Instalatii de Gaz

INSTALAŢII DE GAZE

SUPORT CURS

TEHNICIAN INTALATOR PENTRU CONSTRUCŢII

INSTALAŢII DE GAZE SUPORT CURS calificare Nivel 3

C U P R I N S

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ŞI PREZENTARE GENERALĂ 1

1.1. Origine şi istoric 1

1.2. Utilizări 1

1.3. Caracteristici 3

1.4. Tratarea gazelor naturale 4

1.5. Consumul de gaz natural 5

CAPITOLUL 2 PROPRIETĂȚILE FIZICO-CHIMICE. ARDEREA GAZELOR 6

2.1. Proprietățile fizico-chimice ale gazelor naturale 6

2.2. Ecuaţiile arderii 7

2.3. Produse secundare periculoase 8

2.4. Probleme referitoare la arzătoare 9

2.5. Explozii 10

CAPITOLUL 3 EXECUŢIA INSTALAŢIILOR DE UTILIZARE A GAZELOR NATURALE 11

3.1. Instalaţii de captare a gazelor naturale combustibile 11

3.2. Instalaţii pentru tratarea gazelor naturale combustibile 11

3.3. Trepte de presiuni admise în instalaţiile de gaze naturale 15

3.4. Rețele exterioare pentru transportul şi distribuţia gazelor naturale 15

3.5. Instalaţii pentru reducerea şi reglarea presiunii gazelor naturale combustibile 16

3.6. Instalații interioare de utilizare a gazelor naturale combustibile 24

3.7. Scheme de principiu 28

3.8. Montajul conductelor 39

3.9. Tehnologia de execuţie a instalaţiilor interioare de gaze naturale combustibile 45

CAPITOLUL 4 MATERIALE, ARMĂTURI UTILIZATE LA INSTALAŢIILE DE GAZE 48

4.1. Materiale 48

4.2. Armături 50

4.3. Aparate pentru măsurarea debitelor de gaze 63

4.4. Dispozitive de siguranţă şi control 64

CAPITOLUL 5 AERUL NECESAR COMBUSTIEI, CANALE DE VENTILARE ŞI COŞURI DE FUM 67

5.1. Asigurarea aerului necesar procesului de ardere 67

5.2. Coşuri de fum 70

5.3. Montarea segmentelor terminale ale coşurilor de fum 72

CAPITOLUL 6 RECEPŢIA, VERIFICAREA ŞI PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INSTALAŢIEI DE GAZ METAN

74

6.1. Verificarea şi controlul în timpul executării lucrărilor 74

6.2. Protecţia echipamentelor şi a conductelor din oţel împotriva coroziunii 74

6.3. Protecţia catodică a conductelor din oţel 74

6.4. Recepţia tehnică şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de gaze naturale 74

6.5. Documente necesare pentru efectuarea recepţiei tehnice 75

6.6. Punerea în funcţiune a instalaţiilor 75

6.7. Întocmirea cărţii construcţiei pentru conducte de distribuţie şi branşamente 76

6.8. Verificări şi probe de rezistenţă şi etanşeitate la sistemele de distribuţie şi la instalaţiile de utilizare a gazelor naturale

76

TEHNICIAN INTALATOR PENTRU CONSTRUCŢII

INSTALAŢII DE GAZE SUPORT CURS calificare Nivel 3

CAPITOLUL 7 EXPLOATAREA ŞI ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR DE GAZ METAN 77

7.1. Exploatarea sistemului de distribuţie 77

7.2. Exploatarea instalaţiilor de utilizare aparţinând persoanelor juridice 78

7.3. Exploatarea instalaţiilor de utilizare aparţinând consumatorilor casnici 80

7.4. Defectele din instalațiile de utilizare 80

7.5. Montarea, întreţinerea şi verificarea contoarelor / echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale

81

7.6. Intervenţii pentru remedierea defectelor 81

7.7. Scoaterea temporară şi repunerea în funcţiune a conductelor de distribuţie şi a branşamentelor

82

7.8. Scoaterea definitivă din funcţiune a conductelor şi a branşamentelor 83

7.9. Protecţia, siguranţa si igiena muncii 83

7.10. Prevenirea şi stingerea incendiilor 84

CAPITOLUL 8 EXEMPLE DE ERORI DE PROIECTARE , EXECUŢIE, DE EXPLOATARE 86

CAPITOLUL 9 TERMENI . FIŞE TEHNICE. FIŞE TEHNOLOGICE. FAZE EXECUŢIE ÎN DOMENIUL INSTALAŢIILOR DE GAZE

93

9.1. Glosar de termeni 93

9.2. Fişe tehnologice 96

9.3. Diverse scheme 98

9.4. Fişe tehnice 101

TEHNICIAN INSTALATOR PENTRU CONSTRUCŢII

1 INSTALAŢII DE GAZE SUPORT CURS calificare Nivel 3

CAPITOLUL 1INTRODUCERE ŞI PREZENTARE GENERALĂ

1.1. Origine şi istoric

Descoperirea gazelor naturale datează din timpuri străvechi şi este localizată în Orientul Mijlociu. Cu mii de ani în urmă s-a observat că gazul natural se infiltrează printre roci la suprafaţa terenului şi în urma trăsnetelor dă naştere unor “izvoare care ard”. În Persia, Grecia sau India, oamenii au ridicat temple în jurul acestor “flăcări eterne”, pentru practicile religioase. Totuşi, ei nu au sesizat valoarea energetică a gazului natural. Acest lucru a fost făcut în China, undeva în jurul anului 900 î.e.n.Chinezii au săpat primul puţ de exploatare a gazului natural în anul 211 î.e.n.

În Europa, gazul natural nu era cunoscut până la descoperirea lui în Marea Britanie în anul 1659, dar comercializarea lui a fost făcută abia după 1790. În anul 1821, în Fredonia (Statele Unite ale Americii), locuitorii au observat bule de gaz ridicându-se la suprafaţa unui pârâu. William Hart, considerat drept “părintele gazului natural”, a săpat acolo primul puţ de exploatare a gazului natural din America de Nord.

De-a lungul secolului al 19-lea, gazul natural a fost utilizat aproape exclusiv ca sursă de lumină, iar utilizarea lui a rămas locală din cauza lipsei dezvoltării structurilor de transport, care nu permiteau atunci vehicularea unor cantităţi mari de gaz pe distanţe lungi. O schimbare importantă s-a produs în anul 1890, odată cu inventarea îmbinării etanşe a conductelor. Totuşi, acele tehnologii nu permiteau gazului să parcurgă distanţe mai mari de 160 km, aşa că exploatarea nu se făcea pe scară largă. Transportul la distanţe mari a gazului natural a început după 1920, dar abia după Al Doilea Război Mondial utilizarea gazului natural a cunoscut o dinamică rapidă, odată cu dezvoltarea reţelelor de conducte şi a sistemelor de stocare.

Carbonul şi hidrogenul din gazul natural se presupune că provin din resturile plantelor şi animalelor, care s-au acumulat pe fundul lacurilor şi oceanelor de-a lungul a milioane de ani. După ce a fost îngropat sub imense straturi de alte sedimente, materialul organic s-a transformat în ţiţei şi gaz natural, ca urmare a presiunii importante exercitate de straturile de sedimente şi a căldurii generate de nucleul Pământului. Ţiţeiul şi gazul au fost apoi comprimate de către rocile şistoase în care erau depozitate şi împinse în straturi cu roci sedimentare poroase. Prin aceste roci poroase, ţiţeiul şi gazul au migrat încet spre suprafaţă, fiind mai uşoare decât apa care le lua locul în pori.

În epoca de început a extracţiei ţiţeiului, gazul natural era adesea văzut ca un produs secundar nedorit, deoarece străpungerea unei pungi cu gaz necesita întreruperea forajului, acesta nefiind reluat decât după ce tot gazul era eliberat în atmosferă. După criza energetică din anii ’70, gazul natural a devenit una dintre cele mai importante surse de energie la nivel mondial.

Industria gazului a fost menţinută sub un control strict de-a lungul anilor, deoarece era considerată monopol natural. În ultimii 30 de ani, s-a observat o tendinţă de eliminare a controlului preţurilor şi de liberalizare a pieţei gazului natural.

Ca urmare, a crescut competiţia şi s-a dezvoltat o industrie a gazului dinamică şi inovatoare. În plus, ca urmare a avansului tehnologic, gazul natural este extras şi transportat la consumatori mai eficient. Inovaţiile au dus la creşterea randamentului folosirii gazului natural şi au apărut noi utilizări ale acestuia.

1.2. Utilizări

Gazul natural a cunoscut după anii ‘70 cea mai rapidă creştere în utilizare dintre toţi combustibilii fosili. Datorită avantajelor sale economice şi ecologice, dar şi siguranţei în utilizare (domeniul îngust de inflamabilitate), gazul natural este o sursă tot mai atractivă de energie în multe ţări. În prezent ocupă locul doi mondial, după petrol.

Potrivit organismului Energy Information Administration, în 1999, 23% din producţia mondială de energie s-a datorat gazului natural. Există perspective foarte bune pentru creşterea cererii în viitor, gazul natural fiind considerat combustibilul secolului, la fel cum fusese petrolul în secolul trecut, iar cărbunele în urmă cu două secole.

Gazul natural prezintă avantaje competitive asupra altor surse de energie: s-a observat că doar aproximativ 10% din gazul natural produs este irosit pe traseul până la consumator, ceea ce îl face eficient din punct de vedere economic. În plus, noile descoperiri tehnologice cresc eficienţa de extracţie, transport şi stocare, precum şi randamentul echipamentelor de utilizare a gazului natural.



Gazul natural este considerat un combustibil “curat”, care nu poluează mediul înconjurător. Spre deosebire de ceilalţi combustibili fosili (cărbune, petrol), la gaz se remarcă emisii de SO2 neglijabile, iar emisiile de NOx şi CO2 suntmai reduse. Acest lucru ajută la menţinerea sub control a unor fenomene precum ploile acide, distrugerea stratului de ozon sau efectul de seră.

Deşi gazul natural nu este o sursă de energie regenerabilă, totuşi el se găseşte în cantităţi suficiente la nivel mondial. Rezervele cresc an de an, ca urmare a descoperirii unor noi zăcăminte şi a perfecţionării tehnologiilor de extracţie la mare adâncime.

Creşterea importanţei de care se bucură gazul natural este demonstrată şi de mărimea investiţiilor din industria de profil. Cererea de gaz în creştere conduce la un dinamism fără precedent al proiectelor de exploatare a gazului, noi reţele fiind proiectate şi executate peste tot în lume. Fiind o sursă de energie curată, sigură şi economică, gazul natural este utilizat în principal pentru încălzirea locuinţelor, pentru producerea de energie electrică, dar şi în scop industrial.

Utilizatoricasnici

Aplicaţiile domestice constituie cea mai cunoscută formă de utilizare a gazului natural. Acesta poate fi folosit pentru gătit, pentru spălat şi uscat, pentru prepararea apei calde menajere, pentru încălzire sau pentru condiţionarea aerului. Aparatele de utilizare cu gaz se perfecţionează an de an, fiind tot mai sigure şi mai economice, iar costurile de funcţionare sunt mai scăzute în comparaţie cu alte surse de energie.

Utilizatoricomerciali

Principalii utilizatori comerciali de gaz natural sunt furnizorii de preparate culinare,hotelurile, sistemul sanitar şi clădirile de birouri. Aplicaţiile comerciale includ gătitul, încălzirea sau răcirea (aer condiţionat sau frigotehnică).

Utilizatoriindustriali

Gazul natural este utilizat ca materie primă la fabricarea hârtiei, în industria metalurgică, industria chimică, industria materialelor de construcţii, industria farmaceutică, industria alimentară, etc.

De asemenea, el este utilizat la tratarea deşeurilor, pentru procese de incinerare, uscare, încălzire, răcire şi cogenerare.

Producereade energieelectrică

Companiile de electricitate şi producătorii independenţi de energie electrică utilizează tot mai mult gazul natural ca energie primară în centralele lor. În general, aceste centrale bazate pe gaz au costuri de investiţie mai reduse, se construiesc mai repede, lucrează cu randamente sporite şi prezintă mai puţine emisii poluante. Progresul tehnologic înregistrat în proiectarea şi exploatarea eficientă a turbinelor cu gaz cu ciclu combinat şi a proceselor de cogenerare favorizează utilizarea gazelor naturale la producerea de energie electrică: ciclul combinat utilizează căldura reziduală pentru a produce curent electric, iar cogenerarea produce atât energie termică, cât şi energie electrică, reducând substanţial emisiile poluante.

Alte utilizări • Vehicule care funcţionează pe bază de gaze naturale Gazul natural poate fi folosit pe post de combustibil la motoarele autovehiculelor, sub

două forme: comprimat sau lichefiat. Se estimează că în lume ar exista aproximativ 1,5 milioane de vehicule propulsate cu gaz. Preocupările privind calitatea aerului în oraşe au stimulat interesul pentru acest tip de combustibil.

Motoarele care utilizează gaz natural emit cu 20% mai puţine gaze cu efect de seră decât cele clasice pe bază de benzină sau motorină. Gazul natural fiind ieftin şi convenabil, în multe ţări este folosit la propulsarea mijloacelor de transport în comun. • Pile de combustie

Pila de combustie este un dispozitiv electrochimic care foloseşte hidrogenul şi oxigenul din aer pentru a produce electricitate, căldură şi apă. Pilele de combustie funcţionează fără ardere, deci sunt practic nepoluante. Deoarece combustibilul este transformat direct în electricitate, pila de combustie lucrează cu randamente mult mai mari decât motoarele cu combustie internă. Pila de combustie nu are părţi în mişcare, deci este o sursă de energie silenţioasă şi fiabilă. Gazul natural este unul dintre numeroşii combustibili care pot fi utilizaţi într-o pilă de combustie.



1.3. Caracteristici

Gazul natural este lipsit de culoare şi miros. El se află în stare gazoasă la temperaturi de peste -161oC şi este mai

uşor decât aerul. Din considerente de siguranţă, pentru ca utilizatorii să poată detecta o eventuală scurgere de gaz, în gazul metan se introduce o substanţă chimică numită mercaptan, cu un miros specific asemănător celui de ouă stricate.

Gazul natural este un amestec de hidrocarburi uşoare: metan, etan, propan, butan şi pentan. Alte elemente componente sunt dioxidul de carbon, heliul, hidrogenul sulfurat şi azotul. Compoziţia gazului natural nu este constantă, dar se remarcă o prezenţă masivă a metanului (cel puţin 90%), care este o hidrocarbură cu o structură simplă, un atom de carbon fiind înconjurat de 4 atomi de hidrogen (CH4).

Tabelul 1 prezintă compoziţia aproximativă a gazului natural, variabilă în funcţie de zăcământ.

Tabelul 1: Compoziţia gazului natural

Constituenţi Procentaj aproximativ (%)

Zăcământ de gaz din Marea Nordului

Zăcământ de gaz din Transilvania

Metan 94.70 99.72

Etan 3.00 0.08

Azot 1.30 -

Propan 0.51 0.02

Butan 0.04 -

Dioxid de carbon 0.05 -

Heliu 0.03 -

Alte hidrocarburi 0.37 0.18

Metanul este un gaz inflamabil, care arde uşor şi aproape complet, poluarea atmosferei fiind foarte redusă. Gazul natural nu este coroziv şi nici toxic, temperatura sa de aprindere este înaltă, iar domeniul de inflamabilitate este restrâns.

Cu o densitate relativă de circa 0.6, gazul natural se ridică în atmosferă, disipându-se din zona în care apare o scurgere din conducte. Gazul natural nu este otrăvitor, dar poate cauza sufocare într-un spaţiu închis, deoarece ia locul oxigenului.

Dacă gazul natural este răcit la o temperatură de aproximativ -161oC la presiune atmosferică, el condensează,

obţinându-se gazul natural lichefiat (GNL). Faţă de starea gazoasă, reducerea în volum este de ordinul 1/600. Greutatea GNL este aproximativ 45% din

greutatea apei. GNL este lipsit de culoare şi miros, necoroziv şi netoxic. În momentul în care este vaporizat, GNL arde în combinaţie cu aerul doar în concentraţii cuprinse între 5% şi 15%. Nici GNL, nici vaporii săi nu explodează într-un spaţiu neînchis.

Aşa cum s-a amintit deja, gazul natural este considerat un combustibil curat: fiind practic lipsit de sulf, nu produce SO2, iar emisiile de NOx şi CO2 sunt cu 40-50% mai reduse faţă de cărbune şi cu 25-30% mai reduse faţă de petrol.

Cantităţile de gaz natural se măsoară în metri cubi (în aşa-numitele condiţii normale de presiune şi temperatură) sau în picioare cubice (cubic feet = cf).

Cantitatea de energie care se obţine prin arderea unui volum de gaz natural se măsoară în kJ, kcal sau Btu (British Thermal Unit . Deci valoarea energetică a gazului natural poate fi calculată prin intermediul Btu: 1 cf de gaz natural produce între 500 şi 1500 Btu, valoarea medie fiind considerată 1000 Btu. Prezenţa unor constituenţi necombustibili în gazul natural scade cantitatea de Btu, iar prezenţa unor hidrocarburi cu un număr mare de atomi de carbon în moleculă duce la creşterea valorii energetice.



1.4. Tratarea gazelor naturale

Gazul natural se găseşte în zăcăminte situate la adâncime sub scoarţa terestră şi sub fundul oceanelor. El este prins în formaţiuni de roci poroase sau se prezintă sub forma unor pungi deasupra zăcămintelor de petrol.

În mod normal, gazul natural extras nu poate fi direct transportat şi comercializat fără a suferi unele operaţii de prelucrare şi tratare. De obicei, gazul pregătit pentru distribuţie conţine aproape în întregime metan şi etan, iarvaporii de apă şi alţi constituenţi au fost îndepărtaţi.

Prelucrarea gazelor naturale este relativ simplă. Gazele sunt extrase din pământ sau de sub oceane prin sonde şi apoi sunt transportate prin conducte spre facilităţile de prelucrare, după care intră în reţele de distribuţie sau în rezervoare de stocare. Staţiile de comprimare asigură presiunea înaltă de pe magistralele de transport. În plus, gazele naturale trec printr-un proces de odorizare (cu mercaptan), care permite detectarea eventualelor scurgeri de gaz dininstalaţii.

Figura 1: Lanţul tehnologic al gazului natural



1.5. Consumul de gaz natural

Un sfert din consumul mondial de energie se bazează pe gaze naturale. După cum se vede şi în graficul din fig. 2, consumul de gaz a crescut considerabil în ultimi 30 ani.

Figura 2: Consumul de gaz natural (exprimat în miliarde de metri cubi)(sursă: BP Amoco, Statistical Review of World Energy 2000)

În anul 2000, consumul mondial de gaze naturale a fost de 2404.6 miliarde metri cubi. Cele mai importante ţări consumatoare de gaz sunt Statele Unite ale Americii (27.2%) şi Federaţia Rusă (15.7%). Europei îi revine un procent de 19.1% din consumul total. Creşterea consumului în anul 2000 a fost de 4.8%, cu cele mai mari rate în Africa (12.8%) şi Asia (7.8%).

Statele Unite ale Americii ocupă primul loc în lume şi la nivelul producţiei de gaze naturale, având peste 288000 puţuri de extracţie. În Europa de Vest, cele mai importante ţări producătoare sunt Olanda, Norvegia şi Marea Britanie. Mai mult de 30% din cantitatea de gaz consumată în Europa provine din importuri din fosta Uniune Sovietică (care deţine cele mai mari rezerve mondiale), Algeria şi Africa de Nord.

Rezervele mondiale de gaz, deşi finite, sunt enorme, iar estimările cresc în fiecare an, ca urmare a progreselor făcute în domeniul prospecţiunilor geologice şi a tehnicilor de extracţie.

În ultimii 20 de ani, rezervele mondiale s-au dublat. Dacă consumul de gaz se menţine la nivelul actual şi nu se mai descoperă alte zăcăminte, se estimează că ele ajung pentru următorii 60-70 ani.



CAPITOLUL 2PROPRIETĂȚILE FIZICO-CHIMICE. ARDEREA GAZELOR

2.1. Proprietățile fizico-chimice ale gazelor naturale

Gazele naturale sunt amestecuri de hidrocarburi saturate (metan, etan , propan ,etc.)Gazele conţin impurităţi : bioxid de carbon , azot , hidrogen sulfurat , oxizi de azot , praf,.... Gazele sunt: inodore , incolore , combustibile .Gazele naturale extrase şi utilizate în ţara noastră au putere calorică inferioară , în condiţii normale de presiune

şi temperatură . Gazele naturale , în amestec cu aerul , în spaţii închise , devin explozive. Vorbind despre proprietățile fizico-chimice ale gazelor naturale ne vom referi la gazul metan, component de

baza al gazelor naturale.a. Densitatea. Această este mărimea fizică definită prin raportul dintre masa si volumul unui corp, în kg/m

3, în

condiții normale de temperatura si presiune, adică la 00C si 760 mm Hg. Densitatea gazului metan la presiune si

temperatura normală este de 0,716 kg/m3. Densitatea relativă a gazului metan în raport cu aerul este raportul dintre densitatea unui anumit volum de gaz

metan si densitatea aceluiași volum de aer. Densitatea relativă nu se exprimă în unităţi dimensionale. Densitatea gazului metan fiind 0716 kg/m

3, densitatea unui metru cub de aer este de 1,2928 kg/m

3. Astfel,

densitatea relativa a gazului metan în raport cu aerul este:

0,716/1,293=0,554.Gazul metan având densitatea mai mica decât 1, înseamnă ca, el este mai ușor decât aerul si anume

1/0,554==1,8 ori.b- Starea normală. Starea normală definită de STAS 1665-75 este starea fizică a unui corp caracterizată prin

valori convenţionale alese ale temperaturii si presiunii, denumite temperatura normală si presiune normală. Starea normala fizica este caracterizata prin:

temperatura normală fizica tN= 00C;

presiune normală fizică:

PN=101 325 N/m2 = 1,01325 bar=760 mm Hg.c. Volumul normal. Acesta este volumul unui corp în stare normala si se notează VN. Volumul normal se

exprima în unităţi de volum: metru cub sau multiplii si submultiplii acestuia. Unitățile de volum pot fi însoțite de indicele N pentru starea normală. În stare normala fizica 15 m

3 se notează: 15 mN

3

d. Puterea calorică. Prin putere calorică a unui combustibil se înțelege cantitatea de căldură rezultată din arderea completa a unei anumite cantităţi din acel combustibil. În cazul combustibililor solizi puterea calorică se calculează la arderea unui kilogram, iar în cazul gazelor prin arderea unui metru cub din acel gaz.

Puterea calorica se măsoară în kilocalorii si în procesul arderii ea nu poate fi folosită în totalitate. Când se vorbeşte despre puterea calorică a combustibililor care conţin în molecula lor hidrogen - în cazul nostru gazele naturale - trebuie sesizat dacă este vorba de puterea calorică superioară sau puterea calorifică inferioară.

Prin arderea gazelor naturale se pun în libertate si ies la coş vapori de apă si bioxid de carbon. Din cauza temperaturii înalte de ardere vaporii de apă conţin o mare cantitate de căldură care se pierde în timpul evacuării lor la cos. În acest caz, se foloseşte numai, o parte din căldura rezultată din arderea cantităţii de gaze naturale, adică numai puterea calorică inferioară.

Dacă la puterea calorică inferioară se adaugă cantitatea de căldură care se pierde la cos si care este conţinută de către vaporii de apă evacuaţi odată cu gazele rezultate din ardere se obţine puterea calorică superioară, care este aproximativ 9500 kcal/mN

3.

În concluzie, diferența dintre puterea calorică superioară si cea inferioară constituie cantitatea de căldură care se pierde la cos.

Difuziunea gazelorAceasta este proprietatea lor de a se amesteca cu alte gaze, de exemplu aerul si de a forma un amestec

omogen. Difuziunea este rezultatul mişcării continue a moleculelor celor doua gaze



Odorizarea gazelorGazele naturale nu au culoare si nici miros. Pentru a le recunoaște prezenţa, în cazul unor defecţiuni în staţiile

de gaze (coroziuni, neetanşeităţi etc.), ele se odorizează căpătând astfel un miros specific, pătrunzător. În ţara noastră se folosește ca odorizant etilmercaptanul care se fabrică în rafinăriile de petrol. Odorizantul nu trebuie să fie vătămător, să fie uşor volatil, să nu provoace coroziunea instalaţiilor, să fie greu solubil în apă, să nu reacţioneze chimic cu gazele si să fie ieftin.

Temperatura de aprindere a gazelor în aer.Aceasta temperatura este cuprinsă între 650 si 750

0C.

Presiunea gazelor.Dacă în interiorul unui vas cu pereţii etanşi vom introduce o cantitate de gaz, acesta se va răspândi uni-

form în tot spaţiul si va exercita asupra pereţilor vasului o anumită presiune uniform repartizată. Această presiune va înregistra aceeaşi valoare în orice punct de pe pereţii vasului respectiv.

Limita aproximativă de explozie a gazelor în amestec cu aerul. Această limită se înscrie astfel:

inferioară 5% volume în amestec; superioară 15% volume în amestec.

2.2. Ecuaţiile arderii

Pentru a înţelege cât mai bine procesul de ardere al gazelor naturale, este bine a studia mai întâi câteva dintre proprietăţile hidrocarburilor care compun acest combustibil:

puterea calorică,

densitatea,

indicele Wobbe,

temperatura adiabatică a flăcării,

temperatura minimă de autoaprindere,

concentraţiile limită de amestec (explozie),

viteza de ardere,

volumele de gaze care rezultă în ipoteza arderii perfecte cu aer,

volumele de gaze care rezultă în ipoteza arderii perfecte cu oxigen. Aceste proprietăţi sunt prezentate sub formă tabelară în Anexa B. Ecuaţiile chimice următoare (denumite

ecuaţiile arderii) sunt foarte importante:

Figura 3: Ecuaţiile arderii pentrudiverşi compuşi



2.3. Produse secundare periculoase

Aşadar, teoretic în urma reacţiei de ardere a metanului rezultă doar apă şi dioxid de carbon.În condiţii de combustie normală se mai formează şi oxizii de azot (NO - protoxidul de azot şi NO2-bioxidul de

azot) prin reacţia oxigenului cu azotul din aer la temperatură ridicată. Se admite, în mod obişnuit, că NO2 este de patruori mai toxic decât NO. În mod obişnuit, în produsele arderii 95% este NO şi doar 5% este NO2.

În atmosferă însă, sub acţiunea vaporilor de apă şi a razelor ultraviolete, NO se transformă repede în NO2 şi apoi în acid azotic. Prin agresivitatea şi toxicitatea lor, oxizii de azot şi acidul azotic sunt extrem de periculoşi pentru mecanismul biologic uman. Ei atacă căile respiratorii, mucoasele, transformă oxihemoglobina în metahemoglobină, ceea ce poate duce la paralizii. O expunere mai îndelungată la acţiunea oxizilor de azot, chiar şi la concentraţii foarte mici - de numai 0,5 ppm - slăbeşte organismul uman, sensibilizându-l foarte mult faţă de infecţiile bacteriene.

Această influenţă este mai evidentă asupra sănătăţii copiilor. Dioxidul de carbon în concentraţii normale nu este toxic, fiind considerat nepericulos pentru om. În condiţii de

combustie nesatisfăcătoare, mai ales în încăperi insuficient ventilate, cu probleme de tiraj la coşul de fum, toxicitatea produselor de ardere se referă la apariţia monoxidului de carbon (CO) şi la creşterea concentraţiei de dioxid de carbon peste limitele normale.

Monoxidul de carbon este un gaz fără miros, cu greutate specifică apropiată de a aerului, ceea ce-l face nedetectabil de către individ, răspândindu-se foarte uşor în aer.

În caz de intoxicare cu acest gaz, presiunea parţială a oxigenului în creier şi ficat scade, iar asfixierea se produce pe neobservate.

Semnele intoxicaţiei apar treptat, grupându-se în două stadii:

la început apar dureri de cap, însoţite de ameţeli, vâjâituri în urechi, greţuri şi uneori vărsături, intoxicatul simţind nevoia de aer. De obicei, acesta încearcă să deschidă fereastra sau să iasă din atmosfera otrăvitoare, dar este împiedicat de ameţeală sau de slăbiciunea pe care o provoacă invadarea sângelui de către CO. În alte cazuri se produce o toropeală cu halucinaţii şi intoxicatul intră în comă pe nesimţite.

în al doilea stadiu (de comă sau agonie), intoxicatul prezintă o coloraţie roşie-vineţie şi este agitat de convulsii. Respiraţia este grea, cu horcăituri. Uneori, omul se află în stare de moarte aparentă, neauzindu-se nici respiraţia, nici bătăile inimii. Chiar şi în această fază, el poate fi adus la viaţă cu ajutorul respiraţiei artificiale şi prin administrare de oxigen.

Tabelul 2: Prezentarea intoxicaţiilor cu CO

Concentraţia CO

în volum

Durataşederii [ore]

Efectul la sfârşitul duratei de şedere

1/3000 6 O greutate în frunte, uşoare dureri de cap

1/2500 4 Ameţeli, dureri de cap, greaţă, stări de vomă

1/1000 8-10 Intoxicaţie gravă

1/650 3-4 Moarte

1/300 2-3 Moarte

1/200 1 Moarte

1/100 0,5 Moarte

Mecanismul intoxicării se explică astfel: Hemoglobina (Hb) reprezintă vehicolul de transport al oxigenului în sânge. În sângele normal, aceasta se prezintă sub două forme: oxihemoglobina (HbO2, combinaţie instabilă a Hb cu O2), respectiv hemoglobina redusă (Hb, de culoare roşie-violacee, din sângele venos). Deci hemoglobina transportă oxigenul spre ţesuturi.

În cazul intoxicării cu monoxid de carbon, Hb se combină cu CO, formând HbCO, carboxihemoglobina, compus mult mai stabil decât oxihemoglobina. În acest fel, CO înlocuieşte volum cu volum oxigenul din oxihemoglobina globulelor roşii (făcându-le improprii pentru fixarea oxigenului) şi se acumulează treptat în sânge.

Reacţia este reversibilă, făcând posibilă salvarea intoxicaţilor, dacă se intervine la timp:

HbCO+O2HbO2+COMarea majoritate a intoxicărilor cu CO se datorează instalării şi exploatării defectuoase a aparatelor de utilizare

şi a coşurilor de fum.



Iată de ce toată conceperea şi realizarea instalaţiilor de gaze naturale este subjugată acestor pericole. Nici un domeniu al instalaţiilor nu produce atâtea victime omeneşti, atât din cauza erorilor de proiectare şi execuţie, cât şi a celor de exploatare. De aceea lucrarea de faţă analizează din acest punct de vedere proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de gaz, dându-se şi câteva exemple de rea practică în acest domeniu. Întâmplările relatate sunt reale , dorindu-se prin aceste exemplificări să se scoată în evidenţă problemele-tip care pot să apară.

Pentru a preveni riscul intoxicării cu CO, sunt de reţinut următoarele reguli: aparatele de utilizare a gazelor naturale trebuie instalate şi verificate periodic pentru

siguranţă, doar de către instalatori autorizaţi; coşurile de fum trebuie curăţate periodic (cel puţin o dată pe an), chiar dacă combustibilul ars

(în speţă gazul) nu scoate fum substanţial; coşurile de fum trebuie curăţate obligatoriu după lungi perioade de timp când aparatul de

utilizare a gazului natural a fost scos din uz; toate conductele de evacuare a gazelor arse care fac legătura la coşul de fum trebuie curăţate

periodic, în raport cu prescripţiile aparatului de utilizare; NU este permisă utilizarea de combustibili nepotriviţi în aparatul de utilizare a gazelor

naturale; NU este permis ca persoane neautorizate /incompetente să instaleze sau să facă operaţii de

întreţinere la aparatul de utilizare a gazelor naturale, sau să cureţe coşul de fum; NU este permisă blocarea sau obstrucţionarea grilelor/gurilor de ventilare din încăpere; NU este permisă blocarea sau obstrucţionarea coşurilor de fum sau a elementelor terminale

ale conductelor/circuitelor de evacuare a gazelor arse; NU este permisă acoperirea aparatului de utilizare a gazelor naturale cu absolut nici un fel de

lucruri; NU este permisă folosirea aparatului de utilizare a gazelor naturale dacă există bănuiala că

acesta sau coşul de fum nu funcţionează corect. Indiciile care pot să dea de gândit sunt: prezenţa gazelor arse sau a fumului în încăpere, arderea mai lentă decât în mod normal, urmele de funingine, aprinderea/pornirea dificilă sau prezenţa petelor de rugină pe carcasa aparatului de utilizare.

2.4. Probleme referitoare la arzătoare

La nivelul aparatelor de utilizare, procesul de ardere al gazului are loc într-un dispozitiv numit arzător. Gazul natural are o viteză de ardere relativ redusă şi ca urmare ar exista tendinţa ca flacăra să se ridice, părăsind arzătorul. Deci, un arzător trebuie proiectat în aşa fel încât viteza cu care amestecul aer-gaz pleacă de la baza arzătorului să fie aproximativ aceeaşi cu viteza de dezvoltare a flăcării.

Dacă presiunea gazului este prea mică sau dacă diametrul injectorului de gaz este prea mare, atunci nu este atras suficient aer în arzător, iar flacăra este lipsită de putere (instabilă) şi fumegă (fig. 4).

Dacă presiunea gazului şi diametrul injectorului de gaz sunt potrivite, atunci este atras aer suficient în arzător, dar viteza amestecului aer-gaz este prea mare şi flacăra se ridică, părăsind arzătorul (fig. 5).

Figura 4 Flacără instabilă, slabă şi care scoate fum



Fenomenul desprinderii flăcării poate fi prevenit cu ajutorul unei flăcări de retenţie (fig. 6).

2.5. Explozii

Gazul metan în amestec cu aerul poate deveni explozibil. Explozia este o ardere cu caracter particular care seproduce numai într-un spaţiu închis sau insuficient ventilat.

Arderea explozivă se produce atunci când amestecul gaz-aer se găseşte în proporţii stoechiometrice şi când o sursă de căldură poate aprinde amestecul. În acest caz, fiecare volum de gaz are la dispoziţie doar volumul de aer necesar arderii, iar căldura dezvoltată nu se iroseşte, ci contribuie la încălzirea amestecului. În acest fel, amestecul poate atinge repede temperatura de aprindere. Creşterea temperaturii într-un volum limitat duce la creşterea presiunii. Mărirea acesteia are drept efect creşterea foarte pronunţată a vitezei de aprindere. În cazul metanului, unde viteza normală de ardere a amestecului aer-combustibil este de 0,37 m/s, viteza de explozie într-un spaţiu închis, cu mărirea presiunii, atinge circa. 4,75 m/s, deci creşte de aproximativ 13 ori, arderea devenind practic instantanee.

Limitele de explozie sunt concentraţiile minime şi maxime de gaz în aer între care se produce explozia, în caz de aprindere a amestecului. Ele se găsesc deasupra şi dedesubtul concentraţiei teoretice gaz-aer pentru arderea combustibilului.

După unii autori, pentru CH4 limitele de explozie în participaţii volumice sunt cuprinse între 6.1 şi 12.8%.

Figura 5: Flacără instabilă, care se desprinde de arzător

Figura 6: Flacără stabilă şi curată

Figura 7: Explozie de gaz



CAPITOLUL 3EXECUŢIA INSTALAŢIILOR DE UTILIZARE A GAZELOR NATURALE

3.1. Instalaţii de captare a gazelor naturale combustibile

Gazele sunt captate cu ajutorul sondelor , din zăcămintele subterane. Sondele (fig.1.1.)sunt alcătuite din trei coloane metalice tubulare montate concentric şi anume:

coloana de exploatare (1) coloana de captare(3) coloana de foraj(5)

Cele trei coloane sunt asamblate între ele etanş cu flanşe.

3.2. Instalaţii pentru tratarea gazelor naturale combustibile

a) Instalaţii pentru eliminarea impurităţilor ( vapori de apă , compuşi pe bază de sulf, praf , etc.) Impurităţile existente în gazele naturale combustibile trebuie eliminate imediat după extracţia gazelor,

deoarece pot produce numeroase defecţiuni în instalaţiile de transport şi distribuţie. Astfel: vaporii de apă produc coroziunea , deci găurirea conductelor ,deci pierderi de gaze, deci pericol de explozie prin condensarea vaporilor de apă în interiorul conductei, scade debitul de gaz ce poate fi transportat moleculele de apă se pot combina cu cele de gaz, formând criohidraţi - care seamănă cu chiciura şi care,

depunându-se pe pereţii conductelor le reduce secţiunea de trecere praful produce eroziunea orificiilor de trecere ale ventilelor, arzătoarelor, contoarelor; compuşii cu sulf sunt corozivi pentru conducte

1-coloana de exploatare2-orificii3-coloana de captare4-conducta exterioară 5-coloana de foraj6,7-manometre8-regulator de presiune



Instalaţiile pentru eliminarea apei se numesc separatoare. Ele pot fi: gravitaţionale centrifugale.

SEPARATORUL GRAVITAŢIONAL

SEPARATORUL CENTRIFUGAL

1-vasul de separare2-conducta de gaz3-ţevi de legătură4-conductă5-robinet6-ţeavă de evacuare

Operaţia de evacuare a apeidin vasul de separare senumeşte purjare şi seefectuează periodic.

1-coloană metalică cilindrică2-ştuţ lateral pentru intrarea gazelor 3-partea inferioară tronconică 4-conductă de evacuare5-conducta de ieşire a gazelor

Gazele intră cu viteză mare,capătă o mişcare elicoidală, apa fiindmai grea decât aerul se separă dingaz, fiind colectate în parteainferioară, de unde se evacueazăperiodic.



a1) Instalaţiile pentru eliminarea prafuluiInstalaţiile pentru eliminarea prafului sunt:

filtreledecantoarele separatoarele centrifugale.

Filtrele - reţin praful din gaz folosind un material filtrant. Materiale filtrante: ţesături( fetru), materiale ceramice.

Pentru curăţirea filtrului este necesară scoaterea cartuşului filtrant, care se scutură sau se foloseşte un jet de aer comprimat. Pentru a nu întrerupe alimentarea cu gaz pe timpul curăţirii filtrului , se recomandă montarea a două filtre în paralel. Filtrarea se poate face şi în două trepte montate în serie.

Decantoarele pentru prafSunt camere tubulare,orizontale din metal, având diametre şi lungimi mari,ceea ce limitează foarte mult

folosirea lor în practică. Timpul de traversare a decantorului de către curentul de gaz, trebuie să fie mai mare decât timpul de depunere

a prafului la baza decantorului.

Separatoarele centrifugale de prafSunt alcătuite din coloane metalice cilindrice verticale având la bază o porţiune tronconică. Ele funcţionează pe

baza separării prafului din gaz datorită acţiunii forţei centrifuge. Praful este colectat pe fundul tronconic al separatorului de unde este evacuat periodic. Gazul iese printr-un racord montat la partea superioară a decantorului.

1- carcasă 2-racord intrare gaz3-racord ieşire gaz 4-cartuş filtrant 5-cadru din tablă perforată 6-capac demontabil7-şuruburi 8-flanşa 9-capac curăţire 10-flanşa ştuţului de evacuare 1112-garnituri trapezoidale13-mâner14-ghidaj-casetă 15-flanşe



b) Instalaţii pentru odorizarea gazelor naturale combustibile Gazele naturale şi lichefiate sunt inodore (fără miros) şi pentru semnalizarea prezenţei gazelor, în scopul evitării

formării amestecurilor explozive este necesară odorizarea lor ( miros specific) cu anumite substanţe chimice numite odorizanţi .

Proprietăţile principale ale odorizanţilor : de a avea miros specific greu de confundat , persistent şi greu de tolerat ; de a nu fi toxic ( otrăvitor ) de a nu produce coroziunea conductelor şi aparatelor montate în instalaţie . de avertizare , de a pune în gardă persoanele .

Odorizanţi : etilmercaptan şi dimetilsulfura .

INSTALAŢIA DE ODORIZARE PRIN EVAPORARE Se compune dintr-un rezervor în care se află odorant lichid . O parte din curentul de gaz transportat prin conductă, trece prin ţeava de legătură în rezervor unde se

amestecă cu vaporii de odorant lichid formaţi la suprafaţa liberă a lichidului. Amestecul gaz-odorant trece prin ţeava de legătură în conducta de gaz, odorizând întreaga masă de gaz.

INSTALAȚIE ODORIZARE GAZE NATURALE PRIN EVAPORARE

Pe conducta de gaz semontează o diafragmă de reglaj pentru a egalacăderea de presiune din instalaţia de odorizare.



3.3. Trepte de presiuni admise în instalaţiile de gaze naturale

Presiunile gazelor în diverse părţi ale reţelelor exterioare au valori diferite, şi se numesc trepte de presiuni. Prin treaptă de presiune se înţelege intervalul cuprins între limitele maximă şi minimă a presiunilor admise în

reţelele şi instalaţiile de gaze naturale combustibile. Treptele de presiuni utilizate sunt:

o Presiune înaltă –peste 6 bar; o Presiune medie - între 2-6 bar;o Presiune redusă - între 0,2-2 bar; o Presiune intermediară - între 0,05-0,2 bar; o Presiune joasă - sub 0,05 bar.

Treptele de presiuni delimitează diferitele părţi componente ale unui sistem de alimentare cu gaze naturale combustibile.

3.4. Rețele exterioare pentru transportul şi distribuţia gazelor naturale

Gazele naturale sunt transportate de la locul de captare până la consumatori printr-un sistem de alimentare compus din:

o conducta de transport(1)- numită şi magistrală pe care gazele circulă la presiune înaltă(peste 6 bari) o staţiile de predare (2) şi (3) o sistemul de distribuţie.

Schema unui sistem de alimentare cu gaze

Staţiile de predare Sunt alcătuite din toate instalaţiile de reducere şi reglare a presiunii,măsurarea debitelor şi odorizarea gazelor.

Ele pot fi: staţii de predare la consumator important (2) (platforme industriale) ce alimentează instalaţiile de utilizare (4) staţii de predare pentru alimentarea cu gaze a localităţilor (3)

Sistemul de distribuţie Preia gazele de la staţia de predare 3 şi le transportă printr-un sistem de conducte până la robinetele de

branşament ale consumatorilor. Este alcătuit din următoarele tipuri de reţele: reţeaua de repartiţie 5 reţeaua de distribuţie 10



Reţeaua de repartiţie 5 - preia gazele la presiune medie de la staţia de predare 3, le transportă până la staţiile de reducere şi reglare: 6-staţii de reglare la consumatori industriali unde presiunea se reduce de la presiune medie la redusă necesară în instalaţiile de utilizare industrială 7; 8-staţie de reglare de sector unde presiunea se reduce de la presiune medie la redusă; 9 - staţie de reglare de sector unde presiunea se reduce de la presiune medie la joasă.

Reţeaua de distribuţie 10 Preia gazele de la presiune redusă de la staţiile de reducere de sector 8 şi le transportă la branşamentele consumatorilor 11. Aici se găsesc posturile de reglare 12 care reduc presiunea redusă la joasă pentru a alimenta instalaţiile de utilizare 13.

Reţeaua de distribuţie 14 Preia gazele direct la presiune joasă şi alimentează branşamentele 15 până la robinetele de branşament 16.

3.5. Instalaţii pentru reducerea şi reglarea presiunii gazelor naturale combustibile

In sistemele de alimentare cu gaze , de la staţia de predare către instalațiile de utilizare, presiunea gazelor scade în trepte , fiind redusă şi reglată cu instalaţii grupate în staţii sau posturi de reglare.

Reducerea şi reglarea presiunii gazelor se face cu reductorul ( regulatorul ) de presiune.Reducerea presiunii are loc la trecerea gazului prin secţiunea îngustă a unui orificiu , fenomenul care se

produce este numit proces sau efect de laminare.

REGULATORUL DE PRESIUNE PENTRU DEBITE MARI DE GAZE

Această poziţie face ca gazul care pătrunde prin orificiul 2 să fie laminat şi presiunea sa scade la valoarea P2<P1.

Reglarea presiunii gazului se realizează în funcţie de presiunea P2 din aval de regulator. De aceea spaţiul de sub membrana 4 este pus în legătură prin conducta 6 cu racordul de ieşire a gazelor din regulator.

Când presiunea P2 scade la o valoare P2’<P2, (atunci când creşte debitul de gaz consumat în instalaţie) echilibrul dintre forţele F1 şi F2 este perturbat, F2 devine mai mare decât F1 , ventilul 1 se va deplasa în jos, mărind secţiunea de trecere a gazului spre orificiul 2.

Presiunea P1 va creşte, până la valoarea P2 şi se va transmite şi sub membrana 4 prin conducta 6, ceea ce restabileşte echilibrul dintre F1 şi F2.

În concluzie, reducerea şi reglarea presiunii gazului sunt realizate concomitent de regulatorul de presiune.

Gazul pătrunde în regulator cu presiunea P1, acţionează asupra ventilului 1 cu o forţă F1, tinzând să închidă secţiunea orificiului de laminare 2.

Ventilul 1 este pus în legătură prin tija 3 cu membrana elastică 4 , pe a cărei suprafaţă exterioară acţionează forţa elastică F2 a unui arc 5 , îndreptată în sens contrar forţei F1.

Cele 2 forţe opuse F1 şi F2 se echilibrează dinamic, menţinând ventilul 1 într-o poziţie anume.



REGULATORUL DE PRESIUNE PENTRU DEBITE MICI DE GAZE

FuncţionareGazul intră în regulator prin racordul 1, prevăzut cu sita 2. Aici este laminat prin secţiunea îngustă a ventilului

3, reglat cu arcul 4. Datorită contrapresiunii exercitate de arcul 5 transmisă prin intermediul membranei elastice 6, şi al pârghiei 7 la ventilul 3, se reduce presiunea gazului. Gazul iese prin racordul 8 spre instalaţia de utilizare.

Pentru siguranţă sunt prevăzute cu un ventil de siguranţă 9, care nu permite ca presiunea să se ridice peste o anumită valoare (depăşire cu 150 mm H2O). Prin deschiderea ventilului de siguranţă 9, gazele pătrund sub capacul 10 şi ies în atmosferă printr-o ţeavă de evacuare 11 numită răsuflătoare.

RETROREGULATOR DE PRESIUNE AUTOMAT CU ACŢIONARE INDIRECTĂ TIP „RTR 6”

DESCRIERE:Retroregulatorul face parte din categoria sistemelor de reglare cu acţionare indirectă, la care comanda

elementului de execuţie se realizează prin forţe produse pe membrana retroregulatorului de către presiunea variabilă a gazului de la servoregulator (pilot).

UTILIZARE:Retroregulatorul se utilizează pentru reducerea şi reglarea presiunii gazelor din conducte, asigurând menţinerea constantă a presiunii de intrare, în limitele grupei dereglare la variaţia presiunii din instalaţie. Retroregulatorul este destinat să echipeze instalaţiile de transport si distribuţie gaze naturale sau alte instalaţii de gaze ce lucrează la parametrii funcţionali ai retroregulatorului.



Orice perturbaţie a presiunii de intrare, datorată în mod special variaţiei debitului sau altor cauze se transmite la servoregulator (pilot) care prelucrează semnalul de comandă ce se transmite pe membrana servomotorului retroregulatorului.

PRINCIPIU DE FUNCŢIONARE: Energia necesară acţionării elementului de execuţie provine din curentul de gaz supus reglării. Presiunea

gazului intră în retroregulator pe partea de intrare în camera „A” găsind ventilul (4) închis pe scaunul (5) datorită forţei introdusă de arcul retroregulatorului (2). Pe conducta de presiune „a” se preia presiunea de intrare P1 de pe partea deintrare în retroregulator (din camera „A”). Presiunea P1 trece prin filtru de unde prin conducta „b” ajunge în reductorsi prin conducta „c” ajunge sub membrana servoregulatorului.

Din reductor presiunea de comanda Pcl are o anumită valoare prescrisă si trece în servoregulator prin conducta „d” unde găsește în poziţia închis ansamblul ventil-scaun. Presiunea ce iese din servoregulator si ajunge pe membrana retroregulatorului (10) prin conducta „e” în camera „E” se numește presiune de comandă efectivă Pc2.

Forţa dezvoltată de presiunea de comandă (Pc2) pe membrana retroregulatorului (10) determină deplasarea sistemului mobil – membrană, tija, ventil - în sensul îndepărtării ventilului faţă de scaun conducând astfel la trecerea presiunii gazului din camera „A” in camera „B”.

Dacă presiunea de intrare în retroregulator are tendinţa să crească faţă de valoarea prescrisă cu ajutorul arcurilor de reglare (30) atunci talerul tijă (27) si tija (24) se deplasează în sensul închiderii scaunului (25) prin intermediul ventilului (22).

Dacă presiunea măsurată la intrarea în retroregulator are tendinţa să scadă, tija (24) se va deplasa în sensul deschiderii secţiunii de trecere a scaunului (25) în partea inferioară, iar în partea superioară talerul cu tijă (27) va închide accesul gazului spre servomotor. Prin legătura care se realizează prin conductele „f” si „h” prin căile elementului de amplificare presiunea din camera „E” a servomotorului tinde sa scadă, acţiune materializată prin închiderea secţiunii de trecere a retroregulatorului.

Descrierea regulatorului RTR6



COMPONENTE:

RETROREGULATOR REDUCTOR SERVOREGULATOR

1. Carcasa2. Arc retroregulator3. Corp4. Ventil5. Scaun6. Tija7. Cilindru8. Piston9. Capac inferior10. Membrana11. Capac superior

12. Arc13. Ventil14. Scaun15. Corp16. Membrana17. Arc reglare18. Capac superior19. Taler20. Şurub reglare

21. Arc22. Ventil23. Corp24. Tija25. Scaun dublu26. Bila27. Taler cu tija28. Membrana29. Capac superior30. Arc reglare31. Şurub reglare

CARACTERISTICI FUNCTIONALE:

Presiunea nominală PN 16,25,40, 63 bar Domeniul presiunii prescrise ( reglate) P1 0,5 ÷ 40 barPresiunea din aval P2 0 ÷ 38,5 barClasa de reglare AC 2,5 ( ± 2,5 % x P1)Clasa presiunii de închidere SG 10 ( +10 % x P1)Căderea minimă de presiune D p

- pentru presiuni de intrare P1 ≤ 4 bar - pentru presiuni de intrare 4 < P1≤ 6 bar - pentru presiuni de intrare P1 > 6 bar

0,5 ÷ 1,5 barD p = 0,5 barD p = 1 barD p = 1,5 bar

Fluid de lucru gaze naturale SR 3317:03, aer, azot,CO2 uscat sau alte gaze necorozivesau slab corozive

Temperatura fluidului de lucru la ieșirea din regulator peste temp. punctului de rouă cu 3

0C

Temperatura fluidului de lucru -20oC ÷ +60

oC

Temperatura mediului ambiant -20oC ÷ +60

oC

Umiditatea relativă max. 80% la 20oC

Poziţia ventilului normal închis Debitul corespunzător regulatorului RPA6

CONDIŢII SPECIALE DE LUCRU: Retroregulatorul va funcţiona montat numai pe conducte orizontale, respectându-se sensul de curgere indicat

pe corp. Axa servomotorului pneumatic va fi verticală.



POSTURI PENTRU REDUCEREA ŞI REGLAREA PRESIUNII GAZELOR NATURALE

MONTAREA ÎN PARALEL A DOUĂ SAU MAI MULTE REGULATOARE

POSTURI CU DOUĂ TREPTE DE REDUCERE-REGLARE A PRESIUNII GAZELOR

1-regulator2-conductă 3-robinet de manevră 4-robinet de siguranţă 5-robinet la ieşirea gazelor



STAŢII PENTRU REDUCEREA ŞI REGLAREA PRESIUNII GAZELOR NATURALE Ansamblul de aparate, armături şi accesorii amplasat într-o clădire separată, prin care se fac reducerea şi

reglarea presiunii şi eventual măsurarea debitelor se numeşte staţie de reglare-măsurare.Staţiile de reglare pot fi alcătuite pentru a funcţiona :

cu o treaptă de reglare a presiunii cu două sau mai multe trepte de reglare a presiunii şi măsurare a debitului de gaze.

S.R.M.-URI MODULATE PN 25 (40) (64)DN/DN 50/80; 50/100; 80/100; 80/150; 100/150 ; 100/200 ; 150/200 ;

Asigură filtrarea - reglarea-măsurarea gazelor naturale si constituie un ansamblu de aparate, armaturi si accesorii montate intr-o construcție proprie de tip cofret metalic. Prin intermediul acestora gazele trec din rețeaua de transport (p.i.) in rețeaua de distribuție (p.m.)

Configurația de bază: instalația de filtrare (filtre cu finețe de 160 sau 10 μm) instalația de reglare (regulatoare directe sau indirecte pilotate, funcție de treptele de presiune si

debit) siguranța (dispozitive de blocare la sub si suprapresiune si supapa de presiune) instalația de măsurare (contor cu turbina sau pistoane rotative si corector PTZ import – cu aprobare de

model din partea B.R.M.L.) instalație de odorizare aparatele indicatoare (manometre si termometre) cofret instalație mecanică



PANOUL DE REGLARE A PRESIUNII GAZELOR NATURALE

Panoul se compune din: regulatorul 1 montat pe conducta 2 robinetele 3 distribuitor 4 colector 5 manometre 6 şi 7

TREAPTĂ DE REGLARE

Se compune din două panouri de reglare, unul pentru vară, unul pentru iarnă, montate la un distribuitor şi un

colector, şi o conductă de ocolire pe care se montează un robinet de laminare.

STAŢIA CU O SINGURĂ TREAPTĂ DE REDUCERE ŞI REGLARE A PRESIUNII GAZULUI Se compune din mai multe părţi:

instalaţie de filtrare a gazului instalaţie de reducere-reglare a gazului instalaţie de măsurare a debitului gazului armături de siguranţă( refulator 31, supapă de siguranţă 32 şi caseta de protecţie contra exploziilor 33)



STAŢII CU DOUĂ SAU MAI MULTE TREPTE DE REDUCERE ŞI REGLARE A PRESIUNII GAZELOR Se folosesc în special în industrie pentru că aici sunt necesare diferite trepte de presiuni în funcţie de

caracteristicile agregatelor, arzătoarelor, aparatelor de utilizare. În aceste cazuri se prevăd staţii cu două sau mai multe trepte de reducere şi reglare a presiunii gazelor, treptele

de reglare putând fi montate în serie sau în paralel.

STAŢIA DE REGLARE-MĂSURARE CU DOUĂ TREPTE DE REGLARE MONTATE ÎN SERIE

STAŢIA DE REGLARE-MĂSURARE CU DOUĂ TREPTE DE REGLARE MONTATE ÎN PARALEL

În cazul în care debitele de gaze naturale consumate sunt practic constante, treptele de reducere şi reglare a presiunii se reduc , respectiv, la câte un singur panou de reglare, astfel că, alcătuirea staţiilor se simplifică.

1-instalaţia de filtrare 2-prima treaptă de reducere-reglare3-instalaţie de măsurare a debitului4-a doua treaptă de reducere-reglare5-conducta de gaz6-ventil de laminare

1-instalaţia de filtrare 2-instalaţie de măsurare a debitului3-prima treaptă de reducere-reglare 4-a douatreaptă de reducere-reglare 5-conducta de ocolire6-ventil de laminare



Traseul conductei de branşament trebuie ales perpendicular pe conducta de distribuţie, iar dacă sunt motive speciale pentru racordare la un alt unghi, acesta nu poate fi mai mic de 60 de grade.

Branşamentul se execută cu pantă spre conducta publică. Racordarea conductei de branşament la reţeaua de distribuţie exterioară se realizează prin sudură. În dreptul sudurii de racord, conducta de distribuţie se perforează pentru a permite accesul gazelor în

branşament. Atât la sudura efectuată pe conducta de distribuţie, cât şi la capătul branşamentului (lângă clădire), se

montează obligatoriu o răsuflătoare pentru eliminarea în atmosferă a eventualelor scăpări de gaze prin neetanşeităţile conductelor.

3.6. Instalații interioare de utilizare a gazelor naturale combustibile

Instalaţiile de utilizare ţin de la regulatorul de presiune amplasat la intrarea în incinta proprietăţii până la evacuarea gazelor arse (inclusiv coşul şi canalul de fum).

Utilizarea gazelor naturale combustibile este admisă numai in încăperi in care nu există pericol de : incendiu prin aprinderea de materiale combustibileexplozie datorita materialelor aflate in interiorintoxicarea utilizatorilor cu gaze de ardere

Condițiile tehnice pentru funcționarea in siguranță a instalaţiilor interioare sunt următoarele: volumul interior minim al încăperilor: 18 m

3 pentru încăperi curente si 7,5 m

3pentru bucătarii,

bai,oficiiventilare naturală evacuarea totală a gazelor de ardere in exterior suprafețe vitrate pentru decompresie

Pentru cazurile in care nu se pot îndeplini aceste condiții, se vor folosi numai aparate de utilizare la care, prin tubulatura etanșă, se asigură din exterior al aerului necesar arderii si evacuarea in exterior a gazelor de ardere.



Fig.3.Instalatie interioara de utilizare menajera a gazelor naturale

Instalația interioară de utilizare menajeră a gazelor dintr-o clădire de locuit (Fig.3) se compune din:Coloana montantă 1, alimentată cu gaze la presiune joasă din postul de reglare 2 prin conducta exterioară 3,

pe care se montează robinetul de incendiu 4. La coloana montanta 1 se montează reţeaua instalaţiei interioare. Intre coloana montantă 1 si reţeaua interioară se montează contorul 5 pentru măsurarea si înregistrarea debitului de gaze, prevăzut cu robinetul de contor 6.

Din contorul 5 gazele trec prin conducta de distribuție 7 si prin conductele de derivație 8 la aparatele de utilizare 9 cu flacăra liberă si 10 pentru apa caldă legat la coşul de fum 11.

Fiecare aparat de utilizare este prevăzut cu două robinete montate pe conducta de racord si anume, un robinet de siguranţă 12 si unul de manevră 13. In porţiunea de traversare prin elementele de construcţie conductele de gaze se introduc in tuburi de protecţie 14.

Conductele instalaţiilor interioare de utilizare a gazelor naturale se amplasează : aparent în spaţiile uscate, ventilate, luminate şi circulate, cu acces permanent, inclusiv în subsolurile care îndeplinesc aceste condiţii; pe cât posibil, pe elemente de rezistenţă ale construcţiei: pereţi, stâlpi, grinzi, plafoane;

Când trecerea conductelor prin încăperi cu umiditate pronunţată sau atmosferă corosivă este inevitabilă, se vor folosi ţevi zincate sau protejate cu lacuri anticorozive şi tuburi de protecţie.

Nu este permisă utilizarea în instalaţiile interioare a unor conducte din oţel cu diametrul mai mic de 1/2 ţoli. Conductele de gaz se vor dimensiona în raport cu prescripţiile de proiectare astfel încât să asigure alimentarea

cu gaz în condiţiile estimate de cerere maximă. Susţinerea conductelor de gaz se va face cu cleme, bride sau cârlige de dimensiuni potrivite, de bună calitate şi

montate la distanţe adecvate, astfel încât instalaţia să nu poată fi mişcată accidental din poziţia de montaj. Desigur, trebuie avut grijă ca integritatea structurală a clădirii să nu aibă de suferit în urma montării instalaţiei

de gaz.Conductele de gaz nu trebuie să se sprijine pe nici un alt tip de instalaţie interioară. În interiorul clădirilor, conductele de gaz nu trebuie să intersecteze sau să treacă prin canale de aerisire, canale

de ventilare, uscătorii, servante sau prin puţul liftului. Schimbările de direcţie ale conductelor de gaz trebuie făcute cu ajutorul fitingurilor şi curbelor prefabricate sau

realizate la locul de montaj.Apartamentele din clădirile de locuit sunt racordate la coloana montantă printr-o derivaţie proprie. Nu este permisă trecerea conductelor care alimentează un apartament prin alt apartament .



Instalaţie de utilizare a gazelor naturale la bucătăriile unui bloc de locuinţe cu încălzire centrală1.contor comun2.conducte de distribuţie 3.coloane4.derivatii5.robinet de incendiu6.robinet de manevră



Instalaţie interioară de gaze naturale pentru o centrală termică1.conducta exterioara2.robinet de incendiu3.contor4.conducta de distribuție 5.derivaţii 6.distribuitor7.cazane8.conducte de racord9.robinet de siguranţă 10 robinet de manevra11.canal de fum12.coş de fum 13 canal de tablă

Schema unei instalaţii de utilizare industrială a gazelor naturale 1. rețea de repartiție 2. branșament 3. stație de reglare principala 4. instalație exterioara de presiune medie5. agregate6. robinet de incendiu7. stație de reglare 8. centrala termica9. stație de reglare de presiune joasă 10. instalație exterioară de presiune joasă 11. agregate12. instalație interioară de joasă presiune13. posturi de reglare14. agregare



3.7. Scheme de principiu

Alimentarea consumatorilor de gaze naturale din reţeaua exterioară de distribuţie se realizează prin intermediul conductei de branşament (fig. 8).

Figura 8: Schemă de legare a unui consumator la conducta publică 1 - conducta publică 2 - branşament 3 - limita de proprietate

4 - instalaţia interioară 5 - aparat de utilizare6 - contor

Traseul conductei de branşament trebuie ales perpendicular pe conducta de distribuţie, iar dacă sunt motive speciale pentru racordare la un alt unghi, acesta nu poate fi mai mic de 60 de grade. Branşamentul se execută cu pantă spre conducta publică. Racordarea conductei de branşament la reţeaua de distribuţie exterioară se realizează prin sudură. În dreptul sudurii de racord, conducta de distribuţie se perforează pentru a permite accesul gazelor în branşament.

Atât la sudura efectuată pe conducta de distribuţie, cât şi la capătul branşamentului (lângă clădire), se montează obligatoriu o răsuflătoare (fig. 10) pentru eliminarea în atmosferă a eventualelor scăpări de gaze prin neetanşeităţile conductelor. La capătul conductei de branşament se montează un robinet de branşament, care permite scoaterea din funcţiune a întregii instalaţii.

În general, orice proprietar este legat la conducta publică printr-un singur branşament. Instalaţiile de utilizare ţin de la regulatorul de presiune amplasat la intrarea în incinta proprietăţii până la evacuarea gazelor arse (inclusiv coşul şi canalul de fum).



Figura 9: Branşamentul şi instalaţia interioară de utilizare





















3.8. Montajul conductelor

Instalaţiile de distribuţie se execută la presiune medie sau redusă. Ele se execută din conducte de oţel sau polietilenă de înaltă densitate (PEHD). Conductele din oţel se montează aparent sau îngropat, iar cele din PEHD doar îngropat.

Atunci când se stabileşte traseul conductelor de gaz, regulile de siguranţă sunt cele care trebuie respectate mai presus de orice.

Conductele, fitingurile şi armăturile din polietilenă, precum şi cele din oţel cu protecţie exterioară anticorozivă se montează direct îngropate în pământ, adâncimea minimă de montaj fiind de 0,9 m de la generatoarea superioară. În cazul în care adâncimea minimă de montaj a conductelor nu poate fi respectată, este necesar să se prevadă măsuri de protejare a conductelor care să evite deteriorarea acestora.

Conductele de gaz se montează întotdeauna deasupra altor tipuri de conducte. Este interzisă montarea conductelor de gaze naturale indiferent de modul de pozare, în următoarele cazuri :

în terenuri susceptibile la tasări, alunecări, erodări, etc.; sub construcţii de orice categorie; în tunele şi galerii; în canale de orice categorie care comunică direct cu clădirile; la un nivel inferior fundaţiei clădirilor învecinate, la distanţe sub 2 m; sub linii de tramvai sau cale ferată, sau paralel cu acestea la o distanţă mai mică de 2 m.

Se evită montarea conductelor din PEHD în vecinătatea unor conducte care au pe suprafaţă temperaturi mai mari de 30

oC sau care transportă uleiuri minerale, benzine sau alte materiale inflamabile. Dacă nu se pot elimina

aceste vecinătăţi, distanţa minimă admisă pe orizontală între pereţii exteriori ai celor două conducte este de 0,8 m. În zone construite cu densitate mare de instalaţii subterane, pe reţelele de distribuţie şi/sau pe instalaţiile

exterioare subterane executate din oţel, se montează răsuflători (fig. 10).

Figura 10: Tipuri de răsuflători: a) pentru carosabil b) de perete şi pentru spaţii verzi c) pentru spaţii verzi







Prin proiectul instalaţiilor de gaze naturale pozate subteran, se prevăd măsuri de etanşare împotriva infiltraţiilor de gaze naturale, la trecerile subterane ale instalaţiilor de orice utilitate (încălzire, apă, canalizare, cabluri electrice, telefonie, CATV, etc.) prin pereţii subterani ai clădirilor racordate la sistemul de distribuţie de gaze naturale. De asemenea, se etanşează toate trecerile conductelor prin planşeele subsolurilor, pentru evitarea pătrunderii gazelor naturale la nivelurile superioare, în caz de infiltrare a acestora în subsol. Este interzisă racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale a clădirilor care nu au asigurate măsurile de etanşare prevăzute mai sus.

Adâncimea minimă a şanţului pentru conductele montate subteran va fi de 0.9 m de la nivelul terenului până la generatoarea superioară a conductei, respectiv 0.5 m la capătul branşamentului.

Săparea şanţurilor se face cu puţin timp înainte de montarea conductelor. Conductele din polietilenă se aşează şerpuit în şanţ şi se acoperă cu un strat de nisip de minim 10 cm. Pozarea

conductei se realizează numai după răcirea corespunzătoare a îmbinărilor sudate. După stratul de nisip, acoperirea conductei din polietilenă se efectuează în straturi subţiri, cu pământ mărunţit, prin compactare după fiecare strat. Acoperirea conductei (pentru primii 50 cm deasupra conductei) se efectuează într-o perioadă mai răcoroasă a zilei (cu maxim 20...30°C), avansând într-o singură direcţie, pe cât posibil în urcare.

Conductele din oţel se aşează în şanţ astfel încât să nu se deterioreze izolaţia. Umplerea şanţurilor se face în straturi subţiri, cu pământ mărunţit sau nisip, prin compactare după fiecare strat, cu grosime maximă de 20 cm în cazul compactării manuale şi conform prevederilor din cartea utilajului de compactare, în cazul compactării mecanice. Folosirea dispozitivelor mecanice de compactare este admisă numai după realizarea stratului minim de protecţie a conductei, care se va restabili în funcţie de adâncimea utilajului la gradul de compactare maximă.

În dreptul răsuflătorilor, peste conducta din polietilenă care a fost acoperită pe toată lungimea cu un strat de nisip gros de 10...15 cm, se adaugă un strat de piatră măruntă, gros de 15 cm, peste care se aşează calota răsuflătorii.

În dreptul răsuflătorilor, pentru conducta din oţel, conducta se înconjoară pe o lungime de 50 cm cu un strat de nisip gros de 5...10 cm peste care se adaugă piatră de râu cu granulaţia 5...8 mm, gros de 15 cm, peste care se aşează calota răsuflătorii.

Îmbinarea conductelor îngropate se face prin sudură, cu excepţia îmbinării capului protector al teului de branşament, care se îmbină prin înşurubare.

Îmbinările prin sudură se execută numai de către sudori autorizaţi, conform reglementărilor în vigoare. Se va evita sudarea în condiţii meteorologice improprii. Pentru situaţii speciale se vor lua măsurile de realizare impuse de tehnologia de sudare (paravane, corturi, preîncălzirea capetelor conductelor, etc.). Este interzisă răcirea forţată a sudurilor.

Sudurile se marchează conform reglementărilor în vigoare şi a standardelor specifice. Îmbinărilor conductelor din polietilenă se realizează prin sudură (fuziune) sau cu fitinguri mecanice

nedemontabile (etanşare prin presare pe pereţii ţevilor). Îmbinarea ţevilor şi fitingurilor din polietilenă se realizează cu aparate de sudură care sunt agrementate tehnic

de către organismele abilitate. Aceste aparate vor fi supuse reviziilor tehnice în conformitate cu cărţile tehnice ale fiecăruia. Reviziile tehnice se vor face de către unităţile de service ale furnizorului de aparate şi la intervale de timp precizate de producător.

Controlul calităţii sudurilor pentru conducte din polietilenă se face vizual şi, după caz, prin metode nedistructive conform prevederilor proiectului de execuţie avizat de operatorul licenţiat de distribuţie. Conductele şi branşamentele din polietilenă sunt însoţite pe întreg traseul de un conductor de cupru cu izolaţie corespunzătoare unei tensiuni de străpungere de minim 5 kV, cu secţiunea de minim 0.8 mm

2, monofilar, montat de-a lungul conductei şi prin care se

pot transmite semnale electrice cu ajutorul cărora se poate determina cu precizie amplasarea conductei şi integritatea acestuia.

Figura 11: Montajul conductoruluide Cu deasupra conductei de gaz

1 - şanţ 2 - conducta de polietilenă 3 - conductor de Cu



La capătul branşamentului se montează (fig. 12) un robinet de secţionare, o piesă electroizolantă şi un regulator de presiune.

Orice porţiune supraterană a unei conducte de gaz, situată amonte de robinetul de secţionare trebuie să fie continuă din punct de vedere electric şi legată la pământ.

Fiecare unitate locativă se racordează la coloana sau instalaţia exterioară printr-o singură derivaţie. Conductele instalaţiilor interioare de utilizare se amplasează aparent în spaţiile uscate, ventilate, luminate şi

circulate, cu acces permanent, inclusiv în subsolurile care îndeplinesc aceste condiţii. Când trecerea conductelor prin încăperi cu umiditate pronunţată sau atmosferă corosivă este inevitabilă, se vor

folosi ţevi zincate sau protejate cu lacuri anticorozive şi tuburi de protecţie. De asemenea, pentru alimentarea punctelor de consum care nu sunt amplasate lângă pereţi, se admite

montarea conductelor în canale amenajate în pardoseală, cu respectarea următoarelor condiţii: se interzice montarea conductelor pentru alte instalaţii în canalele pentru conductele de gaze

naturale; se interzice intersectarea canalelor pentru conductele de gaze naturale cu canale pentru alte

instalaţii sau comunicarea cu acestea. Conductele instalaţiilor de utilizare din halele industriale se amplasează astfel încât să fie protejate împotriva

degradării. Este interzisă utilizarea conductelor de gaze naturale pentru orice alte scopuri, cum ar fi:

legarea la pământ a altor instalaţii;

susţinerea conductorilor electrici, indiferent de tensiune şi curent;

agăţarea sau rezemarea unor obiecte. Nu este permisă utilizarea în instalaţiile interioare a unor conducte din oţel cu diametrul mai mic de 1/2 ţoli.

Figura 12: Legătura dintre branşament şi instalaţia interioară

1 - capătul conductei de branşament 2 - robinet de branşament (de secţionare) 3 - piesă electroizolantă 4 - regulator de presiune



Conductele de gaz se vor dimensiona în raport cu prescripţiile de proiectare astfel încât să asigure alimentarea cu gaz în condiţiile estimate de cerere maximă.

Susţinerea conductelor de gaz se va face cu cleme, bride sau cârlige de dimensiuni potrivite, de bună calitate şi montate la distanţe adecvate, astfel încât instalaţia să nu poată fi mişcată accidental din poziţia de montaj. Desigur, trebuie avut grijă ca integritatea structurală a clădirii să nu aibă de suferit în urma montării instalaţiei de gaz. Conductele de gaz nu trebuie să se sprijine pe nici un alt tip de instalaţie interioară.

În interiorul clădirilor, conductele de gaz nu trebuie să intersecteze sau să treacă prin canale de aerisire, canale de ventilare, uscătorii, servante sau prin puţul liftului. Schimbările de direcţie ale conductelor de gaz trebuie făcute cu ajutorul fitingurilor (fig. 13) şi curbelor prefabricate sau realizate la locul de montaj.

Pentru a citi şi înţelege o planşă a unei instalaţii de gaz, este necesară cunoaşterea semnelor şi simbolurilor convenţionale din domeniu. Unele dintre acestea sunt universale, altele sunt specifice fiecărei ţări. Figura 14 prezintă câteva simboluri des utilizate în domeniul gazului, preluate din literatura de specialitate britanică.

Figura 14: Exemple de simboluri convenţionale utilizate în domeniul gazului

Figura 13: Fitinguri din oţel



3.9. Tehnologia de execuţie a instalaţiilor interioare de gaze naturale combustibile

Operaţii de execuţie În această categorie sunt incluse operaţiile de pregătire a clădirilor în vederea montării instalaţiilor, marcarea şi

practicarea golurilor pentru trecerea conductelor.

Însuşirea proiectului – coordonare Conducătorul echipei de montare verifică:

existenţa, dimensiunile şi amplasarea golurilor în planurile de construcţii; amplasarea nişelor pentru contoare, fundaţiile de pompe, recipiente; respectarea distanţelor minime între conducte şi circuitele şi aparatele electrice (piese, întreruptoare); eventualele suprapuneri de echipamente (ex; dacă o priză nu este fixată pe amplasamentul unui

radiator); existenţa golurilor pentru introducerea utilajelor, spaţii de manevră pentru utilaje

Executarea golurilor pentru trecerea conductelor şi conductoarelor Golurile pentru trecerea conductelor prin ziduri şi planşee asigură calitatea şi rapiditatea lucrărilor de

montare, posibilitatea unor intervenţii ulterioare şi comportarea corespunzătoare a instalaţiei în perioada de exploatare (pante, goluri, dilatări, etc).

Metodologia de proiectare impune însemnarea golurilor în planurile de construcţii şi executarea lor de către constructor.

În numeroase cazuri în special la pereţi, golurile de trecere nu se creează la realizarea elementului de construcţie respectiv; instalatorul trebuie să intervină ulterior şi să execute golul, prin perforarea elementelor construcţiei, fără a afecta rezistenţa clădirii

Golurile se clasifică după cum urmează:golurile de trecere prin planşee. Mărimea golului depinde de numărul şi dimensiunea conductelor ce-l traversează. Îmbinările cu sudură sau filet lung nu cer deplasarea ţevii în timpul îmbinării şi ca atare golul trebuie să asigure strict distanţele minime între conducte. Îmbinările cu filet dreapta - dreapta cer rotirea tronsonului ce se montează în teu sau mufa tronsonului precedent şi prin urmare cer lărgirea golului cu circa 10-15 cm peste dimensionarea minimală.goluri de trecere prin pereţi. Se practică de cele mai multe ori pe şantier, de către instalatori mai ales la pereţii din cărămidă. Dimensiunea lor şi poziţia faţă de planşeu sunt determinate de poziţia coloanelor, înălţimea de montare a echipamentului, distanţa relativă între conducte etc. trecerea conductelor prin planşee se realizează cu ajutorul unui manşon din ţeavă metalică sau PVC, iar golul rămas între două conducte se umple cu vată minerală sau fir de azbest. Acest montaj permite dilatarea liberă a instalaţiei şi tasarea pereţilor fără a prejudicia instalația.

Trasarea instalaţiilor Trasarea instalațiilor începe de la distribuţia orizontală . Se însemnează axul conductelor şi ramificaţiilor respective, care trebuie să corespundă cu golurile lăsate

pentru trecerea conductelor . În faza tehnologică în care se montează conductele, construcţia nu e finisată ( fără pardoseli în special ).

Fixarea materialului de susţinere Susţinerea ţevilor, se realizează potrivit greutăţii ţevii şi numărului conductelor fixate (susţineri individuale sau

în grup)Materialul folosit curent pentru susţinere se clasifică astfel :

brățări pentru țevi fixate direct în perete, prin împuşcare sau pe dibluri de lemn; console din oţel profilat fixate cu mortar de ciment; susţinătoare pendulare, fixate în beton sau prin traverse trecute pe deasupra planşeului; puncte fixe, fixate prin strângere sau sudură; reazeme alunecătoare; poduri de conducte - plase orizontale sau verticale traverse.



Susţinerea conductelor pentru transportul aerului se realizează prin elemente din oţel profilat, montat în perete sau în planşee. Se disting :

o brăţări circulare o brăţări dreptunghiulare o susţinătoare pendulare,

În funcţie de specificul fiecărei instalații, reazemele sunt completate cu diverse elemente, anexe .

Tehnologia de montare a materialului de susținere al conductelor Conductele sunt fixate de elementele de construcţie prin brățări, canale şi poduri de conducte . Montarea susţinătoarelor de conducte se face folosind unul din următoarele procedee: împuşcarea unor bolţuri din oţel tratat, în elementul de beton armat sau cărămidă. Elementul de

susţinere se fixează ulterior pe braţul filetat, printr-o piuliţă ; forarea unui orificiu cu o bormaşină electrică prevăzută cu burghiu placat cu vidia. În orificiul astfel creat

se introduce un diblu din material plastic . Un şurub pătrunde prin orificiul elementului de susţinere producând desfacerea şi blocarea diblului în orificiu;

suspendarea (ancorarea) de planşeu, folosind o traversă, mascată ulterior în şapa de finisaj; sudarea reazemului de armătura clădirii (de evitat); montarea unei piese din lemn de forma unui trunchi de piramidă în peretele de cărămidă udat în

prealabil. Fixarea se face cu mortar de ipsos sau ciment. Ulterior piesa din lemn constituie suportul deprindere al unor şuruburi.

Protejarea conductelor de treceri prin pereţi şi planşeeTrecerea conductelor prin pereţi şi planşee se protejează, astfel încât elementul de construcţie să nu fie în

contact direct cu instalaţia. Se deosebesc următoarele categorii:

protecţia fără asigurarea etanşeităţii - care se utilizează în special la conductele a căror liberă dilatare trebuie asigurată.

protecţia cu asigurarea etanşeităţii, la care între conductă şi elementul de construcţie se asigură o îmbinare strict etanşă, pentru evitarea infiltraţiilor din exterior. Asemenea îmbinări dar cu flanşe de etanşare se utilizează la trecerile conductelor prin pereţii rezervoarelor de apă.

Alegerea tehnologiei de execuţie a îmbinărilor conductelor din oţelDiversitatea mijloacelor tehnologice de care dispune un instalator îi dă posibilitatea să aleagă şi tehnologia

optimă de îmbinare pentru fiecare caz în parte.

Denumireaprocedeului

Tip Detalii Avantaje Dezavantaje

Îmbinare cu filet

Dreapta-dreapta Sanitare, gazeîncălzire

Simplă Fixa

Stânga-dreapta Sanitare, gazeîncălzire

Demontabilă

Filet lung Sanitare, gazeîncălzire

Demontabilă şi detaşabilă

40% mai scump

Îmbinare cusudură

Oxiacetilenică Gaze, încălzire Rapid, etanş

Pericol deincendiu,dependenţă de aprovizionareLimită de grosime

Electrică Convertizor, Execuţie rapidă şi disponibilă

Consum în gol

Transformator Execuţie rapidă şi disponibilă

Limită la dimensiuni mici

Îmbinare cu flanşe Filet Dn >70 Demontabile

Scump,îmbătrânirea garniturilor

Sudate



Montarea contoarelor

Ocolirea grinzilor cu reţeaua de conducte



CAPITOLUL 4MATERIALE, ARMĂTURI UTILIZATE LA INSTALAŢIILE DE GAZE

4.1. Materiale

Totalitatea obiectelor, aparatelor sau dispozitivelor specifice unui domeniu de activitate constituiemateriale. Ele trebuie sa îndeplinească condițiile de construcție si calitate impuse de standardele de stat, de normele interne departamentale sau să posede certificate de omologare.

Pentru rețele si instalații de gaze este obligatoriu a se folosi numai materiale si aparate care corespund prevederilor de calitate si de siguranța din standardele si normele în vigoare sau certificatele de omologare.

Materialele care se folosesc pentru executarea si echiparea rețelelor si instalațiilor pentru distribuția gazelor se împart în mai multe categorii, astfel:

materiale tubulare (țevi); materiale de asamblare; materiale de etanșare; armaturi.

Materiale tubulare (țevi)La executarea rețelelor subterane pentru distribuția gazelor, inclusiv a branșamentelor si instalațiilor de

utilizare este indicat a se utiliza următoarele categorii de țevi: țevi din oţel trase pentru industria petroliera, STAS 715/2-1980; țevi din oţel sudate elicoidal, STAS 6898/2-1980; ţevi din oţel sudate longitudinal; țevi din oţel fără sudură pentru instalaţii; ţevi din oţel fără sudură, laminate la cald, comerciale, STAS 404/1-1980; ţevi din oţel fără sudură, trase sau laminate la rece, pentru construcţii cu destinaţie specială, STAS

530/1-1980.Instalațiile de utilizare se pot executa atât din categoriile de țevi menționate mai sus, cât si din țevi din otel

trase pentru construcții, STAS 401/1-80 si 404/2-80. Instalațiile aparente cu regim de presiune intermediară sau joasă se execută din țevi din oţel carbon sudate

longitudinal, STAS 7656- 1980.Panourile de măsurare se pot executa din țevi de oţel trase pentru construcții, STAS 530,

/2-1980. Se mai pot

folosi țevi din otel sudate elicoidal pentru uz general, STAS 6898/1-1980 si STAS 6898/2-1980. Diametrul rețelelor subterane si al instalațiilor de utilizare trebuie ales cu grija de către proiectant cu ocazia

calculelor de dimensionare la întocmirea proiectelor de execuție astfel încât să nu sporească costul lucrărilor în mod nejustificat.

Lungimile de livrare sunt menționate în STAS 7657-80, care indica lungimea cuprinsa între 4 si 8 m. Alte STAS-uri indică lungimea normală cuprinsă între 6 si 16 m. Este de preferat o lungime cuprinsă între 8 si 11 m, deoarece la tronsoanele prea scurte se sporește numărul sudurilor, iar cele prea lungi sunt greu de transportat.

Materiale de asamblareFitinguri. Acestea sunt piese de legătură, tubulare, fasonate (finisate), în general filetate, care se folosesc la

asamblarea demontabilă a ţevilor metalice, sau armăturilor. În funcţie de mărimea presiunii la care lucrează si de diametrul conductelor la care se înşurubează fitingurile se execută fie din fontă maleabilă neagră Fm 33 n STAS 569-79, fie din oţel. Condiţii generale de execuţie si aspect, calitatea materialului, presiunile nominale si presiunilemaxime de lucru, verificarea aspectului, dimensiunilor, etanşeităţii, rezistenţei, protejarea, ambalarea si livrarea sunt reglementate de STAS 838-1978.

Fitingurile se execută din fontă neagră sau din oţel zincat. Fitingurile negre trebuie să prezinte suprafeţe netede, curate, admiţându-se numai mici defecte locale care nu influențează rezistenta pieselor si buna lor utilizare. Stratul de zinc al fitingurilor zincate trebuie să fie uniform pe toată suprafaţa exterioară si interioară a pieselor. Nu se admit aglomerări grosolane de zinc sau zinc tare, porţiuni neacoperite sau exfolieri ale stratului de zinc.

Filetul si suprafața de îmbinare la piulițe olandeze nu se zinchează. Calitatea țincurilor se verifica pe loturi la fabrica producătoare. Verificarea aspectului se face bucată cu bucată asupra tuturor pieselor din lot, înlăturându-se



cele necorespunzătoare. Verificarea etanșeității se execută asupra tuturor pieselor din lot. Verificarea dimensiunilor se face asupra a 2

0/o

din numărul bucăţilor din lot. Verificarea rezistenţei la presiunea hidraulică se face asupra a l

0/o din numărul bucăţilor din lot, însă nu mai

puțin de 3 buc. Verificarea plasticității se face asupra a 0,3

0/0 din numărul bucăţilor din lot, însa nu mai puțin de 2 buc.

Dacă la verificările efectuate numai o singură bucată este necorespunzătoare, se repetă verificarea asupra unui număr dublu de bucăţi. Dacă si la aceasta a doua verificare o bucată nu corespunde prescripţiilor standard, lotul se respinge. Lotul respins se poate resorta si prezenta a doua oara la verificare.

Toate verificările se execută asupra fitingurilor gata filetate, însă înainte de orice acoperire de protecţie, în afara de fitingurile zincate, la care verificarea se executa după zincare. Nu se admite remanierea porozităţilor prin impregnare.

Fitingurile din oţel sunt piese de aceeași forma si au aceeași denumire ca si fitingurile din fonta maleabila. Fitingurile din oţel se execută în mai multe variante:

fitinguri pentru sudare; fitinguri din oţel forjat; fitinguri din otel turnat.

0 alta categorie de piese de legătura care se folosesc pentru asamblarea diferitelor elemente ale rețelei de gaze o constituie flanșele.

Flanșe. Acestea se folosesc la asamblarea conductelor între ele, a conductelor cu diferite armaturi sidispozitive mecanice, cum sunt: vanele, regulatoarele de presiune. În stațiile de reglare, contorii volumetrici si diferențiali, piesele de dilatare, separatoarele etc. Ele pot face corp comun cu conducta sau cu armatură sau se executa în mod separat. Flanșele care se execută separat se montează la conducta sau la aparatura respectiva prin filet sau prin sudura. Ele se execută din fontă sau oţel turnat, în cazul în care fac corp comun cu armatura si prin strunjire, forjare sau laminare, în cazul în care se execută separat. Astfel, flanşele se deosebesc între ele după: forma, diametru, numărul găurilor de asamblare si diametrul acestora, suprafețele de etanșare etc.

După forma se deosebesc: flanșe rotunde si flanșe eliptice. În instalațiile de gaze se folosesc adesea si flanșe libere, mai ales la montarea contoarelor volumetrice,

fabricate pentru debite de: 50 si 100 m3/h, sau chiar mai mult.

După felul suprafeței de etanșare (fig. 2.7) se deosebesc următoarele tipuri de flanșe: cu suprafețe plane; cu canale triunghiulare; cu prag si degajare; cu canal si până (nut si feder).

Toate flanșele vor fi prevăzute cu găuri pentru șuruburi. În rețelele de distribuție a gazelor folosirea flanșelor are un caracter limitat. Ele se construiesc din tablă groasă

în atelierele proprii ale întreprinderilor distribuitoare si se folosesc la asamblarea vanelor, contoarelor, pieselor dedilatare, separatoarelor de impurităţi etc.

Flanșele din rețelele de distribuție sunt solicitate la presiuni relativ mici, până la 6 atm. De aceea cele mai întrebuințate sunt cele cu suprafețe plane, cât mai netede cu putință, similare cu cele din fig. 2.7, a, b. Cele cu pragsi canal (fig. 2.7, c, d) se folosesc la presiuni mari.



Pentru etanșare se folosesc garnituri cu proprietăţi plastice, astfel încât prin strângerea mecanică să poată imprima si umple toate canalele de pe suprafețele plane ale flanșelor. Garniturile trebuie să reziste la temperatura de regim la care este supusă conductă.

Tehnica de echipare a vanelor cu flanșe si ștuțuri constă în următoarele operaţii: executarea în atelier a flanșelor prevăzute cu canale triunghiulare si găuri pentru șuruburi; pregătirea ștuțurilor din țeava cu diametrul corespunzător diametrului vanei si al diametrului

conductei care se sectorizează sau care intra în funcțiune; sudarea ștuțurilor la flanșe; probarea vanei la presiune; montarea flanșelor cu ștuțuri si garnituri la flanșele vanei; fixarea si strângerea șuruburilor mecanice.

4.2. Armături

Totalitatea aparatelor, instrumentelor sau dispozitivelor de comandă, de control, de reglare sau de siguranţă, montate în instalaţiile de gaze reprezintă armăturile. Scopul folosirii lor este de a întrerupe etanş sau de a stabili legătura dintre diferite porţiuni de instalaţie, de a regla presiunea si debitul gazului si, în general, de a asigura o funcţionare normală a întregului sistem de distribuţie. În distribuţia gazelor, cel mai des folosite sunt armăturile de închidere, de reglare si de siguranţă. Din categoria armăturilor care servesc la închiderea circulaţiei gazelor în conducte sau aparate fac parte robinetele. Ele suntformate din mai multe piese componente si destul de des, în anumite situații, servesc si ca armături de reglare. Construcția lor se execută după presiunea la care vor fi supuse în exploatare - din oţel sau fonta.

După forma organului de închidere se deosebesc: robinete cu sertar (vane); robinete cu ventil; - robinete cu cep.



ARMATURI DE INCHIDERERobinete cu sertar (vane). În STAS 1180-80 sunt prevăzute condițiile speciale după care se fabrica robinetele

cu sertar din fonta si otel.Clasificarea robinetelor cu sertar se face după următoarele criterii:

1) După materialul corpului: din fonta; din otel. 2) După forma sertarului: cu sertar pană; cu sertar paralel; 3) După felul t i jei: cu ti jă ascendentă; cu t i ja neascendentă. 4) După forma corpului: cu corp plat; cu corp oval; cu corp rotund. 5) După elementele de racordare: cu flanșe; cu capete pentru sudare; cu mufe (filetate sau nefiletate).

În fig. 2.8 este reprezentat robinetul cu sertar pană, cu tija neascendentă a si cu tija ascendentă b.



Robinet cu cep (cana)



Robinet cu sfera pentru gaze naturale combustibile

Robinet cu cep pentru gaze naturale combustibile

Robinet cu sfera cu corp din două pieseCARACTERISTICI:Presiune maxima de lucru;

DN 15 si DN 25: 140 bar

DN 32 si DN 50: 100 barTemperatura de lucru: max: +60 C. min: -30 C.Modul de racordare la conducta: cu mufe filetate.Robinetele cu sfera cu corpul din doua piese, sunt proiectate si construite pentrumulte domenii industriale: chimie, petrochimie, etc. La cerere se pot executa dinotel inoxidabil pentru fluide de lucru corozive (acizi, solvenți, baze,etc.).



Robinetele cu sfera cu trei căi

Robinetele cu sfera cu trei cai pot fi utilizate in sisteme de proces, pentru vehiculareahidrocarburilor si produselor chimice.Presiune maxima de lucru: 25 bar.Temperatura de lucru: max +1200C min -400CCorpul si racordurile sunt realizate in construcție foraj-sudată, din oțel carbon. Modul de racordare la conducta: cu flanșe STAS. Tipul trecerii: in “L”.Acționare manuală cu manetă. cursa 1800. La comanda specială robinetele cu sferă cu trei cai se pot livra din oţel inoxidabil, cugaura de trecere in “T”, cu dispozitiv antistatic si protecție la foc in conformitate cu standardele 5351, 6755..

ARMATURI DE REGLAREReglarea presiunii gazului se face treptat, începând de la stația de predare spre punctele de consum, trecându-

se de la presiuni mari la presiuni din ce în ce mai mici, astfel încât la ultima treapta gazul sa iasă din postul sau din stația de reglare spre consumator la o presiune mereu constanta, indiferent de debitul care se consuma si indiferent de presiunea de intrare a gazului în postul sau în stația de reglare.

Ca aparate pentru reglarea presiunii gazelor se folosesc regulatoarele. În principiu, cel mai simplu aparat dereglare îl constituie un robinet a cărui secțiune, prin manevra, poate fi mărită sau micşorată, obţinându-se în aval presiunea dorită.

Se folosesc următoarele tipuri de regulatoare: regulatoare de presiune pentru debite mici (regulatoare de uz casnic); regulatoare industriale de presiune.

Regulatoarele de presiune pentru debite mici cu acționare directă (STAS 996-77). Aceste regulatoaresunt destinate să funcţioneze cu gaze combustibile naturale (STAS 3317-67), precum si cu alte gaze necorosive lipsite de substanţe lichide sau solide în suspensie.

Descriere si utilizare.Regulatoarele de presiune pentru debite mici (fig. 2.11) sunt utilizate, în special, la instalațiile de uz casnic

pentru reducerea presiunii din rețelele de distribuție si menținerea ei între limitele de presiune indicate pentru alimentarea aparatelor de utilizare (consum) ale abonaților. Aceste regulatoare cu acțiune directă asigură, în condiții normale de lucru, o funcționare sigură într-un domeniu larg de presiune (150-300 mm H2O).

Gazul intră prin orificiul de intrare prevăzut în corpul 1 si este laminat prin secţiunea dintre scaun si ventil la presiunea de ieşire, care poate fi reglată cu ajutorul arcului 9, comprimat cu dopul filetat 13. Regulatorul secompune dintr-un corp etanş care cuprinde: racordul de intrare si ieşire a gazului. Pe faţa superioară a corpului regulatorului se află o membrană de cauciuc, fixată de corp printr-un capac. Pe capac este prevăzut un ştuţ din ţeavă pentru evacuarea gazului trecut prin supapa de siguranţă în cazul creşterii presiunii în regulator peste limita admisă sau spargerii membranei. După debitul instalaţiilor deservite de regulatoare, acestea se pot instala unul sau mai multe (maximum 4 buc) în paralel, astfel încât totalul debitelor nominale aleunui grup, să fie egal cu capacitatea orară de consum a instalaţiei.



Regulatoare industriale de presiune (cu acționare indirectă) denumite si pilotate (STAS 7134-71). La acesteregulatoare deplasarea organului de reglare se realizează prin forte produse de presiunile variabile ale gazelor din servomotor, comandate prin organul de măsurare. Ele se folosesc pentru reducerea presiunii gazelor în conductele de transport sau de distribuție si menținerea presiunii reglate în limitele prescrise pentru instalația de utilizare. Nu sunt prevăzute cu supapă de siguranţă.



Regulator de presiune pentru gaze naturale combustibile

SeparatoareCurentul de gaze în drumul parcurs de la locul extracției la consumatori antrenează o gamă

întreagă de impurităţi care necesită măsuri speciale pentru înlăturarea lor. Astfel, pe traseul conductelor de transport sunt vehiculate de către curentul de gaze part icule străine, cum sunt:

în prima perioadă de exploatare, elementele din noroiul de foraj; particule din roca magazin neconsolidată; vapori de apă; pietre si pământ care provin de la montaj; praf si rugină de pe pereţii conductei.

Începând de la locul de extracție, prin conductele magistrale de transport până la ieșirea din stațiile de predare si pătrunderea în rețelele sistemului de distribuție, întregul proces este însoțit de operații de curăţire a gazelor de impurităţi prin aparatura de separare, uscare si filtrare. Cu toate acestea în gazele distribuite îşi mai fac prezenta cantităţi variabile de praf si au existat cazuri când în unele perioade reci furnizorul a livrat gaze cu impurităţi de condensat (ţiţei, apă etc.). Impurităţile gazelor din sistemul de distribuţie formate din resturi de pământ, nisip, pietre, praf etc., provin din conducte si branşamente noi montate si racordate la sistem, precum si din praful si rugina de pe pereţii conductelor antrenate si transportate de curentul de gaz al întregului sistem de distribuție. Din cauza acestor inconveniente s-a impus ca în sistemele de distribuție să se monteze separatoare (sifoane) pentru reţinerea si evacuarea impurităţilor. Prin dezvoltarea si modernizarea continua a localităţilor urbane, si implicit a arterelor de circulaţie, s-a îngreunat tot mai mult operaţia de evacuare a impurităţilor, care se efectuează sub presiune, fără oprirea sectoarelor din reţea stânjenind circulaţia autovehiculelor si având un grad scăzut de securitate. Acest fapt impune furnizorului măsuri eficiente de separare si filtrare, astfel ca din staţiile de predare gazele să pătrundă curate în sistemul de distribuţie. Cea mai simplă construcţie de separatoare constă dintr-un tub cilindric de oţel, vertical sau orizontal, cu un diametru de la câţiva zeci de centimetri până la un metru si chiar mai mult.

Cel mai vechi si cel mai simplu tip de separator este cel gravitaţional (fig. 2.17).



La intrarea în separatorul 1, prin racordul 2, curentul de gaz își micșorează viteza din cauza diametrului mare al separatorului si al racordului 2, curbat în jos. Datorită reducerii vitezei si schimbării direcţiei curentului de gaze în separator, o parte din impurităţile lichide si solide pe care le conţin gazele se depun pe fundul rezervorului si în mod periodic sunt evacuate prin ţeava 4 si ventilul 5. Pentru depunerea apei si a impurităţilor pe conductele magistrale pentru transportul gazelor se folosesc alte tipuri de separatoare, si anume, sub forma unor rezervoaremontate orizontal, dedesubtul conductelor (2.18).

În rețelele de distribuție se folosesc separatoare (sifoane) de construcție simplă, montate în punctele cele mai de jos, care se evacuează (purjează) în mod periodic.



SEPARATOR CENTRIFUGAL CU EVACUAREA AUTOMATĂ TIP „SC-EA”

1. Corpulseparatorului2. Racord de intrareprevăzut cu flanșe 3. Racord de ieșire prevăzut cu flanșe 4. Evacuator automatde lichide5. Fund bombatprevăzut cu racord de golire și purjare 6. Indicator de nivel7. Fund bombatprevăzut cu racord de aerisire8. Deflector9. Tub separator



SEPARATOR IMPURITĂŢI LICHIDE SI SOLIDE

Funcţii ale separatorului ciclon Separatoarele ciclon separă componentele lichide şi solide existente în gaze prin utilizarea concomitenta a

forţei centrifuge şi cea gravitaţională. Fluxului de gaze care intra în corpul separatorului ii este imprimata mai întâi o mişcare rotativă de către o

spirală. Prin aceasta componentele, care sunt mai grele decât gazul, vor fi centrifugate către peretele corpului şi

alunecă în compartimentul inferior de captare al aparatului. Gazele se lovesc apoi de o plac deflectoare sub forma de calotă sferică urmând mai apoi un traseu ascendent

printr-un ajutaj.Aici particulele mai grele care nu au fost separate in prima fază cad sub acțiunea forței gravitaționale, gazele

astfel separate intrând in partea superioară a corpului separatorului de unde mai apoi sunt evacuate prin racordul de ieșire in cazul separatoarelor simple, sau intra in compartimentul cartușului filtrant in cazul separatoarelor-filtre. Domeniu de utilizare:

Pentru separarea lichidelor şi materialelor solide din gaze naturale. Gradul de separare:

Materiale solide: >1 m – 98,0 %>3 m – 99,5 %>5 m – 99,98 %Componente lichide: >10 m – 99,0 %.

FiltreFiltrarea este operația care urmează după separare si uscare, având ca scop purificarea gazului de impurităţi

mecanice cu mărimi variabile, începând de la particule grosiere până la cele mai fine. Construcția si echiparea filtrelor cu cartușul filtrant depinde de mărimea granulelor, de presiunea de regim, de debit. Echiparea rețelelor de distribuție cu mecanisme si dispozitive tot mai complexe, cu grad înalt de tehnicitate, impune filtrarea în continuare a gazelor intrate din stațiile de predare ale furnizorului în rețeaua de distribuție.

Filtrele (fig. 2.19) sunt formate dintr-o carcasă metalică în care se introduce un cartuș filtrant, ușor de schimbat din pâslă, ţesătura din postav, 'din material plastic, vată de sticlă, păr de cal etc.

Montarea filtrelor de praf în rețeaua de distribuție este obligatorie la stațiile principale (de zona), la stațiile de sector si de la caz la caz - în celelalte stații. Construcția filtrelor poate fi diferită, de la cartușe cu sita cu orificii din ce în ce mai mici - până la câțiva microni - până la cartușe cu postav, păr de cal, materiale plastice etc.



UTILIZARE : filtrele de gaze naturale tip FYG se folosesc pentru filtrarea gazelor naturale din instalațiile de presiune medie, redusă si joasă. CONSTRUCŢIE : Filtrele F.Y.G. sunt executate din fontă, construcţie turnată, fiind formate din:

o corpul filtruluio capacul filtruluio cartuşul filtrant

După modul de racordare se execută în două variante: o racordare prin filet pentru DN ≤ 32 mm o racordare prin flanşe pentru DN > 32 mm

FUNCTIONARE : Gazul intra in corpul filtrului prin racordul de intrare, trece prin cartușul filtrant care reţine particulele antrenate de curentul de gaze, părăsind apoi filtrul prin racordul de ieșire.GRADUL DE FILTRARE : In funcţie de construcţia cartuşului filtrant :

o filtru fin cu fineţe de 160μmo filtru extrafin cu fineţe de 10 μm

INTRETINERE : Întreținerea consta din curățirea sau schimbarea cartușului filtrant de cate ori este necesar.

RACORDARE PRIN FLANŞE RACORDARE PRIN FILET

FILTRU DE GAZE NATURALETIP F.Y.G.



RăsuflătoriRăsuflătorile sunt piese care aparțin sistemului de distribuție, amplasarea lor efectuându-se în același timp cu

rețeaua subterana de gaze. Prin forma constructivă si modul de amplasare ele servesc la identificarea unor eventuale emanații de gaze, atunci când pe durata exploatării - datorită fenomenului de coroziune sau a altor cauze - în pereții conductei apar pori, fisuri sau rupturi. Răsuflătorile se confecționează din metal. Părțile componente constau dintr-o tijă cu diametrul interior de Φ 2 in (50 mm) si din calota propriu-zisă confecționată din tablă cu grosimea de 3-5 mm si sudată electric la unul din capetele tijei.

Ca tipuri de răsuflători se deosebesc: cu cutie si capac din fontă, pentru carosabil; cu căpăcel sudat si orificii laterale, pentru spatii verzi; cu calotă pe conducta în carosabil si tija prelungită în spaţiul verde; cu capătul tijei curbat pentru montare în spatii verzi; tub de control (fără calota propriu-zisă).

Montarea răsuflătorilor pe rețelele de distribuție se face ținând cont de anumite criterii: 1) In zonele cu densitate mare de construcții, cu trafic intens, cu aglomerări de alte instalații subterane -

canal, apă, electrică, telefoane etc. - se vor monta răsuflători deasupra sudurilor de poziție, teurilor de branșament, la ramificații, în punctele unde conductele ies din pământ, lângă zidurile imobilelor, la capetele tuburilor de protecție. În aceste cazuri distanta dintre răsuflători nu poate fi mai mică de 8 m.



2) În zonele fără construcții, fără trafic intens, pe câmp, în zone fără instalaţii subterane răsuflătorile se vor monta la distanţe ce nu vor depăşi 50 m (fig. 2.20).

3) În anumite zone, pe rețelele subterane se pot monta tuburi de control, în locul răsuflătorilor. Cutiile din fontă cu căpăcel sunt piese care protejează capetele răsuflătorilor si permit desfășurarea normală a

traficului rutier si pietonal. În cazul unor defecțiuni pe rețeaua subterană, gazele se acumulează în anumite cantităţi - mai mari sau mai mici - în interiorul cutiei si în momentul ridicării căpăcelului de către detector acestea tind să se răspândească în atmosferă. Prezenta gazelor este percepută fie olfactiv, fie cu aparatul de detectare.

ECHIPAMENTE ŞI APARATE PENTRU INSTALAŢII DE GAZE NATURALE COMBUSTIBILE



4.3. Aparate pentru măsurarea debitelor de gaze

Aparatele pentru măsurarea şi înregistrarea debitelor de gaze combustibile naturale se numesc contoare.După modul de măsurare şi înregistrare, contoarele pot fi: volumetrice (cu înregistrare directă, la care măsurarea are loc prin umplerea şi golirea succesivă a unor

compartimente cu volum determinat). Există două tipuri: contoare cu camere şi membrane, respectiv contoare cu pistoane rotative;

diferenţiale (cu înregistrare indirectă, determinându-se diferenţa de presiune între secţiunile amonte şi aval ale unei diafragme de diametru cunoscut şi calculându-se debitul de gaz pe baza acestei diferenţe de presiune măsurate)

Cele mai utilizate contoare sunt cele volumetrice de tip uscat, cu membrană. La un moment dat în România se fabricau trei mărimi, cu debite nominale de 3, 6, respectiv 20 m

3N/h.

Ansambluri de contoare (fig. 19): dacă se instalează mai multe contoare, legăturile la fiecare contor trebuie etichetate / marcate cu o plăcuţă de metal sau alt mijloc permanent, pentru a indica în mod clar ce parte din clădire deserveşte fiecare contor.

Dacă trei sau mai multe contoare sunt instalate în aceeaşi locaţie, consumatorul trebuie să ceară avizul companiei de gaz înaintea pornirii instalaţiei, deoarece aceste ansambluri de contoare necesită o atenţie specială.

Figura 18: Tipuri de contoare volumetrice



4.4. Dispozitive de siguranţă şi control

Cel mai simplu şi obişnuit mod de a controla o instalaţie de gaz se face prin intermediul robinetului deînchidere / separare. Acesta este format dintr-un corp şi un cep, suprafeţele de contact de formă tronconică fiind fin prelucrate pentru a asigura o etanşare eficientă. Cele două suprafeţe de contact sunt unse cu un lubrifiant, pentru o manevrare uşoară.

Robineţii de închidere se prevăd:

înaintea fiecărui contor;

pe fiecare ramificaţie importantă,

pe fiecare conductă care alimentează grupuri de arzătoare montate la aparate, mese de lucru, laboratoare, etc.,

la baza fiecărei coloane în clădiri cu peste 5 nivele şi înaintea fiecărui arzător, astfel: doi robineţi montaţi pe conductă, pentru cazul arzătoarelor şi aparatelor de utilizare, care nu au

robinet de manevră propriu sau în cazul celor care au racord flexibil; un singur robinet pentru cazul arzătoarelor şi aparatelor care au racord rigid şi au robinet de

manevră propriu. Regulatorul de presiune este instalat pentru a furniza presiunea adecvată a gazului pe conducte şi în final la

arzătorul aparatului de utilizare. Aşa cum se poate observa în figura 20, funcţionarea lui este simplă: orice fluctuaţie de presiune la intrare acţionează asupra diafragmei 6, care urcă sau coboară ventilul 3, realizând în acest mod o presiune de ieşire constantă.

Figura 20: Părţile componente ale unui regulator 1 – racord de intrare a gazului2 – sită 3 – ventil4 – resort5 – resort6 – membrană elastică (diafragmă)

7 – pârghie8 – racord de ieşire a gazului 9 – ventil de siguranţă 10 – capac11 – ştuţ pentru evacuarea gazelor



ARZATOR GAZ WG 30N/1C - WEISHAUPT - DATE TEHNICE

Controlul clapetei de aer si a valvei fluture a acestor arzătoare se face prin intermediul unui servomotor, obținându-se astfel un randament de ardere ridicat si emisii de NOx reduse.

Un alt dispozitiv de siguranţă, întâlnit însă la nivelul unui aparat de utilizare, este ventilul special care porneşte preparatorul instantaneu de apă caldă menajeră (fig. 21):

Figura 21: Ventilul preparatorului instantaneu de apă caldă menajeră 1 - robinet cu ventil pentru apă 2 - conductă de alimentare cu apă rece 3 - corp4 - membrană elastică 5 - taler

6 - cui7 - ventil pentru admisia gazului8 - conductă pentru alimentare cu gaze 9 - arzător 10 - flacără de veghe

Trepte de funcționare: 2progresive;

Putere termica utila min: 40kW;

Putere termica utila max:350 kW;

Consum gaz metan min: 5,8Nm3/h;

Consum gaz metan max:33,8 Nm3/h;

Racord combustibil: 3/4" -1"1/2;

Tensiune / frecventa dealimentare: 220 V / 50 Hz



Dispozitivul de siguranţă a flăcării, de tip bandă bimetalică, care este alcătuit din două fâşii de metal cu coeficienţi de dilatare diferiţi, unite împreună (fig. 22). Dacă flacăra pilot se stinge, banda bimetalică se deschide în poziţia iniţială (de dinainte de a fi încălzită) şi închide astfel ventilul de alimentare cu gaz.

Contoarele de gaz, regulatoarele de presiune şi robineţii principali de închidere nu se vor instala îndormitoare, closete, băi, depozite de combustibil, deasupra uşilor, în locuri cu umiditate ridicată, sub scări combustibile, în locuri neventilate sau inaccesibile; la mai puţin de 1 m de surse de aprindere (cuptoare sau preparatoare de apă caldă menajeră); aproape de dispozitive electrice neprotejate sau fire neizolate; în vecinătatea maşinilor-unelte cu curele de transmisie sau valţuri; în zone în care se manipulează frecvent materiale sau echipamente; în încăperi care sunt încuiate; în locaţii periculoase pentru persoana care citeşte contorul.

La instalaţiile care impun controlul riguros al arderii şi nu sunt supravegheate continuu, se prevăd dispozitive automate de control, reglare şi semnalizare, care să antreneze automat închiderea alimentării cu gaze naturale la:

stingerea accidentală a flăcării; lipsa gazelor naturale, a aerului de combustie sau a energiei electrice.

Aparatele de utilizare şi arzătoarele se racordează rigid la instalaţiile interioare, cu excepţia aparatelor de utilizare cu debit nominal sub 3 m

3N/h, precum şi a arzătoarelor industriale independente utilizate la aparate mobile,

care pot avea şi racorduri flexibile la instalaţia de utilizare, dar acestea trebuie să fie atestate / agrementate tehnic pentru utilizarea în instalaţiile de gaze naturale.

Figura 22: Dispozitiv bimetalic desiguranţă a flăcării



CAPITOLUL 5AERUL NECESAR COMBUSTIEI, CANALE

DE VENTILARE ŞI COŞURI DE FUM

5.1. Asigurarea aerului necesar procesului de ardere

Utilizarea gazelor naturale este admisã numai în încăperi în care nu existã pericol de incendiu, explozie şi intoxicare sau asfixiere cu gaze de ardere.

Condiţiile tehnice pentru funcţionarea în siguranţã a instalaţiilor interioare de utilizare a gazelor naturalecombustibile ţin de:

volumul interior minim al încăperilor (18 m3 pentru încăperi curente),

suprafeţele vitrate minime, asigurarea aerului necesar arderii, ventilarea naturalã sau mecanicã, evacuarea totalã a gazelor de ardere în atmosferã.

Toate încăperile în care se montează aparate de utilizare a gazelor naturale se prevăd cu suprafeţe vitrate sub formã de ferestre, luminatoare cu geamuri, uşi cu geam sau goluri, toate la exterior sau spre balcoane vitrate cu suprafaţa minimã totalã funcţie de materialul pereţilor încăperii şi de volumul acesteia (0.03 m

2pe m

3de volum net de

încăpere, în cazul construcţiilor din beton armat, 0.05 m2

pe m3 de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din

zidărie).

Pentru evacuarea eventualelor infiltraţii de gaze naturale, în toate cazurile se asigurã ventilarea naturalã a subsolurilor clădirilor prin orificii de ventilare pe conturul exterior al acestora, între încăperile din subsol, precum şi prin legarea subsolului clădirilor la canale de ventilare naturalã special destinate acestui scop, în afara ventilării naturale prevăzute pentru anexele apartamentelor sau clădirilor.

Figura 23: Exemplu deamplasare a suprafeţelor vitrate şi a golurilor



Figura 24 : Asigurarea aerului necesar arderii în diverse situaţii



Pentru toate aparatele de utilizare racordate la coş sau cu flacără liberă, se va asigura aerul necesar arderii şi evacuarea în exterior a gazelor de ardere, complet şi fără riscuri, astfel încât în atmosfera încăperii să nu se depăşească concentraţia de noxe admisă de normele de protecţie a mediului.

Aerul necesar arderii se asigură în funcţie de raportul între volumul interior al încăperii Vi [m

3] şi debitul nominal al aparatului de utilizare Qn [m

3/h].

Suprafaţa golului pentru accesul aerului într-o încăpere în care utilizează gazele naturale se determină cu

produsul între debitul instalat în încăperea respectivă Qi [m3 /h] şi coeficientul de 0,0025 [m

2/m

3/h]:

S = 0.0025·Qi [m2]Pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială (securizat,

termopan, etc.) se vor monta obligatoriu detectoare automate de gaze cu limita inferioară de sensibilitate de 2% CH4

în aer, care acţionează asupra robinetului de închidere al conductei de alimentare cu gaze naturale a arzătoarelor. În cazul utilizării detectoarelor, suprafaţa vitrată poate fi redusă la 0.02 m

2pe m

3 de volum net de încăpere.

Golul pentru accesul aerului de ardere se prevede la partea inferioară a încăperii, fără a avea dispozitive de închidere sau reglaj. Este interzisă obturarea golului de acces al aerului de ardere. Excepţie: în cazul unor aparate deutilizare cu tiraj forţat sau cu cameră de ardere închisă, când nu este necesară ventilarea pentru aport de aer.

La încăperile în care se instalează aparate cu flacără liberă, independent de volumul lor, se prevăd canale de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere.

Canalele de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere se racordează la partea superioară a încăperilor, cât mai aproape de plafon şi nu se prevăd cu dispozitive de închidere sau reglaj.

Pentru încălzirea de apartament, microcentrala termică se poate monta în bucătărie, balcon, vestibul, la subsol sau la alt nivel unde nu blochează calea de evacuare a persoanelor, cu respectarea tuturor condiţiilor menţionate anterior.

În încăperi cu volum mai mic de 18 m3 şi în băi (indiferent de volumul acestora) nu sunt admise :

aparate de utilizare pentru prepararea instantanee a apei calde de consum;

aparate de utilizare pentru încălzire centrală sau locală, prevăzute cu arzător atmosferic şi rupere de tiraj, chiar dacă au termostat de coş.

Este extrem de periculos să se monteze aparate de preparare instantanee a apei calde în băi. Motivul: exact înperioada când persoana se află în baie, aparatul este pus în funcţiune, consumându-se oxigenul din încăpere (fenomen accelerat mai ales în sezonul rece, când omul are tendinţa să limiteze pătrunderea aerului proaspăt din exterior).



5.2. Coşuri de fum

Evacuarea gazelor arse din bucătării şi oficii se face prin tiraj natural sau mecanic, utilizându-se coşuri individuale la construcţiile cu număr redus de etaje, sau canale colectoare acolo unde numărul etajelor este mare.

Coşurile de fum din cadrul construcţiilor noi executate din zidărie de cărămidă se căptuşesc la interior cu tuburi rigide din aluminiu sau oţel inoxidabil, agrementate tehnic pentru evitarea pătrunderii gazelor de ardere în încăperi. Nu se mai admit coşuri de fum din zidărie necăptuşite .

Tipul de ventilare şi dimensionarea instalaţiei se fac în funcţie de cantitatea de gaze de ardere, astfel încât să nu se depăşească concentraţiile noxelor admise prin normele de protecţie a muncii şi normele de protecţie a mediului.

Racordarea aparatelor consumatoare de gaze naturale la acelaşi canal de fum trebuie să se facă la înălţimi diferite, iar secţiunea canalului de fum trebuie să poată prelua debitele de gaze arse însumate ale tuturor aparatelor racordate la acesta.

Figura 25: Aparat de utilizareracordat la coş de fum individual

Figura 26: Modul de legare a maimultor aparate de utilizare la acelaşi coş de fum 1 - aparat de utilizare2 - conductă de legare la coş 3 - coş de fum 4 - uşa coşului de fum 5 - compartimentarea coşului de fum



Legarea la coş prin burlan (fig. 27 ) din tablă metalică, rigid sau flexibil, se admite în următoarele condiţii: secţiunea burlanului este cel puţin egală cu secţiunea racordului de ieşire din aparatul de

utilizare; porţiunea verticală este de cel puţin 0.4 m la ieşirea din aparatul de utilizare; distanţa de la coş până la aparatul de utilizare este mai mică de 3 m; panta către coş este minim 8%, dacă distanţa depăşeşte 1 m; îmbinarea şi racordarea la coş se execută cu asigurarea unei etanşeităţi optime.

Figura 28: Alte soluţii pentru evacuarea gazelor arse

Este interzisă:

trecerea burlanelor dintr-o încăpere în alta, cu excepţia burlanelor etanşe îmbinate cu sudură

montarea dispozitivelor de închidere sau obturare a secţiunii de ieşire a gazelor de ardere la aparatele de consum individual (sobe, maşini de gătit, etc.);

evacuarea gazelor de ardere în podurile clădirilor;

evacuarea gazelor de ardere direct prin pereţii exteriori ai clădirilor, cu excepţia aparatelor de utilizare omologate sau atestate / agrementate tehnic, prevăzute din fabricaţie cu astfel de evacuare;

racordarea aparatelor de utilizare a gazelor naturale la canalele de fum aferente focarelor alimentate cu alttip de combustibil (lemn, păcură, cărbune, etc.), cu excepţia aparatelor de utilizare care au fost special construite pentru alimentare mixtă (gaze naturale / combustibil lichid / solid).

Figura 27: Legarea la coş prin burlan



Dispozitivul de rupere a tirajului (fig. 29) este proiectat să împiedice tirajul invers şi interferenţa dintre curentul de aer din secţiunea secundară a coşului şi gazul care arde în aparatul de utilizare. De asemenea, el previne crearea unor condiţii de tiraj excesiv, permiţând amestecul aerului din încăpere cu gazele arse în secţiunea secundară a coşului şi implicit contribuie la răcirea acestor gaze fierbinţi.

5.3. Montarea segmentelor terminale ale coşurilor de fum

Partea terminală a unui coş de fum trebuie plasată într-o astfel de poziţie încât vântul să poată sufla fără probleme peste el. Acest segment terminal nu trebuie montat într-o zonă cu presiune excesivă a aerului. Trebuie prevenită astfel reintrarea produselor de ardere înapoi în clădire.

Poziţionarea segmentelor terminale de coş pe acoperişuri tip şarpantă şi pe pereţii exteriori se precizează în legislaţia din fiecare ţară (fig. 30 , 31).

Figura 30: Distanţe permise la montarea coşului de fum pe un acoperiş tip şarpantă

Figura 29: Stabilizarea tirajului



Figura 31: Dimensiuni care trebuie respectate la execuţia golurilor pentru ventilare şi a coşurilor de fum

Deosebirea dintre un aparat de utilizare periculos şi unul sigur în funcţionare



CAPITOLUL 6RECEPŢIA, VERIFICAREA ŞI PUNEREA ÎN

FUNCŢIUNE A INSTALAŢIEI DE GAZ METAN

6.1. Verificarea şi controlul în timpul executării lucrărilor

Execuţia de lucrări pentru realizarea unui nou sistem de distribuţie a gazelor naturale se face numai în baza autorizaţiilor emise de ANRGN şi cu avizul operatorului de distribuţie licenţiat, împuternicit pe bază de contract încheiat cu investitorul, pentru controlul calităţii lucrărilor în timpul execuţiei.

Executantul trebuie să respecte prevederile proiectului şi ale reglementărilor în vigoare şi efectuează toate verificările impuse de acestea.

Rezultatele verificărilor se consemnează într-un proces verbal de lucrări ascunse, care se semnează de instalatorul autorizat al executantului, beneficiar şi operatorul licenţiat de distribuţie, pentru următoarele operaţiuni:

realizarea sudurilor; tipul şi calitatea izolaţiei anticorosive; verificarea rezistenţei de izolaţie după umplerea completă a şanţului cu pământ (verificare pentru

care se va specifica numărul şi data în “Buletinul de Încercări” elaborat de un laborator de specialitate autorizat);

respectarea distanţelor de siguranţă faţă de alte instalaţii; traversarea traseelor altor instalaţii; adâncimea de pozare a conductelor.

6.2. Protecţia echipamentelor şi a conductelor din oţel împotriva coroziunii

Toate echipamentele şi conductele metalice se protejează contra coroziunii în funcţie de modul de montare: subteran sau aparent.

Protecţia echipamentelor şi a conductelor aparente se face prin grunduire şi vopsire, operaţiuni care se execută după efectuarea verificărilor la presiune. Conductele aparente din sistemele de distribuţie şi cele din instalaţiile de utilizare industriale exterioare vor fi vopsite în culoare galbenă.

Protecţia conductelor subterane executate din oţel se face prin izolaţie pe bază cu bitum şi alte materiale. Izolaţia de bază se execută astfel încât să se asigure continuitatea protecţiei pe întregul traseu al conductei. Protecţia mecanică a izolaţiei cu bitum se execută prin aplicarea, peste ultimul strat, a unui strat din materiale corespunzătoare acestui scop.

Alegerea tipului şi calităţii protecţiei se face în funcţie de agresivitatea solului şi poluarea cu curenţi de dispersie în curent continuu şi curent alternativ din zona în care se montează conducta, cu respectarea prescripţiilor tehnice specifice. Izolarea se face în staţii autorizate. Verificarea calităţii se face conform reglementărilor în vigoare.

6.3. Protecţia catodică a conductelor din oţel

Realizarea protecţiei catodice se face conform prevederilor normativelor specifice. Aplicarea protecţiei catodice se face în raport cu agresivitatea solului, în funcţie de curenţii de dispersie “vagabonzi”, de potenţialele efective conductă/sol şi de rezistivitatea solului, rezultate din determinări specifice, efectuate de un laborator de specialitate.

6.4. Recepţia tehnică şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de gaze naturale

Recepţia tehnică şi punerea în funcţiune a lucrărilor din cadrul sistemelor de alimentare cu gaze naturale se face de operatorul licenţiat al sistemului de distribuţie, prin specialişti delegaţi la cererea instalatorului autorizat al executantului. Operaţiile tehnice necesare pentru recepţie şi punere în funcţiune a noilor instalaţii se fac de executant, prin instalatorul autorizat, în prezenţa:

delegatului operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie, pentru conductele de distribuţie, branşamente, staţii şi posturi de reglare;

delegatului operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie şi al beneficiarului, pentru instalaţiile de utilizare. Dacă se consideră necesar se convoacă şi proiectantul.

Efectuarea recepţiei tehnice şi a punerii în funcţiune se confirmă pe baza documentelor încheiate.



6.5. Documente necesare pentru efectuarea recepţiei tehnice

Pentru toate lucrările se prezintă documentaţia completă, cu toate modificările aduse pe parcursul executării lucrărilor.

Pentru instalaţiile de utilizare se depune dosar definitiv, care conţine toate piesele din dosarul preliminar, cu modificările survenite.

Pentru conductele de distribuţie, în care se includ şi branşamentele, se prezintă în plus:

fişa tehnică a conductei de distribuţie gaze naturale / a branşamentului;

pe planul avizat, poziţia cotată a armăturilor, schimbărilor de direcţie, răsuflătorilor, sudurilor de poziţie, căminelor, adâncimea de pozare a conductei, etc.;

certificatul de calitate al ţevilor;

factura de procurare a ţevilor şi armăturilor;

buletinele pentru controlul nedistructiv al sudurilor;

buletin de calitate a protecţiei anticorosive, eliberat de un laborator autorizat;

proces verbal pentru lucrări ascunse, însoţit şi de buletin de verificare a calităţii izolaţiei conductelor îngropate (după umplerea completă a şanţului cu pământ) şi de asigurare a electrosecurităţii porţiunilor de conductă aparentă (rezistenţa de dispersie a prizelor de împământare / electrosecuritate), eliberat de un laborator de specialitate, autorizat;

situaţia de plată a lucrărilor;

autorizaţia de construire;

procesul verbal de recepţie a reparaţiei drumului, semnat de administraţia domeniului public.

6.6. Punerea în funcţiune a instalaţiilor

Punerea în funcţiune se face pe baza procesului verbal de recepţie tehnică, după încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale.

Racordarea conductelor noi de distribuţie şi a branşamentelor la conductele în funcţiune, se face de operatorul licenţiat al sistemului de distribuţie, la solicitarea scrisă a instalatorului autorizat care a executat lucrarea.

Operaţiile de închidere a sectorului, anunţarea abonaţilor şi redeschiderea sectorului se efectuează de către formaţia de exploatare a operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie.

Îmbinările care s-au executat după proba de presiune, pentru cuplarea noilor instalaţii la cele în funcţiune, se verifică la presiunea din conductă sau din instalaţie.

Înainte de punerea în funcţiune a reţelelor de distribuţie şi instalaţiilor de utilizare, se face refularea aerului: prin capătul opus punctului de racordare, la conductele de distribuţie în funcţiune; prin robinetele montate în amonte de regulatoare, la branşamentele cu posturi de reglare; prin refulator sau prin robinetele manometrului de pe colectorul de ieşire din staţie, la

branşamentele cu staţii de reglare, când acestea nu sunt prevăzute cu refulator; - prin robinetele aparatelor de utilizare şi a unui racord flexibil scos în exteriorul clădirii prin ferestrele încăperilor, la instalaţiile de utilizare.

Pentru lucrările aferente sistemului de distribuţie gaze (conducte, branşamente şi staţii de reglare-măsurare) înainte de punerea în funcţiune se predă operatorului sistemului de distribuţie cartea tehnică a construcţiei, care va conţine:

a) pentru conductele din sistemul de distribuţie, staţii şi posturi: documente care au stat la baza execuţiei, recepţiei şi punerii în funcţiune; planul conductelor efectiv montate pe traseul real, cu precizarea cotelor faţă de repere fixe

uşor de identificat. b) pentru branşamente:

planul de încadrare în zonă; plan şi schemă izometrică pe care se indică diametrul, lungimea, punctul de racord, debitul

instalaţiei de utilizare, distanţa de identificare faţă de repere fixe, poziţia şi caracteristicile constructive ale armăturilor, regulatoarelor, pieselor electroizolante.

c) pentru staţii de reglare: plan de situaţie; plan şi schema izometrică pe care se indică diametrele şi lungimile panourilor,

distribuitoarelor, poziţia regulatoarelor, armăturilor, flanşelor de măsurare, poziţia şi



caracteristicile contoarelor, punctelor de intrare şi ieşire cu precizarea presiunilor, capacitatea de reglare şi măsurare a staţiei;

documentele care constituie obiectul dosarului preliminar; poziţia ţăruşilor şi platbandelor aferente sistemului de împământare.

6.7. Întocmirea cărţii construcţiei pentru conducte de distribuţie şi branşamente

În funcţie de materialul conductei, în Anexa C sunt enumerate toate documentele pe care trebuie să le conţină Cartea tehnică a construcţiei.

6.8. Verificări şi probe de rezistenţă şi etanşeitate la sistemele de distribuţie şi la instalaţiile de utilizare a gazelor naturale

Verificările de rezistenţă şi etanşeitate a sistemelor de distribuţie şi a instalaţiilor de utilizare se efectuează de către executant pe parcursul realizării lucrărilor.

Presiunile necesare efectuării verificărilor şi probelor de rezistenţă şi etanşeitate se realizează cu aer comprimatla conductele de distribuţie şi instalaţiile de utilizare şi cu apă la staţiile de reglare – măsurare.



CAPITOLUL 7EXPLOATAREA ŞI ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR DE GAZ METAN

7.1. Exploatarea sistemului de distribuţie

Operatorul licenţiat al sistemului de distribuţie este obligat sa verifice şi să refacă, în caz de degradare, marcajele traseelor conductelor şi branşamentelor.

Verificarea integrităţii firului trasor pentru conductele din polietilenă se efectuează periodic cu aparatură adecvată. În cazul constatării unor discontinuităţi, acestea se remediază imediat.

Controlul conductelor, în vederea depistării eventualelor scăpări de gaze se face cu detectoare de gaze, verificate metrologic conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi se efectuează de către operatorul sistemului de distribuţie, conform regulamentelor proprii, în funcţie de:

starea tehnică şi vechimea conductelor; densitatea construcţiilor şi nivelul de risc în funcţie de destinaţia acestora; intensitatea traficului; alte condiţii locale specifice; tipul conductelor: oţel sau polietilenă.

Controlul se execută la intervale de maximum o lună în localităţile urbane şi rurale şi la maximum 2 luni în afara localităţilor, în scopul creşterii eficienţei depistării scăpărilor de gaze naturale şi reducerii gradului de risc de accidente.

Controlul scăpărilor de gaze se efectuează: pe toată lungimea traseelor conductelor şi branşamentelor; în căminele altor reţele de utilităţi subterane amplasate la o distanţă de maximum 5 m faţă de

conductele de gaze naturale. După efectuarea controlului se întocmesc rapoarte scrise, conform ordinului de serviciu.

După efectuarea controlului, echipa respectivă consemnează în ordinul de serviciu constatările făcute şi măsurile luate în vederea diminuării/eliminării neconformităţilor.

La constatarea unor scăpări de gaze care impun intervenţie de urgenţă, se anunţă imediat biroul de reclamaţii care va consemna sesizarea în registrul de evidenţă a reclamaţiilor şi defectelor întocmit conform modelului.

În asemenea situaţii, echipa de control ia de urgenţă primele măsuri, după caz: o opreşte sau deviază circulaţia autovehiculelor şi pietonilor în zonă; o asigură evacuarea în atmosferă a scăpărilor de gaze prin deschiderea capacelor căminelor aferente

conductei de gaze şi ale altor reţele subterane existente în zonă; o ridică capacele răsuflătorilor GN; o supraveghează zona până la sosirea echipei de intervenţie a operatorului sistemului de distribuţie; o verifică existenţa acumulărilor de gaze în imobilele din vecinătatea defectului şi dispune măsuri în

consecinţă. În cazul constatării prezenţei unor scăpări de gaze într-o construcţie, echipa de control sosită la cererea

consumatorului acţionează astfel: o interzice accesul cu foc sau producerea de scântei;o întrerupe alimentarea cu gaze naturale;o efectuează aerisirea încăperilor; o extinde controlul pe întreaga zonă unde este posibilă infiltrarea gazelor.

Revizia conductelor şi branşamentelor se efectuează anual, prin efectuarea următoarelor operaţii: o curăţirea tijei şi eventuala reparare a răsuflătorilor; o manevrarea robinetelor şi remedierea neetanşeităţilor acestora şi a defecţiunilor constatate la toate

îmbinările; o curăţirea căminelor de vizitare; o completarea cu capace a căminelor de vizitare acolo unde acestea lipsesc; o refacerea marcajelor pe traseul conductelor, unde este cazul;o controlul posturilor de protecţie catodică.

Constatările se menţionează în fişele tehnice ale conductelor şi branşamentelor. Pentru reţelele protejate catodic, o dată la 30 de zile se efectuează controlul funcţionării staţiilor de protecţie

catodică. Constatările se menţionează în ordinul de serviciu.



Înlocuirea conductelor de gaze naturale sau a unor porţiuni din acestea se face în funcţie de: starea tehnică şi vechimea acestora; frecvenţa defectelor; agresivitatea solului şi a curenţilor de dispersie; modernizarea carosabilului şi infrastructurii sistemelor de utilităţi; schimbarea regimului de presiune.

Înlocuirea capacelor la căminele de vizitare se face imediat după constatarea deteriorării sau lipsei acestora. În cazul conductelor situate pe străzi care urmează a fi supuse modernizării se verifică, în prealabil prin sondaj,

starea tehnică a conductelor stabilindu-se măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă. Întreruperea planificată a alimentării cu gaze naturale pentru efectuarea de lucrări pe o conductă sau o

porţiune din reţeaua de distribuţie se face numai după anunţarea consumatorilor afectaţi de întrerupere, înainte cu minimum 48 de ore.

Perioada minimă de întrerupere a alimentării cu gaze naturale este de 3 ore. În cazul întreruperilor accidentale, reluarea alimentării cu gaze naturale se face după anunţarea prealabilă a

consumatorilor afectaţi de întrerupere cu minimum 3 ore. Trecerea unei conducte la un regim de presiune superioară celei pentru care a fost construită, se face numai

după:

verificarea de către un proiectant autorizat de ANRGN a proiectului conductei şi a interconectărilor acesteia cu alte conducte şi proiectarea modificărilor impuse;

efectuarea probelor de presiune corespunzătoare noului regim de presiune. Operaţiile de intervenţie pe conductele în funcţiune se fac numai pe baza programelor de lucru aprobate, care

trebuie să conţină minimum următoarele precizări: măsuri tehnice care să excludă pericolul de accidente; personalul autorizat al operatorului sistemului de distribuţie; măsurile de prevenire şi de stingere a incendiilor prevăzute de regulamentele în

vigoare.

7.2. Exploatarea instalaţiilor de utilizare aparţinând persoanelor juridice

Consumatorii de gaze naturale, persoane juridice, sunt obligaţi să asigure exploatarea şi întreţinerea corectă a instalaţiilor de utilizare prin una din variantele:

personal propriu autorizat conform ”Regulamentului pentru autorizarea şi verificarea personalului care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în sectorul gazelor naturale”; agenţi economici autorizaţi conform ”Regulamentului pentru autorizarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în sectorul gazelor naturale”; societăţi licenţiate pentru activitatea de distribuţie gaze naturale de către ANRGN. De asemenea, consumatorii sunt obligaţi să întocmească şi să afişeze la locuri vizibile: instrucţiuni specifice de utilizare şi exploatare pentru fiecare aparat şi agregat alimentat cu gaze naturale; numerele de telefon ale echipelor de intervenţie proprii şi ale operatorului de distribuţie.

În cazul în care sunt sub incidenţa ISCIR, este obligatoriu ca exploatarea să se facă de personalul autorizat conform prevederilor Prescripţiilor Tehnice ISCIR în vigoare.

Exploatarea corectă a aparatelor de utilizare constă din efectuarea următoarelor operaţiuni: aprinderea şi stingerea focului se fac în funcţie de caracteristicile specifice ale aparatului de utilizare; supravegherea arderii şi respectarea parametrilor tehnologici pentru funcţionare în condiţii optime; supravegherea aparatelor de măsură şi control şi a echipamentelor de siguranţă; supravegherea instalaţiilor de automatizare; anunţarea echipei de întreţinere pentru remedierea defecţiunilor constatate şi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor defecte.

Întreţinerea instalaţiilor de utilizare constă din efectuarea următoarelor operaţiuni: controlul eventualelor scăpări de gaze la intervale de cel mult 72 de ore; supravegherea, întreţinerea curentă, vopsirea părţilor aparente; verificarea şi repararea aparatelor de utilizare prin unităţi specializate, autorizate de ISCIR; verificarea instalaţiilor de utilizare o dată la 2 ani; revizia instalaţiilor de utilizare o dată la 10 ani.



Aceste termene sunt maximale, consumatorul putând stabili intervale de timp mai scurte, în funcţie de: complexitatea instalaţiei; procesul tehnologic;posibilitatea scăpării şi infiltrării gazelor.

Revizia instalaţiilor de utilizare este obligatorie la termenul prevăzut mai sus şi în următoarele situaţii : după întreruperea utilizării instalaţiei pentru o perioadă timp care depăşeşte 6 luni; după orice accident produs în clădire care ar fi putut afecta instalaţia de utilizare gaze naturale.

Verificarea periodică a instalaţiilor de utilizare se face conform instrucţiunilor specifice şi constă din efectuarea următoarelor operaţiuni:

verificarea arzătoarelor şi a stării îmbinărilor şi garniturilor de etanşare aferente; verificarea stabilităţii conductelor montate aparent pe suporturi; verificarea etanşeităţii îmbinării conductelor şi armăturilor la presiunea de lucru a gazului din instalaţie, cu spumă de apă cu săpun; verificarea funcţionării echipamentelor şi dispozitivelor auxiliare din componenţa instalaţiei de utilizare şi a instalaţiei de alimentare cu energie electrică a acestora, după caz; verificarea funcţionării aparatelor de măsurare, control, reglare şi de siguranţă; demontarea / debranşarea punctelor de consum fără aprobare legală şi a conductelor de alimentare aferente; verificarea funcţionării echipamentului de reglare din instalaţiile de utilizare ale beneficiarului; verificarea stării răsuflătorilor şi a căminelor existente; verificarea tirajului coşurilor şi canalelor de evacuare a gazelor arse şi prezentarea de către consumator a dovezii de curăţire a acestora de către un agent economic autorizat conform reglementărilor în vigoare; verificarea stării construcţiilor care adăpostesc staţiile de reglare-măsurare şi posturile de reglare.

Verificarea aparatelor de măsurare supuse controlului metrologic obligatoriu al statului, se efectuează în conformitate cu prevederile reglementărilor metrologice în vigoare.

Revizia periodică a instalaţiilor de utilizare constă în: efectuarea tuturor operaţiunilor prevăzute la verificarea periodică, revizia din anul respectiv înlocuind verificarea;efectuarea probei de rezistenţă numai pentru partea de instalaţie la care s-au făcut înlocuiri şi/sau modificări; efectuarea probei de etanşeitate a întregii instalaţii.

Remedierile defecţiunilor constatate şi înlocuirea elementelor defecte sunt obligaţia beneficiarului şi se realizează de către agenţi economici autorizaţi de ANRGN. Sunt interzise soluţiile provizorii de remediere a defectelor.

Probele de presiune se efectuează conform prevederilor din ”Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”.

Verificarea şi revizia instalaţiilor de utilizare gaze naturale care nu necesită modificări se efectuează pe baza documentaţiilor tehnice existente la operatorul sistemului de distribuţie şi la consumator.

Pentru probele de presiune se întocmeşte proces verbal de recepţie tehnică conform prevederilor din ”Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”.

Efectuarea verificărilor şi a reviziilor se consemnează în “Fişa de evidenţă a lucrărilor periodice de verificare tehnică a instalaţiilor de utilizare gaze naturale aparţinând consumatorilor persoane juridice” care se păstrează la consumator, executantul lucrării şi operatorul de distribuţie.

Repunerea în funcţiune a instalaţiilor verificate sau revizuite la care s-au efectuat şi modificări de traseu, se face în aceleaşi condiţii ca şi pentru instalaţiile noi.

Repunerea în funcţiune a instalaţiilor după efectuarea reviziei, după repararea unei defecţiuni şi/sau întreruperi accidentale, se face conform instrucţiunilor specifice de utilizare şi exploatare, numai după:

efectuarea controlului funcţionării aparatelor / echipamentelor de măsură, control, reglare şi siguranţă din componenţa instalaţiei de utilizare gaze naturale; verificarea punerii în poziţia închis a tuturor armăturilor de la aparatele de utilizare.

Consumatorii stabilesc planuri de acţiune pentru prevenirea accidentelor în alimentarea cu gaze naturale, care pot provoca pierderi umane şi/sau materiale, instruind personalul propriu în vederea aplicării lor.

La întreruperea accidentală a furnizării gazelor naturale, consumatorii trebuie să închidă robinetele de pe conductele de alimentare şi iau măsurile prevăzute în instrucţiunile tehnice proprii de exploatare.



7.3. Exploatarea instalaţiilor de utilizare aparţinând consumatorilor casnici

Exploatarea instalaţiilor de utilizare aparţinând consumatorilor casnici se efectuează de aceştia şi după caz de fochişti autorizaţi pentru exploatarea centralelor termice, conform instrucţiunilor scrise pentru utilizarea gazelor naturale primite la punerea în funcţiune a instalaţiei de utilizare gaze naturale, cu ocazia verificării acesteia sau la cerere.

Instrucţiunile scrise pentru exploatarea instalaţiilor de utilizare uz casnic sunt elaborate conform prevederilor din ”Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale” şi a prescripţiilor tehnice de folosire a aparatelor de utilizare sau a arzătoarelor elaborate de producător.

Punerea în funcţiune a aparatelor de utilizare se face în prezenţa reprezentanţilor unui agent economic autorizat de ISCIR şi a reprezentanţilor operatorului de distribuţie licenţiat.

Verificarea şi repararea aparatelor de utilizare se face la cererea consumatorului prin unităţi specializate, ori de câte ori este nevoie. Acestea se efectuează de către reprezentanţi ai agenţilor economici autorizaţi de ISCIR.

Verificarea şi revizia periodică a instalaţiilor de utilizare este obligatorie şi se efectuează de operatorul licenţiat al sistemului de distribuţie, în conformitate cu prevederile contractului de furnizare gaze naturale. Operaţiunile de verificare se efectuează la maximum 2 ani şi cele de revizie la maximum 10 ani.

În cazul în care verificarea sau revizia nu se pot efectua din cauza absenţei consumatorului, acesta va fi anunţat în scris asupra datei reprogramării verificării sau reviziei.

Dacă verificarea sau revizia nu se pot efectua la data reprogramată, se va proceda la sistarea furnizării gazelor. La verificarea sau revizia instalaţiilor, porţiunile de conductă sau armăturile care la proba de etanşeitate au

scăpări şi nu pot fi remediate, se înlocuiesc pe cheltuiala consumatorului de către un agent economic autorizat să execute aceste lucrări, respectându-se prevederile din ”Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”.

Cu ocazia verificării sau reviziei instalaţiei de utilizare, consumatorul este obligat să facă dovada în scris, efectuată de o firmă specializată. Dovada trebuie să fie emisă cu maximum 6 luni înainte de data verificării.

Verificările şi reviziile instalaţiilor de utilizare gaze naturale efectuate se consemnează în ”Fişa de evidenţă a lucrărilor periodice de verificare tehnică a instalaţiilor de utilizare gaze naturale la consumatorii casnici” şi respectiv ”Fişa de evidenţă a lucrărilor periodice de revizie tehnică a instalaţiilor de utilizare gaze naturale la consumatorii casnici”.

7.4. Defectele din instalațiile de utilizare

Defecte la armături Aceste defecte apar la robinetele ( cep de la contor sau de incendiu, precum si la robinetele cu cep de

manevră sau de siguranţă. Acestea pot prezenta defecte de fabricaţie (vicii ascunse), care se referă atât la calitatea materialul (incluziuni de corpuri străine în material), cât si la tolerante prea mari, neobservate de controlul de calitate din uzină, precum si de controlul efectuat cu ocazia operaţiilor de verificare sau de revizii:

execuția necorespunzătoare a montajului; neetanşeităţi la locurile de îmbinare a robinetului cu capetele de țeavă; strângerea sau slăbirea necorespunzătoare a piuliței de fixare a cepului în corpul robinetului, ceea ce poate

avea ca urmare fie blocării cepului într-o anumita poziție, fie un joc prea mare între cep si locașul lui, rezultatul fiind pierderea unor cantităţi de gaze în această zonă.

În timpul exploatării, armăturile pot suferi unele defecţiuni cum sunt: 1. Coroziunea materialului2. Accidente de exploatare (variații bruște de presiune, lovituri accidentale etc.). La robinetele cu cep se, poate slăbi piuliţa de fixare a cepului sau se poate uza pătratul pentru fixarea şaibei de siguranţă, ceea ce duce la imposibilitatea de fixare a cepului în poziţia închis sau deschis. 3. Blocarea robinetului (înţepenirea), datorită depunerii produselor de coroziune între suprafața cepului si suprafața locașului sau. Acest lucru se petrece, mai ales, la robinetele care n-au fost manevrate un timp mai îndelungat.4. Deformarea suprafeței cepului, ca urmare a manevrării repetate.

Toate aceste defecțiuni sunt urmate de pierderi de gaze, ceea ce pune în pericol securitatea imobilului si a locatarilor.



Remedierea se face prin strângerea piuliței pentru fixarea cepului, când aceasta este slăbită, până ce este posibilă o manevrare uşoară, dar fără joc. Când pătratul cepului de fixare a şaibei de siguranţă este uzat, se înlocuieşte robinetul complet. Dacă cepul prezintă deformaţii pe suprafaţa si nu mai poate asigura închiderea perfectă, se şlefuieşte cu pastă până ce închiderea se realizează perfect. Dacă uzura este prea mare, se înlocuieşte robinetul. În cazul blocării cepului se procedează la demontarea si șlefuirea lui cu pastă abrazivă, la început cu granulaţie mare şi apoi, treptat, cu o granulaţie foarte fină pentru a se asigura a suprafaţa fără asperități, care să permită o etanșare perfectă. Ş1efuirea se realizează prin ungerea suprafeţei cepului cu pastă, respectiv introducerea în locaşul lui, după care cepul se roteşte alternativ, în ambele sensuri, prin apăsare. Dacă uzura este accentuată si nu se poate înlătura, se înlocuieşte robinetul. Nu se admite rectificarea prin strunjire a armaturilor montate în instalaţiile de gaze.

Defecte la conducte (neetanșeități la îmbinări cu fitinguri, mufe, coturi, racorduri etc.). Remedierea se face prin controlul porțiunii de conducta cu spumă de săpun, localizarea si apoi remedierea

defectului. Dacă un cot, o mufă sau un racord sunt neetanşe din cauza garniturii se demontează, se înlătură garnitura veche din cânepă cu o pânză de ferăstrău metalic si cu peria de sârma după care se înfăşoară altă garnitură nouă de cânepă, se impregnează cu soluţie de etanşare, se înşurubează si se strânge corespunzător cu cleştele de ţevi, după care se pune instalaţia în funcţiune, controlându-se etanşeitatea cu spumă de săpun. Dacă una din piese este spartă sau fisurată se înlocuiește. De asemenea, conducta de gaze dacă este fisurată se demontează si se înlocuieşte porțiunea respectivă.

7.5. Montarea, întreţinerea şi verificarea contoarelor / echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale

Montarea, întreţinerea şi verificarea contoarelor / echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale din sistemul de alimentare cu gaze naturale se realizează de către personalul autorizat al operatorului licenţiat de distribuţie sau cu acordul acestuia, de agenţi economici autorizaţi conform prevederilor legislaţiei şi reglementărilor în vigoare.

Întreţinerea contoarelor/echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale se face prin: respectarea instrucţiunilor de întreţinere date de producătorul contoarelor/ echipamentelor

şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale; verificarea vizuală cu ocazia citirii şi o dată la 24 de ore pentru înregistratoarele cu diagramă

circulară, cu ocazia schimbării diagramei; verificarea metrologică periodică la scadenţele stabilite prin reglementările de specialitate.

Modul de efectuare a verificărilor metrologice, ocazionate de defectarea aparatelor sau la solicitarea consumatorilor este precizat în contractul de furnizare gaze naturale şi în ”Regulamentul de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate la consumatorii captivi”.

Verificarea contoarelor/echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale se face numai în laboratoare autorizate, în conformitate cu reglementările de metrologie legală în vigoare.

7.6. Intervenţii pentru remedierea defectelor

Operatorul de distribuţie asigură permanent un sistem de colectare a sesizărilor şi reclamaţiilor consumatorilor şi de rezolvare a acestora în vederea remedierii defectelor intervenite în sistemul de alimentare cu gaze naturale. În funcţie de numărul consumatorilor şi lungimea reţelei, activitatea se organizează astfel:

o birou cu funcţionare permanentă dotat cu telefon direct, având echipe şi mijloace de intervenţie; o post dotat cu telefon direct;o salariat al operatorului de distribuţie care să asigure preluarea permanentă a sesizărilor şi

reclamaţiilor consumatorilor , cu domiciliul în localitatea rurală în care se desfăşoară activitatea de distribuţie a gazelor naturale.

Pentru localităţi mai mici sau pentru consumatori izolaţi la care numărul abonaţilor nu justifică existenţa echipelor permanente de intervenţie, remedierea defectelor se asigură de către operatorul sistemului de distribuţie prin echipe de intervenţie.

Solicitarea echipelor de intervenţie se face prin dispeceratul distribuitorului în urma reclamaţiilor primite. Operatorul de distribuţie comunică consumatorilor numărul de telefon pentru reclamaţii şi intervenţie şi îl

înscrie în ”Instrucţiunile de utilizare a gazelor naturale”, care se predau tuturor consumatorilor odată cu punerea în funcţiune a instalaţiilor.



Maşinile de intervenţie se dotează cu mijloace de comunicare eficiente, cu scule, dispozitive, echipamente, utilaje pentru executarea lucrărilor şi cu aparate adecvate pentru detectarea scăpărilor de gaze naturale.

Echipele de intervenţie au în componenţă muncitori specializaţi pentru lucrările necesare, dotaţi cu echipament de protecţie corespunzător normelor de protecţie a muncii şi PSI. Deplasarea echipei de intervenţie la locul defectului se realizează în timpul cel mai scurt. Accesul pentru remedierea defectului se face pe baza ordinului de serviciu. Remedierea defectului se consemnează de echipa de intervenţie pe ordinul de serviciu.

Defecţiunile semnalate la instalaţiile de utilizare ale consumatorilor, persoane juridice, se remediază de echipele proprii. De asemenea, defecţiunile pot fi remediate de către echipele operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie sau de către agenţi economici autorizaţi de către ANRGN, pe bază de contract.

7.7. Scoaterea temporară şi repunerea în funcţiune a conductelor de distribuţie şi a branşamentelor

O conductă sau un branşament se consideră scoase temporar din funcţiune după ce s-a oprit vehicularea gazelor, prin izolarea porţiunii respective cu ajutorul robinetelor de secţionare sau a dispozitivelor speciale de oprire locală şi s-a efectuat depresurizarea acestora.

Scoaterea temporară din funcţiune a conductelor şi branşamentelor poate fi necesară pentru:

remedierea avariilor sau accidentelor tehnice;

efectuarea unor lucrări programate pe conducte. Scoaterea temporară din funcţiune a conductelor şi branşamentelor se execută de echipe sau formaţii de lucru

ale operatorului sistemului de distribuţie numai pe baza: programului de lucru scris; foii de manevră; dispoziţiei telefonice a persoanelor împuternicite, înregistrată în registrul de dispoziţii al

dispeceratului de gaze naturale, în funcţie de importanţa şi urgenţa lucrării. Programele de lucru se întocmesc pentru toate lucrările planificate. Foile de manevră se întocmesc pentru

lucrări de intervenţie simple sau în cazuri de accidente tehnice. În caz de avarie, personalul din echipele de intervenţie are obligaţia de a lua primele măsuri de siguranţă şi de a

raporta dispeceratului operatorului de distribuţie măsurile luate pentru remediere. Documentele de mai sus se întocmesc de persoane numite de operatorul sistemului de distribuţie şi se aprobă

de persoane împuternicite în acest sens.Scoaterea temporară din funcţiune cu ajutorul dispozitivului cu pară a conductelor având Dn ≤ 50 mm,

racordate la conducta de distribuţie prin teu, se face pe baza ordinului de serviciu. După încheierea lucrărilor, executantul va înscrie în planul de amplasare şi în cartea construcţiei elementele

constructive noi şi cele modificate care să reflecte situaţia reală din teren la data respectivă. La conductele de polietilenă, după localizarea defectului şi efectuarea săpăturilor în funcţie de gradul de

afectare al conductei, defectul se va izola prin:o strangularea cu ajutorul dispozitivelor calibrate în amonte de locul defectului sau de o parte şi de

alta a locului defectului pentru conductele integrate în sistemele de alimentare buclate;o secţionare cu ajutorul robinetelor de secţionare; o dispozitiv cu pară (în cazul conductelor rupte).

Reparaţiile defectelor conductelor din polietilenă pot fi:o temporare;o definitive;

Reparaţiile temporare se refac în formă definitivă imediat ce sunt îndeplinite condiţiile normale de lucru. În cazul unor reparaţii temporare, în principal în cazul conductelor perforate şi după caz fisurate, se pot utiliza

coliere metalice agrementate tehnic.Înlăturarea defectelor pin reparaţii definitive la conductele de polietilenă se efectuează prin utilizarea

procedeului de îmbinare prin electrofuziune.Materialele utilizate pentru reparaţii sunt tronsoane de conducte şi electrofitinguri agrementate tehnic şi

compatibile cu materialul conductei care se repară. Aparatele de sudură vor îndeplini condiţiile de performanţă necesare executării lucrării.

Întreţinerea şi repararea robinetelor din polietilenă constă din intervenţii la tubul de acces şi verificarea foliei protectoare. În cazul defectării robinetelor, acestea se vor înlocui.



După înlăturarea defectului conductei din polietilenă, repunerea în funcţiune a tronsoanelor afectate se va efectua numai după îndeplinirea următoarelor etape:

o verificarea lucrărilor efectuate; o efectuarea probelor de presiune;o refacerea continuităţii firului trasor şi a benzii (grilei) avertizoare; o refularea conductelor pentru eliminarea completă a aerului; o evidenţierea locului de strangulare al conductei.

7.8. Scoaterea definitivă din funcţiune a conductelor şi a branşamentelor

Pentru scoaterea definitivă din funcţiune a unei conducte se parcurg următoarele etape: evacuarea gazelor naturale din conducte; tăierea capetelor conductei; obturarea cu capace sudate a capetelor.

Pentru scoaterea definitivă din funcţiune a unui branşament se parcurg următoarele etape: -evacuarea gazelor naturale din branşament; -tăierea capetelor branşamentului; -obturarea robinetului/teului de branşament; -extragerea branşamentului în vederea recuperării acestuia, după caz.

Pentru dezafectarea unei conducte se întocmeşte un program de lucru care faţă de programele obişnuite, cuprinde următoarele date şi măsuri suplimentare:

planul de amplasare a conductei, cu modificările la zi şi cu menţionarea dispozitivelor de refulare a gazelor, zonelor de lucru periculoase;

alte construcţii şi instalaţii nou amplasate pe traseu; tronsoanele care nu se pot demonta odată cu dezafectarea conductei; desfiinţarea tuturor marcajelor, răsuflătorilor şi dispozitivelor de refulare amplasate de-a

lungul conductei dezafectate; marcarea cu vopsea sau tăbliţe a zonelor periculoase; locul de tăiere şi blindare a tuturor capetelor şi legăturilor; alte elemente necesare pentru siguranţa lucrării; obligativitatea încheierii unui proces verbal la terminarea lucrărilor.

Pentru a evita cuplarea unor conducte şi/sau branşamente la tronsoanele nedemontate ale unei conducte dezafectate, se va efectua în prealabil o identificare pe traseu a acestora.

Identificarea se efectuează de delegaţi ai operatorului de distribuţie şi după caz, ai beneficiarului pa bază de: proces verbal încheiat la terminarea lucrărilor de dezafectare; plan de situaţie şi schema conductei; verificarea diametrelor conductelor; sondaje, prin perforări fără foc; injectare de odorizant în reţelele de distribuţie.

Toate capetele conductelor dezafectate ce nu pot fi scoase din pământ se obturează cu capace sudate.

7.9. Protecţia, siguranţa si igiena muncii

Pentru toate etapele de exploatare a sistemului de alimentare cu gaze naturale, se respectă prevederile referitoare la protecţia, siguranţa şi igiena muncii.

Obligaţiile şi răspunderile pentru protecţia, siguranţa şi igiena muncii revin: o conducătorilor locurilor de muncă; o personalului de exploatare;o consumatorilor casnici.

Conducătorii locurilor de muncă sau, după caz, delegaţii împuterniciţi ai acestora au obligaţia să realizeze, în principal:

o instruirea personalului la fazele şi intervalele stabilite prin legislaţie, întocmirea şi semnarea cu personalul instruit a documentelor doveditoare;

o dotarea cu echipament individual de protecţie şi de lucru; o acordarea alimentaţiei de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare pentru prevenirea

îmbolnăvirilor profesionale;



o verificarea stării utilajelor, agregatelor, aparatelor şi sculelor, cu care se lucrează şi înlăturarea sau repararea celor care prezintă defecţiuni;

o măsurile organizatorice de protecţia, siguranţa şi igiena muncii, specifice lucrărilor de gaze naturale ca: formarea şi componenţa echipelor de lucru, anunţarea consumatorilor, închiderea şi deschiderea conductelor, lucrul pe conducte sub presiune, manipularea tuburilor sub presiune, etc.

Personalul de exploatare are următoarele obligaţii: o să participe la toate instructajele în conformitate cu legislaţia în vigoare; o să poarte echipamentul de lucru şi de protecţie la locul de muncă şi să-l întreţină în stare de curăţenie; o să nu utilizeze scule, aparate şi echipamente defecte; o să aplice în activitatea sa prevederile normelor de care a luat cunoştinţă la instruire, precum şi orice alte

măsuri necesare pentru evitarea accidentelor. Consumatorii casnici au obligaţia să folosească instalaţiile de gaze naturale potrivit instrucţiunilor de utilizare

primite la punerea în funcţiune a acestora. La desfăşurarea activităţii în unităţi ale agenţilor economici cu norme specifice de protecţie a muncii, se vor respecta şi prevederile din normele respective.

Manevrele necesare exploatării în condiţii de siguranţă a instalaţiilor de gaze naturale se efectuează numai de personalul instruit în acest scop.

La executare lucrărilor de intervenţii, reparaţii curente şi/sau capitale se aplică prevederile corespunzătoare din ”Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”.

În toate situaţiile care necesită intervenţii la conductele din polietilenă în funcţiune, se iau măsuri de protecţie a operatorilor împotriva accidentelor cauzate de apariţia sarcinilor electrostatice.

După deschiderea şanţului, înainte de accesul la conductele defecte, se vor lua măsuri de legare la pământ a conductei şi a tuturor sculelor şi aparatelor de sudare şi echipare a operatorilor cu echipament specific.

Legarea la pământ se efectuează prin înfăşurarea acestora cu bandă textilă îmbibată cu soluţie de apă şi săpun, legată la ţăruşi metalici introduşi în pământ în zona de desfăşurare a lucrărilor de reparaţii. Pe toată durata intervenţiei, operatorii utilizează mănuşi de protecţie din cauciuc.

7.10. Prevenirea şi stingerea incendiilor

În toate etapele de exploatare a sistemului de alimentare cu gaze naturale, se respectă normele şi dispoziţiile referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor.

Obligaţiile şi răspunderile pentru prevenirea incendiilor revin conducătorilor locurilor de muncă, personalului de exploatare al operatorului de distribuţie şi consumatorilor.

Conducătorii locurilor de muncă au obligaţia să realizeze în principal: o instruirea personalului la etapele stabilite prin legislaţie, întocmirea şi semnarea cu personalul instruit a

documentelor doveditoare;o verificarea stării utilajelor, aparatelor, echipamentelor şi sculelor cu care se lucrează şi înlăturarea sau

repararea celor care prezintă pericol de incendiu; o măsurile organizatorice de prevenire şi stingerea incendiilor, specifice instalaţiilor de gaze naturale

referitoare la formarea şi componenţa echipelor de lucru, anunţarea consumatorilor privind închiderea şi deschiderea conductelor, lucrul pe conducte sub presiune, manipularea generatoarelor şi a buteliilor, stabilite potrivit legii.

Personalul de exploatare are următoarele obligaţii: o să participe la toate instructajele în conformitate cu legislaţia în vigoare; o să nu utilizeze utilaje, aparate, echipamente şi scule defecte sau neadecvate mediului de lucru; o să aplice în activitatea sa prevederile normelor de care a luat cunoştinţă la instruire, precum şi orice alte

măsuri necesare pentru evitarea incendiilor; o să asigure îndeplinirea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, stabilite potrivit legii.

Incintele staţiilor şi posturilor de reglare şi măsurare, precum şi cele în care există instalaţii de utilizare a gazelor naturale, se dotează cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor potrivit normelor specifice de dotare.

Mijloacele de stingere a incendiilor se amplasează la loc vizibil, uşor accesibil şi se verifică la termenele prevăzute în instrucţiunile date de furnizor.

În cazul producerii unui incendiu în instalaţiile de gaze naturale, personalul prezent închide în primul rând robinetul de incendiu şi apoi procedează la stingerea incendiului, concomitent cu anunţarea pompierilor.

În cazul în care nu este posibilă oprirea alimentării cu gaze naturale, şi pentru a preveni crearea de acumulări de gaze naturale urmate de explozii, până la sosirea pompierilor se procedează numai la răcirea zonelor învecinate, fără stingerea flăcării de gaz.

Executarea lucrărilor cu foc deschis, în spaţii cu pericol de incendiu, este admisă numai după luarea măsurilor necesare de prevenire şi stingere a incendiilor şi numai după obţinerea permisului sau autorizaţiei de lucru cu foc.



Aceste lucrări se execută numai de către echipe instruite în acest scop şi dotate cu echipament de lucru, protecţie şi intervenţie adecvat.

În vederea realizării intervenţiei de stingere se organizează echipe cu atribuţiuni concrete şi se iau măsuri de alertare a unităţilor (serviciilor civile) de pompieri.

Se interzice racordarea aparatelor de utilizare a gazelor naturale la canalele de fum aferente focarelor,alimentate cu alt tip de combustibil (lemn, păcură, cărbune, etc.), cu excepţia aparatelor de utilizare care au fost construite pentru alimentare mixtă (gaze naturale – combustibil lichid / solid).

Înainte de aprinderea focului în aparatele de utilizare neautomatizate şi la arzătoare, utilizatorul respectă şi asigură următoarele:

o ventilarea încăperilor şi centralelor termice în care funcţionează aparate cu flacără liberă; o controlul tirajelor coşurilor la care sunt racordate aparate; o controlul robinetului de manevră al aparatului, depistarea şi înlăturarea eventualelor scăpări de

gaze;o accesul liber al aerului de ardere în focar;o ventilarea focarului.

La aprinderea sau stingerea focului se respectă principiul ”gaz pe flacără“. Aprinderea se face cu aprinzătorul special, fiind interzisă folosirea chibriturilor, precum şi a hârtiei, deşeurilor

sau a altor materiale, care pot obtura orificiile arzătoarelor. La aprinderea sau stingerea focului, gazele sunt închise sau deschise de la robinetul principal şi apoi de la

robinetul arzătorului (aparatului). Stingerea focului, în cazul aparatelor de utilizare a gazelor naturale cuplate cu racorduri flexibile, se face prin

închiderea robinetului de siguranţă, amplasat înaintea racordului flexibil, iar după stingerea flăcării, se închide şi robinetul de manevră.



CAPITOLUL 8EXEMPLE DE ERORI DE PROIECTARE , EXECUŢIE, DE EXPLOATARE

Din cauza erorilor de proiectare şi execuţie, dar şi a celor de exploatare, în domeniul instalaţiilor de gaze naturale au loc uneori evenimente care se soldează cu victime omeneşti. Următoarele exemple de rea practică se bazează pe întâmplări reale, ilustrând fenomenul nerespectării unor principii şi reguli elementare.

Exemplul 1Este vorba despre o construcţie care iniţial a fost concepută pentru reparaţii auto. Aceasta avea o

suprafaţă dreptunghiulară de 6 x 4 m şi un singur geam, cu un singur canat de 0,8 x 0,9 m. Volumulîncăperii era de 86 m3. Încăperii i s-a schimbat destinaţia, fiind transformată în spaţiu de închiriat.

S-a montat un perete despărţitor din rigips de 2 cm, cu o uşă spre cameră, pentru a se obţine în acest fel o cameră de 4 x 4 m şi o baie de 2 x 4 m (fig. 8.35).

În acest fel, baia a rămas fără nici un geam. În ea a fost montată o microcentrală termică cu tiraj natural, legată la un burlan. Când centrala termică a fost pornită, ea nu a funcţionat. A fost căptuşit burlanul pentru a creşte tirajul. Nici după această operaţiune microcentrala nu a funcţionat. A fost dezafectat senzorul pentru evacuarea gazelor de ardere. În acest fel, microcentrala a putut fi pusă în funcţiune. Ca urmare a acestui fapt două persoane au decedat . Motivul principal a fost lipsa oxigenului şi intoxicarea cu monoxid de carbon.

Schimbarea destinaţiei unor încăperi Cauze: inexistenţa documentaţiei tehnice aprobate; inexistenţa orificiului pentru admisia aerului de combustie; inexistenţa suprafeţelor vitrate; dezafectarea senzorului pentru funcţionarea în siguranţă a microcentralei termice.

Exemplul 2O persoană a observat că după ce a făcut baie, copilul lui în vârstă de 17 ani, odată întors în dormitor a leşinat.

A fost chemată de urgenţă Salvarea şi copilul a fost dus la spital. I s-au făcut investigaţii al căror rezultat a condus la concluzia: copilul este perfect sănătos.

Cu toate acestea, faptele s-au repetat. În cele din urmă, ”misterul” acestor leşinuri a fost elucidat: montarea unui preparator de apă caldă menajeră în baie, într-un spaţiu inadecvat, fără priză de aer de combustie.



Exemplul 3Într-o hală industrială modernă din panouri tip sandwich, cu geamuri etanşe, a fost montată o instalaţie de

încălzire cu panouri radiante. La punerea în funcţiune s-a observat că părţile metalice ale clădirii precum şi utilajele erau ude, iar de pe tavan picura apă. Deoarece clădirea nu era prevăzută cu luminatoare mobile, aceasta a trebuit să fie modificată pentru a se crea spaţii pentru evacuarea aerului. După ce s-a făcut acest lucru, s-a constatat că în încăpere nu mai era asigurată temperatura de confort corespunzătoare. Erori:

nu s-a ţinut cont de faptul că la panourile radiante, având o ardere atmosferică, umiditatea rezultată în urma combustiei trebuie să fie eliminată printr-o rată de schimb de aer de câteva ori mai mare decât în cazul în care gazele de ardere sunt evacuate în exterior.

nu s-a ţinut cont de faptul că rata mare de schimburi de aer aduce cu sine un consum important de combustibil, implicit necesitatea montării unor suprafeţe radiante suplimentare.

Exemplul 4Se utilizează racordarea cu tub flexibil sau furtun de cauciuc neomologate. Materialul acestora însă

îmbătrâneşte în timp, putând avea loc scăpări de gaz cu consecinţe uneori tragice.

Exemplul 5Probleme legate de numărul de coloane pe casa scării şi de traversarea planşeelor: În blocurile de locuinţe, nu este recomandat ca pe casa scării să se monteze decât o singură coloană. Proiectul

este bine să se facă de acelaşi proiectant, iar execuţia de acelaşi executant. Dacă totuşi se fac 2 coloane, este bine ca apartamentele de pe o parte să fie alimentate de la o coloană, iar cele

de pe partea cealaltă la cealaltă coloană. Nu se recomandă să se lege consumatorii intercalat, deoarece în caz de pericol, măsurile care se impun se pot lua cu greutate.

Tubul de protecţie la trecerea conductei prin pereţi sau planşee se va monta înainte de montarea conductei şi se va ridica cu circa 1 cm faţă de nivelul pardoselii, deoarece s-a constatat că apariţia coroziunii ţevilor este maximă în tubul de protecţie. Acest lucru se întâmplă deoarece acolo intră apă atunci când se spală pe jos .

Nu se vor pune tuburi de protecţie întrerupte sau secţionate în lung. Probleme legate de prezenţa contoarelor în balcoane: Contoarele NU se vor monta în balcon (deşi se cunosc destule cazuri) din următoarele motive :

după un timp, unele persoane îşi închid balcoanele, iar contorul se va găsi într-un spaţiu închis, ceea ce este interzis;

dacă există scăpări de gaz la contor, acestea se vor prelinge în balconul vecinului de sus; în balcon locatarii depozitează uneori substanţe combustibile;

nu există acces liber la citirea şi înlocuirea contoarelor.

Exemplul 6 robineţii se montează fără a fi gresaţi, astfel că în timp ei se blochează şi nu mai pot fi acţionaţi; robineţii se montează în spaţii inaccesibile sau cu capul de manevră într-un loc inaccesibil (de exemplu spre

perete).

Trecerea conductelor prinplanşee 1 - planşeu 2 - tub de protecţie 3 - conducta de gaze



Exemplul 71. Corelarea raportului Volum/Suprafaţă vitrată nu este respectată; 2. Se modifică vitrarea după ce instalaţia de gaz a fost executată şi recepţionată; 3. Se pune geam cu altă grosime decât cea normală (4 mm); 4. Se pune fereastră cu ramă metalică; 5. Proiectantul de instalaţii nu colaborează cu arhitectul pentru ca acesta să prevadă o fereastră

corespunzătoare (cu toate că primul o prevede în proiectul de gaz); 6. Cel care recepţionează instalaţia de gaz nu măsoară suprafaţa vitrată; 7. Sunt executate lucrări fără autorizaţie. În caz că au loc explozii, în loc să sară geamurile în aer, se

dărâmă construcţia. 8. Aparatele de utilizare se montează în alte locuri decât cele normale – cum ar fi montarea

preparatoarelor de apă caldă şi microcentralelor de apartament în baie. În acest fel există pericolul intoxicării cu monoxid de carbon şi a consumării oxigenului din încăpere.

9. Deşi pe proiecte se prevăd prize pentru aer de combustie, ele nu se execută, sau se montează un geam care poate fi închis.

10. Se pun canapele în încăperi care au montate în interior centrale termice.

Exemplul 8Deschiderea pentru evacuarea gazelor arse este un geam care se poate închide.

Exemplul 9Datorită umplerii cu moloz din pod a coşului, s-a obturat orificiul pentru evacuarea gazelor arse. Problemele au

început cu o doamnă în vârstă, căreia i s-a făcut rău. A fost chemată Salvarea, care a dus-o la spital. A doua zi, fiica împreună cu cei 2 copii şi soţul, sosesc în aceeaşi încăpere unde era soţul femeii în vârstă. În timp

ce stau de vorbă, unul dintre copii leşină, apoi leşină succesiv tatăl copilului şi cel de-al doilea copil. Când uşa de la cameră a fost lăsată larg deschisă, cei 3 şi-au revenit din leşin. Nu a murit nimeni.

Cauza: obturarea cu moloz a evacuării gazelor arse. Acestea au rămas în încăpere, iar monoxidul de carbon a intrat în acţiune.

Blocarea coşului de fum cu tencuială căzută 1 - sobă cu plită 2 - burlan3 - zid4 - spaţiu pentru evacuarea gazelor de ardere5 - zidărie 6 - tencuială 7 - uşiţa de curăţire



Exemplul 10Într-un apartament, o sobă de teracotă dintr-o cameră şi o sobă cu plită din bucătărie aveau coşuri de fum

individuale până în pod. De aici, pentru a evita ieşirea pe acoperiş de două ori, s-a construit un singur coş, aşa cum se poate vedea în figura de mai jos.

Exemplul 11O casă era încălzită cu convectoare. Seara, după orele 20, într-una din camere merg să se culce doi tineri, soţ şi

soţie. Dimineaţa la orele 10, nu s-a observat nici o mişcare dinspre acea cameră. S-a încercat intrarea în cameră, însă uşa era încuiată. În schimb, clanţa era fierbinte. Dinăuntru se auzea un horcăit. A fost spart geamul de la uşă şi s-a intrat în încăpere. Bărbatul era mort, iar femeia era în comă. Gazul de la convector era deschis la maxim. Înăuntru era o căldură insuportabilă. Diagnosticul a fost intoxicare cu CO. Erori:

burlanul era fixat doar în perete, iar în convector el era introdus până la nivelul capacului de protecţie emailat, rămânând între ştuţul de ieşire din convector şi capătul burlanului un spaţiu de aproximativ 1,5 cm;

burlanul, fiind prea scurt, nu a putut fi legat cu colier;

convectorul nu avea senzor de întrerupere a gazului la supraîncălzire;

în proiect era depus un prospect pentru un tip de convector cu ieşire laterală, dar în realitate era montat unul cu ieşire la partea superioară.

Legarea incorectă a doi consumatori de gaze diferiţi la un coş de fum 1 - planşeu 2 - pod3 - acoperiş 4 - coş de fum 5 - uşiţa de curăţire 6 - moloz7 - coş de fum de la soba cu plită 8 - coş de fum de la soba de teracotă



Exemplul 12La turnarea asfaltului, răsuflătorile rămân îngropate în asfalt; în acest fel, gazele care scapă pot să migreze spre

alte reţele edilitare, cum sunt cele de canalizare. Astfel se pot întâmpla tragedii prin acumularea gazelor în subsoluri sau în cămine de canalizare.

Exemplul 13O persoană la atelier a constatat că nu are gaz la soba tip plită pe care o folosea pentru încălzire. A văzut că în

stradă lucrau nişte muncitori la o conductă de canalizare paralelă cu cea de gaz, la o distanţă de 4-5 m. Plouase mult, pământul era îmbibat cu apă. Din cauza transportului greu de pe stradă, pământul s-a deplasat spre şanţul săpat, rupând branşamentul de gaz. Conducta secţionată s-a deplasat cu 10 cm.

Gazul se scurgea în pământ, iar atelierul nu era alimentat cu gaz. A fost anunţată societatea de gaz. Echipa de intervenţie a săpat la teul de branşament şi a sudat 10 cm de conductă pentru a reface legătura la branşament.

Cum pământul a alunecat mai departe, conducta s-a rupt din nou . Persoana , venind a doua zi la atelier, a anunţat din nou societatea de gaz. Echipa de intervenţie a început să sape din nou, iar persoana s-a apucat de lucru la maşina de cusut. Branşamentul a fost reparat.

Gazul a început să se scurgă în încăpere, deoarece robinetul de la sobă era poziţionat pe ”deschis”. În timp ce persoana muncea la maşină, la un moment dat a avut loc o explozie. Scânteia a fost generată de o perie colectoare a motorului electric al maşinii de cusut.

Explozia a fost foarte violentă, ceea ce denotă faptul că concentraţia s-a situat la limita minimă de explozie (puţin peste 5 %). Toată clădirea, împreună cu pereţii laterali şi acoperişul, s-a prăbuşit. Tavanul a căzut peste maşini şi astfel persoana a scăpat cu viaţă.

Au existat doi vinovaţi în acest incident: o constructorul, care nu a sprijinit săpătura, permiţând pământului să se deplaseze; o utilizatorul, care a uitat deschis robinetul de gaz.

Legarea incorectă a convectorului de gaze la burlanul coşului de fum 1 - convector2 - ştuţ de ieşire a gazelor arse din convector3 - burlan

Răsuflătoare acoperită cu asfalt 1 - conductă 2 - răsuflătoare 3 - capac4 - asfalt



Exemplul 14S-a constatat o defecţiune la o vană dintr-un cămin de vizitare, gazul scăpând pe la presetupă. În aceste cazuri, în general se lucrează ”pe viu”, fără întreruperea gazului, schimbându-se presetupa. Este

nevoie de cel puţin trei persoane, astfel încât: - o persoană lucrează în interiorul căminului; - o altă persoană îl ţine pe cel ce lucrează de frânghia care este legată la centura de siguranţă; - o a treia persoană le aduce scule.

Cel care ţine frânghia are rolul de a întreţine o conversaţie cu primul. În cazul în care nu răspunde la întrebări, trebuie tras de frânghie afară. Persoana care intră în interiorul căminului este obligată să poarte mască de gaze.

Revenind la întâmplarea tragică petrecută, la un moment dat persoana care era în cămin, nu a mai răspuns la întrebări. Al doilea muncitor a intrat în cămin să-l scoată, dar a rămas şi el acolo. Cel de-al treilea muncitor era plecat după mâncare...

Când a venit, a anunţat şoferul maşinii, au luat masca de gaze (care era în maşină!) şi i-au scos din cămin pe primii doi. I-au dus la spital, dar nu au mai putut fi salvaţi.

Erorile care au fost săvârşite: nu au utilizat măşti de gaze, deşi le aveau la îndemână; nu au utilizat frânghia şi centura de siguranţă; a treia persoană a părăsit locul de muncă.

Exemplul 15Un exemplu eronat de cuplare a branşamentului la reţeaua stradală. Deoarece în acea perioadă pe strada respectivă s-a întrerupt furnizarea gazului pentru efectuarea de lucrări,

lucrurile s-au precipitat şi lucrarea a fost executată de o echipă care nu cunoştea configuraţia reţelei stradale. Muncitorii au săpat şi au găsit o ţeavă de oţel Φ 168 mm. Au sudat teul de racord, au cuplat, au acoperit şanţul şi au aşteptat să se dea drumul la gaz. După reclamaţiile locatarilor care tot nu aveau gaz, s-a constatat că în acea zonă conducta de gaz era montată în tub de protecţie. De fapt, teul de racord a fost sudat pe tubul de protecţie, nu pe conductă (era vorba de un tub de protecţie pentru o trecere peste cabluri electrice).

Erori: muncitorii au lucrat în grabă, fără să consulte documentaţia tehnică; nu au chemat maistrul după ce au descoperit conducta; se putea deduce faptul că era vorba de tubul de

protecţie şi după calitatea izolaţiei; după ce au decupat conducta, nu au introdus o sârmă sau un electrod pentru a verifica dacă intră până la

peretele opus al conductei.

Teu de branşament montat pe tubul de protecţie 1 - tub de protecţie 2 - conductă de gaz 3 - teu de racord



Exemplul 16Un exemplu de branşament de apă trecut peste conducta de gaz. Pe o stradă s-a intervenit la conducta de gaz, care a fost tăiată şi înlocuită. Din greşeală, a fost agăţat şi rupt

branşamentul de apă. Conducta de gaz a fost umplută cu apă. În acest fel, gazul a antrenat vapori de apă, care în perioada de iarnă blochează regulatoarele de presiune de la instalaţiile de utilizare, creând mari probleme.

Erori:

instalaţia de apă a fost pozată peste cea de gaz;

s-a făcut cuplarea înainte de a fi descoperit tot traseul conductei.

Montarea branşamentului de apă deasupra celui de gaz1 - şanţ 2 - branşament de gaz 3 - branşament de apă



CAPITOLUL 9TERMENI . FIŞE TEHNICE. FIŞE TEHNOLOGICE.

FAZE EXECUŢIE ÎN DOMENIUL INSTALAŢIILOR DE GAZE

9.1. GLOSAR DE TERMENI

ABONAT consumatorul sau grupul de consumatori care are relaţii contractuale directe cu unitatea de transport sau de distribuţie a gazelor naturale;

APARAT DEUTILIZARE

sistemul mecanic complex destinat să consume gaze naturale în condiţii igienice, economice şi de siguranţă;

ARZĂTOR construcţie mecanică destinată să consume gaze naturale combustibile în condiţii igienice, economice şi de siguranţă, într-un focar sau într-o incintă;

BRANŞAMENT conducta de legătură prin care circulă gaze naturale nemăsurate de sistemul de distribuţie, până la ieşirea din robinetul de branşament, staţia sau postul de reglare;

BTU (BritishThermal Unit)

cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unui pound (453.6 g) de apă cu 1 grad Fahrenheit, la presiune atmosferică;

CONDUCTA DETRANSPORT

conducta prin care gazele sunt aduse de la locul de producere până la staşiile de predare

CONSUMATOR persoana fizică sau juridică, beneficiarul instalaţiei de utilizare, racordată la reţeaua furnizorului, prin care primeşte gaze naturale;

DEBIT DECALCUL

produsul între suma debitelor nominale ale aparatelor de utilizare alimentate şi factorul de încărcare corespunzător numărului de aparate;

DEBITINSTALAT

suma debitelor nominale ale aparatelor de utilizare existente într-o instalaţie de utilizare sau debitul nominal al unui aparat de utilizare;

DEBITNOMINAL(m

3N/h)

cantitatea de gaze naturale în volum normal (273.15 K şi 1.01325 bar absolut) care trece într-o oră printr-un aparat (contor, regulator, aparat de utilizare, etc.) la presiunea nominală de funcţionare;

ECHIPAMENTDE MĂSURARE

aparatura şi ansamblul instalaţiilor unui consumator în vederea măsurării gazelor naturale furnizate;

FACTOR DEÎNCĂRCARE

raportul dintre încărcarea efectivă şi încărcarea nominală sau debitul nominal;

INSTALATORAUTORIZAT

persoana fizică cu pregătire şi experienţă în specialitate, care posedă autorizaţie emisă de regia de gaze naturale sau unitatea de distribuţie a gazelor, cu competenţe în limitele gradului obţinut;

INSTALAŢIE DE UTILIZARE

ansamblul de conducte, aparate şi accesorii montate în incinta unui consumator, în aval de robinetul de branşament, inclusiv focarul şi coşul de evacuare a gazelor de ardere;

ÎNCĂRCARE EFECTIVĂ

cantitatea efectivă de gaze care trece într-o oră prin elementul de instalaţie considerat;

ÎNCĂRCARE NOMINALĂ

cantitatea de gaz în volum normal care trece într-o oră prin conducta considerată, în condiţii nominale de funcţionare;

INSTALAŢIE EXTERIOARĂ

partea din instalaţia de utilizare care se găseşte în exteriorul clădirilor, între robinetul de branşament, între staţia sau postul de reglare şi robinetul de incendiu montat la intrarea conductei în clădiri;

INSTALAŢIE INTERIOARĂ

parte din instalația de utilizare, din interiorul clădirilor, între robinetul de incendiu si aparatele de utilizare, inclusiv focarul si coșul de evacuare a gazelor de ardere. Presiunile de regim, admise în instalațiile de utilizare sunt: medie. redusă, intermediară si joasă. Alegerea tipului de reţea si a presiunilor maxime de regim se va face pe considerente tehnico-economice pentru fiecare caz în parte, la instalațiile interioare interesând si presiunea nominala la care funcționează aparatele de utilizare

LOC DECONSUM

amplasamentul instalaţiilor de utilizare ale unui consumator, prin care se consumă gaze naturale;



OCOLITOR un tronson de țeavă, prevăzut cu robinete de închidere, care face legătura între conducta de intrare si cea de ieşire a unui contor, a unei staţii (post) de reglare sau a unui panou de reglare sau de măsurare, permiţând scoaterea din circuit a elementului respectiv de instalaţie si alimentarea directă a consumatorului

REGLARE ansamblul de aparate, armături şi accesorii, amplasat într-o firidă sau cabină, sau direct pe agregate tehnologice, prin care se face reducerea şi reglarea presiunii gazelor naturale;

POST DE PRESIUNEMINIMĂ DE AVARIE

presiunea minimă necesară pentru menţinerea în funcţiune a agregatelor şi instalaţiilor, care condiţionează securitatea acestora şi a personalului;

POST DE REGLARE-MĂSURARE

ansamblul de aparate, armături si accesorii, amplasate într-o cabină sau direct pe agregate tehnologice prin care se face reducerea si reglarea presiunii într-osingură treaptă, precum si măsurarea debitelor de gaze.

PRESIUNEMINIMĂ TEHNOLOGICĂ

presiunea minimă necesară în regim de limitare la consumator, pentru menţinerea în funcţiune în condiţii de siguranţă, numai a agregatelor şi instalaţiilor impuse tehnologic pentru a evita pierderi de producţie nerecuperabile;

RACORD conducta de legătură între o ramură a instalaţiei exterioare şi instalaţia interioară dintr-o clădire, pavilion, secţie, etc.;

REFULATOR dispozitiv alcătuit în principal din două robinete montate la un ştuţ vertical sudat pe conductă, care serveşte la evacuarea în atmosferă a gazelor dintr-o instalaţie;

REŢEA DE DISTRIBUŢIE

ansamblul de conducte şi accesorii în aval de staţiile de reglare de sector, până la robinetele de branşament ale consumatorilor alimentaţi cu gaze la presiune joasă, respectiv până la ieşirea din posturile sau staţiile de reglare de la capetele branşamentelor;

REȚEAUA DE REPARTIȚIE

rețeaua alimentată din staţiile de alimentare, destinată să alimenteze staţiile de reglare ale consumatorilor importanţi respectiv staţiile de reglare de zonă

ROBINET DEBRANŞAMENT

robinetul montat la capătul branșamentului de la care se poate opri în întregime, alimentarea cu gaze a unui consumator. Branșamentele se execută în exclusivitate numai de către întreprinderile distribuitoare si, indiferent de modul de finanțare, devin mijloacele de baza ale acestora. În aceste condiții, înlocuirea, în caz de avarie, sau orice alte operații de intervenție la branșamente, este de competenta întreprinderii distribuitoare, prin personalul sau de specialitate

ROBINET DEINCENDIU

robinetul montat în exteriorul clădirii, la intrarea instalaţiei de utilizare în clădire, de la care se poate opri în întregime furnizarea gazelor naturale în clădirea respectivă, hală industrială, etc.;

SISTEM DEALIMENTARE

ansamblul compus din conducere, aparate, instalaţii de măsurare şi accesorii, situat între staţiile de predare şi coşurile de evacuare a gazelor de ardere, inclusiv instalaţiile şi construcţiile aferente, destinat să asigure alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor dintr-o localitate;

STARENORMALĂ

stare termodinamică definită prin condiţiile: T = 273.15 K şi P = 1.01325 bar absolut (aproximativ 760 mm Hg);

STARE DEREFERINŢĂ (STANDARD)

stare termodinamică definită prin condiţiile: T = 288.15 K şi P = 1.01325 bar absolut;

STAŢIE DE PREDARE/PRIMIRE

ansamblul instalaţiilor de reducere şi reglare a presiunii, măsurare a debitului, filtrare şi odorizare, prin care gazul din conductele de transport intră în sistemul de distribuţie sau în instalaţia de utilizare a unor consumatori;

STAŢIE DE REGLARE MĂSURARE

ansamblul de aparate, armături şi accesorii de reducere/reglare a presiunii şi măsurare a consumului, amplasat într-o construcţie separată, prin care gazele naturale trec din reţeaua de repartiţie în reţeaua de distribuţie (staţie de reglare de sector) sau din sistemul de distribuţie în instalaţiile de utilizare ale consumatorului (staţie de reglare la consumator);

STAȚII DE REGLARE DE SECTOR

prin care se face trecerea din rețeaua de distribuție direct la un număr anumit de consumatori dintr-un sector sau dintr-un cartier, care vor fi alimentați cu presiune joasa, fără a fi nevoie de montarea unui post de reglare la fiecare abonat în parte din zona sau cartierul respectiv



TEU DEBRANŞAMENT

piesa de legătură între conducta de distribuţie şi conducta de branşament;

TREAPTĂ (REGIM) DE PRESIUNE

intervalul dintre limita maximă şi minimă a presiunii admise în reţele şi instalaţii; În sistemele de alimentare cu gaze naturale (STAS 8281-76) se folosescurmătoarele trepte de presiune:

o înaltă peste 6 bar; o medie, între 2 si 6 bar;o redusă, între 0,2 si 2 bar; o intermediară, 0,05-0,2 bar;

o joasă, 0,05 bar=500 mm H2O.

TUB DEPROTECŢIE

tub care canalizează spre puncte stabilite eventuale pierderi de fluid sau protejează conductele împotriva unor acţiuni mecanice sau electrice, care pot conduce la degradarea izolaţiei anticorozive sau a conductei, la trecerea prin elemente de construcţie sau la traversarea sau trecerea pe lângă alte reţele / construcţii subterane.



9.2. FIŞE TEHNOLOGICE

DENUMIREAPRODUSULUI

FIŞA TEHNOLOGICAFixarea conductelor cu brăţări şi console

PRESCRIPŢII TEHNICE

Fixareaconductelor cubrăţări sau console

Brățara Consola

Executarea găurii în perete trebuie astfel făcută încât brăţara (consola) sa poată fi fixată rigid. Se va respecta distanţa între conducta si perete (3 cm) sau cea prescrisă în proiect.. Se vor folosi brăţări sau console dimensionatecorespunzator

MATERIAL

Brăţări, console, ipsos, apa

OPERAŢII DE EXECUŢIE PLANIFICAREA EXECUŢIEI

EŞALONAREA OPERAŢIEI SDV-uri folositeTimp pentru ooperaţie (min)

Nr. deOperaţii

Timp total(min)

1. Trasarea găurilor 5’ 2 10’ Găurile se trasează ţinând cont de lungimea liberă a conductei, dar nu mai puțin de 2,5ml una de alta, lângă armături şi schimbări de direcţie

Metru (ruleta), creta de trasat

2. Executarea găurilor cu dalta şi ciocanul

10’ 2 20’ Executarea găurilor se face în elementele de construcţie de închidere, nu se fac în elementele de rezistentă.

Dalta, şpit, ciocan, sau maşina de găurit rotopercutor

3. Verificarea dimensiunilorgăuri şi rectificarea eventualelor abateri

3’ 2 6 Executarea găurilor trebuie să se facă sub forma de trunchi de piramidă cu baza mare în interior

Brăţări sau console pentru dimensiuni de ţeavă

4. Montarea brăţării pe ţeavă 2’ 2 4’ Brăţara trebuie să se fixeze rigid cu șuruburi de prindere iar între ţeavă şi brăţară trebuie să fie un strat de cauciuc

Cheie fixă

5. Astuparea găurii cu mortar de ipsos şi finisarea ei

5’ 2 10’ Gaura se umezește, se prepară mortarul de ipsos, se introduce în gaură cu şpaclu, daca gaura este mare, se introduc şi colţuri de cărămidă pentru completarea şi mărirea rezistenţei

Canciog, şpaclu, gletieră



DENUMIREAPRODUSULUI

FISA TEHNOLOGICAINTERCALAREA TEULUI DE RAMIFICAŢIE PE O CONDUCTĂ

PRESCRIPTII TEHNICE

INTERCALARE TEU PEO CONDUCTĂ SE VA INTERCALA TEUL PRIN

INTERMEDIUL UNEI PIULUŢE OLANDEZE

SE VA VERIFICA GARNITURA DEETANŞARE A PIULIŢEI OLANDEZE SE VA RESPECTA ORDINEA SEMONTAJ A ÎMBINARII

MATERIAL

PIULIŢĂ OLANDEZĂ TEU, CÂNEPĂ, GRUND

OPERAŢII DE EXECUŢIEPLANIFICAREA EXECUŢIEI

EŞALONAREA OPERAŢIEI SDV-uri folositeTimp pentru ooperaţie (min)

Nr. deOperaţii

Timp total(min)

1. Se însurubeaza pe ţeavă corpul filetat al piuliţei olandeze

5’ 1 5’Se verifică filetul pe capătul ţevii, se verifică filetul interior al corpului filetat al racordului olandez

Cleşte universal de ţevi, cheie franceză

2. Se însurubează în teu corpul cu piuliţă al racordului olandez 5’ 1 5’

Se verifică filetul exterior al corpului cu piuliţă al racordului olandez se verifică filetul interior al teului


3.Se însurubează teul în cealălaltă ţeavă

5’ 1 5’ Se verifică filetul exterior al ţevii. Cleşte universal de ţevi, cheie franceză

4. Se introduce garnitura înpiuliţa oladeză şi se strânge 5’ 1 5’

Se verifică paralelismul dintre flanşele racordului olandez, se introduce garnitura în stare bună


5 Se verifică îmbinarea şi poziţia corectă a teului în îmbinare

2’ 1 2’Se verifică dacă poziţia ieşirii laterale a teului corespunde ce cea din proiect

Metru (ruletă)

TEHNICIAN INSTALATOR PENTRU CONSTRUCȚII

98 SUPORT CURS CALIFICARE nivel 3 INSTALAŢII DE GAZE

9.3 . DIVERSE SCHEME

DETALII DE EXECUŢIE PENTRU TEU DE BRANŞAMENT ŞI POST DE REGLARE - MĂSURARE

DETALII DE MONTARE BRANŞAMENT DE GAZ DIN POLIETILENĂ

DdnS1S2

rNTRF

CvRc

fL1,L2





DETALII DE MONTARE RĂSUFLĂTORI ŞI INTERSECŢII CU ALTE REŢELE EDILITARE



9.4. FIŞE TEHNICE

SC „ARMĂTURA” Cluj-Napoca,

Str. Gării nr. 19, tel.

FIŞA TEHNICĂ FITINGURI DIN FONTĂ MALEABILĂ, Fmn 300

Cod. (articol)

Domeniu de utilizare:o Îmbinarea conductelor

Caracteristici tehnice:o Fluid: apa rece, apa caldă, agent termic de încălzire, gaz; o Presiune nominală: Pn=25 [bar], pentru 3/8” - 3/4”

Pn= 16 [bar], pentru 1” – 1¼”;o Temperatura maximă: +300 [

oC];

Material de bază: o Fonta maleabilă



ROTENBERGERFIŞA TEHNICĂ

DISPOZITIV CU ACUMULATOR PENTRU PRESAREAFITINGURILOR

Cod. 1.54501.54401.5420

Domeniu de utilizare: îmbinarea prin presare a conductelor din cupru (sau PEXAL)Echipare:1.5420-în cutie fără bacuri; 1.5450-cu bacuri M 15-22-28; 1.5440-cu bacuri SV 15-22-28 Caracteristici tehnice:- acumulator-12 V / 2.0 Ah, Ni-Cd, sau 12 V / 3.0 Ah, NiMH; - uşor de mânuit şi puternică; - nu depinde de reţeaua electrică; - permite lucrul în poziţii dificile; - permite rotirea capului de presare până la 270

o;

- controlul electronic asigură realizarea presiunii necesare.

Date post:	17-Aug-2016
Category:	Documents
Upload:	vladan-marcel
View:	78 times
Download:	1 times

Instalatii de Gaz

Documents