ÎNCHISOAREA NOASTR CEA DE TOATE ZILELE
VOLUMUL 1 – 1949, 1952-1954 Încep s-mi dau seama c numai
caracterul import. Convingerea
politic, prerile filosofice, originea social, credina religioas nu
sunt decât accidente: numai caracterul rmâne dup filtrrile produse
de anii de pucrie ori de via… N. Steinhardt – „Jurnalul
fericirii.* — MALMAISON – (PRIMA ARESTARE)
lui original militar, care rmsese rtcit în dulap. L-a desfcut,
examinat cu curiozitate, l-a mirosit i netiind ce este,
imaginându-i c aparine radioului demontat, l-a aruncat în grmada de
lucruri scotocite de pe jos. La un moment dat, unul din securiti
i-a pus pistolul pe mas, lâng scaunul pe care m aezaser. Cum la
acea vreme eram pasionat de arme, mi-am dat seama c era un Beretta
9 mm, fr încrctor. Am fcut remarca cu voce tare i cu oarecare
mândrie c nu m las pclit de astfel de trucuri. Cu timpul aveam s m
lecuiesc de a arta c nu sunt prost! Când s-a terminat
percheziia la mine în camer, am fost luat numai în cma i pantaloni
între doi securiti, am coborât scrile pân la intrare unde a mai
aprut un al treilea i astfel încadrat am mers pân la o main, oprit
pe Str. Polon, la vreo 30 de metri. Unul din ageni s-a suit lâng
ofer în fa, iar eu între ceilali doi, în spate. Mi-au pus ctue la
mâini, ochelari negri pe ochi i unul din cei doi m-a culcat cu
capul la el în poal. Am mers cam un sfert de or, pierzând complet
simul direciei. La un moment dat am auzit cum se deschid nite pori
metalice, maina a mai mers câiva metri i s-a oprit. Mai târziu am
aflat c eram la Malmaison pe Calea Plevnei. Am fost scos din
main i susinut i dirijat de coate am mers câiva metri pe un drum
pavat. Un câine m-a adulmecat mârâind. Am urcat dou-trei trepte, o
u s-a închis în urma mea i mi s-au scos ochelarii. În spatele unui
birou era un civil, care mi-a cerut s-mi golesc buzunarele
s-i dau cureaua i pantofii. M-a pipit de sus pân jos fr s m
dezbrace i mi-a aruncat o pereche de cipici din stof militar kaki,
mult prea mari pentru mine, murdari i umezi. Mi s-au pus din nou
ochelarii i am fost dus pe un coridor, pân în dreptul unei ui. Au
deschis-o, m-au împins înuntru i mi s-au scos ochelarii.
Celula avea cam 2,50 m pe 2 m. De-a lungul peretelui din stânga dou
paturi de fier suprapuse. Pe peretele din fund, un calorifer.
Paturile erau fcute cu: saltea de paie, cearceafuri, ptur, pern
umplut cu paie i fa de pern. Era foarte cald i mirosea a motorin.
Ua era din lemn gros i avea o vizet.
percheziie scpase neobservat. L-am scos de la gât i l-am pus în
buzunarul de ceas de la pantaloni. Nu mi l-au gsit i dup opt zile
când mi-au dat drumul, i l-am dat înapoi Anci. La început,
pe coridor, mi s-a prut a fi o linite absolut, dar încet, încet,
auzul mi s-a ascuit i am început s disting paii în cipici de pâsl,
ui închizându-se i deschizându-se, pocnituri din degete sau
plesnituri din palm. (Aa se chemau gardienii între ei, ca s nu
vorbeasc). Uneori auzeam plânsete, vaiete, care erau urmate
de pai repezii, ui deschise i închise, strigte înbuite i apoi
linite. Când am fost bgat în celul, mi s-a mai spus s m culc cu faa
spre u i cu mâinile peste ptur, astfel ca s mi se vad faa i mâinile
prin vizet. Am adormit imediat. M simeam istovit. Probabil reacia
nervoas! Am fost trezit de câteva ori prin bti uoare în u, de câte
ori, prin somn, m întorceam cu faa la perete. Cred c gardianul se
uita prin vizet la fiecare minut. Cred c la ora 5 era deteptarea.
Trebuia s-mi fac patul, apoi celul dup celul, eram scoi la closet.
Gardianul îmi ddea o foaie de hârtie higienic i asista cu ua
deschis la tot ce fceam. În aceeai încpere era i o chiuvet, unde te
splai pe mâini i pe fa. Prosop nu era; foloseam o batist pe care
mi-o lsaser. Toate drumurile afar din celul se fceau cu ochelarii
la ochi, cu mâinile la spate i dirijat de gardian. Dup toalet i
splat, primeam în celul o gamel cu surogat de cafea i un sfert de
pâine pentru toat ziua. Era pâine fcut în form, cleioas, dup
modelul rusesc. I se i spunea bulc ruseasc. O puneam pe calorifer,
unde în câteva ore se întrea c abia o mai puteam rupe. La prânz
primeam puin sup limpede i un polonic de mâncare: fie cartofi, fie
varz, fie arpaca, uneori cu o bucat de carne. Seara primeam numai
felul doi de la prânz. Prima zi n-am but decât cafeaua i
n-am mâncat decât pâinea. Seara am fost scos din celul, dus într-o
încpere, aezat pe un scaun în faa unei msue mici cu faa spre
perete. Când mi s-au scos ochelarii, am vzut în dreapta mea un col
de birou pe care se aflau trei lmpi metalice, cu bra flexibil i
abajur, îndreptate spre msua mea. Din cauza luminii puternice, dac
întorceam capul spre dreapta, nu vedeam nimic dincolo de lmpi. Spre
stânga vedeam ua prin care intrasem i care era capitonat. Pe msu
era hârtie, toc i cerneal. Vocea anchetatorului venea de dincolo de
biroul pe care se aflau lmpile. În urmtoarele ase zile, am pierdut
complet noiunea timpului, fiind adus în aceast camer de nenumrate
ori, apoi în subsol la btaie i în celul, ciclul repetându-se
fr întrerupere zi i noapte cu stagii de edere diferite în aceste
încperi i la intervale neregulate.
timpuri. Cum tatl meu se dedicase cu pasiune vieii politice, am
înirat pe lista mea, nume de-a valma, de rniti, liberali,
legionari, oameni de stânga, de dreapta, etc… Dar în capul listei
am scris: Dr. Petru Groza! (i acest spirit de frond ieftin, pe care
cu toat teama, atunci îl practicam, mai târziu, cu experiena
pucriei, l-am abandonat). Nici despre aceast list, nu avea s mai
fie vorba niciodat în anchet.
Tânrul de la acea vreme era avocat i se numea Grigore Burdan.
Acum, în 1949, purta numele de Grigoriu Burdea, (nume conspirativ)
i era unul din cei trei atotputernici ai serviciilor de anchet de
la Malmaison din Calea Plevnei. Era cel care m anchetase. Grigore
Burdan era originar din regiunea Panciu i dup ani, în închisoare,
aveam s cunosc muli deinui care trecuser prin grozviile anchetelor
lui, anchete pe lâng care, cea pe care o suferisem eu fusese floare
la ureche. i, revenind acum la Dr. Gatoski (care urma s devin
celebrul radiolog de mai târziu), el nu era altul decât tatl vitreg
al bunului meu prieten B. Ivanovici. Aa se face c, în acele
zile în care noi ne aflam în arest la Malmaison, Dr. Gatoski a fost
anunat de Grigore Burdan, de care nici nu-i mai amintea, c B.
Ivanovici va fi în curând eliberat, în amintirea binelui fcut la
Iai. Tot în aceleai zile în care noi ne aflam la Malmaison,
mama a primit un telefon. O voce de femeie, care nu i-a spuse
numele, i-a spus s nu fie îngrijorat, pentru c în câteva zile voi
fi din nou acas. Mama a ajuns la convingerea c în spatele acestei
comunicri se afla Tutu Georgescu, care de pe atunci era bnuit a
avea legturi cu Securitatea. Oricum, aa se face c ne-am
trezit din nou liberi, iar primul meu contact cu Securitatea a fost
ca un vis urât, pe care foarte repede l-am uitat. Cu lipsa de
experien, incontiena i entuziasmul tinereii, n-am îneles nimic din
fenomenul pe lâng care numai trecusem i am considerat episodul
încheiat. Ca mai toi tinerii de vârsta mea din acele timpuri, eram
în cutarea oricrei ocazii care mi s-ar fi oferit, ca s facem ceva
împotriva regimului.
Dou ore mai târziu, nvleau în camer vreo patru-cinci securiti. A
urmat percheziia obinuit, care în câteva minute a rvit camera în aa
fel, încât am putut profita de un moment de neatenie a celui care m
supraveghea, pentru a lsa s alunece în spatele unei biblioteci,
livretul militar. Gsirea lui ar fi produs neplceri celui care îmi
facilitase obinerea lui. Voi reveni mai târziu asupra acestui
subiect.
a dat foc. Fumul s-a rspândit pe tot celularul, împreun cu foie de
hârtie carbonizat. De la etajul cldirii s-au pornit rcnete i
înjurturi la adresa gardienilor de pe celular. Focul a fost stins
cu furtunul de la cimeaua din curte. Toi gardienii s-au concentrat
în curticica pentru a strânge în diverse cutii i ldie resturile de
hâroage parte arse parte nu i pentru a cura toat mizeria provocat
de foc. Resturile au fost crate în afar.
produce la prbuirea tavanului i la scosul iglelor. La fel, ieirea
prin acoperi i sritul peste gard ar fi putut fi observate de la una
din ferestrele cldirii securitii.
presare praful peste pat i peste tânrul, care dormea înainte.
Restul de D. D. T. Care a mai rmas în gleat l-au deertat
într-un col, pe jos. La insistenele mele s-l mute pe tânr din celul
sau s-l duc la baie i s ne mai dea un pat, au zis c nu se poate, au
trântit ua i au plecat. Noul venit, atât de vorbre pân atunci
n-a scos o vorb. Ni s-a adus masa de sear. Tânrul, pe care am reuit
s-l trezesc, a refuzat din nou s mnânce. A cerut ap de but.
Tot de la deinuii mai vechi, am aflat c i securitii care
fceau de serviciu în schimburi pe celular, nu numai trupele de
securitate, plecau periodic în misiune în munii i pdurile din
regiune, la vântoare de partizani. Cojoacele i cciulile erau pentru
camuflarea uniformelor. In toat regiunea nu se vorbea decât de
aceste aciuni împotriva partizanilor de sub conducerea Colonelului
Arsenescu i a frailor Arnuoiu, devenii eroii locali ai rezistenei
din muni i de atrocitile pe care le comitea Securitatea în satele
de munte. Oameni împucai, rani, femei i copii schingiuii, pentru a
afla cine-i gzduiete, aprovizioneaz sau ajut pe partizani. Nenumrai
alii au fost arestai i condamnai, luând drumul pucriilor. Cu o bun
parte din ei am stat i eu în diverse închisori. Vom mai reveni deci
asupra subiectului. LA PENITENCIARUL PITETI.
Construcie în form de T, aezat la bariera oraului spre Gvana i
orientat N. V. — S. V. Trecea drept cldire modern. Fusese
terminat sub guvernarea lui Armând Clinescu i folosit înc în acea
vreme ca închisoare pentru deinui politici în timpul prigoanei
împotriva legionarilor. Avea dou etaje, parter, subsol i pivni.
Descrierea mai amnunit i o schi a cldirii o voi face mai târziu,
când voi ajunge cu povestea mea în anul 1955, când am stat pentru a
treia oar în aceast închisoare. Adus la grefa închisorii, dup ce mi
s- a completat fia de încarcerare, am fost condus de un gardian la
o celul de la etajul 2 de pe coada T-ului. Dup ce ua s-a trântit în
urma mea i gardianul a rsucit cheia în broasc i a tras cele 2
zvoare, am fcut cunotin cu cei patru locatari ai celulei: Radu I.
Gr. Radu, un ran de vreo treizeci i ceva de ani din comuna Picior
de Munte, Dobrin, tot ran din regiune, Pun Lepdatu, fost plutonier
de jandarmi, acum întors în satul lui i Jean Milcoveanu, un om în
vârst de peste 60 de ani, tatl doctorului Milcoveanu, unul din
capii studenimii naionaliste dinainte de rzboi. Dup celulele
mizerabile i întunecoase ale Securitii, aici mi s-a prut raiul pe
pmânt. Celula avea 4 M. Lungime pe 2. M. i ceva lime. Pe una din
laturile mici ale dreptunghiului era ua, pe cealalt, fereastra cam
de 50 pe 80 cm., prin care ptrundea lumina soarelui, cum n-o mai
vzusem de la arestare.
dormea Pun Lepdatu, deasupra Radu I. Gr. Radu. Cu toate protestele
mele, Radu s-a mutat jos, în pat cu Pun Lepdatu, lsându-m pe mine
singur în cel de sus. Dobrin care era cel mai vechi arestat din cei
patru i care de doi ani de când era în anchet fusese de mai multe
ori mutat în acest rstimp, când la penitenciar, când la securitate,
cunotea cel mai bine viaa i obiceiurile pucriei. Cu toate c era cel
mai tcut i rezervat din ei, nu fcea nici un secret din povestea
lui. Fcea parte, împreun cu alii, care i ei se aflau în diferite
celule, dintr-o organizaie clandestin, pe care o numiser „Frie i
libertate”. Organizaia luase oarecari proporii în satele din
regiunea lui, rspândise manifeste i devenise cunoscut prin acele
sate, unde pe toate gardurile apreau scrise cu cret, literele F. L.
Nu mai tiu cum le dduse de urm securitatea. Dup ce-i arestase pe
câiva din ei, încerca acum s descopere pe toi membrii organizaiei.
Dobrin fusese de mai multe ori btut în anchet. Jean
Milcoveanu era arestat de câteva luni, împreun cu soia lui, din
cauza unei scrisori pe care o primiser de la fiul lor, doctorul
Milcoveanu, care era ascuns i cutat de securitate. De la el am
aflat c soia lui sttuse la securitate, în aceeai celul cu una din
grecoaicele de la Florica i de care v-am spus c i-am auzit vocea i
am remarcat limba aleas pe care o vorbea. Btrânul îmi povestea
tocmai c îl cunoscuse pe tatl meu, când Dobrin, cu urechea lui
adaptat la toate zgomotele celularului, ne-a anunat c vine
gardianul. În adevr, uia de sub vizet s-a deschis i gardianul a
început s ne dea pe rând gamelele pe care i le întindea un deinut
de drept comun, care târa dup el pe coridor un hârdu. Aa am fcut
cunotin cu „terciul” atât de apreciat de deinui. Era fin de porumb
oprit i puin îndulcit. În celul nu se afla decât o singur
lingur de metal, care, cu aprobarea tacit a gardianului, avea coada
ascuit pe o parte. Ascuitul se fcea pe cimentul de la closet. Cu
acest cuit improvizat, mi s-a confecionat i mie un fel de lopic,
dintr-o scânduric de brad, gsit pe coridor i pstrat cu grij de
Radu, pitit în paiele din saltea. Toi aveau astfel de lopele, în
chip de lingur. Tot Radu fcuse cu aceeai coad de lingur
ascuit câte o cruciuli sculptat într-o bucic de lemn de fag, pentru
fiecare.
Când i-a venit rândul, N. Z. A cerut tribunalului s in seam
în hotrârea lui, de faptul c are un copil de crescut. La
asta trebuia s te gândeti înainte de a trda poporul! I-a strigat
generalul.
sau 5 ani degradare civic. Pentru cei 54 sau 55 de oameni judecai
în acea zi, totalul anilor de condamnare depea cifra de 800 de ani.
Nimeni, nici cei mai pesimiti nu fcuser acest prognostic.
Condamnrile erau aa de dispropori-onate, chiar fa de fapte, acolo
unde existau, încât dup primele momente de uluial, totul mi s-a
prut o fars. i din nou au început discuiile i presupunerile.
Majoritatea credeau c era vorba de pedepse exemplare pentru
înfricoare, atât a noastr cât i a celor liberi i c totul se va
rezolva prin recursuri. (Semnasem cererile de recurs, o dat cu
luarea la cunotin a sentinelor). Pân i gardienii se mirau i ne
priveau cu ali ochi ca pân atunci. Mai târziu am aflat c fuseserm
printre primele serii de condamnai dup nite decrete-legi care
apruser de curând i care prevedeau pedepse mult mai mari ca pân
atunci. i cum, probabil st în natura omului s nu dispere, fiecare
i-a regsit echilibrul. Niciunul nu credea c-i va executa sentina,
unii gândind c recursul o va modifica, alii punându-i ndejdea în
rsturnarea situaiei politice care ne va pune pe toi în libertate.
Optimitii trgeau chiar concluzia c evoluia situaiei politice, cu
care noi nu mai eram la curent, era aa de avansat, încât ziua
eliberrii era foarte apropiat i c tocmai de aceea condamnrile erau
atât de exagerate. Gardianul care sttea în ua deschis l-a
întrebat pe unul din tinerii condamnai: „Câi ani ai luat m?”
Tânrul, pe care-l chema Gheorghe (Gic) Muat, i-a rspuns: „20 de
ani”. — i crezi c poi s-i faci? A mai întrebat gardianul.
— 20 de ani ca mâine trec! I-a rspuns Muat. Rspunsul
lui Gic Muat a provocat destinderea. Ca la un semnal, s-a pornit o
veselie general. Râsetele i glumele pe socoteala condamnrilor nu
mai conteneau. Gardienii erau înmrmurii. Nu mai înelegeau nimic. Pe
toi ne cuprinsese o adevrat euforie, care n-a încetat nici când a
venit un ofier, care ne-a spus s ne pregtim, fiindc vom fi
transportai la Penitenciar. Am fost scoi în curtea Securitii, unde
atepta un camion cu prelat. Am fost toi suii în el i înghesuii spre
partea din fa, pentru ca doi securiti s poat sta în partea dinapoi,
cu pistoalele automate îndreptate spre noi. Cum îns în ziua aceea
eram „pui în porie” la Securitate i nu la Penitenciar, în micul
spaiu care ne desprea de cei doi securiti au fost urcate dou
hârdaie cu ciorb, care reprezentau raiile noastre pentru masa de
sear.
DIN NOU LA PENITENCIARUL PITETI. Ne-am dat jos din
camion i am fost luai în primire de gardienii închisorii. Dac
paznicii celularului securitii se purtaser relativ bine cu noi,
aici, lucrurile aveau s se schimbe. Gardienii pucriei îi însoeau
fiecare vorb pe care ne-o adresau, cu insulte, înjurturi,
îmbrânceli i chiar lovituri.
(adic la înlimea filonului), perforate deasupra galeriei
principale. Într-o seciune longitudilal printr-un munte, galeria i
abatajul, s-ar vedea aa: Din loc în loc, prin galeria
principal, aveai acces spre abataj, prin câte o suitoare, care
ptrundea prin roca care forma planeul dintre galerie i abataj. Era
de fapt o gaur de 2 M. Pe 2m, care se deschidea în tavanul galeriei
i la care urcai pe o scar de lemn (de circa 3 m.) asemntoare celor
de cote.
tine i altele unde erau plus 42 de grade. Erau galerii unde puteai
respira normal i abataje unde oxigenul lipsea în aa grad, încât
flacra lmpii de carbid se micora aproape pân la stingere. In min nu
exista nici un fel de instalaie de ventilaie i aceste deosebiri de
clim de la un loc la altul se datorau jocului întâmplrii, curenilor
naturali care se creau între puuri sau lipsei lor în galeriile sau
abatajele care se terminau în fund de sac.
împing înapoi, pân la locul de munc, câte un vagonet, încrcat cu
bârne sau scânduri. Asta m-a fcut s cutreier mai toate galeriile i
s mai cunosc o serie de oameni. i în felul acesta, încetul cu
încetul am ajuns s m orientez perfect în min, s înv s m feresc de
gardieni atunci când m opream s stau de vorb cu ali camarazi,
s am totdeuna aerul de a umbla dup o treab precis, când treceam pe
lâng unul din ei.
— Bun! I-am spus. — tii c nu toi au aceeai prere!
Exprimându-mi mirarea, m-a întrebat: — N-ai observat nimic
dubios la el? Gândindu-m c face aluzie la turntorie, am srit
ca ars, spunându-i c e o prostie i o ticloie i c numai de turntorie
nu poate fi bnuit Mituc.
prin „Reeducare” i pe care am avut ocazia s-i întâlnesc. Poate
fiindc nu trecuse prin faza ei cea mai virulent de la Piteti.
Poate… i datorit perfectului lui echilibru i fizic i sufletesc, a
acelei robuste constituii, aproape primitiv., a omului sntos i la
trup i la minte, pe care o întâlneai la macedoneni. Tot ceea ce am
aflat despre reeducare în decursul anilor, din confidenele ce mi
s-au fcut de unii, voi povesti mai pe larg, mai târziu.
ce nu mai reprezenta îns numrul de vagonei prevzut de plan.
Totodat, asta înseamn, îns munc mai puin pentru rultori i
vagonetari, care nici ei nu mai sufereau represaliile pentru
neîndeplinirea normei. i aa s-a ajuns la un ritm de munc mai
suportabil i la eforturi mai puin extenuante, care pe majoritatea
ne-au ajutat s rezistm mai departe. Despre aceast aciune, nu cred c
au tiut mai mult de 20-25 de ini.
În min pe drumul de intrare i ieire, luasem obiceiul s cântm
în cor „Imnul minerului”, cântec de pe vremuri al minerilor, sub
actualul regim interzis. În cântec se vorbea de munca grea a
minerilor care trudeau în subteran. Acum, sub regimul
„muncitorilor”, nu se mai putea vorbi de chinul muncii din min, ci
doar de elanul i bucuria cu care se avântau muncitorii în
galerii.
— Fraii Ion i Simion Cojocaru, rani din munii Vrancei i ei
cu condamnri mari. Participaser la rscoala din regiunea lor i
aproape toat familia li se afla în închisoare. — Fraii Ion i
Gheorghe Brânzaru, rani, fii de pdurar din Soveja. i ei implicai în
rscoala din munii Vrancei. — George Sarry din Constana, de
care am mai vorbit, i
Dup ce fuseser tuni i dui din nou la „neagra”, venise iar
politicul i le spusese s se duc la dormitoarele lor, fiindc i-a
iertat de restul pedepsei. Colea nu voise s plece, spunând c refuz
s fie iertat. Aa ajunsese i el la carcer. Cele dou carcere fiind
una lâng alta, am putut sta de vorb i ziua ne-a trecut mai uor.
Colea reuise s pstreze i nite igri, din care mi-a aruncat i mie pe
deasupra pereilor carcerei, lipsa de acoperi avantajându-ne.
decât preurile acelorai produse indigene. Pentru srcia populaiei
ele reprezentau un lux inaccesibil i nu se vindeau. Cum îns
alimentara respectiv trebuia s-i realizeze planul de vânzare,
ingeniozitatea i iniiativa responsabilului magazinului rezolvau
problema în cel mai perfect spirit al principiilor „pieii libere”.
Bineîneles, dac întâmplarea fcea s fie în apropiere lagrul de munc
de la Baia Sprie!
gândul c ar fi putut fi percheziionat la poart. Noaptea, dup
închiderea barcii, când toi dormeau, Mituc s-a dus cu
darurile de la imi în spltor, iar eu m-am dus pe rând la patul
câtorva camarazi, de discreia crora eram siguri, i-am trezit i
le-am spus s se duc la toalet. Fiecare a primit aici câte o frâm de
cozonac i a but câte un gât de uic. Primul care a onorat plosca a
fost popa Scai, amintindu-i de uica din regiunea lui, de la
Râmnicul Srat.
avusese în alegeri, când trdase Partidul Liberal i cochetase cu
comunitii. N-a mai vorbit cu mine la Cavnic i se plângea la toi
mehedinenii de lipsa mea de solidaritate „olteneasc”. — Goga
Nicolae. Arhitect din Bucureti. Legionar. Un om de caracter i de
mare calitate sufleteasc. — Greculescu „Mielu”. Din Muscel.
Am mai vorbit de el i de fratele lui.
— Mrscu… Ardelean. Czut cu un grup întreg de tineri elevi i
studeni constituii în organizaii de Frii de Cruce dup 23 August.
Plin de entuziasm i cu inut frumoas. — Medrea… Legionar din
Oltenia. Un biat foarte inteligent. — Melnic… Legionar.
Basarabean. — Mihoc… Bnean. Naional rnist.
— Onaca Cornel. Locotenent de Jandarmi i apoi de Miliie,
condamnat în procesul Vlad epe II de la Oradea. Biat de toat
încrederea. — Palade… Inginer. Mai în vârst i foarte
timorat. — Pantazi Ion. Cpitan de Cavalerie. Fiul
Generalului Pantazi, fost Ministru de Rzboi în guvernul Marealului
Antonescu. Condamnat 5 ani pentru tentativ de trecere a
frontierei.
— Spânoche Dumitru (Mitic). Învtor din Dobrogea. Legionar.
Slab i epuizat de muli ani de închisoare. De o mare sensibilitate
sufleteasc când era vorba de alii. În ceea ce îl privea, rbda
chinul muncii din min fr o vorb de disperare sau revolt. —
Spânu Constantin (Titi). Din comuna Cogealac-Dobrogea. Biat simplu,
dar foarte iste. În lagr era croitor.
accesibil. Deasupra malului se ridica coasta împdurit a muntelui.
Pe msur ce m apropiam de mal reflectam la gestul ridicol al celor
dinaintea mea, de a pune cu grij lmpile pe jos. Când am ajuns la
locul cu pricina, erau 6 sau 7 lmpi aezate frumos una lâng alta. Fr
s gândesc, instinctiv, mi-am desprins lampa 3 care o aveam agat de
un buzunar al salopetei i am pus-o i eu lâng celalte.
intrasem, sentimentul de panic care m cuprinsese a disprut ca prin
farmec. Eram singur i în jurul meu domnea o linite absolut. M-am
gândit la ceilali, ceea ce nu mai fcusem din momentul în care
începusem s alerg de-a lungul malului, cu singura idee de a m face
cât mai repede nevzut în pdure. M-am întors la liziera lstarilor.
De-a lungul malului albicios de pmânt nu se mai vedea nimeni.
i silueta femeii din ua luminat a atelierului dispruse.
rezistat efortului i s-a prbuit. Dându-i seama c nu va mai putea
continua drumul, i-a cerut lui Paul s-l lase singur i s caute mcar
el s se salveze. Paul a refuzat s-l abandoneze i în cursul dimineii
au fost prini, amândoi lâng o stân în apropiere de Cavnic. Cu
mâinile fixate la spate i prinse în ctue, au fost aruncai pe
podelele unui camion militar i transportai mai întâi (din câte îmi
amintesc) la Sighet iar de acolo la Securitatea din Baia
Mare.
Preau agitai, gesticulau i vorbeau cu aprindere. Prima
noastr impresie a fost c, Mircea prins de ei, fusese obligat s-i
duc pân la locul unde eram noi. Ne pregteam s fugim, când am
observat c Mircea purta înc în mân bul lui strâmb i c i el vorbea i
gesticula, liber i neinut de nimeni. Când au ajuns la vreo 5-6 pai
de noi, Mircea s-a adresat cu glas tare tinerilor care îl
înconjurau:
întrebat ce face, a început s înjure. Gsise într-un col al
bordeiului dou ou. Pe drum czuse i oule i se sprseser în buzunar.
Iar acum recupera ce se mai putea din buzunar. Traista cu mlai i
ceaunul erau o adevrat comoar. Problema hranei noastre pentru o bun
bucat de vreme prea rezolvat. Ne- am îndeprtat cât am putut mai
repede de bordeiul prdat, înainte de a ne cuta un adpost pentru
noapte.
inima în dini i fr alte ocoliuri, i-am spus: „S tii c eu sunt fugar
i ar fi bine s nu spui la stân c m-ai întâlnit!” Eram pregtit
la orice reacie din partea ranului, numai la cea pe care a avut-o
nu m ateptam. Mai bine zis, n-a avut niciuna, nici mcar nu s-a
artat surprins. Surprins am fost tot eu, când, dup ce a mai tras o
dat din igar, mi-a rspuns: — Numai muierile vorbesc prea
mult i ce nu trebuie.
Am coborât pân în fundul vii, am trecut râul pe pietre i
mi-am cutat pe versantul opus un loc de pând. Panta era abrupt i pe
sub fagii btrâni creteau puiei de brad, într-un desi greu de
strbtut. Mi-am gsit un culcu bine camuflat de cetina puieilor
de brad, de unde aveam vedere direct, la vrea 200 de metri, asupra
drumului care cobora în pietriul din vale. Vremea era cald, aa c
rcoarea din umbra brdetului îmi prindea bine.
Bucureti. Era în ziua de 25 iunie înainte de prânz i Bucuretiul se
topea sub canicul. Soarele era orbitor i zidurile caselor dogoreau.
Asfaltul se muiase. Pe strad, brbaii umblau în cmi cu mâneci scurte
i femeile în rochie subiri, de var. Iar noi, cu hainele salopetelor
închise pân la gât, ca s nu ni se vad puloverele i cojoacele
transpiram ca la baia de aburi. S fi mers cu cojoacele în mân, ar
fi prut i mai suspect!
minute i n-a vorbit mult, dar acele câteva cuvinte nu le-am uitat.
Nu m-am simit niciodat mai mgulit! — M Ioane! Sunt mândru de
tine c mcar tu ai evadat! Mi-am reproat totdeauna c n-am avut
curajul s-o fac i eu când eram în lagr în Rusia. Am mai stat
puin de vorb i înainte de plecare, ne-a dat un sfat, pe care l-a
formulat cam aa:
— Nu tiu exact unde, dar tiu c e în regiunea… (i aici mi-a
spus o localitate din munii Apuseni, al crei nume l-am uitat).
Crezând c primise o informaie greit, aa cum deseori se
întâmpla în acea vreme când era vorba de subiectul „tabu” al
închisorilor i când zvonurile i legendele alimentau dorina de veti
de la cei disprui, am vrut s-o lmuresc.
Cum am mai spus, dac apucam s ne prsim ascunztoarea dis-de-
diminea, cu vreun scop oarecare, trebuia s pierdem vremea prin ora
pân se lsa întunericul spre a nu fi vzui când ne întorceam acas.
Vremea fiind frumoas, preferam s ne aezm în câte un parc, decât s
umblm pe strzi, unde oricând puteam avea vreo întâlnire nedorit cu
persoane care m cunoteau.
avea va fi cel de a fi recunoscui de cineva, dar i aceast primejdie
va putea fi înlturat sau mcar redus în mare parte, dac vom pleca în
provincie i ne vom angaja într-o regiune unde nu ne cunoate
nimeni. Pân una alta îns, încurajat nu numai de perspectiva
viitoare a buletinelor ce urma s le obinem prin Bubi, dar i de
buletinul mai puin perfect pe care îl aveam în buzunar, mi- am
continuat peregrinrile prin Bucureti.
mutrii, cu dou sptmâni în urm, i acolo rmseser. Câteva valize
desfcute, pantofi, cri, hârtii, ciorapi, toate claie peste grmad,
prin care se vedea c Pstorel cotrobise din când în când, ca
s-i extrag câte un obiect de care avusese nevoie. Mi-am tras
scaunul mai aproape de somiera pe care dormea Pstorel, mi-am ales
din grmada de lucruri o carte i m-am aezat, cu gândul s treac
timpul pân se va face ora la care s-l trezesc.
drumul pe jos, ocolind lacul, ceea ce îmi permitea s le supraveghez
pe tot traseul i eventual s recunosc din timp vreo figur nedorit.
N-a fost îns niciodat cazul. trandul Tei mi-a devenit un fel de
reedin permanent pe timpul zilei. Aici venea M. C. S m in la curent
cu planul lui Richi Tailer, care înc nu putea fi pus în funcie, ca
i Bubi Gane, care înc nu primise nici o veste despre buletinele
noastre.
c l-am mâncat tot, în timp ce m uitam la dansurile brazilienilor.
in minte episodul, fiindc linguria cu care am mâncat erbetul, o
furasem de pe o mas din cofetria plin de lume. Într-una din
seri când m întorceam spre cas, pe Vasile Lascr, am auzit strigând
în urma mea: — Domnu' Ioanid! Domnu' Ioanid!
pe care i-am fcut-o. Apoi, mi-am luat rmas bun de la fat i de la el
i am plecat de la trand, lsându-i acolo. Într-o zi când
aceste însemnri vor putea fi publicate fr riscuri pentru nimeni,
poate c belgianul sau fata le vor citi i se vor recunoate în acest
episod. Doar aa vor putea s afle numele celui cu care au stat de
vorb la trand i poate-mi vor da un semn de via i voi afla i eu cum
îi cheam.
aproape legendar pentru populaia din partea locului iar pentru
Securitatea, care nu reuea s-l prind, aproape o obsesie. Numai o
minte îngust de miliian putea s-i imagineze despre colonelul
Arsenescu c avea s cltoreasc cu trenul i cu un buletin de
identitate pe numele lui! Era totui un motiv serios ca Arsenescu s
considere c, dac s-ar întâmpla s avem de-a face cu o razie, n-ar fi
indicat s fiu i eu arestat, fiind gsit în compania lui. La
cercetrile care ar urma, la care s-ar constata din nou c el nu e
una i aceeai persoan cu colonelul Arsenescu, cu siguran s-ar
descoperi c nici eu nu sunt Topliceanu.
vrei s mnânci pe antier, te duci pe drum ctre ora i la vreo
500 de metri pe mâna dreapt, dai de un Bufet de Stat. Dup mas te
culci i dac n-ai chef s mai treci pe la antier, ai câteva cri de
citit în camer, ai radio sau te plimbi. i cu aerul lui
mucalit, Petrescu a încheiat cu vorbele: — Cam asta ar
fi!
vii, rui i români. În rest, murdria i mirosul specific al
tuturor birourilor administraiei comuniste. Arsenescu a inut s m
duc într-o cmru unde se afla tabloul de siguran al fostei instalaii
electrice a casei, acum scoas din funcie. Pe placa de marmur, sub
butoanele i heblurile înepenite, mai sttea înc scris: Sufragerie –
Salon – Dormitor Coana mare etc. Parc citeam într-un cimitir numele
de pe cruci!
autentificat spre a-i folosi la Tribunalul de la Haga. Acum câteva
zile (în Aprilie 1981) mi-a telefonat s-mi mulumeasc, spunându-mi c
situaia lui e pe cale de rezolvare i sper s plece în curând în
Statele Unite. Tatl lui, la întoarcerea în ar, avusese neplceri cu
Securitatea din cauza cererii lui de azil politic, dar în cele din
urm lucrurile se mai linitiser. Pentru mine, Arsenescu rmâne în
continuare o datorie nestins!
în timp ce, cu ochelarii la ochi, eram scos din birou, am surprins
urmtorul schimb de cuvinte: — De unde îl aduci pe sta, m?
Cu toate c cel care m ducea de bra i-a rspuns pe optite
celui care i pusese întrebarea, l-am auzit: — De la tovarul
Ministru!
aa începeau i anchetele care se terminau cu scoaterea arestatului
pe brae, leinat i plin de sânge. I-am rspuns c n-aveam nimic de
reclamat. Cu acelai ton amabil, cpitanul m-a pus în tem cu sarcina
pe care o avea, cerându-mi s-l ajut ca s poat încheia cât mai
repede dosarul, atât în interesul meu cât i într-al lui. Formularea
mi s-a prut cam neobinuit, ceea ce m-a fcut i mai suspicios în
privina fazei urmtoare a anchetei.
lacune, mai ales când am ajuns la perioada petrecut în Bucureti se
asemna în mare cu versiunea pe care o ddusem la Ministerul de
Interne. edina a fost reluat dup mas i a durat pân seara, când am
încheiat istorisirea, fr nici un incident deosebit de semnalat.
Cpitanul asculta i nota, i nu prea deloc interesat s elucideze
anumite faze, care, vdit, necesitau explicaii i lmuriri
suplimentare. Din ziua aceea pe cpitan nu l-am mai vzut.
românete, dup cum n-a simit nici evreiete, regimul comunist fiind
un duman al Israelului. Por era un anticomunist feroce. Aproape
zilnic asistam la astfel de rechizitorii, pe care Por i le fcea lui
George Silviu. Termenii i argumentele fceau parte din arsenalul
clasic antisemit. Cu toate c disputa dintre cei doi era purtat în
mod civilizat i George Silviu se apra cu mult talent de acuzaiile
ce i se aduceau, uneori chiar cu verv avoceasc, totui se simea
încolit când Por îi reproa colaborarea cu comunitii, i atunci
argumentele lui îi pierdeau vigoarea i nu mai erau convingtoare.
Hruit fr mil de Por, recunosc c nu era prea elegant s-l mai
atac i eu. N-am rezistat îns tentaiei de a-i aminti un episod din
viaa lui, care nu-i fcea deloc cinste i la care fusesem martor.
Eram student la Drept, prin 1947- l948, când am citit pe afiierul
de pe coridorul Facultii, numele lui George Silviu. Era înscris pe
lista celor care urmau s-i susin teza de doctorat. George Silviu
era atunci subsecretar de stat la Interne. Mi-amintesc c vestea a
stârnit mult vâlv printre studeni. Eram pe-acele timpuri foarte
angajai politicete i refractari la influena i presiunile crescânde
ale comunitilor. Participam la toate manifestaiile rniste i
liberale, distribuiam voluntar pe strzi „Liberalul” i „Dreptatea”,
luam parte la toate ciocnirile de strad cu grupurile de comuniti
care încercau s zdrniceasc întrunirile la care urma s vorbeasc
Iuliu Maniu. Muli dintre colegii notrii fuseser tâ-râi în câte un
sediu al Partidului Comunist sau în subsolurile Ministerului de
Interne i schilodii în bti. i acum, George Silviu, subsecretar de
stat tocmai la acel minister, urma s se prezinte la noi la
Facultate pentru doctorat.
sigur) care era mai mic de talie. L-a privit cu mai mult atenie
decât pe noi i i-a spus: — M, de unde te cunosc eu pe tine?!
— De la fabrica de igri, d-le cpitan! i eu v cunosc pe
dumneavoastr, fiindc veneai câteodat pe la coana Caterina i treceai
pe la mine pe la poart!
timpul desfurrii „programului”, ni se permitea s inem ua crpat, în
limita pe care o permitea lanul. Auzeam numai paii pe ciment ai
celor din celulele vecine, când erau scoi la W. C. Aa se face c am
remarcat c în celula vecin se afla un deinut chiop. I se
auzea pasul neregulat i ciocnitul bastonului pe mozaic. M-am
mirat de privilegiul ce i se acordase, de a avea
baston.
reuit s descifrez titlul unui articol, tiprit cu litere mari i
chiar câteva cuvinte din text. Titlul suna cam aa: „Descoperirea i
arestarea unei bande de spioni i trdtori”. Din puinele
cuvinte pe care le-am putut citi, am îneles c era vorba de câiva
români din strintate, care fuseser parautai în Ardeal. Un singur
nume am putut deslui: Golea.
— Bine a zis, i m-a trimis în celul. Tot restul zilei
m-a persecutat ideea c insistena anchetatorului asupra acestui
punct nu era determinat de o simpl bnuial. Aveam sentimentul
neplcut c tia ceva mai mult. A doua zi, când am fost din nou dus
sus, temerile mele s-au dovedit îndreptite. La fel de calm i pe
acelai, ton linitit, ofierul mi s-a adresat cam în felul
urmtor:
mrturisesc. M gândeam c ar fi însemnat s recunosc implicit i rolul
jucat de Ion la fabricarea lor, ceea ce era contrar hotrârii pe
care o luasem, de a nu vorbi decât de actele mele. Am negat,
deci, i, cu toate insistenele ofierului, care mi-a servit o serie
de amnunte, cum ar fi galeria unde le fabricasem i felul în care ne
procurasem explozibilul, m-am încpânat pe poziie. Dialogul a fost
cam urmtorul:
Dup cum aveam s aflu, aa i fusese pân cu câteva luni în urm,
singurele celule folosite pentru deinuii de drept comun, aflându-se
în cldirea pe lâng care trecusem i care, cu toate c tot veche i
într-o stare de întreinere tot aa de mizerabil, nu avea totui
aspectul medieval al celei în care intram acum, împini de la spate
de Gherdan. Am trecut de prima u de lemn i ara ptruns într-un fel
de anticamer, din care, la dreapta, pornea o scar de piatr ctre
etajele superioare. În fa, o deschidere joas, boltit, închis cu un
grilaj în dou canate, din ine groase de fier. Am trecut prin ea
aplecându-ne, cci bolta în punctul ei cel mai înalt nu avea
mai mult de 1,50 m. Înaintea noastr se deschidea un coridor înalt,
lung cât toat cldirea, cu ciment pe jos i cu aproximativ câte 12 ui
de celule pe fiecare parte. La jumtatea lui i pe stânga i pe
dreapta, lipsea câte o celul, astfel c se lrgea pe toat limea
cldirii, pân la zidurile exterioare. În aceste ziduri, în fiecare
parte, se deschidea câte o fereastr (sus plasate ca s nu vezi
afar), constituind singurele surse de lumin ale coridorului. Tot
aici se aflau i dou jgheaburi de beton cu câteva robinete.
Schi a celularului vechi din Oradea. Seciune orizontala.
1) Marin uc, tânr ofier de geniu, cpitan. Fiu de preot din
comuna Albeti, Judeul Dolj. Condamnat ca legionar, fusese
trimis la mina de la Valea Nistrului, tot în Regiunea Baia Mare, nu
departe de Cavnic. 2) Romnu…, ran din Banat, din regiunea
Teregova, unde participase la aciunile partizanilor din muni. Prins
i condamnat, fusese i el trimis în lagrul de la Valea
Nistrului.
Nemaiputând iei din încurctur, Roboiu gsea câte un pretext
ca s se degajeze i s plece. Dar cum Mache avea grij s nu-i ia toate
speranele c l- ar putea converti s devin omul administraiei, la
prima ocazie Roboiu se oprea iar la celula lui. A trecut mult pân
ce i-a dat seama de stratagema lui Mache i a început s evite s mai
discute cu el. Pân atunci îns, ne-a furnizat o distracie
periodic.
sfâritul. Am hotrât s începem o campanie pentru a fi scoi la
cabinetul medical, sperând ca astfel s atragem atenia asupra strii
noastre fizice i asupra regimului de exterminare prin înfometare,
la care eram supui. Gândeam c orice medic fie chiar i al M. A. I.-
Ului. Constatând gradui de distrofie avansat în care ne gseam va
trebui s dea dovad de un minimum de probitate i contiin profesional
în privina noastr.
se comunicase rspunsul la cererile de graiere. Doi din ei fuseser
graiai. Cererea lui uc fusese respins, urmând ca sentina s fie
executat. Curând dup aceea, uc i cei trei camarazi ai lui au fost
luai din celule i n-au mai fost adui înapoi. Abia câiva ani
dup aceea, am aflat de la mai muli deinui, c Marin uc fusese
transferat la penitenciarul din Cluj. Acolo, sttuse o perioad
destul de lung, singur într-o celul i tot cu lanuri la picioare.
Apoi, într-o noapte, fusese scos din celul, i se tiaser lanurile i
un grup de gardieni înarmai, înjurându-l i lovindu-l cu patul
armelor, îl scoseser pe usa celularului. Unsprezece ani mai
târziu, printr-un intermediar, i-am putut îndeplini dorina lui
Marin uc. Preotul uc mi-a transmis mulumiri pentru amnuntele pe
care i le-am comunicat i pe care nu le tia. Despre execuia fiului
lui aflase mai demult, de la ali deinui care fuseser
eliberai.
SFÂRIT
ION IOANlD s-a nscut la 28 martie 1926 în comuna Ilov,
judeul Mehedini, unde urmeaz coala primar. Tatl su, Ion Ioanid,
proprietar de pmânt, moare în 1940. Primele clase de liceu le face
în Bucureti la Liceul Sfintui Sava, iar ultimele, la Spiru Haret.
Intr la Facultatea de Drept, de unde este exmatriculat în anul trei
din cauza originii sociale. In 1949 este arestat prima oar. Arestat
a doua oar în 1952, va iei din închisoare abia în 1964 când, la
presiunea guvernelor occidentale, regimul comunist de la Bucureti
este obligat s elibereze deinuii politici. În 1969 pleac în
strintate i cere azil politic în B. F. G. Dup puin vreme este
angajat la postul de radio „Europa Liber”.