Intre logica inimii si logica mintii

intre logica inimii_3 mai_BT.qxp 5/3/2011 2:19 PM Page 1



Editori:SILVIU DRAGOMIRVASILE DEM. ZAMFIRESCU

Director producţie:CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:GABRIELA CHIRCEA

Corectură:RODICA PETCU

Director editorial:MAGDALENA MĂRCULESCU

Design:ALEXE POPESCU

Copyright © Editura Trei, 2011 pentru prezenta ediţie

C.P. 27-0490, București

Tel./Fax: +4 021 300 60 90

e-mail: [email protected]

www.edituratrei.ro

ISBN 978-973-707-488-1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiZAMFIRESCU, VASILE DEM.

Între logica inimii și logica minţii / Vasile Dem Zamfirescu; cu uncuvânt-înainte de Constantin Noica. - București: Editura Trei, 2011

ISBN 978-973-707-488-1

I. Noica, Constantin (pref.)

164


Cuprins

De ce o a treia ediţie? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

La ediţia a doua . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

Cuvânt-înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11

Hermeneutică și traducere:

literatură, filosofie, știinţe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17

I Spirit–suflet. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21

Un topos uitat al filosofiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23

Cugetul și iubirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29

Condiţia umană și ambivalenţa afectivă . . . . . . . . . . . . . . . . 39

La Rochefoucauld sau maladiile autoestimaţiei. . . . . . . . . . 53

Friedrich Nietzsche – precursor al

psihologiei adâncurilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65

Momente psihice în geneza valorii – contribuţii

la o teorie a resentimentului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109

Filosofia culturii și psihanaliză la Lucian Blaga . . . . . . . . . 141

II Natură și cultură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177

Etologie și cultură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179

O superstiţie a poporului român în lumina etologiei . . . . 187

Comentariu etologic la două afirmaţii ale lui Rousseau. . 201

Apriorismul eticii lui Kant între filosofie și biologie . . . . . 215

Definiţiile omului și etologia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 235

Antropologie negativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247

Critica expresionistă și critica etologică a orașului . . . . . . 263

Eros și Thanatos la Freud și Lorenz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 285

5


Contents

Why a Third Edition? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

On the Second Edition . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

Foreword. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11

Hermeneutics and Translation:

Literature, Philosophy and Science . . . . . . . . . . . . . . 17

I Spirit–Soul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21

A Forgotten Topos in Philosophy . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23

Reason and Love . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29

The Human Condition and the Affective Ambivalence . . . 39

La Rouchefoucauld or the Disorders

of Self-Assessmenti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53

Friedrich Nietzsche – Forerunner of Depth Psychology . . 65

Psychological Stages/Moments in the Creation of

Values – Contributions to a Theory on Reaction . . 109

Phychoanalysis and Philosophy of Culture

in Lucian Blaga . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141

II Nature and culture . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177

Ethology and Culture . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179

A Romanian Superstition from an

Ethological Perspective. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187

Ethological Comments on Two Propositions

from Rousseau . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201

Apriority of Kantian Ethics between

Philosophy and Biology . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 215

The Definitions of Man and the Ethology. . . . . . . . . . . . . . 235

Negative Anthropology . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247

Expressionsit and Ethological Criticism of the City . . . . . 263

Eros and Thanatos in Freud and Lorenz . . . . . . . . . . . . . . . 285

The Romanian Phylosopher Constantin Noica on

„The Logic of the Heart vs. The Logic of the Mind. . . 309

6


De ce o a treia ediţie?

În niciun caz doar pentru că ediţia a doua nu se maigăsește de câţiva ani în librării. Motivul cel maiimportant al reeditării este convingerea că temele(relaţia spirit–suflet și natură–cultură) și domeniiletratate în carte (psihanaliză, etologie umană) nu au fostîncă asimilate în mentalităţile românești. De asemenea,modalitatea abordării — „lecturile interferente“ princare literatura sau filosofia se confruntă cu ideile celordouă știinţe, câștigul fiind de ambele părţi — estedeparte de a-și fi epuizat posibilităţile. În sfârșit, textulmi s-a părut încă viu, deloc prăfuit, așa încât m-amhotărât să-l propun din nou atenţiei cititorilor.

8 decembrie 2002

7



9

La ediţia a doua

Chiar dacă această carte a beneficiat la prima ediţie(Cartea Românească, 1985) de recomandarea luiConstantin Noica din „Cuvântul înainte“, de o bunăprimire din partea criticii, inclusiv de „consacrarea“pe care o confereau atunci atacurile revisteiSăptămâna, evoluţia autorului și instaurareanormalităţii culturale după decembrie 1989 au impuscâteva revizuiri.

Astfel, am atenuat, ori de câte ori a fost posibil,sublinierea știinţificităţii psihanalizei, în care văd acumîn primul rând o hermeneutică. Apoi, am renunţat laeseul „Ideea de inconștient la Marx“, deși ConstantinNoica întrezărea în el o contribuţie „în literaturanoastră de specialitate și poate nu numai a noastră“.Motivul a fost inactualitatea. În anii ’80, rostul său erade a-l coborî pe Marx de pe soclul unde îl plasaseideologia comunistă și de a-l reinsera în fluxul ideaţieieuropene, ca pe un gânditor între alţii, prin comparaţiacu Jung și Blaga pe tema inconștientului colectiv.Astăzi, când trăim, din păcate mai mult ca refulare,despărţirea de Marx, necesare ar fi abordările care sădocumenteze legătura dintre erorile gândirii sale șieșecul socialismului real. În sfârșit, am limpezit saueliminat acele pasaje care constituiau, în condiţiileexistenţei cenzurii, modalităţi indirecte de comunicarea unor idei inoportune, cum ar fi, de pildă, cea despre


caracterul natural al teritorialităţii umane și, implicit, alsimţului de proprietate.

În alte cazuri, am renunţat la modificarea textului,deși exista tentaţia de a-l aduce la zi, deoarece în acestmod aș fi depășit cadrul unei reeditări, îndreptându-măspre o nouă carte. Dacă aș fi corectat unilateralitateaeseului „Cugetul și iubirea“, în care aspectultransferenţial sau repetitiv al nașterii cugetului diniubire nu este luat în considerare, noua formă, maiechilibrată psihanalitic, și-ar fi pierdut autenticitateaoriginarului. Am păstrat, așadar, cea mai mare parte acărţii din 1985, pe care am eliberat-o de aspectelecaduce ideatic și stilistic, pentru a-i oferi cititorului oediţie definitivă.

Vasile Dem. Zamfirescu 25 ianuarie 1997


Cuvânt-înainte

Pe mai multe planuri lucrarea de faţă este nu numaiinteresantă în ea însăși, dar și plină de bune sugestii, înceasul de faţă al culturii noastre. Vom alege treiplanuri: al tematicii, al elaborării și cel al valorificării,întemeiate și fără stridenţe patriotarde, a realizărilorculturale românești.

Cu temele pe care le pune în dezbatere, Vasile Dem.Zamfirescu se așază în inima filosofiei culturii, una dindisciplinele cele mai actuale și mai atrăgătoare dinsânul filosofiei. În particular este vorba de două temecare au fost subiacente oricărei filosofii adevărate, darpe care numai filosofia culturii a știut să le punălimpede în lumină: deosebirea dintre suflet și spirit,întâi, apoi tensiunea dintre natură și cultură în om și înobiectivările lui.

Goethe și Hegel au pregătit terenul pentruamândouă problemele, filosofia de după ei a venit să ledea, direct sau indirect, un relief deosebit — mai alestensiunii dintre natură și cultură — iar prima jumătatea veacului, catastrofală cum a fost sub raport istoric,rămâne să fie menţionată de istoria viitoare a culturiieuropene tocmai, poate, pentru limpezirea și punereaîn prim plan a acestor două mari teme. Este suficient săne gândim la ceea ce se admite de obicei a ficontribuţia veacului XX în materie de noi ideicălăuzitoare ale umanităţii, anume la descoperirea și în

11


orice caz valorificarea inconștientului, pe de o parte, laextraordinara reabilitare a simbolului și simbolismelor,și pe de alta, spre a înţelege dintr-odată că ideile noi nuar fi fost cu putinţă fără filosofia culturii, respectiv fărătematica suflet–spirit, natură–cultură.

Autorului lucrării, sugestiv intitulată Între logicainimii și logica minţii, îi este limpede că problematica pecare o invocă este contemporană, privind relaţiiledintre filosofie și literatură de o parte, psihanaliză șietologie, de alta. Dar dacă, în această lucrare de primămaturitate, Vasile Dem. Zamfirescu nu încearcăîntotdeauna să pună în joc o viziune proprie asupratemelor, el nici nu se mulţumește cu o prezentaresumară, ci studiază, adâncește și domină critic textelede bază ale filosofiei culturii și autorii ei, unii pepunctul de a deveni clasici ai culturii europene.

Despre constelaţia Freud–Adler–Jung, cu psihologialor abisală, nu s-a scris la noi cu atâta competenţă(ultimii doi, de altfel, nici nu sunt traduși, iar pe Freudtocmai autorul de faţă a contribuit să-l prezinte la noiîn ipostaza lui culturală); lucrarea celebră a lui LudwigKlages, Spiritul ca tăgăduitor al sufletului, va fi cunoscutăabia prin relatările de aici; asupra lui Nietzsche ca„precursor al psihologiei abisale“ nu se scrisese încădefel; un filosof al culturii și etician, redescoperit astăziși mult valorificat în Apus, ca Max Scheler, este deasemenea ca și o noutate pentru cititorul român, carenu știe prea multe nici despre o carte răsunătoare caDer Mensch, a lui A. Gehlen, și abia câte ceva desprelucrările de antropologie biologică ale lui KonradLorenz, încununat cu premiul Nobel. Până și „Ideea deinconștient la Marx“ vine să aducă o contribuţie înliteratura noastră de specialitate, și poate nu numai anoastră. Iar toţi acești autori au comandat timpul

12


nostru — mai mult decât clasicii culturii trecute saudecât gânditorii de mare succes trecător, ca Bergson șiSpengler — prin temele care, în ultimă instanţă, seconcentrează în cele două ale lucrării, suflet–spirit,natură–cultură. Cititorul român, dezorientat desigur devarietatea problemelor contemporane, sau alteoriimpresionat peste măsură de noutăţile, interesante darnu hotărâtoare, ale unui Gaston Bachelard sau RogerCaillois, poate să pună ordine în cunoștinţele sale.

În al doilea rând, ţinem să subliniem felul cum suntlucrate studiile, perfect convergente între ele, aleacestui volum. Va fi, pentru unii eseiști tineri, care, îngeneral, folosesc idei din domeniul filosofiei culturii,de tot folosul să vadă care sunt căile de acces la culturamai înaltă și cum trebuie să se instrumenteze cinevaspre a câștiga dreptul — pe care de altfel autorullucrării nu se grăbește încă să-l revendice — de a faceuz și de a manevra, pentru unele încercări originale,ideile conducătoare ale timpului și marile luideschideri în sânul culturii. Cunoscând bine limbatextelor pe care le prezintă, comentează și critică (obună parte din ele în limba germană, acea limbă fărăde care nici filosofia culturii nu poate fi cunoscută, nicicele două mari momente ale culturii românești,momentul Eminescu și momentul Blaga, nu pot fiînţelese până la capăt), autorul lucrării de faţă poateciti altfel textele de referinţă și poate chiar să seîntoarcă, datorită lor, la autori aparent cunoscuţi, ca LaRochefoucauld, Rousseau sau Nietzsche, spre a aruncaneașteptate sonde în ei, după cum poate să se miște cudezinvoltură în problemele prezentului sau aleviitorului, cum ar fi tema orașului. Lucrarea de faţăeste, în materie de cercetare și analiză a fenomenuluide cultură, întreprinsă în cultura originară, nu în acea

13


cultură derivată, din care cercetătorii noștri sealimentează prea des. Până și pentru cunoaștereaculturii române este necesară întârzierea în marileculturi ale altor popoare, așa cum, cu vorba des citată alui Călinescu, e necesar să cunoști câte un clasic italianspre a-l înţelege cu adevărat pe Conachi al nostru.

Dar, în al treilea rând, acesta și este unul dinrezultatele investigaţiei pe care o întreprinde VasileDem. Zamfirescu asupra filosofiei moderne a culturii:valorificarea la nivel ridicat a românescului. Chiar dacăautorul nu a urmărit, în lucrarea de faţă, să întârzieasupra culturii noastre, el înţelegând să facă operă despecialist și de tălmăcitor de idei străine pentrupublicul cultivat, totuși rabatarea sa asupra unor creaţiiși aspecte ale culturii noastre este atât de firesc și desigur întreprinsă, încât va trebui să dea un îndemncelor care se ocupă de cultura română doar cu limba șicultura română, sau punând în joc mai mult spiritdecât mijloace critice.

De câteva ori în cursul lucrării sale autorul se referă,ca la un egal al clasicilor sau al cvasiclasicilorcomentaţi, la Blaga, ajungând chiar până la a socoti, înlegătură cu problemele inconștientului, că procesul detrezire a conștiinţei filosofice la reprezentanţiiorientărilor abisale își atinge punctul culminant laBlaga cu a sa „noologie abisală“. Iar autorul nu semulţumește cu atât, ci încheie prima parte a lucrăriisale cu eseul: „Filosofia culturii și psihanaliză la LucianBlaga“, unde invocă deschis, pentru gânditorul român,perspectiva relaţiei spirit–suflet și raporturile lui cucreatorii apuseni ai filosofiei abisale. În comparaţie cufelul de a-l raporta pe Blaga la filosofia culturii și înparticular la Frobenius și Spengler (nici măcar aceștiabine cunoscuţi la noi), raportarea care se face aici la

14


Freud și Jung reprezintă o contribuţie de tot preţul lacunoașterea, atât a influenţelor suferite, cât și aoriginalităţii faţă de marii săi contemporani dovedităde Blaga. La fel va interesa, prin noutatea și siguranţainterpretării ei, încercarea intitulată „O superstiţie apoporului român în lumina etologiei“. Folclorul șibasmele noastre pot fi cercetate și altfel decât cumijloacele etnografiei, mai ales în lumina ideilorveacului (inconștient colectiv, arhetip, psihologieabisală, simbolism), pe care un Mircea Eliade a știutatât de bine să le prefacă în instrumente de cunoaștereși validare a culturilor folclorice. Autorul de faţă,interpretând cu mijloace moderne o superstiţiepopulară, reușește să găsească înţelesuri în neînţelesulfolcloric.

Lucrarea lui Vasile Dem. Zamfirescu are, în afarameritului de a fi întreprinsă cu uneltele bunuluimeșteșugar, pe cel de a fi scrisă de un binegrăitor,dovedind astfel că autorul ei nu a fost copleșit deliteratura de specialitate pe care a pus-o în joc, ci apăstrat o singură cumpănă între gând și cunoștinţă.

Constantin Noica



Hermeneutică și traducere:literatură, filosofie, știinţe

Traducerea este un act hermeneutic. O spune șiMartin Heidegger cu autoritatea sa de remarcabiltălmăcitor în limba germană a câtorva din texteleprimilor folosofi elini. Într-unul din cursurile pe care ile dedică lui Heraclit, Heidegger scrie: „Potrivit esenţeilor, interpretarea și traducerea sunt același lucru.“ Iarmodul în care traduce câteva din fragmentele mareluipresocratic îi ilustrează pe deplin teza, căci astfel suntpuse în lumină nebănuite sensuri ale textului. Înaceeași lucrare, ne reţine atenţia ideea că dialoguldintre limbi nu epuizează traducerea, că „există și încadrul propriei limbi, mereu și în chip necesar, otraducere“.

Încercările hermeneutice din acest volum suntasemenea traduceri realizate în interiorul aceleiașilimbi, scopul fiind de a găsi echivalenţii determinologie știinţifică, psihanalitică în prima secţiune,etologică, în cea de-a doua, pentru gânduri exprimateîn limbajul literaturii sau filosofiei. Interpretărilenoastre sunt, așadar, traduceri dintr-un limbaj în altul.Pe cât de clar este rostul traducerii dintr-o limbă în alta,pe atât de obscur pare a fi cel al trecerii dintr-un limbajîn altul. Ce câștig spiritual ne aduce de pildă constatareacă două versuri ale unui sonet shakespearian sunttraductibile în limbajul psihanalizei, că aforismele luiNietzsche pot fi transpuse în termenii freudismului sau

17


ai psihologiei adleriene, că o idee antropologică a luiRousseau poate primi o lectură etologică sau căelementele de critică a marelui oraș din liricaexpresionistă își găsesc corespondenţe conceptualedepline în cărţile lui Lorenz, unul din părinţii etologiei,și în cele ale lui Desmond Morris, un alt reprezentantde vază al acestei tinere discipline biologice?

Dacă orice traducere este un act hermeneutic, atunciși traducerea din limbajul literaturii sau filosofiei înlimbajul știinţei poate dezvălui sensuri ascunse. Așacum traducerea dintr-o limbă în alta a contribuit nu depuţine ori la limpezirea obscurităţilor vreunui marefilosof — la un moment dat circula butada că înșișigermanii ar prefera să-l citească pe Kant în limbafranceză —, tot astfel traducerea dintr-un limbaj înaltul ne poate ajuta să înţelegem un scriitor sau ungânditor vestit mai bine decât s-a înţeles el însuși. Ceeace, cum pe bună dreptate susţine Heidegger, este spregloria lor, căci doar mediocritatea poate fi prinsă o datăpentru totdeauna într-o formulă.

Graţie lecturii psihanalitice sau etologice pe care odăm unor texte filosofice sau literare clasice, autoriilor — un Shakespeare, un La Rochefoucauld, unNietzsche, Kant sau Rousseau — apar în posturainedită de precursori ai celor două orientări importanteale gândirii știinţifice contemporane. Semnificaţiaacestui fapt este mai adâncă decât pare la primavedere. Căci posibilitatea de a traduce limbajulliteraturii sau filosofiei în limbajul unor știinţe atestăvaloarea de cunoaștere a celor dintâi. Într-un ceas cândnu numai știinţele naturii, dar și știinţele omului, totmai pozitivate, revendică pentru ele monopolulcunoașterii adecvate, este surprinzător și totodatăreconfortant din perspectivă umanistă să constaţi că

18


unele din adevărurile lor fuseseră enunţate cu multînainte în literatură sau filosofie, deci tocmai în aceledomenii ale spiritului puse azi în umbră ca formecognitive. Desigur, nu poate fi vorba de o „reabilitare“totală, căci adesea încercarea de a traduce în întregimeun filosof sau scriitor în limbajul știinţei eșuează, darnici globala marginalizare a literaturii sau filosofiei subraportul cunoașterii nu mai poate fi susţinută.

Mai surprinzătoare și mai reconfortantă decâtconstatarea unor echivalenţe ideatice perfecte întrefilosofie și literatură, pe de o parte, și știinţe capsihanaliza și etologia, pe de altă parte, estedescoperirea, în anumite cazuri, a superiorităţiicognitive a literaturii sau filosofiei faţă de numitelediscipline știinţifice. Viziunea lui Shakespeare despresupraeu, de pildă, este mai completă decât cea a luiFreud; Nietzsche prefigurează nu numai doctrina luiFreud sau Adler luate separat, dar și sinteza lor,considerată de cei doi imposibilă; La Rochefoucauld,Nietzsche sau Max Scheler înregistrează și teoretizeazăfenomenul resentimentului, căruia nici astăzi psihologiiabisali nu-i acordă atenţie, deși, ca mijloc de apărare aleului, el își poate afla locul în psihologia adleriană. Celpuţin pentru cunoașterea omului, literatura, filosofia șiștiinţele își rămân complementare, ultimele excelând înspirit analitic și exactitate, iar primele în spirit sinteticși forţă de cuprindere.

Utilizarea, în întreg volumul, a traducerii dintr-unlimbaj în altul ca instrument hermeneutic îi conferăunitate metodologică. Gruparea eseurilor în douăsecţiuni, în jurul a două din temele majore ale filosofieiînceputului de veac — relaţia spirit–suflet și raportuldintre natură și cultură — îl asigură împotrivadispersării tematice. Deși în a doua sa jumătate secolul

19


nostru a acordat prioritate altor preocupări, odată cuneopozitivismul sau filosofia analitică, de pildă, faptulcă psihologia abisală sau etologia aduc răspunsuri noila acele probleme tradiţionale le atestă perenitatea și lerepune în atenţie.

20


I SPIRIT–SUFLET



Un topos uitat al filosofiei

Temă privilegiată a filosofiei dintre cele douărăzboaie mondiale, relaţia spirit–suflet este astăziaproape uitată. Dacă Antichitatea gândea distinctsufletul de spirit în cadrul triadei corp–suflet–spirit,Descartes e cel care, în zorii evului modern, înlocuindvechea triadă cu o diadă (corp–suflet), anulează șidistincţia suflet–spirit. Romantismul o repune înatenţie, pentru ca apoi filosofia vieţii să-i asiguredreptul de cetate în lumea teoreticului.

Dintre filosofii vieţii, Ludwig Klages rămânedefinitiv asociat problemei Geist-Seele datoritămonumentalei sale lucrări Spiritul ca adversar alsufletului, ale cărei prime două volume au fost publicateîn 1929, iar cel de-al treilea, alcătuit din două părţi, în1934. Contribuţia sa a reţinut atenţia și a dat naștere ladiscuţii nu atât prin accepţiile pe care le conferea celordoi termeni, cât mai ales prin insistenţa exclusivăasupra momentului opoziţiei dintre spirit și suflet.

23


Pentru Klages, spiritul înseamnă cuprindere(Erfassen), înţelegere prin conceputalizare (Begreifen) șijudecare (Urteilen), în timp ce sufletului îi revine caproprietate definitorie trăirea (Erleben) la nivelsenzorial (Sinneseindruck) și afectiv (Gefühl). Într-ocarte mai veche (1926) — Despre esenţa conștiinţei —,Klages invocă, pentru a face intuitivă deosebireadintre spirit și suflet, cuvintele lui Heraclit dinfragmentul 89: „Pentru oamenii treji, există o singurălume, comună tuturor; dar… în somn fiecare seîndreaptă spre propria lui lume“. Spiritul este tocmaiaceastă lume comună, caracteristică stării de veghe, pecând sufletul este un domeniu al individualului,asemenea lumii visului.

Desigur, autorii care au tratat relaţia spirit–sufletdau înţelesuri neconcordante spiritului sau sufletului.Astfel, Eduard Spranger, definind spiritul ca „mediu alcomuniunii“ (Verstehbarkeit), vorbește nu numai de ointercomunicare mijlocită de concepte, dar și de unapreconceptuală pur intuitivă, pe care o întâlnim la copiiși chiar la animale. La aceasta, Nicolai Hartmann, careîn volumul Problema existenţei spirituale abordează și elraportul dintre suflet și spirit, obiectează că așa cum nune este permis să generalizăm nivelurile inferioare aleexistenţei, tot așa nu le putem generaliza nici pe celesuperioare, respectiv nivelul spiritual. Cu alte cuvinte,Spranger ar extinde nepermis sfera spiritului. Dardincolo de divergenţe se conturează două consensuri:a) distincţia spirit–suflet este îndreptăţită și rodnică dinpunct de vedere teoretic; b) spiritul apare ca acel „noi“din fiecare eu, într-o formulare kantiană, drept ceea ceeste universal comunicabil, iar sufletul, ca domeniulindividualului, singularului, al necomunicabilului. Nunumai Klages și Spranger văd în spirit ceea ce este

24


comun, iar în suflet singularul, dar și Hartmann afirmăcă spiritul unește, iar sufletul desparte.

Teza lui Klages, potrivit căreia spiritul paraziteazăpe trupul principiului vital — sufletul, vlăguindu-lprin distrugerea imaginilor și simbolurilor, princaracterul său punctual care întrerupe fluxul continuual devenirii, a trezit numeroase și firești reacţii critice,datorită unilateralităţii sale. Spranger, de pildă, afirmăcă există un suflet al comuniunii (eine verstehbare Seele)unde spiritul și sufletul coincid și cooperează. Ungânditor mai puţin cunoscut, cum este Kroh, pledeazăpentru ideea că spiritul este floarea sufletului, nuadversarul său, că performanţa spirituală majoră estecu neputinţă dacă nu este alimentată de suflet. Deasemenea, Erich Rothacker, abordând relaţia Geist-Seeledin perspectiva creaţiei, vede în spirit apărătorul, nudușmanul vieţii. Și chiar dacă nu exclude nicimomentul opoziţiei dintre suflet și spirit, Rothacker îlvalorizează altfel decât Klages: creaţia nu ar firealizabilă în absenţa tensiunii dintre spirit și suflet.Chiar elevi ai lui Klages au simţit nevoia unor precizăriși nuanţări. Nu spiritul în genere este adversarulsufletului, al vieţii, ci doar spiritul degenerat — acestaar fi pentru ei gândul autentic al lui Klages.

Lecturile psihanalitice din prima secţiune aprezentului volum se plasează în cadrul problematiciirelaţiei spirit–suflet și încearcă să pună în luminăcontribuţia psihologiei adâncurilor în acest domeniu.Înainte de a vedea în ce constă ea, nu este lipsită deinteres semnalarea unei situaţii paradoxale: deșifreudismul și direcţiile cărora le-a dat naștere,cunoscute sub numele de psihologii abisale, relevă noidimensiuni ale relaţiei spirit–suflet, ele au jucat, laînceput, un rol deloc neglijabil în uitarea distincţiei

25


urma cercetării vieţii animalelor sociale, la caresexualitatea joacă un rol redus, etologia subestimeazăimportanţa sexualităţii ca forţă de coerenţă umană. Casingura fiinţă hipersexualizată, cu activitate sexualăpermanentă, omul dispune de un mijloc de legăturăsocială extrem de puternic. Este meritul lui Freud de afi sesizat importanţa sexualităţii, ceea ce reprezintătotodată o posibilă contribuţie a psihanalizei ladezvoltarea etologiei umane, încă prea tributară, acumîn faza începuturilor, etologiei animale.

308


The Romanian PhilosopherConstantin Noica on“The Logic of the Heart vs.the Logic of the Mind”

From several points of view, the present book is notonly interesting in itself, but also contains severalsuggestions which are extremely valid at this time ofour culture. Let us now look at three of these points ofview: the theme, the design and the value ofRomanian cultural achievements (a subject which isnot only well-founded but has also been thoroughlycleaned from strident and un-necessary patriotism).Judging from the themes discussed, Vasile Dem.Zamfirescu places himself at the heart of thephilosophy of culture, one of the most modern andappealing domains in the whole of philosphy. I amreferring in particular to two themes that have alwaysbeen subordinate to any real philosophy, but whichcan only be clearly seen in the light of the philosophyof culture: firstly, the distinction between soul andspirit, and secondly, the tension between nature andculture within the human subject and the scope of hisobjective achievements.

309

* This text represents the translation of the foreword to the Romanian version.


Goethe and Hegel laid the foundation for bothissues, and the philosophy that came after them gavethe issues, directly or indirectly, a special dimension —especially in the case of the tension between cultureand nature; at the same time, the first half of thetwentieth century, though historically catastrophic, willcontinue to be remembered in any future history ofEuropean culture, for its clarification and sharp focuson these two great themes. In order to be able tounderstand that new ideas would have been possiblewithout the philosophy of culture, without the themesof sould-spirit, nature-culture, respectively, is enoughto consider what it is usually thought to be maincontribution of the XXth century to the corpus ofleading ideas: the discovey and analysis of theunconscious, on the one hand and the extraordinaryrecuperation and recovery of symbols and symbolism,on the other hand.

The author of the suggestfully titled THE LOGICOF HEART AND THE LOGIC OF MIND is perfectlyaware that the theme of the book is acutely modern,both from the point of view of the relationshipsbetween philosophy and literature, and those betweenpsychoanalysis and ethology. Even if in this work,marking his first intellectual maturity, Vasile Dem.Zamfirescy does not always try to look at his ownvision of the subject, he is far from superficial anypresentation of the issue, studying and analysing indepth the central texts beloging to the philosophy ofculture, while commanding critically the main authorsof the field, some about to become classics of Europeanculture.No one has written competently about the triadFreud-Adler-Jung and their abysmal phychology inRomania: Adler and Jung are not actually translated,

310


while Freud is presented by the author in his originalcultural context; the extremely famous book of LudwigKalges THE SPIRIT AS A DISBELIEVER OF THESOUL, is to become known to the Romanian publicthrough its present account; the value of Nietzsche as aforerunner of ABYSMAL PHYCHOLOGY had neverbeen taken into account; new to the Romanianaudience is also Max Scheler, a philosopher of cultureand ethical theorist, redescovered today and highlyvalued in the West; the Romanian reader will also beintroduced to the notorious DER MENSCH, by A.Gehlen and will certainly become interested in KonradLorenz’s work on biological anthropology, a Nobellaureate.

All these authors commanded our age — more sothan the classics of past culture, or than the thinkers offleeting fame, such as Bergson and Spengler — thoughtheir essential themes, also the central themes of thisbook: those of soul vs. spirit, and nature vs. culture.The Romanian readers, undoublteldy confused by thevariety of contemporary problems, or greatlyimpressed by the new, interesting but certainly notlasting ideas of authors such as Gaston Bachelard andRoger Callois, can finally put their ideas in order.

Secondly, I would like to emphasize the perfectresearch method of the volume, with studies which areimpecably targeted. This is potentially useful foryoung essay writers who dabble in the philosophy ofculture and may witness here the avenues throughwhich one gains access to high culture and theinstruments one must use to gain this right — whichthe author of this book is in no hurry to claim yet; I amreferring to the right to use and maneouver leadingideas of our time and the grand questions of

311


contemporary culture, in order to achieve originalobjectives. A fine expert in the language of the texts hepresents, comments and criticizes (many of them inGerman, the language without which we may neverfully understand the philosphy of culture, nor certainmoments of Romanian culture such as Eminescu andBlaga), the autor has the ability to re-read essentialtexts in a different way, and can therefore go back intime to well-known authors, such as LaRouchefoulcauld, Rousseau or Nietzsche probing them;he also has the unique freedom of movement towardspast and future issues, such as the theme of the city.From the point of view of research and culturalanalysis, the present paper has been carried out withinthe original culture and not in the often used derivativeculture that researchers depend on so often. Dwelvingon foreign cultures is necessary even to betterunderstand Romanian culture, as in the saying oftenquoted by Calinescu, that it is necessary to experimentan Italian classic to better understand our Conachi.

Thirdly, one of the results of the research undergonehere by Vasile Dem. Zamfirescu in the field of modernphilosophy of culture is the high value he places onanything Romanian. Even if it has not been theauthor’s objective to dwelve upon the Romanianculture, his research being specialist and translatingforeign ideas for the benefit of a cultivated audience,his look at creative examples and aspects specific toour culture is so natural and certain, that it wouldcertainly serve as an incentive to those authorsworking in the context of the Romanian culture bymaking exclusive use of language and culture, oremphasizing excesively their spirit rather than theircritical means.

312


For several times in the course of the book, theauthor, with a certainty of voice which is almostclassical or semi-classical, refers to Blaga and even goesto consider that, in relation to the problems of theunconscious, the process of the awakening ofphilosophical conscience to the representations orabysmal orientation is at its peak in Blaga’s work,especially in his notion of ABYSMAL NOOLOGY. Theauthor does not settle the argment with this conclusion,but ends the first part of the book with the essay:PSychoanalysis and Philosophy of Culture in LucianBlaga, where he discusses openly, from the point ofview of Lucian Blaga, the perspective of therelationship spirit-soul and his raport to the Westernfounders of in-depth psychology. Compared to thetradition which usually links Blaga only to thephilosophy of culture, and especially to Frobenius andSpengler (not even these thinkers are that well-knownin Romania), the present relation of Blaga to Freud andJung is a priceless contribution to our knowledge bothof foreign influences on Blaga’s philosophy and hisoriginal line of argumentation, in contrast to that of hisgreat Western contemporaries. Equally interesting,through its novelty and decision, is A ROMANIANSUPERSTITION FROM AN ETHOLOGICALPERSPECTIVE. Our folklore and story tales can beresearched not only with the traditional methods ofethnography, but also from the perspective of theimportant ideas of the century (collective unconscious,archetype, abysmal psychology, symbolism) whichMircea Eliade turned into means of knowledge andvalidation of the folklore corpus. Our author findsmeaning in the elusive fabric of folklore by interpretinga popular superstition using modern scientific means.

313


Vasile Dem. Zamfirescu’s book, apart from bearingthe signs of a well-crafted work, has been written by acrafty wordsman, proving that its author was notoverwhelmed by the specialist literature coming intoplay, but checked it in a sharp scientific ballancebetween original thought and academic knowledge.

Constantin Noica

314







Date post:	14-Mar-2016
Category:	Documents
Upload:	editura-trei-trei
View:	430 times
Download:	45 times

Intre logica inimii si logica mintii

Documents