INSPECŢIA JUDICIARĂ JURISPRUDENŢĂ ÎN MATERIE...

INSPECŢIA JUDICIARĂ

JURISPRUDENŢĂ ÎN MATERIE DISCIPLINARĂ 2013

1

a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori

prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de

serviciu;

1. Faptele procurorului care a întreprins o serie de acţiuni ilicite în scopul de a

denigra imaginea unui comisar de poliţie, constând în solicitarea de relaţii despre un comisar

şef de poliţie, angajarea unei firme de detectivi particulari pentru a-l urmări pe acesta şi

formularea a două plângeri penale împotriva acestuia, precum şi solicitarea adresată unui

subofiţer de poliţie de a-l conduce cu autoturismul de serviciu pe o stradă pentru a surprinde

în flagrant conducători auto în stare de ebrietate, printre cei vizaţi bănuind că se află şi

comisarul, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, faptele aceluiaşi procuror de a servi cu băuturi alcoolice clienţii unui

local şi de a interveni pentru rezilierea unui contract de catering al unei şcoli în scopul

încheierii ulterioare a unui contract cu o altă firmă deţinută de un apropiat al procurorului,

reprezintă conţinutul constitutiv al aceleiaşi abateri disciplinare enunţată anterior.

Hotărârea nr. 4P/17.09.2013, Secţia pentru procurori a CSM

(irevocabilă prin Decizia nr. 39/24.03.2014

a Completului de 5 judecători al Î.C.C.J.)

Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori ca, prin hotărârea ce o va

pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, pârâtului A.V.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr.


completările ulterioare, constând în manifestări care pot aduce atingere onoarei sau probităţii

profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara atribuţiilor de serviciu.

În motivarea acţiunii se arată că, pe fondul unei relaţii tensionate cu comisarul şef de

poliţie B. M. din cadrul Poliţiei Municipiului X, generate de existenţa unei relaţii apropiate

între procurorul A. V. A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria X şi fosta soţie a ofiţerului

de poliţie, pârâtul a întreprins o serie de acţiuni neconforme cu statutul său de procuror,

constând în următoarele: a cerut relaţii despre comisarul şef de poliţie B. M. de la subofiţerii

de poliţie P. O. şi J. N.; a întocmit mai multe sesizări anonime vizându-l pe comisar; la

19.10.2012 a angajat, prin intermediul unei cunoştinţe, o firmă de detectivi particulari pentru

a-l urmări pe ofiţerul de poliţie; a formulat două plângeri penale împotriva lui B. M. pe care

le-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria X; în cursul anului 2013 a servit cu

băuturi alcoolice clienţii localului deţinut de B. I. în staţiunea X; a intervenit la Şcoala

Specială X pentru rezilierea contractului de catering cu firma S.C.Y S.R.L., în scopul

încheierii ulterioare a unui contract cu firma deţinută de B. I.; la data de 04.11.2012 i-a

solicitat subofiţerului de poliţie V. M. B. din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră X să-l ducă cu

autoturismul de serviciu pe o stradă din municipiul X, pentru a surprinde în flagrant

conducători auto în stare de ebrietate, printre cei vizaţi bănuind că se află şi comisarul B. M..

Prin Hotărârea nr. 4P/17.09.2013, Secţia pentru procurori a admis acţiunea

disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. V. A. – procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X.

Secţia a constatat că acţiunile ilicite comise de pârâtul procuror întrunesc elementele

constitutive ale unei singure abateri disciplinare, cea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr.

2


completările ulterioare, constând în “manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii

profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor

de serviciu”.

Sub aspectul laturii obiective Secţia a reţinut că pârâtul procuror, în afara exercitării

funcţiei, prin comportamentul şi acţiunile întreprinse, a încălcat standardele de conduită

universal acceptate de comunitate aducând atingere principiilor morale cum ar fi

corectitudinea, cinstea, buna credinţă şi a periclitat atât imaginea publică a magistratului, cât

şi prestigiul justiţiei, prin faptele sale contribuind la scăderea aprecierii publice pozitive

asupra sistemului judiciar din care face parte.

În contextul în care unele dintre aceste acţiuni au ajuns la cunoştinţa publicului larg al

respectivei comunităţi locale, direct sau chiar prin intermediul presei locale, iar altele au fost

de natură să creeze discuţii dezaprobatoare şi de indignare în rândul lucrătorilor de poliţie

(ducând la tulburarea relaţiilor de muncă cu aceştia) sau al altor angajaţi din cadrul unor

instituţii, legătura de cauzalitate între actele pârâtului şi urmarea produsă apare neîndoielnică.

Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri s-a concretizat prin deteriorarea

încrederii şi respectului opiniei publice, dar şi a lucrătorilor de poliţie cu care interacţionează

în cadrul raporturilor specifice de muncă, faţă de persoana magistratului în cauză, cu

consecinţa afectării nu doar a imaginii individuale a acestuia din perspectiva probităţii morale,

ci şi a imaginii publice a procurorului în societate şi aprecierii pozitive a opiniei publice

asupra justiţiei ca sistem şi serviciu public.

Sub aspectul vinovăţiei, Secţia a reţinut că pârâtul a săvârşit această abatere

disciplinară sub forma intenţiei indirecte. Astfel, multitudinea actelor ce completează

ansamblul laturii obiective a abaterii disciplinare, caracterul repetat al unora dintre actele

materiale săvârşite în aceeaşi modalitate, conduita vădit ostentativă în anumite cazuri, conduc

fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a pârâtului faţă de acţiunile sale a fost aceea de

prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea

lor. Această concluzie se desprinde chiar şi din atitudinea pârâtului în cadrul audierilor de

către inspectorul judiciar şi de Secţia de procurori, din care rezultă conştientizarea încălcării

normelor disciplinare, nesocotind însă caracterul grav al faptelor sale.

Vinovăţia magistratului în cadrul acestei abateri disciplinare se raportează atât la

standardele de conduită impuse de profesie, cât şi la cerinţele societăţii concretizate în

respectarea unor valori morale unanim acceptate.

Astfel, art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că aceştia „sunt datori să se

abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în

societate”. În acelaşi articol se arată că relaţiile magistraţilor la locul de muncă şi în societate

se bazează pe respect şi bună credinţă.

Codul deontologic reia aceste obligaţii impuse magistraţilor şi le transpune în norme

de etică profesională.

Codul de conduită judiciară, intitulat şi Principiile de la Bangalore, stabileşte printre

standardele de conduită aplicabile şi sistemului nostru judiciar, atât pentru judecători cât şi

pentru procurori, prevederi referitoare la imparţialitate şi etichetă care impun magistratului

obligaţia de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcţiei, cât şi în afara

acesteia, de aşa natură încât să menţină încrederea publicului, a juriştilor şi a justiţiabililor în

corectitudinea şi imparţialitatea magistratului şi de a-şi exercita drepturile şi libertăţile

cetăţeneşti în conformitate cu demnitatea funcţiei judiciare.

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din noiembrie 2002 a apreciat că

pentru susţinerea independenţei juridice atât la nivel instituţional cât şi la individual, fiecare

3

magistrat trebuie să se comporte cu integritate atât în exerciţiul funcţiunii, dar şi în viaţa

particulară.

Deşi, ca orice persoană, magistratul are dreptul la protecţia vieţii private, acesta

trebuie să acţioneze cu prudenţă, pentru ca manifestările sale să nu conducă la subminarea

demnităţii funcţiei sale şi a capacităţii sale de a o exercita. Totodată, acestuia îi este interzisă

folosirea poziţiei sale de magistrat în orice relaţii cu alte persoane, pentru a nu crea acestora

impresia exercitării unor presiuni sau că ar fi îndreptăţit să exercite personal atribuţiile cu care

este învestit prin lege în exercitarea funcţiei.

Ca atare, faţă de urmările concrete produse şi ţinând cont de dispoziţiile art. 100 din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările

şi completările ulterioare, potrivit căreia sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa fie

proporţionale cu gravitatea abaterilor comise, Secţia pentru procurori:

Cu majoritate:

- a aplicat domnului A. V. A. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

X, sancţiunea disciplinară constând în „excludere din magistratură”, pentru săvârşirea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ.

Cu opinie separată:

- a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 100 lit. d)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, constând în „suspendarea din funcţie pe o perioadă de

6 luni”.

Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, A. V. A. a formulat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 39/24.03.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca

nefondat, recursul declarat de A. V. A. împotriva Hotărârii nr. 4P/17.09.2013 a Secţiei pentru

procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Faptele judecătorului care, acţionând cu lipsă de vinovăţie pe fondul afectării din

cauza unei stări de boală, cauzată de stres, a voinţei şi capacităţii de autocontrol a manifestat

dezinteres pentru soluţionarea cauzelor, a avut un mod de exprimare total inadecvat

statutului de magistrat, o conduită agresivă, aspecte de natură a contraria participanţii la

înfăptuirea actului de justiţiei, cât şi opinia publică, fiind totodată în măsură să aducă

atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei nu întrunesc elementele

constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004,

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, întrucât nu a avut reprezentarea

faptelor sale şi nu a avut posibilitatea reală de a decide în mod conştient cu privire la

săvârşirea faptelor şi urmările acestora.

În sprijinul unei astfel de aprecieri vine şi faptul că, după efectuarea tratamentului

medical şi revenirea în activitate, magistratul a avut un comportament normal,

îndeplinindu-şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, împrejurare din care rezultă că

evenimentul a fost singular.

Hotărârea nr. 7J/22.05.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM

(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)

Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia din

sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei C.A.S., judecător în

cadrul Judecătoriei X, în sarcina căruia s-a reţinut existenţa unui caz de indisciplină în cadrul

activităţilor de serviciu.

4

Situaţia de fapt, care a condus la exercitarea acţiunii disciplinare, a constat în aceea că

în şedinţa de judecată din data de 02.02.2012, doamna judecător a manifestat dezinteres

pentru soluţionarea cauzelor, a avut un mod de exprimare total inadecvat statutului de

magistrat, la care s-au adăugat manifestările din data de 03.02.2012, respectiv ţinuta

nepotrivită şi conduita agresivă (limbaj, violenţe verbale şi fizice), aspecte ce au fost de natură

a contraria participanţii la înfăptuirea actului de justiţiei, dar şi opinia publică, fiind totodată

în măsură să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei, fapte

despre care Inspecţia Judiciară a considerat că întrunesc elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată.

Prin Hotărârea nr. 7J/22.05.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii a respins ca neîntemeiată acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară

împotriva doamnei C.A.S., judecător în cadrul Judecătoriei X, pentru săvârşirea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Secţia a reţinut că, la data de 2 februarie 2012,

pârâta a avut un mod de exprimare lipsit de solemnitate, inadecvat statutului de magistrat,

constând în aceea că i-a spus unei doamne avocat că „este îmbrăcată cu prea mult roşu” iar

unui alt avocat că „nu are nevoie de respectul său”, făcând totodată afirmaţii ce nu aveau

legătură cu cadrul solemn al şedinţei, cum ar fi cele referitoare la faptul că urmează „să plece

din instanţă”.

În cauză a rezultat că atât în dimineaţa zilei de 2 februarie cât şi anterior, pârâta nu s-a

simţit bine, având o atitudine total diferită de cea pe care o avea în mod obişnuit, fiind agitată,

supărată, neavând capacitatea de a se concentra.

Acesta a fost şi motivul pentru care martora M.A.D. i-a cerut să suspende şedinţa de

judecată, iar după ce a discutat cu pârâta, aceasta din urmă a intrat în sala de şedinţă şi a

amânat toate cauzele. De asemenea, a dispus amânarea pronunţării în toate dosarele în care

rămăsese în pronunţare şi a plecat acasă.

Starea de rău şi de agitaţie combinate cu stările de insomnie au făcut ca la data de 3

februarie 2012, pârâta să nu se mai poată controla şi să se manifeste în modul descris mai sus,

atât în magazinul de vis-a-vis de casa sa, cât şi pe stradă şi respectiv în sediul poliţiei.

Toţi martorii audiaţi în cauză au arătat că la data de 3 februarie 2012, pârâta era

incoerentă, făcea afirmaţii într-un limbaj violent la modul general, fără să se refere la o

persoană anume, avea gesturi violente urmate de momente de luciditate, făcând afirmaţii fără

nicio logică şi părând că vorbeşte singură.

Faptul că această atitudine a pârâtei a fost cauzată de o problemă de sănătate, nefiind o

atitudine conştientă a acesteia, rezultă din chiar împrejurarea că aceasta a necesitat internare şi

tratament de specialitate timp de două săptămâni, după care a revenit în activitate şi şi-a

îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, fără să se mai existe vreo împrejurare

de natura celor din datele de 2 şi 3 februarie 2012.

Secţia a apreciat că lipsa vinovăţiei poate fi apreciată în funcţie de actele medicale

depuse la dosar, precum şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă că pârâta

în zilele de 2 şi 3 februarie a avut o atitudine total diferită de cea avută până atunci, că aceasta

nu era coerentă, nu făcea afirmaţii logice şi nu părea stăpână pe gesturile sale, existând cu

certitudine o stare de boală care a necesitat tratament de specialitate şi respectiv internare.

Din întregul ansamblu probator administrat în cauză a rezultat că pârâta, în zilele de 2

şi 3 februarie 2012, din cauza unei stări de boală cauzată de stres a avut voinţa şi capacitatea

de autocontrol afectate.

În aceste condiţii nu s-a putut susţine că a avut reprezentarea faptelor sale sau că ar fi

putut avea posibilitatea reală de a conştientiza, atât din punctul de vedere al deciziei de

5

săvârşire a faptei cât şi din punctul de vedere al urmărilor acesteia.

În acelaşi sens s-a subliniat şi faptul că, după efectuarea tratamentului medical şi

respectiv revenirea pârâtei în activitate, aceasta a avut un comportament normal, îndeplinindu-

şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, împrejurare din care rezultă că ceea ce s-a

petrecut în datele de 2 şi 3 februarie 2012 reprezintă un eveniment izolat, cauzat de starea de

boală a pârâtei, stare de boală care înlătură răspunderea disciplinară a acesteia, faptele nefiind

săvârşite cu vinovăţie.

Irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.

3. Faptele judecătorului care a manifestat un comportament incompatibil cu

demnitatea profesiei şi solemnitatea actului de justiţie, constând în aceea că nu a permis

asistenţilor judiciari să intre în sala de judecată, situaţie de natură a crea rumoare şi discuţii

printre justiţiabili; s-a angajat într-un dialog nepotrivit cu preşedintele secţiei; a iniţiat şi

susţinut un dialog cu persoanele prezente în sala de şedinţă, avocaţi şi justiţiabili, aducându-

le la cunoştinţă nemulţumirile personale faţă de o sesizare anterioară ce viza capacitatea sa

de a conduce şedinţa de judecată, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, modificată prin Legea nr. 36/2011. Atitudinea şi comportamentul judecătorului

a afectat prestigiului funcţiei de magistrat şi al justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege, în

condiţiile în care obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune, prin însăşi natura sa,

moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea propriilor opinii de către magistrat. vezi

speţa 7.


demnitatea profesiei şi solemnitatea actului de justiţie, constând în aceea că a întreţinut şi

cultivat relaţii notorii de prietenie cu persoane condamnate, arestate preventiv sau trimise în

judecată, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99

lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată. vezi

speţa 21.

5. Faptele procurorului constând în citarea în mod repetat a unui inculpat la sediul

unităţii de parchet, în condiţiile în care au existat zile în care acesta a fost prezent şi nu s-au

efectuat acte procedurale, iar dacă s-au efectuat, perioada de timp în care deţinutul a fost

prezent în biroul procurorului, nu era justificată de complexitatea actului; rămânerea fără

pază a inculpatului în biroul procurorului, agenţii de escortă fiind invitaţi să aştepte pe hol;

primirea acestuia de nenumărate ori în audienţă; purtarea unei vaste corespondenţe cu

inculpatul prin intermediul SMS–urilor, în timp ce aceste se afla în stare de deţinere, de cele

mai multe ori iniţiată de către procuror, în cadrul căreia îi dădea detalii cu privire la

anumite activităţii procesuale pe care urma să le întreprindă, în condiţiile în care cunoştea

că este interzisă o astfel de atitudine, au fost de natură a duce atingere probităţii profesionale

şi prestigiului justiţiei şi au creat totodată nemulţumiri şi discuţii, atât în cadrul colectivului

din care făcea parte, cât şi în rândul lucrătorilor de poliţie şi a conducerii IPJ, cu atât mai

mult, cu cât, situaţia astfel creată a ajuns la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul

presei, întrunind astfel elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99

lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare. vezi speţa 25.

6

b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii

privind judecătorii şi procurorii;

6. Faptele judecătorului care prin afirmaţiile şi susţinerile făcute în spaţiul public,

precum şi modalitatea concretă în care au fost prezentate evenimentele, prin expresiile

folosite în cuprinsul relatării, prin conduita materializată în afirmaţiile făcute în presă care

conţin declaraţii în cuprinsul cărora se face referire la pregătirea profesională, onestitatea şi

experienţa unor judecători, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare

prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, modificată, întrucât contravin obligaţiei de rezervă impusă magistraţilor în

exercitarea libertăţii de exprimare, în considerarea statutului lor şi constituie o manifestare

contrară demnităţii funcţiei, de natură a aduce atingere imparţialităţii şi prestigiului justiţiei,

fapta (respectiv art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor.)


(irevocabilă prin decizia nr. 432/04.11.2013 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)

Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care

o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, pârâtei C.M.L. - judecător în cadrul Curţii de Apel X cu privire la

săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la data săvârşirii faptei, (în prezent

abaterea este reglementată de dispoziţiile art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată,

cu modificările şi completările ulterioare) şi c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, constând în

încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi

procurorii şi, respectiv, în manifestarea unei atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor

de serviciu faţă de colegi.

În motivarea acţiunii s-a reţinut că declaraţia dată de doamna C.M.L., judecător în

cadrul Curţii de Apel X în cursul unei transmisiunii directe în cadrul unor proteste, atât din

perspectiva cadrului în care a fost exprimată, cât şi al conţinutului acesteia, precum şi

afirmaţiile făcute, constituie o manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă şi, în

acelaşi timp, o manifestare de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul funcţiei de

judecător.

De asemenea, s-a reţinut că faptele doamnei judecător C.M.L. constând în

comportament, afirmaţii/reproşuri adresate colegilor judecători şi grefierilor de şedinţă, ce au

depăşit limitele rezonabile ale unor critici, susţineri verbale, deliberări, îndrumări sau

atenţionări, acceptabil a fi exprimate cu referire la modul de organizare a activităţii secţiei,

ori cu privire la activitatea profesională a grefierilor, la pregătirea profesională a judecătorilor,

creând în rândul acestora un sentiment de disconfort sau temere şi contravenind prevederilor

art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, depăşesc limitele unui comportament admis în

interiorul unei instanţe, atitudinea fiind incompatibilă cu onoarea şi demnitatea profesiei de

magistrat.

Printr-o altă acţiune disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în

materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea ce o va



7

completările ulterioare, pârâtei C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X cu privire la

săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), f) şi t) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările din Legea nr.

24/2012.

În motivare s-a reţinut că doamna C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X prin

comportamentul manifestat în datele de 21 martie, 26 martie 2012, 20 iunie 2012, 12

septembrie 2012, 19 septembrie 2012 şi 26 septembrie 2012 constând în: apostrofarea

judecătorilor colegi de complet şi grefierilor de şedinţă cu privire la aşa-zisul zgomot produs

de trântirea uşii, cu scopul vădit de a iniţia în mod artificial un conflict cu aceştia, neacordarea

permisiunii grefierului de şedinţă de a manipula dosarele din şedinţa de judecată, exprimarea

unor păreri cu caracter ofensator referitoare la pregătirea profesională a colegilor de complet,

proferarea unor acuzaţii nefondate cu conotaţie sexuală la adresa colegilor judecători sau a

altor acuzaţii nefondate, utilizarea unui ton ridicat şi autoritar faţă de colegii judecători şi faţă

de personalul auxiliar al secţiei, aceasta a avut o atitudine ce poate fi caracterizată ca

nedemnă, fiind contrară dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 republicată şi

modificată, art. 18 din Codul deontologie al judecătorilor şi procurorilor şi art. 5 alin. 2 lit. d)

din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Inspecţia Judiciară a invocat excepţia de conexitate, iar Secţia pentru judecători a

Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepţia şi a dispus conexarea celor două dosare.

Prin Hotărârea nr. 5J din 11 aprilie 2013, Secţia pentru judecători a Consiliului

Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunile disciplinare conexe formulate de Inspecţia

Judiciară împotriva doamnei C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 în

forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012:

Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor din

Legea nr. 24/2012, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la

declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii

şi procurorii".

Potrivit art. l04 din Legea nr. 161/2003 „magistraţilor le este interzisă orice

manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze

imparţialitatea sau prestigiul acesteia".

Referitor la cea dintâi condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii

disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, starea de fapt reţinută evidenţiază

încălcarea de către pârâta judecător a responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o

încălcare a normelor legale ce instituie interdicţii şi incompatibilităţi, responsabilităţi

concretizate în cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. l din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţie legală potrivit căreia judecătorii sunt obligaţi

ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile

persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic

nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea

acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune încălcarea

standardelor de conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborat cu

dispoziţiile art. 17 şi 18 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale

art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi

sancţionarea corupţiei.

8

De asemenea, sub aspect obiectiv, această abatere disciplinară reprezintă şi o

dezvoltare a două dintre valorile fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de

Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, respectiv integritatea şi etica.

Secţia a apreciat că, pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri

disciplinare, trebuie să se poată reţine că pârâta judecător, în exercitarea funcţiei sau în afara

exercitării acesteia, a încălcat standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în

care trăieşte, s-a implicat în activităţi care prejudiciază reputaţia instanţelor judecătoreşti sau a

sistemului judiciar în ansamblul său, ori prin conduita sa a adus atingere valorilor sociale şi

morale unanim acceptate.

Nu a putut fi ignorată însă, în analizarea acestei abateri disciplinare, necesitatea

respectării dreptului magistratului la libera exprimare, drept consacrat de dispoziţiile art. 26 şi

art. 30 din Constituţia României, precum şi de dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, statutul de magistrat nu o privează pe pârâta judecător C.M.L. de dreptul la

liberă exprimare, drept consacrat, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de dispoziţiile art. 26 şi 30 din Constituţia

României, însă conduita acesteia, materializată în afirmaţiile făcute în presă, mai exact

declaraţiile publice relatate prin intermediul postului de televiziune "Antena 3", atât în

transmisiunea în direct cât şi în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” şi preluate în articolul de presă

publicat pe site-ul www.adevarul.ro şi articolul redat pe site-ul www.antena3.ro. în data de

25.01.2012, declaraţii în conţinutul cărora se face referire la pregătirea profesională,

onestitatea şi experienţa unor colegi judecători din cadrul Curţii de Apel X şi în mod special a

preşedintelui secţiei în care funcţionează, contravin obligaţiei de rezervă impusă magistraţilor

în exercitarea libertăţii de exprimare, în considerarea statutului lor.

Afirmaţiile şi susţinerile făcute în spaţiul public de pârâta judecător C.M.L. precum şi

modalitatea concretă în care au fost prezentate evenimentele, expresiile folosite în cuprinsul

relatării, constituie atât o manifestare contrară demnităţii funcţiei cât şi o manifestare de

natură a aduce atingere imparţialităţii şi prestigiului justiţiei.

În raport de cele arătate, Secţia a reţinut că, prin apariţia sa în spaţiul public şi prin

conţinutul mesajului său, pârâta judecător a încălcat interdicţia prevăzuta de art. 104 din

Legea

nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor

publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care

stipulează că magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe

care o ocupă, ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia.

Forma de vinovăţie ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată prin Legea nr.

36/2011, cu referire la art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,

prevenirea şi sancţionarea corupţiei, este cea a intenţiei, magistratul realizând că încalcă

principiile independentei si imparţialităţii ce guvernează activitatea lor, prevăzând rezultatul

faptei sale, respectiv afectarea încrederii în actul de justiţie, urmărind sau acceptând

eventualitatea producerii lui.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că, vinovăţia pârâtei judecător în

săvârşirea faptei, sub forma intenţiei, este dovedită şi rezultă din modul în care acesta a înţeles

să-şi expună, în mod public, opiniile personale în legătură cu evenimentele în derulare la acel

moment, opinii concretizate într-un mesaj exprimat în mod direct şi fără echivoc.

Secţia a reţinut totodată că, pârâta judecător s-a folosit, în mod voit, de calitatea de

magistrat, pentru a atrage atenţia asupra sa în cadrul emisiunii televizate, în cadrul căreia a

intervenit, de o manieră contrară demnităţii impuse de natura funcţiei, făcând afirmaţii grave

http://www.adevarul.ro/

http://www.antena3.ro./

9

şi lipsite de orice suport probator, de natură a pune la îndoială imparţialitatea şi prestigiul

funcţiei de judecător şi a întregului corp profesional.

Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea

încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării

imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept. Astfel, prin afirmaţiile

făcute de pârâta judecător, s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea,

pregătirea profesională şi integritatea magistraţilor precum şi a întregului sistem judiciar.

Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut în sarcina pârâtei judecător săvârşirea

abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, modificată prin Legea nr. 36/2011.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) (fost art. 99 lit. k) din

Legea nr. 303/2004 în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, Secţia a

reţinut următoarele:

În perioada 1 noiembrie 2011 - 14 martie 2012, pârâta judecător C.M.L. a avut, în

timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, o atitudine nedemnă faţă de judecătorii şi personalul

auxiliar al secţiei în cadrul căreia funcţionează ca judecător, manifestată în esenţă, prin:

agresarea verbală a colegilor judecători şi grefieri, exprimarea unor opinii cu caracter jignitor

referitoare la pregătirea profesională a acestora, manifestarea unei atitudini lipsite de respect,

imprevizibile şi exercitarea unor acţiuni de intimidare cu privire la aceştia, aceste atitudini

creând o stare tensionată la nivelul Secţiei din cadrul Curţii de Apel X situaţie care a afectat

în mod negativ modul de desfăşurare a şedinţelor de judecată, activitatea de deliberare,

comunicarea interpersonală la nivelul completului de judecată, în special şi în general la

nivelul întregii secţii.

Pârâta judecător a avut un comportament necolegial, necorespunzător, uneori agresiv

verbal la adresa doamnei judecător B.A. manifestat în lunile iunie şi decembrie 2011 şi

respectiv 10 ianuarie 2012, iar faţă de doamna judecător T.C.B. s-a manifestat prin adresarea

de cuvinte şi expresii nepotrivite.

În datele de 21 martie, 26 martie 2012, 20 iunie 2012, 12 septembrie 2012, 19

septembrie 2012 şi 26 septembrie 2012, pârâta judecător a avut un comportament nedemn şi

necolegial constând în: apostrofarea judecătorilor colegi de complet şi a grefierilor de şedinţă

cu privire la aşa-zisul zgomot produs de trântirea uşii, cu scopul vădit de a iniţia în mod

artificial un conflict cu aceştia, neacordarea permisiunii grefierului de şedinţă de a manipula

dosarele din şedinţa de judecată, exprimarea unor păreri cu caracter ofensator referitoare la

pregătirea profesională a colegilor de complet, proferarea unor acuzaţii nefondate cu conotaţie

sexuală la adresa colegilor judecători sau a altor acuzaţii nefondate, utilizarea unui ton ridicat

şi autoritar faţă de colegii judecători şi faţă de personalul auxiliar al secţiei.

Potrivit noilor dispoziţii legale, respectiv art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004,

modificată prin Legea nr. 24/2012 constituie abatere disciplinară "atitudinile nedemne În

timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei ... ,

inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii ".

Deşi formulările sunt uşor diferite, în esenţă, abaterea priveşte, din punct de vedere

obiectiv, fapta de a avea o atitudine, un comportament neadecvat faţă de colegi în timpul

exercitării atribuţiilor de serviciu, iar, din punctul de vedere al laturii subiective, este necesar

ca aceste fapte să fie imputabile magistratului.

Întrucât acest comportament caracterizat ca fiind nedemn vizează evenimente din

perioada septembrie 2011 - la zi, reiese că încălcarea dispoziţiilor legale a avut loc în mod

repetat, conferind astfel faptelor săvârşite, din punct de vedere obiectiv, un caracter continuu,

ce atrage încadrarea juridică a abaterii disciplinare în dispoziţiile de art. 99 lit. c) din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 24/2012.

10

Astfel, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea

nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012, este necesar ca, sub aspectul laturii

obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă faţă de unul dintre subiecţii pasivi expres

enumeraţi de textul de lege, iar atitudinea respectivă să fie manifestată în timpul exercitării

atribuţiilor deserviciu.

Sub aspectul laturii subiective, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art.

99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012 este necesar ca atitudinile

astfel caracterizate să fie asumate de judecător în mod conştient şi voit sau acceptat.

Secţia a apreciat că se circumscriu noţiunii de "atitudine nedemnă" acele manifestări

comportamentale contrare standardelor de conduită stabilite prin legi şi regulamente în sarcina

magistraţilor.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. 2) din Legea nr. 303/2004 republicată şi

modificată, "relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează

pe respect şi bună-credinţă", iar potrivit art. 18 alin. l) din Codul deontologic al judecătorilor

şi procurorilor "relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte

trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de

funcţia acestora".

Art. 18 alin. 2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor prevede şi că,

“judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi

morală a colegilor lor".

O conduită nedemnă este contrară şi dispoziţiilor art. 17 din Codul deontologic al

judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte

sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi societate.

Mai mult, art. 5 alin. 2 lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor

judecătoreşti instituie în sarcina judecătorilor obligaţia de a respecta normele codului

deontologie, iar art. 5 alin. 2) lit. d) din acelaşi regulament prevede că judecătorii au

îndatorirea de a avea "un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu".

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale şi regulamentare anterior enunţate,

Secţia pentru judecători a apreciat că pârâta judecător C.M.L., prin comportamentul

manifestat în mod repetat faţă de colegii judecători şi faţă de personalul auxiliar al instanţei -

comportament concretizat în afirmaţii/reproşuri adresate colegilor, ce au depăşit limitele

rezonabile ale unor critici, susţineri verbale, deliberări, îndrumări sau atenţionări, acceptabil a

fi exprimate cu referire la modul de organizare a activităţii secţiei, ori cu privire la activitatea

profesională a grefierilor, la pregătirea profesională a judecătorilor - a avut o atitudine ce

poate fi caracterizată ca incompatibilă cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat, fiind

depăşite limitele unui comportament admis în interiorul unei instanţe.

Din probele administrate a rezultat că atitudinea nedemnă a pârâtei judecător C.M.L.

(constând în afirmaţii şi fapte contrare relaţiilor de colegialitate) s-a manifestat în exercitarea

atribuţiilor de serviciu, mai concret în legătură cu activitatea de judecată (activitatea

premergătoare şedinţelor de judecată şi activitatea ulterioară şedinţelor de judecată referitoare

la deliberare).

Astfel, ca urmare a numeroaselor incidente petrecute pe parcursul anului 201l şi 2012

precum şi a atitudinii conflictuale manifestate în mod constant de către pârâta judecător

C.M.L., conducerea instanţei a dispus luarea unor măsuri pentru detensionarea situaţiei,

respectiv modificarea planificării în şedinţele de judecată prin înlocuirea membrilor

completului de judecată din care făcea parte şi pârâta, precum şi înlocuirea grefierilor din

şedinţele de judecată la care participa pârâta.

În aceste condiţii, relaţiile de muncă au fost afectate atât din perspectiva specificului

activităţii de judecată în complet colegial, cât şi din perspectiva activităţii specifice echipei

judecător-grefier, creându-se o atmosferă improprie pentru buna desfăşurare a actului de

11

justiţie şi pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către judecătorii şi grefierii secţiei.

Conduita necorespunzătoare a pârâtei în exercitarea atribuţiilor de serviciu a produs

consecinţe directe concretizate într-o perturbare gravă a activităţii Secţiei Curţii de Apel X.

Totodată, acest comportament al pârâtei judecător a avut asupra colegilor din cadrul

instanţei un impact negativ, fiind apreciat ca nedemn şi incompatibil cu funcţia de judecător,

de natură să afecteze imaginea justiţiei.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia pârâtei rezultă din atitudinea pe care acesta a

înţeles să o adopte în relaţiile cu judecătorii şi cu personalul auxiliar de specialitate, prin

folosirea unui comportament şi a unui limbaj incompatibil cu funcţia de judecător. De altfel,

pârâta judecător C.M.L. nu a contestat existenţa unui climat de muncă tensionat pe fondul

unei stări conflictuale amplificate în timp.

Împrejurarea că şi ulterior momentului declanşării primei cercetări disciplinare pârâta

C.M.L. nu a realizat deficienţele propriului comportament în raporturile de serviciu cu

judecătorii şi grefierii cu care a colaborat nemijlocit, demonstrează că aceasta şi-a asumat în

mod voit şi conştient o atitudine care este contrară demnităţii statutului funcţiei, afectând

desfăşurarea în condiţii normale a activităţii secţiei.

Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) (fost art. 99 lit. k în reglementarea anterioară)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, modificată

prin Legea nr. 24/2012.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004,

modificată prin Legea nr. 24/2012:

Potrivit art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012

constituie abatere disciplinară refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.

Referitor la latura obiectivă, Secţia a reţinut că potrivit art. 5 lit. t) din Regulamentul

de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti judecătorul are obligaţia să participe la

şedinţele de judecată, în completele de judecată stabilite conform legii şi să păstreze secretul

deliberării.

Din coroborarea acestor dispoziţii cu cele prevăzute în Capitolul III, Secţiunile II - IV

din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti rezultă că participarea în

completele de judecată presupune nu doar îndeplinirea atribuţiilor specifice preşedintelui de

complet sau ale judecătorului membru de complet în cadrul şedinţei de judecată, ci şi

participarea activă la celelalte faze ale activităţii de judecată, respectiv îndeplinirea atribuţiilor

prevăzute de legi şi regulamente referitoare la faza premergătoare şedinţei de judecată şi la

faza ulterioară desfăşurării şedinţei de judecată.

Prin urmare, în raport de aceste dispoziţii legale, îndeplinirea atribuţiilor din faza

premergătoare şedinţei de judecată (studierea dosarelor şi luarea măsurilor pentru

desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de judecată), a celor din faza şedinţei de judecată

(participarea la şedinţă) şi a celor din faza ulterioară şedinţei de judecată (deliberarea şi

redactarea, motivarea, verificarea, semnarea hotărârilor), reprezintă îndatoriri de serviciu ale

judecătorului.

Ca atare, neîndeplinirea acestor obligaţii ar putea, în condiţii determinate, atrage

răspunderea disciplinară în condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea

nr. 24/2012.

În cauză însă, datorită modului particular în care s-au desfăşurat faptele, nu se poate

vorbi despre existenţa unui refuz nejustificat de a participa atât la activităţile premergătoare

necesare pentru buna desfăşurare a şedinţelor de judecată, cât şi ulterior la deliberări.

Din probele administrate a rezultat că, urmare a unei stări tensionate preexistente între

doamna judecător S. B. şi pârâta C.M.L., la datele de 26 septembrie şi 27 septembrie 2012

deliberările asupra cauzelor rămase în pronunţare s-au desfăşurat cu dificultate, pârâta

12

solicitându-i doamnei judecător S. B.- care era preşedintele completului de judecată să-şi

exprime cea dintâi părerea asupra cauzelor rămase în pronunţare. Ulterior incidentului din

timpul deliberării pârâta judecător C.M.L. a predat grefierului de şedinţă în scris opiniile sale

referitoare la două dintre dosarele cu privire la care trebuia să aibă loc deliberarea.

La data de 2 octombrie 2012 pârâta C.M.L. nu s-a prezentat la deliberări, această

situaţie de fapt rezultând din procesele-verbale încheiate de grefierul de şedinţă şi judecătorul

S.B., din e-mailul transmis de către doamna judecător C.M.L. cu ocazia convocării sale la

deliberare, precum şi din declaraţiile judecătorului S.B., şi ale grefierului de şedinţă.

Cu toate acestea, din probele administrate nu a rezultat că pârâta a refuzat să-şi

îndeplinească atribuţiile de serviciu înscrise în regulamentul de ordine interioară referitoare la

activitatea premergătoare şedinţei de judecată, la participarea în şedinţa de judecată cât şi a

celor din faza ulterioară şedinţei de judecată.

Astfel, pârâta a participat la şedinţele de judecată conform programării însă au existat

probleme de comunicare cu ceilalţi membrii ai completului de judecată, motiv pentru care

deliberările nu au putut fi finalizate.

Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că, poate atrage răspunderea disciplinară în

condiţiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012, numai

nesocotirea conştientă şi nejustificată a acelor dispoziţii legale sau regulamentare care se

circumscriu existenţei unor atribuţii de serviciu ale magistratului.

Forma de vinovăţie ce caracterizează conduita judecătorului este intenţia, acesta

realizând că încalcă atribuţiile de serviciu stabilite în sarcina sa şi urmărind înfrângerea

normelor legale ce reglementează aceste atribuţii. De asemenea, nu se poate reţine existenţa

abaterii disciplinare în cazul comiterii acesteia din culpă, întrucât atunci când legiuitorul a

dorit să încrimineze comiterea unei abateri disciplinare din culpă a precizat în mod expres,

arătând şi gradul culpei.

În cauză, datorită modului particular în care s-au desfăşurat faptele şi a circumstanţelor

speciale preexistente la nivelul instanţei, nu se poate reţine un refuz nejustificat al pârâtei

C.M.L. de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu ce îi reveneau.

Astfel, Secţia a reţinut că modul de manifestare şi atitudinea adoptată de pârâta

judecător a fost determinată de o stare conflictuală care se perpetua de mult timp şi care a

culminat cu incidentele din datele de 26 şi 27 septembrie 2012 şi 2 octombrie 2012.

Aceste incidente au fost consecinţa directă a conflictului preexistent dintre pârâtă şi

doamnele judecător care făceau parte din acelaşi complet de judecată. De altfel, din

declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că şi cu alte ocazii doamnele judecător

procedaseră de aceeaşi manieră în privinţa modalităţii de deliberare.

Din perspectiva examinată, Secţia a constatat lipsa vinovăţiei pârâtei sub forma

intenţiei, motiv pentru care va constata neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor necesare

angajării răspunderii disciplinare în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99

lit. f) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012 .

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004

modificată prin Legea nr. 24/2012:

Pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004

modificată prin Legea nr. 24/2012 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea

atribuţiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar

sub aspectul laturii subiective, ca această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic şi

nescuzabil.

Potrivit art. 256 alin. 1 Cod procedură civilă "după sfârşitul dezbaterilor, judecătorii

chibzuiesc în secret, fie în şedinţă, fie în camera de consiliu", iar potrivit art. 256 alin. 2 Cod

proc. civ., "după chibzuire, preşedintele adună părerile judecătorilor, începând cu cel mai nou

în funcţie sau cu cel mai tânăr (...), el pronunţându-se cel din urmă".

13

Din probele administrate în cursul verificărilor prealabile, al cercetării disciplinare şi

în procedura în faţa Secţiei pentru judecători, a rezultat că la data de 19 septembrie 2012

doamna judecător C.M.L. nu s-a prezentat în locaţia stabilită de membrii completului pentru

deliberare, la datele de 26 şi 27 septembrie 2012 a existat un conflict în urma căruia pârâta nu

şi-a exprimat părerea asupra dosarelor rămase în pronunţare cu ocazia deliberărilor, ci le-a

transmis ulterior, în scris, prin intermediul unui grefier iar la data de 2 octombrie 2012 nu s-a

prezentat la deliberare, la locul şi ora stabilite.

În speţă, sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite condiţiile privind săvârşirea

abaterii disciplinare mai sus descrise.

Prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind

cel al "culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care

au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită

contradicţie cu dispoziţiile legale.

În consecinţă, pentru a se putea reţine "grava neglijenţă" este necesar ca judecătorul să

manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu

consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea

normelor de procedură să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică,

care nu îşi găseşte o justificare, cu consecinţe deosebit de grave.

Secţia a reţinut că, pentru aprecierea acestei forme de vinovăţie, trebuie luat drept

model criteriul adoptat în dreptul civil, care este unul obiectiv completat şi cu elemente de

ordin subiectiv ce ţin de circumstanţele concrete care decurg din locul, timpul, împrejurările

în care a fost comisă fapta, calităţile şi pregătirea autorului.

În doctrina şi jurisprudenţa civilă s-a conturat un astfel de criteriu obiectiv prin

admiterea unui tip abstract care să constituie un model de comparaţie, respectiv cel al "omului

diligent".

Aplicând acest criteriu obiectiv la segmentul de activitate pe care îl presupune

înfăptuirea actului de justiţie, etalonul ar trebui să fie cel al "magistratului diligent" care

acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a intereselor

generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din

îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să le respecte.

Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, nu se

poate reţine, sub aspectul laturii subiective, că atitudinea pârâtei judecător raportat la

modalitatea de deliberare este expresia gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei prin

nesocotirea normelor de drept procesual reglementate de art. 256 Cod proc. civ., ci reflectă

starea conflictuală extrem de tensionată creată în cadrul completului de judecată, pârât a

neurmărind producerea unui rezultat prejudiciabil vreunei părţi.

Astfel, Secţia a reţinut că pârâta judecător nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută

de lege, în condiţiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că membrii

completului de judecată nu comunicau constructiv, existând în permanenţă tensiuni, care cu

timpul s-au amplificat de o aşa maniera încât nu a mai fost posibilă realizarea procesului de

deliberare în condiţii optime.

În aceste condiţii, Secţia a reţinut că au existat motive rezonabile, justificabile care au

determinat-o pe pârâta C.M.L. să procedeze în modul arătat motiv pentru care, raportat la

aspectele detaliate anterior, constată că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile necesare

pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea

nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012.

Pentru toate aceste considerente, Secţia a reţinut că prin probele administrate în cauză

s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. b) (fost art. 99 lit. a) şi lit. c) (fost art. 99 lit. k) în reglementarea

anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012) din acelaşi act normativ, astfel cum a

14

fost modificat prin Legea nr. 24/2012, motiv pentru care, a admis în parte acţiunile

disciplinare conexe formulate de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei C.M.L - judecător în

cadrul Curţii de Apel X. De asemenea, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia

Judiciară împotriva doamnei C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X. pentru săvârşirea

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completări le ulterioare, ca

neîntemeiată.

La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completări le

ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele

faptelor săvârşite de pârâta judecător.

De asemenea, Secţia a avut în vedere că valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile

sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni, care

presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii, a organelor judiciare şi

înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relaţii

transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi

regulamente.

În procesul de apreciere a individualizării sancţiunii nu trebuie pierdute din vedere

sau minimalizate consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, astfel cum au fost

reliefate de probele administrate în cauză.

Totodată Secţia a reţinut că pârâta are grad de judecător de curte de apel, o vechime în

profesie de aproximativ 15 ani, nu a mai fost sancţionată disciplinar iar pentru activitatea

desfăşurată a avut calificativul " foarte bine".

Ţinând cont de toate aceste împrejurări şi reţinând vinovăţia pârâtei, precum si

legătura de cauzalitate între ele, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care

să îi atragă atenţia asupra gravităţii abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.

Ca urmare, reţinând că relaţiile personale şi de muncă existente între pârâta judecător

C.M.L. şi colegii judecători şi grefieri din cadrul secţiei în care funcţionează sunt extrem de

tensionate, motiv pentru care activitatea instanţei este perturbată în mod grav, faţă de

dispoziţiile art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, potrivit căreia sancţiunile ce se

pot aplica trebuie sa fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, Secţia a apreciat că se impune

aplicarea sancţiunii " mutării disciplinare pe o perioadă de 3 luni la Curtea de Apel Y".

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs judecătorul C.M.L.

Prin decizia nr. 432/04.11.2013, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a

respins recursul declarat ca nefundat.

15

c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi,

celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari,

avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;


demnitatea profesiei şi solemnitatea actului de justiţie, constând în aceea că nu a permis

asistenţilor judiciari să intre în sala de judecată, situaţie de natură a crea rumoare şi discuţii

printre justiţiabili; s-a angajat într-un dialog nepotrivit cu preşedintele secţiei; a iniţiat şi

susţinut un dialog cu persoanele prezente în sala de şedinţă, avocaţi şi justiţiabili, aducându-

le la cunoştinţă nemulţumirile personale faţă de o sesizare anterioară ce viza capacitatea sa

de a conduce şedinţa de judecată, nu întrunesc cumulativ condiţiile necesare pentru a se

constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată prin Legea nr. 36/2011, în condiţiile

în care s-a apreciat că judecătorul nu a făcut afirmaţii neadecvate în mod direct faţă colegi,

iar relaţiile de muncă în cadrul instanţei nu au fost afectate, situaţia fiind una singulară.


(irevocabilă prin Decizia nr. 71/19.05.2014 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)

Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a doamnei judecător J.C. din

cadrul Tribunalului X, în sarcina căreia s-a reţinut existenţa unui caz de indisciplină cu ocazia

îndeplinirii atribuţiilor profesionale.

Situaţia de fapt care a condus la exercitarea acţiunii disciplinare a constat în aceea că

doamna judecător s-a prezentat la sediul instanţei având o atitudine nedemnă şi incompatibilă

cu funcţia deţinută, fiind sub influenţa unei stări emoţionale anormale. Astfel cum a reieşit din

conţinutul transcrierii şedinţei de judecată, pe fondul stării în care se afla, aceasta a avut un

comportament incompatibil cu funcţia deţinută, nepermiţând asistenţilor judiciari participarea

la şedinţa publică, impunând jandarmului părăsirea postului fără motiv, având o atitudine

nedemnă faţă de preşedintele de secţie venit să asiste în sala de judecată, şi făcând în şedinţă

publică, cu ocazia deliberării, diverse afirmaţii nepotrivite referitoare la persoane din

conducerea instituţiei.

Inspecţia Judiciară a reţinut că, după şedinţa de judecată, în jurul orei 13.30 doamna

judecător a efectuat un test pentru stabilirea alcoolemiei, aparatul înregistrând valoarea de

0,65‰ în aerul expirat, astfel încât s-a concluzionat că pârâta judecător şi-a exercitat

atribuţiile de serviciu şi a condus şedinţa de judecată având, la un moment dat, în organism o

concentraţie de alcool şi mai mare.

Avându-se în vedere probele administrate (înscrisuri, declaraţii ale martorilor,

înregistrări audio) Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea acţiunii, considerând că sunt

întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi c) din


şi completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 16J/18.09.2013, Secţia pentru judecători, cu majoritate de voturi,

a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei J.C.

- judecător în cadrul Tribunalului X, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a

aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în avertisment pentru săvârşirea

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ şi a respins acţiunea

disciplinară formulată pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din


şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.

16

La data de 24 aprilie 2013 a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii o

sesizare formulată de către preşedintele Tribunalului X cu privire la comportamentul şi

conduita profesională a doamnei judecător C.J. Preşedintele instanţei a menţionat faptul că la

Tribunal au fost depuse mai multe plângeri prin care erau expuse suspiciuni privind o posibilă

stare de ebrietate a doamnei judecător, stare care transformase procedura din sala de judecată

într-un spectacol inadecvat solemnităţii unei şedinţe publice.

S-a arătat că au fost aduse la cunoştinţa doamnei judecător sesizările scrise şi verbale,

aceasta afirmând că este exclusă o stare de ebrietate, că a consumat în cursul serii anterioare o

bere şi a luat o doză de Fervex, arătând totodată că este dispusă să efectueze o testare de

specialitate pentru a dovedi că nu a consumat alcool şi că reclamaţiile sunt abuzive, rezultatul

testării cu un aparat alcooltest indicând un procent de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat.

Referitor la susţinerea Inspecţiei Judiciare privind o eventuală stare de ebrietate a

pârâtei, Secţia a reţinut că starea de ebrietate se defineşte ca fiind starea de tulburare

psihofiziologică produsă sub influenţa concentraţiei alcoolice asupra însuşirilor psihofizice ale

persoanei şi rezultă din tulburările psihosenzoriale, caracterizate prin dezorientare, confuzie,

alterarea judecăţii, a memoriei, cât şi tulburările neuromusculare constând în tulburări de

echilibru şi coordonare.

Spre deosebire de concentraţia alcoolică care nu poate fi stabilită decât prin mijloace

tehnice (analize de laborator), diagnosticul clinic al stării de ebrietate se bazează pe

observarea comportamentului, atitudine, orientare în timp şi spaţiu, mers, memorie, facultatea

de a descrie, de a calcula, siguranţa gesturilor, etc.

Potrivit art. 88 alin. 3 şi 4 din OUG nr. 195/2002 stabilirea prezenţei alcoolului în

aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face cu ajutorul unui mijloc tehnic

omologat şi verificat metrologic. Potrivit art. 20 pct. 20 din OUG nr. 195/2002 prin mijloc

tehnic omologat şi verificat metrologic se înţelege dispozitivul care stabileşte concentraţia de

alcool în aerul expirat, iar pentru a fi respectate normele legale trebuie să existe un buletin de

calibrare cu număr şi dată certă şi seria aparatului utilizat. La dosarul disciplinar, însă, nu a

existat vreo dovadă că aparatul de testare a alcoolemiei era adecvat din punct de vedere

metrologic, neexistând un buletin de verificare metrologică emis în condiţii legale.

În concluzie, nu s-a putut reţine că la data 22 aprilie 2013 pârâta judecător J.C. şi-ar fi

exercitat atribuţiile de serviciu fiind în stare de ebrietate, declaraţiile martorilor care au

susţinut că atitudinea pârâtei era determinată de consumul de alcool necoroborându-se cu

celelalte probe administrate în cauză.

În raport de cele arătate, Secţia a reţinut, totuşi, că prin manifestările din data de 22

aprilie 2013, făcute în spaţiul public, respectiv în sala de şedinţă, pârâta judecător a încălcat

interdicţia prevăzută de art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru

asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de

afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi dispoziţiile art. 17 şi 18 din Codul

deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Atitudinea şi comportamentul pârâtei judecător manifestat la data de 22 aprilie 2013

au avut un potenţial de afectare a prestigiului funcţiei de magistrat şi al justiţiei, ca valoare

socială ocrotită de lege, în condiţiile în care obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune,

prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea propriilor opinii de

către magistrat.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că vinovăţia pârâtei judecător în

săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din modul în care

aceasta a înţeles să se manifeste şi să expună, în mod public, situaţia creată ca urmare a unor

sesizări cu privire la comportamentul său profesional.


17

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările

ulterioare, Secţia a reţinut că pârâta are grad de judecător de tribunal, nu a mai fost

sancţionată disciplinar, iar ultimul calificativ pentru activitatea desfăşurată a fost „foarte

bine”. De asemenea, incidentele de felul celor descrise anterior au avut caracter singular şi

conjunctural şi nu s-au mai repetat la nivelul secţiei.

Ţinând cont de toate aceste împrejurări care în mod obiectiv au fost avute în vedere la

individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând şi caracterul gradual al angajării răspunderii

disciplinare, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să o atenţioneze în

sensul evitării unor manifestări de natură a afecta prestigiul funcţiei de magistrat în special, şi

al justiţiei, în general.

Cu opinie separată în privinţa sancţiunii disciplinare, în raport de situaţia de fapt

reţinută, s-a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare constând în diminuarea

indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 1 lună, ţinând cont de

împrejurările săvârşirii faptei şi de consecinţele acesteia, apreciindu-se că se justifică

aplicarea unei sancţiuni mai severe, de natură a o atenţiona cu privire la conduita viitoare în

cadrul instanţei şi în procesul de administrare a actului de justiţie.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, Secţia a respins ca neîntemeiată acţiunea disciplinară, reţinând că pentru existenţa

acesteia este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine

nedemnă faţă de unul dintre subiecţii pasivi expres enumeraţi de textul de lege, iar atitudinea

respectivă să fie manifestată în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu

S-a apreciat că, în speţă, faptele reţinute de Inspecţia Judiciară în sarcina pârâtei

judecător nu sunt confirmate de probele administrate în cauză. Secţia pentru judecători a

apreciat că pârâta judecător, prin comportamentul manifestat în data de 22 aprilie 2012, nu a

avut o atitudine ce poate fi caracterizată ca nedemnă faţă de colegi, în condiţiile în care

aceasta nu a făcut afirmaţii neadecvate în mod direct faţă colegi. Comentariile invocate de

către Inspecţia Judiciară au fost făcute de către pârâtă doar în prezenţa asistenţilor judiciari şi

a grefierei de şedinţă, astfel cum a rezultat din declaraţiile acestora, coroborate cu transcrierea

înregistrării audio a şedinţei de judecată din data de 22 aprilie 2013. Pârâta a recunoscut că

acele afirmaţii au fost făcute pe fondul unei stări de tensiune acumulată ca urmare a discuţiilor

din acea zi

Mai mult decât atât, din probele administrate nu a rezultat că relaţiile de muncă în

cadrul instanţei ar fi fost afectate, ulterior datei de 22 aprilie 2013 nemaiexistând situaţii

similare. Totodată, comportamentul pârâtei judecător nu a avut asupra colegilor din cadrul

instanţei un impact negativ, aspect confirmat de martora L.M., asistent judiciar, care a

declarat că nu i s-a adus nicio jignire în mod direct, ci doar a fost o "situaţie mai neplăcută".

De asemenea, grefierul de şedinţă a declarat că după incidentul din data de 22 aprilie 2013 nu

au mai existat astfel de situaţii.

Astfel, Secţia a constatat că în speţă nu au fost întrunite cumulativ condiţiile necesare

pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea

nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012.

Prin decizia civilă irevocabilă nr. 71/19.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a

respins, ca nefondate, recursurile declarate de către Inspecţia Judiciară şi J.C. împotriva

hotărârii nr. 16J/16.10.2013 a Consiliului Superior al Magistraturii.

8. Comportamentul manifestat în mod repetat faţă de colegii judecători şi faţă de

personalul auxiliar al instanţei, concretizat în afirmaţii ce au depăşit limitele rezonabile ale

unor critici, susţineri verbale, deliberări, îndrumări sau atenţionări, acceptabil a fi exprimate

cu referire la modul de organizare a activităţii secţiei, ori cu privire la activitatea

18

profesională a grefierilor, la pregătirea profesională a judecătorilor în exercitarea

atribuţiilor de serviciu cu privire la activitatea premergătoare şedinţelor de judecată şi

activitatea ulterioară şedinţelor de judecată întruneşte elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (respectiv art. 99 lit. k

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la

data săvârşirii faptelor). - vezi speţa 6.

f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

9. În lipsa vinovăţiei sub forma intenţiei, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile

necesare angajării răspunderii disciplinare în ceea ce priveşte abaterea disciplinară

prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012

neputându-se reţine refuzul nejustificat al judecătorului de a-şi îndeplini atribuţiile de

serviciu ce îi reveneau cu privire la participarea atât la activităţile premergătoare necesare

pentru buna desfăşurare a şedinţelor de judecată cât şi la deliberări în condiţiile în care

modul de manifestare şi atitudinea adoptată de judecător a fost determinată de o stare

conflictuală care se perpetua de mult timp, incidentele fiind consecinţa directă a conflictului

preexistent dintre judecătorii care făceau parte din acelaşi complet de judecată. – vezi speţa

6

g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior,

date în scris şi în conformitate cu legea;

10. Fapta procurorului care, cu ocazia primirii plângerii penale formulate de un

martor, a nesocotit Dispoziţia dată de procurorul şef prin care procurorii erau repartizaţi pe

compartimente de activitate şi i-a prezentat acestuia o situaţie nereală cu privire la

împrejurările concrete în care a fost depusă plângerea, întruneşte elementele constitutive ale

abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


(irevocabilă prin Decizia nr. 86/30.06.2014 Completului de 5 judecători al Î.C.C.J)




completările ulterioare, pârâtului B. L., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a

Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – ST X, pentru săvârşirea abaterilor

disciplinare prevăzută de art. 99 lit. g) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor si procurorilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare, constând

în aceea că şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă şi a nerespectat dispoziţiile procurorului

ierarhic, date în scris şi în conformitate cu legea.

În motivarea acţiunii disciplinare, în esenţă, în sarcina pârâtului procuror B. L. s-a

reţinut că la data de 24 decembrie 2012, după ce în prealabil, în afara cadrului legal, s-a

întâlnit cu soţii R. cu care a purtat discuţii despre săvârşirea unor fapte penale, a primit

plângerea penală formulată de R. M. C., în care aceasta relevă săvârşirea asupra sa a unor

fapte de viol şi şantaj de către mai mulţi poliţişti şi procurori, cu încălcarea pct. 2 lit. e) din

Dispoziţia procurorului şef prin care procurorii erau repartizaţi pe compartimente de

activitate. Fiind o zi nelucrătoare, în care serviciul pe unitate era asigurat de un alt procuror, a

luat legătura telefonic cu procurorul şef, căruia i-a prezentat o situaţie nereală, respectiv că se

19

afla la serviciu, în exercitarea unor atribuţii specifice şi, în aceste împrejurări, două persoane

au venit special dintr-un alt oraş, pentru a reclama săvârşirea unor infracţiuni, respectiv -

exploatare sexuală şi şantaj - în care sunt implicaţi poliţişti, în scopul vădit de a eluda

Dispoziţia dată de procurorul şef al DIICOT ST X, prin care procurorii erau repartizaţi pe

compartimente de activitate şi a-şi repartiza sieşi plângerea penală formulată de aceasta.

S-a mai reţinut că, prin modul în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, a eludat

legea în mod conştient, cauzând astfel o vătămare a intereselor uneia dintre părţile implicate

în proces.

Prin Hotărârea nr. 7P/16.12.2013, Secţia pentru procurori a admis în parte acţiunea

disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului B. L., procuror în cadrul

DIICOT - ST X.

Secţia a reţinut că fapta pârâtului procuror, care cu ocazia primirii plângerii penale

formulate de martora R. M. C., a nesocotit Dispoziţia dată de procurorul şef al DIICOT ST X,

căruia i-a prezentat o situaţie nereală cu privire la împrejurările concrete în care soţii R. au

depus plângerea la această instituţie, întruneşte elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru

următoarele considerente:

Latura obiectivă a acestei abateri disciplinare constă într-o inacţiune neconformă cu

îndatoririle profesionale, respectiv nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului

ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea.

Potrivit art. 62 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii îşi

desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.

Potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt

obligatorii pentru procurorii din subordine.

Potrivit art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii din

fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv.


disciplinare, trebuie să se constate că pârâtul procuror nu a respectat dispoziţiile procurorului

şef, date în scris şi în conformitate cu legea.

Astfel, Secţia a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă fără putinţă de

tăgadă faptul că, în afara cadrului legal, pârâtul a acceptat să se întâlnească cu soţii R., cu care

a purtat discuţii despre pretinse fapte penale săvârşite asupra martorei R. M. C., de către

poliţişti şi procurori. Cu această ocazie, au stabilit ca pârâtul să fie contactat în momentul în

care R. M. C. va avea plângerea (ciorna) scrisă şi se va prezenta cu aceasta la DIICOT ST X

pentru a o depune.

Secţia a mai constatat că primirea plângerii de către pârât a avut loc într-o zi

nelucrătoare, în care serviciul pe unitate era asigurat de un alt procuror.

Faţă de această împrejurare şi ţinând cont că, relativ la faptele reclamate, competenţa

de soluţionare era discutabilă, pârâtul a încercat să-şi asigure cadrul legal şi, în acest sens, l-a

contactat pe procurorul şef, căruia i-a relatat o situaţie incompletă şi nereală. Astfel, Secţia a

constatat că în cadrul discuţiei telefonice, pârâtul nu i-a adus la cunoştinţă procurorului şef

faptul că persoana care dorea să depună plângerea era agent de poliţie şi chiar dacă i-a relatat

că faptele reclamate vizau infracţiuni de natură sexuală săvârşite de poliţişti, nu a indicat

niciun nume, cu toate că unii dintre aceştia deţineau importante funcţii de conducere. De

asemenea, pârâtul a încercat să-şi justifice prezenţa în sediul unităţii, afirmând că desfăşura

activităţi specifice funcţiei, respectiv motivarea unui recurs cu arestaţi, cu toate că această

operaţiune se realizase cu câteva zile în urmă. Secţia a reţinut că, în realitate, prezenţa

20

pârâtului la sediul unităţii s-a datorat înţelegerii anterioare avute cu soţii R., tocmai în scopul

depunerii plângerii.

De asemenea, Secţia a reţinut că la momentul la care procurorul şef a discutat telefonic

cu pârâtul, acesta nu a cunoscut faptul că pârâtul se cunoştea cu soţii R., cu care purtase, cu

două zile în urmă, discuţii privitoare la faptele sesizate. Secţia a constatat că, necunoscând

situaţia concretă şi completă a împrejurărilor în care soţii R. s-au prezentat la sediul DIICOT

– ST X pentru a depune plângerea, procurorul şef a fost practic indus în eroare cu privire la

aceste aspecte, acesta având convingerea că cele două persoane s-au deplasat dintr-un alt oraş

pentru a depune o plângere, neexistând nicio legătură între această împrejurare şi prezenţa

pârâtului procuror în sediul unităţii. De asemenea, Secţia, a reţinut că pârâtul, la momentul

primirii, respectiv rezoluţionării plângerii, şi-a depăşit atribuţiile, acesta inserând următoarea

menţiune „se înregistrează în vederea efectuării urmăririi penale”, ceea ce presupune

înregistrarea cauzei în Registrul penal, respectiv crearea cadrului legal pentru începerea

anchetei penale în cauză. Secţia a constatat că efectuarea acestei menţiuni revenea procurorul

şef, care urma să stabilească acest aspect în prima zi lucrătoare, ceea ce s-a şi întâmplat,

plângerea fiind înregistrată în Registrul de lucrări generale şi apoi înaintată spre competentă

soluţionare organului competent.

În ceea ce priveşte Dispoziţia dată de procurorul şef al DIICOT ST X, Secţia a

constatat că procurorul şef G. A. a repartizat procurorii pe compartimente de activitate,

pârâtul fiind repartizat să desfăşoare activitate de urmărire penală şi a stabilit, la pct. 2 lit. e)

că „primirea în audienţă a petenţilor şi a altor persoane care au calitate procesuală în dosarele

aflate în lucru se face zilnic în zilele lucrătoare în intervalul orelor 10,00 – 12,00 la sediul

DIICOT – ST X de către procurorul şef serviciu iar în lipsa acestuia de procurorul de serviciu

din ziua respectivă sau de procurorul de serviciu din ziua imediat următoare, în lipsa

acestuia”.

De asemenea, Secţia a constatat că pârâtul procuror a luat cunoştinţă de conţinutul

acestei dispoziţii, semnătura din dreptul numelui său, confirmând acest aspect.

Secţia a reţinut că atitudinea nesinceră a pârâtului rezultă şi din aceea că, pentru a-şi

justifica prezenţa la locul de muncă, a încercat să-şi creeze un alibi. Astfel, a susţinut că, în

data de 24.12.2012, iniţial, s-a deplasat împreună cu martorul B. O. la Curtea de Apel X, în

vederea exercitării unor atribuţii de serviciu, respectiv activităţi legate de recursul declarat

într-o cauză cu arestaţi, fapt infirmat prin adresa comunicată de către această instituţie, în

care se arată că, în data da 24.12.2012, niciun procuror nu a fost prezent în sediul Curţii de

Apel X.

În consecinţă, Secţia a apreciat că pârâtul procuror a încălcat normele legale ce

instituie în sarcina sa obligativitatea de a respecta dispoziţiile procurorului ierarhic superior,

fapta sa fiind de natură a aduce atingere unuia dintre principiile care guvernează Ministerul

Public, respectiv principiul controlului ierarhic, precum şi a afecta prestigiul justiţiei, ca

valoare socială ocrotită de lege.

Forma de vinovăţie care caracterizează această abatere disciplinară este cea a intenţiei

directe. Având în vedere modalitatea în care pârâtul a primit plângerea, Secţia a reţinut că

acesta în mod conştient a încălcat dispoziţiile procurorului şef, prin nesocotirea obligaţiilor

instituite în sarcina sa urmărind afectarea principiul controlului ierarhic.

La aprecierea vinovăţiei pârâtului procuror au fost avute în vedere şi dispoziţiile art.

12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din

24.08.2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căruia „judecătorii şi

procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle

profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente

şi ordine de serviciu”.

21



imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.

Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut în sarcina pârâtului procuror săvârşirea

abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la cea de-a doua abatere, Secţia a reţinut următoarele:

Potrivit art. 99 lit. t) teza I-a raportat la art. 991 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea credinţă prin încălcarea cu ştiinţă a

normelor de drept material ori procesual, faptă prin care magistratul urmăreşte sau acceptă

vătămarea unei persoane.

Secţia pentru procurori a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

acestei abateri disciplinare, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi întrunit conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

t) teza I-a raportat la art. 991 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să subziste

cumulativ următoarele condiţii: magistratul să adopte o conduită ilicită sub aspectul încălcării

normelor de drept material ori procesual, să fie de rea-credinţă, iar prin fapta sa să urmărească

sau să accepte vătămarea unei persoane.

Referitor la prima condiţie, care se circumscrie laturii obiective, starea de fapt reţinută

de Secţie nu evidenţiază încălcarea de către pârât a normelor de procedură invocate.

De asemenea, Secţia a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă

indubitabil că pârâtul urma să-şi repartizeze sieşi plângerea spre soluţionare. Astfel, se

constată că pârâtul a adoptat o poziţie neutră, din materialul probator nerezultând intenţia sa

de a se implica în vreun fel în soluţionarea plângerii, acesta relatându-i martorei că plângerea

urmează a fi repartizată de către procurorul şef. De asemenea, i-a comunicat că urmează a fi

contactată de către procurorul de caz, în acest sens martora indicând în cuprinsul plângerii un

număr de telefon, iar la întrebarea expresă a acesteia cu privire la posibilitatea interceptărilor

convorbirilor telefonice în cauză, pârâtul a afirmat să aştepte.

În consecinţă, Secţia a reţinut că prin atitudinea adoptată, pârâtul a dat dovadă că nu a

dorit să se implice în niciun fel în soluţionarea plângerii depuse de martora R. M. C.,

împrejurare faţă de care nu se poate reţine în sarcina sa faptul că a indus martorei ideea că

poate să-şi producă probe singură, în afara cadrului legal, cu consecinţa încălcării prevederilor

art. 202 alin. 1 şi art. 65 alin. 1 Cod proc. pen..

Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie care caracterizează această abatere

disciplinară, în varianta normativă a exercitării funcţiei cu rea credinţă este cea a intenţiei,

procurorul realizând că, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, produce o distorsionare

conştientă a dreptului, în scopul producerii unei vătămări. Prin urmare, reaua credinţă

presupune atât intenţia de a eluda legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a

intereselor uneia din părţile implicate în proces.

Având în vedere că pârâtul nu s-a implicat în niciun mod în soluţionarea acestei

plângeri, care în prima zi lucrătoare a şi fost înaintată pe cale administrativă de către

procurorul şef la unitatea de parchet competentă a efectua urmărirea penală în cauză, Secţia a

constatat că în sarcina pârâtului nu poate fi reţinută reaua-credinţă, cu atât mai mult cu cât, de

la momentul depunerii plângerii şi până la înaintarea acesteia organului competent, nu s-a

constatat nicio vătămare a intereselor vreuneia dintre părţile implicate în proces, cu referire

expresă la faptele deduse judecăţii prin plângerea formulată, incidentul din data de 26.12.2012

fiind cauzat exclusiv de către martora R. M. C., aceasta urmând să suporte rigorile legii penale

22

relativ la fapta săvârşită, faptă pe care a şi recunoscut-o, solicitând instanţei de judecată

aplicarea prevederilor art. 3201 Cod proc. pen..

Astfel, Secţia a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară

împotriva pârâtului procuror B. L. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99

lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele de mai sus, Secţia pentru procurori, în baza art. 100 lit. a) din


şi completările ulterioare, a aplicat domnului B. L., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare

a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – ST X, sancţiunea disciplinară

constând în „avertisment” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din



Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, B. L. a formulat recurs.

Prin Decizia nr. 86/30.06.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca

nefondat, recursul.

h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale

privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea

lucrărilor, din motive imputabile;

11. Fapta judecătorului delegat la Penitenciar care a soluţionat cu întârziere

sesizările formulate de persoanele aflate în stare de detenţie nu întruneşte elementele

constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004,

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, neputându-se reţine în sarcina

acestuia faptul că a manifestat o lipsă de diligenţă nejustificată şi nescuzabilă, în condiţiile în

care volumul mare de activitate al magistratului a condus în mod constant la depăşirea

orelor de program în condiţiile în care activitatea impunea delegarea a doi magistraţi la

respectivul penitenciar, iar acesta era nevoit să se deplaseze zilnic la locurile de deţinere ale

petiţionarilor cu mijloace de transport în comun, precum şi circumstanţele personale ale

judecătorului.

Hotărârea nr. 2J/25.02.2013, Secţia pentru judecători a CSM


Inspecţia Judiciară, a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să

dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004


ulterioare, pârâtului Z.G.T., judecător în cadrul Tribunalului X cu privire la săvârşirea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, în

modalitatea exercitării funcţiei şi încălcării normelor procedurale cu gravă neglijenţă.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul, în calitate de

judecător delegat cu executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul X, a ignorat

în mod constant prevederile Legii nr. 276/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, respectiv art.25 alin.4), art.26, art.38 alin.5 şi art.74 alin.4), prin

nerespectarea termenelor reglementate expres în aceste texte de lege pentru soluţionarea

cererilor persoanelor private de libertate sau chiar prin ne soluţionarea acestor cereri, fapt care

a determinat ca, la sfârşitul anului 2011, să existe un număr de 246 dosare nesoluţionate.

23

S-a susţinut de asemenea că, prin soluţionarea cu mare întârziere ori chiar ne

soluţionarea cererilor formulate de către persoanele private de libertate, pârâtul le-a încălcat

acestora dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată pentru a decide asupra cererilor lor.

În finalul acţiunii, s-a concluzionat că, prin activitatea sa defectuoasă în exercitarea

atribuţiilor administrativ-jurisdicţionale, pe care şi le-a asumat prin exprimarea acordului

anterior numirii, pârâtul a încălcat accesul liber la justiţie (consacrat prin art.21 din Constituţia

României) al persoanelor private de libertate si dreptul acestora de a beneficia de un proces

echitabil.

Prin Hotărârea nr. 2J/2013 Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva

domnului Z.G.T. - judecător la Tribunalul X , pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute

de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.

Secţia a reţinut că cererile cu care a fost sesizat pârâtul judecător au fost soluţionate cu

întârziere, în unele cazuri termenul fiind depăşit cu 2 până la 8 luni, însă a apreciat că această

situaţie nu întruneşte cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată,

anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.

Potrivit art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012 constituie

abatere disciplinară exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea

credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune.

Reţinerea acestei abateri disciplinare este condiţionată de modul în care este definită

noţiunea de gravă neglijenţă în înţelesul art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004,

republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.

Secţia a reţinut că forma de vinovăţie ce a fost avută în vedere de legiuitor când a

înţeles să sancţioneze un anumit comportament al judecătorului este conturată atunci când s-a

săvârşit o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte chiar şi cea mai slabă justificare.

În cauza de faţă s-a apreciat că pârâtul judecător a încălcat în mod grav şi neîndoielnic

normele legale prevăzute de Legea nr. 275/2006, având în vedere faptul că a soluţionat un

număr mare de plângeri formulate de condamnaţi cu nerespectarea termenelor prevăzute de

lege.

Secţia a apreciat însă că, această încălcare a normelor legale de către pârâtul judecător

nu s-a făcut în mod nescuzabil şi fără ca pârâtul să aibă nici cea mai mică justificare.

S-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina acestuia faptul că a manifestat o lipsă de

diligenţă nejustificată şi nescuzabilă, în condiţiile în care, din probele administrate în cauză a

rezultat că, din punctul de vedere al numărului de dosare soluţionate de către pârât în anul

2011, acesta este comparabil cu cel al magistraţilor delegaţi la Penitenciarul Y (în condiţiile în

care numărul total al sesizări lor ce revenea judecătorului delegat în acest loc de detenţie era

mai mic decât la Penitenciarul X), precum şi cu al magistraţilor delegaţi la Penitenciarul X în

perioada următoare anului 2011.

În conţinutul acţiunii disciplinare se arată că, în cursul anului 2011, un judecător

delegat în cadrul Penitenciarului Z a soluţionat un număr de 915 dosare, faţă de 1144 dosare

soluţionate de pârâtul Z.G.T. (986 înregistrate în anul 2011 şi 158 din stocul rămas la sfârşitul

anului 2010), în condiţiile în care, pârâtul, în cursul anului 2011, un număr de 47 de zile a fost

în concediu de odihnă iar, în lunile ianuarie şi februarie ale anului 2011 nu a avut grefier, fiind

obligat să exercite şi atribuţiile acestuia, ceea ce a dus la întârzieri în soluţionarea cauzelor.

De asemenea din acţiunea disciplinară a rezultat că numărul dosarelor soluţionate de

către magistraţii delegaţi la Penitenciarul X în anul 2012, a fost de aproximativ 70-100 dosare

lunar, număr comparabil cu cel al dosarelor soluţionate de către pârâtul Z.G.T.

24

Acest lucru a dus la concluzia că, numărul maxim de dosare ce putea fi soluţionat lunar

de un magistrat delegat la acest penitenciar era de aproximativ 100 dosare lunar, în condiţiile

în care se lucra constant cu depăşirea orelor de program.

Din situaţia prezentată a rezultat că pârâtul a soluţionat lunar acest număr de dosare,

ajungându-se la depăşirea termenelor de soluţionare a sesizări lor din cauza situaţiei existente

la începutul anului 2011 urmată de creşterea stocului de dosare.

Motivele care au dus la depăşirea în mod constant a termenelor de soluţionare a

sesizărilor persoanelor aflate în stare de detenţie au fost reprezentate de: numărul mare al

sesizări lor formulate de persoanele aflate în stare de detenţie, faptul că în lunile ianuarie şi

februarie ale anului 2011 nu a existat grefier delegat la Penitenciarul X, nu a existat referent

delegat, iar în lunile următoare ale anului 2011 grefierul delegat a avut program de doar 4 ore,

dificultăţile întâmpinate la locul de muncă unde nu puteau fi audiaţi deţinuţii, fiind necesară

deplasarea pârâtului la locurile de deţinere ale petiţionarilor, lucru care se întâmpla zilnic,

întrucât sesizările acestora nu puteau fi soluţionate fără a fi audiaţi, faptul că pârâtul trebuia să

dea prioritate sesizări lor mai vechi.

De altfel, din declaraţiile magistraţilor audiaţi în calitate de martori rezultă că nu era

suficient un singur judecător delegat la acest penitenciar, concluzie ce se desprinde şi din

situaţia prezentată în acţiunea disciplinară, şi din care rezultă că şi magistraţii delegaţi în anul

2012 au înregistrat constant întârzieri în soluţionarea sesizărilor persoanelor aflate în detenţie

(în luna septembrie a anului 2012 existând un număr de 650 de dosare nesoluţionate din care,

66 de dosare erau înregistrate în anul 2011).

De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că în biroul alocat

judecătorului delegat erau condiţii improprii de muncă din punct de vedere al temperaturii

ambientale precum şi al dotării cu materialele necesare desfăşurării activităţii, fiind

întâmpinate dificultăţi în aprovizionarea cu hârtie, toner şi dosare.

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, sub aspectul laturii subiective, pentru existenţa abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012

este necesar ca judecătorului să-i fie imputabilă întârziere a în efectuarea lucrărilor ce-i revin

conform atribuţiilor de serviciu.

Pentru analizarea cauzelor care au determinat nerespectarea obligaţiei de soluţionare a

sesizărilor formulate de persoanele aflate în stare de detenţie, aşa cum rezultă de altfel din

cele arătate mai sus a fost avut în vedere volumul total al activităţii pârâtului judecător, faptul

că magistratul a avut şi alte atribuţii, care s-au suprapus peste atribuţiile de soluţionare a

sesizărilor, precum şi condiţiile în care acesta şi-a desfăşurat activitatea.

În raport de cele expuse, Secţia a constatat că domnul judecător a înregistrat un volum

însemnat de activitate, a lucrat peste orele de program, a manifestat interes pentru calitatea

actului de justiţie, nerespectarea termenului de soluţionare a sesizărilor fiind cauzată de

motive obiective, arătate în cele expuse anterior.

În aceste condiţii, Secţia a apreciat că, sub aspectul laturii subiective, fapta pârâtului se

circumscrie unei culpe scuzabile, care nu este de natură a atrage răspunderea disciplinară,

condiţiile de la locul de muncă, volumul mare de activitate, faptul că se impunea delegarea a

doi magistraţi la acest penitenciar, constituind împrejurări obiective exoneratoare de

răspundere şi de înlăturare a caracterului imputabil la care se adaugă şi circumstanţele

personale.


nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2002.

25

Prin Decizia nr. 421/28.10.2013, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a

respins recursul declarat ca nefondat.

12. Fapta judecătorului care în mod constant a redactat cu mult peste termenul

stabilit de art. 264 alin. 1 Cod proc. civ. hotărârile ce i-au revenit spre motivare, în condiţiile

în care alţi judecători care funcţionează în cadrul aceleaşi secţii, la un volum de muncă

similar înregistrează mai puţine restanţe în redactări, întruneşte elementele constitutive ale

abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul


Această modalitate de îndeplinire a obligaţiilor legale de către magistrat a avut

consecinţa neînaintării dosarelor în căile de atac şi imposibilităţii valorificării drepturilor

recunoscute de lege şi în planul executării unor hotărâri judecătoreşti într-un termen

rezonabil, rezultând prelungirea procedurilor judiciare şi încălcarea dispoziţiilor articolului

6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.



Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru judecători a CSM, să dispună aplicarea

uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului

R.E.M., judecător în cadrul Tribunalului X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în

efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile, prevăzută de art. 99 lit. h) din

Legea nr. 303/2004.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul judecător, în

perioada septembrie 2011 - 26 noiembrie 2012, nu a redactat un număr de 269 hotărâri

judecătoreşti, depăşind astfel termenul de 30 de zile stabilit în art. 264 alin. 1) din Cod de

proc. civ..

Din punct de vedere al laturii obiective, s-a constatat că situaţia nerespectării

termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti nu a fost contestată de către domnul

judecător, astfel încât, sub acest aspect, fapta poate fi circumscrisă conţinutului tezei a II-a a

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Din perspectiva laturii subiective, s-a constatat că acţiunea imputată în sesizare nu este

singulară în activitatea profesională a domnului judecător, existând mai multe situaţii în care

nu s-a respectat termenul legal de redactare a hotărâri lor judecătoreşti.

De asemenea, s-a precizat că, în activitatea sa profesională, domnul judecător a mai

fost cercetat disciplinar pentru nerespectarea termenului legal de redactare a hotărâri lor

judecătoreşti, iar, printr-o hotărâre anterioară a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior

al Magistraturii, acestuia i s-a aplicat sancţiunea constând în diminuarea indemnizaţiei de

încadrare brute cu 10% pe o perioadă de o lună.


Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva

domnului R.E.M., judecător în cadrul Tribunalului X şi în baza art.100 lit. b) din Legea nr.


completările ulterioare, a aplicat domnului R.E.M., judecător la Tribunalul X, sancţiunea

disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o

perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din acelaşi

act normativ.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Secţia pentru judecători a reţinut în esenţă, că

26

pârâtul judecător, în perioada septembrie 2011 - 26 noiembrie 2012, nu a redactat un număr

de 269 hotărâri judecătoreşti, depăşind astfel termenul de 30 de zile stabilit în art. 264 alin. 1

din Codul de procedură civilă.

Această situaţie de fapt nu a fost contestată de către pârâtul judecător, însă a precizat, cu

ocazia audierii, faptul că întârzierile au fost justificate de cauze obiective.

Astfel, pârâtul a arătat că situaţia de fapt prezentată în cuprinsul acţiunii disciplinare

este reală, însă a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea

nr. 303/2004, întrucât nu îi este imputabilă, nerespectarea termenului de redactare a

hotărârilor judecătoreşti datorându-se numărului mare de cauze soluţionate, precum şi

complexităţii acestora.

Din datele statistice întocmite de către Tribunalul X şi înaintate Inspecţiei Judiciare în

etapa prealabilă cercetării disciplinare rezultă că, în anul 2011, pârâtul a participat la 34

şedinţe de judecată, în care a rulat 1265 dosare (782 fond şi 483 recurs), cu o încărcătură de

8095,2 puncte, a soluţionat 809 dosare cu o încărcătură de 4853,05, fiindu-i repartizate spre

redactare un număr de 522 hotărâri.

Pentru perioada ianuarie - octombrie 2012, pârâtul judecător a participat la 31 şedinţe

de judecată, în care a rulat 929 dosare (cauze în primă instanţă), cu o încărcătură de 9109

puncte, a soluţionat 456 dosare cu o încărcătură de 4291, fiindu-i repartizate spre redactare un

număr de 456 hotărâri.

În anul 2011, pârâtul a înregistrat un procent de operativitate de 63,95%, peste media

pe secţie (61,52%), însă o situaţie similară nu s-a constatat în perioada ianuarie - octombrie

2012.

Astfel, în perioada ianuarie - 31 mai 2012, acesta a înregistrat un procent de

operativitate de 51,33%, în condiţiile în care media pe secţie a fost de 63,38%; în luna iunie

2012, a înregistrat un procent de operativitate de 42,61 %, iar media pe secţie a fost de

58,48%; în lunile iulie şi august 2012, a înregistrat un procent de operativitate de 21,43%, iar

media pe secţie a fost de 74,82%; în luna septembrie 2012, a înregistrat un procent de

operativitate de 45,60%, iar media pe secţie a fost de 58,20%; în luna octombrie 2012, a

înregistrat un procent de operativitate de 51,79%, iar media pe secţie a fost de 57,66%.

La data efectuării cercetării disciplinare, 26 noiembrie 2012, pârâtul judecător

înregistra un număr total de 269 hotărâri pentru care nu era respectat termenul legal de

redactare, dintre care 43 din anul 2011 (cea mai veche dintre acestea fiind din 13 septembrie

2011 ).

Referitor la volumul de activitate, Secţia a reţinut că, potrivit datelor întocmite de către

Tribunalul X în semestrul II al anului 2011, pârâtul a participat, în calitate de titular sau ca şi

înlocuitor conform planificărilor de permanenţă la un nr. 18 şedinţe de judecată iar în anul

2012, pârâtul judecător a participat la 35 şedinţe de judecată.

La data de 22.03.2013 pârâtul judecător înregistra un număr de 230 de hotărâri

neredactate în termen legal, cea mai veche dintre acestea fiind pronunţată în data de

26.09.2011, astfel cum rezultă din situaţia comunicată de Tribunalul X.


disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, cu modificările şi completări le ulterioare, starea de fapt reţinută în cuprinsul

acţiunii disciplinare şi confirmată de pârâtul judecător evidenţiază încălcarea de către acesta a

responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a normelor legale ce instituie

termenele de redactare a hotărârilor judecătoreşti, responsabilităţi concretizate în cerinţa

imperativă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată şi modificată, dispoziţie legală potrivit căreia judecătorii sunt

obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi

libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic

27


acestora.

De asemenea, această abatere disciplinară presupune încălcarea standardelor de

conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborat cu dispoziţiile art. 17 din

Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr.

161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţi lor

publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 12 şi 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi

procurorilor prevăd că aceştia sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine

îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi,

regulamente şi ordine de serviciu şi sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea

îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al

instanţelor judecătoreşti, judecătorii au următoarele îndatoriri: să asigure, prin activitatea

desfăşurată, respectarea legii; să respecte prevederile legale şi cele ce rezultă din regulamente,

să dea dovadă de competenţă profesională, precum şi să soluţioneze într-un termen rezonabil

cauzele deduse judecăţii.

Secţia a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. 1) din Cod proc. civ. motivarea

hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare.

Deşi termenul stabilit de legiuitor în art. 264 alin. 1) Cod proc. civ. are natura unui

termen de recomandare, depăşirea acestuia conduce la prelungirea duratei procedurilor

judiciare din culpa instanţei şi implicit, la nerespectarea cerinţei soluţionării cauzelor într-un

termen rezonabil.

Având în vedere că termenul de exercitare a apelului sau a recursului se calculează de

la data comunicării hotărârii, redactarea hotărârii este absolut necesară pentru comunicarea

către părţi şi pentru exercitarea de către acestea a drepturilor procesuale.

Din probele administrate atât în cadrul cercetării disciplinare cât şi în faţa Secţiei, s-a

reţinut că pârâtul R.E.M. în mod constant motivează hotărârile judecătoreşti cu depăşirea

termenului de 30 de zile de redactare stabilit în art. 264 alin. l) din Codul de proc. civ. (la data

de 1 aprilie 2013 înregistrând întârzieri în redactare de peste un an de zile în cazul unui număr

de 75 hotărâri judecătoreşti).

Secţia a constatat că dispoziţiile legale nu prevăd criteriile concrete care trebuie avute

în vedere la stabilirea caracterului imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la

efectuarea cu întârziere a lucrărilor, astfel că a avut în vedere toată activitatea profesională

desfăşurată de către pârâtul judecător în perioada de referinţă, în raport de situaţia de fapt

reţinută.

Astfel, sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că, modul în care pârâtul judecător a

înţeles să îşi exercite atribuţiile de serviciu este expresia unei conduite imputabile concretizate

în nerespectarea termenului reglementat expres de lege pentru redactarea hotărâri lor

judecătoreşti pronunţate.

Caracterul imputabil al întârzierilor repetate în efectuarea lucrărilor este relevat şi de

faptul că lipsa de responsabilitate a domnului judecător R.E.M. în îndeplinirea atribuţiilor de

serviciu a generat premisele încălcării duratei rezonabile a procedurilor judiciare, respectiv a

dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor

Omului, prin prelungirea in mod nejustificat a procedurilor judiciare cu un interval de timp

cuprins intre 30 zile şi peste 365 zile, după caz, în condiţiile în care momentul final care se

impune a fi luat în considerare în aprecierea caracterului rezonabil al procedurilor judiciare

este acela al rămânerii definitive, respectiv irevocabile, a hotărârii şi aceasta cu atât mai mult

cu cât hotărârile neredactate în termenul legal au fost pronunţate în primă instanţă.

28

Un alt argument care justifică concluzia conform căreia fapta domnului judecător

R.E.M. constând în neredactarea hotărârilor specificate mai sus are caracter imputabil, rezidă

în consecinţele produse de neîndeplinirea acestei obligaţii, atât în plan procesual, prin

neînaintarea dosarelor în căile de atac cât şi în imposibilitatea valorificării drepturilor

recunoscute de lege sau în planul executării unor hotărâri judecătoreşti.

Chiar dacă volumul de activitate al pârâtului judecător a fost semnificativ acesta nu

justifică întârzierile foarte mari în redactarea hotărâri lor judecătoreşti pronunţate în condiţiile

în care, alţi judecători care funcţionează în cadrul aceleaşi secţii, cu un volum de muncă

similar, înregistrează mai puţine restanţe în redactări.

Pentru toate aceste considerente, s-a reţinut că prin probele administrate în cauză s-a

făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare


procurorilor, republicată, cu modificările şi completări le ulterioare, motiv pentru care

acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului R.E.M. - judecător

în cadrul Tribunalului X a fost admisă.

La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completări le


faptelor săvârşite de pârâtul judecător .

Totodată Secţia a reţinut caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, faptul că

pârâtul a mai fost cercetat disciplinar pentru nerespectarea termenului legal de redactare a

hotărâri lor judecătoreşti iar printr-o hotărâre anterioară i-a fost aplicată sancţiunea

disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare brute cu 10% pe o perioadă de

o lună. De asemenea, la ultima evaluare profesională pârâtului judecător i s-a acordat

calificativul "bine" pentru activitatea desfăşurată, reţinându-se tocmai nerespectarea

termenului legal de redactare a hotărâri lor .

Ca urmare, faţă de dispoziţiile art. l00 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată,

potrivit căreia sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa fie proporţionale cu gravitatea abaterilor,

Secţia a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii constând în diminuarea indemnizaţiei de

încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni.


13. Fapta judecătorului care în mod constant a motivat hotărârile judecătoreşti cu

depăşirea termenului legal, în condiţiile în care numărul cauzelor rulate pe fiecare şedinţă a

fost rezonabil, iar conducerea instanţei a luat o serie de măsuri prin care magistratul a fost

degrevat de o parte din şedinţele de judecată, precum şi de alte atribuţii decât cele de

judecată, fără consecinţa diminuării semnificative a numărului de hotărâri neredactate în

termen, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Hotărârea nr. 4J/03.04.2013, Secţia pentru judecători a CSM


Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului C.S. din

cadrul Tribunalului X pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că doamna judecător C.S. a înregistrat cele mai mari

întârzieri la motivarea hotărârilor pronunţate, fără să aibă o încărcătură de dosare lucrate mai

mare decât ceilalţi colegi.

29



doamnei C.S., judecător în cadrul Tribunalul X, şi în baza art. 100 lit. a) din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată a aplicat pârâtei judecător

sancţiunea disciplinară “avertisment”.

Pentru a se pronunţa astfel, Secţia pentru judecători a reţinut că pârâta C.S. judecător

în cadrul Tribunalului X – Secţia I civilă, în mod constant, şi-a motivat hotărârile

judecătoreşti cu depăşirea termenului de 30 de zile de redactare stabilit în art.264 alin.1 din

Cod proc. civ.

Astfel, conform relaţiilor comunicate de Tribunalul X, la data de 01.09.2012, la

această instanţă se înregistra un număr total de 713 hotărâri judecătoreşti neredactate în

termenul legal, din care 629 la Secţia 1 Civilă, 75 la Secţia a II-a civilă, de contencios

administrativ şi fiscal şi 9 la Secţia penală.

Prin urmare, conform relaţiilor comunicate la data de 29.05.2012, cel mai mare număr

de hotărâri restante la motivare, dar şi cea mai mare perioadă de întârziere se înregistra la

Secţia I civilă, doamna judecător C.S. înregistrând un număr mare de hotărâri judecătoreşti

restante la motivare, precum şi cea mai mare întârziere la nivelul Tribunalului X

Din datele statistice prezentate de conducerea instanţei rezulta că în intervalul

01.01.2012 - 01.11.2012 pârâta judecător nu a înregistrat un volum de activitate mai mare

decât ceilalţi judecători ai secţiei, majoritatea magistraţilor Secţiei I civile rulând un număr

mult mai mare de cauze şi motivând mai multe hotărâri faţă de doamna judecător C.S.

Din datele statistice comunicate s-a reţinut că în perioada de referinţă, pârâta

judecător a soluţionat 349 dosare (sub media pronunţată de judecătorii secţiei), număr care

poate fi considerat rezonabil şi care nu poate justifica în niciun fel durata mare a întârzierii în

motivare.

De asemenea, pe parcursul anului 2012 doamna judecător C.S. a fost planificată

săptămânal în şedinţa de judecată sau chiar mai rar, a participat numai în complete colegiale

iar numărul cauzelor rulate pe fiecare şedinţă a fost rezonabil.

În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare

reglementată de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, modificată prin Legea nr. 24/2012, se impune a fi avută în vedere subzistenţa

cumulativă, a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în existenţa unei

conduite culpabile a magistratului în exercitarea funcţiei, sub aspectul întârzierii repetate în

efectuarea lucrărilor cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei imputabilităţii acestei

conduite.

Referitor la prima condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare

prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, starea de fapt

reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare şi confirmată de către pârâta judecător evidenţiază

încălcarea de către aceasta a responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a

normelor legale privind termenele de redactare a hotărârilor judecătoreşti, responsabilităţi

concretizate în cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţie legală potrivit căreia judecătorii sunt obligaţi

ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile

persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic


acestora.




30

Codul deontologie al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr.

161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor


Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 12 şi 13 din Codul deontologie al judecătorilor şi





De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor

judecătoreşti, judecătorii au următoarele îndatoriri: să asigure, prin activitatea desfăşurată,

respectarea legii, să respecte prevederile legale şi cele ce rezultă din regulamente, să dea

dovadă de competenţă profesională, precum ŞI să soluţioneze într-un termen rezonabil cauzele

deduse judecăţii.

Secţia a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. I din Cod proc. civ. motivarea

hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare.

Deşi termenul stabilit de legiuitor în art.264 alin. 1 Cod proc. civ. are natura unui

termen de recomandare, depăşirea acestuia conduce la prelungirea duratei procedurilor

judiciare din culpa instanţei şi implicit, la nerespectarea cerinţei soluţionării cauzelor într-un

termen rezonabil.

Din probele administrate atât în cadrul cercetării disciplinare cât şi în faţa Secţiei, s-a

reţinut că pârâta C.S. în mod constant a motivat hotărârile judecătoreşti cu depăşirea

termenului de 30 de zile de redactare stabilit în art. 264 alin. 1 din Cod proc. civ.

Secţia a constatat că dispoziţiile legale nu prevăd criteriile concrete care trebuie avute

în vedere la stabilirea caracterului imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la

efectuarea cu întârziere a lucrărilor, astfel că va avea în vedere toate aspectele care ţin de

activitatea profesională desfăşurată de către pârâta judecător în perioada de referinţă, în raport

de situaţia de fapt reţinută.

Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, s-a

reţinut, sub aspectul laturii subiective, că modul în care pârâta judecător a înţeles să îşi

exercite atribuţiile de serviciu este expresia unei conduite imputabile concretizate în

nerespectarea termenului reglementat expres de lege pentru redactarea hotărârilor

judecătoreşti pronunţate.

În speţă, vinovăţia pârâtei judecător în săvârşirea faptei a fost dovedită şi rezultă din

modul în care acesta a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale ce-i revin, fapt ce a

avut drept consecinţe prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind totodată şi o

încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi

Libertăţilor Fundamentale.

Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă

instanţă cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea doamnei judecător, constând în

redactarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, ajungându-se ca, la data de

27.11.2012, să existe un număr de 126 hotărâri pentru care nu era respectat termenul legal de

redactare, situaţie care s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, a fost prelungit

termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării

procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană

pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Deşi au fost adoptate de către conducerea instanţei o serie de măsuri de degrevare a

doamnei judecător de anumite şedinţe de judecată şi nu a fost desemnată să îndeplinească în

anul 2012 alte atribuţii decât cele de judecată, totuşi aceasta nu a reuşit să se diminueze

semnificativ numărul de hotărâri neredactate în termenul legal.

Volumul de activitate al pârâtei judecător în perioada l.06.2012-1.09.2012 nu a

31

justificat întârzierile foarte mari în redactarea hotărâri lor judecătoreşti pronunţate, în condiţiile

în care alţi judecători care funcţionează în cadrul aceleaşi secţii, cu un volum de muncă

similar şi chiar mult mai mare, au înregistrat mai puţine restanţe în redactări.

De asemenea, prin nerespectarea în mod repetat a termenului legal de redactare a

hotărâri lor judecătoreşti, pârâta judecător a încălcat obligaţiile judecătorilor de a asigura

supremaţia legii, respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi egalitatea lor în

faţa legii.

Faptele au avut consecinţe grave prin încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor,

aducându-se atingere şi prestigiului justiţiei prin nerespectarea termenului legal de redactare a

hotărâri lor judecătoreşti.


privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, Secţia a avut în vedere împrejurările,

gravitatea concretă precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător şi a reţinut că

pârâta a avut o atitudine sinceră, nu a contestat situaţia de fapt rezultată din datele statistice şi

nu a mai fost anterior cercetată sau sancţionată disciplinar.

Ţinând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv trebuie avute în vedere la

individualizarea sancţiunii aplicate, fără a fi minimalizate gravitatea faptelor astfel cum au

fost reţinute anterior şi vinovăţia pârâtei, precum şi legătura de cauzalitate între ele, Secţia a

apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra gravităţii

abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.

Ca urmare, faţă de dispoziţiile art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, potrivit căreia sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa

fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, Secţia a aplicat sancţiunii constând în avertisment.


14. Fapta pârâtei care a redactat mai multe hotărâri judecătoreşti cu depăşirea

termenului prevăzut de lege nu este de natură a atrage răspunderea disciplinară pentru

abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, raportat la condiţiile de la locul de muncă

constând în lipsa de personal, volumul mare de activitate, mijloacele materiale, cauzele de

ordin personal, modul specific de lucru în procedura de redactare a hotărârilor, toate

acestea constituind împrejurări obiective exoneratoare de răspundere şi de înlăturare a

caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate.



Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului C.D. din

cadrul Judecătoriei X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în întârzierea repetată în

efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Inspecţia Judiciară a apreciat că s-a făcut dovada săvârşirii abaterii disciplinare

constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor din motive imputabile, caracterul

imputabil şi repetat rezultând din numărul mare de hotărâri neredactate. S-a mai arătat că

doamna judecător C.D. a mai făcut obiectul unor cercetări disciplinare ce au vizat aceeaşi

abatere, în perioada 2010-2011, însă Comisia de disciplină pentru judecători a dispus clasarea

acelor sesizări.

În apărare, doamna judecător a solicitat respingerea acţiunii disciplinare, considerând

că pentru a constitui abatere disciplinară, fapta reţinută trebuie să aibă caracter repetativ, iar

motivele pentru care a fost săvârşită să-i fie imputabile. Or, în cauza de faţă motivele care au

dus la depăşirea termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor nu îi sunt

32

imputabile, având în vedere faptul că nu a absentat de la locul de muncă, a lucrat în mod

constant peste program şi în zilele de sâmbătă, neexistând timpul fizic necesar pentru

redactarea în termen a tuturor hotărârilor pronunţate.

Secţia pentru judecători, prin Hotărârea nr. 9J/29.05.2013, a respins acţiunea

disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător C.D., judecător la

Judecătoria X

Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună

aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei D.

C., judecător în cadrul Judecătoriei X cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, constând în întârzierea repetată în

efectuarea lucrărilor din motive imputabile.

La data de 31.10.2012 doamna judecător D.C. înregistra întârzieri în redactarea a 309

hotărâri civile, pronunţate în perioada 01.03.2012 - 27.09.2012 şi 8 hotărâri penale,

pronunţate în perioada 21.06.2012 - 10.10.2012.

Conform datelor comunicate de Judecătoria X, la 31.03.2013, doamna judecător figura

cu 584 hotărâri neredactate în termenul legal - 572 hotărâri civile, pronunţate în perioada

03.05.2012 - 28.02.2013 şi 12 hotărâri penale, pronunţate în perioada 01.11.2012 -

21.02.2013.

S-a reţinut astfel că, în intervalul de 5 luni dintre prima şi ultima raportare statistică

(31.10.2012, respectiv 31.03.2013), doamna judecător D.C. nu a reuşit să diminueze stocul de

hotărâri restante, dimpotrivă numărul acestora a crescut.

În motivarea acţiunii, Inspecţia Judiciară a arătat că pe toată perioada verificărilor

doamna judecător D.C. a înregistrat, dintre judecătorii instanţei, numărul cel mai mare de

hotărâri neredactate şi pentru care termenul de redactare a fost depăşit cu intervale

substanţiale.

Secţia a reţinut faptul că doamna judecător D.C. era planificată săptămânal în şedinţele

de judecată al completului X, având în medie un număr de 80 de dosare pe şedinţă, şi totodată

era planificată la serviciul de permanenţă în materie penală.

În anul 2012 doamna judecător a participat la 62 de şedinţe de judecată, a rulat un

număr de 3784 dosare şi a soluţionat un număr de 1086 dosare. Prin urmare, s-a putut aprecia

că la fiecare şedinţă de judecată a completului x, doamna judecător rămânea în pronunţare cu

aproximativ 20 – 23 de cauze, lunar, având aproximativ 90 de hotărâri pronunţate.

Aceste precizări se impun a fi făcute întrucât din conţinutul acţiunii disciplinare

rezultă numărul hotărârilor pe care pârâta judecător nu le-a redactat în termen la diferite date,

fiind însă important a se stabili în raport de o data iniţială şi un număr de hotărâri neredactate

în termen la acea data, cauzele care au dus la depăşirea termenului prevăzut de lege pentru

redactarea acelor hotărâri.

Acest aspect are relevanţă deosebită în cauză, având în vedere că, la nivelul

Judecătoriei X au existat probleme de personal, schema fiind permanent incompletă iar în

anul 2012, instanţa a funcţionat cu 2 grefieri care au avut ca atribuţii de serviciu

tehnoredactarea, unul dintre aceştia având probleme de sănătate.

Secţia a reţinut că dispoziţiile art. 264 Cod proc. civ. prevăd că motivarea hotărârii se

va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare iar dispoziţiile prevăzute de art. 310

alin. 2 din Codul de procedură penală prevăd că motivarea hotărârii se face în termen de 20 de

zile de la pronunţare.

Potrivit Hotărârii nr. 945/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a

stabilit ca limită, pentru asigurarea unui program optim de activitate, un număr de 5060 de

puncte de încărcare/judecător pentru întreg anul 2011, limită menţinută şi prin Hotărârea nr.

33

4/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia a constatat că doamna

judecător a rulat şi soluţionat, în cursul anului 2012, dosare cu o complexitate ce a depăşit

semnificativ limita stabilita, respectiv, un total de 5459 puncte.

În aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al unei întârzieri sunt luate în

considerare şi alte aspecte, precum calificarea profesională a personalului auxiliar, suficienţa

sau insuficienţa mijloacelor materiale, cauzele personale etc.

În cauza de faţă s-a reţinut că în perioada iulie-august 2012, din cauza lipsei

dactilografilor şi a perioadei de concediu, doamna judecător a predat dosarele în care

redactase hotărârile în ciornă în luna septembrie, hotărâri care, din cauza ritmului şi

modalităţii în care s-a realizat activitatea de tehnoredactare, au fost predate la mapă după un

interval considerabil, de câteva luni.

În acord cu Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniştri către statele membre

privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13.10.1994, Secţia pentru

judecători apreciază că îmbunătăţirea eficienţei justiţiei nu poate fi concepută în lipsa unor

condiţii adecvate de muncă, care să permită judecătorilor să lucreze în mod eficient, fiind

necesar a li se asigura acestora condiţii de muncă adecvate, pentru a-şi putea duce la

îndeplinire responsabilităţile judiciare. S-a apreciat că, în cazuri excepţionale, lipsa unor

condiţii adecvate de muncă poate justifica depăşirea termenelor de efectuare a lucrărilor.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a apreciat că fapta pârâtei se circumscrie unei

culpe scuzabile, care nu este de natură a atrage răspunderea disciplinară, condiţiile de la locul

de muncă, volumul mare de activitate, modul specific de lucru în procedura de redactare a

hotărârilor care, din cauza lipsei de personal a dus la trecerea unei perioade mari de timp până

la finalizarea hotărârii constituind împrejurări obiective exoneratoare de răspundere şi de

înlăturare a caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate.


nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare


procurorilor, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2002, motiv pentru

care, cu majoritate de voturi, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia judiciară

împotriva pârâtei D.C., ca neîntemeiată.


15. Fapta judecătorului care nu a redactat un număr semnificativ de hotărâri

judecătoreşti în termenul prevăzut de lege, în condiţiile în care comparativ cu activitatea

desfăşurată de judecătorii din cadrul instanţei a înregistrat cel mai redus număr de şedinţe,

cel mai mic număr de dosare rulate, de hotărâri pronunţate şi de hotărâri repartizate pentru

redactare întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit.

h) teza a II-a din Legea 303/2004, republicată şi modificată.

Atitudinea manifestată de judecător în cursul procedurii disciplinare, materializată în

faptul că nu a încercat să reducă numărul hotărârilor neredactate în termen şi a refuzat să

participe la cercetarea disciplinară şi la procedura ce avut loc în faţa Secţiei pentru

judecători în materie disciplinară, poate să constituie un criteriu de individualizarea a

sancţiunii.



Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului C.M.L. din

cadrul Curţii de Apel X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în întârzierea repetată

în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

34

Situaţia de fapt care a condus la exercitarea acţiunii disciplinare constă în aceea că

doamna judecător a participat la un număr de 39 de şedinţe de judecată, dintre care 24 de

şedinţe în anul 2012 şi 15 şedinţe în primele 5 luni ale anului 2013, rulând un număr de 1427

de dosare, şi a participat la soluţionarea unui număr de 1001 dosare, revenindu-i spre

redactare un număr de 356 hotărâri. Dintre acestea, doamna judecător a redactat cu depăşirea

termenului de 30 de zile prevăzut de art. 264 alin. l din Codul de procedură civilă anterior,

respectiv art. 426 alin. 5 din Codul de procedură civilă în vigoare, un număr de 175 de

hotărâri.

La momentul cercetării disciplinare, doamna judecător figura cu 108 hotărâri

neredactate, dintre care un număr de 20 de hotărâri împliniseră un an de la data împlinirii

termenului de recomandare. S-a mai arătat că, analizând volumul de activitate desfăşurat de

doamna judecător în anul 2012 şi în primele 5 luni ale anului 2013, prin comparaţie cu

activitatea desfăşurată de ceilalţi judecători, doamna judecător C.M.L. a înregistrat cel mai

redus număr de şedinţe la care a participat, cel mai redus număr de dosare rulate, cel mai mic

număr de hotărâri pronunţate şi cel mai redus număr de hotărâri repartizate pentru redactare.

Secţia pentru judecători, prin Hotărârea nr. 15J/18.09.2013, a admis acţiunea

disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător C.M.L. de la Curtea

de Apel X în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplicând doamnei

judecător sancţiunea disciplinară constând în reducerea indemnizaţiei de încadrare lunare

brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. 1 din Codul de procedură civilă anterior, respectiv

art. 426 alin. (5) din Codul de procedură civilă în vigoare, motivarea hotărârii se va face în

termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare.

Nerespectarea acestui termen de recomandare de către doamna judecător nu constituie

singura cerinţă pentru constatarea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a

din Legea 303/2004, în sarcina sa fiind necesară şi analizarea vinovăţiei. Astfel cum reiese din

dispoziţiile art. 99 lit. h), elementul psihologic care precede şi însoţeşte fapta ilicită trebuie

analizat şi sub aspectul imputabilităţii conduitei ilicite pârâtei judecător.

Secţia a constatat că dispoziţiile legale nu prevăd criterii care trebuie avute în vedere la

stabilirea caracterului imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea cu

întârziere a lucrărilor, astfel că s-au avut în vedere toate aspectele care ţin de activitatea

profesională desfăşurată de către pârâta judecător în perioada de referinţă, în raport de situaţia

de fapt reţinută.

Vinovăţia pârâtei judecător în săvârşirea faptei a rezultat din modul în care doamna

C.M. a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale ce-i revin, fapt ce a avut drept

consecinţă prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind totodată şi o încălcare a

dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale.

Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă

instanţă cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea doamnei judecător, constând în

neredactarea sau redactarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, a fost

prelungit termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării

procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia europeană

pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.




35



Toate acestea au condus la concluzia caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate

în redactarea hotărârilor de către pârâta judecător C.M., determinând prelungirea procedurilor

judiciare, părţile fiind lipsite de elementul esenţial al aducerii la cunoştinţă a conţinutului

hotărârilor judecătoreşti sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea de către

părţi a argumentelor pro şi contra exercitării unei căi de atac, dar şi imposibilitatea de obţinere

a titlurilor executorii ori a unei simple copii de pe hotărârile pronunţate.

Fapta pârâtei judecător a avut consecinţe grave, încălcându-se drepturile procesuale

ale părţilor din cauzele în care au fost pronunţate hotărârile neredactate în termen, aducându-

se atingere şi prestigiului justiţiei prin nerespectarea cadrului legal de soluţionare a cererilor

adresate instanţelor.

La individualizarea sancţiunii s-a reţinut faptul că pârâta nu a încercat să reducă

numărul hotărârilor neredactate în termen, a refuzat să participe la cercetarea disciplinară şi la

procedura ce avut loc în faţa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară.

Ca urmare, faţă de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, Secţia a

apreciat că sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 constând în

reducerea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni este

proporţională în raport cu gravitatea faptelor săvârşite de către pârâta C.M.L., precum şi cu

urmările produse de acestea.

În cauză s-a formulat recurs de către doamna judecător C.M.L.

Prin Hotărârea nr. 37/10.03.2014 fără cale de atac, Completul de 5 judecători al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anulat recursul, întrucât, cererea de recurs formulată de

C.M.L. nu cuprindea semnătura, care, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din Cod proc. civ., este

obligatorie.

16. Faptele procurorului constând în tergiversarea soluţionării unui număr de 21 de

cauze din motive imputabile şi în neverificarea competenţei într-un număr de 3 cauze în care

a dispus declinarea competenţei după un interval de 7 luni până la 2 ani de la data

repartizării cauzei, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,








completările ulterioare, pârâtului T. M., procuror militar în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, cu privire la săvârşirea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi


În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul în perioada

01.01.2012–07.08.2013, în mod repetat şi din motive imputabile, nu a respectat dispoziţiile

legale referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi, totodată, din motive imputabile a

efectuat cu întârziere lucrările ce i-au fost repartizate.

Astfel, s-a reţinut că în calitate de procuror militar a tergiversat soluţionarea unui

număr de 21 cauze, majoritatea fiind preluate de la o unitate din subordine tocmai în scopul

36

soluţionării cu celeritate, iar dintre acestea, într-un număr de 3 cauze nu a respectat

dispoziţiile art. 210 Cod proc. pen., referitoare la verificarea competenţei, de îndată după

primirea dosarului.

S-a mai precizat că cele 21 de cauze tergiversate provin din acumularea a 8 cauze

repartizate în anul 2012, 7 din 2013 si 12 dosare rămase în stoc din perioadele anterioare.


disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului T. M. – procuror militar în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004


ulterioare, Secţia a reţinut următoarele:

Potrivit textului de lege menţionat, constituie abatere disciplinară nerespectarea în

mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu

celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Sub aspectul laturii obiective, unul dintre elementele constitutive ale acestei abateri

constă într-o acţiune sau inacţiune neconformă cu îndatoririle profesionale, concretizată în

dezinteresul procurorului manifestat în mod repetat pentru nesoluţionarea cauzelor ce i-au fost

repartizate în termenul prevăzut de lege sau, acolo, unde nu este prevăzut expres, într-un

termen rezonabil.

Referitor la această primă condiţie şi starea de fapt reţinută, Secţia a evidenţiat că

pârâtul procuror a tergiversat soluţionarea unui număr de 21 cauze, majoritatea preluate la

Secţia Parchetelor Militare tocmai în scopul soluţionării cu celeritate, încălcând prin conduita

sa dispoziţiile prevăzute de art. 91 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora

judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să

soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora.





îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu

prevede, înăuntrul unor termene rezonabile.

În cea de-a doua modalitate de săvârşire a acestei abateri şi anume efectuarea cu

întârziere a lucrărilor ce i-au fost repartizate, din motive imputabile, Secţia a constatat că într-

un număr de 3 cauze din cele 21 reţinute anterior, pârâtul nu a respectat dispoziţiile art. 210

Cod proc. pen. referitoare la verificarea competenţei după primirea dosarului. În acest sens, în

dosarul repartizat pârâtului la data de 13.11.2012, acesta a dispus declinarea competenţei la

data de 05.07.2013, după 7 luni de la repartizare; în dosarul repartizat pârâtului la data de

11.05.2011, acesta a dispus declinarea competenţei la data de 31.01.2012, după 7 luni de la

repartizare; în dosarul repartizat pârâtului la data de 02.05.2011, acesta a dispus declinarea

competenţei la data de 19.04.2013, după 2 ani de la repartizare.

Pentru o analiză corectă din perspectiva abaterii disciplinare reţinută de Inspecţia

Judiciară s-a avut în vedere şi activitatea specifică a procurorului cercetat disciplinar în cadrul

unităţii de parchet în care funcţionează.

Conform referatului întocmit de procurorul militar şef al Secţiei Parchetelor Militare

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cursul anului 2012

pârâtul procuror a soluţionat un număr de 9 cauze penale, cu un nivel de complexitate sub

medie. În anul 2013 i-au fost repartizate 7 dosare, din care pârâtul a soluţionat un număr de 4

din cele repartizate anterior, toate cu complexitate sub medie.

37

Din acelaşi referat mai rezultă că din cele 14 dosare aflate în lucru în perioada supusă

verificărilor s-a constatat că 3 dosare sunt mai vechi de 1 an şi 11 luni, iar 5 i-au fost

repartizate în anul 2012. Controalele operative curente efectuate la nivelul Secţiei Parchetelor

Militare au evidenţiat faptul că, în aceste dosare au existat perioade mai mari de 6 luni sau

chiar de 1 an în care nu s-a efectuat nici un act de procedură, situaţie ce a făcut obiectul unei

analize cantitative şi calitative a activităţii în şedinţele de lucru cu procurorii din cadrul

Secţiei, precum şi a notei observatorii din 30.01.2013 a şefului Secţiei Parchetelor Militare,

notă ce i-a fost înmânată sub semnătură procurorului T. M., fără ca aceste demersuri legale să

aibă vreun efect în modificarea atitudinii sale profesionale.

Prin urmare se poate constata că pârâtul procuror în mod constant a manifestat

dezinteres în soluţionarea dosarelor ce i-au fost repartizate, iar în cazul celor soluţionate,

soluţiile au fost dispuse cu întârzieri semnificative.

Pe de altă parte, nesoluţionarea cu celeritate sau într-un termen rezonabil a lucrărilor

de către pârât nu constituie singura cerinţă pentru constatarea abaterii disciplinare prevăzută

de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată cu modificările şi completările ulterioare,în sarcina sa, fiind necesară şi analizarea

vinovăţiei. Astfel cum reiese din dispoziţiile textului de lege invocat, elementul psihologic

care precede şi însoţeşte fapta ilicită trebuie analizat şi sub aspectul imputabilităţii conduitei

ilicite a pârâtului procuror.

În speţă, vinovăţia pârâtului în săvârşirea faptei este dovedită şi rezultă din modul în

care acesta a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale ce-i revin, fapt ce a avut drept

consecinţă prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind totodată şi o încălcare a

dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor

Fundamentale.

În raport de cele expuse, Secţia pentru procurori a constatat că s-a făcut dovada

întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99

lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu


La individualizarea sancţiunii disciplinare Secţia a avut în vedere gravitatea concretă a

faptelor, durata întârzierilor în soluţionarea lucrărilor repartizate, conduita manifestată de

pârât atât anterior declanşării cercetării disciplinare, cât şi ulterior acestui moment.

Totodată Secţia a reţinut caracterul repetitiv al nesoluţionării cu celeritate a cauzelor şi

al întârzierilor în efectuarea lucrărilor repartizate, faptul că pârâtul a mai fost cercetat

disciplinar pentru fapte similare într-o altă lucrare, precum şi împrejurarea că, deşi s-a dispus

clasarea şi a fost atenţionat în mod repetat de către conducerea unităţii cu privire la urgentarea

soluţionării unor dosare, fapt menţionat în procesele verbale de şedinţă aflate la dosarul de

cercetare disciplinară, acesta a manifestat acelaşi dezinteres faţă de îndeplinirea obligaţiilor de

serviciu.


individualizarea sancţiunii aplicate, fără a fi minimalizate gravitatea faptelor astfel cum au

fost reţinute anterior şi vinovăţia pârâtului, precum şi legătura de cauzalitate între ele, Secţia a


abaterii comise şi a consecinţelor acesteia.

Pentru considerentele de mai sus, Secţia pentru procurori, în baza art. 100 lit. a) din


şi completările ulterioare, aplică domnului T. M., procuror militar în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, sancţiunea disciplinară

constând în „avertisment”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h)

din acelaşi act normativ.

Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, T. M. a formulat recurs.

38


nefondat, recursul declarat de T. M. împotriva Hotărârii nr. 6P/20.11.2013 a Consiliului

Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori.

17. Fapta judecătorului care nu a redactat un număr semnificativ de hotărâri

judecătoreşti în termenul prevăzut de lege, dintre care 181 de hotărâri cu o vechime mai

mare de 2 ani, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99

lit. h) teza a II-a din Legea 303/2004, republicată şi modificată, în condiţiile în care s-a

apreciat că judecătorul şi-a exercitat atribuţiile într-un ritm foarte lent, care denotă o

manieră ineficientă de organizare a timpului de lucru.

Caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, în condiţiile în care pârâta a

mai fost cercetată disciplinar pentru nerespectarea termenului legal de redactare a

hotărârilor judecătoreşti, conturează semnificativ atitudinea subiectivă a acesteia şi este un

factor ce trebuie avut în vedere la individualizarea sancţiunii.

Hotărârea nr. 18J/11.12.2013 a Secţia pentru judecători a CSM


Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului S.B.L. din

cadrul Tribunalului X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în întârzierea repetată în

efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile art. 98-

101 din Legea nr. 303/2004 republicată şi modificată şi art. 44-46 din Legea nr. 317/2004,

republicată şi modificată.

În apărare, doamna judecător a recunoscut existenţa numărului mare de hotărâri

neredactate, dar a precizat - la fel ca şi în nota de relaţii din faza de cercetare disciplinară -

faptul că aceste întârzieri au o justificare obiectivă, datorându-se în special volumului mare de

activitate, caracterului eterogen şi gradului ridicat de complexitate al multora dintre cauzele în

materia contenciosului administrativ şi fiscal. Totodată, a arătat că neredactarea în termen a

hotărârilor se datorează şi atenţiei pe care o acordă calităţii motivărilor, acestea fiind amplu

argumentate. Doamna judecător a menţionat faptul că îşi tehnoredactează personal lucrările,

inclusiv încheierile, deoarece lucrările întocmite de grefierii repartizaţi, inclusiv pentru

tehnoredactarea lucrărilor restante, nu corespundeau exigenţelor sale de fond şi de formă,

considerent pentru care a fost necesară refacerea lor în totalitate.


disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător S.B.L. din cadrul

Tribunalului X, aplicând doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în avertisment

pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din acelaşi act

normativ.

La data sesizării din oficiu a Inspecţiei Judiciare - 25 martie 2013 - doamna judecător

înregistra un număr de 462 de hotărâri restante în redactare, iar la data efectuării cercetării

disciplinare - 10 iulie 2013 - aceasta înregistra un număr de 532 de hotărâri restante. Distinct,

în raport de criteriul vechimii, dintre cele 185 de sentinţe pronunţate în perioada aprilie 2012 -

mai 2013, 93 sunt din anul 2013 şi 92 din anul 2012, iar din cele 94 de decizii restante, 7 sunt

din anul 2013 şi 87 din anul 2012.

De asemenea, la data finalizării cercetării disciplinare, doamna judecător avea un

număr total de 532 de hotărâri restante, dintre care 181 de hotărâri au fost pronunţate în anul

2011, 250 în anul 2012 şi 101 în anul 2013.

Datele statistice au evidenţiat faptul că la nivelul secţiei încărcătura medie pe

judecător pentru anul 2012 a fost de 1222 de cauze rulate, 749 de cauze soluţionate, cu un

39

procent de operativitate de 49,88%. Raportat la aceste date, Secţia a reţinut că doamna

judecător a rulat în această perioadă un număr de 1351 de dosare, a soluţionat un număr de

767 de cauze şi a avut un procent de operativitate de 63,28%, de unde rezultă că se încadrează

peste media secţiei la aceşti indicatori statistici.

În vederea diminuării numărului hotărârilor restante, Colegiul de conducere a avizat

modificarea planificării şedinţelor de judecată din cadrul secţiei, astfel că în perioada aprilie -

septembrie 2012, doamna judecător nu a mai fost planificată în completurile de recurs, iar în

perioada vacanţei judecătoreşti a fost planificată să participe doar într-o şedinţă de judecată.

Din punctul de vedere al analizării vinovăţiei, Secţia a constatat că dispoziţiile legale

nu prevăd criterii care trebuie avute în vedere la stabilirea caracterului imputabil al

nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea cu întârziere a lucrărilor, astfel că s-

au avut în vedere toate aspectele care ţin de activitatea profesională desfăşurată de către pârâta

judecător în perioada de referinţă, în raport de situaţia de fapt reţinută.


disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin Legea nr. 24/2012, starea de fapt

reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare şi confirmată de către pârâta judecător a evidenţiat

încălcarea de către aceasta a termenelor de recomandare prevăzute de lege pentru redactarea

hotărârilor în materie civilă, încălcând prin conduita sa şi dispoziţiile legale potrivit cărora

judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte

drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii, şi să asigure un

tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent

de calitatea acestora.






Sub aspectul laturii subiective, Secţia a apreciat că fapta pârâtei nu se circumscrie unei

culpe scuzabile, care să fie de natură a atrage exonerarea de răspunderea disciplinară, şi că

întârzierile repetate înregistrate de aceasta în redactarea hotărârilor sunt consecinţa modului

specific de lucru în procedura de redactare a hotărârilor.

La individualizarea sancţiunii, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea

concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător, faptul că doamna

judecător a redactat constant din hotărârile pronunţate, însă într-un ritm foarte lent, ceea ce

denotă o manieră ineficientă de organizare a timpului de lucru, şi nu un dezinteres total faţă de

îndeplinirea acestor atribuţii de serviciu.

S-a reţinut, însă, şi caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, faptul că pârâta

a mai fost cercetată disciplinar pentru nerespectarea termenului legal de redactare a hotărârilor

judecătoreşti, dar şi faptul că a înregistrat un indice de operativitate peste media pe instanţă.

Ţinând cont de toate aceste împrejurări, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei

sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra gravităţii abaterii comise şi a consecinţelor acesteia,

constând în avertisment, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza

a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu


Hotărârea a rămas irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.

i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul

ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi

40

formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca

efect tergiversarea judecăţii;

18. Deşi existenţa unei relaţii apropiate existente între judecător şi una dintre părţi nu

este prevăzută expres de dispoziţiile art. 24-27 Cod procedură civilă, având în vedere că

aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi imparţialitatea, fapta judecătorului

care, având îndatorirea de a se abţine, nu a formulat cerere în acest sens, în condiţiile în care

a petrecut un concediu şi s-a întâlnit de mai multe ori în diverse ocazii cu o parte, acceptând

eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate şi a încrederii cetăţenilor în actul de

justiţie, constituie abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) în reglementarea actuală şi lit. a) în

forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012.



Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100


modificările şi completările ulterioare, pârâtului N.G.A., judecător în cadrul Curţii de Apel X,

pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) (lit. i) din Legea nr.


completările ulterioare, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012), lit. h) şi lit.

m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată (în

reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor menţionate prin Legea nr.

24/2012).

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr.

303/2004 (lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în forma ulterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 24/2012), Inspecţia Judiciară a reţinut că domnul judecător N.G.A. a soluţionat

anumite dosare în condiţiile în care îl cunoştea pe administratorul societăţii reclamante,

nefiind contestat faptul că s-au întâlnit în diverse ocazii la evenimente publice şi şi-au petrecut

concediul din cursul lunii ianuarie în acelaşi grup de prieteni, împreună cu familiile.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în

reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, Inspecţia

Judiciară a reţinut că într-un dosar, deşi pârâtul judecător a examinat o cerere având ca obiect

suspendarea executării actelor administrative întemeiată pe art. 14 din Legea contenciosului

administrativ, a pronunţat o hotărâre ce avea efectele menţionate la art. 15 din lege, însă fără a

se consemna precizarea acţiunii de către titularul acesteia ori calificarea cererii de către

instanţă în condiţiile art. 84 Cod proc. civ. De asemenea, referitor la actul procedural prin care

a fost soluţionată cererea de suspendare, s-a reţinut că în dosar hotărârea tehnoredactată poartă

denumirea de “încheiere”, în timp ce în minută s-a consemnat “hotărâre”.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. m) din

Legea nr. 303/2004, în reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr.

24/2012, constând în nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor,

faptele imputate domnului judecător au privit modalitatea în care s-a învestit cu soluţionarea

unor acţiuni distincte în contencios administrativ, fără a fi respectat dispoziţiile legale şi

regulamentare privitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor.

Prin Hotărârea nr. 12J/19.06.2013, Secţia pentru judecători, cu majoritate, a admis în

parte acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat

domnului N.G.A., judecător în cadrul Curţii de Apel X, sancţiunea constând în excludere din

http://disp.art.99/

41

magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în reglementarea anterioară

modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012 pentru faptele săvârşite anterior datei de 25

ianuarie 2012, respectiv art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin Legea nr. 24/2012 pentru faptele

săvârşite ulterior datei de 25 ianuarie 2012 şi m) din acelaşi act normativ. Pentru art. 99 lit. h)

acţiunea a fost respinsă.

Inspecţia Judiciară a iniţiat efectuarea de verificări prealabile ca urmare a sesizărilor

formulate de petiţionara Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului X, care a solicitat

efectuarea de verificări cu privire la modul în care a fost instrumentat un dosar al Curţii de

Apel X de către domnul judecător G.A.N. În esenţă, petiţionara, în calitate de pârâtă într-un

dosar al Curţii de Apel X - Secţia a II-a Civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, având

ca obiect suspendarea executării unor acte administrative privind obligaţii fiscale solicitată de

reclamantă, a sesizat că judecătorul cauzei s-a pronunţat asupra suspendării prin încheiere şi

nu prin sentinţă, deşi temeiul legal al cererii impunea pronunţarea unei sentinţe; a primit la

dosar, în şedinţă publică, la primul termen de judecată, acţiunea în anularea actelor

administrative a căror suspendare se solicitase iniţial, fără a dispune constituirea unui dosar

nou; în perioada de amânare a pronunţării asupra acţiunii în anularea unor acte administrative,

domnul judecător a făcut parte din completul care s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a

executării unei sentinţe civile a Tribunalului X, prin care se dispusese intrarea aceleiaşi

reclamante debitoare în procedura de faliment.

Inspecţia Judiciară, având ca obiect sesizare din oficiu, a dispus ataşarea la prezenta

lucrare a unei adrese a preşedintelui Curţii de Apel X, prin care se aducea la cunoştinţă faptul

că în mass-media au apărut articole privitoare la o afirmată favorizare a unui om de afaceri de

către domnul judecător N.G.

În articolele apărute în ediţiile on-line ale ziarului Evenimentul Zilei au fost invocate

încălcări ale prevederilor referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, precum şi faptul că

domnul judecător „s-ar fi implicat personal" în soluţionarea unor dosare ale unui om de

afaceri, unul privind contestaţia formulată împotriva deciziei Direcţiei Finanţelor Publice X,

iar celălalt, un dosar privind procedura insolvenţei.

Referitor la situaţia de fapt Secţia a reţinut următoarele:

Dosarul având ca obiect cererea de suspendare a executării actelor administrative

fiscale, formulată de reclamantă prin administrator special în contradictoriu cu pârâtele

Direcţia Generală a Finanţelor Publice X şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost

înregistrat pe rolul Curţii de Apel X şi repartizat prin intermediul sistemului informatic

ECRIS la completul de vacanţă. Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14

şi următoarele din Legea nr. 554/2004.

Potrivit Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel X, cauza a fost repartizată

în sistem informatic unuia dintre completele constituite pe perioada vacanţei judecătoreşti.

La primul termen de judecată din completul de vacanţă a fost constituit din domnii

judecători N.G., B.M. şi T.F.

Potrivit punctului II.2 din hotărârea Colegiului de conducere anterior menţionată, în

ceea ce priveşte cauzele directe, deduse spre soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel X,

„acestea vor fi repartizate ciclic spre soluţionare celor trei judecători care compun completul

de vacanţă, în ordinea înregistrării lor".

Din procesul-verbal întocmit de preşedintele Secţiei a II-a Civilă, de contencios

administrativ şi fiscal dosarele care au primit termen la data de … au fost repartizate ciclic

între judecătorii stabiliţi prin Hotărârea Colegiului de conducere, iar dosarul în cauză a revenit

spre soluţionare domnului judecător N.G.

42

De asemenea, Hotărârea Colegiului de conducere a stabilit că, „dacă amânarea

cauzelor directe priveşte un interval situat după data de … acestea vor fi păstrate de

judecătorii cărora li s-a repartizat iniţial ciclic cauza în perioada vacanţei judecătoreşti,

cauzele fiind transpuse de pe completul de vacanţă la completul de fonduri compus din

judecătorul căruia îi revine cauza prin repartizare".

La primul termen de judecată în dosar a fost prezentă doar reclamanta, prin avocat,

căreia i s-au comunicat întâmpinările formulate de către pârâte, cauza fiind lăsată la a doua

strigare pentru ca apărătorul reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor.

La a doua strigare a cauzei, a răspuns doar reclamanta prin apărător, iar curtea a pus în

discuţia părţii prezente excepţiile invocate de către pârâte, respectiv excepţia necompetenţei

materiale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF, excepţia lipsei calităţii

procesuale a administratorului special de a formula acţiunea în contencios administrativ şi

excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a declaraţiilor de creanţă, instanţa

pronunţându-se asupra acestora fie prin respingere, fie prin unirea lor cu fondul cauzei.

La acelaşi termen de judecată reclamanta, prin apărător, a depus la dosarul cauzei

"două acţiuni distincte" privind anularea celor două categorii de acte, învederând instanţei că

înţelege să solicite şi anularea actelor a căror suspendare a solicitat-o. Curtea a dispus ca

precizarea de acţiune să fie comunicată pârâtelor, motiv pentru care a acordat în acest sens

termen de judecată.

Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de suspendare formulată în temeiul

dispoziţiilor art. 14 alin. l şi următoarele din Legea nr. 554/2004, iar prin încheierea fără

număr pronunţată de domnul judecător N.G.A. a fost admisă în parte cererea reclamantei şi în

consecinţă s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale

suplimentare de plată stabilite prin inspecţia fiscală nr.... precum şi suspendarea executării a 3

acte administrative privind obligaţiile fiscale în cuantum total de … lei, până la

soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală

a Finanţelor Publice, a casat încheierea pronunţată şi a respins cererea ca fiind formulată de o

persoană fără calitate de reprezentant al SC .... SRL.

În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrative, care a fost

primită de domnul judecător în şedinţă publică în cadrul aceluiaşi dosar s-a constatat că la

unul dintre termene reclamanta a mai depus la dosar o precizare, extindere şi completare a

acesteia, fiind chemat în judecată şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, motiv

pentru care judecătorul stabilit prin hotărârea Colegiului să prezideze şedinţa de la acea dată,

respectiv doamna M.I., a acordat termen de judecată la completul iniţial învestit, prezidat de

domnul judecător G.A.N. (conform celor stabilite prin Hotărârea nr.... a Colegiului de

conducere), pentru achitarea taxei de timbru şi citarea pârâtului nou introdus în cauză.

Ulterior, acţiunea în anularea actelor administrative fiscale a fost soluţionată prin

sentinţa civilă pronunţată de pârâtul judecător N.A.G., hotărâre prin care s-a admis în parte

acţiunea precizată, completată şi extinsă formulată de reclamantă prin administrator special

B.I. şi ulterior prin lichidator I.A. şi, în consecinţă, au fost anulate în parte actele

administrative fiscale denumite "suplimentare la declaraţia de creanţă", anulată în parte

decizia de impunere, precum şi raportul de inspecţie fiscală până la concurenţa sumei de …

lei, reclamanta fiind obligată la plata onorariului de expert.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Un alt aspect reţinut prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare a fost faptul că în perioada în

care a amânat pronunţarea în dosar pârâtul judecător a făcut parte din completul care a

soluţionat cererea aceleiaşi reclamante, prin care s-a solicitat suspendarea executării sentinţei

de intrare în procedura falimentului până la soluţionarea recursului.

43

Astfel, Secţia a reţinut că dosarul având ca obiect cererea formulată de reclamanta,

prin administrator special B.I., prin care s-a solicitat suspendarea executării unei sentinţe

civile pronunţată în dosarul Tribunalului X, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel X şi

repartizat în sistem informatic la judecătorii A.H.S., I.M.I. şi N.G.A.

Cauza a rămas în pronunţare, care a fost amânată, când prin decizie civilă pronunţată în

aceeaşi componenţă, a fost admisă cererea şi, în consecinţă, s-a dispus suspendarea executării

sentinţei pronunţată de către judecătorul sindic în dosarul Tribunalului X, până la soluţionarea

recursului declarat împotriva respectivei sentinţe.

Ulterior pârâtul judecător N.G. a soluţionat pe fond acţiunea în anulare ce a constituit

obiectul dosarului în care se solicita anularea declaraţiilor de creanţă înregistrate în tabelul

creditorilor în cadrul dosarului de faliment menţionat anterior.

De asemenea, în cuprinsul rezoluţiei Inspecţia Judiciară face referire şi la o serie de

articole de presă însoţite de fotografii, potrivit cărora pârâtul judecător N.G.A. s-a întâlnit în

diverse ocazii cu administratorul SC .... SRL, domnul B.C.I. (într-o staţiune de schi, la o

petrecerea, etc.), înscrisuri care, în opinia autorilor articolelor respective, dovedesc legătura de

prietenie dintre cei doi şi explică soluţiile favorabile pronunţate de judecător asupra cererilor

deduse judecăţii de către societatea administrată de domnul B.C.I. Situaţia de fapt reţinută

rezultă atât din declaraţiile date de pârâtul judecător cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi pe

parcursul cercetării disciplinare, precum şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în

forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, şi respectiv art. 99 lit. i) din

Legea nr. 303/2004, în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr.24/2012 Secţia a

reţinut următoarele:


procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor din

Legea nr. 24/2012, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la

declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii

şi procurorii".

Potrivit art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, în forma ulterioară modificărilor aduse

prin Legea nr. 24/2012, în varianta normativă a tezei 1, constituie abatere disciplinară

nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există

una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.


disciplinare menţionate anterior, starea de fapt reţinută evidenţiază încălcarea de către pârâtul

judecător a responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a normelor legale ce

instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv nerespectarea obligaţiei de a se abţine,

responsabilităţi concretizate în cerinţa imperativă prevăzuta de art. 4 alin. l din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţie legală potrivit căreia

judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte

drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un


de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.




dispoziţiile art. 9 şi 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale




44




Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară prevăd, în Norma 3, că

„Integritatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti” iar „judecătorul va face în

aşa fel încât conduita sa să apară în ochii unui observator neutru ca ireproşabilă. Atitudinea şi

conduita unui judecător trebuie să menţină trează încrederea oamenilor în corectitudinea

puterii judecătoreşti. Nu este suficient a se face dreptate, trebuie să se şi vadă că s-a făcut

dreptate.”

Obligaţia de integritate este prevăzută şi în pct. 1.2 din Principiile de bază ale

independenţei justiţiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor,

Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei.

La nivel intern, în reglementările actuale, integritatea magistratului este privită ca

îndatorire fundamentală a profesiei, rezultând din coroborarea textelor legale, atât la nivel

constituţional, cât şi prin lege, regulament şi cod deontologic.

Integritatea presupune ca magistratul să se asigure că are, în ochii unui observator

rezonabil, o conduită ireproşabilă, iar manifestările şi acţiunile sale reafirmă încrederea

oamenilor în integritatea sistemului judiciar, inclusiv a magistraţilor.

Secţia a apreciat că pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri

disciplinare trebuie să se poată reţine că pârâtul judecător, în exercitarea funcţiei sau în afara


care trăieşte, iar prin conduita sa a adus atingere imparţialităţii sau a aparenţei de

imparţialitate a magistratului. Din interpretarea logică şi teleologică a tuturor textelor

normative enunţate anterior, raportat la speţa de faţă, a rezultat că modelarea statutului

disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, implică şi extinderea

obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit

prestigiul justiţiei, chiar şi dincolo de raporturile de serviciu propriu-zise.

Responsabilitatea în menţinerea imaginii şi statutului magistratului, ca şi obligaţie de

rezervă a acestuia intervine şi în afara cadrului strict profesional.

Pentru a asigura deplina obiectivitate în înfăptuirea actului de justiţie şi a proteja

drepturile părţilor, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care magistratul, datorită

unor împrejurări de natură personală, nu poate participa la judecarea sau instrumentarea unui

dosar precum şi formele procesuale de rezolvare a unei astfel de situaţii.

Aceste cazuri se găsesc înscrise în art. 24-27 din Codul de procedură civilă, art. 47-49

din Codul de procedură penală, art. 105-106 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri

pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în

mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, modificată prin Legea nr. 144/2007

precum şi în art. 49 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Mijloacele procesuale pentru rezolvarea situaţiilor de incompatibilitate a judecătorilor

şi procurorilor prevăzute de Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală sunt

abţinerea, recuzarea şi strămutarea. În cauza de faţă, referitor la soluţionarea dosarului având

ca obiect cererea formulată de reclamanta SC…SRL, prin administrator special B.I., prin care

s-a solicitat suspendarea executării sentinţei civile pronunţată în dosarul Tribunalului X de

deschidere a procedurii falimentului, Secţia a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. 2 din

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispoziţiile art. 24 din Codul de procedură

civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului sindic care pronunţă succesiv

hotărâri în acelaşi dosar, dispoziţii care se aplică şi în cazul soluţionării căilor de atac

declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic.

Situaţia din speţă se circumscrie acestei ipoteze, fiind vorba despre hotărâri pronunţate

în materia falimentului şi cu atât mai mult cu cât în cererea de suspendare provizorie a

45

executării unei sentinţei de deschidere a procedurii falimentului instanţa este chemată să

examineze formal cauza, fără prejudicierea fondului, doar din perspectiva unor aspecte ce ţin

de eventuala nelegalitate a hotărârii pronunţate de judecătorul sindic.

De asemenea, împrejurarea că pârâtul judecător a participat la soluţionarea dosarului

după ce a rămas în pronunţare asupra cererii în anularea actelor administrative ce făcea

obiectul unui alt dosar nu constituie un caz de incompatibilitate prevăzut expres de lege şi nici

nu este de natură a afecta prezumţia de imparţialitate în condiţiile în care, faţă de obiectul

celor două dosare, procedurile vizau analizarea în concret a unor aspecte diferite ce

presupuneau un probatoriu specific.

În ceea ce priveşte articolele de presă apărute în ediţiile on-line ale ziarului

Evenimentul Zilei, în cuprinsul cărora se relevă o relaţie de prietenie între pârâtul judecător şi

administratorul SC…SRL, domnul B.C.I., relaţie care ar fi determinat soluţionarea favorabilă

de către pârât a unor dosare în care societatea comercială menţionată anterior a avut calitate

de reclamantă, Secţia a reţinut că aspectele ce au fost prezentate în materialele de presă

demonstrează faptul că a fost pusă în discuţie integritatea pârâtului judecător, iar argumentele

prezentate şi imaginile ce le-au însoţit au creat în rândul opiniei publice o percepţie negativă

asupra obiectivităţii şi imparţialităţii de care trebuie să dea dovadă un magistrat.

Din fotografiile existente la dosarul cauzei şi care au însoţit expunerile din presă, din

declaraţiile martorilor audiaţi în cadrul cercetării disciplinare, precum şi din declaraţiile

pârâtului judecător a rezultat că acesta îl cunoştea pe domnul B.C. I., nefiind contestat faptul

că s-au întâlnit în diverse ocazii la evenimente publice şi că au petrecut împreună un concediu

în cursul lunii ianuarie 2009 în acelaşi grup de prieteni.

Chiar şi în situaţia în care nu există dovezi că pârâtul judecător ar avea o relaţie

apropiată, de prietenie, cu administratorul societăţii SC....SRL, domnul B.C.I., totuşi apariţia

în spaţiul public a articolelor de presă, însoţite de fotografii, a fost de natură a afecta aparenţa

de imparţialitate a magistratului precum şi a prestigiului justiţiei, ca valoare socială ocrotită de

lege. De altfel, chiar pârâtul a recunoscut că prin publicarea acestor materiale însoţite de

fotografii s-a creat, în rândul opiniei publice, aparenţa unei relaţii apropiate a acestuia cu

numitul B.C.I.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparţialitate, a

statuat că acesta se defineşte prin „absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În

acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv,

luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător

într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit

garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere.

Imparţialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă, independent de conduita personală

a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din

urmă." Dacă există o îndoială justificată, judecătorul bănuit de atitudine părtinitoare trebuie

să se retragă de la judecarea cauzei (Hotărârea din 24.05.1989 Hauschildt c. Danemarca).

Imparţialitatea obiectivă a tribunalului presupune a se stabili dacă, independent de

conduita personală, unele împrejurări sau fapte ce pot fi verificate pot justifica existenţa unor

bănuieli legitime cu privire la lipsa de imparţialitate a unui judecător. Se consideră că în

această materie chiar şi aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică

tribunalele trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere.

Din această perspectivă, este nerelevantă natura relaţiilor pe care un judecător le-ar

avea cu partea, fiind suficientă crearea aparenţei unei relaţii apropiate care ar putea da naştere

unei îndoieli legitime cu privire la respectarea de către judecător a obligaţiei de a judeca în

mod imparţial.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

şi procurorilor, republicată şi modificată, judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii

46

şi trebuie să fie imparţiali", iar în condiţiile art. 5 alin. 2 judecătorii şi procurorii sunt obligaţi

să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa

unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a

intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost

adus la cunoştinţă, în scris, Colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului

parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea

imparţială a atribuţiilor de serviciu".

În conformitate cu prevederile art. 9 din Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi

procurorilor, judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor

profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe. Judecătorii şi

procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să

altereze încrederea în imparţialitatea lor iar potrivit art. 10 „în caz de incompatibilitate,

judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii".

În acest context, conduita pârâtului judecător trebuie examinată şi din perspectiva

problemei lipsei de încredere cu care se confruntă sistemul judiciar de foarte multă vreme, de

natură a-i afecta grav autoritatea şi aparenţa de imparţialitate.

Din această perspectivă, nu pot fi reţinute apărările pârâtului în sensul că, nefiind în

relaţii apropiate cu administratorul societăţii reclamante şi faţă de practica secţiei în materia

abţinerilor, nu a considerat necesar să se abţină de la soluţionarea acestor cauze.

Astfel, poziţia judecătorului chemat să judece o cauză trebuie să fie complet obiectivă,

nefiind relevantă natura relaţiilor pe care pârâtul judecător le-ar avea cu una dintre părţi. Este

suficient să se creeze aparenţa unei relaţii apropiate, ce poate da naştere unei îndoieli legitime

cu privire la respectarea de către judecător a obligaţiei de imparţialitate. De altfel, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că existenţa unor relaţii ale magistratului cu una

dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate (CEDO, secţia II, hotărârea Wettstein c.

Elveţia, 21 decembrie 2000, 33958/96).

Prin urmare, pârâtul judecător avea îndatorirea de a formula declaraţie de abţinere

urmând ca instanţa de judecată să verifice situaţia concretă şi să stabilească, în condiţiile art.

31 Cod procedură civilă, existenţa sau inexistenţa unei atingeri aduse imparţialităţii

magistratului.

Deşi existenţa unei relaţii de natura celei menţionate anterior nu este prevăzută expres

de dispoziţiile art. 24-27 Cod procedură civilă ca şi motiv de incompatibilitate sau de abţinere,

totuşi, pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la imparţialitatea judecătorului şi având în

vedere că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi imparţialitatea, ţinând seama şi

de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la asigurarea

unui proces echitabil, Secţia a apreciat că pârâtul judecător a încălcat normele legale ce

instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv obligaţia de a se abţine atunci când există una

din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.

Forma de vinovăţie ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în reglementarea în

vigoare anterior modificărilor prin Legea nr. 24/2012 şi respectiv art. 99 lit. i) Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în reglementarea în vigoare ulterior

modificărilor prin Legea nr. 24/2012, este cea a intenţiei, magistratul care se află într-o

situaţie de incompatibilitate de care are cunoştinţă şi nu formulează cerere de abţinere, în mod

conştient încalcă dispoziţiile referitoare la incompatibilităţi, urmărind sau acceptând afectarea

imparţialităţii sale sau a aparenţei de imparţialitate.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că vinovăţia pârâtului judecător în

săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din faptul că deşi ştia

că petrecuse un concediu şi se întâlnise de mai multe ori în diverse ocazii cu B.C.L., totuşi nu

47

a înţeles să formuleze declaraţie de abţinere de la soluţionarea cauzelor în care societatea

administrată de acesta avea calitate de parte, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de

imparţialitate precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie. Pentru a asigura deopotrivă

imparţialitatea, cât şi aparenţa de imparţialitate pe care le reclamă desfăşurarea unui proces

echitabil, pârâtul trebuia să se abţină de la judecata pricinii.



imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept. Astfel, prin conduita

pârâtului judecător s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea şi

integritatea magistraţilor precum şi a întregului sistem judiciar.

Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut în sarcina pârâtului judecător săvârşirea

abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea

nr. 24/2012 (pentru faptele săvârşite anterior datei de 25 ianuarie 2012), respectiv art. 99 lit. i)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse

prin Legea nr.24/2012 (pentru faptele săvârşite ulterior datei de 25 ianuarie 2012).

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în

reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, Secţia a reţinut

că, potrivit art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

în reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, constituie

abatere disciplinară exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu

rea-credinţă sau din gravă neglijenţă.

Legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la

acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de

magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor

părţilor.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de

drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de

judecător şi procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de

bună-credinţă), nu poate găsi o justificare.

Raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, pentru existenţa abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012, este

necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, judecătorul să

fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective, ca

această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Inspecţia Judiciară a reţinut că, în dosarul în speţă, deşi pârâtul judecător N.A.G. a

examinat o cerere având ca obiect suspendarea executării actelor administrative întemeiată pe

art. 14 din Legea contenciosului administrativ, a pronunţat o hotărâre ce are efectele

menţionate la art. 15 din lege, însă fără a se consemna precizarea acţiunii de către titularul

acesteia ori calificarea cererii de către instanţă în condiţiile art. 84 Cod procedură civilă.

Referitor la actul procedural prin care a fost soluţionată cererea de suspendare, s-a

reţinut că în dosar hotărârea tehnoredactată poartă denumirea de "încheiere", în timp ce în

minuta întocmită cu ocazia deliberării se consemnează "hot.".

Secţia a reţinut că toate aceste aspecte, astfel cum au fost prezentate în cuprinsul

acţiunii disciplinare, vizează modalitatea concretă de soluţionare a cauzei şi temeinicia

soluţiei adoptate prin prisma temeiului de drept reţinut, acesta fiind atributul exclusiv al

instanţei a cărei soluţie poate fi cenzurată doar în căile de atac şi nu poate face obiectul

acţiunii disciplinare. În caz contrar s-ar nesocoti principiul independenţei judecătorului

reflectat în art. 124 alin. 3 din Constituţia României, iar pe de altă parte, s-ar încălca dispoziţia

constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

48

Aplicarea dispoziţiilor legale incidente în speţa dedusă judecăţii reprezintă rezultatul

unui raţionament logico-juridic şi al unui proces de interpretare a dispoziţiilor legale incidente

şi, în consecinţă, reprezintă atributul esenţial al activităţii de judecată propriu-zise, ce nu pot

face obiectul acţiunii disciplinare.

În acest context, Secţia a reţinut că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, în

măsura în care sunt susţinute de argumente juridice, logice, sunt de esenţa actului de judecată,

fiind excluse controlului administrativ asupra lor.

Mai mult decât atât, exercitarea dreptului de a sesiza aspectele care vizează

neîndeplinirea corespunzătoare de către magistrat a îndatoririlor de serviciu nu poate pune în

discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de

atac.

Prin urmare, obiectul verificării disciplinare nu-1 poate constitui raţionamentul

logico-juridic al magistratului chemat să judece/instrumenteze o cauză. Opinia pe care acesta

şi-o formează în urma raţionamentului logico-juridic nu poate fi cenzurată decât în căile de

atac prevăzute de lege şi nu poate forma obiectul unei verificări disciplinare.

Referitor la împrejurarea că există neconcordanţă cu privire la denumirea actului

procedural prin care a fost soluţionată cererea de suspendare, Secţia reţine că este vorba

despre o eroare materială care poate fi îndreptată la cererea părţii interesate sau în cadrul

căilor de atac.

Faţă de toate aceste argumente, nu s-a putut reţine în sarcina pârâtului judecător

nerespectarea normelor de drept procesual civil enunţate anterior.

De altfel, Secţiei nu îi revine competenţa de a aprecia asupra temeiniciei şi legalităţii

măsurilor şi soluţiilor pronunţate de judecător, în caz contrar s-ar transforma într-o instanţă de

control judiciar.

Sub aspectul laturii subiective, pentru a se reţine existenţa abaterii disciplinare

prevăzuta de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, este necesar a avea în vedere definirea noţiunilor de rea-credinţă şi

gravă neglijenţă.

Astfel, reaua credinţă, în accepţiunea reglementării conţinute în art. 99/1 din Legea

nr. 303/2004, impune condiţia ca judecătorul să urmărească sau să accepte încălcarea cu

ştiinţă a normelor de drept material ori procesual vătămarea unei persoane.

Judecătorul care acţionează cu rea-credinţă realizează o distorsionare conştienta a

dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări.

Prin urmare, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod

conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare intereselor uneia din părţile implicate în proces.

Elementele psihice care formează structura internă a acestei forme de vinovăţie sunt

caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei.

În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie, legiuitorul, prin folosirea

sintagmei „gravă neglijenţă”, a stabilit gradul culpei ca fiind cel al „culpei lata”. Prin urmare,

pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident,

neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile

legale.

În consecinţă, pentru a se putea reţine „grava neglijenţă” este necesar ca judecătorul să





Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, nu s-a

putut reţine, sub aspectul laturii subiective, că atitudinea pârâtului judecător raportat la

modalitatea de soluţionare a cererii de suspendare a executării actelor administrative este

49

expresia relei-credinţe sau gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei prin nesocotirea normelor

de drept procesual civil, ci reflectă interpretarea normei juridice reţinute ca şi temei de drept,

pârâtul neurmărind producerea unui rezultat prejudiciabil vreunei părţi. Eventuala greşeală de

judecată urmează a fi verificată în cadrul căilor de atac şi nu în context disciplinar.

În aceste condiţii, Secţia a reţinut că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile

necesare pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din

Legea nr. 303/2004 în reglementare în vigoare anterioară modificării aduse prin Legea nr.

24/2012.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004,

în reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, Secţia a

reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior modificării

prevederilor menţionate prin Legea nr. 24/2012), constituie abatere disciplinară nerespectarea

dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.

Aşa cum s-a arătat anterior, în dosarul în speţă, la primul termen de judecată,

reclamanta SC... SRL, prin avocat M. L.M., a depus la dosarul cauzei două acţiuni în anulare

distincte, prin care solicita anularea actelor administrative, inclusiv a actelor a căror

suspendare a solicitat-o, cerere ce a fost întemeiată pe prevederile art. 2 alin. l lit. h, art. 7,

8,10, din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul judecător a dispus ca precizarea de acţiune să fie comunicată pârâtelor, motiv

pentru care a acordat în acest sens termen de judecată la data de precizându-se în încheiere că

urmează a se soluţiona la acel termen numai cererea de suspendare.

Măsurile dispuse la termen relevă faptul că pârâtul judecător s-a învestit cu

soluţionarea cererilor în anularea actelor administrative, deşi acestea erau cereri de sine

stătătoare, aspect ce reiese din consemnările din încheierea de şedinţă şi din lipsa oricăror

menţiuni privind o eventuală modificare sau precizare a cererii iniţiale ori a unei calificări a

acesteia.

Potrivit prevederilor art. 93 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor

judecătoreşti, o cerere distinctă se depune la registratura instanţei şi, după stabilirea obiectului

cauzei, primeşte număr în aplicaţia ECRIS şi dată certă.

Cu toate acestea, cererile în anulare menţionate au fost primite de pârâtul judecător la

unul dintre termene şi, ulterior, au fost soluţionate în cadrul acestui dosar, fără a se proceda la

înregistrarea separată şi repartizarea aleatorie în sistemul informatic prin aplicaţia ECRIS.

Susţinerea pârâtului judecător potrivit căreia repartizarea cererilor în anularea actelor

administrative la completul pe care îl prezida nu s-a realizat la termenul din data de ...., ci prin

încheierea din data de...., de către un alt complet, nu a putut fi primită în condiţiile în care

instanţa a fost învestită la data de…, iar pârâtul nu a dispus transmiterea cererilor la

registratura instanţei pentru a fi înregistrate conform art. 93 din Regulamentul de ordine

interioară al instanţelor judecătoreşti şi nici nu a îndrumat partea să facă aceste demersuri, ci a

dispus măsuri procedurale în vederea soluţionării cererilor, respectiv a decis comunicarea

acestora părţilor care lipseau.

Împrejurarea că pârâtul judecător a acordat un termen la un complet de vacanţă pe care

nu îl prezida nu echivalează cu dezînvestirea de soluţionarea cererilor de anulare, acesta

nepronunţând o soluţie în cauză.

De asemenea, nu poate fi primită apărarea pârâtului judecător potrivit căreia a reţinut

cererile respective spre soluţionare pentru a nu încălca principiul disponibilităţii părţilor,

întrucât prin înaintarea acestor cereri la registratura instanţei în vederea repartizării aleatorii

nu se încălca în niciun fel accesul la justiţie al persoanelor respective.

50

În consecinţă, Secţia a apreciat că primirea unei cereri distincte într-un dosar înregistrat

pe rolul instanţei, urmată de repartizarea manuală, constituie o încălcare a prevederilor

referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor.

Practic, în această situaţie, o cerere de sine stătătoare ajunge să nu fie supusă

repartizării aleatorii, partea având astfel posibilitatea de a alege judecătorul, faptă ce

contravine dispoziţiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004.

O atare soluţie, cum este cea adoptată de pârâtul judecător, permite părţilor să eludeze

regula repartizării aleatorii sub o aparentă aplicare a principiului continuităţii completului de

judecată, prin depunerea la un dosar repartizat iniţial aleatoriu, a unor cereri noi, total diferite

de acţiunea iniţială şi care ar impune înregistrarea separată şi repartizarea aleatorie.

Referitor la apărarea pârâtului în sensul că ar fi putut disjunge cererile în anulare,

Secţia a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. 4 din Regulamentul de

ordine interioară al instanţelor judecătoreşti întrucât judecătorul nu a dispus măsura

disjungerii.

Este adevărat că dispoziţiile art. 99 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al

instanţelor statuează că, în caz de disjungere, dosarul nou format se repartizează aceluiaşi

complet pentru respectarea principiului continuităţii, însă Secţia apreciază că aceste dispoziţii

au în vedere disjungerea ca măsură procesuală care se dispune în cazurile prevăzute de

dispoziţiile Codului de procedură civilă şi în condiţiile învestirii legale a completului iniţial.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată şi modificată, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor

distribuirii aleatorii a dosarelor şi a continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu

poate participa la judecată din motive obiective, dispoziţii ce au fost încălcate de pârâtul

judecător, întrucât în cauza descrisă anterior nu se punea problema respectării principiului

continuităţii, acest principiu aplicându-se cauzelor aflate deja pe rolul unui complet de

judecată şi nu unor cereri noi, care nu au fost repartizate aleatoriu completului respective.

Pârâtul judecător a acceptat, ca şi consecinţă, încălcarea principiului repartizării

aleatorii şi respectiv a dispoziţiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 93

din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Totodată, prin aplicarea dispoziţiilor legale în alt scop decât acela al edictării lor au

fost lezate relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie în sens larg, care

presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii a organelor judiciare şi

înfăptuirea corectă a actului de justiţie.

Se impune a fi subliniat faptul că dispoziţiile art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 nu

condiţionează activitatea magistratului de încălcare a dispoziţiilor privitoare la repartizarea

aleatorie de intenţia acestuia de a favoriza una dintre părţi, ci, pentru a exista această abatere

disciplinară, este suficient ca aceasta să îşi repartizeze manual, spre soluţionare o cauză, fără

ca aceasta să aibă vreo legătură din punct de vedere al legii procesual civile cu cauza primită

spre soluţionare în mod aleatoriu şi pe care o are deja pe rol.

Astfel, Secţia a constatat că pârâtul judecător nu a respectat dispoziţiile cu privire la

repartizarea aleatorie a cauzelor, eludând prevederile art. 93 alin. 1, art. 95 alin. 1 şi 2 din

Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, faptă ce întruneşte elementele

constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior

modificării prevederilor menţionate prin Legea nr. 24/2012).


s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. m), art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

şi procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor

menţionate prin Legea nr. 24/2012), şi respectiv art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004

51


ulterioare, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012.

De asemenea, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară

împotriva domnului N.G.A. - judecător la Curtea de Apel X pentru săvârşirea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor

menţionate prin Legea nr. 24/2012), ca neîntemeiată.




faptelor săvârşite de pârâtul judecător.

De asemenea, Secţia a avut în vedere faptul că valoarea socială lezată o reprezintă

relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni,

care presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii, a organelor judiciare şi

înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relaţii

transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi

regulamente.

În procesul de apreciere a individualizării sancţiunii nu trebuie pierdute din vedere sau

minimalizate consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, astfel cum au fost

reliefate de probele administrate în cauză.

În acest context, Secţia a reţine caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale,

faptul că pârâtul a mai fost cercetat disciplinar pentru acelaşi gen de fapte - abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, republicată - iar prin Hotărârea

nr. 8J din 5 octombrie 2011 i s-a aplicat sancţiunea disciplinară constând în diminuarea

indemnizaţiei de încadrare brute cu 15% pe o perioadă de trei luni, hotărâre rămasă

irevocabilă prin decizia civilă nr. 97/20.02.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie. De asemenea, la ultima evaluare profesională pârâtului i s-a acordat calificativul

"foarte bine" pentru activitatea desfăşurată, iar la indicatorul integritate i-a fost acordată nota

reţinându-se tocmai faptul că este oportună adoptarea unei atitudini prudente de rezervă şi

neimplicare, inclusiv la nivel extraprofesional, în caz contrar putând apărea suspiciuni publice

cu privire la integritatea magistratului.


individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând gravitatea faptelor astfel cum au fost descrise

anterior precum şi vinovăţia pârâtului, precum şi legătura de cauzalitate între ele, Secţia a


abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.

Împotriva hotărârii pronunţate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii a declarat recurs pârâtul N.G.A.

Prin Decizia civilă nr. 66/05.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat în

parte hotărârea nr. 12J/19.06.2013, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea

disciplinară privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr.

303/2004 privind statului judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a evidenţiat distincţia care trebuie făcută între

încălcarea dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor văzută ca eventuală greşeală

de judecată, pe de o parte, şi, pe de altă parte, nerespectarea dispoziţiilor privind repartizarea

aleatorie în context disciplinar.

În acest sens, instanţa de control judiciar a constatat că, în ceea ce priveşte latura

obiectivă, starea de fapt, corect reţinută de instanţa de disciplină, nu evidenţiază, totuşi,

încălcarea prevederilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor în context disciplinar.

52

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că, în raport cu particularităţile concrete

ale speţei, fapta reţinută în sarcina judecătorului pârât a fost abordată mai degrabă ca o

problemă de aplicare a legii speciale incidente, fiind rezultatul interpretării date de judecător

prevederilor Legii nr. 554/2004, decât o chestiune de repartizare aleatorie a cauzelor.

Totodată, sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, prevăzută

de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi procurorilor,

republicată, a fost înlocuită cu cea a mutării disciplinare pe o perioadă de 6 luni la Curtea de

Apel X, prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi

procurorilor, republicată, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)

din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi procurorilor, republicată, (în

reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor menţionate prin Legea nr. 24/2012)

şi respectiv, de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi

procurorilor, republicată (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012).

Astfel, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, astfel cum a fost realizată de

către instanţa de disciplină în opinia majoritară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în

vedere faptul că se impune respectarea pe deplin a criteriilor legale ce trebuie avute în vedere

în acest moment procesual din faza adoptării soluţiei şi a principiului proporţionalităţii.

Sub acest aspect, este de observat că sancţiunea disciplinară constând în excluderea

din magistratură aplicată recurentului este cea mai severă dintre sancţiunile disciplinare ce se

pot aplica magistraţilor, astfel cum acestea sunt enumerate de art. 100 lit. a-e din Legea

nr. 303/2004, republicată.

Înalta Curte a apreciat că abaterea săvârşită de judecătorul N.G.A., de natură a aduce

atingere principiului independenţei şi imparţialităţii magistratului, singura menţinută în cauză

în sarcina acestuia, nu are totuşi nivelul de gravitate care să justifice aplicarea celei mai grele

sancţiuni, având în vedere modalitatea concretă în care aceasta s-a comis, potrivit celor deja

reţinute, după cum ignoră şi caracterul gradual al sancţionării magistratului. În raport cu toate

aceste împrejurări, prin aplicarea sancţiunii disciplinare este necesar să îşi găsească reflectare

şi principiul proporţionalităţii dintre faptă şi riposta societăţii, după cum trebuie luate în

considerare şi celelalte circumstanţe relevante în cauză.

În acest sens, s-a reţinut că, potrivit pct. 5.1. din Carta Europeană privind Statutul

judecătorilor (Strasbourg, 8-10 iulie 1998): ,,(...) Gravitatea sancţiunilor aplicabile este

precizată prin statut şi aplicarea acestora este supusă principiului proporţionalităţii".

Nu pot fi ignorate, din această perspectivă, nici argumentele jurisprudenţiale invocate,

cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia exemplificată.

În plus, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, la aplicarea

sancţiunii disciplinare prevăzute de lege, un alt criteriu de care instanţa de disciplină trebuia

să ţină seama, pe lângă aspectul sus menţionat, îl reprezintă şi circumstanţele personale ale

magistratului, deci întregul context în care s-au săvârşit respectivele abateri.

Semnificativ din acest punct de vedere este faptul că la ultima evaluare profesională

recurentului i s-a acordat calificativul "foarte bine" pentru activitatea desfăşurată, acesta are

titlul de doctor în drept, desfăşoară activitate didactică şi a publicat o serie de lucrări de

specialitate în domeniul juridic. Chiar dacă acesta a mai fost sancţionat disciplinar, sancţiunea

aplicată fiind cea a diminuării indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă

de 3 luni, s-a impus o reapreciere a sancţiunii aplicate judecătorului N.G.A., la

individualizarea căreia trebuie să se ţină cont şi de aspectele favorabile acesteia, aspecte

reliefate de probatoriul administrat în cauză.

19. Fapta judecătorului care a participat la soluţionarea unei cauze, deşi cunoştea că

se află într-un caz de incompatibilitate şi nu a formulat cerere de abţinere, reprezintă o

53

încălcare a dispoziţiilor art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare. – vezi speţa 21

20. Fapta procurorului constând în nerespectarea îndatoririlor de a se abţine în

efectuarea urmăririi penale atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din

cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, întruneşte elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor

şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare– vezi speţa 25.

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au

acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în

exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;

21. Nu constituie încălcare a secretului deliberării sau al confidenţialităţii lucrărilor

fapta judecătorului de a furniza date şi informaţii uneia dintre părţi, în condiţiile în care nu a

rezultat că datele şi informaţiile care au fost furnizate ţineau de deliberarea completului de

judecată sau aveau un caracter confidenţial, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.



Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să

dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004


ulterioare, pârâtului P.M., judecător în cadrul Curţii de Apel X., pentru săvârşirea abaterilor

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), j) şi l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul


În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că în toamna anului 2012,

pârâtul l-a determinat pe ofiţerul de poliţie C.C. din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei

Organizate O., să iniţieze o cercetare faţă de D.I., sora vitregă a lui P.M.V., persoană cu care

magistratul avea o relaţie apropiată. Cercetarea respectivă a fost concepută ca un instrument

de presiune asupra numitei D.I. pentru a o determina pe aceasta să renunţe la a se prostitua

legal în Austria şi de a relua relaţia cu T.S. cu care judecătorul P.M. şi ofiţerul C.C. erau

prieteni.

Un alt aspect susţinut în acţiunea disciplinară a fost reprezentat de faptul că, domnul

judecător şi-a folosit cunoştinţele de drept procesual penal şi de cooperare judiciară

internaţională în materie penală pentru a-1 determina pe un poliţist să „fabrice” un dosar prin

care urma să acuze o persoană de practicarea prostituţiei, pentru a o forţa să reia relaţia cu

prietenul judecătorului.

Inspecţia Judiciară a mai arătat că domnul judecător P.M., prin intermediul altei

persoane a cerut unor interlopi să-l identifice şi să-i aplice „o corecţie” fizică unui bărbat de

etnie rromă, care a avut un comportament necorespunzător la adresa lui, faptă după care

magistratul i-a relatat prietenei sale despre rezultatul obţinut.

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că magistratul a întreţinut şi cultivat în mod constant

şi continuu relaţii notorii de prietenie cu persoane condamnate, arestate preventiv sau trimise

în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni. În acelaşi timp, magistratul s-a implicat activ în

rezolvarea problemelor juridice ale mai multor părţi – prieteni/cunoştinţe ale sale – sau ale

persoanelor apropiate lui.

54

În actele de cercetare disciplinară s-a mai arătat că P.M. a transmis rezultatul

deliberării într-un dosar unui prieten de-al său, mai înainte ca soluţia la care a ajuns completul

de recurs să fi fost pronunţată de preşedintele completului de judecată, în şedinţă publică, în

condiţiile în care a făcut parte din chiar compunerea completului care a soluţionat recursul.


Magistraturii cu majoritate, a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia

Judiciară împotriva domnului P.M., judecător în cadrul Curţii de Apel X şi în baza art. 100 lit.

a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, a aplicat domnului judecător P.M. sancţiunea

disciplinară constând în „suspendarea din funcţie pe o perioada de 6 luni” pentru săvârşirea

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul


Prin aceeaşi hotărâre Secţia a respins ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată

de Inspecţia Judiciară împotriva domnului P.M., pentru săvârşirea abaterilor disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi


Din probele administrate în dosar, a rezultat faptul că pârâtul judecător P.M., în

calitate de preşedinte al completului de recurs, a dispus administrarea de probe la solicitarea

inculpatului recurent P.N., pe care îl cunoştea de o lungă perioadă de timp, în vederea

verificării „temeiniciei promovării căii de atac a recursului”, în condiţiile în care calea de atac

promovată era inadmisibilă.


procurorilor, republicată şi eu modificările ulterioare, constituie abatere disciplinară

„manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului

justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Astfel, în art. 90 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se

prevede că aceştia „sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită

demnitatea lor în profesie şi în societate". In acelaşi articol se arată că relaţiile magistraţilor la

locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună credinţă.

Codul deontologic reia aceste obligaţii impuse magistraţilor şi le transpune în norme

de etică profesională.

Codul de conduită judiciară, intitulat şi Principiile de la Bangalore , stabileşte printre

standardele de conduită, care sunt valabile şi sistemului nostru judiciar, atât pentru judecători,

cât şi pentru procurori, prevederi referitoare la imparţialitate şi etichetă prin care se impun

magistratului obligaţia de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcţiei, cât şi

în afara acesteia, de aşa natură încât să menţină încrederea publicului, a juriştilor şi a

justiţiabililor în corectitudinea şi imparţialitatea magistratului, şi de a-şi exercite drepturile şi

libertăţile cetăţeneşti în conformitate cu demnitatea funcţiei judiciare.

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din noiembrie 2002 a apreciat că

pentru susţinerea independenţei juridice atât la nivel instituţional cât şi la individual, fiecare

magistrat trebuie să se comporte cu integritate atât în exerciţiul funcţiunii, dar şi în viaţa

particulară.

Deşi, ca orice persoană, magistratul are dreptul la protecţia vieţii private, acesta trebuie

să acţioneze cu prudenţă, pentru ca manifestările sale să nu conducă la subminarea demnităţii

funcţiei sale şi a capacităţii sale de a o exercita.

Astfel, referitor la faptele descrise la punctul A subpunctele 1-3 din acţiunea

disciplinară şi care, în opinia L.J., ar întruni elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Secţia a reţinut

următoarele:

55

1. În perioada septembrie-octombrie 2012, pârâtul judecător P.M., în considerarea unei

relaţii de amiciţie, a apelat la numitul CC, ofiţer de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a

Crimei Organizate O., rugându-1 pe acesta să efectueze o serie de verificări cu privire la

numita D.I., sora vitregă a numitei P.M.V cu care judecătorul avea o relaţie extraconjugală.

Verificările urmau să confirme sau să infirme informaţia conform căreia numita D.I. ar fi fost

victima traficului de persoane.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul-judecător l-ar fi instigat pe

comisarul de poliţie C.C.C. să simuleze o procedură de cercetare penală cu privire la

activitatea de prostituţie desfăşurată în Austria, de către D.I., cu scopul de a o determina pe

aceasta să reia relaţia personală cu numitul T.S, inspector şcolar .

Astfel, din declaraţia martorului C.C.C. rezultă că iniţiativa declanşării verificărilor a

aparţinut magistratului P.M. însă verificările au fost declanşate în cadrul legal şi în exercitarea

atribuţiilor sale de serviciu.

In acest sens, comisarul de poliţie C.C. a susţinut că a iniţiat demersurile legale pentru

a verifica informaţia transmisă de către pârâtul-judecător, investigaţiile concluzionând că

numita D.I. desfăşura alături de alte persoane activitate de prostituţie în mod legal într-o

locaţie din localitatea Graz, Austria. Martorul a mai arătat că a invitat-o pe numita D.I. la

sediul poliţiei pentru a o audia, urmând ca după ce va obţine informaţii din baza de date

centralizată să o cheme la noi audieri. A mai precizat martorul că nu a fost sancţionat cu

privire la modul în care a instrumentat această cauză, superiorii săi ierarhici fiind informaţi cu

privire la demersurile efectuate. Martorul C.C. a discutat şi cu T.S care s-a interesat despre

activităţile desfăşurate de numita D.A.

De asemenea, martora P.M.V. a arătat că demersul pârâtului a fost determinat de faptul

că familia era îngrijorată cu privire la activităţile desfăşurate de D.I.

Relevant este şi faptul că activităţile întreprinse de C.C. au fost rezultatul hotărârii

luate de acesta, în calitate de comisar de poliţie şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu,

nefiind dovezi că pârâtul l-ar fi determinat să iniţieze verificări, simplele discuţii ce au avut

loc între ei nefiind suficiente pentru a-l determina sau a-1 constrânge pe numitul C.C. să

efectueze activităţi specifice funcţiei pe care o deţine.

Prin urmare, Secţia a reţinut că fapta descrisă nu se circumscrie laturii obiective a

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată şi cu modificările ulterioare, atitudinea pârâtului-

judecător nefiind de natură a afecta demnitatea şi prestigiul funcţiei de magistrat.

2. O altă împrejurare reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare se referă la faptul că în

data de 24.10.2012, pârâtul judecător P.M., prin intermediul persoanei cu care avea o relaţie

extraconjugală, P.M.V, ar fi solicitat unor persoane din lumea interlopă să-1 identifice şi să-i

aplice o corecţie fizică unui bărbat de etnie rromă, care a avut un comportament

necorespunzător la adresa lui, inoportunându-I într-un magazin de mobilă, cu prilejul

vizionării unor produse. I.J. susţine că aceste persoane, un oarecare "C." şi un altul poreclit

"comisarul", l-au identificat şi bătut pe bărbatul care 1-a ofensat pe judecător, iar acesta din

urmă i-a relatat prietenei sale despre rezultatul obţinut.

În declaraţia dată în faţa Secţiei pârâtul judecător a arătat că în toamna anului 2012 a

fost urmărit în trafic de o persoană de etnie rromă iar această situaţie i-a produs o stare de

emoţie profundă care a determinat si afirmaţiile făcute în discuţia cu P.M. Arată că nu a cerut

să i se aplice o corecţie fizică lui B.I.

Apărările pârâtului au fost confirmate de declaraţiile martorei P.M. şi ale martorului

P.P.-unul dintre presupuşii agresori.

Astfel, din declaraţia martorului P.P. se reţine că acesta nu 1-a agresat pe numitul B.I.

la îndemnul pârâtului judecător P.M.. Martorul a declarat că a avut un conflict anterior cu

această persoană, conflict ce nu a avut legătură cu pârâtul judecător.

56

De asemenea, martora P.M.V. a arătat că pârâtul i-a relatat într-o convorbire telefonică

că a fost urmărit şi ameninţat de o persoană de etnie rromă, însă nu a îndemnat pe nimeni să

agreseze pe cineva.

Mai mult decât atât, prin rechizitoriul DNA-Serviciul Teritorial O. a dispus o soluţie

de neîncepere a urmăririi penale faţă de P.P. şi C.M. sub aspectul comiterii infracţiunii de

lovire sau alte violenţe iar pentru P.M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru instigare

la infracţiunea de lovire sau alte violente.

Această soluţie a fost determinată de faptul că victima presupusei agresiuni - B.I nu a

formulat plângere prealabilă împotriva celor 2 agresori sau împotriva judecătorului.

Prin urmare, deşi în declaraţia dată în faza de cercetare disciplinară numitul B.I. a

declarat că a fost agresat de numiţii P.P. şi C.M. la solicitarea pârâtului-judecător P.M.,

ulterior nu a formulat plângere prealabilă împotriva acestora.

De asemenea, probele administrate în cauză nu au relevant faptul că pârâtul judecător

i-ar fi cunoscut pe P.P. şi C. M.

Prin urmare, Secţia a reţinut că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi instigat la comiterea

de acte de violenţă faţă de B.I, probele administrate în cauză neconfirmând susţinerile I.J.

Singurele referiri la acest presupus incident apar în cuprinsul proceselor verbale de redare a

convorbirilor telefonice interceptate, care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată

în cauză.

Pentru aceste motive, Secţia a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată şi cu modificările ulterioare.

3. S-a mai susţinut în cuprinsul acţiunii disciplinare că pârâtul judecător P.M. a avut,

începând din anii 1998-2000, şi până în prezent relaţii apropiate cu inculpatul M.V.T.,

condamnat de Tribunalul B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215

alin. 1 şi 2 Cod penal şi de Tribunalul B., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de

art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal, în formă continuată, ambele condamnări la pedeapsa

închisorii cu executare fiind menţinute de instanţele de apel.

Pe parcursul soluţionării dosarului nr. …., aflat pe rolul Tribunalului B., împotriva

încheierii de şedinţă din data 19.09.2012 a declarat recurs inculpatul M.V.T., cauza fiind

înregistrată la Curtea de Apel O. la data de 21.09.2012, sub nr. ... şi repartizată aleatoriu

completului CIR recurs, compus din judecătorii P.M., P.E.M şi V. D. D., cu prim termen de

judecată stabilit pentru 16.10.2012 (filele 63 - 64, vol. 4, dosarul disciplinar 3425/DIJ/2012).

Prin rezoluţia din 21.09.2012 a doamnei judecător P.M.E, s-a preschimbat din oficiu

termenul de judecată pentru data de 02.10.2012, termen de judecată la care a fost pronunţată

decizia penală prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.V.T. şi

acesta a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Din verificările prealabile efectuate Inspecţia Judiciară a reţinut că, în dimineaţa zilei

de 02.10.2012 (cea a termenului de judecată de la Curtea de Apel O.), orele 07:40:24,

judecătorul P.M. 1-a contactat telefonic pe inculpatul M.V.T., pentru a-şi stabili o întâlnire,

după ce, cu o zi înainte (în data de 01.10.2012) stabiliseră de principiu că trebuie să se

întâlnească.

Ulterior, la ora 08:20, judecătorul şi P.M.V au urcat în autoturismul acesteia din urmă

şi s-au deplasat spre sediul instanţei, în care magistratul a intrat la ora 08:30.

In legătură cu situaţia de fapt prezentată anterior, pârâtul judecător P.M. a declarat în

cursul cercetării disciplinare că îl cunoaşte de aproximativ 10 ani pe M.V.T., că sunt amici şi

că, îşi aduce aminte că a soluţionat un recurs împotriva unei încheieri de respingere a unei

cereri de recuzare pronunţată de Tribunalul B., în cauză M.V. fiind recurent. A mai menţionat

că nu s-a abţinut, întrucât a considerat că ar fi un formalism excesiv, dată fiind

inadmisibilitatea recursului, constatată la momentul studierii dosarului.

57

În declaraţia dată în faţa Secţiei, pârâtul judecător P.M. a susţinut că îl cunoaşte pe M.

V. din anul 2002, nefiind într-o relaţie apropiată, comunicând numai ocazional. A arătat că nu

a discutat niciodată despre problemele judiciare ale acestuia iar la întâlnirea pe care au avut-o

în ziua în care s-a judecat recursul formulat de M.V. nu au vorbit despre procesul aflat pe rol.

A mai susţinut că nu s-a abţinut de la soluţionarea recursului întrucât, în urma discuţiilor

avute în completul de judecată, s-a ajuns la concluzia că nu este nevoie, recursul fiind

inadmisibil.

De asemenea, numitul M.V.T. a declarat că îl cunoaşte pe judecătorul P.M.

aproximativ din anul 2002, prin intermediul lui S. M., „care era într-o relaţie apropiată cu

P.M.”

Chiar şi în situaţia în care nu există dovezi că pârâtul judecător ar avea o relaţie

apropiată, de prietenie cu numitul M.V. - persoană care avea calitate de parte în dosar fiind

doar simple cunoştinţe, totuşi participarea judecătorului P.M. la data de 2 octombrie 2012, în

calitate de preşedinte de complet, la judecarea unui recurs inadmisibil, declarat de persoana

susmenţionată, a fost de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a magistratului precum şi a

prestigiului justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege.

Potrivit art. 104 din Legea nr. 161/2003 "magistraţilor le este interzisă orice

manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze

imparţialitatea sau prestigiul acesteia".




dispoziţiile art. 17 şi 18 din Codul deontologie al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale







Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară prevăd, în Norma 3, că

„Integritatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti" iar „ judecătorul va face în

aşa fel încât conduita sa să apară în ochii unui observator neutru ca ireproşabilă. 3.2.

Atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să menţină trează încrederea oamenilor în

corectitudinea puterii judecătoreşti. Nu este suficient a se face dreptate, trebuie să se şi vadă

că s-a făcut dreptate."

Obligaţia de integritate este prevăzută şi în pct. 1.2 din Principiile de bază ale

independenţei justiţiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor,

Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei.

La nivel intern, în reglementările actuale, integritatea magistratului este privită ca

îndatorire fundamentală a profesiei, rezultând din coroborarea textelor legale atât la nivel

constituţional, cât şi prin lege, regulament şi cod deontologic.

Integritatea presupune ca magistratul să se asigure că are, în ochii unui observator

rezonabil, o conduită ireproşabilă, iar manifestările şi acţiunile sale reafirmă încrederea

oamenilor în integritatea sistemului judiciar, inclusiv a magistraţilor.

Etica reprezintă o valoare ce impune magistratului bunele maniere şi aparenţa respectării

acestora, în îndeplinirea tuturor activităţilor pe care le desfăşoară.

Din această perspectivă nu pot fi reţinute apărările pârâtului în sensul că, nefiind în

relaţii foarte apropiate cu inculpatul M.V. şi faţă de discuţiile avute cu colegii de complet, nu

a considerat necesar să se abţină de la soluţionarea acestei cauze, fiind vorba despre un recurs

respins ca inadmisibil.

58

Astfel, poziţia judecătorului chemat să judece o cauză trebuie să fie complet obiectivă,

nefiind relevantă natura relaţiilor pe care pârâtul judecător le-ar avea cu una dintre părţi. Este




dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate (CEDO, secţia II, hotărârea Wettstein c.

Elveţia, 21 decembrie 2000, 33958/96).

Deşi existenţa unei relaţii de natura celei menţionate anterior nu este prevăzută expres

de dispoziţiile art. 46-48 Cod procedură penală ca şi motiv de incompatibilitate sau de

abţinere, totuşi, Secţia a apreciat că fapta pârâtului judecător de a participa Ia judecata

recursului declarat de numitul M.V.T., persoană pe care o cunoştea de o perioadă lungă de

timp şi cu care judecătorul pârât s-a întâlnit chiar şi în dimineaţa zilei de şedinţă în care i-a

soluţionat recursul, reprezintă o manifestare ce aduce atingere prestigiului justiţiei.

Din această perspectivă, sub aspectul laturii obiective, se reţine că pârâtul judecător, în

exercitarea funcţiei, prin comportamentul şi acţiunile întreprinse, a încălcat standardele de

conduită universal acceptate de comunitate şi a periclitat atât imaginea publică a

magistratului, cât şi a prestigiului justiţiei, prin faptele sale contribuind la scăderea aprecierii

publice pozitive asupra sistemului judiciar din care face parte.

Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri s-a concretizat prin deteriorarea

încrederii şi respectului opiniei publice, cu consecinţa afectării nu doar a imaginii individuale

a acestuia din perspectiva probităţii morale, ci şi a imaginii publice a magistratului în societate

şi aprecierii pozitive a opiniei publice asupra justiţiei ca sistem şi serviciu public în apărarea

ordinii de drept.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia magistratului în cadrul acestei

abateri disciplinare se raportează atât la standardele de conduită impuse de profesie cât şi la

cerinţele societăţii concretizate în respectarea unor valori morale unanim acceptate.

Astfel, Secţia a apreciat că pârâtul a săvârşit această abatere disciplinară sub forma

intenţiei indirecte, iar, atitudinea psihică a pârâtului faţă de acţiunile sale a fost aceea de

acceptare a producerii rezultatelor faptelor sale.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr.

303/2004, cu modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012 Secţia a reţinut următoarele:

Potrivit art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările aduse prin Legea nr.

24/2012, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la

incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii''.


disciplinare, trebuie să se poată reţine că pârâtul judecător, în exercitarea funcţiei sau în afara


care trăieşte, iar prin conduita sa a adus atingere imparţialităţii sau aparenţei de imparţialitate

a magistratului.

Modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al

acestora implică şi extinderea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată,

de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, chiar şi dincolo de raporturile de serviciu

propriu-zise.

Responsabilitatea în menţinerea imaginii şi statutului magistratului, ca şi obligaţie de

rezervă a acestuia intervine şi în afara cadrului strict profesional.


disciplinare menţionate anterior, starea de fapt reţinută evidenţiază încălcarea de către pârâtul

judecător a responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a normelor legale ce

instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv nerespectarea obligaţiei de a se abţine,

59

responsabilităţi concretizate în cerinţa imperativă prevăzuta de art. 4 alin. l din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit acestei dispoziţii legale potrivit căreia judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga

lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor,

precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor

participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul

deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Pentru a asigura independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor,

legiuitorul a impus acestora interdicţii ce vizează desfăşurarea unor activităţi care au fost

apreciate ca fiind incompatibile cu poziţia pe care o deţine magistratul în societate.

Potrivit dispoziţiilor înscrise în articolul 10 din Legea nr. 303/2004 judecătorilor şi

procurorilor le este interzis să-şi exprime public opinia cu privire la procesele aflate în curs de

desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

Totodată, aceştia nu pot da consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar

dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora

îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini nicio altă activitate care, potrivit legii, se realizează de

avocat.

Raţiunea legiuitorului de a prevedea în mod expres cazurile în care magistratul devine

incompatibil pentru judecarea sau instrumentarea unui dosar a fost aceea de a asigura

imparţialitatea înfăptuirii actului de justiţie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparţialitate, a

statuat că aceasta se defineşte prin „absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute".

In acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere

subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume

judecător într-un anume caz. cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a

oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere .

Imparţialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă independent de conduita personală

a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din

urmă." Dacă există o îndoială justificată, judecătorul bănuit de atitudine părtinitoare trebuie să

se retragă de la judecarea cauzei (hotărârea din 24.05.1989 Hauschildt c. Danemarca).

Imparţialitatea obiectivă a tribunalului presupune a se stabili dacă, independent de

conduita personală, unele împrejurări sau fapte ce pot fi verificate pot justifica existenţa unor

bănuieli legitime cu privire la lipsa de imparţialitate a unui judecător. Se consideră că în

această materie chiar şi aparenţele au un rol deosebit, deoarece, într-o societate democratică

tribunalele trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere.

Referitor la faptele descrise la punctul B subpunctele 1-6 din acţiunea disciplinară

şi care, în opinia Inspecţiei Judiciare, ar întruni elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art.99 lit b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare. Secţia a reţinut următoarele:

1. În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul B subpunctul 1 s-a reţinut că prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul

Naţional Anticorupţie Serviciul Teritorial O., întocmit în dosarul nr. s-a dispus trimiterea în

judecată a unui număr de 6 inculpaţi, printre care şi a inculpatului G.T., pentru săvârşirea mai

multor infracţiuni.

Înainte de sesizarea instanţei de judecată cu rechizitoriul, la data de 10.01.2006,

Ministerul Public Departamentul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial O. a întocmit

referat cu propunere de arestare preventivă pentru 2 dintre cei 6 inculpaţi, respectiv pentru

inculpaţii P.S.I. şi M.G., unul dintre considerentele pentru care s-a solicitat luarea măsurii

60

arestării preventive fiind şi faptul că cei doi inculpaţi au încercat să zădărnicească aflarea

adevărului prin ameninţarea învinuitului G.T. .

Propunerea de arestare preventivă a fost soluţionată de către pârâtul P.M., la acel

moment judecător la Tribunalul B., printr-o încheiere de şedinţă din 10.01.2006, lovită de

nulitate absolută, sancţiune procedurală care a fost aplicată de către instanţa de recurs, cu

consecinţa punerii de îndată în libertate a celor doi inculpaţi.

Pe fond, acest dosar a fost soluţionat prin sentinţa penală pronunţată de către domnul

judecător F.F. de la Tribunalul B., prin care s-a dispus condamnarea inculpaţilor trimişi în

judecată, inculpatul G.T. fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare.

Ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi de asemenea la pedepse cu executare,

dispunându-se încetarea procesului penal pentru infracţiunile pentru care s-a constatat că a

intervenit prescripţia răspunderii penale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, atât cei doi inculpaţi P. S. i. şi M.

G. (pentru care propunerea de arestare preventivă fusese soluţionată de către judecătorul

P.M.), cât şi inculpatul G.T..

Apelurile au format obiect al dosarului care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel O.

la data de 16.02.2012, repartizat aleatoriu la completul CIA apel compus din judecătorii C. A.

I. şi P.M., primul termen de judecată fiind stabilit la data de 29.03.2012 .

La primul termen de judecată la Curtea de Apel O., completul a avut compunerea

susmenţionată, iar inculpatul G.T. a fost prezent.

Cauza a fost amânată pentru termenul din 26.04.2012, dată fiind lipsa de procedură cu

inculpatul apelant T. G. şi cererile pentru lipsă de apărare formulate de către inculpaţii G.T. şi

M. G. .

Înainte cu o zi de cel de-al doilea termen de judecată, respectiv în ziua de 25.04.2012,

judecătorul P.M. a formulat declaraţie de abţinere de la judecarea cauzei penale sus-

menţionate, precizând că se află în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. a) Cod

procedură penală, întrucât a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. S. prin încheierea

penală a Tribunalului B., cererea de abţinere fiind admisă prin încheierea de şedinţă din

25.04.2012 .

În apel, cauza a fost soluţionată prin decizia penală din 20.09.2012, pronunţată de

completul compus din doamnele judecător C. A. I. şi Ţ. G., hotărâre prin care, apelantului

inculpat G.T. i-a fost admis apelul şi redusă pedeapsa principală de la 4 ani închisoare, la 3

ani de închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c Cod penal (filele 185 -

266, vol. V, dosar disciplinar).

Astfel, Inspecţia Judiciară a arătat că, din cele prezentate anterior rezultă că

judecătorul P.M., după ce a soluţionat propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor P.S. I.

şi M. G., a participat, în apel, la primul termen de judecată a cauzei, cu toate că, potrivit

art. 50 alin.2 Cod procedură penală, declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana

obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate, în speţă fiind

incidente dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit. a teza a II-a Cod procedură penală.

Se mai susţine că, din probele administrate în cursul cercetării disciplinare reiese că,

între magistratul cercetat disciplinar şi inculpatul G.T. exista o relaţie extrajudiciară, care a

luat naştere prin intermediul unui vechi prieten de-al judecătorului, numit D. N..

În toamna anului 2012, după soluţionarea, în apel, a dosarului penal de către Curtea de

Apel O., astfel cum rezultă din declaraţia dată de G.T. în cursul cercetării disciplinare, acesta

a apelat la prietenul său, numitul D. N., care 1-a pus în legătură cu judecătorul P.M., pentru ca

acesta să îi ofere câteva sfaturi cu privire la modul în care să procedeze în faza de recurs a

dosarului, care fusese deja înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu prim

termen de judecată în 27.11.2012 .

61

Pârâtul-judecător s-a întâlnit cu numitul G.T. la domiciliul judecătorului, unde au avut

o discuţie mai întâi „afară, în curte", iar ulterior, fiind foarte frig, în interiorul locuinţei.

Această întâlnire este confirmată chiar de pârâtul-judecător P.M. care a recunoscut că

au existat discuţii cu numitul G.T. referitoare la afacerile judiciare în care acesta era implicat,

recomandându-i să îşi angajeze un avocat. Pârâtul a arătat că 1-a cunoscut pe G.T. la data de

14.11.2012 iar discuţiile nu au vizat acordarea de consultaţii juridice.

Din declaraţiile numitului D.N. şi ale lui G.T. rezultă că acesta din urmă a arătat că 1-a

cunoscut pe judecătorul P.M. prin intermediul lui D.N. şi că judecătorul P. i-a recomandat un

avocat pentru a-1 reprezenta în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, din probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul judecător avea o

relaţie apropiată cu inculpatul G.T. şi nici că i-ar fi acordat acestuia consultaţii scrise sau

verbale referitoare la problemele litigioase în care acesta era implicat, neîncălcând obligaţia

generală de rezervă care revine oricărui magistrat, obligaţie reglementată prin dispoziţiile art.

10 alin.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare. Simplele discuţii dintre părţi au vizat recomandarea

unui avocat, fără a fi dovedit că pârâtul judecător s-ar fi implicat activ în rezolvarea

problemelor judiciare ale numitului G.T. şi i-ar fi acordat acestuia consiliere juridică.

Pe de altă parte, referitor la susţinerea Inspecţiei Judiciare în sensul că pârâtul, după ce

a soluţionat propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor P.S.I. şi M.G., a participat, în

apel, la primul termen de judecată a cauzei ce îl viza şi pe G.T., deşi avea obligaţia legală de a

formula declaraţie de abţinere, Secţia reţine că la termenul de judecată din data de 29.03.2012

cauza se afla în stare de amânare fără discuţii, fiind lipsă de procedură cu inculpatul T.G.. În

aceste condiţii, faptul că pârâtul judecător P.M. a formulat cerere de abţinere la termenul de

judecată din data de 26.04.2012 nu a avut nicio consecinţă, amânarea pricinilor care nu sunt în

stare de judecată putând fi făcută de un singur judecător.

Pentru aceste motive, Secţia a reţinut că fapta descrisă anterior nu se circumscrie

laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.

2. La punctul B subpunctul 2 din acţiunea disciplinară, Inspecţia Judiciară a arătat

că o altă împrejurare în care domnul judecător P.M. a încălcat prevederile legale referitoare la

incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, s-a petrecut în toamna anului

2012, când numitul T.F.S, fost coleg de şcoală generală al judecătorului cercetat disciplinar,

1-a căutat pe acesta din urmă pentru a-i solicita consiliere într-o problemă de ordin legal

respectiv într-un proces pe care societatea pe care o administra, O. C. SRL, îl pierduse.

Pârâtul judecător a recunoscut că a vorbit cu T.F.S despre o hotărâre pronunţată de o

instanţă din B., hotărâre pe care acesta a trimis-o pe adresa de e-mail identificată de

inspectorii judiciari ca fiind adresa de mail de serviciu a doamnei M.H., grefierul şef al Secţiei

penale din cadrul Curţii de Apel O. Pârâtul i-a recomandat să meargă să discute cu avocatul

Ţ.H..

Situaţia de fapt prezentată a fost confirmată şi de numitul T.F.S, care, audiat fiind în

cursul cercetării disciplinare, a susţinut că este prieten din copilărie cu judecătorul P.M. şi că

1-a sunat în toamna anului 2012, în legătură cu o problemă litigioasă soluţionată în primă

instanţă de Judecătoria după ce fusese anunţat verbal de către avocatul său ales că a pierdut

procesul.

T.F.S. a declarat că, după ce a stat de vorbă cu P.M. la actualul sediu al Curţii de Apel

O., prezentându-i întreaga situaţie litigioasă, a stabilit cu magistratul ca, împreună cu avocatul

H.Ţ., să conceapă o cale de atac, urmând ca martorul să se reprezinte singur la B..

De altfel, martorul T.S. a fost nemulţumit că P.M. nu 1-a ajutat în contextul prieteniei

pe care o aveau, în sensul de a-i spune dacă avea vreo şansă la recurs, „pentru a nu mai da

bani degeaba la avocaţi".

62

Pentru toate aceste considerente, Secţia a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul

judecător a încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind

judecătorii şi procurorii, atâta timp cât acţiunile sale s~au limitat la a-i recomanda numitului

T.S. un avocat care să întreprindă demersuri juridice pentru rezolvarea problemelor sale

litigioase.

3. În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul B subpunctul 3 a fost reţinută o altă

împrejurare care dovedeşte încălcarea de către pârâtul judecător P.M. a prevederilor legale

referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, respectiv este aceea în care magistratul s-a

implicat în a rezolva problemele judiciare ale numitului B.S.M, agent şef principal în cadrul

I.P.J. B. - Serviciul Rutier.

Din declaraţia martorului B.S.M. dată în cursul cercetării disciplinare rezultă că 1-a

cunoscut pe judecător în urmă cu 7 - 8 ani şi în anii care au urmat s-a „întâlnit ocazional la

cafea, în centrul oraşului, cu judecătorul" .

Pe fondul unor numeroase plângeri formulate de numitul L.C. împotriva agentului de

poliţie B.S.M, acesta din urmă i-a „făcut o prezentare generală a speţei" judecătorului P.M. de

la Curtea de Apel O., pe care îl cunoştea de 7 - 8 ani, întrebându-1 „ce ar fi de făcut cu o

persoană care tot reclamă nejustificat".

Judecătorul i-a spus poliţistului că „singura soluţie pe care o vede el ar fi ca persoana

respectivă să fie declarată iresponsabilă, caz în care plângerile acesteia nu mai sunt luate în

considerare".

Poliţistul B.S.M. a formulat o plângere penală împotriva lui L.C. pentru comiterea

infracţiunii de denunţare calomnioasă, soluţionată la sfârşitul anului 2012 prin scoaterea de

sub urmărire penală a lui L.C. şi aplicarea unei sancţiuni administrative.

După primirea ordonanţei, poliţistul 1-a contactat telefonic pe judecătorul P.M. şi i-a

relatat despre soluţia ce i-a fost comunicată, context în care i-a întrebat „ce ar fi de făcut mai

departe".

Martorul a afirmat în cadrul cercetării disciplinare că nu a „cerut judecătorului

consultaţii juridice, ci doar o părere juridică", pentru că nu apucase să discute cu avocatul său.

Pârâtul a recunoscut că i-a spus poliţistului B.S.M. că persoana care îl hărţuieşte,

respectiv numitul L.C., ar trebui pus sub interdicţie, dar susţine că nu i-a acordat consultaţii

juridice.

Conform legii consultaţiile juridice pot fi acordate doar de către avocaţi, în scris sau

verbal, în domenii de interes pentru client, precum; redactarea şi/sau furnizarea către client,

prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica

solicitată a fi analizata; elaborarea de opinii legale; elaborarea proiectelor de acte juridice

(contracte, convenţii, statute etc.) şi asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;

elaborarea proiectelor de acte normative; participarea în calitate de consultant la activitatea

organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condiţiile legii; orice alte consultaţii în

domeniul juridic.

Astfel, raportat la noţiunea de "consultaţie juridică", nu se poate reţine că pârâtul

judecător a desfăşurat activităţi specifice profesiei de avocat cu scopul de a rezolva

problemele juridice ale numitului B. M.. Astfel, plângerea penală formulată împotriva lui L.C.

nu a fost redactată de pârât iar din probele administrate în cauză nu a rezultat că după

soluţionarea acestei plângeri pârâtul i-ar fi acordat lui B. M. consultaţii juridice privind

demersurile ulterioare ce trebuiau întreprinse.

Pentru aceste motive, Secţia reţine că dispoziţiile legale privind incompatibilităţile şi

interdicţiile aplicabile magistraţilor astfel cum sunt reglementate prin Legea nr.303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare şi

respectiv prin Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor nu au fost încălcate prin

conduita pârâtului judecător P.M., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru

63

existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr.303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare.

4. La punctul B subpunctul 4 Inspecţia Judiciară a reţinut că prin rechizitoriul din 4

decembrie 2007, emis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată

şi Terorism - Serviciul Teritorial O., s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 17

inculpaţi, printre aceştia fiind şi inculpatul P.N., în sarcina căruia s-a reţinut comiterea

infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 272 din Legea nr.

86/2006, cu aplicarea art. 13 şi a art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 Cod penal.

Totodată, în trei dintre dosarele DIICOT s-a dispus trimiterea în judecată a unui

număr total de 30 de inculpaţi, toate aceste cauze fiind conexate în cursul judecăţii în dosarul

Tribunalului B..

Prin sentinţa penală din 3 februarie 2012 pronunţată de către domnul judecător O.G. în

dosarul susmenţionat, s-au dispus mai multe măsuri, respectiv: în privinţa unui număr de 8

inculpaţi s-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin.6 Cod procedură penală, schimbarea

încadrării juridice a mai multor infracţiuni cu care a fost sesizată instanţa, condamnarea celor

8 inculpaţi şi disjungerea cauzei faţă de un număr de 11 inculpaţi, măsură care l-a privit şi pe

inculpatul P.N., fiind stabilit ca termen de judecată în dosarul nou format la data de 27 martie

2012 .

În cursul judecării cauzei nou formate în faţa instanţei de fond, prin încheierea de

şedinţă din data de 15.06.2012 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de inculpatul P.N.

împotriva judecătorului F. F., iar împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul -

autor al cererii de recuzare.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel O. la data de 20.06.2012, şi a

fost repartizată aleatoriu completului C I R recurs, cu prim termen de judecată la data de

18.09.2012 .

Prin rezoluţia din 20.06.2012 s-a dispus preschimbarea termenului de judecată la data

de 22.06.2012, la acest termen completul fiind compus din judecătorii P.M., P.E.M şi C. A. L.

La termenul de judecată astfel preschimbat, apărătorul ales al inculpatului recurent

P.N. a solicitat amânarea cauzei în vederea administrării unei probe prin care să evidenţieze

temeinicia susţinerilor din calea de atac.

Completul de judecată condus de domnul judecător P.M. a admis proba solicitată şi a

dispus ca, până la termenul de judecată acordat Ia data de 26.06.2012, (dată situată în perioada

de concediu de odihnă aprobat membrilor completului), Tribunalul B. să comunice „redarea

fidelă a convorbirii dintre inculpatul recurent P.N. şi preşedintele completului de judecată din

data de 28.05.2012, raportat la solicitarea recurentului în verificarea temeiniciei promovării

căii de atac a recursului".

La următorul termen de judecată la instanţa de recurs, completul a fost compus din

judecătorii M. T., V. D. şi S. L., aflaţi pe planificarea de permanenţă, fiind invocată d i n

oficiu de către instanţă excepţia inadmisibilităţii declarării căii de atac, iar prin decizia penală

din 26.06.2012 pronunţată în dosar a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de către

inculpatul P.N. împotriva încheierii penale din 15.06.2012 pronunţată de Tribunalul B., care a

fost menţinută în întregime .

Această situaţie de fapt este confirmată de pârâtul judecător P.M. în declaraţia dată în

faţa Secţiei, declaraţie care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Probele administrate în cauză au confirmat existenţa unei relaţii între pârâtul judecător

P.M. şi inculpatul P.N., de circa 7 ani, însă caracterizată de acesta din urmă ca nefiind de

prietenie, „în condiţiile în care se întâlneau ocazional să bea o cafea".

Martorul P.N. a mai declarat că o cunoaşte pe P.M.V de 3-4 ani, „a fost sursă

jurnalistică pentru mai multe articole" şi „este posibil ca, de-a lungul timpului, să se fi întâlnit

toţi trei", fără însă a-şi aminti exact.

64

Faţă de aspectele prezentate anterior, s-a reţinut că, pârâtul judecător P.M., în calitate

de preşedinte al completului de recurs, a dispus administrarea de probe la solicitarea

inculpatului recurent P.N. pe care îl cunoştea de o lungă perioadă de timp, în vederea

verificării „temeiniciei promovării căii de atac a recursului", în condiţiile în care calea de atac

promovată era inadmisibilă.

Secţia a constatat că fapta pârâtului P.M., astfel cum a fost descrisă anterior,

întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în nerespectarea

dispoziţiile legale referitoare la incompatibilităţi, prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările

şi completările ulterioare, pentru următoarele considerente:

Latura obiectivă a abaterii disciplinare constând în încălcarea dispoziţiilor legale

referitoare la incompatibilităţi constă într-o inacţiune şi anume omisiunea judecătorului sau

procurorului de a formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţă de faptul că se află

în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Părţile care se adresează unei jurisdicţii sunt îndreptăţite la o legală şi corectă judecată,

care, printre altele, depinde şi de imparţialitatea magistraţilor.

Acestei necesităţi în raport cu care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială,

legiuitorul a răspuns prin reglementarea, între altele, a instituţiei abţinerii.


şi procurorilor, republicată şi modificată, Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii

şi trebuie să fie imparţiali", iar în condiţiile art. 5 alin. 2 Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi




adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului

şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a

atribuţiilor de serviciu".



procurorilor, Judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor



altereze încrederea în imparţialitatea lor iar potrivit art. 10 „în caz de incompatibilitate,

judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii”.

Din această perspectivă nu pot fi reţinute apărările pârâtului judecător în sensul că,

nefiind în relaţii apropiate cu inculpatul P.N. şi faţă de faptul că acesta a solicitat să fie

aplicată direct jurisprudenţa CEDO, nu a considerat necesar să se abţină de la soluţionarea

acestei cauze şi a dispus administrarea de probe.

De asemenea, nu are relevanţă faptul că recursul a fost soluţionat la un termen de

judecată ulterior, de către un complet de judecată din care nu a făcut parte pârâtul judecător

P.M..

Încă de la momentul învestirii cu soluţionarea acestei cauze, pârâtul judecător avea

îndatorirea de a formula declaraţie de abţinere urmând ca instanţa de judecată să verifice

situaţia concretă şi să stabilească, în condiţiile art.52 Cod procedură penală, existenţa sau

inexistenţa unei atingeri aduse imparţialităţii magistratului.

Poziţia judecătorului chemat să judece o cauză trebuie să fie complet obiectivă, nefiind

relevantă natura relaţiilor pe care pârâtul judecător le-ar avea cu una dintre părţi. Este



65


dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate.

În speţă, deşi se afla într-o situaţie ce ar fi impus abţinerea de la judecata cauzei,

pârâtul judecător P.M. a ales să acţioneze într-o manieră ce a condus la crearea unor

suspiciuni privind imparţialitatea sa.

În acest context, reţinând că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi

imparţialitatea, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului referitoare la asigurarea unui proces echitabil, Secţia apreciază că pârâtul judecător a

încălcat normele legale ce instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv obligaţia de a se

abţine atunci când există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.

Forma de vinovăţie ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99

lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu

modificările prin Legea nr.24/2012, este cea a intenţiei, magistratul care se află într-o situaţie

de incompatibilitate de care are cunoştinţă şi nu formulează cerere de abţinere, în mod

conştient, încalcă dispoziţiile referitoare la incompatibilităţi, urmărind sau acceptând afectarea

imparţialităţii sale sau a aparenţei de imparţialitate.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că, vinovăţia pârâtului judecător P.M.

în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din faptul că deşi îl

cunoştea pe numitul P.N., totuşi a dispus măsuri procesuale în cadrul unui dosar în care acesta

avea calitate de recurent-inculpat, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate

precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie. Pentru a asigura deopotrivă

imparţialitatea, cât şi aparenţa de imparţialitate pe care le reclamă desfăşurarea unui proces

echitabil, pârâtul trebuia să se abţină de la judecata pricinii fără să dispună nicio măsură în

dosar.


încrederii şi a respectului opiniei publice faţa de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării

imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept. Astfel, prin conduita

pârâtului judecător s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea şi

integritatea magistraţilor precum şi a întregului sistem judiciar.

Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut în sarcina pârâtului judecător

săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin Legea

nr.24/2012 pentru fapta descrisă la punctul B subpunctul 4 din acţiunea disciplinară.

5. La punctul B subpunctul 5 din acţiunea disciplinară s-a reţinut că prin sentinţa penală

pronunţată de Judecătoria O. într-un dosar s-a dispus condamnarea inculpatului M.J.J. la o

pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru

săvârşirea a 5 infracţiuni (3 infracţiuni de complicitate la furt calificat, o infracţiune de furt

calificat şi o infracţiune de tentativă la furt calificat), în condiţii de recidivă

postcondamnatorie, iar a inculpatului S.I.E., la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în

regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

După condamnarea în primă instanţă, inculpatul M.J.J. a fost contactat de către

numitul R.F, şeful Secţiei Poliţiei Rurale C., relaţia dintre cei doi constând, iniţial, în aceea de

anchetat - anchetator în anul 1998 şi în continuare, iar ulterior, cei doi devenind mai apropiaţi,

aspect care rezultă din declaraţia celui dintâi.

Se arată că, prin rezoluţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial O.

din data de 20.12.2012, emisă în dosarul penal a fost începută urmărirea penală, iar prin

ordonanţa din data de 09.01.2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva

inculpatului R.F pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin.

l Cod penal cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 .

66

S-a arătat că, din probele administrate în cursul cercetării disciplinare, respectiv

declaraţiile inculpaţilor M.J.J. şi S.I.E. a rezultat că inculpatul R.F. 1-a contactat telefonic pe

inculpatul M.J.J., întrebându-l care a fost soluţia la fond, sfatuindu-1 să facă recurs, atât el, cât

şi coinculpatul S.I.E., pentru că “mai au o şansă".

Astfel, dosarul penal, având ca obiect furt calificat a fost înregistrat pe rolul Curţii de

Apel O., Secţia penală la data de 23.01.2012, în vederea soluţionării căilor de atac exercitate

şi a fost repartizat aleatoriu completului C1R recurs, din compunerea căruia face parte şi

domnul judecător P.M..

Cauza a fost soluţionată la data de 28.02.2012, când, pe roiul completului C1R recurs

din care a făcut parte şi domnul judecător P.M., de la Curtea de Apel O., Secţia penală, s-au

aflat 31 de recursuri, la poziţia nr.8 pe listă regăsindu-se şi dosarul susmenţionat.

În declaraţia din 23.01.2013 dată la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul

Teritorial O., inculpatul R.F. a relatat că, într-adevăr, în ziua termenului de judecată a

recursului, 28.02.2012, 1-a contactat telefonic pe judecătorul P.M. cu intenţia de a se întâlni

cu acesta, pentru a afla dacă dosarul privind pe cei doi inculpaţi anterior menţionaţi a fost

repartizat pe completul acestuia şi ce soluţie a fost pronunţată în cauză. Judecătorul i-a spus

telefonic că „a ieşit chiar atunci din sală" şi că se pot întâlni, motiv pentru care numitul R.F. s-

a deplasat la sediul Curţii de Apel O., unde s-a întâlnit cu magistratul.

În continuare, la solicitarea martorului, de a-l informa dacă a fost soluţionată cauza,

judecătorul P.M., a arătat că încă nu ştie soluţia, dar „doar unul dintre inculpaţi a recunoscut

fapta, iar celălalt nu", spunându-i lui R.F. că vor discuta mai târziu.

După aproximativ o oră, potrivit susţinerilor sale, R.F. a fost sunat pe telefonul mobil

de către judecător, care l-a anunţat că „la cel cu mustaţă i s-a scăzut din pedeapsă, iar la

celălalt, nu".

I.J. a susţinut că judecătorul pârât, învestit fiind în mod aleatoriu, în calitate de

membru al completului de recurs, cu judecarea unui dosar în care inculpaţii M.J.J. şi S.I.E.

aveau calitatea de recurenţi, a omis a se abţine, ori a aduce la cunoştinţa colegiului de

conducere al instanţei faptul că un prieten poliţist, R.F., a intervenit în favoarea recurenţilor,

pe lângă judecător.

Pentru a asigura deplina obiectivitate în înfăptuirea actului de justiţie şi proteja

drepturile părţilor, legiuitorul a prevăzut în mod expres, în art.47-49 Cod procedură penală,

cazurile în care judecătorul şi procurorul, datorită unor împrejurări de natură personală, nu

poate participa la judecarea sau instrumentarea unui dosar precum şi formele procesuale de

rezolvare a unor astfel de situaţii.

În speţă, pârâtul judecător P.M. nu s-a aflat în niciuna dintre situaţiile expres prevăzute

de lege pentru a fi necesar să se abţină de la soluţionarea cauzei iar conduita sa nu a fost de

natură a crea suspiciuni legitime cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea sa, chiar şi la

nivelul unei aparenţe.

Prin probele administrate nu s-a făcut dovada că relaţia de prietenie cu numitul R.F. ar

fi fost de natură a determina un interes al pârâtului judecător în soluţionarea cauzei având ca

obiect recursul declarat de inculpaţii M.J.J. şi S.I.E., şi care, în aceste condiţii, ar fi impus

formularea unei declaraţii de abţinere a pârâtului judecător P.M..

Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut că, raportat la fapta descrisă anterior, nu

sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin

Legea nr. 24/2012.

6. În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul B subpunctul 6, Inspecţia Judiciară a

susţinut că, în vederea punerii în libertate a inculpatului T.N. - naşul de cununie la prima

căsătorie a prietenei magistratului, P.M.V - pârâtul P.M. s-a implicat activ în efectuarea mai

multor demersuri care să conducă la această soluţie, inclusiv acordând consiliere (prin

67

intermediul prietenei sale), în privinţa demersurilor juridice care trebuiau efectuate de către

T.N/soţia acestuia, în raport de stadiul soluţionării dosarelor în care cel dintâi avea calitatea de

inculpat, oferindu-se să suporte o parte importantă din cuantumul cauţiunii.

Astfel, inculpatul T.N. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. pentru săvârşirea în stare de recidivă mare

postcondamnatorie, deci cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, a infracţiunilor prevăzute de art.

87 alin. l şi art. 89 alin. l din OUG 195/2000, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 184

alin. 1 şi 3 Cod penal.

Până la sesizarea instanţei de judecată şi ulterior datei de 19.10.2012, inculpatul arestat

preventiv a formulat multiple cereri de punere în libertate, inclusiv două cereri de liberare

provizorie pe cauţiune, la datele de 19.10.2012 şi respectiv, 10.12.2012.

Cele două cereri de liberare provizorie pe cauţiune au fost respinse ca nefondate de

către Judecătoria B., cea dintâi - prin încheierea din 06.11.2012, iar cea de-a doua - prin

încheierea din 18.12.2012). Împotriva fiecăreia dintre aceste două încheieri s-a promovat

recurs.

Prin decizia penală din 09.11.2012 pronunţată de Tribunalul B., completul de judecată

compus din judecătorii F.F., O.M. şi O.G. a respins ca nefondat recursul inculpatului, cu

opinia separată a domnului judecător O. G..

Ulterior, prin decizia penală din 20.12.2012 pronunţată în cel de-al doilea dosarul,

completul de judecată compus din judecătorii F. F., R.C. şi O.G. a respins ca nefondat

recursul inculpatului, cu opinia separată a aceluiaşi judecător, O.G..

Susţinerile Inspecţiei Judiciare în sensul că pârâtul judecător P.M. ar fi acordat

consiliere în privinţa demersurilor juridice care trebuiau efectuate de către T.N. şi de soţia

acestuia nu au fost confirmate de probele administrate în cauză, singura probă invocată în

cuprinsul acţiunii disciplinare fiind reprezentată de procesele verbale de transcriere a

convorbirilor telefonice interceptate, înscrisuri care nu se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză.

Astfel, în declaraţia dată în faţa Secţiei pârâtul a arătat că nu îl cunoaşte pe T.N. şi nici

pe soţia acestuia, T.M, aceştia fiind cunoştinţe ale fostei sale prietene P.M. A arătat că nu le-a

oferit acestora consultaţii juridice, oferindu-se să îi împrumute cu o sumă de bani pentru a

putea achita o eventuală cauţiune.

Aceste susţineri ale pârâtului sunt confirmate de martora P.M. care a declarat că,

aflând despre situaţia Iui T.N., pârâtul s-a oferit sa îi împrumute soţiei acestuia o sumă de bani

pentru cauţiune, dar nu a mai fost nevoie întrucât cauţiunea a fost asigurată de un imobil.

Prin urmare, nu se poate reţine că pârâtul judecător P.M. a acordat consultanţă pentru

rezolvarea problemelor judiciare în care era implicat T.N., fapta pârâtului, astfel cum a fost

descrisă, putând fi eventual calificată ca un sprijin moral acordat numitei P.M., persoana cu

care judecătorul avea la acel moment o relaţie foarte apropiată.

Pentru aceste motive, Secţia a apreciat că, pentru fapta descrisă anterior, nu poate fi

angajată răspunderea disciplinară a pârâtului în condiţiile art.99 lit. b) din Legea nr.303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Latura obiectivă a abaterii disciplinare, constând în încălcarea dispoziţiilor legale

referitoare la incompatibilităţi, este reprezentată de o inacţiune şi anume omisiunea

judecătorului sau procurorului de a formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţă de

faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.


şi procurorilor, republicată şi modificată „judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii

şi trebuie să fie imparţiali”, iar în condiţiile art. 5 alin. 2 „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi



68


adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului

şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a

atribuţiilor de serviciu”.



procurorilor, judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor



altereze încrederea în imparţialitatea lor, iar potrivit art. 10 „în caz de incompatibilitate,

judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii”.

Nu are relevanţă faptul că recursul a fost soluţionat la un termen de judecată ulterior,

de către un complet de judecată din care nu a făcut parte pârâtul judecător P.M..

În acest context, reţinând că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi

imparţialitatea, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului referitoare la asigurarea unui proces echitabil, Secţia a apreciat că pârâtul judecător a

încălcat normele legale ce instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv obligaţia de a se

abţine atunci când există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Secţia

a reţinut că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat că pârâtul judecător P.M. a

furnizat numitului R.F. date şi informaţii care ţin de deliberarea completului de judecată şi

care au caracter confidenţial. Pentru aceste motive, Secţia a constatat că nu se poate reţine în

sarcina pârâtului judecător săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările

ulterioare.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Secţia

a reţinut că din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada vreunei intervenţii a

pârâtului P.M. în activitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor privind pe

inculpatul T. N., intervenţie care ar fi urmărit rezolvarea intereselor personale ale acestuia.

Astfel, susţinerea Inspecţiei Judiciare în sensul că, în vederea punerii în libertate a

inculpatului T.N. – naşul de cununie la prima căsătorie a prietenei magistratului, P.M.V. –

pârâtul P.M. s-ar fi oferit să intervină în activitatea unuia dintre magistraţii învestiţi cu

soluţionarea, în recurs, a cererii de liberare provizorie pe cauţiune, este lipsită de suport

probator.

La individualizarea sancţiunii, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea

concretă precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâtul judecător. Nu trebuie pierdute

din vedere sau minimalizate consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, astfel

cum au reliefate de probele administrate în cauză, precum şi reprezentarea normalităţii

modului în care un judecător trebuie să se manifeste atât în exercitarea profesiei cât şi în

societate, pentru a garanta şi a asigura încrederea în actul de justiţie.


individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând totodată caracterul gradual al angajării

răspunderii disciplinare, s-a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să nu îl

îndepărteze din magistratură dar care, în acelaşi timp, să îl atenţioneze în sensul evitării unor

manifestări susceptibile de a da naştere la interpretări de natură a afecta imparţialitatea

funcţiei de magistrat şi a prestigiului justiţiei.

În consecinţă, faţă de urmările concrete produse şi anume crearea unei suspiciuni

publice la nivel local cu privire la imparţialitatea, integritatea şi conduita judiciară a pârâtului

69

judecător şi faţă de dispoziţiile art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, potrivit

căreia sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, Secţia a

apreciat că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare a „suspendării din funcţie pe o perioada

de 6 luni”.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs judecătorul P.M. şi Inspecţia Judiciară.

Prin decizia nr. 132/10.11.2014, definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat în

parte hotărârea recurată, şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor ce constituie abateri

disciplinare reţinând că, criticile titularului acţiunii disciplinare privind nelegalitatea

înlăturării anumitor fapte din conţinutul constitutiv al primei abateri disciplinare pentru care a

fost atrasă răspunderea judecătorului recurent sunt, în parte, întemeiate.

În ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă

abatere disciplinară: "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori

prestigiului justiţiei, săvârşite În exercitarea sau În afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca prin Întreaga lor activitate, să asigure

supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor şi să respecte Codul

deontologie al judecătorilor şi procurorilor.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a reţinut că, în

codul deontologic menţionat, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.

328/2005, un întreg capitol reglementează "Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător” şi

că, prin art. 17 din cadrul capitolului specificat, legiuitorul a stabilit fără echivoc îndatorirea

magistraţilor de a se abţine de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor

în funcţie şi în societate

Examinând faptele prin prisma exigenţelor funcţiei pe care o ocupă recurentul-pârât,

aceea de judecător, a îndatoririlor generate de statutul de magistrat, prin raportare la

prevederile legale citate şi la aspectele rezultate din actele dosarului, se constată că instanţa

disciplinară a apreciat în mod eronat că, prin conţinutul lor material, numai faptele expuse la

A 3 întrunesc elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare.

În raport cu aceste dispoziţii legale, cu privire la prima situaţie de fapt expusă la A 1

din acţiunea disciplinară, se constată că, în mod eronat, Secţia pentru judecători a considerat

că aceasta nu se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare menţionate.

Referitor la existenţa faptei, s-a constatat că probele au relevat, fără putinţă de tăgadă,

faptul că, pe fondul unei relaţii de prietenie cu un comisar de poliţie din cadrul Brigăzii pentru

Combaterea Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul trafic de persoane şi cu un fost

inspector şcolar general adjunct, recurentul l-a instigat pe comisarul de poliţie să simuleze o

procedură de cercetare penală cu privire la activitatea de prostituţie desfăşurată legal în

Austria de către sora vitregă a persoanei cu care judecătorul are o relaţie extraconjugală, cu

scopul de a o determina pe cea dintâi să renunţe la a se prostitua legal În Austria, pentru a

relua relaţia cu fostul inspector şcolar - căsătorit.

Toate actele materiale, constând în acţiunea de determinare a comisarului de poliţie să

iniţieze respectiva cercetare şicanatorie, în absenţa unei sesizări formale în acest sens,

intervenţiile repetate în activitatea ofiţerului de poliţie în scopul solicitării de informaţii cu

privire la procedurile desfăşurate, implicarea directă şi activă în toate demersurile întreprinse

de comisar, prin modul în care s-au săvârşit, constituie, în mod evident, manifestarea unei

atitudini în afara oricărui cadrul legal şi a unui comportament care sunt contrare demnităţii

funcţiei de magistrat şi aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei.

Ca atare, se impune a se stabili că, sub aspectul laturii obiective şi al urmării

prejudiciabile, fapta reproşată recurentului-pârât la A 1 întruneşte cerinţa prevăzută de textul

legal mai sus menţionat.

70

Sub aspectul laturii subiective, concluzia instanţei de disciplină este infirmată de

modul în care magistratul a acţionat direct şi fără echivoc În situaţia prezentată şi care

evidenţiază vinovăţia acestuia, sub forma intenţiei.

Prin urmare, înlăturând din conţinutul acestei abateri disciplinare, faptele expuse la A

1 instanţa de disciplină a aplicat greşit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind

incident, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură

civilă.

Susţinerea recurentei Inspecţia Judiciară privind nelegala înlăturare a faptelor

prevăzute la A 2 din conţinutul aceleiaşi abateri este, de asemenea, fondată. Contrar celor

stabilite de instanţa de disciplină, în cauză s-a făcut dovada faptului că recurentul-pârât a

determinat două persoane (P.P. şi C.M.) la comiterea de acte de violenţă faţă de o persoană

(B.I.) care l-ar fi inoportunat pe judecător, probele administrate (înscrisuri şi declaraţii de

martori) confirmând susţinerile titularului acţiunii disciplinare.

Referitor la această faptă, pe de o parte, Secţia pentru judecători a validat, în mod

nelegal, apărarea judecătorului-pârât, în sensul că, soluţia de neîncepere a urmăririi penale

faţă de P.P. şi C.M., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar faţă de

P.M., sub aspectul instigării la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, determinată de lipsa

plângerii prealabile a persoanei vătămate, ar semnifica exonerarea magistratului de răspundere

disciplinară.

Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale menţionate este susceptibilă de a produce

consecinţe doar în plan penal, lipsa plângerii prealabile fiind o cauză ce împiedică doar

punerea În mişcare a acţiunii penale. Trebuie menţionat în acest context, pe de o parte,

conţinutul diferit al abaterii disciplinare În discuţie, raportat la cel al faptei penale, iar pe de

altă parte, faptul că aspectul pur formal al plângerii prealabile nu are semnificaţia inexistenţei

faptei În materialitatea ei, împrejurare care ar fi putut avea implicaţii asupra angajării

răspunderii disciplinare.

Aşadar, prin comportamentul şi acţiunile întreprinse, ce evidenţiază legăturile

magistratului cu mediul interlop al oraşului X s-a demonstrat încălcarea standardelor de

conduită impuse magistraţilor şi periclitarea imaginii publice a acestora, cât şi a prestigiului

justiţiei, contribuind la scăderea aprecierii publice pozitive asupra sistemului judiciar din care

recurentul face parte.

Prin maniera în care a apelat la "serviciile specializate” ale unor persoane aflate în

conflict notoriu cu legea penală, pentru a-şi satisface pretenţiile proprii "unui preşedinte”

recurentul-pârât a dat dovadă că atitudinea sa psihică faţă de propriile-i acţiuni a fost aceea de

urmărire a producerii rezultatului respectivelor fapte, ceea ce relevă existenţa intenţiei directe,

ca formă de vinovăţie în săvârşirea faptei. Ca atare, şi pentru această faptă s-a constat

întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din

Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind incident cazul

de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În contextul examinat şi în raport cu conţinutul abaterii disciplinare anterior

examinate, s-a constatat că şi în ceea ce priveşte faptele expuse la B 1, acestea se circumscriu,

prin conţinutul lor, dispoziţiilor legale sancţionatorii menţionate. Din această perspectivă,

criticile recurentei Inspecţia Judiciară sunt fondate numai În ceea ce priveşte existenţa faptei

imputate judecătorului.

Î.C.C.J. a apreciat însă că nu pot fi reţinute considerentele recurentei, în sensul că ar fi

incidente prevederile art. 99 lit. b) din aceeaşi lege, care reglementează conţinutul abaterii

disciplinare constând în "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi

interdicţii privind judecătorii şi procurorii" având în vedere împrejurarea, necontestată de

autoarea acestui recurs, că la al doilea termen de judecată al cauzei având ca obiect apelul ce

îl viza pe G.T., judecătorul a formulat declaraţie de abţinere, în condiţiile în care, la primul

71

termen, pricina respectivă s-a amânat fără discuţii, urmare a lipsei de procedură faţă de una

dintre părţi.

Tot în vederea unei corecte încadrări a faptelor în conformitate şi cu principiul ubi

eadem ratio, ibi idem jus, se reţine că şi în ceea ce priveşte situaţia factuală expusă la B 6,

analiza instanţei disciplinare trebuia efectuată prin raportare la dispoziţiile art. 99 lit. a) din

Legea nr. 303/2004, republicată, iar nu la cele ale art. 99 lit. b) din această lege.

Implicarea recurentului-pârât, prin intermediul persoanei cu care judecătorul avea o

relaţie extraconjugală, P.M.V., în probleme litigioase în care apropiatul acesteia, T.N., avea

calitatea de inculpat, chiar şi numai în măsura în care aceasta a fost recunoscută de către

magistrat, vizează încălcarea responsabilităţii în menţinerea imaginii şi a statutului, a

demnităţii şi onoarei magistratului, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu (cu referire la

abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată), iar nu încălcarea

prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii

(abatere prevăzută de art. 99 lit. b) din lege). În raport cu toate considerentele reţinute,

comportamentul recurentului-pârât concretizat în faptele arătate a reliefat încălcarea

standardelor de conduită impuse de calitatea sa de magistrat În modalităţi ce constituie atât

manifestări contrare demnităţii şi probităţii funcţiei, cât şi manifestări de natură a aduce

atingere imparţialităţii şi prestigiului justiţiei.

În contextul în care, aceste împrejurări au ajuns la cunoştinţa comunităţii locale

respective, prin intermediul presei, existenţa rezultatului vătămător, în sensul anterior expus,

ca şi legătura de cauzalitate dintre actele săvârşite şi urmarea produsă sunt vădite.

Întrucât şi sub aspectul laturii subiective, modul direct şi fără echivoc în care

magistratul a acţionat în fiecare caz în parte relevă existenţa factorului intelectiv şi a celui

voliţional, deci a vinovăţiei; se constată că, în ceea ce priveşte atragerea răspunderii

disciplinare pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr.

303/2004, republicată, s-a făcut numai în parte legal. Ca urmare, constatând incidenţa

motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, se

impune schimbarea încadrării juridice şi reţinerea corespunzătoare în conţinutul constitutiv al

acesteia, în sensul celor anterior menţionate şi a celorlalte fapte ce nu au fost reţinute de către

instanţa de disciplină, dar care întrunesc elementele ei constitutive.

Continuând analiza, s-a constatat că şi în ceea ce priveşte strict existenţa faptei

prevăzute la B 5 criticile formulate de recurenta Inspecţia Judiciară sunt întemeiate.

Abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are, de asemenea, două variante

normative, respectiv: nerespectarea de către judecător a îndatoririi de a se abţine atunci când

acesta ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa şi formularea de

cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea

judecăţii.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta presupune tocmai omisiunea

judecătorului sau procurorului de a formula cerere de abţinere atunci când are cunoştinţă de

faptul că se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate. Or, această omisiune

constituie, la rândul ei, abatere disciplinară, fiind incriminată ca atare în varianta normativă a

tezei I din art. 99 lit. i) din acelaşi act normativ. Urmarea imediată a ambelor fapte incriminate

constă În afectarea imparţialităţii sau a aparenţei de imparţialitate a magistratului.

În aceste condiţii, în cazul celor două incriminări, se poate vorbi de existenţa unui

raport dintre general şi special, întrucât, prin conţinutul art. 99 lit. i) teza I din Legea nr.

303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul dezvoltă şi

circumscrie latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b teza I din acelaşi

act normativ.

72

Din această perspectivă, se reţine că, prin abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.

i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a

înţeles să incrimineze distinct ipoteza nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la abţinere.

În consecinţă, în situaţia în care judecătorul participă la soluţionarea unei cauze, deşi cunoaşte

că se află într-un caz de incompatibilitate şi nu formulează cerere de abţinere, urmează a se

analiza o eventuală încălcare a dispoziţiilor art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004,


În speţă, deşi instanţa de disciplină a reţinut că ceea ce s-a reproşat în mod explicit, la

acest punct, magistratului a fost, faptul că, practic acesta nu s-a abţinut de la judecata cauzei

penale, atunci când ştia că există una din cauzele prevăzute de lege care-l obliga să procedeze

astfel, faptă care constituia, prin conţinutul său, elementul material al altei abateri disciplinare,

totuşi determinarea practică a normei aplicabile situaţiei juridice concrete cu care instanţa a

fost investită, s-a făcut în mod eronat.

Norma invocată, respectiv art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu putea

fi, însă, aplicată unor situaţii de fapt reglementate de altă normă legală (art. 99 lit. i), chiar şi

în ipoteza propusă de recurentă În care, prima normă ar fi avut caracterul normei generale, În

raport cu cea de-a doua, considerată ca fiind specială. Dimpotrivă, existenţa acestui raport

general - special, impunea, de asemenea, aplicarea normei speciale, derogatorii, deci tot a art.

99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, prin acest din urmă text legal, în varianta tezei 1, legiuitorul a stabilit în mod

expres că reprezintă abatere disciplinară: "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când

judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea

sa".

Dispoziţiile menţionate se completează cu cele ale art. 4 din aceeaşi lege, conform

cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure

supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în

faţa legii. Necesităţii şi obligativităţii înfăptuirii corecte a actului de justiţie, legiuitorul a

răspuns prin reglementarea, între altele, a instituţiei incompatibilităţii. Corelativ, pentru a

înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea magistratului, legea procesuală a pus la

îndemâna judecătorilor posibilitatea de a solicita abţinerea de la soluţionarea cauzei, tocmai

pentru a evita starea de incompatibilitate.

În speţă, nerespectarea prevederilor legale în materie, în modalitatea corect reliefată la

B 5 de către titularul acţiunii disciplinare, impunea angajarea răspunderii disciplinare a

judecătorului şi pentru această faptă, regimul sancţionator aplicabil fiind cel atras în temeiul

art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte a constată că existenţa unei relaţii apropiate cu

poliţistul R.F. şi intervenţia acestuia pe lângă judecător în favoarea celor doi inculpaţi, al căror

dosar se afla spre soluţionare pe rolul completului din care făcea parte magistratul, sunt de

natură a pune la îndoială obiectivitatea judecătorului de a crea, în sarcina acestuia, obligaţia

de abţinere.

Totodată s-a apreciat că, la aplicarea sancţiunii, instanţa trebuie să aibă în vedere,

alături de circumstanţele reale identificate de cercetarea judecătorească şi circumstanţele

personale ale recurentului, dar şi consecinţele negative ale abaterilor disciplinare. Vechimea

în profesie a judecătorului P.M., aprecierile pozitive obţinute la evaluări, aspectele învederate

privind cariera profesională, în cursul căreia acesta a deţinut şi funcţii de conducere, ca şi

gradul de pregătire profesională, nu au nicio relevanţă în acest cadru şi nu pot să-l

îndreptăţească la aplicarea unei sancţiuni mai uşoare. Dimpotrivă, cu o asemenea vechime şi

pregătire în funcţia de judecător, magistratul în cauză ar fi trebuit, prin experienţa acumulată,

chiar şi în funcţia de conducere, să cunoască şi să respecte normele legale şi deontologice care

guvernează această activitate, să respecte obligaţiile de corectitudine, demnitate, rezervă,

73

obiectivitate şi imparţialitate impuse unui judecător şi, cu atât mai mult, unui judecător din

cadrul secţiei penale a unei curţi de apel. Faptele fiind grave, singura sancţiune care se impune

este cea a excluderii din magistratură.

Faţă de aspectele menţionate Î.C.C.J. a admis recursul declarat de Inspecţia Judiciară a

casat în parte hotărârea recurată, în sensul că a schimbat încadrarea juridică a faptelor ce

constituie abateri disciplinare, astfel:

- din abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) în abaterea disciplinară prevăzută de art.

99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

A admis acţiunea disciplinară şi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. a) şi lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare şi a înlocuit sancţiunea disciplinară aplicată pârâtului judecător P.M. prin hotărârea

recurată cu sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, prevăzută de art.

100 lit. e din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin aceeaşi hotărâre a fost a respins ca nefondat recursul declarat de judecătorul P.M..

k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod

direct activitatea instanţei ori parchetului;

22. Fapta judecătorului care a absentat nemotivat de la serviciu, în condiţiile în care

şi-a îndeplinit atribuţiile care-i reveneau, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, întrucât activitatea instanţei nu a fost afectată,

magistratul participând la şedinţele de judecată şi la dezbateri în perioada în care a fost

pontat "absent" parţial de la serviciu, iar motivele pentru care judecătorul nu a putut fi găsit

la serviciu constau în faptul că magistratul a refuzat de fapt, prin atitudinea sa, contactul cu

persoanele cu care era în conflict, fără a avea intenţia de a perturba bunul mers al instanţei

sau de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.



Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să

dispună aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare,

pârâtei C.M.L.., judecător în cadrul Curţii de Apel X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare

constând în absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat, ca urmare a conflictelor cu

conducerea administrativă a instanţei, prevăzută de art. 99 lit. k) teza I din Legea nr. 303/2004


ulterioare.

S-a apreciat că, fapta doamnei C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X constituie

abaterea disciplinară prevăzută de textul de lege susmenţionat, având în vedere că în data de

19 octombrie 2012 aceasta a fost prezentă doar 4 ore la program, în perioada 22-26 octombrie

şi respectiv în zilele de 29-31 octombrie 2012 aceasta a lipsit de la programul de lucru, iar în

zilele de 5, 6 şi 9 noiembrie 2012, fiind convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare,

aceasta nu s-a prezentat la sediul instanţei în timpul programului de lucru. Lipsa de la serviciu

a doamnei judecător C.M.L. a fost menţionată în foaia colectivă de prezenţă întocmită pentru

74

luna octombrie 2012, iar datorită lipsei de la serviciu a doamnei judecător, Curtea de Apel X a

fost în imposibilitate de a înmâna acesteia corespondenţa.

Din cauza lipsei de la serviciu în datele mai sus menţionate, doamnei judecător C.M.L.

i s-au redus proporţional veniturile salariale pentru perioada cât a absentat nemotivat, iar

determinat de acest aspect, doamna judecător a formulat contestaţii împotriva pontajelor

întocmite de preşedintele secţiei şi grefierul şef pentru lunile octombrie - decembrie 2012 şi

ianuarie 2013, care au fost respinse ca inadmisibile şi respectiv ca nefondate.

Prin hotărârea nr. 6J/22.05.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii a respins ca neîntemeiată acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară

împotriva doamnei C.M.L., judecător la Curtea de Apel X, pentru săvârşirea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) teza a I din Legea nr. 303/2004 privind statutul


Secţia a constatat faptul că Inspecţia Judiciară mai fusese sesizată anterior, respectiv la

data de 16 iulie 2012, în legătură cu comportamentul şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de

serviciu de către doamna judecător C.M.L. cât şi la data de 2 octombrie 2012 pentru aceleaşi

motive.

De asemenea, la data de 3 octombrie 2012 a fost transmisă Inspecţiei Judiciare o

completare la cea de a doua sesizare, ce viza, din nou, comportamentul şi modul de

îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către doamna judecător C.M.L. iar verificările

prealabile efectuate cu privire la aspectele invocate în cele două sesizări s-au finalizat prin

rezoluţia din data de 12 octombrie 2012, dispunându-se, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 6

lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, începerea cercetării disciplinare faţă de doamna

C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X pentru săvârşirea abaterilor disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. c), f) şi t) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012,

cele două sesizări fiind conexate.

De asemenea, la data de 9 aprilie 2012, Secţia pentru judecători în materie disciplinară

a fost sesizată de Inspecţia Judiciară cu săvârşirea de către doamna judecător C.M.L. a

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi k) din Legea nr. 303/2004 anterior

modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, abateri constând în încălcarea prevederilor legale

referitoare la interdicţii privind judecătorii şi procurorii şi respectiv atitudine nedemnă în

timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegii judecători şi procurori, iar ulterior a

fost sesizată cu săvârşirea de către doamna judecător C.M.L. a abaterilor disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. c), f) şi t) din aceeaşi lege.

Lipsa de la serviciu a doamnei judecător a fost constatată de conducerea Curţii de

Apel X şi de inspectorii judiciari cu ocazia efectuării procedurilor legale în cadrul dosarelor

disciplinare existente pe rolul Inspecţiei Judiciare sau al Consiliului Superior al Magistraturii.

În acelaşi context mai trebuie menţionat şi faptul că, din adresa din data de 28.02.2013

a Departamentului Economico - Financiar şi Administrativ al Curţii de Apel X rezultă că,

datorită lipsei de la serviciu în datele menţionate mai sus, doamnei judecător C.M.L. i s-au

redus proporţional veniturile salariale pentru perioada cât a absentat nemotivat. Determinat de

acest aspect, doamna judecător a formulat contestaţii împotriva pontajelor întocmite de

preşedintele de secţie şi grefierul şef pentru lunile octombrie - decembrie 2012 şi ianuarie

2013, motivând, în esenţă că, "obligaţia prezenţei la program a judecătorilor nu este prevăzută

de lege", astfel că reducerea veniturilor salariale proporţional cu perioada reţinută ca lipsă

nemotivată de la serviciu nu este legală.

Preşedintele Curţii de Apel X a comunicat doamnei judecător C.M.L. că, în temeiul

art. 7 din Legea nr. 285/2012 au fost respinse contestaţiile astfel formulate ca inadmisibile şi

respectiv ca nefondate.

În consecinţă, doamna judecător C.M.L. a fost pontată "absent" în foile colective de

prezenţă din lunile octombrie, noiembrie, decembrie şi ianuarie, în zilele de 19 octombrie

75

2012 - 4 ore, 22-26 octombrie 2012 integral, 29 şi 31 octombrie integral, 5 noiembrie integral,

6 noiembrie - 7 ore, 9 noiembrie 2012 - 6 ore, 17 - 21 decembrie, 27-28 decembrie integral şi

3 şi 4 ianuarie integral.

Potrivit art. 5 alin. 2 lit. d) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti

cu modificările ulterioare, judecătorii trebuie să respecte programul de lucru, iar potrivit art.

88) din aceeaşi hotărâre programul de lucru la instanţe este de 8 ore zilnic şi începe de regulă

la ora 8,00 şi se încheie la ora 16.00.

Prin urmare, sensul dispoziţiei legale prevăzute de art. 99 lit. k) teza I din Legea nr.

303/2004 republicată aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012 trebuie stabilit ţinând

seama de finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv aceea constând în faptul că prin absenţa

nemotivată de la serviciu, în mod repetat, să fie afectată în mod indirect activitatea instanţei,

legea sancţionând în teza a II-a art. 99 lit. k) absenţa nemotivată de la serviciu care afectează

în mod direct activitatea instanţei.

Această interpretare se impune a fi făcută având în vedere faptul că legiuitorul nu

prevede numărul de zile în care magistratul să fi absentat nemotivat de la serviciu astfel încât

această faptă să constituie abatere disciplinară.

Pârâta judecător a fost pontată absent de la serviciu în zilele de 19 octombrie 2012 - 4

ore, dată la care fusese invitată să participe la şedinţa Colegiului de conducere din cadrul

instanţei, şedinţă la care pârâta nu a înţeles să participe, 22-26 octombrie 2012 integral, 29 şi

31 octombrie integral, date la care grefierul şef al instanţei a încercat s-o contacteze pentru a-i

comunica invitaţia de participare la cercetarea disciplinară, a rezoluţiei prin care s-a început

cercetarea disciplinară în cauza, 5 noiembrie integral, 6 noiembrie - 7 ore, 9 noiembrie 2012 -

6 ore, date la care a avut loc cercetarea disciplinară în dosarul menţionat anterior, şi la care

reprezentanţii Inspecţiei Judiciare au încercat s-o contacteze.

De asemenea pârâta a fost pontată absent şi la datele de 17 - 21 decembrie, 27 - 28

decembrie integral şi 3- 4 ianuarie integral, date la care de asemenea au fost efectuate

demersuri pentru comunicarea citaţiei şi înştiinţării privind prezentarea la expertiză, emise în

două dintre dosarele aflate pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară.

În rezoluţia Inspecţiei Judiciare nu se susţine că, prin absenţa pârâtei de la serviciu a

fost afectată activitatea instanţei sau că aceasta nu a participat la şedinţele de judecată în care

era planificată, la dezbateri, şi la alte activităţi ce ţin de activitatea de judecată, respectiv,

studierea şedinţelor, redactarea hotărârilor etc.

Mai mult decât atât, Inspecţia Judiciară a arătat că, în şedinţa publică din data de 22

mai 2012 pârâta judecător a participat la şedinţele de judecată şi la dezbateri, în perioada în

care aceasta a fost pontată "absent" de la serviciu.

De altfel, în unele zile, după cum rezultă din conţinutul acţiunii disciplinare şi din

actele dosarului, pârâta a fost pontată "absent" doar parţial şi nu pentru toată ziua, situaţie din

care rezultă că pârâta venea la serviciu însă a refuzat orice contact cu colegii săi sau cu

personalul instanţei care implica primirea corespondenţei în dosarele disciplinare.

Însă, atâta timp cât nu s-a susţinut faptul că aceasta nu si-a îndeplinit atribuţiile de

serviciu înseamnă că a alocat timpul necesar desfăşurării activităţii sale. Motivele pentru care

pârâta nu a putut fi găsită la serviciu constau în faptul că la nivelul secţiei din care face parte,

exista la acel moment un conflict care a dus la o lipsă de comunicare între aceasta şi

conducerea administrativă a secţiei, respectiva instanţei, motiv pentru care secţia apreciază că

pârâta a refuzat de fapt prin atitudinea sa contactul cu persoanele cu care era în conflict, fără a

avea intenţia de a perturba bunul mers al instanţei sau de a nu-şi îndeplini atribuţiile de

serviciu.

Secţia a apreciat că în cauza de faţă se impune a ţine seama de circumstanţele reale în

care a fost săvârşită fapta de către pârâtă, având în vedere şi că aceasta are o vechime de

76

aproximativ 15 ani în magistratură, fiind cunoscută ca o persoană foarte bine pregătită

profesional şi care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, nefiind implicată până în prezent

conflicte de natură a afecta organizarea şi funcţionarea instanţei.


l) imixtiunea în activitatea altui magistrat

23. Fapta magistratului care, pe holul instanţei, i-a solicitat insistent judecătorului

care făcea parte din completul căruia i-a fost repartizată cauza în mod aleatoriu să pronunţe

o hotărâre favorabilă revizuentului în dosarul pe care îl avea de soluţionat, întruneşte

elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute în art. 99 lit. l) din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Nu are relevanţă pentru întrunirea laturii obiective dacă prin intervenţia făcută s-a

cerut sau nu judecătorului învestit cu soluţionare cauzei să pronunţe o hotărâre nelegală, sau

dacă a avut ca rezultat existenţa unei presiuni ori a unei constrângeri psihice asupra

judecătorului, simpla intervenţie în activitatea unui judecător pentru rezolvarea unor interese

personale sau ale terţilor fiind suficientă pentru a fi întrunite elementele constitutive ale

abaterii disciplinare.

Hotărârea nr. 14J/18.09.2013 a Secţia pentru judecători a CSM


Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului B.V. din

cadrul Curţii de Apel X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în imixtiunea în

activitatea desfăşurată de alt judecător, prin solicitări insistente de a pronunţa o hotărâre

favorabilă în dosarul pe care îl avea de soluţionat colegul judecător, prevăzută de art. 99 lit. l)



În motivarea acţiunii, Inspecţia Judiciară, coroborând declaraţiile martorilor date sub

prestare de jurământ, a solicitat să se constate că sunt întrunite condiţiile de săvârşire a

abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea

nr. 24/2012 şi aplicarea unei sancţiuni prevăzută de lege, având în vedere vinovăţia ce rezultă

din chiar atitudinea manifestată de pârâtă.


disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător B.V. şi, în baza art.

100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, a aplicat doamnei B.V. sancţiunea disciplinară

constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de

art. 99 lit. l) din acelaşi act normativ.

Inspecţia Judiciară a fost sesizată printr-o adresă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la eventualele abateri

disciplinare săvârşite de către doamna judecător B.V. şi de către domnul judecător T.M.V.,

preşedintele Secţiei X, apreciindu-se că faptele celor doi judecători ar putea constitui abaterile

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) şi 1) din Legea nr. 303/2004 republicată, privind

statutul judecătorilor şi procurorilor.

În urma verificărilor efectuate, prin rezoluţia din data de 8 februarie 2013 s-a dispus,

în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, începerea

cercetării disciplinare faţă de doamna judecător B.V. din cadrul Curţii de Apel X, reţinându-se

existenţa indiciilor de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. 1) din Legea

nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012, iar în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit.

77

b) din Legea nr. 317/2004, republicată, clasarea sesizării privind pe domnul judecător T.M.V.,

reţinându-se inexistenţa indiciilor de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i)

teza a I-a din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâta judecător s-a deplasat

împreună cu numitul B.P., persoană condamnată definitiv într-un dosar penal, la o întâlnire cu

martorul T.M.V. În cadrul acestei întâlniri, revizuentul şi doamna judecător B.V. i-au

prezentat domnului judecător T.M.V. situaţia juridică a dosarului, solicitându-i să pronunţe o

soluţie favorabilă numitului B.P.

Ulterior, după ce dosarul a fost repartizat spre soluţionare completului din care făcea

parte şi martorul T.M.V., după mai multe încercări de a-1 contacta pe martor, doamna

judecător B.V. i-a spus acestuia că revizuentul este vărul său, că îl escrochează o persoană de

mai mult timp, că nu mai are încredere în avocaţi şi 1-a rugat insistent să îl ajute pe revizuent,

în sensul de a pronunţa o hotărâre favorabilă în dosarul său.

În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile

art. 98 - 101 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată

şi modificată şi art. 44 - 46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

republicată şi modificată.

Secţia a apreciat ca neîntemeiată susţinerea pârâtei potrivit căreia nu se poate reţine în

sarcina sa săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004,

având în vedere rezoluţia procurorului emisă în dosarul prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art.10 lit. a) din Codul de procedură penală.

Astfel, soluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a pronunţat în raport cu fapta de

trafic de influenţă pentru care a fost cercetată pârâta B.V., motivul care a stat la baza acestei

soluţii fiind acela că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat faptul că aceasta i-a

pretins sau a primit de la B.P. sume de bani ori alte foloase în scopul de a interveni în

favoarea sa.

Prin urmare, nu a existat identitate între fapta pentru care pârâta a fost cercetată în

dosarul parchetului şi fapta pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară în cauza de faţă.

De altfel, rezoluţia pronunţată de procuror în dosarul penal nu poate avea autoritate de

lucru judecat într-o altă cauză, întrucât fapta pentru care s-a pronunţat această soluţie nu a

făcut obiectul unei judecăţi.

Sub aspectul laturii obiective, elementul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzută

de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

modificată prin Legea nr. 24/2012, reţinută în sarcina pârâtei judecător B.V., constă în

imixtiunea acesteia în activitatea judecătorului T.M.V., căruia i-a revenit spre soluţionare

cererea de revizuire formulată de condamnatul B.P., în sensul solicitării adresată acestuia de a

pronunţa o soluţie favorabilă revizuentului.

Nu are relevanţă pentru întrunirea laturii obiective a acestei abateri dacă pârâta a cerut

sau nu judecătorului învestit cu soluţionare cauzei să pronunţe o hotărâre nelegală, după cum

nu are importanţă dacă acţiunea pârâtei a avut că rezultat existenţa unei presiuni sau a unei

constrângeri psihice asupra judecătorului.

Simpla intervenţie a pârâtei în activitatea domnului judecător pentru rezolvarea unor

interese personale sau ale terţilor este suficientă pentru a fi întrunite elementele constitutive

ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. 1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2002. Pentru

existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. 1) din Legea nr. 303/2004, modificată

prin Legea nr. 24/2012 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să manifeste

imixtiuni în activitatea altui judecător. În accepţiunea textului, noţiunea de „imixtiune”

cuprinde orice atingere adusă principiului potrivit căruia, în activitatea lor, judecătorii sunt

independenţi şi se supun numai legii, indiferent dacă prin actul de imixtiune autorul său

78

urmăreşte sau nu realizarea unui interes.

Prin conduita sa, pârâta judecător B.V. a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Codul

deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care stipulează că „judecătorilor şi procurorilor le

este interzis să intervină pentru soluţionarea unor cereri, să pretindă sau să accepte rezolvarea

intereselor personale sau ale membrilor familiei ori altor persoane, altfel decât în limita

cadrului legal. Imixtiunea în activitatea altor judecători şi procurori este interzisă”, cât şi pe

cele ale art. 17 din acelaşi Cod, care prevăd că „judecătorii şi procurorii sunt datori să se

abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în

societate”.

Secţia a reţinut totodată că, procedând în maniera descrisă, pârâta a încălcat

dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată şi modificată, conform cărora magistraţii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor

activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum

şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor

participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, cât şi pe cele ale art. 7

din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care prevăd că judecătorii şi procurorii

au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile

fundamentale ale persoanelor.

Consecinţa imediată a conduitei pârâtei judecător o reprezintă atingerea adusă

principiului independenţei judecătorului în efectuarea activităţii de judecată şi adoptarea

soluţiei în dosarul având ca obiect cererea de revizuire formulată de condamnatul B.P.,

precum şi afectarea funcţiei de magistrat, principii ce se regăsesc înscrise în art. 11 alin. (3)

din Codul deontologic şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

De asemenea, sub aspectul laturii subiective, pârâta a avut intenţia de a interveni în

activitatea altui judecător în scopul arătat anterior, acceptând ca prin atitudinea sa să aducă

atingere principiului independenţei judecătorului în efectuarea activităţii de judecată.



ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptelor

săvârşite de pârâta judecător care, în calitate de judecător, a creat prin acţiunile sale aparenţa

unei lipse de imparţialitate, faptă ce este de natură a afecta prestigiul şi imaginea justiţiei ca

serviciu public, şi de a conduce la decredibilizarea justiţiei.

Astfel, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea celei mai grave dintre sancţiuni,

respectiv cea constând în excluderea din magistratură a pârâtei judecător B.V., această

sancţiune fiind proporţională cu gravitatea faptei săvârşite, precum şi cu urmările produse de

aceasta.

Împotriva hotărârii sus-menţionate, doamna judecător B.V. a formulat recurs.

Prin decizia irevocabilă nr. 25/25.02.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis

recursul şi a casat în parte hotărârea nr. 14/18.09.2013 în privinţa sancţiunii disciplinare

aplicate.

Pentru a pronunţa această decizie, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie

şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că deşi în cauză a fost reliefată existenţa faptei, a conduitei

ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, aşa încât

susţinerile recurentei formulate prin motivele principale de recurs nu pot fi primite, totuşi în

cadrul cenzurii de legalitate s-a constatat temeinicia criticilor formulate de recurentă în

subsidiar, vizând nelegalitatea individualizării sancţiunii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că abaterea săvârşită de judecătorul B.V.,

de natură a aduce atingere principiului independenţei şi imparţialităţii magistratului, nu are

totuşi nivelul de gravitate care să justifice aplicarea celei mai grele sancţiuni, având în vedere

modalitatea concretă în care aceasta s-a comis, după cum ignoră şi caracterul gradual al

79

sancţionării magistratului; în raport cu toate aceste împrejurări, prin aplicarea sancţiunii

disciplinare este necesar să îşi găsească reflectare şi principiul proporţionalităţii dintre faptă şi

riposta societăţii, după cum trebuie luate în considerare şi celelalte circumstanţe relevante în

cauză.

În plus, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, la aplicarea

sancţiunii disciplinare prevăzute de lege, un alt criteriu de care instanţa de disciplină trebuia

să ţină seama îl reprezintă şi circumstanţele personale ale magistratului, deci întregul context

în care s-au săvârşit respectivele abateri.

Ca atare, s-a constatat că judecătorul B.V. are o activitate în magistratură de 20 de ani

şi o pregătire profesională meritorie, deţine titlul universitar de doctor în domeniul dreptului

constituţional, a dobândit calitatea de cadru didactic, având titlul de lector universitar în

domeniul dreptului şi este formator în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, aspecte care

prezintă semnificaţie şi care trebuiau valorificate cu prilejul individualizării sancţiunii.

De asemenea, a fost minimalizat caracterul singular al faptelor în decursul activităţii

magistratului, derivând din împrejurarea că acesta nu a mai fost sancţionat sau cercetat

disciplinar.

Rejudecând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat în parte

hotărârea atacată în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată şi a înlocuit sancţiunea excluderii din

magistratură, cu sancţiunea suspendării din funcţie pe o perioadă de 6 luni, prevăzută de art.

100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

24. Fapta judecătorului care, în vederea punerii în libertate a unui inculpat s-ar fi

oferit să intervină în activitatea unuia dintre magistraţii învestiţi cu soluţionarea, în recurs, a

cererii de liberare provizorie pe cauţiune, nu îndeplineşte elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu a rezultat intervenţia

magistratului în activitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor privind pe

inculpatului, care să fi urmărit rezolvarea intereselor personale ale inculpatului. vezi speţa

21

n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea

autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori

acceptarea rezolvării intereselor personale sau ala membrilor familiei ori ale altor

persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;

25. Fapta procurorului constând în pretinderea autorităţilor sau altor persoane,

rezolvarea intereselor altei persoane, prin intervenţiile exercitate la anumite autorităţi

publice şi persoane fizice eludând cadrul legal reglementat pentru toţi cetăţenii, în scopul

obţinerii unui regim preferenţial de detenţie şi anumite avantaje pentru un anumit inculpat,

întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din

Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu




a Completului de 5 judecători al Î.C.C.J)




80

completările ulterioare, pârâtei A. M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X

pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. a), i), n), t) din

Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările

şi completările ulterioare, constând în aceea că, atât în exercitarea cât şi în afara exercitării

atribuţiilor de serviciu, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei sau probităţii

profesionale ori prestigiului justiţiei; a nerespectat îndatorirea de a se abţine, atunci când

judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa;

a folosit funcţia pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor, a intervenit

pentru soluţionarea unor cereri, a pretins şi acceptat rezolvarea intereselor altei persoane,

altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii; a exercitat funcţia cu rea–

credinţă, încălcând cu ştiinţă normele de drept material şi procesual, urmărind vătămarea

intereselor legale ale persoanelor cercetate.

În motivarea acţiunii disciplinare, în esenţă, s-a reţinut că în perioada mai 2012 –

ianuarie 2013, A. M., procuror în cadrul DNA – ST X, atât în exercitarea, cât şi în afara

exercitării atribuţiilor de serviciu, a efectuat următoarele:

- a solicitat, în mod repetat, ca inculpatul B. M. să fie prezentat la sediul unităţii de

parchet (în 66 cazuri), deşi prezenţa acestuia nu era necesară, existând zile în care nu s-au

efectuat acte procedurale; a primit, în mod repetat, în audienţă pe inculpatul B. M., fapt care a

produs nemulţumiri în rândul lucrătorilor de poliţie şi a conducerii IPJ X şi a cauzat discuţii la

nivelul colectivului din cadrul DNA - ST X; a rămas singură în birou cu inculpatul, ore în şir,

pentru a scrie un denunţ de o pagină; a purtat corespondenţă prin S.M.S. cu acesta în timp ce

se afla încarcerat în penitenciarul X, aspect care a ajuns la cunoştinţa opiniei publice prin

intermediul presei;

- a exercitat, în favoarea inculpatului B. M., intervenţii la conducerile IPJ X şi

Penitenciarului X; a întreprins demersuri pentru ca acesta să beneficieze de sprijinul unor

cadre universitare în vederea redactării unor lucrări ştiinţifice; a solicitat unei martore să-l

sprijine;

- a dat dispoziţie ca inculpatul B. M. să nu fie transferat în Penitenciarul de Maximă

Siguranţă X, după sesizarea instanţei de judecată cu rechizitoriu; a dispus citarea repetată a

inculpatului la sediul DNA şi a acceptat ca acesta să rămână în biroul său perioade mari de

timp, uneori câte 5-6 ore pentru a scrie o pagină sau două de denunţ, plângere sau declaraţie,

contribuind astfel la sustragerea inculpatului de la regimul de detenţie; a intervenit la

conducerea I.P.J. şi a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă pentru a-l repartiza pe

inculpat în camera destinată „veselarilor”, pentru a beneficia de o libertate mai mare de

mişcare; l-a contactat telefonic pe profesorul universitar A. B., declinându-şi calitatea de

magistrat procuror la DNA, în condiţiile în care, aşa cum declară martorul, era de notorietate

faptul că inculpatul B. M. era arestat; a solicitat unei martore să-l ajute pe inculpatul B. M.;

- a procedat la înregistrarea unui dosar penal în cadrul căruia a efectuat acte

premergătoare vizând o infracţiune care nu există, iar în situaţia în care fapta ar fi existat, nu

era de competenţa DNA.


disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva A. M., procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Tribunalul X.

Secţia a reţinut în sarcina pârâtei procuror săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de

art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată,

cu modificările şi completările ulterioare.




ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi

81

procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru


afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Totodată, conţinutul acestei abateri disciplinare reprezintă şi o dezvoltare a două dintre

valorile fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de Principiile de la Bangalore,

privind conduita judiciară, respectiv integritatea şi etica.

Secţia a apreciat că pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri

disciplinare, trebuie ca pârâtul procuror, în exercitarea funcţiei sau în afara exercitării

acesteia, să încalce standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în care

trăieşte, să se implice în activităţi care prejudiciază reputaţia Ministerului Public sau a

sistemului judiciar, în ansamblul său, ori prin conduita sa, să aducă atingere valorilor sociale

şi morale unanim acceptate de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, Secţia a reţinut că manifestările pârâtei constând în: citarea în mod repetat a

inculpatului B. M. la sediul unităţii de parchet, în condiţiile în care au existat zile în care

acesta a fost prezent şi nu s-au efectuat acte procedurale, iar dacă s-au efectuat, perioada de

timp în care deţinutul a fost prezent în biroul procurorului nu este justificata de complexitatea

actului; rămânerea fără pază a inculpatului în biroul procurorului, agenţii de escortă fiind

invitaţi să aştepte pe hol; primirea acestuia de nenumărate ori în audienţă; purtarea unei vaste

corespondenţe cu inculpatul B. M., prin intermediul SMS–urilor, în timp ce acesta se afla în

stare de deţinere în Penitenciarul X, de cele mai multe ori iniţiată de către procuror, în cadrul

căreia îi dădea detalii cu privire la anumite activităţi procesuale pe care urma să le întreprindă,

în condiţiile în care cunoştea că este interzisă o astfel de atitudine, au fost de natură a aduce

atingere probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei şi au creat totodată nemulţumiri şi

discuţii, atât în cadrul colectivului din care făcea parte, cât şi în rândul lucrătorilor de poliţie şi

a conducerii IPJ X, cu atât mai mult cu cât situaţia astfel creată a ajuns la cunoştinţa opiniei

publice prin intermediul presei.

Referitor la nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau

procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, Secţia a

reţinut în sarcina pârâtei procuror săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) din



Latura obiectivă constă în încălcarea de către pârâta procuror a responsabilităţilor

specifice funcţiei, respectiv încălcarea normelor legale ce instituie interdicţii şi

incompatibilităţi - nerespectarea obligaţiei de a se abţine - responsabilităţi concretizate în

cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţie

legală potrivit căreia judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să

asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea

lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la

procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al

judecătorilor şi procurorilor.


disciplinare, trebuie să se constate că pârâta procuror, în exercitarea funcţiei, a nerespectat

îndatorirea de a se abţine în efectuarea urmăririi penale în cauzele privindu-l pe B. M.,

indiferent de calitatea acestuia.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat fără putinţă de tăgadă, faptul că între

pârâta procuror şi inculpatul B. M. a existat o relaţie mai apropiată, concluzie ce desprinde, în

special, din conţinutul mesajelor trimise de pârâtă inculpatului, frecvenţa acestora, şi din

împrejurarea că îi comunica aspecte privitoare la cauzele care-l vizau sau chiar îi dădea detalii

despre modul cum să procedeze. În aceste condiţii, având în vedere că pârâta avea spre

82

soluţionare atât cauze în care B. M. era cercetat, cât şi cauze având ca obiect denunţurile

formulate de acesta, Secţia a reţinut că, prin nerespectarea obligaţiei de a se abţine, a fost

afectată integritatea pârâtei procuror, iar aducerea la cunoştinţa opiniei publice, prin

publicarea mai multor articole de presă, a situaţiei astfel create, a determinat o percepţie

negativă asupra obiectivităţii şi imparţialităţii de care aceasta trebuia să dea dovadă.

Poziţia procurorului care efectuează urmărirea penală într-o cauză trebuie să fie

complet obiectivă. Este suficient să se creeze aparenţa unei relaţii apropiate, ce poate da

naştere unei îndoieli legitime cu privire la respectarea de către procuror a obligaţiei de

imparţialitate. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că existenţa unor

relaţii ale magistratului cu una dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate (CEDO,

secţia II, hotărârea Wettstein c. Elveţia, 21 decembrie 2000, 33958/96). Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparţialitate, a statuat că aceasta se

defineşte prin „absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute”.

În consecinţă, efectuarea urmăririi penale în cauzele privindu-l pe B. M., indiferent de

calitatea pe care o avea, a fost de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a magistratului

precum şi a prestigiului justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege.

Referitor la folosirea funcţiei pentru a obţine un tratament favorabil din partea

autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea

rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât

în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, Secţia a reţinut în sarcina pârâtei

procuror săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004


ulterioare.

Latura obiectivă se concretizează printr-o acţiune, respectiv fapta ilicită a pârâtei, de a

pretinde autorităţilor sau altor persoane, rezolvarea intereselor altei persoane, eludând astfel

cadrul legal reglementat pentru toţi cetăţenii.

Secţia a constatat că, în ceea ce priveşte conduita ilicită a pârâtei, aceasta s-a

concretizat prin intervenţiile exercitate la anumite autorităţi publice şi persoane fizice, astfel

cum au fost reţinute în starea de fapt, în scopul obţinerii unui regim preferenţial de detenţie şi

anumite avantaje inculpatului B. M. În concretizarea acestora, un rol determinant l-a avut

faptul că aceasta a uzat de calitatea sa – procuror D.N.A.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că pârâta a săvârşit aceste intervenţii cu

intenţie directă, prevăzând rezultatul acţiunilor sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea

faptelor, pârâta uzând, în special, de calitate sa de procuror.

Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în afectarea

imaginii justiţiei, ca serviciu în apărarea ordinii de drept, întrucât s-au creat premisele unor

îndoieli cu privire avantajele de care pot beneficia anumite persoane, în afara cadrului legal.

Referitor la exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, Secţia a reţinut

în sarcina pârâtei procuror săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea


completările ulterioare.

În instrumentarea dosarului penal privind denunţul formulat de B. M. împotriva

procurorilor DIICOT, Secţia a reţinut că pârâta procuror a efectuat acte premergătoare cu

încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale privitoare la competenţa materială şi calitatea

persoanelor audiate în cauză, în condiţiile în care procurorii C. I., C. D. S. şi N. M. I. au fost

citaţi la parchet în calitate de martori şi au fost audiaţi în calitate de făptuitori, iar denunţul nu-

l viza şi pe domnul procuror C. I.

În aprecierea comportamentului pârâtei în instrumentarea acestei cauze, Secţia a avut

în vedere şi standardele de conduită profesională impuse procurorilor prin art. 7 şi 12 din

Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 62 alin. 2 din Legea nr. 304/2004

83

privind organizarea judiciară şi art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi


Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut săvârşirea abaterii cu vinovăţie, sub

forma intenţiei directe întrucât, prin modul în care a procedat, a urmărit vătămarea intereselor

legale şi discreditarea procurorilor DIICOT, care au dispus trimiterea în judecată a

inculpatului B. M.




faptelor săvârşite de pârâta procuror.

De asemenea, Secţia a avut în vedere faptul că valoarea socială lezată este reprezentată

de relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei

noţiuni, care presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii a organelor

judiciare şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă,

aceste relaţii transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale procurorilor, stabilite

prin legi şi regulamente.

În procesul de apreciere a individualizării sancţiunii nu trebuie minimalizate

consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, astfel cum au fost reliefate de

probele administrate în cauză.


individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând gravitatea faptelor, vinovăţia pârâtei, precum şi

legătura de cauzalitate, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să-i atragă

atenţia asupra gravităţii abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.

În baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Secţia pentru procurori a

aplicat doamnei A. M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X, sancţiunea

disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. a), i), n) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi


Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, A. M. a formulat recurs.


nefondat, recursul declarat de A. M. împotriva Hotărârii nr. 3P/03.09.2013 a Consiliului

Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori.

Împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, A. M. a formulat contestaţie în

anulare.

Prin Decizia nr. 68/05.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca

inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. M. împotriva Deciziei civile nr.

38/24.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători.

o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea

aleatorie a cauzelor;

26. Primirea unor cereri de chemare în judecată de sine stătătoare, care nu aveau

nicio legătură cu cererea principală, fără a se stabili interesul titularului său de a interveni

într-o pricină ce se judecă între alte persoane încalcă dispoziţiile prevăzute de art. 49 şi

următoarele din Codul de procedură civilă, precum şi, reţinerea în mod repetat spre

soluţionare a acestor cereri, care nu au fost repartizate aleatoriu completului şi care nu

aveau legătură cu cauzele cu care fusese acesta învestit, cu consecinţa acceptării de către

judecător a încălcării principiului repartizării aleatorii şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 11

din Legea nr. 304/2004 şi de art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al

instanţelor judecătoreşti, sunt fapte ce îndeplinesc elementele constitutive ale abaterii

84

disciplinare prevăzută de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

şi procurorilor, republicată.



Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să

dispună aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea

nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei C.I.E., judecător în

cadrul Judecătoriei X, având ca obiect săvârşirea abaterilor disciplinare constând în

exercitarea funcţiei cu rea-credinţă şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie

a cauzelor prevăzute de art. 99 lit. o) şi lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că, doamna judecător C.I.E a avut o

conduită care concretizează elementele abaterilor disciplinare constând în exercitarea funcţiei

cu gravă neglijenţă şi respectiv nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a

cauzelor.

Astfel, în niciunul dintre dosarele examinate nu au fost respectate prevederile art. 32

din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 276/2009, care instituie o

obligaţie a instanţei de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri care să ţină loc de act

autentic de înstrăinare a unui bun imobil de a solicita extras de carte funciară pentru bunurile

imobile ce au carte funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte

funciară deschisă şi certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii

administraţiei publice locale.

Pe lângă nerespectarea acestor prevederi, s-a remarcat faptul că, în cele mai multe

dintre dosarele examinate ce aveau acest obiect nu erau depuse titlurile de proprietate ale

promitenţilor vânzători cu privire la bunurile imobile ce făceau obiectul cauzei, doamna

judecător neprocedând la verificarea unei condiţii esenţiale pentru a opera transferul dreptului

de proprietate, respectiv existenţa dreptului de proprietate al promitentului vânzător asupra

bunului vândut la momentul la care instanţa suplineşte consimţământul părţilor la încheierea

actului de vânzare în formă autentică

Prin hotărârea nr. 1J/20.02.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al


doamnei C.I.E., judecător în cadrul Judecătoriei X, iar în baza art. 100 lit. b) din Legea nr.


completările ulterioare, aplică doamnei judecător C.I.E., sancţiunea disciplinară constând în

"reducerea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni", pentru

săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi m) din Legea nr. 303/2004


ulterioare (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor menţionate prin

Legea nr. 24/2012) şi art. 99 lit. o) şi t) teza a II-a din acelaşi act normativ, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 24/2012.

Secţia a apreciat că, în dosarele care au făcut obiectul verificărilor Inspecţiei Judiciare,

pârâta judecător nu a respectat prevederile art. 32 din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 276/2009, care instituie o obligaţie a instanţei de judecată investită

cu soluţionarea unei cereri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a unui bun imobil de a

solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte funciară deschisă sau

certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară deschisă şi certificat fiscal emis

de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale.

De asemenea, din dosarele menţionate anterior, s-a reţinut şi faptul că doamna

judecător C.I.E. nu a verificat dacă cuantumul taxei judiciare de timbru achitat de părţi este

85

cel legal, neexistând vreo dovadă că s-a verificat cuantumul taxei de timbru în raport de

valoarea imobilelor conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, iar însăşi valoarea imobilelor nu este clar determinată.

Pe lângă nerespectarea acestor prevederi, s-a reţinut faptul că, în cele mal multe dintre

dosarele examinate ce aveau ca obiect „fondul funciar”, nu erau depuse titlurile de proprietate

ale promitenţilor vânzători cu privire la bunurile imobile ce făceau obiectul cauzei, doamna

judecător nu a procedat la verificarea unei condiţii esenţiale pentru a opera transferul dreptului

de proprietate, respectiv existenţa dreptului de proprietate al promitentului vânzător asupra

bunului vândut la momentul la care instanţa suplineşte consimţământul părţilor la încheierea

actului de vânzare în formă autentică, fiind încălcate dispoziţiile prevăzute dec art. 3 Legea

nr. 146/1997 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 276/2009.

Modalitatea în care au fost soluţionate de către doamna judecător C.I.E. cererile având

ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare

pentru imobile, precum şi încălcările normelor procedurale indicate cu ocazia analizării

fiecărui dosar în parte, respectiv a normelor ce reglementează modalitatea de soluţionare a

cererilor de intervenţie, a cererilor de suspendare, precum şi stabilirea şi aplicarea taxelor

judiciare de timbru, conduc la concluzia că acestea au fost consecinţa nesocotirii din culpă, în

mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori procesual ce erau

incidente în aceste pricini.

De asemenea, în cauzele respective, au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la

publicitatea şedinţei de judecată prevăzute de art. 121 din Codul de procedură civilă,

dispoziţiile legale cu privire la contradictorialitatea fazei de judecată, dispoziţiile prevăzute de

art. 132 din Codul de procedură civilă cu privire la termenul până la care se poate modifica o

cerere de chemare în judecată, dispoziţiile prevăzute de art. 85 din Codul de procedură civilă

cu privire la citarea părţilor, precum şi dispoziţiile prevăzute de art. 67 din Codul de

procedură civilă cu privire la reprezentarea părţilor în procesul civil.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut, raportat la aspectele detaliate anterior,

că pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzuta de art. 99 lit. t) raportat la art.

991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi

modificată şi respectiv art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor

menţionate prin Legea nr. 24/2012), este necesar a se avea în vedere definirea noţiunii de

gravă neglijenţă.

Textul art. 991 din Legea nr. 303/2004, modificată, în care legiuitorul defineşte reaua-

credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau

procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor

întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor

şi intereselor părţilor.



judecător şi procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-

credinţă), nu poate găsi o justificare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie legiuitorul, pentru a se putea

reţine „grava neglijenta” este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare

flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii

actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea normelor de procedură să poată fi

caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, care nu îşi găseşte o justificare, cu

consecinţe deosebit de grave.


reţinut, sub aspectul laturii subiective, că, modul de soluţionare de către pârâta judecător a

86

cauzelor exemplificate anterior este expresia gravei neglijente in exercitarea funcţiei prin

nesocotirea normelor procedurale şi regulamentare menţionate mai sus, pârâta neavând nicio

justificare faţă de modul în care a aplicat sau nu a aplicat dispoziţiile legale, faţă de

modalitatea în care a administrat actul de justiţie şi respectiva soluţionat aceste cauze,

existând o vădită contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile.

De asemenea, Secţia a apreciat că pârâta judecător nu a respectat dispoziţiile cu privire

la repartizarea aleatorie a cauzelor, aceasta fiind o consecinţă a încălcării normelor

procedurale referitoare la primirea, soluţionarea ori disjungerea unor cereri accesorii sau

incidentale, cu consecinţa aplicării eronate a prevederilor art. 99 alin. 6 din Regulamentul de

ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Aşa cum s-a arătat anterior, pârâta judecător a dispus disjungerea în cazul unor cereri

de intervenţie principală care nu au fost puse în discuţia părţilor şi nu au fost examinate de

către aceasta, pentru a hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei, astfel cum se arată

la art. 52 alin. 1 Cod proc. civ.. Încuviinţarea în principiu presupune verificarea îndeplinirii

condiţiilor prevăzute de art. 49 alin.1 Cod proc. civ., respectiv existenţa unui interes al

titularului unei astfel de cereri de a interveni într-o pricină care se judecă între alte persoane.

Numai după încuviinţarea în principiu, intervenientul dobândeşte calitatea de parte în

proces, iar actele de procedură se îndeplinesc şi faţă de acesta, conform art. 53 Cod proc. civ.,

cererea de intervenţie judecându-se o dată cu cererea principală, astfel cum se arată la art. 55

Cod proc. civ., cu excepţia situaţiei în care judecarea cererii principale ar fi întârziată prin

intervenţia în interes propriu, caz în care instanţa poate hotărî disjungerea şi judecarea

separată.

Or, în cauzele soluţionate de doamna judecător, cererile de intervenţie au fost disjunse

fără a fi admise în principiu, fiind primite şi respectiv reţinute spre soluţionare cereri de

chemare în judecată de sine stătătoare, care nu aveau nicio legătură cu cererea principală, fără

a se stabili interesul titularului său de a interveni într-o pricină ce se judecă între alte persoane,

fiind încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 49 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată şi modificată, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor

distribuirii aleatorii a dosarelor şi a continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu

poate participa la judecată din motive obiective, dispoziţii ce au fost încălcate de pârâta

judecător, întrucât în cauzele enumerate anterior nu se punea problema respectării principiului

continuităţii, acest principiu aplicându-se cauzelor aflate deja pe rolul unui complet de

judecată şi nu unor cereri noi, care nu au fost repartizate aleatoriu completului respectiv, cu

atât mai mult cu cât pârâta era titulara unui complet specializat în soluţionarea litigiilor de

fond funciar care nu avea alocate în programul ECRIS obiectele cauzelor disjunse şi reţinute

ulterior spre soluţionare.

De asemenea, s-a apreciat că prin reţinerea în mod repetat spre soluţionare a cererilor

enumerate anterior, cereri care nu au fost repartizate aleatoriu completului din care face parte

pârâta şi care nu aveau legătură cu cauzele cu care fusese investită aceasta, pârâta judecător a

acceptat ca şi consecinţă, încălcarea principiului repartizării aleatorii şi respectiva dispoziţiilor

prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 99 alin. 6 din Regulamentul de ordine

interioară al instanţelor judecătoreşti.




faptelor săvârşite de pârâta judecător.

Secţia a reţinut că pârâta este titulară a unui complet specializat în materia fondului

funciar încă de la înfiinţarea acestor complete la nivelul instanţei, funcţionând în mod

constant în această materie iar complexitatea cauzelor în materia fondului funciar este una

87

ridicată, aspectele ce se impun a fi soluţionate prezentând de multe ori grade de dificultate

sporită, iar probatoriul ce se impune a fi administrat fiind unul complex.

S-a avut în vedere şi faptul că, din declaraţiile colegilor magistraţi, a rezultat că

doamna judecător este un magistrat dedicat profesiei, preocupat de studiu, pasionat de materia

specializată în care judecă (sens în care a participat la diferite seminarii cu teme în domeniu).

S-a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să nu o îndepărteze din magistratură

dar care, in acelaşi timp să îi atragă atenţia asupra gravităţii abaterilor comise şi a

consecinţelor acestora.

Prin decizia nr. 340/17.06.2013, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a

respins recursul declarat ca nefondat.

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

27. Fapta procurorului constând în încălcarea prevederilor art. 221 alin.1 Cod proc.

pen. referitoare la întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu, republicată cu

modificările şi completările ulterioare, realizată prin consemnarea de fapte nereale ori

neverificate, finalizate cu înregistrarea unui dosar pentru infracţiuni care în realitate nu au

existat şi nici nu existau indicii că au fost comise la data întocmirii procesului verbal de

sesizare din oficiu; încălcarea dispoziţiilor art. 911 alin. 1 Cod proc. pen. referitoare la

existenţa datelor şi a indiciilor temeinice necesare pentru interceptarea şi înregistrarea

convorbirilor unei persoane, precum şi ale art. 911 alin. 7 Cod proc. pen., potrivit cărora

procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea

duratei autorizaţiei, dacă nu mai există motivele care le-au justificat, nu constituie gravă

neglijenţă, în înţelesul art.99 lit. t) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, dacă, sub aspectul laturii subiective, nu au existat nici intenţia de a manipula

legea în mod conştient şi nici voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţile

implicate în proces.







completările ulterioare, pârâtului E. E., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -

ST X, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea


completările ulterioare, constând în "exercitarea funcţiei cu rea credinţă".

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul procuror E. E. a

întocmit procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 07 decembrie 2010, în care a

consemnat fapte nereale şi a făcut afirmaţii neverificate referitoare la săvârşirea unor

infracţiuni de către numiţii P. V.- prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul

X, B. M. S.- avocat în Baroul X, C. P. administrator al S.C. I. S.A., B. G. - executor

judecătoresc şi T. N. I. H. reprezentant al S.C. A. S.R.L., a solicitat instanţei de judecată

autorizarea interceptării convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental de către

cele 5 persoane susmenţionate şi prelungirea autorizaţiei iniţiale, consemnând în solicitările

adresate instanţei de judecată date nereale în scopul de a induce în eroare instanţa de judecată

şi de a obţine admiterea solicitărilor; a solicitat prelungirea interceptărilor în lipsa oricăror

indicii privind săvârşirea infracţiunilor de către B. M., C. P., B. G. şi T. N. I. H. şi nu a dispus

88

încetarea de îndată a interceptărilor în cazul acestora, încălcând cu ştiinţă normele de drept

material şi procesual, urmărind şi realizând vătămarea drepturilor persoanelor ale căror

convorbiri au fost interceptate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterii

disciplinare mai sus menţionate.

S-a mai reţinut că pârâtul procuror a încălcat dispoziţiile art. 221 alin. 1 Cod proc. pen.

referitoare la întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu, consemnând cu rea-credinţă

fapte nereale ori neverificate, finalizate cu înregistrarea unui dosar penal la Direcţia Naţională

Anticorupţie -ST X, pentru infracţiuni care în realitate nu au existat, dar referitor la care nici

nu existau indicii la data întocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu că au fost comise,

precum şi ale art. 911 alin. l Cod proc. pen. referitoare la existenţa datelor şi a indiciilor

temeinice necesare pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor unei persoane şi ale art.

911 alin. 7 Cod proc. pen., potrivit cărora procurorul dispune încetarea imediată a

interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există

motivele care le-au justificat.

Prin Hotărârea nr. 1P/30.01.2013, Secţia pentru procurori a respins acţiunea

disciplinară formulată de Inspecţia judiciară împotriva pârâtului procuror E. E., din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie -

ST X sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr.


completările ulterioare, ca neîntemeiată.

Secţia pentru procurori a constatat că fapta pârâtului procuror nu întruneşte elementele

constitutive ale abaterii disciplinare ce i s-a reţinut în sarcină.

În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. t) teza I raportat la art. 991 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a avut în

vedere subzistenţa cumulativă a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în

existenţa unei conduite ilicite a magistratului sub aspectul încălcării normelor de procedură,

cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei relei credinţe.

Referitor la prima condiţie, care se circumscrie laturii obiective, starea de fapt reţinută

de Secţie nu evidenţiază încălcarea de către pârât a normelor de procedură invocate.

Astfel, în rezoluţia de sesizare s-a reţinut în sarcina pârâtului procuror că a încălcat

prevederile art. 221 alin. 1 Cod proc. pen. referitoare la întocmirea procesului verbal de

sesizare din oficiu, întrucât a consemnat cu rea-credinţă fapte nereale ori neverificate,

finalizate cu înregistrarea unui dosar penal la Direcţia Naţională Anticorupţie - ST X, pentru

infracţiuni care în realitate nu au existat, dar referitor la care nici nu existau indicii la data

întocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu că au fost comise, ale art. 911 alin. 1 Cod

proc. pen. referitoare la existenţa datelor şi a indiciilor temeinice necesare pentru interceptarea

şi înregistrarea convorbirilor unei persoane, precum şi ale art. 911 alin.7 Cod proc. pen.,

potrivit cărora procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte

de expirarea duratei autorizaţi ei dacă nu mai există motivele care le-au justificat.

Referitor la aspectele enunţate anterior, Secţia a constatat că potrivit alin. l al art. 221

Cod proc. pen., organul de urmărire penală se sesizează din oficiu "când află pe orice altă cale

că s-a săvârşit o infracţiune", ceea ce presupune că, spre deosebire de cazul sesizării externe,

când sesizarea este făcută de persoane, autorităţi, funcţionari din afara sistemului judiciar, în

cazul sesizării interne, organul de urmărire penală se sesizează în baza propriilor sale

investigaţii sau a celor efectuate de organele operative ale M. A. I. şi ale celor din serviciile de

informaţii.

Singura cerinţă impusă de textul de lege menţionat este ca, în cazul în care organul de

urmărire penală se sesizează din oficiu, să încheie un proces verbal în acest sens.

89

Căile prin care organul de urmărire penală află despre săvârşirea unei infracţiuni sunt

variate: datele rezultate din cercetarea altor cauze penale, din denunţuri anonime verificate ca

veridice, din informaţii cuprinse în ziare, transmise la radio sau televiziune, etc..

Or, în cauză, pe baza informaţiilor cuprinse în referatul întocmit de procurorul H. O.

M., informaţii verificate şi coroborate cu datele rezultate din rapoartele lucrătorilor de poliţie

şi cele rezultate din verificarea registrului de acces în parchet şi condica de audienţe a

procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X, pârâtul procuror a întocmit

procesul verbal de sesizare din oficiu, respectând astfel dispoziţiile art. 221 alin. l Cod proc.

pen.

În ceea ce priveşte necesitatea existenţei datelor şi a indiciilor temeinice pentru

interceptarea şi înregistrarea convorbirilor unei persoane, cerinţă impusă de art. 911 alin. l Cod

proc. pen., Secţia a reţinut că îndeplinirea acestei cerinţe a fost avută în vedere şi analizată de

către instanţa de judecată, cu prilejul fiecărei solicitări formulate de pârâtul procuror, atât al

autorizării activităţilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi a celor

purtate în mediu ambiental, cât şi ulterior, la momentul prelungirii autorizării acestor

activităţi.

Aşa cum rezultă din datele dosarului, toate solicitările au fost admise de către instanţă,

dispunându-se interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu

ambiental pe o durată totală de 120 zile.

Mai mult, nu s-a demonstrat nici încălcarea prevederilor art. 911 alin. 7 Cod proc. pen.,

întrucât din datele dosarului a rezultat că, după solicitarea primei prelungiri a interceptărilor şi

înregistrărilor, prin adresele din 03 februarie 2011 şi 07 martie 2011, constatându-se că nu

mai subzistă motivele care au justificat interceptarea convorbirilor pentru toate cele cinci

persoane, s-a solicitat de către pârâtul procuror prelungirea autorizării activităţilor numai în

ceea ce îi priveşte pe numiţii P. V., C. P. şi B. M. S..

Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie care caracterizează această abatere

disciplinară, în varianta normativă a exercitării funcţiei cu rea credinţă este cea a intenţiei,

judecătorul sau procurorul realizând că, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, produce o

distorsionare conştientă a dreptului, în scopul producerii unei vătămări. Prin urmare, reaua

credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza

o vătămare a intereselor uneia din părţile implicate în proces.

Pe de altă parte, textul art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care legiuitorul

defineşte reaua-credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept

material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra

valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare

gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.

Ca atare, în sfera răspunderii disciplinare pot intra numai acele încălcări ale normelor

de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de

procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu

poate găsi o justificare.

Or, în cauză, afirmaţiile inserate în cuprinsul procesului verbal de sesizare din oficiu şi

în adresele de sesizare a instanţei, care s-au dovedit insuficient verificate, nu pot fi apreciate

ca reprezentând o distorsionare de aşa manieră a dreptului, încât să cauzeze o vătămare gravă

a drepturilor uneia din părţile implicate în proces.

Astfel, pârâtul a recunoscut constant că, anterior încheierii procesului verbal de

sesizare din oficiu, nu a verificat pe portalul instanţelor dacă sentinţa civilă a Tribunalului X,

Secţia comercială, prin care s-a dispus evacuarea S.C. A. S.R.L. dintr-un spaţiu aparţinând

S.C. I. S.A. fusese soluţionată irevocabil şi îşi asumă inserarea menţiunii din cuprinsul

procesului verbal menţionat. Consideră însă că, menţiunea că litigiul se află încă pe rol, nu a

90

produs nici un fel de consecinţe juridice întrucât între cele două părţi existau mai multe litigii

trenante, iar faza de executare este o fază a procesului civil.

În ceea ce priveşte afirmaţiile conform cărora prim procurorul adjunct P. V. foloseşte

în mod frecvent, cu titlu gratuit, unităţile hoteliere (de agrement) deţinute de S.C. I. S.A. în Y,

judeţul Z, iar în contul acestor servicii îşi foloseşte influenţa dată de postul pe care îl ocupă în

scopul obţinerii unor soluţii favorabile pentru reprezentanţii societăţii, pârâtul a arătat că

informaţia privind folosirea spaţiilor hoteliere a rezultat pe parcursul instrumentării unui alt

dosar, iar aspectele privind conduita procurorului P. V. şi faptul că acesta obişnuia să

intervină pentru diverse persoane erau de notorietate, aspecte confirmate atât de martorul C.

S. M., procuror şef al ST X, cât şi de martora N. A. O., prim procuror al Parchetului de pe

lângă Judecătoria X, în cadrul declaraţiilor date în faţa Secţiei.

Secţia a mai reţinut şi faptul că elementele psihice care formează structura internă a

acestei forme de vinovăţie sunt caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei. Or,

în raport de susţinerile constante ale pârâtului procuror, coroborate cu cele ale procurorului

şef serviciu, a constatat că acesta a procedat la verificarea susţinerilor din nota ce a stat la

baza sesizării din oficiu tocmai pentru a se elimina posibilitatea interpretării ca fiind un act

abuziv şi pentru a nu se proceda la înregistrarea unei cauze penale fără un minim de elemente

care să contureze săvârşirea unor fapte de natură penală.

Pe de altă parte, conform declaraţiilor procurorului şef adjunct DNA, audiat ca martor

în circumstanţiere şi datelor cuprinse în situaţia dosarelor aflate în lucru/soluţionate de

procurorul E. E. în perioada 01 octombrie 2010 – 31 martie 2011, rezultă că în perioada

amintita pârâtul a avut un volum foarte mare de activitate, multe cauze fiind de o complexitate

deosebită, împrejurare în raport de care Secţia a apreciat că modalitatea de întocmire a actelor

procedurale în cauza penală pe care o instrumenta se datorează acestui volum ridicat de

muncă, iar nu relei credinţe, în accepţiunea prevăzută de art. 991

din Legea nr. 303/2004


ulterioare.

Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, Inspecţia Judiciară a formulat recurs.


nefondat, recursul.

28. Fapta procurorului constând în respingerea propunerii organelor de cercetare

penală de punere în mişcare a acţiunii penale şi de sesizare a instanţei de judecată cu o

propunere de arestare preventivă şi, pe cale de consecinţă, punerea în libertate a învinuitului

la expirarea duratei măsurii reţinerii, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât

obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al

magistratului chemat să judece, respectiv să instrumenteze o cauză.





pronunţa, să dispună aplicarea uneia dinte sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.


completările ulterioare, pârâtului D. W. E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria X cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit.

t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată,

91

cu modificările şi completările ulterioare, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă,

prin încălcarea, din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept

procesual.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că paratul procuror D. W. E., la

data de 3 mai 2012, în instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria X privind

propunerea organelor de poliţie de sesizare a instanţei în vederea luării măsurii arestării

preventive faţă de învinuitul V. N., relativ la săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de

domiciliu, a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept

procesual, printr-o greşită apreciere a gradului de pericol social pe care îl prezintă faptele

săvârşite, cu consecinţa lăsării în libertate a învinuitului, în condiţiile în care, din probele

administrate în cauză rezulta contrariul.

Astfel, s-a reţinut că procurorul D. W. E. a încălcat dispoziţiile art. 136 alin. 8 Cod

proc. pen., potrivit cărora „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de

scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi

alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura”, atâta timp cât infracţiunile comise de

învinuitul V. N. prezentau un grad de pericol social ridicat, au fost comise pe timp de noapte,

asupra unei persoane în vârstă, lipsită de apărare, iar învinuitul, persoană violentă, nu se afla

la prima confruntare cu legea penală, fiind cunoscut cu antecedente, care însă nu atrag starea

de recidivă.

De asemenea, a nesocotit dispoziţiile art. 148 lit. f) Cod proc. pen., potrivit cărora

„există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică” şi dispoziţiile art. 181 alin. 2 Cod pen., potrivit cărora „la stabilirea în concret a

gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele se săvârşire a faptei, de scopul

urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut

produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului dacă este cunoscut.”

Cu ocazia soluţionării propunerii formulate de organele de poliţie, procurorul D. W.

E., prin rezoluţia din data de 03.05.2012, raportat la probele administrate în cauză, a reţinut că

„existau motive verosimile” că învinuitul V. N. a comis infracţiunea pentru care este cercetat,

însă, cu toate acestea, a considerat că nu este întrunită cerinţa pericolului social care să

impună privarea sa de libertate, însă a apreciat ca oportună, luarea măsurii preventive

prevăzută de art. 145 Cod proc. pen., motivat de faptul că „din materialul probator rezultă date

şi indicii certe” că învinuitul V. N. a comis infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

1, alin. 2 lit. b) alin. 21 lit. c) Cod pen., în cauză, fiind întrunite şi condiţiile prevăzute de art.

143 alin. 1 Cod proc. pen..

Raportat la soluţia dispusă, s-a reţinut de către Inspecţia Judiciara o încălcare

neîndoielnică a normelor de procedură, în condiţiile în care aceste dispoziţii nu au fost

analizate în integralitatea lor, prin neluarea în considerare a tuturor criteriilor conferite de

dispoziţiile legale invocate anterior şi a jurisprudenţei în materie, privind aprecierea corectă şi

concretă a gradului de pericol social al persoanei învinuitului şi al faptelor săvârşite de acesta.

La aprecierea caracterul grav al neglijenţei au fost avute in vedere si consecinţele

nerespectării normelor de procedură analizate mai sus, care au avut drept urmare lăsarea în

libertate a învinuitului V. N., înlesnind, în mod indirect, continuarea activităţii infracţionale,

concretizată în săvârşirea a încă două infracţiuni deosebit de grave soldate cu decesul

victimelor şi care au avut o rezonanţă socială extrem de negativă în rândul populaţiei, cu

afectarea imaginii actului de justiţie, a sistemului judiciar şi a fermităţii de care trebuie să dea

dovadă organele judiciare în apărarea ordinii de drept.

Prin Hotărârea nr. 2P/30.01.2013, Secţia pentru procurori a respins acţiunea

disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului D. W. E., procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria X, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute

92

de art. 99 lit. t) teza II din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.

Secţia a apreciat că fapta reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare în sarcina pârâtului

procuror D. W. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X, nu întruneşte cumulativ

elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, raportat

la art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată şi modificată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 99 lit. t) teza a II-a, raportat la art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004


ulterioare, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă prin

nesocotirea din culpă în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori

procesual.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesar ca fapta ce constituie abatere

disciplinară să întrunească elementele constitutive cu referire la latura obiectivă, latura

subiectivă şi legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul produs, iar în ceea ce

priveşte vinovăţia, aceasta trebuie dovedită şi constatată în mod cert, în baza probatoriului

administrat în cauza.




ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi

procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru


afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.



Principiile de la Bangalore, privind conduita judiciară, respectiv integritatea şi etica.

În speţă, referitor la nerespectarea de către pârât a normelor de drept procesual penal,

prin respingerea propunerii formulate de către organele de poliţie, Secţia a reţinut că la

soluţionarea unei astfel de cereri, procurorul trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 143 Cod

proc. pen., în conformitate cu care dispune această măsură „dacă sunt probe sau indicii

temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală” şi există vreunul dintre

cazurile prevăzute la art. 148 Cod proc. pen.

Secţia a constatat că pârâtul procuror, cu ocazia soluţionării propunerii organelor de

poliţie şi adoptării soluţiei în cauză, a interpretat şi analizat temeinic probele existente şi, în

baza unui raţionament logico juridic, ţinând cont şi de jurisprudenţa CEDO şi practica în

materie, a respins, motivat, cererea formulată. Pentru buna desfăşurare a urmăririi penale a

dispus în cauză o măsură preventivă neprivativă de libertate, măsură care a fost respectată

întrutotul de învinuit. Ulterior, faţă de învinuit, a extins cercetările şi sub aspectul săvârşirii

infracţiunii de violare de domiciliu şi a supravegheat activitatea organelor de cercetare penala

ale poliţiei, dând îndrumări în acest sens.

În acest context, Secţia a reţinut că interpretarea probelor şi aplicarea dispoziţiilor

legale, în măsura în care sunt susţinute de argumente juridice şi logice, sunt de esenţa actului

de judecată, fiind exclus controlului administrativ asupra acestora.

Prin urmare, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-

juridic al magistratului chemat să judece, respectiv să instrumenteze o cauză. Opinia pe care

acesta şi-o formează în urma raţionamentului logico-juridic nu poate fi cenzurată decât în

căile de atac prevăzute de lege şi nu poate forma obiectul unei verificări disciplinare.

Sub aspectul soluţiei adoptate de procuror, se constată că partea vătămată a formulat

plângere, care însă nu a fost soluţionată, din motive neimputabile pârâtului. Secţia a constatat

93

că soluţia dispusă de procuror poate fi cenzurată doar cu ocazia soluţionării plângerii

împotriva actelor procurorului, conform art. 278 Cod proc. pen., de către prim procurorul

parchetului şi nu poate face obiectul unei acţiunii disciplinare. În caz contrar s-ar nesocoti

principiul independenţei judecătorului şi procurorului reflectat în art. 124 alin. 3 din

Constituţia României, iar pe de altă parte, s-ar încălca dispoziţiile art. 278 Cod proc. pen., care

reglementează modalitatea legală de soluţionare a unei astfel de plângeri.

Prin urmare, faţă de toate aceste argumente, nu s-a putut reţine în sarcina pârâtului

procuror nerespectarea normelor de drept procesual care vizează luarea măsurilor preventive

reglementate în Codul procedură penală.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că pârâtul nu a acţionat cu gravă

neglijenţă, de natură a produce un rezultat prejudiciabil vreunei părţi.

S-a mai arătat in hotărâre ca, din această perspectivă, ţinând cont şi de materialul

probator administrat în cauză, nu s-a putut reţine, sub aspectul laturii subiective că, ceea ce a

făcut obiectul cercetării disciplinare în prezenta speţă, respectiv soluţia de respingere a

propunerii formulate de organele de poliţie dispusă de pârât, este expresia gravei neglijenţe în

exercitarea funcţiei, prin nesocotirea normelor de drept procesual care reglementează materia

măsurilor preventive, ci reflectă interpretarea dată de pârât textelor de lege şi materialului

probator administrat în cauza respectivă.

Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, Inspecţia Judiciară a formulat recurs.


nefondat, recursul.

29. Fapta judecătorului care, la momentul pronunţării hotărârii a întocmit o minută

în care a menţionat că cererea reconvenţională se anulează ca netimbrată, iar ulterior a

întocmit o altă minută, prin care a dispus respingerea cererii reconvenţionale ca

inadmisibilă, efectuând modificările şi în sistemul informatic ECRIS şi dând dispoziţii

grefierului de şedinţă în sensul înlocuirii minutei iniţiale, întruneşte elementele constitutive

ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr.303/2004 privind statutul


Grava neglijenţă s-a concretizat în uşurinţa de care a dat dovadă judecătorul în

încălcarea unor dispoziţii legale, nesocotind din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi

nescuzabil, normele de drept procesual în materia deliberării şi consemnării rezultatului

acesteia.



Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului S.M., din

cadrul Judecătoriei X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei

cu gravă neglijenţă, prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, Inspecţia Judiciară a arătat că doamna judecător S.M. a avut de

soluţionat un dosar, obiectul fiind majorare pensie de întreţinere, iar la data de 21.09.2012, a

fost depusă la dosar şi o cerere reconvenţională, termen la care a şi rămas în pronunţare,

cererea principală fiind admisă, iar cererea reconvenţională fiind anulată ca netimbrată.

Soluţia, aşa cum a fost menţionată anterior, a fost înregistrată în sistemul ECRIS la aceeaşi

dată, fiind publicată pe site-ul instanţei.

La data de 24.09.2012, doamna judecător S.M. a constatat că a greşit soluţia în ceea ce

priveşte cererea reconvenţională, aceasta fiind scutită de plata taxei de timbru şi a procedat la

modificarea minutei, solicitând grefierului de şedinţă să efectueze modificările şi în sistemul

94

ECRIS.

Astfel, doamna judecător a scris o altă minută, de data aceasta soluţia cu privire la

cererea reconvenţională fiind de respingere ca inadmisibilă, fără a scoate din dosar minuta

anterioară.

La data pronunţării, respectiv data de 21.09.2012, petiţionarul, verificând portalul

instanţei a constatat că cererea principală a fost admisă, iar cererea reconvenţională a fost

anulată ca netimbrată, pentru ca ulterior, la data de 15.10.2012, petiţionarului să-i fie

comunicată o altă soluţie, în care se prevedea că cererea reconvenţională a fost respinsă ca

inadmisibilă. Verificând portalul instanţei a constatat că şi în sistemul informatic soluţia

fusese modificată. La data de 19.10.2012 petiţionarul s-a deplasat la sediul instanţei unde,

studiind dosarul a constatat că există două minute, moment în care a anunţat conducerea

instanţei.

Se învederează faptul că împotriva acestei soluţii s-a declarat recurs, iar instanţa de

control judiciar a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă doar în

ceea ce priveşte cererea reconvenţională.


Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi în baza art. 100

lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, a aplicat doamnei S.M., sancţiunea disciplinară

constând în „avertisment", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t)

teza a II-a din acelaşi act normativ.

Secţia a reţinut că, pentru ca o faptă să fie considerată abatere disciplinară, aceasta

trebuie să întrunească elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei

subiective, să fi produs un rezultat vătămător şi să existe raport de cauzalitate între acesta şi

fapta culpabilă.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t)

teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi

modificată prin Legea nr. 24/2012 Secţia a reţinut că în cauza de faţă, prin modificarea

conţinutului minutei după rămânerea în pronunţare, pârâta judecător a adus atingere

dispoziţiilor art. 258 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data pronunţării

hotărârii, conform cărora „după pronunţarea hotărârii niciun judecător nu poate reveni asupra

părerii sale", iar „dispozitivul hotărârii se consemnează într-un registru special, ţinut de

fiecare instanţă”.

Totodată, potrivit art. 105 alin. 1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară al

instanţelor judecătoreşti în vigoare la data pronunţării hotărârii „rezultatul deliberării se

consemnează într-o minută care va fi scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de

apel sau de recurs ori pe ultima încheiere. Transcrierea minutei, integral sau în extras, în

condica şedinţelor de judecată se face de preşedintele completului ori de un alt judecător,

membru al acestuia, iar dacă nu există suficient spaţiu sau sunt utilizate formulare tipizate ori

tehnica de calcul, atunci minuta se va scrie pe o foaie sau, după caz, pe foi separate,

numerotate”.

În speţă, după ce a rămas în pronunţare cu cauza, la data de 21.09.2012, doamna

judecător a întocmit minuta, a făcut menţiunile în condica de şedinţă şi a transcris copia

minutei în ECRIS, iar ulterior, la data redactării hotărârii, respectiv 11.10.2012, a corectat

minuta în sistemul ECRIS şi a dat dispoziţii grefierului de şedinţă în sensul întocmirii unei

alte minute şi înlocuirii minutei iniţiale.

Din punctul de vedere al consecinţelor aduse prin modificarea minutei, Secţia a

apreciat ca relevant faptul că prima soluţie nu a fost modificată în sensul admiterii cererii

reconvenţionale, aceasta fiind iniţial anulată ca netimbrată, iar ulterior, în urma modificării,

respinsă ca inadmisibilă, neexistând intenţia judecătorului de a schimba în tot soluţia şi de a

95

favoriza astfel o altă parte din proces.

De asemenea, s-a reţinut că soluţia a fost pronunţată în fond şi a putut fi supusă căilor

de atac, existând astfel posibilitatea analizării acesteia sub toate aspectele de către instanţa de

control judiciar, neexistând consecinţe juridice majore care să nu poată fi înlăturate, însă sub

aspectul urmărilor produse prin activitatea doamnei judecător, au fost afectate atât drepturile

procesuale ale părţilor nevoite să suporte o prelungire considerabilă a procedurii judiciare prin

necesitatea formulării căii de atac, cât şi imaginea sistemului judiciar.

Astfel de modificări ale actelor procedurale, ale evidenţelor instanţelor ori ale

informaţiilor aduse la cunoştinţa publicului privind soluţiile pronunţate de instanţele de

judecată sunt în măsură să genereze o stare generalizată de neîncredere şi suspiciune în

sistemul judiciar, fapt dovedit chiar de prezenta petiţie care a stat la baza cercetării

disciplinare, petiţie în care petentul a invocat suspiciunile cu privire la imparţialitatea doamnei

judecător determinate de constatarea existenţei a două minute în dosar.

În acest sens, dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor prevăd că „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga



participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul

deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă".

Tot astfel, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. a) şi b) din Regulamentul de ordine

interioară al instanţelor judecătoreşti, judecătorii au îndatorirea să asigure, prin activitatea

desfăşurată, respectarea legii şi independenţa puterii judecătoreşti, respectarea normelor

codului deontologic, prevederilor legale, cele ce rezultă din regulamente, din hotărârile

adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere, iar potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. 1 din

Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti „judecătorii sunt obligaţi să

verifice efectuarea în termen a încheierilor şi a celorlalte lucrări întocmite de grefierul de

şedinţă, restituindu-le pe cele necorespunzătoare şi dând îndrumările necesare pentru

refacerea lor”.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a apreciat că din modul în care a fost săvârşită

fapta, aşa cum a rezultat din probatoriu, doamna judecător S.M. nu a săvârşit fapta cu rea-

credinţă, neurmărind sau acceptând vătămarea părţilor din dosar, ci din gravă neglijenţă,

nesocotind din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept procesual în

materia deliberării şi consemnării rezultatului acesteia.

În concret, grava neglijenţă s-a concretizat şi în uşurinţa de care a dat dovadă doamna

judecător în a încălca dispoziţii legale importante privind modul de întocmire a minutei, dar şi

norme regulamentare privind necesitatea coordonării corespunzătoare a activităţii grefierului

de şedinţă, doar în strictă conformitate cu legea.

La individualizarea sancţiunii disciplinare s-a avut în vedere gravitatea concretă a

faptei, lipsa intenţiei de a favoriza vreuna din părţile din proces, precum şi consecinţele reduse

ale faptei săvârşite de pârâta judecător, dar şi circumstanţele personale ale pârâtei judecător,

volumul ridicat de activitate al acesteia, situat peste media instanţei, cât şi faptul că nu a mai

fost sancţionată disciplinar.

Întreaga activitate desfăşurată de către doamna judecător S.M., analizată în prezenta

cauză, a condus la concluzia că aceasta nu a respectat dispoziţii elementare de procedură din

raţiuni care contravin obligaţiilor judecătorilor de a asigura, prin întreaga activitate,

supremaţia legii, respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi egalitatea lor în

faţa legii, faptă care, raportat la prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată şi modificată, se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99

lit. t), iar sub aspectul laturii subiective, vinovăţia sa îmbracă forma gravei neglijenţe,

prevăzută în teza a II-a a textului de lege menţionat anterior.

96


30. Fapta judecătorului care, după pronunţarea soluţiei şi semnării minutei ce a fost

evidenţiată în sistemul informatic ECRIS, a revenit asupra părerii sale prin întocmirea, a

doua zi, a unei alte minute ce consemna o „opinie separată", deşi nu a solicitat la momentul

deliberărilor constituirea unui complet de divergenţă, ambele soluţii fiind trecute atât în

condica de şedinţe, cât şi în sistemul informatic ECRIS, încalcă dispoziţiile legale

procedurale care reglementează deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti,

întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare a exercitării funcţiei cu gravă

neglijenţă, prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004


ulterioare.



Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100


modificările şi completările ulterioare, pârâtei S.M., judecător în cadrul Tribunalului X,

pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă,

prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul


Inspecţia Judiciară a iniţiat efectuarea de verificări prealabile ca urmare a sesizării

formulate de doamna judecător S.O. , vizând un dosar soluţionat în apel de completul Apel X,

a cărui compunere a fost asigurată de doamnele judecător S.O. şi M.S.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că doamna judecător a

nesocotit dispoziţiile normelor procedurale prevăzute de art. 256, 257 şi 258 Cod proc. civ.

prin faptul că a doua zi după adoptarea soluţiei însuşită prin semnarea minutei a completat

minuta prin consemnarea unei „opinii separate”.

Prin nesocotirea normelor procedurale, doamna judecător S.M. a adus atingere

valorilor sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, valori care sunt transpuse în

planul responsabilităţilor profesionale ale judecătorului stabilite prin legi şi regulamente, a

căror respectare nu poate fi considerată ca având caracter facultativ pentru un magistrat, în

raport de prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată, cu modificările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 11J/19.06.2013 Secţia pentru judecători a admis acţiunea

disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei S.M., judecător în cadrul

Tribunalului B şi, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor

şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aplicat doamnei

S.M. sancţiunea disciplinară constând în avertisment.

Referitor la situaţia de fapt Secţia a reţinut că la data de 11.05.2012 pe rolul

Tribunalului X s-a înregistrat apelul declarat de I.H. împotriva unei sentinţei civile, dosar

repartizat aleatoriu în sistem informatic completului Apel X, a cărui componenţă este

asigurată de doamnele judecător O.S. şi S.M.

La termenul de judecată din 13.12.2012, instanţa a reţinut cauza în pronunţare iar,

după deliberare şi semnarea minutei de către membrii completului de judecată, dosarul a fost

predat grefierului de şedinţă pentru ca soluţia să fie înscrisă în condica şedinţelor de judecată

şi în sistemul informatic ECRIS.

Hotărârea pronunţată a fost în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei

civile apelate, iar pe fond respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi

97

admiterea acţiunii. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 10218,5 lei

daune materiale şi la plata sumei de 100000 lei daune morale. Ulterior, în sistemul informatic

ECRIS, la conţinutul iniţial al minutei a fost adăugată opinia separată cu privire la daunele

morale, exprimată de doamna judecător S.M., în sensul obligării pârâtului la 35000 lei daune

morale.

Din notele de relaţii date de doamnele judecător S.O. şi S.M., precum şi din

declaraţiile aceloraşi persoane date în cursul cercetării disciplinare a rezultat că la momentul

deliberărilor în această cauză au fost purtate dezbateri asupra tuturor aspectelor cauzei,

singurul punct asupra căruia au existat opinii diferite reprezentându-l cuantumul daunelor

morale solicitate.

Sub acest aspect, doamna judecător S.O. a declarat că acesta a fost şi motivul pentru

care în conţinutul minutei apare modificată această sumă, modificare pe care, de altfel, a

realizat-o de comun acord cu doamna judecător S.M.

De asemenea, din probele administrate a rezultat că doamna judecător S.M. nu a

solicitat amânarea pronunţării pentru a chibzui asupra acestei chestiuni, şi nici nu a comunicat

că nu este de acord cu suma acordată cu titlu de daune morale, astfel încât să fie necesară

constituirea unui complet de divergenţă. În urma deliberărilor pârâta a semnat minuta în

forma finală, minută care cuprindea menţiunea obligării pârâtului la plata daunelor morale în

sumă de 100000 lei.

Prin urmare, minuta a fost semnată de cei doi membrii ai completului, soluţia

consemnată în cuprinsul minutei fiind evidenţiată în aceeaşi zi de către grefierul de şedinţă

V.N.M. în sistemul informatic ECRIS.

A doua zi dimineaţă, doamna judecător S.M. a solicitat dosarul grefierului de şedinţă

şi a adăugat minutei iniţial întocmită o "opinie separată", numai cu privire la cuantumul

daunelor morale acordate, în sensul că a dispus reducerea acestui cuantum şi "obligarea

pârâtului la plata sumei de 35000 lei cu titlu de daune morale".

Cu privire la acest aspect, pârâta judecător S.M. a declarat că a procedat în acest mod

deoarece, deşi convingerea sa era în sensul respingerii apelului, întrucât acţiunea ce formează

obiectul acestui dosar era prescrisă, a fost de acord cu admiterea acestuia şi acordarea unor

daune morale, însă într-un cuantum mai redus, deoarece nu existau probe la dosar care să

justifice acordarea unor daune morale în cuantumul solicitat şi nici dovezi care să ateste că

intimatul pârât are posibilitatea de a achita această sumă.

De altfel, pârâta judecător a recunoscut în declaraţia dată în faţa Secţiei că au existat

divergenţe asupra cuantumului daunelor morale, însă în final a semnat minuta din dosar.

Ulterior însă, nefiind convinsă de soluţia pronunţată şi în considerarea faptului că un complet

de divergenţă poate fi constituit în termen de 5 zile a întocmit minuta "opiniei separate" cu

privire la cuantumul daune lor morale acordate.

După modificarea minutei, pârâta judecător a predat dosarul grefierului de şedinţă care

a procedat la consemnarea acestei noi minute în sistemul informatic ECRIS, aspect rezultat

din declaraţiile doamnei judecător S.M., a doamnei grefier V.N.M., şi din vizualizarea

înregistrării log-urilor din fişa ECRIS a dosarului.

Adăugarea opiniei separate în cadrul minutei a fost făcută a doua zi dimineaţă după

pronunţarea soluţiei, fără ca pârâta judecător să-i fi adus la cunoştinţă acest fapt colegei sale

de complet, O.S., aceasta din urmă luând la cunoştinţă de modificarea minutei abia la data de

17 decembrie 2012, în cadrul unei discuţii avută cu preşedintele Secţiei şi doamna judecător

S.M.

Din declaraţia doamnei judecător O.S. s-a reţinut că abia în cadrul acestei discuţii

doamna judecător S.M. a afirmat că dorea să formeze complet de divergenţă, aspect care nu a

fost solicitat la momentul deliberărilor. A mai arătat doamna judecător că din anul 2011 de

când participă în complet de apel cu doamna judecător S.M. nu au mai avut astfel de situaţii

98

După acest incident, doamna judecător O.S. a adresat o cerere prin care a solicitat

colegiului de conducere de a nu mai forma complet de apel cu doamna judecător S.M., cerere

ce a fost admisă prin Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului X.

Potrivit art. 99 lit. t) raportat la art. 99 alin. l din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, constituie

abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă prin nesocotirea din culpă, în

mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori de drept procesual.

În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare reglementată

de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, se impune a fi avute în vedere subzistenţa

cumulativă, a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în existenţa unei

conduite culpabile a magistratului în exercitarea funcţiei, inclusiv sub aspectul încălcării

normelor de procedură, cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei gravei neglijenţe.


disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 30312004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, starea de fapt reţinută de Secţie

şi confirmată de pârâta judecător S.M. evidenţiază încălcarea de către aceasta a

responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a normelor de procedură,

responsabilităţi concretizate în cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţie legală potrivit căreia

judecătorii sunt obligaţi ca prin întreaga lor activitate să asigure supremaţia legii, să respecte

drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un


de calitatea acestora.







În speţă, pârâta a încălcat dispoziţiile legale procedurale care reglementează

deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

Astfel, potrivit art. 256 alin. 1 Cod procedură civilă, după sfârşitul dezbaterilor

judecătorii chibzuiesc în secret, fie în şedinţă, fie în camera de consiliu.

Potrivit art. 257 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă majoritatea legală nu se poate

întruni pricina se va judeca din nou în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau în cel mult 5

zile, iar potrivit alin. 3 dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergenţă; dacă

după judecarea divergenţei vor fi mai mult de 2 păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie

mai mult sunt datori să se unească într-o singură părere.

Potrivit art. 258 Cod procedură civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi

de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează de către judecători sub sancţiunea nulităţii şi

în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate, iar

potrivit alin. 3, după pronunţarea hotărârii niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că eventualele divergenţe ce se pot ivi la

momentul deliberărilor trebuie aduse la cunoştinţa celorlalţi membrii ai completului de

judecată, iar dacă majoritatea legală nu se poate întruni, se va constitui complet de divergenţă,

în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile, judecătorul neputând reveni asupra părerii sale după

pronunţarea hotărârii.

99

Finalizarea deliberărilor şi adoptarea unei soluţii se concretizează prin întocmirea

minutei şi consemnarea dispozitivului în registrul special al instanţei, judecătorul neputând

reveni asupra soluţiei după acest moment.

Raţiunea pentru care legiuitorul a stabilit aceste obligaţii în sarcina judecătorului

rezidă în faptul că momentul pronunţării soluţiei este relevant şi din perspectiva dreptului

părţilor de a lua cunoştinţă de soluţia pronunţată, în condiţiile în care dispozitivul hotărârii

trebuie să reflecte clar, fără echivoc soluţia adoptată de judecător.

În speţă, după deliberările ce au avut loc în data de 13.12.2012 pârâta judecător S.M. a

fost de acord cu soluţia pronunţată în dosar în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a

sentinţei civile apelate, iar pe fond respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la

acţiune şi admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 10218,5 lei daune

materiale şi la plata sumei de 100000 lei daune morale, semnând minuta ce consemna

rezultatul deliberărilor.

Cu toate acestea, la data de 14.12.2012, a doua zi după adoptarea soluţiei însuşită de

pârâtă prin semnarea minutei, în sistemul informatic ECRIS, la conţinutul iniţial al minutei a

fost adăugată opinia separată cu privire la daunele morale, exprimată de doamna judecător

S.M., în sensul obligării pârâtului la 35000 lei daune morale.

Procedând în această modalitate, pârâta judecător a încălcat dispoziţiile legale

referitoare la deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti, prevăzute de art. 256, 257 şi

258 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care, după pronunţarea soluţiei, a revenit

asupra părerii sale prin întocmirea, a doua zi, a unei alte minute ce consemna o "opinie

separată" deşi nu a solicitat, la momentul deliberărilor constituirea unui complet de divergenţă

pe aspectul cuantumului daunelor morale.

În declaraţiile date atât în cursul cercetării disciplinare cât şi în faţa Secţiei, pârâta a

recunoscut că s-a gândit la constituirea completului de divergenţă ulterior închiderii

deliberărilor şi semnării minutei, nefiind convinsă de justeţea soluţiei pronunţate cu privire la

cuantumul daunelor morale. De asemenea, pârâta a mai arătat că a interpretat eronat

dispoziţiile legale ce reglementează momentul la care se poate constitui completul de

divergenţă şi, fiind presată de timp, a modificat minuta în sensul consemnării în cuprinsul

acesteia a unei opinii separate.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că pentru a se constata existenţa

abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 99/1 alin. 2 din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, este necesar

a avea în vedere definirea noţiunii de gravă neglijenţă.

Textul art. 99/1 din Legea nr. 303/2004, modificată, în care legiuitorul defineşte

reaua-credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau

procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor

întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor

şi intereselor părţilor.



judecător şi procuror şi pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-

credinţă) nu poate găsi o justificare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie legiuitorul, prin folosirea

sintagmei "gravă neglijenţă", a stabilit gradul culpei ca fiind cel al "culpei lata". Prin urmare,

pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident,

neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile

legale.

În consecinţă, pentru a se putea reţine "gravă neglijenţă" este necesar ca judecătorul să


100





reţinut, sub aspectul laturii subiective, că modul în care pârâta judecător a procedat ulterior

închiderii deliberări lor şi semnării minutei, prin consemnarea unei opinii separate, fără ca

anterior să solicite constituirea unui complet de divergenţă, este expresia gravei neglijenţe în

exercitarea funcţiei prin nesocotirea normelor procedurale ce reglementează modalitatea de

deliberare şi pronunţare a hotărârilor judecătoreşti.

Apărarea pârâtei judecător în sensul că a făcut o interpretare eronată a textului de lege

ce reglementează modalitatea de constituire a completului de divergenţă nu constituie temei

de exonerare a răspunderii disciplinare în condiţiile în care pârâta are obligaţia de a cunoaşte

legea, iar din perspectiva statutului său profesional trebuia şi putea să prevadă că încălcarea

normelor de procedură produce efecte prejudiciabile drepturilor procesuale ale părţilor.

Mai mult, Secţia a reţinut că din probele administrate nu a rezultat că au existat motive

obiective, raţionale şi rezonabile care să justifice modul în care pârâta judecător a procedat.

Prin nesocotirea normelor procedurale pârâta judecător S.M. a adus atingere valorilor

sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestui concept, valori

care sunt transpuse, în planul responsabilităţilor profesionale ale judecătorului, în obligaţii şi

îndatoriri profesionale, stabilite prin legi şi regulamente a căror respectare nu poate fi

considerată ca având caracter facultativ pentru un judecător, în raport de obligaţia instituită

prin art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu

modificările ulterioare.

La individualizarea sancţiunii aplicată în condiţiile art. 100 lit. a) din Legii nr.


completările ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi

consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător. Totodată, Secţia a reţinut că pârâta a

desfăşurat activitate juridică timp de 32 de ani, din care 22 de ani a profesat ca avocat, are

grad de judecător de tribunal, nu a mai fost sancţionată disciplinar, iar la ultima evaluare a

activităţii profesionale a avut calificativul " foarte bine".


31. Fapta judecătorului care nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la

modalitatea de stabilire a taxelor de timbru şi principiul contradictorialităţii în invocarea şi

soluţionarea unei cauze pe excepţia de netimbrare, în condiţiile în care a stabilit din nou în

sarcina reclamantei obligaţia de plată a taxei de timbru, deşi, în soluţionarea unor cereri de

reexaminare se hotărâse cu caracter irevocabil că acţiunea era scutită de plata taxei de

timbru, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute în art. 99 lit. t)

raportat la art. 991

alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată.



Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului S.M. din

cadrul Tribunalului X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei

cu gravă neglijenţă, prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. 2 din Legea nr.


completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, Inspecţia Judiciară a arătat că doamna judecător a nesocotit

101

normele procesuale reglementate prin dispoziţiile art. 15 şi 18 din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru. De asemenea, s-a arătat că subzistă o încălcare a dispoziţiilor

procedurale şi din perspectiva modului în care s-a procedat la invocarea excepţiei anulării

acţiunii ca netimbrată, cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dispoziţiilor art. 129

alin. 4 Cod proc. civ.

Mai mult decât atât, vinovăţia doamnei judecător S.M. este demonstrată şi de faptul că

încheierile prin care au fost soluţionate cererile de reexaminare se aflau la dosarul cauzei şi

dânsa avea cunoştinţă despre existenţa acestora, aşa cum a menţionat în declaraţia dată,

ignorând în mod voit efectele acestor hotărâri judecătoreşti irevocabile. Caracterul grav al

încălcării normelor procedurale rezultă din vătămarea produsă, şi anume negarea dreptului

părţii de a analiza fondul pricinii.


disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004


ulterioare, a aplicat doamnei judecător din cadrul Tribunalului X sancţiunea disciplinară

constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 2

luni.

Dosarul Tribunalului X, instrumentat şi soluţionat de un complet în compunerea căruia

a intrat doamna judecător S.M, a fost soluţionat la termenul de judecată din data de

13.12.2012, prin hotărâre dispunându-se anularea acţiunii ca netimbrată, deşi în cauză au fost

admise iniţial două cereri de reexaminare prin care s-a constatat că acţiunea este scutită de

plata taxei de timbru (prima soluţionată prin încheierea pronunţată la data de 27.04.2012, iar a

doua prin încheierea pronunţată la data de 19.10.2012).

Potrivit art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. l din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, constituie

abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă prin nesocotirea din culpă, în mod

grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori de drept procesual.

Secţia a reţinut că, în considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii

disciplinare reglementată de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, au fost avute în vedere

subzistenţa cumulativă a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând într-o

conduită culpabilă a magistratului în exercitarea funcţiei, atât sub aspectul încălcării normelor

de procedură, cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei gravei neglijenţe.

Referitor la cea dintâi condiţie care se circumscrie laturii obiective a abaterii

disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, starea de fapt reţinută de Secţie

şi necontestată de pârâta judecător S.M. evidenţiază încălcarea de către aceasta a

responsabilităţilor specifice funcţiei, potrivit cărora judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga



participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.



judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborate cu dispoziţiile art. 17 din




În speţă pârâta a încălcat dispoziţiile legale procedurale ce reglementează modalitatea

de stabilire a taxei de timbru prin faptul că a ignorat efectele unor hotărâri judecătoreşti

102

irevocabile pronunţate în procedura reexaminării, hotărâri prin care se constatase că cererea

dedusă judecăţii este scutită de plata taxelor de timbru.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că pentru a se constata existenţa abaterii

disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin.2 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, este necesar a se avea în vedere

definirea noţiunii de „gravă neglijenţă”.



judecător şi procuror şi pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-

credinţă), nu poate găsi o justificare. Legiuitorul, prin folosirea sintagmei „gravă neglijenţă", a

stabilit gradul culpei ca fiind cel al „culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea

disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte

orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

Susţinerea pârâtei judecător în sensul că soluţia pronunţată va fi verificată în cadrul

căilor de atac nu constituie temei de exonerare a răspunderii disciplinare, în condiţiile în care

pârâta avea obligaţia de a cunoaşte şi respecta legea, iar din perspectiva statutului său

profesional trebuia şi putea să prevadă că, prin încălcarea normelor de procedură, drepturile

procesuale ale părţilor pot fi prejudiciate.

La individualizarea sancţiunii aplicată în condiţiile art. 100 lit. b) din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi

completările ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi

consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător.

Totodată, Secţia a arătat că pârâta cu grad de judecător de tribunal nu a mai fost

sancţionată disciplinar, iar la ultima evaluare a activităţii profesionale a obţinut calificativul

„foarte bine”.

Ţinând cont de împrejurările care în mod obiectiv trebuie avute în vedere la

individualizarea sancţiunii aplicate şi fără a minimaliza gravitatea faptelor astfel cum au fost

reţinute, vinovăţia pârâtei, precum şi legătura de cauzalitate, Secţia a apreciat că se justifică

aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra gravităţii abaterii comise şi a

consecinţelor acesteia.

Hotărâre rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.

32. Fapta constând în neprezentarea judecătorului în locaţia stabilită de membrii

completului pentru deliberare şi transmiterea ulterior în scris prin intermediul grefierului a

opiniei sale, nu întruneşte condiţiile privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.

99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012 sub aspectul laturii

subiective, în condiţiile în care judecătorul nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de

lege, respectiv grava neglijenţă, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că

membrii completului de judecată nu comunicau constructiv, existând în permanenţă tensiuni,

care cu timpul s-au amplificat de o aşa maniera încât nu a mai fost posibilă realizarea

procesului de deliberare în condiţii optime, iar judecătorul nu a urmărit producerea unui

rezultat prejudiciabil vreunei părţi. – vezi speţa 6.

33. Faptele procurorului care contactându-l telefonic pe procurorul şef i-a prezentat

acestuia o situaţie nereală, respectiv că se afla la serviciu în exercitarea unor atribuţii

specifice şi, în aceste împrejurări, două persoane au venit special dintr-un alt oraş pentru a

reclama săvârşirea unor infracţiuni, respectiv - exploatare sexuală şi şantaj - în care sunt

implicaţi poliţişti şi a-şi repartiza sieşi plângerea penală formulată de aceasta, nu întrunesc

elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din


103

şi completările ulterioare, întrucât nu s-a implicat în nici un mod în soluţionarea acestei

plângeri. vezi speţa 10.

34. Fapta judecătorului constând într-o anumită modalitate de soluţionare a cererii de

suspendare a executării unor acte administrative nu întruneşte elementele constitutive ale

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor şi procurorilor, republicată – art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la data săvârşirii faptei –în condiţiile

în care aspectele prezentate în cuprinsul acţiunii disciplinare au vizat modalitatea concretă

de soluţionare a cauzei şi temeinicia hotărârii adoptate prin prisma temeiului de drept

reţinut, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei. vezi speţa 18

35. Fapta procurorului constând în efectuarea de acte premergătoare cu încălcarea

flagrantă a dispoziţiilor legale privitoare la competenţa materială şi calitatea persoanelor

audiate, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t)

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare. vezi speţa 25

36. Fapta constând în nerespectarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 146/1997,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 276/2009, care instituie o obligaţie a instanţei de

judecată investită cu soluţionarea unei cereri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a

unui bun imobil de a solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte

funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară

deschisă şi certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei

publice locale, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99

lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

De asemenea, întruneşte elementele constitutive a acestei abateri şi fapta

judecătorului constând în neverificarea cuantumul taxei judiciare de timbru achitată în

raport de valoarea imobilelor conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, lipsa determinării valorii imobilelor şi soluţionarea cauzelor având ca

obiect „fondul funciar”, fără a fi depuse titlurile de proprietate ale promitenţilor vânzători cu

privire la bunurile imobile ce făceau obiectul cauzei, fără a se proceda la verificarea unei

condiţii esenţiale pentru a opera transferul dreptului de proprietate, respectiv existenţa

dreptului de proprietate al promitentului vânzător asupra bunului vândut la momentul la care

instanţa suplineşte consimţământul părţilor la încheierea actului de vânzare în formă

autentică, fiind încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 3 Legea nr. 146/1997 aşa cum a fost

modificată prin Legea nr. 276/2009.

Constituie gravă neglijenţă în exercitarea funcţiei nesocotirea normelor procedurale

şi regulamentare menţionate mai sus, în lipsa unei justificări faţă de modul în care au fost

aplicate dispoziţiile legale, modalitatea în care judecătorul a administrat actul de justiţie şi

soluţionat cauzele, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile. vezi speţa 26

*********************************************************************

37. Fapta magistratului-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constând în

întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, nu a mai fost analizată de către Secţia pentru

judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, acţiunea disciplinară fiind rămasă fără

obiect în urma demisiei, în condiţiile în care pentru angajarea răspunderii disciplinare şi

aplicarea sancţiunii corelative este necesar ca persoana împotriva căreia s-a exercitat

104

acţiunea disciplinară să aibă calitatea de judecător sau procuror, respectiv magistrat-

asistent în funcţie.



Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea, ca fiind rămasă fără obiect, a acţiunii

disciplinare exercitate împotriva doamnei magistrat - asistent B.A., având în vedere că aceasta

a fost eliberată din funcţie, prin demisie, nemaiavând calitatea de magistrat - asistent în cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Iniţial, Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători a solicitat

Secţiei aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare,

pârâtei B.A., magistrat - asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea

abaterii disciplinare constând în întârzierea, în mod repetat şi din motive imputabile în

efectuarea lucrărilor, prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din aceeaşi lege.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că pârâta, în mod repetat, a nerespectat

dispoziţiile legale ce reglementează termenul de redactare a hotărârilor care i-au fost

repartizate spre motivare.

Astfel, la începutul anului 2013 s-a constatat că doamna magistrat-asistent B.A. avea

repartizate spre redactare şi neredactate în termen legal, un număr de 127 de hotărâri, dintre

care 19 decizii pronunţate în anul 2011 şi 108 decizii pronunţate în anul 2012.

Prin Hotărârea nr. 10J/29.05.2013, Secţia pentru judecători a respins acţiunea

disciplinară ca rămasă fără obiect, fiind depusă la dosar cererea pârâtei de respingere a

acţiunii disciplinare, însoţită de copia Ordinului emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie

şi Justiţie de eliberare din funcţia de magistrat-asistent începând cu data de 01.05.2013.

Potrivit art. 98 alin. 1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii

răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care

afectează prestigiul justiţiei, iar potrivit art. 66 alin. 4) din aceeaşi lege dispoziţiile privind

răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi

magistraţilor - asistenţi.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate s-a reţinut că pe tot parcursul

procesului, dată fiind natura litigiului dedus judecăţii, atât pentru angajarea răspunderii

disciplinare, cât şi pentru aplicarea sancţiunii corelative este necesar ca persoana împotriva

căreia s-a exercitat acţiunea disciplinară să aibă calitatea de judecător sau procuror, respectiv

magistrat-asistent în funcţie.

În consecinţă, Secţia a apreciat că acţiunea disciplinară a rămas fără obiect, întrucât în

prezent pârâta B.A. nu mai ocupă funcţia de magistrat - asistent, aceasta fiind eliberată din

funcţie ca urmare a demisiei.

Date post:	13-Oct-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	2 times
Download:	0 times

INSPECŢIA JUDICIARĂ JURISPRUDENŢĂ ÎN MATERIE...

Documents