Ion Tudusciuc Gimnastica Acrobatica

Dr. ION TUDUSCIUC

GIMNASTICĂ ACROBATICĂ

Universitatea Spiru Haret

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României TUDUSCIUC, ION Gimnastică acrobatică/ Ion Tudusciuc – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006 240 p.; 20,5 cm Bibliogr. ISBN (10)973-725-559-3 (13)978-973-725-559-4

796.412.2(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006

Redactor: Octavian CHEŢAN Tehnoredactor: Laurenţiu Cozma TUDOSE Ilustraţii: Ion TUDUSCIUC Coperta: Stan BARON

Bun de tipar: 27.04.2006; Coli tipar: 15 Format: 16/61×86

Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr.313, Bucureşti, s. 6, O.P. 83

Tel./Fax: 316 97 90; www.spiruharet.ro e-mail: [email protected]


UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Dr. ION TUDUSCIUC

GIMNASTICĂ ACROBATICĂ

Editura Fundaţiei România de Mâine Bucureşti, 2006



5

CUPRINS

Introducere …………………………………………………………. 11

1. Învăţăminte desprinse din câteva repere istorice ……………. 172. Clasificarea exerciţiilor acrobatice …………………………… 22

2.1. Clasificare şi criteriu de clasificare ……………………….. 222.2. Clasificarea tradiţională …………………………………... 232.3. O nouă clasificare a exerciţiilor acrobatice ………………. 24

3. Tehnica de execuţie ……………………………………………. 284. Învăţarea motrică deplină ……………………………………... 305. Învăţarea elementului acrobatic. Fişa metodică ……………... 326. Învăţarea combinaţiilor acrobatice …………………………… 367. Învăţarea torentelor acrobatice ………………………………. 388. Învăţarea piramidelor …………………………………………. 419. Şcoala mişcărilor acrobatice şi stilul de exprimare ………….. 43

9.1. Şcoala mişcărilor acrobatice ……………………………… 439.2. Sisteme de exerciţii din şcoala mişcărilor acrobatice …….. 449.3. Stilul de exprimare ………………………………………... 54

10. Învăţarea elementelor de echilibru ………………………….. 5710.1. Cumpănă ………………………………………………… 5710.2. Cumpănă asimetrică ……………………………………... 5810.3. Cumpănă înapoi …………………………………………. 5910.4. Cumpănă cu prinderea unui picior, lateral sus ………….. 6010.5. Cumpănă laterală ………………………………………... 6110.6. Cumpănă cu prinderea gleznei înapoi …………………… 62

11. Învăţarea elementelor de mobilitate ………………………… 6411.1. Sfoara ……………………………………………………. 6411.2. Sfoara laterală …………………………………………… 6511.3. Podul …………………………………………………….. 66


6

12. Învăţarea elementelor de forţă şi echilibru …………………. 6712.1. Stând pe piept …………………………………………… 6712.2. Stând pe omoplaţi, cu braţele întinse pe sol …………….. 6812.3. Stând pe cap ……………………………………………... 6812.4. Stând pe cap, cu braţele întinse ………………………….. 6912.5. Stând pe antebraţe şi cap ………………………………… 7012.6. Stând pe antebraţe ……………………………………….. 7112.7. Stând pe mâini …………………………………………... 7212.8. Stând pe mâini, din sprijin ghemuit ……………………... 7312.9. Stând pe cap, precedat de săritură cu întoarcere de 180˚ …. 7412.10. Stând pe o mână ………………………………………... 7512.11. Stând pe mâini, cu braţele depărtate, din sfoară laterală ….. 7612.12. Cumpănă liberă, cu braţele întinse, din stând pe mâini …… 7712.13. Stând pe mâini din forţă, cu braţele întinse, din sfoară …… 7812.14. Stând pe mâini, de pe gambe …………………………... 7812.15. Stând pe mâini, din forţă, cu braţele întinse, din sprijin

culcat …………………………………………………... 7913. Învăţarea rulărilor …………………………………………… 81

13.1. Rulare înainte, în stând pe piept ………………………… 8113.2. Rulare înapoi, pe piept, din stând pe mâini ……………... 8213.3. Rulare înapoi în stând pe cap ……………………………. 82

14. Învăţarea rostogolirilor laterale ……………………………… 8414.1. Rostogolire laterală, corpul întins ……………………….. 8414.2. Rostogolire laterală ……………………………………… 85

15. Învăţarea rostogolirilor înainte ……………………………… 8615.1. Rostogolire înainte ………………………………………. 8615.2. Rostogolire înainte în culcat dorsal, cu braţele sus ……… 8715.3. Rostogolire înainte, cu întoarcere de 180˚, în culcat facial 8815.4. Rostogolire înainte, cu picioarele întinse şi apropiate …... 8915.5. Rostogolire înainte, din stând pe mâini …………………. 9015.6. Rostogolire înainte în sfoară laterală ……………………. 9115.7. Săritura peştelui …………………………………………. 9115.8. Săritura peştelui, pe verticală ……………………………. 9315.9. Săritura peştelui, precedată de întoarcere de 180˚ ………. 9415.10. Cilindru înainte ………………………………………… 9515.11. Rostogolire înainte în sprijin echer, depărtat …………... 9615.12. Rostogolire înainte, după o întoarcere de 180˚, în jurul unui

braţ ……………………………………………………... 9716. Învăţarea rostogolirilor înapoi ……………………………… 98

16.1. Rostogolire înapoi ……………………………………….. 9816.2. Rostogolire înapoi, în stând depărtat ……………………. 9916.3. Cilindru înapoi …………………………………………... 100


7

16.4. Rostogolire înapoi prin stând pe mâini ………………….. 10116.5. Rostogolire înapoi, cu picioarele întinse ………………... 102

17. Învăţarea răsturnărilor laterale ……………………………… 10417.1. Răsturnare laterală ………………………………………. 10417.2. Roată întoarsă …………………………………………… 10517.3. Răsturnare laterală în stând pe mâini ……………………. 10617.4. Răsturnare laterală în stând pe cap ……………………… 10717.5. Răsturnare laterală pe o mână, în cumpănă ……………... 10817.6. Răsturnare laterală sărită, cu bătaie pe ambele picioare ….. 10917.7. Răsturnare laterală pe antebraţe …………………………. 11017.8. Roata arabă ……………………………………………… 111

18. Învăţarea răsturnărilor înainte ……………………………… 11218.1. Săritură în stând pe mâini ……………………………….. 11218.2. Săritură cu întoarcere de 90˚, rulare pe piept ……………. 11318.3. Răsturnare lentă înainte …………………………………. 11418.4. Răsturnare înainte ……………………………………….. 11518.5. Răsturnare înainte sărită, cu aşezarea succesivă a mâinilor 11618.6. Răsturnare înainte, în aşezat …………………………….. 11718.7. Răsturnare înainte, de pe ambele picioare, pe unul …….. 11918.8. Răsturnare lentă înainte, din rulare înapoi ………………. 11918.9. Răsturnare înainte pe un picior, precedată de săritură cu

întoarcere de 180˚ ………………………………………. 12018.10. Răsturnare înainte în stând depărtat, cu trunchiul aplecat 121

19. Învăţarea răsturnărilor înapoi ……………………………… 12319.1. Corbet …………………………………………………… 12319.2. Corbet în sfoară …………………………………………. 12419.3. Răsturnare lentă înapoi ………………………………….. 12519.4. Răsturnare lentă înapoi, din aşezat ……………………… 12619.5. Răsturnare înapoi ………………………………………... 12719.6. Răsturnare înapoi de pe un picior, cu avântarea celuilalt …. 12819.7. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept ………………… 12919.8. Răsturnare înapoi, în sprijin echer, depărtat …………….. 13019.9. Răsturnare înapoi, întoarcere de 360˚, rulare pe piept …... 13119.10. Răsturnare înapoi în stând pe cap ……………………… 13219.11. Răsturnare înapoi, precedată de săritură cu întoarcere de

180˚ …………………………………………………….. 13219.12. Răsturnare înapoi, echer, în sprijin culcat ……………... 13319.13. Răsturnare înapoi, echer, rulare pe piept ………………. 134

20. Învăţarea îndreptărilor ………………………………………. 13620.1. Îndreptare de pe cap ……………………………………... 13620.2. Îndreptare de pe cap, în stând pe gambe ………………… 136


8

20.3. Îndreptare de pe ceafă …………………………………… 13720.4. Îndreptare de pe ceafă, în aşezat cu braţele sus …………. 13820.5. Îndreptare de pe ceafă, cu întoarcere de 360˚, în sprijin culcat

dorsal ……………………………………………………. 13920.6. Îndreptare de pe ceafă, pe un picior, precedată de întoarcere

de 180˚ …………………………………………………... 13921. Învăţarea salturilor înainte ………………………………….. 141

21.1. Salt înainte de pe un picior ……………………………… 14121.2. Salt înainte grupat ……………………………………….. 14221.3. Salt înainte de pe un picior, cu întoarcere de 180˚ ……… 14421.4. Salt înainte grupat, în culcat facial ……………………… 14421.5. Salt înainte în sfoară …………………………………….. 14521.6. Salt înainte planat ……………………………………….. 14621.7. Salt înainte întins, din rostogolire înainte ……………….. 14721.8. Salt dublu înainte grupat, din răsturnare înainte ………… 14821.9. Salt înainte cu întoarcere de 180˚ ……………………….. 14921.10. Salt înainte întins, pe un picior, precedent de întoarcere de

180˚ ……………………………………………………... 15021.11. Salt înainte întins, cu întoarcere de 360˚ ………………. 15121.12. Salt înainte de pe un picior, în sprijin culcat dorsal ……. 15221.13. Salt dublu înainte grupat, precedat de săritură cu întoarcere

de 180˚ …………………………………………………... 15321.14. Salt şi jumătate înainte grupat, precedat de întoarcere de 180˚ 154

22. Învăţarea salturilor înapoi …………………………………… 15622.1. Salt înapoi grupat ………………………………………... 15622.2. Salt înapoi întins ………………………………………… 15722.3. Salt tempo ……………………………………………….. 15822.4. Salt înapoi grupat, din rostogolire înainte ………………. 15922.5. Salt înapoi grupat, de pe un picior ………………………. 16022.6. Salt înapoi, echer, cu întoarcere de 180˚ ………………… 16022.7. Salt înapoi planat ………………………………………... 16122.8. Salt dublu înapoi întins ………………………………….. 16222.9. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 360˚ ………………… 16422.10. Salt dublu înapoi grupat, precedat de întoarcere de 360˚ 16522.11. Salt înapoi întins, cu întoarcerea de 720˚ ………………. 16622.12. Salt şi jumătate înapoi întins, cu întoarcere de 180˚ …… 16722.13. Salt înapoi grupat, dublu ……………………………….. 168

23. Învăţarea salturilor laterale ………………………………….. 17023.1. Salt lateral grupat ………………………………………... 17023.2. Salt lateral, cu picioarele depărtate şi întinse ……………. 17123.3. Salt şi jumătate, lateral …………………………………... 172


9

24. Învăţarea cercurilor ………………………………………….. 17424.1. Cerc cu ambele picioare şi întoarcere în jurul axei longitu-

dinale …………………………………………………….. 17425. Exerciţii acrobatice statice şi dinamice, în perechi şi în grup … 176

25.1. Piramide. Definire şi clasificare ………………………… 17625.2. Piramide cu trei executanţi ……………………………… 17725.3. Piramide cu patru executanţi ……………………………. 17825.4. Piramide cu cinci executanţi …………………………….. 17925.5. Piramide cu şase executanţi ……………………………... 18025.6. Exerciţii acrobatice, de înalt nivel, în perechi …………... 18125.7. Exerciţii acrobatice, de înalt nivel, în trei ……………….. 185

26. Sărituri şi salturi acrobatice la plasa mare elastică ………… 18926.1. Capacitarea motrică a elevilor prin sărituri şi salturi acrobatice 18926.2. Caracteristicile exersării ………………………………… 19026.3. Date tehnice pentru diferite tipuri de plase elastice …….. 19226.4. Suite simple şi complexe de sărituri şi salturi acrobatice … 193

26.4.1. Sărituri pentru începători ……………………….. 19326.4.2. Sărituri şi salturi pentru avansaţi ………………... 19526.4.3. Suite performante ……………………………….. 196

27. Exerciţii acrobatice pentru serbări şcolare şi studenţeşti …. 20327.1. Centrifuga în trei ………………………………………… 20327.2. Aruncarea în stând pe mâini …………………………….. 20427.3. Săritura peştelui peste un partener culcat ……………….. 20527.4. Rostogolire în trei ……………………………………….. 20527.5. Săritura peste un partener aşezat depărtat, rostogolire înainte 20627.6. Săritura peştelui, cu ajutor la coapse ……………………. 20727.7. Stând pe cap, în grup ……………………………………. 20827.8. Stând pe umeri pe tălpile partenerului …………………... 20927.9. Răsturnare laterală peste un partener ……………………. 20927.10. Săritura peştelui peste braţele întinse lateral …………... 21027.11. Săritura peştelui prin fereastră …………………………. 21127.12. Mers în mâini, pe loc, cu întoarcere …………………… 21227.13. Purtare în extensie şi stând pe mâini …………………… 21327.14. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară …………………. 21427.15. Săritura peştelui peste parteneri aplecaţi ………………. 21427.16. Salt înainte, aruncat din palme …………………………. 21527.17. Răsturnare înainte din stând pe mâini, peste un partener

aşezat depărtat, cu braţele sus ………………………….. 21627.18. Răsturnare înainte, cu mâinile pe spatele unui partener … 21727.19. Săritura peştelui peste un partener care se rostogoleşte

înainte …………………………………………………... 21827.20. Rostogoliri laterale, în trei ……………………………... 219


10

27.21. Răsturnare înapoi, din culcat dorsal pe tălpile partenerului 21927.22. Săritura peştelui peste un partener în stând pe cap, depărtat 22027.23. Răsturnare laterală zburată, la trambulina elastică …….. 22127.24. Săritura peştelui, cu vâslire …………………………….. 22227.25. Săritura peştelui, în picaj ………………………………. 22327.26. Săritura peştelui pe plan înclinat ……………………….. 22427.27. Aruncare înainte şi înapoi, din stând pe mâini ………… 22527.28. Salt înainte peste un rotor ……………………………… 22627.29 Săritura peştelui, laterală ……………………………….. 22727.30. Salt înainte grupat peste trei parteneri …………………. 22827.31. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini ….. 22827.32. Îndreptare de pe cap, la aparat transversal ……………... 22927.33. Stând pe mâini pe gleznele unui partener ……………… 230

28. Siguranţa execuţiei în formarea deprinderilor acrobatice … 231

Bibliografie ………………………………………………………… 235


11

INTRODUCERE 1. Identificarea copiilor şi elevilor dotaţi Identificarea copiilor şi elevilor dotaţi face corp comun cu instruirea

şi educarea lor. Dotarea şi mai ales supradotarea sunt manifestări umane graduale; esenţialul este în calitatea actului motric. Copiii şi elevii capabili de performanţe superioare sunt cei care demonstrează achiziţii şi abilităţi potenţiale în unul sau mai multe din următoarele domenii:

– abilităţi intelectuale generale, – aptitudini academice specifice, – gândire creativă sau productivă, – abilităţi de lider, – aptitudini pentru arte vizuale şi interpretative, – abilităţi psihomotorii*. După J. Feldhusen (1992) supradotarea unui copil sau adolescent

constă într-o predispoziţie naturală, psihologică sau fizică, pentru învă-ţare şi pentru performanţe superioare, în anii preponderent formativi. Copiii dotaţi – afirmă N.A. Mencinskaia – manifestă uşurinţă în valori-ficarea generalizărilor în scopul explicării faptelor noi; ei au o uşurinţă în elaborarea tehnicilor de transfer (a face altfel, a fi cât mai diferit de altul, a se autodepăşi etc.). Observarea atentă – integrată metodologic – va avea în vedere: rezultatele la învăţătură, testele de inteligenţă, rezultatele în întreceri şi în jocuri bazate pe memorie. S. Laycock recomandă utilizarea listelor care cuprind însuşirile elevilor excepţionali (analogie cu „protocoalele de observare”, n.n.). Însuşirile din „liste” ar fi următoarele: raţionament abstract, curiozitate epistemică, uşurinţă în învăţare, sferă largă de interese, volum mare al atenţiei (atenţie distri-butivă, dar şi concentrată), repertoriu mare de cuvinte, priceperea de a exersa independent, capacitate de observare, iniţiativă şi originalitate, reacţie rapidă la ideile şi exerciţiile noi, memorare motrică, rezolvarea unor probleme complexe. _____________

* Mihai Jigău, Copiii supra dotaţi, Societatea Ştiinţă şi Tehnică, 1994.


12

Însuşirile elevilor dotaţi pot fi grupate astfel (Heinz Ries, 1978): – din punctul de vedre al creaţiei*; elevii dotaţi aplică soluţii

rare, noi, originale, valoroase, utile, stimulatoare; – din punctul de vedere al personalităţii; elevii dotaţi suportă mai

uşor sentimentul de nesiguranţă şi conflictele, au o toleranţă mare la frustrare, perseverenţă în atingerea scopului, motivaţie puternică – factor dinamogen, flexibilitate atitudinală şi echilibru emoţional, posedă simţul propriei valori, sunt deschişi şi au încredere în forţele proprii;

– din punctul de vedere al priceperilor proprii; elevii dotaţi se remarcă prin uşurinţa formării reprezentărilor şi noţiunilor, uşurinţă asociativă; posedă, de asemenea, capacităţi analitice, dar şi sintetice, priceperi de gândire divergentă, mobilitate intelectuală, sensibilitate în problemele mediului apropiat, hotărâre în interpretarea faptelor şi situaţiilor etc.

În general, educaţia este chemată să stabilească domeniul în care posibilităţile pot deveni autentice (B.F. Skinner, 1971). Dotarea şi su-pradotarea vor fi relaţionate cu şansa, cu antrenamentul şi cu selecţia dinamică. Şansa reprezintă o întâlnire potrivită cu un profesor potrivit. Selecţia se bazează pe alegere; criteriile somatice, biologice, psihologice, motrice continuă să fie funcţionale. Aptitudinile pot fi surprinse prin aprecieri intuitive şi testări; ies la iveală diferenţe izbitoare între copiii obişnuiţi şi copiii consideraţi dotaţi. În curba lui Gauss, copiii şi elevii dotaţi, supradotaţi, s-ar afla în primul sfert calitativ (25%).

Pedagogul Bertrand Schwartz (1976) ne propune acceptarea „peda-gogiei atenţiei”, pe care o rezumă astfel: a şti să priveşti, a şti să asculţi, a şti să observi.** Toate aceste trăsături se reunesc în conceptul de compe-tenţă care însemnă asumarea responsabilităţii psihopedagogice şi spor-tive. Testele, scalele de apreciere calitativă, precum şi interpretările vor conduce la selecţii şi antrenamente reuşite. Performanţa copilului va fi în acelaşi timp şi performanţa profesorului.

Contribuţii româneşti în problemele selecţiei: I. Sabău, Maria Simionescu, Gh. Ghişoiu, Petre Dungaciu, Mihai Epuran, Nicolae Vieru ş.a.

2. Cunoştinţe de psihomotricitate Demersul cognitiv de mai înainte se amplifică şi se aprofundează şi

prin relaţia cu alte cunoştinţe, cum ar fi cele privind psihomotricitatea, _____________

* P. Niklewicz, în: L. Bandura, Elevii dotaţi şi dirijarea instituţiilor, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978.

** A.F. Acland, Abilităţi şi aptitudini perfecte, Editura Naţional, 1998.


13

empatia, tactul pedagogic, relaţia educat-educator etc. Diapazonul tehnicii de execuţie se întinde de la o încercare grosieră la una rafinată. În acest sens, vom opera şi cu schema corporală. Se defineşte prin imaginea pe care o are fiecare despre propriul corp, imagine totală şi segmentară, în stare statică sau dinamică, în raportul părţilor corpului între ele şi mai ales în raporturile acestuia cu spaţiul şi obiectele înconjurătoare (A. Porot). Mihai Epuran şi V. Horghidan (1994) observă: „Constituită din informaţii vizuale, vestibulare, cutanate şi posturale, schema corporală nu e nici omogenă, nici stabilă; anumite segmente putând intra în câmpul activ al atenţiei”. Schema corporală are la bază corpul fizic (biologic) – semni-ficaţia acestuia fiind: „corp de muncă”, „corp de gimnastică”, „corp de relaxare” etc. M. Bernard subliniază: corpul ne dă o configuraţie obiec-tivă, neutră (anatomic), funcţională (fiziologic), o organizare conceptuală (psihologic); este tocmai schema sau imaginea corpului (corporeitate). Toate acestea, trăirea corpului, înseamnă schema corporală. În plan practic, strict individual, segmentul participă la efortul specific. După Schilder, doi factori joacă un rol particular în crearea imaginii corporale: durerea şi controlul motor al membrelor.

Lateralitatea este şi ea prezentă în gimnastică. S-ar defini astfel (M. Sovak): fenomen normal al asimetriei morfofuncţionale, apreciat după planul median al organismului, care se manifestă în sensul preva-lenţei, al superiorităţii, al dominaţiei unei laturi. Asimetriile funcţionale, motrice şi senzoriale sunt evidente pentru activitatea analizatorilor cu receptori perechi, latura preferată impunându-se. Lateralitatea are zone sau câmpuri: dextralitate, ambidextrie şi senestralitate.

lateralitate senestralitate ambidextrie dextralitate

muncă, artă, sport, joc etc.

În antrenamente vom urma partea naturală; partea nepreferată va fi, din când în când, doar o alternativă care în nici un caz nu trebuie să aibă caracter de înlocuire sau de restructurare a zonelor motoare din creier.

Poziţiile, mişcările şi combinările acestora se învaţă prin imitare, comunicare flexibilă, nuanţată şi prin efortul propriu-zis.

Schema corporală „suportă” numeroase influenţe şi interpretări; în timp, conservă o anumită stabilitate, rămânând în diferite perioade ale creşterii şi dezvoltării „corpul meu” – condiţie a identificării de sine, nucleu al apariţiei şi dezvoltării imaginii de sine (V. Horghidan,


14

1993). Cunoştinţele despre lateralitate sunt folositoare la ajutor – asi-gurare şi la înţelegerea preferinţei pentru o latură sau alta, în procesul exersării.

3. Gimnastică şi deontologie Interferenţa gimnastică-deontologie se bazează pe concepţia

umanistă conform căreia copii au nu numai drepturi ci şi obligaţii. Prin modul de acţiune al educatorului calificat se argumentează relaţia de întrepătrundere dintre gimnastică şi deontologie. Deontologia (gr. deonto = necesitate, ceea ce se cade, datorie; logos = studiu) este o doctrină a moralei profesionale, cuprinzând ansamblul normelor şi obligaţiilor etice, specifice unei activităţi umane (Paul Popescu Neveanu, 1978). Termenul de deontologic a fost folosit iniţial de J. Bentham (1834), cu accepţia de ramură a ştiinţelor pedagogice ce studiază datoriile şi drepturile ce revin celor care fac educaţie. Din medicina veche jurământul lui Hipocrat conţine mai multe angaja-mente din care menţionăm doar unul: „Îmi voi menţine curată sănă-tatea, viaţa, precum şi profesiunea mea” (Tiberiu Ghiţescu, 1992).* În 1992, Mihai Epuran recomanda (tinerilor profesori, antrenori):

– să înveţe cum să înveţe; – să înveţe să se documenteze (temeinic, critic, cu sagacitate); – să înveţe ce este ştiinţa; – să înveţe ce este de fapt ramura ştiinţifică pe care o studiază

sau o predau; – să înveţe să se uite la realitate. Exprimări educative, personalizate, întâlnim la R. Dottrens (1971)**: – îmi voi exercita misiunea cu conştiinţă şi cu demnitate; – voi vedea în elevii mei, nu atât şcolari, cât mai ales copii şi nu

voi uita niciodată că pentru partea care îmi revine sunt răspunzător de destinul lor;

– voi menţine prin toate mijloacele de care dispun, onoarea profesiei didactice;

– voi ameliora constant mijloacele (şi metodele, n.n.) puse în mişcare de comunitatea educativă.

Aplicaţiile deontologiei contribuie – prin factorul uman – la păstrarea şi regenerarea valorilor. Atât deontologia, cât şi gimnastica _____________

* T. Ghiţescu, Etica medicală, Edimpex-Speranţa, Bucureşti, 1992. ** Robert Dottrens, Institutori ieri, educatori mâine, Editura Didactică

şi Pedagogică, 1971.


15

urmăresc, în contexte diferite, perfecţionarea fiinţei umane. Cele două domenii nu numai că se întrepătrund dar se şi condiţionează.

Cuvinte şi expresii-cheie Copii dotaţi, identificarea copiilor dotaţi, schemă corporală, latera-

litate, tehnica de execuţie, fişa metodică, învăţarea torentelor, învăţarea piramidelor, şcoala mişcărilor acrobatice, suite de sărituri şi salturi (la plasa elastică), siguranţa execuţiei.

* * *

Toate poziţiile şi mişcările (elemente) din lucrare sunt prezentate, pentru învăţare, sub formă de fişă metodică. În opinia autorului, o fişă metodică ar avea următoarele caracteristici:

– simplitate (în structură); – flexibilitate, variabilitate (la aplicaţii). Prezentul volum se adresează studenţilor şi tinerilor profesori,

antrenori. Ediţiile anterioare (1977, 2001) au cunoscut lumina tiparului cu titlul de „Gimnastică acrobatică”. Ilustraţiile înlesnesc lectura rapidă şi înţelegerea; în felul acesta mesajul devine mai interesant, mai atractiv.

Ion Tudusciuc


16


17

1. ÎNVĂŢĂMINTE DESPRINSE DIN CÂTEVA REPERE ISTORICE

Gimnastica acrobatică este o ramură a gimnasticii. Acrobaţie

înseamnă „exerciţiu dificil de echilibristică, de gimnastică, arta sau profesiunea acrobatului” (fr. acrobatique).* În definire, genul proxim este gimnastica – un sistem de exerciţii, aplicat analitic sau global, în vederea perfecţionării şi armonizării mişcărilor corpului omenesc, a formării ţinutei sale corecte.** Diferenţa specifică s-ar reliefa prin forma poziţiilor şi mişcărilor, precum şi prin metodele cu caracter practic.

Ca sistem de exerciţii neobişnuite, gimnastica acrobatică are obiective, structură, formă şi funcţie. În plan general didactic, exerciţiile acrobatice urmează traseul cognitiv acţional: proiectare, predare, învă-ţare, evaluare. Termenii gimnastică şi acrobat provin din limba greacă (M.A. Duca, 2003).***

Exerciţiile acrobatice au apărut cu mult înaintea exerciţiilor la aparate. În antichitate, primele forme ale exerciţiilor acrobatice s-au exprimat în legătură cu dansul (N. Băiaşu). Dansul este o formă foarte veche de activitate, de exprimare a spiritului. Toate artele comportă o parte din acţiune – acţiunea care produce opera sau care o manifestă. Acrobatica este constituită din poziţii şi mişcări neobişnuite, elaborate; acestea se reunesc într-un tot, caracterizat prin: deprivare senzorială vizuală, orientare spaţială, precizie (raportare la modele), forţă, supleţe, curaj, voinţă, gândire, coordonare etc.

Pe monumentul lui Roti, din regiunea Beni-Hasan (Egipt) un grup de tinere execută, printre alte mişcări, podul şi răsturnarea în pereche. Din aceste imagini rezultă că podul (flexibilitatea coloanei vertebrale lom-bare) şi răsturnările – ca exerciţii fizice – au contribuit la educarea _____________

* Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, 1975. ** Nicu Alexe (coord.), Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Editura

Stadion, 1973. *** M.A. Duca, Gimnastica pentru toţi, Printech, 2003.


18

tinerilor egipteni. Mai târziu, aceste mişcări, în principiu asemănătoare, au avut menirea de a distra publicul format din oameni bogaţi. În Suedia s-au găsit desene şi sculpturi în stânci, reprezentând corăbii; pe una din aceste corăbii, o imagine redă răsturnarea înapoi (aproximativ 2000 de ani, î.e.n.). Statuete de aramă din epoca etruscilor reprezintă mişcări şi poziţii acrobatice, cum ar fi: podul, răsturnarea, stând pe mâini. În „istoria exerciţiilor...” sunt prezenţi şi grecii. V.S. Sergheev aminteşte de o planşă – frescă murală (Cnosos, Creta) în care se pot vedea două femei executând salturi din goana taurului. În cinstea zeilor, grecii oficiau ceremonii şi serbări publice, însoţite de jocuri, întreceri de gimnastică, pugilat, lupte de tauri, reprezentaţii teatrale şi de circ. Luptele de tauri şi exerciţiile acrobatice se bucurau de o mare popularitate, iar reuniunea acestora, în care femeile jucau un rol important, făcea ca valoarea spectacolului să crească şi mai mult; erau ca şi azi preocupări pentru latura dinamică şi estetică a exerciţiilor acrobatice (N. Băiaşu) (fig. 1). În arenele circurilor romane, exerciţiile acrobatice erau tot atât de preferate şi gustate ca şi luptele. Câteva cronici vechi amintesc de serbări organi-zate la curtea regilor normanzi, conţinând unele exerciţii acrobatice: răsturnări înainte şi înapoi, combinate cu diferite dansuri.

Prima lucrare care tratează exerciţiile acrobatice este scrierea lui Archangelo Tuccaro (Paris, 1599), intitulată „Trei dialoguri cu privire la modul de a sări şi zbura în aer”. A. Tuccaro clasifică săriturile în mai multe categorii; de reţinut sunt săriturile cu elan la „scândura de sărit” (trambulina, n.n.). De asemenea, sunt descrise elementele: rostogolirea înainte, roata, îndreptarea, răsturnarea înainte, răsturnarea înapoi, saltul. Acelaşi Tuccaro vorbeşte despre combinarea exerciţiilor, despre ordinea în care pot fi învăţate mai uşor. Nu sunt omise asigurarea şi ajutorul. Interesante sunt recomandările privind încălzirea, reglarea elanului, găsi-rea celor mai potrivite exerciţii ajutătoare pentru învăţare.

În ultimul secol, competiţia, spectacolul şi ideea de succes au catalizat – prin factori endogeni şi exogeni – procesul dezvoltării. Proba sol cuprinde elemente acrobatice de mare complexitate. Codurile şi regulamentele sunt şi ele în schimbare, pentru a ţine pasul cu cele mai înalte realizări calitative practice.

Gimnastica acrobatică s-a dezvoltat prin transmiterea experienţei, prin pătrunderea cunoştinţelor ştiinţifice în domeniu. Studiile şi întrecerile, aparatura, pregătirea şi demonstraţiile, igiena, echipamentul şi fondul melo-dic au căpătat noi dimensiuni tehnice, psihologice, educative şi estetice.


19

În beneficiul tineretului studios, reţinem o serie de contribuţii: A. Doyle, Vieth, Spiess, Lion, Gh. Moceanu, von Knudsen şi Niels Bukh, Virgil Roşală, J.C. Thulin, Nicolae Băiaşu*, E. Kerezsi, A.M. Ignaşenko, S. Kojevnikov. R. Regnier, R. Ban, I.C. Butnaru (fig. 2)**, I. Jipa şi Silviu Magda, A.E. Vişnevski, N.C. Loken şi R.J. Willoughby, Adina Stroescu, Carol Bedö, K. Danilov, N. Băiaşu şi V. Andronescu, N.P. Tişin, Gh. Popa, V. Bergler, Danilo Laţici şi C. Şelariu, I. Tudusciuc, Petre Dungaciu, V.P. Korkin, I. Gaverdovski (fig. 3)***, V.P. Korkin şi V.N. Arakceev, G. Popescu, J. Fekete, N. Vieru, Alice Luca ş.a.

Fig. 1. Fig. 2.

_____________ * N. Băiaşu, Vocabular de mişcări gimnastice: rostogoliri, răsturnări,

ridicări de la pământ (îndreptări, n.n.) şi salturi, Revista Sport, 9-10, 11-12, 1949. ** I.C. Butnaru, Călătorie în lumea circului. Din istoricul circului în

România, Editura Meridiane, 1967. *** Decodarea cifrelor din Fig. 3 (după I. Gaverdovski, 1986) (a se înţelege

progresul probei sol, 1960-1985): 1) salt întins înapoi; 2) salt planat înapoi; 3) salt planat înalt, înapoi; 4) piruetă; 5) piruetă dublă; 6) piruetă triplă; 7) salt înapoi grupat dublu; 8) salt semigrupat înapoi dublu; 9) salt echer dublu, înapoi; 10) salt întins dublu înapoi; 11) salt zburat dublu înapoi; 12) salt dublu înapoi, cu întoarcere; 13) salt dublu înapoi, cu întoarcere în primul; 14) salt dublu înapoi cu întoarcere în al doilea; 15) salt dublu înapoi cu dublă întoarcere; 16) salt întins dublu înapoi cu întoarcere dublă; 17) salt înapoi cu întoarcere de 10800; 18) salt grupat triplu înapoi (primul executant Vadim Bindler, 1974) 19) salt semigrupat triplu înapoi; 20) salt triplu înapoi, cu o întoarcere (neexecutat încă, n.n.).


20

Fig. 3.

Succintul demers cognitiv este plin de învăţăminte: – mişcarea umană elaborată (acrobatica) a mers mână în mănă cu

educaţia, în special şi în general, cu dezvoltarea societăţii; – acrobatica (acrobaţia) este un fapt de cultură, date fiind valenţele

sale educativ-estetice (elevaţie, „detentă psihică” etc.);

Fig. 4.


21

– cunoaşterea ştiinţifică, pedagogică, psihologică şi biologică fun-damentează performanţa individuală şi de grup;

– acrobatica este nucleul tare al gimnasticii artistice sportive, mai ales pentru proba sol (exerciţii liber alese, băieţi şi fete) (fig. 4);

– transferul de capacitate se realizează prin derivare, compunere şi împrumut (acrobatizare, gândire, creativitate şi creaţie).

Exerciţiile acrobatice au rol important în educaţia fizică şi în pregă-tirea sportivilor. Elemente şi combinaţii acrobatice se regăsesc, de aseme-nea, în pregătirea piloţilor şi cosmonauţilor, în artele marţiale, în sportul extrem, în arta circului, în cascadorie etc.


22

2. CLASIFICAREA EXERCIŢIILOR ACROBATICE

2.1. Clasificare şi criteriu de clasificare Clasificarea este operaţia logică de grupare a unor obiecte ale

cunoaşterii, în baza unor criterii (lat. classis = clasă de cetăţeni). A. Nicolau (1997) dă următoarea definiţie: operaţie mentală de grupare a fiinţelor, lucrurilor, situaţiilor, fenomenelor, ce au caracteristici comune. Clasificarea este înrudită cu categorisirea şi se include în procesele de conceptualizare; este o însuşire operaţională a inteligenţei active, în formarea conceptelor şi a piramidei acestora. Substratul motivaţional al clasificării constă în cerinţa de organizare a observaţiei şi gândirii, în necesitatea de reducere a complexităţii unui teritoriu al cunoaşterii, de regulă problematic (tendinţa spre simplitate).

Criteriul clasificării este sinonim cu punctul de vedere acceptat explicit sau implicit. Component al cunoaşterii umane psihologice, pedagogice şi motrice, criteriul – pentru a fi operant – trebuie localizat, focalizat suficient de puternic, circumscris. Circumscrierea ne sugerează faptul că există zone de interferenţă cu alte criterii şi „perimetre”. Cu alte cuvinte, o clasă de obiecte poate fi plasată şi analizată din mai multe puncte de vedere. „Confuzia de criterii este o greşeală de logică” (Gh. Enescu)*.

Criteriile de clasificare ne ajută să constituim clase de obiecte (ale cunoaşterii), să sesizăm relaţii şi să construim ierarhii (cantitate, calitate, mixtură).

Sisteme de clasificare: – bazate pe un criteriu, – bazate pe n criterii. Alegerea unui criteriu este o problemă de competenţă didactică,

ştiinţifică şi de aplicaţie. _____________

* Enescu Gheorghe, Dicţionar de logică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.


23

Sistemul de criterii – precizează H. Lichtblau – trebuie să-i dea mână liberă profesorului, într-o asemenea măsură încât acesta să poată profita din plin de cunoştinţele sale pedagogice.

2.2. Clasificarea tradiţională Acest tip de clasificare se întâlneşte în manualele din deceniile

trecute. În opinia noastră, clasificarea tradiţională se va menţine, dată fiind valoarea ei de grupare a poziţiilor şi mişcărilor acrobatice, în baza unor asemănări de formă şi de conţinut. Clasificarea tradiţională se impune, pe de o parte, prin accesibilitate, iar pe de alta, prin termenii specifici folosiţi curent în lecţii.

Înţelegem mai uşor clasificarea tradiţională prin: – viteza de execuţie (static, dinamic); – contactele cu reazemul (tălpi-mâini, tălpi-mâini-tălpi, tălpi-tălpi). Poziţii acrobatice (exerciţii, elemente statice): – podul, – cumpăna, – sfoara, – stând pe cap, – stând pe mâini. Elementele din această categorie se caracterizează prin: mobilitate,

forţă şi echilibrare (marcare, menţinere). Mişcări acrobatice (exerciţii, elemente dinamice, viteze diferite): – rulare: mişcare executată pe abdomen sau pe spate, în care corpul

vine în contact succesiv cu solul; – rostogolire: mişcare de rotaţie a corpului în jurul axei transver-

sale sau longitudinale; părţile corpului vin în contact succesiv cu solul (vezi şi rulare); (rotare = 3600);

– răsturnare: răsturnarea este o rotaţie a corpului, caracterizată prin contactele tălpi-mâini-tălpi;

– îndreptare: mişcare de deschidere viguroasă a unghiului corp-membre inferioare; contactele sunt: tălpi-mâini/frunte (ceafă)-tălpi;

– salt: mişcare de rotaţie completă în aer (3600, cel puţin); mişcările au fază de zbor, iar contactele sunt: tălpi-tălpi.

Tot aici mai reţinem şi următoarea clasificare: – poziţii şi mişcări acrobatice: individuale, în perechi (duet) şi în

grup (torente, piramide, ansambluri).


24

Apariţia aparatelor propulsoare a condus la următoarea diviziune:

exerciţii acrobatice la sol şi exerciţii acrobatice la aparate propulsoare (trambuline, plase, bascule).

2.3. O nouă clasificare a exerciţiilor acrobatice Noua clasificare a exerciţiilor acrobatice a fost sugerată de următorii

„stimuli”, externi şi interni: – dezvoltarea explozivă a gimnasticii; – nevoia de diversitate; – sursa logică (Gh. Enescu), după care sistemele de clasificare se pot

baza pe n criterii; – practica îndelungată a autorului (de peste cinci decenii). Criteriile noii clasificări: 1. Criteriul orientării spaţiotemporale (fig. 5) (rotări, grade, deprivare

senzorială vizuală). Exemple: salt înapoi cu întoarcere de: 3600, 7200, 10800.

Fig. 5.

2. Criteriul nivelului calitativ al învăţării (fig. 6) (analogie cu eta-pele formării deprinderilor).

Exemple: elemente acrobatice subînvăţate, învăţate şi supraînvăţate.

Fig. 6.


25

3. Criteriul estetic (fig. 7) (impresie, trăire). Exemple: elemente slabe (greşite, urâte), intermediare şi tari (foarte

corecte, foarte frumoase).

Fig. 7.

4. Criteriul planului anatomic (fig. 8) (raportare la corp) Exemple: elemente executate în planurile: sagital, frontal şi

orizontal, elemente executate în planuri intermediare.

Fig. 8.

5. Criteriul vitezei de execuţie (fig. 9) (marcări şi menţineri, depla-sări lente şi rapide)

Exemple: marcarea sau menţinerea unei poziţii, executarea răstur-nărilor şi salturilor din elan.

Fig. 9.

6. Criteriul traiectoriei (fig. 10) (înălţimea centrului general de greutate)

Exemple: salturi joase, medii, înalte.


26

Fig. 10.

7. Criteriul vârstei (fig. 11) (consonanţă metodică) Exemple: elemente pentru vârstele: 6-10 ani (răsturnări), elemente

pentru vârstele: 10-14 ani (salturi), elemente pentru vârstele: 14-18 ani (răsturnări – salturi duble, combinaţii hipercomplexe).

Fig. 11.

8. Criteriul mărimii combinaţiei (fig. 12) (integrarea elementului acrobatic în combinaţii de diferite mărimi)

Exemple: – element integrat într-o combinaţie scurtă (3 elemente); – element integrat într-o combinaţie mijlocie (6 elemente); – element integrat într-o combinaţie lungă (9 elemente).

Fig. 12.

9. Criteriul preferinţei (fig. 13) (acceptare în raport cu posibilităţile proprii)

Exemple: – elemente acrobatice nepreferate; – elemente acrobatice ,marcate de indecizie, nehotărâre; – elemente acrobatice preferate.


27

După lectura acestor criterii, vom reţine următoarele idei: – toate elementele acrobatice se învaţă; – fiecare element acrobatic are tehnica lui de execuţie; – toate criteriile se întrepătrund (sinergie în înţelegere şi activitate); – nu există element acrobatic (sau combinaţie) fără criteriu; – criteriile sunt necesare cunoaşterii copiilor în şi prin mişcare

(formele mişcării, geneza formelor, dezvoltarea copiilor prin mişcare); – noua clasificare acoperă clasificarea tradiţională, fără ca aceasta

să piardă din valoare.

Fig. 13.

Toate activităţile intelectuale încep prin formarea mentală a claselor de obiecte. Orice clasificare presupune – ca o condiţie necesară – privile-gierea subiectivă a unor criterii, instaurarea unor preferinţe, „arbitrare” din punct de vedere logic. Numai factorul uman (profesor, antrenor, cercetător, n.n.) „încheagă” lucrurile (Satosi Watanabe)*.

_____________ * A.P. Iliescu, Filosofia limbajului şi limbajul filosofic, Editura Ştiinţifică şi

Encilopedică, Bucureşti, 1989.


28

3. TEHNICA DE EXECUŢIE Prin tehnică de execuţie înţelegem maniera personală de a învăţa şi

etala o poziţie, o mişcare de gimnastică sau combinările acestora. În lim-baj metodic se poate spune: „învăţ un element”, „învăţ o combinaţie”. Tehnica de execuţie este o analogie cu tehnica maşinistă; are un caracter gradual, ceea ce înseamnă parcurgerea logic-ordonată a etapelor formării deprinderilor. Tehnica modernă se caracterizează prin crearea unei vari-ante de mişcare mai raţionale (apropiere de model, economie de energie, posibilitate de integrare etc.) W. Starosta următoarea susţine următoare definiţie: tehnica reprezintă o modalitate de executare a unei sarcini motrice, determinată de tactică, scop, luându-se în consideraţie nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice şi psihice ale sportivului.

P. Dungaciu arată că toate exerciţiile fizice, energia sportivului şi perfecţionarea deprinderilor motrice trebuie orientate spre rezol-varea cerinţelor tehnicii. Dezvoltarea calităţilor motrice (cu pondere sau combinat) conduce la siguranţa execuţiei, concept lansat de V.B. Korenberg.

Tehnica elementelor de gimnastică presupune o tratare duală, for-mă-conţinut. Forma este imaginea externă a mişcării, iar conţinutul este imaginea sa internă (reprezentarea, simţirea, trăirea).

Principiile teoriei lui N.A. Bernstein reprezintă contribuţii funda-mentale la însuşirea corectă, temeinică a tehnicii elementelor şi combina-ţiilor de gimnastică. Aceste principii sunt:

– mişcările sunt dirijate după mecanismul legăturii inverse (corecţii senzoriale);

– dirijarea la mai multe niveluri a acţiunilor motrice, ca structuri complexe;

– învăţarea anticipată se realizează prin instituirea unei sarcini motrice, urmată de o programă a exersării.

Tehnica de execuţie depinde de: vârstă, sex, aptitudini, volumul exersării, „metoda profesorului”, oboseală, bioritm etc.


29

În ameliorarea tehnicii de execuţie, o mare importanţă au, de ase-menea, analizatorii, „informarea urgentă”, corectarea greşelilor, limbajul (sugestiv), formarea „proviziilor motrice” (acumulări) şi a contextelor funcţionale şi educaţionale.

Faţă de tehnica de execuţie, pregătirea tehnică este o noţiune supra-ordonată şi se defineşte astfel (Adrian Dragnea, 2000): totalitatea măsu-rilor cu caracter organizatoric, metodic, stabilite în cadrul procesului de pregătire, cu scopul însuşirii tehnicii specifice fiecărei ramuri de sport.

Structura exerciţiilor dinamice acrobatice ar avea patru părţi (E.A. Vişnevski):

– perioada pregătitoare; – perioada de lucru; – perioada de realizare; – perioada de încheiere. Studiul Pentru o abordare structuralistă a elementelor acrobatice

complexe (V. Bergler) ne reţine atenţia prin următoarele idei: – toate fazele mişcării acrobatice sunt la fel de importante pentru

realizare; – faza de specificitate este zborul; – elanul şi bătaia trebuie să creeze parametrii optimi pentru reali-

zarea zborului; – în timpul zborului, corpul se mişcă în trei planuri; deplasarea are

în vedere: translaţia, întoarcerea în jurul axei transversale, întoarcerea în jurul axei longitudinale;

– elanul condiţionează bătaia şi întoarcerea în jurul axei transversale; – întoarcerile condiţionează aterizările. Tehnica de execuţie aparţine factorului de antrenament – pregătirea

tehnică.


30

4. ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ DEPLINĂ Conceptul de învăţare deplină se leagă de numele cercetătorilor

americani B. Bloom, T.J. Hastings şi G.F. Madaus. Convingerea că cei mai mulţi elevi pot învăţa ce li se cere, dacă procesul didactic este adaptat vârstei şi organizat sistematic, este veche şi poate fi trimisă, în timp, până la Comenius (V. Bunescu)*. Ca strategie închegată pe baza unei teorii didactice elaborate, o găsim în cercetările unor psihopedagogi, cum ar fi J.S. Bruner, B.F. Skinner, John B. Carroll, B. Bloom, R. Gagné ş.a.

În principiu, se pleacă de la învăţarea deplină ca model şi de la faptul simplu că o problemă nu se naşte fără să conţină posibilităţi de rezolvare.

În teorie fiinţează o serie de concepte utile practicii: – sarcina învăţării (tema, obiectivul); – cantitatea de timp alocată; – timpul efectiv de lucru, exersare; – ocazia de învăţare (orar, program); – perseverenţa: să faci mai întâi lucrurile grele şi să laşi mulţu-

mirile şi recompensele pentru mai târziu; perseverenţa înseamnă succes obţinut prin încercare şi eroare (cât mai puţine erori, n.n.) (Denis Waitley);

– aptitudinea de învăţare; – capacitatea de înţelegere a sarcinii; – calitatea instruirii. Nivelul atins de un elev, în învăţare, poate fi pus într-o formulă

(J.B. Carroll):

Nivelul de învăţare ⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛=

necesar timpulfolosit efectiv timpulf

_____________

* Bunescu Vasile, Învăţarea deplină. Teorie şi practică, Editura Didactică şi Pedagogică R. A., Bucureşti, 1995.


31

Idei de bază: – elevul reuşeşte să înveţe o anumită sarcină în măsura în care folo-

seşte o cantitate de timp egală cu aceea de care are nevoie pentru a o învăţa; – elevii care au nevoie de o cantitate mare de timp pentru învăţare,

nu au aptitudini ori acestea sunt de un nivel redus; – alte concepte care circulă în lucrări de specialitate: învăţare opti-

mizată, învăţare eficientă, învăţare rapidă, învăţare temeinică, învăţare afectivă etc.;

– gimnastica – în manieră critică – poate beneficia de conceptul învăţare motrică deplină;

– deficitul aptitudinal poate fi compensat prin motivaţie, voinţă, perseverenţă, organizare, creativitate şi, în general, prin eforturi mari.


32

5. ÎNVĂŢAREA ELEMENTULUI ACROBATIC.

FIŞA METODICĂ Fişa metodică a elementului acrobatic este o formă scrisă de vehi-

culare a informaţiei tehnico-metodice semnificative. Acest „instrument didactic” se concepe în vederea ordonării logice şi psiho-logice a mate-rialului de studiu, exersare şi aşa destul de vast. În căutarea unei forme convenabile, relativ stabile şi eficiente, vom lua în consideraţie mai multe faţete ale instruirii, şi anume:

– creşterea continuă a numărului elementelor şi combinaţilor; – realizarea unui indice înalt al efortului de învăţare motrică; – sprijinirea pe un model, ca orientare spre valoare; modelul (ima-

ginea, forma) trebuie să sugereze şi să motiveze variante combinatorii. Partea orientativă a fişei metodice conţine: – ........................................(denumirea elementului); – prezentare în combinaţie tipică; – descriere (tehnica de execuţie) plus ilustrare; – posibilităţi de transfer (derivare, compunere, împrumut, aplicaţii). Partea practică a fişei are structura: – secvenţe ale învăţării şi perfecţionării – învăţarea

Seria I (exerciţii) Seria a II-a (exerciţii) Seria a III-a (exerciţii) 1. ................ 1. ............. 1. .............. 2. ............... 2. ............... 2. ............... 3. ............... 3. ............... 3. ...............

– perfecţionarea Seria I (derivate)

(exerciţii) Seria a II-a (combinate)

(exerciţii) Seria a III-a

(combinaţii) (exerciţii) 1. ................ 1. ............. 1. .............. 2. ............... 2. ............... 2. ............... Seria a IV-a (integrale)

(exerciţii)

1. ................ 2. ...............


33

În procesul învăţării-perfecţionării, trecerea de la un exerciţiu la altul şi de la o serie la alta este marcată de continuitate-discontinuitate.

Structura fişei are un impact mai mare în următoarele situaţii: – asupra primelor învăţări; – asupra elementelor care se aseamănă; – asupra proiectării pe termen scurt sau mediu. În proiectarea instruirii, cea mai bună metodă este aceea prin care

luăm ca punct de plecare rezultatele pe care le anticipăm; în acest sens, „prezentarea în combinaţie tipică” sugerează un mod de integrare a elementului într-un întreg.

Supraînvăţarea elementului încheie doar o etapă analitică, pe când integrarea, combinarea, ne apropie de finalitate. Mai multe combinaţii alcătuiesc exerciţiul integral (întregul), care ar trebui să corespundă urmă-toarelor exigenţe:

– să evite distorsiunile tehnice; – să creeze sentimentul întregului; – să fie competitiv din punct de vedere tehnic şi estetic (întrecerea

cu sine, întrecerea cu alţii); – valoarea estetică (frumuseţea) se atinge prin rafinament tehnic

(stil de exprimare). Descrierea priveşte modul corect de execuţie. În practică, limbajul

folosit este concis; condiţia cea mai importantă a limbajului, din perspec-tiva învăţării depline, trebuie să fie forţa de sugerare. În comunicarea propriu-zisă, propoziţiile şi frazele trebuie să fie plastice şi modelatoare. Noţiunile şi conceptele se vor decoda.

„Posibilităţi de transfer” se vrea un concept generic; aici avem de-a face cu:

– transferul pozitiv; – transferul negativ (interferenţa deprinderilor); – transferul atitudinal; – exerciţiile ajutătoare; – exerciţiile ajutătoare – posibilitate; – exerciţiile de forţă-supleţe, devenite ajutătoare. Textele fişelor metodice vor fi însoţite de ilustraţii. Câteva argu-

mente pentru susţinerea didactică a ilustraţiilor: – „textul grafic” se percepe şi se înţelege rapid; – imaginea contribuie la formarea reprezentărilor corecte; – uneori imaginea poate înlocui scrierea;


34

– scrierea şi ilustrarea sunt complementare, tot aşa cum analizatorii se susţin unii pe alţii;

– imaginea trebuie să fie model; – modelul „trage” după sine efortul general de învăţare; – imaginea – model trebuie să fie o dominantă psihică; – imaginea – model trebuie să genereze motivaţii intrinseci

puternice. Învăţarea unui element acrobatic poate avea ca suport scris şi o altă

structurare. Ne-a reţinut atenţia modelul de fişă elaborat de Gabriel Popescu (1994):

............... (denumirea elementului) Repere tehnice (echivalent descriere sumară) Sistemul algoritmic al învăţării (echivalent „Secvenţe ale învăţării şi

perfecţionării”, Ion Tudusciuc, 1984) Cerinţe privind nivelul cunoştinţelor la startul învăţării (condiţii

explicite şi implicite) Obiectivele pregătirii fizice specifice (segmente implicate în meca-

nismul tehnic concret) Seria I (exerciţii) Greşeli tehnice pe faze (corectări) Greşeli de ţinută (corectări) Seria a II-a (exerciţii) Seria a III-a (exerciţii) În opinia noastră, această fişă are următoarele virtuţi instructive: – este extrem de analitică, fapt ce favorizează formarea timpurie a

stilului de exprimare; – obiectivele pregătirii fizice specifice vizează cunoştinţe anato-

mice aplicate, precum şi dezvoltarea calităţilor motrice necesare execuţiei tehnice corecte;

– greşelile tehnice pe faze şi greşelile de ţinută pot fi tratate unificat;

– seriile se caracterizează prin „paşi mărunţi” şi prin încercări numeroase (formarea deprinderii);

– prin „nivelul cunoştinţelor la start” înţelegem ce ştie şi ce poate să facă (să demonstreze) elevul în acel moment; nici o învăţare nu începe la zero.

Fişele metodice (G. Popescu, 1994) sunt ilustrate, ceea ce ridică valoarea lor didactică, indiferent de probă şi vârstă. Datorită caracterului logic al demersului, se pot opera cuantificări pentru un control mai bun al


35

procesului de predare-învăţare şi, de asemenea, se pot „regiza” expe-rimente.

Demersurile de până acum pot fi sintetizate astfel: – structura fişei capătă stabilitate în timp; – conţinutul fişei se va confrunta continuu cu practica; – fişa se poate simplifica; simplitatea fişei nu înseamnă gândire

simplistă; – elaborarea fişelor este un proces creator; – fişele se folosesc şi în alte domenii: fişe de nutriţie, fişe de

chimie, „fişa jocului” etc. – fişele sunt simple sau complexe; – simplitatea se caută în mod activ (fig. 14);

Fig. 14.

– complexitatea sugerează un plus de informaţie ştiinţifică şi tehnico-metodică;

– o fişă simplă conţine două părţi: a) descrierea şi b) metodica învăţării, exerciţii de bază;

– structura fişei este o constantă, indiferent de element, de parti-cularităţile de vârstă şi de sex;

– variabilitatea de conţinut a unei fişe metodice este determinată de variabilitatea practică.


36

6. ÎNVĂŢAREA COMBINAŢIILOR ACROBATICE Combinaţiile presupun existenţa a cel puţin două elemente învăţate,

compatibile din punct de vedere compoziţional. Numărul maxim al elementelor dintr-o combinaţie depinde de natura probei; această cantitate este însăşi repertoriul de bază al elevului. Acolo unde integrăm elemente statice, exerciţiul nu este oprit şi nici rupt în două. Însuşirea separată, analitică, a elementelor trebuie să aibă în vedere perspectiva combinărilor posibile, anticipate şi preferate. Elementul separat are o tehnică de execuţie foarte apropiată de tehnica aceluiaşi element integrat; diferenţele calitative sunt foarte mici.

Prima condiţie pentru organizarea învăţării, ca proces bine dirijat, este programarea corectă a formei finite sub aspectul vitezei, ritmului, expresivităţii. O combinaţie, luată ca întreg, se descompune în componen-te („paşi”, „cărămizi”, secvenţe etc.) destul de elementare, ce pun în evi-denţă structura dar şi detaliile. Atât în combinaţii cât şi în „integrale”, elementele pot fi considerate părţi. Componentele sunt: imagini şi cuvinte, forme-funcţii şi acţiuni motrice propriu-zise. Gândim exerciţiile ajutătoare şi pregătitoare pentru elemente şi elementele pentru combi-naţie. Se apelează la modele; dacă elevul a executat înlănţuirea, înseamnă că modelul a fost construit (L.N. Landa). În stadiul de perfecţionare a combinaţiei, elevii trebuie să fi trecut deja de perfecţionarea fiecărui ele-ment în parte. Combinaţia acrobatică de tip gimnazial (educaţie fizică) este analoagă cu exerciţiul liber ales din gimnastica artistică sportivă, proba sol.

Să admitem că un elev are un repertoriu de 8 elemente. Codificând elementele acrobatice, de la 1 la 8, vom schiţa o strategie de învăţare a unei combinaţii*: _____________

* Tudusciuc Ion, Contribuţii la optimizarea predării-învăţării gimnasticii acrobatice în gimnaziu. Studii şi cercetări experimentale, teză de doctorat în ştiinţe ale educaţiei, Universitatea Bucureşti, 2000.


37

a) linia 1, „dus”:

1 + 2 1 + 2** + 3 1 + 2 + 3 + 4

elementele 1 – 4

b) linia 2, „întors”: 5 + 6 5 + 6 + 7 5 + 6 + 7 + 8

elementele 5 – 8

c) două linii, „dus-întors”: linia 1 + linia 2 sau linia 2 + linia 1

elementele 1 – 8

„Liniile” (sau combinaţiile) se caracterizează prin: progresie, dinamism şi „ingrediente” (mişcări de legătură). Începutul şi sfârşitul sunt reprezentate de poze obişnuite sau neobişnuite, imaginate.

_____________ ** Bloc informaţional: elementul 1 urmat de 2; 3 reprezintă progresia,

adausul ş.a.m.d.


38

7. ÎNVĂŢAREA TORENTELOR ACROBATICE Torentele sunt forme speciale de valorificare a exerciţiilor de

acrobaţie. Se practică în lecţii, în serbări şcolare şi studenţeşti. În cadrul torentelor, supraînvăţarea face casă bună cu organizarea excepţională. Spre deosebire de etalarea individuală a combinaţiilor (şi exerciţiilor liber alese), în torente avem de-a face cu fluxuri motrice dense şi foarte rit-mate; elevii, unul după altul, accelerează, ritmează şi finalizează, păstrând o distanţă optimă. O asemenea evoluţie dă impresia unui film care provoacă reacţii, impresii, „detentă psihică”, în general acceptare şi satisfacţie estetică. Elanul torentelor este constituit din alegări accelerate şi desprinderi viguroase. Fondul muzical trebuie să corespundă acestui dinamism accentuat. Calităţile motrice combinate implicate în torente sunt: rezistenţa, detenta şi viteza.

Torentele sunt alcătuite din „manşe”; toţi acrobaţii execută într-o manşă acelaşi element acrobatic (rostogoliri, răsturnări, îndreptări, salturi). Manşa următoare este destinată altui element, sensibil mai dificil. Antrenarea şi finalizarea, valorificarea, pun în evidenţă creati-vitatea şi creaţia profesorului.

Gândirea şi experienţa au generat metoda algoritmică – o desfă-şurare logică a exersării; este o metodă de pregătire a elevilor sportivi şi se mai numeşte şi metoda programării algoritmice. (L.N. Landa). Prin această metodă se pot rezolva nu numai operaţii mentale ci şi acţiuni motrice. Algoritmizarea învăţării elementelor de gimnastică este aproxi-mată; factorii aleatori care intervin în învăţare-perfecţionare sunt extrem de numeroşi. Programările de tip algoritmic oferă spre învăţare doze opti-me din materialul de studiu, într-o succesiune logică şi psiho-logică (A.M. Slemin).

Algoritmul s-ar defini astfel: o succesiune de prescripţii, care, dacă sunt respectate, conduc prin acţiune, din aproape în aproape, la rezultatul scontat. Se cere, de asemenea, să se respecte unele cerinţe metodologice:

– analiza logică a structurii materialului de învăţat;


39

– algoritmii trebuie să fie în concordanţă cu legile dezvoltării fizice a organismului elevilor de diferite vârste;

– algoritmii trebuie să fie în concordanţă cu nivelul calităţilor motrice, cu etapele formării deprinderilor motrice;

– algoritmii trebuie să fie optimali (intensitate, densitate, volum, în general dozare etc.);

– algoritmii trebuie să fie codificaţi. Organizarea şi prezentarea materialului de studiu-exersare trebuie

să permită conducerea nemijlocită a învăţării motrice, să îndeplinească funcţia de element de reglare a activităţii. Un algoritm pentru gimnastică, nuanţat şi flexibil, ar arăta astfel (Ladislau Zuja)*:

– reflectă şi pregăteşte condiţiile materiale şi organizatorice; – stimulează la elevi, gimnaşti, interesul pentru o acţiune bine

gândită; – formulează bine tema, stabileşte concis şi clar scopul exerciţiului; – împarte structura motrică în componentele sale, stabilind sarcini

corespunzătoare; – asigură un model valoros al deprinderilor motrice globale sau

parţiale şi însoţeşte – 1 cu expresii verbale; – stimulează primele încercări ale elevilor în vederea realizării

performanţelor; – determină elevii să-şi urmărească propriile mişcări, să execute

corect şi să-şi corecteze greşelile imediat, îndeosebi în perioada iniţială a învăţării;

– menţine interesul elevilor prin selecţia şi varietatea mijloacelor şi metodelor;

– exercită un control cât mai des şi o estimare a performanţelor, pentru informarea proprie şi a elevului;

– perfecţionează deprinderile dobândite, prin creşterea exigenţelor, alternează intenţionat condiţiile externe cu cele interne, astfel încât de-prinderea să devină cât mai corectă.

Toate aceste imperative reprezintă o expresie a flexibilităţii mintale. Alte prescripţii algoritmice (elevi dotaţi): – învăţarea elementelor dinamice; – sincronizări relativ lente, pe grupuri mici (5-7 elevi); – sincronizări relativ lente, cu întreaga formaţie;

_____________ * Zuja Ladislau, Învăţarea programată în educaţia fizică, Educaţia

fizică în şcoală, vol. XXVII, C.N.E.F.S., Bucureşti, 1976.


40

– sincronizări rapide pe grupuri mici; – sincronizări rapide cu întreaga formaţie; – aplicaţii: „punere în situaţie”, „antrenament cu public”, serbări

şcolare şi studenţeşti, serbări câmpeneşti, toate pe fond muzical. Conţinutul unor torente la trambulină elastică (gimnaziu, elevi

dotaţi)*: – răsturnare laterală; – răsturnare laterală pe o mână; – roată întoarsă; – roată întoarsă pe o mână; – răsturnare înainte; – răsturnare înainte pe o mână; – salt înainte de pe un picior; – salt înainte de pe un picior, cu întoarcere de 1800; – sărituri drepte; – sărituri drepte, cu întoarcere de 1800; – sărituri drepte, cu întoarcere de 3600 (7200); – sărituri cu echer, depărtat; – sărituri grupare-întindere; – săritura peştelui; – salt înainte grupat; – salt înainte echer; – salt înainte grupat, cu întoarcere de 1800. La torente, aterizările sunt urmate întotdeauna de plecări imediate.

De o mare importanţă este prepararea psihologică, înaintea serbărilor; se inoculează elevilor ideea că sunt cei mai buni din şcoală sau din zonă, că nu se poate să nu reuşească şi că vor fi răsplătiţi cu aplauze, laude, diplome şi premii. Se folosesc mascote. O sugestionare potrivită îi face pe elevi mai încrezători în propriile posibilităţi, mai stăpâni pe sine, mai siguri şi mai curajoşi.

Educaţia pentru succes este ideea-ţintă.

_____________ * Aplicaţiile autorului, 1990-2005.


41

8. ÎNVĂŢAREA PIRAMIDELOR Pentru învăţarea corectă a piramidelor, se vor întruni următoarele

condiţii: – elevii se vor cunoaşte bine între ei; – instruirea va debuta cu exerciţii sub formă de joc; plasamentul,

rolurilor şi prizele (fig. 15) se vor proba cu mare atenţie;

Fig. 15.

– se vor transfera elemente acrobatice de la sol la piramide; – se va dezvolta forţa segmentelor şi se va „educa” echilibrarea pe

seama forţei;


42

– piramidele se construiesc prin etajare; primele învăţări vor fi lente (pentru memorare);

– construcţia, poza şi desfacerea necesită un timp relativ scurt; – mai multe piramide învăţate se prezintă în suite; ultima piramidă

trebuie să aibă o valoare estetică deosebită; – elevii mai îndemânatici şi mai uşori se plasează în vârf iar cei

mai puternici la bază (pentru susţinere); – în piramidele mixte, elevele se vor plasa la etaje sau în lateral,

lângă elevi (margini, „chenare”); – intrarea şi retragerea vor fi ordonate; – echipamentul şi fondul melodic sunt alte condiţii ale învăţării şi

valorificării; – competenţa profesorului va însemna, între altele, gust şi imagi-

naţie. Condiţii de maximă generalitate: – buna educaţie; – disponibilitate pentru efort acrobatic; – ţintirea succesului personal, de grup şi de public. – Unii specialişti recomandă următorii paşi în învăţarea piramide-

lor (schemă de tip algoritmic, Gh. Popa, 1975): – apelul la imagini, formarea reprezentărilor; – descrierea construcţiei; – definitivarea şi distribuirea sarcinilor (intrare, construcţie, menţi-

nere, desfacere, retragere etc.); – trecere de la parter la etaje şi invers, de la etaje la parter; – asamblarea părţilor; – introducerea fondului melodic; – desfacere-coborâre, cu asigurare; – retragere (sau continuare) ordonată. Exerciţiile acrobatice cu partener fac trecerea de la acrobatica

individuală la acrobatica în grup. Pentru vârful piramidei se va alege unul din cei mai buni executanţi, stăpân pe sine, curajos, cu simţul echilibrului dezvoltat (N. Băiaşu, 1985).

În general, prizele consolidează construcţia, conferindu-i stabilitate şi siguranţă. La piramide contracţia musculaturii segmentelor are un caracter izometric şi, în consecinţă, se va dezvolta forţa.


43

9. ŞCOALA MIŞCĂRILOR ACROBATICE ŞI STILUL DE EXPRIMARE

9.1. Şcoala mişcărilor acrobatice În lucrarea de referinţă Terminologia educaţiei fizice şi sportului

(1973), „şcoala mişcării” este definită astfel: „sistem sau concepţie de organizare şi conducere a procesului de instruire motrică”. Definiţia enun-ţată este întărită prin două recomandări:

− şcoala mişcării se realizează îndeosebi în perioada formării şi perfecţionării deprinderilor natural-aplicative: mersul, alergarea, săritura (copii, n.n.);

− procesul continuă cu însuşirea (învăţarea – perfecţionarea) de-prinderilor specifice.

În plan teoretic, şcoala mişcărilor acrobatice este un concept circumscris conceptului de şcoala mişcărilor (gen proxim şi diferenţă specifică). Conceptul în discuţie poate fi nuanţat, astfel:

− generalizare a practicii şi fuziune a ideilor cu activităţile; − concepţia unui autor (I. Tudusciuc, 2000) (fig. 16).

Şcoala mişcărilor acrobatice

Actul motric unitar acrobatic (element)

Şcoala desprinderii Şcoala zborului Şcoala aterizării

1. mecanismul desprinderii 2. desprindere naturală 3. desprindere elaborată 4. sisteme de exerciţii

1. orientarea spaţio-temporală 2. zbor natural 3. zbor elaborat 4. sisteme de exerciţii

1. mecanismul aterizării 2. aterizare naturală 3. aterizare elaborată 4. sisteme de exerciţii

Fig. 16.


44

Practica – suport şi efortul teoretic generează alte concepte, cu o

sferă mai mică de cuprindere: − şcoala desprinderii; − şcoala zborului; − şcoala aterizării. Ca demers cognitiv în instruire, conceptele se exprimă prin concre-

tizări multiple – exerciţii, consonante cu particularităţile vârstelor mici (biologice, psihice, motrice). Insistând asupra componentelor deprinde-rilor şi exersându-le în cele mai variate condiţii, rămân oarecum stabile unele structuri comune ale actului motric.* Similitudini importante şi exemple: şcoala alergării (atletism), şcoala aruncării (atletism, handbal, oină), şcoala bătăii pe trambulină (sărituri de gimnastică în educaţia fizică) etc.

9.2. Sisteme de exerciţii din şcoala mişcărilor acrobatice Sistemul (subsistemul) este un complex de fenomene aflate în inte-

racţiune; are structură, funcţie, relaţie şi interrelaţie, este deschis, „capa-bil” de optimizare. Sistemul de exerciţii pe care-l propunem are următoarele caracteristici:

– exerciţii ajutătoare – pregătitoare; – tatonări (încercare – eroare), tatonări experimentale (elevul caută

activ soluţii proprii, îngustarea culoarului calitativ al învăţării, asimilări – acomodări, încercări numeroase stilizate);

− baza spiralei învăţării motrice specializate, progresie motrică, psihoneuromotrică (fig. 17);

− anticiparea transferului pozitiv, motric şi atitudinal (operaţii: derivarea, compunerea şi împrumutul, I, Tudusciuc, 2000) (fig. 18), acrobatizare;

− recunoaşterea – regăsirea unui criteriu biomecanic (contact-noncontact cu reazemul) (fig. 19);

− „antrenarea” analizatorilor: vizual, auditiv, chinestezic, vesti-bular.

În ansamblu, sistemele de exerciţii sunt stimuli în formarea experi-enţei motrice a copiilor gimnaşti.

_____________ * Harre D., Teoria antrenamentului, Editura Stadion, 1973.


45

Fig. 17.

Fig. 18.


46

Proba Denumirea elementului Criteriul biomecanic contact-noncontact

sol – răsturnare înapoi – salt înainte – salt dublu înapoi întins

talpă-palmă-talpă talpă-talpă talpă-talpă

bârnă (transfer) – salt înapoi grupat – salt înainte pe un picior

talpă-talpă talpă-talpă

sărituri (transfer) – răsturnare prin stând pe mâini talpă-palmă-talpă

Fig. 19.

Exerciţii pentru dezvoltarea detentei membrelor superioare (ricoşare) Prin desprinderi reactive urmărim realizarea unui zbor mai înalt. La

desprinderile de pe mâini se adaugă şi acţiunea altor segmente prin co-ordonare psihoneuromotrică şi prin tehnica de execuţie.

Exemple de exerciţii pentru dezvoltarea detentei membrelor supe-rioare:

− respingerea reazemului prin flexie palmară, din poziţia stând în-clinat, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe;

− respingerea scurtă, respingeri succesive ale reazemului, din po-ziţia aplecat, cu braţele sus (în prelungirea trunchiului);

− izbiri ale reazemului, pe verticală, angrenând în efort corpul întins şi încordat, cu braţele sus (la cadru izometric);

− îndoiri şi întinderi de braţe, din stând pe mâini, cu ajutor (flotări din stând pe mâini, copii) (fig. 20);

Fig. 20.


47

− săltări (sărituri) de pe mâini în stând pe mâini, cu elan (fig. 21) (planuri orizontale);

− sărituri de pe o trambulină pe alta, de pe mâini în stând pe mâini (fig. 22) (planuri înclinate);

Fig. 21. Fig. 22. − executarea „jocului” centurii scapulare (sus-jos, jos-sus), din

poziţia stând cu braţele sus şi cu o bară în mâini (2-3 kg); − corbet pe sol, din stând pe mâini plutitor; − corbet integrat în roată întoarsă la trambulină orizontală (fig. 23); − corbet în sfoară; − răsturnare înainte la trambulina orizontală (fig. 24);

Fig. 23. Fig. 24.

− răsturnare înainte, cu întoarcere de 180°, la trambulină sau pe un capac de ladă;

− apăsări scurte („şocuri” ale partenerului, în axul braţe-trunchi); − înclinarea corpului întins, încordat, înainte-înapoi, de către

parteneri, din stând pe mâini; − elan şi răsturnare laterală zburată; − elan şi răsturnare laterală sărită;


48

Fig. 25. Fig. 26.

Fig. 27.

− răsturnări înainte, în culcat dorsal (fig. 25);

− răsturnări înainte, în aşezat (fig. 26);

− îndreptare de pe cap, în lungime (fig. 27).

Structura biomecanică este următoarea: tălpi – mâini – tălpi.

Exerciţii pentru dezvoltarea detentei membrelor inferioare (şcoala desprinderii, a bătăii) Exerciţiile pentru dezvoltarea detentei membrelor inferioare sunt

foarte apropiate structural de natura şi funcţiile organismului. Exemple de exerciţii pentru dezvoltarea detentei membrelor infe-

rioare: − joc de glezne (încălzire); − alergări de viteză pe distanţe scurte (finalitate: însuşirea elanului

acrobatic); − genuflexiuni medii, cu braţele libere; − genuflexiuni cu sărituri rapide la ridicarea în stând; − ridicări şi coborâri rapide ale călcâielor, situate în afara reazemului; − alergări pe scările unui stadion (în general, pe pante, urcare,

coborâre); − sărituri pe loc, cu balansarea braţelor înainte – sus; − sărituri diverse cu coarda; − ridicări pe vârfuri şi coborâri; − ridicări pe vârfuri şi coborâri ale călcâielor sub orizontala

reazemului, cu rezistenţa moderată a unui partener; − sărituri drepte (pe verticală) – contact foarte scurt cu solul şi

apăsări pe şipca scării fixe (retroducţie);


49

− sărituri pe loc (stilizate, „baletate”); − sărituri pe banca de gimnastică şi înapoi, jos; − sărituri în adâncime (h = 0,3-0,5 m) şi desprinderi imediate, pe

verticală; − sărituri executate cu încărcătură (serii scurte); − sărituri peste mingi medicinale (fig. 28) sau peste bănci de

gimnastică (analogie cu un traseu); − sărituri drepte, tensionând o bandă elastică, trecută pe după ceafă

şi ancorată pe sol;

Fig. 28. Fig. 29.

− sărituri drepte şi cu întoarcere, la trambuline şi plase; − sărituri cu întoarcere de 180°, 360° (fig. 29), sub unghiuri diferite; − aruncarea cu tălpile a unei mingii medicinale, în unghi de 45°; − împingerea energică a min-

gii medicinale, din poziţia culcat dorsal;

− sărituri pe loc, cu întoarceri spre stânga şi spre dreapta;

sărituri înapoi (zbor, plutire) de pe bancă, ladă şi prinderea executantului

pe un „pat” de braţe;

Fig. 30. − sărituri înapoi la trambulină, în culcat dorsal (fig. 30) (deprivare

senzorială vizuală). Exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de orientare spaţială (şcoala zborului) Exerciţii în plan sagital (înainte-înapoi) Înainte şi înapoi sunt sensurile deplasării corpului în zbor, în culoa-

rul umerilor. Zborul, calitatea acestuia sunt condiţionate, întotdeauna, de calitatea desprinderii (vezi exerciţiile anterioare).

Exemple:


50

− alergare, săritură de pe un picior şi aterizare pe calupuri de burete;

− alergare, bătaie, zbor şi aterizare în culcat facial, pe calupuri de burete;

− acelaşi exerciţiu, cu bătaie pe trambulină; − alergare, bătaie pe trambulină, grupare-întindere în zbor,

aterizare în culcat facial pe calupuri de burete; − alergare, bătaie pe trambulină, echer în zbor, aterizare în culcat

dorsal pe saltele suprapuse sau pe calupuri; − sărituri drepte peste un reglator al mişcării (şnur, stimul, reper

spaţial pentru amplificarea zborului); − „căderi” în culcat dorsal, din stând cu braţele sus, pe un „pat” de

braţe sau pe calupuri; − sărituri înapoi, sub unghiuri diferite, cu întoarceri, în culcat întins; − alergare, bătaie în plasa mică elastică, salt înainte, aterizare în

culcat dorsal, pe calupuri (zbor foarte înalt); − salt înainte; − salt înainte, grupat, echer sau întins, cu întoarcere de 180°; − salt înapoi de pe trambulină, aterizare în culcat facial (cu ajutor,

asigurare). Tendinţa generală a efortului, prin exerciţiile de mai sus, este trecerea

de la zboruri jucăuşe la zboruri elaborate: încercările se corectează. Exerciţii în plan orizontal (spre stânga, spre dreapta) Planul orizontal priveşte secţiunea imaginară a corpului. Exerciţiile

poartă denumirea de întoarceri, piruete, „tirbuşoane” etc. Exemple de exerciţii în plan orizontal: − sărituri cu întoarcere de 90°, spre stânga; − sărituri cu întoarcere de 90°, spre dreapta; − sărituri cu întoarcere de 180°, spre stânga; − sărituri cu întoarcere de 180°, spre dreapta; − sărituri cu întoarcere de 360°, spre stânga; − sărituri cu întoarcere de 360°, spre dreapta; − sărituri cu întoarcere de 540°, spre stânga; − sărituri cu întoarcere de 540°, spre dreapta; − sărituri cu întoarcere de 720°, spre stânga; − sărituri cu întoarcere de 720°, spre dreapta. Frecvenţa cea mai mare, în pregătirea copiilor, o au săriturile cu

întoarceri de 180° şi de 360°.


51

Exerciţii în plan frontal (lateral stânga, lateral dreapta) Exemple de exerciţii în plan frontal: − stând cu braţele sus, cădere în culcat costal, pe saltele moi, spre

stânga şi spre dreapta; − galop lateral; − săritură laterală de pe trambulina elastică; − săritură laterală, în culcat costal, de pe trambulină; − săritură laterală, aruncat din palme, cu asigurare; − săritură laterală la plasa mică elastică, cu asigurare; − salt lateral cu ajutor. Exerciţiile în plan frontal se caracterizează prin deprivare senzorială

vizuală parţială şi sunt transferabile în salturile laterale. Exerciţii în plan sagital, declanşate din poziţie răsturnată Exemple: − stând pe mâini, cu ajutor, flexia şi extensia capului; − stând pe mâini, cu ochii închişi, flexia şi extensia capului; − stând pe mâini, cu ochii închişi, încordare generalizată; − stând pe mâini, cădere în culcat dorsal; − stând pe mâini, gruparea şi întinderea corpului sub un unghi de

45°, pe fondul căderii în culcat dorsal; − stând pe mâini, cădere în culcat facial pe calup de burete; − alergare 3-5 paşi, răsturnare înainte în culcat dorsal; − alergare 3-5 paşi, răsturnare înainte în culcat dorsal, grupând –

întinzând corpul la 45°; − alergare, răsturnare înainte la trambulină, în culcat dorsal pe

calupuri de burete; − răsturnare înainte la trambulină, cu întoarcere de 180°, în culcat

facial; − răsturnare înainte la trambulină, cu întoarcere de 360°; − răsturnare înainte la trambulină, pe o mână, în culcat dorsal (sau

cu întoarcere de 180°, în culcat facial); − mers în mâini, cădere în culcat dorsal; − mers în mâini înapoi, cădere în culcat facial. Exerciţiile prezentate în această secţiune întrunesc: forţa centurii

scapulare şi a braţelor, orientarea spaţială şi ţinuta; educă curajul, ate-nuând frica şi permit totodată o abordare raţională a învăţării. Se folosesc: saltele suprapuse, calupuri de burete, lonje de mână cu centură, ajutorul şi asigurarea, parteneri, instalaţii ingenioase etc.


52

Exerciţii în plan orizontal, declanşate din poziţie răsturnată Exemple: − stând pe mâini, întoarcere de 90°; − stând pe mâini, întoarcere de 180°; − stând pe mâini, întoarcere de 180°, în partea opusă; − stând pe mâini, întoarcere (prin păşire) spre stânga şi spre

dreapta; − stând pe mâini, întoarcere de 180°, 360°, cu picioarele în sfoară

sau în sfoară laterală. Exerciţiile de mai sus sunt transferabile în elementele unor probe

din gimnastică (paralele, bară fixă, bârnă). Exerciţii în plan frontal, declanşate din poziţie răsturnată Exemple: − răsturnare laterală, în stând pe mâini; − răsturnare laterală, în stând pe mâini la miniparalele; − stând pe mâini, mers lateral spre stânga şi spre dreapta; − răsturnare laterală pe o mână; − răsturnare laterală pe mâna a doua; − răsturnare laterală pe partea neîndemânatică; − răsturnare laterală la trambulină, pe o mână; − mers în mâini, lateral (fig. 31);

Fig. 31.

− mers în mâini, lateral, cu picioarele în sfoară laterală;

− mers în mâini, lateral, cu ajutor, peste banchete curbate.

Exerciţiile de mai sus se ca-racterizează prin deprivare senzo-rială vizuală, parţială.

Exerciţii de fixare în diferite faze ale plierii (şcoala aterizării) Exemple: − stând semiflexat, braţele lateral, menţinere 3s; − aceeaşi poziţie, menţinere 4-5 s; − ghemuit (cu spatele drept), braţele lateral sus, privirea înainte,

marcare 1 s, menţinere 2-3 s; − revenire (redresare) sacadată, în stând, din fazele precedente;


53

− stând cu faţa spre scara fixă, apucat de o şipcă la nivelul ume-rilor, ridicări pe vârfuri şi revenire;

− semiflexat, cu o bară pe umeri (3-5 kg), menţinere 2-3 s; − reluarea unor exerciţii la oglindă (autocontrol comparabil cu pro-

priile reprezentări, atenţie la detalii). Exerciţiile din şcoala aterizării contribuie la formarea simţului mus-

cular al amortizării (plierii), dezvoltă capacitatea de echilibrare specifică gimnasticii.

Sărituri în adâncime înainte, înapoi şi lateral Exemple: − stând pe bancă de gimnastică, săritură în adâncime (pliere,

precizie, braţele lateral sau lateral sus); − acelaşi exerciţiu de pe două bănci de gimnastică, suprapuse; − stând pe lada de gimnastică de înălţime medie, sărituri în adân-

cime, cu avântarea braţelor în sus; − săritură în adâncime, din atârnat la scara fixă; − săritură înapoi în adâncime (cu ajutor, asigurare); − săritură în adâncime, cu întoarceri de 180°, 360°; − aceleaşi sărituri, cu întoarceri de 180°, 360°, în partea opusă; − sărituri laterale, în adâncime (pondere redusă). Fixări şi sărituri cu deprivare senzorială vizuală Exemple: − stând semiflexat, cu braţele lateral sus şi cu ochii închişi, men-

ţinere 1-3 s; − stând semiflexat, cu o bară pe umeri şi cu ochii închişi, menţinere

2-3 s; − săritură în adâncime de pe banca de gimnastică, cu ochii închişi

în zbor; − săritură înapoi în adâncime, de pe bancă; − sărituri înapoi în adâncime, de pe bancă, cu ochii închişi şi cu

întoarcere de 180°, 360°, în partea opusă. Aterizări ca părţi finale ale elementelor acrobatice Exemple: − răsturnare înainte pe un picior; − răsturnare înainte pe o mână (cu sfoară pe sus); − salt înainte grupat;


54

− salt înainte echer; − salt lateral (grupat, depărtat, echer, întins); − îndreptare de pe cap, în aşezat; − îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 180°, în stând sau în sprijin

culcat. În exersare se va urmări: plierea, precizia, echilibrarea, redresarea

după pliere, precum şi posibilităţile de combinare, continuare. Sărituri cu aterizări sub unghiuri diferite, pentru prevenirea

accidentelor (accidentabilitate) Exemple: − săritură în adâncime, aterizare cu corpul înclinat şi rostogolire

înainte (autoasigurare care priveşte răsturnările şi salturile înainte, supra-rotate);

− sărituri înapoi în adâncime, rostogoliri înapoi; − sărituri în adâncime, lateral, rostogoliri laterale; − aterizare obişnuită, cădere în culcat facial, frânând cu braţele. Aterizări pe suprafeţe elastice Exemple: − săritură în adâncime şi aterizare pe trambulina elastică orizontală,

acoperită; − săritură dreaptă la plasa elastică, amortizare;

Fig. 32.

− săritură dreaptă la plasa mare elastică, cu întoarcere de 180°, 360°, spre stânga, spre dreapta;

− salt înainte la plasa elastică – amortizare;

− salt înapoi la plasa elastică – amortizare;

− săritură de pe o trambulină pe alta, orizontale (fig. 32).

9.3. Stilul de exprimare Stilul de exprimare în gimnastică poartă amprenta personalităţii

creatorului (profesor-elev, antrenor-gimnast). La nivel de măiestrie, de performanţă, se regăsesc influenţele ambianţei, ale tradiţiei şi ale F.I.G., ca orientări. În formele poziţiilor şi mişcărilor de gimnastică se constată


55

un fel de fixitate (aspiraţie spre valori de tehnică perfectă de execuţie). Faptele de stil se grefează totdeauna pe fapte de comunicare (Tudor Vianu, 1955) (comunicare prin mişcare, arte corporale, n.n.).

Stilul de exprimare este rodul unui efort îndelungat, direct şi indi-rect; el apare, de regulă, la elevii, gimnaştii dotaţi şi supradotaţi. Aristotel, în „Retorica”, enumeră calităţile indispensabile stilului bun, oratoric:

– claritatea este, după Aristotel, prima virtute, pentru că dacă discursul nu-şi arată obiectul, el nu-şi va îndeplini funcţia; la începători avem de-a face cu sclipiri stilistice;

– adecvarea constituie a doua calitate a stilului elevat; – invenţia (în gimnastică: elemente şi combinaţii noi, compoziţie); – spontaneitatea este numai un moment fericit de apariţie a unei

idei. O persoană îşi defineşte şi îşi desfăşoară întreaga gamă personală

de stiluri de mişcări, în scopul de a încerca să-şi echilibreze propriile atitudini interioare (North, 1972, citat de J.K. Kane)*.

Alte reflecţii despre stil: 1. Stil înseamnă ridicarea la nivel artistic al unei idei de bază şi a

tuturor coeficienţilor interni şi externi – cu efect modificator atunci când sunt încorporate într-o operă de artă. În conformitate cu această definiţie, lipsa de stil înseamnă încercarea de a da viaţă unei opere, fie prin ignorarea ideii de bază, fie prin lipsa de îndemânare în valorificarea estetică a mijloacelor oferite pentru realizarea unei opere. Influenţe extrinseci care acţionează în mod eficient în constituirea operei de artă sub forma unor factori de primă importanţă, ca de pildă: locul, clima, epoca, moravurile, rangul şi poziţia socială a celor cărora le este destinată opera (Gottfried Semper, 1972)**.

2. Stilul este un mod de execuţie, la început comun iar mai târziu, acesta devine o variantă individuală (H. Abadne Hauzer, 1974).

3. Componentele stilurilor de gândire şi acţiune umană*** sunt: funcţia direcţională a gândirii critice care reglează conduita omului, asigură caracterul raţional al activităţii şi prevede rezultatul (Rubinstein, _____________

* J.E. Kane, Expresie şi comunicare prin mişcare, în Psihologia şi sportul contemporan (Antologie, Mihai Epuran), Editura Stadion, 1974.

** G. Semper, Ştiinţă, artă, industrie, Secolul 20, Revistă de literatură universală, 3-4, 1972.

*** Mihai Kramar, Psihologia stilurilor de gândire şi acţiune umană, Polirom, Iaşi, 2002.


56

1940); funcţia evaluativă a gândirii critice (Teplov, 1950); funcţia corec-tivă a gândirii critice – găsirea erorilor şi lipsurilor în obiectele cunoaş-terii, în dezvăluirea cauzelor acestor erori şi în preîntâmpinarea strecurării erorilor în activitatea ulterioară (Bairamov, 1960) (citaţi de M. Kramar, 2002).

4. „Stilul sportiv este o manifestare specifică a personalităţii sporti-vului, constituie o variabilă integrativă, prin care sunt îmbinate într-un tot unitar modurile de funcţionare cognitivă, conativă şi afectivă ale psihicu-lui sportivului. Ele implică mecanisme pentru organizarea şi controlul atenţiei, gândirii, sentimentelor şi motivelor sportivului. În consecinţă, stilurile în sport reflectă diferenţele individuale relativ stabile între spor-tivi, ca mod de funcţionare psihică şi ca eficienţă sportivă” (M. Kramar, 1999)*.

Educabilitatea motorie este favorabilă stilului şi stiliştilor; ea are substrat fiziologic şi psihologic şi poate fi considerată o combinaţie a mai multor factori: structura corpului, maturizarea etc. (similitudine: antrena-bilitate).

5. Stilul de exprimare al gimnastului (concursuri, demonstraţii) oglindeşte stilul de predare al profesorului, antrenorului. În antrenamente, stilul se realizează într-un timp îndelungat, prin mijlocirea factorului artistic, integrat în contextul general al pregătirii. Modelele şi metodele sunt reperele cele mai căutate în domeniu. Tendinţe generale, marcate de stil: rafinament, atingerea şi depăşirea standardelor F.I.G., excelenţa, „bătălia stilurilor” între „şcoli de gimnastică” etc.

Stilurile de predare-conducere pot fi surprinse într-o tipologie: – tipul înţelegător şi participativ; – tipul eficace, raţional şi sistematic; – tipul imaginativ şi stimulativ. Categoriile de mai sus nu fiinţează în stare pură. Stilul, în funcţie de

domeniul cunoaşterii, este un termen polisemantic: stil cognitiv, stil perceptiv, stil evaluativ, stil de învăţare motrică, stil de conducere, stil de comunicare etc.

Consecvenţa cu sine, educaţia estetică şi pregătirea tehnică aproape că se suprapun.

_____________ * M. Kramar, Premise obiective şi subiective în structurarea timpurie a

stilului sportiv, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Sport ’99, Arad.


57

10. ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR DE ECHILIBRU

10.1. Cumpănă Descriere. Stând cu braţele sus, pas înainte cu piciorul preferat.

Spatele se arcuieşte încet prin contractura musculaturii implicate în sarcină (extensie lentă, echilibrată). Piciorul liber se ridică înapoi, cât mai sus, tinzând să realizeze cu piciorul de sprijin un unghi cât mai mare (1800, sfoară verticală). Corpul împreună cu braţele şi cu piciorul „bascu-lează” lent, înapoi, ca un singur tot. Elementul presupune o mobilitate activă remarcabilă şi o capaci-tate fină de echilibrare. Capul se menţine într-o uşoară exten-sie. În această situaţie, rolul său (ca segment) este de a provoca tonusul adecvat al musculaturii spatelui. Elementul se menţine 2-3 s sau se marchează 1 s, în funcţie de pregătirea executan-tului şi de contextul combina-toriu (fig. 33).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând cu braţele sus (sau lateral sus), cu un picior sprijinit îna-

poi pe vârf; 2. Cumpănă din poziţia stând, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe

(fig. 34); 3. Cumpănă cu ajutorul unui partener (prindere de mâini), menţi-

nere 3 s; 4. Cumpănă, cu o greutate (1-2 kg) ancorată la glezna piciorului

ridicat sau tensionând o bandă elastică, ancorată la sol; se execută foarte lent şi se menţine 3-5 s (fig. 35);

5. Cumpănă la oglindă (autocontrol pentru amplitudine şi ţinută);

Fig. 33.


58

6. Cumpănă pe piciorul nepreferat; 7. Cumpănă şi trecere directă în rostogolire înainte sau în stând pe

mâini; 8. Încercări libere, independent;

Fig. 34. Fig. 35.

9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cum-pănă, stând pe mâini – întoarcere de 3600, prin păşire, revenire în stând, alergare, pas săltat şi răsturnare înainte pe o mână).

10.2. Cumpănă asimetrică Descriere. Din poziţia stând, cu braţele înainte (sau în altă po-

ziţie), trunchiul se apleacă lent înainte (la orizontală). În această fază braţele se menţin în poziţia iniţială. În continuare, piciorul preferat se ridică lent lateral, la orizontală sau mai sus. Capul este ridicat. Piciorul de sprijin este întins. Elementul se menţine 2-3 s. Revenirea sau trece-rea în altă poziţie este, de aseme-nea, lentă (fig. 36).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază

1. Aplecări, cu braţele înainte sau lateral, menţinere 2-3 s; 2. Acelaşi exerciţiu, cu gantere; 3. Stând, cu faţa spre scara fixă, apucat de şipcă la nivelul ume-

rilor, ridicarea piciorului preferat lateral, la orizontală sau mai sus, men-ţinerea poziţiei 2-3 s;

Fig. 36.


59

4. Încercarea elementului pe un reazem mai înalt (bancă de gim-nastică, ladă, cub, bănci suprapuse etc.);

5. Încercări cu piciorul nepreferat sus; 6. Încercări la oglindă (autocontrol); 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cum-

pănă asimetrică, trecere în sfoară laterală, culcat facial şi apropierea picioarelor, rostogolire laterală, corpul întins).

10.3. Cumpănă înapoi Descriere. Cumpăna înapoi se execută din poziţia stând cu braţele

sus şi cu un picior sprijinit pe vârf, înainte. Corpul se extinde lent îna-poi. Concomitent, bazinul se proiec-tează în partea opusă, înainte. Picio-rul liber se ridică, de asemenea, lent, la orizontală (de preferat mai sus). Capul participă şi el la echilibrare. În final, elementul se marchează (1 s). În general, echilibrarea se obţine cu dificultate, mai ales pentru începători. Se poate reveni în stând (mai rar) sau frecvent se trece în răs-turnare lentă înapoi. Se recomandă exersarea în perechi (fig. 37).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. „Studiul” poziţiei iniţiale (autocontrol general şi pe detalii); 2. Cumpănă înapoi, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe, braţele fiind

întinse; 3. Stând, ridicarea picio-

rului preferat înainte, la orizon-tală, menţinere 2-3 s;

4. Încercarea elementului, cu ajutor la antebraţe (fig. 38);

5. Încercări cu celălalt picior;

6. Încercări libere, inde-pendent;

Fig. 37.

Fig. 38.


60

Fig. 39.

7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cum-

pănă înapoi-răsturnare lentă înapoi, elan şi răsturnare înainte pe o mână, cumpănă pe cot) (fig. 39).

10.4. Cumpănă cu prinderea unui picior, lateral sus Descriere. Stând, cu un braţ lateral sus, ridicarea lentă a piciorului

preferat, întins. Glezna (sau gamba) se prinde cu mâna de aceeaşi parte. Este un element acrobatic de echilibrare şi de întindere musculară pa-sivă. Echilibrarea pe un picior şi amplitudinea cât mai mare, sunt carac-teristici esenţiale ale elementului. Piciorul de sus se mai poate prinde la călcâi sau la genunchi, înapoi (fig. 40).

Fig. 40. Fig. 41.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Fandări laterale adânci, spre stânga şi spre dreapta; 2. Sfoara laterală, cu mâinile pe sol; 3. Ridicarea unui picior lateral şi menţinerea 3-5 s; 4. Încercări la scara fixă; 5. Încercări, echilibrări, cu ajutor (fig. 41);


61

6. Încercări cu celălalt picior; 7. Cumpănă, cu un picior lateral sus, apucat la gleznă; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementul într-o combinaţie simplă (exemplu:

cumpănă cu un picior lateral sus, revenire în stând, rostogolire înainte, două răsturnări laterale).

10.5. Cumpănă laterală

Descriere. Cumpăna laterală este un element de echilibru şi mobi-litate; se execută pe piciorul preferat. Dacă elementul se execută spre dreapta, atunci se ridică, în plan frontal, piciorul stâng în-tins. Se urmăreşte o deschide-re (amplitudine) mai mare de 900, în articulaţiile coxofemu-rale. Poziţia braţelor este la alegere (condiţii: echilibrare, plasticitate, asimetrii etc.) (fig. 42).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând, cu un umăr spre scara fixă, cu o mână apucat de şipcă,

balansarea piciorului din exterior; 2. Acelaşi exerciţiu, cu celălalt picior; 3. Fandări laterale adânci; 4. Stând depărtat, lăsare lentă în sfoară laterală, cu mâinile pe sol; 5. Cumpănă laterală, la scara fixă, cu ambele mâini apucat de

şipci, menţinere 3-5 s (fig. 43); 6. Acelaşi exerciţiu, cu o greutate (1 kg) fixată la glezna de sus; 7. Cumpănă laterală, cu ajutor (fig. 44); 8. Încercări cu autocontrol la oglindă; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

cumpănă laterală, jumătate răsturnare laterală în stând pe mâini, întoar-cere de 900, rostogolire înainte).

Fig. 42.


62

Fig. 43. Fig. 44.

10.6. Cumpănă cu prinderea gleznei înapoi Descriere. Cumpăna cu prinderea gleznei (în plan sagital), înapoi,

se realizează printr-un balans accentuat (la limită). Pentru prinderea gleznei, se îndoaie genunchiul iar după apucare cu ambele mâini, urmează tensionarea muşchiului cvadriceps (întindere pasivă), astfel încât să rezulte o tehnică de execuţie corectă. În cumpăna propriu-zisă se regăseşte flexibilitatea coloanei lombare. Elementul se marchează 1 s sau se menţine 2-3 s. După prinderea gleznei, corpul se verticalizează, iar curbura generală se menţine (fig. 45). Elementul este transferabil la bârnă.

Fig. 45. Fig. 46. Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Cumpănă obişnuită; 2. Cumpănă cuib, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe;


63

3. Culcat facial, apucarea gleznei piciorului liber, extensie genera-lizată (fig. 46);

4. Valuri înainte, la scara fixă, din poziţia aşezat lângă şipci, jos; 5. Echilibrarea (gen tatonare), cu apucarea gleznei piciorului liber; 6. Arcuiri în plan sagital, localizare în zona lombară; 7. Încercări pe reazemuri de înălţimi diferite; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cum-

pănă cu prinderea gleznei înapoi, două răsturnări lente înainte pe un picior, stând pe mâini cu braţele întinse).


64

11. ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR DE MOBILITATE

11.1. Sfoara Descriere. Sfoara este un element acrobatic de mobilitate (întindere

musculară pasivă). Deschiderea în articulaţiile coxofemurale trebuie să fie de 1800. Din stând se trece în fandare adâncă; în continuare, bazinul se apropie de sol. Piciorul care se plasează înainte este cel preferat. Pe sol, se pun ambele mâini sau numai una, pentru echilibrare şi pentru prevenirea întinderilor musculare, ligamentare. Linia umerilor va fi perpendiculară pe linia membrelor inferioare. Se consideră că „poza” este corectă, reu-şită, atunci când s-a ajuns pe sol, fără bruscarea musculaturii angajate în sarcină (toleranţă la durere). În final, braţele sunt poziţionate simetric sau asimetric (fig. 47).

Fig. 47. Fig. 48.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Fandarea adâncă pe o şipcă a scării fixe: împingerea repetată,

lentă, a bazinului înainte (arcuiri lente) (fig. 48); 2. Aceeaşi fandare, cu celălalt picior; 3. Întinderi pasive, cu piciorul preferat ridicat înainte (900); 4. Acelaşi exerciţiu, cu celălalt picior ridicat (900); 5. Sfoară, cu arcuiri şi cu apropierea progresivă a pubisului de sol; 6. Acelaşi exerciţiu, cu celălalt picior înainte. 7. Sfoară, cu extensia corpului; 8. Sfoară, cu menţinere 3-5 s;


65

9. Sfoară, cu flexia gambei din spate şi extensia corpului; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cor-

bet în sfoară, stând pe mâini, cu braţele întinse, rostogolire înainte, cu picioarele întinse şi apropiate).

11.2. Sfoara laterală Descriere. Însuşirea elementului presupune o exersare perseveren-

tă, îndelungată. Primele încercări sunt adevărate tatonări. Acestea arată care este nivelul elasticităţii musculare şi ligamentare, naturale şi antre-nate. Din poziţia stând, membrele inferioare se depărtează progresiv, în plan frontal. Corpul este drept, atât la pornire cât şi la final (poză). De regulă, întinderea musculaturii implicate este pasivă. Unghiul aşteptat este de 1800 iar în plan subiectiv, toleranţa la durere este prezentă. Poziţia braţelor poate fi simetrică sau asimetrică (fig. 49).

Fig. 49. Fig. 50.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând depărtat, cu mâinile pe sol, menţinere 3-5 s; 2. Fandări laterale adânci, lente; 3. Fandări laterale, cu un picior pe banca de gimnastică sau pe un

capac de ladă (fig. 50); 4. Sfoară laterală, cu arcuiri lente, pe verticală; 5. Rostogolirile înainte în sfoară laterală; 6. Rostogolirile înapoi în sfoară laterală; 7. Culcat dorsal, sfoară laterală; 8. Culcat facial, sfoară laterală; 9. Sfoară laterală, din atârnat la scară fixă; 10. Trecere din sfoară obişnuită în sfoară laterală; 11. Încercări libere, independent; 12. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: ros-

togolire înainte, rostogolire înainte în stând depărtat, rostogolire înainte în sfoară laterală, cu pieptul pe sol şi braţele în prelungirea trunchiului).


66

11.3. Podul Descriere. Elementul presupune solicitări deosebite ale coloanei

vertebrale (zona lombară). De asemenea, se întind, în tehnica de execuţie, muşchii anteriori ai corpului (fascii ale pectoralilor, marii abdominali). Extensia pronunţată şi în ansamblu podul executat corect, înseamnă: bra-ţele întinse (pe verticală şi la limită), capul în extensie neforţată, picioa-rele întinse din genunchi. Din stând, cu tălpile la lăţimea umerilor şi cu braţele sus, înapoi, se accentuează curbura lombară prin proiectarea ba-zinului înainte. Braţele sunt mereu întinse iar palmele se pun pe sol, cât mai aproape de tălpi. Podul este un element acrobatic, cu atât mai corect, cu cât pieptul este mai sus faţă de sol. Autocontrolul, de sus până jos, revine analizatorilor vizual şi chinestezic (fig. 51).

Fig. 51.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Extensii din poziţia stând, cu braţele sus şi cu ajutor; 2. Extensii pronunţate din poziţia stând, cu braţele sus şi cu ajutor 3. Executarea podului, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe; 4. Executarea podului, din culcat dorsal („podul de jos”); 5. Podul cu mâinile pe un capac de ladă sau pe o bancă de gimnas-

tică; 6. Podul, de sus, revenire în stând, cu ajutor; 7. Încercări – corectări; 8. „Căderi” în pod, din stând pe mâini; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

podul, cu un picior întins ridicat în sfoară, răsturnare lentă înapoi, elan şi răsturnare înapoi).


67

12. ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR DE FORŢĂ ŞI ECHILIBRU

12.1. Stând pe piept Descriere. Elementul se execută pornind din poziţia culcat facial, cu

braţele întinse pe lângă corp şi cu palmele pe sol. Se apasă cu un picior întins, în sol, în timp ce al doilea se ridică lent sau balansează. Braţele acţionează izometric (anteducţie). Dacă regiunea lombară a coloanei ver-tebrale se curbează suficient de mult, atunci „urcarea” în această poziţie este mult uşurată. La verticală, corpul se îndreaptă şi frecvent se extinde. Capul se va răsuci uşor spre stânga sau spre dreapta. Variante: stând pe piept şi pe braţe, cu un genunchi îndoit, stând pe piept şi braţe, în sfoară, stând pe piept în sfoară laterală (Fig. 52).

Fig. 52. Fig. 53.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Extensii repetate, din poziţia culcat facial; 2. Cumpănă la scara fixă, cu un picior, apoi cu celălalt; 3. Anteducţii la helcometru, cu încărcături uşoare şi medii (fig. 53); 4. Stând pe piept, cu ajutor la ridicare; 5. Stând pe genunchi, rulare înainte în stând pe piept; 6. Încercarea elementului, cu ajutor la menţinere; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe piept, rulare înapoi în sprijin culcat, stând pe cap, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, îndreptare de pe cap cu întoarcere de 1800, în sprijin culcat).


68

12.2. Stând pe omoplaţi, cu braţele întinse pe sol Descriere. Elementul se execută din poziţia iniţială aşezat, cu

braţele sus. Urmează rularea înapoi. Pe măsură ce picioarele întinse şi corpul se apropie de verticală, braţele coboară spre sol întinse, cu palmele orientate în jos. Îndreptarea corpului trebuie să fie foarte activă. Sprijinul se realizează pe ceafă, omoplaţi şi braţe. Poziţia (elementul) se menţine 2-3 s sau se marchează 1 s (fig. 54). Varianta tradiţionala este stând pe omoplaţi cu mâinile pe corp.

Fig. 54.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Rulare înapoi, din aşezat, cu braţele sus; 2. Retroducţia braţelor, cu rezistenţă (helcometru, partener etc.); 3. Încercarea elementului, cu ajutor (îndreptarea corpului); 4. „Intrare” în poziţia iniţială, prin rostogolire înainte; 5. Încercări libere, independent; 6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe omoplaţi, rulare înainte în stând, stând pe mâini şi rostogolire înainte, două răsturnări laterale).

12.3. Stând pe cap Descriere. Tehnica de execuţie a acestui element este relativ simplă.

Menţinerea poziţiei, a elementului, depinde de capacitatea de echilibrare a corpului întins răsturnat şi de încordarea generalizată. În învăţare, acţiu-nile principale sunt orientate, în primul rând, spre aducerea corpului în fază răsturnată. Menţinerea echilibrului este condiţionată de trei puncte de sprijin (palmele şi fruntea, triunghi). Din stând depărtat, cu braţele lateral, corpul se îndoaie, palmele se aşează la lăţimea umerilor şi cât mai aproape de linia imaginară ce uneşte tălpile; în continuare, mai în faţă, se


69

aşează fruntea, fără bruscare sau izbire şi se încordează musculatura gâtu-lui (scalenii, trapezul). Cu un impuls fin, „discret”, din glezne, greutatea trece pe cele trei puncte de sprijin. Picioarele întinse urcă lent şi se apro-pie progresiv. Câteva greşeli (abateri de la model): aşezarea capului pe aceeaşi linie cu mâinile, curbarea exagerată la nivel lombar, relaxarea muşchilor gâtului, urmată de prăbuşire etc. (fig. 55).

Fig. 55. Fig. 56.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Culcat facial, încordări generalizate (1-3 s); 2. Îndoiri şi întinderi de braţe (flotări), lente, din sprijin culcat; 3. Încercarea elementului, cu balansul unui picior şi cu ajutor (fig.

56); 4. Urcare lentă în stând pe cap, din stând depărtat (rezemare la

scara fixă sau la perete, menţinere 2-3 s). 5. Stând pe cap din sprijin ghemuit; 6. Urcare în stând pe cap, cu picioarele întinse şi apropiate; 7. Stând pe cap şi rostogolire înainte; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

rostogolire înainte, stând pe cap, rostogolire înainte în stând depărtat).

12.4. Stând pe cap, cu braţele întinse Descriere stând pe genunchi, trecere în stând pe cap în echer

temporar. Se întind braţele şi se aşează palmele. În continuare, asistăm la: urcarea corpului la verticală, balansând un picior şi apropiind pe celălalt, verticalizarea din forţă, lent, cu picioarele întinse şi apropiate. Fie că se execută din balans, fie că se execută din forţă, se acordă ajutor (pentru echilibrarea) şi, după caz, asigurare (fig. 57).


70

Metodica învăţării. Exer-ciţii de bază

1. Înclinări ale corpului, înainte şi înapoi, cu rezistenţă;

2. Extensii şi flexii ale gâtului, cu rezistenţă;

3. Stând pe cap; 4. Anteducţii la helcome-

tru (sau cu partener), cu braţele întinse;

5. Contracţii izometrice (anteducţii) la scara fixă, cu mâinile pe o şipcă, înainte jos, braţele întinse (apucare de jos);

6. Încordare generalizată (corpul orizontal întins, sprijinit cu ceafa şi cu gambele pe reazemuri adecvate; în acelaşi timp, braţele execută o anteducţie, cu rezistenţa opusă de un partener);

7. Încercarea elementului, cu elan şi cu ajutor; 8. Încercarea elementului din forţă; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

stând pe cap, stând pe mâini, cu braţele întinse, corbet, două răsturnări înapoi).

12.5. Stând pe antebraţe şi cap Descriere. Elementul stând pe antebraţe şi cap se execută dintr-o

poziţie joasă, respectiv din stând pe genunchi, cu gleznele întinse (flexie plantară). După aşezarea antebraţelor pe sol, cu palmele orientate în sus şi una lângă alta, urmează sprijinirea frunţii pe palme; se balansează lent (în urcare) piciorul preferat. Piciorul al doilea îl urmează pe primul, cu o impulsie moderată. În faza răsturnată, toată musculatura corpului se va contracta, obţinând o rigiditate generală. Cele mai importante puncte de sprijin şi de echilibrare, în poziţie răsturnată, sunt coatele şi capul (fruntea), sub care se află palmele, orientate în sus (analogie cu o priză din gimnastică). În caz de dezechilibrare înainte, mâinile apasă în sol, cu partea dorsală, pentru a contracara presarea exagerată a articulaţiilor cervicale. Un rol important, în menţinerea poziţiei, a echilibrului, îl au muşchii scaleni, trapezul şi deltoizii (fig. 58).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe genunchi, cu braţele sus, menţinere 2-3 s; 2. Stând pe genunchi, cu braţele sus, aşezarea palmelor pe sol, cu

palmele în sus şi a frunţii pe palme;

Fig. 57.


71

3. Încercarea elementului, cu elan moderat, cu ajutor; 4. Încercarea elementului, cu rezemare la scara fixă; 5. Încercarea elementului, lent din forţă, cu genunchii întinşi;

Fig. 58. Fig. 59. 6. Stând pe antebraţe şi cap, cu picioarele în sfoară (fig. 59); 7. Stând pe antebraţe şi cap, cu picioarele în sfoară laterală; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe antebraţe şi cap, rostogolire înainte, săritură cu întoarcere de 3600, stând pe mâini).

12.6. Stând pe antebraţe Descriere. Din poziţia stând pe genunchi se aşează antebraţele pe

sol, cu palmele în jos. Piciorul preferat urcă lent, la verticală, iar celălalt efectuează impulsia, de asemenea lentă. Pe măsură ce corpul trece pe antebraţe, picioarele se apropie. În această fază se menţine în-cordarea generalizată a corpu-lui. Privirea va fi orientată în zona antebraţelor. Echilibrarea se realizează prin apăsarea dis-cretă, cu palmele, în sol. Cen-tura scapulară şi în special bra-ţele trebuie să aibă o bună pre-gătire de forţă (fig. 60).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Sprijin culcat pe antebraţe, pe o bancă de gimnastică şi un

picior ridicat cât mai sus;

Fig. 60.


72

2. Luarea şi menţinerea poziţiei iniţiale; 3. Fixarea poziţiei de sprijin culcat pe antebraţe şi pe o gambă; 4. Încercarea elementului, cu ajutor; 5. Contracţii izometrice, cu braţele îndoite la 900, în diferite poziţii

ale corpului; 6. Stând pe antebraţe şi cap; 7. Stând pe antebraţe, pe un capac de ladă, cu ajutor; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe antebraţe în sfoară, rulare pe piept, în sprijin culcat, ridicare în stând, două răsturnări laterale, rostogolire înainte).

12.7. Stând pe mâini Descriere. Poziţia iniţială este stând, cu braţele sus şi cu un picior

sprijinit pe vârf, înainte. Braţele sunt răsucite în exterior, pieptul proiectat înainte, abdomenul retras (contracţia diafragmului), capul sus, gâtul liber frumos exprimat. Corpul se dezechilibrează înainte iar piciorul preferat se ridică la orizontală (sau mai sus); de asemenea, piciorul de sprijin, este întins. Urmează păşirea, îndoirea corpului, aşezarea palmelor pe sol, cu braţele întinse; în continuare, piciorul din spate balansează iar al doilea execută impulsia, pentru a părăsi solul. Aproape de verticală, picioarele

încetinesc viteza şi se apropie. În poziţie răsturnată, corpul este foarte întins şi încordat. Dege-tele mâinilor sunt uşor răsfirate şi puţin îndoite, cu rol important în echilibrare. Capul are o po-ziţie obişnuită în faza răsturnată (nici flexat pe piept, nici în extensie exagerată) (fig. 61).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. „Gimnastică articulară” pentru articulaţiile mâinilor; 2. Sprijin culcat, ridicarea unui picior întins, înapoi sus; 3. Stând pe mâini, cu ajutor la gambe sau la glezne; 4. Stând pe mâini cu elan, rezemat la scara fixă; 5. Stând pe mâini la sol, cu aşezarea palmelor peste o zonă

haşurată (amplificarea mişcării, menţinerea constantă a unghiului trunchi-braţe, 1800) (fig. 62);

Fig. 61.


73

6. Trecerea din pod în stând pe mâini, cu ajutor; 7. Trecerea din stând pe cap, în stând pe mâini, cu ajutor; 8. Stând pe mâini (marcare sau menţinere), rostogolire pe plan

înclinat (fig. 63);

Fig. 62. Fig. 63.

9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

stând pe mâini, rostogolire înainte cu picioarele întinse şi apropiate, elan, răsturnare înapoi, salt înapoi, cu întoarcere de 3600).

12.8. Stând pe mâini, din sprijin ghemuit Descriere. Din poziţia sprijin ghemuit, cu mâinile aşezate la lăţimea

umerilor, se trece greutatea corpului pe braţe, cu picioarele grupate; fără oprire, picioarele se întind progresiv dar exploziv, pe verticală, până în poziţia corectă de stând pe mâini. Elementul presupune o pregătire de forţă deosebită a centurii scapulare, îndeosebi în ceea ce priveşte deschiderea unghiului dintre braţe şi trunchi. O parte a musculaturii implicate ia punct fix pe humerus şi „trage” de trunchi, ridicându-l la verticală. Pe sol, degetele mâini-lor sunt uşor răsfirate. Pe mă-sură ce gleznele se apropie de înălţimea aşteptată, umerii se retrag la verticală. O greşeală frecventă a începătorilor este extensia exagerată (în urcare), sub un unghi de 450-500, care la rându-i provoacă o cădere spre sol a abdomenului şi bazinului (fig. 64). Fig. 64.


74


1. Treceri (în joacă) de pe picioarele pe mâini (tatonări);

2. Treceri în stând pe mâini, temporar, din ghe-muit pe o bancă de gimnas-tică, mâinile fiind pe sol, cu ajutor (fig. 65);

3. Stând pe mâini cu elan şi rezemare la scară fixă; 4. Anteducţii la helcometru, cu încărcătură mică sau mijlocie; 5. Urcare în stând, pe mâinii, din poziţia sprijin ghemuit, cu ajutor; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe mâini, din sprijin ghemuit, rostogolire înainte, rostogolire în stând depărtat aplecat, stând pe cap din forţă şi rostogolire înainte).

12.9. Stând pe cap, precedat de săritură cu întoarcere de 1800

Descriere. Stând pe piciorul stâng, balansarea celuilalt picior înainte sus, desprindere de pe stângul, simultan cu avântarea braţelor. În zbor, corpul se întoarce 1800, picioa-rele se apropie iar braţele se întind spre sol. Corpul se apropie de verti-cală, braţele amortizează şocul prin îndoire (contracţie de cedare). La amortizare mai contribuie şi elastici-tatea platformei. Săritura nu trebuie să fie prea înaltă; în felul acesta se va evita tasarea vertebrelor cervicale şi lombare (fig. 66). Elementul este o compunere din săritură cu întoarcere şi din stând pe cap.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Pas sărit şi săritură cu întoarcere de 1800, balansând un picior şi

braţele; 2. Foutté;

Fig. 65.

Fig. 66.


75

3. Flotări din stând pe mâini, cu ajutor; 4. Stând pe cap; 5. Trecere lentă din stând pe mâini, în stând pe cap; 6. Încercarea elementului cu ajutor (prindere la mijloc după întoar-

cere de 1800, urmând coborârea lentă în stând pe cap); 7. Încercarea elementului, cu aterizare în stând pe cap, pe saltele

foarte moi; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: sări-

tură cu întoarcere de 1800, în stând pe cap, trecere în stând pe mâini, corbet, răsturnare înapoi şi salt înapoi întins pe un picior).

12.10. Stând pe o mână Descriere. Dificultatea acestui element constă în echilibrarea pe un

braţ, în condiţiile unui poligon de sprijin redus. Executarea (menţinerea poziţiei) presupune o încordare generalizată a corpului şi trecerea greutăţii de pe ambele mâini pe o mână. În faza răsturnată, picioarele întinse sunt apropiate sau depărtate. Stând pe o mână este un element de forţă şi echilibru; se marchează sau se menţine (fig. 67). Elementul derivă din stând pe mâini. Variante: stând pe o mână în sfoară, stând pe o mână cu genunchii îndoiţi.

Fig. 67. Fig. 68.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe mâini; 2. Stând pe mâini, cu picioarele depărtate, trecerea lentă a corpului

pe o mână şi încercare de menţinere a echilibrului; 3. Stând pe o mână (cu ajutor); se va observa, trecerea corectă,

lentă, a greutăţii corpului pe un braţ;


76

4. Stând pe mâini, rezemat la scara fixă; 5. Stând pe mâini, cu ajutor; 6. Stând pe o mână, cu ajutor (fig. 68); 7. Stând pe o mână, cu ajutor şi suprimarea bruscă a acestuia;

executantul va pune imediat mâna a doua pe sol (ca o soluţie de auto-asigurare);

8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe o mână, trecere în fandare obişnuită, stând pe mâini şi rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800).

12.11. Stând pe mâini cu braţele depărtate, din sfoară laterală

Descriere. Din sfoară laterală se îndoaie corpul şi se aşează palmele lângă coapse, în interior. Urmează ridicarea lentă a bazinului şi trecerea progresivă a corpului în zona poligonului de sprijin. După verticalizarea corpului, picioarele întinse se apropie sus. La verticală, braţele sunt în-tinse, încordate şi depărtate lateral; poziţia se menţine 2-3 s. În mod firesc urmează rostogolire înainte (fig. 69).

Fig. 69.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Aşezat depărtat, îndoirea corpului, cu braţele lateral; 2. Sfoară laterală (după încălzire); 3. Stând pe mâini; 4. Stând pe mâini din elan, cu braţele mult depărtate; 5. Anteducţii la helcometru, cu braţele întinse lateral jos; 6. Aşezat depărtat, stând pe mâini din forţă, cu ajutor; 7. Încercări libere, independent;


77

8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu sări-

tura peştelui, răsturnarea înainte, săritură în sfoară laterală, stând pe mâini cu braţele depărtate, rostogolire înainte).

12.12. Cumpănă liberă cu braţele întinse, din stând pe mâini

Descriere. Din stând pe mâini (marcare sau menţinere), corpul coboară lent, oprindu-se la 450 sau la orizontala umerilor. Coborârea şi fixarea se execută pe seama forţei centurii scapulare şi a braţelor. Pentru executare reuşită, corectă, umerii se proiectează lent înainte (acţiune compensatorie pentru echilibrare). Braţele, încă de la început, se vor răsuci puţin în exterior pentru a evita forţarea nenaturală şi incomodă a articulaţiilor radio-carpiene (fig. 70). Răsucirea menţionată mai sus se mai întâlneşte la inele. Elementul este specific băieţilor.

Fig. 70.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe mâini (marcare); 2. Stând pe mâini (menţinere); 3. Anteducţii la helcometru, cu încărcături medii; 4. Treceri (lăsări) lente din stând pe mâini în stând pe mâini la 450,

cu ajutor; 5. Anteducţii la cărucior glisant, înclinat; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

stând pe mâini, întoarcere de 1800, prin păşire, cumpănă cu braţele întinse, sprijin culcat, cercuri cu picioarele întinse şi apropiate).


78

12.13. Stând pe mâini, cu braţele întinse, din sfoară Descriere. Sfoara se marchează sau se menţine, cu braţele sus. Din

această poziţie, braţele coboară întinse, palmele se aşează lângă bazin; începe ridicarea lentă a corpului. Pe măsură ce trunchiul se ridică, picioa-rele se apropie până cel de dinainte este scos dintre braţe. Picioarele în-tinse şi apropiate urcă progresiv în stând pe mâini. Rolul hotărâtor în exe-cutarea elementului îl are pregătirea de forţă a muşchilor anteductori ai centurii scapulare. În poziţia răsturnată, corpul va fi foarte întins, ca urma-re a încordării generalizate a musculaturii braţelor, trunchiului şi picioare-lor. Poziţia stând pe mâini se marchează sau se menţine, după cum cere compoziţia. Elementul constituie o compunere din stând pe mâini şi sfoară obişnuită.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Sfoara executată cu partener; executantul are braţele sus, parte-

nerul îl apucă de antebraţe şi-l ajută să treacă progresiv în sfoară; 2. Sfoara, cu braţele sus; 3. Anteducţii la helcometru, din stând, cu trunchiul aplecat; 4. Acelaşi exerciţiu se va executa cu o încărcătură mai mare;

5. Stând pe mâini, cu braţele întinse, din sfoară, cu ajutor (fig. 71)

6. Încercări libere, indepen-dent;

7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând pe mâini cu braţele întinse, din sfoa-ră, rostogolire înainte grupat, săritură în stând depărtat aplecat, stând pe cap din forţă, trecere în sprijin culcat, cercuri cu un picior întins, din sprijin ghemuit pe un picior).

12.14. Stând pe mâini, de pe gambe Descriere. Din stând pe genunchi, cu braţele sus şi corpul drept, se

aşează palmele pe sol, cu braţele întinse; printr-o apăsare puternică cu gambele pe sol, având vârfurile întinse, se proiectează umerii înainte, astfel încât urcarea să fie înlesnită. După trecerea corpului pe braţe, ur-mează ridicarea progresivă a picioarelor întinse. Ar fi o greşeală tehnică să se avânte mai întâi gleznele în sus şi apoi să se încerce ridicarea

Fig. 71.


79

bazinului şi trunchiului. Un rol hotărâtor în realizarea elementului îl are musculatura anteductoare a centurii scapulare. Mişcarea are două părţi relativ distincte: prima, mai avântată, şi a doua frânată. Elementul pre-supune marcarea sau menţinerea, în funcţie de contextul combinatoriu. Greşeli frecvente: impuls slab cu gambele, prăbuşirea în timpul urcării, întinderea incompletă în stând pe mâini etc. (fig. 72).

Fig. 72.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Controlul şi autocontrolul poziţiei iniţiale; 2. Stând pe mâini, obişnuit (eventual cu ajutor); 3. Stând pe genunchi, cu palmele pe sol: încercări de trecere pe

braţe, prin ridicarea bazinului (tatonări); 4. Anteducţii la helcometru, cu braţele întinse; 5. Apăsări pe vârfuri, pentru întinderea muşchilor gambieri anteriori; 6. Stând pe mâini, cu elan: 7. Stând pe mâini, cu ajutor la mijloc (în urcare); 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe mâini de pe gambe, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, stând pe cap).

12.15. Stând pe mâini din forţă, cu braţele întinse, din sprijin culcat

Descriere: Complexitatea acestui element constă în faptul că muş-chii centurii scapulohumerale trebuie să „lucreze” în condiţii neobişnuite; se includ succesiv, în lucrul dinamic (lent) unele fascii musculare ale umărului. Se urmăreşte trecerea trunchiului răsturnat, la verticală, umerii fiind fixaţi (I. Menhin). Membrele inferioare servesc ca o contragreutate. Varianta urcării cu picioarele apropiate şi întinse este mai grea decât


80

varianta cu depărtarea picioarelor. La verticală, toate articulaţiile se întind prin efort de contracţie generalizată (fig. 73).

Fig. 73.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Sprijin culcat, cu flexie plantară, trecere lentă în sprijin culcat

înalt; 2. Tensionarea benzii elastice; 3. Sprijin echer, la paralele, ridicarea trunchiului cât mai sus; 4. Culcat facial, cu mâinile pe o şipcă, jos, extensii lente; 5. Încercarea elementului, cu ajutor, în partea a doua; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe mâini cu braţele întinse, din sprijin culcat, întoarcere de 1800 prin păşire, rostogolire înainte, elan, răsturnare înapoi, salt înapoi întins).


81

13. ÎNVĂŢAREA RULĂRILOR

13.1. Rulare înainte, în stând pe piept Descriere. Din stând pe genunchi, cu vârfurile picioarelor întinse şi

cu braţele lateral jos, dezechilibrare înainte extins. În „cădere” spre sol, palmele se răsucesc în exterior iar capul se duce mult pe spate (extensie pronunţată). Pentru extensia întregului corp se contractă întreaga mus-culatură a spatelui. Braţele frânează rularea, prin apăsare în sol (ante-ducţie). Poziţia finală a elementului (poză) este stând pe piept, cu palmele pe sol şi corpul răsturnat extins. Începătorii încearcă o oarecare stare de teamă în fazele dezechilibrării (frica de necunoscut); această trăire se înlătură progresiv, dacă în învăţare se folosesc materiale amortizante şi dacă se asigură o pregătire de forţă corespunzătoare la nivelul braţelor şi centurii scapulare (fig. 74). Rularea înainte este o parte a cilindrului înainte.

Fig. 74.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Luarea poziţiei iniţiale stând pe genunchi, cu braţele lateral jos

şi corpul extins, menţinere 2-3 s.; 2. Extensii generalizate ale corpului, din poziţia culcat facial; 3. Anteducţii la helcometru sau la cărucior glisant, pe plan înclinat; 4. Culcat facial, cu palmele sprijinite pe sol, lângă corp, fixat la

umeri de către un partener extensii ale corpului, menţinere 3-5 s.; 5. Încercări, cu ajutor la piept – umeri, în timpul dezechilibrării; 6. Culcat facial pe lada de gimnastică, extensii; 7. Încercări libere, independent;


82

8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: oprire în stând pe piept din cilindru înapoi, trecere lentă în sprijin culcat, stând pe mâini din forţă, corbet, două răsturnări înapoi, salt înapoi grupat).

13.2. Rulare înapoi, pe piept, din stând pe mâini Descriere. Stând pe mâini menţinut. Din această poziţie, corpul

coboară lent şi extins. Contactul cu solul se realizează astfel: piept, abdo-men, coapse, gambe picioare în flexie plantară. La contactul pieptului cu solul, capul este în extensie. Poziţia finală este culcat facial sau sprijin culcat. Efortul principal revine muşchilor triceps şi în general braţelor şi centurii scapulohumerale (fig. 75). Elementul este o compunere din stând pe mâini şi rulare pe piept.

Fig. 75.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe mâni (variante); 2. Stând pe mâini, menţinere 2-3 s.; 3. Flotări lente din stând pe mâini, cu ajutor; 4. Stând pe mâini, rulare pe piept, înapoi, pe 2-3 saltele; 5. Încercări libere, independent; 6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răstur-

nare înapoi în stând pe mâini, marcare, rulare pe piept, înapoi, în sprijin culcat, cercuri Thomas).

13.3. Rulare înapoi în stând pe cap Descriere. Din poziţia aşezat cu braţele sus, urmează rularea înapoi;

după o închidere a unghiului picioare – trunchi, se produce o deschidere, pe verticală. În timpul rulării, braţele se îndoaie iar palmele sunt pregătite pentru contactul cu salteaua. Cu cât deschiderea înaintea verticalei este mai energică, cu atât se degajă mai uşor greutatea corporală de pe ceafă. Braţele îndoite, după contactul cu solul, au rolul de a opri deplasarea


83

corpului şi de a prelua o parte a greutăţii. În poziţia finală, executantul va fi întins şi încordat. Un autocontrol declanşat la timp, determină oprirea în poziţie răsturnată. Poziţia se marchează sau se menţine. Elementul este specific băieţilor; este o compunere din rulare înapoi şi din stând pe cap (fig. 76).

Fig. 76.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Rulare înainte – înapoi; 2. Rulare înapoi şi trecere în stând pe cap, cu ajutor; 3. Stând pe cap, cu ajutor la gambe; 4. Extensia capului, cu rezistenţă, din aşezat; rezistenţa se aplică

la ceafă; 5. Aşezat rulare înapoi, în stând pe cap; 6. Încercarea elementului, cu plecare de sus; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: rulare

înapoi în stând pe cap, rostogolire înapoi în stând pe mâini, răsturnare înapoi).


84

14. ÎNVĂŢAREA ROSTOGOLIRILOR LATERALE

14.1. Rostogolire laterală, corpul întins Descriere. Elementul are în el ceva natural; cu toate acestea, îl

întâlnim rar în practică. Este o alternativă pentru executanţii care au un deficit de orientare spaţială. Se execută din poziţia iniţială culcat dorsal, cu braţele sus (în prelungirea corpului). Urmează o întoarcere de 3600 în

jurul axului longitudinal; braţele întinse se menţin sus iar membre-le inferioare vor fi şi ele întinse. În cazul combinării rostogolirilor de acelaşi fel, se produce o de-viere de la sensul iniţial, datorită diferenţei de diametru (biacro-mial – bitrohanterian). Elementul se execută atât spre stânga, cât şi spre dreapta (orientare spaţială) (fig. 77).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Culcat dorsal, cu braţele sus, rulări spre stânga şi spre dreapta

(întinderea corpului va fi foarte activă); 2. Culcat facial, rulări spre stânga şi spre dreapta; 3. Rostogoliri laterale în partea preferată; 4. Rostogoliri laterale în partea nepreferată; 5. Trei rostogoliri laterale spre dreapta; 6. Trei rostogoliri laterale spre stânga; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: rosto-

golire laterală, corpul întins, stând pe cap din forţă, rostogolire înainte).

Fig. 77.


85

14.2. Rostogolire laterală

Descriere. Din poziţia stând, cu braţele sus, se execută un pas săltat, simultan cu o întoarcere (în zbor) de 900, în jurul axului longitudinal al corpului. Urmează o dezechilibrare activă şi apropierea corpului de sol (saltele); se trece curgător printr-o fandare. Rularea se produce cu omoplatul preferat. Braţele vor fi scoase totdeauna de sub trunchi, pentru a facilita „mularea” şi pentru a evita accidentele. La sfârşitul rostogolirii, un picior (talpa) se aşează înainte; această acţiune favorizează ridicarea în stând, cu braţele sus (fig. 78).

Fig. 78.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Mers (sau alergare), pas săltat cu avântarea braţelor înainte sus; 2. Mers (sau alergare), pas săltat, cu întoarcere de 900; 3. Rostogolire laterală, corpul fiind întins, braţele sus; 4. Rostogoliri laterale (corectări); 5. Executarea elementului din mers, pe un teanc de saltele (proce-

deu jucăuş); 6. Rulări stânga – dreapta, din culcat dorsal, cu picioarele uşor

depărtate; 7. Încercarea elementului cu elan (pas săltat şi întoarcere de 900); 8. „Studiul mişcării” (lent, cu atenţia concentrată asupra ridicării

în stând); 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

rostogolire laterală, două răsturnări laterale, stând pe mâini şi rostogo-lire înainte).


86

15. ÎNVĂŢAREA ROSTOGOLIRILOR ÎNAINTE

15.1. Rostogolire înainte Descriere. Rostogolirea înainte este o rotare în plan sagital, în care

corpul grupat sau semigrupat trece progresiv de pe mâini pe ceafă, spate bazin şi tălpi. În manieră tradiţională, poziţia iniţială stând cu braţele sus este una şi aceeaşi cu poziţia finală. Elementul se învaţă relativ repede şi se execută fără un efort deosebit. Acest element are două caracteristici mai importante: prima se referă la folosirea unui spaţiu cât mai redus (în partea finală, ultima treime) printr-o grupare cât mai strânsă iar a doua, vizează îmbunătăţirea vitezei de rotaţie, în plan sagital. Din poziţia stând cu braţele sus, corpul se pliază şi se dezechilibrează înainte; simultan, bra-ţele coboară, palmele se aşează pe saltelele, la lăţimea umerilor. Gruparea presupune flexia capului pe piept. Picioarele vor fi apropiate. Imediat după realizarea plierii şi înclinării, picioarele efectuează o impulsie, ridicând bazinul şi trecând greutatea corpului pe braţe. Urmează desprin-derea de pe sol şi aşezarea temporară a cefei pe saltele. În timp ce se apropie ceafa de sol, braţele se îndoaie, frânând progresiv, astfel încât dacă spatele este rotund, mişcarea este, în ansamblu, corectă. După pără-sirea solului, vârfurile picioarelor se întind (flexie plantară), ca la orice element de gimnastică. La sfârşitul ratării se prind gambele sub genunchi (simulare), accentuând gruparea. La o împingere puternică a picioarelor în sol va corespunde totdeauna o grupare energică, rapidă. Aceste acţiuni permit finalizarea elementului fără ajutorul mâinilor, la ridicare (fig. 79).

Fig. 79.


87

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Ghemuit, cu palmele pe sol, ridicarea bazinului sus şi rotunjirea

spatelui, capul flexat pe piept; 2. Aşezat (sau aşezat grupat), rulări înainte şi înapoi; 3. Grupări rapide din poziţia culcat dorsal, cu prinderea gambelor

sub genunchi; 4. Stând pe omoplaţi,

dezechilibrare, rulare îna-inte, în stând;

5. Rostogolire înainte pe un plan înclinat (trambu-lină acoperită) (fig. 80);

6. Rostogolire înainte; 7. Două rostogoliri

legate; 8. Trei rostogoliri legate; 9. Încercări libere independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exem-plu:

rostogolire înainte, îndreptare pe cap, pe un picior, stând pe mâini rostogolire, săritură dreaptă, cu întoarcere de 3600).

15.2. Rostogolire înainte în culcat dorsal, cu braţele sus Descriere. Stând cu braţele lateral sus, trecere progresivă în sprijin

ghemuit. Urmează înclinarea înainte, impulsia cu picioarele, ridicarea bazinului şi felxia capului în piept. După aşezarea cefei pe saltea, se produce rularea înainte şi coborârea lentă a membrelor inferioare întinse, în culcat dorsal. Corpul se întinde complet, cu braţele sus (încordare generalizată (fig. 81).

Fig. 81.

Fig. 80.


88

Metodica învăţării. Exerciţii de bază. 1. Rostogolire înainte obişnuită; 2. Culcat dorsal, cu braţele sus (în prelungirea corpului) şi cu

picioarele întinse la verticală, coborârea lentă a acestora în poziţia finală; 3. Încercarea foarte lentă a elementului; 4. Culcat dorsal ghemuit, întinderea picioarelor la 450 şi coborârea

lor lentă, spre sol; 5. Încercări libere, independent; 6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: rosto-

golire înainte, rostogolire înainte din săritură, rostogolire înainte de culcat dorsal, cu braţele sus).

15.3. Rostogolire înainte, cu întoarcere de 1800, în culcat facial Descriere. Stând, cu braţele sus, îndoirea genunchilor şi înclinarea

corpului, în sensul rostogolirii. Se aşează palmele pe sol, la lăţimea umerilor. Urmează impulsia membrilor inferioare şi preluarea temporară a greutăţii, pe braţe. Braţele se îndoaie, capul flexează pe piept. Contactul cefei cu salteaua marchează intrarea propriu-zisă în rostogolire. În timpul rulării înainte, picioarele se întind şi coboară relativ lent, spre sol. Concomitent cu apropierea acestora de sol, începe întoarcerea progresivă de 1800, în jurul axei longitudinale a corpului. Elementul este cu atât mai corect, cu cât întoarcerea începe mai de timpuriu. Braţele rămân în pre-lungirea corpului, sus. Se vor evita căderea picioarelor, „ruperea” mişcă-rii, aritmia (fig. 82).

Fig. 82.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază. 1. Rostogolire înainte, din stând cu braţele sus; 2. Rostogolire înainte, cu aşezarea palmelor pe sol, la o distanţă

mai mare; încercarea presupune o impulsie mai viguroasă a membrelor inferioare;


89

3. Întoarcere de 1800, din culcat dorsal în culcat facial, cu braţele sus;

4. Rostogolire înainte în culcat dorsal, cu picioarele întinse; 5. Flexiuni abdominale din poziţia culcat dorsal; 6. Încercarea foarte lentă a elementului; 7. Încercare pe partea nepreferată; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

rostogolire înainte, cu întoarcere de 1800, în culcat facial, stând pe cap rostogolire, îndreptare de pe cap, pe un picior).

15.4. Rostogolire înainte, cu picioarele întinse şi apropiate Descriere. Din poziţia stând, corpul se înclină înainte, simultan cu

îndoirea genunchilor; palmele se aşează pe sol (saltele), braţele se îndoaie şi se trece pe ceafă, cu spatele rotunjit. În fazele rulării înainte pe omoplaţi, mâinile se desprind, braţele se ridică în prelungirea trunchiului, sus, alungind pârghia trunchi-braţe. Cu un elan mai mare, cum ar fi porni-rea din stând pe mâini, elementul se execută mai uşor. În partea finală, această rostogolire necesită o bună elasticitate a musculaturii posterioare (biceps femoris) (fig. 83).

Fig. 83.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază. 1. Rostogolire înainte, obişnuită; 2. Aşezat, îndoire înainte, cu pieptul pe coapse (îndoiri active şi

pasive); 3. Rostogolire înainte în aşezat, îndoiri cu arcuiri; 4. Aşezat, îndoire cu arcuire şi încercare de ridicare a bazinului de

pe sol, cu ajutorul mâinilor (împingere în sol, flexie palmară); 5. Executarea elementului, cu ajutor în partea finală (la ridicare în

stând); ajutorul se acordă la mijloc, înapoi şi prompt;


90

6. Stând pe mâini, dezechilibrare înainte (corpul drept) şi rostogo-lire înainte, cu picioarele întinse şi apropiate;

7. Stând pe cap şi rostogolire înainte, cu picioarele întinse şi apro-piate;

8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: două

rostogoliri înainte, rostogolire înainte cu picioarele întinse şi apropiate).

15.5. Rostogolire înainte, din stând pe mâini Descriere. Stând, cu braţele sus, balans înainte cu un picior, pas

înainte, îndoirea corpului şi aşezarea palmelor pe sol, cu braţele întinse. Simultan cu balansul piciorului liber, se execută o impulsie cu celălalt (glezna se întinde imediat ce vârful piciorului a părăsit solul). În timpul apropierii palmelor de sol, unghiul dintre braţe şi trunchi se păstrează constant, respectiv 1800. Autocontrolul se menţine pe toată durata depla-sării corpului, din poziţia stând până în stând pe mâini, cu braţele perfect întinse. Poziţia răsturnată se va caracteriza prin întindere şi încordare, iar privirea va fi orientată în zona dintre mâini. Dezechilibrarea se realizează

din balans sau prin flexarea timpurie a capului pe piept. La o viteză unghiulară mai mare, nu mai este necesară apucarea gambelor şi nici si-mularea. În timpul dezechili-brării, braţele sunt întinse, iar contactul cu solul (salteaua) se realizează începând cu cea-fa (fig. 84).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază. 1. „Pendularea” corpului întins şi bine încordat, din stând pe

mâini, cu ajutorul partenerilor; 2. Stând pe mâini peste un spaţiu haşurat, în scopul menţinerii

unghiului corp – braţe, de 1800; 3. Stând pe mâini, dezechilibrare şi „cădere” în culcat dorsal; 4. Rostogolire înainte, din stând pe mâini, pe un capac de ladă; 5. Stând pe mâini (corpul foarte întins), rostogolire înainte; 6. Stând pe mâini, rostogolire înainte, cu braţele întinse; 7. Încercări libere, independent;

Fig. 84.


91

8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: rostogolire înainte din stând pe mâini, îndreptare de pe cap, stând pe cap din forţă).

15.6. Rostogolire înainte în sfoară laterală Descriere. Din poziţia stând cu braţele sus, se produce o dezechi-

librare înainte, genunchii se îndoaie şi se aşează palmele pe sol, la apro-ximativ 0,5 m de tălpi; în continuare, se execută o impulsie, braţele se îndoaie şi capul flexează pe piept. După aşezarea cefei, urmează rularea înainte, concomitent cu depărtarea amplă a pi-cioarelor în lateral. Această deschidere (amplitudine) este rodul unei mobilităţi active. Poziţia finală este sfoara laterală, corpul fiind drept (la verticală) şi cu bra-ţele lateral sus. Variantă a poziţiei finale: sfoară laterală cu pieptul pe sol, braţele în prelungirea trunchiului (fig. 85).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază. 1. Rostogolire înainte, obişnuită; 2. Rostogolire înainte, cu palmele mai departe, la plecare; 3. Rostogolire înainte în aşezat, mult depărtat; 4. Stând depărtat, lăsare lentă spre sol, cu intenţia de a ajunge în

sfoară laterală; 5. Culcat lateral, sprijinit pe antebraţ, balansul piciorului de sus

(amplitudine cât mai mare); 6. Acelaşi exerciţiu, cu celălalt picior; 7. Sfoară laterală, cu sprijinul mâinilor pe sol, menţinere 3-5 s.; 8. Rostogolire înainte în stând, mult depărtat; 9. Rostogolire înainte în sfoară laterală; 10. Încercări libere, independent; 11. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

stând pe mâini rostogolire, rostogolire înainte, rostogolire înainte în sfoară laterală).

15.7. Săritura peştelui Descriere. Elementul se execută din elan redus. Restricţia de

spaţiu se compensează printr-o detentă dezvoltată. După alergare de 3-5 paşi, urmează bătaia pe ambele picioare şi desprinderea sub un unghi de

Fig. 85.


92

aproximativ 450. În zbor, corpul se extinde activ prin încordarea de scurtă durată a musculaturii extensoare a spatelui (variantă complexă, dificilă). După contactul palmelor cu solul, braţele se îndoaie, capul flexează pe piept, spatele se rotunjeşte, picioarele se grupează. Frânarea cu braţele, împreună cu rostogolirea, sunt acţiuni legate. Se ajunge în faza ghemuit, urmând ridicarea în stând. Reţinem câteva greşeli de execuţie: bătaie pe toată talpa, desprindere greoaie, cădere în cap, relaxare timpurie (fig. 86). Elementul are la bază (origine) rostogolirea înainte; variantă: săritura peştelui, cu întoarcere de 3600 (fig. 87).

Fig. 86.

Fig. 87.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Sărituri drepte, cu desprindere de pe ambele picioare, cu

avântarea braţelor în sus; 2. Rostogolirea înainte pe un plan înclinat; 3. Culcat facial, cu braţele sus, extensii repetate scurte, urmate de

menţinere (1 s.) (reprezentarea zborului, simulare); 4. Zbor cu ajutor la piept şi coapse;


93

5. Săritura peştelui în echer; 6. Săritura peştelui peste un partener (ajutor, atitudine jucăuşă,

amplitudinea zborului, educarea curajului); 7. Săritura peştelui la trambulina elastică, peste un partener ghemuit; 8. Săritura peştelui la plasa mică elastică şi aterizare pe un calup

de burete; 9. Încercări libere, independente; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă exemplu: sări-

tura peştelui, roată întoarsă, două răsturnări înapoi, salt înapoi în echer).

15.8. Săritura peştelui, pe verticală Descriere. Elementul este, de fapt, o variantă a săriturii peştelui,

obişnuită. Diferenţa ar consta în înălţimea traiectoriei, care la „peştele în picaj” este mai înaltă, iar distanţa dintre desprindere şi aterizare este mai mică. După un elan de 3-5 paşi, se execută o bătaie energică, cu un zbor sub un unghi de 900. Desprinderea presupune o bună detentă, forţă în braţe şi orientare în spaţiu. Braţele, balansând activ înapoi, îndoite, ajută corpul să se răstoarne. La punctul cel mai înalt al traiectoriei, toate segmentele se grupează brusc; urmează o zvâcnire a picioarelor pe verticală. În felul acesta se pregăteşte aterizarea. La aterizare, rolul braţelor este de frânare. Rularea înainte pe ceafă şi spate este esenţială. Partea expresivă o constituie gruparea – întindere precum şi zborul cât mai înalt. Se învaţă şi se execută (în general) pe un material amortizant de excepţie (calup de burete, saltele cu aer etc.) (fig. 88). Elementul derivă din săritura peştelui.

Fig. 88.


94

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare 2-3 paşi, bătaie pe trambulina elastică (sau pe plasa

mică elastică), săritură dreaptă; se va coordona avântarea braţelor în sus cu bătaia propriu-zisă;

2. Săritură dreaptă cu avântarea braţelor îndoite, jos, înapoi, sus; 3. Săritura peştelui în echer, cu înălţare mică; 4. Săritura peştelui în echer, cu înălţare medie; 5. Executarea elementului, cu aterizare pe saltele etajate; 6. Flotări din diferite poziţii iniţiale; 7. Executarea elementului la plasa mică elastică; 8. Executarea elementului la trambulina semielastică; 9. Executarea elementului pe pista acrobatică; 10. Încercări libere, independent; 11. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: salt

înainte înalt, săritura peştelui pe verticală, îndreptare de pe ceafă, cu întoarcere de 1800, în sprijin culcat).

15.9. Săritura peştelui, precedată de întoarcere de 1800 Descriere. În momentul contactului cu solul (la roata întoarsă) se

declanşează acţiunea de întoarcere de 1800; braţele se avântă în sus şi în timp ce lanţul triplei extensii şi-a încheiat acţiunea, executantul este întors deja 900. Pe măsură ce corpul se înalţă, întoarcerea continuă, braţele se duc lateral sus, capul se ridică (extensie), pentru a facilita zborul. În traiectoria descendentă (450), braţele se îndreaptă spre sol, pentru amortizare – rostogolire (fig. 89). Elementul este o compunere.

Fig. 89.


95

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Săritura peştelui, cu elan redus; 2. Săritură cu întoarcere de 1800, în culcat facial; 3. Alergare, pas sărit, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800; 4. Executarea elementului, cu ajutor, după întoarcere; 5. Încercări libere, independent; 6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: roată

întoarsă, întoarcere de 1800 – săritura peştelui, pas săltat şi răsturnare înainte pe un picior).

15.10. Cilindru înainte Descriere. Din poziţia iniţială stând pe genunchi, rulare înainte cu

extensie. Contactul cu solul (saltelele) se realizează în următoarea suc-cesiune: coapse, abdomen, piept, palme, umărul preferat. La verticală, corpul se îndreaptă şi capul flexează pe piept. Braţele întâmpină solul. Se rulează înainte în culcat dorsal. La trecerea peste umăr, capul se duce într-o parte (fig. 90). Elementul este o compunere din rulare înainte pe piept şi rulare înainte, pe spate.

Fig. 90.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Luarea poziţiei stând pe genunchi, cu braţele înapoi jos şi

vârfurile picioarelor întinse; 2. Extensii pronunţate din poziţia stând pe genunchi; 3. Extensii generalizate ale corpului, din culcat facial; 4. Trecerea de verticală, peste un umăr, cu ajutor; 5. Rulări înainte, din stând pe omoplaţi; braţele întinse se sprijină

pe sol; 6. Rostogolire înainte în culcat dorsal şi coborârea lentă a picioarelor,

apropiate şi întinse;


96

7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe genunchi, cu braţele lateral sus, cilindru înainte, rostogolire înapoi în stând pe mâini, corbet şi răsturnare înapoi în sprijin culcat).

15.11. Rostogolire înainte în sprijin echer, depărtat Descriere. Din poziţia stând, cu braţele sus, corpul se înclină

înainte. Impulsia este modulată pe fondul înălţimii medii. După contactul palmelor cu solul, urmează o frânare, picioarele se întind, se depărtează şi în general viteza rostogolirii scade. Corpul rulează înainte, palmele se aşează pe sol lângă pubis. Echerul, cu picioarele mult depărtate dă o notă de distincţie elementului. Poziţia se menţine 2-3 s. Elementul este o compunere din rostogolire înainte şi sprijin echer, cu picioarele depărtate (fig. 91).

Fig. 91.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Rostogolire înainte; 2. Rostogolire înainte, lentă, în aşezat depărtat; 3. Sprijin echer simplu, la paralele sau la cal cu mânere; 4. Sprijin echer, depărtat, transversal, la banca de gimnastică; 5. Rostogolire înainte în aşezat depărtat şi trecere în sprijin echer,

depărtat; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

îndreptare de pe cap, îndreptare de pe cap cu întoarcere de 1800, în sprijin culcat, stând pe mâini cu braţele întinse, rostogolire înainte în sprijin echer, depărtat).


97

15.12. Rostogolire înainte, după o întoarcere de 1800, în jurul unui braţ

Descriere. Stând cu braţele sus şi un picior sprijinit înainte pe vârf. Prin îndoirea corpului, menţinând braţele în prelungirea acestuia, mâna stângă se aşează în dreptul piciorului opus. O dată cu impulsul piciorului drept şi balansarea stângului, începe pivotarea de 1800 în jurul braţului stâng. În acest timp, braţul drept realizează un balans amplu, pentru a conferi mişcării un efect estetic mai mare („vâslire”). După întoarcerea de 1800 se aşează mâna dreaptă, astfel încât executantul ajunge în stând pe mâini (marcare sau menţinere). Dacă mâinile au fost aşezate suficient de departe, atunci are loc inevitabil, dezechilibrarea – rostogolire înainte, ca o continuare firească. Înainte de rostogolire, deci în stând pe mâini, braţul care a luat primul contactul cu solul, este accentuat răsucită în exterior. În principiu, rostogolirea înainte nu diferă, ca tehnică, de una obişnuită (fig. 92). Elementul este o compunere.

Fig. 92

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe mâini; corpul va fi cât mai întins; 2. Stând pe mâini şi rostogolire înainte; 3. Simularea mişcării (după demonstrare); 4. Încercarea elementului, cu ajutor; 5. Stând pe mâini, cu asigurare; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: ros-

togolire înainte după pivotare (1800), două răsturnări înapoi, salt înapoi întins, cu întoarcere de 1800).


98

16. ÎNVĂŢAREA ROSTOGOLIRILOR ÎNAPOI

16.1. Rostogolire înapoi Descriere. Din poziţia stând, executantul se înclină înapoi. Corpul

rulează înapoi grupat (semigrupat), de la bazin spre ceafă. Braţele se îndoaie pentru a prelua greutatea corpului, iar palmele se aşează pe saltea, depărtate la lăţimea umerilor. În timpul rulării înapoi, picioarele se avântă puternic în sensul mişcării, simultan cu împingerea braţelor. Se ajunge în sprijin ghemuit; în continuare, executantul se ridică în stând cu braţele sus (fig. 93). Variante: rostogolire înapoi în sfoară laterală, rostogolire înapoi cu picioarele întinse, rostogolire înapoi în stând pe mâini – sfoară.

Fig. 93.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Aşezat ghemuit, rulare înapoi şi revenire; rulare înapoi cu bra-

ţele îndoite şi cu palmele pregătite pentru a prelua greutatea corpului; 2. Îndoiri şi întinderi de braţe, cu rezistenţa unui partener, din

diferite poziţii; 3. Sprijin culcat, flotări; 4. Rostogoliri înapoi pe un plan înclinat (fig. 94);


99

Fig. 94.

5. Rostogolire înapoi; 6. Rostogolire înapoi în stând pe mâini; 7. Rostogolire înapoi în sfoară laterală; 8. Rostogolire înapoi în sprijin culcat; 9. Două rostogoliri înapoi; 10. Încercări libere, independent; 11. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: ros-

togolire înapoi în sfoară laterală, rostogolire înapoi, rostogolire înapoi în stând pe mâini, corbet, întoarcere de 1800 şi răsturnare laterală pe mâna nepreferată).

16.2. Rostogolire înapoi, în stând depărtat Descriere. Poziţia iniţială este stând depărtat aplecat (pot fi adop-

tate şi alte poziţii iniţiale). Urmează îndoirea accentuată a corpului, cu braţele pregătite pentru întâmpinarea solului; palmele se aşează într-un mod specific, lângă regiunea inghinală (în interior). Dezechilibrarea înapoi este o fază foarte importantă a acestei rostogoliri. Palmele iau primele contactul cu solul şi în continuare asistăm la rularea pe bazin, spate, ceafă, palme. Împingerea cu braţele asigură trecerea fluentă a executantului în stând depărtat (fază finală) (fig. 95).

Fig. 95.


100

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Aşezat depărtat, rulare înainte – înapoi; 2. Acelaşi exerciţiu, cu avântări mai mari; 3. Rostogoliri înapoi, cu picioarele depărtate, pe un plan înclinat; 4. Flotări din diferite poziţii (braţ de pârghie scurt, sprijin culcat

înclinat); 5. Aşezat depărtat pe un capac de ladă de gimnastică, rostogolire

înapoi, în stând depărtat (fig. 96).

Fig. 96.


rostogolire înapoi, rostogolire înapoi în stând depărtat, stând pe cap).

16.3. Cilindru înapoi Descriere. Cilindru înapoi este o rostogolire (înapoi); corpul, în

fazele de sus, este extins – întins. În plan sagital, mişcarea înregistrează un joc al unghiurilor în articulaţiile coxofemurale şi ale coloanei verte-brale. Pentru începători, exersarea elementului are o influenţă favorabilă asupra capacităţii de orientare în spaţiu, precum şi asupra flexibilităţii coloanei vertebrale. Din poziţia stând, cu braţele sus, corpul se îndoaie mult înainte, până ce pieptul se apropie de coapse. Urmează dezechili-brarea înapoi. Braţele întâmpină solul, mâinile preiau greutatea corpului (amortizare). După acest contact al palmelor cu solul, urmează rularea înapoi; se ajunge pe omoplaţi şi ceafă. Progresiv, picioarele se apropie de verticală. Capul se duce într-o parte, iar o mână se sprijină într-un mod caracteristic. Partea a doua a elementului este o rulare pe piept, coapse, gambe, cu gleznele şi vârfurile picioarelor întinse (flexie plantară foarte


101

activă). În final, braţele contribuie la frânare, în culcat facial. Elementul se poate executa şi din poziţia iniţială aşezat (fig. 97).

Fig. 97.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Extensie generalizată a corpului, din culcat facial; 2. Rulare înapoi, în stând pe omoplaţi, din poziţia aşezat; 3. „Cădere” înapoi, îndoit, în aşezat; 4. Cilindru înapoi, cu ajutor la gambe; 5. Stând pe piept, extensie (cu ajutor), „cădere” – rulare; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: ci-

lindru înapoi, stând pe cap din forţă, rostogolire înainte).

16.4. Rostogolire înapoi prin stând pe mâini Descriere. Se porneşte din poziţia stând, cu braţele sus. Urmează

ghemuirea şi înclinarea corpului înapoi. Contactul cu salteaua se realizea-ză astfel: bazin (aşezare), spate rotunjit (rulare), aşezarea palmelor pe sol, cu braţele îndoite. În continuare, picioarele se avântă pe verticală cu o declanşare timpurie. Întinderea corpului la verticală se coordonează cu împingerea în sol, cu braţele. Capul trece în poziţia obişnuită, iar privirea se orientează asupra zonei palmelor. În stând pe mâini, corpul va fi foarte întins şi încordat (ca un întreg). Se vor evita următoarele greşeli de execuţie: deschiderea târzie a unghiului trunchi – membre inferioare, împingere incompletă, anemică, lentă, cu braţele, depărtarea picioarelor, relaxarea diferitelor segmente etc. În prima parte a elementului se poate adopta varianta „căderii” spre sol, cu picioarele întinse şi corpul mult îndoit înainte (fig. 98).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Îndoiri şi întinderi de braţe, din diferite poziţii: sprijin culcat, cu

mâinile pe banca de gimnastică (flotări);


102

Fig. 98.

2. Stând pe mâini, marcare sau menţinere; 3. Rostogolire înapoi, cu avântarea mare a picioarelor înapoi, pe

sus; 4. Îndoit pe ceafă, braţele îndoite şi palmele pe sol, lângă cap, ridi-

carea şi coborârea picioarelor întinse (tatonări pentru formarea sim-ţului unghiului adecvat, corect);

5. Rostogolire înapoi, cu ajutor; cel care acordă ajutorul va acţiona în sensul fazei de stând pe mâini;

6. Două rostogoliri înapoi, prin stând pe mâini, legate; 7. Trei rostogoliri înapoi, prin stând pe mâini, legate; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: ros-

togolire înapoi prin stând pe mâini, corbet, două răsturnări înapoi).

16.5. Rostogolire înapoi, cu picioarele întinse Descriere. Poziţia iniţială este stând cu braţele sus. Vom reţine şi

alte poziţii iniţiale: aşezat, ghemuit etc. Din stând, cu braţele sus, corpul se îndoaie înainte, coborând braţele spre sol. Urmează dezechilibrarea înapoi. În „cădere”, primul contact cu solul (saltelele) revine palmelor; în continuare, este rândul bazinului (muşchii fesieri) la aşezarea temporară (trecere). Între contactul palmelor, cu rol de amortizare şi rularea înapoi, există o continuitate firească. Capul flexează pe piept. Acţiunea este „cerută” de structura tehnică a acestei rostogoliri. În timp ce rularea (parte a rostogolirii) se consumă, picioarele flexează pe trunchi iar vârfurile picioarelor sunt primele care iau contact cu solul. Datorită faptului că picioarele sunt apropiate şi întinse, braţele trebuie să împingă puternic în sol, după ce în prealabil au fost îndoite. Tălpile se vor apropia cât mai


103

mult de mâini. După trecerea clară în stând şi după desprinderea mâinilor, urmează redresarea corpului, în stând cu braţele sus (fig. 99).

Fig. 99.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază. 1. Îndoiri înainte, active şi pasive; mâinile vor simula întâmpinarea

solului; 2. Aşezat, rulare înapoi, cu picioarele întinse; braţele îndoite vor

întâmpina solul; 3. Flotări din sprijin culcat echer (bazinul sus); 4. Învăţarea primei părţi a elementului (cădere înapoi), pe saltele

moi, suprapuse; 5. Rostogolire înapoi, obişnuită; 6. Rostogolire înapoi, pe un plan înclinat (trambulină elastică

acoperită cu o saltea), cu picioarele întinse şi apropiate; 7. „Gimnastică articulară” pentru articulaţiile mâinilor; 8. Rostogolire înapoi, cu picioarele întinse şi apropiate; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

două rostogoliri înapoi, rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi apropiate).


104

17. ÎNVĂŢAREA RĂSTURNĂRILOR LATERALE

17.1. Răsturnare laterală Descriere. Stând, cu braţele sus şi cu un picior sprijinit înainte pe

vârf; corpul se apropie de sol, trecând printr-o fandare (fără oprire). Se aşează succesiv mâinile pe sol, braţele fiind întinse. Un picior balansează în rotaţie, celălalt execută impulsia. În continuare, se trece prin stând pe mâini, cu membrele inferioare depărtate şi întinse. Partea a doua a ele-mentului este constituită din aşezarea succesivă a tălpilor pe sol. Palmele şi tălpile vor urm „culoarul” umerilor, din poziţia iniţială (fig. 100).

Fig. 100.


1. Stând pe mâini, cu ajutor; 2. Stând pe mâini (rezemat la

scara fixă), cu picioarele mult de-părtate (Fig.101);

3. Roată cu mâinile pe un capac de ladă;

4. Roată cu mâinile pe banca de gimnastică;

5. Roată cu o mână pe bancă şi cu a doua pe sol (fig. 102);

Fig. 101.


105

Fig. 102.

6. Roată pe o linie sau pe un culoar haşurat; 7. Două roţi legate; 8. Trei roţi legate; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răs-

turnare laterală, răsturnare laterală pe o mână, elan, roată întoarsă, răs-turnare înapoi).

17.2. Roată întoarsă Descriere. Alergare lejeră, cu accelerare, pas săltat cu balansul

braţelor înainte sus; în această fază, corpul se înclină înainte. După aterizarea din pasul săltat, trunchiul se îndoaie iar mâinile se aşează într-un mod specific, în culoarul umerilor. Un picior balansează iar celălalt se desprinde energic. În elementul modernizat se produce o întoarcere de 1800 în jurul axului longitudinal. După trecerea de verticală, picioarele se apropie pentru corbet. Corbetul este o flexie rapidă, activă, a membrelor inferioare pe trunchi şi spre sol, sincronizată cu desprinderea mâinilor. Braţele se păstrează în prelungirea trunchiului, sus. Impactul picioarelor cu solul surprinde corpul sub un unghi de 800 -–850. Câteva greşeli, cu o frecvenţă mai mare, ne reţin atenţia: aşezarea simultană a mâinilor pe sol, corbet lent, depărtarea tălpilor la contactul cu solul, îndoirea exagerată a genunchilor, amortizarea dură (genunchii întinşi) (fig. 103).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare laterală (roata); 2. Răsturnare laterală, cu o viteză crescută; 3. Stând pe mâini temporar, flexarea energică a picioarelor (spre

sol);


106

Fig. 103.

4. Culcat facial pe un teanc de saltele, cu picioarele în afara reazemului, flexii izbind puternic saltelele;

5. Stând pe mâini pe o bancă de gimnastică şi corbet (corbet din sprijin plutitor);

6. Stând pe mâini temporar şi corbet; 7. Alergare, roată întoarsă; 8. Alergare, roată întoarsă şi săritură dreaptă; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

alergare, pas săltat, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, rosto-golire înainte, săritură şi răsturnare laterală).

17.3. Răsturnare laterală în stând pe mâini Descriere. Din poziţia stând, cu braţele sus şi un picior sprijinit pe

vârf, înainte, corpul se îndoaie spre sol. După aşezarea primei mâini pe sol, se produce întoarcerea de 900, în jurul axului longitudinal (pivotare pe un braţ). Balansarea piciorului liber şi impulsul cu celălalt, sunt moderate. Privirea urmăreşte zona dintre palme. În fază răsturnată (menţinere, marcare), picioarele se apropie. Într-o combinaţie simplă, urmarea firească este rostogolirea înainte (fig. 104).

Fig. 104.


107

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare laterală; 2. Răsturnare laterală lentă; 3. Răsturnare laterală, în stând pe mâini, cu ajutor (fig. 105);

Fig. 105.

4. Stând pe mâini, depărtat, apropierea picioarelor; 5. Răsturnare laterală în stând pe mâini; 6. Răsturnare laterală în stând pe mâini, rostogolire înainte; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răs-

turnare laterală în stând pe mâini, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800).

17.4. Răsturnare laterală în stând pe cap Descriere. Elementul se execută din poziţia iniţială stând, cu braţele

sus. Urmează acţiunile (fazele): pas cu un picior, îndoirea corpului, aşezarea succesivă a palmelor pe sol şi a frunţii (triunghi, gâtul încordat). După contactul cu prima mână, corpul se întoarce progresiv 900 iar braţele se îndoaie, frânând. În felul acesta se evită contuziile, tasările vertebrelor cervicale. Impulsul şi balansul picioarelor sunt şi ele frânate (autocontrol), înainte de a ajunge la verticală. În această fază, picioarele vor fi apropiate iar corpul drept. Contactul cu solul (salteaua) arată astfel: prima mână, a doua mână, fruntea. Greşeli posibile (abateri de la model): balans insuficient sau prea mare, deviere de la culoarul umerilor, relaxarea parţială sau totală etc. (fig. 106).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare cu elan redus; 2. Jumătate de răsturnare laterală, în stând pe mâini, cu ajutor şi

elan redus;


108

Fig. 106.

3. Stând pe mâini şi coborâre lentă în stând pe cap, cu ajutor; 4. Flotări obişnuite (serii scurte); 5. Flotări din stând pe mâini, cu ajutor la ridicare; 6. Stând pe cap; 7. Răsturnare în stând pe cap, cu ajutor; 8. Răsturnare în stând pe cap, cu asigurare; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă. (exemplu: răs-

turnare laterală în stând pe cap, rostogolire înainte, elan, salt înapoi întins).

17.5. Răsturnare laterală pe o mână, în cumpănă Descriere. Răsturnarea laterală (pe mâna preferată) se execută mai

lent în partea a doua, pentru a pregăti echilibrarea în cumpănă. După contactul piciorului (drept, dacă se execută pe partea stângă) cu solul, trunchiul şi braţele încep întoarcerea de 900, Cumpăna laterală (final de element) se marchează 1 sec. sau se menţine 2-3 sec. (fig. 107).

Fig. 107.


109

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare laterală; 2. Răsturnare laterală pe o mână; 3. Cumpănă laterală; 4. Răsturnare laterală pe mâna stângă; 5. Răsturnare laterală pe mâna dreaptă; 6. Cumpănă laterală pe piciorul drept; 7. Răsturnare, oprire, cumpănă laterală; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă. (exemplu: răs-

turnare laterală pe o mână, în cumpănă, întoarcere de 900, alergare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi, echer, cu întoarcere de 1800).

17.6. Răsturnare laterală sărită, cu bătaie pe ambele picioare

Descriere. După alergare de 2-3 paşi, se execută o desprindere scurtă dar fermă, sub un unghi de 750 – 800. Simultan cu bătaia pe ambele picioare, braţele se avântă în sus. Pe măsură ce corpul urcă şi se înclină, se întoarce 900. În zbor, corpul urmează o traiectorie circulară. Contactul mâinilor cu solul este succesiv, iar la verticală picioarele se depărtează. „Jocul” unghiurilor articulaţiilor scapulonumerale şi braţelor constituie componente ale amortizării. Cu cât picioarele se avântă mai sus, în zbor, cu atât trecerea succesivă de pe o mână pe alta, este mai uşoară.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare laterală; 2. Executarea unui plonjon mic, din mers, peste o zonă haşurată

(0,5 m.); 3. Alergare, bătaie pe trambulina elastică şi roată sărită, pe un

calup de burete sau pe saltele suprapuse (fig. 108);

Fig. 108.


110

4. „Gimnastică articulară”; 5. Flotări din diferite poziţii; 6. Încercarea elementului, cu aşezarea succesivă a palmelor pe

repere situate în „culoarul” umerilor; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă. (exemplu:

răsturnare laterală sărită, cu bătaie pe ambele picioare, întoarcere, elan, salt înainte grupat).

17.7. Răsturnare laterală pe antebraţe Descriere. La acest element central de greutate este mult mai jos

decât la răsturnarea laterală obişnuită. Antebraţele se aşează în plan frontal, iar picioarele se depărtează mult, urmând structura elementului. În final, se aşează gamba stângă pe sol, apoi dreapta; întoarcerea de 900 permite continuarea combinaţiei (fig. 109).

Fig. 109.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare laterală; 2. Răsturnarea cu antebraţele pe o ladă mică de gimnastică (fig. 110)

Fig. 110.


111

3. Încercarea elementului pe cealaltă parte; 4. Stând pe un genunchi, cu braţele sus, răsturnare laterală pe

antebraţele; 5. Încercări libere, independent; 6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe mâini, coborâre lentă în stând pe genunchi, răsturnare laterală pe antebraţe).

17.8. Roată arabă Descriere. Elementul este o variantă între răsturnarea laterală şi

răsturnarea lentă înainte. Din poziţia stând, cu braţele sus şi un picior sprijinit pe vârf, păşire şi îndoire spre sol. Un picior balansează, iar celălalt împinge în sol. Mâinile se aşază succesiv. Dacă piciorul stâng este înainte, la plecare, atunci se aşează mai întâi mâna stângă. În faza răsturnată, picioarele sunt mult depărtate, în plan sagital (înainte – înapoi). După desprinderea mâinii stângi de pe sol, corpul se curbează foarte mult, greutatea trece pe piciorul drept. Urmează ridicarea în stând pe un picior, celălalt ridicat înainte (fig. 111).

Fig. 111.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Roată obişnuită, din poziţia stând cu braţele sus; 2. Răsturnări lente înainte, pe un picior; 3. Stând pe mâni, cu picioarele în sfoară obişnuită; 4. Stând pe mâni, cu ajutor, mers 3-5 paşi; 5. Mers în mâni, 3-5 paşi, cu picioarele în sfoară; 6. Încercarea elementului, cu menţinere în culoarul umerilor; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului (exemplu: roată arabă, stând pe mâni cu

elan, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800, în sprijin culcat).


112

18. ÎNVĂŢAREA RĂSTURILOR ÎNAINTE

18.1. Săritură în stând pe mâini Descriere. Stând cu braţele înainte sus, săritură pe verticală cu

balansarea braţelor înapoi; concomitent, în faza răsturnată executantul realizează şi echerul. În cădere, braţele întâmpină solul, iar picioarele continuă să urce. Amortizarea se produce printr-o „cedare” a articulaţiilor coatelor, umerilor şi regiunii lombare. Corpul se întinde activ pe verticală, echilibrându-se. Elementul este valoros dacă poziţia finală de stând pe mâini se menţine (fig. 112). Elementul este un plonjon stilizat; derivare: săritură în stând pe mâini, cu întoarcere de 1800.

Fig. 112.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Căderi din stând în sprijin culcat; 2. Flotări din sprijin culcat; 3. Flotări din stând pe mâni, cu ajutor; 4. Stând pe mâini; 5. Sărituri în stând pe mâini, din ghemuit; 6. Săritură în stând pe mâini echer, cu ajutor; 7. Încercări cu aterizare pe o trambulină (fig. 113); 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului (exemplu: salt înainte, săritură cu echer,

în stând pe mâini, coborâre lentă în sprijin culcat, cercuri cu ambele picioare).


113

Fig. 113.

18.2. Săritura cu întoarcere de 900, rulare pe piept Descriere. Stând cu braţele sus, balansarea braţelor jos înapoi. O

dată cu ridicarea braţelor îndoite, se execută săritura cu întoarcere de 900, trunchiul se răstoarnă şi coboară spre sol (trunchiul cu membrele infe-rioare formează un unghi de aproximativ 900 sau mai închis). Aproape de sol, corpul este semiîntins. Amortizarea se realizează prin îndoirea bra-ţelor, urmată de rulare pe piept, abdomen, membre inferioare. Elementul presupune o detentă foarte bună şi se poate executa şi cu un elan redus (fig. 114). Elementul se compune din săritură cu întoarcere de 900 şi rulare pe piept.

Fig. 114.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Săritură pe verticală, sincronizată cu balansarea braţelor înapoi sus; 2. Sărituri de înălţime medie, pe verticală, cu întoarcere de 900; 3. Îndoiri şi întinderi de braţe, din diferite poziţii; 4. Flotări din stând pe mâni, cu ajutor;


114

5. Rulări pe piept, abdomen, din plonjon în stând pe mâini temporar; 6. Săritură cu întoarcere de 900, rulare pe piept, cu ajutor; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: salt

înainte în echer, săritură cu întoarcere de 900, rulare pe piept, cercuri cu ambele picioare).

18.3. Răsturnare lentă înainte Descriere. Din poziţia stând pe un picior, cu braţele sus, celălalt

ridicat înainte (sau mai sus), pieptul proiectat înainte, privirea sus, pas înainte, trecere prin fandare, îndoirea trunchiului şi aşezarea palmelor pe sol, la lăţimea umerilor. În continuare, piciorul liber balansează înapoi. În poziţie răsturnată, picioarele sunt depărtate în sfoară (plan sagital). Coloana vertebrală lombară este foarte curbată. Primul picior, cel care atinge solul, preia greutatea corpului. Bazinul se proiectează înainte. Ridi-carea în stând pe un picior este progresivă (a se evita relaxarea prematură sau bruscarea, „ruperea” ritmului specific). Poziţia finală se marchează prin ridicarea capului sus la ridicare, musculatura abdominală, iniţial întinsă, se contractă, iar palmele execută o flexie palmară (impuls). Se vor evita următoarele greşeli: îndoirea braţelor în faza răsturnată, flexia capului pe piept, aşezarea tălpilor prea departe de mâni etc. (fig. 115).

Fig. 115.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Aşezat cu spatele la scară fixă, apucat de şipcă, ridicare în stând,

prin val înainte; 2. Acelaşi exerciţiu, ridicare în stând pe un picior, celălalt ridicat

cât mai sus; 3. Podul din culcat dorsal sau de sus;


115

4. Podul din culcat dorsal sau de sus, ridicare în stând, cu ajutor; 5. Răsturnare înainte, cu ajutor; 6. Două răsturnări lente, înainte; 7. Trei răsturnări lente, înainte; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe mâini, rostogolire înainte, răsturnare lentă înainte, răsturnare laterală).

18.4. Răsturnare înainte Descriere. La răsturnare înainte se trece succesiv de pe picioare pe

mâini şi din nou pe picioare. Caracteristica de bază a elementului este zborul, relativ înalt, în „culoarul” umerilor, de pe mâini pe picioare; zborul presupune o detentă dezvoltată la nivelul braţelor. După un elan de 3-5 paşi (sau mai mare), se execută pasul săltat, simultan cu avântarea braţelor sus. De asemenea, în zborul pasului săltat, corpul se înclină înainte. În continuare, urmează îndoirea spre sol, aşezarea palmelor la lăţimea umerilor, încordarea centurii scapulare, cu braţele întinse, astfel încât unghiul dintre corp şi braţe să se menţină la 1800. Piciorul de impulsie are şi el un rol hotărâtor în realizarea zborului înalt. În zona verticală, picioarele se apropie, corpul se curbează, iar capul se duce pe spate (extensie, deprivare senzorială vizuală). Zborul înalt este facilitat şi de jocul fin al scapulei, precum şi de o flexie palmară puternică, în sol. Aterizarea trebuie să fie sigură şi elastică. Variantă: răsturnare înainte pe un picior (sfoară pe sus) (fig. 116)

Fig. 116.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Balansarea braţelor înainte sus, cu desprindere şi aterizare

succesivă a tălpilor (pas săltat);


116

2. Acelaşi exerciţiu, după un elan de 3-5 paşi; 3. Alergare 3-5 paşi, pas săltat, corpul înclinat înainte şi braţele

sus, peste o minge medicinală sau peste o zonă haşurată (0,5 m., ampli-ficarea pasului săltat) (fig. 117);

Fig. 117.

4. Pas săltat şi stând pe mâni temporar, pe o bancă de gimnastică, cu asigurare;

5. Încercarea răsturnării înainte, cu ajutor (din lateral) (fig. 118);

Fig. 118.

6. Răsturnare înainte la trambulina elastică orizontală, acoperită cu o saltea, cu ajutor;

7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă. (exemplu:

răsturnare înainte, salt înainte).

18.5. Răsturnare înainte sărită, cu aşezarea succesivă a mâinilor Descriere. Acest element se poate executa în două feluri: 1. cu

balansul braţelor înapoi sus şi 2. cu balansul braţelor înainte sus. Indiferent de acţiunea braţelor, se urmăreşte obţinerea zborului în prima


117

parte. Mâinile se aşează succesiv, în plan sagital. Pe sus, picioarele sunt depărtate înainte – înapoi. Partea a doua este specifică unei răsturnări lente, presupune o bună mobilitate a coloanei vertebrale precum şi proiectarea înainte sau a bazinului şi abdomenului. Tălpile se aşează succesiv, iar braţele se opresc sus, întinse (fig. 119).

Fig. 119.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare lentă înainte; 2. Răsturnare lentă înainte pe un picior; 3. „Gimnastică articulară” pentru articulaţiile mâinilor; 4. Răsturnare înainte de pe un reazem mai înalt; 5. Desprindere şi executarea răsturnării peste un şnur (amplifica-

rea mişcării, învăţarea zborului); 6. Încercarea elementului cu aşezarea palmelor succesiv, în culoarul

umerilor, cu ajutor; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

răsturnare înainte sărită, cu aşezarea succesivă a mâinilor, stând pe mâini, întoarcere de 3600, prin păşire).

18.6. Răsturnare înainte, în aşezat Descriere. În principiu, prima parte a elementului are o structură

asemănătoare cu aceeaşi parte a răsturnării obişnuite. După pas săltat cu braţele sus, urmează îndoirea corpului, aşezarea mâinilor, impulsia şi balansarea picioarelor. În continuare se „blochează” umerii şi se proiec-tează picioarele apropiate, cât mai departe; amortizarea se face prin con-tactul picioarelor cu solul şi prin închiderea controlată a unghiului dintre membrele inferioare şi trunchi. Elementul se finalizează în două variante:


118

prima, în aşezat, corpul fiind drept, la verticală, braţele sus şi a doua, în aşezat, mult îndoit (pieptul pe genunchi şi mâinile la glezne) (fig. 120). Elementul derivă din răsturnarea înainte.

Fig. 120.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare înainte; 2. Răsturnare înainte în culcat dorsal, pe saltele moi; 3. Alergare, pas săltat, răsturnare înainte, cu un „câştig spaţial” cât

mai mare, la aterizare, eventual peste o zonă haşurată (amplificarea mişcării) (fig. 121);

Fig. 121.

4. Îndoiri rapide înainte, din aşezat cu braţele sus; 5. Încercarea elementului, cu aterizare în poziţia aşezat, corpul la

verticală şi braţele sus; 6. Răsturnare înainte în aşezat depărtat; 7. Răsturnare înainte în sfoară laterală, cu pieptul pe sol; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: pas

săltat, răsturnare înainte în aşezat, rulare înapoi în stând pe mâini, întoarcere de 1800 cu păşire, stând pe mâini, trecere lentă în stând pe o mână, cu picioarele mult depărtate).


119

18.7. Răsturnare înainte, de pe ambele picioare, pe unul Descriere. Elementul se execută din alergare, urmată de bătaie.

După desprindere, zborul este moderat ca înălţime. Detenta braţelor trebuie să permită o „ricoşare” a mâinilor din sol. Îndoirea picioarelor şi întinderea lor corespund zborului al doilea, de pe mâini pe un picior. În această fază, picioarele se depărtează în plan sagital şi se întind perfect. Curbarea coloanei vertebrale este specifică. Contactul picioarelor cu solul este succesiv, la aterizare. Elementul, prin finalul său, permite o bună continuare a unei combinaţii (fluenţă) (fig. 122). Elementul este o derivare a răsturnării înainte, obişnuite.

Fig. 122.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare înainte; 2. Răsturnare înainte pe un picior; 3. Exersarea bătăii, cu trecere în stând pe mâini, pe un teanc de

saltele; 4. Încercarea elementului la trambulină semielastică, cu ajutor; 5. Încercări libere, independent; 6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răs-

turnare înainte de pe ambele picioare, pe unul, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, stând pe mâini şi rostogolire înainte).

18.8. Răsturnare lentă înainte, din rulare înapoi Descriere. Elementul se caracterizează prin unitate şi fluenţă.

Pentru o execuţie corectă, este necesară o bună flexibilitate a coloanei verticale. Din aşezat se trece în stând pe mâini, pe fond de dezechilibrare înainte. Dezechilibrarea favorizează intrarea în răsturnarea propriu-zisă. În deplasarea corpului înainte, cu braţele întinse, mijlocul se curbează foarte mult, iar picioarele se aşază cât mai aproape de mâini. După


120

contactul tălpilor cu solul, membrele inferioare preiau greutatea corpului în întregime; bazinul se proiectează înainte, mâinile execută o flexie palmară (în sol), iar capul se duce accentuat pe spate. În primele învăţări, picioarele pot lua contact cu solul, depărtându-se uşor. Având o bună continuitate, elementul nu dă impresia unei compuneri (fig. 123). Elementul este o compunere din rulare înapoi şi răsturnare lentă înainte pe un picior.

Fig. 123.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Podul din culcat dorsal; 2. Podul de sus (din stând); 3. Stând pe mâini şi „cădere” în pod; 4. Răsturnare lentă înainte, cu ajutor; 5. Răsturnări lente înainte, legate; 6. Flotări (serii de flotări); 7. Rulări înainte-înapoi; 8. Rulare înapoi şi trecere în pod; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

săritura peştelui, rostogolire înainte, răsturnare lentă înainte din rulare înapoi, săritură cu întoarcere de 3600, stând pe mâini).

18.9. Răsturnare înainte pe un picior, precedată de săritură cu întoarcere de 1800

Descriere. Desprinderea se realizează din roată întoarsă; urmează înclinarea corpului (aproximativ 450) şi întoarcerea de 1800 în jurul axei longitudinale. Culoarul de acţiune, în plan sagital, este cel al alergării, al umerilor. După desprindere, picioarele se aruncă activ înapoi, întoarcerea


121

fiind aproape încheiată. Pentru evitarea şocului, la contactul palmelor cu solul, este necesar ca picioarele să fie trecut deja de verticală. Mâinile execută o flexie palmară puternică pentru a favoriza şi ele desprinderea de pe sol. Aterizarea se realizează pe un picior (partea anterioară a tălpii) pentru a facilita combinarea cu elementele următoare (fig. 124). Elementul este o compunere din întoarcerea de 1800 şi răsturnarea înainte.

Fig. 124.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800 în culcat

facial, pe un calup de burete; 2. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, în culcat

facial, pe saltele foarte moi, suprapuse în trepte; 3. Stând pe mâini, presiuni de scurtă durată; 4. Elan, răsturnare înainte pe un picior; 5. Executarea întoarcerii cu ajutor; 6. Executarea elementului, cu ajutor; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800 şi răsturnare înainte, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800, în sprijin culcat).

18.10. Răsturnare înainte în stând depărtat, cu trunchiul aplecat Descriere. Acest element se execută din elan redus de 1-2 paşi. Cu

excepţia aterizării, tehnica de execuţie este asemănătoare cu cea a răs-turnării înainte. Se execută pasul săltat, cu braţele sus, îndoirea corpului, trecere prin stând pe mâini, cu umerii blocaţi. Zborul nu este prea înalt. Amortizarea se realizează prin contactul solului cu partea anterioară a tălpii şi prin aplecarea trunchiului, cu braţele lateral (fig. 125).


122

Fig. 125.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnarea înainte şi săritură în stând depărtat, cu trunchiul

aplecat; 2. Stând depărtat, cu trunchiul aplecat şi braţele lateral, menţinerea

poziţiei 2-3 s.; 3. Executarea elementului, cu aterizare pe două saltele; 4. Încercare liberă, independent; 5. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

răsturnare înainte în stând depărtat, cu braţele lateral, stând pe mâini cu braţele întinse, rostogolire înainte, pas săltat şi răsturnare înainte pe o mână) (fig. 126).

Fig. 126.


123

19. ÎNVĂŢAREA RĂSTURNĂRILOR ÎNAPOI

19.1. Corbet Descriere. Din sprijin plutitor sau din stând pe mâini (temporar),

urmează o dezechilibrare controlată; pe acest fond de mişcare se execută o flexie energică a membrelor inferioare pe trunchi, spre sol. Pentru ca această flexie să fie corectă, viguroasă, gambele se vor apropia de coapse şi apoi vor „produce” corbetul. În timp ce membrele inferioare se apropie de sol, palmele execută o impulsie în reazem. Corbetul, în general, este simplu; dificultatea sa este dată de viteză, precum şi de modul de integrare, ca fază a elementului. Încă de la început acest element se va învăţa corect. În combinaţii diferite, corbetul este o fază a elanului. Partea a doua a roţii întoarse este însăşi corbetul. În învăţare, se va insista asupra dezvoltării detenţei braţelor şi a forţei abdominale, în regim de viteză (viteza de execuţie).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe mâini, dezechilibrare, trecere în stând, cu braţele sus; 2. Stând pe mâini pe o bancă de gimnastică sau pe un cub (h =

0,4 m.), corbet; 3. Corbet, cu tensionare a unei benzi elastice, ancorate la scară

fixă şi la glezne; 4. Corbet pe trambulina elastică orizontală (fig. 127) sau la o altă

instalaţie (fig. 128);

Fig. 127.


124

Fig. 128.

5. Corbet şi săritură dreaptă; 6. Corbet şi săritură dreaptă, cu întoarcere de 1800; 7. Corbet şi răsturnare înapoi, cu ajutor; 8. Culcat facial pe un teanc înalt de saltele, corbet (fig. 129);

Fig. 129.

9. Alergare, pas săltat cu braţele sus, roată întoarsă; 10. Încercări libere, independent; 11. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

stând pe mâini, corbet, două răsturnări înapoi).

19.2. Corbet în sfoară Descriere. Din sprijin plutitor sau din stând pe mâini, se execută

corbetul foarte energic. Acesta – corbetul – constă într-o flexie rapidă a picioarelor pe trunchi şi spre sol. Unul din picioare, cel preferat, trece printre braţe, iar celălalt rămâne în urmă, pentru ca ambele să „participe” la sfoară. Atunci când deschiderea este aproape de 1800, în plan sagital,


125

mâinile se desprind de pe sol. Poziţia finală este sfoara cu braţele lateral sus. (fig. 130). Elementul este o compunere din corbet şi din sfoară obiş-nuită.

Fig. 130.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe mâini temporar, corbet; 2. Corbet de pe diferite suprafeţe de sprijin; 3. Corbet (după încălzire); 4. Sfoară, cu presare discretă pe umeri (întindere pasivă); 5. Încercări libere, independent; 6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând

pe mâini temporar, corbet în sfoară, apropierea picioarelor în aşezat cu braţele sus, rostogolire înapoi, săritură cu întoarcere de 1800, cumpănă asimetrică).

19.3. Răsturnarea lentă înapoi Descriere. Din poziţia stând pe un picior, celălalt sprijinit pe vârf,

înainte, braţele sus şi uşor răsucite în afară, urmează o extensie accentuată a coloanei lombare. Bazinul se proiectează înainte, pentru a permite trunchiului să coboare (mişcare compensatorie). Piciorul liber se ridică activ, accentuând amplitudinea, limita fiind sfoara (180º). Primul picior se aşează, după circulaţia pe sus, cât mai aproape de mâini. Ridicarea corpului în stând cu braţele sus se realizează trecând printr-o fandare medie. Poziţia finală este stând pe un picior, celălalt sprijinit pe vârf. Următoarele greşeli de execuţie trebuie evitate sau, după caz, corectate: căderea înapoi, ridicarea greoaie şi inestetică a piciorului liber, distanţa mare dintre tălpi şi palme, amplitudinea redusă etc. (fig. 131).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Podul, din poziţia înaltă stând pe un picior, celălalt ridicat

înainte, cu ajutor (din lateral);


126

Fig. 131.

2. Trecere prin răsturnare (exerciţiu cu partener, spate la spate, preluare);

3. Podul, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe; 4. Sfoara obişnuită; 5. Stând pe mâini în sfoară; 6. Încercarea elementului, cu ajutor; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: două

răsturnări lente înapoi, întoarcere de 180º, stând pe mâini şi rostogolire înainte).

19.4. Răsturnare lentă, din aşezat Descriere. Din aşezat, un genunchi se îndoaie (cu talpa pe sol);

urmează avântarea piciorului întins şi trecerea progresivă de pe o mână pe două. Treptat, corpul se arcuieşte, capul se duce pe spate; în faza de stând pe mâini temporar, picioarele sunt depărtate în plan sagital. Partea a doua a elementului este ca oricare revenire din stând pe mâini (fig. 132). Elementul este o variantă, mai dificilă, a răsturnării înapoi obişnuite.

Fig. 132.


127

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Sprijin culcat dorsal: ridicarea unui picior cât mai sus, capul în

extensie, pieptul proiectat cât mai sus; 2. Stând, extensii, înclinând corpul înapoi sub diferite unghiuri; 3. Răsturnare lentă înapoi, obişnuită; 4. Răsturnare lentă înapoi de pe un picior (sfoara pe sus); 5. Răsturnare lentă înapoi, din aşezat, cu ajutor; 6. Răsturnare lentă înapoi, din aşezat, în stând pe mâini, rostogolire

înainte; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului dintr-o combinaţie simplă (exemplu:

stând pe mâini, rostogolire înainte în aşezat, răsturnare lentă înapoi, din aşezat, alergare, pas săltat şi răsturnare înainte).

19.5. Răsturnare înapoi Descriere. Elementul se execută în plan sagital printr-o săritură de

pe tălpi pe mâini. Răsturnarea înapoi este considerată element de bază în acrobatică (şi în proba sol). Din stând, cu braţele înainte jos, se îndoaie genunchii, în timp ce corpul se dezechilibrează activ înapoi; concomitent, braţele se avântă sus înapoi. Partea a doua a elementului este o extensie specială, în zbor, la care se adaugă corbetul. Impulsul picioarelor trebuie să fie viguros. Execuţia corectă a elementului permite acumularea vitezei pe orizontală, la care se adaugă şi acţiunea braţelor, de respingere a solului (fig. 133).

Fig. 133.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Săritură înapoi, în culcat dorsal (pe un calup de burete); 2. Săritură înapoi, în culcat dorsal, tensionând o bandă elastică

ancorată; 3. „Conducerea” executantului prin mişcare, cu plecare de pe o

trambulină orizontalizată;


128

4. Stând pe mâini, corbet; 5. Corbet din sprijin plutitor, cu mâinile pe banca de gimnastică; 6. Răsturnare înapoi, cu aruncare de către un partener, cu asigu-

rare; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răs-

turnare înapoi, răsturnare înapoi, în stând pe cap).

19.6. Răsturnare înapoi de pe un picior, cu avântarea celuilalt

Descriere. Acest element are un grad relativ ridicat de dificultate; presupune detentă dezvoltată şi mare mobilitate în articulaţiile principale. Din poziţia stând cu braţele înapoi jos, păşire cu piciorul drept, apoi cu stângul, se avântă piciorul drept întins, înainte sus. Braţele se avântă energic iar pieptul se proiectează în sus. În zbor, picioarele se depărtează cât mai mult în plan sagital. Cu cât piciorul liber este mai încordat şi mai întins, cu atât contactul mâinilor cu solul este mai eficient. În continuare, picioarele coboară succesiv, corpul se echilibrează, elementul finalizându-se în fandare (fig. 134). Elementul derivă din răsturnarea înapoi obişnuită.

Fig. 134.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Mers obişnuit 3-5 paşi pe o linie trasată sau imaginară; 2. Avântări de braţe sus înapoi, cu o mică extensie a corpului; 3. Coordonarea mersului (elanului) cu avântarea piciorului preferat; 4. Balansarea piciorului preferat, din poziţia stând lângă scara fixă; 5. Extensii pasive şi active la nivelul articulaţiilor scapulo-humerale;


129

6. Răsturnare lentă înapoi de pe un picior, cu ajutor; 7. Încercare cu asigurare, de pe trambulina orizontală, acoperită; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu stând

pe mâini, rostogolire înainte, săritură dreaptă cu întoarcere de 180º, răsturnare înapoi de pe un picior, cu avântarea celuilalt, rostogolire înapoi în stând pe mâini).

19.7. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept Descriere. Dată fiind înălţimea la care se execută, răsturnarea

înapoi înaltă, urmată de rulare pe piept, se apropie de saltul înapoi. În faza de zbor, corpul este extins şi genunchii uşor îndoiţi. Pentru o bună aterizare este necesară frânarea picioarelor şi o forţă corespunzătoare în braţe; de asemenea mobilitatea coloanei lombare trebuie să fie bună (fig. 135). Elementul derivă din răsturnarea înapoi obişnuită.

Fig. 135.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe mâini, rulare pe piept, cu genunchii uşor îndoiţi; 2. Răsturnare înapoi şi rulare pe piept; 3. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept, cu ajutor; 4. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept, pe saltele (fig. 136) 5. Stând pe trambulina elastică orizontală, răsturnare înapoi; 6. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept, de pe un capac de ladă; 7. Încercări cu ajutor; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului dintr-o combinaţie simplă (exemplu:

săritură cu întoarcere de 360º, răsturnare înapoi înaltă – rulare pe piept, stând pe cap din forţă, cu braţele întinse, rostogolire înainte, elan şi răsturnare înainte în aşezat).


130

Fig. 136.

19.8. Răsturnare înapoi, în sprijin echer, depărtat Descriere. Stând cu braţele înainte sus, dezechilibrare înapoi,

avântarea braţelor sus înapoi. În timpul zborului, pieptul este proiectat mult în sus, ceea ce contribuie la realizarea unei extensii accentuate a coloanei lombare. Amortizarea presupune o bună pregătire de forţă a centurii scapulare. Pe măsură ce picioarele coboară, umerii se duc înainte (frânare). Coborârea picioarelor în sprijin echer depărtat, se produce relativ lent (fig. 137). Elementul derivă din răsturnarea înapoi.

Fig. 137.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare înapoi, relativ înaltă, cu ajutor şi oprirea picioarelor

la verticală; 2. Răsturnare înapoi; 3. Răsturnare înapoi înaltă, frânarea deplasării picioarelor spre sol; 4. Stând pe mâini, coborârea lentă în sprijin echer depărtat; 5. Sprijin echer depărtat, menţinere 3-5 s; 6. Cumpănă liberă, cu picioarele depărtate (marcare, menţinere); 7. Încercări libere, independent;


131

8. Integrarea elementului (exemplu: răsturnare înapoi în sprijin echer, depărtat, trecere lentă în cumpănă liberă, sprijin culcat, cercuri cu ambele picioare, oprire în sfoară, cu braţele lateral sus).

19.9. Răsturnare înapoi, întoarcere de 360º, rulare pe piept

Descriere. Desprinderea se realizează prin avântarea energică a braţelor, sus. Sprijinul pe braţe, la aterizare, se efectuează simultan. Mai sunt şi alte variante ale tehnicii de execuţie, aceasta fiind preferată datorită continuităţii întoarcerii şi deprivării senzoriale vizuale. Ampli-tudinea zborului, suficient de înalt, se asigură prin introducerea elemen-tului într-o combinaţie. Centura scapulo humerală este intens solicitată datorită contracţiei de cedare. Rularea va fi corectă dacă viteza picioa-relor va fi redusă (fig. 138). Elementul reprezintă o compunere din răsturnarea înapoi şi întoarcerea de 360º.

Fig. 138.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Săritură înapoi, cu întoarcere de 180º, aterizare în culcat facial; 2. Salt înapoi întins, rulare pe piept; 3. Săritură cu întoarcere de 360º, rulare pe piept, pe saltele, cu

ajutor; 4. Executarea elementului, cu ajutor; 5. Executarea elementului, cu asigurare; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului dintr-o combinaţie simplă (exemplu:

răsturnare înapoi, săritură cu întoarcere de 360º, rulare pe piept, trecere în sprijin culcat, stând pe mâini din forţă, cu braţele întinse).


132

19.10. Răsturnare înapoi în stând pe cap Descriere. Prima parte a elementului se aseamănă cu faza de

început a răsturnării înapoi, obişnuite. După contactul mâinilor cu solul, urmează frânarea cu braţele şi trecerea în stând pe cap. În zbor, picioarele au o viteză redusă, deşi impulsia este viguroasă. Pentru o învăţare corectă este necesară o bună dezvoltare a forţei musculaturii gâtului şi braţelor (Fig. 139). Elementul derivă din răsturnarea înapoi.

Fig. 139.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare înapoi, de pe loc; 2. Stând pe mâini, flotări, cu ajutor; 3. Stând pe cap (variante); 4. Exerciţii de dezvoltare a forţei musculaturii gâtului (cu rezistenţă,

după încălzire); 5. Stând pe mâini, coborâre lentă în stând pe cap; 6. Răsturnare înapoi în stând pe cap, cu ajutor; 7. Răsturnare înapoi în stând pe cap, pe trambulina orizontală,

acoperită; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răstur-

nare înapoi în stând pe cap, urcare din forţă în stând pe mâini, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, pe un picior).

19.11. Răsturnare înapoi, precedată de săritură cu întoarcere de 180º

Descriere. După desprindere, braţele se avântă înainte sus; pe măsură ce corpul se înclină, în zbor, braţul stâng (drept) serveşte drept pivot; contactul mâinilor cu solul este simultan. Datorită acestei acţiuni


133

de întoarcere, contactul cu solul este dificil (deprivare senzorială vizuală parţială). Pentru un contact optim cu solul, articulaţiile mâinilor vor fi foarte puternice. „Blocarea” are ca efect ricoşarea din sol şi executarea corectă a corbetului şi a elementului de legătură (fig. 140). Elementul este o compunere din întoarcere şi răsturnare înapoi.

Fig. 140.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Săritură cu întoarcere de 180º, în culcat dorsal pe saltele; 2. Răsturnare înapoi; 3. Săritură cu întoarcere de 180º, răsturnare înapoi, cu ajutor; 4. Executarea elementului, cu asigurare; 5. Executarea elementului, de pe un reazem mai înalt, cu ajutor; 6. Încercări cu asigurare; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răstur-

nare înainte, săritură cu întoarcere de 180º, răsturnare înapoi, sfoară, cer-curi cu ambele picioare întinse şi apropiate).

19.12. Răsturnare înapoi, echer, în sprijin culcat Descriere. Această răsturnare este ceva mai înaltă decât una obiş-

nuită; înălţimea este necesară executării echerului. Înainte ca pieptul să ajungă la orizontală, în zbor, picioarele flexează puternic pe trunchi, iar braţele se opresc un moment. După închidere, intră în acţiune trunchiul care-şi măreşte viteza de deplasare o dată cu braţele, în vederea întâmpi-nării solului. Braţele acţionează pentru frânare (anteducţie), umerii se proiectează înainte. În momentul contactului cu solul, picioarele se întind, iar bazinul coboară pentru a participa şi el la amortizarea şocului, printr-o uşoară cădere (fig. 141). Elementul derivă din răsturnarea înapoi.


134

Fig. 141.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare înapoi; 2. Săritură înapoi, în echer, la plasa mare elastică şi „cădere” în

culcat dorsal; 3. Răsturnare înapoi, echer, cu ajutor; 4. Încercarea elementului la plasă mare elastică (pentru realizarea

echerului); 5. Stând pe mâini, coborâre lentă în sprijin culcat; 6. Încercare cu asigurare; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului dintr-o combinaţie simplă (exemplu: răs-

turnare înapoi, echer, în sprijin culcat, stând pe mâini din forţă cu braţele întinse, sprijin culcat, cercuri).

19.13. Răsturnare înapoi, echer, rulare pe piept Descriere. Desprinderea este precedată, de regulă, de răsturnare

înapoi. În zbor, braţele se avântă lateral sus, odată cu înclinarea corpului înapoi; mâinile se îndreaptă spre gambe pentru a marca un echer foarte rapid. Acesta se realizează prin îndoirea accentuată a membrelor inferioare pe trunchi. În momentul de fază răsturnată, cu picioarele la verticală, începe deschiderea, în care rolul hotărâtor îl au braţele şi trunchiul, care împreună pregătesc aterizarea. Corpul, în cădere este uşor extins iar în momentul contactului cu solul, capul se duce pe spate. Amortizarea se realizează prin îndoirea braţelor şi rularea pe piept, abdomen, coapse, gambe, cu vârfurile picioarelor întinse (flexie plantară). O înălţime mai mare a răsturnării nu este convenabilă datorită riscului accidentării. În mod firesc, se ajunge în sprijin culcat (după rulare) (fig. 142). Elementul derivă din răsturnarea înapoi.


135

Fig. 142.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnări înapoi; 2. Răsturnări înapoi, din ce în ce mai înalte; 3. Salt înapoi în echer; 4. Săritură în stând pe mâini, rulare pe piept, abdomen, coapse şi

gambe; 5. Flotări, din stând pe mâini, cu ajutor; 6. Executarea elementului, cu aterizare pe un calup de burete; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răstur-

nare înapoi în echer şi rulare pe piept, preparaţie şi cercuri cu ambele picioare, stând pe mâini cu braţele întinse, corbet, răsturnare înapoi, salt înapoi întins).


136

20. ÎNVĂŢAREA ÎNDREPTĂRILOR

20.1. Îndreptare de pe cap Descriere. Pentru executarea elementului, se pleacă din poziţia

stând cu braţele sus. Se execută o mică săritură (elan) de pe ambele picioare, se îndoaie genunchii, trunchiul se înclină înainte, se aşează palmele şi fruntea, mai în faţă. Cu o impulsie puternică a ambelor picioare, corpul trece prin faza „stând pe cap”, în echer. După depăşirea verticalei, corpul se extinde activ; această acţiune se sincronizează cu împingerea braţelor. Corpul curbat zboară şi ajunge în faza finală stând, cu braţele sus. Câteva greşeli de execuţie (frecvente în învăţare) trebuie evitate: izbirea capului de saltele, împingere slabă, neterminată, cu braţele, flexia capului pe piept, aterizare dură, cădere în aşezat etc. Elementul este specific băieţilor (fig. 143).

Fig. 143.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe cap; 2. Stând pe cap, ridicarea şi coborârea picioarelor apropiate şi

întinse; 3. Simularea îndreptării din stând pe un picior: extensie cu picio-

rul liber şi întinderea braţelor sus; 4. Încercarea elementului de pe un reazem mai înalt (capac de

ladă); 5. Încercarea elementului, cu ajutor;


137

6. Încercarea elementului, cu asigurare; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

îndreptare de pe cap, îndreptare de pe cap pe un picior, stând pe mâini, cu braţele mult depărtate).

20.2. Îndreptare de pe cap, în stând pe gambe Descriere. Ca formă de elan se practică rostogolirea înainte. După

dezechilibrare urmează împingerea cu braţele, extensia activă a corpului şi flexarea gambelor pe coapse. Contactul cu solul se ia cu picioarele (gleznele) în flexie plantară pronunţată. Braţele, în zbor, se menţin în prelungirea corpului iar amortizarea se produce prin apăsarea gambelor în sol. La muşchii gambieri anteriori se constată, se simte, o întindere pasivă de scurtă durată. Amortizarea solicită, în principal, muşchii cvadriceps (fig. 144). Elementul derivă din îndreptarea de pe cap.

Fig. 144.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Îndreptare de pe cap; 2. Îndreptare de pe cap, variante; 3. Trecere în aşezat pe călcâie, din stând pe genunchi; 4. Îndreptare de pe cap, în stând pe gambe, pe un calup de burete,

de pe un capac de ladă (în lungime); 5. Încercarea elementului, cu ajutor; 6. Îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 180º, în stând pe gambe

(fig. 145); 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

răsturnare înainte, îndreptare de pe cap în stând pe gambe, stând pe mâini cu braţele întinse, întoarcere de 360º prin păşire cu mâinile, rostogolire înainte).


138

Fig. 145.

20.3. Îndreptare de pe ceafă Descriere. Trecerea în îndoit pe ceafă reprezintă o modalitate

specifică de amortizare şi se execută fie prin săritură înapoi, fie prin rostogolire lentă înainte. Închiderea şi îndreptarea (deschiderea unghiu-lui corp – membre inferioare) sunt cele două părţi ale lanţului cinematic ritmat. După închiderea accentuată, picioarele se vor proiecta înainte sus, simultan cu îndreptarea corpului; braţele împing foarte tare în sol. Deoarece trecerea dintr-o fază joasă într-una înaltă este dificilă, este necesară o detentă a braţelor foarte dezvoltată. Finalul elementului este constituit din poziţia stând cu braţele sus (fig. 146).

Fig. 146.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Rostogolire înainte, cu picioarele întinse, în îndoit pe ceafă,

marcarea poziţiei 1 s; 2. Menţinerea poziţiei îndoit pe ceafă, cu braţele îndoite, 3-5 s; 3. Îndoit pe ceafă, ridicare în stând pe mâini, cu ajutor la gambe; 4. Săritură înapoi în culcat dorsal, pe un teanc de saltele;


139

5. Săritură înapoi, în îndoit pe ceafă, cu ajutor; 6. Săritură înapoi, în îndoit pe ceafă, îndreptare, cu ajutor (fig.

147); 7. Rostogolire lentă înainte pe un capac de ladă, îndreptare de pe

ceafă;

Fig. 147.


îndreptare de pe ceafă, îndreptare pe un picior, elan şi răsturnare înainte pe o mână).

20.4. Îndreptare de pe ceafă, în aşezat cu braţele sus Descriere. Din poziţia stând se trece în faza îndoit pe ceafă, rulând

înapoi; urmează îndreptarea corpului printr-o extensie energică, coordonată cu împungerea braţelor în sol. Închiderea şi deschiderea unghiului corp – membre inferioare, are un ritm specific. Extensia trebuie analizată astfel încât picioarele să se proiecteze cât mai departe (ca şi cum ar sări în lungime). După contactul tălpilor cu solul (saltelele), bazinul coboară şi corpul se opreşte la verticală, în aşezat cu braţele sus. Ca variantă, se poate adopta îndreptarea de pe ceafă în aşezat, cu pieptul pe genunchi şi cu mâinile la glezne (fig. 148). Vari-antă: îndreptare de pe ceafă, cu întoarcere de 180º, în stând pe mâini (fig.149).

Fig. 148.


140

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând pe mâini, trecere în îndoit pe ceafă, cu ajutor la gambe; 2. Trecere lentă din ghemuit (rulând înapoi) în poziţia îndoit pe

ceafă; palmele se aşează într-un mod specific;

Fig. 149.

3. Îndreptare de pe cap; 4. Flotări cu desprindere; 6. Îndreptare de pe cap, în aşezat pe un teanc de saltele. 7. Îndreptare de pe cap, în aşezat cu braţele sus; încercare de

proiectare (aruncare) a picioarelor cât mai departe (se va folosi un „amplificator” al mişcării cum ar fi o minge suspendată care va fi atinsă cu picioarele);

8. Îndreptare de pe ceafă, peste un spaţiu haşurat (amplitudinea zborului raportată la tehnica de execuţie);

9. Încercarea elementului pe un teanc de saltele; 10. Încercări libere, independent; 11. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

îndreptare de pe ceafă, în aşezat cu braţele sus, rostogolire înapoi în stând pe mâini).

20.5. Îndreptare de pe ceafă, cu întoarcere de 360º, în sprijin culcat dorsal

Descriere. La acest element, atât poziţia iniţială cât şi cea finală, sunt joase. Pentru o execuţie corectă, este necesară, mai întâi, învăţarea îndreptării. Detenta dezvoltată a braţelor permite o desprindere mai înaltă, ceea ce uşurează întoarcerea completă; corpul pivotează pe unul din braţe. În această fază, executantul trebuie să fie întors 180º. În


141

continuare, în momentul „căderii” spre sol, se produce încă o întoarcere de 180º. Se ajunge în sprijin culcat dorsal. Amortizarea se asigură prin căderea uşoară a bazinului, după care corpul se întinde în sprijin culcat dorsal (fig. 150). Elementul derivă din îndreptarea de pe ceafă.

Fig. 150.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Îndoit pe ceafă, îndreptare (pe verticală) în stând pe mâini; 2. Îndoit pe ceafă, îndreptare cu întoarcere de 180º, în stând pe

mâini, prin păşire; 3. Stând pe mâini, trecere cu întoarcere de 180º, în sprijin culcat

dorsal; 4. Executarea elementului, cu ajutor; 5. Încercări libere, independent; 6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cer-

curi cu ambele picioare, fluturaş american, îndreptare de pe ceafă, cu întoarcere de 360º, în sprijin culcat dorsal).

20.6. Îndreptare de pe ceafă, pe un picior, precedată de întoarcere de 180º

Descriere. Stând cu braţele înainte jos, dezechilibrarea înapoi, avântarea energică a braţelor sus înapoi, întoarcerea capului în partea preferată. Pe măsură ce lanţul triplei extensii îşi „consumă” impulsul, corpul se întoarce 180º. Urmează zborul (în echer), contactul palmelor cu solul, îndoirea braţelor şi a corpului în faza îndoit pe ceafă. Îndrep-tarea de pe ceafă, pe un picior, cu braţele sus, se execută viguros (fig. 151). Elementul este o compunere din întoarcere şi îndreptare de pe ceafă.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Săritură cu întoarcere de 180º, în stând, trecere lină în îndoit pe

ceafă;


142

2. Îndreptare de pe ceafă, pe un picior, cu braţele sus; 3. Săritură cu întoarcere de 180º, în îndoit pe ceafă, cu ajutor;

Fig. 151.

4. Încercări libere, independent; 5. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: salt

înapoi de pe loc, săritură cu întoarcere de 180º, în îndoit pe ceafă, îndreptare pe un picior, cu braţele sus, stând pe mâini).


143

21. ÎNVĂŢAREA SALTURILOR ÎNAINTE

21.1. Salt înainte de pe un picior Descriere. Saltul înainte, de pe un picior necesită o detentă dez-

voltată şi o bună mobilitate în articulaţiile vertebrale lombare şi coxofe-murale. După pas săltat, desprinderea de pe sol sau de pe trambulină se realizează succesiv. Balansul piciorului preferat, înapoi sus şi în rotaţie (planul sagital), trebuie să fie viguros, ferm. În faza de zbor, corpul se extinde iar picioarele se depărtează la maximum. Braţele contribuie şi ele la rotaţia completă, printr-un balans înapoi sus. Echilibrarea dina-mică presupune menţinerea în „culoarul” umerilor (fig. 152).

Fig. 152.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Învăţarea pasului săltat (acelaşi ca la răsturnarea înainte); 2. Cumpăna „cuib”, săltări pe piciorul de sprijin, cu ajutor la

coapsă şi braţ; 3. Pas săltat şi balans înapoi sus, cu piciorul preferat; ajutorul se

acordă din lateral, oprind umerii; 4. Balansul piciorului preferat înapoi sus, cu tensionarea unei

benzi elastice, ancorată la gleznă şi pe sol; 5. Salt înainte de pe un picior, la trambulina elastică orizontală

(fig. 153);


144

Fig. 153.

6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: elan,

salt înainte de pe un picior, rostogolire înainte, cu picioarele apropiate şi întinse, stând pe mâini, cu braţele întinse).

21.2. Salt înainte grupat Descriere. Saltul înainte grupat se execută din elan; elementul este

considerat o cheie a pregătirii tehnice în gimnastică. După modul de acţiune al braţelor, distingem două modalităţi de executare: a) salt înainte cu balansul braţelor înainte sus şi b) salt înainte cu balansul braţelor îndoite, înapoi sus. În ordine cronologică, după elan (alergare pe distanţă medie sau mică) urmează bătaia – o desprindere scurtă şi zborul (fază specială). În zbor, începe gruparea. Aceasta este o flexare a articulaţiilor principale, cu spatele rotunjit şi capul în piept. Gruparea este foarte scurtă şi foarte strânsă. În faza descendentă a traiectoriei, se produce degruparea, întinzând braţele sus, în prelungirea corpului. Picioarele întâmpină solul; este o amortizare medie (ca înălţime), a centrului de greutate. Câteva greşeli (tehnice) ne reţin atenţia: bătaie cu genunchii îndoiţi (impulsie neterminată), coordonare slabă a bătăii cu acţiunea braţelor, semigrupare în loc de grupare, traiectorie lungă, aterizare dură, aterizare foarte joasă (forţarea ligamentelor genunchilor şi gleznelor) etc. (fig. 154).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Rostogolire înainte (grupare strânsă, corectă); 2. Grupări rapide, din poziţia culcat dorsal); 3. Rostogoliri înainte, pe plan înclinat;


145

Fig. 154.

4. Sărituri drepte la trambulina elastică, urmate de rostogoliri înainte;

5. Salt înainte la trambulina elastică şi aterizare pe un calup de burete, cu ajutor;

6. Salt înainte la trambulina semielastică, cu ajutor (fig. 155);

Fig. 155.

7. Încercări cu asigurare; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: elan,

salt înainte grupat, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, roată pe o mână).


146

21.3. Salt înainte de pe un picior, cu întoarcere de 180º Descriere. Desprinderea se realizează de pe piciorul preferat (stân-

gul). După îndoirea corpului, urmează balansul piciorului drept, impulsia cu stângul, zborul cu depărtarea picioarelor. Întoarcerea de 180º este con-tinuă. În partea a doua a elementului, picioarele se apropie iar aterizarea se produce precis şi elastic (fig. 156). Elementul se aseamănă cu saltul înainte de pe un picior (corpul extins).

Fig. 156.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Pas săltat moderat şi impulsie cu piciorul preferat; 2. Salt înainte de pe un picior, cu ajutor; 3. Pas săltat moderat şi salt de pe un picior, cu întoarcere de 180º,

cu ajutor, la trambulina elastică; 4. Executarea elementului, cu ajutor, la trambulina semielastică; 5. Salt de pe un picior, întoarcere de 180º, la sol, cu ajutor; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răstur-

nare înainte de pe un picior, salt înainte de pe un picior, cu întoarcere de 180º, aterizare pe ambele picioare, răsturnare lentă înapoi de pe un picior, răsturnare înapoi „zburată”).

21.4. Salt înainte grupat, în culcat facial Descriere. Alergare 3-5 paşi, săritură cu balansarea activă a braţelor

înapoi sus. Această din urmă acţiune favorizează rotarea înainte, în plan sagital; mâinile se apropie de genunchi, iar spatele se rotunjeşte. După rotarea completă de 360º începe degruparea şi intrarea în rotaţia a doua. Spre sol, corpul se întinde, braţele şi gleznele sunt pregătite pentru aterizare. Mecanismul aterizării este reprezentat de îndoirea braţelor (rolul


147

muşchilor triceps fiind covârşitor) şi de coborârea pieptului şi bazinului. Elementul este cu atât mai reuşit, cu cât înălţimea lui este mai mare şi cu cât amortizarea este mai puţin dură (fig.157). Elementul derivă din saltul înainte grupat.

Fig. 157.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Salt înainte grupat, obişnuit; 2. Salt înainte grupat, cât mai înalt posibil; 3. Sprijin culcat, flotări cu încărcătură pe omoplaţi; 4. Salt înainte grupat la plasa mică elastică (aterizare pe calup de

burete); 5. Salt înainte grupat la plasa mică elastică, aterizare obişnuită şi

cădere în culcat facial; 6. Executarea elementului, cu asigurare la piept şi coapse (din

lateral); 7. Executarea elementului, cu aterizare în culcat facial; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: aler-

gare, desprindere, salt înainte, salt înainte în culcat facial, stând pe mâini, cu braţele întinse şi picioarele apropiate, îndoit pe ceafă, îndreptare cu întoarcere de 180º, în sprijin culcat).

21.5. Salt înainte în sfoară Descriere. Alergare 3-5 paşi, bătaie pe ambele picioare şi înălţare.

Înainte de punctul cel mai înalt al traiectoriei, începe gruparea, cu urmă-toarele acţiuni: flexarea capului în piept, rotunjirea spatelui, coborârea braţelor, îndoirea picioarelor, simularea apucării genunchilor. Spre sfârşi-tul rotării de 360º, urmează proiectarea picioarelor înainte – înapoi. În


148

zbor, spre sol, se pregătesc braţele şi mâinile pentru aterizare, care vor prelua o parte a şocului. Cu cât zgomotul la aterizare este mai mic, cu atât execuţia pare să fie mai corectă (fig. 158). Saltul înainte în sfoară derivă din saltul înainte obişnuit; este o compunere din salt înainte şi din ateri-zare în sfoară.

Fig. 158.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Salt înainte; 2. Salt înainte în fandare; 3. Salturi înainte de înălţimi diferite; 4. Sfoară executată lent şi apoi din sărituri pe verticală; 5. Sărituri în adâncime cu aterizare în sfoară; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: aler-

gare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi întins cu întoarcere de 720º, salt înainte în sfoară).

21.6. Salt înainte planat Descriere. Saltul înainte planat (grupare întârziată) se caracterizează

printr-un zbor înalt şi lung în acelaşi timp. Detenta deosebită a membrelor inferioare asigură reuşita elementului. Spre deosebire de saltul înainte grupat, la care se recomandă însuşirea desprinderii acţionând cu braţele înapoi sus, la acest element braţele se avântă înainte sus. Corpul zboară sub un unghi de aproximativ 80º, rămânând întins aproximativ 2/3 din traiectorie. Gruparea se realizează târziu, dar rapid, în partea descendentă a traiectoriei; spatele se rotunjeşte, iar gambele se prind scurt sub genunchi. Gruparea, fiind întârziată, aterizarea pare să fie sensibil mai dură decât la saltul înainte obişnuit (fig. 159). Elementul derivă din saltul înainte grupat.


149

Fig. 159.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare câţiva paşi, bătaie pe trambulina elastică şi săritură

dreaptă; 2. Săritură pe verticală, punând în tensiune o bandă elastică,

ancorată lateral jos, pe sol şi trecută pe după ceafă şi umeri; 3. Rostogolire înainte pe un plan înclinat; 4. Salt înainte la trambulina elastică; 5. Salt înainte la trambulina elastică, peste un amplificator de miş-

care; 6. Săritură la trambulina elastică, înclinarea corpului în zbor, ate-

rizare pe un calup de burete, în culcat facial; 7. Salt înainte planat, la plasa mică elastică; 8. Salt înainte planat, cu întoarcere de 180º; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: aler-

gare, desprindere, salt înainte planat, cu întoarcere de 180º, răsturnare îna-poi).

21.7. Salt înainte întins, din rostogolire înainte Descriere. Elementul este dificil în învăţare şi execuţie, deoarece

desprinderea de pe sol, pentru salt, se realizează dintr-o fază joasă. Spre finalul rostogolirii înainte, se accelerează rotarea în plan sagital pentru a intra în salt, fără pierderea continuităţii. Desprinderea se realizează sub un unghi de aproximativ 85º, balansând foarte energic braţele întinse, sus. În fază răsturnată, se extinde coloana vertebrală lombară şi se duce capul pe spate. Detenta trebuie să fie foarte dezvoltată. Aterizarea se efectuează prin „plierea” membrelor inferioare, astfel încât poziţia


150

finală să fie echilibrată şi sigură (fig. 160). Elementul este o compunere şi presupune învăţarea corectă a rostogolirii şi a saltului.

Fig. 160.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Rostogolire înainte; 2. Rostogolire înainte şi săritură dreaptă; 3. Sărituri drepte, pentru dezvoltarea detentei; 4. Sărituri în adâncime şi desprindere imediată, pe verticală; 5. Salt înainte întins, din alergare; 6. Salt înainte întins la sol (atenţia va fi concentrată asupra

extensiei coloanei lombare); 7. Rostogolire înainte şi încercarea saltului înainte (aterizare în

culcat dorsal pe un calup de burete); 8. Încercări cu ajutor sau cu asigurare; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: ros-

togolire înainte, salt întins pe un picior, roată întoarsă, răsturnare înapoi).

21.8. Salt dublu înainte grupat, din răsturnare înainte Descriere. Prepararea acestui salt începe înainte de terminarea

răsturnării înainte. La aterizare, corpul este puţin extins, cu braţele sus, viteza de rotaţie, în plan sagital, fiind dată de braţe, trunchi şi cap, segmente care, din extensie trec în flexie pronunţată. Prima rotaţie atinge punctul culminant al traiectoriei, iar a doua urmează să se


151

producă pe traiectoria descendentă. Saltul înainte dublu grupat se execută de către gimnaşti cu o detentă excepţională. În timpul învăţării, trăsăturile psihice dominante sunt receptivitatea, reactivitatea, decizia rapidă şi curajul (fig. 161). Saltul dublu înainte grupat derivă din saltul înainte grupat.

Fig. 161.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare înainte; 2. Răsturnare înainte şi săritură pe verticală; 3. Salt înainte grupat; 4. Răsturnare înainte, salt înainte şi jumătate, în culcat dorsal pe un

calup de burete; 5. Răsturnare înainte, salt dublu înainte grupat, cu asigurare; 6. Răsturnare înainte, salt dublu înainte, echer; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu răstur-

narea înainte, salt înainte grupat dublu, îndreptare de pe cap, salt înainte grupat).

21.9. Salt înainte, cu întoarcere de 1800 Descriere. În momentul desprinderii, corpul se află la verticală iar

braţele se avântă în sus. În urcare, capul se apleacă înainte. În zbor se înregistrează un unghi de aproximativ 450 în articulaţiile coxofemurale; după depăşirea acestui unghi, corpul se întinde, pregătindu-se pentru aterizare. Întoarcerea este continuă. Pe traiectorie, braţele se îndoaie şi se apropie de corp; înainte de aterizare, se întind lateral sus (fig. 162). Din salt înainte cu întoarcere de 1800 poate rezulta saltul înainte, cu întoarcere de 3600.


152

Fig. 162.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare, bătaie, salt înainte grupat; 2. Alergare, bătaie, salt înainte în echer; 3. Rostogolire înainte în culcat dorsal, întoarcere de 1800, în culcat

facial; 4. Salt înainte, cu întoarcere de 1800, la trambulină sau la plasă

mică elastică; 5. Încercare cu asigurare; 6. Salt înainte cu întoarcere de 3600; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu salt

înainte cu întoarcere de 1800, răsturnare înapoi în stând pe mâni, cumpănă liberă cu braţele întinse).

21.10. Salt înainte întins, pe un picior, precedent de întoarcere de 1800

Descriere. Pentru executarea acestui element, pe lângă detentă şi capacitatea de orientare în spaţiu, mai este necesară şi o bună mobilitate a articulaţiilor coxofemurale. După roata întoarsă, braţele se duc energic în sus, iar corpul începe rotarea în jurul axei longitudinale. O dată cu întoarcerea de 1800, se depărtează picioarele. La terminarea întoarcerii, corpul se extinde, piciorul de aterizare se avântă în rotaţie, sus, înapoi. Capul se extinde, iar braţele se duc lateral. Aterizarea are drept mecanism îndoirea unui picior, după care urmează contactul celuilalt picior cu solul. De obicei, acest element se introduce la începutul unei linii acrobatice


153

(fig. 163). Elementul este o compunere din întoarcere de 1800 şi salt înainte întins.

Fig. 163.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare, roată întoarsă şi săritură dreaptă, cu asigurare; 2. Alergare, roată întoarsă şi săritură cu întoarcere de 1800, cu

oprirea pieptului, înainte de a „intra” în saltul înainte; 3. Salt înainte la trambulina elastică orizontală; 4. Alergare, roată întoarsă, întoarcere de 1800, salt înainte pe un

picior; 5. Stând pe mâini la sol, cu picioarele în sfoară; 6. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800 şi salt

înainte întins, cu depărtarea amplă a picioarelor; 7. Încercări cu asigurare; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu roată

întoarsă, răsturnare înapoi, întoarcere de 1800, salt înainte întins pe un picior, roată întoarsă, salt înapoi cu întoarcere de 7200).

21.11. Salt înainte întins, cu întoarcere de 3600 Descriere. Răsturnarea înainte prin stând pe mâini constituie forma

de elan specifică. În momentul contactului picioarelor cu solul, corpul, cu braţele sus, este uşor extins. În zbor, corpul se înclină înainte iar braţele se apropie de piept. La verticală, atunci când acesta este răsturnat, se produce întoarcerea de 1800. Braţul stâng se ridică sus, înaintea celuilalt, având rolul de menţinere a executantului în culoarul întoarcerii. Treptat, se depărtează de piept şi celălalt braţ. O dată cu întoarcerea completă,


154

braţele se duc lateral sus, unghiul dintre coapse şi gambe atingând, la aterizare, o valoare de aproximativ 900 (fig. 164). Elementul derivă din saltul înainte întins.

Fig. 164.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Salt înainte întins; 2. Răsturnare înainte, salt înainte întins; 3. Salt înainte întins, cu întoarcere de 3600 (desprindere de pe tram-

bulina orizontală); 4. Răsturnare înainte, salt înainte întins, întoarcere de 3600, cu

ajutor; 5. Executarea elementului la plasa mare elastică; 6. Executarea elementului la plasa mică elastică; 7. Încercări cu asigurare; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu salt

înainte de pe un picior, răsturnare înainte, salt dublu înainte extins).

21.12. Salt înainte de pe un picior, în sprijin culcat dorsal Descriere. Corpul se înclină înainte pentru a favoriza impulsul

piciorului avansat. În această fază, braţele sunt înainte sus şi puţin îndoite, pregătite fiind pentru un balans energic înapoi. Desprinderea este aproximativ aceeaşi ca la saltul obişnuit înainte, de pe un picior. Atunci când corpul s-a înălţat, picioarele se apropie; corpul se îndoaie pe coapse. Braţele continuă rotarea pentru a lua primele contactul cu solul. Amortizarea se realizează prin închiderea unghiului dintre trunchi şi braţe şi prin proiectarea picioarelor în sprijin culcat dorsal. O altă


155

caracteristică importantă a amortizării, este căderea discretă a bazinului, în momentul atingerii solului cu picioarele (fig. 165). Elementul derivă din saltul înainte pe un picior.

Fig. 165.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Salt înainte în echer, la trambulina elastică; 2. Salt înainte de pe un picior; 3. Salt înainte de pe un picior, cu balansarea energică a braţelor

înapoi, în culcat dorsal, pe saltele moi suprapuse; primul contact cu saltelele se ia cu mâinile;

4. Stând pe mâini (echer înalt), apucat de glezne de către un partener aruncarea executantului în sprijin culcat dorsal, cu amortizare pe saltele suprapuse;

5. Sprijin culcat dorsal, ridicarea şi coborârea bazinului; 6. Executarea elementului, cu ajutor la amortizare; 7. Sprijin culcat dorsal, ridicarea picioarelor la 450 de către parte-

ner, eliberarea lor (formarea simţului muscular); 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răs-

turnarea înainte de pe un picior, pas săltat, salt înainte de pe un picior în sprijin culcat dorsal, întoarcere de 1800 în sprijin culcat, cercuri cu am-bele picioare).

21.13. Salt dublu înainte grupat, precedat de săritură cu întoarcere de 1800

Descriere. Întoarcerea de 1800 poate fi considerată o formă de elan. După contactul cu solul, în urcare, corpul se întoarce 1800 în jurul axei longitudinale iar la punctul cel mai înalt al traiectoriei execută


156

prima rotare înainte, grupat; în continuare, se execută rotarea a doua. Aterizarea trebuie să fie cât mai elastică, braţele fiind sus sau lateral sus (fig. 166). Din acest element poate deriva saltul înainte, echer, dublu.

Fig. 166.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare înainte; 2. Săritură cu întoarcere de 1800, la sol, la trambulină; 3. Salt înainte grupat; 4. Salt dublu înainte grupat, cu asigurare; 5. Roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, salt dublu înainte

grupat, cu ajutor; 6. Roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, salt dublu înainte

grupat, cu asigurare; 7. Încercarea elementului, cu aterizare pe un calup de burete; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: sări-

tură cu întoarcere de 1800, salt dublu înainte grupat, stând pe mâini cu braţele întinse).

21.14. Salt şi jumătate înainte grupat, precedat de întoarcere de 1800

Descriere. Elementul fiind foarte dificil, presupune o detentă foarte bună şi o capacitate de orientare spaţiotemporală dezvoltată. Dificultatea provine din faptul că executantul intuieşte greu unghiul optim sub care corpul vine spre sol (traiectorie descendentă). Desprinderea de pe sol se realizează din roată întoarsă. O dată cu întoarcerea de 1800, braţele se avântă în sus, pregătite pentru grupare. După rotarea completă în plan sagital, începe degruparea.


157

Acţiunea braţelor este de frânare, la aterizare (fig. 167). Elementul derivă din saltul înainte grupat.

Fig. 167.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare, roată întoarsă, săritură dreaptă cu întoarcere de 1800; 2. Elan, salt înainte grupat; 3. Elan, săritura peştelui; 4. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, cu zbor

prelungit, salt înainte grupat, aterizare pe un calup de burete; 5. Salt înainte grupat, dublu, la plasa elastică mare; 6. Salt înainte grupat, dublu, la trambulina elastică; 7. Încercarea elementului, cu asigurare; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu aler-

gare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, salt şi jumătate îna-inte, săritură în echer depărtat şi răsturnare înapoi în sprijin culcat, stând pe mâini cu braţele întinse).


158

22. ÎNVĂŢAREA SALTURILOR ÎNAPOI

22.1. Salt înapoi grupat Descriere. Din poziţia stând, se îndoaie puţin genunchii, cu braţele

jos, înapoi (preparaţie). Urmează avântarea braţelor în sus, sincronizată cu o săritură cât mai înaltă. În zbor, trunchiul se înclină 50 – 100. După

terminarea impulsiei picioarelor în sol, abdomenul se retrage, pri-virea urmăreşte braţele. Aproape de punctul cel mai înalt al traiec-toriei se ridică genunchii la piept iar braţele simulează prinderea gambelor sub genunchi. După ¾ din rotaţie, înapoi, începe degru-parea în vederea aterizării elastice şi precise. Condiţii ale execuţiei tehnice corecte: detentă, orientare spaţială, curaj la primele învăţări (fig. 168).

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Săritură dreaptă, sincronizată cu balansarea braţelor în sus; 2. Săritură dreaptă, cu avântarea braţelor în sus şi atingerea unui

reper (minge suspendată, amplificarea săriturii); 3. Săritură dreaptă înapoi, în adâncime, urmată de rostogolire înapoi; 4. Rostogolire înapoi pe un plan înclinat; 5. Stând cu braţele sus, gruparea unui picior la piept, apoi gruparea

celuilalt picior; 6. Salt înapoi grupat de pe trambulina orizontală, cu ajutor; 7. Salt înapoi grupat, cu asigurare; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: aler-

gare, pas săltat, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi grupat).

Fig. 168.


159

22.2. Salt înapoi întins Descriere. Saltul înapoi întins este precedat de elan (alergare, pas

săltat şi roată întoarsă). Desprinderea de pe un sol trebuie să fie foarte viguroasă, pentru a se obţine un salt cât mai înalt (valoare estetică). Simultan cu desprinderea, braţelor se avântă în sus, corpul se întinde progresiv iar aproape de punctul cel mai înalt al traiectoriei, mâinile se duc la piept. În partea descendentă a traiectoriei, braţele se întind sus sau lateral sus (fig. 169).

Fig. 169.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare, pas săltat, roată întoarsă, săritură dreaptă, cu asigurare; 2. „Conducere” prin mişcare, din aşezat pe bara joasă (salt lent

înapoi, cu ajutor);

Fig. 170.


160

3. Salt înapoi întins la trambulina orizontală (fig. 170); 4. Salt înapoi întins la plasa mare elastică; 5. Salt înapoi întins, cu elan şi cu ajutor. 6. Salt înapoi, cu asigurare; 7. Încercări libere, independent; 8. integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: salt

înapoi întins, salt înainte grupat, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800).

22.3. Salt tempo Descriere. Elanul, cu viteză mare, asigură reuşita elementului. Într-o combinaţie, viteza, de asemenea, trebuie să fie mare. În

zbor, musculatura părţii anterioare a corpului este tensionată rapid; corbetul trebuie să fie o fază fermă. Structural, elementul se situează între răsturnări şi salturi înapoi (fără întoarcere) (fig. 171). Răsturnarea înapoi poate fi considerată o prelungire a elanului.

Fig. 171.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare înapoi; 2. Răsturnarea înapoi din alergare, pas săltat, roată întoarsă; 3. Corbet cu plecări de pe reazemuri diferite (ca înălţime); 4. Corbet la sol, cu viteză mare în flexarea picioarelor pe trunchi; 5. Salturi înapoi de înălţimi diferite; 6. Salt înapoi de înălţime medie; 7. Răsturnare înapoi, salt Tkaciov (salt tempo); 8. Încercări libere, independent;


161

9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu aler-gare, pas săltat, roată întoarsă, două răsturnări înapoi, salt Tkaciov, salt înapoi dublu, în echer).

22.4. Salt înapoi grupat, din rostogolire înainte Descriere. Elan 2-3 paşi, săritura peştelui (fără extensie). După

desprindere urmează zborul cu spatele rotunjit; amortizarea se realizea-ză prin îndoirea braţelor şi flexia capului pe piept. În continuare, corpul rulează înainte şi din ghemuit începe săritura pentru salt înapoi. Braţele se duc foarte energic în sus şi la punctul cel mai înalt al traiectoriei înce-pe o grupare bruscă. După rotaţia completă, urmează aterizarea în stând (fig. 172). Elementul este o compunere.

Fig. 172.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Săritura peştelui, cu elan redus; 2. Săritura peştelui, din alergare; 3. Salt înapoi de pe loc; 4. Săritură pe verticală, cu îngreuiere (dezvoltarea detentei); 5. Rostogolire înainte şi săritură pe verticală; 6. Rostogolire înainte, salt înapoi grupat, cu ajutor; 7. Săritura peştelui, salt înapoi grupat, cu ajutor; 8. Săritura peştelui şi salt înapoi grupat, cu asigurare; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu ros-

togolirea înainte, salt înapoi grupat, stând pe mâini cu braţele întinse).


162

22.5. Salt înapoi grupat, de pe un picior Descriere. Elan 2-3 paşi, avântarea braţelor în sus, concomitent cu

balansarea unui picior, în vederea realizării înălţării corespunzătoare. Imediat după desprinderea de pe un picior, urmează gruparea; piciorul de bătaie se apropie de celălalt. Mâinile simulează apucarea gambelor sub genunchi. Atunci când a mai rămas o treime din rotaţie, începe de-gruparea, pentru aterizare. Elementul se execută mai rar şi derivă din saltul înapoi grupat obişnuit (fig. 173).

Fig. 173.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Salt înapoi de pe loc; 2. Alergare şi săritură cu ducerea energetică a unui picior înainte

sus, cădere în culcat dorsal, pe un calup de burete; 3. Alergare 2-3 paşi, salt înapoi grupat de pe un picior, cu

desprindere de pe trambulina orizontală, cu ajutor; 4. Salt înapoi grupat la sol, cu ajutor; 5. Încercări cu aterizări pe saltele suprapuse; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu salt

înapoi grupat de pe un picior, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600).

22.6. Salt înapoi, echer, cu întoarcere de 1800 Descriere. Saltul durează aproximativ 1,07 s. Dacă se execută direct

din roată întoarsă, atunci consemnăm o „blocare” pe partea anterioară a tălpilor, picioarele fiind încordate sub un unghi de 550-580. În continuare,


163

ascensiunea corpului este rapidă, fiind ajutată de avântarea energică a braţelor sus (v = 13,2 m/s). Bătaia se realizează sub un unghi de aproximativ 870 – 880. În faza răsturnată a corpului, picioarele flexează rapid pe trunchi. Pentru efectuarea întoarcerii în jurul axei longitudinale, se vor întinde articulaţiile coxofemurale. Îndreptarea corpului contribuie la micşorarea vitezei unghiulare. Aceste acţiuni permit menţinerea corpului în culoarul umerilor. Întoarcerea durează aproximativ 0,375 s. Pentru oprire, braţele se ridică lateral sus (fig.174). Din acest element rezultă, prin derivare, saltul înapoi, echer, cu întoarcere de 3600.

Fig. 174.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Roata întoarsă, salt înapoi, echer; 2. Roată întoarsă, salt înapoi echer şi întinderea timpurie a corpului; 3. Salt înapoi echer şi întoarcere de 1800, după aterizare; 4. Salt înapoi echer, la trambulina elastică orizontală, cu ajutor; 5. Salt înapoi, echer, din roată întoarsă, întoarcere de 1800,

aterizare în culcat dorsal pe calup de burete; 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:

răsturnarea înapoi, salt înapoi echer, cu întoarcere de 1800, îndreptare de pe cap, sprijin culcat, cercuri cu ambele picioare, pivotare în stând pe mâini).

22.7. Salt înapoi planat Descriere. Componentele esenţiale ale elementului sunt detenta

excepţională şi capacitatea (cognitivă) de orientare spaţiotemporală. Zborul acestui salt dificil diferă de cel al saltului înapoi grupat prin faptul


164

că traiectoria acestuia este mai lungă iar înălţimea cel puţin egală. După desprindere corpul este uşor extins aproximativ 2/3 din traiectorie. întoarcerea de 3600, în plan sagital, se realizează în ultima treime a traiectoriei şi se declanşează la începutul acestei părţi. Cu cât gruparea este mai târzie, cu atât ea trebuie să fie mai rapidă (fig. 175). Prin derivare se obţine saltul înapoi cu grupare întârziată (planare) şi întoarcere de 1800.

Fig. 175.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Culcat dorsal cu braţele sus, menţinerea poziţiei 2-3 s.; 2. Stând pe vârfuri, cu braţele lateral sus, cădere înapoi, pe saltele

suprapuse; 3. Stând pe banca de gimnastică, cu braţele sus, cădere înapoi pe

un calup de burete; 4. Stând pe trambulina orizontală, cu braţele sus, săritură pe un

plan înclinat, în culcat dorsal şi rostogolire înapoi; 5. Roată întoarsă, săritură cu corpul întins şi mult înclinat înapoi,

cu ajutor la nivelul omoplaţilor; 6. Sărituri succesive la plasa elastică mare, aterizare în culcat

dorsal, corpul în echer; 7. Roată întoarsă, salt înapoi planat, cu ajutor; 8. Roată întoarsă, salt înapoi planat, cu asigurare; 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu

alergare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi planat, salt înainte în echer, cu întoarcere de 1800).

22.8. Salt dublu, înapoi întins Descriere. Unghiul de desprindere este relativ mic faţă de verti-

cală, aproximativ 50-100. Lanţul triplei extensii, al membrelor inferioare,


165

acţionează energic şi rapid, concomitent cu avântarea braţelor în sus. În această fază, capul încă nu se duce pe spate, înapoi, deoarece, în ordinea execuţiei, mai întâi se realizează o înălţare cât mai mare şi apoi rotaţia dublă a corpului. Pentru scurtarea pârghiei şi pentru mărirea vitezei unghiulare, braţele se duc lateral, apoi jos, capul „trage” pe spate, coloana lombară se extinde; uneori genunchii se îndoaie puţin. Acţiunea de rotare este hotărâtă şi fluentă. În jumătatea a doua a ultimei rotări, se pregăteşte aterizarea. Reuşita saltului depinde de viteza realizată în elan (accelerare), de detentă şi de echilibrare dinamică (fig. 176). Elementul derivă din saltul înapoi întins (transfer pozitiv de capacitate).

Fig. 176.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare, roată întoarsă, salt înapoi întins; 2. Alergare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi întins; 3. Salt înapoi întins, la plasa elastică mare; 4. Alergare, roată întoarsă, salt înapoi întins, foarte înalt; 5. Alergare, roată întoarsă, salt înapoi dublu întins, cu ajutor; 6. Executarea elementului, cu asigurare; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu

alergare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt dublu înapoi, întins, salt înainte în echer, cu întoarcere de 1800).


166

22.9. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600 Descriere. În roata întoarsă, picioarele vin spre sol încordate şi cu

viteză mare. Desprinderea este facilitată de respingerea solului şi de avântarea braţelor în sus. Drumul braţelor este inegal, datorită declanşării întoarcerii. În zbor, corpul se înclină, depăşind progresiv verticala. Atunci când întoarcerea a atins 1800, braţele se îndoaie la piept; în continuare, acestea se depărtează de corp în lateral, pentru a pregăti aterizarea echilibrată şi elastică. Întoarcerea de 3600 este continuă. Învăţarea corectă a acestui element facilitează învăţarea saltului înapoi întins, cu întoarcere de 7200

. Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Stând, săritură cu întoarcere de 3600, în partea preferată; 2. Săritură cu întoarcere de 3600, sub un unghi de 450, cădere pe

saltele foarte moi, suprapuse în trepte (fig. 177)

Fig. 177.

3. Salt înapoi întins de pe trambulina elastică orizontală; 4. Roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800 şi prinderea la

mijloc; 5. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600, la trambulina orizontală,

cu ajutor; 6. Încercarea elementului cu elan şi cu ajutor (fig. 178); 7. Încercarea elementului, cu asigurare; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu

alergare, bătaie pe ambele picioare, salt înainte pe un picior, roată întoarsă, două răsturnări înapoi, salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600).


167

Fig. 178.

22.10. Salt dublu înapoi grupat, precedat de întoarcere de 3600

Descriere. Desprinderea de pe sol este specifică unui salt foarte înalt. O dată cu balansarea energică a braţelor în sus şi creşterea înălţimii zborului, începe întoarcerea de 3600 în jurul axei longitudinale a corpului. În zbor, la o înclinare de aproximativ 450, pieptul se proiectează în sus, ca la un salt înapoi planat (grupare întârziată). În timpul întoarcerii, braţul drept se îndoaie la piept iar stângul se duce în sus, uşor îndoit, deasupra capului. În faza caracteristică saltului zburat, braţele sunt lateral sus. În continuare, se execută gruparea obişnuită, degruparea precum şi pregă-tirea scurtă pentru aterizare (fig. 179). Elementul este o compunere.

Fig. 179.


168

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Roată întoarsă şi săritură cu întoarcere de 3600 (fig. 180); 2. Roată întoarsă şi săritură cu întoarcere de 3600, corpul fiind

înclinat; 3. Săritură cu întoarcere de 3600, rostogolire înapoi; 4. Roată întoarsă, săritură

înaltă, cu întoarcere de 3600 şi salt înapoi grupat, cu ajutor;

5. Încercarea elementului cu ajutor (aterizare pe un calup de burete);

6. Încercări cu asigurare; 7. Încercări libere, indepen-

dent; 8. Integrarea elementului

într-o combinaţie simplă (exem-plu: alergare, roată întoarsă, răs-turnare înapoi, întoarcere de 3600 – salt dublu înapoi grupat).

22.11. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 7200 Descriere. Element deosebit de complex (detentă, orientare spaţială,

coordonare etc) se integrează, de regulă, la sfârşit de combinaţie. În acrobatica demonstrativă se practică pe piste acrobatice (elan mare, torente etc). Timpul de execuţie tehnică diferă, atât faţă de saltul înapoi, cu întoarcere de 3600 (0,73 s.) cât şi faţă de saltul înapoi cu întoarcere de 10800 (1,04 s.). Durata medie de execuţie a acestui salt este de 0,93 s. (Smolevski şi Kuris, 1976). Pentru o întoarcere completă (două piruete) sigură este necesară o înălţare mare a centrului de greutate. Ca şi la alte elemente acrobatice se va păstra culoarul umerilor.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Sărituri drepte cu întoarcere de 3600; 2. Sărituri cu întoarcere de 7200; 3. Sărituri cu întoarcere de 3600, 7200, din alergare şi roată întoarsă; 4. Salt înapoi întins; 5. Salt înapoi întins cu întoarcere de 3600, înalt; 6. Salt cu întoarcere de 7200, la plasa mare elastică; 7. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 7200, cu asigurare;

Fig. 180.


169

8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: aler-

gare, salt înainte grupat, pe un picior, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi întins, cu întoarcere de 7200, cumpănă japoneză).

22.12. Salt şi jumătate înapoi întins, cu întoarcere de 1800 Descriere. Elementul este de mare dificultate. Valoarea, similitu-

dinea şi diferenţa ne amintesc de saltul înapoi întins, dublu. Condiţia realizării jumătăţii de salt este asigurată de înălţimea primului (detentă dezvoltată). După executarea foarte înaltă a primului salt şi intrarea în cel de al doilea, urmează frânarea vitezei unghiulare a membrelor inferioare, întoarcerea de 1800 în jurul axei longitudinale, faza descendentă. „Intrarea” în această fază şi pregătirea aterizării sunt riscante. Spre sol, gambele se ridică uşor, pentru a evita îndoirea accentuată a corpului, în faza îndoit pe ceafă. Uneori, rularea înainte pe spate se soldează cu şocuri, mai mult sau mai puţin dure. Primul contact cu solul, la aterizare, se realizează cu palmele şi în consecinţă, braţele trebuie să aibă o forţă dezvoltată (fig. 181). Elementul este o compunere.

Fig. 181.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare, roată întoarsă, salt înapoi întins, foarte înalt; 2. Elementul de mai sus, urmat de rostogolire înainte; 3. Săritura peştelui la plasa mică elastică („peştele în picaj”); 4. Săritură cu întoarcere de 1800, rostogolire înainte, la trambulină

orizontală, cu ajutor; 5. Reluarea exerciţiului anterior, mai înalt, cu ajutor; 6. Încercarea saltului, aterizare pe un teanc de saltele, cu ajutor;


170

7. Încercări cu asigurare; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: aler-

gare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt şi jumătate înapoi întins, cu întoarcere de 1800, răsturnare înapoi în sprijin culcat).

22.13. Salt înapoi grupat, dublu Descriere. Acest element se execută în plan sagital şi „conţine”

două rotări. Elanul are două variante a) alergare, pas săltat, roată întoarsă şi b) răsturnări înapoi. Atacul solului se produce în unghi de 350-550 (I. Fekete, 1996). Corbetul este rapid, desprinderea se estimează la 0,09 – 0,14 s. În zbor, braţele se avântă în sus, traiectoria atinge 2,5 m. Coapsele se ridică brusc, mâinile apucă gambele. Viteza de rotaţie se poate mări accentuând gruparea. În a doua treime a zborului se produce degruparea. (fig. 182).

Fig. 182.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Rostogoliri înapoi, pe plan înclinat; 2. Roată întoarsă, salt înapoi grupat, foarte înalt; 3. Salt înapoi grupat, dublu, la plasa mare elastică; 4. Salt dublu înapoi grupat, la inele; 5. Salt suprarotat şi aterizare pe un calup de burete, cu asigurare, 6. Corbet în plasa mică elastică, salt înapoi grupat dublu, cu ajutor;

plecarea este din stând pe mâini pe lada de gimnastică (fig. 183);


171

Fig. 183.

7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: aler-

gare, roată întoarsă, două răsturnări înapoi, salt înapoi grupat, dublu, răsturnare înapoi înaltă – rulare pe piept).


172

23. ÎNVĂŢAREA SALTURILOR LATERALE

23.1. Salt lateral grupat Descriere. Saltul lateral grupat (din alergare) se învaţă după

însuşirea corectă a răsturnărilor laterale (P. Dungaciu, S. Magda). La pasul săltat se produce o întoarcere de 900; în continuare, impulsia picioarelor este succesivă. Se avântă piciorul drept îndoit, în plan frontal, iar stângul se destinde. În faza răsturnată mâinile apucă coapsele la spaţiul popliteu. Rotarea corpului se va asigura printr-o grupare cât mai strânsă. În coborâre, picioarele se întind pe rând, începând cu dreptul. Greşeli frecvente: bătaie slabă, fără vigoare, balansul incomplet al piciorului drept, gruparea insuficientă etc. În învăţare, ajutorul se acordă la spatele executantului, cu apucare de mijloc (fig. 184). Prin derivare saltul lateral grupat poate deveni salt lateral cu picioarele întinse şi mult depărtate.

Fig. 184.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Răsturnare laterală, de pe loc; 2. Răsturnare laterală din alergare; 3. Răsturnare laterală, precedată de pas săltat; 4. Răsturnare laterală la trambulina elastică orizontală;


173

5. Rostogolire laterală (gruparea corpului, variante); 6. Culcat dorsal pe lada de gimnastică, coborâre în stând (întoar-

cere de 1800); 7. Salt lateral cu ajutor; 8. Încercări pe un calup de burete (aterizare); 9. Încercări libere, independent; 10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: salt

lateral grupat din pas săltat, întoarcere de 900, stând pe mâini – rosto-golire înainte, două răsturnări înapoi).

23.2. Salt lateral, cu picioarele depărtate şi întinse Descriere. Saltul lateral se execută din elan – roată întoarsă; depăr-

tarea poate să fie în sfoară laterală sau în echer depărtat. Desprinderea de pe sol este succesivă. În punctul culminant al traiectoriei, viteza unghiu-lară creşte datorită scurtării pârghiei. Mâinile apucă coapsele înapoi. Aterizarea (datorită depărtării ample a picioarelor) se practică succesiv (fig. 185). Elementul derivă din saltul lateral grupat; la o viteză mare şi la o detentă foarte bună, se realizează saltul lateral întins (cu picioarele apropiate).

Fig. 185.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 900; 2. Rostogolire laterală la sol (pe saltele suprapuse);


174

3. Pas săltat, desprindere cu întoarcere de 900, avântarea unui picior,

lateral sus; 4. Pas săltat şi săritură de pe trambulina elastică orizontală (reze-

mată); după aterizare se execută o rostogolire laterală; 5. Salt lateral, cu ajutor la mijloc; 6. Încercări cu asigurare; 7. Încercări libere, independent; 8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu alerga-

re, roată întoarsă, salt lateral, întoarcere de 900, cădere în sprijin culcat, cercuri Thomas).

23.3. Salt şi jumătate, lateral Descriere. Pentru creşterea vitezei elanului, saltul poate fi precedat

de răsturnare înapoi. Desprinderea este foarte energică, braţele se duc în sus, corpul se întoarce în zbor 900. Aproape de punctul maxim al traiectoriei, picioarele se depărtează şi se îndoaie puţin pe trunchi, sporind astfel viteza unghiulară. După o rotare completă în planul frontal, progresiv, executantul se întoarce încă 900 în jurul axei longitudinale a corpului, apoi picioarele se apropie. În faza descendentă, corpul şi braţele se întind, pentru a realiza îndoirea şi rostogolirea înainte cu corpul grupat (fig. 186). Elementul este compus din salt lateral şi o fază a săriturii peştelui.

Fig. 186.


175

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Salt lateral; 2. Salt lateral, depărtat, echer; 3. Stând pe trambulina elastică, săritură cu întoarcere de 900 şi

rostogolirea înainte în ghemuit; 4. Acelaşi exerciţiu (înălţime mai mare); 5. Încercarea elementului pe saltele moi, cu ajutor în partea a doua

(în „picaj”); 6. Încercări libere, independent; 7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu salt

şi jumătate lateral, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800, în sprijin culcat, cercuri cu ambele picioare).


176

24. ÎNVĂŢAREA CERCURILOR

24.1. Cerc cu ambele picioare şi întoarcere în jurul axei longitudinale

Descriere. Sfoară, trecere în sprijin culcat, cu picioarele depărtate, apropierea piciorului drept de stângul, cu trecerea greutăţii corpului în sprijin pe braţul drept şi intrarea picioarelor apropiate în deplasarea circu-lară. În faza de sprijin bilateral, corpul este înclinat înapoi iar trunchiul iese uşor dintre braţe. Urmează o întoarcere de 1800 după sprijin pe mâna dreaptă şi din nou sprijin bilateral. Corpul se întinde în timp ce se execută o întoarcere în jurul axei longitudinale. Poziţia finală este de sprijin culcat (fig. 187).

Fig. 187.

Metodica învăţării. Exerciţii de bază 1. Sfoară obişnuită, la sol; 2. Sprijin culcat, trecerea greutăţii corpului de pe o mână pe cealaltă; 3. Cerc din sprijin culcat (păşirea în cerc, simulare); 4. Cerc cu ambele picioare, la ciupercă (aparat auxiliar, la nivelul

solului); 5. Cerc cu ambele picioare, la capră;


177

6. Întoarcere în partea preferată, în jurul axei longitudinale, în sprijin culcat;

7. Cercuri, din sfoară; 8. Încercări libere, independent; 9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cercuri

cu ambele picioare, cu întoarcere în jurul axei longitudinale, urcare în stând pe mâini şi întoarcere cu păşire, corbet, răsturnare înapoi, salt înapoi întins).


178

25. EXERCIŢII ACROBATICE STATICE ŞI DINAMICE, ÎN PERECHI ŞI ÎN GRUP

25.1. Piramide. Definire şi clasificare Exerciţiile acrobatice statice, în grup, poartă denumirea de pira-

mide. Piramidele se învaţă pe părţi şi se finalizează în suite (mai multe la rând). O piramidă se constituie uneori în parte finală a unei serbări sau demonstraţii.

Clasificarea şi criteriile acceptate introduc mai multă ordine în mulţimea acestor poziţii şi mişcări lente, reunite.

Clasificarea piramidelor după criteriile: 1. biomecanic

– înălţime joase medii înalte – suprafaţă mică mijlocie mare – stabilitate mică mijlocie mare

2. pedagogic – dificultate mică mijlocie mare – mărimea grupului mic mijlociu mare

3. biologic – compoziţia grupului băieţi fete băieţi şi fete – efortul fizic mic mijlociu mare


179

4. psihologic – coeziunea grupului slabă mijlocie mare.

În instruire toate criteriile enunţate, sunt întrunite, sinergice.

25.2. Piramide cu trei executanţi Piramida 1 1 şi 3*, stând pe un genunchi, cu faţa spre interior şi cu braţele

înainte sus. 2, stând depărtat, cu braţele sus, pe genunchii lui 1 şi 3. 1 şi 3 îl susţin pe 2 la mijloc.

Piramida 2 1 şi 3, stând pe un genunchi, cu faţa spre interior şi cu braţele

înainte, prinşi de mâini. 2, stând pe genunchi, cu braţele lateral, pe braţele lui 1 şi 3.

Piramida 3 1 şi 3, fandare medie spre interior, cu braţul din exterior lateral

sus. 2, stând depărtat, cu tălpile pe coapsele lui 1 şi 3. 1 şi 3 îl susţin pe 2, cu mâinile la mijloc. 2, braţele lateral sus.

Piramida 4 1 şi 3 stând semiflexat, cu faţa spre interior şi cu braţele înainte. 2,

stând depărtat pe coapsele lui 1 şi 3. 1 şi 3 îl ţin de coapse pe 2. 2, braţele sus, cu palmele apropiate.

Piramida 5 1 şi 3, fandare spre interior, cu braţele lateral jos (exterior) şi

lateral sus (interior). 2, stând pe mâini, pe genunchi lui 1 şi 3. 2, cu picioarele depărtate, este susţinut la coapse de 1 şi 3 (fig. 188).

Fig. 188.

* Elevii, în piramidă, sunt numerotaţi 1-3, 1-4 ş.a.m.d.


180

25.3. Piramide cu patru executanţi Piramida 1 1 şi 4, fandare spre interior, cu un braţ lateral sus şi cu celălalt

lateral jos. 3, sprijin pe mâini şi pe genunchi, la mijlocul grupului. 2, stând pe spatele lui 3, cu braţele laterale jos. 1 cu 2 şi 2 cu 4 se prind de mâini (fig. 189).

Fig. 189.

Piramida 2 1 şi 3, fandare pe un genunchi, cu braţele lateral (spre interior) şi

lateral jos (spre exterior). 4 sprijin pe palme şi pe genunchi, la mijloc. 2, stând pe spatele lui 4, susţinut de 1 şi 3, la coapse.

Piramida 3 1 şi 3 stând pe mâini. 4, sprijin pe palme şi pe genunchi, la mijloc.

2, stând pe spatele lui 4, cu braţele lateral. 2 prinde de glezne pe 1 şi 3 (fig. 190).

Fig. 190.


181

Piramida 4 1 şi 4 fandare spre interior. 2 şi 3, stând pe un picior pe genunchii

lui 1 şi 4. 2 şi 3, în extensie şi cu braţele sus, se prind de mâini. Piramida 5 1 şi 4, sfoară, cu faţa spre interior. Braţul din interior este lateral

sus iar celălalt, lateral jos. 3, stând pe genunchi între 1 şi 4. 2, stând pe umerii lui 3, braţele lateral. 3, îl prinde pe 2 de picioare, pentru fixarea întregii piramide. 1 şi 4 îl susţin pe 3 la omoplaţi, cu mâna din interior.

Piramida 6 1 şi 4 stând pe un genunchi, cu faţa spre exterior, cu un braţ

înainte şi cu celălalt sus. 3, stând la mijloc, cu braţele lateral. 2, aşezat pe ceafă şi umerii lui 3, cu braţele lateral sus.

Piramida 7 1 şi 4, stând pe un genunchi, cu braţele sus şi corpul extins, se

prind reciproc de mâini. 2 şi 3 execută cumpănă obişnuită pe coapsele lui 1 şi 4. 2 cu 3 se prind de mâini.

Piramida 8 1 şi 3 sprijin culcat lateral, cu picioarele spre interior. 2, stând între

1 şi 3, apucat de mâini cu 1 şi 3. 4 execută podul în faţa lui 2 (fig. 191).

Fig. 191.

Piramida 9 1 şi 4 sprijin culcat, cu mâinile pe sol şi cu un picior sprijinit pe

spatele lui 3. 1 şi 4 ridică un picior în extensie, sus. 3 sprijinit pe genunchi şi pe mâini, la mijloc. 2 stând pe genunchi pe spatele lui 3. 2 apucă pe 1 şi pe 4, de piciorul ridicat.

25.4. Piramide cu cinci executanţi Piramida 1 1 şi 4 semiflexaţi din genunchi, cu braţele înainte şi cu faţa spre

exterior. 2 şi 5, stând extins, pe genunchii lui 1 şi 4. 2 şi 5 se prind de


182

mâini. 3, stând depărtat, în mijloc, cu braţele sus, îi prinde de antebraţe pe 2 şi pe 5.

Piramida 2 1 şi 5 sprijin culcat, cu un picior ghemuit, cu faţa spre interior. 2 şi

4 stând pe un genunchi, cu braţele sus, spre 1 şi respectiv spre 5. 3, stând în mijloc, cu braţele lateral sus.

Piramida 3 1 şi 5 stând pe mâini, la jumătate de pas de lădiţe. 2 şi 4 stând pe

lădiţe, cu braţele înainte prind de glezne pe 1 şi 5. 3 execută stând pe mâini pe lădiţe, cu braţele mult depărtate (fig. 192).

Fig. 192.

25.5. Piramide cu şase executanţi Piramida 1 2 şi 4, fandare spre interior. 6, execută podul. 3, stând pe

abdomenul lui 6, cu braţele lateral jos. 3, se prinde cu 2 şi cu 4 de mâini. 1 şi 5, stând pe mâini, susţinuţi cu o mână de 2 şi de 4.

Piramida 2 1 şi 6 sprijin culcat lateral, cu picioarele spre interior şi cu braţul

celălalt lateral. 2 şi 5, fandare medie, cu un picior pe spatele lui 4. 1 cu 2 şi 6 cu 5 se prind de antebraţe. 3, stând pe mâini pe genunchii lui 2 şi 5. 2 şi 5 îl prind de mijloc pe 3.

Piramida 3 1 şi 6 stând pe cap (din forţă sau cu elan), cu spatele spre interior.

2 şi 5 fandare medie, cu tălpile pe coapsele lui 4. 4 semiflexat, cu picioarele depărtate, apucă pe 2 şi 5 de coapse. 3 stând depărtat cu braţele lateral sus, pe umerii lui 4. 2 şi 5 îl susţin pe 3 la genunchi.


183

Piramida 4 1 şi 6 culcat dorsal, cu braţele înainte (vertical). 2 şi 5 corpul

înclinat, susţinuţi la omoplaţi de 1 şi de 6, braţele înainte. 3 şi 4 stând înclinaţi, cu braţele înainte, palmele apropiate, susţinuţi la omoplaţi de 2 şi de 5.

25.6. Exerciţii acrobatice de înalt nivel, în perechi Exerciţiul 1 Partenerul de jos, sprijin culcat; al doilea execută stând pe o mână,

pe capul celui de la bază (fig. 193).

Fig. 193. Fig. 194.

Exerciţiul 2 Stând depărtat, cu braţele sus; al doilea execută stând pe mâini, pe

palmele celui de jos (fig. 194). Exerciţiul 3 Partenerul de jos aşezat depărtat, cu braţele sus; al doilea execută

stând pe mâini – răsturnare înainte, cu întoarcere de 1800 (fig. 195). Exerciţiul 4 Stând, cu braţele lateral; partenerul execută stând pe o mână pe

capul celui de jos, cu un braţ lateral (echilibrare) (fig. 196). Exerciţiul 5 Stând, prinderea partenerului de mijloc, aruncarea acestuia în salt

înapoi grupat; după aruncare, aruncătorul se retrage înapoi (fig. 197).


184

Fig. 195. Fig. 196.

Fig. 197. Fig. 198. Exerciţiul 6 Partenerul de jos execută fandare laterală adâncă; al doilea

execută stând pe mâini (transversal) pe coapsa celui de jos. Urmează răsturnare înainte pe un picior (fig. 198).

Exerciţiul 7 Stând cu braţele sus; partenerul execută stând pe mâini pe palmele

celui de jos. Partenerul se sus este aruncat în salt înainte grupat (fig. 199).


185

Fig. 199. Fig. 200. Exerciţiul 8 Partenerul de jos execută podul, cu genunchii întinşi; celălalt

partener execută stând pe mâini, pe genunchii celui de jos (fig. 200). Exerciţiul 9 Sfoară. Partenerul execută stând pe mâini, pe umerii celui de jos

(fig. 201).

Fig. 201. Fig. 202. Exerciţiul 10 Stând pe umerii partenerului; dezechilibrarea perechii (ca un în-

treg), rostogolire înainte, în ultima treime a căderii spre sol. Rostogolirile vor fi extrem de rapide, fără ca partenerii să se stânjenească (fig. 202).


186

Exerciţiul 11 Stând depărtat, cu un braţ lateral şi celălalt sus; partenera execută

cumpănă „cuib”, prinzând cu o mână piciorul de sus (fig. 203).

Fig. 203. Fig. 204. Exerciţiul 12 Stând depărtat, cu braţele sus; stând pe mâini foarte curbat

(hiperextensie), pe mâinile partenerului de la bază (fig. 204). Exerciţiul 13 Podul din stând depărtat, fără a atinge solul cu capul; partenerul

execută stând pe mâini, pe palmele celui de jos (fig. 205).

Fig. 205. Fig. 206.


187

Exerciţiul 14 Cumpănă liberă (450), din stând pe mâini; partenerul execută

stând pe o mână pe ceafă, cu picioarele depărtate şi cu o mână prinsă de coapsa celui de jos (fig. 206).

Fig. 207.

Exerciţiul 15 Stând depărtat, cu un braţ lateral şi cu celălalt sus; partenera

execută cumpănă înapoi, pe palma celui de la bază (fig. 207).

25.7. Exerciţii acrobatice de înalt nivel, în trei Exerciţiul 1 Un partener culcat dorsal, cu braţele înainte (la verticală); al doilea

rezemat şi sprijinit la omoplaţi, cu braţele înainte (la verticală). Al treilea execută stând pe umeri, pe mâinile celui de al doilea (fig. 208).

Fig. 208. Fig. 209.


188

Exerciţiul 2 Stând depărtat, cu braţele sus; ridicarea celui de al doilea în

extensie (sfoară), cu braţele sus. Al treilea execută stând pe mâini, pe sol, fiind prins la gambe de al doilea (fig. 209).

Exerciţiul 3 Sprijin culcat; al doilea trece în sprijin culcat înclinat, cu mâinile

pe omoplaţii celui de jos. Al treilea execută stând pe mâini din forţă, pe umerii celui de al doilea (fig. 210).

Fig. 210. Fig. 211. Exerciţiul 4 Partenerii de jos, faţă în faţă, sprijin culcat; al treilea execută stând

pe mâini pe ceafa celor de jos (fig. 211). Exerciţiul 5 Culcat dorsal, cu braţele lateral şi cu picioarele la verticală (900);

al doilea partener rezemat înclinat, cu braţele înainte (la verticală). Al treilea execută stând pe mâini din forţă, pe mâinile celui de al doilea (fig. 212).

Exerciţiul 6 Fandare laterală pe gambă, cu un braţ sprijinit pe sol şi cu celălalt

la verticală; partenerul al doilea sprijinit la omoplaţi, rezemat, corpul înclinat, braţele la verticală. Partenerul al treilea execută stând pe mâini pe palmele celui de al doilea (fig. 213).

Exerciţiul 7 Stând depărtat, cu genunchii îndoiţi (900); partenerul al doilea

stând depărtat pe coapsele celui de jos, cu braţele sus; al treilea execută stând pe mâini curbat (hiperextensie), cu picioarele în sfoară şi un genunchi îndoit (fig. 214).


189

Fig. 212. Fig. 213.

Fig. 214. Fig. 215. Exerciţiul 8 Partenerii de jos, unul lângă altul, execută sfoara; al treilea

execută stând pe mâini pe capul celor doi (fig. 215).


190

Exerciţiul 9 Stând, unul lângă altul, fandare adâncă; al treilea execută stând pe

mâini din forţă, pe capul celor care au fandat (fig. 216).

Fig. 216.


191

26. SĂRITURI ŞI SALTURI ACROBATICE LA PLASA MARE ELASTICĂ

26.1. Capacitarea motrică a elevilor prin sărituri şi salturi acrobatice

Capacitatea poate fi definită ca sistem de însuşiri funcţionale şi ope-raţionale în uniune cu deprinderile, cunoştinţele şi experienţa necesară care duc la acţiuni eficiente şi de performanţă. Capacitatea este întotdea-una demonstrată şi demonstrabilă prin fapte, spre deosebire de aptitudine, care după un sens mai vechi, reprezintă un segment al capacităţii, respectiv însuşirile potenţiale ce urmează să fie puse în valoare (Paul Popescu Neveanu, 1978)*. Alţi autori (H. Schaub, K.G. Zenke, 2001)** consideră capacitatea o acomodare rapidă şi cu succes la unele situaţii sau obiective noi. Provenind din latinescul „capacitas”, capacitatea reprezintă posibilitatea indivizilor de a reuşi în executarea unor sarcini sau a unei profesii (H. Pieron).

Capacitatea motrică are componente: – stabile: aptitudini, calităţi motrice, deprinderi motrice, structuri

operaţionale, cunoştinţe, experienţă; – de stare: motivaţie, stări emoţionale care pot favoriza, reduce

sau bloca exprimarea capacităţii motrice. Capacitatea motrică are echivalentul de fitness. Edwin Fleishman

consideră capacitatea motrică un complex de factori, structurat astfel: forţă, motricitate dinamică şi de relaxare, echilibru dinamic şi static, viteză, rezistenţă, coordonare.

Capacitatea motrică este o rezultantă plurifactorială care se lărgeşte şi se restructurează prin maturizare, instruire şi educare (Adrian Dragnea, 1999). „Capacitatea de efort, în sensul creşterii ei, este un obiectiv al pregătirii sportive” (Adrian Gagea, 1999).***

* Popescu Neveanu Paul, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros,

Bucureşti, 1978. ** Schaub H., Zenke K.G., Dicţionar de pedagogie, Polirom, Iaşi, 2001. *** Gagea Adrian, Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi

sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1999.


192

26.2. Caracteristicile exersării „Puterea de aruncare” a acestui aparat face ca traiectoriile săriturilor

şi salturilor să fie înalte şi foarte înalte, comparativ cu traiectoriile reali-zate la trambuline şi plase mici elastice. Prin urmare, înălţimea săriturilor şi salturilor acrobatice (a centrului general de greutate) este o componentă tehnică, o exigenţă estetică. Stilul de executare şi de exprimare se formea-ză progresiv; detenta, coordonarea psihoneuromotrică, orientarea spaţio-temporală sunt atribute ale deprinderilor speciale şi se manifestă în con-diţii deosebite, cum ar fi contactul prelungit cu plasa, traiectoriile înalte şi plutirea, coordonarea analizatorilor cu segmentele, deciziile rapide, echili-brarea atât la desprindere cât şi la aterizare (contact) etc.

Stilul de exprimare apare odată cu formarea „simţului plasei”. Elevii cu un stagiu relativ îndelungat în antrenamentul la plasa elastică sunt mai curajoşi, mai siguri pe acţiunile lor; săriturile şi salturile, cu timpul, se automatizează, devenind deprinderi. Plăcerea trăită, simţită în timpul zborurilor, aproape că nu se poate descrie; pentru încercări diverse, explicaţii, corectări, se apelează uneori la metafore.

Majoritatea săriturilor se execută în centrul plasei, acesta fiind locul cu cea mai mare putere de aruncare şi totodată mai puţin riscant. Marginile plasei, ramele metalice, constituie un pericol real în timpul învăţării.

În săriturile drepte (acestea nefiind salturi), contactul cu plasa se ia cu întreaga suprafaţă a tălpilor, depărtate la lăţimea umerilor. În suite (combinaţii), săriturile drepte sunt intercalate între salturi, ca elemente de potrivire; este vorba de anticiparea şi găsirea celui mai bun unghi de desprindere. La contact, plasa se deformează datorită elasticităţii arcurilor sau benzilor elastice ancorate, iar la terminarea impulsiei plasa se deformează în sens invers (jos-sus), acesta fiind sensul biomecanic al săriturilor şi salturilor acrobatice propriu – zise.

Din punct de vedere biomecanic, tehnica de execuţie a săriturii, a saltului, depinde de proiecţia centrului general de greutate al corpului pe poligonul de sprijin. În desprindere se întrunesc mai multe acţiuni ale segmentelor:

– destinderea activă a lanţului triplei extensii (membrele inferioare); – avântarea braţelor în sus, ca şi cum s-ar smulge din articulaţiile

scapulo-humerale; – contractarea musculaturii abdominale (diafragmul) etc. Acţiunea de avântare a braţelor are rol de echilibrare în zbor şi

trebuie să se integreze în ritmul săriturilor din suită. Timpul „scurs” pe


193

traiectoria descendentă permite comutarea atenţiei pe desprinderea următoare. Atenţia, analizatorii vizual, chinestezic şi vestibular, au un rol excepţional în învăţare şi perfecţionare.

Săriturile simple – dar din ce în ce mai înalte – se combină în felul următor:

– sărituri identice; – sărituri diferite. Elementele de înaltă coordonare, în combinare, sunt de regulă,

diferite una de alta. Trecerea de la sărituri simple la sărituri complexe se realizează progresiv, iar efortul intens alternează cu odihna. Deşi această activitate este foarte plăcută, atractivă, totuşi elevii obosesc relativ repede, mai ales începătorii. Cauzele sunt mai multe: dificultăţi de coordonare, desincronizarea efortului cu respiraţia, frica de necunoscut şi pericol etc. Contracararea acestei stări de fapt este posibilă, în timp, prin creşterea volumului şi intensificării exersării, sub o îndrumare competentă. În pauze se recomandă o relaxare controlată, conştientizată, dirijată prin sugestie şi autosugestie. Indicii fiziologici, pulsul şi frecvenţa respiratorie ne semnalizează dinamica efortului. După M. Rotkiewicz, timpul efectiv pentru o suită de sărituri şi salturi, nu ar trebui să depăşească 1 – 2 minute.

Pe cât este posibil, începând cu tatonările, elevii vor folosi din plin privirea periferică – o componentă importantă a autocontrolului.

La înşurubări, rotarea capului, întârziată iniţial dar rapidă ulterior, o mai întâlnim la:

– sol, gimnastică artistică sportivă; – dans; – balet; – sărituri în apă; – patinaj artistic; – înot sincron etc. Indiferent de nivelul pregătirii, aterizarea în plasă, constituie în

acelaşi timp şi fază a desprinderii în săritura următoare. Urcările în plasă se execută, de regulă, prin sărituri peste ramă şi

arcuri; este o modalitate obişnuită de a evita „oboseala” timpurie a arcurilor sau benzilor elastice.

Asigurarea este obligatorie; ajutorul (în plasă), atunci când se acordă, este destul de incomod, atât pentru profesor, cât şi pentru elev. Opririle din suite se efectuează în plasă, fiind aterizări specifice.

Plasa elastică a apărut înainte de anul 1940 în SUA., primul constructor şi animator fiind G. Nissen. Curând, după debut, aparatul,


194

împreună cu exerciţiile specifice, s-a răspândit în lume. Activitatea – nouă la vremea aceea – a pătruns în şcoli şi universităţi, constituind în acelaşi timp un fragment al pregătirii generale şi speciale a acrobaţilor şi piloţilor.

26.3. Date tehnice pentru diferite tipuri de plase elastice În continuare, prezentăm câteva date tehnice privind construcţia

plasei elastice mari. Ea este alcătuită dintr-un schelet metalic, cu părţi distincte: rama, stativul, plasa propriu-zisă o împletitură de benzi foarte rezistente. Benzile au lăţimea de 2,5 cm. După împletire, benzile sunt cusute trainic una de alta. Întreaga reţea formează un singur tot şi se ancorează de rama metalică dreptunghiulară. Ancorajul este format din arcuri inoxidabile (oţel special) sau din benzi elastice. Modul de ancorare şi de strunire trebuie să asigure o securitate maximă pentru elevi, fie începători, fie avansaţi (fig. 217).

Fig. 217.

Plasele cele mai mici sunt destinate copiilor de 6 – 10 ani. Pentru vârstele de 11-14 ani, se recomandă tipurile de plasă 3 şi 4 din tabelul alăturat. Greutatea plaselor oscilează în jurul a 165 kg. După întrebuin-ţare, plasele se pliază şi se transportă în locuri special amenajate. Şi


195

plasele îngropate sunt funcţionale, înălţimea gropii fiind una şi aceeaşi cu înălţimea stativului. Aceste plase se utilizează în antrenamentul gimnaş-tilor.

Date tehnice principale ale construirii diferitelor tipuri de plase elastice

Dimensiuni (cm.) lungime lăţime înălţime

1. 2. 3. 4. 5. 6.

500 470 400 457 400 200

300 280 275 274 250 150

100 110 98 91 91 60

26.4. Suite simple şi complexe de sărituri şi salturi acrobatice 26.4.1. Sărituri pentru începători

Exemple: – sărituri drepte; – săritură dreaptă, aterizare în culcat dorsal, cu picioarele uşor

flexate, săritură dreaptă, săritură înaltă cu extensie; – săritură în echer, depărtat, cu mâinile la glezne; – săritură în echer, depărtat, cu braţele lateral – sus; – sărituri drepte, depărtând picioarele lateral – jos; – sărituri în extensie, genunchii îndoiţi, braţele lateral – sus sau

lateral – jos; – săritură dreaptă, săritură grupând corpul, aterizare în aşezat,

săritură în extensie; – sărituri drepte, cu aterizări pe genunchi; – sărituri drepte, cu întoarcere de 1800, alternate cu sărituri drepte,

cu întoarcere de 3600; – sărituri drepte, cu întoarcere de 3600 spre stânga, spre dreapta; – sărituri cu aterizare în aşezat depărtat; – săritură grupând corpul, săritură cu întoarcere de 1800, în aşezat,

săritură cu extensie; – sărituri în aşezat, alternate cu sărituri în extensie; – săritură grupând corpul, săritură în aşezat, săritură în echer de-

părtat, săritură cu extensie; – săritură în echer depărtat, săritură cu întoarcere de 1800, săritură

în extensie;


196

– săritură dreaptă, săritură cu extensie, săritură în aşezat, săritură cu întoarcere de 1800;

– sărituri drepte, cu braţele îna-inte şi flexarea gambelor la 900;

– sărituri în stând pe genunchi, pe palme şi gambe, în culcat facial (fig. 218);

– săritură în aşezat, săritură în culcat dorsal cu picioarele întinse la verticală, săritură în culcat dorsal;

– săritură dreaptă, săritură în culcat facial, săritură grupând corpul (pieptul spre plasă), săritură pe ge-nunchi;

– sărituri cu pieptul spre plasă, aterizare în culcat facial, săritură întinzând corpul, în culcat facial;

– săritură în culcat facial, săritură cu întoarcere de 1800, de 3600; – săritură cu întoarcere de 1800, în culcat facial; – săritură cu întoarcere de 1800, în culcat dorsal; – săritură în aşezat echer, săritură cu întoarcere de 1800, în stând

pe genunchi; – săritură în aşezat echer, săritură cu întoarcere de 1800, aterizare

în aşezat echer; – săritură pe palme şi gambe, întoarcere de 1800, aterizare pe

palme şi gambe;

Fig. 219.

Fig. 218.


197

– săritură în culcat facial, întoarcere de 1800, în culcat dorsal, săritură în stând;

– săritură în culcat facial, săritură cu întoarcere de 1800, în culcat dorsal, săritură în stând;

– săritură în culcat dorsal echer, săritură cu întoarcere de 1800 (cu spatele spre plasă), în culcat dorsal echer (fig. 219);

– sărituri drepte, cu întoarcere de 3600, în aşezat echer; – sărituri cu întoarcere de 3600, în stând pe genunchi.

26.4.2. Sărituri şi salturi pentru avansaţi Exemple: – sărituri drepte, cu întoarceri de 3600, 7200, 10800; – sărituri drepte, alternate cu salturi înainte; – salt înainte, în culcat dorsal, săritură pe genunchi, salt înainte în

aşezat şi săritură cu întoarcere de 1800; – salturi înainte, grupat; – salturi înapoi, grupat; – salturi înapoi întinse; – sărituri drepte, alternate cu salturi înapoi, grupat; – sărituri drepte, alternate cu salturi înapoi întinse; – salturi înapoi extinse, cu genunchii îndoiţi; – salturi înapoi grupate, cu întoarcere de 1800; – salturi înapoi grupate, cu întoarcere de 3600; – salturi înapoi întinse, cu întoarcere de 3600; – salturi înapoi întinse, cu întoarcere de 7200; – salturi înainte în echer; – salturi înapoi în echer; – salturi înainte întinse; – salturi înainte, grupate, cu întoarcere de 1800; – salturi înainte în echer, cu întoarcere de 1800; – salt înainte cu întoarcere de 1800, urmat de acelaşi salt; – săritură dreaptă, salt înainte grupat, săritură dreaptă, salt înapoi

grupat; – săritură dreaptă în stând pe genunchi, salt înainte, săritură dreaptă,

salt înapoi în stând pe genunchi; – salt înapoi întins, salt înainte grupat, salt înapoi în echer; – salt înainte grupat, săritură cu întoarcere de 1800, salt înapoi

grupat.


198

26.4.3. Suite performante Exemple: Suita1 1. salt înapoi în echer 2. salt înainte întins, cu întoarcere de 1800 3. salt înapoi întins, în culcat facial 4. săritură în stând (fig. 220);

Fig. 220.

5. salt înapoi în echer, în aşezat 6. săritură cu întoarcere de 1800 7. salt înainte întins, în culcat dorsal 8. săritură cu întoarcere de 1800 9. salt înapoi grupat 10. salt înapoi întins (fig. 221).


199

Fig. 221.

Suita 2 1. salt înapoi dublu, grupat 2. salt înainte întins, cu întoarcere de 1800 3. salt înapoi întins, în culcat facial 4. salt înapoi grupat 5. salt înapoi grupat 6. salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600 (fig. 222)


200

Fig. 222.

7. salt şi jumătate înainte 8. salt înainte grupat, cu întoarcere de 1800 9. salt înapoi în echer 10. salt înainte întins, cu întoarcere de 1800 (fig. 223).


201

Fig. 223.

Suita 3 1. salt înapoi întins 2. salt înainte întins, cu întoarcere de 1800 3. salt înapoi întins, în culcat facial 4. săritură în stând 5. salt şi jumătate, în echer 6. săritură cu întoarcere de 1800 7. salt înainte întins, în culcat dorsal 8. salt înainte grupat, cu întoarcere de 1800 9. salt înapoi grupat 10. salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600. Suita 4 1. salt dublu înapoi grupat 2. salt înainte întins, cu întoarcere de 5400 3. salt înapoi întins, în culcat facial 4. salt înapoi grupat (fig. 224)


202

Fig. 224.

5. salt înapoi grupat 6. salt înapoi întins, cu întoarcere de 1800 7. salt înainte întins, în culcat dorsal 8. salt înainte grupat, cu întoarcere de 1800 9. salt înapoi în echer 10. salt înainte întins, cu întoarcere de 7200. Suita 5 1. salt dublu înainte în echer, cu întoarcere de 1800 2. salt înainte întins, cu întoarcere de 1800 3. salt înapoi întins, în culcat facial 4. salt înapoi grupat 5. salt înapoi grupat 6. salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600 7. salt şi jumătate înainte, în culcat dorsal 8. salt înainte grupat, cu întoarcere de 1800 9. salt înapoi în echer 10. salt înapoi întins, cu întoarcere de 7200.


203

Suita 6 1. salt înapoi grupat 2. săritură cu întoarcere de 1800, în aşezat 3. săritură cu întoarcere de 1800, în aşezat 4. săritură în stând 4. săritură în echer, depărtat 5. săritură dreaptă, cu întoarcere de 1800 6. săritură în culcat dorsal echer 7. săritură cu întoarcere de 1800, grupat 8. săritură dreaptă – grupare întindere 9. salt înapoi întins. Suita 7 1. salt înapoi în echer 2. salt înainte întins, cu întoarcere de 1800 3. salt înapoi întins, în culcat facial 4. săritură în stând 5. salt înapoi în echer, în aşezat 6. săritură cu întoarcere de 1800 7. salt înainte întins, în culcat facial 8. salt înainte grupat, cu întoarcere de 1800 9. salt înapoi grupat 10. salt înapoi întins (fig. 225)

Fig. 225.


204

Sistemele de sărituri şi salturi acrobatice la plasa mare elastică, se constituie într-un vector al pregătirii tehnice (învăţare), cel puţin din pers-pectiva orientării spaţio-temporale. Exerciţiile din acest capitol (sărituri şi salturi acrobatice) se adresează copiilor, elevilor şi studenţilor. Capaci-tarea ca proces, depinde de dominanta psihică, de calitatea aparatului şi de competenţa profesorului.

Securitatea corporală (psihofizică) trebuie echilibrată cu plăcerea zborului; ajutorul, asigurarea şi lonjele de diferite tipuri, nu sunt „productive” în plasă.

Pregătirea la plasa mare elastică (acumulare) este transferabilă în: antrenarea piloţilor şi cosmonauţilor, în sport şi sport extrem, în arta circului etc.

În exersarea – divertisment, atitudinea practicanţilor este, de regulă, jucăuşă.

Progresia motrică ar arăta astfel (schemă algoritmică): – urcări – coborâri – tatonări – suite de sărituri simple – suite de salturi – suite de sărituri simple combinate cu salturi – duet (sincron, sărituri şi salturi).


205

27. EXERCIŢII ACROBATICE PENTRU SERBĂRI ŞCOLARE ŞI STUDENŢEŞTI

27.1. Centrifuga în trei Descriere. Exerciţiul „educă” aparatul vestibular. Se practică cu un

grup format din trei executanţi. Executantul din mijloc trebuie să fie mai corpolent (gabarit) şi să pună mâinile la ceafă. În momentul în care partenerii, cu degetele mâinilor încleştate, apucă braţul celui din mijloc, acesta la rându-i „blochează” propriile braţe îndoite. Partenerii (din stânga şi din dreapta), după realizarea prizei corecte, aleargă în cerc, în acelaşi sens; atunci când viteza este suficient de mare, ei părăsesc solul şi intră în faza de atârnare. În centrifugare, corpul este la aproximativ 450 (fig. 226).

Fig. 226.

Metodica învăţării 1. Fixarea braţelor îndoite, cu mâinile la ceafă (contracţii izometrice); 2. Reluarea încercării anterioare; 3. Alergare în cerc (partenerii din stânga şi din dreapta); 4. Atârnări egale, de braţele îndoite ale partenerului din mijloc; 5. Încercarea exerciţiului (în trei), rotare spre stânga; 6. Încercarea exerciţiului (în trei), rotare spre dreapta.


206

Forme de integrare în programe 1. Centrifuga spre stânga; 2. Centrifuga spre dreapta; 3. Centrifuga în costume fosforescente.

27.2. Aruncare în stând pe mâini Descriere. Partenerul din sprijin culcat este apucat de glezne de al

doilea. Partenerul aruncător trebuie să aibă o forţă considerabilă, de aruncare. Concret, partenerul de sus îl apucă de glezne pe cel de jos şi-l aruncă în stând pe mâini După dezechilibrare, cel aruncat se rostogoleşte înainte. Exerciţiul reuşeşte dacă partenerul din faza răsturnată „prinde” unghiul favorabil al rostogolirii înainte (fig. 227)

Fig. 227.

Metodica învăţării 1. Jocul „Roaba”; se practică pentru întărirea articulaţiilor mâinilor; 2. Ridicări ale partenerului, la 450, din sprijin culcat; 3. Aruncări în stând pe mâini; 4. Stând pe mâini şi rostogolire înainte; 5. Aruncări în stând pe mâini şi rostogolire înainte; 6. Flotări, urmate de aruncare în stând pe mâini. Forme de integrare în programe 1. Perechi dispuse în cerc; aruncări în stând pe mâini, spre exterior

(raze); 2. Perechi dispuse în cerc; aruncări în stând pe mâini, spre interior

(raze); 3. Perechile în linie; aruncări în stând pe mâini, în val.


207

27.3. Săritura peştelui peste un partener culcat Descriere. Partenerul de jos ia poziţia culcat dorsal, cu braţele sus;

la un semnal începe rostogolirea laterală., Săritorul anticipează momentul bătăii; după desprindere zboară peste partener şi amortizează cu braţele. În continuare, se rostogoleşte înainte (ceafă, spate rotund, tălpi, ridicare în stând) (fig. 228).

Fig. 228.

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui, obişnuită: 2. Săritura peştelui pete un partener nemişcat; 3. Săritura peştelui peste mai mulţi parteneri (2-3), nemişcaţi; 4. Executarea lentă a elementului, peste partenerul de jos, care se

rostogoleşte lent; 5. Executarea rapidă a elementului. Forme de integrare în programe 1. Săritura peştelui (pereche) peste al treilea partener; 2. Săritura peştelui, în trei, peste al patrulea partener.

27.4. Rostogolire în trei Descriere. Partenerii se organizează în felul următor: cei din exte-

rior, stând faţă în faţă, la distanţă de 1-2 m; cel din mijloc este orientat spre unul, din exterior. Începe cel din mijloc, rostogolindu-se înainte; al doilea sare peste el grupat depărtat şi după aterizare se rostogoleşte înainte iar peste acesta sare cel de al treilea ş.a.m.d. (Fig. 229).

Metodica învăţării 1. Rostogolire înainte; 2. Sărituri înalte, cu picioarele depărtate; 3. Sărituri înalte, cu picioarele depărtate, peste parteneri care se ros-

togolesc;


208

4. Executare lentă, în trei; 5. Încercări din ce în ce mai rapide.

Fig. 229.

Forme de integrare în programe 1. Încercări în şiruri paralele; 2. Încercări în şiruri de trei, dispuse în triunghi; 3. Încercări în şiruri dispuse în „zig-zag”.

27.5. Săritură peste un partener aşezat depărtat, rostogolire înainte

Descriere. Un partener se aşează depărtat, cu braţele sus şi cu trunchiul drept; al doilea stând înapoi îl prinde de mâini pe cel de jos. După asigurarea prizei corecte urmează săritura în sprijin. Pentru ca săritorul să nu-l atingă pe cel de jos, va trebui să ridice trunchiul cât mai sus (fig. 230). După aterizare, urmează rostogolirea înainte, fără desprin-derea mâinilor.

Fig. 230.


209

Metodica învăţării 1. Aranjarea în formaţie, săritură cu sprijin pe braţele partenerului

(tatonări); 2. Sărituri din sprijin ghemuit, în stând pe mâini, la sol; 3. Aşezat depărtat, cu braţele sus, ducerea braţelor înainte şi înapoi,

cu rezistenţă; 4. Încercarea săriturii peste partener, cu ajutor la un braţ, din lateral; 5. Încercare liberă, independentă, rostogolire înainte, după aterizare

(desprindere de partener). Forme de integrare în programe 1. Formaţie cerc, sărituri spre interior; 2. Formaţie cerc, sărituri spre exterior; 3. Săritură în stând pe mâini, răsturnare înainte pe un picior.

27.6. Săritura peştelui, cu ajutor la coapse Descriere. Unul din parteneri ia poziţia stând pe genunchi, cu

braţele sus, uşor îndoite şi cu palmele în sus. Al doilea, aleargă 3-5 paşi şi cu o bătaie scurtă, execută săritura peştelui peste cel de jos. Acesta, la rându-i, îl împinge uşor pe săritor la coapse (sau la piept), pentru amplificarea zborului. Aterizarea se produce prin frânare cu braţele şi prin rostogolire înainte, cu corpul grupat (fig. 231).

Fig. 231.

Metodica învăţării 1. Rostogolire înainte, obişnuită; 2. Săritură şi rostogolire înainte; 3. Săritura peştelui peste un partener ghemuit; 4. Săritura peştelui, cu ajutor la coapse, rostogolire pe un calup de

burete;


210

5. Încercări la trambulina semielastică; 6. Încercări cu bătaie pe trambulina elastică; 7. Încercări cu bătaie în plasa mică elastică; ajutorul la coapse se

acordă din poziţia stând depărtat, cu braţele sus; 8. Încercări libere, independent. Forme de integrare în programe 1. Sărituri simultane, din formaţie linie; 2. Sărituri simultane, cu elan din sensuri opuse; 3. Săritura peştelui, cu ajutor la coapse, torent.

27.7. Stând pe cap, în grup Descriere. Partenerii sunt dispuşi în triunghi (sau în cerc), orientaţi

spre interior. Fiecare executant fixează poziţia iniţială stând, cu braţele sus şi cu un picior sprijinit pe vârf, înainte. Simultan, fiecare executant păşeşte şi balansează lent un picior, în stând pe mâini (provizoriu, trecător), ajungând în stând pe cap. Faza trebuie să fie lentă şi continuă, pentru a conferi un aspect plăcut. Pentru aceasta, pasul înainte (fandare adâncă) trebuie să fie cât mai mare (fig. 232).

Fig. 232.

Metodica învăţării 1. Stând pe cap, cu ajutor; 2. Stând pe cap, liber, independent; 3. Flotări din diferite poziţii; corpul va fi drept mereu; 4. Stând pe mâini, cu ajutor la gambe sau la glezne; 5. Stând pe mâini (elan moderat) şi trecere progresivă în stând pe cap; 6. Sincronizare pe perechi; 7. Stând pe cap (sensuri opuse).


211

Forme de integrare în programe 1. Stând pe cap, în linie (6-8 executanţi); 2. Stând pe cap, în şir (distanţă 1 m, orientare 450; 3. Stând pe cap şi revenire, în val; 4. Stând pe cap, în cerc (val).

27.8. Stând pe umeri, pe tălpile partenerului Descriere. Partenerul de jos trece în culcat dorsal, cu picioarele la

verticală. În timp ce executantul aşează umerii pe tălpile partenerului de jos, mâinile prind gleznele. Urcarea se realizează lent, din stând depărtat, în poziţia răsturnată de stând pe umeri.

Metodica învăţării 1. Stând pe cap, cu braţele întinse, la sol; 2. Fixarea picioarelor şi braţelor la verticală, cu rezistenţă; 3. Urcare în stând pe umeri, pe tălpile partenerului de jos, cu ajutor; 4. Urcare lentă, din forţă, în

stând pe umeri; 5. Încercări libere, indepen-

dent. Forme de integrare în progra-

me 1. Stând pe umeri, pe tălpile

partenerului, cu ajutor la mijloc (fig. 233);

2. Stând pe umeri, pe tălpile partenerului, cu ajutor la braţe;

3. Trei perechi. Perechea din mijloc execută în sens opus.

27.9. Răsturnare laterală peste un partener Descriere. Partenerul de jos, culcat dorsal, cu braţele sus (în pre-

lungirea corpului). Celălalt partener stă cu braţele sus iar cel de jos începe rostogolirea laterală, cu o viteză convenabilă. Pe măsură ce rostogolirea continuă, partenerul de sus aşează prima mână peste cel de jos şi apoi pe a doua. Balansul şi impulsia picioarelor sunt fireşti. „Exerciţiul” se repetă de mai multe ori (spre dreapta, spre stânga) (fig. 234).

Metodica învăţării 1. Rostogoliri laterale spre stânga şi spre dreapta, din poziţia

culcat dorsal, cu braţele sus;

Fig. 233.


212

2. Răsturnare laterală (roata); 3. Răsturnare laterală (roata) în sensul opus; 4. Roata peste partenerul nemişcat în poziţia culcat dorsal, cu

braţele sus; 5. Roata peste partenerul de jos, care se rostogoleşte; 6. Acelaşi element, combinat cu o roată în sens opus, peste acelaşi

partener care se rostogoleşte în partea cealaltă.

Fig. 234.

Forme de integrare în programe 1. Încercări simultane, pe perechi, în acelaşi sens; 2. Încercări simultane, pe perechi, în sensuri opuse; 3. Doi parteneri execută roata simultan, peste al treilea; 4. Doi parteneri execută roata simultan, în sensuri diferite, peste

partenerul de jos, nemişcat.

27.10. Săritura peştelui peste braţele întinse lateral Descriere. Un executant dintr-un grup de trei ia poziţia stând pe

genunchi, cu braţele lateral; ceilalţi doi execută săritura peştelui peste braţele întinse ale celui de jos. Partenerii care sar vor sincroniza săriturile în acelaşi sens sau în sensuri opuse (fig. 235).

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui peste un „amplificator” de mişcare (un şnur

orizontal ţinut la înălţime mică sau medie); 2. Săritura peştelui peste un partener în poziţia sprijin pe palme şi

pe genunchi; 3. Săritura peştelui peste braţele întinse lateral; 4. Încercări libere, independent.


213

Fig. 235.

Forme de integrare în programe 1. Săritura peştelui peste braţe întinse lateral, simultan; 2. Săritura peştelui peste braţe întinse lateral, cu elan din sensuri

opuse.

27.11. Săritura peştelui prin fereastră Descriere. Partenerii în stând depărtat, faţă în faţă, formează o

„fereastră”, apucându-se de mâini. Executantul, cu un elan redus, bate pe ambele picioare şi zboară prin fereastra formată de braţele celor doi. A se evita atingerea braţelor. În caz de atingere, cei care erau prinşi de mâini, desfac priza. Aterizarea este o rostogolire înainte (fig. 236).

Fig. 236.


214

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui, cu elan redus; 2. Săritura peştelui, cu elan accelerat şi cu bătaie scurtă; 3. Realizarea „Ferestrei”; 4. Săritura peştelui prin fereastră, la o înălţime medie; 5. Săritura peştelui prin fereastră, la o înălţime peste medie. Forme de integrare în programe 1. Săritura peştelui prin fereastră, torent de 8-12 executanţi; 2. Torente de perechi; 3. Torente din sensuri opuse.

27.12. Mers în mâini, pe loc, cu întoarcere Descriere. Unul din parteneri execută stând pe mâini, în timp ce al

doilea îl prinde de gambe. Primul se întoarce păşind în jurul axului longitudinal al corpului; al doilea îl susţine de gambe şi se deplasează şi el prin păşire laterală (în cerc) (fig. 237).

Fig. 237.

Metodica învăţării 1. Stând pe mâini, cu ajutorul unui partener; 2. Mers pe loc, susţinut de partener; 3. Mers în mâini, pe loc susţinut de partener, spre dreapta; 4. Mers în mâini, pe loc, susţinut de partener, spre stânga. Forme de integrare în programe 1. Cerc de perechi, întoarcere într-un sens; 2. Cerc de perechi, întoarcere în sensul celălalt.


215

27.13. Purtare în extensie şi stând pe mâini Descriere. Partenerul de jos ia poziţia culcat dorsal, cu braţele

lateral şi cu picioarele întinse la verticală; al doilea se sprijină cu abdo-menul pe tălpi şi execută o extensie (gen cumpănă). După marcare sau menţinere este preluat de partener, cu braţele şi împins uşor cu picioa-rele şi cu mâinile, în stând pe mâini temporar. Urmează rostogolirea înainte (fig. 238).

Fig. 238.

Metodica învăţării 1. Extensii generalizate, din poziţia culcat facial, menţinere 3-5 sec.; 2. Stând pe mâini şi rostogolire înainte; 3. Culcat dorsal, cu braţele lateral, ridicarea picioarelor la vertica-

lă (semiîndoite, întinse), reprezentarea preluării partenerului; 4. Fixarea membrelor inferioare, din culcat dorsal, cu rezistenţă; 5. Trecere în cumpănă pe abdomen şi tălpi (extensie), cu ajutor

din lateral; 6. Trecere lentă din cumpănă pe abdomen în stând pe mâini şi

rostogolire înainte; 7. Încercări libere, independent (pereche independentă). Forme de integrare în programe 1. Cumpănă pe abdomen şi tălpi, trecere în stând pe mâini, cu aju-

tor bilateral; 2. Cumpănă pe abdomen şi tălpi, trecere în stând pe mâini (cu aju-

tor), rostogolire înainte; 3. Cumpănă pe abdomen şi tălpi, trecere în stând pe mâini, rosto-

golire înainte (2 perechi); 4. Întrepătrundere (3 perechi).


216

27.14. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară Descriere. A merge în mâini sau a sta (a menţine) exprimă o ca-

pacitate care se formează într-un timp îndelungat. Este necesar ca centrul de greutate, asemenea mersului obişnuit (locomoţie), să depăşească me-reu poligonul de sprijin, în sensul deplasării. Sfoara se „antrenează” mai întâi pe sol iar în faza răsturnată a corpului, deschiderea, amplitudinea se pune pe seama forţei gravitaţionale şi a unor contracţii foarte active şi corect controlate.

Metodica învăţării 1. Mers în mâini 3-5 m; 2. Mers în mâini, cu deschidere activă în plan sagital; 3. Sfoara pe sol (după încălzire generală şi specială); 4. Sfoara în stând pe mâini, cu presarea membrelor inferioare de

către un partener (mobilitate pasivă), 5. Sfoara în stând pe mâini (marcare 1 sec.); 6. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară; 7. Mers lateral în mâini, cu picioarele în sfoară; 8. Mers în mâini pe loc, cu picioarele în sfoară. Forme de integrare în programe 1. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară, în coloană câte unul (fig.

239); 2. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară, pe perechi; 3. Mers în mâini, în sfoară (întrepătrundere); 4. Mers în mâini în cerc; 5. Mers în mâini în sfoară, înapoi; 6. Mers în mâini în sfoară, înapoi, în cerc; 7. Mers în mâini lateral (intrare sau retragere, final).

Fig. 239.

27.15. Săritura peştelui peste parteneri aplecaţi

Descriere. Partenerii stând depărtat, faţă în faţă, aplecare şi sprijinirea palmelor pe umeri („obstacol viu”); executantul este orientat


217

cu faţa spre cei doi, aleargă, bate pe ambele picioare şi execută săritura peştelui, în echer sau în extensie (fig. 240).

Fig. 240.

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui peste un partener în sprijin ghemuit; 2. Săritura peştelui, simplă, 3. Săritura peştelui peste cei doi parteneri; 4. Săritura peştelui în extensie (înălţime medie sau mare); 5. Săritura peştelui în torent, peste parteneri aplecaţi. Forme de integrare în programe 1. Torent (8-10 acrobaţi); 2. Săritura peştelui, în perechi, peste parteneri (sincronizare).

27.16. Salt înainte, aruncat din palme Descriere. Aşezat depărtat, cu palmele în sus; executantul trece în

poziţia stând pe palmele partenerului, cu braţele pregătite pentru avântare înainte sus. Acţiunile se sincronizează astfel, cel de sus execută desprin-derea şi saltul înainte grupat (sau în echer) iar cel de jos ajută, aruncând partenerul cu o forţă şi sub un unghi optime. Picioarele săritorului trebuie să fie încordate în faza desprinderii. Ca variante menţionăm saltul înainte grupat cu întoarcere de 1800, saltul înainte în echer cu întoarcere de 1800 (3600) (fig. 241).


218

Fig. 241.

Metodica învăţării 1. Salt înainte, pe saltele suprapuse; 2. Salt înainte în echer, la plasa mică elastică; 3. Sărituri în înălţime, cu aruncare din aşezat depărtat; 4. Salt înainte, cu aruncare şi cu ajutor; 5. Salt înainte aruncat, cu asigurare; 6. Încercări libere. Forme de integrare în programe 1. Salt înainte pe perechi (sincronizare); 2. Trei perechi; perechea din mijloc execută în sensul opus.

27.17. Răsturnare înainte din stând pe mâini, peste un partener aşezat depărtat, cu braţele sus

Descriere. Partenerul se aşează depărtat, cu braţele sus („intră” în poziţie prin rostogolire înainte). Executantul urcă prin săritură în stând pe mâini. În continuare, se execută răsturnarea înainte pe un picior. În partea a doua a răsturnării, picioarele se depărtează mult, în plan sagital (fig. 242).

Metodica învăţării 1. Sprijin ghemuit, săritură în stând pe mâini; 2. Stând pe mâini, cu ajutorul unui partener; 3. „Blocarea” braţelor întinse sus; 4. Răsturnare înainte pe un picior, peste partenerul de jos, cu ajutor;


219

Fig. 242.

5. Răsturnare înainte pe un picior, peste partenerul de jos, cu ajutor; 6. Încercări libere, independent (independenţa perechii). Forme de integrare în programe 1. Exersare pe perechi mixte; 2. Exersare de tip întrepătrundere, 3 perechi.

27.18. Răsturnare înainte, cu mâinile pe spatele unui partener Descriere. Partenerul de jos se ghemuieşte pe gambe şi pe

antebraţe, orientat cu spatele sau cu faţa spre executant; după o alergare de 3-5 paşi şi cu o impulsie puternică, se execută răsturnarea înainte prin stând pe mâini. Concomitent cu impulsia, piciorul celălalt balansează viguros în sus şi în rotaţie. Braţele vor fi cât mai întinse în momentul sprijinirii. Partenerul fixează corect antebraţele pe sol, simetric (fig. 243).

Metodica învăţării 1. Răsturnare înainte; 2. Răsturnare înainte, cu aşezarea mâinilor pe o bancă de gimnastică; 3. Răsturnare înainte, cu palmele pe spatele partenerului grupat,

cu ajutor; 4. Răsturnare înainte, cu palmele pe spatele partenerului grupat

(elan foarte mare). Forme de integrare în programe 1. Răsturnări înainte, în val; 2. Răsturnări în cerc de perechi, spre exterior; 3. Răsturnări în cerc de perechi, spre interior.


220

Fig. 243.

27.19. Săritura peştelui peste un partener care se rostogoleşte înainte

Descriere. Elanul constă dintr-o alergare moderată de 5-7 paşi. Urmează bătaia pe ambele picioare şi săritura peştelui. Rostogolirea înainte în depărtat se execută în maniera cunoscută. Importantă este sincronizarea, pentru a evita atingerea, ciocnirea (fig. 244).

Fig. 244.

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui pe un calup de burete; 2. Săritura peştelui peste un partener în poziţia stând pe cap, cu

picioarele depărtate lateral; 3. Rostogolire înainte în stând depărtat;


221

4. Săritura peştelui peste partenerul care se rostogoleşte înainte; 5. Încercări libere, independent. Forme de integrare în programe 1. Încercări în linii paralele; 2. Săritura peştelui, peste parteneri venind din sensuri opuse; 3. Săritura peştelui, în extensie, peste parteneri venind din sensuri

opuse.

27.20. Rostogoliri laterale, în trei Descriere. Trei executanţi sunt dispuşi unul lângă altul, la un inter-

val de o,5 m; cel din mijloc sare peste un partener din exterior şi se rostogoleşte în acelaşi sens. În acelaşi timp, partenerul din exterior se rostogoleşte spre interior şi apoi sare peste cel de al treilea, rostogolindu-se în sensul acceptat (fig. 245).

Fig. 245.

Metodica învăţării 1. Rostogoliri laterale, în trei, în acelaşi sens; 2. Rostogoliri laterale, în trei, în sensul opus; 3. Săritură laterală şi rostogolire peste un partener care se rostogo-

leşte lateral; 4. Acelaşi exerciţiu, cu roluri schimbate; 5. Încercarea lentă a exerciţiului; 6. Încercarea rapidă a exerciţiului. Forme de integrare în programe 1. Triunghi de câte trei, rostogoliri laterale în trei; 2. Două formaţii de câte trei, paralele, rostogoliri laterale în trei.

27.21. Răsturnare înapoi, din culcat dorsal pe tălpile partenerului Descriere. Partenerul susţinător este în poziţia culcat dorsal, cu

braţele lateral; al doilea, în poziţia stând, se aşează pe tălpile celui de jos. Urmează preluarea. Cei doi se prind de mâini. Cel de jos îl trece pe


222

cel de sus, cu ajutorul picioarelor, în stând pe mâini. În felul acesta, se execută răsturnarea lentă înapoi, cu ajutor (fig. 246).

Fig. 246.

Metodica învăţării 1. Extensii din culcat dorsal, cu sprijin pe tălpi şi pe ceafă; 2. Extensii pasive, din culcat dorsal, cu spatele pe un aparat de

gimnastică dispus transversal (ladă, cal etc.); 3. Fixarea picioarelor la verticală, cu rezistenţă; 4. Răsturnare înapoi, lentă, cu ajutor; 5. Trecere în stând pe mâini, înapoi, răsturnare; 6. Încercări de echilibrare dinamică, pe fond de răsturnare înapoi; 7. Încercări libere, independent (pereche independentă). Forme de integrare în programe 1. Încercări simultane (perechi în linie); 2. Încercări succesive (val de perechi).

27.22. Săritura peştelui peste un partener în stând pe cap, depărtat

Descriere. Un partener trece în poziţia stând pe cap, cu picioarele depărtate; celălalt partener aleargă şi cu o desprindere energică, scurtă, de pe ambele picioare, execută săritura peştelui peste obstacolul viu. Partenerul de jos, în poziţie răsturnată, este orientat cu spatele spre săritor (fig. 247).

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui, în echer; 2. Săritura peştelui, mai înaltă decât precedenta; 3. Săritura peştelui peste partenerul din stând pe cap;


223

Fig. 247.

4. Săritura peştelui, mai înaltă, peste acelaşi partener; 5. Săritura peştelui peste obstacolul viu, cu bătaie pe trambulina

elastică. Forme de integrare în programe 1. Săritura peştelui, în cerc, spre exterior; 2. Săritura peştelui, în cerc, spre interior.

27.23. Răsturnare laterală zburată, la trambulina elastică Descriere. Alergare 3-5 paşi şi pas săltat, cu braţele sus.

Răsturnarea laterală se execută aşezând o mână pe mijlocul trambulinei elastice şi a doua pe capătul ei. Datorită încordării braţelor, executantul „ricoşează” din trambulină. Elasticitatea aparatului propulsor şi detenta braţelor determină un zbor înalt, plăcut, de mare efect estetic (fig. 248).

Fig. 248.


224

Metodica învăţării 1. Roata obişnuită, pe sol; 2. Roata din alergare şi pas săltat; 3. Alergare pas săltat şi roată zburată, la trambulina elastică; 4. Alergare, pas săltat, roată zburată la trambulina elastică şi întoar-

cere de 1800; 5. Alergare, pas săltat, roată zburată la trambulina elastică şi întoar-

cere de 3600; 6. Încercări libere, independent. Forme de integrare în programe 1. Răsturnare laterală zburată, torent (8-10 executanţi); 2. Răsturnare laterală zburată, torent, sensuri opuse; 3. Torente încrucişate (6 şi 6 executanţi).

27.24. Săritura peştelui, cu vâslire Descriere. Privită din profil, săritura peştelui, cu vâslire este de

mare efect; derivă din săritura peştelui obişnuită. Se execută în felul următor: după alergare (elan) se „încarcă” trambulina sau plasa mică elastică. Urmează desprinderea şi zborul până în faza de sprijin plutitor (corpul la 450). Contactul cu aparatul transversal se execută cu palmele; după contactul ferm, urmează retroducţia (vâslirea) cu braţele. Zborul al doilea este în picaj iar amortizarea are următoarele faze: îndoirea braţe-lor, aşezarea cefei, rularea înainte, ridicarea în stând, părăsirea rapidă a saltelelor. În cazul în care executantul nu reuşeşte să se ridice în stând, se rostogoleşte imediat lateral, pentru a evita accidentarea (autoasigu-rare) (Fig. 249).

Fig. 249.


225

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui peste un obstacol mic; 2. Săritura peştelui peste un obstacol, sensibil mai înalt; 3. Săritura peştelui (ajutor, asigurare): 4. Săritura peştelui cu vâslire. Forme de integrare în programe 1. Săritura peştelui, cu vâslire, în torent; 2. Sărituri din părţi opuse, torent; 3. Sincronizare în pereche, torent.

27.25. Săritura peştelui, în picaj Descriere. Executantul se desprinde de pe trambulină sau din

plasă, sub un unghi închis. La punctul cel mai înalt al traiectoriei, se produce o grupare strânsă şi rapidă; în picaj, braţele se întind spre saltele. În zbor, picioarele zvâcnesc se întind brusc în sus, în partea opusă aterizării. Amortizarea se realizează prin cedare la nivelul braţelor (frânare) şi pliere-rulare pe ceafă, spate, bazin, tălpi (fig. 250).

Fig. 250.

Metodica învăţării 1. Săritură în sprijin ghemuit plus peştele mic; 2. Săritura peştelui, în echer; 3. Simularea grupării şi întinderii, din stând pe un picior; 4. Simularea grupării, din poziţia culcat dorsal; 5. Încercarea elementului cu ajutor sau cu asigurare; 6. Încercări libere, independent, pe calupuri de burete; 7. Încercări libere, independent.


226

Forme de integrare în programe 1. Săritura peştelui, în picaj (torent); 2. Săritura peştelui, în picaj, în cerc, din exterior spre interior şi

din interior spre exterior.

27.26. Săritura peştelui pe plan înclinat Descriere. După desprinderea de pe trambulina elastică (sau din

plasa mică elastică), executantul depăşeşte, în zbor, muchia apropiată a aparatului pe care se sare (lada de gimnastică). În cădere, primul contact cu aparatul se ia cu mâinile, braţele cedează progresiv. În continuare, se aşează ceafa pe ladă, corpul se rotunjeşte, urmând rostogolirea înainte şi „săritura” în adâncime de pe ladă (desprindere de pe muşchii fesieri) (fig. 251).

Fig. 251.

Metodica învăţării 1. Rostogolire înainte la sol; 2. Stând pe mâini pe marginea planului înclinat, rostogolire înainte; 3. Săritura peştelui pe ladă (orizontală), de înălţime medie; 4. Săritura peştelui pe plan înclinat, cu ajutor la abdomen; cel care

acordă ajutor se plasează între ladă şi trambulină, cu faţa spre săritor; 5. Încercări libere, independent. Forme de integrare în programe 1. Săritura peştelui, pe plan înclinat, torent; 2. Săritură în stând pe mâini, rostogolire înainte pe plan înclinat; 3. Săritura peştelui pe plan înclinat (perechi, lăzi paralele), torent.


227

27.27. Aruncare înainte şi înapoi, din stând pe mâini Descriere. Partenerii ţin de capete un baston de lemn, deosebit de

rezistent; executantul apucă bastonul şi se întinde pe orizontală, susţinut de 6 parteneri, organizaţi pe perechi, faţă în faţă. În partea opusă se plasează, de asemenea, 6 parteneri, prinzători. Primii 6 îl aruncă pe executant în stând pe mâini. Acesta „cade” în culcat dorsal pe un „pat” de braţe, format de prinzători. Deplasarea acrobatului se numeşte jumătate de gigantică înainte (sau înapoi). Tehnica de execuţie şi frumuseţea mişcării depind de parteneri, de sincronizare şi de prize. În trecerea prin stând pe mâini, corpul trebuie să fie întins, cu capul în poziţie normală. Prinzătorii, de o parte şi de alta, îl întâmpină pe cel aruncat, cu braţele şi cu palmele în sus (fig. 252).

Fig. 252.

Metodica învăţării 1. Stând pe mâini la sol; 2. Stând pe mâini pe o bară (miniparalele); 3. Stând pe mâini, cu apucare de jos, pe o bară (miniparalele); 4. Balansări ample la bară, înainte şi înapoi; 5. Amplasarea aruncătorilor şi prinzătorilor; 6. Stând pe mâini pe bastonul fixat de parteneri; 7. Stând pe mâini (urcare cu ajutor) şi „cădere” la prinzători; 8. Aruncare în stând pe mâini şi prindere, în partea opusă (jumătate

de gigantică); 9. Aruncare înapoi (jumătate de gigantică).


228

Forme de integrare în programe 1. Exersare pe grupuri paralele (2); 2. Exersare pe grupuri dispuse în cruce (4).

27. 28. Salt înainte peste un rotor Descriere. Alergare 3-5 paşi, bătaie în plasa mică elastică, desprin-

dere şi executarea grupării la punctul cel mai înalt al traiectoriei (saltul propriu-zis). Gruparea este foarte scurtă, capul flexează pe piept; urmează degruparea, întinzând brusc picioarele şi braţele în axul longitudinal al corpului (fig. 253).

Fig. 253.

Metodica învăţării 1. Salt înainte la trambulină elastică; 2. Salt înainte grupat, cât mai înalt; 3. Salt înainte grupat, la plasa mică elastică; 4. Salt înainte grupat pe un teanc foarte înalt de saltele moi; 5. Salt înainte grupat pe un teanc foarte înalt de saltele, cu „supri-

marea” treptată a acestora; 6. Salt înainte grupat peste un obstacol (un rotor colorat). Forme de integrare în programe 1. Salt înainte peste un partener; 2. Salt înainte peste un grup de trei (dispunere în coloană câte

unul, cu braţele lateral sus, cu spatele spre plasă); 3. Salt înainte peste un rotor, torent.


229

27.29. Săritura peştelui, laterală

Descriere. Elementul este o combinare din salt lateral şi din rosto-golire laterală (la aterizare, pe calup de burete). Se execută la plasa mică elastică, după o „încărcare” extrem de puternică. Executantul zboară sub un unghi de 700-800, întorcându-se pe traiectorie 900. După desprindere, picioarele se depărtează, determinând mărirea vitezei unghiulare, prin scurtarea braţului pârghiei. Depărtarea picioarelor se menţine cel puţin jumătate din zbor (efect estetic). În partea a doua a zborului, picioarele se apropie, pregătindu-se pentru aterizare. În ultimul moment, înainte de a lua contactul cu saltele, executantul „oferă” omoplatul pe calupul de burete şi se rostogoleşte lateral (fig. 254).

Fig. 254.

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui, obişnuită; 2. Rostogolire laterală pe sol; 3. Săritură cu înclinarea corpului, întoarcere de 900, aterizare obiş-

nuită şi rostogolire laterală; 4. Săritura peştelui, laterală, cu aterizare pe un teanc mare de saltele; 5. Săritura propriu-zisă, liber, independent. Forme de integrare în programe 1. Torent (8-10 acrobaţi); 2. Două torente (şiruri paralele, acelaşi sens, execuţie sincronă); 3. Două torente (şiruri paralele, sensuri opuse).


230

27.30. Salt înainte grupat peste trei parteneri Descriere. Între plasa mică elastică şi calupul de burete se plasează

trei elevi gimnaşti acrobaţi în coloană, cu braţele sus. Alergare, bătaie în plasa elastică, salt înainte grupat peste „obstacolul viu”. În caz de supra-rotaţie, se execută o rostogolire înainte. Elementul este un salt zburat (grupare întârziată). (fig. 255).

Fig. 255.

Metodica învăţării 1. Salt înainte la plasa mică elastică; 2. Salt înainte la plasa mică elastică (depărtarea plasei de calupul de

burete” 1 m); 3. Salt peste un partener, în stând cu braţele sus; 4. Salt peste doi parteneri, în stând cu braţele sus; 5. Salt înainte grupat, peste trei parteneri. Forme de integrare în programe 1. Salt înainte, peste patru parteneri; 2. Salt înainte grupat, peste trei parteneri, cu întoarcere de 1800; 3. Salt înainte în echer, peste trei parteneri.

27.31. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini Descriere. Între plasa mică elastică şi calupul de burete, un partener

execută stând pe mâini (stând pe mâini, cu picioarele depărtate). Zborul executantului poate fi în echer sau în extensie (fig. 256).


231

Fig. 256.

Metodica învăţării 1. Săritura peştelui, obişnuită; 2. Săritura peştelui, mai înaltă; 3. Stând pe mâini, cu picioarele depărtate; 4. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini, depărtat; 5. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini. Forme de integrare în programe 1. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini (torent); 2. Săritura peştelui, cu întoarcere de 3600, peste un partener în

stând pe mâini.

27.32. Îndreptare de pe cap, la un aparat transversal Descriere. Executantul bate pe trambulina elastică sau în plasa mică

elastică, sare şi aşează palmele şi fruntea pe aparatul respectiv; fruntea se aşează ceva mai în faţă. După trecerea trunchiului de verticală, se execută îndreptarea de pe cap, propriu-zisă. La suprarotaţie (aterizare) se va executa o rostogolire înainte, ca măsură proprie de autoasigurare. La un nivel superior de pregătire, se pot executa îndreptări ritmate (pe al doilea aparat, pe al treilea). După al doilea sau al treilea aparat (torent, capăt) se va executa îndreptare de pe cap cu întoarcere de 1800 (efect estetic de excepţie) (fig. 257).

Metodica învăţării 1. Îndreptare de pe cap, la o trambulină elastică orizontală, acope-

rită; 2. Îndreptare de pe cap, pe teancuri de saltele foarte moi; 3. Îndreptare de pe cap, la un aparat acoperit cu o saltea, cu ajutor; 4. Aceeaşi îndreptare, executată cu asigurare;


232

5. Încercări cu bătaie pe trambulina elastică, cu asigurare; 6. Încercări libere, independent.

Fig. 257.

Forme de integrare în programe 1. Execuţii simultane (perechi); 2. Execuţii simultane, cu elan, din părţi opuse; 3. Încercări cu trei executanţi; cel din mijloc vine din sens opus; 4. Executarea îndreptărilor în torent (6-8 executanţi, la două aparate

distanţate).

27.33. Stând pe mâini, pe gleznele unui partener Descriere. Executanţii (pereche) sunt dispuşi faţă în faţă, la distanţă

rezonabilă (aproximativ 1 m), unul de altul. Unul din parteneri trece în aşezat depărtat (după o rostogolire înainte); al doilea execută, cu elan, stând pe mâini pe gleznele celui de jos. Partenerul aşezat îl prinde de mijloc pe cel de al doilea; împreună menţin „poza” 2-3 sec. Din stând pe mâini se revine prin împingere (dezechilibrare controlată). Partenerul de jos se ridică, tras de mâini.

Metodica învăţării 1. Stând pe mâini la sol; 2. Stând pe mâini cu ajutor la mijloc sau la gambe; 3. Realizarea poziţiei iniţiale (pereche); 4. Realizarea poziţiei finale (pereche); 5. Încercare în doi; 6. Schimbarea rolurilor. Forme de integrare în programe 1. Stând pe mâini, simultan (perechi în linie); 2. Stând pe mâini, succesiv (perechi în val).


233

28. SIGURANŢA EXECUŢIEI ÎN FORMAREA DEPRINDERILOR ACROBATICE

Siguranţa execuţiei (V.B. Korenberg, 1972) ar putea îngloba ajuto-

rul, asigurarea, autoasigurarea şi observarea. Toate nuanţele şi practicile pot fi studiate în legătură cu accidentabilitatea. Accidentabilitatea este preferată noţiunii de predispoziţie pentru accidente, factorii personali favorizanţi devin cauză numai în interrelaţie cu factorii situaţionali (nou-tatea sarcinii, stresul etc.). Această teză nu sugerează determinaţii înnăs-cute, constituţionale, nemodificabile. Accidentele sunt de două feluri: 1. fortuite şi 2. condiţionate (G. Ionescu, 1975). Starea de sănătate deplină este condiţia primordială a oricărei învăţări motrice.

Acolo unde condiţiile de înzestrare cu material amortizant nu sunt asigurate, e de preferat ca profesorul să propună elevilor teme care nu comportă riscuri O idee interesantă ne prezintă Karel Mekota (1976)*: la exerciţiile de gimnastică trebuie avută în vedere lateralitatea; pe latura nepreferată, cea neîndemânatică, riscul accidentării este mai mare.

În procesul de formare – perfecţionare al deprinderilor acrobatice, profesorul va ţine seama de o serie de recomandări:

– cunoaşterea (biologică, psihologică şi motrică) a elevului; pro-fesorul va aprecia dacă elevul este pregătit pentru executarea poziţiei, mişcării, combinaţiei;

– profesorul se va asigura că nivelul de complexitate – dificultate al sarcinii, corespunde capacităţii elevului;

– profesorul va cunoaşte „mecanica exerciţiului” (cunoştinţe ana-tomice şi biomecanice, forma);

– profesorul va cunoaşte „mecanica asistenţei” (elevul şi profeso-rul fac parte din situaţie);

– primele încercări (de ajutor/asigurare) se practică cu un elev mai uşor, care cunoaşte şi poate să execute ceea ce i se cere; ____________

* Karel Mekota, Deprinderile şi calităţile motrice, Educaţia fizică în şcoală, vol. XXXIII, C.N.E.F.S., 1976.


234

– ajutorul nu trebuie să fie nici supradimensionat, nici restricţio-nat;

– elevul va fi pregătit fizic (calităţi motrice întrunite) şi preparat psihic;

– profesorul va fi atent, reactiv şi odihnit; – comunicarea va fi clară (se stabilesc semnale vizuale şi sonore,

mai ales de începere); – capul, gâtul şi coloana vertebrală vor fi întotdeauna protejate

(D. Mitchell, B. Davis, R. Lopez, 2003); – ajutorul şi asigurarea se reduc pe măsură ce competenţa elevu-

lui creşte; – ochii şi mâinile vor fi întotdeauna în stare de intervenţie. Ajutorul, asigurarea, autoasigurarea şi observarea fac parte din

„metoda profesorului”. Prin ajutor înţelegem intervenţia directă (fizică) a profesorului, cu scopul de a-i înlesni elevului realizarea poziţiei sau mişcării (Alice Luca, 1998). Sprijinul este o formă atenuată de ajutor şi are valoare mare la copii, în echilibrări. Asigurarea înseamnă „gata de intervenţie” (sinonim asistenţă). Deprinderea şi priceperea de a acorda ajutor şi a asigura elevii sunt efecte ale calificării, „rodării”, experienţei. Autoasigurarea este un comportament inteligent; este cu atât mai necesară cu cât elementele acrobatice sunt mai periculoase (nu în sine) şi cu cât prezintă un nivel mai înalt de complexitate. Cauzele accidentelor: 1. metodice; 2. sursă – profesor; 3. sursă – elev; 4. condiţii materiale.

Pentru optimizarea predării – învăţării elementelor şi combina-ţiilor, reţinem unele reguli raportate la categorii:

– pentru rostogoliri: aşezarea cefei – omoplaţilor, pe saltele, sin-cronizată cu impulsia corectă a membrelor inferioare;

– pentru îndreptări: corpul va trece de verticală; poligonul de sprijin” va fi acoperit;

– pentru răsturnări: „blocarea” segmentelor de sprijin, pentru a obţine un zbor mai înalt („ricoşare”);

– pentru salturi: obţinerea înălţimii şi declanşarea rotărilor, întoarcerilor (fig. 258), (fig. 259);

– pentru poziţii: echilibrare (marcare sau menţinere) (fig. 260). Observarea se practică în mod curent, pentru: corectări, confir-

mări, aprecieri, nuanţări, detalii etc. Observarea se dezvoltă, se extinde de la aproximări didactice la aproximări ştiinţifice.


235

Fig. 258.

Fig. 259.

Fig. 260.


236

Contribuţii metodice, privind ajutorul şi asigurarea: C.N. Loken, J. Willoughby (1967), N. Băiaşu, A. Bîrlea (1969), V. P. Korkin (1971, 1983), Nicolae Kovaci (1973), V.I. Smolevski, V.N. Kuris (1976), Ion Tudusciuc (1977, 2001), L. Thomas, J. Fiard, C. Soulard, G. Chautemps (1989), N. Vieru 1997), A. Luca (1998), D. Mitchell, B. Davis, R. Lopez (2003) ş.a.

Toate procedeele de asigurare şi ajutor sunt folositoare pentru formarea deprinderilor corecte (sol, exerciţii acrobatice statice şi dinamice, în perechi şi în grup, sărituri şi salturi acrobatice la aparate propulsoare) şi pentru prevenirea accidentelor.

Teoretic, ajutorul, asigurarea, autoasigurarea şi observarea pot fi circumscrise conceptului de siguranţa execuţiei. Siguranţa execuţiei mai înseamnă: încredere totală în sine, încredere totală în profesor, antrenor, încredere în reuşită, rezerve de forţă şi energie etc. Siguranţa execuţiei este dublată de siguranţa afectivă.


237

BIBLIOGRAFIE

Amabile M.T., Creativitatea ca mod de viaţă. Ghid pentru părinţi şi profesori, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1977.

Baciu C.C., Aparatul locomotor, Editura Medicală, Bucureşti, 1981. Baciu I., Grosu I., Coordonări senzorio-motorii în raport cu vârsta, Biologie şi

vârstă (red. O. Fodor), Editura Dacia, Cluj, 1971. Badea E., Flexibilitatea mintală. O viziune sincronică, Editura Didactică şi

Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1998. Ban R., Gimnastica pocetnica, Beograd, 1967. Bandura I., Elevii dotaţi şi dirijarea instruirii lor, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1978. Băiaşu N., Gimnastică acrobatică, Editura Tineretului, Cultură Fizică şi

Sport, 1957. Băiaşu N., Andronescu V., Jocuri acrobatice şi piramide, Editura Stadion,

1972. Băiaşu N., Bârlea A., Gimnastica de bază şi acrobatică în şcoală, Editura

C.N.E.F.S., Bucureşti, 1969. Băiaşu N. (coord.), Gimnastică, Editura Sport Turism, 1984. Bergler V., Pentru o abordare structuralistă a elementelor acrobatice, E.F.S.,

7, 1976. Bergler V., Laţici D., Şelaru C., Elanul şi bătaia pentru efectuarea săriturilor

acrobatice, E.F.S., 9, 1977. Bergler V., Tehnica salturilor întinse înapoi, cu întoarcere, E.F.S., 9, 1977. Bertch J., Condiţiile învăţării, Învăţarea, S.C.J., 110, M.T.S., 1998. Buzescu A., Ghid de biomecanică a omului, Editura Alexandru 27, Bucureşti,

2000. Bârzea C., Arta şi ştiinţa educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1995. Buchmann G., Männerturner 400 Ubungen, Berlin, 1981. Belous V., Performantica, Psihologia, 1, 1993. Cerghit J., O deschidere nouă în explicarea procesului de învăţământ – teoria

organizării situaţiilor, Revista de pedagogie, 12, 1991. Cristea S., Dicţionar de pedagogie, Litera Internaţional, Bucureşti – Chişinău,

2000.


238

Cahn S., Arta predării, Probleme de pedagogie contemporană, 9, 1987 Duca M.A., Gimnastica pentru toţi, Editura Printech, 2003. Dungaciu P., Despre pregătirea motrică specială în gimnastică, E.F.S., 1,

1975. Dungaciu P., Bănică S., Combinaţii acrobatice pentru preşcolari, E.F.S., 1,

1988. Dragnea A., Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Cartea Şcolii, 2000. Enescu Gh., Dicţionar de logică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1985. Epuran M., Aspecte psihologice şi metodice ale învăţării, E.F.S., 6, 1988. Epuran M., Transferul în învăţare, E.F.S., 8, 1975. Evdokimov V.I., Problema aplicării intuiţiei în şcoală, Probleme de pedagogie

contemporană, 9, 1987. Egger K., Manual de educaţie fizică, Centrul de cercetări pentru problemele

sportului, Bucureşti, 1994. Fekete J., Gimnastică, Editura Librăriile Crican, Oradea, 1996. Fărcaş D., Modelul acţiunii, Academica, 9, 1992. Floru R., Psihofiziologia atenţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967. Famose J.P., Dobândirea deprinderilor motrice, învăţarea, S.C.J., 110, M.T.S.,

Bucureşti, 1998. Famose J.P., Învăţarea motrică şi dificultatea sarcinii, M.T.S., S.D.P.,457,

Bucureşti, 2003. Gagea A., Detenta, Revista A.N.E.F.S., 1, 1995. Grosu E.F., Direcţia şi orientarea spaţio-temporală, contraste ale motricităţii,

Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Sport curat”, 2001. Goreac A., Dezvoltarea mobilităţii, în: Antrenamentul sportiv modern, (coord.

Nicu Alexe), Editis, 1993. Grigore V., Gimnastica de performanţă, Editura Inedit, 1998. Grigore V. (coord.), Pregătirea artistică în gimnastica de performanţă, A.N.E.F.S.,

2001. Gladâşev A.A., Mnogokompletnîe ghimnasticeskie snariad, Fizkultura i Sport,

Moskva, 1973. Galperin P.I., Studii de psihologia învăţării, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1975. Gagnè R.M., Condiţiile învăţării, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975. Gönczi Raicu M., Gimnastică, Universitatea de Vest din Timişoara, 1995. Geissler E.E., Mijloace de educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1977. Glava A., Glava C., Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2002. Golu P., Zlate M., Verza E., Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1994.


239

Hadjiev N., Gymnastique artistique, F.I.G., 1981. Ionescu Albu A., Leuştean E., Exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii, Editura

Stadion, 1974. Kramar M., Psihologia culturii fizice şi a sporturilor, Editura Fundaţia „Vasile

Goldiş”, Arad, 1997. Kalaşnikov G.A., Despre metodica învăţării exerciţiilor periculoase, S.P.H.,

87, C.N.E.F.S., 1972. Kovaci N., Eliminarea ajutorului, moment critic în procesul formării deprinderi-

lor motrice în gimnastică, E.F.S., 5, 1973. Korkin V.P., Arakceev V.N., Akrobatika, Fizkultura i Sport, Moskva, 1989. Korkin V.P., Nacinaite s akrobatiki, Fizkultura i Sport, Moskva, 1971. Korkin V.P., Akrobatika, Fizkultura i Sport, Moskva, 1983. Korenberg V.B., Atenţie la detalii, Cultură Fizică şi Sport, Moscova, 1972. Luca A., Gimnastica în şcoală, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1998. Muraru A., Ghidul antrenorului, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare

a Antrenorilor, Şcoala Naţională de Antrenori, Bucureşti, 2004. Macovei S., Supleţea, Editura A.N.E.F.S., 1999. Manno R., Calităţile de coordonare, S.D.P., 267, 1987. Mekota K., Deprinderile şi calităţile motrice, Educaţia fizică în şcoală, vol.

XXXIII, C.N.E.F.S., 1976. Mitrofan N., Aptitudinea pedagogică, Editura Academiei, Bucureşti, 1988. Moţescu M., Creativitatea motrică, Psihologia, 1, 1992. Moll K.J., Moll M., Atlas de anatomie, Editura ALL, 1997. Montessori M., Descoperirea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1977. Munteanu A., Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timişoara, 1994. Müller E., Metode de relaxare în şcoală, Educaţia fizică, XII, M.E.I., I.E.F.S.,

1981. Mitchell D., Davis B., Lopez R., Deprinderea abilităţilor fundamentale în

gimnastică, Agenţia Naţională pentru Sport, 2003. Popa Gh., Piramide, Editura Sport Turism, 1975. Popescu G., Gimnastică (fişe metodice, sol), Biblioteca A.N.E.F.S., 1994. Podlaha R., Stroescu A., Terminologia gimnasticii, Ediutra Stadion, 1974. Popescu Neveanu P., Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, 1978. Păun E., Educabilitatea, în: I. Cerghit, L.Vlăsceanu (coord.), Curs de pedagogie,

Universitatea din Bucureşti, 1988. Percek A., Relaxarea, Editura Ceres, 1981. Rodwel P., Exercicios practicos de ginastica acrobatica, Rio de Janeiro, 1963. Slemin A.M., Pregătirea tinerilor gimnaşti, Editura Sport Turism, 1976. Sillamy N., Dicţionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,

1996. Schaub H., Zenke K.G., Dicţionar de pedagogie, Polirom, Iaşi, 2001.


240

Stănescu M., Strategii de învăţare motrică prin imitaţie, Editura Semne, 2002. Săhleanu V., Voiculescu I.C., Perspectiva sistemică, Probleme de biologie

umană, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976. Smolevski V.M., Volnîe uprajnenia mujcin, Moskva, 1976. Stroescu A., Gimnastica, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968. Ştefan M., Teoria situaţiilor educative, Aramis, 2003. Tudor V., Capacităţile condiţionale, coordinative şi intermediare componente

ale capacităţii motrice, Editura Coresi, Bucureşti, 1999. Tudusciuc I., Miclăuş P., Contribuţii la metodica învăţării saltului înapoi

planat, E.F.S., 6, 1969. Tudusciuc I., Capacitatea de orientare spaţio-temporală a gimnaştilor, I. II,

E.F.S., 9,10, 1981. Tudusciuc I., Gimnastică acrobatică, Editura Sport Turism, 1977. Tudusciuc I., Gimnastica sportivă, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1984. Tudusciuc I., Gimnastica sport al frumuseţii, E.F.S., 4, 1990. Tudusciuc I., Restructurarea materialului de studiu prin unităţi didactice, E.F.S.,

12, 1976. Tudusciuc I., Fişa informativă gimnică – instrument al tratării algoritmice în

pregătirea gimnaştilor, E.F.S., 7, 1981. Tudusciuc I., Gimnastica acrobatică, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 2001. Tudusciuc I., Capacitarea elevilor prin sărituri şi salturi acrobatice la plasa

mare elastică, „Zilele academice arădene”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, 2004.

Tudusciuc I., Contribuţii la educarea creativităţii prin exerciţii de gimnastică, manuscris la autor, 2002.

Tudusciuc I., În sprijinul cunoaşterii elevilor, E.F.S.,12, 1972. Tudusciuc I., Valoarea metodică a îngrăditorilor de mişcare şi a reglatorilor

de direcţie în gimnastică, E.F.S., 4, 1970. Tudusciuc I., Situaţiile exersării. Imaginare, organizare şi aplicaţii, Simpozion

ştiinţific, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 2000. Tişin N.P., Înlăturarea reacţiilor motrice de apărare a tinerilor acrobaţi, în

timpul învăţării, Teoria i praktika fiziceskoi kulturî, Moskva, 8, 1972. Torje D.C., Stretching, Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 1995. Vieru N., Manual de gimnastică sportivă, Editura Driada, 1997. Wlodarski Z., Legităţile psihologice ale învăţării şi predării, Editura Didactică

şi Pedagogică, 1980.


Date post:	03-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	paul-enescu
View:	179 times
Download:	4 times

Ion Tudusciuc Gimnastica Acrobatica

Documents