Date post: | 04-Aug-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | diaconu-justin |
View: | 279 times |
Download: | 10 times |
Antonio Gaudi
(Fiul preferat al Barcelonei și Sagrada Familia)
Stilul Art Nouveau, apãrut la sfârsitul anilor 1890, a durat mai putin de un
deceniu, dar în acest rãstimp trãsãturile sale de bazã au pãtruns în toate aspectele artei si
design-ului. El se caracteriza printr-o varietate uimitoare de tablouri, sculpturi, ilustratii,
ceramicã, sticlãrie si mobilier, în stiluri foarte diferite, care aveau douã elemente comune:
respingerea realismului traditionalist în favoarea imaginilor exotice si simbolice, si o
fascinatie datã de potentialul decorativ al liniilor curbe, iesite în relief. Aceste douã
elemente au devenit definitorii pentru stilul Art Nouveau. Desi acest stil a avut o viatã
scurtã ca artã dinamicã, a încurajat pe unii artisti remarcabili ai epocii sã-si foloseascã
talentul pentru a proiecta obiecte practice. Cel putin în acest sens meritã sã respectãm
mostenirea lãsatã de silul Art Nouveau.
„Omul cumpatat se adapteaza la societate; omul necumpatat persista in incercarea
de a adapta societatea la el. De aceea, intregul proces este influentat de omul
necumpatat.”1
Expresia organicã a arhitecturii sale a fost
dusã pânã la extrem de spaniolul Antonio Gaudi
(1852-1926), un arhitect catalan faimos atât
pentru modelele sale gotice, proiecte puternic
individualizate, tratate intr-un stil unic, original si
fantezist. Lucrãrile sale uimitoare decoreazã
strãzile Barcelonei, fapt pentru care a fost numit
fiul preferat al Barcelonei, lucru despre care vom
vorbi in curand.
1 George Bernard Shaw – “Om si Supraom”
1
Dar cum a ajuns pana aici? Povestea lui Gaudi nu este una dintre cele mai fericite,
deoarece el nu se bucura de o sănătate prea solidă. Încă din copilărie, a fost diagnosticat
cu reumatism iar problemele de sănătate îl împiedicau să se joace cu alţi copii. Din
fericire, îi prilejuiau insa numeroase plimbări, obicei pe care l-a păstrat până la sfârşitul
vieţii. Surprinzator, această imobilitate a fost cea care i-a oferit ocazia de a-si dezvolta
simţul observaţiei şi de a descoperi, cu o mare fascinaţie, marele spectacol al naturii
(principala sursă de inspiraţie pentru decoraţiunile tuturor operelor sale, precum şi pentru
soluţiile numeroaselor probleme apărute în proiecte). Din punct de vedere academic,
Antoni Gaudí nu era un elev eminent, însă din contră, era un excelent desenator şi multe
din lucrările sale universitare demonstrau deja o creativitate ieşită din comun. Găsea cele
mai potrivite soluţii la problemele de arhitecutră găsite în cărţi şi dovedea aceeaşi
iscusinţă la începutul carierei sale, lucrând ca ucenic la diverşi arhitecţi.
El a fost susţinut de către un industriaş bogat pe nume Eusebi Güell, pentru care a
creat Palatul Güell in 1889, ce va fi înscris în patrimoniul mondial al UNESCO împreună
cu alte opere ale sale, precum Casa Milà (1907) sau Parcul Güell (amenajat între 1900 şi
1914). Lucrãrile lui mai timpurii (cum ar fi Casa Vicens, 1878-1880) sunt structuri
geometrice, bogat decorate. În lucrãrile ulterioare ale lui Gaudi, structura si motivele
decorative sunt integrate în forme vegetale alambicate si umflate, care par a fi rãsãrit pe
pãmânt peste noapte, ca niste ciuperci uriase. Sa dam cateva esemple...
În 1883 a început construcţia celei mai izbitoare lucrãri a sa, un simbol al
Barcelonei, catedrala dedicată Sfintei Familii – La Sagrada Família, finanţată din fonduri
publice. Insãsi conceptia clãdirii este organicã, astfel încat intreaga structurã pare vie!
Acest monument mai este şi astăzi în lucru, datorită donaţiilor din fonduri publice.
Aceasta deoarece el a continuat să lucreze la acest proiect numai până la moartea sa, în
data de 10 iunie 1926, survenită în urma unui accident, la scurt timp după ce a fost lovit
de tramvai. Pe atunci fusese terminatã doar una dintre cele patru fatade proiectate. Desi
lucrãrile continuã si astãzi, constructia se înaltã foarte încet din cauza complexitãtii
arhitecturale datã de caracterul ei “organic”. Modelele repetitive ale arhitecturii obisnuite
nu pot fi folosite, deoarece ar strica fluiditatea întregului concept. Practic, întreaga
constructie trebuie sculptatã manual. Într-adevãr, Gaudi a fost unul dintre putinii arhitecti
2
cu viziunea si dãruirea necesarã executãrii unor clãdiri de mari dimensiuni în adevãratul
stil Art Nouveau; alti arhitecti au avut tendinta sã-si piardã inventivitatea atunci când
trebuia sã execute lucrãri mai mari decât simpla fatadã a unei clãdiri. Dar despre aceasta
catedrala vom mai vorbi, intrucat sunt multe de spus...
Barcelona, orasul lui Gaudi
Antonio Gaudi s-a afirmat in timp in arhitectura modernista europeana, devenind
o personalitate unica si exceptionala, iar operele sale sunt un magnet pentru iubitorii de
arta din intreaga lume. Barcelona uimeste inca din primele momente ale vizitei prin
arhitectura sa plina de decoratiuni, prin atentia asupra fiecarui detaliu. Acest lucru i se
datoreaza, fireste, in mare parte operei lui Gaudi, fiul preferat al Barcelonei, arhitect care
a creat prin operele lui un aer aparte pentru acest oras, misterios si amuzant totodata. O
vizita in orasul spaniol se incepe asadar prin descoperirea treptata a geniului arhitectural
de care a dat dovada Gaudi in proiectarea nu doar a catedralei, caselor sau parcurilor, ci si
a diferitelor detalii (cum ar fi placutele ce paveaza anumite bulevarde).
Dintre casele ce poarta semnatura lui Gaudi, cele mai cunoscute si totdata mai
impresionante sunt “La Pedrera” si “Casa Batllo”. Ambele se ofera in intregime ochilor
vizitatorilor, fiind posibil un tur complet pana pe acoperisurile cu forme caudate, ce ofera
o panorama splendida asupra Barcelonei.
La Pedrera deschide pu blicului un intreg apartament, ce demonstreaza cum
Gaudi a combinat armonios utilul cu placutul. A fost construită între anii 1905 şi 1910 ca
bloc cu apartamente şi birouri. Iniţial denumit
Casa Milà, este cunoscută cu denumirea La
Pedrera (carieră) datorită faţadei sale din
piatră de culoare cenuşie, care prezintă
ondulări. Ondulându-se la colţul străzii,
aceasta creează un efect de val care e subliniat
de balcoanele sofisticat ornamentate cu fier
forjat. Turiştii pot vizita toată clădirea până pe
acoperiş, unde hornurile multicolore gigantice
3
se proiectează ca nişte cavaleri medievali. Vara, pe timpul nopţilor de weekend
acoperişul este luminat în întregime şi oferă o imagine spectaculoasă Barcelonei. Cu un
etaj mai jos sub acoperiş, se află un muzeu modest dedicat lucrărilor lui Gaudi.
Parcul Güell este cea mai mare creatie a lui Gaudi in Barcelona. Avand o
suprafata de peste 3 hectare, gradina combină numeroase elemente arhitecturale si de
arta, oferind vizitatorilor numeroase surprize. Patronul lui Gaudi (Eusebi Güell) a
planificat o suburbie iar proprietatea sa era situată la o înălţime mai mare faţă de
Barcelona, la o oarecare distanţă de oraş. S-au alocat peste 60 de proiecte pentru case,
deşi s-au construit doar două pe întreaga proprietate. Proiectul a fost unul revoluţionar
pentru acele timpuri, dar a reprezentat un eşec ca proiect imobiliar. Consiliul Municipal
al Barcelonei a cumpărat proiectul în 1992, iar în anul următor a fost transformat în parc
municipal. Acesta este
constituit dintr-o reţea de alei
răsucite pe conturul denivelat
al terenului, iar intrarea este la
altitudinea cea mai joasă; de
aici, o scară dublă duce spre o
sală de dimensiuni uriaşe, al
carei tavan serveşte drept
platforma unei pieţe publice
imense. Zonele periferice sunt
4
decorate cu viaducte şi colonade imaginare, care prin felul în care sunt proiectate evocă
forme naturale.
Gúell Palace A fost construit în 1888 de Antonio Gaudi. În culoarul Palatului
lumina ce pătrunde prin geamuri este atenuată de trei arcuri parabolice imense formate
din piloni de piartă de culoare gri, fin şlefuite. Arcadele turnurilor dau împresia unor
ferestre în stil gotic, dar ferestrele lui Gaudi în palatul Gúell sunt dreptunghiulare - cu alte
cuvinte, acestea sunt nesimetrice liniilor arcadelor. Aceste arcade dezvăluie, de
asemenea, primele semne ale interesului lui Gaudi pentru Art Nouveau. Elementele
porţilor de la intrare, caracteristice direcţiei Art Nouveau, sunt deasemenea prezente în
interiorul clădirii. Printre alte motive, pilonii sunt decoraţi în exces, şi aceştia sunt într-un
număr însemnat: de la cei groşi, de susţinere, piloni gri şlefuiţi în formă de ciupercă, din
piatră de „ochi de şarpe” extrasă dintr-o carieră din munţii Pirinei. Un hol de înălţimea a
trei paliere formează centru
clădirii. Acesta stă drept o curte
interioară obişnuită acelor
vremuri, dar în acelaşi timp
crează impresia unei biserici
imense în stil baroc. Această
încăpere este acoperită de o
cupolă în care Gaudi a încrestat
numeroase orificii rotunde.
Picioarele împletite ale mesei se
regăsesc în interiorul clădirii
însăşi, pe acoperiş.
Desi neterminata, mai sus mentionata La Sagrada Familia este cu adevarat unul
dintre cele mai cunoscute simboluri ale Barcelonei si cea mai celebra lucrare a lui Gaudi,
dovada geniului sau. Cea mai renumita creatie gaudiana ofera spre savurarea privitorilor
o finite neobisnuita a detaliilor din care este compusa. Cladirea surprinde si uimeste, fiind
5
diferita pe fiecare latura a sa. Gaudi
avea 31 de ani cand a acceptat sa
realizeze Sagrada Familia si si-a
petrecut tot restul vietii legat de acest
proiect, lasandu-si imaginatia si
creativitatea sa patrunda pe teritorii
neobisnuite la cladiri de natura
religioasa. Ca un fapt inedit, artistul
avea resedinta la locul constructiei,
devenind practic obsedat de aceasta.
Biserica monumentală „El
Temple Expiatori” de la Sagrada
Família (Templul Ispăşitor al Sfintei
Familii) este cea mai celebră lucrare
a lui Gaudi, poate exemplul cel mai
deosebit a geniului său vizionar.
Arhitectul a iniţiat lucrarea în 1883
pe locul unui proiect neo-gotic anterior. Lucrările la biserică au continuat până în 1936,
când au fost întrerupte de bombardamentul din Războiului Civil al Spaniei, cand studiile
lui Gaudi cu notite si schite au ars. Proiectul a fost reluat în 1952, folosind ca bază schiţe
şi modele, deşi continuarea lucrării a dat naştere multor dezbateri. Între 1954 si 1976 au
fost finalizate faţada şi cele patru turnuri ale Pasiunii (partea de Vest). Astăzi, porţiunea
terminată a construcţiei, precum şi micul Muzeu „del Temple Expiatori” de la Sagrada
Família (care conţine modelele şi schiţele cu
procesul de construcţie) sunt deschise spre
vizitare. Se poate urca în turnuri, de unde se
pot vedea peisajele incredibile ale oraşului...
Complexul neterminat Sagrada Familia
este atat de reprezentativa pentru Gaudi,
intocmai pentru ca, desi singur, acest edificiu
6
impunator a ajuns sa reprezinte „teologia poporului catalan”, facandu-i pe suporterii
pasionati sa-l proclame „Dante al arhitecturii”.
Ce concluzii tragem din toate astea? „Ca putini artisti au reusit sa modeleze
perceptia noastra asupra unui oras asa cum a facut-o Gaudi. Si putini arhitecti s-au
dovedit a fi atat de emblematici pentru culturile lor. Gaudi si Barcelona au fost si raman
ingemanati pentru eternitate. Reputatia lui Gaudi s-a raspandit incet, iar este acum cel
mai controversat si mai faimos arhitect al lumii. (...) Un admirator japonez isi exprima
mirarea ca, in timp ce in Japonia operele lui s-ar fi aflat in muzee, in Barcelona acestea
sunt integrate in structura orasului. (...)
Unele dintre lucrarile sale reprezinta o anumita vulgaritate gen Disney, dar toate
la un loc sunt senzuale si prezinta o simplitate profunda. Arta pentru oricine, ea este si
generoasa si umana in acelasi timp. Arhitectura lui este din nou la moda. Gaudi este o
figura contemporana: spirituala si uimitor de originala. A fost un ecologist: recicla tiglele
sparte, portelanurile sparte, jucariile copiilor, acele vechi de la tesatorii, benzile metalice
de la ambalajele de bumbac, arcurile paturilor si șamota arsa de la cuptoarele industriale,
folosindu-le pe toate pentru a-si crea cladirile.
Desi unii gasesc lucrarile lui Gaudi greu de inteles si evita sa recunoasca
generozitatea stilului sau, el reprezinta apoteoza artistului ca inventator, precum un
Leonardo al sec al XX-lea. Extrem de fertila, imaginatia sa a croit drumuri noi prin
sabloanele mucegaite ale cartilor. Darul sau a fost o capacitate uimitoare de a imagina o
cladire si apoi de-a o transforma in realitate.
Gaudi continua sa construiasca de dincolo de mormant. Dumnezeu a fost unicul
sau patron si, asa cum spunea Gaudi, nu se grabea deloc. Inca o suta de ani nu insemnau
nimic pentru Sagrada Familia. Dar totusi, s-a prevazut terminarea acestui complex pana
in 2030, daca fluxul constant de donatii nu va scadea. Cat despre Sagrada, a starnit
numeroase controverse, dintre care vom enumera cateva opinii celebre...
In „Omagiu adus Cataloniei”, George Orwell (scriitor englez, comentator la radio
BBC, editorialist şi reporter.) afirma cu violenta: „Am fost sa privesc catedrala, o
catedrala moderna si una dintre cele mai hidoase cladiri din lume. Erau patru spire
crenelate exact de forma unor sticle de Riesling. Spre deosebire de majoritatea bisericilor
7
din Barcelona, nu a fost avariata in timpul Revolutiei – a fost crutata pentru ’valoarea ei
artistica’, asa spun oamenii. Cred ca anarhistii au dat dovada de prost gust atunci cand nu
au aruncat-o in aer atunci cand au avut ocazia.”
Pe de alta parte, criticii germani si americani au fost mai indulgenti cu Gaudi.
Walter Gropius (pedagog german, unul din marii arhitecţi ai secolului 20) i-a admirat
opera, spunand: „Cativa pereti din complexul Sagrada Familia reprezinta o minune a
perfectiunii tehnice.” Louis Sullivan (arhitect american, denumit "părintele arhitecturii
moderniste", considerat de mulţi specialişti şi arhitecţi ca fiind creatorul zgârie-norilor
moderni) a fost chiar mai entuziasmat: „Este cea mai mareata piesa de arhitectura
vizionara din ultimii douazeci si cinci de ani. Reprezinta spiritul simbolizat in piatra.”
Insa artistul-arhitect Hermann Finsterlein a avut reactia extrema: „Sagrada
Familia reprezinta pentru mine una dintre constructiile ciudate ale lumii. La fel ca si Taj
Mahal, Sagrada Familia nu este casa Domnului, ci o casa a zeitei, a zeitei lui, a dragostei
lui ceresti si de aceea nefericite. Pentru ca astfel de catedrale sunt construite doar de o
inima aflata intr-o disperare crunta sau de un om aflat intr-un extaz dionisiac si numai un
supraom este capabil de o asemenea disperare creatoare.”
In vara anului 1998, arhiepiscopul de Barcelona, Ricard Maria Carles, a initiat
procesul prin care Gaudi era declarat patronul sfant al profesiei sale. Gaudi a fost un
artist-arhitect care a produs (conform celor spuse de arhiepiscop) un corp mistic de
lucrari egalat numai de coplesitoarea Cantico Espiritual a Sfantului Ioan al Crucii. Asa
cum a scris Ruskin (scriitor, critic de artă şi filozof englez) despre Fra Angelico (pictor
renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din
quattrocento), Gaudi a fost mai mult decat un artist, a fost de fapt „un sfant inspirat”. 2
2 Prefata la “Gaudi, biografie”, Gijs van Hensbergen, Ed. Universal Dalsi, 2003.
8
Bibliografie:
- “Gaudi, biografie”, Gijs van Hensbergen, traducere Anca Irina Ionescu, Ed.
Universal Dalsi, 2003.
- http://www.referateok.ro/referate/7_1206382651.doc
- http://www.egirl.ro/Barcelona-orasul-lui-Gaudi,a737.html
- http://www.hostelsclub.com/article-ro-98.html
- Wikipedia, bibliografia articolului: broşura "Gaudí", Editorial Escudo de Oro
(traducere din limba franceză).
Grafica publicitara, an 2.
9