+ All Categories
Home > Documents > Iolanda Lemke Tenerife - jurnal de calatorie

Iolanda Lemke Tenerife - jurnal de calatorie

Date post: 06-Nov-2015
Category:
Upload: kairanda
View: 56 times
Download: 12 times
Share this document with a friend
Description:
jurnal de calatorie - tenerife este cea mai mare insula din arhipelagul Canare. "Denumirea de Tenerife e relativ noua si vine de la Thine Nerrif din limba berbera ceea ce inseamna „pamantul de langa“, cu alte cuvinte pamantul ori tara de langa Africa. Unii istorici sunt de parere ca numele insulei e de origine guanche, Tener insemnand munte iar If denumind culoarea alba – cu alte cuvinte insula Muntelui Alb, referire la faptul ca iarna varful masivului este acoperit de zapada."
27
Iolanda Lemke Tenerife 2015 - jurnal de calatorie 1. Atlantic Blue Ne-am hotarit sa plecam in Tenerife, absolut intamplator, tot pe urmele fenicienilor cum am facut in Barcelona si in Tunis, dar de data asta ceva mai departe de Mediterana si anume dincolo de Coloanele lui Hercules, in Atlantic in arhipelagul Insulelor Norocoase cum le numeste Herodot, al Insulelor Purpurii ori al Insulelor Primaverii Vesnice. Da, asa multe nume a purtat acest grup de sapte insule vulcanice aflate pe dorsala Atlanticului - surori bune cu Madeira, Azorele si insulele Capului Verde. Despre sejurul carthaginezilor in insulele Canare nu se stie decat ca guanchii, adica populatia aborigena a insulelor Norocoase, nu cunosteau pana la venirea ambitiosilor corabieri, nici un fel de ambarcatiune marina desi locuiau pe o insula, ei aflandu-se acum 3000 de ani inca in neolitic. O explicatie pentru lipsa lor de cunostinte in domeniul navigatiei ar fi ca in afara de populatia guanche ce locuia in case de piatra si practica agricultura, mai locuiau in arhipelag si prizonieri de razboi africani carora nu li se permitea sa paraseasca insulele. Informatia o am din Wikipedia care il citeaza pe umanistul filosoful istoricul Alvarez Delgado, nascut in Guimar, Tenerife; acesta a gasit documente romane antice in care se spune ca regele Juba al II lea din Numidia (in antichitate nord-vestul Africii) obisnuia sa deporteze prizonierii in Canare. Insulele au continuat sa fie vizitate, dovada constituind-o harta savantului alexandrin Ptolemeu din anul 150 dupa Christos care localizeaza si infatiseaza grupul de insule aflat in nord-vestul continentului african.( Ptolemeu este si autorul Teoremei cu acelasi nume din trigonometrie). Guanchii, despre care se spune ca erau foarte inalti, aveau parul blond si ochii albastri, au continuat sa traiasca in epoca de piatra pana la venirea spaniolilor, portughezilor si a francezilor prin anii 1300. Dupa anul 1492 guanchii au fost vanduti ca sclavi ori exploatati fara mila si aproape exterminati din cauza bolilor aduse de conquistadori. O suta opt kilometri despart coasta Marocului de insula Fuerteventura, prima insula a arhipelagului, o nimica toata pentru navigatorii fenicieni care cautau piete de desfacere pentru lemnul lor de cedru, sticla si purpura - de unde si numele de mai tarziu de insulele Purpurii. Stiam ca arhipelagul Canare apartine de Spania dar m-am intrebat mereu de ce trebuie sa apartina si de Europa ca doar insulele sunt mai aproape de Africa. Fiindca sunt la inceputul povestii si mai tarziu nu-si mai are rostul, Canarele nu au luat numele dupa pasarea cantatoare omonima (ci
Transcript

Iolanda Lemke Tenerife 2015 - jurnal de calatorie 1. Atlantic Blue

Ne-am hotarit sa plecam in Tenerife, absolut intamplator, tot pe urmele fenicienilor cum am facut in Barcelona si in Tunis, dar de data asta ceva mai departe de Mediterana si anume dincolo de Coloanele lui Hercules, in Atlantic in arhipelagul Insulelor Norocoase cum le numeste Herodot, al Insulelor Purpurii ori al Insulelor Primaverii Vesnice. Da, asa multe nume a purtat acest grup de sapte insule vulcanice aflate pe dorsala Atlanticului - surori bune cu Madeira, Azorele si insulele Capului Verde. Despre sejurul carthaginezilor in insulele Canare nu se stie decat ca guanchii, adica populatia aborigena a insulelor Norocoase, nu cunosteau pana la venirea ambitiosilor corabieri, nici un fel de ambarcatiune marina desi locuiau pe o insula, ei aflandu-se acum 3000 de ani inca in neolitic. O explicatie pentru lipsa lor de cunostinte in domeniul navigatiei ar fi ca in afara de populatia guanche ce locuia in case de piatra si practica agricultura, mai locuiau in arhipelag si prizonieri de razboi africani carora nu li se permitea sa paraseasca insulele. Informatia o am din Wikipedia care il citeaza pe umanistul filosoful istoricul Alvarez Delgado, nascut in Guimar, Tenerife; acesta a gasit documente romane antice in care se spune ca regele Juba al II lea din Numidia (in antichitate nord-vestul Africii) obisnuia sa deporteze prizonierii in Canare. Insulele au continuat sa fie vizitate, dovada constituind-o harta savantului alexandrin Ptolemeu din anul 150 dupa Christos care localizeaza si infatiseaza grupul de insule aflat in nord-vestul continentului african.( Ptolemeu este si autorul Teoremei cu acelasi nume din trigonometrie). Guanchii, despre care se spune ca erau foarte inalti, aveau parul blond si ochii albastri, au continuat sa traiasca in epoca de piatra pana la venirea spaniolilor, portughezilor si a francezilor prin anii 1300. Dupa anul 1492 guanchii au fost vanduti ca sclavi ori exploatati fara mila si aproape exterminati din cauza bolilor aduse de conquistadori.O suta opt kilometri despart coasta Marocului de insula Fuerteventura, prima insula a arhipelagului, o nimica toata pentru navigatorii fenicieni care cautau piete de desfacere pentru lemnul lor de cedru, sticla si purpura - de unde si numele de mai tarziu de insulele Purpurii. Stiam ca arhipelagul Canare apartine de Spania dar m-am intrebat mereu de ce trebuie sa apartina si de Europa ca doar insulele sunt mai aproape de Africa. Fiindca sunt la inceputul povestii si mai tarziu nu-si mai are rostul, Canarele nu au luat numele dupa pasarea cantatoare omonima (ci invers), denumirea venind conform lui Pliniu cel Batran de la un calator antic spaniol, Statius Sebosus, care fusese uimit de numarul mare al cainilor - Canis - pe insulele atlantice.. Fenicienii care au vizitat insulele prin 1100 inaintea erei noastre, n-au lasat multe urme pe Canare, de obicei ei cautau golfuri si promotorii bune de ancorat corabiile, Strabon sustine ca negustorii fenicieni stateau pana isi vindeau marfa ori pana isi procurau lucruri interesante si plecau. Pornisera in marea lor aventura dintr-una din coloniile lor de pe coasta nord-vestica africana, Mogador (actualmente orasul Essaouira pe care cu onor l-am vizitat in 2007 cand am fost in Maroc) de unde in zilele senine fara urma de nor se vede clar Pico del Teide de pe Tenerife. Se pare ca tot asa au descoperit ei odinioara Albionul ori insulele Marii Britanii, aflandu-se in alta colonie, de data asta in vestul Spaniei, la Cadiz. Arhipelagul Canare este format din sapte insule care sunt in ordinea marimii Tenerife, gran Canaria, Fuerteventura, Lanzarote, La Palma, La Gomera si Hiero. Pe langa ele mai sunt si o sumedenie de insulite mici mai greu accesibile, La Graciosa, Alegranza, Montana Clara, Roque del Este si Roque del Oueste. Si daca tot suntem la identificarea geografica si istorica a arhipelagului, conform jurnalului sau Christofor Columb se afla prin 1492 cu corabiile sale in insula La Gomera pentru a se aproviziona cu apa in momentul cand vulcanul Teide a erupt pe insula vecina Tenerife. Mai tarziu in timpul imperiului spaniol, arhipelagul era principala oprire a galioanelor spaniole pe drumul lor catre America.Numele vulcanului Teide vine de la denumirea guanche de Eceide, un fel de iad care tinea cerul sa nu cada asupra locuitorilor insulei. Varful vulcanului masoara 3718 metri inaltime de la sol si cca 7000 metri de la fundul oceanului. Insula Tenerife pe care se afla cratele mai multor vulcani a mai avut parte de eruptii vulcanice intre 1700-1798 ultima fiind a vulcanului Chinyero in 1909.Cum n-am avut pana acum onoarea sa escaladam un vulcan, ne-am hotarit sa facem cunostinta cu El Teide, cel mai inalt vulcan spaniol. Astfel ca am studiat toate ofertele posibile last minute ale agentiilor de voiaj, hotarandu-ne pentru un modest sejur in Tenerife in localitatea Puerto de La Cruz la hotelul Be Live Experience aflat foarte aproape de plaja, de Teide, de shopping center si de Loro Parque, un parc zoologic in care papagalii primeaza.Doua din fiicele mele au vizitat deja de mai multe ori Fuerteventura pe care mi-au recomandat-o pentru liniste, odihna, nisip galben, sector pentru nudisti!!, sosele perfecte pentru masini inchiriate in mijlocul unui relief cu stanci si prapastii. Una a fost chiar pe Lanzarote unde a gasit un peisaj aproape galactic din roci vulcanice ascutite, caracteristic Canarelor, cu gheizere care izbucneau cu exactitate de ceas desteptator in mijlocul dezastrului vulcanic, mici grote intunecate ori pesteri inalte unde lumina care patrunde prin deschideri aflate la mare inaltime, se oglindeste in ochiuri de apa. Existenta grotelor negre a inspirat imaginatia calatorilor antichitatii, ei au plasat pestera in care locuia gorgona Medusa din mitologia greaca, pe insula Tenerife. Gorgona fusese exilata acolo de catre puternica zeit Atena care, geloasa pe legatura ei cu Poseidon, ii schimbase parul in serpi si chipul cel frumos intr-unul inspaimantator ce avea darul sa impietreasca pe oricine l-ar fi privit. Eroul grec Perseu reuseste sa ucida Medusa fara sa o priveasca. Cu capul Medusei in traista, el paraseste Tenerife, traversand Marocul unde nu ezit sa-i puna titanului Atlas in fat capul gorgonei. Acesta impietreste si se transforma in masivul muntos Atlas (care se intinde in vestul Marocului). Palas-Atena ataseaza capul Medusei la scutul ei. In anul 2013 la Tarragona in Spania la muzeul de istorie am avut ocazia sa admir un mozaic foarte frumos si foarte vechi cu capul Medusei, mozaic care initial se gasea in pavajul anticului port la marea Mediterana. Oriunde te invarti in bazinul mediteraneean dai de fenicieni si de greci si desigur de romani.Peisajul insulelor s-a mai schimbat din antichitate, pe coaste si chiar in interior au inflorit orase iar turismul prospera. Datorita climei blande si a temperaturilor primavaratice, vecina mea Geli obisnuieste sa-si petreaca impreuna cu sotul concedii low cost de lunga durata pe timp de iarna, adica 1-2 luni pe Gran Canaria ( Golful Englezului) unde majoritatea o constituie britanicii exasperati de ceata si ploile Regatului Unit... Blocuri intregi de apartamente ori zeci de resorturi de bungalow-uri de pe toate insulele sunt din noiembrie pana tarziu in aprilie ocupate de cupluri ori chiar individual primavara vesnica face bine la sanatate. Eu am ales Tenerife, intr-adevar am avut ce vedea, aglomeratia hispanica pe langa miile de turisti, observatoarele astronomice internationale si vulcanul; plaja a fost desigur neagra, dupa cum stiam, fara macar o scoica mica iar odihna ioc, toata ziua am vagabondat iar acum ma doare la calcai locul unde am avut odata un pinten, o anomalie ortopedica.Dupa ce ne-am procurat toate hartiile necesare ( nu stiu cum as mai putea trai fara computer, totul vine pe e-mail, mai intai am rezervat online si apoi am tras pe imprimanta de acas formularele trimise, deasemenea am imprimat si biletele de avion dupa ce ne-am inregistrat online la compania de zbor check-in, voucherele pentru hotel si pentru transfer aeroport-hotel, absolut totul) am facut rapid bagajele. Cand plec la drum nu-mi place sa car multe dupa mine, de aia imi ajunge o valijoara mica, o singura pereche de pantofi, papuci de baie ori de plaja, un pantalon lung si unul trei sferturi, o singura rochie, 3-4 tricouri si cam tot 3-4 randuri de lenjerie de corp, 3-4 ciorapi si articole de cosmetica nici nu ma incarc, nici nu fac parada modei. Dar dumnealui a avut numai putin de 5 perechi de pantofi, sandale plus 5 camasi si 9 tricouri, trei pantaloni etc pentru ca Diva trebuie sa care garderoba imperiala dupa el ( nici macar nu s-a imbracat cu toate hainele pe care le-a indesat in valiza). Spre ghinionul lui, compania aviatica Tuifly nu mai admite decat 15 kg de persoana plus inca 5kg bagajul de mana, asa ca n-a putut exagera In fine, duminica 3 mai la aeroport a fost totul in regula, sigur ca ne-au pipait la piele ca pe borfasii de la politie doar pentru ca am uitat ca in rucsac era o oja si un parfum lichide banuite de a fi explozibile!! Ne-au vizionat ca la doctor, nu la obisnuitele porti-detectoare de metale ci in cabine de control din alea speciale americane cu scanner unde stai cu mainile sus ca arestatii si cu picioarele desfacute. In avion am scos gustari de acasa - pentru ca mai nou a iesit o lege, nu se mai da mancare in avion decat daca platesti inainte online la check-in ori pe loc. N-am vrut sa comand nimic dar Diva a avut probleme la zbor. Adevarul e ca lui Gottfried ii e frica sa zboare cu avionul si pe deasupra are si claustrofobie si agorafobie, ca atare nu s-a simtit bine langa hublou, avionul era plin pana la refuz, alt loc pe culoar nu era si a facut talente!!! Sa inebunesti nu alta, am chemat stewardesa dar aia ce sa faca, l-a linistit cum a putut, eu l-am luat de mnuta si i-am aratat norii si i-am spus hai sa bei un vin la 11.227 metri inaltime si sa bati recordul ca niciodata n-ai baut la o asemenea inaltime deasupra norilor bla bla.. ma rog, pana la urma s-a calmat, i-am mai comandat si o cafeluta si dupa un timp a atipit! Mi-a mai facut el asa dar niciodata n-am zburat 4 ore si 45 de minute, nici nu mai idnraznesc sa ma gandesc la Niagara Ii spun Diva si pentru ca se da cu creme pe maini si pe fata, isi penseaza perii din nas!, isi face manichiura cu grija, fiind mirata cand l-am cunoscut - ca eu eram obisnuita ca barbatii romani sa miroasa a grajd!! Il numesc asa si pentru ca trebuie sa stau dupa el cand plecam undeva ca probeaza toti pantalonii si le gaseste o hiba ori camasile care au ramas stramte la gat, de ce nu le-am mutat nasturii dar totul in ultimele 5 minute ca o adevarata Diva. Dar eu am multa intelegere fata de el si am grija sa se simta bine, ca asa trebuie sa faca o nevasta!Boeingul trei septari al companiei Tuifly a urmat la inaltimea aia monstruoasa un culoar de zbor interesant, Elvetia apoi Spania, Maroc ( muntii Atlas inzapeziti in unele locuri) apoi a coborit la 8000 de metri indreptandu-se spre prima insula a arhipelagului, Fuerteventura. De acolo a zburat in linie dreapta spre Tenerife ale carei plaje si inaltimi se vedeau deja foarte bine din avion. Denumirea de Tenerife e relativ noua si vine de la Thine Nerrif din limba berbera ceea ce inseamna pamantul de langa, cu alte cuvinte pamantul ori tara de langa Africa. Unii istorici sunt de parere ca numele insulei e de origine guanche, Tener insemnand munte iar If denumind culoarea alba cu alte cuvinte insula Muntelui Alb, referire la faptul ca iarna varful masivului este acoperit de zapada. Am aterizat dupa patru ore si 45 de minute pe aeroportul Reina Sofia aflat in sudul Insulei langa Granadilla de Abona, de unde ne-a preluat un autocar care ne-a transferat pana la hotelul Be Live Experience. Soferul ne-a servit o pan direct pe autostrada, ca atare am asteptat venirea altui autocar. Peisajul extravilan destul de sarac, aproape martian roci vulcanice, zgura neagra ori caramizie si lava cu sclipiri de obsidian, ne-a cam speriat. Auzisem eu ca in sudul insulei in anumite luni bate Calima, un vant uscat si fierbinte venit tocmai din Sahara in timp ce in nord bate Passat-ul, un alizeu umed pe care l-am intalnit si in Madeira. Acest lucru s-a vazut imediat, dupa intersectia cu drumul care ducea spre Santa Cruz, imaginea insulei s-a schimbat, Teide a ramas tot negru-cafeniu si bizar cu guleras alb din ceata ca un fante spaniol dar campiile au devenit verzi si vegetatia tropicala s-a aglomerat in mod interesant. Puerto de La Cruz, orasul cel mai mare dupa Santa Cruz, capitala Tenerifei, e ca o metropola cu blocuri inalte si hoteluri care nu respecta o arhitectura anume ci sunt construite dupa necesitati, pline pana la refuz de turistii atrasi de primavara vesnica si de blandetea presiunii atmosferice din insula. 2. Be Live ExperienceHotelul arta splendid, dormitorul combinat cu salon, televizor cu plasma, baie faiantata si foarte mare, aer conditionat, frigider silentios si terasa cu vedere spre mare. Am facut pentru inceput o mica plimbare pana la ocean pe plaja neagra cu nisip negru si cu multe pietre n-am gasit absolut nici o scoica si nici n-aveam sa gasim din cauza inclinatiei vulcanului care se ridica abrupt din mare. Am retinut in micul nostru tur, avenida cea mare si foarte circulata, micile pravalii si numeroasele mercados, palmierii regali cu scoarta albicioasa care-si leganau crengile aproape de etajul patru unde se afla terasa noastra si bineinteles imaginea impunatoare a lui Teide, inconjurat din stanga de statia internationala de observatoare astronomice si din dreapta de stalpi uriasi purtatori de antene si receptori pentru telefoanele celulare si posturile de radio si televiziune. Inca din prima seara bufetul restaurantului ( cu peste 40 de feluri de mancare) ne-a luat piuitul in conditiile in care amandoi ne aflam intr-o cura drastica de slabire: peste zilnic, fript pe gratar de bucatari oachesi, orezul preparat in zeci de feluri inclusiv Paiella spaniola traditionala, sosurile cu carne de toate felurile si garniturile apetisante, salatele extraordinar de variate plus bogatia de fructe, nemaivorbind de prajiturile din foetaj ori cele marocane cu creme dulci si multa frisca! Toate astea i-au readus lui Gottfried zambetul pe care si-l pierduse in scaunul stramt din avion..Hotelul avea 13 etaje si in jur de 350 de camere, la parter se aflau numeroase sali pentru conferinte, holuri comfortabile amenajate cu canapele si masute ori cu televizoare cat peretele pentru doritori. Barul hotelului strangea in fiecare seara o sumedenie de turisti, din marele hol se putea iesi direct pe o terasa cu fotolii si mese din rachita si cu lampi intime. Mai era o terasa destul de mare cu pardoseala imitand o tabla de sah pe care se aflau figuri de sah din plastic cam de 50 de cm inaltime si umplute cu nisip tot pentru amuzamentul clientilor hotelului. La un nivel mai jos se afla piscina inconjurata de palmieri si cascade artificiale, mai erau si cateva restaurante care se deschideau numai seara, un mic magazin de suveniruri si multe standuri cu margele din cristale marocane, doua trei agentii de voiaj pentru excursii locale si inchirieri de masini ( 45 euro/ saptamana!!) un sector de spa wellness, masaje, sauna utilat si cu coafor si Nail-design la al doilea subsol etc. Hotelul parea un urias vas de croaziera din care nu lipsea nimic. Sigur ca in prima zi am tras o fuga pana la ocean 5 minute!! pana la Playa Jardin cu faleza inalta, palcuri de palmieri si localuri de unde venea miros de peste prajit. Ne-am plimbat pe faleza pana in centrul orasului, observand ca desi era duminica, toate shopurile erau deschise. Centrul istoric al orasului Puerto de la Cruz arat ca un sat spaniol de pescari putin mai civilizat. Adica peste tot vezi casute stramte dar inalte, cu doua trei etaje, cu sau fara balcoane, majoritatea avand terase in loc de acoperisuri si obloane la geamuri impotriva soarelui. Pravaliile care se afla la parterurile acestor casute, sunt intesate de marfa ieftina si in general suveniruri fara valoare. In piete si in parcuri ori pe avenide cresteau spontan ori plantati de mana omului minunati eucalipti de Jacaranda, din aceia care fac ciorchini de flori violete ce raspandesc arome incantatoare. De la intrarea hotelului puteam admira maretia lui Teide iar de la balcon aveam panorama de care am vorbit mai sus - intr-adevar ceva ce nu se vede in fiecare zi. Am dormit excelent mai ales pentru ca paturile erau foarte inalte si aveau doua saltele una peste alta!! Din salon se deschidea balconul foarte incapator unde aveam si un uscator extensibil de rufe. Fiecare balcon avea putina verdeata ladite cu agave - iar privelistea valurilor oceanului care se spargeau de promotoriul inalt al golfului Jardin era teribila. Puteam observa de la etajul patru si palmierii de pe strazi ori din gradina-parc a hotelului, aici am vazut pentru prima oara palmieri cu scoarta alba palmera real ori roystonea reggia, si un curmal ce creste numai aici: Phoenix canariensis. Palmierul de curmale este endemic in Canare ca si canarul atlantic, pasarea mica de culoarea galbenusului de ou care ciripeste atat de frumos.Apa potabila este rationata in arhipelag, ni s-a atras atentia sa economisim cat putem apa - eu am mai fost in regiuni subtropicale si pe alte insule si am intuit cu ce lipsa de apa se confrunta Tenerife. Apa nesarata se acumuleaza numai din torente dar ploile sunt extrem de rare, doar cateva zile pe an astfel ca albiile riurilor sunt secate (aici ele se numesc barranco) si pe teava vine apa nepotabila. Mi se pare interesant de mentionat ca pe mai toate insulele din arhipelag sunt instalate captatoare de ceata din cauza temperaturilor foarte ridicate pe timp de ziua apa oceanului se transforma in vapori invizibili care se ridica in atmosfera pana in jur de 1000-1200 de metri formand o patura de nori ce dispare pana seara. Ceata se imbiba in niste lamele textile dupa care se scurge sub forma de apa in rezervoare speciale. Cu aceasta apa se asigura insa doar irigarea vegetatiei din rezervatii, pentru apa potabila lumea merge la supermarket. Mi-a placut mult baia de la hotel, aici vazandu-se comfortul occidental in comparatie cu cel tunisian (care ne-a pus anul trecut nervii la grea incercare robinetele curgeau inundand baia, dusul era defect, apa venind ori fierbinte ori rece ca gheata si frumoasa fereastra araba nu se putea deschide). In afara de o oglinda uriasa, mai era una rotunda fixata pe un brat extensibil care mrea imaginea, fiind perfecta pentru barbierit ori pensat. Majoritatea lampilor aveau led-uri pentru economisirea curentului iar pe marile coridoare ale hotelului led-urille functionau pe baza de senzori de miscare. Dulapurile de haine erau construite in stil japonez ceea ce dadea mai mult spatiu holului, am avut si safe pe care il actionam cu un card asemanator cu cel care deschidea usa - cheile sunt ceva de domeniul trecutului!! 3. Loro ParqueArhitectura insulara si vegetatia subtropicala ne-a fascinat. Totul era inflorit si parfumat. Dar ne-am hotarit sa nu pierdem timpul si sa vedem parcul cu papagali mai ales ca muream de nerabdare sa vad orcile killer whales - pe care nu le mai vazusem live din 1992 cand ma aflam la Zoo Nrnberg. Am lasat pentru alta data plimbarea pe stradutele pitoresti ca si studiul botanic si ne-am indreptat a doua zi dupa sosire direct spre parcul zoologic. Dupa ce am trecut de socul biletului de intrare 68 de euro am primit si-o veste proasta: orcile, mamiferele marine pe care doream sa le vad, erau in vacanta intrucat bazinele si pavilioanele lor se aflau in renovareCladirea de la intrarea in parc semana cu un templu asiatic cu multe trepte fiind in concordanta cu un pod lcuit ce traversa un lac plin de crapi grasi japonezi. Cascadele, bambusii, lebedele negre si alte pasari mici de balta care paseau grabite pe frunzele de nuferi, dadeau nota exotica dupa care umbla toti turistii europeni. Gradinile zoologice sunt cam la fel in toata lumea, aici insa dadeai pe la toate colturile de papagali din aceia sud americani, cu cozi lungi, colorati in galben albastru ori rosu, cam peste tot desigur insotiti de personalul parcului te puteai fotografia alaturi de ei dar nu-i puteai atinge. Aleile erau umbrite de palcuri de palmieri si alte plante tropicale in care se ascundeau mierle antrenate pentru opera. Marele acvariu ca si tunelul cu rechini nu erau atat de bogate in specii de pesti si nici atat de mari ca cele din Barcelona, totusi ne-a facut mare placere sa ne plimbam pe banda rulanta in jurul salilor oceanice unde, pe langa o muzica in surdina cu clipocit terapeutic de apa, se auzea in intuneric tcnitul camerelor de fotografiat. Turnul urias de sticla cu sardine ingramadite care se invarteau in cerc ne-a trezit un sentiment de revolta pe care l-am resimtit intotdeauna in parcurile zoologice unde animalele se afla doar pentru placerea noastra, in captivitate.Pinguinii aveau doua pavilioane speciale, primul simula viata pe coastele Africii ori Australiei, pinguinii nu pareau foarte stingheriti iar unul dintre ei incerca sa stabileasca contacte prietenesti cu turistii din spatele peretilor de sticla. In al doilea pavilion traiau in buna pace si resemnati mai multe specii din pinguinii de la Polul Sud, asemanatori cu cei din filmul Happy Feet. Temperatura era foarte scazuta, din tavan cadea in fulgi zapada artificiala, sloiurile de gheata erau imitate dintr-un fel de plastic translucid care se prelungea ca niste iceberg-uri pe sub apa nu mai adanca de 3 metri. Custile cu papagali perechi de absolut toate speciile care tipau pur si simplu fara intrerupere, ruinandu-ne timpanele, au continuat sa ne insoteasca pe alei pana am ajuns la bazinul cu foci. Am asistat aici la un spectcol de circ interesant, toate trei focile fiind dresate, cea mai mare si poate si mai in varsta, era foarte talentata. Sala in aer liber era plina ochi, abia am gasit locuri. Circul e tot un fel de captivitate, nici un animal n-a mai putut trai in libertate dupa ce fost la circ si s-a invatat sa fie hranit si sa execute ordine. Sigur ca am fost si la delfinariu unde se aflau 6 delfini, care mai de care mai inteligent si mai ambitios. Salturile lor la peste 8-10 metri inaltime ca si cei patru dresori destul de tineri unul avea un fluier din acela special cu ultrasunete care se scufundau impreuna cu delfinii pentru ca mai apoi sa-i vezi rostogolindu-se in aer deasupra apei, au produs aplauze meritate. Toate spectacolele erau incluse in pretul biletului de intrare si nu se poate spune ca dresorii nu-si dadeau silinta. Am vazut si un show cu papagali intr-o sala de teatru speciala, era mai mult pentru copii. O doamna papagal din specia Ara care raspundea la numele de Lola era numita pompos doamna profesoara de matematica pentru ca recunostea numerele si putea face simple adunari!!! Gottfried a ris cu lacrimi cand un domn papagal a condus cu abilitate o masinuta de pompieri incercand sa stinga un mic incendiu provocat de dresoare. Stoluri de papagali de toate marimile si culorile au zburat ordonat in formatii peste capetele spectatorilor pe sub tavanul pictat ca un luminis din selva braziliana... Curatorul parcului zoologic, Matthias Reinschmidt, om de stiinta german, foarte tanar si foarte pregatit, conduce cu abilitate aceasta afacere avand grija ca animalele sa fie bine ingrijite si ocupandu-se si de reclama in mass-media care aduce nu numai turisti ci si sponsori. Ar trebui sa mint daca n-as recunoaste ca urmarind mai multi ani la rand la televizor emisiunile lui cu salvarea anumitor specii de animale ori pasari, care in libertate sunt amenintate cu disparitia, am ajuns sa-mi doresc sa vizitez Loro Parque.Totusi nu se poate ignora adevarul si anume ca majoritatea papagalilor sunt inchisi pe viata in custi in care nici nu pot zbura, doar pentru ca sunt exotici si frumos colorati!Fiind ora pranzului ne-am oprit la Patio de Loro unul din multele restaurante ale parcului. Nu am stat prea mult pentru ca voiam neaparat sa vad toate animalele aveam o harta dupa care ne orientam. Din loc in loc din alei se deschideau oaze cu palmieri, stanci acoperite de vegetatie si cascade care se revarsau in lacuri mici, o adevarata desfatare pentru ochi si urechi. Cascadele raspandeau o racoare binevenita, la umbra arborilor tropicali nici nu se simtea temperatura ridicata a amiezii care a continuat sa ramana in jur de 30-33 de grade pe toata durata concediului nostru. Am gasit si un izvor pe care l-am filmat - am fost uimita de munca si talentul domnilor arhitecti peisagisti care au transformat parcul zoologic intr-un colt de rai. Pe langa jacaranda si palmieri infloreau si alti eucalipti cu flori trompeta in buchete mici de culoarea portocalei care rasareau artistic din verdele frunzulitelor. Ficusi uriasi care aici ating marimea stejarilor nostri, isi impleteau radacinile aeriene cu liane ori palmieri pitici intr-o perfecta simbioza.Traversand inca un pod am ajuns la o voliera uriasa acoperita cu plasa de metal sustinuta din exterior de stalpi si mai inalti. Voliera care ar fi putut acoperi si un stadion si pe care in zilele urmatoare am identificat-o chiar de la balconul camerei de hotel, era separata la intrare si la iesire, de patru randuri de perdele din snururi grele de sarma de cupru impletita, aflate la 2 metri departare una de alta pentru ca nici una din pasarile care zburau liber in interior sa nu poata scapa. Sub volier se afla un intreg popor de papagali, desigur, dar si alte pasari mai mici tot atat de galagioase care traiau in buna pace cu titulariiPalcuri de arbori tropicali, tufisuri inflorite bogat, izvoare cristaline si mici cascade care se pravaleau artistic in mici lacuri te duceau cu gandul la selva braziliana, locul de bastina al papagalilor. Aici deschid o paranteza: am mai avut o data ocazia sa admir munca decoratorilor parcurilor zoo-botanice pe cand ma aflam in sudul Germanei pe insula Mainau de pe lacul Constanta unde sub o cupola uriasa cu pereti de sticla si usi protejate cu perdele din snururi groase si grele imbracate in catifea, traia fericit printre palmieri pitici, liane, grote cu lacuri mici si flori viu colorate, un popor de imensi fluturi albastri de Amazon care ti se asezau pe cap ori pe ceasul de la mana precum si o sumedenie de pasari colibri de toate culorile, inghesuindu-se pe flori artificiale unde se afla un lichid dulce asemanator la gust cu polenulParcul papagalilor din Puerto de la Cruz nu avea foarte multe animale, am reusit sa le vedem pe toate in pas alergator si am facut sumedenie de poze cu Smartphone-ul, uimiti cum ti-ai dat seama de vegetatia subtropicala decorativa. Insula nu e departe de tropicul Racului si dupa cum am constatat, sudul era arid, cresteau cel mult cactusi si eucalipti ( care se aclimatizeaza oriunde intrucat inmagazineaza apa pentru lungi perioade de seceta precum camilele) in rest, stanca goala. Fisia de uscat nordica era ceva mai verde cu livezi de bananieri, hibiscus pe post de gard viu, leandri infloriti, ficusi uriasi si arbori-dragon insa daca urcai putin pe Teide, nu vedeai decat paduri de pinus canariensis si jnepeni. La intoarcere, trenuletul galben ne-a lasat in apropiere de Plaza del Charco, centrul istoric al oraselului estival. Restaurantele se insirau in lant mirosind apetisant, pravaliile de suveniruri si articole de plaja alternau cu mari magazine mari de parfumuri si cosmetice ori de imbracaminte fiind seara deja, aglomeratia era mare si pestrita. In micul golf unde odinioara acostau barcutele pescarilor se afla neamenajata o plaja neagra si pietroasa iar apa era destul de adanca din cauza reliefului vulcanic inclinat. In dreapta se inaltau negre zidurile de peste 2 metri grosime ale unui bastion vechi, Santa Barbara Battery, un fort cu metereze, foisoare si tunuri pe afet, ridicat prin 1650 pentru a apara insula de pirati ori dusmani. Tot acolo era si vechea cladire a vamii si muzeul de arheologie care nu era deschis decat 2 ore pe zi. Pe drumul spre hotel am identificat statia principala de autobuze, pentru vreo cltorie viitoare apoi, cu rucsacele pline de sticle de apa de la un mercado de langa hotel am urcat in camera sa ne spalam de praful excursiei Aerul conditionat e o binecuvantare in timpul zilei dar seara briza oceanului e cu mult mai placuta, fie ca te plimbi pe falezele scurte, fie ca stai pe balcon. 4. Lago MartianezIntr-o zi ne-am dus sa facem plaja la resortul Lago Martianez, acesta se intinde intre San Telmo si Playa Martianez, fiind protejat de furia oceanului de un zid dublu natural de uriase bucati de roca desprinse din stanca masivului Teide. In interior printre palmieri si stanci de zgura slefuita te asteapta cam opt piscine cu gheizere, cascade si fantani arteziene printre ochiuri de verdeata si poteci cu trepte, insule si plaje artificiale, munti in miniatura, ziduri albe, alei si multi palmieri. Chaise-longurile si umbrelele de soare intrau in pretul de intrare, am ochit imediat in centrul unei mari piscine insula piratilor pe care se afla un bar. Nu se poate sa nu te relaxezi in sunetul caderilor de apa, ne-am asezat strategic intre insula piratilor si un torent de apa ce cadea cu spuma de pe o stanca, o Niagara in miniatura. Acum cand scriu mai am inca pielea arsa din ziua aceea minunata, atat de minunata incat mi-as fi dorit sa o fi trait cu multi ani in urma si nu acum la 62 de ani - emotii risipite dar mai bine mai tarziu decat niciodata.Gottfried a adus racoritoare de la pirati si pentru el o cafea - insula se afla in mijlocul unei piscine si puteai ajunge pe ea traversand pe poduri de lemn ce imitau puntea unei corabii. In afara de barul circular in mijlocul caruia se ridica un catarg de care spanzurau panze, mai erau mese cu scaune inalte dar si fotolii cu masute joase unde clientii jucau cu pasiune sah spaniolii sunt mari iubitori de sah, mi-au adus aminte de tata cand eram la Vasile Roaita pe litoral cum juca sah si se dadea rotund... Baietii care supravegheau resortul ( aici salvamarii se numesc Socorista) erau toti tineri studenti sezonieri, exact ca la Costinesti. Playa Martianez se afla intre un dig urias, pe pietrele caruia se ingramadesc pescari amatori, si un tunel taiat in stanca abrupta a vulcanului care leaga Puerto de la Cruz cu restul insulei. Plaja publica de la ocean nu e foarte atragatoare din cauza culorii negru inchis a cenusii vulcanice, totusi turistii isi astern curajosi prosoapele si isi deschid umbrelele de soare. In unele locuri un pietris taios te impiedica sa mergi in picioarele goale de aceea pentru deplasare sunt necesari niste galosi cu talpa groasa de care nu te poti desparti nici cand intri in apa, iata motivul pentru care am ales resortul elegant cu ziduri albe de hacienda si cascade-ayurweda in marime naturala.Oceanul trimitea valuri uriase spre Lago Martianez dar ele se spargeau ca niste pungi de lapte de digul din stanci, ajungand sa se gudure bland langa zidul resortului. Am facut o mica plimbare in papuci de plaja toata suprafata resortului era pardosita cu placi de gresie sa vad toate piscinele, terasele si stancile negre din care tasnesc jeturile de apa (regizate din mici robinete si pompe ascunse in casute de piatra). Lacurile imbratiseaza ca un semicerc promotoriul Martianez, peste tot lume si popor, se vorbea in toate limbile europene, gheizerul stralucea in soare. Lago Martianez a fost conceput de un arhitect canarian nascut in Lanzarote, Cesar Manrique care a amenajat acest colt de insula pentru exploatare turistica. Rezultatul a fost un colt de paradis pe care m-am bucurat ca ma aflu. Am ramas in resort pana spre seara cand ne-am dus sa vedem si Centro Comercial Martianez, o galerie imensa cu magazine (am cautat degeaba artizanat de Canare) aflata langa Barranco Martianez, o alta uriasa albie de riu secata cum sunt multe in Tenerife. Toate barranco-urile sunt canalizate pentru ca atunci cand torentele se prevalesc pe neasteptate de pe inaltimi, apa sa aibe cale libera, altfel poate provoca mari catastrofe, prabusiri de teren ori inundatii. Insulele atlantice au toate o forma aproximativ conica, imprumutand forma vulcanilor care le-au dat nastere. Cand cad ploi pe varful muntelui torentele pornesc prin canioane in jos spre mare. Totusi ploile cu averse sunt extrem de rare, in Tenerifa sunt 355 de zile de soare si doar in asa zisa iarna ploua putin.Dupa cina am avut parte de un spectacol de dans intr-o sala a hotelului tangouri si in general muzica spaniola interpretata de o solista focoasa, turistii fiind invitati sa danseze de animatori profesionisti. In paralel se urmarea in alta sala pe un televizor urias meciul dintre spanioli si Juventus Turin ( i-am recunoscut pe argentinianul Messi de la echipa din Barcelona si pe italianul Pirlo), spectatorii erau turisti dar si multi tinerfenos ( asa se numesc locuitorii insulei, tinerfeno la masculin singular si tinerfena la feminin singular). Nu ai timp sa te plictisesti, intr-un hotel atat de mare se intampla tot timpul cate ceva, peste tot erau afise din care reiesea ca incepand de vineri in sala de conferinte cea mai mare a hotelului se va tine un campionat national de sah la nivel de copii de scoala cu participanti din toate insulele arhipelagului. Dupa o plimbare pe faleza si un scotocit prin rafturile minimarket-ului de langa hotel ne-am organizat excursia de a doua zi spre Santa Cruz, capitala insulei aflata in nord-est. 5. Santa Cruz de TenerifeAsadar a doua zi la Estacion Principal Puerto de la Cruz ne-am urcat in autobuzul de linie spre capitala si, strabatand o sosea destul de scurta care ducea pe langa Aeropuerto del Norte, al doilea aeroport al insulei, ne-am indreptat spre orasul capitala. Santa Cruz ne-a aparut pe sosea in fata ochilor de dupa masivul muntos Anaga ce coboara in canioane inalte si culmi inverzite, pana in ocean. Autobuzul rapid guagua - a oprit in marea si impunatoarea autogara din capitala insulei, aflata chiar la ocean la cativa pasi de de bastionul ori bateria San Juan de Bautista, de port si de Auditorium, o cladire comparabila cu opera din Sydney care ne-a lasat cu gura deschisa!. Portul industrial cu macarale puternice fixate pe platforme masive si vapoare comerciale uriase ne-a facut o impresia covarsitoare. Din lipsa de timp nu am vizitat portul de unde plecau ori acostau ferryboat-urile ori crucisatoarele atlantice care fac pe Tenerifa o pauza. Santa Cruz pe care mi-o aminteam inca foarte bine din Corabia Nebunilor (Ship of Fools) - vaporul de cursa lunga din film a acostat pentru cateva minute pe cheiul de langa Castillo de San Juan pentru a debarca o deportata ( Simone Signoret) invinuita de consum de droguri si prostitutie - ne-a uimit cu zgarie norii ei destul de modesti ( 35-40 de etaje) insa stralucind in sticla si otel. N-ar zice nimeni ca intre anii 1657 si 1697 aici s-au dat trei batalii sangeroase intre flota spaniola si cea britanica, in ultima dintre luptele pentru cucerirea Tenerifei ditamai amiralul englez Horatio Nelson pierzandu-si mana dreapta.Am lasat avenidele moderne pe marginea carora cresteau tufisuri inalte si bogate de estrelicia alba si ne-am indreptat spre biroul de informatii. Cu harta in mana am pornit spre ocean catre Castillo San Juan de Bautista - sau Castillo Negro din cauza culorii pietrelor de constructie. Astfel de forturi cu foisoare si garnizoane, cu depozite de munitie si cazemate se afl pe toata insula mai ales in golfuletele in care vapoarele pot acosta cu usurinta; prin secolul al 17-lea spaniolii le-au ridicat si utilat cu tunuri, fortificand si porturile. Dusmanii nu erau numai portughezi ori englezi - piratii n-au patrie Insulele Norocoase trecand deseori prin foc si sabie. Fortareata San Juan de forma circulara si cu ziduri de cca 3-4 metri grosime, se afla direct in apa pe cheiul inalt, dar ne aflam la ora refluxului si apa era foarte mica. Un pod solid de piatra ducea spre intrarea fortului. Arsenalul bateriei care se afla la cativa de metri deprtare, era inconjurat de tufisuri de leandri albi ori roz iar de pe acoperisul lui curbat cadeau ciorchini de bougainvillea. Un tunel subteran inaccesibil leaga depozitul de munitii cu fortul. Am privit zidul lung al fortaretei cautand sa identific locul in care Simone Signoret a coborit pe chei in timp ce capitanul vasului (interpretat de Oskar Werner) nesuportand despartirea, a suferit un atac de cord fatal.Inca din antichitate s-a spus despre Insulele Canare ca ar avea o clima benefica care ar actiona cu rezultate exceptionale asupra sanatatii fizice si mentale ale oamenilor. Poate din acest motiv arhipelagul a fost identificat ca facand parte din disparuta Atlantida. Platon insusi vorbind despre populatia Atlantidei, sustinea (in Dialogurile lui Critias si Timaios) ca virtutile morale ca si longevitatea locuitorilor ar fi fost influentate de clima, flora si bazinele ce daruiau tineretea vesnica. Pana acum am mentionat deja despre deportarea de acum mai bine de 2000 de ani a prizonierilor regelui Numidiei pe insulele Fericirii. Prin secolul 18, Anglia, care de obicei isi trimitea deportatii in Australia ori America de Nord, a hotarit ca delicventii sa fie debarcati si pe insulele Canare intr-o inchisoare speciala din Santa Cruz de Tenerife. Castillo San Juan Bautista pierdea din importanta pe langa impunatoarea cladire a Auditorium-ului, opera a arhitectului spaniol de origine nobila, Santiago Calatrava care nu-mi era complet necunoscut, auzisem la Barcelona de creatiile lui arhitectonice calificate ca fiind organice. Constructia alba impunatoare a Auditoriumului are forma unei creaturi extraterestre un fel de gandac-crustaceu gigant cu o creasta ridicata ce prea ca flutur in vant, sfidand orice lege a geometriei in spatiu. Dedesuptul crestei se aflau niste ocnite regulate ca bronhiile animalelor marine, umplute cu lampi astfel ca noaptea cladirea aducea si mai bine cu un animal marin luminiscent ce traieste la mare adancime. Magnifica cladire ridicata deasupra oceanului pe o esplanada imensa de forma ovala, e destinata concertelor ori conferintelor. Dincolo de zidul de piatra al esplanadei se afla un val de bolovani de bazalt ce apra temelia Auditorium-ului de valurile oceanului - artistii locali au pictat pe acesti bolovani chipurile cu nume ale unor personalitati ale muzicii clasice, rock, folk etc. Auditorium-ul e o frumusete ori o bijuterie inconjurata din trei parti de apa, cladirea futurista e cu un pas inaintea blocurilor de locuinte si hotelurilor ultramoderne ce impanzesc promenada.Ocolind intentionat Palmetum o gradina botanica cu palmieri si alti arbori tropicali ne-am indreptat spre o piata foarte mare de mirodenii si alte produse naturale Mercado Municipal de Nuestra Senora de Africa construita dupa razboi in stil spaniol adica cu patio interior, coridoare lungi pe sub arcade semanand cu cele maure, un turn inalt ca de minaret pe care se afla un ceas si multa umbra. Am gasit mult artizanat asiatic care nu-si avea locul aici si magazinele obisnuite din cadrul unei hale. In piata se vindea odinioara peste, intrarea fiind strajuita de o sculptura impresionanta reprezentand o barca de pescari. Exista si o a doua sculptura, La Lechera, laptareasa - una mujer cu un cos mare plin cu donite de lapte pe cap, purtand si in mana o donita plina. Monumentul a fost ridicat in onoarea lptreselor care in urma cu doar cateva zeci de ani se opreau cu donitele de lapte la fiecare casa din oras. Mergand de-a lungul lui Barranco Grande cu albia betonata - am ajuns la cea mai frumoasa biserica din oras, Iglesia de la Nuestra Senora Immaculate Conception pe care n-am putut s-o vizionam decat pe dinafara fiind in renovare. Pe sub arcadele unui pod peste care treceau tramvaiele si autobuzele, am admirat picturile grafitti care nu lipsesc din insula! Am trecut pe langa cladirea sobra din plci de bazalt a presedentiei guvernamentale aflata vis a vis de Avenida Buenos Aires unde m-am tras in poza pentru prietena mea argentinianca. Apoi ne-am grabit sa vedem si Plaza DEspana; ne cam dureau picioarele, am intrat in cateva galerii de magazine si ne-am asezat pe canapele sa ne odihnim, am mers cu taxiul de cateva ori si in sfarsit ne-am lasat btuti in cap de soarele amiezii oprindu-ne din cand in cand la umbra cu olecuta de mov a Jacarandelor. In Piata Spaniei se afla un lac artificial cu gheizer - jocurile de apa sunt piesa de rezistenta a tinerfenos - o cruce uriasa de piatra ridicata pentru soldatii cazuti in razboiul civil si Obelisco de la Candelaria. Putina lume stie ca dupa ce a fost trimis in 1931 in exil in Insulele Canare de catre primul ministru spaniol, generalul Francisco Franco si-a adunat pe Tenerife sustinatorii. De aici din insula el a difuzat radiofonic chemarea la puciul impotriva fragilei Republici spaniole pe care o sprijineau bolsevicii, din pacate rezultatul razboiului civil a fost o dictatura militaro-religioasa.Nu am ajuns sa vedem plaja minune a orasului Santa Cruz, Playa de Teresita, cu nisip galben adus cu slepuri din Maroc (Sahara) si nici nu ne ardea de plaj pentru ca voiam sa vedem cat mai multe din frumoasa capitala. Ne-au luat ochii statuile de bronz din diferite piete si in general monumentele, tinerfenos fiind mandri de artistii lor dar si de istoria zbuciumata a arhipelagului. Pe drumul spre autogara imensa, imbracata in sticla am strabatut o avenida plina ochi cu standuri de suveniruri kitchioase serpuind printre case vechi si noi, cladiri moderne si carciumi. Amestecul stilurilor arhitectonice mi-a provocat uimire intrucat nu ma asteptam ca intr-o monarhie sa fie mai putina ordine decat intr-o republica dar poate era vorba de dezordinea latina care nu se compara cu ordinea germana. La noi in Germania nu te lasa oficiul de cadastru sa construiesti o casa daca nu seamana 99 la suta cu casele dimprejur. Pe cuvant ca soarele s-a topit si a curs pe pamant, abia ne-am tras sufletul mergand pe la umbra arborilor, de aia ne-am hotarit sa plecam cat mai repede inapoi, nu puteam sa vedem chiar totul in cateva ore. Ajunsi in autogara cu aspect cosmic ( un urias de sticla si beton organizat pe doua etaje, cam cat un aeroport) am mancat ce am gasit, ne-am curatat fetele si mainile de praful strazilor si am cautat peronul. Gottfried si-a baut cafeaua intr-un local antiseptic - vanzatorul nu a atins banii intrucat servea baghete umplute, monedele ori bancnotele se introduceau intr-un automat digital care le numara si dadea restul. Inventia e salutara mai ales pentru turisti desi in arhipelag nu e nevoie de vaccinuri, aici fiind acelasi sistem medical ca si in Europa, paza buna pazeste primejdia rea. Am asteptat autobuzul la umbra - la soare nu se mai putea sta. Imi sta mintea numai la ce vegetatie teribila am intalnit aici pe insula, nu mai vazusem niciodata estrelicia alba, arborii de Tabebuia abia inverzisera iar crengile lor pareau sculptate, baobabii se impodobisera cu florile lor superbe roz pal, bougainvilliea multicolora atarna pe garduri ne spusese cineva ca cel mai bine e sa vizitezi Tenerifa primavara dar aici e primavara vesnica, poti oricand veni. Ne-am aruncat in autobuzul catre Puerto de la Cruz obositi dar satisfacuti de rezultatele expeditiei. Totusi cand am ajuns in camera Gottfried a constatat revoltat ca nici in Puerto de la Cruz si nici in Santa Cruz de Tenerife n-a vazut nici o pisica, nici macar coada unei pisici!! 6. Tajinaste Tajinaste e floarea Teneriffei si a Canarelor, un fel de ciorchine urias de forma unui con cu motzul in sus pe care cresc puzderie de floricele mici cu corola rosu-sange si sepale minuscule de un verde viu. Baza conului se afla in mijlocul unui snop de frunze lunguiete acoperite pe toata suprafata de perisori fini. Tajinaste ori Echium, d culoare vailor desertice din marea cldare - La Caldera de Canadas - a unui vulcan antediluvian. Planta e mandria tinerfenos, influorescentele ei se itesc din spatele stancilor aruncate dezordonat in pustiul Calderei. Joi a fost ziua Z, ne-am dus sa vedem printre altele, tajinastele. Autocarul ne-a luat de la hotel si a pornit pe serpentine, straband oraselul La Orotava, paduri dese de eucalipti care-si lepadau scoarta parfumand aerul, ori de pinus canariensis si desigur vai adanci, uscate si intinse ca niste mri de cenusa vulcanica de toate culorile, corespunzator minereurilor pe care le contineau - cuprul le dadea o nuanta verde deschisa, fierul le colora in rosu-caramiziu. Ici colo se vedeau pete de cenusa galbena ce-si datora culoarea minereului de sulf. C tot masivul Teide e pamantiu-deschis la culoare ori multicolor in timp ce sudul insulei e acoperit de lava neagra, a ramas pentru mine neclar, desi ghidul a zis ca avem de-a face cu mai multe eruptii de lava.Aici s-a adus din nou vorba despre Alexander von Humbold care era preocupat de eruptiile vulcanice dar mai ales de reaparitia vietii dupa catastrofele naturale. Marele naturalist se afla in drum spre vulcanul Chimborazo din Mexic, cand, profitand de escala vaporului su pe Tenerife, a cercetat ca Darwin diversitatea faunei si florei la conditii diferite de viata din care au rezultat specii endemice perfect adaptate. Despre fauna tinerfena nu se poate vorbi prea mult, in afara unor camile pitice care probabil au sosit cu vreo mie de ani in urma din Sahara si s-au adaptat la noul mediu, reducandu-si dimensiunile, ori a catorva zeci de mufloni adusi acum 50 de ani din muntii Atlas ce nu prea au ce paste, fiind hraniti de ingrijitorii rezervatiei, fauna e constituita mai mult din pasari - porumbei ulii soimi pasari cantatoare, pescarusi - si cateva rozatoare si reptile mici ca soparlele care nu au dusmani naturali pe insula. In schimb flora este diversa, am vorbit deja despre vegetatia insulei, padurile de pinus canariensis constituie un mare tezaur, florile sunt cultivate si in sere (la fel ca in Madeira) intrucat estrelicia si anturia se exporta cu succes. Tajinaste cu flori rosii este endemica in Arhipelagul Canare in timp ce ce varianta violeta (Iarba Sarpelui echium insemnand sarpe in lb greaca) ) este raspandita in regiunile alpine europene si asiatice . Printre rocile vulcanice am mai vazut ierburi marunte inflorite timid in galben si rosu, tufisuri de ienuperi si alte plante pitice alpine dar si cactusi uriasi, agave inflorite, toate plantele fiind adaptate la conditiile desertice cu temperaturi oscilante. Una din legile Tenerifei: adapt or die!! Ne-am adancit privirile in peisajul martian in care uriasa Caldera imbratisa la orizont Las Canadas del Teide, alt nume dat rezervatiei naturale, ne-am fotografiat avand in fundal Pico del Teide ce parea ca vine spre noi, din ce in ce mai aproape ca in parabola cu Mohamed si ne-am ferit ochii de soarele orbitor. In ziua aia m-am bronzat intens absolut neintentionat pe nas si pe dosul palmelor! Rocile aveau forme interesante - Sophia Loren avea o silueta antropomorfa cu un piept generos, mai era si Roques de Garcia, un urias alcatuit din straturi diferite de lava apoi La Rosetta, o ingramadire de roci de forma petalelor desfacute ale unui trandafir ( rose), Leguanul, un lant de stanci colturoase cu cap ( profil vizibil) si labe de piatra si Cmila ale carei cocoase se desluseau clar. Obsidianul ce stralucea ca sticla iti lua ochii, turistii fotografiau de zor bolovanii de cupru ori straturile rosii de fier din structura stancilor.Unul din obiectivele pe care le-am ratat a fost calatoria de 8 minute cu El Teleferico de la nivelul la care ne aflam deja de 2500 de metri pana la 3550 metri altitudine pana unde putea sa urce cabina. Cozile la Teleferic sunt interminabile mai ales in zilele cu soare, o coada de 5 8 km de masini particulare (inchiriate) si autocare se intindea pe o sosea laterala. Intrucat nu se merita sa astepti 8 ore pentru o placere de 8 minute, am renuntat in mod intelept la funicular, preferand sa-l vedem de la departare. Cablul telefericului era sustinut de doar 4 stalpi, in conditii de vant sau ceata nu era pus in functiune. In cabina intrau in jur de 30 de persoane care nu aveau voie sa paraseasca incinta capatului de linie decat daca fusesera inregistrati pe liste speciale pentru a mai parcurge cu un ghid cele cateva sute de metri pana aproape de varful galbui al vulcanului. In rezervatia Teide se practica drumetia, fie ca doritorii vor sa stabileasca recorduri, fie pentru ca maretia naturii a indemnat intotdeauna omul sa-si incerce puterile. Totusi, cum ziceam mai sus, nu umbl nimeni aiurea prin parcul national, autoturismele ori autocarele circula doar pe sosele, potecile sunt marcate frumos cu pietre, exista tablite indicatoare pentru ca sa se evite alunecari de teren ori zone care nu sunt sigure oricand pot sa se prabuseasca uriasii de piatra - si mai exista si ghizi profesionisti care coordoneaza siruri indiene de drumeti pe diferite rute interesante avand denumiri pitoresti. Pentru masa de prinz am fost condusi la un restaurant de la marginea soselei cu vedere spre El Teide unde ni s-a servit o dubioasa ciorba taraneasca traditionala tinerfena, o zeama de culoare galbuie cu legume taiate grosolan si cu paine. Eu nu obisnuiesc sa mananc chestii necunoscute cand calatoresc, in timp ce Gottfried considera ca e de datoria lui sa guste tot, cred ca ar manca si lacuste prajite! Cum toata lumea a luat loc pe terasa de pe acoperisul localului, chelnerii trebuiau sa urce de mai multe ori cu cate 3-4 farfurii in maini, cele doua scari cu trepte incomode, foarte inalte facute probabil pentru uriasii guanchi... In partea opusa vulcanului se afla o Caldera umpluta cu nisip galben din acela de care plajele Tenerifei duc lipsa! Ne-am improspatat rezerva de apa si am plecat mai departe, minunandu-ne de stancile stratificate ridicate de clocotul unor eruptii mai vechi ca lumea. Oamenii au dinamitat stancile croind drumuri stabile, au construit trepte spre poteci ce duc in pustiu ori prin paduri si au pietruit cu grija locuri de popas de unde se poate admira panorama pana jos, sub nori, la ocean. 7.Teide Observatory

Ne-am pregatit sufleteste pentru vizitarea statiei internationale ESA de observatoare astronomice aflata pe muntele Izana din masivul Teide. Autocarul a urcat usor pana aproape de 2400 de metri mult deasupra norilor. Plasarea observatoarelor astronomice se face intotdeauna la altitudine de aceea le intalnesti pe vulcani ori varfuri de munte. Departarea de orase ori localitati face ca observatoarele sa nu fie deranjate de iluminatia nocturna. Observatoarele se afla intr-un loc unde atmosfera este perfect curata si lipsita de particule de praf ori de umiditate iar luminozitatea solara este foarte puternica pentru ca majoritatea marilor telescoape ale bazei internationale de observatoare astronomice Teide nu observa decat Soarele, campurile magnetice ale petelor solare, protuberantele, coroana solara si tot ce se refera la Soare. Totusi in cadrul Bazei sunt si cateva observatoare prevazute pentru observarea nocturna a deseurilor din spatiu, ale meteoritilor ori altor corpuri ceresti, a Lunii samd. Teide Observatory este de fapt un complex de observatoare cu lunete ori telescoape mici si mari, cu constructii cilindrice ori dreptunghiulare ( chiar piramidale) ce-si desfac cupolele pentru in jur de 19 tari ceea ce m-a dus cu gandul la statiile de cercetare din Antarctica, apartinand fiecare altor state ale lumii. Aproape fiecare observator de pe Teide este sponzorizat, modernizat, tinut secret de catre proprietarii in drept iar majoritatea observatoarelor sunt inchise pentru public. Turistii neavizati sunt instruiti intr-un Planetarium (in care era cat pe-aci sa adorm), pasionatii cu permise in regula sunt cazati intr-un hotel mic, drumurile sunt inchise cu bariere, paza comparabila cu un obiectiv NASA , angajatii sunt 99 la suta astrofizicieni tineri si motivati iar translatorii care cunosc cel putin 6 limbi, au si pregatirea tehnica necesara acestui loc de munca. Desi sunt platiti, astrofizicienii presteaza si munca voluntara cu multa pasiune.Marimea unui telescop este data de dimensiunile oglinzii, astfel Themis ( Time History of Events and Macroscale Interactions during Substorms) observatorul britanic avea diamentrul de 1 m iar Gregor, cel german, 1,5 m mici copii pe langa observatoarele din Hawaii cu oglinzi de 15 ori 22 metri diametru. Ni s-a aratat si observatorul danez Song care era teleghidat din Danemarca si lucra fara personal, apoi Carlos Sanchez, piramida cu ceas solar construita de astrofizicienii germani, de unde se cerceteaza cu infrarosii activitatea seismologica a Soarelui. Venea la rand Quijote, un observator alcatuit din mai multe piese-cladiri legate intre ele printr-un fel de pod mobil si care nu avea oglinzi fiind conectat la un satelit din cosmos care ii trimitea imagini, informatii si date ce se inregistrau automat pe un calculator. Unele observatoare aveau doar simple cifre ori initiale cum ar fi VTT Vakuum Turm Telescope, construit la Freiburg in Germania. Grupul nostru a fost invitat in interiorul unui observator construit pe Izana in 1972 de catre astrofizicienii spanioli din deseurile unui tanc american de razboi de tip Sherman. Oscar, astrofizicianul spaniol care ne-a oferit toate explicatiile (prin intermediul translatorului Jose) ne-a spus ca suntem printre primii vizitatori, intrucat baza fusese deschisa pentru marele public cu doar sase luni in urma. Apoi ni s-a adus aminte ca Soarele se afl la doar 8 minute distanta de Terra in timp ce stelele sunt absolut aparente, distanta de la pamant la cea mai apropiata stea fiind de 400 de ani astfel ca se poate vorbi despre stele doar la trecut, mesajul lor luminos fiind vechi de peste 400 de ani.era pe cand nu s-a zarit, azi o vedem si nu e Calculand simplu, cand vedem cea mai apropiata (stralucitoare) stea ar trebui sa scadem macar 400 de ani din 2015 si vom avea imaginea ei din anul 1615. Observatorul international Teide este al treilea din lume ca marime si calitatea observatiilor/ imaginilor, dupa cel din Chile (2900 metri) din desertul Atacama si cel din Hawai (2800metri) pe muntele Maona Kea. La intrebarea mea ce anume descoperiri inedite s-au facut cu ajutorul telescoapelor locale , Oscar a raspuns ca exista un obiect interstelar, a brown dwarf ( in romaneste o pitica cenusie, o stea-planeta care orbiteaza in jurul altei stele) care poarta numele de Teide 1 si se afla in grupul Pleiadelor la 400 de ani lumina de Terra. Traducerea de cenusie a cuvantului brown nu-mi apartine mie ci limbajului astronomic. Mi s-a parut interesant de retinut ca unul din membrii grupului rock Queen si-a facut practica la Teide Observatory. Este vorba de ghitaristul, compozitorul, scriitorul si astrofizicianul Brian May. El a observat in cadrul bazei astronomice de pe Teide, reflectia luminii prin praful stelar interplanetar si viteza de deplasare a prafului prin sistemul nostru solar. Asteroidul cu numarul 52665 descoperit chair de astrofizicienii de pe Teide in 2008, poarta numele muzicianului, fiind numit Brianmay. In ceea ce priveste observarea nocturna a stelelor, in arhipelagul Canare se mai afla o celebra baza de observatoare in insula La Palma, tot la 2400 metri altitudine, este vorba de Roque de los Muchachos Observatorio care se bucura de aceeasi claritate atmosferica lipsita de praf ori umiditate. In plus, insula fiind mica si nu atat de exploatata turistic, astrofizicienii nu impiedica greutati la observarea astrilor in timpul noptii, unul din obiectivele lor fiind Steaua Polara. Observatorul de la Izana a fost cel mai interesant punct al excursiei. Intrucat baietii sunt la inceput, pun patima in ceea ce fac. Sigur ca toata lumea a dorit sa vada soarele in oglinda protejata de filtre si lentile speciale a telescoapelor mobile din parcul Observatorului. Si era intr-adevar un soare orbitor, cerul era fara pata pentru c repet, norii ramasesera o mie de metri mai jos, acoperind total Valea Orotavei. La coborire, pe fereastra autobuzului dar si din locurile de popas aflate la inaltime, s-au putut observa cateva insule vecine, depinde de ce parte a muntelui eram, ca ne tot invarteam pe serpentine lungi : La Gomera, Gran Canaria si La Palma. De pe inaltimi inverzite - vulcani secundari - isi luau zborul pe aripile vantului zeci de parapante reglabile, multicolore, ceea ce i-a dat ocazia ghidului nostru sa ne propuna sa zburam contra cost in Tandem cu ginerele lui care conduce o scoala de zbor De la popasul Mirador Humbold se intindea in fata noastra o panorama cu valea Orotavei care-ti taia rasuflarea. Ne-am intors pe un drum numit Calle Esperanza, ducea printr-o padure deasa de pini iar mai jos, de eucalipti, arbori ce constituie Corona Forestal de El Teide. Aratand cu degetul in directia orasului Guimar, ghidul a spus ca regreta ca nu putem vizita mai multe, apoi am trecut prin orasul San Cristobal de La Laguna, cu o universitate si multe edificii clerice, catedrale, manastiri si biserici catolice, scoli catolice - ridicate in diverse epoci dupa genocidul asupra guanchilor comis de conquistadori pe care ar fi fost frumos sa-l vizitam dar nu se poate totul intr-o singura zi. Vorbind despre oraselul Guimar, ghidul ne-a povestit despre sederea pe insula a lui Thor Heyerdhal, omul de stiinta pe care Canarele il interesau, in masura in care cele doua Americi ar fi putut fi descoperite cu o mie- doua de ani inainte de vikingi ori de conquistadorii spanioli. In tot cazul am ratat vizita la muzeul Heyerdhal din Guimar unde se aflau replicile ambarcatiunilor si plutelor lui din stuf, nu era in program. Apoi am taiat in doua oraselul Orotava cu case spaniole vechi si dragute, vilisoare cu turisti care stau aici mai multe luni pe an. Aici ne-am intersectat cu singurul autobuz de linie care urca pe Teide in apropierea Telefericului dimineata la ora 9 si se intoarce la 1700 era arhiplin. In Puerto de la Cruz batea o briza placuta, am coborit din autocar cu mult inainte de hotel, sa urmarim apusul. Statia internationala astronomica se vedea pe culmea muntelui Izana, observatoarele albe asezate in linie dreapta si la distanta unul de altul, straluceau in lumina apusului. Oceanul se izbea cu valuri inspumate de Playa Jardin, nu mai era mult pana cand soarele avea sa dispara in spatele orizontului. La hotel era agitatie mare, un autocar venind dinspre Santa Cruz de Tenerife, adusese in jur de 80 de turisti sositi cu un vapor de croaziera, cei cinci functionari de la Receptie erau suprasolicitati. Am luat masa la restaurant langa peretele de sticla care ne despartea de gradina cu palmieri in care mierlele faceau vocalize. Fusese o zi foarte reusita. 8. Sah-mat Intrucat nu sunt un tren care circula fara oprire, m-am hotarit pentru o zi de pauza in care sa-mi pun unele lucruri si idei in ordine si sa iesim doar pe langa hotel si la plaja. Dupa micul dejun si o runda prin parcul hotelului, am reusit sa luam legatura pe Skype cu Hanni la o ora cand bebelusa dormea dusa. Am trimis mici mesaje pe Facebook celorlalte doua fiice si catorva prietene si cunostinte. Nu sunt de loc dependenta de Internet, am vrut sa aflu vesti despre familie si ce mai e pe acasa. In lipsa noastra grevele la compania aeriana Lufthansa continuau, angajatii fiind nemultumiti cu toate modificarile facute deja in sistemul lor de lucru, modificari de care ne lovisem inca de la rezervarea concediului, privind check-in, greutatea bagajelor si serviciul la bordul avionului. Am mai citit si despre greva cailor ferate care incepuse inainte de 1 mai - se desfasura mai departe cu toate protestele guvernului si ale pasagerilor, paralizand circulatia navetistilor care absentau de la locurile de munca. In timp ce in Tenerifa faceam bai de soare, in Germania grindina facuse unele pagube si o uriasa tornada smulsese zeci de acoperisuri in landul Mecklemburg Vorpommern. Tornadele si uraganele caracteristice, credeam eu, Americii, fac cariera de cativa ani in Germania, explicatia oficiala fiind incalzirea climei din cauza emisiei necontrolate de bioxid de carbon. In ceea ce priveste ridicarea temperaturilor, eu nu dau vina pe CO2, cred mai degraba ca fenomenul de incalzire a planetei se datoreaza modificarii pozitiei axei Pamantului. Desi nu se declara oficial ori nu se recunoaste, cu fiecare cutremur ori eruptie vulcanica, axa pamantului isi modifica treptat pozitia, nemaifiind atat de inclinata fata de orbita. Nu cred ca sunt prima care a emis o astfel de teorie, e logic insa ca Terra isi schimba pozitia axei sub influenta unor factori puternici ( Arhimede: dati-mi un punct de sprijin si voi muta Pamantul din loc) provocand schimbarea temperaturilor si alte fenomene naturale. Cu cat unghiul dintre axa pamantului si orbita lui este mai mare, cu atat iernile sunt mai aprige, imi pot imagina de ce a trebuit Terra sa treaca prin glaciatiune acum cateva zeci de mii de ani. Si invers. Nu trebuie sa asteptam patru milioane de ani ca Soarele sa se stinga pentru ca Pamantul sa inghete, axa pamantului nu e fixa, ea e in continua miscare, ca orice obiect din univers daca tinem cont de teoria relativitatii a lui Einstein - ice age poate reveni cu mult mai repede. Nu trebuie nici sa facem o calatorie spre centrul pamantului ca sa vedem care sunt cauzele eruptiilor si ale cutremurelor pentru ca stim ca magma fierbe continuu si impreuna cu gazele isi cauta loc de iesire prin toate conurile vulcanice cunoscute ori necunoscute, provocand miscari ale scoartei si alte catastrofe pe care nu le putem evita. Gaselnita asta a partidelor verzi cu incalzirea planetei din cauza poluarii mediului inconjurator mi se pare ieftina si fara miez ca orice propaganda politica. In fine, omul este prea mic sa poata interveni in dezlantuirea fortelor naturii asa ca dupa ce m-am asigurat online ca tiglele casei noastre sunt la locul lor, am jucat de una singura sah pe terasa hotelului, spre amuzamentul lui Gottfried care se uita cu coada ochiului si la cucoanele dezbracate de la piscina. Partida s-a incheiat ca orice partida binecrescuta de sah, cu un glorios sah mat la regele negru, dupa care ne-am hotarit sa lenevim si abia seara sa facem o plimbare pe faleza.Spaniolii se distreaza zgomotos, am avut ocazia sam a conving in Sitges langa Barcelona, acum doi ani. In hotelul Be Live Experience se declansase brusc dupa ora pranzului o zarva asurzitoare, soseau in grupuri copiii care aveau sa participe la finala concursului national de sah: Torneo Nacional de Ajedrez unde cuvantul ajedrez inseamna sah. Harmalaia de la receptie era asurzitoare, copiii venisera insotiti de parinti in unele cazuri de frati si surori bunici etc. Cele 3 lifturi devenisera impracticabile, copiii alergau pe scari in sus si in jos, ieseau din hotel ori fugeau spre piscina, coordonatorul intregii actiuni avea un mic megafon care devenise inutil in mijlocul a peste 200 de persoane, valizele erau puse in munti pe fiecare echipa iar la receptie se facusera din nou cinci cozi. Venisera copii din toate insulele arhipelagului, dupa cum aveam sa ne convingem dupa tricourile diferit colorate pe care le purtau cu mandrie. M-a emotionat aceasta actiune pentru ca mi-a adus aminte de Romania, de olimpiadele de lb romana si matematica, de intrecerile de patinaj ori cele muzicale (cor, flaut, pian) ale fetelor mele. O sala imensa fusese amenajata pentru concursul de ajedrez, personalul hotelier se intrecuse pe sine cu pregatirile si cineva ne-a spus ca hotelul era deseori gazda a competitiilor nationale de sah dar si de ping-pong care urma sa se aibe loc tot aici in hotel la sfarsitul lunii mai.N-am renuntat la plimbarea de seara, de data asta am luat loc pe o banca de pe faleza Jardin si am privit apusul ca sa am la ce ma gandi acasa. Soarele se scufunda incet in ocean, palmierii tremurau sub briza placuta dar racoroasa, cupola cerului devernea din rosu-violet tot mai intunecata o ilustrata vie. Inainte de masa de seara am avut impreuna cu alti turisti o sedinta de fotografiat si un scurt interview cu o reportera de la revista magazin a lantului de hoteluri Be Live Experience. Sedinta s-a desfasurat cu mare greutate din cauza miriapodului sahist care circula in viteza si vocifera de nu se mai auzea om cu om. Rezultatul interview-ului a fost numarul pe luna mai al magazinului cu poza noastra pe coperta si cu articole interesante despre Tenerife si desigur despre hotel. Cu toata galagia din foyer, in sala mare cu pereti transparenti s-au desfasurat chiar in acea zi intr-o liniste polara meciurile de departajare ori calificare pentru a doua zi pe grupe de varsta. Tinerfenos aveau tricouri albastru inchis pe care scria desigur Tenerife. Baietii si fetele din La Palma erau in tricouri azurii asortate cu sepci de aceeasi culoare si se purtau de parca ar fi fost fotbalisti celebriPe usa salii erau lipite liste ori tabele cu participantii pe care rudele si curiosii se ingramadeau sa le citeasca, doar in interior era tacere la usa incepea zumzetul. Rezultatele departajarii se dadeau abia a doua zi de aceea majoritatea copiilor erau foarte agitati, ce sa mai spun de rudele lor care se deplasasera special sa-i sustina - vorbeau fara pauza si uneori chiar fara intonatie, in cascade. Toata lumea stia mutari celebre, partida spaniola de exemplu!!, cred ca invatau sa joace sah din scuteceAm retinut ca Nebunul era numit alfil, din cuvantul arab al-fil care inseamna elefant, pentru ca jocul fusese adus in Spania de mauri. Totusi sahul e cu mult mai vechi, la origine fiind un joc hindus, chaturanga (de unde figura elefantului), ajuns in Imperiul Bizantin la Constantinopole, preluat de persani si de arabi iar mai tarziu de regii spanioli. Dupa concurs restaurantul s-a umplut pana la refuz, parintii si bunicii aveau si mai multe de discutat decat copiii, marile piese de sah de pe terasa disparusera discret din cauza disputelor dintre echipe, fumatorii afumau piscina ca nu mai puteai nici in gradina sa te refugiezi. Ca atare am facut rocada mare ascunzandu-ne in camer unde ne-am apucat iar, eu de tricotat si Gottfried de citit. Odihna de dimineata, tihna in care petrecusem amiaza si plimbarea, mai ales cea de pe faleza ne facuse foarte bine. Televizorul nu ne-a prea interesat cat am stat acolo, Tenerife fiind in alt fus orar decat Germania, pierdeam regulat din cauza mesei de seara, orele cand incepeau filmele artistice pe programele germane. 9. Playa Jardin Dimineata hotelul era in fierbere, concursul de sah incepuse imediat dupa micul dejun si avea sa continue dupa prinz. Cum eu imi doream la plaja iar Gottfried voia sa se plimbe, ne-am despartit pentru cateva ore, urmand sa ne intalnim la amiaza. Plaja Jardin neagra dar primitoare, devenise multicolora din cauza umbrelutelor. M-am asezat sa-mi bronzez picioarele langa o doamna din Anglia, aproape de zidul fortaretei San Felipe. Citeam amandoua savurand briza oceanului. Din cauza soarelui puternic imi facusem un turban alb dintr-o esarfa cumparata acum multi ani in Egipt. Doamna avea o palariuta adecvata, ea citea un roman englezesc de dragoste nou si frumos legat iar eu niste reviste. Inainte sa plec in Tenerife incercasem fara succes sa-mi incarc Readerul pe care imi trasesem ultimul roman de Isabel Allende gasit in Internet, Despre Dragoste si Umbra. Actiunea romanului era ingrozitor de actuala si adevarata studenti chilieni disparuti dupa miscari de protest sunt gasiti morti in vechi galerii de mina, impuscati de politie. Isabel Allende a publicat in primavara lui 2015 ultimul ei roman in spaniol: Amantul Japonez care s-ar putea sa fie un best seller cand va fi tradus si in engleza. Eu sper ca scriitoarea chilian care a depasit deja varsta de 70 sa apuce sa ia premiul Nobel pentru literatura cat mai e lucida. Readerul nu s-a lasat de loc conectat la cablul de incarcare al acumulatorului, asa ca le-am lasat acasa pe amandoua. Ajunsa in Tenerifa, dupa doar o zi aveam sa constat de ce nu se potrivea cablul pentru ca era de la camera foto. Am lasat acasa deci cablul de la camera foto si Readerul iar in Tenerifa am avut o camera foto inutilizabila, cablul de la Reader cu care n-am avut ce face si nici o carte! Noroc cu revistele, cum zic, citeam langa englezoaica si ma intrerupeam numai sa ascult cu atentie zgomotul oceanului multumindu-ma sa respir cu nesat aerul atat de placut. Le-as fi luat cu draga inima pe amandoua cu mine acasa unde bate fara intrerupere un vant uscat si apasator si nu e nici un riu , nici un izvor pe aproape ca sa ma delectez cu susurul apei. Ca o paranteza, vantoasele de la noi de acasa sunt atat de aprige ca nu e de mirare cat de repede s-au inmultit parcurile de turbine de vant pe dealurile din jurul satului. Nu de mult un taran de la noi din sat a inchiriat pe foarte multi euro un teren forestier pe care se monteaza deja cel putin 3 mori de vant cu o inaltime de peste 200 metri si bratele elicei lungi de 70 de metri fiecare. Nu se stie daca unda sonora ne va deranja in viitor, regulamentul zice ca trebuie sa fie cel putin 600 de metri intre turbina de vant si prima casa. Intorcandu-ma la Playa Jardin, nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata atat de putini pescarusi pe o plaja insa era logic din moment ce valurile nu aduceau la mal nici scoici nici crabi, din cauza inclinatiei reliefului crustaceele ramaneau undeva in adancul oceanului. Porumbei erau insa cu duiumul, atrasi de pungutele cu chipsuri ale turistilor. Si printre blocurile stabilopode se strecurau grabite, mici soparle cu gusa albastra. In dreapta plajei Jardin se afla bateria San Felipe, ea fusese construita in golfuletul Jardin in secolul al 17-lea chiar la gura lui Barranco Felipe impotriva piratilor. Trei tunuri si 35 de soldati serveau odinioara fortareata construita in forma de pentagon, avand la fiecare unghi un foisor cilindric. De la sfarsitul secolului al 19-lea Castillo San Felipe a servit ca arsenal, infirmerie, depozit, restaurant, muzeu si sala de spectacole ori expozitii. In stanga golfului o culme a masivului Teide se prelungea pana in ocean formand un promotoriu foarte inalt pe care erau risipite casute de pescari ingramadite, viu colorate, o imagine pitoreasca care m-a emotionat. Un far modest a carui iluminatie cu pauze o puteam observa cand era intuneric direct de la balconul nostru, avertiza ambarcatiunile din larg. In spatele plajei Jardin se afla un parc cu arbori subtropicali de unde coborai pe doua scari pana la falez in felul asta plaja era aparata din trei prti, nemaifiind loc decat in fata, pentru valurile potolite ale oceanului. Fixate de faleza, doua punti mobile din scandurele de lemn asezate direct in nisip, usurau mersul pe plaj. La fel ca peste tot in lume, copiii se balaceau, tatii trebuiau sa cumpere inghetata, cafea si sa aibe grija de copii iar mamele stateau aproape nemiscate la soare. In timp ce eu faceam plaja pe jumatate imbracata ( ma arsesem prea tare pe spate si brate si de aceea ma acoperisem bine in partea de sus) doamnele spaniole de culoarea ciocolatei se bronzau pe jumatate dezbracate, avand peste talie doar un siret de pantofi cu franjuri! Faleza avea ziduri albe cu banci si porticuri pe care se catarau ramuri bogate de bougainvillea. Nicaieri in insula nu am vazut un dig pe care sa se poata merge normal, ingramadirea de roci fcea imposibila inaintarea per pedes catre ocean. La un moment dat englezoaica a dat semne de neliniste, venirea a doua doamne grase si vorbarete ne-a tulburat linistea. Duduile s-au asezat direct pe zid si au continuat o discutie animata in limba engleza pe care o cunosteau amandoua destul de putin. Cu gandul ca este loc sub soare pentru toata lumea, le-am lasat pe grase sa capteze caldura torida si am parasit plaja desi vremea era splendida dar la temperatura era de peste 35 de grade turbanul nu-mi prea mai era de folos! Gottfried venea si el agale, infulecase un burger undeva si facuse o gramada de fotografii cu bateria Santa Barbara si portul cu hidrobiciclete, salupe si alte barcute usoare. Ne-am fotografiat la Castillo San Felipe langa tunuri si foisoare si ne-am indreptat spre hotel.Grupul de turisti de pe vasul de croaziera s-a imbarcat inainte de ora 1500 in autocarul spre Santa Cruz unde-i astepta vaporul. I-am invidiat pentru circuitul interesant, maine la ora asta ar fi trebuit sa se afle in Maraquech, Maroc. Copiii terminasera concursul de sah, seara urma premierea in cadru festiv. Printre castigatori, multe fete!!! Invinsii plecau insa acasa cu parinti cu tot inghesuial si mutre posomorate! Intre Tenerife si celelalte insule sunt rivalitati nerostite. Arhipelagul e autonom fata de Spania iar insulele au propria lor guvernare si dezvoltare economica, fiind independente una fata de alta Dupa plecarea sahistilor hotelul a continuat sa primeasca zilnic autocare pline cu turisti. S-a facut insa mai liniste! 10. Impresii de ultima oraCu gandul la colectia mea de carpete tzesute aduse de prin toate tarile prin care am fost, Gottfried a observat imediat ironic ca poate avem nevoie de o carpeta?! Dar Tenerife nu e de loc un centru artizanal, ea existand la ora actuala strict din, si pentru turism. Spre deosebire de alte tri cu traditie in mestesuguri si arta tesutului, meseriile artizanale nu-si gasisera ecou pe insulele primaverii vesnice. Nici un covoras, nici un vas pictat cu motive care sa apartina de cultura Canarelor, nimic. Am vizitat din acest motiv o fabricuta de ceramica din San Antonio - Caldera, un cartier al orasului Puerto de la Cruz, aflat la mare departare de ocean si la o inaltime considerabila (turistii cazati in hotelurile de pe dealul Calderei erau transportati de mai multe ori pe zi cu minibuse speciale la plaja ori in oras, noi insa am ajuns acolo si ne-am si intors, cu taximetrul). Fabricuta era constituit dintr-o anticamer unde vasele ori obiectele din ceramica alba erau introduse in cuve cu email si dintr-o sala cu rafturi pe care se aflau exponate uscate pentru vanzare. Nu era nimic de calitate asa ca am parasit atelierul fara sa fi cumparat ceva, din pacate era mai mult o cooperativa decat un atelier de arta. Mi-ar fi placut un urcior ori o farfurie pictata dar n-am gasit decat produse de serie din ceramica foarte proasta. Chiar daca peste tot ne-am lovit de statui, monumente si alte opere de arta, n-am gasit nici un magazin de artizanat, fostii pescari spanioli si doamnele pescarese, neavand timp pentru mestesuguri - viata lor fusese probabil foarte dura. Tinerfenos respira abia acum usurati intrucat turismul le-a adus bunastarea si fericirea. Totusi am gasit broderii demodate care se vindeau pe post de suveniruri, fiind lucrate mai mult ca sigur in Asia.Plimbarea prin cartierul San Antonio a fost insa foarte interesanta, am trecut pe langa livezi de bananieri plini de ciorchini grei in capatul carora atarna uriase si carnoase, florile de culoarea vinului. Am trecut si pe langa English School - in Tenerife ca de fapt in toate insulele arhipelagului, sunt mai multe scoli britanice ( razbunarea amiralului Nelson) sistemul de educatie englez incepind de la varsta prescolara, 2-3 ani si terminandu-se cu universitatea. In Puerto de la Cruz exista desigur si o biserica anglicana ( All Saints Church) ridicata cu banii enoriasilor englezi stabiliti pe insula la sfarsitul secolului al 19-lea, biserica pe care insa nu am vizitat-o. Ne-am continuat drumetia la inaltime, am vazut pensiuni pitoresti si vile moderne, stradute inguste si soseaua care cobora pe o panta destul de periculoasa in oras, umbrita de ficusi uriasi si eucalipti cocosati. Nu stiam pana in Tenerife ca Ficus Elastica (in germana Gummibaum) face niste smochine mici cat ciresele si nu are nici o legatura cu arborele de cauciuc. De sus de pe deal se vedea Lago Martianez unde pornisera toate gheizerele - un manunchi de fantani arteziene isi aruncau jeturile de apa peste gardurile uriasei haciende.Am ajuns cu taxiul in oras, la teatrul de vara din San Telmo era un spectacol cu tobe - bubuitul se auzea pana la noi. Ne-am dus sa cascam gura!! Dar am intrat si in cateva pravalii cu articole de plaja ca mi se sparsesera ochelarii, ocazie cu care Diva si-a cumparat inca o pereche de pantaloni! In spatele Capelei San Telmo se afla arsenalul care deservea bateriile de aparare. Renovata de mai multe ori, Capela serveste comunitatii catolice de limba germana din insula. Cam toate bisericile din Puerto de la Cruz dateaza ca si forturile din secolul 16-17. Originea vulcanica se recunoaste cu usurinta in pietrele de constructie vulcanice ce intra in fundamentul ori zidurilor caselor, capela insasi fiind construita pe un fundament de lava neagra cu care culoarea alba a zidurilor contrasteaza pitoresc. La Plaza de Charco floraresele vindeau estrelicii multicolore, poinsetia, leandri cu flori albe si alte plante exotice la ghiveci. Am intrat in biserica San Francisco de langa fosta Ermita (manastire) San Juan de Bautista, era umbra si placut dar prezenta unei tiganci cersetoare a stricat tot efectul. Spaniolii sunt foarte credinciosi dar biserica era goala. Construita prin 1590, ea a facut parte din manastirea franciscanilor stabiliti pe insula dupa alipirea arhipelagului la Spania. In seara aceea am urcat din nou dealul pe langa Barranco Martianez, acolo unde era marele centru comercial multe blocuri de locuinte ori viitoare hoteluri cu cate 10-15 etaje, erau in renovare. Ne-am invartit prin magazine si pe stradute pitoresti unde grupe de studenti cantau instrumental ori dansau dansuri spaniole, adunand turistii in cerc. Pana la urma facusem ocolul orasului, cu tot nervul bolnav de la piciorul stang si cu calcaiul drept care aproape ca ma ardea de la marsurile mult prea lungi. In cateva zile cunoscuseram toate cotloanele orasului, abia asteptam sa ajungem acasa si sa privim sutele de fotografii!!!Mi-ar fi placut sa pot face cunostinta cu tinerfenos ori cu alti turisti insa n-a fost timp. Mi-am dorit sa fac si o scurta croaziera cu un ferry boat ori chiar cu un catamaran cu care se urmaresc balenele in larg, dar ne-ar fi trebuit o zi intreaga intrucat ferryboat-urile pleaca dis de dimineata si se intorc seara din cauza distantelor dintre insule si pentru ca turistii sa apuce sa vada cat mai multe. Whale watching a ramas un obiectiv pentru alta dataAdevarul e ca intotdeauna cand te afli intr-o calatorie ramane ceva ce n-ai vazut ori trait si te gandesti, lasa ca vin alta data. Dar nu mai vii, nu te mai intorci pentru ca dorinta de a vedea alte locuri e mai mare decat cea care te trage acolo unde deja ai mai fost. 11. Sweet home In ziua plecarii aveam deja valizele inchise si pregatite pentru zbor, nimicurile ramase aveam de gand sa le indes in rucksacuri. La check-out la Receptia hotelului n-am pierdut mult timp, dupa prinz am fost preluati de un autocar cu care am ajuns rapid la aeroportul Reina Sofia. Eu aveam emotii in ceea ce-l privea pe Gottfried dar el se simtea destul de bine. La ora 1600 ne-am urcat in avion, tot un Boeing de data asta 787. Ruta de zbor pentru intoarcere a fost in linie dreapta pana la Barcelona, de acolo peste Pirinei in Franta ( pe ruta avionului prabusit recent) si apoi spre Elvetia de unde am zburat in linie dreapta pana la Frankfurt ne-au ramas pe retina Pirineii plini de zapada si Alpii elvetieni cu ghetarii si lacurile glaciare. Gottfried s-a simtit foarte bine in avion, nemaiavand nevoie de intaritoare, s-a uitat pe hublou si a citit. Eu incercam sa fac rebus.Langa mine statea o doamna din Frankfurt care a citit tot timpul pe o tableta Kindle un roman in timp ce sotul ei care se afla pe scaunul de dincolo de culoar, citea o carte mare si groasa. Cand am ajuns in Elvetia ea a lasat readerul si am intrat in vorba. I-am povestit ce am patit cu Readerul meu chiar cand descarcasem din Internet o carte interesanta de Isabel Allende si cum am ramas automat si fara camera foto astfel ca in Tenerife Gottfried a trebuit sa fotografieze cu Smartphone-ul peste tot. Doamna a spus ce coincidenta, si ea citea romanul Paola tot de Isabel Allende o poveste trista despre fiica autoarei, tanara moare de porfirie in final. Cum cunosteam foarte bine subiectul am conversat mai departe despre Chile, politica, boli necunoscute si incurabile si desigur despre autoarea chiliana tradusa in foarte multe limbi si tari. Pentru prima oara de cand sunt in Germania am auzit pe cineva zicand ca translatoarea germana a facut o traducere extraordinara, identica cu versiunea originala in spaniola si aici am adaugat si eu ca Allende colaboreaza strans si atent cu toti traducatorii ei de carte si ca versiunile romanesti ale romanelor ei sunt deasemenea foarte bune. Traducatorii de carte germani ori traduc ad literam ori adapteaza cartile, foarte rar dai peste traducatori adevarati care practica traduceri literare dupa lucrarea originala pe care sa-ti faca placere sa le citesti. Doamna mi-a spus atunci ca se bucura sa auda ca sunt din Romania, cartea cea mare pe care sotul ei nu se indura sa o inchida, uitand si de cafea si gustari, era A history of Religious Ideas a lui Mircea Eliade!!!! I-am spus ca am citit cateva scrieri ale lui Eliade si ca actiunea unei nuvele se petrecea chiar in cartierul in care eu am copilarit ( (Mantuleasa in La tiganci) autorul fiind bucurestean. Ce mica e lumea!!!Aeroportul Frankfurt e cam pustiu la ora 2300. Din cauza restrictiei de zbor dupa aceasta ora nu mai decoleaza nici un avion. Zgomotul a constituit motivul unui proces celebru deschis de toti cetatenii oraselului Florsheim impotriva aeroportului care se extinde pe zi ce trece. Nevoia de locuri de munca nu trebuie insa sa afecteze sanatatea fizica a populatiei astfel ca Florsheimul a castigat procesul si avioanele stau cuminti la sol pana la 5 dimineata. La coborirea din avion eram complet intepeniti de la statul pe scaun cele aproape 5 ore de nemiscare mi-au provocat dureri de spate, abia am asteptat sa tzopai prin aeroport si sa ma invart in jurul valizei ca sa-mi pun sangele in miscare. Imediat am sunat-o pe Hanni ca am ajuns, Sven a sosit in 20 de minute si ne-a luat fara probleme pana la Frankfurt-Kriftel la 10 minute de aeroport unde locuiesc ei si unde parcase Gottfried masina. Hanni mi-a pregatit pentru acasa o plasuta cu gustari si cateva cumparaturi pentru a doua zi sa nu murim de foame!!!, ca frigiderul era gol. In Kriftel ne-am aruncat la noi in masina si am pornit spre casa unde am ajuns putin dupa miezul noptii. Era frig in Germania mai ales dupa caldurica atat de reconfortanta din Tenerife. Dar theres no place like home place, ne-am bucurat ca am ajuns cu bine acasa. Sfarsit


Recommended