INTERVIU Dorel Zaica, pictor si profesor de creativitate: ,,Ce sunt comunistii„" ,,Comunistii sunt aia care cred ca in fiecare zi e 1 Aprilie"

Anca Vancu,

Dorel Zaica a fost mahnit cand, dupa terminarea studiilor, a pictat, ,,intr-o atmosfera de groaza", peretii Palatului Primaverii, iar apoi a trebuit sa-i invete pe copii sa deseneze, cand visul sau era sa devina mare pictor. Tot raul a fost spre bine, insa, pentru ca pictorul a pus la punct, in anii '80, o tehnica pedagogica de stimulare a imaginatiei copiilor, devenind primul si cel mai indragit profesor de creativitate din Romania.

In atelierul lui Dorel Zaica de pe strada 11 iunie din Capitala - un apartament stramt dintr-un bloc interbelic, mormanele de foi pline cu desene si picturi mai au foarte putin pana sa atinga tavanul. E doar o parte din toata munca profesorului inceputa acum mai bine de un sfert de secol, dar nu suficienta, o sa ne spuna el. Efectiv, timpul nu tine pasul cu ideile lui! Din pragul usii, isi pune mainile in cap gandindu-se cate lucruri mai are de facut, cate expozitii trebuie sa deschida si incepe sa le insire pe toate. E un izvor de idei creative domnul profesor. Lesne de inteles, pentru ca, inca din timpul comunismului, pe cand era profesor de desen la o scoala de periferie, Zaica a gandit mai multe exercitii ca sa stimuleze imaginatia copiilor. Mazgalelile s-au transformat, incet, in adevarate opere de arta. Din banalul raspuns ,,Nu stiu" , copiii au invatat sa exprime ganduri pline de nuante, absurde sau de-o candoare sfasietoare. ,,Ce e scoalau" a ajuns, pentru un copil cu imaginatie de clasa a II-a, ,,O amestecatura de profesori care ne predau o amestecatura de lectii si la sfarsit iesim o amestecatura de oameni. Dar toti cu scoala!". Alteori, au gasit sensuri ascunse la tot felul de mirari. ,,De ce crezi tu ca-si pune

marea fular de nisip la tarmu" ,,Pentru ca sa ne asezam si sa o admiram", a zis un pusti de 7 ani. Si astfel, prin experimentul profesorului Zaica, copiii n-au spus doar lucruri trasnite, ci au invatat sa gandeasca liber, fara sabloane.

De-a lungul anilor, profesorul a adunat sute de raspunsuri ale elevilor sai, gandite de el tot ca niste provocari, si le-a asternut in mai multe volume. Filosoful Andrei Plesu, care prefateaza cartea ,,Experimentul Zaica" e de parere ca ,,Ideea profesorului Zaica de a dezlantui o abundenta, multicolora, provocatoare campanie de intrebari asupra catorva generatii de copii din anii comunismului - a fost o idee direct subversiva. Copiii, la randul lor, au intrat in joc cu toata stralucirea inocentei lor. Cand intrebarile sunt bine puse, raspunsurile sunt pe masura, libere de staif ideologic, platitudine confortabila, conformism previzibil. Totul e de un umor patetic, fiecare pagina se misca intre haz ultim si candoare sfasietoare".

,,Weekend Adevarul": Domnule Zaica, v-ati nascut in 1939. Ati prins si perioada dinaintea instalarii regimului comunist. Ce amintiri aveti din acele vremuri<</strong>Dorel Zaica: Am amintiri din perioada cand regele Mihai era rege. Asistam la toate defilarile regalitatii, ca mergeam cu parintii. Era foarte frumos. Dar cea mai pregnanta amintire din copilarie e legata de bombardamentele din '44, cand casa noastra din Crangasi a fost facuta praf.

Unde erati atunciE Eram acasa, cu mama. Tata era pe front. Am iesit in curte si ma uitam la plasa aia de avioane care acoperea cerul. Era un spectacol inimaginabil - sa vezi atatea avioane brodand cerul. Ma uitam cu o mirare teribila la ele si, deodata, a inceput calvarul. S-a transformat totul intr-o ploaie de bombe, iar exploziile erau atat de multe, incat eu am inceput sa tip si sa plang in curte. M-am ghemuit ca sa ma feresc de bubuiturile si de furia molozului care se ridica in aer. Imediat cum s-a potolit cat de cat, m-am repezit la clanta. Mama era inautru. Am vazut cum tavanul era cazut. Salvarea mamei a fost ca a stat langa un sifonier pe care a cazut tavanul. S-a creat un unghi si ea a fost neatinsa. Casa noastra era lipita de alte case - era un vagon de case intr-o curte si absolut toate au fost distruse. Am iesit de acolo si am inceput sa ne urcam pe colinele astea de moloz, pentru ca se mai auzeau gemete. Incercam sa vedem daca putem sa salvam pe cineva. A fost cumplita plimbarea asta printre daramaturi. Multi oameni au murit atunci.

A crescut in casa tamplarului regelui Mihai

Unde v-ati mutat ulteriorN Ne-au aruncat tocmai in Bucurestii Noi, in casa tamplarului regelui Mihai. Fusese parasita. Era o casa imensa, in care, la inceput, am stat doar noi, dar mai tarziu, a fost impartita cu mai multe familii. Tamplarul cumparase instalatii din Germania, avea o cascada de apa in curte. Imaginati-va ca atelierul unde tamplarul prelucra diferite piese de mobilier era atat de mare, incat eu si fratele meu, mai mare cu sapte ani ca mine, jucam tenis de camp in el. Casa era langa fostul cinematograf ,,Infratirea intre popoare", care avea si gradina. Daca ma uitam pe fereastra, vedeam filmul din gradina. Am vazut sute de filme de cate patru, cinci, sase ori! Asta mi-a imbogatit enorm mintea de copil.

Ati mostenit talentul pentru desen de la unul dintre parintii dumneavoastrap Cu ce se ocupaui Si mama, si tata aveau talent la desen, e adevarat. Mama era casnica. Mama a fost orfana si a crescut intr-o casa de copii. A fost adoptata de o familie mai instarita care a crescut-o. A ramas insa cu numai doua clase primare. Era talentata la desen, dar a ramas o persoana modesta, pentru ca aia era toata scoala pe care o avea. Tata a fost tamplar. El a fost sprijinul meu de nadejde. A crescut intr-o familie numeroasa, intr-un sat din Ardeal. Cand era mic, si-a impresionat invatatorul, care le-a spus parintilor ca ar trebui sa mearga la scoala mai departe. Dar, pentru ca ei nu aveau posibilitati materiale, invatatorul s-a oferit si i-a platit tatalui scolarizarea la Scoala de Arte si Meserii. Mai departe, desi profesorii l-au laudat, invatatorul respectiv n-a mai putut sa-i plateasca in continuare studiile, asa ca n-a mai mers la liceu. Dar i s-a intamplat un lucru uimitor.

Norocul de a avea un tata-model

Despre ce este vorbai El s-a cuplat cu trei sculptori si a facut mobilier de arta. Multe din comenzi, va dati seama, erau pentru oamenii instariti. Tata lucra ca tamplar la Institutul de Mecanica aplicata al Academiei Romane. Dupa ce termina programul, la 4.30-5.00 dupa-amiaza, venea acasa si lucra la tamplarie pentru particulari. Pana la 12.00 noaptea. Partea interesanta e ca tata, lucrand cu sculptorii respectivi, avea o biblioteca plina de volume groase despre arta si sculpturi. Cand eram copil, am avut de castigat pe doua fronturi: de la colegii sculptori ai tatalui - unul dintre ei, profesorul Rucaranu de la Liceul ,,Nicolae Tonitza" m-a cules mai tarziu si am facut un an de audienta la el -, dar si de la sediul Institutului unde tata lucra ca tamplar. Se afla pe strada Sarindari, paralela cu Bulevardul ,,6 martie" al cinematografelor, iar acolo treceau foarte des oameni de stiinta si academicieni. Niste minuni de oameni. Mergeam foarte des in vizita cu fratele meu, care a mostenit meseria tatalui si a devenit tot tamplar. Cascam gura si urechile la acei oameni formati in perioada interbelica care treceau pe-acolo. Si am crescut, practic, printre ei. Pe de alta parte, la scoala, mediul era opusul. Scoala mea era in Piata Victoriei, vizavi de Muzeul Partidului, actualul Muzeu al Taranului Roman, unde toti copiii stabilor soseau cu masinile!

Dar cum v-ati descoperit pasiunea pentru desen, incat sa realizati ca asta este meseria pe care vreti sa o urmatia

Eu am inceput de mic sa fac gimnastica creativitatii si am practicat-o sapte ani incontinuu. Atunci mi-am dezvoltat si indemanarea la desen.

Ce poti realiza cu un creion chimic

Cum vine astaa Ce fel de gimnastica a mintii faceatir Exersam probleme de creativitate, ca si cum ai exersa sah. De altfel, le-am facut pe amandoua. La sah am renuntat, pentru ca a trebuit sa aleg, mai tarziu, intre a urma cariera artistica si cea de sahist profesionist, care sa mearga in turnee nationale etc. Crescusem mult in trepte si la sah. Creativitatea s-a produs asa: cand eram mic, mama ma inchidea in casa cand ea pleca sa stea la cozi de mancare, pentru ca nu avea in grija cui sa ma lase. Ma plictiseam ingrozitor, mai ales cand auzeam rasetele copiilor vecini. Odata, stand in casa, am vazut cum cursese putina apa pe jos. Si in ea imi cazuse un creion chimic. Am vazut cum din creionul ala chimic iese culoarea violeta. ,,Ce-o fi astau" Am luat creionul, am dat pe hartie si am vazut ca e violet. Mi-am zis: ,,Uaaa, interesant creionul asta". Si am inceput sa fac o mutricica pe capul policelui. Dup-aia, vazand cat e de nostima, am luat degetarul mamei, l-am pus in chip de coif si m-am gandit: ,,Coiful are si o pana!". Am luat o pana dintr-o perna si mi l-am infipt in unghie, care iesea prin degetar. Apoi am pus o carpa patrata, pe care am aranjat-o cu foarfeca sa iasa de sub degetar. Era pelerina. Am luat un creion in mana si, astfel, am adaugat sulita. Ei bine, de aici incolo, toate degetele mele au devenit niste personaje, mainile au inceput sa se dueleze intre ele. Faceam fel de fel de scheme. De-abia asteptam sa vina mama si sa-mi dea drumul ca sa fac primele spectacole in fata copiilor din vecini. S-a terminat vacanta, a inceput scoala imediat si apoi am inceput sa le fac asta colegilor. Incet, incet, cativa dintre ei radeau de se prapadeau si mi-au arestat toate recreatiile. Timp de sapte ani! Si n-aveam voie sa repet miscarile. Tot timpul trebuia sa inventez ad-hoc alta scena ca sa mentin amuzamentul colegilor mei.

Erati creativul clasei. Asa am devenit. A fost o adevarata tragedie cand a trebuit sa las clasa aia si m-am mutat la scoala din Bucurestii Noi pentru doi ani. Acolo a trebuit sa-i invat pe-aia de la zero. Si ei se prapadeau de ras in asa hal incat n-aveam cum sa nu fiu decat in culmea fericirii.

,,Sfantul Sava", un liceu total nepotrivit

Dar aveati si alte pasiuni in afara de desen in copilariee Va imaginati ca vreti sa deveniti altceva decat pictorv Nu, eu voiam foarte mult sa dau la Arte Plastice. Dar tata, initial, n-a vrut sa auda. Imi spunea ca o sa mor de foame. A tinut neaparat sa fac liceul ,,Sfantul Sava", care era cel mai mare si cel mai bun liceu. Acolo, un profesor l-a linistit pe tata, spunandu-i ca o sa se ocupe de mine. Am intrat. Si vai de capul meu ca am intrat!

De cen Pai ce invatasem eu pana atunci era la un nivel infinit mai scazut decat cel de la ,,Sava". Erau copii numai de universitari si de intelectuali. Pentru mine, a fost o catastrofa. Stateam suparat si toata ziua copiam copertele de la ,,Aventurile echipajului Dox", o colectie de brosuri de aventuri care aveau pictate pe prima pagina o scena dinauntru. Eu eram innebunit dupa colectia aia si o reproduceam pe foi. Si incontinuu desenam orice, fara sa am o educatie artistica. Am ramas repetent. Tata nu voia nici in ruptul capului sa ma mut la Arte, asa ca am inceput din nou anul la ,,Sava". Pana la urma, m-au dat afara. De cer Rezultatele mele scolare erau aceleasi.

O intalnire-minune cu Stefan Sileanu

Si abia atunci ati ajuns la Liceul de Arta. Tata, atunci, exasperat, a luat legatura cu profesorul Rucareanu cu care era coleg, care i-a spus sa ma duca la el sa fiu audient. Acolo, alta intalnire a venit pe capul meu. Numai minunatii mi s-au intamplat! In vremea aia, copilul-minune al picturii romanesti era Stefan Sileanu. El era un tanar venit din provincie, de la tara, care crescuse pe camp, cu oile. Odata, la bisericuta din sat, de unde era el, doi pictori faceau restaurarea cladirii. Sileanu statea si se uita din usa bisericii cum pictau maestrii. Unul dintre ei mi-a devenit coleg de cancelarie, iar altul e fiul lui Ionel Teodoreanu, Afane Teodoreanu. Au rupt o pauza - noi zicem pauza la hartiile alea imense de impachetat - si i-au adus un carbune presat sa deseneze si el. Cand au vazut cum deseneaza, s-au dus acasa si aproape l-au rapit din sanul familiei ca sa-l aduca la scoala. Dupa ce si-a lasat opincile la bariera si a venit in Bucuresti, Sileanu i-a innebunit pe toti artistii. Corneliu Baba, Ion Tuculescu se bateau sa-l cunoasca. Si el m-a initiat in tot pe mine: mi-a bagat in cap muzica simfonica, pe care el o inghitise de la difuzoarele atarnate pe stalpii de telegraf in sat, cand mergea cu oile. Tot el mi-a aruncat toata colectia de Dox-uri la care tineam mult. Am ramas nedespartiti si in timpul facultatii.

,,M-am pus in mintea copiilor. Au iesit niste minunatii!"

A fost grea admiterea la facultate Spre rusinea mea, initial nu am fost primit, pentru ca, fata de restul copiilor, care facusera pregatire cu artisti, nu eram atat de avansat. Dar ce s-a intamplato Dupa mintea creata a unora, care baga pile cu gramada, ca si astazi, le-a fost facut loc si netalentatilor. Cineva de la partid a zis sa fie verificate dosarele copiilor admisi. Cand au vazut cine era tatal unuia si altuia, i-au respins pe foarte multi. Si i-au luat, dupa capul lor, pe copiii de tarani si muncitori. Asa am intrat si eu, si Sileanu. Insa multi copii foarte talentati au pierdut sansa de a deveni, cine stie, mari artisti.

V-ati gandit vreodata ce ati fi facut daca nu ati fi intrata Probabil ca as fi continuat sa pictez. Si as fi dat in continuare admiterea, ca Mirel Zamfirescu. El a fost respins in anul meu si a dat admiterea la facultate de sase ori! Cand a ajuns in al saselea an - eu terminam - a reusit sa intre. A vrut sa se razbune pe toti profesorii din facultate, pe toate cadrele politruce, astfel ca a comandat la tamplarul facultatii o namila de panza, pe care a pictat-o spunandu-le ca aia e lucrarea lui de diploma (rade)!

Emotia de tata mandru de fiul sau

Ce-a spus tatal dumneavoastra cand ati fost admis la facultatei Tata era topit. Pana la urma, a acceptat pasiunea mea pentru desen si el a devenit umarul pe care ma sprijineam in tot ce faceam. Ca dovada, cand eram in liceu, mergeam in practica timp de o luna in tot felul de locuri minunate ale tarii, alaturi de toti profesorii, de bucatarul scolii - tot alaiul. Cand ma intorceam din taberele astea, uneori ajungeam noaptea. Daca ajungeam la 2.00-3.00 noaptea, taica-meu nu se mai culca. Intram in camera si voia sa vada tot ce am pictat in luna aia. Chiar daca erau 10 sau 30 de panze, statea si le analiza pana la ultima. Atat de mult dorea sa ma incurajeze si iubea lucrurile alea, incat continua sa ma astepte in fiecare an ca sa-mi vada lucrarile. Atunci cand s-a prapadit el - eram student in anul II -  si m-am intors acasa cu bagajele din practica, am stat cu ele impachetate saptamani bune. Nici fratele meu, nici mama n-aveau nicio curiozitate sa le vada. A fost o durere cumplita. Si nu spun ce dorinta nestavilita exista in mine sa le vad. Ai nevoie sa-ti revezi, dupa o perioada, lucrarile, pentru ca descoperi niste lucruri noi. Dar am reusit sa avansez cu o forta extraordinara in facultate. In afara de episodul din liceu,

cand am ramas repetent, in facultate mi-am luat examenele si am avut si bursa de merit. Nu exista zi in care sa nu merg cu Sileanu la peisaj. Cautam locuri din Bucuresti - ne asezam undeva si pictam. Pe urma, ne-a apucat alta chestie: impreuna cu un grup de prieteni am organizat un cenaclu. Ne intalneam la cate unul acasa sa facem o sedinta de pictura, asociata cu filosofie, cu literatura, dar cautam sa fie neaparat iesita din comun. Practic, exersam pictatul permanent.

Cantece si  groaza in Palatul Primaverii

Dupa facultate, s-au vazut roadele muncii Ati fost ofertat pentru anumite lucrari Ati primit un post bunImediat cum am absolvit facultatea, in '75, m-am trezit cu un telefon din partea unui coleg care mi-a spus ca eu si el am fost selectati sa participam la decorarea casei lui Nicolae Ceausescu din Primaverii. Casa era terminata, dar se lucra la interior. Am fost alesi ca executanti. Am pornit lucrul asta in doi oameni si, vreme de doi ani, cat s-a lucrat la casa, s-au adunat peste 20 si ceva de lucratori, dintre care unii fusesera profesorii mei de facultate. Era o atmosfera de groaza acolo.

De cet Era totul atat de strictf Inginerul-sef al santierului era un personaj inimaginabil. Un individ bizar, care spunea ca nu avea partenera de viata pentru ca el s-a insurat cu santierul. Dar cu ce santier... Rolul lui era sa ne supravegheze. Era atat de plin de importanta lui - va dati seama, sa fie seful peste casa lui Ceausescu -, incat si duminica venea sa vada ce mai e pe santier. Or, nimeni nu lucra duminica. In fine, lucrarea asta era comoara lui cea mai mare. Cand ne vizita, ne cerea sa nu scoatem un sunet. Voia sa ne vada lucrand linistiti si fericiti. El, in schimb, incepea sa ne vorbeasca, cateodata ne si canta. Ne amuzam copios pe treaba asta si odata, cand nu era acolo, am inceput sa-l imitam. Mai intai am murmurat usor, usor, pana cand a iesit ceva de coma. Am ajuns sa cantam atat de tare, ca au sarit toti muncitorii la geam si-si oblojeau ochii ca sa vada ce se intampla in atelier. Peste tot era o disciplina de fier, numai din atelier se auzea ragetul nostru (rade). Apoi, am intrat la scoala, unde am inceput sa ma pun in mintea copiilor, in fantezia lor, facand experimentul cu exercitiile de creativitate. Au iesit niste minunatii!

,,Comunistii sunt aia care cred ca in fiecare zi e 1 Aprilie"

Dupa facultate, ati intrat in invatamant si n-ati mai plecat, ca profesor de desen, dar nu la un liceu de profil. De regula, orele de desen sunt cele mai asteptate de elevi, pentru ca nu presupun un efort major. Cum se desfasurau la dumneavoastrad Cand eram student, nu aveam de gand sa raman profesor de desen, ci artist plastic. Tocmai de-aceea, dupa ce am terminat facultatea, am inceput sa lucrez temeinic ca sa-mi fac un portofoliu si sa pot intra in Uniunea Artistilor Plastici. Am intrat dupa trei ani, cat era limita minima de asteptare. Si permanent, cat eram la scoala, aveam periodic expozitii personale. Oricum, credeam ca, la un moment dat, o sa vina vremea cand o sa ma las de invatamant. Doar ca lucrurile nu au mers chiar asa - m-am casatorit, au venit si doi copii si, incet, incet, s-a nascut pasiunea de dascal. Ar fi trebuit sa ajung profesor in provincie cand am terminat, in '75. Doar ca, in anul acela, pentru ca erau multi fii de stabi, ca sa nu bata la ochi, s-a hotarat ca toti absolventii sa fie repartizati in Bucuresti. M-am bucurat crezand ca o sa prind un liceu. Am ajuns tocmai in groapa Vitan, la scoala nr. 84. Era o atmosfera sinistra acolo, o scoala plina de copii saraci, tigani, cu care nu te puteai intelege. Mi-aduc aminte prima ora. Imediat cum am intrat in clasa, am auzit o vajaitura si o pocnitura teribila - o gutuie care a zburat pe langa urechea mea si s-a lovit de tabla. Cand i-am spus baiatului sa se ridice in picioare, era cu doua capete mai inalt ca mine, asa ca m-am intors cu capul aplecat la catedra. Unul dintre ei mi-a zis, persiflandu-ma: ,,Dar ce, credeti ca noi o sa ne cumparam tempera si blocuri de desenN Nici sa nu va ganditi!". Nu ma asteptam ca in scurt timp sa inceapa sa chiuleasca de la alte materii ca sa ma roage sa-i primesc la cabinet si sa-i las sa picteze.

,,Imi raspunde ca ea sta in Balta Alba, langa lift"

Cum ati reusit sa vi-i apropiatia Am inceput sa fac exercitiile astea de creativitate, care le placeau pentru ca se amuzau. Practic, dupa cei sapte ani de gimnastica creativitatii din copilarie, o vreme am lasat-o balta, fara sa constientizez ca au fost de un real folos. M-am reapucat de exercitii ca dascal in scoala de tigani. Le puneam tot felul de intrebari, dupa ce mi s-a intamplat urmatorul lucru. Am mai povestit de mai multe ori cum, intr-un an, in preajma Craciunului, cativa prieteni m-au rugat sa ma imbrac in Mos Craciun, pentru ca, fiind profesor, ma pricep sa vorbesc cu copiii. Eu abia iesisem din spital din cauza unei probleme de sanatate. Eram palid, cu vocea stinsa si aratam ca un mosulica. Imediat cum am fost inconjurat de copii, m-am trezit ca le puneam aceleasi intrebari banale numai ca sa scot cateva vorbulite de la ei - cum te cheama, cati ani ai, de unde estiă Si la tirul asta de intrebari, o fetita imi raspunde ca ea locuieste in Balta Alba, langa lift! In Balta Alba, langa lift! Fantastic! Am ras o saptamana-ntreaga pe tema asta. Si atunci mi-a venit ideea sa le pun intrebari copiilor. Iar majoritatea ideilor erau ilustrate in desene.

Practic, asa a inceput ,,Experimentul Zaica". Dar ce presupuneau sedintelea Raspunsurile lor erau spontane sau se formau dupa mai multe intrebarie La inceput, orice copil pe care-l intrebam, spunea ,,Nu stiu" sau imi varsa clisee pe care le invatase la alte ore. De pilda, odata, am pus intrebarea ,,Cum facem sa ne dam seama ca vine primavaraa". Un copil mi-a raspuns spontan, iar eu m-am repezit la tabla sa notez, pentru ca mi-a zis o chestie colosala. Dar am uitat imediat, din cauza emotiei care a aparut. Am auzit un tipat ingrozitor - in clasa era si invatatoarea copiilor, care asista la ora si i-a tras o castana aluia mic. El n-a plans, dar s-a inrosit tot si statea cu ochii ficsi, de sticla, si se uita la ea. M-am repezit sa vad ce se intamplase, dar ce sa lamuresti lucrurile, ca invatatoarea a inceput sa zbiere ca doar ce avusesera lectia si le spusese cum zambeste soarele si pamantul se innoieste. Si da-i cu cliseele astea pe care le-am auzit cu totii de la gradinita de mii de ori. Ea dorea sa le bage in cap raspunsuri de adult, iar eu doream ca ei sa-si dea frau liber imaginatiei. Nu spun ca mi-era teribil de rusine sa le atrag atentia invatatoarelor, pentru ca eu eram foarte tanar si multe dintre ele, in prag de pensie. Cum sa le spun ca gresesc amarnic si ca imi fac un deserviciub

Cand a gresi este bine

Si cum ati reusit, pana la urma, ca la intrebarea ,,Ce este sufletulă", o fetita de 8 ani sa raspunda: ,,Sufletul este cand pune mama prajituri pe farfurie si tu ii lasi cateva si lu' ala mic"a, dupa cum apare in cartea dumneavoastras Sa nu credeti ca aceste raspnsuri minunate curg, de fapt, ca la robinet. Daca puneam o intrebare, ridicau 30 mana. Raspundea unul si ceilalti voiau sa-l contrazica sau sa rada de el. A trebuit sa instaurez o disciplina, sa le explic care sunt regulile jocului. Ca noi, de fapt, ne jucam si trebuie sa-l lasam pe fiecare sa-si dea raspunsul lui. A fost o scoala si pentru mine, fiindca raspunsurile lor mi-au dat peste nas si m-au ajutat sa-mi formulez mai bine intrebarile. Daca-i intrebam ce culoare are apa, toti, de la toate clasele, spuneau ,,Alba, alba!", de parca se vorbisera intre ei. Nici nu stiau termenul incolor, erau prea mici. A trebuit sa le explic: daca iau un pahar cu lapte si il pun langa unul cu apa, atunci ce culoare mai are apa Si incepeau sa spuna ca e un alb mai subtire, mai lucios, pana cand isi dadeau singuri seama ca nu are culoarea alba. Si tot asa, pana cand incepea sa le mearga rotitele si sa gaseasca solutii.

Au inceput sa-si deschida mintea. Prin repetarea genului astuia de exercitii, eu citindu-le profesorilor din raspunsurile lor, chiar si cu ei de fata, dintr-odata, au realizat ca, la ora mea, sunt teribil de laudati. Si au capatat incredere. De pilda, mi-a fost greu sa reiau lucrul cu baiatul ala apostrofat de invatatoare, pentru ca a trebuit sa-i reinstalez curajul de a gresi. Copiii nu spun prostii, ei au o logica in tot ce exprima. Cand am vazut ca-i prind exercitiile, am inceput sa fac alte si ale intrebari, mai tacanite, comice, poetice. Pe loc au inceput sa scoata sunete! Pe loc au confectionat raspunsuri poetice si comice! Va sa zica, aveam sa descopar, copilul are o capacitate mult mai mare decat a noastra. Am descoperit cum un copil poate fi mult mai interesant, mai complex si mai dotat decat cretinismul din capul adultilor care nu citesc si nu experimenteaza nimic.

Ati facut exercitii si cu copiii dumneavoastrae Presupun ca erau elevii cu care exersati cel mai mult. Am in minte doua raspunsuri ale baietilor mei. Intreb: ,,Ce sunt aia comunistiÅž". Eu nu discutam cu ei politica. Si cel mic imi spune: ,,Comunistii sunt aia care cred ca in fiecare zi e 1 Aprilie". Nenorocire (rade)! Pe celalalt, mai mare, l-am intrebat, la un moment dat, ce inseamna cuvantul ,,tarziu"p ,,Tarziu e timpul batjocorit", imi spune. De cei Pentru ca multi si-au batut joc de timpul meu si el vedea, probabil, asta. Eu stateam mereu peste program. Partea buna e ca asa imi tasneau tot felul de idei.

Copil, 7 ani: ,,Visele sunt ca, atunci cand iti moare tataia, sa-l mai vezi"

Ce este tristeteam Tristete inseama cand un om vine la altul si bea mult. (7 ani)

Ce este bucurial Bucurie e cand un om sade la coada si-i spune un om ca nu e nimic si el vede ca este ceva inauntru. (7 ani)

Ce este partidulo Partidul este casa lui Nicolae Ceausescu. (7 ani)

Ce este rabdareae Rabdarea este cand un om se duce la macelarie si trebuie sa mai stea. (Victorita Lambrinidis)

De ce au cruce pe spate unii paianjeni Unii paianjeni au cruce ca ei sunt popa la paianjeni. (7 ani)

De ce pun oamenii usturime de ochi in sapunh Oamenii pun usturime de ochi in sapun, ca aia e un fel de usturoi, care se pune sa omoare microbii. (Alexandru Ghica 8 ani)

De ce visam noid Visele sunt ca, atunci cand iti moare tataia, sa il mai vezi. (7 ani)

Daca tot se mananca amandoua, de ce nu servim marar cu meree Noi nu servim marar cu mere, pentru ca nu ne putem bate joc de foame. (14 ani)

De ce barbatii nu poarta cerceir Barbatii nu au voie sa poarte cercei, doar femeile au voie sa poarte cercei, ca asa vrea militia. Militia nu vrea ca barbatii sa fie frumosi ca femeile. (7 ani)

(desen din cartea ,,Experimentul Zaica", realizat de Adrian Preda, elev, pe-atunci, in clasa a VI-a)

Chiar nu le este frica deloc pompierilor de foco Pompierii nu se ard ca au doua perechi de haine pe ei si ei mai au curaj si cizme. (6 ani)

Ce este razboiulo Cum se face Razboiul este o lupta intre romani si turci si castiga romanii, ca au mai multi stramosi. (7 ani)

Ce inseamna cuvantul ,,modern"u ,,Modern" e cand vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani)

Cum au ajuns pisicile niste animale de casag Oamenii de stiinta au luat tigri si au infiintat din ei pisici, ca pisicile sunt folositoare oamenilor, iar tigrii sunt rai. (6 ani)

Ce este ministruls Ministru e un om care sta pe scaun si le spune la altii sa faca cerere. (7 ani)

De ce au prajiturile diferite modele si nu exista un singur model, acela de prajiturac Prajiturile le fac frumoase, cofetaresele, ca sa mai zica lumea ca merita cat costa. (8 ani)

La usa inimii cuiva, trebuie sa ne rugam, sa navalim sau sa ciocanimg La usa inimii cuiva, nu ne rugam, cel mai bun lucru este sa-i cautam cheia. (13 ani)

*fragmente din cartea ,,Experimentul Zaica"

,,Adrian Paunescu n-a putut sa publice in <<Flacara>> raspunsurile fiicei sale, care-mi era eleva"

Ati avut vreodata probleme cu autoritatile“ In cartea dumneavoastra, ,,Experiemntul Zaica", sunt intrebari si raspunsuri despre fostul regim, despre Nicolae Ceausescu, religie, care, daca n-ar fi avut candoarea proprie copiilor, ar fi nemultumit organele... Sigur, doar ma abateam de la programa lor! Asta era foarte grav, pentru ca respectivii nu mai puteau sa-si faca propaganda. Dar am reusit sa-mi castig un statut. Cumt Ajunsesem sa plec dimineata la scoala si sa stau pana noaptea, la 11.00-12.00. Scoala era intr-un fost camin cultural interbelic, care avea o sala cu balcon, iar sarcina mea, pe langa profesor, era sa ma ocup de toata propaganda vizuala din scoala. Munceam enorm. Acest lucru mi-a adus si beneficii incredibile, de care atunci nu eram constient. Le-am spus celor de la conducerea scolii ca am nevoie de atatea materiale, incat nu am unde sa le pun. Si mi-au dat o camera in plus. Aveam un cabinet la subsol, o camera pentru materiale plus o sala de clasa. Eram un apucat cu exercitiile alea de creativitate.

Statutul special castigat de profesorul Zaica

Ce spuneau colegii dumneavoastra Erau interesati sa va preia modelula Toti profesorii de desen si nu numai ma intrebau cum fac. Ei nu puteau sa se apuce de asa ceva, pentru ca salariile erau atat de mici, incat toti  ajungeam sa ne imprumutam. Ei erau nevoiti sa le puna o natura mica pe catedra si sa fuga inapoi in altelier, unde continuau sa lucreze la ceva care le aducea un ban in plus. De aceea, nu prea le ardea sa faca inca o munca suplimentara cu copiii. Dar cred ca ajunsesem sa fiu singurul profesor din scoala care nu era ras pentru ca nu aducea servicii propagandistice. Tin minte ca, odata, unui profesor de matematica i s-a spus sa se tunda si el s-a suparat. M-a dat exemplu pe mine, care, atunci, aveam si barba. Dar inspectorul scolar mi-a luat apararea, aratandu-i ce fac eu si ca abia apoi sa ceara drepturi. Eu ma ambalasem in asa hal cu pavoazarea in scoala, incat ajunsesem sa fac niste panouri de vreo trei-patru metri inaltime pe coridoarele alea, cu niste colaje, tot felul de montaje. Am umplut scoala efectiv. Treaba asta mi-a intrat in cap - ca pot sa-mi obtin un statut aparte daca ii servesc cu acele nenorociri, care trebuiau schimbate tot timpul. Preocuparea mea era ca panourile sa fie realizate intr-o grafica moderna, deci sa nu pun accentul pe latura propagandistica. Asta era doar un pretext.

Practic, in acea vreme, ati dobandit renumele de unicul profesor de creativitate. Sincer, n-am intalnit niste asemanari mari la ce faceau alti profesori. Au mai fost incercari timide - scenaristul Alexandru Stark i-a pus intrebari fetitei lui si a scos un volum. Romulus Vulpescu, la fel. Mai multi oameni incepusera sa-si aduca la mine copiii. Lui Andrei Plesu i-am dat un caiet pentru fiul lui, Adrian Paunescu a venit cu fetita la mine. Oamenii ma cautau. La orele mele, erau trimisi cu regularitate profesori, artisti, studenti la Psihologie, Antropologie si Pedagogie ca sa-mi ia exercitiile si sa se duca cu ele la Congresele Mondiale. Eu n-am fost invitat la niciun congres. Incercam sa le explic ca am putea sa lucram impreuna. Celui care era la Antropologie puteam sa-i fac pe loc un exercitiu care sa se potriveasca pentru materia lui. Mergeam impreuna la expozitia aia care fie era facuta ad-hoc, fie pregatita inainte si-i innebuneam pe aia de la congrese cand le aratam un paralelism intre antropologie si arta plastica. Dar ei nu puteau sa spuna ca sunt trimisi de Securitate.

,,Profesorii uita ca au fost si ei copii"

Spuneati ca a venit si Adrian Paunescu cu fiica lui. Cum a fost colaborarea Am dat mana cu el doar cand a venit cu fiica lui, chiar daca eu nu-l prea suportam. Iar raspunsurile fiicei - ce credeti ca s-a intamplat cu elec El voia sa le publice in ,,Flacara". Dupa ce a citit caietul, i-a cerut lui Tudor Octavian sa se ocupe de treaba asta. Tudor Octavian mi-a facut o caseta biografica in mijlocul celor doua pagini si pe restul voia sa le umple cu raspunsurile fiicei lui si ale celorlalti copii. Dar cenzura a taiat atat de mult, pana cand a ramas o casetuta intr-un colt. I s-a plans lui Adrian Paunescu, care era foc si para din cauza asta si a cerut sa fie publicat tot. Pana la urma, nu s-a mai publicat nimic. Am mai avut si alte colaborari. Am lucrat cu Titus Mezaros, care a folosit raspunsuri pentru filmul sau, ,,Bucurestiul vazut de la un metru inaltime", produs de Studioul ,,Alexandru Sahia", chiar si pentru unele spectacole ale lui Pittis...

Domnule Zaica, ce s-a intamplat cu activitatea dumneavoastra dupa Revolutiel Ati fost, pentru doi ani, chiar director al Liceului ,,Nicolae Tonitza" din Capitala. Ati incercat sa raspanditi in vreun fel modelele de exercitii gandite de dumneavoastram Poate, daca am fi trait intr-o tara normala, as fi avut mai mult succes. E uimitor cum unii profesori uita ca si ei au fost copii. Imi vine sa urlu: ,,Uitati ce iese din gura copiilor, desteptilor!". Toti am avut imaginatie de copii candva. Pe mine ma revolta ca, in institutiile de invatamant in care noi facem o serie intreaga de antrenamente pentru memorie, atentie, musculatura, neglijam una dintre cele mai fascinante capacitati ale omului: creativitatea! Se fac, poate, sporadic, intr-o scoala de arta. Or, copiii inventeaza cu o usurinta formidabila. De pilda, am scormonit tot felul de forme si m-am trezit cu idei extrem de interesante de mobilier si de arhitectura. In loc de o roaba cu roata, cineva a desenat o roaba cu o sfera. Mai tarziu, am vazut ca un inventator chiar a conceput un astfel de model! Am realizat cu copiii de gimnaziu proiecte de ceramica, de haine, demne de lucrari profesioniste.

Va mai intalniti cu fosti elevin Ce va spune Ma mai cauta uneori. Sunt, in general, recunoscatori.

Mai faceti si acum meditatiii Da, dar foarte rar si uneori pe bani putini, ca nici parintii lor n-au de unde.