+ All Categories
Home > Documents > Intalnire in pleiade

Intalnire in pleiade

Date post: 18-May-2015
Category:
Upload: dine-de-ro
View: 900 times
Download: 88 times
Share this document with a friend
202
Întâlnire în Pleiade: O privire din interior asupra OZN-urilor Autori: Preston B. Nichols şi Peter Moon Copertă: viziune artistică asupra florei şi faunei din Alderon, o planetă din constelaţia Pleiadelor. Koala a fost ales ca animal-totem, simbol al aspectelor interdimensionale ale Pleiadelor. Culoarea roz a acestuia reflectă o nuanţă nepămantească, dar reprezintă şi simbolul energiei vindecătoare a inimii. Intre toate constelaţiile care apar pe cerul nopţii, nici una nu a avut vreodată un impact atat de mare asupra minţii umane ca Pleiadele. Artişti, poeţi, oameni de ştiinţă, graficieni ai miturilor sau profeţi, cu toţii au citat Pleiadele ca sursă de inspiraţie pentru opera lor, considerand că fără cunoaşterea acestei constelaţii nu vom putea inţelege niciodată originile umanităţii şi relaţia acesteia cu principiile creatoare ale existenţei. Cartea de faţă prezintă povestea incredibilă a unui om care s-a trezit dus in Pleiade, unde a fost examinat şi instruit de forme inteligente de viaţă cu o infăţişare umană. Pleiadienii i-au oferit o educaţie care i-a permis nu numai să işi redobandească starea de sănătate, dar şi o inţelegere fără precedent a ştiinţei electromagnetice şi a rolului pe care il joacă aceasta in tehnologia OZN-urilor.Întâlnire în Pleiade prezintă o istorie a fizicii şi a OZN-ologiei, dar şi experienţele personale ale lui Preston Nichols, şi oferă o viziune nemaiintalnită pană acum asupra tehnologiei farfuriilor zburătoare şi a fenomenelor care le insoţesc. Niciodată nu a fost explicat subiectul complex al OZN-urilor atat de simplu şi de convingător ca in această carte, care va fi apreciată deopotrivă de oamenii de ştiinţă şi de cititorii profani. Această carte este dedicată lui Robert Lee Nichols Introducere In anul 1986, Preston Nichols a şocat multă lume şi a intrigat serviciile secrete ale Statelor Unite atunci cand a anunţat public, in faţa unui grup de circa 300 de persoane din Chicago, că a participat la un „proiect negru” secret desfăşurat in Long Island. Cunoscut 1
Transcript
Page 1: Intalnire in pleiade

Întâlnire în Pleiade:O privire din interior asupra OZN-urilor

Autori: Preston B. Nichols şi Peter Moon

Copertă: viziune artistică asupra florei şi faunei din Alderon, o planetă din constelaţia Pleiadelor. Koala a fost ales ca animal-totem, simbol al aspectelor interdimensionale ale Pleiadelor. Culoarea roz a acestuia reflectă o nuanţă nepămantească, dar reprezintă şi simbolul energiei vindecătoare a inimii.Intre toate constelaţiile care apar pe cerul nopţii, nici una nu a avut vreodată unimpact atat de mare asupra minţii umane ca Pleiadele. Artişti, poeţi, oameni de ştiinţă,graficieni ai miturilor sau profeţi, cu toţii au citat Pleiadele ca sursă de inspiraţie pentruopera lor, considerand că fără cunoaşterea acestei constelaţii nu vom putea inţelegeniciodată originile umanităţii şi relaţia acesteia cu principiile creatoare ale existenţei.Cartea de faţă prezintă povestea incredibilă a unui om care s-a trezit dus in Pleiade,unde a fost examinat şi instruit de forme inteligente de viaţă cu o infăţişare umană.Pleiadienii i-au oferit o educaţie care i-a permis nu numai să işi redobandească starea desănătate, dar şi o inţelegere fără precedent a ştiinţei electromagnetice şi a rolului pe care iljoacă aceasta in tehnologia OZN-urilor.Întâlnire în Pleiade prezintă o istorie a fizicii şi a OZN-ologiei, dar şi experienţele personale ale lui Preston Nichols, şi oferă o viziune nemaiintalnită pană acum asupratehnologiei farfuriilor zburătoare şi a fenomenelor care le insoţesc. Niciodată nu a fostexplicat subiectul complex al OZN-urilor atat de simplu şi de convingător ca in aceastăcarte, care va fi apreciată deopotrivă de oamenii de ştiinţă şi de cititorii profani.Această carte este dedicată lui Robert Lee NicholsIntroducereIn anul 1986, Preston Nichols a şocat multă lume şi a intrigat serviciile secrete aleStatelor Unite atunci cand a anunţat public, in faţa unui grup de circa 300 de persoane dinChicago, că a participat la un „proiect negru” secret desfăşurat in Long Island. Cunoscutoficial in cercurile militare şi ale serviciilor secrete sub numele de Proiectul Phoenix, el acăpătat in timp denumirea populară de Proiectul Montauk (după numele localităţii in care sadesfăşurat proiectul: Montauk, New York) şi a fost descris pe larg intr-o carte care a făcutfurori, intitulată: Proiectul Montauk: experimente cu timpul. Această carte, care l-a făcutfaimos pe Preston Nichols, prezintă o serie de evenimente majore legate de descoperirileunor ştiinţe secrete, precum controlul vremii şi controlul minţii. In timp, aceste experimenteau condus la fenomene precum teleportarea şi materializarea obiectelor, iar apoi chiar lacontrolul timpului.După publicarea cărţii Proiectul Montauk, investigaţiile au continuat, pentru a găsişi mai multe dovezi in sprijinul celor afirmate in carte. Au rezultat astfel alte două lucrări,care continuă seria (O nouă vizită în Montauk şi Piramidele din Montauk), in care se aducnumeroase argumente care atestă faptul că la Montauk s-a intamplat ceva cu totulneobişnuit, care continuă pană astăzi. Tot mai mulţi oameni confirmă la ora actuală căproiectul a existat.Cercetările lui Preston au fost ridicate in slăvi de unii şi condamnate de alţii, darnimeni nu poate contesta cunoştinţele sale in domeniul tehnologiei electromagnetice şifaptul că a fost implicat intr-un proiect guvernamental secret de cercetare. Sunt cercurioficiale in care părerile şi sfaturile sale profesionale continuă să fie foarte apreciate.Cartea de faţă prezintă doar unul din aspectele proiectului secret la care a participatPreston, şi anume cel referitor la OZN-uri. Lucrarea Întâlnire în Pleiade: o privire dininterior asupra OZN-urilor are două părţi. Prima parte este semnată de Preston Nichols şise referă la experienţele directe ale acestuia legate de OZN-uri, extratereştri şi tehnologiaacestora. Ea incepe cu descrierea intalnirilor personale ale lui Preston cu extratereştrii, canda urcat la bordul unui OZN, la cererea oficialităţilor militare, pentru a vedea cum esteconstruit vehiculul. Cartea continuă cu revelarea pas cu pas a acestui secret atat de bineascuns, conducand in final către o viziune cu totul surprinzătoare asupra realităţii şimanierei de funcţionare a OZN-urilor. Anumite pasaje sunt puţin tehnice, dar limbajulfolosit nu este deloc greu de inţeles. In rest, cartea este literalmente impănată de aventuri.A doua parte a cărţii este scrisă de mine, Peter Moon. Am fost coautor al primelortrei cărţi ale lui Preston, iar aceasta este a patra colaborare pe care o avem. Relatarea incepecu descrierea propriilor mele aventuri in domeniul paranormalului, care m-au condus cătrecunoaşterea lui Preston Nichols şi către studierea fenomenelor legate de OZN-uri. Relatarease incheie cu un studiu asupra mitologiei Pleiadelor, in incercarea de a demonstra că aceastăconstelaţie reprezintă premisa inţelegerii fenomenelor legate de spaţiul interior şi exterior.

1

Page 2: Intalnire in pleiade

Întâlnire în Pleiade: o privire din interior asupra OZN-urilor vă va conduce intr-ocălătorie aşa cum nu aţi mai trăit in planul conştiinţei, către lumea interioară a fenomenelorOZN. După ce veţi citi această carte, nu veţi mai privi niciodată la fel subiectul farfuriilorzburătoare.Lectură plăcută.NOTĂ: cartea de faţă conţine o serie de cuvinte unice sau puţin familiaremajorităţii oamenilor. De aceea, am anexat la sfârşit un glosar în care am explicat aceştitermeni.Partea IDe Preston B. NicholsCapitolul 1O istorie generală a OZN-urilorObiectele Zburătoare Neidentificate sau OZN-urile sunt cunoscute in istorie, subdiferite forme, incă de la inceputurile umanităţii. Misterioasele farfurii zburătoare suntmenţionate in vechile manuscrise sanscrite şi in Biblie. Carul de foc inaripat al lui Ezechieldin Vechiul Testament este vestit, dar mai există şi alte descrieri in literatura antică. Chiardacă nu vorbim de o experienţă nouă, mai avem incă mult pană la o inţelegere a naturiiexacte a acestor fenomene. De altfel, acesta este scopul cărţii de faţă.OZN-ologia modernă a devenit populară in anul 1947, odată cu observaţiile făcutede Kenneth Arnold in nord-vestul Statelor Unite şi cu prăbuşirea de la Roswell, NewMexico. Indeosebi prăbuşirea de la Roswell este foarte bine documentată, fiind prezentatăin mai multe cărţi şi chiar intr-un film difuzat pe un canal de televiziune. Toate acesteevenimente au fost prezentate in presa vremii. Au existat şi alte mărturii legate de OZN-uri,anterioare acestora, dar care au rămas mai puţin cunoscute. Din această perspectivă, amputea plasa inceputul real al OZN-ologiei moderne pe la inceputul anilor 30, dacă nu chiarmai devreme. Prima relatare pe care am intalnit-o personal a fost făcută in anul 1936.Momentul nu a fost o simplă coincidenţă, căci s-a suprapus cu primele experienţe alearmatei legate de tehnologia radarului. Pentru prima dată, militarii au putut observa pe cerun obiect neidentificat, constatand pe ecranul radarului că acesta avea o natură solidă şi nuera doar un miraj. Aceasta a fost prima dovadă ştiinţifică imposibil de contestat. In aceaperioadă, OZN-urile au devenit cunoscute sub denumirea de „flying unknowns” ([obiecte]necunoscute aflate in zbor), dar, dintr-un motiv sau altul, prescurtarea FU nu a rezistat intimp.Zvonurile moderne legate de prăbuşirea OZN-urilor au inceput tot in anul 1936, şiau continuat pană după cel de-al Doilea Război Mondial, pană la prima prăbuşiredocumentată, cea de la Roswell, din anul 1947. De atunci, rata prăbuşirilor a ajuns laaproximativ una la 3-4 luni. De aceea, Departamentul Forţelor Aeriene a iniţiat proiectulBlue Book1, structurat pe cel puţin două nivele de interes. Prima prioritate era legată dedescoperirea tuturor informaţiilor legate de atestarea şi prăbuşirea OZN-urilor şi s-a născutin urma unei intalniri la varf a serviciilor secrete militare, acesta fiind considerat undomeniu de interes pentru securitatea Statelor Unite. Cea de-a doua prioritate se referea lasecretizarea acestor informaţii pentru a nu cădea in mainile unor potenţiali duşmani. Aşa s-aajuns in timp la ascunderea lor inclusiv de ochii opiniei publice americane.Pe langă ascunderea informaţiilor din motive de securitate naţională a mai apărutun motiv de ingrijorare. Militarii se temeau că dezvăluirea acestor informaţii ar fi pututconduce la o panică generalizată, cu eventuale consecinţe dezastruoase. Difuzarea la radio aRăzboiului lumilor a provocat o isterie in masă, demonstrand că reacţia publicului la aflareaveştii că extratereştrii au sosit pe pămant poate fi intr-adevăr extrem de excesivă. Auzind căpe pămant au aterizat marţienii, oamenii care au ascultat povestea lui H.G. Wells la radio(cetăţeni ai statului New Jersey) s-au baricadat in case, in timp ce alţii au luat-o la goană şiau creat un adevărat haos, fără măcar ca transmisiunea să fie o farsă a postului de radio saua lui Orson Wells, actorul care a citit povestea. Pe scurt, postul de radio a anunţat detaliat lainceputul transmisiunii că urmează o lectură a faimoasei cărţi a lui H.G. Well.Există o implicaţie antropologică incă şi mai profundă care explică de ce este atatde sensibil Guvernul Statelor Unite la subiectul OZN-urilor şi de ce se grăbesc atat de tareoficialităţile să infirme orice zvon legat de acestea. Dacă intrebi un om mediu de pe stradăunde crede că se află Dumnezeu, el iţi va indica cerul şi iţi va răspunde că „Dumnezeu esteacolo, sus”. Dacă o civilizaţie extrem de avansată ar apărea brusc intr-o navă spaţială, estede bănuit că o mare parte a populaţiei i-ar venera pe locuitorii acesteia ca pe nişte ingeri,considerandu-i trimişi ai lui Dumnezeu pe pămant. Există deja nenumărate secte religioase

2

Page 3: Intalnire in pleiade

care se inchină acestor fiinţe care locuiesc pe stele; de aceea, Guvernul se teme că ar puteapierde uşor controlul asupra populaţiei. Una peste alta, este cert că ceea ce a inceput ca oprecauţie politică s-a transformat in timp intr-un fenomen de control al maselor. Se vor găsichiar mulţi oameni care să pretindă că totul a fost o chestiune de control incă de la buninceput. Oricum ar fi, oficialităţile alese de poporul american pentru a-l guverna au refuzatsă facă publice aceste informaţii, presupunand că au fost informate ele insele pe aceastătemă. Pe scurt, informaţiile legate de OZN-uri au devenit apanajul exclusiv al unei elite aputerii. Deşi aceşti oameni au toate motivele să le păstreze secrete, este evident că au apăruttot felul de scurgeri de informaţii, care au condus apoi la tot felul de dezinformări, ce nu aufăcut decat să amplifice şi mai tare confuzia generală şi sentimentul de manipulare.Informaţiile prezentate in această carte provin exclusiv din experienţele melepersonale. Sunt de profesie inginer şi inţeleg toate aspectele legate de radar. Cunoscpersonal o sumedenie de oameni care au lucrat in această industrie şi care au foarte multelucruri de povestit pe această temă. Unele dintre ele pot fi considerate scurgeri deinformaţii, in timp ce altele sunt mai degrabă deducţii logice. Acesta este contextul in careimi voi incadra povestea. Imi voi povesti aşadar propriile mele experienţe legate de OZNuri,incepand chiar din copilărie.1 Textual: Cartea Albastră.Capitolul 2Întâlniri cu OZN-uriPrima experienţă paranormală pe care am trăit-o s-a petrecut pe cand aveam cincisau şase ani. M-am trezit din somn şi am văzut ceea ce părea a fi faţa lui Dumnezeuprivindu-mă din cadrul uşii. Cu siguranţă, faţa respectivă nu aparţinea unuia din părinţiimei. Părea foarte luminoasă şi era inconjurată de un păr argintiu, lung. Deşi aveam săintalnesc de multe ori mai tarziu această faţă, pană in adolescenţă experienţa nu s-a mairepetat. Nici astăzi nu ştiu exact dacă faţa pe care am perceput-o atunci a avut vreo legăturădirectă cu intalnirile mele ulterioare legate de OZN-uri.Nu am văzut primul OZN decat prin anul 1961 sau 1962, la varsta de 15 sau 16ani. Nu cu mult timp inainte, părinţii mi-au construit o mică baracă in fundul curţii. Eramnebun după electronică şi doreau să scape de mine şi de jucăriile mele, care incurcau loculin intreaga casă. Atunci cand imi realizam experimentele, pretindeau că făceam un zgomotingrozitor, cum nu au mai auzit vreodată. Evident, la acea vreme nu invăţasem incă săinstalez feedback-ul negativ al unui amplificator radio. Dacă experimentul este realizatincorect, zgomotul care se aude seamănă intr-adevăr cu ţipătul terifiant al unei banshee2.Abia mai tarziu am inţeles ce se intamplă: nu trebuia decat să inversez borneletransformatorilor exteriori pentru ca ţiuitul să inceteze. Pană cand mi-am dat seama de acestlucru, a trecut probabil o săptămană, timp in care am innebunit pe toată lumea.Construindu-mi baraca, ai mei mi-au permis să imi continui hobby-ul, dar au avut grijă săfiu cat mai departe de casă in timp ce imi desfăşuram experimentele. Nu a trecut mult timpşi baraca mea era plină de receptoare radio şi de televizoare vechi. Mi-am adus chiar catevaechipamente de testare care păreau să fi fost luate direct din laboratorul lui Marconi.Intrucat aveam mai mult echipament electronic decat oricare din colegii mei de şcoală, imiimaginez că mă simţeam foarte special printre aceştia.Intr-o noapte, pe cand meşteream in laboratorul meu, nu am putut scoate altcevadin receptoarele mele radio decat un bazait ciudat. Subit, curentul electric s-a intrerupt şiam rămas in intuneric. Am ieşit afară şi am văzut un obiect luminos in formă de disc careplutea deasupra curţii mele, la o inălţime de circa 70 de metri. Avea o lăţime de aproximativ17 metri şi o inălţime de circa 7 metri. Emana o lumină alb strălucitoare. Pe neaşteptate,discul şi-a luat zborul pe deasupra capului meu şi a dispărut. A inceput prin a se inălţa peverticală, apoi a făcut cateva manevre imposibile, după care şi-a reluat zborul pe verticală.Am remarcat cu această ocazie că luminile se stinseseră in tot cartierul, nu numai in casamea. După o vreme de la dispariţia obiectului, s-au reaprins.Am văzut-o atunci pe mama alergand afară din casă. Era foarte tulburată şi mi-astrigat:- Ai văzut? Ai văzut?- Da, mamă, am văzut, i-am răspuns eu.- Ştii ce a fost obiectul acela?- Nu ştiu. Părea o farfurie zburătoare.Mi-a spus că, orice ar fi fost, a oprit curentul electric in casă. I-am răspuns căacesta s-a intrerupt şi in baraca mea, intrerupandu-mi munca.

3

Page 4: Intalnire in pleiade

Aceasta a fost prima mea „intalnire de gradul intai” – termen popular in literaturareferitoare la OZN-uri, care se referă la vederea unui OZN. „Intalnirea de gradul doi” seproduce atunci cand vezi un OZN aterizand in imediata ta apropiere. „Intalnirea de gradultrei” se produce atunci cand eşti luat la bord sau cand comunici intr-un fel sau altul cu2 Figură mitologică. Nu este văzută niciodată, dar ţipetele ei sfaşietoare se aud noaptea şi pot scoate dinminţi orice om sănătos.extratereştrii. Mai există şi experienţa răpirii, cunoscută uneori sub numele de „intalnire degradul patru”.Acea intalnire cu OZN-ul de deasupra curţii casei mele a fost prima dintr-o lungăserie. In acea perioadă (de la inceputul anilor 60) au fost raportate foarte multe asemeneaprivelişti in zona Islip, oraşul din Long Island in care am crescut şi in care continui sălocuiesc şi astăzi. Intr-o zi, prin anul 1964, mă aflam la liceu, impreună cu un grup de elevi.Subit, liceul s-a golit, toată lumea alergand speriată afară. Deasupra terenului de sport seafla un obiect in formă de bumerang care făcea o serie de manevre de zbor. Avea o formăfoarte ciudată şi nu depăşea 1,20 metri in diametru. Nu ştiu nici astăzi ce a fost, dar la unmoment dat a dispărut. Aceasta a fost cea de-a doua intalnire pe care am avut-o cu un OZN.După ce am intrat la Colegiul Suffolk, asemenea imagini s-au repetat foarte des.De fapt, era un fenomen in masă, putand fi perceput de toţi studenţii din campus. Intrucateram student la departamentul de tehnologie electrică şi ştiam foarte multe lucruri despreradio, m-am decis să fac ca lucrurile să devină şi mai interesante, concepand tot felul deanalizoare de spectru, receptoare radio şi camere video. In cele din urmă, am reuşit. Intr-onoapte, am surprins pe peliculă un OZN care zbura pe cer. Imaginile erau foarte clare şi toţicei care au rămas in acea noapte impreună cu mine au putut vedea direct această privelişte.La vremea aceea nu existau in campus nici un fel de măsuri de securitate impotriva acestoractivităţi. De aceea, dimineaţa am rămas extrem de dezamăgit să constat că filmul imifusese scos de cineva din camera de filmat. Se pare că un coleg raportase autorităţilor cefăceam. Consecinţa a fost că am fost luaţi in vizor de acestea. Cand am obţinut primanoastră dovadă, autorităţile s-au mişcat foarte rapid şi ne-au confiscat-o.Deşi efortul meu de a obţine pe peliculă imagini cu OZN-uri a dat greş, am reuşitsă fac progrese intr-un alt domeniu. A fost prima dată cand am reuşit să fac analiza undelorelectromagnetice sau a semnăturii electronice pe care o generează aceste farfurii zburătoare.Am invăţat astfel cum pot fi recunoscute OZN-urile. Aceste aparate interferează in maniereextrem de distincte cu undele radio scurte, dar şi cu benzile VHF şi UHF. Spectrograma lorarată de regulă ca o colină. In timp, am invăţat să le recunosc in funcţie de sunetul careapare in difuzoare atunci cand aparatul se află in modul de detecţie AM, iar AGC(Automatic Gain Control) este oprit. In aceste condiţii, sunetele seamănă cu un bazait sauun şuierat distinct, care poate fi deosebit. Există de asemenea anumite tipare ale sunetelorde fundal care pot fi recunoscute. La ora actuală, pot recunoaşte oricand apariţia unuiasemenea aparat prin simpla ascultare a difuzoarelor.Deşi foarte interesante, toate aceste fenomene nu făceau parte direct din sfera meade interes de la acea vreme. Treptat, m-am implicat in alte proiecte, fără legătură cu OZNurile.Unul dintre cele mai bizare a fost un proiect legat de antigravitaţie, pe care amincercat să-l comercializez, dar am dat greş, după ce asupra mea s-au făcut presiuni. Pescurt, următoarea intalnire dramatică cu un OZN nu s-a mai produs decat in anul 1974.Capitolul 3La bordul unui OZNIn perioada anilor 70 am lucrat la o companie din Long Island care avea contractecu Ministerul Apărării. In anul 1974 sau 1975, şeful mi-a spus că am fost selectat pentru aface parte dintr-o echipă care urma să cerceteze o anumită tehnologie străină localizată la obază militară aflată intr-un loc nespecificat. Mi-am imaginat că urma să cercetăm otehnologie rusească sau chineză şi am precizat că eram incantat să merg. Mi-a răspunssobru că nu era o chestiune de voluntariat şi că eram obligat să merg.Echipa era formată din şase persoane. Am fost urcaţi la bordul unui avion şi ampărăsit Long Island. După o vreme, am aterizat. Privind din aer, mi-am imaginat că neindreptam către Ohio. Imediat ce a atins solul, pilotul a părăsit pista şi a intrat intr-unhangar. Am fost imbarcaţi apoi intr-o dubiţă fără geamuri. După 2-3 ore de mers, nu maiaveam nici o idee unde ne-am fi putut afla. In cele din urmă, maşina s-a oprit şi uşile dinspate au fost deschise. Ne-am trezit intr-un fel de hangar subteran, complet gol. Nimic nuindica unde ne-am fi putut afla. Nu existau decat uşi care se deschideau şi se inchideau. Unadintre ele dădea intr-un coridor. Am trecut prin acesta şi am ajuns intr-o cameră in care ni sa

4

Page 5: Intalnire in pleiade

făcut un instructaj de securitate.Spuneam mai devreme că eram in total şase membri ai echipei. Unul dintre aceştiaera şeful meu, dar nici el şi nici ceilalţi nu-şi mai aminteşte mare lucru din ceea ce s-apetrecut in continuare. Instructajul ni s-a făcut de nişte membri ai forţelor aeriene, uşor derecunoscut după uniformele lor. Şeful meu s-a angrenat intr-o discuţie destul de lungă cu ei.După ce ni s-a atras atenţia asupra mai multor factori legaţi de securitate, am fost conduşiintr-un alt hangar, in care am văzut un OZN in formă de disc.Am privit către unul din militarii care ne insoţeau şi am spus:- Hei, dar acesta este un OZN.- Şş, mi-a răspuns acesta. Nu avem voie să rostim asemenea nume. Tot ce ştim estecă avem de-a face cu un aparat străin.A adăugat că ne aflăm la Departamentul pentru Tehnologia Aparatelor de ZborStrăine. Era un limbaj foarte criptic. Militarul ne-a condus apoi intr-un tur al OZN-ului.Din afară, aparatul era argintiu şi semăna cu orice farfurie zburătoare in formă dedisc. Părea să aibă un diametru de aproximativ 17 metri şi o inălţime de 7 metri. In parteade sus avea o formă de dom, cu o lăţime de circa cinci metri. Nava se sprijinea pe treipicioare care ieşeau de undeva de sub ea. O rampă făcea legătura intre sol şi uşa aparatului.Am descoperit cel mai surprinzător aspect legat de această farfurie zburătoare abiadupă ce am urcat la bord. In interior era absolut uriaşă. Deşi diametrul exterior nu depăşea17 metri, odată intraţi in interior am mers timp de circa zece minute in aceeaşi direcţie, pe odistanţă de sute de metri, poate chiar de ordinul kilometrilor. La vremea respectivă mi s-apărut neverosimil. Din ceea ce ştiu astăzi, mi se pare evident că odată urcaţi pe navă, amintrat intr-o realitate artificială. Aceasta este cheia construcţiei unui OZN şi a capacităţii dea călători dintr-un loc in altul cu ajutorul acestuia. Vom dezvolta mai tarziu acest subiect.Deşi spuneam mai devreme că am pătruns intr-o realitate artificial construită,aceasta părea la fel de reală ca şi mediul exterior sau ca şi camera in care vă aflaţidumneavoastră acum. Următorul aspect interesant pe care l-am observat era legat de lipsaoricărui panou de control. Practic, nu existau butoane, manşe sau indicatoare. Pe măsură cetreceam dintr-un compartiment in altul, luminile se aprindeau automat, cu puţin timp inaintesă intrăm in ele. După ce ieşeam, luminile se stingeau. Iluminatul părea perfect controlat. Intimp ce continuam să inspectăm nava, unul din militari ne-a informat că iniţial in interiorulacesteia exista o atmosferă ciudată, dar că aceasta a fost refăcută, astfel incat să devinăcompatibilă cu fiinţele umane.In cele din urmă, am ajuns intr-un compartiment care părea să fie camera decontrol. Cele mai importante piese erau trei fotolii plasate chiar in faţă. Cand spun fotolii,mă refer exact la aşa ceva: erau nişte scaune inclinate şi confortabile, special conceputepentru relaxare. In spate se aflau alte scaune obişnuite, de dimensiuni mai mici. Ni s-a spuscă fotoliile erau inzestrate cu tot felul de dispozitive electronice care se ataşau in zonacapului. Era evident că scopul lor era să preia gandurile celor instalaţi in fotolii. Cei care aucitit Proiectul Montauk: experimente cu timpul, işi pot da cu uşurinţă seama că aceastătehnologie este exact cea folosită la construcţia Scaunului din Montauk.Pe pereţii din faţa fotoliilor se aflau patru ecrane. Şi acestea păreau să fie conectatela procesele mentale ale operatorilor. Stand in fotoliu, aceştia puteau cere afişarea unor hărţistelare, a unor fotografii luate din exteriorul navei, etc. Un simplu gand era suficient pentrua vedea pe ecran ce se intampla in afara navei, in orice direcţie.In spatele ecranelor se afla o altă incăpere, de mici dimensiuni, in care se aflau ogrămadă de cristale de stancă. Intre acestea erau plasate tot felul de bobine, legate intre eleprin cabluri. Pereţii incăperii nu conţineau altceva decat ecrane. Nu existau ferestre nici inaceastă cameră, nici in vreun alt compartiment al navei.Am fost conduşi apoi pe un nivel superior, situat deasupra camerei de control. Aicise aflau camerele obişnuite ale echipajului. In afara condiţiilor de confort de care are nevoieorice om obişnuit, se mai aflau aici laboratoare şi un fel de infirmerie. In laboratoare existaumese uriaşe, folosite poate pentru experimente pe oameni.Sub camera de control, in partea de jos a farfuriei zburătoare, se afla o incăpereuriaşă plină cu pietre de forme diferite conectate intre ele prin fire. Nici eu, nici colegii mei,nu ne-am putut da seama la ce folosesc, exceptand firele. In marea lor majoritate păreau săfie minereu de aur, argint şi platină. Ni s-a spus că elementul care lipsea cu desăvarşire eracuprul.Din această „cameră a pietrelor” foarte mare se intra in alte patru camere mai mici,care făceau legătura cu patru proeminenţe emisferice situate chiar sub centrul navei. Fiecare

5

Page 6: Intalnire in pleiade

din aceste proeminenţe era inzestrată cu nişte fire asemănătoare unor antene. Secţiuneainferioară a farfuriei zburătoare era izolată de restul navei şi era inconjurată de o bobinăuriaşă. De fapt, era vorba de o sarmă foarte groasă bobinată, similară cu cele folosite pentrutelevizoare. Uriaşa bobină era conectată la setul de cristale din camera centrală, care păreasă fie principala sursă de energie a navei. In esenţă, aşa era construită farfuria zburătoare.Dată fiind tehnologia folosită, mi s-a părut evident că manevrarea navei foloseaprincipiile electromagnetice. Cele patru proeminenţe conţineau antene care generau uncamp electric. Campul magnetic era produs de bobina de care am vorbit mai sus. Voi oferialte detalii ceva mai departe in carte.Cand ni s-a permis să cercetăm nava, am activat bobinele din ea şi am aşezatvoltmetre pe firele electrice pentru a măsura voltajele produse. Am remarcat cu aceastăocazie că era folosit un curent electric alternativ, cu diferite forme-undă şi diferite frecvenţe.Militarii au ridicat nava la circa 3-5 metri de podeaua hangarului, pentru a putea face noiexperimente şi teste. Farfuria zburătoare era inzestrată cu tot felul de antene şi echipamenteelectronice sofisticate, unele dintre ele nemaivăzute de noi pană atunci. Personal, nu amvăzut aşa ceva nici pană astăzi, cu excepţia acelei unice ocazii. Existau analizoare desemnătură electronică, analizoare de spectru şi computere foarte avansate.Bazandu-mă pe propriile mele observaţii şi pe teoriile pe care le-a avansat maitarziu grupul nostru, pot afirma că nava conţinea un sistem tehnic de producere a realităţii.Ce inţeleg prin aceasta? Exact ceea ce afirm: un sistem de producere a realităţii! Dacădefinim realitatea ca un sistem de percepţie şi interacţiune care se supune anumitor reguliprecise, un sistem tehnic de producere a realităţii va fi un sistem capabil să schimberealitatea iniţială, creand o realitate diferită, ce poate interacţiona cu prima.Personal, dacă mi-aş propune să construiesc o navă spaţială, nu m-aş baza pe omaşinărie capabilă să producă o realitate artificială in interiorul unei capsule foarte mici.Dacă maşinăria ar claca, intregul spaţiu din interior s-ar contracta şi poate chiar ar dispăreacu totul. Ar fi un coşmar. Dacă mi-ar sta in puteri, aş crea mai degrabă un sistem pasiv, fărăelectricitate. Nava pe care am văzut-o atunci avea in interior o realitate alternativă. Felul incare poate fi produsă aceasta este o altă discuţie şi il vom explica mai tarziu in această carte.După ce m-am consultat cu colegii din echipa mea, am tras concluzia că nava erainzestrată cu un singur sistem care prelua comenzile ocupanţilor celor trei fotolii. Cluster-ulde cristale din spatele camerei de control nu era altceva decat un computer. Cluster-ul maimare de cristale de pe puntea inferioară a navei, la care se adăugau antenele, totul fiindinconjurat de marea bobină, era un generator al unei alte realităţi spaţio-temporale. Era unsistem separat de primul, care funcţiona de sine stătător.După ce am revenit la slujba mea din Long Island, nici unul din colegii mei nu amai făcut vreo menţine referitoare la farfuria zburătoare. Am semnat cu toţii un angajamentde confidenţialitate, potrivit căruia nu aveam voie să vorbim de acest subiect. Cand le-ampus totuşi anumite intrebări, am constatat că aceştia nu işi mai aminteau nimic. Eu insumiaveam anumite probleme cu memoria. Am trăit o intreagă viaţă paralelă, pe care nu amreuşit să mi-o amintesc pe deplin decat mulţi ani mai tarziu. Am avut astfel ocazia să văd deaproape un alt OZN, dar numai in această viaţă „paralelă”. Mă aflam atunci in bazasubterană de la Montauk. In această a doua viaţă pe care am trăit-o, am lucrat pentruLaboratoarele Brookhaven şi la Proiectul Montauk, ocazie cu care am putut vedea navaspaţială amintită mai sus. Farfuria zburătoare avea o formă mai ovoidală decat cea studiatăimpreună cu colegii mei din Long Island. Avea aceleaşi ecrane şi fotolii, dar era inzestrată şicu o serie de butoane suplimentare, precum şi cu alte sisteme de operare. De data aceasta,nu mi s-a mai propus să analizez din punct de vedere tehnic această navă, ci doar să ajut ladezmembrarea ei, şi in special a sistemelor de operare. Secţiunile navei corespundeauperfect cu cele atribuite in general extratereştrilor cunoscuţi sub denumirea populară demicii cenuşii. La ambele nave pe care am avut ocazia să le examinez, fuzelajul părea să fieconstruit dintr-o singură bucată (nu din mai multe bucăţi asamblate).In timp ce dezmembram nava de la Montauk, mi s-a părut că identific un sistem decontrol, un sistem de computere şi un fel de manşă de conducere, dar nu mi-am putut daseama cu exactitate la ce foloseau acestea. Exista de asemenea un fel de unitate radio. Inmod evident, această navă nu era operată de un sistem tehnic unitar, la fel ca cea de care amdiscutat anterior. Farfuria zburătoare nu a fost testată in acţiune de către membriipersonalului militar, dar nu ştiu de ce. Poate că nu ştiau cum să o pună in funcţiune.Din experienţa acumulată, mi-am dat seama că OZN-ul de la Wright-Patterson(primul din cele descrise mai sus) era cel mai avansat ca tehnologie, un fel de Cadillac al

6

Page 7: Intalnire in pleiade

farfuriilor zburătoare3. Mai avansat decat atat nu-mi pot imagina decat un vehicul purspiritual. Voi oferi mai multe detalii referitoare la aspectele tehnice ale acestei capodoperein randul farfuriilor zburătoare, dar nu inainte de a prezenta o altă intalnire personală pecare am avut-o cu un OZN.Capitolul 4Torpilarea OZN-uluiUrmătoarea intalnire pe care am avut-o cu un OZN s-a produs in anul 1989, pecand incă mai lucram pentru Compania BJM. Aceasta primise de la Guvern un contract princare trebuia să construiască un transmiţător UHF special, dar nu a reuşit. Transmiţătorul afost construit cu ajutorul unei tehnologii foarte avangardiste, extrem de modernă, dar pur şisimplu nu funcţiona. Dată fiind reputaţia mea de inginer specializat in proiecte „ciudate”,mi s-a oferit o slujbă, cerandu-mi-se să-mi dau seama ce nu merge.Imediat după ce am primit această sarcină, am ridicat telefonul şi am vorbit cuclientul, care mi-a spus că doreşte un transmiţător modulat in sistem puls care să transmităpe o frecvenţă dată. Informaţia referitoare la frecvenţa respectivă este strict secretă şi nu opot dezvălui. I-am spus pe loc că are nevoie de un transmiţător tubular, nu de o componentăsolidă. După ce am vorbit cu el, m-am dus in depozitul companiei BJM şi am luat de acoloun transmiţător vechi, folosit pe timpuri de forţele aeriene, capabil să scoată o frecvenţăradio de 500W in regiunea UHF. L-am şters de praf, l-am reparat, după care l-am pus săfuncţioneze conform specificaţiilor clientului. Avea o frecvenţă modulată in sistem puls,care opera in banda superioară UHF. Am luat apoi o mică antenă elicoidală şi am montat-ope un tripod.3 Vezi Anexa A, care conţine o listă cu alte tipuri de farfurii zburătoare, mai puţin avansate din punct devedere tehnologic.La scurt timp, mi s-a spus să iau transmiţătorul şi să-l duc la Fort Meade. Amsemnat pentru el, l-am pus in Dodge-ul meu şi am condus timp de cinci ore pană laMaryland. Cand am ajuns la Fort Meade, am rămas surprins să constat cat de slabă erasecurizarea zonei. Cand m-am prezentat la poartă, mi s-a spus că ştiau cine sunt şi că potmerge liniştit pană la Hangarul 6A. Cand am ajuns aici, au apărut doi agenţiguvernamentali. Aceştia mi-au spus să instalez echipamentul şi să aştept. Unul dintre eiavea o staţie de emisie-recepţie. A luat legătura cu cineva şi au inceput să vorbească.- Suntem gata, a spus el in aparat.Ghiciţi ce mi-a fost dat să văd in continuare.De noi s-a apropiat o farfurie zburătoare de dimensiuni mici, care a inceput să facăture deasupra noastră. Ascultand instrucţiunile primite, am pornit transmiţătorul, iar farfuriazburătoare a devenit brusc instabilă. Scotea tot felul de zgomote ciudate şi părea să sezdruncine.Unul din agenţi mi-a spus:- Inchide-l. Funcţionează.Mi-au comunicat apoi să duc transmiţătorul inapoi la BJM şi să-l las acolo. M-amintors şi i-am spus şefului meu ce mi s-a transmis. Mi-a răspuns că pot să-l las deocamdatăpe bancheta din spatele atelierului meu.După două luni de la excursia la Maryland, am auzit că grupul insărcinat cuproducerea de receptoare pentru sateliţi de la BJM lucra la un echipament nou. Potrivitrapoartelor pe care le-am primit, scopul era să monitorizeze OZN-urile cu ajutorulsateliţilor. In esenţă, nu făceau altceva decat să culeagă semnalele trimise de sateliţiiinsărcinaţi să urmărească navele spaţiale in funcţie de semnătura electromagnetică aacestora. Proiectul a inceput exact in perioada in care Ronald Reagan a acordat fonduriuriaşe Iniţiativei de Apărare Strategică, proiect cunoscut popular sub numele de „RăzboiulStelelor”.La data de 25 septembrie 1989, mi s-a spus să semnez din nou pentru transmiţătorşi să il iau acasă. Dacă apărea vreo problemă, mi s-a spus că echipamentul era acoperit de opoliţă de asigurare a companiei. In aceeaşi seară, pe la orele 9:00, am primit un telefon lacare mi s-a spus să duc transmiţătorul la capătul de sud al parcării William Floyd Parkway.Trebuia să fiu acolo cu el la ora 10:00. Urma să fiu aşteptat de anumite persoane, de la caretrebuia să primesc instrucţiuni suplimentare. Pe la 9:30 au apărut doi asistenţi de la uzină,care mi-au spus că trebuiau să mă insoţească pană la parcare. Am urcat cu toţii in camionetăşi am pornit la drum.Cand am ajuns la destinaţie, am găsit acolo un baraj al forţelor de poliţie. Le-amspus ofiţerilor că transportam un echipament de la BJM şi că trebuia să il predau in acel loc.

7

Page 8: Intalnire in pleiade

Poliţiştii mi-au răspuns că mă aşteptau. Mi-au spus să fac la stanga şi să iau legătura cuoamenii care mă aşteptau la capătul parcării. Am făcut ce mi s-a spus şi am văzut că o partedin cei care mă aşteptau acolo purtau echipament militar, in timp ce alţii erau imbrăcaţi incostume sau in haine obişnuite. Am fost prezentat unui om care mi-a spus să aşez aparatulin spatele unui jeep. Am urcat la randul meu in jeep, impreună cu asociaţii mei, şi am pornitprintre dunele de nisip pană am ajuns la Smith Point, o locaţie in cadrul parcului cu acelaşinume.Cand ne-am oprit, ni s-a arătat o masă aranjată special pentru noi. In partea stangăse afla un camion mare, care avea montată pe el o antenă radar aflată in plină mişcare derotaţie. In partea dreaptă se afla o antenă parabolică uriaşă, de formă concavă, care avea inmijloc ceva ce semăna cu un frigider. In mod normal, aici ar fi trebuit să fie plasatdispozitivul de recepţie al antenei. In faţa noastră, către ocean, se afla un generator de 400Hz, pornit, care scotea un zumzet.Am aşezat transmiţătorul pe masă, iar unul din oamenii care ne-au aşteptat l-aconectat la o sursă de curent, după care a setat modulaţia şi cablurile radio. Ne-a pus să-lverificăm. Am făcut acest lucru şi am constatat că totul era in perfectă stare de funcţionare.Atunci, a deschis o staţie de emisie-recepţie şi a luat legătura cu cineva.In continuare, altcineva aflat in camionul din apropiere ne-a spus:- Daţi-i drumul. Suntem gata pentru test.Cand am pornit transmiţătorul, din centrul uriaşei antene parabolice a ieşit un felde luminozitate albăstruie. Provenea direct din obiectul care semăna cu un frigider. Amvăzut cu toţii cum o rază de lumină albăstruie s-a indreptat către cer. Cel care părea săconducă operaţiunea a strigat că totul este in regulă. Ni s-a spus să aşteptăm alături.Testul a avut loc pe la ora 10:30 seara. In continuare, pe la orele 11:00 sau 11:15pe cer au apărut nişte elicoptere. Veneau dinspre nord şi se indreptau către Moriches Bay.Brusc, elicopterele au inceput să se rotească pe cer, in jurul unui punct. In aceeaşi zonă auapărut şi două lumini puternice. Impreună cu elicopterele, luminile s-au indreptat apoi cătresud, pe deasupra golfului Moriches Bay. Cand au trecut pe deasupra noastră, cei de faţă auaprins nişte reflectoare, in lumina cărora am putut vedea un OZN uriaş, in formă de pană.Avea o formă triunghiulară şi părea să aibă cel puţin 100 de metri in lungime. A continuatsă se deplaseze către sud, pană cand a ajuns pe malul oceanului. A făcut apoi un ocol şi s-aindreptat din nou către nord. Cand a ajuns deasupra golfului Moriches Bay, echipamentuldin jurul nostru a inceput să bazaie şi să zumzăie. Imediat, OZN-ul a inceput să se clatine,scoţand zgomote ciudate, după care a coborat brusc. S-a auzit o explozie puternică.Imediat, omul din camionetă a strigat că operaţiunea s-a incheiat. Cel de langămine mi-a spus că pot deconecta transmiţătorul. L-am pus inapoi in jeep. Ne-au spus apoisă părăsim in grabă zona şi să dispărem cat mai rapid.In scurt timp, mă inapoiam impreună cu colegii mei către casă. Un fel de agenţine-au urmărit tot timpul pe drum. Unul dintre ei a rămas in faţa casei mele intreaga noapte.Cand cei doi colegi de serviciu au plecat mai departe, doi agenţi i-au urmat. Am incercattelefonul, dar am constatat că linia era moartă. M-am dus la vecini şi am incercat să imi suncolegii de la ei. Deşi telefonul vecinilor mergea, nu mi-a răspuns nimeni la celălalt capăt alfirului. Se pare că cineva se juca cu liniile noastre telefonice.A doua zi, m-am dus la serviciu şi am constatat că sunt incă urmărit. Mi s-a făcutimediat o şedinţă de debriefing4 şi mi s-a spus că trebuie să uit tot ce am văzut in legăturăcu OZN-ul. La vremea respectivă, invăţasem deja cum să contracarez aceste proceduri dedebriefing. De aceea imi şi amintesc incidentul. Ceilalţi doi angajaţi ai companiei nu-şi maiaduc aminte de nimic.Povestea la care am asistat in acea seară a ajuns cumva faimoasă in Long Island,indeosebi in cadrul comunităţii OZN. Este cunoscută sub numele de Prăbuşirea OZN-uluidin Moriches Bay.Din acel moment, am inceput să fac eforturi pentru a sparge sistemul de securitatede la BJM, intitulat „Nu mă uita”. Din acest motiv, am fost concediat. Am prieteni careafirmă că prin această concediere, cei de la BJM mi-au făcut de fapt un serviciu, căci mi-audat timp să studiez in linişte OZN-urile şi să imi aduc aminte de experienţa mea de laMontauk. Nu sunt neapărat de această părere, căci dacă mi-aş fi continuat lucrul la BJM,fără ca memoria să-mi fie ştearsă, mi-aş fi putut probabil aduce aminte mult mai multeinformaţii.Prăbuşirea OZN-ului la care am asistat in Moriches Bay nu poate fi contestată denimeni. Ceea ce am văzut a fost cat se poate de real. Ştiam cu precizie că agenţii

8

Page 9: Intalnire in pleiade

guvernamentali erau interesaţi să doboare o navă aeriană, deci nu avea cum să fie nava lor.4 Şedinţă de prelucrare şi manipulare psihologică, pentru obţinere de informaţii şi stabilire a stării psihice acelui in cauză.Concluzia nu poate fi decat una singură: că nava doborată era de origine extraterestră,provenind dintr-o altă lume. Probabil, Guvernul o considera o ameninţare la adresa sa.Acest incident confirmă ceea ce mulţi oameni din structurile militare şi din comunitateaOZN afirmă de multă vreme, şi anume că Iniţiativa de Apărare Strategică nu a avut nici oclipă drept scop protejarea americanilor de tehnologia rusească, ci de cea extraterestră,provenind din spaţiul cosmic. Insuşi preşedintele Reagan a vorbit de această ameninţare la oadunare ONU. Lucrurile sunt cat se poate de evidente.Decis să studiez mai indeaproape fenomenul, mi-am adunat caţiva prieteni, printrecare şi George Dickson, un expert in antropologie, care a abordat fenomenele OZN dinaceastă perspectivă. M-am consultat de asemenea cu John Ford, fondatorul şi preşedinteleOrganizaţiei de Studiere a OZN-urilor din Long Island. Mi-am propus să studiez impreunăcu aceşti cercetători şi cu alţii in ce a constat de fapt incidentul de la Moriches Bay. Intretimp, am devenit consultant ştiinţific al Organizaţiei de Studiere a OZN-urilor din LongIsland şi am avut ocazia să aflu foarte multe detalii legate de acest subiect. Am aflat depildă că au existat numeroase apariţii de OZN-uri şi prăbuşiri ale acestora in Long Island,dar nu deţin informaţii specifice in legătură cu acestea. Cei care le deţin fac parte dintr-unalt departament al organizaţiei.Sarcina mea a fost să studiez tehnologia OZN-urilor, adică să descopăr ce suntacestea şi cum funcţionează ele. Obiectul meu de studiu se referă inclusiv la modalităţile degenerare a realităţilor alternative şi de punere in mişcare a acestor realităţi. Voi vorbi despreacest subiect in capitolul următor al cărţii.Capitolul 5TehnologiaAtunci cand am văzut pentru prima oară OZN-ul in formă de disc de la Wright-Patterson, cel mai mult m-a impresionat faptul că nu existau modalităţi evidente de controlal aparatului cu ajutorul cărora să fie manevrat. Singura soluţie posibilă la această enigmăar fi că unitatea de control era legată de cele trei fotolii (intru totul asemănătoare, aşa cumam mai spus, cu Scaunul de la Montauk) din camera de control, inconjurate de cele patruecrane video. Pe scurt, acest tip de nave sunt literalmente conduse cu ajutorul procesului degandire. Cei trei piloţi se gandesc probabil ce anume doresc să facă nava (nu imi dau seamacum este divizată munca intre ei). Un computer culege apoi gandurile piloţilor şi comandăaparatele care pun efectiv in mişcare nava.Cand forţele militare au inceput să studieze pentru prima oară aceste OZN-uriextrem de avansate, cercetătorii s-au confruntat cu dificultăţi foarte mari de inţelegere.Singura tehnologie pe care o cunoşteau ei era propria noastră tehnologie, alcătuită in mareparte dintr-un computer de zbor şi un bord de control. Putem face o anumită asociere intrebordul de control şi scaunele piloţilor din OZN-uri. Cat despre computerul de zbor, amafirmat deja că acesta echivalează cu camera cristalelor descrisă intr-un capitol anterior.Mai departe, tehnologia noastră constă dintr-un sistem de comunicaţii, motoare, manşe decontrol, şi cate altele. Altfel spus, o navă aeriană terestră conţine un mare număr de sistemetehnice extrem de diverse, controlate de computer. Cel mai uimitor lucru legat detehnologia OZN-urilor este legat de faptul că acestea nu conţin decat un singur sistemoperat de computer, şi nu o mulţime, aşa cum se intamplă in cazul tehnologiei noastre.Ideea că extratereştrii nu au decat un singur sistem omogen pare absolutrezonabilă, dacă ţinem seama ce au realizat forţele militare cu ajutorul tehnologieisimulatoarelor de zbor. Antrenarea piloţilor cu ajutorul acestor simulatoare a inceput incădin timpul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu prototipul computerului realizat deJohn von Neumann. De atunci, lucrurile au evoluat atat de mult incat la ora actuală celorcare se antrenează li se ataşează de creier nişte electrozi cu ajutorul cărora işi pot conectavoinţa la computer, putand deplasa imaginea avionului (de pe ecran) către stanga, cătredreapta, etc., după cum doresc. Electrozii ataşaţi de creierul lor servesc drept mouse pentrucomputer. Acest tip de demonstraţie a fost prezentat la televiziune, aşa că nu este greu să neimaginăm cat de departe a ajuns adevărata tehnologie, prin comparaţie. Cei care cunosc catde cat tehnologia Stealth5 işi vor da imediat seama despre ce vorbesc. Piloţii sunt practicantrenaţi intr-o realitate virtuală. Mi s-ar părea foarte interesant de aflat dacă bombardierelestealth operează cu ajutorul gandurilor; deocamdată, nu cunosc răspunsul la aceastăintrebare, dar nu sunt puţini aceia care numesc aceste avioane OZN-urile armatei

9

Page 10: Intalnire in pleiade

americane, afirmand că acestea operează cu o tehnologie identică cu cea a OZN-urilor.Următorul aspect care merită să fie clarificat in legătură cu tehnologia OZN sereferă la incredibilele acrobaţii pe care le fac acestea. De pildă, o farfurie zburătoare poatezbura cu o viteză de 3.500-16.000 de kilometri pe oră, făcand apoi brusc un viraj de 90 degrade, sau chiar o intoarcere la 180 de grade. Una din cele mai cunoscute legi ale fiziciiafirmă că oricărei forţe i se opune o forţă adversă egală cu ea. O intoarcere bruscă la oviteză atat de mare a unui OZN ar trebui să implice principiile accelerării pozitive şinegative. Altfel spus, piloţii şi toate celelalte creaturi, la fel ca şi obiectele nefixate, ar trebuisă se izbească de peretele opus al navei, din cauza inerţiei. Nici un pilot nu ar puteaexperimenta o asemenea traumă in condiţii normale. Există teorii potrivit cărora călătorii inspaţiu ar putea fi suspendaţi in băi lichide care să acţioneze ca un tampon impotrivaopririlor sau intoarcerilor bruşte, dar personal mi se par prea incredibile.Aparatul pe care l-am putut examina la Wright-Patterson era de o simplitateextremă, dar tot mi-a trebuit un anumit timp pană cand mi-am dat seama cum funcţionează.Deşi folosea puterea antigravitaţiei, nu era el insuşi un aparat antigravitaţional. Deşitransmitea unde radio, nu era un transmiţător radio, ci o combinaţie intre acestea, alături dealte sisteme tehnice. Marea maşinărie din partea de jos a navei, in care se aflau antenele şiproeminenţele, era un generator electro-gravitaţional al unei realităţi spaţio-temporale.Altfel spus, era echipat pentru efectuarea unor manevre antigravitaţionale, dar putea generaşi propriile sale realităţi spaţio-temporale.Fiecare din cele două moduri de operare mai sus amintite are propriul său scopparticular. Dacă nava trebuie să alunece lent sau să rămană suspendată deasupra unuianumit punct, piloţii folosesc metoda antigravitaţională de zbor. Numai in asemenea cazuripoate fi văzută forma navei. Metoda presupune controlul distribuţiei curenţilorgravitaţionali in jurul navei. In acest mod de operare sunt evitate schimbările bruşte dedirecţie, căci acestea sunt supuse legii inerţiei.Atunci cand un OZN işi ia foarte rapid zborul, este evident că operatorii săigenerează un camp gravitaţional. După ce depăşesc cu mult viteza sunetului, ei trec incelălalt mod de operare, in care işi generează propria realitate. Altfel spus, creează o bulă aunei realităţi artificiale, oarecum similară campului de solotoni generat in timpulExperimentului Philadelphia. După crearea acestei bule, nava se poate deplasa cu vitezeameţitoare, de neconceput pentru noi. Ori de cate ori avem de-a face cu mărturii legate demodalităţi imposibile de zbor ale unor OZN-uri, acesta este cu siguranţă modul de operare.După generarea „bulei realităţii artificiale” in jurul lor, piloţii răman in interiorulacesteia, tot restul fiind in afara bulei. Din perspectiva bulei, ei se găsesc intr-o stare derelaxare. Oricate mişcări bruşte ar face nava, ei nu percep nici un fel de efecte, căci rămanin interiorul unei realităţi diferite. Evident, premisa necesară pentru ca acest lucru să fieposibil este ca masa bulei să fie zero. In condiţii de masă egală cu zero, nu putem vorbi deinerţie (inerţia = . mv2, unde m este masa şi v este viteza). In cazul de faţă (cand masa estezero), viteza nu mai contează (poate tinde către infinit). Dacă un asemenea camp al realităţiicu masă zero poate fi creat, operatorii navei o pot deplasa in orice direcţie şi in orice feldoresc, fără să se teamă de vreun efect.Acesta este principiul după care sunt construite majoritatea navelor interstelare.Pentru ca zborul să nu dureze o veşnicie, este necesar ca nava să călătorească cu o viteză5 Tehnologia avioanelor invizibile.mai mare decat viteza luminii. In acest scop, realitatea generată in interiorul bulei trebuie săfie diferită de realitatea noastră. Cu alte cuvinte, in raport cu realitatea noastră ei depăşescviteza luminii, dar in raport cu realitatea din interiorul bulei realităţii alternative se mişcă lao viteză mult mai mică. Călătoria cu viteze superluminice permite navelor să ajungă dintruncapăt in altul al galaxiei noastre in cel mult o săptămană (după timpul nostru). Ele sedeplasează cu o viteză de milioane de ori mai mare decat viteza luminii prin crearea uneirealităţi diferite, care permite deplasarea bulei cu viteza respectivă (in raport cu realitateanoastră). In propria lor realitate, viteza nu depăşeşte 0,7 c sau 0,9 c, unde c este vitezaluminii.Următorul aspect pe care trebuie să-l clarificăm se referă la modul de generare abulei realităţii artificiale.Capitolul 6Twister-i şi spinner-i6Pentru a vă face o părere in legătură cu maniera de generare a unei realităţiartificiale, este necesar să vă familiarizaţi mai intai cu o serie de termeni de care probabil nu

10

Page 11: Intalnire in pleiade

aţi auzit niciodată pană acum: twister-i şi spinner-i. Sunt termeni extrem de tehnici, folosiţide regulă in matematicile superioare. Este greu de bănuit că majoritatea cititorilor acesteicărţi sunt specializaţi in astfel de matematici. De aceea, voi incerca să aduc aceste conceptedin domeniul ecuaţiilor matematice pure in cel al unor concepte mai uşor de inţeles, care săipermită cititorului să inţeleagă logica ce permite generarea unei realităţi alternative. Sperca specialiştii să inţeleagă intenţia mea şi să nu mă acuze de super-simplificare.Inainte de a intra intr-o discuţie tehnică referitoare la twister-i şi spinner-i, aş dorisă analizăm puţin conceptul de tornadă. Aceste fenomene meteorologice sunt cunoscute indiferite părţi ale lumii sub numele de twister-i (uneori şi spinner-i). Deşi tornadele nu suntidentice cu twister-ii şi spinner-ii de care vom vorbi in continuare, ele sunt fenomeneasociate şi cred că pot fi un exemplu util, care va fi inţeles de mulţi cititori. Dacă răsfoieşticărţile despre tornade care se găsesc de regulă in librării, vei găsi in ele un lucru foarteinteresant. De-a lungul istoriei au fost raportate un număr de anomalii extrem de ciudate cuprivire la aceste fenomene. După trecerea unei tornade printr-o anumită regiune, poţi găsilucruri de genul unui pai incrustat intr-un pahar de sticlă sau al unei maşini incrustate intrunperete de oţel. Există chiar şi fotografii ale unor asemenea fenomene. Aşa cum suntcunoscute la ora actuală, legile fizicii nu pot explica aceste lucruri, care presupun oincrustare a unor molecule in alte molecule. Fenomenul este uimitor de asemănător cu cel almarinarilor găsiţi incrustaţi in pereţii de oţel ai vasului USS Eldgridge, in timpulExperimentului Philadelphia.Nu poate rezulta decat o singură concluzie: că in imediata apropiere a unei tornadese petrec fenomene paranormale, care sugerează o activitate interdimensională. L. FrankBaum se referă la acelaşi lucru in celebra sa carte, Vrăjitorul din Oz, atunci cand descrierăpirea lui Dorothy de către o tornadă care o duce intr-o altă lume. Mulţi scriitori, in specialcei de science-fiction, se impiedică de adevăr atunci cand işi exersează subconştientul.Sper ca aceste explicaţii să servească drept punte pentru inţelegerea aspectelor maitehnice care urmează, referitoare la twister-i şi spinner-i.Orice proces de creare a unei realităţi artificiale intr-o farfurie zburătoare sau inorice alt context trebuie să inceapă cu generarea unui fenomen de tip twister de către uncomputer. Aşa cum spuneam la inceputul acestui capitol, cel mai bine poate fi inţeles acestlucru cu ajutorul matematicii7. La fel ca intregul domeniu al matematicii, un twister este unconcept abstract. El reprezintă un punct adimensional care se deplasează pe circumferinţa6 Termeni tehnici de specialitate, intraductibili. Se referă la elemente care se răsucesc (to twist) şi care seinvartesc in jurul propriei axe, ca nişte titireze (de la verbul to spin).unui cerc. Ii putem stabili existenţa numai cu ajutorul ecuaţiilor care descriu traseul său.Aceste ecuaţii arată faptul că un anumit punct se deplasează la infinit pe un traseu circular,deşi nu există in dimensiunea noastră (nu are soliditate). Cu toate că nu poate fi observat inspaţiul nostru tridimensional, el poate fi considerat adiacent sau aflat in proximitatea acestuispaţiu. Un twister este invizibil, dar reprezintă o realitate matematică.După identificarea şi recunoaşterea existenţei twister-ului, următorul pas constă inpătrunderea in interiorul lui. Acest lucru poate fi realizat electromagnetic8. Orice generare aunui camp electromagnetic presupune folosirea unor variabile absolut ieşite din comun.Evident, totul depinde de natura exactă a campului electromagnetic utilizat.Electromagnetismul creează o rezonanţă cu twister-ul (orice magnetism reprezintă o reacţiede rezonanţă), care il aduce in dimensiunea noastră şi permite un anumit control asupra lui.In timp ce incepe să se rotească intr-o manieră vizibilă in dimensiunea noastră, particulafantomăse alungeşte, devenind un spinner9.Prima etapă in trecerea de la un twister la un spinner constă in formarea unei undeelectromagnetice aflată intr-o mişcare in orbită, care dă naştere unei structuri in formă deprofil semi-circular. Twister-ul este alungit apoi pană devine un cilindru rotativ, numitspinner. Metoda cilindrică este cea mai uşoară cale pe care o cunosc de obţinere a unuispinner. Există multe tipuri de spinner-i care pot fi creaţi in funcţie de imaginaţie, dar maiales de tehnologia care iţi stă la dispoziţie. Insăşi forma standard de vortex de care sevorbeşte atat de mult in science-fiction şi in OZN-ologie este un spinner conic. Conectareacelor două capete ale unui cilindru rotativ permite obţinerea unui spinner sferoidal. Cei cu oimaginaţie bogată pot vizualiza şi alte forme de spinner-i, precum forma unui bici (unspinner alungit care urmează o cale aleatorie care ia forma unui bici) sau alte asemeneastructuri complexe.Este important să facem aici o referire la forma sferoidală menţionată mai sus.După cum se ştie, pămantul nostru este un asemenea sferoid. Dacă ţinem cont că el este

11

Page 12: Intalnire in pleiade

literalmente construit pe o serie de grile energetice care corespund unor spirale energetice,ne putem da seama că insăşi planeta noastră a fost creată iniţial dintr-un spinner10. Acestlucru ne duce cu gandul la ipoteza că pămantul insuşi ar fi putut fi creat printr-o inginerietehnică. Să fie vorba de Dumnezeu, sau de un inginer extraterestru? Subiectul poate fispeculat in fel şi chip, dar nu acesta este obiectul de studiu al acestei cărţi.Ideea că pămantul a fost creat ca un spinner conduce la o alternativă a Teoriei BigBang-ului prin care a apărut universul. Teoria Big Bang-ului afirmă că intregul univers ainceput să existe ca urmare a exploziei unui singur punct aflat in centrul său. Teoria7 Cititorii familiarizaţi cu matematica vor fi interesaţi să afle că termenul de twister s-a născut in cadrul uneiştiinţe numite „Analiza tensorilor”, care derivă din Analiza calculelor. Un tensor este un fel de vector caretrece simultan prin mai multe dimensiuni. Vă puteţi face o idee mai clară cu privire la analiza tensorilordacă vă veţi imagina o minge de baseball strivită. Analiza tensorilor poate fi folosită in acest caz pentru acrea o formulă care să descrie forma exactă a formei mingii de baseball. Deşi mingea este un obiecttridimensional, analiza tensorilor nu este limitată exclusiv la spaţiul cu trei dimensiuni. Cititorilor caredoresc să afle mai multe in legătură cu acest subiect le recomand cărţile lui Roger Penrose, printre care senumără Ştiinţa calculelor spinner-ilor dubli şi câmpurile relativiste şi Folosirea metodelor bazate petwister-i şi spinner-i în geometria timpului şi a spaţiului.8 Prin definiţie, această operaţie nu trebuie realizată neapărat pe cale electromagnetică. Teoretic, ar putea firealizată cu ajutorul oricărei alte forme de energie pe care o putem controla.9 Pentru cei care se pricep la matematică, doresc să menţionez că twister-ul este generat cu ajutorul uneifuncţii in planul x, y. Pentru a-l alungi şi a-i da forma unui spinner, funcţia x, y este distorsionată cuajutorul funcţiei x, z. Dacă lucrăm intr-un plan imaginar, vom inlocui coordonatele x, y, z cu I, J, K, aşacum se obişnuieşte in matematică. Un twister, iar apoi un spinner, poate fi generat cu ajutorul unui campelectromagnetic obţinut cu o antenă Delta-T. Este vorba de o antenă de forma unui octaedru tridimensionalinconjurată de bobine care creează axele X, Y şi Z. Prin modularea campurilor x şi y in interiorul anteneiDelta-T, spinner-ul poate fi determinat să ia diferite forme.10 Centrul acestor spinner-i este vid, ceea ce corespunde inclusiv conceptului de pămant gol in interior.Spinner-ului ar sugera că toate corpurile cereşti s-au format prin manipularea realităţii decătre un inginer cosmic, care a creat campurile electromagnetice corespondente fiecăruiadintre ele. Teoria Big Bang-ului este corectă numai in măsura in care afirmă că universulcunoscut se desfăşoară in spirală, pornind dintr-un anumit centru. In rest, establishment-ulştiinţific pare să incerce cu orice chip să ne convingă de faptul că realitatea noastră esteexclusiv fizică. Altfel spus, avem de-a face cu o propagandă curată. Desigur, orice formă depropagandă are la bază şi anumite adevăruri.Există tot felul de structuri care pot fi programate să devină twister-i şi spinner-i.Dacă ele sunt incărcate cu energie, se poate obţine astfel o structură spaţială, in interiorulcăreia poate fi fabricată o realitate cu ajutorul unei transmisii radio. La Montauk am folositun transmiţător de mari dimensiuni şi o antenă Delta-T (in forma unui octaedru) pentruacelaşi scop. Am făcut personal experimente de imprimare a unor forme-gand in spaţiulantenei Delta-T, dar nu am reuşit să creez nimic solid (nici o realitate fizică). Pentru a crea oasemenea realitate ar fi fost necesară o energie uriaşă. Atunci cand am examinat OZN-ul dela Wright-Patterson, am observat că acesta folosea o anumită transmisie radio, dar nu amreuşit să identific şi transmiţătorul.Spuneam intr-o carte anterioară (Proiectul Montauk: experimente cu timpul) căintervalul de frecvenţă in care operează conştiinţa umană este de 400-450 Megahertzi.Altfel spus, orice frecvenţă din acest interval particular poartă in sine informaţii sau ideicare fac parte din sau pot influenţa conştiinţa umană. De pildă, din această categorie facparte frecvenţele radio şi ale televiziunii. Altfel spus, folosirea acestui interval de frecvenţepermite controlul minţii umane. Felul in care se realizează acest control depinde de maimulţi factori. Cert este că o conştiinţă corect educată şi antrenată poate influenţa o altăconştiinţă pe această frecvenţă. Dacă tehnologia cu care se operează (care presupuneamplificarea gandurilor şi numeroşi alţi factori) poate asigura o fixare a ideilor operatorilor,se pot obţine astfel o serie de circumstanţe prezente in permanenţă, sau altfel spus, orealitate. Subiectul este fascinant şi este cunoscut sub denumirea tehnică de „fabricare arealităţii”.Pentru a recapitula, un twister nu are dimensiuni. El poate fi generat de către uncomputer, codificat şi alungit intr-un spinner. Acesta incepe ca un cilindru rotativ, dar poatecăpăta apoi orice formă doreşte operatorul. In jurul zonei-ţintă se creează astfel o structurăspaţială. Din considerente pragmatice, o putem asemăna cu un vid. Ştiut fiind că natura aretendinţa să umple orice vid, structura spaţială poate servi ca fundament pentru o nouă

12

Page 13: Intalnire in pleiade

realitate, care nu este altceva decat o serie de ganduri-formă transmise in intervalul defrecvenţă: 400-450 MHz.Aşa se poate obţine o bulă a unei realităţi alternative. Inainte de a discuta modul deinteracţiune al acestei bule cu alte realităţi, vă propun să facem o scurtă recapitulare aistoriei ştiinţei fizicii.Capitolul 7O sinteză a ştiinţei fiziciiInainte de apariţia lui Isaac Newton, care a creat prima etapă a fizicii moderne,lumea era foarte diferită. Principala ştiinţă care se ocupa cu aflarea secretelor universuluiera alchimia. Ea se ocupa cu aspectele calitative, nu cantitative ale materiei. Altfel spus, seocupa cu studierea celor patru elemente: pămant, apă, foc şi aer, dar şi a corespondenţelorobiectelor materiale cu celelalte forţe din univers. Pe scurt, era o ştiinţă a magiei.Cărţile obişnuite de istorie a ştiinţei prezintă uneori alchimia ca pe o ştiinţă bazatăpe observaţii infantile şi naive, care a pavat totuşi calea către ştiinţa modernă. De cele maimulte ori, alchimia este prezentată cu o oarecare ironie, considerandu-se că principalul eiscop era transformarea altor metale in aur. Deşi afirmaţia nu este lipsită de un oarecaretemei, ea este totuşi falsă. In forma ei supremă, alchimia era preocupată de transformareaconştiinţei umane. Obiectele fizice erau considerate simple forme de manifestare aconştiinţei, şi nu obiecte independente sau obiective, de sine stătătoare. Evident, cinestăpanea capacitatea de transformare a conştiinţei putea transforma inclusiv metalele in aur.Pe scurt, alchimia este doar un alt nume pentru metafizică. Cele două cuvinte auconotaţii specifice, dar amandouă se referă la ideea de forţe superioare lumii fizice in caretrăim.Pe acest fundal s-a născut fizica modernă. Cine citeşte cu atenţie vechile textealchimice descoperă că acestea au fost scrise intr-un anumit cod. Altfel spus, un istoricmodern nu are nici o şansă să inţeleagă ceva din ele. Adevăratele secrete ale alchimiei nuerau cunoscute decat de societăţile secrete ale epocii.Ştiinţa modernă a inceput odată cu descoperirea şi formularea de către IsaacNewton a legilor gravitaţiei şi mişcării. Aceste legi sunt considerate valabile şi astăzi, fiindextrem de practice. Newton a fost un om cu o inteligenţă uluitoare, iar opera lui nu este cunimic mai puţin uimitoare. De pildă, el a susţinut tot timpul că a fost inspirat de o sursăsuperioară. Principala greşeală pe care a făcut-o a fost că a considerat obiectele ca fiindstatice. Pentru uz practic, legile sale erau insă cat se poate de utile. Aşa s-a născut eramecanicii.Următorul eveniment major in istoria ştiinţei s-a petrecut in anul 1887, odată cufaimosul experiment Michaelson-Morley. Deşi a fost considerat un eşec de răsunet,experimentul a transmis o adevărată undă de şoc in comunitatea ştiinţifică, ce s-a perpetuatpană astăzi. Albert Michaleson, un profesor de fizică, şi Edward Morley, un profesor dechimie, au incercat să dovedească existenţa unei substanţe numite „eter”, despre care secredea că umple intregul spaţiu, fiind mediul in care călătoresc undele luminoase. Practic,toţi savanţii epocii credeau in conceptul de eter. Acesta era considerat un camp unificat, deşinecunoscutele care il priveau erau foarte numeroase in fizica populară a epocii.Conceptul de eter a inceput odată cu apariţia alchimiei. Alchimiştii din vechime şiauimaginat că există un mediu care imbrăţişează intreaga existenţă. Era consideratnelimitat şi includea nu numai spaţiul normal, ci şi aspectele subtile şi spirituale aleexistenţei. Cand fizica newtoniană a inceput să pună accentul exclusiv pe aspectele strictfizice ale realităţii, componente subtile ale eterului au căzut in uitare. Pe măsură ce fizica sedezvolta, conceptul de eter a inceput să fie folosit doar ca o descriere a mediului prin carecălătoresc undele de lumină şi cele electromagnetice. Premisa de la care se pornea era cădacă sunetul este o undă care se propagă prin aer, iar mişcarea apei generează unde sauvaluri, lumina ar trebui să călătorească sub formă de unde printr-un mediu similar. Maideparte, ipoteza afirma că lumina poate fi incetinită dacă intalneşte in cale un fel de „vant”eteric. De aceea, s-a incercat dovedirea existenţei eterului şi măsurarea acestuia.Michaelson şi Morley şi-au propus să dovedească existenţa eterului prin emiterea adouă fascicule de lumină dintr-o singură sursă luminoasă, măsurand apoi diferenţa de timpnecesară celor două fascicule pentru a se intoarce la sursă. Ei au folosit in acest scop o seriede oglinzi care determinau mişcarea unui flux luminos in sensul orbitei pămantului, iar aceluilalt flux in sens opus. La vremea respectivă exista teoria potrivit căreia pămantul sedeplasează purtat de un „vant” eteric. Spre surpriza şi dezamăgirea lor, Michaelson şiMorley au descoperit că cele două raze de lumină s-au intors la sursă in exact acelaşi timp.

13

Page 14: Intalnire in pleiade

Rezulta că eterul nu prezintă semne exterioare vizibile ale existenţei sale. Altfel spus, nuexista! Experimentul a şocat comunitatea ştiinţifică a epocii, care a renunţat, dinconsiderente practice, la ideea de eter, ajungand chiar să o ridiculizeze şi să o respingă cudispreţ.Evident, prezumţia de la care s-a pornit a fost aceea că eterul reprezintă o forţămăsurabilă, şi este cunoscută rapiditatea cu care resping oamenii de ştiinţă tot ce nu poate fimăsurat. In realitate, experimentul nu a dovedit cu nimic inexistenţa eterului. Pur şi simplu,cei doi savanţi nu au descoperit ceva care să corespundă ideilor lor preconcepute.Probabil, mulţi dintre cititori nu au auzit niciodată de experimentul Michaelson-Morley, dar orice om de ştiinţă il cunoaşte foarte bine. Valva care s-a făcut in jurul lui adepăşit orice imaginaţie in istoria ştiinţei moderne, fiind considerat un eşec de proporţii,care a schimbat intreaga direcţie a gandirii ştiinţifice, ingropand definitiv ideea de eter.Simultan, a ingropat şi ideea de „alchimie” la nivelul subconştientului colectiv.Ce mi se pare interesant in legătură cu experimentul Michaelson-Morley estefaptul că orice revoluţie in ştiinţă conduce la o serie de descoperiri uimitoare, caresoluţionează tot felul de probleme. Deşi a avut un impact atat de puternic asupracomunităţii ştiinţifice, experimentul celor doi savanţi nu a provocat nici un fel de revoluţietehnologică. Chiar şi Albert Einstein, următoarea celebritate ştiinţifică ce şi-a lăsatamprenta asupra istoriei, a afirmat că experimentul nu a avut un impact major asupra opereisale. Inainte de a examina această operă, vom analiza cateva aspecte interesante legate depovestea vieţii sale, mai puţin cunoscute de publicul larg.Capitolul 8Povestea lui EinsteinAlbert Einstein a fost una din cele mai curioase figuri cunoscute in istoria ştiinţei.Considerat una din cele mai briliante minţi pe care le-a dat umanitatea, este la fel de vestitpentru faptul că nu a reuşit să işi găsească propria casă din Princeton. Cat timp a locuit laCal Tech, a depins tot timpul de alţii pentru a afla cum poate ajunge la locul de muncă.Există chiar o legendă care afirmă că a căzut intr-o groapă in timp ce se plimba pe un drum.Inainte de a examina contribuţia adusă de el ştiinţei, merită să aruncăm o privire asupraunor amănunte ale vieţii sale personale, trecute in general cu vederea.In ochii opiniei publice, Albert Einstein este cu siguranţă cea mai faimoasă figurăpe care a dat-o vreodată ştiinţa fizicii. Cei mai mulţi dintre oameni nu au auzit insăniciodată că a studiat la Zurich impreună cu Hermann Minkowski, un savant care predaTeoria Campului Unificat. Majoritatea manualelor de fizică il prezintă pe Minkowski cafiind profesorul lui Einstein, considerandu-se că el a jucat un rol cheie in schimbarea ideiloracestuia. De fapt, rolul său a fost cu mult mai important.Informaţiile referitoare la Minkowski şi la Teoria Campului Unificat pe care opreda acesta i-au fost comunicate lui Peter Moon de către dr. Jean Keating, un medic dinDelaware. Conform acestor informaţii, Einstein a fost trimis să studieze la ŞcoalaPolitehnică Federală Elveţiană (cunoscută astăzi sub numele de Eidgenossische TechnischeHochschule sau ETH) de către consorţiul bancar al lui Rothschild. Cand Einstein a căzut laexamenul de admitere, Rothschild a tras tot felul de sfori pentru ca el să fie admis. In carteasa, Einstein: viaţa şi epoca, R. W. Clark il citează pe Minkowski, care l-a descris peEinstein ca pe un „leneş, complet neinteresat de matematică”.Cand Einstein a absolvit in anul 1900, el şi-a găsit o slujbă la Oficiul pentruPatente din Berna, in Elveţia. Aici a creat el prima sa teorie ştiinţifică majoră. Deşi existăoameni care susţin că slujba nu era potrivită pentru cineva cu talentul lui Einstein, putem săne facem o anumită părere. Einstein a fost sponsorizat de familia Rothschild, ale căreiinterese oculte sunt bine cunoscute, apoi obţine o slujbă tocmai la oficiul patentelor, in carecapătă acces la cele mai recente descoperiri ştiinţifice ale epocii. Creează apoi o teorieridicată in slăvi de presă, care a creat in jurul lui o legendă de care nici un alt fizician nu amai beneficiat pană la el sau după el. Se ştie că – printre altele – presa era controlată deaceiaşi Rothschilzi.Nu vreau să afirm prin aceasta că Einstein a fost neapărat incorect, dar nu pot să nusesizez o serie de suspiciuni, legate de direcţia pe care a luat-o de atunci fizica şi deimpactul pe care l-a avut descoperirea sa asupra publicului larg. Einstein a fost ajutat pas cupas. Deşi descoperirile sale au lărgit enorm campul de studiu al fizicii, ideile sale au fostprezentate astfel incat să stimuleze şi mai mult limitările oamenilor. Primul impact pe carel-au avut teoriile sale asupra tehnologiei a fost crearea bombei atomice, urmată de obţinereaenergiei nucleare, caţiva ani mai tarziu. Domeniul este cel puţin controversat.

14

Page 15: Intalnire in pleiade

Proiectul bombei atomice a fost creat de fapt de John von Neumann, dar cel care lasusţinut, inclusiv printr-o scrisoare trimisă preşedintelui Roosevelt (lucru pe care l-aregretat mai tarziu) a fost Einstein. Teoriile sale au contribuit la pavarea drumului şi mulţi iiatribuie direct intregul program. Deşi programul spaţial al Statelor Unite a condus laapariţia unor tehnologii uimitoare, impactul lui Einstein asupra acestora a fost practic nul.Cel care a creat prima rachetă cu combustibil solid, deschizand astfel era spaţială, a fost unmagician pe nume Jack Parsons (care credea in principiile alchimiei). Culmea ironiei faceca Einstein să fie prezentat de regulă ca un umanist bland, in timp ce Parsons a fostconsiderat un adorator al diavolului.Faptul că Einstein avea dificultăţi in a-şi găsi drumul spre casă nu este singuradovadă care sugerează că ar fi fost programat. Există o menţiune foarte interesantă care iiaparţine chiar lui, prezentată in cartea autobiografică a lui Theodore von Karman, Vântul şidincolo de el. Prieten cu John von Neumann (amandoi erau unguri la origine), von Karmana fondat impreună cu Jack Parsons, Frank Malina şi Ed Foreman Laboratorul pentruPropulsie prin Jet. A fost liderul grupului şi este considerat unul din cei mai mari savanţi pecare i-au dat Statele Unite. In autobiografia sa, von Karman işi incepe capitolul 33 cu oafirmaţie ciudată. El povesteşte că s-a internat intr-un ospiciu din Lake George, New York,pentru a se recupera in urma unei operaţii intestinale. Cine se internează intr-un ospiciupentru a se reface in urma unei operaţii intestinale?Von Karman povesteşte in continuare că după ce s-a imbolnăvit de carcinom, afost trimis intr-o clinică privată din New York City, unde a fost operat de faimosul chirurggerman dr. Nissen. Citez in continuare de la pagina 267 din cartea sa:„(Nissen) mi-a spus ulterior că mi-a salvat viaţa, dar am constatat că după operaţieam rămas cu o hernie. I-am spus medicului că dacă un mecanic de avioane ar face o lipiturămetalică de felul celei făcute de el cu intestinele mele, ar fi concediat pe loc. Dr. Nissen nuavea insă simţul umorului. De aceea, i-a spus surorii mele, aflată in vizită la mine, că amsuferit o tulburare mentală in urma operaţiei. Singura mea consolare a fost aceea că, douăluni mai tarziu, l-a operat şi pe Albert Einstein, care a rămas la randul lui cu o hernie inurma operaţiei”.Citatul de mai sus spune totul, dar mai există un aspect al acestei poveşti, incă şimai bizar. Cei care au citit Proiectul Montauk şi O nouă vizită la Montauk işi mai amintescprobabil de personajul pe care l-am numit acolo dr. Rinehart. Acesta a pretins in faţa mea căeste John von Neumann şi că a fost introdus intr-un program de protecţie a martorilor. Candi l-am prezentat lui Peter Moon in septembrie 1993, acesta a rămas uimit să constate căomul avea o umflătură enormă intre picioare, semn al unei operaţii nereuşite de hernie.Greu de crezut, dar omul a trăit cu ea nu mai puţin de 12 ani.Deşi circumstanţiale, toate aceste dovezi sugerează faptul că aceşti oameni au fostprogramaţi sau manipulaţi. Cineva a emis chiar ipoteza că testiculele le-au fost extirpate cuscopul de a le reproduce sperma. Există o teorie care susţine că minţile cele maiextraordinare pot fi reproduse printr-o inseminare artificială. Faptul că medicul care arealizat toate aceste operaţii era german nu face decat să mărească şi mai mult misterul.Oricat de greu de crezut ar putea părea, nu mi-am propus aici să pun la indoialăteoremele şi descoperirile lui Einstein. Nu pot să nu constat insă imensul accent pus de masmediaasupra operei lui incă de la inceputul carierei sale ştiinţifice. Opera lui Nikola Teslaa fost mult mai remarcabilă şi a avut consecinţe practice infinit mai profunde decat cea a luiEinstein, dar el a rămas aproape un necunoscut prin comparaţie cu Albert Einstein.Personal, nu cred că teoriile lui Einstein sunt greşite, dar cred că au rămas foartemulte lucruri pe care a preferat să le treacă sub tăcere. Incă din perioada ExperimentuluiPhiladelphia s-a zvonit că Einstein ar fi terminat Teoria Campului Unificat, dar a păstrat-osecretă in faţa forţelor militare. Articolul următor, preluat din revista Times, dă creditacestor zvonuri.Speranţa mea este că această scurtă sinteză a vieţii lui Einstein ii va determina pecititori să ii privească opera cu alţi ochi (fără intenţia de a o discredita in vreun fel). Incontinuare, vom continua istoria ştiinţei fizicii, pornind de la opera sa.ArticolDocumentarea Teoriei Câmpului Unificat a lui EinsteinIn timpul unei cercetări făcute la o bibliotecă publică am dat peste un articolinteresant. Inainte să ajung la materialul pe care il căutam, am remarcat o dungă galbenă pecoperta unei cărţi. Pe ea era scris cu litere negre: „1943”. Era o sinteză a unor articoleapărute in revista Times incepand din anul 1943. Am scos cartea din raft şi am căutat

15

Page 16: Intalnire in pleiade

numerele din august 1943, data atribuită Experimentului Philadelphia. Spre surpriza mea,am găsit intr-adevăr un articol despre Albert Einstein şi despre Institutul de Studii Avansate,locul in care se presupune că a fost conceput Experimentul Philadelphia. Articolul a apărutin numărul din 9 august 1943 şi poate fi găsit in orice bibliotecă. Este intitulat „Gătitul cuapă” şi sună astfel:„In Princeton există o şcoală in care profesorii nu le predau nici o materiestudenţilor. Este vorba de Institutul pentru Studii Avansate, infiinţat acum zece ani. Printreprofesorii care predau aici se numără şi Albert Einstein. Cei 18 studenţi care studiază aicifac cercetări post-universitare şi sunt consideraţi atat de buni cunoscători ai domeniilor lorde referinţă incat nu mai au practic nimic de invăţat de la profesorii lor. Ceea ce se incearcăaici este lărgirea viziunii studenţilor prin abordări mixte ale unor domenii de cercetare,privite din unghiuri noi. Studenţii se limitează să ia parte la conferinţe, nu işi iau notiţe, nudau examene şi nu primesc note.Totuşi, se pare că săptămana trecută toată lumea muncea din greu la un anumitstudiu, considerat pe timpuri o specialitate a europenilor. Insuşi Albert Einstein a muncitintens la unificarea anumitor teorii ale forţelor gravitaţionale şi electrice, pentru a rezolvaastfel diferite probleme de matematică şi de fizică puse de marina Statelor Unite. Imbrăcatin pantalonii săi ieftini, de culoare albastră, şi cu aureola de păr alb şi răvăşit care iiinconjoară capul, el ne-a spus: ‚Aici, noi gătim cu apă’, ceea ce insemna (conformexplicaţiei unui coleg): ‚Noi nu facem miracole’. Pe una din tablele incărcate cu formulematematice ameţitoare, femeia de serviciu a găsit expresia: „De şters”. Pe o altă tablă, pecare scria ‚A nu fi şters’, era scrisă formula 2+2=4”.Expresia era scrisă direct pe perete. Ceea ce mi se pare amuzant era faptul căautorul articolului il descria pe Einstein ca avand pantalonii legaşi cu sfoară. Dacă vă maiamintiţi de personajul numit dr. Rinehart (despre care Preston crede că este una cu John vonNeumann), trebuie să precizez că şi acesta purta pantaloni ieftini legaţi cu o sfoară. Oaretoţi savanţii specializaţi in teoria campului unificat au ceva impotriva curelelor? Leafectează oare combinaţia de piele şi metal procesul de gandire? Sau, cine ştie, poate călegarea pantalonilor cu sfoară le trezeşte intr-o manieră necunoscută de noi o stranie puterekundalini… Cel mai probabil, insuşi felul lor de a gandi ii impiedică să acorde o importanţăprea mare felului in care arată. Nu este mai puţin adevărat că la inceputul carierei lor, atatvon Neumann cat şi Einstein obişnuiau să poarte costume şi să se imbrace la modă. Neputem intreba pe bună dreptate dacă această prăbuşire a respectului de sine nu este legată invreun fel de un anumit proces de programare.Articolul de mai sus este semnat de Peter Moon şi a fost retipărit integral innumărul 6 din primăvara anului 1994 al revistei noastre informative, The Montauk Pulse.Capitolul 9Viteza luminiiDupă eşuarea experimentului Michaleson-Morley din anul 1887, următoruleveniment care a cutremurat lumea fizicii a fost apariţia Teoriei Speciale a Relativităţii,lansată public de Einstein in anul 1905.In capitolul 5 afirmam că realitatea generată in interiorul unei bule trebuie să sesitueze in afara realităţii noastre. Altfel spus, călătorii intr-o bulă a realităţii pot depăşiviteza luminii in raport cu realitatea noastră, dar nu şi in raport cu propria lor realitate (dininteriorul bulei). Am simplificat atunci puţin lucrurile, căci potrivit Teoriei Speciale aRelativităţii, emisă de Einstein, nimic nu poate călători cu o viteză mai mare decat 300.000kilometri pe secundă (viteza luminii). Teoria lui Einstein include principiul potrivit căruianici o formă de energie nu se poate deplasa cu o viteză mai mare decat c, viteza luminii. Deaceea, dacă cei care călătoresc in interiorul unei bule de realitate cu o viteză rezonabilă inpropria lor realitate, dar cu o viteză mai mare decat viteza luminii in raport cu proprianoastră realitate, inseamnă că este ceva in neregulă cu afirmaţia potrivit căreia in realitateanoastră nici o formă de energie nu se poate deplasa cu o viteză mai mare decat c.Inainte de a discuta mai in detaliu despre aceste limitări ale teoriei, vă propun săfacem o scurtă trecere in revistă a felului in care a evoluat in continuare fizica.Cand a apărut Einstein şi şi-a lansat Teoria Specială a Relativităţii, acesta a afirmatcă viteza luminii este constantă şi independentă de viteza sursei luminii. Altfel spus, in oricepunct de observaţie ne-am afla, lumina se mişcă cu o viteză constantă.Această afirmaţie este extrem de interesantă, dar şi mai fascinant este ceea ce nuspune Einstein. El nu spune nimic despre ceea ce se intamplă cu viteza luminii atunci candaceasta trece printr-o prismă. Se ştie că atunci cand trece printr-o prismă, lumina albă se

16

Page 17: Intalnire in pleiade

descompune in diferite culori, care au viteze diferenţiate. Frecvenţele inferioare au vitezemai mari, in timp ce frecvenţele superioare au viteze mai mici. La prima vedere, am puteacrede că viteza luminii nu este chiar constantă şi că Einstein s-a inşelat.Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă privim lumea din jur, ne putem gandi căEinstein nu a avut dreptate, căci pretutindeni nu vedem decat culori diferite, care sedeplasează cu viteze diferenţiate. Lumina la care se referă Einstein in Teoria Specială aRelativităţii nu este insă cea pe care o vedem in viaţa de zi cu zi. El vorbeşte de lumina carecălătoreşte intr-un vid perfect. De aceea, orice formă de lumină am măsura, aceasta nu arface decat să tindă către viteza luminii, fără să o atingă vreodată. Nici chiar spaţiul cosmicnu reprezintă un vid perfect; de aceea, lumina care călătoreşte prin el nu se mişcă cu vitezaindicată de Einstein, ci doar cu o viteză apropiată de aceasta. Chiar vidurile create inlaborator la ora actuală sunt mai apropiate de perfecţiune decat vidul din spaţiul cosmic.Deşi nu sunt nici ele absolute, se apropie destul de mult de acest statut.In experienţa obişnuită nu există o referinţă a vitezei de care vorbeşte Einstein.Culorile pe care le vedem in viaţa de zi cu zi nu reprezintă decat nişte distorsiuni aleadevăratei lumini. In cea mai mare parte, lumina captată pe pămant este emisă de soare, dareste distorsionată de atmosfera terestră.Deşi anumiţi fizicieni ai epocii afirmau că lumina este alcătuită din unde continue,cercetările lui Einstein l-au condus pe acesta să creadă că lumina reprezintă un flux departicule pe care le-a numit fotoni. De atunci, dezbaterea ştiinţifică nu a incetat nici o clipă,oamenii de ştiinţă intrebandu-se dacă lumina este alcătuită din unde sau din particule.Acesta a ajuns un domeniu de cercetare in sine şi există oameni care au ajuns să se intrebecare este punctul precis in care o undă se transformă in particule, cu toate experienţeletranscendente care rezultă din acest fapt.Intr-un vid pur, fotonii se vor manifesta ca o undă de energie pură. Ei nu semanifestă deloc ca particule. Aceasta este lumina pură la care făcea referire Einstein inTeoria Specială a Relativităţii. Cand intră intr-un camp magnetic, lumina işi modifică stareaşi se divide in particule sau fotoni. In această stare, viteza ei nu mai este c. Altfel spus, numai avem de-a face cu aceeaşi lumină care se mişcă cu o viteză constantă.Din această perspectivă, putem spune că magnetismul reprezintă un factorintrinsec in crearea materiei, dacă nu cumva chiar factorul primordial. Merită să observămde asemenea că tot ceea ce percepem in lumea din jurul nostru este o lumină magnetizată,adică o distorsiune a luminii pure (care călătoreşte cu viteza c).Ideea că magnetizarea luminii transformă această energie in particule este extremde importantă. Corolarul ei este că prin demagnetizarea luminii vom obţine o lumină pură,cu condiţia ca experienţa să se petreacă intr-o stare de vid.Să analizăm puţin ce s-a intamplat in timpul Experimentului Philadelphia. In acelcaz, marina militară a plasat o serie de bobine in jurul unui vas. Militarii au incercat sădemagnetizeze carcasa vasului pentru a nu atrage minele subacvatice (concepute astfel incatsă explodeze atunci cand intră sub incidenţa campului magnetic al metalului din care suntalcătuite vasele). Intrucat in jurul navei respective a fost creat inclusiv un camp de solotoni,acesta a servit drept vid, dand astfel naştere unei bule de realitate. Cand nava a fostdemagnetizată, particulele de materie au devenit unde şi vasul a dispărut. Consecinţele aufost extrem de ciudate, dar aceasta este o cu totul altă poveste.Principiul general este următorul: prin demagnetizarea materiei (care poate firealizată cu ajutorul unor bobine, la fel ca in cazul Experimentului Philadelphia, dar şi alOZN-ului la bordul căruia am urcat), aceasta este transformată in lumină pură, lucru care nupoate fi experimentat in realitatea de zi cu zi. Aceasta reprezintă o energie pură şi ar putea ficonsiderată o lume in sine.Dacă se doreşte utilizarea acestei energii pure, obţinută prin demagnetizarealuminii obişnuite sau a materiei, aceasta trebuie controlată intr-un fel sau altul. Astfel intrăin scenă frecvenţa specială de 435 MHz. Aşa cum spuneam mai devreme, intervalul defrecvenţă 400-450 MHz reprezintă fereastra către conştiinţa umană. Orice savant ştie căexistă o sursă sonoră care emană din Calea Lactee, produsă de stele, care are frecvenţa de435 MHz. Se crede că tot ceea ce există in realitatea noastră are ca fundal realitatea de peaceastă frecvenţă. Altfel spus, frecvenţa de 435 MHz pare să fie temelia care susţineintregul univers in care ne aflăm11. Dacă lumina este demagnetizată şi se află in stare deundă, ea poate fi influenţată şi reasamblată sub formă de particule. Prin proiectareaconştiinţei asupra vidului demagnetizat, unda poate fi programată să se materializeze la unmoment dat. Există mai multe posibilităţi de a face acest lucru. De pildă, dacă in vidul

17

Page 18: Intalnire in pleiade

respectiv (in care există lumina demagnetizată) este trimisă o transmisie pe frecvenţa de435 MHz, in vid apare o formă-gand care reasamblează lumina intr-o realitate.Acesta este principiul general al călătoriei in spaţiu, sarcină consideratădeocamdată imposibilă pe planeta noastră.Capitolul 10Distorsiunea11 Nu există nici o indoială că frecvenţa de 435 MHz permite nu doar accesul la conştiinţa umană, daremană din galaxia noastră. Din păcate, nu există informaţii disponibile despre această frecvenţă. Studiilereferitoare la ea sunt inconjurate in mister şi speranţa noastră este că cineva dintre cititori ne va puteafurniza informaţii suplimentare. Nu este exclus ca aceste informaţii să reprezinte unul din cele mai binepăzite secrete ale universului nostru. Dacă aceasta este frecvenţa pe care se manifestă intreaga noastrărealitate, cunoaşterea acestei informaţii ar permite celui care o deţine să schimbe realitatea in care trăimchiar sub ochii noştri. Cititorii cu inclinaţii tehnice sunt rugaţi să consulte definiţia frecvenţei de 435 MHzdin glosarul de la sfarşitul cărţii.După ce am examinat cateva din afirmaţiile lui Einstein dintr-o perspectivă nouă,vă propun să vedem in ce constă Teoria Specială a Relativităţii (aşa cum este explicatăaceasta in Dicţionarul Webster):1. Nu există o mişcare observabilă absolută. Există doar mişcări relative.2. Viteza luminii este constantă şi nu depinde de viteza sursei luminii.3. Nici o energie nu poate fi transmisă cu o viteză mai mare decat cea a luminii.4. Masa unui corp aflat in mişcare reprezintă o funcţie a energiei pe care o conţineacesta şi variază in funcţie de viteza sa.5. Materia şi energia sunt echivalente.6. Timpul este relativ.7. Spaţiul şi timpul sunt interdependente şi alcătuiesc impreună un continuum cupatru dimensiuni.8. Prezenţa materiei conduce la o „distorsionare” a continuumului spaţio-temporal,care face ca un corp aflat in mişcare care trece prin apropiere să descrie o curbă. Acest efecteste cunoscut sub numele de gravitaţie şi este evidenţiat de curbarea razelor de lumină caretrec printr-un camp gravitaţional.Einstein afirmă că există un univers cu patru dimensiuni alcătuit din timp şi dinspaţiul tridimensional. Nu trebuie să fii un geniu ca să inţelegi că dacă „materiadistorsionează continuumul spaţio-temporal”, inseamnă că tot ceea ce există in lumeanoastră reprezintă o distorsiune a unei realităţi mai elementare (cea cu patru dimensiuni).Această concluzie susţine afirmaţiile noastre, dar, aşa cum spuneam mai devreme, ocampanie mas-media agresivă a prezentat distorsionat intreaga operă a lui Einstein.Dacă demagnetizăm lumina pură, aceasta se va curba şi va fi distorsionată. Esteinteresant de remarcat faptul că insuşi cuvantul magnet derivă de la rădăcina „magus”, careinseamnă magician sau practicant al magiei. Analogiile şi corespondenţele alchimice pot figăsite pretutindeni; trebuie doar să ne dăm osteneala să le descoperim. Universultridimensional in care ne aflăm nu este altceva decat lumină magnetizată.In capitolul precedent am arătat că materia poate fi nu doar convertită in energie,dar poate fi transformată intr-o energie superioară celei cunoscute in universul nostru,respectiv lumina demagnetizată. Am pornit de la ideea călătoriei in spaţiu cu viteza luminii,sau chiar cu o viteză mai mare decat aceasta. Pentru a obţine acest lucru, este necesar carealitatea pe care o cunoaştem să fie transformată. Invers, realitatea noastră curentă nu aputut apărea decat prin distorsionarea realităţii cvadri-dimensionale.Cei care călătoresc intr-o bulă a realităţii prin spaţiu ajung dintr-un punct in altulprintr-un fel de „truc”, căci energia nu poate să dispară fără a reapărea intr-un alt loc.Rezultă că bula călătoreşte printr-un fel de tunel sau vortex care se deschide in spaţiu, fărăca energia să fie inlocuită.Pentru a obţine acest fenomen, este necesar ca spaţiul să fie curbat sau distorsionat.Dat fiind că timpul este asociat cu spaţiul intr-o manieră intrinsecă şi matematicdemonstrabilă, rezultă că trebuie distorsionat nu doar spaţiul, ci şi timpul. Pentru a inţelegecum poate fi realizat acest lucru, este necesar să ne continuăm călătoria prin istoria fizicii.Pe măsură ce ştiinţa continua să se dezvolte la inceputul secolului XX,descoperirea fotonilor sau a particulelor de lumină de către Einstein a condus la o ramurănouă a fizicii, numită astăzi Mecanica Cuantică. Această ramură studiază „cuantele” dincare sunt alcătuite particulele nucleare (protonii, neutronii, electronii, etc.). Deşi Einstein nua studiat niciodată cu adevărat acest domeniu, alţi savanţi renumiţi s-au aplecat cu atenţie

18

Page 19: Intalnire in pleiade

asupra lui. Unul dintre aceştia a fost John von Neumann. Acesta a afirmat la un moment datcă volumul lucrărilor matematice in domeniu a devenit atat de mare incat nimeni nu le-armai putea citi sau inţelege pe toate. După propriile lui estimări, un savant nu ar puteainţelege mai mult de 10% din totalitatea teoriilor apărute.Mecanica cuantică este un domeniu teoretic prin excelenţă, care urmăreşte sădescopere şi să explice chiar şi cele mai infime particule ale existenţei. Deşi sunt foartemulţi fizicieni care o acceptă, există şi unii care o resping. Aşa-zişii fizicieni „purişti”,specializaţi in fizica solidelor, refuză teoriile generale sau particulare emise de fizicieniicuantici. Deşi oferă uneori argumente valabile, cea mai mare parte a criticii la adresa fiziciicuantice provine din zona anumitor interese de grup.Subiectul fizicii cuantice devine foarte interesant dacă dorim să inţelegem ceinseamnă un „vartej” (o distorsiune a continuumului spaţio-temporal). Pentru aceasta,trebuie să ne referim la una din particulele minuscule studiate de fizica cuantică, şi anumequarcul. Un quarc este o particulă subatomică. Altfel spus, dacă spargem un atom inparticule elementare, vom descoperi că el este alcătuit din quarci. Evident, fizica cuanticămodernă a descoperit tot felul de alte particule care alcătuiesc sau insoţesc quarcii, darexplicarea lor devine cu adevărat foarte complexă. Doritorii pot găsi informaţiile care iiinteresează in lucrările de specialitate. Quarcii au un interes particular pentru noi pentrusimplul motiv că observarea lor experimentală a demonstrat că aceste particule suntinstabile in raport cu timpul.Altfel spus, particulele care alcătuiesc realitatea noastră nu sunt stabile in raport cupropria noastră realitate. Ele pot apărea, după care dispar. Ii putem considera unde deenergie, dar aceste unde nu pot fi urmărite ca fenomene electromagnetice normale inrealitatea noastră. La fel ca şi celelalte particule subatomice, quarcii par să se afle inlegătură cu alte realităţi. Dacă nu ar exista o asemenea legătură, ei ar fi stabili in raport curealitatea noastră. Dacă avem de-a face cu nişte unde, acestea sunt emanate dintr-o altărealitate. Mediul in care se propagă nu se află in realitatea noastră (potrivit standardelorcurente de măsurare), dar are totuşi o anumită legătură cu aceasta, căci ele pot fi parţialdetectate. Detectarea lor nu ar fi posibilă dacă mediul in care se propagă nu ar avea olegătură cu realitatea noastră. Singura noastră problemă este că nu am descoperit pană acuminstrumentele cele mai precise de măsurare a lor.Se poate demonstra astfel că un quarc face legătura cu o altă realitate, şi asta inmod regulat. Am dorit să vă prezint această teorie a quarcilor pentru a vă demonstra căexistă o punte intre realitatea noastră şi alte realităţi. Unii teoreticieni vorbesc despre acestealte realităţi sub termenul generic de haos. Vom discuta şi despre acest aspect imediat.Atunci cand un OZN se mişcă dintr-un loc in altul cu o viteză mai mare decatviteza luminii, violand – in aparenţă – Teoria Specială a Relativităţii lui Einstein, el trecemai intai intr-o altă realitate, după care pătrunde din nou in realitatea noastră. De altfel,Einstein nu a afirmat niciodată că ieşirea din realitatea noastră, depăşind astfel vitezaluminii, nu este posibilă. Unicul lucru pe care l-a afirmat el a fost acela că viteza luminii nupoate fi depăşită intr-un anumit cadru de referinţă.In timp ce in interiorul OZN-ului se creează o bulă de realitate, protejand astfelcreaturile de la bordul navei şi realitatea in care trăiesc acestea, restul navei poate călătoricu viteze foarte mari, dar dacă doreşte să ajungă in alte sisteme stelare intr-un interval detimp rezonabil, ea va trebui totuşi să iasă din această realitate, să intre intr-o realitateparalelă, iar apoi să reintre in realitatea noastră, intr-o manieră destul de asemănătoare cucea in care procedează quarcii.Vorbeam puţin mai devreme de haos, concept care devine foarte important atuncicand discutăm despre OZN-uri, dar şi despre fizica cuantică. Pe măsură ce această ştiinţă sadezvoltat, a devenit evident că oricat de evoluate ar deveni teoriile, acestea nu le pot oferifizicienilor informaţii care să le permită acestora să prezică cu precizie comportamentulparticulelor subatomice. Profesiunea oricărui om de ştiinţă are la bază prezicerea anumitorrezultate; de aceea, această lipsă de predictibilitate este de natură să-i innebunească pesavanţi. Intreaga mecanică cuantică are la bază exclusiv teoria probabilităţilor. Altfel spus,fizica cuantică nu poate prezice comportamentul particulelor subatomice decat in termenistatistici sau probabilişti, bazaţi pe observaţii empirice. Este ca şi cum ai fi nevoit săpriveşti un meci de baseball, pentru a face o medie a loviturilor unui anumit jucător.Indiferent care este media sa, nu poţi prezice niciodată cu precizie cum va fi următoarea salovitură.Einstein s-a despărţit definitiv de fizica cuantică atunci cand a făcut celebra sa

19

Page 20: Intalnire in pleiade

afirmaţie: „Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul”. La fel ca mulţi alţii, era şi el convinscă fizica cuantică nu face decat să descrie fenomene care vor putea fi prezise candva intermeni de cauză şi efect. Aşa cum a evoluat, mecanica cuantică nu reprezintă din aceastăperspectivă decat o ştiinţă incompletă, care nu poate prezice altceva decat probabilităţi.Nefiind absolut precisă, dincolo de orice umbră de indoială, Einstein şi alţii ca el au preferatsă o respingă.Probabilităţile de care vorbeau fizicienii cuantici au deschis noi perspective asupraunui subiect care i-a făcut dintotdeauna pe oamenii de ştiinţă tradiţionalişti să se simtăfoarte inconfortabil: haosul! Printr-o analogie nu lipsită de umor, am putea considera haosul„umbra” de dincolo de indoială.A apărut astfel un nou domeniu de cercetare, numit Teoria Haosului, care işipropune să identifice şi să impartă pe categorii fenomene rămase pană acum necunoscute.Spre exemplu, materia din natură poate fi redusă la anumite tipare repetitive, care daunaştere unor forme geometrice nebănuite pană atunci. Oricate simetrii şi ordini ar fidescoperite, atat materia obişnuită cat şi cea biologică ascund intotdeauna noi şi noi factoriimpredictibili (haotici). Insuşi factorul radical al evoluţiei poate fi incadrat in aceastăcategorie.Teoria Haosului afirmă că tot ceea ce poate fi imaginat există deja sau va existacandva. Este o viziune nelimitată asupra existenţei, care corespunde epocii moderne, in caretot mai multe fenomene paranormale sau anormale incep să fie recunoscute. La randul lor,OZN-urile se incadrează de minune in această teorie a haosului.Cuvantul haos a căpătat o reputaţie destul de sinistră, care se datorează insă uneineinţelegeri. Conceptul este cunoscut din Antichitate, literatura ocultă populară folosindexpresia de „haos magic”. Peter L. Carroll defineşte haosul ca fiind forţa care animă toateevenimentele din cosmos. El afirmă că deşi alţii folosesc termeni ca Tao sau Dumnezeu, elpreferă conceptul de haos, care „este lipsit de semnificaţiile copilăreşti, antropomorfice, pecare i le atribuie religia”. Evident, dacă cineva ar reuşi să controleze forţele haosului, acestaar fi inzestrat cu puteri supranaturale. Ar putea fi vorba de un Christos sau de un magiciannegru, in funcţie numai de intenţiile celui care le foloseşte.Urmărind evoluţia fizicii, am ajuns astfel la un punct in care această ştiinţăincearcă să inţeleagă predictibilitatea intregului univers. Acolo unde se termină ştiinţa,incepe vidul creator nelimitat, care include tot ce este fantastic, incredibil şi bizar. Deşi amincercat să aduc o anumită lumină ştiinţifică asupra OZN-urilor, fenomenele care le insoţescde regulă nu pot fi incadrate decat in categoria fantasticului şi a bizarului.Aceasta este premisa de la care vom porni in continuare. Vom vorbi in capitoleleurmătoare despre extratereştri, răpiri şi implanturi. Deşi mas-media şi o bună parte dinpopulaţie consideră aceste subiecte haotice şi aberante, este important ca ele să fie studiateşi impărţite pe categorii cu o acurateţe cat mai mare posibilă, căci reprezintă fenomene demasă care fac parte integrantă din realitatea noastră şi nu mai pot fi negate de nimeni.Voi incepe prin a descrie propriile mele experienţe personale, care m-au condus laintalnirea din Pleiade.Capitolul 11ContactulIn copilărie am fost destul de bolnăvicios. Am avut o problemă cu limba, din cauzacăreia nu am putut vorbi pană la varsta de cinci ani. Cand au descoperit despre ce estevorba, doctorii m-au operat. Instantaneu, am inceput să vorbesc. De fapt, mama povesteştecă nu mă mai puteam opri din flecăreală. Ştiam şi inainte să vorbesc, dar nu avusesemocazia să practic acest lucru. Deşi această problemă s-a rezolvat, am continuat să măimbolnăvesc frecvent. Problemele mele au atins apogeul la varsta de 12 ani, cand am leşinatde două ori din cauza unei tulburări cardiace.Lucrurile nu s-au imbunătăţit prea mult cand am devenit adolescent. Mişcărilemele erau dezlanate şi nu mă putea coordona. In cele din urmă, s-a descoperit că sufereamde o boală neurologică, cunoscută popular sub denumirea de paralizie cerebrală. Deşiputeam gandi şi aveam o activitate cerebrală normală, semnalele emise de creier nuajungeau corect la structura musculară, lucru care mă făcea să par handicapat.Cand am ajuns la varsta de 17 ani, aceste probleme au dispărut subit, fără nici unfel de explicaţii. Deşi puteam face orice doream din punct de vedere fizic, fişa sănătăţiimele i-a permis doctorului nostru de familie să mă scutească de armată, incadrandu-mă larubrica 4-F. Nu este exclus ca incă de atunci să se fi avut in vedere angajarea mea inProiectul Montauk.

20

Page 21: Intalnire in pleiade

Deşi nu există explicaţii oficiale care să justifice revenirea stării mele de sănătate,este posibil ca aceasta să se fi produs ca urmare a unor vise extrem de ciudate pe care le-amavut la varsta de 16 sau 17 ani. Cel mai des imi apărea un fel de zeu uriaş, cu ochi albaştri,păr blond şi o infăţişare cat se poate de umană. Acesta mă lua cu el şi vizitam impreună totfelul de locuri.In aceeaşi perioadă cu aceste vise, am inceput să aud o voce in mintea mea. Nu erao voce demoniacă sau malefică, ci una foarte inteligentă. Puteam discuta orice cu ea.Visele şi vocea din cap au continuat să existe chiar şi după ce starea mea desănătate s-a imbunătăţit dramatic, făcandu-mă să mă intreb ce se intamplă. M-am temutchiar să nu fi innebunit, căci era evident că aceste experienţe nu făceau parte din„normalitate”, aşa cum era inţeleasă aceasta de către societate. In consecinţă, cand am intratla colegiu m-am decis să mă fac psihiatru. Am invăţat cu această ocazie tot ce studiazăstudenţii la psihiatrie şi am ajuns la concluzia că nu sunt nebun.La inceput, m-am temut că sufăr de sindromul personalităţii multiple, dar amrenunţat curand şi la această temere. Cunoaşterea pe care am dobandit-o era prea amplăpentru a putea fi atribuită unei alte identităţi. Se petrecea altceva.Nu peste mult timp, am devenit senzaţia cursurilor de hipnoză. I-am cerutprofesorului să mă aducă in stare de hipnoză şi să mă trimită (prin regresie psihică) inperioada viselor pe care le aveam. L-am convins pe profesorul meu de hipnoză desinceritatea mea şi de faptul că eram in legătură cu nişte extratereştri blonzi, bine făcuţi şicu o inălţime de 2,1-2,3 metri.Următoarele regresii au scos la iveală faptul că aceste creaturi erau foarte amabileşi cat se poate de binevoitoare cu mine. I-am intrebat pe extratereştri dacă imi vor facevreun rău şi mi-au răspuns că nu. Au adăugat că probabil mă gandesc la micii cenuşii, careobişnuiesc intr-adevăr să facă examinări medicale pe oameni, inclusiv de tip chirurgical.Nu-mi mai amintesc numele acestui „zeu” blond, dar ştiu că mi-a spus că rasa sa nu arenevoie de asemenea operaţii medicale la nivelul corpului fizic. M-a pus să stau in faţa unuidispozitiv care i-a permis să imi stabilească pe loc intreaga stare de sănătate. In total,profesorul de hipnoză m-a pus să fac opt regresii in faţa intregii clase. Acest lucru mi separe destul de remarcabil, căci la ora actuală nu mai pot fi hipnotizat.Regresiile au dezvăluit faptul că am fost luat in custodia pleiadienilor la varsta de15 ani, fiind transportat pe planeta lor pentru restabilirea stării mele de sănătate şi pentru aprimi o educaţie corespunzătoare. Nu imi dau seama dacă aceste intalniri s-au produs instarea de vis sau in constelaţia propriu-zisă. Cert este că după aceste experienţe, am căpătatbrusc o cunoaştere foarte profundă a domeniului electronicii. Părinţii mei şi-au dat seamade acest lucru şi au rămas perplecşi. Tot atunci mi-a apărut şi vocea din minte, care imirăspundea de multe ori la intrebările pe care le aveam sau mă trimitea la sursa unde puteamgăsi răspunsurile care mă interesau. Indiferent care este explicaţia obiectivă a acestorexperienţe, cert este că ele mi-au schimbat dramatic viaţa in bine. Am dobandit o cunoaştereincredibilă şi un corp mult mai sănătos decat fusese vreodată pană atunci. Chiar şi efecteleneplăcute ale paraliziei cerebrale mi-au dispărut.Este important să ţineţi cont de toate aceste experienţe atunci cand veţi evaluaadevărul lucrurilor pe care le-am invăţat de la pleiadieni despre ei inşişi şi despre planetalor.Capitolul 12PleiadeleLa varsta de 15 ani, am fost dus cu o navă spaţială la o bază micuţă localizată peuna din lunile lui Jupiter. Cred că era vorba de Europa. Acolo, am fost examinat şi trecutprintr-o serie de teste. Nu am nici o amintire neplăcută legată de acea experienţă.Dimpotrivă, m-am simţit destul de bine. Imi amintesc chiar că am mancat regeşte. Mi s-auarătat de asemenea mijloacele prin care se distrau extratereştrii, care erau foarteasemănătoare cu alte noastre. Era vorba de filme, jocuri pe calculator, etc. Era evident căaceste fiinţe erau absolut umane şi că se bucurau de aceleaşi lucruri ca şi oamenii de pepămant.Am fost imbarcat apoi din nou pe navă şi am făcut o călătorie lungă, care a duratcirca o zi terestră. Am ajuns astfel intr-o lume extrem de frumoasă, in care predominaculoarea verde şi pe care ei o numeau Alderon. Acolo, am fost plimbat prin diferite oraşe,cu clădiri din sticlă şi turnuri inalte. Cerul era albastru şi peisajele aveau o frumuseţe care iţităia respiraţia. Aerul era extrem de curat, nefiind deloc poluat. Mi s-a spus că şi apa erafoarte pură. Cu mult timp in urmă, avuseseră şi ei probleme cu poluarea, dar le-au corectat

21

Page 22: Intalnire in pleiade

şi au refăcut lanţul trofic natural.Fauna de pe Alderon este foarte asemănătoare cu cea de pe pămant. Atmosferaplanetei este mai bogată in oxigen cu circa 29-30 de procente. Soarele lor este similar celuide pe pămant, fiind situat la o distanţă de aproximativ 93.000.000 de mile.Principala diferenţă intre pămant şi Alderon se referea la construcţii şi la peisaje.In timp ce planeta noastră este sufocată de construcţii umane, case şi drumuri, pe planeta lorpredominau grădinile şi peisajele naturale. Existau campii intinse, pline de verdeaţă, pădurişi regiuni foarte mari acoperite cu o junglă sălbatică. Pe scurt, mediul exterior lăsa impresiaunei grădini imense; chiar şi clădirile erau construite in aşa fel incat să scoată in evidenţăaceastă impresie. In mod evident, ideea de ecosistem avea prioritate pe planeta lor.Refacerea oxigenului era situată in fruntea listei, iar civilizaţia umană a fost construită ca oanexă la marea grădină a naturii. Scopul nu era ca ea să iasă in evidenţă, ci dimpotrivă, săse amestece cu mediul in formă de grădină.Mi s-a făcut un tur al oraşului. Oamenii arătau la fel ca pe planeta noastră, dar multmai sănătoşi. Nu păreau nişte fiinţe controlate şi nu consumau droguri. Din cate mi s-a spus,fiecare făcea activitatea care ii plăcea cel mai mult şi care i se potrivea cel mai bine, fărărestricţii. Nu exista un sistem monetar.Clădirile erau construcţii in formă rectilinie, similare cu alte noastre, cu excepţiafaptului că aveau colţurile rotunjite. Nu existau acoperişuri din şindrile. Pereţii exteriori aiclădirilor aveau o suprafaţă uniformă, ferestrele fiind incastrate in ziduri, astfel incat să nuderanjeze această uniformitate. Unele clădiri păreau construite din metal, in timp ce altelefoloseau ca principal material de construcţie piatra. Existau diferite culori, dar intotdeaunain acord cu peisajul natural. Deşi nici o clădire nu era rotundă şi nu avea formă de dom,unele ferestre ieşeau in afară sub forma unor emisfere.Cel mai tare m-a uimit interiorul clădirilor, neputand să-mi dau seama in ce felerau construite acestea. Nu existau colţuri sau elemente de legătură. Totul părea un singurperete omogen şi amorf. Nu exista nimic care să amintească de o sudură, şi m-am intrebatdacă nu cumva intreaga structură era turnată intr-o singură matriţă.In interior, pereţii erau zugrăviţi de regulă intr-o singură culoare. Atmosfera erafoarte conservatoare, fără dungi sau alte structuri care să iasă in relief. Mobila era simplă şipărea construită din materiale plastice. Avea un punct comun cu clădirile, in sensul că nu-ţiputeai da seama cum era construită. Aveau fotolii şi scaune cu manere, dar fără şuruburi.Am pipăit unul dintre ele ca să-mi dau seama cum era construit, dar nu am reuşit să inţelegcum ii funcţionau mecanismele.Căminele nativilor erau unităţi familiale simple. Marea majoritate erau risipite inpeisaj, fiind aranjate cu mult gust. Exceptand suprafeţele plane şi colţurile rotunjite,semănau destul de mult cu casele de pe pămant; se incadrau insă mult mai armonios inmediul exterior. In interior, erau mobilate bogat. Aveau şi opere de artă, de o marefrumuseţe. Marea majoritate erau picturi cu peisaje ale naturii. Am văzut şi o pictură a uneiferme. Existau asemenea ferme, deşi cea mai mare parte a alimentelor lor erau sintetizate.Aveau şi un fel ecrane care funcţionau pe post de televizoare, inzestrate cu sunet, dar nu miamputut da seama unde erau difuzoarele. Semnalul sonor părea să fie transmis directsimţurilor.Nu existau străzi aşa cum le cunoaştem noi. Transportul se făcea la pas, dar existaşi un sistem de tele-transport public, cu ajutorul căruia puteai ajunge in orice loc doreai.Staţia de plecare era intotdeauna chiar in casa omului. Nu existau vehicule de nici un fel.După ce am terminat turul oraşului, am fost dus intr-o instituţie educativă. Acolo,am trecut printr-un proces de invăţare echivalent cu obţinerea a patru doctorate pe pămant.Subiectele pe care le-am studiat au fost: fizica, electronica, psihologia şi divinitatea. Mi-auspus că această cunoaştere imi va fi de mare folos in timpul vieţii mele pe pămant.In paralel cu educaţia, am fost dus la un centru medical şi supus la tot felul deteste. Mi-au vindecat problemele neurologice de care sufeream, lucru care ar putea explicadispariţia acestora aproape peste noapte in viaţa mea terestră. Mi-au vindecat de asemeneaproblemele cardiace. Medicul meu de familie mi-a spus că s-a petrecut un miracol. Mi-aascultat personal inima şi a auzit o aritmie cat se poate de clară; o lună mai tarziu, aceastadispăruse, şi nu putea inţelege cum. Mi-au fost efectuate noi teste neurologice, darproblemele de control dispăruseră. Pe scurt, eram foarte mulţumit de noii mei prieteni dinPleiade.Pleiadienii sunt oameni la fel ca mine şi ca dumneavoastră, dar mai evoluaţi.Civilizaţia lor este mult mai veche. Trăiesc mult mai mult decat noi, ajungand pană la varste

22

Page 23: Intalnire in pleiade

de 1000 de ani de-ai lor, care echivalează cu circa 700 de ani pămanteşti. Cei mai mulţiseamănă identic, ca şi cum ar fi clonaţi. Au ochi albaştri şi părul blond, dar personalităţilelor diferă la fel de mult ca pe pămant. Se imbracă simplu, de regulă intr-o singură culoare.Practic, pe planeta lor nu există probleme de sănătate.In timpul şcolii, seara obişnuiam să merg acasă la Savantul Şef. Pleiadienii aucamere pentru hobby-uri, iar camera lui era un laborator situat in spatele casei, cu osuprafaţă de circa 30 pe 10 metri. Era foarte bine echipat şi incredibil de curat. Aveaproduse electronice extrem de avansate, fără sisteme de control pe care să le cunosc. La felerau şi aparatele electronice din clădirea guvernului sau din centrele ştiinţifice pe care le-amvizitat.Acest om colecţiona piese tehnologice vechi, la fel cum mie imi place săcolecţionez aparatură radio veche. Era hobby-ul lui şi era o adevărată plăcere să-l vezi cumse bucură de el. Mi-a spus că o parte din colecţia lui avea o vechime de mii de ani. O partedin aceste vechituri semănau cu echipamentele tehnologice de pe pămantul nostru. Anumitescule semănau de asemenea cu ale noastre, căci nimic nu poate inlocui un om care stă lamasa sa de lucru, incercand un circuit. Nu am nici o indoială că civilizaţia noastră se tragedin a lor. Am văzut inclusiv scaune similare cu cel de la Montauk.Savantul Şef a fost principalul meu profesor, dar au mai existat şi alţii, care mi-auexplicat cum funcţionează sistemul lor stelar şi care sunt inclinaţiile lor culturale.Cluster-ul stelar cunoscut sub numele de Pleiade are şase planete. Toate suntlocuite şi alcătuiesc impreună o civilizaţie comună. Trei din aceste lumi seamănă foartemult cu a noastră. Planeta Arian este centrul filozofic şi cultural. Alderon este centrultehnologic, in care se efectuează toate cercetările ştiinţifice şi intregul proces de producţie.Aldebaran este numele planetei pe care este situat centrul lor de apărare. Locuitorii acesteiplanete se ocupă cu apărarea semenilor lor, cu care sunt foarte protectori, uneori chiar inmod excesiv.Celelalte trei planete care alcătuiesc impreună cu primele civilizaţia pleiadiană nusunt populate cu fiinţe umane. Fiinţele care trăiesc pe ele sunt alcătuite din energie pură. Peuna din aceste planete se situează Consiliul Suprem al civilizaţiei (care nu este de naturăfizică). Acest consiliu este alcătuit din 12 super-fiinţe care conduc civilizaţia pleiadiană. Nuexistă o ierarhie intre ele. Sunt fiinţe de o mare bunătate, care ar putea fi echivalate cuingerii din cultura noastră. Nici un pleiadian obişnuit nu pune vreodată la indoială hotărarileconsiliului.La fel de adevărat este faptul că nu am auzit vreodată ca membrii consiliului să filuat o hotărare greşită. Practic, Pleiadele reprezintă o societate liberă şi armonioasă, care dinperspectiva noastră ar putea părea o utopie. Principalul factor care le-a permis să atingăaceastă stare extrem de evoluată a fost acela că şi-au dezvoltat o conştiinţă colectivă care iileagă pe toţi unii de ceilalţi. Această conştiinţă colectivă se manifestă ca o voce mentală pecare o aud cu toţii şi cu care pot conversa. Nu este vorba de un cor de voci, ci de o singurăvoce; in plus, aceasta nu dă niciodată ordine şi nu incearcă să controleze in vreun felindividul. Este mai degrabă un prieten sau un sfătuitor. In acest fel, fiecare pleiadian ocupăun loc distinct in conştiinţa colectivă, fără a-şi pierde astfel individualitatea. Dacăumanitatea ar fi la fel de unită, nu cred că ar mai putea avea loc vreun război sau vreo crimăpe pămant. Există şi la noi un asemenea camp de conştiinţă colectiv, dar este situat la nivelsubconştient. Cunosc personal existenţa acestui camp, căci mi-am creat o legătură cu el, darnu aud o voce distinctă, aşa cum se intamplă cu conştiinţa colectivă a pleiadienilor. Dacăne-am dezvolta cu toţii această calitate, am auzi probabil şi noi această voce.De regulă, vocea conştiinţei pleiadiene nu face decat să mă sfătuiască şi să imispună unde pot găsi răspunsurile la intrebările care mă frămantă. Din cand in cand, măaduce la exasperare, căci nu imi dă niciodată răspunsuri directe, ci doar mă trimite la sursaunde le pot găsi singur.Din cate am aflat, istoria pleiadienilor este foarte veche. Are mai mult de 100.000de ani pămanteşti şi işi are originea in ceea ce ei numesc Vechiul Univers. Au fost nevoiţi sătreacă printr-un prag şi au ajuns in această parte a galaxiei noastre. S-au stabilit pe sistemulstelar alcătuit din şapte stele pe care noi il numim Pleiade. Sunt foarte convinşi insă că auvenit din altă parte a universului.Felul in care definesc ei Vechiul Univers este destul de vag. Este un fel de universpe care l-a creat la origini Creatorul şi toată povestea seamănă intrucatva cu RăzboiulStelelor al lui George Lucas. Vechiul Univers nu era foarte diferit de cel actual. Avea insăanumite probleme, motiv pentru care a fost creat universul fizic actual. Nici una din aceste

23

Page 24: Intalnire in pleiade

informaţii nu este insă foarte clară şi amintirile lor despre Vechiul Univers alcătuiesc un felde memorie genetică. De cele mai multe ori, il visează.Pleiadienii susţin că ei cred intr-un Creator. Orice fiinţă care conţine un crampeidin acest Creator (noi am numi acest crampei „suflet”) este un fiu al Creatorului. Inviziunea lor, Christos a fost o proiecţie a subconştientului colectiv al planetei noastre.Acesta reprezintă aspectul care ne leagă pe noi cu Creatorul universului. Christos a apărutpe pămant pentru a ne „forţa” să ne reapropiem de Creatorul nostru.Nu cunosc in intregime planurile pleiadienilor in ceea ce ne priveşte. Din cate miamputut da seama, doresc să ne ajute să evoluăm, căci sunt convinşi că intreaga evoluţie agalaxiei depinde in mare măsură de planeta noastră. Doresc de asemenea ca lucrurile să ia oturnură mai naturală pe pămant, căci sunt foarte mari naturalişti. Dintr-un alt punct devedere, sunt interesaţi de noi dintr-o perspectivă antropologică, căci au convingerea că noitrăim astăzi ce au experimentat ei cu sute de mii de ani in urmă. Civilizaţia lor a inceput lafel ca a noastră, iar studierea noastră (şi a altor civilizaţii similare din univers) le oferăindicii despre propria lor istorie.Filozofia de viaţă a pleiadienilor este foarte simplă. Ei acţionează sub incidenţa„poruncii neamestecului in treburile interne ale altora”. Societatea lor este in totalitateliberă şi fiecare individ este incurajat să işi asume o misiune sau o sarcină. Atat timp catsarcina respectivă corespunde unei nevoi a societăţii, individul primeşte de la aceasta tot ceare nevoie.In Pleiade nu există criminalitate. Făcand cu toţii parte dintr-o conştiinţă colectivă,orice crimă a unui pleiadian impotriva altuia ar fi o crimă impotriva propriei fiinţe. Atattimp cat toţi acceptă filozofia de viaţă a colectivităţii, ei nu pot cunoaşte ideea de crimă.Singura crimă pe care o pot comite, considerată de altfel cea mai mare intre toate, esteamestecul in treburile altui individ sau ale altei civilizaţii. Nu pot sublinia indeajuns cat demult cred cu toţii in acest principiu. Orice interferenţă in viaţa altei persoane sau a alteicivilizaţii este pedepsită cu moartea. De altfel, ei sunt convinşi că această moarte nu estedoar fizică, ci şi spirituală. Ţin foarte mult la acest aspect.Acesta este motivul pentru care pleiadienii preferă să işi trimită reprezentanţi pealte planete, stabilind contacte cu nativii şi comunicand cu tot felul de fiinţe. Dacă acesteaacceptă principiile de viaţă ale pleiadienilor, ele sunt considerate ambasadori ai planeteirespective. Bănuiesc că eu insumi sunt un asemenea ambasador, dar există mii de fiinţe lafel ca mine. Nu suntem cunoscuţi pe planetele pe care trăim, dar menirea noastră este săinducem o influenţă paşnică in mediul nostru. De aceea, nu incurajăm nici un fel deviolenţă sau act terorist. Nu incurajăm nici măcar actele de insubordonare civică. Pe de altăparte, nu trebuie să uitaţi că şi noi, la fel ca şi pleiadienii, suntem simpli oameni; de aceea,nu putem respecta acest ideal in proporţie de 100%.Deşi sunt convins că sunt un ambasador al pleiadienilor, ale căror planuri nu par săincludă decat iubirea şi pacea, trebuie să recunosc că nu inţeleg in totalitate ceea ce dorescaceştia. Contactele mele pleiadiene nu mi-au dat pană acum nici un motiv să nu-i cred, darasta nu inseamnă că trebuie să le acord un credit total fără o analiză critică a motivaţiilorlor.Spre exemplu, ei cred că ei au fost cei care au colonizat candva această planetă,dar sunt alte persoane care afirmă că strămoşii noştri au venit de pe Marduk sau de peOrion. Am ajuns să cred că toate aceste civilizaţii şi-au stabilit colonii pe planeta noastră,cam in aceeaşi perioadă de timp.Alte suspiciuni legate de pleiadieni sunt cele născute din contactele lor cu Hitler şicu cel de-al Treilea Reich. Este o temă foarte larg circulată in OZN-ologie, aşa că merită săo comentăm puţin. Din ceea ce mi-au spus contactele mele, Hitler a primit misiunea săprezerve sămanţa ariană (cuvant sinonim cu „pleiadiană”) pe pămant. Acest lucru nupresupunea in nici un caz uciderea super-duşmanilor pleiadienilor: draconienii, care aucolonizat la randul lor pămantul, dand naştere rasei semitice. Unica lui sarcină a fost aceeade a proteja arienii de semiţi, creand o ţară pur ariană pentru toţi cei care doreau să trăiascăintr-un mediu arian pur. Din păcate, Hitler a inţeles greşit misiunea care i-a fost trasată,deviind foarte mult de la ea.Aşa cum spuneam mai devreme, agenda pleiadienilor este una a iubirii şi a păcii.Ea cuprinde inclusiv domeniul educaţiei. Scopul lor este să ne educe in spirituldiscernămantului personal, astfel incat să nu cădem in capcanele intinse de diferiteleorganizaţii secrete care incearcă să controleze această planetă. Pe scurt, consider contactelemele cu pleiadienii ca un fenomen pozitiv, chiar dacă neobişnuit, care nu poate fi contestat

24

Page 25: Intalnire in pleiade

sau ignorat.Am studiat intensiv acest fenomen incepand de la varsta de 25 de ani, incercandsă-mi fac un punct de vedere cat mai obiectiv. Cea mai convingătoare dovadă a faptului căaceste contacte sunt obiective a venit in anul 1991.Intr-o zi, am primit un telefon de la cineva care mi-a spus să mă duc la GardinerManor Shopping Mall la ora 4:00 după-amiază. M-am dus la mall şi am intrat inăuntru.Totul părea in regulă. In interior erau un număr de oameni care işi făceau cumpărăturile.Cand am trecut de uşa de la intrare, m-am simţit de parcă aş fi trecut printr-un zid. Luminiles-au stins şi oamenii au dispărut. Mă simţeam de parcă aş fi făcut un salt in timp. Amincercat să-mi dau seama ce se intamplă. La un moment dat, am intalnit un paznic de noapteşi l-am salutat. Ceasul arăta ora 3:00 dimineaţa.Am văzut apoi un coridor luminat care mergea in direcţie opusă faţă de uşa de laintrare. Mi-am adus aminte că atunci cand am primit telefonul, mi s-a spus să o iau pe acestcoridor. La capătul lui am intalnit trei oameni care ar fi trebuit să fie contactele melepleiadiene. Ca să fiu sigur că nu visez, am scris un mesaj pe o foaie de hartie: „Am fost aicila ora 3:00 dimineaţa”, pe care l-am aşezat intr-un ghiveci cu flori, cu scopul de a verificamai tarziu dacă experienţa a fost reală sau nu. Amintirile noastre sunt uneori inşelătoare.Cert este că in acea noapte am avut un contact cu sursele mele pleiadiene.A doua zi dimineaţa, mi-am amintit o parte din aceste experienţe şi m-am decis sămă intorc la mall pentru a incerca să recuperez bileţelul pe care l-am lăsat in ghiveciul cuflori. Am intalnit acelaşi paznic cu care vorbisem noaptea trecută şi am vorbit cu el. Şi-aadus aminte de mine şi mi-a spus că in mod normal ar fi trebuit să mă tragă la răspunderepentru că mă plimbam prin mall după ora inchiderii, dar, dintr-un motiv sau altul, nu a făcutacest lucru. Nu-şi putea explica de ce. Am ajuns apoi la locul in care se afla ghiveciul şi amgăsit in el bileţelul lăsat de mine. Acest lucru a constituit pentru mine o dovadă dincolo deorice indoială că am avut un contact paranormal, nu o halucinaţie. Din punctul meu devedere, ţinand cont de toate experienţele prin care am trecut şi pe care vi le-am povestit inaceastă carte, contactele cu pleiadienii au fost cat se poate de reale.Capitolul 13ExtratereştriiDeşi contactele mele cu extratereştrii s-au produs prin intermediul pleiadienilor,asta nu inseamnă că nu există şi alte creaturi care ne vizitează planeta. Intr-adevăr, existămai multe rase extraterestre care sunt interesate de planeta noastră. Informaţiile pe care ledeţin in legătură cu ele provin de la contactele mele cu pleiadienii, dar şi din alte experienţepersonale, inclusiv din informaţiile pe care le-am obţinut cat timp am lucrat pentru industriade apărare.Există tot felul de rase extraterestre, inclusiv unele foarte inferioare, incapabile săconstruiască nave spaţiale, sau măcar o maşină. Pentru a putea construi ceva, o rasă trebuiesă fie capabilă de conceptualizare. Această calitate asigură evoluţia ei pe un nivel superiorde conştiinţă.De aceea, atunci cand vom discuta despre extratereştri, nu voi aborda subiectulraselor inferioare de pe alte planete. Cei care ne interesează sunt extratereştrii capabili săconstruiască nave spaţiale pentru a vizita pămantul şi alte planete. Construirea unei navespaţiale presupune o cunoaştere de un nivel foarte inalt, pe care nu o poate deţine decat orasă inzestrată cu o funcţie dinamică activă (sau cuantică, după cum o numesc unii),cunoscută in mod normal prin termenul de „suflet”. Un suflet este o fiinţă care dispune deaceastă funcţie şi care este aruncată in continuumul spaţio-temporal, unde este inzestrată cuo conştiinţă. Altfel spus, noi inşine suntem fiinţe inzestrate cu această funcţie dinamicăcuantică, fiind alcătuiţi parţial din haos (altfel spus, fiind parţial imprevizibili). Interminologia computerelor, un suflet poate fi definit ca un program software autonom, carepoate primi, trimite, prelucra şi da naştere la informaţii. De aceea, noi depăşim ca nivel deevoluţie lumea plantelor şi animalelor, care sunt programate exclusiv de către instinctul lor.Extratereştrii pe care ii vom studia in continuare sunt inzestraţi cu o conştiinţă şi cu unsuflet, fiind capabili să deducă, să raţioneze şi să işi stabilească propria programare.Tipurile de extratereştri sunt foarte diferite, dar forma cea mai comună derivă dinmamifere sau din lumea animalelor. Toate acestea sunt fiinţe umane sau umanoide, născutecandva din evoluţia animalelor de pe planeta lor. Ei provin dintr-o lume asemănătoarepămantului, in sensul că presupune o faună şi un mediu capabil să susţină viaţa animalelor.Animalele de pe respectivele planete au multe similarităţi, dar şi deosebiri. De pildă, uncaine de pe o altă planetă poate fi uşor diferit de un caine de pe pămant, dar va avea in

25

Page 26: Intalnire in pleiade

esenţă acelaşi statut biologic. In afara mamiferelor, pe planetele respective există, la fel cape pămant, microbi, plante, insecte şi reptile, bazate pe acelaşi ciclu al carbonului ca şi viaţade pe planeta noastră. Motivul acestei asemănări este simplu: carbonul, hidrogenul şioxigenul sunt elementele care interacţionează cel mai uşor intre ele. Obţinerea amoniaculuisau a nitrogenului se realizează in condiţii mai dificile (intrucat au molecule cu structurimai complexe) care nu predispun către apariţia vieţii. Aşa se explică de ce viaţa pe pămant,ca şi viaţa foarte multor specii de extratereştri, are la bază ciclul carbonului. Este o simplăchestiune de geometrie moleculară.De aceea, cele mai comune forme umane de viaţă extraterestră sunt cele pestructură animală, la fel ca pe pămant. Pleiadienii fac ei inşişi parte din această categorie.Codul lor genetic este similar cu cel al maimuţelor. Grupul K sau Krundenshen12, după cumam inţeles că li se spune, este alcătuit de asemenea din fiinţe umanoide. Aceşti extratereştrisunt complet chei, dar dacă le pui o perucă pe cap, seamănă destul de mult cu noi.Altminteri, au o inălţime comparabilă cu a noastră, in timp ce pleiadienii sunt mult maiinalţi. Există multe alte grupuri in galaxia noastră cu o formă umană. Printre ei se numărăinclusiv forme de viaţă mai particulare, precum oamenii-pisică, oamenii-caini sau oameniiurşi.Cu toţii intră in categoria mamiferelor, structura lor genetică nefiind foarte diferită decea a oamenilor.In afara tipului mamalian13 mai există cel reptilian şi cel insectoid. Majoritateaacestor forme de viaţă sunt bipede şi umanoide. Unele au mai multe braţe sau picioare, darse pare că forma cea mai comună şi mai eficientă rămane cea cu două braţe, două picioareşi un tors. Pare să fie o chestiune de pragmatism al evoluţiei. Desigur, din cand in cand aparşi mutaţii.Tipul cel mai comun de fiinţă reptiliană arată ca o incrucişare intre un aligator şiun om. Există un episod din Star Trek care prezintă destul de inspirat acest tip, sub formaunei creaturi pe nume Gorn, care s-a luptat cu căpitanul Kirk la insistenţa unui grup defiinţe numite metroni. Metronii nu apar decat la sfarşitul filmului şi seamănă destul de multcu pleiadienii, cu excepţia faptului că sunt mai scunzi. Hollywood-ul a avut intotdeauna ocapacitate de neegalat de a intra in subconştientul colectiv, extrăgand din el diferitearhetipuri autentice. Acesta este doar un exemplu in acest sens. Reptilienii de tipul lui Gornsunt destul de frecvent intalniţi in galaxia noastră, deşi nu toţi au raturi atat de hidoase. Deregulă, sunt lenţi, dar puternici, şi nu se inţeleg deloc bine cu rasele umane (de felulpleiadienilor). Au capacităţi psihice remarcabile şi ii pot hipnotiza pe oameni pur şi simpluuitandu-se la ei.12 Acest nume a fost receptat in stare de mediumitate de Duncan Cameron.13 Asociat cu mamiferele.In afara mamalienilor şi a reptilienilor, forma de viaţă cea mai comună din universeste cea a insectoizilor. Cei mai des intalniţi sunt extratereştrii cenuşii (sau micii cenuşii),care reprezintă un fel de incrucişare intre o insectă şi o rasă reptiliană. Ei păstreazătrăsăturile faciale ale reptilienilor, dar au schelete exterioare, nu interioare (cunoscuteuneori şi sub numele de exo-schelete). Reptilienii şi mamalienii au un schelet interior.Există o celebră casetă video care prezintă un fel de fiinţă cenuşie murind. Creatura sezbate, mişcandu-se extrem de rapid. Dacă incetineşti mişcarea cadrelor video, constaţi că ease mişcă intr-un interval de 1/30 dintr-o secundă. Nici mamalienii şi nici reptilienii nu sepot mişca atat de rapid, dar insectoizii pot. Micii cenuşii au şi ei puterile hipnotice alereptilienilor, dar de multe ori sunt subjugaţi de aceştia.Micii cenuşii nu sunt singura rasă insectoidă, dar sunt de departe cei mai populariin literatura OZN. Mai există o specie de extratereştri care seamănă cu călugăriţele(insectele) noastre, cu singura diferenţă că au o inălţime de circa doi metri. Sunt o rasăfoarte iubitoare, inclinată către vindecare, şi nu au deloc virtuţi războinice.Alte tipuri de extratereştri includ umanoizii inaripaţi sau oamenii-păsări. Aceştia seincadrează in categoria reptilienilor, păsările fiind ele insele considerate reptiliene din punctde vedere zoologic, deşi au sangele cald. Formele cele mai inteligente de viaţă reptiliană ausangele cald, spre deosebire de cele cu sange rece, care sunt mai puţin avansate. Mai existăşi o a patra categorie de extratereştri despre care s-a vorbit. Este vorba de nişte planteinteligente, care o structură pe bază de celuloză. Personal, nu am auzit niciodată despreasemenea forme de viaţă, dar posibilitatea rămane.Există apoi fiinţele non-fizice, alcătuite din inteligenţă pură, despre care am vorbitatunci cand am descris viaţa in Pleiade. Acestea conduc destinele planetelor respective şipromovează conştiinţa de grup care se extinde in intreaga cultură pleiadiană. Reptilienii şi

26

Page 27: Intalnire in pleiade

alte forme avansate de viaţă au la randul lor o conştiinţă de grup. Această facultate pare săfie o etapă a dezvoltării evoluţioniste care uneşte intreaga „bio-reţea” a unei rase.Extratereştrii la care am făcut referire mai sus nu sunt singurii care există inunivers. Sunt insă singurii despre care deţin informaţii, şi oricum, reprezintă tipurileesenţiale de viaţă din galaxie. Vom vorbi in continuare despre felul in care au colonizataceste rase pămantul.Capitolul 14ColonizareaDin cate mi s-a spus, primii care au aplicat ingineria genetică pe pămant,transformand maimuţele in oameni şi creand prima rasă umană de pe planeta noastră, aufost pleiadienii. Oamenii sunt atat de apropiaţi din punct de vedere genetic de pleiadieniincat se pot incrucişa fără probleme cu aceştia. De fapt, suntem atat de inrudiţi cu ei incatputem trage concluzia că intreaga umanitate de astăzi este urmaşa lor. Pe pămant au venitapoi şi alte rase, care au continuat să aducă schimbări sistemului genetic al omului, astfelincat acesta să se apropie de propria lor structură genetică.Rasa caucaziană sau ariană a fost prima rasă creată de conştiinţa pleiadiană.Despre rasa orientală se crede că reprezintă o modificare genetică a pleiadienilor făcută demicii cenuşii (cei insectoizi). Acest lucru ar explica de ce orientalii au ochii oblici şi omentalitate asemănătoare albinelor lucrătoare. Această informaţie nu reprezintă decat osupoziţie făcută in urma anumitor sugestii provenite de la diferite surse şi nu este menită săofenseze pe nimeni.Următoarea rasă care a apărut pe pămant a fost Abernache. Aceşti extratereştriprovin de pe planeta Marduk, citată de Sitchin in A douăsprezecea planetă. Se presupune căerau o rasă albă, dar au creat genetic rasa neagră. La origini, această rasă era cunoscută subnumele de nubieni şi au fost consideraţi nativi ai acestei planete. Structura lor genetică afost incrucişată cu cea a pleiadienilor, obţinandu-se astfel rasa neagră pe care o cunoaştemastăzi. Marduk mai este cunoscută şi sub numele de Nemesis sau Bete noir, care inseamnăBestia Neagră in limba franceză.Reptilienii de pe Orion au făcut şi ei modificări genetice asupra rasei pleiadiene,creand astfel rasa semitică. Toate acestea explică de ce rasa ariană este numită uneori şi rasaconducătoare. Teoria afirmă că ea reprezintă arhetipul uman primordial care a fost creat pepămant.Pe langă rasele de mai sus, mai există şi cea a nativilor americani (pieile roşii).Deşi majoritatea legendelor lor indică faptul că provin la randul lor din Pleiade, aceastăvariantă nu este intru totul corectă. Identificarea lor cu pleiadienii provine din influenţaculturală a Atlantidei, care a fost o colonie pleiadiană şi puterea conducătoare cea mairecentă din istoria lor. Se crede că nativii americani derivă dintr-o fiinţă care prezenta oinfăţişare umană, dar avea părul şi barba roşii, provenită din galaxia Andromeda.Dacă amestecăm intre ele toate cele patru rase amintite mai sus, obţinem rasamaronie, care poate fi considerată un amestec de caucazieni, negri şi orientali, intr-ocombinaţie oarecare.Insist asupra faptului că eu nu afirm că o rasă sau alta este mai mult sau mai puţininteligentă decat celelalte. Tot ce am dorit a fost să demonstrez felul in care au intervenitdiferitele rase extraterestre asupra umanităţii, dand astfel naştere diferitelor rase umane şiamestecului cultural care există la ora actuală pe pămant.Cartea Cheile lui Enoh, semnată de J.J. Hurtak, afirmă că umanitatea de pe planetanoastră işi trage rădăcinile de la elohim-i, care au provenit din constelaţiile Orion şi Pleiade.După părerea mea, această afirmaţie este corectă, căci marea majoritate a interferenţelor inistoria noastră au venit din această zonă.Aceasta a fost, pe scurt, maniera in care a fost colonizat pămantul. Vom examina incontinuare motivaţiile şi orientările diferitelor grupe de extratereştri.Capitolul 15Confederaţiile de extratereştriIn galaxia noastră există trei grupe sau confederaţii. Termenii pe care ii voi folosipentru a le descrie au fost receptaţi in stare de mediumitate de către Duncan Cameron şiprovin de la sursa de informaţii a acestuia. Aceste grupuri sunt: Neveronii, ConfederaţiaGalactică şi Leveronii.Grupul neveronilor este doar un alt nume pentru Confederaţia Pleiadelor, pe caream descris-o deja pe larg. Consideraţi de mulţi şi „grupul extratereştrilor buni”, ei trăiescsub incidenţa legii neamestecului in treburile interne ale altora.

27

Page 28: Intalnire in pleiade

Confederaţia Galactică este un organism similar Naţiunilor Unite de pe planetanoastră. Ea este alcătuită din numeroase grupuri care s-au unit şi au format o confederaţiede planete. Sunt un grup estul de neutru, care trăieşte sub incidenţa aceleiaşi legi aneintervenţiei derivată din Confederaţia Pleiadelor sau a neveronilor, dar aplicată mai puţinsever ca in cazul acestora. In timp ce Confederaţia Galactică are un anumit cod care lepermite să intervină pentru a păstra echilibrul sau pentru a salva pe cineva dintre ai lor,codul neamestecului in treburile interne ale altora pe care il aplică pleiadienii estenecondiţionat. Chiar dacă riscă să piardă o navă pe această planetă, pleiadienilor le esteinterzis să işi aplice tehnologia mai avansată pentru a le face rău oamenilor şi a-şi salvaastfel semenii. Preferă mai degrabă să trimită pe cineva să distrugă nava, pentru a nu o lăsaastfel pe mainile noastre.Cel de-al treilea grup este cel al leveronilor. Duncan a receptat un cuvant mult mailung şi mai complicat, dar eu prefer să aplic această simplificare fonetică, spunandu-leLeveroni. Cuvantul „leviatan” (legat etimologic de cuvantul „şarpe”) derivă de la acest grupal leveronilor. Ei reprezintă arhetipul diavolului sau al unor fiinţe extrem de malefice, laturanegativă a universului. Sunt oricand dispuşi să calce peste cadavre pentru a obţine ceea cedoresc şi cultivă principiul potrivit căruia scopul scuză mijloacele. Alianţa leveronilor estealcătuită din reptilieni şi cenuşii, iar liderul lor provine de pe planeta Draco, care işi areorbita in jurul lui Draco Major din constelaţia Orion. Din acest motiv, leveronii mai suntnumiţi uneori şi Alianţa Orion.Există şi un grup de pleiadieni care au strans legăturile cu alianţa Orion. Suntrebeli fugiţi din Pleiade, dar care işi protejează cu stricteţe semenii (pleiadieni). De fapt,există trei grupuri de pleiadieni. Primii sunt arienii (de la care provine şi termenul nostru, cuconotaţii similare). Aceştia sunt ganditori, filozofi şi visători. Unii dintre ei refuză să lupte,indiferent de circumstanţe. Al doilea grup de pleiadieni, cei de pe Alderon, sunt cei careacţionează. Gandesc la fel de pozitiv ca şi primii, dar sunt mult mai pragmatici. Numele lorapar inclusiv in filmul Războiul Stelelor. Sunt situaţi cumva la mijloc, intre filozofii arieni şirăzboinicii din cea de-a treia categorie, care provin de pe Aldebaran. Celor din urmă li semai spune şi pleiadienii negativi. Ei sunt cei care l-au contactat pe Hitler, dandu-i sarcina dea-i proteja pe arieni. Erau convinşi că işi protejează in acest fel fraţii; de altfel, sunt vestiţiprin maniera extremistă in care acţionează uneori. Deşi aldebaranii sunt tot pleiadieni, ei seapropie cel mai mult de grupul Orion. Nu respectă cu stricteţe codul neintervenţiei alcelorlalţi pleiadieni şi sunt oricand dispuşi să vină pe această planetă pentru a-şi salva unseamăn pleiadian din mainile unuia din celelalte două grupuri.Nu cunosc exact structura draconienilor, dar ştiu că există cel puţin trei grupuridiferite. Unii dintre ei par să fie de-a dreptul umani. Nu toţi sunt reptilieni sau insectoizi cainfăţişare.Date fiind interesele lor divergente, este evident că universul in care trăim nu estelipsit de conflicte. Pe de o parte, există Alianţa Pleiadiană, care ar dori ca nimeni să nuintervină asupra vieţii altora. Există apoi Confederaţia Galactică, care acceptă o interferenţăcondiţionată. In sfarşit, mai există şi leveronii sau cei de pe Orion, care nu işi doresc altcevadecat să interfereze. Speranţa lor este să transforme pămantul intr-o anexă a ImperiuluiDraconian. Acest conflict conduce la o adevărată bătălie pentru pămant, care se transmiteintr-o manieră subtilă in intreaga ţesătură culturală a societăţii noastre. Războiul se referăinclusiv la aerul pe care-l respirăm, la hrana pe care o consumăm, la maşinile pe care leconducem, la banii pe care ii folosim, la muzica pe care o ascultăm, la politicienii pe care iivotăm, etc.In sinteză, viaţa de pe pămant nu este lăsată să evolueze la voia ei. Toată lumea seamestecă şi interferează. Fiecare grup incearcă să caştige controlul asupra celorlalte, iar uniidintre ei nu se sfiesc să folosească mijloace brutale pentru a-şi atinge scopurile. Ajungemastfel la una din cele mai sinistre modalităţi de subjugare a populaţiei de pe pămant: răpirileşi implanturile.Capitolul 16RăpirileMajoritatea răpirilor pot fi clasificate in două grupe: răpiri ale extratereştrilor şirăpiri ale guvernului. Atunci cand spun „guvern”, nu mă refer la oficialii aleşi de faţadă, cila acei Iluminaţi care alcătuiesc o societate secretă şi misterioasă, care conduce cu adevăratsocietatea, folosindu-se in acest scop de toate instituţiile statului. Acest grup s-a infiltrat latoate nivelele societăţii, aplicand mijloace de control al minţii dintre cele mai abjecte, dar seconcentrează indeosebi asupra unor centre de putere, cum sunt: armata, marile corporaţii şi

28

Page 29: Intalnire in pleiade

toate celelalte sfere de influenţă, inclusiv guvernul.Este interesant de remarcat că pe la mijlocul anilor 90, foarte multe programe deteleviziune au vorbit de fenomenul răpirilor de către extratereştri. Ai fi zis că „adevărul”incepe să iasă la suprafaţă. In realitate, extratereştrii au fost folosiţi in acest caz ca paravan,căci guvernul are propria sa agendă a răpirilor, dar ar prefera ca aceasta să rămană secretă,punand-o in intregime pe seama străinilor veniţi din spaţiul cosmic. Şarada merge chiar maideparte. Foarte mulţi oameni care işi amintesc sub hipnoză că au fost răpiţi, pun acest lucrupe seama extratereştrilor, chiar dacă au fost răpiţi de guvern. In realitate, in mintea lor aufost implantate amintiri superficiale, care se suprapun peste cele profunde, pentru a ficonvinşi că au fost răpiţi de extratereştri, şi nu de guvern. Pentru guvernanţi este foarteconvenabil să dea vina pentru toate răpirile pe extratereştri. Potrivit anumitor estimări,guvernul este responsabil pentru majoritatea răpirilor, in timp ce micii cenuşii nu suntresponsabili decat pentru 20-30% dintre acestea.In grupa răpirilor făcute de extratereştri, avem trei categorii: răpiri fizice, astrale şiprin inducţie. Răpirile fizice se referă la răpirile in corpul fizic ale celor in cauză, care suntaşezaţi apoi pe mese, unde li se fac anumite operaţii. Răpirile astrale se referă la răpireasufletului in afara corpului fizic şi la manipularea lui prin mijloace electronice sau altele,mai subtile. Inducţiile se referă la pătrunderea astrală in sufletul altei persoane şi executareaanumitor operaţii la acest nivel, prin incălcarea liberului arbitru al celui in cauză. Acest gende manipulări sunt cele mai greu de recunoscut.Mulţi dintre cei care au fost supuşi acestor răpiri afirmă că au trecut literalmenteprin pereţii casei lor, fiind traşi afară de o forţă misterioasă. Este vorba de un procedeu deinducţie fizică, extratereştrii avand tehnologia capabilă să reducă masa corporală la zero,astfel incat să poţi fi tras printr-un zid. Este posibil şi fenomenul astral, dar cercetările pecare le-am făcut mă fac să cred că majoritatea acestor răpiri sunt fizice.Răpirile fizice includ de regulă extracţia anumitor mostre sexuale. De la femei esteluat un ovul, iar de la bărbaţi sunt prelevate celule spermatice. Există şi cazuri in care s-aufăcut biopsii ale testiculelor sau ovarelor. In asemenea cazuri, ei taie pielea din spatelescrotului şi scot testiculele din săculeţ. Tubul care le susţine este suficient de lung pentru apermite acest lucru. După ce am auzit asemenea rapoarte, am intrebat un medic, care mi-aspus că tubul care susţine testiculele in interiorul scrotului are o lungime de circa 13 metri14.Celulele spermatice sunt stocate in tubul care face legătura intre testicule şi glanda prostată.Deşi acest gen de rapoarte sunt obţinute de regulă prin regresie hipnotică, ele nu sunt delocimposibile din punct de vedere biologic. Un lucru este cert: in toate aceste cazuriextratereştrii prelevă probe genetice ale aparatului reproductiv.Există şi operaţii in urma cărora se prelevă mostre din căptuşeala stomacului, atatde la bărbaţi cat şi de la femei. In aceste cazuri, in ombilicul persoanei este introdus un acmare, cu ajutorul căruia se prelevă biopsia. Dacă extratereştrii deţin tehnologia produceriicelulelor-mamă15, ei ar putea chiar clona corpul respectiv. Aceste celule stem conţin intregulADN al persoanei, in forma sa primordială. Geneticienii au inceput să-şi dea seama căatunci cand se diferenţiază in celule secundare, ADN-ul celulelor primare se schimbă.Aceste celule primare (stem) se găsesc de regulă la nivelul stomacului, gurii, regiunii anale,şi al altor porţiuni ale corpului aflate in contact cu mediul exterior. Celulele din gonade(testicule sau ovare) fac şi ele parte din această categorie. Ele conţin intregul cod genetic alorganismului. Toate aceste lucruri sugerează că răpirile fizice efectuate de extratereştri audrept scop realizarea anumitor cercetări genetice.Foarte multe persoane răpite au depus mărturie că au văzut copii pe jumătateumani, pe jumătate extratereştri. Nu cred că mai există nici o indoială că cineva incearcă săincrucişeze genetica extraterestră cu cea umană. Un eventual motiv ar putea fi acela că rasaextraterestră este foarte bătrană şi muribundă. Nu este exclus ca, in timp, genetica lor să sefi „atrofiat” sau să se fi deteriorat, determinandu-i să incerce să işi recaştige tinereţeagenetică printr-o incrucişare cu rasa noastră. Este ca şi cum ar incerca să repare stricăciunile14 Acest gen de operaţie ar putea explica şi scrotul imens al lui von Neumann, despre care am vorbit intr-uncapitol anterior.15 Cunoscute sub denumirea de celule stem (celule nediferenţiate).produse cu ajutorul genelor noastre. Toate aceste fapte sugerează că extratereştrii care lecomit au o bază genetică comună cu a noastră.Multe femei răpite işi amintesc că au intreţinut raporturi sexuale cu unextraterestru de sex masculin. In aceste cazuri, extratereştrii lasă fătul să se dezvolte timp dedouă luni (unii oameni vorbesc de trei luni), după care femeia este răpită din nou şi fătul

29

Page 30: Intalnire in pleiade

este extras. De regulă, femeile descoperă că au rămas gravide, dar nu ştiu cum. Două lunimai tarziu, sarcina dispare. Asemenea rapoarte sunt foarte frecvente şi provin de la femeidin toate regiunile ţării.In astfel de cazuri există cel puţin două posibilităţi. Una se referă la o fertilizarepropriu-zisă, cu ajutorul unui extraterestru de sex masculin, la fel ca in cazul menţionat maisus, iar cealaltă alternativă se referă la o insămanţare artificială a mostrei prelevate de lafemeia răpită, folosindu-se ADN extraterestru, după care mostra este implantată la loc intrupul femeii, unde este lăsată timp de două luni. In final, femeia este răpită din nou, iarfătul este extras, fiind suficient de dezvoltat pentru a putea fi incubat in continuare. Aceastăposibilitate este susţinută de numeroase rapoarte care descriu fiinţe pe jumătate oameni şipe jumătate alte forme de viaţă, cum ar fi plante, reptile, etc.Prelevarea mostrelor genetice şi incrucişarea lor nu reprezintă singurul scop alrăpirilor fizice. Extratereştrii execută şi implanturi. Uneori, acestea se reduc la implantareaunui receptor/transmiţător (un aparat care permite deopotrivă transmiterea şi recepţia deinformaţii). Acest aparat este acordat pe o anumită frecvenţă şi programat să recunoască unanumit cod. Cand codul este transmis, el declanşează o transmisie care le permiteextratereştrilor să il localizeze pe cel in cauză oriunde s-ar afla, pentru a-l putea răpi dinnou. Acest sistem este necesar, de pildă, in cazul femeilor cărora li se implantează un fătcare trebuie extras două luni mai tarziu. Dacă prelevă mostre genetice de la bărbaţi,procedează la fel.In cazul răpirilor unor bărbaţi, mostrele de spermă sunt prelevate cu regularitate,nu doar o singură dată. Cunosc cazul unui bărbat care a făcut terapie pentru a nu mai puteafi răpit; a reuşit acest lucru, dar s-a imbolnăvit din cauza excesului de spermă. Era atat deobişnuit cu golirea tubului seminal dintre testicule şi prostată de către extratereştri incat nus-a masturbat niciodată. După incetarea răpirilor, celulele spermatice s-au acumulat incantităţi atat de mari incat au sfarşit prin a putrezi, infectand intregul scrot. Medicul care i-apus acest diagnostic i-a recomandat să işi golească din cand in cand tubul seminal.Majoritatea răpirilor fizice sunt executate cu scopul examinărilor genetice şi alefectuării de implanturi. Intre acestea din urmă se numără şi programările şi condiţionărilede tot felul. Implanturile sunt realizate pe cale chirurgicală. De regulă, in urma lor nu rămancicatrice mari, ci unele foarte subtile, care nu iţi permit să-ţi dai seama despre ce este vorbadacă nu ştii exact ce cauţi. Adeseori, ridurile sunt folosite pentru a masca aceste cicatrice.La fel, semnele din naştere de pe corp. In unele cazuri, o linie foarte fină poate fi văzută dealungul şirei spinării sau in apropiere de organele sexuale.Majoritatea răpirilor fizice sunt executate de extratereştrii cenuşii sau de „guvern”.Guvernul realizează el insuşi tot felul de cercetări medicale clandestine cu ajutorul celorrăpiţi, dand apoi vina pe extratereştri. Eu nu afirm că extratereştrii sunt buni sau răi, darplanurile lor sunt destul de tulburătoare, deşi nici pe departe atat de inspăimantătoare cacele ale guvernanţilor noştri.Deşi guvernul prelevă tot felul de mostre de sange şi altele, cercetările genetice nureprezintă in mod tradiţional principala sa zonă de interes. Mai presus de orice, guvernanţiisunt interesaţi de metodele de control care presupun condiţionarea mentală şi implantarea atot felul de chipuri in corp.Dacă supui o persoană care a fost răpită unei şedinţe de hipnoză, primele amintiricare ii apar sunt cele legate de extratereştri. Acestea sunt amintirile superficiale de care amvorbit mai sus. Dacă o conduci insă din ce in ce mai profund in interiorul subconştientului,extratereştrii se transformă brusc in oameni, purtand de regulă uniforme militare. Procesulinvers, potrivit căruia extratereştrii ar implanta asemenea amintiri in subconştientul profundal celor răpiţi, este improbabil, căci nu ar avea nici o justificare logică. Dacă ar dori săcredem că răpirile sunt executate de militari, ar aşeza aceste amintiri in partea superficială asubconştientului, şi nu in partea profundă.Există două nivele tehnologice folosite pentru realizarea răpirilor fizice. De multeori, extratereştrii ii răpesc pur şi simplu pe cei in cauză din maşinile lor. De regulă, iţi poţida seama că ai fost răpit pentru că la intoarcere te trezeşti intr-un alt loc şi trebuie să-ţi cauţimaşina. In astfel de cazuri se foloseşte o tehnologie de teleportare a oamenilor pe navaspaţială sau inapoi, de pe aceasta. Atat timp cat călătoresc pană la destinaţie, ei simt căplutesc prin aer, pană cand se opresc. Cea de-a doua tehnologie este folosită de guvern.Dacă in casa celui care urmează să fie răpit se mai află şi alte persoane, acestea sunt adusein stare de inconştienţă. La fel procedează şi extratereştrii cu cei pe care nu-i doresc, dar decele mai multe ori astfel de cazuri au de-a face cu guvernul.

30

Page 31: Intalnire in pleiade

Există numeroase programe in derulare care intră sub incidenţa „răpirilorguvernamentale”. Unul dintre cele mai importante se referă la răpirile copiilor pentru a fiprogramaţi şi integraţi intr-un fel de armată super-secretă. Scopul este ca aceasta să fieactivată in cazul declanşării unui eventual haos naţional. Copiii sunt programaţi să răspundăla apelul puterii din momentul respectiv, care se schimbă doar in aparenţă, ţelul ei fiindintotdeauna acelaşi: puterea absolută.Această programare fizică executată de guvern este realizată printr-un sistem deelectro-şocuri similar maşinăriilor folosite in azilurile de nebuni. Una dintre cele maieficiente tehnici folosite stimulează electric o stare de excitaţie sexuală pană la limitasuportabilităţii. Cand subiectul este excitat la maxim (chiar inainte de ejaculare in cazulbărbaţilor şi chiar inainte de orgasm in cel al femeilor), agenţii suspendă această stare, astfelincat subiectul să rămană in ea pe o perioadă nedeterminată. In această stare, mintea sadevine deschisă, acceptand orice, de pildă, un blocaj de memorie. Această tehnologie a fostatat de mult perfecţionată incat orice agent o poate pune in aplicare. Şocurile electrice suntoperate printr-un program de calculator, pus pe o dischetă şi care poate fi rulat de pe oricecomputer portabil. Singurul lucru de care mai are nevoie agentul este o diagramă care să-ispună cand trebuie activat subiectul.Primul lucru pe care il face el este să işi atragă victima, intr-un fel sau altul, dupăcare o conectează la computer şi rulează programul de pe dischetă. In mintea subiectuluipot fi inserate astfel blocaje succesive de memorie, care ascund diferite amintiri. Deasemenea, pot fi implantate ganduri in diferite secţiuni ale minţii. De fiecare dată candsubiectul va intra intr-o stare de excitaţie sexuală, gandul respectiv va fi activat. Aceştioameni sunt de regulă programaţi să intreţină cat mai des relaţii sexuale, pentru a menţineastfel implantul activ.Subiecţii programaţi pot inclusiv să transmită informaţiile care le-au fost inoculateatunci cand se află intr-o stare de excitaţie sexuală. Extazul sexual este o stare magnetică şihipnotică, fiind folosit in multe ritualuri de magie. Aflat intr-o asemenea stare, subiectul iipoate transmite partenerului informaţiile pe care a fost programat să i le transmită. El poatefi chiar determinat să işi controleze actul sexual pană la momentul in care trebuie sătransmită informaţia dorită, fără a-şi da seama ce se intamplă. In momentul orgasmului areloc o fuziune a minţilor celor doi parteneri. Unii tineri sunt astfel programaţi incat pot treziin anumite femei o dorinţă uriaşă, aproape miraculoasă. Dacă programatorii dorescrăspandirea in masă a unui anumit program, ei apelează la aceşti tineri, care răspandescpretutindeni sămanţa care le-a fost inoculată. O idee sau un program pot fi astfel inserate insocietate intr-o manieră cat se poate de simplă. Programul poate fi banal, de genul:„Cumpăraţi detergentul ABC” sau „Votaţi-l pe politicianul cutare”, dar poate fi şi mult maicomplex. Unii bărbaţi sunt programaţi astfel incat să intreţină chiar mai multe contactesexuale pe zi, cu mai multe femei. Ei devin un fel de incubi16, cu un efect devastator asuprafemeilor. După estimările mele, circa 10% din populaţia sub 30 de ani a fost dejaprogramată in această manieră.Procesul de condiţionare este legat de cel de programare, dar se realizează intr-omanieră diferită. Procedura cea mai obişnuită implică tot electro-şocurile. Doi electrozi suntconectaţi la creierul subiectului, căruia i se arată apoi o poză. Să spunem că se doreşte caoamenii să il urască pe preşedintele ţării. In acest caz, agenţii vor pune poza preşedintelui infaţa subiectului, după care ii vor aplica şocuri electrice. După o vreme, acesta va ajunge săreacţioneze agresiv ori de cate ori va vedea poza preşedintelui in faţa ochilor. Va intra inpanică şi va simţi o stare de ură faţă de preşedinte.Condiţionarea mai este folosită şi pentru controlul comportamentului oamenilor.Să spunem că cineva are un anumit tip de comportament, care nu convine anumitor factoride decizie. Persoana este răpită şi i se provoacă răspunsul comportamental care trebuie„vindecat”, după care i se induce o stare de şoc chiar in acel moment. In timp, ea va ajungesă facă tot ce ii stă in puteri (la nivel subconştient) pentru a evita acel răspunscomportamental. Există şi alte circumstanţe, mai complexe, care pot fi provocate, dar deregulă acestea sunt principiile de bază ale condiţionării.Extratereştrii nu au de ce să practice asemenea metode de condiţionare. De fapt,nici nu am auzit vreodată de un caz real de răpire săvarşit de extratereştri in care să se fifolosit şocuri electrice. Aceştia nu sunt nici pe departe atat de empirici. Dacă doresc săinfluenţeze mintea cuiva, dispun de tehnici mai sofisticate, precum inducţia astrală.Programarea astrală se realizează prin răpirea sufletului (fiinţa astrală, acea esenţăa omului, care nu este de natură fizică) din corpul fizic. Orice om işi părăseşte noaptea

31

Page 32: Intalnire in pleiade

corpul fizic, călătorind in spaţiul astral. Unii sunt mai conştienţi de acest proces, alţii maipuţin. Există o tehnică ocultă străveche ce permite conştientizarea viselor şi care a devenitvestită in zilele noastre sub numele de visare lucidă. Adevăratele călătorii astrale se producatunci cand omul işi poate părăsi in mod conştient corpul fizic, călătorind prin mediul astralşi experimentand situaţii obiective la acest nivel. Unii oameni ajung la o cristalizare atat deputernică a corpului lor astral incat pot apărea chiar in formă fizică. Aşa explică uniiinvierea lui Christos. Cel care işi dezvoltă suficient de puternic această facultate poateapărea simultan in mai multe locuri, realizand sarcini diferite in acelaşi timp.Extratereştrii au capacitatea de a răpi oamenii nu doar in corpul lor fizic, ci şi incorpul astral, ducandu-i pe nava lor. Răpirile astrale sunt de natură energetică. Uneori,extratereştrii nu doresc altceva decat simple mostre de energie umană, eventual pentru a citimodificarea nivelului energetic al corpului de la ultima răpire. Alteori, ei doresc să iiprogrameze pe oameni pentru ca aceştia să spună şi să facă ce doresc ei. Programareaastrală este foarte eficientă şi este practicată tot timpul. De pildă, era folosită foarte frecventla Montauk.Răpirile astrale pot fi uşor confundate cu cele fizice, căci nu există diferenţe preamari intre ele. In ambele cazuri, corpul celui răpit pluteşte către extratereştri (fie că estevorba de cel astral, fie de cel fizic, a cărui masă a fost redusă la zero). In cazul in care doriţisă aflaţi dacă vi s-au făcut operaţii pe corpul fizic, trebuie să căutaţi urme de cicatrice.Durerea nu reprezintă o dovadă in sine, căci ea poate fi provocată inclusiv astral.Guvernul deţine şi el tehnologia răpirilor astrale, dar nu aceasta reprezintă metodasa obişnuită de operare. Există un detaşament Psi de agenţi guvernamentali capabili săextragă fiinţa astrală din cea fizică. Operatorii lor pot intra in mintea celui răpit, ştergandu-imemoria sau implantand in ea ceea ce doresc aceştia. La fel ca in cazul extratereştrilor, eipot face din cand in cand lecturi mentale ale celor in cauză, fără ca aceştia să ştie. Existăoameni care sunt spioni fără să realizeze acest lucru. Noaptea, ei sunt răpiţi, li se citeşte16 Incub: entitate subtilă, care trezeşte prin posesiune o dorinţă sexuală nesăţioasă (cu energia căreia sehrăneşte).mintea şi datele pe care le deţin sunt inregistrate. Dacă doresc, agenţii pot răpi inclusiv fizicpersoana respectivă, făcand ceea ce doresc cu ea. Vom discuta ceva mai tarziu despreanumite implanturi care fac acelaşi lucru, dar acestea nu sunt capabile să interoghezememoria subiectului. Tot ce pot face ele este să transmită datele culese de simţurileacestuia.Există cazuri in care extratereştrii şi guvernul lucrează impreună. Se pare că existăun fel de tratat intre guvernul american şi cenuşiii din Rigel. Guvernul nu scapă nici oocazie să nege acest lucru.In afara răpirilor fizice şi astrale, mai există şi o a treia categorie, cea a inducţiilor.Acestea permit pătrunderea in corpul nefizic (psiho-mental) pentru a face lecturi de date şiprogramări. Procedeul diferă de cel al răpirilor astrale intr-un singur punct: in loc să te ducăpe tine la ei, vin ei la tine. Se pare că acest procedeu este practicat de un grup deextratereştri mai avansat decat cel al cenuşiilor (probabil reptilienii). Aceştia pătrund incorpul fizic al oamenilor (fiind ei inşişi in corpul astral) atunci cand aceştia se află intr-ostare vulnerabilă (de receptivitate). Aici, ei coabitează cu gazda (fiinţa astrală a omului incare pătrund) şi fac diferite operaţii. O inducţie poate dura cateva secunde, cateva ore sauchiar cateva luni. Scopul ei este similar celui al răpirilor fizice sau astrale. Din cate amaflat, guvernul nostru nu a reuşit să practice acest procedeu.Unii oameni confundă inducţia cu fenomenul de posesiune. De aceea, doresc săclarific acest aspect. Posesiunea se referă la intrarea unui spirit in corpul unui om, preluandin totalitate controlul asupra acestuia. De multe ori, acest lucru se produce după o traumă.Să spunem că cineva se sperie foarte tare cu o anumită ocazie, părăsindu-şi corpul fizic.Dacă acesta din urmă este incă operabil, o altă fiinţă poate intra in el, luandu-l in posesiune,chiar dacă a fost mort din punct de vedere clinic o anumită perioadă de timp. In anumitecazuri, preluarea corpului este provocată direct de spiritul care doreşte acest lucru (caresperie intenţionat gazda, pentru a o determina să plece).Asemenea fenomene se produc şi in alte cazuri. Să spunem că unchiul Hector l-aabuzat sexual pe micuţul Johnny atunci cand acesta avea doar şapte ani. Johnny se sperieatat de tare incat se decide să plece, ca să nu fie nevoit să suporte experienţa. Inainte caunchiul Hector să-şi dea seama că Johnny a murit, o altă fiinţă vine şi ii preia trupul.Părinţii copilului observă apoi o schimbare dramatică in personalitatea acestuia. Mai tarziu,ei află că unchiul Hector l-a molestat şi pun schimbarea pe seama acestui abuz. In acest fel,

32

Page 33: Intalnire in pleiade

ei nu-şi dau seama nici o clipă că Johnny nu mai este Johnny, devenind intre timp Billy. Elinvaţă să răspundă rapid la numele de Johnny şi viaţa sa merge mai departe.O preluare cu forţa este cu totul altceva. Ea se produce atunci cand o fiinţă sileşteforţat proprietarul unui corp să iasă afară din acesta, lăsand astfel cale liberă pentru intrareaunei alte fiinţe (eventual ea insăşi).Deşi există şi alte scenarii posibile, acestea sunt cele mai frecvent folosite de cătreextratereştri şi de către agenţii guvernamentali. Am scris destul de mult pe marginea acestuisubiect in celelalte cărţi ale mele din seria Proiectului Montauk.Capitolul 17Aţi fost răpit vreodată?După citirea capitolului precedent, imi imaginez că mulţi cititori vor dori să ştiedacă au fost vreodată răpiţi, şi dacă da, ce este de făcut.Mulţi oameni care au fost răpiţi au ajuns să fie siguri de acest lucru. Alţii au trăittot felul de experienţe subiective, dar nu ştiu sigur ce s-a intamplat sau ar dori să obţină oconfirmare că aceste lucruri chiar li s-au intamplat. Mulţi ar dori să ştie cum le pot spunecelor din jur că au fost răpiţi.Recunoaşterea unei răpiri sau a contactului cu extratereştrii se produce la inceputin vis. Se intamplă frecvent ca blocajele de memorie implantate să se erodeze cu timpul,amintirile ieşind la suprafaţă in starea de vis. Următorul nivel este aducerea aminte in starede veghe a răpirii. Omul ajunge să jure că a fost luat la bordul unui OZN, unde i s-au făcuttot felul de operaţii. Dacă aprofundează introspecţia, el poate descoperi in final căextratereştrii nu erau decat o acoperire pentru o răpire umană, care s-a petrecut in partea dinspate a unui camion sau intr-un alt loc obişnuit.Printre indiciile că ai fost răpit se numără: pierderile de memorie, imposibilitateade a-ţi aduce aminte ce ai făcut intr-un anumit interval de timp, ţiuitul prelungit şi persistentin urechi, trezirea inexplicabilă in timpul nopţii şi apariţia subită a unor capacităţi psihiceimposibil de explicat.Mulţi oameni doresc să investigheze ce s-a petrecut. Unii dintre ei apelează la unhipnotizator, cerandu-i să fie regresaţi in perioada de timp pe care nu şi-o pot explica.Există diferite tehnici de regresie, şi fiecare ar dori să afle care este cea mai confortabilăpentru el. Se pot face de-programări, dar de cele mai multe ori simpla regresie prin hipnozăde pe un nivel de conştiinţă pe altul este suficientă. Din păcate, tehnicile obişnuite dehipnoză nu reuşesc să pătrundă mai departe de primele două straturi ale conştiinţei, care nupermit accesul la adevăratele informaţii. Atat extratereştrii cat şi guvernul incearcă să-şiascundă faptele murdare, apeland de regulă la nivelele 3 şi 4 de conştiinţă. Există şi un alcincilea nivel de conştiinţă, mult mai greu de accesat insă, chiar şi de către extratereştri saude către guvern. Acesta este nivelul pe care se face joncţiunea intre mintea fizică şi ceanefizică.Ştiu că mulţi cititori vor dori să afle mai multe despre aceste nivele de conştiinţă;de aceea, mă voi grăbi să afirm că acestea sunt foarte greu de definit. Aceste diviziuni suntmai degrabă arbitrare, pornind de la răspunsurile medii ale oamenilor pe care i-am observat.Dacă lucrezi in acest domeniu, mai devreme sau mai tarziu incepi să-ţi dai seama care suntaceste nivele de conştiinţă, chiar dacă nu le numeşti ca atare. Există numeroase nivele deconştiinţă care nici măcar nu au primit un nume ştiinţific. De altfel, informaţiile corectelegate de studiile asupra minţii umane nu prea sunt date publicităţii. Unele cărţi afirmă căexistă patru nivele de conştiinţă nefizice; după părerea mea, sunt mai multe. Domeniul estedificil de studiat, căci marea majoritate a oamenilor trăiesc mai mult la nivel fizic.Acest lucru se dovedeşte adeseori salvator, căci există aspecte ale minţii in carenimeni nu poate pătrunde – nici chiar cel mai ingenios şi mai subtil dintre extratereştri. Ceamai bună apărare in faţa răpirilor constă in a spune „nu”. Există un adevăr ezoteric careafirmă că nimic nu ţi se poate intampla dacă nu permiţi tu insuţi acest lucru. Desigur, nueste intotdeauna uşor să spui „nu”. In asemenea cazuri, este de preferat să găsiţi pe cinevade incredere cu care să lucraţi. Nu trebuie să uitaţi totuşi că in ultimă instanţă, aveţi cu toţiicapacitatea directă de a vă determina singuri destinul.Există şi un nivel superior de „răpire”, in care subiectul simte că poate comunicaliber cu extratereştrii, fără ca liberul arbitru să-i fie incălcat. Poate pătrunde astfel in diferitedimensiuni, explorand aici anumite aspecte ale existenţei, fără să suporte insă nici un fel detraumă. Chiar şi aceşti oameni simt uneori nevoia să fie ajutaţi să inţeleagă ce li seintamplă.In cazul celor care se confruntă cu probleme serioase, primul aspect care trebuie

33

Page 34: Intalnire in pleiade

rezolvat este cel al sexualităţii. Acesta este nivelul profund pe care se realizează oriceprogramare. Dacă această zonă este purificată, celelalte blocaje vor fi mult mai uşorrezolvate. Procesul de purificare trebuie realizat insă cu cea mai mare precauţie. Unpracticant inţelept nu va permite niciodată ieşirea la suprafaţă a intregii traume, ci doar aunei mici părţi din aceasta. Majoritatea subiecţilor nu ar putea suporta conştientizareabruscă a intregii traume. Orice om ascunde asemenea probleme (traume psihice). Chiardacă acum nu mai simte nimic, au fost perioade in viaţă cand a fost supus unor traumefizice şi emoţionale puternice. Acestea nu dispar, ci sunt depozitate undeva in memorie,intr-un loc in care nu mai pot fi accesate cu uşurinţă. Ieşirea bruscă la suprafaţă a acestoramintiri poate reactiva intreaga durere din trecut.Agenţii guvernamentali işi ascund programările pe care le efectuează in spateleunor asemenea traume. Ei prelucrează in aşa fel mintea subiectului incat dacă acestaincearcă să pătrundă in regiunea percepţiilor extrasenzoriale ale minţii sale să intalneascăacolo o traumă. Acest blocaj reduce capacităţile psihice ale celui in cauză. Cu cat traumaeste mai mare, cu atat mai reduse sunt percepţiile extrasenzoriale ale subiectului, căcinivelele 3 şi 4 ale conştiinţei sale sunt prea ocupate cu trauma respectivă. Practic, orice omşi-ar putea amplifica enorm puterile psihice dacă şi-ar purifica mintea de traume.Procedeul de ingropare a amintirilor in spatele unor traume este foarte ingenios.Ori de cate ori incearcă să se apropie de această zonă, subiectul intră in panică, căci iniţialnu vede altceva decat trauma sa. Cunosc oameni care au incercat să treacă printr-unprocedeu rapid de de-programare, care nu a făcut altceva decat să scoată la suprafaţă,instantaneu, toate traumele la care au fost supuşi. Doi dintre aceştia au fost suficient deinfumuraţi să creadă că pot face faţă. Amandoi au clacat, iar unul dintre ei chiar a avut unaccident de maşină. Atat persoanele răpite, cat şi cele care doresc să practice anumitetehnici psihice, trebuie să ţină cont de aceste aspecte atunci cand incearcă să pătrundă penivelele profunde ale conştiinţei lor.Capitolul 18ImplanturileVorbeam mai devreme de răpiri fizice şi astrale. In mod similar, există implanturifizice şi astrale. Am avut inclusiv ocazia să văd o unitate mentală (un gand) implantată inaura unui individ. Acesta este implantul astral tipic, prin care omul poate fi influenţat sau„citit”.Implanturile fizice se impart şi ele in două categorii: implanturi inerte şi implanturibiologice. Un implant inert sau pur fizic este o piesă de metal, un cristal, un cip pe bază desilicon sau o altă substanţă introdusă in corp. Aceste cipuri sunt introduse de regulă lanivelul sistemului nervos. Am descoperit recent că multe asemenea implanturi sunt denatură biologică. Atunci cand un subiect este răpit in scopul de a i se face un implantbiologic, mai intai de toate i se prelevă o mostră de structură celulară. Aceasta este apoimanipulată genetic la nivelul ADN-ului, după care este cultivată in condiţii de laborator,pană cand rezultă un fel de organ biologic, capabil să preia şi să transmită informaţii. Parefoarte avangardist, dar nu există dovezi ştiinţifice care să ateste că materialul biologic nupoate fi folosit pe post de transmiţător radio. Spre deosebire de un transmiţător normal, carefoloseşte fire electrice, unul biologic foloseşte structurile bionice ale celulei, care pot fiformatate in diferite circuite.Recent, s-a descoperit un implant inserat in corp chiar deasupra gonadelor labărbaţi. Nu sunt foarte sigur unde poate fi inserat el in cazul femeilor. Scopul său este de asemnala cand devine subiectul excitat din punct de vedere sexual. Dacă acesta nu devineexcitat, nu se realizează nici o transmisiune.Deşi aceste implanturi au de multe ori legătură cu sexualitatea, există şi altesituaţii. De pildă, am descoperit un caz in care implantul era conectat la centrul optic alcreierului. Transmisiunea s-a schimbat de indată ce mi-am fluturat mana prin faţasubiectului respectiv.Am descoperit un alt exemplu ciudat şi extrem de plastic de implant biologic inurma unei vizite pe care am primit-o din partea unui tip din Brooklyn. Acesta mi-a cerut săifac o scanare pentru implanturi. La vremea respectivă foloseam analizoare de spectru,oscilatoare de reţea (un aparat care caută reţele de rezonanţă) şi alte echipamente capabilesă descopere circuite radio. Deplasand un asemenea aparat pe deasupra corpului său, amdescoperit un semnal in regiunea abdomenului. Dacă indepărtam aparatul de abdomen,semnalul scădea in intensitate, dispărand aproape complet pe analizorul de spectru. Oriceelectronist ştie că analizoarele de spectru nu sunt foarte precise; de aceea, am setat

34

Page 35: Intalnire in pleiade

analizorul astfel incat să dea un semnal identic cu cel receptat din trupul individului, pentrua-l identifica. Speranţa mea era să descopăr frecvenţa pe care emitea transmiţătorulimplantului. Spre uimirea mea, am descoperit că aceasta era identică cu frecvenţa Canalului25 din Brooklyn!Era o descoperire de necrezut. Am convertit semnalul astfel incat să poată fi cititpe un monitor de televizor. Era indiscutabil Canalul 25, pe care l-am putut vedea pe ecran.Omul intercepta frecvenţa unui post de televiziune. Mai exista o ciudăţenie: transmiţătorulsău acţiona la fel ca un repetitor simplex. Acesta este un aparat inzestrat cu un receptor careprimeşte un semnal. După o scurtă pauză, el retransmite semnalul. Se numeşte repetitordeoarece repetă semnalul. Implantul individului era ciudat deoarece receptorul şitransmiţătorul erau pornite in acelaşi timp. Un cititor obişnuit nu va inţelege despre ce estevorba, dar ca expert in electronică, am rămas uimit. Nu am mai văzut niciodată unasemenea aparat şi nu-mi imaginez cum poate fi construit el.După ce m-am gandit o vreme, mi-am dat seama că cineva a creat un sistem cat sepoate de ingenios. Transmisiunile reale ale implantului erau ascunse in spatele semnaluluiCanalului 25. Dacă cineva se apropia cu un receptor radio şi incerca să recepteze semnalul,acesta era comutat pe cel al Canalului 25. Cum individul trăia in zona in care emitea acestpost de televiziune, nimic nu ar fi părut ciudat. Informaţiile video călătoresc printr-un pulssincronizat. Aspectul ingenios al acestei transmisii prin implant era legat de faptul căaceasta se realiza chiar sub frecvenţa de puls respectivă. Altfel spus, era o transmisiuneclandestină.Cand omul nostru şi-a dat seama că are ascuns in corp un transmiţător, s-a oferitvoluntar pentru raze X. I-au fost făcute mai multe radiografii, dar nici un implant nu a fostdescoperit. Scanarea cu MRI a scos insă la iveală un săculeţ de ţesut situat intr-un loc undenu avea ce căuta. Era un simplu depozit de grăsime, conectat direct la vasele de sange, acomentat doctorul. Lucrurile incepeau să se lămurească. Se ştie că sangele este o soluţiealcalină, acţionand ca un conductor perfect. Vasele de sange treceau direct prin regiuneagenitală, acţionand ca o antenă pentru implant. Acesta era acţionat biologic, fiind uninstrument viu.Mai există o categorie de implanturi, care acţionează parţial ca un computerportabil, fiind situat sub osul pieptului. In partea stangă, deasupra inimii, poţi găsi uneori uncip. Acesta acţionează ca Unitate Centrală de Procesare (UPC) a implantului. Aici suntinmagazinate memoria şi programele care trebuie activate. In partea inferioară a cutieitoracice se află implantul biologic, care acţionează ca transmiţător. El receptează semnalepe care le trimite la cipul UPC din partea superioară. Ambele dispozitive sunt conectateprintr-o reţea extrem de fină de fire cu un alt cip, situat la baza gatului. Acesta reprezintăinterfaţa neuronală care face legătura cu măduva spinării sau cu creierul.Acest tip de implant conţine cate un grup de cinci electrozi pentru fiecare nerv.Atunci cand un impuls nervos călătoreşte de-a lungul unui neuron, el este receptat de unuldintre aceşti electrozi. Un altul anulează impulsul, in timp ce un al treilea poate reinseraacest impuls, sau unul diferit. Ceilalţi doi electrozi fac acelaşi lucru, dar cu impulsurile carecălătoresc in sens invers, anulandu-le. In acest fel poate fi accesată intreaga „reţeaneuronală”, influenţand toate funcţiile motorii ale omului. Evident, este un aparat foartesofisticat.Alte cercetări au indicat că transmisiunile pe frecvenţe inalte scoteau la iveală unpuls neregulat care semăna cu cele indicate de informaţiile neurologice menţionate mai sus.Acesta ar putea fi semnalul folosit pentru a face transmisii cu acest tip de implant, dar nusunt foarte sigur de acest lucru.Motivul pentru care acest implant nu a putut fi descoperit anterior era că acesta seinchidea automat la orice incercare de testare a reţelei neuronale pentru a-l descoperi. Dinfericire, am avut ocazia să cunosc un tanăr la care dispozitivul funcţiona prost şi nu s-ainchis. I-am făcut imediat scanarea pentru implanturi şi am descoperit un grup deimplanturi. Spre surpriza mea, am constatat că puteam face legătura cu UPC folosind ofuncţie empatică care corespundea codurilor pe care le cunoşteam de cand lucram pentruProiectul Montauk. Am putut astfel să inchid dispozitivul, să-l repornesc, şi am putut chiarscana o parte din amintirile care i-au fost inregistrate atunci cand a fost programat. Toateacestea se petreceau cu mult timp inainte să aflu că eu insumi am fost cel care a conceput inbună măsură aceste aparate (intrucat am lucrat in echipa celor care le-au fabricat). Cei de laMontauk au descoperit tehnologia implanturilor cu ajutorul meu. Aşa se explică de ce amputut inchide şi deschide implantul tanărului respectiv la voinţă. Pur şi simplu, circuitul

35

Page 36: Intalnire in pleiade

care i-a fost implantat m-a recunoscut.Intotdeauna mi-am dorit să cred că nu am fost implicat personal in asemeneaproiecte malefice, dar am fost nevoit să privesc realitatea in faţă şi să mărturisesc. Am fostunul din cei care i-au testat şi i-au programat pe băieţii din Montauk. Cand am descoperitacest lucru, mi-am pus imediat intrebarea: oare am fost programat inclusiv eu insumi? Miampus de multe ori această intrebare, iar la ora actuală pot răspunde: da. Am fostprogramat şi este probabil să mai fiu incă, intr-o oarecare măsură. Aşa se explică de celucrez cu oameni şi de ce fac aceste cercetări. Intre timp, m-am inconjurat de un grup demediumi care imi verifică activităţile, urmărind dacă ele se realizează in beneficiuloamenilor implicaţi sau in cel al guvernului. Sunt foarte preocupat de acest aspect al munciimele. Uneori am impresia că sunt singurul om care poate face aşa ceva, căci sunt singurulcare a ieşit din proiectul guvernamental capabil să facă asemenea de-programări. Dacă vreisă de-programezi pe cineva, trebuie să ştii cum s-a efectuat programarea iniţială. De multeori, reuşesc să-i de-programez aproape instantaneu pe aceşti indivizi, căci am contribuitpersonal la programarea lor. Aş fi incantat să descopăr pe cineva care să cunoască acestemetode şi să mă de-programeze pe mine insumi, dar pană la ora actuală nu am găsit penimeni in care să am o incredere absolută şi care să fie dornic să inveţe aceste metode. Inplus, trebuie să fiu tot timpul in gardă in ceea ce priveşte propria mea securitate.Mai există şi alte tipuri de implanturi in afara celor descrise. Spre exemplu, existăo intreagă categorie de implanturi menite să recepteze şi să emită semnale către o sursăexterioară. Aceste implanturi pot fi localizate oriunde in corp, dar se găsesc de cele maimulte ori in spatele urechii stangi. Arată ca nişte cioburi de cristal sau ca nişte pietricelenegre, cu tot felul de fire in interior. Este o tehnologie extrem de avansată şi este folosită deextratereştri pentru a-i descoperi pe cei răpiţi. De regulă, nu afectează procesul de gandire.Sunt simple transmiţătoare care receptează semnalul transmis de sursă, trimiţand inapoi unalt semnal. Acesta permite apoi localizarea subiectului.De multe ori, aceste transmiţătoare sunt respinse de organismul in care au fostimplantate, ieşind la suprafaţă. Un subiect a descris un asemenea caz, in care din frunte i-aieşit un cristal, in timp ce altcineva a asistat la ieşirea cristalului din capul penisului său.După părerea mea, implanturile făcute de agenţii guvernamentali in regiunea genitală au labază modelul extraterestru. După ce au descoperit implanturi in regiunea scrotului,penisului sau vaginului, ei şi-au pus intrebarea de ce fac extratereştrii aşa ceva. Au inceputapoi să creeze propriile lor implanturi. Următorul pas a fost imbunătăţirea tehnologieiimplanturilor. Locul in care sunt amplasate acestea in corp depinde de funcţia care trebuiemonitorizată sau de structura nervoasă pe care trebuie să o intrerupă implantul.De regulă, aceste aparate arată ca nişte pietricele in formă de lacrimă. Colţurilesunt rotunjite. In mod obişnuit, sunt plasate in ţesuturi şi lăsate acolo. Uneori, din ele iesfire electrice care sunt legate de ganglionii nervoşi. Pană la ora actuală nu am reuşit săculeg semnalele pe care le trimit aceste implanturi de cristal, aşa că nu ştiu exact ce funcţiiau.Mai există şi alte implanturi, dar sper că am reuşit să vă ofer o viziune deansamblu referitoare la complexitatea acestora. In continuare, vom discuta despre manierain care pot fi detectate şi eliminate aceste implanturi.Capitolul 19Detectarea şi eliminarea implanturilorExistă diferite maniere in care pot fi detectate implanturile fizice. Unele pot fiscanate cu ajutorul unei tehnologii de ultimă oră, de creare a imaginilor pe bază derezonanţă magnetică. Pot fi de asemenea sesizate cu diferite echipamente electronice. Ceamai uşoară modalitate constă in scanarea prin clarviziune a aurei subiectului.Orice implant creează o distorsiune la nivelul aurei (la fel ca orice alt obiect carenu aparţine in mod firesc organismului). Aura este campul electromagnetic care inconjoarăcorpul uman. Poate fi definită şi ca o interfaţă intre suflet şi corp. Există oameni care vădaurele la fel de clar ca orice obiect din dimensiunea fizică. Personal, pot scana aceste aurecu ajutorul mainilor şi pot sesiza distorsiunile de la nivelul lor. Procedeul imi revelează nudoar prezenţa unui implant, ci şi locul acestuia in corp.Marea majoritate a oamenilor nu au la dispoziţie echipamente electronice capabilesă recunoască implanturile. Scanarea aurei poate fi făcută insă de orice om intuitiv care seantrenează puţin. Puteţi incepe prin a trece mainile pe deasupra corpului fizic (fără a-latinge), incercand pur şi simplu să sesizaţi distorsiunile la nivelul campuluielectromagnetic. Evident, există diferite grade de expertiză.

36

Page 37: Intalnire in pleiade

După detectarea implantului, acesta poate fi eliminat. Mai intai de toate, subiectultrebuie să facă insă un antrenament specific de ridicare a energiei kundalini. La origini,acest termen a fost un concept hindus, fiind definit ca energia primordială sau forţa vieţiicare există in orice om, in stare latentă, la baza coloanei vertebrale, şi care se manifestă peun traseu şerpuit.Orice formă de energie, inclusiv viaţa, incepe să se manifeste printr-o structură informă de spirală, care devine din ce in ce mai complexă şi mai detaliată. Această spiralăpoate fi văzută in forma flăcării (focului) şi reprezintă o emanaţie primară. Toate structurilegeometrice din natură se formează in jurul acestor spirale, dezvoltandu-se treptat in organebiologice. Orice structură fizică are la bază un tipar energetic in formă de vartej, careaminteşte de un şarpe. La om, acest vartej energetic poartă numele de kundalini, careinseamnă chiar şarpe. Această energie fundamentală incepe la nivelul gonadelor, acolo undese dezvoltă germenul vieţii, după care işi incepe drumul in spirală in interiorul coloaneivertebrale. Pe parcurs intalneşte şapte centre energetice care reprezintă etape ale evoluţiei.Aceste centre au o formă de vartej şi sunt cunoscute sub numele de chakra-e. Prima chakraeste situată la nivelul gonadelor şi controlează instinctul de supravieţuire. Ea este stranslegată de cea de-a doua chakra, care controlează instinctul de reproducere (activitateasexuală). A treia chakra corespunde plexului solar şi controlează puterea organismului de asupravieţui (de a se impune intr-un mediu ostil). Primele trei chakra-e sunt considerateinferioare, acoperind funcţiile elementare ale vieţii. Deşi sunt „inferioare”, ele sunt la fel denecesare fiinţei ca şi chakra-ele superioare.Dacă avansăm in sus pornind din centrul solar, ajungem la cel de-al patrulea centruenergetic al fiinţei, situat la nivelul pieptului. Aceasta este chakra inimii, care controleazăemoţiile şi sentimentele. La modul ideal, ea ar trebui să facă legătura intre chakra-eleinferioare şi cele superioare. Inima reprezintă centrul echilibrului. Cardiacii se simt demulte ori şocaţi de o informaţie sau alta, care generează o stare de dezechilibru in structuralor, manifestată printr-un atac de cord.Deasupra inimii se află centrul gatului. Acesta controlează expresia verbală, care,la modul ideal, ar trebui să treacă mai intai prin inimă. Cine vorbeşte din inimă are unimpact mult mai mare asupra celor din jur.Pe măsură ce continuă să evolueze, viaţa ajunge pe cel de-al şaselea nivel,cunoscut in mod popular sub numele de „cel de-al treilea ochi”. Centrul este situat chiardeasupra nasului şi corespunde glandei pituitare, care este glanda endocrină de control alorganismului. Acest centru controlează intelectul şi capacitatea de vizualizare şi deproiecţie. Dacă blocajele sunt eliminate in totalitate la acest nivel, individul capătă puteripsihice considerabile.Spirala vieţii nu se termină cu intelectul, ci continuă, ajungand la un centru situatin interiorul creierului, căruia ii corespunde glanda pineală. Acesta este cunoscut subnumele de chakra coronară (din creştetul capului) şi simbolizează conştiinţa universală.Face legătura cu sursa infinită de putere, din care poate extrage energie.Hinduşii au reprezentat grafic această evoluţie a energiei sub forma unui şarpe,care apare in numeroase forme de artă din Antichitate. Fiecare chakra este desenatăsimbolic ca o floare, care se deschide ori de cate ori şarpele energetic trece prin ea de-alungul traseului său evoluţionist. Insuşi şarpele din Biblie reprezintă o versiune simbolică aacestei structuri energetice care se manifestă in intreaga creaţie. Nu intamplător, şarpele afost considerat un animal sacru in foarte multe culturi din Antichitate.Deşi spuneam mai devreme că există şapte chakra-e principale, pe langă ele maiexistă un număr practic nelimitat de centri energetici de mai mică importanţă. Am vorbit desistemul celor şapte chakra-e deoarece foarte mulţi oameni au ajuns să il cunoască, fiindfamiliarizaţi cu el. Conform educaţiei pe care am primit-o, mai există o a opta chakra,localizată intre cea de-a doua şi cea de-a treia. Aceasta controlează inteligenţa primordialăşi universală. Poate fi inţeleasă dacă examinăm formele primare de viaţă, care au evoluatpornind de la instinctul sexual şi continuand cu lupta pentru putere. Pană cand organismulcapătă un intelect personal, fiinţa nu se poate baza decat pe această inteligenţă universală,dacă doreşte să evolueze. Acest aspect este conştient, dar nu şi introspectiv (nu se apleacăasupra conştiinţei de sine). L-am menţionat mai mult datorită faptului că majoritatea celorrăpiţi sunt programaţi prin intermediul acestei a opta chakra.In sinteză, kundalini se referă la un traseu energetic excepţional de puternic, careemană din insăşi sămanţa vieţii. La limită, ar putea fi asemănată cu un circuit electric, carepoate fi conectat la o sursă superioară. Altfel spus, kundalini permite punerea in legătură a

37

Page 38: Intalnire in pleiade

fiinţei umane cu alte forţe exterioare din univers. Aşa se explică receptarea de informaţii dindiferite surse subtile, considerate de majoritatea oamenilor ca fiind „superioare”. Principiulfolosit este similar celui din radio şi televiziune, in care energia este transformată in undecare poartă informaţiile transmise.La omul obişnuit, energia kundalini este intotdeauna prezentă, dar se află intr-ostare de blocaj (latentă). In cartea Porţile percepţiei, Aldous Huxley afirmă că, de regulă,creierul nostru receptează toate percepţiile posibile. Dacă am conştientiza insă simultantoate aceste percepţii, am fi literalmente bombardaţi şi am intra intr-o stare de haos; pescurt, nu ne-am mai putea găsi nici măcar drumul către camera alăturată. Huxley a descris ofuncţie pe care a numit-o „valva de reducere”, care filtrează percepţiile, astfel incat să nufim preocupaţi decat de acele fenomene de care depinde supravieţuirea noastră imediată. Inacest fel, noi nu acceptăm un număr foarte mare de informaţii receptate de creierul nostru.Acestea sunt cele 70-90 de procente din creier care nu sunt folosite in mod curent (desprecare se tot vorbeşte).Am putea face un intreg studiu referitor la „valva de reducere”, analizand dacăaceasta a fost o greşeală de evoluţie sau un blocaj, ori dacă a fost realizată artificial deanumite fiinţe interesate să ne menţină intr-o stare inferioară de conştiinţă din care să nuputem scăpa. Dacă ţinem cont de infernalul proces de ascundere a informaţiilor la care sepretează guvernanţii noştri, nu putem decat să tragem concluzia că ultima ipoteză este ceavalabilă. Instrumentele cele mai puternice prin care este realizat acest deziderat suntimplanturile şi controlul gandurilor.Toate acestea ne conduc la următoarea intrebare: cine sunt cei care manipulează?Există mai mulţi factori implicaţi, dar de ei ne vom ocupa ceva mai tarziu. Deocamdată,ceea ce ne preocupă sunt implanturile sau blocajele din calea lui kundalini şi posibilitateade a le elimina.Hinduşii cred că prin stimularea chakra-ei de la baza coloanei vertebrale, energiaincepe să urce de-a lungul traseului său sinuos. Pe măsură ce ajunge la nivelul unei chakra,aceasta infloreşte şi se deschide, eliminand toate toxinele care s-au acumulat de-a lungulmai multor vieţi succesive. După ce deschide toate chakra-ele, şarpele ajunge in cele dinurmă la chakra coronară, unindu-se cu conştiinţa universală şi revărsandu-se ca o ploaieenergetică asupra fiinţei şi in jurul acesteia.Altfel spus, energia este trezită şi işi incepe ascensiunea de-a lungul coloaneivertebrale prin stimularea energiei sexuale (aceasta este energia situată la baza şireispinării). Atat timp cat nu este deschisă, fiecare chakra reprezintă un blocaj. Deschiderea eiechivalează cu eliminarea blocajului. Această viziune corespunde nu doar misticismuluihindus, ci şi psihologiei moderne şi fizicii cuantice. Procesul nu este foarte simplu, şi nu artrebui practicat decat de cineva care ştie bine ce face.Uneori, activarea lui kundalini poate fi de-a dreptul copleşitoare, căci aceastăenergie scoate fiinţa din starea sa normală de conştiinţă (lumea care ii este familiară),activand tot felul de energii pe care nu le cunoaşte. Pe de altă parte, fără acest proces depurificare, nimeni nu poate spera să atingă un nivel superior de conştiinţă. La urma urmei,este vorba doar de o re-cunoaştere a unor energii naturale care existau deja in constituţiaorganismului.Foarte mulţi mistici au afirmat de-a lungul istoriei că lumea fizică poate fitranscensă prin activarea energiei kundalini, dar că această călătorie este periculoasă şidificilă, motiv pentru care nu trebuie intreprinsă decat după mulţi ani de pregătireprealabilă. Una din premisele care fac atat de dificilă această călătorie este reprimareaconştiinţei. La ora actuală, subiectul nu mai este atat de secret, putand fi discutat de oricine.Calea a devenit mai disponibilă, dar simpla ei cunoaştere (teoretică) nu este suficientă;fiecare trebuie să o parcurgă individual. Numărul practicanţilor diferitelor căi spirituale acrescut mult in ultima vreme, iar literatura pe marginea acestui subiect poate fi găsită inorice librărie, dar fiecare trebuie să-şi găsească propria sa cale.Nu trebuie să uităm că implanturile fizice sunt cele mai puţine. Eliminarea lorpresupune o anumită pregătire specială. Implanturile astrale şi blocajele generate printehnici de control al minţii sunt mult mai numeroase, dar pot fi eliminate mai uşor, chiar decătre practicantul insuşi. Informaţiile din acest capitol nu trebuie insă considerate un tratatcomplet de eliminare a implanturilor. Pentru aşa ceva, am avea nevoie de o carte intreagă.Scopul informaţiilor de faţă este doar acela de a asigura un ghid pentru cei care au nevoiede aşa ceva.Capitolul 20

38

Page 39: Intalnire in pleiade

Războaiele stelelorUn alt fenomen care se incadrează in categoria implanturilor este cel referitor latransmisiunile de control al minţii. Natura acestora este totuşi diferită de cea a implanturilorde care am vorbit pană acum. Pentru a fi mai bine inţeles, voi ilustra modul de operare alacestor mecanisme printr-o investigaţie din viaţa reală.In vara anului 1995, am primit un telefon de la o femeie pe care o voi numi SusanDaRe. Aceasta mi-a spus că simte că este supusă unor transmisiuni de control al minţii careii induc stări de slăbiciune, etc. Povestea mi s-a părut interesantă, aşa că m-am decis să-i faco vizită, in scopul unei scanări electromagnetice. Mă duceam oricum la un targ de aparaturăradio care se ţinea in Virginia, iar casa ei imi era in drum, fiind situată in apropiere de FortMeade, o bază militară din Maryland. Cand am ajuns, am ieşit impreună la un restaurant,impreună cu prietenul ei, Bruce. Aici, femeia a inceput să-mi spună povestea vieţii ei.Susan s-a născut in anul 1951, fiind adoptată de o familie germană care s-a stabilitin America după cel de-al Doilea Război Mondial, unde a fost implicată in cel de-al TreileaReich al lui Hitler. Familia respectivă şi-a făcut o afacere in Midwest, dar găzduia frecventmembri ai unor servicii secrete precum CIA sau NSA. Pe cand era adolescentă, Susan aprimit un fel de iniţiere magică, in urma căreia pretinde că a rămas cu capacităţi psihiceuluitoare.La maturitate, Susan şi-a căutat tatăl natural şi a descoperit că acesta a făcut partedin cea mai inaltă ierarhie a serviciilor secrete ale armatei americane, fiind detaşat foartemulţi ani in Egipt. Acesta este unicul lucru pe care l-a descoperit, cu excepţia faptului cătatăl său nu dorea să ia legătura cu ea.După ce şi-a incheiat povestea vieţii, Susan mi-a spus că este in continuarecontrolată şi că familia ei de adopţie continuă să aibă foarte multe legături cu comunitateaserviciilor secrete (CIA). A adăugat că este absolut convinsă de adevărul teoriei care susţinecă originea CIA are legătură cu forţele naziste SS. Mi-a spus că motivul pentru care estemonitorizată este legat de afacerea familiei sale. După ce tatăl ei adoptiv a murit, ea amoştenit jumătate din afacere, alături de fratele ei vitreg. Afacerea era evaluată la circa 14milioane de dolari. Susan credea că serviciile secrete, in asociere cu unchiul ei (celspecializat in magie neagră) doreau să scape de ea, pentru ca fiul natural al familiei să punămana pe intreaga avere.După masă, ne-am indreptat către casa lui Susan. Mi-am inceput imediat studiulelectromagnetic, racordandu-mă la frecvenţa de 1080 MHz, pe care o studiam de o lună.Am remarcat imediat că pe măsură ce mă apropiam de maşina ei, semnalul a apărut. CandSusan a luat-o in faţă, semnalul a dispărut. Ai fi putut jura că transmiţătorul semnalului seafla in maşina femeii. Ştiam insă că acest lucru nu este adevărat, intrucat receptasemsemnalul de-a lungul intregii regiuni Northeast şi ar fi fost imposibil ca el să fie transmisdin maşina lui Susan. Mi-am dat seama că semnalul de 1080 de MHz nu era direcţionatcătre Susan.După ce am sosit la ea acasă, am inceput scanarea electromagnetică a locuinţei.Am descoperit imediat semnalul de 1080 MHz, dar şi un semnal de 435 MHz, specificregiunii Montauk. Am identificat de asemenea o puternică transmisiune ELF (extrem dejoasă frecvenţă), la limita de jos a intervalului pe care il putea recepta echipamentul meu(intre 50-400 KHz). Am afişat pe ecran curbele diferitelor semnale.Semnalul de tip Montauk mi s-a părut cu deosebire interesant, căci de cate ori ilinterceptam la Montauk, se diviza. Dacă puneam cap la cap aceste semnale divizate, rezultaun semnal la fel ca cel pe care l-am receptat in Maryland. In timp ce Susan se plimba princasă, am remarcat o serie de schimbări subtile ale semnalului de 435 MHz. Am pus-o să semişte intenţionat, şi am constatat că ori de cate ori se oprea, pe osciloscop apărea oschimbare subtilă, care apărea şi pe receptor. Am cuplat pe semnalul de 1080 MHz şi amincercat acelaşi lucru. Dacă Susan stătea nemişcată in maşină, semnalul devenea foarte slab.Dacă incepea să se mişte, semnalul redevenea puternic.Susan mi-a arătat apoi un raport al dr. Peter Moscow, preşedintele Asociaţiei dePsihotronică din SUA şi un mare savant in domeniul magnetismului bioelectric. A studiatradionica impreună cu Wilhelm Reich şi ii cunoşteam foarte bine opera. Raportul său indicafaptul că Susan avea un traumatism cerebral şi că fusese supusă unor campurielectromagnetice aberante de tip ELF şi VLF. Am identificat eu insumi aceste campuri(semnalele de 1080 MHz şi de 435MHz).In urma acestui raport, Susan şi-a făcut o scanare MRI, care a indicat că invelişulde mielină al anumitor porţiuni din creierul ei incepea să dispară. Aşa incepe de regulă

39

Page 40: Intalnire in pleiade

scleroza multiplă. Femeia era de părere că această boală se datora transmisiunilordirecţionate către ea. Inclin să cred că acest lucru este posibil şi am să explic imediat de ce.Inainte, trebuie să explic insă ce inseamnă de fapt reţeaua de frecvenţe 435-1080 MHz17.Aceste semnale incep ca o transmisie de particule asemănătoare celei descrise demine in Piramidele din Montauk (reprodusă in Anexa B de la sfarşitul acestei cărţi).Intreaga idee a unui accelerator de particule constă in forţarea unei unităţi de energieelectromagnetică (atomul de azot este cel mai indicat pentru a interacţiona cu atmosfera) săşimărească foarte mult viteza. Cand particulele ajung la viteza luminii, ele emană ocantitate uriaşă de energie.Pe planeta noastră există circa 24-36 de asemenea acceleratoare de particule.Fiecare dintre ele face legătura cu o serie de sateliţi micuţi, cunoscuţi şi sub numele desateliţi popcorn (n.n. de mărimea unei floricele de porumb). Sistemul face parte integrantădin Iniţiativa de Apărare Strategică (mai bine cunoscută sub numele de Războiul Stelelor).Aceste raze energetice alimentează o intreagă reţea de sateliţi care inconjoară pămantul.Unii dintre ei multiplică razele, in timp ce alţii le combină. Prin controlul poziţionării şiorientării sateliţilor, forţele armate pot direcţiona o rază combinată către orice loc de peglob. Dacă intr-un anumit loc este necesară o undă de particule, ei o pot defocaliza.Există o enigmă foarte interesantă pe care am observat-o in legătură cu aceştisateliţi. Transmisiunile de 1080 MHz au o frecvenţă suficient de inaltă pentru a putea fidetectate cu nişte antene puternice, care să-mi permită să indic unde se află pe cerrespectivii sateliţi la un moment dat. Enigma constă in faptul că in orice direcţie mi-aşorienta antena pe cer, semnalul receptat este uniform. Dacă ţinem cont şi de afirmaţiile dr.Nicholas Begich, lucrurile devin şi mai interesante.Dr. Begich a publicat o serie de informaţii legate de un proiect cunoscut subnumele de HAARP (de la High-Frequency Active Auroral Research Project). De fapt, esteun proiect de control al vremii, dar dr. Begich a receptat semnalele de 435 MHz emise deHAARP şi a tras concluzia că acestea reprezintă o modalitate de control al minţii.Pe langă cercetările dr. Begich, există la ora actuală o teorie care susţine că s-adescoperit o funcţie neliniară ipotetică ce poate comuta o frecvenţă pe o altă frecvenţă. Credcă exact acest lucru se intamplă in cazul proiectului HAARP. Semnalele de inaltă frecvenţăemise prin proiectul HAARP au drept scop ionizarea energiei din straturile superioare aleatmosferei, alcătuite in principal din azot. Azotul ionizat (N2) acţionează apoi ca untranslator care converteşte transmisia razei de particule de pe frecvenţa de 435 MHz pefrecvenţa de 1080 MHz. Procedeul este ingenios, căci nu mai necesită prezenţa sateliţilor.După părerea mea, aceasta este una din cele mai recente descoperiri ale tehnologieispecifice Războiului Stelelor.Am inceput să-mi dau seama de acest lucru cand m-am izbit pentru prima oară defrecvenţa de 1080 MHz şi i-am cerut lui Duncan Cameron să facă o lectură psihică inlegătură cu ea. După ce a ascultat semnalul, Duncan mi-a spus că acesta reprezintăaproximativ de 2,7 ori semnalul de 435 MHz. Valoarea este destul de apropiată. Dacă ţinemcont de faptul că intervalul de frecvenţă de 400-450 de MHz reprezintă fereastra cătreconştiinţa umană, putem impărţi 1080 MHz la 2,7 şi obţinem 400. Raportul de 2,7 joacă unrol important.17 Frecvenţa de 435 MHz se referă de fapt la orice frecvenţă cuprinsă intre 400-450 MHz, iar cea de 1080MHz la orice frecvenţă cuprinsă in intervalul 1000-1200 MHz. Cititorii care se pricep la tehnică trebuie săştie că semnalul receptat de mine nu era cel emis de Sistemul de Poziţionare Globală GPS, care transmitepe frecvenţa de 1236 MHz şi este folosit de vasele maritime şi de avioane pentru navigaţie.Cand i-am comunicat această informaţie prietenului meu, fizicianul Dan, acesta adevenit brusc foarte agitat, căci 2,77 este raportul azotului in aerul din atmosferapămantului. In termeni ştiinţifici, putem nota acest raport astfel:MATM = 2,77 MN2Cu alte cuvinte, dacă impărţim masa atmosferei la masa oxigenului, obţinem exact2,77. Această informaţie ne-a arătat că există o relaţie intre azot şi transmisiunile pefrecvenţa de 435 MHz. Ţinand cont de experienţa sa, Dan a tras concluzia că cel maiprobabil avem de-a face cu o rază alcătuită din particule de azot. Datele legate de HAARPne-au explicat in cele din urmă despre ce este vorba.Dan mi-a explicat şi un anumit efect secundar care se produce atunci cand razelede particule se anihilează reciproc. Atunci cand azotul şi anti-azotul intră in coliziune, eleemit un element numit xenon. O serie de teste de radionică făcute pe oameni iradiaţi pefrecvenţa de 1080 MHz au arătat că aceştia conţin un procent foarte ridicat de azot şi de

40

Page 41: Intalnire in pleiade

xenon in organism. Simptomele prezentate de Susan semănau cu narcoza produsă de azot.Toate acestea au devenit incă şi mai interesante după lectura psihică a lui Duncan,care ne-a spus că sistemul razelor alcătuite din particule poate fi folosit inclusiv in ingineriagenetică. I-am transmis această informaţie unui prieten genetician, care a verificat-o şi adescoperit că este valabilă, intrucat frecvenţa elicei de ADN este de 1100 MHz. Simultan,altcineva mi-a arătat o carte scrisă de un canadian in care acesta afirma că prin crearea uneianumite frecvenţe cu o lampă de xenon se poate obţine o formă-gand regeneratoare şivindecătoare.Ideea este că se poate face inginerie genetică prin folosirea frecvenţei de 1100MHz, intrand astfel in rezonanţă cu ADN-ul, care poate fi deschis şi inchis la comandă.Anihilarea particulelor (din accelerator) permite stabilirea unui tipar după care să sereasambleze ADN-ul. Xenonul poate fi folosit pentru regenerarea noului ADN. Am discutatdespre acest lucru cu prietenul meu, Al Bielek, care mi-a spus că are un prieten savant carea studiat intreaga reţea de sateliţi. Acesta le-a spus colegilor din compania sa că dacă acestsistem ar fi direcţionat către intreaga populaţie, ar putea distruge din punct de vederegenetic rasa umană.Vorbeam mai devreme in acest capitol de distrugerea invelişului de mielină al luiSusan DaRe; acesta ar putea fi chiar efectul degenerativ asupra căruia a avertizat prietenullui Al. Poate aşa se explică apariţia subită a numeroase cazuri de mielom care au apărut inintreaga ţară. Se pare că aceste cazuri au crescut de cel puţin 100 de ori in ultimii cinci ani.Altfel spus, Războiul Stelelor ar putea fi folosit pentru a ataca sistemul nostruimunitar şi bunăstarea noastră mentală. Am afirmat de mai multe ori că fereastra cătreconştiinţa umană este intervalul de frecvenţă cuprins intre 400-450 MHz. Frecvenţa de 435MHz este frecvenţa specifică asociată cu apariţia OZN-urilor. Se manifestă in intreaga CaleLactee şi se crede că este frecvenţa care susţine intreaga noastră realitate. Sistemul numitRăzboiul Stelelor (sau cel puţin o parte din el) transmite un semnal cuprins intre 1000-1200MHz cu ajutorul unei raze de particule pe bază de azot. Acest semnal reprezintă omultiplicare a frecvenţei de 435 MHz (frecvenţa realităţii noastre).Semnalele pe care le-am perceput in timpul acestei scanări electromagnetice eraucuprinse intre 1080 MHz (2,7 x 400) şi 1124 MHz (2,7 x 416), in condiţiile in carefrecvenţa de 1100 MHz este considerată a fi fereastra către ADN-ul uman. Aceasta din urmăeste o frecvenţă aproximativă, căci geneticianul care ne-a furnizat informaţia nu a putut-olocaliza cu precizie. Urmarea acestei teorii nu este greu de imaginat, dacă ţinem cont defaptul că structura moleculară a proteinelor conţine ca principal ingredient azotul. Raportulazot/aer devine cu atat mai concludent. Apariţia azotului in proteine nu contraziceargumentul că viaţa are la bază ciclul carbonului. Pe măsură ce evoluează către forme deviaţă superioare, viaţa creează din ce in ce mai proteine, care au la bază azotul.Intenţiile programării genetice par să depăşească cu mult războiul biologic. Printreele se numără posibilitatea refacerii ADN-ului, care ar corespunde inclusiv unei dogmemult vehiculată de curentul New Age, potrivit căreia rasa umană trece la ora actuală printrunproces de schimbare transdimensională. Se afirmă că pe pămant vor apărea ingeri saualte fiinţe asemănătoare, care vor restructura corpul uman astfel incat să rezoneze cu ofrecvenţă superioară cu o octavă. O fi adevărat, dar nu se ştie dacă cei care genereazăschimbarea sunt nişte fiinţe din alte dimensiuni sau guvernul secret (complexul militaroindustrial),caz in care scenariul devine teribil de real. Posibilităţile sunt nenumărate.Primul lucru care imi trece prin minte in legătură cu acest subiect este că cei caredeţin puterea pe această planetă se tem să renunţe la ea. De aceea, principalul lor interes incontrolul ADN-ului ar fi tocmai o impiedicare a migraţiei in masă către o altă dimensiune.Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care studiază această tehnologie. O a douaposibilitate ar consta in ideea că fac acest lucru pentru a ne ajuta. Sună cam utopic, orice aţispune!O altă posibilitate constă in orchestrarea proiectului in vederea unui experiment demari proporţii, care ar putea afecta in bine sau in rău continuumul spaţio-temporal in carene aflăm. Poate că grupările malefice care conduc această planetă au intenţia să distrugă,sau cel puţin să subjuge rasa umană. Intre timp, eroii pozitivi (maeştrii realizaţi) permitderularea acestui experiment pană in ultima clipă, cand vor interveni, determinand saltulumanităţii pe un nivel superior de conştiinţă. Există şi alte variante ale acestui scenariu.Sunt tot felul de maeştri falşi, care ar putea fi implicaţi in acest joc.La nord de Long Island există o insulă cu o reputaţie sinistră, numită Plum Island.Nimeni nu are acces pe ea şi se crede că aici s-ar afla un centru de cercetări bacteriologice

41

Page 42: Intalnire in pleiade

in vederea unui eventual război biologic. Acest lucru a fost cat se poate de adevărat mulţiani la rand, dar ştiu din surse sigure că la ora actuală cei de acolo se ocupă cu cercetărilegeneticii umane cu ajutorul acceleratoarelor de particule (care pot fi văzute din aer).Nici una din aceste informaţii nu işi propune să semene panica. Important este săcunoaştem forţele care pot fi dezlănţuite impotriva noastră. Asta nu inseamnă că ele vor fiintr-adevăr folosite, iar cunoaşterea lor reprezintă oricum primul lucru pe care il putem facein apărarea noastră.Capitolul 21Salvatorii pleiadieniIn vara anului 1995 am continuat să monitorizez ciudatele transmisii pe frecvenţade 1080 MHz pe care le-am identificat in Maryland. Am observat cu această ocazie că elealcătuiau un triunghi intre următoarele puncte geografice: Montauk Point, Block Island şiGardiners Island. Semnalul de 1080 MHz emana din toate cele trei locaţii, altminteri foarteapropiate. Avand in vedere corespondenţele cu fenomenele petrecute in TriunghiulBermudelor, am numit această structură „Triunghiul Montauk”. Spre exemplu, douăavioane mici care zburau prin această zonă au dispărut şi nu au putut fi recuperateniciodată, in pofida unor cercetări intense. Nu mi-am incheiat investigaţia ştiinţifică peaceastă temă, aşa că nu pot afirma cu precizie dacă acest fenomen se incadrează in categoriacelor din Triunghiul Bermudelor, dar aproape că aş băga mana in foc că da.Intr-una din excursiile pe care le-am făcut in zonă, pentru a supraveghea acesttriunghi, am intrat in vorbă cu un colonel care pretindea că este şeful sistemului Star Warsdin Montauk. Mi-a spus că ştie de cercetările mele şi că este impresionat de ele, dar că nudeţin incă toate răspunsurile. Omul era foarte ingrijorat de perspectiva că in spatelesistemului de apărare intitulat Războiul Stelelor s-ar putea ascunde un program de control alminţii. După părerea lui, programul nu servea decat unor scopuri militare, de genuldoborarii navelor spaţiale, a meteoriţilor, etc. A adăugat că dacă in spatele sistemului seascunde şi un program de control al minţii, ar dori să afle, ca să ştie ce decizii să ia incontinuare.Nu imi dau seama care erau adevăratele sale intenţii, dar nu este ceva neobişnuit caproiectele secrete să aibă mai multe nivele (domenii de activitate). Spre exemplu, un proiectsecret poate fi ascuns in spatele unei organizaţii umanitare de tipul Crucii Roşii, care cugreu poate fi atacată de cineva. In spatele ei se află o organizaţie administrativă, aparentbenefică şi care nu reprezintă un pericol pentru nimeni. Ea poate opera cu o tehnologieaparent obişnuită, cum ar fi de pildă o uzină electrică. O cercetare mai aprofundată ar puteascoate insă la iveală că in spatele acestei organizaţii se ascunde o alta, care culege, să zicem,mostre de ADN. Organizaţia administrativă nu reprezintă decat o acoperire a unei operaţii aserviciilor secrete, iar uzina electrică poate fi in realitate un accelerator de particule ca şi celdespre care am discutat mai sus. Vă puteţi imagina…Dacă cineva ar dori să desfăşoare un proiect in Montauk sau altundeva, operatoriiideali ar fi nişte membri ai armatei care nu ar cunoaşte prea mult, eventual manipulaţi prinimplanturi. Portretul seamănă cu cel colonelului cu care am vorbit atunci. Omul nu mi-aspus prea multe, dar părea interesat ca eu să-mi continui investigaţiile, ca şi cum ar fi doritsă afle ceva de la mine.Mi-am continuat aşadar cercetările referitoare la semnalele pe frecvenţa de 1080MHz, in special pentru că păreau să aibă o legătură cu acceleratorul de particule dinTriunghiul Montauk. Se pare că m-am apropiat insă prea mult de adevăr. In septembrie1995 am avut un accident de maşină in urma căruia mi-am fracturat capul. După ce mi-afăcut o radiografie cu raze X, medicul mi-a spus că risc să imi distrug complet cavitateasinusurilor dacă nu voi face in cel mai scurt timp o operaţie chirurgicală. Camioneta mea afost distrusă, iar investigaţia a luat sfarşit.Accidentul pe care l-am suferit a reprezentat un mister pentru mine. Mi-am pierdutcunoştinţa şi dintr-o dată m-am trezit că cineva dă peste mine. Nu avea nici o logică. Seintamplă uneori ca agenţii guvernului secret să aranjeze diferite accidente de maşină,folosind in acest scop şoferi antrenaţi şi echipaţi special. Mişcarea patrioţilor a depistat insăprea multe accidente atribuite agenţilor guvernamentali, lucru care a creat neplăcerioficialităţilor. Poate părea şocant, dar este adevărat. Mijloacele mas-media nu indrăznesc săcalce pe acest teritoriu, dar de la cazurile lui Ruby Ridge şi Waco populaţia americană s-asupărat mult mai tare pe guvern decat ne lasă să credem mas-media.In cazul meu nu a existat un şofer intr-o maşină care a incercat să mă scoată de peşosea, dar un prieten a sesizat o maşină a guvernului parcată in imediata apropiere. Eu eram

42

Page 43: Intalnire in pleiade

rănit, aşa că nu puteam să fac săpături pentru a descoperi o eventuală conspiraţie impotrivamea, dar prietenul meu a continuat să facă cercetări. O doamnă care a asistat la intreagapoveste i-a spus că a văzut un om care a stat multă vreme in maşina sa, raportand chiarcazul la poliţie. Prietenul meu a sunat la poliţia din Sufflok County, dar i s-a spus că nu aexistat nici o plangere de acest fel. Cazul a rămas invăluit in mister cateva zile la rand.Intre timp, eu eram preocupat de operaţia pe care trebuia să o fac. Nu eram sigurdacă intenţia care se ascundea in spatele acestei operaţii nu era aceea de a-mi face unimplant. Medicul meu părea sincer preocupat de cavitatea sinusurilor mele, care ar fi avutde suferit in lipsa operaţiei. Am cerut o a doua şi o a treia opinie, şi in final am ajuns laconcluzia că trebuie să fac operaţia. I-am spus medicului că sunt preocupat de o eventualăinserare a unui implant şi m-a asigurat că nu se va preta la o asemenea activitate. Ştiam dejadin alte surse că nu era calificat să facă implanturi. De aceea, l-am informat că dacă sedoreşte efectuarea unui asemenea implant, agenţii federali vor apărea in ultima clipă,aducand cu ei propriul lor echipament medical. Işi vor flutura insignele şi vor da pe toatălumea afară, folosind inclusiv forţa, dacă va fi necesar. Pentru a fi absolut sigur, mi-apermis să instalez o cameră video miniaturală care să supravegheze coridorul care ducecătre sala de operaţie. Am introdus in cameră un transmiţător care să permită vizualizareaoperaţiei de către un prieten personal, aflat intr-o altă locaţie. Aveam şi alţi prieteni caresupravegheau spitalul din exterior, pentru a vedea dacă nu apar vehicule sau persoanesuspecte. Decat să risc, am preferat să imi iau toate măsurile de precauţie.Inaintea operaţiei mi s-a făcut o anestezie generală şi mi-am pierdut cunoştinţa.Aflat in această stare de conştiinţă modificată, am primit vizita a doi pleiadieni inalţi. Aveaucu mult peste doi metri şi erau imbrăcaţi in halate medicale. Eram intr-o stare asemănătoarevisului, aşa că nu pot afirma cu precizie dacă se aflau in stare solidă sau nu. Pleiadienii miauspus că mă aflam pe maini bune şi că nu trebuie să-mi fac griji. Au adăugat că mediculera el insuşi un agent pleiadian, deşi nu era conştient de acest lucru. Urma să-mi implantezein cap o placă de titan care să mă protejeze de transmisiile cu raze de particule despre caream vorbit in capitolul precedent. Ştiam deja de la medic că urma să-mi implanteze in cap oplacă cu o lungime de 15-18 centimetri, cu scopul de a-mi proteja cavitatea sinusurilor.Informaţia că această placă urma să-mi ofere şi o protecţie suplimentară a fost o surprizăplăcută.La nivel fizic, operaţia s-a dovedit una de rutină şi a avut un succes deplin. Dupănumai o zi m-am intors acasă. După o scurtă perioadă de recuperare am primit vizita unuipoliţist pe care il cunoşteam şi care era in afara serviciului. Avea la el o armă neletală deultimă generaţie şi dorea să-mi facă o demonstraţie. M-a pus să o indrept către el şi să apăspe trăgaci. Arma avea trei butoane, pe care scria: „nemişcat”, „moleşit” şi „rigid”. Amincercat primele două setări şi omul a incetat intr-adevăr să se mişte. De indată ce am setatdin nou butoanele pe poziţia normală, a revenit la starea sa obişnuită. M-a rugat să nu incercşi ultima variantă („rigid”), căci ştia din experienţă că in urma ei rămane cu durerimusculare.Cu această ocazie s-a lămurit şi misterul accidentului. In maşina staţionată se aflaun agent cu o asemenea armă, care nu a făcut altceva decat să apese pe un buton,direcţionand arma asupra mea. Mi-am pierdut cunoştinţa şi controlul asupra camionetei,după care am intrat intr-o maşină care trecea cu viteză pe langă mine. Sangele care mi-aţaşnit din frunte a improşcat harta de langă mine, acoperind chiar porţiunea care demarcaacceleratorul de particule. Ocultiştii numesc acest fenomen „avertismentul sangelui”. Amluat eu insumi toată intamplarea ca pe un semn. De altfel, a existat şi un alt aspect alinvestigaţiei mele referitoare la acceleratorul de particule, dar nu voi insista acum asupralui. Este mai degrabă de natură politică decat ştiinţifică, aşa că prefer să păstrez tăcereapană cand se calmează lucrurile.Ceea ce am afirmat mai devreme despre acceleratorul de particule poate fi doveditştiinţific. La urma urmei, nu există foarte mulţi oameni care să ştie despre ce este vorba saucare să aibă voie să discute liber despre acest subiect. Legiuitorii au luat in serios muncamea, dar au procedat cu precauţie. Informaţiile pe care le-am descoperit recent (parte dintreele mi-au fost comunicate) ar fi putut crea un adevărat scandal politic, care ar fi inflamatLong Island săptămani la rand. Intrucat tocmai fusese un incendiu de proporţii in LongIsland, chiar inaintea accidentului meu, am decis să nu mai creez unul artificial, aşa cădeocamdată vom trece mai departe.Situaţia in care s-a petrecut accidentul ilustrează un scenariu interesant, mai alesdacă ţinem cont de vechiul proverb care spune că nu există nimic intamplător. Se pare că

43

Page 44: Intalnire in pleiade

cineva a incercat să mă atragă intr-o capcană, iar pleiadienii au profitat de situaţie pentru amiinsera (printr-unul din agenţii lor) o placă de titan in cap care să mă protejeze de razeledistrugătoare. Din punctul lor de vedere, acest tip de acţiune nu reprezintă o ingerinţă intreburile altei persoane.Această teorie a prins contur atunci cand am făcut prima excursie de după accidentla Montauk. Ori de cate ori acceleratorul din Montauk făcea transmisii energetice,percepeam in colţul ochilor nişte scantei. De data aceasta nu am mai perceput nimic(datorită plăcii de titan). Doi dintre prietenii mei, care nu remarcaseră nimic pană atunci, auvăzut şi ei scanteile, atunci cand le-am atras atenţia asupra lor. Interesant era faptul căatunci cand se aflau la o distanţă mai mică de şase metri de mine, scanteile dispăreau. Separe că placa de titan oferă o protecţie pe o rază de şase metri.Placa nu este confecţionată sută la sută din titan. Conţine de asemenea aur, argintşi alte aliaje. Este perforată in mai multe locuri şi ar fi interesant un studiu in sine al feluluiin care este construită. Pe de altă parte, nu doresc nimănui să fie nevoit să poarte in cap oasemenea placă pentru a se proteja de transmisiile pe frecvenţa de 1080 MHz. Sper caexperienţa mea cu accidentul să le fie invăţătură de minte şi altora.Capitolul 22Arma secretăExistă multe alte aspecte legate de OZN-uri şi de fenomenele care le insoţesc cemerită să fie studiate.Niciodată in istoria umanităţii nu au atras farfuriile zburătoare atata atenţie şipublicitate ca in ultimii ani. Biblia confirmă faptul că sfarşitul se apropie. Există oadevărată avalanşă de informaţii care ne copleşesc din toate direcţiile şi din toate domeniile.Speranţa că umanitatea se va trezi din somnul său de moarte este astăzi mai mare caoricand.Din păcate, este evident că oamenii nu fac ceea ce trebuie. Dacă am obţine o maibună inţelegere a naturii noastre electromagnetice, am putea să ne cunoaştem mai bine. Amcomunica astfel mai uşor cu semenii noştri, dar şi cu maşinile. Ar putea apărea o nouăgeneraţie de maşini, care să respecte structura spirituală a oamenilor. Unificarea tehnologieicu umanitatea ar putea vindeca pămantul, ar elimina poluarea şi ar conduce la o regenerarea planetei, in locul degenerării actuale. Acesta este principalul scop al cercetărilor mele.In pofida progresului făcut de mine şi de alţii ca mine, există incă foarte multeaspecte care răman ascunse. Posesorii puterii, care beneficiază de pe urma ascunderiimasive de informaţii, nu vor ceda prea uşor controlul. Dacă un OZN aterizează sau seprăbuşeşte intr-o anumită zonă, in cel mai scurt timp apar echipe de agenţi care adunăbucăţile găsite. Ei folosesc detectoare magnetice sau cu radiaţii, precum şi alte echipamentede care au nevoie. Chiar şi solul radioactiv este adunat şi inlocuit cu un sol normal. Pomiisunt replantaţi. Urmează apoi o a doua echipă care soseşte şi culege tot ce pare suspect.Cine doreşte să investigheze locul unui asemenea accident nu are nici o şansă să găseascăvreo dovadă că acolo s-a petrecut ceva neobişnuit. Dacă in SUA apare un cerc intr-un lan degrau, el este imediat inconjurat de o echipă de militari, care ascund toate dovezile şiimpiedică răspandirea oricăror informaţii legate de incident.De ce işi dau aceşti oameni atata osteneală?Din punctul lor de vedere, cunoaşterea referitoare la celelalte dimensiuni estecomplet interzisă. Există un grup restrans de oameni care profită la maxim de pe urmaimensei colectivităţi de fiinţe spirituale numită umanitate. OZN-urile şi ştiinţele legate deele reprezintă informaţii confidenţiale. Dacă vreo forţă exterioară ar incerca să vă răpeascădin această dimensiune, puteţi fi siguri că puterea terestră nu va face nimic ca să vă ajute.Dimpotrivă. Toate acestea ne conduc către eterna intrebare:Ce putem face?Cea mai bună armă de care dispunem este inţelegerea. Asta inseamnă că toţi ceicare deţin anumite informaţii şi sunt bine intenţionaţi ar trebui să le comunice şi semenilorlor, pentru ca cei care doresc să poată continua cercetarea diferitelor aspecte ale acestorfenomene. In plus, ii puteţi scrie congresmanului dumneavoastră şi celorlalţi reprezentanţiai puterii pe care i-aţi ales. Foarte mulţi militari şi lucrători din industria de apărare au juratsă păstreze secretul. Uneori, acest lucru serveşte intr-adevăr interesului naţional, dar demulte ori nu serveşte decat anumitor interese particulare. Dacă legislaţia ar permitedezvăluirea acestor secrete, America ar fi invadată de informaţii. Legislaţia poate fi multimbunătăţită din acest punct de vedere. Legea Libertăţii de Informare a fost concepută inaşa fel incat este aproape imposibil să afli ceva. Drama este că americanii nu au stabilit incă

44

Page 45: Intalnire in pleiade

ce anume serveşte cel mai bine securităţii ţării lor. Solicitaţi o nouă legislaţie, in acord cuprevederile Constituţiei. Atacaţi prin toate mijloacele vălul secretului care acoperă acest gende informaţii şi pe care toţi cei interesaţi de OZN-uri il contestă. Aceasta este arma noastrăsecretă, alături de o mai bună comunicare şi de o educaţie corespunzătoare pe margineaacestor subiecte. Bătălia nu va fi uşoară, dar victoria va fi pe măsură.Capitolul 23Întoarcerea acasăSpuneam in finalul capitolului precedent că cea mai bună armă de care dispunemeste inţelegerea. Cu cat cercetăm mai mult aceste subiecte, comunicand cu semenii noştri şicreand astfel o intreagă comunitate de persoane interesate să afle adevărul, cu atat maiputernic va deveni campul colectiv al conştiinţei noastre de grup. Mulţi oameni interesaţi deOZN-uri se folosesc de acest subiect pentru a face „propagandă creştină”. Altfel spus, ei sefolosesc de fenomenele legate de OZN-uri pentru a răspandi anumite dogme pe care leconsideră de inspiraţie creştină. După părerea mea, rolul religiei merită să fie studiat dintr-operspectivă mai profundă.Să luăm creştinismul. Ce ne invaţă acesta?Datorită unui păcat originar, umanitatea a pierdut contactul cu Creatorul ei, avandnevoie de un intermediar sau mantuitor pentru a reajunge la Dumnezeu. Această lecţie neinvaţă că noi nu ne mai aflăm in lumea creată de Acesta. Ingerii căzuţi, elohim-ii sau cumdoriţi să le spuneţi, s-au separat de lumea Creatorului şi şi-au creat propriul lor continuumspaţio-temporal (propria lor realitate). In teologia creştină, acest fenomen este identificatprin expresia: „căderea omului din Paradis sau de pe nivelul graţiei divine”.Incă de la inceputul „căderii”, continuum-ul spaţio-temporal pe care il cunoaştemca fiind universul nostru a trebuit să fie propagat continuu, pe o bază repetitivă şi automată,pentru a-şi putea păstra soliditatea. Acest lucru este realizat prin diferite proiecte spaţiotemporalede genul Proiectului Montauk (alături de foarte multe altele). După părerea mea,Proiectul Montauk este principalul proiect de acest fel, şi am două motive să afirm acestlucru. Pe de o parte, il cunosc foarte bine, căci am lucrat personal la el. Pe de altă parte,investigaţiile pe care le-am făcut mi-au indicat că el reprezintă proiectul central din aceastăcategorie. Această afirmaţie poate părea egocentrică, dar cei care au citit cărţile despreMontauk au aflat deja foarte multe informaţii despre unicitatea acestui proiect. El solicităun anumit tip de atenţie, diferită de cea acordată altor proiecte despre care am mai auzit.Chiar dacă ar fi să nu fie proiectul central, trebuie să recunoaştem că imaginea pe care şi-acreat-o corespunde perfect acestui rol.Operatorii Proiectului Montauk şi ai celorlalte proiecte spaţio-temporale aumanipulat de atatea ori continuum-ul incat a apărut o nouă linie temporală. Ingerii căzuţi saujucat atat de mult cu creaţia originală a Creatorului incat au obţinut o realitate completnouă, a cărei frecvenţă elementară este de 435 MHz. Este o linie temporală nouă, paralelăcu cea a Creatorului, care nu mai păstrează decat nişte legături vagi cu aceasta. Conştiinţachristică reprezintă interfaţa intre linia temporală creată şi cea primordială. La acest lucru sereferea Christos atunci cand spunea: „Numai prin Mine puteţi ajunge la Tatăl”.Dacă am putea vizualiza linia temporală primordială a conştiinţei, cea creată deFiinţa Supremă, am vedea o serie de distorsiuni şi perturbaţii care apar sub forma unorforme ondulatorii in jurul ei. Intreaga operaţie poate fi monitorizată şi măsuratăelectromagnetic, acesta fiind de altfel instrumentul folosit pentru reglarea conştiinţei decătre cei care realizează aceste proiecte spaţio-temporale. In mod evident, subiectul estefoarte tehnic şi de o mare complexitate.Dacă il considerăm pe Dumnezeu ca pe o Fiinţă infinită, un mileniu nu reprezintăpentru El şi pentru fiinţele din linia Lui temporală decat o clipă. Această clipă a fost insămanipulată şi prelungită, căpătand proporţii ridicole. „Gandul” primordial al Creatorului s-atransformat intr-o groapă cu nisip mişcător, prin manipularea lui. Privind lucrurile dinaceastă perspectivă, am putea considera păcatul originar ca pe o manipulare ganduluiCreatorului, mergand pană la crearea unei realităţi alternative, numai a noastră. In acestcontext, conştiinţa christică devine suma totală a realităţii noastre. Din cauza acesteidistorsiuni, noi nu mai avem acces la Creatorul nostru sau la realitatea in care trăieşte El,decat prin intermediul lui Christos. Ne putem intreba pe bună dreptate: se va intoarceAcesta vreodată?Revenirea lui Christos sau a Creatorului in realitatea noastră poate fi mai bineinţeleasă dacă privim realitatea noastră (derivată din păcatul originar) ca o linie temporalăparalelă cu cea primordială (care aparţine Creatorului). Mai devreme sau mai tarziu, cele

45

Page 46: Intalnire in pleiade

două lunii se vor intersecta, conform teoriei probabilităţilor. Crucea creştină nu este altcevadecat un simbol al acestei intersectări.Unii oameni ar dori să ştie dacă această intersectare s-a produs deja sau dacă se vaproduce curand. Subiectul a provocat dezbateri aprinse. In mod evident, cruceabidimensională nu este altceva decat o reprezentare simbolică a intersecţiei celor două liniitemporale. Există voci care susţin că sfinţii care au realizat diferite miracole au trecut inlinia temporală primordială. Momentul de apogeu al intersecţiei celor două linii este ilustratde crucificarea lui Iisus. După acest moment, cele două linii temporale au continuat să seindepărteze una de cealaltă.Aşa cum rezultă din faptele descrise in Biblie, nu foarte multă lume şi-a dat seamala momentul respectiv de intersectarea celor două linii temporale. Recunoaşterea a venitabia mai tarziu, după petrecerea evenimentelor şi după ce vestea s-a răspandit in intreagalume datorită mijloacelor mas-media rudimentare ale vremii. La fel se petrec lucrurile şi laora actuală. Chiar dacă in prezent s-ar repeta intersectarea liniilor temporale, nu toată lumeaşi-ar da seama de acest lucru. Ştiinţa convenţională nu ar putea recunoaşte acest evenimentdecat dacă l-ar privi din perspectiva metafizicii, un domeniu foarte vast de cunoaştere, dincare fizica nu reprezintă decat o mică parte.Pentru mulţi oameni de ştiinţă, Metafizica reprezintă un subiect spinos. De aceea,chiar şi cei care nu mai pot contesta existenţa mai multor dimensiuni preferă să foloseascătermenul de „fizică hiperdimensională”. Aceasta este insă o simplă chestiune de semanticăşi nu ar trebui luată prea in serios. Aceşti oameni se tem să nu fie asociaţi cu astrologii saucu ghicitoarele de la carnavaluri; de aceea, evită termenul de metafizică.Există o bază de cunoaştere metafizică ce poate fi accesată in intregime inmomentele de intersecţie a celor două linii temporale. La ora actuală, ies la iveală tot maimulte informaţii de acest fel, care prevestesc evenimentele ce vor urma (la fel s-a intamplatcu Christophor Columb, care a văzut mai intai păsările ce prevesteau apropierea uscatului).Baza de date autentic religioase care a existat pe planeta noastră de la origini şipană astăzi a fost puternic distorsionată de oameni, dar ea continuă să ascundă un adevăresenţial, care poate fi inţeles pe măsură ce ne continuăm dezvoltarea şi evoluţia. Dacă vomcontinua să ne apropiem de adevăr mergand pe această cale, vom căpăta in curand acces lamarea bază de date cosmice şi la adevărul primordial.Unul din principalele motive pentru care ştiinţa oficială acceptă atat de greu acesteadevăruri este legat de faptul că ea se află sub controlul celor care manipulează planeta.Oamenii de ştiinţă nu işi folosesc plenar conştiinţa creatoare, fiind intr-o oarecare măsură„creaţi” ei inşişi (manipulaţi).Cine are şansa să acceadă la linia temporală primordială descoperă că aici nuexistă manipulare şi control. Aceasta este doar o utopie, lipsită de orice motivaţie.Guvernele secrete sau formale şi războaiele lor devin inutile in această dimensiune.Mişcarea metafizică New Age conduce astăzi către o conştiinţă potenţial nefizică,punand astfel in pericol baza de putere de pe această planetă. Dacă va reuşi, grupul carecontrolează astăzi destinele planetei işi va pierde puterea şi semnificaţia. De aceea, acestacheltuieşte sume enorme pentru a-şi infiltra agenţii in mişcarea New Age şi in cercurilepreocupate de OZN-uri. Aceşti agenţi stăpanesc perfect arta infiltrării şi a devierii atenţieicelor preocupaţi de adevăr conform agendei guvernului secret. Perspectiva pe care o impunei este inevitabil materialistă. Aşa se explică de ce mas-media atacă uneori cu furie omişcare spirituală sau alta. Chiar dacă la inceput comunicarea unui medium cu o sursăspirituală este autentică, aceasta este atacată prin tehnicile invazive descrise anterior inaceastă carte, după care mediumul nu mai are acces la sursa originală şi se compromite. Elajunge să pretindă bani şi să recomande practici compromiţătoare. Mas-media preia apoiscandalul şi expune frauda. Cred că aţi inţeles cum se procedează. Acest scenariu se repetăla infinit, incă de la inceputul ieşirii din linia temporală originară.Pleiadienii mi-au spus că dacă 10% din fiinţele care trăiesc in această galaxie ardeveni conştiente de linia temporală primordială, ele ar crea masa critică necesară şicelelalte fiinţe le-ar urma. Este o simplă chestiune de matematică, afirmă ei. Dacă acestlucru este adevărat, tot ce avem de făcut este să răspandim această lumină a conştiinţei.Speranţa mea este să reuşim.Vă urez călătorie plăcută in drumul către casă!Partea a douaDe Peter MoonIntroducere la partea a doua

46

Page 47: Intalnire in pleiade

Sper că v-au plăcut incredibilele relatări ale lui Preston Nichols şi că aţi invăţatceva nou in legătură cu universul in care trăim. Scopul primei părţi a acestei cărţi nu a fostdoar unul informativ, ci şi de a elimina odată pentru totdeauna indoielile şi incertitudinileoamenilor in legătură cu controversatul subiect al OZN-urilor şi al extratereştrilor. Cred căorice om inzestrat cu o minte deschisă şi logică şi-a putut face astfel o idee mai clară cuprivire la aceste subiecte. Chiar şi cei care preferă să-şi păstreze cinismul trebuie sărecunoască faptul că Preston are o minte ordonată şi o imaginaţie extrem de exotică. Dealtfel, Preston nu a insistat niciodată că aventurile sale ar fi adevărul suprem. El ia tottimpul in calcul posibilitatea ca o parte din vizitele primite sau din celelalte experienţeparanormale trăite să fi fost influenţate de subconştientul său sau să fie produsul imaginaţieiminţii sale.Cuvantul cheie in această ecuaţie este imaginaţia, care este un atribut al conştiinţei.Conştiinţa este singurul instrument care permite inţelegerea tuturor misterelor existenţei,indiferent dacă se referă la OZN-uri sau la miracolul vieţii. In cea de-a doua parte a cărţii nepropunem să pornim impreună intr-o nouă aventură a conştiinţei, care să aprofundezeviziunea noastră asupra OZN-urilor, inclusiv prin descoperirea corespondenţelor care existăintre vechile mituri ale Pleiadelor cu teoriile lui Preston referitoare la linia temporalăprimordială.Ne vom incepe aventura prin analiza unor aspecte bizare ale existenţei. Voicontinua cu prezentarea propriilor mele experienţe paranormale, care au condus lacolaborarea mea cu Preston Nichols şi la publicarea acestei cărţi. Pe măsură ce ne vomapropia de sfarşit, in faţa ochilor noştri se va revela o privire de ansamblu care ne vapermite să inţelegem mai bine misterul Pleiadelor şi rolul cheie pe care il joacă aceastăgalaxie in conştiinţa noastră.Capitolul 24Psihologia OZN-urilorPsihologia modernă şi-a inceput dezvoltarea prin opera a două personalităţimajore: Sigmund Freud şi Carl Jung. Freud a fost părintele psihanalizei. El a descoperit căin spatele oricărei disfuncţii psihice se ascunde un impuls sexual. A respins vehement oriceavea legătură cu paranormalul, motiv pentru care a intrat in conflict cu Jung, fostul săustudent şi colegul său de la vremea respectivă. Jung a studiat intens religiile orientale şidomeniul ocultismului, făcand o sinteză intre principiile invăţate de la Freud şi propriilesale descoperiri18.In acest capitol ne vom opri asupra operei lui Carl Jung, care corespunde perfectscopului discuţiei noastre. Cea mai genială inovaţie a sa a constat in divizarea intregiipsihologii umane in arhetipuri. Un arhetip este definit ca un prototip sau un model care stăla baza tuturor celorlalte lucruri. In psihologia umană, aceste arhetipuri corespund unorstructuri psihice stereotipice elementare care se ascund dincolo de suprafaţa interacţiuniinoastre cu planul social. Aceste prototipuri primordiale care există in interiorul psihiculuinostru pot fi uşor recunoscute şi inţelese dacă analizăm diferitele reprezentări ale zeilormitologici. Un studiu rapid al diferitelor panteoane care au existat de-a lungul istoriei scoatela iveală o intreagă galerie de eroi, hoţi, trădători, amanţi, vindecători, poeţi, etc., careacoperă practic toate funcţiile de bază ale psihicului uman. In viziunea lui Jung şi aadepţilor săi, zeii nu sunt altceva decat expresii ireductibile ale unor principii ale vieţii.Orice personalitate individuală reprezintă o combinaţie a acestor aspecte. Dacă ne reducemcalităţile pozitive şi negative la nivel de arhetipuri, ne putem face o idee mai clară inlegătură cu noi inşine. Identificand structurile comportamentale care ne-au condus laidentificarea cu un arhetip negativ, putem scăpa de acesta, asumandu-ne astfel un destin maibun.Jung a studiat acest subiect in profunzime şi a scris numeroase cărţi pe marginealui. In acest scop, s-a folosit mult de cărţile de tarot, care oferă o viziune asupra vieţii strictarhetipală. La randul lui, tarotul işi are rădăcinile in Cabala, un sistem filozofic care uneştetoate credinţele şi toate mitologiile, incercand să explice intreaga experienţă a vieţii umane.In ultimii ani de viaţă, Jung a observat că OZN-urile au devenit un fenomen demasă, pătrunzand adanc in subconştientul colectiv incepand din anii 50. Nu numai că avăzut el insuşi asemenea OZN-uri, dar a scris şi o carte despre ele. In pofida imensei luicunoaşteri şi a unei vieţi intregi petrecute in studiul ocultismului, se pare că in domeniulOZN-ologiei nu a reuşit să pătrundă esenţa acestuia. A recunoscut existenţa OZN-urilor, darnu am intalnit nicăieri in cărţile sale un efort concertat de a clasifica experienţele asociatecu ele in structuri arhetipale. Poate dacă ar mai fi trăit caţiva ani… Astăzi, această sarcină a

47

Page 48: Intalnire in pleiade

devenit mult mai uşoară, cultura populară fiind extrem de bogată in poveşti legate de fiinţevenite din Pleiade, Orion şi Sirius.Principalul aspect pe care doresc să-l clarific in legătură cu OZN-urile este căacestea au devenit un fenomen acceptat in sfera experienţei umane. Nu contează prea mult18 In realitate, a existat şi o a treia personalitate majoră la institutul lui Freud. Deşi i-a depăşit cu mult pe ceidoi mari savanţi, aproape nimeni nu a auzit de el, căci rezultatele sale au fost in mare parte ascunse.Această personalitate a fost Wilhelm Reich, care a făcut o sinteză intre invăţăturile legate de sexualitate alelui Freud şi cele legate de ocultism ale lui Jung, adăugand inclusiv propriile sale cercetări. Reich a reuşit săpătrundă in psihicul uman mai adanc decat oricine altcineva. In ultimii ani de viaţă, a pretins că a construito armă cu raze cu ajutorul căreia puteau fi doborate OZN-urile. A fost arestat sub un pretext oarecare şiţinut la inchisoare pană cand a murit. Cărţile sale au fost arse de agenţii guvernamentali. Preston Nichols adescris o parte din opera sa in cărţile anterioare referitoare la Proiectul Montauk.dacă ai trăit personal o experienţă legată de ele sau măsura in care crezi sau nu in ele. Certeste că fenomenele asociate cu OZN-urile au fost raportate de mii de oameni in decursulultimilor 50 de ani. Informaţiile adunate pot fi sintetizate in mituri ce pot fi clasificate infuncţie de mitologia tradiţională, adică de arhetipurile psihologice. Altfel spus, oameniiveniţi din spaţiu pot exista in diferite sisteme de referinţă, putand fi consideraţi ingeri,demoni, sau o categorie intermediară. Există deja o bază imensă de date legate deexperienţele oamenilor, care ne permit să studiem fenomenul OZN intr-o manierăştiinţifică, chiar dacă nu avem la dispoziţie dovezi palpabile (care reprezintă un cu totul altsubiect). Viziunea psihologică sau arhetipală ne oferă un fundament de la care putem porni,creand o grilă pe baza căreia putem elimina din start numeroasele fantezii care se strecoarăinevitabil printre experienţele autentice.Sunt conştient că mulţi cititori ai cărţii de faţă au trăit ei inşişi experienţe legate deapariţia unor OZN-uri sau au răpiţi de extratereştri. Unii aşteaptă o confirmare că au trăit oexperienţă divină, in timp ce alţii nu ştiu cum să scape de trauma experimentată. Există şi oaltă categorie de oameni, destul de numeroşi, care incearcă să stabilească un contact cuextratereştrii sau sunt curioşi in legătură cu aceştia. Studierea OZN-ologiei din aceastăperspectivă şi compararea acestui domeniu cu experienţele personale (acolo unde acesteaexistă) vă va provoca intelectul să pătrundă intr-o lume care intr-un alt context vi s-ar păreainexplicabilă. Chiar dacă nu inţelegeţi anumite lucruri, puteţi apela oricand la mitologiepentru a obţine răspunsuri. Mitologia oferă nu doar o plasă de siguranţă pentru studiul pecare ni-l propunem, ci şi piatra de temelie a tuturor civilizaţiilor.Acesta este contextul in care doresc să-mi relatez propriile experienţe. Nu conteazăprea mult dacă ceea ce vă voi povesti in continuare s-a petrecut in realitate sau nu. Personal,cred cu convingere că da. Ceea ce contează insă este că am experimentat aceste lucruri şi căele fac parte dintr-un curent al conştiinţei din care faceţi parte inclusiv dumneavoastră. Incaz contrar, nu aţi citi acum această carte. Scopul pe care mi-l propun este să activez indumneavoastră propria funcţie cuantică dinamică19, pentru a putea recunoaşte conştiinţa cucare sunteţi inzestraţi şi a vă inălţa astfel către potenţialul nelimitat care vă estecaracteristic.Capitolul 25Influenţe angeliceProbabil cel mai interesant aspect al copilăriei mele a fost acela că am fost singurulcopil din cartier care nu a fost botezat in religia creştină. Amandoi părinţii mei erau catolici.In tinereţe, mama a urmat o şcoală catolică şi tata a fost băiat de altar, dar lucrurile s-auoprit aici. După ce s-au cunoscut, s-au căsătorit la oficiul stării civile şi s-au ferit să maicalce in biserică.Intr-o dimineaţă, am luat micul dejun in compania unei prietene cu calităţimediumice şi m-am intrebat intr-o doară dacă ar putea să existe vreo legătură intre tata şiNikola Tesla. Prietena mea m-a privit cu atenţie şi m-a intrerupt:- Tatăl tău detesta religia organizată, nu-i aşa?- Ca să fiu sincer, da, i-am răspuns eu.A urmat o poveste din care rezulta că tata a fost molestat de un preot. Pană atunci,avusese incredere in cler, iar acum s-a simţit trădat. Nu ştiu cat de adevărată era aceastăpoveste, dar este cert că explica un anumit comportament al tatălui meu. Ori de cate oriavea ocazia, acesta tuna şi fulgera impotriva bisericii catolice. Ii descria adeseori pe preoţica pe nişte beţivi, povestind cum ii cereau vin imediat după slujbă. Ca urmare a acesteiatitudini, am fost „protejat” de biserică, deşi părinţii mei nu mi-au interzis niciodată să19 Referire la trezirea sufletului.

48

Page 49: Intalnire in pleiade

particip la slujbe dacă doresc acest lucru. Chiar şi aşa, Dumnezeu şi-a găsit calea şi apătruns in viaţa mea incă de la o varstă foarte fragedă.Intr-o zi, copiii din cartierul meu vorbeau despre ingerii păzitori. Cei mai mulţidintre ei erau catolici şi imi povesteau adeseori ce invăţau la lecţiile de catehism. In ziua decare vorbesc, subiectul ales erau ingerii păzitori, despre care auzeam pentru prima dată.După ce i-am ascultat cu atenţie pe prietenii mei, m-am dus acasă şi am intrebat-o pe mamadacă ea crede in ingerii păzitori. Spre nu mica mea surpriză, mi-a dat un răspuns afirmativşi cat se poate de ferm.Cand am intrebat-o de ce crede in ei, mi-a povestit că am fost salvat eu insumi deun inger păzitor cand eram copil mic. Evenimentul s-a petrecut intr-o zi caniculară, pe candne aflam in Newhall, California. Mama m-a aşezat intr-un cărucior, pe care l-a lăsat laumbra unui copac mare. Ea insăşi stătea pe verandă, destul de aproape de mine. Una dincrengile copacului a cedat şi era evident că urma să cadă peste mine. Totul s-a petrecutfoarte repede, aşa că mama nu ar fi avut timp să ajungă pană la mine. O clipă, s-a temut căavea să-şi piardă copilul pentru totdeauna. Ar fi fost imposibil să supravieţuiesc aceleilovituri. Chiar in clipa in care creanga a căzut, s-a starnit din senin un vant puternic, care aindepărtat căruciorul din bătaia crengii. Ziua era extrem de caniculară şi in afara acestuimoment, nu s-a simţit nici o boare de vant. Chiar faptul că a reuşit să mişte din loccăruciorul i s-a părut extrem de remarcabil mamei. Deşi a crescut intr-o şcoală catolică, eaşi-a abandonat in timp credinţa şi nu era deloc o femeie religioasă, dar experienţa personalăa făcut-o să creadă in ingerii păzitori.Am aflat mai tarziu că grecii aveau o zeiţă pe nume Alcione, considerată una dincele şapte pleiade, care controla vanturile şi furtunile. Intrucat nu imi amintesc personal deincidentul cu căruciorul, nu pot afirma cu tărie dacă a fost o intervenţie celestă sau noroculprostului. Se pare totuşi că o anumită forţă din univers nu a dorit atunci ca eu să părăsescatat de prematur planul fizic.Capitolul 26Vreau afară din jocUrmătoarea experienţă paranormală pe care am trăit-o s-a petrecut la varstapubertăţii. Aveam 12 ani şi mă aflam in perioada dificilă de dinainte de maturizare. Imiamintesc că, odată, jucam in echipa de baseball a şcolii, dar aveam o durere de capinfernală. Ori de cate ori aruncam mingea sau loveam cu bata, unde de şoc imi treceau prinintregul corp. Normal ar fi fost să-i cer antrenorului să mă scoată afară din joc, dar nudoream să fac acest lucru. Mă rugase personal să particip la acest meci şi abia aşteptam săimi ajut colegii de echipă. In general, eram foarte slabi, dar in ziua respectivă jucam cuechipa cea mai bună din campionatul pe şcoli, şi antrenorul nostru dorea să caştigăm cuorice preţ. Personal, mă aflam intr-o stare de conştiinţă modificată (din cauza durerii decap), aşa că tot ce imi mai doream era să execut mecanic mişcările care trebuiau făcute, iarla sfarşit să plec acasă.Rotirea batei era atat de dureroasă incat m-am decis să las toate mingile să treacăpe langă mine. Decizia s-a dovedit destul de puţin inspirată, căci aruncătorul nu a reuşit sătrimită nici o minge in poartă, aşa că a trebuit să mă indrept către prima bază. Amdescoperit cu această ocazie că mersul imi provoca dureri chiar mai mari decat balansareabatei. Spre imensa mea surpriză, am reuşit să parcurg intregul traseu dintre baze şi săinscriu. Pe de altă parte, durerea pe care o simţeam era innebunitoare. Echipa mea sedescurca foarte bine, dar eu nu imi mai doream decat să pierdem, ca să pot pleca acasă.Oricat de dureroasă era balansarea batei, mi-am dat seama că durerea era maisuportabilă decat in cazul alergării in jurul bazelor. De aceea, am luat decizia să fac un efortşi să resping toate mingile trimise de adversar. Această hotărare era destul de neobişnuitădin partea mea, căci pană atunci singurul lucru care mă interesa cu adevărat fusese sportul(alergarea). De aceea, această atitudine nesportivă nu corespundea deloc felului meu de a fi.In pofida durerii, mi-am rotit bata şi am reuşit să obţin două aut-uri pentru echipamea, care a rămas in joc. Colegii mei işi dăduseră deja seama că mă comport ciudat.Speranţa mea era ca antrenorul să mă scoată afară din echipă, dar acesta m-a lăsat in joc.Cand mi-a venit randul să lovesc mingea, mi-am propus să arunc intenţionat in afaraterenului. Accidental, la a treia lovitură am reuşit să inscriu, ocazie cu care am şi caştigatmeciul. Colegii mei au inceput să chiuie. Tot ce imi mai doream era ca sfarşitul meciului săimi aducă o oarecare uşurare. Tata imi promisese o coca-cola. L-am rugat să-mi ia două, insperanţa că băutura acidulată imi va reduce senzaţia de disconfort. Acest truc mental afuncţionat atat timp cat să ajung acasă.

49

Page 50: Intalnire in pleiade

Cand am ajuns in dormitorul meu, am vomat instantaneu spaghetele pe care lemancasem inainte de meci. Nimic nu mai părea să funcţioneze normal in organismul meu.Mama a curăţat mizeria şi m-a ajutat să urc in pat.Noaptea care a urmat a fost una din cele mai oribile experienţe din intreaga meaviaţă. Nu ştiu nici acum dacă a fost pur şi simplu un coşmar, sau o răpire in toată regula, daram simţit că mintea imi este absorbită de un computer foarte puternic. Imi amintesc căvedeam benzi de genul celor folosite de vechile calculatoare din anii 60. Era ca şi cumoperatorii computerului ar fi dorit să imi inregistreze fiecare amintire, intreaga operaţiunedovedindu-se extrem de dureroasă. Procesul a continuat multă vreme, şi cand nu am maisuportat am inceput să ţip din răsputeri. Poate că imi verificau pragul de suportabilitate ladurere. Am mai ţipat şi inainte in vise, dar fără ca ţipetele mele să fie auzite in planul fizic.Altfel spus, cei care dormeau in camera alăturată nu au auzit niciodată nimic. In cazul defaţă, tata a auzit ţipetele mele isterice şi a venit să vadă ce se intamplă. Nu a manifestatniciodată un interes deosebit faţă de metafizică sau de experienţele paranormale, dar de dataaceasta s-a arătat fascinat de ceea ce ii povesteam, dorind să obţină cat mai multeinformaţii. Mi s-a părut o reacţie extrem de ciudată.Această intruziune forţată in mintea mea a durat o săptămană, timp in care nu amputut manca nimic. După cateva zile, am inceput să vomez acid stomacal şi mama a devenitcu adevărat ingrijorată. O săptămană mai tarziu, m-a dus la doctor. Diagnosticul a fostdestul de sumbru. Doctorul le-a spus părinţilor mei că aş putea muri dacă voi continua să numănanc nimic. Altminteri, nu avea nici o idee despre ceea ce se intampla cu mine. Nu esteexclus să-mi fi făcut o injecţie cu penicilină, dar nu-mi amintesc cu precizie. Nu le-a oferitpărinţilor mei nici un fel de alinare şi nu le-a sugerat să mă treacă pe perfuzii. Tot ce le-aspus a fost că dacă nu voi putea manca nici după zece zile, să-l cheme, dar să se aştepte latot ce putea fi mai rău.In cea de-a zecea zi nu mai puteam merge din cauza slăbiciunii. Şi eu, şi părinţiimei, stăteam ca pe spini. Singurul lucru care mi-a mai ridicat puţin starea de spirit a fost ovizită a tatălui celui mai bun prieten al meu, un fost vecin. Eram numai piele şi os. Nu ştiudacă vizita acelui om a declanşat miracolul, dar pentru prima oară in zece zile am putut sămănanc ceva fără să vomit. Cand mi-a sugerat să mă intorc cu el şi să imi petrec următoareasăptămană in cartierul in care am locuit candva, mi-a venit să chiui de bucurie. Am mancatdin nou şi m-am simţit ceva mai intărit. In scurt timp, am reinceput să merg. Tata era foarteingrijorat de intenţia mea de a pleca in această stare de slăbiciune, dar l-am convins prinentuziasmul meu şi al fostului său vecin. Am plecat şi revederea locului in care am crescutmi-a dat aripi. In scurt timp, starea de sănătate mi-a revenit in totalitate.Deşi m-am refăcut complet, am ajuns să mă intreb frecvent dacă nu sunt spionat decineva. Mi se părea că fiecare mişcare imi este urmărită. Nu am făcut neapărat o legătură cuexperienţa anterioară, fiind convins că orice om trece din cand in cand prin aşa ceva.Gandul că aş putea fi spionat nu m-a deranjat foarte tare, căci consideram aceastăposibilitate ca fiind foarte greu de crezut.Una peste alta, această experienţă trăită chiar in pragul pubertăţii m-a schimbatdramatic. Am părăsit pentru totdeauna echipa de sport care mi-a fost atat de dragă, lucruextrem de neobişnuit pentru mine. Ştiu că adolescenţii obişnuiesc să işi schimbe părerile şisfera de interese, dar in cazul meu această schimbare de comportament a fost insoţită şi de oingerinţă in forţă in interiorul conştiinţei mele.Capitolul 27Dispariţia timpuluiLa trei ani după incidentul descris mai sus, m-am mutat intr-un alt oraş şi m-amtrezit intr-un mediu social complet nou. Neavand prieteni timp de circa un an de zile, amdescoperit lumea science-fiction-ului şi a literaturii pentru tineret.Cel mai mult m-au influenţat cărţile lui Hermann Hesse, un iniţiat german intr-oanumită şcoală a misterelor. Entuziasmul meu a ajuns la apogeu cand am citit o carteintitulată Jocul maestrului, de dr. Robert S. de Ropp, un biochimist preocupat de ocultism.Cartea sa vorbea de mai multe jocuri ale vieţii. Nu-mi amintesc exact cum le-a clasificatautorul, dar ştiu că le-a dat nişte denumiri amuzante. De pildă, exista un joc al „porcului introacă”, pe care il jucau cei prea preocupaţi de subzistenţa lor cotidiană pentru a mai aveatimp sau chef pentru orice altceva. Urma apoi „cocoşul de pe grămada de bălegar”, care sereferea la indivizii manaţi exclusiv de egoul lor, care adoră să trăiască din faima pe care şiaucucerit-o. Acest joc poate fi aplicat deopotrivă unui guru care se hrăneşte cu adoraţiadiscipolilor săi sau unui şef de birou care nu mai poate să trăiască fără admiraţia

50

Page 51: Intalnire in pleiade

necondiţionată a subalternilor săi. Existau şi alte jocuri pe care nu mi le mai amintesc acum.Cert este că in fruntea listei se situa un joc pe care el il numea jocul maestrului. Acesta erajocul suprem şi avea drept obiectiv atingerea propriului potenţial.După ce am citit această carte am primit o serie de iniţieri de natură pur personală,care au culminat cu angajamentul meu ferm de a-mi revela conştiinţa la potenţialul eimaxim. Am descoperit in scurt timp că in societate existau două tabuuri majore. Primul eraextrem de evident: sexul. Revoluţia sexuală atrăgea la vremea aceea atenţia tuturormijloacelor de mas-media, aşa că nu-mi trebuia o putere de observaţie foarte subtilă pentrua-mi da seama de acest lucru. Cel de-al doilea tabu era mult mai important decat primul şise referea la cultivarea lucidităţii. Mi-am dat seama foarte rapid că oamenii nu pot nicimăcar să discute acest subiect in mod obiectiv. La fel ca astăzi, gandirea programată prevalain intreaga societate.In timpul acestei perioade de timp am invăţat două adevăruri care aveau să-mifolosească foarte mult. Mai intai, orice cale a iniţierii incepe cu inima. Altfel spus, nimeninu ar trebui să se angreneze intr-o activitate in care nu crede cu adevărat. Din punctul meude vedere, această concluzie a insemnat renunţarea la toate carierele pe care mi le ofereasocietatea. Al doilea adevăr a fost următorul: singurul tău maestru adevărat nu poţi fi decattu insuţi. In cartea intitulată Psihoterapia orientală şi occidentală, Alan Watts explică faptulcă maeştrii de yoga şi zen au urmat o tradiţie nobilă, care se pierde in negura istoriei. Aadăugat insă că la nivel cultural, există de regulă o convingere din partea societăţii că aceştimaeştri sunt falşi. Chiar şi aşa, adepţii ii caută, in speranţa că sunt autentici, dar maidevreme sau mai tarziu descoperă adevărul. Maeştrii diferă intre ei; unii sunt mai etici decatalţii sau mai compatibili cu anumiţi discipoli. Un maestru te poate invăţa anumite adevăruri,dar acestea nu pot fi cu adevărat inţelese decat dacă le experimentezi personal. Acestavertisment mi s-a părut atunci (şi la fel mi se pare şi astăzi) absolut minunat. Toţi maeştriisunt nişte ipocriţi. Dacă inveţi regulile de bază, poţi afla totuşi ceva de la ei. Cel puţin, nu temai poţi plange mai tarziu că ai fost păcălit. La urma urmei, tu singur eşti stăpanulpropriului tău destin.Un alt lucru pe care l-am invăţat de la de Ropp este că orice om trebuie să-şiactiveze propriul centru magnetic pentru a-i atrage astfel pe cei care gandesc la fel ca el şigrupurile compatibile cu el, din care ar putea avea ceva de invăţat. Deşi la acea vremetrăiam intr-o comunitate de hipioţi, mi-am dat seama că acei oameni erau mult preadependenţi de droguri pentru a explora cu adevărat potenţialul real al conştiinţei lor. I-amscris doctorului Ropp in speranţa că mă va ajuta să descopăr o metodă prin care să-miaccelerez procesul de evoluţie şi de invăţare. De fapt, locuia el insuşi undeva in apropiere.Răspunsul lui s-a dovedit extrem de interesant. Mi-a spus să imi termin şcoala, sămă decid asupra unei cariere şi să fac o cerere de admitere in Ligă. Era o trimitere la grupulmistic din care făcea parte Hermann Hesse, pe care acesta l-a menţionat in cartea sa,Călătorie în Orient. Mi s-a părut că răspunsul lui Ropp reprezintă un joc, dar era un sfatsincer şi extrem de pragmatic. I-am pus noi intrebări şi mi-a făcut legătura cu o persoanădin San Francisco, a cărei familie avea legături străvechi cu „Liga”. Ceea ce mă interesa pemine era aspectul strict ezoteric al acestei poveşti. Ceea ce nu ştiam la vremea aceea erafaptul că familia respectivei persoane avea preocupări asidue in domeniul OZN; nu am aflatacest lucru decat mulţi ani mai tarziu. In plus, arborele genealogic al acestei familii estelegat de indienii Montauk. Nu am deocamdată libertatea să dezvălui numele acestei familii,căci membrii ei mai au incă anumite afaceri de rezolvat.Mi sa părut interesant să urmez această linie, dar intreaga poveste a fost intreruptăde o nouă aventură personală. Este vorba de scientologie, cuvant care trezeşte un răspunsemoţional in toţi cei care au auzit ceva despre el. Inainte de a continua cu acest subiect,doresc să subliniez că nu am mai fost implicat activ in organizaţiile scientologice de maibine de 12 ani. Nu am plecat de la ei tunand şi fulgerand, şi consider că mi-am păstratobiectivitatea in ceea ce ii priveşte. Descrierea tuturor experienţelor pe care le-am trăitalături de ei şi contextul in care s-au desfăşurat ele ar presupune insă scrierea unei cărţi desine stătătoare, şi tot ar fi foarte dificil. In esenţă, scientologia este simplă, dar are la bază oanumită indoctrinare şi un limbaj al ei, care trebuie inţeles in prealabil. Acest limbaj nupoate fi inţeles din afară. Trebuie să faci parte din organizaţie pentru a incepe să-l asimilezi.De aceea, voi urmări să simplific cat mai mult faptele, rezumandu-mă la aspectele cele maisemnificative.Scientologia inseamnă „a cunoaşte in sensul cel mai profund al cuvantului”.Provine de la rădăcina scio, care inseamnă a cunoaşte sau a despica, inclusiv a diferenţia.

51

Page 52: Intalnire in pleiade

Definiţia şi scopul suprem al scientologiei corespund gnosticismului (care provine dincuvantul Gnoză, ce inseamnă de asemenea „a cunoaşte in sensul cel mai profund alcuvantului”), dar mijloacele folosite de adepţii acestui curent sunt complet diferite.Dacă scientologia este studiată şi aplicată corect, fără aşteptări nerealiste, poţiinvăţa foarte multe lucruri despre tine insuţi şi despre relaţia ta cu universul. In aceastăcunoaştere este inclusă reconcilierea cu vieţile anterioare, dar şi eliberarea completă deblocajele mentale şi emoţionale. Nu puţini sunt scientologii care se vindecă singuri de bolicronice sau care işi trezesc capacităţi paranormale. In plus, scientologia oferă o cunoaştereautentică a vindecării cu ajutorul remediilor, predă anumite elemente de citire psihică şifoarte multe alte lucruri interesante. Politica organizaţiei este insă diferită de mijloaceleprocedurale şi tehnice pe care le foloseşte.Scopul consilierii scientologice este acela de a imbunătăţi caracterul emoţional alpersoanei şi de a o elibera din punct de vedere spiritual. Tehnicile ei sunt graduale, astfelincat se incepe cu puţin, dar se poate obţine in final foarte mult.In primul meu an de scientologie am trăit experienţe paranormale de genultelepatiei, premoniţiilor psihice şi chiar al unei experienţe extracorporale cu percepţievizuală completă. Cateva luni mai tarziu, am intrat in organizaţia de elită a lui L. RonHubbard (Sea Organization), al cărei scop declarat era crearea unui număr cat mai mare deorganizaţii funcţionale de dianetică şi scientologie de-a lungul şi de-a latul planetei.„Funcţionale” insemna ca aceste organizaţii să nu intampine opoziţia presei, opiniei publiceşi a altor instituţii. Se inţelegea de la sine că dacă era aplicată corect, scientologia putea ardeorice fel de karma negativă.După numai o lună de la inscrierea in respectiva organizaţie, m-am trezit intr-unavion cu o destinaţie necunoscută. Trebuia să mă prezint intr-un apartament din Madrid,apoi să mă pregătesc pentru un rendez-vous pe iahtul Apollo, sediul şi centrul de cercetareal lui L. Ron Hubbard. Parcă trăiam un film cu James Bond. Din Madrid, am plecat laCasablanca, in Maroc, unde am urcat la borul unui vas mai lung decat un stadion de fotbal,care găzduia 350-400 de oameni. Hubbard obişnuia să muncească non-stop, aşa că nu seintalnea niciodată cu oamenii de la bordul vasului său. Cand am urcat pe vas, am primit unghid care mi-a făcut turul complet al navei. L-am putut vedea in trecere şi pe Hubbard. Unadin primele intrebări pe care i le-am pus ghidului meu a fost dacă au văzut vreodată unOZN in timp ce navigau. Omul era un fost ofiţer de pază de la Buckingham Palace şi erafoarte meticulos cu răspunsurile date. S-a gandit o vreme, după care mi-a răspuns:- O singură dată. Cineva a văzut atunci două farfurii zburătoare pe cerul nopţii. L-aintrebat apoi pe Comodor (referire la Hubbard) dacă a văzut obiectele de pe cer.A adăugat că Hubbard a răspuns imediat:- Al naibii ce repede zburau, nu-i aşa?Hubbard era foarte spontan şi nu-i scăpa nimic. Cei care urcau la bordul navei luiauzeau sute de anecdote de genul celei de faţă; din păcate, nimeni nu şi-a dat vreodatăosteneala să le inregistreze pentru posteritate. Criticii scientologiei au condamnatintotdeauna prezentarea elogioasă făcută lui Hubbard de membrii bisericii sale in pliantelede prezentare, considerand că este un cult al personalităţii. In realitate, poveştile carecirculau pe seama lui intre oamenii simpli erau cu mult mai interesante decat prezentareaoficială şi probabil că i-ar aduce la exasperare pe critici, dacă aceştia le-ar cunoaşte.La scurt timp după ce am urcat la bordul lui Apollo, am avut o intalnire cuHubbard, pe care o consider şi astăzi drept una dintre cele mai bizare experienţe pe care leamtrăit vreodată. La fel ca mulţi alţi nou-veniţi, am primit anumite sarcini pe punte, aşa căm-am trezit racaind rugina in apropiere de biroul lui Hubbard. Acesta s-a furişat in spatelemeu şi a inceput „contemplarea capetelor”. Aşa numea el plimbarea pe punte şi „citirea”minţii celor pe care ii intalnea in cale. Eram conştient de faptul că era in apropiere, dar miamcontinuat munca, ingheţandu-mi complet gandurile. A continuat să mă privească ovreme. Era imposibil să nu-i simţi prezenţa. Nu ştiu exact ce s-a intamplat in continuare, dartimpul a dispărut. Este foarte greu de descris ce s-a petrecut atunci, dar voi incerca. Măsimţeam ca şi cum m-aş afla in două locuri deodată. Un fel de amorţeală imi bloca percepţiadeplină a mediului exterior. A urmat apoi o imensă strălucire şi o stare de plutire. M-amtrezit brusc altundeva. In minte mi-a rămas doar un gand indepărtat că aveam o legăturăvagă cu un anumit corp care racaia rugina pe un vas. Nu inţelegeam ce se intamplă, dar mamdecis să nu mă mai intorc. L-am auzit apoi pe Hubbard vorbind cu şeful meu, care lucrape puntea superioară. Am continuat să imi văd de treabă. Mă simţeam incă la mare distanţăşi conştiinţa mea era aproape complet ruptă de planul fizic. Nu am revenit la normal decat

52

Page 53: Intalnire in pleiade

atunci cand Hubbard a plecat. Deşi am menţionat incidentul catorva prieteni, nu l-amdescris niciodată complet. Experienţa a fost absolut năucitoare.Lui Hubbard ii plăcea la nebunie să-i scoată pe oameni din trupul lor fizic,generandu-le experienţe extracorporale, ori de cate ori putea face acest lucru. Era un fel depasiune personală şi, din anumite puncte de vedere, considera că aceasta este cea mai marecontribuţie pe care şi-o aduce la evoluţia umanităţii. Era renumit pentru faptul că a „ruptvălul” realităţii fizice. In cazul meu particular, cred că a existat in plus un fel de comunicaresau de transmisiune intre noi, pe care o voi explica ceva mai tarziu. Se pare că Hubbard nus-a limitat doar să-mi exploreze psihicul, dar mi-a cercetat inclusiv potenţialul rol in schemagenerală a lucrurilor. Cu siguranţă, nu s-a simţit ameninţat de mine, căci altfel m-ar fialungat de pe vas in cel mai scurt timp. Deşi extrem de ciudată, experienţa nu a fost delocneplăcută sau traumatizantă. Pur şi simplu, nu m-am putut impăca cu ea decat mulţi ani maitarziu.Capitolul 28În interiorul vârtejuluiDupă experienţa dispariţiei timpului, celelalte intalniri pe care le-am avut cuHubbard au fost cat se poate de obişnuite, in cea mai mare parte. Ideea era să mă obişnuiesccu el ca om, lucru care nu era deloc uşor pentru foarte mulţi membri ai echipajului. Intradevăr,nu era deloc simplu să ai de-a face cu campul său energetic. Era extrem de puternicşi imi depăşea cu mult puterea la vremea respectivă.Mi-am petrecut următorii zece ani studiind şi aplicand scientologia, asupra mea,dar şi asupra altora. Am lucrat de asemenea pentru Hubbard, căruia i-am studiat istoriapersonală şi modelele de comportament, atat timp cat am putut. Nu cred că exista cinevaapropiat de el care să-l considere o persoană obişnuită. Mă interesa să inţeleg ce energie ilanimă, aşa că i-am supravegheat cu atenţie toate acţiunile.Pentru a nu lungi prea mult povestea, doresc să vă spun doar că am trăit tot felul deexperienţe minunate, inclusiv ceea ce Hubbard numea „starea de claritate”. Urmau apoinivelele superioare ale scientologiei, numite „Operating Thetan”. „OT1”, „OT2” şi „OT3”erau cele trei nivele care puteau fi atinse de adepţii avansaţi. Cuvantul thetan era expresiafolosită de scientologi pentru a desemna spiritul. Era derivat de la theta, litera greceascăconsiderată simbolul vieţii sau al forţei vieţii. Doresc să fac o menţiune referitoare la acestenivele superioare; mi se pare un aspect important şi absolut ironic.Din cand in cand, mijloacele mas-media şi-au făcut un titlu de glorie din a dezvăluiaceste nivele superioare din scientologie. Biserica scientologică le consideră date secrete şisacre, care nu trebuie dezvăluite publicului larg, şi nici chiar celorlalţi adepţi, pană candaceştia nu sunt pregătiţi să primească iniţierea in ele. Emisiunea Nightline de pe postul deteleviziune ABC şi ziarul Los Angeles Times au dezvăluit insă aceste informaţii publiculuilarg, şi incă intr-o manieră deloc amabilă. Ei au interpretat aceste informaţii intr-o manierăgrosolană, pierzand din vedere esenţa lor şi făcandu-le să pară absurde şi ridicole. Oricescientolog v-ar putea spune că ele au fost prezentate in afara contextului lor real. Fără săinsist asupra părerii mele reale despre aceste informaţii, doresc să precizez că de dataaceasta scientologii au dreptate. Informaţiile respective au fost prezentate in afaracontextului, fără nici o legătură cu credinţele şi practicile reale ale scientologilor.Toate cărţile care critică scientologia prezintă rapoarte şi comentarii asupra acestornivele superioare. „OT3” este considerat unul din cele mai dificile nivele, presupunandeliminarea anumitor implanturi care au fost inserate inclusiv fiinţelor spirituale inansamblul lor. Acestea işi au originea intr-un implant primordial care le-a fost inseratfiinţelor spirituale acum circa patru cvadrilioane de ani. El constă dintr-o serie de suneteputernice, emise de un heruvim cu trompeta lui, care se apropie şi se indepărtează20. Nu secunosc alte informaţii despre acest moment decat aceea că se referă la inceputul apariţieitimpului. Cei care cunosc Biblia ştiu că heruvimii păzeau poarta către Grădina Edenului. Separe că Hubbard a descoperit drumul inapoi către această Grădină a Paradisului, pe carePreston Nichols o consideră linia primordială a timpului.Se presupune că cei care au atins acest nivel al scientologiei nu mai ies din aceastădimensiune. Ei simt că au lăsat in urma lor tone de mizerii spirituale, conştientizandu-şiplenar natura spirituală şi poate chiar linia primordială a timpului. După ce ating acest nivel,tot ce mai pot face ei este să ii ajute şi pe alţii să il experimenteze.Experienţa personală pe care am avut-o pe acest nivel m-a făcut să descopăr căprincipiul sincronicităţii joacă aici un rol cheie. Au inceput să mi se intample tot felul delucruri care se legau intre ele, intr-o manieră pe care nimeni altcineva nu ar fi recunoscut-o.

53

Page 54: Intalnire in pleiade

Sunt mult prea multe detalii pentru a le putea explica pe toate, dar pot afirma că am trăitcateva iluminări majore ca rezultat al experienţelor mele scientologice. Apogeul s-a produsin anul 1982, pe cand locuiam pe Cleveland Street, in Clearwater, Florida. Am atins atunci20 Această informaţie este preluată din cartea Conductele înfundate ale cerului, de L. Kin.un nivel spiritual pe care am descoperit că puteam obţine orice doream. Pare exagerat, şi amdescoperit eu insumi că existau anumite limite dincolo de care nu puteam trece. Oricum,puteam face foarte multe lucruri. Am inţeles atunci că ceea ce ii impiedică pe oameni să fiefericiţi este materialismul care invăluie acest univers. Nu mă refer aici la filozofiamaterialistă, ci la insăşi materia fizică din care este construit universul in care trăim. Depildă, nu ar fi plăcut să poţi şterge prin puterea voinţei un accident de maşină care s-apetrecut deja? Deşi in natură există tot felul de miracole, ştergerea unui accident de maşinăcare s-a petrecut deja nu este deloc uşoară.Intr-o zi din acel an mă simţeam excepţional de bine, ca şi cum in universul meusubiectiv nu mai existau nici un fel de limitări. Am pătruns adanc in interiorul psihiculuimeu şi am accesat acele ganduri care mă ţineau legat de acest univers fizic. In spatele loram descoperit o matrice de ganduri care aparţin tuturor formelor de conştiinţă. Am puteaspune că acest nivel extrem de profund al minţii susţine intreaga construcţie a universuluifizic. Mi-am manifestat atunci voinţa, incercand să dizolv acest univers material. In final,am renunţat să mă mai gandesc la decizia pe care am luat-o cu privire la marea schemă acosmosului. Pentru mine, acest lucru devenise o realitate.Numai cateva ore mai tarziu, mă aflam in parcarea de pe strada mea, cand amobservat pe cer o explozie electrică de proporţii. Era ca un foc de artificii, dar s-a produsextrem de rapid şi intr-o manieră absolut bizară. Primul lucru care mi-a trecut prin cap afost că am văzut cu siguranţă ceva şi că nu avea nici un rost să neg acest lucru. Reacţiatipică a oamenilor din cultura noastră este să nege lucrurile pe care nu le inţeleg. Am privitin jur şi am remarcat o antenă uriaşă in apropiere de clădirea GTE. M-am intrebat dacă intreaceasta şi fenomenul perceput anterior exista vreo legătură. Am fost proiectat atunci din nouin afara timpului. Ceea ce se intampla era foarte ciudat.La scurt tip, am văzut o fetiţă chinezoaică pe care o cunoşteam şi i-am spus că amvăzut ceva ciudat pe cer. Mi-a confirmat ce am văzut spunandu-mi că in direcţia respectivăse petrec tot timpul lucruri ciudate. Am mai vorbit şi cu alţi prieteni, dar lucrurile s-au opritaici. Mi-ar lua ani de zile să-mi dau seama ce s-a intamplat de fapt.De atunci, viaţa mea a inceput să se schimbe dramatic. Aveam 29 de ani, varstă pecare astrologii o consideră un moment de cumpănă, dat fiind ciclul de 29 de ani al planeteiSaturn. M-am insurat, am lăsat-o mai moale cu scientologia şi m-am mutat in Long Island,cu numai cateva săptămani inainte de apogeul Proiectului Montauk de pe data de 12 august1983.Caţiva ani mai tarziu, m-am intors la Clearwater ca să-mi vizitez caţiva prieteni.După o partidă de fotbal, am văzut antena uriaşă pe care o remarcasem caţiva ani inainte. Iamarătat-o prietenului meu Claude Hensley şi i-am spus că acela a fost locul in care amvăzut cu caţiva ani in urmă explozia uriaşă. Ştia povestea, aşa că l-am rugat să ne apropiemca să arunc o privire. Cand am ajuns in locul cu pricina, Claude mi-a spus că a văzut odatăacolo un OZN. Nu ştiam acest lucru.Au mai trecut ani buni pană cand am putut rezolva misterul exploziei de pe cer şial dispariţiei timpului.Capitolul 29Secretul lui ExcaliburDupă ce m-am mutat la New York, in anul 1983, am inceput o viaţă nouă. DeşiProiectul Montauk era la apogeu, eu nu ştiam nimic de el. Căutasem adevărul spiritual timpde 12 ani şi consideram că a sosit timpul să imi asigur existenţa fizică. Eram tanăr insurăţelşi impreună cu soţia mea aveam planuri mari legate de intemeierea unei familii adevărate.Acest lucru presupunea o slujbă, plata facturilor, etc. După numai o săptămană petrecută inNew York, am remarcat că sensibilitatea mea psihică devenise practic nulă. Am atribuitacest lucru materialismului care caracterizează atat de pregnant această zonă. Nu ştiamnimic de transmisiunile din Montauk, care blocau aceste capacităţi la oricine locuia invecinătatea Long Island.Pe măsură ce treceam de la o carieră la alta, am inceput să aprofundez din nouchestiunile spirituale. O carte defăimătoare, intitulată L. Ron Hubbard: Mesia sau nebun?,mi-a captat curiozitatea. Am vorbit intr-o altă carte de admiraţia lui Hubbard faţă de AleisterCrowley, cel care s-a auto-intitulat Bestia şi care a fost considerat cel mai malefic om de pe

54

Page 55: Intalnire in pleiade

pămant. Cartea de care vorbesc era scrisă de un anume Ben Corydon cu anumite intenţii;am intuit că tot ce spunea despre Crowley şi Hubbard avea drept scop ascundereaadevărului. In cazul meu s-a produs exact reacţia inversă. Am inceput să caut tot ce se puteagăsi despre Crowley, inclusiv Cartea Legii, considerată o comunicare primită dintr-o sursăextraterestră.Răsfoind literatura scrisă de Crowley, am dat peste un vechi manuscris al luiHubbard, pe care l-am identificat ca fiind lucrarea sa pierdută, Excalibur. Această carte afost legendară in scientologie. Se presupune că a fost scrisă pe la sfarşitul anilor 30, cu multtimp inainte de Dianetică. Se spunea despre ea că ar conţine inseşi secretele vieţii şi alemorţii. Exista o legendă care spunea că primii oameni care au citit-o au murit, moment incare Hubbard a scos-o din circulaţie. Ori de cate ori a fost intrebat ulterior ce s-a intamplatcu cartea, Hubbard a pretins că manuscrisul s-a pierdut sau i-a fost furat cu mulţi ani inurmă. Nu existau motive să se creadă că ar fi minţit.In anul 1979 a inceput un proiect major de cercetare a trecutului lui Hubbard inscopul scrierii unei biografii laudative. Foarte multe informaţii interesante au fost scoasedin arhiva lui personală, dar şi din alte arhive existente in Statele Unite. Spre surprizatuturor, a fost descoperită şi cartea Excalibur. Se spunea despre Hubbard insuşi că ar firămas surprins.Legendele care inconjoară această carte sunt extrem de ciudate. Se spune căHubbard ar fi afirmat la un moment dat că toată ideea a fost o glumă şi că lucrarea nu ar fiexistat niciodată. Se pare că in primele zile ale Dianeticii ar fi cerut cateva sute de dolaripentru un exemplar. Nimeni nu ştie dacă a fost o simplă strategie de marketing sau dacă aoferit intr-adevăr cartea la un preţ astronomic. Alte relatări se referă la felul in care a scriscartea. Ori de cate ori spunea că manuscrisul „s-a pierdut sau a fost furat”, el menţionaexpres „manuscrisul”, şi nu cartea in sine. O altă legendă afirmă că nu au fost tipărite decatcateva exemplare din ea. Cert este că dacă examinăm toate legendele ţesute in jurul acesteilucrări, descoperim o imensă perdea de fum in jurul ei.Personal, ştiam că lucrarea a existat pentru că unul din amicii mei cu care jucamfotbal o văzuse şi chiar o citise. Mi-a spus că era o carte subţire, cu coperta necartonată, şică majoritatea informaţiilor existente in ea puteau fi găsite in literatura curentă desprescientologie. A adăugat că lucrarea i-a fost luată de cineva care i-a returnat-o apoi luiHubbard şi care a primit mai tarziu sarcina de a-i scrie biografia acestuia. Se pare căpersoana respectivă a fost destul de supărată că prietenul meu a văzut cartea.Manuscrisul pe care l-am găsit nu era intitulat Excalibur, dar corespundea exactdescrierii făcute de prietenul meu. Era bătută la maşina de scris. Citindu-l, mi-am dat seamacă fie este chiar un exemplar din Excalibur, fie conţine extrase din acesta.După descoperirea manuscrisului şi după răsfoirea lui, am simţit un val de energie,dar nu mi-am dat seama de acest lucru decat mai tarziu in ziua respectivă, cand mă aflam inparc. La momentul acela nici măcar nu citisem integral manuscrisul, ci doar il copiasem laxerox. Imi amintesc că eram foarte increzător că mă aflu pe calea cea bună. Poate căintrasem in rezonanţă cu imensa incredere in sine pe care o manifesta de regulă Hubbard; inmod normal, nu stăteam deloc bine la acest capitol. De data aceasta nu a mai apărutfenomenul transcenderii timpului, dar a doua zi dimineaţă m-am trezit in casa prietenuluimeu şi mi-au trebuit cateva minute bune să-mi dau seama unde mă aflu. Mi s-a părut ciudat,căci cunoşteam bine casa, in care mai dormisem de cateva ori. Există totuşi o explicaţielogică pentru ceea ce s-a intamplat.Aşa cum spuneam mai devreme, cartea conţinea informaţii legate de dianetică şide scientologie, integrate insă intr-un format nou, mai interesant. De fapt, manuscrisul erafoarte vechi. Şi mai interesantă mi s-a părut o lungă serie de simboluri geometriceconcepute pentru a debloca mintea conştientă. Nu le văzusem in viaţa mea şi, deşi amstudiat aproape tot ce a scris Hubbard, nu dădusem niciodată peste ele. Cititorii care au cititPiramidele din Montauk işi vor aminti de importanţa pe care o joacă simbolurilegeometrice. Acestea au fost folosite de diferite şcoli ale misterelor, inclusiv de ceapitagoreică, pentru a invoca experienţe in spaţiul cu patru dimensiuni. Ideea este că dacă ieiun obiect bidimensional şi il converteşti intr-unul tridimensional, poţi avea acces la cea de-apatra dimensiune (dacă eşti norocos). Din această categorie fac parte mandala-ele şianumite opere de artă ale Renaşterii.Iată ce scria in această direcţie editorul cărţii (care ar fi putut fi Hubbard insuşi):„Simbolurile au fost folosite deseori pentru deblocarea minţii conştiente şi pentru ieşirea desub teribilul ei control asupra omului. Deşi folosirea lor nu este ceva nou, tehnicile de

55

Page 56: Intalnire in pleiade

evaluare care urmează conţin un element de noutate in sensul că explică inclusivcorespondenţele lor cu conţinutul subconştientului”.In continuare, el precizează că simbolurile nu reprezintă obiecte in sine, ci un codcare poate fi folosit pentru a descoperi realitatea. Aceste simboluri variază foarte mult de laun individ la altul. Există proceduri diferite de aplicare a lor, cea mai banală fiind simpla lorcontemplare vizuală.Poate că afluxul de energie pe care l-am simţit atunci avea o legătură cu studiereaacestor simboluri, pe care chiar le-am desenat personal, pentru a avea eu insumi o copie.Erau foarte multe simboluri şi am dorit să economisesc banii de xerox (fiecare simbol fiinddesenat pe o pagină). La vremea respectivă nici nu visam că voi scrie eu insumi cărţi şi căvoi face atatea cercetări in aceste domenii.O altă explicaţie a impactului pe care l-a avut cartea asupra conştiinţei mele estelegată chiar de cuvantul „Excalibur” şi de circumstanţele in care a intervenit el in viaţa meapersonală. Nu am apucat să vă spun, dar una din navele pe care am lucrat timp de doi ani inperioada cat am participat la grupul de scientologie se numea chiar Excalibur. Imi amintescşi acum de ziua cand i-am spus unui coleg scientolog din oraşul meu natal că voi lucra peun vas cu numele de Excalibur.Mi-a zambit şi mi-a spus:- Lucrurile se leagă.- De ce? l-am intrebat eu.- Am auzit că Ron a fost intr-o altă viaţă Regele Arthur.Se ştie că Excalibur era numele săbiei Regelui Arthur. Aceasta era aluzia pe care ofăcea scientologul respectiv. Personal, nu l-am auzit niciodată pe Hubbard spunand că a fostRegele Arthur, dar nu mă indoiesc că s-ar fi putut identifica uşor cu o asemenea figurăilustră a mitologiei. La urma urmei, avea o origine celtică şi şi-a numit fiul cel mic„Arthur”.Calitatea supremă a lui Hubbard era capacitatea lui de a intra in rezonanţă cusubconştientul, căpătand acces la puterile asociate cu acesta. De acest lucru s-a folosit depildă atunci cand s-a furişat in spatele meu şi cand nu m-am mai putut mişca. De fapt, s-ajucat cu forţele subconştiente care la vremea respectivă erau invizibile pentru mine, avandprobabil o anumită intenţie. Este greu de crezut că o fiinţă ca Hubbard, oricum l-ar credeoamenii, bun sau rău, comunica exclusiv prin instrumentele obişnuite ale vorbirii.Nici chiar cei mai teribili critici ai lui Hubbard nu contestă faptul că acesta erainzestrat cu puteri excepţionale. Una din cheile acestei puteri ne este oferită de etimologiacuvantului Excalibur şi de legenda care insoţeşte arma Regelui Arthur.„Excal” este o inversare a cuvantului latin „calx”, care inseamnă calcar. Cuvantulenglez „calyx” inseamnă inveliş exterior. Ce obiect credeţi că a fost acoperit in Antichitatecu un inveliş exterior alcătuit din calcar? Marea Piramidă de la Gizeh. Insuşi cuvantul„California” derivă dintr-un cuvant spaniol care desemnează o insulă legendară. Este vorbade o insulă lemuriană pe care se crede că existau piramide. Mai există un cuvant arab,„calif”, care desemna succesorul Profetului in religia islamică. Din punct de vedereetimologic, titlul de „calif” echivalează cu cel de maestru al Marii Piramide.Sufixul „bur” provine de la verbul englezesc to burn (a arde), adică de la lumină.Lucrurile devin şi mai clare dacă examinăm rădăcina galeză a cuvantului Excalibur, careeste „Caliburnus”. Această expresie inseamnă pur şi simplu „foc in interiorul piramidei”,sau „foc in timp”, dacă punem un semn de egalitate intre „Cali” şi Kali, zeiţa hindusă atimpului. Pentru informaţii suplimentare referitoare la secretele Marii Piramide, vărecomand lucrarea Piramidele din Montauk.Potrivit legendelor despre Regele Arthur, Excalibur era o sabie cu dublu tăişincastrată intr-o piatră cunoscută şi sub numele de piatra filozofală21. Ea nu a putut fi trasăafară din stancă decat de Regele Arthur. Sabia era atribuită Zanei din Lac.Piatra filozofală este un simbol alchimic bine cunoscut. Ea reprezintă piatraunghiulară a Marii Piramide care conţine intreaga ştiinţă a Atlantidei. Această piatrăunghiulară nu a fost găsită niciodată şi reprezintă unul din misterele nerezolvate ale istoriei.Istoria ocultă afirmă că ea s-a dizolvat şi nu a mai putut fi activată, transformandu-se intr-unfel de „umbrelă” cvadri-dimensională in jurul Centurii lui Van Allen. In Evul Mediu s-aincercat intrarea in rezonanţă pe diferite căi cu această „umbrelă”, care apare inclusiv inlegende de genul celei a Regelui Arthur. Uneori este cunoscută sub numele de„Creştinismul Graalului”. Povestea lui Arthur este de fapt povestea lui Tahuti sau Toth,considerat constructorul Marii Piramide. Programul care permite accesarea cunoaşterii lui

56

Page 57: Intalnire in pleiade

Tahuti este conştiinţa christică. Această cunoaştere depăşeşte tot ce ne putem imagina şipoate transforma intreaga planetă. Dacă oamenii vor deveni inţelepţi, ei se vor folosi deaceastă cunoaştere pentru a reaccesa linia temporală primordială, şi nu pentru a se rătăci inalte direcţii greşite (mergand pe căile egoismului).Mai există un aspect referitor la Tahuti pe care merită să-l menţionăm. Acesta eracunoscut sub numele de Hermes la vechii greci şi de Mercur la romani. Mama sa era Maia,cea mai frumoasă dintre Pleiade (adică din cele şapte zeiţe din mitologia greacă ce s-autransformat in stele). Vom insista intr-un capitol ulterior din această carte asuprasemnificaţiei mitice a Pleiadelor.Deşi Regele Arthur a fost singurul capabil să tragă sabia afară din stancă, aceastareprezintă un instrument care poate fi folosit de orice om. Secretul ei este legat de lac. Dinaceastă perspectivă, Excalibur apare ca fiind codul secret al forţei feminine şi al manierei incare poate fi folosită aceasta. Legenda Zanei din Lac nu face decat să confirme acest lucru(Zana işi avea sălaşul in apa lacului, adică in cel mai feminin dintre elemente). Acesta estedarul lui Tahuti. De fapt, este un dar al zeiţei.Toate acestea explică intr-o bună măsură talentele lui L. Ron Hubbard. Deşi puţinălume ştie acest lucru, el şi-a scris lucrările intr-o stare de transă, fiind inspirat de o zeiţă pecare a numit-o „Impărăteasa”.Mai există un aspect interesant legat de sabia Excalibur. Spuneam mai devreme căintrarea in Grădina Edenului era păzită de heruvimi. Biblia menţionează că aceştia aveau o21 Este interesant de remarcat faptul că partenerul de magie al lui Hubbard, Jack Parsons, este şi autorulunei cărţi intitulate Libertatea este o sabie cu dublu tăiş.sabie arzătoare care bloca intrarea. Dacă Excalibur reprezintă secretul energiei feminine,rezultă că aceasta este calea revenirii la linia temporală primordială.Capitolul 30Verigile lipsăIn timp ce făceam cercetări pe marginea subiectului Excalibur, stăteam la unprieten care avea in bibliotecă lucrarea lui Aldous Huxley, Porţile percepţiei. Huxley a fostun personaj interesant, care a lucrat cu Hubbard şi chiar a fost supus de acesta unei regresiiin timp, prin anii 50. A primit o iniţiere şi foarte multe informaţii direct de la AleisterCrowley. El este cel care l-a invăţat pe Timothy Leary cum trebuie administrat LSD-ulpentru experimentele sale de la Harvard.Porţile percepţiei este o carte despre accesarea acelor regiuni ale minţiiconsiderate de ştiinţa convenţională drept o imensă necunoscută. Principalul instrument pecare l-a folosit experimental Huxley atunci cand a scris această carte a fost mescalina, osubstanţă derivată din cactusul peyote. El menţionează şi alte posibilităţi, pe care lerecomandă mai puţin, precum postul negru şi autoflagelarea. Singurul instrument rezonabilrecomandat de el este privarea senzorială prin plutirea intr-un container cu apă sărată22. Mis-a părut interesant, dar din păcate nu am putut găsi un asemenea recipient. Mă simţeamchiar frustrat.Am continuat să studiez opera lui Aleister Crowley referitoare la proprietăţile derezonanţă ale cristalelor. In august 1990 am cumpărat două cristale mari din cuarţ. Maitarziu, am aflat că luna august era considerată de vechii egipteni perioada transmisiunilor depe Sirius. Altfel spus, este perioada in care legătura ocultă dintre Sirius şi Terra se află laapogeu. Nu ştiu in ce măsură m-au ajutat aceste cristale şi transmisiunile de pe Sirius, dar lascurt timp după ce le-am cumpărat şi le-am aşezat in casă am găsit ceea ce căutam: uncontainer pentru plutire.Nu numai că l-am găsit chiar in Long Island, dar proprietarul lui era insuşiproducătorul celor mai moderne asemenea aparate disponibile la ora respectivă. Mi-a spusinclusiv o poveste interesantă şi tragică, dar inainte de a v-o relata, doresc să descriu puţinacest recipient. Containerul este foarte uşor de folosit şi are un contur ca de balenă. Spaţiulinterior este suficient şi există două intrerupătoare pentru lumină şi pentru muzică. Apa estefiltrată igienic şi reprezintă o soluţie de sare amară, astfel incat corpul să stea suspendat inapă şi să fie extrem de relaxat. Nici o altă poziţie nu permite relaxarea completă amusculaturii ca senzaţia de plutire. In interiorul containerului este intuneric, aşa că minteaincepe să prelucreze tot felul de informaţii, pană cand ajunge să se relaxeze la randul ei,pătrunzand in straturile mai profunde ale conştiinţei. Nu numai că experienţa mi s-a părutextrem de amuzantă, dar mi-a deschis chiar o serie de canale ale psihicului. Mi-am datseama că dacă toată lumea ar aplica această tehnică de plutire, stresul s-ar diminua teribil demult in această lume şi productivitatea muncii ar creşte la toate nivelele. Aici intervine

57

Page 58: Intalnire in pleiade

povestea cea tragică.Producătorul acestor containere este Peter Shepherd. Acesta mi-a spus că pevremuri avea o fabrică mare in Babylon, in care obişnuia să producă asemenea recipiente peo linie de asamblare rapidă. Cu numai cateva săptămani inainte ca fabrica să ii fie distrusăde un incendiu, poliţa de asigurare i-a fost anulată in mod arbitrar. Pompierii au afirmat căsursa incendiului a fost trăsnetul. I-am spus că suna ca o conspiraţie, deşi la vremearespectivă nu aflasem incă de faptul că trăsnetul poate fi fabricat de om. Şi-a pus el insuşitot felul de intrebări in legătură cu acest lucru şi cu karma negativă care a condus la aceastăsituaţie. Tot ce a putut face a fost să dea in judecată compania de asigurări. Deşi a avutpierderi masive şi a fost nevoit să reducă numărul de containere fabricate, nu a renunţatcomplet şi continuă să le producă pană astăzi.22 Cunoscut şi sub denumirea de samadhi-tank.Motivul care ar justifica o posibilă conspiraţie impotriva fabricării acestorcontainere pentru plutire este faptul că ele permit ridicarea nivelului de conştiinţă. Prestonmi-a explicat odată că elicopterele negre care zboară pe deasupra intregii Americi conţin oserie de echipamente sofisticate care pot fi comparate cu nişte analizoare de spectru. Elescanează diferitele vibraţii şi atunci cand recunosc anumite structuri, emit frecvenţe precisecătre locul respectiv. Scopul operaţiei este acela de a monitoriza conştiinţa oamenilor.Remarcabil in legătură cu containerul pentru plutire mi s-a părut faptul că dacă incerci săconvingi pe cineva să intre in el, parcă ai incerca să-l convingi să işi scoată o măsea. Scuzacel mai frecvent intalnită este claustrofobia. Containerele concepute de Peter nu predispundeloc la claustrofobie, putand fi deschise intr-o singură clipă de cel aflat in interiorul lor.Evident, spaţiul interior al conştiinţei este mult mai nelimitat decat cel exterior. Să nu uitămcă unul din principalele tabuuri ale societăţii moderne rămane conştiinţa.Singurul argument valid pe care il pot găsi impotriva folosirii acestor containere deplutire este legat de deschiderea interioară in faţa unor eventuale atacuri psihotronice. Amexperimentat personal asemenea atacuri, dar există mijloace prin care te poţi proteja. Dealtfel, dacă nu rişti, nu poţi caştiga.Experienţa plutirii mi-a deschis fantastic de mult conştiinţa. O lună mai tarziu, deHaloween, am văzut primul OZN din viaţa mea. M-am trezit atunci dis-de-dimineaţă, fărănici un motiv aparent, şi am privit pe fereastră. Am văzut atunci ceva care lumina ca o steacăzătoare, care s-a ridicat de la sol undeva in nordul insulei. M-am gandit instantaneu căstelele căzătoare nu zboară in sus. După numai 15 secunde, „o a doua stea căzătoare” s-aridicat de la sol.Două zile mai tarziu, m-am intalnit cu Shelley Dumas, o prietenă cu calităţimediumice care lucrează cu persoanele răpite sau care au contactat extratereştri. I-amrelatat experienţa mea şi mi-a răspuns scurt: „Au vrut să ii vezi”.In săptămana următoare, am participat la o adunare a Asociaţiei de Psihotronicădin Long Island. De fapt, doream să-l intalnesc pe Preston Nichols, de ale cărui invenţiiauzisem foarte multe lucruri. In cele din urmă, am rămas inclusiv la conferinţă şi am auzitvorbind tot felul de oameni. Cea mai interesantă temă mi s-a părut cea referitoare laExperimentul Philadelphia din anul 1943, care ar fi creat o breşă in continuum-ul spaţiotemporal,prin care OZN-urile au putut intra in masă in realitatea noastră.Doi dintre cei care au vorbit atunci despre implicarea lor in ExperimentulPhiladelphia au fost Al Bielek şi Duncan Cameron. A urmat Preston Nichols, care a vorbitdespre Proiectul Montauk. Au fost cele mai ciudate, dar şi cele mai interesante informaţii pecare le-am auzit vreodată. Am intrebat dacă nu există o carte care să relateze acesteevenimente. In scurt timp, m-am trezit că aveam să scriu eu insumi această carte, impreunăcu Preston. Intorcandu-mă acasă in seara respectivă, prin minte mi-a trecut un gand:„Acesta a fost motivul pentru care a trebuit să mă mut in Long Island”. In timp, acest gands-a adeverit cu mult peste aşteptările mele.Nu m-am decis pe loc să scriu despre Proiectul Montauk. Existau incă multeaspecte care trebuiau lămurite şi o mare inerţie din partea mea. Două incidente majore aucontribuit decisiv la hotărarea de a mă implica.Primul eveniment s-a petrecut intr-o zi, pe la orele 6:00 seara, cand m-am intins inpat şi am adormit. Nu obişnuiam să dorm la acea oră, dar de data aceasta am aţipitinstantaneu. Ce s-a petrecut in continuare ar fi putut fi o răpire astrală, exact aşa cum adescris-o Preston in prima parte a cărţii. Chiar dacă a fost un simplu vis, a fost cu siguranţăunul extrem de neobişnuit.M-am trezit la bordul unei nave spaţiale, unde se afla şi Preston. Meşterea ceva la

58

Page 59: Intalnire in pleiade

un echipament şi mi-a spus: „Am semnătura ta”. Se referea la frecvenţa electromagneticăspecifică a fiinţei mele, cunoscută sub numele de „semnătură electromagnetică”.Am fost apoi escortat intr-o altă cameră, cu pereţii curbaţi, căci erau mărginiţi decarcasa navei. Intr-un capăt erau aşezate nişte recipiente din plastic. O femeie bătrană cuaspect oriental stătea la o masă şi m-a rugat să mă aşez pe scaunul din faţa ei. Mi-a spus săintru in stare de transă, adăugand că voi face o transmisiune in limba japoneză. Mi s-a părutabsurd, căci nu cunosc această limbă, dar a insistat foarte ferm. Avea o mare putere mentală,aşa că am incercat să intru in stare de transă. Aproape instantaneu, am inceput să văd totfelul de caractere japoneze, inţelegandu-le inclusiv semnificaţia. Le-am citit cu voce tare.După cateva minute de transmisiune lucidă, m-am trezit disociat de intreaga operaţiune, caşi cum aş fi fost separat de corp. M-am concentrat asupra acelei părţi a minţii mele carecontrolează de regulă crizele de epilepsie şi atacurile cerebrale. Ceva nu era in regulă. Miamdat seama că voi experimenta un atac dacă voi continua cu transmisiunea, aşa că amincetat să o mai fac, printr-un act de voinţă pură. Femeia m-a privit, dar şi-a dat seama că nuva obţine nimic de la mine dacă va incerca să-mi contracareze voinţa.M-am trezit apoi transportat intr-un fel de cameră de aşteptare. Atmosfera eraextrem de relaxantă. Mi-am concentrat gandurile şi am redevenit pe deplin conştient cinesunt şi unde mă aflu. Ştiam că mă pot trezi in camera mea, revenind la starea normală deveghe. Am decis să fac acest lucru şi am deschis ochii.Ceasul arăta că nu am dormit mai mult de o jumătate de oră. M-am intrebat ce s-aintamplat, dar mi-am păstrat starea de relaxare pe care am avut-o in timpul „răpirii din vis”.Din acest punct de vedere, experienţa a avut mai degrabă un efect pozitiv.Privind retrospectiv, mi s-a părut că am fost testat. Cineva a dorit să imi deschidăcentrii psihici, pentru a-i folosi probabil in scopuri personale. Nu s-a potrivit insă cu intenţiamea. Mi-am dat seama că dacă aş fi continuat să transmit in starea de transă, mi-aş fi pututdezvolta foarte mult capacităţile psihice. Aş fi devenit poate chiar un medium faimos, dar aşfi rămas doar umbra celui care am fost inainte. Cine ştie, aş fi putut fi chiar internat intr-unspital de nebuni…Am considerat important să menţionez acest incident, pentru că el demonstrează căextratereştrii pot fi infruntaţi şi că experienţele neplăcute la care ii supun pe oameni nu potfi realizate decat cu acordul acestora. Nimeni nu este absolut neajutorat.Cand i-am povestit lui Preston despre acest incident, a negat că ar fi fost implicatin mod conştient in el. Fiind un portal pentru foarte multe energii psihice, nu este exclus cacineva să-l fi folosit pentru a mă localiza. Imaginile care mi s-au părut un vis ar fi putut fireprezentări ale unor transferuri mentale sau ale unor schimburi de energie obiective. Nucunosc explicaţia exactă, dar ştiu că nu m-am simţit niciodată atat de relaxat după un viscum m-am simţit atunci. Singura comparaţie pe care o pot face este cu experienţa dincontainerul de plutire.Următoarea experienţă ciudată pe care am avut-o s-a petrecut intr-o stare de visceva mai convenţională. M-am trezit din vis, dar nu m-am regăsit in universul fizic. Am fosttras afară din corp, intr-un fel de matrice alcătuită din tuburi şi sfere. Era ca un fel dediagramă tridimensională a Cabalei. Am recunoscut această matrice, ştiind că există intrespirit şi minte. Mai tarziu, Preston mi-a spus că simbolizează sistemul imunitar. Dacămatricea nu funcţionează corect, disfuncţia se transmite mai devreme sau mai tarziu inplanul fizic, provocand o boală sau moartea. Protejarea matricei reprezintă cel mai bunmecanism de apărare.Au apărut apoi doi ingeri-femei care au inceput să facă un fel de operaţiechirurgicală asupra liniilor şi sferelor. Mi s-a spus că imi modificau ADN-ul şi ARN-ul.Ştiam că se referă la un fel de schimbare dimensională.Abia după această experienţă am căpătat incredere in mine, hotărandu-mă să scriudespre Proiectul Montauk. Nu cred că femeile pe care le-am văzut in vis erau ingeri insensul convenţional al cuvantului, ci fiinţe energetice care modificau funcţiile sistemuluimeu. Intre ele şi mine s-a stabilit o comunicare mentală care mi-a permis să le vizualizezsub forma unor ingeri.După aceste două experienţe am inceput să văd tot felul de OZN-uri, dar numai lamare distanţă. Practic, ori de cate ori doream acest lucru, puteam vedea noaptea OZN-uri pecer. In plus, le visam foarte frecvent. In mod surprinzător, nu mai eram atat de interesat deacest subiect, cat de tehnologia de manipulare a timpului folosită la Montauk, care mi sepărea infinit mai fascinantă. Prin comparaţie cu ea, OZN-urile mi se păreau de-a dreptulplictisitoare. M-am lăsat totuşi atras intr-un scenariu legat de OZN-uri. Următoarea

59

Page 60: Intalnire in pleiade

aventură pe care o voi descrie se referă la organizaţia care controlează acest scenariu:Iluminaţii.Capitolul 31BabalonAm inceput să-i studiez pe Iluminaţi in perioada de după conferinţa referitoare laMontauk şi la Experimentul Philadelphia. L-am intrebat pe Preston cum a ajuns să fieimplicat in toată această poveste şi mi-a răspuns că intr-o viaţă anterioară el şi DuncamCameron au fost fraţi gemeni, numindu-se Preston şi Marcus Wilson. Au fost primiiproducători de instrumente ştiinţifice din Marea Britanie şi au fondat o companie impreunăcu tatăl lui Aleister Crowley, cunoscută sub numele de Thorne E.M.I. Mai tarziu, aceastăcompanie a scos caseta video cu filmul Experimentul Philadelphia.Am căutat orice referire la fraţii Wilson in scrierile lui Aleister Crowley, dar nu amreuşit să găsesc nici una. Tot ce am putut găsi au fost nişte aluzii la Duncan Cameron şi la oexcursie pe care Crowley a făcut-o la Montauk in anul 1918. Nu există prea multe referiri laaceste două aspecte, dar am descoperit in schimb cele mai incredibile sincronicităţi legatede familiile Cameron şi Crowley, despre care am vorbit pe larg in cartea O nouă vizită laMontauk. In cele din urmă, am aflat că soţia lui Jack Parsons, fosta parteneră de magie a luiL. Ron Hubbard, purta numele de Cameron. Mi s-a părut prea mult, aşa că am căutat-o şiam găsit-o printr-un concurs incredibil de imprejurări, pe care l-am descris in aceeaşi carte.Sincronicităţile dintre familiile Cameron şi Crowley au fost sintetizate perfect deCameron. Aceasta mi-a povestit că numele ei real era Wilson, dar a fost adoptată de unchiulei, Alexander Cameron, preluand inclusiv numele de familie al acestuia. Mi-a spus căfamilia Wilson descindea din clanul Cameron. Hubbard insuşi era un Wilson. Tatăl său,Harry Ross Hubbard, s-a născut in familia Wilson, dar a fost ulterior adoptat.Doi ani mai tarziu, am descoperit despre familia Wilson ceva ce nici măcarCameron nu ştia. Cercetand genealogia familiei soţului ei, am aflat că atat familia Cameroncat şi familia Wilson aveau un strămoş comun: pe Catherine Parr. Numele Parr s-atransformat in timp in Parsons.Jack Parsons a fost un membru al Ordinului Iluminaţilor, cunoscut in cercurileoculte şi sub numele de Ordinul Stelei de Argint, cu referire la Sirius. Tatăl său a lucratpentru preşedintele Woodrow Wilson, al cărui renume legat de Primul Război Mondial şi defondarea Ligii Naţiunilor este destul de negativ. Simultan, a fost preşedintele in timpulmandatului căruia a fost infiinţată Rezerva Federală.Dacă veţi citi lucrarea Libertatea este o sabie cu două tăişuri, a lui Jack Parsons,veţi descoperi că acesta era de părere că s-a ajuns la o distorsiune majoră a conştiinţeiacestei lumi, motiv pentru care şi-a asumat sarcina de a o invoca pe zeiţa Babalon, mamaintregii creaţii. Adept al teoriei referitoare la Excalibur, despre care am vorbit mai sus, el şiadat seama că adevărata putere a universului era inmagazinată in energia feminină. Parsonsa inceput o serie de experimente magice pe care le-a numit Operaţiunea Babalon. Pentru a oduce la bun sfarşit, ii lipsea insă un element important, şi anume un familiar. Un familiareste o creatură vie de care se foloseşte vrăjitorul pentru a-şi duce la bun sfarşit vraja sauintenţia. De regulă, este folosită o pisică. Parsons nu avea o pisică, aşa că s-a decis să ilfolosească pe L. Ron Hubbard, care ii servea şi drept scrib. După ce au invocat-o timp detrei zile pe zeiţa Babalon, la uşa casei lor a apărut din senin Cameron. Corespunzand perfectscenariului, aceasta a fost folosită ca vehicul sexual, fără să ştie tot ce se petrecea.La prima vedere, pare greu de inţeles ce legătură ar putea să existe intreOperaţiunea Babalon şi OZN-uri. Dacă ţinem cont că Babalon este mama intregii creaţii, vatrebui să ne raportăm la mecanica cuantică şi la teoria haosului de care a vorbit Preston inprima parte a cărţii de faţă. Babalon este cea care deschide poarta tuturor posibilităţilor dincreaţie, fără nici o discriminare. Ea ii intampină pe toţi cu aceeaşi bunăvoinţă, ceea ceinseamnă că tot ce a reprimat umanitatea in subconştientul ei a ieşit la suprafaţă in urmaacestui experiment. OZN-urile reprezintă doar un exemplu din această categorie. Lucrarealui Hubbard, Excalibur, şi-a propus acelaşi scop: să deschidă porţile subconştientului.Acesta este secretul energiei feminine.Nu este deloc o coincidenţă că toţi cei trei eroi principali in acest joc proveneaudin aceeaşi familie Wilson. Secretul constă in structura lor genetică. Inainte de a ne ocupade această perspectivă, vă propun insă să vedem care este natura generală a geneticii.Creaţia este un proces geometric. Acest lucru poate fi observat cu uşurinţă inchimie şi biologie. Dacă nu ar fi aşa, matematica nu ar putea fi folosită in aceste ştiinţe.ADN-ul celulelor conţine nu doar matricea completă a corpului uman, ci şi intreaga

60

Page 61: Intalnire in pleiade

conştiinţă şi manifestare a universului in ansamblul său. In termeni psihologici, se poatespune că ADN-ul conţine potenţialul tuturor arhetipurilor şi al tuturor combinaţiiloracestora. In termenii ştiinţei computerelor, ADN-ul este codificat la fel ca un program,putand manifesta in ultimă instanţă orice aspect al universului.Atunci cand este realizat un ritual sexual, acesta stimulează procesul creator lanivel biologic, trezind astfel potenţialul creator al ADN-ului. Dorinţa sexuală are la bază unprogram biologic care permite combinarea unei matrice cu o alta, proces din care rezultăimensa panoramă a evoluţiei. Procesul este absolut fascinant.In societatea umană, oamenii işi aleg singuri partenerii de sex. Reproducerea incercuri restranse (cum ar fi familia, sau doar anumite categorii de populaţie) este unexemplu de reducere a calităţii vieţii printr-o folosire incorectă a programelor codificate inADN. Naziştii au incercat să ridice calitatea vieţii prin programele lor de reproducere, darnu au reuşit decat să o reducă, proces care a condus la conflict şi distrugere. De secole,oamenii şi-au implinit destinul, imperechindu-se cu partenerii pe care li i-a scos in caledestinul. De regulă, ei nu incearcă să schimbe acest program, căci nu sunt conştienţi deexistenţa lui.Magia sexuală are la bază ideea că programarea din interiorul ADN-ului poate fimodificată la voinţă sau prin proiecţia unor forme-gand. Practica este cunoscută de multtimp, secretul fiind păzit insă cu atenţie şi nefiind incredinţat decat societăţilor secrete.Acesta este nivelul pe care se intersectează cele două tabuuri majore ale societăţii noastre:sexul şi luciditatea. In sine, aceste două atribute nu sunt deloc uşor de controlat intr-osocietate ca a noastră. Dacă incerci o combinare a celor două tabuuri, urmărind să ridicinivelul de luciditate prin folosirea unor practici sexuale, calci pe un teren incă şi mai minat.In timp ce manipularea sau influenţarea conştientă a ADN-ului personal şi a ADN-uluipartenerului pare un act minor, magia sexuală arată cum poate fi realizat acest lucru la oscară mult mai mare. Pe scurt, aceasta este maniera in care incearcă societăţile secrete săinfluenţeze intregul program al evoluţiei. Jocul este cunoscut şi practicat din cele mai vechitimpuri. Nu este un joc copilăresc, de genul campaniilor făcute de democraţi şi republicanipentru a aduna fonduri şi voturi. Societăţile secrete urmăresc orientarea intregii umanităţicătre diferite direcţii, care să le servească interesele.Mai există un aspect, absolut fascinant, legat de programarea ADN-ului prin magiesexuală. Fiind el insuşi structurat pe simboluri geometrice, ADN-ul este deschis inclusivcătre alte dimensiuni sau lumi. Dacă privim o tablă bidimensională de şah sau de table şi neimaginăm că putem crea un cub pe care să jucăm un joc de şah sau de table tridimensional,ne dăm seama că la fel de bine ar putea exista şi o lume cu patru dimensiuni.Cameron mi-a confirmat această perspectivă in ultima conversaţie pe care ampurtat-o cu ea, de ziua ei de naştere, cu puţin timp inainte de a muri. Deşi era foartebolnavă, a citit Piramidele din Montauk, in care este descrisă această geometrie, dar multmai detaliat. Mi-a spus atunci că am surprins exact esenţa operaţiunii Babalon. La vremearespectivă, a avut o sumedenie de viziuni geometrice, pe care le-a exprimat mai tarziu inarta ei. A adăugat că lucrarea mea a tradus in cuvinte exact ce a experimentat ea in planulconştiinţei. Ultima noastră conversaţie a fost una fericită. Cameron s-a stins din viaţă la datade 24 iulie 1995.Revenind la clanul Wilson, trebuie să fim de acord că ADN-ul acestei familii, saucel puţin al unora dintre membrii săi, avea o anumită predispoziţie către bizar. In sine, acestlucru nu este neapărat ceva rău, dacă nu ar exista mutaţiile radicale ce pot conduce cătredirecţii neaşteptate. Cand un prieten de-al meu pe care il cheamă Wilson a auzit aceastăpoveste, mi-a spus că a beneficiat de o primire cu totul neaşteptată in Scoţia, pe cand avizitat această ţară. De cate ori spunea cum il cheamă, localnicii il priveau cu suspiciune, caşi cum nu ar fi dorit să aibă nimic de-a face cu el. Peste toate, este un om foarte sensibil.Numele de „Wilson” şi „Cameron” au apărut de-a lungul intregii mele cercetărireferitoare la călătoriile in timp şi la proiectele secrete, făcand dovada unor sincronicităţiuluitoare. Inseşi principiile sincronicităţii sunt descrise de un scriitor faimos, pe numeRobert Anton Wilson. Acesta afirmă că dacă atingi orizonturile conştiinţei, vei intalni aiciprincipiul sincronicităţii. El face legătura intre locul in care ne aflăm in această existenţătridimensională fixă şi posibila cale de ieşire din ea printr-o realitate cu patru dimensiuni.Farfuriile zburătoare sunt piese de şah dintr-un joc cu patru dimensiuni. Aşa se şiexplică de ce Preston a descoperit că spaţiul se dilată atunci cand a intrat intr-una dintre ele.Structura lor are la bază o serie de configuraţii geometrice şi o conştiinţă cu totul diferită decea care ne este specifică nouă, oamenilor de pe această planetă.

61

Page 62: Intalnire in pleiade

In timpul operaţiunii Babalon, dezmăţul sexual a fost total. Parsons intreţinearelaţii sexuale cu Cameron pe altar, in timp ce Hubbard făcea incantaţii şi incerca să captezeenergia. Au fost folosite incantaţii şi simboluri geometrice, asemănătoare cu cele descrise incartea lui Hubbard (pe care am descoperit-o la bibliotecă). Cei doi au operat in moddeliberat cu aceleaşi energii şi tehnici pe care le-au utilizat John Dee şi Edward Kelly intimpul domniei reginei Elisabeta I (al cărei astrolog era Dee), şi care le-au permis să intre incontact cu marele necunoscut al subconştientului cosmic.Mulţi oameni cred că operaţiunea Babalon realizată in anul 1946 a deschis caleaOZN-urilor, care au devenit atat de numeroase după acel an. Cameron insăşi mi-a confirmataceastă ipoteză, spunandu-mi că a văzut personal un OZN aproape imediat dupăexperimentul Babalon. A adăugat că imaginea acestuia i-a trezit o stare de fericireindescriptibilă. In această perioadă Cameron şi fratele ei lucrau la Laboratorul pentruPropulsie prin Jet; OZN-ul i-a apărut pe cand se plimba in perimetrul laboratorului. Deşi şiaavertizat fratele să nu povestească nimic in legătură cu acest incident, acesta nu a ascultato,fiind supus unei ridiculizări atat de mari din partea colegilor incat nu a mai putut suportaşi şi-a dat demisia. S-a angajat apoi la Ralph Parsons Corporation, un concern internaţionaluriaş care construieşte – printre altele – oraşe şi căi ferate subterane.După ce operaţiunea Babalon s-a incheiat, Hubbard a fondat Dianetica şiscientologia, vorbind despre nişte subiecte foarte puţin cunoscute la vremea respectivă. Depildă, i-a descris pe extratereştrii din a Cincia Forţă Invadatoare, care semănau cu nişteinsecte. A vorbit de asemenea despre implanturi. A conceput un intreg sistem menit săelibereze umanitatea de limitările realităţii tridimensionale. Cat despre succesul sau eşeculpe care l-a avut, acesta este un cu totul alt subiect.Parsons şi-a continuat munca magică, dar a suferit un aşa-zis accident petrecut caurmare a unei explozii, in anul 1952. Deşi era ruda cea mai apropiată de el, soţia sa,Cameron, nu a fost chemată să-i identifice cadavrul. De fapt, nu i s-a permis nici măcar să ilvadă in ambulanţă sau la spital. Relatările din mas-media sunt pline de informaţii ciudate.Unul din ziariştii care au scris despre accident a fost Omar Garrison, căruia i s-a propus maitarziu să fie biograful lui Hubbard. El a fost cel care a ascuns adevărul despre Parsons, aşacă era cel mai potrivit pentru a face acelaşi lucru şi in ceea ce il privea pe Hubbard.Cu cateva săptămani inainte de moartea lui Parsons, deasupra Capitoliului s-aprodus o adevărată invazie in masă de OZN-uri. De atunci, Parsons a fost asociat cu acestefenomene. Cand Cameron i-a făcut horoscopul lui Jack, apeland la unul din cei mai vestiţiastrologi din Los Angeles, ea nu i-a menţionat numele. După o analiză detaliată, astrologula ajuns la concluzia că această persoană trebuie să fie şeful CIA. Să nu uităm ce spuneammai devreme: Parsons a fost un membru al Iluminaţilor.Intre altele, el a fost fondatorul Laboratorului pentru Propulsia prin Jet. Chiar şiastăzi, cei de la NASA numesc acest laborator: JPL (Jack Parsons Laboratory). Există ointreagă dezbatere in jurul lui, considerandu-se că nu a murit, ci continuă să controlezelucrurile dintr-o locaţie secretă. Nu vom intra insă in ea, căci nu acesta este scopul cărţii defaţă. De altfel, dacă este intr-adevăr un lider al Iluminaţilor, nu contează prea mult dacă esteviu sau mort, căci aceste personaje nu trăiesc după regulile obişnuite ale existenţei umane.Ei influenţează continuum-ul spaţio-temporal prin ritualuri sexuale, manipularea morţii, aimpozitelor, a implanturilor, a răpirilor făcute de extratereştri, şi altele.Indiferent dacă a fost sau nu un lider al Iluminaţilor, cert este că Jack Parsons aavut ideea să o invoce pe zeiţa Babalon şi să schimbe astfel lumea. Convingerea mea estecă a fost prins undeva la mijloc şi că sufletul său nu-şi va găsi odihna pană cand zeiţa nu vafi adorată ca divinitate supremă.Cameron a avertizat la randul ei asupra judecăţilor de valoare la adresa soţului său.Odată, a afirmat cu inţelepciune că istoria nu poate evalua un om de talia acestuia maidevreme de cel puţin o sută de ani de la moartea lui. Juriul mai are de aşteptat.Operaţiunea Babalon şi personajele atat de colorate care au declanşat-o continuă sărămană un punct de referinţă pentru mulţi cercetători in domeniul OZN. Legendele ţesute injurul lor nu fac decat să crească odată cu trecerea timpului.Cameron mi-a mai spus ceva interesant in ultima conversaţie pe care am avut-o.Cand i-am spus că lucrez la cartea de faţă, mi-a răspuns că simte o conexiune extrem deputernică cu Pleiadele. Se pare că există o legătură intre acestea şi energia femininăcunoscută sub numele de Babalon.Capitolul 32Luna

62

Page 63: Intalnire in pleiade

Ce putem spune despre Cameron, instrumentul feminin al Operaţiunii Babalon?La vremea respectivă, ea a fost uimită că Parsons a ales-o pentru rolul de Babalon.Au trecut mulţi ani pană cand s-a impăcat cu ideea şi şi-a acceptat rolul. In particular, ştiacă este atotputernica energie feminină supranumită Babalon, dar in public nu a recunoscutniciodată acest lucru. Misterul zeiţei era ascuns in ea, căci ea a fost vehiculul prin care s-aprodus magia şi comunicarea interdimensională. Reporterii şi amatorii de senzaţional aucăutat-o de-a lungul anilor, dorind să afle secretele lui Jack. Imi imaginez cat de amuzată,dar şi de frustrată, trebuie să fi fost in tot acest timp. Mi-a spus de multe ori că nimeni nupărea să realizeze că aspectul manifestat de ea era cel mai important intre toate. Nu era osimplă laudă de sine, ci pur şi simplu inţelegerea principiului feminin pe care il incarna.Misterele Iluminaţilor pălesc prin comparaţie cu secretele zeiţei, care nu inseamnăaltceva decat energia creaţiei. De altfel, organizaţiile secrete care incearcă să controlezeplaneta prin implanturi şi alte manipulări de acest fel nu pot atinge succesul decat in măsurain care fuzionează cu principiul feminin. Zeiţa este cea care ne hrăneşte şi ne dă viaţătuturor. Pană acum, forţele care conduc pămantul au preferat să se polarizeze exclusiv injurul aspectelor rigide ale principiului patriarhal, punand sub semnul indoielii insăşicontinuitatea vieţii pe planeta noastră. Una din primele teme ale literaturii science-fictionmoderne a fost lupta omului impotriva naturii. Chiar această expresie: „omul impotrivanaturii” este sinonimă cu expresia: „Omul (bărbatul) impotriva femeii”. Ca să fiu mai bineinţeles, mă refer la lupta omului impotriva aspectelor naturale manifestate de femei.Aspectele profund naturale ale feminităţii nu sunt cu adevărat celebrate decat destrăvechea tradiţie a vrăjitoarelor. Insuşi Jack Parsons a scris in operele sale. „Noi suntemvrăjitori”. Atat el cat şi Cameron făceau parte din această tradiţie.Un studiu obiectiv al vrăjitoriei va scoate la iveală o legătură extrem de puternicăcu extratereştrii şi cu navele spaţiale. Literatura populară prezintă de regulă vrăjitoarele caavand legături cu tot felul de fantome, spirite şi demoni. La urma urmei, ce sunt acestespirite decat nişte creaturi ale subconştientului? Extratereştrii şi OZN-urile fac parte dinaceeaşi categorie. La fel ca şi spiritele, şi ei se pot manifesta pozitiv sau negativ. Atuncicand o vrăjitoare ia capacul de pe cazanul care fierbe, tot ce există in acesta iese lasuprafaţă. O vrăjitoare autentică va imbrăţişa intotdeauna totalitatea creaţiei, nu doaranumite aspecte ale acesteia.Ritualurile din vechime aveau la bază ritmurile naturii. Orice femeie se află prininsăşi structura ei intr-o rezonanţă mai profundă cu natura, căci ea este literalmenteresponsabilă de crearea rasei umane. Aceste ritmuri naturale sunt extrem de vizibile incorpul feminin, sub forma ciclului menstrual.La origini, Sabatul cădea in momentul acestui ciclu lunar. In timp, el a fostvulgarizat, fiind impărţit in patru zile pe lună, pentru a colecta bani de la oamenii care auuitat ce insemna Sabatul original. Intr-un an există 13 cicluri lunare. De aceea, acest număra devenit un punct de referinţă, reprezentand baza calendarului lunar, care ilustrează cel maibine linia temporală a naturii. Ciudata superstiţie care inconjoară acest număr in epocamodernă nu inseamnă altceva decat o revoltă impotriva naturii, un efort de a scoate energiafeminină in afara existenţei, prin manipulare.Cand Parsons a declanşat operaţiunea Babalon, el nu s-a limitat doar să o invocepe zeiţă, ci a incercat chiar să provoace naşterea unui Copil al Lunii. Reporterii şi amatoriide senzaţional ieftin au insistat tot timpul asupra faptului că acest termen reprezintă oreferinţă la Anticrist, dar această afirmaţie nu este tocmai adevărată. El trebuie inţeles ca unAnticrist numai in măsura in care reprezintă opusul falsului creştinism. Un act de magiesexuală nu dă naştere unui copil fizic, dar are menirea să conceapă un alt fel de copil: oformă-gand care să propage intenţia magicianului. Parsons a obţinut o dovadă a implicăriizeiţei atunci cand la uşa casei sale a apărut ca prin minune Cameron. Impreună cu ea, aincercat să creeze un fenomen incă şi mai miraculos. I-am putea spune in diferite feluri, darin esenţă a incercat să inverseze linia temporală falsă, reorientand-o către cea primordială(autentică). Forţele lunare nu puteau fi ignorate, aşa că Parsons s-a gandit să creeze unCopil al Lunii, pentru a dezlănţui astfel puterea feminină. Un Copil al Lunii este de fapt oidee.Cuvintele lună şi menstruaţie derivă din aceeaşi rădăcină. Cuvantul latinesc mensinseamnă simultan „lună” şi „minte”. In greaca veche, cuvantul men desemna luna, fiindrădăcina de la care au derivat instrumentul de măsurare (timpul) şi menstruaţia. Menosinsemna simultan „lună” şi „putere”. Aceste cuvinte işi au la randul lor originea in cuvantulma, mama intregii creaţii. Cuvantul egiptean pentru subconştient era amenta.

63

Page 64: Intalnire in pleiade

Toate aceste cuvinte sunt strans legate intre ele: lună, minte, menstruaţie23.Menstruaţia a fost concepută ca un instrument natural pentru a-i permite femeii să seodihnească o dată pe lună, eliberandu-se astfel de tensiunile vieţii. Acesta era Sabatuloriginal, care insemna „odihna inimii” in limbajul babilonian. O femeie in stare pură (de ofeminitate absolută) poate accesa alte lumi in perioada pre-menstruală şi in cea amenstruaţiei propriu-zise. Ea poate avea viziuni, căci centrul ei psihic se deschide şicomunică in această perioadă cu cosmosul. Aceasta a fost conexiunea cosmică ce a inspiratoracolele din Grecia Antică şi din alte ţări. Din păcate, la un moment dat au intervenitpreoţii şi au sechestrat aceste „femei inzestrate”, blocand astfel canalul de comunicare cucelelalte lumi. Dacă femeilor li s-ar permite să-şi redobandească puterea, canalelesubconştiente ale universului s-ar redeschide. In loc de răpiri şi implanturi, am putea vedeaatunci OZN-urile zburand in structuri armonioase pe cerul planetei noastre.La nivel fiziologic, insăşi imaginea vaginului este modelată după celebra structurăgeometrică numită vesica pisces. Simbolul de mai jos, care seamănă cu o minge ovală defotbal (american), fiind situat la intersecţia a două cercuri, reprezintă un simbolbidimensional.Punctul ADacă in locul celor două cercuri am avea două sfere, am putea vizualiza mental oreprezentare tridimensională a simbolului vesica pisces. Mai există un aspect interesantlegat de acest simbol geometric: dacă am privi cele două sfere tridimensionale dinperspectiva punctului A, ele s-ar suprapune una peste alta, dand forma unui OZN.Nu este deloc vorba de o simplă coincidenţă. Avem de-a face cu o reprezentaregeometrică a două realităţi interferand una cu cealaltă. Christos a fost reprezentat prin acestsimbol al vesica pisces tocmai pentru că a fost o fiinţă interdimensională, care a incercat săne reorienteze către linia temporală primordială. Aceste structuri geometrice explicăinclusiv de ce vaginul este considerat o poartă către alte lumi de către practicanţii magieisexuale. In plus, el ne oferă o perspectivă structurală asupra lucrurilor care s-au intamplat incadrul operaţiunii Babalon. Codurile genetice specifice familiei Wilson nu puteau decat săcontribuie la succesul general al operaţiunii.Publicarea acestei cărţi coincide cu cea de-a 50-a aniversare a operaţiunii Babalon,şi implicit a noii „epoci a OZN-urilor” care a urmat. Deşi mai sunt incă foarte multe lucruride explicat, putem spune că ne-am apropiat cu un pas de inţelegerea acestui fenomen(inclusiv de Pleiade).Capitolul 33Proiectul KOALADupă prima sa vizită in Pleiade, Preston Nichols a sfarşit prin a lucra la ProiectulMontauk. Ai putea crede că pleiadienii sunt un fel de piază rea, dar nu este cazul. Prestoneste un fel de receptor radio, care se poate acorda la orice frecvenţă din cosmos. Dacă i-aţivedea laboratorul radio, aţi inţelege ce vreau să spun. De altfel, el susţine că a primitinclusiv transmisiuni radio din trecut in acest laborator. Fiind el insuşi un „receptor radiouman”, a putut fi atras intr-un proiect care a făcut foarte mult rău planetei.La Montauk au fost implicate numeroase linii temporale. De fapt, realitatea estealcătuită dintr-un număr infinit de realităţi potenţiale, care corespund unei multitudini delinii temporale. Implicarea pleiadienilor in realitatea noastră este foarte complexă, aşa căam putea crede că ei au intrat in viaţa lui Preston mai degrabă pentru a-l ajuta să renunţe laProiectul Montauk, incercand să ridice conştiinţa planetară către linia temporalăprimordială.23 N. Tr. Analogia este mai evidentă in limba engleză: moon, mind, menstruation.Apropierea mea de Preston corespunde acestui din urmă deziderat. Spuneam intruncapitol anterior că am experimentat personal o dispariţie a timpului in anul 1982, la scurttimp după ce am luat decizia de a dizolva universul fizic. Nu peste mult timp, m-am mutatin Long Island. Ce-i drept, au mai trecut şapte ani, dar in cele din urmă l-am descoperit pePreston Nichols. Ceea ce se intamplă in universul nostru nu poate fi inţeles dacă nu ţinemcont de persoana acestuia.Mi-a luat mult timp ca să inţeleg ce s-a intamplat atunci cand timpul a dispărutpentru mine. A fost chiar o perioadă in viaţa mea cand am uitat de acest lucru. Abia după cem-am intors in zona respectivă mi-am adus aminte in detaliu ce s-a intamplat atunci. L-amintrebat pe Prston ce crede, dar nu avea nici o idee. Mi-a spus doar că intalneşte frecventoameni care nu-şi amintesc anumite perioade de timp din viaţa lor. Răspunsurile au venitabia mai tarziu, cand renunţasem să le mai caut.

64

Page 65: Intalnire in pleiade

Unul din aceste răspunsuri a venit după o ceremonie la care am participat, alăturide Sharon Jackson (despre care am vorbit in Piramidele din Montauk), femeia-şaman dintribul Montauk. Inainte de intalnirea noastră, Sharon a notat in scris cateva lucruri despremine pe care i le-a transmis Marele Spirit. Mi-a spus că am avut acces la o lume care le-arămas interzisă lui Preston Nichols şi Duncan Cameron, dar că m-am blocat la intoarcereadin ea. Mai multe surse independente unele de altele mi-au spus acelaşi lucru, fără măcar săle fi intrebat. Am inţeles mai tarziu cu claritate că decizia mea de a dizolva mecanismeleatat de dureroase ale planului fizic a avut un impact imediat: viaţa mea s-a schimbat şi amajuns să mă mut in imediata apropiere a Montauk Point, acest loc atat de special din NewYork. La vremea cand am luat decizia, aveam mintea perfect lucidă şi inima pură. A fostprobabil cea mai sinceră decizie pe care am luat-o vreodată. In consecinţă, a urmat un fel deteleportare a mea, dar in ce loc!Următorul indiciu a venit de la prietena mea, Maia, un medium care ţine legăturacu Tahuti şi a cărei activitate seamănă foarte mult cu ceea ce fac eu. Aceasta mi-a povestitde existenţa unui proiect numit KOALA, care se va derula in viitor, in anul 8885. KOALA afost creat de Reţeaua Luminii Interioare in perioada pe care o trăim noi, dar a fost proiectatprintr-un tunel al timpului in viitor. Reţeaua Luminii Interioare este o structură alcătuită dintoţi acei oameni de pe pămant care acţionează in spiritul ordinii divine, in guvern şi in altedomenii de activitate, mulţi dintre ei primind indicaţii directe de la ultratereştri. KOALAoperează pe două nivele principale. Primul se referă la sănătate şi ecologie, in beneficiulliniei temporale actuale, iar al doilea constă in conceperea unui „virus codificat” careurmează să fie introdus in matricea creată de extratereştri şi de Liga Lumii Unice (al căreinume codificat este OWL, de la One World League), cu scopul de a manipula reţeauanoastră temporală prin proiecte de tipul Montauk. Dacă acest proiect va reuşi, virusul vadizolva matricea şi va permite reinstaurarea domniei lui Metatron24 in realitatea noastră.Reţeaua Luminii Interioare a inclus printre randurile ei oameni ca Rudolf Steinersau Nikola Tesla. KOALA este cel mai avansat centru de cercetare al acestei reţele. Aici seaflă centrul de control (cutia neagră) al timpului real, situat langă Golden, in statulColorado, la 80 de metri sub pămant, intr-un complex de mici dimensiuni. KOALAacţionează in sens opus Proiectului Montauk, menţinand lucrurile sub control şi avand petermen lung scopul de a-l dezactiva complet.Montauk, Atlantis şi Cydonia (locul de pe Marte in care se află faţa şi piramidelece pot fi văzute de pe pămant) fac parte din Fisura Kali25, un alt nume pentru această linie24 Metatron este definit ca un prototip al elementelor de bază din care este alcătuită materia (subparticuleleacesteia). Se referă de asemenea la spirala luminoasă integrală a materiei, care se deosebeşte de spiralaparţială (care este injumătăţită). Cu alte cuvinte, energia metatronică corespunde energiei spectruluiluminos in integralitatea lui, adică luminii expansive care emană din cauza primară.25 Kali este numele zeiţei hinduse a timpului, despre care se spune că devorează totul. Ii corespunde luiBabalon şi este identificată cu „fluxul menstrual al timpului”. Culorile ei: roşu şi negru, sunt purtatefrecvent de magicieni, dar şi de satanişti.temporală falsă. In afară de Golden, mai există şi alte noduri de echilibrare, precum InsulaPaştelui şi Ram-Set, un centru localizat sub Pentagon.Deşi eşalonul superior al Proiectului Montauk ştie de existenţa centrului KOALA,el nu poate face nimic impotriva acestuia. KOALA este situat intr-o dimensiune care nu leeste accesibilă acestor oameni şi există intr-o realitate viitoare a planetei, numită de Tahuti„Steaua Noului Pămant”. In momentul Marii Tranziţii (numită şi Efectul Celei de-a o SutaMaimuţă), in noua realitate nu va fi transportată decat o mică parte din regiunea Montauk.Povestea relatată de Maia este mult mai complicată, fiind imposibil de relatat inaceastă carte, căci ar presupune foarte multe explicaţii suplimentare. Deşi nu răspunde latoate intrebările mele (referitoare la absenţa timpului pe care am experimentat-o),deocamdată reprezintă cea mai bună teorie pe care am găsit-o.In clipa in care am luat decizia să dizolv aspectul fizic negativ al existenţei, amfost recrutat in proiectul KOALA. Nimeni nu m-a intrebat dacă doresc acest lucru. Pac – şitimpul a dispărut! De atunci, viaţa mea s-a schimbat dramatic. Toate experienţele care auurmat au avut drept scop pregătirea mea in vederea muncii alături de Preston Nichols. Nudoresc să intru in detalii prea aprofundate, dar vă voi oferi un singur exemplu: soţia mea.M-am insurat cu o artistă foarte apreciată (caştigătoare a unor premii de referinţă), care adat pur şi simplu viaţă acestor poveşti incredibile legate de Montauk şi de pleiadieni prinilustraţiile ei incredibile. Acest lucru a ajutat considerabil la vanzarea cărţilor scrise dePreston şi de mine. Nici chiar cei mai bine plătiţi autori de best-seller-uri nu şi-ar permite

65

Page 66: Intalnire in pleiade

serviciile ei sau al artiştilor din categoria ei. Nu numai că soţia mea imi face aceastăfavoare, dar imi şi permite să iau parte la procesul ei artistic. Acesta este doar un exempludin multe, care ilustrează „norocul chior” sau sincronicitatea evenimentelor din viaţa mea.Coincidenţele merg pană acolo incat ne-am născut in acelaşi spital. Şi aş putea continua lanesfarşit cu aceste exemple.Oricum ar fi, chiar dacă nu membrii KOALA au fost cei care m-au atras inproiectul lor, este limpede că cineva a făcut-o şi că totul s-a dovedit pană la urmă oexperienţă benefică. Mi se pare absolut logic să existe un contra-proiect care să se opunăProiectului Montauk şi celorlalte proiecte spaţio-temporale malefice care există. Dacă nu arfi fost aşa, am fi fost cu siguranţă distruşi pană acum. In străvechile legende aleaborigenilor australieni, ursul koala simbolizează imposibilitatea de a fi ucis, lucru ilustratde următorul mit.Se spune că ursuleţul koala a fost un orfan care a căutat un refugiu in tribul său,dar a fost tot timpul neglijat de membrii acestuia. De pildă, in timpul secetei, rezervele deapă erau foarte sărace şi nimeni nu dorea să-i dea de băut. Chiar şi copiii il tratau cu răutateşi bietul koala incepuse să plangă in somn.Intr-o zi fierbinte de vară, cand intregul trib se afla la vanătoare, koala a furatintreaga rezervă de apă şi a plasat-o in nişte vase pe care le-a ascuns in varful unui copac. Afurat chiar şi puţina apă care mai curgea in paraul din apropiere. S-a urcat apoi in copac şi afăcut un act de magie in urma căruia copacul a inceput să crească pană cand a ajuns la cer.Cand membrii tribului s-au intors acasă, au rămas disperaţi văzand dispariţia apei.Au remarcat apoi copacul uriaş care apăruse in mijlocul satului şi l-au văzut in varful lui pekoala agăţat de ramuri, cu rezerva lor de apă. Ori de cate ori incercau să urce in copac ca săşirecupereze apa, ursuleţul ii aştepta pană cand se apropiau, apoi vărsa puţină apă pestemainile lor, care deveneau astfel alunecoase, făcandu-i să cadă. In cele din urmă, doi dintrecei mai vanjoşi membri ai tribului s-au decis să il păcălească pe ursuleţul koala, urcand inserpentină pană la el. Din cauza acestei ascensiuni şerpuite, cand koala a incercat să verseapă peste ei, i-a ratat, căci cei doi işi schimbau tot timpul poziţia. In cele din urmă, unul dincei doi membri ai tribului a ajuns la koala, l-a inşfăcat şi l-a aruncat din copac. Deşi s-a izbitde pămant şi a luat inclusiv o mamă de bătaie de la restul tribului, el nu şi-a rupt nici un os.Ursuleţul avea o vitalitate ieşită din comun, pe care a reuşit să şi-o prezerve urcand incopaci. A descoperit că nu mai are nevoie de apă dacă mestecă frunzele arborelui decauciuc. Cat despre oameni, pană in ziua de astăzi aceştia se tem de magia ursului koala.Acest mit explică de ce rezistă atat de bine urşii koala fără apă. De fapt, eireprezintă nişte animale opiate, care simbolizează o stare de conştiinţă modificată, şi secaţără in copacii inalţi. Copacul care face legătura cu cerul descrie in mod evident arborelevieţii, menţionat de toate tradiţiile şi despre care vom discuta şi noi mai tarziu in aceastăcarte. Legenda arată că omul s-a impotrivit la un moment dat puterilor superioare ale vieţii.Dacă există intr-adevăr un proiect care incearcă să anuleze rezultatele activităţii celor careurmăresc coborarea nivelului de conştiinţă pe pămant, acesta nu ar putea primi un numemai inspirat decat „KOALA”, care simbolizează nemurirea şi aspectele superioare aleconştiinţei.Această legendă se potriveşte de asemenea de minune cu cea relatată de Preston inO nouă vizită la Montauk, referitoare la conştiinţa christică. El a relatat aici o povesteincredibilă despre felul in care Christos a răsturnat planurile operatorilor malefici dinMontauk. De aceea, pană cand vom obţine mai multe informaţii sau o explicaţie mai bună,ne vom referi la toţi cei care fac eforturi pentru intoarcerea acasă a planetei cu ajutorulpleiadienilor sub numele codificat de KOALA. I-am menţionat pe pleiadieni deoarececonstelaţia lor a fost locul in care a inceput intregul proiect KOALA.NOTĂ: Pentru informaţii suplimentare referitoare la aceste subiecte şi la ŞcoalaMisterelor numită Steaua lui Isis, trimiteţi 5 dolari (10 dolari dacă sunteţi în afara SUA) penumele Johannine Grove, PO Box 235, Crestone, CO, 81131. Verificaţi ca banii să poată fiîncasaţi la o bancă din SUA.Capitolul 34Miturile PleiadelorAici se incheie descrierea experienţei mele personale, care a condus la intalnireamea cu Preston Nichols. Totul a inceput cu mulţi ani in urmă, ca o aventură in planulconştiinţei inspirată de societăţile secrete ale Germaniei, care işi trag rădăcinile dinAntichitate. Tradiţiile din care s-au inspirat aceste societăţi provin din perioada Atlantidei şia constelaţiei tutelare a acesteia: Pleiadele, deşi foarte puţine informaţii au fost făcute

66

Page 67: Intalnire in pleiade

publice in această privinţă.Pleiadele sunt una din cele mai strălucitoare constelaţii de pe cerul nopţii. Cei careau o vedere foarte bună pot vedea şapte stele (ceilalţi numai şase). In realitate, constelaţiacuprinde peste 250 de stele, cu orbite foarte apropiate intre ele.Practic, toate mitologiile pămantului menţionează Pleiadele in tradiţiile lor oralesau scrise, considerand această constelaţie sacră sau sursa intregii vieţi. In interiorul MariiPiramide există şapte incăperi care comemorează aceste şapte stele. Arabii şi berberii leconsiderau sediul nemuririi, in timp ce diacii din Borneo credeau că aici se află centruluniversului. Legendele sud-americanilor vorbesc şi ele de Pleiade, in care locuiesc zeii careau vizitat candva pămantul. Mayaşii se considerau ei inşişi „copiii Pleiadelor”.In capitolele care vor urma voi prezenta majoritatea informaţiilor pe care le-amgăsit in legătură cu miturile Pleiadelor, triate şi ilustrate astfel incat să poată fi uşor deinţeles. Acolo unde va fi cazul, voi face o serie de comentarii suplimentare, pentru acompleta informaţiile prezentate in această carte. Mă voi referi inainte de toate la tradiţiagreacă şi la cea romană, căci literatura care ne-a rămas de la aceste două civilizaţii este dedeparte cea mai abundentă. Vom incepe cu creaţia universului, după care vom identificalinia ancestrală care a condus la crearea Pleiadelor (din perspectiva mitologiei).La inceput nu a existat decat un vid (sau un haos), din care s-a născut principiulcreator, cunoscut sub numele de Mama-pămant sau Gaia. In timp ce dormea, aceasta anăscut un fiu, pe Uranus (echivalentul grecesc al lui ebraicului Metatron). Privind-o cudragoste, acesta a revărsat asupra ei o ploaie fertilă, in urma căreia s-a născut naturamanifestată: păsările, copacii, florile şi animalele. Impreună, cei doi au avut numeroşi copii,intre care cei mai puternici au fost cei 12 titani. Şase dintre aceştia erau de sex masculin şişase de sex feminin. Uranus avea o putere creatoare uluitoare. Intre altele, el a creat şielectronul. Astrologia afirmă că Uranus patronează toate secretele electromagnetismului.Creaţia sa s-a dovedit insă mai puternică decat el insuşi, lucru ilustrat de revolta copiilor săişi de castrarea sa de către aceştia. Această imagine corespunde căderii lui Lucifer dinBiblie. Satan este echivalentul biblic al lui Saturn, purtătorul inelelor intre titani. Vechiigreci l-au numit pe Saturn Cronos (care corespunde in tradiţia ebraică lui Melchisedek).Acesta este numele timpului. Cronos şi-a devorat propriii copii, pentru a nu avea parte desoarta tatălui său. Această imagine simbolizează creaţia timpului şi faptul că acesta iidevorează pe toţi cei care indrăznesc să trăiască in acest univers. Simbolul său era seceraprimită de la mama sa, cu care şi-a castrat tatăl. Saturn sau Cronos este prezentat adeseori şisub forma Doamnei cu Secera (morţii).Saturn avea un frate, pe Oceanus, care reprezintă personificarea divină aelementului apă. El inconjoară pămantul ca un imens ocean, in care este creată intreagaviaţă şi unde totul trebuie să se intoarcă mai devreme sau mai tarziu pentru a muri. Aceastăanalogie simbolizează torus-ul (vezi glosarul) sau Centura lui Van Allen, unde se presupunecă există inregistrările akasha-ice. Oceanus fertilizează pămantul prin apele sale.Soţia lui Oceanus se numea Thetis şi era mama eternă a izvoarelor. Impreună, ceidoi au procreat Oceanidele, o multitudine de nimfe care trăiau pe fundul mării. Una dintrecele mai importante nimfe a fost Climene, care s-a măritat cu titanul Iapetus, un frate al luiCronos. Din uniunea lor s-a născut Prometeu şi fratele acestuia, Atlas. Cel din urmă avea sădevină părintele Pleiadelor.Intre timp, Cronos continua să işi devoreze copiii, de teamă să nu fie detronat, aşacum fusese tatăl său, Uranus. Soţia sa, Rhea, una din femeile-titan, l-a păcălit pe cand erape punctul de a-şi manca cel mai mic dintre copii, pe Zeus, inlocuindu-l cu o piatră. Drepturmare, Zeus şi-a intrecut tatăl şi a devenit cel mai puternic dintre zei.Deşi Cronos insuşi a modificat intr-o oarecare măsură linia primordială atimpului, domnia sa a fost mult mai apropiată de perioada originală a creaţiei decat domnialui Zeus, care i-a succedat. Piatra pe care a inghiţit-o l-a condus pe Cronos la iluminare. Inmitologie, pietrele reprezintă adeseori depozite ale cunoaşterii sau o serie de acţiuni. Elecorespund programelor interioare ale cristalelor. Chiar şi tehnologia cronometrelor(ceasurilor) are la bază folosirea cristalelor. După ce şi-a pierdut puterea, dar a cunoscutiluminarea prin intermediul pietrei inghiţite, Cronos s-a căit. In timp ce Zeus deveneacunoscut sub numele de Jupiter sau Iehova, Cronos a dezlănţuit asupra pămantului o teroarepe care umanitatea nu a mai experimentat-o pană atunci. El a ajuns astfel in Italia, unde adevenit cunoscut sub numele de Saturn şi le-a dăruit oamenilor agricultura. Sub patronajulsău stau recoltele, moartea şi ciclurile naturale ale vieţii. Deşi a manifestat multe aspecteteribile, a fost un prieten al umanităţii, fiind de o corectitudine absolută. Zeus a fost mult

67

Page 68: Intalnire in pleiade

mai instabil in relaţiile sale cu oamenii, dovedind adeseori un comportament malefic.După detronarea lui Cronos, Atlas şi tatăl său, Iapetus, au pornit un războiimpotriva lui Zeus. Cei doi făceau parte din prima generaţie de zei şi ii erau loiali luiCronos. După ce a obţinut victoria impotriva lor, Zeus l-a izgonit pe Iapetus in Tartar şi l-acondamnat pe Atlas să poarte pe umerii săi cerul. Atlas a devenit astfel personificareamatricei geometrice care stă la baza intregii creaţii. Purtand pe umerii săi cerul (a căruipersonificare era unchiul său, Uranus), el era cel responsabil de prezervarea linieiprimordiale a timpului. Această povară era cu adevărat uriaşă, căci timpul fusese dejamodificat. De aceea, imaginile simbolice care il prezintă au inlocuit cerul de pe umerii săicu pămantul. In cele din urmă, Atlas a fost transformat in piatră cand Perseu i-a arătat capulMeduzei.Deşi nu era un om propriu-zis, Atlas avea trăsături umane. Impietrirea luisimbolizează căderea completă a omului in starea tridimensională solidă, adică in matriceaartificială a pămantului. Cealaltă faţă a monedei se referea la faptul că piatra a devenit unsimbol al corpului cristalin al cunoaşterii experimentate de Atlas. Această cunoaşteresupremă a devenit centrul civilizaţiei Atlantidei, care a apărut ca o revoltă impotriva luiZeus sau a lui Iehova. Atlanţii au luat numele zeului grec Atlas.Atlas a fost părintele celor şapte Pleiade, impreună cu Pleione, fiica bunicilor săidinspre mamă: Oceanus şi Tetis. Cunoscute ca cele şapte surori, Pleiadele au primiturmătoarele nume: Maia, Electra, Taigete, Asterope, Merope, Alcione şi Celaeno. Imediatdupă ce s-au născut, Pleiadele au inceput să danseze pe cer, fiind foarte fericite. Cand şi-audat seama că sunt singure, intregul univers s-a intristat şi cerul s-a cutremurat. De aceea, aufost chemaţi peţitori, dar nici unul nu a corespuns naturii libere şi zburdalnice a Pleiadelor.Deşi s-au măritat, acestea nu au fost niciodată satisfăcute de soţii lor. Intre timp aceştia audispărut, dar Pleiadele continuă să aştepte, strălucind pe cerul nopţii şi dorind să fie fericitedin nou, la fel ca la inceputuri.Fiind nimfe, surorile pleiadiene erau considerate simboluri ale fertilităţii cărora leplace jocul. Rădăcina cuvantului Pleiade inseamnă simultan „a se juca” şi „a naviga”. Inreligia celtică, data de 1 mai este numită sărbătoarea Beltanului, aceasta fiind prima noaptedin an cand Pleiadele apar pe cerul nopţii. Este o sărbătoare a fertilităţii, foarte populară inzilele noastre sub numele de May Day (Ziua de Mai). Pleiadele apun la sfarşitul luinoiembrie. Aceste date coincid intre altele cu sezonul de navigaţie in Marea Mediterană.Grecii au considerat această perioadă şi ca un sezon al fertilităţii culturale. In aceste luni, einavigau, explorau şi făceau comerţ. Dispariţia Pleiadelor in noiembrie semnaleazăinceperea anotimpului rece, care incheie sezonul de navigaţie.Unul din peţitorii Pleiadelor a fost Orion, un vanător din randul giganţilor, de omare frumuseţe. Există numeroase legende legate de acesta, dar toate prezintă acelaşicomportament necioplit şi grosolan. Deşi foarte frumos ca infăţişare, Pleiadele au incercatsă-l evite, căci manierele lui necioplite echivalau cu păcatul originar, sau altfel spus cudevierea liniei primordiale a timpului. Numele de „Orion” este strans legat de cuvantul„originar”. Simbolurile sale erau ursul şi porcul mistreţ, căci era sclavul impulsurilor saleinferioare. Atunci cand este aplicat oamenilor, cuvantul „porc” simbolizează intotdeauna opersoană necioplită, grosolană şi nemanierată. Orion s-a născut ca ţăran in Beoţia, oprovincie rurală din Grecia. De aici s-a născut şi cuvantul „boer26”, care inseamnă sclavlegat de glie sau ţăran.Pleiadele s-au simţit distruse de ceea ce i s-a intamplat tatălui lor, Atlas, atuncicand Zeus l-a condamnat să ţină pe umeri cerul. S-au simţit incă şi mai nenorocite candPerseu, fiul lui Zeus, l-a transformat in piatră, arătandu-i capul Meduzei. Meduza era unsimbol al lui kundalini in ascensiune, care poate scoate uneori la iveală cele mai hidoaseadevăruri. Din cauza vanităţii ei şi a nerespectării aspectelor superioare ale vieţii, adevărul aieşit la iveală, sub forma unui curent energetic extrem de puternic, care i-a făcut părulmăciucă pe cap (este cunoscută imaginea Meduzei cu părul valvoi). Ea reprezintă simboluladevărului necontrolat, prea puternic pentru a putea fi privit in faţă. Atlas şi intreagamatrice-reţea a pămantului au fost paralizaţi, fiind transformaţi intr-o linie temporală falsă.Perseu era un iniţiat in misterele şarpelui, obţinand un ochi clarvăzător de la trei vrăjitoare.Acesta era un glob de cristal care ii permitea să vadă adevărul. „Per” inseamnă „prin” şireprezintă rădăcina cuvantului „percepţie”. Cristalul nu ii permitea insă lui Perseu să vadădecat adevărul filtrat, adevărul gol-goluţ (necontrolat şi periculos) fiind simbolizat deMeduza. Perseu a fost considerat un erou şi corespunde lui Quetzalcoatl, din tradiţia incaşă.Căsătoria lui cu Andromeda simbolizează apariţia rasei roşii.

68

Page 69: Intalnire in pleiade

Atlas s-a luptat cu Perseu pentru că acesta era fiul lui Zeus. Legenda afirmă căPerseu l-a transformat in piatră cu ajutorul capului Meduzei – referinţă ocultă la26 N. Tr. Nu putem stabili o similitudine cu cuvantul romanesc “boier”.inţelepciunea pietrei (cristalului). Piatra simbolizează matricea-reţea a pămantului,artificială şi blocată, dar şi cristalizarea misterelor lui Atlas. Acest mit prezintă oribiluladevăr al devierii timpului primordial.Pleiadele au fost atat de afectate de ceea ce s-a intamplat cu tatăl lor incat şi-auluat vieţile, motiv pentru care au fost izgonite in ceruri de Zeus, sub forma unor stele, căciacesta le admira foarte mult frumuseţea. Ele au rămas pană astăzi pe cer, strălucind noapteaşi provocand umanitatea să le afle secretele.Capitolul 35Secretele PleiadelorCele şapte surori au fost nişte creaturi ale iubirii. Calităţile lor de nimfe şiincapacitatea de a fi satisfăcute simbolizează procesul necontenit al creaţiei. Faptul că niciun bărbat nu a reuşit să le satisfacă arată că ondulaţiile continue ale vaginului lor vorcontinua să creeze prosperitate şi abundenţă pe pămant. Ele continuă să işi aştepte pe cerpartenerii de cuplu, dorind să le impărtăşească acestora secretele lor, ceea ce inseamnă căaceastă cunoaştere este pregătită şi aşteaptă să fie revelată.In epoca modernă a apărut ideea că umanitatea are o origine pleiadiană şi că artrebui să se intoarcă acasă. Mulţi oameni au o reacţie emoţională atunci cand aud dePleiade. Totul a căpătat o turnură de-a dreptul poetică. Toate lecţiile şi tradiţiile mitice nearată că Pleiadele reprezintă cheia revenirii la linia temporală primordială.Deşi erau foarte supărate pe Zeus din cauza pedepsei date de acesta tatălui lor,Atlas, Pleiadele au acţionat cu viclenie. Ştiind că Zeus deţine puterea in Olimp, una dintreele s-a decis să işi folosească farmecele feminine şi să il seducă pe acesta. Scopul ei nu eraacela de a-l răni pe Zeus, ci de a concepe un copil printr-un act de iubire, care să devină unpurtător al adevărului in faţa umanităţii. Pleiada aleasă a fost Maia. In urma relaţiei dintreaceasta şi Zeus s-a născut zeul Hermes, cunoscut şi sub numele de Mercur la romani.Hermes tutelează toate afacerile oamenilor, fiind simultan zeul comerţului, alcomunicaţiilor, al hoţilor şi al ocultismului. Deşi viclean şi răutăcios, a fost un ambasador alzeilor şi a inventat alfabetul, muzica, astrologia, ştiinţa măsurării şi gimnastica.Egiptenii l-au numit pe Hermes Tahuti (cuvantul grecesc corespondent este Thoth),iar evreii Enoh. Tatăl său este echivalentul lui Iehova, iar numele mamei sale, Maia,seamănă suspect de mult cu Maria. De aceea, putem stabili o corespondenţă intre el şiChristos, care s-a inconjurat de hoţi şi chiar a fost ucis pe o cruce intre doi talhari. Aceastăcorespondenţă nu face decat să intărească ideea că intre conştiinţa christică şi liniatemporală primordială există o legătură de cauzalitate. Tot de la Hermes provine şi tradiţiahermeneutică a şcolilor misterelor. Aşa cum este prezentată in Biblie, viaţa lui Christoscorespunde perfect tradiţiei hermeneutice. Contează mai puţin cat de adevărată a fostaceastă poveste. Simpla relatare a vieţii sale este suficientă pentru a răspandi cunoaştereacare permite intoarcerea la Tatăl ceresc. Pleiadele nu sunt altceva decat un popas pe acestdrum. Altfel spus, tradiţia hermeneutică face parte integrantă din conştiinţa christică.Inainte de a discuta şi alte aspecte ale Pleiadelor, aş dori să fac o scurtă descriere aacestora, conform miturilor greceşti. Cea mai bine cunoscută şi mai influentă pleiadă esteMaia, despre care am discutat deja. In ultima vreme, tot mai multe femei incep să-şi spună„Maia”, deşi majoritatea nu au nici o idee despre legătura care există intre acest nume şipleiade.Pleiada Celaeno a fost sedusă de Poseidon sau Neptun şi a dat naştere unui fiu, pecare l-a numit Lycus. Potrivit unei tradiţii, Lycus s-a dus in Asia Mică şi a răspanditmisterele Demetrei şi ale Persefonei, cunoscute şi ca misterele eleusinice (vezi Glosarul).Alcione a fost o altă pleiadă iubită cu pasiune de Poseidon, care i-a dăruit o mareinfluenţă asupra mărilor. Este identificată adeseori cu vanturile. Halcionele sunt perioade depace numite după numele ei. De regulă, incep cu şapte zile inainte de solstiţiul de iarnă şidurează două săptămani.Merope a fost singura pleiadă care s-a măritat cu un muritor. Numele acestuia eraSisif. A fost condamnat să meargă in Tartar şi să ridice continuu o piatră uriaşă pe un deal,deşi ori de cate ori ajungea in varful dealului piatra se rostogolea la vale. Merope s-a ruşinatde căsnicia ei cu un muritor, aşa că a refuzat să mai strălucească pe cer. Ea este steaua celmai greu vizibilă din constelaţia Pleiadelor. Mitul arată inutilitatea investiţiilor făcute iniluziile efemere, prin comparaţie cu adevărurile eterne. Identificarea cu aceste iluzii nu

69

Page 70: Intalnire in pleiade

conduce decat la pierderea strălucirii personale.Taigete a fost urmărită de Zeus, dar a fost salvată de Artemis/Diana, zeiţa lunii şi avanătorii, care a transformat-o intr-o căprioară. In final, i-a cedat lui Zeus şi ca urmare aacestei legături a dat naştere unui fiu pe care l-a numit Lacedemon, ai cărui descendenţi aufondat cetatea Spartei. Elena din Troia este una din descendentele acestei pleiade.Asterope este singura pleiadă despre care nu se ştie nimic. Reprezintă un mister.Numele ei, Aster, inseamnă stea. De aceea, se crede că ascunde misterul stelelor, care estemisterul suprem. In el intră diferitele aspecte ale subconştientului colectiv despre care amdiscutat anterior in această carte.Pleiada Electra a fost urmărită la randul ei de Zeus, dar s-a ascuns de acesta inspatele Paladiului de pe Muntele Olimp. Paladiul era o statuie a tatălui Atenei (sau a Ateneiinsăşi, in funcţie de legendă). Manios, Zeus a aruncat statuia din cer şi a sedus-o cu forţa peElectra, care i-a născut un fiu, pe Dardanus, care a fost primul rege al Troiei. Statuia a fostulterior recuperată de troieni, care au făcut din ea protectoarea oraşului. Se spunea că atattimp cat statuia rămanea in Troia, oraşul nu va putea fi cucerit. Extrem de preţuit de troieni,Paladiul a fost păstrat in Templul Atenei. Cel care a pătruns in templu prin viclenie(folosind un pasaj subteran) şi a scos statuia din el a fost Ulise. Abia atunci a putut fi cuceritoraşul.Troia a fost intemeiată de Dardanus ca o colonie pleiadiană in care se predaumisterele eleusinice şi in care era proslăvită zeiţa. Mai devreme sau mai tarziu, ea trebuia săcadă. Electra a fost atat de ataşată de Troia, incat a preferat să se despartă de celelaltepleiade pentru a nu fi nevoită să asiste la distrugerea ei. Acesta este un alt mit care explicăde ce este atat de greu vizibilă una din Pleiadele de pe cer. El ne oferă de asemenea operspectivă diferită din care putem privi Războiul Troian.Capitolul 36Troia – un avanpost pleiadianLegenda Troiei incepe cu răpirea Elenei, care se referă la in realitate la lupta pentruenergia zeiţei. Numele Elenei (Helena) provinde de la Hel, zeiţa lumii subterane şi fiica luiLoki. Elena din Troia intruchipează perfect arhetipul principiului feminin. Nu era doar odescendentă a pleiadelor, ci şi a lui Perseu şi a Andromedei.La acea vreme, regele Troiei era Priam. Acesta avea un fiu pe nume Paris. Candera mic, a fost dus in munţi şi lăsat să moară, căci clarvăzătoarea Cassandra a prezis că dincauza lui, Troia va cădea. Paris a fost adoptat insă de o ursoaică. Aceasta l-a alăptat,simbolizand legătura lui Paris cu Orion. Tanărul a crescut astfel departe de ochii troienilor,care l-au considerat mort. A lucrat la o fermă de vaci şi se spune că una din plăcerile saleerau luptele intre tauri. Era un bărbat puternic, manierat şi, mai presus de toate, drept.Cuvantul Paris se trage de la rădăcina par, care inseamnă echidistant sau drept. Chiar zeii lauremarcat pentru cinstea lui ireproşabilă, respectandu-l pentru această calitate.Intregul panteon al zeilor a fost invitat la nunta mamei lui Ahile, Thetis, cuexcepţia lui Eris (Discordia), care s-a răzbunat aruncand un măr de aur in mijloculinvitaţilor. Pe acesta erau inscripţionate cuvintele: „Pentru cea mai frumoasă”. ZeiţeleAtena, Hera şi Afrodita au emis fiecare pretenţii asupra mărului, aşa că Zeus l-a desemnatpe Paris să hotărască cine era cea mai frumoasă dintre ele, datorită spiritului său dedreptate.Cuvantul măr (apple) derivă de la afal, care inseamnă „a cădea”. Mărulsimbolizează căderea din linia temporală primordială, adică din Grădina Edenului de carevorbeşte Biblia. Ironia a făcut ca descoperirea legii gravitaţiei şi a intregii fizici newtonienesă depindă tot de căderea unui măr.Mărul discordiei şi-a indeplinit rolul, căci Paris a fost copleşit de puterea deseducţie a Afroditei şi a ales-o pe ea drept cea mai frumoasă zeiţă. Decizia lui l-a costatsprijinul Atenei (inţelepciunea) şi al Herei (conştiinţa şi respiraţia), care i-au ajutat pe greciin războiul impotriva troienilor. Paris a sedus-o pe Elena şi a dus-o in Egipt, in care şi astăzipot fi văzute monumente istorice inchinate ei. Călătoria in Egipt simbolizează schimbareade putere a zeiţei Isis, care nu a mai protejat Troia, ci Grecia. Intr-adevăr, Egiptul a fostsursa de putere ezoterică din care s-au inspirat grecii secole la rand.Chiar inainte de plecarea Elenei din Troia s-a petrecut un ritual ciudat. Mulţi eroigreci au luptat pentru mana ei, dar ea l-a ales pe Menelaus din Sparta. Anterior, peţitorii eiau făcut un pact, de a-l sprijini pe cel pe care il va alege. Acest legămant a fost pecetluitprin sacrificarea unui cal. Ritualul a constat in dezmembrarea calului şi scăldarea eroilor insangele acestuia.

70

Page 71: Intalnire in pleiade

Calul sacrificat i-a fost oferit ca ofrandă lui Marte, zeul roman al războiului. Zeulgrec al războiului era Ares, prezentat de regulă de greci ca fiind crud şi brutal. In schimb,romanii şi troienii l-au venerat. Calul este important din două motive. Pe de o parte,imaginea sa a fost folosită pentru a distruge Troia, prin crearea faimosului cal troian. Pe dealtă parte, punctul central al Proiectul Montauk a fost tot imaginea unui cal, mai exact aunei statui aflată intr-un oraş distrus, in anul 6037. Diferite persoane implicate in proiect auafirmată că au fost trimise in viitor, unde au văzut statuia unui cal pe un piedestal, careconţinea o anumită tehnologie.Corelaţia este evidentă: calul troian a presupus o anumită manipulare a timpului,afirmaţie susţinută şi de anumite fapte27. Originea etimologică a cuvantului cal (horse) nueste sigură. După părerea mea, nu există nici un mister. Rădăcina hor inseamnă timp, lucruilustrat de cuvant orologie (horology), care este ştiinţa măsurării timpului. Este şi rădăcinanumelui zeului egiptean Horus, manifestat ca Montus, zeul războiului in formă de taur. Amdiscutat pe larg despre corespondenţa dintre Montus şi Montauk in Piramidele dinMontauk. Rădăcina hor reprezintă de asemenea o derivaţie a cuvantul whore28, care sereferă la zeiţa-mamă Babalon, numită Kali de către hinduşi, sau Tarfa Babilonului in Biblie.Aceasta este foarte temută din cauza puterilor ei şi a faptului că devorează creaţia.Aş dori să mă intorc pentru cateva clipe la prietena mea Maia (cea care mi-a oferitinformaţiile referitoare la proiectul KOALA, şi al cărei nume pleiadian capătă o altăsemnificaţie in acest context), pentru a preciza ce mi-a scris in prima scrisoare pe care mi-aadresat-o. La vremea respectivă, membrii şcolii misterelor din care face parte Maia erauangrenaţi intr-un proiect in Grecia şi Turcia (acolo unde se află ruinele Troiei), undeincercau să „deschidă vechile portaluri rombice”. Iată ce mi-a scris ea după ce a citit carteaProiectul Montauk:Am „văzut” şi eu Calul de Aur. THOTH imi spune că acest cal este un„indicator al timpului” plasat intr-o „zonă moartă” in care se intersectează maimulte linii temporale. Imi mai spune că cei care au plasat aceste indicatoare inzone moarte sunt „capricornii” (de a căror existenţă ştiu de mai bine de 15 ani).Este vorba de nişte aparate energetice care conţine campuri incredibil de puternice,27 Există o carte scrisă de un portughez şi intitulată Calul troian, al cărei subiect este o călătorie in timpfăcută la Ierusalim. Din păcate, nu dispunem de o traducere a lucrării.28 Prostituată (in limba engleză).ce le permit celor a căror forţă spirituală este pusă in rezonanţă cu Spirala LuminiiIntegrale sau cu Metatron să „pătrundă” in aceste indicatoare. THOTH le asemănăcu nişte piese de şah, in sensul că ele conţin codurile „jocului” in continuum-uluniversal.Din punct de vedere mitologic, nu putem decat să speculăm ce s-a intamplat laTroia. Cert este că orice s-ar fi intamplat, a fost distrus un imperiu măreţ, in care eraupredate misterele. In acest fel, linia temporală falsă s-a accentuat.Capitolul 37Toate drumurile duc la RomaDupă căderea Troiei, Pleiadele au intervenit din nou. Electra s-a retras pe cer, darpleiada Maia a coborat din nou pe pămant, in peninsula italiană, unde s-a măritat cu Faunus,cunoscut şi sub numele de Pan la vechii greci. Faptul că a ales un zeu incornorat este foartesugestiv. Unchiul ei, Saturn, care ieşise din graţiile grecilor, se instalase deja in aceeaşiregiune, ajutand la dezvoltarea civilizaţiei prin intermediul agriculturii. De fapt, era vorbade o adevărată conspiraţie care urmărea reinstaurarea liniei primordiale a timpului. Saturnnu este numai zeul timpului. In astrologie, planeta cu acelaşi nume guvernează semnulCapricornului. Aşa se explică şi referinţa Maiei la „capricorni”, pe care i-a numit călători intimp, din ultimul capitol. Din punct de vedere mitologic, călătoria in timp este ilustrată decapricorn, o creatură cu un „corn in frunte” (chiar asta inseamnă de altfel cuvantul„capricorn”). Vom explica acest lucru mai in detaliu ceva mai tarziu.Pe peninsula italiană Maia a devenit cunoscută sub numele de Fauna. Impreună cuFaunus, ea a avut un fiu pe care l-a numit Latinus, de unde s-a născut cuvantul latin29.Latinus a avut o fiică pe nume Lavinia, care a luat foc in timpul unui sacrificiu. In modcurios, ea nu a simţit nici o durere. Latinus şi-a intrebat tatăl, pe Faunus, ce crede despreacest miracol. Acesta i-a explicat că Lavinia trebuie să aştepte sosirea unui mare războinic,cu care urmează să se mărite. Acesta s-a dovedit a fi Enea, singurul războinic troian care ascăpat după căderea Troiei.Enea era fiul lui Venus şi a fost crescut de nimfe. Era rudă cu Priam şi cu Paris, dar

71

Page 72: Intalnire in pleiade

nu a dorit să participe la războiul troian pană cand Ahile nu i-a furat vitele. Enea a fost unluptător legendar, al cărui curaj l-a condus in multe situaţii imposibile, din care il salvau deobicei zeii. In timpul carnagiului din Troia, Enea s-a dus pe Muntele Ida, impreună cu tatălsău şi cu caţiva slujitori credincioşi. Printre aceştia se numărau şi amazoanele, care au luptatalături de troieni. După război, Enea a făcut o călătorie care a durat şapte ani, oprindu-se inCreta şi in Egipt, unde a fost iniţiat in mistere. Hera era incă pornită impotriva troienilor,aşa că i-a trimis nişte vanturi puternice, pentru a-i bloca drumul, dar pleiada Alcione i-avenit in ajutor, imblanzind furtuna.In cele din urmă, Enea a ajuns in acea regiune care a devenit mai tarziu imperiuletrusc şi in care erau cunoscute misterele egiptenilor. Mai tarziu, a ajuns rege in Latinum.Descendenţii săi au fost Remus şi Romulus, care au fondat Roma, menită să fie o altăcolonie pleiadiană.Legendele acestei perioade de timp vorbesc şi de un alt „zeu al timpului”, pe numeIanus. Acesta a ajuns in Italia cu o flotă, a fondat Janiculum şi a devenit rege in Latinum. Afost primul om care l-a intampinat cu bunăvoinţă pe Saturn după izgonirea acestuia din cer.Fără nici o indoială, Ianus a fost cel mai mare zeu din panteonul roman, lucru absolutremarcabil dacă ne gandim că zeul suprem din Olimp era considerat Jupiter (echivalentullui Zeus). Se pare că iniţiaţii aveau nevoie de un nou zeu, Ianus, pentru a arăta că problemaera legată de conştiinţa corectă a timpului. Este absolut remarcabil.29 Etimologii nu sunt siguri de derivatele acestui cuvant. El este asociat cu latus, care inseamnă lat (pămantintins), cuvant apropiat şi de ebraicul lotus, din care a derivat lot, care inseamnă cheie.Ianus era prezentat ca un zeu cu două feţe, una care privea inainte şi alta careprivea inapoi. Imaginea simbolizează darul primit de acesta de la Saturn, al „dubleicunoaşteri”, care se referă la cunoaşterea trecutului şi a viitorului. Intre altele, Ianus era şidivinitatea tutelară a uşilor, căci orice uşă are două feţe. Există şi alte implicaţii temporale.Ianus era zeul inceputurilor, luna ianuarie (january) purtandu-i numele. Inceputul acesteiluni marchează un moment de trecere in revistă a trecutului şi de proiecte pentru viitor,ritual cunoscut ca momentul Anului Nou (Revelionul). Era de asemenea zeul celor patruanotimpuri. Primul nume al lui John von Neumann, savantul maghiar care a manipulattimpul in cadrul Proiectului Montauk, a fost Janus!Revolta romană impotriva zeilor greci a fost mult prea subtilă pentru a fiaccidentală sau pentru a ilustra doar alte inclinaţii culturale. Ea este incontestabil legată dezeiţă şi de timp. Civilizaţia greacă s-a conturat in jurul Oracolului din Delfi, cunoscut şi subnumele de Pitoneasa: femeia-şarpe. Apolo a cucerit templul şi a uzurpat puterea pitonesei.Despre Oracolul lui Apolo se spunea că domneşte asupra intregului pămant. Dupăalungarea femeii-şarpe au apărut şi primele semne ale decadenţei imperiului grec. Greciierau recunoscuţi ca o civilizaţie patriarhală, fiind vestiţi pentru practicile de sodomie,reluate identic mai tarziu, in timpul experimentului de la Montauk.Lupta pleiadiană de a o repune pe zeiţă in drepturi a fost reluată in Roma. A fostcreat astfel templul Virginelor Vestale. Existau şapte asemenea vestale, număr identic cu celal pleiadelor. Vesta era zeiţa căminului şi a vetrei, simbolul ei fiind focul. Fiecare oraştrebuia să işi aibă propriile vestale, care să vegheze asupra căminelor şi asupra focului sacrual libertăţii şi iluminării.Rea Silvia a fost o asemenea vestală şi o descendentă a lui Enea. Tatăl ei eraNumitor, regele Albei. Acesta a fost detronat de fratele său Amulius, care a silit-o pe ReaSilvia să devină vestală, pentru a se asigura că nu va avea urmaşi care să-i ameninţeputerea. Zeul Marte, fostul aliat al troienilor, a sedus-o pe Rea Silvia, care a născut doibastarzi gemeni: pe Remus şi Romulus. Drept urmare, unchiul ei Amulius a condamnat-o lamoarte şi i-a aruncat corpul in Tibru. Cat despre cei doi gemeni, aceştia au fost lăsaţi săplutească pe Tibru in jos, intr-un coş de răchită. Soarta a făcut ca micuţul coş să ajungă laţărm, exact pe colinele pe care avea să fie construită Roma.Cei doi copilaşi au fost alăptaţi de o lupoaică, care simbolizează legătura dintreanimale şi feminitate. Mai tarziu, ei au fost adoptaţi de o familie de oameni şi au aflat careeste moştenirea lor regală. Drept urmare, şi-au detronat unchiul şi au restaurat domniatatălui lor. Mai tarziu, au moştenit tronul şi au unificat intreaga peninsulă italiană. Au fondatRoma pe cele şapte coline, număr care corespunde de asemenea celor şapte pleiade.Remus şi Romulus au populat mai multe coline şi s-au certat pe tema numeluinoului oraş: Roma sau Remora, după numele lor. Potrivit legendei, Romulus a construit unzid de mici dimensiuni pentru a proteja oraşul, dar Remus l-a luat in ras, sărind cu uşurinţăpeste zid. Romulus a interpretat gestul său ca o lipsă de respect şi şi-a ucis fratele. Ulterior,

72

Page 73: Intalnire in pleiade

el s-a căit30 şi şi-a inmormantat fratele cu cele mai mari onoruri.Acest mit are o serie de implicaţii extrem de profunde in civilizaţia noastră actuală.Există diferite legende legate de cei doi fraţi şi de aventurile lor inainte de a fonda Roma.Unele dintre ele pretind chiar că Remus a supravieţuit, dar acestea sunt foarte greu de găsit,fiind probabil ocultate in mod deliberat. Legenda lui Romulus a fost rescrisă de multe ori,pentru a corespunde politicii vremii. Deşi există o anumită conexiune intre istorie şi mituri,cea dintai a fost folosită adeseori ca un instrument psihologic de control al maselor.Naşterea magică a gemenilor, al căror tată a fost zeul Marte, vorbeşte desprecolonizarea pămantului de către marţieni, la care m-am referit in Piramidele din Montauk.Rolul jucat de pleiade indică o altă influenţă. Dar poate cel mai important aspect al mituluieste cel referitor la moartea lui Remus. Romulus a continuat să domnească multă vreme,30 Cuvantul englezesc remorse (căinţă) provine de la numele lui Remus.deşi a comis o crimă şi ştia că este vinovat. Cearta celor doi fraţi a avut drept obiectgraniţele proprietăţii, ceea ce corespunde modului patriarhal de a privi lucrurile. Remus ainţeles inutilitatea graniţelor, simbolizand astfel viziunea feminină asupra realităţii.Uciderea lui Remus de către fratele său descrie astfel o eliminare a elementului feminin.Faptul că Romulus a domnit atata vreme are de asemenea anumite implicaţii. Manuscriselecare descriau supravieţuirea lui Remus au fost ascunse, la fel ca şi intreaga sa viaţăulterioară. Numele lui a ajuns peste veacuri in America, sub forma legendelor despreUnchiul Remus, un negru bătran şi bun, care nu reprezenta o ameninţare pentru nimeni.Numele lui Remus a ajuns să fie folosit in poveşti de adormit copiii! De altfel, aceastăasociere a rasei negre cu energia feminină indică dispreţul pe care il aveau puterile careconduceau America la acea dată pentru ambele categorii, din care a rezultat acest stereotipsatiric.Etimologia cuvantului Remus este una din cele mai interesante pe care le-amintalnit vreodată. Practic, toate cuvinte din limba engleză care incep cu „rem” derivă dinacest mit. Remove, remiss şi remnant (a elimina, indiferenţă/neglijenţă şi rămăşiţe/ruine)sunt doar cateva din acestea. Cuvantul remit inseamnă „a trimite inapoi”, dar derivă dinremittere – a ierta păcatul. Cuvantul remedy inseamnă „a vindeca”. Toate aceste cuvintedescriu un sentiment profund de pierdere, asociat cu moartea lui Remus.Remus a ales ca nume pentru oraşul său Remora. In limbajul modern, acest numese referă la un peşte care se ataşează de rechini, inghiţindu-şi prada printr-o deschizăturăovală situată in creştetul capului. Rămane foarte mult timp ataşat de rechinul-mamă. Faptulmi se pare uimitor, dacă ţinem seama de ce se intamplă cu un geamăn atunci cand ii moarefratele. Spiritul acestuia continuă să bantuie pe pămant, mai ales dacă moartea s-a produs lanaştere sau in pantecul matern. El se ataşează de regulă de fratele care a supravieţuit, la felca un peşte remora.Dacă inversăm numele lui Remus, obţinem cuvantul Sumer, numele unui imperiustrăvechi, despre care Zacharia Sitchin afirmă in cartea sa, A douăsprezecea planetă, că afost centrul istoric al contactelor extraterestre cu pămantul.Am lăsat ce era mai bun pentru final. Cu o singură zi inainte să fac ultimacorectură a acestui capitol mi-a căzut in mană o carte. De fapt, mi-a fost trimisă de cineva,fără să o fi cerut. Cartea se numea Dovezi istorice despre unicorni şi era semnată de LarryBrian Radka. Autorul afirmă că in limba ebraică, cuvantul reem inseamnă unicorn. Deşi nuam apucat să citesc cartea, mi s-a spus din alte surse că unicornul a fost un animal real,vanat pană la exterminare datorită puterilor afrodiziace ale cornului său.Simultan, unicornul este simbolul ascuns al Capricornului. Cornul său spiralat osimbolizează pe kundalini, dar şi vortex-ul ascuns in Calul de Aur, de care am discutat cevamai devreme. Cornul este localizat chiar in dreptul celui de-al treilea ochi. Puterile saleafrodiziace fac trimitere la magia sexuală. In plus, unicornul a fost folosit in multe mituri casimbol al conştiinţei christice. El este considerat o creatură celestă, deşi adevărata sa naturăeste una terestră, fiind o creatură a capricornului. Unicornul face trimitere la o altă lume.Poate că rasa sa nici nu a fost distrusă. Poate că cineva a ascuns aceste animale, aşteptandmomentul potrivit pentru a le scoate din nou la lumină. Oricum ar fi, tiparul genetic alunicornilor continuă să existe in conştiinţa colectivă.Este evident din mitologia Romei Antice că cineva ştia despre linia temporalăprimordială. Conştiinţa colectivă nu a uitat de aceasta. Roma a fost concepută ca un oraşechilibrat, construit pe şapte coline. Cand Romulus a instaurat civilizaţia patriarhală,pleiadienii sau mişcarea KOALA, cum doriţi să-i spuneţi, au fost nevoiţi să se retragă unpas. A fost pavată astfel calea către apariţia Bisericii Catolice, care nu acceptă conceptul de

73

Page 74: Intalnire in pleiade

preoteasă care să facă legătura intre om şi Dumnezeu. Pleiadienii nu au renunţat insă.Virginele vestale continuă să supravieţuiască şi astăzi. Sunt oameni reali, care au planuri lafel de reale. Probabil, Pleiadele vor continua să strălucească pe cer, pană cand vom inţelegemesajul lor.Capitolul 38Conexiunea MontaukPentru a inţelege exact misterele Pleiadelor, trebuie să examinăm un alt elementsacru: taurul. Un prim element a apărut in legendele Troiei, in care se afirmă că lui Paris iiplăceau luptele cu tauri. De fapt, aceasta a fost principala pasiune a vieţii sale pană laconcursul de frumuseţe pe care a fost nevoit să-l arbitreze. La randul lui, Enea s-a dus inEgipt pentru iniţiere, făcand insă o escală in Creta, ţara minotaurului şi a civilizaţieiminoice.Candva, taurul era considerat un simbol sacru pleiadian. Există numeroaseartefacte antice, inclusiv monede şi statui, care fac această asociere. Probabil, astrologii nusunt deloc uimiţi de acest lucru, căci atunci cand Pleiadele apar pentru prima dată pe cer, ladata de 1 mai, soarele se află in constelaţia Taurului. Datorită Precesiunii Echinocţiilor,intre anii 4000-2000 i.Ch. pămantul se afla sub influenţa Taurului, ceea ce explică apariţiazeului-taur solar Mithras şi a civilizaţiei minoice a Greciei. Aceasta a fost inclusiv perioadain care a apărut legenda minotaurului. Luptele cu tauri, atat de populare in ţările latine, sunto moştenire din această perioadă de timp. Biserica Catolică, construită in jurul cultului luiMithras, continuă să-şi numească şi astăzi edictele supreme „bule papale31”. Tot de aici s-anăscut şi cuvantul de argou bullshit32.Masonii consideră Pleiadele o constelaţie sacră, motiv pentru care au aşezat celeşapte stele deasupra scării lor sacre. Unii sugerează că insăşi originea francmasoneriei esteasociată cu constelaţia Taurului. „Echerul” lor aminteşte de „crucea in T” a egiptenilor, carereprezintă imaginea stilizată a unei feţe de taur. Insăşi litera T (Tau) provine de la taurus,care inseamnă taur.Crucea in formă de T este de fapt chiar litera T. Era simbolul lui Hermes sauMercur, de unde derivă şi numele de Tahuti sau Thoth. Una din semnificaţiile literei „T”este aceea de androgin. „T”-ul simbolizează capul taurului care trage in jos bara orizontalăa crucii, obţinand astfel simbolul tradiţional al crucii, adoptat de creştinism şi de alte religii.Taurul care trage in jos bara orizontală a crucii aminteşte şi de divizarea stării androginalein cele două sexe. Aşa a apărut fertilitatea, ceea ce explică de ce taurul este un simbol alvirilităţii. Intre altele, Tau mai inseamnă şi spirit creativ.Potrivit tradiţiei egiptene, Taurus a fost fiul lui Babalon sau Isis (sau pleiadaMaia). Constelaţia Taurului de pe cerul nopţii era considerată marele oraş al lui Dumnezeu,mama revelaţiilor şi interpreta vocii divine.Există şi o altă zeiţă egipteană a cărei etimologie este suspect de apropiată de cea alui Taurus. Este vorba de Taurt, zeiţa-mamă primordială adorată de egipteni sub forma uneifemele de hipopotam insărcinată sau a Bestiei Apelor (respectiv spaţiului). Aceasta eracunoscută ca fiind „Mama Revoluţiilor”, căci constelaţia ei se roteşte intr-o mişcare derevoluţie pe cer. Intruchipa ideea de timp, repetiţie, ciclu, intoarcere şi lumină in noapte.IlustraţieZeul Montu priveşte in sus la cei care pătrund pe domeniul lui, contemplandsecretele sanctuarului interior care i-a fost consacrat in Teba antică. Planeta care ilpatronează, Marte, străluceşte dincolo de poartă, reflectandu-se in structurile geometricecare simbolizează matricea evoluţiei noastre.31 N. Tr. In limba engleză: papal’s bull. Bull inseamnă taur.32 Textual, “balegă de taur”. Expresie folosită curent in argoul verbal, cu sensul de „Prostii!”Toate acestea trimit in mod evident către cuvantul „Tarot”, care inseamnă roată şidespre care se crede că este „Cartea Revoluţiilor Secrete ale Stelelor şi ale CiclurilorTemporale Cosmice”. In mod incredibil, cuvantul „Tau” face parte integrantă din numeleMontauk”, care poate fi impărţit astfel: Mon-Tau-K. „Mon” este numele unui zeu. „Tau” afost explicat mai sus, iar sufixul „K” are o importanţă in sine. Vom vedea in continuare careeste corespondenţa sa, folosind un citat din cartea lui Kenneth Grant, Aleister Crowley şizeul ascuns:„K”, ultima literă din cuvantul „magick”, este cea de-a unsprezecea literăin mai multe alfabete principale, fiind atribuită zeului Jupiter, al cărui vehicul(vulturul) simbolizează puterea magică in ipostaza ei feminină; reprezintă„simbolul acelei puteri gigantice a cărei culoare este roşul stacojiu şi care are o

74

Page 75: Intalnire in pleiade

anumită afinitate cu Capricornul sau cu Babalon”. Aspectul important alCapricornului (ţapul) este revelat de atribuirea lui (in tradiţia indiană) zeiţei Kali,al cărei vehicul este sangele.„K” reprezintă de asemenea Khn, Khou sau Coada, simbolizată de coadăsau de vagin, venerată in Egiptul antic ca sursă a Marii Puteri Magice. De aceea,atunci cand este scris cu „k”, cuvantul magick indică natura precisă a curentului pecare l-a intruchipat şi l-a transmis Therion (Crowley).Există mai multe definiţii interesante ale cuvantului „Montauk” care ar putea aveala bază explicaţia de mai sus. Una dintre ele este următoarea: „Revelarea zeiţei prinmanifestarea ei ca iluzie temporală”.Pentru cititorii care nu au citit cartea Piramidele din Montauk, doresc să precizezcă pe coperta acesteia era ilustrat un zeu cu capul de taur, numit Menthu sau Montu (ilustratşi pe pagina precedentă). Acesta era echivalentul egiptean al zeului Marte, aliatul troienilorşi al romanilor din perioada de inceput a Romei. Asocierea dintre Montu şi Montauk nueste deloc intamplătoare. Cel care mi-a atras pentru prima oară atenţia asupra acestui fapt afost chiar fiul nelegitim al lui Crowley, Amado Crowley. El mi-a spus că tatăl său nu numaică a fost la Montauk, dar şi-a consacrat chiar o parte insemnată din opera sa zeului Menthu.La scurt timp ce am descoperit corespondenţa care există intre cuvintele Montu şiMontauk, am intalnit o femeie medium care mi-a transmis nişte informaţii pleiadiene. Numimai amintesc acum ce mi-a spus, dar ştiu că in noaptea respectivă am avut un vis foarteviu. Se făcea că m-am trezit intr-un pat frumos ornamentat, pe care se afla o carte gigantică,legată in aur. Avea o grosime de circa 20 centimetri şi era chiar mai bogat impodobită decatpatul. Pe coperta de culoare indigo strălucea titlul, care era scris cu litere metalice:„Secretele Pleiadelor, de Aleister Crowley”. Din păcate, m-am trezit inainte de a apuca să orăsfoiesc.Un prim indiciu despre această carte l-am descoperit atunci cand am aflat căfondatoarea mişcării teozofice, Madame Helene Blavatsky, s-a născut in ziua de 12 august,dată la care Proiectul Montauk (1983) a creat o punte de legătură cu ExperimentulPhiladelphia (1943). Mi-am amintit de asemenea că Aleister Crowley era mandru că s-anăscut in anul 1875, anul in care Blavatsky a fondat Societatea Teozofică.Crowley avea lucruri foarte interesante de povestit despre Madame Blavatsky. Lavremea ei, aceasta era foarte populară, fiind atacată dur in numeroase ziare. Legenda spunecă a fost prinsă regizand miracole false pentru spectatorii creduli. Au existat mai multerapoarte in această direcţie, care pot fi găsite in orice biografie a ei. Discipolii ei jurau insăcă miracolele ei erau reale. Crowley a făcut propriile sale observaţii in legătură cu acestsubiect. După părerea lui, Madame Blavatsky a regizat cu bună intenţie o serie de miracolefalse, pentru a fi prinsă cu ocaua mică. Numai aşa putea scăpa ea de falşii adepţi şi debăgătorii de seamă care o asaltau in permanenţă. Adevăraţii adepţi cunoşteau adevărul dinscrierile ei şi nu se lăsau păcăliţi de acele show-uri de paradă. Intr-un fel, era o separare agraului de neghină. După expedierea celor interesaţi doar de senzaţional putea incepeadevărata predare a cunoaşterii, iar smantana se ridica la suprafaţă. Nu ştiu dacă acestecomentarii ale lui Crowley sunt corecte sau nu. Cert este că opera ei merită să fie citită cuorice preţ.Doctrina secretă scrisă de Madame Blavatsky are 1500 de pagini şi reprezintă olectură foarte interesantă. Nu o poţi citi de la cap la coadă fără să simţi dorinţa de a tecălugări. Am remarcat şi o altă proprietate ciudată a acestei cărţi. Nu-ţi vine să o iei şi să-ţicontinui lectura decat atunci cand te simţi pregătit să asimilezi cu adevărat informaţiilecuprinse in ea. Dacă nu eşti pregătit, pur şi simplu nu te interesează. Cartea incearcă săexplice intreaga existenţă a universului şi maniera in care trebuie inţeles acesta. Nu amapucat să citesc intreaga carte, aşa că nu-i pot face o recenzie corectă, dar nu pot să nurecunosc că este de-a dreptul uimitoare. Am auzit că pană şi criticii lui Madame Blavatskynu se leagă de opera sa, ci doar de viaţa sa particulară. Unii au acuzat-o de plagiat, lucruabsolut ridicol, căci cartea conţine la tot pasul note de subsol in care sunt precizate surselede inspiraţie.Doctrina secretă dezvăluie o serie de informaţii extrem de interesante desprePleiade, in volumul II. Aflăm astfel că echivalentul sanscrit al lui Marte, Karttikeya,provine de la Krittika, cuvantul sanscrit care desemnează Pleiadele. Tot aici este prezentatpunctul de vedere al unui anume dr. Kenealy, care afirmă că Marte a fost simbolul cel maisecret şi mai misterios dintre toate simbolurile religioase şi astronomice. Iniţierea supremăin acest mister al tuturor misterelor nu poate fi făcută fără ajutorul celor şase pleiade

75

Page 76: Intalnire in pleiade

vizibile, la care se adaugă cea de-a şaptea, invizibilă cu ochiul liber.Ne vom ocupa mai indeaproape de acest mister in capitolul următor.Capitolul 39Revelaţia PleiadelorCel mai important aspect al Pleiadelor aşa cum apar acestea descrise ininformaţiile mitologice şi ezoterice este povestea pleiadei Maia, care este mama lui Hermesşi a tradiţiei hermeneutice. Deloc, intamplător, orice referire la Pleiade vorbeşte de ŞapteSurori, deşi numărul stelelor din constelaţie este mult mai mare. Autorii miturilor nuacceptă insă un număr mai mare de şapte pleiade, din care una s-a stins din cauza războiuluitroian.Referinţa ezoterică la numărul „şapte” include multe alte aspecte mitologice. Eneaa făcut o călătorie de şapte ani. Roma a fost clădită pe şapte coline. La vechii ebraici,numărul şapte simboliza principiul creator. Există şapte ceruri, şapte chakra-e, şapte notemuzicale şi şapte culori ale curcubeului. Chiar şi zilele săptămani sunt in număr de şapte,simbolizand cele şapte zile ale creaţiei primordiale. Cuvantul Babalon are şapte litere, iaroperaţiunea Babalon a avut la bază un simbol geometric cu şapte colţuri, cunoscut subnumele de Steaua lui Babalon. Pentru amuzamentul dumneavoastră, vă pot spune că la oraactuală, cartelul petrolului numără şapte companii atotputernice, cunoscute şi subdenumirea de „Cele Şapte Surori”.Semnificaţia acestui număr sacru este legată de cele şapte principii ale creaţiei.Inainte de a ne referi la această semnificaţie, trebuie să ne intoarcem puţin la GrădinaEdenului, despre care am afirmat ceva mai devreme in această carte că este păzită deheruvimi şi de o sabie de foc. Iată cum sună exact citatul din Geneza 3:24:„Şi El l-a alungat pe om, şi a aşezat in partea de est a grădinii Edenului heruvimi şio sabie in flăcări care işi schimba in permanenţă direcţia, păzind astfel calea către copaculvieţii”.„Copacul vieţii” se referă la linia temporală primordială, dar mai are şi o altăsemnificaţie: aceea de Cabala mistică sau Cabala sacră, considerată o cale prin care pot fiinţelese paradoxurile universului. Intr-o carte ca cea de faţă, nu ne putem opri decat foartepe scurt asupra acestui concept. Cititorilor interesaţi le recomand să citească literatura despecialitate in domeniu. Cabala poate fi inţeleasă ca o matrice sau o interfaţă care existăintre aspectele spirituale şi cele mentale ale creaţiei. Este considerată baza spirituală asistemului imunitar al corpului fizic.Ceea ce ne interesează pe noi sunt cele zece aspecte fundamentale ale creaţiei,cunoscute ca cele zece sfere sau sefiroţi. Acestea reprezintă un tipar ce poate fi regăsit inintreaga natură. Primele trei sfere sunt separate de celelalte şapte. Ele sunt consideratesupreme, căci sunt situate mai presus de planul obişnuit de conştiinţă pe care il cunoaştemnoi. Numele ebraice ale acestor trei principii sunt: Kether, Chokmah şi Binah. Kether(echivalent cu misteriosul Tao din Orient) reprezintă sursa divină din care s-a născutintreaga creaţie. Chokmah reprezintă principiul pozitiv sau masculin (Uranus sauMetatron), in timp ce Binah reprezintă principiul negativ sau feminin (Gaia sau Maria).Altfel spus, ele simbolizează principiile yang şi yin ale creaţiei. Aceste trei forţe primordialeau condus la apariţia intregii creaţii.In mod evident, cifra sacră „şapte” este legată de celelalte emanaţii sau sefiroţi,care alcătuiesc impreună intregul univers cunoscut. Acestea sunt cele şapte puncte dereferinţă ale creaţiei, care corespund celor şapte chakra-e. Cine studiază cărţi despre Cabalaşi despre chakra-e poate pătrunde aspectele invizibile ale existenţei, constatand că aceste„şapte” principii se repetă pretutindeni. Ele sunt cărămizile din care este construit universul.Acesta este misterul cifrei „şapte”.In mod evident, studiul celor şapte principii este foarte complex. Cartea de faţă nupoate face decat o introducere la aceste mistere, familiarizandu-ne din nou cu unele din elepe care le cunoaştem deja. Celor care doresc să aprofundeze această cunoaştere le recomandDoctrina secretă a lui Madame Blavatsky.In mitologia ariană, cele şapte pleiade erau doicile lui Marte, zeul războiului şicomandantul oştilor cereşti. Termenul de „oşti cereşti” se referă deopotrivă la yoghinii dincer şi la inţelepţii de pe pămant. Din această perspectivă, Marte devine echivalentulArhanghelului Mihail, luptătorul celest care a invins dragonul sau şarpele.Această viziune poate fi inţeleasă mai uşor dacă ne raportăm la sistemul luikundalini, care stă la baza construcţiei intregului univers. Acest sistem poate fi comparat pebună dreptate cu un software de computer. Putem opta pentru a respecta sau nu acest

76

Page 77: Intalnire in pleiade

sistem, dar el există şi işi produce efectele. Viziunea „creştină” ne-a recomandat să evitămşarpele, dar Christos a spus textual: „Fiţi inţelepţi ca şarpele şi blanzi ca un porumbel”.Uciderea şarpelui de către Arhanghelul Mihail reprezintă o metaforă care descrie controlulcelor şapte principii ale existenţei. Mihail sau Marte apare astfel ca maestrul suprem alyoghinilor şi al inţelepţilor. Această analogie a războiului celest ne conduce la mareaRevelaţie.Aspectul ascuns sau invizibil al celei de-a şaptea pleiade se referă la cel de-alşaptelea sigiliu menţionat in Cartea Revelaţiei lui Ioan (Apocalipsa), care presupunedizolvarea vieţii aşa cum o cunoaştem noi. Invăţăturile ezoterice referitoare la acest aspectal „pleiadei pierdute” indică faptul că toate secretele oculte există intr-un singur depozit,care poate fi deschis sau nu. Acesta este misterul celui de-al şaptelea sigiliu. El poate ficomparat şi cu ghicitoarea Sfinxului care blochează accesul la Marea Bibliotecă aInregistrărilor Akasha-ice. Ieşirea la iveală a informaţiilor ascunse depinde numai derevenirea noastră la linia primordială a timpului. După cum spunea Preston Nichols maidevreme in această carte, dacă un număr suficient de mare de oameni ar deveni conştienţide ceea ce se intamplă, intreaga umanitate ar face tranziţia către lumea Creatorului.Tarfa Babilonului de care vorbeşte Cartea Revelaţiei face trimitere la subjugarealumii materiale de către sistemul lui kundalini. In Tarotul lui Crowley, Babalon călăreşte peBestie, simbolizand astfel principiul care guvernează universul nostru. Ne place sau nu,trăim intr-un univers al diviziunii guvernat de instinctele animalice asupra cărora domneşteBabalon. Este povestea Evei şi a şarpelui. In plan fizic, acest principiu corespundeimpulsului sexual, care face legătura planului material cu planul spiritual in interiorulomului.Aleister Crowley a predat Calea Mainii Stangi, care se referă la fuziunea cu DuhulSfant prin intermediul sexualităţii. Calea Mainii Drepte conduce la această fuziune prinintermediul unor metode de o nobleţe absolută, redate in poveştile romantice ale Graalului.Sunt vestite avertismentele ezoteriştilor in privinţa pericolelor asociate cu Calea MainiiStangi. Drama celor care urmează Calea Mainii Drepte este că ei cad adeseori pradă unordorinţe asociate cu universul Căii Mainii Stangi, tocmai pentru că nu le controlează şi nu leauexplorat suficient de mult pentru a le cunoaşte. Mulţi adepţi o apucă pe Calea MainiiStangi din motive greşite, intre care cele mai notabile sunt dorinţa de putere şi de sex.Adevărul este că puţini dintre ei reuşesc să ajungă la capătul acestei căi (lucru valabil şipentru cealaltă cale). Nu intamplător vorbea Buddha de calea de mijloc. Intr-adevăr, trebuiesă existe un echilibru.Preston spunea mai devreme in această carte că singura posibilitate de a eliminaimplanturile ce ne-au fost inoculate este descătuşarea lui kundalini. Operaţiunea Babalonrealizată de membrii familiei Wilson a insemnat practic o operaţiune la scară mareconcepută pentru a elimina implantul suprem al universului. Scopul ei a fost de a deschidecalea in faţa revelării adevărului şi de a atrage intreaga existenţă pe această cale.Depozitul de informaţii despre care vorbeam mai devreme este absolut esenţial. Cucat numărul informaţiilor care vor ieşi la iveală va fi mai mare, penetrand conştiinţacolectivă, cu atat mai mult se vor schimba lucrurile. Puterile care au pus la cale ProiectulMontauk au propria lor agendă, după cum a demonstrat Preston. Ele nu urmăresc decatpăstrarea poziţiei lor de putere şi de control.Investigaţia personală pe care am făcut-o asupra acestor aspecte mi-a revelat untipar repetitiv foarte interesant. După ce am aflat povestea Proiectului Montauk de laPreston, am inceput să descopăr tot felul de corespondenţe cu numărul 666. Printre acestease numără şi intalnirile mele cu Cameron, Amado Crowley şi diferite alte evenimentedescrise in cărţile din seria Montauk. 666 este codul lumii fizice, fiind perfect ilustrat destructura atomului de carbon. Un atom de carbon conţine 6 protoni, 6 neutroni şi 6electroni. Dacă pornim de la premisa că intreaga viaţă organică are la bază ciclulcarbonului, nu putem decat să tragem concluzia că numărul 666 este codul care guverneazăviaţa trupească.In termeni ezoterici, cartea de faţă face parte din procesul tranziţiei către lumea lui777, codul sistemului spiritual sau al conexiunii dintre viaţa organică şi cea a spiritului pur.Dincolo de lumea lui 777 se află lumea lui 888 – numărul sacru al conştiinţei christice, carereprezintă infinitul. De data aceasta nu mai avem de-a face cu un univers obiectiv, carepoate fi analizat, căci cel care atinge conştiinţa numărului 888 este proiectat direct la nivelulliniei primordiale a timpului, reprezentată de numărul 999, inversul lui 666.Atunci cand am luat decizia personală de a dizolva condiţionarea mecanică a

77

Page 78: Intalnire in pleiade

universului fizic, căutam lumea lui 999, deşi la vremea respectivă nu ştiam nimic despre ea.Experienţele fantastice care au urmat sunt consecinţa naturală a principiului: „Caută şi veigăsi”. Conexiunea există şi ii aşteaptă pe toţi cei care doresc să o cunoască.Capitolul 40Constelaţia Lira şi dincolo de eaMai există un aspect al Pleiadelor care merită să fie comentat inainte de a incheiaaceastă carte.In lucrarea Măştile lui Dumnezeu: mitologia creatoare, Joseph Campbell prezintăun artefact interesant din anii de inceput ai creştinismului. Este vorba de un sigiliu cilindricpe care scrie Orpheos Bakkikos şi pe care este ilustrat un om crucificat deasupra căruia seaflă o lună in creştere. Pe cer sunt prezentate şapte stele, pe care Campbell le identifică cuPleiadele. Adaugă apoi că Pleiadele erau cunoscute in Antichitate sub numele de Lira luiOrfeu.Inscripţia Orpheos Bakkikos poate fi tradusă literal prin: „Om Adevărat,Dumnezeu Adevărat”. Orfeu a fost prototipul christic care i-a precedat lui Christos inmitologia greacă. A fost fiul lui Eagru, regele Traciei, şi al muzei Caliope. Apolo ilsimpatiza pe Orfeu şi l-a binecuvantat cu multe talente. Intre altele, i-a dăruit o liră cu şaptecoarde.Se spune că atunci cand Orfeu canta la lira sa, raurile incetau să mai curgă, copaciisă mai foşnească, şi chiar şi pietrele il urmau. Avea de asemenea puterea să imblanzeascăcele mai sălbatice fiare ale pădurii. Vocea sa era atat de blandă şi de plăcută incat puteaadormi cu ea chiar şi valurile sau dragonii. Se mai spune despre el că a predat mistereleeleusinice după ce a fost iniţiat el insuşi in misterele lui Osiris.După ce a participat la căutarea Lanii de Aur alături de argonauţi, Orfeu s-a insuratcu o nimfă, care a fost muşcată de un şarpe şi a murit. Copleşit de durere, el i-a cerut luiZeus permisiunea să o caute şi să o readucă pe pămant din lumea adancurilor. Folosindu-şilira, a calmat animalele sălbatice şi furiile din Hades, dar a fost avertizat să nu-şi priveascăiubita pană cand nu va ajunge pe tăramul celor vii. Cu puţin inainte să părăsească lumeaadancurilor, el nu a mai rezistat şi a privit in urmă, pentru a se asigura că soţia sa ilurmează. Aceasta a dispărut insă chiar sub ochii lui şi nu s-a mai intors niciodată. Chiar şidupă ce a revenit in lumea celor vii, Orfeu i-a rămas credincios soţiei sale şi a respinsiubirea altor femei, care au sfarşit prin a complota şi a-i sfarteca trupul in bucăţi.Acest mit corespunde mitului lui Osiris, care a fost la randul lui dezmembrat. Elindică faptul că iubirea lui Orfeu a transcens iubirea pămantească, motiv pentru care a fostrespins de creaturile terestre. Cea mai importantă parte a mitului se referă insă la lira sa cuşapte coarde, care ilustrează puterea celor şapte principii ale creaţiei. El putea controlaliteralmente materia şi fiarele sălbatice.Din această perspectivă, putem considera că Pleiadele guvernează regatulconştiinţei in care există tiparele creaţiei. Dacă dorim să aflăm care sunt principiile carestau la baza creaţiei terestre, suntem sfătuiţi să vizităm Pleiadele. Oamenii de ştiinţă audescoperit la nivelul constelaţiei Pleiadelor o formă de energie extrem de inaltă, pe care aunumit-o Centura de Fotoni. Soarele nostru se roteşte in jurul Pleiadelor la fiecareaproximativ 24.000 de ani; de aceea, ne putem intreba pe bună dreptate in ce fel neinfluenţează această centură de fotoni civilizaţia sau entităţile care pretind că recepteazăenergie din această regiune. Cert este că această zonă a galaxiei noastre este inundată delumină. In termeni pragmatici, putem spune că pleiadienii operează cu liniile holografice.Acesta a fost principiul de care s-a folosit Nikola Tesla atunci cand şi-a vizualizat proiectelemai intai la nivel mental, inainte de a le transpune in practică. In acest fel, el nu a comisniciodată greşeli.Toate aceste informaţii, alături de aspectele mitologice relatate in această carte,indică faptul că experienţa din Pleiade a lui Preston Nichols nu a fost un simplu vis. Daradevărul nu poate fi revelat decat in timp şi cu ajutorul experienţelor personale.Deşi multă lume se referă la Pleiade ca la o cameră de developare, nimeni nuprecizează cine este arhitectul. Aceasta este o altă poveste, dar un prim indiciu ni-l oferăchiar lira lui Orfeu. După ce acesta a fost sfartecat in bucăţi şi a murit, Zeus a răspunscererii lui Apolo şi a muzelor aşezandu-i lira pe cer, in amintirea lui şi a operei sale. Aceastăconstelaţie este cunoscută astăzi sub numele de Lira.Arhetipul Lirei este comentat intr-o carte intitulată Prisma Lirei. Potrivitlegendelor, toţi umanoizii care s-au instalat in Pleiade, pe Sirius şi pe Orion, au provenit dinconstelaţia Lira. Se crede că aceasta are forma unei lire, căci după căderea din linia

78

Page 79: Intalnire in pleiade

temporală primordială conştiinţa s-a fragmentat din lumină pură in şapte raze de lumină inculorile curcubeului. Lira este considerată a fi matricea din care s-a născut candva lumina.Ajungem astfel la un alt subiect interesant, care merită să fie studiat intr-o lucrare de sinestătătoare: studiul luminii.NOTĂ: Celor care doresc să studieze implicaţiile arhetipale ale constelaţiei Lirale recomand cartea „Prisma Lirei”, de Lyssa Royal şi Keith Priest.EpilogAceastă carte a inceput cu descrierea experienţelor personale ale lui PrestonNichols. Scopul dezvăluirii acestor informaţii nu a fost doar acela de a relata o povesteinteresantă, ci de a contribui la mai buna inţelegere a OZN-urilor şi a fenomenelor asociatecu acestea. In ceea ce priveşte partea a doua a cărţii, in care am relatat experienţele melepersonale, scopul acesteia a fost de a demonstra existenţa unor forţe invizibile aleconştiinţei care operează in sensul iluminării umanităţii, care ne-au permis inclusiv nouă săscriem această carte.Toate lucrările pe care le-am scris impreună cu Preston Nichols sunt criticate deunii ca fiind eclectice, şi cu siguranţă cartea de faţă nu va face excepţie. Deşi fac tot ce imistă in puteri pentru a comunica cat mai clar ce am de spus, există totuşi o explicaţie pentrucare piesele puzzle-ului nu creează intotdeauna o imagine perfect unitară. Subiectele desprecare scriem noi transcend universul tridimensional. Aceste fenomene nu fac parte din lumeanoastră şi informaţiile legate de ele nu pot fi inţelese la fel de uşor ca şi un manual deintreţinere a unei motociclete. Desigur, orice om şi-ar dori să primească aceste informaţii petavă, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil.Nu mi-am propus să scriu acest epilog cu scopul de a-i reduce la tăcere pe critici,ci de a scoate la lumină un aspect important. Evoluţia spirituală nu este un proces uşor. Nupoţi atinge desăvarşirea numai citind o carte sau alta. Deşi cărţile te pot inspira, ideile lortrebuie transpuse in practică. Calea fiecărui individ este separată de a celorlalţi. Cartea defaţă conţine numeroase indicii pentru cei care doresc să-şi găsească această cale. Maideparte, tot ce aveţi de făcut este să vă consultaţi propria intuiţie, urmand chemareaconştiinţei dumneavoastră. Dacă nu auziţi nici o voce interioară, inseamnă că nu a sosit incătimpul dumneavoastră. De aceea, aş dori să inchei această carte citand ultimele cuvinteleatribuite lui Buddha (inainte ca acesta să moară):„Descompunerea este inerentă tuturor lucrurilor complexe. Faceţi toate eforturilepentru a vă elibera”.Anexa AFarfurii zburătoare anticeDe Preston B. NicholsOZN-ul pe care l-am descris in prima parte a acestei cărţi este una din cele maiavansate forme de farfurii zburătoare. Sistemul său de operare corespunde navelor sferice şiunora din farfuriile zburătoare in formă de disc. El permite crearea unei realităţi virtualedesăvarşite. Există şi alte tipuri de farfurii zburătoare, despre care vom discuta incontinuare. Deşi le-am numit „farfurii zburătoare antice”, ele depăşesc cu mult chiar şi celemai avansate tehnologii ale oamenilor.Următorul nivel de tehnologie după cel mai avansat (care corespunde discurilor şisferelor) se referă la navele in formă de pană. Există o serie de similarităţi intre acestea şinavele cele mai avansate, in sensul că sunt inzestrate cu fotolii de comandă. Există douăpană la şase asemenea fotolii de comandă in interiorul lor, in funcţie de complexitateanavei. Una din diferenţe majore care apar la aceste nave se referă la pupitrele de comandă,care conţin diferite butoane şi ecrane video. Convingerea mea este că există un buton depornire a intregului sistem. In rest, funcţiile de navigaţie sunt preluate prin mijloaceneurologice de la operatorii care conduc navele (la fel ca şi in cazul primei categorii).In locul computerului de cristal, navele in formă de pană conţin un computer maiconvenţional, care dispune de o tehnologie pe bază de cipuri, multe mai avansată insă decata noastră. Acest computer face legătura cu o serie de echipamente construite din materialeasemănătoare celor de pe pămant, cum ar fi argintul, aurul, platina, fierul, cuprul şialuminiul. Există insă şi aliaje imposibil de găsit pe pămant.Navele in formă de pană sunt inzestrate cu o tehnologie mai apropiată de ceea ceputem noi inţelege decat cele foarte avansate. Ele operează insă pe baza aceloraşi principiiale electro-gravitaţiei şi ale manipulării realităţii pentru a se propulsa. Puterea lor estegenerată de un fel de bulgăre radioactiv situat in centrul unui cristal. Acest bulgăre a fostidentificat ca fiind elementul cu numărul 115 in Tabelul lui Mendeleev. Am auzit

79

Page 80: Intalnire in pleiade

numeroase rapoarte care afirmă că navele in formă de pană dispun de reactoare nucleare pebază de fuziune sau de fisiune. Depinde de cei care susţin aceste rapoarte. Personal, nu amvăzut niciodată un asemenea reactor, aşa că nu pot preciza natura sa exactă.Convingerea mea este că pe aceste nave există arme şi sisteme de comunicaţieseparate intre ele. Navele cele mai avansate conţin sisteme integrate in celelalte funcţiicontrolate de operatori.Navele in formă de trabuc sunt alimentate de acelaşi element cu numărul 115 şifolosesc o tehnologie similară cu a noastră, cu diferenţa că civilizaţia respectivă este maiavansată decat noi cu circa 50-100 de ani. Există un singur scaun pentru pilot şi un panouuriaş de comandă. Sistemele lor sunt mai greoaie şi mai diversificate, majoritateacomenzilor fiind efectuate prin intermediul panoului de control, şi nu pe cale neurologică.Aceste nave folosesc sisteme antigravitaţionale şi generatoare.Interesant este faptul că toate farfuriile zburătoare folosesc aceeaşi frecvenţăpentru a-şi genera twister-ii şi spinner-ii de care au nevoie (vezi capitolul 6 pentruexplicarea acestor termeni). Ori de cate ori am făcut analiza semnăturii electromagnetice,nu am auzit decat o singură semnătură electromagnetică provenită de la OZN-uri. Estevorba de frecvenţa de 435 MHz, care pare comună tuturor navelor. Orice radioamator careştie ce să asculte in benzile de frecvenţă poate recunoaşte această semnătură, ştiind cand unOZN se află in apropiere.Anexa BAcceleratorul de particuleDe Preston B. NicholsNOTĂ: Informaţiile din această anexă au apărut în cartea „Piramidele dinMontauk”.In toamna anului 1993 am descoperit un accelerator de particule ca urmare a uneifilmări video pe care am făcut-o zburand pe deasupra Camp Hero. Cercul de maridimensiuni observat pe peliculă a fost identificat de prietenul meu Danny, un fiziciannuclear, drept un accelerator de particule. In timp ce ii arătam filmul, a devenit agitat şi m-arugat să opresc cadrul. A scos apoi diagrama unui accelerator de particule şi a suprapus-opeste ecran, identificand diferitele elemente ale acestuia.- Iată, acesta este generatorul de unde. Aceasta este secţia de intreţinere. Aceastaeste secţia criogenică (cea care generează temperaturi foarte scăzute, care influenţeazăproprietăţile materiei). Acesta este punctul de injecţie a particulelor.Pe scurt, diagrama acceleratorului se suprapunea exact peste imaginea de pe ecran.Această descoperire aruncă o lumină nouă asupra Proiectului Montauk. Aminceput să fac cercetări şi să studiez acceleratoarele de particule. Am aflat astfel că unaccelerator foarte mare este folosit pentru a alimenta altele mai mici. Inclin să cred căacceleratorul mai mare este localizat la Brookhaven National Labs. Din cauzainterferenţelor energetice care se produc intre acceleratoare, cele mai mici trebuie situate lao anumită distanţă faţă de cel principal. Locaţiile ideale pentru aceste acceleratoare maimici sunt oraşul Montauk şi capătul dinspre est al Long Island.In continuare, vă voi explica cum funcţionează un asemenea accelerator departicule. Dacă nu aveţi inclinaţii tehnice, puteţi sări peste restul capitolului.Procesul incepe prin injectarea de protoni in acceleratorul principal. Un proton esteo particulă incărcată pozitiv din interiorul nucleului unui atom. El este antiteza unuielectron. Protonii folosiţi in accelerator sunt obţinuţi prin eliminarea electronilor din atomiide hidrogen. Procesul incepe prin separarea hidrogenului uşor de cel greu. Se obţine astfelhidrogen uşor, in care nucleul atomilor este golit de neutroni. In continuare, eliminareaelectronilor din atom devine foarte uşoară, obţinandu-se astfel atomi de hidrogen cu osarcină pozitivă, adică protoni. Un flux de protoni este injectat in acceleratorul principal, iarprotonii capătă o mişcare din ce in ce mai accelerată. Ei se dilată şi ocupă un spaţiu din cein ce mai mare, pană cand devin practic virtuali.In punctul de ieşire din acceleratorul principal, protonii călătoresc deja cu 0,5 c (ceste viteza luminii, deci 0,5 c reprezintă jumătate din viteza luminii). Din punctul de ieşire,protonii sunt trimişi printr-un tunel magnetic şi injectaţi in acceleratorul situat in bazamilitară de la Montauk. Aici, viteza lor este şi mai mult accelerată, ajungand la nivelulvitezei luminii.La acest nivel se poate opera cu formula lui Einstein, potrivit căreia energia esteegală cu masa ori viteza luminii (E = mc2). O particulă care călătoreşte cu viteza luminiidispune aşadar de o anumită energie, conform formulei de mai sus, care poate fi scrisă şi ca

80

Page 81: Intalnire in pleiade

E = mv2, unde v reprezintă viteza. Viteza maxim posibilă este viteza luminii, astfel incatenergia maximă este obţinută atunci cand v este egală cu c.Scopul oricărui accelerator de particule este creşterea continuă a vitezei uneiunităţi de energie electromagnetică (in cazul de faţă, a unui proton, care acţionează ca oparticulă). Cand sunt aduse la viteza luminii, particulele emană o mare cantitate de energie,căci ies din lumea reală şi intră intr-o lume complet virtuală, ce poate fi definită inclusiv caenergie mentală.In timp ce studiam acceleratorul de particule de la Montauk, impreună cu Dan, inmintea mea s-au aprins tot felul de beculeţe de alarmă. In cele din urmă, am reuşit să-miexplic o problemă cu care m-am confruntat ani de zile. Ori de cate ori i-am rugat pemediumii cu puteri psihice să-mi spună ce putere instalată există la Montauk, aceştia mi-audat un răspuns astronomic: un milion de megawaţi de energie. Răspunsul mi s-a părutintotdeauna absurd, căci pentru a alimenta un amplificator cu un milion de megawaţi ainevoie de două milioane de megawaţi putere instalată, lucru imposibil in Long Island.I-am povestit toate aceste lucruri lui Dan, care a inceput să-mi explice ce seintamplă cu acceleratoarele in care particulele sunt aduse la viteza luminii. Cand l-amintrebat cată energie pot produce aceste acceleratoare, Dan a luat un grafic cu date, in careera trecută inclusiv energia produsă in raport cu diametrul circular al acceleratorului.Măsurasem deja cercul de la baza aeriană Montauk şi am aflat că diametrul acestuia era de210 metri. Această cifră figura cu precizie pe graficul lui Dan. Să fi fost o simplăcoincidenţă?Am estimat şi celelalte variabile necesare, inclusiv diametrul fluxului de protoni şienergia cu care era alimentat acceleratorul. Dan a făcut apoi nişte calcule şi a ajuns laconcluzia că acceleratorul producea o energie echivalentă cu cea a unei bombe nucleare deo sută de megatone. A luat apoi un alt grafic şi l-a consultat ca să vadă ce putere instalatăechivalează cu cea a unei bombe de o sută de megatone. Cifra obţinută a fost de un milionde megawaţi…După intalnirea cu Dan, am continuat să studiez problema acceleratoarelor departicule. Am aflat astfel din mai multe rapoarte că acestea au nevoie de amplificatoarefoarte mari, intrucat operează la 435 de MHz. Aceste amplificatoare de mari dimensiunisunt numite klistroni şi inlocuiesc amplitronii uriaşi folosiţi candva in ansamblul subteran.Decizia a avut in mod evident o motivaţie tehnică, intrucat doi sau trei klistroni pot inlocui24 de amplitroni. In plus, sunt mai uşor de alimentat şi acţionează la fel ca un magnetron,cu excepţia faptului că sunt liniari (un magnetron este o sursă de emitere a unui semnal detip microundă, similară unui cuptor cu microunde. Este alcătuit dintr-un tub cu o orbităpentru electroni, care produce o mare cantitate de energie RF). Klistronii sunt tuburi cu olungime de aproximativ 33 de metri şi un diametru de 6 metri, nefiind in esenţă altcevadecat amplificatoare de mare putere pentru microundele care alimentează fluxulacceleratorului de particule.Un amplificator al fluxului de particule (care este sinonim cu un accelerator departicule) foloseşte particule nucleare precum neutronii şi protonii, spre deosebire demagnetron sau amplitron, care foloseşte electronii. Protonii şi neutronii sunt direcţionaţicătre o anumită orbită pentru a produce astfel o rezonanţă in cavităţile acceleratorului. Ocavitate este un spaţiu de rezonanţă limitată de o suprafaţă reflectantă de energie RF, cum arfi un scut sau o suprafaţă metalică. Rezonanţa se produce din cauza vitezei, in cazul de faţăegală cu viteza luminii.Aceşti neutroni/protoni sunt special focalizaţi pe orbită astfel incat să acţioneze canişte focare energetice in interiorul unui magnetron sau amplitron (care au electroni peorbită). In timp ce particulele din acceleratorul principal sunt trimise in acceleratorul dinMontauk, apropiindu-se astfel de viteza luminii, particulele din cavitate se unesc in pachetede energie. Cavitatea intră astfel in rezonanţă cu energia acestor particule. Dacă fluxul deelectroni este accelerat incă şi mai mult, el transferă cavităţilor o energie care poate fiulterior externalizată.Acceleratorul de particule are deja o orbită. Important este ca particulele să fiegrupate astfel incat să aibă o viteză relativ uniformă. In cazul in care se realizează acestlucru, energia poate fi scoasă din accelerator cu ajutorul unui grup de cavităţi, la fel ca incazul unui magnetron.In cazul acceleratorului de la Montauk (cel cu diametrul de 110 metri), două seturide cavităţi sunt poziţionate in unghiuri drepte in jurul unui cerc. Folosind un transmiţător decirca 30 de megawaţi, unul din cele două grupuri de cavităţi este direcţionat de-a lungul

81

Page 82: Intalnire in pleiade

unei axe pe care o vom numi axa X. La fel ca in cazul unui amplitron obişnuit, energia dealimentare grupează fluxul de electroni de-a lungul setului de cavităţi. Este vorba de aşanumitastructură ondulatorie lentă (undele lente sunt cele care călătoresc la viteze inferioarevitezei luminii). In cazul amplificatorului de particule nu mai avem de-a face cu unde lente,ci cu o structură ondulatorie inzestrată cu viteza luminii. Cavităţile interioare grupează inacest caz fluxul de particule la o viteză de aproximativ 0,9 c.Pe măsură ce particulele sunt accelerate şi mai mult, atingand viteza luminii, ele işieliberează intreaga energie de care dispun. Energia astfel eliberată este colectată incavităţile de pe axa Y, situată la 90o de axa X, după care energia este direcţionată aşa cum sedoreşte.Pentru a extrage energia din amplificatorul de particule, normal ar fi ca ea să fietrimisă inapoi la turnul radar prin firele de inaltă tensiune. Acest lucru este insă imposibil lao putere de un milion de megawaţi, căci firele s-ar arde. De aceea, in loc ca energia să fietrimisă prin cabluri (sub formă de energie electrică), constructorii au transformatamplificatorul de particule intr-o antenă. Cercul din jurul amplificatorului cu o putere de unmilion de megawaţi nu este altceva decat o antenă E cuplată cu antena Delta T. Cusiguranţă, puterea amplificatorului este suficient de mare pentru a modifica timpul şispaţiul.Cavitatea de ieşire a energiei a fost construită astfel incat să treacă printr-un fel derectificator, al cărui scop nu-mi este incă foarte clar deocamdată. O parte din aceastăenergie este folosită pentru a alimenta antena Delta T, al cărei varf este situat chiar subcentrul zonei. Baza antenei este situată mult mai jos, sub acceleratorul de particule. Pentru aalimenta cu energie bobinele X şi Y ale antenei Delta T, constructorii au amplasatacceleratorul de particule chiar deasupra solului. Au orientat apoi bobina Z cătreacceleratorul din oraşul Montauk. Am bănuiala că şi energia acestuia este accelerată pană laviteza luminii. Nefiind modulată, aceasta generează un semnal sonor care poate fi folosit casemnal de corelare pentru modificarea liniei timpului (vezi capitolul 12 din ProiectulMontauk).Modificarea liniei timpului nu este singura destinaţie a acceleratorului de particule.La ora actuală el este folosit şi ca armă. Se ştie că OZN-urile sunt sensibile pe o bandă defrecvenţă de 435 pe 20 MHz. Unul din seturile de cavităţi poate fi reglat astfel incat să fieobţinută o frecvenţă de 435 MHz. Fluxul de particule poate fi folosit astfel ca armă, prinintermediul unui dispozitiv de focalizare magnetică inzestrat cu oglinzi reflectorizante. Segenerează astfel două fluxuri elicoidale intrepătrunse, care au aceeaşi funcţie ca şi caduceul.Prin controlarea fazelor ondulatorii, fluxurile pot fi trimise pană la o anumită distanţă, dupăcare pot produce interferenţe distructive, generand un fel de găuri negre in miniatură.Secretul străpungerii scutului de protecţie al OZN-urilor este modulaţia, lucru cunoscut incădin perioada radarului Sage, cand s-a inceput doborarea OZN-urilor.GlosarCiclu – unitate de activitate in cadrul unei unde care se repetă continuu. Inainte dea se repeta, un ciclu va avea o mişcare ascendentă şi descendentă. Dacă ne imaginăm niştevaluri oceanice de intensitate egală (uniforme), seria de valuri va fi numită „undă”. In acestcaz, un val oceanic pe care călăreşte un surfer poate fi numit un „ciclu”.Delta T – prescurtare pentru „Delta Timp”. In ştiinţă, litera delta este folosităpentru a indica schimbarea. De aceea, „Delta T” indică o schimbare in timp.Antenă Delta T – antenă de forma unui octaedru concepută pentru a curba timpul.Arată ca două piramide cu bazele lipite. Prin definiţie, poate facilita trecerea dintr-o zonătemporală in alta. In jurul muchiilor piramidei sunt plasate două bobine verticale, la ununghi de 90°. O a treia bobină inconjoară baza piramidei. Schimbarea zonelor temporalepoate fi obţinută prin conectarea antenei Delta T la o sursă electrică de tip puls, aşa cum searată in capitolul 12 din Proiectul Montauk. Chiar dacă antena nu este conectată la o sursăde electricitate, ea are un efect interdimensional subtil asupra naturii timpului.Sticlă electromagnetică – acest concept se referă la „efectul de sticlă” care apareatunci cand un spaţiu specific este inconjurat de un camp electromagnetic. Se consideră cărespectivul spaţiu se află in interiorul „sticlei” electromagnetice. Oamenii sau obiectele careexistă in acel spaţiu se află şi ei in interiorul „sticlei electromagnetice”.Undă electromagnetică – in jurul oricărei sarcini electrice care oscilează secreează un camp de natură simultan electrică şi magnetică. El va oscila la randul lui,generand astfel o undă care se va propaga in spaţiu. Această undă este numită undăelectromagnetică.

82

Page 83: Intalnire in pleiade

Misterele eleusinice – şcoală a misterelor din Grecia ale cărei rădăcini se trag dincultul egiptean al lui Isis. Maeştrii ei predau aspectul nocturn al energiei feminine. Se spunecă cea care a creat şcoala a fost Isis insăşi.Elohim – dicţionarul Webster’s defineşte acest cuvant prin „Dumnezeu”, dar maicorectă ar fi definiţia de „prim născut din Dumnezeu”, adică de inger. Prefixul „El”inseamnă Dumnezeu, iar Elohim-ii sunt consideraţi Ingerii Căzuţi sau Rasa Bătranilor, dincare ar fi apărut ulterior rasa oamenilor.Extratereştri – in sensul cel mai larg al cuvantului, extratereştrii se referă la tot cenu aparţine planetei Terra. La ora actuală, termenul este folosit frecvent in OZN-ologie cureferire la fiinţele venite din spaţiu care se folosesc de umanitate in scopuri genetice sau inalte scopuri mai mult sau mai puţin malefice pentru a-şi favoriza propria evoluţie.435 MHz – următoarea descriere a frecvenţei de 435 MHz i-a fost oferită luiPreston Nichols de contactele sale pleiadiene. Am inclus-o aici numai pentru cititorii cuînclinaţii tehnice. Ţesătura continuum-ului spaţio-temporal care oscilează in jurul frecvenţeide 435 MHz are la bază spinner-ul realităţii noastre. Numărul este legat de diametrul găuriinegre din centrul galaxiei noastre, care are o rezonanţă ciclotronică (referire la particulelecare se rotesc pe o orbită circulară). Toate energiile sunt atrase in această gaură neagră cuviteza luminii, generand o ecuaţie diferenţială de gradul trei (prin care sunt exprimatespaţiul şi timpul), cu limite angulare in partea trigonometrică a diferenţialului: limiteleangulare rezolvă ecuaţia dacă introduci in ecuaţie frecvenţa de 435 MHz care se roteşte prinπ. Rata frecvenţei raportate la impulsul angular este π/2.Frecvenţă – număr de unde sau de cicli pe secundă.Hertz – (abreviat prin Hz). Un ciclu al unei unde. Orice undă este alcătuită dinnenumăraţi cicli, adică repetiţii ale unui ciclu. Dintr-o perspectivă mai mecanică, un hertzeste o fluctuaţie completă a unei unde de la plus (punctul cel mai inalt) la minus (punctulcel mai de jos). Cinci hertz inseamnă cinci cicli pe secundă.Metatron – Metatron este definit ca fiind prototipul elementelor de bază sausubparticulelor materiei. Se referă de asemenea la spirala luminoasă integrală a materiei,spre deosebire de spirala injumătăţită. Altfel spus, energia metatronică provine de la luminaalbă (cu spectrul integral) născută din sursa primordială.MHz – un megahertz, echivalent cu 1.000.000 Hz.Băieţii din Montauk – referire la nişte băieţi adolescenţi, majoritatea arieni cupărul blond şi ochii albaştri, răpiţi in vederea experimentelor de control al minţii efectuatela baza militară dezafectată de la Camp Hero, din regiunea Montauk, statul New York.Băieţii au fost programaţi in funcţie de diferite agende, una dintre acestea fiind aceea de ainstitui o dictatură de tip lege marţială intr-un eventual scenariu de haos social.Scaunul din Montauk – aparat foarte complex, construit după principii ezoterice,in vederea obţinerii unui control asupra minţii oamenilor. Era parţial alcătuit dintr-un fotoliucu trei seturi de bobine, in interiorul unei piramide. Bobinele aveau senzori meniţi săculeagă gandurile omului care stătea pe scaun. Acestea erau apoi decodificate de uncomputer şi amplificate printr-un transmiţător care le trimitea in spaţiu, unde erau receptatede diferite persoane neavizate. Pentru informaţii suplimentare referitoare la aceastătehnologie şi a manierei in care este folosită ea pentru manipularea timpului, vărecomandăm lucrarea Proiectul Montauk: experimente în timp.MRI – de la Magnetic Resonance Imaging (obţinerea unor imagini prin rezonanţămagnetică). Procedeu de scanare a unor imagini din interiorul corpului uman, folosindprincipiile electromagnetice. Aparatele de acest fel sunt folosite frecvent de medici, oferindmult mai multe detalii decat aparatele cu raze X de altădată.Oscilator – aparat care creează şi menţine oscilaţii. A oscila inseamnă a genera omişcare inainte şi inapoi. In electronică, o oscilaţie se referă la o variaţie regulată intre ovaloare maximă şi una minimă, cum ar fi curentul electric sau voltajul.Fază – intervalul de timp care se scurge intre petrecerea unui anumit eveniment şiinceperea unui alt eveniment.Experimentul Philadelphia – experiment secret realizat in anul 1943 la ŞantierulNaval din Philadelphia, prin care nava USS Eldridge a fost inconjurată de nişte bobinepentru a părea invizibilă pe radar. Potrivit martorilor, nava a dispărut complet, fiindteleportată pe coasta Virginiei.Detaşament Psi – armă secretă a serviciilor secrete din SUA, alcătuită din indivizicu puteri paranormale, special antrenaţi in aproape toate tipurile de activităţi psihiceimaginabile. Printre activităţile lor se numără (intre multe altele): vederea la distanţă,

83

Page 84: Intalnire in pleiade

controlul oamenilor prin intermediul viselor, focalizarea asupra unei persoane cu scopul dea-i face rău şi folosirea telepatiei pentru a afla acţiunile uni inamic.Psiho-activ – calitate care aparţine unei activităţi sau funcţii care influenţeazămintea ori psihicul oamenilor. In cartea de faţă, principalul sens dat acestei expresii sereferă la funcţiile electromagnetice sau la echipamentul electronic cu ajutorul căruia poate fiinfluenţată gandirea şi comportamentul uman.Psihotronică – ştiinţă şi disciplină care studiază modul de funcţionare a vieţii.Include studierea interacţiunii tehnologiei cu mintea, spiritul şi corpul omului. Reprezintă osinteză a ştiinţei, matematicii, filozofiei, metafizicii şi studiilor ezoterice. Se ocupă inclusivde alte realităţi şi de felul in care interacţionăm noi cu celelalte dimensiuni ale existenţei.Modulaţii puls – transmisia unor serii de impulsuri scurte separate de intervalerelativ lungi de timp in care nu este transmis nici un semnal.RF – de la Radio Frequency (frecvenţă radio). Frecvenţele de peste 20.000 Hz suntnumite frecvenţe radio, intrucat sunt utile in transmisiunile radiofonice.Undă radio – undă electromagnetică ce transportă informaţii inteligente (imagini,sunete, etc.).Relativist – funcţiile relativiste se referă la acele activităţi care nu fac parte dincadrul nostru de referinţă normal. Fac de asemenea referire la felul in care pot fi asociateactivităţile din alte cadre de referinţă cu cele din cadrul nostru de referinţă. Relativitateainclude conceptul totalităţii fără limite, deci şi celelalte dimensiuni sau universuri.Bandă laterală – acea componentă a undelor radio care poartă propriu-zisinformaţiile inteligente.Soloton – camp electromagnetic conţinut in sine. Nu se răspandeşte intr-o manierăliniară, ci ajunge pană la o anumită limită, unde se opreşte.Continuum spaţio-temporal – orice om care studiază fizica superioară işi dăseama că spaţiul şi timpul sunt inextricabil legate intre ele. De aceea, este greşit să nereferim exclusiv la spaţiu sau la timp, ca la nişte concepte individuale (tocmai pentru că nuexistă in sine). Ar fi ca şi cum am spune că gura noastră a mancat cina.Torus – formă de gogoaşă. Fizicienii şi ezoteriştii afirmă deopotrivă că universulare această formă.Transceptor – instrument care serveşte deopotrivă ca receptor şi transmiţător.Transmiţător – aparat sau unitate care trimite un semnal sau un mesaj.Ultraterestru – fiinţă aparţinand unei ordini superioare care poate funcţiona incadrul spiralei metatronice (a luminii integrale). Aceste fiinţe nu vampirizează şi nuinfluenţează negativ fiinţele umane, ci acţionează in virtutea unui plan divin.Undă – o stare de mişcare care se ridică şi coboară periodic este numită undă.Poate fi transmisă dintr-o zonă in alta fără să necesite transportul materiei. O undă estealcătuită dintr-un mare număr de cicli şi poate transporta imagini, sunete sau alte semnale.

84


Recommended