Jocurile Marele Panathenaee

Au fost jocuri locale la început care, datorită prestigiului cetăţii-oraţ

Atena, cea mai veche metropolă de pe teritoriul Europei, şi dezvoltării fără

precedent a agonelor greceşti, au căpătat pe parcurs un caracter panelen.

Primele ştiri despre aceste jocuri parvin din anul 566, i.Hr. când au fost

reorganizate de PASISTRATE (existau deci din timpuri imemoriale) spre a

comemora evenimentul istoric al reunirii celor 12 state ale ATTICEI vechi şi

formarea unităţii ei politice cu capitala la Atena, de către Thepen.

Jocurile Panathenaee se desfăşurau din patru în patru ani,îin al treilea an

al Olimpiadei şi erau consacrate zeiţei Atena Parthenos (“fecioara”), zeiţa

înţelepciunii, protectoarea meseriilor, artelor, ştiinţelor şi a oraşului Atena.

La început, în programul Jocurilor Panathenaee, figurau doar întreceri

la recitări de poezie, cântece şi muzică instrumentală. Ulterior, programul a

fost îmbogăţit cu întreceri atletice şi de hipodrom (asemănătoare celor de la

Olimpia), dansuri pyrrhice (războinice), curse de lampadofori, lupte între

echipe înarmate, regate de bacoi, curse de care şi de cai, aruncarea cu suliţa la

ţintă şi, atenţie, concursuri de frumuseţe corporală, prefigurând parcă

culturismul din zilele noastre.

Întrecerile la canotaj se desfăşurau, iniţial, între ”trierele” de război

(ambarcaţiuni cu trei rânduri de vâslaşi, suprapuse) apoi, începând cu sec.1,

î.Hr., în ambarcaţiuni speciale cu 6-8 vâslaşi şi un cârmaci. Traseul de concurs

1

nu era drept, bărcile fiind nevoite să ocolească nişte geamanduri, ceea ce

fireşte îngreuia proba.

Concursul de canotaj s-a desfăşurat, la început, în raza portului Pireu,

câştigătorii fiind recompensaţi cu 3000 de drahme. După aceea, locul

întrecerilor s-a mutat la capul SUINION.

De menţionat că stadionul pe care se desfăşurau probele atletice avea o

capacitate de 60000 de locuri, fiind al doilea ca marime în Grecia antică, după

cel din EFES (care avea 70000 de locuri).

Iniţial, stadionul nu avea bănci. Ele au fost construite din piatră, de Lycurg,

între anii 331-330 şi din marmură de pentelic, de către HERODES ATTICUS,

în anii140-144, d.Hr. Suprafaţa stadionului era de 33,5m lăţime şi de 204,1m

lungime, iar pista de alergări măsura de la linia de start, la finiş,184,9

(polonez). Am insistat asupra acestui stadion deoarece, reconstruit de grecul

JORGOS AVEROF din Alexandria, va găzdui o parte din întrecerile primei

ediţii a Jocurilor Olimpice moderne din anul 1896, de la Atena. Un stadion,

deci, cu cea mai îndelungată istorie.

Un punct aparte în programul Jocurilor Panatenaeeîil constituia procesiunea

panateneelor care, după ce străbăteau întregul oraş, urcau apoi panta

Acropolei, până la templul Herei, în care trona zeiţa construită din aur şi fildeş

de către Fidias şi înalţată în templu în anul 438, î.Hr. templul Herei a fost

denumit de către poeţi Parthenon (gr.parthenos=fecioara). Ajunse la templu,

2

panatheneele îmbracau statuia zeiţei Atena Parthenos cu noul peplum, ţesut

sacru făcut de fecioarele Atenei.

Premiile învingătorilor erau substanţiale (poate şi acest lucru a atras

concurenţii din toate cetăţile şi coloniile greceşti ale antichităţii):

- 50 de amfore, câştigătorul probei de alergare;

- 40 de amfore, învingatorii la ……..;

- 30 de amfore, premianţii la celelalte probe de concurs.

Dar cu asta nu am spus totul despre “amforele panathenaee”,

ornamentate pe o faţă, cu chipul Athenei, iar pe cealaltă cu o scenă de

întrecere din proba de concurs respectivă. Aceste vase aveau 50 cm înălţime şi

erau pline cu ulei provenit din crangurile sfinte de pe Academios. Cât valora o

amforă cu ulei cu tot? Reprezenta egalul unui câştig realizat de proprietarul

unui atelier meşteşugăresc în care lucrau 3-4 sclavi, pe timp de o săptămână,

la nivelul sec. al 5-lea şi al 6-lea, î.Hr. Şi când te gândeşti că unii câştigau 50

de astfel de amfore… Oare pe vestitul autor de tragedii, Euripide, învingător la

Panathenaee, în sec. al 5-lea, î.Hr., la poezie şi pugilat, ce l-a interesat mai

mult la jocurile respective? Plăcerea de a participa, ori amforele pline cu ulei?

Dacă mai amintim că la Atena se mai desfăşurau şi micile Panathenaee,

dar în fiecare an, la sfârşitul lunii iulie, putem trage concluzia ca cetatea-oraş,

Atena, era şi un adevărat centru sportiv al antichităţii greceşti (la Olimpia,

celelalte întreceri, HERAIELE, aveau loc din cinci în cinci ani).

3

Verificaţi-vă cunoştinţele:

1. În ce an şi legat de ce eveniment au fost reorganizate Jocurile

Panathenaee?

2. Care era periodicitatea desfăşurării Jocurilor Panathenaee şi cui îi erau ele

dedicate?

3. Care a fost evoluţia probelor de întrecere la Jocurile Panathenaee?

4. Care este legătura între veacuri între Jocurile Panathenaee şi prima ediţie a

Jocurilor Olimpice Moderne?

5. Care erau diferenţele principale dintre Jocurile Olimpice şi cele

Panathenaee?

6. Ce om de cultură al vechii etape a fost câştigător al Jocurilor Panathenaee

şi la ce probe?

În rezumat:

- Jocurile Panathenaee au fost reorganizate de Pisistrate în anul 566, î.Hr.,

pentru a comemora unirea Atticei sub autoritatea Atenei, sec.10-9 î.Hr. de

către Theseu;

- se desfăşurau la Atena din patru în patru ani, în al treilea an al Olimpiadei şi

erau dedicate zeiţei înţelepciunii şi protectoare a oraşului Atena, Pallas Atena;

4

- probele de întrecere în perioada maximei dezvoltări a acestor jocuri: probe

atletice şi hipice, dansuri pyrrhice, curse de lampadofori, lupte între echipe

înarmate, regate de bărci, concursuri de frumuseţe corporală, recitări de

poezie, cântece şi muzică instrumentală;

- premiile constau în amfore de ulei.

JOCURILE PYTHICE

Se ţineau la DELPHI, cu PHOCIDA şi se numeau pythice, după

denumirea mai veche a acestui oraş, împrumutată de la dragonul PYTHON,

omorât la locul respectiv de către Apollo (fiul lui ZEUS şi al LATONIEI, zeul

luminii, purităţii şi clarviziunii, născut în insula Delos) pentru faptul că o

împiedica pe mama sa să-i nască pe el şi pe sora sa, ARTEMIS.

Legenda spune că ar fi fost întemeiate chiar de Apollo, în amintirea

faptei pe care o săvârşise. Mai mult, delphienii i-au consacrat un oracol care,

prin gura Pythiei, prezicea oamenilor viitorul.

Jocurile Pythice sunt recunoscute, ca panelene, abia în anul 582, î.Hr.,

anul reorganizării lor. Se crede însă că ar fi mai vechi chiar decât Jocurile

Olimpice.

Iniţial, Jocurile Pythice se ţineau o dată la opt ani iar în program figura

o singură probă, muzicală, constând din ….. dedicate lui Apollo, pentru a

5

accelera victoria zeului asupra dragonului Python şi instituirea oracolului de la

DELPHI.

Jocurile Pythice au fost reorganizate de CLISTENE, regele SIKYON-

ului (el însuşi învingător la CVADRIGE, la ediţia a 52-a a J.O. din anul 572,

î.Hr.), care a redus periodicitatea întrecerilor la un ciclu de patru ani avea loc

toamna, în al treilea an al Olimpiadei - al ciclului olimpic cum se spune acum)

şi a îmbogăţit conţinutul acestora, incluzând în program întreceri atletice,

alături de cele acliptice (ultimile având totuşi prioritate). Ele devin, în timp,

JOCURILE cu cel mai bogat conţinut dintre toate agonele elene.

Programul J.P. cuprindea:

- toate probele atletice de la Olimpia

- alergarea simplă şi dublă a adolescenţilor

- cursa de cvadrige (introdusă mai târziu după scoaterea altor discipline din

program) şi cai

Probe artistice

- cântatul din fluier şi la liră (respectiv, chitară)

- cântece vocale acompaniate de fluier şi cor

- recitare de poezii

- reprezentaţii dramatice

6

Polonezul Vajtech Zamerovsky ne prezintă în “RENAŞTEREA

OLIMPIEI”, logistica exactă care susţinea desfăşurarea întrecerilor atletice şi

artistice:

- un teatru de 5 000 de locuri, construit în secolul al III-lea, î.Hr., pentru

probele de muzică şi cele de artă dramatică;

- un stadion pentru probele atletice, construit în secolul al V-lea î.Hr., de către

HERODES ATTICUS , care îi măreşte capacitatea până la 7 000 de locuri pe

bănci de piatră. Pista acestui stadion avea între 25-28 metri lăţime (permitea

startul la 18 concurenţi deodată) şi o lungime, de la start la finiş, de 177,6

metri. Înainte de construcţia stadionului probele atletice se desfăşurau direct

pe litoral, la CRISA. De menţionat şi inscripţia la intrarea în stadion, care

interzicea spectatorilor să intre cu vin asupra lor.

- hipodromul pentru probele de călărie şi carele trase de cai era situat tot la

CRISA. Baza sportivă mai cuprindea şi un gimnaziu, dar care era destinat

pregătirilor. Rolul hellanodicilor de la Olimpia era îndeplinit la DELPHI, de

PREOŢI (HIEROMNEMONI = “executării funcţiilor sacre”) care, la rândul

lor, se subordonau AMFICITIONIEI, o uniune de triburi grupată în jurul unui

sanctuar comun - templul lui APOLLO, aflat în incinta acestuia (construit

aproximativ la jumatatea secolului al VII-lea î.Hr.).

Iniţial, la fel ca şi Apollo, învingătorii erau premiaţi cu o cunună

împletită din ramuri de dafin (pom în care se preschimbase nimfa DAFNE,

pentru a scăpa de propunerile amoroase ale lui Apollo), care li se punea pe

7

cap. În timp, această cunună a fost preschimbată în aur. De mentionat că

sclavii puteau participa ca spectatori la Jocurile Pythice.

Cu toate că Delphi era considerat, în antichitate, “centrul lumii” colecţia

de statui, aproximativ 3 000, era mai mare chiar decât cea de la Olimpia sub

aspectul JOCURILOR, cele phityce clasate după cele olimpice, adică pe locul

doi în termeni sportivi. De fapt, celebritatea orasului Delphi nu rezultă din

jocurile sale ci din existenţa oracolului, considerat, obligatoriu, de toţi regii

înaintea unei hotărâri importante (vă mai amintiţi de sfatul cerut oracolului,

înaintea semnării acordului pentru instituirea păcii sacre, pe timpul Jocurilor

Olimpice).

Consemnăm participarea la Jocurile Pythice şi al unui personaj celebru

a cărui întâmplare nu este cu nimic mai prejos: împăratul roman, Tiberius

Claudius Nero (42 î.Hr. - 37 d.Hr.), care a participat şi a “învins” la toate

jocurile panelene (Atena, Nemeea şi Delphi, Olimpia). Nu a pierdut însă decât

la Isthmia, în faţa cântăreţului Epiratos. Dar stupoare! Înainte de anunţarea

rezultatelor Epiratos, nu se mai prezintă, învingător fiind declarat Nero. După

aceea misterul a fost dezlegat: Nero ordonase ca nefericitul concurent să fie

spânzurat! “Câştigător prin spânzurarea partenerului de întrecere, Nero!” Am

spune noi astăzi.

Marele Sofocle reţine însă şi aspectul sportiv aproape o sută de versuri

în ELECTRA, întrecerilor de care de la Delphi.

Verificaţi-vă cunoştinţele:

8

1. Ce factori au contribuit la generalizarea agonelor elene şi amplificarea

interesului faţă de ele?

2. Care era diferenţa principală dintre jocurile locale sau regionale şi cele

panelene şi care era aspectul comun, în planul întrecerilor atletice?

3. Cui îi erau dedicate Jocurile Pythice?

4. Care erau probele de întrecere la Jocurile Phytice?

5. Prin ce se deosebeau Jocurile Phytice de cele de la Olimpia?

6. Puteţi face o etapizare în evoluţia Jocurilor Phytice?

7. În ce constă premierea învingătorilor la Jocurile Phytice?

8. Care era aspectul cel mai interesant al oraşului Delphi, unicat pentru

oraşele-cetăţi ale Greciei Antice?

9. Puteţi preciza în ce relaţie erau Jocurile Phytice cu cele de la Olimpia?

10. Ce personalitate marcantă a Greciei Antice surprinde într-una din

operele sale aspecte de la Jocurile Phytice?

Rezumat

Jocurile Phytice

- se desfăşurau la Delphi în cinstea lui Apollo, fiul lui Zeus

- până a fi reorganzate la Clistene, regele Sikyon-ului şi recunoscute ca

panelene în anul 582 î.Hr., aveau o periodicitate de opt ani; după aceea se

desfăşurau din patru în patru ani, în al treilea an al Olimpiadei (al ciclului

olimpic), toamna.

9

- iniţial, în program figura o singură probă, muzicală; după aceea proba

artistică cuprindea cântatul la fluier, liră (respectiv, chitară) şi vocal,

acompaniat din fluier şi cor, recitare de poezii şi reprezentaţii dramatice; lor li

s-au adaugat întreceri atletice, asemănătoare celor de la Olimpia, ceea ce au

plasat Jocurile Phytice, imediat după acestea.

- învingătorilor li se punea pe cap o coroniţă din ramuri şi frunze de dafin;

ulterior, această coroniţa era din aur.

JOCURILE NEMEEICE

Poarta denumirea oraşului în care aveau loc: Nemeea din Argolida.

După legendă Jocurile Nemeeice ar fi fost întemeiate de HERCULE,

pentru a cinsti victoria împotriva unui leu monstru a cărei piele nu putea fi

străpunsă de săgeată şi care teroriza întreg ţinutul. Ulise a reuşit să-l scoată din

vizuină şi după ce l-a ameţit cu o lovitură de ghioagă, l-a sugrumat cu mâinile.

De altfel, locul în care se află stadionul pe care se întreceau atleţii era sub o

colină împădurită unde “trăia leul din Nemeea”.

După alte păreri, Jocurile Nemeeice ar fi fost inaugurate de către regele

ARGOS-ului, ADRASTOS, conducătorul expediţiei “celor şapte împotriva

Tebei”, pentru a-l cinsti pe OPHELIOS, fiul regelui Nemeeii, LICURG, ucis

de muşcătura unui şarpe pe când păzea izvorul de apă de la care îşi potoleau

setea, luptătorii.

10

La început organizarea şi desfăşurarea jocurilor era în legatură cu

venerarea morţilor, apoi, după reorganizarea lor de către HERCULE, erau

dedicate lui ZEUS. Ele devin pangreceşti în anul 573 î.Hr., an în care începe

cronologia oficială a acestora şi se clasează, ca valoare, după cele de la

Olimpia, Delphi şi Nemeea. Se ţineau din doi în doi ani, în anii fără soţ al

fiecărei Olimpiade, la începutul verii şi aveau aceleaşi probe atletice, de

concurs, ca şi Jocurile Olimpice (excepţie, întrecerile la “semifond”, Hippios).

Spre deosebire de Olimpia, hellanodicii erau îmbrăcaţi în negru, pentru a

sublinia şi mai mult caracterul acestor jocuri.

În perioada ocupaţiei romane Jocurile Nemeeice se completează şi cu

probe artistice, constând din întreceri muzicale şi de artă dramatică.

La fel ca la Jocurile Olimpice şi la Jocurile Nemeeice, pe timpul

desfăşurării întrecerilor era instituită “pacea sacră” care se extindea asupra

împrejurimilor oraşului şi drumului dus-întors al participanţilor la sărbătoarea

respectivă.

Câştigătorii probelor Jocurile Nemeeice primeau, în perioada mai

veche, o cunună împletită din frunze de ţelină (iederă, după opiniile altora) iar

în perioada romană coroniţa era facută din rămurelele copacului sfânt (stejar)

al lui Zeus.

Verificaţi-vă cunoştinţele:

11

1. Care sunt principalele asemănări între Jocurile Nemeeice şi cele de la

Olimpia şi Isthmia?

2. Care sunt deosebirile fundamentale între Jocurile Nemeeice şi Jocurile

Pythice?

3. De ce hellanodicii purtau costume negre la Jocurile Nemeeice?

Rezumat

- Jocurile Nemeeice au fost organizate la Nemeea, la început pentru a venera

cultul morţilor, apoi au fost dedicate lui Zeus.

- cronologia Jocurilor Nemeeice începe cu anul 573 î.Hr.

- se desfăşurau din doi în doi ani, în anii fără soţ ai Olimpiadei, la începutul

verii, şi cuprindeau probe atletice, asemănătoare cu cele de la Olimpia şi probe

artistice (în perioada ocupaţiei romane): muzica şi arta dramatică

- pe timpul desfăşurării jocurilor era instituită “pacea sacra”

- învingătorii primeau o coroniţă din iederã (frunze de ţelină după alte opinii),

în timpurile mai vechi, iar în perioada romană din frunze de stejar din copacul

sfânt al lui Zeus.

Celelalte agone greceşti

Cinstirea şi adoraţia pe care le acordau vechii greci, zeilor şi eroilor,

dragostea pentru mişcare, precum şi spiritul de competitivitate ce caracteriza

întreaga viaţă a acestora, au făcut ca şi în domeniul “sportiv”, lumea greacă să

fie cuprinsă de febra întrecerii. Polis-urile (oraşe-cetăţi) încercau să-şi

12

organizeze propriile “jocuri”, la o manieră cât mai exigentă şi cât mai tentantă

pentru concurenţi, sub aspectul premiilor acordate învingătorilor.

Ampla acţiune de colonizare a grecilor pe cele trei continente (Europa,

Asia şi Africa), dar şi cuceririle lui Alexandru cel Mare care ajunge până în

Valea ……….. au făcut ca numărul JOCURILOR de nivel local sau regional

să depăşească cifra 300. În epoca “elenistică” multe din ele, peste 20, au

devenit, într-un timp foarte scurt, renumite, îmbrăcând un caracter panelen, ca

şi “Jocurile” de la Olimpia: Panathenee, la Atena; Carnee şi Hyacintice în

Sparta; Nemee, la Nemeea; Isthmice la Isthmia; Pythice, la Delphi; Ptolemee,

la Alexandria; Panelene la Atena, înfiinţate de împăratul HADRIAN;

Eumenee, în Sardinia; Nikefaree, în Pergam; Actice, de la capul Actios

(înfiinţate de împăratul AUGUSTUS, fiul adoptiv al lui Cezar, în amintirea

victoriilor sale asupra lui Antonius şi Cleopatrei în anul 31 d. Hr.);

“Afrosiada” în Asia Mică (în secolul al II-lea d.Hr.) etc. Multe din aceste

jocuri erau un program chiar mai diversificat decât cele de la Olimpia, acordau

premii mai substanţiale învingătorilor, iar oraşele cetate în care se desfăşurau,

proclamau pacea sacră, echivalentă Ekehiriei olimpice. Din secolul II-III d.Hr.

aceste ……. În perioada ocupaţiei romane unele oraşe au dobândit privilegiul

de a-şi proclama jocurile lor, “egale cu cele de la Olimpia” (ISOOLIMPICE),

”egale cu cele pythice” sau “egale cu cele Isthmice”. Acestea nu s-au ridicat

însă niciodată, cel puţin sub aspectul interesului, la nivelul celor desfăşurate în

13

cetatea lui Zeus, zeul cerului, zeul suprem al tuturor elenilor, căci Olimpia era

pentru ei, ceea ce înseamnă pentru întreaga lume musulmană, oraşul Mecca.

De menţionat, ca indiferent de valoarea jocurilor (local, regional sau

panelen) luptele, pugilatul şi pancrativul erau nelipsite din programul acestora.

Mareţia Olimpiei s-a menţinut până la începutul secolului al III-lea

d.Hr. când serbau o mie de ani de la “înfiinţare”, adică, până la ediţia cu

numărul 250, după care nenorocirile s-au abătut asupra ei.

Toate oraşele-cetăţi îşi programau jocurile, indiferent de valoarea lor,

funcţie de cele de la Olimpia, pentru a nu coincide, în timp, cu acestea şi a

bloca astfel, întâlnirea tuturor grecilor la templul lui Zeus.

Considerăm că neprezentarea unora din cele mai importante jocuri

pangreceşti, după cele de la Olimpia are o îngustă viziune a cititorului asupra

dimensiunilor celei de “a VIII-a minuni a lumii”, cum sunt definite pe bună

dreptate agonele elene de către mulţi oameni de cultură. Ne facem deci o

datorie de onoare de a le descrie, chiar şi la o manieră mai succintă, pe altele

care au biruit timpul rămânând de-a pururi în conştiinţa omenirii.

JOCURILE ISTHMICE

Se desfăşurau în Corint lângă sătuleţul Isthmia (la Sikyon, după

distrugerea Ishmiei, de către romani), la început în cinstea unui zeu local, apoi

au fost dedicate zeului mărilor (apelor), POSEIDON (NEPTUN), care avea

din timpuri străvechi un templu în locul respectiv (distrus de un incendiu şi

renovat în anul 475 î.Hr.). Corintienii îl dau pe Sisif, drept întemeietorul

14

acestor locuri, în timp ce atenienii, pe eroul lor Teseu care, înainte de a deveni

rege i-ar fi omorât pe monstrul Minotaur şi pe un tâlhar crud şi renumit, Sinis.

Mândru de cele înfăptuite, în cinstea acestor victorii, Teseu ar fi organizat

Jocurile Isthmice care, prin conţinut şi răsunet, se clasau imediat după cele de

la Olimpia şi Delphi.

Jocurile Isthmice devin pangreceşti între anii 582-570 î.Hr. după

reorganizarea lor de către urmaşii tiranului corintian, CYPSELOS şi se

desfăşurau din doi în doi ani, în al doilea şi al patrulea an, la sfârşitul lunii

aprilie şi începutul lunii mai (pentru a nu se intersecta cu cele de la Olimpia şi

Delphi).

Jocurile Isthmice aveau, aproximativ, aceleaşi probe sportive ca şi J.O.

ca probe diferite, enumerăm totuşi canotajul, prezent şi în programul Jocurilor

Pythice (unde o descriem mai pe larg) şi, HIPPIOS, o alergare de semifond pe

lungimea de un stadion adică 769 de metri. Denumirea a fost dată datorită

lungimii corespunzătoare pistei de concurs, pentru călăreţi, exact pe aceiaşi

distanţă. Această probă atletică mai figurează la Jocurile Nemeeice şi Jocurile

Panathenee şi poate fi recunoscută după poziţia alergătorului în timpul cursei:

trunchiul înclinat uşor înainte şi mâinile desfăcute.

Să mai precizăm că pista stadionului din Isthmia (prevăzut cu bănci din

marmură pentru spectatori) măsura în lungime 181,2 metri, iar lăţimea ei

permitea startul a 17 concurenţi deodată.

15

Stadionul din Isthmia a mai intrat în istorie şi pentru evenimente politice

deosebite, derulate chiar în incinta sa: în anul 336 î.Hr., Alexandru cel Mare

(Macedon) s-a proclamat comandantul suprem al oştilor greceşti în războiul

împotriva Persiei; în anul 196 î.Hr., consulul roman Flaminius, după ce l-a

învins pe regele Filip al V-lea al Macedoniei, a proclamat libertatea cetăţilor

greceşti, proclamaţie repetată de Nero în anul 63 d.Hr. (polonez).

Tot la Isthmia a mai concurat şi Nero, dar a fost învins de cântăreţul

EPIROTOS. Premiul însa l-a luat tot Nero care înainte de anunţarea

rezultatelor a dat ordin ca nefericitul câştigător să fie spânzurat.

Pe langă probele atletice şi de hipodrom de la Isthmia, figurau şi

întreceri de muzica, recitări de poezie şi concursuri de pictură, prin

prezentarea de tablouri (probă-unicat, în programul agonelor greceşti).

Învingătorii Jocurilor erau răsplătiţi, la sfârşit, cu o cunună din pin apoi din

frunze de ţelină, iar în perioada romană, cu o coroniţă făcută din frunze de

coconar, veşnic verzi, făcându-se astfel asocierea cu valurile într-o perpetuă

mişcare ale împărăţiei apei lui Poseidon (vezi polonezul). De reţinut că pe

timpul desfăşurării jocurilor se instaura “pacea sacră” - ekehiria.

Verificaţi-vă cunoştinţele

1. Cui îi erau închinate Jocurile Isthmice şi de ce?

2. Când devin pangreceşti Jocurile Isthmice?

3. Cine a reorganizat Jocurile Isthmice?

4. Care era periodicitatea Jocurile Isthmice?

16

5. Care erau probele de concurs la Isthmia?

6. Prezentaţi cel puţin câte trei diferenţe între Jocurile Isthmice şi Jocurile

Olimpice şi între Jocurile Isthmice şi Jocurile Pythice?

7. Ce alte evenimente petrecute la Isthmia au făcut ca această localitate să

fie reţinută de istorie?

Rezumat

- Jocurile Isthmice se desfăşurau din doi în doi ani, la sfarşitul lunii aprilie şi

începutul lunii mai, în sătuleţul Isthmia (la Sikyon, după distrugerea Isthmiei

de către romani), în cinstea lui Poseidon, zeul apelor;

- Jocurile Isthmice au fost reorganizate de către urmaşii tiranului

CYPSELOOS şi devin pangreceşti între anii 582-570 î.Hr.;

- programul Jocurilor Isthmice cuprindea întreceri atletice, aproximativ

aceleaşi ca la Jociurile Olimpice şi de artă: muzică, recitări de poezie şi

pictură - prezentare de tablouri;

- învingătorii primeau o cunună din pin, apoi din frunze de ţelină, iar în

perioada romană, o coroniţă din crenguţe de coconar.

PERIOADA ARHAICĂ (PRECLASICĂ)

Ediţia I / 776 î.Hr. - Editia 69-a / 504 î.Hr.

776 (î.Hr.): construirea altarului lui Zeus, la Olimpia

Ediţia a VII-a / 752 (î.Hr.): introducerea cununii de măslin pentru

câştigători

17

La sfârşitul secolului al VIII-lea, î.Hr., Pisa, profitând de slăbirea Elidei, ca

urmare a războiului pierdut cu Arcadia, ocupa teritoriul acesteia, şi preluând

controlul asupra Olimpiei. Se pare ca ediţia a VIII-a a J.O. a fost organizată

de Pisa (după Pansanias).

Ediţia a 15-a / 720 (î.Hr.): introducerea probei de Dolichos (alergare dublă)

: Lui Orrhippos din Megara îi cade brâul încins

în jurul taliei şi continuă cursa (pe care o câştigă), nud

Ediţia a 16-a / 716 (î.Hr.): Concurenţii din probele atletice se întrec fără

îmbrăcăminte pe ei

La sfârşitul secolului al VII-lea, î.Hr., Pisa, în alianţa cu arcadienii şi

argeienii, ocupă din nou Olimpia. Există suspiciuni ca ediţia a 24-a (după

Pansanias; a 26-a, după Strabon).

În anul 570, î.Hr., se consemnează distrugerea totală a Pisei de către

Elida cu ajutorul Spartei.

Ediţia a 37-a / 632 (î.Hr.): Introducerea probelor de alergare şi de lupte,

pentru adolescenţi / băieţi.

Ediţia a 38-a / 628 (î.Hr.): Introducerea pentatlonului pentru adolescenţi /

băieţi (imediat desfiinţat).

Anul 625 (î.Hr.): Construirea templului HEREI (pe fundamentul altor zone,

mai vechi)

Ediţia a 41-a / 616 (î.Hr.): introducerea ongicatului pentru adolescenţi /

băieţi

18

Ediţia a 49-a / 584 (î.Hr.): În locul Regelui, apar pentru prima dată la

organizatori, doi HELLANODICI.

Ediţia a 52-a / 572 (î.Hr.): Regele Klistenes din Sikyon, câştigă proba de

“cvadrigă”

Ediţia a 54-a / 564 (î.Hr.): Moartea tragică a pancratistului ARRHACHION

din Figaleia

Ediţia a 55-a / 560 (î.Hr.): Miltiades din Atena (viitorul comandant al oştilor

ateniene, victorioase asupra perşilor, la Makaton), câştigă proba de

“cvadrigă”

Ediţia a 60-a / 540 (î.Hr.): Regele Spartei, EUAGORAS câştigă cursa de

“cvadrigă”

Ediţia a 62-a / 532 (î.Hr.): Tiranul Pisistrate, Atena, câştigă cursa de

”cvadrigă

Ediţia a 65-a / 520 (î.Hr.): Introducerea alergării în armură (hoplitodromos)

Ediţia a 66-a / 516 (î.Hr.): Regele Kleosthenes al oraşului-cetate,

Epidamnos (astăzi oraşul albanez Durrër) iese învingător în proba de

“cvadrigă”

Ediţia a 69-a /504 (î.Hr.): Damaratos, regele Spartei câştigă cursa de

“cvadrigă”

PERIOADA CLASICĂ

(Ediţia a 69-a / 496 î.Hr. - Ediţia a 108-a / 347 î.Hr.)

19

Ediţia a 70-a / 500 (î.Hr.): Introducerea cursei de care cu atelaj de doi catâri

(Apena)

Ediţia a 71-a / 496 (î.Hr.): moartea tragică a pugilistului ICCOS din

Epidamnos, provocată printr-o lovitură nepermisă aplicată de

CLEOMENES din ASTYPALEA. Hellanodicii nu i-au recunoscut victoria

considerând că acesta a comis o crimă. Afectat, CLEOMENES, a înnebunit.

Alexandru I, viitorul rege al Macedoniei, susţinând că se trage din

HERCULE şi că strămoşii lui erau originari din ARGOS, a concurat la

“alergări”.

Ediţia a 73-a / 488 (î.Hr.): Regele Gelon din cetatea siciliană, Gelea, iese

învingător la “cvadriga” (în cinstea victoriei sale s-a emis o moneda de

argint; cand i-a invins pe cartaginezi la Himera în anul 480, (i.Hr.), nu I s-

a ridicat nici o statuie)

Ediţia a 74-a / 484 (î.Hr.): Se înregistrează primul caz de “transfer

necontorizat” (considerat “coruptiv”; îşi schimbase statul pentru bani) de

la un oraş-stat la altul. Învingător la cea de-a 73-a ediţie a J.O. în cursa de

un stadion, sub culorile cetăţii CROTONA, concurează acum pentru

SIRACUZA. Revoltati, crotonienii îl ostraticizeaza şi îi distrug statuia pe

care i-o ridicase în semn de omagiu.

Alt deces in ring, cel al lui HERACLE, in meciul cu DIOGENETES din

CRETA motiv pentru care acesta a fost expulzat din Olimpia deşi la ediţia

anterioară câştigase titlu la aceeaşi disciplină.

20

Ediţia a 75-a / 480 (î.Hr.): Creşterea numărului hellanodicilor de la doi la

nouă şi introducerea instructajului acestora

Ediţia a 76-a / 476 (î.Hr.): Tiranii, Theron din Agrigento (Acragas) şi

Hieron din Siracuza, câştigă probele de “cvadrigă”, respectiv de “călărie”

Ediţia a77-a / 472 (î.Hr.): Regele Hieron din Siracuza câştigă al doilea titlu

olimpic la “cvadrigă”

Prelungirea Jocurilor la cinci zile

Ediţia a 78-a / 468 (î.Hr.): Regele Hieron iese învingător pentru a treia oară

la “cvadrigă”

468-456 (î.Hr.): Construirea templului lui ZEUS după planurile şi sub

conducerea lui LIBON din Elida

După anul 450 (î.Hr.): Renovarea şi transformarea stadionului “arhaic”, în

“clasic timpuriu”, la Olimpia. Construirea bazinului de înot de pe malul

Cladeosului, la Olimpia

Ediţia a 80-a / 460 (î.Hr.): Regele Arkesilaos IV, din Cyrene (Africa) iese

învingător la “cvadrigă”

Ediţia a 85-a / 440 (î.Hr.): Primul sportiv bănuit de dopaj - spartanul Ladas,

alergător pe 12 stadii (dolichos). El a murit imediat după ce a câştigat cursa,

existând suspiciunea din partea contemporanilor că ar fi băut din zeama

unor ierburi care, într-o anumită perioadă de timp, consumatorul dădea

maximum de randament fără să obosească. În cazul acestuia se pare că s-a

greşit doza.

21

432-430: Fidias creează uriaşă statuie de cult pentru templul lui Zeus

Olimpianul

Ediţia a 90-a / 420 (î.Hr.): Fals în actele de identitate le-am numi astăzi.

Pentru faptul că Sparta nu a respectat “pacea sacră”, şi a atacat oraşul

LEPREON, elidanii au respins-o de la ediţia respectivă. Un sportiv spartan

pe nume LIHAS (înalt demnitar şi rudă cu regele Spartei), a concurat la

cvadrigă ca cetăţean al Tebei şi a câştigat. A fost însă la înmânarea

premiilor şi condamnat să fie biciuit. Cununa de câştigător a fost atribuită

“poporului Tebei”. Pedeapsa umilitoarea la care a fost supus Lihas a

constituit cauza intervenţiei spartanilor la Olimpia în toamna aceluiaşi an.

Au fost alungaţi însă şi obligaţi la plata a 200 de drahme pentru fiecare

soldat invadator.

Ediţia a 91-a / 416 (î.Hr.): Alcibiade vestitul om politic atenian şi

conducător de oşti, rudă cu Pericle, este bănuit de fals, în sensul că din cele

şapte echipaje pe care le-a prezentat în întrecerea de care, toate câştigătoare,

o cvadrigă ar fi aparţinut altui proprietar, lucru interzis de regulament.

Procesul a durat mult şi nu s-a încheiat datorită decesului “pârâtului”

Ediţia a 93-a / 408 (î.Hr.): Regele ARKELAOS, primul concurent din

Macedonia care câştiga cursa de care cu patru cai (cvadriga-tethirippos).

Ediţia a 96-a / 396 (î.Hr.):

- Introducerea probelor “trompeţilor” şi “crainicilor”

22

- Prima pedeapsa aplicată hellanodicilor pentru corupţie (încălcarea

jurământului). Favoritul elidanilor, EUPOLEMOS a fost declarat învingător în

cursa de un stadiu. Cel de pe locul II, LEONIDES din Ambracia a depus

reclamaţie pe motiv că a fost jenat de învingător în timpul cursei. Deoarece un

singur judecător i-a dat dreptate acuzându-i de corupţie pe cei doi hellanodici.

Decizia a rămas aceeasi (arbitrii erau suverani şi atunci), dar cei doi arbitri au

fost pedepsiti. Eupoleneos a primit totuşi dreptul să-şi ridice tradiţionala

statuie în Altis.

Editia a 98-a / 388 (i.Hr.): primul caz probat de mituire (prins asupra

faptului), a adversarului. Eupolos din Thesalia le-a oferit şperţ luptatorilor

Agetotos - Arcadia, Prytnios-Kuzikos şi Formion-Halicarnas (învingător la

ediţia anterioară a jocurilor), pentru a-i facilita câştigarea titlului.

Cu această ocazie şi ediţie se instituie statuile (zanes”, de la pluralul lui

Zeus) din amenzi. Pentru a i se potoli mania lui Zeus a trebuit ca făptaşul să-i

construiască şase statui, plus o amendă usturătoare. De rămas a rămas în

tabloul olimpicilor pentru că rezultatul consemnat în concurs nu putea fi

modificat.

Ediţia a 99-a / 384 (î.Hr.): Introducerea cursei de care cu atelaj de patru

mânji (cvadriga).

Ediţia a 102-a / 372 î.Hr.): Biga cu cai şi cvadriga cu mânji ale

hellanodicului Troiulius din Elida au câştigat cursele respective. Pentru a se

23

elimina orice sursă de suspiciune, după această ediţie s-a votat o lege

conform căreia hellanodicii nu aveau voie să concureze la întreceri.

Ediţia a 104-a / 364 (î.Hr.): În anul respectiv a izbucnit războiul intre Elida

şi Arcadia. Arcadienii au ocupat şi Olimpia şi au organizat ei Jocurile

ediţiei respective. Ele nu au fost recunoscute oficial fiind declarate

“ANOOLIMPIADA” (Olimpiada nevalabilă).

Ediţia a 106-a / 356 (i.Hr.): Filip al II-lea, regele Macedoniei, câştigă cursa

de care cu doi cai - “Biga” - synoris.

După anul 350 (î.Hr.): Construirea stadionului “clasic târziu”, la Olimpia

Ediţia a 108-a / 348 (î.Hr.): Filip al II-lea repetă performanţa anterioară:

stabilirea numărului hellanodicilor la zece.

Atenianul Frinon, în drumul lui către Jocurile de la Olimpia a fost jefuit de

ostaşii lui Filip al II-lea, el însuşi campion al acestor jocuri. Regele a fost

somat să acopere pagube şi să platească pe deasupra şi o amendă destul de

serioasă.

PERIOADA ELENISTICĂ

(Ediţia a 109-a / 344 (î.Hr.) - Ediţia 156 î.Hr.)

Ediţia a 112-a / 332 (î.Hr.): Atenianul Kallippos mituieşte partenerii de

întrecere la pentatlon, în proba de lupte şi câştigă întrecerea. Este prins şi

obligat să ridice şase statui pentru “a domoli” mânia lui Zeus. A rămas însă

pe tabloul câştigătorilor.

24

Ediţia a 126-a / 276 (î.Hr.): Regele Pergamului, Attalos, câştigă proba de

“cvadriga trasă de mânji”

Ediţia a 128-a / 268 (î.Hr.): Introducerea cursei de care cu atelaj de doi

mânji.

Ediţia a 131-a / 256 (î.Hr.): Introducerea cursei de călărie cu mânji.

După anul 212 (î.Hr.) nu se mai ştie nimic de probele de hipodrom până în

anul 96 (î.Hr.)

Anul 210 (î.Hr.): Construirea palestrei , la Olimpia

Anul 200 (î.Hr.): Construirea gimnaziului, la Olimpia.

Ediţia a 145-a / 200 (î.Hr.): Introducerea pancraţiului pentru adolescenţi.

PERIOADA GRECO -ROMANA

Ediţia a 157-a / 152 (î.Hr.) - 293 / 393 (î.Hr.)

Ediţia 170-a / 100 (î.Hr.): Sunt reintroduse întrecerile de hipodrom

Ediţia 175-a / 80 (î.Hr.): A fost singura ediţie care nu s-a ţinut la Olimpia.

Din ordinul dictatorului Sulla, care în anul 84 (i.Hr.) ocupase şi jefuise

Olimpia, toţi atleţii au fost prinşi şi duşi cu forţa la Roma. Jocurile s-au

desfăşurat în cetatea eternă pentru a da mai multă strălucire victoriilor sale

împotriva regelui Mitridate al VI-lea. Elidanii au organizat totuşi la Olimpia

tradiţionala alergare pe un stadiu, băieţi, câştigată de adolescenta Epainetos

din Argos.

25

Ediţia a 177-a / 72 (î.Hr.): Se consemnează primul roman pe lista

câştigătorilor în proba de Dolichos - Caius Iulius Bassus.

Ediţia a 194-a / 4 (î.Hr.): Tiberius Claudius, când încă nu devenise împărat,

câştigă cursa de tetripos.

Ediţia a 196-a (d.Hr.): GNAEUS Marcius de la Roma apare pe lista

câştigătorilor fără a se preciza însă la ce disciplină

Ediţia a 197-a / 9 (d.Hr.): Apare din nou pe lista câştigătorilor, fără

precizarea probei, romanul GNAEUS MARCIUS

Ediţia a 199-a / 17 (d.Hr.): După ce a devenit împărat, Tiberius, sub noul

nume Germanicus Cezar, câştigă cursa de cvadrigă.

Ediţia a 201-a / 25 (d.Hr.): Se consemnează primul şi singurul caz de

laşitate la Olimpia. Pancratistul SERAPION din Alexandria s-a speriat de

adversarul sau atât de tare încât cu o zi înainte de confruntare a vrut să

plece. A fost pedepsit pentru acest lucru.

A 211-a ediţie a J.O. care trebuia să se desfăşoare în anul 65 (d.Hr.) s-a

ţinut, din ordinul lui Nero în anul 67 când a fost modificat şi programul

jocurilor, conform doleanţelor acestuia.

Probele câştigate de Nero:

1. “Trompete”

2. “Crainici”

3. “Cursa de care cu patru mânji”

4. “Cursa de care cu doi cai”

26

5. “Interpretarea tragediilor” (prima şi ultima oară)

6. “Interpretarea cântatului la liră” (prima şi ultima oară)

7. “Cursa de care cu zece cai” (prima şi ultima oară)

În ciuda “reformei” Nero, la insistenţele hellanodicilor, a aprobat să se

desfăşoare şi alergarea tradiţională pe un stadiu câştigată de Tryfon, din oraşul

egiptean Filadelfia. Nero a alocat pentru desfăşurarea ediţiei acestor jocuri,

250 000 de sestreţi, o sumă fantastică pentru vremea respectivă. Le-a

recuperat însă paguba cu statuile luate din Olimpia, după pofta inimii sale.

Ediţia a 218-a / 93 d.Hr.: pugilistul Apollonios din Alexandria s-a prezentat

la cantonamentul “preolimpic cu întarziere” invocând vremea rea de pe

mare. Hellanodicii au verificat însă aceste aspecte stabilind că, de fapt,

sportivul participase la nişte jocuri în Ionia “atras de şansele unui cîştig

mare” in bani. A fost exclus de la întreceri şi amendat. Sportivul a fost

afectat şi se pare că a înnebunit din aceast cauză.

Ediţia a 261-a, a fost prima ediţie a J.O. când nu s-a păstrat numele

campionilor

Ediţia a 226-a / 125 d.Hr.: Un nou aranjament între doi pugilisti din

Arsinoetis, Egipt, cu privire la victorie şi recompensă, descoperit la

hellanodici. Atât mituitul, didas (sau deidas), cât şi cu care a luat banii, au

fost amendaţi şi obligaţi sa înalţe câte o statuie lui Zeus.

După anul 265 d.Hr., la Olimpia au năvălit herulii, un trib germanic

27

Ediţia a 262-a / 269 (d.Hr.): Ultimul câştigător cunoscut al J.O. în cursa de

un stadiu: Dionysios din Alexandria

Ediţiile 263-286 (273-365, d.Hr.): Nu s-au păstrat însemnări despre

desfăşurarea J.O.

Ediţia a 287-a / 369 d.Hr.: Ultimii câştigători cunoscuţi: Filumenos din

Filadelfia (Libia) la “atletică grea” (lupte, pugilat sau pancreaţiu) şi

Varasdat (Barasdates sau Varasdates), Armenia la “pugilat” (primul olimpic

“barbar”)

Ediţiile 288-292 / 373-389 d.Hr.: Lipsesc informaţiile în legătură cu

desfăşurarea

Ediţia a 293-a / 393 d.Hr.: Ultima ediţie despre care se ştie ca s-a mai

desfăşurat

394: Teodosiu I dă un edict special pentru desfiinţarea Jocurilor de la

Olimpia

395: Năvălirea la Olimpia a vizigoţilor conduşi de Alacie

406: Teodosiu II porunceşte să se dărâme toate templele şi sanctuarele

“pagâne” de pe teritoriul imperiului. La Olimpia, în mod sigur, nu s-a

produs acest lucru.

426: Teodosiu II dă un edict special pentru demolarea tuturor templelor şi

statuilor de la Olimpia.

522 şi 521: Distrugerile comandate de Teodosiu II sunt încheiate de două

cutremure puternice de pământ.

28

GRECIA CLASICĂ (sec VI-IV î Hr)

Continuăm cu traseul istoric al elenilor şi

consemnăm, în epoca clasică, nu numai continua lor

ascensiune în cultură şi civilizaţie, ci şi

atingerea acelui apogeu al dezvoltării (denumit

„secolul de aur al Greciei”) în epoca lui Pericle

(443-429 î Hr)

Acţiunea de colonizare a grecilor, inclusiv pe

teritoriul României de astăzi, continuă şi în sec.

al VI-lea: Tomis (Constanţa), tot de către milesieni

şi Calatis (Mangalia), de către dorieni.

Dintre toate oraşele-state greceşti, Atena

înregistrează cea mai spectaculoasă evoluţie. Ea

trece în frunte, inclusiv în domeniul artei arhaice

mature, care atinge la Atena, perfecţiunea,

desăvârşirea. Cauza? Încă din anul 600 î Hr, în

lumea greacă apar învăţaţii, care explică poporului

originea Universului, care sunt legile cetăţii şi

cum se cuvine să trăiască oamenii. Cauzele acestui

miracol? Deşi incomplete, vom menţiona doar viaţa

economică înfloritoare (modul de producţie

sclavagist atinsese şi el pragul maximei dezvoltări)

şi binefacerile democraţiei care au dat

posibilitatea oamenilor să se exprime şi să ia parte

29

la viaţa cetăţii. Până a se ajunge la democraţie,

Atena a suportat însă şi dictatura.

În 683 î Hr, monarhia a fost înlocuită de

conducerea prin arhonţi (funcţionari numiţi din

prima clasă socială, trei la număr la început şi

care serveau vreme de un an, oraşul – stat), în

sarcina cărora cădeau, cultul lui Dionysos

(arhontele basileus), conducerea oraşului Atena

(arhontele eponymos) şi armata (arhontele

polemarchos).

După ce în anul 624 î Hr prin legislaţia lui

Dracon (care a instituit „pedepse draconice”) se

suplimentează numărul cu încă şase arhonţi, în

societatea ateniană se produc tensiuni susţinute mai

ales de clasa mijlocie care, datorită comerţului

maritim avea interese potrivnice aristocraţiei. În

situaţia dată, la 594 î Hr, Solon este numit arhonte

cu puteri excepţionale, de dicator, pentru a servi

drept „conciliator”. El decretează o serie de trei

legi în favoarea ţăranilor (ştergerea datoriilor

demos-ului şi abolirea şerbiei) şi pentru

încurajarea meseriilor şi comerţului, limitând în

acelaşi timp puterile aristocraţiei. În acest sens,

el împarte populaţia Atenei în patru categorii,

acordând drepturi politice după avere şi nu după

origine aşa cum se procedase până atunci. Prin noua

constituţie a lui Solon, Adunarea poporului

(eclesia) îi alege pe arhonţi şi pe vistiernic din

membrii primei clase.

30

Legile lui Solon nu aduc însă stabilitatea

politică dorită şi împart poporul în două tabere

principale : aristocraţia din interior şi locuitorii

de pe litoral, conduşi de alcmaionizi.

În situaţia dată, Pisistrate, un aristocrat

iscusit şi ambiţios, după de obţine din partea

Adunării poporului dreptul de a avea gardă înarmată

devine stăpânul cetăţii şi conduce fără a mai ţine

seama de legile ei.

Între 560 – 510 î Hr, la Atena se perindă

tiranii Pisistrate, Hippias, Hiparh şi Clistene

(acesta cu ajutorul oracolului din Delphi şi armatei

spartane comandată de Cleomene). Tot asa se întâmplă

şi la SICYON (600 – 570 î Hr), CORINT (Psametic, 580

î Hr) şi SAMOS (537 – 522, Policrate)

Aşs cum am consemnat şi anterior, „tiraniile” au

fost benefice pentru economia, cultură şi evoluţia

societăţii către democraţie. Nu întâmplător tocmai

în perioada respectivă Delphi devine cel mai

important sanctuar din Elada (600 – 570 î Hr) şi

sunt înfiinţate noi agone (jocuri de întrecere), iar

unele din cele existente de nivel local ori regional

devin panelene. Se dezvoltă, totodată baza materială

a învăţământului şi a educaţiei fizice, gimnazii,

stadioane, hipodroame, etc. O localitate care nu

avea gimnaziu nu putea fi declarată oraş.

Să revenim însă la „tiranul” Clistene (509 – 507

î Hr). Reformele acestuia au constituit un pas

înainte în restaurarea democraţiei (prin izonimie,

adică egalitate politică pentru toţi cetăţenii) la

31

Atena. El a împărţit populaţia după criterii

teritoriale. Fiecare unitate teritorială îşi alegea

reprezentanţii care constituiau CONSILIUL CELOR 500

– organ care pregătea întrunirile ADUNĂRII POPORULUI

şi care alcătuia INSTITUŢIA SUPREMĂ ÎN STAT. Din

Adunarea poporului făceau parte toţi „cetăţenii”

Atenei (demos-ul). Ei stabileau legile şi alegeau

conducătorii la Atena, prin punere la vot. Dacă

majoritatea (jumătate + unu) era de acord cu un

proiect, acesta devenea lege.

Întrucât demos-ul avea conducerea în stat,

regimul instaurat prin reformele lui Clistene, s-a

numit DEMOCRAŢIE (gr demos = popor; kratos = putere)

Singurii care nu aveau nici un drept politic

erau sclavii şi metecii (străinii stabiliţi în

Atena, dar care nu aveau cetăţenia acordată)

Prin legile instituite de Clistene se interzicea

torturarea oamenilor liberi, dar s-a introdus

„ostracismul”, ca mijloc de exil fără pierderea

proprietăţii sau privilegiilor de cetăţean, pentru

cei care căpătau o putere prea mare la un moment dat

în societate şi devenau periculoşi. Dar tocmai el va

fi unul din persoanele asupra căreia se va aplica

legea la instigarea Spartei.

Să insistăm însă pe acest traseu al democraţiei

pentru că încă nu s-a atins perfecţiunea.

După războaiele medice, grecii şi în special

atenienii ies victorioşi în confruntările de

anvergură avute cu perşii (cărora elenii le mai

spuneau şi mezi). Acest lucru produce schimbări

32

politice importante la Atena. Accelerând evoluţia

social politică a polis-ului carem ca produs

original al grecilor, va lua forma lui principală,

prin înlăturarea aristocraţiei şi instaurarea

puterii celor mulţi. Cetăţenii de rând care au luat

parte la bătăliile navale se simt îndreptăţiţi să

ceară drepturi politice pe măsura sacrificiului lor

pentru patrie. Între demos şi aristocraţie se produc

tensiuni din ce în ce mai mari, dar care p-nă la

urmă li se dă câştig de cauză primilor.mai întâi, în

anul 487 se instituie procedura alegerii arhonţilor

prin tragere la sorţi din cei 500 de candidaţi, din

clasele sociale 1 şi 2. Apoi, în anul 461, î Hr, la

inişiativa lui Pericle, este acordat dreptul de a

accede la funcţia de arhonte şi clasei a 3-a,

zeuguqitaii (ţărani care efectuează muncile câmpului

cu ajutorul atelajelor). Mai rămăseseră pe afară

clasa a 4-a, „tentes”-ii (cei lipsiţi de

proprietăţi, sclavii şi oamenii fără calitatea de

„cetăţean”)

Constituţia Spartei – opera legiuitorului LYCURG

la cca 700 î Hr – prevedea doi regi egali : „sfatul

bătrânilor” („gerusia”) şi „adunarea armatei”

(„appela”). După constituirea „Statului

cacedemonian”, constituţia Spartei este amendată

prin înfiinţarea „eforatului”, care limitează

puterea regală doar la controlul asupra armatei.

Spartanii erau organizaţi în trei structuri

masculine :

33

- tinerii între 14 – 20 de ani erau educaţi

de stat

- bărbaţii între 20 – 30 de ani formau

comunitatea de războinici

- bătrânii trăiau într-o organizaţie în

jurul unei cantine comune („sysstia”)

Întreaga constituţie spartană nu lua în seamă

decât o singură faţă a virtuţii, DESTOINICIA, ceea

ce l-a făcut pe Aristotel să consemneze în

„Politica”: „Spartanii ... nu ştiau să-şi folosească

răgazul, nici să facă altceva mai de trebuinţă decât

exerciţiile militare”.

Şi în sfera politico-militară se produc

evenimente de o deosebită importanţă pentru Elada,

care vreme de 5-700 de ani nu a suportat nici o

ameninţare majoră externă, faţă de care şi fie

nevoită să-şi mobilizeze toate resursele sub o

comandă unică pentru a face faţă. La E apare

puternicul Imperiu persan, duşmanul de moarte pentru

independenţa statelor greceşti. Ne vom rezuma să

punctăm episoadele cele mai importante ale

confruntării cu mezii (aşa îi numeau grecii pe

persani) şi care în istorie poartă denumirea de

răzbiaoele medice (500-487, î Hr). Ele constituie

limita între perioada arhaică şi cea clasică,

începută cu răscoala ionienilor din Milet.

Încă de la mijlocul sec. Al VI-lea î Hr,

Imperiul persan condus de Darius,

34

cucereşte oraşele- cetăţi elene din Asia

mică şi angajează flota ioniană împotriva

sciţilor. Una din consecinţe: emigrarea

filosofilor ionieni în S Italiei (546 î

Hr)

Sparta, cu gândul şi la Atena şi la Imperiul

persan, constituie în anul 550 î Hr „Liga

peloponesiacă”, sub dominaţia acesteia. Toate

statele din Pelopones cu excepţia AHAIEI şi

ARGASULUI sunt obligate să-i ofere asistenţă

militară în schimbul autonomiei. Ea nu face însă

nici o cucerire teritorială după acest act.

în anul 500 î Hr „Ionia” se răscoală dar

revolta acesteia este înăbuşită, miletul

distrus şi toată populaţia deportată în

Mesopotamia. Pentru că i-a ajutat pe

răsculaţi cu flota, Imperiul persan

organizează o mare expediţie de pedepsire

împotriva aliaţilor Ioniei, în primul r-

nd contra Atenei.

După ce Tracia şi Amcedonia sunt cucerite

în anul 492 (î Hr), persanii distrug şi

Eretria în anul 490 (î Hr) şi deportează

totţi locuitorii în Mesopotamia.

În luna septembrie 490 (î Hr) se produce

prima confruntare dintre perşi şi

atenieni. Pe Câmpia de la Marathon. În

prealabil ei au cerut ajutorul celorlalte

cetăţi dar nu l-au primit, situaţie în

care, la sfatul lui MILTIADE,ul lui

35

MILTIADE,arte priceput şi bun cunoscător

al perşilor, au acceptat confruntarea cu

aceştia.

10.000 de hopliţi, cât reprezintă armata

ateniană plus 1.000 de luptători din Plateea

reuşesc o răsunătoare victorie atacând în pas

alergător, numai cu sabia şi lancea spre

stupoarea mezilor care luptau călare şi aveau în

dotare arcuri cu săgeţi. Acum, cu ocazia acestei

confruntări se consumă şi episodul cu „soldatul

de la Marathon”°. Miltiade, pentru a da de veste

atenienilor de victoria obţinută, trimite un

soldat destoinic, pe Filippides (De remarcat că

acelaşi soldat fusese anterior cu o misiune la

spartani şi parcursese distanţa dintre Atena si

Sparta de 230 km în 20 de ore de alergare

efectivă) care parcurge întregul traseu de 42 km

în fugă şi ajungând în agora (piaţa centrală)

din Atena a mai reuşit să spună doar atât : „Am

învins!”. După care s-a prăbuşit şi a murit.

XERXES, urmaşul lui Darius, porneşte o

nouă campanie în anul 481 î Hr. Atena

convinge cetăţile greceşti să

constituiască o flotă comună de 600 de

„triere” pe care luptă catăţeni de rând

ai oraşului. Bătălia navală de la „Cap

Artemision” din anul 481 î Hr, se încheie

nedecis, iar Leonida cu 300 de spartni şi

alţi 5.600 de războinici se sacrifică

36

pentru ca grosul armatei greceşti să se

poată retrage.

Din trecătoarea Theromopile persanii

devastează Beoţia, Attica şi pradă Atena,

în anul 481 î Hr. Flota greacă însă, sub

comanda atenianului Temistocle, câştigă o

mare bătălie navală în apele insulei

Salamina, în anul 481 î Hr. Învinşi după

aceea şi pe uscat, la Plateea şi Milet în

anul 479 î Hr perşii au fost siliţi să se

retragă. Tot în anul respectiv, pentru a

mări pe viitor siguranţa oraşului,

atenienii îl fortifică, construind un zid

în jurul acestuia.

În anul 478 î Hr, flota greacă sub

comanda spartanului Pansanias, eliberează

toate teritoriile ioniene de sub ocupaţia

persană.

La sfârşitul „Războaielor medice” se poate face

şi un bilanţ, evident favorabil elenilor:

- persanii renunţă la politica lor de

expansiune în E

- independenţa grecilor rămâne neştirbită

şi, o dată cu aceasta, posibilitatea

dezvoltării în continuare a civilizaţiei

elene, al cărei „vârf de formă” va fi

atins în timpul lui Pericle când Atena

cunoaşte cea mai spectaculoasă dezvoltare

economică şi culturală.

37

- Atena devine cel mai puternic stat

grecesc şi o forţă maritimă de primă mână

în M. Mediterană

Dar, în loc ca nenorocirile prin care au trecut

şi colaborarea grecilor în faţa pericolelor comune

să cimenteze acea frăţie de neam şi de sânge, între

Atena şi Sparta încep dezbinările.

Mai întâi că spartanii nu vedeau cu ochi buni şi

nu doreau ca Atena să devină prea puternică. Aceasta

la rândul ei, încearcă să-şi consolideze poziţia

câştigată şi, în anul 477 î Hr, fondează „LIGA DE LA

DELOS” – o alianţă maritimă attică, formată din

Atena şi oraşele ioniene, ca sistem defensiv

împotriva primejdiei persane. Delos devine capitala

„ligii”

Spartanii şi-au manifestat deschis ostilitatea

faţă de acest act al Atenei, deşi ei înşişi creaseră

o alianţă similară, „peloponesiacă”, cu mult mai

înainte. Victoria atenienilor în anul 465 (î Hr) în

Asia Mică, la EURYMEDON, împotriva perşilor îi fac

pe spartani tot mai ostili. O altă nenorocire se

abate apoi asupra lor: un cutremur catastrofal

produs în anul 464 (î Hr) reduce numeric populaţia

Spartei, angajată în cel de-al III-lea război

messenian.

Picătura care a umplut paharul a căzut în anul

461 (î Hr), când Atena încheie o alianţă cu Argosul,

duşmanul de moarte al Spartei, apoi cu Megara.

Sparta, la rândul ei, îşi face ca aliaţi, Corintul

şi Teba.

38

Pentru o securitate sporită a oraşului, între

anii 460-457 (î Hr), Atena este înconjurată de

ziduri lungi de cetate, fiind transformată în cea

mai puternică fortăreaţă a Greciei. Încearcă după

aceea să încheie tratate de pace atât cu Persia (448

î Hr) cât şi cu Sparta (451 şi 445 î Hr), pentru a

nu lupta pe două fronturi.

În anul 448 (î Hr) se întemeiază Imperiul attic

prin transformarea Ligii de la Delos. În tratatul

„Pacea de 30 de ani”, Sparta recunoaşte imperiul

respectiv, în schimbul acceptării de către Atena a

hegemoniei Spartei asupra Peloponesului.

Pentru o perioadă de 13-15 ani, pacea este

salvată iar Atena, sub Pericle, cunoaşte vârful

înfloririi sale economice şi culturale.

Războaiele peloponesiace (431 – 404 î Hr)

Cum tratatele de pace „sunt făcute pentru a fi

încălcate” (spun oamenii politici) şi cel încheiat

între Atena şi Sparta, în anul 445 (î Hr) nu durează

30 de ani. Cauze? Mai întâi alianţa Corcirei cu

Atena împotriva Spartei. Apoi, atacul Atenei asupra

Podideei şi blocada comercială Megarei. Liga

peloponesiacă, în frunte cu Sparta hotărăsc, în 432

î Hr, să înceapă războiul contra Atenei şi aliaţilor

ei.

Războiul pornit se numeşte „peloponesiac”, nume

dat de istoricul grec Tucidide, contemporan şi

participant la evenimente. Este prima narare a unui

39

istoric, contemporan cu evenimentele pe care le

relatează.

Victoriile surâd rând pe rând când unei tabere

când celeilalte, dar sunt mai mult victorii de

palmares.

Protagoniştii îşi macină forţele în favoarea

perşilor (care sunt chiar solicitaţi de spartani în

anul 412 î Hr să-i ajute financiar în acest război,

cedându-le în schimb oraşele din „Ionia”), şi

macedonenilor. Şi cum o nenorocire nu vine niciodată

singură, la Atena izbucneşre ciuma în anul 429. În

patru ani este decimată 1/3 din populaţia acestui

oraş. Pericle împărtăşeşte aceeaşi soartă cu

aceştia. Atena şi Sparta vor mai încheia un tratat

de pace pe 50 de ani, în 421 (î Hr), dar şi acesta

va avea viaţă scurtă, ca şi celelalte. Deznodământul

se încheia în anul 404 (î Hr), când, în urma unui

asediu îndelungat, Atena capitulează în faţa

Spartei. Zidurile Atenei sunt distruse în

totalitate, Liga maritimă de la Delos este

desfiinţată iar Sparta îşi extinde hegemonia şi

asupra statului atenian.

O dată cu pierderea independenţei în exterior

atenienii o vor pierde şi în interior: democraţia va

fi sugrumată şi înlocuită cu oligarhia.

Unul din rezultatele cele mai palpabile ale

confruntării celor două tabere elene : recâştigarea

autorităţii de către Imperiul persan asupra orşelor

greceşti din Asia Mică. În zadar va încerca Sparta

să le elibereze între anii 399-394, căci vor pierde

40

războiul cu perşii. Printre statele cu pretenţii

hegemonice în spaţiul Eladei, înainte de apariţia

Macedoniei, se numără şi Teba, care în 371, în

bătălia de la Leuctra, Epeminondas utilizând ordinea

de „bătaie oblică”, administrează prima înfrângere

într-o bătălie deschisă, terestră, armatei spartane.

Sparta intră şi ea în declin şi, cu toate că va

încheia un tratat de alianţă cu vechea ei rivală,

Atena, va pierde iar în faţa tebanilor în bătălia de

la Mantineea, în anul 362 î Hr.

Teba a fost cel mai puternic stat grecesc între

anii 371 şi 362 î Hr, sub EPAMINONDA.

Să revenim însă la „războaiele peloponisiace”,

purtate între hegemonii celor două ligi, Atena şi

Sparta. Deşi au avut un învingător au slăbit pe

greci, aceştia devenind o pradă uşoară pentru

rivalii lor din N, Macedonia: un stat monarhic,

format dintr-un amestec de triburi elene şi

ilirotrace.

Condusă mai întâi de Filip al II-lea (359 – 336

î Hr), Macedonia, după unificarea sa politică (358 î

Hr) îşi fixează ca obiectiv imediat, ieşirea la

mare.

Reorganizarea tripartită a statului – „regatul

armatei”, nobilimea şi adunarea armatei – şi

cucerirea minelor de aur din M.ţii Pangaeus, au

asigurat resursele necesare declanşării acţiunilor

menite a-şi atinge scopul propus. Prima operaţiune a

constituit-o incursiunea spre Amphipolis şi

Calcidica (pen. Calcidică), pe care le ocupă în 357

41

î Hr. A doua este îndreptată asupra Focidei, şi cu

tot ajutorul primit din partea atenienilor şi

spartanilor, sub pretextul încălcării teritoriului

sacru de la Delphi, elenii sunt învinşi. Noua

organizare a armatei (împărţirea cavaleriei

aristocraţilor pe regimente), dar mai ales tactica

de luptă în premieră prin folosirea „falangei

macedonene” (formaţia de luptă ăn care ostaşi erau

dispuşi pe 16 rânduri compacte, umăr la umăr, întrâo

ordine oblică de bătaie, cu lancea de 7 m,

(„sarissa”), ţinută în cumpănire de primele două

rânduri şi utilizarea maşinilor de asediu, pentru

cucerirea oraşelor), au creat la vremea respectivă

un adevărat mit de invincibilitate armatei

macedonene. În anul 352 î Hr, Tesalia este ocupată

iar în anul 343/342, Tracia împărtăşeşte aceeaşi

soartă.

În faţa pericolului macedonean, a imixtiunii

acestuia întreburile statelor independente greceşti

şi a ameninţării circulaţiei pe M. Neagră, se

constituie „Liga elenică” în anul 340 (î Hr).

Confruntarea cu Macedonia se produce la

Cheroneea, în anul 338 (î Hr) dar coaloţia grecească

este înfrântă. Aportul decisiv la victorie l-a adus

corpul de cavalerie comandat de Alexandru, fiul

regelui. Teba este sever pedepsită, dar Atenei i se

oferă un tratament mai blând suv deviza „prietenie

şi alianţă”, pentru că macedonenii îşi propun un nou

obiectiv- înfrâgerea Imperiului persic – a cărui

realizare presupunea câştigarea de aliaţi.

42

Să conchidem aşadar că sfârşitul perioadei

„clasice” este marcat de înfrângerea oraşelor – stat

greceşti de la Cheroneea, după care Filip al II-lea

a instaurat hegemonia Macedoniei asupra grecilor.

SISTEMUL GRECESC DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Şi la alte popoare ale antichităţii cu o cultură

şi civilizaţie evoluate mai de timpuriu decât în

spaţiul Eladei, a fost consemnată practicarea

exerciţiilor fizice din cele mai vechi timpuri.

Există supoziţii conform cărăra elenii ai fi preluat

chiar de la comunităţile respective unele exerciţii

atletice pe care le-au integrat în cultura lor. Faţă

de această situaţie se poate pune o întrebare

firească: ce au realizat grecii în mod deosebit

pentru a merita aprecierea că la ei educaţia fizică

a atins, în antichitate, apogeul maximei

dezvoltări ?

ÎNŢELEGÂND VALOAREA ŞI CONTRIBUŢIA DEOSEBITĂ A

ESERCIŢIILOT FIZICE LA REALIZAREA ARMONIEI ŞI

MULTILATERALITĂŢII FIINŢEI UMANE NECESARE, EI AU

INTEGRAT EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN RÂNDUL CELOR MAI EFICACE

MIJLOACE DE FORMARE ŞI EDUCARE ALE OMULUI, ALĂTURI

DE ARTĂ ŞI ŞTIINŢĂ. MAI MULT, PENTRU PRIMA DATĂ ÎN

ISTORIE, EDUCAŢIA FIZICĂ DEVINE COMPONENTA ESENŢIALĂ

A SISTEMULUI EDUCAŢIONAL GRECESC, ea având menirea

43

de a-l forma pe om atât fizic, cât şi psihic şi

spiritual, pentru că elenii înţelegeau educaţia, în

primul rând, ca educaţie fizică. Nici unde şi

nicicând FIZICUL NU A FOST ATÂT DE IMPLICAT ÎN

FORMAREA SPIRITULUI ŞI MORALEI OMULUI, ca în Grecia

antică.

De-a lungul secolelor, concepţia grecească

despre exerciţiile fizice s-a cristalizat şi

concretizat într-un SISTEM original, bine articulat,

GENERALIZAT ÎN SPAŢIUL LOCUIT DE ELENI ŞI

DIVERSIFICAT PENTRU A RĂSPUNDE CÂT MAI BINE UNOR

CERINŢE DE ORDIN SOCIAL, POLITIC ŞI MILITAR.

Elementele acestui sistem sunt următoarele:

INSTITUŢII ŞI MEDII EDUCAŢIONALE

Familia

Constituia prima etapă a educaţiei (paideea)

ăână la 7 ani, când copiii asimilau cele dintâi

învăţături şi deprinderi. Fetele continuau şi

după această vârstă instruirea în cadrul

familiei, deşi izolat existau gimnazii şi pentru

pregătirea acestora.

De menţionat că la Sparta, procesul de selecţie

şi cel de pregătire erau oarecum diferite decât

în celelalte oraşe-stat greceşti. De la naştere,

chiar, indivizii aparţineau statului până la

vârsta de 60 de ani. Cei născuţi cu diverse

debilităţi fizice şi mintale trebuiau abandonaţi

44

pe muntele Taiget, fiind sortiţi pieirii. Până

la vârsta de 6 ani erau lăsaţi în grija familiei

după care erau preluaţi de pedotribi, până la

vârsta de 18 ani.

Şcoala

A doua etapă a educaţiei se făcea în palestre şi

gimnazii până la vârsta de 18 ani, unde elevii

erau împărţiţi pe grupe de vârstă, atât pe

timpul studiilor cât şi pe timpul întrecerilor.

Gimnaziul era o instituţie de învăţământ publică

(deci fără taxe şcolare) în cadrul unui complex

de dimensiune mare, în afara oraşului şi într-un

spaţiu cu multă verdeaţă. La început a fost doar

o simplă sală de gimnastică, de unde şi

denumirea de „gymnasion”, de „gymnos”, „gol”,

pentru că atleţii lucrau fără nici un echipament

pe ei la lecţiile practice, atât în şcoală cât

şi în public.

De la modul de lucru din instituţia respectivă

exerciţiile fizice au căpătat denumirea generică

de gimnastică. Ele se efectuau cu acompaniament

muzical şi în comuniune cu dansul, acestea fiind

subordonate educaţiei fizice.

Înainte de apariţia scrisului gimnaziul era o

simplă nstituţie pentru practicarea exerciţiilor

fizice, obiectivele didactie ale acesteia fiind:

dobândirea unei pregătiri fizice generale cu

accent pe forţă şi rezistenţă care să faciliteze

instruirea militară specifică de mai târziu şi

45

participarea la întrecerile atletice din

gimnaziu, apoi la cele regionale ori panelene.

Era deci şi o pepinieră pentru jocurile

atletice.

A fost singura perioadă din istorie în care

grecii considerau procesul de educaţie drept

educaţie fizică.

După epoca „obscură” şi apariţia serisului în

secolele IX-VIII (î Hr), în programul

gimnaziului a mai fost inclusă şi „gramatica”,

adică scrisul şi cititul, ceea ce a contribuit

şi la dobândirea unei culturi generale,

apropiind funcţia formativ-intelectuală de cea

motrică. În această perioadă simplelel săli de

gimnastică devin gimnazii prin adăunarea de noi

spaţii şi facilităţi şcolare. Ele nu erau numai

pentru elevi. Aici puteau veni pentru a face

mişcare reprezentanţii tuturor claselor sociale

(mai puţin şcolarii), fie pentru menţinerea

stării fizice şi de sănătate fie în vederea

pregătirii pentru participarea la întrecerile

atletice. Elevii erau, deasemenea, beneficiarii

acestei instituţii.

Datorăm lui Pansanias informaţiile transmise în

legătură cu gimnaziul şi confirmateulterior de

către arehologi.

Deşi schema gimnaziului s-a definitivat abia în

sec al IV-lea (î Hr), acesta avea următoarele

componente distincte:

46

- Palestra . Denumirea vine de la cuvântul

„Palé”, care în limba greacă însemna

„lupte”. Deci, desemna un spaţiu destinat

exerciţiilor din „atletica grea” (fără

aruncarea discului), plus săritura în

lungime. Era de forma unui pătrat cu

latura de 96 de m, împrejmuit cu un zid,

spaţiul util din interior fiind

descoperit şi cu un strat de nisip pe

jos. Apoi, s-a construit pentru aceste

exerciţii spaţii speciale închise, fie cu

acoperiş, fie descoperite, gimnaziul

căpătând, astfel, o structură precisă.

Dar să revenim la palestră pe marginile

pătratului acesteia, de jur împrejur se

aflau nişte porticuri cu coloane pe unde

se putea intra în încăperi cu diverse

destinaţii:

- EPHEREUM – o sală care servea pentru

exersarea şi antrenarea în tehnicile de

luptă a efebilor

- CORYCEUM – încăpere destinată jocului cu

mingea

- CONISTERiUM – magazie pentru depozitarea

nisipului şi a ţărânei

- ELEOTHESIUM – depozitul de untdelemn

- ALIPTERIUM – o cameră unde se ungeau

atleţii înaintea efectării exerciţiilor

fizice

47

- LOUTRON - baia cu apă rece

- LACONIMUS – baia de abur

- EXEDRA – un fel de sală de curs prevăzută

cu bănci şi unde învăţaţii întreţineau

convorbiri ori îşi prezentau operele lor

în faţa auditoriului

- SALA DE MASAJ

- VESTIARE PENTRU HAINE

- SALA PENTRU ODIHNĂ

Funcţia principală a palestrei era aşa după cum am

mai spus, deprinderea tehnicilor din atletica grea;

se mai efectuau însă, săritura în lungime şi jocul

cu mingea.

Succesiunea activităţilor din palestre era

următoarea : atleţii se spălau, se ungeau după aceea

cu ulei, după care îţi presărau nisip pe tot corpul;

la sfârşit, îşi curăţau nisipul cu un cuţitaş

special – „strigil” -, se spălau din nou, timp în

care puteau intra şi la baia de abur, apoi treceau

la camera pentru odihnă.

De reţinut aşadar, că atleţii lucrau complet

goi iar pe timpul instruirii, ritmul mişcărilor

acestora era susţinut de un cântăreţ la oboi ori

flaut.

Cu timpul palestra devine o instituţie de sine-

stătătoare particulară, având cam aceleaşi dotări şi

funcţiuni ca şi gimnaziul. Accentul era pus pe

tehnicile de luptă corp la corp din atletica grea.

48

Gimnaziul propriu-zis

Era instituţie publică deci nu se plăteau taxe

şcolare. A evoluat după cum am văzut dintr-o simplă

sală de gimnastică şi scopul lui iniţial a fost

acela de a completa şi desăvârşi educaţia efebilor

(militarilor). Avea forma unui dreptunghi cu

laturile mari de 192 m, spaţiul din interior, un

parc, având o suprafaţă egală cu 2 ½ ha.

De-a lungul zidului împrejmuitor, pe sub

şirurile de coloane existau câteva piste (2-3)

pentru alergări. Cele din exterior – xystele – erau

acoperite şi serveau instruirii pentru vreme rea.

Cele din intrior – peridromides – erau în pantă şi

nu aveau nici un fel de acoperiş.

În spaţiul din interior existau alei cu plopi,

platani, aluni şi măslini, înfrumuseţate cu statui,

fântâni, bazine cu apă, bănci şi altare cu

divinităţile protectoare ori eroii gimnaziului sau

orşului respectiv. Pe aleile umbroase ale

gimnaziului îşi ţineau dizertaţiile marii învăţaţi

ai timpului. Ulterior, gimnaziile sunt construite şi

în interiorul oraşelor. Fără gimnazii, localităţii

Panopeea din Phocida nu i s-a dat statutul de oraş.

Avea o importanţă tot atât de mare ca şi altarul ori

templul zeului protector.

Stadionul. Sensul grecesc al cuvântului,

„stadion” sau „spadion”, este de „spaţiu”,

49

„dimensiune”, „lungime” şi constituia o unitate de

măsură egală cu 192,27 m, instituită după legendă

chiar de HERCULE, la Olimpia (echivalentul a 100 de

paşi ai săi). De la această unitate de măsură, prin

extensie, s-a dat denumirea întregului spaţiu de

concurs, compus doar din piste de alergare dar unde

se desfăşurau şi probele de „aruncări” şi

„sărituri”. „Stadionul” era un dreptunghi mai

îngust, cu laturile de 212,5 X 31 m (diferenţa în

lungime faţă de 192,27 m era spaţiul suplimentar de

siguranţă pentru start şi „întoarceri”), iar pentru

alergările mai lungi de 192,27 m, întoarcerea se

făcea prin ocolirea unui stâlp, la capătul pistei,

opus pragurilor pentru luarea startului.

Stadionul era acoperit cu un strat subţire de

nisip, iar pistele erau trasate pe terenul central

şi erau delimitate, la start, prin ţăruşi, la o

distanţă de 1,25 m unul de altul. Spectatorii aveau

locuri pe sol ori bănci, dispuse în trepte, pentru

vizionarea cât mai bună a întrecerilor. Dincolo de

zidul care delimita stadionul existau spaţii pentru

tirul cu arcul, aruncarea lăncii şi locuinţele

personalului, administrativ şi de serviciu.

HIPODROMUL (hippos = cal şi dromos = alergare,

în gr.). Destinat curselor de cai şi care, lungimea

pistelor acestuia fiind de aproximativ 1.500 m

Era tot de forma unui dreptunghi rotunjit ăn

semicerc, la capăt şi era înconjurat ca şi

stadionul, de pante acoperite cu iarbă pentru

spectatori.

50

Menţionăm că pentru bazele sportive descrise

până aici nu exista o schiţă – plan standard pe care

trebuia să o respecte fiecare oraş-cetate în parte.

Şi în acest domeniu spiritul de emulaţie al grecilor

şi-a spus cuvântul. Fiecare din ele încerca să-i

depăşească pe ceilalţi, cu gimnazii cât mai frumoase

şi spaţioase.

Toate instituţiile destinate educaţiei erau

încadrate în mod corespunzăror cu personal de

conducere, didactic şi administrativ. Ne interesează

în mod deosebit cei care se ocupau direct de

educaţia tinerilor şi, eventual, de ajutoarele

acestora. „Gimnastica” era predată de „pedotribi” şi

„gimnaşti”.

Pedotribul era un fost atlet de performanţă

care funcţiona ca un fel de instructor, pentru

primele trepte ale gimnaziului. În timpul lecţiilor

purtau o mantie roşie şi o nuia pe care o foloseau

pentru întronarea ordinii şi disciplinei în spaţiul

de lucru.

Gimnaştii erau un fel de antrenori, cu o

anumită pregătire pedagogică şi medicală, în sarcina

lor căzând pregătirea din clasele superioare. Ei

depuneau o muncă mai calificată decât pedotribii,

făceau observaţii şi evaluări asupra conformaţiei

fizice şi comportamentului psihomotric ale elevilor

pe baza cărora le prescria regimul alimentar şi

mijloacele de antrenament, conforme cu rezultatele

studiului respectiv.

51

Pe lângă predarea gimnasticii la elevi,

pedotribii, dar mai ales gimnaştii, se ocupau şi de

pregătirea atleţilor pentru concursuri şi arbitrarea

acestora la „faza pe gimnaziu”.

Cu timpul gimnaştii devin antrenori pentru

atleţi, pe când pedotribii rămân profesori de

gimnastică, după însuşirea şi a cunoştinţelor

necesare de fiziologie şi de dietă alimentară.

În munca lor, pedotribii şi gimnaştii mai eru

ajutaşi de :

Sfaeristichos – maestrul pentru jocul cu mingea

Xystarchos – supraveghetorul cu disciplina în

Gimnaziu

Aleiptos – „ungătorul”, supraveghea respectarea

de către atleţi a dietei alimentare dată de către

gimnaşti, ungea elevii cu ulei, la începutul

lecţiilor practice, preluând ulterior şi funcţia de

masor.

Pentru cp pe lângă gimnastică se mai predau

muzica şi gramatica, să amintim şi de personalul

didactic al acestor discipline:

Chitaristul – pentru învăţarea cântatului la

chitară şi la liră

Auletes – pentru cântatul la fluier (flaut)

În sarcina celor doi mai intrau învăţarea

„cântatului vocal” şi a „dansului”

Gramatistul – cei care predau scrisul şi

cititul.

În general, cei care predau alte discipline

decât gimnastica şi muzica, se numeau, la început

52

„didaskalos”, apoi „pedagog” (iniţial un sclav,

având numai rolul de a îndruma elevul la şcoală, de

a-i supraveghea purtarea şi a-i transmite câteva

reguli de comportament).

Oricum, dupü vârsta de 14 ani, gimnastica

rămânea, în unele gimnazii greceşti, singura

disciplină de învăţământ, până când tânărul împlinea

18 ani şi era luat la armată.

Deci, o primă notă caracteristică a şcolilor

din Grecia arhaică: importanţa deosebită ce se

acorda gimansticii, ca mijloc principal de formare a

tânărului pentru viaţă.

EFEBIA (Armata)

De la vârsta de 18 ani băieţii erau încorporaţi

în armată continuând perfecţionarea procesului

educaţional, în gimnazii şi cazărmi (garnizoane),

până la vârsta de 20 de ani când se considera că

aceştia au devenit maturi. La Sparta, băieţii erau

consideraţi maturi la vârsta de 20 de ani, când şi

aveau voie să se căsătorească. Pe timpul studiului

în gimnaziu, efebii formau un grup separat de

ceilalţi participanţi la instruire.

Punctăm, succint, derularea activităţilor pe

care le îndeplineau tinerii din momentul

încorporării şi până la lăsarea la vatră:

- verificarea vârstei, a originii sociale

(dacă era cetăţean liber) şi însuşirilor

morale – DOKIMASSIA

53

- efectuarea igienei personale (tunsoarea

şi baia) şi a echipării (primeau o

pălărie cu borurile mari şi o hlamidă –

manta militară)

- depunerea jurământului militar în cadrul

unei ceremonii religioase, la templul

AGRAULION, unde tânărul se angaja :

să resecte onoarea armelor

să lupte pentru zei, credinţele

strămoşeşti şi propriul cămin

să se supună legilor şi să lupte pentru

apărarea acestora

Primul an de armată constituia un fel de

ucenicie, accentul instruirii căzând pe exerciţiile

gimnastice şi întrecerile atletice cu

aplicatibilitate militară.

În al doilea an de armată, militarul primea

lancea şi scutul şi continua instruirea militară –

gărzi, patrule, marşuri în ţinuta militară şi un

armament din dotare, lupta corp la corp cu lancea şi

fără arme -, suplimentată cu unele prelegeri ţinute

de „cosmetes”, în legătură cu legile şi principalele

atribuţiuni ale statului, pentru educaţia

cetăţenească a acestora (mai târziu, această

pregătire era făcută de filosofi)

La finele a doi ani de pregătire tânărul

devenea cetăţean cu drepturi depline în cetatea lui

de origine (cei cu aptitudini puteau ocupa funcţii

politice) şi apt pentru a o apăra în caz de război.

54

De menţionat că în calitatea de războinic

(„filakes”), apărarea cetăţii constituia o onoare şi

o datorie supremă a cetăţeanului elen. De fapt,

într-o epocă în care confruntările militare dintre

cetăţi erau la ordinea zilei, ţelul întregului

preces educaţional grecesc urmează tocmai

fortificarea fizică pentru îndeplinirea

îndatoririlor militare în primul rând apoi pentru

celelalte activităţi civile, cotidiene.

Tinerii cu aptitudini deosebite puteau continua

procesul educaţionalsub diferite forme pentru a

deveni funcţionari ai statului: „arhonţi”

(magistraţi).

Interesant este faptul că din momentul

înlocuirii monarhiei de către arhonţi, 683 – 500,

apoi pe timpul „tiraniilor”, perioade în care

poporul începe să câştige toate drepturile politice

într-un oraş-cetate (cu excepţia sclavilor), în

detrimentul clasei nobililor, toţi tinerii născuţi

liberi aveau accesul la educaţie. Deci binefacerile

culturii devin un bun al tutror cetăţenilor născuţi

liberi, încă de la sfârşitul perioadei arhaice,

astfel încât la începutul anului 500 (î Hr) puţini

ţărani din statul atenian mai erau analfabeţi. În

acestă situaţie, practica exerciţiilor fizice capătă

o proporţie de masă.

CONŢINUTUL EDUCAŢIEI FIZICE

55

Tangenţial, am atins acest subsistem când am

vorbit de cel al instituţiilor şi mediilor

educaţionale. Conţinutul şi formele de practicare

ale exerciţiilor fizice în spaţiul elen nu puteau să

difere prea mult de la un oraş la altul, pentru că

agonele panelene le mificau oarecum, gimnaziile şi

palestrele constituind un fel de „pepiniere” pentru

pregătirea şi selecţionarea atleţilor participanţi

la jocurile respective. Dacă existau anumite

diferenţe acestea se refereau mai mult la includerea

într-o măsură mai mare sau mai mică a probelor de

artă în cadrul întrecerilor atletice şi accentul mai

mare pus pe unele exerciţii cu caracter aplicativ-

militar în gimnaziile din Sparta, pentru formarea

unor războinici de excepţie. Călirea şi rezistenţa

psiho-fizică la lipsa somnului şi a hranei, la

durere (erau biciuiţi pentru a se deprinde cu

aceasta) la condiţiile atmosferice vitrege, la

marşurile îndelungate cu tot echipamentul şi

armamentul de război din dotare şi supunerea dar mai

ales executarea oarbă a ordinilor primite din partea

superiorilor, erau obiective pentru a căror

realizare spartanul trebuia să exerseze zilnic.

„Porţia” de marş pe zi – stathmos – a spartanului

îmbrăcat în armuri grele era de 27,5 km, aceasta

fiind şi una din unităţile lor de măsură pentru

lungime. Dar ei puteau parcurge în aceleaşi

condiţii, chiar şi 45 de km într-o singură zi.

Aceasta explică şi numărul mare de victorii obţinut

la J. De la Olimpia, în raport cu celelalte oraşe-

56

stat greceşti, până în jurul anului 500 î Hr. Tăria

psihică a spartanului era arhicunoscută: el trebuia

să invingă şi pentru acest lucru, lupta până la

epuizare şi chiar pierderea vieţii, fie în cadrul

întrecerilor atletice fie, pe câmpul de luptă. Să ne

amintim de spiritul de sacrificiu de care a dat

dovadă Leonida care în fruntea a 300 de luptători a

preferat să se bată până la ultimul om, pentru a

permite oastei greceşti să se retragă din faţa

puhoiului persan la Thermopile. Fetele efectuau

aceleaşi exerciţii ca şi băieţii şi chiar o

instrucţie premilitară, pentru a fi robuste şi

sănătoase (a se vedea „Alergătoarea dorică”) şi

pentru a da naştere la copii viguroşi.

Xenofon ne transmite un crâmpei din celebra

educaţie spartană, în „Statulo spartan”:

„În loc să moleşească picioarele copiilor prin

folosirea încălţămintei, LICURG a poruncit ca toţi

copiii să meargă desculţi, pentru a li se întări

picioarele... În loc de a-i lăsa să ajungă nişte

oameni molatici din pricina vestmintelor, el a

hotărât să-i obişnuiască a folosi o singură haină în

tot cursul anului, fiind încredinţat că, în felul

acesta, spartanii se pregătesc mai bine să înfrunte

atât frigul, cât şi căldura...” (fără nici o aluzie

57

la scutirile medicale ale elevilor şi studenţilor de

astăzi).

Exersând într-o proporţie mai mare funcţia

preponderent motrică era aproape normal ca funcţiei

intelectuale să-i rămână mai puţin timp la

dispoziţie în cadrul „educaţiei spartane”, deşi, aşa

cum am mai spus-o ei au condus şi la producţia

„artistică” până la începutul epocii clasice.

Deasupra acestor nuanţări, conţinutul educaţiei

fizice în spaţiul elen consta din unitatea a trei

componente esenţiale:

1. Gimnastica

2. Orchestrica

3. Agonistica

Gimnastica (gr. „Gymnazein” = „gol”, a se

dezbrăca) reprezenta un concept integrativ,

cuprinzând exerciţiile fizice ale vremii efectuate

de atlet fătă nici un echipament pe el atât în

şcoli, cât şi pe stadioane, în public. Se pare că la

această stare a lucrurilor a contribuit nu numai

păţania atletului Orsippos care la una din ediţiile

J. Olimpice, desfăcându-i-se brâul din jurul taliei

58

a continuat alergarea fără echipament pe el şi a

câştigat-o, ci şi condiţiile meteorologice ale

Greciei unde, mai ales vara, temperaturile sunt

foarte ridicate. Apoi, lipsa echipamentului facilita

execuţia mişcărilor, specatorii având posibilitatea

să vadă la atlet atât frumuseţea fizică cât şi

graţia în mişcări pe timpul probelor atletice. De

aceea în Grecia antică nudul masculin a constituit

un izvor de inspiraţie mai mare decât cel feminin şi

a stat la baza artei statuare elene.

Termenul de gimnastică a început să fie

utilizat, aproximativ, în sec al VIII-lea î Hr, şi

s-a păstrat ca atare, până în sec al XX-lea, fiind

readus în conştiinţa slujitorilor acestui deomeniu

de către Mercurialis, în Evul Mediu şi de ContsMuts,

în vremurile moderne. La noi în ţară a fost

utilizat, în sens antic, până în anul 1928 când,

prin „Legea învăţământului secundar”, a fost

preschimbat cu „educaţie fizică”.

În Grecia arhaică, exerciţiile care făceau

parte din „Gimnastică” erau grupate pe diferite

criterii, în: exerciţii de palestră, stadion ori

59

hipodrom (erau singurele exerciţii în care atleţii

erau îmbrăcaţi); „atletica grea” şi „atletica

uşoară”; exerciţii olimpice sau neolimpice,

exerciţii pentru jocurile de întrecere ale

„băieţilor” (adolescenţilor) şi bărbaţilor şi

femeilor.

Pentru că marea majoritate a exerciţiilor

gimnastice practicate în palestre şi gimnazii

(excepţie întrecerile de cai şi care) se regăsesc în

programele J de la Olimpia, vom prezenta conţinutul

gimnasticii defalcat pe exerciţii olimpice şi

neolimpice şi le vom însoţi de informaţiile necesare

referitoare la tehică şi alte exigenţe cerute de

execuţia acestora.

EXERCIŢIILE FIZICE ÎN GRECIA ARHAICĂCONSTITUIREA SISTEMULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ

GRECESC

60

Perioada cuprinsă între sec VIII şi Vi (î Hr) a

fost una dintre cele mai fecunde epoci ale Eladei,

populaţia acesteia făcând acel salt uriaş de

civilizaţie care a marcat în mod hotărâtor cultura

lumii antice şi, în parte, şi pe cea a lumii

moderne. Se apreciază, şi pe bună dreptate, că

Antichitatea este dominată de cultura greacă iar

exerciţiile fizice au atins un înalt grad de

dezvoltare în epoca arhaică.

De la mişcarea reflexivă a omului preistoric la

întrecerile atletice organizate ocazional sub

zidurile Troiei ori în insula feacilor, apoi la

exerciţiile fizice din gimnazii şi întrecerile

atletice din cadrul jocurilor locale, regionale sau

panelene ca parte constituentă a unui sistem de

educaţie „naţional”, acesta este traseul

exerciţiilor fizice în vechea Eladă. La scara

istoriei drumul parcurs de eleni a fost totuşi

scurt. De aceea vom încerca să schiţăm în

continuare, înparalel cu analiza sistemului de

educaţie fizică grecesc şi unii factori specifici

care i-au condiţionat evoluţia.

61

Să ne reamintim că după „invazia doriană” şi

ăână la stabilirea definitivă în noile teritorii

ocupate de cele trei etnii principale – aiolii,

ionienii şi dorienii -, timp de 2-300 de ani au

existat conflicte permanente între ei, cetăţile

Eladei fiind date înapoi, cultural şi economic, cu

cel puţin 100 de ani. A urmat după aceea revenirea

şi, ca efect al dezvoltării intense a modului de

producţie sclavagist, accelerarea, fără precedent în

istorie, a dezvoltării tuturor domeniilor vieţii

materiale şi spirituale a oraşelor-state greceşti.

Se confirmă astfel încă o dată constanţa

simetriei dintre puterea economică şi rezultatele

obţinute în celelalte sectoare de activitate. Să

vedem însă situaţia concretă a educaţiei fizice.

În aşa numita „perioadă obscură”, până la

apariţia scrisului în secolele IX – VIII

î Hr, în gimnazii se preda numai

exerciţiile fizice şi muzica. (în cadrul

acesteia întra şi dansul). Erau deci

singurele materii prin care se făcea

62

educaţia elevului până la vârsta de 18

ani.

Tocmai această prezenţă aproape solitară a

educaţiei fizice, ca materie şcolară şi mijloc

principal de educaţie, alături de întrecerile

atletice cu caracter religios sau de divertisment,

au grăbit constituirea în cea mai mare parte a

sistemului grecesc de educaţie fizică. Se încheie

conţinutul şi formele de practicare ale

exerciţiilor fizice sub denumirea generică de

„gimnastică” şi se ordonează pe diferite criterii

(atletica grea, atletica uşoară, exerciţii de

palestră, exerciţii de stadion, exerciţii de

hipodrom, etc). După anul 500 (î Hr) nu se mai

semnalează alte exerciţii nici în gimnazii şi nici

la JO (cu excepţia poate a unor probe la cursele de

care şi cai), aşa după cum se vede în cele două

tablouri ataşate acestui capitol. După elaborarea

alfabetului şi a scrisului mai apare, ca materie de

învăţământ, „gramatica”, care-l învăţa pe elev să

scrie şi să citească.

63

De menţionat amploarea pe care a luat-o agonele

greceşti mai ales prin reînnoirea unor jocuri locale

şi regionale, în jocuri panelene. În această etapă

se menţionează actul de naştere a primelor jocuri de

întrecere numerptate de la Olimpia, care vor

constitui cea mai mare sărbătoare religioasă

culturală şi socială a poporului elen, timp de 1172

de ani. Surprinde buna organizare a desfăşurării

J.O. datorată creării organismelor necesare pentru

fiecare activitate în parte, de la anunţarea

desfăşurării întrecerilor şi invitarea concurenţilor

din toată Elada şi până la întoarecerea în „patrie”

a concurenţilor. J.O. vor servi şi ca normă pentru

măsurarea timpului la greci, iar instituirea „păcii-

sacre” – „ekecheiria” – pe timpul desfăşurării

jocurilor va reprezenta unul dintre cele mai

importante acte politice ale antichităţii greceşti,

premisă şi obiectiv al întrecerilor atletice

închinate lui ZEUS.

Includerea competiţiei şi a efortului de a ieşi

în evidenţă în sistemul educaţional precum şi a

preocupării pentru dezvoltarea simultană, fizică şi

64

spirituală, reprezintă un fenomen unicat în istoria

culturii universale. Este tocmai ceea ce s-a

ăetrecut în epoca arhaică la greci. Au fost

înfiinţate instituţiile specializate pentru predatul

gimnasticii: palestre, gimnazii (atestate încă din

sec VIII î Hr), stadioane şi hipodroame; acestea la

rândul lor au fost încadrate cu personal

specializat, „pedotribi” şi „gimnaşti”

Au fost iniţiate legi pentru înfiinţarea unor

instituţii şi reglementarea activităţilor din

gimnazii şi de la jocurile olimpice. Nici o

localitate nu primea statutul de oraş dacă nu avea

cel puţin un gimnaziu (erau instituţii publice, deci

nu se plăteau taxe şcolare) iar Solon – legiuitor cu

puteri depline la Atena – instituia norme stricte de

funcţionare a acestora:

„a luat măsuri ca să se îngrijească şcolile

existente, le-aorganizat un control special, a dat

poruncă, sub pedeapsă cu moartea ca nimeni să nu

tulbure liniştea dascălilor în şcoală, a fixat

timpul de învăţat, care trebuia să înceteze odată cu

apusul soarelui. Ba mai mult: a obligat pe fiecare

să-şi instruiască copilul în arta muzelor şi

gimnastică” (Poenaru)

65

Şi tot Solon aprobă ca fiecare atenian care

iese învingător la J.O. să beneficieze de o primă de

500 de drahme din visteria statului.

Educaţia primită în familie până la vârsta de 7

ani, era continuată în gimnazii până la 18 ani.

Apoi, băieţii erau încorporaţi ca militari (efebia),

unde continuau cu practica exerciţiilor fizice,

completată şi cu alte activităţi militare şi

intelectuale. După terminarea stagiului militar,

tânărul era considerat „cetăţean” şi avea dreptul să

ocupe funcţii specifice cetăţii. Acest traseu

educaţional este deschis pentru atenieni. La

spartani, omul era subordonat total societăţii, de

la naştere şi până la sfârşitul vieţii, iar educaţia

se baza în cea mai mare parte pe pregătire fizică şi

instruire militară. Abea la 30 de ani băieţii erau

consideraţi maturi şi aveau dreptul să se

căsătorească.

Deşi palestrele şi chiar unele gimnazii

înfiinţate pe baza iniţiativei private erau cu

plată, orfani de război şi cei cu aptitudini motrice

deosebite se bucurau de sprijinul material al

comnităţii ori a unor persoane cu o stare materială

bună, pentru accesul la educaţie ori participarea la

agonele locale sau panelene.

S-au schiţat şi realizat, în fapt, idealul şi

obiectivele ce trebuiau atinse de tânărul grec: un

cetăţean util cetăţii, pe timp de pace şi un

apărător destoinic al independenţei acesteia în caz

de război.

66

Pe lângă concepţiile „utilitară” şi „militară”

în practica exerciţiilro fizice, tot în această

perioadă capătă contur şi concepţia educaţională.

Cei trei piloni de rezistenţă ai „kalokagathiei” –

dezvoltarea spirituală, întărirea fizică şi

perfecţionarea morală – concept ce va fi enunţat ca

atare, în „epoca clasică” de către Platon şi

Aristotel, au fost deja inălţaţi în perioada

arhaincă. Câteva argumente în acest sens: unirea

celor cinci discipline – alergarea, săritura în

lungime, aruncarea suliţei, aruncarea discului şi

luptele – şi practicarea acestora în cadrul

pentatlonului, atât în gimnazii cât şi la jocurile

de la Olimpia, încă din anul 628 (î Hr); însoţirea

efectuării exerciţiilor fizice, cu muzica şi dansul;

participarea la competiţii numai a atleţilor cu o

bună reputaţie şi moralitate în societate;

„dokimassia”, verificarea însuşirilor morale înainte

de a fi declarat inrolat în armată; efectuarea

„cantonamentului olimpic”, care viza nu numai

pregătirea fizică şi tehnică pentru întrecerile

atletice, ci si observarea comportamentului moral al

tinerilor, funcţie de care sportivul era admis ori

respins de la jocuri.

Ce mesaj poate fi mai plin de semnificaţii

morale decât îndemnul enunţat de Filostratos în

„Bibliografia lui Apollonius din Tyana”:

„Dacă aţi exersat atât cât cer Jocurile

Olimpice şi nu aţi săvârşit nimic josnic şi nedemn,

atunci porniţi şi concuraţi cu curaj! Dacă nu aţi

67

exersat încă de ajuns, aşa cum am spus, atunci

plecaţi de aici unde vă este voia!”

În sfârşit, jurământul pe care-l depunea

atletul la templul lui Zeus, înaintea începerii J.O.

şi prin care se obliga la respectarea întocmai a

regulamentelor de concurs. Poate nu e lipsit de

importanţă să menţionăm că tocmai în această

perioadă, fraudele comise de sportivi la Jocuri sunt

ca şi inexistente.

Am văzut anterior că factorul economic a fost

cel care a creat condiţiile materiale necesare

susţinerii şi dezvoltării instituţiilor necesare

educaţiei. De aceea nu întâmplător epoca arhaică

este dominată de Sparta, cea mai mare putere

militară şi economică a vremii respective. Ea a

condus până către anul 500 (î Hr), atât la producţia

artistică cât şi la cea sportivă cu 62 de victorii

(locuitorii Messeniei – 8, iar atenienii – 7), la

Olimpia. Şi tot ea, alături de Elida, a pus bazele

„ekecheiriei” (pacea sacră pe timpul desfăşurării

jocurilor de la Olimpia), fiind cel mai solid garant

al acesteia.

Să amintim, apoi, de îmbogăţirea continuă a

disciplinelor şi probelor atletice de la Olimpia,

prelungirea jocurilor la trei zile (688 î Hr),

includerea întrecerilor „băieţilor” (adoles –

cenţilor), premierea de către Solon a fiecărui

atenian care ieşea victorios la Olimpia cu suma de

500 de drahme, construirea altarului lui Zeus (776,

î Hr)şi a templului Herei (625, î Hr), la Olimpia.

68

În cazul culturii fizice mai trebuia să

semnalăm şi influenţele venite din suprastructura

politică şi religioasă.

Democratizarea vieţii politice prin acordarea

de drepturi tuturor cetăţenilor născuţi liberi, în

detrimentul clase nobiliare, pe timpul „arhonţilor”

şi „tiranilor”, a făcut ca încă de la sfârşitul

epocii arhaice (600 – 500) să consemnăm practica în

masă a exerciţiilor fizice de către eleni.

De altfel, trebuie spus că ţelurile politice

ale clasei conducătoare sunt definitorii în orice

societate. Licurg, în sec IX-VIII(î Hr) şi Solon, în

sec VI, au considerat dezvoltarea armonioasă şi

multilaterală a omului ca o preocupare la ordin

politic şi au acţionat în consecinţă. La greci ele

şi-au găsit concretizarea în „scopul comunităţii”,

enunţat de Aristotel în „epoca clasică”. Baza

juridică însă o găsim însă în „Codul lui Solon” (594

î Hr), prin care individul nu mai este înrădăcinat

în familia sa, ci se consideră un membru al

statului. Statul şi obligaţiile faţă de acesta trec

înaintea familiei (etatism).

„Tiranii” la rândul lor, pentru a se menţine la

putere şi a primi sprijinul necesar în acest sens

din partea majorităţii, încearcă să dea satisfacţie

poporului, şi prin înfiinţarea de agone locale ri de

perfecţionare a unora din cele existente,

transformându-le în „panelene”. Este tocmai perioada

consacrării unor jocuri panelene rămase în istorie:

69

„Isthmice”, „Delfice”, „Nemeice” şi „Marele

Panathenee”

parte din aceste jocuri le întreceau în

conţinut chiar şi pe cele de la Olimpia. Mulţi

dintre tirani luau parte la ele, nu numai pentru a-

şi face imagine, ci şi pentru a câştiga, căci o

victorie atletică la greci conta mai mult decât un

succes militar la romani!

Manifestările religioase şi de cult erau foarte

numeroase în Grecia antică şi ele însoţeau orice

activitate mai importantă a comunităţii unei

localităţi.

Altarul, apoi templul ridicat pe cea mai mare

înălţime a oraşului şi în care trona o divinitate –

protectoarea cetăţii respective – erau prezente în

orice localitate mai însemnată a elenilor. Exista

tradiţia la greci ca toate actele religioase, de

cult, să fie însoţite şi de jocuri de întrecere,

considerându-se că lupta pentru întâietate îi

onorează pe zei. De altfel ei înşişi erau mari

performeri aşa cum sunt prezentaţi în poveştile

mitice. Deci, gimnaziul şi altarul ori templul

zeului protector al unui oraş – cetate („polis”),

erau instituţiile permanente ale unei comunităţi,

fără de care aceasta nu se bucura de nici un

prestigiu în faţa celor din jur.

Alţi factori care au contribuit la închegarea

sistemului de educaţie fizică în Grecia arhaică sunt

cei de natură ideologică şi de mentalitate ai

vremii. La eleni exista credinţa că orice cetăţean

70

corect şi sănătos, trebuia să facă exerciţii şi să

se antreneze permanent; tinerii fără nici o reţinede

iar bătrânii după capacităţile vârstei. Elenii au

înţeles cu mii de ani înaintea omului modern că

neglijarea culturii trupului de către individ duce

la slăbirea întregii societăţi, iar neexersarea

intelectualului produce prostie. Conştinenţi de

acest adevăr ei au unit pentru prima dată exerciţiul

fizic cu cel al minţii, lucru pentru care educaţia

fizică şi întrecerile atletice au căpătat un statut

de invidiat în antichitate: parte integrantă a

culturii, adică una din componentele ei, alături de

artă şi ştiinţă !!

Elevii, indiferent de cetate, au avut o

adevărată vocaţie pentru cultul trupului şi al

minţii, de aceea exerciţiile fizice făceau parte din

viaţa lor zilnică. Numai „idiotes” adică cetăţenii

infirmi nu făceau mişcare, la greci.

Concluzionăm, aşadar, că în epoca arhaică

evoluţia majorităţii instituţiilor componente ale

sistemului grecesc de sducaţie fizică se încheiase

şi că ceea ce s-a mai făcut în epoca clasică a fost

mult mai puţin decât se realizase până atunci.

F. LUDWIG JAHN SI SISTEMUL GERMAN DE EDUCATIE FIZICA

. Considerat parintele gimnasticii germane ,scopul acestei gimnastici:pentru a pregati tineretul in vederea eliberarii statelor germane de sub jugul lui

Napoleon si unificarii acestora (1870 realizata). .

71

JAHN vroia sa fortifice taranul.Il scoate din scoala si-l duce in aer liber, in padure, unde va organiza un spatiu larg, amenajat cu aparate si instalatii

variate, pentru tot felul de exercitii TURNPLATZ. . Pedagogii constatand valoarea instructiv-educativa a gimnasticii lui JAHN, o

vor readuce in perimetrul scolar. . Lucrarea sa de capatai:arta gimnasticii germane. . Alte contributii:

- Sistematizeaza exercitiul fizic dupa forma si natura lor.- Creaza o terminologie proprie.- Plaseaza exercitiul fizic numai in aer liber.- Obliga elevii sa aiba costumatie uniforma:din pauza (cenusie-albastra),

simpla si ieftina. - Exercitiilor la aparate (bara fixa, inele, paralele, cal cu manere), le adauga: -jocul de echipa -luptele -excursiile

A. SPIESS (1810-1858) SI CONTRIBUTIA ACESTUIA LA IMBUNATATIREA SISTEMULUI GERMAN DE EDUCATIE FIZICA

. A reformat sistemul lui JAHN, pentru a-l face accesibil

scolii. . Este considerat, in consecinta organizatorul gimnasticii scolare germane

. Aduce exercitiul fizic in planul de invatamant scolar,

72

organizand predarea pe: - clase- trimestre- trepte- scoli- profesiuni diferite

. Este preocupat de formarea profesorilor si institutorilor care sa predea exercitiul fizic, alaturi de alte discipline in care scop creeza si institutiile corespunzatoare acestui scop.

. Insista si reuseste sa impuna ca exercitiul fizic sa ramana, obligatoriu, in programa scolara, pentru ca la recrutare tineretul german sa prezinte valori superioare ale potentialului fizic. CE I SE REPROSEAZA? - Ca a lasat in plan secundar, lucrul la aparate, in favoarea exercitiilor libere si de ordine ale lui LING, deformand astfel gimnastica lui JAHN

-A introdus gimnastica – practicata in aer liber in salile de gimnastica prafuite, tranformand-o intr-o disciplina predata pedant.

SCOALA DANEZA DE EDUCATIE FIZICA

. Creatorul scolii daneze de educatie fizica este profesorul teolog, FRANCISCUS NACHTEGALL (1777-1847)

. A fost influientat de activitatea practica si teoretica a germanului GUTS MUTHS

. In intreaga sa activitate practica s-a axat pe necesitatea instruirii si pregatirii armatei prin mijloacele gimnasticii (educatiei fizice)

. Practicand la inceput exercitiile fizice pentru propria sanatate, el ajunge sa se familiarizeze cu gimnastica lui GUTS MUTHS, pe care se straduie, ulterior, sa o legalizeze si sa o generalizeze in spatiul danez creind si

73

institutii adecvate in acest sens. . Deci meritele lui FR. NACHTEGALL sunt in planul:

- Organizarii si al- Practicii

Realizari concrete: ~ In anul 1798, preda gimnastica lui GUTS MUTHS intr-un institut de invatamant particular din Copenhaga. ~ Infiinteaza, in acelasi an, o societate de gimnastica, pentru propagarea gimnasticii. ~ In anul 1799 infiinteaza propriul Institut de Educatie Fizica –PRIMUL DIN EUROPA –unde se preda, exclusiv educatia fizica si se formau viitorii profesori de educatie fizica.

Efectele infiintarii Institului Nachtegall :- gimnastica este introdusa, obligatoriu, ca disciplina

scolara la Scoala Militara din Copenhaga, in anul 1802, profesorii provenind de la Institul Nachtegall.Exemplul a fost luat imediat si de alte scoli.

- Este numit profesor de gimnastica la Universitatea din Copenhaga, in anul 1804

- I se incredinteaza conducerea noului Institut pentru gimnastica militara. ~ In 1828, in urma insistentelor sale autoritatile daneze dau un decret prin care gimnastica este introdusa ca disciplina de invatamant in toate institutiile de invatamant, indiferent de gradul acestora.Deci, gratie eforturilor lui Fr. Nachtegall, Danemarca a fost prima tara din Europa care a introdus gimnastica, ca disciplina de invatamant in scoli, indiferent de gradul acestora.

~ A conceput mai multe regulamente si instructiuni, pentru organizarea si conducerea predarii gimnasticii de catre profesori, militari si elevi, in scoli, armata si diverse asociatii ~ A elaborat programe pentru gimnastica analitica si la aparate, in special pentru scolile primare si medii. ~ A publicat un manual de gimnastica pentru scolile primare si civile, din Danamarca ~ A publicat un manual de gimnastica pentru scolile superioare ~ S-a ocupat de instruirea si pregatirea specialistilor punand bazele unui invatamant normal al profesorilor de gimnastica, inclusiv pentru fete. ~ In metodica sa a introdus gradarea exercitiilor pe principiul “accesibilitatii”:de la usor la greu;

de la simplu la complex.

. Vasta activitate organizatorica si practica l-au impiedicat in aprofundarea teoretica a domeniului si obtinerii statutului de creator de sistem.

74

Nachtegall ramane, astfel cu satisfactia crearii unui invatamant metodic si bine

organizat in domeniul educatiei fizice . Danemarca, si prin activitatea si personalitatea lui Nachtegall, va fi portdrapelul tarilor nordice privind evolutia educatiei fizice in secolele XVIII si XIX, o sursa performanta de inspiratie pentru vecini (a se vedea Sistemul suedez )

HENRI CLIAS (1782-1845)

. Elvetian de origine, s-a nascut la Boston (SUA).

. Dupa o perioada a activitatii sale in Elvetia, in 1817 trece in Franta unde impreuna cu AMOROS, adopta gimnastica la aparate a lui JAHN (denumita si “BRAHIALA” sau DE SRIJIN si SUSPINSIE)

. Esenta sistemului sau: militara (cu aplicatii insa si in scolile civile)

. Gimnastica sa pentru militari si elevi (baieti) foloseste in mod abuziv lucrul la aparatele: - bara fixa - triunghi mobil - catarare pe catarg - catarare pe franghii - catarare pe scari - cal cu voltije Este criticat de contemporanii sai ca sistemul sau de gimnastica, dezvolta/educa unilateral corpul uman (in special partea superioara a acestuia).

. A avut o

75

contributie deosebita la lansarea gimnasticii feminine, fiind considerat

precursorul gimnasticii ritmice. . In gimnastica pentru fete utilizeaza:

- bastoane- corzi

- cercuri . Socotit unul din fondatorii gimnasticii copilului mic (incepand de la 4 luni)

pana la varsta prescolara. . In anul 1819 publica cu Franta :Tratat de Gimnastica elementara sau cursuri

analitice si gradate, proprii a dezvolta si intari organismul omenesc. . Dupa o perioada de 6 ani in Anglia unde se ocupa cu pregatirea fizica in diferite unitati militare si publica “CURS ELEMENTAR DE EXER -CITII GIMNASTICE si EXERCITII DE FRUMUSETE SI FORTA PENTRU FETE “ , trece din nou in Elvetia, dupa care revine in Franta unde declanseaza un

conflict deschis cu AMOROS. . Datorita prestigiului de care se bucura a ocupat functii inalte in invatamantul de stat din

Franta. . Dupa inlaturarea lui AMOROS reuseste sa introduca gimnastica in scolile primare din Franta.

SISTEMUL DE EDUCATIE FIZICA ELVETIAN

. Este legat de personalitatea si activitatea lui HENRI CLIAS (1782-1845)

. Si-a facut studiile in Olanda, dupa care a profesat in Elvetia, Franta si Anglia

Activitatea sa in Elvetia:

. Incepand cu 1810, preda gimnastica la mai multe institutii, mai ales militare, din Elvetia instruind militarii prin:- inot

- lupte- voltije (calarie si

acrobatie)

76

. In 1816, publica bazele initiale ale gimnasticii (NETA, pag. 150)

. Dupa ce activeaza in Franta si Anglia in anul 1827 revine in Elvetia unde: - a predat gimnastica medicala - a condus pregatirea unitatilor militare de vanatori de munte Conceptia in care erau practicate exercitiile fizice in “sistemul Clias”: - pregnant militara - medicala

H. LING (1776-1839) SI SISTEMUL SUEDEZ DE EDUCATIE FIZICA

. A fost influentat profund de FR. NACHTEGALL,dupa ce a activat 5 ani cu Danemarca , dominat de ideea salvarii poporului sau de la primejdia alcoolismului si dorind sa-I redea increderea in sine , sa-I ofere o noua morala si demnitate ,creeaza primul Institut Central de Gimnastica din Stockholm-1814

. A studiat asiduu morfologia si fiziologia umana pentru a-si elabora propia doctrina ,doctrina care va fi definitivata de fiul sau ,HYACMER LING care va sistematiza exercitile folosite de tatal sau , si-I va prezenta principiile si metodele In lucrarea:”FUNDAMENTELE GENERALE ALE GIMNASTICII” Gimnastica este divizata pe 4 parti dupa criterii: -pedagocice

-fiziologice -psihologice -sociale

1.Gimnastica pedagocica – educativa prin excelenta 2. Gimnastica militara – la exercitiile pedagogice adauga tirul,scrima si exercitiile naturale ,de aplicatii 3. Gimnastica medicala si ortopedica – bazata pe exercitii recreative combinate cu masaje 4. Gimnastica estetica – exercitii de tinuta , de gratie , de expresie, ritmice , dans Exercitiile gimnasticii suedeze sunt : - libere

-analitice –efectuate in toate actiunile si planurile corpului uman

- efectuate simplu, fara, si cu aparate

77

specifice (saltea, bastoane, corzi, banca, lada, cal, scara fixa, cadru marinaresc) completate cu jocuri dinamice

- in Romania a avut o existenta pana in 1948, cand a fost inlocuita cu gimnastica sportiva a lui JAHN

SCOALA FRANCEZA DE EDUCATIE FIZICA

SISTEMUL AMORSIAN DE EDUCATIE FIZICA

. Dupa indepartarea iezuitilor (1762) care au fost slujitorii papalitatii, pedagogii Revolutiei franceze, adepti ai conceptiei lui ROUSSEAU, trec la reorganizarea pe baze noi a invatamantului de toate gradele din Franta, educatiei fizice acordandu-I-se o importanta majora, la fel ca si educatiei intelectuale si morale .

. Pe timpul lui Napoleon, scolile franceze trec printr-o perioada de militarizare, educatia fizica reducandu-se la marsuri si exercitii de manuire a armelor.Insasi organizarea elevilor era pe companii, iar scolile luasera aspectul usor, adevarate cazarmi

militare. ` . O data cu retragerea lui Napoleon din Spania, armata franceza este isotita si de colonelul spaniol, DON FRANCESCO AMOROS Y ONDEANO (1770-1848), care se stabileste definitiv in Franta, primind cetatenia acestei tari in anul 1816.

. Beneficiind de o pregatire si experienta pedagogica de exceptie – in Spania a editat un regulament de educatie militara si a condus Institutul pestalozzian din Madrid, cu profil militar si de inginerie – este numit sa degandeasca sistemul de educatie fizica din Franta, pentru a-l face cat mai eficient. Din momentul investirii cu o asemenea responsabilitate isi inclina intreaga viata pentru raspandirea exercitiilor fizice si crearea in Franta a unui curent puternic, favorabil, educatiei fizice.

. Punand in centrul preocuparilor sale, propasirea individului, din punct de vedere fizic, intelectual si moral, el va reusi sa estompeze spiritul militar al educatiei fizice, existent anterior venirii lui in Franta, creind un nou sistem de gimnastica, precum si institutiile necesare pentru formarea cadrelor de specialitate si practicarea sistematica a exercitiilor

78

propuse de el. . Conceptia de baza a lui AMOROS in elaborarea sistemului sau de educatie fizica se sprijinea pe: - principiile pedagogiei lui PESTALOZZI - gimnastica lui JAHN, din Germania Astfel ca, SISTEMUL AMOROS se va fundamenta pe doua principii: - psihofiziologic:

~ potrivit acestui principiu, miscarea omului este determinata de senzatiile kinestezice care-si au originea in centrii nervosi superiori

~ subliniaza rolul intuitiei in invatare: nimic nu poate fi invatat, practic, fara ca mai intai sa existe in mintea (imaginatia) elevului, lucru lesne de realizat prin demonstratia profesorului, nemijlocita sau mediata si incercarea imediata a elevului de a reproduce “modelul” propus de profesor

~ pentru invatarea miscarilor a actionat in vederea asocierii senzatiilor auditive, vizuale si tactile cu miscarile din continutul exercitiilor fizice; sustine in acest sens asocierea muzicii cu exercitiile fizice, cu executia lor pe ritm, insotite si de cantec. - utilitarist: obisnuirea omului cu greutatile inerte vietii si incercarile permanente de autodepasire a acestora.

Continutul utilitar al gimnasticii lui AMOROS a devenit o caracteristica

a sistemului sau. . Sistematizeaza continutul gimnasticii, astfel:

1. Gimnastica civica :1.1. Gimnastica elementara: - miscari simple ale membrelor, accesibile tuturor; - exercitii de echilibru; - exercitii de forta; - exercitii de indemanare; - sarituri libere;1.2. Gimnastica de aplicatie, efectuata la diferite aparate (folosita

exagerat in instruirea soldatilor):- calul de voltije - inele suspendate - trapez - piramide

1.3. Jocuri2. Gimnastica militara (exercitii de pregatire militara):

- marsuri- curse de obstacole- escaladari la porticul de gimnastica- ridicare si transport de greutati

3. Gimnastica medicala:3.1. Gimnastica igienica

79

3.2. Gimnastica terapeutica (pentru tratamentul unor afectiuni)

3.3. Gimnastica analeptica (fortifianta, pentru perioada de convalescenta)

3.4. Gimnastica ortosomatica (pentu tratarea unor deficiente fizice)

Deci, gimnastica lui Amoros viza teluri multiple:fizice (motrice), psihice, etice si sociale.

. Creaza aparate de gimnastica originale pentru efectuarea si marirea eficientei exercitiilor in planul dezvoltarii calitatilor motrice.Aparate care provoaca efectul suspensiilor, catararii, sprijinului si balansului:

- calul de voltije ;- inelele suspendate;- trapezul;- piramidele;

. Lectia lui AMOROS incepe in interior, cu cantece religioase sau morale si cu exercitii fizice si marsuri cadentate.Se iesea apoi afara unde se efctueaza: - alergari

- lupte - ridicari si transport de greutati - lucrul la porticPartea finala a lectiei se efectua din nou in interior (sala de fiziologie)

unde se face analiza biomecanica a miscarilor efectuate.

. Nota distinctiva in “ Sistemul Amoros “ era lucrul la porticul de gimnastica (format dintr-o bara asezata pe doi piloni verticali inalti, fixati in sol si pe care erau ancorate franghii visinii si scari din lemn) in care predominau exercitiile de “catarare”. Efectul acestora a fost dezvoltarea exagerata “trenului superior” in raport cu cel inferior.

De fapt, reprosurile care I s-au adus lui Amoros a fost tocmai in legatura cu educarea/dezvoltarea, inegala a practicantului, fiind acuzat ca a facut din om un animal “catarator” si ca a abuzat cu partea acrobatica si spectaculara a

exercitiilor la aparate, in dauna gimnasticii educative. . Infiinteza institutii adecvate formarii cadrelor de specialitate si practicarii exercitiilor fizice concepute ori adaptate din alte sisteme de gimnastica:- Infiintarea unui gimnaziu in anul 1817 a carui noutate a fost un “portic multifunctional” (cu bare verticale si orizontale, scari inclinate, prajini, franghii.); - Gimnaziul pentru pompieri (1817-1818) - Gimnaziul normal de gimnastica de pe “Campul lui Marte” (1920), pentru instruirea fizica a ofiterilor francezi, dar si cu o sectie civila, frecventata printre altii de adolescentii VICTOR HUGO si HONORE DE BALZAC.Din

80

acest gimnaziu va rezulta “Scoala de la Joinville”, care va avea o mare

influienta asupra edcatiei fizice in tot secolul al XIX –lea . . Publica unele lucrari de referinta in domeniu:

- “Manual practic al exercitiilor corporale si al jocurilor celor mai potrivite pentru intarirea corpului si membrelor” (1817);

- “Prospectus” (1821);- “Manual de gimnastica si morala” (1830 si reeditat in 1847);

- “Noul manual complet de educatie fizica gimnastica si morala”.

Participarea sportivilor romani la jocurile olimpice de vara

Din cele 27 de editii planificate ale JO ,Romania a participat ,oficial la 16 editii din cele 24

desfasurate,efectiv(editiile VI-1916 ; XII-1940 si VIII-1944,nu s-au tinut datorita primului si celui de-al

doilea razboi mondial).

Prima participare a Romaniei la JO:editia a VIII a,Paris 1924.

81

Cea dintai medalie olimpica este obtinuta de echipa de rugby ,”Bronz” Paris 1924

Cea de-a doua medalie, de argint ,este obtinuta in 1936 ,la Berlin de catre Henri Rang,la calarie

in”Marele premiu al natiunilor”

Prima medalie de aur a fost castigata de Iosif Sarbu,la tir in anul 1952,la Helsinky(Finlanda)

Singura partcipare a Romaniei,fara medalii,este cea de la Amsterdam:editia a IX a,din 1928

Cea mai fructuoasa participare a Romaniei la Jocurile Olimpice de vara:-cu participare incompleta a tarilor:1984 Los Angeles(SUA)-53 de medalii (20-aur;16-argint;17-

bronz).Locul II la natiuni pe total medalii aur-cu participare completa a tarilor:2000,Sidney-26 medalii dintre care 11 de aur.Chiar daca la

Mondial 1976 au fost cucerite 27 de medalii,numai 4 dintre acestea au fost de aur.Sportivii Romani cu cele mai multe medalii de aur cucerite la jocurile olimpice de vara mondiale:

1. Nadia Comaneci-5medalii:3 Montreal 1976;2 Moscova 1980.A fost declarata eroina Jocurilor

Olimpice de la Montreal cu primul “10” din istoria JO obtinut la “gimnastica”.

2. Ivan Patzaichi-4 medalii:una in Mexico 1968,o medalie in Munchen 1972,o medalie la Moscova

1980,si o medalie Los Angeles 1984

3. Ecaterina Szabo-4 medalii:Los Angeles 1984 (cele mai multe medalii de aur la o singura editie)

4. Daniela Silivas-3 Seoul,1988

5. Simona Amanar-3 medalii:una la Atalanta in 1996 si doua in 2000 la SidneyCei mai longevivi sportivi:

1. Lia Manoliu-6 editii:1952;1956;1960;1964;1968;1972 pentru atletism .La 40 de ani castiga

medalia de aur la disc

2. Ivan Patzaichi-5 editii-:1968;1972;1976;1980;1984

3. Olga Szabo-scrima-4 editii

4. Ana Pascu-scrima-4editii

5. Ecaterina Sthal-scrima-4 editii

Alte clasamente oficiale publicate de COR:

Evolutia medaliilor obtinute de catre sportivii romani la jocurile olimpice

EditiaAur Argint Bronz Total general

M F M F M F M F Total

82

1900                  1924         1   1   11928                  1936     1       1   11952 1   1   2   4   41956 5   2 1 3 2 10 3 131960 2 1 1   3 3 6 4 101964   2 3 1 4 2 7 5 121968 2 2 4 2 3 2 9 6 151972 3   4 2 5 2 12 4 161976 1 3 7 2 11 3 19 8 271980 3 3 3 3 9 4 15 10 251984 6 14 9 7 10 7 25 28 531988 2 5 4 7 1 5 7 17 241992 1 3 1 5 5 3 7 11 181996   4 3 4 4 5 7 13 202000 3 8 1 5 3 6 7 19 26

Total 29 45 44 39 64 44 137 128 265

Clasamentul general al ramurilor de sport pe baza contriburiei la obtinerea de medalii

Locul Ramura de spor TotalMedalii

Aur Argint Bronz1 Gimnastica 57 19 17 212 Lupte 32 7 8 173 Caiac-canoe 34 10 10 144 Canotaj 32 15 10 75 Atletism 31 10 12 96 Box 24 1 9 147 Tir 14 5 4 58 Haltere 11 2 6 39 Scrima 12 3 3 6

10 Inot 7 2 2 311 Handbal 4 0 1 312 Calarie 2 0 1 113 Judo 3 0 0 3

14-15 Rugby 1 0 0 1  Volei 1 0 0 1

Total 265 74 83 10883

FEMININ:

LoculRamura de spor Total

MedaliiAur Argint Bronz

1 Gimnastica 52 18 15 192 Atletism 30 10 12 83 Canotaj 24 13 6 54 Scrima 8 1 3 45 Inot 7 2 2 36 Caiac-canoe 6 1 1 47 Judo 1 0 0 1

Total 128 45 39 44

Romania in clasamentul primelor 20 de natiuni care au obtinut medalii la cele 27 de editii ale jocurilor olimpice de vara

Locul TaraMedalii

Aur Argint Bronz1 Statele Unite ale Americii 831 636 5402 Rusia* 451 369 3363 Germania** 426 326 3364 Italia 176 144 1565 Marea Britanie 174 236 2166 Franta 165 164 1947 Ungaria 149 131 1538 Suedia 140 157 1869 Australia 103 110 139

10 Finlanda 103 83 11411 Japonia 98 95 104

Clasametul ramurilor de sport pe baza contributiei la obtinerea de medalii

MASCULIN:

Locul Ramura de spor TotalMedalii

Aur Argint Bronz1 Lupte 32 7 8 172 Caiac-canoe 28 9 9 103 Box 24 1 9 144 Tir 14 5 4 55 Haltere 11 2 6 36 Canotaj 8 2 4 27 Gimnastica 5 1 2 28 Handbal 4 0 1 39 Scrima 4 2 0 2

10 Calarie 2 0 1 111 Judo 2 0 0 212 Atletism 1 0 0 113 Rugby 1 0 0 114 Volei 1 0 0 1

Total 137 29 44 64

84

12 Rep.Populara Chineza 80 78 6413 Romania 74 83 10814 Olanda 64 66 8515 Polonia 60 74 11416 Cuba 56 44 4217 Cehia*** 55 57 5618 Bulgaria 48 84 7519 Canada 48 80 9320 Coreea(Coreea de sud) 46 51 57

*Sunt incluse si medaliile fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste (1952-1988) si Comunitatea Statelor Independente (1992)**Sunt incluse medaliile echipei unite a Germaniei (1956-1964) si ale Republicei Democrate Germane (1968-1988)***Sunt incluse si medaliile Boemiei si ale Cehoslovaciei

Delimitari notionale in domeniul educatiei fizice si sportive

“Conostintele de specialitate”,unde putem integra continutul capitolului de fata,constituie una din componentele de baza ale procesului instructiv educativ si unul din elementele ce convera statutul de stinta domeniului nostru. Se apreciaza, si pe drept cuvant, ca intre “teorie” si “practica” exista sau ar trebui sa existe, in permanenta, o relatie cat mai stransa , caci practica este teoria aplicata iar teoria este practica generalizata. Masura cu care o disciplina de invatamant isi are mai bine pusa la punct teoria si apeleaza la datele matematicii da adevarata maturitate a acesteia , indiferent de domeniul cunoasterii caruia i se circumscrie. Cunoasterea semnificatie cuvitelor “cheie” da posibilitatea interpretarii in deplina cunostinta de cauza a continutului si formelor de practicare a exercitilor fizice de-a lungul timpului , exprimarii cat mai corecte si constituie o prima luare de contact a studentilor cu domeniului de cultura pentru care a optat. Sa explicam in consencita la o maniera succinta , notiunitile cuprinse in prezenta lucrare , apelind in principal , la”Dictionarul terminologiei educatiei fizice si spotului”:

Miscarea , sta la baza educatiei fizice si sportului.In sens mecanic si biomecanic reprezinta o

modificare a relatiilor spatiale ale subiectilor in raport ci obiectele ce alcatuiesc ambianta , a

diverselor parti ale corpului,fara ca organismul sa se deplaseze in totalitate(miscare de

trunchi,cap,membru etc)In acest sens biologic definim miscare numai acele acte care se

desfasoara pe seama energiei furnizate de organismul insusu(chiar si pentru pozitia “stand” se

consuma energie prin opunerea la fortele gravitationale, mecanice, exterioare etc).

Motricitatea-Dragnea A. si Bota A., considera ca motricitatea reuneste totalitatea actelor motrice

efectuate pentru intretinerea relatiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea

deprinderilor specifice ramurilr sportive.Este vorba de actele motrice realizate prin contractia

muschilor scheletici si nu cele obtinute cu mijloace mecanice.De fapt nu exista motricitate in sine

ci psihomotricitate, o functie compexa si integratoare in care elementele de miscare se coreleaza

cu vorbirea, limbajul, afectivitatea si comportamentul social.Referindu-ne la acest aspect este de

remarcat faptul ca unii cercetatori considera chiar ca nu exercitiul fizic este esential in dezvoltarea

calitatilor fizice, de exemplu, ci forma social in care se desfasoara.Asadar,miscarea este asociata,

85

caracteristicilor vizibile ale deplasarii, in vreme ce termenul de motricitate ar corespunde teoriilor

biologice ale organismului care determina miscarea.

Comportament motric-manifestari ale proceselor interne materializate in activitate direct

observabile ale organismului in interactiune cu mediul inconjurator.Se caraerizeaza printr-un

coeficient inalt de complexitate al formelor de exprimare corporala.

Actul motric-reprezinta un fapt simplu, un element de baza al oricarei miscari, realizat de muschii

scheletici, in mod voluntar(de regula pentru efectuarea unei actiuni sau activitati

motrice).Exemplu:indoirea si ridicarea genunchiului catre piept pentru aplicarea unei lovituri de

picior, in artele martiale.Termenul poate indica si actele reflexe, instinctuale, cu diferite grade de

automatizare.

Actiunea motrica-constituie ansamblul de acte motrice astfel structurate incat realizeaza un tot

unitar in scopul rezolvarii unei sarcini motrice immediate.Actiunea motrica este o deprindere

motrica cu un mecanism de baza bine pus la punct(procesele tehnico-tactice).Exemplu:aplicarea

unei”lovituri directe de picior inainte, la nivel inferior”, cuprinde mai multe elemente /acte

motrice.

Activitatea motrica-ansamblu de actiuni motrice incadrate intr-un sistem de idei , reguli si forme

de organizare in vederea obtinerii unui efectcomplex de adaptare a organismului si de

perfectionare a dinamicii acestuia(exemplu:educatia fizica, antrenamentul sportiv in diferite

discipline sportive,activitatea competitionala)

Educatia fizica- din multitudinea de definitii ne vom opri la urmatoarea:activitatea care valorifica

in mod sistematic ansamblul formelor de practicare a exercitiilor fizice in scopul maririi, in

principal, a potentialului biologic al omului in concordanta cu cerintele social.Are deci, un

caracter formativ in sensul insusirii si realizarii unui anumit grad de perfectiune, a priceperilor,

deprinderilor motrice si a cunostintelor legate de ele precum si a educarii/dezvoltarii calitatilor

motrice solicitate de executia acestora.

Educatia fizica si sportiva(Hebrard, 1986)reprezinta o conceptie putin diferita de educatia fizica in

intelesul clasic,in sensul ca ea evidentiaza ponderea sportului ca mijloace, metode ,forme de

organizarein desfasurarea procesului instructiv educativ, in vederea dezvoltarii fizice, capacitatii

motrice si a capaciatii de efort la elevi

Mijloacele educatiei fizice-pentru realizarea sarcinilor sale , “educatia fizica”foloseste doua

categorii de mijloace:

I. Specifice:1.Exercitiul fizic constituie mijlocul de baza, nucleul sistemului mijloacelor “educatiei fizice”.2.Aparatura si echipamentul despecialitate, adica orice aparat sau instalatie care protejeaza , ajuta executia ori amplifica efectele exercitiilor fizice efectuate cu ele

(aparatele de gimnastica, mingiile, schiurile,saltelele, prjina, ambarcatiunile in canotaj si caiac-canoe, halterele,mnechinele de lupta, aparatul de aruncat mingi la tenis,casca de protectie, manusile de box, etc.)3.Masurile si mijloacele de refacere a capacitatii de effort (pauzele dintre exercitii, masurile hidrofizioterapeutice, oxigenarea, alimentatia adecvata, vitaminizarea, somnul)

II.Nespecifice:

86

1.Conditiile igienice(igiena salilor de educatie fizica si antrenament, dotarea acestora cu dusuri,instalatii de aerisire si iluminat,corespunzatoare,asigurarea unui regim rational de viata in care efortul si odihna sa fie complementare pentru a facilita volume si sarcini crescute de lucru)

2.Factorii naturali de calire(exercitii in conditii de ploaie, vant, canicula,frig excesiv,altitudine, aer curat etc.)

3.Mijloacele imprumutate de la celelalte componente ale educatiei generale(muzica-pentru educatia estetica;studiul obiectelor cu tematica sportiva-pentru educatia intelectuale; respectarea regulamentelor de intrecere si a regulilor de comportament- pentru educatia morala)

Functiile educatiei fizice si sportului, reprezinta o corespondenta intre practicarea exercitiilor

fizice in diverse forme si efectul(impactul) acestora in ansamblul vietei sociale(TEFS/pg

120).Exista doua categorii de functii:

I. Specifice:1.Dezvoltarea armonioasa,perfectionarea fizica(inclusiv corectarea deficientelor fizice)2.Perfectionarea capacitatii motrice

II.Nespecifice:1.Igienica(sanogenetica)vizeaza un om sanatos cu o permanenta senzatie de prospetime

2.Recreativa(de destindere)-petrecerea timpului liber intr-un mod cat mai placut. 3.Educativa-influenteaza intreaga personalitate a omului:fizic, psihic, moral, estetic,

intelectual si profesional. 4.Emulativa-dezvolta dorinta permanenta de autodepasire

Idelul educatiei fizice:formarea unui model de personalitate armonios dezvoltata, fizicsi psihic,

abilitata cu deprinderi si priceperi pentru practicarea independenta a exercitiilor fizice,individual si

in grup.Modelul de persoana educata fizic se proiecteaza si se realizeaza in cadrul unor institutii de

invatamant de diferite grade si tipuri.In sinteza, idealul educatiei fizice vizeaza finalitatea acestei

activitati in ansamblul sau, la nivelul intregii societati,in timp ce scopurile si obiectivele orienteaza

desfasurarea unor activitati educative, determinate si concrete, ca elemente de referinta ale

idealului educatiei fizice(care de altfel sunt considerate si componenete de baza ale modelului de

educatie fizica pentru fiecare subsistem al acesteia) trebuie avute in vedere urmatoarele-dezvoltarea fizica armonioasa ,concretizata in indicii morfologici;-aptitudinile(calitatile)motrice de baza;-deprinderile si priceperile motrice de baza,utilitar-aplicative si specifice unor probe si ramuri de sport;-cunostinte si abilitati privind practicarea independenta a exercitiilor fizice;-calitati,trasaturi morale, intelectuale si estetice;-capacitatea de integrare sociala si recunoastere a valorilor generate de activitatile motrice

Exercitiul fizic trebuie privit sub doua aspecte : -ca metoda,adica mijloc prin care se formeaza si perfectioneaza deprinderile motrice si se

educa/dezvolta calitati motrice;-continut,respectiv, fondul principal de actiuni specifice unei discipline sportive

Exercitiul fizic reprezinta actul motric sau actiunea motrica exersata sistematic si constient in vederea indeplinirii obiectivelor educatiei fizice si sportului.Are , deci, la baza o intentie deliberat conceputa si capata semnificatia de mijloc a educatiei fizice numai atunci cand I se confera forme rationale(justificate din punctul de vedere al instruirii fizice), si numai daca nivelul activitatii functionale a organismului asigrat de el corespunde nivelulu necesar in mod obiectiv, pentru educarea eficienta a calitatilor, ori formarea priceperilor si deprindeilor motrice.Scopul nu se poate realiza decat constient si organizat, adica aplicand o metoda ce poate fi definita simplist, drept”calea sau modul unitar si logic in care ne folosim de mijloacele de care dispunem pentru realizarea obiectivelor propuse”.In cadrul ei vom selectiona exercitiile corespunzatoare ca forma ,vom fixa dozarea si esalonarea lor in timp, dupa criteriile de apreciere a eficientei si legatura lor cu alti factori(dietetici, igienico-sanitari,etc).Trebuie respectate, asadar, norme, principii si legi validate, generalizate de practica domeniului.Numai acele miscari scoase

87

din contextul lor natural si supuse “normarii” didactice pentru a le mari efectele capata “statutul” de “exercitiu fizic”. Formele de baza ale continuturilor exercitiilor fizice sunt:-Gimnastica-constituie un sistem complet de acte si actiuni otrice prin care se asigura dezvoltarea integrala, perfectionrea fizica si dezvoltarea armonioasa.In cadrul gimnasticii sunt inglobate o multitudine de exercitii de la cele naturale (mers, alergare, aruncare, sarituri, catarare, rostogolire, transport de greutati) la cele aerobice, sportive, igienice, medicale.Termenul se extinde si asupra unor exercitii speciale cum ar fi gimnasticile”energetice” “respiratorii”etc.-Jocul-reprezinta activitatea compexa, predominant motrica si emotionala desfasurata dupa reguli prestabilite, ad-hoc sau prin regulamente sportive, in scop recreativ, sportiv si totodata de adaptare la realitatea sociala.Idea utilizarii jocului in scopuri educative apartine lui Platon.Ulterior,educatia bazata pe joc va fi sustinuta de Viltorino de Feltre,Rabelais, Fenelon, Basedow.In Grecia antica, jocurile erau organizate pe sistemul ci\oncursului sau al luptei(numite,agonistica, de la agon-intrecere, pentru mentinerea in forma , dar si ca divertisment).In epoca contemporana jocul este pus sistematic in serviciul scolii, nu numai ca mijloc de practicare a exercitiilor fizice dar si pentru educatia intelectuala si instrucyia propriu-zisa(mijloc de baza in activitatea de invatare a diverselor ramuri si probe sportive). Metoda jocului nu este legata, neaparat de anumite jocuri sportive, precum voleiul, fotbalul sau altele consacrate in practica domeniului sportiv. Ea poate fi aplicata pe baza oricaror exercitii fizice, cu conditia, bineinteles, ca ele sa poata fi organizate potrivit particularitatilor acestei metode. Dupa obiectivele si particularitatile de organizare ale jocurilor, acestea se subdivid in:-jocuri de miscare (dinamice) compuse din actiuni cu structuri preponderent motrice (de miscare) , atractive si de intrecere , care urmaresc dezvoltarea psihomotorie sau functia de creere a executantului;are reguli prestabilite , care ii delimiteaza timpul si spatiul de desfasurare, numarul de participanti, codul de intrecere si interrelatiile intre membrii colectivului care-l realizeaza .Ele pot fi create sau preluate din experientele altora.In activitatea de tip recreativ si ludic(joc) fidelitatea reproducerii structurilor psiho motrice de catre participanti este secundara.-jocuri de intrecere- sunt de mai multe feluri:

o Pregatitoare- constau in insusirea unor deprinderi si priceperi motrice de baza

(mers,alergare, prindere, aruncare, saritura), utilitar-aplicative(tarare, escaladare, catarare,

tractiuni, impingeri, transportare de greutati,echilibru) si specifice diferitelor ramuri

sportive(atletism, inot, judo, arte martiale, gimnastica, schi, jocuri sportive etc)

o Ajutatoare-vizeaza insusirea si perfectionarea unor elemente, exercitii de tehnica si tactica,

dezvoltarea/educarea calitatilr motrice specifice diferitelor ramuri si probe sportive.

o Sportive-comparativ cu celealte au o organizare complexa, superioara.Exercitiile fizice se

practica sub forma de joc cu un anumit obiect(avand dimensiuni specifice), echipele ori cei

doi parteneri, “adversari”, intrecandu-se pe baza unor reguli de organizare si desfasurare

standardizate(regulamentele federatiilor de specialitate), care asigura un cadru unic si strict

de manifestare in joc. In activitatile de recompensare gimnice si sportive se cere o corectitudine maxima, a reproducerii actiunilor motrice specifice pentru ca obiectivele instruirii nu pot fi reaizate decat prin conduite motrice eficiente-Turism:activitate care valorifica exercitiile aplicative si diferite mijloace de deplasare in scopul cunoasterii mediului inconjurator si al relaxarii active a omului in aer liber, in timpul sau disponbil.In sens de mijloc al educatiei fizice inseamna in primul rand deplasarea spre un obiectiv prin propriile forte(mers pe jos, bicicleta, schiuri, barca,etc).El nu trebuie confundat cu “calatoria turistica”cand ne deplasam cu masina, trenul, avionul, etc. Formele de pacticare ale turismului:

o Drumetiile, plimbarile si excursiile efectuate pe jos ori cu mijloace care solicita effort fizic cu

bicicleta, barca, schiurile, rotile,etc.

o Concursurile de orientare turistica sau alte intreceri tehnico-aplicative;

o Alpinismul

88

-Dansul(in limba greaca este denumit “orchesis”, iar orchestica=arta dansului).Definit de Aristotel drept arta de atraduce printr-o gestica variata si ritmata caracterele, pasiunile si actele fiintelor omenesti.Dansul artistic si dansul sportiv sunt in prezent, cele mai raspandite pe glob.

Sportul isi are originea in exercitiile fizice practicte de masele populare in scop de distractie, de petrecere

in timpul liber, cu diverse prilejuri.Au fost supuse apoi in timp, unei “organizari sportive” , cu

regulamente bine precizate pentru fiecare activitate in parte.S-au construit, deci, pe fondul unor activitati

traditionale, intrucat ele au existat ca indeletniciri de ordin militar sau civil.Termenul”sport” provine de

la cuvantul frantuzesc desporter=a se distra.Este atestat pentru prima data intr-un text de la jumatatea

secolului al XV-lea cu semnificatia “a se amuza”.In secolul al XVI-lea a dobandit si sensul de “a juca

jocuri”(mai ales in aer liber).Englezii sunt cei care au revolutionat domeniul gimnasticii(educatiei fizice)

introducand pentru prima data unele jocuri sportive in continutul programelor de invatamant

scolar.Sportul reprezinta in esenta o activitate specifica de intrecere in care se valorifica intensiv formele

de participare ale exercitiilor fizice in vederea obtinerii de catre indivizi sau colectiv a perfectionarii

posibilitatilor morfofunctionale si psihice, concretizate intr-un record,o depasire proprie sau a

partenerului.Sportul are la baza instinctul uman de incredere , lupta si afirmare a individului sau

grupurilor de indivizi.Sportul are cu precadere un caracter competitiv, pe langa cel formativ.Competitia ,

intrecerea ofera cadrul de manifestare a eforturilor de autodepasire, a spiritului de echipa , a spiritului

olimpic si de fair play.Sport fara incredere nu exista(Antoneli).Pentru ca multi oameni din afara

domeniului folosesc inadecvat cele doua notiuni, educatie fizica si sport , vom puncta in continuare

interferente si diferente intre cele doua categorii principale:1.Interferente:-ambele fac parte din acelasi sistem si vizeaza conduita motrica a omului-valorifica acelasi mijloc-exercitiul fizic-in realizarea obiectivelor de instruire si antrenare(evident intr-o maniera proprie )-educatia fizica scolara are ca mijloace de actionare exercitii specifice sportului(alergari,sariruri,aruncari), gimnasticii(aerobica, ritmica, acrobatica, sarituri la aparat)jocuri sportive(baschet, fotbal,handbal, volei)sau ramurilor sporive alternative(inot , schi alpin , patinaj).Pe de alta parte educatia fizica constituie o componenta fundamentala pentru activitatea sportiva -amandoua au la baza un tip comun de invatare motrica -existenta scolilor si liceelor sportive in reteaua Ministerului Educatiei si Cercetarii-in evaluarea efectelor, au aceleasi interpretari de natura biologica-au roluri sociale identice.2.Diferente:-educatia fizica este preponderent formativa valorificand extensiv exercitiul fizic in timp ce sportul este preponderent competitiv,fructificand intensiv,acelasi mijloc in procesul de antrenament-educatia fizica este o activitate deschisa cu folosirea unor mijloace diverse pentru indeplinirea unor obiective(la care poate renunta la un moment dat in favoarea altora);sportul este un domeniu in care mijloacele sunt selectate numai pe principiul eficientei maxime si mentinute timp indelungat , “variatia”facandu-se la nivelul volumului,intensitatii si efortului. Continutul specific al sportului este bine precizat (sub forma disciplinelor, ramurilor si probelor sportive), executia/aplicarea acestuia fiind stabilita de regulamentele sportive. -prima isi propune dezvoltarea capacitatii motrice a omului pentru realizarea unei personalitati armonioase, multilaterale;cea de-a doua capacitate de performanta pentru obtinerea acesteia intr-o intrecere sportiva-competitia, intrecerea, constituie una din metodele de invatare, in timp ce in sport aceasta reprezinta obiectivul principal-institutii diferite in proiectarea, desfasurarea si controlul celor doua activitati: Ministerul Educatiei si Cercetarii, pentru “educatia fizica”, pentru Ministerul Tineretuluisi Sportului, pentru “sport”-practica mijloacelor de instruire este reglementata “norme” cuprinse in “curricula scolara” in timp ce activitatile sportive sunt conduse pe baza planurilor de pregatire ale federatiilor de specialitate si

89

restrictionate de regulamentele sportive. Sa mai punctam in cele ce urmeaza si alte notiuni specifice “sportului” si “educatiei fizice”:

Disciplinele sportive inglobeaza totalitatea ramurilor si probelor sportive ale caror structura, gen de efort,

conditii si mod de organizare si de evaluare, se aseamana. Exemple de discipline sportive:atletism,

gimnastica, arte martiale, jocuri sportive, tir, etc.

Ramura sportiva este constituita ca un sistem de exercitii fizice statornicite in timp, ce se realizeaza dupa

reguli prestabilite si in conditii proprii. De exemplu: in cazul disciplinei atletism sunt incluse ramurile:

alergari, sarituri, aruncari sau in cazul disciplinii gimnastica, ramurile sportive sunt: gimnastica de baza,

acrobatica, artistica, aerobica, etc.

Proba sportiva reprezinta un exercitiu fizic complex, care face parte dintr-o ramura sportiva, cu o

structura proprie si conditii de concurs specifice, evaluata dupa un cod anumit si care permite

specializarea sportivului, pregatirea si participarea diferentiata a concurentilor dupa sex, varsta si valoare.

Exemple: in atletism – 100 m plat, 110 m garduri, saritura in lungime, saritura cu prajina, aruncarea

sulitei, etc.; in gimnastica artistica – sol, cal, sarituri, inele, etc.

Antrenament sportiv – proces complex bio-psiho-pedagogic, planificat, desfasurat sistematic, si continuu

gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice si psihice intense, necesare obtinerii

performantei sportive in competitii. Solicitarea fizica sistematica din cadrul antrenamentului sportiv

atrage dupa sine schimbari morfologice importante la practicant. In cadrul sportului de performanta prin

antrenament se desemneaza procesul complex al dezvoltarii tehnice, tacticii si conditiei fizice.

Crestera fizica, reprezinta un proces cantitativ de inmultire celulara, privind greutatea, volumul,

dimensiunile corpului etc si este exprimata prin nivelul indicilor somatici.

Dezvoltarea fizica este un proces constand din modificari functionale si imbunatatiri calitative, ce confera

o buna adaptare, coordonare si integrare atat a sistemelor organismului intre ele, cat si a acestuia cu

mediul. Termenii ei predilecti de exprimare sunt: armonie, echilibru, proportii, etc.

“Forma “ fizica, defineste potentialul maxim pe care l-a atins un individ in anumite domenii, respectiv un

sportiv de performanta.

Competitie - manifestare organizata si planificata a carei finalitate consta in stabilirea unor ierarhii pe

criterii ce fac posibila compararea intre indivizi, echipe, natiuni, etc, in conformitate cu regulamente

elaborate anterior si recunoscute de participanti. (A. Dragnea, S.Mate, 2000).

Cultura sportiva este o componenta (domeniu) care sintetizeaza categoriile, legitatile, institutiile si

bunurile materiale create pentru valorificarea intensiva a exercitiului fizic, in cadrul intrecerii care

urmareste ideea de intaietate sau performanta, ca urmare a perfectionarii biologice si spirituale a omului.

De asemenea, afirmarea sportului ca spectacol conduce tot mai mult si convingator la recunoasterea

culturii sportive ca parte a culturii universale.

Fitness – set de atribute prin care individul face fata solicitarilor fizice si functionale din activitatile

cotidiene sau sportive, dependent de conditia sa anatomica, fiziologica, si psihologice.(Allsen,

Harison,Vance,1984)

Kinetoterapie – componenta a kintologiei medicale care aplica mijloace specifice(exercitii fizice),

nespecifice(masaj, agenti fizici naturali si artificiali, mijloace psihice, elemente din sporturi sau ramuri

90

sportive) si complexe(combinatii ale acestora) cu scopul recuperarii somato-functionale, motrice si

psihice sau al reeducarii unor functii secundare, compensatorii

Olimpism – ansamblu de idei, valori, atitudini si tipuri de activitati ce considera esenta activitatii motrice

si sportive ca factori de perfectionare multidimensionale a fiintei umane pusa exclusiv in slujba

idealurilor umaniste.(I. Batlan, 1999)

OBIECTUL STUDIUL ISTORIEI EDUCATIEI FIZICE SI SPORTIVE

“Nu cunoastem complet o stiinta atat timp cat nu-i stim istoria”(Auguste Comte) Omul modern este intr-o intrecere perpetua cu semenii, dar mai ales cu timpul. Pentru a fi competitivi trebuie sa stapanim multilateral domeniul in care ne desfasuram activitate. Astazi, nu se mai pune problema omului “complet”, ca in epoca renasterii, in sensul asimilarii a cate ceva din fiecare segment de cultura in parte, ci a omului care cunoaste totul despre profesia sa. Un asemenea model cultural in domeniul “educatiei fizice si sportului” presupune necesitate si cunostinte de istorie. Un om mai putin avizat ar putea sa se intrebe: la ce mai folosesc informatiile intr-un domeniu preponderent motric in care formarea unui corp estetic, localizarea unui record sau invingerea partenerului la intrecere, depind de munca fizica, de muschi si conditia fizica a practicantului? In sfera invatamantului, ”Istoria educatiei fizice si sportive” creeaza in primul rand un echilibru intre disciplinele teoretice si practice. Apoi, aspectele utilitare si educative ale acesteia sunt de necontestat pentru formarea multilaterala a personalitatii sportivului. “Istoria este invatatura vietii”, exprima Cicero in “De aratare”. Cunoasterea trecutului poate constitui asadar si un indreptar pentru activitatea prezenta si cea viitoare in masura in care percepem ce-a fost gresit si ce-a fost bun in practica si gandirea inaintasilor nostri. Sa luam un singur exemplu: profesionalismul exagerat in epocile ”elinistica” si “romana”, ale Greciei Antice a dus la decaderea exercitiilor fizice, respectiv a relatiilor educative ale acestora. Marea masa a practicantilor din perioadele “arhaica’” si “calsica”, s-a transfomat intr-o masa de spectatori, nemaiavand nici o sansa sa concureze cu cei cu unica specializare si a caror tinta nu era decat castigul adus dupa cucerirea unei probe la jocurile de intrecere atletice. Puterea banului l-a facut pe atlet sa decada moral, a inceput sa se preteze la fraude, constand in cumpararea de meciuri in special. Nu reprezinta oare experienta trecutului un avertisment pentru epoca contemporana care intr-un fel se confrunta cu ceea ce s-a petrecut la un moment dat in vechea Elada? Prea multe scandaluri apar in presa la ora actuala in legatura cu echipe sau sportivi care nu-si apara sansele in mod corect si care apeleaza la mijloace nepermise pentru a castiga cu orice pret “gloria sportiva”.

91

Istoria educatiei fizice si sportive constituie astfel, si o adevarata pedagogie, caci cunoasterea trecutului ne ajuta sa intelegem mai bine prezentul si sa-I previzionam mai bine viitorul. Adica ne invata sa, ne ofera experiente, pe baza carora putem face predictie. Evenimentele, ideile si actiunile trecutului reprezinta o practica colectiva, multe din ele impunandu-se prin valoare si rezistand “probei” timpului. De aceea, valabilitatea lor este de necontestat atat timp cat nu intra in contradictie cu noile realitati manifestate in economie, politca si in mentalitatea romanilor. Daca “noutatea” este divergenta sau nu exista probe suficiente pentru a schimba punctul cunoscut, ea poate fi respinsa. Desigur, aspectele utilitare ale informatiei istorice pot fi multiple. Nu gresim cu nimic, daca afirmam, ca de multe ori lectiile practice la unele discipline sportive cuprinse in planul de invatamant universitar, incep tocmai cu asemenea date. Sa ne imaginam, de exemplu predarea unei teme de arte martiale: lovitura de picior directa, in lateral, la un nivel mediu ( chakan yoko peri kekomi). Dupa enuntul terminologic urmeaza, in mod obligatoriu, cateva date in legatura cu “particularitatile tehnico-tactice” ale structurii respective. Este de presupus ca cine cunoaste si istoria domeniului respectiv v-a spune de exemplu, cateva cuvinte si despre celebrul luptator american Bill Walace, a carui lovitura preferata era tocmai tehnica respectiva, cu care isi spulbera toti adversarii in ring, desi acestia erau la curent cu stereotipele de concurs ale maiestrului. Informatia profesorului va declansa, suntem convinsi, dorinta de asimilare a procesului de lovire respectiv, de identificare cu “modelul”, adica o motivatie in plus pentru atentie si insusirea corecta a deprinderii. Exista apoi multe discipline sportive, si exemplicam doar cazul artelor martiale cu multi practicanti din randul studentilor, in care acestia pot promova anumite examene pentru obtinerea gradelor si treptelor de maiestrie sportiva numai daca au si cunostintele necesare, de istorie, altminteri sunt respinsi, indiferent cat de buni sunt la probele “tehnice”. Dar “istoria” nu trebuie privita numai in sens utilitar, ci si educativ, si mai ales educativ-formativ. Cunoasterea luptei neobosite a inaintasilor nostri de a slefui fiinta umana si de a-i perfectiona potentele biopsihomotrice, in paralel cu eforturile promovarii disciplinei, la antrenorii si profesorii de educatie fizica la mijloc de educatie scolara poate declansa mai mult decat atasament fata de profesiunea aleasa: atitudinii si chiar o stare de competitie in timp cu predecesorii nostri, apte pentru a trece mai degraba faclia innoirii si creativitatii umane in domeniu. Efectele maxime educative trebuie obtinute insa in procesul de invatare-evaluare cu masa de studenti printr-o tehnologie didactica adecvata. Retinerea si redarea cat mai exacta a unor date, personalitati si evenimente, nu trebuie sa constituie un scop in sine, ci premise pentru intelegerea si aplicarea unor concepte, structuri sau relatii, distingerea evolutiei unor fenomene si a cauzelor producerii acestora, adica operarea cu informatia istorica in contexte relevante romanului. Analiza capacitatii si evolutiei unor segmente ale culturii fizice, a factorilor determinanti ai acestor procese – sociali, economici, politici si militari - , sesizarea unor aspecte comune ori diferente ale aceluiasi fenomen, in epoci si la popoare diferite, precum si efortul de ordonare si ierarhizare a unor fapte cu tematica “sportiva”, constituie stimuli suficienti de puternici pentru a influenta favorabil si in mod semnificativ, capacitatea operatorie a gandirii. Cumularea cu achizitiile de la celelale discipline de invatamant asigura acea maturizare intelectuala proprie unui absolvent de facultate.Deprinderile si capacitatile intelectuale au cea mai larga arie de transfer. De aceea invatamantul urmareste rezolvarea cu prioritae a acestora, indiferent de materia scolara. Sa subliniem, asadar, ca “istoria” este deopotriva utilitara si formativ-educativa in masura in care ii punem in valoare resursele pe care le ofera invatamantului. Fara a avea pretentia ca am prezentat toate aspectele legate de locul si rolul “Istoriei educatiei fizice si sportive”, in planul de invatamant al facultatii noastre, suntem totusi in masura sa enuntam obiectul studiului acesteia: aparitia exercitiilor fizice si a institutiilor aferente, a dezvoltarii, diversificarii si institutionalizarii acestora in spatiu si timp, precum si geneza sistemelor, metodelor si categoriilor fundamentale ale domeniului – educatia fizica si sportul. La finele cursului de istorie a educatiei fizice si sportului, viitorul profesor, antrenor sau manager in domeniul activitatilor motrice trebuie sa aiba tezaurizate in cultura lui profesionala, urmatoarele probleme:

Aparita si evolutia continuturilor, metodelor, mijloacelor, formelor organizatorice, a ideilor si

conceptiilor, in legatura cu exercittile fizice de-a lungul istoriei milenare a omenirii, influenta

acestora asupra dezvoltarii si perfectionarii biopsihosociale a omului;

Baza tehnico-materiala care a insotit practicarea exercitiilor fizice in cadrul epocilor istorice

studiate;

Geneza disciplinelor si jocurilor sportive moderne;

92

Personalitatile poetice, culturale, stiintifice si militare, care au contribuit la formarea unei opinii

generale favorabile miscarii fizice ori au actionat decisiv, la propasirea educatiei fizice si sportului,

ca disciplina de sine statatoare si mijloc eficient de educatie in cadrul disciplinelor scolare;

Literatura de specialitate semnificativa a domeniului;

Sportivii de mare valoare retinuti de istorie, pentru performantele lor deosebite;

Legatura si interconditionarile produse intre domeniul activitatilor corporale si cele economice,

politice, sociale si militare, precum si cu particularitatile de clima si relief.

EXERCITIILE FIZICE IN GRECIA ANTICAPERIODA PRECLASICA(2000-500,IH)

In Creta:

Predominau exercitiile de forta si cele pentru dezvoltarea curajului si indemanarii

Se organizeaza intreceri la care puteau participa si femeile la urmatoarele probe : -alergari-lupte;-pugilat;-jocul cu taurul(tauromachia):un exercitiu gimnastic acrobatic care solicita, abilitate,agilitate si sange rece);-trasul cu arcul la tinta;-dansul;-inotul si vaslitul;

PERIOADA CLASICA(500-300,I.H.)

Practicarea exercitiilor fizice in Grecia clasica atinge apogeul dezvoltarii lor milenare

Exercitiile fizice sunt:-sistematizate (grupate pe diferite criterii)-institutionalizate(li s-au recunoscut valoarea educativa, fapt ce a dus la introducerea lor in scoli si armata-generalizate in spatiul elen,- ele erau considerate un act de cultura:cei mai ilustri oameni de cultura le practica si participa la intreceri(vezi Platon, Aristotel,etc)

Disciplina aceasta fiind ,mult timp,principalul mijloc de educatie in Grecia Antica,gimnastii aveu

93

prioritate in fata gimnastilor.Grecii considerau “educatia “in primul rand ca “educatie fizica “ In Sparta

Sparta era o adevarata cazarma militara in care dorienii cuceritori ,erau in inferioritate numerica in

raport cu celelate paturi sociale pe care incercau sa le domine prin pregatire neintrerupta inca din

copilarie

Exercitiile fizice erau dure,si vizau, in primul rand,cresterea rezistentei fizice, temele fiind si ele

incadrate in acest proces dur de pregatire(“alergatoarea dorica”,o capodopera a sculpturii antice,aflata in

muzeul Vaticanului, evidentiaza aceasta conceptie:o femeie robusta,atletica care iradiaza sanatate)cu

scopul de a fi sanatoase si de a da copii sanatosi pentru cetate

Functia exercitiilor fizice l spartani era,evident,militara-obiectivul fiind formarea cetateanului soldat

Instructia intelectuala era minima

Exercitiile fizice ale spartanilor:-alergari-marsuri prelungite in echipament de razboi-aruncarea discului si sulitei-luptaIn Atena

Ionienii, care alcatuiau majoritatea sau din care proveneau locuitorii Atenei, se caracterizau printr-o mare

sensibilitate si inclinatie catre arta, poezie, filozofie, lasand posteritatii, peste veacuri, doua comori ale

culturii si civilizatiei grecesti, recunoscute ca atare:-cultul omului;-democratia

Functiile exercitiilor la ateniei:I.EDUCATIV: Ei vizau idealul armonic sintetizat in “KALO KAGATHIA”= “om frumos si bun” adica, necesitatea permanenta a armoniei dintre continut si forma, dintre latura fizica, spirituala si psihica a tanarului.Pregatirea multilaterala si armonia corporala sintetizeaza cel mai bine conceptul “KALO KAGATHIA”.Ideologiile acestei doctrine:Platon, in lucrarea sa “Legile” sustine : “dupa muzica, omul are nevoie de gimnastica pentru a se forma multilateral in plan intelectual, moral, estetic si fizic.”Aristotel, in “Politica” : -educatia este una din functiile cele mai importante ale statului si familiei;-corpul trebuie format inaintea spiritului, deprinderile inaintea ratiunii.Educatia fizica urmarea in Atena formarea unor buni cetateni care sa fie in masura:-sa-si indeplineasca indatoririle legate de apararea cetatii in caz de razboi-sa desfasoare, cu maximum de randament, activitatile din viata civilaMediile si institutiile educationale la atenieni.Mediile:

1. famile, pana la varsta de 7 ani

2. scoala pana la 18 ani:-gramatistul – pentru scris si citit-chitaristul – pentru muzica -pedotribul – pentru gimnastica (exercitiile se efectuau in copul gol); gymnos =gol,nud

3. efebia (militaria) – intre 18-20 ani (la spartani intre 18 -30 ani)-in primul an :

exercitii gimnastice si diferite jocuri de intrecere

manuirea armelor in gimnazii

cunostinte de filozofie si drept-in al doilea an, efebul primea lance si scut si facea instructie militara in garnizoana

94

4. dupa stagiul de “efebie”, tanarul devenea cetatean Institutii:

1. palestra: terenuri de sport, publice ori particulare (o constructie patrata cu latura de 96 metri, avand

la mijloc o curte presarata cu nisip), avand alaturi incaperi cu vestiare, sali de studiu, sali pentru

practicarea exercitiilor fizice, sali pentru odihna, bai, sali de masaj, magazii pentru depoziatrea

uleiului (sportivii se ungeau cu ulei inaintea practicarii gimnasticii) si nisipului etc.

2. gimnaziul: era un complex sportiv de dimensiuni mai mari, in afara orasului, intr-un parc cu

verdeata si se compunea din patru parti distincte:-palestra-gimnaziul propriu-zis. Era de forma dreptunghiulara cu latura lunga de un stadiu (192 metri) care avea pe margini piste de alergare, iar in centru un parc cu alei, banci, statui etc, unde se desfasurau si lectii de filozofie. O locatie nu primea statutul de oras daca nu avea cel putin un gimnaziu.-stadionul, asemanator cu cel de astazi, dar mai ingust, pista nu era eliptica. Culoarele erau trasate pe terenul central deoarece se alerga in linie dreapta, intoarcerea facandu-se la capatul fiecarui culoar prin ocolirea unui stalp.-hipodromul – pentru cursele de cai si care. Era mai mare ca stadionul, pista acestuia fiind de aproximativ 1500 metri.

Continutul sistemului educativ grecesc:1.Gimnastica: concept integrativ, cuprinzand exercitiile fizice ale vremii, efectuate in corpul gol.

Pentathlonul :Alergari: De viteza: -un stadiu(192m); -dublu stadiu De rezistenta:echipati cu tinuta militara si cu armamentul din dotare De fond:intre 7-24 “stadii”Sarituri: -in lungime; -probabil si triplu saltAruncari: Aruncarea discului: -de piatra:7 kg - de bronz:1-5kg Aruncarea sulitei(asemanatoare celei moderne, lunga de 1,50m

Lupta:-nu existau categorii de greutate, dar trebuiau respectate anumite reguli specifice;-invingator era declarat cel care trantea adversarul de trei ori la solPugilatul(precursorul boxului medern)-pumnul si antebratul erau protejate in fasii din piele de vita-in sec. al IV-lea , I.Hr.,pugilistii luptau cu pumnul gol sau cu un fel de manusi,atat de dure (captusite cu bucati de metal-“ceste”)incat puteau rani ori omari adversarul;-infruntarea era continua(fara reprize) ea putand dura si patru ore;-nu erau categorii de greutate ;-podiumul era mai larg ca cel de astazi.Lupta libera(Pancratiu):-era permisa toata gama de proiectari,lovituri, strangulari, rasuciri de articulatii.Nu se permitea insa infingerea degetelor in ochii adversarilor.Jocul cu mintea(sferistica)Tragerea cu arculVanatoareaInotul2.Agonistica:concept generic pentru a niminaliza concursurile, intrecerile efectuate in toate probele incluse in gimnastica(concept sinonim cu “sport”)-initial, de esenta religioasa(intrecerile se organizau cu ocazia unor inmormantari) si localizate ca spatiu si timp, se transforma treptat in institutii organizate pe tot teritoriul elen in sarbatoare pentru toate semintiile Eladei.Cele mai cunoscute:

95

Olimpice

Pithice

Istmice

Nemeice

Panateniene3.Orchestica:cultiva gestul motric prin dans , complementand educatia armonioasa a efebului.Dansul asociat cu muzica, cu poezia, declamada si corul sunt prezente in viata cetateanului grec antic in momentele funerare, religiose si razboinice.II.Igienico-medicala:Cei doi medici celebri ai antichitatii-Hipocrate(460-377,I.Hr) si Galenus(139-201,AD),valorifica exercitiile fizice in scop terapeutic.-Hipocrate:asociaza exercitiile fizice cu alimentatia,masajul,dieta si baile de soare si de mare in

vederea echilibrarii hormonale a organismului si stimularii metabolice.-Galeniu:se refera la exercitile fizice, inclusiv cele efectuate sub forma jocului cu mingea retinandu-le doar

pe acele care solicita organismul .Functionalitatea sporita a organismului,asociata cu actul respirator profund,fortifica aparatele si sistemele acestuia , le mareste rezistenta la inbolnaviri.

III.Militaria:-specifica statului spartan care constituia o adevarata cazarma militaraRezistenta la intemperii(frig si cald excesic), la marsuri zilnice pe distante lungi, in tinuta militara si cu echipamentul de razboi , reprezentau principalele exercitii ale spartanilor.Statul spartan a avut cea mai mare putere militara terestra a Greciei antice.Sursele de documentare:Literatura:

Legenda argonautilor:relateza despre expeditia lui Jason cu corabia Argo ,in Marea Egee.In toate

escalele argonautii se intrec cu bastinasii in jocuri , in pugilat , in lupte cu taurii(tauromachia)curse

de cai, trasul cu arcul, intreceri specifice palestrelor si de stadion

Poemele Homerice –Iliada si Odiseea. In cartea a XXIII-a a Iliadei ,gasim descrieri ample si

colorate a unor intrecei organizate si ocazionate de inmormantarea lui Patrocle ucis de Hector:

- intreceri cu care;

- intreceri de pugilat;

- tranta(lupta libera);

- alergari de viteza;

- scrima cu sabia;

- aruncarea cu sulita, cu discul;

- tragerea cu arcul; Intrecerile erau conduse de reguli prestabilite, efectuate in momentele solemne ori de sarbatoare ale cetatii, de catre tineretul castei nobiliare.

In cartea a VIII-A din Odiseea sunt descrise perigrinarile lui Ulise , care in drumul catre casa acosteaza si in insula Feacilor unde se organizeaza jocuri de intrecere atletice in cinste lui , jocuri care aveau un caracter laic(cele din “Iliada”, aveau un caracter religios)Arta :

Odele lui Pindar-Epinikii- dedicate invingatorilor la jocurile grecesti

Pe vasele de ceramica si pe unele sigilii s-au gasit reprezentari de

atleti:pugilisti,luptatori,alergatori, calareti etc.

Statuile de alergatori gasite pe teritoriu Eladei:-alergatoare Dorica-in muzeul Vaticanului;-discobolul lui Miron;-grupul statuar de luptatori Borghese aflate la Vatican si mezeul fundatiei Ufizi din Florenza

Traditie(inot,vaslit,pescui,vanatoare)

96

JOCURILE OLIMPICE ANTICE GRECESTI

Initite in epoca arhaica (cca800/750i.Hr.-500i.Hr)

“Jocurile grecesti”-forma religioasa tipic greceasca,desfasurate sub patronajul unui zeu,izvorita din

convingerea ca spiritul de competitie onoreaza zeii.-organizate cu ocazia sarbatorilor religioase si constau in :procesiuni,sacrificii,acte de cult , urmate de intreceri atletice

“Jocurile din olimpia’sunt considerate cele mai vechi:anul 776i.Hr.-data desfasurarii “primei” olimpiade ,

este de fapt data la care incepe sa se tina evidenta invingatorilor(KOROIBOS,primul

invingator ,consemnat, la olimpia).

Fiecare oras-cetate-organiza propriile jocuri sportive(cu un numar diferit de probe),la intervale diferite

(1,2,3,4 ani), in functie:-de posibilitati -de importanta

Cele mai imporatane jocuri erau cele organizate impreuna de mai multe orase-cetati

La ele puteau participa numai grecii-deci aveau u caracter national-cetateni liberi.

La jocuri nu puteau lua parte-nici ca sportivi,nici ca spectatori – femeile, strainii si cei pedepsiti pentru

faradelegi.

In legatura cu femeile, dupa Pausanias(istoric grec care a scris “Calatoriile prin Grecia”), interdictia in

legatura cu femeile se referea numai la cele casatorite.Ele mai puteau participa la intreceri-cursele

de care-prin reprezentanti –vizitii-fiind declarate chiar olimpionike(campioni) , deoarece conta

proprietarul ,nu cel care conducea efectiv atelajul.La jocuri mai era prezenta , obligatoriu, o

preoteasa care o reprezenta pe zeita Hera.

Se concura incepand cu anul 720(iHr) ,nud (atletii nu purtau nici un fel de imbracaminte),iar dupa

descoperirea unei femei casatorite,travestite in antrenor si acestia trebuiau , cand intrau in spatiul

de concurs sa-si sustina sportivul, sa se dezbrace.Inainte de probe isi presarau nisip pe corp.

Cele mai celebre jocuri: -pythice- la Delfi; -istmice- in Corint; -nemeeice- Nemeea; -marele panatenaee- la Atena; -olimpice- in Olimpia, in PeloponezJocurile olimpice:

Desfasurate la Olimpia, in cinstea lui Zeus, din patru in patru ani, in lunile iulie-august.

Pe timpul desfasurarii jocurile(plus, o luna inainte si una dupa) ostilitatile intre cetatile grecesti incetau,

trebuind sa fie respectata “pacea sacra”(echeikeria).

Jocurile atletice de la Olimpia erau precedate de un cantonament preolimpic de 10 luni, care avea ca

scop:

97

- Pregatirea atletilor;

- Familiarizarea cu regulile de concurs;

- Constatarea daca ei au pregatirea necesara pentru a fi inscrisi in concurs;

- Observarea moralitatii atletilor:Nerespectarea ori inducerea in eroare a arbitrilor:

- Eliminarea sau amenda considerabila;

- Neplata amenzii de catre atlet, trebuia platita de catre orasul sau;

- Neplata amenzii de catre oras , ducea la excluderea cetatenilor acestuia de la urmatoarele

editii ale jocurilor;Programul jocurilor de la Olimpia a evoluat de la o zi , la 5 zile (dupa anul 500 i.Hr)

Prima zi era rezervata:

- Inscrieri in concurs , dupa validarea facuta de catre comisia de arbitri(dupa admitere un atlet

putea participa la orice proba dorea)

- Repartizari pe categorii:”baietii”(adolescenti)si “barbatii”(adulti), dar nu dupa varsta

neaparat , ci dupa maturitatea si corpolenta afisata

- Sacrificiilor, ofrandelor, juramintelor la altarul lui Zeus

- Prestarii juramintului de catre:

Sportivi:ca au facut cele 10 luni de antrenament, ca vor concura in mod corect.

Arbitrii judecatori:jurau ca vor fi drepti, ca vor pastra secretul celor discutate intre ei

inainte de pronuntarea deciziei

Probele de concurs (au evoluat si ele in decursul timpului):

- Pentatlonul (“cinci lupte”-alergare, saritura in lungime, aruncarea sulitei, aruncarea discului,

lupte)

- Alergare in linie(192m);

- Alergare dubla(dus-intors);

- Alergare de rezistenta “lunga”

- Alergare cu armura grea

- Lupta (diferite stiluri)

- Box (pugilat);

- Pancratiu (lupta libera)

- Cursa de cai (manji si catari);

- Cursa de care (cu 2,4 si chiar mai multi cai)’

- “crainici”;

- “trompeti”; Ultimele doua probe nu erau socotite artistice , apreciindu-se doar taria si claritate “exprimarii”

Majoritatea probelor de palestra si stadion erau acompaniate de muzica pentru marcarea si mentinerea

ritmului;

Arbitrii atentionau sportivii prin lovire cu nuiaua.

Ultima zi:consacrata impartirii recompenselor, la invingatori –numiti olimpionke- Se strigau: numele atletului, numele taalui si numele orasului.

98

Premiul:

- O cununa din frunze si ramura de maslini, din maslinul sacru din Olimpia;

- Li se compuneau ode ori li se ridicau statui de bronz sau se emiteau medalii cu efigia lor;

- In functie de posibilitatile cetatenilor:

o Scutiri de prestatii de munca;

o Primeau renta viagera:

o Promeau pamant, sclavi, imobile;

- Erau cosiderati si primiti ca eroi in cetatile lor , caci nu se cinstea atat “atletul”, cat cetateanul care

aduse glorie orasului sau,

- Erau mitizati

Si la Olimpia au fost, in decursul timpului, unele abateri de la morala a atletilor (substituiri de persoane,

inducerea in eroare a arbitrilor, cumparari de meciuri), e drept cu mult mai putine decat cele inregistrate

la jocurile olimpice moderne.Sanctiunile in asfel de cazuri?

- Retragerea titlului cucerit;

- Amenzi, pentru atletul si cetate ce o reprezinta;

- Ridicarea de statui lui Zeus (“Zanes”), pe cheltuiala proprie;

- Biciuirea in public;

In sec al IV-lea apar atleti profesionisti;

Jocurile olimpice sunt interzise de imparatul Teodosiu I in anul 394;

Au durat 1172 ani fara nici o intrerupere, pe parcursul a 293 de editii;

Asistau la jocuri cam 40000 de spectatori veniti din toate colturile lumii grecesti:Asia Mica, Africa,

partea continentala a Greciei de astazi si insulele acesteia;

Cu timpul, elidanii acceptau argumente foarte “subtiri”cu privire la originea greaca a unor concurenti,

incat nu gresim prea mult daca jocurile de la Olimpia capata in epoca romana un caracter internarional

BATALIA SISTEMELOR IN FRANTASfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX sunt caracterizate prin eforturile de fundamentare stiintifica a practicarii exercitiilor corporale.

Cat timp au trait Amoros si Clias a existat un anumit inters pentru educatia fizica in Franta .Dupa

disparitia lor acest lucru s-a estompat.

In Franta, cu toata existenta gimnaziilor particulare care functionau in paralel cu scoala de la

Joinville-institut militar in stil amorsian-exista un interes mai redus in comparatie cu Germania.

Intelectualitatea franceza considera ca procesele tehnice si masinismul ar face inutila, forta si

indemanarea,.

Catastrofa de la Sedan si infrangerea Frantei de catre germani in razboiul din anii 1870,1871 a

modificat radical optica guvernantilor de la Paris care , in sfarsit constientizau ca printre motivele

rusinoasei infrangeri se afla si inferioritatea fizica a soldatilor francezi.”Catasrofa de la Sedan

inseamna triumful picioarelor germane ; ea a dovedit ca a merge mult si iute este o conditie

indispensabila pentru a dobandi o victorie”(fiziologul italian Mosso).

99

Dupa anul 1880 in Franta se produce o miscare puternica in favoarea educatiei fizice , din mai

multe puncte de vedere:

- Pedagogic;

- Stiintific ;

- Sportiv

Se cristalizeaza doctrina franceza pe linie de educatie fizica pe baza:

- Activitatii oamenilor de stiinta;

- Pedagogilor;

- Imprumuturilor si adaptarilor din cultura fizica a altor popoare;

Actiuni concrete succesive:I - Dr. Hillairet, se documenteaza la suedezi in legatura cu gimnastica lui Ling;

- La intoarcerea in Franta , declanseaza prima critica asupra sistemului amorsian, ca e lipsit

de fundamentare stiintifica si recomanda, in consecinta , adoptarea gimansticii lui Ling; In paralel cu dezbaterile parlamentare si demersurile pentru gasirea solutiilor de implementare a gimnasticii lui Ling , in Franta au loc doua evenimente cu implicatii in aceasta problema:

1. Medicul francez Lagrange publica in 1888 “Igiena exercitiilor fizice, la copii si tineret”, iar

in 1890 “Fiziologia exercitiilor fizice”

2. fiziologul Marey, profesor la College de France, infiinteaza un laborator care intreprinde

cercetari asupra miscarii in general si a locomotiei umane in special .In acest laborator

lucreaza si G.Demeny(1850-1917), care-si concentreaza atentia asupra exercitiilor fizice.In

anul 1890 este trimis de guvernul francez in Suedia pentru a studia sistemul Ling. II In urma studiilor stiintifice in tara si a documentarii in Suedia , G.Demeny :

- devine indrumatorul oficial al educatiei fizice in Franta;

- aduce modificari importante gimnasticii Suedeze ,elaborand un sistem propriu pe care l-a

numit “Gimnastica rationala” avand la baza :

o gimnastica pedagogica si estetica suedezilor:

o mentinerea exercitiilor fizice aplicativ-militare specifice “scolii de la Joinville”;

o elemente de activitate sportiva specific englezeasca;

- partea originala a sistemului Demeny (“scoala franceza noua”) il constituie introducerea

conceptului de gimnastica educativa:pregateste corpul pentru :

o practicarea sporturilor ;

o efectuarea exercitiilor utilitare;

Sistemul Demeny DEOSEBIRI Sistemul Suedez

- se bazeaza pe miscari naturale;- orice contractie este insotita de o miscare

totala a corpului;- clasifica exercitiile dupa efectele fiziologice

asupra intregului organism;- efectul igienic al exercitiului provine de la

- miscarile imaginate de Ling sunt artificiale;- contractia se sprijina pe o pozitie statica;- sistematizarea exercitiilor este facuta dupa regulile

corpului;- efectul igienic este rezultatul unei miscari izolate;

100

punerea in miscare a ansamblului organelor si functiilor corpului uman.

III.Impotriva lui Demeny se ridica medicul Tissie care-l acuza:

- ca a deformat gimnastica suedeza;

- ca a creat o “gimnastica de aplicare” prin adaptarea exercitiilor la aparate din sistemele, “Jahn”si

“Amoros”;

- ca analiza miscarilor prin cronofotografie, deci, optic-instrumental-n-ar inregistra realitatea

miscarii care este de ordin anatomic-instrumental ;

IV.O noua confruntare de idei se produce in jurul”gimnasticei la aparate”(“gimnastica brahiala” sau de “suspensie si sprijin”),aflata la mare cinste in Germania si adoptata in Franta de Clias si Amoros.Astfel , in jurul anului 1900 , disputele se duceau in legatura cu trei conceptii.1.Gimnastica brahiala 2.Gimnastica suedeza originala 3.Gimnastica rationala-gimnastica la aparate introdusa de Demeny in sistemul sau ,ca “gimnastica de aplicatie”,practicata la :*Joinville*unele societati de gimnastica

Sustinuta de Tissie -a “Scolii franceze noi”creata de Demeny

V.Conciliere?Danezul Knulsen da o solutie de compromis apreciind complementaritatea celor trei sisteme:

1. Sistemul suedez se adreseaza trunchiului si acorda importanta coloanei vertebrale si respiratiei.

2. Sistemul german(Brahial, la aparate), contribuie la dezvoltarea membrelor superioare, a centurii

scapulare, a fortei, a indemanarii , vointei si curajului.

3. Sistemul englez, prelucreaza si supune efortului membrele inferioare.Un sistem care ar include pe cele trei ar asigura o pregatire multilaterala,complexa.VI.Aparate Herbert, care creeaza “metoda naturala” si utilitara(izvoarele de inspiratie constituindu-le pregatirea fizica a indigenilor din tarile exotice si teza lui Rosseau, de reintoarcere la natura , aforismele lui Herbert fiind:

- A fi puternic;

- A fi util.Metoda sa se bazeaza pe :

- Practica rationala a exercitiilor utilitare considerate exercitii “educative”(pregatitoare)

- Structurarea exercitiilor fizice pe criterii functionale in 8 grupe distincte:

1. mersul

2. alergarea

3. saritura

4. catararea

5. ridicarea si transportul de greutati

101

6. aruncarea

7. apararea naturala(box si lupta)

8. inotul

- celelalte exercitii ramase, se considera de utilitate secundara:

1. calaria

2. scrima

3. canotajul

4. exercitii de gimnastica la aparate(bara fixa, bare paralele, inele, cal)

5. jocuri sportiveCe I s-a reprosat lui Herbert?Ca metoda sa este bazata doar pe observatii pe insusirile inascute ale omului , neavand o fundamentare stiintifica.Multe exercitii naturale din sistemul lui Herbert se regasesc insa in “gimnastica de baza a scolii sportive a secolului XX”

“BATALIA SISTEMELOR IN GERMANIA”I.Faza conflictuluiProtagonistiiAdeptii scolii lui Jahn Contra lui Spiess

Ce-i reproseaza lui Spiess?Ca:

- a lasat pe plan secundar exercitiile la aparate in favoarea exercitiilor libere si de origine suedeze;

- a introdus gimnastica practicata in aer liber in salili de gimnastica prafuite

- a transformat gimnastica intr-o disciplina predata pedant elevilor in clasa.

Meritele lui Spiess:- a introdus educatia fizica in scoli, devenind

o preocupare de stst in Prusia- a fost preocupat de formarea institutiilor si

profesorilor care sa predea educatie fizica alaturi de alte discipline

- a reformat sistemul lui Jahn-parintele gimnasticii germane-pentru a –l face accesibil scolii.Este deci organizatorul gimnasticii germane scolare(pe clase, trimestre, trepte,scoli, profesiuni)

II.Faza a conflictului intre :Corpul profesoral care adoptase sistemul Spiess si MASS,MANN, -numitsa organizeze educatie fizica in stat si care era adept al sistemului lui Jhan-Eiselen(elevul sau)si care tocmai se lupta pentru revitalizarea turnpltz-urilorIII.Faza atreiaJhan si adeptii sai Spiess si Rothstein care:

- militau pentru introducerea gimnasticii suedeze in Germania

- cei doi dominau doua institutii principale

102

ale statului:armata si scoala- Rothstein a publicat “gimnastica dupa

sistemul gimnasiarhului suedez Ling” in cele 5 volume apropiind tineretul german de atasamentul sau la gimnastica suedeza

Oficialitatile dau castig de cauza lui Spiess si RothsteinIV.Faza a patra:lupta se transfera in parlament intre Wirchow –profesor de anatomie patologica la Berlin si DuBois-Reymond-profesor de fiziologie la aceeasi facultate si Spiess si Rothstein.Interventile unor parlamentari cu autoritate stiintifica – Wirchow, profesor de anatomie patologica la berlin si Du Bois –profesor de fiziologie-in favoarea lui Jahn ,duc la formarea unei comisii din directorii de scoli care sa se pronunte in problema respectiva.Propunerile comisiei:folosirea barei fixe si barelor paralele in scoli. V.Faza a V-a .Discutiile nu inceteaza insa,intra in polemica, oamenii de stiinta intre ei care prin opiniile lor au lamurit multe aspecte controversate sau obscure privind:-structura exercitiului fizic;-selectia exercitiului fizic pe baza operationalitatii acestuia.Aceasta confruntare de idei din lumea stiintifica va servi dezvoltarii in continuare a educatiei fizice pe plan national si chiar international.

EXERCITIILE FIZICE IN CRETA MINDICA

Cu toate influentele exercitate de cele doua civilizatii “mindica” si “miceniana” una asupra celeilalte atat la cretani cat si la ahei se identifica anumite particularitati privind functiile si formele de practicare ale exercitiilor fizice in perioada la care ne referim.Acesta este si motivul pentru care le vom prezenta separat si numai acolo unde va fi cazul vom face observatiile de rigoare.Exista probe indubitabile privind intaietatea practicarii unora dintre exercitiile fizice,de catre cretani inaintea aheilor de pe continent.Chiar Homer ,aprecia ca , “cele mai vechi atestari provin din rodnica si frumoasa tara,in mijlocul marii intunecate care se numeste Creta”.Areheologii au descoperit aici ramasite a 120 palate imense,unele egale cu suprafata unui oras , fara nici un zid de aparare , nici macar la “Palatul lui Minos”din Cnosos,semn ca nu se simteau amenintati de nimeni.Aceste relicve ne dau o parte din informatiile in legatura cu practica exercitiilor fizice la cretani pe care le punctam in continuare.

“Jocuri cu taurii”.Exercitiul este comfirmat de renumita pictura “Taur cu acrobat”,gasita in palatul

de la Cnossos si care se situeaza ,in timp, intre anii 1550-1500 i.Hr.Sunt surprinse trei momente

ale sariturii peste taur:saltul pevarticala si intrecerea in aer,odata cu apucarea coarnelor,pentru a

evita impunsul acestuia;rostogolirea inainte pe spinarea taurului si aterizarea inapoia lui.Sa

recunoastem,un exercitiu dificil care necesita curaj si o coordonare spatio-temporala de exceptie,

capacitati ce se dobandesc numai in urma practicii indelungate a miscarilor respective.”Jocurile

cu taurii “ mai sunt simbolizate si pe o gravura de pe un inel cu peceta , din Creta,gasit insa cu

prilejul unor sapaturi arheologice la Smirna, in Asia Mica.Se presupune ca exercitiul respectiv

servea fie ca o parte componenta a unui spectacol ritual ce insotea urcarea la tron al unui nou

rege,”acrobatii” fiind sclavii condamnati la moarte, fie era un joc ce preceda ritualul sacrificiului

taurului la marile sarbatori religioase ale cretanilor.Inclinam sa credem mai mulyt ca faceau parte

din jocurile de cult ,taurul fiind pentru cretani un simbol al fertilitatii.Publicul care participa la

spectacol provenea din toate straturile sociale.Interesant este faptul ca exercitiul de acrobatie peste

taur al cretanilor nu se gaseste la grecii de pe continent in schimb seamana pana la identificare cu

103

“tauromachia” de la egipteni.

“Dansul cretan”.Era preponderent acrobatic multe elemente ale acestuia –sarituri, rostogoliri-

regasindu-se si astazi in dansurile populare cretane,”Birmanos” si “Tilictos”.A fost reprezentat

prin gravurile de pe inelele cu sigiliu gasite la mijlocul mileniul al II-lea i.Hr. si picturile de pe

vasele din ceramica din perioadele mai tarzii.

Luptele.Practicarea acestora este dovedita de arta plastica cretana a primei jumatati a mileniului al

II-lea i.Hr. si de un monument vechi din secolul al XVI-lea i.Hr.Este vorba de un ornament in

relief de pe cunoscutul riton de din “Triada” si care se afla in momentul de fata in “Muzeul

de arheologic din Irakion”-Creta.

Pugilatul.Are aceeasi ,sursa de atestare ca si luptele.Reconstituirea mai multor fragmente din cele

gasite la “Hagia-Triada” se inlantuie cu patru benzi cu imagini in urmatoarea succesiune :in prima

,luptele si pugilat ;in a doua ,”jocul cu tauri” (un acrobat este infipt in cornul taurului);in a treia,un

pugilat;in a patra din nou pugilat si lupte care mai pot semnifica ,fie o combinatie de

“pancratiu”,fie scene din antrenamentele din cele doua discipline separate.Echipamentul

pugilistului se compune din :coif pentru cap,aparatori pentru barbie si tample,manusi cu degetele

prinse de incheietura mainii si un suspensor pentru apararea partii de jos a bazinului.O alta dovada

a practicari pugilatului de catre locuitorii insulelor din Marea Egee ne este transmisa de niste

picturi murale-“Baietii pugilisti”-gasite in insula Thera ,dar care seamana foarte mult cu cele din

Cnossos.Autorul a surprins doi adolescenti intr-o confruntare de box,unul aplicandu-I celalalt o

lovitura de croseu,la cap.Ei sunt desculti si fara nici un alt echipament pe ei, cu exceptia

panglicilor din jurul taliei.

In “Eliada” cu ocazia jocurilor de intrecere atletica ,inchinate lui Patrocle, la proba “tragerea cu

arcul la tinta”(un porumbel legat cu o sfoara de varful catargului unei corabii) a iesit

invingator,Merione,scutierul regelui cretan Idomeniu , prezent si el printre capeteniile coalitiei

ahee.De altfel, dupa P.Faure(p.530 Iliada)in Creta mindica a avut loc o dezvoltare apreciabila a

vanatorii in general si a trasului cu arcul la tinte, in special , considerat “sport national” in insula.Mai putem include in arsenalul exerciriilor fizice practicate de cretani,pescuituk,apoi inotul si vaslitul,dat fiind conditiile geografice si preocuparile de baza ale acestora:navigatia pe mare, intr-o vreme in care forta de propulsare a barcilor era data de forta fizica a omului. Nu putem incheia fara a ne pune doua intrebari:exercitiile fizice se practicau de sine statator,ori faceau parte dintr-un program unitar,sub forma “Jocurile cretane”?Si daca raspunsul este afirmativ, ce caracter aveau atunci aceste jocuri? Sapaturile efectuate in Creta au scos la iveala primele tribune pentru spectatori in palatul lui Minos din Cnossos,prevazute in parte cu banci din piatra,iar la Mallia a fost descoperita prima “arena” cunoscuta si bine pastrata.Insasi imaginele de ansamblu obtinute ,dupa reconstituire fragmentarilor de la Hagia-Triada pot sugera existenta unei astfel de institutii.Chiar si spectatorii sunt reprezentati in intreceri , in gravura “Doamnele la stadion”,gasita in palatul lui Minos din Cnossos-Creta.Se pare ca si fetele concurau la jocuri. Ceea ce lipsea cu desavarsire din programul jocurilor cretane , erau alergarile si cursele de care trase de cai,nefiind gasita nici o proba in acest sens. Referitor la caracterul jocurilor, numai existenta “jocului cu tauri’ nu poate constitui o proba suficienta pentru a trge concluzia ca acestea aveau un caracter religios.Dimpotriva, buna dispozitie a oamenilor ce se degaja din operele de arta gasite in Cipru,indreptatesc mai mult ipoteza “divertismentului”, ca scop al “jocurilor cretane”.

104

In rezumat:In perioada civilazitiei mindice cretanii practicau urmatoarele exercitii fizice:

- “jocul cu taurii”;confirmate prin renumita pictura “taur cu acrobat”,datand din anii 1550-1500

i.Hr.,si gasita la palatul de la Cnossos.Apoi, pe o gravura de pe un inel cu pecete ,din Creta,gasit la

Smirna in Asia mica.

- “Dansul cretan”,continand multe elemente acrobatice este reprezentat pe gravurile de pe inelele cu

sigiliu din mijlocul mileniului al II-lea i.Hr. si pe vasele de ceramica din perioadele mai tarzii.

- “luptele”,sunt atestate de arta plastica cretana a primei jumatati a mileniului al II-lea i.Hr. si pe un

ornment in relief din localitatea “Asia Triada”

- “pugilatul”,pentru care avem, o data aceleasi surse de informatii ca si pentru lupte;in plus,el mai

atestat si de “Baietii pugilisti”, o pictura murala de pe insula Thera, din secolul al XVI-lea(I.Hr) in

care atletii nu au pe ei decat o panglica petrecuta in jurul taliei(la Asia Triada pugilatii au coif,

manusi cu degete si o aparatoare pentru partea inferioara a bazinului).Cele patru exercitii enumerate pana aici faceau parte din “Jocurile cretane” unele din ele practicandu-se urmatoarele-inotul,vaslitul si vanatoarea-faceau parte din preocuparile omului inconjurat de ape.Verifica-ti cunostintele:Enumerati sursele principale de informatii in legatura cu practica exercitiilor fizice la cretani.Individualizati-le apoi ,functie de obiectul reprezentarii.Ce pareri puteti emite in legatura cu particularitatile jocurilor cretane?Care era echipamentul de concurs sau de antrenament al pugilistilor?

GRECIA TIMPURIE(2500-2000/1850 I.Hr)

Intre anii 2500-200 i.Hr , in bazinul Marii Egee si Sudul Peninsuluei Balcanice,apare o cultura taraneasca

de tip mediteranean care cuprinde Tracia, Focida,Brotia,Altica,Argolida si Corint.Adaptarea acestei

culturi este data de denumirile unor localitati ,terminate cu “ntos” si “ssos” care nu sunt de origine indo-

europeana.

Grecia “miceniana’ (sec.XVI-XII,i.H), constituie prima epoca importanta a civilazitiei elene.Aproximativ

in jurul anului 2000(i.Hr) sau poate ceva mai tarziu(1850), timp de cateva sute de ani,dinspre nord

navalesc primii migratori indo-europeni,”protogrecii”,provenind din stepa Rusiei sudice:mai intai

“ionienii”,apoi si “aiolii”(“eolieni” sau “ahei”) catre anul 1600(i.Hr).Erau populatii razboinice,organizate

in societati de tip militsr.Ei au adus calul si roata olarului si vor fuziona sau vor asimila fortat populatia

bastinasa ,preelenica,gasita aici,Pelasgii(dupa mituri si legende, regii lor i-au construit cetatea de

resedinta in Argos,unde s-a nascut si Perseu, fiul lui Zeus), punand bazele trecerii catre “civilizatia

miceniana”(sec.XVI-XII i.Hr.), respectiv “aheo-miceniana” cu care coincide mai ale in cea de-a II-a sa

faza de dezvoltare(cca 1400-1200 i.Hr).

105

Dupa numele orasului mycene , cea mai puternica cetate greceasca a timpului.Dupa antologie a fost construi de Perseu, dupa ce l-a ucis pe bunicul sau Acrisios.De numele acestei ctati mai este legat si Atrid Agamemnon,comandantul suprem al ostilor grecesti(ionoeni.aioli si migrantii cretani de pe continent) in timpul razboiului Troiei.Scopul real al acestui razboi a fost acela al nimicirii “foigienilor” instalati in “Illion” sau” Ilios”(de la numele intemeietorului cetatii Ilos),resedinta sau capitala lui Priam, din tinutul Troia (Troada),situata pe coasta nord-vestica a Asiei mici,la intrarea din Marea Egee in Helespont(astazi stramtoarea Dardanele) si care impiedica accesul aheilor catre Marea Neagra.De mentionat ca pe literalul asiatic existau deja ahei instalati in nord pasnic, inaintea declansarii conflictului heleno-asiatic.Razboiul a durat 10 ani(1193=1183 i.Hr.) si a luat sfarsit cu infrangerea “foigienilor” in urma binei-cunoscute stratageme a lui Ulise-cea a folosirii calului de lemn-prin care aheii au reusit sa intre in cetatea Troia si sa o cucereasca.A fost ultimul lor act de expansiune inainte de “invazia doriana”. “Razboiul Troiei”va fi invocat atunci cand vom vorbi despre “Poemele Homerice” principala cursa de informatii despre exercitiile fizice din perioada “civilizatiei miceniene”.De mentiont si alte cetati elene infloritoare din perioada supusa analizei:Tirintul(cetate lui Hercule ,una din cele mai puternice fortarete din lume, zidurile acesteia masurand pe alocur,17 m grosime,fiind conceputa dupa legenda, se uriasii cu un singur ochi-ciclopii-adusi de regele Proitos din Asia Mica;apoi,Argosul din Orkhomenos. Sa revenim insa la evenimentele anterioare “razboiului troian”

In sec. al XV-lea (i.Hr) puterea mycenei se extinde treptat in Asia Mica , Melos,Rodos, Cipru si in insulele Creta(jafuri soldate cu distrugerea “palatelor noi” si urmate de colonizarea acestuia) Vom insista putin asupra contactului aheilor cu populatia cretana, datorita influentelor exercitate de unii asupra celorlati, mai ales dinspre Creta catre Elada cu putin pana in anul 1425(i.Hr), anul consolidarii definitive a dominatiei grecesti asupra Cretei.Creta, prima insula din Marea Egee populata inca din “neolitic” a reprezentat in antichitate leaganul culturii grecesti si al Europei, centrul unei vestite culturi a bronzului:civilizatia “minoica”(de la numele regelui legendar cretan Minos) sau “egeceana’, dupa teritoriul unde a inflorit(insulele din Marea Egee), existinsa asupra unei parti importante din bazinul egeean.A fost o civilizatie aparte, diferita de cea de pe continent, cel putin pana in momentul producerii contactului intre cele doua culturi.

Triburile purtatoare ale civilizatiei conventional numite “minoice’, respectiv “cretane’, inrudite indeaproape cu triburile care au populat Cicladele, au ajuns in insulele egeene inainte de anul 4000 i.Hr..Eteocretanii(lociutorii gasiti de greci in Creta-pelasgii;cidonienii si varienii)au initiat intre anii3000-2000(i.Hr.) relatii comerciale intense pe de o parte cu Siria ,Palestina, Mesopotamia si Valea Nilului , iar pe de alta parte , cu peninsula elenica, prin intermediul Asiei mici.

Creta minoica, avea peste 90 de cetati iar sapaturile arheologice au dat la iveala peste 120 de palate - unele de dimensiunile unui oras - dintr-o perioada cand in Europa nu erau nici macar case din caramida.Palatele, asigurate cu ziduri suplimentare impotriva cutremurelor(nu insa cu ziduri gen fortificatii, semn ca nu erau in conflict cu nimeni pana la venirea aheilor), aveau Sali de baie ornamentate cu picturi.

Nici pana astazi nu a putut fi descifrata prima scriere a cretanilor(linear,A) care dateaza din prima jumatate a mileniului al II-lea i.Hr.,fiind printre cele dintai in Europa.Sa mai amintim in context , ca prima lucrare din istoria artei-“Intoarcerea cosasilor”-a fost gasita in Creta si ca tot in premiera pe vaza de steatit pe care aste fixata pictura ne parvine si cel ami vechi suras al omului din istorie, aproximativ,Sec XVIII-XVI,i.Hr.Civilizatia cretana cunoaste in evolutia ei mai multe etape pe care le vom enumera intr-o succesiune ierarhica cu accent pe cele care au o anumita semnificatie pentru domeniul nostru.Potrivit actiunilor intreprinse de Sir Arthur Evans, aceste etape ar fi:

Intre anii 2600-2000 i.Hr. se construiesc primele orase-port in estul Cretei.Descoperirile

arheologice ne sduc marturii despre perioada respectiva:pumnale din cupru si din bronz, sigilii si

podoabe din aur;

In perioada 2000-1570 i.Hr, apar pimele”palate noi” nefortificate-Cnossos, Faistos si Mallia-,

centre ale vietii economice.Locuitorii desfasoara comert cu zona continentala a Eladei si cu

porturile siriene si egiptene.Sa retinem acest aspect pentru ca il vom invoca cand vom vorbi de

acea ipoteza tulburatoare a intietatii jocurilor egiptene asupra celor grecesti.

Perioada de maxima inflorire a Cretei este considerata cea cuprinsa intre anii1570-1425 i.Hr.,

detine suprematia maritime si devine imperiu, o data cu instituirea si perfectionarea unei

administratii culturale si a unei economii, urmand modelul egiptean cu care de altfel fce un troc

dinamic.Contactele dintre ahei si cretani incepute dupa anul 1700(i.Hr), vor produce o ??????? a

106

indo-europenilor protoheleni(ionieni si aiolii), dar se vor finaliza cu consolidarea definitiva a

dominatiei acestora catre anul 1425 i.Hr.Istoricii sunt unanimi in a aprecia ca pana in anul

respectiv ,civilizatia minoica a dat mai mult decat a primit de la cea miceniana si ca inflorirea

celor doua cetati ale aheilor , Mycene si Tirint , sunt produsul influentei cretane. Incepand cu

jumatatea mileniului al II-lea , lucrurile se inverseaza:Mycene trece in frunte.Se pare ca explozia

de la Thera , o insula situata la 100km de Creta ( a explodat pur si simplu fiind inghitita in cea mai

mare parte de ape) a acelerat declinul,inclinand definitiv balanta de partea grecilor de pe continent.Totusi influentele reciproce care indreptatesc de numires de “cretanomiceniana” data perioadei respective au fost benefice perioadei ulterioare culturii poporului grec.Sa punctam doar doua din rezultatele fuziunii celor doua culturi:

- Scrierea cretanomiceniana pe tablite de argila este, daca nu cea mai veche,printre primele

scrieri atestate pe teritoriul Europei(sec. XV-XIII,i.Hr)

- Zamislirea zeilor olimpieni.In jurul anului 1600,i.Hr., vechile conceptii religioase meditareniene

si cele indo-europene ale aheilor , se contopesc in lumea aristocrtatica a Cretei si Micenei profund

influentata de civilizatia minoica, ceea ce va da nastere unei conceptii unitare spirituale a

grecilor.Acum se nasc zeii ai caro nume ii vom invoca in continuare: Zeus:-zeul cerului(la indo-europeni era zeul cerului , al luminilor si al fulgerelor, stapanul

oamenilor si al celorlalti zei. Hera:-sotia lui Zeus,zeita caminului si a casniciei Poseidon:-zeul marilor Apollo(Delphi):-zeul luminii, puritatii si clarviziunii Atena:-protectoarea meseriilor, artelor si stiintelor; Ares:-zeul razboiului Afrodita:-zeita iubirii Hermes:-zeul hotilor si al negustorilor Asclepio:-zeul medicimei Dionysos:-zeul vinului

Avand scrisul si limba comune si neavand aceeasi zei , se constientizeaza in spatiul celor doua civilizatii unitatea de neam a elenilor, ceea ce va contribui la geneza poporului grec.Sa revenim insa la civilizatia myceniana”

- Dupa finalizarea extinderii aheilor, in Creta, se construiesc orase monumentale. Dupa modelul

celor cretane:Mycene,Tirint, Atena etc.In sec. al XIII-lea(i.Hr.) toate aceste orase vor fi

inconjurate de ziduri uriase capatand astfel proportii ciclopice, pentru a se apara cu succses

impotriva nouylui val de “migrari egeene”, incepute in anul1250 (i.Hr.) . In aceasta perioada flota

miceniana, avand in dotare corabii mari cu cate 300 de vaslasi, devine stapana pe Marea

Mediterana.Aheii faceau un comert activ cu orasele celelalte din jurul lor unde exportau, in

principal sabii din bronz si varfuri de sageti din acelasi material.Este si momentul cand ei intra in

conlfict cu frigienii care le blocau iesirea catre Marea Neagra.Asa a izbucnit “Razboiul Troiei”. Orasele miciniene erau monarhii conduse de “aristai”(domn de origine nobila) , adica seful unei comunitati relativ autonome. Viata nobililor in epoca miceniana consta in participarea la razboi, vanatoare si derularea activitatilor de la curte.Tot in aceeasi perioada se consemneaza existenta luptatorilor in care de razboi si primele informatii despre argonauti.Este foarte important sa consemnam, in context si miturile epocii miceniene care vor fi prelucrate de Homer in “poeme”:”Atrizii”, “Perseu” , “Oedip”, “Cei sapte impotriva Tebei” si “Elena si menelau”. Sa concluzionam ca ionienii si aiolii au fost , dupa fuziunea cu populatia preelenica ,”psalgii”, initiatorii procesului civilizator pe pamantul vechii Elade si ca sfarsitul vechii civilizarii miciniene este

107

marcat de terminarea razboiului Troiei care coincide in timp cu “migratia egeeana”, respectiv cu cea doriana.

O periodizare succinta a istoriei Grecii antice In sudul Europei au aparut in antichitate stralucite civilizatii, greaca si roamana, care au stat la baza civilizatiei occidentului.Periodizarea istoriei Greciei, tara care a dat impulsul initial si cel mai substantial acestei civilizatii,dar mai ales puncarea principalelor evenimente sociale ,politice si militare , subsecvente fiecarei epoci in parte, reprezinta un capitol fara de care nu vom putea intelege cu exactitate de ce pe pamantul vechii Elade a fost posibil ca exercitiile fizice sa atinga apogeul maximei lor dezvoltari in antichitate.Inainte insa de a puncta principalele perioade prin care a trecut Grecia, pana in Evul Mediu,sa prezentam cateva informatii de interes general privind geneza acesteia. Ceea ce vom numi la un moment dat Grecia nu se refera la un stat unitar , inchegat, cu un teritoriu anumit , caci relieful muntos din sudul Peninsulei Balcanice , greu de strabatut a impiedicat legatura pe uscat dintre comunitatile care locuiau in partile respective si, in consecinta, unirea lor teritoriala si politica.Ei vor gasi totusi in antichitate o forma specifica de organizare politica, adaptata acestei situatii , sub forma Polisului , asa numitele orase-state, prin unirea mai multor asezari, cu pamantul inconjurator intr-o comunitate mai mare. Deci Grecia antica a fost mai mult o civilizatie in cadrul unui conglomerat de cetati-stat cu interese diferite . Ei au avut insa o limba , o traditie si cultura unitara.La toate acestea au contrbuit in mare masura si Olimpia, unde o data la patru ani elanii de pretutindeni se intalneau pentru a-I aduce ofrande lui Zeus si a-l cinsti cu jocurile atletice. De mentionat ca denumirea de ahei, data la inceput aiolilor, s-a extins pana la urma asupra tuturor triburilor care au imigrat in mileniul al II-lea si imediat dupa aceea, in sudul Peninsulei Balcanice si care au faurit “cultura miceniana’ In poemul “Iliada” aheii mai sunt denumiti “danai” si “argieni”, precum si “panachaioi” nume dat tuturor neamurilor grecesti participante la “razboiul troian”.Dupa invazia doriana(1200-1000,i.Hr.), termenul s-a limitat numai la locuitorii Ahaiei, o localitate in nord-vestul Peloponesului unde s-au retras aheii din calea navalitorilor.In rest teritoriul pe care se manifestau cultura si civilizatia greaca, se numea Elada, iar locuitorii acesteia isi spuneau , eleni, aproximativ in jurul anilor 700i.Hr.Denumirea de greci a fost data mai tarziu de catre romani si provine de la numele primului trib elen-GRAECI-cu care acestia au intrat in contact.Prin extensie,ulterior, toti elenii au capatat aceasta titulatura. Cadrul geografic in care va evolua civilizatia si cultura greaca va cuprinde la inceput Sudul Peninsulei Balcanice(Grecia continentala si Peninsula Pelopones) si insulele din Marea Egee.Ulterior dupa inceperea acestei actiuni de colonizare a grecilor , perimetrul acesta se va extinde pe trei continente:Europa , Asia si Africa.Incheiem aceasta succinta informare generala asupra Greciei Antice, cu periodizarea aproximativa a istoriei acesteia , functie de care ne vom ordona intregul material:

1. Grecia timpurie:2500-2000/1850i.Hr.

2. Grecia miceniana:sec.XVI-jumatatea sec.XII i.Hr.

3. Grecia arhaica:sec.XII-sec. VIII i.Hr

4. Grecia clasica:sec.VI-sec.IV(500-338) i.Hr

5. Grecia elenistica: sec.IV-sec.II(338-146) i.Hr

6. Epoca romana:sec.II i.Hr.-sec.II(A.D.)(146 i.Hr.-395 A.D.)

7. Epoca bizantina(greco-romana):396-1425In Grecia unde conflictele geografice au impus aparitia unei structuri sociale organizata in spatii restranse, izolate intre ele, a cunoscut, tipul de cetate-stat cu o conducere aristocratica sau democratica.

108

DINAMICA DISCIPLINELOR ŞI PROBELOR ATLETICE LA JOCURILE ANTICE DE LA OLIMPIA

Nr.crt

Denumirea disciplinei sau a probei, a câştigătorului în premieră şi oraşul atletului

Ediţia/anul

Sursele din informaţii privind disciplina sau

proba de concurs1. Alergare pe o lungime de

un stadiu (“STADIODROMOS”): 192,72 m KOROIBOS - ELIDA

1/776 (î.Hr.)

2. Alergare două lungimi de stadiu (“DIAULOSDROMOS”)HYPERIOS - PISA

14/724 (î.Hr.)

3. Alergare de fond (1356-4615 m)(DOLICHOSDROMOS)AKANTHOS - SPARTA

15/720 (î.Hr.)

4. PENTATLON: Alergarea pe o lungime

de stadiu Aruncarea discului

(DISKOS-DISKOBOL) Aruncarea suliţei

(APOTOMEUS sau DOROS)

18/708 (î.Hr.)

109

Săritura în lungime cu elan şi haltere în mâini (HALMA)

Lupte, stilul “drept” sau “îndreptat”

(ORTOPALE ori STADAIPALE)

LAMPIS - SPARTA5. Lupte, stilurile:

La “parter” sau cu rostogolire (KOTOPALE sau KILISIS)

Lupta “mâinilor şi a degetelor” (AROCHEIREISMOS)

EURYBATHOSPARTA

18/708 (î.Hr.)

6. Pugilat (PYGMAHIA)ONOMASTOS - SMIRNA

23/688 (î.Hr.)

7. Cursa de care trasă de patru cai (CVADRIGA-THRIPPON)PAGONDAS - TEBA

25/680 (î.Hr.)

8. Pancraţiu (LUPTE+PUGILAT-PANGREAS)LIGDAMIS - SIRACUZA

33/648 (î.Hr.)

9. Cursa de călărie pe catâri şi trăpaşi (HIPPOSKELETION)

KAUXIDAS - KRANNON

33/648 (î.Hr.)

10. Alergare un stadiu, “băieţi” (adolescenţi)POLYNEIKES - ELIDA

37/632 (î.Hr.)

11. Lupte, “băieţi” (adolescenţi)HIPPOSTENES - SPARTA

37/632 (î.Hr.)

12. Pentatlon, “băieţi” (adolescenţi) (Desfiinţat dupa sfârşitul ediţiei respective)EUTELIDAS - SPARTA

38/628 (î.Hr.)

13. Pugilat, baieti” 41/616

110

(adolescenti)FILOTAS – SYBARIA

(î.Hr.)

14. “Alergare în armură grea” pe un stadiu (“HOPLITODROMOS”)DAMARETOS - HERAIA

65/520 (î.Hr.)

15. Cursa de care trasă de patru catâri (APENA)THERSIOS - THESSALIA

70/500 (î.Hr.)

16. Calărie pe cai adulţi - trap (CALPE)PATAIKOS - DYMOS

71/496 (î.Hr.)

17. “Alergare în armura grea pe două lungimi de stadiu (DIAULOSAO - PLITODROMOS)

72/492 (î.Hr.)

18. Cursa de care trasă de doi cai (BIGA - SYNORIS) EUAGORAS - ELIDA)

903/408 (î.Hr.)

19. TrompetiştiTIMAIOS - ELIDA

96/96 (î.Hr.)

20. Cursa de care trasă de patru mânjiEURYBIADES - SPARTA

99/384 (î.Hr.)

21. Cursa de care trasă de patru mânjiTROILOS - ELIDA

102/372 (î.Hr.)

22. Heralzi (crainici)ARCHIAS - SICILIA

106/356 (î.Hr.)

23. Călărie cu mânjiTHRASONIDES - ELIDA

141/216 V

24. Pancraţiu, “băieţi” (adolescenţi)PHAIDIMOS - ALEXANDRIA

145/200 (î.Hr.)

111