1
Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1
„Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi
dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.5
„Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării”
Titlul proiectului
"Dezvoltarea şcolilor doctorale prin acordarea de burse tinerilor doctoranzi
cu frecvenţă"
Contract nr: POSDRU/88/1.5/S/52826
Beneficiar
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
2
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
CRAIOVA
EVALUAREA EXPRESIEI
GENELOR TGF-β1, TGF-β2 ȘI SOCS3 ÎN
INFECȚIA CRONICĂ CU
VIRUSUL HEPATITIC C
TEZĂ DE DOCTORAT
Rezumat
Conducator Științific,
PROF. UNIV. DR. MIHAI CRUCE
Doctorand,
CIOBOATĂ ELENA
Craiova, 2012
3
INTRODUCERE
De la identificare, în 1989, infecția cu virusul hepatitic C (VHC) a fost
recunoscută ca o problemă majoră de sănătate la nivel mondial. Infecția cu VHC
afectează actual ~ 150 de milioane locuitori în SUA și Europa, circa 85% din ei
dezvoltând infecție cronică exprimată ca hepatită cronică, ciroză hepatică (20- 30%) sau
carcinom hepatocelular (1-4%). O estimare la nivelul populației României ar duce la
ideea unui număr de 1 milion de persoane infectate cu virus hepatitic C.
Tratamentul actual, precum şi criteriile de selecţie ale pacienţilor sunt clar
standardizate prin ghiduri de tratament alcătuite în urma rezultatelor trialurilor clinice. Cu
toate acestea, răspunsul virusologic susţinut se obţine doar la aproximativ jumătate dintre
pacienţii incluşi în tratament. Principala provocare pentru viitor este îmbunătățirea ratei
de success a terapiei la pacienții dificil de tratat și la pacienții non-responsivi cu VHC
genotip 1. În timp ce pacienții cu VHC genotip 2 și 3 pot fi vindecați în mai mult de 75%
din cazuri, la pacienții VHC genotip 1 rămâne o rată de RVS încă nesatisfăcătoare, de 40-
50%.
Ne propunem în acest proiect integrarea datelor clinice, histologice şi genetice
cu scopul identificării unor noi factori predictivi ai răspunsului la tratament, în vederea
ajustării criteriilor de selecţie a pacienţilor care vor primi terapie antivirală, pentru
creşterea ratei răspunsului la tratament şi scăderea costurilor economice pe care le
implică terapia antivirală.
4
PARTEA I – STADIUL CUNOAȘTERII
CAPITOLUL 1: Prevalența, factorii de risc și modalitățile de transmitere ale
virusului hepatitic C prezintă considerațiile generale asupra prevalenței virusului
hepatitic C, atât la nivel mondial cât si la nivel national, si asupra factorilor de risc si a
modalitatilor de transmitere ale virusului hepatitic C.
CAPITOLUL 2: Structura virusului hepatitic C, patogenia hepatitei cronice
cu virusul C și tratamentul actual al bolii descrie in prima parte structura virusului
hepatitic C si organizarea lui genomica. Urmeaza o clasificare a factorilor legati de virus,
legati de gazda sau externi ce pot avea impact asupra progresiei hepatitei cronice tip C. In
a treia parte a capitolului sunt descrise mecanismele moleculare implicate in patogenia
infectiei cu VHC. Capitolul se incheie cu descrierea tratamentului actual al hepatitei cu
virus C atat in forma acuta cat si in cea cronica, facand referire si la aderenta la tratament
a pacientilor, durata optima a tratamentului in functie de genotipul VHC, si asupra
reactiilor adverse si a complicatiilor in urma terapiei antivirale.
CAPITOLUL 3: Mecanisme celulare si moleculare ale fibrozei și steatozei în
hepatita cronică cu virus C pune accent in prima parte pe activarea si proliferarea
celulelor stelate hepatice. Urmeaza o descriere a metodelor invazive si non-invazive
folosite in diagnosticul paraclinic al fibrozei hepatice
CAPITOLUL 4: Gene implicate în infecția croincă cu virus hepatitic C -
descrie genele TGF-β1, TGF-β2 si SOCS3, precum si mecanismele lor moleculare de
actiune implicate intr-o varietate de procese fiziologice si patologice.
PARTEA A II-A - CONRIBUȚII PERSONALE
CAPITOLUL 5
5.1. Scopul și obiectivele studiului
Scopul studiului a constat în analiza nivelurilor expresiei unor gene implicate
în rezistenţa la interferon în infecţia cronică cu virusul hepatitic C şi a receptorilor
acestora la nivelul ţesutului hepatic.
Atingerea scopului studiului s-a realizat prin indeplinirea obiectivelor
reprezentate de stabilirea potenţialelor corelaţii între expresia genelor SOCS3, TGF β-
1 şi TGF β-2 şi:
5
caracteristicile demografice (rasa, vârsta, sexul, greutatea corporală,
durata infecţiei, consumul de alcool şi/sau de droguri),
caracteristicile histologice (gradul de activitate necroinflamatorie, stadiu
fibrozei hepatice, prezenţa steatozei hepatice),
caracteristicile virusologice (nivelul incărcăturii virale, genotipul VHC),
parametrii biochimici (nivelul aminotransferazelor)
răspunsul la tratament.
5.2. Material și metode
Includerea pacienţilor în studiu.
Probele de țesut hepatic folosite pentru analiza comparativa a expresiei genice
au fost obținute de la 53 pacienți cu infecție cronică cu VHC prin puncție biopsie
hepatică (PBH) sub control ecografic, in Spitalul Clinic de Urgenta Craiova – Clinica
medicala I si in Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş“
Craiova – Clinica de Boli Infectioase I. Probele de sânge au fost recoltate în vacutainer
fără anticoagulant, iar serul a fost folosit pentru cuantificarea ARN VHC. Nici unul
dintre pacienți nu a prezentat coinfecție cu alte virusuri hepatice (tip A, B, D sau E)
sau suprainfecție cu HIV.
Compararea analizei expresiei genice s-a realizat cu fragmente de țesut hepatic,
folosite drept probe control, obținute de la 37 pacienți fără infecție cronică cu VHC și
fără activitate necroinflamatorie sau modificări ale arhitecturii hepatice. Probele au fost
recoltate in Spitalul Clinic de Urgenta Craiova - Clinica Chirugie I si Chirurgie II.
Studiul histopatologic s-a realizat pe preparate histologice, în cadrul
Departamentului de Anatomopatologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență
Craiova. Fragmentele de biopsie hepatică au fost prelucrate urmărind următoarele
etape:
a) Fixarea;
b) Includerea la parafină a respectat următorii timpi:
- Deshidratarea
- Clarificarea
- Parafinarea
- Includerea propriu-zisă
- Secționarea blocului de parafină
- Lipirea secțiunilor pe lama de sticlă și uscarea lor
6
Extracția ARN-ului total din țesuturi s-a realizat folosind kitul SV Total RNA
Isolation System (Promega). Evaluarea concentraţiei şi purităţii ARN-ului total s-a
determinat folosind spectrofotometrul Eppendorf Biophotometer. Integritatea și
dimensiunea ARN-ului total purificat a fost verificată prin denaturarea prin
electroforeză în gel de agaroză și colorarea cu etidium bromid si prin folosirea Agilent
2010 Bioanalyzer și Agilent RNA 6000 Pico Kit (Agilent Technologies Inc., US).
Tehnica Real-Time RT-PCR cantitativă cuprinde doua etape:
a) Revers-transcripția ARN-ului total în ADN complementar monocatenar
(ADNc), cand am utilizat kit-ul “High-Capacity cDNA Reverse Transcription
Kit” (Applied Biosystems, Foster City, CA).
b) Reacţia de polimerizare în lanţ în timp real (Real-Time PCR) - in această
etapă produşii PCR au fost sintetizaţi din ADNc utilizând TaqMan Gene
Expression Master Mix şi TaqMan Gene Expression Assays (Applied
Biosystems, Foster City, CA) specifice pentru fiecare ţintă.
Amplificarea Real-Time PCR s-a realizat cu ajutorul sistemului ViiA™ 7 Real-
Time PCR System - Applied Biosystems conform protocolului TaqMan Gene
Expression Master Mix, cu mentiunea ca am marit numarul de cicluri de amplificare de la
40 la 50 de cicluri.
Determinarea cantitativă a ARN VHC s-a realizat la toti pacienții infectați cu
VHC incluși în studiu prin 2 metode: Cobas Amplicor HCV Monitor (Roche diagnostics)
si Real-Time PCR cantitativă (qRT-PCR - quantitative Real Time Polymerase Chain
Reaction). Viremia s-a determinat la inițierea terapiei, la 3 luni pentru evaluarea
răspunsului virusologic precoce și la 18 luni pentru determinarea răspunsului virusologic
susținut. Pentru 30 dintre pacienți s-a realizat și genotiparea VHC folosind testul Linear
Array HCV Genotyping .
Analiza statistică a rezultatelor obtinute s-a facut folosind:
- Testele Kolmogorov-Smirnov și Shapiro-Wilk – evalueaza daca nivelului
expresiei relative a ARNm urmareste distributia Gaussiana;
- Testul Mann-Whitney – evalueaza diferentele expresiei genice între
pacienți și grupul control.
- Testul Kruskal-Wallis sau coeficientul Spearman - evalueaza expresia
genelor în conformitate cu parametrii clinico-patologici și posibilele
corelații între expresia genelor țintă.
7
CAPITOLUL 6: REZULTATE OBȚINUTE
Caracteristicile demografice ale loturilor studiate sunt sumarizate in tabelul 1.
Caracteristicile virusologice ale loturilor studiate – nu au fost obținute rezultate
fals pozitive sau fals negative în urma determinării viremiei prin cele două metode.
Coeficientul de corelație între cele două metode a fost de 0.758666. Din cei 30 de
pacienți la care s-a realizat genotiparea, 29 au avut viremie detectabilă, la toți
determinându-se prezența genotipului 1b al virusului hepatitic C.
Din punct de vedere histopatologic, lotul studiat a avut următoarea distribuție în
funcție de Scorul Metavir,
Pacienți cu infecție
cronică cu VHC
Pacienți din lotul
control
Bărbați/Femei 19/34 16/21
Vârsta (ani),
media SD
47,71 14,3 51,42 13,04
IMC 24.658 3.913 24,96 4,99
Încărcătura
virală (U/L)
687020,66
8
Iar în funcție de stadializarea steatozei distribuția lotului a fost următoarea:
Caracteristicile expresiei genice a ARNm pentru gena TGF-β1 în loturile
studiate:
Nu au fost variații clinico-biologice semnificative statistic între pacienții cu
hepatită cronică cu VHC și grupul control;
Nu a fost observată nicio corelație între expresia genică a ARNm pentru TGF-β1 și
parametri biologici: încărcătură virală, GOT, GPT, bilirubina totală și glicemia, cu
excepția unei corelații negative între nivelele ARNm ale genei TGF-β1 și nivelele
bilirubinei serice totale, dar fără să fie semnificativă statistic (r = -0,33490, p = 0,13782)
9
TGFb1
Vârsta
Sex
IMC Viremia
Glicemia GPT GOT
Bilirubina
totală
TGFb1
-0.06756 -0.01077 -0.23073 0.09101 0.22351 0.33498 0.27470 -0.33490
Vârsta 0.63414 0.07415 0.31862 -0.01483 0.22628 -0.28927 -0.12028 0.40007
Sex 0.93958 0.60139 -0.05522 -0.11851 -0.36201 0.07946 0.28604 0.04058
IMC 0.09984 0.02133 0.69739 -0.04778 0.22144 -0.00049 0.06425 0.07698
Viremia 0.52107 0.91690 0.40271 0.73660
0.24384 0.19763 0.19664 0.23423
Glicemia 0.23511 0.22921 0.04932 0.23959 0.19411 0.04431 0.03976 -0.09411
GPT 0.11818 0.18065 0.71857 0.99821 0.36605 0.84478
0.88834 0.01832
GOT 0.20461 0.58461 0.18579 0.77088 0.36850 0.86054 0.00000
0.05650
Bilirubina
totală 0.13782 0.07233 0.86134 0.74015 0.30680 0.69310 0.93888 0.81299
Analiza Krukal-Wallis a arătat că nu există nicio corelație între expresia genei
țintă și scorurile Metavir A, Metavir F sau steatoză (Tabel 6.5.).
Scorul histopatologic
TGFβ-1
Nr. cazuri
Expresia relativă
Valoarea lui p
Metavir A
0
1 2
3
2
17 28
5
0.464±0.025
0.062±0.015 0.065±0.010
0.060±0.011
0,86660
Metavir F
0
1 2
3+4
3
11 21
17
0.054±0.016
0.066±0.017 0.073±0.013
0.050±0.010
0,62770
Steatosis
0
1 2
3
17
16 12
7
0.051±0.005
0.085±0.017 0.055±0.012
0.055±0.028
0,36250
Caracteristicile expresiei genice a ARNm pentru gena TGF-β2 în loturile
studiate:
Expresia relativă a ARNm pentru TGF-β2 a avut nivele mai scăzute la majoritatea
pacienților cu hepatită cronică cu VHC comparativ cu cei din lotul control ( p=0,03360,
testul Mann-Whitney).
Nivelele expresiei relative ale ARNm au fost evaluate în corelație cu câțiva
parametri clinico-biologici: vârstă, sex, indicele de masă corporală (IMC), încărcătură
10
virală, GOT, GPT, bilirubina totală și glicemia. Nu a fost observată nicio corelație
semnificativă statistic între expresia genică și acești parametri.
Au fost evaluate posibilele corelații între nivelele ARNm pentru genele TGF-β2 și
scorurile histopatologice care evaluează steatoza, fibroza și activitatea necroinflamatorie
(Figura 6.21. a) – c) ). A existat o corelație semnificativă statistic între nivelul expresiei
TGF- β2 și gradul de activitate necroinflamatorie ( p = 0,04920).
Caracteristicile expresiei genice a ARNm pentru gena SOCS3 în loturile studiate:
Expresia relativă a ARNm pentru gena SOCS3 a avut nivele scăzute semnificativ
statistic la majoritatea pacienților cu hepatită cronică cu VHC comparativ cu cele de la
lotul control (p ˂ 0,0001, testul Mann-Whitney). Nu s-a observat nicio diferență
semnificativă statistic între nivelele expresiei ARNm pentru SOCS3 între pacienții cu
VHC insulino-rezistenți comparativ cu cei non-insulino-rezistenți (Figura 6.23.).
11
Evaluarea expresiei relative ale ARNm pentru SOCS3 corelată cu câțiva parametri
clinico-biologici a arătat o corelație pozitivă între nivelele expresiei ARNm pentru
SOCS3 și nivelele GPT și GOT (r=0.411, p=0.05, respectiv r=0.421, p=0.04), dar și o
corelație negativă între nivelul expresiei ARNm pentru Socs3 și bilirubina totală serică
(r=-0.413, p=0.06).
SOCS3 Vârsta Sex
IMC Viremia Glicemia
GPT
GOT
Bilirubina totală
SOCS3
-0.00403 -0.01394 -0.03558 -0.07663 -0.03525 0.41107 0.42095 -0.41319
Vârsta 0.97759
0.06279 0.30987 0.00630 0.22628 -0.28927 -0.12028 0.40007
Sex 0.92265 0.66158
-0.06134 -0.10035 -0.36201 0.07946 0.28604 0.04058
IMC 0.80423 0.02691 0.66897 -0.03766 0.22144 -0.00049 0.06425 0.07698
Viremia 0.59303 0.96502 0.48351 0.79306
0.24384 0.19763 0.19664 0.23423
Glicemia 0.85329 0.22921 0.04932 0.23959 0.19411
0.04431 0.03976 -0.09411
GPT 0.05134 0.18065 0.71857 0.99821 0.36605 0.84478 0.88834 0.01832
GOT 0.04547 0.58461 0.18579 0.77088 0.36850 0.86054 0.00000 0.05650
Bilirubina totală 0.06264 0.07233 0.86134 0.74015 0.30680 0.69310 0.93888 0.81299
Analiza Krukal-Wallis a arătat că există o corelație între expresia genei țintă la
nivel hepatic și steatoza ușoară (p= 0,02670). (Figurile 6.27. a-c)
12
CAPITOLUL 7. DISCUȚII
Hepatitele cronice constituie o serioasă problemă de sănătate publică oriunde în
lume, ele reprezentând o boală inflamatorie, cu evoluţie de peste 6 luni şi etiologie
variată, având sau nu o simptomatologie clinică evidentă. Conceptul de hepatită cronică a
fost individualizat de Kalk în 1947; la noi o contribuţie importantă au avut-o studiile lui
O. Fodor.
A fost luat în studiu un lot de 90 subiecți, dintre care 53 pacienți diagnosticați cu
infecție cronică cu virus hepatitic C (VHC) și 37 pacienți fără infecție cronică cu VHC și
fără activitate necroinflamatorie sau modificări ale arhitecturii hepatice au fost folosite
drept probe control.
În acest studiu am evaluat dacă expresia ARNm pentru genele TGF-β1, TGF-β2
și SOCS3 se modifică în prezența infecției cu VHC și dacă expresia lor este corelată cu
parametrii clinico-biologici și scorurile histo-patologice pentru evaluarea inflamației,
fibrozei și steatozei.
Mecanismele moleculare care declanșează fibrogeneza hepatică în hepatita
cronică cu VHC nu au fost încă elucidate. TGF-β este un factor de creștere
multifuncțional cu un rol esențial în controlul creșterii, apoptozei, adeziunii și motilității
celulare, și, de asemenea, în remodelarea matrixului extracellular (EMC).
TGF-β este implicată în evoluția fibrozei hepatice din hepatita cronică C și
carcinomul hepatocelular (CHC) și este supra-exprimată în infecția cronică cu VHC și
CHC prin acțiunea sa de remodelare asupra EMC. Există cel puțin trei izoforme pentru
TGF-β, numite TGF-β1, TGF-β2 și TGF-β3. TGF-β inhibă proliferarea celulelor
epiteliale prin blocarea ciclului celular în faza de sinteză G1 tardivă și în faza de tranziție
G1/S. Acest mecanism de inhibare a progresiei celulelor canceroase prin ciclul celular
este crucial, inducând astfel o cale de supresie tumorală. Evadarea din acest mechanism
este responsabilă pentru dezvoltarea mai multor cancere.
13
Rezultatele studiului nostru deschid noi căi în patogeneza infecției cronice cu
VHC, iar studiile următoare asupra nivelelor ARNm și a proteinelor în ser sau țesuturi,
înainte sau după tratament sunt necesare pentru elucidarea rolului TGF-β în fibrogeneza
hepatică și a implicațiilor sale asupra prognosticului.
Mecanismele moleculare ale răspunsului scăzut sau variabil la terapia bazată pe
IFN au fost explorate, ajungându-se la concluzia că atât factorii virali cât și cei legați de
gazdă pot să influențeze răspunsul la tratament. Nivelul expresiei genei SOCS3
(supresoare a semnalului citokinelor 3) se consideră că antagonizează semnalizarea IFN
prin interferența cu calea de semnalizare Jak-STAT la nivelul fosforilarii STAT1 și este
asociat cu rezultatul tratamentului în studiile in vivo.
Supraexpresia genei SOCS3 în țesutul hepatic este asociată cu un răspuns slab la
terapia cu IFN la pacienții cu hepatită cronică cu virus C, genotipul 1.
Tratamentul actual cel mai eficient pentru hepatita cronică C constă în asocierea
peginterferon (PEG-IFN) cu ribavirina (RBV) [2], dar este un tratament scump, are efecte
adverse semnificative, precum și eficacitate variabilă în funcție de factorii virali și gazdă.
Genotipul 1, încărcătura virală mare, vârsta înaintată, obezitatea, și fibroza hepatică
avansată sunt asociate cu un răspuns scăzut la tratament, dar nu există nici un singur
factor predictiv de încredere, înainte de administrarea tratamentului, pentru obținerea
răspunsului virusologic susținut. Măsurarea nivelului seric al ARN VHC la 4 și 12
săptămâni de terapie antivirală pare a fi cel mai bun predictor actual al răspunsului la
tratament, dar nu poate fi determinat înainte de inițierea tratamentului. Prin urmare, este
esențială identificarea unor factori predictori înainte de administrarea terapiei pentru a
putea aprecia rezultatul tratamentului la pacientii cu hepatită cronică cu virus C.
CAPITOLUL 8: CONCLUZII
Pentru cuantificarea ARN-VHC există mai multe metode, metoda Cobas Amplicor
încă reprezintă „standardul de aur”, fiind singura aprobată de Food & Drug
Administration. Multe alte tehnici sunt în curs de evaluare – detecția ARN-VHC prin
metoda RT-PCR este e metodă rapidă, sensibilă, și are un cost redus față de metoda
Cobas Amplicor;
14
Există o corelație puternică între viremia determinată prin metoda Cobas Amplicor
și RT PCR, dar pentru monitorizarea clinică este necesară determinarea viremiei
folosind aceeași metodă;
Ca citokine, TGF-β pot juca un un rol important în patogeneză de-a lungul
evoluției infecției virale, relația dintre replicarea VHC și TGF-β1 și TGF-β2 fiind
de mare importanță. Deși nu sunt date referitoare la relația dintre TGF-β1 și VHC,
la pacienții infectați cronic există o relație inversă între viremie și nivelele TGF-β1.
Mult mai puțin cunoscute sunt implicațiile TGF-β2 în infecția cronică cu VHC;
Am realizat acest studiu pentru a determina dacă expresia genelor TGF-β1, TGF-
β2 și SOCS3 este modificată în hepatita cronică cu VHC și dacă expresia mRNA a
acestor gene se corelează cu parametrii clinico-patologici;
Expresia relativă a ARNm pentru TGF-β1 nu a avut variații biologice sau
semnificative statistic între pacienții cu hepatită cronică cu VHC și grupul control;
Dimpotrivă, nivelele ARNm pentru TGF-β2 au fost mai scăzute la majoritatea
pacienților cu hepatită cronică cu VHC comparativ cu cele de la lotul control
(p=0.03, testul Mann-Whitney);
Expresia relativă a ARNm pentru SOCS3 au fost scăzute semnificativ statistic
pacienților cu hepatită cronică cu VHC comparativ cu cele de la lotul control
(p=0.0001, testul Mann-Whitney);
Calcularea corelației coeficientului Spearman a arătat că nu există nicio corelație
între expresia relativă a ARNm pentru genele TGF-β1 și TGF-β2 ( r = 0,27, p =
0,04);
15
A existat o puternică corelație pozitivă între expresia relativă a ARNm pentru
SOCS3 și expresia relativă a ARNm pentru TGF-β;
Terapia bazată pe IFN este singurul tratament eficace pentru hepatita cronică
cu VHC, în prezent, dar produce rezultate variabile, în funcție de gazda si de
factorii virali. Având în vedere efectele sale adverse și costurile crescute, ar fi
extrem de util să poată fi prezis rezultatul tratamentului înainte de inițierea
tratamentului. În plus, identificarea factorilor care influențează rezultatul
tratamentului ar fi de ajutor în elucidarea mecanismului de acțiune și a
rezistenței la IFN în infecția cu VHC.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Adinolfi LE, Gambardella M, Andreana A, Tripodi MF, Utili R, Ruggiero G. Steatosis
accelerates the progression of liver damage of chronic hepatitis C patients and correlates
with specific HCV genotype and visceral obesity. Hepatology. 2001 Jun;33(6):1358-64.
Akuta N, Suzuki F, Tsubota A, et al. Efficacy of interferon monotherapy to 394 consecutive
naive cases infected with hepatitis C virus genotype 2a in Japan: therapy efficacy as
consequence of tripartite interaction of viral, host and interferon treatment-related factors. J
Hepatol 2002;37:831–6.
Ashcroft GS, Dodsworth J, van Boxtel E, Tarnuzzer RW, Moran MA, Schultz GS, et al.
Estrogen accelerates cutaneous wound healing associated with an increase in TGF-beta 1
levels. Nat Med 1997;3: 1209-1215.
Bedossa P, Poynard T. An algorithm for the grading of activity in chronic hepatitis C. The
METAVIR Cooperative Study Group. Hepatology 1996;24:289–293.
Bjoro K, Bell H, Hellum KB, et al. Effect of combined interferon-alpha induction therapy
and ribavirin on chronic hepatitis C virus infection: a randomized multicentre study. Scand J
Gastroenterol 2002;37:226–32.
Bode JG, Ludwig S, Ehrhardt C, Albrecht U, Erhardt A, Schaper F, Heinrich PC, Häussinger
D. IFN-alpha antagonistic activity of HCV core protein involves induction of suppressor of
cytokine signaling-3. FASEB J. 2003 Mar;17(3):488-90. Epub 2003 Jan 22.
Bressler BL, Guindi M, Tomlinson G, Heathcote J. High body mass index is an independent
risk factor for nonresponse to antiviral treatment in chronic hepatitis C. Hepatology. 2003
Sep; 38(3):639-44.
Emanuelli B, Peraldi P, Filloux C, Chavey C, Freidinger K, Hilton DJ, Hotamisligil GS, Van
Obberghen E. SOCS-3 inhibits insulin signaling and is up-regulated in response to tumor
16
necrosis factor-alpha in the adipose tissue of obese mice. J Biol Chem. 2001 Dec
21;276(51):47944-9. Epub 2001 Oct 16.
Farci P. Choo QL, Kuo G, Weiner AJ, Overby LR, Bradley DW, Houghton M. Isolation of a
cDNA clone derived from a blood-borne non-A, non-B viral hepatitis genome [Science
1989;244:359-362]. J Hepatol. 2002 May;36(5):582-5.
Ghanim H, Aljada A, Daoud N, Deopurkar R, Chaudhuri A, Dandona P. Role of
inflammatory mediators in the suppression of insulin receptor phosphorylation in circulating
mononuclear cells of obese subjects. Diabetologia 2007;50:278-285.
Huang Y, Feld JJ, Sapp RK, Nanda S, Lin JH, Blatt LM, Fried MW, Murthy K, Liang TJ.
Defective hepatic response to interferon and activation of suppressor of cytokine signaling 3
in chronic hepatitis C. Gastroenterology. 2007 Feb;132(2):733-44. Epub 2006 Nov 29.
Matsuura K, Tanaka Y, Hasegawa I, Ohno T, Tokuda H, Kurbanov F, Sugauchi F, Nojiri
S, Joh T, Mizokami M. Abbott RealTime hepatitis C virus (HCV) and Roche Cobas
AmpliPrep/Cobas TaqMan HCV assays for prediction of sustained virological response to
pegylated interferon and ribavirin in chronic hepatitis C patients. J Clin
Microbiol. 2009 Feb;47(2):385-9. Epub 2008 Dec 17.
Ogata H, Chinen T, Yoshida T, Kinjyo I, Takaesu G, Shiraishi H, Iida M, Kobayashi T,
Yoshimura A. Loss of SOCS3 in the liver promotes fibrosis by enhancing STAT3-mediated
TGF-beta1 production. Oncogene. 2006 Apr 20;25(17):2520-30.
Persico M, Capasso M, Persico E, Svelto M, Russo R, Spano D, et al. Suppressor of cytokine
signaling 3 (SOCS3) expression and hepatitis C virus-related chronic hepatitis: Insulin
resistance and response to antiviral therapy. Hepatology. 2007; 46:1009–1015.
Poynard T, Ratziu V, McHutchison J, Manns M, Goodman Z, Zeuzem S, Younossi Z,
Albrecht J. Effect of treatment with peginterferon or interferon alfa-2b and ribavirin on
steatosis in patients infected with hepatitis C. Hepatology. 2003 Jul;38(1):75-85.
Saile B, Matthes N, Knittel T, Ramadori G. Transforming growth factor beta and tumor
necrosis factor alpha inhibit both apoptosis and proliferation of activated rat hepatic stellate
cells. Hepatology. 1999 Jul;30(1):196-202.
The METAVIR Cooperative Group. Inter- and intra-observer variation in the assessment of
liver biopsy of chronic hepatitis C. Hepatology 1994;20:15–20.
Walsh MJ, Jonsson JR, Richardson MM, Lipka GM, Purdie DM, Clouston AD, et al.
Nonresponse to antiviral therapy is associated with obesity and increased hepatic expression
of suppressor of cytokine signalling 3 (SOCS-3) in patients with chronic hepatitis C, viral
genotype 1. Gut. 2006; 55:529–535.
Werling K, Schaff Z, Dinya E, Tulassay Z. Effect of liver steatosis on therapeutic response in
chronic hepatitis C virus genotype 1 infected patients in hungary.Pathol Oncol Res. 2010
Jun;16(2):149-57. Epub 2009 Sep 15.
Wolff D, Gerritzen A. Comparison of the Roche COBAS Amplicor Monitor, Roche COBAS
Ampliprep/COBAS Taqman and Abbott RealTime Test assays for quantification of hepatitis C
virus and HIV RNA. Clin Chem Lab Med. 2008;46(3):424.
Yasuda M, Shimizu I, Shiba M, Ito S. Suppressive effects of estradiol on
dimethylnitrosamine-induced ®brosis of the liver in rats. Hepatology 1999;29:719-727