DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă, 1 Noiembrie 2014

V-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul

Său.1 Tesaloniceni 1.9,10

Învăţătura premilenială vs. „Aşteptând pe Fiul“ Într-o vreme ca cea în care trăim, când cunoştinţa în orice domeniu este atât de răspândită, este extrem de necesar pentru creştini să înţeleagă diferenţa majoră dintre a fi pur şi simplu de acord cu învăţătura despre cea de-a doua venire a Domnului şi de a aştepta realmente arătarea Sa. Mulţi pot susţine învăţătura celei de-a doua veniri şi chiar o pot predica elocvent şi, cu toate acestea, să nu cunoască cu adevărat Persoana a cărei venire mărturisesc că o cred şi o predică.Vremea de acum este o perioadă a cunoştinţei – chiar şi cunoştinţă religioasă, dar cunoaşterea nu este viaţă, nici putere – cunoştinţa nu ne va scăpa de păcat sau de Satan, nici de lume, de moarte sau de iad. Prin cunoştinţă înţeleg orice altă cunoaştere în afară de cunoaşterea lui Dumnezeu prin Hristos. Se poate ca cineva să cunoască o mare parte a Scripturii, multe profeţii, multă învăţătură şi în tot acest timp să fie mort în păcate şi fărădelegi.Este imposibil să trăim în aşteptarea zilnică, oră de oră, a „Fiului Omului care vine“, dacă nu Îl cunoaştem personal pe Fiul Omului. Aş putea să studiez profeţia şi, prin studiu şi prin exersarea intelectului meu, să descopăr învăţătura celei de-a doua veniri a Domnului, şi totuşi să fiu complet străin de Hristos şi să trăiesc într-o despărţire de inimă totală de El. Cât de adesea aşa stau lucrurile! Câţi ne-au uimit cu vastele lor cunoştinţe despre profeţie şi totuşi, în final, s-au dovedit a răspândi de fapt o lumină falsă, care nu vine din aşteptarea în rugăciune a Domnului!Cu siguranţă, acest gând ar trebui să ne mişte adânc inimile şi să ne conducă la a ne întreba dacă noi înşine cunoaştem Persoana binecuvântată care spune despre Sine că „vine curând“.C H Mackintosh

DOMNUL este aproape/GBV

Duminică, 2 Noiembrie 2014

Şi a fost aşa: … cuvântul Domnului a fost către Natan, zicând: „Mergi şi spune robului Meu David: «Aşa zice

Domnul: Îmi vei zidi tu o casă, ca să locuiesc în ea? Pentru că Eu n-am locuit în casă din ziua în care am scos pe fiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta, ci am umblat într-un

cort şi într-un lăcaş. În toate locurile în care am umblat cu toţi fiii lui Israel, am spus Eu un cuvânt … zicând: ‹De ce

nu Mi-aţi zidit o casă de cedru?›»“.2 Samuel 7.4-7.

Împăratul David avea o dorinţă arzătoare: să construiască o casă pentru Domnul. Dar Dumnezeu i-a spus că nu el, ci „sămânţa“ lui, Solomon, va construi templul (2 Samuel 7.12-16). Solomon este o imagine a lui Hristos, care va construi de fapt „templul“ lui Dumnezeu, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Astfel, 2 Samuel 7 are implicaţii adânci în legătură cu planurile lui Dumnezeu.În afară de acesta mai este însă un alt gând impresionant, interesant de urmărit în textul de astăzi. Domnul spune: „Am umblat într-un cort“ şi, în tot acest timp de pribegie cu poporul Israel, El nu a cerut niciodată „o casă de cedru“. Isaia s-a referit la acelaşi lucru când a scris despre călătoria Domnului împreună cu poporul Său în pustie, spunând că, „în toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat“ (Isaia 63.9). Mergând împreună cu ei din loc în loc, El S-a identificat pe Sine cu toate necazurile lor!Ce binecuvântare să vedem acelaşi lucru şi în Evanghelii, unde aflăm despre Cel care a locuit printre noi. El nu a avut unde să Îşi plece capul, pentru că nu avea o casă de cedru pe care să o numească a Sa, ci a dormit sub cerul liber! (Matei 8.20). Datorită pribegiei Sale aici pe pământ „în zilele întrupării Sale“ (Evrei 5.7), El poate să aibă milă de noi. Dar, mai mult decât atât, El S-a identificat pe Sine cu păcatele noastre la cruce, înviind pentru ca noi să putem locui împreună cu El în Casa Tatălui! Ce har vedem în Domnul nostru binecuvântat! B Reynolds

 DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Luni, 3 Noiembrie 2014

Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care … ne-a născut din nou … pentru o moştenire

nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se veştejeşte, păstrată în ceruri pentru voi, care sunteţi păziţi prin

puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru o mântuire gata să fie descoperită în timpul din urmă.1 Petru 1.3-5

Moştenirea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Israel era una pământească, dar moştenirea noastră este păstrată în ceruri şi nu este trecătoare, care să poată fi pierdută, cum a fost cea a lui Israel. Credincioşia noastră neîntreruptă nu depinde de noi – nu ne putem păzi singuri. Numai dacă suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu putem trece prin toate primejdiile de pe calea noastră în această lume, ca să ajungem să luăm în stăpânire această moştenire şi să ne bucurăm de ea.Cum ne păzeşte puterea lui Dumnezeu? Întărind credinţa noastră! Am venit la Domnul prin credinţă, am

crezut în El prin credinţă şi acum umblăm prin credinţă. În consecinţă, ochii noştri nu văd numai lucrurile care sunt trecătoare, ci vedem lucrurile eterne – cele din cer, moştenirea pe care ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeu. Având credinţă, înţelegem că lucrurile care vor rămâne pentru veşnicie sunt cele cărora trebuie să le dăm prioritate. Pe măsură ce facem aşa, vom fi întăriţi în credinţă.„Mântuirea gata să fie descoperită în vremurile din urmă“ este altceva decât mântuirea sufletelor noastre (1 Petru 1.9) – pe aceasta din urmă o avem deja, deci nu este ceva ce trebuie descoperit. Ce rămâne de descoperit este întreaga valoare a lucrării lui Hristos. Aceasta include faptul că vom primi trupuri noi şi că vom fi glorificaţi împreună cu El, include eliberarea pământului din robie prin îndepărtarea lui Satan şi a îngerilor lui şi, de asemenea, include domnia noastră împreună cu Hristos în împărăţia păcii şi a dreptăţii Sale. Între timp, aşteptăm prin credinţă starea glorioasă pe care ne-o pune înainte apostolul Petru în aceste versete.S Labelle

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Marţi, 4 Noiembrie 2014

Untdelemnul şi mireasma înveselesc inima; şi bunătatea unui prieten este sfatul care vine din inimă.Proverbe 27.9

Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Pentru că iubirea ta este mai bună decât vinul. Miresmele tale au un miros plăcut. Numele tău este o mireasmă vărsată; de aceea te iubesc fecioarele. Trage-mă! Să alergăm după tine!Cântarea Cântărilor 1.2-4

Suntem creaţi în aşa fel încât parfumurile au un efect deosebit de plăcut asupra noastră. Aceasta ne învaţă că Însuşi Creatorului Îi face plăcere ceea ce este de un bun miros din punct de vedere spiritual. Untdelemnul este un simbol al adorării care vine din inimă, cum ne arată ungerea picioarelor Domnului Isus de către Maria (Ioan 12.3).Lui Moise i s-a poruncit să facă un untdelemn înmiresmat din anumite ingrediente în cantităţi precise. Acest untdelemn nu trebuia turnat peste trupul omului şi nici nu trebuia reprodus (Exod 30.22-33). Trebuia folosit pentru ungerea preoţilor şi a vaselor de la cort, acea sferă care reprezenta în exclusivitate închinarea înaintea Domnului. Urmează instrucţiunile pentru realizarea tămâii, care era de asemenea doar pentru Dumnezeu: nu trebuia reprodusă în niciun caz pentru uz personal. Dumnezeu nu Îşi poate împărţi gloria cu omul, nici nu poate îngădui ca ceva asemănător închinării să fie îndreptat către vreo făptură (Exod 30.24-38). Mirodeniile, fie în untdelemn, fie în tămâie, sunt un simbol

al nenumăratelor miresme ale Persoanei lui Hristos, care satisfac inima lui Dumnezeu. Uleiul care se adăuga în untdelemn simbolizează lucrarea activă a Duhului lui Dumnezeu.În acest verset deci, adorarea este subiectul primei părţi. Nu este aceasta urmată de părtăşie? „Bunătatea unui prieten este sfatul care vine din inimă.“ Discuţiile sincere şi deschise au ca efect creşterea afecţiunii. Cât de adevărat este acest lucru în legătură cu părtăşia cu Dumnezeu Însuşi şi, de asemenea, acolo unde este încredere sinceră, din inimă, între sfinţii lui Dumnezeu!L M Grant

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Miercuri, 5 Noiembrie 2014

Şi cel drept va trăi prin credinţă; şi dacă cineva dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.Evrei 10.38

Cunoscutul verset din Habacuc În cartea profetului Habacuc, accentul se pune pe credinţă, pentru că „fără credinţă este imposibil să-I fii plăcut lui Dumnezeu“ (Evrei 11.6). Din cauza necredinţei, mulţi israeliţi care au ieşit din Egipt nu au intrat în ţara promisă. Cei mai mulţi dintre ei nu I-au fost plăcuţi lui Dumnezeu şi au murit în pustie. Păcatele omului pot fi iertate şi el poate fi îndreptăţit prin credinţă; dar necredinţa este singurul păcat care îl poate împiedica să fie iertat şi îndreptăţit.Credinţa înseamnă încredere deplină în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Credinţa nu este o încredere oarbă, cum cred greşit unii. Credinţa înseamnă a-L vedea pe Cel nevăzut. Este o diferenţă între Moise şi faraon, care şi-au condus amândoi poporul să treacă prin Marea Roşie. Prin credinţă, Moise şi israeliţii au trecut prin Marea Roşie ca pe pământ uscat, dar faraon şi armata lui nu aveau credinţă în Dumnezeul lui Israel. Aşa că au fost înghiţiţi de mare (Evrei 11.29). În Evrei 11, aceşti mulţi martori ai credinţei mărturisesc faptul că lui Dumnezeu Îi place credinţa. Aceştia erau oameni cu eşecuri şi cu lipsuri ca şi noi, dar toţi „au primit mărturie prin credinţă“ (Evrei 11.39).Din Habacuc 2.4 aflăm că prin credinţă putem trece printr-o lume agitată, aflată sub judecata lui Dumnezeu, fiind martori la întâmplări înfricoşătoare, însă fără a fi înfricoşaţi. Din Epistola către Romani aflăm că suntem îndreptăţiţi deplin înaintea lui Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus Hristos care a murit la cruce pentru noi. Din Epistola către Galateni aflăm mai mult decât că suntem îndreptăţiţi prin credinţă: aflăm că viaţa pe care o trăim acum o trăim prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi. Epistola către Evrei defineşte credinţa şi ne prezintă numeroase exemple de trăire prin credinţă reală, vie. Mai presus de toate, ne spune să ne aţintim privirile la Isus, Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei noastre.A M Behnam

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Joi, 6 Noiembrie 2014

Şemaia … a zis: „Să ne întâlnim la casa lui Dumnezeu … şi să închidem uşile templului; pentru că ei vin să te ucidă“ … Şi am cunoscut că, iată, nu-l trimisese Dumnezeu; pentru că el rostea

profeţia aceasta împotriva mea; şi Tobia şi Sanbalat îl tocmiseră … ca să mă înspăimânte şi să fac aşa şi să păcătuiesc, şi să aibă cu ce

să-mi scoată nume rău, ca să mă învinuiască … Adu-Ţi aminte, Dumnezeul meu, … de asemenea, de profetesa Noadia şi de ceilalţi

profeţi care voiau să mă înspăimânte.Neemia 6.10-14

Falşi profeţi şi profeţiile lor – Şemaia şi Noadia Este cu adevărat trist când sunt tocmiţi profeţi pentru a-i intimida pe adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu. Şemaia s-a închis în templu, unde aveau voie să intre doar preoţii, şi i-a trimis mesaj lui Neemia, spunându-i să facă şi el acelaşi lucru. Profetesa Noadia şi ceilalţi profeţi încercau de asemenea să îl înspăimânte pe Neemia şi să împiedice astfel lucrarea de reconstruire a zidului Ierusalimului – zid care i-ar fi protejat şi i-ar fi separat de toţi duşmanii lor.Satan încă se împotriveşte cu tărie învăţăturii scripturistice că cel credincios trebuie să se despartă de lumea care îl înconjoară. Pe de o parte se foloseşte pentru aceasta de predicatori care s-au aliat cu lumea ca să amăgească, să înspăimânte şi să-i intimideze pe cei din poporul lui Dumnezeu, mai ales pe slujitorii lui Dumnezeu. Nu ezită nici să se folosească de cei care transformă învăţătura biblică a despărţirii de lume în izolare nescripturistică. Acuzatorului fraţilor îi place să găsească motive de tot felul, ca să îşi justifice faptele lui rele! În ziua de astăzi nu sunt greu de găsit bărbaţi şi femei care atacă învăţătura Scripturii pentru câştigul lor, fie material, fie prestigiu personal!Neemia a vorbit cu Domnul despre aceşti profeţi mincinoşi şi despre cei care îi tocmeau. El a refuzat propunerile lor, dar nu i-a atacat. Mulţi astfel de predicatori sunt fraţii noştri în Hristos, chiar dacă poate împlinesc lucrarea celui rău. Să nu ne luptăm cu ei, ci mai degrabă să aducem toate aceste probleme în rugăciune înaintea Domnului! E P Vedder, Jr

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Vineri, 7 Noiembrie 2014

Oricine va face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate sau soră sau mamă.Marcu 3.35

Domnul nostru Isus cuprinde într-un singur verset câteva dintre cele mai duioase legături dintre oameni. Dar dragostea dintre oameni este slabă faţă de adâncimea şi intensitatea dragostei Lui. Drag credincios! Eşti singur şi părăsit? Ai pierdut prin doliu legături omeneşti şi te-a lipsit moartea de cei apropiaţi de pe pământ? Domnul nostru Isus Hristos este Cel a cărui prezenţă şi intimitate poate compensa toate pierderile tale şi poate umple orice gol. Dacă aici eşti orfan, lipsit de prieteni, fără mângâiere, aminteşte-ţi că este Cineva pe tron a cărui dragoste are o adâncime ca a oceanului de nemăsurat şi totodată este nemărginită ca eternitatea!Cine poate pretinde binecuvântarea de care se vorbeşte în aceste imagini minunate? Această binecuvântare nu poate fi obţinută prin vreo mărturisire exterioară, nici prin vreun ritual, prin vreo ordinare sau datorită vreunei poziţii eclesiastice. Ea aparţine celor care împlinesc voia Tatălui ceresc (Matei 7.21). Aparţine celui care reflectă gândirea lui Isus, care este condus de Duhul, care are Cuvântul lui Dumnezeu drept îndrumar pentru viaţa de fiecare zi, al cărui ţel este să devină un creştin smerit, tot mai asemănător cu Hristos, şi care se îndreaptă spre cer. Astfel de oameni îşi pot însuşi această promisiune!Dacă a fi iubit de cei mari şi buni de pe pământ este de dorit, atunci cât de mult trebuie să însemne a fi priviţi cu dragoste de Cel care stă pe tronul ceresc! Oare nu păleşte în comparaţie cu această dragoste iubirea de frate, soră sau părinte? Gândiţi-vă la aceasta! El priveşte la noi şi ne numeşte frate, soră, mamă – Lui nu Îi este ruşine să ne numească fraţi (Evrei 2.11). Am cunoscut şi am crezut noi „dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi“? (1 Ioan 4.16). Cât de slab este răspunsul nostru la această dragoste!J R MacDuff

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă, 8 Noiembrie 2014

Cine umblă în dreptatea lui se teme de Domnul, dar cel sucit în căile lui Îl dispreţuieşte.Proverbe 14.2

Purtarea unui om reflectă atitudinea lui faţă de Dumnezeu. Omul neprihănit se ghidează după ceea ce ştie că Îi place lui Dumnezeu. Dorinţa lui adâncă este să umble din ce în ce mai aproape de Dumnezeul său, indiferent de cât de mult timp a umblat cu Domnul. Apostolul Pavel umblase cu Domnul aproximativ 30 de ani, dar nu se mulţumea cu experienţe trecute. Dorinţa lui era să umble tot mai aproape de El şi să Îl cunoască tot mai bine (Filipeni 3.7-10).Nu putem să umblăm cu Dumnezeu şi să umblăm în păcat în acelaşi timp (Proverbe 22.4; 8.13; 14.16; 1 Ioan 1.5-10).Nu putem să umblăm cu Dumnezeu şi să umblăm şi cu mândrie (Proverbe 22.4; Iacov 4.6-10).Nu putem să umblăm cu Dumnezeu şi să umblăm şi cu lumea (Proverbe 23.17; Iacov 4.3,4; 1 Ioan 2.15-17). În Psalmul 73 este vorba despre un om care făcea exact ce ne avertizează Ioan să nu facem. El privea la lume cu invidie. Se gândea că ratează ceva. Îi vedea pe cei răi cum

aparent prosperă atât de mult, şi acest lucru aproape l-a costat credinţa lui. Era aproape gata să facă un compromis cu lumea pe care o invidia. Se pare că a încercat chiar să meargă cât de aproape de lume, fără a trece totuşi linia! Dar care a fost soluţia pentru Asaf? Care este soluţia pentru noi? Psalmul 73.17 ne spune că Asaf s-a dus în prezenţa Domnului. Aceasta ne ajută să vedem clar, din punct de vedere spiritual.Cred că atunci a început Asaf să se teamă de Domnul! Când mergem în prezenţa Domnului, suntem ajutaţi să ne punem gândurile în armonie cu gândurile lui Dumnezeu. Începem să vedem lucrurile din punctul Lui de vedere! Când începem să ne temem de Domnul, să urâm ceea ce urăşte El, să iubim ceea ce iubeşte El, înţelegem ce a înţeles Asaf în Psalmul 73.25-28, anume că El este îndeajuns pentru a ne umple inima şi mintea! Dar totul începe cu teama de Domnul.T P Hadley

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Duminică, 9 Noiembrie 2014

Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat

pâine … Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.1

Corinteni 11.23,26

Această cerere remarcabilă făcută de Domnul, rostită de buzele Mântuitorului odată răstignit, dar care acum este Fiul Omului înviat şi glorificat, cuprinde gândurile lui Dumnezeu despre Unsul Său.Pavel a primit această descoperire despre Cina Domnului de la Omul din glorie, de la Cel care, deşi era Dumnezeu, S-a smerit şi a fost ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce (Filipeni 2.5-8). Cu adevărat, mare este taina evlaviei: Dumnezeu S-a arătat în carne! 1 Timotei 3.16). Acela care a creat universul prin puterea cuvântului Său, care ţine toate prin puterea Sa, El Însuşi S-a coborât ca Om dependent, ascultător, umil, cu urechea deschisă ca să primească în fiecare zi de la Dumnezeu Tatăl Său ce are de făcut. Aşa Îşi începea El fiecare zi şi aşa a continuat, mergând pas cu pas pe calea care L-a dus la ruşinea crucii (Isaia 50.3-5). Cu adevărat, putem exclama: Aleluia, ce Mântuitor!În versetul 23 ni se aminteşte că, în noaptea în care Hristos a fost trădat, această Cină a fost dată răscumpăraţilor Săi. Într-o lume în care Hristos este dispreţuit şi respins, există astăzi un grup de sfinţi, spălaţi prin sângele Său, în jurul Domnului la Masa Lui, pentru a-şi aduce aminte de El. Când ne amintim de El, din inimile noastre se revarsă jertfe de laudă şi adorare pentru Cel care singur este vrednic, Domnul nostru Isus Hristos. Apoi, ceea ce se înalţă la Dumnezeu ca mireasma plăcută a lui Hristos – rodul buzelor noastre care aduc mulţumiri Numelui Său – răspândeşte o mărturie şi pentru această lume. Astfel proclamăm cu tărie şi claritate

victoria pe care Hristos a câştigat-o prin moartea Lui pe cruce. El a triumfat într-un mod glorios!J Redekop

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Luni, 10 Noiembrie 2014

Trebuie să fiţi născuţi din nou … Şi, cum a înălţat Moise şarpele în pustie, aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului … El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.Ioan 3.7,14,30

Trei urgenţe divine 1. „Trebuie să vă naşteţi din nou.“ Pentru că suntem păcătoşi, avem nevoie de o natură nouă. Această natură nouă se primeşte la naşterea din nou prin lucrarea Duhului Sfânt, precum şi prin lucrarea Cuvântului asupra inimii şi conştiinţei, conducând la pocăinţă şi la credinţă în Domnul Isus Hristos. Astfel devenim părtaşi naturii divine a lui Dumnezeu, capabili să avem părtăşie cu Dumnezeu, potriviţi să intrăm în împărăţia Lui.

2. „Şi, cum a înălţat Moise şarpele în pustie, aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului.“ Din cauza păcatelor fiilor lui Israel în pustie, Dumnezeu a trimis şerpi înfocaţi care i-au muşcat, provocând moartea multora dintre ei. Când poporul şi-a mărturisit păcatele, Dumnezeu le-a răspuns, spunându-i lui Moise să facă un şarpe de aramă şi să îl înalţe pe un stâlp. Oricine era muşcat şi privea la şarpele de aramă era vindecat. Şarpele de aramă este o imagine a crucii lui Hristos prin care, „prin moarte, l-a desfiinţat pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul“ (Evrei 2.14). Hristos a trebuit să moară pe acea cruce pentru ca oricine priveşte la El „să nu moară, ci să aibă viaţă eternă“ (Ioan 3.15).

3. „El trebuie să crească şi eu să mă micşorez.“ Dumnezeu apără cu gelozie gloria Fiului Său şi doreşte să vadă mai mult din trăsăturile Sale morale în noi, cei mântuiţi; cu cât suntem mai preocupaţi cu El, cu atât mai mult suntem „transformaţi în acelaşi chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului“ (2 Corinteni 3.18). Omul egoist este plin de mândrie şi de preocupare cu sine.R A Barnett

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Marţi, 11 Noiembrie 2014

Domnul a hotărât un timp.Exod 9.5

«Întâlnirile stabilite dinainte sunt blestemul vieţii mele!» Aşa se plângea un om, aparent de succes, care încercase să cuprindă în 24 de ore treburi pentru 36 de ore. Poate toţi ne-am simţit la fel uneori. Oricum, anumite întâlniri sunt inevitabile în viaţă şi cu mult mai mult acelea stabilite de Dumnezeu. Felul în care răspundem la întâlnirile stabilite de El va determina cursul vieţii noastre pentru acum şi pentru veşnicie.Ca om, nu pot evita nici întâlnirea cu moartea şi nici întâlnirea pentru judecată, despre care se spune în Evrei 9.27, dar mă pot pregăti pentru ele îndreptându-mă spre Domnul pentru mântuire. Apoi, creştin fiind, mă pot bucura că o altă întâlnire stabilită de Dumnezeu poate anula chiar întâlnirea cu moartea fizică. Dacă Domnul Isus vine din nou în timpul vieţii mele, voi fi fericit în ceata celor răscumpăraţi care vor fi răpiţi pentru a-L întâlni pe Domnul într-o clipă. Ca unul rânduit pentru mântuire, şi nu pentru mânie, voi fi luat din lume mai înainte ca El să Îşi reverse mânia asupra ei.Dar încă trăiesc în această lume plină de necazuri. De aceea, fără vreo programare sau vreun efort din partea mea, aflu că sunt rânduit să întâmpin suferinţe (1 Tesaloniceni 3.3). Totuşi, aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu mă pregăteşte să sufăr ca şi creştin, mă învaţă şi că aceste suferinţe lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu, când întâlnesc necazuri pe cale, pot răspunde mai degrabă cu bucurie decât cu întristare. Un text din Luca 10 ilustrează cea de-a treia întâlnire pentru cel credincios. „Domnul a rânduit şi pe alţi şaptezeci şi i-a trimis“ (versetul 1). Aşa cum Domnul a pus la dispoziţia celor şaptezeci tot ce le era necesar, la fel ne dă şi nouă totul pentru slujba la care ne cheamă. Şi apoi ne trimite mai departe.G W Steidl

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Miercuri, 12 Noiembrie 2014

Unde este Împăratul iudeilor care tocmai S-a născut? pentru că I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne

închinăm Lui.Matei 2.2

Învăţătura premilenială vs. „Aşteptând pe Fiul“ Capitolul 2 din Evanghelia după Matei ne pune la dispoziţie o ilustraţie izbitoare a contrastului dintre cunoaşterea intelectuală a profeţiilor despre Hristos – un exerciţiu intelectual asupra literei Scripturii – şi felul în care Tatăl atrage pe cineva la Hristos. Magii, care evident Îl căutau cu stăruinţă pe Hristos, nu ar fi putut în niciun moment să concureze cu marii preoţi şi cu cărturarii; totuşi, la ce i-a ajutat pe cărturari cunoaşterea literală a Scripturii? I-a făcut unelte folositoare în mâna lui Irod, care i-a chemat ca să se folosească de cunoştinţa lor despre scrierile sfinte în lupta lui de moarte împotriva Unsului lui Dumnezeu. Erau capabili să îi spună capitolul şi versetul. Spre deosebire de cărturari, care îl ajutau pe Irod cu ştiinţa lor,

magii erau conduşi de Tatăl spre Isus.Ce contrast minunat! Este mai ferice să fii un adorator la picioarele lui Isus, chiar cu puţină cunoştinţă, decât să fii un cărturar priceput, dar cu o inimă rece, moartă, departe de El! Este mult mai bine să ai inima plină de dragoste vie pentru Hristos decât să ai mintea îmbogăţită cu cea mai exactă cunoaştere a literei Scripturii!Nu subestimăm nicidecum cunoaşterea Scripturii, dacă este dublată de o ucenicie reală. Dar, dacă nu, atunci care mai este valoarea acestei cunoaşteri? Niciuna! Dacă cea mai extinsă arie de cunoaştere nu Îl are pe Hristos în centru, nu va fi de niciun folos. Probabil ne va face unelte mai folositoare în mâna lui Satan, ca să îşi împlinească scopurile lui vrăjmaşe faţă de Hristos. Un om neştiutor nu poate face decât puţin rău; dar unul învăţat, fără Hristos, poate face mult rău.C H Mackintosh

 DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Joi, 13 Noiembrie 2014

Atunci profetul Ieremia i-a zis profetului Hanania: „Ascultă, te rog, Hanania! Nu Domnul te-a trimis, ci tu faci

pe poporul acesta să se încreadă în minciună. De aceea, aşa zice Domnul: «Iată, te voi arunca de pe faţa

pământului; anul acesta vei muri, pentru că ai îndemnat la răzvrătire împotriva Domnului»“. Şi profetul Hanania a murit în anul acela, în luna a şaptea.Ieremia 28.15-17

Falşi profeţi şi profeţiile lor – Hanania Anterior acestui moment, Dumnezeu îi spusese lui Ieremia să facă legături şi juguri, să le pună pe grumazul său şi apoi să le trimită împăraţilor dimprejurul Israelului împreună cu mesajul din partea lui Dumnezeu că trebuie să se supună împăratului din Babilon. Dacă aveau să se supună celor spuse de Dumnezeu, li se îngăduia să rămână în ţările lor, în loc să fie deportaţi ca robi. La începutul acestui capitol, Hanania, un alt profet, proclamă public că Domnul a sfărâmat jugul împăratului Babilonului. El a profeţit mai departe că în doi ani Domnul îl va aduce înapoi pe împăratul Ieconia împreună cu toţi cei luaţi robi şi cu toate vasele pe care Nebucadneţar le luase de la templu.Ieremia a spus public: „Amin, aşa să facă Domnul!“, referitor la tot ce vorbise Hanania. Toţi din Iuda doreau ca această profeţie să se împlinească. Ieremia a menţionat totuşi că doar când i se vor împlini cuvintele va fi recunoscut acest profet care vestise pace ca fiind trimis al Domnului. Atunci Hanania a luat jugul de lemn de pe gâtul lui Ieremia şi l-a sfărâmat, spunând din nou că tot astfel va sfărâma Domnul jugul lui Nebucadneţar. Ieremia a plecat mai departe tăcut.La scurt timp după aceea, Domnul i-a spus lui Ieremia să îi transmită lui Hanania că va

înlocui jugurile de lemn cu juguri de fier. Domnul dăduse naţiunile în mâna lui Nebucadneţar, chiar şi fiarele câmpului. Domnul nu îl trimisese pe Hanania; acest profet făcuse poporul să îşi pună încrederea într-o minciună! Pentru această răzvrătire, el urma să moară un an mai târziu, şi aşa s-a şi întâmplat. Este groaznic să te răzvrăteşti împotriva Domnului!E P Vedder, Jr

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Vineri, 14 Noiembrie 2014

Astfel, pentru că eşti căldicel – şi nici rece, nici în clocot – te voi vărsa din gura Mea.Apocalipsa 3.16

Din cuvintele adresate bisericii din Laodiceea aflăm sfârşitul solemn al eşecului Bisericii în împlinirea responsabilităţii ei. Harul dătător de viaţă al Domnului a fost dispreţuit, nu s-a ţinut cont de mustrările Lui. Totuşi, în mijlocul acestei stări de ruină, Domnul rămâne resursa neschimbată a poporului Său. Chiar în ziua cea mai întunecată există binecuvântări din belşug pentru fiecare credincios în parte.În contrast izbitor cu necredincioşia şi cu lipsa unei mărturii reale a celor mai mulţi dintre cei care spun că sunt creştini, Domnul Însuşi este „Amin“, Cel prin care toate planurile lui Dumnezeu se vor împlini, „Martorul credincios şi Adevărat, Începutul creaţiei lui Dumnezeu“.Ruina care a început cu pierderea dragostei dintâi sfârşeşte în indiferenţă rece faţă de Hristos. Deşi Hristos stă afară la uşă, Biserica este nemişcată, surdă la orice chemare prin care El încearcă să le câştige inimile. Cei mai mulţi folosesc cu un alt scop adevărul harului care i-a restabilit: ca să se înalţe pe ei înşişi şi ca să se laude cu bogăţiile lor, iar aceasta pentru că mândria îi face orbi cu privire la starea lor reală. Cei mai mulţi nu ştiu că, în ochii Domnului, sunt în ruină din punct de vedere spiritual, nenorociţi, săraci, orbi şi goi. Starea lor este jalnică înaintea Lui şi poate sfârşi doar în respingerea totală de către Domnul a bisericii mărturisitoare.Totuşi, în aceste zile întunecate, suflete sincere pe care Domnul le iubeşte vor fi arătate ca având parte de mustrările şi de disciplinarea necesare din partea Domnului, din partea Celui care le cheamă înapoi la El. Domnul bate răbdător la uşă, căutând un răspuns al inimii lor. Şi când fiecare Îi deschide uşa inimii, Domnul spune: „Voi veni la el şi voi cina cu el şi el cu Mine“. El le stă alături în toate încercările şi necazurile lor.H Smith

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014

Şi David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam … Şi toţi cei în nevoie şi toţi cei care aveau datorii şi toţi cei

cu sufletul amărât s-au adunat la el … şi erau cu el cam patru sute de inşi.1 Samuel 22.1,2

David fusese uns ca împărat al lui Israel şi totuşi trăia o viaţă de fugar. Saul era invidios pe popularitatea şi pe vitejia lui şi căuta să îl omoare. În această privinţă, David este o imagine a Domnului Isus care a fost şi El respins şi persecutat din cauza invidiei (Matei 27.18). David era urmărit în fiecare zi, vânat ca o „potârniche în munţi“; şi la fel Hristos, pentru că marii preoţi şi bătrânii se sfătuiau împotriva lui Isus, ca să Îl dea la moarte (Matei 12.14; 26.4; 27.1).Peştera Adulam era locul unde se adunau proscrişii din împărăţia lui Saul. Peştera în sine nu avea nimic atrăgător, nimic plăcut din punct de vedere natural; persoana lui David însuşi era ceea ce îi atrăgea pe toţi acei oameni. Veneau la David pentru că îşi cunoşteau nevoia: erau în necaz, în datorii şi nemulţumiţi. Ca David, şi Hristos Şi-a adunat o mică ceată de oameni care Îl urmau cu credincioşie şi care luau parte la necazurile Lui (Luca 22.28,29). Şi, aşa cum David, în vremea respingerii lui, îi aduna la el pe cei în nevoie, la fel şi Domnul Isus este onorat când ai Lui se identifică cu El în vremea respingerii Sale, chiar dacă sunt puţini, poate doi sau trei. Soarta celor patru sute de oameni care erau cu el urma să fie pentru totdeauna legată de cea a lui David. Când a venit timpul să împărăţească, aceşti oameni au primit poziţii de cinste. Ei „suferiseră“ împreună cu David şi mai târziu au şi „împărăţit“ cu el.Hristos este astăzi centrul de atracţie pentru cel credincios. Domnul Isus a suferit „afară din tabără“ şi acolo trebuie să ne identificăm şi noi cu El. Soarta tuturor celor credincioşi este legată de El şi ei pot să privească plini de bucurie şi de speranţă la ziua în care vor domni împreună cu Domnul în împărăţia Lui.B Reynolds

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Duminică, 16 Noiembrie 2014

Eu, Ioan, … eram în insula numită Patmos, pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Isus. Eram în Duh în

ziua Domnului.Apocalipsa 1.9,10

Să privim cum este descrisă Ziua Domnului în Scriptură. Aceasta este ziua în care Domnul nostru binecuvântat a înviat dintre morţi – ziua care a declarat înaintea întregului univers triumful Său asupra morţii şi a mormântului, asupra întregii puteri a lui Satan. Şi, în mod sigur, această zi este de cea mai mare importanţă pentru sufletele noastre.La cruce a fost făcută public în mod deplin lupta dintre bine şi rău, iar învierea Domnului Isus a descoperit victoria binelui. A fost viaţă ivită din moarte şi introducerea unei noi creaţii în care firea veche fusese condamnată prin judecata lui Dumnezeu. Astfel a fost victoria Domnului Isus; iar învierea Lui în prima zi a săptămânii a proclamat desăvârşirea victoriei.Este ziua în care Duhul Sfânt a coborât din

cer, desăvârşind creştinătatea în mod deplin. Cele două mari adevăruri caracteristice creştinismului sunt mântuirea şi prezenţa Duhului Sfânt pe pământ, în timp ce Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Prima zi a săptămânii este mărturia acestor două lucruri. Ştim din Levitic 23.15,16: „Şi, de a doua zi după sabat, de la ziua când aţi adus snopul darului legănat, să vă număraţi şapte sabate; să fie întregi; să număraţi cincizeci de zile până la a doua zi după sabatul al şaptelea; şi să aduceţi un nou dar de mâncare Domnului“. Aceasta a fost ziua Cincizecimii: a început „a doua zi după sabat“, anume în prima zi a săptămânii. Iar în capitolul 2 din Fapte vedem că aceasta a fost ziua în care a coborât Duhul Sfânt.A H Rule

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Luni, 17 Noiembrie 2014

Cineva s-o înjunghie înaintea feţei lui. Şi preotul Eleazar să ia din sângele ei cu degetul său şi să stropească din sângele ei de şapte ori drept în faţa cortului întâlnirii. Şi cineva să ardă viţeaua înaintea ochilor lui; să-i ardă pielea şi carnea şi sângele, cu balega. Şi preotul să ia lemn de cedru şi isop şi stacojiu şi să le arunce în mijlocul focului unde arde viţeaua.Numeri 19.3-6

Jertfele în cartea Numeri Dumnezeu a rânduit ca o viţea roşie să fie jertfită ca mijloc de curăţire a necurăţiei. În această viţea descoperim multiple aspecte ale jertfei şi perfecţiunilor lui Hristos. Marele preot Eleazar – „ajutat de Dumnezeu“ – a prefigurat părţi ale slujirii lui Hristos. Domnul a fost ajutat de Dumnezeu atât în timpul vieţii Sale, cât şi atunci când S-a oferit pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu prin Duhul etern (Evrei 9.14). Dumnezeu era în control atunci când Cel fără păcat era răstignit de mâini nelegiuite, împlinind planul hotărât de Dumnezeu (Fapte 2.23). Nu numai iudeii, ci şi naţiunile, toţi vor fi responsabili pentru ceea ce I-au făcut Fiului lui Dumnezeu.Viţeaua era înjunghiată „afară din tabără“ – expresie folosită de 28 de ori în scrierile lui Moise. Acest „afară din tabără“ înseamnă că nu era niciun loc pentru Mesia în poporul lui Dumnezeu (Ioan 1.11). Totuşi, El a luat locul păcătosului atunci când a fost făcut păcat în timpul celor trei ore de întuneric, murind pentru toţi. Chiar şi după jertfa Lui supremă, după învierea şi înălţarea Sa în glorie, poporul Israel a continuat să Îl respingă. De atunci, locul credincioşilor ar trebui să fie de asemenea „afară din tabără“ – unde judecata a avut loc deja Evrei 13.13).Zugrăvirea atât de solemnă a acestui act, „cineva s-o înjunghie înaintea feţei lui“, arată cât de groaznic trebuie să fi fost acest fapt împreună

cu arderea ei completă: ceva de neuitat. Valoarea sângelui este recunoscută prin stropirea de şapte ori: o mărturie deplină a eficacităţii lui.A E Bouter

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Marţi, 18 Noiembrie 2014

Alerg drept spre ţintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Deci câţi suntem desăvârşiţi să gândim aceasta; şi, dacă gândiţi ceva altfel, Dumnezeu vă va descoperi şi aceasta. Dar la ceea ce am ajuns, să umblăm pe aceleaşi urme. Fiţi împreună-imitatori ai mei, fraţilor, şi aţintiţi-vă privirea la cei care umblă aşa cum ne aveţi model pe noi.Filipeni 3.14-17

Cât de minunat este că Dumnezeu permite în mod deplin exerciţiul individual al credinţei! Dacă cineva a fost atras prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care i-a deschis ochii să vadă plinătatea desăvârşită în Hristos în glorie, şi astfel deşertăciunea lucrurilor pământeşti, să trăiască în mod practic acest adevăr binecuvântat! Dacă totuşi sunt persoane care gândesc altfel, apostolul nu îi încurajează în niciun fel să rămână aşa, nici nu le cere să se supună gândurilor sale; însă el le întoarce privirile spre Dumnezeu, care le va descoperi adevărul celor care-l caută.Cu toate acestea, la orice nivel se va fi ridicat credinţa noastră, să trăim din plin potrivit adevărului care a fost făcut cunoscut sufletelor noastre. Responsabilitatea mea personală este să fiu măsurat prin Cuvântul lui Dumnezeu şi nu prin ceea ce văd în alţii, cu toate că exemplul evlavios al altora poate să fie la fel de bine un mijloc de trezire în sufletul meu la o conştientizare reală asupra propriei responsabilităţi. Însă cel mai important este ca întotdeauna să am grijă ca doar credinţa să mă conducă să urmez exemplul altuia. Odată ce s-a dovedit că o problemă este în adevăr ceea ce Dumnezeu a descoperit prin Cuvântul Său, atunci credinţa nu ezită, ci ascultă cu bucurie. Ba mai mult de atât, doreşte cu sinceritate să cunoască voia lui Dumnezeu pentru a o îndeplini.L M Grant

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Miercuri, 19 Noiembrie 2014

Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun! Ferice de omul care se încrede în El!Psalmul 34.8

Într-adevăr, cât de bun este Dumnezeul pe care-L adorăm! Dacă oamenii L-ar cunoaşte cu adevărat, ei ar începe să cunoască adevăratul sens al vieţii. Satan, dumnezeul acestei lumi, întunecă minţile celor necredincioşi astfel

încât ei să nu vadă lumina şi gloria Domnului nostru. El şi-a strecurat veninul în mintea lui Adam şi a Evei, făcându-i să creadă că Dumnezeu doreşte să-i lipsească de fericire. Şi el face aceasta şi astăzi cu miliarde de oameni.Citeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi vei vedea cât de bun este El. Iată câteva dintre lucrurile pe care le vei găsi în Biblie despre Dumnezeul nostru: El este Dumnezeul speranţei care ne umple cu toată bucuria (Romani 15.13), pentru că în prezenţa Lui este belşug de bucurie şi desfătări pentru totdeauna (Psalmul 16.11). El este Dumnezeul răbdării şi al mângâierii (Romani 15.5) – ce adevăr minunat! Viaţa este plină de lupte şi noi avem nevoie de mângâiere. Într-adevăr, El este Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri (2 Corinteni 1.3). El este Dumnezeul dragostei şi al păcii (2 Corinteni 13.11). Acum poţi vedea de ce nu este multă dragoste în lume, anume pentru că lumea nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, însă El este respins. Cât despre pace, oamenii nu au cunoscut calea păcii (Romani 3.17). El este Dumnezeul oricărui har (1 Petru 5.10).Caută aceste referinţe şi meditează asupra acestor calităţi minunate ale Dumnezeului nostru. Bucură-te în El, Cel care este Dumnezeul speranţei, al mângâierii, al îndurării, al păcii, al dragostei şi al harului. Atunci vei putea să spui împreună cu Isaia: „Mă voi bucura mult în Domnul, mi se va veseli sufletul în Dumnezeul meu“ (Isaia 61.10). Habacuc, deşi putea să-şi piardă toate averile, încă putea să spună: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi veseli în Dumnezeul salvării mele“ (Habacuc 3.18). Cine ar putea să nu se bucure în Dumnezeul care ne-a iubit şi care L-a dat pe singurul Său Fiu pentru noi? Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Aleluia!A M Behnam

DMNUL ESTE APROAPE/GBV

Joi,20 Noiembrie 2014

Pentru că necazul nostru uşor de o clipă lucrează pentru noi … o greutate eternă de glorie; noi privind nu la cele văzute, ci la cele nevăzute.2 Corinteni 4.17,18

«Mântuit pentru glorie, da, pentru glorie» este un imn minunat pe care-l auzim deseori cântat din inimile răscumpărate ale sfinţilor lui Dumnezeu. Acest imn exprimă un adevăr măreţ şi valoros. T. H. Reynolds, autorul imnului, nu exprimă doar un simplu adevăr, ci cuvintele lui transmit cu încredere şi cu o inimă recunoscătoare faptul că gloria este a lui. El atinsese cu talpa piciorului lui acest adevăr şi şi-l însuşise (Deuteronom 11.24). Deşi Reynolds nu avea cum să ştie, cuvintele lui urmau să-i încurajeze ani la rând pe sfinţii care aşteaptă venirea Domnului.Lot era un om al cărui suflet drept era chinuit zi după zi în Sodoma (2 Petru 2.8). Lot, într-un mod ce merită admiraţie, îşi părăsise ţara în care se născuse, urmându-şi unchiul în căutarea ţării promise de Dumnezeu. În timp, adevărul despre dorinţa inimii lui a ieşit însă la iveală. În Geneza 13, după cearta dintre păzitorii vitelor lui

şi păzitorii vitelor unchiului lui, el şi-a ridicat ochii spre câmpiile bine udate ale Sodomei. Mai târziu a renunţat la corturi, la caracterul său de călător, pentru o casă şi o poziţie înaltă la poarta cetăţii. Lot este simbolul unui credincios care a fost mântuit pentru glorie, dar care nu are nicio dorinţă pentru această glorie.Avraam, pe de altă parte, şi-a arătat caracterul de călător atunci când i-a oferit lui Lot ocazia să aleagă primul în ce parte a ţării doreşte să meargă. Dacă Lot ar fi mers la stânga, Avraam ar fi mers la dreapta, iar dacă Lot ar fi ales la dreapta, Avraam ar fi mers la stânga. Inima lui nu era ataşată de nicio parte a ţării, pentru că ştia că Dumnezeu poate şi chiar îl va binecuvânta, oriunde şi-ar fi ridicat corturile. Mai târziu, în ţara promisiunii, în Canaan, Avraam a locuit ca într-o ţară străină, în corturi, deoarece el „aştepta cetatea … al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11.9,10).M Labelle

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Vineri, 21 Noiembrie 2014

Şi fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului şi Domnul i-a dat în mâna filistenilor.Judecători 13.1

Apăruse o înrăutăţire şi o deteriorare a puterii spirituale a poporului. Credincioşia lor ca popor dispăruse şi se mai găsea doar credincioşie individuală. Când mărturia comună dispare şi se reduce doar la cea individuală, s-a ajuns la faliment.Ajungându-se în mare parte la mărturie individuală, a mai rămas doar o epavă din ceea ce Dumnezeu dorea să fie păstrat. Cum poate o singură persoană să menţină ceea ce ar trebui să fie mărturia poporului lui Dumnezeu ca întreg? Prin harul Său, să nu renunţăm niciodată la simţul responsabilităţii noastre de a păstra o mărturie unită, chiar dacă Satan încearcă să o rupă în bucăţi.În versetul de astăzi avem aceeaşi poveste tristă – faliment şi păcat din partea poporului, urmarea fiind că acesta este dat în mâinile vrăjmaşilor lor. Să observăm că Dumnezeu nu îngăduie niciodată vrăjmaşului să aibă putere asupra noastră, decât ca urmare a judecării propriului nostru faliment şi a îndepărtării de El.Privind mai îndeaproape la „captivitatea“ poporului iubit al lui Dumnezeu, vedem vinovăţia Bisericii de astăzi şi propria noastră îndepărtare. Trebuie să ne întrebăm: ce a dus la această stare? Trebuie să ne smerim şi să ne recunoaştem partea noastră de responsabilitate, atât colectivă cât şi individuală. Fiecare trebuie să-şi recunoască partea de vină pentru falimentul care a dus la atâta dezordine printre sfinţii lui Dumnezeu şi să nu-i căutăm cauza în altă parte! Să prindem curaj! Trăim ultimele zile şi lucrurile se destramă sub ochii noştri, însă dacă ne vom lăsa avertizaţi de falimentul pe care-l vedem, vom urma cu orice preţ şi în deplină ascultare calea pe care Dumnezeul nostru ne-a trasat-o. S Ridout

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014

Evanghelia lui Hristos … este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede.Romani 1.16

De-a lungul timpului (şi chiar şi astăzi, în unele părţi ale lumii), oamenii s-au ostenit ca nişte sclavi, împinşi de teamă, să-şi împace dumnezeii sau demonii. Ei aduc jertfe, sperând că ele vor potoli cumva mânia unor zei mânioşi şi capricioşi. Ce contrast izbitor între toate acestea şi evanghelia glorioasă a lui Hristos! Dumnezeul nostru nu a avut nevoie de nicio jertfă de împăcare de la noi – într-adevăr, noi nu aveam nimic de oferit – ci El Însuşi a asigurat tot ceea ce impunea sfinţenia Sa. „În aceasta este dragostea, nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit şi L-a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre“ (1 Ioan 4.10). El L-a trimis pe Fiul Său preaiubit pe cruce, din dragoste pentru noi! Dumnezeu ne-a oferit un Mântuitor şi o mântuire pentru toţi cei care Îl primesc.Şi în nimeni altul nu este mântuire (Fapte 4.12). Nu este niciun alt nume decât al lui Hristos în care putem să fim mântuiţi. Însă mulţi resping acest adevăr. Acum câţiva ani, 33 de mineri din Chile au fost blocaţi la 700 de metri adâncime în pământ pentru 69 de zile. S-a încercat cu mult curaj salvarea lor prin perforarea rocii solide şi coborârea unei capsule special construite. Lumea urmărea fascinată cum, unul câte unul, toţi cei 33 de mineri au fost scoşi la suprafaţă. Niciunul dintre mineri nu a respins capsula care le-a fost trimisă jos. Niciunul dintre ei nu a gândit că era prea „exclusivist“ din partea inginerilor să nu asigure mai multe posibilităţi de salvare. Dimpotrivă, ei au fost recunoscători pentru salvarea lor! Tot aşa şi Dumnezeu ne-a oferit un singur Mântuitor.Mântuirea nu are doar cerul în vedere, ci este de asemenea o putere prezentă pentru eliberarea din robia păcatului. S-a spus foarte bine că mântuirea poate să fie definită ca fiind „puterea lui Dumnezeu oferită pentru eliberarea creaturii Sale de orice forţă care i-a robit sufletul, în aşa fel încât, fiind eliberată şi restabilită într-o nouă putere divină, poate să-I slujească lui Dumnezeu în mijlocul unei lumi ostile“. Cât de minunat este planul de har al lui Dumnezeu!B Reynolds

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Duminică, 23 Noiembrie 2014

În a zecea zi a lunii acesteia să-şi ia fiecare un miel … Şi îl veţi păstra până în ziua a paisprezecea a lunii

acesteia.Exod 12.3,6

Trebuiau să treacă zece zile din lună înainte ca mielul să fie luat. Cele zece zile arată măsura responsabilităţii umane, la fel ca şi cele zece porunci. Aceste zile trec în tăcere înainte ca mielul să fie luat – o tăcere care corespunde cu ceea ce pare să fie o tăcere atât de îndelungată în Evanghelii. Ce însemnătate au pentru noi acei treizeci de ani în care Domnul nostru a crescut retras în Nazaret şi a trăit împlinindu-Şi în linişte îndatoririle de om în casa tâmplarului? Îl privim pentru scurt timp la naşterea Sa; avem încă o imagine a vizitei Sale la templu la vârsta de doisprezece ani; apoi nu ni se mai spune nimic până la vârsta de treizeci de ani, când Domnul Îşi începe lucrarea publică printre oameni.Apoi, împlinind ce era drept prin acel botez în Iordan, El este pecetluit cu Duhul Sfânt şi proclamat de Tatăl ca fiind Preaiubitul Său. Ioan mărturiseşte că El este Mielul lui Dumnezeu; iar vocea Tatălui şi coborârea Duhului Îl declară ca fiind mult mai mult decât doar fără cusur! După ce mielul este luat, nu urmează imediat jertfa, ci animalul este păstrat patru zile. Patru vorbeşte despre punerea la încercare; şi aceasta urmează imediat după declaraţia Tatălui despre Fiul Său Preaiubit în care Îşi găseşte plăcerea. Până în acel moment, El trăise doar în prezenţa lui Dumnezeu; acum omul şi diavolul Îl vor pune la încercare aşa cum doresc. El este expus imediat încercărilor diavolului; este dus de Duhul în pustie special „ca să fie ispitit“: toate circumstanţele sunt alese anume să fie pe atât de potrivnice, pe cât au fost de favorabile primului om în Eden. În aceste patruzeci de zile de ispitire de către diavol, El este singur. Iar această punere la încercare nu a scos la iveală decât perfecţiunea Sa. Cele patru Evanghelii indică rezultatul; ne arată cum El, ca Mesia, ca Rob, ca Fiu al omului şi ca Fiu de Dumnezeu, Se dovedeşte a fi întotdeauna Acelaşi, Cel binecuvântat, mărit în toate împrejurările.F W Grant

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Luni, 24 Noiembrie 2014

Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat.1 Ioan 3.3

Învăţătura premilenială vs. „Aşteptând pe Fiul“ Credinciosul Îl cunoaşte pe Cel care vine, deoarece El l-a iubit şi l-a spălat de păcatele lui. Credinciosul Îl aşteaptă pe Preaiubitul etern al sufletului său. Sunt însă mulţi care vorbesc şi argumentează despre venirea Domnului şi nu-L aşteaptă deloc, care trăiesc doar pentru ei înşişi în această lume şi „gândesc cele pământeşti“. Cât de groaznic este să fii găsit vorbind despre venirea Domnului şi totuşi, atunci când El vine, să fii lăsat în urmă! Gândeşte-te la aceasta; iar dacă realizezi cu adevărat că nu-L cunoşti pe Domnul, atunci te rog stăruitor să-L priveşti pe Cel care Şi-a vărsat sângele preţios pentru a te curăţa de păcatele tale.Dacă însă poţi să-ţi înalţi privirea

spre ceruri şi să spui: «Mulţumesc lui Dumnezeu, Îl cunosc cu adevărat şi Îl aştept», atunci permite-mi să-ţi reamintesc ceea ce spune apostolul Ioan, ca urmare practică a acestei speranţe binecuvântate: „Oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat“. Da, acesta trebuie să fie întotdeauna rezultatul aşteptării Fiului din ceruri; însă nicidecum aceasta nu va fi urmarea unei simple învăţături despre profeţie.Este imposibil ca cineva să poată să aştepte revenirea lui Hristos şi să nu lucreze spre creşterea sfinţeniei, separarea de lume şi dăruirea totală a inimii. Cei care Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos şi iubesc revenirea Lui vor căuta zilnic să se elibereze de orice este contrar gândului Stăpânului lor; ei vor căuta să îndeplinească din ce în ce mai mult voia Lui în toate lucrurile. Oamenii pot să susţină învăţătura venirii Domnului şi totuşi să se ţină strâns de lume şi de lucrurile din aceasta; slujitorul credincios îşi va ţine însă ochii îndreptaţi spre revenirea Stăpânului său, amintindu-şi de cuvintele Lui binecuvântate: „Vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14.3).C H Mackintosh

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Marţi, 25 Noiembrie 2014

Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit! Ferice de omul căruia Domnul nu-i socoteşte nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie.Psalmul 32.1,2

Deşi acest psalm vorbeşte fără îndoială despre perioada când rămăşiţa credincioasă a lui Israel va cunoaşte iertarea deplină şi acceptarea, el are o aplicaţie mult mai largă, cum ar fi descrierea binecuvântării celui care nu mai este învinuit de păcat. Aceste versete ne pot învăţa ce înseamnă să fii fericit.Fericirea nu apare atunci când găsim scuze pentru păcat, când îl facem să pară mai uşor sau când îl acoperim. Când scriitorul acestui psalm a făcut aceste lucruri, Domnul nu i-a dat pace (Psalmul 32.3); se părea că, fie treaz, fie adormit, mâna lui Dumnezeu apăsa cu greutate asupra lui. Păcatul nemărturisit şi o conştiinţă împietrită nu pot să aducă sufletului decât nefericire şi suferinţă; însă, atunci când un suflet împovărat de sentimentul de vină şi de griji se apropie de Dumnezeu, îşi recunoaşte păcatul şi îşi mărturiseşte nelegiuirea, i se oferă iertarea, iar urmările sunt dintre cele mai binecuvântate.Copilul lui Dumnezeu merge pe o cale a credinţei. În mijlocul primejdiilor şi al curselor care sunt din belşug, Dumnezeu este adăpostul nostru şi ochiul Său veghează întotdeauna asupra noastră. El ne promite: „Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta“ (Psalmul 32.8). Pentru a fi conduşi având ochiul Său asupra noastră, este nevoie să avem comuniune şi să stăm aproape de Dumnezeu.Cât de binecuvântat este să fii călăuzit în acest mod, spre

deosebire de a fi condus doar prin circumstanţe! Dumnezeu poate şi chiar conduce lucrurile prin providenţă, însă aceasta nu este calea preferată de El. El doreşte să ne conducă prin „cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere spirituală“ (Coloseni 1.9). Noi trebuie să fim ca Avraam, care s-a bucurat de o apropiere sfântă de Dumnezeu şi pe care Dumnezeu l-a putut numi: „Avraam, prietenul Meu“ (Isaia 41.8).J W H Nichols

 DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Miercuri, 26 Noiembrie 2014

Lucraţi cu teamă şi tremur mântuirea voastră. Pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în voi şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere.Filipeni 2.12,13

Ce înseamnă să lucrăm cu teamă şi tremur mântuirea noastră? Aceasta presupune reverenţă şi un adânc respect faţă de sfinţenia lui Dumnezeu, cu care avem de-a face. Temerea de Domnul şi conştienţa prezenţei Lui sfinte vor transforma viaţa unui creştin. Isaia 66.2 exclamă: „Spre acesta Mă voi uita: spre cel smerit şi zdrobit în duh şi care tremură la cuvântul Meu“. Dacă Îl cunoaştem pe Domnul, dacă noi cunoaştem cu adevărat Cine este El în măreţia Persoanei Sale, dacă suntem conştienţi de sfinţenia, de dreptatea şi de harul Său, vom tremura în prezenţa Lui. Aceasta nu înseamnă că îmi este frică de Dumnezeu, ci că îmi este teamă să nu-I fac voia în viaţa mea.În Matei 10.28 citim: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Acela care poate să omoare şi sufletul şi trupul în gheenă“. Cu alte cuvinte, nu vă temeţi de om, ci temeţi-vă de Dumnezeu. Tremuraţi la gândul de a nu vă încrede în Dumnezeu, nu la gândul de a nu-i face pe plac omului. Aşa cum spune Isaia: „Nu vă speriaţi de teama lui [a poporului acestuia], nici nu vă înfricoşaţi … Domnul oştirilor, … El să fie temerea voastră şi El să fie înfricoşarea voastră. Şi El va fi lăcaş sfânt“ (Isaia 8.12-14). Eu, copil al Lui, mă tem de Dumnezeu nu ca de un vrăjmaş, ci ca de Unul a Cărui putere şi a Cărui sfinţenie sunt de nemăsurat şi care S-a dat pe Sine Însuşi în harul Său suveran şi ne-a smuls din păcatul care ne înfăşura şi ne-a eliberat. Noi suntem îndreptăţiţi şi iertaţi şi totuşi tremurăm – nu pentru că Dumnezeu este vrăjmaşul nostru (nu, El nu a fost niciodată), ci pentru că El ne-a iubit şi ne-a mântuit.Cât de groaznic va fi pentru toţi cei care au rămas indiferenţi faţă de marea mântuire dăruită de Dumnezeu, atunci când vor sta în faţa Lui cu păcatele lor! „Doamne, dacă vei lua aminte la nelegiuiri, Doamne, cine va rămâne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut“ (Psalmul 130.3,4).T P Hadley

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Joi, 27 Noiembrie 2014

Aşa zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Colaia, şi despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care vă profeţesc minciună în Numele Meu: „Iată, îi voi da în mâna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-i va lovi înaintea ochilor voştri“ … despre Şemaia nehelamitul: „Fiindcă Şemaia v-a profeţit şi Eu nu l-am trimis, … voi pedepsi pe Şemaia nehelamitul … pentru că a îndemnat la răzvrătire împotriva Domnului“.Ieremia 29.21,31,32

Falşi profeţi şi profeţiile lor – Ahab, Zedechia, Şemaia Cei mai mulţi oameni din ziua de astăzi nu ar putea să-i identifice pe aceşti trei bărbaţi. Şi totuşi, Dumnezeu a consemnat faptele lor printre evreii care fuseseră deportaţi la Babilon în câteva versete din capitolul 29 din cartea Ieremia. Vedem în multe locuri din Scriptură că Dumnezeu veghea asupra poporului Său chiar şi în aceste împrejurări grele. De fapt, în prima parte a acestui capitol, El îl pune pe Ieremia să redacteze o scrisoare celor care se aflau în captivitate, spunându-le să-şi continue viaţa de familie în mod normal, să caute pacea şi să se roage pentru cetatea unde El îngăduise ca ei să fie deportaţi, deoarece în pacea ei vor avea pace şi ei. Şi Domnul le-a spus că perioada de captivitate urma să fie de 70 de ani.Apoi Dumnezeu a afirmat că El ştia şi că fusese martor la faptul că Ahab, fiul lui Colaia, şi Zedechia, fiul lui Maaseia, vorbiseră cuvinte de minciună în Numele Domnului, ceea ce El nu le poruncise. Împăratul Nebucadneţar i-a trecut prin foc pentru imoralitatea lor şi pentru adulterul pe care-l comiseseră. Numele lor urma să fie un blestem pentru evreii din captivitatea în Babilon. Dumnezeu ia în mod serios orice faptă prin care noi Îi legăm Numele de ceva contrar Cuvântului şi gândului Său!Şemaia nehelamitul trimisese scrisori pentru a le spune oamenilor şi preoţilor din Ierusalim să schimbe preoţii şi să-l mustre pe Ieremia pentru ce scrisese. Dumnezeu nu l-a trimis, însă cunoştea tot ce făcea acest om şi urma să-l pedepsească pentru faptele lui rele. El privea acţiunile acestui om ca răzvrătire împotriva Lui Însuşi, un păcat deosebit de grav! E P Vedder, Jr

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Vineri, 28 Noiembrie 2014

Rămâneţi în Mine, şi Eu în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt

viţa, voi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic.Ioan 15.4,5

Cât de potrivită este imaginea viţei, folosită în aceste versete! Alţi copaci pot să fie folositori şi fără fructe; însă viţa nu este. Dacă viţa nu aduce rod, este nefolositoare.Care este semnificaţia spirituală a rodului? Rodul reprezintă manifestarea lui Hristos în cel credincios. „Roada Duhului este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“ (Galateni 5.22,23). Aceasta este o descriere foarte frumoasă a lui Hristos în trecerea Lui prin această lume. Aşadar, dacă astfel de roade se văd în cei credincioşi, aceasta va duce la dezvoltarea trăsăturilor lui Hristos în cei ai Lui. Deşi Hristos nu Se află El Însuşi aici, este gândul lui Dumnezeu ca El să fie văzut prin caracteristicile Sale în poporul Său.Rodul nu echivalează cu exercitarea darului, nici cu îndeplinirea slujbei sau a lucrării. Suntem într-adevăr îndemnaţi „să umblăm într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuţi Lui, aducând rod în orice lucrare bună“. Acest pasaj, deşi ne arată cât de strâns legate sunt lucrările bune şi aducerea de rod, face o distincţie clară între cele două. Lucrările bune trebuie să fie făcute într-o manieră atât de asemănătoare lui Hristos, încât din lucrările care îi sunt folositoare omului să rezulte rod plăcut lui Dumnezeu. Omul natural poate să facă multe lucrări bune, însă în acestea nu va fi găsit niciun rod plăcut lui Dumnezeu. Dacă slujba şi lucrarea ar fi roade, s-ar limita în mare parte la cei care au un dar sau o pricepere oarecare. Dar, dacă rodul este caracterul lui Hristos, atunci devine posibil şi este un privilegiu pentru fiecare credincios, de la cel mai în vârstă până la cel mai tânăr, să aducă rod.H Smith

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014

Şi fiii lui Ham: Cuş şi Miţraim, Put şi Canaan … Şi Miţraim a născut pe … casluhimi, din care au ieşit filistenii.1 Cronici 1.8,11,12

Domnul i-a dat [pe fiii lui Israel] în mâna filistenilor patruzeci de ani.Judecători 13.1

Filistenii au dat numele lor întregului ţinut al Palestinei, însă ei nu aveau niciun drept asupra acestuia. Ei erau intruşi, „călători“ care ajunseseră pe acest teritoriu şi se stabiliseră de-a lungul coastei mării, de unde era uşor de pătruns în ţinut.Spiritual vorbind, filisteni există şi astăzi. Ei sunt oameni care-şi iau locul printre cei din poporul lui Hristos, dar care nu s-au identificat cu Hristos în moartea şi învierea Sa. Astfel, ei sunt trecători sau intruşi pe

teritoriul lui Dumnezeu. O astfel de persoană a reuşit să se strecoare înăuntru printr-o mărturisire formală, însă fără să fie conştient de păcatul rezolvat prin jertfa divin instituită a lui Hristos, nici nu L-a cunoscut pe Hristos ca pe o jertfă personală, dăruită de Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu nu a câştigat o moştenire pentru ei, iar ei au pătruns pe acest teritoriu pe o cale scurtă şi uşoară.Având doar firea naturală, carnală, filistenii spirituali de azi vor găsi ca fiind foarte bune ritualurile şi ordinele. În timp ce în afară organizează un teatru de închinare, ei nu reprezintă decât mândria creaturii. Ritualurile sunt carnale – conţin tot ce este atractiv pentru ochi, pentru ureche şi pentru simţurile omului natural!Să luăm de exemplu strălucitul ritual al bisericii oficiale, cu veşmintele sale, cu miresmele, cu muzica armonioasă, cu procesiunile şi cu locurile sale impunătoare de închinare. Simţământul de reverenţă pe care-l produce nu necesită niciun simţ spiritual, nicio călăuzire prin Duhul Sfânt şi nicio naştere din nou.Fiind sub controlul unor astfel de filisteni, poporul este împiedicat să exercite privilegiul dăruit de Dumnezeu, ca să zicem aşa, de a se bucura de „întreaga ţară“ pe care ne-a dat-o Dumnezeu.S Ridout

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Duminică, 30 Noiembrie 2014

Iar înainte de sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Ioan 13.1

Versetul cu care se deschide acest capitol, 13, poate fi privit ca o introducere a ultimelor cuvinte ale Domnului nostru, ştiind că, în sfârşit, „I-a venit ceasul“. De-a lungul umblării pe pământ a Domnului nostru auzim şi despre alte „ceasuri“. În Cana din Galileea, El putea spune mamei Sale: „N-a sosit încă ceasul Meu“ (Ioan 2.1) – este vorba de ceasul arătării Sale în glorie lumii. În Ioan 5 citim: „Vine un ceas, şi acum este, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor auzi vor trăi“ (Ioan 5.25) – este vorba de ceasul îndurării Sale faţă de cei păcătoşi. În prezenţa vrăjmăşiei omului, citim de două ori: „Şi nimeni nu L-a prins, pentru că nu-I venise încă ceasul“ – este ceasul suferinţelor Sale. Acest ceas însă, cel în care ne introduc cuvintele de rămas-bun din Ioan 13, are un alt caracter – este ceasul reîntoarcerii Sale în deplină glorie la Tatăl, în dragostea şi sfinţenia casei Tatălui.Totuşi, ucenicii aveau să rămână într-o lume întinată, care Îl ura pe Tatăl şi care Îl respingea pe Hristos. Iar pentru ca ei să fie feriţi de răul lumii prin care treceau şi în acelaşi timp să se bucure de comuniunea cu Hristos în casa dragostei şi a sfinţeniei Tatălui, aveau nevoie de această ultimă lucrare a harului, cu mângâierea, indicaţiile şi avertismentele sale.Dacă Domnul pleacă din această lume, El nu îi uită pe ai Săi, nici nu încetează să-i iubească. Vai! Inimile noastre se pot răci faţă de El, mâinile

noastre pot obosi făcând fapte bune, picioarele noastre se pot rătăci; dar suntem încredinţaţi că El nu ne va părăsi niciodată. Dragostea Lui ne va purta şi va îngriji de noi „până la capăt“; iar la capăt, dragostea ne va primi în casa iubirii eterne, unde nu sunt nici inimi reci, nici mâini lăsate în jos, nici picioare care rătăcesc.H Smith