Ingrijirea Pacientului Cu Gastrita 34

SCOALA POSTLICEALA SANITARA

,,CAROL DAVILA”- FILIALA TARGU JIU

ÎNGRIJIREA PACIETULUI CU GASTRITĂ

Coordonator:

Smarandache Sorina Cristina

Absolvent:

Stochiţa Raluca-Alexandra

1

MOTTO:

" Ce vrednic de dispreţ ar fi omul dacă nu s-ar putea ridica

deasupra a tot ceea ce este omenesc. Oare săvârşim noi ceva mareţ atât

timp cât luptam cu propriile noastre sentimente? Chiar dacă izbutim să ne

situăm deasupra lor, noi nu am învins decât nişte slabiciuni. Trebuie să ne

ridicam în slavi pentru că nu suntem la fel cu cei mai rai dintre oameni?

Nu văd de ce s-ar mândri cineva în spital pentru că este ceva mai zdravăn

decât ceilalţi bolnavi" Immanuel Kant

2

CUPRINS

Argument si istoric 4

1. Notiuni de anatomie si fiziologie ale stomacului 7

1. 1. Anatomia stomacului 7

1. 2. Fiziologia stomacului 13

2. Gastrita 17

2. 1. Definitie 17

2. 2. Etiologie 17

2. 3. Patogenie 19

2. 4. Forme clinice 20

2. 5. Diagnostic clinic 33

2. 6. Diagnostic paraclinic 34

2. 7. Diagnostic diferential 35

2. 8. Evolutie si prognostic 35

2. 9. Tratament 36

3. Ingrijiri specifice 39

Tehnici utilizate in tratarea pacientului cu gastrita 51

Educatia pentru sanatate 57

Concluzii 58

Bibliografie 59

3

ARGUMENT ŞI ISTORIC

Lucrarea de faţă este o prezentare, pe baza unei bibliografii ce cuprinde autori de

prestigiu ai gastritei. Am ales aceasta lucrare deoarece bolile aparatului digestiv se

numără azi printre bolile care afectează cel mai des populaţia.

Gastrita, boala ce afectează mucoasa stomacală, are drept factor cauzator

nerespectarea unui regim de viaţă şi muncă raţional. Fuga după realizările şi împlinirile

materiale pune pe plan secund respectarea unei conduite sanitare în ceea ce priveşte

nutriţia organismului.

Astfel tot mai mulţi bolnavi se prezintă la unităţile sanitare acuzând simptomele

caracteristice ale gastritei (ale uneia din formele pe care aceasta le îmbracă). Îngrijirea

bolnavilor suferinzi de gastrită acută reprezintă o problemă care se poate rezolva mai

puţin prin tratament medicamentos şi mai mult printr-un regim de viaţă igienico-dietetic,

care este la îndemâna oricui.

Gastritele sunt inflamaţii acute sau cronice, difuze sau focale ale mucoasei

stomacului. Termenul de gastrită a fost introdus în 1908 de Brousoas. Gastrita este

interpretată diferit de clinician, endoscopist şi morfopatolog. De-a lungul anilor s-a

propus o serie de clasificări ale gastritelor, pornindu-se de la criterii clinice, topografice,

funcţionale, imunologice, endoscopice, radiologice şi etiologice. După descoperirea

bacteriei Helicobacter pylori, clasifcările anterioare au fost revizuite şi s-a propus o nouă

clasificare pentru unificarea tuturor elementelor, elaborate de un grup de specialişti în

gastroenterologie în 1990 la Congresul Mondial de Gastroenterologie de la Sydney, sub

denumirea de Sistemul Sydney de clasificare a gastritelor, sistemul Sydney combină

etiologia, acceptă asocierile patogenice cu topografia gastritelor, aceasta derivând din

observaţiile morfologice de bază, introducând şi o scară a gradării.

Date clinico-statistice indica faptul că gastrita este cea mai frecventă suferinţă a

stoamacului şi datorită carcterului polimorf, este foarte greu să se facă o caracterizare

exctă a acestei boli. Inflamaţia cronică a mucoasei gastrice se observă la toate vârstele, cu

o frcvenţa mai mare intre 20 şi 35 ani (Harrison, 2002). După alti autori (Wang-Sheng Ji

2005) gastrita are o incidenţă ridicată în populaţia adultă şi incidenţa creşte oadată cu

vârsta, este una din cele mai importante leziuni pre-canceroase. Descoperirea în urmă cu

4

25 ani a infecţiei cu Helicobacter pylori a dus la o adevarată explozie informaţională

privind etiopatogenia afecţiunilor gastrice, la ora actuala este bine cunoscut că infecţia

Helicobacter pylori dertmină o succesiune de evenimente care în cele din urmă duc la

apariţia unor boli gastrice.

Prezenţa de Helicobacter pylori la nivelul mucoasei gastrice provoacă un răspuns

inflamator cronic, care cuplat cu leziuni celuare şi alţi factori etiopatogenici (ingestia de

alocool, ingestia de substanţe puternic acidulate sau medicamente) initiaza o cascadă de

modificări histopatologice care trec de la gastrită acută la gastrită cronică, gastrită

atrofică metaplazie intestinala, displazia si cancerul gastric. Producerea continuu de

radicali de oxigen reactivi, care rezultă din inflamaţia în curs de desfaşurare, poate duce

la deteriorarea AND-ului celulelor din epiteliul gastric, inducând mutaţii multiple,

considerate a fi suficiente pentru iniţierea leziunilor de carcinogenoză.

Dovezi ce indică o creştere riscului de cancer gastric odată cu infecţia

Helicobacter pylori ca urmare a secvenţei atrofie-metaplzie se găsesc în studii variate, ce

au arătat că subiecţii Helicobacter pylori pozitivi dezvoltă aceste afecţiuni mai fercvent

neinfectate.Pe baza acestor descoperiri s-a estimat că colonizarea H. pylori creste de

aproximativ 10 ori riscul de cancer gastric, H. pylori fiind desemnat cancinogen de clasa I

de catre OMS.

La ora actuala este bine stabilit că leziunile precanceroase de la nivelul mucoasei

gastrice sunt foarte variate, iar aspectele endoscopice ale mucoasei gastrice nu sunt de

cele mi multe ori în concordanţă cu aspectele histopatologice. Corelarea diagnosticului

endoscopic cu cel histopatologic reprezintă ,,standardul de aur’’ în diagnosticarea şi

tratamentul afecţiunilor gastrice.

Această lucrare reprezintă şi o analiză a prerogativelor personalului mediu in

îngriirea bolnavului. Ca membru al echipei sanitare asistenta ajută bolnavul să respecte

prescripţiile terapeutice ale medicului, dar după cum medicul este recunuscut pentru

stabilirea diagnosticului, a pronosticului, instituirea tratamentului, tot asa şi asistenta

medicală are rol unic pe care să-l indeplinească din proprie initiativă şi compenţa, rol

definit astfel de VIRGINIA HENDERSON: ,, Rolul essential al asistentei medical

consta în a ajuta persoana sănătoasă sau bolnavă să-şi menţină sau recâştige

sănătatea prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut

5

voinţă sau cunoştiinţele necsare. Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste

funcţii astfel încât să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil.’’

Analiza îngrijirilor pe care le realizează asistenta medicală trebuie să se bazeze

pe definirea rolului, funcţiei acesteia, definiţie acceptata de toţi cei internaţi.

În această lucrare sunt prezentate cauzele şi mecanismele care produc boala,

simptomele bolii, cum se poate stabili diagnosticul, ce complicaţii pot survenii în lipsa

tratamentului şi conduita care este indicată.

6

1. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE ALE STOMACULUI

1. 1. Anatomia stomacului

Stomacul este un organ cavitar abdominal, este segmentul cel mai dilatat al abdomenului.

Asezare

Stomacul se găseşte la etajul superior al cavităţii abdominale (etajul

supramezocolic), în loja gastrică, care este delimitată de diafragm, ficat, mezocolonul

transvers şi peretele abdominal. În mod normal poziţia lui este verticală.

Stomacul este fixat în loja gastrică prin următoarele mijloace de fixare:

continuitatea esofagului şi duodenului, pediculii vasculari, ligamentele peritoneale care

leagă stomacul de organele vecine, presiunea abdominală.

7

Dimensiuni si capacitate

Stomacul are forma literei “J” când este gol, iar când este plin moderat are forma

unui cimpoi măsurând 25 cm lungime, 10 cm lăţime, 8 cm grosime. Capacitatea mijlocie

atinge 1300 ml.

În anumite împrejurări, mai ales în stările patologice, capacitatea se poate

modifica. Un obstacol la nivelul cardiei (cancer, stenoză) va îngreuna pătrunderea

alimentelor în stomac, ceea ce va duce la micşorarea organului. Un obstacol la nivelul

regiunii pilorice va împiedica evacuarea chimului în duoden, şi astfel va determina

creşterea cavităţii gastrice.

Configuratie externa si raporturi

Stomacul prezintă trei porţiuni:

- fundul sau marea tuberculozitate este partea cea mai largă şi priveşte spre diafragm.

Reprezintă camera de aer a stomacului şi nu conţine alimente;

- corpul este partea mijlocie;

8

- porţiunea pilorică sau porţiunea orizontală este partea inferioară cea mai îngustă a

stomacului şi prezintă două segmente: antrul piloric şi canalul piloric.

Stomacul are două feţe: (anterioară şi posterioară), două margini (dreapta şi

stânga) şi două orificii (superior şi inferior).

Faţa anterioară a stomacului vine în raport cu faţa inferioară a lobului stâng a

ficatului pe care lasă o amprentă numită impresia gastrică, cu peretele anterior al

abdomenului şi cu muşchiul diafragm.

Faţa posterioară a stomacului vine în raport, prin bursa omentală cu peretele

posterior al abdomenului, cu splina, cu glanda suprarenală stângă, cu rinichiul stâng şi cu

pancreasul.

Marginea dreaptă sau mica curbură este concavă şi este orientată spre dreapta.

Ea prezintă o porţiune verticală, care se întinde de la cardie până la incizura angulară şi o

porţiune orizontală, prin ascendenţă, cuprinde incizura angulară şi prima porţiune a

duodenului (bulbul duodenal). Între mica curbură şi ficat se află un pliu peritonial care

leagă aceste organe, numit micul epiplon sau epiplonul gastro-hepatic.

9

Marginea stângă sau marea curbură este convexă şi orientată spre stânga, având o

lungime de circa 40 cm. De pe marea curbură a stomacului pornesc multe pliuri

peritoneale şi anume marele epiplon, care acoperă ca un sfert organele din cavitatea

abdominală, epiplonul gastrosplenic care leagă stomacul cu splina.

Orificiul superior al stomacului prin care comunică cu esofagul se numeşte cardia

şi este uşor dilatabil, având un muşchi sfincter slab dezvoltat, iar orificiul inferior dinspre

intestinul subţire se numeşte pilor şi este închis printr-un muşchi, sfincterul piloric.

Structura stomacului

10

Peretele stomacului este constituit din patru tunici, care, considerate de la exterior

la interior sunt: tunica seroasă, tunica musculară, tunica submucoasă şi tunica mucoasă.

Tunica seroasă este formată din peritoneul visceral. Seroasa înveleşte stomacul

aproape în întregime, lăsând descoperită la nivelul ligamentului gastro-frenic, numai o

porţiune care vine în raport direct cu diafragmul.Ea se continuă cu elementele de

susţinere şi fixare a stomacului, alcătuind epiplonul gastrocolic, gastrohepatic şi

ligamentul gastrofrenic.

Tunica musculară este alcătuită din fibre musculare aşezate în trei straturi:

stratul extern format din fibre longitudinale, fiind continuarea fibrelor longitudinale ale

esofagului, al doilea strat conţine fibre aşezate circular, iar cel de-al treilea strat, cel

intern, este format din fibre dispuse oblic (parabolice).

Tunica submucoasă este formată din fibre conjunctive şi fibre elastice.

Tunica mucoasă numită şi mucoasa stomacală, se caracterizează prin aceea că

este prevăzută cu numeroase celule longitudinale numite plici gastrice. Mucoasa are o

grosime de 2 cm şi este formată dintr-un epiteliu cilindric simplu, printre care se află

glandele unicelulare, care secretă mucus şi dintr-un corion, în grosimea căruia se găsesc

numeroase glande gastrice în număr de aproximativ 40 de milioane, care alcătuiesc

aparatul secretor al mucoasei. După poziţia lor, după structura şi funcţiile pe care le

îndeplinesc, glandele gastrice sunt de trei feluri:

- glandele fundice, care sunt glandele principale ale stomacului(numite şi glande proprii),

se află situate în marginea fundică şi a corpului stomacului. Ele sunt glande tubuloase

ramificate sau simple, secretă acid clorhidric, pepsină, lubrifiant şi mucină;

- glande cardiale situate în mucoasa regiunii orificiului cardia, sunt glande tubuloase,

ramificate sau simple şi secretă lipoza stomacală şi lichid alcalin bogat în mucină;

- glande pilorice, situate în regiunea pilorică, sunt glande tubuloase ramificate sau simple,

secretă labferment şi mucină.

Stomacul este menţinut în poziţie prin continuitatea sa cu esofagul şi intestinul

subţire, prin peritoneu, prin legăturile pe care le are cu organele vecine şi prin presarea

abdominală.

11

Vascularizatia stomacului :

Stomacul este vascularizat de ramurile trunchiului celiac. Astfel artera stângă şi

artera gastrică dreaptă se anastomozează de-a lungul micii curburi a stomacului, artera

gastroepiplonică dreaptă se anastomozează cu artera gastroepiplonică stângă de-a lungul

marii curburi, arterele gastrice scurte, ramuri din artera splenică, vascularizează fundul şi

feţele stomacului. Ramurile tuturor acestor artere se anastomozează şi formează trei

reţele: reţeaua seroasă, reţeaua musculară şi reţeaua submucoasă. Din capilarele acestor

reţele se formează venele, care alcătuiesc un plex în submucoasă şi un al doilea plex în

subseroasă şi apoi formează venele stomacului: vena coronară a stomacului, venele

gastroepiplonice (dreapta şi stânga), toate aceste vene se varsă în vena portă şi ramurile

ei.

Venele limfatice ale stomacului formează o reţea mucoasă, o reţea musculară şi o

reţea submucoasă. Acestea sunt repartizate în mica curbură.

12

Inervatia stomacului

Stomacul are o inervaţie complexă. Ea este formată din fibre provenite din plexul

selar care sunt fibre parasimpatice (din nervii vagi). Aceste fibre pătrund în peretele

stomacului unde formează pliuri simpatico-parasimpatice:

- un plex slab dezvoltat, numit plexul subseros, la suprafaţa tunicii musculare;

- un plex dezvoltat, aşezat în grosimea tunicii musculare, numit plexul Auerbach;

- un al treilea plex, mai puţin dezvoltat, se numeşte plexul Meissmer, aşezat în

submucoasă. Plexurile sunt formate din fibre nervoase şi din celule nervoase care se

distribuie la fibre musculare şi la celule glandulare ale mucoasei.

1. 2. Fiziologia stomacului

Stomacul are două funcţii principale: secretorie şi motorie Prin aceste funcţii

stomacul realizează digestia gastrică a alimentelor.

Functia secretorie a stomacului constă în elaborarea sucului gastric de către

glandele mucoasei gastrice. Acesta este un lichid incolor, uşor opalescent.

Cantitatea de suc gastric secretată de stomac variază între 1-1,5 l în funcţie de

alimentaţie.

Componentele sucului gastric şi rolul lor în digestie.

Sucul gastric este alcătuit din apă (99%) şi dintr-o foarte mică proporţie de (1%)

de substanţe anorganice. Substanţele anorganice sunt reprezentate de acidul clorhidric şi

de diferitele săruri de sodiu, potasiu, calciu, magneziu. Acidul clorhidric, substanţa

anorganică principală şi caracteristică a sucului gastric, este secretat de celule marginale

sau parietale ale glandelor fundice. Rolul fiziologic al acidului clorhidric:

- activează enzimele pilorice din sucul gastric;

- contribuie la solubilizarea nucleoproteinelor şi a colagenului, la precipitarea

cazeinogenului din lapte şi la evacuarea conţinutului gastric;

- împiedică multiplicarea microorganismelor ajunse în stomac odată cu alimentele, deci

are rol antiseptic.

Substanţele organice sunt reprezentate de mucină şi enzime. Mucina este formată

din glicoproteine şi este secretată de celule epiteliale de la suprafaţa mucoasei. Mucoasa

împreună cu apa, electroliţii şi celulele descuamate formează mucusul gastric cu rol de a

apăra mucoasa gastrică împotriva agenţilor mecanici, termici şi chimici. Enzimele sunt

13

reprezentate de pepsină, lubrefiant şi lipoza gastrică. Pepsina este enzima proteolitică

care hidralizează proteinele alimentare şi produce coagularea laptelui.

Lubrefiantul sau renina gastrică este enzima prezentă în sucul gastric al sugarului

şi este secretat sub formă de preferment şi activat de acidul clorhidric. Are rol în

precipitarea cazeinogenului solubil din lapte, pe care îl transformă în cazeină şi

precazeinat de calciu.

Lipoza gastrică este enzima care acţionează asupra lipidelor alimentare. Ea are o

importanţă mare la sugar şi redusă la adult.

Reglarea secreţiei gastrice se realizează prin două mecanisme principale:

- un mecanism reflex, prin care se realizează reglarea reflexă a secreţiei gastrice;

- un mecanism umoral, prin care se realizează reglarea umorală a secreţiei gastrice.

Reglarea reflexă constă în participarea diferiţilor centri nervoşi în mecanismul de

secreţie al sucului gastric. Arcul reflex al reflexului gastrosecretor este foarte complex.

Receptorii se găsesc în diferite segmente ale aparatului digestiv. Căile aferente sunt

numeroase, după sediul receptorilor. Centrii nervoşi ai arcului reflex sunt situaţi în

diferite etaje ale sistemului nervos central dar cu predominanţă în substanţa reticulară din

bulb. Căile aferente sunt reprezentate sistemului nervos vegetativ şi în deosebi de

parasimpatic (nervul vag).

Reglarea umorală constă în participarea la mecanismul de secreţie al sucului

gastric a hormonului numit gastrină, care ia naştere în mucoasa stomacului din regiunea

pilorică după 20-40 minute de la ingestia alimentelor, trece apoi în sânge şi ajungând la

glandele gastrice le stimulează secreţia. Procesul gastrosecretor se desfăşoară în trei faze:

cefalică, gastrică şi intestinală.

Faza cefalică se realizează exclusiv printr-un mecanism reflex şi anume reflexele

necondiţionate. Contactul alimentelor cu mucoasa bucală este urmat de o abundentă

secreţie de suc gastric bogat în acid clorhidric şi pepsină. Reflexul gastrosecretor se poate

obţine şi prin excitarea organelor de simţ (văz, auz, miros). În acest caz, secreţia gastrică

este declanşată printr-un reflex condiţionat. Faza cefalică are o durată relativ scurtă (sub

30 de minute) dar este importantă deoarece grăbeşte procesul de digestie şi iniţiază

mecanismele fazelor următoare ale secreţiei gastrice. Faza gastrică are la bază mecanisme

nervoase şi umorale. Mecanismul nervos este declanşat de distensia stomacului pe care o

14

produce prezenţa de alimente. Mecanismul principal al fazei gastrice este cel umoral.

Contactul alimentelor cu mucoasa gastrică stimulează apariţia hormonului numit gastrină,

care este transformat în sânge la nivelul celulelor gastrosecretorii pe care le activează.

Mecanismul umoral acţionează atâta timp cât hrana rămâne în stomac, fiind astfel

responsabil de secreţia unei importante cantităţi de suc gastric.

Când ph-ul acestui suc ajunge în jurul cifrei doi, secreţia de gastrină este oprită printr-un

mecanism de retracţie activă.

Faza intestinală a secreţiei gastrice se realizează tot prin ambele mecanisme,

reflexe şi umorale dar cu predominanta evidenţă a celor din urmă. În această fază secreţia

gastrică este declanşată de prezenţa chimului gastric în duoden.

Functia motorie a stomacului

În această noţiune sunt incluse toate mişcările imprimate pereţilor stomacului de

către musculatura acestora în contracţie. Ele sunt de două feluri: peristaltice şi tonice.

Mişcările peristaltice au caracter ondulatoriu, ele pornesc de la cardia şi se propagă până

la pilor, unde se sting sau se continuă până la rect. Mişcările constau în inele succesive de

contracţii şi de relaxări ale musculaturii circulante ale pereţilor.

Mişcările tonice sunt realizate de contracţia întregii musculaturi a stomacului. Ele

sunt mişcări de adaptare a capacităţii stomacului la conţinutul său, asigurând contactul

intim al mucoasei cu alimentele. Contracţiile tonice apar de-a lungul peretelui gastric,

începând din apropierea cardiei şi până la nivelul pilorului. Ele sunt de mai mică

intensitate decât cele peristaltice. Rezultatul mişcărilor este reprezentat, pe de o parte, de

amestecarea alimentelor cu sucul gastric, iar pe de alta, de evacuarea gastrică. În

evacuarea gastrică un rol important îl are sfincterul piloric, care se deschide şi se inchide

în mod ritmic.

Funcţia ritmică a stomacului se află sub controlul nervilor simpatici şi

parasimpatici precum şi sub control umoral.

Transformarile substantelor alimentare in stomac

Prin mişcările peristaltice şi tonice ale stomacului, alimentele sunt bine

amestecate şi îmbibate cu suc gastric şi transformate într-o masă eterogenă care poartă

numele de chim gastric. În chimul gastric se găsesc proteine, lipide, glucide, în cantităţi

diferite, în raport cu compoziţia alimentelor ingerate.

15

Proteinele supuse acţiunii pepsinei şi transformate în polipeptide sunt cunoscute

sub denumirea de albumoase şi peptone care sunt solubile. Lipidele nu suferă

transformări chimice importante la nivelul stomacului deoarece lipaza gastrică nu poate

acţiona asupra lor la ph-ul acid existent în sucul gastric.

Glucidele rămân de asemenea netransformate din punct de vedere chimic

deoarece în sucul gastric nu există enzime specifice. Desăvârşirea digestiei proteinelor,

glucidelor şi lipidelor se face în sucul gastric.

16

2. GASTRITA

2. 1. Definitie

Gastrita reprezinta un proces inflamator al mucoasei gastrice, secundar de obicei

altor boli ale tractului digestiv si anexelor ( intestin, apendice, ficat, pancreas ), bolilor

altor organe ( plamani, rinichi ) sau unor boli generale.

Se deosebesc 2 forme importante de gastrita :

A. Gastrita acuta care poate fi :

- gastrita acuta simpla

- gastrita acuta oroziva si flegmonoasa

- gastrita alergica

B. Gastrita cronica

2. 2. Etiologie

A.Gastrita acuta poate avea urmatoarele cauze :

- antiinflamatoare nesteroidiene sau antibiotice administrate mai mult timp fara protectie

gastrica

- alimente/ bauturi prea fierbinti sau prea reci, consum excesiv de consimente

17

- stres

- alcool

- arsuri

- septicemii

- traumetisme

- caustice : hidrat de sodiu, acid sulfuric, acid azotic

- interventii chirurgicale

- soc

- diversi alergeni

B. Gastrita cronica poate avea urmatoarele etiologii :

- bacterii – Helicobacter Pylori

- consum excesiv de alcool, nicotina

- in avitaminoze

- dupa o gastrita acuta netratata corespunzator

- refluxul gastro-esofagian

- cauze autoimune

- cauze psihice – stres intens, sever

18

2. 3. Patogenie

Gastrita cu Helicobacter pylori începe tipic ca o gastrită acută antrală,

caracterizată prin inflamaţie intensă ce se extinde în timp, implicând întreaga mucoasă

gastrică şi producând gastrită cronică. La gazda susceptibilă, Helicobacter pylori

determină gastrita cronică activă ce poate determina ulterior apariţia ulcerului gastric sau

duodenal, cancerului gastric sau limfomului MALT.

Gastrita cronică activă este caracterizată printr-un infiltrat inflamator bogat în

neutrofile, limfocite B şi T, macrofage şi mastocite localizat în epiteliul gastric şi lamina

propria. Mastocitele sunt celule efectoare importante în patogenia gastritei. Totuşi, se

pare că Helicobacter pylori nu invadează mucoasa gastrică, ci îşi formează nişe la nivelul

acesteia, unde este protejat de secreţiile gastrice. Interacţiunea dintre Helicobacter pylori

şi mucoasă conduce la eliberarea unor cytokine proinflamatorii, cum ar fi interleukina 8,

care atrage polimorfonuclearele în focar şi iniţiază procesul inflamator. În mucoasa

pacienţilor cu infecţie Helicobacter pylori se pot detecta şi niveluri crescute de TNF-α,

IL-6, IL-10.

În 1997, Tomb şi colaboratorii au descifrat genomul Helicobacter pylori şi au

descoperit dife-renţe în gene ce codează factori de patogenitate ai bacteriei, cum ar fi

19

proteinele de suprafaţă. Două dintre cele mai importante gene ale Helicobacter pylori

sunt VACA şi CAGA. Pacienţii infectaţi cu tulpini secretante de toxină vacuolizantă au

un risc mai crescut de apariţie a ulcerului peptic.

Tulpinile care produc proteina CAGA sunt asociate cu un risc crescut de apariţie a

cancerului gastric.

2. 4. Forme clinice

A. Gastrita acuta infectioasa

Simptomatologie

Manifestările clinice variază în funcţie de agresivitatea factorului patogen, de

integritatea şi lezarea anterioară a mucoasei gastrice şi de reactivitatea organismului.

După 4 până la 8 ore după ingerarea factorilor patogeni, apar primele semne caracterizate

prin: greaţă, regurgitări, senzaţii de presiune sau durere în epigastru, urmate la scurt timp

de vărsături alimentare bogate, nedigerate, acide amestecate, cu mucus abundent. După

golirea stomacului vărsăturile sunt bilioase. Simptomele sunt asociate cu dureri de cap,

transpiraţii, valuri de căldură, eructaţii şi miros supărător de ouă clocite. La examenul

clinic se constată tegumente palide, secundare tulburări vasemotorii, limba saburală,

temperatura subfebrilă sau normală. Regiunea epigastrică este sensibilă la palpare.

20

Tensiunea arterială este normală. În cazuri grave, în urma pierderilor de lichide se

întâlneşte hipertensiune, în urină se constată urebilina crescută, traducând leziuni hepatice

asociate. În formele severe de gastrită şi gastrite acute repetate secreţia de acid clorhidric

dispare pentru o anumită perioadă de timp.

Anatomie patologica

În funcţie de agresivitatea factorului nociv, procesul inflamator interesează

mucoasa şi stratul muscular. Mucoasa stomacală este congestionată, edematiată, acoperită

cu mucus.

Etiopatogenie

Gastrita acută catarală (infecţioasă) este provocată de factori multipli:

- factori clinici: alcool, medicamente.

- factori toxiinfecţioşi: alimente alterate prin infecţii microbiene, prin toxine sau

purtătoare de germeni microbieni.

- factori fizici: alimente şi băuturi fierbinţi sau reci.

- factori mecanici: supraîncărcarea şi destinderea succesivă a stomacului cu alimente

ingerate în exces mai ales la indivizi suferinzi anterior de gastrite cronice.

- factori alergici: la anumite persoane, ingerarea de alimente la care organismul este

sensibilizat (fragi, lapte, ouă).

Excitaţiile puternice ale receptorilor chimici, fizici, termici, transmit impulsuri

patologice la scoarţă, determinând tulburări complexe în organism: cefalee, transpiraţii,

palpitaţii, reacţii reflexe produse de excitarea staţiilor vegetative complexe.

Diagnosticul

Diagnosticul pozitiv se stabileşte din semnele caracteristice. Se face diagnosticul

diferenţial cu sindroamele abdominale acute:

-în colecistita acută: durerea are localizare de predilecţie în hipocondrul drept, este

pronunţată şi iradiază în spate, conjunctivele sunt subicterice; în urină se găsesc pigmenţi

biliari. După dispariţia crizei dureroase starea generală a bolnavilor este bună.

- în toxiinfecţiile alimentare: tabloul clinic este dominat de sindromul diareei cu

fenomene de duodenită, febră ridicată, evoluţie prelungită a bolii, iar examenul

bacteriologic depistează germenul în cauză.

Evolutie si prognostic

21

În general gastrita acută are o evoluţie favorabilă. În formele severe bolnavii pot

rămâne cu sechele de gastrită cronică.

Tratamentul

Constă în primul rând în măsuri igienico-dietetice. Iniţial se recomandă repaus la

pat şi se interzice orice fel de alimentaţie, în primele două zile sunt permise numai apă

fiartă şi răcită, infuzii de mentă, muşeţel, sunătoare etc. Ulterior alimentaţia este reluată

treptat, începând cu supe de zarzavat limpezi sau cu puţin orez, brânză de vaci, caş

proaspăt, făinoase cu apă şi lapte, mere coapte, supă de carne de vacă fiartă şi tocată.

După mese bolnavul va bea o infuzie de mentă şi va păstra repausul la pat cu comprese

călduţe pe abdomen. După aproximativ 7-8 zile se va trece treptat la o alimentaţie

normală.

Tratamentul medicamentos constă în primul rând în combaterea tulburărilor

hidroelectrolitice, pe primul plan fiind rehidratarea mai ales în cazul bolnavilor cu

vărsături şi cu diaree intensa. Se administrează soluţie glucozată şi cloruro-sodică

izotonică, în cantităţi direct proporţionale cu gradul de deshidratare (2-3 litri) .

Pentru combaterea vărsăturilor şi durerilor epigastrice se recomandă:

- TORECAN – o fiolă de 6,5 mg.

- SCOBUTIL – o fiolă de 10 mg. în asociere cu PAPAVERINĂ – o fiolă de 40 mg.

În cazul unor agenţi infecţioşi (stafilococi, salmonele), se administrează

antibioticele sau chimioterapicele corespunzătoare.

B. Gastrita flegmonoasa

22

Simptomatologie

Tabloul clinic este caracterizat printr-o stare septică cu sindrom abdominal acut.

Debutul este brusc, cu frison, febra cu caracter remitent, putând ajunge până la 40 grade

C, dureri atroce în epigastru, greţuri, vărsături, care împiedică orice ingerare de alimente.

Starea generală este alterată, apar fenomene reci, vărsăturile sunt rare purulente.

La examenul fizic se constată facies peritonial, apăsare abdominală cu

sensibilitate exagerată la presiune în epigastru, leucocitoza (20000-30000), cu

polinucleoza şi granulaţii toxice. Radiologic se constată efect de umplere. Fenomenele

clinice se agravează, imitând tabloul unei stări grave abdominale.

Complicatii

Cea mai gravă complicaţie este perforaţia în cavitatea abdominală liberă

determinând peritonita purulentă generalizată. Perforaţia se poate produce într-un organ

de vecinătate. Trombozele vasculare determină abcese metastazice în ficat, plămân sau

alte organe.

Anatomie patologica

Procesul inflamator purulent cuprinde toate straturile peretelui stomacal.

Inflamaţia purulentă poate fi difuză sau localizată, limitându-se la un abces solitar.

Procesul inflamator interesează sistemul limfatic şi vascular. Vasele limfatice sunt

îngroşate iar venele sunt trombozate, constituind un factor favorizant pentru metastazele

septice la distanţă. Conţinutul stomacului poate avea aspectul unui exudat purulent.

Etiopatogenie

Inflamaţia este de origine infecţioasă bacteriană, de cele mai multe ori

streptococică. Infecţiile cu stafilococi, coci, pneumococi, proteus, sunt mai rare. În

formele primitive orice eroziune, plagă chirurgicală a mucoasei, leziune ulceroasă poate

constitui o poartă de intrare pentru streptococ. Formele secundare se întâlnesc în

endocardită, febra puerperelă, osteomielita, febra tifoidă, gastrita flegmonoasă fiind un

simptom în tabloul grav de septicemie.

Diagnostic

Diagnosticul se face foarte greu, de multe ori îl stabileşte chirurgul în cursul

laparatomiei. Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu sindroame abdominale acute.

23

- în ulcerul gastric perforat lipseşte starea septică, abdomenul este retractat, iar la

examenul radiologic se constată imaginea aerică subdiafragmatică.

- în pancreatita acută: abdomenul este balonat fără apărare prea mare, iar glicemia şi

amilazuria sunt crescute, uneori apare glicezurie.

- în perforaţia colecistitei purulente se găsesc crize hepatice repetate în antecedente.

Durerea are o localizare de predilecţie în hipocondrul drept cu iradieri

caracteristice în spate şi umărul drept.


Sunt foarte grave. Moartea survine în ziua a 6-8-a, prin colaps, peritonită

generalizată, perforaţie sau prin stare septică, formele localizate se pot vindeca.

Tratamentul

- constă în primul rând în administrarea de antibiotice în doze mari (printre care şi

penicilina cristalizată G), după o rapidă reanimare se recomandă intervenţie chirurgicală

care constă în drenaj sau gastrectomie parţială, în funcţie de situaţia existentă.

Mortalitatea operatorie este relativ mare (20%). În lipsa tratamentului chirurgical

mortalitatea este de 100%.

C. Gastrita acuta hemoragica

Gastrita acută hemoragică este una din cauzele frecvente ale hemoragiei digestive

superioare, alături de ulcerul gastro-duodenal şi de varicele esofagiene. Acest tip de

gastrită este mai bine cunoscut în ultima vreme de când examenele endoscopice se

practică pe o scară tot mai largă. De remarcat este faptul că gastrofibriloscopia trebuie

24

practicată cât mai aproape de debutul sângerării, existenţa unui interval prea mare de timp

putând determina o dispariţie a leziunilor caracteristice. Din punct de vedere anatomo-

patologic, deosebim două tipuri de gastrită hemoragică ce se individualizează şi prin

particularităţi etiologice şi anume:

- gastrita erozivă determinată cel mai des de medicamente (poate fi prezentă şi sub

denumirea de gastrită medicamentoasă).

- ulcerele acute de stres, ce apar în contextul unor stări grave (traumatisme, intervenţii

chirurgicale etc.)

La examenul endoscopic, în primul tip de gastrită hemoragică (erozivă) se

constată multiple leziuni sângerânde, de mici dimensiuni, distribuite pe întreaga suprafaţă

a mucoasei gastrice sau localizate într-o anumită regiune: fund, corp, antrus, alături de

eroziuni, se mai remarcă peteşii, hiperexie difuză, friabilitatea mucoaselor. Examenul

histologic arată caracterul superficial al eroziunilor, care sunt pierderi de substanţe ce nu

depăşesc tunica musculară.

În ulcerele acute de stres, endoscopia arată ulceraţii mai intense, în număr redus,

iar biopsia demonstrează o profunzime mai mare decât cea din gastrita erozivă, pierderea

de substanţă depăşind tunica musculară şi ajungând în submucoasă.

Simptomatologie

Simptomatologia gastritelor hemoragice este dominată de sângerare, tradusă prin

hematomoză sau melena, unii bolnavi prezintă concomitent dureri în epigastru şi greţuri.

Diagnosticul

- se face cu ajutorul gastrofibriloscopiei, practicată chiar în ziua episodului hemoragic.

Examenul radiologic gastrointestinal cu bariu nu are utilitate, întrucât eroziunile

superficiale nu pot fi puse în evidenţă cu ajutorul acestui examen, un examen foarte atent

cu dublu contrast, le poate totuşi determina.

Tratamentul

Tratamentul gastritei hemoragice se face prin:

- transfuzie de sânge, care trebuie să se facă cu promptitudine pentru înlocuirea

volumului de sânge pierdut.

- spălături gastrice care favorizează oprirea sângerării, cu soluţii cloruro-sodice izotonice,

la o temperatură cât mai scăzută.

25

Intervenţia chirurgicală este necesară numai când sângerarea nu poate fi oprită,

ceea ce nu se întâmplă în cazul unor ulceraţii relativ profunde. Se practică de obicei o

antrectomie şi o vagetomie, şi nu rareori o gastrectomie totală.

D. Gstrita acuta toxica (coroziva)

Este o formă a gastritei acute. Ea este determinată de substanţe concentrate cu

acţiune necrozivă. Ingestia substanţelor caustice poate fi accidentală sau intenţională la

adult în scop de sinucidere. Substanţele ingerate pot fi acizi puternici, fie baze, fie alte

substanţe, tinctura de iod, biclorura de mercur, acid oxalic, arsenic, azotat de argint.

Simptomatologie

Ingerarea causticului produce leziuni profunde în cavitatea bucală, faringe, esofag

şi stomac. Bolnavii se plâng de durere în gură, retrosternal dar mai ales în regiunea

epigastrică, au salivaţie abundentă şi jenă pronunţată la deglutiţie. Leziunile gastrice

profunde provoacă vărsături cu conţinut bogat în mucus, amestecat cu sânge. În formele

severe starea generală se agravează, se produce colaps cardiovascular cu cianoză,

transpiraţii şi extremităţi reci. La examenul fizic se constată arsuri peribucale în gură şi

faringe sub formă de ulceraţii acoperite cu false membrane difteroide. Tegumentele sunt

palide. La presiune, sensibilitate exagerată în zona epigastrică. Pulsul este mic, frecvent

tensiunea coborâtă, urina conţine albumină, urebilinogen. Cantitatea de urină este

diminuată. Examenul radiologic este indicat în faza de ameliorare. În această fază se pot

distinge leziuni erozive.

În unele cazuri se pot observa leziuni ulcerative localizate pe curbura mică.

Relieful mucoasei este şters în cazul fazelor de evoluţie spre scleroză. Peretele

26

stomacului este rigid şi are dinamica redusă. Leziunea scleroasă progresivă localizată în

regiunea antrală produce stenoze pilorice.

Complicatii

a) precoce colaps cardio-vascular, bronhopneumonie, edemul glotei şi hemoragie

gastrică. Perforaţia se întâlneşte rar.

b) tardive: gastrita cronică , ulceraţii gastrice, stenoza pilorică, stomac mic scleros,

stenoza esofagiană.

Diagnostic

Diagnosticul gastritei corozive se face uşor, din constatarea leziunilor bucale,

peribucale, a durerilor mari în epigastru şi din starea generală alterată.

Prognostic

Prognosticul este în funcţie de concentraţia şi cantitatea substanţei ingerate şi de

precocitatea instituirii tratamentului. Prognosticul este grav în cazuri complicate cu

bronhopneumonii cu colaps cardio-vascular, cu edem al glotei şi cu leziuni seroase

asofagiene. Gastrita corozivă are un prognostic favorabil în intoxicaţiile cu acizi slabi, cu

lizol şi cu carbonat de potasiu.

Tratamentul

- trebuie instituit foarte repede.

În intoxicaţiile cu acizi sau baze spălăturile gastrice sunt contraindicate. În

intoxicaţiile cu sărurile metalelor grele, cu alcool şi cloroform, spălăturile trebuie făcute

cu prudenţă. Evacuarea conţinutului stomacal se face prin administrare de vomitive,

injecţii cu apomorfină 0,01 gr. Se împiedică acţiunea caustică prin ingerarea de lichide cu

efect neutralizant. În intoxicaţii cu soluţii acide se administrează ca antidot soluţii

alcaline de magneziu, bicarbonat de sodiu sau potasiu, lapte sau albuş de ou. În intoxicaţii

cu nitrat de argint – clorura de sodiu; intoxicaţii cu săruri de zinc – carbonat de sodiu sau

potasiu, în intoxicaţii cu săruri de cupru ferocinat de potasiu, o linguriţă în ½ pahar cu

apă. Durerile se calmează prin injecţii cu atropină şi soluţie anestezică 2% câte o linguriţă

la 2 ore.

Pe regiunea gastrică se aplică punga cu gheaţă. Se prescriu pansamente gastrice:

carbonat de bismut, 3-5 linguriţe pe zi. În cazuri grave, injecţii cu analeptice. Se evită

complicaţiile infecţioase prin injecţii de penicilină. În primele zile se va administra

27

soluţie de glucoză intravenos. Se trece în mod progresiv la regim de lichide, lapte, supe,

făinoase ca şi în gastrita acută simplă.

Evolutia

- depinde de gradul leziunilor produse de toxic, examenul endoscopic, făcut cu multă

prudenţă, permite o apreciere exactă a severităţii leziunilor, pe baza acestui examen se va

indica laparatomia, urmată de rezecţia zonei necrozate, ce prezintă mare potenţial de

perforaţie. În cazul ingestiei de alcali, certicoterapie, în doză de 60 mg câte 20 mg la 8

ore, pare să prevină evoluţia stenozantă. După încheierea fazei acute, bolnavului i se

recomandă un regim de curăţare, similar celui din ulcerul gastro-duodenal, evoluţia poate

fi favorabilă, dar poate apare o stenoză pilorică, pentru care se indică tratament

chirurgical.

E. Gastrita cronica

Gastrita cronică este cea mai frecventă suferinţă a stomacului.

Este foarte greu să facem o cracterizare justă a acestei boli. Din punct de vedere

morfologic distingem gastrite hipertrofice, atrofice şi mixte. Din punct de vedere

funcţional gastritele se împart în gastrite hiperacide şi anacide. Exeperienţa clinică a

arătat că, de cele mai multe ori, gastrita hipertrofică este hiperacidă, iar cea atrofică este

anacidă, fără a constitui o regulă. Cele două varietăţi clinice, hipertrofică şi atrofică, sunt

etape evolutive ale procesului inflamator de gastrită cu dezordini secretorii şi motorii

diferite. După depistarea leziunii distingem gastrite antrale, fundice şi generalizate.

Inflamaţia cronică a mucoasei gastrice se observă la toate vârstele, cu o frecvenţă

mai mare între 20 şi 35 de ani. Ea se întâlneşte mai ales la bărbaţi.

Simptomatologie

28

Gastrita hipertrofică. În faza iniţială, bolnavii se plâng de senzaţii de plenitudine,

presiune în regiunea epigastrică, eructaţii care apar imediat după mese cu alimente greu

digestibile. Pofta de mâncare este păstrată sau capricioasă. Unii bolnavi suportă bine

condimentele. Uneori bolnavii se plâng de salivaţie abundentă sau gură uscată care

îngreunează masticaţia. Vărsăturile se întâlnesc mai des în gastritele etilice, au caracter

matinal şi conţin mucus abundent. După o perioadă de timp apar arsuri şi dureri fără orar

precis. În 65% ele sunt permanente şi se exagerează după mese.

În gastritele antrale durerile pot avea ritmul asemănător ulcerului gastro-duodenal,

apar precoce sau tardiv după mâncare, în unele cazuri apar dimineaţa pe nemâncate.

În interpretarea semnelor trebuie să fim prudenţi, întrucât gastrita hipertrofică

poate fi asociată de ulcer duodenal. În aceste cazuri durerile cu caracter de periodicitate

ale ulcerului devin permanente. Ca şi în boala ulceroasă sunt forme gastrice care

evoluează uneori cu semne dispeptice, fără dureri.

Funcţia intestinală este normală. În perioada de dureri mari, bolnavii au

constipaţie, în achilie, diaree cu caracter de putrefacţie, care dispare la tratamentul cu acid

clorhidric şi pepsină.

O serie de bolnavi prezintă după mese o serie de tulburări nervoase, indispoziţie,

migrene, ameţeli, valuri de căldură, transpiraţii, stare de slăbiciune. Aceste fenomene sunt

manifestări reflexe produse de stimului patologici plecaţi de la suprafaţa inflamată a

mucoasei gastrice, inflamaţia exagerând excitabilitatea interoceptorilor mecanici, chimici,

termici.

La examenul obiectiv starea generală a bolnavilor este bună, ei nu slăbesc doar în

cazul în care nu se pot alimenta suficient. Limba este saburală. La palpare, sensibilitatea

este mai extinsă în regiunea epigastrică decât în ulcerul peptic gastro-duodenal.

Examenul sucului gastric. Gastrita modifică funcţia secretorie glandulară. În

gastrita antrală sau ulcerativă se constată hipersecreţie cu hiperaciditate. La bătrâni sau la

gastrita cu evoluţie lungă funcţia secretorie indică valori scăzute sau anaciditate. Curba

acidităţii poate reveni la normal dacă funcţia glandelor nu este complet compromisă.

Un sipmtom important de gastrită este secreţia bogată în mucus şi alterarea

funcţiei de eliminare a mucoasei gastrice. După injectarea de roşu neutru, eliminarea

colorantului în sucul gastric este absentă sau întârziată.

29

Examenul gastroscopic. În diagnosticul gastritei atrofice endoscopia este o metodă

suverană.

Gastrita atrofică poate fi difuză sau areolară. Forma difuză este generalizatăsau

localizată cu predilecţie în regiunea antrală sau fundică. Mucoasa are o culoare roz,

palidă cu nuanţe cenuşiu roz. Într-o fază evoluată, suprafaţa devine netedă, pliurile

mucoasei de pe faţa posterioară dispar progresiv. Cu timpul mucoasa devine subţire,

transprentă. Se distinge reteaua vasculară cu arborizare neregulată.Vasele sunt bine

vizibile în câmpul endoscopic. Prezenţa lor indică gradul evolutiv al procesului atrofic.

Gastrita areolară se observă mai ales în anemia pernicioasă. Leziunile sunt segmentare,

circumscrise şi sunt caracterizate prin pliuri de culoare albastră sau cenuşie-verzuie, care

contrastează cu restul mucoasei gastrice, de aspect normal. Secreţia gastrică este absentă.

Se pune întrebarea dacă examenului gastroscopic i se poate acorda o valoare

diagnosticală absolută. În interpretarea imaginilor gastroscopice, mai ales a gastritelor

superficiale trebuie să fim prudenţi, întrucât modificări discrete ale mucoasei pot fi

determinate şi de unele substanţe medicamentoase, de alimente iritante sau de perturbări

de origine neuroreflexă. De aceea, în diagnosticul gastritei este necesar întotdeuna să

avem o privire sinoptica a datelor clinice, radiologice si gastroscopice.

Anatomie patologica

Gastrita cronică se prezintă sub formă hipertrofică şi atrofică.

Gastrita hipertrofică poate fi generalizată sau localizată, cu predilecţie pe faţa

posterioară a regiunii antrale şi curbura mică. Mucoasa este îngroşată, edemaţiată. Pe

suprafaţa ei se văd formaţii mamelonate, verucoase sau eroziuni ulcerative, de dimensiuni

variate.

Gastrita atrofică are mucoasa subţiată, transparentă, cu pliuri dispărute. Sunt

forme localizate în placard, mici eroziuni superficiale, caracteristice în anemia perniciosă.

Etiopatogenie

Este greu să precizăm factorii etiologici, care determină gastrita cronică în

diferitele cazuri, întrucât stomacul, mai mult decât orice alt organ, este expus zilnic

excitaţiilor mecanice, chimice, fizice, toxice şi bacteriene.

Gastrita cronică poate fi determinată de cauze multiple:

30

Alimentaţia neigienică prin calitatea, cantitatea şi prin ritmul neregulat de

administrare, masticaţie proastă, dentiţie defectă, abuz de medicamente, băuturi reci sau

prea fierbinţi. Dintre medicamentele cu acţiune iritantă amintim salicilatul de sodiu,

iodul, bromul, digitala, teocina, sulfamidele, antertemicele etc.

Gastritele de origine microbiană se întâlnesc la bolnavi suferind de bromşiectazii,

bromşite putride, abcese pulmonare şi TBC, apărute în urma înghiţirii sputei purulente

infectate.

Gastrita alergică este secundara reacţie anticorp-antigen şi punerea în libertate a

substanţelor de natură histaminică.

Toţi factorii amintiţi, împreună cu alţii, pe care nu-i cunoaştem încă, sunt

susceptibili de a favoriza tulburări ale funcţiilor secretorie şi motorie a stomacului şi de a

determina apariţia modificărilor morfologice într-o etapă avansată.

Complicatii

În evolutia gastritelor se întâlnesc numeroase complicaţii.

- Hemoragii gastrice. Survin în gastrita cronică erozivă sau ulcerativă. Simptomele

clinice sunt în funcţie de cantitatea sângelui piedut

- Enterita sau enterocolita este secundară gastritelor atrofice aclorhidrice. Diareea are un

caracter de putrefacţie şi este bine influenţată de regim corespunzător şi de acid

clorhidric.

- Manifestările alergice sunt secundare tulburărilor de resorbţie la nivelul intestinului

subţire. Este posibil ca în aceste cazuri să intervină şi tulburarea funcţiei antitoxice a

ficatului

- Perigastrita. Procesul inflamator al mucoasei poate uneori cuprinde şi seroasa,

determinând inflamaţii de vecinătate, fenomene de perigastrită. Ea este localizată pe mica

curbără, pe faţa posterioară sau este generalizată. Semnele clinice sunt caracterizate prin

senzaţii de presiune şi dureri permanente cu iradieri în spate, influenţate mai ales de

schimbarea se poziţie sau de mişcări.

Diagnostic

Gastrita cronică are simptome asemănătoare cu suferinţa altor organe. Pentru

precizarea diagnosticului, facem apel la examinările de radiologie, gastroscopie şi datele

clinice. Anamneza ne informează asupra factorului etiologic, asupra cauzei gastritei.

31

Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu o serie de boli şi cu ulcerul gastro-

duodenal. Lipsa caracterului periodic al durerii, neinfluenţarea ei prin alimentaţie sau

alcaline, diferenţiază gastrita de ulcerul gastric. Semnele dispeptice ca anorexie,

inapetenţă, miros urât, limbă saburală, vărsături mucoase matinale, precum şi tulburările

neuroreflexe: ameţeli, migrene sunt caracteristice gastritei cronice şi nu se găsesc de

obicei în ulcer.

Gastrita hipertrofică poate imita tabloul clinic al ulcerului duodenal. În aceste

cazuri, secreţia gastrică este bogată în mucus, valorile de aciditate sunt crescute, iar

radiologic, duodenul are contur regulat. În cazuri dubioase suntem atenţi pentru că

înapoia gastritei se poate ascunde ulcerul peptic.

În faza incipientă cancerul gastric se confundă frecvent cu gastrita.

Fenomenele dispeptice, inapetenţa, aclorhidria, durerile vagi, neinfluenţate de

alcaline, se întâlnesc în ambele afecţiuni. Radiografiile în serie şi gastroscopia lămuresc

diagnosticul. Evoluţia lungă pledează în favoarea gastritei. În cancer constatăm o slăbire

importantă. Agravarea clinică este paralelă cu agravarea radiologică.

Diagnosticul diferenţial trebuie apoi făcut cu colecistita cronică în faza dispeptică

care determină dureri în epigastru pe cale reflexă. Durerile au evoluţie scurtă, de 1-2 zile,

iradiază în spate, sunt influenţate de greşeli alimentare, în special de grăsimi şi ouă, iar la

femei sunt exagerate în perioada menstruală.

Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu toate stările dispeptice, şi cu parazitozele

intestinale.


Evoluţia şi prognosticul gastritelor cronice sunt variate. Sunt cazuri în care

evoluează într-un ritm rapid spre forma atrofică: un procent mare rămâne la forma

hipertrofică.

În general, evoluţia şi prognosticul sunt în funcţie de diagnosticul precoce, de

leziunea anatomopatologică şi de tratamentul urmat. Îndepărtarea factorului etiologic

asigură vindecarea gastritelor. Persistenţa agresiunilor sau repetarea lor la intervale scurte

determină inflamaţii cronice, cu evoluţie spre atrofie progresivă.

Gastrita artrofică anacidă are o tendinţă de regenerare la indivizi tineri. Gastrita

hipertrofică superficială se vindecă. Forma erozivă şi ulceractivă este refractară la

32

tratament. Chiar dacă se obţine o vindecare clinică, semnele radiologice şi gastroscopice

persistă. Gastrita hipertrofică antrală este influenţată foarte greu de tratament.

Reabilitarea funcţiei secretorii se remarcă mai mult în forma hipertrofică: disfuncţia

glandulară este ireversibilă în gastrita atrofică progresivă.

2. 5. Diagnostic clinic

În gastrita simptomatologia este complexă, dar nespecifică, principalele

manifestări fiind: epigastralgii, vărsături, greaţă, pirozis, balonări, plenitudine post-

prandială, saţietate precoce, regurgitaţii, eructaţii.

În ceea ce priveşte tabloul clinic, se discută despre sindromul funcţional

digestiv(cuprinde douămari entităţi: durerea abdominală recurentă şi vărsăturile) sau

complicaţiile revelatoare.

Durerea abdominală este în general difuză, uneori epigastrică sau periombilicală,

în orice caz dificil de localizat, mai ales la copiii sub 6 ani. Peste această vârstă copilul

poate identifica destul de bine sediul suferinţei .Vărsăturile sunt în general alimentare şi

au caracter matinal.

A. Gastritele acute :

Gastrita acuta simpla ( prin indigestie ) : dureri epigastrice, varsaturi

alimentare si biloase, cefalee, astenie, inapetenta, uneori diaree.

Gastrita acuta coroziva si flegmonoasa : durere extrem de intensa localizata

retrosternal sau epigastric, disfagie, varsaturi incoergibile, hematemeze repetate.

Gastrita alergica : dureri epigastrice violente, greturi, varsaturi, anxietate, plagi

urticariene pe tegumente cauzate de agentul alergen

B. Gastritele cronice :

- simptomele sunt vagi : epigastralgii, senzatie de plin, dureri de tip ulceros, greata,

varsaturi, inapetenta, diaree, rareori hematemeza

- limba este saburala, epigastrul este sensibil la palpare.

33

2. 6. Diagnostic paraclinic

Gastrita este mai frecvent un diagnostic de suspiciune pe care doar examinarea

histologica îl poate certifica. Medicul poate lua în discuţie o eventuala gastrită acută dacă

in anamneza pacientul raportează:

- Disconfort gastric;

- Expunere la agenţi chimici sau noxe cu potential daunător;

- Administrarea prelungită de antiinflamatoare nesteroidiene (mai ales în doze mari), de

corticosteroizi şi alte medicamente ce pot declanşa gastrita acută;

- Consumul de peşte crud sau insuficient preparat termic;

- Alte probleme de natură digestivă: ulcere peptice, boala Crohn, carcinom gastric,

intervenţii endoscopice.

Examenul fizic al pacientului este de obicei în limite normale, doar ocazional

există sensibilitate dureroasă a abdomenului. Anomalii importante apar dacă

gastrita este complicată sau dacă are o etiologie gravă cu rasunet sistemic.

Investigarea paraclinică a pacientului supectat de gastrită poate include:

- Hemoleucograma: poate surprinde o anemie mai ales în gastritele acute erozive;

- Explorarea funcţiei hepatice, renale şi pancreatice;

- Detectarea hemoragiilor oculte.

Explorarile imagistice arată cateva semne importante prezente în gastrită:

- Pliuri, mucoase îngroşate: au un calibru de peste 5 mm;

- Mucoasa cu nodozităţi: nodulii au origine incertă, dar sunt prezenţi în gastrita acută şi

subacută. Ei pot fi de fapt zone ulcerate care s-au reepitelizat, însa mai au înca un grad de

edem asociat. Aceşti noduli sunt mici, au margini bine definite şi delimitate şi sunt mai

frecvent întalniţi pe partea distală a stomacului;

- Leziuni gastrice: constituie unul din semnele importante ale gastritei. Ele pot fi lineare

sau serpiginoase acompaniate sau nu de edem perilezional şi sunt mai frecvent întalniţi pe

marea curbură gastrică. Aceste modificari sunt vizibile atât la computer tomograf (CT)

unde apare şi îngroşarea difuză a peretelui gastric, însă cel mai bine se vizualizează la

endoscopie.

Examenul sucului gastric evidentiaza cantitate mare de mucus in gastritele

acute.

34

http://www.sfatulmedicului.ro/Ulcerul-gastroduodenal/antiinflamatoarele-nesteroidiene-ains-si-ulcerul-gastroduodenal_536

http://www.sfatulmedicului.ro/Imagistica-si-endoscopia/tomografia-computerizata_1311

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/boala-crohn_582

Pentru descoperirea etiologiei, dacă se suspectează implicarea Helicobacter pylori

se pot realiza câteva teste unele endoscopice, alte nonendoscopice, printre care:

- Identificarea antigenelor de Helicobacter pylori în scaun - testul este foarte sensibil şi

specific şi poate fi utilizat atât pentru diagnosticarea înfecţiei cât şi pentru verificarea

eficienţei terapei antihelicobacter.

- Identificarea anticorpilor antihelicobacter în ser, acest test nu este foarte exact deoarece

poate iesi pozitiv şi la 3 ani de la eradicarea bacteriei.

2.7. Diagnostic diferential

Diagnosticarea exactă a gastritei este un proces complex deoarece trebuie excluse

şi alte afecţiuni cu simptome asemanatoare, precum:

- Colecistita;

- Litiaza biliară;

- Cancerul gastric;

- Ulerul peptic;

- Gastroenterite;

- Gastropatia hiperplastică;

- Gastropatia granulomatoasă;

- Sindromul intestinului iritabil.

2. 8. Evolutie si prognostic

Evoluţia bolii poate fi înrăutăţită de apariţia posibilelor complicaţii ale infecţiei

cu Helicobacter pylori, cum ar fi ulcerul peptic sau neoplaziile gastrice.

Prognosticul gastritei depinde de cauza acesteia. Gastrita asociată cu infecţia cu

Helicobacter pylori poate exista ca un proces asimptomatic timp de mulţi ani, sau pot

produce manifestări dispeptice nespecifice sau complicaţii specifice. Eradicarea infecţiei

duce la dispariţia simptomatologiei şi a infiltrării neutrofilice a mucoasei gastrice, însă

dispariţia infiltratului limfoid poate dura câteva luni. Rezultatele unor studii care au

evaluat evoluţia gastritei după eradicarea infecţiei sunt conflictuale. Cele mai multe studii

nu au arătat regresia atrofiei gastrice după eradicarea infecţiei.

35

Nu existădate concludente care să demonstreze scăderea riscului de cancer gastric

la pacienţii cu gastrită. Totuşi, conduita terapeutică adecvată la pacienţii cu gastrită şi

infecţie cu Helicobacter pylori este eradicarea infecţiei, în scopul prevenirii apariţiei

cancerului gastric.

2. 9. Tratament

Igieno-dietetic :

În trecut, regimul dietetic în gastrite se baza pe alimente care neutralizau secreţia

acidă gastrică (laptele) precum şi pe evitarea mâncărurilor condimentate, a fumatului,

alcoolului şi consumului de cafea aceste ultime recomandări se menţin în actualitate.

Dieta liberă este astăzi în general acceptată. Se prefera un conţinut mai mare de

fibre (care vor lega acizii biliari) şi de acizi graşi esenţiali (precursori ai

prostaglandinelor). Sucurile de fructe şi unele produse lactate ar putea avea efecte

modeste bacteriostatice asupra Helicobacter pylori.

Mai mult, la copiii infectaţi cu Helicobacter pylori nu există o influenţă a dietei

asupra eradicării bacteriei. Alţi autori sugerează că fumatul poate afecta eradicarea

Helicobacter pylori şi că pacientii care mănâncă fructe şi legume şi beau mai mult de

două căni de lapte pe zi ar putea fi mai protejaţi faţă de dobândirea infecţiei

Medical

Tratamentul medical include terapia de eradicare a Helicobacter pylori. Deşi nu s-

a ajuns încă la un consens, de-a lungul anilor s-au propus şi încercat diferite scheme

terapeutice, în asociere şi durată variabile. Actualmente există triple şi chiar cvadruple

terapii bazate fie pe IPP, fie pe săruri de bismut asociate cu două dintre următoarele

antibiotice: amoxicilină(A), claritromicină(C) şi nitroimidazoli (N) (metronidazol sau

tinidazol). Regimurile terapeutice acceptate în întreaga lume pentru eradicarea infecţiei

cu H. pylori constau în tripla terapie şi au rate de eradicare a infecţiei de 85-90%.

A. Gastrite acute :

- inlaturarea cauzei

- regim de protectie gastrica

- rehidratare cu solutie glucozata si cloruro-sodica in perfuzie

36

- antispastice, antialgice, antivomitive, antibiotice : Scobutil, Papaverina 40 mg,

Plegomazin o jumatate de fiola, Metoclopramid 1 fiola, supozitoare cu Lizadon,

Penicilina G.

- interventie ghirurgicala de drenaj cand se impune

- in gastrita hemoragica : transfuzii sanguine, spalaturi gastrice si in cazuri extreme

interventie chirurgicala.

B. Gastrite cronice :

- igiena alimentara

- tratarea precoce a gastritelor acute

- tratament curativ cu regim de crutare. Se vor elimina din alimentarea bolnavului

condimentele, sarea, acriturile, branzeturile fermentate, prajelile, rantasurile, alcoolul,

tutunul, cafeaua, ciocolata

- se vor administra, pe langa medicatia din gastrita acuta, si alcaline si pansamente

gastrice : Carbonat de calciu, Caolin.

Pacientul trebuie informat asupra necesităţii complianţei la tratament şi asupra

potenţialelor efecte adverse ale medicaţiei. În alegerea unui anumit regim terapeutic

trebuie avută în vedere posibila rezistenţă a tulpinii la unele antibiotice. Cele mai multe

autorităţi din domeniu recomandă tratarea tuturor copiilor la care se demonstrează

existenţa infecţiei. Câteva studii au afirmat că eficienţa triplei terapii variază între 56-

87%. La copii a fost descrisă rezistenţa la claritromicină şi metronidazol în unele ţări. În

România rezistenţa la metronidazol este crescută.

Datorită utilizării antibioticului în tratarea exhaustive a lambliazei, afecţiuni

ginecologice sau boli diareice. Efectele adverse ale medicaţiei sunt similare la copii şi la

adulţi. Toxicitatea bismutului este redusă la copii, însă compuşii de bismut conţin şi

salicilaţi, care pot cauza sindrom Reye, de aceea se consideră că aceşti compuşi nu ar

trebui administraţi copiilor cu vârsta mai micăde 16 ani. Dintre IPP, folosirea

omeprazolului a fost mai studiată la copil. Există şi date privind utilizarea în pediatrie a

lansoprazolului, pantoprazolului, rabeprazolului, esomeprazolului etc.

La copil, studiile publicate duc la concluzia că rata de eradicare obţinută cu tripla

terapie este superioară biterapiei, şi că tratamentul de o săptămână ar fisuficient deşi

recent s-au publicat date ce susţin că tratamentul ar putea fi prelungit până la 10-14 zile.

37

Eşecul tratamentului este cauzat în principal de complianţa scăzută a pacienţilor şi

rezistenţei bacteriei la antibiotice.

38

3. INGRIJIRI SPECIFICE

CAZUL I

CULEGEREA DATELOR :

NUME: M.

PRENUME: M.

VÂRSTA: 74 ani.

SEX: Feminin

ÎNĂLŢIMEA: 1,65 m.

GREUTATEA: 74 kg.

RASA: albă.

NAŢIONALITATE: română.

RELIGIA: creştină-ortodoxă.

PROFESIA: casnică.

ADRESA: str. Plugului nr 42 Tg Jiu, jud Gorj

DATA INTERNĂRII: 20.02.2014

DATA EXTERNARII : 27.02.2014

DIAGNOSTIC DE TRIMETERE: gastrită hemoragică acută.

DIAGNOSTIC DE INTERNARE: gastrită hemoragică acută.

ISTORICUL BOLII :

Bolnava M.M. a avut bolile copilăriei, hepatită epidemică la vârsta de 40 de ani, a

mai fost internată în luna septembrie 1995 pentru manifestări digestive (greţuri, vărsături,

inapetenţă, durere în epigastru). Bolnava se internează în secţia medicală a spitalului,

pentru investigaţii şi tratament, prezentând următoarele semne de boală: hemoragie

digestivă exteriorizantă prin semne melenice chiar în ziua internării, cu o zi înainte

greţuri, cefalee, vertije, hematemeză.

ALIMENTAŢIA: bolnava M.M. preferă alimentele condimentate, prăjelile, tocăturile,

varza.

ELIMINĂRI: scaune melenice, transpiraţii nesemnificative, micţiuni fiziologice.

ALERGII: bolnava nu este alergică la alimente, dar prezintă fenomene alergice

la aspirină, după administrarea unei doze de 1 tabletă.

39

OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ: bolnava respectă orarul de masă, dar

este deficitară în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea alimentaţiei, nu foloseşte băuturi

alcoolice şi nu fumează, consumă cafea dimineaţa pe nemâncate. Se adaptează uşor la

situaţiile dificile, este preocupată de boală şi cere informaţii cadrelor sanitare, este

cooperantă.

EXAMEN CLINIC GENERAL

- tegumente şi mucoase palide;

- sistem musculo-adipos bine reprezentat;

- sistem ganglionar-limfatic nepalpabil;

- sistem osteo-articular integru, articulaţii libere, nedureroase;

- aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate toracică normală, murmur

vezicular normal;

- aparat cardio-vascular: cord în limite normale, tahicardie intensă.

- aparat digestiv: abdomen suplu difuz dureros la palpare, dureri mai accentuate în

epigastru, ficat, splină în limite normale, scaun-melenă.

- aparat uro-genital: trompe uterine libere şi nedureroase, urina normal colorată.

- sistem nervos: astenie, ameţeli, cefalee, R.O.T. prezente.

- examen chirurgical: stare generală mediocră.

INVESTIGAŢII DE LABORATOR

FELUL ANALIZEI VALORI OBTINUTE VALORI NORMALE

Leucocite 6500/mm3 6000-8000/mm3

Eozinofile 2% 2-4%

VSH 30 min = 20 mm

1 h = 60 mm

2 h = 88 mm

1 h = 3-5 mm

2 h = 5-10 mm

Neutrofile nesegmentate 6% 3-5%

Neutrofile segmentate 51% 60-65%

40

Limfocite 30% 25-35%

Monocite 8% 5-10%

Hematii 4,1mil/mm3 4,5-5mil/mm3

Creatinina sanguină 1,7 mg% 0,5-1,2 mg%

Uree 22 mg% 20-40 mg%

Acid uric 0,71 mg% 2.5-4.5 mg%

Exudatul faringian Indică

prezenta

streptococului

Beta-

hemolitic

PLAN DE INGRIJIRE

Diagnostic

de nursing

Obiective Intervenţie Evaluare

Dificultate

in a respira

Restabilirea

respiraţiei

normale

-aerisirea salonului bolnavei

- oxigenoterapie

- administrez atialgice: Agocalmin

1f/zi

- pacienta

respiră mai

ușor nu mai are

dureri

Potenţial de

deshidratare

datorită

varsăturilor

Hidratare

suficietă

- administrez metroclopramid

3tb/zi si Vit C 3 tb/zi

- bolnava elimină

normal

41

Insomnie

datorită

durerilor

epigastice

Să se

odihnească

suficient

- administrez Agocalmin 1f/zi

- fac psihoterapie cu pacienta

- bolnava se

odihnește

Hipertemie A aduce

temperatura la

limite normale

- termometrizare

- aplic comprese reci pe frunte si

zona epigastrica

- administrez:antibiotice:

Ampicilina 1 g/6h

- temperatura a

scăzut

la normal

Dificultate

în

respectarea

regimului

alimentar

Respectarea

dietei.

Provocarea

poftei de

mâncare.

- fac educaţie sanitară cu pacienta

în vederea respectării dietei

- bolnava respectă

dieta

MEDICAŢIA :

1.Lauronil 1tb seara oral

2.Dicarbocalm 3 tb/zi oral

3.Vit C200 3 tb/zi oral

4.Emetriral 1 supozitor rectal

5.Metoclopramid 3 tb/zi oral

6.Diazepam 1 f seara i.m

7. Ampicilina 1 g./6 ore i.v.

8. Dieta alimentara

9. Glucoza 5 % 500 ml 1 fl/12 ore i.v.

10. Ser fiziologic 500 ml 1 fl./zi i.v.

EPICRIZA

Pacienta se externeaza in stare generala buna, stabila, cu urmatoarele

recomandari:

- respectarea dietei alimentare recomandate de medic

- respectarea tratamentului prescris de medic

42

- revenirea la control de specialitate periodic

- inlaturarea factorilor declansatori ai crizelor de gastrita

CAZUL II

CULEGEREA DATELOR :

NUME: D

PRENUME: N

VÂRSTA: 22 ani.

SEX: Feminin


GREUTATEA: 56 kg.

RASA: albă.



PROFESIA: croitoreasa

ADRESA: Tg Jiu, jud Gorj

DATA INTERNARII: 11.03.2014


DIAGNOSTIC DE TRIMETERE: gastrită acută

DIAGNOSTIC DE INTERNARE: gastrită acută

ISTORICUL BOLII:

Bolnava D.N. a avut bolile contagioase ale copilăriei şi a mai fost internată în

1994 pentru apendicectomie. De aproximativ 2 luni acuză dureri epigastrice preponderent

nocturne, greţuri, vărsături, scădere în greutate, inapetenţă. Se internează, pentru

investigaţii şi tratament.

ALIMENTAŢIA : bolnava D.N. preferă alimentele condimentate şi prăjelile. Preferă

băuturile acidulate şi cele care conţin cofeină.

ELIMINĂRI : constipaţie, micţiuni fiziologice, transpiraţii nesemnificative.

ALERGII : bolnava nu este alergică la medicamente şi alimente.

OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ ŞI DE MUNCĂ : bolnava D.N. nu respecta orarul

de masă, iar alimentaţia este deficitară în ceea ce priveşte calitatea şi cantitatea. Nu

43

foloseşte băuturi alcoolice şi nu fumează. În schimb îi plac băuturile acidulate şi cafeaua.

Se adaptează uşor la situaţiile dificile, este preocupată de boala sa şi cere informaţii

cadrelor medicale despre boală şi tratament.


-tegumente şi mucoase palide;

-ţesut musculo-adipos slab reprezentat;

-sistem ganglionar-limfatic nepalpabil;

-sistem osteo-articular integru, articulaţii libere, nedureroase;

-aparat respirator: torace normal conformat, murmur vezicular normal, sonoritate

pulmonară normală;

-aparat digestiv: abdomen suplu, dureros la palpare în epigastru şi hipocondrul drept,

constipaţie;

-ficat şi splină în limitele normale;

-aparat uro-genital: loji renale libere, nedureroase, micţiuni spontane fiziologice;

-sistem neuro-psihic: ROT normale.


FELUL ANALIZEI VALORI REALE VALORI NORMALE


Eozinofile 1% 2-4%

VSH 30 min = 14 mm

1 h = 22 mm

2 h = 80 mm

1 h = 3-5 mm

2 h = 5-10 mm




44

Monocite 2% 5-10%


Creatinina sanguină 2 mg% 0,5-1,2 mg%

Uree 25 mg% 20-40 mg%


Exudatul faringian Indică prezenţa

streptococului Beta-

hemolitic grupa A

PLAN DE INGRIJIRE

Diagnostic

de nursing

Obiective Intervenţii Evaluare

Dificultate in

a respira

Restabilirea

respiraţiei

normale

-aerisirea salonului

- oxigenoterapie

- administrare de atialgice

Agocalmin 1f/zi

Pacienta respiră mai

ușor nu mai are dureri

Potenţial de

deshidratare

datorită

varsăturilor

Hidratare

suficietă

- administrez metroclopramid

3tb/zi si Vit C 200 3tb/zi

Bolnava elimină

normal

Insomnie

datorită

durerilor

epigastice

Să se

odihnească

suficient

- administrez Agocalmin 1f/zi

- linistesc pacienta si o sustin

moral

Bolnava se odihnește

45

Hipertemie Pacienta sa

aiba

temperatura

corpului in

limite

normale

- aplic comprese reci

- administrez antibiotice:

Ampicilina 1mil/6h

Temperaura a scăzut la

normal

Dificultate în

respectarea

regimului

alimentar

Respectarea

regimului

Provocarea

poftei de

mâncare

- fac educaţie sanitară cu

pacienta în vederea respectării

regimului

Bolnava respectă

regimul

MEDICATIE






6.Diazepam 1 f seara i.m.

7. Ampicilina 1 g./6 ore i.m.

8. Dieta alimentara


10. Scobutil 1 f./12 ore

EPICRIZA

Pacienta se externeaza in stare generala buna, stabila, cu urmatoarele

recomandari:





- tratament balnear in afara perioadelor de acutizare

46

CAZUL III

CULEGEREA DATELOR :

NUME: S

PRENUME: G

VÂRSTA: 42 ani.

SEX: Masculin


GREUTATEA: 60 kg.

RASA: albă.



PROFESIA: mecanic

ADRESA: com. Scoarţa, jud Gorj

DATA INTERNARII: 03.05.2014


DIAGNOSTIC DE TRIMETERE: gastrită acută

DIAGNOSTIC DE INTERNARE: gastrită acută

ISTORICUL BOLII : pacientul S.G. afirmă că nu a mai fost internat. De

aproximativ şapte săptămâni acuză dureri în epigastru, greţuri, vărsături, scădere în

greutate, astenie, inapetenţă. Se internează pentru investigaţii şi tratament.

ALIMENTAŢIA: bolnavul S.G. preferă prăjelile, iar băuturile preferate sunt cele

alcoolice.

ELIMINĂRI: micţiuni fiziologice, tranzit intestinal greoi, vărsături, nu prezintă

transpiraţii semnificative.

ALERGII: nu prezintă.

OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ: bolnavul S.G. nu respectă orarul de

masă, iar alimentaţia este deficitară în ce priveşte calitatea şi cantitatea. Consumă băuturi

alcoolice şi fumează aproximativ 20 de ţigări pe zi. Este comunicativ cu personalul

medical şi este preocupat de boală şi tratament.


- tegumente şi mucoase palide;

47

- sistem musculo-adipos slab;

- sistem ganglionar limfatic nepalpabil;

- sistem osteo-articular integru, articulaţii libere nedureroase;

- aparat respirator: torace normal conformat;

- aparat cardio-vascular: cord în limite normale, zgomote cardiace ritmice;

- aparat digestiv: abdomen suplu, dureros la palpare în epigastru, ficat şi splină în limite

normale, tranzit intestinal greoi;

- aparat uro-genital: loji renale libere, micţiuni fiziologice;

- sistem neuro-psihice: ROT normale.


FELUL ANALIZEI VALORI REALE VALORI NORMALE


Eozinofile 2% 2-4%

VSH 30 min = 14 mm

1 h = 22 mm

2 h = 80 mm

1 h = 3-5 mm

2 h = 5-10 mm




Monocite 8% 5-10%


Creatinina sanguină 1,7 mg% 0,5-1,2 mg%

48

Uree 22 mg% 20-40 mg%


Exudatul faringian Indică prezenţa

streptococului Beta-

hemolitic grupa A

PLAN DE INGRIJIRE

Diagnostic

de nursing

Obiective Intervenţii Evaluare

Dificultate in

a respira

Restabilirea

respiraţiei

normale

-aerisesc

salonul

- administrez

tratamentul

prescris de

medic

pacientul respiră mai ușor nu mai are

dureri

Potenţial de

deshidratare

datorită

varsăturilor

Hidratare

suficietă

- administrez

tratamentul

prescris de

medic :

metroclopramid

3tb/zi

Vit C200 3tb/zi

Bolnavul elimină normal

Dificultate în

respectarea

regimului

alimentar

Respectarea

regimului

Provocarea

poftei de

mâncare

- fac educaţie

sanitară

pacientului în

vederea

respectării

regimului

Bolnavul respectă regimul

49

MEDICATIE






6.Diazepam 1 f seara i.m

7. Penicilina 1 mil./6 ore i.m.

8. Dieta alimentara


10. Scobutil 1 f./12 ore

EPICRIZA

Pacientul se externeaza in stare ameliorata, cu urmatoarele recomandari:





- tratament balnear in afara perioadelor de acutizare

- suprimarea consumului de alcool

- suprimarea fumatului

50

TEHNICI UTILIZATE ÎN TRATAREA PACIENŢILOR CU

GASTRITĂ

INJECŢIILE:

Injecţia reprezintă mijlocul prin care introducem o substanţă, în ţesuturi, cu

ajutorul seringii, în scop terapeutic. Ea se face în orice serviciu, indiferent de specialitate,

precum şi în ambulator.

Materialele necesare:

Pentru efectuarea unei injecţii este nevoie de:

- seringi;

- ace;

- substanţe injectabile antiseptice;

INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ:

- se face în scop terapeutic şi constă în introducerea substanţei injectabile într-o masă

musculară.

- zonele de elecţie pentru practicarea injecţiilor intramusculare sunt: regiunea fesieră,

regiunea deltoidiană şi faţa antero-externă a coapsei. Cel mai frecvent se foloseşte

regiunea fasieră în treimea supero-externă.

51

Materialele necesare:

- seringi sterile;

- ace sterile de calibru diferit cu o lungime de 4-8 cm;

- tampoane de vată îmbibată în soluţie antiseptică;

- substanţă medicamentoasă.

Tehnica de lucru:

- spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;

- dezinfectarea pe mâini cu alcool medicinal;

- montez seringa în condiţii de asepsie corectă;

- după verificarea fiolei, încărcăm seringa cu substanţă de injectat, apoi eliminăm bulele

de aer;

- schimbăm acul îndepărtându-l pe cel cu care am aspirat substanţa în seringă şi adaptăm

un ac potrivit pentru injectare;

- dezinfectăm locul ales pentru injecţie cu un tampon de vată îmbibat în alcool;

- bolnavului aşezat deja în decubit ventral îi sugerăm să-şi relaxeze musculatura şi să stea

liniştit;

- apucăm şi pliem uşor pielea între indice sau mediu şi policele mâinii stângi, după ce am

palpat zona în vederea depictării nodulelor, care ar putea reprezenta un obstacol în calea

injectării;

- după o nouă dezinfecţie a zonei, înţepăm perpendicular pielea, pătrunzând (4-7 cm) cu

rapiditate şi siguranţa cu acul montat la seringă;

- verificăm poziţia acului prin aspirare;

- injectăm substanţa medicamentoasă (lent sau rapid în funcţie de specificitatea acesteia);

- după introducerea substanţei medicamentoase, scoatem acul şi seringa dintr-o singură

mişcare, acoperind locul injectat cu tamponul alcoolizat;

- masăm uşor locul cu tamponul pentru a disocia planurile ţesăturilor străpunse, activând

circulaţia pentru a favoriza absorbirea substanţei.

Reorganizarea la locul de muncă:

- aruncăm la coş deşeurile (fiole golite, acoperiturile seringii şi acelor, tamponul de vată);

- spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun.

52

INJECŢIA INTRAVENOASĂ

- se face în scop terapeutic sau diagnostic şi constă în introducerea substanţei direct în

circuitul sanguin după puncţionarea unei vene;

- zona de elecţie pentru injecţia intravenoasă este reprezentată de venele superficiale de la

plia cotului. În principiu, se poate injecta în orice venă superficială, de orice calibru, cu

condiţia ca acul să fie strict în calibrul venei. Se pot folosi de asemenea şi vene mari

profunde, ca femurala şi subclaviculara atunci când cele superficiale nu sunt vizibile, iar

introducerea medicamentului reclamă urgenţă.

Materiale necesare:

- seringi sterile

- ace sterile de 4-5 cm, cu bizoul mai scurt şi ascuţit, pentru a pătrunde bine în lumenul

venei, mai groase;

- garou, pentru evidenţierea venei;

- substanţă medicamentoasă de injectat;

- tampon îmbibat cu soluţie antiseptică.

Tehnica de lucru:

- spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;

- dezinfectarea pe mâini cu alcool medicinal, eventual aplic mănuşi sterile (dacă există);

- montăm seringa în condiţii de asepţie corectă;

53

- după verificarea fiolei, încărcăm seringa cu substanţă medicamentoasă de injectat, apoi

eliminăm bulele de aer, obligatoriu pentru a exclude riscul unei embolii gazoase;

- dezinfectăm pielea cotului cu tamponul alcoolizat, apoi alegem şi palpăm vena;

- aplicăm garoul pentru evidenţierea venei;

- dezinfectăm din nou zona şi cu indicele sau policele de la mâna stângă fixăm vena ce

urmează să fie puncţionată;

- cu acul îndreptat cu secţiunea bizoului în sus, montat la seringă în unghi ascuţit faţă de

planul regiunii, străbatem pielea, apoi înaintăm puţin aproape paralel cu tegumentul, pe

deasupra venei, după care vom puncţiona vena;

- după pătrunderea acului în venă, aspirăm uşor pentru a verifica poziţia acului;

- înlăturăm garoul şi injectez substanţa lent sau rapid, în funcţie de specificitatea acesteia

şi de prescripţia medicului;

- scotem acul printr-o mişcare sigură, evitând riscul lezării venei şi ţesutului;

- acoperim locul puncţionat cu tamponul alcoolizat, care se va menţine un timp necesar

opririi sângerării (2-3 min).

Reorganizarea la locul de muncă:

- aruncăm la coş deşeurile (fiole golite, acoperitorile seringilor şi acelor);

- punem seringa şi acele în locul special amenajat pentru colectarea acestora în vederea

distrugerii lor;

- spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU V.S.H.

Viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.H.) reprezintă rapiditatea cu care se

produce aşezarea hematiilor. Factorii inflamaţiei provoacă accelerarea căderii hematiilor.

Sângele venos se recoltează prin puncţie venosă cu substanţe anticoagulante.

Materiale necesare: seringă de 2 ml sterilă şi uscată, soluţie sterilă de citrat de

sodiu 3,8%, stativ şi pipete speciale de 30 cm lungime şi 2,5 mm diametru, ace de puncţie

venoasă cu mandren, sterile, uscate, alte materiale necesare pentru puncţia venoasă.

Se pregătesc materialele necesare şi se transportă în apropierea bolnavului.

Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului.

54

Cu 24 de ore înainte, se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea efectuarii

tehnicii. Este anunţat să nu mănânce şi să păstreze repaus fizic.

Efecuarea tehnicii:

- Spălarea pe mâini cu apă şi săpun

- Se aspiră în seringă 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% care reprezintă anticoagulantul. Se

aşează seringa pe o compresă sterilă, se aplică garoul strict pentru puncţie venoasă, iar

dacă vena este turgescentă nu se mai aplică.

- După puncţionarea venei se aspiră sânge cu seringa pentru a avea un volum de 2 ml

(adică 1,6 ml sânge).

- Se retrage acul se aplică tampon steril cu alcool.

- Se scurge amestecul citrat în eprubetă şi se agită lent, se pregăteşte pentru laborator.

RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Exudatul farigian reprezină lichidul produs pintr-un proces inflamator farigian.

Recoltarea secreţiilor de la nivelul faringelui se efectuează nu numai în angine (inflamaţia

faringelui şi a amigdalelor), ci şi în unele boli care pot fi declanşate de infecţie faringiană.

Scop: explorator

Materiale necesare: spatulă linguală sterilizată, eprubetă cu tampon faringian,

lame de microscop şi lamele sterile, mască de protecţie pentru asistentă, taviţă renală.

Se pregătesc materialele şi instrumentele necesare şi se transportă lângă

bolnav.

Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului

Se anuntă bolnavul să nu înceapă vreun tratament cu antibiotice sau

sulfamide, să nu mănânce, sau să bea, să nu facă gargară, să nu facă

instilaţie cu desinfectante în nas sau să fumeze.

Efectuarea tehnicii

- Spălarea pe mâini cu apă şi săpun

- Asistenta îşi pune masca de protecţie

- Se deschide eprubeta, se scoate tamponul faringian se invită bolnavul să deschidă gura,

se apasă limba cu spatula linguală. Cu tamponul steril se şterge depozitarea de pe faringe

şi amigdale.

55

- Se flambează gura eprubetei şi dopul, se introduce tamponul faringian în eprubetă şi se

închide cu dopul său.

- În laborator se întinde produsul obţinut pe lame de sticlă pentru frotiuri coinrate.

- Se însămânţează imediat şi pe medii de cultură, timpul scurs de la recoltare până la

însămânţare nu trebuie să depăşească 5-6 ore.

56

EDUCATIA PENTRU SANATATE

Masuri de profilaxie primara :

- vizeaza reducerea numarului de cazuri noi de imbolnavire

- dispensarizarea persoanelor cu risc crescut de a dezvolta gastrite

- educarea populatiei privind igiena buco-dentara si alimentara

- educarea populatiei cu privire la renuntarea la obiceiurile daunatoare sanatatii

Masuri de profilaxie secundara :

- urmareste, ca prin masurile luate, in evolutia bolii deja existente sa nu apara complicatii

grave

- se dispensarizeaza bolnavii

Masuri de profilaxie tertiara:

- se realizeaza prin actiuni destinate diminuarii agravarii afectiuni existent

- bolnavii diagnostificati cu gastrita sunt tratati si sustinuti fizic si psihic

57

CONCLUZII

1. Gastrita constă în afecţiunea mucoasei gastrice reprezentată de procese

înflamatorii, degenerative, metaplazice, alergice.

2. Exista numeroase cauze, cele mai frecvente fiind reprezentate de consumul de

alcool, anumite medicamente (spre exemplu aspirina, analgezicele, AINS,

antiinflamatoarele nesteroidiene, dar şi cele steroidiene, pot genera iritaţii ale mucoasei

gastrice pâna la gastrita şi uneori complicaţii ale acesteia chiar administrate în doze

uzuale la cei sensibili), abuzul de cafea, consumul alimentelor prea reci sau prea fierbinţi,

infecţia cu Helicobacter Pylori, îngurgitarea unor substaţe caustice, anumite boli

infecţioase, stresul, etc.

3. Date clinico-statistice indica faptul că gastrita este cea mai frecventă suferinţă a

stoamacului şi datorită carcterului polimorf, este foarte greu să se facă o caracterizare

exctă a acestei boli.

4. Disciplina alimentară nu este o dietă ci un mod de viaţă sanatos pe care trebuie

să îl însuşească oricine, de aceea pacientul cu gastrită trebuie sa aibă un regim alimentar

in funcţie de ceea ce ii permite organismul, dar trebuie să ţină cont de anumite restrictii

pe care asistenta i le va comunica.

5. În gastrita simptomatologia este complexă, dar nespecifică, principalele

manifestări fiind: epigastralgii, vărsături, greaţă, pirozis, balonări, plenitudine post-

prandială, saţietate precoce, regurgitaţii, eructaţii.

6. Evoluţia bolii poate fi înrăutăţită de apariţia posibilelor complicaţii ale infecţiei

cu Helicobacter pylori, cum ar fi ulcerul peptic sau neoplaziile gastrice.

7. Regimurile terapeutice acceptate în întreaga lume pentru eradicarea infecţiei cu

H. pylori constau în tripla terapie şi au rate de eradicare a infecţiei de 85-90%.

8. Eşecul tratamentului este cauzat în principal de complianţa scăzută a pacienţilor

şi rezistenţei bacteriei la antibiotice.

58

BIBLIOGRAFIE

1. C. MOZEŞ - Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura medicală Bucureşti 1978.

2. Belaşcu M., “Tratamentul bolilor cronice în medicina internă”, vol. I,Editura

Dacia Cluj-Napoca, 1985.

3. Borundel C.,”Manual de medicină internă”, Editura Medicală, Bucureşti, 1979

4. Fodor O.,” Medicină internă” , vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 19747.

5. C. Mozes, “Anatomia şi fiziologia omului” , Editura Corint, Bucureşti 2001

6. M.,Ardeleanu M.,Pesek M., “Tehnici de evaluare si îngrijiri acordate de

asistenţii medicali”, Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2001.

7. Titircă L., Dorobantu E., Gal G., Seuchea M., Udma F., “ Ingrijiri speciale

acordate pacientilor de catre asistentii medicali” Editura ViaţaRomânească,

Bucureşti, 2008.

8. Patologie chirurgicala – Florea Ticmeanu, Sorin Simion,Editura Medicala,

Bucuresti – 2000

9. Ghid de nursing – Lucretia Titirca, Editura Viata medicala romaneasca,

Bucuresti – 1998

10. Anatomia si fiziologia omului – I.C.Voiculescu,I.C.Petricu, editia IV,

Bucuresti – 1998

11. Boli interne – Prof.dr. Dan Georgescu, Editura National,Bucuresti – 1998

12. www.corpul-uman.com

59

Date post:	20-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	madalina-ciochina
View:	1,781 times
Download:	221 times

Ingrijirea Pacientului Cu Gastrita 34

Documents