint

20 Februarie

Nimic nu v-ar f i cu neput in ţă . (Mate i 17:20)

Este posibil pentru cei credincioşi care doresc foarte mult să se încreadă în puterea Domnului pentru păstrarea lor în siguranţă şi pentru biruinţa lor să ducă o viaţă în care să ia cu bucurie promisiunile Lui exact aşa cum sunt şi să vadă că sunt adevărate. Este posibil ca zilnic să „[aruncăm] asupra Lui toate îngrijorările [noastre]“ (1 Petru 5:7) şi să experimentăm pacea profundă când trecem prin ele. Este posibil să avem gândurile noastre şi dorinţele inimii noastre curăţite în cel mai adânc sens al cuvântului. Este posibil să vedem voia lui Dumnezeu în orice împrejurare şi s-o acceptăm cântând în loc să o facem plângând.

Este posibil să devenim cu adevărat puternici, dacă ne vom refugia deplin în puterea lui Dumnezeu şi dacă vom realiza că cele mai mari slăbiciuni ale noastre şi lucrurile care tulbură hotărârea noastră de a fi răbdători, curaţi şi smeriţi oferă o oportunitate de a face păcatul fără putere asupra noastră. Această oportunitate vine prin El care ne iubeşte şi care lucrează ca să ne aducă în acord cu voia Sa, şi prin aceasta dă un sens binecuvântat prezenţei Lui şi puterii Lui. Toate acestea sunt POSIBILITĂŢI DIVINE. Pentru că ele sunt lucrate de El, experimentarea lor efectivă ne va face întotdeauna să ne smerim, determinându-ne să ne plecăm la picioarele Lui şi învăţându-ne să fim înfometaţi şi însetaţi după mai mult. Niciodată nu vom fi mulţumiţi cu mai puţin – în fiecare zi, în fiecare ceas şi în fiecare clipă în Hristos, prin puterea Duhului Sfânt – decât UMBLAREA CU DUMNEZEU. H. C. G. Moule Suntem capabili să avem din Dumnezeu atât cât vrem. Hristos pune cheia de la cufărul comorii Sale în mâinile noastre şi ne invită să luăm tot ce dorim. Dacă cineva este lăsat în subsolul unei bănci, i se spune să ia câţi bani doreşte şi el pleacă fără un cent, a cui este vina că rămâne sărac? Şi a cui este vina că de obicei creştinii iau porţii atât de mici din bogăţiile fără plată ale lui Dumnezeu.

Alexander Maclaren

21 Februarie

Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. (Psalmul 37:7)

Te-ai tot rugat şi ai tot aşteptat şi încă nu vezi nici un semn de vreun răspuns? Te-ai săturat să nu vezi nici o mişcare? Eşti pe punctul de a renunţa? Atunci poate că nu ai aşteptat aşa cum trebuie, sau acolo unde trebuie – în locul unde Domnul te poate întâlni. Să „aşteptăm cu răbdare“ (Rom. 8:25). Răbdarea alungă îngrijorarea. Domnul a spus că va veni, şi promisiunea Lui este egală cu prezenţa Lui. Răbdarea alungă plânsul. De ce eşti trist şi descurajat? El îţi ştie nevoile mai bine decât tine, şi scopul Lui în aşteptare este să primească mai multă glorie prin ea. Răbdarea alungă lucrările proprii. „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi“ (Ioan 6:29), şi odată ce crezi, vei ştii că totul este bine.

Răbdarea alungă orice lipsă. Poate că dorinţa ta de a primi ceea ce vrei este mai puternică decât dorinţa ta de a se împlini voia lui Dumnezeu. Răbdarea alungă orice slăbiciune. În loc să te gândeşti că aşteptarea este pierdere de vreme, înţelege că Dumnezeu îţi pregăteşte resursele Lui şi totodată te întăreşte. Răbdarea alungă orice şovăire. „El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare“ (Daniel 8:18). Temeliile lui Dumnezeu sunt neclintite, şi când avem în noi răbdarea Lui, suntem neclintiţi când aşteptăm. Răbdarea aduce închinare. orice răbdare şi îndelungă răbdare … cu bucurie“ (Col. 1:11). În timp ce aştepţi, Uneori cea mai bună parte a aşteptării vrednice de laudă este să experimentezi „lasă toate aceste aspecte ale răbdării „să-şi facă desăvârşit lucrarea“ (Iacov 1:4), şi vei fi foarte mult îmbogăţit. C. H. P.

S ta i nec l in t i t când focur i l e a rd , Când lec ţ i i l e in te r ioare t rebu ie învă ţa te , Şi când de pe aceas tă ca le nu ex i s tă în toarcere – Lasă „răbdarea s ă -ş i facă desăvâr ş i t lucrarea“ .

L. S. P.

22 Februarie

„Dacă poţi!“ … Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede! (Marcu 9:23)

Rareori am auzit o definiţie mai bună a credinţei decât aceea dată într-una din întâlnirile noastre de o femeie de culoare, în vârstă, când i-a răspuns unui tânăr care a întrebat: „Cum pot să obţin ajutorul Domnului pentru nevoile mele?“ În felul ei caracteristic, arătând cu degetul spre el, a spus cu mare insistenţă: „Trebuie doar să crezi că El le-a rezolvat şi sunt rezolvate“. Cea mai mare problemă cu cei mai mulţi dintre noi este că, după ce-L rugăm pe Domnul să facă ceva, nu credem că a făcut. În schimb, tot încercăm să-L ajutăm, chemăm şi pe alţii să-L ajute, şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem cum are de gând să lucreze. Credinţa adaugă „Amin-ul“ ei la „Da-ul“ lui Dumnezeu şi apoi îşi trage mâinile, lăsându-L pe Dumnezeu să-Şi termine lucrarea. Limbajul credinţei este: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra“ (Psalmul 37:5). din Zilele cerului pe pământ

Pur ş i s implu Î l c red pe cuvân t , Î l l aud că -mi ascu l tă rugăc iunea , Şi -mi cer răspunsu l de l a Domnul ;

Eu cred , El Se anga jează să facă .

Credinţa activă mulţumeşte pentru o promisiune chiar dacă nu s-a împlinit încă, ştiind că orice contract al lui Dumnezeu este la fel de sigur ca şi banii cash.

Matthew Henry

Cred in ţa pas ivă accep tă Cuvân tu l ca f i ind adevăra t – Dar nu f ace n ic ioda tă n imic . Cred in ţa ac t ivă începe lucra rea pe care o a re de f ăcu t , Şi în fe lu l aces ta se a ra tă . Cred in ţa pas ivă spune : „Cred! f i ecare cuvân t a l l u i Dumnezeu es te adevăra t . Ei bine , ş t iu că El nu a spus ceva ce nu poate , sau nu vrea , să facă . E l mi -a porunc i t : «Merg i îna in te !» dar eu văd o ca le înch i să , Când ape le se vor desp ica , vo i f i în ţ a ra Canaanu lu i . Iată! I -aud glasul poruncind: «Scoală - te , r idică- ţ i patul ş i umblă»; Şi , «În t inde - ţ i mâna usca tă !» care a fos t moar tă a tâ ta t imp . Când vo i f i pu ţ in mai t a re , ş t iu s igur că vo i s t a în p ic ioare : Când vo i s imţ i un f io r de v indecare , vo i fo los i cu uşur in ţă mâna re făcu tă . Da, ş t iu că «Dumnezeu poa te» ş i v rea să facă to tu l : Cred că o r ice p romis iune se va împl in i cândva ş i pen t ru mine“.

Cred in ţa ac t ivă spune: „Cred! ş i p r imesc p romis iunea ch ia r acum, Şt i ind b ine , c -a tunc i când o p r imesc , Dumnezeu va împl in i f i ecare p romis iune . Deci păşesc în apă , găs ind aco lo o ca le desch i să ; Alerg îna in te , luând în s t ăpân i re ţ a ra ; n imic nu mă poa te opr i . Da, mă sco l l a porunca Lui , merg d rep t înain te p l in de bucur ie :

Această mână a mea a tât de uscată, cum am s -o înt ind , se va reface . Ce aş pu tea dor i sau ce mi -a r t rebu i mai mul t decâ t p romis iunea cred inc ioş ie i Lu i? Necăutând minuni sau semne , nu vo i da de con t rad ic ţ i i . Ei b ine , ş t iu că «Dumnezeu poate» ş i v rea să facă to tu l : Cred că o r ice p romis iune se poa te împl in i ch ia r acum“.

Cred in ţa pas ivă nu aduce l audă decâ t în lumină , Când soare le s t ră luceş te . Cred in ţa ac t ivă va aduce l audă în cea mai în tuneca tă noap te – Care c red in ţă es te a t a?

selectat

23 Februarie

Şi când un leu … venea … (Samuel 17:34)

Este o sursă de inspiraţie şi putere pentru noi să ne amintim cum s-a încrezut tânărul David în Dumnezeu. Prin credinţa lui în Domnul, a învins leul şi ursul, şi mai târziu l-a înfrânt pe puternicul Goliat. Când leul a venit să-i distrugă turma, a fost ca un prilej minunat pentru David. Dacă ar fi şovăit şi n-ar fi reuşit, ar fi pierdut oportunitatea lui Dumnezeu pentru el şi probabil nu ar fi fost niciodată împăratul lui Israel, ales de Domnul. „Şi când un leu venea…“. În mod normal ne gândim la un leu nu ca la o binecuvântare specială de la Domnul, ci doar ca la un motiv de alarmă. Totuşi leul era oportunitatea deghizată a lui Dumnezeu. Fiecare dificultate şi fiecare ispită care ne iese în cale, dacă o primim aşa cum trebuie, este oportunitatea lui Dumnezeu. Când vine un „leu“ în viaţa noastră, recunoaşte-l ca pe o oportunitate de la Domnul, indiferent cât de fioros ar părea pe dinafară. Chiar şi cortul lui Dumnezeu era acoperit cu piei de viţel de mare şi păr de capră. Nimeni nu s-ar gândi că ar putea fi vreo glorie acolo, şi totuşi gloria Şechinei lui Dumnezeu era sub acoperământ. Fie ca Domnul să ne deschidă ochii ca să-L vedem, chiar şi în ispite, în încercări, în pericole şi în nenorociri. C. H. P.

24 Februarie

Ioan n-a făcut nici un semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta era adevărat. (Ioan 10:41)

Poate că eşti foarte nemulţumit de tine însuţi. Nu eşti un geniu, nu ai nici un dar deosebit şi nu te remarci prin nici o abilitate specială. Mediocritatea pare să fie măsura existenţei tale. Nici una din zilele tale nu a fost vrednică de atenţie, cu excepţia uniformităţii lor şi a lipsei de interes. Şi cu toate acestea tu poţi să trăieşti o viaţă minunată. Ioan Botezătorul n-a făcut nici un semn, dar Domnul Isus a spus despre el: „Dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare“ (Luca 7:28). Misiunea lui a fost „să mărturisească despre Lumină“ (Ioan 1:8), şi aceasta ar putea fi şi misiunea ta şi a mea. Ioan era mulţumit să fie doar un glas, dacă îi făcea pe oameni să se gândească la Hristos. Doreşte-ţi să fii doar un glas care se aude, dar nu se vede, sau o oglindă a cărei sticlă ochiul n-o poate vedea, pentru că reflectă gloria strălucitoare a Fiului. Doreşte-ţi să fii doar o boare care apare înainte de lumina zilei şi spune: „Iată zorii! Iată zorii!“ şi apoi dispare. Fă cele mai obişnuite şi nesemnificative lucrări, ştiind că Dumnezeu te vede. Dacă trăieşti lângă oameni dificili, câştigă-i prin dragoste. Dacă ai făcut odată o mare greşeală în viaţă, n-o lăsa să-ţi înnoureze restul vieţii, ci încui-o în taina inimii tale şi fă-o să-ţi dea putere şi caracter. Noi facem mai mult bine decât ştim. Lucrurile pe care le facem astăzi – semănând sămânţa sau împărtăşind adevăruri simple despre Hristos – oamenii se vor referi într-o zi la ele ca fiind primele lucruri care i-au făcut să se gândească la El. În ce mă priveşte, voi fi mulţumit să nu am o piatră funerară mare pe mormântul meu, dar să ştiu că oameni obişnuiţi se vor aduna acolo când voi pleca şi vor spune: „A fost un om bun. N-a făcut nici o minune, dar mi-a spus despre Hristos, ceea ce m-a ajutat să-L cunosc personal“. George Matheson

Cei ocrotiţi de Tine (Psalmul 83:3)

Frunze verz i ş i g roase d in pământu l maron iu , În p r imăvara fe r i c i t ă au apăru t ; Pr ima promis iune s labă a f lo r i lo r de vară

Emană d in par fumul p lăcu t ş i du lce De sub f runze .

Rid ică - l e ! Ce f rumuse ţe încân tă toare s t ă Ascunsă dedesubt , de och i i noş t r i nepăsă to r i ! F lo r i de mai , t randaf i r i i sau a lb s t ră luc i toare , Î ş i îna l ţ ă cupe le sp re lumina neaş tep ta tă ,

De sub f runze .

25 Februarie

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus. (Iosua 1:3)

Pe lângă pământul literal încă neocupat pentru Hristos, stă înaintea noastră teritoriul nerevendicat şi neumblat al promisiunilor lui Dumnezeu. Ce i-a spus Dumnezeu lui Iosua? „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus“. Apoi El aşază hotarele Ţării Promise – toată a lor cu o condiţie: trebuie s-o străbată în lung şi-n lat, măsurând-o cu picioarele lor. Şi totuşi n-au străbătut niciodată mai mult de o treime din ţară, şi drept urmare, n-au stăpânit niciodată mai mult de acea treime. Au stăpânit numai ce au măsurat cu piciorul şi nimic mai mult. În 2 Petru 1:4 citim: „El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe“. Ţara promisiunilor lui Dumnezeu este deschisă înaintea noastră, şi este voia Sa ca noi s-o stăpânim. Trebuie să măsurăm teritoriul cu picioarele credinţei ascultătoare şi ale supunerii în credincioşie, prin aceasta revendicându-l şi însuşindu-ni-l ca fiind al nostru. Câţi dintre noi au luat vreodată în stăpânire promisiunile lui Dumnezeu în Numele lui Hristos? Ţara promisiunilor Lui este un teritoriu magnific pe care credinţa îl poate revendica străbătându-l în lung şi-n lat, dar credinţa trebuie totuşi s-o facă. Haideţi să intrăm şi să revendicăm toată moştenirea noastră. Haideţi să ne ridicăm ochii spre nord, sud, est şi vest şi să-L auzim pe Dumnezeu spunând: „Toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie“ (Gen. 13:15). Arthur Tappan Pierson Oriunde călca talpa picioarelor seminţiei lui Iuda era al lor, şi oriunde călca talpa picioarelor seminţiei lui Beniamin era al lor, şi aşa mai departe. Fiecare

seminţie îşi primea moştenirea călcând cu piciorul pe ea. Vă daţi seama că fiecare seminţie, când punea piciorul pe un teritoriu dat, simţea instantaneu şi instinctiv că „Acesta este al nostru“? Un bătrân de culoare care avea o frumoasă mărturie de har a fost odată întrebat: „Daniele, cum se face că ai atâta pace şi bucurie în credinţa ta?“ „O, domnule!“ a replicat el, „mă bazez în totul pe promisiunile lui Dumnezeu «nespus de mari şi scumpe», şi am tot ce este în ele. Glorie Lui! Glorie Lui!“ Cine se bazează în totul pe promisiunile lui Dumnezeu ştie că toate bogăţiile care se găsesc în ele sunt ale lui. din Documentele credinţei Marchizul de Salisbury, un om de stat şi diplomat englez, după ce a fost criticat pentru politica lui colonialistă, a replicat: „Domnilor, faceţi rost de hărţi mai mari“.

26 Februarie

Harul Meu î ţ i e s te de a juns . (2 Corinteni 12:9)

Mai deunăzi, călăream spre casă după o zi grea de muncă. Eram foarte obosit şi adânc deprimat, când deodată, iute ca săgeata unui fulger luminos, a venit la mine versetul: „Harul Meu îţi este de ajuns“. Când am ajuns acasă, l-am căutat în Cuvânt, şi în final a venit la mine astfel: „Harul Meu îţi este de ajuns“. Răspunsul meu a fost să spun: „Da, Doamne, ar fi trebuit să mă gândesc că este!“ Apoi am izbucnit în râs. Până-n momentul acela, nu înţelesesem niciodată ce a fost cu râsul acela al lui Avraam. Acest verset părea să facă necredinţa total absurdă. Mi-am imaginat un peştişor însetat care era neliniştit că, dacă va continua să bea apă din râu, râul va seca; iar Tatăl Râu spunea: „Bea cât vrei, peştişorule; râul meu îţi este de ajuns“. De asemenea m-am gândit la un şoarece căruia îi era frică de foamete, după şapte ani de belşug; iar Iosif îi spune: „Curaj, şoricelule; grânarele mele îţi sunt de ajuns“. Din nou, mi-am închipuit un om sus pe un vârf de munte, zicându-şi: „Respir atâţia metri cubi de aer în fiecare an; mă tem că voi epuiza tot oxigenul din atmosferă“. Dar pământul i-a zis: „Respiră în voie, umpleţi plămânii pentru totdeauna; atmosfera mea îţi este de ajuns“. O, oameni ai lui Dumnezeu, fiţi tari în credinţă! Credinţa mică va duce sufletele voastre în cer, dar credinţa mare va aduce cerul în sufletele voastre.

Charles H. Spurgeon

Haru l Său es te des tu l de mare ca să în f run te lucrur i l e mar i – Valur i l e zdrob i toare care cop leşesc su f le tu l , Vântur i l e pu te rn ice care ne l asă năuc i ş i fă ră su f la re , Fur tun i le neaş tep ta te care depăşesc pu te rea noas t ră de con t ro l .

Haru l Său es te des tu l de mare ca să în f run te lucrur i le mic i – Mici le împunsă tu r i ca re ne supără , Gri j i l e inu t i l e ca re zumzăie în ju ru l nos t ru cu ins is t en ţă , Roţ i l e sc râşn i toare care ne răpesc bucur ia .

Annie Johnson Flint

Există întotdeauna o sumă mare creditată în contul nostru din banca cerului. Ea aşteaptă să ne exersăm credinţa ca să scoatem din ea. Scoateţi cât mai mult din resursele bogate ale lui Dumnezeu.

27 Februarie

Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. (Geneza 32:24)

„Rămas singur!“ Ce emoţii diferite trezesc în noi aceste cuvinte! Pentru unii ele înseamnă singurătate şi mâhnire, dar pentru alţii ele pot însemna odihnă şi linişte. A rămâne singur fără Dumnezeu ar fi prea îngrozitor ca să fie exprimat în cuvinte, în timp ce a rămâne singur cu El este un strop de cer! Şi dacă cei care Îl urmează pe El ar petrece mai mult timp singuri cu El, am avea din nou uriaşi spirituali. Învăţătorul nostru ne-a dat un exemplu. Amintiţi-vă cât de des Se ducea să fie singur cu Dumnezeu? Şi exista un scop puternic în spatele poruncii Sale: „Tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te“ (Matei 6:6). Cele mai mari minuni ale lui Ilie şi ale lui Elisei au avut loc când erau singuri cu Dumnezeu. Iacov era singur cu Dumnezeu când a devenit prinţ. (vezi Geneza 32:28). În acelaşi mod, şi noi putem deveni membrii ai familiei regale şi „oameni care vor sluji ca semne“ (Zaharia 3:8). Iosua era singur când a venit Domnul la el (vezi Iosua 1:1). Ghedeon şi Iefta erau singuri când au fost trimişi să salveze pe Israel. (vezi Judecători 6:11;11:29). Moise era singur

la rugul aprins (vezi Exod 3:1-5). Corneliu se ruga singur când a venit la el Îngerul lui Dumnezeu (vezi Fapte 10:1-4). Nimeni nu era cu Petru pe acoperiş când a fost instruit să meargă la neamuri (vezi Fapte 10:9-28). Ioan Botezătorul era singur în pustiu (vezi Luca 1:80), iar preaiubitul Ioan era singur pe insula Patmos când a fost cel mai aproape de Dumnezeu (vezi Apocalipsa 1:9). Doriţi cu stăruinţă să fiţi singuri cu Dumnezeu! Dacă neglijăm să facem aşa, nu numai că vom fi deposedaţi de o binecuvântare, dar îi vom deposeda şi pe alţii, atâta vreme cât noi nu vom mai avea nici o binecuvântare pe care să le-o dăm. Aceasta poate însemna că vom face o lucrare mai puţin vizibilă, dar lucrarea pe care o vom face va avea mai multă profunzime şi putere. Un alt rezultat minunat va fi că oamenii nu vor mai vedea „pe nimeni, decât pe Isus“ (Matei 17:8) în vieţile noastre. Impactul de a fi singur cu Dumnezeu în rugăciune nu poate fi accentuat mai mult.

D ac ă o am e n i i a l e ş i n - a r f i f o s t n i c i o d a tă s in g u r i , În c e a m a i ad ân c ă tă c e r e , c u u şa d e s c h i să sp r e D u m n e ze u , N im i c m ăr e ţ n - a r f i f o s t v r e o da tă v i s a t sau r e a l i za t .

28 Februarie

Să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă. (Evrei 13:15)

Un misionar din oraş, împiedicându-se de gunoaiele de la intrarea întunecoasă a apartamentului, a auzit pe cineva spunând: „Cine-i acolo, dragă?“ Aprinzând un chibrit, el a zărit nevoi pământeşti şi suferinţă, în mijlocul unei păci şi a unei încrederi sfinte. Ochi liniştiţi şi rugători, gravaţi în abanos, erau aşezaţi în mijlocul zbârciturilor unui chip negru măcinat de vreme. Într-o noapte de februarie groaznic de rece, ea stătea pe un pat zdrenţăros, fără foc, fără căldură şi fără lumină. Nu avusese nici mic dejun, nici prânz, nici cină, şi părea că nu are absolut nimic decât artrita şi credinţa ei în Dumnezeu. Nimic nu putea fi mai departe de circumstanţele confortabile decât acest cântec preferat al drăguţei doamne cântat în acele condiţii:

N im e n i n u ş t i e n e c azu l p e c a r e - l v ăd , N im e n i n u ş t i e , d e c â t I su s ; N im e n i n u ş t i e n e c azu l p e c a r e - l v ăd –

C ân ta ţ i g l o r i e , a l e lu i a !

U n e o r i am iz bân dă , a l t e o r i n - am , U n e o r i su n t t r ân t i t l a păm ân t , A lte o r i g l o r i a s t r ă lu c e ş t e î n j u ru l m e u –

C ân ta ţ i g l o r i e , a l e lu i a !

Şi continua tot aşa: „Nimeni nu ştie de lucrarea pe care o fac, Nimeni nu ştie supărările pe care le am“, refrenul constant fiind: „Glorie, aleluia!“, până la ultimul vers:

N im e n i n u ş t i e bu c u r i i l e p e c a r e l e a m , N im e n i n u ş t i e , d e c â t I su s !

„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi“ (2 Cor. 4:8-9). Numai cuvintele Bibliei pot să explice bucuria acestei negrese bătrâne. Îţi aminteşti cuvintele pe care le-a spus Martin Luther când era pe patul de moarte? Printre gemete el a predicat: „Aceste dureri şi necazuri pe care le avem aici sunt ca literele pe care le aşază tipografii. Când ne uităm la ele, le vedem invers, şi par să n-aibă nici un sens şi nici un înţeles. Dar acolo sus, când Domnul Dumnezeu va tipări viaţa noastră viitoare, vom vedea ce minunat se citeşte“. Dar totuşi, noi nu trebuie să aşteptăm până atunci. Apostolul Pavel, mergând pe puntea unei corăbii care naviga pe o mare furioasă, îi încuraja pe marinarii speriaţi: „Fiţi cu voie bună“ (Fapte 27:22). Pavel, Martin Luther şi drăguţa negresă erau toţi flori umane ale soarelui, căutând şi văzând Lumina într-o lume de întuneric. William C. Garnett

29 Februarie

Depărteaz-o la adânc. (Luca 5:4)

Domnul nu a spus la ce adâncime. Adâncimea apei în care noi navigăm depinde de cât de complet ne-am tăiat legăturile cu ţărmul, de dimensiunile nevoilor noastre şi de temerile noastre cu privire la viitor. Totuşi, peştii îi vom găsi la apă adâncă, nu la apă mică. La fel este şi cu noi – nevoile noastre îşi vor găsi împlinirea în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Trebuie să navigăm în adâncimile Cuvântului lui Dumnezeu, pe care Duhul Sfânt ni-l va deschide cu înţelesuri profunde, şi totuşi limpezi ca şi cristalul. Şi cuvintele pe care le-am cunoscut în trecut vor avea un ocean de noi înţelesuri, care vor aduce mesajul lor original la suprafaţă. „Depărteaz-o la adâncul“ ispăşirii. Trebuie s-o aprofundăm, până când Duhul ne va da o asemenea înţelegere a sângelui scump al lui Hristos, încât el să devină un balsam atotputernic, şi hrană şi doctorie, pentru sufletul şi trupul nostru. „Depărteaz-o la adâncul“ voii Tatălui. Trebuie să răbdăm până când vom înţelege deplin detaliile ei infinite şi bunătatea ei şi resursele ei nesfârşite şi grija ei faţă de noi. „Depărteaz-o la adâncul“ Duhului Sfânt. Nu trebuie să ne oprim până când El nu va deveni pentru noi o mare caldă, strălucitoare, radiantă şi fără fund, în care să ne afundăm, desfătându-ne şi însufleţindu-ne şi în cele din urmă pierzându-ne pe noi înşine şi necazurile noastre în liniştea şi pacea prezenţei Lui nepieritoare. Trebuie să mergem înainte până când Duhul va deveni un răspuns clar şi glorios la rugăciunile noastre; cea mai grijulie şi cea mai tandră călăuză a noastră; cel mai atent anticipator al nevoilor noastre; şi cel mai iscusit şi supranatural sculptor al împrejurărilor noastre. „Depărteaz-o la adâncul“ planurilor lui Dumnezeu şi al Împărăţiei Lui viitoare. Trebuie să ne continuăm drumul până va veni Domnul şi Împărăţia Lui milenară va fi înaintea noastră şi vom vedea eternitatea desfăşurându-se dincolo de porţile gloriei; până când imaginaţia noastră va fi orbită de lumina strălucitoare, şi inima noastră va tresălta de o inexprimabilă anticipare a bucuriei de a-L vedea pe Domnul Isus şi „slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi“ (Rom. 8:18). Domnul Isus ne învaţă să începem să navigăm prin toate acestea. El ne-a creat, şi El a creat adâncimile mării fără fund. Şi a făcut ca aceste adâncimi să se potrivească toate împreună într-o armonie perfectă cu toate talentele şi dorinţele noastre. din Hrană pentru suflet

Iz vo a r e l e l u i a j u n g în î n t r e ag a c r e a ţ i e , A tât d e m ar e e s t e b e l şu g u l ; A j u n g e p e n t ru to ţ i , a j u n g e p e n t ru f i e c a r e ; A j u n g e p e n t ru to t de au n a .

1 Martie

U i t ă - t e c u b ă g a r e d e s e a m ă l a l u c r a r e a l u i D u m n e z e u : c i n e p o a t e s ă î n d r e p t e c e a f ă c u t E l s t r â m b ?

( E c l e s i a s t u l 7 : 1 3 )

Pare că de multe ori Dumnezeu Îşi plasează copiii în locuri de mare dificultate, conducându-i într-un colţ de unde nu mai este nici o scăpare. El creează situaţii pe care judecata omenească, chiar dacă ar fi consultată, nu le-ar îngădui niciodată. Şi totuşi, chiar norii circumstanţei respective sunt folosiţi de El ca să ne călăuzească spre partea cealaltă. Probabil aici te găseşti şi tu în aceste momente.

Situaţia ta este plină de nesiguranţă şi este foarte serioasă, dar este perfect dreaptă. Motivul din spatele ei va face mai mult decât să-L justifice pe Acela care te-a adus aici, pentru că situaţia ta este o platformă de unde Dumnezeu îţi va arăta harul şi puterea Sa nemaipomenită.

Nu numai că te va elibera, dar, făcând aceasta, îţi va da o lecţie pe care n-o vei uita niciodată. Şi-n zilele care vor urma, te vei întoarce la adevărul cuprins în ea, cântând. Nu vei putea vreodată să-I mulţumeşti îndeajuns lui Dumnezeu pentru că a făcut ce a făcut.

P u t e m a ş t e p t a p â n ă c â n d E l n e v a e x p l i c a , P e n t r u c ă ş t i m c ă D o m n u l I s u s d o m n e ş t e . S u n t n e d u m e r i t ; d a r , D o a m n e , T u î n ţ e l e g i ,

Ş i î n t r - o z i î m i v e i e x p l i c a a c e s t l u c r u î n c u r c a t . P â n ă a t u n c i , ş t i u c ă c e a i l u c r a t e s t e c e l m a i b u n l u c r u –

Ş i f a p t u l c ă e s t e a ş a d e î n c u r c a t m - a î n v ă ţ a t s ă m - a l i p e s c d e T i n e . T u m i - a i î m p r e j m u i t c ă i l e , m i - a i s u c i t c ă r ă r i l e ,

C a s ă - m i ţ i i o c h i i r ă t ă c i t o r i a ţ i n t i ţ i a s u p r a T a , C a s ă m ă f a c i c u m n u e r a m , s m e r i t , r ă b d ă t o r ;

C a s ă - m i s c o ţ i i n i m a d i n d r a g o s t e a p ă m â n t e a s c ă ş i s - o a d u c i l a T i n e . A ş a c ă - Ţ i v o i m u l ţ u m i ş i T e v o i l ă u d a p e n t r u a c e a s t ă n e d u m e r i r e ,

Ş i a m s ă m ă î n c r e d c â n d n u p o t s ă - n ţ e l e g . B u c u r â n d u - m ă c ă m ă c o n s i d e r i v r e d n i c d e - o a s e m e n e a î n c e r c a r e ,

M - a l i p e s c ş i m a i t a r e d e m â n a T a c ă l ă u z i t o a r e . F. E. M. I.

2 Martie

F i i g a t a d i s - d e - d i m i n e a ţ ă ş i s u i e - t e … ; s ă s t a i a c o l o î n a i n t e a M e a , p e v â r f u l m u n t e l u i .

N i m e n i s ă n u s e s u i e c u t i n e . ( E x o d 3 4 : 2 , 3 )

Dimineaţa este un timp deosebit de important al zilei. Niciodată să nu începi o nouă zi până nu te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu, nici să nu priveşti la faţa altora până n-ai privit-o pe a Lui. Să nu te aştepţi să fii victorios, dacă-ţi începi ziua numai în puterea ta.

Începe-ţi lucrul de zi cu zi după ce ai fost influenţat de câteva momente liniştite de meditaţie între inima ta şi Dumnezeu. Nu te întâlni cu alţii, nici chiar cu membrii familiei tale, înainte să te fi întâlnit cu marele Oaspete şi onoratul Tovarăş al vieţii tale – Domnul Isus Hristos.

Întâlneşte-te doar cu El singur, în mod regulat, având Cartea Lui de sfătuire deschisă înaintea ta. Înfruntă apoi treburile zilnice, şi pe cele unice, responsabilităţile de zi cu zi, cu înnoită influenţă şi control al caracterului Său asupra tuturor acţiunilor tale.

Î n c e p e z i u a c u D u m n e z e u !

E l î ţ i e s t e S o a r e l e ş i Z i u a ! A L u i e s t e s t r ă l u c i r e a z o r i l o r t ă i ;

Î n c r e d i n ţ e a z ă - I L u i z i u a t a . C â n t ă o c â n t a r e n o u ă d i s - d e - d i m i n e a ţ ă !

A l ă t u r ă - t e p ă d u r i l o r ş i d e a l u r i l o r v e s e l e ; A l ă t u r ă - t e v â n t u r i l o r î n v i o r ă t o a r e ş i m ă r i l o r ş i c â m p i i l o r ,

A l ă t u r ă - t e f l o r i l o r d a l b e ş i p â r â i a ş e l o r . C â n t ă - I l u i D u m n e z e u p r i m u l t ă u c â n t e c !

N u t o v a r ă ş i l o r t ă i , N u c r e a t u r i l o r f ă c u t e d e m â n a L u i ,

C i S i n g u r u l u i p l i n d e g l o r i e . F ă - ţ i p l i m b a r e a d e d i m i n e a ţ ă c u D u m n e z e u !

L a s ă - L s ă m e a r g ă î n a i n t e c u t i n e ; P e r â u , s a u p e m a r e , s a u p e c ă r ă r i d e m u n t e ,

C a u t ă t o t u ş i c o m p a n i a L u i . P r i m a t a t r a n z a c ţ i e s ă f i e

C u Î n s u ş i D u m n e z e u d e s u s ; A ş a v o r p r o s p e r a t r e b u r i l e t a l e ,

Ş i t o a t ă z i u a v a f i d r a g o s t e . H o r a t i u s B o n a r

Cei care au realizat cel mai mult pentru Dumnezeu în această lume sunt cei care au fost găsiţi pe genunchi dis-de-dimineaţă. De exemplu, Matthew Henry stătea în părtăşie cu Dumnezeu în biroul lui de la 4:00 la 8:00 dimineaţa în fiecare zi. Apoi, după micul dejun şi un timp de rugăciune cu familia, se întorcea în biroul lui unde rămânea până la prânz.

După masa de prânz, scria până la orele 16:00 şi apoi petrecea restul zilei vizitându-şi prietenii.

Philip Doddridge, referindu-se la cartea sa Cel ce prezintă familia, scoate în evidenţă diferenţa dintre a te trezi la 5:00 şi a te trezi la 7:00. El a realizat că o creştere a zilei de lucru cu 25% este echivalentă cu a adăuga zece ani de lucru la viaţa ta într-o perioadă de patruzeci de ani.

Comentariul asupra Bibliei al lui Adam Clarke a fost scris în principal în primele ore ale dimineţii. Notele lui Barnes, un popular şi folositor comentariu scris de Albert Barnes, a fost de asemenea rodul orelor matinale. Şi Schiţele lui Charles Simeon au fost scrise în cea mai mare parte între 4:00 şi 8:00 a.m.

3 Martie

Ş i d u h u l a i e ş i t , ţ i p â n d ş i s c u t u r â n d u - l c u m a r e p u t e r e . ( M a r c u 9 : 2 6 )

Răul nu renunţă niciodată la o stăpânire a lui fără o luptă îngrozitoare. Nu vom ajunge niciodată la o moştenire spirituală bucurându-ne la un picnic, ci numai prin lupte crâncene pe câmpul de bătălie. La fel este şi-n străfundurile sufletului. Orice capacitate omenească care-şi câştigă libertatea spirituală realizează aceasta cu preţul sângelui. Satan nu este pus pe fugă prin cererea noastră curtenitoare. El ne blochează complet calea, şi progresul nostru trebuie să fie scris cu sânge şi lacrimi. Trebuie să ţinem bine minte acest lucru, altfel vom fi traşi la răspundere pentru aroganţa unei interpretări greşite. Când suntem născuţi din nou, acest lucru nu se produce într-o creşă liniştită şi protejată, ci într-o regiune deschisă, unde realmente ne tragem puterea din adversitatea furtunii. „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri“ (Fapte 14:22). John Henry Jowett

C r e d i n ţ a s t r ă m o ş i l o r n o ş t r i ! T r ă i e ş t e î n c ă ,

Î n c i u d a t e m n i ţ e i , a f o c u l u i ş i a s ă b i e i ; O , c u c e b u c u r i e p u t e r n i c ă b a t i n i m i l e n o a s t r e

O r i d e c â t e o r i a u z i m a c e l c u v â n t g l o r i o s ! C r e d i n ţ a s t r ă m o ş i l o r n o ş t r i ! S f â n t ă C r e d i n ţ ă !

Î ţ i v o m f i c r e d i n c i o ş i p â n ă l a m o a r t e ! S t r ă m o ş i i n o ş t r i , î n l ă n ţ u i ţ i î n t e m n i ţ e î n t u n e c a t e ,

A u f o s t t o t u ş i l i b e r i î n a d â n c u l c o n ş t i i n ţ e i l o r , C e d u l c e a r f i d e s t i n u l c o p i i l o r l o r ,

D a c ă , u r m â n d u - l e e x e m p l u l , a r m u r i p e n t r u T i n e !

4 Martie

S ă c ă l c a ţ i p e u r m e l e c e l o r c e , p r i n c r e d i n ţ ă ş i r ă b d a r e , m o ş t e n e s c f ă g ă d u i n ţ e l e . ( E v r e i 6 : 1 2 )

Eroii biblici ai credinţei strigă către noi de pe înălţimile pe care le-au cucerit, încurajându-ne că ceea ce a făcut omul odată, poate face din nou. Ei ne amintesc nu numai de necesitatea credinţei, dar şi de răbdarea cerută pentru ca lucrarea credinţei să fie desăvârşită. Să ne fie teamă să încercăm să ne retragem din mâinile Ghidului nostru ceresc, sau să pierdem chiar şi o singură lecţie a disciplinei Lui pline de dragoste, din cauza descurajării sau a îndoielii noastre.

Un fierar bătrân dintr-un sat spunea odată: „De un singur lucru mă tem: să nu fiu aruncat în grămada de rebuturi. Vezi tu, ca să întăresc o bucată de oţel, trebuie mai întâi s-o călesc. O încălzesc, o bat cu ciocanul şi apoi o scufund repede într-o găleată cu apă rece. Foarte curând voi şti dacă va suporta procesul de călire sau pur şi simplu se va sfărâma. Dacă, după unul sau două teste, văd că nu se lasă călită, o arunc în grămada de rebuturi, pentru ca mai târziu s-o vând negustorului de fiare vechi pe câţiva cenţi kilogramul.

Îmi dau seama că Domnul mă încearcă în acelaşi fel: prin foc, prin apă şi prin loviturile puternice ale ciocanului Său. Dacă sunt îndărătnic şi mă împotrivesc testului, sau dovedesc că sunt nepotrivit pentru procesul Lui de călire, mă tem că mă va arunca în grămada de rebuturi“.

Când focul din viaţa ta arde cel mai tare, stai liniştit, pentru că „mai pe urmă aduce … roada dătătoare“ (Evrei 12:11) de binecuvântări. Şi atunci vom fi în stare să spunem împreună cu Iov: „dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul“ (Iov 23:10). selectat

Sfinţenia îşi are izvorul în suferinţă. Ţine minte, e necesară o presiune de unsprezece tone pe o coardă de pian ca să fie acordată. Şi Dumnezeu te va acorda într-o armonie perfectă cu motivul muzical ceresc dacă vei ţine piept presiunii.

L u c r u r i l e c a r e d o r ş i l u c r u r i l e c a r e t u l b u r ă

F o r m e a z ă o m u l p e n t r u l a u d a p e r f e c t ă ; Ş o c u l ş i t e n s i u n e a ş i r u i n a r e a s u n t

M a i p r i e t e n o a s e d e c â t z i l e l e z â m b i t o a r e .

5 Martie

C ă c i n e - a m f ă c u t p ă r t a ş i a i l u i H r i s t o s , d a c ă p ă s t r ă m p â n ă l a s f â r ş i t î n c r e d e r e a n e z g u d u i t ă d e l a î n c e p u t . ( E v r e i 3 : 1 4 )

Deseori ultimul pas este pasul câştigător. În Călătoria creştinului numărul cel mai mare de pericole îi pândeau în zona cea mai apropiată de porţile Oraşului Ceresc. În regiunea aceea era Castelul Îndoielii. Acolo era locul unde pământul fermecat ademenea călătorul obosit la somnul fatal. Când înălţimile cereşti se văd din plin, atunci porţile

iadului sunt cele mai persistente şi pline de pericole mortale. „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală“. (Galateni 6:9). „Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!“ (1 Corinteni 9:24).

Î n v a l u r i l e a m a r e a l e n e n o r o c i r i i

B ă t u t ş i a z v â r l i t î n c o l o ş i î n c o a c e D e v â n t u r i l e u r s u z e c a r e s u f l ă

D e p e ţ ă r m u r i l e d e z o l a n t e a l e î n d o i e l i i , C â n d a n c o r e l e p e c a r e c r e d i n ţ a l e - a a r u n c a t

T r a g î n m i j l o c u l f u r t u n i i , E u , î n t ă c e r e , m - a g ă ţ c u p u t e r e

D e l u c r u r i l e c a r e n u p o t c ă d e a . Ş i c h i a r d a c ă d e m o n i i s - a r l u p t a c u f u r i e ,

Ş i c h i a r d a c ă î n g e r i i s - a r a s c u n d e î n d e l u n g , E u ş t i u c ă a d e v ă r u l ş i d r e p t a t e a

A u d e p a r t e a l o r u n i v e r s u l ; Ş i c ă u n d e v a d i n c o l o d e s t e l e

E s t e o d r a g o s t e m a i p u t e r n i c ă d e c â t d e s t i n u l . C â n d n o a p t e a î ş i v a d e s c u i a z ă v o a r e l e

Î l v o i v e d e a p e E l – ş i v o i a ş t e p t a . Washington Gladden

Cea mai mare provocare în primirea lucrurilor mari de la Dumnezeu este să rezişti în

ultima jumătate de oră. selectat

6 Marti N o i t r ăg e am n ăde j d e … (L u c a 2 4 : 2 1 )

Întotdeauna mi-a părut aşa de rău că cei doi ucenici care mergeau cu Domnul Isus pe drumul spre Emaus nu I-au spus: „No i încă mai sperăm“, în loc să-I spună: „Noi trăgeam nădejde“. Situaţia este foarte tristă, pentru că în mintea lor totul se sfârşise.

O, dacă ar f i spus: „Toate s-au ridicat împotriva nădejdii noastre şi parcă încrederea noastră a fost în zadar. Totuşi, noi nu ne vom da bătuţi, pentru că noi credem că-L vom vedea din nou“. În schimb, ei mergeau alături de El, declarându-şi credinţa spulberată. Domnul Isus a trebuit să le spună: „O, nepricepuţi lor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prooroc i i !“

Nu cumva şi noi suntem în pericolul de a ni se adresa aceste cuvinte? Ne putem permite să pierdem tot ce avem, cu excepţia credinţei noastre în Dumnezeul adevărului şi al dragostei . Fie ca niciodată să nu ne exprimăm

credinţa, aşa cum şi-au exprimat-o aceşti ucenici , la trecut – „Noi trăgeam nădejde“ , ci întotdeauna să spunem: „Eu trag nădejde“. din Crumbs

P l ă c u t a , d u l c e a v a r ă e r a c a l d ă ş i l u m i n o a s ă , S t r ă l u c i t o a r e e r a u f l o r i l e p e f i e c a r e r a m u r ă : M - a m î n c r e z u t î n E l c â n d t r a n d a f i r i i î n f l o r e a u ; M ă - n c r e d î n E l ş i a c u m … M i c ă e r a c r e d i n ţ a m e a c a r e s e c l a t i n ă f ă r ă p u t e r e A c u m c â n d t r a n d a f i r i i n u m a i î n f l o r e s c ; F i r a v ă e r a î n c r e d e r e a c a r e a c u m s e s c h i m b ă , Î n d o i n d u - s e d e d r a g o s t e a L u i c â n d n o r i i f u r t u n o ş i c r e s c .

C â n t e c u l u n e i p ă s ă r i î n m i j l o c u l u n e i f u r t u n i d e i a r n ă

7 Martie

A m f o s t n e c ă j i ţ i î n t o a t e c h i p u r i l e . ( 2 C o r i n t e n i 7 : 5 )

De ce ne conduce Dumnezeu în felul acesta, îngăduind o presiune aşa de puternică şi constantă asupra noastră? Unul din scopurile Lui este să ne arate puterea şi harul Lui atot-suficiente, într-un mod mult mai eficient decât dacă am trăi departe de greutăţi şi încercări. „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi“ (2 Corinteni 4:7).

Un alt scop este să ne facă mai conştienţi că depindem în totul de El. Dumnezeu încearcă să ne înveţe mereu cât de dependenţi suntem de El – că suntem ţinuţi în întregime de mâna Lui şi că depindem numai de purtarea Lui de grijă.

Exact acolo a stat şi Domnul Isus Însuşi şi acolo doreşte El să stăm şi noi. Nu trebuie să depindem de forţele noastre proprii, ci întotdeauna să ne bizuim pe El. Şi viaţa noastră să emane o încredere aşa de puternică încât niciodată să nu îndrăznim să facem nici măcar un singur pas singuri. Aceasta ne va învăţa să ne încredem în El mai mult.

Nu există altă cale de a învăţa credinţa decât prin încercări. Ele sunt şcoala lui Dumnezeu a credinţei, şi este mult mai bine pentru noi să învăţăm să ne încredem în El, decât să trăim o viaţă de distracţii. Şi odată ce lecţia de credinţă a fost bine învăţată, câştigăm o posesiune veşnică şi o comoară eternă. Însă fără credinţă în Dumnezeu, chiar şi marile bogăţii ne vor lăsa săraci.

din Zile cereşti pe pământ D e c e t r e b u i e s ă p l â n g c â n d a l ţ i i c â n t ă ?

„ C a s ă t e s t e z a d â n c i m i l e s u f e r i n ţ e i “ .

D e c e t r e b u i e s ă m u n c e s c c â n d a l ţ i i s e o d i h n e s c ? „ C a s ă - m i f o l o s e s c p u t e r e a l a c e r e r e a l u i D u m n e z e u “ .

D e c e t r e b u i e s ă p i e r d c â n d a l ţ i i c â ş t i g ă ? „ C a s ă î n ţ e l e g d u r e r e a t ă i o a s ă a î n f r â n g e r i i “ .

D e c e t r e b u i e s ă f i e s o r ţ u l a c e s t a a l v i e ţ i i a l m e u Î n t i m p c e a c e l a c a r e p a r e m a i b u n e s t e a l t ă u ?

„ P e n t r u c ă D u m n e z e u ş t i e c e p l a n u r i v o r î n f l o r i p e n t r u m i n e î n e t e r n i t a t e “ .

8 Martie

F ă d u p ă c u v â n t u l T ă u … p e n t r u c a N u m e l e T ă u s ă f i e s l ă v i t . ( 1 C r o n i c i 1 7 : 2 3 , 2 4 )

Acesta este unul dintre cele mai binecuvântate aspecte ale unei rugăciuni autentice. De multe ori cerem lucruri pe care Dumnezeu nu ni le-a promis în mod special. De aceea nu suntem siguri dacă cererile noastre sunt în acord cu planul Său, până nu perseverăm o perioadă de timp în rugăciune. Totuşi, în unele situaţii, şi aceasta a fost una din viaţa lui David, suntem pe deplin încredinţaţi că ceea ce cerem este în acord cu voia lui Dumnezeu. Ne simţim conduşi să alegem şi să pledăm pentru o promisiune de pe paginile Scripturii, fiind deosebit de impresionaţi că ea conţine un mesaj pentru noi. În acele momente, putem spune cu credinţă tare: „Fă după cuvântul Tău“.

Cu greu am putea găsi o atitudine mai frumoasă, mai puternică, sau mai sigură decât aceea de a ne pune degetul pe o promisiune din Cuvântul divin al lui Dumnezeu şi apoi a cere împlinirea ei.

Această practică nu necesită nici chin, nici sforţare şi nici lupte corp la corp, ci simpla prezentare a cecului şi solicitarea banilor. Este tot una cu a face o promisiune şi a cere împlinirea ei. Nu va exista nici o îndoială sau înnorare cu privire la cererea făcută. Dacă toate cererile ar fi la fel de hotărâte, ar creşte foarte mult interesul pentru rugăciune. Este mult mai bine să ceri câteva lucruri concrete, decât să faci douăzeci de cereri vagi. F. B. Meyer

Fiecare promisiune a Scripturii este o scrisoare de la Dumnezeu, cu care putem pleda înaintea Lui cu această rezonabilă cerere: „Fă cum ai promis“. Creatorul nostru nu-i va înşela niciodată pe aceia dintre noi care facem parte din creaţia Lui şi care ne bazăm pe adevărul Lui. Ba mai mult, Tatăl nostru ceresc nu-Şi va călca niciodată cuvântul faţă de propriul Lui copil.

„Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea“ (Psalmul 119:49). Aceasta este o invocare foarte comună şi un dublu argument, pentru că este „cuvântul Tău“. Nu-Ţi vei ţine Tu cuvântul? De ce l-ai rostit, dacă nu-l vei şi împlini? „M-ai făcut să-mi pun nădejdea“ în el. Mă vei înşela acum în speranţa pe care Tu Însuţi ai născut-o în mine? C. H. Spurgeon

Fiind deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. Romani 4:21

Eterna credincioşie a lui Dumnezeu face ca promisiunile biblice să fie „nespus de mari şi scumpe“ (2 Petru 1:4). Promisiunile oamenilor sunt deseori fără valoare. Dar, de la creaţia lumii, Dumnezeu nu a călcat nici o promisiune faţă de vreunul din copiii Lui care s-au încrezut în El.

O, ce trist este pentru un biet credincios să stea la uşa unei promisiuni în timpul unei nopţi întunecate de durere, fiindu-i frică să deschidă uşa şi astfel să intre cu îndrăzneală la adăpost ca un copil în casa Tatălui său! Gurnal

Fiecare promisiune a lui Dumnezeu este construită pe patru piloni. Primii doi sunt dreptatea şi sfinţenia Lui, care nu-L vor lăsa niciodată să ne înşele. Al treilea este harul sau bunătatea Sa, care nu-I va permite să uite. Şi al patrulea este adevărul Lui, care nu-I va da voie să Se schimbe şi care-I dă posibilitatea să împlinească ce a promis. selectat

9 Martie

P r i v e ş t e d i n v â r f u l m u n t e l u i . ( C â n t a r e a c â n t ă r i l o r 4 : 8 )

Purtarea poverilor zdrobitoare, de fapt, dă aripi credincioşilor. Aceasta ar putea suna ca o contradicţie în termeni, dar este un adevăr binecuvântat. În timp ce îndura o încercare severă, David a strigat: „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura, şi aş găsi undeva odihnă!“ (Psalmul 55:6). Însă înainte de a-şi termina meditaţia, el pare să fi realizat că dorinţa lui de a avea aripi era accesibilă, pentru că mai apoi el a spus: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini“ (Psalmul 55:22).

Cuvântul „povară“ este explicat în Biblia mea cu comentarii ca însemnând „ce ţi-a dat ţie Yehova“. Poverile sfinţilor sunt date de Dumnezeu, făcându-ne să nădăjduim în El. Şi odată ce am făcut asta, povara se transformă într-o pereche de aripi prin miracolul credinţei, şi cel care a fost împovărat „zboară ca vulturii“ (Isaia 40:31). din Zilele şcolii duminicale

Î n t r - o z i , c â n d m e r g e a m p e s t r a d ă P r e o c u p a t d e a f a c e r i , î n t i m p c e - m i b ă t e a m c a p u l C u „ s u t e l e d e g r i j i ” c a r e p ă r e a u N i ş t e n o r i d e f u r t u n ă g a t a s ă s e s p a r g ă Î n t o r e n t e , A u t o - c o m p ă t i m i r e a î m i s p u n e a : „ O , s ă r a c u l , b i e t u l d e t i n e , a i p r e a m u l t e l u c r u r i D e f ă c u t . V i a ţ a t a e s t e m u l t p r e a g r e a . A c e a s t ă p o v a r ă t e v a z d r o b i î n c u r â n d ” . U n r ă s p u n s p r o m p t d e c o m p a s i u n e A i z v o r â t d i n ă u n t r u . S o a r e l e a r z ă t o r P ă r e a m a i i n t e n s . P r a f u l ş i z g o m o t u l M o t o a r e l o r c a r e s c o t f u m ş i t r e c î n z b o r

C u e n e r v a n t e r a f a l e d e c l a x o n Î m i i r i t a u ş i m a i m u l t n e r v i i î n c o r d a ţ i , L e g e n d a r a u l t i m ă p i c ă t u r ă c a r e f r â n g e s p a t e l e P e n t r u o m i n t e s l ă b i t ă , t r u d i t ă , c h i n u i t ă . „ A h d a , î m i v a z d r o b i ş i - m i v a d i s t r u g e v i a ţ a ; N u p o t î n d u r a a c e a s t ă t e n s i u n e p e r m a n e n t ă A g r i j i l o r c a r e s e a g r a v e a z ă l a n e s f â r ş i t ; S u n t p r e a m a r i p e n t r u u n u l c a m i n e ” . Ş i u i t e a ş a s e c o n s o l a i n i m a m e a , „ S i m t e - ţ i m i z e r i a ” , c â n d i a t ă ! „ U n s u s u r b l â n d ” a s p u s c l a r : „ A f o s t t r i m i s ă c a s ă t e î n a l ţ e – n u c a s ă t e d i s t r u g ă ” . A m v ă z u t i m e d i a t m a r e a m e a g r e ş e a l ă . L o c u l m e u n u e r a s u b p o v a r ă , C i d e a s u p r a e i ! D u m n e z e u n - a v r u t C a e u s - o c a r . E l a t r i m i s - o A i c i c a s ă m ă c a r e . E l î m i c u n o ş t e a F o a r t e b i n e n e p u t i n ţ a D i n a i n t e s ă f a c ă p l a n u l . E l a v ă z u t U n c o p i l a l S ă u c a r e a v e a n e v o i e d e h a r Ş i d e p u t e r e p e n t r u a s l u j i ; o r ă m u r i c ă s l a b ă , A v â n d n e v o i e d e s o a r e ş i d e p l o a i e c a s ă c r e a s c ă ; O c r i s a l i d ă n e d e z v o l t a t ă ; U n s u f l e t s l a b , f ă r ă c r e d i n ţ ă î n D u m n e z e u . E l n u S - a p u t u t o p r i s ă n u v a d ă t o a t e a c e s t e a Ş i c h i a r m a i m u l t . Ş i a p o i , c u g â n d u r i p l i n e d e t a n d r e ţ e , L - a p u s a c o l o u n d e t r e b u i a s ă c r e a s c ă – S a u s ă m o a r ă . A t e p l e c a s u b p o v a r a c u i v a Î n s e a m n ă m o a r t e , d a r v i a ţ a ş i p u t e r e a Î i a ş t e a p t ă p e t o ţ i a c e i a c a r e î n d r ă z n e s c s ă s e r i d i c e d e a s u p r a . P o v e r i l e n o a s t r e s u n t a r i p i l e n o a s t r e ; p e e l e N o i n e a v â n t ă m s p r e c u l m i m a i î n a l t e d e h a r ; F ă r ă e l e t r e b u i e s ă r ă t ă c i m m e r e u P e c â m p i i l e c r e d i n ţ e i n e d e z v o l t a t e , ( C ă c i c r e d i n ţ a c r e ş t e n u m a i p r i n e x e r s a r e Î n s i t u a ţ i i i m p o s i b i l e ) . O , p a r a d o x a l c e r u l u i . P o v a r a C a r e c r e d e a m c ă n e v a z d r o b i , a f o s t t r i m i s ă c a s ă n e î n a l ţ e P â n ă l a D u m n e z e u ! A ş a c ă , s u f l e t e a l m e u , S u i e - t e ! N i m i c n u p o a t e f i z d r o b i t , D e c â t c e n u e s u b p o v a r ă . C u m v o m u r c a ? P r i n c e a s c e n s i u n e

N e v o m r i d i c a d e a s u p r a g r i j i l o r c r i t i c e A l e v i e ţ i i ? Î n C u v â n t u l S ă u s e g ă s e ş t e C h e i a c a r e d e s c h i d e s c ă r i l e L u i s e c r e t e ; S i n g u r c u H r i s t o s , r e t r a s a c o l o , N e r i d i c ă m p o v e r i l e ş i n e o d i h n i m î n E l .

M a r y B u t t e r f i e l d

10 Martie

Ş i c e l n e p r i h ă n i t v a t r ă i p r i n c r e d i n ţ ă . ( E v r e i 1 0 : 3 8 )

Deseori sentimentele şi emoţiile noastre sunt considerate în mod greşit înlocuitoare ale credinţei. Emoţiile plăcute şi experienţele profunde, care ne dau satisfacţie fac parte din viaţa creştină, dar nu reprezintă esenţa ei. Încercări, conflicte, bătălii şi testări apar de-a lungul drumului şi nu trebuie considerate ghinioane, ci mai degrabă ca făcând parte din disciplina noastră necesară.

În toate aceste experienţe variate, trebuie să ne bizuim pe faptul că Hristos locuieşte în inimile noastre, fără să dăm atenţie sentimentelor noastre, în timp ce umblăm ascultători înaintea Lui. Şi aici este punctul în care mulţi creştini au probleme. Ei încearcă să umble mai mult prin sentimente decât prin credinţă.

O credincioasă mărturisea odată că avea impresia că Dumnezeu s-a depărtat complet de ea. Îndurarea Lui părea că s-a sfârşit. Singurătatea ei a durat şase săptămâni, până când Iubitul ceresc pare să-i fi spus: „M-ai căutat în lumea de afară a sentimentelor, însă Eu în tot acest timp, te-am aşteptat înăuntrul tău. Acum, vino şi întâlneşte-te cu Mine în cămăruţa duhului tău, căci Eu sunt acolo“.

Asigură-te că poţi să faci deosebirea între faptul prezenţei lui Dumnezeu şi simţirea acestui fapt. Este, practic, un lucru minunat când sufletul nostru se simte singur şi părăsit, în timp ce credinţa noastră poate spune: „Nu Te văd, Doamne, nici nu-Ţi simt prezenţa, dar ştiu sigur că, în îndurarea Ta, Tu eşti aici – exact acolo unde sunt eu şi la curent cu circumstanţele prin care trec“. Repetă-ţi în gând tot mereu aceste cuvinte: „Doamne, Tu eşti aici. Şi deşi rugul dinaintea mea pare să nu ardă, el arde. Am să-mi scot încălţămintea din picioare, «căci locul pe care [calc] este un pământ sfânt»“ (Exod 3:5). London Christian

Ai încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi-n puterea Lui mai mult decât în sentimentele şi experienţele tale. Adu-ţi aminte că Stânca ta este Hristos, şi că marea este cea care are fluxuri şi refluxuri, nu El. Samuel Rutherford

Aţinteşte-ţi mereu privirea asupra infinitei măreţii a lucrării desăvârşite a Domnului Hristos şi asupra neprihănirii Lui. Uită-te la Domnul Isus şi crede – uită-te la Domnul Isus şi trăieşte! De fapt, în timp ce-L urmăreşti cu privirea, desfă pânzele corăbiei tale şi înfruntă curajos furtunile furioase de pe marea vieţii. Nu-ţi arăta neîncrederea, stând sub protecţia portului liniştit sau dormind confortabil în timpul vieţii tale uşuratice. Nu permite vieţii şi sentimentelor tale să fie aruncate înainte şi-napoi una împotriva alteia ca bărcile legate în port. Viaţa creştină nu este o viaţă languroasă, clocind pe sentimentele

noastre şi purtând încet corabia credinţei noastre prin ape nu prea adânci. Şi nici una care-şi târăşte ancora speranţei prin noroiul depus al golfului, ca şi cum ne-ar fi frică să nu cumva să întâlnim o briză sănătoasă a mării.

Avântă-te! Întinde-ţi velele spre furtună şi încrede-te în El, care stăpâneşte peste mările furioase. O pasăre viu colorată este în cea mai mare siguranţă când zboară. Dacă îşi are cuibul prea aproape de pământ sau zboară prea jos, se expune plasei sau capcanei vânătorului. În acelaşi fel, dacă ne ghemuim în locurile joase ale emoţiilor şi sentimentelor, ne vom trezi prinşi în o mie de laţuri ale îndoielii, ale disperării, ale ispitei şi ale necredinţei. „Dar degeaba se aruncă laţul înaintea ochilor TUTUROR PĂSĂRILOR!“ (Prov. 1:17). „Nădăjduieşte în Dumnezeu!“ (Psalmul 42:5). J. R. Macduff

Când nu pot să simt credinţa asigurării, trăiesc bazându-mă pe credincioşia lui Dumnezeu. Matthew Henry

11 Martie

D u p ă m o a r t e a l u i M o i s e , r o b u l D o m n u l u i , D o m n u l a z i s l u i I o s u a , f i u l l u i N u n , s l u j i t o r u l l u i M o i s e :

„ R o b u l M e u M o i s e a m u r i t : a c u m , s c o a l ă - t e , t r e c i I o r d a n u l a c e s t a , t u ş i t o t p o p o r u l a c e s t a “ .

( I o s u a 1 : 1 - 2 )

Ieri ai trecut printr-un mare necaz, şi acum casa ta pare goală. Primul tău impuls este să te dai bătut şi să stai jos în deznădejde în mijlocul speranţelor tale năruite. Însă trebuie să înfrunţi această ispită, pentru că eşti în prima linie de bătaie şi criza e la îndemâna ta. Şovăirea, chiar şi pentru o clipă, pune în joc interesele lui Dumnezeu. Alte vieţi vor fi păgubite prin ezitarea ta, şi lucrarea Lui va suferi dacă pur şi simplu tu îţi încrucişezi mâinile. Nu trebuie să zăboveşti în acest punct, lăsându-te pradă necazului.

Un faimos general relata odată această tristă istorisire din propria lui experienţă de război. Fiul său era locotenentul unei unităţi de artilerie, şi un asalt era în plină desfăşurare. În timp ce tatăl îşi conducea divizia într-un atac, avansând pe câmpul de bătălie, dintr-odată ochii i s-au oprit asupra corpului neînsufleţit al unui ofiţer de artilerie care se afla chiar în faţa sa. Dintr-o privire şi-a dat seama că era fiul său. Impulsul paternal al generalului îl îndemna să îngenuncheze lângă trupul fiului său iubit şi să-şi exprime durerea, dar datoria din momentul acela îi cerea să înainteze cu atacul lui. Şi astfel, după ce şi-a sărutat repede fiul mort, a trecut mai departe, continuând să conducă asaltul.

Plânsul neconsolabil lângă un mormânt nu va aduce niciodată înapoi comoara unei iubiri pierdute, şi nici o binecuvântare nu poate veni dintr-o tristeţe atât de adâncă. Mâhnirea produce cicatrici adânci, şi îşi scrie istoria în inima îndurerată în aşa fel că nu se poate şterge. Nu ne revenim niciodată complet din marile noastre suferinţe şi nu mai suntem niciodată aceeaşi după ce trecem prin ele. Şi totuşi, necazul îndurat într-o stare de spirit corectă are un impact favorabil asupra creşterii noastre şi ne aduce un simţ mai

dezvoltat al compasiunii pentru alţii. Într-adevăr, cei care nu au asupra lor cicatrici ale necazurilor şi suferinţelor sunt săraci. Bucuria care ne este pusă înainte (Evrei 12:2) trebuie să strălucească peste întristările noastre, aşa cum soarele străluceşte prin nori, făcându-i să radieze. Dumnezeu a rânduit să găsim cea mai adevărată şi cea mai bogată mângâiere înaintând spre ţintă. Dacă stăm jos şi medităm la necazul nostru, adâncim întunericul din jurul nostru, lăsându-l să se furişeze în inima noastră. Şi în curând puterea noastră se va transforma în slăbiciune. Dar dacă întoarcem spatele tristeţii şi rămânem credincioşi chemării lui Dumnezeu, lumina va străluci din nou şi noi vom fi mai tari. J.R. Miller

D o a m n e , T u ş t i i c ă p r i n l a c r i m i l e n o a s t r e

D e n e c h i b z u i t ă ş i e g o i s t ă t â n g u i r e V i n e s i g u r p ă c a t u l , ş i p e n t r u t e m e r i l e n o a s t r e m ă r u n t e

D e a p i e r d e T u p ă s t r e z i U n c â ş t i g m a i m a r e d e c â t t o t c e a m v i s a t ;

T u ş t i i c ă î n l ă c o m i a n o a s t r ă d u p ă A v u ţ i i s t r ă l u c i t o a r e c a r e p a r a t â t d e p r e ţ i o a s e

L e p i e r d e m ; d a r d a c ă , s t r â n g â n d M â n a T a c r e d i n c i o a s ă , p ă ş i m c u m e r s s i g u r

P e c a l e a h o t ă r â t ă d e T i n e , N e a ş t e a p t ă o c o m o a r ă d e d u l c e

P l ă c u t ă ş i r e g a l ă u n g e r e C u u n t d e l e m n d e b u c u r i e ş i d e p u t e r e . Helen Hunt Jackson

12 Martie

D o m n u l a f ă c u t s ă s u f l e u n v â n t d i n s p r e r ă s ă r i t p e s t e ţ a r ă t o a t ă z i u a ş i t o a t ă n o a p t e a a c e e a . D i m i n e a ţ a , v â n t u l d i n s p r e r ă s ă r i t a d u s e s e

l ă c u s t e l e . F a r a o n a c h e m a t î n d a t ă p e M o i s e ş i p e A a r o n … Ş i D o m n u l a f ă c u t s ă s u f l e u n v â n t f o a r t e p u t e r n i c d i n s p r e a p u s ,

c a r e a l u a t l ă c u s t e l e ş i l e - a a r u n c a t î n M a r e a R o ş i e ; n - a r ă m a s o l ă c u s t ă p e t o a t ă î n t i n d e r e a E g i p t u l u i . ( E x o d 1 0 : 1 3 , 1 6 , 1 9 )

În aceste versete vedem cum în vremurile antice, când Domnul lupta pentru Israel împotriva

crudului Faraon, au fost vânturi puternice care au câştigat eliberarea lor. Şi mai târziu la fel, în măreţia puterii Lui pe care Şi-a arătat-o, Dumnezeu a dat ultima lovitură mândrului şi sfidătorului Egipt tot cu vânturi puternice. Şi totuşi, la început părea că ceva straniu şi aproape crud i se întâmpla lui Israel. Ei erau înconjuraţi de o mulţime de pericole: în faţă, îi sfida o mare furioasă; de o parte şi de alta, munţii le tăiau orice nădejde de scăpare; şi deasupra lor, părea că suflă un uragan. Era ca şi cum cea dintâi eliberare venise numai ca

să-i predea unei morţi mai sigure. „Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul“ (Exod 14:10).

Numai când părea că erau prinşi în capcană pentru vrăjmaşi a venit gloriosul triumf. Vântul puternic a suflat înainte, împingând înapoi valurile. Marea mulţime a israeliţilor mărşăluia înainte pe calea uscată a mării adânci – o cale acoperită cu dragostea protectoare a lui Dumnezeu. De o parte şi de alta erau pereţii de cristal ai apei, strălucind în lumina gloriei Domnului, şi sus de tot deasupra lor bubuia tunetul furtunii. Şi a continuat aşa toată noaptea, până în zorii zilei următoare; când cel din urmă israelit a pus piciorul pe mal, lucrarea vântului puternic s-a încheiat.

Atunci Israel a cântat o cântare Domnului despre cum a împlinit vântul puternic cuvântul Său: „Vrăjmaşul zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărţi prada de război …» Dar Tu ai suflat cu suflarea ta şi marea i-a acoperit; ca plumbul s-au afundat în adâncimea apelor“ (Exod 15:9-10).

Într-o zi, prin marea Sa îndurare, şi noi vom sta pe „o mare de sticlă“, „cu alăutele lui Dumnezeu în mână“. Atunci vom cânta „cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului: «Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!“ (Apocalipsa 15:2-3). Atunci vom şti cum au câştigat vânturile puternice eliberarea noastră.

Astăzi sunt numai întrebări în jurul necazului tău mare, dar atunci vei vedea cum a fost de fapt măturat vrăjmaşul ameninţător în timpul nopţii tale furtunoase plină de frică şi necaz.

Astăzi îţi vezi numai pierderea, dar atunci vei vedea cum a folosit-o Dumnezeu ca să sfărâme lanţurile răului care începuseră să te strângă.

Astăzi te ghemuieşti la urletul vântului şi la bubuitul tunetului, dar atunci vei vedea cum au împins ele înapoi valurile nimicirii şi ţi-au deschis calea spre liniştita Ţară Promisă. Mark Guy Pearse

D e ş i v â n t u r i l e s u n t s ă l b a t i c e ,

Ş i f u r t u n a d e z l ă n ţ u i t ă , I n i m a m e a î n c r e z ă t o a r e c â n t ă : Ş t i u c ă e l e n u - m i v o r f a c e

N i c i u n r ă u , c ă c i E l c ă l ă r e ş t e p e a r i p i l e l o r .

13 Martie

D r e p t e ş i a d e v ă r a t e s u n t c ă i l e T a l e , Î m p ă r a t e a l n e a m u r i l o r ! ( A p o c a l i p s a 1 5 : 3 )

Următoarea istorisire a fost relatată de Dna Charles H. Spurgeon, care a suferit grozav din cauza sănătăţii şubrede, mai mult de douăzeci şi cinci de ani:

„La sfârşitul unei zile triste şi mohorâte, mă odihneam în fotoliul meu în timp ce întunericul nopţii creştea tot mai mult. Deşi camera mea era luminoasă şi plăcută, puţin din întunericul de afară parcă se furişase în sufletul meu, acoperindu-i viziunea spirituală. În zadar am încercat să văd mâna suverană care ştiam că o ţine pe a mea şi că îmi conduce picioarele înconjurate de ceaţă de-a lungul unui drum prăpăstios şi alunecos de suferinţă.

Cu inima plină de durere am întrebat: «De ce Se poartă Domnul în felul acesta cu un copil al Său? De ce-mi trimite atât de des dureri aşa de ascuţite şi de amare? De ce îngăduie această slăbiciune nesfârşită care împiedică buna slujire pe care doresc atât de mult să o ofer sărmanilor Lui slujitori?»

Aceste întrebări nerăbdătoare au primit repede răspuns printr-un limbaj foarte ciudat. Totuşi, n-a fost nevoie de nici un interpret, cu excepţia şoaptei atente a inimii mele. Pentru un timp, a domnit liniştea în camera micuţă, fiind întreruptă doar de trosniturile unui buştean de stejar care ardea în şemineu. Dintr-odată am auzit un sunet plăcut şi liniştit: o notă muzicală slabă, dar clară, ca trilul gingaş al unui prigor sub fereastra mea.

Am întrebat cu voce tare: «Ce poate fi aceasta? Cu siguranţă nici o pasăre nu poate cânta afară în acest timp al anului sau noaptea». Dar din nou s-au auzit notele slabe, triste, atât de plăcute şi melodioase, şi totuşi suficient de misterioase ca să ne facă să ne minunăm. Atunci prietena mea a exclamat: «Vine din buşteanul de pe foc!» Focul descătuşa muzica prizonieră din adâncul inimii bătrânului stejar!

Probabil că stejarul a învăţat acest cântec în timpul zilelor când îi mergea bine – când păsărelele cântau vesele pe crengile lui şi când lumina blândă a soarelui îi poleia frunzele gingaşe cu aur. Dar el a îmbătrânit şi s-a făcut tare de atunci. Inel după inel de creştere noduroasă au pecetluit melodia lui de mult uitată, până când limbile nemiloase ale focului i-au mistuit duritatea. Căldura intensă a focului smulgea din el, în acelaşi timp, un cântec şi un sacrificiu. Atunci am realizat: când flăcările suferinţei scot cântări de laudă din noi, suntem cu adevărat curăţiţi, şi Dumnezeul nostru este glorificat!

Poate că unii dintre noi suntem ca acest buştean al stejarului bătrân: reci, duri, insensibili, şi niciodată cântând vreun cântec melodios. Numai flăcările care ard în jurul nostru dau drumul notelor încrederii în Dumnezeu şi aduc fericita ascultare de voia Sa. Pe când mă gândeam la aceasta, focul ardea, şi sufletul meu a găsit o dulce mângâiere în parabola descoperită atât de ciudat înaintea mea.

Da, să cânţi în foc! Dumnezeu, ca să ne ajute, foloseşte uneori singura cale prin care El poate să scoată armonie din inimile noastre tari şi reci: lasă cuptorul să se «încălzească de şapte ori mai mult … decât se cădea să-l încălzeasc㻓 (Daniel 3:19).

14 Martie

M o i s e s - a a p r o p i a t d e n o r u l î n c a r e e r a D u m n e z e u . ( E x o d 2 0 : 2 1 )

Dumnezeu continuă să aibă tainele Sale – ascunse de „cei înţelepţi şi pricepuţi“ (Luca 10:21). Nu te teme de aceste lucruri necunoscute, ci mulţumeşte-te să accepţi lucrurile pe care nu poţi să le înţelegi şi să aştepţi cu răbdare. La timpul potrivit El îţi va descoperi comorile necunoscutului – bogăţiile gloriei tainelor. Recunoaşte că taina este doar vălul care acoperă faţa lui Dumnezeu.

Nu te teme să intri în norul care coboară asupra vieţii tale, pentru că Dumnezeu este în el. Şi partea cealaltă străluceşte de gloria Lui. „Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos“ (1 Petru 4:12-13). Când te simţi cel mai părăsit şi cel mai singur, Dumnezeu este aproape. El este în norul cel mai gros. Croieşte-ţi drum înainte prin întuneric fără să dai înapoi, ştiind că la adăpostul norului te aşteaptă Dumnezeu. selectat

A i u n n o r î n f a ţ ă ?

C e v a î n t u n e c a t ş i î n s p ă i m â n t ă t o r ; U n m e s a g e r a l f u r t u n i i d e d e a s u p r a c a p u l u i ? C e v a c a r e î n t u n e c ă c e r u l ; C e v a d i n c e î n c e m a i î n t u n e c a t ; C e v a c a r e ţ i - e t e a m ă c ă v a i z b u c n i î n t r - u n t â r z i u ; U n n o r c a r e a r u n c ă o u m b r ă a d â n c ă ş i l u n g ă ?

D u m n e z e u v i n e î n a c e l n o r .

A i u n n o r î n f a ţ ă ? E s t e c a r u l b i r u i t o r a l l u i I e h o v a : î n a c e s t a E l z b o a r ă s p r e t i n e , p e s t e m a r e l e a b i s . E s t e m a n t i a c u c a r e S e a c o p e r ă ; P e n t r u c ă E l S e î m b r a c ă î n f u r t u n a s t r ă l u c i t o a r e . E s t e v ă l u l î n c a r e E l a s c u n d e l u m i n a C h i p u l u i S ă u m i n u n a t , p r e a o r b i t o a r e p e n t r u o c h i i t ă i .

D u m n e z e u v i n e î n a c e l n o r .

A i u n n o r î n f a ţ ă ?

O î n c e r c a r e t e r i b i l ă p e n t r u t i n e ? O i s p i t ă î n t u n e c a t ă ş i a m e n i n ţ ă t o a r e ? O p i e r d e r e a u n u i a d i n c e i d r a g i a i t ă i ? O c e a ţ ă , u n v ă l , c a r e a s c u n d e n e c u n o s c u t u l ? O t a i n ă c a r e p a r e i r e a l ă : U n n o r î n t r e t i n e ş i r a z e l e s t r ă l u c i t o a r e a l e s o a r e l u i ?

D u m n e z e u v i n e î n a c e l n o r . A i u n n o r î n f a ţ ă ?

O b o a l ă – n e p u t i n ţ a b ă t r â n e ţ i i – t r i s t e ţ e ş i m o a r t e ? A c e ş t i n o r i s e v o r î m p r ă ş t i a l a u l t i m a t a s u f l a r e s l a b ă . N u t e t e m e d e n o r i i c a r e p l a n e a z ă d e a s u p r a b ă r c i i t a l e , F ă c â n d - o s ă p l u t e a s c ă j a l n i c s p r e i n t r a r e a î n p o r t ; N o r u l m o r ţ i i , d e ş i c e ţ o s , p a r a l i z a n t ş i r e c e , V a d e v e n i s t r ă l u c i t o r ş i c u m a r g i n i d e a u r .

D U M N E Z E U v i n e î n a c e l n o r .

Un om stătea odată pe un pisc înalt al Munţilor Stâncoşi urmărind o furtună mare care era mai jos. Pe când se uita, un vultur a trecut prin nori şi a continuat să se ridice în zbor spre soare. Apa de pe aripile lui sclipea în lumina soarelui ca diamantele. Dacă n-ar fi fost furtuna, poate că vulturul ar fi rămas în vale. În acelaşi fel, necazurile vieţii ne fac să ne ridicăm spre Dumnezeu.

15 Martie

N u t e t e m e d e n i m i c , v i e r m e l e l u i I a c o v … I a t ă , t e f a c o s a n i e a s c u ţ i t ă , n o u ă d e t o t , c u m u l ţ i d i n ţ i . ( I s a i a 4 1 : 1 4 - 1 5 )

Este posibil ca două lucruri să se afle într-un contrast mai mare decât cel dintre un vierme şi o sanie ascuţită cu mulţi dinţi? Un vierme este delicat şi este uşor de strivit cu o piatră sau de zdrobit sub roata unei maşini. Însă o sanie ascuţită cu mulţi dinţi poate tăia piatra şi nu se sfărâmă, şi îşi lasă urma pe stâncă. Şi Dumnezeul cel Atotputernic poate transforma pe unul în celălalt. El poate lua un individ sau o naţiune, care are toată slăbiciunea unui vierme, şi prin lucrarea energizantă a Duhului Său Sfânt, să înzestreze persoana sau naţiunea respectivă cu suficientă putere pentru a lăsa o amprentă profundă în istoria perioadei în care trăiesc.

De aceea un „vierme“ poate prinde curaj. Dumnezeul cel Atotputernic poate să ne facă mai tari decât împrejurările noastre şi poate să schimbe orice situaţie spre binele nostru. Prin puterea lui Dumnezeu putem face ca toate să plătească tribut sufletului nostru. Putem lua chiar şi cea mai neagră dezamăgire, s-o spargem şi să descoperim în ea un preţios giuvaer de har. Când Dumnezeu ne dă o voinţă de fier, putem străpunge dificultăţile aşa cum un plug de fier străpunge cel mai dur sol. Aşa cum a spus El în versetul de mai sus: „Iată, te fac …“, oare n-o va face?

John Henry Jowett Hristos Îşi zideşte împărăţia cu lucrurile zdrobite de pe pământ. Oamenii umblă în

viaţa lor numai după lucruri puternice, de succes, triumfătoare şi nezdrobite ca să-şi construiască împărăţiile, dar Dumnezeu este Dumnezeul celor care nu au succes – Dumnezeul celor care au căzut. Cerul este plin cu vieţi zdrobite de pe pământ, şi nu există nici o „trestie frântă“ (Isaia 42:3) pe care Hristos să n-o poată lua şi restaura într-un loc glorios plin de binecuvântare şi frumuseţe. El poate lua o viaţă zdrobită de durere sau

necazuri şi poate să facă din ea o harpă a cărei muzică va fi plină de laudă. El poate ridica pe cel mai trist ratat de pe pământ până la gloria cerească. J. R. Miller

„ U r m e a z ă - M ă , ş i t e v o i f a c e … “ T e v o i f a c e s ă s p u i c u v i n t e l e M e l e c u p u t e r e , T e v o i f a c e v a s u l î n d u r ă r i i M e l e , T e v o i f a c e f o l o s i t o r î n o r i c e c e a s . „ U r m e a z ă - M ă , ş i t e v o i f a c e … “ T e v o i f a c e c e e a c e t u n u p o ţ i f i – T e v o i f a c e i u b i t o r , î n c r e z ă t o r , e v l a v i o s , T e v o i f a c e c h i a r a s e m e n e a M i e . L. S. P.

16 Martie

P e n t r u b i n e l e n o s t r u . ( E v r e i 1 2 : 1 0 )

Într-una din cărţile lui Ralph Conner el ne spune povestea lui Gwen. Gwen era o fată nedisciplinată şi cu voinţă puternică, obişnuită să facă mereu numai ce vroia ea. Într-o zi a avut un accident îngrozitor care a lăsat-o oloagă pe viaţă, făcând-o să devină şi mai rebelă. Odată, pe când se tot plângea de starea ei, a fost vizitată de un „pilot al cerului“ local, sau misionar alpinist. El i-a spus următoarea parabolă despre canion:

„La început nu era nici un canion, ci doar o vastă prerie deschisă. Într-o zi, Stăpânul preriei, plimbându-Se pe marile Sale păşuni, a întrebat preria: «Unde sunt florile tale?» Preria a răspuns: «Stăpâne, eu nu am seminţe de flori».

Atunci Stăpânul a vorbit păsărilor, şi ele au adus seminţe de diverse flori şi le-au împrăştiat peste tot. Curând preria a înflorit cu şofrani, trandafiri, flori galbene de piciorul-cocoşului, floarea-soarelui sălbatică şi crini roşii tot timpul verii. Când Stăpânul a văzut florile, a fost încântat. Totuşi, nu le-a văzut pe favoritele Lui şi a întrebat preria: «Unde sunt clematitele, căldăruşele, violetele, florile sălbatice, ferigile şi arbuştii înfloritori?»

Deci încă odată El a vorbit păsărilor, şi din nou ele au adus toate seminţele şi le-au împrăştiat peste tot. Dar când a venit Stăpânul, tot n-a putut găsi florile pe care le iubea cel mai mult, şi a întrebat: «Unde sunt florile Mele cele mai parfumate?» Preria a plâns cu amar: «O, Stăpâne, nu pot păstra florile. Vânturile bat aprig peste mine şi soarele bate peste pieptul meu şi mă arde şi ele se usucă şi sunt luate de vânt».

Atunci Stăpânul a vorbit fulgerului, şi cu o lovitură puternică, fulgerul a despicat preria chiar prin inima ei. Preria s-a clătinat şi a gemut în agonie şi timp de multe zile a plâns cu amar pentru rana ei întunecoasă, zimţată şi căscată. Dar râul şi-a revărsat apele prin crăpătura adâncă, aducând cu el pământ negru şi bogat.

Încă o dată păsările au adus seminţe şi le-au împrăştiat în canion. După mult timp stâncile abrupte au fost împodobite cu muşchi moale şi viţă agăţătoare, şi toate malurile stâncoase, care au fost separate, erau înveşmântate în clematite şi căldăruşe. Ulmi uriaşi şi-au înălţat ramurile mari sus în lumina soarelui, în timp ce la picioarele lor cedrii mici şi brazii canadieni creşteau împreună. Peste tot au crescut şi au înflorit violete, anemone şi ferigi tremurătoare, până când canionul a devenit locul favorit de odihnă, pace şi bucurie al Stăpânului“.

Apoi „pilotul cerului“ i-a spus: „«Roada [sau «florile»] Duhului … este [sunt] dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, …blândeţea» (Gal. 5:22-23), şi unele dintre acestea cresc numai în canion“. Gwen a întrebat încet: „Care sunt florile canionului?“ Misionarul a răspuns: „Îndelunga răbdare, bunătatea şi blândeţea. Dar deşi dragostea, bucuria şi pacea pot înflori şi în spaţii deschise, floarea nu este niciodată aşa de frumoasă, nici parfumul aşa de plăcut ca atunci când ele înfloresc în canion“.

Gwen a stat nemişcată destul de mult timp, şi apoi, plină de alean, a spus cu buze tremurânde: „Nu este nici o floare în canionul meu – numai stânci zimţate“. Misionarul a răspuns cu bunătate: „Într-o zi vor înflori, dragă Gwen. Stăpânul le va găsi, şi le vom vedea şi noi“.

Iubiţilor, când veţi ajunge la canionul vostru, aduceţi-vă aminte!

17 Martie

R ă m â i a c o l o p â n ă î ţ i v o i s p u n e e u . ( M a t e i 2 : ! 3 )

V o i s t a a c o l o u n d e m - a i p u s ; a ş a v o i f a c e , d r a g ă D o a m n e , D e ş i a ş v r e a a t â t d e m u l t s ă p l e c ;

A r d e a m d e n e r ă b d a r e s ă m e r g î n a i n t e c u o a m e n i i s i m p l i , D a , v r o i a m s ă - i c o n d u c , T u ş t i i .

M i - a m p l ă n u i t s ă ţ i n p a s u l c u m u z i c a t a r e , S ă m ă b u c u r c â n d s t e a g u l f l u t u r ă î n v â n t ,

S ă s t a u d r e p t ş i m â n d r u î n m i j l o c u l l u p t e i , D a r v o i s t a a c o l o u n d e m - a i p u s .

V o i s t a a c o l o u n d e m - a i p u s ; v o i l u c r a , d r a g ă D o a m n e ,

C h i a r d a c ă o g o r u l e s t e m i c ş i î n g u s t , Ş i p ă m â n t u l e s t e n e î n g r i j i t ş i p l i n d e p i e t r e m a r i ,

Ş i p a r e a f i l i p s i t d e v i a ţ ă . O g o r u l e s t e a l T ă u , n u m a i d ă - m i s ă m â n ţ a ,

Ş i o v o i s e m ă n a f ă r ă t e a m ă ; V o i a r a p ă m â n t u l u s c a t ş i v o i a ş t e p t a p l o a i a ,

Ş i m ă v o i b u c u r a c â n d p r i m e l e f i r e v e r z i s e v o r i v i ; V o i l u c r a a c o l o u n d e m - a i p u s .

V o i s t a a c o l o u n d e m - a i p u s ; a ş a v o i f a c e , d r a g ă D o a m n e , V o i s u p o r t a p o v a r a ş i a r ş i ţ a z i l e i ,

Î n c r e z â n d u - m ă î n t o t d e a u n a î n T i n e p e d e p l i n ; c â n d v a a p u n e s o a r e l e V o i p u n e s p i c e l e d e g r â u l a p i c i o a r e l e T a l e .

Ş i a p o i , c â n d l u c r a r e a m e a d e p e p ă m â n t s e v a s f â r ş i ş i s e v a î m p l i n i , Î n l u m i n a s t r ă l u c i t o a r e a e t e r n i t ă ţ i i ,

C â n d t o a t e d o s a r e l e v i e ţ i i s - a u î n c h i s , v o i v e d e a c u s i g u r a n ţ ă C ă a f o s t m a i b i n e s ă s t a u d e c â t s ă p l e c ;

V o i s t a a c o l o u n d e m - a i p u s . O, inimă neliniştită – care baţi împotriva gratiilor închisorii împrejurărilor tale şi

tânjeşti după un câmp mai larg de utilitate – lasă-L pe Dumnezeu să-ţi dirijeze toate zilele. Răbdarea şi încrederea, chiar în mijlocul monotoniei rutinei tale zilnice, vor fi cea mai bună pregătire pentru a mânui cu curaj stresul şi tensiunea unei oportunităţi mai mari, pe care Dumnezeu s-ar putea să ţi-o trimită într-o zi.

18 Martie

I s u s n - a m a i d a t n i c i u n r ă s p u n s . ( M a r c u 1 5 : 5 )

Nu este nici o scenă în toată Biblia mai măreaţă decât Salvatorul nostru rămânând tăcut înaintea oamenilor care-L învinuiau. Cu o singură izbucnire scurtă de putere divină, sau un singur cuvânt aprig de mustrare, ar fi putut să-i facă pe acuzatorii Lui să se proştearnă la picioarele Sale. Însă El n-a dat nici un răspuns, lăsându-i să-şi exprime şi să-şi manifeste răutatea extremă. El rezistă prin PUTEREA TĂCERII – Mielul sfânt şi tăcut al lui Dumnezeu.

Există un loc al tăcerii care-I dă oportunitatea lui Dumnezeu să lucreze pentru noi şi să ne dea pacea. Este o tăcere care opreşte planurile noastre, răzbunările noastre, şi căutarea unui mijloc temporar de a ajunge la un deznodământ prin propria noastră înţelepciune şi judecată. În schimb, Îl lasă pe Dumnezeu să dea un răspuns, prin statornica şi fidela Sa iubire, la cruda lovitură pe care am primit-o.

O, cât de des zădărnicim intervenţia lui Dumnezeu în folosul nostru, încercând să rezolvăm noi singuri sau lovind la rândul nostru ca să ne apărăm! Fie ca Dumnezeu să dea fiecăruia dintre noi această putere a tăcerii şi acest duh ascultător! Atunci când bătăliile şi disputele noastre pământeşti se vor sfârşi, mulţi îşi vor aminti de noi aşa cum ne amintim noi acum de roua de dimineaţă, de lumina blândă a răsăritului, de briza liniştită a serii, de Mielul de pe Calvar şi de blândul şi sfântul Porumbel ceresc. A. B. Simpson

Î n z i u a c â n d I s u s s t ă t e a s i n g u r Ş i s i m ţ e a i n i m i l e d e p i a t r ă a l e o a m e n i l o r , Ş i ş t i a c ă v e n i s e s ă i s p ă ş e a s c ă – Î n z i u a a c e e a „ E l a t ă c u t ” .

E i m ă r t u r i s e a u s t r â m b l a c u v â n t u l L u i , L - a u l e g a t s t r â n s c u o f u n i e , Ş i î n b a t j o c u r ă L - a u p r o c l a m a t D o m n , „ D a r I s u s t ă c e a ” . L - a u s c u i p a t î n f a ţ ă , L - a u t â r â t d i n l o c î n l o c , Ş i - a u v ă r s a t a s u p r a L u i t o t d i s p r e ţ u l ; „ D a r I s u s t ă c e a ” . P r i e t e n e , t e - a i s u p ă r a t c u m v a p e n t r u m u l t m a i p u ţ i n , Ş i a i r ă s p u n s c u f u r i e , p e c a r e t u o n u m e a i d r e p t a t e , C u d i s p r e ţ ş i c u m u l t ă r ă u t a t e ? S a l v a t o r u l t ă u „ a t ă c u t ” .

L . S . P . Mi-aduc aminte că l-am auzit pe episcopul Whipple de Minnesota, care era bine

cunoscut ca „Apostolul indienilor“, rostind aceste frumoase cuvinte: „În ultimii treizeci de ani, am căutat faţa lui Hristos în oamenii cu care aveam divergenţe“.

Când ne conduce un astfel de duh, suntem imediat protejaţi de o toleranţă slabă a celorlalţi, de o îngustime a minţii, de un duh aspru de răzbunare şi de orice ar putea distruge mărturia noastră pentru El, care a venit nu să distrugă vieţi, ci să mântuiască. W.H. Griffith-Thomas

19 Martie

P r e a i u b i ţ i l o r , n u v ă m i r a ţ i d e î n c e r c a r e a d e f o c d i n m i j l o c u l v o s t r u … d i m p o t r i v ă , b u c u r a ţ i - v ă , î n t r u c â t

a v e ţ i p a r t e d e p a t i m i l e l u i H r i s t o s . ( 1 P e t r u 4 : 1 2 - 1 3 )

Multe ore de aşteptare au fost necesare pentru ca harfa lui David să fie îmbogăţită cu cântece. Şi orele de aşteptare în pustietate ne vor da psalmi de „mulţumire şi cântări de laudă“ (Isaia 51:3). Inimile celor descurajaţi de aici de jos vor fi ridicate, şi în casa cerească a Tatălui nostru se va aduce bucuria.

Ce pregătire a avut fiul lui Iese, David, pentru a compune cântări cum nimeni nu mai auzise vreodată pe pământ? A fost persecuţia păcătoasă pe care a îndurat-o din mâna celor răi care a dat naştere strigătelor lui după ajutorul lui Dumnezeu. Apoi slaba speranţă a lui David în bunătatea lui Dumnezeu a înflorit în cântări pline de bucurie, care proclamau măreţele izbăviri ale Domnului şi multiplele Lui îndurări. Fiecare necaz a fost astfel o altă notă cântată de harfa sa, şi fiecare izbăvire un alt subiect de laudă.

Un singur necaz dureros ratat ar fi fost o binecuvântare pierdută şi nerevendicată. Dacă am scăpa de o singură dificultate sau de un singur pericol – ce mare ar fi pierderea noastră! Psalmii impresionanţi în care oamenii lui Dumnezeu de astăzi găsesc expresia durerii sau a laudei lor, nu ar fi fost cunoscuţi niciodată.

A nădăjdui în Dumnezeu şi a rămâne în voia Lui înseamnă să-L cunoşti în „părtăşia suferinţelor Lui“ (Filipeni 3.10) şi „să fii asemenea chipului Fiului Său“ (Romani 8:29). De aceea, dacă dorinţa lui Dumnezeu este să-ţi dezvolte capacitatea de înţelegere spirituală, nu te înspăimânta de domeniul mai mare al suferinţelor care te aşteaptă. Puterea de compasiune a Domnului este şi mai mare, pentru că suflarea Duhului Sfânt în noua Sa creaţie nu face niciodată o inimă dură şi insensibilă, ci afectivă, tandră şi sinceră. Anna Shipton

Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui. 1 Timotei 1:12

20 Martie

C a n i ş t e î n t r i s t a ţ i , ş i t o t d e a u n a s u n t e m v e s e l i . ( 2 C o r i n t e n i 6 : 1 0 )

Un stoic dispreţuieşte vărsarea de lacrimi, dar unui creştin nu i se interzice să plângă. Totuşi sufletul poate deveni tăcut din cauza unei suferinţe excesive, tot aşa cum oaia plină de frică rămâne tăcută sub foarfeca tunzătorului. Sau, când inima este la capătul puterilor sub valurile unei încercări, cel ce suferă poate găsi uşurare în a plânge cu voce tare. Dar există ceva mult mai bun.

Se spune că izvoarele de apă dulce şi proaspătă ţâşnesc din mijlocul apelor sărate ale oceanelor, că cele mai frumoase flori alpine înfloresc în cele mai sălbatice şi mai prăpăstioase trecători muntoase, şi că cei mai minunaţi psalmi s-au născut din cele mai profunde agonii ale sufletului.

Aşa să fie şi-n continuare! Pentru aceasta, din mijlocul multor încercări, sufletele care-L iubesc pe Dumnezeu vor descoperi motive de nemărginită şi negrăită bucurie. Chiar dacă „un val cheamă un alt val“ (Psalmul 42:7), cadenţa clară a cântării Domnului se va auzi. Şi pe parcursul celei mai dificile ore care poate exista într-o viaţă omenească, va fi posibil să-L binecuvântezi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.

Încă nu ai învăţat această lecţie? Nu doar să înduri sau să alegi voia lui Dumnezeu, ci să te bucuri în ea „cu o bucurie negrăită şi strălucită“ (1 Petru 1:8).

din Încercat prin foc

V o i f i l i n i ş t i t ă , m u r m u r ă s l a b i n i m a m e a z d r o b i t ă , Î n t i m p c e o m a r e n e n o r o c i r e v i n e p e s t e m i n e ; Cuv inte l e , s t r i găt e l e me l e , ch iar geamătul meu s lab au fost înăbuş it e ; M i - a m p u s m â n a l a g u r ă ; m i - a m ş t e r s l a c r i m i l e .

V o i f i l i n i ş t i t , d e ş i n u p o t v e d e a D r a g o s t e a c a r e d e z g o l e ş t e s u f l e t u l ş i a p r i n d e f o c u l d u r e r i i ; C a r e i a ş i u l t i m a p i c ă t u r ă d e d u l c e m â n g â i e r e , R u p e s i n g u r a c o a r d ă a h a r p e i ş i a s c u n d e l i r a T a d r a g ă . D a r D u m n e z e u e s t e d r a g o s t e , a ş a c ă m ă v o i s t ă p â n i , m ă v o i s t ă p â n i S ă n u n e î n d o i m , s u f l e t e , s ă s t ă m l i n i ş t i ţ i ; S ă a ş t e p t ă m p â n ă d u p ă a c e a s t a , c â n d E l n e v a r i d i c a – D a , d u p ă a c e a s t a , c â n d v a f i v o i a L u i . Ş i a m a s c u l t a t d e p r o m i s i u n e a c u r a j o a s ă a i n i m i i m e l e ; Ş i m - a m a g i t a t , l u p t â n d u - m ă s ă f i u l i n i ş t i t ; Ş i m i - a m r i d i c a t o c h i i f ă r ă l a c r i m i s p r e c e r , R e p e t â n d m e r e u : „ D a , D o a m n e , f a c ă - s e v o i a T a “ . D a r c u r â n d i n i m a m e a a v o r b i t d e s u b p o v a r a n o a s t r ă , M u s t r â n d u - m i b u z e l e s t r â n s e ş i f a ţ a a t â t d e t r i s t ă : „ P u t e m f a c e m a i m u l t d e c â t a t â t , o , s u f l e t e “ , ş o p t i e a . „ P u t e m f i m a i m u l t d e c â t l i n i ş t i ţ i , p u t e m f i v e s e l i ! “ Ş i a c u m e u ş i i n i m a m e a c â n t ă m f r u m o s – C â n t ă m f ă r ă s u n e t u l m e l o d i o s a l c o a r d e l o r ; B â n d a p ă d i n b e l ş u g î n d e ş e r t ; Z d r o b i ţ i , ş i t o t u ş i z b u r â n d s p r e c u l m i p e a r i p i d e v u l t u r .

S . P . W .

21 Martie

F a c ă - v i - s e d u p ă c r e d i n ţ a v o a s t r ă ! ( M a t e i 9 : 2 9 )

A te ruga pentru ceva poate fi definit astfel: „Să te rogi în felul tău cu deplină credinţă; să ajungi să fii sigur, în timp ce te rogi, că rugăciunea ta a fost acceptată şi auzită; şi înainte să aibă loc evenimentul, cu încredere anticipată, să devii efectiv conştient că ai primit ceea ce ai cerut“.

Să ne aducem aminte că nici o circumstanţă pământească nu poate împiedica împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Noi trebuie să privim neclintiţi la Cuvântul Său neschimbător şi nu la nesiguranţa acestei lumi în continuă schimbare. Dumnezeu doreşte ca noi să credem Cuvântul Său fără nici o altă dovadă, şi atunci El este gata să ne facă după credinţa noastră.

O d a t ă c e a f o s t C u v â n t u l S ă u ,

C â n d E l a z i s : „ V o i f a c e “ , [ v e z i E v r e i 1 3 : 5 ] L u c r u l a c e l a v a v e n i î n c e l e d i n u r m ă ; D u m n e z e u Î ş i v a ţ i n e t o t u ş i p r o m i s i u n e a . [ v e z i 2 C o r . 1 : 2 0 ] Rugăciunile din perioada Cincizecimii erau rostite cu o credinţă aşa de simplă încât

erau ca şi cum ai fi încasat un cec. Robert Anderson Dumnezeu a zis … Şi aşa a fost. Geneza 1:9

22 Martie

P e s t e p a t r u z e c i d e a n i , ( l u i M o i s e ) i s - a a r ă t a t u n î n g e r î n p u s t i a m u n t e l u i S i n a i , î n p a r a f o c u l u i u n u i r u g …

D o m n u l i - a z i s : „ … A m v ă z u t s u f e r i n ţ a p o p o r u l u i M e u , c a r e e s t e î n E g i p t , l e - a m a u z i t g e m e t e l e , ş i a m c o b o r â t

s ă - i i z b ă v e s c . A c u m , d u - t e , t e v o i t r i m i t e î n E g i p t “ . ( F a p t e l e a p o s t o l i l o r 7 : 3 0 , 3 3 - 3 4 )

Patruzeci de ani au fost o perioadă lungă de timp ca să aştepţi să te pregăteşti pentru o mare misiune. Totuşi, când Dumnezeu întârzie, El nu este inactiv. Acesta este momentul când El Îşi pregăteşte instrumentele Sale şi ne maturizează puterea. Apoi, la momentul potrivit, ne vom ridica şi vom fi gata pentru lucrarea noastră. Chiar şi Isus din Nazaret a avut treizeci de ani de viaţă privată, crescând în înţelepciune înainte să-Şi înceapă lucrarea Lui publică. John Henry Jowett

Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. El cheltuieşte ani ca să-i pregătească pe aceia pe care are de gând să-i folosească mult, şi nu consideră niciodată zilele de pregătire ca fiind prea lungi sau prea plictisitoare.

Cel mai dificil ingredient al suferinţei este deseori timpul. O durere scurtă, ascuţită este uşor de suportat, dar când un necaz îşi continuă drumul lung, obositor şi monoton an după an, întorcându-se zi după zi cu aceeaşi rutină întunecată de agonie fără speranţă, inima îşi pierde puterea. Fără harul lui Dumnezeu, inima se afundă cu siguranţă într-o neagră disperare.

Iosif a trecut printr-o încercare grea, şi Dumnezeu deseori trebuie să ardă lecţiile pe care el le-a învăţat în adâncul fiinţei noastre, folosind focul durerii prelungite. „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul“ (Mal. 3:3), dar El cunoaşte cantitatea specifică de timp care va fi necesară. Ca un adevărat aurar, Dumnezeu opreşte focul în momentul în care Îşi vede imaginea în metalul strălucitor.

Astăzi poate că suntem incapabili să vedem rezultatul final al frumosului plan pe care Dumnezeu l-a ascuns „cu umbra mâinii Lui“ (Isaia 49:2). El poate fi ascuns un timp foarte îndelungat, dar credinţa noastră se poate odihni în certitudinea că Dumnezeu stă totuşi pe tronul Său. Datorită acestei certitudini, putem aştepta liniştiţi momentul în care, cu o încântare cerească, vom spune: „Toate lucrurile [au lucrat] împreună spre bine“ (Rom. 8:28).

Aşa cum a făcut şi Iosif, trebuie să avem grijă să ne concentrăm mai mult asupra învăţării tuturor lecţiilor din şcoala suferinţei decât să ne aţintim ochii îngrijoraţi şi plini de nerăbdare spre momentul izbăvirii noastre. Există un motiv în spatele fiecărei lecţii, şi când suntem gata, izbăvirea noastră vine negreşit. Atunci vom şti că niciodată n-am fi putut face o slujbă mai înaltă la locul nostru dacă n-am fi învăţat acele lucruri pe care le-am învăţat în timpul grelei noastre încercări. Dumnezeu ne formează pentru o slujbă viitoare şi pentru binecuvântări mai mari. Şi dacă ne-am însuşit calităţile care ne fac vrednici de un tron, nimic nu ne mai poate opri să ajungem la el odată ce timpul Lui s-a împlinit.

Nu fura ziua de mâine din mâna lui Dumnezeu. Dă-I timp să-ţi vorbească şi să-ţi descopere voia Sa. El nu întârzie niciodată – învaţă să aştepţi. selectat

E l n u a p a r e n i c i o d a t ă p r e a t â r z i u ; E l ş t i e c e e s t e c e l m a i b i n e ; N u t e f r ă m â n t a d e g e a b a ; p â n ă v i n e E l o d i h n e ş t e - t e . Nu alerga niciodată impulsiv înaintea Domnului. Învaţă să aştepţi timpul Lui –

secundarul, minutarul şi acul orar, toate trebuie să indice momentul exact pentru acţiune.

23 Martie

L e î n c h i n a s e r ă d i n p r a d a l u a t ă l a r ă z b o i , p e n t r u î n t r e ţ i n e r e a C a s e i D o m n u l u i . ( 1 C r o n i c i 2 6 : 2 6 - 2 7 )

O forţă fizică foarte mare se găseşte în adâncimile pământului, în locuri cum ar fi minele de cărbuni. Cărbunele s-a format datorită căldurilor mari care au ars pădurile antice. În acelaşi fel, forţa spirituală se găseşte în adâncul fiinţei noastre şi este produsă de durerea mare pe care n-o putem înţelege.

Într-o zi vom vedea că „prada luată la război“ din încercările noastre pur şi simplu ne-a pregătit să ajungem ca Inimă-mare din Călătoria creştinului, astfel încât să putem şi noi să-i ajutăm pe cei ce călătoresc împreună cu noi să treacă biruitori prin încercări în drumul lor spre cetatea Marelui Împărat. Dar să nu uităm niciodată că sursa din care am învăţat să-i ajutăm pe alţii trebuie să fie trăirea biruinţei în suferinţă. Dacă ne văităm şi ne plângem de durerea noastră nu vom fi de folos nimănui.

Pavel nu şi-a cucerit niciodată ascultătorii cu perspectiva întunecată a cimitirului, ci cu corul glorios al laudei. Cu cât era mai grea încercarea lui, cu atât se încredea şi se bucura mai mult, strigând de bucurie chiar şi de pe altarul de jertfă. El spunea: „Chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi“ (Filip. 2:17). Doamne, ajută-mă astăzi să sorb putere din orice va veni peste mine!

din Zile cereşti pe pământ

E l m - a p u s î n t r - o c o l i v i e m i c ă , D e p a r t e d e f r u m u s e ţ i l e g r ă d i n i i ; D a r t r e b u i e s ă c â n t c e l e m a i d u l c i m e l o d i i P e n t r u c ă E l m - a p u s a c o l o . N u v o i b a t e d i n a r i p i c a s ă i e s d i n c o l i v i e D a c ă a c e a s t a e s t e v o i a C r e a t o r u l u i m e u , C i v o i î n ă l ţ a g l a s u l m e u s p r e p o a r t a c e r u l u i Ş i v o i c â n t a ş i m a i t a r e !

24 Martie

I a c o v a z i s : „ D u m n e z e u l t a t ă l u i m e u A v r a a m , D u m n e z e u l t a t ă l u i m e u I s a a c ! T u , D o a m n e , c a r e m i - a i z i s :

« Î n t o a r c e - t e î n ţ a r a t a ş i î n l o c u l t ă u d e n a ş t e r e , ş i v o i î n g r i j i c a s ă - ţ i m e a r g ă b i n e ! » … I z b ă v e ş t e - m ă , T e r o g “ . ( G e n e z a 3 2 : 9 , 1 1 )

Sunt multe aspecte sănătoase în rugăciunea lui Iacov. În unele privinţe ar putea servi drept un lut în care ne vărsăm duhul când suntem topiţi în cuptorul aprins al suferinţei.

Iacov a început prin a cita de două ori promisiunea lui Dumnezeu şi prin a spune: „care mi-ai zis“ şi „Tu ai zis“ (v. 12). Vedeţi cum pentru el Dumnezeu este accesibil! Dumnezeu Se pune pe El Însuşi la îndemâna noastră prin promisiunile Sale, şi când putem efectiv să-I spunem: „Tu ai zis“, El nu poate să spună nu. Dumnezeu trebuie să facă cum a spus.

Dacă Iacov a avut mare grijă ce spune, câtă grijă va avea Dumnezeu de promisiunile Sale? De aceea, în timp ce vă rugaţi, fiţi siguri că vă sprijiniţi pe o promisiune a lui Dumnezeu. Făcând aşa, veţi dobândi suficientă putere ca să deschideţi larg porţile cerului şi să luaţi ce vi s-a promis. din Părţi practice ale vieţii de rugăciune

Domnul Isus doreşte ca noi să fim foarte specifici în cererile noastre, cerând ceva concret. „Ce vreţi să vă fac?“ (Matei 20:32) este întrebarea pe care o pune El oricui vine la El în timpul încercărilor şi necazurilor. Formulaţi cererile voastre serios şi concret, dacă doriţi răspunsuri concrete. Lipsa de scop a rugăciunilor este de vină pentru atât de multe rugăciuni care aparent nu primesc răspuns. Fiţi specifici în cererile voastre. Umpleţi-vă cecul cu lucruri concrete, şi va fi încasat la banca cerului când va fi prezentat în Numele Domnului Isus. Îndrăzniţi să fiţi specifici cu Dumnezeu. selectat

Frances Ridley Havergal a spus odată: „Cu fiecare an pe care îl trăiesc – de fapt, aproape cu fiecare zi – parcă văd tot mai clar cum toată pacea, toată fericirea şi toată puterea vieţii creştine atârnă de un singur lucru. Acel singur lucru este să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, crezând că El ştie ce spune şi acceptând cuvintele care descoperă bunătatea şi harul Său, fără să le înlocuim cu alte cuvinte şi fără să schimbăm modurile şi timpurile verbelor pe care El le-a considerat potrivite pentru a fi folosite“.

Luaţi Cuvântul lui Hristos – promisiunea Lui – şi jertfa lui Hristos – sângele Lui – cu voi la tronul harului prin rugăciune, şi nici una din binecuvântările cerului nu vă va fi refuzată. Adam Clarke

25 Martie

F ă r ă c r e d i n ţ ă e s t e c u n e p u t i n ţ ă s ă f i m p l ă c u ţ i L u i ! C ă c i c i n e s e a p r o p i e d e D u m n e z e u , t r e b u i e s ă c r e a d ă c ă E l e s t e

ş i c ă r ă s p l ă t e ş t e p e c e i c e - L c a u t ă . ( E v r e i 1 1 : 6 )

Toţi avem nevoie de credinţă pentru zilele negre, şi Biblia este plină cu relatări despre astfel de zile. Povestea ei este spusă cu ele, cântările ei sunt inspirate de ele, profeţiile ei se ocupă de ele şi revelaţia ei a venit prin ele. Zilele negre sunt pietrele pe care călcăm pe cărarea luminii. Ele par să fi fost oportunităţile lui Dumnezeu de a ne trece prin şcoala înţelepciunii.

Psalmul 107 este plin de povestiri despre dragostea generoasă a lui Dumnezeu. În fiecare povestire de izbăvire, oamenii ajungeau la culmea disperării, ceea ce Îi dădea lui Dumnezeu ocazia de a acţiona. Când „toată iscusinţa“ lor le era zadarnică (Psalmul 107:27) din cauza disperării, atunci începea să lucreze puterea lui Dumnezeu.

Aduceţi-vă aminte de promisiunea făcută unui cuplu „aproape mort“, că urmaşii lor vor fi „în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra“ (Evrei 11:12). Citiţi încă o dată despre izbăvirea de la Marea Roşie, şi cum „preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului“ (Iosua 3:17). Studiaţi o dată în plus rugăciunile lui Asa, Iosafat şi Ezechia, când erau foarte tulburaţi, neştiind ce să facă. Parcurgeţi istoria lui Neemia, Daniel, Osea şi Habacuc. Staţi cu teamă respectuoasă în întunericul din Ghetsimani, şi zăboviţi lângă mormântul din grădina lui Iosif din Arimateea în acele zile grele. Cereţi explicaţii de la martorii bisericii primare, şi rugaţi-i pe apostoli să vă istorisească despre zilele lor negre.

Disperarea este mai bună decât deznădejdea. Nu uitaţi că nu credinţa noastră a creat zilele negre. Lucrarea credinţei este să ne susţină în acele zile şi să le rezolve. Totuşi singura alternativă la credinţa în momentele de disperare este deznădejdea. Credinţa rezistă şi învinge.

Nu există un exemplu mai eroic de credinţă în momentele de disperare decât istoria celor trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Situaţia lor era disperată, dar ei au răspuns cu curaj: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!“ (Dan. 3:17-18). Mie îmi plac în mod deosebit cuvintele: „Şi chiar de nu ne va scoate“!

Vreau să menţionez pe scurt Grădina Ghetsimani şi să vă rog să vă gândiţi la „totuşi“-ul ei. „Dacă este cu putinţă … Totuşi …“ (Matei 26:39). Sufletul Domnului

nostru era copleşit de un întuneric greu. A Se încrede a însemnat pentru El trăirea chinului până la sânge şi a întunericului până-n adâncimile iadului – Totuşi! Totuşi!

Caută o culegere de imnuri şi cântă imnul preferat al credinţei în momente de disperare. S. Chadwick

C â n d o b s t a c o l e l e ş i î n c e r c ă r i l e s u n t C a p e r e ţ i i u n e i î n c h i s o r i , F a c p u ţ i n u l c a r e p o t s ă - l f a c Ş i r e s t u l Ţ i - l l a s Ţ i e . Ş i c â n d p a r e c ă n u a m n i c i o ş a n s ă , n i c i u n a , C a s ă f i u s c ă p a t d i n n e c a z , S p e r a n ţ a î ş i g ă s e ş t e p u t e r e a î n n e p u t i n ţ ă , Ş i T e a ş t e a p t ă î n l i n i ş t e .

26 Martie

R i d i c ă - ţ i o c h i i ş i , d i n l o c u l î n c a r e e ş t i , p r i v e ş t e s p r e n o r d ş i s p r e s u d , s p r e e s t ş i s p r e v e s t ;

c ă c i t o a t ă ţ a r a p e c a r e o v e z i ţ i - o v o i d a ţ i e . ( G e n e z a 1 3 : 1 4 - 1 5 )

Nici o dorinţă nu va fi vreodată pusă în tine de Duhul Sfânt, dacă El nu intenţionează s-o împlinească. Deci lasă-ţi credinţa să se înalţe şi să urce spre culmi ca să revendice toată ţara pe care o poţi descoperi. S. A. Keen

Tot ce poţi înţelege prin viziunea credinţei îţi aparţine. Priveşte cât poţi de departe, pentru că tot ce vezi este al tău. Tot ce doreşti să fii ca şi creştin, şi tot ce doreşti să faci pentru Dumnezeu, este posibil prin credinţă. Apoi apropie-te mai mult de El, şi cu Biblia ta în faţă, şi cu sufletul complet deschis puterii Duhului, lasă ca întreaga ta fiinţă să primească botezul prezenţei Sale. Pe măsură ce El îţi deschide înţelegerea, îngăduindu-ţi să vezi plinătatea Lui, crede că El a păstrat toate acestea pentru tine. Acceptă ca pentru tine toate promisiunile din Cuvântul Său, toate dorinţele pe care El le trezeşte în tine, şi toate posibilităţile pe care le poţi avea ca să devii un urmaş al Domnului Isus. Toată ţara pe care o vezi îţi este dată ţie.

Harul Său, care ne-a fost dat şi care ne ajută pe drumul spre împlinirea promisiunii Sale, este de fapt legat de viziunea interioară pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Cel care pune instinctul natural în inima unei păsări ca să traverseze în zbor un continent în căutarea unei clime mai calde este prea bun ca s-o dezamăgească. Aşa cum credem că El a pus instinctul în pasăre, putem fi siguri că El S-a îngrijit să aibă şi adieri uşoare şi un soare de primăvară care s-o întâmpine la sosire.

Şi Cel care suflă speranţă cerească în inimile noastre nu ne va înşela şi nici nu ne va lăsa când noi înaintăm spre împlinirea ei. selectat

Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese [Isus].

Luca 22:13

27 Martie

E u s o c o t e s c c ă s u f e r i n ţ e l e d i n v r e m e a d e a c u m n u s u n t v r e d n i c e s ă f i e p u s e a l ă t u r i c u s l a v a v i i t o a r e , c a r e a r e s ă f i e d e s c o p e r i t ă f a ţ ă d e n o i . ( R o m a n i 8 : 1 8 )

Un eveniment remarcabil a avut loc recent la o nuntă din Anglia. Mirele, un tânăr foarte bogat din înalta societate, rămăsese orb în urma unui accident la vârsta de zece ani. În ciuda orbirii sale, absolvise universitatea cu distincţie de onoare şi cucerise acum inima frumoasei lui mirese, deşi nu-i văzuse niciodată faţa. Cu puţin timp înainte de căsătoria lui el suferise o nouă serie de tratamente prescrise de specialişti, şi rezultatul urma să fie dezvăluit chiar în ziua nunţii lui.

Ziua cea mare a sosit, cu toţi oaspeţii şi cadourile lor. Asistenţa era formată din membrii ai consiliului de miniştri al guvernului, generali, episcopi şi oameni învăţaţi. Mirele, în haine de nuntă, dar cu ochii încă acoperiţi de bandaje, a venit la biserică cu tatăl său. Renumitul său oftalmolog i-a întâmpinat în sacristia bisericii.

Mireasa a intrat în biserică la braţul căruntului ei tată. Era aşa de emoţionată, că abia putea vorbi. Va putea în sfârşit omul pe care-l iubea să-i vadă faţa – o faţă pe care ceilalţi o admirau, dar pe care el o cunoştea numai prin atingerea degetelor lui delicate?

În timp ce ea se apropia de altar, şi acordurile minunate ale marşului nupţial pluteau prin biserică, a văzut un grup neobişnuit. Înaintea ei stăteau mirele, tatăl lui şi doctorul. Doctorul tocmai tăia ultimul bandaj.

Odată bandajul îndepărtat, mirele a făcut un pas înainte, dar tremurând uşor cu nesiguranţa cuiva care nu s-a trezit încă de tot. O rază de lumină trandafirie de la un geam al ferestrei de deasupra altarului a căzut pe faţa lui, dar el părea că nu o vede.

Va vedea el ceva? Da! Recăpătându-şi într-o clipă stabilitatea şi ţinuta, şi cu o demnitate şi o bucurie nemaivăzute niciodată înainte pe faţa lui, a păşit înainte în întâmpinarea miresei lui. S-au privit în ochi, şi privirea lui părea că nu se va mai muta niciodată de pe faţa ei.

„În sfârşit!“ a spus ea. „În sfârşit“, a răspuns el solemn ca un ecou, plecându-şi capul. A fost o scenă cu mare putere dramatică, dar şi de mare bucurie. Dar oricât de frumoasă ar fi această poveste, ea nu este decât o slabă sugestie a ceea ce va fi în cer când credincioşii, care au umblat prin această lume de încercări şi de necazuri, Îl vor vedea pe EL „faţă în faţă“ (1 Cor. 13:12). selectat

T e d o r e s c f i e r b i n t e , D o m n u l m e u d r a g ,

I s u s i u b i t ş i a d e v ă r a t ; T â n j i n d d u p ă T i n e ş i î n t r e b â n d u - m ă C â n d v e i v e n i d i n n o u , Î n t o t c e s p u n ş i f a c , T e d o r e s c f i e r b i n t e , D o m n u l m e u d r a g . Î n t r - o z i f e r i c i t ă , d u p ă t o a t ă v e g h e r e a , V e i v e n i d u p ă m i n e î n s f â r ş i t ; A t u n c i T e v o i v e d e a , v o i a u z i g l a s u l T ă u , V o i f i c u T i n e , m ă v o i b u c u r a î m p r e u n ă c u T i n e ; C e e m o ţ i e p u t e r n i c ă t r e z e ş t e î n m i n e a c e a s t ă d u l c e s p e r a n ţ ă , Ş i m ă f a c e s ă T e d o r e s c f i e r b i n t e , D o m n u l m e u d r a g .

28 Martie

Ş i d e î n d a t ă c e p r e o ţ i i c a r e d u c c h i v o t u l D o m n u l u i , D u m n e z e u l u i î n t r e g u l u i p ă m â n t , v o r p u n e t a l p a p i c i o r u l u i

î n a p e l e I o r d a n u l u i , a p e l e I o r d a n u l u i s e v o r d e s p i c a î n d o u ă , ş i a n u m e a p e l e c a r e c o b o a r ă d i n s u s s e v o r o p r i g r ă m a d ă .

( I o s u a 3 : 1 3 )

Cine se poate opri să nu-i admire pe aceşti bravi leviţi? Ei au dus chivotul legământului drept în apă, pentru că râul nu s-a despicat până nu „li s-au muiat picioarele în marginea apei“ (v. 15). Dumnezeu nu promisese nimic altceva.

Dumnezeu onorează credinţa – credinţa stăruitoare – care vede PROMISIUNEA Lui şi priveşte numai la ea. Ne putem imagina cum spectatorii de astăzi, văzând cum înaintează aceşti oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, ar spune: „N-ai să mă vezi niciodată riscând aşa ceva! Chivotul va fi luat de ape!“ Şi totuşi „preoţii … s-au oprit pe uscat“ (v. 17). Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că credinţa din partea noastră Îl ajută pe Dumnezeu să-Şi ducă la îndeplinire planurile Sale. Fiţi gata să veniţi în ajutorul Domnului.

Chivotul legământului era dotat cu drugi, astfel că preoţii puteau să-l ridice pe umerii lor. Deci chiar şi chivotul lui Dumnezeu nu se deplasa singur, ci era purtat. Când Dumnezeu este arhitectul, oamenii sunt zidari şi muncitori. Credinţa Îl asistă pe Dumnezeu. Ea poate închide gura leilor şi poate stinge focul cel mai distructiv. Credinţa Îl onorează pe Dumnezeu, şi Dumnezeu onorează credinţa.

O, de am avea acea credinţă care merge înainte, lăsându-L pe Dumnezeu să-Şi împlinească promisiunea când consideră El potrivit! Fraţi leviţi, hai să ne punem sarcina pe umăr şi să n-o privim ca şi cum am căra coşciugul lui Dumnezeu. Este chivotul Dumnezeului celui viu! Cântaţi în timp ce înaintaţi spre râu! Thomas Champness

Unul din semnele distinctive ale Duhului Sfânt în biserica Noului Testament era duhul de îndrăzneală. Una din marile calităţi esenţiale ale acelui fel de credinţă care face lucruri mari pentru Dumnezeu şi aşteaptă lucruri mari de la Dumnezeu este îndrăzneala şi cutezanţa sfântă. Când ai de a face cu o Fiinţă supranaturală şi primeşti lucruri de la El care sunt imposibile din punct de vedere omenesc, este într-adevăr mai uşor pentru noi să primim mult decât să primim puţin. Şi este mai uşor să stăm într-un loc al încrederii îndrăzneţe decât într-un loc în care ne agăţăm cu grijă şi cu timiditate de ţărm.

Ca nişte navigatori înţelepţi care trăiesc o viaţă de credinţă, haideţi să lansăm bărcile noastre la adânc. Vom vedea că toate lucrurile sunt „cu putinţă la Dumnezeu“ (Luca 18:27) şi că „toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede“ (Marcu 9:23).

Astăzi haideţi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu, luând credinţa Lui ca să credem lucruri mari şi primind puterea Lui ca să le împlinim!

din Zile cereşti pe pământ

29 Martie

U i t a ţ i - v ă c u b ă g a r e d e s e a m ă c u m c r e s c c r i n i i d e p e c â m p . ( M a t e i 6 : 2 8 )

Cu mulţi ani în urmă era un călugăr care avea nevoie de ulei de măsline, aşa că a plantat un măslin tânăr. După ce l-a plantat, s-a rugat: „Doamne, pomul meu are nevoie de ploaie pentru ca rădăcinile lui firave să se adape şi să crească. Trimite ploi uşoare“. Şi Domnul a trimis ploi uşoare. Apoi călugărul s-a rugat: „Doamne, pomul meu are nevoie de soare. Te rog, trimite-i soare“. Şi soarele a strălucit, aurind norii din care se scursese apa. „Acum trimite ger, dragă Doamne, ca să i se-ntărească ramurile“, a strigat călugărul. Şi curând pomişorul a fost acoperit de gheaţă sclipitoare, iar spre seară a murit.

Atunci călugărul l-a căutat pe un frate călugăr în chilia lui şi i-a povestit experienţa lui ciudată. După ce a ascultat toată povestea, celălalt călugăr a spus: „Şi eu am plantat un pomişor. Uite ce bine îi merge! Dar eu am încredinţat pomul meu Dumnezeului lui. El care l-a făcut ştie mai bine decât un om ca mine ce are nevoie. Nu I-am pus lui Dumnezeu nici o restricţie şi nici o condiţie, ci doar L-am rugat: «Doamne, trimite ce are el nevoie – fie că este o furtună sau soare, sau vânt, sau ploaie, sau ger. Tu l-ai făcut şi Tu ştii cel mai bine ce are nevoie»“.

D a , l a s - o î n g r i j a L u i , A ş a f a c t o ţ i c r i n i i , Ş i e i c r e s c – E i c r e s c î n p l o a i e , Ş i e i c r e s c î n r o u ă – D a , e i c r e s c :

E i c r e s c î n î n t u n e r i c , a s c u n ş i c o m p l e t î n n o a p t e – E i c r e s c î n s t r ă l u c i r e a s o a r e l u i , d e s c o p e r i ţ i d e l u m i n ă – E i c r e s c m e r e u . D a , l a s - o î n g r i j a L u i , L u c r u l a c e s t a e m a i s c u m p p e n t r u i n i m a L u i , S ă ş t i i , D e c â t c r i n i i c a r e î n f l o r e s c , S a u d e c â t f l o r i l e c a r e r ă s a r D e s u b z ă p a d ă : O r i c e a i ave a n ev o i e , d ac ă v r e i s ă c auţ i lu c ru l ac e l a p r i n ru găc i un e , P o ţ i s ă - l l a ş i î n g r i j a L u i – p e n t r u c ă E l î n g r i j e ş t e d e t i n e . T u , t u ş t i i .

selectat

30 Martie

I a r v o i t o ţ i , c a r e a p r i n d e ţ i f o c u l , ş i p u n e ţ i t ă c i u n i p e e l , u m b l a ţ i î n l u m i n a f o c u l u i v o s t r u ş i î n t ă c i u n i i p e c a r e i - a ţ i a p r i n s . D i n

m â n a M e a v i s e î n t â m p l ă a c e s t e l u c r u r i , c a s ă z ă c e ţ i î n d u r e r i . ( I s a i a 5 0 : 1 1 )

Acesta este un avertisment solemn pentru cei care umblă în întuneric şi care încearcă să găsească singuri lumina. Ei sunt descrişi ca unii care aprind un foc în jurul căruia sar scântei. Ce înseamnă aceasta?

Înseamnă că atunci când suntem în întuneric, suntem ispitiţi să găsim propria noastră cale de ieşire, fără să ne încredem în Domnul şi fără să ne bizuim pe El. În loc să-L lăsăm pe El să ne ajute, încercăm să ne ajutăm singuri. Căutăm lumina căii fireşti şi sfatul prietenilor noştri. Tragem propriile noastre concluzii şi în felul acesta putem fi tentaţi să acceptăm o cale de izbăvire care nu este deloc a lui Dumnezeu.

Lumina pe care o vedem poate fi de la focul pe care noi l-am aprins, sau de la un semnal luminos înşelător care ne conduce spre stâncile periculoase. Iar Dumnezeu va îngădui să umblăm în falsa lumină a acestor scântei, dar la sfârşit vom avea necazuri.

Iubiţilor, nu încercaţi niciodată să ieşiţi dintr-un loc întunecos decât la momentul hotărât de Dumnezeu şi în felul Său. Un timp de necaz şi întuneric are rostul de a te învăţa lecţii de care ai neapărată nevoie. Izbăvirea prematură poate zădărnici lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa ta. Încredinţează-I Lui întreaga situaţie, şi binevoieşte să rămâi în întuneric, ştiind că El este prezent.

Nu uita, este mai bine să umbli în întuneric cu Dumnezeu decât să umbli singur în lumină. din Susurul blând

Încetează să mai împiedici planurile lui Dumnezeu şi voia Sa. Dacă atingi ceva de-al Lui strici lucrarea. Dacă muţi limbile unui ceas cum îţi convine ţie, nu se schimbă timpul.

Tu ai putea să grăbeşti dezvăluirea unor aspecte ale voii lui Dumnezeu, dar lucrarea Lui pe termen lung va avea de suferit. Tu poţi să forţezi un boboc de trandafir să se deschidă, dar vei strica floarea. Lasă totul în grija Lui, fără excepţie. „Facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu“ (Marcu 14:36).

Stephen Merritt

Calea Lui D u m n e z e u m - a t r i m i s m a i d e p a r t e c â n d e u a ş f i v r u t s ă s t a u ( E r a r e c e î n p ă d u r e ) ; N u ş t i a m d e c e . A m a u z i t o l e s p e d e d e s t â n c ă p r ă b u ş i n d u - s e î n a p r o p i e r e D e - a c u r m e z i ş u l p o t e c i i u n d e a m s t a t . E l m i - a s p u s s ă s t a u c â n d e u a ş f i v r u t s ă m e r g ; „ F a c ă - s e v o i a T a “ , a m s p u s . S - a g ă s i t î n t r - o z i î n z o r i , D e - a c u r m e z i ş u l d r u m u l u i p e c a r e a ş f i m e r s , U n ş a r p e c u c a p u l s f â r t e c a t . A c u m n u m a i î n t r e b d e c e , C h i a r d a c ă n u v ă d C ă r a r e a d i n a i n t e a m e a , e u m e r g p e c a l e a L u i ; C ă c i d a c ă e u n u ş t i u , E l ş t i e , Ş i E l v a a l e g e c ă i s i g u r e p e n t r u m i n e . din Zilele

şcolii duminicale

31 Martie

V â n t u l e r a î m p o t r i v ă . ( M a t e i 1 4 : 2 4 )

Vânturile din luna martie sunt deseori aspre şi furtunoase. Şi totuşi ele sunt tipice pentru perioadele furtunoase din viaţa mea. Într-adevăr, ar trebui să mă bucur că am ocazia să cunosc astfel de perioade. Este mai bine să cadă ploile şi să vină şuvoaiele decât să trăieşti tot timpul în legendara ţară a lui Lotus sau în luxurianta vale a lui Avalon, unde soarele străluceşte mereu şi vânturile puternice nu bat niciodată. Furtunile ispitei pot părea crude, dar nu mă conduc ele la o intensitate şi la o ardoare mai mare în viaţa mea de rugăciune? Nu mă obligă ele să mă agăţ mai tare de promisiunile lui Dumnezeu? Şi nu mă lasă ele cu un caracter mai rafinat?

Furtunile necazului provocat de o pierdere grea sunt intense, dar ele reprezintă una din căile Tatălui de a mă atrage spre El. Scopul Lui este să vorbească încet şi tandru inimii mele în locul ascuns şi tainic al prezenţei Sale. Este o glorie deosebită a Stăpânului să poată fi văzut numai când vântul este împotrivă şi barca mea este lovită de valuri.

Domnul Isus Hristos nu este ocrotirea mea împotriva furtunilor vieţii, ci El este ocrotirea mea perfectă în furtuni. El nu mi-a promis niciodată o trecere uşoară, ci doar o aterizare sigură.

O , î n t i n d e p â n z e l e s p r e f u r t u n a c e r e a s c ă , Ş i a p o i , i n d i f e r e n t c e v â n t u r i p r e d o m i n ă , Nici o s tâncă nu te va s fărâma, n ic i o l ipsă de vânt nu te va întârz ia; N i c i o c e a ţ ă n u t e v a a s c u n d e , n i c i o f u r t u n ă n u t e v a o p r i ; D e ş i c ă l ă t o r e ş t i d e p a r t e ş i p r i b e g e ş t i m u l t P r i n s t r o p i d e a p ă s ă r a t ă ş i p e s t e s p u m a a l b ă a m ă r i i , N i c i u n v ân t nu p oat e s ă ba t ă de c ât c a să t e d uc ă m a i r epe de a c a s ă .

Annie Johnson Flint

1 Aprilie

Iată , chiar dacă mă va omorî , to t mă vo i încrede în El . ( Iov 13:15 , KJV)

Căci ş t iu în c ine am crezut . (2 T imote i 1 :12)

N-am să mă îndo iesc , ch ia r dacă toa te corăb i i l e mele de pe mare

Vin acasă pur ta te de vân t cu ca ta rge le ş i ve le le rup te ; Voi crede că Mâna care nu g reşeş te n ic ioda tă ,

Lucrează , p r in exper ien ţe aparent re le , sp re b ine le meu . Şi ch ia r dacă p lâng pen t ru că ve le le ace lea sun t zdren ţu i t e , Tot voi st riga, în t imp ce speranţele mele cele mai bune zac

năruite: „Mă încred în Tine“.

N-am să mă îndo iesc , ch ia r dacă toa te rugăc iuni le mele se

în to rc Fără răspuns d in ţ a ra l in i ş t i t ă ş i nepr ihăn i tă de sus ; Voi c rede că es t e o d ragos te p l ină de în ţe lepc iune

Care a re fuza t aces te lucrur i după care t ân jesc ; Şi ch ia r dacă uneor i nu mă po t ab ţ ine să nu mă în t r i s t ez , Totuş i pas iunea cura tă a c red in ţe i mele nec l in t i t e

Va a rde s t ră luc i toare . N-am să mă îndoiesc , ch ia r de a r p loua cu necazur i ,

Şi p rob lemele a r roi ca a lb ine le î n ju ru l unu i s tup . Voi c rede că înă l ţ imi le l a ca re v reau să a jung

Se po t a t inge doar p r in ch inur i ş i durer i ; Şi ch ia r dacă gem ş i mă ch i rcesc sub c ruc i l e mele , Totuş i vo i vedea p r in ce le mai severe p ie rder i a le mele

Măreţu l câş t ig . N-am să mă îndoiesc . Cred in ţa aceas ta e b ine ancora tă ,

Ca o corab ie e tanşă , su f le tu l meu în f run tă f i ecare fu r tună ; Atât de mare es t e cura ju l lu i ca re nu va cădea

În fa ţa pu te rn ice i ş i necunoscute i măr i a mor ţ i i . Oh, de aş pu tea s t r iga , ch ia r dacă duhul părăseş te t rupu l , „Nu mă îndo iesc“ , ca să audă to ţ i ca re ascu l tă ,

Cu u l t ima mea suf la re .

Un marinar bătrân spunea odată: „În furia furtunilor trebuie să facem un singur lucru, pentru că este o singură cale de supravieţuire: trebuie să îndreptăm corabia într-o poziţie sigură şi s-o menţinem aşa“. Şi aceasta, dragă creştine, trebuie să faci şi tu. Câteodată, ca şi Pavel, în mijlocul furtunii care se dezlănţuie asupra ta, nu poţi vedea soarele sau stelele care să te ajute să navighezi. Acesta este momentul când poţi face doar un singur lucru, pentru că este o singură cale. Raţiunea nu te poate ajuta, experienţele din trecut nu te vor lumina, şi nici chiar rugăciunea nu-ţi va aduce vreo consolare. O singură cale rămâne: trebuie să-ţi pui sufletul într-o singură poziţie şi să-l menţii acolo.

Trebuie să te ancorezi tare în Domnul. Şi apoi, orice ar veni – uragane, valuri, furtuni, tunete, fulgere, stânci ascuţite, sau talazuri violente – trebuie să te prinzi de cârmă, menţinându-ţi ferm încrederea în credincioşia lui Dumnezeu, în promisiunile legământului Său şi-n dragostea Sa eternă în Domnul Isus Hristos. Richard Fuller

2 Aprilie

S-au ui ta t … ş i i a tă că s lava Dom nului s -a ară ta t în nor . (Exod 16:10)

Trebuie să te obişnuieşti să cauţi conturul luminos, argintiu al norilor de

furtună. Şi odată ce l-ai găsit, continuă să te concentrezi asupra lui mai mult decât asupra cenuşiului întunecat din centru. Nu te lăsa descurajat indiferent cât de stresat sau înconjurat de probleme ai fi. Un suflet descurajat nu este de nici un ajutor, nefiind în stare nici să ţină „piept împotriva uneltirilor diavolului“ (Ef.6:11) nici să biruiască în rugăciune pentru alţii. Fugi de orice simptom al acestui vrăjmaş ucigător care este descurajarea, aşa cum ai fugi de un şarpe. Nu şovăi nici o clipă să-i întorci spatele, doar dacă n-ai vrea să guşti praful amar al înfrângerii.

Caută promisiuni specifice ale lui Dumnezeu, spunând cu voce tare despre fiecare: „Această promisiune este pentru mine“. Apoi, dacă tot mai ai sentimente de îndoială şi descurajare, varsă-ţi inima înaintea lui Dumnezeu, rugându-L să-l mustre pe Adversar, care te hărţuieşte fără milă.

În clipa în care te întorci cu toată inima de la orice simptom de descurajare şi de neîncredere, binecuvântatul Duh Sfânt îţi va reînvia credinţa şi va insufla puterea divină a lui Dumnezeu în sufletul tău. Iniţial, s-ar putea să nu-ţi dai seama că se întâmplă asta, dar odată ce te-ai hotărât să eviţi cu intransigenţă orice atac

chiar şi a celei mai mici tendinţe spre îndoială şi deprimare, vei vedea cum se depărtează rapid forţele întunericului.

Oh, numai de ar putea vedea ochii noştri puternicele armate ale tăriei şi puterii care sunt tot timpul în spatele întoarcerii noastre de la oştile întunericului la Dumnezeu, n-am mai da nici cea mai mică atenţie eforturilor Vrăjmaşului nostru viclean de a ne îndurera, de a ne trage în jos sau de a ne descuraja! Toate atributele miraculoase ale Divinităţii sunt puse la îndemâna chiar şi a celui mai slab credincios care, în Numele Domnului Hristos şi într-o credinţă simplă, de copil, se dă pe sine însuşi lui Dumnezeu şi se întoarce la El pentru ajutor şi călăuzire. selectat

Într-o zi de toamnă, pe când eram în preria deschisă, am văzut un vultur rănit mortal de o împuşcătură de armă. Cu ochii încă sclipitori ca două cercuri mici de lumină, şi-a întors încet capul, aruncând o ultimă privire scrutătoare şi plină de dor spre cer. De atâtea ori a străbătut aceste spaţii înstelate cu aripile lui superbe. Cerul minunat era căminul inimii lui. Era domeniul vulturului. Acolo şi-a arătat el de mii de ori puterea splendidă. În acele înălţimi ameţitoare s-a jucat cu fulgerul şi s-a întrecut cu vântul. Şi acum, jos departe de căminul lui, vulturul zăcea pe moarte. El a gustat moartea pentru că – doar o dată – a uitat şi a zburat prea jos.

Sufletul meu e acel vultur. Acesta nu este căminul lui. El nu trebuie să-şi ia niciodată privirea de la cer. Trebuie să-mi păstrez credinţa, trebuie să-mi păstrez speranţa, trebuie să-mi păstrez curajul, trebuie să-L păstrez pe Hristos. Ar fi mai bine să mă târăsc imediat de pe câmpul de bătălie, decât să nu fiu curajos. Nu este timp pentru sufletul meu să se retragă. Păstrează-ţi privirea aţintită spre cer, suflete al meu; păstrează-ţi privirea aţintită spre cer!

Priveş te mereu în sus– Valur i l e care mugesc la p ic ioare le ta le , Yehova-Y ireh l e va înv inge Când ve i pr iv i în sus . Priveş te mereu în sus– Chiar de în tuner icu l pare să - ţ i în făşoare su f l e tu l ; Lumina Lumin i i î ţ i va umple su f le tu l Când ve i pr iv i în sus . Priveş te mereu în sus– Când eş t i epu i zat , d i s t ras cu bă tă l ia ; Căpeten ia ta î ţ i dă pu tere b i ru i toare Când pr iveş t i în sus .

Nu putem vedea răsăritul privind spre vest. Proverb japonez

3 Aprilie

Glor i f i ca ţ i pe Dom nul în m i j locul focului . ( I sa ia 24:15 , KJV)

Observaţi micul cuvânt „în“! Noi trebuie să-L onorăm pe Domnul în încercare

– chiar în lucrul care ne mâhneşte atât de mult. Şi cu toate că sunt exemple în care Dumnezeu n-a îngăduit ca sfinţii Săi să simtă măcar focul, de obicei focul produce durere.

Tocmai acolo, în văpaia focului, noi trebuie să-L glorificăm. Noi facem aceasta exersând credinţa perfectă în bunătatea şi dragostea Lui care a îngăduit ca această încercare să vină peste noi. Ba mai mult, noi trebuie să credem că după ce vom ieşi din foc va rezulta ceva mult mai demn de laudă pentru El decât am experimentat până acum.

Pentru a trece prin focuri, este nevoie de o credinţă mare, căci o credinţă mică nu va reuşi. Trebuie să câştigăm victoria în cuptor. Margaret Bottome

Un om are doar atâta credinţă cât arată în vremuri de încercare. Cei trei bărbaţi care au fost aruncaţi în cuptorul de foc au ieşit afară exact aşa cum au intrat – cu excepţia funiilor cu care erau legaţi. Cât de des Dumnezeu ne înlătură lanţurile în cuptorul suferinţei!

Aceşti trei bărbaţi au umblat prin foc fără să fie arşi – pielea lor nu era nici măcar băşicată. „Focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, … nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei“ (Daniel 3:27).

Aşa trebuie să iasă creştinii din cuptorul încercărilor de foc – eliberaţi de lanţurile lor, dar neatinşi de flăcări.

A ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Coloseni 2:15 Aceasta este adevărata biruinţă – să biruieşti boala trecând prin ea, să biruieşti

moartea trecând prin moarte şi să biruieşti orice altă circumstanţă potrivnică trecând prin ea. Crede-mă, există o putere care ne poate face biruitori în mijlocul conflictului.

Sunt înălţimi pe care le putem atinge, de unde putem privi înapoi peste drumul pe care am venit şi putem cânta cântarea noastră de biruinţă de această parte a

cerului. Îi putem face pe alţii să ne considere bogaţi, deşi suntem săraci, şi îi putem îmbogăţi pe mulţi în sărăcia noastră. Noi trebuie să biruim în ea.

Biruinţa Domnului Hristos a fost câştigată în umilinţa Lui. Şi poate că şi biruinţa noastră se va arăta prin ceea ce alţii văd ca umilinţă. Margaret Bottome

Nu-i aşa că este foarte captivant să vezi un om împovărat cu multe încercări, care însă e cu inima veselă ca sunetul unui clopoţel? Nu-i aşa că este ceva contagios şi îndrăzneţ să-i vezi pe alţii grozav de ispitiţi, dar „mai mult decât biruitori“ (Rom. 8:37)? Nu este încurajator să vezi un tovarăş de drum cu trupul frânt, însă păstrând splendoarea răbdării de neînfrânt?

Ce mărturie dau acestea despre puterea darului de har al lui Dumnezeu! John Henry

Jowet t Când or ice spr i j in pământesc cade , Şi v ia ţa pare o mare ag i ta tă , Eşt i tu a tunc i o minune sus ţ inu tă de Dumnezeu , Sat i s făcu t ş i l in i ş t i t ş i l iber?

4 Aprilie

El i se i s -a rugat ş i a z i s : „Doam ne, deschide - i ochi i să vadă“ . (2 Îm păraţ i 6 :17)

Aceasta este rugăciunea pe care trebuie s-o înălţăm pentru noi înşine şi unul

pentru altul: „Doamne, deschide-ne ochii ca să vedem“. Suntem înconjuraţi, la fel cum era şi profetul Elisei, de „caii şi carele de foc“ ale lui Dumnezeu (2 Împăraţi 6:17), aşteptând să ne conducă în locuri de glorioasă victorie.

Odată ce ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, vom vedea toate evenimentele din viaţa noastră, fie mari fie mici, fericite sau triste, ca „un car de triumf“ pentru sufletul nostru. Tot ce vine asupra noastră devine un car de triumf din momentul în care îl tratăm ca atare. Pe de altă parte, chiar şi cea mai mică încercare poate deveni un obiect care distruge tot ce întâlneşte în cale, ducând la mizerie şi disperare, dacă îi permitem.

Deci diferenţa stă în alegerea pe care o facem. Totul depinde nu de evenimentele în sine, cât de modul în care le privim. Dacă pur şi simplu stăm culcaţi, lăsându-le să vină peste noi şi să ne zdrobească, ele devin un car

necontrolabil de distrugere. Însă dacă ne suim în ele, ca într-un car de biruinţă, ele vor deveni carele lui Dumnezeu care ne duc triumfători înainte şi în sus.

Hannah Whitall Smith Domnul nu poate face mai nimic cu un suflet zdrobit. De aceea Adversarul

încearcă să-i împingă pe oamenii lui Dumnezeu spre disperare şi deznădejde dincolo de condiţia lor sau de condiţia bisericii. S-a spus adesea că o armată descurajată intră în luptă cu certitudinea înfrângerii. Am auzit recent o misionară spunând că s-a întors acasă bolnavă şi deprimată, pentru că duhul ei şi-a pierdut curajul, ceea ce a avut drept consecinţă un trup nesănătos.

Trebuie să înţelegem mai bine aceste atacuri ale Vrăjmaşului asupra duhului nostru şi cum să le opunem rezistenţă. Dacă reuşeşte să ne scoată din poziţia noastră corectă, el caută mai apoi să asuprească „pe sfinţii Celui Preaînalt“ (Daniel 7:25) printr-un asediu prelungit, până când, într-un final, din pură slăbiciune, renunţăm şi la cea mai mică speranţă de victorie.

5 Aprilie

Când te ve i în toarce , închide uşa după t ine ş i după cop i i i tă i . (2 Îm păra ţ i 4 :4 )

Văduva şi cei doi fii ai ei urmau să fie singuri cu Dumnezeu. Ei n-aveau de-a

face cu legile naturii, cu conducătorii oamenilor, cu comunitatea, sau cu preoţia. N-aveau de-a face nici măcar cu marele profet al lui Dumnezeu, Elisei. Ei trebuia să fie izolaţi de toţi oamenii, separaţi de raţiunea omenească, şi îndepărtaţi de orice tendinţă naturală de a judeca dinainte circumstanţele prin care treceau. Ei urmau să fie ca nişte oameni aruncaţi în întinderea vastă a spaţiului înstelat, depinzând numai şi numai de Dumnezeu – în contact cu Sursa minunilor.

Acesta este un ingredient din planul lui Dumnezeu de a lucra cu noi. Trebuie să intrăm într-o cameră secretă a izolării în rugăciune şi credinţă care este foarte roditoare. În anumite momente şi locuri, Dumnezeu va ridica un zid misterios în jurul nostru. El va îndepărta toate suporturile pe care obişnuiam să ne bazăm, şi va înlătura modalităţile noastre obişnuite de a rezolva lucrurile.

Dumnezeu ne va separa pentru ceva divin, complet nou şi neaşteptat, şi care nu poate fi înţeles examinând circumstanţele noastre anterioare. Vom fi într-un loc unde nu ştim ce se întâmplă, unde Dumnezeu croieşte haina vieţilor noastre după un nou tipar, şi astfel ne face să ne uităm la El.

Majoritatea creştinilor duc o viaţă monotonă – o viaţă în care pot prevedea aproape tot ce le va ieşi în cale. Dar sufletele pe care le conduce Dumnezeu în neprevăzut şi în situaţii speciale El le izolează. Tot ce ştiu ele este că Dumnezeu le susţine şi că El Se ocupă de vieţile lor. Astfel, aşteptările lor vin numai de la El.

Ca şi această văduvă, noi trebuie să ne detaşăm de lucrurile de afară şi să ne ataşăm înăuntrul nostru numai de Domnul ca să vedem minunile Lui.

din Hrana Sufletului De multe ori prin cele mai dificile încercări, Dumnezeu aduce cele mai plăcute

descoperiri despre Sine. din Nestemate Câteodată Dumnezeu înch ide uşa ş i ne înch ide înăun tru , Ca să ne vorbească , poa te pr in necaz sau su fer in ţă , Şi de l i ca t , de la in imă la in imă , deasupra hărmăla ie i , Să ne spună din nou un gând pre ţ ios .

6 Aprilie

M-am dus la locul m eu de s t ra jă , ş i s tam pe turn ca să veghez ş i să văd ce are să -m i spună Dom nul . (Habacuc 2 :1)

Fără nădejdea noastră vigilentă, ce sens mai are să aşteptăm ajutor de la

Dumnezeu? Nu va fi nici un ajutor fără ea. Dacă vreodată nu reuşim să primim putere şi protecţie din partea Lui, este doar pentru că nu am căutat aceasta. Ajutorul ceresc este oferit deseori, şi totuşi trece pe lângă noi. Îl pierdem pentru că nu stăm în turn, privind atent la orizont după vreun semn al apropierii lui, şi apoi nu suntem pregătiţi să deschidem larg porţile inimii noastre ca să poată intra. Omul care nu aşteaptă nimic şi deci nu este numai ochi şi urechi, va primi puţin ajutor. Urmăreşte-L pe Dumnezeu în evenimentele vieţii tale.

Este o veche zicală care spune: „Cei care urmăresc providenţa lui Dumnezeu nu vor lăsa niciodată ca providenţa lui Dumnezeu să-i caute pe ei“. Şi mai putem interpreta această zicală, spunând: „Cei care nu urmăresc niciodată providenţa lui Dumnezeu, nu vor fi niciodată urmăriţi de providenţa lui Dumnezeu“. Dacă nu pui vasele pentru apă afară când plouă, nu vei colecta niciodată apă.

Trebuie să fim mai practici şi să folosim bunul simţ cu Dumnezeu în revendicarea promisiunilor Lui. Dacă un om ar merge la bancă de mai multe ori pe zi, şi-ar pune cecul la geamul casierului, şi apoi l-ar lua şi ar pleca cu el fără să-l încaseze, n-ar trece mult timp şi banca l-ar soma să iasă din local.

Oamenii care merg la bancă, merg cu un scop. Ei îşi prezintă cecul, primesc banii cash, şi apoi pleacă, efectuând astfel o tranzacţie reală. Ei nu-şi pun cecul pe tejghea, discutând despre frumuseţea semnăturii şi arătând cât de frumos este desenul de pe el. Nu, ei vor să primească bani pentru cecul lor şi nu vor fi satisfăcuţi fără acest fapt. Aceştia sunt oamenii care întotdeauna sunt bine primiţi la bancă, nu cei care pur şi simplu irosesc timpul casierului.

Din nenorocire, un foarte mare număr de oameni se joacă de-a rugăciunea. Ei nu se aşteaptă ca Dumnezeu să le dea un răspuns, şi astfel ei îşi risipesc pur şi simplu timpul de rugăciune. Tatăl nostru ceresc doreşte să facem tranzacţii reale cu El în rugăciunea noastră. Charles H. Spurgeon

Nu ţi se va tăia nădejdea. Proverbe 23:18

7 Aprilie

Puterea lor s tă în a f i l in i ş t i ţ i . ( I sa ia 30:7 , KJV)

Liniştea interioară este absolut necesară în adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Mi-amintesc că am învăţat aceasta într-o perioadă de mare criză din viaţa mea. Întreaga mea fiinţă părea să palpite de nelinişte, şi nevoia pe care o simţeam după o intervenţie rapidă şi puternică era copleşitoare. Însă circumstanţele erau de aşa natură că nu puteam face nimic, şi persoana care m-ar fi putut ajuta nu făcea nimic.

Pentru un timp părea ca şi cum m-aş fi făcut ţăndări din cauza frământării mele interioare. Apoi, dintr-odată, „un susur blând şi subţire“ (1 Împăraţi 19:12) a şoptit în adâncul sufletului meu: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu“ (Psalmul 46:10). Cuvintele au fost rostite cu putere, şi am ascultat. M-am adunat, aducându-mi trupul la linişte deplină, şi am forţat duhul meu tulburat să tacă. Abia atunci, uitându-mă în sus şi aşteptând, am ştiut că Dumnezeu era Cel care vorbise. El era în mijlocul crizei mele şi a neajutorării mele, şi eu m-am odihnit în El.

Aceasta a fost o experienţă pe care n-aş fi ratat-o pentru nimic în lume. Aş putea spune că din liniştea aceea părea să provină puterea care a rezolvat criza şi care a condus foarte repede la o soluţie de mare succes. În timpul acestei crize am învăţat efectiv că „puterea [mea] stă în a fi liniştit“. Hannah Whithall Smith

Există o pasivitate perfectă care nu este lene. Este o linişte vie născută din încredere. Tensiunea tăcută nu este încredere, ci doar nelinişte comprimată.

Nu în larma fur tun i i ur lă toare ,

Nu în cu t remur sau f lăcăr i devora toare; Ci în l in i ş t ea care poa te t rans forma or ice f r i că , A ven i t la pro fe t susurul b lând ş i l in i ş t i t . O, su f l e te , tac i pe munte le lu i Dumnezeu , Chiar dacă gr i j i l e ş i nevo i le se ag i tă în jurul tău ca o

mare; Din rugăciuni , cerer i ş i dor in ţe nemăr tur is i t e , Opreş te - t e , ş i ascu l tă ce - ţ i va spune Dumnezeu . Orice păr tăş ie are pauze de od ihnă , For ţe no i cresc cu f i ecare n ive l de pu tere; Cele mai p lăcu te Ale lu ia a le ce lor b inecuvânta ţ i Sunt tăcu te , t imp de jumăta te de oră . O, od ihneş te - t e , în t r -o l in i ş t e to ta lă a su f l e tu lu i , Renunţă la cuv in te , lasă rugăc iunea ş i lauda pen t ru un

t imp , Lasă - ţ i în treaga f i in ţă , l in i ş t i tă , în con t ro lu l Lu i , Şi înva ţă în t reaga semni f i caţ ie a g lasu lu i ş i zâmbetu lu i

Lui . Nu să lup ţ i ca un a t l e t pen t ru o cunună , Nic i să apuc i ceru l pr in v io lenţa vo in ţe i ; Ci să şez i cu Ta tă l tău ca un cop i l , Şi să cunoş t i f er ic i rea care urmează după a l Său „Fi i

l in i ş t i t !“ Mary Rowles Jarvis

8 Aprilie

De aceea s im t p lăcere în s lăb ic iuni , în defă im ăr i , în nevo i , în pr igonir i , în s t râm torăr i , pentru Hr is tos ;

căc i când sunt s lab , a tunci sunt tare . (2 Cor in teni 12:10)

Traducerea literală a acestui verset adaugă un accent uluitor, permiţându-i astfel să vorbească pentru sine cu o putere pe care n-am fi realizat-o probabil niciodată. Este aşa cum urmează: „De aceea îmi găsesc plăcerea în a fi fără putere, în a fi insultat, în a trece prin situaţii critice, şi în a fi vânat şi forţat într-un colţ pentru Hristos; căci când sunt fără putere, sunt dinamită“.

Secretul cunoaşterii atotsuficienţei lui Dumnezeu stă în a ajunge la capătul a tot ce ţine de noi şi de circumstanţele noastre. Odată ce am ajuns în acest punct, vom înceta să căutăm compătimire pentru situaţia noastră dificilă sau pentru că am fost trataţi rău, deoarece vom recunoaşte că aceste lucruri sunt condiţiile necesare pentru binecuvântări. Atunci ne vom întoarce de la circumstanţele noastre la Dumnezeu, realizând că ele sunt dovada lucrării Lui în viaţa noastră. A.B.Simpson

George Matheson, bine-cunoscutul predicator orb al Scoţiei, a spus odată: „Dumnezeul meu iubit, nu Ţi-am mulţumit niciodată pentru spinii mei. Ţi-am mulţumit de o mie de ori pentru trandafirii mei, dar nici măcar o dată pentru spinii mei. Întotdeauna am privit înainte spre locul unde voi fi răsplătit pentru crucea mea, dar nu m-am gândit niciodată la crucea mea ca la o glorie prezentă.

Învaţă-mă, o, Doamne, să Te glorific prin crucea mea. Învaţă-mă valoarea spinilor mei. Arată-mi cum m-am înălţat la Tine pe calea durerii. Arată-mi că printre lacrimile mele am văzut curcubeele mele“.

Vai de ce l care nu vede n ic ioda tă Ste le le care s t ră lucesc pr in tre ch iparoş i .

9 Aprilie

Toate aces tea pe m ine m ă lovesc! (Geneza 42:36) Toate lucrur i l e lucrează îm preună spre b ine le ce lor ce iubesc pe Dum nezeu. (Rom ani 8 :28)

Mulţi oameni sunt în lipsă când este vorba de putere. Dar cum se produce

puterea? Acum câteva zile, eu şi prietenul meu treceam pe lângă o centrală electrică ce

producea electricitate pentru tramvaie. Am auzit zbârnâitul şi vuietul nenumăratelor roţi ale turbinelor, şi l-am întrebat pe prietenul meu: „Cum se produce puterea?“ El a răspuns: „E generată pur şi simplu de rotirea acestor roţi şi de frecarea pe care ele o creează. Frecarea produce curentul electric“.

Într-un mod similar, când Dumnezeu doreşte să producă mai multă putere în viaţa ta, El creează mai multă frecare. El foloseşte această presiune pentru a genera

putere spirituală. Unii oameni nu se pot folosi de ea, şi fug de presiune în loc să primească puterea şi s-o folosească pentru a se ridica deasupra experienţei dureroase care a produs-o. Opoziţia este esenţială pentru menţinerea echilibrului real dintre forţe. Forţa centripetă şi forţa centrifugă acţionează în opoziţie una faţă de cealaltă ca să menţină planeta noastră pe orbită. Acţiunea de propulsare cuplată cu reacţiunea de repulsie menţin Pământul pe orbită în jurul soarelui în loc să-l lanseze în spaţiu şi pe o cale de distrugere sigură.

Dumnezeu ne călăuzeşte vieţile în acelaşi fel. Nu este suficient să avem doar o forţă de propulsare. Avem nevoie şi de o forţă egală de repulsie, aşa că El ne reţine şi ne trece prin încercările vieţii ca să ne testeze. Presiunile ispitelor şi ale încercărilor şi toate lucrurile care par a fi împotriva noastră ne ajută să progresăm şi ne întăresc temelia.

Haideţi să-I mulţumim Lui atât pentru greutăţi cât şi pentru aripile pe care El le produce. Şi realizând că suntem divin propulsaţi, haideţi să alergăm înainte cu credinţă şi răbdare pentru chemarea noastră înaltă şi cerească. A.B.Simpson

În t r -o fabr ică sun t ro ţ i ş i angrena je , Sunt manive le , sc r ipe ţ i , cu re le de t ransmis ie în t inse sau

l e je re – Unele se învâr tesc repede , a l t e le se ro tesc înce t , Unele împing îna in te , a l t e le t rag înapo i ; Unele sun t l ine ş i s i l en ţ ioase , a l t e le sun t ag i t a te ş i

zgomotoase , Bat , huru ie , zăngăne , se mişcă cu zmuci tu r i ; În t r -o confuz ie să lba t i că , în t r -un haos aparen t , Rid ică , împing , t ransmi t – dar î ş i fac t r eaba . De l a ce l mai pu te rn ic l ev ie r l a ce l mai mic z imţ sau

angrena j , Toate se mişcă împreună pen t ru scopu l p lănu i t ; Şi în spa te le lucrăr i i es te o min te care con t ro lează , Şi o fo r ţă ca re d i rec ţ ionează , ş i o mână care conduce . Aşa că toa te lucrur i l e lucrează pen t ru p rea iub i ţ i i Domnulu i ; Unele po t f i re le dacă l e luăm s ingure ; Unele po t părea că ne împied ică ; a l t e le po t să ne t ragă

înapo i ; Dar e le lucrează împreună , ş i lucrează sp re b ine , Toate dor in ţe le zădărn ic i t e , toa te re fuzur i l e ne îndupleca te , Toate con t rad ic ţ i i l e , g reu de în ţe les .

Şi fo r ţa care l e ţ ine , l e g răbeş te ş i l e în tâ rz ie , Le opreş te ş i le porneş te ş i le ghidează – es te mâna Tată lu i

nost ru . Annie Johnson F l in t

10 Aprilie

Arată -m i pentru ce Te cer ţ i cu m ine! ( Iov 10:2)

O, suflet încercat, poate că Domnul te trece prin această încercare ca să-ţi dezvolţi darurile spirituale. Ai o serie de daruri pe care nu le-ai fi descoperit niciodată dacă n-ar fi fost încercările. Nu ştii că credinţa ta nu se arată niciodată atât de mare în timpul verii călduroase, cât se arată în timpul unei ierni geroase? Dragostea ta este mai tot timpul ca un licurici, care străluceşte foarte puţin când nu este înconjurat de întuneric. Iar speranţa este ca stelele – nevăzute în strălucirea soarelui prosperităţii şi descoperite doar în timpul unei nopţi de împotrivire. Necazurile sunt deseori montura neagră pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a monta pietrele preţioase ale darurilor copiilor Săi, făcându-le să strălucească şi mai tare.

Nu te-ai rugat tu pe genunchi cu puţin timp înainte, zicând: „Doamne, cred că n-am deloc credinţă. Te rog, arată-mi că am“? Nu era rugăciunea ta, chiar dacă n-ai realizat poate pe moment, o rugăciune care de fapt cerea încercări? Căci cum ai putea să ştii dacă ai credinţă, până nu-ţi este încercată credinţa? Poţi să te bazezi pe faptul că Dumnezeu trimite deseori încercări pentru ca darurile noastre să fie descoperite şi pentru ca noi să fim siguri de existenţa lor. Şi este mai mult decât doar descoperirea darurilor noastre – noi experimentăm adevărata creştere în har ca un alt rezultat al încercărilor noastre care au fost sfinţite de El.

Dumnezeu nu-Şi antrenează soldaţii în corturi confortabile şi în lux, ci punându-i să îndure marşuri lungi şi servicii grele. Îi face să treacă prin şuvoaie de apă, să înoate prin râuri, să urce pe munţi, şi să meargă multe mile obositoare cu bagaje grele.

Dragă creştine, n-ar putea aceasta să explice necazurile prin care treci acum? N-ar putea fi acesta motivul pentru care El Se ocupă de tine?

Charles H. Spurgeon A fi lăsat în pace de Satan nu este o dovadă că eşti binecuvântat.

11 Aprilie

Ce vă spun Eu la în tuner ic , vo i să spuneţ i la lum ină;

ş i ce auz i ţ i şop t indu -se la ureche , să propovădui ţ i de pe acoper i şu l case lor . (Mate i 10:27)

Domnul nostru ne duce mereu la întuneric ca să ne spună ceva. Poate fi

întunericul unui cămin unde o pierdere grea a lăsat storurile; întunericul unei vieţi singuratice şi pustii, în care o boală ne-a separat de lumina şi activităţile vieţii; sau întunericul unei mâhniri zdrobitoare şi a unei dezamăgiri.

Acolo ne spune El tainele Sale – mari şi minunate, eterne şi infinite. El ne deschide ochii, orbiţi de strălucirea lucrurilor pământeşti, ca să privească la constelaţiile cereşti. Şi urechile noastre detectează dintr-odată chiar şi şoapta glasului Său, care de multe ori a fost acoperită de tumultul strigătelor pământeşti.

Însă aceste revelaţii vin întotdeauna şi cu responsabilitatea corespunzătoare: „Ce vă spun Eu … să spuneţi la lumină … să propovăduiţi de pe acoperişul caselor“. Noi nu trebuie să zăbovim în întuneric sau să stăm în cămăruţă. Curând vom fi invitaţi să ne ocupăm locul în zarva şi furtunile vieţii. Şi când va veni momentul acela, noi trebuie să spunem şi să propovăduim ce am aflat.

Aceasta dă o nouă semnificaţie suferinţei, a cărei cea mai tristă parte este deseori sentimentul aparent al inutilităţii pe care aceasta îl provoacă. Suntem tentaţi să gândim: „Cât de nefolositor sunt! Ce fac, de sunt diferenţiat de ceilalţi? De ce este irosit «parfumul scump» (Ioan 12:3) al sufletului meu?“ Acestea sunt vaietele disperate ale celui ce suferă, dar Dumnezeu are un scop în toate. El Îşi aduce copiii pe culmi tot mai înalte ale părtăşiei, ca să-L poată auzi vorbind „faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui“ (Exod 33:11), şi apoi să transmită mesajul celor de la poalele muntelui. Au fost cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte irosite? Dar timpul petrecut de Ilie la Muntele Horeb sau anii petrecuţi de Pavel în Arabia?

Nu există nici o scurtătură spre o viaţă de credinţă, care este o absolută necesitate pentru o viaţă sfântă şi victorioasă. Trebuie să avem perioade de meditaţie şi părtăşie personală cu Dumnezeu. Sufletele noastre trebuie să aibă momente de părtăşie cu El pe munte şi să treacă prin văile odihnei liniştite la umbra unei stânci mari. Trebuie să petrecem unele nopţi sub stele, când întunericul a acoperit lucrurile pământeşti, a redus la tăcere zgomotul vieţii omeneşti şi ne-a lărgit orizontul, descoperindu-ne infinitul şi eternul. Toate acestea sunt absolut esenţiale aşa cum este hrana pentru trupurile noastre.

Numai în felul acesta simţirea prezenţei lui Dumnezeu poate deveni avuţia sigură a sufletelor noastre, permiţându-ne să spunem tot timpul, cum scria şi psalmistul odată: „Tu eşti aproape, DOAMNE“ (Psalmul 119:151). F.B. Meyer

Unele inimi, precum primulele de seară, se deschid mult mai frumos

în umbrele vieţii.

12 Aprilie

Isus , p l in de Duhul Sfânt , S-a în tors de la Iordan ş i a fos t dus de Duhul în pus t i e , unde a fos t i sp i t i t de d iavo lul t im p de pa t ruzec i de z i l e . (Luca 4:1-2)

Isus a fost umplut cu Duhul Sfânt şi totuşi a fost ispitit. Cea mai puternică

forţă a ispitei vine deseori asupra unei persoane când aceasta este foarte aproape de Dumnezeu. Cineva a spus odată: „Diavolul ţinteşte sus“. De fapt, el a făcut pe un ucenic să spună că nici nu-L cunoaşte pe Hristos.

De ce doar foarte puţini oameni au avut un conflict atât de mare cu diavolul cum a avut Martin Luther? Pentru că Martin Luther zdruncina însăşi împărăţia celui rău. Şi amintiţi-vă de luptele teribile pe care le-a avut John Bunyan!

Când un om are plinătatea Duhului lui Dumnezeu, va avea mari conflicte cu Ispititorul. Dumnezeu îngăduie ispita pentru că ea face pentru noi ceea ce furtunile fac pentru stejari, ne înrădăcinează mai adânc, şi ea face pentru noi ceea ce căldura face pentru picturile pe porţelan, ne dă durabilitate mare în timp. Nu vei realiza niciodată pe deplin cât de puternic eşti alipit de Hristos, sau El de tine, până nu-şi va folosi diavolul toată puterea lui ca să te atragă la el. Abia atunci vei simţi strângerea mâinii drepte a lui Hristos. selectat

Necazurile nemaipomenite nu sunt întotdeauna pedeapsa pentru nişte păcate nemaipomenite, ci uneori sunt încercările care rezultă din darurile nemaipomenite ale lui Dumnezeu. Dumnezeu foloseşte multe instrumente de pilire şi Îşi şlefuieşte nestematele cu pile aspre. Şi sfinţii pe care El îi iubeşte în mod deosebit şi pe care doreşte să-i facă să strălucească cel mai tare, vor simţi deseori uneltele Lui asupra lor. R. Leighton

Mărturisesc cu bucurie că datorez mai mult focului, ciocanului şi pilei Domnului meu decât oricărei alte unelte din atelierul Lui. Câteodată mă întreb dacă am învăţat vreodată ceva decât la capătul nuielei lui Dumnezeu. Când sala mea de clasă este cea mai întunecoasă, atunci văd cel mai bine. Charles H. Spurgeon

13 Aprilie

Şi m âna Dom nului a veni t pes te m ine aco lo , ş i mi -a z i s : „Scoală - t e , du- t e în va le , ş i aco lo î ţ i vo i vorb i !“

(Ezechie l 3 :22)

Ai auzit vreodată ca cineva să fie foarte folosit de Hristos fără să fi experimentat mai întâi o perioadă deosebită de aşteptare, sau o răsturnare totală a planurilor lui? De când a fost trimis apostolul Pavel în pustiul Arabiei pentru trei ani – timp în care trebuie să fi fost umplut cu Vestea cea Bună – până în ziua de azi, se pare că cei care vor fi folosiţi vor avea o perioadă de aşteptare. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să cauţi să vorbeşti despre încrederea în Domnul Isus, dar în loc de asta El să-ţi ceară să arăţi ce este încrederea, prin aşteptare?

Experienţa mea este cu mult mai puţin severă decât a lui Pavel, dar revelează acelaşi principiu. Odată când credeam că uşa a fost larg deschisă ca eu să intru în domeniul literar cu o mare oportunitate, uşa s-a închis la fel de repede. Doctorul meu a intrat şi mi-a spus simplu: „Niciodată! Trebuie să alegi între a scrie şi a trăi, pentru că nu le poţi face pe amândouă“. Era în anul 1860, şi n-am ieşit din carapacea mea izolatoare cu cartea mea Ministry of Song (Slujba Cântării) înainte de 1869. Atunci am văzut înţelepciunea deosebită care m-a ţinut în aşteptare timp de nouă ani în umbră.

Dragostea lui Dumnezeu este neschimbătoare. El ne iubeşte la fel chiar şi când nu vedem şi nu simţim dragostea Lui. Iar dragostea şi suveranitatea Lui sunt egale şi universale. De aceea, deseori El reţine bucuria noastră şi conştientizarea progresului nostru, pentru că El ştie cel mai bine ce anume va desăvârşi şi va înlesni lucrarea Lui în noi. Frances Ridley Havergal

Am lăsa t în tăcere Acea lucrare a mea , Şi am lua t ce -mi fusese t r imis – Un t imp de od ihnă . Glasu l S tăpânulu i m -a chemat Să mă od ihnesc deopar te ; „Deopar te numai cu I sus“ , A răsunat în ecou in ima mea .

Am lua t od ihna ş i l in i ş t ea Din mâna Lu i , Şi -am s imţ i t că aceas tă su fer in ţă prezen tă Era în p lanu l Lu i . Cât de des no i a legem să lucrăm, Când El spune: „Odihneş te - t e!“ – Căi le noas t re sun t oarbe ş i în tor tochea te ; Calea Lu i e cea mai bună . Lucrarea pe care El Însuş i a da t -o , El o va duce l a bun s fârş i t . Po t f i a l t e mis iun i Pen t ru p ic ioare obos i t e ; Po t f i a l t e înda tor i r i Pen t ru mâin i obos i t e , Prezen tu l , es te ascu l tarea De porunc i le Lu i . Este o b inecuvânta tă odihnă Să s tăm l in i ş t i ţ i , Să lăsăm mâna Lu i să ne modeleze , După cum vrea El . Lucrarea Lu i t rebu ie t ermina tă . Lecţ ia Lu i t rebu ie însuş i tă ; E l es te Mais t ru l , Nu u i ta ! Nu es te vorba doar de a „ lucra“. Trebuie să f im învă ţa ţ i ; Şi I sus „a învă ţat“ ascu l tarea , Câş t iga tă pr in su fer in ţă . Pentru no i , jugu l Lu i es te uşor , Sarc ina Lu i es te uşoară . Disc ip l ina Lu i e foar te necesară , Şi p l ină de drep ta te . Noi t rebu ie să f im s lu j i tor i i Lu i ; Noi nu a legem n ic ioda tă Dacă o unea l tă sau a l ta Va f i fo los i tă de mâin i l e noas tre .

În lucrare sau în aş tep tare Fie ca no i să împl in im Nic idecum vo ia noas tră , c i numai Voia S tăpânulu i !

s e lec ta t

Dumnezeu dă locuri de odihnă precum şi locuri de muncă. Aşa că odihneş–te-te şi fii mulţumitor când El te aduce, obosit şi slăbit, la ape de-a lungul drumului.

14 Aprilie

Căci Însuş i Domnul , cu un s t r igă t , cu g lasul unui arhanghel ş i cu t râm bi ţa lui Dum nezeu, va cobor î d in cer ,

ş i în tâ i vor înv ia ce i m orţ i în Hr i s tos . Apoi , no i ce i v i i , care vom f i rămas , vom f i răp i ţ i to ţ i îm preună cu e i , în nor i ,

ca să în tâm pinăm pe Dom nul în văzduh; ş i as t fe l vom f i to tdeauna cu Dom nul .

(1 Tesa loniceni 4 :16-17)

Era „dis de dimineaţă“ (Luca 24:1), „pe când era încă întuneric“ (Ioan 20:1), când Domnul Isus a înviat din morţi. Numai luceafărul de dimineaţă, nu soarele, strălucea deasupra mormântului Său când s-a deschis. Umbrele Ierusalimului nu se retrăseseră încă, şi locuitorii lui încă nu se treziseră. Da, era încă noapte, era un timp de întuneric şi adormire, când El a înviat, dar învierea Lui nu a deranjat somnul oraşului.

Şi va fi în timpul întunericului unei dimineţi devreme, când numai luceafărul de dimineaţă va străluci, când trupul lui Hristos – Biserica Lui – va învia. Ca şi El, sfinţii Săi se vor trezi în timp ce copiii nopţii şi ai întunericului îşi vor dormi în continuare somnul morţii lor. Când vor învia, sfinţii nu vor deranja pe nimeni, şi lumea nu va auzi glasul care-i cheamă. Liniştit, cum i-a culcat Domnul Isus – pe fiecare în mormântul lui tăcut, ca pe nişte copii ţinuţi în braţe de mamele lor – la fel de liniştit şi blând îi va trezi El când va sosi ceasul. La fiecare vor veni cuvintele dătătoare de viaţă: „Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână!“ (Isaia 26:19). Prima rază de glorie îşi va croi drum până-n mormintele lor. Sfinţii vor sorbi prima rază de lumină a dimineţii, în timp ce norii de la răsărit vor da semne foarte slabe de apariţie. Parfumul plăcut al dimineţii, împreună cu liniştea ei

încântătoare, cu prospeţimea ei înviorătoare, cu dulcea ei singurătate, şi cu puritatea ei tăcută – toate atât de solemne şi totuşi atât de pline de speranţă – vor fi ale lor.

O, ce contrast imens între aceste binecuvântări şi neagra noapte prin care tocmai au trecut! O, ce contrast imens între aceste binecuvântări şi mormintele din care au fost eliberaţi! Îşi vor scutura de pe ei murdăria pământului care-i ţinea odată, aruncând mortalitatea deoparte, şi vor învia cu trupuri de glorie „ca să întâmpine pe Domnul în văzduh“. Lumina „Luceafărului strălucitor de dimineaţă“ (Apoc. 22:16) îi va călăuzi în sus de-a lungul unei căi cu totul noi. Razele acelui Luceafăr de dimineaţă, ca şi steaua din Betleem, îi va conduce în prezenţa Împăratului. „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia“ (Psalmul 30:5).

Horatius Bonar În t imp ce oş t i l e cereş t i cân tă Osana , coborând d in cer , Cu s f in ţ i i g lor i f ica ţ i însoţ i ţ i de înger i , Cu har pe f runtea Lu i , ca o aureo lă de g lor ie , Î i va pr imi I sus pe a i să i .

„Eu vin curând“. Amin. Vino, Doamne Isuse. Apocalipsa 22:20 Un soldat spunea odată: „Când voi muri, să nu-mi cântaţi cântece de

înmormântare. Ci mai degrabă cântaţi-mi deşteptarea, chemarea de dimineaţă, pentru învierea celor chemaţi“.

15 Aprilie

Mă încred în Cuvântul Tău. (Psalmul 119:42)

Puterea credinţei noastre este direct proporţională cu nivelul nostru de încredere că Dumnezeu va face exact ce a promis. Credinţa n-are nici o tangenţă cu sentimentele, cu impresiile, cu lucrurile văzute, cu probabilitatea sau improbabilitatea unui eveniment. Dacă încercăm să cuplăm aceste lucruri cu credinţa, nu ne mai odihnim în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că credinţa nu depinde de ele. Credinţa se bazează numai pe puritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi când Îl credem pe Dumnezeu pe Cuvânt, inimile noastre au pace.

Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în a ne exersa credinţa. El face aceasta pentru a ne binecuvânta personal, pentru a binecuvânta biserica mare, şi ca o mărturie pentru necredincioşi. Însă noi avem tendinţa de a fugi de încercarea credinţei noastre în loc s-o întâmpinăm cu bucurie. Când vin încercările, răspunsul nostru ar

trebui să fie: „Tatăl meu ceresc a pus această cupă a încercărilor în mâna mea pentru ca mai târziu să am ceva plăcut“.

Încercările sunt hrana credinţei. O, fie ca noi să ne lăsăm pe mâna Tatălui nostru ceresc! Este bucuria inimii Lui să facă bine tuturor copiilor Săi. Însă încercările şi dificultăţile nu sunt singura cale prin care credinţa este exersată şi prin aceasta amplificată. Citirea Scripturilor de asemenea ne ajută să-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum Se descoperă El în ele.

Eşti tu în stare să spui cu sinceritate, din cunoştinţele tale despre Dumnezeu şi din relaţia ta cu El, că într-adevăr El este o Fiinţă minunată? Dacă nu, lasă-mă să te încurajez cu toată bunăvoinţa să-L rogi pe Dumnezeu să te aducă la acest punct, pentru a putea aprecia pe deplin blândeţea şi bunătatea Lui, pentru a putea recunoaşte măcar cât de bun este El, şi pentru a putea cunoaşte ce plăcut este pentru inima lui Dumnezeu să facă bine copiilor Săi.

Cu cât ne apropiem mai mult de acest punct în omul nostru dinăuntru, cu atât suntem mai bucuroşi să ne lăsăm pe mâna Lui şi cu atât suntem mai mulţumiţi cu toate lucrările pe care le face El cu noi. Deci, când vin încercările, vom spune: „Am să aştept cu răbdare să văd binele pe care-l va face Dumnezeu în viaţa mea, cu siguranţa calmă că El îl va face“.

În felul acesta, vom da o bună mărturie înaintea lumii şi prin aceasta vieţile altora vor fi întărite. George Mueller

16 Aprilie

Prin cred inţă Avraam , când a fos t chem at să p lece în t r -un loc , pe care avea să - l ia ca m oş tenire , a ascul ta t ş i a p leca t

fără să ş t i e unde se duce . (Evre i 11:8)

Avraam „nu ştia unde se duce“ – pentru el era pur şi simplu suficient să ştie că mergea cu Dumnezeu. El nu se baza atât de mult pe promisiuni cât se baza pe Cel care a promis. Şi el nu se uita la dificultatea circumstanţelor, ci se uita la Împăratul lui – eternul, nemărginitul, invizibilul, înţeleptul şi singurul Dumnezeu – care coborâse de pe tronul Său pentru a-i arăta lui calea şi care, cu siguranţă, se va descoperi.

O, credinţă glorioasă! Lucrările şi posibilităţile tale sunt acestea: mulţumirea de a întinde pânzele cu ordinele încă pecetluite, datorită încrederii neclintite în înţelepciunea Domnului, Înaltul Amiral; şi bucuria de a te scula, de a lăsa totul şi de

a-L urma pe Hristos, datorită siguranţei îmbucurătoare că ce este cel mai bun pe pământ nu se poate compara cu ce este cel mai neînsemnat în cer. F.B. Meyer

Nu este nicidecum suficient să porneşti vesel cu Dumnezeu în orice aventură a credinţei. Trebuie de asemenea să-ţi strângi bucuros toate ideile despre cum va fi călătoria şi să le rupi în bucăţele, pentru că nimic din planul tău de călătorie nu se va întâmpla aşa cum te aşteptai.

Călăuza ta nu te va duce pe căi umblate. El te va conduce pe căi pe care nici n-ai fi visat vreodată că le vei vedea cu ochii tăi. El nu cunoaşte frica şi Se aşteaptă ca tu să nu te temi de nimic când este El cu tine.

Ziua a t recu t ; s ingur ş i s lăb i t Bâjbâ i în cău tarea drumulu i meu În t r -un ţ inu t pus t iu ş i fără soare . Cărarea ce duce la lumină N-am găs i t -o! În noaptea aceea în tunecoasă Dumnezeu m-a lua t de mână . E l m-a condus ca să nu mă ră tăcesc , Şi m -a adus pe o ca le s igură ş i nouă Pe care n -o cunoş team. Pe la ape de od ihnă , pr in păşun i verz i L -am urmat – ca lea nu avea Mărăcin i ş i p ie t re . În tuner icu l greu ş i -a p ierdu t pu terea , Ochi i mei obos i ţ i zăreau în s fârş i t Licăr i rea zor i lor . Îna in te , îna in te în s iguran ţă , pr in s t ră luc irea răsăr i tu lu i Am mers , cu mâna mea în a Lu i , ş i ia tă , Noaptea a t recu t .

Ann ie Por ter Johnson

17 Aprilie

Mâna Dom nului a făcut asem enea lucrur i . ( Iov 12:9)

Acum câţiva ani, a fost găsit cel mai magnific diamant din istoria lumii într-o mină din Africa. Acesta a fost prezentat apoi regelui Angliei pentru a-i împodobi coroana. Regele l-a trimis la Amsterdam ca să fie tăiat de un expert în prelucrarea pietrelor scumpe. Îţi poţi imagina ce a făcut cu el?

A luat acest giuvaer de o valoare inestimabilă şi a făcut o crestătură în el. Apoi l-a lovit o dată tare cu ciocanul lui, şi minunatul giuvaer a căzut în mâna lui, spart în două. Câtă nesăbuinţă! Ce pierdere! Câtă lipsă de grijă!

De fapt, nu aşa stăteau lucrurile. Pentru că vezi tu, acea singură lovitură cu ciocanul fusese studiată şi plănuită zile întregi, ba chiar săptămâni. Desene şi trasări au fost făcute pe piatra preţioasă. Calitatea lui, defectele, şi posibilele linii de-a lungul cărora s-ar fi putut crăpa au fost studiate până la cel mai mic detaliu. Şi omul căruia i-a fost încredinţat era unul dintre cei mai iscusiţi tăietori în pietre preţioase din lume.

Acum mai crezi că lovitura aceea a fost o greşeală? Nu, a fost cheia bolţii şi culmea măiestriei tăietorului în pietre preţioase. Când l-a lovit, a făcut singurul lucru care i-ar fi dat acelui giuvaer cea mai perfectă formă, strălucire şi splendoare a lui. Lovitura care părea să distrugă acea minunată piatră preţioasă era de fapt răscumpărarea ei perfectă, pentru că din jumătăţile obţinute s-au format două giuvaere magnifice. Numai ochiul dibaci al expertului tăietor în piatră a putut vedea frumuseţea celor două diamante ascunse în piatra neşlefuită şi netăiată aşa cum ieşise din mină.

Câteodată, în acelaşi fel, Dumnezeu îngăduie să cadă o lovitură usturătoare peste viaţa ta. Sângerezi, simţind durerea, şi sufletul tău plânge în agonie. La început crezi că lovitura este o greşeală îngrozitoare. Dar nu este, pentru că tu eşti pentru Dumnezeu cea mai preţioasă bijuterie din lume. Şi El este cel mai iscusit tăietor în pietre scumpe din univers.

Într-o zi tu trebuie să fii una din bijuteriile care vor împodobi coroana Împăratului. Aşa cum stai acum în mâna Lui, El ştie foarte bine ce trebuie să facă cu tine. Nici măcar unei singure lovituri nu i se va permite să cadă asupra sufletului tău temător fără voia dragostei lui Dumnezeu. Şi poţi fi sigur că din adâncul experienţei, vei vedea binecuvântări negrăite, şi o bogăţie spirituală pe care nu ţi-ai imaginat-o niciodată înainte. J.H.M.

Într-una din cărţile lui George MacDonald, unul din personaje face această remarcă dureroasă: „Mă întreb de ce m-a făcut Dumnezeu. Nu văd nici un scop în aceasta!“ Un alt personaj îi răspunde: „Poate nu vezi nici un scop acum, dar El nici n-a terminat să te facă. Şi pe lângă aceasta, tu te împotriveşti procesului“.

Dacă oamenii ar crede că sunt încă în procesul creaţiei, dacă s-ar supune Creatorului, lăsându-L să-i modeleze aşa cum modelează olarul lutul, şi dacă s-ar preda pe ei înşişi acţiunii roţii Lui într-un act minunat şi deliberat, curând vor vedea că sunt în stare să mulţumească pentru fiecare apăsare a mâinii Lui, chiar dacă este

dureroasă. Şi uneori ei trebuie nu doar să creadă, ci şi să aibă în vedere scopul lui Dumnezeu: „Să ducă pe mulţi fii la slavă“ (Evrei 2:10).

Nic i o s ingură lov i tură nu poa te lov i , Dacă Dumnezeu l dragoste i nu găseş te po t r iv i t .

18 Aprilie

El va lucra . (Psa lm ul 37:5)

Odată credeam că după ce m-am rugat, era responsabilitatea mea să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să primesc răspunsul. Însă Dumnezeu m-a învăţat o cale mai bună şi mi-a arătat că efortul propriu întotdeauna împiedică lucrarea Lui. De asemenea mi-a descoperit că atunci când mă rugam şi-mi puneam toată încrederea în El pentru ceva, El pur şi simplu vroia ca eu să aştept într-o atitudine de laudă şi să fac numai ce-mi spune El. A sta liniştit, fără să faci nimic decât să te încrezi în Domnul, produce un sentiment de incertitudine, şi există deseori o mare ispită de a-ţi lua lupta în propriile mâini.

Ştim cu toţii ce dificil este să salvezi un om de la înec când acesta încearcă să-şi ajute salvatorul, şi este la fel de dificil pentru Domnul să ducă luptele noastre pentru noi, când insistăm să le ducem noi. Nu că Dumnezeu nu ar vrea, dar nu poate, pentru că intervenţia noastră împiedică lucrarea Lui. C.H.P.

Forţele spirituale nu pot lucra atâta vreme cât noi ne încredem în forţele pământeşti.

Deseori nu reuşim să-I dăm lui Dumnezeu ocazia de a lucra, pentru că nu realizăm că El are nevoie de timp pentru a ne răspunde la rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să coloreze un trandafir sau să facă să crească un stejar mare. Şi Îi trebuie timp ca să facă pâine din lanurile de grâu. El alege pământul, apoi îl ară şi-l afână. Îl însămânţează şi-l udă cu ploi şi rouă. Apoi aduce căldura dătătoare de viaţă firicelului de iarbă, mai târziu creşte spicul şi bobul de grâu auriu, şi în sfârşit dă pâine celor flămânzi.

Toate acestea iau timp. De aceea semănăm sămânţa, lucrăm pământul şi apoi aşteptăm şi ne încredem în Dumnezeu până se împlineşte planul Său. Înţelegem acest principiu când este vorba de cultivarea unui câmp, şi trebuie să învăţăm aceeaşi lecţie în ce priveşte viaţa noastră de rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să ne răspundă la rugăciuni. J.H.M.

19 Aprilie

Sta ţ i pe loc , ş i ve ţ i vedea i zbăv i rea

pe care v -o va da Dom nul în z iua aceas ta . (Exod 14:13)

Acest verset conţine porunca lui Dumnezeu pentru mine ca şi credincios

pentru acele perioade în care mă confrunt cu situaţii cumplite şi dificultăţi extraordinare. Ce trebuie să fac eu când nu mă pot retrage nici nu pot merge înainte şi calea mea este blocată şi la dreapta şi la stânga?

Cuvântul Stăpânului pentru mine este: „Stai pe loc“. Şi cel mai bun lucru pe care-l pot face în momentele acelea este să ascult numai de cuvântul Stăpânului meu, pentru că alţii vor veni la mine cu sugestiile lor şi cu sfaturile lor rele. Disperarea va veni, şoptind: „Renunţă – nu te împotrivi“. Dar chiar şi-n cele mai grele timpuri, Dumnezeu mă va face să fiu vesel şi curajos, bucurându-mă în dragostea şi credincioşia Lui.

Laşitatea va veni şi va spune: „Trebuie să te întorci la căile de acţiune ale lumii. Este prea greu pentru tine să continui să trăieşti viaţa de creştin. Renunţă la principiile tale“. Însă oricât de mult m-ar presa Satan să urmez calea lui, nu pot, pentru că sunt un copil al lui Dumnezeu. Hotărârea divină a Domnului mi-a poruncit să merg „din putere în putere“ (Psalmul 84:7). De aceea, aşa voi face, şi nici moartea, nici iadul nu mă vor întoarce de pe calea mea. Şi dacă pentru o perioadă El îmi spune să „stau pe loc“, voi admite aceasta ca un timp de reînnoire a puterii mele pentru paşii mai mari din viitor.

Nerăbdarea va veni, ţipând: „Scoală-te, fă ceva! Să «stai pe loc» şi să aştepţi este pură trândăvie“. De ce să mă gândesc că trebuie să fac ceva acum în loc să privesc la Domnul? El nu numai că va face ceva – El va face totul.

Aroganţa va veni, mândrindu-se: „Dacă marea îţi blochează calea, aruncă-te în ea şi aşteaptă un miracol“. Însă adevărata credinţă nu ascultă niciodată de aroganţă, de nerăbdare, de laşitate sau de disperare, ci Îl aude numai pe Dumnezeu, spunând: „Stai pe loc“. Şi atunci rămâne pe loc neclintită ca o stâncă.

„Stai pe loc“. Trebuie să iau postura unuia care stă pe loc, gata de acţiune, aşteptând alte ordine şi aşteptând vesel şi răbdător glasul Conducătorului. Nu va trece mult şi Dumnezeu îmi va spune, la fel de clar cum i-a spus şi lui Moise să transmită copiilor lui Israel: „Să pornească înainte“ (Exod 14:15).

Charles H. Spurgeon Tac i ! Ce- i cu aceas tă gr i jă ne l in i ş t i tă

Pentru că i l e voas t re încâ lc i t e? Dumnezeu l e cunoaş te pe toa te . El î ţ i dă v i t eză Şi to t El îngăduie în târz ier i . Este b ine pen t ru t ine să merg i pr in cred in ţă Şi nu pr in vedere . Ia -o pe încredere încă pu ţ in . Curând ve i desc i f ra mis teru l corec t Din p l ină ta tea s t ră luc ir i i zâmbetu lu i Său .

În perioade de nesiguranţă – aşteaptă. Dacă ai vreo îndoială – aşteaptă, nu te

sforţa să intri în acţiune. Dacă simţi vreo reţinere în duhul tău, nu porni împotriva ei – aşteaptă până se eliberează calea.

20 Aprilie

„Lucrul aces ta nu se va face n i c i pr in putere , n ic i pr in tăr ie , c i pr in Duhul Meu“, z i ce Dom nul oş t i r i lor .

(Zahar ia 4 :6)

Odată, pe când mergeam pe drum pe un deal abrupt, am zărit un băiat pe o bicicletă aproape de poale. El pedala în susul dealului împotriva vântului şi era lesne de observat că urca din greu. Chiar în momentul când făcea cel mai mare efort şi se chinuia să facă tot ce putea în ciuda durerii, un tramvai, care de asemenea urca dealul, s-a apropiat de el. Mergea suficient de încet ca băiatul să se poată agăţa de drugul din spate, şi sunt sigur că aţi ghicit care a fost rezultatul. A urcat dealul fără nici un efort ca o pasăre care planează pe cer.

Atunci mi-a străfulgerat acest gând prin minte: „Eu sunt ca acel băiat pe bicicletă în oboseala şi slăbiciunea mea. Pedalez în susul dealului împotriva a tot felul de împotriviri şi sunt aproape epuizat de această trudă. Dar exact lângă mine, este o mare putere disponibilă – puterea Domnului Isus. Tot ce trebuie să fac este să intru în legătură cu El şi să menţin comuniunea cu El. Şi chiar dacă mă agăţ doar cu un deget mic de credinţă, va fi suficient pentru ca puterea Lui să mă ajute să duc la îndeplinire slujba care mă depăşeşte acum“.

Faptul că l-am urmărit pe acel băiat pe bicicletă, m-a ajutat să las deoparte oboseala şi să recunosc acest mare adevăr. din The Life of Fuller Purpose

Abandonat

To ta l abandonat Duhulu i S fân t ! Căutând toa tă p l ină ta tea Lu i , or icâ t ar cos ta ; Tăind toate l egătur i l e , mă arunc în adâncu l Mar i i Lu i pu ter i – care poa te sa lva ş i păs t ra . To ta l abandonat Duhulu i S fân t ! O! Scu fundarea , scu fundarea , până când eu l es te p ierdut ! Până când vasu l go l i t zace zdrob i t la p ic ioarele Lu i ; Aştep tând până când umplerea Lui va desăvârş i lucrarea . To ta l abandonat vo i i lu i Dumnezeu; Necăutând a l tă ca le decâ t zgomotu l paş i lor S tăpânulu i meu; Lăsând t rândăvia ş i p lăcerea , făcându -L pe El a legerea mea , Aştep tând că lăuz i rea Lu i , ascu l tând de g lasul Lu i . To ta l abandonat! Nic i o vo ie de -a mea; Pentru t imp ş i e t ern i ta te , a Lu i , ş i numai a Lu i ; Toate planurile şi scopurile mele au fost absorbite de voia Sa

plăcută, Neavând n imic , ş i to tuş i s tăpân ind toa te lucrur i l e în El . Tota l abandonat! Es te a tâ t de p lăcu t să f i i Pr ins de fun i i l e dragos te i Lu i , ş i to tuş i surpr inzător de l iber ; Liber de lan ţur i le păca tu lu i , l iber de îndo ială ş i f r i că , Liber de or ice ne l in i ş t e , povară , supărare sau gr i jă . Tota l abandonat! O, p lăcu tă e od ihna , Când zăbovesc , aş tep tând , la p ic ioare le Lu i b inecuvântate ; Aştep tând ven i rea Oaspe te lu i d iv in , Care va cură ţ i per fec t lăun tru l f i in ţe i me l e . Ia tă! El v ine ş i mă umple , scumpul Duh S fân t ! Eu, în El , sun t sa t i s făcu t ! Eu , în El , sun t împl in i t ! Şi lumina d in su f l e tu l meu nu se va mai s t inge A tâ ta t imp câ t ţ in l egământu l – abandonat Lu i !

Anonim

21 Aprilie

El nu s -a îndoi t de făgăduinţa lu i Dumnezeu . . . depl in încredinţat că El ce făgăduieş te , poate să ş i

împl inească . (Romani 4 :20 -21)

Scripturile ne spun că Avraam, „fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit“ (v. 19). El nu s-a descurajat, pentru că nu se uita la el, ci la atotputernicul Dumnezeu. „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu“, ci a stat drept, fără să se aplece sub greutatea ameţitoare a binecuvântării lui Dumnezeu. În loc să slăbească, credinţa lui s-a întărit şi mai mult, emanând şi mai multă putere, în ciuda apariţiei mai multor dificultăţi. Avraam L-a glorificat pe Dumnezeu pentru atotsuficienţa Sa şi era „deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească“.

Traducerea literală a acestui pasaj din greacă exprimă gândul în felul acesta: Dumnezeu nu este doar capabil, ci cu prisosinţă capabil, cu bunătate şi cu generozitate capabil, cu un surplus infinit de resurse, şi etern capabil să facă ceea ce a promis.

El este Dumnezeul resurselor nelimitate – singura limită vine de la noi. Cererile noastre, gândurile noastre şi rugăciunile noastre sunt prea puţine, iar aşteptările noastre sunt prea mici. Dumnezeu încearcă să ne ridice viziunea la un nivel mai înalt, ne cere să avem aşteptări mai mari şi prin aceasta ne aduce la o apropiere mai mare. Vom continua noi să trăim într-un mod care dispreţuieşte voia Lui şi tăgăduieşte Cuvântul Lui?

Nu există nici o limită la ceea ce putem cere şi aştepta de la gloriosul nostru El Şaddai – Dumnezeul nostru atotputernic. Şi nu există nici o modalitate pentru noi de a măsura binecuvântarea Lui, pentru că El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi“, „prin puterea care lucrează în noi“ (Efeseni 3:20).

A. B. Simpson Calea de a găsi tezaurul binecuvântărilor lui Dumnezeu este să urci scara

promisiunilor Sale divine. Aceste promisiuni sunt cheia care deschide uşa către bogăţiile de har şi de bunătate ale lui Dumnezeu.

22 Aprilie

El ş t i e ce ca le am urm at . ( Iov 23:10 )

O, credinciosule, ce glorioasă asigurare ne dă acest verset! Câtă încredere am, deoarece calea pe care am urmat-o – această cale plină de încercări şi de lacrimi, oricât de întortocheată, de ascunsă, sau de sinuoasă ar fi – El o ştie! Când cuptorul este încălzit de şapte ori mai mult decât de obicei (vezi Daniel 3:19), ştiu că El îmi luminează calea în continuare. Există un Îndrumător atotputernic care-mi cunoaşte şi-mi îndreaptă paşii, chiar dacă ei mă duc la apele amare de la Mara sau la bucuria şi înviorarea oazei de la Elim (vezi Exod 15:23, 27).

Calea este întunecată pentru egipteni, însă îşi are stâlpul de nor şi de foc pentru Israelul lui Dumnezeu. Cuptorul poate fi aprins, dar eu pot să mă încred nu numai în mâna care aprinde focul, ci pot avea şi siguranţa că focul nu va mistui ci doar va curăţi. Şi când procesul de curăţire se va termina, nici un moment mai devreme sau mai târziu, voi „ieşi curat ca aurul“ (Iov 23:10).

Când simt că Dumnezeu este foarte departe, El este adesea foarte aproape de mine. „Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea“ (Psalmul 142:3). Cunoaştem cumva pe un altul care străluceşte mai tare decât cea mai puternică lumină a soarelui, care ne întâmpină în camera noastră cu prima rază de soare, care are o tandreţe infinită şi ne urmăreşte cu compasiune în toate zilele noastre, şi care „ştie ce cale am urmat“?

Lumea, în timpuri de restrişte, vorbeşte de „providenţă“ cu o lipsă totală de înţelegere. Ea Îl detronează pe Dumnezeu, care este viaţa, Suveranul care conduce universul, pentru o neanimată, moartă abstracţie. Ceea ce ei numesc „providenţă“ ei văd de fapt ca nişte întâmplări ale destinului, coborându-L pe Dumnezeu din poziţia Sa de Jehova, înfăptuitorul nostru puternic şi personal.

Durerea ar fi îndepărtată din multe încercări pline de agonie dacă aş putea vedea ce a văzut Iov în timpul grelei sale încercări, când toată speranţa pământească zăcea distrusă la picioarele lui. El n-a mai văzut nimic decât mâna lui Dumnezeu – mâna lui Dumnezeu în spatele săbiilor sabeenilor care i-au atacat slujitorii şi turmele, şi-n spatele focului devastator; mâna lui Dumnezeu dând aripi puternicelor vânturi deşertice, care i-au măturat copiii; şi mâna lui Dumnezeu în liniştea cumplită din căminul său distrus. Astfel, văzându-L pe Dumnezeu în toate, Iov a putut spune: „Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!“ (Iov 1:21). Însă credinţa lui şi-a atins culmea când acest odată-puternic prinţ al deşertului „a şezut pe cenuşă“ (Iov 2:8) şi încă a putut spune: „Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El“ (Iov 13:15, KJV). J. R. Macduff

23 Aprilie

Când um blu în m i j locul s t râm torăr i i , Tu m ă înviorez i .

(Psa lm ul 138:7)

Traducerea literală a acestui verset din limba ebraică este „înaintez în mijlocul strâmtorării“. Ce cuvinte descriptive! Şi odată ce L-am chemat pe Dumnezeu în timpul strâmtorării noastre, am revendicat promisiunea Lui de eliberare dar nu am primit-o, şi am fost asupriţi în continuare de Vrăjmaş, până am ajuns chiar în toiul luptei – sau „în mijlocul strâmtorării“ – alţii ne pot spune: „Nu mai supăra pe Învăţătorul“ (Luca 8:49).

Când Marta a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu“ (Ioan 11:21), Domnul Isus a contrat lipsa ei de speranţă cu promisiunea Lui cea mare: „Fratele tău va învia“ (Ioan 11:23). Şi când umblăm „în mijlocul strâmtorării“ şi suntem tentaţi să gândim, ca şi Marta, că am trecut de punctul de a fi salvaţi, Domnul nostru ne răspunde şi nouă cu o promisiune din Cuvântul Său: „Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi“.

Deşi răspunsul Lui pare să întârzie atât de mult şi noi continuăm să umblăm „în mijlocul strâmtorării“, „mijlocul strâmtorării“ este locul unde El ne înviorează, nu locul unde El ne părăseşte. Perioadele când continuăm să umblăm aparent într-o stare de deznădejde totală sunt chiar perioadele când El „[Îşi] întinde mâna spre mânia vrăjmaşilor [noştri]“ (Psalmul 138:7). El va duce strâmtorarea noastră la bun sfârşit, făcând ca atacul Vrăjmaşului să înceteze şi să eşueze.

În lumina acestor lucruri, ce motiv am avea să disperăm? Aphra White

Ochiul furtunii

Nu- ţ i f i e t eamă că vâr te ju l de vânt ar pu tea să t e ia de a ic i , N ic i n -aş tep ta cu răsu f larea tă ia tă a tacu - i fur ios , Nic i nu t e da înapo i d in fa ţa năpas te i t er ib i l e a gr ind ine i , Ci t rec i pr in marg ine până -n mi j locu l vâr te ju lu i , Căci aco lo es te un adăpos t , însor i t ş i ca ld , Şi Cred in ţa î ş i vede Dumnezeu l p r in och iul fur tuni i . Apr iga fur tună cu ra fa le ş i ur le t să lbat ic Şi amenin ţăr i l e rău lu i po t să ba tă pe ţărm, Valur i l e să f i e câ t munţ i i , câmpi i l e câmpur i de bă ta ie , Şi pământul să f ie scu fundat în t r -un po top , Totuşi , suf letul care se bizuie pe Dumnezeu îş i cântă brav

psalmul , Căci in ima fur tun i i es te cen t ru l l in i ş t i i .

Să nu lăsăm speran ţa să se s t ingă în negura nopţ i i , Deş i c ic lonu l poa te să ascundă pen t ru un t imp lumina , Pentru că -n spa te le în tuner icu lu i gros s t e le le s t ră lucesc , Şi lumina cerur i lor lu i Dumnezeu , dragos tea Sa o va face a

ta , Nu lăsa n ic i o în t r i s tare să - ţ i în tunece och i i , c i r id ică - i în

sus Către fa ţa Dumnezeu lu i tău ş i că t re a lbas t ru l ceru lu i Său . Fur tuna es te re fug iu l tău departe de per ico l ş i păca t , Şi Dumnezeu Însuş i t e bagă înăuntru pen tru s iguran ţă; Fur tuna , cu El , s e sch imbă -n t r -o l in i ş t e adâncă , Iar ur le tu l vântur i lor es te sune tu l unu i psalm. Fi i bucuros ş i sen in când nor i i de fur tună se formează; Dumnezeu zâmbeş te cop i lu lu i Său în och iu l fur tuni i .

24 Aprilie

Şi cred inţa es te … o puternică încred inţare despre lucrur i l e care nu se văd . (Evre i 11:1)

Credinţa veritabilă îşi pune scrisoarea în cutia poştală şi îi dă drumul. Îndoiala,

însă, ţine plicul de un colţ şi apoi se întreabă de ce nu mai vine răspunsul. Sunt nişte scrisori pe biroul meu pe care le-am scris acum câteva săptămâni, dar încă nu le-am expediat pentru că nu sunt sigur de adresa sau de conţinutul lor. Aceste scrisori nu mi-au fost de nici un folos nici mie nici altcuiva până-n acest moment. Şi nu vor face niciodată nimic până nu le voi da drumul, încredinţându-le serviciului poştal.

La fel este şi cu credinţa autentică. Îşi încredinţează situaţia în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L să lucreze. Psalmul 37:5 este o mare confirmare a acestui lucru: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra“. El nu va lucra niciodată înainte să încredinţăm. Credinţa primeşte – ba mai mult, îşi însuşeşte efectiv – darurile pe care Dumnezeu ni le oferă. Putem să credem în El, să venim la El, să-I încredinţăm Lui, şi să ne odihnim în El, dar nu vom cunoaşte

niciodată deplin toate binecuvântările noastre până nu vom începe să primim de la El şi să venim la El cu un duh statornic şi acaparator.

din Zilele cerului pe pământ Dr. Payson, pe când era încă tânăr, a scris odată unei bătrâne mame care era

extrem de îngrijorată şi de împovărată de starea fiului ei. El i-a scris:

Te îngrijorezi prea mult pentru el. Odată ce te-ai rugat pentru el, aşa cum ai şi făcut, şi l-ai încredinţat în mâna lui Dumnezeu, n-ar trebui să te mai îngrijorezi. Porunca lui Dumnezeu: „Nu vă îngrijoraţi de nimic“ (Filipeni 4:6) este nelimitată, şi la fel este şi versetul: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre“ (1 Petru 5:7). Dacă într-adevăr am aruncat poverile noastre asupra altuia, ar mai putea ele continua să ne apese? Dacă le cărăm cu noi de la tronul de har, este evident că nu le-am lăsat acolo. În viaţa mea îmi testez rugăciunile astfel: după ce încredinţez ceva în mâna lui Dumnezeu, dacă pot pleca mai departe, aşa cum a plecat Ana, fără nici o supărare, durere sau îngrijorare în inima mea, văd în aceasta o dovadă că m-am rugat cu credinţă. Dar dacă mă rog şi apoi încă îmi mai car povara, înseamnă că nu mi-am exercitat credinţa.

25 Aprilie

Maria Magdalena ş i cea la l tă Mar ie erau aco lo ş i şedeau în fa ţa m orm ântului . (Mate i 27:61)

O, cât de greu este înţeles necazul! Suferinţa este ignorantă şi nici măcar n-o

interesează să înveţe. Când femeile întristate „şedeau în faţa mormântului“, au văzut ele triumful următorilor 2000 de ani? Au văzut ele altceva în afară de faptul că Hristos nu mai era?

Hristosul pe care tu şi eu Îl cunoaştem astăzi a venit din pierderea lor. De atunci, nenumărate inimi îndurerate au cunoscut învierea în mijlocul necazului lor, şi totuşi aceste femei întristate au urmărit începutul acestui rezultat şi n-au văzut nimic. Ceea ce ele considerau ca fiind sfârşitul vieţii era de fapt pregătirea pentru încoronare, fiindcă Hristos a rămas tăcut pentru ca să poată trăi din nou cu înzecită putere.

Dar ele n-au văzut aceasta. Ele au jelit, au plâns, au plecat şi apoi au venit din nou la mormânt, conduse de inimile lor zdrobite. Şi încă era doar un mormânt – neprofetic, mut, şi trist.

La fel este şi cu noi. Fiecare din noi şedem „în faţa mormântului“ în grădina noastră şi iniţial spunem: „Această tragedie este ireparabilă. Nu văd nici un beneficiu în ea şi nu voi accepta nici o mângâiere“. Şi totuşi, chiar în mijlocul celor mai profunde şi mai rele adversităţi, Hristosul nostru deseori zace acolo, aşteptând să fie înviat.

Salvatorul nostru este acolo unde pare să fie moartea noastră. La capătul speranţei noastre găsim cel mai strălucit început al împlinirii. Acolo unde întunericul pare să fie cel mai adânc, urmează să ia naştere cea mai strălucitoare lumină. Şi odată ce experienţa s-a încheiat, vedem că grădina noastră urâţită de mormânt.

Bucuriile noastre sunt mai mari când necazul este în mijlocul lor. Şi necazurile noastre devin strălucitoare prin bucuriile pe care Dumnezeu le postează în jurul lor. Se poate ca la început florile grădinii să nu fie favoritele noastre, dar vom învăţa că ele sunt florile inimii. Florile sădite la mormânt, adânc în inima creştinului, sunt dragostea, speranţa, credinţa, bucuria şi pacea.

Pe o ca le a pa t imi lor gre le A in t ra t Hr i s tos în od ihnă; Şi să cau t eu t randaf ir i a ic i , Sau să cred că pământu l e b inecuvântat? Cei mai a lb i cr in i cereş t i în f loresc Din cununa spinoasă a nenoroc i r i i de pe pământ : C ine-ş i poa te duce crucea a ic i cu umi l in ţă , Va pur ta purpura împără tească aco lo .

26 Aprilie

Privesc toa te aces te lucrur i ca o p ierdere , fa ţă de pre ţu l nespus de m are

al cunoaş ter i i lui Hr i s tos I sus , Dom nul m eu. (Fi l ipeni 3 :8)

Lumina este întotdeauna preţioasă şi se formează prin consumul a ceea ce o produce. O lumânare neaprinsă nu luminează, căci arderea trebuie să vină înaintea luminii. Nici noi nu putem fi de folos altora dacă nu plătim un preţ. Arderea sugerează suferinţă, şi noi încercăm să evităm durerea.

Avem tendinţa să simţim că facem cel mai mare bine din lume când suntem puternici şi în formă pentru orice lucrare activă şi când inima şi mâinile noastre sunt ocupate cu faptele bune ale slujirii. De aceea, când suntem puşi deoparte pentru suferinţă, când suntem bolnavi, când suntem mistuiţi de durere, şi când toate activităţile noastre au încetat, simţim că nu mai suntem de nici un folos şi că nu realizăm nimic.

Şi totuşi, dacă vom fi răbdători şi supuşi, mai mult ca sigur că vom fi o mai mare binecuvântare pentru lumea din jurul nostru în timpul suferinţei şi durerii noastre decât eram când credeam că facem cea mai mare lucrare. Atunci ardem, şi lumina noastră străluceşte datorită focului. din Gânduri de seară

Gloria de mâine este înrădăcinată în corvoada de azi. Mulţi oameni doresc gloria fără cruce, şi lumina strălucitoare fără focul

arzător, dar crucificarea vine înaintea încoronării. Aţ i auz i t poves tea p lan te i de a loe , Depar te în c l imatu l însor i t? După o creş tere modes tă de o su tă de an i Ajunge în s fârş i t la t impul e i de în f lor ire ; Şi a tunc i un boboc minunat d in coroana e i Se sparge în o mie de f lor i ; Aceas tă reg ină a f lor i lor , văzu tă în t impul în f lor ir i i , Es te mândr ia umbrare lor t ropica le , Dar f loarea pen tru p lantă es te un sacr i f i c iu , Pentru că în f loreş te numai o da tă , ş i apo i moare . Aţ i mai auz i t de p lan ta de a loe , Care creş te în c l imatu l însor i t , Cum f i ecare d in mi i l e e i de f lor i , Când cade în per ioada de în f lor i re , Este ca o mică p lan tă care -ş i împlân tă rădăcin i le În locu l unde cade pe pământ , Şi îndată ce au căzu t d in coro la mur ibundă , Cresc repede ş i minunat de jur împre jur? Pr in moar te , ea t ră ieş te de o mie de or i În p lan te le t inere ce răsar d in moar tea ce le i băt râne .

Aţ i auz i t poves tea pe l i canulu i , Gimel e l Bahr-u l arabi lor , Care t ră ieş te în pus t i e tă ţ i l e a f r i cane , Unde să lăş lu iesc păsăr i l e s ingura t ice? Aţ i auz i t cum î ş i iubeş te pu i şor i i , Şi l e poar tă de gr i jă ş i se t rudeş te pen t ru b ine le lor , Le aduce apă d in munţ i i îndepărta ţ i , Şi pescu ieş te în măr i pen t ru hrana lor . În foamete î i hrăneş te – ce poa te născoc i dragos tea! Cu sânge d in p iep tu l e i – ş i , hrănindu- i , moare . Aţ i auz i t poves tea aceas ta – cea mai mărea ţă d in tre toa te – Poves tea Celu i S fân t ş i Adevăra t , El moare , dar v ia ţa Lu i , în nenumăra te su f l e te Cont inuă să ex i s te în lume în t r -o formă nouă; Sămânţa Lu i se răspândeş te ş i umple Pământu l , Aşa cum s te le le umplu cerur i l e de sus . E l ne-a învă ţa t să dăm dragos tea de v ia ţă , De dragul une i v ie ţ i p l ine de dragos te . Moar tea Sa es te v ia ţa noas t ră , p ierderea Lu i es te câş t igu l

nos t ru; Bucur ia pen t ru lacr imi , pacea pen t ru durere . se lec ta t

27 Aprilie

Eu sunt Cel v iu . Am fos t m ort , ş i ia tă că sunt v iu în vec i i

vec i lor! (Apoca l ipsa 1 :18)

Flori! Crini de Paşti! Spuneţi-mi în această dimineaţă aceeaşi lecţie plăcută a nemuririi pe care aţi spus-o atâtor suflete îndurerate de-a lungul anilor. Veche Carte înţeleaptă! Lasă-mă să mai citesc o dată în paginile tale puternica încredinţare că „a muri este un câştig“ (Filipeni 1:21). Poeţilor! Recitaţi pentru mine versurile voastre care preamăresc evanghelia vieţii veşnice la fiecare rând. Cântăreţi! Izbucniţi încă o dată în imnuri de bucurie – să mai aud o dată cântările mele preferate despre înviere.

Copaci, flori, şi păsări; şi mări, ceruri, şi vânturi – şoptiţi-o, faceţi-o să răsune din nou, cântaţi-o, să se audă ecoul ei, să bată şi să răsune prin fiecare atom şi particulă de pe Pământ, şi văzduhul să fie plin de ea. Să fie povestită şi repovestită iarăşi şi iarăşi, până când speranţa ajunge să fie convingere, şi convingerea devine o certitudine a cunoaşterii. Să fie vestită până când, ca şi Pavel, chiar şi când ne înfruntăm moartea, vom înainta victorioşi, cu siguranţa credinţei noastre şi cu o paşnică şi radiantă expresie pe feţele noastre.

O, boc i tor i posomorâ ţ i , ce merge ţ i z i de z i Pe a le c imi t i ru lu i a le i de ch iparos ş i t i să , Lăsa ţ i as tăz i mormin te le de jos spre care merge ţ i , Şi r id ica ţ i -vă och i i spre a lbas tru l e tern a l lu i Dumnezeu! Nu es te t imp pen t ru amărăciune ş i în t r i s tare; Alege ţ i cr in i i de Paş t i , nu narc i se le pa le ; Lăsa ţ i -vă suf l e te le să se în f ioare de mângâierea bucur ie i , Şi răspundeţ i c l inche tu lu i dulce a l c lopo ţe i lor de Paş t i . Dacă Hr i s tos ar f i încă în t emni ţa adâncă a mormântu lu i , Un pr i zon ier a l Vră jmaşu lu i de care ne t emem; Dacă El n -ar f i î nv ia t d in ce lu la pu t rez i r i i , C ine a tunci ţ i -ar f i ş t ers lacr imi le t r i s t e ce l e verş i? Dacă Hr i s tos ar f i mor t , ar t rebu i să p lângem, Dar El a înv ia t ş i a b i ru i t moar tea; Poto leş te dec i susp inur i l e ta le , măcar până mâine , De Paş t i acordă o vacan ţă necazur i lor ta le .

May Ri ley Smi th

Un cunoscut predicator era odată în biroul lui scriind o predică pentru Paşti, când i-a trecut prin minte acest gând: „Domnul meu trăieşte!“ Plin de bucurie a sărit pe podea şi repeta într-una: „Hristos este viu. Trupul Lui este cald, El nu este marele «Eu eram», ci marele «Eu sunt»“.

Hristos nu este doar un fapt, ci un fapt viu. El este gloriosul adevăr din Ziua de Paşti!

Datorită acestui adevăr, un crin pascal înfloreşte şi un înger stă la mormântul fiecărui credincios. Noi credem într-un Domn înviat, aşa că nu vă uitaţi la trecut ca să vă închinaţi doar la mormântul Lui. Uitaţi-vă în sus şi înăuntru ca să vă închinaţi Hristosului cel viu. Pentru că El trăieşte, şi noi vom trăi.

Abbott Benjamin Vaughan

28 Aprilie

Copi i i lu i I s rae l au s t r iga t că t re Dom nul , ş i Dom nul l e -a r id ica t un i zbăv i tor , care i -a i zbăv i t :

pe Otnie l , …fra te le ce l m ai m ic a l lu i Caleb . Duhul Dom nului a fos t pes te e l . (Judecă tor i 3 :9 -10)

Dumnezeu pregăteşte mereu eroi ai Săi, şi la momentul potrivit, îi pune pe

poziţie într-o clipă. El lucrează atât de repede, că lumea se întreabă de unde au apărut.

Dragă prietene, lasă-L pe Duhul Sfânt să te pregătească, prin disciplina vieţii. Şi când ultimele retuşuri au fost făcute sculpturii, va fi uşor pentru Dumnezeu să te arate în locul potrivit.

Va veni ziua când, ca şi Otniel, vom judeca naţiunile şi vom conduce şi vom împărăţi împreună cu Hristos pe Pământ în timpul Împărăţiei Lui de o mie de ani. Dar înainte de acea zi glorioasă, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne pregătească, aşa cum l-a pregătit pe Otniel la Chiriat-Sefer (vezi Judecători 1:11-13). Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în mijlocul încercărilor noastre prezente şi a micilor noastre victorii, a căror semnificaţie viitoare abia dacă ne-o putem imagina. Şi totuşi, putem fi siguri că dacă Duhul Sfânt lucrează cu noi în felul Său, Domnul cerului şi al pământului a pregătit pentru noi şi un tron. A. B. Simpson

Puterea omenească ş i măre ţ ia omenească Răsar nu d in par tea însor i tă a v ie ţ i i , Eroi i t rebu ie să f i e mai mul t decâ t o buca tă de p lu tă Plu t ind pe o maree fără va lur i .

Toate drumurile vieţii coboară câteodată în vale. Şi toţi trebuie să treacă prin

tunelul încercărilor înainte să poată călători pe şoseaua victoriei.

29 Aprilie

I l i e era un om supus ace loraş i s lăbic iuni ca ş i no i ; ş i s -a rugat cu s tăruinţă .

( Iacov 5 :17)

Slavă Domnului că Ilie era „ca şi noi“! S-a aşezat sub un copac, plângându-se lui Dumnezeu şi exprimându-şi necredinţa – aşa cum am făcut şi noi deseori. Şi totuşi, nu aşa stăteau lucrurile când el era într-adevăr în comuniune cu Dumnezeu. „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi“, dar „s-a rugat cu stăruinţă“. Sensul literal al acestei expresii în greacă este minunat: în loc de „cu stăruinţă“, se spune „el s-a rugat în rugăciune“. Cu alte cuvinte, „s-a rugat în continuu“. Învăţăm de aici că trebuie să ne rugăm neîncetat.

Urcă până-n vârful Muntelui Carmel şi priveşte acea măreaţă istorie despre credinţă şi vedere. După ce Ilie a chemat foc din cer ca să-i învingă pe profeţii lui Baal, era necesară ploaia pentru ca profeţia lui Dumnezeu să se împlinească. Şi omul care a putut comanda foc din cer putea aduce şi ploaia folosind aceleaşi metode. Ni se spune că „Ilie … plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi“ (1 Împăraţi 18:42), împiedicând orice imagine sau sunet să ajungă la el. El s-a aşezat într-o poziţie, sub roba sa, ca să nu vadă şi să n-audă ce se întâmplă.

Apoi Ilie a spus slujitorului său: „Suie-te şi uită-te înspre mare“ (1 Împăraţi 18:43). Când s-a întors, slujitorul i-a răspuns: „Nu este nimic!“ Ce scurt trebuie să fi părut răspunsul lui! „Nimic!“ Vă puteţi imagina ce am fi făcut noi în această situaţie? Am fi zis: „Exact cum mă aşteptam!“ şi apoi am fi încetat să ne mai rugăm. Dar a renunţat Ilie? Nu. Ci de şase ori i-a spus slujitorului său: „Du-te iarăşi“. Şi de fiecare dată slujitorul se întorcea şi-i spunea: „Nimic!“

Însă „a şaptea oară, slujitorul a zis: «Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om»“ (1 Împăraţi 18:44). Ce descriere potrivită, căci o mână de om s-a ridicat în rugăciune către Dumnezeu înainte să cadă ploaia. Şi ploaia a venit atât de repede şi de furioasă încât Ilie l-a avertizat pe Ahab, zicând: „Înhamă, şi coboară, ca să nu te oprească ploaia“.

Aceasta este o istorie despre credinţă şi vedere – o credinţă care se rupe de toate în afară de Dumnezeu, şi o vedere care priveşte şi totuşi nu vede nimic. Da, în ciuda rapoartelor lipsite de orice speranţă primite de la vedere, aceasta este o istorie a credinţei care continuă „să se roage în rugăciune“.

Ştii cum să te rogi în felul acesta – cum să biruieşti în rugăciune? Lasă-ţi vederea să-ţi aducă rapoarte oricât de descurajante, dar nu le acorda nici o atenţie. Tatăl nostru ceresc trăieşte, şi chiar şi răspunsurile întârziate la rugăciunile noastre fac parte din bunătatea Sa. Arthur Tappan Pierson

Fiecare din trei băieţi au dat odată o definiţie a credinţei care ilustrează aspectul important al tenacităţii. Primul băiat a definit credinţa ca fiind „a pune

mâna pe Hristos“, al doilea ca fiind „a ne ţine strâns de El“, şi al treilea ca fiind „a nu-I da drumul“.

30 Aprilie

Vaci le urâ te la vedere ş i s labe la t rup au m âncat pe ce le şap te vac i f rum oase la vedere ş i grase la t rup

… Spice le s labe au înghi ţ i t pe ce le şap te sp ice grase ş i p l ine . (Geneza 41:4 ,7 )

Acest vis ar trebui să fie un avertisment pentru fiecare dintre noi. Da, este

posibil ca cei mai buni ani ai vieţii noastre, cele mai frumoase experienţe de care ne-am bucurat, cele mai mari victorii pe care le-am câştigat, şi cele mai bune lucrări pe care le-am făcut să fie înghiţite de perioade de cădere, de înfrângere, de dezonoare şi de inutilitate în împărăţia lui Dumnezeu. Unii oameni ale căror vieţi au fost foarte promiţătoare şi pline de realizări au avut un astfel de sfârşit. Cu siguranţă că este groaznic de imaginat, dar este adevărat. Totuşi nu este neapărat nevoie să se întâmple.

Samuel Dickey Gordon spunea odată că singura măsură sigură împotriva unei astfel de tragedii este să ai „o relaţie vie cu Dumnezeu zi de zi – sau chiar oră de oră“. Experienţele mele binecuvântate, roditoare, şi victorioase de ieri n-au nici o valoare pentru mine astăzi. De fapt, ele pot fi „înghiţite“ sau anulate de căderile de astăzi, dacă nu le văd ca pe nişte stimulente care să mă propulseze înainte spre experienţe mai bune şi mai bogate.

Menţinerea acestei „relaţii vii cu Dumnezeu“, prin rămânerea în Hristos, va fi singurul lucru care va împiedica „vacile urâte la vedere şi slabe la trup“ şi „spicele slabe“ să-mi mistuie viaţa. din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

MAI

1 Mai

Făgădui tă … de Dum nezeu, care nu poa te să m intă . (Ti t 1 :2 )

Credinţa nu face minuni printr-un act al voinţei tale, sau prin senzaţia sigură că

ceva se va întâmpla. Nu, ci recunoscând promisiunea lui Dumnezeu ca un fapt real, crezând că este adevărată, bucurându-ne de cunoaşterea acestui adevăr şi apoi pur şi simplu odihnindu-ne pentru că Dumnezeu a spus-o.

Credinţa schimbă promisiunea în profeţie. O promisiune este condiţionată de colaborarea noastră, dar când ne exersăm credinţa autentică în ea, devine o profeţie. Atunci putem merge înainte cu siguranţa că se va întâmpla, pentru că „Dumnezeu … nu poate să mintă“. din Zilele cerului pe pământ

Aud deseori oameni rugându-se pentru mai multă credinţă, dar când îi ascult cu atenţie şi ajung la esenţa rugăciunii lor, realizez că de fapt ei nu doresc deloc mai multă credinţă. Ceea ce vor ei este ca credinţa lor să fie transformată în vedere.

Credinţa nu spune: „Văd că lucrul acesta este bun pentru mine; de aceea trebuie să-l fi trimis Dumnezeu“. În schimb, credinţa declară: „Dumnezeu l-a trimis; de aceea trebuie să fie bun pentru mine“.

Credinţa, când mergem prin întuneric cu Dumnezeu, Îl roagă doar să ne ţină mai strâns de mână. Phillips Brooks

Păs toru l nu - ţ i cere

Să crez i în cred in ţa ta , c i doar să crez i în El ; Şi la aceas ta Se re feră când spune: „Veni ţ i la Mine“.

În lumină sau în în tuner ic cau tă să fac i vo ia Lu i , Şi lasă - I lu i I sus lucrarea cred in ţe i l in i ş t i t .

2 Mai

Dom nul Ş i -a aşeza t s caunul de dom nie în cerur i ,

ş i dom nia Lui s tăpâneş te pes te to t . (Psa lm ul 103:19)

Mai demult, pe când ieşeam pe uşă într-o dimineaţă de primăvară, o pală de

vânt din est a trecut pe la colţ. Părea sfidător şi nemilos şi era furios şi uscat, ridicând un nor de praf înaintea lui. Când am scos cheia din uşă, am început să spun foarte nerăbdător: „Aş vrea ca vântul să se …“ Eram pe cale să spun schimbe, dar gândul mi s-a oprit şi propoziţia a rămas neterminată.

În timp ce-mi continuam drumul, acest incident a devenit o parabolă pentru mine. Mi-am imaginat un înger care-mi dă o cheie şi-mi spune: „Stăpânul meu îţi trimite dragostea Lui şi m-a rugat să-ţi dau asta“. Mirându-mă, am întrebat: „Ce este?“ „Este cheia vânturilor“, a spus îngerul şi apoi a dispărut.

Primul gând care mi-a venit în minte a fost: „Cu siguranţă aceasta îmi va aduce bucurie“. Aşa că m-am grăbit să ajung sus pe dealuri la sursa vânturilor şi am stat în mijlocul grotelor. Am proclamat: „Am să termin cu teribilul vânt de est - n-o să ne mai necăjească niciodată!“ Am chemat acel vânt neprietenos la mine, am închis uşa după el şi l-am auzit răsunând prin scobiturile grotelor. După ce am răsucit cheia, închizându-l înăuntru plin de triumf, am spus: „Aşa, am terminat cu el“.

Apoi, privind în jurul meu, m-am întrebat: „Ce să pun în locul lui?“ M-am gândit la căldurosul vânt de sud şi cât de plăcut trebuie să fie pentru mieii abia născuţi, pentru noile flori şi plante de tot felul. Dar cum am introdus cheia în broască, a început să-mi ardă mâna. Am strigat tare: „Ce fac? Cine ştie ce dezastru pot cauza? De unde să ştiu eu ce vor şi ce au nevoie câmpiile? Zeci de mii de probleme pot rezulta din această dorinţă prostească a mea!“

Dezorientat şi ruşinat, m-am uitat în sus şi L-am rugat pe Domnul să trimită pe îngerul Său ca să ia cheia. Apoi am promis că nu voi mai cere această cheie niciodată. Spre surprinderea mea, Domnul Însuşi a venit şi a stat lângă mine. El Şi-a întins mâna ca să ia cheia, şi când I-am pus-o în palmă am văzut că I-a atins acea sfântă cicatrice.

M-am umplut de remuşcări gândindu-mă cum am putut să mă plâng de ceva creat de El, care poartă astfel de semne sacre ale dragostei Lui. Apoi, El a luat cheia şi a atârnat-o de cureaua Sa. Am întrebat: „Tu ţii cheia vânturilor?“ „Da, copilul Meu“, a răspuns El cu blândeţe. Şi în timp ce vorbea, am observat că la cureaua Lui erau atârnate şi toate cheile vieţii mele. El a văzut privirea mea mirată şi m-a întrebat: „Nu ştiai, copilul Meu drag, că domnia Mea „stăpâneşte peste tot“?

„Dacă domneşti peste toate“, am întrebat, „este bine să mă plâng de ceva?“ Atunci Şi-a pus cu tandreţe mâna peste mine, spunând: „Dragul Meu copil, unicul tău bine vine dacă Mă iubeşti pe Mine, dacă te încrezi în Mine şi dacă Mă lauzi în orice împrejurare“.

Mark Guy Pearse

3 Mai

Atunci or ic ine va chem a Num ele Dom nului va f i m ântui t .

( Ioe l 2 :32)

Atunci de ce nu chem Numele Lui? De ce alerg la cutare sau la cutare, când Dumnezeu este atât de aproape şi va auzi şi cea mai slabă chemare a mea? De ce stau jos şi-mi trasez singur calea şi-mi fac planuri? De ce nu-mi încredinţez imediat persoana şi povara mea în mâna Domnului?

Drept înainte este cea mai bună cale de alergat, aşa că de ce nu alerg drept spre Dumnezeul cel viu? În schimb, caut în zadar eliberare oriunde în altă parte, dar numai cu Dumnezeu o voi găsi. Cu El am promisiunea Lui măreaţă: „[eu voi] fi mântuit“. Şi cu El nu mai am nevoie să întreb dacă să-L chem sau nu, fiindcă „oricine“ îi cuprinde pe toţi. Mă include pe mine şi înseamnă oricine şi toţi care cheamă Numele Lui. De aceea voi crede în acest verset şi voi chema imediat pe gloriosul meu Domn care a făcut aşa o promisiune mare.

Situaţia mea este urgentă, şi nu văd cum voi fi scăpa. Şi totuşi asta nu este treaba mea, căci Cel care a făcut promisiunea va găsi o cale să o ţină. Partea mea este pur şi simplu să ascult de poruncile Lui, nu să-I dirijez căile. Eu sunt slujitorul Lui, nu sfătuitorul Lui. Eu Îl chem şi El mă salvează. Charles H. Spurgeon

4 Mai

El face rana , ş i to t El o l eagă; El răneş te , ş i m âna Lui tăm ăduieş te .

( Iov 5 :18)

Slujba marilor necazuri

În timp ce ne plimbam pe lângă dealurile care au fost atât de violent zguduite de un mare cutremur, realizam că după perioadele de distrugere urmează perioade de linişte deplină. Într-adevăr, lacuri cu apă limpede şi liniştită se întind în valea de sub stâncile căzute ale acelor dealuri, în timp ce nuferii îşi reflectă frumuseţea spre cer. Trestiile de pe malul râurilor şoptesc în vânt, iar satul renaşte din nou, uitând de mormintele trecutului. Iar clopotniţa bisericii, încă veselă după trecerea furtunii, proclamă o rugăciune reînnoită pentru protecţie din partea Celui care ţine colţurile Pământului în mâinile Lui şi dă putere dealurilor. John Ruskin

Dumnezeu a ara t în t r -o z i cu un cu t remur ,

Şi -a t ras brazde le Lu i adânci ! Şesur i l e au săr i t în sus de -a va lma,

Toate dea lur i l e au să l ta t ! Dar aces ta e secre tu l mun ţ i lor ,

Ascuns de mul t în sânu l lor ; „Pacea lu i Dumnezeu e veşn ică“,

Sun t cuv in te le de v i s a le od ihne i lor . El i -a făcu t re fug i i a le f rumuse ţ i i ,

Căminul a les pen t ru haru l Său; El Î ş i împrăş t i e d imine ţ i l e pes te e i ,

Apusur i l e Lu i l e luminează f e ţe le . Vân tur i l e Lu i l e aduc mesa je -

Ves tea fur tun i i pu tern ice de la mare; Ei o cân tă de -a lungul vă i lor

În cân tarea de dragoste a p lo i i . Ei sun t creşa t inere lor râur i ,

Cuibu l noru lu i Său zbură tor , Ferma spec i i lor no i -născu te ,

Măreţ i , l iber i ş i semeţ i . Oameni i d in oraşe le obos i t e

Urcă la a l tare le lor ş i se roagă; Dumnezeu î i înviorează d in nou în lăun tru ,

În t impul p l imbăr i i Sa le z i ln ice .

Şi ia tă , am pr ins secre tu l lor!

Frumuse ţea mai adâncă decâ t toate ! Aceas tă cred in ţă - ace le momente gre le ale v ie ţ i i ,

Când a i par te de necazur i i r i tan te , Sunt când Dumnezeu Î ş i ară munţ i i ;

Însă ace i munţ i vor f i I zvoru l Lu i de har ş i prospe ţ ime ,

Şi pacea Lu i e ternă pen t ru mine . Wil l i am C . Garne t t

5 Mai

În c l ipa când au început cântăr i l e ş i laude le ,

Dom nul a pus o pândă îm potr iva … ce lor … care veniseră îm potr iva lu i Iuda .

Şi au fos t bă tu ţ i . (2 Cronic i 20: 22)

O, dacă ne-am îngrijora mai puţin de problemele noastre şi am cânta şi am

lăuda mai mult! Sunt mii de lucruri care ne încătuşează şi care ar putea fi schimbate în instrumente muzicale, dacă doar am şti cum s-o facem. Gândiţi-vă la acei oameni care cugetă, meditează şi se gândesc la treburile vieţii, şi care studiază în continuu misterioasele lucrări interioare ale providenţei lui Dumnezeu, întrebându-se de ce suportă atâtea poveri şi sunt înfruntaţi şi bătuţi pe orice câmp de luptă. Cât de diferite ar fi vieţile lor, şi cât de fericite, dacă ar înceta să se concentreze asupra lor înşişi şi asupra fiinţei lor interioare, şi ar începe în schimb să-şi înalţe zilnic experienţele către Dumnezeu, lăudându-L pentru ele.

Este mai uşor să scăpaţi de îngrijorări cântând decât gândindu-vă la ele. De ce n-aţi cânta dimineaţa? Gândiţi-vă la păsări - ele sunt primele care cântă în fiecare zi, şi au mai puţine griji decât orice creatură. Şi nu uitaţi să cântaţi seara, aşa cum fac prihorii după ce şi-au terminat lucrul zilnic. Odată ce au făcut ultimul lor zbor din zi şi au adunat ultima bucăţică de hrană, caută un vârf de copac de unde cântă o cântare de laudă.

O, dacă am putea să cântăm dimineaţa şi seara, înălţând cântare după cântare într-o continuă laudă pe tot parcursul zilei! selectat

Nu lăsa cân tarea să p lece d in v ia ţa ta

Chiar dacă uneor i va curge Pe un ton minor ; se va un i d in nou

Cu tonu l major pe care- l ş t i . Chiar dacă se r id ică umbre ca să acopere ceru l v ie ţ i i ,

Şi ascund pen t ru un t imp soare le , Curând se vor r id ica ş i vor descoper i crăpă tura ,

Dacă laş i melod ia să cân te . Nu lăsa cân tarea să p lece d in v ia ţa ta

Chiar dacă vocea ş i -a p ierdut t r i lu l , Chiar dacă no ta t remură toare ţ i se s t inge-n gâ t ,

Las -o să cân te l in i ş t i t în duhul tău . Nu lăsa cân tarea să p lece d in v ia ţa ta

Las -o să sune în su f l e tu l tău câ t t imp eş t i a ic i ;

Şi când ve i p leca de a ic i , t e va urma aco lo ,

Şi va t ră i în con t inuare în a l tă lume.

6 Mai

Prie tenia Dom nului es te pentru ce i ce se t em de El .

(Psa lm ul 25:14)

Există anumite taine ale providenţei lui Dumnezeu pe care El îngăduie copiilor Săi să le afle. De fapt, deseori, cel puţin la suprafaţă, planurile Lui cu ei par să fie

severe şi ascunse. Totuşi credinţa priveşte mai profund şi spune: „Aceasta este taina lui Dumnezeu. Tu priveşti numai în afară, dar eu privesc mai profund şi văd sensul ascuns“.

Adu-ţi aminte că diamantele se găsesc în stare brută, şi adevărata lor valoare nu se poate vedea. Şi când a fost ridicat cortul întâlnirii în pustiu, nu avea nimic în afară care să-ţi atragă privirile. De fapt, învelitoarea de afară făcută din piei groase de viţel de mare nu spunea nimic despre lucrurile preţioase dinăuntru.

Dragă prietene, Dumnezeu poate să-ţi trimită daruri valoroase într-un ambalaj neatrăgător. Dar nu te îngrijora din cauza ambalajului, pentru că poţi avea toată siguranţa că înăuntru El a ascuns comori de dragoste, bunătate şi înţelepciune. Dacă vom primi pur şi simplu ce ne trimite El şi avem încredere în El pentru binecuvântările dinăuntru, vom afla semnificaţia tainelor providenţei Lui, chiar şi în vremuri de întuneric. A. B. Simpson

Până nu va tăcea f i ecare războ i de ţ esu t ,

Şi nu vor înce ta să zboare f i re le încruc i şa te ,

Dumnezeu nu va deru la modelul Şi nu va exp l ica mot ivu l pen t ru care

F i re le negre sun t la f e l de necesare În mâna i scus i tă a Ţesă toru lu i ,

Ca ş i f i re le de aur ş i arg in t Pen t ru modelu l pe care El l -a gândi t .

Un om care-L are pe Hristos ca Domn este stăpânul oricărei situaţii. Eşti presat

de împrejurări? Nu le da la o parte, pentru că ele sunt mâinile Olarului. Şi vei învăţa să le stăpâneşti nu oprind desfăşurarea lor, ci îndurând disciplina lor. Situaţiile nu numai că te modelează într-un vas frumos, de cinste, dar te şi aprovizionează cu resurse de mare valoare.

7 Mai

Isus l e -a spus o p i ldă , ca să l e ara te că t rebuie să se roage necurm at ,

ş i să nu se lase . (Luca 18:1)

Eşecul în stăruinţă este una din cele mai frecvente probleme în rugăciune şi

mijlocire. Începem să ne rugăm pentru ceva, înălţând cererile noastre timp de o zi, o săptămână, sau chiar o lună, dar apoi, dacă nu primim un răspuns clar, repede ne dăm bătuţi şi încetăm să ne mai rugăm pentru lucrul respectiv.

Aceasta este o greşeală cu consecinţe îngrozitoare şi este pur şi simplu o cursă în care începem multe lucruri, dar nu le vedem niciodată terminate. Aceasta duce la ruină în toate domeniile vieţii. Oamenii care se obişnuiesc să înceapă ceva fără să termine vreodată, îşi formează obiceiul de a eşua. Şi cei care încep să se roage pentru ceva fără să persevereze până ajung la un rezultat bun îşi formează acelaşi obicei în rugăciune. Renunţarea este acceptarea eşecului şi a înfrângerii. Înfrângerea duce apoi la descurajare şi îndoieli cu privire la puterea rugăciunii, ceea ce poate fi fatal pentru succesul vieţii de rugăciune a unui om.

Oamenii întreabă adesea: „Cât de mult trebuie să mă rog? N-ar trebui să revin la momentul în care am încetat să mă mai rog şi să las problema în mâna lui Dumnezeu?“ Singurul răspuns este acesta: Roagă-te până când ţi se împlineşte rugăciunea sau până când eşti deplin încredinţat în inima ta că se va împlini. Doar când una din aceste două condiţii va fi îndeplinită este sigur să te opreşti din stăruinţa în rugăciune, pentru că rugăciunea nu este doar chemarea lui Dumnezeu, ci este şi o luptă cu Satan. Şi deoarece Dumnezeu foloseşte mijlocirea noastră ca o armă puternică a biruinţei în luptă, El singur trebuie să decidă când este sigur să încetezi să te mai rogi. De aceea noi nu îndrăznim să încetăm să ne rugăm până nu a venit răspunsul sau până nu primim încredinţarea că va veni.

În primul rând, ne oprim pentru că vedem efectiv răspunsul. În al doilea rând, ne oprim pentru că credem, şi credinţa din inimile noastre este tot atât de demnă de încredere ca vederea ochilor noştri, pentru că este „credinţa din partea lui Dumnezeu“ (Efeseni 6:23) şi „credincioşia lui Dumnezeu“ (Romani 3:3) pe care o avem în noi.

Dacă trăim o viaţă de rugăciune, vom ajunge să experimentăm şi să recunoaştem din ce în ce mai mult această încredinţare dată de Dumnezeu. Vom şti când să ne odihnim în ea liniştiţi şi când să continuăm să ne rugăm până când vom primi răspunsul Lui.

din Practicarea Rugăciunii Aşteaptă promisiunea lui Dumnezeu până când El te întâlneşte acolo, pentru

că El Se întoarce întotdeauna pe calea promisiunilor Lui. selectat

8 Mai

Um blând s loboz i în m i j locul focului . (Danie l 3 :25)

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost aruncaţi în cuptor, focul nu i-a

împiedicat să se mişte, pentru că au fost văzuţi „umblând slobozi“. De fapt, focul era una din străzile pe care ei călătoreau spre destinaţia lor. Mângâierea pe care o avem din adevărul revelat al lui Hristos nu este că el ne învaţă eliberarea din necaz, ci că el ne învaţă libertatea în necaz.

O, dragă Doamne, când întunericul mă înfăşoară, învaţă-mă că pur şi simplu trec printr-un tunel. Atunci îmi va fi de ajuns să ştiu că într-o zi totul va fi bine.

Mi s-a spus că într-o zi voi sta pe vârful Muntelui Măslinilor şi voi experimen-ta gloria măreaţă a învierii. Dar, Tată ceresc, vreau mai mult - vreau să mă conducă la ea Calvarul. Vreau să ştiu că umbrele de întuneric sunt umbrele de pe drum - drumul care duce la casa Ta cerească. Învaţă-mă că motivul pentru care trebuie să urc dealul este pentru că acolo sus este casa Ta! Ştiind aceasta, nu voi fi rănit de necaz, dacă voi umbla în mijlocul focului. George Matheson

„Drumul e prea greu“, am spus ;

„Tot t raseu l e doar urcuş; Nu e n ic i o f loare , în sch imb sun t sp in i ;

Şi ceru l deasupra e gr i“ . Dar Cineva m-a lua t de mână la in t rarea în tunecoasă , Şi ce p lăcu t e drumul când î l parcurg cu El . „Crucea e prea grozavă“, am s t r iga t -

„Mai mul t decâ t poa te duce spate le , E a tâ t de aspră ş i de grea ş i de la tă ,

Şi nu - i n imeni pe aproape căru ia să - i pese“ .

Dar Cineva S -a p leca t uşor ş i mi -a a t ins mâna:

9 Mai

Avraam s tă tea to t înaintea Domnului .

(Geneza 18:22)

În acest capitol, Avraam a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru vieţile altora. Un prieten al lui Dumnezeu nu poate face altceva. Dar poate că tu vezi nivelul de credinţă al lui Avraam şi prietenia lui cu Dumnezeu ca ceva mult peste posibilităţile tale. Nu te descuraja, orice ar fi, pentru că Avraam a crescut în credinţă nu în salturi uriaşe, ci pas cu pas. Şi noi putem face la fel.

Omul a cărui credinţă a fost sever încercată, dar totuşi a trecut prin bătălie victorios, este omul peste care vor veni încercări mai grele. Cele mai scumpe bijuterii sunt cele tăiate şi şlefuite cu cea mai mare îndemânare, şi cele mai preţioase metale sunt trecute prin cele mai fierbinţi focuri. Poţi fi sigur că Avraam n-ar fi fost niciodată chemat Tatăl credinţei dacă n-ar fi fost încercat la maximum.

Citeşte Geneza 22. În versetul 2, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac, … şi adu-l ardere de tot“. Îl vedem apoi urcând pe Muntele Moria cu inima grea şi dorind fierbinte, dar supunându-se smerit. A urcat cu Isaac, obiectul dragostei lui mari, care urma să fie sacrificat la porunca lui Dumnezeu - Acela pe care Avraam Îl iubea şi Îi slujea cu credincioşie!

Ce lecţie ar trebui să fie aceasta pentru noi când contestăm metodele pe care le foloseşte Dumnezeu în vieţile noastre! Mustraţi toate interpretările care încearcă să arunce îndoiala asupra acestei scene ameţitoare, pentru că acesta este un exemplu practic pentru toate vârstele! Îngerii priveau şi ei cu teamă respectuoasă. Nu va rămâne credinţa lui Avraam pentru totdeauna ca o putere şi ca un ajutor pentru toţi oamenii lui Dumnezeu? Nu va fi încercarea lui o mărturie a faptului că întotdeauna credinţa neclintită va dovedi credincioşia lui Dumnezeu?

Răspunsul este un „Da“ răsunător! Şi odată ce credinţa lui Avraam a trecut victorioasă prin cel mai mare test al ei, Îngerul Domnului - Domnul Isus, Yehovah, şi Cel în care „făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele … sunt «da» … [şi] «Amin»“ (2 Cor. 1:20) - i-a vorbit şi i-a spus: „ştiu acum că te temi de Dumnezeu“ (Geneza 22:12). Domnul i-a spus, de fapt: „Pentru că ai avut încredere în Mine în această grea încercare, voi avea încredere în tine, şi vei fi pentru totdeauna «prietenul Meu» (Isaia 41:8)“. Domnul i-a promis lui Avraam: „Te voi binecuvânta foarte mult … Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!“ (Geneza 22:17,18).

Este adevărat, şi întotdeauna va fi, că „cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios“ (Galateni 3:9). selectat

Să fii prieten cu Dumnezeu nu este puţin lucru.

10 Mai

O! dacă n -aş f i încred inţa t că vo i vedea bunăta tea Dom nului … Nădăjduieş te în

Dom nul! Fi i tare , îm bărbă tează - ţ i in im a. (Psa lm ul 27:13-14)

Nu dispera!

O, cât de mare este ispita de a cădea în disperare câteodată! Sufletul nostru

devine deprimat şi descurajat, şi credinţa ni se clatină sub încercările şi testele severe care vin în viaţa noastră, mai ales în perioadele de pierderi grele şi suferinţă. Ajungem până acolo că spunem: „Nu mai pot să suport. Aproape că am ajuns la disperare în aceste situaţii îngăduite de Dumnezeu. El îmi spune să nu disper, dar ce aş putea să fac dacă am ajuns în acest punct?“

Ce ai făcut în trecut când te-ai simţit slăbit fizic? Nu puteai face nimic. Te-ai oprit din a mai face ceva. În slăbiciunea ta, te-ai bizuit pe cineva drag şi puternic. Te-ai bizuit complet pe altcineva şi te-ai odihnit, liniştindu-te şi încrezându-te în puterea altuia.

La fel este şi când eşti tentat să disperi în necazuri spirituale. Când eşti gata să cazi în disperare, mesajul lui Dumnezeu nu este: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te“ (Iosua 1:6), pentru că El ştie că eşti stors de putere şi curaj. În loc de aceasta, El îţi spune dulce: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu“ (vezi Psalmul 46:10).

Hudson Taylor era atât de slăbit şi de sfârşit în ultimele luni ale vieţii încât a spus unui prieten: „Sunt atât de slăbit că nu mai pot să scriu. Nu pot să citesc Biblia. Nu pot nici măcar să mă rog. Tot ce pot să fac este să stau liniştit în braţele lui Dumnezeu ca un copil mic, încrezându-mă în El“. Acest minunat om al lui Dumnezeu, care avusese o mare putere spirituală, a ajuns la un punct al suferinţei fizice şi al slăbiciunii în care tot ce ar mai fi putut face era să stea liniştit şi să se încreadă.

Asta-i tot ce vrea Dumnezeu de la tine ca şi copil al Său iubit. Când eşti slăbit din cauza văpăilor aprige ale nenorocirii, nu încerca să „fii tare“. Ci doar „Opreşte-te, şi să ştii că [El este] Dumnezeu“. Şi să ştii că El te va susţine şi te va trece prin foc.

Dumnezeu Îşi păstrează cele mai bune medicamente pentru perioadele noastre de cea mai adâncă disperare.

Fii tare, îmbărbătează-ţi inima. Psalmul 27:14

F i i tare , El nu t e -a părăs i t

Nic ioda tă până acum, Şi va p leca El ş i t e va lăsa

Să te a funz i acum? Nu, El a spus că t e va ascunde

Sub ar ip i l e Sa le ; Şi aco lo , în t r -o du lce s iguran ţă ,

Vei pu tea apo i să cân ţ i . s e l ec ta t

11 Mai

Am trecut pr in foc ş i pr in apă:

dar Tu ne-ai scos ş i ne -ai da t be l şug . (Psa lm ul 66:12)

Poate părea paradoxal, dar singura persoană care are odihnă a câştigat-o prin

conflict. Această pace, născută din conflict, nu este ca liniştea de rău augur de dinaintea furtunii, ci ca seninătatea şi liniştea de după furtună, cu prospeţimea şi aerul ei purificat.

Omul care pare a fi binecuvântat, dar care n-a fost atins de necaz, cu siguranţă nu este un om puternic şi în pace. Calităţile acestui om n-au fost testate niciodată, şi nu ştie cum s-ar descurca nici măcar într-un eşec uşor. Cel mai de încredere navigator cu siguranţă nu este unul care n-a înfruntat niciodată o furtună. Poate fi bun când e vreme bună pe mare, dar când se stârneşte o furtună, nu ţi-ai dori un navigator experimentat care să preia controlul? Nu ţi-ai dori să ai la cârmă pe cineva care a mai înfruntat furtuni şi care cunoaşte puterea carenei şi a velaturii vasului, şi cum trebuie folosită ancora pentru a se prinde cât mai bine de stâncile de pe fundul oceanului?

O, cum se prăbuşeşte totul când vine pentru prima dată nenorocirea peste noi! Mlădiţele agăţătoare ale speranţelor noastre sunt rupte repede, lăsându-ne cu inima copleşită şi prosternată, ca un vrej pe care vântul furtunii l-a smuls de pe gratii. Dar după ce a trecut primul şoc şi putem privi în sus şi spunem: „Este Domnul“ (Ioan 21:7), credinţa începe să ne ridice încă o dată speranţele năruite şi să le strângă la un loc în siguranţă la picioarele lui Dumnezeu. Şi rezultatul final este încredere, siguranţă şi pace. selectat

Vântur i l e pot r ivn ice su f lau asupra v ie ţ i i mele;

Bărcu ţa mea era bă tu tă de fur tună; Planur i l e mele erau năru i te - in ima , nel in iş t i tă ,

Şi toată speranţa mea părea p ierdută . A tunc i El „S-a s cu la t“ - un s ingur cuvân t de pace .

12 Mai

Toate lucrur i l e sunt cu put in ţă ce lu i ce crede! (Marcu 9:23)

Cuvântul „toate“ menţionat aici nu se împlineşte întotdeauna doar cerând,

pentru că Dumnezeu caută mereu să te înveţe calea credinţei. Instruirea ta pentru o viaţă de credinţă necesită multe domenii de educaţie, care includ încercarea credinţei, disciplina credinţei, răbdarea credinţei şi curajul credinţei. Deseori trebuie să treci prin multe etape înainte să ajungi în sfârşit la rezultatul credinţei -adică, la biruinţa credinţei.

Fibra morală autentică se dezvoltă îndurând disciplina credinţei. Când I-ai cerut ceva lui Dumnezeu, şi răspunsul n-a venit încă, ce trebuie să faci? Continuă să crezi în Cuvântul Lui! Nu te abate de la el indiferent ce vezi sau ce simţi. Şi dacă vei rămâne ferm pe poziţie, puterea şi experienţa ta vor creşte, se vor întări şi se vor adânci. Când rămâi neclintit din poziţia credinţei tale, chiar dacă se întrezăresc presupuse contradicţii faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, tu vei fi mai puternic pe toate fronturile.

Deseori Dumnezeu va întârzia în mod intenţionat să-ţi dea răspunsul, dar de fapt întârzierea este şi ea un răspuns la rugăciunea ta ca şi împlinirea care va veni. El a lucrat în felul acesta în vieţile celor mai mari caractere biblice. Avraam, Moise şi Ilie nu erau mari la început, dar au devenit mari prin disciplina credinţei lor. Numai prin această disciplină au fost ei pregătiţi pentru lucrarea la care i-a chemat Dumnezeu.

Gândeşte-te, de exemplu, la Iosif, pe care Domnul îl pregătea pentru tronul Egiptului. Psalmul 105:19 spune: „l-a încercat Cuvântul Domnului“. Nu viaţa de închisoare cu paturi incomode şi hrană săracă „l-au încercat“, ci „Cuvântul Domnului“. Cuvintele rostite de Dumnezeu în inima lui în primii lui ani cu privire la înaltul său loc de onoare faţă de fraţii săi erau tot timpul înaintea lui. El a rămas singur în închisoare, în ciuda nevinovăţiei lui, privind cum alţii abia încarceraţi erau eliberaţi. Dar el şi-a amintit cuvintele lui Dumnezeu chiar şi când fiecare pas al carierei sale ce trebuia să se împlinească părea din ce în ce mai imposibil.

Acelea au fost timpurile care i-au încercat sufletul, dar ele erau şi timpuri de creştere şi dezvoltare spirituală. Apoi, când cuvântul eliberării lui din închisoare în sfârşit a sosit, el era gata şi complet echipat pentru delicata misiune de a se ocupa de răutăcioşii lui fraţi. Şi era în stare s-o facă cu o dragoste şi o răbdare pe care numai Dumnezeu Însuşi le întrecea.

Nici o urmă de persecuţie nu te va încerca atâta timp cât ai experienţe ca acestea - cele în care ţi se cere să-L aştepţi pe Dumnezeu. Odată ce El a rostit promisiunea de a lucra, este într-adevăr foarte greu să aştepţi când vezi că zilele trec fără să se împlinească nimic. Însă această disciplină a credinţei este cea care te va aduce la o cunoaştere a lui Dumnezeu care altfel ar fi imposibilă.

13 Mai

Căci nu ş t im cum t rebuie să ne rugăm . (Rom ani 8 :26)

De multe ori răspunsurile la rugăciunile noastre sunt cele care produc multe

dificultăţi în viaţa creştină. Ne rugăm pentru răbdare, şi Tatăl nostru trimite oameni solicitanţi în calea noastră pentru a ne testa la limită, „căci … necazul aduce răbdare“ (Romani 5:3). Ne rugăm pentru un duh supus, şi Dumnezeu trimite din nou suferinţă, ca să învăţăm să fim ascultători în acelaşi fel în care Hristos „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit“ (Evrei 5:8).

Ne rugăm să fim altruişti, şi Dumnezeu ne dă ocazii să facem sacrificii punând pe primul loc nevoile altora şi punându-ne viaţa la dispoziţia altor credincioşi. Ne rugăm pentru putere şi smerenie, şi „un sol al Satanei“ (2 Cor. 12:7) vine să ne chinuiască până cădem la pământ cerând să ne fie luat.

Ne rugăm Domnului, cum s-au rugat apostolii Lui, zicând: „Măreşte-ne credinţa!“ (Luca 17:5). Atunci banii noştri parcă fac aripi şi zboară; copiii noştri se

îmbolnăvesc grav; un angajat devine neglijent, încet şi risipitor; sau alte încercări noi se abat asupra noastră, solicitând mai multă credinţă decât am experimentat înainte.

Ne rugăm pentru o viaţă ca a lui Hristos care să arate smerenia unui miel. Atunci ni se cere să facem o lucrare umilă, sau suntem acuzaţi pe nedrept, fără a ni se da ocazia să ne explicăm, pentru că El „când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie“ (Isaia 53:7).

Ne rugăm pentru blândeţe şi imediat înfruntăm o furtună de ispite de a fi aspri şi irascibili. Ne rugăm pentru linişte, şi deodată fiecare nerv ne este stresat la maximum cu o tensiune imensă pentru a învăţa că atunci când El ne trimite pacea Sa, nimeni nu ne-o poate tulbura.

Ne rugăm pentru dragoste faţă de alţii, şi Dumnezeu ne trimite o suferinţă deosebită, aducând în calea noastră oameni greu de iubit şi care spun lucruri care ne calcă pe nervi şi ne sfâşie inima. El face aceasta pentru că „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate … nu se poartă necuviincios, ... nu se mânie … acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată“ (1 Cor. 13:4-5, 7-8).

Da, ne rugăm să fim ca Domnul Isus, şi răspunsul lui Dumnezeu este: „Iată, te-am pus în cuptor“ (Isaia 48:10); „Îţi va suferi inima şi-ţi vor fi mâinile destul de tari?“ (Ezechiel 22:14); „Puteţi voi să beţi paharul?“ (Matei 20:22).

Drumul spre pace şi victorie este să acceptăm orice situaţie şi orice încercare ca venind direct din mâna Tatălui nostru iubitor; să trăim „împreună [cu El] în locurile cereşti“ (Efeseni 2:6), deasupra norilor, în prezenţa tronului Său; şi să privim în jos din glorie la împrejurările noastre ca fiind rânduite de Domnul cu dragoste. selectat

M-am rugat pen t ru pu tere , ş i apoi am pierdut pen t ru un t imp

Orice s imţ a l aprop ier i i , umane ş i div ine;

Dragos tea pe care mă bazam s -a s t ins ş i mi-a zdrob i t in ima ,

Mâin i le de care mă ţ ineam s -au despr ins de a le mele ;

Dar pe când mă c lă t inam, s lăb i t , t remurând ş i s ingur , Braţe le veşn ice l e -au sus ţ inu t pe a le mele .

M-am rugat pen t ru lumină; soarele a dispăru t după nor i ,

Luna s -a în tuneca t de cea ţa îndo ie l i i , S te le le ceru lu i au fos t înnegurate de t emer i pământeş t i ,

Şi f lacăra s labă a cande le i mele s -a s t ins ;

Dar cum s tă team în umbră , învă lu i t în noapte , Faţa lu i Hr i s tos a t rans format to t în tuner icul în lumină . M-am rugat pen t ru pace , ş i -am v i sa t l in i ş t ea od ihn i toare ,

Un somn fără durer i , o pauză l in i ş t i tă ; Deasupra capului meu ceru l era î nnegr i t de fur tună ,

Şi asa l tu l fur ios a l vră jmaş i lor mei creş tea ş i mai mul t ;

Dar când bă tă l ia se dez lăn ţu ia , ş i vân tur i l e să lba t ice su f lau , Am auz i t g lasu l Lu i ş i -am cunoscu t pacea per fec tă . Î ţ i mul ţumesc ,Doamne, că Tu a i fos t prea în ţe lep t ca să i e i în seamă

Rugăciun i le mele s labe ş i să răspunz i cum credeam eu ,

De când aces te darur i scumpe bunăta tea Ta le -a o fer i t

Mi -au adus mai mul t decâ t to t ce am ceru t sau gândi t ;

Dătă tor de bunur i , aşa răspunde -mi la f i ecare cerere , În f e lu l Tău de a da , mul t mai bun decâ t a l meu . Ann ie Johnson Fl in t

14 Mai

Chiar în z iua aceea ,

[Avraam a făcut] după porunca pe care i -o dăduse Dum nezeu.

(Geneza 17:23)

Ascultarea imediată este singura formă de ascultare, ascultarea întârziată este neascultare. De fiecare dată când Dumnezeu ne cheamă să facem ceva, El Se oferă să facă un legământ cu noi. Partea noastră este să ascultăm, şi apoi El Îşi va face partea şi ne va trimite o binecuvântare specială.

Singurul mod de a fi ascultător este să asculţi imediat - „chiar în ziua aceea“, cum a făcut Avraam. Ştiu că de multe ori amânăm să facem ceea ce trebuie să facem, şi mai târziu ne străduim s-o facem cât de bine putem. Cu siguranţă aceasta este mai bine decât să n-o facem deloc. Atunci, însă, în cel mai bun caz este doar o încercare schiloadă, desfigurată şi parţială de a ajunge la ascultare. Ascultarea amânată nu ne va aduce niciodată binecuvântarea deplină pe care Dumnezeu intenţiona să ne-o dea sau ceea ce ar fi adus dacă am fi ascultat cât mai devreme posibil.

Ce păcat că ne furăm singuri, şi-L furăm şi pe Dumnezeu şi pe alţii, cu întârzierile noastre! Adu-ţi aminte, „chiar în ziua aceea“ este felul Genezei de a spune: „Fă-o acum!“ din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

Martin Luther spunea odată: „Un adevărat credincios va crucifica sau va omorî întrebarea «De ce?». El va asculta pur şi simplu fără să pună întrebări“. Şi eu refuz să fiu unul din acei oameni despre care Domnul a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!“ (Ioan 4:48). Voi asculta fără să pun întrebări.

Ai noş t r i să nu rep l i ce ,

Ai noş t r i să nu cau te mot ive , A i noş t r i doar să facă ş i să moară .

Ascultarea este rodul credinţei; răbdarea este floarea timpurie din pomul

credinţei. Christina Rossetti

15 Mai

Nu putem vedea lum ina soare lu i care s t ră luceş te în dosul nor i lor .

( Iov 37:21)

O mare parte din frumuseţea lumii se datorează norilor. Neschimbatul albastru al unui cer frumos şi însorit nu se compară totuşi cu gloria norilor schimbători. Şi pământul ar deveni un pustiu dacă ei nu ne-ar sluji.

Viaţa omului îşi are şi ea norii ei. Ei ne dau umbră, ne înviorează, dar uneori ne acoperă cu întunericul nopţii. Dar niciodată nu este un nor fără „strălucirea lui“. Dumnezeu ne-a spus: „Am aşezat curcubeul Meu în nori“ (Geneza 9:13, KJV). Dacă am putea vedea norii de sus - în toată gloria lor cu aspect de valuri, scăldaţi în reflexiile luminii, şi maiestuoşi ca Alpii - ne-am minuna de strălucirea lor magnifică.

Îi vedem numai de jos, deci cine ne va descrie „strălucirea“ care le scaldă înălţimile, pătrunde în văile lor, şi se reflectă din fiecare pisc al întinderii lor? Nu cumva fiecare strop de ploaie din ei soarbe însuşiri dătătoare de sănătate, care mai târziu vor cădea pe pământ?

O, drag copil al lui Dumnezeu! Dacă ai putea să vezi de sus durerile şi necazurile tale în loc să le vezi de pe pământ. Dacă le-ai privi de sus, din locul unde eşti aşezat „în locurile cereşti, în Hristos Isus“ (Ef. 2:6), ai cunoaşte frumuseţea curcubeului de culori pe care ele o reflectă spre oştirile cereşti. Ai vedea de asemenea „strălucirea“ feţei lui Hristos şi-n final ai fi bucuros să vezi cum aceşti nori îşi aruncă umbrele adânci peste pantele muntoase ale vieţii tale.

Adu-ţi aminte că norii se mişcă întotdeauna înaintea vântului purificator al lui Dumnezeu. selectat

Nu po t ş t i de ce d in t r -odată fur tuna Trebuie să se dez lăn ţu ie a tâ t de apr ig în juru l meu în fur ia e i ; Dar ş t iu aceas ta - Dumnezeu veghează asupra că i i mele ,

Şi po t să mă încred . Eu nu po t t rage la o par te vă lu l nevăzu t Care ascunde v i i toru l necunoscut de och i i mei , Nic i nu ş t iu dacă mă aş teap tă în tuner icu l sau lumina;

Dar po t să mă încred .

Nu am pu tere să pr ivesc d incolo de t imp , Ca să văd încă de a ic i ţara de d inco lo de râu; Dar ş t iu aceas ta - vo i f i pen t ru to tdeauna a l lu i Dumnezeu;

Aşa că po t să mă încred .

16 Mai

Danie le , nu te t em e de n im ic! Căc i cuv in te le t a le au fos t ascul ta te

din cea d in tâ i z i , când ţ i -a i pus in im a ca să în ţe leg i , ş i să t e sm ereş t i

îna intea Dum nezeului tău , ş i tocm ai d in pr ic ina cuv inte lor ta le

v in eu acum ! Dar căpe tenia îm pără ţ ie i Pers ie i

m i-a s ta t îm potr ivă douăzec i ş i una de z i l e“

(Danie l 10:12-13)

Acest pasaj este o învăţătură minunată despre rugăciune şi ne arată ce obstacol direct poate fi Satan în vieţile noastre. Daniel a postit şi s-a rugat timp de 21 de zile dificile. Atât cât reiese din textul biblic, dificultatea n-a venit din cauză că Daniel nu era un om bun, nici pentru că rugăciunea lui nu era corectă, ci din cauza unui atac special din partea lui Satan.

Domnul Şi-a trimis mesagerul angelic să-i spună lui Daniel că rugăciunea lui a fost ascultată din momentul în care a început să se roage, dar îngerul bun a fost împiedicat de un înger rău, care l-a întâmpinat pe drum şi s-a luptat cu el. Acest conflict a avut loc în ceruri, însă Daniel a avut un conflict asemănător aici pe pământ pe când agoniza în rugăciune.

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, … împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti“ (Efeseni 6:12). Atacul lui Satan şi lupta care a urmat au întârziat răspunsul trei săptămâni pline. Daniel era aproape înfrânt, şi Satan ar fi fost

bucuros să-l omoare, dar Dumnezeu n-ar fi îngăduit să vină asupra lui Daniel mai mult decât ar fi putut duce (vezi 1 Corinteni 10:13).

Multe rugăciuni ale credincioşilor sunt împiedicate de Satan. Totuşi, nu trebuie să te înfricoşezi când vezi că rugăciunile tale fără răspuns se îngrămădesc, pentru că în curând ele vor răzbate ca un fluviu. Când se va întâmpla aceasta, nu doar că răspunsurile tale vor curge, dar ele vor fi acompaniate şi de noi binecuvântări. dintr-o predică

Iadul lucrează cel mai tare asupra sfinţilor lui Dumnezeu. Cele mai valoroase suflete vor fi încercate la cea mai mare presiune şi la cea mai înaltă temperatură, dar cerul nu-i va părăsi.

William L. Watkinson

17 Mai

Pes te pa t ruzec i de ani , i s -a ară ta t un înger [ lu i Moise]

în pus t ia m unte lu i … Dom nul i -a z i s : „Acum , du- te , t e vo i t r im i te în Egip t“ .

(Fapte 7 :30 ,33-34)

Deseori Domnul ne cheamă deoparte de la lucrul nostru pentru o perioadă şi ne cere să stăm liniştiţi şi să învăţăm înainte de a ieşi din nou la lucru. Şi orele petrecute în aşteptare nu sunt un timp pierdut.

Odată un cavaler antic a realizat, în timp ce fugea din faţa vrăjmaşilor lui, că o potcoavă a calului său trebuia înlocuită. Prudent ar fi fost să-şi continue cursa fără întârziere. Totuşi, înalta înţelepciune i-a şoptit să se oprească pentru câteva minute la potcovarul de pe drum. Deşi auzea galopând copitele cailor vrăjmaşilor lui care se apropiau, a aşteptat până când a fost schimbată potcoava calului înainte de a-şi continua escapada. Când au apărut vrăjmaşii, la numai 100 de yarzi depărtare, a sărit în şa şi a zburat cu iuţeala vântului. Atunci şi-a dat seama că oprirea i-a grăbit de fapt escapada.

De multe ori Dumnezeu ne va cere să aşteptăm înainte de a porni, pentru a ne reface total forţele după ultima noastră misiune înainte de a intra în următoarea etapă a călătoriei şi a lucrării noastre. din Zile cerului pe pământ

Aştep tând! Da , aş tep tând cu răbdare!

Până când următor i i paş i vor f i c lar i ; Să aud , cu urechea in imi i ,

Glasu l care mă va chema. Aştep tând! Da , aş tep tând p l in de speranţă!

Cu speran ţa care nu se s t inge; Stăpânul S -a angaja t să mă că lăuzească ,

Şi och i i mei sun t a ţ in t i ţ i spre El .

Aştep tând! Aş teptând în perspec t ivă! Poa te as tăz i es te z iua când

Stăpânul va desch ide repede Poar ta v i i toru lu i meu drum.

Aştep tând! Da , aş tep tând! To t aş tep tând!

Şt iu , ch iar dacă am aş tep ta t mul t , Că, în t imp ce El Î ş i urmăreş te scopu l ,

Aştep tarea Lu i nu poa te f i greş i tă . Aştep tând! Da , aş tep tând! To t aş tep tând!

Stăpânul nu va în târz ia : Căci El ş t i e că eu aş tep t

Ca El să desch idă poar ta . J .Danson Smi th

18 Mai

Am fos t apăsa ţ i pes te m ăsură de m ul t , …aşa că n ic i nu m ai t răgeam nădejde

de v ia ţă…pentru ca să ne punem încrederea nu în no i înş ine ,

c i în Dum nezeu care înv iază m orţ i i . (2 Cor in teni 1 :8-9)

Apăsa t pes te măsură; da , apăsa t până în pânze le a lbe; Apăsa t foar te in tens , pes te pu ter i le mele; Apăsa t în t rupu l meu ş i apăsa t în su f l e tu l meu, Apăsa t în min tea mea până când ta lazur i negre se ros togolesc . Apăsare d in par tea vră jmaş i lor ş i apăsare d in par tea pr ie ten i lor . Apăsare pes te apăsare , până când v ia ţa aproape se s fârşeş te . Apăsa t pen t ru a nu cunoaş te a l t a ju tor a fară de Dumnezeu; Apăsa t pen t ru a iub i to iagul Lu i ş i nuiaua Lu i . Apăsa t în l iber ta tea în care n imic nu se ţ ine de mine; Apăsa t în t ră i rea v ie ţ i i mele pen t ru Domnul , Apăsa t în t ră i rea v ie ţ i i lu i Hr i s tos d in be l şug .

Apăsarea momentelor dificile ne face să preţuim viaţa. De fiecare dată când

viaţa noastră este cruţată şi ne este dată înapoi după o încercare, este ca un nou început. Mai bine i-am înţelege valoarea şi astfel să ne străduim să facem mai mult pentru Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Şi apăsarea pe care o îndurăm ne ajută să înţelegem mai bine încercările altora, înzestrându-ne cu aptitudinea de a-i ajuta şi de a-i mângâia.

Unii oameni au o părere superficială despre ei. Cu acest caracter superficial, ei se leagă foarte uşor de o teorie sau de o promisiune, manifestându-şi apoi fără nici o reţinere neîncrederea lor faţă de cei care dau înapoi în încercare. Însă un om care a trecut prin mari suferinţe nu va face aşa niciodată. El este foarte delicat şi blând, şi înţelege ce înseamnă cu adevărat suferinţa. La aceasta se referea Pavel când spunea: „În noi lucrează moartea“ (2 Corinteni 4:12).

Încercările şi timpurile grele sunt necesare pentru a ne împinge înainte. Ele lucrează la fel ca focul din cala unui vapor cu aburi puternic care produce energia ce pune-n mişcare pistoanele, porneşte motorul şi propulsează marele vas pe mare, chiar când înfruntă vântul şi valurile. A.B. Simpson

19 Mai

Nu s fârş i se e l încă de vorb i t , ş i -a ieş i t , cu vadra pe um ăr , Rebeca . Atunci om ul a p leca t capul

ş i s -a aruncat cu fa ţa la păm ânt îna in tea Dom nului , z i când:

„Binecuvânta t să f i e Dom nul … care n-a părăs i t îndurarea

ş i cred inc ioş ia Lui“ . (Geneza 24:15 ,26-27 )

Orice rugăciune evlavioasă este ascultată chiar înainte de a fi terminată - „Nu

sfârşise el încă de vorbit …“. Aceasta pentru că Hristos ne-a asigurat în Cuvântul Său: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da“ (Ioan 16:23). Când ceri prin credinţă şi-n Numele lui Hristos - adică, în unitate cu El şi cu voia Lui - „vi se va da“ (Ioan 15:7).

Atât timp cât Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să cadă, ori de câte ori îndeplinim aceste simple condiţii, răspunsul la rugăciunea noastră a fost deja dat şi împlinit în cer în timpul rugăciunii, chiar dacă nu se va arăta pe pământ decât mult mai târziu. De aceea este înţelept să închei fiecare rugăciune cu laudă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru răspunsul pe care deja l-a dat.

„Binecuvântat să fie Domnul, … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui“ (vezi Daniel 9:20-27, 10:12) din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

Când ne încredem în Dumnezeu pentru o binecuvântare, trebuie să avem o atitudine de credinţă şi să începem să acţionăm şi să ne rugăm ca şi cum binecuvântarea ar fi deja a noastră. Să-I răspundem lui Dumnezeu ca şi cum El ne-a îndeplinit cererea. Această atitudine de încredere înseamnă să ne bizuim pe El pentru ceea ce am cerut şi să luăm ca atare faptul că El ne-a dat ce am cerut şi va continua să ne dea.

Când oamenii se căsătoresc, au imediat o nouă perspectivă de viaţă şi încep să se comporte ca atare. Aşa ar trebui să fie şi când Îl primim pe Hristos ca Salvator al nostru, ca Sanctificator al nostru, ca Vindecător al nostru, sau ca Eliberator al nostru. El Se aşteaptă ca noi să avem o nouă perspectivă, în care să-L recunoaştem pe El în capacitatea şi rolul pentru care ne-am încrezut în El, şi în care să-L lăsăm să fie pentru noi tot ce I-am cerut prin credinţă. selectat

Lucru l pe care- l cer când Dumnezeu mă îndeamnă să mă rog , Începe în ace laş i mod în care va apare în v ia ţa mea .

20 Mai

Nu vo i bea paharul pe care Mi l -a da t Ta tă l să - l beau?

( Ioan 18:11)

Dumnezeu este de o mie de ori mai meticulos cu noi decât chiar şi un artist cu tabloul său. Trasându-ne cu pensula durerii, şi cu împrejurări de diferite culori, ne pictează în cea mai înaltă şi cea mai bună imagine vizualizată de El, numai dacă vom primi amarele Lui daruri de smirnă într-o atitudine spirituală potrivită.

Însă când este îndepărtat de la noi paharul durerilor şi lecţiile din el sunt suprimate sau trec neobservate, facem mai mult rău sufletului nostru decât am putea repara vreodată. Nici o inimă omenească nu-şi poate imagina dragostea incomparabilă pe care Dumnezeu o exprimă în darul Său de smirnă. Cu toate acestea, acest mare dar pe care sufletul nostru ar trebui să-l primească este lăsat să treacă pe lângă noi din cauza indiferenţei noastre indolente, şi până la urmă nu ne alegem cu nimic.

Apoi, cu inima pustie venim şi ne plângem, zicând: „O, Doamne, mă simt atât de arid, şi este atât de mult întuneric înăuntrul meu!“ Sfatul meu pentru tine, copil drag, este să-ţi deschizi inima pentru durere şi suferinţă, şi aceasta îţi va aduce mai mult bine decât să fii plin de emoţie şi sinceritate. Tauler

Vaie tu l ch inulu i omulu i a a juns până la Dumnezeu ,

„Doamne, a lungă durerea: Umbra ce în tunecă lumea pe care a i crea t -o ,

Lanţu l s t râns , care sugrumă Care s t rangulează in ima , povara care apasă

Pe ar ip i l e ce vor să -ş i ia zborul ,

Doamne, a lungă durerea d in lumea pe care a i crea t -o ,

Ca să Te iubească mai mul t“ . Atunci Domnul a răspuns l a p lângerea lumi i Sa le :

„Să a lung durerea , Şi cu ea pu terea su f l e tu lu i de a îndura ,

În tăr i t pr in încordare? Să a lung mi la , care l eagă in imă de in imă ,

Şi mare le sacr i f ic iu? Aţ i p ierde vo i pe to ţ i ero i i voş t r i care se îna l ţă d in focul

În ţe lepc iuni i înspre cer? Să a lung dragos tea care răscumpără cu un pre ţ

Şi zâmbeş te în fa ţa p ierder i i? Pute ţ i vo i în lă tura d in v ia ţa voas t ră ceea ce se îna l ţă la Mine

Hr i s tosul pe crucea Sa?“

21 Mai

Mă gândesc la cântăr i l e m ele noaptea . (Psa lm ul 77:6)

Am citit undeva de o pasăre care nu vrea niciodată să cânte cântecul pe care

doreşte stăpânul ei să-l audă câtă vreme colivia ei este în plină lumină. Poate învăţa o notă de aici sau o măsură de acolo, dar niciodată un cântec întreg, până nu-i este acoperită colivia şi nu dispare lumina soarelui.

Mulţi oameni se comportă la fel, nu învaţă niciodată să cânte până nu cad umbrele întunericului. Să ne amintim mereu că legendara privighetoare cântă cu spinul înfipt în pieptul ei; şi a fost într-o noapte în Betleem când s-a auzit cântecul îngerilor; şi „la miezul nopţii s-a auzit o strigare: «Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!»“ (Matei 25:6).

În adevăr, este de-a dreptul îndoielnic ca sufletul unui om să poată cunoaşte cu adevărat dragostea lui Dumnezeu în toată bogăţia ei şi mângâierea ei, şi

desăvârşirea ei care satisface pe deplin până nu se întunecă cerul şi devine ameninţător. Lumina răsare din întuneric, şi dimineaţa se naşte din sânul nopţii.

James Creelman călătorea odată prin Balcani în căutarea lui Natalia, regina exilată a Serbiei. În una din scrisorile sale, descria călătoria astfel:

În timpul acelei memorabile călătorii, am aflat că rezerva de ulei de

trandafiri a lumii este în Munţii Balcani. Lucrul care mi-a atras cel mai mult atenţia a fost că trandafirii trebuia strânşi în timpul celor mai întunecate ore ale nopţii, culegătorii începeau la ora unu şi terminau la ora două noaptea. Iniţial această practică mi s-a părut a fi o superstiţie sau o tradiţie, dar cercetând mai îndeaproape, am aflat că cercetările ştiinţifice actuale au demonstrat că 40% din parfumul trandafirilor dispare la lumina zilei.

Şi este un fapt real şi incontestabil al vieţii şi culturii umane că şi caracterul

unui om se întăreşte cel mai mult în timpul celor mai negre zile. Malcolm J. McLeod

22 Mai

Încred inţează - ţ i soar ta în m âna Dom nului , încrede- t e în El , ş i El va lucra .

(Psa lm ul 37:5)

Sensul literal al acestui verset este: „Rostogoleşte-ţi calea pe urmele lui Yehova şi încrede-te în El, şi El lucrează“. Ne atrage atenţia intervenţia imediată a lui Dumnezeu odată ce încredinţăm, sau „rostogolim“ poverile de orice fel din mâinile noastre în ale Lui. Fie că povara noastră este un necaz, o dificultate, o nevoie trupească, sau cu privire la mântuirea cuiva drag, „El lucrează“.

Când lucrează El? „El lucrează“ acum. Noi ne purtăm ca şi cum Dumnezeu nu a acceptat imediat încrederea noastră în El şi ca urmare întârzie împlinirea a ceea ce I-am cerut să facă. Nu înţelegem că „El lucrează“ în timp ce încredinţăm. „El lucrează“ acum! Lăudaţi-L pentru acest fapt real.

Speranţa că El va lucra este ceea ce-L împuterniceşte pe Duhul Sfânt să împlinească ceea ce am „rostogolit“ asupra Lui. În momentul acela nu mai este în mâna noastră, şi nu trebuie să mai încercăm s-o facem noi. „El lucrează!“ Debarasează-te de povară şi nu încerca s-o iei din nou. Ce uşurare este să ştii că într-adevăr El este la lucru în dificultatea prin care trecem!

Şi când cineva îţi spune: „Dar nu văd nici un rezultat“, nu-i da atenţie.

„El lucrează“ dacă am „rostogolit“ poverile noastre asupra Lui şi „dacă ne uităm ţintă … la Isus“ (Evrei 12:2) ca El să rezolve lucrurile. Credinţa noastră poate fi încercată, dar „El lucrează“. Cuvântul Său este adevărul! V.H.F.

Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu care

lucrează pentru mine. Psalmul 57:2

O traducere frumoasă mai veche a acestui verset spune: „El va împlini cauza

ce-o ţin în mână“. Lucrul acesta mi se pare foarte real în ziua de azi. Lucrul acesta „pe care-l ţin în mâna mea“ - lucrarea mea de azi, acest concept pe care nu-l pot stăpâni, această sarcină în care mi-am supraestimat abilităţile - aceasta este ce pot „striga“ după El să facă „pentru mine“, cu siguranţa liniştită că El o va face. „Cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sunt în mâna lui Dumnezeu“ (Ecl. 9:1). Frances Ridley Havergal

Domnul va urmări promisiunile legământului Său. Orice apucă şi ţine în mâna Sa va împlini. De aceea îndurările Sale trecute sunt garanţii pentru cele viitoare, şi motive întemeiate de a continua să strigăm către El.

Charles H. Spurgeon

23 Mai

Zadarnică l e era toa tă i scus in ţa . A tunci , în s t râmtorarea lor ,

au s t r igat că t re Donm ul , ş i El i -a i zbăv i t d in necazur i l e lor .

(Psa lm ul 107:27-28)

Eşt i cumva la capă tu l i scus in ţe i , Creş t in cu f runtea încre ţ i tă?

Te gândeş t i la ce es te îna in tea ta , Şi la to t ce îndur i acum?

Simţ i că toa tă lumea e împotr iva ta ,

Şi eş t i s ingur în mi j locu l bă tă l i e i? Adu- ţ i amin te - l a capă tul i scus in ţe i

Este locu l unde se ara tă pu terea lu i Dumnezeu .

Eşt i cumva la capă tu l i scus in ţe i ,

Orbi t de o durere epu i zan tă , Simţ ind că n -o po ţ i îndura ,

Că nu po ţ i supor ta t ens iunea , Zdrobi t de su fer in ţa con t inuă ,

Năuci t , ş i u lu i t , ş i amor ţ i t? Adu- ţ i amin te - l a capă tul i scus in ţe i

Es te locu l unde- I p lace lu i I sus să v ină . Eşt i cumva la capă tu l i scus in ţe i?

Lucrarea ta se în t inde îna in tea ta , Toa t e zac începute ş i ne termina te ,

Apăsându - ţ i in ima ş i min tea , Tânjeş t i după puterea de a l e face ,

În t inzând mâin i t remurânde? Adu- ţ i amin te - l a capă tul i scus in ţe i

Stă Cel ce ne poar tă povara . Eşt i cumva la capă tu l i scus in ţe i?

Atunci eş t i ch iar în locu l Unde se a f lă minunate le resurse

Ale Celu i care nu t e părăseş te : Fără îndo ia lă că pe o ca le mai luminoasă

Paş i i tă i vor a junge -n curând , Dar numai la capă tu l i scus in ţe i

Se ara tă „Dumnezeu l care poa te“. An to ine t te Wi l son

Nu te descuraja - ar putea fi ultima cheie de pe inel care deschide uşa. Stansifer

24 Mai

Sara a răm as însărc ina tă ş i a născut lu i Avraam

un f iu la bă t râneţe , la vrem ea ho tărâtă , despre care- i vorb i se Dum nezeu.

(Geneza 21:2)

„Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam“ (Psalmul 33:11). Dar trebuie să fim pregătiţi să aşteptăm cronometrajul lui Dumnezeu. Cronometrajul Său este precis, pentru că El face toate lucrurile „exact la timpul“ hotărât de El. Nu este pentru noi să cunoaştem cronometrajul Său, şi de fapt nici nu-l putem cunoaşte - trebuie doar să-l aşteptăm.

Dacă Dumnezeu i-ar fi spus lui Avraam când era încă în Haran că are să aştepte 30 de ani până va ţine în braţe copilul promis, curajul l-ar fi părăsit. Aşa că Dumnezeu, ca un act al dragostei Sale îndurătoare, a ascuns de Avraam numărul anilor istovitori cât trebuia să aştepte. Numai când s-a apropiat sorocul, cu doar câteva luni înainte, Dumnezeu Şi-a revelat promisiunea: „La anul pe vremea aceasta … Sara va avea un fiu“ (Geneza 18:14). „Vremea aceasta“ a venit în sfârşit, şi curând râsul zglobiu care a umplut casa patriarhului a făcut cuplul înaintat în vârstă să uite aşteptarea lungă şi grea.

Aşa că îmbărbătează-te, copile drag, când Dumnezeu îţi cere să aştepţi. Cel pe care-L aştepţi nu te va dezamăgi. El nu va întârzia nici 5 minute peste „vremea aceea“. Şi-n curând „întristarea voastră se va preface în bucurie“ (Ioan 16:20).

O, ce fericit e sufletul pe care Dumnezeu îl face să râdă! Atunci necazul şi plânsul fug pentru totdeauna, cum fuge întunericul de zorii zilei. selectat

Ca pasageri, nu este pentru noi să umblăm cu hărţile maritime şi cu compasul. Trebuie să-L lăsăm pe abilul Căpitan să-Şi facă singur lucrarea.

Robert Hall

Unele lucruri nu pot fi împlinite într-o zi. Chiar Dumnezeu nu face un apus glorios într-o clipă. Timp de câteva zile El adună ceaţa cu care va construi superbele Lui palate pe cerul de vest.

Dimine ţ i g lor ioase - dar când? Ah , c ine va spune? Munte le ce l mai râpos va deven i câmpie , Şi pământul ar id va f i sa tura t de p loa ie .

Toate por ţ i l e de aramă vor f i s fărâmate; bare le de f i er , Trans formate , formează o scară spre s te le . Locur i l e acc identa te vor f i ne tez i t e , ş i toa te că i l e în tor tochea te îndrep tate , Pentru ce l care poa te aş tep ta cu răbdare . Aces te lucrur i vor avea loc în z iua hotărâ tă de Dumnezeu: Poa te nu va f i mâine - dar va f i .

25 Mai

Rabd to tu l pentru ce i a leş i , pentru ca ş i e i să cape te m ântuirea

care es te în Hr i s tos I sus , îm preună cu s lava veşnică .

(2 Tim ote i 2 :10)

O, dacă ar fi ştiut Iov, în timp ce şedea în cenuşă, frământându-şi inima gândindu-se la providenţa lui Dumnezeu, că milioane de oameni de-a lungul istoriei vor privi înapoi la încercările lui! Ar fi prins curaj având în vedere faptul că experienţa lui va fi un ajutor pentru mulţi oameni din lume.

Nimeni nu trăieşte pentru el însuşi, şi povestea lui Iov este ca povestea ta şi a mea, doar că a lui a fost scrisă pentru ca toţi să o vadă. Nenorocirile cu care s-a confruntat Iov şi încercările cu care s-a luptat sunt lucrurile pentru care el este amintit, şi fără ele probabil că n-am fi citit niciodată despre el în Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă în următoarele zile. Poate că nu suntem în stare să vedem lumina în timpul luptelor noastre, dar putem crede că acele zile, ca şi în viaţa lui Iov, vor fi cele mai importante zile pe care am fost chemaţi să le trăim.

Robert Collyer Cine n-a învăţat că cele mai triste zile din viaţă sunt de fapt cele mai bune? În

zilele când faţa ne e plină de zâmbete şi săltăm uşor pe păşunea moale împodobită de Dumnezeu cu flori de primăvară, capacitatea inimii noastre este adesea risipită.

Sufletul care este tot timpul vesel şi bucuros pierde lucrurile cele mai adânci ale vieţii. Sigur că această viaţă îşi are răsplata ei şi e pe deplin satisfăcută, dar adâncimea satisfacţiei ei este foarte mică. Inima lui este mică, şi natura lui, care poate experimenta cele mai mari înălţimi şi cele mai mari adâncimi, rămâne nedezvoltată. Şi fitilul vieţii lui arde repede până la capăt, fără să cunoască vreodată bogăţia profundei bucurii.

Adu-ţi aminte că Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng“ (Matei 5:4). Stelele strălucesc cel mai tare în timpul nopţilor lungi şi negre ale iernii. Şi florile sălbatice de genţiană îşi arată frumuseţea pe înălţimile înzăpezite şi îngheţate şi aproape inaccesibile ale munţilor.

Se pare că Dumnezeu foloseşte presiunea durerii pentru a stoarce împlinirea promisiunilor Sale şi astfel din teascul Lui iese cel mai dulce suc. Numai cei care au cunoscut durerea pot să aprecieze pe deplin marea blândeţe a „omului durerii“ (Isaia 53:3). selectat

Poate că ai parte de puţină vreme frumoasă, dar lungile perioade de întuneric gros au fost plănuite pentru tine cu multă înţelepciune, probabil pentru că o întindere lungă a unei vremi de vară te-ar fi transformat într-un pământ arid sau într-un pustiu sterp. Domnul tău ştie cel mai bine, iar norii şi soarele aşteaptă porunca Lui. selectat

Când i s-a spus: „E o zi gri“, un bătrân cârpaci scoţian a replicat odată: „Da, dar nu vezi peticul acela albastru?“

26 Mai

Ţâşneş te , fântână! Cânta ţ i în c ins tea e i ! (Num er i 21:17)

A fost o cântare ciudată şi o fântână ciudată. Copiii lui Israel au călătorit prin

nisipurile arzătoare ale deşertului, şi aveau mare nevoie de apă, dar nu era nici urmă de aşa ceva. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: „Strânge poporul, şi le voi da apă“ (v. 16).

Atunci poporul s-a strâns laolaltă cu toiegele lor. Şi când au început să sape adânc în nisipul arzător, ei cântau: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!“ Curând s-a auzit un susur, şi dintr-odată a ţâşnit apa, umplând fântâna şi curgând pe pământ. Când au săpat fântâna în deşert, ei au făcut o derivaţie şuvoiului de apă care curgea pe dedesubt şi care fusese ascuns o lungă perioadă de timp.

Ce tablou superb! Şi el ne descrie râul binecuvântărilor care curge prin vieţile noastre. O, dacă am vrea să răspundem cu credinţă şi cu laudă, am avea nevoile împlinite chiar şi în cel mai arid deşert.

Încă o dată, cum au ajuns copiii lui Israel la apa acelei fântâni? Prin laudă. În timp ce stăteau pe nisipul arzător şi săpau fântâna cu toiagul promisiunii, ei cântau o cântare de laudă a credinţei.

Prin lauda noastră „în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie“ (Isaia 35:6), în timp ce plângerile vor aduce numai judecată. Chiar şi rugăciunea prin ea însăşi poate să nu reuşească să ajungă la fântâna binecuvântărilor.

Nimic nu-I place mai mult Domnului ca lauda. Nu este dovadă mai mare de credinţă ca virtutea mulţumirii autentice. Îl lauzi pe Dumnezeu destul? Îi mulţumeşti tu pentru nenumăratele binecuvântări pe care ţi le-a dat? Îl lauzi tu cu îndrăzneală chiar şi pentru încercările din viaţa ta, care de fapt sunt binecuvântări deghizate? Şi ai învăţat să-L lauzi dinainte pentru răspunsurile care urmează să vină? selectat

Aştep ţ i e l iberarea!

O, su f l e te , aş tepţ i de mul t ! Crede că e l iberarea ta

Te aş teap tă în cân tare!

Nu te p lânge până când e l iberarea Î ţ i va scoa te p ic ioare le d in lan ţur i : Cu cân tăr i de f er ic i tă e l iberare Te încon joară acum Dumnezeu .

27 Mai

Aduceţ i - i a ic i la Mine . (Mate i 14:18)

Te găseşti cumva în acest moment înconjurat de nevoi, şi aproape copleşit de

greutăţi, de încercări, şi de urgenţe? Fiecare din acestea este calea lui Dumnezeu de a pregăti vase care să fie umplute cu Duhul Sfânt. Dacă vei înţelege corect semnificaţia lor, vei vedea în ele ocazii de a primi noi binecuvântări şi izbăviri pe care nu le poţi primi în alt fel.

Domnul îţi spune: „Aduceţi-i aici la Mine“. Ţine bine vasele înaintea Lui, în credinţă şi în rugăciune. Stai liniştit înaintea Lui, şi opreşte-te din lucrul tău neobosit până Se apucă El de lucru. Nu face nimic din ceea ce nu ţi-a poruncit El să faci. Dă-I timp lui Dumnezeu să lucreze şi cu siguranţă va lucra. Şi atunci încercările care ameninţau să te doboare cu descurajare şi dezastru vor deveni oportunitatea lui Dumnezeu de a-Şi descoperi harul şi gloria în viaţa ta, pe căi pe care nu le-ai cunoscut niciodată înainte.

„Aduceţi [nevoile voastre] aici la Mine“. A. B. Simpson

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după

bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. Filipeni 4:19

Ce sursă - „Dumnezeu“! Ce rezerve - „bogăţia Sa, în slavă“! Ce cale -

„Hristos Isus“! Este privilegiul tău ceresc să încredinţezi „toate nevoile tale“ „bogăţiei Sale, în slavă“, şi să uiţi de „nevoile tale“ în prezenţa „bogăţiei Sale“. În marea Sa dragoste, El a deschis larg înaintea ta toată bogăţia Sa. Intră şi cere-I cu o credinţă simplă, copilărească, şi nu va mai trebui să depinzi de nimic niciodată.

C.H.M.

28 Mai

„Nu Te vo i lăsa să p lec i până nu m ă ve i b inecuvânta“ .…

Şi l -a b inecuvânta t aco lo . (Geneza 32:26 , 29)

Iacov a câştigat victoria şi binecuvântarea aici nu prin luptă, ci prin alipire.

Şoldul îi era scrântit şi nu se mai putea lupta, dar nu-i dădea drumul. Incapabil să lupte mai departe, şi-a încolăcit braţele în jurul gâtului adversarului său misterios, lăsându-se cu toată puterea asupra lui, până când în sfârşit a câştigat.

Nici noi nu vom câştiga biruinţa în rugăciune până nu vom înceta să ne luptăm. Trebuie să renunţăm la voinţa noastră şi să ne aruncăm braţele în jurul gâtului Tatălui nostru cu o credinţă tenace.

Ce ar putea slaba noastră putere omenească să ia cu forţa din mâna atotputerniciei? Avem noi puterea să luăm binecuvântări de la Dumnezeu cu forţa? Violenţa voinţei noastre puternice nu-L va convinge niciodată. Ceea ce câştigă binecuvântări şi victorii este puterea credinţei tenace.

Nu presând şi insistând asupra voinţei noastre ajungem la victorie. Aceasta este câştigată când smerenia şi încrederea se unesc, spunând: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta (Luca 22:42).

Suntem puternici cu Dumnezeu numai în măsura în care eul este învins şi este mort. Binecuvântările nu vin prin luptă, ci prin alipirea de El în credinţă.

J. R. Miller Un incident din viaţa de rugăciune a lui Charles H. Usher ilustrează cum

„rugăciunea care luptă“ este de fapt o piedică în calea rugăciunii care învinge. El a împărtăşit această povestire: „Băieţelul meu, Frank, era foarte bolnav, şi doctorii aveau puţine speranţe în privinţa recuperării lui. Am folosit toată cunoştinţa mea în materie de rugăciune în folosul lui, dar starea lui continua să se înrăutăţească. Aceasta a durat câteva săptămâni.

Într-o zi, pe când stăteam lângă patul lui şi-l vegheam, am realizat că nu va mai trăi mult fără o întoarcere rapidă spre bine. I-am spus Domnului: «O, Dumnezeule, am petrecut atâta timp în rugăciune pentru fiul meu, şi încă nu-i este mai bine. Acum Ţi-l las Ţie şi eu mă voi ruga pentru alţii. Dacă este voia Ta să-l iei, aleg voia Ta - Ţi-l predau Ţie cu totul».

Am chemat-o înăuntru pe iubita mea soţie şi i-am spus ce am făcut. A vărsat câteva lacrimi, dar l-a încredinţat şi ea Domnului. Două zile mai târziu ne-a vizitat un om al lui Dumnezeu. El era foarte interesat de fiul nostru Frank şi se rugase deseori pentru el. El ne-a spus: «Dumnezeu mi-a dat credinţă să cred că fiul tău se va însănătoşi. Voi aveţi încredinţarea aceasta?»

Am răspuns: «L-am încredinţat lui Dumnezeu, dar acum mă voi duce din nou la El cu privire la fiul meu». Am făcut întocmai şi în timp ce mă rugam am descoperit că aveam încredinţarea că se va însănătoşi. Din momentul acela a început să-i fie mai bine. Atunci am realizat că «lupta» rugăciunilor mele a împiedicat răspunsul lui Dumnezeu, şi dacă aş fi continuat să mă lupt, nevrând să-l predau lui Dumnezeu, probabil că n-ar mai fi fost astăzi aici“.

O, drag copil al lui Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi răspundă la rugăciuni, trebuie să fii pregătit să calci „pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam“ (Romani 4:12), chiar şi pe muntele jertfirii.

29 Mai

V-am num i t pr ie teni . ( Ioan 15:15)

Cu ani în urmă era un bătrân profesor german a cărui viaţă frumoasă era o

minune pentru studenţii săi. Unii dintre ei s-au hotărât să afle secretul ei, aşa că într-o noapte au trimis pe cineva să se ascundă în biroul în care profesorul îşi petrecea serile.

Era destul de târziu când în sfârşit a venit profesorul. Era foarte obosit, dar a stat jos şi a petrecut o oră cu Biblia sa. Apoi şi-a plecat capul într-o tăcută rugăciune, şi la sfârşit, închizând Cartea cărţilor, a spus: „Ei bine, Doamne Isuse, încă mai avem aceeaşi veche comuniune“.

„Să-L cunosc pe El“ (Filipeni 3:10) este cel mai mare câştig al vieţii. Fiecare creştin trebuie să caute cu orice preţ „să aibă aceeaşi veche comuniune“ cu El.

Realitatea cunoaşterii Domnului Isus este un rezultat al rugăciunii ascunse şi al studiului personal al Bibliei care este devoţional şi consecvent. Hristos devine mai real pentru cei care persistă în cultivarea prezenţei Lui.

Vorbeş te - I , căc i El t e ascu l tă ,

Şi Duh cu duh se vor în tâ ln i ! Mai aproape es te El decâ t resp i ra ţ ia ,

Mai aproape decâ t mâin i l e ş i p ic ioare le . Mal tb ie D. Babcock

30 Mai

Şi n im eni nu putea să înve ţe cântarea , afară de ce i o su tă pa t ruzec i

ş i pa t ru de m i i , care fuseseră răscum păra ţ i de pe păm ânt .

(Apoca l ipsa 14:3)

Anumite cântări nu pot fi învăţate decât în vale. Nici o şcoală de muzică nu le poate învăţa, pentru că nici o teorie nu le poate face să fie cântate perfect. Melodia lor vine din inimă. Sunt cântări reţinute prin experienţe personale, revelând

greutăţile lor prin umbrele trecutului şi urcând spre culmi pe aripile zilei de ieri. În acest verset, Ioan ne spune că până şi în cer va fi o cântare care va fi cântată numai de cei care „fuseseră răscumpăraţi de pe pământ“. Este fără îndoială o cântare de triumf - un imn al victoriei pentru Hristos, care ne-a eliberat. Însă simţul triumfului şi al eliberării se va naşte din memoria lanţurilor noastre trecute.

Nici un înger, nici chiar un arhanghel, nu va fi în stare să cânte această cântare atât de frumos ca noi. Pentru a face aceasta ar trebui să treacă prin încercările prin care am trecut noi, şi acest lucru ei nu-l pot face. Numai copiii Crucii vor fi în stare să înveţe cântarea.

De aceea, dragă suflete, în această viaţă tu primeşti o lecţie de muzică de la Tatăl tău. Tu eşti antrenat să cânţi într-un cor pe care nu-l poţi vedea încă, şi vor fi părţi din refren pe care numai tu le poţi cânta. Vor fi note prea joase pentru îngeri, şi unele note foarte înalte, care depăşesc gama şi pe care numai un înger le poate atinge. Dar ţine minte că notele cele mai joase îţi aparţin ţie şi vor fi atinse numai de tine.

Tatăl tău te pregăteşte pentru o parte pe care îngerii n-o pot cânta, şi conservatorul Lui este şcoala durerilor. Unii au spus că El trimite necazul ca să te încerce, însă aici nu este cazul. El trimite necazul ca să te educe, dându-ţi astfel instruirea potrivită pentru corul Său ceresc.

În cea mai întunecoasă noapte El îţi compune cântarea. În vale El îţi „încălzeşte“ vocea. În mijlocul norilor furtunoşi îţi măreşte volumul. În mijlocul ploilor îţi îndulceşte melodia. În frig El dă expresie notelor tale. Şi când treci uneori de la speranţă la frică, El desăvârşeşte mesajul versurilor tale.

O, suflet scump, nu-ţi dispreţui şcoala durerii. Ea îţi dă o parte unică din cântarea cerească.

George Matheson Te învă lu ie miezu l nop ţ i i? Sunt umbre le negre ş i lung i? Roagă -L să v ină lângă t ine ,

Şi El î ţ i va da o cân tare nouă ş i du lce . Ţi -o va dăru i ş i o va cân ta împreună cu t ine; Şi când s lăb ic iunea t e va înce t in i , El va pre lua caden ţa s t r i cată , Şi o va un i cu a Sa . Şi mul ţ i cân tăreţ i a i ceru lu i Din t re ace i f i i a i lumin i i ,

Vor spune despre muz ica Lu i minunată , „Am învă ţa t -o în noapte“ . Şi mul te imnur i minunate , Care umplu casa Ta tă lu i , Au fos t ros t i te pr ima oară pr in t re lacr imi , În umbra une i camere în tunecoase .

31 Mai

Vei in t ra în m orm ânt la băt râneţe , ca snopul s t râns la vrem ea lu i .

( Iov 5 :26)

Un om care a scris odată despre salvarea vaselor maritime vechi a afirmat că ceea ce îmbunătăţeşte calitatea unui vas nu este doar vârsta lemnului folosit la construirea vasului. Tensionarea şi contorsionarea vasului de către mare, reacţiile chimice care se produc datorită apei de santină, şi diferitele mărfuri au de asemenea un efect.

Acum câţiva ani, au fost expuse într-un magazin elegant de mobilă de pe Broadway în centrul New York-ului câteva scânduri şi plăci de lemn tăiate dintr-o grindă de stejar de la o corabie veche de optzeci de ani. Ele atrăgeau atenţia datorită coloritului lor elegant şi datorită frumuseţii fibrei. La fel de frapante erau unele grinzi din mahon luate de la o corabie care navigase pe mări cu şaizeci de ani în urmă. Anii de călătorie contractaseră porii lemnului şi-i închiseseră culorile, aşa că erau la fel de magnifice şi de strălucitoare ca ale unui vas antic chinezesc. De atunci lemnul a fost folosit la fabricarea unui birou care este aşezat într-un loc de onoare în camera de zi a unei bogate familii din New York.

Este de asemenea o mare diferenţă între calitatea oamenilor în vârstă care au avut o viaţă nepăsătoare, dedată plăcerilor şi nefolositoare şi calitatea celor care au navigat pe mări furtunoase, purtând încărcătură şi poveri ca slujitori ai lui Dumnezeu, şi ajutându-i pe alţii. Aceştia din urmă, nu numai că au infiltrate în vieţile lor stresul şi încordarea vieţii, dar şi aroma dulce a încărcăturii lor a fost absorbită în porii fiecărei fibre a caracterului lor. Louis Albert Banks

Când soarele în sfârşit coboară la orizont în amurg, dovada lucrării lui rămâne un timp. Cerul continuă să strălucească o oră întreagă după plecarea lui.

În acelaşi fel, când viaţa unui om bun sau de valoare ajunge la asfinţitul ei, cerul acestei lumi este luminat mult timp după ce omul nu mai poate fi văzut. Un astfel de om nu moare din această lume, pentru că după ce pleacă, lasă în urma lui mult din el însuşi - şi fiind mort, el încă vorbeşte. Henry Ward Beecher

Când Victor Hugo avea mai mult de optzeci de ani, el şi-a exprimat credinţa în acest fel minunat: „În sufletul meu simt prezenţa vieţii mele viitoare. Sunt ca o pădure care a fost tăiată de mai multe ori, şi totuşi noii lăstari au mai multă viaţă ca niciodată. Mă înalţ mereu spre cer, şi soarele străluceşte deasupra capului meu. Pământul îmi dă sevă din belşug, iar cerul îmi luminează calea spre lumi necunoscute.

Oamenii spun că sufletul nu este altceva decât efectul puterilor noastre trupeşti la lucru. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, atunci de ce sufletul meu devine tot mai minunat în timp ce trupul meu începe să cadă? Poate că iarna îmi umple capul, dar o primăvară eternă răsare din inima mea. La această oră târzie a vieţii mele, inspir parfumul de liliac, violete şi trandafiri la fel ca la douăzeci de ani. Şi cu cât mă apropii mai mult de sfârşitul călătoriei mele, cu atât aud mai clar simfoniile nemuritoare ale lumilor eterne care mă invită să vin. Aceasta inspiră o teamă respectuoasă, şi totuşi este de o simplitate profundă“.

1 Iunie

E l î i z i c e a : „ I a t ă o d i h n a ; l ă s a ţ i p e c e l o s t e n i t s ă s e o d i h n e a s c ă ; i a t ă l o c u l d e o d i h n ă ! “ D a r e i n - a u v r u t s ă a s c u l t e .

( I s a i a 2 8 : 1 2 )

De ce te îngrijorezi? La ce-ţi foloseşte îngrijorarea? Eşti la bordul unui vas atât de mare că n-ai fi în stare să cârmuieşti nici dacă ai fi pus la cârmă de către Căpitan. N-ai fi în stare nici măcar să aranjezi pânzele, şi totuşi te îngrijorezi ca şi cum tu ai fi căpitanul sau cârmaciul vasului. Stai liniştit, dragă suflete – Dumnezeu este Stăpânul!

Crezi că toată tulburarea şi agitaţia acestei vieţi este o dovadă că Dumnezeu Şi-a părăsit tronul? Nicidecum! Armăsarii Săi magnifici aleargă înainte cu furie, şi carele Sale de biruinţă sunt însăşi furtunile. Dar caii au frâie, şi Dumnezeu este Cel care ţine hăţurile, conducând carele de biruinţă după bunul Său plac!

Dumnezeul nostru Iehova încă mai este Stăpânul! Crede lucrul acesta şi vei avea pace. „Nu vă temeţi!“ (Matei 14:27) Charles H. Spurgeon

Î n n o a p t e a a c e a s t a , s u f l e t e a l m e u , s t a i l i n i ş t i t ş i d o r m i ; F u r t u n i l e v u i e s c p e s t e a d â n c u l l u i D u m n e z e u – P e s t e a d â n c u l l u i D u m n e z e u , n u a l t ă u ; s t a i l i n i ş t i t ş i d o r m i . Î n n o a p t e a a c e a s t a , s u f l e t e a l m e u , s t a i l i n i ş t i t ş i d o r m i ; M â i n i l e l u i D u m n e z e u v o r p o t o l i n ă v a l a I s p i t i t o r u l u i – M â i n i l e l u i D u m n e z e u , n u a l e t a l e ; s t a i l i n i ş t i t ş i d o r m i . Î n n o a p t e a a c e a s t a , s u f l e t e a l m e u , s t a i l i n i ş t i t ş i d o r m i ; D r a g o s t e a l u i D u m n e z e u e s t e t a r e c â n d s e f u r i ş e a z ă o r e l e n o p ţ i i – D r a g o s t e a l u i D u m n e z e u , n u a t a ; s t a i l i n i ş t i t ş i d o r m i . Î n n o a p t e a a c e a s t a , s u f l e t e a l m e u , s t a i l i n i ş t i t ş i d o r m i ; C e r u l l u i D u m n e z e u v a m â n g â i a p e c e i c e p l â n g – C e r u l l u i D u m n e z e u , n u a l t ă u ; s t a i l i n i ş t i t ş i d o r m i . Te implor să nu cazi în disperare. Este o ispită periculoasă, pentru că Adversarul

nostru a rafinat-o până a ajuns foarte subtilă. Disperarea strânge şi usucă inima, făcând-o insensibilă la binecuvântările şi harul lui Dumnezeu. Totodată ea te face să exagerezi adversităţile vieţii şi te face să crezi că poverile tale sunt prea grele pentru a le purta. Totuşi, planurile lui Dumnezeu pentru tine, şi căile prin care Îşi duce la îndeplinire planurile, sunt infinit de înţelepte.

Madame Guyon

2 Iunie

N ă d ă j d u i n d î m p o t r i v a o r i c ă r e i n ă d e j d i , [ A v r a a m ] a c r e z u t … n - a f o s t s l a b î n c r e d i n ţ ă .

( R o m a n i 4 : 1 8 - 1 9 )

N-am să uit niciodată răspunsul pe care i l-a dat odată acel mare om al credinţei, George Mueller, unui domn care l-a întrebat care este cea mai bună cale de a avea o credinţă puternică: „Singura cale de a cunoaşte credinţa puternică este să înduri încercări mari. Eu am învăţat credinţa rămânând neclintit în mijlocul testărilor severe“.

Ce adevărat este lucrul acesta! Trebuie să te încrezi când orice altceva cade. Dragă suflete, probabil realizezi cu greu valoarea situaţiei tale prezente. Dacă înduri

mari necazuri chiar acum, eşti la izvorul celei mai puternice credinţe. Dumnezeu te va învăţa în timpul acestor ore de întuneric să ai cea mai puternică legătură cu tronul Său pe care ai fi putut-o cunoaşte vreodată, doar dacă vrei să te supui.

„Nu te teme, crede numai!“ (Marcu 5:36). Dar dacă te temi vreodată, priveşte pur şi simplu în sus şi spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine“ (Ps. 56:3). Apoi vei fi în stare să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru şcoala necazului care a devenit pentru tine şcoala credinţei. A. B. Simpson

Marea credinţă trebuie mai întâi să îndure mari încercări. Cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu vin prin mari dureri. Putem găsi ceva de

valoare în domeniul spiritual sau natural care să fi apărut fără multă trudă şi lacrimi? A fost vreodată vreo reformă mare, vreo descoperire benefică pentru umanitate, sau vreo trezire spirituală fără silinţa şi vărsarea sângelui acelora ale căror suferinţe erau de fapt durerile naşterii ei? Pentru ca templul lui Dumnezeu să fie construit, David a trebuit să treacă prin nenorociri mari. Şi pentru ca evanghelia harului să fie eliberată de tradiţia evreiască, viaţa lui Pavel a trebuit să fie o lungă agonie.

Î n t ă r e ş t e - t e , t u , c a r e e ş t i o s t e n i t , î m p o v ă r a t , a p l e c a t S u b c r u c e a t a ; A d u - ţ i a m i n t e c ă c e l m a i m a r e c â ş t i g a l t ă u p o a t e v e n i P r i n c e a m a i m a r e p i e r d e r e . V i a ţ a t a e s t e m a i n o b i l ă p e n t r u u n s a c r i f i c i u ,

Ş i m a i d i v i n ă . A c r i d e f l o r i s u n t s t r i v i t e p e n t r u a f a c e u n s t r o p D e p a r f u m f i n . D a t o r i t ă f u r t u n i l o r c a r e b i c i u i e s c v a l u r i l e o c e a n e l o r , A p e l e d e a c o l o S e m e n ţ i n m a i p u r e d e c â t d a c ă c e r u l d e d e a s u p r a

A r f i f o s t m e r e u s e n i n . C e l m a i f r u m o s s t e a g d e p e c e r n u f l u t u r ă Î n t i m p u l c ă l d u r i i d e a m i a z ă ; C u r c u b e u l a p a r e d u p ă n o r i i n e g r i , Ş i d u p ă f u r t u n ă .

3 Iunie

S ă t r e c e m î n p a r t e a c e a l a l t ă . ( M a r c u 4 : 3 5 )

Chiar dacă urmăm porunca lui Hristos, nu trebuie să ne aşteptăm să scăpăm de furtună. În acest pasaj din Scriptură, ucenicii ascultau de porunca Lui, şi totuşi au dat peste o furtună foarte violentă şi au fost în mare pericol să se înece. În strâmtorarea lor, au strigat după ajutorul lui Hristos.

Hristos poate să întârzie să vină la noi în timpul necazului nostru, dar este doar pentru a încerca şi a întări credinţa noastră. Scopul Său este şi ca rugăciunile noastre să fie mai puternice, dorinţa noastră de eliberare să fie mai mare, şi când în sfârşit vine eliberarea, noi s-o apreciem mai deplin.

Mustrându-i cu blândeţe pe ucenicii Săi, Hristos i-a întrebat: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?“ (Marcu 4:40). De fapt, El vroia să spună: „De ce n-aţi înfruntat furtuna victorioşi şi n-aţi strigat către vântul care vuia şi către valurile care se rostogoleau: «Nu ne puteţi face nici un rău, pentru că Hristos, puternicul Salvator, este la bord»?“

Bineînţeles că este mult mai uşor să te încrezi în Dumnezeu când soarele străluceşte decât să te încrezi în El când se dezlănţuie furtuna în jurul tău. Totuşi, nu vom cunoaşte niciodată adevăratul nivel al credinţei noastre până nu este testată într-o furtună puternică, şi de aceea Salvatorul nostru este la bord.

Dacă vei fi vreodată întărit „în Domnul şi în puterea tăriei Lui“ (Efeseni 6:10), tăria ta se va naşte în timpul unei furtuni. selectat

C u H r i s t o s î n c o r a b i a m e a , Z â m b e s c f u r t u n i i . Hristos a spus: „Să trecem în partea cealaltă“ – nu „în mijlocul lacului ca să ne

înecăm“. Daniel Crawford

4 Iunie

Ş i D o m n u l a p u s m a r e a î n m i ş c a r e p r i n t r - u n v â n t d i n s p r e r ă s ă r i t , c a r e a s u f l a t c u p u t e r e t o a t ă n o a p t e a . ( E x o d 1 4 : 2 1 )

În acest verset, este un mesaj mângâietor care ne arată cum lucrează Dumnezeu în timpul întunericului. Adevărata lucrare a lui Dumnezeu pentru copiii lui Israel nu s-a înfăptuit când s-au trezit ei în dimineaţa aceea ca să afle că puteau traversa Marea Roşie, ci a avut loc „toată noaptea“.

Poate că se face o mare lucrare în viaţa ta când lucrurile par foarte întunecate. Poate nu vezi încă nici o dovadă, dar Dumnezeu este la lucru. Dumnezeu a fost la lucru „toată noaptea“ aceea tot atât de mult cât a fost şi a doua zi, când israeliţii au văzut în sfârşit dovada. A doua zi s-a descoperit pur şi simplu ceea ce Dumnezeu făcuse în timpul nopţii.

Citeşti aceste rânduri dintr-un loc în viaţa ta în care totul pare întunecat? Ai credinţă să vezi, dar încă nu vezi? Îţi lipseşte biruinţa continuă în creşterea ta spirituală? S-a dus părtăşia ta zilnică, liniştită, şi nu mai este nimic în jur decât întuneric?

„Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea“. Nu uita – a suflat „toată noaptea“. Dumnezeu lucrează în timpul nopţii până apare lumina dimineţii. Poate nu vezi aceasta încă, dar în noaptea vieţii tale, dacă te încrezi în El, El lucrează. C. H. P.

„ T o a t ă n o a p t e a “ D o m n u l a l u c r a t , A l u c r a t î n r a f a l e l e f u r t u n i i , A l u c r a t c u c u r e n t u l u m f l a t , C a r e s e n ă p u s t e a ş i c u r g e a l i b e r ş i r e p e d e . „ T o a t ă n o a p t e a “ c o p i i i l u i D u m n e z e u a u a ş t e p t a t – C u i n i m i l e p o a t e î n a g o n i e – C u v r ă j m a ş u l î n s p a t e l e l o r , Ş i f a ţ ă - n f a ţ ă c u m a r e a c r u d ă . „ T o a t ă n o a p t e a “ î n t u n e r i c u l l i s - a p ă r u t m a i n e g r u D e c â t l - a u v ă z u t v r e o d a t ă î n a i n t e , D e ş i l u m i n a p r e z e n ţ e i l u i D u m n e z e u E r a l â n g ă e i , ş i - i a d ă p o s t e a . „ T o a t ă n o a p t e a “ a c e a v e g h e o b o s i t o a r e A t r e c u t ; î n s f â r ş i t s - a c r ă p a t d e z i u ă , Ş i a u v ă z u t c ă D u m n e z e u a l u c r a t „ T o a t ă n o a p t e a “ c a s ă c r o i a s c ă o c a l e . „ T o a t ă n o a p t e a “ , o , c o p i l a l d u r e r i i , N u p o ţ i s ă o p r e ş t i d u r e r e a c o p l e ş i t o a r e ? S ă ş t i i c ă D u m n e z e u l t ă u î n n o a p t e a c e a m a i n e a g r ă L u c r e a z ă l a f e l c a - n t i m p u l z i l e i . L. S. P.

5 Iunie

C e r e u n s e m n d e l a D o m n u l D u m n e z e u l t ă u ; c e r e - l , f i e î n l o c u r i l e d e j o s , f i e î n l o c u r i l e d e s u s .

( I s a i a 7 : 1 1 )

F ă c e r e r e a t a d i n i n i m ă , o , i n i m a m e a , D u m n e z e u l t ă u p o a t e s ă f a c ă m u l t m a i m u l t D e c â t p o ţ i t u s ă c e r i ; Î n c r e d i n ţ e a z - o î n m â n a D i v i n i t ă ţ i i , S c o a t e d i n m a g a z i a L u i p l i n ă d e d r a g o s t e . Î n c r e d e - t e î n E l î n o r i c e l u c r u ; Î n c e p e d e a s t ă z i , Ş i d e s c o p e r ă b u c u r i a c a r e v i n e C â n d I s u s Î ş i a r e c a l e a S a ! selectat Trebuie să continuăm să ne rugăm şi să nădăjduim în Domnul (Isaia 8:17), până

vom auzi sunetul ploii Lui puternice. Nu există nici un motiv pentru care n-ar trebui să cerem lucruri mari. Fără îndoială că le vom primi dacă le cerem cu credinţă, având curajul să nădăjduim în El cu perseverenţă răbdătoare şi între timp făcând acele lucruri care sunt în puterea noastră să le facem.

Nu este în puterea noastră să creăm vântul sau să-i schimbăm direcţia, dar putem ridica pânzele noastre ca să-l prindem când vine. Noi nu creăm electricitatea, totuşi putem s-o captăm cu un cablu care o va conduce, lăsând-o să lucreze. Noi nu putem controla Duhul lui Dumnezeu, dar putem să ne aşezăm înaintea Domnului din ascultare faţă de ceea ce El ne-a chemat să facem, şi vom ajunge sub influenţa şi puterea răsuflării Lui minunate. selectat

Nu pot fi făcute astăzi aceleaşi mari minuni care au fost făcute cu mulţi ani în urmă? Unde este Dumnezeul lui Ilie? El aşteaptă ca Ilie cel de astăzi să-L cheme.

Cei mai mari sfinţi ai Vechiului sau Noului Testament care au trăit vreodată se aflau la un nivel nu foarte înalt pentru noi ca să-l atingem. Aceeaşi forţă spirituală care le-a stat la dispoziţie, şi aceeaşi energie care i-a făcut să devină eroii noştri spirituali ne stau la dispoziţie şi nouă. Dacă manifestăm aceeaşi credinţă, aceeaşi nădejde şi aceeaşi dragoste pe care le-au manifestat ei, vom face minuni la fel de mari ca ale lor. O simplă rugăciune rostită cu gura noastră va fi suficient de puternică să cheme din cer roua harului lui Dumnezeu sau focul care topeşte al Duhului Său, aşa cum cuvintele care au ieşit din gura lui Ilie au chemat literalmente ploaia şi focul. Tot ce se cere este să rosteşti cuvintele cu aceeaşi siguranţă deplină a credinţei cu care le-a rostit el. Dr. Goulburn, Dean of Norwich

6 Iunie

V e g h e a ţ i ş i r u g a ţ i - v ă , c a s ă n u c ă d e ţ i î n i s p i t ă . ( M a t e i 2 6 : 4 1 )

Dragă prietene, nu te expune niciodată pericolelor lumii fără să te fi rugat mai întâi. Există întotdeauna ispita de a-ţi scurta timpul de rugăciune. După o zi grea de muncă, când îngenunchezi noaptea ca să te rogi cu ochii obosiţi, nu folosi somnolenţa ta ca o scuză de a te culca devreme. Apoi, când se face dimineaţă şi vezi că ai dormit prea mult, rezistă ispitei de a sări peste momentul devoţional de dimineaţă sau de a-l parcurge în grabă.

Încă o dată, nu ţi-ai făcut timp „să veghezi şi să te rogi“. Vigilenţa ta a fost sacrificată, şi cred cu tărie că vei avea o pagubă ireparabilă. Nu te-ai rugat, şi ca urmare vei avea de suferit.

Ispitele aşteaptă să te înfrunte, şi tu nu eşti pregătit să le ţii piept. În sufletul tău ai un sentiment de vinovăţie, şi se pare că te-ai distanţat de Dumnezeu. Desigur că nu este nici o coincidenţă faptul că nu reuşeşti să-ţi îndeplineşti responsabilităţile în acele zile când ai lăsat oboseala ta să interfereze cu viaţa ta de rugăciune.

Când cedezi în faţa lenei, momentele de rugăciune pierdute nu mai pot fi răscumpă-rate niciodată. Putem învăţa din experienţă, dar vom pierde prospeţimea bogată şi puterea care ni s-ar fi dat în timpul acelor momente.

Frederick William Robertson Domnul Isus, Fiul atotputernic al lui Dumnezeu, considera necesar să Se scoale în

fiecare dimineaţă înaintea zorilor pentru a-Şi vărsa inima înaintea Tatălui Său în rugăciune. N-ar trebui noi să ne simţim şi mai obligaţi să ne rugăm Lui care ne dă orice „bun şi orice dar desăvârşit“ (Iacov 1:17) şi care ne-a promis că ne va da orice avem nevoie?

Nu cunoaştem tot ce a câştigat Domnul Isus din timpul Său de rugăciune, dar ştim aceasta – o viaţă fără rugăciune este o viaţă fără putere. Poate fi o viaţă plină de multe activităţi şi multă vâlvă, dar foarte departe de Cel care Se ruga lui Dumnezeu zi şi noapte. selectat

7 Iunie

U n d e e s t e D u m n e z e u , F ă c ă t o r u l m e u , c a r e n e i n s u f l ă c â n t ă r i d e v e s e l i e n o a p t e a ?

( I o v 3 5 : 1 0 )

Ai avut vreodată insomnii, sucindu-te şi învârtindu-te şi aşteptând pur şi simplu cea dintâi licărire a zorilor? Când se întâmplă aceasta, de ce nu-L rogi pe Duhul Sfânt să-ţi

îndrepte gândurile spre Dumnezeu, Creatorul tău; şi crede că El poate să umple acele nopţi singuratice şi mohorâte cu cântări?

Ai cumva o noapte de pierdere grea? Dacă te concentrezi asupra lui Dumnezeu, deseori aceasta Îl face să Se apropie de inima ta îndurerată, asigurându-te că El are nevoie de cel care a murit. Domnul te va asigura că El a chemat duhul înflăcărat şi plin de entuziasm al persoanei iubite care a plecat pentru a fi cu mulţimea invizibilă, dar eliberată, vie şi radioasă. Şi pe măsură ce gândul acesta intră în mintea ta, şi afli că persoana iubită este angajată într-o mare misiune cerească, o cântare începe în inima ta.

Ai cumva o noapte de descurajare sau eşec, fie real fie imaginar? Te simţi ca şi cum nimeni nu te înţelege, şi prietenii tăi te-au dat deoparte? Fii tare: Făcătorul tău „Se va apropia de [tine]“ (Iacov 4:8) şi îţi va da o cântare – o cântare a speranţei, care va fi în armonie cu muzica rezonantă şi puternică a providenţei Sale. Fii gata să cânţi cântarea pe care ţi-o dă Făcătorul tău. selectat

C e v o m f a c e ? V o m s t a j o s l e n e ş i ş i v o m z i c e C ă a v e n i t n o a p t e a , c ă n u m a i e s t e z i u ă ? T o t u ş i , c â n d a m u r g u l s e r i i t r e c e , C e r u l s e u m p l e d e s t e l e , i n v i z i b i l e z i u a . Rezistenţa unei corăbii este demonstrată deplin numai când înfruntă un uragan, şi

puterea evangheliei poate fi arătată deplin numai când un creştin este supus unor încercări grele. Trebuie să înţelegem că, pentru ca Dumnezeu să dea „cântări de veselie noaptea“, El trebuie mai întâi să facă noapte.

Nathaniel William Taylor

8 Iunie

O r i c i n e e s t e n ă s c u t d i n D u m n e z e u b i r u i e l u m e a ; ş i c e e a c e c â ş t i g ă b i r u i n ţ a a s u p r a l u m i i e s t e c r e d i n ţ a n o a s t r ă .

( 1 I o a n 5 : 4 )

Dacă un om îngăduie, poate găsi ceva la fiecare cotitură a drumului care să-l jefuiască de biruinţa lui şi de pacea minţii lui. Satan este departe de a se retrage din munca lui de a încerca să-i înşele şi să-i distrugă pe copiii lui Dumnezeu. La fiecare bornă kilometrică din viaţa ta, este înţelept să verifici temperatura experienţei tale ca să-ţi dai pe deplin seama de condiţiile din jur.

Dacă vei face aceasta şi-ţi vei manifesta cu fermitate credinţa la momentul potrivit, vei putea uneori să smulgi efectiv biruinţa din gura înfrângerii.

Credinţa poate schimba orice situaţie, oricât ar fi de neagră sau de dificilă. Dacă-ţi înalţi inima spre Dumnezeu într-un moment de credinţă autentică în El, poţi schimba repede împrejurările în care te afli.

Dumnezeu este încă pe tronul Său, şi El poate schimba înfrângerea în biruinţă într-o fracţiune de secundă, dacă ne încredem în El.

D u m n e z e u e s t e p u t e r n i c ! E l p o a t e e l i b e r a ;

C r e d i n ţ a p o a t e f i b i r u i t o a r e î n o r i c e î n c e r c a r e ; F r i c a ş i î n g r i j o r a r e a ş i p ă c a t u l ş i n e c a z u l p o t f i î n f r â n t e

P r i n c r e d i n ţ a n o a s t r ă î n p u t e r e a c o l o s a l ă , v i c t o r i o a s ă a l u i D u m n e z e u . A v e ţ i c r e d i n ţ ă î n D u m n e z e u , s o a r e l e v a s t r ă l u c i , C h i a r d a c ă a s t ă z i s u n t n o r i n e g r i ; I n i m a L u i a p l ă n u i t c a l e a t a ş i a m e a , A v e ţ i c r e d i n ţ ă î n D u m n e z e u , a v e ţ i c r e d i n ţ ă î n t o t d e a u n a . Când ai credinţă, nu trebuie să te retragi niciodată. Poţi să-l opreşti pe Vrăjmaş ori de

câte ori îl întâlneşti. Marshal Ferdinand Foch

9 Iunie

Î n c r e d e - t e î n D o m n u l ş i f ă b i n e l e ; l o c u i e ş t e î n ţ a r ă ş i u m b l ă î n c r e d i n c i o ş i e .

( P s a l m u l 3 7 : 3 )

Am întâlnit odată o femeie săracă ce-şi câştiga existenţa muncind din greu ca menajeră, dar era o creştină veselă şi biruitoare. O altă creştină, o doamnă, care era foarte ursuză, i-a spus într-o zi: „Nancy, înţeleg că eşti fericită astăzi, dar cred că perspectivele tale de viitor te vor domoli. Să presupunem, de exemplu, că te îmbolnăveşti şi nu mai poţi munci. Sau să presupunem că actualii tăi patroni se mută de aici, şi nu găseşti de lucru în altă parte. Sau să presupunem …“

„Încetează!“ strigă Nancy. „Eu nu «presupun» niciodată nimic. «Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic» (Ps. 23:1). Şi apropo“, a adăugat ea către prietena ei posomorâtă, „toate aceste «presupuneri» te fac să te simţi atât de mizerabil. Mai bine renunţă la ele şi pur şi simplu încrede-te în Domnul“.

Următorul text biblic este cel care va înlătura orice «presupunere» din viaţa unui credincios dacă este primit şi împlinit practic printr-o credinţă de copil: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi». Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»“ (Evrei 13:5-6).

Hannah Whitall Smith U n ş u v o i d e n e c a z u r i m i - a t ă i a t c a l e a ; E î n t u n e c a t ş i a d â n c ş i l a t . A m a r ă o r ă a r e v i i t o r u l

C â n d t r a v e r s e z a p e l e l u i u m f l a t e . D a r e u z â m b e s c ş i c â n t ş i s p u n : „ V o i n ă d ă j d u i ş i m ă v o i î n c r e d e î n t o t d e a u n a ; V o i î n d u r a n e c a z u l c a r e v a v e n i m â i n e , D a r n u v o i î m p r u m u t a n i c i u n u l a s t ă z i “ . P o d u l d e m â i n e e s t e f o a r t e p e r i c u l o s ; N u î n d r ă z n e s c s ă - l t r e c a c u m . P o t s ă - i v ă d b â r n e l e m i ş c â n d u - s e î n c o a c e ş i î n c o l o , Ş i a r c u r i l e l u i c l ă t i n â n d u - s e ş i î n d o i n d u - s e . O , i n i m ă , t r e b u i e s ă n ă d ă j d u i e ş t i î n t o t d e a u n a ; T r e b u i e s ă c â n ţ i ş i s ă t e î n c r e z i ş i s ă s p u i : „ V o i î n d u r a n e c a z u l c a r e v a v e n i m â i n e , D a r n u v o i î m p r u m u t a n i c i u n u l a s t ă z i “ . Vulturul care se înalţă la mari înălţimi nu-şi face griji cum o să treacă un râu. selectat

10 Iunie

Ş t i m c ă t o a t e l u c r u r i l e l u c r e a z ă î m p r e u n ă s p r e b i n e l e c e l o r c e i u b e s c p e D u m n e z e u , ş i a n u m e , s p r e b i n e l e c e l o r c e s u n t c h e m a ţ i d u p ă p l a n u l S ă u .

( R o m a n i 8 : 2 8 )

Ce revendicare extraordinară face Pavel în acest verset! El nu spune: „Ştim că unele lucruri“, „cele mai multe lucruri“ sau chiar „lucrurile îmbucurătoare“, ci „TOATE lucrurile“. Această promisiune se întinde de la cele mai mici detalii ale vieţii până la cele mai importante, şi de la cele mai umilitoare treburi zilnice până la cele mai mari lucrări de har ale lui Dumnezeu făcute în timpul unei crize.

Pavel spune aceasta la timpul prezent: „lucrează“. Nu spune: „au lucrat“ sau „vor lucra“. Este o acţiune continuă.

Ştim de asemenea din Scriptură că „judecăţile [lui Dumnezeu] sunt ca Adâncul cel mare“ (Ps. 36 :6) ; chiar în momentul acesta îngerii din ceruri, când urmăresc cu aripile strânse desfăşurarea marelui plan al lui Dumnezeu, proclamă fără îndoială: „Domnul este drept în toate căile Lui, şi milos în toate faptele Lui“ (Ps. 145:17).

Atunci când Dumnezeu orchestrează „toate lucrurile … spre binele“, iese o combinaţie frumoasă. El are nevoie de multe culori diferite, care luate individual pot părea foarte şterse, ca să fie ţesute în modelul armonios.

Tonuri, note, şi chiar disonanţe separate sunt necesare pentru a compune imnuri melodioase; o maşinărie necesită multe roţi, multe piese şi conexiuni separate. O piesă de la o maşină poate fi nefolositoare, sau o notă dintr-un imn poate să nu fie considerată

niciodată frumoasă, dar luate împreună, combinate şi completate, ele duc la un echilibru şi la o armonie perfectă.

Putem învăţa o lecţie de credinţă din aceasta: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea“ (Ioan 13:7). J. R. Macduff

În o mie de încercări, nu sunt doar cinci sute din ele care lucrează „spre binele“ celui credincios, ci nouă sute nouăzeci şi nouă, plus una. George Mueller

Dumnezeu a schimbat răul în bine (Gen. 50:20) „ D u m n e z e u a s c h i m b a t r ă u l î n b i n e “ – o , b i n e c u v â n t a t ă s i g u r a n ţ ă , C e c a d e c a s t r ă l u c i r e a s o a r e l u i p e î n t r e a g a c a l e a v i e ţ i i , Ş i a t i n g e c u a u r u l c e r u l u i n o r i i n e g r i d e f u r t u n ă a i p ă m â n t u l u i , A d u c â n d p a c e ş i m â n g â i e r e p r o a s p ă t ă z i d e z i . N u l a î n t â m p l a r e m â i n i l e f r a ţ i l o r n e c r e d i n c i o ş i L - a u v â n d u t p e I o s i f r o b î n t r - o ţ a r ă s t r ă i n ă ; Ş i n - a f o s t î n t â m p l ă t o r c ă , d u p ă a n i d e s u f e r i n ţ ă , A f o s t a d u s c a s ă s t e a î n a i n t e a t r o n u l u i l u i f a r a o n . U n O c h i a t o a t e - v ă z ă t o r a v ă z u t n e v o i a m i i l o r , Ş i a p l ă n u i t s - o î m p l i n e a s c ă p r i n a c e l s i n g u r s u f l e t ; Ş i p r i n z i l e l e i s t o v i t o a r e d e î n t e m n i ţ a r e A l u c r a t p e n t r u î m p l i n i r e a s c o p u l u i m ă r e ţ ş i g l o r i o s . Ş i c u m s f â r ş i t u l e r a a s c u n s d e c e l c a p t i v , F i e r u l a i n t r a t c h i a r î n s u f l e t u l l u i ; O c h i i l u i p u t e a u v e d e a d o a r c a l e a p r e z e n t ă d e n e c a z , D a r p r i v i r e a l u i n u s e p u t e a o d i h n i î n c ă a s u p r a î n t r e g u l u i . C r e d i n ţ a n - a s l ă b i t î n a c e l e z i l e l u n g i ş i î n t u n e c a t e d e a ş t e p t a r e ,

Î n c r e d e r e a l u i î n D u m n e z e u a f o s t r e î n s u f l e ţ i t ă î n c e l e d i n u r m ă , A s o s i t c e a s u l c â n d D u m n e z e u l - a f ă c u t p e s l u j i t o r u l S ă u S ă - i m â n g â i e p e m u l ţ i , ş i t o a t e s u f e r i n ţ e l e l u i a u t r e c u t . „ N u v o i , c i D u m n e z e u e s t e C e l c a r e m - a a d u s p â n ă a i c i “ , A m ă r t u r i s i t t r i u m f ă t o a r e c r e d i n ţ a m a i t â r z i u ; „ D u m n e z e u a s c h i m b a t r ă u l î n b i n e “ , n i c i u n a l t m o t i v N u p u t e a u n i d i v e r g e n ţ a l o r c u c â n t a r e a l u i d e l a u d ă . „ D u m n e z e u s c h i m b ă r ă u l î n b i n e “ p e n t r u t i n e , d r a g u l m e u , D u m n e z e u l l u i I o s i f e s t e a c e l a ş i ş i a s t ă z i ; D r a g o s t e a L u i î n g ă d u i e s u f e r i n ţ e c i u d a t e ş i a m a r e , M â n a L u i t e c ă l ă u z e ş t e p e o c a l e n e c u n o s c u t ă .

D o m n u l t ă u , c a r e v e d e s f â r ş i t u l d e l a î n c e p u t , A r e p e n t r u t i n e i n t e n ţ i i d e d r a g o s t e n e s p u s ă . D e c i p u n e - ţ i m â n a î n t r - a L u i ş i u r m e a z ă - L f ă r ă t e a m ă , P â n ă v e i v e d e a c u o c h i i t ă i b o g ă ţ i i l e h a r u l u i S ă u . A c o l o , c â n d v e i s t a n e c l i n t i t î n C a s a G l o r i e i , Ş i t o a t ă c a l e a v i e ţ i i t a l e v a f i d e s c h i s ă s u b p r i v i r e a t a , O c h i i t ă i v o r V E D E A m â n a î n c a r e t e î n c r e z i a c u m , Ş i v e i p r e a m ă r i d r a g o s t e a L u i z i l e n e s f â r ş i t e . F r e d a H a n b u r y A l l e n

11 Iunie

R o b u l D o m n u l u i t r e b u i e … s ă f i e b l â n d . ( 2 T i m o t e i 2 : 2 4 )

Când Dumnezeu ne cucereşte în sfârşit şi ne schimbă natura nesupusă, pătrundem adânc în Duhul Domnului Isus. Şi atunci, ca niciodată, vedem extraordinara blândeţe a Duhului Său la lucru în lumea aceasta întunecată şi necerească. Însă darurile „roadei Duhului“ (Galateni 5:22) nu ies automat în evidenţă în vieţile noastre. Dacă nu avem suficient discernământ să le recunoaştem valabilitatea pentru noi, să le dorim, şi apoi să le hrănim în gândurile noastre, nu se vor întipări niciodată în natura sau în comportamentul nostru. Fiecare pas înainte în creşterea noastră spirituală prin harul lui Dumnezeu trebuie să fie precedat de recunoaşterea lipsei unui atribut divin şi apoi de manifestarea hotărârii de a ne ruga pentru obţinerea lui.

În orice caz, foarte puţini creştini vor să îndure suferinţa prin care se obţine blândeţea desăvârşită. Trebuie să murim faţă de noi înşine înainte să devenim blânzi, şi răstignirea noastră implică suferinţă. Înseamnă să experimentezi adevărata zdrobire şi omorâre a eului, care vor fi folosite pentru a mâhni inima şi pentru a supune mintea.

În zilele noastre mulţi oameni încearcă să-şi folosească facultăţile mintale şi gândirea logică pentru a obţine sfinţirea, însă aceasta nu este decât o fabricaţie religioasă. Ei cred că dacă doar mintal se pun pe ei înşişi pe altar şi cred că altarul le oferă darul sfinţirii, atunci în mod logic pot trage concluzia că sunt pe deplin sfinţiţi. Apoi merg fericiţi pe calea lor, exprimându-şi superficiala lor trăncăneală teologică despre lucrurile „adânci“ ale lui Dumnezeu.

Însă corzile inimii naturii lor vechi nu au fost zdrobite, şi caracterul lor îndărătnic, pe care l-au moştenit de la Adam, nu a fost sfărâmat. Sufletul lor nu s-a înfiorat de suspinele însingurate care se revărsau în Ghetsimani. Fără nici o cicatrice de la moartea lor pe Calvar, ei nu vor arăta nimic din viaţa dulce, uşoară, blândă, plină de odihnă, victorii, belşug şi triumf, care se revarsă ca o dimineaţă de primăvară dintr-un mormânt gol. G. D. W.

Şi un mare har era peste toţi. Fapte 4:33

12 Iunie

Î n E l a ţ i f o s t î m b o g ă ţ i ţ i î n t o a t e p r i v i n ţ e l e . ( 1 C o r i n t e n i 1 : 5 )

Ai văzut vreodată oameni care printr-o nenorocire au fost mânaţi spre momente

minunate de rugăciune? Şi ai observat că odată ce nenorocirea a fost de mult uitată, le-a rămas o blândeţe spirituală care le-a încălzit sufletele?

Aceasta îmi aminteşte de o mare furtună pe care am văzut-o odată într-o primăvară târzie – o furtună în care întunericul a acoperit cerul, cu excepţia câtorva locuri unde fulgerul despica violent norii cu puterea lui tunătoare. Vântul bătea şi ploaia cădea, ca şi cum cerul şi-ar fi deschis zăgazurile.

Ce dezastru a fost! Furtuna a dezrădăcinat chiar şi cei mai puternici stejari, şi nici o pânză de păianjen n-a scăpat de vânt, cu toate că erau bine ascunse de orice privire. Dar curând, după ce fulgerul a trecut, tunetul a încetat şi s-a aşternut liniştea, şi ploaia s-a oprit; un vânt din vest a început să adie cu dulcea şi blânda lui suflare, alungând departe norii negri. Şi am văzut furtuna care se retrăgea, aruncându-şi un şal de curcubee peste umerii ei frumoşi şi în jurul gâtului strălucitor. S-a uitat înapoi la mine, mi-a zâmbit, şi apoi s-a făcut nevăzută.

Timp de mai multe săptămâni după furtună, câmpurile şi-au ridicat mâinile pline de flori minunate şi parfumate, înspre cer. Şi tot timpul verii iarba a fost mai verde, râurile au fost pline de apă, şi copacii, datorită frunzişului lor luxuriant, dădeau o umbră mult mai odihnitoare.

Şi toate acestea – pentru că a venit furtuna. Toate acestea – chiar dacă restul pământului a uitat de mult de furtună, de curcubeele ei şi de ploaia ei.

Theodore Parker Poate că Dumnezeu nu ne-a pregătit o călătorie uşoară spre Ţara Promisă, dar El ne

va da una sigură. Horatius Bonar Printr-o furtună au fost descoperite minele de aur din India. N-am văzut noi furtuni

care i-au ajutat pe oameni să descopere minele nepreţuite ale dragostei lui Dumnezeu în Hristos?

P l o u ă , m i c u ţ ă f l o a r e ?

B u c u r ă - t e d e p l o a i e ; P r e a m u l t s o a r e t e - a r o f i l i ;

E l v a s t r ă l u c i d i n n o u . N o r i i s u n t f o a r t e n e g r i , e a d e v ă r a t ; D a r î n s p a t e l e l o r s t r ă l u c e ş t e a l b a s t r u l c e r u l u i . E ş t i i s t o v i t ă , i n i m ă f r a g i l ă ?

B u c u r ă - t e d e s u f e r i n ţ ă : Î n n e c a z c r e s c c e l e m a i m i n u n a t e v i r t u ţ i ,

C a f l o r i l e c â n d p l o u ă . D u m n e z e u v e g h e a z ă , ş i t u v e i a v e a s o a r e , D u p ă c e n o r i i î ş i v o r s f â r ş i l u c r a r e a l o r p e r f e c t ă . L u c y L a r c o m

13 Iunie

V ă d a u p a c e a M e a . ( I o a n 1 4 : 2 7 )

Doi pictori au fost odată solicitaţi să picteze fiecare un tablou ilustrând ideea lor personală despre odihnă. Primul a ales pentru scena lui un lac liniştit şi singuratic, ascuns undeva departe în inima munţilor. Al doilea, folosind mişcări bruşte şi ample ale pensulei pe pânza sa, a pictat o cascadă urlătoare. Sub cascadă creştea un mesteacăn fragil, aplecat peste spumă. Pe ramurile lui, aproape ud de la stropii cascadei, stătea un prihor în cuibul lui.

Prima pictură era pur şi simplu un tablou al stagnării şi inactivităţii. A doua pictură, însă, evoca odihna.

În aparenţă, Hristos a îndurat una din cele mai agitate vieţi trăite vreodată. Furtuni şi tulburare, tulburare şi furtuni – valuri după valuri s-au spart peste El până când trupul Său istovit a fost pus în mormânt. Însă viaţa Lui interioară a fost lină ca o mare de sticlă, şi plină mereu de o linişte adâncă.

Oricine putea să meargă la El oricând şi să găsească odihnă. Chiar şi când copoii umani lătrau la El pe străzile Ierusalimului, El S-a întors spre ucenicii Săi, lăsându-le o ultimă moştenire: „Pacea Mea“.

Odihna nu este un sentiment sfânt care vine peste noi în biserică. Este o stare de linişte care izvorăşte dintr-o inimă adânc şi puternic înrădăcinată în Dumnezeu.

Henry Drummond

V ă d a u p a c e a M e a î n t i m p d e a d â n c ă s u f e r i n ţ ă ; E a v ă î m p a r t e l i n i ş t e a ş i î n c r e d e r e a ş i m â n g â i e r e a M e a . V ă d a u p a c e a M e a c â n d r u g ă c i u n e a p a r e p i e r d u t ă , n e a u z i t ă ; S ă ş t i ţ i c ă p r o m i s i u n i l e M e l e s u n t v e ş n i c e î n C u v â n t u l M e u . V ă d a u p a c e a M e a c â n d s u n t e ţ i s i n g u r i , p ă r ă s i ţ i – P r i v i g h e t o a r e a c â n t ă c e l m a i d u l c e c â n t e c n o a p t e a . V ă d a u p a c e a M e a c â n d p i e r d e ţ i t o t u l ,

C a l e a c ă t r e g l o r i e d u c e d r e p t l a c r u c e . V ă d a u p a c e a m e a c â n d v r ă j m a ş i i v ă î n v i n u i e s c , P ă r t ă ş i a v o a s t r ă e d u l c e c â n d t r e c e ţ i p r i n r u ş i n e c r u n t ă . V ă d a u p a c e a M e a î n a g o n i e ş i s u d o a r e , C ă c i f r u n t e a M e a a f o s t u d a t ă c u p i c ă t u r i d e s â n g e . V ă d a u p a c e a M e a c â n d c e l m a i b u n p r i e t e n v ă t r ă d e a z ă – P a c e a c a r e s e c u f u n d ă î n d r a g o s t e , ş i s e r o a g ă p e n t r u e i . V ă d a u p a c e a M e a c â n d n u m a i e s t e d e c â t m o a r t e p e n t r u t i n e – C r u c e a e s t e p o a r t a p r i n c a r e a j u n g i l a M i n e . L . S . P .

14 Iunie

D a r E u M - a m r u g a t p e n t r u t i n e , c a s ă n u s e p i a r d ă c r e d i n ţ a t a . ( L u c a 2 2 : 3 2 )

Dragă creştine, aminteşte-ţi să ai mare grijă de credinţa ta, deoarece credinţa este singura cale de a obţine binecuvântările lui Dumnezeu. Singură rugăciunea nu poate aduce răspunsuri de la tronul Său, pentru că numai rugăciunea stăruitoare a unuia care crede duce la răspunsuri.

Credinţa este calea de comunicaţie între cer şi pământ. Şi tocmai pe această cale a credinţei mesajele pline de dragoste ale lui Dumnezeu circulă aşa de repede, încât chiar înainte să cerem ceva, El răspunde. Şi în timp ce noi vorbim încă, „ne ascultă“ (1 Ioan 5:14). Deci când legătura credinţei se rupe, cum vom obţine promisiunile Lui?

Sunt în pericol? Pot să obţin ajutor, exprimându-mi credinţa. Sunt bătut de Vrăjmaş? Sufletul meu va găsi adăpost, bizuindu-se pe credinţa în Dumnezeu. Dar fără credinţă, Îl chem în zadar, căci credinţa este singurul drum între sufletul meu şi cer. Dacă drumul e blocat, cum pot comunica cu marele Împărat?

Credinţa mă leagă de Dumnezeul cel Sfânt şi mă îmbracă cu puterea lui Yehova. Credinţa mă asigură că fiecare din atributele Lui va fi folosit în apărarea mea, ajutându-mă să înfrunt oştile iadului. Mă face să mărşăluiesc triumfător peste grumazurile vrăjmaşilor mei. Deci, fără credinţă, cum pot primi ceva de la Domnul?

De aceea, o, creştine, veghează asupra credinţei tale. „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede“ (Marcu 9:23). Charles H. Spurgeon

Noi ca oameni ne mândrim atât de mult că suntem aşa de practici încât vrem ceva mai sigur decât credinţa. Însă Pavel a spus: „Moştenitori sunt cei ce se fac prin CREDINŢĂ, … pentru ca făgăduinţa să fie CHEZĂŞUITĂ“ (Romani 4:16).

Daniel Crawford Credinţa onorează pe Dumnezeu, şi Dumnezeu onorează credinţa.

15 Iunie

D u m n e z e u m - a f ă c u t r o d i t o r î n ţ a r a î n t r i s t ă r i i m e l e . ( G e n e z a 4 1 : 5 2 )

Un poet stă la fereastră, privind o ploaie torenţială de vară. Este o răpăială violentă, care bate şi loveşte pământul. Dar poetul, cu ochii minţii, vede mai mult decât o simplă ploaie torenţială. Vede cum plouă cu mii şi mii de flori minunate, care în curând vor răsări din pământul proaspăt udat şi-l vor umple cu frumuseţea şi parfumul lor fără egal. Şi el cântă aşa:

N u p l o u ă c u a p ă p e n t r u m i n e – p l o u ă c u n a r c i s e g a l b e n e ; Î n f i e c a r e s t r o p c a r e c a d e v ă d f l o r i s ă l b a t i c e p e d e a l u r i . U n n o r c e n u ş i u î n g h i t e z i u a ş i a c o p e r ă o r a ş u l ; N u p l o u ă c u a p ă p e n t r u m i n e – p l o u ă c u t r a n d a f i r i . Poate că treci printr-o încercare ca şi copil al lui Dumnezeu, şi Îi spui: „O,

Dumnezeule, plouă foarte tare peste mine în noaptea asta, şi acest test pare peste puterea mea de a îndura. Dezamăgirile mă copleşesc, luând cu ele şi zădărnicind complet planurile alese de mine. Inima mea tremurândă este mâhnită şi se chirceşte de frică din cauza intensităţii suferinţei mele. Cu siguranţă ploile necazului bat peste sufletul meu“.

Dragă prietene, te înşeli. Dumnezeu nu plouă cu apă peste tine – El plouă cu binecuvântări. Dacă ai vrea numai să crezi Cuvântul Tatălui tău, ai realiza că sub ploaia care cade răsar flori spirituale. Şi ele sunt mult mai frumoase şi mai parfumate decât cele care au crescut vreodată înainte în viaţa ta fără furtuni şi fără suferinţă.

Poţi să vezi ploaia, dar poţi tu să vezi şi florile? Suferi când treci prin aceste teste, dar să ştii că Dumnezeu vede flori minunate de credinţă răsărind în viaţa ta chiar sub aceste încercări. Tu încerci să scapi de durere, însă Dumnezeu vede cum ia naştere în sufletul tău gingaşa compasiune pentru alţii care suferă. Inima ta se înfioară de durerea necazului tău greu, dar Dumnezeu vede cum necazul te întăreşte şi-ţi îmbogăţeşte viaţa.

Nu, prietene, nu plouă cu nenorociri peste tine. Plouă cu sensibilitate, cu dragoste, cu compasiune, cu răbdare, şi cu o mie de alte flori şi roade ale binecuvântatului Duh Sfânt. Şi ele aduc vieţii tale o bogăţie spirituală pe care toată prosperitatea şi facilităţile acestei lumi n-o pot produce niciodată în omul tău dinăuntru. J.M.M.

Cântări prin furtună O h a r p ă s t ă t e a î n v ă z d u h u l c a l m ş i l i n i ş t i t , Î n c a r e p l o i t o r e n ţ i a l e d e s o a r e s c ă l d a u m i i d e f l o r i p a r f u m a t e ; U n c ă l ă t o r î n c o v o i a t d e p o v a r a g r i j i l o r S e l u p t a d e d i m i n e a ţ ă p â n ă l a a m u r g u l u m b r e l o r s e r i i S ă z d r ă n g ă n e s u n e t e p l ă c u t e d i n c o r z i l e n e c â n t ă t o a r e ; P e l e r i n u l s e l u p t ă î n z a d a r c u f i e c a r e c o a r d ă c a r e n u r ă s p u n d e , P â n ă c â n d t u n e t u l f u r t u n i i c â n t ă , Ş i , m i ş c â n d u - s e p r i n f u r t u n ă , d e g e t e l e D o m n u l u i D a u v i a ţ ă u n u i c â n t e c m i n u n a t ; Ş i d e ş i v â n t u r i l e c a r e b a t î m p l i n e s c f a p t e l e l o r s o l d ă ţ e ş t i , S u n e t u l t r o m p e t e i l o r f a c e o m u z i c ă m i n u n a t ă Î n t i m p c e g l a s u l c o n v i n g ă t o r a l l u i D u m n e z e u c â n t ă d r a g o s t e a p r i n f u r t u n ă .

16 Iunie

D e l a E l î m i v i n e n ă d e j d e a . ( P s a l m u l 6 2 : 5 )

Cât de des neglijăm să căutăm răspunsurile la ceea ce am cerut, lucru care arată lipsă de stăruinţă în cererile noastre. Un fermier nu este niciodată mulţumit până nu-şi strânge recolta. Un trăgător de elită se uită dacă glonţul lui a nimerit sau nu ţinta; şi un doctor urmăreşte efectul medicamentului pe care l-a prescris. Ar trebui un creştin să fie mai neglijent cu privire la efectul lucrării lui în rugăciune?

Fiecare rugăciune a creştinului, indiferent dacă este pentru binecuvântări temporale sau spirituale, va primi un răspuns complet dacă îndeplineşte anumite cerinţe biblice. Trebuie făcută cu credinţă şi în acord cu voia lui Dumnezeu. Trebuie să se bazeze pe promisiunea lui Dumnezeu, să fie făcută în Numele Domnului Isus Hristos şi sub influenţa Duhului Sfânt.

Dumnezeu răspunde întotdeauna intenţiilor generale din rugăciunile poporului Său. Şi aceasta nu numai pentru a-Şi revela gloria, ci şi pentru a-i asigura creştinului bunăstarea spirituală şi eternă. Deoarece vedem în Scriptură că Domnul Isus Hristos n-a respins niciodată nici măcar un singur solicitant care a venit la El, putem avea încredere că nici o rugăciune făcută în Numele Lui nu va fi în zadar.

Răspunsul la rugăciunea noastră poate veni fără ca noi să-i putem discerne apropierea. O sămânţă care este îngropată în pământ în timpul iernii, deşi ascunsă şi aparent moartă şi pierdută, prinde totuşi rădăcini pentru primăvara de mai târziu şi pentru recoltă. Bickersteth

Răspunsurile întârziate la rugăciune nu sunt doar încercări ale credinţei; ele ne dau ocazia de a-L onora pe Dumnezeu prin încrederea noastră neclintită în El chiar şi atunci când trebuie să înfruntăm refuzul aparent al rugăciunii noastre.

Charles H. Spurgeon

17 Iunie

Ş i v e n e a u n v u i e t c a r e p o r n e a d e d e a s u p r a c e r u l u i î n t i n s p e s t e c a p e t e l e l o r ; i a r c â n d s e o p r e a u î ş i l ă s a u a r i p i l e î n j o s .

( E z e c h i e l 1 : 2 5 )

Care este semnificaţia acestor cuvinte: „iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos“? Oamenii întreabă deseori: „Cum pot auzi glasul Domnului?“ Acesta este secretul: aceste „făpturi vii“ (v.5) au auzit glasul când s-au oprit şi şi-au lăsat aripile în jos.

Toţi am văzut o pasăre bătând din aripi în timp ce stă pe loc. Dar în acest verset ni se spune că „venea un vuiet … când se opreau şi-şi lăsau aripile în jos“.

Stai vreodată, sau chiar îngenunchezi, înaintea Domnului şi totuşi eşti conştient de o tulburare în duhul tău? Dacă da, înseamnă că nu eşti cu adevărat liniştit în prezenţa Lui.

Cineva drag mi-a vorbit chiar despre acest lucru acum câteva zile. „M-am rugat pentru un anumit lucru“, a spus ea, „dar n-am aşteptat să vină răspunsul“. Nu s-a liniştit îndeajuns ca să-L audă pe Dumnezeu vorbind, dar în schimb a plecat urmându-şi propriul punct de vedere. Rezultatul s-a dovedit dezastruos, şi a fost nevoită să se întoarcă înapoi pe acelaşi drum.

O, ce multă energie risipim! Ce mult timp pierdem când refuzăm să lăsăm aripile duhului nostru în jos şi să stăm tăcuţi înaintea Lui! Imaginaţi-vă calmul, liniştea şi pacea care vor veni în timp ce aşteptăm în prezenţa Sa până ce-L auzim!

Atunci, şi numai atunci, putem şi noi să alergăm şi să ne întoarcem, „ca fulgerul“ (v.14), îndreptându-ne „încotro vrea Duhul“ (v.20).

F i i l i n i ş t i t ! M ă c a r a c u m f i i l i n i ş t i t ! C e v a c e s u f l e t u l t ă u n - a a u z i t n i c i o d a t ă , C e v a n e c u n o s c u t o r i c ă r u i c â n t e c d e p a s ă r e , C e v a n e ş t i u t d e v r e u n v â n t , o r i v a l , o r i s t e a , U n m e s a j d i n ţ a r a î n d e p ă r t a t ă a T a t ă l u i , C e v a f a c e s ă t r e s a r ă s u f l e t u l p l i n d e d o r d u p ă d u l c e a b u c u r i e , Ş i c a r e v i n e l a t i n e n u m a i c â n d e ş t i l i n i ş t i t . F i i l i n i ş t i t ! M ă c a r a c u m f i i l i n i ş t i t ! O d u l c e ş i p r e a b l â n d ă p r e z e n ţ ă v i n e ; S a n d a l e l e - I a l b e p ă ş e s c f ă r ă z g o m o t . E s t e M â n g â i e t o r u l t r i m i s d e I s u s S ă - ţ i e x p l i c e c e î n s e a m n ă c u v i n t e l e c e l e - a s p u s .

E l u m p l e d u h u l b i n e v o i t o r , c a r e - L a ş t e a p t ă . D a c ă v r e i s ă a u z i m e s a j u l S ă u , D r a g ă s u f l e t e , f i i l i n i ş t i t !

18 Iunie

Î n t ă r i ţ i - v ă d a r m â i n i l e o b o s i t e ş i g e n u n c h i i s l ă b ă n o g i ţ i ; c r o i ţ i c ă r ă r i d r e p t e c u p i c i o a r e l e v o a s t r e ,

p e n t r u c a c e l c e ş c h i o p ă t e a z ă s ă n u s e a b a t ă d i n c a l e , c i m a i d e g r a b ă s ă f i e v i n d e c a t .

( E v r e i 1 2 : 1 2 - 1 3 )

Acest verset este un cuvânt de încurajare de la Dumnezeu pentru noi pentru a ne întări mâinile credinţei şi genunchii rugăciunii. Prea adesea credinţa noastră oboseşte, slăbeşte şi devine nepăsătoare, iar rugăciunile noastre îşi pierd puterea şi eficacitatea.

Ilustraţia Domnului de aici ne constrânge puţin. El ne atrage atenţia că atunci când suntem atât de descurajaţi şi de înfricoşaţi încât până şi un mic obstacol ne descurajează şi ne sperie, suntem tentaţi să-l ocolim. Mai degrabă am lua-o pe o cale mai uşoară decât să înfruntăm obstacolul. Poate că este o suferinţă fizică pe care Dumnezeu este gata s-o vindece, dar necesită un efort din partea noastră. Tentaţia este să găsim ajutor la altcineva sau să ocolim obstacolul pe altă cale.

Tindem să găsim multe căi de a ocoli situaţiile critice în loc să trecem prin ele. Deseori ne confruntăm cu ceva care ne înfricoşează sau ne depăşeşte şi căutăm să evităm problema cu scuza: „Nu sunt întru totul pregătit pentru asta acum“. Poate necesită un sacrificiu, sau poate cere ascultarea noastră într-un anumit domeniu. Poate trebuie să înfruntăm un Ierihon, sau ne lipseşte curajul de a ajuta pe cineva şi de a ne ruga cu cineva pentru problemele pe care le are. Poate că avem o rugăciune care-şi aşteaptă împlinirea sau poate o problemă de sănătate parţial rezolvată, şi continuăm să ne învârtim în jurul ei.

Dumnezeu spune: „Întăriţi-vă dar mâinile obosite“. Mergi drept prin torent, şi priveşte! Apele se vor despărţi, Marea Roşie se va despica, Iordanul se va împărţi, şi Domnul te va conduce spre victorie.

Nu îngădui picioarelor tale să „se abată din cale“, ci lasă-ţi trupul „să fie vindecat“, şi credinţa ta, întărită. Mergi drept înainte, nu lăsa nici un Ierihon necotropit în urma ta, şi nici un loc în care Satan să se poată lăuda că te-a copleşit. Aceasta este o lecţie preţioasă şi extrem de practică. Cât de des ne găsim în astfel de situaţii!

Poate că aici te afli şi tu astăzi. A. B. Simpson Nu da nici cea mai mică atenţie descurajării. Înaintează, despicând valurile, ca un

vapor cu aburi, care merge înainte orice ar fi, înfruntând mări furtunoase sau liniştite, şi când plouă şi când e soare. Adu-ţi aminte că scopul este să transporţi încărcătura şi s-o aduci în port. Maltbie D. Babcock

19 Iunie

G r â u l s e b a t e . ( I s a i a 2 8 : 2 8 )

Mulţi dintre noi nu putem fi folosiţi ca hrană pentru cei flămânzi din lume, pentru că mai întâi trebuie să fim zdrobiţi în mâinile lui Hristos. „Grâul se bate“, şi fiind o binecuvântare a Lui deseori necesită necazuri de partea noastră. Totuşi nici chiar necazul nu este un preţ prea mare de plătit pentru privilegiul de a atinge alte vieţi cu binecuvântările lui Hristos. Lucrurile cele mai preţuite de noi astăzi au ajuns la noi prin lacrimi şi durere. J. R. Miller

Dumnezeu m-a făcut ca pâinea pentru cei aleşi de El, şi dacă este necesar să fiu „sfărâmat“ între dinţii leilor pentru a-i hrăni pe copiii Lui, atunci binecuvântat să fie Numele Domnului. Ignatius

Pentru a lumina puternic, vieţile noastre trebuie mai întâi să treacă prin

foc. Cu alte cuvinte, încetăm să-i binecuvântăm pe alţii când încetăm să mai sângerăm.

Sărăcia, strâmtorarea, şi nenorocirea au propulsat pe mulţi spre o viaţă de

eroism moral şi măreţie spirituală. Dificultăţile ne provoacă energia şi perseverenţa, dar aduc la viaţă cele mai puternice calităţi ale sufletului nostru. Greutăţile sunt cele care fac să funcţioneze vechiul ceas al bunicului. Şi mulţi marinari s-au confruntat cu vânturi puternice şi potrivnice, dar le-au folosit pentru a-i ajuta să ajungă în port. Dumnezeu a ales împotrivirea pe post de catalizator pentru credinţa şi pentru slujirea noastră sfântă.

Cele mai proeminente figuri din Scriptură au fost treierate, zdrobite, şi măcinate pentru pâinea celor flămânzi. Pentru că a stat în capul seriei, îndurând întristarea, dar rămânând ascultător, pe diploma lui Avraam stau scrise acum aceste cuvinte: „Tatăl Credinţei“.

Iacov, ca şi grâul, a suferit severe treierări şi măcinări. Iosif a fost bătut şi zdrobit, şi a fost nevoit să îndure intrigile din casa lui Potifar şi închisoarea Egiptului înainte să ajungă pe tronul său.

David, vânat ca un animal de pradă prin munţi, a fost zdrobit, obosit de atâtea drumuri şi istovit, şi prin aceasta măcinat pentru pâinea unei împărăţii. Pavel n-ar fi putut ajunge niciodată pâine pentru casa Cezarului dacă n-ar fi îndurat zdrobirea prin biciuire şi lapidare. El a fost măcinat într-o făină fină pentru familia regală romană.

Lupta vine înaintea victoriei. Dacă Dumnezeu a ales încercări speciale pentru tine ca să le înduri, să fii sigur că a păstrat un loc foarte special în inima Lui doar pentru tine. Un suflet bine zdrobit este un suflet ales.

20 iunie

U r e c h i l e t a l e v o r a u z i d u p ă t i n e g l a s u l c a r e v a z i c e : „ I a t ă d r u m u l , m e r g e ţ i p e e l ! “ c â n d v e ţ i v o i s ă v ă m a i a b a t e ţ i l a d r e a p t a s a u l a s t â n g a .

( I s a i a 3 0 : 2 1 )

Când avem îndoieli sau înfruntăm dificultăţi, când alţii propun căi de acţiune contradictorii, când prudenţa dictează o cale, iar credinţa alta, trebuie să fim liniştiţi. Trebuie să reducem la tăcere orice persoană intrusă, să ne calmăm în liniştea sfântă a prezenţei lui Dumnezeu, să studiem Cuvântul Său ca ghid, şi cu adevărată smerenie să ne concentrăm atenţia asupra Lui. Trebuie să ne lăsăm firea în lumina pură emanată de faţa Sa, cu dorinţa vie de a cunoaşte numai ceea ce Dumnezeu, Domnul nostru, va decide pentru noi. Curând El va revela prin consiliul Său secret un sens clar şi sigur al direcţiei Sale.

Este neînţelept pentru un proaspăt credincios să depindă numai de această abordare. El ar trebui să aştepte ca şi împrejurările să-i confirme ceea ce i-a descoperit Dumnezeu. Însă creştinii care au trecut prin multe experienţe în umblarea lor cu El cunosc marea valoare a părtăşiei tainice cu Domnul ca fiind un mijloc prin care putem discerne voia Sa.

Nu ştii sigur în ce direcţie trebuie s-o apuci? Întreabă-L pe Dumnezeu şi primeşte călăuzire fie de la lumina zâmbetului Său, fie de la norul refuzului Său. Trebuie să fii singur cu El, acolo unde luminile şi întunecimile acestei lumi nu pot pătrunde şi unde opiniile altora nu pot ajunge la tine. Trebuie de asemenea să ai curajul de a aştepta în linişte, chiar când toată lumea din jurul tău insistă să iei o decizie sau să acţionezi imediat. Dacă vei face aceste lucruri, voia lui Dumnezeu va fi clară pentru tine. Şi-L vei cunoaşte mai mult, pătrunzând mai adânc în fiinţa Lui şi în inima Lui plină de dragoste. Toate acestea vor fi un dar copleşitor pentru tine. Va fi o experienţă cerească, un privilegiu etern şi preţios, şi o bogată răsplată pentru orele lungi de aşteptare. David

„ S T A I L I N I Ş T I T “ , s u f l e t e a l m e u , c ă c i a ş a p o r u n c e ş t e D o m n u l t ă u : C h i a r c â n d c a l e a t a p a r e b l o c a t ă , l a s - o - n m â i n i l e L u i î n ţ e l e p t e ; B r a ţ u l S ă u p u t e r n i c d e s p i c ă v a l u l . „ S t a i l i n i ş t i t “ , s u f l e t e a l m e u , „ s t a i l i n i ş t i t “ ş i v e i v e d e a C u m p o a t e D u m n e z e u s ă f a c ă „ i m p o s i b i l u l “ p e n t r u t i n e , C ă c i p r i n t r - o m a r e e l i b e r a r e s a l v e a z ă E l . N u t e i m p a c i e n t a , c i s t a i î n l i n i ş t e , C h i a r c â n d e ş t i î n c o n j u r a t d i n t o a t e p ă r ţ i l e , Î n t r - u n f e l p e c a r e d u h u l t ă u n u - l p o a t e î n ţ e l e g e . D u m n e z e u n u - ţ i p o a t e e l i b e r a c a l e a , p â n ă n u t e l i n i ş t e ş t i , C a E l s ă p o a t ă l u c r a î n t i n e v o i a S a b i n e c u v â n t a t ă , Ş i i n i m a ş i v o i n ţ a t a î n t r e a g ă s ă s e p l e c e î n a i n t e a L u i .

„ F I I L I N I Ş T I T “ , s u f l e t e a l m e u , c ă c i n u m a i c â n d e ş t i l i n i ş t i t , P o a t e D u m n e z e u s ă ţ i S e d e s c o p e r e ; p â n ă c â n d P r i n t i n e , d r a g o s t e a , l u m i n a ş i v i a ţ a L u i p o t c u r g e l i b e r e ; Î n l i n i ş t e D u m n e z e u p o a t e l u c r a p r i n t i n e ş i p o a t e a t i n g e S u f l e t e l e d i n j u r u l t ă u . A p o i , p r i n t i n e , l e p o a t e î n v ă ţ a L e c ţ i i l e S a l e , ş i - Ş i p o a t e a r ă t a p u t e r e a î n s l ă b i c i u n e . „ F I I L I N I Ş T I T “ – u n p a s m a i a p ă s a t î n c r e d i n ţ ă ş i o d i h n ă . „ F i i l i n i ş t i t ş i c u n o a ş t e “ T a t ă l t ă u c u n o a ş t e c e l m a i b i n e C a l e a p e c a r e s ă - Ş i î n d r u m e c o p i l u l s p r e a c e a ţ a r ă m i n u n a t ă , O ţ a r ă „ î n s o r i t ă “ , u n d e c u r g a p e l i n i ş t i t e ; U n d e s u f l e t e l e p l i n e d e d o r s u n t s a t i s f ă c u t e , ş i „ c u n o s c P e D u m n e z e u l l o r “ , ş i - I c â n t ă l a u d ă p e n t r u t o t c e - a p l ă n u i t .

s e l e c t a t

21 Iunie

S - a a u z i t c ă e s t e î n c a s ă . ( M a r c u 2 : 1 )

Coralii adulţi nevertebraţi, cunoscuţi ca polipi, lucrează sub apă construind recife de corali. Ei fac aceasta fără să-şi imagineze vreodată măcar că ei construiesc fundaţia unei noi insule, care într-o zi va susţine plante şi animale şi va fi un cămin în care copiii lui Dumnezeu se vor naşte şi vor fi echipaţi pentru gloria eternă ca „împreună moştenitori cu Hristos“ (Romani 8:17).

Preaiubitule, dacă locul tău în armata lui Dumnezeu este ascuns şi retras, nu bombăni şi nu te plânge. Şi nu căuta să fugi de voia Lui şi de circumstanţele în care El te-a pus. Adu-ţi aminte că fără polipi recifele de corali n-ar putea fi construite niciodată, şi că Dumnezeu cheamă nişte oameni să fie polipi spirituali. El este în căutarea celor care vor să slujească în locuri ascunse de ochii celorlalţi, însă în văzul cerului, şi care sunt susţinuţi de Duhul Sfânt.

Va veni o zi când Domnul Isus va acorda răsplătirile Sale. În ziua aceea unii oameni se vor întreba cum ai ajuns tu să meriţi o răsplată anume, din moment ce n-au auzit niciodată de tine. Dar adu-ţi aminte că El nu greşeşte niciodată. selectat

C h i a r a c o l o u n d e s t a i î n m i j l o c u l c o n f l i c t u l u i ,

A c o l o e s t e l o c u l t ă u . C h i a r a c o l o u n d e c r e z i c ă n - a i n i m i c d e f ă c u t ,

N u - ţ i a s c u n d e f a ţ a . D u m n e z e u t e - a p u s a c o l o p e n t r u u n s c o p ,

O r i c a r e a r f i e l ;

G â n d e ş t e - t e c ă E l t e - a a l e s p e n t r u e l ; L u c r e a z ă c r e d i n c i o s .

P u n e - ţ i a r m u r a ! F i i c r e d i n c i o s C â n d m u n c e ş t i s a u c â n d t e o d i h n e ş t i !

O r i c e a r f i , n u t e î n d o i n i c i o d a t ă C ă c e a m a i b u n ă c a l e e a l u i D u m n e z e u .

P e t i m p d e l u p t ă s a u d e v e g h e r e , R ă m â i n e c l i n t i t , r ă m â i î n a d e v ă r ;

A c e a s t a e s t e l u c r a r e a p e c a r e S t ă p â n u l t ă u Ţ i - o d ă d e f ă c u t .

s e l e c t a t Eliberaţi de pericol, putem lăsa în urmă o mare adunare de credincioşi, o experienţă

inspirată pe vârf de munte, sau o părtăşie folositoare cu „cei neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi“ (Evrei 12:23), ca să ne întoarcem la modestul şi simplul nostru Emaus, la casa înspăimântătoare a colosenilor, sau chiar la câmpul de misiune din îndepărtata Macedonie. Putem face aceasta deplin asiguraţi că oriunde ne-a pus Dumnezeu, şi în fiecare detaliu al vieţii noastre de zi cu zi, El a rânduit ţara pe care trebuie s-o stăpânim până la hotarele ei şi a rânduit victoria pe care trebuie s-o câştigăm. Northcote Deck

22 Iunie

D r a g o s t e a a c o p e r ă t o a t e g r e ş e l i l e . ( P r o v e r b e 1 0 : 1 2 ) U r m ă r i ţ i d r a g o s t e a .

( 1 C o r i n t e n i 1 4 : 1 [ v e z i ş i 1 C o r i n t e n i 1 3 : 7 - 1 3 ] )

Când eşti frământat, împărtăşeşte-ţi problemele doar cu Dumnezeu. Am citit de curând despre o experienţă personală a unui scump copil al lui Dumnezeu. M-a impresionat atât de mult că aş vrea să v-o relatez şi vouă aici.

„La miezul nopţii nu puteam să dorm deloc“, scria ea. „Valuri de crudă nedreptate treceau peste mine, şi acoperământul dragostei părea că a fost înlăturat din inima mea fără să-mi dau seama. În mare agonie am strigat către Dumnezeu să-mi dea putere să mă supun îndemnului Său: «Dragostea acoperă toate greşelile».

Imediat Duhul Său a început să lucreze în mine puterea care în cele din urmă a adus uitarea. Mintal, am săpat un mormânt, aruncând în mod deliberat pământul afară până când s-a făcut o groapă foarte adâncă. Cu durere, am coborât greşeala care mă rănise în mormânt şi-am aruncat repede pământul peste ea. Apoi am acoperit cu grijă groapa cu gazon, am plantat pe el trandafiri albi frumoşi şi flori de nu-mă-uita, după care mi-am văzut repede de drum.

Dintr-odată un somn liniştit a venit peste mine. Şi rana care părea mortală a fost vindecată fără să lase vreo cicatrice. Dragostea lui Dumnezeu a acoperit atât de bine totul că astăzi nici nu-mi mai amintesc ce mi-a cauzat suferinţa“.

A f o s t o c i c a t r i c e p e a c e l p o v â r n i ş d e m u n t e ,

T ă i a t ă a c o l o u n d e o d a t ă f u r t u n a c r u d ă a c ă l c a t ; O s t e a r p ă ş i p u s t i e p r ă p a s t i e , c a r e s e î n t i n d e a l a r g

P e s t e g a z o n u l m o a l e ş i v e r d e . D a r a n i i a u t r e c u t m a i d e p a r t e p e s u b p i n i i p u r p u r i i ,

Ş i a u a c o p e r i t d i n n o u c i c a t r i c e a c u i a r b ă ş i m u ş c h i , Ş i a u l ă s a t - o a c u m c u f l o r i ş i v i ţ ă , m a i f r u m o a s ă

D e c â t f u s e s e î n a i n t e . A f o s t o d a t ă o r a n ă î n t r - o i n i m ă b u n ă ,

D i n c a r e d u l c e a ţ a v i e ţ i i p ă r e a c ă s e s c u r g e ş i m o a r e ; Ş i î n c r e d e r e a d r a g o s t e i s - a s c h i m b a t î n d u r e r e a m a r ă ,

Î n t i m p c e a n i i t r i ş t i t r e c e a u î n c e t . D a r p e c â n d t r e c e a u , n e v ă z u t u n î n g e r s - a f u r i ş a t

Ş i a l ă s a t u n b a l s a m v i n d e c ă t o r p e r a n ă , P â n ă c â n d d r a g o s t e a a c r e s c u t m a i p u r ă î n i n i m a v i n d e c a t ă ,

Ş i p a c e a s - a î n t o r s d i n n o u .

23 Iunie

P e t r u a c o b o r â t d i n c o r a b i e ş i a î n c e p u t s ă u m b l e p e a p e c a s ă m e a r g ă l a I s u s . D a r , c â n d a v ă z u t c ă v â n t u l e r a t a r e ,

s - a t e m u t ; ş i f i i n d c ă î n c e p e a s ă s e a f u n d e , a s t r i g a t : „ D o a m n e , s c a p ă - m ă ! “ ( M a t e i 1 4 : 2 9 - 3 0 )

John Bunyan a spus că Petru a avut într-adevăr puţină credinţă, chiar şi-n mijlocul îndoielilor lui. Cu toate că a strigat de frică, a strigat după ce a coborât din barcă şi a mers ca să ajungă la Domnul Isus.

În acest pasaj din Scriptură, vedem că privirea lui Petru era de fapt o piedică. Odată ce a păşit afară din barcă, valurile nu mai erau treaba lui. Preocuparea lui ar fi trebuit să fie numai cărarea de lumină care strălucea prin întuneric de la Hristos Însuşi. Chiar şi strălucirea unei împărăţii de zece ori mai strălucitoare decât cea a Egiptului antic n-ar fi trebuit să distragă atenţia lui Petru.

Când Domnul te cheamă să vii pe ape, păşeşte afară cu credinţă şi bucurie. Şi nu-ţi lua niciodată privirea de la El nici o clipă. Nu vei învinge măsurând valurile, nici nu te vei

întări măsurând vântul. Dacă încerci să studiezi pericolul aceasta îţi poate cauza de fapt căderea înaintea lui. Dacă te opreşti la dificultăţi, valurile se vor sparge peste capul tău.

„Ridică-[ţi] ochii spre munţi“ (Ps. 121:1) şi mergi înainte. Nu există altă cale.

Ţ i - e f r i c ă s ă t e a v â n ţ i m a i d e p a r t e ? C r e d i n ţ a t e l a s ă s ă î n o ţ i !

E l n u t e v a l ă s a n i c i o d a t ă ; D o a r p r i n î n c r e d e r e v e i c u n o a ş t e

P ă r t ă ş i a c u E l .

24 Iunie

V r e a c i n e v a … s ă - M i p o r u n c e a s c ă … p e n t r u l u c r a r e a m â i n i l o r M e l e ? ( I s a i a 4 5 : 1 1 )

Domnul Isus a abordat acest subiect cu Dumnezeu când a spus: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu“ (Ioan 17:24). Iosua l-a folosit în timpul marii lui victorii, când şi-a ridicat suliţa spre soarele care apunea şi a strigat cu glas tare: „Opreşte-te, soare“ (Iosua 10:12). Ilie a făcut uz de el când a oprit ploaia din cer şi a pornit-o din nou după trei ani şi jumătate. Martin Luther l-a urmat când, îngenunchind lângă colegul său muribund, Philipp Melanchthon, a interzis morţii să-şi ia victima.

Este o relaţie minunată în care Dumnezeu ne îndeamnă să intrăm. Cu siguranţă suntem familiarizaţi cu pasaje din Scriptură ca cel care urmează după versetul de mai sus: „Eu cu mâinile Mele am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor“ (Isaia 45:12). Dar a şti că Dumnezeu ne îndeamnă să-I poruncim să intervină, ne dezvăluie o schimbare surprinzătoare în relaţia noastră obişnuită!

Ce diferenţă între această atitudine şi ezitarea şi nesiguranţa rugăciunilor noastre lipsite de credinţă, cu care ne-am obişnuit atât de mult! Repetarea constantă a rugăciunilor noastre le-a făcut să-şi piardă puterea de pătrundere.

Gândeşte-te cât de des Domnul Isus, în timpul misiunii Sale pământeşti, i-a pus pe alţii în postura de a-I porunci. „Când au ieşit din Ierihon“, Domnul Isus S-a oprit şi a răspuns celor doi orbi care L-au chemat. „Ce vreţi să vă fac?“ (Matei 20:29,32). Era ca şi cum El ar fi zis: „Puteţi să-Mi porunciţi“.

Am putea uita vreodată cum i-a dat Domnul Isus cheia resurselor Sale unei grecoaice de obârşie siro-feniciană datorită răspunsului pe care I l-a dat? De fapt, El i-a spus să ia tot ce are nevoie (vezi Marcu 7:24-30).

Ce minte omenească poate realiza pe deplin întreaga semnificaţie a poziţiei înalte la care Dumnezeu, în dragostea Sa, îi ridică pe copilaşii Lui? El pare să spună: „Toate

resursele Mele sunt la dispoziţia ta“. „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face“ (Ioan 14:13). F. B. Meyer

S p u n e m u n t e l u i a c e s t u i a : „ D u - t e ,

A r u n c ă - t e î n m a r e “ ; Ş i n u t e î n d o i î n i n i m a t a

C ă a ş a s e v a î n t â m p l a . A ş a v a f i , n u t e î n d o i d e C u v â n t u l L u i , S o m e a z ă - ţ i m u n t e l e p r i n D o m n u l ! R e v e n d i c ă - ţ i d r e p t u l l a r ă s c u m p ă r a r e ,

C u m p ă r a t c u s â n g e s c u m p ; T r i n i t a t e a s - a u n i t

C a s ă - l f a c ă r e a l ş i b u n . A ş a v a f i , s u p u n e - t e C u v â n t u l u i , S o m e a z ă - ţ i m u n t e l e p r i n D o m n u l ! E u l , b o a l a , n e c a z u l , p ă c a t u l ,

D o m n u l l e - a p u r t a t î n z i u a a c e e a Î n P r e a i u b i t u l S ă u ,

Ş i t u e ş t i e l i b e r a t d e a c u m . S - a f ă c u t , o d i h n e ş t e - t e î n C u v â n t u l L u i , S o m e a z ă - ţ i m u n t e l e p r i n D o m n u l ! Î n c o n j o a r ă z i d u l v r ă j m a ş u l u i

C u o r u g ă c i u n e t ă c u t ă , a p o i î n a l ţ ă – Î n a i n t e s ă - i c a d ă m e t e r e z e l e –

S t r i g ă t u l d e l a u d ă a l v i c t o r i e i . A ş a v a f i , c r e d i n ţ a s e o d i h n e ş t e î n s i g u r a n ţ ă , S o m e a z ă - ţ i m u n t e l e p r i n D o m n u l ! M a s i v e l e p o r ţ i d e a r a m ă ,

B a r e l e d e f i e r c e d e a z ă , C a s ă - i l a s e p e c r e d i n c i o ş i s ă t r e a c ă ,

Î n v i n g ă t o r i î n o r i c e d o m e n i u . A ş a v a f i , v r ă j m a ş i i a u f o s t r e s p i n ş i , S o m e a z ă - ţ i m u n t e l e p r i n D o m n u l ! I a d e c i c r e d i n ţ a l u i D u m n e z e u ,

E l i b e r e a z ă - t e d e î n t i n a r e a î n d o i e l i i ; T o i a g u l c a r e f a c e m i n u n i

A r u n c ă t o a t ă r a ţ i u n e a a f a r ă . A ş a v a f i , b i z u i e - t e p e C u v â n t , S o m e a z ă - ţ i m u n t e l e p r i n D o m n u l !

selectat

25 Iunie

D o m n u l a z i s l u i M o i s e : „ … S p u n e c o p i i l o r l u i I s r a e l s ă p o r n e a s c ă î n a i n t e . T u , r i d i c ă - ţ i t o i a g u l ,

î n t i n d e - ţ i m â n a s p r e m a r e “ . ( E x o d 1 4 : 1 5 - 1 6 )

Drag copil al lui Dumnezeu, imaginează-ţi acel marş triumfal! Imaginează-ţi copiii extaziaţi pe care părinţii încercau mereu să-i potolească şi să-i oprească din explozia lor de întrebări. Gândeşte-te cum trebuie să fi trăit femeile emoţia aceea nestăpânită când s-au văzut salvate dintr-odată de o soartă mai rea decât moartea. Imaginează-ţi cât de ruşinaţi şi de mustraţi trebuie să se fi simţit bărbaţii de lângă ele pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu şi s-au plâns de Moise. Şi când vizualizezi zidurile măreţe de apă ale Mării Roşii, despărţite de mâna întinsă a Celui Veşnic ca răspuns la credinţa unui singur om, afli ce va face Dumnezeu pentru ai Săi.

Nu te înspăimânta niciodată de vreo consecinţă care rezultă din supunerea absolută faţă de porunca Lui. Nu te teme niciodată de apele furioase care-ţi stau înainte şi care prin mândrul lor dispreţ îţi împiedică progresul. Dumnezeu este mai mare decât urletul apelor înfuriate şi decât valurile puternice ale mării. „Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie“ (Psalmul 29:10). O furtună nu este altceva decât tivul mantiei Sale, semnul venirii Lui şi dovada prezenţei Lui.

Îndrăzneşte să te încrezi în El! Îndrăzneşte să-L urmezi! Apoi descoperă că forţele care-ţi blocau progresul şi-ţi ameninţau viaţa devin la porunca Lui chiar materialele pe care le foloseşte pentru a construi calea libertăţii tale. F. B. Meyer

A i a j u n s l a M a r e a R o ş i e a v i e ţ i i t a l e , U n d e , î n c i u d a a t o t c e p o ţ i f a c e , N u e x i s t ă n i c i o i e ş i r e , n i c i - o c a l e d e î n t o a r c e r e , N u e x i s t ă n i c i o a l t ă c a l e d e c â t p r i n e a ? A t u n c i a ş t e a p t ă - L p e D o m n u l c u o î n c r e d e r e s e n i n ă P â n ă c â n d n o a p t e a f r i c i i t a l e s e v a d u c e ; E l v a t r i m i t e v â n t u l , v a î n g r ă m ă d i ş u v o a i e l e , C â n d v a s p u n e s u f l e t u l u i t ă u : „ P o r n e ş t e î n a i n t e “ . Ş i m â n a L u i t e v a c o n d u c e t o t d r u m u l – p â n ă l a c a p ă t – Î n a i n t e c a z i d u r i l e d e a p ă s ă s e r o s t o g o l e a s c ă , N i c i u n v ră j m aş nu t e p oat e a ju n ge , n i c i un v a l n u t e p oat e a t i n ge ,

N i c i c e a m a i f u r i o a s ă m a r e n u t e p o a t e î n e c a ; T a l a z u r i l e a g i t a t e p o t s ă - ş i î n a l ţ e c r e s t e l e , S p u m a l o r s e p o a t e s p a r g e l a p i c i o a r e l e t a l e , D a r t u v e i p ă ş i p e f u n d u l m ă r i i c a p e p ă m â n t u s c a t P e c a l e a p e c a r e o v a c r o i D o m n u l t ă u . L a s t r a j a d i m i n e ţ i i , s u b n o r u l î n ă l ţ a t , N u - L v e i v e d e a d e c â t p e D o m n u l s i n g u r , C â n d t e v a c o n d u c e m a i d e p a r t e d i n l o c u l m ă r i i S p r e o ţ a r ă p e c a r e n - a i c u n o s c u t - o ; Ş i t e m e r i l e t a l e v o r t r e c e c u m a u t r e c u t ş i v r ă j m a ş i i t ă i , N u - ţ i v a m a i f i n i c i o d a t ă f r i c ă ; V e i c â n t a l a u d e l e L u i î n t r - u n l o c m a i b u n , U n l o c p r e g ă t i t d e î n s ă ş i m â n a S a .

Annie Johnson Flint

26 Iunie

Ş i c e a r e a f a c e d a c ă u n i i n - a u c r e z u t ? N e c r e d i n ţ a l o r v a n i m i c i e a c r e d i n c i o ş i a l u i D u m n e z e u ?

( R o m a n i 3 : 3 )

Bănuiesc că sursa fiecărui pic de necaz din viaţa mea poate fi urmarea simplei necredinţe. Dacă am credinţă cu adevărat, trecutul este iertat în totalitate, prezentul este umplut cu putere şi viitorul este strălucit şi plin de speranţă, cum aş putea fi altfel decât complet fericit?

Da, viitorul este strălucit datorită credincioşiei lui Dumnezeu. Adevărul Său statornic nu se schimbă după starea mea sufletească, şi El nu şovăie niciodată când mă împiedic şi cad peste o promisiune de-a Lui prin necredinţa mea. Credincioşia Lui rămâne neclintită şi proeminentă ca piscurile de mărgăritar ale munţilor care despică norii eternităţii. Şi poalele munţilor Lui sunt înrădăcinate la o adâncime fără fund pe stânca lui Dumnezeu.

Mont Blanc nu dispare, devenind o imagine trecătoare sau o pâclă ciudată, numai pentru că un căţărător ameţeşte când urcă pe versanţii lui. James Smetham

Este de mirare că noi nu primim binecuvântarea lui Dumnezeu după ce ne-am poticnit de promisiunea Lui prin necredinţă? Eu nu spun că credinţa merită un răspuns sau că putem lucra pentru a o câştiga. Dar Însuşi Dumnezeu a făcut din credinţă o condiţie a primirii, şi Dătătorul are dreptul suveran de a alege propriile condiţii pentru darurile Sale. Samuel Hart

Necredinţa întreabă în continuu: „Cum este posibil aceasta?“ E întotdeauna plină de „cum-uri“, însă credinţa are nevoie doar de un singur mare răspuns chiar şi pentru zece mii de „cum-uri“. Acel răspuns este – DUMNEZEU! C. H. M.

Nimeni nu poate împlini atât de mult într-un timp atât de scurt ca atunci când se roagă. Şi următorul gând cu siguranţă se potriveşte foarte bine cu tot ce ne-a învăţat Domnul Isus Hristos despre rugăciune. Dacă UN SINGUR CREDINCIOS CU CREDINŢĂ DEPLINĂ se ridică, istoria lumii va fi schimbată.

Vrei să fii TU acel unul singur care să se ridice, supunându-te suveranităţii şi călăuzirii lui Dumnezeu Tatăl nostru? A. E. McAdam

Rugăciunea fără credinţă degenerează repede într-o rutină fără rost sau într-o ipocrizie fără inimă. Însă rugăciunea făcută cu credinţă aduce omnipotenţa lui Dumnezeu ca suport al cererilor noastre. Este mai bine să nu ne rugăm până când întreaga noastră fiinţă nu participă la aceasta şi nu înţelege puterea rugăciunii. Când o rugăciune veritabilă este chiar şoptită, pământul şi cerul, trecutul şi viitorul, spun: „Amin!“

Acesta este modelul de rugăciune folosit de Hristos. P. C. M. Nimic nu rămâne în afara razei de acţiune a rugăciunii decât lucrurile care sunt în

afara voii lui Dumnezeu.

27 Iunie

D u m n e z e u l t ă u t e - a f ă c u t p u t e r n i c . Î n t ă r e ş t e , D u m n e z e u l e , c e a i f ă c u t p e n t r u n o i î n T e m p l u l T ă u . ( P s a l m u l

6 8 : 2 8 )

Domnul îmi dă tăria de bază a caracterului care mă înzestrează cu energia necesară şi cu abilitatea de a decide cum să-mi trăiesc viaţa. El mă întăreşte „în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru“ (Efeseni 3:16). Şi puterea pe care o dă El e durabilă, căci El este o sursă de putere pe care eu n-o pot epuiza.

„Puterea ta să ţină cât zilele tale“ (Deuteronom 33:25) – puterea voinţei mele, a dragostei mele, a discernământului meu, a idealurilor mele şi a realizărilor mele va ţine toată viaţa mea.

„Domnul este tăria mea“ (Exod 15:2) ca să merg mai departe. El îmi dă putere să merg pe calea lungă, dreaptă şi netedă, chiar şi când drumul monoton nu are întoarceri sau cotituri care să-ţi ofere surprize plăcute şi când duhul meu este deprimat de teribila corvoadă.

„Domnul este tăria mea“ pentru a urca. El este puterea mea ca să urc cărarea dreaptă şi îngustă pe Muntele de Dificultăţi, aşa cum a urcat creştinul din Călătoria Creştinului, şi să nu-mi fie frică.

„Domnul este tăria mea“ ca să cobor. Deseori, când părăsesc revigorantele înălţimi, unde vântul şi lumina soarelui m-au înconjurat, şi încep să cobor către valea mai închisă, cu căldură umedă şi sufocantă, inima mea se simte sfârşită. De fapt, recent, am auzit pe cineva spunând, referitor la creşterea propriei fragilităţi fizice: „Cel mai mult mă oboseşte când cobor!“

„Domnul este tăria mea“ ca să stau liniştit. Şi ce greu este de împlinit aceasta! De multe ori le spun altora când sunt obligat să stau liniştit: „Dacă aş putea măcar să fac ceva!“ Mă simt ca o mamă care stă lângă copilul ei bolnav şi nu are putere să-l vindece. Ce încercare grea! Însă a nu face nimic decât să stai liniştit şi să aştepţi necesită o putere teribilă.

„Domnul este tăria mea!“ „Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu“ (2 Corinteni 3:5). din Acoperit cu argint

28 Iunie

M - a m u i t a t , ş i i a t ă c ă o u ş ă e r a d e s c h i s ă î n c e r . ( A p o c a l i p s a 4 : 1 )

Să ne amintim că Ioan a scris aceste cuvinte când era încă pe insula Patmos. Era

acolo „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos“ (Apocalipsa 1:9). Fusese exilat pe această insulă, care era o închisoare izolată, stâncoasă şi neospitalieră. Şi totuşi, aici, în circumstanţe dificile – separat de toţi cei dragi ai lui din Efes, exclus de la închinarea cu biserica, şi condamnat la tovărăşia cu alţi captivi neplăcuţi – i-a fost dată această viziune ca un privilegiu special. Era ca un prizonier care a văzut „o uşă deschisă în cer“.

Să ne amintim de asemenea de Iacov, care s-a culcat în deşert după ce a părăsit casa tatălui său. „Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. … Şi Domnul stătea deasupra ei“ (Geneza 28:12-13).

Uşile cerului au fost deschise nu numai pentru aceşti doi oameni, ci şi pentru mulţi alţii. Şi după părerea lumii, circumstanţele lor erau cu totul nepotrivite pentru a primi asemenea revelaţii. Totuşi, cât de des n-am văzut „o uşă deschisă în cer“ pentru cei care sunt prizonieri sau captivi, pentru cei care suferă de o boală cronică sau pentru cei care sunt legaţi cu lanţurile de fier ale durerii de un pat de suferinţă, pentru cei care pribegesc pe pământ izolaţi în singurătate şi pentru cei care sunt ţinuţi departe de casa Domnului din cauza responsabilităţilor casei şi ale familiei.

Dar există condiţii pentru a vedea uşa deschisă. Trebuie să ştim ce înseamnă să fii „în Duhul“ (Apocalipsa 1:10). Trebuie să fim „cu inima curată“ (Matei 5:8) şi ascultători prin credinţă. Trebuie să dorim să privim „toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus“ (Filipeni 3:8). Şi apoi, odată ce Dumnezeu este totul pentru noi, astfel încât „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa“ (Fapte 17:28), uşa cerului va fi deschisă şi înaintea noastră. din Comentarii Devoţionale Zilnice

D u m n e z e u a r e m u n ţ i i L u i p u s t i i ş i g o i , U n d e n e c h e a m ă s ă n e o d i h n i m u n t i m p ; S t â n c i u n d e s ă r e s p i r ă m u n a e r m a i c u r a t , P i s c u r i s i n g u r a t i c e c a r e p r i n d p r i m u l z â m b e t a l z i l e i . D u m n e z e u a r e d e ş e r t u r i l e L u i î n t i n s e ş i a r s e d e s o a r e – O p u s t i e t a t e – o m a r e d e n i s i p , U n d e l a s ă s ă c a d ă c o r t i n a c e r u l u i , Î n t i n s ă d e m â n a S a a t o t p u t e r n i c ă .

29 Iunie A p o i a m m a i v ă z u t î n e a p e u r i a ş i . ( N u m e r i 1 3 : 3 3 )

Da, spionii israeliţi au văzut uriaşi, dar Iosua şi Caleb L-au văzut pe Dumnezeu! Cei care se îndoiesc spun şi astăzi: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi“ (v. 31). Însă cei care cred spun: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!“ (v. 30).

Uriaşii reprezintă marile dificultăţi, şi ele ne pândesc peste tot. Ele sunt în familiile noastre, în bisericile noastre, în viaţa noastră socială şi chiar în inimile noastre. Trebuie să le învingem, altminteri ele ne vor devora, aşa cum israeliţii din vechime, temându-se de canaaniţi, au spus: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă“ (v. 32). Să ne manifestăm credinţa ca Iosua şi Caleb, care au spus: „Nu vă temeţi … căci îi vom mânca“ (Numeri 14:9). De fapt, ei le-au spus celorlalţi: „Vom fi mai puternici prin înfrângerea lor decât dacă n-ar fi fost nici un uriaş de învins“.

De fapt, dacă nu avem o credinţă biruitoare, vom fi înghiţiţi – mistuiţi de uriaşii care ne taie calea. „Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă“ (2 Corinteni 4:13) pe care Iosua şi Caleb l-au avut, să privim la Dumnezeu, şi El va avea grijă de dificultăţile prin care trecem. selectat

Întâlnim uriaşi numai când Îl slujim pe Dumnezeu şi-L urmăm. Când Israel mergea înainte, atunci au apărut şi uriaşii, când s-au întors înapoi în deşert, n-au găsit nici unul.

Mulţi oameni cred că puterea lui Dumnezeu în viaţa unui om îl va păzi de orice fel de încercări şi conflicte. Însă, puterea lui Dumnezeu aduce de fapt conflicte şi lupte. Ai putea crede că Pavel, în timpul marii lui călătorii misionare spre Roma, ar fi trebuit să fie scutit prin suveranitatea lui Dumnezeu de puterea furtunilor violente şi de vrăjmaşii lui. Totuşi tocmai opusul a fost adevărat. A îndurat o luptă lungă şi dificilă cu evreii care-l persecutau. A înfruntat vânturi puternice, şerpi veninoşi şi toate puterile pământului şi ale iadului. Şi-n final, abia a scăpat de înec, înotând spre ţărmul Maltei, după ce un naufragiu aproape că-l trimisese într-un mormânt marin.

Sună aceasta ca un Dumnezeu cu o putere infinită? Da, este exact ca El. Şi de aceea ne-a spus Pavel că odată ce L-a primit pe Domnul Isus Hristos ca viaţă a lui în trupul lui, un conflict puternic a apărut imediat. De fapt, conflictul n-a încetat niciodată. Presiunea asupra lui Pavel a persistat, dar din acest conflict a ieşit întotdeauna biruitor prin puterea Domnului Isus Hristos.

Pavel a descris aceasta cu însufleţire: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru“ (2 Corinteni 4:8-10).

Ce luptă nesfârşită şi aprigă ne-a relatat! Este aproape imposibil să exprimi în engleză impactul limbajului original. Pavel ne dă cinci imagini diferite succesive. În prima, ne arată vrăjmaşi care-l înconjoară din toate părţile şi-l presează, dar nu-l distrug, pentru că „poliţia“ cerească îl protejează şi i-a croit o cale suficient de largă ca să scape. Semnificaţia literală este: „Suntem presaţi din toate părţile, dar nu învinşi“.

A doua imagine reprezintă pe cineva a cărui cale este complet blocată sau stânjenită de vrăjmaşi. Însă el a perseverat, pentru că este destul de multă lumină ca el să vadă următorul pas. Pavel a spus: „în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi“, sau aşa cum este într-o traducere literală: „Fără un drum, dar nu fără o cale de scăpare“.

Al treilea tablou, „prigoniţi, dar nu părăsiţi“, este cel al vrăjmaşilor care îl urmăresc cu înverşunare în timp ce Apărătorul divin este aproape. El este urmărit, dar nu lăsat singur.

Al patrulea este şi mai viu şi mai dramatic. Vrăjmaşul l-a ajuns din urmă, l-a lovit şi l-a pus la pământ. Dar aceasta nu este o lovitură fatală – el este capabil să se ridice din nou. El a fost „trântit jos, dar nu omorât“, sau „doborât, dar nu învins“.

În a cincea şi ultima imagine, Pavel merge cu gândul mai departe, arătându-ne un tablou ca pare a fi unul al morţii însăşi: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus“. Totuşi el nu moare, pentru că „viaţa lui Isus“ îi vine în ajutor, şi el trăieşte prin viaţa lui Hristos până se va împlini lucrarea vieţii sale.

Motivul pentru care atât de mulţi oameni nu reuşesc să experimenteze acest principiu divin este acela că ei se aşteaptă să-l primească în totalitate fără nici o luptă. Când vine conflictul şi se aud strigăte de luptă, ei se descurajează şi se predau. Dumnezeu nu are nimic preţios care să fie uşor de câştigat, pentru că nu există bunuri ieftine în magazinul ceresc. Preţul răscumpărării noastre a fost tot ce avea Dumnezeu să dea, şi tot ce e de preţ este scump. Vremurile şi locurile dificile sunt şcolile noastre de credinţă şi caracter. Dacă va fi să ne ridicăm vreodată mai presus de puterea omenească obişnuită şi să experimentăm puterea vieţii lui Hristos în trupurile noastre muritoare, aceasta se va face prin procesul conflictului care ar putea fi numit foarte bine „laboratorul durerilor“ noii vieţi. Este ca povestea lui Moise, care a văzut „că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc“ (Exod 3:2); deşi demonii lui Satan s-au străduit să stingă flacăra care ardea în viaţa lui Moise, aruncând în continuu apă peste planurile lui, n-au putut, pentru că îngerii lui Dumnezeu erau întotdeauna vigilenţi, turnând ulei pe flacără ca s-o facă să ardă şi mai strălucitor.

1 Iulie

C u v i n t e l e m e l e … s e v o r î m p l i n i l a v r e m e a l o r . ( L u c a 1 : 2 0 ) L u c r u r i l e c a r e a u f o s t s p u s e d i n p a r t e a D o m n u l u i s e v o r î m p l i n i ! ( L u c a

1 : 4 5 )

D o m n u l v a î m p l i n i c u s i g u r a n ţ ă a c e l e l u c r u r i P e c a r e o i n i m ă i u b i t o a r e a a ş t e p t a t î n d e l u n g s ă l e v a d ă ;

A c e l e c u v i n t e d e c a r e e a s e a g a ţ ă s e v o r î m p l i n i , P e n t r u c ă D u m n e z e u l e i a p r o m i s c u c r e d i n c i o ş i e ;

Ş i , c u n o s c â n d u - L , e a n u s e p o a t e î n d o i d e C u v â n t u l L u i ; E l s p u n e ş i s e f a c e . D o m n u l a t o t p u t e r n i c ! D o m n u l v a î m p l i n i c u s i g u r a n ţ ă a c e l e l u c r u r i ,

O , i n i m ă î m p o v ă r a t ă , o d i h n e ş t e - t e m e r e u î n p u r t a r e a L u i d e g r i j ă ; Î n l i n i ş t e s u b a r i p i l e L u i o c r o t i t o a r e

A ş t e a p t ă r ă s p u n s u l l a r u g ă c i u n e a t a f i e r b i n t e . Ş i c â n d ţ i - a i „ a r u n c a t î n g r i j o r ă r i l e “ ş i i n i m a - ţ i c â n t ă , D o m n u l v a î m p l i n i c u s i g u r a n ţ ă a c e l e l u c r u r i . D o m n u l v a î m p l i n i c u s i g u r a n ţ ă a c e l e l u c r u r i ,

O , i n i m ă o b o s i t ă , c r e d e ş i a ş t e a p t ă ş i r o a g ă - t e ; P l i n d e p a c e , d a n g ă t u l c l o p o t e l o r d e s e a r ă î n c ă m a i s u n ă ,

D e ş i n o r u l ş i p l o a i a ş i f u r t u n a a u u m p l u t z i u a . C r e d i n ţ a s t r ă p u n g e c e a ţ a î n d o i e l i i c a r e î m p i e d i c ă U n e o r i n o a p t e a c e t r e b u i e s ă v i n ă , ş i g ă s e ş t e s t e l e l e . D o m n u l v a î m p l i n i c u s i g u r a n ţ ă a c e l e l u c r u r i ,

O , i n i m ă î n c r e z ă t o a r e , D o m n u l ţ i e ţ i - a s p u s ; L a s ă C r e d i n ţ a ş i S p e r a n ţ a s ă r ă s a r ă ş i s ă - ş i î n a l ţ e a r i p i l e ,

S ă s e r i d i c e î n z b o r s p r e n o r i i a u r i i a i r ă s ă r i t u l u i ; P o r ţ i l e z o r i l o r t r a n d a f i r i i s e d e s c h i d l a r g , D e s c o p e r i n d b u c u r i i p e c a r e î n t u n e r i c u l n o p ţ i i l e - a a s c u n s .

B e s s i e P o r t e r Matthew Henry a spus: „Putem să ne bizuim pe Dumnezeu pentru împlinirea

promisiunii Lui, chiar şi atunci când toate drumurile care duc la ea sunt închise. Pentru că „în adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da“; de aceea şi „Amin“ [aşa să fie], pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 1:20).

2 Iulie

C â n d v e i u m b l a , p a s u l n u - ţ i v a f i s t â n j e n i t ; ş i c â n d v e i a l e r g a , n u t e v e i p o t i c n i . ( P r o v e r b e 4 : 1 2 )

Domnul construieşte un pod al credinţei numai sub picioarele unui călător

credincios. El nu construieşte niciodată podul cu câţiva paşi mai înainte, pentru că atunci n-ar mai fi un pod al credinţei. „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere“ (2 Corinteni 5:7).

Cu ani în urmă se foloseau uneori porţi automate pe drumurile de ţară. Ele blocau în siguranţă drumul dacă se apropia vreun vehicol, iar dacă un călător se oprea înainte să ajungă la poartă, aceasta nu se deschidea. Dacă însă călătorul conducea direct spre ea, greutatea vehicolului apăsa arcurile de sub drum, şi poarta se deschidea ca să-l lase să treacă. Vehicolul trebuia să meargă în continuu înainte, altfel poarta rămânea închisă.

Aceasta ilustrează calea de a trece de orice barieră care blochează drumul slujirii lui Dumnezeu. Fie că bariera este un râu, un munte, sau o poartă, tot ce trebuie să facă un copil al Domnului Isus este să se îndrepte direct înspre ea. Dacă este un râu, va seca pe măsură ce se apropie de el, atât timp cât el îşi face drum înainte. Dacă este un munte, va fi mutat şi aruncat în mare (Marcu 11:23), cu condiţia ca el să se apropie de el cu o credinţă neclintită.

Este vreo barieră mare care blochează chiar acum calea slujirii tale? Atunci îndreaptă-te drept spre ea, în Numele Domnului, şi nu va mai fi acolo.

Henry Clay Trumbull Noi stăm şi plângem în zadar, în timp ce glasul Celui Atotputernic ne spune să nu

încetăm să mergem înainte şi în sus. Hai să înaintăm cu îndrăzneală, chiar dacă este întuneric şi abia putem vedea pădurea din faţa noastră, sau dacă drumul nostru ne duce printr-o trecătoare, unde din orice poziţie avantajoasă nu putem dibui decât câţiva paşi înainte.

Mergeţi înainte! Şi dacă este necesar, la fel ca israeliţii din vechime vom găsi un stâlp de nori şi de foc care să ne călăuzească pe drumul nostru prin pustiu. Dumnezeu ne va asigura ghizi şi hanuri de-a lungul drumului, şi vom descoperi hrană, îmbrăcăminte şi prieteni la fiecare etapă a călătoriei noastre. Şi aşa cum Samuel Rutherford, marele slujitor scoţian, afirma odată atât de simplu: „Orice s-ar întâmpla, cel mai rău lucru va fi doar un călător obosit care primeşte o urare fericită şi cerească de bun venit acasă“.

M e r g p e d r u m u l c a r e u r c ă , c ă c i e l

s e ţ i n e d u p ă s o a r e , U r c p r i n p ă ş u n i l e n o p ţ i i u n d e

c u r g r â u r i l e s t r ă l u c i t o a r e : D a c ă t e - a i f i g â n d i t s ă m ă c a u ţ i î n

v e c h i u l ş i î n t u n e c a t u l m e u s ă l a ş , A i f i g ă s i t a c e s t b i l e t p e u ş ă ,

„ E p e D r u m u l c a r e u r c ă “ .

3 Iulie

C e l c e a r ă p e n t r u s e m ă n ă t u r ă , a r ă o a r e n e c o n t e n i t ? ( I s a i a 2 8 : 2 4 )

Într-o zi de vară timpurie mă plimbam pe o pajişte superbă. Iarba era atât de

mătăsoasă, de deasă şi de frumoasă ca un covor oriental imens şi verde. La un capăt al pajiştii stătea un copac bătrân şi frumos care servea ca sanctuar pentru nenumărate păsări sălbatice, ale căror cântece vesele păreau să umple aerul proaspăt şi dulce. Am văzut două vaci care stăteau la umbră, exprimând un măreţ tablou al mulţumirii. Şi pe drum în jos, atrăgătoarele păpădii îşi combinau auriul cu purpuriul regesc al violetelor sălbatice. M-am sprijinit de gard mult timp, ospătându-mi ochii înfometaţi şi gândindu-mă în sufletul meu că Dumnezeu n-a făcut niciodată un loc mai frumos decât această pajişte superbă.

A doua zi am trecut din nou pe drumul acela, şi spre marea mea dezamăgire, mâna distrugătorului fusese acolo. Un fermier cu un tractor mare, care acum staţiona pe pajişte, a pricinuit într-o singură zi o devastare teribilă. În loc să văd iarba mătăsoasă şi verde, acum vedeam doar pământul urât, gol şi maroniu. S-au dus păpădiile şi frumoasele violete. Şi în locul multitudinii de păsări cântătoare, acum erau doar câteva, care scurmau pământul cu stăruinţă pentru a găsi viermi. În deznădejdea mea, am spus: „Cum poate cineva să distrugă ceva atât de frumos?“

Dar apoi, dintr-odată mi s-au deschis ochii, ca de o mână nevăzută, şi am avut o viziune. Viziunea era a unui lan de grâu copt gata pentru seceriş. Vedeam parcă imensele spice foarte încărcate în soarele toamnei şi aproape că auzeam muzica vântului când trecea prin mustăţile spicelor aurii. Şi fără să-mi dau seama, pământul cel gol s-a îmbrăcat într-o splendoare pe care n-o avusese în ziua precedentă.

O, dacă măcar am putea prinde mereu viziunea secerişului bogat când vine Mai-Marele Fermierilor, aşa cum face deseori, ca să are prin sufletele noastre – dezrădăcinând şi răsturnând ceea ce credeam noi că este cel mai frumos şi lăsând numai ce este gol şi neplăcut înaintea ochilor noştri în agonie.

selectat De ce să fiu înfricoşat şi surprins de plugul Domnului, care trage brazde adânci în

sufletul meu? Ştiu că El nu este un fermier oarecare sau iraţional – scopul Său este să producă o recoltă. Samuel Rutherford

4 Iulie

C ă c i e s t e o p r o f e ţ i e , a c ă r e i v r e m e e s t e h o t ă r â t ă … D a c ă z ă b o v e ş t e , a ş t e a p t - o , c ă c i v a v e n i ş i s e v a î m p l i n i n e g r e ş i t . ( H a b a c u c

2 : 3 )

În captivanta broşură Colţul Aşteptării, unul dintre personaje, Adam Slowman, a fost condus în tezaurul Domnului. Printre multele minuni care i-au fost arătate s-a numărat şi „Camera Binecuvântării Întârziate“, unde Dumnezeu păstra răspunsurile la anumite rugăciuni până când considera că este înţelept să le trimită.

Celor care se roagă aşteptând un răspuns, le ia foarte mult timp să înţeleagă că întârzierile răspunsurilor nu sunt refuzuri. De fapt, în „Camera Binecuvântării Întârziate“, se află taine adânci ale dragostei şi ale înţelepciunii pe care nu ni le-am imaginat vreodată! Noi vrem să culegem binecuvântările din pom când sunt încă verzi, dar Dumnezeu vrea să aşteptăm până se coc.

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi … ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!“ (Isaia 30:18). Domnul veghează asupra noastră în orice situaţie dificilă, şi El nu va îngădui nici o singură încercare peste puterile noastre. El va folosi focul Său purificator pentru a arde toate impurităţile noastre şi apoi va veni glorios în ajutorul nostru. Nu-L supăraţi, îndoindu-vă de dragostea Sa. Ci mai degrabă, ridicaţi-vă ochii spre cer şi începeţi să-L lăudaţi chiar acum pentru eliberarea care vine spre voi. Şi atunci veţi fi din belşug răsplătiţi pentru întârzierea care v-a încercat credinţa.

O , t u , p u ţ i n - c r e d i n c i o s u l e ,

D u m n e z e u n u t e - a p ă r ă s i t î n c ă ! C â n d t o t u l p a r e î n t u n e c a t ş i s u m b r u ,

T u u i ţ i a t â t d e r e p e d e – U i ţ i c ă E l t e - a c o n d u s ,

Ş i c u b l â n d e ţ e ţ i - a d e g a j a t c a l e a ; A v ă r s a t s t r ă l u c i r e a s o a r e l u i S ă u p e s t e n o r i ,

Ş i n o a p t e a t a a t r a n s f o r m a t - o î n z i . Ş i d a c ă t e - a a j u t a t p â n ă a i c i ,

E l n u t e v a l ă s a a c u m ; C â t d e r ă n i t ă t r e b u i e s ă f i e i n i m a L u i i u b i t o a r e ,

C â n d v e d e s p r â n c e a n a t a î n g r i j o r a t ă ! O ! N u t e m a i î n d o i ,

Î n c r e d i n ţ e a z ă - I L u i c a l e a t a , C e l u i î n c a r e t e - a i î n c r e z u t î n t r e c u t ,

Ş i c a r e e s t e a c e l a ş i ş i a s t ă z i . selectat

5 Iulie

D e a c e e a i a t ă , o v o i a d e m e n i ş i o v o i d u c e î n p u s t i e … A c o l o , î i v o i d a i a r ă ş i v i i l e . ( O s e a 2 : 1 4 - 1 5 )

Deşertul este cu siguranţă un loc ciudat pentru vii! Poate fi adevărat că bogăţiile vieţii de care avem nevoie se pot găsi în deşert – un loc care simbolizează singurătatea, şi prin care cu greu ne putem găsi calea? Şi nu este numai acest adevăr, ci versetul 15 continuă şi zice: „şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo va cânta ca în vremea tinereţii ei“. „Acor“ înseamnă „frământat“, însă valea Acor este numită „o uşă de nădejde“.

Da, Dumnezeu ştie că avem nevoie de o experienţă în deşert. El ştie precis unde şi cum să producă acele calităţi durabile în fiinţele noastre. Cea care a fost idolatră, care a fost răzvrătită, care a uitat de Dumnezeu şi a spus cu toată încăpăţânarea: „Voi alerga după ibovnicii mei“ (Osea 2:5), îşi va găsi calea blocată de Dumnezeu. „Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi“ (Osea 2:7). Şi când se va simţi complet deznădăjduită şi abandonată, Dumnezeu va zice: „Iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei“.

Ce Dumnezeu iubitor avem! din Firimituri Noi nu ştim niciodată unde a ascuns Dumnezeu izvoarele Sale. Noi vedem o piatră

mare şi n-avem nici cea mai vagă idee că ea acoperă sursa unui izvor. Vedem un loc stâncos şi nu ne imaginăm că ascunde o fântână. Dumnezeu mă conduce în locuri vitrege şi dificile, şi numai acolo realizez că sunt în sălaşul izvoarelor eterne. selectat

6 Iulie

N u ş t i m c e s ă f a c e m , d a r o c h i i n o ş t r i s u n t î n d r e p t a ţ i s p r e T i n e ! ( 2 C r o n i c i 2 0 : 1 2 )

Un israelit numit Uza şi-a pierdut viaţa pentru că „a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat“ (2 Samuel 6:6). El a pus mâinile pe el cu cele mai bune intenţii – ca să-l susţină, „pentru că erau să-l răstoarne boii“ (2 Samuel 6:6) – dar cu toate acestea, el şi-a depăşit limitele atingând lucrarea Domnului, şi „Dumnezeu l-a lovit pe loc“ (2 Samuel 6:7). A trăi o viaţă de credinţă presupune deseori să lăsăm lucrurile să meargă singure.

Dacă am încredinţat ceva lui Dumnezeu, trebuie să ne luăm mâinile de pe acel lucru. El îl poate păzi mai bine decât putem noi, şi El nu are nevoie de ajutorul nostru. „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele“ (Ps. 37:7).

Lucrurile din viaţa noastră pot să pară că nu merg bine, dar Dumnezeu cunoaşte împrejurările noastre mai bine decât noi. Şi El va lucra la momentul perfect, dacă avem încredere deplină în El că va lucra în felul Său şi la timpul Său. Deseori nimic nu este mai

evlavios ca lipsa noastră de acţiune, sau nimic nu este mai dăunător ca lucrul nostru neobosit, pentru că Dumnezeu a promis să lucreze după voia Sa suverană. A. B. Simpson

F i i n d n e d u m e r i t , s p u n : „ D o a m n e , f ă - o T u b i n e ! N o a p t e a e s t e c a z i u a p e n t r u T i n e , Î n t u n e r i c u l c a l u m i n a . M i - e f r i c ă s ă a t i n g L u c r u r i c a r e i m p l i c ă a t â t d e m u l t ; M â n a m e a t r e m u r â n d ă p o a t e d ă r â m a , M â n a m e a n e î n d e m â n a t i c ă p o a t e s t r i c a ; A T a n u p o a t e f a c e n i c i o g r e ş e a l ă “ . F i i n d c u p r i n s d e î n d o i e l i , s p u n : „ D o a m n e , f ă - m ă s ă î n ţ e l e g ; C a r e e s t e c a l e a a d e v ă r a t ă ş i s i g u r ă ? C a r e v a f i c â ş t i g u l ? E u n u s u n t î n ţ e l e p t c a s ă ş t i u , N i c i n u s u n t s i g u r p e p i c i o a r e l e m e l e c a s ă m e r g ; C e e s t e a t â t d e c l a r p e n t r u T i n e , D o a m n e , f ă c l a r ş i p e n t r u m i n e ! “ Este o mare mângâiere să arunci situaţiile dificile şi nedumeririle vieţii în mâna lui

Dumnezeu şi să le laşi acolo.

7 Iulie

M - a f ă c u t o s ă g e a t ă a s c u ţ i t ă . ( I s a i a 4 9 : 2 )

Plaja Pietricica, de pe coasta Californiei, a devenit foarte renumită pentru pietricelele

frumoase care se găsesc acolo. Valurile albe furioase mugesc mereu, tunând şi lovindu-se de stâncile de pe ţărm. Aceste pietre sunt prinse în capcana braţelor valurilor necruţătoare. Ele sunt azvârlite, rostogolite, frecate unele de altele, şi sfărâmate de marginile ascuţite ale stâncilor. Zi şi noapte, acest proces de măcinare continuă implacabil. Şi care este rezultatul?

Turiştii din toată lumea se strâng acolo ca să adune frumoasele pietre rotunde. Ei le expun în cabinete şi le folosesc pentru a-şi decora casele. Dar puţin mai departe pe coastă, imediat după vârful stâncii, este un golfuleţ liniştit. Protejat de largul oceanului, la adăpost de furtuni, şi întotdeauna în bătaia soarelui, nisipurile sunt acoperite cu o mulţime de pietricele niciodată căutate de călători.

Deci, de ce aceste pietre au rămas neatinse în toţi aceşti ani? Pur şi simplu pentru că au scăpat de toată hărţuiala şi de tot procesul de măcinare al valurilor. Liniştea şi pacea le-

au lăsat aşa cum au fost întotdeauna – zgrunţuroase, neşlefuite şi lipsite de frumuseţe – pentru că cizelarea este rezultatul dificultăţilor.

Întrucât Dumnezeu ştie ce nişă trebuie să umplem, hai să ne încredem în El ca să ne dea forma potrivită ei. Şi întrucât El ştie ce lucrare avem de făcut, hai să ne încredem în El ca să ne macine în aşa fel încât să fim pregătiţi aşa cum trebuie.

O , l o v i t u r i c a r e l o v i ţ i ! O , d u r e r i c a r e s t r ă p u n g e ţ i A c e a s t ă i n i m ă s l a b ă a m e a ! C e s u n t e ţ i v o i d e c â t u n e l t e l e S t ă p â n u l u i C a r e d a u c h i p u n e i l u c r ă r i d i v i n e ? Aproape toate bijuteriile lui Dumnezeu sunt lacrimi cristalizate.

8 Iulie

E i z b o a r ă c a v u l t u r i i . ( I s a i a 4 0 : 3 1 )

Există o fabulă despre felul în care păsările au căpătat aripi la început. Povestea spune că iniţial ele au fost făcute fără aripi. Apoi Dumnezeu a făcut aripile, le-a aşezat jos înaintea păsărilor fără aripi şi le-a spus: „Luaţi aceste poveri şi căraţi-le“.

Păsările aveau glasuri plăcute cu care cântau şi pene minunate care scânteiau în soare, dar nu puteau să zboare prin aer. Când li s-a cerut să ridice poverile care stăteau întinse la picioarele lor, la început au ezitat. Totuşi curând s-au supus, au ridicat aripile cu ciocul lor şi le-au pus pe umerii lor ca să le care.

Pentru puţin timp povara li s-a părut grea şi dificil de purtat, dar curând, continuând să care povara şi să strângă aripile la piept, aripile s-au ataşat de corpul lor mic. Au descoperit repede cum să le folosească şi s-au ridicat cu aripile lor sus în văzduh. Greutăţile au devenit aripi.

Aceasta este o parabolă pentru noi. Noi suntem păsările fără aripi, şi îndatoririle şi sarcinile noastre sunt aripile pe care Dumnezeu le foloseşte ca să ne înalţe şi să ne poarte spre cer. Ne uităm la poverile şi greutăţile noastre, şi încercăm să fugim de ele, dar dacă le vom căra şi le vom lega de inima noastră, ele vor deveni aripi. Şi pe ele vom putea apoi să ne înălţăm şi să zburăm spre Dumnezeu.

Nu este nici o povară atât de grea încât să nu devină o binecuvântare pentru noi atunci când ne înălţăm bucuroşi cu dragoste în inima noastră. Dumnezeu intenţionează ca sarcinile noastre să fie ajutorul nostru; a refuza să-ţi apleci umerii ca să cari o povară înseamnă să pierzi o nouă oportunitate de a creşte. J. R. Miller

Indiferent cât de copleşitoare ar fi, orice povară pe care Dumnezeu a pus-o cu dragoste cu însăşi mâna Sa pe umerii noştri este o binecuvântare.

Frederick William Faber

9 Iulie

T e - a m l ă m u r i t î n c u p t o r u l u r g i e i . ( I s a i a 4 8 : 1 0 )

Nu vine Cuvântul lui Dumnezeu la noi ca o ploaie uşoară, înlăturând furia flăcărilor?

Nu este el ca o armură rezistentă la foc, împotriva căreia căldura n-are nici o putere? Atunci lasă urgiile să vină, căci Dumnezeu m-a lămurit. Sărăcie, poţi intra pe uşa mea, căci Dumnezeu este deja în casa mea şi El m-a lămurit. Boală, poţi să pătrunzi în viaţa mea, căci am un leac gata pregătit – Dumnezeu m-a lămurit. Orice s-ar întâmpla în valea plângerii, ştiu că Dumnezeu m-a lămurit.

Dragă creştine, nu te teme, căci Domnul Isus este cu tine. În toate încercările tale grele, prezenţa Sa este atât mângâierea cât şi siguranţa ta. El nu-i va părăsi niciodată pe cei pe care i-a ales pentru Sine. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine“ (Gen. 26:24) este cuvântul promisiunii Sale sigure pentru aleşii Săi care experimentează „cuptorul urgiei“. Charles H. Spurgeon

C ă l d u r a c u p t o r u l u i d u r e r i i d i n m i n e m ă f a c e s ă t r e m u r , D u m n e z e u s u f l ă î n f o c c u s u f l a r e a L u i ; Ş i t o a t ă i n i m a m i s e î n f i o a r ă d e s u f e r i n ţ ă Ş i t r e m u r ă d e d o g o a r e a f o c u l u i ; Ş i t o t u ş i e u ş o p t e s c : „ C u m v r e a D u m n e z e u ! “ Ş i î n f o c u l c e l m a i f i e r b i n t e r ă m â n l i n i ş t i t . E l v i n e ş i p u n e i n i m a m e a , b i n e î n c ă l z i t ă , P e n i c o v a l a t a r e , p r e g ă t i t a s t f e l S - o b a t ă c a s ă - i d e a f o r m a c h i p u l u i S ă u m i n u n a t C u c i o c a n u l L u i m a r e , l o v i t u r ă d u p ă l o v i t u r ă ; Ş i t o t u ş i e u ş o p t e s c : „ C u m v r e a D u m n e z e u ! “ Ş i l a c e l e m a i g r e l e l o v i t u r i a l e L u i r ă m â n l i n i ş t i t . E l i a i n i m a m e a î n m u i a t ă ş i o b a t e ; S c â n t e i e l e z b o a r ă l a f i e c a r e l o v i t u r ă ; E l o î n t o a r c e ş i p e o p a r t e ş i p e a l t a ş i o î n c ă l z e ş t e , Ş i o l a s ă s ă s e r ă c e a s c ă , ş i o f a c e s ă s t r ă l u c e a s c ă ; Ş i t o t u ş i e u ş o p t e s c : „ C u m v r e a D u m n e z e u ! “ Ş i î n m â n a L u i p u t e r n i c ă r ă m â n l i n i ş t i t . D e c e m - a ş p l â n g e ? P e n t r u c ă a t u n c i N e c a z u l v a f i s i m ţ i t ş i m a i m u l t ; S f â r ş i t u l p o a t e v e n i , ş i v a v e n i m â i n e ,

C â n d D u m n e z e u Ş i - a f ă c u t l u c r a r e a î n m i n e ; A ş a c ă s p u n c u î n c r e d e r e : „ C u m v r e a D u m n e z e u ! “ Ş i , î n c r e z â n d u - m ă p â n ă l a c a p ă t , r ă m â n l i n i ş t i t . J u l i u s S t u r m Povara suferinţei pare să fie piatră de mormânt atârnată de gâtul nostru. Însă în

realitate este pur şi simplu greutatea care trebuie să-l tragă în jos pe scufundător când caută perle. Julius Richter

10 Iulie

L - a m s t r i g a t , d a r n u m i - a r ă s p u n s . ( C â n t a r e a c â n t ă r i l o r 5 : 6 )

Odată ce Domnul ne-a dat o credinţă mare, se ştie că El o încearcă cu întârzieri

lungi. El a îngăduit ca glasul slujitorilor Lui să răsune în urechile lor, ca şi cum rugăciunile lor s-ar fi întors dinspre un cer dispreţuitor. Credincioşii au bătut la poarta cerului, dar ea a rămas nemişcată, ca şi cum balamalele ei ar fi ruginit. Şi la fel ca Ieremia, ei au strigat: „Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră“ (Plângeri 3:44).

Adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu au îndurat perioade lungi de aşteptare răbdătoare fără nici un răspuns, nu pentru că rugăciunile lor au fost spuse fără intensitate, nici pentru că Dumnezeu nu a acceptat cererile lor. Au fost nevoiţi să aştepte pentru că aşa I-a plăcut Celui care este suveran şi care dă „după plăcerea Lui“ (Filip. 2:13). Şi dacă Lui Îi face plăcere să ne exerseze răbdarea, nu poate El să facă ce vrea cu ce-i al Lui?

Nici o rugăciune nu se pierde, şi nici o rugăciune nu este rostită în zadar. Nu există rugăciune care să nu primească răspuns sau care să nu fie înregistrată de Dumnezeu, şi unele lucruri pe care le vedem ca refuzuri sunt pur şi simplu întârzieri. Horatius Bonar

Hristos amână uneori ajutorul Său ca să ne încerce credinţa şi să învioreze rugăciunile noastre. Corabia noastră poate fi azvârlită de valuri în timp ce El continuă să doarmă, dar El Se va trezi înainte ca ea să se scufunde. El doarme, dar niciodată mai mult decât trebuie, pentru că El nu întârzie niciodată.

Alexander Maclaren F i i l i n i ş t i t , s u f l e t t r i s t ! N u î n ă l ţ a n i c i u n s t r i g ă t m â n i o s , C i a ş t e r n e p u s t i u l i n i m i i t a l e g o a l e Î n f a ţ a c e r c e t ă r i i a t e n t e a O c h i u l u i a t o t v ă z ă t o r ; A ş t e a p t ă ! Ş i p r i n n e a g r a n e l i n i ş t e ş i p r o f u n d a d i s p e r a r e , D u m n e z e u v a c o b o r î î n m i l a S a , ş i v a u m p l e l o c u l U s c a t ş i m o r t c u l u m i n ă , ş i c u v i a ţ ă , ş i c u a e r d e p r i m ă v a r ă . John Campbell Shairp

11 Iulie

D a r d u p ă c â t ă v a v r e m e p â r â u l a s e c a t , c ă c i n u c ă z u s e p l o a i e î n ţ a r ă .

( 1 Î m p ă r a ţ i 1 7 : 7 )

Săptămână după săptămână, cu un duh ferm şi statornic, Ilie a urmărit pârâul cum s-a făcut din ce în ce mai mic şi în final a secat. Ispitit deseori să se poticnească în necredinţă, a refuzat totuşi să lase circumstanţele lui să se interpună între el şi Dumnezeu. Necredinţa se uită la Dumnezeu prin circumstanţe, aşa cum vedem deseori soarele estompat de nori sau fum. Dar credinţa Îl pune pe Dumnezeu între ea şi circumstanţele ei, şi se uită la ele prin El.

Pârâul lui Ilie a scăzut până a ajuns doar cât un firicel argintiu, care forma băltoace la baza stâncilor mari. Apoi băltoacele s-au evaporat, păsările au zburat şi animalele sălbatice de pe câmpuri şi din păduri n-au mai venit să bea apă, pentru că pârâul secase complet. Şi numai atunci, la duhul răbdător şi credincios al lui Ilie, a venit cuvântul Domnului şi a spus: „Du-te la Sarepta“ (v. 9).

Cei mai mulţi dintre noi am fi devenit neliniştiţi şi obosiţi, şi ne-am fi făcut alte planuri cu mult înainte să ne vorbească Dumnezeu. Cântatul nostru ar fi încetat de îndată ce pârâul ar fi curs mai puţin melodios prin albia lui stâncoasă. Ne-am fi atârnat harfele în sălciile din apropiere şi am fi început să ne plimbăm de colo-colo pe iarba uscată, îngrijorându-ne de situaţia noastră grea. Şi probabil, cu mult înainte ca pârâul să sece efectiv, am fi născocit un plan, L-am fi rugat pe Dumnezeu să-l binecuvânteze şi am fi plecat în altă parte.

Dumnezeu ne va scoate deseori din încurcăturile pe care noi le creăm, pentru că „îndurarea Lui ţine în veac“ (1 Cronici 16:34). Totuşi, dacă am fi fost răbdători şi am fi aşteptat să vedem desfăşurarea planului Său, nu ne-am fi trezit niciodată într-o încurcătură atât de imposibilă şi fără nici o ieşire. De asemenea n-ar fi trebuit niciodată să ne întoarcem şi să mergem înapoi pe acelaşi drum, cu atâţia paşi irosiţi şi atât de multe lacrimi de ruşine.

„Nădăjduieşte în Domnul!“ (Ps. 27:14). Aşteaptă-L cu răbdare! F. B. Meyer

12 Iulie

D a r E l ş t i e c e c a l e a m u r m a t ; ş i , d a c ă m - a r î n c e r c a , a ş i e ş i c u r a t c a a u r u l .

( I o v 2 3 : 1 0 )

Credinţa creşte în timpul furtunilor. Acestea sunt doar cinci cuvinte mici, dar ce semnificaţie importantă au pentru cineva care a îndurat furtuni ameninţătoare!

Credinţa este acea abilitate dată de Dumnezeu care, atunci când este exercitată, aduce nevăzutul în plină lumină. Se ocupă cu supranaturalul şi face imposibilul posibil. Şi da, creşte în timpul furtunilor – adică, ea creşte în timpul perturbaţiilor din atmosfera spirituală. Furtunile sunt cauzate de conflictele dintre elementele fizice, şi furtunile din lumea spirituală sunt conflictele cu elementele supranaturale, ostile. Şi tocmai în această atmosferă de conflict credinţa îşi găseşte terenul cel mai fertil şi creşte cel mai repede spre maturitate.

Copacii cei mai rezistenţi nu se găsesc în adăpostul des al pădurii, ci în zonele deschise, unde vânturile din orice direcţie trec peste ei. Vânturile puternice îi îndoaie şi îi răsucesc până capătă o statură gigantică. Aceştia sunt copacii pe care îi caută fabricanţii de unelte, ca să facă mânere pentru uneltele lor, pentru că lemnul lor este foarte rezistent.

La fel este şi în lumea spirituală. Adu-ţi aminte, când vezi un om de o înaltă statură spirituală, că drumul pe care trebuie să mergi ca să umbli cu el nu este un drum pe care străluceşte tot timpul soarele şi înfloresc întotdeauna florile de câmp. În schimb, calea este o potecă abruptă, stâncoasă şi îngustă, pe care vânturile iadului vor încerca să te doboare la pământ, şi pe care stâncile ascuţite te vor tăia, spinii îţi vor zgâria faţa, şi şerpii veninoşi se vor târî şi vor sâsâi peste tot în jurul tău.

Calea credinţei este o cale de necaz şi bucurie, de suferinţă şi mângâiere vindecătoare, de lacrimi şi zâmbete, de încercări şi biruinţe, de conflicte şi triumfări, şi de asemenea, de strâmtorări, pericole, bătăi, persecuţii, neînţelegeri, tulburări şi nevoi. Şi totuşi, „în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit“ (Rom. 8:37).

Da, „în toate aceste lucruri“ – chiar şi în timpul furtunilor, când vânturile bat cel mai tare – „noi suntem mai mult decât biruitori“. Poţi fi tentat să fugi de încercarea grea a unei furtuni puternice de testare, dar mergi drept spre ea! Dumnezeu este acolo să te întâlnească în mijlocul fiecărei încercări. Şi El îţi va şopti tainele Sale, care te vor scoate din încercare cu o faţă radioasă şi cu o credinţă atât de invincibilă încât toţi demonii iadului nu vor fi în stare s-o clatine.

E. A. Kilbourne

13 Iulie

D u m n e z e u … c h e a m ă l u c r u r i l e c a r e n u s u n t , c a ş i c u m a r f i . ( R o m a n i 4 : 1 7 )

Ce vrea să spună acest verset? Este exact motivul pentru care Avraam „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, a crezut“ (v. 18). Faptul că Avraam urma să devină tatăl unui copil la vârsta lui înaintată părea absurd şi absolut imposibil, şi totuşi Dumnezeu l-a numit „tatăl multor neamuri“ (Gen. 17:4) cu mult înainte să existe vreun semn de împlinire. Şi Avraam a crezut că va fi tată, pentru că aşa i-a spus Dumnezeu. Aceasta este adevărata credinţă – a crede şi a mărturisi ce a spus Dumnezeu, a păşi pe ceea ce pare să fie aer şi a găsi o stâncă tare sub picioarele tale.

Deci mărturiseşte cu îndrăzneală ce spune Dumnezeu că ai, şi El va împlini ceea ce crezi. Trebuie, însă, să manifeşti o credinţă autentică şi să te încrezi în El cu întreaga ta fiinţă. din Firimituri

Trebuie să dorim să trăim prin credinţă, nu să sperăm sau să dorim să trăim altfel. Trebuie să dorim ca orice lumină din jurul nostru să fie stinsă, ca orice stea din ceruri să fie ascunsă, şi să trăim neavând nimic în jurul nostru decât întuneric şi primejdii. Da, trebuie să dorim toate acestea, dacă Dumnezeu va lăsa în sufletul nostru doar o rază interioară din lumina pură şi strălucitoare pe care a aprins-o credinţa. Thomas C. Upham

A sosit clipa când trebuie să sari de pe stinghia neîncrederii tale, lăsând în urmă cuibul presupusei siguranţe şi punându-ţi încrederea în aripile credinţei. Trebuie să fii ca o pasăre tânără care începe să testeze aerul cu aripile ei neîncercate. La început s-ar putea să simţi că vei cădea la pământ. Puiul de pasăre s-ar putea să simtă la fel, dar nu va cădea, pentru că aripile lui îl susţin. Totuşi, chiar dacă aripile lui nu reuşesc să-l susţină, unul din părinţii lui va trece repede sub el, salvându-l pe aripile lui puternice.

Dumnezeu te va salva în acelaşi fel. Pur şi simplu încrede-te în El, pentru că „dreapta [Lui te] sprijineşte“ (Ps. 18:35). Te vezi întrebându-te: „Dar va trebui să păşesc în gol?“ După cât se pare, tocmai aceasta i se cere păsării să facă, însă noi ştim că aerul este acolo şi că aerul nu este chiar atât de imaterial cum pare. Şi tu ştii că promisiunile lui Dumnezeu sunt acolo, şi că ele nu sunt nefondate deloc. Încă mai răspunzi: „Dar pare atât de improbabil ca sărmanul meu suflet neajutorat să fie susţinut de o asemenea putere“. A spus Dumnezeu că va fi? „Vrei să spui că firea mea ispitită şi slabă va fi biruitoare în luptă?“ A spus Dumnezeu că va fi? „Vrei să spui că inima mea timidă şi îngrijorată va găsi pacea?“ A spus Dumnezeu că da?

Dacă Dumnezeu a spus aşa, cu siguranţă că nu vrei să sugerezi că a minţit! Dacă a spus, oare nu va împlini? Dacă ţi-a dat cuvântul Său – cuvântul Lui de promisiune sigură – nu-l pune la îndoială, ci încrede-te în el fără discuţie. Ai promisiunea Lui, şi de fapt ai mai mult – Îl ai pe Acela care rosteşte cuvintele cu toată convingerea.

„Da, vă spun“ (Luca 12:5). Încredeţi-vă în El! J. B. Figgis

14 Iulie

L e g a ţ i c u f u n i i v i t a p e n t r u j e r t f ă ş i a d u c e ţ i - o p â n ă l a c o a r n e l e a l t a r u l u i !

( P s a l m u l 1 1 8 : 2 7 )

Te simţi chemat de altarul de jertfă? De ce nu-L rogi pe Dumnezeu să te lege de el, ca să nu fii niciodată tentat să te îndepărtezi de o viaţă de consacrare, de dedicare pentru El? Sunt momente când viaţa este plină de promisiuni şi de lumină, şi noi alegem crucea; însă în alte momente, când cerul este gri, fugim de ea. Deci este un lucru înţelept să fii legat de altar.

Drag şi binecuvântat Duh Sfânt, vrei Tu să ne legi de cruce şi să ne umpli cu aşa o dragoste de ea încât să n-o mai abandonăm niciodată? Te rugăm, leagă-ne cu funia stacojie a răscumpărării Tale, cu funia aurie a dragostei Tale şi cu funia argintie a speranţei în a doua venire a lui Hristos. Noi cerem aceasta ca să nu ne depărtăm de crucea de jertfă, sau să dorim să fim altceva decât părtaşi smeriţi cu Domnul nostru la durerea şi suferinţa Lui.

„Coarnele altarului“ te invită. Vrei să vii? Doreşti să trăieşti în permanenţă o viaţă de predare totală, dăruindu-te deplin Domnului? selectat

Am auzit odată o istorie despre un om care participa la o adunare de trezire la cort şi încerca să se dea pe sine însuşi lui Dumnezeu. În fiecare seară la altar, el se dedica Domnului. Dar când pleca în fiecare seară, diavolul venea la el şi-l convingea că întrucât nu se simţea schimbat, nu era cu adevărat răscumpărat.

Tot mereu el era înfrânt de Adversar. În cele din urmă într-o seară a venit la întâlnire cărând după el un topor şi un par mare de lemn. După ce s-a dedicat încă odată, a bătut parul în pământ în locul unde îngenunchease ca să se roage. Pe când părăsea cortul, diavolul a venit la el ca de obicei, încercând să-l facă să creadă că angajamentul lui faţă de Dumnezeu nu era autentic. El s-a întors repede spre par, arătând cu degetul spre el, şi a spus: „Diavole, vezi parul acesta? Acesta este martorul meu că Dumnezeu m-a primit pentru totdeauna“.

Imediat diavolul l-a lăsat, şi de atunci n-a mai avut niciodată îndoieli. din Susurul blând Preaiubitule, dacă eşti tentat să te îndoieşti de finalitatea mântuirii tale, bate un par în

pământ şi el să fie martorul tău înaintea lui Dumnezeu, şi chiar înaintea diavolului, că tu ai rezolvat această problemă pentru totdeauna.

B â j b â i î n c ă u t a r e a u n e i b i n e c u v â n t ă r i ,

Ş i n i c i o d a t ă n u a j u n g i l a e a ? A s c u l t ă u n c u v â n t d e î n ţ e l e p c i u n e , Ş i v e i r e u ş i . T e l u p ţ i p e n t r u m â n t u i r e P r i n r u g ă c i u n e a t a f i e r b i n t e ? P u n e c a p ă t l u p t e i , î n c r e d e - t e d o a r , ş i – V e i r e u ş i .

P a r e c ă î n t â r z i e r ă s p u n s u l L a r u g ă c i u n e a t a i m p o r t a n t ă ? S c h i m b ă r u g a î n l a u d ă , ş i – V e i r e u ş i . N u v e i c u n o a ş t e n i c i o d a t ă p l i n ă t a t e a L u i P â n ă n u v e i î n d r ă z n i c u t o t c u r a j u l S ă t e d e d i c i î n t o t u l L u i , ş i – V e i r e u ş i . Cântările Duhului

15 Iulie

C e e a c e c â ş t i g ă b i r u i n ţ a a s u p r a l u m i i e s t e c r e d i n ţ a n o a s t r ă . ( 1 I o a n 5 : 4 )

E u ş o r s ă - L i u b e ş t i c â n d c e r u l e s e n i n , C â n d a d i e v â n t u l v e r i i ş i p a r f u m u l t r a n d a f i r i l o r e a p r o a p e ; N u e n e v o i e d e p r e a m u l t e f o r t c a s ă a s c u l ţ i d e v o i a S a n e p r e ţ u i t ă C â n d e a t r e c e p r i n v ă i p a r d o s i t e c u f l o r i , s a u p e s t e d e a l u r i s ă r u t a t e d e s o a r e . C â n d c a d e p l o a i a , s a u c e a ţ a s t ă s u s p e n d a t ă î n a e r , C ân d d ru m ul e s t e în t un ec o s ş i ac c i d e nt at , ş i v ânt u l n u m a i e p l ă c ut , C â n d z o r i i t r a n d a f i r i i s - a u a ş e z a t î n ţ a r a u m b r e l o r c e n u ş i i , A t u n c i n e e s t e g r e u s ă n e î n c r e d e m î n E l , ş i s u n t e m m a i g r e o i l a a s c u l t a r e . E u ş o r s ă t e î n c r e z i î n E l c â n d a u s o s i t p ă s ă r i l e c â n t ă t o a r e , Ş i c â n t e c e l e l o r d e l a u d ă r ă s u n ă î n i n i m a ş i î n c a s a n o a s t r ă ; Dar tocmai când ne l ipseşte muzica, ş i z i le l e sunt t r i s te ş i posomorâte , A t un c i av e m n ev o i e d e c r e d i nţ a c a r e b i ru i e o r i c e î nd o i a l ă ş i t e am ă . Ş i D o m n u l n o s t r u b i n e c u v â n t a t n e - o v a d a ; E l n e v a d a c e n e l i p s e ş t e ; S ă c e r e m c r e z â n d c u c r e d i n ţ ă – s ă n e b i z u i m p e p r o m i s i u n i l e L u i ; E l v a f i pu ru r i C ondu c ăt o ru l n os t ru , f i e c a l e a ne t e d ă s au p i e t r oa s ă , Ş i S e v a d o v e d i s u f i c i e n t p e n t r u n e v o i l e d e f i e c a r e z i . A te încrede chiar când ai impresia că ai fost părăsit; a te ruga când ai impresia că

cuvintele tale pătrund doar într-un spaţiu vast în care nimeni nu aude şi nici un glas nu răspunde; a crede că dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită şi că El cunoaşte

împrejurările în care eşti, chiar când lumea ta pare să scârţâie ca şi cum ar merge pe drumul ei, fără să-i pese de viaţă sau să se mişte vreun pic ca răspuns la cererile tale; a dori doar ceea ce mâna lui Dumnezeu a hotărât pentru tine; a aştepta cu răbdare în timp ce aparent mori de foame, temându-te doar să nu-ţi pierzi credinţa – aceasta „câştigă biruinţa asupra lumii“; aceasta este în adevăr credinţa autentică. George MacDonald

16 Iulie

P e n t r u c ă a i f ă c u t l u c r u l a c e s t a , ş i n - a i c r u ţ a t p e f i u l t ă u ,

p e s i n g u r u l t ă u f i u , t e v o i b i n e c u v â n t a f o a r t e m u l t ş i - ţ i v o i î n m u l ţ i f o a r t e m u l t s ă m â n ţ a , ş i a n u m e :

c a s t e l e l e c e r u l u i … p e n t r u c ă a i a s c u l t a t d e p o r u n c a M e a ! ( G e n e z a 2 2 : 1 6 - 1 8 )

Din vremea lui Avraam, oamenii au învăţat că atunci când ascultă de glasul lui Dumnezeu şi Îi dau Lui tot ce au mai scump, El le înmulţeşte de mii de ori. Avraam a renunţat la singurul şi unicul său fiu la porunca Domnului, şi făcând aceasta, toate dorinţele şi visurile lui cu privire la viaţa lui Isaac, precum şi speranţa lui cu privire la o moştenire importantă, au dispărut. Dar Dumnezeu l-a înapoiat pe Isaac tatălui său, şi familia lui Avraam s-a înmulţit foarte mult, „ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării“ (v.17). Şi prin descendenţii lui, „când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său“ (Gal. 4:4).

Exact aşa Se ocupă Dumnezeu de fiecare copil al Său când noi ne sacrificăm cu adevărat. Dăm tot ce avem şi acceptăm sărăcia – şi apoi El trimite bogăţie. Părăsim o zonă înfloritoare a lucrării la porunca Lui – şi apoi El ne dă una mai bună decât am visat vreodată. Dăm toate speranţele noastre scumpe şi murim faţă de noi înşine – şi apoi El ne trimite bucurie debordantă şi viaţa Lui, ca s-o avem din belşug (vezi Ioan 10:10).

Cel mai minunat dar dintre toate este Însuşi Domnul Isus Hristos, şi noi nu vom înţelege niciodată pe deplin enormitatea sacrificiului Său. Avraam, ca tată pământesc al familiei lui Hristos, trebuia să înceapă cu predarea lui însuşi şi a singurului său fiu, aşa cum Tatăl nostru ceresc L-a sacrificat pe singurul Său Fiu, Isus. N-am fi putut niciodată să ajungem să ne bucurăm de privilegiile şi de bucuriile membrilor familiei lui Dumnezeu pe o altă cale.

Charles Gallaudet Trumbull Noi uneori părem să uităm că ceea ce ia Dumnezeu de la noi, ia cu foc, şi că singurul drum

care duce la o viaţă de înviere şi de ascensiune puternică ne conduce mai întâi la Ghetsimani, la cruce şi la mormânt.

Suflet drag, crezi că experienţa lui Avraam a fost unică şi izolată? Este doar un exemplu şi un model al felului în care Dumnezeu Se ocupă de cei ce sunt pregătiţi să asculte de El cu orice preţ. „Fiindcă a aşteptat cu răbdare, [Avraam] a dobândit făgăduinţa“ (Evrei 6:15), şi la fel şi tu. Momentul celui mai mare sacrificiu al tău va fi

totodată momentul precis al celei mai mari şi mai miraculoase binecuvântări. Râul lui Dumnezeu, care nu seacă niciodată, se va revărsa peste malurile lui, aducându-ţi un belşug de bogăţie şi har.

Într-adevăr, nu există nimic ce Dumnezeu nu va face pentru cei care vor îndrăzni să păşească prin credinţă pe ceea ce pare a fi doar o ceaţă. Când ei fac primul lor pas, găsesc sub picioarele lor o stâncă. F. B. Meyer

17 Iulie

E u p r i v e s c l i n i ş t i t d i n l o c u i n ţ a M e a . ( I s a i a 1 8 : 4 )

În acest pasaj, Asiria se ridică împotriva Etiopiei, al cărei popor este descris ca fiind „tare şi puternic“ (v.2). Când armata înaintează, Dumnezeu nu face nici un efort ca să-i oprească, şi ai impresia că vor fi lăsaţi să facă ce vor. Domnul priveşte din „locuinţa“ Sa în timp ce soarele continuă să strălucească peste ei, însă „înainte de seceriş“ (v.5) toată armata aceea mândră este înfrântă la fel de uşor cum este tăiată o mlădiţă din viţă.

Nu este aceasta o frumoasă imagine a lui Dumnezeu – care priveşte liniştit? Însă liniştea Lui nu trebuie confundată cu un asentiment sau un consimţământ pasiv. El aşteaptă pur şi simplu momentul potrivit şi Se va ridica la momentul cel mai oportun, exact când planurile celor răi sunt pe punctul de a reuşi, ca să-i copleşească pe vrăjmaşi cu dezastru. Şi când vedem răul din lumea aceasta, când privim succesul aparent al răufăcătorilor, şi când suferim opresiunile celor care ne urăsc, să ne amintim acele minunate cuvinte ale lui Dumnezeu – „Eu privesc liniştit“.

Da, Dumnezeu are un alt punct de vedere, şi în spatele cuvintelor Lui este înţelepciune. De ce i-a urmărit Domnul Isus pe ucenicii Săi trăgând la vâsle în noaptea aceea furtunoasă? De ce, fără să-L vadă ceilalţi, a urmărit cursul evenimentelor îngrozitoare desfăşurate la Betania, când Lazăr a trecut încet prin stadiile bolii lui terminale, a murit şi a fost în final înmormântat într-un mormânt stâncos? Domnul Isus aştepta pur şi simplu momentul potrivit când putea să intervină cel mai eficient.

Este Domnul liniştit cu tine? Cu toate acestea, El este atent şi încă vede totul. El Şi-a pus degetul pe pulsul tău şi este extrem de sensibil chiar şi la cea mai mică schimbare. Şi El va veni să te salveze la momentul potrivit.

din Comentarii devoţionale zilnice Orice ne-ar cere Domnul şi oricât de încet poate părea că lucrează, putem fi absolut

siguri că El nu va fi niciodată un Mântuitor confuz sau înfricoşător. O , s u f l e t n e l i n i ş t i t , s u b n u i a , T a t ă l t ă u v o r b e ş t e , f i i l i n i ş t i t , f i i l i n i ş t i t ; Î n v a ţ ă s ă f i i l i n i ş t i t î n D u m n e z e u , Ş i l a s ă - L s ă t e m o d e l e z e d u p ă v o i a S a .

O , s u f l e t r u g ă t o r , f i i l i n i ş t i t , f i i l i n i ş t i t , E l n u - Ş i p o a t e c ă l c a C u v â n t u l p r o m i s ; C u f u n d ă - t e î n v o i a S a b i n e c u v â n t a t ă , Ş i n ă d ă j d u i e ş t e î n D o m n u l c u r ă b d a r e . O , s u f l e t c e a ş t e a p t ă , f i i l i n i ş t i t , f i i t a r e , Ş i c h i a r d a c ă E l î n t â r z i e , î n c r e d e - t e ş i a ş t e a p t ă ; N u t e î n d o i , E l n u v a a ş t e p t a p r e a m u l t , N u t e t e m e , E l n u v a v e n i p r e a t â r z i u .

18 Iulie

D o m n u l Î ş i î n t i n d e p r i v i r i l e p e s t e t o t p ă m â n t u l ,

c a s ă s p r i j i n e p e a c e i a a c ă r o r i n i m ă e s t e î n t r e a g ă a L u i . ( 2 C r o n i c i 1 6 : 9 )

Dumnezeu caută bărbaţi şi femei ale căror inimi sunt îndreptate spre El şi care se vor

încrede mereu în El orice ar dori El să facă cu vieţile lor. Dumnezeu este gata şi doreşte să lucreze cu mai multă putere ca altă dată prin poporul Său, şi ceasul secolelor bate ora 11.

Lumea priveşte şi aşteaptă să vadă ce poate face Dumnezeu într-o viaţă dedicată Lui. Şi nu numai lumea aşteaptă, ci Dumnezeu Însuşi aşteaptă să vadă cine va fi cel mai devotat om care a trăit vreodată: dornic să fie nimic, pentru ca Hristos să poată fi totul; acceptând în totalitate scopurile lui Dumnezeu ca fiind ale lui; primind smerenia, credinţa, dragostea şi puterea lui Hristos, dar neîmpiedicând niciodată planul lui Dumnezeu, ci lăsându-L întotdeauna să-Şi continue lucrarea Sa minunată. C. H. P.

Nu există nici o limită la ceea ce Dumnezeu poate să facă prin tine, cu condiţia ca să nu cauţi gloria ta personală. George Mueller, la mai mult de 90 de ani, când s-a adresat unor slujitori şi altor

lucrători creştini, a spus: „Eu m-am întors la Dumnezeu în noiembrie 1825, dar n-am ajuns să-mi predau toată inima decât după patru ani, în iulie 1829. Atunci am realizat că dragostea mea faţă de bani, renume, poziţie, putere şi plăceri lumeşti s-a dus. Dumnezeu, şi numai El, a devenit totul meu în toate. În El am găsit tot ce aveam nevoie, şi nu-mi mai doream nimic altceva. Prin harul lui Dumnezeu, înţelegerea suficienţei Lui a rămas până în ziua aceasta, făcând din mine un om foarte fericit. Aceasta m-a făcut să mă intereseze numai lucrurile lui Dumnezeu. Şi astfel, dragi credincioşi, vă întreb cu toată dragostea, v-aţi predat toată inima lui Dumnezeu, sau este ceva în viaţa voastră la care refuzaţi să renunţaţi, în ciuda chemării lui Dumnezeu?

Înainte de momentul în care mi-am predat viaţa, citeam puţin din Scripturi, dar preferam alte cărţi. Dar din momentul acela, adevărul pe care El mi l-a revelat despre Sine Însuşi a devenit o binecuvântare inexprimabilă. Acum pot să spun cu onestitate din adâncul inimii că Dumnezeu este o Fiinţă infinit de minunată.

Vă rog, să nu fiţi mulţumiţi niciodată până nu veţi putea spune şi voi din lăuntrul sufletului vostru: «Dumnezeu este o Fiinţă infinit de minunată!»“ selectat

Rugăciunea mea astăzi este ca Dumnezeu să mă facă un creştin extraordinar. George Whitefield

19 Iulie

N u v o i b e a p a h a r u l p e c a r e M i l - a d a t T a t ă l s ă - l b e a u ?

( I o a n 1 8 : 1 1 )

Să „bea paharul“ a fost un lucru mai mare decât potolirea mărilor sau învierea morţilor. Profeţii şi apostolii puteau să facă minuni uimitoare, dar ei n-au făcut întotdeauna voia lui Dumnezeu şi au suferit în consecinţă. A face voia lui Dumnezeu şi a experimenta suferinţa este cea mai înaltă formă de credinţă şi cea mai glorioasă realizare creştină.

Să vezi cele mai înalte aspiraţii ale tale de om tânăr zdrobite pentru totdeauna; să porţi zilnic poveri care sunt întotdeauna grele, fără să vezi vreodată uşurarea; să te trezeşti epuizat de sărăcie în timp ce doreşti doar să faci bine altora şi să oferi o viaţă plăcută celor dragi; să fii încătuşat de o neputinţă fizică incurabilă; să fii complet singur, despărţit de toţi cei pe care îi iubeşti, să înfrunţi trauma vieţii singur; însă în toate acestea, să fii totuşi în stare să spui în timpul unei şcoli disciplinare atât de grele: „Nu voi bea paharul pe care mi l-a dat Tatăl să-l beau?“ – aceasta este credinţa la înălţimea ei maximă, şi succesul spiritual la punctul culminant.

Marea credinţă nu se vede atât de mult în lucrare cât în suferinţă. Charles Parkhurst Ca să avem un Dumnezeu înţelegător, trebuie să avem un Mântuitor care a suferit,

pentru că adevărata compasiune vine din înţelegerea durerii altuia, trecând prin aceeaşi durere. De aceea nu-i putem ajuta pe alţii care suferă fără să plătim noi înşine un preţ, pentru că necazurile sunt preţul pe care îl plătim ca să putem să-i înţelegem pe alţii. Cei care doresc să-i ajute pe alţii trebuie mai întâi să sufere. Dacă vrem să-i salvăm pe alţii, trebuie să dorim să înfruntăm crucea; să experimentezi cea mai mare fericire din viaţă slujind altora este imposibil fără să bei paharul pe care l-a băut Domnul Isus şi fără să te supui botezului pe care l-a îndurat El.

Cei mai mângâietori psalmi ai lui David au fost storşi din viaţa lui prin suferinţă, şi dacă lui Pavel nu i s-ar fi dat „un ţepuş în carne“ (2 Cor. 12:7), am fi pierdut mult din bătăile inimii lui pline de tandreţe care răsună prin atât de multe epistole ale sale.

Dacă te-ai predat lui Hristos, împrejurările tale actuale care par să apese atât de tare împotriva ta sunt unealta perfectă în mâna Tatălui cu care îţi sculptează forma pentru eternitate. Aşa că încrede-te în El şi nu împinge niciodată de la tine instrumentul pe care El îl foloseşte, altfel vei pierde rezultatul lucrării Lui în viaţa ta.

C i u d a t ă ş i d i f i c i l ă î n t r - a d e v ă r N i s e p a r e , D a r b i n e c u v â n t a r e a c a r e n e t r e b u i e E î n s p a t e l e e i . Şcoala suferinţei dă absolvenţi excepţionali.

20 Iulie

A s t f e l , f i i n d c ă a v e m u n M a r e P r e o t î n s e m n a t , – p e I s u s , F i u l l u i D u m n e z e u – s ă r ă m â n e m t a r i î n m ă r t u r i s i r e a n o a s t r ă .

S ă n e a p r o p i e m d a r c u d e p l i n ă î n c r e d e r e d e s c a u n u l h a r u l u i , c a s ă c ă p ă t ă m î n d u r a r e ş i s ă g ă s i m h a r ,

p e n t r u c a s ă f i m a j u t a ţ i l a v r e m e d e n e v o i e . ( E v r e i 4 : 1 4 , 1 6 )

Marele nostru Ajutor în rugăciune este Domnul Isus Hristos. El este Avocatul nostru, care pledează mereu cauza noastră înaintea Tatălui. El este „Marele nostru Preot“, a cărui slujbă principală este de secole mijlocirea şi rugăciunea în favoarea noastră. El este Acela care primeşte cererile noastre imperfecte din mâna noastră, le curăţeşte de defectele lor, corectează greşelile lor, şi apoi cere răspunsul la ele din partea Tatălui Său. Şi El face aceasta numai în baza valorii şi neprihănirii Sale datorită suficienţei ispăşirii pe care a făcut-o.

Credinciosule, îţi lipseşte puterea în rugăciune? Priveşte la Hristos, căci binecuvântatul tău Avocat a cerut deja răspunsul tău. Şi dacă tu te vei da bătut în luptă tocmai când se apropie momentul victoriei, Îl vei întrista şi-L vei dezamăgi. El a intrat deja în „Locul Preasfânt“ (Ex. 26:33) pentru tine, având numele tău pe palmele Sale. Mesagerul este acum pe drum ca să-ţi aducă binecuvântarea, şi Duhul Sfânt aşteaptă pur şi simplu actul tău de credinţă, ca să poată şopti în inima ta ecoul răspunsului de la tronul lui Dumnezeu, „S-a făcut“. A. B. Simpson

Duhul Sfânt este Cel care lucrează ca să facă rugăciunile noastre acceptabile, dar noi uităm deseori acest adevăr. El iluminează mintea noastră ca să putem vedea clar dorinţele noastre, apoi înmoaie inima noastră ca să le putem simţi, şi în final trezeşte şi îndreaptă aceste dorinţe spre lucrurile lui Dumnezeu. El ne dă o viziune clară a puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, ne dă har „la vreme de nevoie“, şi ne întăreşte încrederea în adevărul Său ca să nu şovăim niciodată.

Rugăciunea este un lucru minunat, şi fiecare persoană a Trinităţii este implicată în orice rugăciune acceptabilă. J. Angell James

21 Iulie

N u v o i m a i v o r b i d e c â t d e d a t a a c e a s t a . A ş v r e a n u m a i s ă m a i f a c o î n c e r c a r e c u l â n a .

( J u d e c ă t o r i 6 : 3 9 )

Există trei nivele de credinţă în experienţa creştină. Primul este să credem numai când vedem un semn sau când avem o emoţie puternică. Ca şi Ghedeon, pipăim lâna şi suntem dispuşi să ne încredem în Dumnezeu numai dacă este udă. Aceasta poate fi o credinţă autentică, dar este imperfectă. Ea priveşte în continuu la sentimente sau la alte semne, în loc să privească la Cuvântul lui Dumnezeu. Noi facem un pas mare spre maturitate când ne încredem în Dumnezeu fără să ne bazăm pe sentimentele noastre. Este o binecuvântare mai mare când credem fără să experimentăm vreo emoţie.

În timp ce primul nivel de credinţă crede când emoţiile noastre sunt favorabile, al doilea nivel crede când orice sentiment este absent. Şi al treilea nivel le întrece pe celelalte două, pentru că este credinţa care-L crede pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui când circumstanţele, emoţiile, aparenţele, oamenii şi raţiunea omenească toate par să susţină contrariul. Pavel a exercitat acest nivel de credinţă când a spus: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare“ (Fapte 27:20), apoi, cu toate acestea, a continuat şi a spus: „De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus“ (Fapte 27:25).

Fie ca Dumnezeu să ne dea această credinţă prin care să ne încredem deplin în Cuvântul Său, chiar şi atunci când toate celelalte semne arată în direcţie contrară. C. H. P.

C â n d e s t e t i m p u l s ă c r e d e m ?

E s t e c â n d t o t u l e c a l m , C â n d f l u t u r ă v i c t o r i o a s ă r a m u r a d e p a l m i e r , Ş i v i a ţ a e s t e u n p s a l m v e s e l

D e b u c u r i e ş i l a u d ă ? N u ! C ă c i t i m p u l s ă c r e d e m

E s t e c â n d v a l u r i l e s u n t m a r i , C â n d n o r i i d e f u r t u n ă u m p l u c e r u l , Ş i r u g ă c i u n e a e s t e u n s t r i g ă t p r e l u n g :

„ O , a j u t ă ş i s a l v e a z ă ! “ C â n d e s t e t i m p u l s ă c r e d e m ?

E s t e c â n d p r i e t e n i i s u n t a d e v ă r a ţ i ? E s t e c â n d t r a i u l u ş o r n e f a c e c u r t e , Ş i î n t o t c e s p u n e m ş i f a c e m

A v e m n u m a i l a u d ă ? N u ! C ă c i t i m p u l s ă c r e d e m

E s t e c â n d s u n t e m s i n g u r i ,

Ş i p ă s ă r i l e v e r i i a u z b u r a t , Ş i o r i c e s p r i j i n s - a d u s ,

T o a t e î n a f a r ă d e D u m n e z e u . C â n d e s t e t i m p u l s ă c r e d e m ?

E s t e î n t r - o z i v i i t o a r e , C â n d a i î n c e r c a t d r u m u l t ă u , Ş i a i î n v ă ţ a t s ă t e î n c r e z i ş i s ă t e r o g i

P r i n n e n o r o c i r i a m a r e ? N u ! C ă c i t i m p u l s ă c r e d e m

E s t e a c u m , î n n e v o i l e d i n m o m e n t u l a c e s t a , B i a t ă t r e s t i e f r â n t ă ş i s t r i v i t ă ! B i e t s u f l e t f r ă m â n t a t , g r ă b e ş t e - t e

S ă t e î n c r e z i î n D u m n e z e u l t ă u . C â n d e s t e t i m p u l s ă c r e d e m ?

E s t e c â n d s p e r a n ţ e l e s u n t m a r i , C â n d s t r ă l u c i r e a s o a r e l u i a u r e ş t e c e r u l , Ş i b u c u r i a ş i e x t a z u l

U m p l u t o a t ă i n i m a ? N u ! C ă c i t i m p u l s ă c r e d e m

E s t e c â n d b u c u r i a n o a s t r ă a f u g i t , C â n d n e c a z u l n e f a c e s ă p l e c ă m c a p u l , Ş i t o t u l e s t e r e c e ş i m o r t ,

T o t u l î n a f a r ă d e D u m n e z e u . selectat

22 Iulie

T o t u ş i D o m n u l a ş t e a p t ă s ă S e m i l o s t i v e a s c ă d e v o i , … F e r i c e d e t o ţ i c e i c e n ă d ă j d u i e s c î n E l !

( I s a i a 3 0 : 1 8 )

Noi trebuie nu numai să înţelegem importanţa aşteptării Dumnezeului nostru, ci totodată să realizăm ceva şi mai minunat – Domnul ne aşteaptă. Şi chiar gândul că El ne aşteaptă ne va da o motivaţie şi o inspiraţie înnoită de a-L aştepta. Ne va da de asemenea o încredere inexprimabilă că aşteptarea noastră nu va fi niciodată în zadar. De aceea, în spiritul aşteptării lui Dumnezeu, să căutăm chiar acum să descoperim exact ce înseamnă.

Domnul are un scop glorios şi inimaginabil pentru fiecare copil al Său. „Dacă este aşa“, întrebi tu, „de ce continuă El să aştepte tot mai mult ca să ofere harul Său şi să-mi dea ajutorul pe care îl caut, după ce am venit şi L-am aşteptat?“ El face aşa pentru că este un grădinar înţelept care „aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare,

până primeşte ploaie timpurie şi târzie“ (Iacov 5:7). Dumnezeu ştie că nu poate strânge roadele până nu se coc, şi ştie precis când suntem gata din punct de vedere spiritual să primim binecuvântări pentru folosul nostru şi pentru gloria Lui. Şi aşteptarea în strălucirea soarelui dragostei Lui este ceea ce va coace sufletul nostru pentru binecuvântările Lui. De asemenea, aşteptarea sub norii încercărilor este la fel de importantă, pentru că ei vor produce în cele din urmă ploi îmbelşugate de binecuvântări.

Fii sigur că dacă Dumnezeu aşteaptă mai mult decât dorim noi, este pur şi simplu ca să facă binecuvântările de două ori mai preţioase. Adu-ţi aminte că El a aşteptat patru mii de ani, „dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său“ (Gal. 4:4). Timpul nostru este în mâinile Lui, şi El va face dreptate repede celor pe care i-a ales, venind iute în ajutorul nostru fără să întârzie nici măcar o oră. Andrew Murray

23 Iulie

C â n t a ţ i … D o m n u l u i , m u l ţ u m i ţ i t o t d e a u n a l u i D u m n e z e u T a t ă l p e n t r u t o a t e l u c r u r i l e .

( E f e s e n i 5 : 1 9 - 2 0 ) Indiferent de unde vine răul cu care te confrunţi, dacă eşti în Dumnezeu şi deci

înconjurat complet de El, trebuie să realizezi că a trecut mai întâi prin El înainte să ajungă la tine. Pentru aceasta, poţi să-I mulţumeşti pentru tot ce apare în calea ta. Asta nu înseamnă să-I mulţumeşti pentru păcatul care însoţeşte răul, ci să aduci mulţumiri pentru ceea ce El va face din el şi prin el. Dumnezeu poate să facă din viaţa noastră o viaţă de mulţumire şi laudă permanentă, pentru ca apoi să facă din toate o binecuvântare.

Odată am văzut un om care desena nişte buline negre pe o bucată de hârtie. Câţiva dintre noi s-au uitat la ea dar n-au văzut nimic decât o înşiruire neregulată de buline. Apoi el a mai desenat câteva linii, a introdus câteva pauze, şi a adăugat o cheie sol la început. Dintr-odată ne-am dat seama că bulinele erau note muzicale, şi când am început să le pronunţăm, cântam:

L ă u d a ţ i p e D u m n e z e u d e u n d e c u r g t o a t e b i n e c u v â n t ă r i l e , L ă u d a ţ i - L t o a t e f ă p t u r i l e d e a i c i d e j o s . Fiecare dintre noi avem multe buline sau pete negre în viaţa noastră, şi nu putem

înţelege de ce sunt acolo sau de ce Dumnezeu le-a îngăduit. Dar când Îl lăsăm să intre în viaţa noastră şi să aranjeze bulinele aşa cum trebuie, să deseneze liniile pe care le doreşte El, şi să pună pauzele în locurile potrivite ca să ne separe de anumite lucruri, atunci din bulinele şi petele negre El va compune o armonie glorioasă.

Deci să nu-L împiedicăm în lucrarea Lui glorioasă! C. H. P. A m f i ş t i u t n o i c ă a c o r d u r i l e m a j o r e s u n t d u l c i ,

D a c ă n - a r f i e x i s t a t n i c i o c h e i e m i n o r ă ? A r f i f o s t l u c r a r e a p i c t o r u l u i f r u m o a s ă î n o c h i i n o ş t r i ,

F ă r ă u m b r e p e p ă m â n t s a u p e m a r e ? A m f i c u n o s c u t n o i s e n s u l f e r i c i r i i ,

A m f i v ă z u t n o i c ă z i u a e l u m i n o a s ă , D a c ă n - a m f i ş t i u t n i c i o d a t ă c e î n s e a m n ă î n t r i s t a r e a ,

Ş i d a c ă n - a m f i p r i v i t n i c i o d a t ă î n t u n e r i c u l n o p ţ i i ? Mulţi oameni datorează măreţia vieţii lor dificultăţilor uriaşe prin care au trecut.

Charles H. Spurgeon Când un organist apasă pe clapele negre ale unei orgi mari, notele sunt la fel de

frumoase ca atunci când apasă pe cele albe. Totuşi, pentru a demonstra deplin posibilităţile instrumentului, el trebuie să apese pe toate. selectat

24 Iulie

A t u n c i e i a u c r e z u t î n c u v i n t e l e L u i ş i a u c â n t a t l a u d e l e L u i . D a r a u u i t a t c u r â n d l u c r ă r i l e L u i

ş i n - a u a ş t e p t a t î m p l i n i r e a p l a n u r i l o r L u i . C i i - a a p u c a t p o f t a î n p u s t i e ş i a u i s p i t i t p e D u m n e z e u î n p u s t i e t a t e .

E l l e - a d a t c e c e r e a u ; d a r a t r i m i s o m o l i m ă p r i n t r e e i . ( P s a l m u l 1 0 6 : 1 2 - 1 5 )

În Evrei 11:27, citim că Moise „a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut“. Însă în pasajul de mai sus, exact opusul era valabil pentru copiii lui Israel. Ei rămâneau neclintiţi numai când împrejurările lor erau favorabile, pentru că erau influenţaţi în primul rând de orice făcea apel la simţurile lor, în loc să se încreadă în Dumnezeul invizibil şi etern.

Chiar şi astăzi avem oameni care trăiesc o viaţă creştină inconsecventă pentru că au devenit preocupaţi cu lucruri exterioare. De aceea ei se concentrează asupra împrejurărilor lor în loc să se concentreze asupra lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu doreşte ca noi să creştem în capacitatea noastră de a-L vedea în orice lucru şi să realizăm importanţa împrejurărilor aparent nesemnificative dacă sunt folosite pentru transmiterea unui mesaj de la El.

Citim despre copiii lui Israel: „Atunci ei au crezut în cuvintele Lui“. Ei n-au crezut decât după ce au văzut – după ce L-au văzut lucrând, „atunci au crezut“. Ei s-au îndoit de Dumnezeu fără şovăire, când au ajuns la Marea Roşie, dar când El le-a deschis calea şi i-a trecut dincolo şi au văzut pe faraon şi armata lui înecaţi – „atunci au crezut“. Israeliţii au continuat să trăiască acest fel de existenţă cu suişuri şi coborâşuri, pentru că credinţa lor

era dependentă de împrejurările lor. Şi cu siguranţă nu acesta este felul de credinţă pe care doreşte Dumnezeu s-o avem.

Lumea zice să nu crezi până nu vezi, dar Dumnezeu doreşte să credem ca să vedem. Psalmistul a spus: „O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!“ (Ps. 27:13).

Tu Îl crezi pe Dumnezeu numai când împrejurările îţi sunt favorabile, sau crezi oricare ar fi împrejurările? C. H. P.

Credinţa înseamnă să credem ceea ce nu vedem, şi răsplata pentru acest fel de credinţă este să vedem ceea ce credem. Sfântul Augustin

25 Iulie

C e f a c E u , t u n u p r i c e p i a c u m , d a r v e i p r i c e p e d u p ă a c e e a . ( I o a n 1 3 : 7 )

În viaţa aceasta, noi avem o viziune incompletă a metodelor lui Dumnezeu, văzând planul Lui terminat doar pe jumătate şi insuficient dezvoltat. Dar dacă stăm în magnificul Templu al eternităţii, vom avea o perspectivă corectă şi vom vedea că toate se potrivesc atât de frumos!

Imaginează-ţi că mergi în munţii Libanului în timpul domniei marelui împărat al lui Israel, Solomon. Poţi să vezi cedrul acela măreţ? El este mândria tuturor celorlalţi copaci şi s-a luptat mulţi ani cu vânturile reci din nord! Soarelui verii i-a plăcut să zâmbească peste el, în timp ce noaptea făcea ca pe frunzele lui catifelate să strălucească picăturile de rouă. Păsările şi-au făcut cuiburi în ramurile lui, şi călătorii obosiţi şi păstorii rătăciţi se odihneau la umbra lui, adăpostindu-se de căldura amiezii sau de furtunile puternice. Şi deodată realizăm că acest bătrân locuitor al pădurii a fost sortit să cadă victimă securii pădurarului!

Privim cum securea îşi face prima crestătură în trunchiul noduros al cedrului. Atunci vedem ramurile lui groase şi nobile cojite de crengile lor în timp ce copacul cade prăbuşindu-se la pământ. Strigăm împotriva distrugerii violente a acestui „Copac al lui Dumnezeu“, după cum se ştie lămurit, şi ne exprimăm supărarea din cauza dărâmării acestui stâlp semeţ din templul natural al pădurii. Suntem tentaţi să exclamăm odată cu profetul Zaharia: „Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut…!“ (Zah. 11:2), ca şi cum am invoca compasiunea fiecărei plante mai puţin semeţe şi am invita lucrurile neînsufleţite să sufere împreună cu noi.

N-ar trebui să ne grăbim să ne plângem, ci ar trebui să urmărim giganticul copac când lucrătorii lui „Hiram, împăratul Tirului“ (2 Cronici 2:3) îl coboară de pe munte. De acolo ar trebui să-l urmărim cum este transportat pe plute pe apele albastre ale Mediteranei. Şi în sfârşit, ar trebui să-l privim când este aşezat ca o grindă glorioasă şi lustruită în Templul lui Dumnezeu. Când contempli destinaţia lui finală, şi-l vezi în Sfânta Sfintelor ca o bijuterie în diadema Împăratului atotputernic, poţi să mai plângi că această „bijuterie a coroanei din Liban“ a fost tăiată, a fost luată din pădure şi aşezată într-un loc

atât de nobil? Cedrul a stat odată maiestuos în sanctuarul naturii, dar „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi“ (Hagai 2:9).

Atât de mulţi oameni sunt ca aceşti cedrii din vechime! Securile lui Dumnezeu pentru încercări i-au jupuit de tot, şi totuşi noi nu putem vedea nici un motiv pentru aceste împrejurări atât de aspre şi de dificile. Dar Dumnezeu are un scop şi un plan nobil în minte: să-i aşeze ca stâlpi veşnici şi ca grinzi în Sionul Lui ceresc. Şi El le spune: „Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău“ (Isaia 62:3). J. R. Macduff

E u n u - i c e r c r u c i i m e l e s ă î n ţ e l e a g ă ,

S ă v a d ă d r u m u l m e u – M a i b i n e s ă s i m t m â n a T a î n î n t u n e r i c , Ş i s ă T e u r m e z .

26 Iulie

C ă c i n o i , p r i n D u h u l , a ş t e p t ă m p r i n c r e d i n ţ ă n ă d e j d e a n e p r i h ă n i r i i . ( G a l a t e n i 5 : 5 )

Sunt momente când totul pare foarte întunecat pentru mine – atât de întunecat că trebuie să aştept înainte să pot spera. A aştepta cu speranţă este foarte greu, dar adevărata răbdare este exprimată când trebuie să aşteptăm chiar speranţa. Când nu vedem nici un semn de succes, dar totuşi refuzăm să disperăm, când nu vedem nimic decât întunericul nopţii prin fereastra noastră, dar ţinem totuşi obloanele deschise pentru că stelele pot apărea pe cer, şi când avem un gol în inimă, dar totuşi nu îngăduim să fie umplut decât cu tot ce are mai bun Dumnezeu pentru noi – acesta este cel mai minunat fel de răbdare din univers. Este istoria lui Iov în mijlocul furtunii, a lui Avraam în drum spre Moria, a lui Moise în deşertul Madianului, şi a Fiului Omului în grădina Ghetsimani. Şi nu există răbdare mai puternică decât aceea care rabdă pentru că Îl vede „pe Cel ce este nevăzut“ (Evrei 11:27). Este acel fel de răbdare care aşteaptă speranţa.

Dragă Doamne, Tu ai făcut aşteptarea frumoasă şi răbdarea divină. Tu ne-ai învăţat că voia Ta trebuie acceptată, pur şi simplu pentru că este voia Ta. Tu ne-ai descoperit că un om poate să nu vadă nimic decât necaz în paharul lui, şi totuşi să dorească să-l bea datorită convingerii că ochii Tăi văd mai departe decât ai lui.

Tată, dă-mi puterea Ta divină – puterea din Ghetsimani. Dă-mi putere să aştept speranţa – să privesc pe fereastră când nu e nici o stea. Chiar şi când bucuria mea s-a dus, dă-mi putere să stau în picioare biruitor în cea mai neagră noapte şi să spun: „Pentru Tatăl meu ceresc, soarele străluceşte“.

Voi atinge culmea puterii odată ce voi fi învăţat să aştept speranţa.

George Matheson Luptă-te să fii unul din acei puţini oameni care umblă pe acest pământ realizând

permanent – în fiecare dimineaţă, amiază şi noapte – că necunoscutul pe care oamenii îl numesc cer este chiar în spatele acelor lucruri care se văd.

27 Iulie

P u n e ţ i - M ă l a î n c e r c a r e … ş i v e ţ i v e d e a d a c ă n u v ă v o i d e s c h i d e z ă g a z u r i l e c e r u r i l o r

ş i d a c ă n u v o i t u r n a p e s t e v o i b e l ş u g d e b i n e c u v â n t a r e . ( M a l e a h i 3 : 1 0 )

Iată ce spune Dumnezeu în acest verset: „Copilul Meu iubit, Eu mai am zăgazuri în ceruri, şi ele sunt încă în stare de funcţionare. Încuietorile se deschid la fel de uşor ca înainte, şi balamalele n-au ruginit. De fapt, Eu mai degrabă le-aş deschide larg ca să revărs binecuvântările, decât să le ţin închise. Le-am deschis pentru Moise, şi marea s-a despicat. Le-am deschis pentru Iosua, şi râul Iordan s-a oprit. Le-am deschis pentru Ghedeon, şi armatele vrăjmaşului au fugit. Şi le voi deschide pentru tine – dacă doar Mă vei lăsa.

„În partea dinspre Mine a zăgazurilor, cerul este aceeaşi vistierie bogată ca întotdeauna. Fântânile şi râurile încă se revarsă, şi camerele comorilor încă mai gem de daruri. Nevoia nu este de partea Mea, ci de a ta. Aştept să Mă pui la încercare. Dar mai întâi trebuie să îndeplineşti condiţia pe care am pus-o: «Aduceţi la casa vistieriei toate zeciuielile» (Maleahi 3:10), şi prin aceasta dă-Mi ocazia să acţionez“. selectat

Nu voi uita niciodată parafrazarea concisă a mamei mele la Maleahi 3:10. Textul biblic începe cu cuvintele: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile“ şi se termină cu: „şi voi turna peste voi belşug de binecuvântare“. Dar parafrazarea mamei mele era aceasta: „Dă tot ce cere El şi ia tot ce promite“.

Samuel Dickey Gordon Capacitatea lui Dumnezeu de a înfăptui este mult mai presus de rugăciunile noastre –

chiar de rugăciunile noastre cele mai îndrăzneţe! Mă gândeam recent la câteva din cererile pe care I le-am făcut de nenumărate ori în rugăciunile mele. Şi ce am cerut? Am cerut o cupă plină, când El are oceanul întreg! Am cerut o simplă rază de lumină, când El deţine soarele! Cea mai bună cerere a mea nu este deloc la înălţimea capacităţii Tatălui meu de a da, care este mult mai presus de tot ce am putea noi cere vreodată. John Henry Jowett

Toate râurile harului Tău le cer, Scrie numele meu pe toate promisiunile Tale. (vezi Ef. 1:8-19)

28 Iulie

D o m n u l u m b l ă î n f u r t u n ă ş i î n v â r t e j . ( N a u m 1 : 3 )

Îmi amintesc când eram tânăr că mergeam la şcoală în vecinătatea Muntelui Fericirilor. Într-o zi stăteam pe coasta muntelui şi priveam o furtună care trecea prin vale. Cerul era întunecat şi tunetul începuse să zguduie pământul. Părea că întreaga privelişte plină de viaţă fusese complet schimbată, şi frumuseţea ei dispăruse pentru totdeauna. Dar furtuna a trecut repede şi curând a ieşit din vale.

Dacă aş fi stat în acelaşi loc în ziua următoare şi aş fi spus: „Unde este furtuna aceea puternică şi tot întunericul ei teribil?“ iarba ar fi spus: „O parte din ea este în mine“. Frumoasa margaretă ar fi spus: „O parte din ea este în mine“. Şi toate celelalte flori, şi fructe, şi tot ce creşte din pământ ar fi spus: „O parte din furtună a produs strălucire în mine“.

L-ai rugat vreodată pe Domnul să te facă asemenea Lui? Ai dorit vreodată roada Duhului şi te-ai rugat pentru bunătate, blândeţe şi dragoste? Dacă da, atunci să nu te temi niciodată de furtunile violente care bat poate chiar acum în viaţa ta. Furtunile aduc binecuvântări, şi mai târziu vei culege roade bogate.

Henry Ward Beecher F l o r i l e t r ă i e s c p r i n l a c r i m i l e c a r e c a d D e p e f a ţ a t r i s t ă a c e r u l u i ; Ş i v i a ţ a n - a r a v e a b u c u r i i d e l o c , D a c ă n - a r e x i s t a o c h i î n l ă c r i m a ţ i . I u b e ş t e n e c a z u l , p e n t r u c ă s u f e r i n ţ a v a a d u c e R ă s p l a t a e i î n a n i i u r m ă t o r i ; C u r c u b e u l ! I a t ă c e l u c r u m i n u n a t A f ă c u t D u m n e z e u d i n l a c r i m i . Henry S. Sutton

29 Iulie

A i a j u n s t u p â n ă l a c ă m ă r i l e … p e c a r e l e p ă s t r e z p e n t r u v r e m u r i l e d e s t r â m t o r a r e ?

( I o v 3 8 : 2 2 - 2 3 )

Încercările noastre sunt mari oportunităţi, dar mult prea des noi le vedem pur şi simplu ca nişte mari obstacole. Dacă am recunoaşte în fiecare situaţie dificilă ceva ales de Dumnezeu ca să ne dovedească dragostea Lui pentru noi, fiecare obstacol ar deveni atunci un loc de adăpost şi de odihnă, şi o demonstraţie faţă de alţii a puterii Lui inexprimabile. Dacă am căuta semnele lucrării Lui glorioase, atunci fiecare nor ar deveni în adevăr un

curcubeu, şi fiecare trecătoare prin munţii de dificultăţi va deveni o cale de ascensiune, de transformare şi de glorificare.

Dacă ne-am uita la trecutul nostru, mulţi dintre noi am realiza că momentele în care am îndurat cel mai mare stres şi am simţit că toate căile noastre sunt blocate au fost momentele în care Tatăl nostru ceresc a ales să facă cele mai bune lucruri pentru noi şi să ne dea cele mai mari binecuvântări ale Sale.

Cele mai frumoase bijuterii ale lui Dumnezeu sunt deseori distribuite în pachete grosolane de către oameni foarte dificili, dar în pachet vom găsi comorile palatului Împăratului şi dragostea Mirelui. A. B. Simpson

Trebuie să ne încredem în Domnul când mergem prin întuneric, şi să-L onorăm cu o încredere neclintită chiar şi în mijlocul situaţiilor dificile. Răsplata pentru acest fel de credinţă va fi ca a vulturului care lasă să-i cadă penele, pentru că i s-a spus că le va primi – un simţământ reînnoit de tinereţe şi putere.

J. R. Macduff D a c ă a m p u t e a v e d e a d i n c o l o d e a s t ă z i A ş a c u m v e d e D u m n e z e u ; D a c ă t o ţ i n o r i i s - a r î n d e p ă r t a r o s t o g o l i n d u - s e , Ş i u m b r e l e a r f u g i ; N u n e - a m n e c ă j i d e n e c a z u r i l e p r e z e n t e . F i e c a r e n e c a z l - a m u i t a c u r â n d , P e n t r u c ă m u l t e b u c u r i i n e a ş t e a p t ă t o t u ş i P e t i n e ş i p e m i n e . D a c ă a m p u t e a c u n o a ş t e d i n c o l o d e a s t ă z i A ş a c u m c u n o a ş t e D u m n e z e u , D e c e c e l e m a i s c u m p e c o m o r i s e d u c Ş i t r e b u i e s ă c u r g ă l a c r i m i ; Ş i d e c e î n t u n e r i c u l d u c e l a l u m i n ă , D e c e c ă r ă r i l e î n t u n e c o a s e d e v i n c u r â n d l u m i n o a s e ; Î n t r - o z i g r e ş e l i l e v i e ţ i i v o r f i î n d r e p t a t e , P e n t r u c ă a ş a n e s p u n e c r e d i n ţ a . „ D a c ă a m p u t e a v e d e a , d a c ă a m p u t e a c u n o a ş t e “ , S p u n e m a d e s e a , D a r D u m n e z e u î n d r a g o s t e a L u i a r u n c ă u n v ă l P e c a l e a n o a s t r ă ; Ş i n u p u t e m v e d e a c e e s t e î n a i n t e , Ş i a s t f e l n e - a g ă ţ ă m m a i m u l t d e E l , E l n e c o n d u c e p â n ă s e s f â r ş e ş t e a c e a s t ă v i a ţ ă ; Î n c r e d e - t e ş i a s c u l t ă .

30 Iulie

Ş i o r i c i n e v a d a d e b ă u t n u m a i u n p a h a r c u a p ă r e c e … a d e v ă r a t v ă s p u n c ă n u - ş i v a p i e r d e r ă s p l a t a .

( M a t e i 1 0 : 4 2 )

Ce să fac? Cred că voi trece prin această lume doar o dată. De aceea orice lucrare bună, orice bunătate, sau orice slujire pe care pot s-o ofer unui om sau unui animal, am s-o ofer acum. N-am să neglijez şi n-am să întârzii să fac aceasta, pentru că nu voi mai trece pe acest drum. o veche zicătoare a unui Quaker (membru al comunităţii „Societatea Prietenilor“, înfiinţată în 1650 de George Fox)

N u l u c r u l p e c a r e - l f a c i , d r a g u l e , C i l u c r u l p e c a r e - l l a ş i n e f ă c u t , A c e l a î ţ i d ă d u r e r i a m a r e d e i n i m ă L a a p u s u l s o a r e l u i ; C u v â n t u l b u n p e c a r e n u l - a i s p u s , S c r i s o a r e a p e c a r e n u a i s c r i s - o , F l o a r e a p e c a r e p u t e a i s - o t r i m i ţ i , d r a g u l e , S u n t u m b r e l e c a r e t e b â n t u i e n o a p t e a . P i a t r a p e c a r e p u t e a i s - o r i d i c i D i n c a l e a f r a t e l u i t ă u , S f a t u l s i n c e r , d i n i n i m ă P e c a r e , f i i n d p r e a g r ă b i t , n u l - a i s p u s ; A t i n g e r e a t a n d r ă a m â i n i i , d r a g u l e , T o n u l b l â n d ş i f e r m e c ă t o r , P e n t r u c a r e n - a i a v u t t i m p s a u l a c a r e n u t e - a i g â n d i t , C u d e s t u l e l e t a l e p r o b l e m e . A c e s t e m i c i a c t e d e b u n ă t a t e , C a r e - ţ i i e s a t â t d e u ş o r d i n m i n t e , A c e s t e ş a n s e d e a f i î n g e r i , P e c a r e ş i m u r i t o r i i l e g ă s e s c – E l e v i n î n n o p ţ i l e l i n i ş t i t e , S ă î n l ă t u r e s u f e r i n ţ a , C â n d s p e r a n ţ a e s t e p a l i d ă ş i s l a b ă , Ş i o u s c ă c i u n e a o p r i t c r e d i n ţ a . P e n t r u c ă v i a ţ a e s t e p r e a s c u r t ă , d r a g u l e . Ş i n e c a z u l e s t e p r e a m a r e , C a s ă l ă s ă m c o m p a s i u n e a n o a s t r ă î n c e a t ă S ă î n t â r z i e p â n ă e p r e a t â r z i u .

Ş i n u l u c r u l p e c a r e - l f a c i , d r a g u l e , C i l u c r u l p e c a r e - l l a ş i n e f ă c u t , A c e l a î ţ i d ă d u r e r i a m a r e d e i n i m ă L a a p u s u l s o a r e l u i . Adelaide Proctor Dă ceea ce ai, pentru că nu şti niciodată – pentru altcineva ar putea fi mai bine decât

ai îndrăzni să gândeşti. Henry Wadsworth Longfellow

31 Iulie

I - a p o v ă ţ u i t c u m â i n i p r i c e p u t e . ( P s a l m u l 7 8 : 7 2 )

Când nu eşti sigur încotro s-o iei, supune toată judecata ta Duhului lui Dumnezeu, rugându-L să închidă toate uşile în afară de cea bună. Dar între timp mergi înainte şi consideră absenţa unei indicaţii directe de la Dumnezeu ca o confirmare a voii Lui că eşti pe calea Lui. Şi în timp ce-ţi continui drumul, vei vedea că El a mers înaintea ta, încuind uşile pe care altfel ai fi fost tentat să intri. Şi totuşi, poţi să fii sigur că undeva dincolo de uşile încuiate este una pe care El a lăsat-o descuiată. Şi când o vei deschide şi vei intra pe ea, te vei trezi faţă-n faţă cu un cot al râului de oportunităţi – unul mai lat şi mai adânc decât tot ce ţi-ai putut închipui vreodată, chiar şi în cele mai îndrăzneţe vise ale tale. Aşa că întinde pânzele şi mergi pe el, pentru că se varsă în mare.

Dumnezeu ne conduce deseori prin împrejurările noastre. La un moment dat, drumul nostru poate fi complet blocat, dar apoi dintr-odată are loc un incident aparent banal, care nu înseamnă nimic pentru alţii, dar care vorbeşte foarte mult ochilor ageri ai credinţei. Şi uneori aceste evenimente se repetă în diverse feluri ca răspuns la rugăciunile noastre. Cu siguranţă ele nu sunt roade întâmplătoare ale hazardului, ci sunt rezultatul lucrării lui Dumnezeu care ne deschide calea pe care trebuie să umblăm, dirijând împrejurările noastre. Şi ele încep să se înmulţească pe măsură ce înaintăm spre ţinta noastră, aşa cum luminile unui oraş par să crească pe măsură ce înaintăm cu viteză spre el, atunci când călătorim noaptea.

F. B. Meyer Dacă mergi la Dumnezeu pentru călăuzire, El te va călăuzi. Dar nu te aştepta să te

consoleze arătându-ţi lista planurilor Lui cu tine, când tu nu te-ai încrezut sau te-ai încrezut doar pe jumătate în El. Ce va face El, dacă te vei încrede în El şi vei merge vesel înainte când El îţi arată drumul? Te va călăuzi tot mai departe.

Horace Bushnell C â n d b a r c a m e a f r a g i l ă p l u t e ş t e p e m a r e a b ă t u t ă d e f u r t u n ă , V a l u r i m a r i i z b e s c î n e a , c â n d s u f l ă v â n t u l d e n o r d ; A d â n c î n î n t u n e r i c s t a u a s c u n s e s t â n c i ş i r e c i f u r i a m e n i n ţ ă t o a r e ; D a r t o a t e a c e s t e a , ş i m a i m u l t e , P i l o t u l m e u l e ş t i e .

U n e o r i c â n d c a d e î n t u n e r i c u l , ş i o r i c e l u m i n ă a d i s p ă r u t , M ă î n t r e b s p r e c e p o r t s e î n d r e a p t ă b a r c a m e a f r a g i l ă ; D e ş i n o a p t e a p o a t e f i l u n g ă , ş i t o a t e o r e l e m e l e f ă r ă o d i h n ă , Ţ i n t a m e a î n d e p ă r t a t ă , s u n t s i g u r , P i l o t u l m e u o ş t i e . Thomas Curtis Clark

Drag copil al lui Dumnezeu, poate că suferi acum, dar n-ai să cazi dacă vei îndrăzni să crezi, să stai neclintit şi să refuzi să fii învins. dintr-un tractat

30 Iunie

A m a u z i t u n g l a s c a r e ş o p t e a î n c e t i ş o r . ( I o v 4 : 1 6 )

Acum vreo douăzeci de ani un prieten mi-a dat o carte intitulată Pace adevărată. Avea un mesaj vechi medieval şi acest gând important – că Dumnezeu aştepta în adâncul fiinţei mele să-mi vorbească dacă aş fi suficient de liniştit ca să aud glasul Lui.

Am considerat că acesta nu ar fi un lucru greu de făcut, aşa că am încercat să fiu liniştit. Nici n-am început bine să fac astfel, că un întreg infern părea să se fi dezlănţuit. Dintr-odată am auzit o mie de voci şi sunete din afară şi dinăuntru, până când n-am mai putut auzi nimic decât aceste zgomote incredibile. Unele erau propriile mele cuvinte, propriile mele întrebări şi chiar propriile mele rugăciuni, în timp ce altele erau ispite ale vrăjmaşului şi vocile zarvei lumii.

În orice direcţie mă întorceam, eram împins, tras şi confruntat cu o nelinişte indescriptibilă şi cu zgomote copleşitoare. Păream constrâns să ascult unele din ele şi să răspund într-un fel. Dar Dumnezeu a spus: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu“ (Psalmul 46:10). Apoi mintea mi-a fost inundată de îngrijorări cu privire la responsabilităţile şi planurile mele de mâine, şi Dumnezeu a spus din nou: „Opreşte-te“.

Când am ascultat şi încet-încet am învăţat să mă supun, mi-am închis urechile la orice alt sunet. Curând am descoperit că odată ce toate celelalte voci au încetat, sau odată ce eu am încetat să le mai ascult, „un susur blând“ (1 Împăraţi 19:12) a început să vorbească în adâncul fiinţei mele. Şi mi-a vorbit cu o inexprimabilă blândeţe, putere şi mângâiere.

Acest „susur blând“ a devenit pentru mine glasul rugăciunii, al înţelepciunii şi al slujirii. Nu a mai trebuit să lucrez din greu ca să gândesc, ca să mă rog, sau ca să mă încred, pentru că „susurul blând“ al Duhului Sfânt din inima mea era rugăciunea lui Dumnezeu în locurile tainice ale sufletului meu. Era răspunsul Lui la toate întrebările mele, şi viaţa şi puterea Lui pentru sufletul şi trupul meu. Glasul Lui a devenit esenţa tuturor cunoştinţelor mele, a rugăciunii şi a binecuvântărilor, căci era Însuşi Dumnezeul cel viu, viaţa mea şi totul meu.

Acesta este exact modul în care duhul nostru se adapă din viaţa Domnului nostru înviat. Şi apoi suntem împuterniciţi să înfruntăm conflictele şi responsabilităţile vieţii, ca o floare care a absorbit răcoroasele şi înviorătoarele picături de rouă în întunericul nopţii. Însă aşa cum roua nu cade niciodată într-o noapte furtunoasă, tot aşa roua harului Său nu acoperă niciodată un suflet neliniştit.

A. B. Simpson

1 August

D a ţ i - v ă p e v o i î n ş i v ă l u i D u m n e z e u , c a v i i , d i n m o r ţ i c u m e r a ţ i . ( R o m a n i 6 : 1 3 )

Într-o noapte m-am dus să ascult o predică despre consacrare. Nimic special nu m-a

atins din mesaj, dar când predicatorul a îngenuncheat ca să se roage, a spus: „O, Doamne, Tu ştii că putem avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru noi“. Acesta a fost mesajul meu. După ce m-am ridicat de pe genunchi şi mergeam în jos pe stradă ca să prind trenul, am meditat adânc la tot ce ar fi putut însemna consacrarea aceea pentru viaţa mea. Mă temeam, gândindu-mă la preţul pe care trebuia să-l plătesc, şi deodată, în ciuda zgomotului provocat de traficul străzii, mi-a venit acest mesaj: „Poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine“. M-am urcat în tren, şi-n timp ce călătoream spre casă, m-am gândit la toate schimbările, sacrificiile şi dezamăgirile pe care consacrarea le-ar fi putut aduce în viaţa mea – şi eram încă înfricoşat.

Când am ajuns acasă, m-am dus direct în camera mea, am căzut în genunchi şi am văzut toată viaţa mea derulându-se în faţa ochilor mei. Eram creştin, un slujitor în biserică şi un supraveghetor la şcoala duminicală, dar nu mi-am predat niciodată complet viaţa lui Dumnezeu printr-un act hotărât de voinţă. Dar când m-am gândit la planurile mele „preţioase“ care puteau fi zădărnicite, la speranţele mele iubite pe care ar fi trebuit să le părăsesc, şi la profesia mea aleasă pe care s-ar putea să fiu nevoit s-o abandonez – m-am temut.

Nu m-am gândit deloc la lucrurile mult mai bune pe care le avea Dumnezeu pentru mine, aşa că sufletul meu fugea de El. Şi atunci, pentru ultima oară, cu o forţă rapidă a puterii de convingere a fiinţei mele lăuntrice, acel mesaj cercetător a venit din nou: „Copilul Meu, poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine. Dacă nu poţi avea încredere în El, atunci în cine să ai încredere?“ În sfârşit acest mesaj m-a liniştit, căci dintr-o străfulgerare am realizat că Omul care m-a iubit atât de mult încât Şi-a dat viaţa pentru mine putea fi de absolută încredere pentru tot ce priveşte viaţa pe care a salvat-o.

Dragă prietene, poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine. Poţi avea încredere în El ca să-ţi zădărnicească fiecare plan care trebuie oprit şi să le împlinească pe cele care sunt spre gloria Sa măreaţă şi spre binele tău suprem. Poţi avea încredere în El să te călăuzească pe cea mai bună cale din lumea aceasta pentru tine. J. H. M.

A ş a c u m s u n t , d r a g o s t e a T a n e c u n o s c u t ă , A r u p t f i e c a r e b a r i e r ă , C a s ă f i u a c u m a l T ă u , d a , N U M A I a l T ă u , O , M i e l a l l u i D u m n e z e u , v i n !

V i a ţ a n u e s t e o e p a v ă c e t r e b u i e s a l v a t ă d i n l u m e , c i o i n v e s t i ţ i e c e

t r e b u i e f o l o s i t ă î n l u m e .

2 August

V o i p r e f a c e t o ţ i m u n ţ i i m e i î n d r u m u r i . ( I s a i a 4 9 : 1 1 )

Dumnezeu va face ca obstacolele noastre să servească scopurilor Lui. Toţi avem

munţi în vieţile noastre, şi de multe ori aceştia sunt oameni sau lucruri care ameninţă să blocheze progresul vieţii noastre spirituale. Obstacolele pot fi neadevăruri spuse despre noi; o ocupaţie dificilă; „un ţepuş în carne“ (2 Corinteni 12:7); sau crucea noastră zilnică. Şi deseori ne rugăm pentru îndepărtarea lor, căci tindem să gândim că numai dacă acestea ar fi îndepărtate, am trăi o viaţă mai tandră, mai curată şi mai sfântă.

„O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima…!“ (Luca 24:25). Acestea sunt tocmai condiţiile necesare succesului, şi au fost puse în vieţile noastre ca mijloace de producere a darurilor şi a calităţilor pentru care ne-am rugat atât de mult timp. Ani de zile ne rugăm pentru răbdare, şi când ceva începe să ne încerce peste puterile noastre, fugim de lucrul acela. Încercăm să-l evităm, îl vedem ca pe un obstacol de netrecut în calea scopului dorit, şi credem că dacă ar fi îndepărtat, am experimenta imediat eliberarea şi victoria.

Nu este adevărat! Am vedea doar sfârşitul ispitei de a fi nerăbdători. Asta nu este răbdare! Singura cale prin care se poate ajunge la adevărata răbdare este tocmai prin îndurarea acestor încercări care par atât de insuportabile în ziua de azi.

Nu mai fugi, ci supune-te! Cere prin credinţă să fii părtaş răbdării Domnului Isus şi înfruntă-ţi încercările prin El. Nu este nimic în viaţa ta care să te întristeze sau să te preocupe astfel încât să nu poţi să te supui celui mai înalt scop. Adu-ţi aminte că ele sunt munţii lui Dumnezeu. El îi pune acolo pentru un scop, şi ştim că El Îşi va ţine întotdeauna promisiunea.

„Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa. Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri“ (Iov 28:23-24). Deci când ajungem la poalele munţilor, vom găsi calea. din Hristos în Isaia, de F. B. Meyer

Scopul încercărilor noastre nu este doar de a ne testa valoarea, ci şi de a o creşte, la fel cum stejarul semeţ este testat prin furtuni şi, în acelaşi timp, întărit prin ele.

3 August

F i ţ i o a m e n i , î n t ă r i ţ i - v ă ! ( 1 C o r i n t e n i 1 6 : 1 3 )

Nu te ruga niciodată pentru o viaţă mai uşoară – roagă-te să fii mai puternic! Nu te

ruga niciodată pentru lucrări pe măsura puterilor tale – roagă-te pentru putere pe măsura lucrărilor tale. Şi atunci a-ţi face treaba nu va fi un miracol – tu vei fi un miracol. Phillips Brooks

Trebuie să ne amintim că Hristos n-o să ne conducă spre măreţie printr-o viaţă uşoară şi comodă. O viaţă uşoară nu ne ridică, ci ne trage-n jos. Cerul este întotdeauna deasupra noastră, şi noi trebuie să privim în continuu spre el.

Unii oameni evită întotdeauna lucrurile care costă, sau lucrurile care necesită dăruire de sine, cumpătare şi sacrificiu de sine. Însă numai munca grea şi dificultăţile ne conduc în final spre glorie, căci gloria nu se poate găsi păşind pe cărarea acoperită cu muşchi, aşternută pentru noi prin livadă. Ci se găseşte trimiţându-ne să ne pavăm singuri calea cu propriile noastre mâini.

Eşti tu gata să te sacrifici ca să atingi piscurile glorioase pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine? selectat

Î n t ă r e ş t e - t e !

N u s u n t e m a i c i s ă n e j u c ă m , s ă v i s ă m , s ă h o i n ă r i m ; A v e m d e m u n c i t d i n g r e u , a v e m d e r i d i c a t g r e u t ă ţ i . N u e v i t a l u p t a ; î n f r u n t - o .

E s t e d a r u l l u i D u m n e z e u .

Î n t ă r e ş t e - t e ! N u m a i s p u n e c ă z i l e l e s u n t r e l e – C i n e - i d e v i n ă ? N u - ţ i î n c r u c i ş a m â i n i l e , c a l a î n f r â n g e r e – R u ş i n e ! R i d i c ă - t e î n p i c i o a r e , v o r b e ş t e , c u t o t c u r a j u l ,

Î n N u m e l e l u i D u m n e z e u .

Î n t ă r e ş t e - t e ! N u c o n t e a z ă c â t d e m u l t s - a î n t ă r i t r ă u l , C â t d e a p r i g ă e l u p t a , c â t d e l u n g ă e z i u a , N u - ţ i p i e r d e c u r a j u l , l u p t ă - n c o n t i n u a r e !

M â i n e v i n e c â n t a r e a . Ma l t b i e D . Ba bc oc k

4 August

Ş i I s u s a r i d i c a t o c h i i î n s u s , ş i a z i s : „ T a t ă , Î ţ i m u l ţ u m e s c c ă M - a i a s c u l t a t “ .

( I o a n 1 1 : 4 1 )

Întâmplările din acest pasaj par stranii şi neobişnuite. Lazăr era încă în mormânt, însă rugăciunea de mulţumire a Domnului Isus a precedat miracolul învierii lui din morţi. Se pare că mulţumirea ar trebui înălţată după ce marea minune a fost împlinită şi Lazăr a fost readus la viaţă. Dar Domnul Isus a mulţumit pentru ceea ce urma să primească. Recunoştinţa Lui s-a arătat înainte să sosească binecuvântarea, într-o expresie a siguranţei

că într-adevăr era pe drum. Imnul victoriei a fost cântat înainte să se fi dat bătălia. Semănătorul fredona cântecul recoltei – a fost mulţumire înaintea minunii!

Cine s-ar gândi vreodată să cânte imnul victoriei când armata abia iese pe câmpul de bătaie? Şi unde auzim vreodată un cântec de recunoştinţă şi mulţumire pentru un răspuns care încă n-a fost primit?

Însă în acest pasaj din Scriptură, nu este nimic straniu, forţat, sau iraţional în secvenţa laudei înainte de minune a Stăpânului. Lauda este de fapt cea mai vitală pregătire pentru facerea minunilor. Minunile se fac prin puterea spirituală, şi puterea noastră spirituală este întotdeauna proporţională cu credinţa noastră.

John Henry Jowett

Lauda schimbă lucrurile

Nimic nu-I face mai mare plăcere lui Dumnezeu decât lauda ca parte a vieţii noastre de rugăciune, şi nimic nu binecuvântează mai mult pe cineva care se roagă ca lauda pe care o oferă. Am primit odată o mare binecuvântare din aceasta când eram în China. Tocmai primisem nişte veşti rele de acasă, şi umbre adânci de întuneric păreau să-mi acopere sufletul. M-am rugat, dar întunericul a rămas. M-am forţat să îndur, dar umbrele s-au adâncit şi mai mult. Apoi deodată într-o zi, când am intrat în casa unui misionar aflată într-o staţiune din interiorul ţării, am văzut aceste cuvinte pe perete: „Încearcă să mulţumeşti“. Şi aşa am făcut, şi într-o clipă orice umbră a dispărut şi nu s-a mai întors niciodată. Da, psalmistul avea dreptate: „Frumos este să lăudăm pe Domnul“ (Psalmul 92:1). Henry W. Frost

5 August

H a r u l M e u î ţ i e s t e d e a j u n s . ( 2 C o r i n t e n i 1 2 : 9 )

„Dumnezeu a găsit cu cale“ (1 Corinteni 1:21) să ia pe cel mai tânăr copil al meu din

această lume, în împrejurări care mi-au provocat încercări severe şi durere. Şi pe când mă întorceam acasă de la cimitirul bisericii, după ce tocmai depusesem trupul micuţului meu în mormânt, am simţit un imbold de a vorbi oamenilor mei despre semnificaţia încercărilor.

Am găsit că versetul „Harul Meu îţi este de ajuns“ era textul lecţiei de la şcoala duminicală de săptămâna viitoare, aşa că l-am ales ca mesaj al Stăpânului meu pentru congregaţie, şi ca mesaj al Lui pentru mine. Însă pe când încercam să scriu predica, am descoperit cu toată sinceritatea că nu puteam spune că aceste cuvinte erau adevărate în viaţa mea. Aşa că am îngenuncheat şi am cerut Domnului să facă harul Său suficient pentru mine. Pe când pledam în acest sens, am deschis ochii şi am văzut exact acest verset înrămat, atârnând pe perete. Mama mi-l dăruise cu câteva zile în urmă, pe când eram încă în staţiunea de vacanţă unde copilul nostru a fost luat de la noi. Am rugat pe cineva să-l

atârne pe perete acasă în timpul absenţei mele, dar încă nu-i remarcasem cuvintele. Acum când m-am uitat şi mi-am şters ochii, cuvintele mi-au întâlnit privirea: „Harul Meu îţi este de ajuns“.

Cuvântul „este“ era colorat în verde fosforescent, în timp ce cuvintele „Meu“ şi „îţi“ erau colorate altfel. Într-o clipă, un mesaj a strălucit direct în sufletul meu, venind ca o mustrare pentru că m-am rugat astfel: „Doamne, fă ca harul Tău să fie suficient pentru mine“. Răspunsul Lui a fost un glas aproape audibil care spunea: „Cum îndrăzneşti să ceri ceva care există? Nu pot să fac harul Meu mai suficient decât l-am făcut deja. Ridică-te şi crede, şi vei vedea că este într-adevăr în viaţa ta“.

Domnul o spune în modul cel mai simplu: „Harul Meu îţi este [nu îţi va fi sau ţi-ar putea fi] de ajuns“. Cuvintele „Meu“, „este“ şi „îţi“ au fost din acel moment gravate pentru totdeauna în inima mea. Şi plin de mulţumire, m-am străduit să trăiesc potrivit cu acest adevăr din acea zi şi până în acest moment.

Lecţia profundă pe care am primit-o prin această experienţă, şi pe care caut s-o transmit şi altora, este aceasta: Nu schimba niciodată faptele împlinite ale lui Dumnezeu în speranţe sau rugăciuni, ci pur şi simplu acceptă-le ca realităţi, şi le vei găsi pline de putere îndată ce vei crede în ele. H. W. Webb Peploe

E l s p o r e ş t e h a r u l c â n d p o v e r i l e c r e s c , E l t r i m i t e m a i m u l t ă p u t e r e c â n d m u n c i l e s e m ă r e s c ; L a n e c a z u r i m a i m u l t e , a d a u g ă î n d u r ă r i l e L u i , L a î n c e r c ă r i m a i m u l t e , î n m u l ţ e ş t e p a c e a L u i . C â n d n i s e e p u i z e a z ă s t o c u l d e r e z i s t e n ţ ă , C â n d n e p i e r d e m p u t e r e a î n a i n t e d e j u m ă t a t e a z i l e i , C â n d a j u n g e m l a c a p ă t u l r e s u r s e l o r n o a s t r e a c u m u l a t e , D ă r u i r e a d e p l i n ă a T a t ă l u i n o s t r u a b i a î n c e p e . D r a g o s t e a L u i e n e l i m i t a t ă , h a r u l L u i e n e m ă s u r a t , P u t e r e a L u i n u a r e h o t a r e c u n o s c u t e d e o m ; C ă c i d i n i n f i n i t e l e L u i b o g ă ţ i i î n I s u s E l d ă r u i e ş t e ş i d ă r u i e ş t e ş i d ă r u i e ş t e d i n n o u . A n n i e J o h n s o n F l i n t

6 August

S c o a l ă - t e , c r i v ă ţ u l e ! V i n o , v â n t u l e d e m i a z ă z i ! S u f l a ţ i p e s t e g r ă d i n a m e a , c a s ă p i c u r e m i r o s u r i l e d i n e a .

( C â n t a r e a c â n t ă r i l o r 4 : 1 6 )

Să examinăm puţin semnificaţia acestei rugăciuni. Este înrădăcinată în faptul că aşa cum miresmele plăcute pot sta ascunse într-o plantă aromată, anumite daruri pot sta nefolosite sau necultivate în inima unui creştin. Multe seminţe de practicare a credinţei pot fi plantate, dar de la unele aerul nu este niciodată umplut de aroma unor dorinţe sfinte sau a unor fapte evlavioase. Aceleaşi vânturi suflă şi peste scaiete şi peste planta aromată, dar numai una dintre ele emană un parfum bogat.

Câteodată Dumnezeu lasă să sufle vânturi aprige de încercări peste copiii Săi pentru a le dezvolta darurile. Aşa cum o torţă arde şi mai tare când e vânturată încoace şi-ncolo, şi aşa cum ienupărul miroase cel mai frumos când este aruncat în foc, tot aşa cele mai mari calităţi ale unui creştin răsar deseori sub vânturile puternice ale suferinţei şi ale împotrivirii. Inimile lovite emană de multe ori parfumul pe care Dumnezeu adoră să-l miroasă.

A m a v u t o c u t i u ţ ă , o c u t i u ţ ă p r e ţ i o a s ă A d r a g o s t e i o m e n e ş t i – p a r f u m u l m e u d e m a r e p r e ţ ; O ţ i n e a m î n c h i s ă î n s t r ă f u n d u l i n i m i i m e l e Ş i n u p r e a - i r i d i c a m c a p a c u l , c a n u c u m v a s ă s e r i s i p e a s c ă P a r f u m u l e i î n a e r . Î n t r - o z i u n s t r a n i u Ş i a d â n c n e c a z a v e n i t c u o g r e u t a t e z d r o b i t o a r e ş i s - a a b ă t u t A s u p r a n e p r e ţ u i t e i m e l e c o m o r i , d u l c e ş i r a r ă , Ş i a s p a r t c u t i u ţ a î n b u c ă ţ i . Î n t r e a g a m e a i n i m ă S - a t u l b u r a t d e s p a i m ă ş i d u r e r e l a a c e a s t ă p i e r d e r e , D a r p e c â n d p l â n g e a m , i a t ă o m i n u n e A h a r u l u i d i v i n . D r a g o s t e a m e a o m e n e a s c ă a f o s t s c h i m b a t ă Î n c e a c e r e a s c ă , ş i r e v ă r s a t ă î n r â u r i t ă m ă d u i t o a r e Î n a l t e i n i m i z d r o b i t e , î n t i m p c e î n c e t ş i c l a r U n g l a s d e a s u p r a m e a î m i ş o p t e a : „ C o p i l u l M e u , C u m â n g â i e r e a c u c a r e e ş t i m â n g â i a t , D e a c u m î n a i n t e , m e r g i ş i m â n g â i e p e a l ţ i i , Ş i v e i c u n o a ş t e b i n e c u v â n t a t a p ă r t ă ş i e c u M i n e , A C ă r u i i n i m ă z d r o b i t ă d e d r a g o s t e a v i n d e c a t l u m e a “ .

7 August

D u p ă c e s - a u r u g a t e i , s - a c u t r e m u r a t l o c u l u n d e e r a u a d u n a ţ i ; t o ţ i s - a u u m p l u t d e D u h u l S f â n t ,

ş i v e s t e a u C u v â n t u l l u i D u m n e z e u c u î n d r ă z n e a l ă . A p o s t o l i i m ă r t u r i s e a u c u m u l t ă p u t e r e

d e s p r e î n v i e r e a D o m n u l u i I s u s . ( F a p t e 4 : 3 1 , 3 3 )

Christmas Evans, un predicator galez de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi

începutul secolului al XIX-lea, a scris odată următoarea însemnare în jurnalul său. „Într-o după-amiază de duminică mergeam pe cal la o întâlnire. Deodată, pe când

mergeam pe un drum foarte singuratic, m-am simţit condamnat că am o inimă rece. Am descălecat, mi-am priponit calul de un copac, şi am găsit un loc retras. Apoi, plimbându-mă încoace şi-ncolo în agonie, mi-am revăzut toată viaţa. Am aşteptat înaintea lui Dumnezeu zdrobit şi mâhnit trei ore. În cele din urmă, am simţit dulcea Lui dragoste iertătoare venind peste mine, şi am primit o proaspătă umplere cu Duhul Său cel Sfânt.

Pe când apunea soarele, m-am întors la drum, mi-am găsit calul şi am călărit mai departe la întâlnire. În următoarea zi am predicat cu o nouă putere unei mari mulţimi adunate pe un deal şi s-a produs o trezire care în cele din urmă s-a răspândit printre toţi galezii“.

Aceasta explică marea întrebare a celor născuţi din nou – parola bisericii primordiale – „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?“ (Fapte 19:2).

O , v i a ţ a p l i n ă d e D u h u l ; e s t e ş i a t a , e s t e ş i a t a ? E s t e t o t s u f l e t u l t ă u p l i n d e D u h u l d i v i n ? C a ş i c o p i l a l Î m p ă r a t u l u i , a c o b o r â t E l p e s t e t i n e ? Î m p ă r ă ţ e ş t e E l î n s u f l e t u l t ă u , a s t f e l î n c â t t o ţ i o a m e n i i s ă v a d ă B i n e c u v â n t a t a i m a g i n e a s c u m p u l u i S a l v a t o r r e f l e c t a t ă î n t i n e ? A m ă t u r a t E l s u f l e t u l t ă u c a v a l u r i l e m ă r i i ? S e o d i h n e ş t e D u h u l l u i D u m n e z e u z i l n i c p e s t e t i n e ? Î ţ i î n d u l c e ş t e E l v i a ţ a , t e p ă z e ş t e d e g r i j i ? T e c ă l ă u z e ş t e ş i t e b i n e c u v â n t e a z ă E l c a r ă s p u n s l a r u g ă c i u n e ? E s t e b u c u r i a t a s ă f i i c o n d u s d e D o m n u l p r e t u t i n d e n i ? E s t e E l l â n g ă t i n e c e a s d e c e a s , s t ă E l l a d r e a p t a t a ? T e î m b r a c ă E l c u p u t e r e , a v e n i t E l c a s ă r ă m â n ă ? T e î n v a ţ ă E l s ă ş t i i c ă t o a t e l u c r u r i l e p o t f i f ă c u t e P r i n h a r u l ş i p u t e r e a C e l u i C r u c i f i c a t ? Î ţ i m ă r t u r i s e ş t e E l d e s p r e F i u l g l o r i f i c a t ? T e - a p u r i f i c a t E l c u f o c d e s u s ? A r e E l î n t â i e t a t e î n g â n d u r i l e t a l e , a r e E l t o a t ă d r a g o s t e a t a ? E s t e s l u j b a L u i a l e g e r e a t a , ş i j e r t f a t a , p l ă c u t ă ? E s t e a f a c e v o i a S a b ă u t u r a ş i m â n c a r e a t a ? A l e r g i t u l a c h e m a r e a S a c u p i c i o a r e p l i n e d e b u c u r i e ş i d e r â v n ă ? T e - a e l i b e r a t E l d e e u l t ă u ş i d e t o a t ă l ă c o m i a t a ? T e g r ă b e ş t i t u s ă - l m â n g â i p e f r a t e l e t ă u î n n e v o i e ? C a o s t a ş a l l u i H r i s t o s , d u r e a z ă p u t e r e a t a ?

E s t e n ă d e j d e a t a î n D o m n u l v e ş n i c ă ş i s i g u r ă ? E ş t i t u r ă b d ă t o r ş i b l â n d , e ş t i t u i u b i t o r ş i c u r a t ? O , v i a ţ a p l i n ă d e D u h u l p o a t e f i a t a , p o a t e f i a t a , G l o r i a Ş e c h i n e i p o a t e s t r ă l u c i v e ş n i c î n s u f l e t u l t ă u ; Ţ i e ţ i s - a d a t s ă t r ă i e ş t i c u t o a t e f u r t u n i l e p o t o l i t e , Ţ i e ţ i s - a d a t s ă f i i u m p l u t c u b i n e c u v â n t a t u l D u h S f â n t a l l u i D u m n e z e u ; Ţ i e ţ i s - a d a t , d a , ţ i e , p e n t r u c ă a ş a a v r u t D o m n u l t ă u .

8 August

D u m n e z e u l e , T u e ş t i Î m p ă r a t u l m e u : P o r u n c e ş t e i z b ă v i r e a l u i I a c o v !

( P s a l m u l 4 4 : 4 )

Nu există nici un vrăjmaş al creşterii tale în har, sau al lucrării tale creştine, care să nu fi fost inclus în biruinţa Mântuitorului tău. Adu-ţi aminte că „Domnul a zis lui Iosua: «Nu te teme de ei, pentru că … îi voi da bătuţi pe toţi înaintea [ta]»“ (Iosua 11:6). Aminteşte-ţi de asemenea că dacă te împotriveşti vrăjmaşului „el va fugi de la [tine]“ (Iacov 4:7). Şi adu-ţi aminte ce a spus Iosua poporului: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă“ (Iosua 10:25). Domnul este cu voi, „bărbaţi voinici“ (Iosua 1:14), şi sunteţi puternici pentru că sunteţi una cu Cel Atotputernic. Deci, revendicaţi victoria!

De fiecare dată când vrăjmaşii tăi năvălesc asupra ta, revendică-ţi victoria! Când inima şi trupul tău te lasă, priveşte-n sus şi revendică-ţi VICTORIA! Fii sigur că-ţi revendici partea ta din victoria pe care Domnul Isus a câştigat-o, pentru că a câştigat-o nu numai pentru El Însuşi, ci şi pentru noi toţi. Aminteşte-ţi că tu erai în El când a câştigat-o – aşa că, revendică-ţi victoria!

Socoteşte victoria lui Hristos ca fiind a ta şi adună prada de război. Nici uriaşii, „copiii lui Anac“ (Numeri 13:33), nici cetăţile fortificate nu trebuie să te intimideze sau să te înfrângă. Tu faci parte din armata cuceritoare. Revendică-ţi partea din victoria Salvatorului. din Iosua, de F. B. Meyer

Noi suntem copii ai Împăratului. De aceea, care din aceste lucruri Îl onorează cel mai mult pe Suveranul nostru divin: să nu ne revendicăm drepturile sau chiar să ne îndoim că ne revin, sau să ne susţinem privilegiile ca şi copii ai Familiei Regale şi să ne cerem drepturile care însoţesc moştenirea noastră?

9 August

F e r i c e d e c e i c e - ş i p u n t ă r i a î n T i n e … C â n d s t r ă b a t a c e ş t i a V a l e a P l â n g e r i i , o p r e f a c î n t r - u n l o c p l i n d e i z v o a r e .

( P s a l m u l 8 4 : 5 - 6 )

Mângâierea nu ni se dă când suntem fără griji şi plini de bucurie. Trebuie să străbatem adâncimile emoţiilor ca să experimentăm mângâierea – unul din cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu. Şi apoi trebuie să fim pregătiţi să conlucrăm cu El.

Când umbrele nopţii – de care avem nevoie – se adună peste grădina sufletelor noastre, când frunzele se închid şi florile nu mai reflectă lumina soarelui în petalele lor strânse, şi când noi experimentăm cel mai gros întuneric, trebuie să ne amintim că nu vom fi niciodată în lipsă şi că picăturile de mângâiere din roua cerească vor cădea numai după apusul soarelui.

A m f o s t p r i n v a l e a p l â n g e r i i , V a l e a n e c a z u l u i ş i a d u r e r i i ; D a r „ D u m n e z e u l o r i c ă r e i m â n g â i e r i “ a f o s t c u m i n e , G a t a s ă m ă î n c u r a j e z e ş i s ă m ă s u s ţ i n ă . A ş a c u m p ă m â n t u l a r e n e v o i e d e n o r i ş i d e s o a r e , S u f l e t u l n o s t r u a r e n e v o i e ş i d e n e c a z ş i d e b u c u r i e ; A ş a c ă d e s e o r i E l n e p u n e î n c u p t o r , C a s ă d i s t r u g ă z g u r a d i n a u r . C â n d n e c o n d u c e p r i n v a l e a n e c a z u r i l o r , U r m ă r i m m â n a L u i a t o t p u t e r n i c ă ; P e n t r u c ă î n c e r c ă r i l e ş i n e c a z u r i l e p e c a r e E l n i l e t r i m i t e , F a c p a r t e d i n l e c ţ i i l e L u i î n h a r . D e s e o r i f u g i m d e c u r ă ţ i r e ş i d e t ă i e r e , U i t â n d c ă G r ă d i n a r u l ş t i e C ă c u c â t e m a i a d â n c ă t ă i e r e a ş i c u r ă ţ i r e a , C u a t â t v a c r e ş t e m a i b o g a t c i o r c h i n e l e . E l ş t i e b i n e c ă s u f e r i n ţ a e n e c e s a r ă ; E l a r e î n v e d e r e u n p l a n î n ţ e l e p t , Ş i î n v a l e a î n t u n e c o a s ă E l ş o p t e ş t e : „ C u r â n d v e i î n ţ e l e g e c e a m f ă c u t “ . C â n d c ă l ă t o r i m p r i n v a l e a u m b r i t ă a v i e ţ i i , Ţ â ş n e s c m e r e u i z v o a r e p r o a s p e t e d i n d r a g o s t e a L u i ; Ş i î n v ă ţ ă m c ă n e c a z u r i l e ş i p i e r d e r i l e n o a s t r e , S u n t b i n e c u v â n t ă r i c a r e i n i ţ i a l p a r n e n o r o c i r i .

A ş a c ă Î l v o m u r m a o r i u n d e n e v a d u c e , F i e c ă r a r e a î n t u n e c a t ă s a u l u m i n o a s ă ; P e n t r u c ă a m v ă z u t c ă D u m n e z e u l n o s t r u n e p o a t e d a m â n g â i e r e ; D u m n e z e u l n o s t r u n e p o a t e d a c â n t ă r i î n n o a p t e .

10 August

D e c i , c â n d a a u z i t c ă L a z ă r e s t e b o l n a v , a m a i z ă b o v i t d o u ă z i l e î n l o c u l î n c a r e e r a .

( I o a n 1 1 : 6 )

Această istorie miraculoasă începe cu următoarea declaraţie: „Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr“ (v. 5). Este ca şi cum Dumnezeu ne-ar învăţa că în centrul şi la temelia tuturor lucrărilor Lui cu noi, indiferent cât de întunecate şi de misterioase ar fi acestea, trebuie să îndrăznim să credem şi să afirmăm cu tărie că stă dragostea Lui infinită, nemeritată şi neschimbată. Şi totuşi dragostea îngăduie să apară şi durerea.

Maria şi Marta nu s-au îndoit nici o clipă că Domnul Isus va înlătura repede orice obstacol ca să-l salveze pe fratele lor de la moarte, şi totuşi, „când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era“.

Ce cuvânt uimitor: „şi totuşi“! Domnul Isus s-a abţinut să meargă nu pentru că nu-i iubea, ci pentru că îi iubea. Numai dragostea Lui a fost cea care l-a oprit să alerge imediat spre casa lor iubită, dar copleşită de durere. Orice altceva mai puţin decât dragostea infinită ar fi alergat de îndată ca să uşureze acele inimi preaiubite şi necăjite, în efortul de a pune capăt durerii lor, de a avea binecuvântarea ştergerii şi opririi lacrimilor lor, şi de a face ca necazul şi durerea lor să fugă. Numai puterea dragostei divine putea să reţină spontaneitatea inimii sensibile a Mântuitorului până când îngerul durerii îşi va fi sfârşit lucrarea.

Cine poate estima cât de mult datorăm noi suferinţei şi durerii? Dacă n-ar fi ele, am avea o capacitate foarte mică pentru multe din marile virtuţi ale vieţii creştine. Unde ar fi credinţa noastră, dacă n-ar fi încercările care s-o testeze; sau răbdarea, fără nimic de îndurat sau de experimentat şi fără necazurile care s-o dezvolte? selectat

I u b i t ! a t u n c i d r u m u l n u v a f i î n t u n e c a t ; P e n t r u c ă C e l p e c a r e Î l c u n o a ş t e m e s t e m e r e u a p r o a p e , D o v e d i n d a t â t d e c l a r i n i m i l o r n o a s t r e C ă s u n t e m i u b i ţ i . I u b i ţ i , c â n d c e r u l n o s t r u e î n n o r a t Ş i z i l e l e d e n e c a z n e a p a s ă d u r e r o s ; T o t u ş i n e v o m î n c r e d e î n E l t o t m a i m u l t , P e n t r u c ă s u n t e m i u b i ţ i .

T i m p u l , c a r e a f e c t e a z ă t o a t e l u c r u r i l e d e j o s , N u p o a t e s c h i m b a n i c i o d a t ă d r a g o s t e a p e c a r e n e - o a r a t ă E l ; I n i m a l u i H r i s t o s s e v a r e v ă r s a c u d r a g o s t e , Ş i n o i s u n t e m i u b i ţ i .

11 August

C ă c i c h i a r d a c ă s m o c h i n u l n u v a î n f l o r i , v i ţ a n u v a d a n i c i u n r o d , r o d u l m ă s l i n u l u i v a l i p s i , ş i c â m p i i l e n u v o r d a h r a n ă ,

o i l e v o r p i e r i d i n s t a u l e , ş i n u v o r m a i f i b o i î n g r a j d u r i , e u t o t m ă v o i b u c u r a î n D o m n u l ,

m ă v o i b u c u r a î n D u m n e z e u l m â n t u i r i i m e l e ! ( H a b a c u c 3 : 1 7 - 1 8 )

Te rog să observi ce situaţie dezastruoasă este descrisă în acest pasaj şi să notezi ce

plină de curaj este credinţa exprimată aici. Este ca şi cum scriitorul ar spune de fapt: „Chiar dacă sunt forţat să trec prin această condiţie extremă de a nu şti unde să găsesc ceva de mâncare şi deşi casa mea este goală şi câmpurile mele nu dau nici un rod şi văd evidenţa ciumei divine acolo unde am văzut odată roadele belşugului lui Dumnezeu, «eu tot mă voi bucura în Domnul»“.

Cred că aceste cuvinte sunt vrednice să fie scrise pentru totdeauna în piatră cu un diamant. O, prin harul lui Dumnezeu, fie ca ele să fie adânc săpate pe tăbliţa inimii noastre! Deşi versetul de mai sus este foarte concis, el implică sau exprimă următoarele gânduri ale scriitorului: că în timpul necazului lui va fugi la Dumnezeu, că-şi va păstra stăpânirea de sine spirituală în cele mai grele împrejurări; şi că în mijlocul tuturor acestora el se va desfăta cu o sfântă bucurie în Dumnezeu şi va avea o fericită nădejde în El.

Încredere eroică! Credinţă glorioasă! Dragoste de neînvins! Philip Doddridge A s e a r ă a m a u z i t u n p r i h o r c â n t â n d î n p l o a i e , Ş i r ă p ă i t u l s t r o p i l o r d e p l o a i e d ă d e a u u n r e f r e n d u l c e , F ă c â n d ş i m a i p l ă c u t ă m u z i c a a c e l e i p ă s ă r i . A ş a c ă , m - a m g â n d i t , c â n d v i n e n e c a z u l , a ş a c u m v i n e e l , D e c e m - a ş o p r i d i n c â n t a t ? C h i a r d i n c o l o d e d e a l S - a r p u t e a c a s o a r e l e s ă s c a l d e î n c ă l u m e a v e r d e . C e l c a r e î n f r u n t ă n e c a z u l c u o i n i m ă v e s e l ă F a c e p o v a r a m a i u ş o a r ă . D a c ă v a c ă d e a o l a c r i m ă , Ş i m a i d u l c e v a f i c a d e n ţ a c â n t ă r i i p e c a r e o a u z i m . Ţ i - a m î n v ă ţ a t l e c ţ i a , p a s ă r e c u a r i p i p ă t a t e ,

A s c u l t â n d c â n t e c u l t ă u c u t o n u l l u i d e p r i m ă v a r ă – C â n d n o r i i d e f u r t u n ă î n t u n e c ă t o t u l , e s t e T I M P U L s ă c â n t . Eben Eugene Rexford

12 August

E l n e - a d a t f ă g ă d u i n ţ e l e L u i n e s p u s d e m a r i ş i s c u m p e . ( 2 P e t r u 1 : 4 )

Când un constructor de nave face un vapor, face aceasta numai ca să-l ţină pe

eşafodaj? Nu, el îl construieşte ca să navigheze pe mări şi oceane şi să înfrunte furtunile. De fapt, dacă el nu ţine seama de vânturile puternice şi de uragane în timp ce-l construieşte, este un constructor nepriceput.

În acelaşi fel, când Dumnezeu te-a făcut credincios, El a vrut să te testeze. Şi când ţi-a dat promisiuni şi ţi-a cerut să crezi în ele, El a făcut promisiuni pentru vremuri de furtună şi pentru valuri mari. Crezi că unele din promisiunile Sale sunt contrafăcute, aşa cum o vestă de salvare care arată bine în magazin nu ţi-e de nici un folos în mare?

Am văzut cu toţii săbii care sunt frumoase, dar nu sunt bune pentru război, sau pantofi făcuţi ca obiecte decorative, dar în care nu poţi umbla. Însă pantofii lui Dumnezeu sunt făcuţi din fier şi alamă, şi putem umbla tot drumul până la cer în ei, fără ca ei să se uzeze vreodată. Şi putem înota de o mie de ori în Atlantic cu vesta Lui de salvare, fără teama că ne vom scufunda. Cuvântul promisiunii Lui este făcut să fie încercat şi testat.

Nimic nu-I displace mai mult Domnului Hristos decât să-i vadă pe cei din poporul Său că-L mărturisesc public şi apoi nu se folosesc de El. Lui Îi place să ne folosim de El, pentru că binecuvântările legământului Său nu sunt menite doar să ne uităm la ele, ci să ni le însuşim. Domnul nostru Isus ne-a fost dat ca să ne fie de folos acum. Te foloseşti tu de El aşa cum trebuie?

Preaiubitule, mă rog ca tu să nu tratezi promisiunile lui Dumnezeu ca ceva de expus la muzeu, ci mai degrabă să le foloseşti în fiecare zi ca un izvor de mângâiere. Şi când treci printr-o vreme de nevoie, încrede-te în Domnul.

Charles H. Spurgeon M e r g i î n a d â n c u l p r o m i s i u n i i l u i D u m n e z e u Ş i c e r e o r i c e v o i e ş t i ; B i n e c u v â n t a r e a l u i D u m n e z e u n u - ţ i v a l i p s i , C u v â n t u l L u i E l î l v a î m p l i n i c u s i g u r a n ţ ă . C u m a r p u t e a D u m n e z e u s ă s p u n ă n u l a c e v a c e a p r o m i s ?

13 August

C â n d s e u m p l u n o r i i d e p l o a i e , o v a r s ă p e p ă m â n t . ( E c l e s i a s t u l 1 1 : 3 )

Dacă credem mesajul acestui verset, atunci de ce ne înspăimântă norii care întunecă

cerul nostru? Este adevărat că pentru o vreme norii negri ascund soarele, dar el nu s-a stins şi în curând va străluci din nou. Între timp norii aceia sunt plini cu ploaie, şi cu cât sunt mai negri, cu atât e mai probabil că vor aduce ploi îmbelşugate.

Cum am putea avea ploaie fără nori? Necazurile noastre ne-au adus întotdeauna binecuvântări, şi întotdeauna ne vor aduce, pentru că ele sunt carele negre ale harului luminos şi glorios al lui Dumnezeu. Nu după mult timp norii se vor goli, şi fiecare lăstar va fi mai fericit datorită ploilor. Dumnezeul nostru ne poate uda cu întristare, dar apoi El ne va înviora cu îndurarea Lui. Scrisorile de dragoste ale Domnului nostru vin la noi adesea în plicuri negre. Cărucioarele Lui pot hurui zgomotos pe cer, dar ele sunt pline de binefaceri. Şi nuiaua Lui face flori plăcute şi fructe hrănitoare. Deci să nu ne facem griji din pricina norilor. Ci mai degrabă să cântăm pentru că florile de mai ne sunt aduse prin norii şi ploile de aprilie.

O, Doamne, „norii sunt praful picioarelor [Tale]“! (Naum 1:3). Ajută-ne să ne amintim cât de aproape eşti Tu de noi în timpul zilelor întunecate şi înnorate! Dragostea Te priveşte şi se bucură. Credinţa vede norii golindu-se şi făcând dealurile din toate părţile să salte de bucurie. Charles H. Spurgeon

C e e a c e p a r e a t â t d e î n t u n e c a t v e d e r i i t a l e s l a b e P o a t e f i o u m b r ă , v ă z u t ă b i n e C e f a c e o s t r ă l u c i r e s ă l u m i n e z e d e d o u ă o r i m a i m u l t . F u l g e r u l c a r e a l o v i t c o p a c u l t ă u – c a s ă n u t e m a i A d ă p o s t e a s c ă – l a s ă î n t i n d e r e a a l b a s t r ă a c e r u l u i S ă s t r ă l u c e a s c ă a c o l o u n d e n - a s t r ă l u c i t n i c i o d a t ă . S t r i g ă t u l s m u l s d i n d u r e r e a d u h u l u i t ă u P o a t e s ă r ă s u n e p e o c â m p i e î n d e p ă r t a t ă , Ş i s ă a d u c ă p e u n r ă t ă c i t d i n n o u a c a s ă . Întinderea albastră a cerului este mult mai mare decât norii întunecoşi.

14 August

N - a i a v e a n i c i o p u t e r e a s u p r a M e a , d a c ă n u ţ i - a r f i f o s t d a t ă d e s u s .

( I o a n 1 9 : 1 1 )

Nimic care nu face parte din voia lui Dumnezeu nu este îngăduit să vină în viaţa cuiva care crede şi ascultă de El. Acest adevăr ar trebui să fie suficient ca să facă din viaţa noastră o viaţă de mulţumire şi bucurie neîncetată, pentru că voia lui Dumnezeu este lucrul cel mai plin de speranţă, cel mai plăcut şi cel mai glorios din lume. Este lucrarea continuă a atotputerniciei Lui pentru binele nostru, pe care n-o poate împiedica nimic, dacă rămânem dedicaţi şi în credinţă.

Cineva care trecea prin apa adâncă a necazului scria unui prieten:

Nu este glorios să ştii că indiferent cât de nedrept poate fi un lucru, chiar dacă pare să fi venit de la Satan însuşi, când ajunge la noi este deja voia lui Dumnezeu pentru noi şi în ultimă instanţă aceasta va lucra spre binele nostru? „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc

pe Dumnezeu“ (Romani 8:28). Gândiţi-vă la ce a spus Domnul Hristos chiar când era trădat: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?“ (Ioan 18:11).

Vom trăi vieţi fascinante dacă trăim în centrul voii lui Dumnezeu. Toate atacurile pe care Satan le aruncă asupra noastră prin păcatele altora nu numai că n-au putere să ne facă rău, dar sunt transformate în binecuvântări pe parcursul drumului. Hannah Whitall Smith

E u s t a u î n c e n t r u l c e r c u l u i V o i i l u i D u m n e z e u : A c o l o n u p o t v e n i c a u z e s e c u n d a r e , T o a t e t r e b u i e s ă v i n ă d i n m â n a L u i d r a g ă . T o t u l e b i n e ! P e n t r u c ă T a t ă l m e u E s t e C e l c a r e m i - a p l ă n u i t v i a ţ a . T r e b u i e s ă t r e c p r i n v a l u r i l e n e c a z u l u i ? A t u n c i ş t i u c ă v a f i f o a r t e b i n e ; D e ş i n u p o t s ă s p u n m o t i v u l , P o t s ă m ă - n c r e d , ş i a s t f e l s u n t b i n e c u v â n t a t . D u m n e z e u e s t e d r a g o s t e , ş i D u m n e z e u e s t e c r e d i n c i o s . A ş a c ă m ă o d i h n e s c î n t r - o p a c e p e r f e c t ă . C u u m b r ă ş i c u s o a r e , C u b u c u r i e ş i c u d u r e r e , D o a m n e , m ă - n c r e d î n T i n e ! A m â n d o u ă s u n t n e c e s a r e , C a s ă d e p r i n d ă p e f i e c a r e c o p i l î n c ă p ă ţ â n a t a l T ă u , C ă p i e r d e r e a p ă m â n t e a s c ă , d a c ă o v o m c u n o a ş t e , D e s e o r i î n s e a m n ă c â ş t i g u l n o s t r u c e r e s c . I. G. W.

15 August

Î n Î m p ă r ă ţ i a l u i D u m n e z e u t r e b u i e s ă i n t r ă m p r i n m u l t e n e c a z u r i . ( F a p t e 1 4 : 2 2 )

Cele mai bune lucruri din viaţă sunt rezultatul rănilor pe care le-ai primit. Grâul

trebuie să fie zdrobit înainte să devină pâine, şi tămâia trebuie să fie arsă în foc înainte să-şi emane parfumul. Pământul trebuie să fie brăzdat cu un plug ascuţit înainte să poată primi sămânţa. Şi o inimă zdrobită este ceea ce-I place lui Dumnezeu.

Da, cele mai dulci bucurii ale vieţii sunt roadele necazului. Natura umană se pare că trebuie să sufere ca să faci din ea o binecuvântare pentru lume.

L â n g ă u ş a c ă s u ţ e i m e l e c r e ş t e C e a m a i m i n u n a t ă , c e a m a i g i n g a ş ă f l o a r e c a r e î n f l o r e ş t e , U n t r a n d a f i r s ă l b a t i c . Î n d i m i n e a ţ a p l i n ă d e r o u ă s a u c â n d s e a p r o p i e a m u r g u l , C e l m a i r a r p a r f u m c u r g e d i n e l , D i n a c e s t c i u d a t t r a n d a f i r s ă l b a t i c . D a r c â n d s t r o p i i d e p l o a i e c a d a s u p r a l u i , A h , a t u n c i , e m a n a ţ i i l e l u i s u n t ş i m a i p l ă c u t e , L a p i c i o a r e l e m e l e . D e s e o r i c u o g i n g ă ş i e p l i n ă d e i u b i r e , Î i p r e s e z u ş o r f r u n z e l e m o i ş i v e r z i , C u o d u l c e m â n g â i e r e . U n p a r f u m î n c ă ş i m a i m i n u n a t c u r g e C â n d d e g e t e l e m e l e s e a p r o p i e m a i m u l t Ş i s t r i v e s c t r a n d a f i r u l . D r a g ă D o a m n e , a ş a s ă f i e v i a ţ a m e a : P a r f u m u l e i s ă c u r g ă t o t m a i d u l c e , C â n d b a t v â n t u r i p u t e r n i c e . Ş i d e v a f i v o i a T a b i n e c u v â n t a t ă S ă u m p l i s u f l e t u l m e u c u o d u r e r e z d r o b i t o a r e , A p a s ă ş i m a i t a r e . Ş i - n t i m p c e c u r g e p a r f u m u - i m u r i b u n d V o i ş o p t i c u g l a s u l s t i n s : „ E l i u b e ş t e ş i c u n o a ş t e T r a n d a f i r u l L u i z d r o b i t “ .

Dacă aspiri să fii un om al mângâierii, dacă vrei să împărtăşeşti darul preoţesc al compasiunii, dacă doreşti să treci dincolo de a dărui o mângâiere banală unei inimi ispitite, şi dacă tânjeşti să treci prin schimbările zilnice ale vieţii cu acel tact care nu produce niciodată durere, atunci trebuie să fii pregătit să plăteşti preţul pentru o educaţie scumpă – pentru că la fel ca Domnul Hristos, tu trebuie să suferi. Frederick William Robertson

16 August

Î m i p u s e s e m n ă d e j d e a î n D o m n u l . ( P s a l m u l 4 0 : 1 )

A aştepta este mult mai greu decât a umbla, pentru că aşteptarea necesită răbdare, şi

răbdarea este o virtute rară. Noi ne bucurăm să ştim că Dumnezeu construieşte garduri în jurul poporului Său, când privim gardul sub aspectul protecţiei. Dar când îl vedem crescând tot mai înalt până când nu mai putem să vedem peste el, ne întrebăm dacă vom mai ieşi vreodată din mica noastră sferă de influenţă şi slujire, în care ne simţim închişi. Uneori ne este greu să înţelegem de ce nu avem un domeniu mai larg de slujire, şi devine dificil pentru noi „să luminăm colţul“ în care ne aflăm. Dar Dumnezeu are un scop în toate întârzierile Lui. „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui“ (Psalmul 37:23).

Lângă acest verset, pe marginea Bibliei lui, George Mueller a făcut această observaţie: „Şi opririle de asemenea“. Este o tristă greşeală ca cineva să treacă de gardurile lui Dumnezeu. Este un principiu vital al călăuzirii Domnului ca un creştin să nu plece niciodată din locul în care este sigur că l-a aşezat Dumnezeu, până nu se mişcă „stâlpul de nor“ (Exod 13:21). din Vremurile Şcolii Duminicale

Odată ce am învăţat să aşteptăm îndrumarea Domnului în toate, vom cunoaşte puterea care găseşte punctul ei cel mai înalt într-o umblare lină şi constantă. Mulţi dintre noi nu avem această putere pe care o dorim atât de mult, dar Dumnezeu dă putere deplină pentru orice lucrare pe care ne cheamă s-o facem. Aşteptarea – să rămâi credincios cârmuirii Lui – acesta este secretul puterii. Şi orice lucru care nu se potriveşte cu ascultarea de El este o pierdere de timp şi de energie. Veghează şi aşteaptă călăuzirea Lui. Samuel Dickey Gordon

Trebuie viaţa considerată un eşec de cineva constrâns să stea pe loc, forţat la inactivitate şi obligat să urmărească valurile mari şi tumultoase ale vieţii de pe ţărm? Nu – victoria se câştigă atunci stând pe loc şi aşteptând în tăcere. Însă lucrul acesta este de o mie de ori mai greu de făcut decât în trecut, când alergai cu capul înainte în treburile vieţii. E nevoie de mult mai mult curaj să stai şi să aştepţi şi totuşi să nu te descurajezi sau să-ţi pierzi speranţa, să te supui voii lui Dumnezeu, să renunţi la oportunităţile de a lucra şi să laşi onorurile pentru alţii, şi să fii tăcut, încrezător, şi bucuros în timp ce mulţimea ocupată îşi continuă fericită drumul.

Cea mai minunată viaţă este: „să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul“ (Efeseni 6:13). J. R. Miller

17 August

A m î n c r e d e r e î n D u m n e z e u c ă s e v a î n t â m p l a a ş a c u m m i s - a s p u s . ( F a p t e 2 7 : 2 5 )

Cu un număr de ani în urmă am fost în America cu căpitanul unui vapor cu aburi

care era un creştin foarte devotat. După ce ne-am îndepărtat de coasta Terra-Nova, mi-a spus: „Ultima oară când am fost cu vaporul aici, adică acum cinci săptămâni, s-a întâmplat ceva care a revoluţionat întreaga mea viaţă creştină. Eram pe punte de douăzeci şi patru de ore în cap când George Mueller din Bristol, Anglia, care era un pasager la bord, a venit la mine şi mi-a spus: «Căpitane, sunt nevoit să-ţi spun că trebuie să fiu în Quebec sâmbătă după-amiază». «Imposibil!», am răspuns eu. «Foarte bine», a răspuns Mueller, «dacă vaporul tău nu mă poate duce, Dumnezeu va găsi o altă cale, pentru că eu n-am pierdut nici un angajament în cincizeci şi şapte de ani. Hai să coborâm în camera hărţilor ca să ne rugăm».

M-am uitat la acest om al lui Dumnezeu şi m-am gândit în sinea mea: «Din ce azil de nebuni a scăpat?» Nu întâlnisem niciodată un om ca acesta. «Domnule Mueller», am spus, «realizaţi cât de densă este ceaţa?» «Nu», a replicat el. «Ochii mei nu se uită la ceaţa densă, ci la Dumnezeul cel viu, care controlează toate împrejurările din viaţa mea».

Atunci el a îngenuncheat şi a rostit una din cele mai simple rugăciuni pe care le-am auzit vreodată. După ce a terminat, am început să mă rog, dar el mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus să nu mă rog. El a spus: «Mai întâi că tu nu crezi că Dumnezeu va răspunde, şi al doilea, EU CRED CĂ A RĂSPUNS. Ca urmare, nu mai este nevoie să te rogi pentru asta».

În timp ce mă uitam la el, a spus: «Căpitane, Îl cunosc pe Domnul meu de cincizeci şi şapte de ani, şi n-a existat nici o singură zi în care să nu reuşesc să obţin o audienţă la Împăratul. Ridică-te, căpitane, şi deschide uşa, şi vei vedea că ceaţa a dispărut». M-am ridicat, şi într-adevăr ceaţa dispăruse. Şi sâmbătă după-amiază George Mueller era în Quebec la adunarea lui“. selectat

D a c ă d r a g o s t e a n o a s t r ă a r f i m a i s i m p l ă , L - a m c r e d e p e D u m n e z e u p e C u v â n t ; Ş i v i a ţ a n o a s t r ă a r f i n u m a i s o a r e , Î n b u n ă t a t e a D o m n u l u i n o s t r u .

18 August

A ş a a c ă l ă u z i t D o m n u l s i n g u r p e p o p o r u l S ă u . ( D e u t e r o n o m 3 2 : 1 2 )

M u n t e l e e r a a b r u p t , d a r î n c u r a j a ţ i p e d r u m D e o p l ă c u t ă c o n v e r s a ţ i e , u r c a m g â n d i n d u - n e C ă a ş a v a f i p â n ă v o m a j u n g e p e î n ă l ţ i m i ; D a r d e o d a t ă o t r e c ă t o a r e î n g u s t ă ş i î n t o r t o c h e a t ă A a p ă r u t , ş i a t u n c i S t ă p â n u l a s p u s : „ C o p i l u l M e u , A i c i v e i m e r g e c e l m a i s i g u r n u m a i c u M i n e “ . A m t r e m u r a t , î n s ă î n c r e d e r e a p r o f u n d ă d i n i n i m a m e a a r ă s p u n s : „ A ş a s ă f i e , D o a m n e “ . E l a l u a t m â n a m e a s l a b ă Î n a L u i , a c c e p t â n d a s t f e l d o r i n ţ a m e a d e a - I î n c r e d i n ţ a L u i T o t u l , ş i d e a g ă s i t o t u l î n E l . U n m o m e n t l u n g ş i î n t u n e c a t , Ş i n - a m m a i v ă z u t n i c i u n p r i e t e n , d e c â t p e I s u s s i n g u r . D a r o ! c u a t â t a t a n d r e ţ e m - a c o n d u s E l m a i d e p a r t e Ş i î n s u s , ş i m i - a v o r b i t c u a ş a c u v i n t e d e î m b ă r b ă t a r e , C u a ş a ş o a p t e t a i n i c e a l e d r a g o s t e i L u i m i n u n a t e , Î n c â t c u r â n d I - a m s p u s t o t n e c a z u l ş i f r i c a m e a , Ş i m - a m s p r i j i n i t c u î n c r e d e r e d e b r a ţ u l S ă u p u t e r n i c . Ş i a t u n c i a m v ă z u t p a ş i i m e i g r ă b i n d u - s e , Ş i o l u m i n ă d e n e s p u s a l u m i n a t D r u m u l d e n i v e l a t , o l u m i n ă c u m n u p o a t e f i v ă z u t ă D e c â t î n a p r o p i a t a c o m p a n i e a l u i D u m n e z e u . Î n c ă p u ţ i n , ş i n e v o m î n t â l n i d i n n o u C u c e i d r a g i c a r e a u p l e c a t ; d a r î n m i j l o c u l b u c u r i e i f r e n e t i c e A s a l u t ă r i l o r , a ş a c u m n u p u t e m c u n o a ş t e a i c i , Ş i a c â n t e c e l o r v e s e l e , ş i a î m b r ă ţ i ş ă r i l o r c e r e ş t i , Ş i a a m i n t i r i l o r d r a g i c a r e r e v i n D i n v i a ţ a a c u m t r e c u t ă , c r e d c ă o a m i n t i r e M a i d r a g ă ş i m a i s f â n t ă d e c â t t o a t e c e l e l a l t e , s e v a i v i , Ş i n o i c a r e n e - a m a d u n a t p e s t r ă z i l e d e a u r , Vom s i mţ i d e s e o r i n ev o i a s ă v o rb i m cu o i u b i r e p l in ă d e r e c unoş t i n ţ ă D e a c e a z i î n t u n e c a t ă c â n d I s u s n e - a c h e m a t s ă u r c ă m O p a n t ă a b r u p t ă ş i î n g u s t ă , s p r i j i n i n d u - n e n u m a i p e E l . Nu este nici un munte semeţ fără o vale adâncă, şi nu există naştere fără dureri.

Daniel Crawford

19 August

C a n i ş t e î n t r i s t a ţ i , ş i t o t d e a u n a s u n t e m v e s e l i .

( 2 C o r i n t e n i 6 : 1 0 )

Întristarea era frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea lunii când străluceşte printre ramurile stufoase ale copacilor din pădure. Lumina ei blândă a făcut mici ochiuri de ape argintii ici şi colo pe muşchiul verde şi moale de pe pământul pădurii. Şi când întristarea a cântat, cântecul ei era ca şi chemările joase şi dulci ale privighetorii, şi în ochii ei era privirea care nu aşteaptă a cuiva care a încetat să mai caute bucuria viitoare. Ea putea să plângă într-o compasiune tandră cu cei ce plâng, dar să se bucure cu cei ce se bucură era un lucru necunoscut pentru ea.

Bucuria era şi ea frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea radiantă a unei dimineţi de vară. Ochii ei păstrau încă râsul fericit al copilăriei, şi părul ei strălucea de sărutările soarelui. Când cânta, glasul ei se înălţa ca glasul unei ciocârlii, şi paşii ei erau ca marşul unui învingător care n-a cunoscut niciodată înfrângerea. Ea putea să se bucure cu oricine se bucura, dar să plângă cu cei ce plâng era un lucru necunoscut pentru ea.

Întristarea a spus cu mare dor: „Noi nu vom putea niciodată să fim unite, ca să fim una“. „Nu, niciodată“, a răspuns Bucuria, cu ochii umezi în timp ce vorbea, „deoarece cărarea mea trece prin pajiştile luminate de soare, cei mai frumoşi trandafiri înfloresc când sosesc eu, şi păsările cântătoare aşteaptă venirea mea ca să cânte cele mai vesele melodii ale lor“.

„Da, şi cărarea mea“, a spus Întristarea, întorcându-se încet, „trece prin pădurea întunecoasă, şi florile lunii, care se deschid numai noaptea, vor umple braţele mele. Însă cel mai dulce dintre toate cântecele pământeşti – cântecul de dragoste al nopţii – va fi al meu. Aşa că rămâi cu bine, dragă Bucurie, rămâi cu bine“.

Însă chiar când vorbea Întristarea, ea şi Bucuria au devenit conştiente că cineva stătea lângă ele. În ciuda luminii slabe, au simţit o Prezenţă regească, şi deodată o mare şi sfântă teamă le-a copleşit. Atunci s-au lăsat pe genunchii lor înaintea Lui.

„Eu Îl văd ca Rege al Bucuriei“, a şoptit Întristarea, „pentru că pe capul Lui sunt multe cununi, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei mari victorii. Şi înaintea Lui toată întristarea mea se topeşte într-o dragoste şi într-o bucurie nepieritoare. Acum mă dăruiesc Lui pentru totdeauna“.

„Nu, Întristare“, a spus Bucuria încet, „pentru că eu Îl văd ca Rege al Întristării, şi cununa de pe capul Lui este o cunună de spini, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei agonii teribile. Şi eu mă dăruiesc Lui pentru totdeauna, pentru că întristarea cu El trebuie să fie mai dulce decât orice bucurie pe care am cunoscut-o vreodată“.

„Atunci suntem una în El“, au strigat ele cu bucurie, „pentru că nimeni în afară de El nu ar putea uni Bucuria şi Întristarea“. Deci au mers mână-n mână în lume, urmându-L pe El prin furtuni şi soare, prin frigul aspru al iernii şi prin bucuria şi căldura verii, şi ca să fie „ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli“.

Ş i - a p u s Î n t r i s t a r e a m â n a p e u m ă r u l t ă u , Ş i u m b l ă c u t i n e î n t ă c e r e p e d r u m u l v i e ţ i i ,

Î n t i m p c e B u c u r i a , c o m p a n i a t a m i n u n a t ă d e a l t ă d a t ă , s - a r ă c i t , Ş i e t o t m a i d e p a r t e d e t i n e z i d e z i ? N u f u g i d e c o m p a n i a Î n t r i s t ă r i i , E a e s t e m e s a g e r u l l u i D u m n e z e u p e n t r u t i n e ; Ş i Î i v e i m u l ţ u m i î n m ă r e ţ u l S ă u m â i n e –

C ă c i c e e a c e n u ş t i a c u m , v e i v e d e a a t u n c i ; E a e s t e î n g e r u l l u i D u m n e z e u , î n v e ş m â n t a t î n v ă l u r i l e n o p ţ i i , C u c a r e „ v o m u m b l a p r i n c r e d i n ţ ă “ ş i „ n u p r i n v e d e r e “ . [2 Corinteni 5:7]

20 August

I a c o v î n s ă a r ă m a s s i n g u r . A t u n c i u n o m s - a l u p t a t c u e l p â n ă î n r e v ă r s a t u l z o r i l o r .

( G e n e z a 3 2 : 2 4 )

În acest pasaj, Dumnezeu Se luptă cu Iacov mai mult decât se luptă Iacov cu Dumnezeu. „Omul“ la care se face referire aici este Fiul Omului – Îngerul Legământului. Era Dumnezeu în formă umană, care exercita presiuni asupra lui Iacov ca să stoarcă din el vechea lui viaţă. Şi în revărsatul zorilor Dumnezeu a învins, pentru că „i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov“ (v. 25). Când Iacov „a căzut“ din vechea lui viaţă, a căzut în braţele lui Dumnezeu, agăţându-se de El, dar în acelaşi timp luptându-se până a primit binecuvântarea. Binecuvântarea lui a fost o nouă viaţă, aşa că s-a ridicat de la viaţa pământească la cea cerească, de la uman la divin, şi de la natural la supranatural. Începând cu acea dimineaţă, el era un om slab şi zdrobit din punct de vedere omenesc, dar Dumnezeu era acolo. Şi glasul ceresc al Domnului a proclamat: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor“ (v. 28).

Preaiubitule, aceasta ar trebui să fie o scenă tipică în viaţa oricărui om care a fost transformat. Dacă Dumnezeu ne-a chemat la cele mai înalte şi mai bune lucruri ale Sale, fiecare din noi vom avea un moment de criză, când toate resursele noastre vor cădea şi când ne confruntăm fie cu ruina fie cu ceva mai bun decât am visat vreodată. Dar înainte să putem primi binecuvântarea, trebuie să ne bazăm pe ajutorul infinit al lui Dumnezeu. Trebuie să vrem să-i dăm drumul, predându-ne Lui complet, şi punând capăt înţelepciunii, puterii şi neprihănirii noastre. Trebuie să fim „răstigniţi împreună cu Hristos“ (Gal. 2:20) şi totuşi să trăim prin El. Dumnezeu ştie cum să ne conducă spre punctul de criză, şi ştie cum să ne treacă prin ea.

Te conduce Dumnezeu în felul acesta? Este aceasta semnificaţia încercării tale misterioase, a împrejurărilor tale dificile, a situaţiei tale imposibile, sau a acelui loc de încercare peste care parcă nu poţi să treci fără El? Dar ai tu suficient din El ca să câştigi victoria?

Atunci întoarce-te la Dumnezeul la Iacov! Aruncă-te cu toată neputinţa ta la picioarele Lui. Mori în braţele Lui pline de dragoste faţă de puterea şi înţelepciunea ta, şi ridică-te ca şi Iacov prin puterea şi suficienţa Lui. Nu există nici o ieşire din situaţia ta dificilă şi îngustă decât pe sus. Trebuie să câştigi eliberarea, ridicându-te mai sus, intrând într-o nouă experienţă cu Dumnezeu. Şi fie ca aceasta să te introducă în tot ceea ce înseamnă revelaţia „Puternicului lui Iacov“ (Isaia 60:16)! Nu există nici o cale de ieşire în afară de Dumnezeu.

L a p i c i o a r e l e T a l e c a d , M ă d ă r u i e s c Ţ i e î n T O T U L , S Ă S U F Ă R , S Ă T R Ă I E S C S A U S Ă M O R P e n t r u D o m n u l m e u c e l r ă s t i g n i t .

21 August

E l m - a s c o s l a l o c l a r g , ş i m - a s c ă p a t , p e n t r u c ă m ă i u b e ş t e . ( P s a l m u l 1 8 : 1 9 )

Ce este acest „loc larg“? Ce ar putea fi decât Dumnezeu Însuşi – Fiinţa infinită prin

care toate celelalte fiinţe îşi găsesc sursa şi sfârşitul vieţii lor? Dumnezeu este într-adevăr un „loc larg“. Şi David a fost dus acolo prin umilinţă, degradare şi un simţ al nevredniciei. Madame Guyon

V-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Exod 19:4 T e m â n d u - m ă s ă m ă l a n s e z p e v a l u l „ d e p l i n e i p r e d ă r i “ , L - a m î n t r e b a t p e D o m n u l î n c o t r o v o r d u c e a p e l e e i M i c a m e a b a r c ă : „ S p r e m ă r i f u r t u n o a s e , m ă t e m ? “ „ S p r e M i n e “ , a s p u s E l . S t ă t e a m p l â n g â n d l â n g ă u n m o r m â n t d e s c h i s , Î n a m ă r ă c i u n e a s u f l e t u l u i m e u a m s t r i g a t l a D u m n e z e u : „ U n d e d u c e a c e a s t ă c a l e a d u r e r i i p e c a r e p ă ş e s c ? “ „ S p r e M i n e “ , a s p u s E l . L u p t â n d p e n t r u s u f l e t e , a m i u b i t l u c r a r e a f o a r t e m u l t ; A p o i a u v e n i t d e z a m ă g i r i l e ; n u p u t e a m s ă s p u n D e c e , p â n ă c â n d E l a s p u s : „ E u s u n t t o t u l p e n t r u t i n e ; L a M i n e t e c h e m “ .

U r m ă r i n d u - i p e e r o i i m e i – p e a c e i a p e c a r e î i i u b e s c c e l m a i m u l t I - a m v ă z u t c ă z â n d ; n - a u p u t u t f a c e f a ţ ă t e s t u l u i , C h i a r p r i n a c e a s t a D o m n u l , p r i n t r e l a c r i m i n u p u ţ i n e , L a E l m - a a d u s . L a E l ? N i c i o l i m b ă p ă m â n t e a s c ă n u p o a t e s p u n e F e r i c i r e a p e c a r e o a m , d e c â n d l o c u i e s c î n i n i m a L u i ; L u c r u r i l e c a r e m ă f e r m e c a u o d a t ă n u m a i î n s e a m n ă n i m i c ; L a E l a m f o s t a d u s . selectat

22 August

C e i l a l ţ i s ă s e a ş e z e u n i i p e s c â n d u r i , i a r a l ţ i i p e f r â n t u r i d e c o r a b i e , ş i a ş a s - a f ă c u t c ă a u a j u n s t o ţ i t e f e r i l a u s c a t .

( F a p t e 2 7 : 4 4 ) Povestea miraculoasă a călătoriei lui Pavel la Roma, cu încercările şi biruinţele ei,

este un exemplu minunat de lumină şi întuneric în călătoria credinţei unei vieţi umane. Şi cea mai remarcabilă parte a călătoriei o reprezintă locurile dificile şi strâmte care se împletesc cu extraordinara providenţă şi intervenţie a lui Dumnezeu.

Există o concepţie greşită foarte răspândită care susţine că umblarea în credinţă a creştinului este presărată cu flori şi că atunci când intervine Dumnezeu în vieţile oamenilor Săi, El face aceasta într-un fel atât de minunat ca să ne ridice întotdeauna şi să ne scoată din împrejurările noastre dificile. În realitate, însă, experienţa reală este exact inversă. Şi mesajul Bibliei este unul în care alternează încercările cu biruinţele în viaţa unui „nor aşa de mare de martori“ (Evrei 12:1), a fiecăruia de la Abel până la ultimul martir.

Pavel, mai mult decât oricine altcineva, este un exemplu de cât de mult poate să sufere un copil de Dumnezeu fără să fie înfrânt sau zdrobit în duh. Din cauza mărturiei lui pe care a dat-o în Damasc, a fost urmărit de persecutori ca să fie omorât şi a fost forţat să fugă ca să-şi scape viaţa. Totuşi nu vedem nici un car ceresc, în mijlocul fulgerelor de foc, care să coboare şi să-l salveze pe sfântul apostol din mâna vrăjmaşilor săi. Dumnezeu însă a lucrat o cale simplă de scăpare pentru Pavel: „Într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă“ (Fapte 9:25). Da, a fost într-o coşniţă de haine vechi, ca un maldăr de lenjerie murdară sau de articole de băcănie. Slujitorul Domnului Isus Hristos a fost coborât de la o fereastră prin zidul Damascului, şi într-un mod umil a scăpat de ura duşmanilor săi.

Mai târziu îl găsim stând luni de zile în temniţe singuratice, vorbind despre „vegheri“ şi „posturi“ (2 Cor. 6:5), despre prietenii care l-au părăsit şi despre bătăile brutale şi umilitoare. Şi chiar după ce Dumnezeu i-a promis că-l va elibera, îl vedem părăsit zile întregi, aruncat încoace şi încolo de valurile unei mări furtunoase şi silit să protejeze un navigator trădător. Şi în sfârşit, când vine eliberarea lui, nu vine printr-o corabie cerească navighând din ceruri ca să salveze acest ilustru prizonier. Şi de asemenea

nu este nici un înger care să vină umblând pe ape şi să potolească marea înfuriată. Nu este nici un semn supranatural al măreţiei eminente, pentru că un om trebuie să apuce o bucată de catarg ca să supravieţuiască, altul un lemn plutitor, altul un mic fragment din corabia avariată, şi altul este nevoit să înoate ca să-şi scape viaţa.

În această povestire, găsim modelul lui Dumnezeu şi pentru vieţile noastre. Ea se doreşte a fi o veste bună pentru cei care trăiesc în această lume cotidiană în împrejurări obişnuite şi care se confruntă cu mii de situaţii obişnuite, care trebuie să fie rezolvate prin mijloace cu totul obişnuite.

Promisiunile lui Dumnezeu şi providenţa Lui nu ne ridică din lumea bunului simţ şi a încercărilor de fiecare zi, pentru că tocmai prin aceste lucruri este desăvârşită credinţa noastră. Şi tocmai în această lume Îi place lui Dumnezeu să împletească firele aurii ale dragostei Sale cu firele răsucite şi întortocheate ale experienţelor noastre comune de fiecare zi. din Locuri grele pe calea credinţei

23 August

P r i n c r e d i n ţ ă A v r a a m … a a s c u l t a t ş i a p l e c a t f ă r ă s ă ş t i e u n d e s e d u c e .

( E v r e i 1 1 : 8 )

Aceasta este credinţa fără vedere. A vedea nu este credinţă, ci raţiune. Odată, când traversam Atlanticul cu vaporul, am observat exact acest principiu al credinţei. N-am văzut nici o cale marcată pe apă, nu puteam să văd nici măcar ţărmul. Totuşi, în fiecare zi, marcam înaintarea noastră pe o hartă ca şi cum am fi urmărit o linie uriaşă trasată cu creta pe apă. Şi când am văzut pământul pe partea cealaltă a Atlanticului, ştiam exact unde eram, ca şi cum am fi fost capabili să-l vedem de la trei mii de mile distanţă.

Cum a fost întocmit traseul nostru cu atâta precizie? În fiecare zi, căpitanul nostru îşi lua instrumentele, privea spre cer, şi determina traseul după soare. El naviga folosind luminile cereşti, nu pe cele pământeşti.

Credinţa autentică de asemenea priveşte în sus şi navighează, folosindu-L pe măreţul Fiu al lui Dumnezeu. Nu călătoreşte niciodată uitându-se la linia ţărmului, la farurile pământeşti, sau la trecătorile de pe drum. Şi paşii credinţei ne conduc deseori la incertitudine totală sau chiar în întuneric şi dezastru, dar Domnul va deschide calea şi de multe ori face cele mai întunecate ore de la miezul nopţii la fel de strălucitoare ca zorii zilei.

Hai să mergem înainte astăzi, fără să ştim sau să vedem, ci încrezându-ne. din Zilele cerului pe Pământ Foarte mulţi dintre noi vrem să vedem drumul nostru printr-o nouă sforţare înainte

ca măcar să fi pornit. Imaginează-ţi ce ar fi dacă am putea să ne vedem drumul de la început până la sfârşit. Cum ne-am mai dezvolta darurile spirituale? Credinţa, nădejdea şi dragostea nu pot fi culese din pom, ca merele coapte. Adu-ţi aminte că după cuvintele:

„La început“ (Geneza 1:1) vine cuvântul „Dumnezeu“. Este primul nostru pas în credinţă care întoarce cheia în broasca uşii puterii Lui. Este adevărat că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri, dar El îi ajută şi pe cei neajutoraţi. Deci indiferent de împrejurările tale, tu poţi să depinzi de El oricând.

A nădăjdui în Dumnezeu ne aduce la capătul călătoriei noastre mult mai repede

decât picioarele noastre. Multe oportunităţi se pierd când noi stăm şi ne gândim după ce El a spus: „Mergi!“

24 August

A m d e t o a t e ş i s u n t î n b e l ş u g . ( F i l i p e n i 4 : 1 8 )

În una din cărţile mele despre grădinărit este un capitol cu un titlu foarte interesant:

„Flori care cresc la umbră“. Se ocupă cu acele zone ale unei grădini care nu prind niciodată lumina directă a soarelui, şi enumeră felurile de flori care nu numai că se dezvoltă în colţurile întunecoase, dar efectiv le place acolo şi înfloresc acolo.

Există asemănări aici cu lumea spirituală. Sunt creştini care par să înflorească atunci când împrejurările lor materiale devin foarte aspre şi severe. Ei cresc în întuneric şi în umbră. Dacă lucrul acesta nu ar fi adevărat, cum am putea explica unele din experienţele apostolului Pavel?

Când a scris versetul de mai sus, el era prizonier la Roma. Misiunea principală a vieţii lui părea să fi fost distrusă. Dar tocmai în acest întuneric persistent au început florile să-şi arate feţele în strălucirea unei glorii fascinante. Pavel poate că le-a mai văzut şi înainte, crescând de-a lungul drumului deschis, dar cu siguranţă niciodată în această putere şi frumuseţe incomparabilă în care se arătau acum. Şi cuvintele promisiunilor şi-au deschis comorile pentru el într-un fel pe care nu-l mai experimentase niciodată înainte.

Printre acele comori erau lucruri aşa de minunate cum ar fi harul, dragostea, bucuria şi pacea lui Hristos, şi se pare că ele aveau nevoie de întuneric ca să scoată la iveală taina lor şi gloria lor interioară. Temniţa întunecoasă şi sordidă devenise căminul adevărului revelat al lui Dumnezeu, şi Pavel a început să realizeze ca niciodată înainte dimensiunea şi bogăţia moştenirii lui spirituale.

N-am cunoscut noi toţi bărbaţi şi femei care au început să-şi poarte puterea şi speranţele ca pe o haină regală de îndată ce au fost nevoiţi să îndure o perioadă de întuneric şi singurătate? Oameni ca aceştia pot fi puşi în închisoare de către lume, dar comoara lor va fi închisă împreună cu ei, pentru că adevărata comoară nu poate fi închisă în afara vieţii lor. Condiţia lor materială poate arăta ca un pustiu, dar „pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul“ (Isaia 35:1). John Henry Jowett

Fiecare floare, chiar cea mai frumoasă, are umbra ei dedesubtul ei când

stă în lumina soarelui. Unde este multă lumină, este şi multă umbră.

25 August

Î n a i n t e d e v e n i r e a c r e d i n ţ e i , n o i e r a m s u b p a z ă … , î n c h i ş i p e n t r u c r e d i n ţ a c a r e t r e b u i a s ă f i e d e s c o p e r i t ă .

( G a l a t e n i 3 : 2 3 )

Dumnezeu, în vremurile trecute, a făcut ca oamenii să fie ţinuţi sub paza legii Lui, astfel încât să înveţe calea cu mult mai excelentă a credinţei. Pentru că tocmai prin lege ei puteau să vadă standardul sfinţeniei lui Dumnezeu şi prin aceasta să realizeze totala lor neputinţă. Apoi ei vor învăţa bucuroşi calea credinţei Lui.

Dumnezeu încă ne mai face să fim „închişi pentru credinţa care trebuie să fie“ învăţată. Natura noastră, împrejurările, încercările şi dezamăgirile, toate au rolul de a ne ţine supuşi şi „închişi“ până când vom vedea că singura cale de ieşire este calea credinţei Lui. Moise a încercat să elibereze pe poporul său folosind efortul propriu, influenţa lui personală, şi chiar violenţa. Aşa că Dumnezeu l-a „închis“ pentru patruzeci de ani în pustiu înainte ca el să fie pregătit pentru lucrarea Sa.

Pavel şi Sila au fost chemaţi de Dumnezeu să predice Evanghelia în Europa. În Filipi „le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi … temnicerul … le-a băgat picioarele în butuci“ (Fapte 16:23-24). Au fost „închişi“ pentru credinţă. Ei s-au încrezut în Dumnezeu şi Îi cântau cântări de laudă în cele mai întunecate ceasuri ale lor, şi Dumnezeu le-a adus eliberarea şi salvarea.

Apostolul Ioan a fost şi el „închis“ pentru credinţă, când a fost exilat în Insula Patmos. Şi dacă n-ar fi fost trimis niciodată acolo, n-ar fi văzut niciodată acele viziuni glorioase ale lui Dumnezeu.

Dragă cititorule, eşti cumva în vreun necaz teribil? Ai experimentat o dezamăgire, sau o durere mare, sau o pierdere inexprimabilă? Eşti într-o situaţie dificilă? Bucură-te! Ai fost „închis“ pentru credinţă. Acceptă problemele tale aşa cum se cuvine şi încredinţează-le lui Dumnezeu. Laudă-L, pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28) şi pentru că El face „asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El“ (Isaia 64:4). Dumnezeu îţi va trimite binecuvântări şi ajutor, şi îţi va descoperi adevăruri cu care nu te-ai fi întâlnit niciodată altfel. Şi mulţi alţii vor primi şi ei descoperiri şi binecuvântări pentru că tu ai fost „închis“ ca să înveţi calea credinţei. C. H. P.

Lucrurile mari se fac când omul şi munţii se întâlnesc, Nu se fac plimbându-te pe stradă.

26 August

N u e s t e î n m i n e . ( I o v 2 8 : 1 4 )

Mi-amintesc că am spus într-o vară: „Ceea ce-mi trebuie de fapt este o excursie la

ocean“. Aşa că m-am dus la plajă, dar oceanul părea să spună: „Nu este în mine!“ Oceanul n-a făcut pentru mine ceea ce credeam că va face. Atunci am spus: „Poate că munţii îmi vor da odihna de care am nevoie“. M-am dus în munţi, şi când m-am trezit în prima dimineaţă, am privit magnificul munte pe care am tânjit atât de mult să-l văd. Dar priveliştea nu m-a satisfăcut, şi muntele a spus: „Nu este în mine!“

Ceea ce-mi trebuia de fapt era adâncul ocean al dragostei lui Dumnezeu şi munţii înalţi ai adevărului Lui în mine. Înţelepciunea Lui avea adâncimi şi înălţimi pe care nici oceanul nici munţii nu le puteau cuprinde şi care nu puteau fi comparate cu bijuteriile, cu aurul sau cu pietrele preţioase. Hristos este înţelepciunea şi El este nevoia noastră cea mai profundă. Neliniştea noastră interioară poate fi potolită numai de revelaţia prieteniei şi a dragostei Lui eterne faţă de noi. Margaret Bottome

I n i m a m e a e s t e a c o l o !

U n d e , p e c u l m i e t e r n e , l o c u i e ş t e P r e a i u b i t u l m e u P r i n t r e c r i n i ş i n a r c i s e g a l b e n e ; Î m b r ă c a t î n s t r ă l u c i r e a T r o n u l u i M a r e ş i A l b , Î n v e s e l i t d e z â m b e t u l C e l u i c e s t ă p e t r o n , C u g l o r i a c e - m p o d o b e ş t e t o t p ă r u l S ă u b o g a t Ş i - I f a c e c h i p u l n e m u r i t o r ş i m a i f r u m o s – A C O L O E S T E C O M O A R A M E A ş i i n i m a m e a e s t e a c o l o .

I n i m a m e a e s t e a c o l o ! C u C e l c a r e a f ă c u t v i a ţ a p e p ă m â n t a t â t d e m i n u n a t ă , A t â t d e b u n ă s - o t r ă i e ş t i , ş i t o t u ş i s ă m o r i d u p ă p l a n u l S ă u ; A t â t d e b l â n d , a t â t d e m ă r e ţ , a t â t d e b u n ş i a t â t d e v i t e a z , M e r e u g a t a s ă i e r t e , a t â t d e p u t e r n i c s ă s a l v e z e . D u h u l S ă u p u r , m i n u n a t f a c e c e r u r i l e m a i f r u m o a s e , Ş i a c o l o s e î n a l ţ ă r u g ă c i u n e a m e a p l i n ă d e d o r – A C O L O E S T E C O M O A R A M E A ş i i n i m a m e a e s t e a c o l o . Poemul favorit al regretatului Charles E. Cowman Nu poţi să te aştepţi niciodată să ţii un vultur în pădure. Poţi să aduni cele mai

frumoase păsări în jurul lui, să faci un cuib pentru el pe cel mai înalt pin, şi să chemi alte păsări să-i aducă cele mai alese delicatese, el le va refuza pe toate. Îşi va întinde aripile

mândre şi, cu ochii aţintiţi spre o stâncă alpină, se va ridica în zbor spre palatele lui ancestrale din stâncă, unde furtunile şi căderile de apă îşi cântă muzica lor naturală.

Sufletul nostru doreşte fierbinte să se înalţe în zbor ca un vultur şi va găsi odihnă numai pe Stânca Veacurilor. Palatele lui ancestrale sunt palatele cerului, făcute din stânca atributelor lui Dumnezeu. Şi durata zborului său maiestuos este eternitatea! „Doamne, TU ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam“ (Psalmul 90:1). J. R. Macduff

„ C a s a m e a e D u m n e z e u Î n s u ş i “ ; H r i s t o s m - a d u s a c o l o . M - a m a ş e z a t î n b r a ţ e l e L u i p u t e r n i c e ; E l m - a r i d i c a t ş i , l a a d ă p o s t d e o r i c e p e r i c o l , M - a p u r t a t „ p e u n d e n - a c ă l c a t n i c i u n p i c i o r d e c â t a l L u i “ , Î n c e l m a i s f â n t C ă m i n c u D u m n e z e u , Ş i m - a f ă c u t s ă l o c u i e s c î n E l , b u c u r â n d u - m ă a c o l o . O , L o c S f â n t ! O , C ă m i n d i v i n ş i m i n u n a t ! Ş i n o i , c e i m i c i a i l u i D u m n e z e u , r ă m â n e m a c o l o . „ C a s a m e a e D u m n e z e u Î n s u ş i “ ; n - a f o s t a ş a d e l a î n c e p u t ! A m m e r s p e u n d r u m l u n g , l u n g , n o a p t e ş i z i , Ş i a m c ă u t a t s ă g ă s e s c î n m i n e î n s u m i o c a l e . N i m i c d i n c e a m f ă c u t s a u a m s i m ţ i t n u m - a p u t u t a d u c e a p r o a p e . E f o r t u r i l e m e l e a u e ş u a t , ş i e r a m p l i n d e t e a m ă , Ş i a t u n c i a m a f l a t c ă H r i s t o s e r a s i n g u r a c a l e , C ă t r e b u i e s ă v i n l a E l ş i s ă r ă m â n î n E l , Ş i D u m n e z e u m i - a s p u s a ş a . Ş i a c u m „ C a s a m e a e D u m n e z e u “ , ş i m - a m a d ă p o s t i t a c o l o , D u m n e z e u f a c e f a ţ ă î n c e r c ă r i l o r d i n v i a ţ a m e a p ă m â n t e a s c ă , D u m n e z e u m ă î n c o n j o a r ă ş i m ă a p ă r ă d e f u r t u n i ş i d e l u p t e , D u m n e z e u i a p o v a r a g r i j i l o r m e l e z i l n i c e . O , L o c M i n u n a t ! O , C ă m i n d i v i n ş i m i n u n a t ! Ş i e u , c e l m i c a l l u i D u m n e z e u , s u n t a s c u n s î n s i g u r a n ţ ă a c o l o . D o a m n e , a c u m c ă e u l o c u i e s c î n T i n e ş i T u î n m i n e , F ă - m ă m o r t f a ţ ă d e t o t c e e s t r ă i n d e T i n e ; C a a t u n c i c â n d m ă o d i h n e s c î n C ă m i n u l m e u n e s p u s d e m i n u n a t , S u f l e t u l m e u s ă v a d ă î n t o t d e a u n a ş i n u m a i P e D u m n e z e u l m e u î n o r i c e l u c r u ş i î n o r i c e l o c ; C a s a m e a e D u m n e z e u . autor necunoscut

27 August

E l l - a l u a t l a o p a r t e d i n n o r o d . ( M a r c u 7 : 3 3 )

Pavel a făcut faţă nu numai testelor care au venit când era activ în slujba lui pentru

Hristos, ci şi testelor singurătăţii în timpul captivităţii. Noi putem să fim în stare să facem faţă tensiunii celei mai intense munci, chiar dacă este cuplată cu o severă suferinţă, şi totuşi să ne prăbuşim complet dacă suntem puşi deoparte de la orice activitate sau lucrare creştină. Lucrul acesta ar fi adevărat mai ales dacă am fi forţaţi să îndurăm un regim de carceră într-o celulă de închisoare.

Chiar şi cea mai maiestuoasă pasăre, care se înalţă în zbor mai sus decât toate celelalte şi suportă cele mai lungi zboruri, s-ar cufunda în disperare dacă ar fi pusă într-o colivie, unde ar fi forţată să lovească neputincioasă cu aripile în zăbrelele închisorii ei. Ai văzut vreodată un vultur magnific forţat să lâncezească într-o colivie mică? Cu capul plecat şi aripile lăsate, e un tablou trist al durerii inactivităţii.

Să-l vezi pe Pavel în închisoare înseamnă să vezi o altă faţă a vieţii. Ai observat cum s-a purtat? Părea că se uită peste vârful zidului închisorii lui şi peste capetele vrăjmaşilor lui. Uită-te chiar cum şi-a semnat numele pe epistolele lui – nu ca prizonier al lui Festus, nici al cezarului, şi nici ca o victimă a Sanhedrinului, ci ca un „întemniţat pentru Domnul“ (Efeseni 4:1). În toate acestea, el a văzut numai mâna lui Dumnezeu la lucru. Pentru el, închisoarea a devenit un palat, cu coridoarele lui răsunând de strigăte triumfătoare de laudă şi bucurie.

Forţat de lucrarea misionară pe care a iubit-o atât de mult, Pavel şi-a construit un nou amvon – o nouă platformă a mărturiei. Şi din locul robiei lui au apărut unele din cele mai încurajatoare şi mai folositoare predici despre libertatea creştină. Ce mesaje preţioase de lumină au ieşit din umbrele întunecate ale captivităţii lui.

Gândeşte-te de asemenea la acea listă lungă de sfinţi care au călcat pe urmele lui Pavel şi au fost întemniţaţi pentru credinţa lor. Timp de doisprezece ani lungi, glasul lui John Bunyan a fost redus la tăcere într-o închisoare engleză din Bedford. Totuşi, acolo a scris el cea mai mare operă a vieţii lui, Călătoria creştinului – citită de mai mulţi oameni decât orice altă carte cu excepţia Bibliei. El a spus odată: „Eram acasă în închisoare, şi marea mea bucurie m-a făcut să stau şi să scriu şi să scriu“. Şi întunericul lungii lui captivităţi a devenit un vis minunat care să lumineze calea a milioane de călători osteniţi.

Doamna Guyon, o sfântă de origine franceză blândă şi plină de viaţă, a îndurat o perioadă foarte lungă de timp în spatele zidurilor închisorii. Şi precum sunetele unor păsări închise în colivie ale căror cântece sunt mai frumoase ca rezultat al încarcerării lor, muzica sufletului ei a călătorit departe de zidurile temniţei ei, înlăturând tristeţea din multe inimi descurajate.

O, ce mângâiere cerească a făcut Dumnezeu să curgă din locurile singurătăţii! S. C. Rees L u a t l a o p a r t e d e I s u s , S ă s i m t a t i n g e r e a m â i n i i S a l e ;

S ă m ă o d i h n e s c o v r e m e l a u m b r a S t â n c i i î n t r - o ţ a r ă o b o s i t o a r e . L u a t l a o p a r t e d e I s u s , Î n s i n g u r ă t a t e a m o h o r â t ă ş i t r i s t ă , U n d e n i c i o a l t ă m â n g â i e r e n u p o a t e a j u n g e l a m i n e , D e c â t g l a s u l L u i a t â t d e d r a g i n i m i i m e l e . L u a t l a o p a r t e d e I s u s , C a s ă f i u s i n g u r d o a r c u E l , C a s ă a u d t o n u r i l e d r a g o s t e i L u i m i n u n a t e Î n m i j l o c u l t ă c e r i i ş i a u m b r e l o r î n t u n e c a t e . L u a t l a o p a r t e d e I s u s , V o i r e z i s t a î n l o c u r i l e p u s t i i , C â n d v o i a u z i c u m n - a m m a i a u z i t n i c i o d a t ă , Ş i Î l v o i v e d e a „ f a ţ ă c ă t r e f a ţ ă “ ?

28 August

A c o l o l - a p u s l a î n c e r c a r e . ( E x o d 1 5 : 2 5 )

Am vizitat odată camera de testare a unui laminor mare de oţel. Eram înconjurat de

instrumente şi echipamente care testau piesele de oţel la limită şi măsurau limita lor de rezistenţă. Unele piese au fost răsucite până s-au rupt, şi atunci au fost etichetate cu nivelul de presiune la care puteau rezista. Unele au fost întinse până la limita lor de rezistenţă, cu nivelul lor de putere de asemenea notat. Altele au fost comprimate până la limita lor de compresiune şi măsurate. Datorită testării, directorul laminorului ştia exact ce presiune şi ce tensiune putea suporta fiecare piesă de oţel dacă era folosită la contruirea unei nave, a unei clădiri sau a unui pod.

De multe ori aşa se întâmplă şi cu copiii lui Dumnezeu. El nu vrea să fim ca nişte vaze fragile de sticlă sau de porţelan. El vrea să fim ca aceste piese rezistente de oţel, capabili să suportăm presiunea de răsucire şi de compresiune la maximum fără să ne prăbuşim.

Dumnezeu nu vrea să fim ca plantele de seră, care sunt adăpostite de vremea aspră, ci ca stejarii bătuţi de furtună; nu ca dunele de nisip care sunt mânate încolo şi încoace de orice rafală de vânt, ci ca munţii de granit care înfruntă furtunile cele mai puternice. Însă pentru a realiza aceasta, El trebuie să ne ia în camera Lui de testare prin suferinţă. Şi mulţi dintre noi n-au nevoie de nici un alt argument decât experienţele noastre pentru a dovedi că suferinţa este într-adevăr camera lui Dumnezeu de testare a credinţei. J. H. M.

Este foarte uşor pentru noi să vorbim şi să teoretizăm despre credinţă, dar Dumnezeu deseori ne pune în creuzetul necazurilor ca să testeze puritatea aurului nostru şi să separe zgura de metal. Ce fericiţi suntem dacă uraganele care bat asupra mării agitate a vieţii noastre au efectul de a-L face pe Domnul Isus mai preţios pentru noi! Este mai bine să supravieţuieşti furtunii cu Hristos decât să navighezi pe ape liniştite fără El. J. R. Macduff

Şi dacă Dumnezeu nu reuşeşte să maturizeze viaţa ta fără suferinţă?

29 August

D u c â n d u - Ş i c r u c e a . ( I o a n 1 9 : 1 7 )

„Crucea schimbată“ este un poem care vorbeşte despre o femeie obosită care credea

că crucea pe care trebuie ea s-o poarte este cu siguranţă mai grea decât crucile altor oameni, aşa că vroia să poată alege crucea altui om. Când s-a dus să se culce, a visat că a fost dusă într-un loc unde erau multe cruci diferite din care putea să aleagă. Erau de diferite forme şi mărimi, dar cea mai frumoasă dintre ele era acoperită cu aur şi pietre scumpe. „Pe aceasta aş putea s-o port cu uşurinţă“, a spus ea. Aşa că a ridicat-o, dar trupul ei slăbit s-a clătinat sub greutatea crucii. Pietrele scumpe şi aurul erau frumoase, însă erau mult prea grele pentru ea ca să le care.

Următoarea cruce pe care a observat-o era foarte frumoasă, cu flori frumoase împletite în jurul formei ei sculptate. Cu siguranţă aceasta era pentru ea. A ridicat-o, dar dedesubtul florilor erau nişte spini mari care i-au sfredelit şi i-au rupt pielea.

În sfârşit a ajuns la o cruce simplă fără pietre scumpe, fără sculpturi, şi doar cu câteva cuvinte de dragoste înscrise pe ea. Când a ridicat-o, s-a dovedit a fi mai bună decât toate celelalte, şi cel mai uşor de cărat. Şi când s-a uitat la ea, a observat că era scăldată într-o lumină care cădea din cer. Atunci a recunoscut-o că era vechea ei cruce. A găsit-o încă o dată, şi era cea mai bună dintre toate, şi cea mai uşoară pentru ea.

Vezi, Dumnezeu ştie cel mai bine ce cruce trebuie să porţi, şi noi nu ştim niciodată cât de grea poate fi crucea altcuiva. Invidiem pe cineva care este bogat, cu o cruce de aur împodobită cu pietre scumpe, dar nu ştim cât de grea este. Ne uităm la cineva a cărui viaţă pare atât de uşoară şi care poartă o cruce acoperită cu flori. Dar dacă am putea efectiv să încercăm toate crucile care credem noi că sunt mai uşoare decât a noastră, n-am găsi niciodată una mai bună şi mai potrivită pentru noi decât a noastră. din Licăriri prin ferestrele vieţii

D a c ă t u , c u n e r ă b d a r e , r e n u n ţ i l a c r u c e a t a , N - o v e i m a i g ă s i d i n n o u î n l u m e a a c e a s t a ; N i c i î n a l t a , c ă c i a i c i ş i n u m a i a i c i Î ţ i e s t e d a t s ă s u f e r i p e n t r u D u m n e z e u . Î n l u m e a c e a l a l t ă o s ă p o ţ i m a i d e s ă v â r ş i t

S ă - L i u b e ş t i ş i s ă - I s l u j e ş t i , s ă - L l a u z i , S ă t e a p r o p i i t o t m a i m u l t d e E l c u p l ă c e r e . D a r a t u n c i n o i n u v o m m a i f i c h e m a ţ i S ă s u f e r i m , c a r e e s t e m e n i r e a n o a s t r ă a i c i . N u p o ţ i s ă s u f e r i , d e c i , o o r ă s a u d o u ă ? D a c ă E l t e - a r c h e m a a s t ă z i d e l a c r u c e a t a , S p u n â n d : „ S - a i s p r ă v i t – a c e a c r u c e g r e a a t a D e c a r e t e - a i r u g a t s ă f i i e l i b e r a t “ , N u c r e z i c ă u n s e n t i m e n t d e r e g r e t T e - a r c o p l e ş i ? A i s p u n e : „ A ş a c u r â n d ? L a s ă - m ă s ă m ă î n t o r c ş i s ă m a i s u f ă r o v r e m e C u m a i m u l t ă r ă b d a r e . Î n c ă n u L - a m l ă u d a t p e D u m n e z e u “ . D e c i o r i c â n d v a v e n i , a c e a c h e m a r e p e c a r e t o ţ i o a ş t e p t ă m , N e v a p ă r e a c u r â n d , p r e a c u r â n d . S ă l u ă m a m i n t e î n v i a ţ ă C ă D u m n e z e u p o a t e f i g l o r i f i c a t î n n o i a c u m . Predica lui Ugo Bassi într-un spital

30 August

C e i c e c o b o r â s e r ă p e m a r e î n c o r ă b i i , ş i f ă c e a u n e g o ţ p e a p e l e c e l e m a r i , a c e i a a u v ă z u t l u c r ă r i l e D o m n u l u i

ş i m i n u n i l e L u i î n m i j l o c u l a d â n c u l u i . ( P s a l m u l 1 0 7 : 2 3 - 2 4 )

Omul care nu a învăţat că orice vânt care bate poate fi folosit pentru a ne călăuzi spre

cer cu siguranţă nu stăpâneşte arta navigării şi este doar un novice. De fapt, singurul lucru care nu ajută pe nimeni este liniştea de moarte. Orice vânt, fie el de la nord, de la sud, de la est sau de la vest ne poate ajuta să ajungem în portul binecuvântat. Deci caută doar aceasta: să stai bine pe mare – şi atunci să nu te temi de vânturile puternice. Rugăciunea noastră să fie ca cea a unui englez bătrân: „O, Doamne, du-ne spre apele adânci ale mării, pentru că suntem atât de aproape de ţărm încât chiar şi o mică briză de la cel rău ar putea sfărâma corabia noastră de stânci. Din nou, Doamne, du-ne spre apele adânci ale mării, acolo unde va fi suficient loc să câştigăm o victorie glorioasă“. Mark Guy Pearse

Adu-ţi aminte că credinţa noastră este întotdeauna la înălţimea ei maximă când suntem în mijlocul încercării, şi încrederea în carne nu va suporta niciodată testarea. Credinţa pe vreme frumoasă nu este deloc credinţă. Charles H. Spurgeon

31 August

F e r i c e d e c e i c e n - a u v ă z u t , ş i a u c r e z u t . ( I o a n 2 0 : 2 9 )

Ce important este pentru Dumnezeu să ne îndrepte mereu spre lucrurile care nu se

văd, pentru că suntem atât de uşor prinşi în cursă de lucrurile pe care le putem vedea! Dacă Petru avea de gând să umble pe apă, trebuia să umble, dar dacă avea de gând să înoate până la Domnul Isus, trebuia să înoate. Nu putea să le facă pe amândouă. Dacă o pasăre are de gând să zboare, trebuie să stea departe de garduri şi de copaci, încrezându-se în forţa aripilor sale. Şi dacă încearcă să stea la mică distanţă de pământ, nu va zbura niciodată foarte bine.

Dumnezeu a trebuit să-l aducă pe Avraam la capătul puterilor lui şi să-i arate că nu poate face nimic cu trupul lui. El a trebuit să-şi considere trupul „aproape mort“ (Evrei 11:12) şi apoi să se încreadă în Dumnezeu ca să facă toată lucrarea. Când şi-a luat ochii de la el însuşi şi s-a încrezut numai în Dumnezeu, a devenit „deplin încredinţat că Dumnezeu ce făgăduieşte poate să şi împlinească“ (Rom. 4:21).

Aceasta ne învaţă Dumnezeu, şi El trebuie să ţină rezultatele care ne încurajează departe de noi, până învăţăm să ne încredem în El fără ele. Atunci Lui Îi place să facă la fel de real pentru noi Cuvântul Lui în actualitate precum este în credinţa noastră. A. B. Simpson

N u c e r c a E l s ă - m i d e m o n s t r e z e c ă C u v â n t u l L u i e a d e v ă r a t , Ş i c ă î n a i n t e s ă p o t c r e d e E l t r e b u i e s ă m ă l a s e s ă v ă d . Î m i e d e a j u n s s ă ş t i u C ă e a d e v ă r a t p e n t r u c ă E l s p u n e c ă e s t e ; M ă v o i b a z a p e C u v â n t u l L u i n e s c h i m b ă t o r Ş i m ă v o i î n c r e d e p â n ă v o i p u t e a s ă î n ţ e l e g . E. M. Winter

1 Septembrie

Ia tă , î ţ i vo i îm podobi p ie t re le scum pe cu ant im oniu . ( I sa ia 54:11)

Pietrele din zid au spus: „Noi am venit din munţii îndepărtaţi - din coasta

stâncilor colţuroase. Focul şi apa au lucrat asupra noastră timp de veacuri, dar n-au produs decât nişte crăpături. Însă mâinile omeneşti ca ale voastre ne-au transformat în cămine în care copiii rasei voastre nemuritoare se nasc, suferă, se bucură, găsesc odihnă şi adăpost, şi învaţă lecţiile pe care Creatorul nostru şi al vostru ni le predă. Dar ca să ajungem să fim folosite pentru acest scop, am îndurat mult. Dinamita ne-a sfâşiat inima, şi târnăcoapele ne-au spart în bucăţi. Deseori când zăceam deformate şi sparte în carieră, totul părea să fie fără formă sau sens. Dar treptat am fost tăiate în blocuri, şi unele dintre noi am fost cioplite cu instrumente mai ascuţite până am căpătat o muchie fină. Acum suntem desăvârşite, suntem în locurile noastre potrivite şi suntem de folos.

Voi, însă, sunteţi încă în cariera voastră. Voi nu sunteţi desăvârşiţi, şi din această cauză, aşa cum a fost odată cazul cu noi, sunt multe lucruri pe care voi nu le înţelegeţi. Dar voi sunteţi destinaţi pentru o clădire mai înaltă, şi într-o zi veţi fi aşezaţi în ea de mâini îngereşti, devenind pietre vii într-un templu ceresc“.

În aeru l nemişca t muzica nu se aude ; În marmura b ru t ă se ascunde o f rumuse ţe nevăzu tă ; Ca să i asă muzică ş i f rumuse ţe e nevo ie De a t ingerea meş te ru lu i , de dal ta ascu ţ i t ă a

scu lp to ru lu i . Marele Meş te r , ne a t inge cu mâin i l e Lu i îndemâna t ice ; Nu lăsa ţ i muzica d in no i să moară! Marele Scu lp to r , c iop leş te -ne ş i ş l e fu ieş te -ne; nu l ăsa

Să rămână , ascuns ş i p ie rdu t , ch ipu l Tău în no i !

2 Septembrie

V o u ă v i s - a da t h a ru l … să ş i pă t im i ţ i p e n t ru E l . ( F i l i p e n i 1 : 2 9 )

Dumnezeu are o şcoală costisitoare, pentru că multe din lecţiile Lui se învaţă printre lacrimi. Richard Baxter, un predicator puritan din secolul al XVII-lea, a spus odată: „O, Dumnezeule, Îţi mulţumesc pentru disciplina pe care am îndurat-o în acest trup timp de cincizeci şi opt de ani“. Şi cu siguranţă el nu este singurul om care a schimbat necazul în biruinţă.

În curând şcoala Tatălui nostru ceresc se va închide pentru noi, pentru că sfârşitul trimestrului şcolar este cu fiecare zi mai aproape. Fie ca noi să nu fugim niciodată de o lecţie grea sau de nuiaua disciplinei. Mai bogată va fi cununa noastră, şi mai plăcut va fi cerul, dacă răbdăm cu bucurie până la sfârşit. Atunci vom ajunge la glorie. Theodore L. Cuyler

Cel mai fin porţelan din lume este ars în cuptor cel puţin de trei ori, şi unele de mai multe ori. Porţelanul de Dresda este întotdeauna ars de trei ori. De ce este forţat să îndure o căldură atât de intensă? N-ar trebui să fie de ajuns o dată sau de două ori? Nu, trebuie să arzi porţelanul de trei ori pentru ca auriul, purpuriul şi celelalte culori să fie mai strălucitoare, mai frumoase şi permanent ataşate.

Noi suntem modelaţi după acelaşi principiu. Încercările omeneşti ale vieţii se aprind în noi de multe ori, şi prin harul lui Dumnezeu, se formează în noi culori frumoase, făcute să strălucească pentru totdeauna. Cortland Myers

Cele mai f rumoase f lor i de pe pământ nu cresc pe câmpi i

însor i t e , Ci aco lo unde o mare r id icare de t eren a rup t în două Pământu l zâmbi tor . După ce ba t vân tur i l e devas ta toare , Şi cade lava top i tă , focu l ş i cenuşa , Glasul blând şi l iniş t i t al lui Dumnezeu suf lă vindecare peste

tot . Din p ie t re le crăpa te ş i d in prăpăs t i i l e adânci îmbrăca te în

f er igă , Curg ape v i i ca d in in imi le care p lâng , Acolo în du lcea geană de lumină cad p ică tur i l e de rouă Şi înger i i au gr i jă de p lan te le lu i Dumnezeu când se lasă

noaptea , Şi Prea iub i tu l t recând pe aco lo Va aduna cr in i i în zor i de z i . J. H. D.

3 Septembrie

A văzut pe ucen ic i că se necăjesc cu vâs l i rea .

(Marcu 6:48)

Necăjindu-ne şi luptându-ne nu împlinim lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de făcut. Numai Dumnezeu Însuşi, care lucrează întotdeauna fără stres şi fără încordare şi care niciodată nu Se surmenează, poate face lucrarea pe care o dă copiilor Lui. Când ne încredem liniştiţi în El ca s-o facem, lucrarea va fi completă şi va fi bine făcută. Şi felul în care putem să-L lăsăm pe El să-Şi facă lucrarea prin noi este să rămânem atât de deplin în Hristos prin credinţă încât El să ne umple până la refuz.

Un om care a aflat acest secret a spus odată: „Am venit la Domnul Isus şi am băut, şi cred că nu-mi va mai fi sete niciodată. Motto-ul vieţii mele a devenit: «Nu te surmena, ci revarsă-te» şi a schimbat deja în întregime viaţa mea“.

Nu este nici un efort istovitor într-o viaţă din belşug, şi aceasta este irezistibil de liniştită. Este viaţa normală de omnipotenţă şi necurmată împlinire în care Hristos ne invită pe fiecare din noi să intrăm - astăzi şi întotdeauna.

din Vremurile şcolii duminicale Odihneş te - t e , su f le te a l meu , o , t a ină b inecuvânta tă , A vie ţ i i adevăra te care Î l g lo r i f i că pe Domnul : Nu în to tdeauna suf le tu l ce l mai ocupat Î l s lu jeş te ce l mai

bine , Ci ace la care se od ihneş te pe Cuvân tul Lu i v redn ic de

încredere . Odihneş te - t e , nu- ţ i l ă sa in ima să se tu lbure , Pent ru că va lu r i l e foar te mic i s t r i că imaginea f rumoasă A glor ie i ce reş t i pe care l acu l l in i ş t i t o re f l ec tă - Şi as t fe l tu por ţ i imaginea pe care El o a re . Odihneş te - t e , su f le te a l meu , căc i od ihna es te de fo los ; In imi i l in i ş t i t e Dumnezeu î i face cunoscut t a ine le Sa le ; Ast fe l ve i învă ţa să aş tep ţ i , ş i să veghez i , ş i să munceş t i , În tă r i t ca să supor ţ i , în t rucâ t Hr i s tos locuieş te în t ine . Căci ce es te s lu j i rea decâ t v ia ţa l u i I sus , Tră i tă în t r -un vas făcu t d in lu tu l f rag i l a l pământu lu i , Care iubeş te ş i dăru ieş te ş i se desch ide pen t ru a l ţ i i , O je r t fă v ie de l a z i l a z i . Odihneş te - t e , ca să f i i un răspuns

Pent ru ce i ca re în t reabă : „Cine es te Dumnezeu ş i unde es te?“

Pent ru că Dumnezeu es te od ihnă , ş i unde locu ieş te El es te l in i ş t e ,

Şi ce i ce locu iesc în E l , au par te de od ihna Lui . Şi ce a r pu tea sa t i s face marea ne l in i ş t e d in ju ru l t ău , Decâ t pacea p ro fundă a lu i Dumnezeu care I -a umplu t

in ima? Pent ru că un Glas v iu încă mai cheamă pe ce i t rud i ţ i La Cel care a spus : „Veni ţ i l a Mine ş i Eu vă vo i da

odihnă“. Freda Hanbury Allen În liniştea învierii este puterea învierii.

4 Septembrie

Când vor suna lung d in cornul de berbec , ş i când ve ţ i auz i sunetul t râm bi ţe i , to t poporul să scoa tă m ari s t r igă te .

Atunci z idul ce tă ţ i i se va prăbuşi , ş i poporul să se su ie , f i ecare drep t înainte . ( Iosua 6:5)

Strigătele mari ale credinţei neclintite sunt exact opusul cârtelilor credinţei

şovăitoare şi a plângerilor inimilor descurajate. Dintre toate „tainele Domnului“ (Psalmul 25:14, KJV), nu cred că există vreuna mai preţioasă decât taina acestor strigăte mari ale credinţei. „Domnul a zis lui Iosua: «Iată, am dat în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi»“ (Iosua 6:2, KJV). El n-a zis: „Voi da“, ci „am dat“. Victoria aparţinea deja copiilor lui Israel, şi acum ei erau chemaţi să intre în posesia ei. Dar marea întrebare care rămânea era cum. Părea imposibil, dar Domnul avea un plan.

Nimeni n-ar fi crezut în mod normal că un strigăt ar putea face să cadă zidurile unei cetăţi. Însă secretul victoriei lor stătea tocmai în acel strigăt, pentru că era strigătul credinţei. Şi era o credinţă care îndrăznea să revendice o victorie promisă numai pe baza autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, chiar dacă nu era nici un semn

fizic de împlinire. Dumnezeu a împlinit promisiunea Lui ca răspuns la credinţa lor, pentru că atunci când au strigat, El a făcut să cadă zidurile.

Dumnezeu declarase: „Am dat în mâinile tale Ierihonul“, şi credinţa a crezut că lucrul acesta este adevărat. Şi multe secole mai târziu Duhul Sfânt a înregistrat acest triumf al credinţei în epistola către evrei în felul următor: „Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile“ (Evrei 11:30).

Hannah Whitall Smith Cred in ţa nu poa te a junge n ic ioda tă l a împl in i rea e i , Până nu înă l ţ ăm cân tarea de mul ţumire a v ic to r ie i : În g lo r ioasa ce ta te a mântu i r i i , Dumnezeu ne-a spus că toa te por ţ i l e sun t l audă .

5 Septembrie

Fer ic e de to ţ i c e i ce n ăd ăj du ie sc î n E l ! ( I s a i a 30 :1 8)

Deseori auzim despre aşteptarea lui Dumnezeu, care de fapt înseamnă că El aşteaptă până suntem noi gata. Există şi o altă latură însă. Când noi Îl aşteptăm pe Dumnezeu, noi aşteptăm până este El gata.

Unii oameni spun, şi foarte mulţi cred, că îndată ce am îndeplinit toate condiţiile Lui, Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Ei ne învaţă că El trăieşte într-un etern acum, că la El nu există nici trecut nici viitor, şi că dacă putem împlini tot ce cere El ca să ascultăm de voia Lui, imediat nevoile noastre vor fi satisfăcute, dorinţele noastre împlinite şi rugăciunile noastre ascultate.

Cu toate că este mult adevăr în această opinie, ea exprimă numai o latură a adevărului. Dumnezeu trăieşte într-adevăr într-un etern acum, însă El Îşi duce la îndeplinire planurile Sale în timp. O cerere prezentată lui Dumnezeu este ca o sămânţă aruncată pe pământ. Forţe mai presus de controlul nostru trebuie să lucreze asupra ei până la realizarea concretă a răspunsului.

din Susurul blând şi liniştit Am dor i t să merg pe un d rum uşor , Şi să l as în u rmă ru t ina p l i c t i s i toare de acasă ,

Gândindu-mă să s lu jesc Dumnezeului meu în al te câmpuri de lucru;

Dar I sus a spus : „Ti mpul Meu n-a sos i t încă“. Am dor i t să semăn sămânţa în a l t pământ , Să f iu dez lega t d in l egă tu r i în lucrare , ş i l iber , Să mă a lă tu r a l to r lucră to r i în munca lo r ; Dar I sus a spus : „Nu es te aceas ta a legerea Mea pen t ru

t ine“ . Am dor i t să l as pus t iu l , ş i să f iu condus Să lucrez aco lo unde suf le te le e rau cufundate în păca t ş i

ruş ine , Ca să - i po t câş t iga ; dar S tăpânu l a spus : „Eu nu t e -am chemat , ves teş te a ic i Numele meu“. Am dor i t să duc bă tă l i i l e Împăra tu lu i meu , Să îna l ţ s t eagur i l e Lu i în to iu l ce le i mai g re le lup te ; Dar mare le meu Căpi tan m-a pus să aş tep t ş i să cân t Cântăr i l e b i ru in ţe lo r Lu i în v ia ţa mea l in i ş t i t ă . Am dor i t să l as s fe ra g rea ş i d i f i c i l ă , Unde t rebu ia să s t au ş i să aş tep t s ingur , Ca să s imt că am lângă mine un a ju to r uman , Dar I sus m-a pus să păzesc o poar tă părăs i t ă . Am dor i t să l as munca ob i şnu i tă de f i ecare z i , Unde n imeni nu părea să mă în ţe leagă sau să - i pese ; Dar I sus a spus : „Am a les pen t ru t ine aces t t e ren , Ca tu să c reş t i pen t ru Mine f lo r i ra re“ . Şi acum nu mai doresc n imic decâ t să fac Acasă , sau depar te , vo ia Lu i b inecuvân ta tă , Să lucrez cu mul ţ i sau cu pu ţ in i ; Şi as t fe l , „a legând să nu a leg“, in ima mea va f i

l in i ş t i t ă . Şi Răbdarea vroia să aştepte. selectat din Călătoria Creştinului

6 Septembrie

Tu răm â i . (Evre i 1 :11)

Sunt aşa de mulţi oameni care stau singuri lângă şemineul lor! Ei stau lângă un alt scaun, odată ocupat, şi nu-şi pot reţine lacrimile care curg. Ei stau singuri atât de mult, dar este Cineva care este nevăzut şi foarte aproape de ei. Dar dintr-un motiv oarecare, ei nu-şi dau seama de prezenţa Lui. A realiza aceasta este o binecuvântare, însă este foarte rară. Depinde de dispoziţia lor, de sentimentele lor, de condiţia lor fizică şi de vreme. Ploaia sau ceaţa deasă de afară, insomnia sau durerea intensă, par să afecteze dispoziţia lor şi să le tulbure vederea, astfel încât ei nu realizează prezenţa Lui.

Există, însă, ceva chiar mai bun decât a realiza, şi chiar mai binecuvântat. Este complet independent de aceste alte condiţii şi este ceva care va rămâne cu voi. Este aceasta: să recunoşti acea prezenţă nevăzută, care este atât de minunată, de liniştitoare, de calmantă şi de caldă. Deci recunoaşte prezenţa Stăpânului. El este aici, aproape de tine, şi prezenţa Lui este reală. Recunoaşterea te va ajuta de asemenea să realizezi, dar ea nu depinde niciodată de aceasta.

Da, este infinit mai mult - adevărul este o prezenţă, nu un lucru, nu un fapt, sau o afirmaţie. Cineva este prezent, şi El este un Prieten inimos şi este Domnul cel atotputernic. Acesta este un adevăr plin de bucurie pentru inimile care plâng de pretutindeni, indiferent de motivul lacrimilor şi oricare ar fi râul pe malul căruia este plantată salcia lor plângătoare. Samuel Dickey Gordon

Când d in v ia ţa mea au d i spăru t bucur i i l e de a l t ăda tă , Şi comor i l e , ca re e rau a le mele oda tă , nu l e mai po t

revend ica , Aces t adevăr îmi h răneş te in ima înse ta tă ş i în fometa tă : Doamne , TU RĂMÂI AICI ! TU eş t i mereu ace laş i ! Când râur i l e seacă , ace le râur i de bucur ie î nv io rătoare - Pr ie ten i i a t â t de b inecuvân ta te , de rodn ice , de l ibere ; Când ceru l să ru ta t de soare face loc nor i lo r depr imanţ i , Doamne , TU RĂMÂI AICI ! TU eş t i încă în in ima mea .

Când pu terea t e l asă , ş i p ic ioare le , acum obos i t e ş i s l e i t e , Nu mai po t merge în mis iun i le fe r i c i t e , De ce să o f tez , s au să l as să mi s e în tunece z i l e le? Doamne , TU RĂMÂI AICI ! Mi -a i pu tea da mai mu l t? Ast fe l în z i l e le v ie ţ i i mele - o r i c ine sau o r ice mi - a r l ips i , Prieteni , prieteni i , bucuri i , într -o măsură mai mică sau

mai mare , Cântări le vor f i a le mele , nici o înt r is tare nu t rebuie să mă

asal teze, Doamne , TU RĂMÂI AICI ! TU eş t i încă în in ima mea . J. Danson Smith

7 Septembrie

Dum nezeu es te adăpos tu l ş i spr i j inul nos t ru , un a ju tor care nu l ipseş te n ic ioda tă în nevo i .

( P sa lm u l 4 6 : 1 )

„De ce nu m-a ajutat Dumnezeu mai devreme?“ Aceasta este o întrebare care se pune deseori, dar nu este voia Lui să acţioneze după programul nostru. El doreşte să te schimbe prin necazul acesta şi să te facă să înveţi o lecţie din asta. El a promis: „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi“ (Psalmul 91:15). El va fi cu tine în strâmtorare toată ziua şi toată noaptea. După aceea, El te va scoate din ea, dar nu înainte ca tu să încetezi să mai fi neliniştit şi îngrijorat din cauza ei şi să devii calm şi liniştit. Atunci El va spune: „Ajunge“.

Dumnezeu foloseşte necazul ca să-i înveţe pe copiii Săi lecţii preţioase. Dificultăţile sunt făcute să ne educe, şi când lucrarea lor bună s-a împlinit, vom primi o răsplată glorioasă prin ele. Există o bucurie dulce şi o valoare reală în dificultăţi, pentru că El le priveşte nu ca dificultăţi, ci ca oportunităţi. selectat

N u în to tdeauna scoş i DIN vremur i l e noas t re de necaz , Şi d in lup te le apr ige ş i cumpl i t e , C i ÎN - mai adânc ÎN - pen t ru od ihna noas t ră s igură , Locul păc i i noas t re , în El .

Annie Johnson Flint Odată am auzit următoarea afirmaţie de la un bătrân simplu, şi n-am uitat-o

niciodată: „Când Dumnezeu te încearcă, este timpul potrivit să-L încerci, punând la încercare promisiunile Sale şi apoi cerând de la El exact ceea ce încercările tale au făcut necesar“.

Există două căi de a ieşi dintr-o încercare. Una este pur şi simplu să încerci să scapi de încercare, şi apoi să fii mulţumitor când s-a terminat. Cealaltă este să recunoşti încercarea ca fiind o provocare de la Dumnezeu ca să ceri o binecuvântare mai mare decât ai experimentat vreodată înainte, şi s-o accepţi cu plăcere ca o oportunitate de a primi o măsură mai mare din harul divin al lui Dumnezeu.

În felul acesta, chiar şi Adversarul devine un ajutor pentru noi, şi toate lucrurile care par să fie împotriva noastră ajung să ne ajute pe drum. Cu siguranţă, aceasta vor să spună cuvintele: „În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit“ (Romani 8:37). A. B. Simpson

8 Septembrie

M-ai scos la loc larg , când am fos t la s t râm toare . (Psa lm ul 4 :1 , KJV)

Acest verset este una din cele mai mari mărturii scrise vreodată cu privire la

eficienţa lucrării lui Dumnezeu în favoarea noastră în timpuri de criză. Este exprimarea mulţumirii că a fost scăpat nu de suferinţă, ci mai degrabă prin suferinţă. Afirmând că: „M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare“, psalmistul spune că necazurile vieţii au fost ele însele sursa acestei scoateri la loc larg a vieţii lui.

N-am experimentat noi aceasta de o mie de ori şi am văzut că este adevărat? Cineva a spus odată despre Iosif că atunci când era în închisoare, „fiarele i-au intrat în suflet“. Şi tăria fierului este exact ce avea el nevoie, pentru că mai devreme experimentase numai strălucirea aurului. El se bucurase de visele tinereţii, şi visarea întăreşte într-adevăr inima. Cine varsă lacrimi mari pentru o simplă poveste de dragoste nu va fi de prea mare ajutor într-o criză adevărată, pentru că adevăratele necazuri vor fi prea mari pentru el. Toţi avem nevoie de fier în viaţă ca

să ne scoatem caracterul la loc larg. Aurul este doar o viziune trecătoare, în timp ce fierul este adevărata experienţă de viaţă. Lanţul care este legătura obişnuită care ne uneşte cu alţii trebuie să fie unul de fier. Atingerea obişnuită a umanităţii care dă oamenilor adevărata asemănare nu este bucuria, ci necazul - aurul este parţial doar pentru câţiva, dar fierul este universal.

Dragă suflete, dacă vrei ca adevărata ta compasiune pentru alţii să crească, trebuie să doreşti ca viaţa ta să fie restrânsă până la un anumit grad de suferinţă. Închisoarea pentru Iosif a fost chiar drumul spre tronul său, şi ar fi fost incapabil să ridice povara de fier a fraţilor săi dacă n-ar fi experimentat fierul în propria lui viaţă. Viaţa ta va fi extinsă în funcţie de cât fier ai îndurat, pentru că în umbrele vieţii tale vei găsi adevărata împlinire a viselor tale de glorie. Aşa că nu te plânge de umbrele întunericului - în realitate, ele sunt mai bune decât ar putea să fie vreodată visele tale. Să nu spui că întunericul închisorii te-a încătuşat, pentru că aceste cătuşe ale tale sunt aripi - aripi cu care zbori spre inima şi sufletul umanităţii. Şi poarta închisorii tale este poarta spre inima universului. Dumnezeu te-a scos la loc larg prin suportarea lanţului necazurilor. George Matheson

Dacă Iosif n-ar fi fost niciodată prizonier în Egipt, n-ar fi fost niciodată guvernatorul Egiptului. Lanţul de fier cu care i-au legat picioarele, i-a adus lanţul de aur de la gâtul său. selectat

9 Septembrie

O al tă par te a căzut pe locur i s tâncoase , unde n -avea păm ânt m ul t :

a răsăr i t înda tă , pentru că n -a găs i t un păm ânt adânc . (Mate i 13:5)

Pământul nu era adânc! Din contextul învăţăturii acestei parabole, se pare că

noi trebuie să facem ceva cu privire la adâncimea pământului. Sămânţa roditoare a căzut în „pământ bun“ (v.8), sau în inimi bune şi oneste. Presupun că oamenii superficiali sunt cei care „n-au pământ mult“ - cei care n-au nici un scop real în viaţă şi sunt uşor influenţaţi de o chemare tandră, de o predică bună, sau de o simplă melodie. Şi la început par că vor ajunge la ceva pentru Dumnezeu, dar pentru că ei „n-au pământ mult“, n-au nici un scop profund sau autentic, şi nici o dorinţă arzătoare de a cunoaşte voia Lui ca să-l împlinească. De aceea trebuie să avem grijă să păstrăm pământul din inima noastră.

Când unui soldat roman i-a spus călăuza lui că dacă va insista să facă o anumită călătorie, s-ar putea să-i fie fatal, el a răspuns: „Trebuie neapărat să merg - nu trebuie neapărat să trăiesc“. Aceasta era cu adevărat o convingere profundă, şi numai când suntem convinşi în felul acesta vieţile noastre vor ajunge la ceva. Dar o viaţă superficială trăieşte după impulsurile, impresiile, intuiţiile, instinctele şi în mod deosebit după împrejurările ei. Cei care au însă un caracter profund, privesc dincolo de toate aceste lucruri şi merg neclintiţi înainte, pentru că văd viitorul, în care necazul, aparenta înfrângere şi căderea vor fi inversate. Ei navighează drept prin norii de furtună spre lumina strălucitoare a soarelui, care întotdeauna îi aşteaptă de partea cealaltă.

Odată ce Dumnezeu ne-a adâncit, El ne poate da cele mai adânci adevăruri ale Sale, cele mai profunde taine ale Sale, şi ne va încredinţa o putere mai mare. Doamne, condu-ne spre adâncimile vieţii Tale şi scapă-ne de o existenţă superficială!

S pr e c âm pu r i m a i va s t e a l e v iz iu n i i s f i n t e ; Spre înă l ţ imi ma i măre ţe a le c red in ţe i ş i d ragos te i ; Îna in te ş i în sus , în ţe legând dep l in Toa te lucrur i l e pen t ru care El t e cheamă de su s .

A. B. Simpson

10 Septembrie

DOMNUL va s fârş i ce a început pentru m ine . (Psa lm ul 138:8)

Există un mister divin în suferinţă, un mister care are o putere uimitoare şi

supranaturală şi care n-a fost niciodată pe deplin înţeles de raţiunea umană. Nimeni nu a realizat vreodată un nivel profund de spiritualitate sau de sfinţenie fără să experimenteze multă suferinţă. Când un om care suferă ajunge la un punct în care poate fi calm şi fericit, zâmbind în interiorul lui în faţa suferinţei prin care trece, şi nu-L mai roagă pe Dumnezeu să-l scape de ea, atunci suferinţa şi-a împlinit misiunea binecuvântată, răbdarea şi-a făcut „desăvârşit lucrarea“ (Iacov 1:4), şi durerea crucificării a început să se transforme într-o cunună.

Prin această experienţă a suferinţei depline Duhul Sfânt lucrează multe lucruri miraculoase în adâncul sufletului nostru. În această stare, întreaga noastră fiinţă stă perfect liniştită sub mâna lui Dumnezeu; toată puterea şi abilitatea minţii, voinţa şi inima sunt în sfârşit supuse; liniştea eternităţii ne linişteşte întreg sufletul; şi în sfârşit, gura devine tăcută, având doar câteva cuvinte de spus, şi nu mai strigă cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit pe cruce: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?“ (Psalmul 22:1).

În acest punct omul nu-şi mai imaginează castele în cer, şi nu mai urmăreşte idei nebune, şi raţiunea lui devine calmă şi relaxată, cu toate alegerile înlăturate, pentru că singura alegere acum a devenit planul lui Dumnezeu. De asemenea, sentimentele lui sunt înţărcate de la alţi oameni şi alte lucruri, pierzându-şi sensibilitatea, astfel încât nimic nu-l poate răni, nu-l poate ofensa, nu-l poate opri şi nu-i poate sta în drum. Acum el poate să lase împrejurările să fie aşa cum sunt, şi să continue să-L caute numai pe Dumnezeu şi voia Lui, cu acea calmă asigurare că El face totul în univers, fie bine fie rău, în trecut sau în prezent, ca să lucreze „spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28).

O, binecuvântările supunerii absolute faţă de Hristos! Ce binecuvântare este să ne pierdem puterea, înţelepciunea, planurile şi dorinţele şi să fim acolo unde fiecare uncie din fiinţa noastră devine ca o mare liniştită a Galileii sub picioarele atotputernice ale Domnului Isus! din Hrana sufletului

Lucrul cel mai important este să suferi fără să te descurajezi. François Fenelon In ima care s lu jeş te , ş i iubeş te , ş i rămâne c red inc ioasă , Aude pre tu t inden i mişcarea a r ip i lo r îngereş t i .

11 Septembrie

Şi as t fe l , f i indcă [Avraam ] a aş tep ta t cu răbdare , a dobândi t făgăduinţa .

(Evre i 6 :15)

Avraam a fost încercat o perioadă foarte lungă de timp, dar a fost răsplătit din belşug. Domnul l-a încercat întârziind împlinirea promisiunii Sale. Satan l-a încercat prin ispită, şi oamenii l-au încercat prin invidia, neîncrederea şi împotrivirea lor faţă de el. Sara l-a încercat prin temperamentul ei neliniştit. Totuşi

el a îndurat cu răbdare, fără să pună întrebări cu privire la veridicitatea şi puterea lui Dumnezeu şi fără să se îndoiască de credincioşia şi dragostea lui Dumnezeu. În schimb, Avraam s-a supus suveranităţii divine şi înţelepciunii infinite a lui Dumnezeu. Şi el a tăcut de-a lungul multor întârzieri, dorind să aştepte timpul Domnului. După ce a îndurat cu răbdare, a obţinut împlinirea promisiunii.

Preaiubitule, promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne niciodată neîmplinite, şi cei care aşteaptă cu răbdare nu vor fi niciodată dezamăgiţi, căci credinţa adevărată duce la realizare. Viaţa lui Avraam condamnă spiritul de grabă, mustră pe cei care se plâng, laudă pe cei răbdători şi încurajează supunerea tăcută faţă de voia şi calea lui Dumnezeu.

Adu-ţi aminte că Avraam a fost încercat, dar a aşteptat cu răbdare, şi în cele din urmă a primit ce i-a fost promis, şi a fost mulţumit. Dacă îi vei urma exemplul, vei avea parte de aceeaşi binecuvântare. selectat

12 Septembrie

Cine es te aceea , care se su ie d in pus t i e , rezem ată de iub i tu l e i? (Cântarea Cântăr i lor 8 :5)

Odată am învăţat o lecţie importantă la o adunare de rugăciune la o biserică

din sud. Când s-a rugat un om, el I-a cerut Domnului diverse binecuvântări, aşa cum şi tu şi eu facem, şi apoi I-a mulţumit Domnului pentru multe binecuvântări deja primite, aşa cum şi tu şi eu facem. Dar el şi-a încheiat rugăciunea cu această cerere neobişnuită: „Şi Doamne, susţine-ne! Da, susţine-ne în toate părţile slabe!“

Tu ai „părţi slabe“? Rugăciunea acestui om smerit le-a zugrăvit într-un fel nou şi totodată ni L-a prezentat pe Marele Susţinător într-o nouă lumină. El L-a văzut pe Dumnezeu ca umblând totdeauna alături de creştin, gata să întindă braţul Său puternic ca să-l sprijine pe cel slab în „toate părţile lui slabe“.

Copi lu l d ragos te i Mele , reazemă - t e b ine , Şi l asă -Mă să s imt p res iunea g r i j i lo r t a le ; Ş t iu povara t a , cop i le . Eu am crea t -o ; Am cân tă r i t -o în mâna Mea; n -am făcu t n ic i o par t e Din g reu ta tea e i doar pen t ru pu terea t a , Pent ru că deş i Eu am impus -o , am spus : „Voi f i ap roape , ş i când ea se va rezema de Mine ,

Aceas tă povară va f i a Mea , nu a e i ; Aşa că - l vo i ţ ine pe cop i lu l Meu încon jura t de b ra ţe le Dragos te i Mele“ . Pune-o jos a ic i , nu t e t eme S-o aşez i pe un umăr care ţ ine Domnia pes te lumi . Ş i v ino mai aproape : Nu eş t i des tu l de aproape . Vreau să p r imesc g r i j i l e t a le ; Ca să - l s imt pe cop i lu l Meu p lecându-se pe p iep tu l Meu . Mă iubeş t i , ş t iu . Aşa că nu t e îndo i ; Ci pen t ru că Mă iubeş t i , reazemă - t e b ine .

13 Septembrie

Dis-de-dim ineaţă … suie - t e … să s ta i aco lo îna intea Mea , pe vâr ful m unte lu i .

(Exod 34:2)

Dimineaţa este timpul la care am stabilit că mă întâlnesc cu Domnul. „Dimineaţa“ - chiar cuvântul în sine este ca un ciorchine de struguri delicioşi, buni de zdrobit în vin sfinţit pe care să-l beau. Dimineaţă! Acesta este momentul când Dumnezeu vrea să fiu plin de putere şi speranţă ca să pot să încep urcuşul meu zilnic nu în slăbiciune, ci în putere. Azi-noapte am îngropat oboseala zilei de ieri, şi azi-dimineaţă am luat o nouă porţie de energie. Binecuvântată este ziua când dimineaţa este sfinţită - pusă deoparte pentru Dumnezeu! Plină de succes este ziua când prima victorie este câştigată în rugăciune! Sfântă este ziua când zorile mă găsesc pe vârful muntelui cu Dumnezeu!

Dragă Tată, vin să mă întâlnesc cu Tine. Nimic de pe câmpia banală, de fiecare zi a vieţii nu mă va ţine departe de înălţimile Tale sfinte. La chemarea Ta eu vin, aşa că am siguranţa că mă vei întâmpina. Fiecare dimineaţă începută atât de bine pe munte mă va face puternic şi plin de bucurie tot restul zilei!

Joseph Parker Lin i ş t i t , l in iş t i t cu Tine , când ră sare d iminea ţa purpur ie , Când păsăr i l e se t rezesc , ş i umbre le fug ; Mai f rumoasă decâ t d iminea ţa , mai minunată ca l umina z i l e i , Se iveş te în zor i du lcea conş t i en ţă că sun t cu Tine .

Singur cu Tine , î n mi j locu l umbre lo r învă lu i t e în cea ţă , În l in i ş t ea so lemnă a na tu r i i no i -născu te ; Singur cu Tine în sen ină adorare , În t ăcerea p ică tu r i lo r de rouă ş i -n prospe ţ imea zor i lo r . Aşa cum în t r -un răsăr i t de soare pes te un ocean fă ră va lu r i , Se od ihneş te imaginea luceafăru lu i de d iminea ţă , Tot aşa în aceas t ă l in i ş t e , Tu d i s t ing i doar Ch ipul Tău în ape le in imi i mele . Când suf le tu l se cufundă , cop leş i t de obosea lă , în somn, Och i i lu i ce se înch id p r ivesc în sus l a Tine în

rugăc iune ; Dulce e od ihna sub a r ip i l e Ta le ocro t i toare , Dar mai du lce es te să mă t r ezesc ş i să Te găsesc aco lo . Harriet Beecher Stowe Mama mea şi-a făcut un obicei de fiecare zi, imediat după micul dejun, să

petreacă o oră în camera ei, citind Biblia, meditând asupra ei şi rugându-se Domnului. Ora aceea era ca o fântână binecuvântată din care ea îşi trăgea puterea şi prospeţimea care o pregăteau pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor ei. De asemenea o făceau în stare să-şi păstreze pacea autentică în ciuda încercărilor şi a meschinăriilor normale care acompaniază atât de des viaţa în vecinătatea multor oameni.

Când mă gândesc la viaţa ei şi la tot ce a trebuit să îndure, văd victoria absolută a harului lui Dumnezeu în femeia creştină ideală. Era o fiinţă atât de minunată pe care niciodată n-am văzut-o pierzându-şi cumpătul sau spunând un cuvânt la mânie. Niciodată n-am auzit-o luând parte la bârfă deşartă sau făcând o remarcă defăimătoare despre o altă persoană. De fapt, niciodată n-am văzut în ea nici cea mai mică urmă de emoţie nepotrivită pentru cineva care a băut dintr-un „râu cu apa vieţii“ (Apoc. 22:1) şi care a mâncat din „Pâinea vie, care a coborât din cer“ (Ioan 6:51). Frederick William Farrar

Dă-I lui Dumnezeu floarea proaspătă a zilei. Nu-L lăsa niciodată să aştepte până i se ofilesc petalele.

14 Septembrie

Dacă vo ieş te c ineva să v ină după Mine , să se l epede de s ine însuş i , să -ş i ia crucea ş i să Mă urmeze .

(Marcu 8:34)

Crucea pe care Domnul meu mă cheamă s-o port poate lua multe forme diferite. S-ar putea să trebuiască să fiu mulţumit cu îndatoririle pământeşti într-o zonă limitată de slujire, când eu cred că abilităţile mele sunt potrivite pentru o lucrare mult mai mare. S-ar putea să mi se ceară să cultiv mereu acelaşi câmp an după an, deşi el nu dă nici un fel de recoltă. S-ar putea ca Dumnezeu să-mi ceară să nutresc gânduri bune şi pline de dragoste faţă de persoana care mi-a făcut rău şi să-i vorbesc cu blândeţe, să-i iau partea când alţii i se opun, şi să-i acord compasiune şi mângâiere. S-ar putea să trebuiască să mărturisesc deschis despre Stăpânul nostru înaintea acelora care nu vor să li se amintească de El sau de cererile Lui. Şi s-ar putea să fiu chemat să umblu prin această lume cu o faţă radioasă şi zâmbitoare în timp ce inima mea este zdrobită.

Da, sunt multe cruci, şi fiecare din ele este grea şi dureroasă. Şi e puţin probabil ca eu să caut vreuna din ele de unul singur. Totuşi niciodată Domnul Isus nu este atât de aproape de mine ca atunci când îmi ridic crucea, o pun supus pe umăr şi o primesc cu un duh răbdător şi fără să mă plâng.

El Se apropie de mine ca să-mi maturizeze înţelepciunea, să-mi adâncească pacea, să-mi mărească curajul şi să-mi suplimenteze puterea. Toate acestea El le face pentru ca prin experienţa care este atât de dureroasă şi de chinuitoare pentru mine să fiu de un mai mare ajutor pentru alţii. Şi atunci mă voi face ecoul acestor cuvinte rostite de unul din presbiterienii scoţieni ai secolului al XVII-lea, închis pentru credinţa lui de către John Graham de Claverhouse - „Am crescut sub povară“. Alexander Smellie

Foloseş te crucea ce o por ţ i ca un to iag care să t e a ju te pe

drum, nu ca o p ia t ră de po t icn i re care să t e facă să caz i . Poţ i să - i duc i pe a l ţ i i de la t r i s t e ţe la bucur ie , Dacă - ţ i por ţ i crucea cu un zâmbet .

15 Septembrie

Scoală - te , cr ivăţule ! Vino , vântule de miazăz i ! Suf la ţ i pes te grădina mea , ca să p icure mirosur i le d in ea!

(Cântarea cântăr i lor 4 :16)

Unele din mirodeniile şi plantele menţionate în versetul 14 din capitolul de mai sus sunt foarte descriptive şi simbolice. Sucul de aloe are un gust amărui, dar este calmant când se aplică pe piele, ceea ce ne spune despre dulceaţa lucrurilor amare, dulcele amărui, având o aplicaţie importantă pe care numai cei care au experimentat-o o vor înţelege. Smirna este simbolul morţii, fiind folosită pentru îmbălsămarea mortului. Ea reprezintă dulceaţa care vine în inimă după ce aceasta a murit faţă de voinţa proprie, faţă de mândrie şi faţă de păcat.

Ce farmec inexprimabil pare să înconjoare pe unii creştini, doar pentru că ei poartă în înfăţişarea lor curată şi în duhul lor blând urma crucii! Este dovada sfântă a faptului că ai murit faţă de ceva care odată era mândru şi puternic, dar acum este pentru totdeauna predat la picioarele Domnului Isus. Şi este de asemenea farmecul ceresc al unui duh zdrobit şi al unei inimi pline de căinţă, este muzica frumoasă care se înalţă dintr-o cheie minoră, şi dulceaţa adusă rodului copt de atingerea gerului.

În sfârşit, tămâia era un parfum care se înălţa numai după ce era atins de foc. Tămâia arzând se transforma în nori de un miros plăcut care se înălţau din mijlocul focului. Aceasta simbolizează inima unui om a cărei dulceaţă a luat naştere prin flăcările suferinţei până când partea sfântă, cea mai dinăuntru a sufletului este umplută cu nori de laudă şi rugăciune.

Preaiubiţilor, dau vieţile noastre miresme şi parfumuri - plăcutele miresme ale inimii? din Viaţa plină de dragoste a Domnului nostru

O fabu lă persană spune: În t r -o z i Un că lă to r a găs i t o buca tă de lu t Atât de p l ină de par fum p lăcu t Încâ t mi reasma e i a umplu t toa tă camera . „Ce eş t i tu?“ a în t reba t e l repede , „Eş t i tu o nes temată d in Samarkand , Sau nard pur ascuns în aceas tă fo rmă s implă , Sau a l t ă marfă s cumpă? “ „Nu , nu sun t decâ t o buca tă de lu t “. „Atunc i de unde aces t par fum minunat - spune!“ „Pr ie tene , dacă v re i să - ţ i dezvă lu i secre tu l , Am locu i t cu t randaf i ru l“ . Frumoasă parabo lă ! Ş i ce i ce iubesc

Să locu iască cu t randaf i ru l d in Saron

16 Septembrie

Ascunde- te lângă pârâul Cheri t . (1 Împăraţ i 17:3)

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să înveţe valoarea părţii ascunse a vieţii. Omul

care urmează să slujească într-o poziţie înaltă înaintea altora trebuie totodată să ia o poziţie smerită înaintea Dumnezeului său. Să nu fim surprinşi dacă Dumnezeu ne spune câteodată: „Copile drag, ai avut destul din acest pas grăbit, din această agitaţie şi publicitate. Acum vreau să mergi şi să te ascunzi - „ascunde-te lângă pârâul Cherit“ de boală, de necazuri, sau într-un loc de solitudine totală, din care mulţimile au plecat“. Şi fericit este omul care poate să-I răspundă Domnului: „Voia Ta este şi a mea. De aceea alerg să mă ascund în Tine. «Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale» (Psalmul 61:4)“.

Orice suflet neprihănit care doreşte să exercite o mare influenţă asupra altora, trebuie mai întâi să-şi câştige puterea dintr-un „pârâu Cherit“ ascuns. Dobândirea puterii spirituale este imposibilă dacă nu ne ascundem de alţii şi de noi înşine lângă un pârâu adânc din care putem sorbi puterea eternului Dumnezeu. Fie ca vieţile noastre să fie asemenea vegetaţiei seculare care a absorbit puterea din strălucirea soarelui şi acum dă înapoi energie după ce a devenit cărbune.

Lancelot Andrews, un episcop al bisericii engleze şi unul din traducătorii Bibliei King James din 1611, a experimentat „pârâul lui Cherit“, în care petrecea cinci ore în fiecare zi în rugăciune şi devoţiune faţă de Dumnezeu. John Welsh, un contemporan al lui Andrews, şi un presbiterian care a fost închis pentru credinţa lui de către James al VI-lea al Scoţiei, avea şi el „pârâul“ lui. El considera ziua irosită dacă nu petrecea opt până la zece ore singur în comuniune cu Dumnezeu. „Pârâul“ lui David Brainerd erau pădurile Americii de Nord pe când slujea ca misionar pionier printre indienii americani în secolul al XVIII-lea. Şi Christmas Evans, un predicator de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a avut lungile şi singuraticele lui călătorii pe dealurile Ţării Galilor.

Privind înapoi la epoca binecuvântată din care începem să datăm secolele, vedem că sunt multe „pârâuri“ remarcabile. Insula Patmos, singurătatea închisorilor romane, deşertul Arabiei, şi dealurile şi văile Palestinei sunt toate la fel de memorabile ca acelea experimentate de oamenii care au format lumea noastră modernă.

Domnul nostru Însuşi a trăit lângă „pârâul Său Cherit“ în Nazaret, în pustiul Iudeii, în mijlocul măslinilor din Betania, şi în singurătatea cetăţii din Gadara. Deci nici unul dintre noi nu este scutit de o experienţă a „pârâului“, în care sunetul vocilor umane este înlocuit de apele tăcerii care curg din tronul lui Dumnezeu, şi în care gustăm dulceaţa şi sorbim puterea unei vieţi „ascunse cu Hristos în Dumnezeu“ (Coloseni 3:3). din Ilie, de F. B. Meyer

17 Septembrie

D o m n u l e s t e a c e s ta , s ă f a c ă c e va c r e de . ( 1 S am u e l 3 :1 8 )

Dacă Îl văd pe Dumnezeu în toate, El va calma şi va colora tot ce văd! Poate

că împrejurările care cauzează necazurile mele nu vor fi înlăturate şi situaţia mea va rămâne aceeaşi, dar dacă Hristos este adus în necazul şi întunericul meu ca Domn şi Stăpân al meu, El mă va „înconjura cu cântări de izbăvire“ (Psalmul 32:7). Să-L văd pe El şi să fiu sigur că înţelepciunea şi puterea Lui nu mă părăseşte niciodată şi că dragostea Lui nu se schimbă niciodată, să ştiu că cele mai dureroase lucruri pe care El le îngăduie în viaţa mea sunt pentru cel mai profund câştig spiritual al meu, înseamnă să fii în stare să spui în mijlocul lipsurilor, a necazurilor, a durerilor şi a pierderilor: „Domnul a dat şi Domnul a luat, - binecuvântat fie Numele Domnului!“ (Iov 1:21).

A-L vedea pe Dumnezeu în toate este singurul lucru care mă va face iubitor şi răbdător cu oamenii care mă necăjesc şi mă supără. Apoi voi vedea pe alţii ca instrumente pe care Dumnezeu le foloseşte ca să împlinească pentru mine planul Său înţelept şi plin de dragoste, şi chiar mă voi vedea pe mine mulţumindu-le în sinea mea pentru că au devenit o binecuvântare pentru mine. Nimic în afară de vederea lui Dumnezeu nu va reuşi să pună capăt în mod deplin tuturor plângerilor şi gândurilor de răzvrătire. Hannah Whitall Smith

„Dă -mi o idee nouă“, am spus , În t imp ce mă gândeam în pa t fără somn; „O idee nouă care va aduce pe pământ Un ba lsam pen t ru su f l e te le de o va loare ines t imabi lă ; Care va da oameni lor gândur i despre lucrur i l e de sus , Şi î i va învă ţa cum să s lu jească ş i să iubească , Care va a lunga or ice gând egoi s t ,

Şi - i va scăpa pe oameni de păca te le cu care se lup tă“. Gândul nou a ven i t , vă vo i spune cum: S -a în tâmplat când am căzu t pe genunch i , Şi L -am cău ta t pe ACELA care ş t i e foar te b ine Cum să a lunge necazur i l e mele . SĂ-L VEZI PE DUMNEZEU ÎN TOATE LUCRURILE, mari sau mici, Şi să -L lauz i or ice s -ar în tâmpla , În v ia ţă sau în moar te , în durere ş i în nenoroc i re , Să -L vez i pe Dumnezeu , ş i să - ţ i înv ingi vră jmaş i i . L -am văzu t în lumina d imine ţ i i , EL a făcu t z iua să s t ră lucească c lară ş i luminoasă;

18 Septembrie

Când nu es te n i c i o descoper ire dumneze iască , poporul es te fără frâu.

(Proverbe 29:18)

Este vital să-L aştepţi pe Dumnezeu dacă vrei să-L vezi şi să primeşti o viziune de la El. Şi perioada de timp petrecută înaintea Lui este de asemenea critică, pentru că inimile noastre sunt ca filmul unui fotograf - cu cât este expus mai mult, cu atât este mai adânc impresionat. Pentru ca viziunea lui Dumnezeu să fie imprimată pe inima noastră, trebuie să stăm în linişte la picioarele Lui destul de mult timp. Adu-ţi aminte că suprafaţa tulburată a unui lac nu poate reflecta o imagine.

Da, viaţa noastră trebuie să fie liniştită şi plină de pace dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu. Şi viziunea pe care o vom vedea de la El are puterea să afecteze vieţile noastre în acelaşi fel în care un minunat apus de soare aduce pace unei inimi tulburate. Vederea lui Dumnezeu transformă întotdeauna viaţa umană.

Iacov „a trecut vadul Iabocului“ (Geneza 32:22), L-a văzut pe Dumnezeu şi a devenit Israel. Vederea unei viziuni a lui Dumnezeu l-a transformat pe Ghedeon dintr-un laş într-un luptător curajos. Şi Toma, după ce L-a văzut pe Domnul Hristos, a fost schimbat dintr-un om neîncrezător care-L urma pe Domnul într-un ucenic loial, devotat.

Oamenii din timpurile Bibliei au avut de asemenea viziuni ale lui Dumnezeu. William Carey, un misionar pionier englez din secolul al XVIII-lea care este considerat de unii părintele misiunii moderne, L-a văzut pe Dumnezeu şi a lăsat scaunul cizmarului ca să plece în India. David Livingstone L-a văzut pe Dumnezeu şi a lăsat totul în urmă în Anglia ca să devină misionar şi explorator, urmându-L pe Domnul prin cele mai dese jungle ale Africii în secolul al XIX-lea. Şi sunt efectiv mii de oameni care au avut viziuni ale lui Dumnezeu şi astăzi Îi slujesc în cele mai îndepărtate părţi ale pământului, căutând evanghelizarea oportună a celor pierduţi. Dr. Pardington

Este foarte neobişnuit să existe linişte deplină într-un suflet, pentru că Dumnezeu aproape în permanenţă ne şopteşte ceva. Şi ori de câte ori sunetele lumii descresc în sufletul nostru, auzim ce ne şopteşte Dumnezeu. Da, El continuă să ne şoptească, dar deseori nu-L auzim din cauza zgomotului şi a distracţiilor provocate de paşii grăbiţi ai vieţii noastre. Frederick William Faber

Vorbeş te , Doamne, în aceas tă l in i ş t e , Căci eu Te aş tep t ; Lin i ş teş te -mi in ima ca să ascu l te În năde jde . Vorbeş te , o , S tăpâne b inecuvânta t , În aceas tă o ră l i n i ş t i t ă ; Lasă -mă să -Ţi văd fa ţa , Doamne, Să s imt a t ingerea pu te r i i Ta le . Căci cuv in te le pe care l e spu i Tu , „Sunt v ia ţă“ , în adevăr ; Pâ ine v ie d in cer , Hrăneş te acum duhul meu! Vorbeş te , căc i robu l Tău ascu l tă ! Nu tăcea , Doamne; Suf le tu l meu pe Tine Te aş teap tă Pent ru cuvân tu l Tău dă tă to r de v ia ţă !

19 Septembrie

Tată l Meu es te v ierul .

( Ioan 15:1)

Este o mângâiere să te gândeşti că necazul, în oricare formă ar veni la noi, este un mesager ceresc care ne aduce ceva de la Dumnezeu. Pe din afară poate părea dureros sau chiar distructiv, dar înăuntru lucrarea lui spirituală aduce binecuvântări. Multe din cele mai bogate binecuvântări pe care le-am moştenit sunt rodul necazurilor şi al suferinţelor. Să nu uităm niciodată că răscumpărarea, cea mai mare binecuvântare a lumii, este rodul celei mai mari suferinţe din lume. Şi ori de câte ori vine un timp de curăţire profundă şi cuţitul taie adânc şi durerea este mare, ce mângâiere inexprimabilă este să ştii că: „Tatăl Meu este vierul“.

John Vincent, un episcop metodist de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi un lider al mişcării şcolilor duminicale în America, a povestit odată că era într-o seră mare unde ciorchinii de struguri delicioşi atârnau de fiecare parte. Proprietarul serei i-a spus: „Când noul viticultor a venit aici, a spus că nu va lucra via dacă nu o poate tăia complet până la tulpină. I-am dat voie să facă aşa, şi n-am avut nici un strugure timp de doi ani, dar acum iată rezultatul“.

Există o simbolistică foarte bogată în această relatare despre procesul de curăţire, când este aplicat la viaţa creştină. Curăţirea pare să fie distrugerea viei, iar viticultorul îţi face impresia că a tăiat tot. Totuşi el vede viitorul şi ştie că rezultatul final va fi îmbogăţirea vieţii viei, şi o mai mare abundenţă de fructe.

Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom primi niciodată dacă nu suntem gata să plătim preţul durerii, căci cărarea suferinţei este singura cale de a ajunge la ele. J. R. Miller

Am mers o mi lă cu Plăcerea , Ea a sporovăi t to t drumul; Dar nu m-a lăsat cu n imic mai înţe lept După to t ce a avu t de spus . Am mers o mi lă cu Nenorocirea , Şi ea n -a spus nic i un cuvânt; Dar o , câte lucruri am învăţat de la ea

Când nenoroc i rea mergea cu mine .

20 Septembrie

Nu ţ i -am spus că , dacă ve i crede , ve i vedea s lava lu i Dumnezeu? (Ioan 11:40)

Maria şi Marta nu puteau să înţeleagă ce făcea Domnul lor. Fiecare din ele Îi

spusese: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“ (v. 21,32). Şi în spatele cuvintelor lor parcă citim adevăratele lor gânduri: „Doamne, noi nu înţelegem de ce ai zăbovit atât de mult să vii sau cum ai putut să-l laşi pe omul pe care îl iubeşti atât de mult să moară. Nu înţelegem cum ai putut să îngădui ca atâta durere şi suferinţă să devasteze vieţile noastre, când prezenţa Ta ar fi putut opri totul. De ce n-ai venit? Acum e prea târziu, pentru că Lazăr e mort de patru zile!“ Dar Domnul Isus avea un singur mare adevăr ca răspuns la toate acestea. El a spus, în esenţă: „Poate că nu înţelegeţi, dar Eu vă spun că, dacă veţi crede, veţi vedea“.

Avraam nu putea înţelege de ce Dumnezeu i-a cerut să-l jertfească pe fiul său, dar el s-a încrezut în Dumnezeu. Deci el a văzut gloria Domnului când fiul pe care îl iubea i-a fost dat înapoi. Moise nu putea să înţeleagă de ce Dumnezeu i-a cerut să stea patruzeci de ani în pustiu, dar şi el s-a încrezut în Dumnezeu. Şi a văzut când Dumnezeu l-a chemat să scoată Israelul din robia egipteană.

Iosif nu putea să înţeleagă cruzimea fraţilor săi faţă de el, falsa mărturie a unei femei perfide, sau anii lungi de întemniţare nedreaptă, dar el s-a încrezut în Dumnezeu şi în final a văzut gloria Lui în toate. Şi tatăl lui Iosif, Iacov, nu putea înţelege cum a putut providenţa stranie a lui Dumnezeu să îngăduie ca Iosif să fie luat de la el. Totuşi, mai târziu, el a văzut gloria Domnului când a privit faţa fiului său, care devenise guvernatorul unui mare împărat şi omul folosit pentru salvarea vieţii lui şi a vieţii unei întregi naţiuni.

Poate că este şi în viaţa ta ceva care te face să-L întrebi pe Dumnezeu. Te trezeşti spunând: „Nu înţeleg de ce Dumnezeu a îngăduit ca cel pe care îl iubesc să fie luat. Nu înţeleg de ce a permis nenorocirii să mă lovească. Nu înţeleg de ce Domnul m-a condus pe aceste cărări sucite. Nu înţeleg de ce planurile mele, care păreau atât de bune, m-au dezamăgit atât de mult. Nu înţeleg de ce binecuvântările de care am disperată nevoie întârzie atât de mult să vină“.

Dragă prietene, tu nu trebuie să înţelegi toate căile prin care lucrează Dumnezeu cu tine. El nu Se aşteaptă ca tu să le înţelegi. Tu nu te aştepţi ca copiii tăi să înţeleagă tot ce faci - tu pur şi simplu vrei ca ei să aibă încredere în tine. Şi într-o zi şi tu vei vedea gloria lui Dumnezeu în lucrurile pe care nu le înţelegi.

J. H. M.

Dacă am pu tea s ă în t redesch idem por ţ i l e v ie ţ i i , Şi să s t ăm înăun t ru , ş i să vedem to t ce lucrează

Dumnezeu , Am pu tea interpre ta toa te aces te î ndo ie l i ş i lup te , Şi pen t ru f i ecare mis te r am pu tea găs i o che ie . Dar nu as tăz i . Dec i f i i mul ţumi tă , d ragă in imă; Planur i l e lu i Dumnezeu se des fac p recum cr in i i pur i ş i

a lb i . Noi nu t rebu ie să rupem f runze le care acoperă comple t

f loarea - Timpul va descoper i în t r -o z i f lo r i l e de aur . Şi dacă , p r in t rudă cu răbdare , vom a junge în ţ a r a În care p ic ioare le obos i t e , cu sanda le le des făcute , se

pot od ihn i , Când vom cunoaş te ş i vom în ţe lege l impede to tu l , Cred că vom spune: „Dumnezeu a ş t iu t ce l mai b ine“.

21 Septembrie

Privesc toate aces te lucruri ca o p ierdere , fa ţă de pre ţul nespus de mare a l cunoaşter i i lu i Hris tos I sus , Domnul meu .

(Fi l ipeni 3 :8)

Sezonul toamnei în care intrăm acum este un sezon al holdelor coapte pentru seceriş, al cântecelor vesele ale acelora care strâng recoltele, şi a grânelor adunate şi depozitate în siguranţă. Aşa că permite-mi să-ţi atrag atenţia asupra predicii ogoarelor. Acesta este mesajul lor solemn: „Tu trebuie să mori ca să trăieşti. Trebuie să refuzi să iei în consideraţie comfortul şi bunăstarea ta. Trebuie să fii răstignit, nu numai faţă de dorinţele şi obiceiurile tale care sunt evident păcătoase, ci şi faţă de mulţi alţii care pot părea nevinovaţi şi drepţi. Dacă doreşti să-i salvezi pe alţii, nu te poţi salva pe tine însuţi, şi dacă doreşti să porţi mai mult rod, trebuie să fii îngropat în întuneric şi în singurătate“.

Curajul mă părăseşte când ascult. Dar când cuvintele sunt din partea Domnului Isus, îmi amintesc că este marele meu privilegiu să intru în „părtăşia suferinţelor Lui“ (Filipeni 3:10) şi deci sunt într-o companie minunată. Îmi amintesc de asemenea că toată suferinţa este menită să mă facă un vas destoinic şi folositor pentru El. Şi vreau să-mi aduc aminte că drumul Lui de calvar a înflorit şi a dat rod îmbelşugat, şi aşa va înflori şi al meu.

Durerea duce la plinătate, şi moartea la viaţă - aceasta este legea împărăţiei!

din În ora liniştită Numim noi moarte când un boboc se deschide într-o floare? selectat Căutarea , u rmarea , păs t ra rea , lup ta , Sigur El l e b inecuvân tează? Sf in ţ i i , apos to l i i , p ro fe ţ i i , mar t i r i i ,

Răspund: „Da“.

22 Septembrie

Satan v -a cerut să vă cearnă ca grâul . Dar Eu M-am rugat pentru t ine , ca să nu se p iardă credinţa

ta . (Luca 22:31-32)

Credinţa noastră este centrul ţintei spre care ţinteşte Dumnezeu când ne

testează, şi dacă vreun dar scapă netestat, cu siguranţă acesta nu va fi credinţa noastră. Nu este nimic care să străpungă credinţa până în măduva ei - ca să vadă dacă este sau nu credinţa celor nemuritori - ca aruncarea săgeţii sentimentului că eşti părăsit. Şi numai credinţa autentică va scăpa nevătămată din mijlocul bătăliei după ce a fost dezbrăcată de armura bucuriei ei pământeşti şi după ce a îndurat împrejurările potrivnice pe care le-a îngăduit mâna puternică a lui Dumnezeu.

Credinţa trebuie să fie încercată, şi sensul sentimentului că eşti părăsit este cuptorul încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească“ (Daniel 3:19) în care poate fi aruncată. Binecuvântat este omul care îndură o încercare atât de grea! Charles H. Spurgeon

Pavel a spus: „Am păzit credinţa“ (2 Timotei 4:7), dar capul lui a fost luat! Ei i l-au tăiat, dar n-au putut să se atingă de credinţa lui. Acest mare apostol al neamurilor s-a bucurat de trei lucruri: el s-a „luptat lupta cea bună“, a „isprăvit

alergarea“, şi a „păzit credinţa“. Deci care era valoarea tuturor celorlalte lucruri? Apostolul Pavel a câştigat cursa şi a obţinut marele premiu - el n-a câştigat numai admiraţia celor de pe pământ de astăzi, ci şi admiraţia cerului. Atunci de ce nu trăim ca şi cum merită să pierdem „toate … ca să [câştigăm] pe Hristos“ (Filipeni 3:8)? De ce nu suntem fideli adevărului cum a fost Pavel? Pentru că matematica noastră este diferită - el socotea altfel decât noi. Ceea ce noi socotim câştig, el socotea pierdere. Dacă dorim ca în final să purtăm aceeaşi cunună, trebuie să avem credinţa lui şi s-o trăim.

23 Septembrie

Cine crede în Mine , d in in ima lu i vor curge râuri de apă v ie , cum z ice Scr ip tura“ .

( Ioan 7:38)

Unii dintre noi suntem tulburaţi, întrebându-ne de ce Duhul Sfânt nu ne umple. Problema este că noi primim din belşug, dar nu dăm la alţii. Dacă vei da binecuvântarea pe care ai primit-o, planificându-ţi viaţa pentru mai multă slujire şi pentru a fi o binecuvântare pentru cei din jurul tău, atunci vei vedea repede că Duhul Sfânt este cu tine. El îţi va da binecuvântări pentru slujire, dându-ţi tot ce-ţi poate încredinţa ca să dai mai departe la alţii.

Nici o muzică nu este atât de cerească cum este cea făcută de o harfă eoliană. Este un frumos eveniment al naturii, dar el are o paralelă spirituală. Harfa nu este nimic altceva decât o cutie de lemn cu corzi aranjate în armonie, aşteptând să fie atinse de degetele nevăzute ale vântului rătăcitor. În timp ce răsuflarea cerului alunecă peste corzi, notele care sunt aproape divine plutesc prin aer, ca şi cum un cor de îngeri ar trece pe acolo şi ar atinge corzile.

În acelaşi fel, este posibil să ne ţinem inimile deschise pentru atingerea Duhului Sfânt care poate cânta pe ele după cum alege, în timp ce noi aşteptăm în linişte pe calea slujirii Lui. din Zilele cerului pe pământ

Când apostolii „s-au umplut de Duh Sfânt“ (Fapte 2:4), ei n-au închiriat camera de sus şi au stat acolo ca să ţină adunări despre sfinţenie. Ei au mers pretutindeni, predicând evanghelia. Will Huff

„Dacă mi -am mâ nca t s ingur pâ inea“, Spunea pa t r i a rhul cu d i spre ţ ;

Ce ar f i c rezu t e l despre Biser ica în care se vede Păgân ismul - ur i aşă , s ingura t i că , Fără Dumnezeu , fă ră Hr i s tos , cu su f le tu l nehrăni t , În t imp ce durerea Biser ic i i es te be l şugu l de pâ ine , Pe care ea î l mănâncă s ingură? „Fără p la tă a ţ i p r imi t , fă ră p la tă să da ţ i “, Spune Cel care ne-a da t to tu l . Cum va pu tea su f le tu l d in noi să mai t r ă iască Surd l a chemarea ce lo r f l ămânzi , Pent ru care sânge le Domnulu i a fos t vărsa t , Şi t rupu l Lu i a fos t f rân t ca să l e dea lo r pâ inea , Dacă no i ne mâncăm s ingur i pâ inea? Arhiepiscopul William Alexander Unde este fratele tău Abel? Geneza 4:9

24 Septembrie

Ajunş i lângă Mis ia , se pregăteau să intre în Bi t in ia ; dar Duhul lu i I sus nu le -a dat vo ie .

(Fapte 16:7)

Ce lucru ciudat pentru Domnul să le interzică, pentru că ei mergeau în Bitinia ca să facă lucrarea lui Hristos! Şi uşa era închisă înaintea lor de Duhul lui Hristos.

Au fost timpuri când şi eu am experimentat acelaşi lucru. Uneori am fost întrerupt de la ceea ce părea a fi o lucrare foarte prosperă. Şi câteodată, a venit împotrivirea şi m-a forţat să dau înapoi, sau a venit boala şi m-a forţat să mă odihnesc într-un loc izolat.

În acele timpuri, era dificil pentru mine să-mi las lucrarea neterminată, când eu credeam că era o slujbă făcută prin puterea Duhului Său. Dar în final îmi aminteam că Duhul nu cere numai o slujbă de lucrare, ci şi o slujbă de aşteptare. Am ajuns să înţeleg că în împărăţia lui Hristos nu sunt numai momente de acţiune, ci şi momente de reţinere de la acţiune. Şi de asemenea am ajuns să învăţ că un loc de izolare este deseori cel mai folositor loc dintre toate în această lume diversă. Recolta lui este mult mai bogată decât sezoanele în care grâul şi vinul sunt cel mai

din belşug. Deci am învăţat să-I mulţumesc binecuvântatului Duh Sfânt că multe frumoase Bitinii a trebuit să fie părăsite fără o vizită din partea mea.

Dragă Duhule Sfânt, dorinţa mea este să fiu condus de Tine. Cu toate acestea, oportunităţile mele de a fi folositor par să mă dezamăgească, pentru că astăzi uşa pare deschisă spre o viaţă de slujire pentru Tine, dar mâine se închide înaintea mea tocmai când vreau să intru. Învaţă-mă să văd o altă uşă chiar în mijlocul inactivităţii acelui moment. Ajută-mă să găsesc, chiar în zona slujirii în care Tu ai închis o uşă, o nouă intrare în slujba Ta. Inspiră-mă cu cunoştinţa că un om poate uneori să fie chemat să slujească nefăcând nimic, stând liniştit şi aşteptând. Şi când îmi aduc aminte de puterea „susurului [Tău] blând“ (1 Împăraţi 19:12), nu mă voi plânge că uneori Duhul nu-mi îngăduie să merg. George Matheson

Când nu po t să -nţe leg îndemnul Ta tă lu i meu , Ce pa re să nu f i e decâ t o soar tă r ea ş i c rudă , Încă aud ace l susur b lând şop t ind mereu , Dumnezeu lucrează , Dumnezeu e c red inc ios , AŞTEAPTĂ

NUMAI .

25 Septembrie

Pentru ce trebuie să umblu pl in de într i s tare? (Psa lmul 42:9)

Dragul meu credincios, poţi tu să răspunzi la întrebarea de mai sus? Poţi tu

găsi vreun motiv pentru care eşti atât de des întristat în loc să fii bucuros? De ce îngădui minţii tale să se ocupe cu gândurile negre? Cine ţi-a spus că noaptea nu se va face niciodată zi? Cine ţi-a spus că iarna nemulţumirii tale va continua de la ger la ger şi de la zăpadă, gheaţă şi grindină la şi mai multă zăpadă şi mai puternice furtuni ale disperării?

Nu ştii că ziua apare după noapte, ploile înlocuiesc seceta, şi primăvara şi vara vin după iarnă? Deci, nădăjduieşte! Nădăjduieşte întotdeauna, pentru că Dumnezeu nu te va părăsi! Charles H. Spurgeon

El a fos t mai bun pen t ru mine decâ t toa te speran ţe le mele ; El a fos t mai bun decâ t toa te t emer i l e mele ; El a făcu t un pod d in lucră r i l e mele d i s t ruse ,

Şi un curcubeu d in l acr imi le mele . Valur i l e fu r tunoase care au marca t cărarea mea pe ocean , L-au pur ta t pe Domnul meu pe c reas ta lo r ; Când t ră iesc z i l e le marşu lu i meu pr in pus t i e , Pot să mă b izu i pe d ragos tea Lu i pen t ru od ihnă . E l mi -a go l i t mâin i l e de comor i l e agon is i t e , Şi mi -a descoper i t l egământu l d ragos te i Lu i , N-a ex i s ta t n ic i o rană în in ima mea bo lnavă , Pe care ba l samul răsuf lă r i i Lu i să n -o f i v indeca t . O, adevăra tă ş i cu măsură a fos t d i sc ip l ina Lu i dureroasă , Cu în ţe lepc iune , care ne -a învă ţa t ş i ne -a încerca t , Până când suf le tu l pe care El l -a cău ta t s -a încrezu t în El , Şi în n imic a l t ceva de pe pământ . E l mi -a a ră ta t că ră r i l e pe care nu le pu team vedea , Pr in că i pe ca re nu l e cunoş team; Cele în to r tocheate e rau d rep te , ş i ce le den ive la te e rau ne tede Când Î l u rmam numai pe Domnul s ingur . Î l l aud ş i acum pen t ru pa lmier i i p lăcu ţ i , Şi i zvoare le de pe d rumul deşer tu lu i , Pen t ru s t â lpu l luminos de foc d in t impul nop ţ i i , Şi pen t ru adăpostu l o fe r i t de nor în t impul z i l e i . Nicioda tă nu îndrăg im mai mul t o p romis iune a d ragos te i Ca în cea mai în tuneca tă z i d in v ia ţa noas t ră ; În ţe leg d in t recut că v i i to ru l meu va f i Cu mul t mai bun decâ t toa te t emer i l e mele . Ca vasu l de aur a l manei d in pus t i e , Păs t ra t împreună cu to iagu l în f lo r i t , În toa tă s iguran ţa în ch ivo t , cu l egea Domnulu i ,

Aşa es te l egământu l pur tă r i i de g r i jă a l Dumnezeu lu i meu.

26 Septembrie

Umblăm prin credinţă , nu pr in vedere .

(2 Corinteni 5 :7)

Ca şi credincioşi, noi „umblăm prin credinţă, nu prin vedere“ - Dumnezeu nu doreşte ca noi să trăim după sentimentele noastre. Sinele nostru poate dori să trăim după sentimente, şi Satan poate dori aceasta, dar Dumnezeu doreşte să ţinem seama de fapte, nu de sentimente. El doreşte să ţinem seama de faptele lui Hristos şi de lucrarea Lui împlinită în chip desăvârşit pentru noi. Şi odată ce ţinem seama de aceste fapte preţioase, şi le credem pur şi simplu pentru că Dumnezeu spune că acestea sunt faptele, El va avea grijă de sentimentele noastre.

Însă Dumnezeu nu ne dă niciodată sentimente ca să ne facă sau să ne încurajeze să ne încredem în El, şi El nu ni le dă niciodată ca să ne arate că ne-am încrezut deja deplin în El. Dumnezeu ne dă sentimente numai când vede că ne încredem în El fără să ţinem cont de sentimentele noastre, sprijinindu-ne numai pe Cuvântul Său şi pe credincioşia Lui faţă de promisiunea Lui. Şi aceste sentimente care pot veni numai de la El vor fi date la timpul şi în măsura în care dragostea Lui consideră că este cel mai bine pentru fiecare împrejurare individuală în parte.

De aceea trebuie să alegem între a ţine seama de sentimentele noastre şi a ţine seama de faptele lui Dumnezeu. Sentimentele noastre la fel de nesigure şi de schimbătoare ca marea sau ca nisipul mişcător. Faptele lui Dumnezeu, însă, sunt la fel de sigure ca însăşi Stânca veacurilor - „Isus Hristos … acelaşi ieri şi azi şi în veci“ (Evrei 13:8).

Când în tuner icul învă lu ie fa ţa Lu i minuna tă Mă spr i j in pe ha ru l Lu i nesch imbător ; În f i ecare fu r tună pu te rn ică dez lăn ţu i t ă , Ancora mea e în f ip tă d incolo de vă l .

27 Septembrie

Am găs i t un p re ţ de răscumpărare pen t ru e l . ( Iov 33 :24)

Vindecarea divină este de fapt viaţa divină. Este stăpânirea lui Hristos asupra

trupului - sau viaţa lui Hristos în trupul uman. Este unirea trupurilor noastre ca părţi ale trupului Său, arătând viaţa Lui care curge prin trupurile noastre. Este la fel de real ca trupul Lui înviat şi glorificat. Şi este la fel de admisibil ca faptul că El a

înviat dintre cei morţi, este o persoană vie cu un trup real, şi şade astăzi ca un suflet înţelegător la dreapta lui Dumnezeu.

Acelaşi Hristos, cu toate atributele Lui şi cu puterea Lui cea mare, ne aparţine nouă. Noi suntem mădulare ale trupului Său. Carnea Lui şi oasele Lui, şi dacă vom crede lucrul acesta şi-l vom primi, vom putea de fapt să ne tragem viaţa chiar din viaţa Fiului lui Dumnezeu.

Dragă Dumnezeule, ajută-mă să cunosc şi să trăiesc acest verset: „Trupul … este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup“ (1 Corinteni 6:13). A.B. Simpson

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta“ (Ţefania 3:17). Acesta a fost versetul care a adus adevărul vindecării divine pentru mintea mea şi pentru trupul meu uzat mai mult decât acum douăzeci de ani. Acum este o uşă mai larg deschisă decât a fost vreodată şi este poarta prin care Hristosul cel viu intră cu fiecare moment în trupul meu răscumpărat. El intră ca să mă umple, să mă energizeze şi să mă vitalizeze cu prezenţa şi puterea personalităţii Lui, transformând întreaga mea fiinţă într-un „cer nou şi un pământ nou“ (Apoc. 21:1).

Un alt verset spune: „Domnul Dumnezeul tău“ (Luca 10:27). Dacă Domnul este Dumnezeul meu, atunci tot ce este în Dumnezeul atotputernic este al meu. Totul locuieşte în mine în măsura în care eu doresc şi pot să mă apropii de El şi de tot ce-I aparţine Lui. „Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor“ (Ieremia 32:18), este într-adevăr atotputernicul Dumnezeu şi este Dumnezeul meu interior. Aşa cum soarele este centrul sistemului nostru solar, El este în centrul meu, trăind ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. El este marele generator de putere din centrul fiinţei mele întreite, lucrând în centrul fiinţei mele fizice, inclusiv în creierul meu şi în alte părţi ale sistemului meu nervos.

Timp de douăzeci şi unu de ani acest adevăr nu numai că a fost o realitate vie pentru mine, dar a devenit mai profund şi mai bogat. Acum, la vârsta de şaptezeci de ani, sunt în toate privinţele un om mult mai tânăr şi mai puternic decât am fost la treizeci de ani. Astăzi trăiesc folosind puterea lui Dumnezeu, împlinind deplin de două ori mai mult mintal şi fizic decât am împlinit vreodată în trecut, însă doar cu jumătate din efort. Viaţa mea fizică, sufletească şi spirituală este ca o fântână arteziană - totdeauna plină şi dând pe deasupra. A vorbi, a învăţa pe alţii şi a călători ziua sau noaptea prin schimbări bruşte şi violente de vreme sau de climat nu este pentru mine un efort mai mare decât este pentru roţile unui motor să se învârtă când presiunea aburilor este în plină forţă sau decât este pentru un robinet să lase apa să curgă prin el.

Trupul , suf le tu l ş i duhul meu as t fe l răscumpărate , Sf inţ i te ş i v indecate l e dau , o , Doamne , Ţie , O jert fă dedicată care să f i e a Ta pentru to tdeauna. Pentru ca toate puter i l e mele cu toată tăr ia lor

Să se unească numai spre g lor ia Ta - Ale lu ia ! Henry Wilson

28 Septembrie

Pace în Mine . ( Ioan 16:33)

Este o mare diferenţă între plăcere şi binecuvântare. Pavel a experimentat întemniţarea, durerea, sacrificiul, şi suferinţa până la limitele lor, totuşi prin toate acestea a fost binecuvântat. Toată fericirea a devenit reală în inima şi în viaţa lui, în mijlocul împrejurărilor lui dificile.

Paganini, marele violonist italian, a păşit odată pe scenă şi a descoperit că era ceva în neregulă cu vioara lui, tocmai când audienţa încetase cu aplauzele. S-a uitat la instrument pentru o clipă şi dintr-odată şi-a dat seama că nu era vioara lui cea mai bună şi cea mai valoroasă. De fapt, vioara nu era a lui deloc. Momentan a simţit că paralizează, dar s-a întors repede spre audienţă, spunându-le că s-a făcut o greşeală şi că nu avea vioara lui cu el. A păşit înapoi în spatele cortinei, gândindu-se că trebuie s-o fi lăsat în spatele scenei, dar a descoperit că cineva o furase pe a lui şi o lăsase pe cea inferioară în locul ei.

După ce a rămas un moment în spatele cortinei, Paganini a păşit din nou pe scenă ca să vorbească audienţei. El a spus: „Doamnelor şi domnilor, acum vă voi demonstra că muzica nu ţine de instrument, ci de suflet“. Apoi a cântat ca niciodată înainte, şi frumoasa muzică a curs din acel instrument inferior până când audienţa a fost atât de încântată încât aplauzele lor entuziaste aproape că au ridicat tavanul sălii de concerte. El le-a arătat într-adevăr că muzica nu ţinea de instrumentul lui, ci de sufletul lui!

Dragul meu credincios testat şi încercat, este misiunea ta să umbli pe scena acestei lumi ca să arăţi tuturor celor din cer şi de pe pământ că muzica vieţii nu stă în împrejurările tale sau în lucrurile exterioare, ci în sufletul tău.

Dacă pacea es te în in ima ta , Cea mai sălbatică furtună de iarnă este plină de o frumuseţe

solemnă, Întuner icul nopţ i i se împrăş t ie , dar î ţ i arată ca lea

dator ie i , Fiecare creatură v ie spune o poves te nouă ş i vese lă , Chiar ş i copaci i ş i p ie tre le , toate pr ind o rază de g lor ie ,

Dacă pacea es te în in ima ta . Charles Francis Richardson

29 Septembrie

Eu a lerg la rugăciune . (Psa lmul 109:4)

Mult prea des suntem într-o „sfântă“ grabă în timpul nostru devoţional. Cât

timp petrecem efectiv în fiecare zi în devoţiune liniştită? Poate fi uşor măsurat în minute? Poţi să te gândeşti măcar la un singur om de o înaltă statură spirituală care nu a petrecut mult din timpul său în rugăciune? A arătat vreodată cineva mult spirit de rugăciune fără să fi dedicat o mare parte din timp rugăciunii?

George Whitefield, predicatorul englez care a fost un mare conducător din secolul al XVIII-lea al mişcării de trezire din America cunoscută sub numele de Marea Trezire, a spus odată: „Am petrecut zile şi săptămâni întregi stând prosternat la pământ, angajat în rugăciune tăcută sau vorbită“. Şi cuvintele altui om, a cărui viaţă a confirmat afirmaţia lui, au fost acestea: „Cazi pe genunchi şi creşte acolo“.

S-a spus că nici o lucrare mare din literatură sau ştiinţă n-a fost produsă vreodată de cineva care n-a iubit solitudinea. Este de asemenea un principiu fundamental al credinţei că nici o creştere importantă în sfinţenie n-a fost vreodată realizată de cineva care nu şi-a făcut în mod regulat timp, şi pentru perioade lungi, să fie singur cu Dumnezeu. din Ora liniştită

„Vino , v ino“ , El te cheamă, „O, suf le t apăsat ş i i s tov i t , Vino la umbra odihnei Mele în pust iu; Vino să umbli cu Mine departe de discordanţele zgomotoase

ale vieţii , Şi pacea va resp ira ca o muzică în p ieptul tău“ .

30 Septembrie

L-a păzi t … ca vul turul care î ş i scutură cu ibul , zboară deasupra pui lor , î ş i înt inde ar ip i le , î i ia ,

ş i - i poartă pe penele lu i . Aşa a că lăuzi t Domnul s ingur pe poporul Său , ş i nu era n ic i un dumnezeu s tră in cu El .

(Deuteronom 32 :10-12)

Dumnezeul nostru atotputernic este ca un părinte căruia Îi face plăcere să-Şi conducă cu grijă copiii plăpânzi până la marginea unei prăpăstii şi apoi să-i împingă de pe stâncă pur şi simplu în aer. El face aceasta pentru ca ei să poată afla că au deja o putere de zbor de care încă nu-şi dau seama şi pe care o pot adăuga pentru totdeauna la plăcerea şi confortul vieţii lor. Totuşi dacă, în încercarea lor de a zbura, sunt expuşi unui pericol extraordinar, El este pregătit să coboare sub ei şi să-i poarte spre cer pe aripile Lui puternice. Când Dumnezeu aduce pe unul din copiii Lui într-o poziţie de neegalată dificultate, ei pot întotdeauna să se bizuie pe El ca să-i salveze. din Cântecul de biruinţă

Când Dumnezeu pune o povară asupra ta, El Îşi pune braţele sub tine. A fost odată o plăntuţă care era mică şi a cărei creştere era oprită, pentru că

trăia sub umbra unui stejar uriaş. Plăntuţa aprecia umbra care o acoperea şi se bucura foarte mult de odihna liniştită pe care nobilul ei prieten i-o oferea. Totuşi exista o binecuvântare mai mare pregătită pentru această plăntuţă.

Într-o zi un pădurar a intrat în pădure cu o secure ascuţită şi a doborât stejarul uriaş. Plăntuţa a început să plângă, strigând: „Adăpostul meu a fost luat. Acum orice vânt puternic va bate peste mine, şi orice furtună va căuta să mă smulgă din rădăcini!“

Îngerul păzitor al plăntuţei a răspuns: „Nu! Acum soarele va străluci şi ploile vor cădea peste tine mai abundente ca înainte. Acum forma ta pipernicită va răsări în toată splendoarea, şi florile tale, care n-ar fi putut creşte niciodată până la deplina perfecţiune în umbră, vor râde în strălucirea soarelui. Şi oamenii uimiţi vor spune: «Uite cum a crescut planta aceea! Ce glorios de frumoasă a devenit prin îndepărtarea aceluia care era umbra ei şi plăcerea ei!»“

Dragul meu credincios, înţelegi tu că Dumnezeu poate să-ţi ia confortul şi privilegiile ca să facă din tine un creştin mai puternic? Vezi tu de ce Domnul Îşi instruieşte întotdeauna soldaţii nu lăsându-i să stea întinşi pe paturile comodităţii, ci chemându-i la marşuri şi servicii dificile? El îi face să treacă prin ape, să traverseze înot râuri, să escaladeze munţi stâncoşi, şi să facă multe marşuri lungi, cărând în spate raniţe grele de necaz. Aşa Îşi formează El soldaţii - nu îmbrăcându-i în uniforme frumoase ca să umble ţanţoşi la porţile cazărmilor sau să apară ca nişte gentlemeni chipeşi pentru cei care se plimbă prin parc. Nu, Dumnezeu ştie că soldaţii pot fi formaţi numai în bătălie şi nu se dezvoltă în timpuri de pace. Putem să creştem materia primă din care sunt făcuţi soldaţii, dar ca să-i transformăm în

adevăraţi luptători este nevoie de educaţia căpătată prin mirosul prafului de puşcă şi prin lupta în mijlocul gloanţelor care zboară şi a bombelor care explodează, nu prin trăirea în vremuri plăcute şi paşnice.

Deci, dragul meu creştin, ar putea explica aceasta situaţia ta? Îţi descoperă Domnul darurile şi le face să crească? Dezvoltă El în tine calităţile unui soldat împingându-te în focul bătăliei? N-ar trebui atunci să foloseşti toate darurile şi armele pe care El ţi le-a dat ca să devii un învingător? Charles H. Spurgeon

OCTOMBRIE

1 Octombrie

Este spre b ine le meu că m -a i smeri t . (Psa lmul 119:71)

Este un eveniment remarcabil al naturii că cele mai splendide culori de plante

se găsesc pe cei mai înalţi munţi, în locurile cele mai expuse la intemperii. Cei mai minunaţi licheni şi muşchi, precum şi cele mai frumoase flori sălbatice, abundă sus pe piscurile bătute de vânt şi devastate de furtună.

Una din cele mai minunate game de culori vii pe care am văzut-o vreodată a fost mai sus de marele Saint Bernard Hospice (Hanul Sfântului Bernard) lângă vârful de zece mii de picioare al Muntelui Cenis din Alpii francezi. Toată faţa unei stânci masive era acoperită cu licheni de un galben viu uimitor, care străluceau în lumina soarelui ca un zid auriu care protejează un castel încântător. În mijlocul singurătăţii şi aridităţii acelei mari altitudini şi expuşi celor mai puternice vânturi ale cerului, aceşti licheni etalau o culoare glorioasă pe care niciodată n-au avut-o la adăpost în vale.

Când scriu aceste cuvinte, am două exemplare din acelaşi tip de licheni înaintea mea. Unul este din această zonă Saint Bernard, şi celălalt este de pe zidul unui castel scoţian, care este înconjurat de platani. Diferenţa dintre formele şi coloritul lor este de-a dreptul izbitoare. Cel crescut în mijlocul furtunilor puternice de pe piscul muntelui are o culoare galbenă minunată ca a unei primule, este lucios şi are o formă bine definită. Dar cel cultivat în mijlocul aerului cald şi al ploilor blânde din valea joasă are o culoare ştearsă, ruginie, nu este lucios şi are o formă indistinctă şi spartă.

Nu este la fel cu un creştin care este necăjit, bătut de furtună şi lipsit de confort? Atât timp cât furtunile şi dificultăţile îngăduite de providenţa lui Dumnezeu nu bat asupra unui credincios iar şi iar, caracterul lui apare cu pete şi cu defecte. Însă încercările alungă efectiv norii şi umbrele, desăvârşesc forma caracterului său, şi dau strălucire şi binecuvântare vieţii lui.

În mi j locu l l i s t e i mele de b inecuvân tă r i in f in i t e Stă aceas ta ce l mai în fa ţă , pen t ru care inima me a a sângera t ; Pen t ru toa te Te b inecuvân tez , dar ce l mai mul t pen t ru ce le

g re le . Hugh Macmillan

2 Octombrie

El i -a luat cu S ine , ş i S -a dus la o parte . (Luca 9:10)

Ca să creştem în har, trebuie să petrecem o bună bucată de timp în singurătate

liniştită. Contactul cu alţii în societate nu face sufletul să crească cel mai viguros. De fapt, o oră liniştită de rugăciune deseori va da rezultate mai bune decât multe zile petrecute în compania altora. În deşert roua este cea mai proaspătă şi aerul este cel mai pur. Andrew Bonar

Vino cu Mine l a o par te ş i od ihneş te - t e puţ in , Şt iu că eş t i obos i t de s t res ş i de ag lomera ţ i e , Şterge - ţ i de pe f run te sudoarea ş i p ra fu l munci i , Şi în tă reş te - t e d in nou în pu te rea Mea l in i ş t i t ă . Vino acum deopar te de to t ce iubeş te lumea , Pent ru păr tăş ia pe care lumea n -a cunoscut -o n ic ioda tă , Numai cu Mine , ş i cu Ta tă l Meu a ic i , Cu Mine ş i cu Ta tă l Meu , nu s ingur . Vino , spune-Mi to t ce a i spus ş i a i făcu t , Biru in ţe le ş i eşecur i l e t a le , speran ţe le ş i t emer i l e . Şt iu cum se cuce resc ş i se câş t igă in imi le împie t r i t e ; Cele mai alese cununi ale Mele sunt întotdeauna udate cu

lacrimi . Vino acum ş i od ihneş te - t e ; că lă tor ia es te p rea lungă , Şi tu ve i l eş ina l ângă d rum ş i ve i cădea ; Pâinea v ie ţ i i es te a ic i pen t ru t ine s -o mănânci , Şi v inu l d ragos te i es te a ic i pen t ru t ine ca să - l be i . Apoi în toarce- t e d in păr tăş ia cu Domnul t ău , Şi lucrează până nu se s t inge lumina z i l e i înspre seară : Nu sun t p ie rdu te ace le scur te ceasur i în care a f l i

Mai mul te despre S tăpânu l t ău ş i despre od ihna Lui d in cerur i .

3 Octombrie

Şi după cutremurul de pământ , a veni t un foc … Şi după foc , a veni t un susur b lând ş i subţ ire .

(1 Împăraţ i 19:12)

O femeie care a făcut un progres rapid în înţelegerea Domnului a fost întrebată odată care este secretul creşterii ei aparent uşoare. Răspunsul ei scurt a fost: „Fiţi atenţi la piedici“.

Motivul pentru care mulţi dintre noi nu-L cunoaştem şi nu-L înţelegem pe Dumnezeu mai bine este că nu luăm seama la blândele Lui „piedici“ - delicatele Lui restricţii şi constrângeri. Glasul Lui este „un susur blând şi subţire“. Un susur subţire abia poate fi auzit, aşa că trebuie simţit ca o presiune slabă şi constantă pe inimă şi pe minte, ca atingerea unei brize de dimineaţă care trece uşor peste suflet. Şi când este observat cu atenţie, creşte liniştit tot mai clar în urechea interioară a inimii.

Glasul lui Dumnezeu se îndreaptă spre urechea dragostei, şi adevărata dragoste doreşte ca şi cea mai slabă şoaptă să fie auzită. Şi totuşi vine o vreme când dragostea Lui încetează să mai vorbească, când noi nu-I răspundem sau nu credem mesajul Lui. „Dumnezeu este dragoste“ (1 Ioan 4:8), şi dacă vrei să-L cunoşti pe El şi glasul Lui, trebuie să asculţi mereu de atingerile Lui blânde.

Deci când eşti pe cale să spui ceva într-o conversaţie cu alţii, şi simţi o interdicţie blândă din partea susurului Său liniştit, ia seama la interdicţie şi abţine-te să vorbeşti. Şi când eşti pe cale să dai curs unei acţiuni care pare perfect clară şi dreaptă, şi totuşi simţi în duhul tău că ţi se sugerează o altă cale cu forţa unei convingeri tăcute, ia seama la acea convingere. Urmează celălalt curs, chiar dacă schimbarea planurilor pare a fi o nebunie absolută din perspectiva înţelepciunii umane.

De asemenea învaţă să nădăjduieşti în Dumnezeu până când El îţi va descoperi voia Sa. Dă-I voie să creeze toate planurile din inima şi mintea ta, şi apoi lasă-L să le împlinească. Să nu ai o înţelepciune a ta proprie, pentru că deseori ceea ce face El va părea că este în contradicţie cu planul pe care ţi l-a dat. Dumnezeu va părea că lucrează împotriva Lui Însuşi, deci pur şi simplu ascultă-L, supune-te şi încrede-te în El, chiar când pare a fi cea mai mare absurditate să faci aşa. În sfârşit, „ştim că

toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28), dar de multe ori, în etapele iniţiale ale împlinirii planurilor Lui:

În lumea Lui El es te mul ţumi t Să joace o par t idă p ie rdu tă d ina in te . De aceea dacă doreşti să cunoşti glasul lui Dumnezeu, să nu te gândeşti

niciodată la consecinţele finale sau la posibilele rezultate. Ascultă de El chiar când îţi cere să mergi în timp ce tu vezi numai întuneric, pentru că El Însuşi va fi o lumină glorioasă în interiorul tău. Atunci va apărea îndată în inima ta o cunoaştere de Dumnezeu şi o părtăşie cu El, care vor fi suficient de copleşitoare în ele însele ca să vă ţină pe tine şi pe El împreună, chiar şi în cele mai severe încercări şi sub cele mai puternice presiuni ale vieţii. din Calea credinţei

4 Octombrie

În ce i d in urmă ani a i să i , Iov a pr imit de la Domnul mai mul te b inecuvântăr i decât pr imise în ce i d intâ i .

( Iov 42:12)

Iov şi-a găsit moştenirea prin necazul pe care l-a experimentat. El a fost încercat pentru ca evlavia lui să poată fi confirmată şi validată. În acelaşi fel, necazurile mele au drept scop să-mi formeze caracterul şi să mă îmbrace în daruri pe care nu le-am avut înainte de dificultăţile mele, pentru că cel mai copt rod al meu creşte pe cel mai aspru zid. Ajung la un loc de glorie numai prin umilinţa, lacrimile şi moartea mea, aşa cum necazurile lui Iov l-au lăsat cu o viziune mai înaltă despre Dumnezeu şi cu gânduri mai smerite despre el însuşi. La sfârşit el a strigat: „Acum ochiul meu Te-a văzut“ (v.5).

Dacă experimentez prezenţa lui Dumnezeu în măreţia Sa când trec prin dureri şi pierderi, astfel încât să mă plec înaintea Lui şi să mă rog: „Facă-se voia Ta“ (Matei 6:10), atunci am câştigat mult într-adevăr. Dumnezeu i-a dat lui Iov sclipiri din gloria lui viitoare, pentru că în acele zile şi nopţi dificile şi istovitoare, i s-a permis să penetreze vălul lui Dumnezeu şi a putut spune cu onestitate: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu“ (Iov 19:25). Aşa că în adevăr: „În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi“. din În ora liniştită

Necazul nu vine niciodată la cineva dacă nu aduce o bucată de

aur în mâna lui. Adversitatea aparentă va deveni în cele din urmă un avantaj pentru aceia dintre

noi care fac ce este drept, dacă dorim să continuăm să-I slujim şi să-L aşteptăm cu răbdare. Gândeşte-te la marile suflete victorioase din trecut care au lucrat cu credinţă neclintită şi care au fost invincibile şi curajoase! Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom obţine niciodată dacă nu vrem să acceptăm şi să răbdăm suferinţa. Sunt anumite bucurii care nu pot ajunge la noi decât prin necaz. Sunt revelaţii ale adevărului divin al lui Dumnezeu pe care le vom primi numai când luminile pământului au fost stinse. Şi sunt recolte care vor creşte numai odată ce plugul şi-a făcut lucrarea. selectat

Din suferinţă au ieşit cele mai puternice suflete cunoscute vreodată; cea mai mare manifestare de caracter din lume se vede în aceia care îşi arată cicatricele necazurilor; martirii veacurilor şi-au purtat hainele încununării care au strălucit în foc, şi totuşi prin lacrimile şi necazurile lor au văzut porţile cerului. Chapin

Voi cunoaş te după l i că r i rea ş i s t ră luc i rea Lanţu lu i de aur pe care î l por ţ i , După pu terea l in i ş t i t ă a in imi i ta l e de a iub i , Din focu l pe care a t rebu i t să - l s upor ţ i . Bate , in imă cura tă , pen t ru to tdeauna ; St ră luceş te , l an ţ pu te rn ic de aur ; Şi b inecuvân tează focu l cură ţ i to r Şi cup toru l durer i i v i i !

Adelaide Proctor

5 Octombrie

Dar după câtăva vreme pârâul a secat . (1 Împăraţ i 17:7)

Educarea credinţei noastre este incompletă dacă avem încă de învăţat că

providenţa lui Dumnezeu lucrează prin pierderi, că există o slujire pentru noi prin lipsa şi pierderea lucrurilor, şi că El dă darul de a nu avea nimic. De fapt,

instabilităţile materiale ale vieţii fac ca vieţile noastre să fie stabile din punct de vedere spiritual.

Izvorul care scădea al pârâului Cherit, unde Ilie stătea adâncit în gânduri, este un adevărat tablou al vieţii fiecăruia din noi. „Dar după câtăva vreme pârâul a secat“ - aceasta este istoria zilelor noastre de ieri, şi o profeţie a zilelor noastre de mâine.

Într-un fel sau altul, toţi trebuie să învăţăm diferenţa dintre a te încrede în dar şi a te încrede în Dăruitor. Darul poate dura o vreme, dar Dăruitorul este numai dragostea eternă.

Pârâul Cherit a fost o problemă dificilă pentru Ilie până a ajuns la Sarepta, şi deodată totul a devenit clar ca lumina zilei pentru el. Poruncile grele ale lui Dumnezeu nu sunt niciodată pentru noi ultimele Lui cuvinte, pentru că vaietul, pierderea şi lacrimile vieţii aparţin interludiului, nu finalului.

Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la Sarepta, el ar fi pierdut ceva care l-ar fi ajutat să devină un profet mai înţelept şi un om mai bun - trăirea prin credinţă la Cherit. Şi ori de câte ori pârâul nostru pământesc sau orice altă resursă exterioară seacă, acest lucru a fost îngăduit ca să învăţăm că speranţa şi ajutorul nostru sunt în Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pământul. F.B. Meyer

Poate că ş i tu a i t ăbărâ t l ângă as t fe l de ape du lc i , Şi ţ i -a i s t ins cu bucur ie se tea su f le tu lu i t ău i s tovi t ş i usca t ; Ca să vez i , cu t impul , că pârâ iaşu l t ău se sch imbă Din ce a fos t l a î ncepu t . Inimi care au fost vesele, ş i l iniş t i te , ş i binecuvântate, ş i

întări te; Iub i r i ca re s -au dăru i t fă ră reze rve ; Bucur i i , scumpe bucuri i - au dispărut , pe măsură ce a t recut

t impul , În în tuner ic . Dacă dec i , o , su f le te , i zvoru l pe care in ima ta l -a î ndrăg i t Te-a părăs i t acum - nu- ţ i mai po to leş te se tea - Dacă şuvoa ie le lu i ca re t e înv io rau oda tă s - au dus , Lasă -L pe EL să - ţ i cucerească in ima . El nu te va părăsi , nic i nu va râde de t ine , nic i nu te va

dezamăgi; Mângâierea ş i g r i ja Lu i nu se sch imbă cu t r ecerea an i lo r ; Cu un un tde lemn de bucur ie El s i gur t e va unge , Şi î ţ i va ş t e rge l acr imi le .

J. Danson Smith

6 Octombrie

N-a deschis gura de loc . ( I sa ia 53:7)

Ce har ni se cere când suntem înţeleşi greşit, şi totuşi ne purtăm corect, sau

când suntem judecaţi cu asprime, dar primim aceasta cu sfântă blândeţe! Nimic nu testează mai bine caracterul nostru de creştin decât atunci când se spune ceva rău despre noi. Acest tip de test al zdrobirii este ceea ce arată dacă suntem aur solid sau doar metal placat cu aur. Dacă măcar am putea vedea binecuvântările care sunt ascunse în încercările noastre, am spune ca David, când l-a blestemat Şimei: „Lăsaţi-l să blesteme… Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi“ (2 Samuel 16:11-12).

Unii creştini se întorc uşor de la măreţia chemării vieţii lor, urmărindu-şi în schimb motivele de nemulţumire şi vrăjmaşii. În cele din urmă îşi transformă vieţile într-un mic vârtej de ostilităţi. Aceasta îmi aminteşte de încercarea mea de a mă ocupa de cuibul unei viespi. Poate că eşti în stare să împrăştii viespile, dar vei fi probabil înţepat îngrozitor şi nu vei primi nimic pentru durerea ta, pentru că mierea lor n-are valoare.

Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască mai mult din Duhul lui Hristos, care: „când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; ci Se supunea dreptului Judecător“ (1 Petru 2:23). „Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre“ (Evrei 12:3).

A.B. Simpson Pen t ru t ine El a mers pe d rumul ca lvaru lu i , El a fos t aspru bă tu t , având capu l p leca t în umi l in ţă . El a cunoscu t ce le mai adânc i su fe r in ţe , durer i ş i în t r i s t ă r i , E l a cunoscu t înde lunga răbdare fă ră n ic i o uşura re , El a lua t toa tă amărăc iunea d in cupa adâncă a mor ţ i i , El nu a păs t ra t n ic i o p ică tu ră de sânge , c i ş i l e -a da t pe

toa te . Da, pen t ru t ine ş i pen t ru mine , El a câş t iga t bă tă l i a

Ca să ne ducă l a g lo r ie , pe t ă râmur i de lumină . L. S. P.

7 Octombrie

Cine dintre vo i se teme de Domnul , să ascul te g lasul Robului Său!

Cine umblă în întuner ic ş i n -are lumină , să se încreadă în Numele Domnului ş i să se b i zuie pe Dumnezeul lu i !

( I sa ia 50:10)

Ce trebuie să facă un credincios în vremuri de întuneric - un întuneric de nedumeriri şi confuzie - un întuneric nu al inimii, ci al minţii? Aceste vremuri de întuneric vin la un ucenic credincios care umblă supus în voia lui Dumnezeu. Ele vin ca nişte perioade în care el nu ştie ce să facă sau pe care drum s-o apuce. Cerul lui se acoperă cu nori, şi lumina clară a cerului nu mai străluceşte pe cărarea lui, aşa încât el se simte ca şi cum ar bâjbâi după drumul lui prin întuneric complet.

Dragul meu credincios, te descrie aceasta pe tine? Ce ar trebui să faci în vremuri de întuneric? Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu: „Cine umblă în întuneric…să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!“ De fapt, primul lucru pe care trebuie să-l facă e nimic. Acesta este un lucru dificil de făcut pentru natura noastră umană umilă. Este o zicătoare: „Când eşti zăpăcit, nu te grăbi“. Cu alte cuvinte, „Când eşti confuz şi nu şti ce să faci, nu fă nimic“. Când te găseşti într-o ceaţă spirituală, nu alerga înainte, ci încetineşte pasul vieţii tale. Şi dacă este necesar, ţine corabia vieţii tale ancorată sau legată la doc.

Este bine să te încrezi pur şi simplu în Dumnezeu, pentru că atunci când ne încredem, El poate lucra. Îngrijorarea, însă, Îl împiedică să facă ceva pentru noi. Dacă întunericul care ne acoperă produce spaimă în inimile noastre şi alergăm încoace şi-ncolo, căutând în van să găsim o cale de ieşire din încercarea întunecată în care ne-a aşezat providenţa lui Dumnezeu, atunci Domnul nu poate lucra pentru noi.

Numai pacea lui Dumnezeu va linişti minţile noastre şi va da odihnă inimilor noastre. Trebuie să punem mâna noastră în a Lui ca un copil mic şi să-L lăsăm să ne conducă în lumina strălucitoare a soarelui iubirii Sale. El cunoaşte calea de ieşire din pădurea deasă şi întunecoasă, aşa că ne putem urca în braţele Lui, încrezându-ne în El că ne va salva, arătându-ne cel mai scurt şi cel mai sigur drum.

Dr. Pardington

Să ne aducem aminte că niciodată nu suntem fără pilot - chiar când nu ştim pe ce drum să apucăm.

Pers i s t ă , in ima mea , în c red in ţa t a - Numai ce i nec l in t i ţ i câş t igă cununa ; Ce l care , a tunc i când vân tur i l e fur tunoase în to rc corab ia , Se despar te de ancora lu i , se va s cufunda; Dar ce l pe ca re î l sus ţ ine I sus p r in toa te ,

Va rămâne în pic ioare , chiar dacă cerul ş i pământul s -ar prăbuşi .

Pers i s t ă ! Va ven i un s fâ rş i t a l necazur i lo r ; Speran ţa se va înă l ţ a b i ru i toare d in ţ ă rână ; Fur tuna p reves teş te vara de mâine ;

Crucea a ra tă sp re parad i s ; Ta tă l domneş te ! Dec i o r ice îndo ia lă să înce teze ; Pers i s t ă , in ima mea . Pers i s t ă , rabdă până l a capă t .

8 Octombrie

Nu vă îngr i joraţ i de n imic . (Fi l ipeni 4 :6)

Destul de mulţi creştini trăiesc într-o stare teribilă de îngrijorare, fiind mereu

neliniştiţi de problemele vieţii. Secretul trăirii într-o pace perfectă în mijlocul ritmului febril al vieţii zilnice este un secret ce merită din plin să fie cunoscut. Ce bine a făcut vreodată îngrijorarea? N-a făcut niciodată pe nimeni mai puternic, n-a ajutat pe nimeni să facă voia lui Dumnezeu, nici n-a oferit nimănui o cale de scăpare din neliniştea şi confuzia lui. Îngrijorarea doar distruge eficacitatea unei vieţi care altfel ar putea fi folositoare şi frumoasă. A fi neliniştit şi plin de griji şi îngrijorări este absolut interzis de Domnul nostru, care a spus: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?»“ (Matei 6:31). El nu vrea să spună că nu trebuie să fim prevăzători sau că viaţa noastră nu trebuie să aibă niciodată un plan sau un model al ei. El vrea să spună pur şi simplu că nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste lucruri.

Oamenii vor cunoaşte că trăieşti într-o stare constantă de îngrijorare după adânciturile de pe faţa ta, după tonul vocii tale, după atitudinea ta negativă, şi după

lipsa de bucurie din duhul tău. Deci urcă pe înălţimile unei vieţi abandonate în mâna lui Dumnezeu, şi perspectiva ta se va schimba până-ntr-atât încât vei privi în jos pe norii de sub picioarele tale. Darlow Sargeant

Este un semn de slăbiciune să te îngrijorezi şi să te frămânţi mereu, îndoindu-te de toate şi neavând încredere în nimeni. Se poate câştiga ceva prin asta? Nu ne facem noi doar incapabili de acţiune, şi ne detaşăm mintea de abilitatea de a lua decizii înţelepte? Pur şi simplu ne cufundăm în luptele noastre când am putea pluti peste ele prin credinţă.

O, pentru harul de a fi liniştiţi! O, „opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu [Yehova] sunt Dumnezeu“ (Psalmul 46:10)! „Sfântul lui Israel“ (Psalmul 89:18) îi va apăra şi-i va elibera pe ai Săi. Putem fi siguri că fiecare cuvânt al Său va rămâne în picioare pentru totdeauna, chiar dacă munţii s-ar prăbuşi în mare. El merită încrederea noastră totală. Deci vino, suflete al meu, întoarce-te la locul tău de odihnă, şi odihneşte-te în dulcea îmbrăţişare a Domnului Isus. selectat

Pacea va umple adâncu l su f le tu lu i t ău Când eş t i l in i ş t i t !

9 Octombrie

Totuş i Domnul aş teaptă să Se mi los t ivească de vo i , ş i Se va scula să vă dea îndurare .

( I sa ia 30:18)

Cea mai verde iarbă se găseşte acolo unde cad cele mai multe ploi. Deci presupun că ceaţa şi ploaia măruntă a Irlandei sunt cele care o fac să fie „Insula de smarald“. Şi acolo unde găseşti ceaţa larg răspândită a necazurilor şi ploaia măruntă a suferinţei, vei găsi întotdeauna inimi verzi ca smaraldul care sunt pline de frunzişul frumos al mângâierii şi dragostei lui Dumnezeu.

Dragă creştine, să nu spui: „Unde sunt toate rândunelele? Toate s-au dus - au murit“. Nu, nu au murit. Pur şi simplu au traversat în zbor marea albastră şi adâncă, zburând spre un pământ îndepărtat; dar ele se vor întoarce din nou în curând.

Copil al lui Dumnezeu, să nu spui: „Toate florile au murit - iarna le-a omorât, aşa că s-au dus“. Nu! Deşi iarna le-a acoperit cu o haină albă de nea, ele îşi vor scoate iarăşi capetele şi vor fi vii foarte curând.

O, credinciosule, să nu spui că soarele a ars complet, doar pentru că l-a ascuns un nor. Nu, el e încă acolo, plănuind o vară pentru tine; pentru că atunci când va

străluci din nou, va face ca acei nori să-şi picure ploile de aprilie, fiecare din ele o mamă pentru o minunată floare de mai.

Mai presus de toate, ţine minte - când Dumnezeu Îşi ascunde faţa de tine, să nu spui că te-a uitat. Pur şi simplu El aşteaptă puţin ca să te facă să-L iubeşti mai mult. Şi odată ce va veni, te vei bucura cu inexprimabila „bucurie a Domnului“ (Neemia 8:10). Aşteptarea Lui îţi exersează darul de har şi-ţi testează credinţa. De aceea continuă să aştepţi cu nădejde, pentru că deşi promisiunea poate să întârzie, niciodată nu va veni prea târziu. Charles H. Spurgeon

O, f i ecare an î ş i a re i a rna lu i , Şi f i ecare an î ş i a re p loa ia lu i - Dar în to tdeauna v ine o z i Când păsăr i l e merg d in nou spre nord . Când f runze no i înmuguresc în pădure , Şi i a rba înco l ţeş te verde pe câmpi i , Şi l a le le le se mândresc cu f lo r i l e lo r - Şi păsăr i l e merg d in nou spre nord . O, f i ecare in imă î ş i a re necazu l e i , Şi f i ecare in imă î ş i a re durerea e i - Dar în to tdeauna v ine o z i Când păsă r i l e merg d in nou spre nord . Este ce l mai minunat lucru să - ţ i amin teş t i , Dacă cura ju l începe să t e l ase , Când z i l e le rec i ş i în tuneca te se s fâ rşesc - Că păsăr i l e merg d in nou spre nord .

10 Octombrie

Nu te mânia . (Psa lmul 37:1)

Cred că acest verset este tot o poruncă divină ca şi „Să nu furi“ (Exod 20:15).

Dar ce înseamnă să te mânii? Un om odată a definit aceasta ca ceea ce face pe un om să fie aspru la suprafaţă, făcându-l să se uzeze şi să se epuizeze pe el însuşi şi pe alţii. Nu-i aşa că un om iritabil, iraţional şi critic nu numai că se consumă pe el

însuşi, dar totodată îi seacă şi îi obosesc şi pe alţii? Când ne îngrijorăm şi ne mâniem, suntem o sursă permanentă de necaz. Acest psalm nu spune doar: „Nu te mânia pe cei răi“, ci nu lasă loc mâniei de orice fel. Este foarte dureros, şi Dumnezeu nu doreşte să ne rănim pe noi înşine sau pe alţii.

Orice doctor poate să-ţi spună că o izbucnire de mânie este mai dăunătoare pentru sistemul tău nervos decât o febră şi că o predispoziţie pentru mânie continuă nu contribuie la sănătatea trupului tău. Următorul pas care rezultă din mânie este să fii irascibil, şi aceasta e tot una cu furia. Să punem deoparte aceasta odată pentru totdeauna şi să ascultăm pur şi simplu de porunca „Nu te mânia“.

Margaret Bottome Auzită din întâmplare într-o livadă Spunea Pr igoarea că t re Vrab ie : „Mi-ar p lace în t r -adevăr să ş t iu Pent ru ce aces te f i in ţe umane ne l in i ş t i t e Se ag i t ă ş i se îngr i jo rează a tâ t “ . Spunea Vrab ia că t re Pr igoare : „Pr ie tene , eu c red că t rebu ie să f i e Din cauză că nu au un Ta tă ce resc Ca Acela care a re g r i jă de t ine ş i de mine“. Elizabeth Cheney

11 Octombrie

… murim, ş i ia tă că tră im. (2 Corinteni 6 :9)

Vara trecută am avut un pat de flori de ochiul-boului care aproape că a

acoperit grădina mea de la ţară. Ele au fost plantate târziu în sezon, dar ce frumoase erau! În timp ce partea din afară a plantelor încă mai producea flori proaspete, vârfurile deveniseră seminţe, şi când a venit un ger timpuriu, am văzut că frumuseţea radiantă a florilor pălise. Tot ce am putut să spun în momentul acela a fost: „Ei bine, cred că sezonul a fost prea greu pentru ele, şi ele au murit“. Aşa că le-am urat un călduros rămas bun.

După aceasta nu m-am mai bucurat să privesc la patul de flori, pentru că părea să fie doar un cimitir al florilor. Şi totuşi, cu câteva săptămâni în urmă, unul din grădinari mi-a atras atenţia asupra faptului că de-a lungul întregii grădini florile de ochiul-boului răsăreau acum în mare număr. Se părea că fiecare plantă pe care eu credeam că iarna o distrusese replantase cincizeci care să-i ia locul. Ce făcuse gerul şi vântul năprasnic al iernii?

Ei au luat florile mele şi le-au distrus, aruncându-le la pământ. Ei au călcat peste ele cu picioarele lor de zăpadă şi, odată terminată treaba lor, au spus: „Acesta este sfârşitul vostru“. Şi totuşi primăvara, pentru fiecare floare distrusă au răsărit cincizeci de martori care au spus: „Murim, şi iată că trăim“.

Aşa cum este în lumea plantelor, tot aşa este şi în împărăţia lui Dumnezeu. Prin moarte a venit viaţa eternă. Prin răstignire şi mormânt a venit tronul şi palatul eternului Dumnezeu. Printr-o înfrângere aparentă a venit victoria.

Deci nu te teme de suferinţă sau de înfrângere. Pentru că prin a fi „trântiţi jos, dar nu omorâţi“ (2 Corinteni 4:9) şi prin a fi sfărâmaţi în bucăţi, şi aceste bucăţi rupte în fărâme mici, devenim oameni tari. Şi trăinicia unui credincios produce mulţi credincioşi.

Alţii pot fi absorbiţi de aparenţa lucrurilor şi merg după mersul lumii acesteia. Pot să înflorească repede şi să găsească o prosperitate momentană, dar sfârşitul lor să fie moartea eternă. Henry Ward Beecher

Evaluează - ţ i v ia ţa după p ie rder i ş i nu după câş t igur i , Nu după v inu l bău t , c i după v inu l vărsa t . Pent ru că pu te rea d ragos te i se găseş te în sacr i f i c iu l

dragos te i , Şi ce l ca re su fe ră ce l mai mul t a r e ce l mai mul t de da t .

12 Octombrie

Stăpânul lu i Ios i f…a luat pe Ios i f ş i l -a aruncat în temni ţă… Domnul era cu e l . Ş i Domnul î i dădea izbândă în to t ce făcea .

(Geneza 39:19-20 ,23)

Când Dumnezeu îngăduie să mergem la închisoare pentru că Îi slujim Lui, acesta este aproape cel mai binecuvântat loc din lume în care am putea fi, pentru că El merge cu noi. Iosif se pare că cunoştea acest adevăr. El nu s-a supărat, nu s-a descurajat şi nu s-a răzvrătit, nici n-a căzut în auto-compătimire gândindu-se că

„totul era împotriva lui“. Dacă ar fi făcut aşa, mai marele temniţei n-ar fi avut niciodată încredere în el.

Să ţinem şi noi minte că dacă permitem auto-compătimirii să se instaleze, nu vom fi niciodată folosiţi de Dumnezeu din nou până când aceasta nu va fi total îndepărtată. Iosif pur şi simplu a încredinţat totul în mâna Domnului cu o încredere plină de bucurie, şi drept rezultat, mai marele temniţei a lăsat toate lucrurile în grija lui Iosif.

Doamne Isuse, când uşa închisorii se va închide în urma mea, ajută-mă să mă încred în Tine cu o bucurie desăvârşită şi debordantă. Dă lucrării Tale prin mine o mare izbândă, şi chiar în închisoare fă-mă „cu adevărat liber“ (Ioan 8:36). selectat

Sunt o pasăre mică , Izo la tă de câmpur i l e văzduhulu i , Şi s t au în co l iv ia mea ş i cân t Ace lu ia care m-a pus aco lo ; Mul ţumi t să f i e p r izon ieru l , Pent ru că , Dumnezeu l Meu , aceas ta Î ţ i face Ţie p lăcere . Col iv ia mea mă îngrădeş te de ju r împre ju r , Nu po t să zbor l iber , Dar deş i a r ip i l e mele sun t l ega te s t râns , Suf le tu l meu es t e în l iber ta te ; Pent ru că pere ţ i i înch i sor i i nu pot con t ro la Zboru l ş i l iber ta tea su f le tu lu i . Am învăţat să iubesc întunericul necazului, pentru că acolo văd strălucirea

feţei lui Dumnezeu. Madame Guyon

13 Octombrie

Nu vă îngr i joraţ i de n imic . (Fi l ipeni 4 :6)

Îngrijorarea n-ar trebui să se găsească niciodată într-un credincios. În ciuda

mărimii, a dimensiunii şi a diversităţii încercărilor, suferinţelor şi dificultăţilor noastre, îngrijorarea n-ar trebui să existe sub nici un motiv. Aceasta pentru că avem un Tată în ceruri care este atotputernic, care Îşi iubeşte copiii aşa cum Îl iubeşte „pe

singurul Lui Fiu“ (Ioan 3:16), şi a cărui bucurie şi plăcere deplină este să-i ajute permanent în orice situaţie. Ar trebui să luăm aminte la Cuvântul Său, care spune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri“.

„În orice lucru“ - nu doar când ne-a luat foc casa sau când partenerul nostru de viaţă şi copiii noştri iubiţi sunt grav bolnavi, ci chiar şi în cele mai mici probleme ale vieţii. Trebuie să aducem toate lucrurile la Dumnezeu - lucruri mici, lucruri foarte mici, chiar şi lucrurile pe care lumea le numeşte banale. Da, trebuie să aducem orice lucru, trăind întreaga zi într-o sfântă părtăşie cu Tatăl nostru ceresc şi cu scumpul nostru Domn Isus. Ar trebui să ne dezvoltăm un fel de instinct spiritual, care să ne facă să ne întoarcem imediat spre Dumnezeu când o grijă nu ne lasă să dormim noaptea. În timpul acestor nopţi fără somn, ar trebui să vorbim cu El, aducând diversele noastre probleme înaintea Lui, indiferent cât de mici ar fi. Vorbeşte de asemenea cu Domnul despre orice încercare cu care te confrunţi sau despre orice dificultate pe care o ai în familia ta sau în viaţa profesională.

„Prin rugăciuni şi cereri“ - cerând cu stăruinţă, perseverând şi răbdând, şi aşteptând, aşteptând, aşteptându-L pe Dumnezeu.

„Cu mulţumiri“ - punând întotdeauna o bună temelie. Chiar dacă n-avem posesiuni, există un lucru pentru care putem fi mulţumitori întotdeauna - că El ne-a scăpat de iad. De asemenea putem să-I mulţumim că ne-a dat Cuvântul Său sfânt, Duhul Său Sfânt, şi cel mai preţios dar dintre toate - pe Fiul Său. De aceea când luăm în consideraţie toate acestea, avem foarte multe motive să-I mulţumim. Fie ca acesta să fie ţelul nostru!

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus“ (Filipeni 4:7). Aceasta este o binecuvântare atât de minunată, de autentică şi de scumpă încât ca s-o cunoşti cu adevărat, trebuie s-o experimentezi, pentru că ea „întrece orice pricepere“.

Să punem la inimă aceste adevăruri, umblând în ele instinctiv, astfel încât rezultatul să fie vieţi care-L glorifică pe Dumnezeu mai mult decât înainte.

George Mueller, din O viaţă de încredere Cercetează-ţi inima de câteva ori pe zi, şi dacă găseşti ceva care îţi tulbură

pacea, adu-ţi aminte să faci paşii potriviţi ca să restabileşti liniştea. Francis de Sales

14 Octombrie

Şi ia tă , un înger a l Domnului a s ta t lângă e l pe neaş teptate , ş i o lumină a s t ră luc i t în temni ţă .

Îngerul a deş teptat pe Petru , lov indu - l în coas tă , ş i i -a z i s : „Scoală - te , iute!“

Lanţuri le i -au căzut jos de pe mâini . (Fapte 12:7)

Pe la miezu l nopţ i i , Pave l ş i S i la se rugau ş i cântau cântăr i de laudă lu i Dumnezeu…

Deodată , s -a făcut un mare cutremur de pământ , aşa că s -au c lă t inat temel i i l e temni ţe i .

Îndată , s -au deschis toate uş i l e ş i s -au des legat l egătur i le f i ecăruia .

(Fapte 16:25-26)

Aşa lucrează Dumnezeu. În cel mai întunecat ceas al nostru, El vine spre noi peste valuri, ca un înger care a venit în celula lui Petru când s-a ivit ziua execuţiei lui Petru. Şi când a fost gata spânzurătoarea pentru execuţia lui Mardoheu, insomnia împăratului a dus în cele din urmă la acţiunea lui în favoarea poporului favorit al lui Dumnezeu. (vezi Estera 6)

Dragă suflete, s-ar putea să trebuiască să experimentezi tot ce poate fi mai rău înainte să fii eliberat, dar vei fi eliberat! S-ar putea ca Dumnezeu să te facă să aştepţi, dar El Îşi va aminti întotdeauna de promisiunea Lui şi va apare la timp ca să împlinească Cuvântul Lui cel sfânt care nu poate fi desfiinţat. F.B. Meyer

Dumnezeu are o simplitate în felul în care Îşi împlineşte planurile, şi totuşi are resurse potrivite pentru orice dificultate. Credincioşia Lui faţă de copiii Lui care se încred în El este fermă, şi El este neclintit în urmărirea scopurilor Sale. În viaţa lui Iosif, Îl vedem pe Dumnezeu lucrând printr-un om închis împreună cu Iosif, mai târziu printr-un vis, şi în final prin ridicarea lui Iosif din închisoare la poziţia de guvernator. Şi timpul petrecut de Iosif în închisoare i-a dat puterea şi fermitatea de care avea nevoie ca guvernator.

Este întotdeauna mai sigur să te încrezi în metodele lui Dumnezeu şi să trăieşti după ceasul Său. Samuel Dickey Gordon

Dumnezeu în providenţa Sa are o mie de chei cu care deschide o mie de uşi diferite ca să-i salveze pe ai Săi, indiferent cât de disperată ar fi situaţia. Să ne facem cu credincioşie partea noastră, care este pur şi simplu să suferim pentru El, şi să punem partea lui Hristos asupra Lui şi s-o lăsăm acolo. George MacDonald

Dificultatea este de fapt atmosfera din preajma unui miracol, sau a unui miracol în faza lui iniţială. Totuşi dacă este să fie un mare miracol, situaţia înconjurătoare nu va fi doar o dificultate, ci o totală imposibilitate. Şi mâna

copilului Său care se agaţă cu putere de El face dintr-o situaţie disperată o plăcere pentru Dumnezeu.

15 Octombrie

Jert fe le p lăcute lu i Dumnezeu sunt un duh zdrobi t : Dumnezeule , Tu nu di spreţuieş t i o in imă zdrobi tă ş i mâhni tă .

(Psa lmul 51:17)

Oamenii aceia pe care Dumnezeu îi foloseşte cel mai mult ca să-I aducă glorie sunt cei complet zdrobiţi, pentru că jertfa pe care El o acceptă este „o inimă zdrobită şi mâhnită“. Până nu a fost zdrobită puterea naturală a lui Iacov, atunci când „i s-a scrântit încheietura coapsei“ (Geneza 32:25) la Peniel, el nu a ajuns la punctul în care Dumnezeu putea să-l îmbrace cu putere spirituală. Şi până nu a lovit Moise stânca de la Horeb, zdrobindu-i suprafaţa, nu a ţâşnit acea apă proaspătă din ea ca să bea poporul. (vezi Exod 17:6)

Până când cei trei sute de soldaţi ai lui Ghedeon aleşi special nu „au spart ulcioarele pe care le aveau în mână“ (Jud. 7:19), care simbolizau zdrobirea vieţilor lor, nu a strălucit lumina ascunsă a făcliilor, aducând teroare în mijlocul vrăjmaşilor lor. Odată o văduvă săracă a rupt sigiliul de pe singurul vas de untdelemn care i-a mai rămas şi a început să toarne din el, şi Dumnezeu a înmulţit în chip miraculos untdelemnul, pentru ca ea să-şi plătească datoriile şi să aibă din ce trăi. (vezi 2 Împăraţi 4:1-7)

Până nu şi-a riscat Estera viaţa şi s-a lăsat zdrobită sub legile stricte ale curţii unui împărat păgân, ea nu a obţinut favoarea de a-şi salva poporul de la moarte. (vezi Estera 4:16)

Odată Domnul Isus a luat „cinci pâini şi… le-a frânt“ (Luca 9:16) şi pâinea s-a înmulţit şi a hrănit cinci mii de suflete. Chiar prin procesul frângerii pâinilor a avut loc miracolul. Când Maria a spart frumosul ei „vas de alabastru cu mir foarte scump“ (Matei 26:7), distrugând valoarea şi utilitatea lui viitoare, parfumul minunat a umplut casa. Şi când Domnul Isus a lăsat ca trupul Lui preţios să fie zdrobit de spini, de piroane şi de suliţă, viaţa Lui interioară s-a revărsat ca un ocean de apă limpede ca cristalul pentru păcătoşii însetaţi ca să bea şi să trăiască.

Un frumos grăunte de grâu, până nu este îngropat şi zdrobit în pământ prin MOARTE, miezul lui nu încolţeşte, producând sute de alte seminţe sau grăunţe. Şi

aşa a fost întotdeauna în istoria plantelor, a oamenilor şi a întregii vieţi spirituale - Dumnezeu foloseşte LUCRURILE ZDROBITE.

Cei care au fost cuprinşi de puterea Duhului Sfânt şi sunt folosiţi pentru gloria lui Dumnezeu sunt cei care au fost zdrobiţi în finanţele lor, zdrobiţi în voinţa lor proprie, zdrobiţi în ambiţiile lor, zdrobiţi în idealurile lor înalte, zdrobiţi în reputaţia pe care o au în lume, zdrobiţi în dorinţele lor, şi deseori zdrobiţi în sănătatea lor. Da, El îi foloseşte pe cei care sunt dispreţuiţi de lume şi pe cei care par total deznădăjduiţi şi neputincioşi, aşa cum a spus Isaia: „Ologii iau parte la [pradă]“ (Isaia 33:23).

O, zdrobeş te -mi in ima; dar zdrobeş te -o ca pe un ogor Care es te a ra t ş i s fă râmat pen t ru a p r imi g răun ţe le de

grâu ; O, zdrobeş te -o cum sun t zdrob i ţ i mugur i i s ig i l a ţ i de f runze

verz i , Rupe-o , ca să se des facă f loarea aur ie ; Vreau să o fer d ragos tea mea mare lu i S tăpân a l Dragos te i , Lasă par fumul să se îna l ţ e , sparge a labas t ru l . O, zdrobeş te -mi in ima; zdrobeş te -o , Dumnezeu le b i ru i to r , Ca izvoru l e te rn a l v ie ţ i i să se reverse pes te to t ; O, să f i e zdrob i tă ca a tunc i când t runch iur i l e l egate , Rupând lan ţu r i l e rec i , î ş i recâş t igă l iber ta tea ; Şi când dumbrava sacră a min ţ i i înmugureş te sp re v ia ţă , Umple- mă de bucur ie , ca păsăr i l e , ca re cân tă speran ţa lo r ş i b i ru in ţa Ta . Thomas Toke Bunch

16 Octombrie

Să dăm la o parte or ice p iedică ş i păcatul care ne înfăşoară aşa de l esne ş i să a lergăm cu s tăruinţă

în a lergarea care ne s tă îna inte . (Evre i 12:1)

Sunt anumite lucruri care nu sunt păcate în ele însele, dar care tind să ne tragă în jos sau să ne distragă şi devin pietre de poticnire pentru creşterea noastră spirituală. Una din cele mai rele dintre acestea este disperarea sau deznădejdea. O inimă grea este într-adevăr o greutate care cu siguranţă ne va trage în jos în sfinţenia şi utilitatea noastră.

Eşecul copiilor lui Israel de a intra în Ţara Promisă a început cu plângerile lor, sau aşa cum o spune Cuvântul: „Toţi copiii lui Israel au cârtit“ (Num. 14:2). S-ar putea să fi început cu o slabă dorinţă de a se plânge şi de a fi nemulţumit, dar ei au lăsat-o să continue până a înflorit şi a rodit într-o totală răzvrătire şi ruină.

Nu trebuie să ne îngăduim niciodată libertatea de a ne îndoi de Dumnezeu sau de dragostea şi credincioşia Lui eternă faţă de noi în toate. Putem hotărî să ne împotrivim îndoielii cu toată voinţa noastră aşa cum facem împotriva oricărui alt păcat. Apoi, dacă stăm neclintiţi, refuzând să ne îndoim, Duhul Sfânt va veni în ajutorul nostru, dându-ne credinţa lui Dumnezeu şi încununându-ne cu victorie.

Este foarte uşor să cădem în obiceiul de a ne îndoi, îngrijorându-ne, întrebându-ne dacă nu cumva ne-a părăsit Dumnezeu, şi gândindu-ne că după toate prin câte am trecut, speranţele noastre vor sfârşi în neîmplinire. Dar hai să refuzăm să fim descurajaţi şi nefericiţi! Hai „să privim ca o mare bucurie“ (Iacov 1:2), chiar şi când nu simţim nici o fericire. Haideţi să ne bucurăm prin credinţă, printr-o hotărâre fermă, şi socotind pur şi simplu că este adevărat, şi vom vedea că Dumnezeu va face lucrul acesta real pentru noi. selectat

Diavolul are două şiretlicuri foarte abile. Primul este să ne ispitească să devenim descurajaţi, pentru că atunci suntem înfrânţi şi de nici un folos altora, cel puţin pentru o vreme. Celălalt este să ne ispitească să ne îndoim, prin aceasta rupând legătura credinţei care ne uneşte cu Tatăl. Deci să fim atenţi! Să nu fim înşelaţi în nici un fel. G. E. M.

Îmi place să-mi cultiv spiritul de fericire! El îmi acordează din nou sufletul şi mi-l menţine într-o armonie atât de perfectă că Satan se teme s-o atingă. Corzile sufletului meu devin atât de vibrante şi pline de energie cerească încât îşi ia degetele diabolice de pe mine şi se duce în altă parte! Satan este întotdeauna prudent să intervină la mine când inima mea este plină de fericirea şi bucuria Duhului Sfânt.

Planul meu este pur şi simplu să-mi păzesc duhul de tristeţe aşa cum în mod normal mă păzesc de Satan, dar din nefericire nu reuşesc întotdeauna. Ca şi diavolul însuşi, tristeţea stă înaintea mea când sunt pe autostrada utilităţii. Şi stă faţă-n faţă cu mine până când bietul meu suflet devine trist şi amărât! De fapt, tristeţea decolorează totul în jurul meu şi produce o paralizie mentală. Nu mă mai interesează nimic, planurile de viitor par acoperite de nori în întuneric, şi sufletul meu îşi pierde toate aspiraţiile şi puterea!

Un credincios în vârstă a spus odată: „Voioşia în credinţa noastră face ca orice act de slujire să fie făcut cu plăcere, şi niciodată nu înaintăm atât de repede în chemarea noastră spirituală ca atunci când suntem purtaţi pe aripile fericirii. Tristeţea, însă, retează aceste aripi sau, folosind o altă analogie, face să cadă roţile de la carul slujirii noastre. Carul nostru devine atunci asemenea carelor egiptenilor la Marea Roşie, târându-se cu greu pe osie şi încetinind progresul nostru“.

17 Octombrie

În ce mă pr iveş te , departe de mine gândul să mă laud cu

al tceva decât cu crucea Domnului nos tru Isus Hris tos , prin care lumea es te răs t igni tă fa ţă de mine ,

ş i eu fa ţă de lume. (Galateni 6 :14)

Ei erau oameni care trăiau pentru ei înşişi. Speranţele, promisiunile şi visele

lor încă îi stăpâneau, dar Domnul a început să le împlinească rugăciunile. Au cerut o inimă plină de pocăinţă şi s-au predat pe ei înşişi cu bucuria de a plăti orice preţ pentru ea, şi El le-a trimis necaz. Ei au cerut puritate, şi El le-a trimis pe neaşteptate suferinţă. Ei au cerut blândeţe, şi El le-a zdrobit inimile. Ei au cerut să fie morţi faţă de lume, şi El le-a omorât toate speranţele vieţii lor. Ei au cerut să fie făcuţi asemenea Lui, aşa că El i-a pus în foc şi „va şedea, va topi şi va curăţi argintul“ (Mal. 3:3), până când ei vor putea să reflecte imaginea Lui. Ei au cerut să-i ajute să poarte crucea Lui, şi totuşi când El le-a înmânat-o, ea le-a tăiat şi le-a zdrelit mâinile.

Ei n-au înţeles pe deplin ce cereau, dar El i-a luat pe cuvânt şi le-a dat tot ce au cerut. Ei nu erau siguri dacă să-L urmeze de la mare distanţă sau să se apropie de El. O teamă şi o groază a pus stăpânire pe ei, ca Iacov la Betel când a visat „o scară … al cărei vârf ajungea până la cer“ (Gen. 28:12), sau ca Elifaz „în clipa când vedeniile de noapte frământă gândul“ (Iov 4:13), sau ca ucenicii când „plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh“ (Luca 24:37) şi nu realizau că era

Domnul Isus. Ucenicii erau aşa de plini de frică, încât ar fi vrut să-L roage fie să Se depărteze de ei fie să-Şi ascundă gloria.

Au găsit că este mai uşor să asculţi decât să suferi, să lucrezi decât să te dai bătut, şi să porţi crucea decât să atârni pe ea. Dar acum ei nu mai puteau să dea înapoi, pentru că ajunseseră prea aproape de crucea nevăzută a vieţii spirituale, şi virtuţile ei îi străpunseseră prea adânc. Şi Domnul împlinea această promisiune a Lui pentru ei: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii“ (Ioan 12:32).

Acum în sfârşit a venit şi oportunitatea lor. Mai înainte ei doar auziseră despre mister, dar acum l-au simţit. El Şi-a aţintit ochii plini de dragoste asupra lor, aşa cum Şi-i aţintise asupra Mariei şi a lui Petru, aşa încât ei n-au putut decât să-L urmeze. Şi puţin câte puţin, din când în când, cu scurte licăriri de lumină, misterul crucii Lui a strălucit peste ei. Ei L-au văzut „înălţat de pe pământ“, şi au privit gloria care radia din rănile suferinţei Lui sfinte. Pe când se uitau la El, s-au apropiat de El şi au fost schimbaţi în asemănarea Lui. Numele Său a strălucit atunci prin ei, pentru că El trăia în ei. Viaţa lor din momentul acela a fost o viaţă de inexprimabilă părtăşie numai cu El sus. Ei erau bucuroşi să trăiască fără posesiunile pe care alţii le aveau şi pe care ar fi putut şi ei să le aibă, ca să nu fie ca ceilalţi, ci să semene mai mult cu El.

Aceasta este descrierea tuturor celor care de-a lungul veacurilor „urmează pe Miel oriunde merge El“ (Apoc. 14:4). Dacă ar fi ales în mod egoist pentru ei înşişi, sau dacă prietenii lor ar fi ales pentru ei, atunci ar fi făcut alte alegeri. Vieţile lor ar fi strălucit mai mult aici pe pământ, dar mai puţin glorios în împărăţia Lui. Moştenirea lor ar fi fost aceea a lui Lot, nu a lui Avraam. Şi dacă s-ar fi oprit pe drum sau dacă Dumnezeu Şi-ar fi luat mâna de pe ei, lăsându-i să se rătăcească, ce ar fi pierdut ei? Ce drepturi ar fi pierdut ei la învierea lor?

Şi totuşi Dumnezeu i-a întărit şi i-a protejat, chiar şi de ei înşişi. Deseori, în îndurarea Lui i-a susţinut când erau în pericol să alunece şi să cadă. Şi chiar în viaţa aceasta, ei ştiau că tot ce făcea El era bine făcut. Ştiau că era bine să suferi în viaţa aceasta ca să împărăţeşti în cea viitoare; să rabzi crucea aici jos, ca să porţi cununa acolo sus; şi să ştii că nu voia lor, ci voia Lui s-a făcut în ei şi prin ei.

Anonim

18 Octombrie

Să ş t i i hotărât că sămânţa ta va f i s tră ină într -o ţară , care nu va f i a e i ; aco lo va f i robi tă…timp de patru sute de

ani . Dar…pe urmă va i eş i de aco lo cu mari bogăţ i i .

(Geneza 15:13-14)

Pot fi sigur că parte din binecuvântarea promisă a lui Dumnezeu pentru mine este întârziere şi suferinţă. Întârzierea din timpul vieţii lui Avraam care părea să pună promisiunea lui Dumnezeu foarte departe de împlinire a fost atunci urmată de întârzierea aparent fără sfârşit experimentată de urmaşii lui Avraam. Dar a fost într-adevăr doar o întârziere - promisiunea s-a împlinit, pentru că în cele din urmă ei au ieşit „de acolo cu mari bogăţii“.

Dumnezeu mă va testa cu întârzieri, şi împreună cu întârzierile va veni suferinţa. Şi totuşi prin toate acestea promisiunea lui Dumnezeu stă în picioare. Am noul Lui legământ în Hristos, şi promisiunea Lui sfântă pentru orice binecuvântare mai mică de care am nevoie. Întârzierile şi suferinţa fac parte de fapt din binecuvântările promise, deci am să-L laud pentru ele astăzi. Am să fiu tare, o să-mi îmbărbătez inima şi voi nădăjdui în Domnul! (vezi Psalmul 27:14).

Charles Gallaudet Trumbull N-ai primit încă răspuns la rugăciunea pe care au rost i t -o buzele

tale În agon ia in imi i în aceş t i an i mul ţ i ? Începe c red in ţa să s l ăbească? Se duce speran ţa? Şi c rez i că toa te l acr imi le t a le cad în zadar? Să nu spu i că Ta tă l nu ţ i -a auz i t rugăc iunea ; Dorin ţa t a se va împl in i cândva , undeva . N-a i p r imi t încă răspuns? Nu, să nu spu i că nu s - a aproba t ; Poate că lucra rea t a n -a fos t încă împl in i t ă în în t reg ime. Lucrarea a început când ai rost i t pentru prima dată rugăciunea

ta , Ş i Dumnezeu va t e rmina ce a începu t . Dacă ve i menţ ine t ămâia a rzând aco lo , Ve i vedea g lo r ia Lu i cândva , undeva . N-a i p r imi t încă răspuns? Cred in ţa nu poa te rămâne fă ră

răspuns , P ic ioare le e i sun t b ine în f ip te în S tânca ; În mi j locu l ce lo r mai v io len te fu r tun i ea rămâne ne în f r i ca tă ,

Şi nu se c la t ină n ic i înain tea şocu lu i ce lu i mai pu te rnic tune t .

Ea ş t i e că Omnipo ten ţa a auz i t rugăc iunea e i , Şi s t r igă : „Se va face“ - cândva , undeva . Ophelia G. Browning

19 Octombrie

Chivotul l egământului Domnulu i a porni t îna intea lor . (Numeri 10:33)

Dumnezeu uneori ne influenţează printr-o simplă atingere sau printr-un

sentiment, dar noi nu ne luăm după sentimente. Dacă atingerea este de la El, atunci El ne va da suficiente dovezi ca s-o confirme dincolo de cea mai mică îndoială.

Gândeşte-te la frumoasa poveste a lui Ieremia, când a simţit că Dumnezeu îl îndeamnă să cumpere ogorul de la Anatot. El nu a acţionat după sentimentul lui iniţial, ci a aşteptat ca Dumnezeu să-Şi împlinească deplin cuvintele faţă de el înainte de a trece la acţiune. Apoi, odată ce vărul lui a venit la el, aducând dovada exterioară a poruncii lui Dumnezeu prin faptul că i-a făcut o propunere de cumpărare, el a răspuns şi a zis: „Am cunoscut că era cuvântul Domnului“ (Ieremia 32:8).

Ieremia a aşteptat până când Dumnezeu a confirmat sentimentul lui printr-un act providenţial, şi apoi a lucrat având o viziune clară a faptelor, pe care Dumnezeu putea de asemenea să le folosească ca să-i convingă şi pe alţii. Dumnezeu doreşte să acţionăm numai după ce am primit gândul Lui cu privire la o anumită situaţie. Nu trebuie să ignorăm glasul personal al Păstorului care ne vorbeşte, ci la fel ca Pavel şi însoţitorii lui la Troa (vezi Fapte 16:6), trebuie să ascultăm şi totodată să analizăm lucrarea Lui providenţială în împrejurările noastre, ca să aflăm tot gândul Domnului. A. B. Simpson

Oriunde arată degetul lui Dumnezeu, mâna Lui va deschide un

drum. Niciodată să nu spui în inima ta ce vei face sau ce nu vei face, ci să aştepţi

până când îţi descoperă Dumnezeu calea Sa pentru tine. Cât timp această cale este ascunsă, e clar că nu este nevoie să acţionezi şi că El Însuşi este răspunzător pentru toate consecinţele ţinerii tale pe loc exact acolo unde eşti. selectat

Căci Dumnezeu pe că i necunoscute de no i , Î i va conduce pe a i Să i .

20 Octombrie

Şi pacea lu i Dumnezeu , care în trece or ice pr icepere , vă va păz i in imi le ş i gânduri le în Hris tos I sus .

(Fi l ipeni 4 :7)

Există o parte a mării cunoscută ca „perna mării“. Ea se află sub suprafaţa care este agitată de furtuni şi bătută de vânturi. Este la o adâncime atât de mare încât este o parte a mării care nu se mişcă niciodată. Când fundul oceanului în aceste locuri adânci este dragat de rămăşiţele plantelor şi animalelor, se descoperă dovada că au rămas complet nemişcate timp de sute, dacă nu chiar mii, de ani.

Pacea lui Dumnezeu este un calm etern ca perna mării. Ea se află atât de adânc în inima omului încât nici o dificultate sau tulburare exterioară n-o poate ajunge. Şi oricine intră în prezenţa lui Dumnezeu devine părtaş al acestui calm netulburat şi de netulburat. Arthur Tappan Pierson

Când vân tur i l e vu iesc pes te suprafa ţa oceanu lu i , Şi va lu r i l e se a runcă să lba t i ce cu un muget fu r ios , Se spune că jos în adânc sub ag i ta ţ i a să lba t i că , Acea l in i ş t e p l ină de pace domneş te veşn ic . Jos , jos în adânc , zgomotu l fu r tun i lo r amuţeş te , Şi va lu r i l e a rg in t i i sun t mereu l in i ş t i t e , Şi n ic i o fu r tună , o r i câ t de fu r ioasă sau de v io len tă , Nu tu lbură Saba tu l ace le i adânc imi a măr i i . Deci pen t ru in ima care cunoaş te d ragos tea Ta , o , Ta tă , Exis tă un t emplu veşn ic s fân t , Şi toa te voc i l e mânioase a le v ie ţ i i ca re necă jesc Mor în l in i ş t ea tăcu tă de l a uşa e i p l ină de pace . Depar te , depar te de to t , s t r igă te le de lup tă amuţesc ,

Şi gândur i p l ine de iub i re apar mereu paşn ice , Şi n ic i o fu r tună , o r i câ t de fu r ioasă sau de v io len tă , Nu tu lbură su f le tu l care locu ieş te , o , Doamne, în Tine . Harriet Beecher Stowe Pelerinul a fost dus într-o cameră mare de sus care privea spre răsărit. Şi

numele camerei era Pace. din Călătoria creştinului

21 Octombrie

Şt im, în adevăr , că , dacă se des face casa pământească a cortului nos tru trupesc , avem o c lădire în cer de la

Dumnezeu , o casă , care nu es te făcută de mână, c i es te veşnică .

(2 Corinteni 5 :1)

Proprietarul casei în care am locuit mulţi ani m-a anunţat că n-are de gând să facă nimic ca s-o repare. El m-a sfătuit de asemenea să mă pregătesc să mă mut.

La început aceasta n-a fost o veste foarte bună. În multe privinţe zona era foarte plăcută, şi chiar dacă starea casei era evident în declin, era totuşi o casă foarte drăguţă. Însă o privire mai atentă mi-a arătat că şi un vânt uşor o putea clătina şi mişca, şi fundaţia ei nu era suficient de sigură. De aceea am început să mă pregătesc de mutare.

Pe când mă gândeam la mutare, e ciudat cât de repede s-a transferat interesul meu spre viitoarea mea casă nouă într-o altă ţară. Am consultat hărţi şi am studiat rapoarte despre locuitorii ei. Şi cineva care a venit de acolo în vizită mi-a spus că că e frumoasă de nedescris şi că nu se poate spune în cuvinte ce a auzit acolo. El a spus că pentru a face o investiţie acolo, a pierdut tot ce avea aici, şi totuşi se bucură de ceea ce alţii numesc sacrificiu. Un alt om, a cărui dragoste pentru mine s-a dovedit prin cel mai greu test posibil, acum locuieşte acolo. El mi-a trimis câţiva ciorchini din cei mai delicioşi struguri pe care i-am mâncat vreodată, şi după ce i-am gustat totul aici părea fără gust.

De câteva ori am mers la marginea râului care formează graniţa dintre aici şi acolo şi am dorit fierbinte să fiu cu cei care cântă laude Împăratului din partea cealaltă. Mulţi dintre prietenii mei s-au mutat dincolo de acest râu, dar înainte să plece de aici au vorbit despre a-i urma pe ei mai târziu. Am văzut zâmbetul de pe

feţele lor când au dispărut din faţa ochilor mei. Aşa că de fiecare dată când sunt rugat să fac o nouă investiţie aici, acum răspund: „Eu mă pregătesc să mă mut“.

selectat Cuvintele Domnului Isus în ultimele Sale zile pe pământ exprimă viu dorinţa

Lui de a Se duce „la Tatăl“ (Ioan 16:28). Noi, ca popor al Său, avem de asemenea o viziune a ceva ce este mult dincolo de dificultăţile şi dezamăgirile vieţii acesteia şi călătorim spre împlinire, spre desăvârşire şi spre o viaţă îmbelşugată. Şi noi ne ducem „la Tatăl“. O mare parte din noua noastră casă este încă neclară pentru noi, dar două lucruri sunt sigure. „Casa Tatălui“ nostru (Ioan 14:2) este casa noastră. Şi ea este în prezenţa Domnului. Ca şi credincioşi, ştim şi înţelegem că toţi suntem călători şi nu avem o locuinţă permanentă în această lume. R. C. Gillie

Păsăre le le se înc red în Dumnezeu , căc i e le zboară cân tând Din pădur i l e nord ice unde ba t vân tur i l e toamnei , St răbă tând cu c red in ţă vo ioasă căra rea lo r nemarca tă Spre ţ inu tu r i l e de cân tec a le ver i i , îndepăr ta te ş i

necunoscu te . Să mergem cân tând dec i , să nu mergem p lângând: În t rucâ t sun tem s igur i că z i l e le noas t re sun t în mâna

Lui , De ce să p lângem, ş i să ne t emem, ş i s -o numim moar te? Este doar un zbor sp re o Ţară a Ver i i .

22 Octombrie

Moise păş tea turma socrului său Ietro , preotul Madianului . Odată a mânat turma până dinco lo de pust ie , ş i a a juns la munte le lu i Dumnezeu, la Horeb.

Îngerul Domnului i S-a arătat într -o f lacără de foc , care i eşea d in mij locul unui rug .

(Exod 3:1-2)

Viziunea Îngerului Domnului a venit la Moise în timp ce era implicat în munca lui de fiecare zi. Exact acesta este locul în care Îi place Domnului să dea revelaţiile Sale. El caută un om care merge pe un drum obişnuit, şi „deodată [străluceşte] o lumină din cer în jurul lui“ (Fapte 9:3). Şi „o scară rezemată de

pământ“ (Geneza 28:12) poate să ajungă din piaţă în cer, transformând o viaţă de rob în una de har.

Preaiubite Tată, ajută-mă să Te aştept în timp ce călătoresc pe drumul obişnuit al vieţii. Nu cer experienţe senzaţionale. Să ai părtăşie cu mine în munca şi slujirea mea de fiecare zi, şi să fii însoţitorul meu când fac o călătorie obişnuită. Şi lasă viaţa mea umilă să fie transformată de prezenţa Ta.

Unii creştini cred că ei trebuie să fie întotdeauna pe piscul bucuriei şi revelaţiei extraordinare, dar nu aceasta este calea lui Dumnezeu. Acele vremuri de înaltă spiritualitate şi minunată comunicare cu lumea nevăzută nu ne-au fost promise nouă, ci o viaţă de zi cu zi în comuniune cu El ne-a fost promisă nouă. Şi aceasta ne este de ajuns, pentru că El ne va da acele vremuri de excepţională revelaţie dacă lucrul acesta este bun pentru noi.

Numai trei ucenici au fost lăsaţi să vadă Transfigurarea, şi tot aceştia trei au experimentat şi întunericul din Ghetsimani. Nimeni nu poate rămâne pe muntele favorii pentru totdeauna, pentru că sunt responsabilităţi în vale. Hristos Şi-a împlinit lucrarea vieţii Lui nu în glorie, ci în vale, şi acolo a fost El cu adevărat şi în mod deplin Mesia.

Valoarea viziunii şi gloria care o însoţeşte este darul ei de a ne echipa pentru slujire şi răbdare. selectat

23 Octombrie

Din toate bunel e cuv inte pe care l e ros t i se pr in robul Său Moise ,

n ic i unul n-a rămas ne împl in i t . (1 Împăraţ i 8 :56)

Într-o zi vom înţelege că Dumnezeu are un motiv în spatele fiecărui nu pe care

ni-l dă în timpul vieţii noastre. Şi totuşi, chiar şi în viaţa aceasta, El întotdeauna ne recompensează. Când oamenii lui Dumnezeu sunt îngrijoraţi şi preocupaţi că rugăciunile lor nu sunt ascultate, cât de des nu L-am văzut pe El lucrând ca să le răspundă într-un mod cu mult mai minunat! Prindem ocazional câte o licărire din aceasta, dar revelaţia completă n-o vom vedea decât mai târziu.

Dacă Dumnezeu spune da l a rugăc iunea noas t ră , d ragă in imă , Şi lumina soare lu i es te aur ie , ce ru l es te a lbas t ru , În t imp ce d rumul ne ted ne cheamă pe mine ş i pe t ine ,

Şi cân tecu l păsăre le lo r răsună când mergem pe d rum, Când ne opr im să cu legem f lo r i l e de l a p ic ioare le noas t re , Când poposim să bem d in i zvoare le pe care l e în tâ ln im, Fer ic i t ă , to t mai fe r i c i t ă , că lă to r ia noas t ră va f i , Dacă Dumnezeu spune da l a rugăc iunea noas t ră , d ragă in imă . Dacă Dumnezeu spune nu l a rugăc iunea noas t ră , d ragă in imă , Şi nor i i a t â rnă g re i ş i în tuneca ţ i ş i sumbr i ; Dacă p ie t re le co l ţu roase împied ică ş i b lochează ca lea , În t imp ce vân tur i l e apr ige ne pă t rund ş i ne în ţeapă cu f r ig ; Totuş i , d raga mea , es te o casă l a capă tu l că lă to r ie i , Şi aces tea sun t încercăr i l e pe care Ta tă l l e t r imi te Ca să ne s t rângă ca pe n i ş te o i în s t au lu l Său ceresc , Dacă Dumnezeu spune nu l a rugăc iunea noas t ră , d ragă in imă . Dacă am avea credinţa de a nu ne grăbi să facem anumite lucruri, ci de a tăcea

înaintea Domnului şi a nădăjdui în El (Psalmul 37:7) - aşteptând explicaţia Lui completă, care nu va fi descoperită decât la venirea din nou a Domnului Isus Hristos! Când a luat Dumnezeu ceva de la un om fără să-i dea înapoi cu mult mai mult? Şi totuşi ce am zice noi dacă El nu ne-ar da înapoi imediat ceea ce ne-a luat? Este ziua de astăzi singura Lui zi de lucru? Are El planuri şi dincolo de această mică lume a noastră? Poate El să lucreze şi dincolo de moartea noastră, sau uşa mormântului nu se deschide spre nimic altceva decât spre întuneric infinit şi tăcere eternă?

Chiar dacă ne limităm gândirea numai la această viaţă, este adevărat că Dumnezeu nu atinge niciodată inima cu o încercare dacă nu intenţionează să ne dea un dar mai mare sau o binecuvântare plină de compasiune. Omul care ştie să aştepte a crescut până la un nivel excepţional în harul lui Dumnezeu. selectat

Când gerur i l e sun t în va le , Şi p i scur i l e munţ i lo r sunt că run te , Şi ce le mai f rumoase f lo r i sun t degera te , Şi pomi i în f lo r i ţ i mor , Un Tată iub i to r ne şop teş te : „Toate aces tea v in d in mâna Mea“; Fer ic i t eş t i tu dacă t e încrez i Când nu po ţ i să -nţe leg i . Dacă , după an i de t rudă , Avuţ ia t a zboară Şi rămâi cu mâin i l e goa le , Şi păru l t ău încărun ţeş te ,

Adu- ţ i amin te a tunc i că Ta tă l t ău Stăpâneş te marea ş i pământu l ; Fer ic i t eş t i tu dacă t e încrez i Când nu po ţ i să -nţe leg i . selectat

24 Octombrie

Iată , te fac o sanie ascuţ i tă , nouă de to t , cu mul ţ i d inţ i . ( I sa ia 41:15)

Pe la începutul secolului al XX-lea, o bară de oţel valora cam 5 dolari. Însă

dacă era forjată în potcoave de cai, valora 10 dolari; dacă era transformată în ace, valoarea ei era de 350 de dolari; dacă era folosită pentru fabricarea lamelor de bricege mici, valoarea ei era de 32000 de dolari; dacă era transformată în arcuri pentru ceasuri, valoarea ei creştea la 250000 de dolari. Ce lovituri a trebuit să îndure bara de oţel ca să ajungă să valoreze atât de mult! Dar cu cât era mai mult modelată, lovită cu ciocanul, trecută prin foc, bătută, presată şi şlefuită, cu atât valoarea ei era mai mare.

Putem folosi această analogie ca să ne amintim să fim liniştiţi, tăcuţi şi îndelung-răbdători, pentru că cei care suferă cel mai mult aceia rodesc cel mai mult. Şi prin durere obţine Dumnezeu cel mai mult de la noi, pentru gloria Sa şi pentru binecuvântarea altora. selectat

O, dă robu lu i Tău răbdarea de a f i l in i ş t i t , Şi de a supor ta vo ia Ta ; Cura ju l de a r i sca to tu l pe b ra ţu l Tău Care nu- i va face rău ; În ţe lepc iunea care n ic ioda tă nu mă va l ăsa să mă aba t De l a ca lea mea; Dragos tea care acum mă îndurerează , dar to tuş i ş t i e ce l mai

bine Când t rebu ie să mă od ihnesc . Viaţa noastră este foarte misterioasă. De fapt, ar fi cu totul inexplicabilă dacă

nu am crede că Dumnezeu ne pregăteşte pentru evenimente şi lucrări care stau nevăzute dincolo de vălul lumii eterne - unde duhurile care sunt ca oţelul călit vor fi chemate pentru o slujbă specială.

Cu cât sunt mai ascuţite cuţitele Meşterului, cu atât este mai fină şi mai frumoasă lucrarea Lui.

25 Octombrie

Până acum n -aţ i cerut n imic în Numele meu: cereţ i , ş i veţ i căpăta ,

pentru ca bucur ia voastră să f i e depl ină . ( Ioan 16:24)

În timpul războiului civil din America, un om avea un fiu care s-a înrolat în

armata Uniunii. Tatăl era bancher, şi cu toate că şi-a dat consimţământul pentru fiul său, parcă i se rupea inima să-l lase să plece.

Odată ce fiul său a plecat, a devenit foarte interesat de situaţia soldaţilor, şi ori de câte ori vedea unul în uniformă, îl îndrăgea pe loc, gândindu-se la băiatul lui drag. Deseori, neglijându-şi afacerile, îşi petrecea timpul şi-şi cheltuia banii având grijă de soldaţii care se întorceau acasă invalizi. Prietenii lui s-au rugat de el să nu-şi neglijeze afacerile în felul acesta, petrecând atât de mult timp şi irosind atâta energie cu soldaţii. Aşa că s-a hotărât să renunţe la tot, ascultând de sfatul prietenilor lui.

Însă, după ce a luat această decizie, un tânăr soldat de rând într-o uniformă decolorată şi uzată a păşit în bancă. Puteai să-ţi dai seama uşor după rănile de pe faţa şi mâinile lui că fusese într-un spital de campanie al armatei. Sărmanul tânăr se scotocea în buzunar căutând ceva, când l-a văzut bancherul. Înţelegând uşor scopul pentru care intrase acel tânăr în bancă, a spus soldatului: „Dragul meu, nu te pot ajuta astăzi. Sunt extrem de ocupat. Va trebui să mergi la cartierul general al armatei, unde ofiţerii vor avea grijă de tine“.

Bietul soldat rănit stătea încă acolo, părând să nu fi înţeles bine ce i s-a spus. El a continuat să se scotocească prin buzunare şi în sfârşit a scos o bucată de hârtie murdară. A întins pagina plină de noroi înaintea bancherului, care a citit următoarele cuvinte scrise cu creionul:

Dragă tată, Acesta este unul din prietenii mei, care a fost rănit în ultima bătălie şi vine la

tine direct de la spital. Te rog, primeşte-l ca pe mine însumi. Charlie

Toate hotărârile anterioare ale bancherului de a se ocupa numai de afacerile lui în loc să se ocupe de soldaţi s-au volatilizat repede. L-a luat pe tânăr cu el în magnifica lui casă şi i-a dat camera lui Charlie şi l-a pus la masă. L-a îngrijit până când hrana, odihna şi dragostea i-au redat sănătatea, şi apoi l-a trimis înapoi la locul lui de serviciu ca să-şi rişte din nou viaţa pentru steagul ţării. selectat

Vei vedea acum ce voi face. Exod 6:1

26 Octombrie

S-a sui t pe munte să Se roage , s ingur la o parte . Se înoptase , ş i El era s ingur aco lo .

(Mate i 14:23)

Hristos Isus, în umanitatea Lui, simţea nevoia unei solitudini totale - nevoia de a fi complet singur, singur cu El Însuşi. Fiecare dintre noi ştie cât de epuizantă poate fi interacţiunea neîntreruptă cu alţii şi cum ne consumă ea energia. Ca om, Domnul Isus ştia aceasta şi simţea nevoia să fie singur ca să-Şi refacă puterea. Solitudinea era de asemenea importantă pentru El ca să realizeze deplin înalta Lui chemare, slăbiciunea Lui umană şi dependenţa Lui totală de Tatăl Său.

Ca şi copii ai lui Dumnezeu, cu cât mai mult avem noi nevoie de momente de totală solitudine - momente în care să ne ocupăm cu realităţile spirituale ale vieţii şi să fim singuri cu Dumnezeu Tatăl. Dacă a fost vreodată cineva care se putea lipsi de momentele speciale de solitudine şi părtăşie, acesta era Domnul nostru. Şi totuşi nici El nu putea să-Şi menţină toată puterea şi tăria Lui pentru lucrarea Lui şi părtăşia Lui cu Tatăl fără momentul Lui de linişte. Dumnezeu doreşte ca fiecare slujitor al Său să înţeleagă şi să-şi însuşească această practică binecuvântată, ca biserica Lui să ştie cum să-şi înveţe copiii să recunoască acest înalt şi sfânt privilegiu, şi ca fiecare credincios să realizeze importanţa de a avea un timp petrecut numai cu Dumnezeu singur.

O, gândul de a-L avea pe Dumnezeu în totul numai pentru mine şi să ştiu că Dumnezeu mă are în totul numai pentru El! Andrew Murray

Lamartine, primul dintre poeţii francezi romantici şi un scriitor al secolului al XIX-lea, într-una din cărţile sale a scris despre mama lui care avea un loc retras în grădină unde petrecea o oră în fiecare zi. El povestea că nimeni n-a visat vreodată să-i tulbure liniştea nici măcar o clipă din ora aceea. Pentru ea, acolo era grădina sfântă a Domnului.

Ce păcat de acei oameni care nu au o astfel de ţară Beula! (vezi Isaia 62:4). Domnul Isus a spus: „Intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te“ (Matei 6:6), pentru că numai într-o solitudine liniştită putem prinde adevărurile profunde şi misterioase care curg din esenţa lucrurilor pe care Dumnezeu le îngăduie să intre în viaţa noastră.

O meditaţie

Suflete al meu, caută să fii singur cu Hristos! Scriptura spune: „Când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile“ (Marcu 4:34). Nu te mira de adevărul acestui verset, pentru că poate fi adevărat şi în viaţa ta. Dacă doreşti să ai înţelegere, atunci dă drumul mulţimii, aşa cum a făcut Domnul Isus. (vezi Matei 14:22) Lasă-i „să iasă afară, unul câte unul“ până când „Isus [rămâne] singur“ (Ioan 8:9) cu tine. Te-ai imaginat vreodată ca ultimul om care a rămas pe pământ, sau ca singurul om rămas în întregul univers?

Dacă tu ai fi singurul om care a rămas în univers, singurul tău gând ar fi: „Dumnezeu şi eu …! Dumnezeu şi eu …!“ Şi totuşi El este deja la fel de aproape de tine ca în cazul acesta. El este la fel de aproape ca şi cum nici o inimă în afară de a Lui şi a ta nu ar mai bate în acest spaţiu infinit.

O, suflete al meu, practică această solitudine! Dă drumul mulţimii! Practică liniştea inimii tale! Practică măreţul cântec „Dumnezeu şi eu! Dumnezeu şi eu!“ Nu lăsa pe nimeni să se interpună între tine şi îngerul tău luptător! Vei primi conştiinţa păcatului dar şi iertarea, când Îl vei întâlni pe Domnul Isus singur!

George Matheson

27 Octombrie

Toate ta lazuri le ş i va lur i l e Tale trec pes te mine . (Psa lmul 42:7)

Sunt va lu r i l e LUI , ch ia r dacă se sparg pes te no i , Ascunzând fa ţa Lu i în s t rop i înăbuş i to r i ş i spumă; Sau l ine ş i sc l ip i toare , în t ind o cărare îna in tea noas t ră , Şi sp re l imanul nos t ru ne duc în s iguran ţă acasă . Sunt valurile LUI, chiar dacă pentru mângâierea şi siguranţa

noastră El umblă pe e le , po to l ind toată f r i ca noas t ră ;

Sau la s t r igă te le noas t re nu v ine n ic i un a ju to r , n ic i un răspuns ,

Şi în t ăcerea s ingura t i că nu es te n imeni pe-aproape . Sunt va lu r i l e LUI , ch ia r dacă ne l up tăm d in g reu P r in va lu r i l e mânate de fu r tuna care nu se mai opreş te , În t imp ce un adânc cheamă un a l t adânc cu zgomot mare ; Sau la cuvân tu l Lu i e le se l in i ş t esc în pace . Sun t va lu r i l e LUI , ch ia r dacă El l e despar te , Făcându -ne să mergem pe usca t aco lo unde au curs

ape le ; Sau lasă t a lazur i l e tumul toase să se r id ice în ju ru l nos t ru , Aruncându-se nes tân jen i t e pes te s inguru l nos t ru d rum. Sunt va lu r i l e LUI , ş i El ne conduce p r in e le ; Aşa ne -a p romis , aşa va f ace d ragos tea Lu i . Păzindu -ne ş i conducându -ne , că lăuz indu -ne ş i sus ţ inându -

ne , Până în portul Său sigur, El ne va ajuta să trecem cu bine

prin toate. Annie Johnson Flint Stai neclintit în locul în care Domnul tău drag te-a pus, şi fă tot ce poţi acolo.

Dumnezeu ne trimite încercări sau teste, şi pune viaţa înaintea noastră ca un adversar faţă către faţă. Prin greutatea unui conflict serios El Se aşteaptă ca noi să creştem puternici. Copacul plantat acolo unde vânturile puternice îi îndoaie ramurile şi-i apleacă trunchiul, deseori aproape să fie rupt, este de obicei mai puternic înrădăcinat decât un copac care creşte într-o vale ferită unde furtunile nu aduc niciodată nici o solicitare şi nici o încordare.

Acelaşi lucru este adevărat şi în viaţa omului. Caracterul cel mai puternic şi cel mai minunat creşte în condiţii vitrege. selectat

28 Octombrie

Dar Dumnezeu , care es te bogat în îndurare , pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubi t ,

măcar că eram morţ i în greşe l i l e noastre , ne-a adus la v ia ţă împreună cu Hris tos…

E l ne-a înv iat împreună ş i ne -a pus să şedem împreună în locur i le cereş t i , în Hris tos I sus .

(Efeseni 2 :4 -6)

Acesta este locul nostru legitim - „să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus“, însă să şedem liniştiţi. Dar ce puţini dintre noi experimentează efectiv lucrul acesta! De fapt, cei mai mulţi dintre noi credem că este imposibil să stai liniştit „în locurile cereşti“ în timp ce ne trăim viaţa de zi cu zi într-o lume atât de agitată.

O, noi credem că ar fi posibil să vizităm aceste „locuri cereşti“ duminicile sau când şi când în momentele de mare elocvenţă spirituală sau laudă, dar să fii efectiv „aşezat“ acolo toată ziua, în fiecare zi, este cu totul altceva. Şi totuşi reiese clar din Scripturi că aşa trebuie să fie nu numai duminicile, ci în fiecare zi din săptămână.

Un duh liniştit este de mare preţ când întreprinde activităţi în afară. Nimic nu împiedică mai mult lucrarea forţelor spirituale nevăzute ale lui Dumnezeu, de care depinde cu adevărat succesul nostru în toate, ca un duh neliniştit şi tulburat.

Există o putere imensă în linişte. Un mare credincios a spus odată: „Toate lucrurile vin la cel care ştie să se încreadă şi să stea liniştit“. Acest fapt este bogat în semnificaţii, şi o înţelegere reală a lui va schimba mult felul nostru de a lucra. În loc să continuăm lupta noastră neobosită, am putea „să şedem“ în sufletul nostru înaintea Domnului, lăsând forţele divine ale Duhului Său să lucreze în linişte mijloacele de împlinire a scopurilor şi a aspiraţiilor noastre.

Tu poţi să nu vezi sau să nu simţi lucrările interioare ale puterii Lui tăcute, dar fii sigur că ea este întotdeauna la lucru în cel mai înalt grad. Şi ea va lucra pentru tine, dacă tu îţi vei linişti îndeajuns duhul ca să te laşi purtat de curentul puterii ei. Hannah Whitall Smith

Exis tă un loc de od ihnă În cen t ru l fo r ţe i mare lu i c ic lon , O l in i ş te l a i zvoru l e i secre t ; Un cop i laş a r pu tea dormi nes t ingher i t , Fără să i se zbâr lească n ic i o buc lă f rumoasă , În ace l ca lm c iuda t , cen t ra l , d in mi j locu l vâr te ju lu i pu te rn ic . Caută să înveţi să rămâi în pace şi în siguranţă în Dumnezeu în orice situaţie.

29 Octombrie

El va şedea , va topi ş i va curăţa arg intul . (Maleahi 3 :3)

Tatăl nostru, care caută să-i desăvârşească pe sfinţii Săi în sfinţenie, ştie ce

valoare are focul cuptorului pentru rafinare. Metalurgul va avea cea mai mare grijă de metalele cele mai preţioase. El supune metalul unui foc de înaltă temperatură, pentru că numai focul cuptorului de rafinare poate topi metalul, poate curăţa zgura şi permite metalului pur rămas să ia o formă nouă şi perfectă în matriţă.

Un bun meşter rafinor nu părăseşte niciodată creuzetul ci, aşa cum ne arată versetul de mai sus, „va şedea“ lângă el astfel încât focul să nu devină nici măcar cu un grad prea fierbinte şi să strice metalul. Şi îndată ce se ia şi ultima bucăţică de zgură de pe suprafaţă şi el îşi vede chipul reflectat în metalul pur, el stinge focul.

Arthur Tappan Pierson El şedea l ângă un foc încă lz i t de şap te o r i , În t imp ce p r ivea minereu l p re ţ ios , Şi El S -a ap leca t mai aproape cu o p r iv i re ce rce tă toare În t imp ce - l încă lzea d in ce în ce mai mul t . El ş t i a că avea un minereu care pu tea rez i s ta t es tu lu i , Şi dorea ca ce l mai f in aur Să - l t rans forme în t r -o coroană pe care s -o poar te Împăra tu l , Împodobi tă cu p ie t re scumpe de o va loare ines t imabi lă . Aşa că a pus auru l nos t ru în focul care a rde , Deş i no i am f i ce ru t o amânare , Şi El a u rmăr i t zgura pe care no i n -o văzusem, Şi ea s -a top i t ş i a d i spăru t . Şi auru l devenea d in ce în ce mai s t ră luc i to r , Dar och i i noş t r i e rau a tâ t de înce ţoşa ţ i de l acr imi , Încâ t am văzu t numai focu l - nu ş i mâna Meş te ru lu i , Şi ne -nt rebam cu t eamă a rză toare . Şi to tuş i auru l nos t ru s t ră lucea cu o s t ră luc i re to t mai mare , În t imp ce og l indea un Chip de sus , Care Se ap leca pes te foc , deş i nevăzut de no i , Cu o p r iv i re de nespusă iubi re . Am putea c rede că in imi i Lu i iub i toare î i p lace Să ne p rovoace o c l ipă de durere?

Nic idecum! Căc i El a văzu t p r in c rucea p rezen tă Bucur ia câş t igu lu i e te rn . Aşa că a aş tep ta t aco lo cu un och i veghetor , Cu o d ragos te care es te pu te rn ică ş i s igură , Şi auru l Lu i n -a sufer i t n ic i un p ic de că ldură mai mul t Decât e ra necesa r ca să - l facă pur .

30 Octombrie

Să a le rgăm cu răbdare . (Evre i 12 :1 , KJV)

A alerga „cu răbdare“ este un lucru foarte dificil de făcut. Însuşi cuvântul

„alergare“ sugerează absenţa răbdării, sau o nerăbdare de a ajunge la ţintă. Totuşi deseori noi asociem răbdarea cu a sta culcat sau a sta pe loc. Ne gândim la ea ca la un înger care păzeşte patul celor neputincioşi. Şi totuşi nu credem că răbdarea pe care o poate avea un om neputincios este cel mai greu de atins.

Există un alt fel de răbdare care cred eu că este mai greu de obţinut - răbdarea care aleargă. A sta culcat în timpul unei perioade de mâhnire adâncă, sau a fi liniştit după o cădere financiară, cu siguranţă că implică o mare tărie, dar eu cunosc ceva care sugerează şi mai multă tărie - puterea de a continua să lucrezi după o cădere, puterea de a continua să alergi cu o inimă grea, şi puterea de a-ţi împlini îndatoririle zilnice cu o durere adâncă în duhul tău. Aceasta este cristic!

Mulţi dintre noi am putea să ne ocupăm de durerea noastră fără lacrimi, numai dacă ni s-ar permite să facem aşa în particular. Totuşi ceea ce este aşa de dificil este că majoritatea dintre noi suntem chemaţi să ne manifestăm răbdarea nu în pat, ci în plină stradă, ca să vadă toţi. Suntem chemaţi să ne îngropăm necazurile nu într-o inactivitate odihnitoare, ci într-o slujire activă - la locul nostru de muncă, când facem cumpărături, sau cu ocazia diferitelor evenimente sociale - contribuind la bucuria altor oameni. Nici o altă modalitate de a ne îngropa necazurile nu este atât de dificilă ca aceasta, pentru că este într-adevăr ceea ce se înţelege prin a alerga „cu răbdare“.

Dragă Fiu al omului, acesta a fost felul Tău de răbdare. A fost şi aşteptare şi alergare în acelaşi timp - aşteptând ţinta finală, fără ca între timp să lucreze mai puţin. Te văd la Cana Galileii, transformând apa în vin ca să nu se strice bucuria ospăţului de nuntă. Te văd în pustiu, hrănind mulţimile cu pâine, pur şi simplu pentru a satisface o nevoie temporară. Totuşi în tot acest timp, Tu purtai o durere

adâncă - neîmpărtăşită sau grăită. Alţii pot să ceară un „curcubeu … în nor“ (Gen. 9:13), dar eu aş cere şi mai mult de la Tine. Fă-mă, în norul meu, un curcubeu care aduce slujba bucuriei pentru alţii. Răbdarea mea va fi desăvârşită numai când va lucra în via Ta. George Matheson

Când toa te speran ţe le noas t re s -au năru i t , Cel mai bine este ca mâini le noastre să se ostenească în

continuare Pent ru a l ţ i i : Căci pu te rea de a îndura se găseş te în da to r ia împ l in i t ă ; Şi ce l mai bun e s te ace la care în t r -adevăr înva ţă să facă Din bucur ia a l to ra un l eac pen t ru durerea in imi i l u i .

31 Octombrie

Şi to t as t fe l ş i Duhul ne a jută în s lăbic iunea noastră: căc i nu ş t im cum trebuie să ne rugăm.

Dar Însuş i Duhul mi j loceş te pentru no i cu susp ine negră i te . Şi Cel ce cercetează in imi le , ş t i e care es te năzu inţa Duhului ;

pentru că El mi j loceş te pentru s f inţ i după vo ia lu i Dumnezeu. (Romani 8 :26-27)

Acesta este un mister adânc al rugăciunii. Este o unealtă delicată, divină pe

care cuvintele n-o pot exprima şi teologia n-o poate explica, dar cel mai umil credincios o cunoaşte, chiar dacă n-o poate înţelege.

O, poverile pe care le purtăm cu dragoste dar nu le putem înţelege! O, inexprimabilele dorinţe arzătoare ale inimilor noastre după lucruri pe care nu le putem pricepe! Totuşi ştim că ele sunt un ecou de la tronul lui Dumnezeu, şi o şoaptă din inima Sa. Deseori ele sunt mai degrabă un suspin decât o cântare, şi mai degrabă o povară decât o pană plutind în vânt. Dar ele sunt o povară binecuvântată, şi un suspin al cărui ton reţinut este o laudă şi o bucurie negrăită. Sunt „suspine negrăite“. Nu putem întotdeauna să le exprimăm noi înşine, şi deseori tot ce înţelegem este că Dumnezeu Se roagă în noi pentru ceva care numai El înţelege şi care are nevoie de atingerea Sa.

Aşa că putem pur şi simplu să vărsăm din preaplinul inimii noastre povara duhului nostru şi necazul care pare să ne zdrobească. Putem şti că El aude, iubeşte, înţelege, primeşte şi separă din rugăciunea noastră tot ce este eronat, imperfect sau

greşit. Şi apoi El prezintă ce a rămas, împreună cu tămâia Marelui nostru Preot minunat, înaintea tronului Său din înălţime. Putem fi siguri că rugăciunea noastră este auzită, acceptată şi ascultată în Numele Lui. A. B. Simpson

Nu este necesar să-I vorbeşti în continuu lui Dumnezeu, sau să auzi mereu ceva din partea lui Dumnezeu, ca să ai comuniune sau părtăşie cu El, pentru că există o părtăşie fără grai care este mai dulce decât cuvintele. Un copilaş poate să şadă toată ziua lângă mama lui, absorbit complet de joaca lui, în timp ce mama lui este ocupată cu munca ei, şi cu toate că amândoi sunt ocupaţi şi fiecare din ei spune puţine cuvinte, ei sunt într-o părtăşie perfectă. Copilul ştie că mama lui este acolo, şi ea ştie că el este bine.

În acelaşi fel, un credincios şi Mântuitorul lui pot continua să fie multe ore într-o părtăşie tăcută a dragostei. Şi deşi credinciosul poate fi ocupat cu lucrurile obişnuite ale vieţii, el poate fi conştient că fiecare detaliu din viaţa lui este atins de caracterul prezenţei lui Dumnezeu, şi poate fi conştient de aprobarea şi binecuvân-tarea Lui.

Atunci când suntem tulburaţi de poveri şi de dificultăţi prea complicate pentru a fi puse în cuvinte şi prea încurcate pentru a fi exprimate sau pe deplin înţelese, ce plăcut este să cădem în îmbrăţişarea braţelor Lui binecuvântate şi pur şi simplu să ne plângem cu suspine necazul pe care nu-l putem rosti! selectat

1 Noiembrie

Când noru l rămânea … cop i i i lu i I s rae l … nu porneau . (Numer i 9 :19)

Acesta era testul fundamental al ascultării. Era relativ uşor să-şi strângă

corturile când norul pufos se ridica încet deasupra Cortului şi începea să plutească maiestuos înaintea mulţimii copiilor lui Israel. Schimbarea în mod normal este plăcută, şi oamenii erau entuziasmaţi şi interesaţi de traseu, de privelişte, şi de locul următorului popas.

Dar să trebuiască să aştepţi era cu totul altă poveste. „Când norul rămânea“, oricât era de neatrăgător şi de înăbuşitor locul, oricât era de chinuitor pentru carne şi sânge, oricât era de plictisitor şi de monoton pentru cei nerăbdători, oricât era de primejdioasă expunerea lor la pericol - nu exista nici o altă alternativă decât să rămână în tabără.

Psalmistul spunea: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele“ (Psalmul 40:1). Şi ceea ce a făcut Dumnezeu pentru sfinţii din Vechiul Testament, va face şi pentru credincioşi de-a lungul veacurilor, cu toate că deseori ne va face să aşteptăm. Trebuie oare să aşteptăm când suntem faţă-n faţă cu un vrăjmaş ameninţător, înconjuraţi de primejdie şi frică, sau sub o piatră care stă să cadă? N-ar fi acesta timpul să ne strângem corturile şi să plecăm? N-am suferit deja până la punctul de colaps total? N-am putea schimba căldura înăbuşitoare cu „păşuni verzi … [şi] ape de odihnă“ (Psalmul 23:2)?

Când Dumnezeu nu trimite nici un răspuns şi „norul rămâne“, trebuie să aşteptăm. Şi totuşi noi putem face aceasta cu siguranţa deplină că Dumnezeu ne dă mana, ne dă apă din stâncă, ne dă adăpost şi protecţie de vrăjmaşii noştri. El nu ne ţine niciodată la postul nostru fără să ne asigure de prezenţa Sa sau fără să ne trimită zilnic cele necesare.

Tinere, aşteaptă - nu te pripi atât de mult să faci o schimbare! Slujeşte, stai la postul tău! Trebuie să aştepţi acolo unde eşti până când norul începe în mod clar să se mişte. Aşteaptă ca Domnul să-ţi dea buna Sa plăcere! El nu va întârzia!

din Comentarii devoţionale zilnice

Un ceas de aş tep ta re ! Totuş i se pare că e a tâ ta nevo ie Să a jung în ace le locur i sub l ime! Doresc mul t să a jung l a e le - dar doresc mul t mai mul t Să mă încred în t impul SĂU!

„Sta ţ i l in i ş t i ţ i , cop i i i Mei“ -

Şi to tuş i necred inc ioş i i mor , E i p ie r în t imp ce eu s tau! Doresc mul t să a jung l a e i - dar doresc mul t mai mul t Să mă încred în ca lea LUI!

Este b ine să p r imeş t i , Este b ine în adevăr să da i ! Şi to tuş i es te încă ş i mai b ine - De-a l a tu l , de-a lungu l , jos în adânc ime, sus în înă l ţ ime, Să te încrez i în vo ia LUI! F.M.N.

2 Noiembrie

Petru era păz i t în temni ţă , ş i Bi ser ica nu înceta să îna l ţe rugăciuni către Dumnezeu pentru e l .

(Fapte 12:5)

Rugăciunea este legătura care ne leagă de Dumnezeu. Este podul care trece peste orice abis şi ne poartă în siguranţă peste orice prăpastie a primejdiei sau a nevoii.

Gândeşte-te la semnificaţia acestei istorisiri din primul secol al bisericii: Totul părea să fie împotriva ei, pentru că Petru era în închisoare, iudeii păreau învingători, Irod era încă suveranul suprem, şi arena martiriului aştepta nerăbdătoare dimineaţa următoare ca să poată bea sângele apostolului. „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el“. Şi care a fost rezultatul? Închisoarea s-a deschis în mod miraculos, apostolul a fost eliberat, iudeii au rămas încurcaţi, şi ca o manifestare a pedepsei lui Dumnezeu, crudul rege Irod „a murit mâncat de viermi“. Şi mergând mai departe spre o victorie şi mai mare, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult“ (v. 23-24).

Cunoaştem noi cu adevărat puterea armei noastre supranaturale care este rugăciunea? Îndrăznim noi s-o folosim cu autoritatea unei credinţe care nu numai că cere, dar şi comandă? Dumnezeu ne botează cu îndrăzneală sfântă şi cu încredere divină, pentru că El nu caută oameni mari, ci oameni care să îndrăznească

să dovedească măreţia Dumnezeului lor! „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni“. A. B. Simpson

În rugăciunile tale, mai presus de orice, fereşte-te să-L limitezi pe Dumnezeu, nu numai prin necredinţă, ci şi gândindu-te că ştii exact ce poate El să facă. Învaţă să te aştepţi la ceva neaşteptat, mai presus de tot ce poţi tu cere sau gândi.

Deci ori de câte ori mijloceşti prin rugăciune, mai întâi taci şi închină-te lui Dumnezeu în gloria Lui. Gândeşte-te la ce poate El să facă, cum Îşi găseşte El plăcerea în Hristos Fiul Său, şi la poziţia ta în El - apoi aşteaptă-te la lucruri mari.

Andrew Murray Rugăciunile noastre sunt oportunităţile lui Dumnezeu. Treci printr-un necaz? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale într-

un timp de tărie şi plăcere. Eşti fericit? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie. Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinăuntru? Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici decât făina pe care ar măcina-o, şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.

Ce va face rugăciunea pentru tine? Răspunsul meu este acesta: Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine. „Cere ce vrei să-ţi dau“ (2 Cronici 1:7).

Frederick William Farrar Rugăc iunea care lup tă poa te face minun i , Poate aduce uşurare în s t râmtorăr i îngroz i toare ; Rugăciunea poa te c ro i un d rum p r in t re Bare le de f i e r ş i p r in por ţ i l e g re le .

3 Noiembrie

Suie- te pe un munte îna l t , ca să ves teş t i S ionului ves tea cea bună .

( I sa ia 40:9)

Jucăriile şi bagatelele sunt uşor de câştigat, dar cele mai valoroase lucruri poartă cu ele şi un preţ ridicat. Cele mai înalte poziţii ale puterii sunt întotdeauna cumpărate cu sânge, şi tu poţi atinge aceste culmi dacă ai suficient sânge ca să plăteşti. Aceasta este condiţia pentru cucerirea înălţimilor sfinte oriunde. Istoria adevăraţilor eroi este întotdeauna istoria sângelui jertfit. Cele mai mari valori şi cel

mai minunat caracter din viaţă nu sunt bătute la întâmplare pe calea noastră de vânturi capricioase, căci sufletele mari experimentează necazuri mari.

Mari le adevărur i se cumpără scump, adevărur i l e comune , Cum sun t ce le pe care l e dăm ş i l e p r imim de l a o z i l a

a l t a , Vin în umblarea ob i şnu i tă a v ie ţ i i uşoare , Bătu te de vân tu l uşura t i c de pe ca lea noas t ră . Mari le adevărur i se câş t igă cu g reu , nu se găsesc d in

în tâmplare , Nici nu sun t pur ta te pe a r ipa unu i v i s de vară ; Ci sun t apuca te în marea lup tă a s u f le tu lu i nos t ru , Care es te lov i t d in g reu de vân tur i ş i şuvoa ie adverse . Dar în z iua de conf l i c t , de t eamă ş i de necaz , Când mâna t a re a lu i Dumnezeu , în t insă cu pu te re , Răs toarnă subsolu l in imi i noas t re amor ţ i t e , Şi aduce sămânţa în temni ţa tă a adevăru lu i l a lumină . Chinu i ţ i de duhul nos t ru tu lbura t , în ceasur i l e g re le De s lăb ic iune , so l i tud ine ş i durere , Adevăru l răsare ca reco l t a d in ogoru l b ine a ra t , Şi su f le tu l nos t ru s imte că n -a p l âns în zadar . Capacitatea noastră de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este lărgită când suntem

aduşi de El în împrejurări care ne fac să ne exersăm credinţa. Deci când dificultăţile ne blochează calea, să-I mulţumim lui Dumnezeu că-Şi face timp să Se ocupe de noi, şi apoi să ne bizuim tare pe El.

4 Noiembrie

Eram între pr inş i i de război de la râul Chebar , s -au deschis ceruri le ş i am avut vedeni i dumneze ieş t i . …

Şi aco lo a veni t mâna Domnului pes te [mine] . (Ezechie l 1 :1 ,3 )

Nimic nu face Scriptura mai preţioasă pentru noi decât un timp de „captivitate“. Vechii psalmi ai Cuvântului lui Dumnezeu au cântat pentru noi cu compasiune pe malul râului nostru la Babel şi au răsunat iarăşi cu o nouă bucurie când am văzut că Domnul ne eliberează din captivitate şi aduce „înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!“ (Psalmul 126:4).

Un om care a trecut prin mari greutăţi nu va putea fi uşor despărţit de Biblia lui. O altă carte ar putea părea altora identică, dar pentru el nu este la fel. Pe paginile vechi şi pătate de lacrimi ale Bibliei sale, a scris un jurnal al experienţelor sale în cuvinte pe care numai ochii lui le pot vedea. Prin aceste pagini, el are timp şi vine din nou la stâlpii casei lui Dumnezeu şi „la Elim, unde erau … finici“ (Ex. 15:27). Şi fiecare din aceşti stâlpi şi finici au devenit o amintire pentru el a unor momente critice din viaţa lui.

Ca să avem un beneficiu din captivitatea noastră, trebuie să acceptăm situaţia şi să fim hotărâţi să profităm de ea din plin. Îngrijorându-ne din cauza a ceea ce am pierdut sau ne-a fost luat nu va îmbunătăţi situaţia, ci doar ne va împiedica să ducem la desăvârşire ceea ce rămâne. Nu vom face decât să strângem şi mai tare frânghia în jurul nostru dacă ne răzvrătim împotriva ei.

În acelaşi fel, un cal agitat care nu vrea să se supună liniştit frâului său nu face decât să se stranguleze singur. Şi un animal iute care nu are astâmpăr în jugul lui nu face decât să-şi rănească umerii. Fiecare va înţelege de asemenea analogia pe care Laurence Sterne, un slujitor şi un autor al secolului al XVIII-lea, a aşternut-o pe hârtie cu privire la un graur şi un canar. El a vorbit de diferenţa dintre un graur neliniştit care şi-a rupt aripile luptând împotriva zăbrelelor coliviei sale şi strigând în continuu: „Nu pot ieşi! Nu pot ieşi!“ şi un canar supus care stătea pe stinghia lui şi cânta cântece care întreceau în frumuseţe chiar şi pe cele ale unei ciocârlii care se înalţă liberă până la porţile cerurilor.

Nici o nenorocire nu ne va aduce vreodată numai rău, dacă o vom prelua imediat într-o rugăciune fierbinte către Dumnezeu. Chiar şi când ne adăpostim sub un pom în timpul unei averse de ploaie, putem în mod neaşteptat să găsim fructe pe ramurile lui. Şi când alergăm la Dumnezeu, căutând adăpost la umbra aripilor Sale, întotdeauna vom găsi mai mult în El decât am văzut sau am ştiut vreodată.

Aşadar, prin încercările şi suferinţele noastre Dumnezeu ne dă revelaţii proaspete despre El Însuşi. Ca şi Iacov, trebuie să trecem „vadul Iabocului“ (Gen. 32:22) dacă vrem să ajungem vreodată la Peniel, unde el s-a luptat cu Domnul, a fost binecuvântat de Domnul şi a putut spune: „Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă“ (Gen. 32:30).

Fă ca această poveste să fie şi a ta, dragă captivule, şi Dumnezeu îţi va da „cântări de veselie noaptea“ (Iov 35:10) şi va „preface întunericul [tău] în zori“ (Amos 5:8). Nathaniel William Taylor

Supunerea faţă de voia divină a lui Dumnezeu este cea mai moale pernă pe care te poţi odihni.

A umplu t camera , ş i -a umplu t v ia ţa mea , Cu o g lo r ie d in t r -o sursă nevăzu tă ; M-a făcu t ca lm în mi j locu l lup te i , Şi în to iu l i e rn i i in ima mea e ra verde , Şi păsăr i l e p romis iuni i cân tau în copac i Când fu r tuna se dez lăn ţu ia pes te pământ ş i mare .

5 Noiembrie

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? (Geneza 18:14)

Aceasta este provocarea plină de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine şi pentru

mine în fiecare zi. El vrea ca noi să ne gândim la cele mai adânci, cele mai înalte şi cele mai scumpe dorinţe şi aşteptări ale inimilor noastre. El vrea ca noi să ne gândim la acele lucruri care poate au fost dorinţe pentru noi înşine sau pentru cineva drag, dar care au rămas atât de mult timp neîmplinite încât acum le vedem pur şi simplu ca nişte dorinţe pierdute. Şi Dumnezeu ne îndeamnă să ne gândim chiar la acel lucru pe care odată l-am văzut posibil, dar între timp ne-am pierdut orice speranţă de a-l mai vedea împlinit în viaţa aceasta.

Lucrul acela, în măsura în care corespunde cu ceea ce ştim noi că este voia Lui exprimată - cum a fost cu fiul pentru Avraam şi Sara - Dumnezeu intenţionează să-l facă pentru noi. Da, dacă Îl vom lăsa, Dumnezeu va face lucrul acela, chiar dacă ştim că este un lucru atât de imposibil încât pur şi simplu am râde dacă cineva prin absurd ne-ar sugera vreodată că s-ar putea întâmpla.

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?“ Nu, nimic nu este prea greu când credem în El atât cât să mergem înainte, făcând voia Sa şi lăsându-L să facă imposibilul pentru noi. Chiar şi Avraam şi Sara ar fi putut împiedica planul lui Dumnezeu dacă ar fi continuat să nu creadă.

Singurul lucru „prea greu pentru Domnul“ este neîncrederea noastră deliberată şi continuă în dragostea şi puterea Sa, şi respingerea totală a planurilor Lui pentru noi. Nimic nu este imposibil pentru Yehova de făcut pentru cei care se încred în El. din Mesaje pentru Veghea de Dimineaţă

6 Noiembrie

Eu mustru ş i pedepsesc pe to ţ i ace ia pe care - i iubesc .

(Apocal ipsa 3 :19)

Dumnezeu selectează pe cei mai buni şi pe cei mai remarcabili slujitori ai Săi pentru cele mai straşnice şi cele mai deosebite necazuri, pentru că cei care au primit cel mai mult har din partea Lui sunt capabili să îndure cele mai mari necazuri. De fapt, un necaz nu loveşte niciodată un credincios din întâmplare, ci din ordinul divin al lui Dumnezeu. El nu-Şi aruncă săgeţile la întâmplare, pentru că fiecare are o misiune specială şi atinge numai inima pentru care a fost destinată. Nu numai harul lui Dumnezeu, ci şi gloria Lui este revelată când un credincios poate să stea în picioare şi să rabde în tăcere un necaz. Joseph Caryl

Dacă toa te z i l e le mele a r f i sen ine , aş pu tea să spun : „În ţ a ra Lu i minunată El va ş t e rge toa te l acr imi le“? Dacă n -aş f i n ic ioda tă ex tenua t , aş pu tea păs t ra Aces t b inecuvân ta t adevăr : „El dă somn prea iub i ţ i lo r Lu i “? Dacă n ic i un mormânt n -ar f i a l meu , aş pu tea cons idera Viaţa e te rnă doa r un v i s nefonda t . Ia rna mea , ş i l ac r imi le mele , ş i s l ăb ic iunea , Şi ch ia r mormântu l meu , po t f i ca lea Lu i sp re f e r i c i re . Eu le numesc nenoroc i r i ; to tuş i aceas ta nu poa te f i cu

s iguran ţă Nimic a l t ceva decâ t d ragos tea pe care mi -o a ra tă Domnul

meu! selectat

Creştinii cu cea mai mare profunzime spirituală sunt în general cei care au trecut prin cele mai intense şi mai profund chinuitoare focuri ale sufletului. Dacă te-ai rugat să cunoşti mai mult despre Hristos, să nu fi surprins dacă El te conduce prin deşert sau printr-un cuptor al durerii.

Dragă Doamne, să nu mă pedepseşti îndepărtând crucea de la mine. În schimb,

mângâie-mă conducându-mă în supunere faţă de voia Ta şi făcându-mă să iubesc

crucea. Dă-mi numai ce-Ţi foloseşte Ţie cel mai mult, şi poate fi folosit pentru a descoperi cea mai mare din toate îndurările Tale: să aduci glorie Numelui Tău prin mine, după voia Ta. rugăciunea unui captiv

7 Noiembrie

Dar lucruri le care pentru mine erau câş t igur i l e -am socot i t ca o p ierdere , d in pr ic ina lu i Hris tos .

(Fi l ipeni 3 :7)

Când George Matheson, predicatorul scoţian orb, a fost înmormântat, au aşternut pe mormântul lui trandafiri roşii în amintirea vieţii lui de dragoste şi sacrificiu. Şi Matheson, acest om care a fost onorat atât de frumos şi de semnificativ, este acela care a scris următorul imn în 1882. A fost scris în cinci minute, într-o perioadă pe care mai târziu a numit-o „cea mai severă suferinţă mentală“, şi de atunci a devenit cunoscut în toată lumea.

O, Dragos te care nu v re i să mă la ş i , În Tine îmi od ihnesc su f le tu l os ten i t , Î ţ i dau înapo i v ia ţa pe care o am, Ca-n adânc imi le oceanu lu i Tău cursu l e i Să f i e mai p l in , mai îmbelşuga t . O, Lumină care merg i mereu pe ca lea mea , Tor ţa mea care ab ia mai pâ lpâ ie Ţi -o dau Ţie , In ima mea î ş i re f ace raza împrumuta tă , Ca-n s t ră luc i rea soare lu i Tău z iua e i Să f i e mai luminoasă , mai f rumoasă . O, Bucur ie care mă cau ţ i în durere , Nu po t să -mi înch id in ima fa ţă de Tine , Merg pe u rmele curcubeu lui p r in p loa ie , Şi s imt că p romis iunea nu es te -n zadar , Că d iminea ţa va f i fă ră l acr imi . O, Cruce care -mi îna l ţ i capu l , Nu îndrăznesc să cer să f iu ascuns de Tine , Las moar tă în p ra f g lo r ia v ie ţ i i ,

Şi d in pământ de -aco lo în f lo reş te roş ie Viaţa care nu va avea s fâ rş i t . Există o legendă despre un artist care găsise secretul unui roşu minunat pe care

nici un alt artist nu-l putea imita. El n-a dezvăluit niciodată secretul culorii, dar după moartea lui s-a descoperit o rană veche pe inima sa. Aceasta a destăinuit sursa culorii fără pereche din picturile sale.

Morala legendei este că nici o mare realizare nu poate fi făcută, nici un ţel înalt nu poate fi atins, şi nimic de mare valoare pentru lume nu poate fi împlinit, decât cu preţul sângelui inimii.

8 Noiembrie

Isus a luat cu E l pe Petru , pe Ioan ş i pe Iacov , ş i S -a sui t pe munte să Se roage .

Pe când Se ruga , I s -a schimbat înfăţ i şarea fe ţe i , ş i îmbrăcămintea I s -a făcut a lbă s tră luc i toare….

Petru ş i tovarăş i i lu i … au văzut s lava lu i I sus . (Luca 9:28-29 ,32)

Dacă am căpăta t trecere îna intea Ta , arată - mi că i le Tale . (Exod 33:13)

Când Domnul Isus i-a luat pe aceşti trei ucenici sus pe munte singuri, El i-a

adus într-o strânsă comuniune cu El Însuşi. Ei „au văzut slava lui Isus“ şi au spus: „Este bine să fim aici“ (Luca 9:32-33). Cerul nu este niciodată departe de cei care zăbovesc pe un munte cu Domnul lor.

Cine dintre noi în anumite momente de meditaţie şi rugăciune nu a prins o sclipire din porţile cerului? Cine nu a simţit în locul tainic al sfintei comuniuni un val puternic de emoţie - un pic din gustul binecuvântatei bucurii ce va veni?

Învăţătorul a avut momente şi locuri speciale pentru o conversaţie liniştită cu ucenicii Săi. Odată S-a întâlnit cu ei pe muntele Hermon, dar mai des pe pantele sacre ale muntelui Măslinilor. Fiecare creştin ar trebui să aibă propriul său munte al Măslinilor. Astăzi majoritatea dintre noi, mai ales aceia dintre noi care locuiesc în oraşe, trăiesc sub un mare stres. De dimineaţă devreme şi până la ora de culcare suntem expuşi vârtejului vieţii. În mijlocul acestei zarve, e mică oportunitatea pentru o meditaţie liniştită, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciune, şi pentru părtăşia de inimă!

Chiar şi Daniel avea nevoie să aibă propriul munte al Măslinilor în camera lui în mijlocul răcnetelor Babilonului idolatru. Petru a găsit un acoperiş în Iope, şi Martin Luther a găsit o „cameră de sus“ în Wittenberg, un loc care încă mai este considerat sacru.

Joseph Parker, un predicator englez congregaţionalist din secolul al XIX-lea, a spus odată: „Dacă noi, ca biserică, nu ne întoarcem la viziuni spirituale, la crâmpeie de cer, şi la cunoştinţa unei glorii şi a unei vieţi mai minunate, ne vom pierde credinţa. Altarul nostru va deveni doar o piatră rece şi goală, niciodată binecuvântată cu o vizită din cer“. Şi de aceasta are nevoie lumea de astăzi - de oameni care L-au văzut pe Domnul lor. din Arta pierdută a meditaţiei

Apropie-te de El! Poate că El te va lua astăzi pe munte - în acelaşi loc unde l-a luat pe Petru cu gafele lui, şi pe Iacov şi pe Ioan, „Fiii tunetului“ (Marcu 3:17), care în repetate rânduri nu L-au înţeles deloc pe Învăţătorul lor şi misiunea Lui. Nu există nici un motiv pentru care El să nu te ia, aşa că nu exclude această posibilitate pentru tine, spunând: „O, aceste viziuni şi revelaţii minunate ale Domnului sunt doar pentru anumiţi oameni!“ Ele pot fi şi pentru tine!

John Thomas McNeill

9 Noiembrie

Iarăş i vor locui la umbra lu i , iarăş i vor da v ia ţă grâului , vor înf lor i ca v ia .

(Osea 14:7)

Ziua s-a încheiat cu ploi torenţiale, şi plantele din grădina mea au fost doborâte la pământ de furtuna cu grindină. M-am uitat la o plantă pe care o admirasem anterior pentru frumuseţea ei şi pe care o îndrăgisem pentru parfumul ei delicat. După ce a fost expusă furtunii nemiloase, florile ei s-au ofilit, toate petalele ei s-au închis, şi părea că gloria ei s-a dus. M-am gândit în sinea mea: „Cred că va trebui să aştept până anul viitor ca să văd din nou acele flori frumoase“.

Şi totuşi noaptea a trecut, soarele a strălucit din nou, şi dimineaţa a adus putere plantei mele favorite. Lumina a privit la florile ei şi florile au privit la lumină. A fost contact şi comuniune, şi puterea a trecut în flori. Ele şi-au ridicat capetele, şi-au deschis petalele, şi-au recăpătat gloria şi păreau mai frumoase decât înainte. M-am întrebat cum a avut loc aceasta - acele flori slabe venind în contact cu ceva mult mai puternic, şi căpătând putere!

Nu pot să explic exact cum putem să primim puterea de a sluji şi de a răbda prin comuniunea cu Dumnezeu, dar ştiu că acesta este un fapt. Eşti tu în pericol să

fii zdrobit de o încercare grea şi dificilă? Atunci caută comuniunea cu Hristos şi vei primi tăria şi puterea de a fi victorios, pentru că Dumnezeu a promis: „Eu te întăresc“ (Isaia 41:10).

Necazul zilei de ieri

Ploa ia care a căzu t i e r i es te rub in ie pe t randaf i r i , Argin t i e pe f runze le de p lop , ş i au r ie pe t runchiu l de

sa lc ie ; Necazu l ca re tocmai a căzu t i e r i es te t ăcerea care înch ide în

ea Mari le darur i de har a le lu i Dumnezeu , ş i t impul nu l e va tu lbura n ic ioda tă .

Ploa ia care a căzu t i e r i face toa te dea lu r i l e să sc l ipească , Ca mărgeanu l pe daf in ş i ca ber i l u l pe i a rbă ; Necazu l care tocmai a căzu t i e r i a învă ţa t su f le tu l să ascu l te Şoapte le e te rn i t ă ţ i i în toa te vân tur i l e care t rec . O, inimă slabă, bătută de furtună, această ploaie va s trăluci

mâine, Ca o f l acără în că ldăruşe ş i ca g iuvaere le pe sp in i , Ca ceru l în f lo r i l e de nu-mă -ui ta ; deş i necazu l acum es te

necaz , Totuş i necazu l va f i f rumuse ţe în minunata d iminea ţă . Katherine Lee Bates

10 Noiembrie

Nădăjduind împotr iva or icăre i nădejd i , [Avraam] a crezut . (Romani 4 :18 )

Credinţa lui Avraam părea să fie în deplin acord cu puterea şi credincioşia

constantă a lui Yehova. Privind la condiţiile exterioare în care se afla, el nu avea nici un motiv să se aştepte la împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Şi totuşi el a crezut cuvântul Domnului şi a aşteptat cu bucurie momentul când sămânţa lui avea să fie la fel de numeroasă „ca stelele cerului“ (Gen. 26:4).

Dragă suflete, ţie nu ţi s-a dat doar o singură promisiune, ca lui Avraam, ci o mie de promisiuni. Şi ţie ţi s-a dat exemplul multor credincioşi ca model pentru viaţa ta. De aceea este pur şi simplu în avantajul tău să te bizui cu toată încrederea pe Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cu toate că El poate să întârzie trimiterea ajutorului Său, şi răul pe care îl experimentezi pare să devină din ce în ce mai rău, nu-ţi pierde curajul. În schimb, fii tare şi bucură-te, pentru că de regulă Dumnezeu păşeşte înainte ca să ne salveze când ne aşteptăm cel mai puţin, împlinind promisiunile Lui cele mai glorioase într-un mod miraculos.

În general El aşteaptă să ne trimită ajutorul Său până în momentul în care nevoia ajunge la maximum, astfel încât mâna Sa să fie văzută foarte clar în izbăvirea noastră. El alege această metodă pentru ca noi să nu ne încredem în nimic din ce vedem sau simţim, aşa cum suntem atât de înclinaţi să facem, ci să ne punem încrederea numai în Cuvântul Său - pe care putem să ne bizuim întotdeauna, indiferent de împrejurările noastre. C.H. Von Bogatzky

Adu-ţi aminte că timpul potrivit pentru credinţă să lucreze este când vederea noastră începe să slăbească. Şi cu cât sunt mai mari dificultăţile, cu atât este mai uşor pentru credinţă să lucreze, pentru că atâta timp cât putem vedea anumite soluţii naturale la problemele noastre, nu vom avea credinţă. Credinţa nu lucrează niciodată aşa de uşor ca atunci când perspectivele noastre naturale cad.

George Mueller

11 Noiembrie

Va f i ca o p loa ie , care cade pe un pământ cos i t . (Psa lmul 72:6)

Amos ne spune despre „cositul împăratului“ (Amos 7:1). Împăratul nostru are

şi El multe coase şi le foloseşte mereu pentru a-Şi cosi pajiştile. Sunetul ca de clopot al pietrei de ascuţit pe coasă prevesteşte tăierea a nenumărate fire de iarbă, margarete şi alte flori. Şi pe cât erau de frumoase dimineaţa, în câteva ore ele vor zăcea ofilite în şiruri lungi.

În viaţa umană, noi încercăm să avem o atitudine curajoasă în faţa coasei durerii, a foarfecelor dezamăgirii, sau a secerii morţii. Şi aşa cum nu se poate cultiva o pajişte ca o catifea fără cosiri repetate, nu se poate dezvolta o viaţă de echilibru, de tandreţe şi de compasiune pentru alţii fără să îndurăm lucrarea coaselor lui Dumnezeu.

Gândeşte-te cât de des compară Cuvântul lui Dumnezeu oamenii cu iarba, şi gloria lui Dumnezeu cu floarea ei. Dar când iarba este tăiată, când toate firele ei fragile sângerează, şi când devastarea pare să domnească acolo unde odată înfloreau florile, a sosit timpul potrivit pentru ploaia lui Dumnezeu să cadă ca o ploaie delicată, foarte plăcută şi caldă.

Dragă suflete, Dumnezeu te-a cosit! În repetate rânduri Împăratul a venit la tine cu coasa Lui ascuţită. Dar nu te speria de coasa Lui - pentru că sigur va fi urmată de ploaia Lui. F.B. Meyer

Când pes te in ima ta va lu r i adânc i de necaz Se sparg , ca de un ţ ă rm usca t ş i pus t iu ; Când speran ţa sc l ipeş te fă ră n ic i o s t ră luc i re pen t ru mâine , Şi fu r tuna pare s ă măture to tu l în ca le mereu ; Când cupa o r i că re i bucur i i pământeş t i Nu are gus tu l i zvoru lu i dă tă to r de v ia ţă ; Şi speran ţe le îna l t e , ca ş i cum ar râde de t r i s t e ţea noas t ră , Se of i l esc ş i mor ca -n t r -un v i s ag i t a t , Cine va po to l i mus t ra rea duhului os ten i t ? Cine va umple go lu l dureros d inăun t ru? Cine ne va şop t i despre o pace t ra in ică , Şi va po to l i f i ecare va l mare în l in i ş t e? Numai Cel a căru i in imă răn i t ă a fos t zdrob i tă Cu amărăc iunea c ruc i i ş i a cununi i de sp in i ; A că ru i d ragos te scumpă a ros t i t fe r i c i t ă cuv in te le bucur ie i , Ce l ca re cu b lândeţe Ş i -a da t v ia ţa Lu i pen t ru no i . Vindecă to r b inecuvân ta t , uşurează toa te pover i l e noas t re ; Dă -ne pace . Pacea Ta du lce , Te rugăm! Ţine -ne l ângă Tine până va s t ră luc i d iminea ţa , Şi toa te negur i l e ş i umbre le vor fug i !

12 Noiembrie

Ei erau o lar i ş i locuiau în l ivez i ş i în împrejmuir i ; locuiau aco lo lângă împărat ş i lucrau pentru e l .

(1 Cronic i 4 :23 , KJV)

Putem locui „lângă împărat“ şi putem lucra pentru El oriunde şi peste tot. Putem fi chemaţi să-I slujim în cele mai neobişnuite locuri şi în cele mai vitrege condiţii. Poate fi undeva la ţară, departe de numeroasele activităţi ale Împăratului din oraş. Sau poate fi „în livezi şi în împrejmuiri“ de tot felul - obstacolele care ne înconjoară, blocându-ne calea. Poate vom fi unul dintre „olari“, cu mâinile pline de tot felul de vase de lut, împlinindu-ne îndatoririle zilnice.

N-are importanţă! Împăratul care ne-a pus „acolo“ va veni şi va locui împreună cu noi. Împrejmuirile, sau obstacolele, sunt bune pentru noi, altfel El le-ar fi îndepărtat repede din cale. Şi nu se înţelege de la sine că orice pare să blocheze calea noastră poate de asemenea să aibă grijă de protecţia noastră? Cât despre olărit - este exact ce a considerat El potrivit să pună în mâinile noastre şi este ceea ce lucrăm pentru El acum. Frances Ridley Havergal

În toarce- t e l a pa rce la t a d in g răd ină , iub i to ! În toarce- t e până nu se l asă seara , Şi l eagă - ţ i c r in i i ş i lu je re le de v i ţ ă , Până t e va chema Stăpânu l . Du- t e ş i fă - ţ i g răd ina câ t po ţ i tu de f rumoasă , Nu ve i lucra n ic ioda tă s ingur ; Poa te ce l ca re a re parce la l ângă a t a O va vedea ş i o va îngr i j i ş i e l pe a lu i . Apusurile de soare frumos colorate şi cerul înstelat, munţii maiestuoşi şi

mările sclipind în zare, şi câmpurile înmiresmate şi florile proaspăt tăiate nu sunt nici pe jumătate atât de frumoase ca un suflet care-L slujeşte pe Domnul Isus din dragoste, prin truda unei vieţi obişnuite, lipsite de poezie.

Frederick William Faber Cele mai sfinţite suflete sunt deseori acelea care nu s-au distins niciodată ca

autori şi n-au permis niciodată ca o realizare mare a lor să devină subiect de conversaţie în lume. Nu, de obicei ei sunt aceia care au dus o viaţă interioară liniştită de sfinţenie, purtându-şi mireasma plăcută în chip nevăzut, ca un crin proaspăt într-o vale izolată pe malul unui râu cristalin. Kenelm Digby

13 Noiembrie

Eu l -am a les ş i ş t iu că are să poruncească f i i lor lu i . (Geneza 18:19)

Dumnezeu alege oameni pe care poate conta. El ştia la ce să Se aştepte de la

Avraam şi a spus despre el: „Eu l-am ales şi ştiu că are să poruncească fiilor lui … pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit“. Dumnezeu ştia că Avraam „are să poruncească fiilor lui“. Noi putem conta pe Domnul, şi El doreşte ca noi să fim tot atât de vrednici de încredere, tot atât de hotărâţi şi de statornici. Aceasta este semnificaţia credinţei.

Dumnezeu caută oameni asupra cărora să poată pune greutatea întregii Sale iubiri, a întregii Sale puteri şi a tuturor promisiunilor Sale sigure. Şi motoarele Lui sunt suficient de puternice ca să tragă orice greutate pe care am ataşa-o de ele. Din nefericire, cablul pe care îl legăm de motor este deseori prea slab ca să suporte greutatea rugăciunilor noastre. De aceea Dumnezeu continuă să ne înveţe şi să ne disciplineze în şcoala Sa pentru a avea stabilitate şi siguranţă în viaţa de credinţă. Haideţi să ne învăţăm bine lecţiile şi apoi să rămânem fermi în credinţa noastră.

A.B. Simpson Dumnezeu ştie că poţi să-ţi suporţi încercarea, altfel nu ţi-ar fi dat-o.

Încrederea Lui în tine explică încercările din viaţa ta, indiferent cât de severe ar fi. Dumnezeu îţi cunoaşte puterea, şi o măsoară până la ultimul milimetru. Adu-ţi aminte că nici o încercare care a fost dată vreodată cuiva nu a fost mai mare decât puterea omului respectiv, prin Dumnezeu, pentru ca el s-o poată îndura.

14 Noiembrie

Adevărat , adevărat vă spun, că , dacă grăunte le de grâu care a căzut pe pământ nu moare , rămâne s ingur;

dar dacă moare , aduce mul tă roadă . ( Ioan 12:24)

În Northampton, Massachusetts, se află vechiul cimitir în care este

înmormântat David Brainerd. Brainerd, un misionar american pionier, a murit în 1747 la vârsta de douăzeci şi nouă de ani după ce a suferit de tuberculoză. Mormântul lui este lângă cel al lui Jerusha Edwards, fiica lui Jonathan Edwards, un teolog puritan al vremii aceleia. Brainerd a iubit-o pe Jerusha şi ei erau logodiţi, urmând să se căsătorească, dar el n-a trăit până la nuntă.

Imaginează-ţi ce speranţe, ce vise şi ce aşteptări pentru cauza lui Hristos au fost îngropate în mormânt odată cu trupul chinuit al acelui tânăr misionar. La

momentul acela, n-a rămas nimic decât amintirile şi câteva duzini de indieni convertiţi! Totuşi, Jonathan Edwards, acel bătrân sfânt puritan remarcabil, care spera să-l numească pe Brainerd fiul său, a început să scrie istoria acelei scurte vieţi într-o carte mică. Cartea a făcut aripi, a zburat peste ocean şi a aterizat pe biroul unui student la Cambridge pe nume Henry Martyn.

Bietul Henry Martyn! În ciuda educaţiei lui strălucite, şi a marilor lui oportunităţi, el - după ce a citit acea carte mică despre viaţa lui Brainerd - s-a jertfit în zadar! În definitiv, ce a realizat el atunci când a pornit spre casă din India în 1812? Cu sănătatea distrusă, s-a târât cât mai spre nord până în oraşul Tokat, din Turcia, lângă Marea Neagră. Acolo s-a culcat la umbra unei grămezi de brăţări pentru tuburi, ca să-şi răcorească febra arzătoare, şi a murit acolo singur la vârsta de treizeci şi unu de ani.

Care a fost scopul din spatele acestor „vieţi irosite“? De la mormântul tânărului David Brainerd, şi de la mormântul singuratic al lui Henry Martyn aproape de ţărmul Mării Negre, a apărut o armată puternică de misionari moderni.

Leonard Woolsey Bacon Este v reun deşer t , sau v reo mare nes fârş i t ă , Unde Tu , măre ţ Dumnezeu a l înger i lo r , v re i să mă t r imi ţ i ? Vreun s te ja r pe care să - l desp ic , Vreun pământ pe care să - l b răzdez , Vreo mână d in g răun ţe le Ta le de g râu pe care să l e i au Şi să l e împrăş t i i depar te pe câmp , Până când l a rându l lo r vor da f i ecare Su ta lo r De grăun ţe aur i i Ca să - i h rănească pe fe r i c i ţ i i cop i i a i Dumnezeu lu i meu? Arată -mi deşer tu l , Ta tă , sau marea ; Este p lanu l Tău? Măre ţ Dumnezeu , t r imi te -mă! Şi deşi trupul acesta stă întins acolo unde se sparg valurile

oceanului, Tată , numără -mă printre suf le te le credinc ioase .

15 Noiembrie

Am fos t apăsaţ i pes te măsură de mul t . (2 Corinteni 1 :8)

…pentru ca puterea lu i Hris tos să rămână în mine .

(2 Corinteni 12:9)

Dumnezeu a îngăduit criza din viaţa lui Iacov de la Peniel ca să-l înconjoare complet până când în sfârşit a ajuns la punctul în care a făcut un apel stăruitor şi smerit la Dumnezeu Însuşi. În noaptea aceea, el s-a luptat cu Dumnezeu şi literalmente a ajuns la locul în care putea să-L ţină ca niciodată înainte. Şi prin lupta lui strânsă şi periculoasă, credinţa şi cunoaşterea de Dumnezeu a lui Iacov au sporit, şi a luat naştere puterea lui de a trăi o viaţă nouă şi victorioasă.

Domnul a trebuit să-l forţeze pe David, prin disciplina multor ani lungi şi dureroşi, să înveţe despre puterea cea mare şi credincioşia Dumnezeului său. În acei ani grei, el de asemenea a crescut în cunoaşterea credinţei şi a evlaviei, care erau principii indispensabile pentru glorioasa lui carieră de împărat al lui Israel.

Doar cele mai periculoase situaţii în care Pavel a fost pus în mod constant au putut să-l înveţe, şi astfel şi biserica prin el, deplina semnificaţie a minunatei promisiuni a lui Dumnezeu pe care el a învăţat s-o revendice: „Harul Meu îţi este de ajuns“ (2 Cor. 12:9). Şi doar marile încercări şi primejdii prin care am trecut ne-au putut conduce pe unii dintre noi să-L cunoaştem pe El aşa cum Îl cunoaştem, să ne încredem în El aşa cum ne încredem, şi să obţinem de la El acea măsură mare din harul Său atât de indispensabilă în momentele noastre de cea mai mare nevoie.

Dificultăţile şi obstacolele sunt provocările lui Dumnezeu pentru credinţa noastră. Când ne confruntăm cu piedici care ne blochează calea şi slujirea, trebuie să le recunoaştem ca nişte vase pentru credinţă şi apoi să le umplem cu plinătatea şi atotsuficienţa Domnului Isus. Pe măsură ce înaintăm în credinţă, încrezându-ne simplu şi deplin în El, putem fi încercaţi. Uneori poate trebuie să aşteptăm şi să ne dăm seama că „răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea“ (Iacov 1:4). Dar în cele din urmă vom găsi cu siguranţă „piatra răsturnată“ (Luca 24:2) şi pe Domnul Însuşi aşteptând să ne dăruiască o dublă binecuvântare pentru timpul nostru de încercare. A.B. Simpson

16 Noiembrie

Ei l -au b irui t pr in sângele Mie lu lui… ş i nu ş i -au iubi t v ia ţa chiar până la moarte .

(Apocal ipsa 12:11)

Când Iacov şi Ioan au venit la Hristos cu mama lor, cerându-I să le dea cel mai bun loc în împărăţia Sa, El nu le-a refuzat cererea. El le-a spus că locul le-ar fi dat

dacă ei ar putea să facă lucrarea Lui, să bea paharul Lui, şi să fie botezaţi cu botezul Lui. (vezi Marcu 10:38)

Suntem noi dornici să concurăm pentru ce are Dumnezeu mai bun, conştienţi fiind că cele mai bune lucruri sunt întotdeauna obţinute pe cele mai dificile căi? Trebuie să îndurăm munţii plini de prăpăstii, pădurile dese, şi carele de fier ale Vrăjmaşului, întrucât condiţiile potrivnice sunt preţul încununării celor victorioşi. Arcurile de triumf nu sunt făcute din flori de trandafir şi fire de mătase, ci din lovituri grele şi cicatrici sângerânde. Condiţiile vitrege pe care le înduri în viaţa ta astăzi ţi-au fost date de Stăpânul tău, cu scopul expres de a-ţi da posibilitatea să-ţi câştigi cununa.

De aceea nu privi întotdeauna înainte spre zilele viitoare căutând o situaţie ideală, o dificultate exotică, sau o urgenţă undeva departe în care să străluceşti. Ridică-te astăzi să înfrunţi situaţiile în care te-a pus providenţa lui Dumnezeu. Cununa ta de glorie este ascunsă în inima acestor lucruri - strâmtorările şi încercările care apasă asupra ta chiar în ceasul, săptămâna şi luna aceasta din viaţa ta. Şi totuşi cele mai dificile lucruri nu sunt cele văzute şi cunoscute de lume, ci cele care sunt în adâncul sufletului tău, nevăzute şi necunoscute de nimeni decât de Domnul Isus. Acesta este locul secret în care tu trăieşti o mică încercare despre care nu vei îndrăzni niciodată să vorbeşti altcuiva şi care este mai dificil de suportat pentru tine decât martirajul.

Preaiubitule, cununa ta este acolo. Fie ca Dumnezeu să te ajute să învingi şi s-o porţi. selectat

Nu con tează cum decurge bă tă l i a , Cât de lungă - i z iua ; Nu te p ie rde! Luptă mai depar te ! Mâine v ine cân ta rea .

17 Noiembrie

Auzi ţ i ce z ice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate a leş i lor Lui ,

care s tr igă z i ş i noapte către El , măcar că zăboveş te fa ţă de e i?

Vă spun că l e va face dreptate în curând . (Luca 18:6-8)

Noi nu putem comanda timpul lui Dumnezeu. Dacă nu reuşim să aprindem focul din prima cu chibritul, trebuie să încercăm din nou. Dumnezeu aude rugăciunea noastră, dar s-ar putea să nu răspundă chiar la momentul pe care ni l-am fixat noi în minte. În schimb, El Se va descoperi inimilor noastre care-L caută, deşi nu neapărat când şi unde ne aşteptăm noi. De aceea avem nevoie de perseverenţă şi de o hotărâre neclintită în viaţa noastră de rugăciune.

Pe vremea cremenei, a amnarului şi a chibritelor cu sulf, oamenii trebuia să încerce de mai multe ori să aprindă chibritul, poate chiar de foarte multe ori, până reuşeau să obţină o scânteie ca să-şi aprindă focul, şi erau foarte mulţumiţi dacă în cele din urmă reuşeau. N-ar trebui să exersăm acelaşi fel de perseverenţă şi de speranţă şi cu privire la lucrurile cereşti? Când este vorba de credinţă, suntem mai siguri de succes decât am fi putut fi vreodată cu cremenea şi amnarul, pentru că avem promisiunile lui Dumnezeu ca temelie.

Deci, să nu disperăm niciodată. Timpul lui Dumnezeu pentru îndurare va veni - de fapt, a venit deja, dacă timpul nostru pentru a crede a sosit. Cere cu credinţă fără şovăire, dar nu înceta niciodată să vii cu cererea înaintea Împăratului doar pentru că El a întârziat cu răspunsul. Loveşte chibritul din nou şi fă scânteile să zboare. Şi fii sigur că ai pregătită iasca, pentru că în curând vei avea un foc.

Charles H. Spurgeon Nu cred că există aşa ceva în istoria împărăţiei eterne a lui Dumnezeu ca o

rugăciune corectă, spusă în spiritul potrivit, să rămână fără răspuns la nesfârşit. Theodore L. Cuyler

18 Noiembrie

Ferice de acela pentru care nu voi f i un pr i l e j de pot icnire . (Luca 7:23)

Uneori este foarte greu să nu te poticneşti de Domnul Isus

Hristos, pentru că poticnirea poate fi rezultatul circumstanţelor mele. Pot să mă trezesc că sunt limitat la zone restrânse de slujire, sau sunt izolat de ceilalţi prin boală sau prin luarea unei atitudini nepopulare, când eu sperasem la oportunităţi mult mai largi. Şi totuşi Domnul ştie ce este cel mai bine pentru mine, şi tot ce mă înconjoară este determinat de El. Oriunde mă pune El, El face aceasta ca să-mi întărească credinţa şi puterea şi ca să mă atragă într-o comuniune mai strânsă cu El. Şi chiar dacă sunt închis în temniţă, sufletul meu va prospera.

Poticnirea care mă face să mă întorc de la Hristos poate fi emoţională. Pot fi mereu confuz şi tulburat de chestiuni pe care nu le pot rezolva. Când m-am predat pe mine însumi Lui, am sperat că cerul meu va fi întotdeauna senin, dar deseori el este acoperit de nori şi ploaie. Dar trebuie să cred că atunci când dificultăţile rămân, este ca să pot învăţa să mă încred total în El - să mă încred şi să nu mă tem. Şi astfel prin luptele mele mentale şi emoţionale sunt antrenat să-i instruiesc pe alţii care sunt aruncaţi încoace şi-ncolo de furtună.

Poticnirea care mă face să mă depărtez poate fi spirituală. Mi-am imaginat că odată ce am ajuns în turma Lui, nu voi mai suferi niciodată din pricina vânturilor înţepătoare ale ispitei. Şi totuşi este cel mai bine pentru mine aşa cum stau lucrurile, pentru că atunci când rabd ispita harul Lui creşte, caracterul meu se maturizează, şi cerul pare mai frumos la sfârşitul zilei.

Odată ce am să ajung la casa mea cerească, voi privi înapoi la întoarcerile şi încercările de pe calea mea şi voi cânta laudele Celui care m-a călăuzit. Aşa că orice ar veni în calea mea, voi primi cu bucurie voia Sa şi voi refuza să mă poticnesc de Domnul meu iubit. Alexander Smellie

Fer ice de ce l a că ru i c red in ţă nu se po t icneş te , Când pes te to t pe d rumul său Puterea lu i Dumnezeu lucrează e l iberare Pent ru a l ţ i i z i de z i ; Deş i su f le tu l lu i î ş i p ie rde pu te rea în în tuner icu l une i

înch i sor i , Până când însăş i v ia ţa i se consumă , Totuşi poate încă să se încreadă în dragos tea ş i p lanul Tatălui

său, Şi să se od ihnească în aces tea mu l ţumi t . Fer ice de ace la , ca re p r in an i lung i de su fe r in ţă , Şi nu p r in t r -o muncă ac t ivă , Ia par te p r in rugăc iune ş i l audă l a lucrarea a l to ra , Şi as t fe l „ împar te p rada“. Fer ice de t ine , cop i l a l lu i Dumnezeu , ca re su fer i , Şi nu po ţ i să în ţe leg i Mot ivul durer i i ta l e , dar to tuş i v re i să l aş i bucuros Viaţa t a în mâin i l e Lu i b inecuvânta te . Da, fe r i ce de t ine a că ru i c red in ţă nu se po t icneş te

De încercă r i inexp l icab i le , De mis te re nerezo lvate , d inco lo de o r ice în ţe legere , Până când scopul es te a t ins . Freda Hanbury Allen

19 Noiembrie

Ne-ai făcut să t recem prin mul te necazuri ş i nenoroc ir i ; dar ne ve i da iarăş i v ia ţa .

(Psa lmul 71:20)

Dumnezeu te face „să treci prin multe necazuri“. Uneori, ca parte a procesului tău de educare, trebuie să te duci „în adâncimile pământului“ (Psalmul 63:9), să călătoreşti prin pasaje subterane, şi să stai întins printre cei morţi. Dar nici chiar pentru o clipă legătura de părtăşie şi unitate dintre Dumnezeu şi tine nu este întinsă până la punctul de rupere. Şi în cele din urmă, din adâncuri, El „[îţi va] da iarăşi viaţa“. Indiferent cât de multe cotituri şi întorsături ar avea drumul, există întotdeauna o porţiune netedă şi dreaptă. Chiar şi cea mai lungă zi are un apus de soare, şi zăpada iernii poate ţine destul de mult, dar până la urmă se va topi.

Fii tare, „căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică“ (1 Cor. 15:58). El Se va întoarce din nou la tine şi te va mângâia. Şi când El va face aceasta, inima ta care a uitat să mai cânte va izbucni în mulţumiri şi cântări de bucurie, aşa cum cânta psalmistul: „Limba mea va lăuda îndurarea Ta“ (Psalmul 51:14). selectat

Deş i cade p loa ia ş i ba te vân tu l , Şi înghe ţa tă ş i rece e su f la rea i e rn i i ; Deş i ceru l înnora t se mai înnorează încă , Şi f runze le moar te spun că vara a t recu t ; Faţa mea p r iveş te ţ in tă sp re ceru l fu r tunos , In ima mea es te l in i ş t i t ă ca marea vara , Bucuroasă să p r imească ce - i dă Dumnezeu l meu , Ind i fe ren t ce a r f i . Când s imt f r igu l , po t să spun : „El î l t r imi te“ , Şi vân tur i l e Lu i su f lă b inecuvân tare , ş t iu s igur ; Căci n -am avu t n ic ioda tă o nevo ie pe care El să n -o

împl inească ; Şi in ima mea ba t e f i e rb in te , ch ia r dacă su f lă vân tur i l e .

20 Noiembrie

Ferice de c ine va aş tepta . (Danie l 12:12)

Aşteptarea poate părea un lucru uşor de făcut, dar este o disciplină pe care soldatul creştin n-o învaţă decât după ani de instruire. Marşul şi instrucţia sunt mult mai uşoare pentru luptătorii lui Dumnezeu decât statul pe loc, nemişcat.

Sunt momente de nehotărâre şi confuzie, când şi cel mai plin de râvnă om, care doreşte din toată inima să-L slujească pe Domnul, nu ştie în ce direcţie s-o apuce. Deci ce trebuie să faci când te găseşti în această situaţie? Trebuie să te laşi copleşit de disperare? Trebuie să te întorci înapoi cu laşitate sau cu teamă sau să alergi înainte cu ignoranţă?

Nu, trebuie pur şi simplu să aştepţi - dar să aştepţi în rugăciune. Cheamă-L pe Dumnezeu şi adu-ţi cauza înaintea Lui, spunându-I despre dificultăţile tale şi amintindu-I de promisiunea Lui de a te ajuta.

Aşteaptă în credinţă. Exprimă-ţi încrederea neclintită în El. Şi crede că chiar dacă El te face să aştepţi până la miezul nopţii, va veni la momentul potrivit ca să împlinească viziunea Lui pentru tine.

Aşteaptă cu răbdare, în tăcere. Să nu te plângi niciodată de ceea ce crezi tu că ar fi cauza problemelor tale, cum au făcut copiii lui Israel împotriva Moise. Acceptă-ţi situaţia exact aşa cum este şi apoi pur şi simplu pune-o cu toată inima ta în mâna Dumnezeului legământului. Şi în timp ce renunţi la orice voinţă proprie, spune-I: „Doamne, «facă-se nu voia mea, ci a Ta» (Luca 22:42). Eu nu ştiu ce să fac, şi sunt în mare strâmtorare. Dar voi aştepta până vei despica apele înaintea mea şi-i vei mâna înapoi pe vrăjmaşii mei. Voi aştepta chiar dacă mă vei ţine aici multe zile, pentru că inima mea este îndreptată numai spre Tine, dragă Doamne. Şi duhul meu Te va aştepta cu deplina încredere că Tu vei fi mereu bucuria mea şi mântuirea mea, «căci Tu eşti un adăpost pentru mine, [şi] un turn tare împotriva vrăjmaşului» (Psalmul 61:3)“. din Dimineaţă de dimineaţă

Aşteap tă , aş teap tă cu răbdare , Dumnezeu nu în tâ rz ie n ic ioda tă ;

P lanur i l e t a le care înmuguresc sun t în poses ia Ta tă lu i t ău , Şi aş teap tă numai marea Lu i descoper i re d iv ină . Deci aş teap tă , aş teap tă , Aşteap tă cu răbdare .

Încrede- te , încrede- t e p l in de năde jde , Că Dumnezeu va pune în o rd ine

Viaţa t a încurca t ă ; ş i în locu l t a ine lo r e i în tunecate , Va aduce vo ia Sa , cu toa te reve la ţ i i l e e i s t ră luc i te . Dec i încrede- te , încrede- te , Încrede- t e p l in de năde jde .

Odihneş te - t e , od ihneş te - t e în pace , Pe p iep tu l Sa lva to ru lu i t ău ;

Şopteş te - I l a u reche ambi ţ i i l e t a le îna l t e ş i s f in te , Şi El l e va împl in i în t r -o rod i re b inecuvân tată . Dec i od ihneş te - te , od ihneş te - t e , Odihneş te - t e în pace! Mercy A. Gladwin

21 Noiembrie

Încredinţează - ţ i soarta în mâna Domnului . (Psa lmul 37:5)

Vorbeşte cu Dumnezeu despre tot ce te apasă şi apoi încredinţează totul în

mâinile Lui. Fă aceasta ca să fii eliberat de confuzie, de conflicte şi de griji care umplu lumea de astăzi. De fapt, ori de câte ori te pregăteşti să faci ceva, trecând printr-o încercare, sau urmărind pur şi simplu treburile tale normale, vorbeşte-I Tatălui despre aceasta. Adu-I la cunoştinţă; da, chiar pune asupra Lui această povară, şi vei fi lăsat în urma ta preocupările şi îngrijorările cu privire la acea problemă. Începând din momentul acela, exersează sârguinţa tăcută şi plăcută în munca ta, recunoscând dependenţa ta de El ca să rezolve problema pentru tine. Încredinţează grijile tale şi pe tine însuţi împreună cu ele, ca o singură povară, în mâna Dumnezeului tău. R. Leighton

Cons t ru ieş te un mic gard a l încreder i i În ju ru l z i l e i de as tăz i ; Umple spa ţ iu l cu lucrarea iub i r i i Şi s t a i înăun t ru . Nu te u i t a p r in t re u luc i l e p ro tec toare După z iua de mâ ine ;

Dumnezeu t e va a ju ta să supor ţ i ceea ce v ine , F ie bucur ie f i e necaz . Mary Butts Vei găsi că este imposibil să-ţi încredinţezi „soarta în mâna Domnului“, dacă

soarta ta nu primeşte aprobarea Sa. Aceasta se poate face numai prin credinţă, pentru că dacă există chiar şi cea mai mică îndoială în inima ta că drumul tău nu este cel bun, credinţa va refuza să aibă ceva de a face cu el. De asemenea, această încredinţare a soartei tale în mâna Lui trebuie să fie continuă, nu doar o singură acţiune izolată. Şi indiferent cât de neaşteptată sau de extraordinară ar fi călăuzirea Sa şi indiferent cât de aproape de muchia stâncii te-ar conduce El, nu smulge niciodată hăţurile din mâinile Lui.

Vrei să supui toate căile tale lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să le judece şi să dea sentinţa? Nimic nu trebuie examinat mai îndeaproape de către un creştin ca propriile lui păreri şi obiceiuri confirmate, pentru că suntem atât de înclinaţi să considerăm aprobarea divină a lui Dumnezeu pentru ele ca fiind de la sine înţeleasă. Şi de aceea unii creştini sunt atât de neliniştiţi şi plini de teamă. Bineînţeles că ei nu au încredinţat cu adevărat calea lor în mâna Domnului şi nu au lăsat-o în mâna Lui. Ei au dus-o la El, dar apoi au plecat iarăşi cu ea. selectat

22 Noiembrie

Credeţ i că pot face lucrul aces ta? (Mate i 9 :28)

Dumnezeu Se ocupă cu lucruri imposibile. Nu este niciodată prea târziu pentru

El să facă aceasta, atât timp cât ceea ce este imposibil este adus la El cu credinţă deplină de persoana a cărei viaţă şi împrejurări ar fi influenţate dacă Dumnezeu va fi glorificat. Dacă am experimentat răzvrătirea, necredinţa, păcatul şi ruina în viaţa noastră, nu este niciodată prea târziu pentru Dumnezeu să Se ocupe cu succes de aceste lucruri tragice, dacă ele sunt aduse la El cu predare şi încredere deplină.

S-a spus deseori, şi pe bună dreptate, că creştinismul este singura religie care poate să se ocupe de trecutul unei persoane. „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele“ (Ioel 2:25) zice Domnul, şi putem să ne încredem în El că o va face fără rezerve. El face aceasta nu pentru ceea ce suntem noi, ci pentru cine este El. Dumnezeu iartă şi vindecă şi reface, pentru că El este „Dumnezeul oricărui har“ (1 Petru 5:10). Să-L lăudăm şi să ne încredem în El.

din Vremurile Şcolii duminicale Nimic nu es te p rea g reu pen t ru I sus Nici un om nu poa te să lucreze ca El . Avem un Dumnezeu care-Şi găseşte plăcerea în imposibilităţi şi care întreabă:

„Este ceva prea greu pentru Mine?“ (Ier. 32:27, KJV). Andrew Murray

23 Noiembrie

Ai făcut pe poporul Tău să treacă pr in lucruri gre le . (Psa lmul 60:3)

Am fost întotdeauna fericit că psalmistul I-a spus lui Dumnezeu că anumite

momente din viaţă sunt disperate sau dificile. Nu încape nici o îndoială asupra acestui lucru, există lucruri grele în viaţă.

În vara aceasta cineva mi-a dat câteva flori frumoase roz, şi când le-am luat, am întrebat: „Ce fel de flori sunt?“ Prietenul meu a răspuns: „Sunt flori de stâncă. Ele cresc şi înfloresc numai pe stânci unde nu vezi deloc pământ“. Atunci m-am gândit la florile lui Dumnezeu care cresc în momente de disperare şi în locuri dificile, şi am simţit întrucâtva că El are o tandreţe deosebită pentru „florile Lui de stâncă“, o tandreţe pe care nu o are pentru crinii şi trandafirii Lui.

Margaret Bottome Încercările vieţii sunt trimise ca să ne facă, nu ca să ne distrugă. Problemele

financiare pot distruge afacerile unui om, dar îi formează caracterul. Şi o lovitură directă dată omului de afară poate fi cea mai mare binecuvântare posibilă pentru omul dinăuntru. Deci dacă Dumnezeu pune sau îngăduie ceva greu în viaţa noastră, putem fi siguri că adevăratul pericol sau adevărata problemă va fi ceea ce vom pierde dacă vom fugi sau ne vom răzvrăti împotriva acelui lucru.

Maltbie D. Babcock Ero i i sun t fo r ja ţ i pe n icova le f i e rb in ţ i cu durere , Şi cura ju l superb v ine numai p r in t es ta re . Unele carac te re se matur izează ş i une le carac te re în f lo resc Numai pe so lu l uda t de sânge , une le su f le te se dovedesc a f i

mar i Numai în mo mente în tuneca te de moar te sau p ie i r e .

Dumnezeu Îşi găseşte soldaţii cei mai buni pe muntele suferinţei.

24 Noiembrie

Opri ţ i -vă , ş i să ş t i ţ i că Eu sunt Dumnezeu . (Psa lmul 46:10)

Există vreo notă în toată muzica lumii atât de puternică precum marea oprire?

Există vreun cuvânt în Psalmi mai elocvent decât cuvântul „Selah“, care înseamnă oprire? Există ceva mai palpitant şi care să inspire mai multă frică decât liniştea dinaintea izbucnirii furtunii, sau tăcerea ciudată care pare să cadă peste natură înaintea unui fenomen supranatural sau a unei ridicări de teren dezastruoase? Şi există ceva care poate să atingă inimile noastre la fel ca puterea liniştii?

Pentru inima care va înceta să se concentreze asupra ei însăşi, există „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“ (Filip. 4:7); „seninătate şi încredere“ (Isaia 30:15), care este sursa oricărei puteri; „multă pace“ care face să „nu [i] se întâmple nici o nenorocire“ (Psalmul 119:165); şi o odihnă profundă, pe care lumea nu poate niciodată să ne-o dea, nici să ne-o ia. Adânc în centrul sufletului este o încăpere a păcii unde locuieşte Dumnezeu şi unde, dacă vom intra în ea şi vom reduce la tăcere toate celelalte sunete, vom putea auzi acel „susur blând“ al Său (1 Împăraţi 19:12).

Chiar şi la roata care se învârte cel mai repede, dacă priveşti în centrul ei, acolo unde este axul, vei vedea că nu există nici un fel de mişcare. Şi chiar în cea mai ocupată viaţă, există un loc în care poţi să locuieşti singur cu Dumnezeu într-o linişte eternă.

Există o singură modalitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi“. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!“ (Habacuc 2:20). selectat

Preaiubite Tată, uneori am umblat sub un cer fără stele care lăsa să picure

întunericul ca ploaia torenţială. Eram disperaţi pentru că ne lipsea lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. Întunericul gros se arăta ameninţător deasupra noastră ca şi cum ar fi vrut să rămână pentru totdeauna. Şi din beznă nu se auzea nici un glas liniştitor care să vindece inimile noastre zdrobite. Am fi primit cu bucurie chiar şi o lovitură sălbatică de tunet, dacă cel puţin ar fi spart tăcerea chinuitoare a acelei nopţi triste şi deprimante.

Şi totuşi şoapta blândă a iubirii Tale eterne a vorbit mult mai dulce sufletelor noastre rănite şi sângerânde decât orice vânt care suflă peste o harpă de vânt. „Susurul [Tău] blând“ a fost cel care ne-a vorbit. Noi ascultam şi Te-am auzit, şi apoi ne-am uitat şi am văzut faţa Ta, care strălucea de lumina dragostei Tale. Şi când am auzit glasul Tău şi am văzut faţa Ta, viaţa cea nouă s-a întors la noi, aşa cum se întoarce viaţa la florile uscate care absorb ploaia de vară.

25 Noiembrie

„Ia săgeţ i“…. „Loveş te în pământ!“ Ş i a lov i t de tre i or i ; apo i s -a opr i t . Omul lu i Dumnezeu s -a mâniat pe e l ş i a z i s :

„Trebuia să loveş t i de c inc i sau şase or i“ . (2 Împăraţ i 13:18 -19)

Cât de uimitor şi de puternic este mesajul acestor cuvinte! Ioas, împăratul lui

Israel, gândea că făcuse foarte bine când a lovit pământul „de trei ori şi apoi s-a oprit“. Pentru el, aceasta părea să fie o faptă extraordinară a credinţei lui, dar Domnul şi profetul Elisei erau profund dezamăgiţi, pentru că el se oprise la jumătatea drumului.

Da, el a primit ceva; de fapt, a primit chiar foarte mult - exact ceea ce crezuse c-o să primească de la Dumnezeu, în ultimă instanţă. Şi totuşi Ioas nu a primit tot ceea ce Elisei vroia ca el să aibă sau ceea ce Domnul dorea să-i dea. El a pierdut mult din semnificaţia promisiunii, şi din plinătatea binecuvântării. El a primit mai mult decât ar fi putut vreun om să-i ofere, dar n-a primit tot ce avea mai bun Dumnezeu pentru el.

Dragul meu credincios, ce serios este adevărul acestei istorisiri! Cât de important este pentru noi să învăţăm să ne rugăm când trecem prin tot felul de situaţii şi să ne cercetăm deplin inimile în lumina mesajului lui Dumnezeu pentru noi! Altfel, nu vom beneficia niciodată de toată plinătatea promisiunii Sale sau de toate posibilităţile pe care le oferă rugăciunea făcută cu credinţă. A. B. Simpson

A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus

mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava. Efeseni 3:20-21

În nici un alt loc apostolul Pavel nu foloseşte aceste cuvinte aparent de prisos: „nespus mai mult decât cerem“. Fiecare cuvânt este umplut cu dragostea infinită a

lui Dumnezeu şi cu puterea Lui de „a face“ pentru credincioşii Lui care se roagă. Şi totuşi există următoarea limitare: „prin puterea care lucrează în noi“. El va face pentru noi atât de mult cât Îi vom permite să facă în noi. Aceeaşi putere care ne-a mântuit, care ne-a spălat cu sângele Său, care ne-a umplut cu puterea Duhului Său cel Sfânt, şi ne-a protejat prin numeroase ispite va lucra pentru noi ca să înfrunte orice urgenţă, orice criză, orice situaţie şi orice împotrivire. Alianţa

26 Noiembrie

Caleb i -a z i s : „Ce vre i?“ Ea a răspuns: „Fă -mi un dar , căc i mi -a i dat un pământ secetos ; dă -mi ş i i zvoare de apă“ .

Şi e l i -a dat i zvoare le de sus ş i i zvoare le de jos . ( Iosua 15:18-19)

Există şi „izvoarele de sus şi izvoarele de jos“ în viaţă, şi ele sunt izvoare, nu

ape stătătoare. Sunt bucuriile şi binecuvântările care curg din cer de sus, în timpul verii celei mai fierbinţi şi prin cel mai pustiu deşert al suferinţelor şi al încercărilor. Pământul care îi aparţinea lui Acsa era în Neghev sub soarele arzător şi era deseori pârjolit de căldura toridă. Dar din munţi veneau izvoarele inepuizabile care răcoreau, împrospătau şi fertilizau tot pământul.

Aceste izvoare curg prin locurile joase, prin locurile dificile, prin locurile secetoase, prin locurile singuratice, şi chiar prin locurile obişnuite ale vieţii. Şi oricare ar fi situaţia noastră, aceste izvoare se pot găsi întotdeauna. Avraam le-a găsit în munţii Canaanului. Moise le-a găsit printre stâncile Madianului. David le-a găsit în cenuşa Ţiclagului, când avutul lui fusese luat şi familia lui fusese dusă în captivitate. Şi cu toate că „poporul vorbea să-l ucidă cu pietre … David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui“ (1 Samuel 30:6).

Isaia le-a găsit în zilele teribile când împăratul Sanherib al Asiriei a invadat Iuda, când munţii păreau să fie aruncaţi în mijlocul mării. Şi totuşi credinţa lui putea încă să cânte: „Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină“ (Psalmul 46:4-5).

Martirii creştini le-au găsit în mijlocul flăcărilor, reformatorii bisericii în mijlocul vrăjmaşilor lor şi a luptelor lor, şi noi putem să le găsim în fiecare zi a anului dacă Îl avem pe Mângâietorul în inimile noastre şi dacă am învăţat să spunem împreună cu David: „Toate izvoarele mele sunt în Tine“ (Psalmul 87:7).

Cât de bogate şi cât de preţioase sunt aceste izvoare, şi cât de mult mai este încă de luat în stăpânire din plinătatea lui Dumnezeu! A.B. Simpson

Am spus : „Deşer tu l es te a tâ t de mare!“ Am spus : „Deşer tu l e s te a tâ t de go l ! Ce izvoare sun t aco lo ca să -mi a s tâmpere se tea? Unde mă vo i ascunde de fu r tună?“ Am spus : „Deşer tu l es te a tâ t de s ingura t i c ! Nici un g las b lând , n ic i o fa ţă iubi toare Care să lumineze n ic i ce l mai mic loc“ . M-am opr i t până mi -a t recu t p lânsu l ! Am auz i t susuru l unor i zvoare ascunse ; Îna in tea mea au apăru t pa lmier i verz i ş i f rumoş i ; Păsăr i l e cân tau ; to t văzduhul Era p l in ş i f remă ta de a r ip i l e înger i lo r ! Şi Cineva a în t reba t înce t : „De ce , în adevăr , Te gândeş t i cu îngr i jo ra re l a ceea ce î ţ i va aduce Z iua de mâine? Nu vez i tu Că Tată l ş t i e ce a i nevo ie?“ selectat

27 Noiembrie

Nici un cuvânt de la Dumnezeu nu es te l ips i t de putere . (Luca 1:37)

Sus în văile acoperite de zăpadă ale Alpilor, Dumnezeu face una din minunile

Lui an după an. În ciuda extremelor de zile însorite şi nopţi geroase, o floare înfloreşte fără cusur prin crusta de gheaţă de la marginea zăpezii. Cum reuşeşte această floare mică, cunoscută ca planta degetăruţ, să facă o asemenea ispravă?

În timpul verii trecute mica plantă şi-a întins frunzele pe pământ ca să absoarbă razele soarelui, şi a păstrat acea energie înmagazinată în rădăcinile ei tot timpul iernii. Când a venit primăvara, viaţa a pus-o în mişcare chiar sub giulgiul ei de nea, şi când planta a început să crească, a produs în mod surprinzător suficientă

căldură ca să topească o mică porţiune de zăpadă de forma unei calote deasupra capului ei.

A crescut din ce în ce mai înaltă, şi pe măsură ce creştea, mica ei calotă de aer a continuat să se ridice deasupra capului ei până când mugurul de floare s-a format bine. În final învelişul de gheaţă al compartimentului cu aer s-a dat la o parte, şi floarea s-a deschis în lumina soarelui. Textura cristalină a petalelor ei mov sclipea ca zăpada însăşi, ca şi cum ar fi purtat încă semnele călătoriei pe care o îndurase.

Această floare fragilă face să răsune un ecou în inimile noastre pe care nici una din florile minunate cuibărite în iarba caldă a pantelor mai joase nu l-ar fi putut trezi vreodată. O, cât de mult ne place să vedem împlinindu-se imposibilul! Şi aşa lucrează Dumnezeu.

De aceea să continuăm să perseverăm, căci chiar dacă am lua împrejurările noastre şi am arunca tot întunericul îndoielii omeneşti asupra lor şi apoi am îngrămădi repede împreună atât de multe dificultăţi câte am putea găsi împotriva lucrării divine a lui Dumnezeu, niciodată n-am putea întrece binecuvântata Lui putere de a face minuni. Să ne punem toată încrederea în El, pentru că El este Dumnezeul imposibilului. selectat

28 Noiembrie

Tu umpl i de vese l i e răsăr i tu l ş i apusul îndepărtat . (Psa lmul 65:8)

Te-ai trezit vreodată devreme, ai urcat pe un munte şi ai urmărit cum face

Dumnezeu o dimineaţă? Griul întunecat se dă la o parte când El împinge soarele spre orizont, şi apoi nuanţele fiecărei culori încep să se amestece dând o lumină perfectă când soarele întreg apare deodată pe cer. Ca rege al zilei, soarele se mişcă maiestuos pe cer, inundând pământul şi toate văile adânci cu lumina lui glorioasă. În momentul acela, poţi să auzi cântările corului ceresc care cântă despre măreţia lui Dumnezeu şi despre gloria dimineţii.

În t ăcerea s fân tă a zor i lo r de z i Aud un Glas - „Eu sun t cu t ine toa tă z iua , Bucură - t e ! Bucură - t e ! “ Lumina clară şi pură a dimineţii m-a făcut să tânjesc după adevăr în inima

mea, singurul care ar putea să mă facă pur şi curat ca dimineaţa şi să-mi

armonizeze viaţa cu concertul minunat al naturii din jurul meu. Şi briza care sufla dinspre răsărit m-a făcut să nădăjduiesc în Dumnezeu, care mi-a suflat în nări suflare de viaţă. În felul acesta El m-a umplut complet cu suflarea Lui, cu gândirea Lui şi cu Duhul Lui pentru ca eu să am doar gândurile Lui şi să trăiesc viaţa Lui. În viaţa Lui mi-am găsit-o pe a mea, dar acum era glorificată etern.

Ce ne-am face noi, bieţii oameni, fără nopţile şi dimineţile Dumnezeului nostru! George MacDonald

În p r imele ceasur i a le d imine ţ i i , În t re noap te ş i z i , Când în tuner icul de pe pământ Se des t ramă -n tăcere ; Atunci e p lăcu t să vorbeş t i cu I sus Fi ind încă în dormi to ru l t ău - Căci z iua care v ine ş i înda to r i r i l e Vor să ş t i e vo ia Sa . Atunc i El va desch ide ca lea îna in tea t a , Doborând munţ i i ; Făcând pus t iu r i le să -nf lo rească , Domol ind curgerea necazur i lo r . Vrei o v ia ţă de b i ru in ţă , De v ic to r ie pe to t d rumul? Atunc i pune-L pe Dumnezeu l a începu tul Fiecăre i z i l e ca re v ine .

29 Noiembrie

Dar mai pe urmă … (Evrei 12:11)

Este o legendă care spune de un baron german care, la castelul său de pe Rin, a întins sârme în aer de la un turn la altul pentru ca vântul să le trateze ca o harpă de vânt şi prin aceasta să creeze muzică atunci când suflă peste ele. Şi totuşi când briza uşoară s-a învârtit în jurul castelului, nu s-a produs nici un fel de muzică.

Într-o noapte, însă, s-a pornit o furtună puternică, şi muntele pe care era castelul a fost bătut de furia vânturilor violente. Baronul s-a uitat afară pe uşă la

teroarea vântului, şi harfa de vânt umplea văzduhul cu melodiile care sunau chiar mai tare decât zgomotul furtunii. A fost nevoie de o furtună puternică pentru a produce muzica!

N-am cunoscut noi oameni ale căror vieţi n-au produs niciodată nici o muzică plăcută în zilele lor de linişte şi prosperitate, dar care, atunci când vânturile puternice au bătut asupra vieţii lor, ne-au uimit cu puterea şi frumuseţea muzicii lor?

Plouă , p loa ia

Ba te în geam! Toarnă ne înce ta t Afară Din ceru l în tuneca t - Mă -n t reb de ce!

F lo r i , f lo r i , Răsar după p loa ie , În f lo r ind p roaspe te ş i f rumoase , P re tu t indeni ! Dumnezeu a exp l ica t acum De ce a p loua t ! Poţi să te bizui întotdeauna pe Dumnezeu că va face acel „mai pe urmă“ al

dificultăţilor de o mie de ori mai bogat şi mai bun decât prezentul, dacă le biruim corect. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare … dar mai pe urmă aduce … roada dătătoare de pace a neprihănirii“ (Evrei 12:11). Ce recoltă!

30 Noiembrie

Şi tu umbl i după lucruri mari? Nu umbla după e le ! Căci ia tă , vo i aduce nenoroc irea pes te or ice făptură , z ice

Domnul , dar ţ i e î ţ i vo i da ca pradă de război v ia ţa ta ,

în toate locuri le unde ve i merge . ( Ieremia 45:5)

Aceasta este o promisiune dată ţie pentru locurile dificile în care te-ai putea afla - o promisiune de siguranţă şi de viaţă chiar în mijlocul presiunilor uriaşe. Şi este o promisiune care se adaptează pentru a se conforma timpurilor când acestea continuă să devină tot mai grele, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestui veac şi de perioada necazului.

Ce înseamnă când se spune că tu vei avea „ca pradă de război viaţa ta“? Înseamnă că viaţa ta va fi smulsă din gura Vrăjmaşului, aşa cum David smulgea mielul din gura leului. Nu înseamnă că tu vei fi cruţat de focul bătăliei şi de confruntarea cu duşmanii tăi, ci înseamnă „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei“ (Psalmul 23:5), un adăpost împotriva furtunii, o fortăreaţă în mijlocul vrăjmaşilor, şi o viaţă păstrată în faţa presiunii continue. Înseamnă mângâiere şi speranţă de la Dumnezeu, aşa cum a primit Pavel când el şi prietenii săi „[au] fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile [lor], aşa că nici nu mai [trăgeau] nădejde de viaţă“ (2 Corinteni 1:8). Şi înseamnă ajutorul divin al Domnului, aşa cum a fost când „ţepuşul în carne“ al lui Pavel (2 Corinteni 12:7) a rămas, dar puterea lui Hristos a venit să se odihnească peste el, şi el a învăţat că „harul [lui Dumnezeu] este de ajuns“ (2 Corinteni 12:9).

Fie ca Domnul să-ţi dea „ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile unde vei merge“ şi să te ajute astăzi să fii biruitor în dificultăţile tale.

din Zilele cerului pe pământ Deseori ne rugăm să fim scăpaţi de necazuri, şi chiar ne încredem în

Dumnezeu că vom fi. Dar nu ne rugăm ca El să ne facă ceea ce trebuie să fim când suntem în mijlocul necazurilor. Nici nu ne rugăm să fim în stare să trăim în ele, oricât de mult ar dura, deplin conştienţi că suntem ţinuţi şi ocrotiţi de Domnul şi că de aceea putem să rămânem în ele fără să suferim vreun rău.

Mântuitorul a îndurat un test deosebit de greu în pustiu în prezenţa lui Satan timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, când natura Lui umană era slăbită de nevoia de hrană şi odihnă. Cei trei tineri evrei au fost ţinuţi un timp în flăcările cuptorului încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească“ (Daniel 3:19). Cu toate că erau forţaţi să îndure ultima metodă de tortură a tiranului, ei au rămas calmi şi liniştiţi în timp ce aşteptau să vină momentul salvării lor. Şi după ce a supravieţuit o noapte întreagă stând în mijlocul leilor, „Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său“ (Daniel 6:23).

Ei au putut să îndure în prezenţa vrăjmaşilor lor pentru că locuiau în prezenţa Dumnezeului lor.

DECEMBRIE

1 Decembrie

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lu i Dumnezeu . (Evre i 4 :9)

Această odihnă include biruinţă: „Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur …

nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor“ (Iosua 21:44). „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!“ (1 Corinteni 15:57).

Un credincios remarcabil a spus odată despre mama sa, care era o creştină foarte îngrijorată şi neliniştită. Deseori vorbea cu ea ore în şir, încercând s-o convingă de păcatul de a se îngrijora, dar fără nici un rezultat. Era ca femeia aceea în vârstă care a spus odată că suferise foarte mult, mai ales din cauza necazurilor care nu s-au întâmplat niciodată.

Dar într-o dimineaţă mama lui a venit la micul dejun cu un zâmbet care-i împodobea faţa. El a întrebat-o ce se întâmplase, şi ea a început să-i povestească un vis pe care-l avusese în noaptea aceea. În visul ei, ea mergea pe un drum mare împreună cu o mare mulţime de oameni, care păreau toţi foarte obosiţi şi împovăraţi. Toţi oamenii cărau nişte pachete mici şi negre, şi ea a observat că tot mai multe pachete erau lăsate pe drum de numeroase creaturi cu o înfăţişare dezgustătoare care păreau foarte demonice din fire. Când pachetele erau aruncate jos, oamenii se aplecau să le ridice şi le cărau.

Ca toţi ceilalţi din visul ei, şi ea îşi căra povara inutilă, fiind trasă în jos de pachetele diavolului. După un timp, a privit în sus şi a văzut un Om a cărui faţă era iubitoare şi luminoasă în timp ce trecea prin mulţime, încurajându-i pe oameni. În cele din urmă El a venit la ea, şi ea şi-a dat seama că era Mântuitorul ei. S-a uitat la El, spunându-I cât de obosită era, şi El a zâmbit trist şi a spus: „Draga mea copilă, aceste pachete pe care le cari nu sunt de la Mine, şi tu nu ai nevoie de ele. Ele sunt poverile diavolului, şi ele îţi distrug viaţa. Tu trebuie să le arunci şi pur şi simplu să refuzi să le atingi chiar şi cu unul din degetele tale. Atunci calea ţi se va părea uşoară, şi te vei simţi ca şi cum Eu «[te]-am purtat pe aripi de vultur» (Exod 19:4)“.

Mântuitorul i-a atins mâna, şi pacea şi bucuria i-au umplut repede sufletul. În timp ce se vedea pe ea în visul ei aruncându-şi poverile la pământ şi fiind gata să se arunce la picioarele Lui cu o recunoştinţă plină de bucurie, s-a trezit deodată şi a văzut că toate îngrijorările ei dispăruseră.

Din ziua aceea şi până la sfârşitul vieţii ei, a fost cea mai veselă şi cea mai fericită membră a familiei.

Şi noap tea va f i p l ină de muzică , Ia r g r i j i l e ca re t e cop leşeau z iua , Î ş i vor s t rânge cor tu r i l e ca a rab i i , Şi vor p leca în t ăcere . Henry Wadsworth Longfellow

2 Decembrie

… să desăvârşească pr in sufer in ţe . (Evre i 2 :10)

Oţelul este produsul obţinut din fier plus foc. Solul este piatră plus căldură şi zdrobirea gheţarilor. Pânza este in plus apa care-l spală, pieptănul care-l separă, îmblăciul cu care se bate, şi suveica cu care se ţese. În acelaşi fel, dezvoltarea caracterului uman cere un plus ataşat de el, pentru că marile caractere se formează nu printr-o viaţă trăită în lux, ci prin suferinţă. Şi lumea nu uită oamenii de mare caracter.

Am auzit odată povestea unei mame care a adus un băiat handicapat cu spatele cocoşat în casa ei ca să-i ţină companie fiului ei. Ea şi-a avertizat fiul să fie foarte atent să nu facă nici o referire la diformitatea celuilalt băiat, întrucât aceasta era o chestiune foarte sensibilă pentru el. Şi l-a încurajat să se joace cu noul său prieten ca şi cum ar fi un copil normal. Dar după ce l-a ascultat pe fiul ei jucându-se cu el timp de câteva minute, l-a auzit întrebându-l pe prietenul lui: „Ştii tu ce ai în spate?“ Băiatul handicapat s-a simţit stânjenit, a ezitat un moment, dar înainte să poată răspunde, prietenul lui a răspuns la întrebare în locul lui, spunând: „Este cutia în care sunt ţinute aripile tale, şi într-o zi Dumnezeu o va deschide larg, şi tu vei zbura ca să devii un înger“.

Într-o zi Dumnezeu va descoperi acest fapt fiecărui creştin: chiar lucrurile împotriva cărora ei se răzvrătesc acum sunt instrumentele pe care le foloseşte El pentru desăvârşirea caracterului lor şi pentru a-i transforma în ceva perfect, astfel încât ei să poată fi folosiţi mai târziu ca pietre şlefuite în cerul Său viitor.

Cortland Myers Suferinţa este un îngrăşământ minunat pentru rădăcinile caracterului. Marele

obiectiv al acestei vieţi este caracterul, pentru că este singurul lucru pe care îl putem lua cu noi în eternitate. Şi scopul încercărilor noastre este să dobândim cât mai mult posibil din cel mai înalt caracter. Austin Phelps

Muntele viziunii nu se cucereşte pe nici un alt drum decât acela acoperit cu spini.

3 Decembrie

„Eşt i b ine? Bărbatul tău ş i copi lu l sunt b ine?“ Ea a răspuns: „Bine“ .

F i i t a re , su f le te a l meu! Cei d rag i a i t ă i merg În mormânt . Dumnezeu es te a l t ău , ch ia r ş i a tunc i ; F i i t a re . F i i t a re , su f le te a l meu! Moar tea se a ra tă l a o r izon t . I a seama, ascu l tă -L pe Dumnezeu l t ău! El t e va pur ta p r in

as ta ; F i i t a re . Timp de şaizeci şi doi de ani şi cinci luni am avut-o pe soţia mea iubită, şi

acum, în al nouăzeci şi doilea an al vieţii mele, am rămas singur. Dar mă întorc spre Domnul Isus care este mereu prezent, în timp ce mă plimb prin cameră, şi spun: „Doamne Isuse, sunt singur. Şi totuşi nu sunt singur, pentru că Tu eşti cu mine şi eşti Prietenul meu. Acum, Doamne, Te rog, mângâie-mă, întăreşte-mă şi dă umilului Tău servitor tot ce vezi că am nevoie“.

N-ar trebui să fim niciodată mulţumiţi până nu ajungem să-L cunoaştem pe Domnul Isus în felul acesta - până nu vom descoperi că El este Prietenul nostru etern - în permanenţă, în toate situaţiile, şi mereu gata să Se dovedească a fi Prietenul nostru. George Mueller

Necazurile nu ne pot vătăma când le amestecăm cu supunere. Gheaţa de pe copaci va îndoi multe ramuri până la punctul de rupere. În mod

similar, văd o mare mulţime de oameni încovoiaţi şi striviţi de necazurile lor. Totuşi, când şi când întâlnesc pe cineva care cântă în necaz, şi atunci Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru situaţia mea, precum şi pentru a lui. Nu este cântec mai frumos decât acela cântat în timpul nopţii. Poate vă mai amintiţi povestea unei femei care, atunci când a murit singurul ei copil, a privit spre cer cu o faţă ca de

înger şi a spus: „Îţi dau bucurie, scumpul meu copil“. Acea propoziţie solitară, simplă a rămas cu mine mulţi ani, dându-mi deseori energie şi mângâiere.

Henry Ward Beecher Nici chiar pentru cei morţ i nu -mi voi închide sufletul în

înt r is tare; Moar tea nu ne poa te despăr ţ i pent ru mul t t imp . Căci nu es te ca a tunc i când t randaf i ru l ca re s -a că ţă ra t pe z idu l g răd in i i mele A înf lo r i t pe par tea cea la l t ă? Moar tea ascunde , Dar nu despar te ; Tu eş t i dec i pe par tea cea la l t ă a l u i Hr i s tos ! Tu eş t i cu Hr i s tos , ş i Hr i s tos es te cu mine ; În Hr i s tos sun tem încă un i ţ i .

4 Decembrie

S-a sui t pe munte să Se roage , s ingur la o parte . (Mate i 14:23)

Una din binecuvântările zilei de şabat în vechime era liniştea, odihna şi pacea

sfântă care veneau când aveau un moment de solitudine liniştită departe de lume. Există o putere specială care ia naştere în solitudine. Ciorile călătoresc în cârduri, şi lupii în haite, dar leul şi vulturul sunt de obicei singuri.

Puterea se găseşte nu în ocupaţii şi gălăgie, ci în linişte. Pentru ca un lac să reflecte cerul pe suprafaţa lui, trebuie să fie liniştit. Domnul nostru a iubit oamenii care se strângeau la el, dar sunt multe relatări în Scriptură când El a plecat de lângă ei pentru o scurtă perioadă de timp. Ocazional, El Se retrăgea din mulţime şi deseori Îşi petrecea serile singur pe munţi. Cea mai mare parte a lucrării Lui a fost făcută în satele şi oraşele de pe ţărmul mării, dar El iubea mai mult munţii şi la căderea nopţii în mod frecvent Se izola pe înălţimile lor pline de pace.

Singurul lucru de care avem nevoie astăzi mai mult decât orice altceva este să petrecem timp singuri cu Domnul nostru, stând la picioarele Lui în sfânta intimitate a prezenţei Lui binecuvântate. O, câtă nevoie avem să recuperăm arta pierdută a meditaţiei! O, câtă nevoie avem de „locul secret“ (Psalmul 91:1) ca parte a stilului

nostru de viaţă! O, câtă nevoie avem de puterea care vine din aşteptarea lui Dumnezeu! selectat

Este b ine să t ră i eş t i în va lea p lăcu tă , Unde lucrarea lumi i es te făcu tă , Unde seceră to r i i cân tă pe ogoare le cu g râu , Şi lucrează până l a apu su l soare lu i . Dar d inco lo de pa j i ş t i văd munţ i i Unde zgomote le t ra f i cu lu i înce tează , Şi merg după un Glas care mă cheamă De pe vâr fu l munte lu i p l in de pace . Da, es te p lăcu t să t ră ieş t i în va lea cea f rumoasă , Şi să lucrez i până l a apusu l soare lu i ; Dar duhul meu tân jeş te după aeru l p i scu lu i Când z iua ş i lucru l e i s -au s fâ rş i t . Căci o Prezen ţă su f lă pes te munţ i i t ăcu ţ i , Şi du lcea ţa e i t ră ieş te încă ; Aceeaş i l in i ş t e adâncă umple to t munte le , Când es te su f la tă pes te măs l in i . Orice viaţă care doreşte să fie puternică trebuie să aibă Locul ei Preasfânt

(Exod 26:33) în care intră numai Dumnezeu.

5 Decembrie

Şt iu , Doamne , că soarta omului nu es te în puterea lu i ; nic i nu s tă în puterea omului , când umblă ,

să -ş i îndrepte paş i i spre ţ intă . ( Ieremia 10:23)

Povăţuieş te -mă pe cărarea cea dreaptă .

(Psa lmul 27:11)

Mulţi oameni vor să-I dea directive lui Dumnezeu în loc să se lase călăuziţi de El. Ei vor să-I arate Lui calea în loc să-L urmeze supuşi acolo unde îi conduce El. Madame Guyon

Am spus : „Lasă -mă să merg l a câmp“; Dumnezeu a spus : „Nu, merg i l a o raş“; Am spus : „Dar nu sun t f lo r i aco lo“; El a spus : „Nu sun t f lo r i , dar e o cunună“. Am spus : „Dar ceru l es te în tuneca t , E numai zgomot ş i ag i t a ţ i e“; Dar El p lângea î n t imp ce mă t r imi tea înapo i , „E mai mul t “ , a spus El , „e păca t “ . Am spus : „Dar aeru l e g reu , Şi cea ţa învă lu ie soare le“; El a răspuns : „Totuş i su f le te le sun t bo lnave , Şi lucra rea t a încă nu s -a t e rmina t “. Am spus : „Îmi va l ips i lumina , Şi p r ie ten i i spun că -mi vor s imţ i l ipsa“; E l mi -a răspuns : „Alege în seara as ta , Dacă să - ţ i s imt Eu l ipsa , sau e i “ . Am ce ru t să mi s e dea t imp; El a spus : „E greu să t e dec iz i? Nu va părea de loc g reu în cer Să f i că lca t pe u rmele paş i lo r Îndrumătoru lu i t ău“. Am arunca t o p r iv i re sp re câmp , Apoi mi -am îndrep ta t fa ţa sp re o raş ; E l a spus : „Copi lu l meu , t e p reda i ? Vei l ăsa tu f lo r i l e pen t ru cunună?“ Atunc i mâna mea a mers în a Lu i , Şi El a ven i t în in ima mea; Şi acum merg în t r -o lumină d iv ină , Pe ca lea l a care mi -era f r i că să mă u i t . George MacDonald

6 Decembrie

Eu v in curând. Păstrează ce a i , ca n imeni să nu - ţ i ia cununa. (Apocal ipsa 3 :11)

George Mueller, un lider dintre fraţii din Plymouth, a făcut odată această

mărturisire: „În iulie 1829 Dumnezeu a binevoit să descopere inimii mele adevărul cu privire la întoarcerea Domnului Isus şi să-mi arate că am făcut o mare greşeală stând retras şi urmărind convertirea completă a omenirii. Acest lucru a avut următorul efect asupra mea: În adâncul sufletului meu, am fost mişcat şi am simţit compasiune pentru păcătoşii care piereau şi pentru o lume adormită de Vrăjmaşul cel rău. Şi am început să mă gândesc: «N-ar trebui să fac tot ce pot pentru Domnul Isus şi să încerc să trezesc biserica Lui adormită înainte de întoarcerea Sa?»“

S-ar putea să mai fie încă mulţi ani dificili de muncă grea înaintea noastră înainte de împlinirea întoarcerii Lui profetice, dar semnele venirii Lui sunt foarte încurajatoare astăzi. De fapt, n-aş fi deloc surprins dacă aş vedea îngerul apocaliptic întinzându-şi aripile pentru ultimul său zbor triumfal astăzi înainte de apusul soarelui. N-aş fi surprins nici dacă ştirile de mâine dimineaţă ne-ar înfiora cu vestea că Hristos Domnul a sosit pe vârful Muntelui Măslinilor sau Muntelui Calvarului ca să proclame stăpânirea Lui mondială.

O, biserici moarte, treziţi-vă! O, Hristos, coboară! Cap cu cicatrice, primeşte-Ţi cununa! Mâini lovite, primiţi-vă sceptrul! Picioare rănite, primiţi-vă tronul! „Căci a Ta este împărăţia“ (Matei 6:13). Thomas DeWitt Talmage

Poa te va f i seara , Când lucru l z i l e i s -a s fâ rş i t , Şi a i t imp să s t a i în amurg , Şi să p r iveş t i soare le cum coboară , În t imp ce lunga z i luminoasă moare înce t Pe mare , Şi o re le dev in l in i ş t i t e ş i s f in te Cu gândur i despre Mine ; Când auz i cop i i i sa tu lu i Alergând pe s t radă - Pr in t re paş i i ace ia care t rec Poate f i sune tu l paş i lo r Mei . De aceea î ţ i spun : Veghează! La lumina luceafăru lu i de seară

Când camera se î n tunecă to t mai mul t Ca nor i i d in depăr ta re , Vezi ca uşa t a să f i e înch i să ş i încu ia tă În casa t a , Căci s -ar pu tea s ă f i e seară Când vo i ven i .

7 Decembrie

Nu veţ i vedea vânt ş i nu veţ i vedea p loa ie , dar to tuş i va lea aceas ta se va umple de apă ,

ş i veţ i bea , vo i , turmele voastre ş i v i te le voas tre . Dar aceas ta es te puţ in lucru îna intea Domnului .

E l va da pe Moab în mâini le voas tre! (2 Împăraţ i 3 :17 -18)

Pentru raţiunea omenească, ceea ce promitea Dumnezeu părea pur şi simplu

imposibil, dar nimic nu este prea greu pentru El. Fără nici un sunet sau semn şi din surse invizibile şi aparent imposibile, apa a curs toată noaptea, „şi dimineaţa, … iată că a venit apa … şi s-a umplut ţara de apă. … şi când a strălucit soarele peste ape … au văzut … apele roşii ca sângele“ (v. 20,22).

Necredinţa noastră doreşte întotdeauna un semn exterior, şi credinţa multor oameni este de cele mai multe ori bazată pe senzaţionalism. Ei nu sunt convinşi de autenticitatea promisiunilor lui Dumnezeu fără o manifestare vizibilă. Dar victoria cea mai mare a credinţei unui om este să se oprească, şi să ştie că El este Dumnezeu“ (vezi Psalmul 46:10).

Cea mai mare biruinţă a credinţei este să stai pe ţărmul impasibilei Mări Roşii şi să-L auzi pe Stăpânul spunând: „Staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta“ (Exod 14:13), şi „Să pornească înainte“ (Exod 14:15). Când vom păşi prin credinţă, fără nici un semn sau sunet, făcând primii noştri paşi în apă, vom vedea apele despicându-se. Continuând să mărşăluim înainte, vom vedea o cale deschisă chiar prin mijlocul mării.

Ori de câte ori am văzut lucrarea minunată a lui Dumnezeu în cazul unei vindecări miraculoase sau a unei eliberări extraordinare prin providenţa Sa, lucrul care m-a impresionat întotdeauna foarte mult a fost liniştea absolută în care s-a făcut acea lucrare. Am fost de asemenea impresionat de absenţa oricărui lucru senzaţional şi dramatic, şi de sentimentul inutilităţii mele totale în timp ce stăteam

în prezenţa acestui Dumnezeu atotputernic, realizând cât de uşor era totul pentru El de făcut fără nici cel mai mic efort din partea Sa, şi fără nici un pic de ajutor din partea mea.

Este rolul credinţei să nu se îndoiască, ci pur şi simplu să se supună. În istorisirea de mai sus din Scriptură, oamenilor li s-a cerut: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!“ (2 Împăraţi 3:16). Oamenii s-au supus, şi atunci apa a venit şi a curs în ele dintr-o sursă supranaturală până le-a umplut. Ce lecţie pentru credinţa noastră!

Doreşti o binecuvântare spirituală? Atunci sapă gropile şi Dumnezeu le va umple. Dar El va face aceasta în cele mai neaşteptate locuri şi în cele mai neaşteptate moduri. Fie ca Domnul să ne dea acea credinţă care acţionează „prin credinţă, nu prin vedere“ (2 Corinteni 5:7), şi fie ca noi să ne aşteptăm ca El să lucreze deşi nu vedem nici vânt nici ploaie. A.B. Simpson

8 Decembrie

Ca niş te a leş i a i lu i Dumnezeu … îmbrăcaţ i -vă cu … bunătate . (Coloseni 3 :12)

E o poveste veche despre un bătrân care purta mereu o cănuţă de ulei cu el

oriunde mergea, şi când intra pe o uşă care scârţâia, picura puţin ulei pe balamale. Dacă întâlnea o poartă care se deschidea greu, ungea zăvorul. Şi aşa umbla prin viaţă, ungând toate locurile dificile, făcând să fie mai uşor pentru toţi cei care veneau după el. Oamenii îl considerau pe om excentric, ciudat şi nebun, dar el mergea înainte cu credincioşie, umplându-şi deseori cănuţa cu ulei când era aproape goală, şi ungând toate locurile dificile pe care le găsea.

În lumea aceasta, sunt multe vieţi care scârţâie şi scrâşnesc pe măsură ce-şi desfăşoară munca lor zilnică. Adesea se pare că nimic nu merge bine în aceste vieţi şi că au nevoie de o ungere cu „un untdelemn de bucurie“ (Psalmul 45:7), de blândeţe, sau de chibzuinţă.

Porţi tu cu tine cana ta cu untdelemn? Eşti gata în fiecare dimineaţă cu untdelemnul tău folositor? Dacă oferi untdelemnul tău omului care este cel mai aproape de tine, acesta ar putea să ungă toată ziua pentru el. Untdelemnul tău de bucurie va însemna mai mult decât crezi pentru cineva care este mâhnit. Sau untdelemnul poate fi un cuvânt de încurajare pentru un om care este plin de deznădejde. Să nu pregetăm niciodată să-l spunem, pentru că vieţile noastre pot să-

i atingă pe alţii numai o dată pe drumul vieţii, şi apoi căile noastre se pot despărţi şi să nu se mai întâlnească niciodată.

Untdelemnul bunătăţii a ros marginile ascuţite şi dure ale multor vieţi împietrite de păcat şi le-a făcut moi şi flexibile, gata să primească harul răscumpărător al Mântuitorului. Un cuvânt bun este o rază strălucitoare de soare pe o inimă întristată. De aceea dă altora strălucirea soarelui şi spune restul Domnului Isus.

Noi nu pu tem cunoaş te durerea Pe care oameni i o po t avea ; Noi nu pu tem vedea suf le te le Bân tu i t e de fu r tuna necazur i lo r ; Dar d ragos tea poa te s t ră luc i pe ca le Astăz i , mâine ; Hai să f im bun i . Pe roa ta durer i i sun t zdrobi te a tâ t de mul te v ie ţ i i s tov i t e , Deci ha i să l e a r ă tăm dragos tea noas t ră cu cuv in te t andre . Hai să f im bun i . Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. Romani 12:10

9 Decembrie

Într i s tăr i l e noastre uşoare de o c l ipă

lucrează pentru no i to t mai mul t o greutate veşnică de s lavă . (2 Corinteni 4 :17)

Se pune deseori întrebarea: „De ce este viaţa umană impregnată în atât de mult

sânge şi udată cu atât de multe lacrimi?“ Răspunsul se găseşte în cuvântul „lucrează“, pentru că „întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi“ ceva foarte preţios. Ele ne învaţă nu numai calea spre victorie ci, mai mult încă, legea victoriei - există o răsplată pentru fiecare întristare, şi întristarea însăşi produce răsplata. Este chiar adevărul exprimat în acest imn vechi şi drag, scris de Sarah Adams în 1840:

Mai aproape , Dumnezeu l meu , de Tine , mai aproape de Tine , Chiar dac-ar f i s ă mă r id ice o c ruce .

Uneori bucuria are nevoie de durere ca să-i dea naştere. Fanny Crosby a fost o minunată compozitoare de imnuri americană care a trăit din 1820 până în 1915 şi care a compus mai mult de două mii de imnuri. Şi totuşi ea n-ar fi putut niciodată să scrie frumoasele cuvinte: „Îl voi vedea faţă către faţă“ dacă n-ar fi fost faptul că ea n-a privit niciodată cu uimire câmpurile înverzite, apusurile de soare, şi nici chiar licărirea din ochii mamei ei. Pierderea vederii ei a fost cea care a ajutat-o să dobândească un discernământ şi o înţelegere spirituală remarcabile.

Este mângâietor să ştim că întristarea rămâne numai noaptea şi dimineaţa pleacă. Şi o furtună este foarte scurtă în comparaţie cu o lungă zi de vară. Adu-ţi aminte că „seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia“ (Psalmul 30:5).

din Cântări în noapte Este o pace care apare curând după necaz , A năde jd i i abandonate , nu a năde jd i i împl in i t e ; O pace care nu se u i t ă l a z iua de mâine , C i l a fu r tuna pe care cu ca lm a po to l i t -o . O pace care nu t ră ieş te acum în p r i sos de bucur ie , Nici în v ia ţa fe r i c i t ă de d ragos te ş i s iguran ţă ; Ci în t ă r i a in fa i l ib i l ă pe care o a re in ima , În conf l i c te le câş t iga te în t imp ce înva ţă să rabde . O pace care ex i s t ă în je r t fa despăr ţ i r i i , În t r -o v ia ţă supusă , d in vo in ţă ş i pas iune l iberă ; Nu es te pacea l a care a i medi ta t în Eden , Ci pacea ca re a t r iumfa t în Ghets imani .

10 Decembrie

Dacă suntem în necaz , suntem pentru mângâierea ş i mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţ i ,

suntem pentru mângâierea voastră , care se arată pr in faptul că răbdaţ i ace leaş i sufer inţe ca ş i

noi . Şi nădejdea noastră pentru vo i es te nec l int i tă , pentru că ş t im

că , dacă aveţ i parte de sufer inţe , aveţ i parte ş i de mângâiere .

(2 Corinteni 1 :6 -7)

Există oameni în cercul tău de prieteni la care mergi în mod natural când treci prin încercări şi necazuri - oameni care întotdeauna par să spună exact cuvintele potrivite şi care îţi dau tocmai sfatul pe care îl doreai atât de mult? Dacă da, poate nu realizezi ce preţ mare au plătit ca să devină atât de pricepuţi la legarea rănilor tale deschise şi la ştergerea lacrimilor tale. Şi totuşi dacă ar fi să cercetezi trecutul lor, ai afla că au suferit mai mult decât marea majoritate a oamenilor.

Ei au urmărit firul de argint de care atârna lampa vieţii lor deşirându-se încet. Au văzut vasul de aur al bucuriei spart la picioarele lor, şi conţinutul lui risipit. Au experimentat valuri furioase, recolte veştejite, şi întuneric ziua în amiaza mare, dar toate acestea au fost necesare ca să-i transforme în infirmiere, medici şi slujitori ai altora.

Cutiile cu mirodenii din Orient pot fi o povară pentru vapor şi vin încet, dar odată ce sosesc aerul se umple de mirosul lor plăcut. În acelaşi fel, suferinţa este chinuitoare şi greu de suportat, dar imediat dedesubtul ei se ascunde disciplina, cunoaşterea şi posibilităţi nelimitate. Fiecare din acestea nu doar ne întăresc şi ne maturizează, dar totodată ne echipează ca să-i ajutăm pe alţii. Aşa că nu te îngrijora şi nu strânge din dinţi, aşteptând pur şi simplu cu o hotărâre încăpăţânată să treacă suferinţa. Mai degrabă, fii hotărât să obţii tot ce poţi din ea, atât pentru tine cât şi pentru binele celor din jurul tău, după voia lui Dumnezeu. selectat

Odată am auz i t o cân ta re du lce , Care umplea aeru l d imine ţ i i , Răsunând în desăvârş i rea e i b inecuvân ta tă , Ca o rugăc iune t andră ş i s t ă ru i toare ; Şi am cău ta t să găsesc cân tă re ţul , De unde lua naş te re minuna ta cân ta re ; Şi am găs i t o pasăre , g rav răn i t ă , St răpunsă de un sp in c rud . Am văzu t un suf le t în t r i s t a t , În t imp ce -ş i s t rângea a r ip i l e cu durere , Dăru ind speran ţă , ş i bucur ie ş i fe r i c i re Care să b inecuvân teze o lume în lăcr imată Şi am ş t iu t că o v ia ţă p l ină de bunăta te , S -a născu t d in durere ş i necaz , Şi că un suf le t l ov i t cân ta , Cu in ima s t răpunsă de un sp in .

Ţi s -a spus de Cineva care t e -a iub i t , De un Mântu i to r răs t ign i t , Ţi s -a spus de cu ie le ca re L-au p i ron i t , Şi de o su l i ţ ă ca re I -a s t răpuns coas ta ; Ţ i s -a spus de o b ic iu i re c rudă , De un Mântu i to r ca re a su fer i t ba t jocura , Şi a mur i t pen t ru mântu i rea t a , Cu f run tea s t răpunsă de sp in i . Tu „nu eş t i mai p resus de Învă ţă to ru l t ău“. Vrei să cân ţ i un re f ren p lăcu t? Şi haru l Său va f i su f ic ien t , Când in ima ta va f i s t răpunsă de durere . Vrei să t ră ieş t i ca să - i b inecuvân tez i pe ce i iub i ţ i de El , Cu toa te că v ia ţa t a es te lov i t ă ş i s fâş ia tă , Ca pasărea care cân ta a tâ t de du lce , Cu in ima s t răpunsă de un sp in? selectat

11 Decembrie

Binecuvântaţ i pe Domnul , to ţ i robi i Domnului , care s ta ţ i noaptea în Casa Domnului ! …

Domnul să te b inecuvânteze d in S ion, El , care a făcut cerur i le ş i pământul !

(Psa lmul 134:1 ,3 )

Poate că vezi aceasta ca un moment ciudat pentru închinare - „staţi noaptea în Casa Domnului“. În adevăr, să te închini noaptea, când durerile noastre sunt mai profunde, este un lucru dificil. Şi totuşi în aceasta stă binecuvântarea, pentru că este încercarea credinţei desăvârşite. Dacă doresc să cunosc adevărata profunzime a dragostei prietenului meu, trebuie să văd cum reacţionează în timpul sezoanelor reci ale vieţii mele. Şi la fel este şi cu dragostea divină.

E uşor pentru mine să mă închin vara în strălucirea soarelui, când melodiile frumoase ale vieţii umplu văzduhul, şi roadele pline de sevă ale vieţii sunt încă în pomi. Dar când cântecul păsărilor încetează şi roadele cad din pomi, va mai continua inima mea să cânte? Voi mai rămâne în casa lui Dumnezeu noaptea? Îl voi mai iubi eu doar pentru cine este El? Voi mai dori eu să veghez un ceas cu El în

Ghetsimani (vezi Marcu 14:37)? Îl voi ajuta eu să-Şi ducă crucea pe drumul suferinţei la Calvar? Voi sta eu lângă El în clipele morţii Lui, cu Maria, mama Lui, şi cu Ioan, ucenicul preaiubit? Aş fi eu în stare, împreună cu Iosif din Arimateea şi cu Nicodim, să iau trupul mort al lui Hristos de pe cruce?

Dacă pot să fac aceste lucruri, atunci închinarea mea este completă şi binecuvântarea mea glorioasă. Atunci în adevăr I-am arătat dragoste în timpul când a fost umilit. Credinţa mea L-a văzut în starea Lui cea mai de jos, şi totuşi inima mea a recunoscut măreţia Lui ascunsă în umilinţa Lui. Şi în sfârşit am ştiut cu adevărat că nu doresc darul, ci pe Dătător. Da, când pot să rămân în casa Lui în întunericul nopţii şi să mă închin Lui, L-am acceptat pe El numai pentru El Însuşi.

George Matheson Ţin ta mea es te Dumnezeu Însuş i , nu bucur ia , n ic i pacea , Nici ch ia r b inecuvân tarea , c i El Însuş i , Dumnezeu l meu; Este par tea Lu i să mă conducă aco lo , nu a mea , c i a Lu i - „Cu or ice p re ţ , Domnul meu drag , pe o r ice d rum!“ Ast fe l c red in ţa sa re îna in te sp re ţ in ta e i în Dumnezeu , Şi d ragos tea se poa te încrede în Domnul e i ca s -o conducă

aco lo ; Sus ţ inu t de El , su f le tu l meu Î l u rmează s tă ru i to r Până când Domnul a împl in i t cea mai adâncă rugăc iune a

mea . Nu con tează dacă uneor i ca lea es te în tunecoasă , Nu con tează dacă p re ţu l es te deseor i mare , El cunoaş te ca lea pe care eu t rebu ie să a jung l a ţ i n tă , Drumul care duce l a El es te s igur ş i d rep t . Un lucru e s igur , nu po t să - I spun nu ; Un lucru fac , a le rg sp re Domnul meu; Dându-I lu i Dumnezeu g lo r ia mea a ic i , când umblu , Şt i ind că în cer mă aş teap tă Marea mea Răsp lă t i re .

12 Decembrie

Eu sunt gata să f iu turnat ca o j ert fă de băutură ş i c l ipa p lecăr i i mele es te aproape .

M-am luptat lupta cea bună , mi -am i sprăvi t a lergarea , am păzi t credinţa . (2 Timote i 4 :6 -7)

Aşa cum bătrânii soldaţi schimbă impresii despre cicatricele din bătăliile lor şi

despre istoriile lor de război când se strâng laolaltă, când vom sosi în casa noastră cerească, vom vorbi despre bunătatea şi credincioşia lui Dumnezeu, care ne-a adus pe cale prin fiecare încercare. Nu mi-ar place să stau cu mulţimea îmbrăcată în haine pe care „şi le-au albit în sângele Mielului“ (Apocalipsa 7:14) şi să aud aceste cuvinte: „«Aceştia vin din necazul cel mare» - toţi în afară de tine“.

Cum ţi-ar place să stai acolo şi să fii arătat cu degetul ca singurul sfânt care n-a experimentat niciodată durerea? Niciodată! Te-ai simţi ca un străin în mijlocul unei tovărăşii sfinte. De aceea să fim mulţumiţi să luăm parte la bătălie, pentru că în curând vom purta cununa răsplătirii şi vom flutura ramura de palmier a laudei.

Charles H. Spurgeon În timpul războiului civil din America, în bătălia de la muntele Lookout,

Tennessee, un medic militar a întrebat un soldat unde a fost rănit. Soldatul rănit a răspuns: „Foarte aproape de vârful muntelui“. El nu se gândea la rana lui deschisă, ci se gândea numai că el cucerise terenul din apropierea vârfului muntelui.

Să mergem şi noi înainte spre străduinţe mai înalte pentru Hristos, să nu ne odihnim până nu vom putea striga de pe vârful muntelui: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa“.

Termină - ţ i lucra rea , apo i od ihneş te - t e , Până a tunc i nu t e od ihn i de loc; Căc i od ihna pen t ru t ine cu Dumnezeu Este od ihnă pen t ru to tdeauna . Dumnezeu va examina viaţa ta nu pentru medalii, diplome sau grade, ci

pentru cicatricele dobândite în bătălie. Un cântăreţ medieval cânta odată despre eroul său: Cu sab ia lu i c red inc ioasă ga ta să dea a ju to r ; Ornamente nu pur ta n ic i unu l , Ci doar c res tă tu r i l e de pe l amă. Ce medalie mai nobilă de onoare ar putea să caute un om evlavios decât

cicatricele slujirii, pierderile personale pentru cununa răsplătirii, dispreţul de dragul lui Hristos, şi a te consuma în slujba Stăpânului!

13 Decembrie

Î ţ i vo i da v i s t i er i i ascunse , bogăţ i i îngropate . ( I sa ia 45:3)

În faimoasele magazine de dantelă din Bruxel, există camere speciale pentru

fabricarea celor mai fine dantele din lume, cu cele mai delicate modele. Camerele sunt ţinute complet în întuneric, cu excepţia luminii care cade direct pe modelul în lucru, de la o fereastră foarte mică. Doar un singur om stă în fiecare cameră mică, în care razele înguste de lumină cad pe firele pe care el le ţese, pentru că dantela este întotdeauna mai frumos şi mai delicat ţesută când ţesătorul însuşi este în întuneric, şi numai lucrul lui este în lumină.

Uneori întunericul din vieţile noastre este mai rău, pentru că nu putem nici măcar să vedem pânza pe care o ţesem sau să înţelegem ce facem. De aceea noi nu putem vedea nici o frumuseţe şi nici un eventual rezultat bun din experienţele noastre. Şi totuşi dacă suntem credincioşi să ne croim drum înainte şi „dacă nu vom cădea de oboseală“ (Gal. 6:9), într-o zi vom afla că cea mai splendidă lucrare a vieţii noastre a fost făcută în acele zile când era cel mai întuneric.

Dacă ai impresia că trăieşti în întuneric adânc, pentru că Dumnezeu lucrează pe căi ciudate şi misterioase, nu te teme. Mergi pur şi simplu înainte în credinţă şi în dragoste, neîndoindu-te de El niciodată. El veghează şi va scoate ceva bun şi frumos din toată durerea şi lacrimile tale. J.R. Miller

Suveic i l e scopulu i Său se mişcă Să ducă p lanu l Său l a îndep l in i re ; Nu cău ta p rea curând să dezaprob i Lucrarea Lu i , ş i nu - i acorda încă Mot ive în tuneca te , când , păş ind t ăcu t , Zăreş t i un l ab i r in t înch i s ; Căci i a tă , cu f i ecare f i r mai negru Se împle teş te un f i r de aur . Ţese cu bucur ie , Nu cu l ac r imi , El cunoaş t e ca lea pe care merg i cu g reu ; Ţese cu g r i jă , Ţese cu rugăc iune ,

Dar l asă f i ru l în mâna lu i Dumnezeu . din Jurnalul de casă canadian

14 Decembrie

Unul d in ucenic i i Lui I -a z i s : „ Doamne, învaţă -ne să ne rugăm…“

El l e -a z i s : „Când vă rugaţ i , să z iceţ i : …vie Împărăţ ia Ta“ . (Luca 11:1-2)

Când unul din ucenici a spus: „Învaţă-ne să ne rugăm“, Domnul Şi-a ridicat

ochii spre orizontul îndepărtat al lumii Tatălui Său. El a unit scopul final al vieţii eterne cu tot ce doreşte Dumnezeu să facă în viaţa umanităţii şi a împachetat totul într-o rugăciune plină de putere care a urmat după aceste cuvinte: „Iată dar cum trebuie să vă rugaţi“ (Matei 6:9). Şi ce contrast între rugăciunea Lui şi ce auzim deseori astăzi!

Cum ne rugăm când urmăm dorinţele inimilor noastre? Spunem: „Doamne, binecuvântează-mă pe mine, apoi familia mea, biserica mea, oraşul meu şi ţara mea“. Începem cu cei mai apropiaţi şi apoi continuăm cu cei mai de departe, rugându-ne în cele din urmă pentru extinderea împărăţiei lui Dumnezeu în toată lumea.

Însă rugăciunea Învăţătorului nostru începe de unde terminăm noi. El ne-a învăţat să ne rugăm mai întâi pentru lume şi apoi pentru nevoile noastre personale. Numai după ce rugăciunea noastră a acoperit fiecare continent, fiecare insulă îndepărtată a mării, fiecare om din ultimul trib ascuns, şi fiecare dorinţă şi scop al lui Dumnezeu pentru lume suntem învăţaţi să cerem o bucăţică de pâine pentru noi înşine.

Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi şi nouă, plătind un preţ sfânt şi scump pe cruce. După ce El S-a dăruit în totul, este prea mult pentru El să ne ceară să facem acelaşi lucru? Nici un om nu va ajunge vreodată la ceva în împărăţia lui Dumnezeu şi nici nu va experimenta vreodată ceva din puterea Sa, până nu va învăţa această lecţie a rugăciunii - că interesul lui Hristos este legat îndeosebi de viaţă şi că toate considerentele noastre personale, indiferent cât de importante sau preţioase ar fi ele pentru noi, sunt secundare. Dr. Francis

Când Robert Moffat, exploratorul şi misionarul scoţian din secolul al XIX-lea pentru Africa de sud, a fost odată rugat să scrie în albumul personal al unei tinere doamne, el a scris aceste cuvinte:

Albumul meu es t e o in imă să lba t i că , În care fu r tuni le pu te rn ice amenin ţă ş i umbre le se od ihnesc , Fără n ic i o rază de lumină ; Să sc r iu Numele lu i I sus aco lo , Şi să - i văd pe să lba t i c i p lecându -se în rugăc iune , Şi să a ră t lumi i mai mul tă s t ră luc i re ş i f rumuse ţe , Aceas ta es te p lăcerea su f le tu lu i meu . „Împărăţia Lui nu va avea sfârşit“ (Luca 1:33), sau aşa cum spune o veche

versiune moraviană: „Împărăţia Lui nu va avea hotar“. Lucrarea misionară n-ar trebui să fie niciodată o idee a bisericii care vine

prea târziu, pentru că este un gând anticipat al lui Hristos. Henry Jackson Van Dyke

15 Decembrie

Încrede- te în El . (Psa lmul 37:5)

Cuvântul „încredere“ este inima credinţei şi este cuvântul Vechiului Testament

dat pentru stadiile de prunc sau tânăr în credinţă. Cuvântul „credinţă“ sugerează mai mult un act de voinţă, în timp ce cuvântul „convingere“ sugerează un act al minţii sau al intelectului, dar încrederea este limbajul inimii. Cuvintele „credinţă“ şi „convingere“ se referă mai mult la un adevăr crezut sau la ceva ce te aştepţi să se întâmple.

Încrederea implică mai mult decât aceasta, pentru că vede şi simte şi se bizuie pe aceia care au o viaţă deplină şi o inimă curată plină de dragoste. De aceea, haideţi să ne încredem în El, în toate întârzierile, în ciuda tuturor dificultăţilor, şi în faţa tuturor respingerilor pe care le întâlnim în viaţă. Şi în ciuda sentimentelor noastre şi a împotrivirii evidente, şi chiar când nu putem înţelege calea pe care mergem sau situaţia în care suntem, să ne încredem totuşi în El; căci „El va lucra“. Calea se va deschide, situaţia noastră se va schimba, şi rezultatul final va fi pace. În cele din urmă norii se vor ridica şi lumina zilei eterne va străluci în sfârşit.

Încrede- t e ş i s t a i l in i ş t i t când to tu l în ju ru l t ău Î ţ i pune c red in ţa l a g rea încercare ; Nu lăsa n ic i o t eamă ş i n ic i un v ră jmaş să t e i n t imideze ,

Aşteap tă -L pe Dumnezeu , încrede- t e ş i s t a i l in i ş t i t . Încrede- t e ş i s t a i l in i ş t i t cu in imă s ta to rn ică ,

Ca o păsăr ică în cu ibu l e i , Care se ascunde sub pene le Lu i , S t rânge- ţ i a r ip i le , încrede - t e ş i s t a i l in i ş t i t .

16 Decembrie

Mai era aco lo ş i o prooroci ţă , Ana , … Ea nu se depărta de Templu ,

ş i z i ş i noapte s lujea lu i Dumnezeu cu post ş i cu rugăciuni . (Luca 2:36-37)

Nu-ncape îndoială că noi învăţăm să ne rugăm rugându-ne, şi că cu cât ne

rugăm mai mult, cu atât rugăciunile noastre vor fi mai bune. Oamenii care se roagă din când în când nu vor putea niciodată să ajungă la acel fel de rugăciune descris în Scripturi ca având „mare putere“ (Iacov 5:16).

Marea putere în rugăciune este la îndemâna noastră, dar trebuie să lucrăm pentru a o obţine. Să nu ne imaginăm vreodată că Avraam ar fi putut să mijlocească pentru Sodoma cu atâta succes, dacă n-ar fi avut o relaţie strânsă cu Dumnezeu în anii precedenţi ai vieţii lui. Acea noapte întreagă de luptă a lui Iacov de la Peniel cu siguranţă n-a fost prima întâlnire pe care a avut-o cu Dumnezeul său. Şi putem privi chiar la cea mai frumoasă şi mai minunată rugăciune a Domnului nostru din Ioan 17, înainte de suferinţele şi moartea Sa, ca rod al numeroaselor Sale nopţi devoţionale, şi a trezirii Lui deseori înaintea zorilor pentru a Se ruga.

Dacă un om crede că poate deveni puternic în rugăciune fără să se dedice rugăciunii, trăieşte o mare iluzie. Rugăciunea lui Ilie, care a oprit ploaia din ceruri şi mai târziu a deschis zăgazurile cerurilor, a fost doar un exemplu dintr-o serie lungă de rugăciuni fierbinţi şi puternice ale lui adresate lui Dumnezeu. O, dacă şi noi creştinii ne-am aminti că stăruinţa în rugăciune este necesară pentru ca rugăciunea să fie eficientă şi victorioasă!

Marii mijlocitori, care sunt rareori menţionaţi în legătură cu eroii şi martirii credinţei, au fost totuşi cei mai mari binefăcători ai bisericii. Faptul că ei au devenit canale ale binecuvântărilor de îndurare către alţii a fost posibil numai datorită rămânerii lor înaintea scaunului îndurării lui Dumnezeu.

Adu-ţi aminte că trebuie să ne rugăm ca să ne rugăm şi trebuie să stăruim în rugăciune pentru ca rugăciunile noastre să continue. Charles H. Spurgeon

17 Decembrie

Dumnezeul păc i i să vă s f inţească El Însuş i pe depl in; ş i duhul vos tru , suf le tu l vos tru ş i trupul vos tru , să f i e păz i te

întreg i , fără pr ihană la venirea Domnului nos tru Isus Hris tos . Cel ce v -a chemat es te credinc ios ş i va face lucrul aces ta .

(1 Tesa loniceni 5 :23-24)

Mulţi ani după ce am citit prima dată: „Urmăriţi … sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12:14), am început să urmăresc acest adevăr şi să încurajez pe toţi cei cu care vorbeam să facă la fel. Zece ani mai târziu Dumnezeu mi-a dat o viziune mai clară decât avusesem înainte despre modalitatea de a obţine sfinţenia - şi anume, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Imediat am început să împărtăşesc tuturor: „Noi suntem salvaţi de păcat şi sfinţiţi prin credinţă“. Am mărturisit aceasta în particular, în public şi în scris, şi Dumnezeu a confirmat aceasta printr-o mie de alţi martori. Am declarat acest adevăr neîncetat mai mult de treizeci de ani, şi Dumnezeu a continuat să-mi aprobe lucrarea.

John Wesley în 1771 L-am cunoscut pe Domnul Isus, şi El era foarte preţios pentru mine, dar am

găsit ceva în adâncul meu care nu este plăcut, liniştit şi bun. Am făcut tot ce am putut ca să-mi reprim aceste trăsături, dar ele erau încă acolo. În cele din urmă L-am căutat pe Domnul Isus pentru ajutor, şi când I-am încredinţat Lui voinţa mea, El a venit în inima mea şi a îndepărtat tot ce nu era plăcut, liniştit şi bun. Şi apoi El a închis uşa. George Fox

Chiar în momentul acesta, inima mea nu are nici cea mai mică urmă de sete după acceptarea mea de către Dumnezeu. Sunt singur cu El şi El îmi umple orice gol. Nu am nici o dorinţă şi nici o voinţă, decât în El. El mi-a pus picioarele în camera Sa mare. Şi sunt plină de o teamă respectuoasă şi mă minunez de felul cum El a cucerit totul în mine, prin dragostea Sa. Lady Huntington

Deodată am simţit ca şi cum o mână - nu slabă, ci atotputernică, şi nu cu mânie, ci cu dragoste - s-a aşezat pe fruntea mea. Însă nu am simţit-o atât de mult în afară cât înăuntru. Părea să apese pe întreaga mea fiinţă şi să trimită prin mine o energie sfântă, mistuitoare de păcat. Pe când se mişca în jos, inima mea la fel ca şi capul meu era conştientă de prezenţa acestei energii curăţitoare de suflet. Sub

puterea ei am căzut la pământ, şi cuprins de bucuria şi uimirea acelui moment, am strigat cu voce tare. Mâna aceea puternică a continuat să lucreze în afara şi înăuntrul meu, şi oriunde se deplasa, părea să lase în urmă amprenta glorioasă a chipului Mântuitorului. Şi pentru câteva minute, oceanul adânc al dragostei lui Dumnezeu m-a înghiţit, în timp ce toate valurile şi talazurile lui cădeau peste mine. Bishop Hamline

Unele păreri ale mele despre sfinţenie, aşa cum am scris odată, sunt după cum urmează: Sfinţenia după mine are o natură dulce, calmă, plăcută, fermecătoare şi senină, care aduce o bucurie inexprimabilă, curată, radioasă, paşnică şi copleşitoare pentru suflet. Cu alte cuvinte, sfinţenia face sufletul ca un câmp sau ca o grădină a lui Dumnezeu, cu tot felul de roade şi flori plăcute, şi fiecare din ele bucurându-se netulburat de o linişte dulce şi de razele blânde şi înviorătoare ale soarelui. Jonathan Edwards

Curen tu l i rez i s t ib i l a l d ragos te i mătură Toa te reg iun i le d in s t ră fundur i ; Păs t rând gândur i l e ş i dor in ţe le ş i s imţur i l e Acum, ş i în o r ice c l ipă , cura te : Mântu i re dep l ină! Mântu i re dep l ină! De v ina ş i pu te rea păca tu lu i .

18 Decembrie

În toate aces te lucruri no i suntem mai mul t decât b irui tor i , pr in Ace la care ne-a iubi t .

(Romani 8 :37)

Evanghelia şi darul lui Dumnezeu sunt structurate atât de minunat încât chiar vrăjmaşii şi forţele care sunt înşiruite să lupte împotriva noastră de fapt ajută la pavarea drumului nostru către porţile cereşti şi în prezenţa lui Dumnezeu. Aceste forţe pot fi folosite în acelaşi fel în care un vultur foloseşte vânturile puternice ale unei furtuni ca să se înalţe spre cer. La început el stă perfect liniştit, sus pe o stâncă, uitându-se cum se umple cerul de negură şi cum lovesc fulgerele în jurul lui. Şi totuşi nu se mişcă niciodată până nu simte izbucnirea furtunii, şi atunci cu un ţipăt pătrunzător el plonjează spre vânturi, folosindu-le ca să-l poarte tot mai sus.

Aceasta doreşte şi Dumnezeu de la fiecare din copiii Săi. El vrea să fim „mai mult decât biruitori“, transformând norii furtunoşi în care ale victoriei. Este evident

că atunci când o armată devine mai mult decât biruitoare, îşi alungă vrăjmaşii de pe câmpul de luptă şi le confiscă hrana şi proviziile. Acesta este exact sensul acestui pasaj din Scriptură. Este multă pradă de luat!

Dragul meu credincios, după ce ai trecut prin teribila vale a suferinţei, ai plecat tu cu pradă? Când ai fost lovit de un rău şi ai crezut că ai pierdut totul, te-ai încrezut în Dumnezeu că vei ieşi din asta mai bogat decât erai înainte? A fi „mai mult decât biruitor“ înseamnă să iei prada de la vrăjmaşi şi să ţi-o însuşeşti. Ceea ce vrăjmaşii tăi au plănuit să folosească pentru a te învinge, poţi confisca spre folosul tău.

Când Dr. Moon, din Brighton, Anglia, a fost lovit dintr-odată de orbire, a spus: „Doamne, accept acest «talent» al orbirii pentru Tine. Ajută-mă să-l folosesc pentru gloria Ta astfel încât când Te vei întoarce, să-l iei «înapoi cu dobândă» (Matei 25:27)“. Atunci Dumnezeu i-a dat posibilitatea să inventeze Alfabetul Moon pentru orbi, prin care mii de oameni orbi au putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel au ajuns la glorioasa cunoaştere mântuitoare a lui Hristos. selectat

Dumnezeu nu a înlăturat „ţepuşul din carne“ al lui Pavel (2 Corinteni 12:7). Domnul a făcut un lucru mult mai bun - El l-a învins şi l-a făcut slujitorul lui Pavel. Slujba ţepuşurilor a fost deseori o slujbă mai mare pentru oameni decât slujba tronurilor. selectat

19 Decembrie

Aceste lucruri v i se vor întâmpla ca să f i ţ i mărtur ie . (Luca 21:13)

Viaţa este un urcuş abrupt, şi este întotdeauna încurajator să avem pe cineva

înaintea noastră care „să-şi aducă aminte“ de noi şi să ne invite cu bucurie să urcăm mai sus. Noi urcăm toţi împreună, aşa că trebuie să ne ajutăm unul pe altul. Urcarea muntelui vieţii este o treabă serioasă, dar glorioasă; e nevoie de putere şi de perseverenţă ca să ajungi în vârf. Şi când vizibilitatea noastră devine mai bună pe măsură ce câştigăm altitudine, şi când descoperim lucruri importante, trebuie „să ne aducem aminte“ de încurajarea noastră pentru alţii.

Dacă a i mers pu ţ in îna in tea mea , cheamă - mă - Aceas ta va bucura in ima mea ş i va a ju ta p ic ioare le mele pe drumul s t âncos ;

Şi dacă , poa te , lumina Cred in ţe i es te s l abă , pen t ru că un tde lemnul a scăzu t , Chemarea t a mă va că lăuz i când vo i rămâne în u rmă , mergând cu g reu . Cheamă - mă, ş i spune -mi că El a mers cu t ine p r in fu r tună ; Cheamă - mă, ş i spune -mi că El t e -a ţ inu t când copac i i e rau smulş i d in rădăc in i ; Că, a tunc i când cerur i l e tunau ş i cu t remuru l zguduia munte le , E l t e -a spr i j in i t ş i t e -a ţ inut aco lo unde aeru l de sus e ra

l in i ş t i t . O, pr ie tene , cheamă -mă, ş i spune -mi pen t ru că nu pot să - ţ i văd fa ţa ; Ei spun că s t ră luceş te în t r iumf , ş i că p ic ioare le t a le a leargă repede în cursă ; Dar e cea ţă în t re no i ş i och i i mei sp i r i tual i sunt în tuneca ţ i , Şi nu po t să văd g lo r ia , deş i t ân jesc după un cuvân t d in par tea Lu i . Dar dacă ve i spune că El t e -a auz i t când rugăc iunea t a nu e ra decâ t un s t r igă t , Şi dacă ve i spune că El t e -a văzut p r in ceru l nopţ i i în tuneca te de păca t - Dacă a i mers pu ţ in îna in te , o , p r i e tene , cheamă -mă - Aceas ta va bucura in ima mea ş i va a ju ta p ic ioare le mele pe drumul s t âncos . selectat

20 Decembrie

Nu sunt s ingur , căc i Tată l es te cu Mine . ( Ioan 16:32)

Cu siguranţă nu mai este necesar să spunem că transformarea convingerii în

acţiune necesită un mare sacrificiu. Poate însemna renunţarea sau separarea noastră de anumiţi oameni sau de anumite lucruri, rămânând cu un sentiment straniu de deposedare şi de singurătate. De aceea omul care în cele din urmă se va înălţa ca un

vultur spre înălţimile zilei fără nori şi va trăi în lumina soarelui lui Dumnezeu trebuie să se mulţumească să trăiască o viaţă de relativă singurătate.

Nu există păsări care să trăiască în atâta solitudine ca vulturii, pentru că ei nu zboară niciodată în stoluri. Rareori pot fi văzuţi doi vulturi împreună. Şi o viaţă care este dedicată lui Dumnezeu cunoaşte părtăşia divină, indiferent cât de multe prietenii omeneşti au trebuit să fie pierdute pe drum.

Dumnezeu caută „oameni vulturi“, pentru că nimeni nu va ajunge vreodată la împlinirea deplină a celor mai bune lucruri ale lui Dumnezeu în viaţa lui spirituală fără să înveţe să umble singur cu El. Îl vedem pe Avraam singur „în ţara Canaan, în timp ce Lot a locuit în cetăţile din câmpie … până la Sodoma“ (Gen. 13:12). Moise, deşi educat în toată înţelepciunea Egiptului, a trebuit să petreacă patruzeci de ani singur cu Dumnezeu în deşert. Şi Pavel, care era plin de toată cunoştinţa grecilor şi care a stat „la picioarele lui Gamaliel“ (Fapte 22:3), i s-a cerut, după întâlnirea cu Domnul Isus, să meargă imediat „în Arabia“ (Gal. 1:17) ca să înveţe viaţa de deşert cu Dumnezeu.

Să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne izoleze, dar prin aceasta nu înţeleg izolarea într-o mănăstire. Ci acea experienţă a izolării prin care Domnul creează o independenţă a vieţii şi a credinţei astfel încât sufletul să nu mai depindă de ajutorul, rugăciunile, credinţa şi grija permanentă a altora. Sprijinul şi inspiraţia de la alţii sunt necesare, şi ele au locul lor în creşterea unui credincios, dar la un moment dat ele pot să devină efectiv o piedică în calea credinţei şi a propăşirii unui om.

Dumnezeu ştie cum să schimbe împrejurările noastre ca să ne izoleze. Şi odată ce ne dăruim Lui şi El ne trece prin experienţa izolării, noi nu mai suntem dependenţi de cei din jurul nostru, deşi continuăm să-i iubim la fel de mult ca înainte. Atunci realizăm că El a făcut o lucrare nouă în noi şi că aripile sufletului nostru au învăţat să se înalţe tot mai sus.

Trebuie să îndrăznim să fim singuri, în felul în care Iacov a trebuit să fie singur pentru ca Îngerul lui Dumnezeu să-i şoptească la ureche: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel“ (Gen. 32:28); în felul în care Daniel a trebuit să fie lăsat singur ca să vadă viziunile cereşti; şi în felul în care Ioan a trebuit să fie exilat pe insula Patmos ca să primească şi să înregistreze „descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu“ (Apocalipsa 1:1).

El singur a „călcat în teasc“ (Isaia 63:3) pentru noi. De aceea, suntem noi pregătiţi mai degrabă pentru un timp de „glorioasă izolare“ decât să-L părăsim pe El?

21 Decembrie

Ţara în care a mers , o vo i da lu i … pentru că a urmat în to tul ca lea Domnului .

(Deuteronom 1:36)

Orice sarcină dificilă care apare pe cărarea ta - orice mai degrabă n-ai face, care ar presupune cel mai mare efort, care ar provoca cea mai mare durere, şi care ar fi cea mai mare luptă - aduce cu ea o binecuvântare. Şi a refuza să faci aceasta indiferent de cât te-ar costa înseamnă să pierzi binecuvântarea.

Fiecare porţiune dificilă de drum pe care vezi urmele paşilor Învăţătorului şi pe care El te cheamă să-L urmezi conduce indiscutabil la binecuvântări. Şi sunt binecuvântări pe care nu le vei primi niciodată dacă nu mergi pe cărarea abruptă şi spinoasă.

Fiecare câmp de bătaie pe care îl întâlneşti, unde ţi se cere să tragi spada şi să te lupţi cu vrăjmaşul, are posibilitatea victoriei care se va dovedi că este o mare binecuvântare pentru viaţa ta. Şi orice povară grea pe care eşti chemat să o ridici ascunde în ea o taină miraculoasă a puterii. J.R. Miller

Nu po t s -o fac s i ngur ; Valur i l e se r id i că repede ş i sus , Şi cea ţa acoperă to tu l în ju r , Lumina se duce î n sus ; Dar eu ş t iu că no i do i Vom câş t iga l a s fâ rş i t ,

I sus ş i cu mine . Fr icos , îndără tn ic ş i s l ab , Mă sch imb cum se sch imbă ceru l ; Astăz i a tâ t de p l in de râvnă ş i de Duh , Mâine p rea s l ab ca să mai încerc ; Dar El n ic ioda tă nu Se dă bă tu t , Aşa că no i do i vom câş t iga , I sus ş i cu mine . N-aş pu tea s -o conduc eu însumi , Barca mea pe ma rea în fur ia tă a v i e ţ i i ; Este Unul care s t ă l ângă mine , Care t rage ş i câ rmeş te cu mine . Şi eu ş t iu că no i do i

Vom in t ra cu b ine în por t , I sus ş i cu mine .

22 Decembrie

Şi ia tă că l -a apucat o groază ş i un mare în tuner ic . (Geneza 15:12)

În acest pasaj din Scriptură, soarele în sfârşit apusese, şi noaptea orientală şi-

a aruncat repede vălul ei greu peste întreaga scenă. Epuizat de conflictul mintal, şi de efortul şi grijile zilei, Avraam a căzut într-un „somn adânc“ (v. 12). În timpul somnului, sufletul lui a fost apăsat de „o groază şi un mare întuneric“, care păreau să-l înăbuşe şi simţea ca un coşmar în inima lui.

Înţelegi tu oroarea acelui fel de întuneric? Ai trecut tu vreodată printr-o supărare teribilă care părea să se împace foarte greu cu dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu - o supărare care vine şi se prăbuşeşte peste tine, smulge din sufletul tău odihna lui liniştită în harul lui Dumnezeu, şi o aruncă într-o mare de întuneric care nu este luminată nici măcar de o rază de speranţă? Ai avut vreo supărare provocată de răutate, când alţii au tratat cu cruzime şi cu asprime inima ta încrezătoare, şi tu chiar ai început să te întrebi dacă există într-adevăr un Dumnezeu sus care vede ce se întâmplă şi totuşi îngăduie să continue? Dacă ai cunoscut acest fel de supărare, atunci ştii ceva despre această „groază“ şi acest „mare întuneric“.

Viaţa umană este făcută din strălucire şi întuneric, umbre şi lumină solară, şi nori întunecoşi urmaţi de raze strălucitoare de lumină. Şi totuşi prin toate acestea, dreptatea divină a lui Dumnezeu împlineşte planul Său, afectând şi disciplinând fiecare suflet în parte.

Dragă prietene, dacă eşti plin de teamă cu privire la această „groază şi mare întuneric“ datorită felului cum lucrează Dumnezeu cu omenirea, învaţă să te încrezi în înţelepciunea Lui infailibilă, pentru că este egală cu dreptatea Lui neschimbătoare. Şi află că El care a îndurat „marele întuneric“ de pe Calvar şi sentimentul de a fi părăsit pe cruce este gata să te însoţească „prin valea umbrei morţii“ (Psalmul 23:4) până vei putea vedea soarele strălucind pe partea cealaltă.

Trebuie să ne dăm seama de „nădejdea … pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului“ (Evrei 6:19). Şi trebuie să ştim că deşi nu se vede în Templul Său, ancora noastră va fi bine înfiptă şi nu va ceda niciodată. Va rămâne neclintită până

în ziua când El Se va întoarce, şi atunci o vom urma şi noi în portul sigur garantat pentru noi în Cuvântul neschimbat al lui Dumnezeu. F.B. Meyer

Ucenicii credeau că marea înfuriată i-a despărţit de Domnul Isus. De fapt, unii dintre ei credeau chiar ceva şi mai rău - credeau că necazul cu care se confruntau era un semn că El uitase de ei şi nu-I păsa de ei.

O, prietene drag, aşa se întâmplă când necazurile tale pot să-ţi provoace cea mai mare pagubă. Diavolul vine şi-ţi şopteşte: „Dumnezeu te-a uitat“ sau „Dumnezeu te-a părăsit“, şi inima ta necredincioasă strigă, aşa cum a strigat odată Ghedeon: „Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?“ (Judecători 6:13). Dumnezeu a îngăduit să vină peste tine această dificultate, ca să te aducă mai aproape de El. N-a venit ca să te despartă de Domnul Isus, ci ca să te facă să te agăţi de El cu mai multă credinţă, cu mai multă fermitate şi cu mai multă simplitate. F.S. Webster

Ar trebui să ne abandonăm pe noi înşine în mâna lui Dumnezeu mai deplin în acele momente când ni se pare că El ne-a abandonat. Să ne bucurăm de lumina şi mângâierea Lui când Îi face plăcere să ni le dea, dar să nu ne ataşăm de darurile Lui. Să ne ataşăm în schimb de El, şi când El ne cufundă în noapte, unde se cere credinţă pură, să continuăm să alergăm prin întunericul chinuitor.

O, c red in ţa care aduce b i ru in ţa Când în f rângerea pare să f i e foar t e aproape! O, c red in ţa care aduce b i ru in ţa În bucur ia răsună toare a v ic to r ie i - Cred in ţa t r iumfă toare , ca re nu cunoaş te în f rângerea sau

t eama . Herbert Booth

23 Decembrie

Drumul pe care- l a i de făcut es te prea lung pentru t ine . (1 Împăraţ i 19:7)

Ce a făcut Dumnezeu cu Ilie, truditul Său slujitor? I-a îngăduit să doarmă şi

apoi i-a dat ceva bun de mâncare. Ilie făcuse o lucrare foarte mare şi în entuziasmul lui alergase „înaintea [carului] lui Ahab până la intrarea în Izreel“ (1 Împăraţi 18:46). Dar alergarea fusese prea lungă pentru el şi îi măcinase puterea fizică, făcându-l în cele din urmă să devină deprimat. Aşa cum alţii în această stare au

nevoie de somn şi doresc să li se aline durerile, nevoile fizice ale lui Ilie trebuia să fie satisfăcute.

Sunt mulţi oameni minunaţi care sfârşesc acolo unde a sfârşit Ilie - „sub un ienupăr“ (1 Împăraţi 19:4)! Când se întâmplă asta, cuvintele Stăpânului sunt foarte liniştitoare: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine“. Cu alte cuvinte: „Am de gând să te înviorez“.

Deci să nu confundăm niciodată oboseala fizică cu slăbiciunea spirituală. Sunt p rea obos i t ca să mă -ncred ş i p rea obos i t ca să mă rog , Z iceam eu , când pu t e rea mea supraso l i c i t a tă m-a părăs i t . Singuru l gând conş t i ent pe care - l aveam în min tea mea Era , o , de -aş pu tea să l as to tu l ş i să mă od ihnesc . Crez i că mă va i e r t a Dumnezeu , Dacă mă vo i duce l a cu lcare aşa cum se duce un bebe luş , Fără să în t reb dacă am vo ie , Fără măcar să încerc să mă -ncred ş i să mă rog? Te va i e r t a Dumnezeu? Adu- ţ i amin te , in imă dragă , Când vorb i rea pen t ru t ine e ra o a r t ă necunoscu tă , A tăgădu i t mama ta că tu avea i nevo ie de od ihnă , Sau a re fuza t ea să - ţ i pună capu l pe p iep tu l e i? Te-a l ăsa t ea să duc i l ipsă când nu pu tea i să cer i? A dat ea cop i lu lu i e i o sa rc ină p rea mare? Sau t e -a l egăna t în b ra ţe le e i , Şi apo i ţ i -a păz i t somnul de tu lburăr i? O, câ t de repede poa te d ragos tea une i mame să vadă , Inconş t i en te le dor in ţe a rză toare a le p runc ie i . Când a i a juns p rea obos i t ca să t e -ncrez i ş i să t e rog i , Când fo r ţa t a v i t a lă supraso l i c i t a tă a ceda t cu to tu l : Atunci pur ş i s implu l asă to tu l , ş i od ihneş te - t e Pe p iep tu l mamei , aşa cum ob işnu ia i să fac i , El ş t i e to tu l - Domnul nos t ru d rag ş t i e , Aşa că merg i l a cu lcare , aşa cum merge un bebe luş ; Fără măcar să în t reb i dacă a i vo ie , Dumnezeu ş t i e când cop i lu l Său es te p rea obos i t să se roage .

El nu judecă numai după rugăc iun i le ros t i t e , El ş t i e când ex i s tă dor in ţe a rză toare de d ragos te . El ş t i e că tu t e rog i , El ş t i e că tu t e -ncrez i , Şi El cunoaş te , de asemenea , l imi te le s l abe i ţ ă rân i . O, minunata compas iune a lu i Hr i s tos , Pent ru a leş i i Să i l a în tâ ln i rea d in noap tea aceea , Când El l e -a spus : „Dormi ţ i de acum ş i od ihn i ţ i -vă!“ , În t imp ce asup ra Lu i apăsa v ina în t reg i i lumi - Ţi -a i încred in ţa t v ia ţa în mâna Lui ca s -o păzească , Deci nu t e t eme să merg i l a cu lca re . Ella Conrad Cowherd

24 Decembrie

Într-o seară , …Isaac i eş i se să cugete în ta ină pe câmp. (Geneza 24:63)

Am fi credincioşi mai buni dacă am petrece mai mult timp singuri, şi am

realiza efectiv mai mult dacă am întreprinde mai puţin şi am petrece mai mult timp în izolare, aşteptându-L în tăcere pe Dumnezeu. Lumea a devenit prea mult o parte din noi, şi suferim de ideea că nu realizăm nimic dacă nu suntem tot timpul ocupaţi, alergând încoace şi încolo. Nu mai credem în importanţa unui refugiu liniştit unde să stăm în tăcere, în umbră. Ca şi poporul lui Dumnezeu, am devenit în totul prea practici. Noi credem în a avea „toate fiarele noastre în foc“ şi că tot timpul pe care îl petrecem departe de nicovală sau de foc este timp pierdut. Şi totuşi niciodată timpul nostru nu este folosit mai profitabil ca atunci când îl punem deoparte pentru o meditaţie liniştită, stând de vorbă cu Dumnezeu şi privind spre cer. Nu putem avea niciodată prea multe momente libere în viaţă - ore puse deoparte în care sufletul nostru este complet deschis şi gata să primească orice gând sau îndemn ceresc pe care Dumnezeu doreşte să-l trimită pe calea noastră.

Cineva a spus odată: „Meditaţia este duminica minţii“. În aceste zile agitate, ar trebui să-i dăm deseori minţii noastre o „duminică“, un timp în care nu va face nici o lucrare, ci pur şi simplu va sta liniştită, va privi spre cer şi se va întinde înaintea Domnului ca lâna lui Ghedeon, lăsându-se îmbibată de picăturile de rouă din cer. Ar trebui să avem perioade de timp în care să nu facem nimic, să nu ne gândim la

nimic şi să nu plănuim nimic, ci pur şi simplu să stăm întinşi în poala verde a naturii şi să ne odihnim puţin (vezi Marcu 6:31).

Timpul petrecut în acest fel nu este timp pierdut. Un pescar nu spune că pierde timp când îşi repară năvoadele, nici grădinarul nu simte că-şi iroseşte timpul când pentru câteva minute ascute lamele cositoarei. Şi oamenii care trăiesc la oraş astăzi ar face bine să urmeze exemplul lui Isaac şi să viziteze cât de des posibil câmpurile de la ţară, departe de forfota şi zarva oraşului. Când ajungi istovit de căldura şi zgomotul oraşului, comuniunea cu natura este foarte înviorătoare şi va avea o influenţă liniştitoare şi vindecătoare. Dacă mergi pe câmp, sau te plimbi pe malul mării, sau hoinăreşti pe o pajişte presărată cu margarete, lucrul acesta te va curăţi de impurităţile vieţii şi va face ca inima ta să bată cu o bucurie şi o speranţă nouă.

Mici le g r i j i ca re mă ne l in i ş t eau , Le-am p ie rdu t i e r i , Pe câmp cu Dumnezeu . O poezie pentru seara de Crăciun: Clopoţei prin zăpadă O, Crăc iun , Crăc iunu l fe r i c i t , A ven i t d in nou cu adevăra t , Cu amin t i r i l e ş i u ră r i l e lu i , Cu bucur ia lu i ş i cu durerea lu i ! Acordur i minore sun t în co l inde Şi o umbră în lumină , Şi o ramură de ch iparos se în făşoară Pe co lacu l s fân t în aceas tă seară . Şi l in i ş t ea nu e -nt re rup tă n ic iodată De râsu l nech ibzu i t ş i t r iv ia l , Când ascu l tăm la lumina s te le lo r „Clopoţe i i p r in zăpadă“. O, Crăc iun , Crăc iun fe r i c i t , N-a t recu t p rea mul t t imp De când ş i a l t e voc i se ames tecau Cu co l inde le ş i cân tă r i l e ! Dacă l e -am pu tea auz i cân tând , Aşa cum cân tă acum,

Dacă am pu tea vedea s t ră luc i rea Cununi i de pe f run tea ce lo r d rag i , N-ar f i n ic i un s t r igă t de acoper i t , N-ar curge n ic i o l acr imă ascunsă , Când ascu l tăm la lumina s te le lo r „Clopoţe i i p r in zăpadă“. O, Crăc iun , Crăc iun fe r i c i t , Aceas ta nu mai poa te f i ; Nu pu tem aduce înapo i z i l e le Neumbr i t e i noas t re bucur i i , Dar tu , Crăc iun , Crăc iun fe r i c i t , Dulce ves t i to r de vo ie bună , Cu cân tăr i s f in te de g lo r ie Aduci încă bucur ie s fân tă . Căci pacea ş i speran ţa po t să lumineze , Şi d ragos tea răbdă toare poa te s t ră luc i , Când ascu l tăm la lumina s te le lo r „Clopoţe i i p r in zăpadă“. Frances Ridley Havergal

25 Decembrie

„Şi - i vor pune numele Emanuel“ , care , tă lmăci t , înseamnă:

„Dumnezeu es te cu no i“ . (Mate i 1 :23)

Domn a l păc i i . ( I sa ia 9 :6)

Este un cân tec în văzduh! Es te o s t ea pe ce r ! Este rugăc iunea d in in imă a une i mame , Şi p lânsu l s l ab a l unu i p runc! Şi s t eaua î ş i revarsă s t ră luc i rea , În t imp ce sp lendoarea cân tă , Căci i es lea d in Bet leem leagănă un Împăra t .

Cu câţiva ani în urmă s-a publicat o felicitare de Crăciun remarcabilă cu titlul „Dacă Hristos n-ar fi venit“. Se baza pe cuvintele Mântuitorului nostru din Ioan 15:22: „Dacă n-aş fi venit“. Felicitarea arăta un slujitor al lui Dumnezeu care a adormit în timpul studiului său în dimineaţa de Crăciun şi apoi a visat o lume în care Domnul Isus nu venise niciodată.

În visul lui, s-a văzut plimbându-se prin casa lui, dar pe când se uita, n-a văzut nici un ciorap atârnat de şemineu, nici un pom de Crăciun, nici un colac sfânt şi nici un Hristos care să mângâie şi să bucure inimile sau care să ne mântuiască. Apoi s-a plimbat afară pe stradă, dar nu era nici o biserică cu turnul ei îndreptat spre cer. Şi când s-a întors şi a stat jos în biblioteca lui, şi-a dat seama că toate cărţile despre Mântuitorul nostru dispăruseră.

Slujitorul a visat că a sunat clopoţelul de la uşă şi că un mesager l-a rugat să viziteze pe mama unui prieten care era pe moarte. El a ajuns la casa ei, şi în timp ce prietenul lui stătea şi plângea, el a spus: „Am ceva aici care te va mângâia“. Şi-a deschis Biblia ca să caute o promisiune familiară, dar Biblia se termina cu Maleahi. Nu era nici o evanghelie şi nici o promisiune a speranţei şi a mântuirii, şi tot ce a putut face a fost să-şi plece capul şi să plângă împreună cu prietenul lui şi cu mama lui într-o disperare amară.

Două zile mai târziu stătea lângă coşciugul ei şi conducea serviciul ei funerar, dar nu era nici un mesaj de mângâiere, nici cuvintele despre o înviere glorioasă, şi nici un gând despre o locuinţă care s-o aştepte în ceruri. Era doar „ţărână în ţărână, şi cenuşă în cenuşă“, şi un lung, etern adio. În sfârşit şi-a dat seama că Hristos nu venise, şi a izbucnit în lacrimi, plângând cu amar în visul lui chinuitor.

Apoi s-a trezit deodată cu o tresărire, şi un strigăt tare de bucurie şi de laudă a ţâşnit de pe buzele lui când a auzit corul lui cântând aceste cuvinte în biserica lui din apropiere:

O, ven i ţ i , vo i to ţ i ce i c red inc ioş i , p l in i de bucur ie ş i

v ic to r ioş i , O, ven i ţ i , ven i ţ i l a Bet leem! Veni ţ i ş i p r iv i ţ i -L pe Împăra tu l înger i lo r , ca re S -a născu t , O, ven i ţ i să -L adorăm pe Hr i s tos Domnul ! Să ne veselim şi să ne bucurăm astăzi, căci El a venit. Şi să ne amintim de

proclamaţia îngerului: „Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul“ (Luca 2:10-11).

El v ine să facă s ă curgă b inecuvân tarea Lu i , Până unde a junge b les temul .

Fie ca inimile noastre să meargă afară la oamenii neconvertiţi din ţări străine

care nu au ziua binecuvântată de Crăciun. „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi TRIMITEŢI CÂTE O PARTE ŞI CELOR CARE N-AU NIMIC PREGĂTIT, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru“ (Neemia 8:10).

26 Decembrie

Şedeţ i a ic i până Mă vo i duce aco lo să Mă rog . (Mate i 26:36)

Este un lucru foarte dificil să fii ţinut în umbră în timpul unei crize. În grădina

Ghetsimani, opt din cei unsprezece ucenici care au mai rămas au fost lăsaţi în urmă fără să aibă nimic de făcut. Când Domnul Isus a mers înainte ca să Se roage, Petru, Iacov şi Ioan au mers cu El ca să stea de veghe, dar ceilalţi s-au aşezat jos şi au aşteptat. Cred că cei lăsaţi în urmă trebuie să se fi plâns. Erau în grădină, dar asta era tot, pentru că ei nu participaseră la cultivarea florilor ei. Era un timp furtunos de criză şi mare stres, şi totuşi lor nu le era îngăduit să participe.

Tu şi eu am avut cu siguranţă această experienţă şi am simţit aceeaşi dezamăgire. Poate că tu ai văzut că se iveşte o mare oportunitate pentru slujirea creştină, şi unii oameni sunt trimişi imediat în lucrare, în timp ce alţii încă mai sunt pregătiţi ca să meargă. Şi totuşi tu eşti forţat să nu faci nimic, ci doar să stai şi să aştepţi. Sau poate că boala şi sărăcia au venit pe calea ta, sau poate că a trebuit să înduri o dezonoare teribilă. Oricare ar fi situaţia ta, ai fost oprit de la slujire, şi acum eşti supărat şi nu înţelegi de ce trebuie să fii exclus de la această parte a vieţii creştine. Pare nedrept că ţi s-a îngăduit să intri în grădină, dar nu ai găsit nici o potecă atribuită ţie odată ce ai intrat.

Stai liniştit, dragă suflete - lucrurile nu sunt ceea ce par! Tu nu eşti exclus de la nici o parte a vieţii creştine. Crezi că grădina Domnului are locuri doar pentru cei care umblă sau pentru cei care stau în picioare? Nu! Ea are un loc pus deoparte şi pentru cei care sunt obligaţi să stea jos. Aşa cum există trei diateze pentru un verb - activă, pasivă şi neutră - există trei diateze şi pentru verbul lui Hristos „a trăi“. Sunt oameni activi, care merg direct la luptă, şi luptă până la apusul soarelui. Sunt oameni pasivi, care stau în mijloc şi pur şi simplu raportează despre desfăşurarea luptei. Totuşi sunt şi oameni neutri - cei care nu pot nici să lupte nici să fie spectatori ai luptei, ci trebuie pur şi simplu să stea culcaţi şi să aştepte.

Când vine această experienţă, nu te gândi că ai fost dat la o parte. Adu-ţi aminte că Însuşi Hristos este cel care îţi spune: „Şezi aici“. Locul tău în grădină a fost de asemenea pus deoparte. Dumnezeu l-a ales special pentru tine, şi nu este doar un loc de aşteptare. Sunt unele vieţi pe care El le aduce în această lume nu pentru a face o lucrare mare şi nici pentru a purta poveri mari. Slujba lor este doar să fie - ei sunt verbe neutre, sau flori din grădină care nu au o misiune activă. Ei n-au câştigat nici o victorie mare şi n-au fost niciodată onoraţi cu cele mai bune locuri la o masă festivă - ei doar au ieşit din câmpul vizual al oamenilor ca Petru, Iacov şi Ioan.

Cu toate acestea, Domnului Isus Îi face plăcere să Se uite la ei, pentru că prin parfumul şi frumuseţea lor simplă, ei I-au adus bucurie. Şi tocmai existenţa lor şi păstrarea frumuseţii lor în vale a înviorat inima Stăpânului. Aşa că nu trebuie să te plângi dacă eşti una din aceste flori! selectat

27 Decembrie

L-au pus în f iare . (Psa lmul 105:18)

Fiarele necazurilor şi ale pierderilor, poverile purtate în tinereţe, şi lupta sufletului împotriva păcatului, toate contribuie la dezvoltarea unei tenacităţi de fier şi a unei puteri bine direcţionate, precum şi a răbdării şi a tăriei de caracter. Şi aceste trăsături formează temelia indispensabilă şi structura unui caracter nobil.

Nu fugi niciodată de suferinţă, ci rabd-o în tăcere, cu răbdare şi cu supunere, având siguranţa că aceasta este calea lui Dumnezeu de a turna picătură cu picătură fier în viaţa ta spirituală. Lumea caută lideri de fier, armate de fier, tendoane de fier şi muşchi de oţel. Dar Dumnezeu caută sfinţi de fier, şi întrucât nu există altă cale de a da fier naturii morale a poporului Său decât lăsându-i să sufere, El îi lasă să sufere.

Vezi cum se duc cei mai buni ani din viaţa ta în timp ce tu suferi de monotonie forţată? Eşti supărat din cauza împotrivirii, din cauză că nu eşti înţeles şi din cauză că eşti dispreţuit de ceilalţi? Suferinţele tale par la fel de dense ca subarboretul cu care se confruntă cineva care străbate o junglă? Atunci fii tare! Timpul tău nu este irosit, pentru că Dumnezeu pur şi simplu te pune la regimul Său de fier. Coroana ta de fier a suferinţei precede coroana ta de aur a gloriei, şi fierul intră în sufletul tău ca să-l facă tare şi curajos. F.B. Meyer

Dar tu nu t e supăra dacă ţ i -e ca l ea aspră ş i râpoasă ,

Nici dacă d iminea ţa e rece ş i ne l in i ş t i t ă , n ic i dacă amiaza e f i e rb in te ; Şi să nu t e aba ţ i n ic i l a s t ânga nic i l a d reap ta , Ci merg i d rep t îna in te , ş i nu t remura l a ven i rea nop ţ i i , Pent ru că d rumul aces ta t e duce acasă .

28 Decembrie

Bucuraţ i -vă to tdeauna în Domnul ! Iarăş i z ic : Bucuraţ i -vă! (Fi l ipeni 4 :4)

Cântă un cân tece l a l încreder i i , O, in ima mea! Cântă - l doar pen t ru că t rebu ie , Aşa cum f runze le înmuguresc ; Aşa cum f lo r i l e î ş i c ro iesc d rum pr in ţ ă rână ; Cântă , in ima mea , pen t ru că t r ebu ie . Nu aş tep ta o mul ţ ime nerăbdă toare - Păsăr i pes te păsăr i ; Es te cân tecu l so l i t a r Ce l ca re se aude . Orice g las va începe să cân te în zor i , Dar tu f i i o p r iv ighe toare , in ima mea! Cântă pes te zăpada i e rn i i , St răpunge nor i i ; Cântă când se l a să cea ţa - Cântă c la r ş i t a r e ; Dar cân tă ce l ma i f rumos în în tuner ic ; Şi ce l ce nu doarme va auz i . Şi când El te va auzi cântând, Se va pleca spre tine cu un zâmbet pe faţa Lui

binevoitoare. Şi în timp ce va asculta plin de bucurie, va spune: „Cântă, copilul Meu drag. Eu te aud şi vin să te scap. Voi căra în locul tău acea povară. Aşa că sprijină-te tare de Mine, şi drumul acesta va fi din ce în ce mai neted“.

29 Decembrie

Haideţ i … căc i am văzut ţara , ş i ia tă că era foarte bună .

Ce! Staţ i ş i nu z iceţ i n imic? Nu f i ţ i l eneş i ş i porni ţ i să puneţ i s tăpânire pe ţara aceas ta . … Dumnezeu a dat -o în mâini le voas tre;

es te un loc unde nu l ipseş te n imic d in to t ce es te pe pământ . (Judecător i 18:9 -10)

„Haideţi!“ Această poruncă ne arată că este ceva de făcut, ceva hotărât pentru

noi şi că nimic nu devine al nostru dacă nu-l luăm în stăpânire. „Fiii lui Iosif, Manase şi Efraim, şi-au luat în stăpânire moştenirea“ (Iosua 16:4, KJV). „Casa lui Iacov îşi va lua înapoi moşiile“ (Obadia 17). „Oamenii fără prihană moştenesc fericirea“ (Proverbe 28:10).

Trebuie să avem o credinţă care-şi însuşeşte când este vorba de promisiunile lui Dumnezeu şi ar trebui să facem din Cuvântul Său proprietatea noastră personală. Un copil a fost întrebat odată ce este credinţa care-şi însuşeşte, şi el a răspuns: „Aceasta înseamnă să iei un creion şi să subliniezi fiecare «pentru mine», «al meu» şi «mie» din Biblie“.

Ia orice cuvânt doreşti pe care l-a spus El şi spune: „Acest cuvânt este cuvântul meu“. Pune degetul pe o promisiune şi spune: „Este a mea“. Cât din Cuvântul lui Dumnezeu ai primit şi ţi-ai însuşit, şi despre cât din el ai putut să spui: „Acesta s-a împlinit în viaţa mea“? Pe câte din promisiunile Lui ţi-ai scris numele şi ai spus: „Aceasta s-a împlinit pentru mine“?

„Fiule, … tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău“ (Luca 15:31). Nu-ţi pierde moştenirea prin propria neglijenţă.

Când credinţa merge la piaţă, întotdeauna ia un coş.

30 Decembrie

Petru era păz i t în temni ţă , ş i Bi ser ica nu înceta să îna l ţe rugăciuni către Dumnezeu pentru e l .

(Fapte 12:5)

Petru era în închisoare, aşteptându-şi execuţia, şi biserica nu avea nici o putere şi nici o influenţă umană care l-ar fi putut salva. Nu exista nici un ajutor pământesc disponibil, ci ajutorul putea fi obţinut doar pe cale cerească. Aşa că biserica s-a

dedicat rugăciunii fierbinţi şi insistente. Şi Dumnezeu a trimis un înger, care „a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă“ (v.7). Apoi „au trecut de straja întâia şi a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură“ (v.10), şi Petru a fost liber.

Poate există o „poartă de fier“ în viaţa ta, care îţi blochează calea. Ca o pasăre închisă în colivie, deseori ai lovit în barele de fier, dar în loc să-ţi îmbunătăţeşti situaţia, ai devenit şi mai obosit şi mai extenuat şi ţi-ai pricinuit şi mai multă durere de inimă. Este un secret pe care trebuie să-l afli - secretul rugăciunii cu credinţă.

Apoi, când vei ajunge la poarta de fier, se va deschide aşa cum s-a deschis pentru Petru: „singură“.

Câtă energie irosită şi ce dezamăgire dureroasă va fi evitată odată ce vei învăţa să te rogi aşa cum s-a rugat biserica primară în „camera de sus“ (Fapte 1:13)! Dificultăţile insurmontabile vor dispare şi împrejurările potrivnice vor deveni favorabile odată ce vei învăţa să te rogi - nu cu credinţa ta, ci cu credinţa lui Dumnezeu. Mulţi din cei dragi ai tăi au fost legaţi de Satan şi întemniţaţi de el ani de zile, şi ei aşteaptă pur şi simplu să se deschidă porţile. Ei vor fi eliberaţi în Hristos când tu te vei ruga lui Dumnezeu fierbinte şi insistent, cu credinţă. C.H.P.

Situaţiile urgente necesită rugăciuni intense. Când omul însuşi devine o rugăciune nimic nu poate rezista atingerii ei. Ilie s-a plecat spre pământ pe muntele Carmel cu faţa între genunchi, şi el a devenit rugăciunea.

Rugăciunea rostită nu este întotdeauna necesară, pentru că rugăciunea poate fi deseori prea intensă pentru a fi exprimată în cuvinte. În cazul lui Ilie, întreaga lui fiinţă era în contact cu Dumnezeu şi era mobilizată împreună cu El împotriva forţelor răului. Şi vrăjmaşii cei răi ai lui Ilie nu se puteau împotrivi acestui fel de rugăciune în formă umană - un lucru de care este mare nevoie astăzi.

din Timpul genunchilor plecaţi „Suspine negrăite“ (Rom. 8:26), aşa sunt deseori rugăciunile pe care

Dumnezeu nu le poate refuza. Charles H. Spurgeon

31 Decembrie

Până a ic i Domnul ne-a a jutat .

(1 Samuel 7 :12)

Cuvintele „până aici“ sunt ca o mână care arată în direcţia trecutului. „Trecuse destulă vreme … Trecuseră douăzeci de ani“ (v.2), dar chiar dacă ar fi trecut şaptezeci de ani, „până aici Domnul ne-a ajutat“! Fie în sărăcie, bogăţie, boală sau sănătate, fie acasă sau în ţări străine, fie pe uscat, pe mare sau în aer, şi fie în

onoare, dezonoare, greutăţi, bucurie, încercări, biruinţe, rugăciuni sau ispite - „până aici Domnul ne-a ajutat“!

Ne place întotdeauna să privim la un drum lung străjuit de copaci frumoşi. Copacii sunt o privelişte plăcută şi par să formeze un templu din plante, cu stâlpi puternici din lemn şi arcade de frunze. În acelaşi fel în care priveşti la un drum frumos ca acesta, de ce nu priveşti înapoi la drumul anilor vieţii tale? Uită-te la ramurile mari şi verzi ale îndurării lui Dumnezeu de deasupra capului şi la stâlpii puternici ai bunătăţii şi ai credincioşiei Lui care ţi-au adus multă bucurie. Vezi păsări cântând pe ramuri? Dacă te uiţi mai de aproape, cu siguranţă vei vedea multe, pentru că ele cântă despre îndurarea lui Dumnezeu primită „până aici“.

Aceste cuvinte arată şi spre înainte. Cel care ajunge într-un anumit punct şi scrie cuvintele „până aici“ realizează că n-a ajuns încă la capătul drumului şi că mai are de parcurs o distanţă. Mai sunt încă încercări, bucurii, ispite, bătălii, înfrângeri, biruinţe, rugăciuni, răspunsuri, trudă şi putere care urmează să vină. Acestea sunt apoi urmate de boală, bătrâneţe şi moarte.

Deci, se termină viaţa după moarte? Nu! Trebuie să mai vină acestea: învierea în asemănarea Domnului Isus; tronuri, harfe, şi cântarea psalmilor; a fi „îmbrăcat … în haine albe“ (Apocalipsa 3:5), a vedea faţa Domnului Isus şi a fi în părtăşie cu sfinţii; şi a experimenta gloria lui Dumnezeu, plinătatea eternităţii şi bucuria infinită. Aşa că, dragul meu credincios, „fii tare, îmbărbătează-ţi inima“ (Psalmul 27:14), şi cu mulţumire şi încredere înalţă-ţi glasul în laudă, pentru că:

Domnul care „până a ic i “ t e -a a ju t a t Te va a ju ta tot r es tu l că lă to r ie i ta l e . Când cuvintele „până aici“ sunt citite în lumina cerului, ce perspective

glorioase şi miraculoase descoperă ele privirilor noastre pline de recunoştinţă! Charles H. Spurgeon Păstorii din Alpi au un obicei frumos la sfârşitul zilei; ei îşi cântă unul altuia

un rămas bun de seară. Aerul este atât de curat încât cântările se pot auzi la distanţe foarte mari. Când soarele începe să apună, ei îşi adună turmele şi încep să le conducă pe cărări de munte în timp ce ei cântă: „«Până aici Domnul ne-a ajutat». Să lăudăm Numele Său!“

În final, după obiceiul lor frumos, ei îşi cântă unul altuia un rămas bun amabil şi prietenos: „Noapte bună! Noapte bună!“ Cuvintele încep apoi să răsune în ecou de pe o coastă a muntelui pe alta, repercutându-se plăcut şi uşor până când sunetele se pierd în depărtare.

Hai să ne chemăm şi noi unul pe altul prin întuneric până când noaptea devine însufleţită de sunetul multor glasuri, încurajându-i pe călătorii obosiţi ai lui Dumnezeu. Şi fie ca ecourile să se transforme într-o furtună de aleluia care va

izbucni în valuri tunătoare în jurul tronului Său de safir. Atunci, la ivirea zorilor, ne vom trezi pe ţărmul „mării de sticlă“ (Apocalipsa 4:6), strigând împreună cu oştile răscumpărate ale cerului: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!“ (Apoc. 5:13).

Cu aces t cân tec a l meu pr in veacur i l e fă ră s fâ rş i t , I sus m-a condus to t d rumul . ŞI AU ZIS A DOUA OARĂ: „ALELUIA!“ Apocalipsa 19:3