INUL XXXIX. - No. 9 . 1 leu exemplarul Duminica 11 Martie i l 2 3

Universul Literar — PREŢUL ABONAMENTULUI In t a r ă : p e un a n 60 lei . In s t r ă ină t a t e pe nn an 120 lei. ßJ^ —.

Minunatele descoperiri din Egipt

In fata unei elfte de savanţi ziarişti şi autorităţi, se procedează la scoaterea tezaurului din mormântul faraonului Tuthankamon de ia Luxor.

Nr. 9 UNIVERSUL LITERAR Uumuikă 1 Ліа- Wi Ѵ.Г2

Generaţie de sacrificiu Tinciiraca nu înţelege î n că rostál

zilelor noastre. Şi totuşi, aceste яііо sunt mai. mult alo ci, pentru că în ele se dospeşte- libertatea pe care o vor trăi ei iji urmaşii lor. Se poate iutâm-pla insă ca şi ei s'ajungă,. Ia adânci bă­trâneţe, să se bucure de această liber­tate, pe care numai scoborîtorti lor o vor gusta din plin.

In cazul acesta, nm mai mult de cât cei mai bătrâni dintre noi cei ti­neri mai puţin de cât cei mai bătrâni dintre noi, ne putem socoti generaţii de sacrificii. / Ca generaţii de jertfe, va trebui să, îndeplinim tmeori acte de adevărat eroism cinic şi sufletesc. T5»erkoea însă, cu mâhnire o mărterisinu, MA prea corespunde importanţei »toriee a vremei de azi. Pregătirea ei pare să fie necorespunzătoare epocei noa*» tre.. ' Totuşi, printre tineri sunt multe

suflete libere, întraripate, gata ori când să ne facă dovada arâaturuor mari şi superbe. F Spre aceştia mă înnalţ astăzi cu ви-fletul cel mai curat.

Tinerimea înzestrate cu însuşiri de eroi, t ineisnei care şi-amestecă sufle­tul în poezia lui Carlyle, acestei pri­măveri de gânduri şi visuri îi spun : — citeşte

Citeşte în cărţile lumei şi în cartea cea mare a firii! Citeşte în sufletele oamenilor şi ale faptelor săvârşite de ei! Citeşte m legile naturale ale uni­versului şi înţelege tot adevărul pe care tinereţea îl poate pricepe. Dar acesta s'o faci astfel cum japonezul

-nu pregetă în luminarea lui spre glo­ria ţărei sal»

Făcând aceasta, vei avea şi liberta­tea să te bucuri de viaţă pentru că ştiinţa şi cunoştinţa sunt viaţa în­săşi, după cum viaţa în. eine e ştiinţa încă nedesvăiuită omului şi poate niciodată З іф іеша de el

Lumina e e « puteţi smulge necuno­scutului sta Împărtăşiţi l a urmă. popo­rului penten c a sĂ-î ruficaţi până Ia voi.

Impartaşind*** pe cei neînvăţaţi din vrăjile ariei, $Шж$ёіщіШегаІяігек, le veţi b o t — MifïfUtw-în'apa vfe d i s fântâna OasLalm şi-аяІІЕІ fi veţi face jie ei veseli c a pasărea etoboêtë, dxn pădure,

'ATÂT vă cfuav / In. zilelai crud buiie. А&КЛАТИТ. o n vă vor limpezi romtag, TMBsaşteti ;oete ce vi se АИГТѴАВ ТЩК.

Juif.

S O N Din nou coboară-te între ш&і, Isise, Cuci totuşi tui ma ta e rătăcită Şt far se 'ntmde noaptea cea campută A vechii uri, de Um-atunci răpuse.

De-аЫа se mai zăreşte ca prin sită, A т&яЬіті stea. Der cât d: sas e-Se deoóitsozu fMi'cá СШе артг Са stingerea m-i stngum ursită O vi'o, іиШогиІе de oameni, A чиреШ ЬШЛтгі bmi sa зажті Din mu credinţa cea mântuitoare .

Cunoaşti l vom: P.eca-vom fruntea o .. Сцнё ist nz amin-şi atâimtkшяалеожа Asuprá-ne, va zic;: „Расг vouât

A. Vlălnijă.

О scoria c f t f ac t e r twc m vtefB şi opere* hei

Consacram câteva rânduri asupra poetului ungur de o reputaţiune azi europeană, care fu Alexandru Petőfi şi al cărui centenar a fost sărbătorit nu de mult.

Puţini poeţi au avut o viaţă care confunde atât de intim cu opera

lor. Petőfi s'a născut îatr'o noapte de

iarnă, în Ш Ш , întro coubă ţărăneas­că din Kiskoeroes. Tatăl său era mă­celar, şi ш* mult în urmă se stabili într'un orăşel din regiunea Cuma-niei-Mici. Astfel viitorul poet îşi pe­trecu copilăria m inima pustie, a ace­lei puste pe care a iubit-o cu pasiune şi căreia i-a închinat versuri nemuri­toare. Câmpia Bainunată şi nesfâr­şita i-a fost prima edaicatoare, com­plet â^iau-i mamşrri aduse prin naşte­re şi desăvârşind în el nota dominan­tă de copu al natureL

La vârâta de 15 аш, spre desnădej-dea păriiiţflQS' .săi cari ar fi voit să I vadă om aşescat în rândul lamei, Pe­tőfi nu mai poate suporta disciplina şcolară.

EI porneşte în lumea largă, mee-jpâaîd "-viaţa cea mai agitată cu putin­ţa, amintind prin aceasta seria de în-апсовѵш. pe cari an avut să Ie 'jidure -toate : marile aersonaiităţi aie ojerv -aârei. (Betölt a -văzut, rând pe rând, actor msrünakaak, stagşt* cqjaat, s4u-élezá, sdklat dairibuitor de qarcigra-лве $p iarăşi actor» făcând dèîtoate şi ikdáad am aaagar lucru: lifaeátataa.

•SE onde trecea însă, щ m iaatsaeatev acrie versuri

Як «azi ja«ne exarapae âin viaţa sa

I n ШШ, âoşA иа^взгпеи nenoro­cit iîn Tranaiirania, Petgfi cade grea bolnav k, Bebreţin, unde, dacă nar fi avut neveeui să fie îngrijit cu un r a r devotament de un prieten, ar fi muri t cu siguranţă. Aci, într 'o man­sardă, poetul slăbit de boală şi de lip­suri, adună laolaltă bucăţile pe cari ie scrisese până atunci şi, nemâncat , îmbrăcat în zdrenţe, porneşte pe jos

врге Pesta , u rmând să facă un di de 200 kilometri ,

I-a t rebui t în adevăr o putere de voinţă extraordinară spre a face un asemenea drum, de care totdeauna' mai târziu şi-a adus aminte cu

Ajuns Ia Pesta, ava noroeui să aa vadă. primit cu buaă.voinţ4 de Vö*öä-marfcv, editorul cel mai popular din acel timp. El îi publică versurile cari avură mare lăaenet, devenind, bucă" ţîfe favorite aîe poporului şi ale tine­retului. Ele erau de altfel, concepute într'un ton şi o limbă absolut origi­nale, având pe deasupra şi meritul

de a fi pline de simţire şi de adevăr. 0 revistă îl primi ca colaborator,

ş i mizeria .poetului luă sfârşit. l a aeaat marnant, Petőfi Îşi reluă

сйігйе, eu aeiduitete, completându-şi stadiile personal, cercetând c u avi-dfibate ş i iară răgaz literatura fran­ceză; А з а й că în 1846, când cunoş­tea lumea, e deplin- format.

înfăţişarea ká din acea epocă era remarcabilă: înalt, cu figura prelun­gă, avea ochii mari şi negri, arzând până la asprime, cu adversarii ca şi cu prieenii. De o putere de voinţă ex­traordinară, când îşi propunea ceva, mergea totdeauna până la capăt.

Se spune despre el, că la vârsta de 8 ani, şi-a pus în cap să observe, cu ochiul liber, o eclipsă de MARE par­ţială; cu toate îndemnurile ce i e e dă­duseră, el fixă soarele, cu ochii liberi, vreme îndelungată, adică atât cât dura eclipsa, din care pricină mai mufte zile în urmă fu complet orb şi tot restul veţii suferi de o slăbire a o-chiniui stâng.

In cursul unei călătorii în Nordul Ungariei, Petőfi cunoscu la un bal pe fiica unui administrator al moşii­lor contelui Karolyi. Tânăra, anume Juüa de Szendrey — un tempera­ment exaltat şi romantic — îi făcu o împresinnc puternică. El o iubi cu o pasiane oare era cu atât mai mare cu cât părinţii fetei se opuneau la căsă­torie.

Versuri ie pe i cari Petőfi le închina amorului său făcură pe fată aă înţe­leagă că sentimentul ipaatului nu e în швх-чт CAZ ceva trecător. Ea veni şi se аШшга poetului a Êarrri liră sa îmbogăţi cu « a «ent«m«nt ш si ne-сшнисяі până aâaast: fericirea.

Bac&ţae pe caxi ite wssam» atunci •uni f a i n i » xsateuMÛîfrimmase ale li-

ІЕадфдшііииііа áÉattM Шюи s* stu ÂFCM 3b äatav ашааат ^oatodic şi a-mănuaţit, a t o n a г е ѵ о Ь ф ш т fran­ceze, care-i pasiona. Previsând eve­nimentele cari aveaa să agadakt Eu­ropa, e l căuta să se apropie cât mai deplin de spiritele mar ei revoluţii.

Revoluţia în Ungaria se dezlănţuî şi Petőfi scrise în primele zile, acel „Sus Maghiarii!!", care o un fel de Marseilleză. Versurile lui sunt tipă­rite — fără permisiunea autorităţi­l or— în mii de exemplare şi sunt ÎH

L.\iV .- . . .Su'i,

n a soartci. P e aîeia caro începe 'delà' pod şi duce spre Cotroceni nimenip nici ţipenie de om .Copacii, înveliţi-până sus în promoroacăV semănau s?* mirese fecioare gata de cununie.

Cé frumos e pământul şi ce puţin Й locuim noi fără măcar să ş t im a pro­fita do viaţă ! Cu aceste gânduri Ы minte înaintai 'repede'n curtea palai* tului. Cotroceni, urcai scara mâ i t a s tP rii şi intrând în lăuntru îngenuchiai^ pe mormântul principelui Sfireeav4

Scumpă jertfă a unei ilustre mame at* dusă aici îh vremuri de sbucium peri-\ tru întregire* neamului, odihneşte'ri'

Ép*. 4

V

1

f n n n. 4

3t*£ * _ m t t ^à*,

N. S* й е щ я а Warioara a Iugoslaviei

t t k

k

k

k

k

D i K f n i ö ä 11 ГЛпѴе 1323.

toa te gurile şi poetul ei e idolul naţ i ­unii întreg.

Viena se văzu nevoi tă să acordo Const i tuţ ia . Nouiie drepturi acor­d a t e nu-I satisfăeură însă pe Petőfi, care a r fi avut o revoluţie tot aşa de radicală ca şi ceadin 1739 în F ran ţa , şi care, părăsi t de adepţi, rămase sin­gur cu versurile sale de l ibertate ab­soluta Ş L de fericire obştească.

Din fericire pent ru el, revoluţia se transformă în lupta pen t ru indepen­denţă naţională.

4T A r m a t a maghia ră fiind a t aca tă de forţele covârşitoare austro-ruse, poe­t u l îşi părăsi soţ ia şi copilul abia năs­cut, şi porni la luptă . In ziua de 31 Iulie 1849", -Ia Sighişoara, Petőfi muri c a un erou având să ţ ină piept la 16.000 ruşi cu 2.400 honvezi. Cor­pul lui fu aruncat , împreună cu ale celorlal ţ i căzuţi, în groapa comună, împlinindu-se astfel dorinţa şi pre­s imţirea pe care to tdeauna le avu­sese poetul luptător .

*

Deşi nu apar ţ ine niciunei şcoli, Pe -löfi este un m a r e romant ic prin tem­perament , prin nestatornicia şi prin arză toarea sa imaginaţ ie şi prin în-treaga-i. concepţie l i terară, pont ică şi socială.

In orice eaz, el e un prodigios ţpoet liric, cel mai m a r e al literaturii jungare şi unul din cei m a i de seamă a l i teraturii mondiale.

VtTUE Şl JH.TARE

Ш Ш Ш PB Ш І LE-IM Ш 0 8 Ш

u i mn шшш Mijlocia fiică a României , gingaşe,

'simpatică şi iubitoare de sporturi, azi

Pjmă a Sârbilor, Croaţi lor.şi Slove-or, aflându-se în Bucureşt i tocmai

l a u n an după logodnă, amintin-<au-şi, se vede, de poezia ,,Inşiră-te Mărgăr i t e" publicată în universul Literar şi închinată Domniţei şi M. S. Regelui Alexandru, cu acea o-cazie, mi-a făcut distinsa onoare să ină primească în audienţă la Bobo-jfcează.

Era, în acea zi, un viscol grozav şi zăpada pusă pe cărăr i până Ia ge­nunchi Viscolul m ă albise ; fulgii oe nea cădeau din văzduh deşi de nici că ma i putea i vedea înaintea o-cbflor, crivăţul şuera mai ta re ca hai­ducii codrilor şi în Ioc mă 'nvâr tea ca p e o frunză căzută din tufani secu­lari ai Carpaţior

,Ceasul fixat s'apropîa, d is tanţa tfa-ici până la Cotroceni cine s 'o poa tă învinge, gândeam eu, când scuturam ae pe mine ninsoarea şi'o călcam sub picior crezând poate că aşa voi isbân-di ceva, dar t roianul creştea, creştea ŞÎ Ia răspântii ca şi mine tr işt i se gră­mădiseră corbii pustiului...

P e când s tam aşa la răspânti i fără nici o nădejde şi cu £ri]'a că — Ia

sunt trăsuri la Bucureşti, gândeam eu. Orice minut ce trecea mi dă fiori şi totuşi stam locului fără să fiu în staro a lua vr'o hotărâre .

Zăpada cădea mereu, drumeţi i se răriseră. Crivăţul învârtea fulgii de zăpadă în spirală îaăl ţându- i până kt nouri.

Instinctiv o pornii Ia drum urmând Bulevardul M. Ghika, s t rada dr. Fe­lix, Berzii, F racmasoni şi aşa nici nu ştiu când, m ă trezii pe podul de peste Dâmbovi ţă . Sloii de ghia ţă se rostogoleau, duşi de curentul apei, întocmai ca oamenii învârt i ţ i de mâ-

pace, Tu poate vei fi mai fericit a* colo !...

Când am intra t în sala de audienţe simpatica d-şoară de onoare Cânte-mir îmi zise : M.S .Regina Yugosla-viei e bolnavă, dar în loc de o regina, t e va primi două regine. Vino, a-mândouă sunt sus şi te aşteaptă.

Suirăm mai mul te scări, trecurăm' prin mai mul te săli şi în faţa primei uşi, care mi-se deschise, dădui de fru­moasa şi maies toasa regină Mariav care-mi zise după ce o salutai şi ti muîţămii de frumoasa surpriză ce-mi făcuse d'a veni înaintea mea :

t imp — n 'o s'ajung înaintea lumi­natei feţe a domniţei, t recu pe lângă' mine un preot. Cât voiu fi s ta t aşa pe cărare nu ştiu, ea n u a n ţ a yremeî o pierdusem.

Preotul ţinea în mâini un mănucbit î de Ьизпіос şi se ducea la biserică la sfinţirea apei. EI mă 'n t r ebă dacă mi mergeam într'acoîo şi eu. Ce s ă i răs­pund?

Ce эѳ ţeeea îrt mintea mea şi ce vrea prelatul deia mine atunci...

Afiâncl delà cucernicul păr in te că era doar ora zece şi jumăta te , îmi mai reni puţin suflet. Mai e t i m p r mai

4 . - Nr. 9. UNIVERSUL LITERAR Duminică H M;

— Dar pe regina Yugoslaviei, l ä care ai cerut audienţa, nu vrei s'o .Vezi ?

Intr'un divan simplu, acoperită c'd învelit oare' trandafirie, sta gingaşa regină, albă, plăpândă şi delicată ca petala crinului. Chipul senin ca o zi de primăvară, era încadrat între bu­cle plăviţe ca mătasea porumbului 'surâsul îi era ca de copil care se deşteaptă din visuri fericite, când îi zisei :

—Sunteţi bolnavă, mă iertaţi Dom­niţă frumoasă că, fermecată de ilus­tra d-voastră mamă, care întâmpina aşa de amical pe cea mai umilă din­

t r e scriitoare, nici nu observasem ca sunteţi aici.

Sunt cam răcită şi rămânând ; puţin printre ai mei, n'am voit să nu

te primesc ş'aşa cum pot, fie măcar şi'n pat. ' Bunătatea şi drăgălăşia celor doua regine mă uimise ca şi frumuseţea şi frăgezimea chipurilor lor.

—Care-e regina mamă şi care regi­na tânără a Yugoslaviei şi la care ara Venit eu, ca să aflu câteceva din noua sa patrie ?, ziseiu eu. M. L. râseră'.

— Eu sunt fata, răspunse ilustra bolnăvicioasă şi. pe mine mă cheamă tot Maria, ca pe dânsa, adause tână­ra regină à Yugoslaviei, arătând pe regina României, dar ea a făcut atâ­tea lucruri frumoase pe când eu... n 'âm făcut nimic şi sunt atâtea de fă­cut ş'acolo în noua mea patrie. Pe când vorbia astfel faţa i se umpluse de raze ; iar iubita noastră suverană s'arăta satisfăcută.

— Ce fericită a fost şi este România că are aşa regină care singură a ştiut

prin farmecul graiului, prin munca desfăşurată pentru popor, să--şi câş­tige atâta mare simpatie. Maiestatea voastră trebue să fie încântată cS are aşa frumos model. S'aveţi răbda­re ; la vârsta asta şi ilustra voastrăi mamă, poate că încă mai gândea l a păpuşi: iar când a fost Ia jertfe şi la sacrificii, cine le-a mai înţeles, şi le-a săvârşit mai frumos ca dânsa* d'aceia poartă azi pe frunte coroana de scrii­toare şi de regină scumpă a unui Jneam de eroh Toţi o iubim pentru da­rurile ei.

In acest moment, regina mamă se ridică de pe colţul sofalei, să duse şi mi-aduse două fotografii ale sale delà încoronare. Rămânând singure îi spu< sei că cunosc multe oraşe şi mulţi oa­meni din Yugoslavia şi doresc a ştii ce iubeşte acolo mai mult M. S.

— Oamenii sunt frumoşi, da, uite cum e d-na Dova Dungresky îmi zise M. S. Regina, arătând dama sa de o-noare. Ţara este foarte mare, bogată şi încântătoare, dar : Eu sunt Ro­mâncă. Gata, gata s'o iau de gât s'o sărut pentru acest sublim răspuns şi încă dat mie pe româneşte.

Ii sărutam mâna, când intra regina Maria, care fu satisfăcută de cele ce află delà mine.

La o propunere c e l făcui în cari in- *

tra când Timocul, când TorontaluI, :

M. S .îmi răspunse : :< -• . — Să mă gândesc.

— Bună vorba, Domniţă: Re'spice fine, e proverbul latin. Orice faci, cu minte să faci şi să cauţi Ia urmări, zi-ce cine scrie; iar dacă aş sta să vor­besc cum vorbia Hamlet Ofeliei aşi adăuga : de-i fi albă ca zăpada, ori ca petala crinului, bârfitorii tot au ce vorbi.

Tu Domniţă mândră şi frumoasă ţi-ne-ţi drumul înnainte, imitează pe Regele. Ferdinand care zice : Mai pre­sus* ea orice datoria şi pe regina Ma­ria • care zice: Mai presus ca orice muneor-

M. S. Regina Maria, aflând c'am ve* nit pe jos, în bunătatea Sa nemărgiJ nită, a voit a-mi pune la dispoziţie <̂ sanie ; eu am răspuns : ca şă văd o re< gină am venit delà palatul Principelui! Carol, până aici, pe jos, având onoa*1

rea să fiu primită, în mod aşa de căl­duros de două regine simpatice pot să mă'ntorc tot cum am venit. h

Şi am făcut bine, că în cele două grădini ale palatului şi grădina bota^ nică, am putut iar auzi concertul pă^ sărelelor vedea iar secularii copaci) îmbrăcaţi de sus până jos, şi stâna ca miresele eterne ale sublimei na­turi cea ce nu aş fi putut vedea şi'n^ ţelege bine din trăsură.

S m a r »

Uit proslăvltor a l muncei

Sculptorul belgian: Constantin Meunier Mnită vreme arta sub toate for­

mele ei a socotit că singurul ei scop este de a reda frumosul clasic, aşa cum. el era conceput de arta antica şi a Renaşterei. Dar mai ales sculp­tura se mărginea' a reda numai acest frumos şi din cauza această sculp­tură până acum câte-va decenii neso­cotea frumosul obicinuit, frumosul vieţei, frumosul universului şi al o-mului, pentru care, un-pot exista for­me definite pentru totdeauna. Nu­mai de câţi-va zeci. de ani arta 'şi îndreaptă privirile şi la frumosul sub toate aspectele vieţei şi numai de câ­ţi-va zeci de ani avem opere de artă' în toate domeniile care cuprind viaţa reală, viaţa în toate zilele, care şi ea este plină de frumuseţe.

Constantin Meunier

Unul din rvoluţionari, cari au. rupt cu clasicismul artei de eri a fost şi va rămâne pictorul şi sculptorul Cons­tantin Meunier. Revoluţia pe care a făcut'o acest geniu belgian în arta nu este mai puţin însemnată de cum este istoria vieţei lui ; de acea nu se poate vorbi de opera lui artistică fără a nu se vorbi de viaţa lui, ele se îm­preună, aşa de strâns,, aşa de puter­

nic în cât formează un întreg indiso-lubit.

Constant in Meunier s'a născut la 12 Aprilie 1831 în apropiere de Bru­xelles. Păr in ţ i i lui sunt oameni mo­deşti. Ta tă l a fost funcţionar la va­mă, mama, se ocupa cu gospodăria,' surorile lucrau ca vânzătoare în ma­gazine de modă ; într 'un cuvânt u n a din acele multe şi nenumăra te familii de oameni care 'şi câştigă cu greu pâinea. Constant in Meunier a crescut bolnăvicios şi visător. Din copilărie s'a obicinuit cu nevoa şi a priceput ce înseamnă suferinţa şi mizeria... Rea­li tatea în jurul lui era severă. Nici surâsul vesel al oamenilor t ră i ţ i în plină l ibertate a naturei , niei câmpu­rile auri cu grâne, nici pădurile verzi cu umbrele lor negre n u l au încon­ju ra t în copilărie. I n jurul lui a fosli oraşul.. .

Deasupra Iui a a t â rna t zgomotul muncei din fabrici. I n jurul casei loţ erau numai uzine şi fabrici. Dimi* nea ţ a s 'auzea ţ ipătul lor desperai care chema pe lucrători la muncă . Şi şiruri de lucrători se îndreptau prin' stradele întortochiate ale oraşului la chemarea ţ ipătului maşinelor. Oa­menii aceştia se închideau to t t impul zilei în clădiri enorme, cu coşuri care sfidau înălţimile cerului. Acolo, se mişcau mii şi mii de oameni sub po­vara unei munci istovitoare, în zgo­motul roţilor şi plescăitura cuielelor şi în căldura ucigătoare a cuptoare­lor. ~" . ч

Această atmosferă a muncei fizice şi obositoare s'a restrâns de t impuriu în sufletul lui Meunier şi a deşteptat în el j?besia neantului muncei, căreia art istul i 'a dat tot sufletul. Obser­vând freamătul vieţei care'l înconju­ra şi adâncindu-se în tainele creaţiei, el, fără să-şi dea seama, inconştient,' a priceput frumuseţia plastică a muri cei haotice. Şi mâinile sale s'au înt ins spre lutul moale, pentru ca să rede« în forme neperi toare, formle conce* pute în m o m e n t e de inspiraţie.

Duminică, 11 Maitie 1923.' UNIVERSUL LITERAR ür. ii

F L U T U R E L E După LAMARTINE

Născut în primăvară, când frunza-î ofilită El moare: iar acuma pluteşte in zefir Şi legăat de-o floare abia îmbobocită Se îmbată de lumină de-azur şi trandafiri Aripa-şi netezeşte cu-atâta mâestrie Sburînd uşor ca fulgerul spre bo'ta cea senină. Căci pentru el destinat aşa a fost să fie. Ca o dorinţă vagă, dar nerealizatä S'abate peste toate, nu cere nici odată, _ <?ar voluptai dea-şi cată sub bolta adorată.

K. G r . P a t r i c i u

Multă influenţă a avut asupra lui Meunier prietenia art istului Charles 'de Grous, care ce r ta t eu clascismul artei, vedea tot frumosul în suferinţa şi nevoia lumei care '1 înconjura. D a r Meunier de şi imitează pe Grous în pictură nu merge mai departe de veacul său. Şi i 'au t rebui t mul ţ i -ani pentru ca să găsească adevărata lui chemare şi pent ru ca să devie poetul vieţei aşa cum '1 cunoşteam acum.

Abia la vârs ta de 50 de ani el reu­şeşte să'şi ereeze o personali tate pro­prie. Lăsând pictura, el se apucă de sculptură şi stabilit la Louvain în centrul lumei munci toare el lucrează neântrerupt . Figuri noui, cu totul de* osebite de sculpturile de până atunci es una după alta şi aduc omenirei o nouă ar tă .

Dar cea ce este curios este faptul că de şi Meunier 'şi alege subiectele sale de sculptură din lumea munci­toare, a tâ t de puţin, până la el, în­t rebuinţate ca model de frumuseţe, el reuşeşte să dee lucrărilor sale ace­laşi frumos clasic care este şi în a r t a clasililor. Operile lui Meunier sunt înrudite cu ale celor mai mari sculp­tori ai t recutului de şi sunt aşa de deosebite prin conţinut . Şi aceasta se explică uşor, de oare-ce toa tă se­riozitatea formulei : artă pentru artă reese din esenţa eterna estetică a o-perilor de ar tă , independent de ce fel de scopuri şi de gânduri a fost stă­pânit autorul, care le-a crea t ; inde­pendent de cutare sau de alte influ­enţe pe cari ei le-au pu tu t avea asu­pra generaţiei lor. Arta pentru artă este artă pentru frumos, ar ta ca ru­găminte că t re creaţ iunea sfântă şi în veci neatinsă, a r ta ca darul cel mai scump şi care rămâne şi după în­cetarea vieţei. Bronzurile lui Meunier au fost dovada acestei formule a a r j

tei -pentru artă. Meunier este un estet. El nu face

altceva decât exprimă: scopul ar­tei lui este expresiunea prin ea în-să-şi. El este mai presus de toate ar­tist. El nu este tendenţionist, de şi el vrea să puie o moral i ta te în ar ta lui,; o tendinţă socială. Dar privind ope­rile lui nu simţi nici o tendnţă . De şi el se pare că a v ru t să spună c reând: Priviţi , eu exprim cea ce gândesc des­pre viaţă şi oameni, operile lui par'că'

spun : „Privi ţ i eu slăvesc v ia ţa ; eu a m dat sufletul m e u , exprsiei, tur­n a t ă în-bronz, pentru* ca să o fac e-t e rnă şi eu sunt cu a t â t ma i drept, decât alţii cari neagă iluzia în nu­mele dreptăţei , pentru că drepta tea mea, — este iluzia artei mele, şi eu sunt-poet .

Sculptura lui Meunier este lirică şi în acelaş t imp o epopee. In sculptu­ra lui veţi găsi subiectivismul fin, fruct al mul tor ani de dibuiri şi încer­cări, uni t cu forma liniştită şi limpe­de a unei epopei. In toa te trăsături le, în toate conturele creaţilor lui se sim­te r i tmul acela plastic, r i tmul gene-ralisator al mişcărilor şi formelor. Dar ce bine se simte în această ar­monie liniştită, to t freamătul de su­ferinţă şi durere >

Şi tocmai în această duali tate este t oa tă măr imea geniului Iui Meunier. P e de o parte, el este un plastic, în­drăgostit de formă ca şi artişti an­tici ai Elad ei, dar în acelaşi t imp el

ConsC M e u n i e r : I u n i e

Cons t . M e u n i e r : S i t n i ă n ă t o r u l

este şi mistic şi simbolist, şi ca ni­meni el exprmă sufletul omenesc. El a s tudiat în cele mai mici amănunte

, mişcările fiecărui muşchiu şi ştie de­pendenţa fiecărui din aceste amă­nun te nu numai de mişcarea dată, dar de to t caracterul întregei adopta-bilităţi a organismului muscular în cutare sau alt exerciţiu. I a t ă dé ce lu­crători i lui pe jumăta te goi şi înde­plinind-o muncă obicinuită se pare că îndeplnesc o slujbă sfântă. I a t ă de ce lucrătorii lui clin uzine şi ate­liere ne apar ca eroii legendari din mitologia greacă, căci ei deopotrivă ne amintesc toa tă plasticitatea ar­monioasă a fiinţei omeneşti .

Meunier s'a a ră ta t în sculptura lui bă fie în acelaş t imp şi păgânul, care s'a înapoiat la vechea adoraţie a fru­museţe! în sine şi creştinul misticul vremurilor noastre ca re ' a găsit noui r i tmuri de idealizare a vieţei, a vie­ţei celei mai grele, a lumei munci­toare.

P e n t r u ca să ajungă la această per­fecţiune Meunier a trebuit mul t sa muncească, dar a reuşit să învingă toa te obstacolele şi între cele ma i mar i pe acela de a nu fi fost încura­ja t de nimeni, câci ar ta lui era aşa de revoluţionară încât foarte puţ ini înţelegeau noul pe care '1 aducea fli) menirei .

6..— Nr. 9.

Recunoscut îri ultimul timp, salu-'tat şi iubit, admirat şi cinstit Meu­nier a continuat opera lui care astăzi înfrumuseţează multe din oraşele pa­triei sale.

Rugat să împodobească o terasa a gradinei botanice om Bruxelles, el sctrlpteasä donä ugari о ш ш е w S e -тая&іагжГ ф. ^ѵяге"". Aceste dottat figuri soni poate cele mai bone. Una <£• ele» Semănătorml, este numai tmşcars şi ritm ; e l merge en m p a i larg şi măsurat, c u capul ses ridicat щ Ia fiecare asvârKtera <fe semmfc ee dă mapoL Gea de a doua lume/

UNIVERSUL LITERAR

f 'A apărat simbolul ! Şi ni. se pare. că am auzit acordul liniştit şi hotă­râtor, in care răsună glasul unei sim­fonii întregi.

Arta Iui Meunier, — este o epopee lkică a muncei.

In ţara noastră cart) este aşa de a-propdată de acea in care s'a născut, a trăit şi produs Meunier, şi c a care гш odată suntem aşa uniţi mai mult în ironie, când ni se spune că suntem Belgia Orientului, numele si arta h ă Meunier ar trebui să fie mai mult po­pularizate. Ele sunt evocatoare a e-nergiei, după cam sunt proslayitoare

Duminici, i 1 M i i t c li>23

Lamina 'ndepârtată, ivită printre stele, Ce mi-al aprins în suflet atâţia dulci fiorii Bece na vii in cate-mi, când gândurile meii Te cheamă dintre astre încet să te coèorlJ

Sbretteefatíemaa ntí-arn îndreptat privirea Şt' avisai тежkimerte te-am aşteptat ca dot? £Нл raza ta iitină ia 'nfiripat iubirea Ce ß se 'ntMnă ţie în cântec rugător,...

Ta vei veni odată ea ambrele 'nssrărei, Ca пШтеіе raze ee-or plânge 'n asfinţit. Tu vei veni senină pe valurile murei Spre ţărmul alb, pe care palate tl-am zidiţi

Ca pe o mireasă bfăndS, fnftoratâ'marea, Te-o duce tot 'natnte pe mişcătoru-i larg, Cu daiasii de mamă, ţi-o depăna cărarea1

Şt raze violete sTor stinge pe catarg

ЮЫ fam fără nome, im vei veut carată Şi albă ca a ţloare-asa cum te-am visat,'. Ca lebăda uşoară, pe marea 'nsângeratA' Pluti-vet către ţărmulspre care aí plecat

Se va desthMe poarta măreţelor palate. Căni ta, regină mândră, te vei opri în pragi Vor suspina ecouri de cântaţi fermecate ţi lima printre nouri te va privi cu arag.;

l o a Udrişte Olt

Coast . Meunier : A d ă p a t u l ca lu inf

reprezintă un lucrător obosit de cosit şi care îşi şterge cu mâna musculoasă fruntea îmbrobonată de sudoare.

Imaginaţie admirabilă şi execu­tare ideală ! In faţa privitorului urt semănător simplu şi un lucrător obo­sit după o muncă grea de cosit şi to­tuşi în acelaş timp vezi în ei ceva mai mult decât doui ţărani lucrători» •— vezi mii de generaţii care merg cu un pas măsurat şi larg, de-a lungul brazdelor de pământ şi cer delà pă­mânt şi delà cer „daruri nesfârşite" pentru milioanele de vieţi care şi-au plătit dreptul la viaţă prin sângele şi sudoarea lor"..

a muncei şi sugeraB6'are de voinţă şi credinţă în mai bine, atâtea lucruri cari ne lipsesc şi spre care ar trebui să tindem.

Iată de ce am ţinut să vorbim de: un poet al muncei într'un ziar ca tf j

niversul Literar care pătrunde în lu­mea atâtor cari muncesc din greu şi nu ştiu că şi munca lor este demnă de geniul unui artist care a găsit îri gesturile lor atâta frumos şi atâta artă încât a putut să Ie facă neperi-toare în bronzul şi marmora eternă*.

L e a n d r u

Ce se iuca la teatru fit a n i i 1 8 0 7 - 1 8 6 8

Credem interesant pentru cititorii noştri să le dăm câte-va din titlurile pieselor de teatru ce se afişau acum o jumătate de veac şi mai bine pe străzile Bucureştilor.

„Tăerea Pruncilorli, — „Răsvan iFodă*. — „Nebuna de Amor", — „Comediana", — „Domniţa Roxan-<da", — „Hoţia sau Ochiul lui Dum­nezeu", — „Lucreţia Borgia", — „Prăpăstiile Bucur eştiuhii", — „Co-lumb sau descoperirea Americei", — i,Datilau, — „Vornicul Buciok", — i,Balul Slugilor", — „Amorul Se­cret", — „Leid înamorat", — „Ca-terina Hovard",—„Cine vrea poate"^ — „Nison sau Lăptăriţa şi Marchi­sa", — „Barbu Lăutaru", — „Fata Pândarului", — „Pentra din Cas#", ;—„Ce aduce anid tfaduce ceasul",— -„Uite-te da nu te-atinge", — „Mihai {Vodă după bătălia delà Călugăr eni", — „Intimi", „Lipitorile satelor în Moldova", — „Moştenitorii sau tes­tamentul 1ш Cezar Girodot", —„Cu­coana Ckiriţa la laşi", „Amoru de l-nimă\ (Amoru de Spirit) şi Aipor de Dobitoc", — etc., etc., drame, come­dii, tragedii, — cele mai multe cu muzică.

Autorii acelor vremuri aveau pre-d3ecţie, cum s a văzut, — pentru ti­tlurile lungi şi de sensaţie. Multe din piesele de teatru erau traduse din franţuzeşte. Haşdeu, Ureche, Ale­xandri ,scriau repertoriul românesc. M. Milîo, Pascaly, Băiănescu, Veles-cu, Gestîan Fefbariand, I. Chrisfeescu erau actorii favoriţi ai publicului bu­cure şt can de atunci.

Orchestra dirijiată de Flechten^ maher cânta si între acte.

Duminică l i Marti« 1923. UNIVERSUL LITERAR Nr. p. _ 7 ,

î n s e m n ă r i l e u n u i t r e c ă t o r V

Te le fonu l* Francezii au expresie politicoasă :

^Comparaison n'est pas raison". " îertaţi-mă, dar en nu pot împărtă­şi sensul acestei expresii, care ar jus­tifica mai muffc o teorie economică' oarecare, „prin noi inşine — de pfldä -— Adică: să nu compari cu cei aiu­rea» situaţia delà tine, ci să te mul­ţumeşti cu ce ai.

Eu voi face însă o comparaţie. ^ Citesc telegramele din străinătate'. iŞi urmăresc, aştept mai ales pe ace-iea , cari aduc veşti asupra, telefo­niei fără fir din Anglia, Acolo, prin telefon se transmite muzică, —- mu-zică de operă şi de concerte. Vocea' acolo sboară articulata în tonuri ar­tistice, vioara, pianul îşi împrăştie ia distanţe enorme, înălţătoarea de e-moţii, muzică. Acolo, în Anglia, prin -telefon se apropie distanţa.

Ş i mă gândesc Ia noi. Telefonul nostru. Telefoanele noastre ! Ce funcţionare defectoasă î Ce sugru­mări de voci, ce urlete hidoase, ce aşteptări îngrozitoare, ce de gemete şi de protestări f .' Dece oare diferenţa asta între te­lefonul din Anglia şi nenorocirea te­lefonică din România ?

Sunt duduitele telefoniste de vina, öri e inferior materialul telefonic ? Ori, şi unele şi celait ? ; Dar gândiţi-vă şi d-Voastră, oftând Ia admirabilul telefon din Anglia !

S u r â s u l . Lafcadio Hearn e un scriitor en­glez, îndrăgostit de literatura ciuda­tă, stranie, neştiută, necăutată : bu­distă, persană, kurdă, etc. . Câteva din volumele lui de poveşti şi călătorii sunt traduse în franţu­zeşte. Le-am."citit cu nesaţiu. împăr­tăşesc azi observaţiile lui Hearn asu­pra „surâsului japonez".

In J apon ia se învaţă surâsul, cum se învaţă salutul.

E o datorie socială şă surâzi, dând aparenţa fercirii.

Surâsul iară siJinţi în clipele cele mai patetice, ori cele mai brutale e în viaţa japoneză, o formă" de curaj, care duce respectul faţa de semen aşa dev departe, încât îşi înăbuşe sieşi őri­be durere. Ч-Івг Ia noi...

-Le noi, s e crede, că morga, gravita­tea, severitatea suatt înalte calităţi morale, că surâsul e semn de jnveni-litate şi lipsă de grijis ' Dar mă gândesc : oferind altuia

înfăţişări bucuroase, nu ajuţi la iz­bucnirea în jurul tău a unor gânduri bune ?

B a r t .

1 Cittfi ziarul Barai ШМЫ şi b c c c x al Ştiinţelor pplsre

Care a p a r e t n f i e c a r e Mar t i

Romanfă în April Va înflori iar liliacul în spuma albă de petale, Caişii var purta pe umeri hermina aibă de zăpadă, Muşcatele vor râde 'a glastră în geamul spart delà mansardă Si sufletul privind spre soare psalmodia-va osanm<ê

$i pe balconul tău — tobft-o—gßcinele şl chiparoşi Va tmnoJooi iar balustrada pe care tu vei sta visând Te vor Іасофга de viată' atâtea doimi 'naripând Petale roşii* eartniaate, ca buzele taie do roşii

,$î eu voi laa din nou chitara din colţul împăiejenit Voit trece iar pe svb balconul en 'mpodobite balastaăe, Pe care sta-vei rezemată tn visu'n stele rătăcit, Voi suspina iubirea tainic In ritm, uşor de serenadă.

ii

P e t r e Ă B t o n e s e u

Delcassé, fostul ministru de exter­ne francez ,a murit zilele trecute, su­bit, din cauza unei embolii. P e când eşea delà o serbare dată Ia episcopia din Nissa, s'a simţit rău. Aşezându-se pe o bancă în grădina episcopiei, a încetat din viaţă fără să fie observat de nimeni. Abia târziu, noaptea ca­davrul său a fost descoperit.

Th. Delcassé a fost unul dintre cei mai aprigi luptători politici ai Fran­ţei şi unul dintre preparatorii neobo­siţi ai izbândei finale franceze.

, Stéphane Lauzanne, a primit acum c â t e v a săptămâni o scrisoare de la ilustrul defunct care prin emoţio-nanfcu-i cuprins devine un adevărat testament politic al marelui patriot. Iată textul acestei scrisori :

„Prietene, aş fi fost fericit să stan 'de vorbă cu d-ta» Franţa n a se poate Kpsi nici de siguranţa ei nici de des­păgubiri. Rinul însamna siguranţa ei. Provinciile de pe malul stâng, prin contribuţia lor anuală de trei sau pa­tru miliarde la bugetul naţional, este ridicarea sigură a ruinelor nostre.

E de regretat că nu s'a făcut din aceasta o condiţie a armistiţiului.

Soluţia de salvare mai poate fi ob­

ţinută. Dar nu trebue să aşteptăm ca forţa să-şi fi schimbat tabăra»

„Dacă siguranţa noastră e pe Rim viitorul nostru este în Africa. Dome* niul nostru african este destul de vast spre a îndestula, secole întregi, acti-; vita tea noastră.

Peste tot aiurea, risipe de forţe, distrugere de forţe".

Rinul şi Africa iată opera Iui Deî-cassé ! El a dat Franţei accesul la Rin şi un imperiu în Africa. Dacă ar fi să-i« aducă adevăratul omagiu pe care îi merită, ar trebui să-i se ridice două statui : una la Fez, alta la1

Strasburg.

і ш і 1 ш цеіеп — Poveslire de contele Leon Tolstoi —

Intr'o ţară îndepărtata, trăia o-dată un împărat, care cu cât îmbă­trânea, cu atât simţea mai mare mâhnire în suflet.

— In viaţa mea, zicea adesea el, am gustat şi am văzut tot ce este îngăduit omului să guste şi să vază.

• Ceva însă în toată viaţa mea n'am văzut, adică pe Dumnezeu. Ş i vreau numai decât să-1 văz.

Şi împăratul dădu atunci poruncă mare boierilor, sfetnicilor şi preoţi­lor săi :

— Dacă nu-mi veţi arăta pe Dum­nezeu ,am să vă pun pe toţi la în­chisoare, şi am să vă pedepsesc straşnic 1

Şi le dădu un soroc de trei zile. I-mediat l a curtea împărătească se atinse veselia. Curtenii umblau de ka-colo cu capetele plecate aştep-fcându-şi groaznicul sfârşit.

* In ziua sorocului hotărât, toţi bo­

ierii, fetnicii şi preoţi au fost che­maţi înaintea onpăratului. Ei păs­trau o tăoere adâncă, iar împăratul tocmai se pregătea să răstoarne o-eânda înfricoşetoare, de BĂ omora.

In clipa aceasta însă tocmai un co­pil de păstor păşi în faţa împăratu­lui şi îi zise :

— Dă-mi voie, Măria Ta, să-ţi înv plinesc eu dorinţa !

— Bine, răspunse împăratul. DaK bagă de seamă că ţi-e capul în j o c *

8. — No. UNIVERSUL LITERAR

Şi copilul de pastor luă de mână p e împărat şi-1 duse într'o piaţă ma­re .Aci, copilul credincios, arătă îm­păratului soarele strălucitor, zicân-îu- i : „Priveşte în sus !".

împăratul vru să ridice capul ca eă arunce o privire spre soare, dar razele orbitoare îi pricinuiră durere în ochi şi-1 siliră să plece capul şi să închidă ochii.

— Ce-ţi trăzneşte prin minte, bă* ete, zise dânsul către păstor , nu cumva vrei să orbesc ?

In acel moment copilul de păstor «ise :

— Vezi, Stăpâne ? Şi Soarele e numai o mică rază a mărirei lui Dumnezeu ,un colţişor neînsemnat

al împărăţiei lui Dumnezeu. Atunci cum ceri tu ca să vezi pe însuşi Dumnezeu cu ochii tăi slăbiţi şi în-lăcrămaţi ? Caută deci de-a vedea p e Dumnezeu cu ochi sufletului tău!

Aceasta plăcu împăratului care grăi astfel către copilul de păstor :

— Văd că ai o minte luminată şi un suflet înălţat. Mai răspunde'deci la următoarea întrebare : „Ce a fost înainte de a fi Dumnezeu ?".

Micul păstor stătu pe gânduri o clipă, apoi vorbi :

•— Stăpâne, nu te supăra, dar te rog să numeri....

împăratul începu să numere: Una, două, trei...

— Nu, nu, îl întrerupse păstorul. Nu numeri bine. începe înainte de unu.

. — Cum asta ? Nu ştii că înainte de unu nu este nimic ?

-— înţeleaptă vorbă ai rostit, stă­pâne, zise micul păstor. Nici înain­tea lui Dumnezeu n'a fost nimic.

Aceasta plăcu şi mai mult împă­ratului, care grăi iar către păstor :

— Am să-ţi fac un dar împără­tesc dacă o să-mi mai răspunzi la o întrebare : „Ce face Dumnezeu ?".

Iar micul şi înţeleptul păstor răs-.punse :

— Bine, am să răspund şi la în­trebarea aceasta, dar împlineşte-mi întâi o rugăciune. Schimbă cu mine hainele tale.

Şi împăratul îşi scoase hainele îm­părăteşti şi le dădu păstorului, iar el însuşi se îmbrăcă cu hainele pas­torului.

Au mers la Palat. Păstorul se ur­că pe tron, luă sceptrul în mână şi arătând spre împăratul îmbrăcat ca păstor саГе stătea la picioarele tro­nului, gläsui astfel :

— Tată ce face Dumnezeu : Pe u* nii îi ridică pe tron, iar pe alţii îi go­neşte de pe tron...

Zicând astfel se îmbrăcă iarăşi cu hainele lui de păstor.

împăratul rămase multă vreme pe '. gânduri, apoi zise, înseninat:

— Da, acum văd pe Dumnezeu ! TnuL de V«sil» D. Вжяіді

Mosorul misterios d e «I. И. Grujan

Un prinţ mic într'o zi fu certat as­pru de profesorul său. Seara, se gân­dea că ce nenorocire mare, é săfii co* pil, pentrucă trebue să asculţi de toţi Voia să devină om.

Plângând copilul adormi. A doua zi deşteptându-se găsi lânpă < i mosor de mătasă, care străluceeţtn razele aurorei. Surprins, alergă plin de bucurie, când mosorul, cu o voce înceată, murmură:

„Ia seama copile, ia seama. Firul care este învârtit în jurul meu, repre­zintă zilele vieţei tale.. Vezi tu că pe măsură ce clipele trec, firul meu se deapănă. Eri doreai ca să treacă via­ţa cât mai repede ;eu îţi dau posibi­litatea. Dar bagă bine de seamă, că mâna ta care poate desfăşura într'o clipă, tot firul meu, nu poate depăna din nou nici un singur capăt.

Micul prinţ privea mosorul fără a îndrăsni să-1 atingă. Pe urmă îndrăs-ni şi trase un capăt mic de aţă, nu­mai atâta cât să treacă o zi şi el se văzu în pat gata să adoarmă: a tre­cut numai o zi, gândi el, nu e nimic, vreau să fiu om mare.

Apucând mosorul, se apucă să tra­gă de fir şi se văzu om cu mustăţi şi barbă. Era vesel; consilieri şi curte­zani stau în jurul său şi îi vorbeau de treburile statului.

A fost una din zilele cele mai fru­moase ale lui. Pe urmă vroi să se vadă căsătorit, cu copii... şi iată că se văzu tată. In fine, nerăbdător să-şi vadă copii mari, trase din nou firul mosorului şi anii săi trecură ca duşi de un vârtej. După fiecare dorinţă împlinită se năştea alta nouă, mai arzătoare şi mosorul se învârtea în­tre degetile sale şi din nou firul se deşira.

Dar, sosi o zi, ultimul capăt de fir, că lemnul aurit al bobinti se zări de­odată. Regele fu surprins şi îngrozit privea cu teamă cum firul se desfă­şura singur, încet. Ce n'ar fi dat el ca să poată depăna din nou un singur capăt de aţă pe mosorul pe care îl privea cu tristeţe!

Mica voce se auzi din nou. „O prinţule! zilele trecute nn se

mai reântorc. Tu ţi-ai trecut v iaţ i fără nicio bucurie. Ţi-a părut goală din cauză că nu ai umplut-o cu fapte bune ; ţi s'a părut nefericită din cau­ză că nu ai întrebuinţat-o spre folo­sul altora. Nerăbdarea ta, în fond, ѳ din cauză că nu ţi-au plăcut ocupa-ţile zilnice, viaţa înceată cu toate bucuriile şi neajunsurile ei. Deaceia nu eşti fericit, pentrucă' nu meriţi să fii".

T r a d u c e r e d e D. D l a c o n e s c u - D ă e ş t l

Un roman de Sarah Bèrhardt. S'a vorbit mult zilele trecute de cele­bra tragediană franceză din cauza îmbolnăvirii ei. Presa şi tot intelec­tualul francez aşteaptă cu nerăbdare apariţia romanului „Beau sosie'V despre care se spune de pe acum mult biüe.

i Plagiatul lui Maurice Rostand.—-

Pierre Frondaie, cunoscutul drama­turg acuză printr'o sorisoare dechisă pe Maurice Rostand, că s-a inspirat dintr'o piesă a sa „Lys noir" pentru a scrie „La gloire" şi din romanul sau „Tu seras roi" pentru a scrie „Le Phénix' ' Maurice Rostand declară că n'a citit operele lui Pierre Frondaie şi că între operele sale poetice şi cele ale acuzatorului nu.exista nici un punct de contract. Care va fi sfârşi­tul ? Un plagia tsau o calomnie ?

• Carpentier—Sihi. — In curând va

avea loc un match de box între Car­pentier şi Battling Sihi. Acesta va fi un match de revanşă. Produsul reţe­tei acestui de-al doilea match va fi destinat . laboratoarelor ştiinţifice franceze. Până atunci Siki rămâne championul lumii „poids mi-lourds'*.

Marin Amara

ABONAMENTE LA

Universul Literar s e f a c p e u n a n î n t r e g 6 0 l e i t n t a r a ş l 120 l a i t n s t r é l n à t a t a -

WVSAAAAAAAAA/VSAAAAAA/ / Ѵ Ѵ А Л Л Л А Л Л А Л Л Л Л Л Л ^

t a a d m i n i s t r a ţ i a z i a r u l u i n o s t r u s a a f l i d e v â n z a r e u r m ă t o a r e l e i n t e r e s a n t a c l r f i :

Imprestoil ;1 pireripersoeale fa tkpl riztolalii Rmliiei 1316-1818 (2 volume de peste 1300 pagioi) pe hârtie de tipar de V. T h . CanciCOV, fost deputat. Preţul 0 0 l e i ambele volume.

Nopţile Albe ( roman) Lei 2.50 MJsterile din Palatul Tari lor (roman) „ 8. — Povestea unei inimi „ „ 7. — Almanahal ziarului „ M e r s u l " pe anul 1922 „ 7. —

» y> n »> » 1923 „ 12« ~~ Regina Bucătăriei Memoriile Begelui Carol 1. (17 те ішпе) „

Preturii* d« mai sua sunt socotite loco la Administraţia \ noastră. СошфпшИе tn ргоѵтоіе пц te »ярШав& dwvf # contra cott plus taxa de iramport recomandat. J