Ingrijirea pacientului cu ulcer gastro-duodenal

5/7/2018 Ingrijirea pacientului cu ulcer gastro-duodenal - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ingrijirea-pacientului-cu-ulcer-gastro-duodenal 1/69

SCOALA POSTLICEALA SANITARA ”FUNDENI”

LUCRARE DE DIPLOMA

Ingrijirea pacientului cu ulcer

gastro-duodenal

ANUL 2011

CUPRINS

CAPITOLUL I

Istoricul boli



Definitie

Anatomia stomacului si duodenului

Fiziologia stomacului si duodenului

CAPITOLUL II

Notiuni generale ale ulcerului gastro-duodenal

CAPITOLUL III

Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului cu ulcer gastro-

duodenal

CAPITOLUL IV

STUDIU PE CAZURI



Istoricul bolii

Ulcerul gastric si cel duodenal continua sa fie o problema medicala

majora. Ele provoaca dureri puternice si tulburari digestive la aproximativ

10 la suta din oameni in anumite perioade ale vietii lor, iar in urma unor

complicatii severe, ca, de exemplu, hemoragia, pot constitui, chiar in zilele

noastre, cauza unei morti premature.

Pana in 1976, singurul tratament radical al ulcerului, menit sa tina

sub control secretia gastrica acida, era tratamentul chirurgical, in diferitele

lui variante. Interventiile chirurgicale nu erau totdeauna reusite, pacientul

ramanand adesea un infirm, incapabil sa se alimenteze in mod obisnuit.

Cu douazeci de ani in urma, cercetatori britanici au descoperit o

noua clasa de medicamente (antagonisti ai receptorilor H 2 ai histaminei),

care au schimbat viata suferinzilor de ulcer. Administrate in forma decomprimate, aceste medicamente au putut controla secretia gastrica acida,

determinand disparitia rapida a simptomelor. Totusi, acestea din urma

reapareau daca pacientii nu luau cate o doza mica in fiecare noapte.

Pacientii cu ulcer considera adeseori boala lor drept o afectiune

minora. Cand incep sa simta arsuri gastrice inghit cateva comprimate

antiacide sau beau un pahar cu lapte. Nu isi dau seama ca ulcerul poate

deveni o boala foarte grava.





DEFINITIE

Ulcerul gastro-duodenal reprezinta o lezare a mucoase digestive de la

nivelul stomacului sau duodenului, mergand de la o usoara leziune, pana la

perforarea peretelui tubului digestiv de la acest nivel pe intreaga sa

grosime. Afectarea mucoasei stomacului se numeste ulcer gastric, iar

lezarea mucoasei duodenului produce ulcerul duodenal.



CAPITOLUL I

Notiuni de anatomie si fiziologie

a stomacului si duodenului

1.1 Anatomia stomacului si duodenului

Aparatul digestiv cuprinde un grup de organe a caror functie

principala este digestia. Segmentele tubului digestiv sunt: cavitatea bucala,

faringele, esofagul, stomacul, intestinul subtire si intestinul gros. Pe langa

aceste segmente, aparatul digestiv cuprinde si o serie de glande anexe, ale

caror secretii ajuta la digestia si absorbtia alimentelor: glandele salivare,

ficatul si pancreasul. Tractul digestiv sau gastro-intestinal seamana cu un

tub, ale carui portiuni difera ca marime, structura si functie.



Tubul digestiv

Tubul digestiv poate fi divizat in trei portiuni: portiunea ingestiva,deasupra stomacului, servind doar la transportul alimentelor, portiunea

digestiva, formata din stomac si intestinul subtire, unde alimentele sunt

pregatite pentru a fi absorbite si portiunea ejectiva, formata din intestinul

gros pe unde resturile digestive sunt eliminate.



Stomacul

Stomacul este un organ abdominal al tubului digestiv, situat intre

esofag si duoden. Este asezat in etajul superior al cavitatii abdominale,

intre diafragm, ficat, colon transvers si peretele abdominal, ocupand loja

gastrica.

Stomac

Zona de proiectie a stomacului la peretele abdominal ocupa o parte

din epigastru si cea mai mare parte a hipocondrului stang. In ortostatism, la

examenul radiologic, stomacul are forma de carlig cu o portiune lunga,

verticala si o portiune scurta, orizontala, orientata spre dreapta.

Stomacul are 2 fete, 2 margini si 2 extremitati:



fetele stomacului sunt una anterioara si una posterioara,

orientate in plan frontal.

marginile stomacului – dreapta sau mica curbura, cu

concavitatea spre dreapta si superior, stanga sau marea curbura,

cu convexitatea spre stanga si inferior.

extremitatile stomacului – superioara, orificiul cardia si

inferioara, orificiul piloric prin care se continua cu duodenul.

Anatomo-functional , stomacul are 2 portiuni:

verticala sau digestiva care se imparte in:

- fundul sau fornixul stomacului , situat deasupra planului

orizontal care trece prin cardia. Aceasta portiune din stomac

reprezinta camera cu aer, care nu se umple cu alimente.

- corpul stomacului – pana la incizura angulara.

orizontala sau de evacuare care cuprinde:

- antrul piloric

- canalul piloric



Separatia dintre cele doua portiuni este indicata de incizura angulara

si depresiunea data de sfincterul antrului. Prima este o depresiune

anatomica bine vizibila in orice imprejurare la examenul radiologic, iar cea

de-a doua este o depresiune functionala, realizata din actiunea fibrelor

musculare oblice ale stomacului. Portiunea verticala este mai voluminoasa,saculara si cuprinde aproximativ 2/3 din stomac, iar portiunea orizontala

este mai ingusta, tubulara si cuprinde 1/3 din stomac.

Ca dimensiuni, in stare de umplere moderata stomacul are o lungime

de 25 cm, latime maxima intre cele doua curburi 12 cm, grosime masurata

intre cei doi pereti 8 cm. Capacitatea mijlocie a stomacului este de

1300cm3. In anumite imprejurari, mai ales in stari patologice, capacitatea

sa se poate modifica – un obstacol la nivelul cardiei va ingreuna

patrunderea alimentelor in stomac, ceea ce va duce la micsorarea

capacitacii acestuia, iar un obstacol la nivelul regiunii pilorice va impiedica



evacuarea chimului gastric in duoden si astfel va determina cresterea

capacitacii gastrice.

Stomacul, din punct de vedere al mijloacelor de fixare, este mentinut

la locul sau prin presiunea exercitata de contractia muschilor peretilor

abdominali, prin structura anatomica de continuitate a acestuia intre esofag

si duoden, prin pediculii vasculo-nervosi, prin diferite structuri peritoneale

care-l leaga de organele invecinate si prin aderenta fetei posterioare a

fundului stomacului la peretele posterior al abdomenului.

Structura stomacului cuprinde cele 4 tunici intalnite la tubul

digestiv:

seroasa – reprezentata de peritoneul visceral

musculara – formata din fibre musculare netede dispuse in 3

straturi: longitudinal , extern, circular , mijlociu, care la nivelul

pilorului formeaza sfincterul piloric si oblic, intern. Muschiistomacului imprima peretilor acestuia doua tipuri de miscari:

- peristolice, prin care alimentele se raspandesc pe peretii

stomacului si se dispun in straturi

- peristaltice, de inantare a continutului gastric spre pilor.

submucoasa – care contine reteaua vasculonervoasa a stomacului

si plexul nervos vegetativ Meissner.

mucoasa – care captuseste fata interna a stomacului, avand o

grosime de aproximativ 2 mm.



Tunicile stomacului

Mucoasa formeaza numeroase cute sau plici mucoase, care suntmai accentuate cand stomacul este gol sau cand se contracta.

Mucoasa este formata dintr-un epiteliu de invelis cilindric simplu, unaparat glandular, un corion si o musculara a mucoasei.

Aparatul glandular este format din glande unicelulare, raspanditeprintre celulele epiteliale si care secreta mucus cu rol protector fatade actiunea fermentilor proteolitici; si din glande gastrice, situate in

Inervatia stomacului

parasimpatica – prin nervul vag, cu rol excitomotor si secretor

simpatica – prin plexul celiac, cu rol inhibitor.



Vascularizatia si inervatia stomacului



Duodenul

Duodenul reprezinta prima portiune a intestinului subtire, este

fixat de peretele posterior al abdomenului. Este cuprins intre

sfincterul piloric si unghiul duodenojejunal. Are o lungime de 25 – 30

cm. Duodenul are forma unei potcoave, in care este cuprins capul

pancreasului.

Duodenului i se descriu 4 portiuni:

superioara sau subhepatica sau bulbul duodenal . Este

sediul de electie al ulcerului duodenal (D1).

descendenta care prezinta in zona mijlocie, ampula lui

Vater in care se deschid: canalul coledoc, canalul pancreatic

principal Wirsung (D2).

portiunea orizontala sau prevertebrala (D3).



portiunea ascendenta sau lateroaortica (D4).

Portiunea ascendenta se continua prin unghiul sau flexura

duodeno-jejunala cu jejunul. Duodenul este un organ

retroperitoneal, acoperit de peritoneu. El se proiecteaza pe:

- coloana vertebrala - intre L1-L4

- peretele abdominal anterior – in epigastru si regiuneaombilicala

Structura duodenului este reprezentata de cele 4 tunici

caracteristice tubului digestiv: seroasa, musculara, submucoasa si

mucoasa. Tunica musculara este formata din fibre netede

musculare dispuse intr-un strat:

- longitudinal extern

- circular intern



Tunicile duodenului

Tunica mucoasa contine glande Lieberkuhn si glande Brunner.

Vascularizatia duodenului

arteriala – este reprezentata de ramuri din artera

gastroduodenala si artera mezenterica superioara.

venoasa – care se varsa in vena porta.

Inervatia duodenului este data de ramuri din plexul celiac si

plexul mezenteric.



Fiziologia stomacului si duodenului

In fiziologia stomacului si duodenului, sau in fiziologia digestiei

si absorbtiei mai exact, un rol deosebit il au si organele anexe ale

tractului digestiv si anume pancreasul si ficatul.

Pancreasul este o glanda cu secretie mixta: exo si endocrina.

Pancreasul exocrin este o glanda acinoasa, ai carui produsi de

secretie sunt enzimele digestice (tripsina, steapsina,etc).

Canaliculele acinoase conflueaza si se deschid in canalul excretor

principal. Pancreasul endocrin este reprezentat de insuleleLangerhans, insule celulare raspandite in pancreas, inconjurate de

o retea capilara sinusoidala, in care se varsa produsul de secretie,

hormonii insulina si glucogonul, cu rol in metabolismul glucidic.

Aparatul excretor al pancreasului este reprezentat de 2 canale:

canalul pancreatic principal Wirsung , care strabate glandade la coada la cap. Se uneste cu canalul coledoc formand

ampula Vater care se deschide in duoden la nivelul papilei

mari. La nivelul orificiului de deschidere se gaseste sfincterul

Oddi .

canalul pancreatic accesor Santorini, care se deschide tot in

duoden la nivelul papilei mici.

Ficatul este o alta glanda anexa a tubului digestiv, cea mai

voluminoasa glanda a organismului. Produsul de secretie externa al

ficatului este bila. Secretia biliara a ficatului este continua, dar



evacuarea ei in intestin este ritmata de perioadele digestive. In

perioadele interdigestive, bila este depozitata in vezica biliara, unde

se concentreaza de aproximativ 20 de ori, prin absorbtia apei si a

sarurilor anorganice. Vezica biliara este situata pe fata inferioara a

ficatului. Este un organ cavitar.

Ficat, pancreas si vezica biliara

Digestia reprezinta totalitatea proceselor de transformare pe

care alimentele le suporta in trecerea prin tractul digestiv pentru

absorbtie. Digestia incepe in cavitatea bucala, unde alimentele

introduse sufera un proces de faramitare numit masticatie, dupa

care sunt imbibate cu saliva si transformate in bol alimentar .

Secretia salivara intervine si in degradarea enzimatica a

polizaharidelor. Dintre enzimele salivare, cea mai importanta este

amilaza salivara sau ptialina care degradeaza amidonul fiert sau

copt, in dextrine, care au molecule mai mici.



Digestia intestinala

Digestia inceputa in cavitatea bucala este continuata in stomac

si terminata, finisata, in intestinul subtire. La digestia intestinala

participa:

sucul pancreatic

bila

sucul intestinal propriu-zis

Sucul pancreatic este produsul de secretie al pancreasului

exocrin. El se varsa in duoden prin canalul Wirsung si uneori prin

canalul Santorini. Sucul pancreatic are un bogat continut enzimatic

care actioneaza asupra celor trei principii alimentare (glucide, lipide,

proteine); cele mai importante sunt:

tripsina, desface polipeptidele sau peptonele in di-, tri- si

ditetrapeptide. Tripsina este secretata sub forma de

tripsinogen si activata de enterokinaza.

lipaza pancreatica este activata de sarurile biliare, Ca++ si

aminoacizi. Ea descompune grasimile in glicerina si acizi

grasi.

amilaza pancreatica are actiune mai puternica decat

amilaza salivara, descompunand si amidonul crud. Dozarea



amilazei in sange, da indicii asupra functiei pancreatice ( N=8-

32 unitati Wolgemuth).

Reglarea secretiei pancreatice se face prin mecanism nervos

vegetativ (vagul stimuleaza secretia de enzime pancreatice), si

umoral prin:

- secretina

- pancreozimina

- colecistokinina, acestea stimul secretia de suc

pancreatic.

Bila este produsul de secretie si excretie hepatica. Bila nu este

un suc digestiv propriu-zis, pentru ca nu contine enzime. Singura

enzima biliara care se excreta prin bila este fosfataza alcalina

( N=2-4,5 unitati Bodansky sau 21-91 u.i/l la 370C). Bila mai contine:

saruri biliare, care se formeaza pe seama colesterolului.

Functia sarurilor biliare: - emulsionarea grasimilor

(fractionarea lipidelor in picaturi foarte fine); - activeaza

lipazele din intestin; - favorizeaza absorbtia acizilor grasi.

pigmenti biliari , care rezulta din descompunerea

hemoglobinei la nivel hepatic. Se formeaza globina si fierul

care sunt reutilizate, iar porfirina se descompune in pigmenti

biliari. Din globina se formeaza biliverdina (culoare verde) care

este redusa la bilirubina (culoare galben-aurie). Bilirubina



circula in sange sub forma neconjugata, insolubila numita

bilirubina indirecta sau neconjugata. La nivelul ficatului

aceasta este conjugata cu acidul glicuronic si formeaza

bilirubina directa sau conjugata. Pigmentii biliari sunt

reprezentati de bilirubina care ajung prin caile biliare in

intestin. Acumularea pigmentilor biliari in tesuturi, da culoarea

galbena a tegumentelor si mucoaselor = icter.

colesterolul este o alta substanta organica care se

gaseste in bila; el este mentinut in suspensie datorita sarurilor

biliare. Cand concentratia sarurilor biliare scade, colesterolul

precipita si formeaza calculi biliari.

Reglarea secretiei biliare este stimulata de saruri biliare,

produsii de digestie proteica, grasimile si uleiurile (mai putin

glucidele), secretina (eliberata de glandele duodenale), nervul vag.

Substantele care maresc secretia biliara se numesc coleretice.



Desi bila este secretata continuu, eliminarea ei in intestin este

ritmata de perioadele digestive. In perioadele interdigestive, bila se

acumuleaza in vezica biliara.

Nervos, evacuarea bilei este stimulata de vag si inhibata de

simpatic, iar umoral, evacuarea este stimulata de colecistokinina

(eliberata de mucoasa duodenala).

Fibre preganglionice ale nervului vag



Capitolul II

Ulcerul gastro-duodenal

Ulcerul gastro-duodenal este o boala caracterizata prin aparitia unor

ulceratii la nivelul mucoasei esofagiene, al stomacului si duodenului sau

ansa anastomotica a stomacului operat, strabatand mucoasa si depasind

muscularis mucosa. Clinic se manifesta prin sindrom ulceros, boala

interesand intreg organismul.

Ulcer gastro-duodenal

Prevalenta acestei boli in Romania este de 8-10%. Raportul

barbati/femei este de 1,5 pentru ulcerul gastric si 2,2 pentru ulcerul

duodenal.



Clasificare – formele uzuale de ulcer:

ulcer asociat cu Helicobacter pylori (75% din ulcerul gastric si

90% din ulcerul duodenal);

ulcer asociat cu consumul de AINS (antiinflamatoare

nesteroidiene);

ulcer de stress.

Etiopatogenie

Exista trei linii de aparare la nivelul mucoasei:

mucus – strat aderent care impiedica actiunea pepsinei

asupra celulelor gastrice;

stratul epitelial – participa la aparare prin: membrana

apicala; glutation; excretia ionilor de H+, difuzati pasiv in

celula, prin transportori bazolaterali.

circulatia sangvina: preia ionii de H+; asigura aportul

energetic.

Cand aceste linii de aparare sunt depasite, intervin mecanismele

epiteliale de refacere a mucoasei, constituite din trei linii: reconstituirea

stratului epitelial prin acoperirea spatiilor libere de catre celulele adiacente;



replicarea celulelor epiteliale; vindecarea clasica prin tesut de granulatie,

angiogeneza si prin remodelarea membranei bazale.

Ulcerul apare, deci, prin insuficienta capacitatii de refacere a

mucoasei gastrice.Studiile cele mai recente au evidentiat faptul ca cele mai

frecvente cauze de ulcer sunt infectia cu Helicobacter pylori si consumul

de AINS, in absenta carora ulcerul este foarte rar.

Infectia cu Helicobacter pylori

Este cea mai raspandita infectie de pe glob, insa doar 10-20% dintre

cei infectati fac ulcer. Se asociaza deseori cu duodenita si cu inflamatie

cronica predominant antrala.

Principalele efecte ale infectiei cu Helicobacter pylori sunt:

- prin intermediul citokinelor produse de celulele inflamatorii,

se realizeaza o crestere a gastrinemiei;

- s-a observat ca pacientii infectati cu H.pylori au o secretie

scazuta de somatostatina, ceea ce determina o hipersecretie de

gastrina ca raspuns la stimuli alimentari (33% dintre bolnavii cu

ulcer duodenal au hiperaciditate).



Ulcer gastro-duodenal – determinat de H. pylori

Dar, pe langa efectul H.pylori in producerea hiperaciditatii, mai

intervin si alti factori predispozanti.

Consumul de AINS

Este cea de-a doua cauza frecventa a aparitiei bolii ulceroase. Aceste

medicamente pot afecta mucoasa gastrica prin contact direct , pe cale

sistemica sau prin circuit enterohepatic.

Actiunea acestor medicamente consta in inhibarea productiei

endogene de prostaglandine prin inhibarea ciclooxigenazei care catalizeaza

formarea endoperoxizilor din acidul arahidonic derivat din fosfolipidele



membranei celulare. In consecinta, este afectat mecanismul de aparare si

reparatie al mucoasei gastrice dependent de prostaglandine.

Leziunile care apar pot fi diferentiate in 3 categorii:

- leziuni superficiale – eroziuni si petesii (hemoragii

punctiforme intramucoase);

- „ulcer endoscopic” – evidentiat la 10-25% dintre consumatorii

de AINS;

- „ulcer clinic” – care se manifesta prin hemoragie, perforare

sau obstructie, intalnit la aproximativ 1-2% dintre consumatorii

de AINS.

Riscul de aparitie a complicatiilor este crescut la femeile varstnice,

probabil din cauza consumului crescut de AINS la acest grup de varsta.

Ulcerul duodenal

Etiopatogenie

In acest tip de ulcer apare o exacerbare a factorilor ulcerogeni (de

agresivitate a mucoasei gastrice). Astfel sunt:



masa celulelor parietale crescuta;

creste eliberarea de gastrina la diferiti stimulenti;

creste sensibilitatea celulei parietale la stimuli normali

(histamina, gastrina, alimente);

creste concentratia pepsinogenului I.

Factori ulcerogeni

Se produce astfel o hipersecretie de acid clorhidric (atat bazala cat si

stimulata).

Acestor conditii li se asociaza urmatorii factori patogeni: factorul

genetic, fumatul (creste secretia de acid clorhidric, scade secretia de

mucus, inhiba secretia prostaglandinelor , scade secretia de bicarbonat din

pancreas, stomac si duoden, scade presiunea sfincterului piloric), infectia



cu H.pylori (considerata factorul primordial al producerii ulcerului

duodenal).

Aproximativ 95% dintre ulcerele duodenale sunt localizate in prima

portiune a dupdenului, majoritatea fiind unice.

Microscopic, se deceleaza infiltrat inflamator cu necroza eozinofilica.

Majoritatea pacientilor cu ulcer duodenal asociaza gastrita antrala tip B si

leziuni de duodenita. La nivelul duodenului se descriu leziuni de

metaplazie gastrica, Helicobacter pylori colonizand doar mucoasa de tip

gastric.

Ulcer duodenal

Clinic

Durerea abdominala este cel mai frecvent simptom, fiind de

regula intensa, ca o senzatie de foame dureroasa, de gol dureros

epigastric, de arsura, de roadere sau de sfredelire. Apare la 90-180

minute postprandial, deseori trezeste bolnavul din somn, cel mai



adesea la orele 1-2 noaptea. Sediul durerii este, in general, in

epigastru inferior cu iradiere spre hipocondrul drept. Durata este

cuprinsa intre 30-60 minute. Durerea este calmata de ingestia

alimentara sau de administrarea de antiacide. Se descrie o

periodicitate sezoniera, crizele dureroase aparand mai ales primavara

si toamna, si dureaza aproximativ 2 saptamani. Se insoteste uneori

de o simptomatologie conexa ce cuprinde eructatii , regurgitatie

acida, pirozis, greturi si/sau varsaturi .

In functie de caracterul si evolutia durerii , putem observa unele

situatii deosebite: cand durerea devine constanta si nu se mai calmeaza la

ingestia alimentara sau la administrarea de antiacide, insotita de iradiere

posterioara, ne putem gandi la un ulcer penetrant in pancreas (a erodat

peretele gastric pana la nivelul subseroasei, determinand reatia inflamatorie

a pancreasului); cand durerea este accentuata de alimente si este insotita de

varsaturi, sugereaza o stenoza pilorica; o durere extrem de severa,

cuprinzand intregul abdomen, cu contractura abdomenului, sugereaza ulcer

perforat in marea cavitate peritoneala.



Ulcer duodenal perforat in cavitatea peritoneala



Examenul fizic ne ofera urmatoarele semne:

- abdomen dureros la palpare in epigastrul inferior si

paraombilical drept;

- perforatia in marea cavitate abdominala determina aparitia

contracturii musculaturii abdominale, cu durere difuza a

intregului abdomen, iar auscultatia poate decela initial o

accentuare a zgomotelor intestinale;

- obstructia evacuarii gastrice se insoteste de clapotaj;

- paloarea cutaneomucoasa poate insoti hemoragia acuta sau

cronica;

- decelarea unei hipotensiuni arteriale cu tahicardie sugereaza

aparitia unei hemoragii acute.

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe datele obtinute la examenul clinic

precum: durerea abdominala (caracterul, evolutia), simptomele insotitoare

si prezenta eventualilor factori agravanti (fumatul si antecedentele

heredocolaterale de ulcer).

Confirmarea suspiciunii de ulcer duodenal se realizeaza prinmijloace paraclinice, respectiv endoscopic si radiologic.

Endoscopia digestiva este net superioara tranzitului baritat

radiologic, care deceleaza doar 70-80% dintre cazuri, examinarea cu dublu



contrast marind sensibilitatea metodei la 90% (deci aproape similara cu a

endoscopiei).

La examenul radiologic se observa un plus de substanta de contrast

care depaseste conturul virtual al duodenului (nisa vizualizata din profil)

sau ca o opacitate rotunda inconjurata de o zona de edem in faza activa a

ulcerului, cu pliuri convergente (nisa vizualizata in imagine directa). Pot

aparea imagini false de ulcer din cauza pliurilor mucoasei duodenale sau a

bariului insuficient fluidizat.

La examenul endoscopic se vizualizeaza craterul ulceros de diferite

forme si dimensiuni, acoperit de o membrana alb-sidefie de fibrina.

Endoscopia este indicata ca prima investigatie paraclinica de

confirmare a ulcerului duodenal sau ca urmare a tranzitului baritat in

urmatoarele situatii:

radiologic nu se detecteaza ulcer duodenal la pacienti cusimptome tipice;

pacienti cu aspect radiologic de bulb deformat;

se impune atunci cand ulcerul este prea mic sau prea

superficial pentru a fi detectat radiologic;

in hemoragiile digestive superioare la care se

incrimineaza ulcer duodenal drept cauza.



Duodenoscopie

Pentru ca ulcerul gastric este benign, nu este indicata efectuarea

biopsiei de mucoasa duodenala sau repetarea endoscopiei la sfarsitul

tratamentului. De mentionat ca studii repetate au aratat ca nu are nici o

justificare utilizarea de rutina a ambelor proceduri (endoscopica si

radiologica) pentru diagnosticarea ulcerului duodenal.

Chimismul gastric este inutil la pacientii cu ulcer duodenal.

Determinarea gastrinemiei se recomanda la pacientii cu suspiciune de

gastrinom sau la condidatii la tratamentul chirurgical al ulcerului duodenal.



Tratament

Obiective:

- ameliorarea durerii;

- vindecarea ulcerului;

- prevenirea recidivelor;

- prevenirea complicatiilor;

- tratamentul complicatiilor.

Regim de viata si igieno-dietetic: renuntarea la fumat;

reducerea consumului de alcool; interzicerea utilizarii de AINS sau

asocierea acestora cu administrarea de prostaglandine (daca nu se poate

renunta la ele – poliartrita, spondilita); dieta va exclude alimentele care

produc dureri: sosurile, tocaturile, carnatii, mezelurile, conservele,

condimentele si acriturile.

Tratamentul medical : durerea in ulcerul duodenal este

datorata atat tulburarilor de motilitate, cat si stimularii acide a

chemoreceptorilor. Pentru ameliorarea durerii si vindecarea ulcerului pot fi

utilizate urmatoarele clase de medicamente: antiacide (Maalox, Gelusil,

Almagel, Calmogastrin, Dicarbocalm – acestea amelioreaza

simptomatologia, imbunatatesc vindecarea si reduc recurentele),

antagonisti H 2 (Cimetidina –Tagamet; Ranitidina, Famotidina – sunt utili



atat in calmarea durerii, cat si in vindecarea ulcerului si in scaderea

recurentelor), anticolinergice (Pirenzepina, Telenzepina – sunt mai rar

utilizate in prezent, din cauza efectelor adverse multiple, unele interferand

cu functia gastrointestinala), inhibitorii pompei de protoni (Omeprazol,

Lansoprazol – sunt cei mai puternici antiacizi, blocand ATP-aza H+-K + a

membranei celulei parietale gastrice, avand o durata lunga de actiune),

protectoare ale mucoasei – prostaglandine (Enprostil, Misoprostol,

Riboprostil – acestea cresc secretia de mucus gastric, cresc secretia de

bicarbonat, cresc fluxul sangvin prin mucoasa gastrica, stimuleaza

refacerea mucoasei) – agenti activi topici (Sucralfat – Carafate – la pH aciddevine polar si se leaga la suprafata craterului ulceros, creand o bariera

protectoare, leaga si inactiveaza pepsina si acizii biliari; Ulcogant; Bismut

coloidal – formeaza un film protector pe suprafata craterului ulceros si

previne contactul cu factorii de agresiune intraluminali, stimuleaza sinteza

de prostaglandine, stimuleaza sinteza glicoproteinelor din mucus, rol

bactericid fata de Helicobacter pylori; Carbenoxolona – stimuleaza sinteza

de mucus si de prostaglandine, dar este mai putin folosita din cauza

efectelor secundare: retentie hidrosalina, hipokaliemie, HTA), antibiotice

(Amoxicilina, Tetraciclina, Metronidazol, Claritromicina – se adauga in

primele 7-14 zile ale tratamentului antisecretor).

Tratamentul chirurgical – indicatiile acestuia sunt: esecul

tratamentului medical corect administrat: persistenta durerii abdominale,

semne radiologice sau endoscopice de ulcer, persistenta hiperaciditatii,

persistenta infectiei cu H.pylori; ulcere duodenale agresive (post-bulbare,

se recomanda interventie chirurgicala radicala pentru aceste doua situatii –

vagotomie cu bulbantrectomie si excizia ulcerului); tratamentul chirurgical



ca o alternativa a celui medical (exista o categorie de pacienti care sunt

greu de tratat medical si de urmarit pentru evaluare – vagotomie

supraselectiva laparoscopica).

Vagotomie



Hemoragie digestiva

Ulcer perforat in cavitatea abdominala

Endoscopie



Complicatiile ulcerului gastro-duodenal

Cele mai frecvente complicatii ale ulcerului sunt:

Hemoragia – incidenta

hemoragiei digestive superioare (HDS) majore este de

150:100000, iar peste 80% dintre acesti bolnavi relateaza un

istoric de boala ulceroasa simptomatica. Mortalitatea in HDS

se mentine ridicata, in ciuda imbunatatirii spectaculoase a

mijloacelor de diagnostic, de tratament si de ingrijire a

bolnavilor. Dintre bolnavii cu ulcer, 15-20% prezinta aceastacomplicatie in decursul evolutiei bolii. Clinic – peste 95%

dintre bolnavi se prezinta cu HDS evidenta prin: hematemeza

(varsatura cu sange proaspat rosu sau in “zat de cafea”);

melena (scaun moale, lucios, de culoare neagra – “ca

pacura”, urat mirositor); hematemeza si melena. Alte

simptome si semne asociate care apar sunt: astenia fizica,

sincopa, setea, transpiratiile, socul. Principalele etape de

interventie in caz de HDS sunt:

- prevenirea exsanguinarii este de prim ordin: resuscitarea – inainte

de stabilirea cauzei hemoragiei; internare in sectia de terapie

intensiva; consult terapeutic endoscopic si chirurgical cat mai

repede; tratament specific cauzei de hemoragie.

Nu se practica endoscopie de diagnostic!!!

- echilibrarea hemodinamica – instalarea unei linii venoase,

introducerea rapida de ser fiziologic 0,9%, transfuzie de sange



pentru mentinerea Hb in jur de 10 g/dl (nu ne orientamdupa

hematocrit!!).

- localizarea sediului hemoragiei se realizeaza dupa stabilizarea

bolnavului, prin anamneza (istoric sau simptome sugestive de ulcer)

si endoscopie. In caz de sangerare activa, cheag aderent si vas

sangvin vizibil, se efectueaza tratamentul endoscopic al hemoragiei

prin injectare de alcool, substante sclerozante ori adrenalina sau prin

electrocauterizare.

Fotocoagulare hemoragie digestiva

Perforatia – apare de 4-8 ori mai frecvent la barbati

decat la femei. Consta in perforarea peretelui gastric de catre

craterul ulceros, cu deschiderea acestuia in cavitatea

peritoneala si eliminarea continutului gastric la acest nivel.

Clinic – se prezinta de cele mai multe ori ca un abdomen

acut , fiind o urgenta chirurgicala. Pacientul sta nemiscat in

pat, cu respiratii superficiale. Abdomenul este intens dureros,

predominant in epigastru, cu spasm al musculaturii

abdominale pana la contractura. Paraclinic analizele de



sange indica leucocitoza, uneori amilazemie. Radiografia

abdominala simpla evidentiaza pneumoperitoneul.

Tratamentul este chirurgical, de obicei cu sutura simpla a

perforatiei si vagotomie selectiva.

Ulcer perforat



Sutura perforatiei si vagotomie



Capitolul III

Rolul AM in ingrijirea pacientului cu

ulcer gastro-duodenal

Rolul AM in asigurarea conditiilor de ingrijire

Boala duce la pierderea calitatii vietii, modifica relatiile sociale

la nivel de familie, profesional, timp liber si genereaza anumite

probleme sociale, motive care impun asistentei medicale si

celorlalte cadre medicale un efort deosebit in realizarea unui mediu

de ingrijire optim.

Intr-un spital, indiferent de sistemul de constructie – pavilionar

/ monobloc , functioneaza mai multe servicii (sectii) in raport cu

structura acestuia.

Sectia de gastroenterologie are o structura speciala care confera o

functionalitate aparte si cuprinde : saloane cu paturi, sala de tratamente,

cabinete pentru investigatii paraclinice,anexe strict necesare pentru

desfasurarea activitatii – iar unele spitale avand chiar bloc operator si sala

de terapie intensiva la nivelul sectiei pentru a se putea interveni in cazul

unei urgente majore, cum este hemoragia digestiva, sau pentru a evita

transferul pacientului pe sectia de chirurgie, lucru care poate creea o stare

majora de teama si anxietate acestuia.



Atunci cand sectia are in componenta bloc operator , acesta trebuie sa

reprezinte compartimentul specific si de baza al sectiei fiind o unitate

functionala aparte – el fiind izolat de restul sectiei, avand circuite separate

pentru septic si aseptic – construit din materiale ce pot fi dezinfectate usor.

Structura blocului operator trebuie sa cuprinda mai multe incaperi care sa-i

asigure functionalitatea:

camera “filtru” in care personalul medical se dezbraca de

tinuta de spital si imbraca alta curata si sterilizata.

camera de pregatire a medicilor chirurgi care cuprinde un

spatiu pentru spalarea mainilor, dotat cu 2-3 chiuvete cu

robinete speciale, apa sterile, sapun si solutii pentru

sterilizarea mainilor.

camera de imbracare a lenjeriei sterile pentru operatie,

prevazuta cu o masa pe care se gasesc halate, masti simanusi sterile.

sali de operatie (cel putin 3-4 pentru fiecare bloc

operator), complet izolate de exterior, climatizate cu trecerea

aerului prin filtre speciale, care sa asigure sterilizarea aerului,

cu o temparatura intre 180-220 si umiditatea de 50-70%.

Mobilierul unei sali de operatie trebuie sa fie redus la strictul

necesar si va cuprinde:

- masa de operatie de constructie speciala cu lampa scialitica



- mese pentru instrumentele necesare interventiei

- mese / polite pentru depozitarea casoletelor cu campuri sterile si a

cutiilor cu instrumentar

- aparatul pentru anestezie generala si masuta cu medicamente

- aspiratoare, bisturie electrice, aparate de chirurgie celioscopica,

aparatul Roentgen mobil, lampi mobile cu picior, lampi pentru US,

electrocauterizator, taburete rotative

camera de preanestezie si de trezire, in care se face

pregatirea anestezica si se asigura trezirea completa a

bolnavului operat.

camera de spalare a instrumentarului folosit in timpul

interventiei (de obicei o camera pentru 2 sali de operatie).

camera de depozitare a lenjeriei murdare, magazia cu

aparatura si instrumentar de rezerva, grup sanitar, o camera

de repaus pentru medici si personal

Sala de tratament serveste la pansarea bolnavilor precum si la

efectuarea unor examene clinice (tusee rectale / vaginale, anoscopii), a

unor proceduri speciale (spalaturi vaginale, clisme, punctii) sau la

recoltarea de analize. In principiu trebuie sa fie o sala aseptica si alta pentru

bolnavii septici. Intr-o sala de pansamente trebuie sa existe in mod

obligatoriu o canapea, o masa pentru examinare, caruciorul cu solutii,

instrumente, comprese pentru pansat, dulapuri pentru instrumente (sterile si



nesterile), chiuvete pentru spalat instrumente, cuve pentru dezinfectia unor

instrumente, seringi, ace, lame, eprubete pentru recoltat produse biologice.

Igiena generala si corporala

Asistenta medicala are un rol deosebit in realizarea si asigurarea

igienei bolnavului, un element primordial referindu-se la:

aerisirea salonului (in perioadele reci se va avea in

vedere ca pacientul sa fie intors cu spatele catre fereastradeschisa, sau va fi bine acoperit cu patura pe spate si cap); se

va evita asezarea in zone expuse curentilor de aer.

mentinerea curateniei riguroase a saloanelor si

dezinfectia periodica, aplicand masuri de asepsie si

antisepsie.

curatenia asternuturilor si a lenjeriei de corp –

schimbarea ei de cate ori este nevoie, sau protejarea patului

cu musama si aleza. Se urmareste ca lenjeria sa nu fie

stransa si mototolita – favorizeaza escarele de decubit.

Toaleta bolnavului se va face la pat sub forma de bai partiale sau

complete. In masura in care bolnavul poate fi mobilizat.

Asistenta medicala va lua masuri de precautie in timpul baii, pentru

ca bolnavii sa nu fie expusi curentilor de aer.

Curatarea tegumentelor intregului corp se efectueaza pe regiuni,

descoperindu-se treptat numai zonele care se spala.



Scopul efectuarii toaletei este indepartarea de pe suprafata pielii a

stratului cornos, descuamat si impregnat cu secretiile glandelor sebacee sau

sudoripare, a microbilor sau a altor substante straine care adera la piele,

avand ca efect activarea circulatiei cutanate, crearea unei satri de confort

pentru bolnav. Pentru efectuarea toaletei, asistenta medicala trebuie sa aiba

in vedere urmatoarele:

- sa convinga pacientul cu mult tact si delicatete

- sa menajeze pacientul, protejandu-l cu un paravan fata de ceilalti

bolnavi

- sa asigure o temperatura adecvata in salon, pentru a-l feri de

raceala

- sa pregateasca materialul necesar in prealabil, pentru ca ingrijirile

sa fie cat mai operative

- sa actioneze rapid, sigur dar cu blandete pentru a scuti bolnavul

de alte suferinte si de efort sau oboseala.

Indiferent de regiunea careia i se face toaleta, patul este protejat cu

musama si aleza. Daca bolnavul se poate deplasa, se prefera efectuarea baii

generale in sala de dus.

Alimentatia se poate efectua activ sau pasiv in functie de starea

bolnavului, asigurandu-se o pozitie cat mai comoda (se aseaza un prosop

pe marginea patului), pacientul fiind asezat sprijinit (daca este posibil), fie

prin ridicarea patului, fie pe 2-3 perne, pe piept i se aseaza vasul cu

mancarea, iar asistenta medicala sta alaturi, il supravegheaza sau il ajuta.



Daca alimentatia se face pasiv, asistenta medicala trebuie sa

manifeste calm si rabdare, sa nu incarce lingura prea mult, sa nu il zoreasca

pe pacient si de asemenea sa verifice temperatura alimentelor. Se va avea

grija ca firimiturile sa nu se imprastie sub pacient. Se va supraveghea si

efectua aranjarea patului si intinderea lenjeriei – deoarece favorizeaza

formarea escarelor.

Indiferent de modul de administrare al alimentelor, asistenta

medicala va avea in vedere orarul meselor, prezentarea alimentelor cat mai

estetic si pe cat posibil va tine cont de preferintele pacientului, in limita

restrictiilor impuse de medic. Asistenta medicala va respecta numarul de

calorii necesare, pentru a nu fi supraalimentat (problemele de tranzit fiind

prezente in marea majoritate a cazurilor de cancer de colon, precum si

evitarea obezitatii).

Pacientul trebuie educat de catre asistenta medicala in privinta uneialimentatii sanatoase, cu rol deosebit de important in cazul afectiunilor

canceroase.

Comportarea personalului fata de bolnavii imobilizati trebuie sa fie

cat se poate de atenta, deoarece acestia sunt anxiosi, irascibili, capriciosi.

Asistenta medicala va tine cont de starea psihica a bolnavului, avand

o comportare plina de blandete, calm, sa fie preocupata de programul

zilnic, sa-l scoata la aer (cu caruciorul sau eventual cu patul) – atentia cu

care este inconjurat contribuind la intarirea increderii in personalul sanitar



precum si la suportarea cu usurinta a perioadei de spitalizare de catre

bolnav.

In cazul pacientilor cu ulcer gastro-duodenal asigurarea regimului

igieno-dietetic are un rol primordial.

Se va administra un regim cat mai complet posibil care sa contina

alimente cu toti factorii nutritivi, cu pregatire corecta si sub toate formele

de pregatire, suficient ca aport caloric, in functie de varsta pacientului si

solicitarile energetice si neuropsihice profesionale si extraprofesionale ale

acestuia.

Asistenta medicala asigura dieta de protectie gastrica individualizata

in functie de fazele evolutive ale bolii, alimentatia fiind repartizata in 5

mese pe zi, precum si repausul fizic si psihic al pacientului, mai ales

postprandial in perioada dureroasa. Inaintea fiecarei mese intreaba

pacientul daca a prezentat dureri epigastrice si se asigura ca acestea au

disparut dupa consumul de alimente. Va cantari bolnavul o data pe

sapatamana, pentru a observa din timp scaderile in greutate.

Atunci cand pacietul prezinta inapetenta datorata simptomelor de

greata si varsaturi si alimentatia si hidratarea este afectata prin deficit,

asistenta medicala alimenteaza pacientul parenteral pentru ca acesta sa fie

echilibrat hidroelectrolitic si nutritional, instituind perfuzii cu glucoza

5%,10%; hidrolizate de proteine si amestecuri de aminoacizi (Marisang,

Aminomel), vitamine si electroliti dupa indicatia medicului. Aceasta

calculeaza numarul de calorii in functie de diferite stari patologice,



adaugand 13% pentru fiecare grad de temperatura peste 370C; 20-30%

pentru agitatie, convulsii, distructii celulare.

Dupa incetarea varsaturilor, rehidrateaza pacientul treptat, cu cantitati

mici de lichide reci, oderite cu lingurita.

Asistenta medicala exploreaza gusturile si obieceiurile alimentare ale

pacientului si constientizeaza pacientul asupra importantei regimului

alimentar in mentinerea sanatatii. Face bilantul lichidelor ingerate si

eliminate.

Serveste pacientul cu alimente la o temperatura moderata, la ore

regulate si prezentate atragator. Invata pacientul categoriile de alimente din

ghidul alimentar si echivalentele calitative si cantitative ale principiilor

alimentare, in vederea inlocuirii unui aliment care declanseaza anumite

simptome cu altul. Echilibrarea psihica o face asigurand un climat cald,

confortabil, explicandu-i scopul interventiilor si incurajand pacientul.



Rolul AM in aplicarea tratamentului

Tratamentul are ca obiective:

− ameliorarea durerii;

− vindecarea ulcerului;

− prevenirea recidivelor;

− prevenirea complicatiilor;

− tratamentul complicatiilor.

Daca in stabilirea diagnosticului prin etapele sale rolul major il are

medicul, asistenta medicala doar ajutandu-l pe acesta sau pe pacient, in

aplicarea tratamentului medical sarcina revine aproape in totalitate

acesteia.

In cazul ulcerului gastro-duodenal pot fi aplicate urmatoarele tipuri

de tratament:

regim de viata si igieno-dietetic

tratament medical

tratament chirurgical

Regim de viata si igieno-dietetic

- renuntarea la fumat

- reducerea consumului de alcool



- interzicerea utilizarii de AIND sau asocierea acestora cu

administrarea de prostaglandine – daca nu se poate renunta la ele,

cazul poliartritei, spondilitei

- dieta va exclude alimentele care produc dureri: sosuri, tocaturi,

carnati, mezeluri, conserve, condimente si muraturi.

Tratament medical

Durerea in ulcerul duodenal este datorata atat tulburarilor de

motilitate, cat si stimularii acide a chemoreceptorilor. Pentru ameliorarea

durerii si vindecarea ulcerului pot fi utilizate urmatoarele clase de

medicamente: antiacide (Maalox, Gelusil, Almagel, Calmogastrin,

Dicarbocalm – acestea amelioreaza simptomatologia, imbunatatesc

vindecarea si reduc recurentele), antagonisti H 2 (Cimetidina –Tagamet;

Ranitidina, Famotidina – sunt utili atat in calmarea durerii, cat si in

vindecarea ulcerului si in scaderea recurentelor), anticolinergice

(Pirenzepina, Telenzepina – sunt mai rar utilizate in prezent, din cauza

efectelor adverse multiple, unele interferand cu functia gastrointestinala),

inhibitorii pompei de protoni (Omeprazol, Lansoprazol – sunt cei mai

puternici antiacizi, blocand ATP-aza H+-K + a membranei celulei parietale

gastrice, avand o durata lunga de actiune), protectoare ale mucoasei –

prostaglandine (Enprostil, Misoprostol, Riboprostil – acestea cresc secretia

de mucus gastric, cresc secretia de bicarbonat, cresc fluxul sangvin prinmucoasa gastrica, stimuleaza refacerea mucoasei) – agenti activi topici

(Sucralfat – Carafate – la pH acid devine polar si se leaga la suprafata

craterului ulceros, creand o bariera protectoare, leaga si inactiveaza pepsina

si acizii biliari; Ulcogant; Bismut coloidal – formeaza un film protector pe



suprafata craterului ulceros si previne contactul cu factorii de agresiune

intraluminali, stimuleaza sinteza de prostaglandine, stimuleaza sinteza

glicoproteinelor din mucus, rol bactericid fata de Helicobacter pylori;

Carbenoxolona – stimuleaza sinteza de mucus si de prostaglandine, dar

este mai putin folosita din cauza efectelor secundare: retentie hidrosalina,

hipokaliemie, HTA), antibiotice (Amoxicilina, Tetraciclina, Metronidazol,

Claritromicina – se adauga in primele 7-14 zile ale tratamentului

antisecretor).

Asistenta medicala trebuie sa cunoasca mecanismul de actiune al

AINS, pentru a putea efectua educatia pacientului la care ulcerul s-a produs

pe fondul consumului acestora. AINS reprezinta un grup de substante care

actioneaza asupra unor etape ale raspunsului inflamator vizand diminuarea

acestuia.

Cele mai frecvente efecte secundare sunt:

digestive

renale

hepatice

hematologice

reactii alergice

Tulburarile digestive sunt urmarea inhibitiei rolului protector al PG

asupra mucoasei gastrice. In mod normal PG scad secretia acida si

o cresc pe cea de mucus. Inhibitia lor prin AINS duce la cresterea



secretiei acide si la distrugerea barierei de mucus, favorizand

aparitia / reactivarea ulcerului gastroduodenal.

Tulburarile renale se produc prin anularea efectului normal

vasodilatator produs de PG; de aceea, la bolnavii cu flux sangvin

renal scazut (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica cu ascita) AINS

pot produce IRA.

Tulburarile hepatice sunt reversibile si se manifesta prin

cresterea enzimelor (TGP) si uneori prin cresterea bilirubinei si a

timpului de protrombina.

Modificarile hematologice cele mai frecvente sunt:

agranulocitoza, anemia aplastica sau tulburari ale hemostazei, iar

cele alergice: rinita, astm, reactii cutanate.

Pot apare si tulburari neurologice: cefalee, vertij.

Calea de administrare a medicamentelor este indicata de

medic in functie de:

rapiditatea asimilarii medicamentului de catre organism

resorbtia si metabolizarea medicamentului

interactiuni medicamentoase

compatibilitatea tesuturilor fata de substanta administrata

Asistenta medicala efectueaza administrarea medicamentelor

in conditii de igiena, asepsie, dezinfectie, sterilizare si mentinere a



masurilor de supraveghere si control a infectiilor nosocomiale sau

intraspitalicesti.

Pregatirea injectiei

Asistenta medicala are obligatia sa supravegheze si sa

participle activ la administrarea medicatiei, cunoscand foarte bine

regulile generale de administrare a medicamentelor precum si

efectele secundare ale acestora, pentru a putea invata pacientul sa

nu se sperie la aparitia lor, fapt care ar putea declansa starea de

anxietate a acestuia. Deosebit de importanta este cunoasterea de

catre asistenta medicala a cailor de administrare a

medicamentelor, aceasta putand fi orala sau enterala si parenterala

(ocoleste tractul digestiv, are efect mai rapid), precum si a tehnicilor

de efectuare a tratamentului medicamentos parenteral (injectii s.c.,

i.m., i.v.) cu respectarea regulilor de asepsie si antisepsie. Va urmari

functiile vitale si va nota in FO valorile acestora, pentru a putea

constata efectul medicatiei si diminuarea simptomelor bolii.

Medicamentele sunt substante folosite in scopul de a preveni,

a ameliora sau a vindeca bolile, extrase sau sintetizate din produse

vegetale, animale sau din substante minerale. Actiunea lor asupra

organismului depinde de structura lor chimica, de doza administrata

si de calea de administrare. Aceeasi substanta poate functiona ca

aliment, medicament sau toxic, dupa cantitatile introduse in



organism, asistenta medicala avand rolul de a cunoaste foarte bine

prezentarea medicamentelor, cantitatea de substanta continuta,

dozarea si timpul de actiune al acestora.

Diferentierea actiunii medicamentelor asupra organismului

este in functie de dozele de administrare. Se deosebesc:

doza terapeutica – doza utilizata pentru obtinerea efectului

terapeutic dorit, fara ca prin aceasta sa se produca vreo actiune

toxica asupra organismului;

doza maxima – este doza cea mai mare suportata de

organism fara sa apara fenomene toxice reactionale;

doza toxica – este cantitatea care, introdusa in organism,

provoaca o reactie toxica periculoasa;

doza letala – este doza care produce exitus-ul.

In vederea urmaririi efectului medicamentelor, asistenta medicala

trebuie sa cunoasca: efectul ce se asteapta de la medicamentul

respectiv, pentru care a fost de fapt administrat, timpul necesar

dupa care poate fi asteptat efectul, efectele secundare ale

medicamentelor, fenomenele de obisnuinta si de acumulare,

fenomenele de hipersensibilitate.

Administrarea medicamentelor se face tinand cont de anumite

reguli, dintre care amintim: respectarea intocmai a medicamentului

prescris, identificarea medicamentelor prin citirea etichetei si a datei

valabilitatii, verificarea calitatii acestora, respectarea cailor de



administrare, a dozajului prescris si a orarului de administrare,

respectarea somnului pacientului, evitarea incompatibilitatii intre

medicamente, administrarea imediata a medicamentelor deschise,

respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor

(solutii, picaturi, injectii, ovule vaginale, supozitoare), administrarea

medicamentelor in prezenta asistentei, servirea bolnavului cu doze

unice de medicament, respectarea asepsiei si antisepsiei la

administrarea parenterala, pentru evitarea infectiilor nozocomiale.

Caile de administrare ale medicamentelor sunt:

respiratorie,

orala / bucala,

percutana,

rectala,

parenterala,

prin aplicatii locale.

Calea orala sau bucala este calea naturala de administrare a

medicamentelor, acestea putand fi introduse sub diverse forme:

lichide (solutii, infuzii, decocturi, tincturi, uleiuri, extracte) sau solide

(prafuri, tablete, granule, substante mucilaginoase).

Se renunta la aceasta cale de administrare cand:



• medicamentul se descompune sub influenta sucurilor

gastrice sau este inactivat de acestea;

•

bolnavul refuza luarea medicamentelor pe aceasta cale;

• medicamentul are proprietati iritante asupra mucoasei

digestive;

• bolnavul este inconstient (coma, are trismus)

• medicamentul nu se resoarbe pe cale digestiva;

• medicul doreste sa ocoleasca sistemul venei porte.

Medicamentele astfel introduse au efect: - local sau general,

acestea se resorb la nivelul mucoasei digestive, patrund in sange

desfasurandu-si efectul asupra intregului organism sau doar asupra

unor anumite organe. Medicamentele lichide se pot administra ca

atare sau diluate cu apa, ceai, lapte, iar pentru mascarea gustului

dezagreabil pot fi indulcite cu mire, siropuri. Cand medicamentele

solide nu pot fi inghitite ca atare, se mojareaza (se piseaza) apoi pot

fi diluate cu apa sau ceai.

Administrarea medicamentelor pe cale parenterala ofera

anumite avantaje ce nu pot fi neglijate:

absorbtia este usoara, iar efectul se instaleaza rapid;

dozajul este precis, absorbtia nefiind in functie de conditiile

speciale ale tubului digestiv;



medicamentele sensibile la actiunea sucurilor digestive, nu

sunt alterate sau modificate in stomac sau intestin;

se pot introduce medicamente si in caz de intolerantadigestiva sau cand calea enterala este contraindicata.

Prin calea parenterala se intelege de obicei ocolirea tubului

digestiv si administrarea medicamentelor prin injectare. Injectia

reprezinta introducerea substantelor in stare lichida in organism prin

intermediul unui ac ce traverseaza tesuturile.

Prin calea parenterala se intelege de obicei ocolirea tubului

digestiv si administrarea medicamentelor prin injectare. Injectia

reprezinta introducerea substantelor in stare lichida in organism prin

intermediul unui ac ce traverseaza tesuturile.

Astfel:

se utilizeaza calea subcutana cand substantele sunt usor

resorbabile, au densitate mica si presiune osmotica apropiata

cu cea a organismului, nu provoaca iritatia sau lipoliza

tesutului celular adipos de sub piele;

se recurge la calea intramusculara daca densitatea

medicamentului este mai mare, daca prin stagnarea in

tesuturi ar provoca iritatia acestora, iar efectul urmarit trebuie



sa se instaleze rapid sau daca intarzierea absorbtiei ar

produce modificari in compozitia medicamentului injectat;

calea intravenoasa se foloseste cand se asteapta o

actiune prompta si cand substanta medicamentoasa

introdusa printre tesuturi ar provoca distructii tisulare, nefiind

suportata de celulele tesuturilor moi.

Asistenta medicala are un rol deosebit de important in

administrarea medicamentelor pe cale parenterala, de aceea ea

trebuie sa cunoasca fiecare tehnica foarte bine, locurile de electie,

tipul solutiilor care pot fi injectate pe cale s.c., i.m. sau i.v.,regulile

de asepsie precum si modalitatea de a interveni in cazul unor

accidente sau incidente, dintre care amintim: durere vie prin lezarea

nervului sciatic (situatie in care se impune retragerea acului),

hematom prin inteparea unui vas (se evita aceasta situatie printr-o

aspirare dupa introducerea acului – daca apare sange se retrage

sau se introduce acul mai profund,pana trece de vasul de sange

respectiv), supuratie aseptica datorita unor substante ce nu sunt

resorbite, ruperea acului ce impune extractia chirurgicala (toate

acestea pentru injectia intramusculara); injectarea solutiei in tesutul

perivenos, manifestata prin tumefierea tesuturilor si durere, flebalgia

produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a unor substante

iritante, hematom prin strapungerea venei, ameteli, lipotimie sau

colaps (toate acestea in cazul injectiei i.v.);

Perfuzia endovenoasa urmareste introducerea in circuitul

sangvin, picatura cu picatura a unor solutii izotone, hipertone sau



hipotone cu scopul de a sustine aportul necesar de lichide si

electroliti sau pentru reechilibrare hidroelectrolitica, hidroionica si

volemica si introducerea unor medicamente prin care se urmareste

efectul prelungit.

Pe langa administrarea tratamentului asistenta medicala are

rolul de a monitoriza functiile vitale: respiratia, tensiunea arteriala,

temperatura, pulsul, diureza si scaunul.

Indicatiile tratamentului chirurgical pentru ulcerul

duodenal :

ulcerul complicat prin perforatie, penetratie, stenoza

(indicatii absolute), hemoragie (indicatii diferentiate in functie

de caz).

ulcerul rezistent la tratament medical corect condus 6-8

saptamani. De obicei astfel de cazuri au ca substrat ulcerepenetrante, prepilorice sau postbulbare, ulcere endocrine. De

mentionat de asemenea rezistenta relativ frecventa la

tratament medical a ulcerului aparut la adultul tanar sau

varstnic, sau in cazurile in care in antecedente exista un

episod hemoragic sau perforativ.

O indicatie relativa este constituita de imposibilitatea

bolnavului de a suporta costul ridicat al unui tratament medical

eficient care trebuie sa fie de lunga durata pentru prevenirea

recaderilor.



Obiectivul principal al interventiei chirurgicale este reducerea

secretiei clorhidropeptice, factor patogenic esential in determinismul

ulcerului duodenal. In masura in care este posibil, operatia va ridica

si leziunea ulceroasa.

Interventia chirurgicala implica – pregatirea preoperatorie si

ingrijirile postoperatorii .

Pregatirea preoperatorie

Se efectueaza diferentiat in functie de terenul bolnavului (varsta,

tare biologice), de gravitatea bolii si complexitatea operatiei care va

trebui practicata .

Inaintea executarii interventiei chirurgicale, indiferent de varsta

pacientului, de afectiunea pentru care se interneaza si de durata

actului operator, bolnavii trebuie pregatiti psihic, biologic si

chirurgical.

Pregatirea psihica a bolnavului incepe din momentul

internarii si are drept scop adaptarea bolnavului la noile conditii de

viata, obtinerea increderii in personalul medical si restabilirea

echilibrului sau psihic.

Asistenta medicala are un rol foarte important in asigurarea

confortului – care este unul din factorii care ajuta bolnavul sa-si

mentina un tonus psihic optim – astfel saloanele vor fi bine aerisite

si luminate, cu temperatura de 200-220C. Aceasta va cuceri

increderea bolnavului printr-un comportament corect si binevoitor,



va calma teama care-l domina la gandul ca va suferi o interventie

chirurgicala cu posibile urmari nefaste, ii va explica, in termeni

simpli, in ce consta boala sa si ce posibilitati terapeutice exista, va

combate anxietatea acestuia prin administrare de tranchilizante

usoare / barbiturice (Fenobarbital, Diazepam).

Pregatirea biologica difera in functie de varsta, afectiune,

stare generala, natura interventiei si vizeaza atat cercetarea

constantelor hemostatice, cat si tratarea unor eventuale tare

biologice, ce ar putea ingreuna evolutia postoperatorie favorabila.

Pregatirea preoperatorie presupune realizarea unui bilant biologic

riguros. In afara HLG, a VSH-ului, a probelor hepatice si a celorlalte

constante sangvine, se recomanda si efectuarea unei radiografii

pulmonare si EKG. O urocultura de rutina se va efectua la cea mai

mica suspiciune de infectie urinara.

Examenul fizic si istoricul medical al pacientului pot impune

necesitatea efectuarii unor teste suplimentare sangvine si de alta

natura cum ar fi: grup sangvin si Rh, timp de sangerare si

coagulare, uree sangvina, proteinemie, colesterol, EAB pentru

intregirea investigatiilor si in cazul unei operatii mai mari.

Evaluarea preoperatorie corecta este importanta si pentru

anticiparea complicatiilor generate de substantele anestezice / alte

medicamente, mai ales cand coexista afectiuni cardiace,

pulmonare, hepatice sau renale grave. Anemia si nivelul scazut de



K trebuie corectate. Medicatia antiinflamatoare trebuie intrerupta cu

cateva zile inaintea interventiei chirurgicale.

Interventia chirurgicala se realizeaza de obicei cu anestezie

generala i.v. / intubatie orotraheala, dar se poate efectua si

anestezie rahidiana / bloc epidural. Alegerea ii apartine

anestezistului si se bazeaza pe existenta unor probleme medicale

specifice.

Pregatirea chirurgicala a bolnavului, presupune aplicarea

unor masuri care sa asigure desfasurarea actului chirurgical in

conditii optime.

Igiena bolnavului trebuie avuta in vedere inca de la internare,

cand se face baie generala, apoi acesta va imbraca rufe curate. De

la aceasta regula fac exceptie doar urgentele majore a caror igiena

va fi facuta de asistenta medicala pe portiunea de interes chirugical.

In seara premergatoare interventiei bolnavul este din nou invitat

sa faca baie generala, imbraca lenjerie curata, tegumentele paroase

din zona de interes chirurgical vor fi rase apoi dezinfectate cu alcool

si derivati de iod si pansate steril.

Clisma preoperatorie nu este intotdeauna necesara – acelasi

efect se poate obtine prin administrarea cu 12-24 ore inainte de

operatie, de laxative usoare cu efect mai putin brutal si consumativ



si cu un mai mic efect psihologic neplacut asupra bolnavului. In

cazul persoanelor de sex feminine se indeparteaza machiajul si

lacul de unghii, pentru observarea corecta si atenta a circulatiei.

Ingrijiri postoperatorii

Scopul ingrijirilor in perioada postoperatorie este recuperarea

rapida a pacientului, prevenirea sau, dupa caz, recunoasterea si

tratarea complicatiilor, precum si asigurarea confortului pacientului

pana la externarea sa din spital.

In perioada postoperatorie ingrijirile acordate de asistenta

medicala joaca un rol foarte important in evolutia favorabila a

pacientului. Dupa operatie, pacientul va fi transportat, fie la salonul

de trezire, fie la sectia de terapie intensiva sau la salon, in functie de

tipul de interventie chirurgicala si de anestezie la care a fost supus

si de tarele asociate de care sufera. Transportul din sala de operatie

se face cu brancardul. Este indicat ca pe timpul transportului sa fie

insotit de medicul anestezist, care sa-i asigure o ventilatie optima.

Asistenta medicala din sectia in care este adus pacientul

trebuie sa ceara informatii despre tipul de operatie, pierderea de

sange estimata, tuburile de dren, diagnosticul postoperator si

complicatiile intraoperatorii.

Patul trebuie sa fie curat si incalzit, iar in sectia de terapie

intensiva, cand pacientul se afla inca sub efectul anesteziei, este

indicat ca acesta sa fie dotat cu bare de protectie laterala care sa

impiedice caderea. In apropierea patului trebuie sa se gaseasca:



tensiometru, stetoscop, aspirator, apasator de limba, pipa impotriva

inghitirii limbii, tavita renala, set de traheostomie, sursa de oxigen.

Pozitia bolnavului in pat trebuie sa permita miscarile

respiratorii si eliminarea secretiilor. Pozitia trebuie sa fie schimbata

obligatoriu odata la maximum 2 ore.

Asistenta medicala va fi pregatita sa dea date despre starea

pacientului, valorile pulsului, TA, temperaturii, drenajului, diurezei

precum si despre eventualele alterari ale semnelor vitale, iar aceste

date le va nota in FO.

Asistenta medicala trebuie sa urmareasca continuu pacientul in

aceasta faza si sa semnaleze oricare din modificarile ce pot surveni

in starea acestuia. O atentie deosebita trebuie acordata calmarii

durerilor si a agitatiei de dupa trezire, existand acum posibilitateade control asupra durerii prin PCA sistem (patient control

analgezic). Acest sistem este deosebit de util in primele 6 ore dupa

o interventie chirurgicala, putand fi monitorizata durerea pacientului

si efectul analgezicelor administrate.

Asigurarea aportului de lichide se realizeaza prin perfuzii i.v. in

perioada imediat postoperatorie, administrarea per os facandu-se

imediat ce toleranta digestiva o permite, in prima zi dandu-i apa,

ceai neindulcit, limonada, zeama de compot, iar din a doua zi se

poate da supa de legume strecurata.



Pacientul fara sonda urinara trebuie sa urineze in primele 6-12

ore de la operatie, iar primul scaun trebuie sa apara la 48-72 ore

postoperator.

Pentru urmarirea evolutiei pacientului in perioada deconvalescenta asistenta medicala trebuie sa cunoasca o serie de

date clinice:

faciesul trebuie sa revina treptat la normal. Paloarea,

cianoza, faciesul vultuos trebuie sa ridice problema unor

complicatii circulatorii sau de alta natura.

limba uscata denota o proasta hidratare.

temperatura moderat crescuta (37,50-380) din primele trei

zile postoperator, denota o buna reactivitate a pacientului.

Febra care se mentine sau apare dupa trei zile de la operatie,

poate fi expresia unei infectii la plaga, a unor complicatii

respiratorii, circulatorii sau a unei reactii alergice.

diureza se evalueaza cantitativ si calitativ, notandeventualele modificari de culoare si transparenta, VN fiind de

~ 1500 ml/zi.

Un rol deosebit de important are asistenta medicala in

profilaxia complicatiilor postoperatorii. Aceste complicatii pot fi:

precoce (infectia, tromboza venoasa profunda, hemoragia)

tardive



Bibliografie

Patologie chirurgicala – Florea Ticmeanu, Sorin Simion,

Editura Medicala, Bucuresti – 2000

Chirurgie – Mircea Constantinescu, Editura didactica si

pedagogica, Bucuresti – 1996

Ghid de nursing – Lucretia Titirca, Editura Viata medicala

romaneasca, Bucuresti – 1998

Anatomia si fiziologia omului – I.C.Voiculescu,

I.C.Petricu, editia IV, Bucuresti – 1998

Tehnica ingrijirii bolnavului – Carol Mozes, Editura

Medicala, Bucuresti – 1999

Substante medicamentoase – Agenda medicala – 2000

Boli interne – Prof.dr. Dan Georgescu, Editura National,

Bucuresti – 1998

Patologie chirurgicala – Prof.dr.Nicolae Angelescu,

Editura Celsius, Bucuresti – 1997

Ingrijirea bolnavului – Karl Heinz Kristel, Editura All,

Bucuresti – 1998

Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistenta

medicala - Lucretia Titirca, Editura Viata Medicala

Romaneasca, Bucuresti – 2000

Urgente medico-chirurgicale – Lucretia Titirca, Editura

medicala, Bucuresti – 1999

Chirurgie – Silvian Daschievici si Mihai Mihailescu,

Editura Medicala, Bucuresti – 1999



Biologie – Manual pentru clasa a XI-a – I.T. Exarcu,

Ileana Ciuhat, Silvia Gherghescu, Maria Soigan, Editura

Ministerului Invatamantului, Bucuresti – 1996

Atlas de anatomie – Trevor Weston

Cursuri de nursing – Profesor instructor Maria Szabo

Manual de ingrijiri speciale acordate de asistenta

medicala – Lucretia Titirca, Editura Viata Medicala

Romaneasca, Bucuresti - 2000

Curs de semiologie medicala – I. Petrescu, Editura

Didactica si pedagogica, Bucuresti – 1996 Ingrijirea omului bolnav si sanatos – Chiru Florian,

Editura Medicala – 1998

Date post:	06-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	darya-ung
View:	8,282 times
Download:	127 times

Ingrijirea pacientului cu ulcer gastro-duodenal

Documents