U5 INFRASTRUCTURA TURISTICĂ Infrastructura turistică cuprinde toate bunurile şi mijloacele create de om, menite să pună în valoare resursele turistice naturale şi antropice de care dispune un anumit teritoriu. Dezvoltarea fenomenului turistic nu se poate realiza fără existenţa unei infrastructuri turistice adecvate, cunoscută în unele studii şi sub denumirea de bază materială a turismului sau structuri de primire turistică. Atât volumul, cât şi structura circulaţiei turistice, dinspre zonele emitente spre cele de destinaţie cu patrimoniu turistic, sunt influenţate de baza tehnico-materială a turismului. În unele studii baza tehnico-materială se include în oferta turistică şi prezintă o mare diversificare şi specializare în strânsă legătură cu serviciile turistice promovate. Totodată, nu putem să nu amintim şi existenţa unor relaţii de strânsă condiţionare între gradul de dezvoltare al infrastructurii turistice unei destinaţii şi mărimea cererii pentru aceeaşi destinaţie turistică. Structural, infrastructura turistică include: baza de cazare, baza de alimentaţie publică, căile şi 166
Transcript
U5 INFRASTRUCTURA TURISTICĂ
Infrastructura turistică cuprinde toate bunurile şi mijloacele create de om, menite să pună în valoare resursele turistice naturale şi antropice de care dispune un anumit teritoriu. Dezvoltarea fenomenului turistic nu se poate realiza fără existenţa unei infrastructuri turistice adecvate, cunoscută în unele studii şi sub denumirea de bază materială a turismului sau structuri de primire turistică. Atât volumul, cât şi structura circulaţiei turistice, dinspre zonele emitente spre cele de destinaţie cu patrimoniu turistic, sunt influenţate de baza tehnico-materială a turismului.
În unele studii baza tehnico-materială se include în oferta turistică şi prezintă o mare diversificare şi specializare în strânsă legătură cu serviciile turistice promovate. Totodată, nu putem să nu amintim şi existenţa unor relaţii de strânsă condiţionare între gradul de dezvoltare al infrastructurii turistice unei destinaţii şi mărimea cererii pentru aceeaşi destinaţie turistică.
Structural, infrastructura turistică include: baza de cazare, baza de alimentaţie publică, căile şi mijloacele de transport turistic, dotările pentru agrement şi cură, dotările auxiliare sau complementare.
5.1. Structurile turistice de cazare
Baza de cazare reprezintă componenta principală a infrastructurii turistice ce impulsionează dezvoltarea de ansamblu a turismului, circulaţia turistică şi
166
condiţionând sejurul într-un teritoriu cu resurse turistice. Capacităţile de cazare sunt acele dotări care asigură turiştilor înnoptarea şi odihna pentru un anumit interval de timp şi în baza unor tarife diferenţiate în funcţie de gradul lor de confort, sezon şi alte funcţii caracteristice (alimentaţie, agrement etc.).
Clasificarea spaţiilor de cazare se face în practica turistică internaţională, inclusiv în România, după mai multe criterii:
- după structura reţelei de cazare se pot diferenţia structuri de primire turistică cu funcţiune de cazare de bază, precum: hotelurile, motelurile, cabanele, vilele, hanurile turistice şi structuri de primire turistică complementare, integrate domeniului turistic temporara (campingurile, pensiunile, adăposturile şi refugiile);
- după categoria de confort (desemnată după amplasamentul unităţii, caracteristicile constructive, calitatea şi complexitatea dotărilor, diversitatea serviciilor oferite, reflectată şi în preţurile practicate) se deosebesc, în clasificarea românească, cinci categorii de confort, apreciate de la 1 la 5 stele (de la o categorie inferioară la una superioară);
- după modul de funcţionare se pot distinge unităţi de cazare cu activitate permanentă (cum sunt bunăoară, hotelurile din marile oraşe, din staţiunile balneare şi balneoclimaterice, cu posibilităţi de vizitare sau de cură cu ape minerale şi termale pe toată durata anului) sau o activitate sezonieră (în regiunile montan se diferenţiază clar două sezoane de funcţionare – iarna şi vara) ori pronunţat sezonieră, specifică pentru unităţile de cazare din zonele litorale temperate care înregistrează un sezon de vârf vara, şi un altul al cererii minime, iarna;
- după durata sejurului, Glăvan. V. (2005) deosebeşte unităţi de cazare de tranzit (pentru sejururi medii scurte, uneori numai o înnoptare), de sejur (pentru sejururi relativ mai lungi legate de perioada concediilor sau vacanţelor în staţiuni)
167
sau mixte (pentru tranzit sau sejur în structuri de cazare turistică orăşeneşti sau sezoniere);
- după amplasarea în teritoriu şi funcţia turistică se pot menţiona structuri de cazare turistic în: staţiuni montane, staţiuni de litoral, staţiuni balneoclimaterice, centre turistice şi localităţi urbane, pensiuni turistice rurale;
- după capacitatea fizică a unităţilor de cazare se disting: unităţi mici (până la 20-40 de locuri), mijlocii (între 41 şi 200-400 locuri) şi mari (adevărate complexe turistice, cu peste 400 de locuri sau uneori chiar 1000 de locuri – Hotel Ambasador City din Pattaya – Thailanda are 5100 de camere, fiind cel mai mare complex hotelier din lume, iar MGM Grand Hotel din Las Vegas - Nevada deţine 5005 camere ş.a.);
- după forma de proprietate se por diferenţia unităţi de cazare turistică aflate în proprietate deplină, în coproprietate (condominiums) sau în proprietate multiplă. În prezent, sistemul în coproprietate cunoaşte o dinamică susţinută în ţări precum S.U.A., Spania, Franţa, Italia, mai cu seamă în staţiunile montane şi balneare. Este vorba despre programe imobiliare vândute în coproprietate care includ servicii (curăţenia apartamentelor, întreţinerea dotărilor comune – piscine, terenuri de tenis etc.) şi prestări (precum animaţia) asigurate de o societate de gestiune. Ele reprezintă o modalitate eficientă de ameliorare a rentabilităţii investiţiei imobiliare pentru cumpărători, în condiţiile în care presupune investiţii iniţiale ridicate.
168
5.1.1. Tipuri de structuri de cazare
Structurile de cazare turistică au ca motivaţie asigurarea condiţiilor şi confortului pentru adăpostirea călătorilor şi cuprind o multitudine de forme diverse.
Hotelul reprezintă categoria de cazare cea mai importantă, cu o largă posibilitate de adaptare la tipul de turism practicat în sfera lui de influenţă. Totodată, este şi forma tradiţională a cazării turistice, iar hotelăria158 a devenit o activitate de sine stătătoare, creatoare de locuri de muncă şi sursă de venituri. Hotelul este o structură de cazare amenajată în clădiri care pune la dispoziţia turiştilor camere, garsoniere, apartamente, dotate corespunzător, asigură prestări de servicii specifice şi dispune de spaţii de alimentaţie publică (restaurante, baruri, cofetării etc.). pe lângă funcţia de cazare, marile hoteluri mai pot asocia şi alte însuşiri ce au ca scop diversificarea ofertei, reţinerea turiştilor un număr cât mai mare de zile în regiune, transformându-se în multe situaţii într-o „celulă a habitatului turistic sau chiar într-un obiectiv turistic de sine stătător”159. De exemplu: în Malaysia, First World Hotel, unul din cele cinci hoteluri localizate în ....... Highlands, provincia Pahang, cuprinde în cele două corpuri de clădiri (cu 28 de etaje) 6118 camere, 10 restaurante, First World Plaza, cazinoul Starworld, Pavilionul şi Parcul tematic acoperit, simulator al unei cascade în Asia, un Cineplex ş.a.
Primele edificii speciale de tip structură de cazare hotelieră au fost deschise la finele secolului al XVIII-lea la Londra, în Covent Garden (1774), New York (City 158 Hotelăria sau industria hotelieră înglobează ansamblul activităţilor desfăşurate în spaţiile de cazare, acele prestaţii oferite turistului, pe timpul şi în legătură cu rămânerea lui în unităţile hoteliere. 159 Pompei Cocean, Gheorghe Vlăsceanu, Bebe Negoescu, Geografia generală a turismului, 2005, Editura Meteor Press, Bucureşti, pag. 167.
169
Hotel – 1794), iar cel dintâi hotel cu servicii integrate (cazare, alimentaţie publică, instalaţii de apă şi canalizare pentru fiecare etaj, posibilitatea de asigurare a uşilor camerelor de locuit) a fost Tremont House din Boston (Massachusetts), construit într-un stil neoclasic, în anul 1829 de Isaiah Rogers şi care a reprezentat un reper pentru numeroasele hoteluri construite în marile oraşe în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Primul hotel din Bucureşti a fost Hotel Europa, construit de austriacul Brener şi considerat la vremea acea drept un hotel „bine modelat şi înzestrat cu cele necesare”. Unele dintre hotelurile construite în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea sunt renumite şi astăzi: Hotel Luvru (construit în 1882, în prezent Hotel Capitol); Hotel Regal (construit în 1867, cunoscut după 1951 sub denumirea de Hotel Negoiu); Casa Capşa (hotel, restaurant, cofetărie, cafenea), construită în anul ..... şi cunoscută drept „citadela scriitorilor şi artiştilor) sau „al doilea parlament al ţării”; Hotelul Majestic, construit la finele secolului al XIX-lea pe locul fostelor grajduri domneşti, funcţionează în prezent ca un hotel de 4 stele; Hotel Athenée Palace (construit în perioada 1912-1914 şi unde s-a utilizat pentru prima dată betonul armat), astăzi un hotel de 5 stele integrat în lanţul hotelier Hilton; Hotel Lido, construit în 1930, o atracţie turistică şi datorită prezenţei „bazinului cu valuri”.
Unele ţări, ca de exemplu Franţa, S.U.A., Tunisia, Turcia, au făcut din această formă tradiţională a cazării turistice pivotul dezvoltării turismului internaţional.
170
Tabelul V-1
Hoteluri de lux în unele ţări cu tradiţie în domeniul hotelăriei
Nr. crt. Ţara Oraşul Hotelul
1 Argentina Buenos Aires Abasto Plaza
2 Belgia Bruxelles Royal Windsor Hotel
3 Brazilia Rio de Janeiro Copacabana Palace
4 Cehia Praga .................. Hotel Riverside
5 China Hong Kong Ritz – Carlton
6 Elveţia Berna Bellevue Palace
7 Emiratele Arabe Unite Dubai Burj el Arab
8 Germania Berlin Alexander Plaza
9 India Bombay ITC Maratha
10 Italia Roma Bernini Bristol
11 Marea Britanie Londra Royal Garden Hotel
12 Olanda Amsterdam Europa
13 România Bucureşti JW Marriot Grand Hotel
14 Spania Barcelona Mandarin Oriental
171
15 S.U.A. New York Helmsley Park Hotel
16 Turcia Antalya Mardan Palace
17 Ungaria Budapesta Four Seasons Hotel Gresham Palace
În anul 2007 erau omologate în Europa peste 210000 hoteluri cu 5.772.670 camere şi 11.540.646 paturi, iar dintre ţările cu cele mai numeroase spaţii hoteliere omologate, se remarcă: Marea Britanie (40130 hoteluri), Germania (35941), Italia (34037), Franţa (18135), Spania (17827), Austria (14204), Grecia (9207).
Tabelul V-2
Repartiţia geografică a parcului hotelier în unele ţări din Europa
Nr. Ţara Număr hoteluri Număr Număr paturi
172
crt.omologate camere
(2007)(2007)
2007 2009
1 Marea Britanie
40.130 38.306 615.986 1.250.536
2,0
2 Germania 35.941 35.814 899.068 1.643.748
2,0
3 Italia 34.037 33.967 1.058.543 2.141.952
3,6
4 Franţa 18.135 17.723 626.981 1.253.962
1,9
5 Spania 17.827 18.287 821.143 1.642.417
3,6
6 Austria 14.204 13.645 285.558 573.726 7,1
7 Grecia 9.207 9.559 367.992 700.933 6,3
8 Elveţia 5.635 5.533 141.596 270.146 3,8
9 Cehia 4.559 4.469 106.907 248.077 2,4
10 România 4.163 4.566 112.177 228.123 1,0
11 Irlanda 4.087 3.624 67.355 156.775 3,9
12 Olanda 3.196 3.151 98.966 200.254 1,2
13 Belgia 2.013 2.036 56.693 124.811 1,2
173
14 Bulgaria 1.526 1.784 103.841 231.303 3,3
Sursa: Eurostat (Tourism), 2008, 2009.
Deşi asistăm în prezent la o migraţie a investiţiilor hoteliere spre Est, datorită crizei economice (mai ales în China, India, Orientul Mijlociu), Europa şi America de Nord concentrează peste 84% din capacitatea hotelieră mondială. Din punctul de vedere al repartiţiei spaţiilor hoteliere omologate160 cea mai mare pondere este deţinută de ţările dezvoltate, iar ca localizare strictă se detaşează regiunile litorale cu circa 60% din capacitatea mondială, dar şi marile metropole, unde iese în evidenţă concentrarea ridicată a hotelurilor mai ales în centrul istoric sau în imediata lui apropiere. Totuşi, densitatea hotelurilor în marile arii metropolitane este strâns influenţată şi de dimensiunea spaţială a oraşului, funcţiile specifice ale acestuia, morfologia structurii urbane (caracterul mononuclear sau pelinuclear) sau mijloacele de acces. Cele mai multe studii scot în evidenţă eficienţa mai mare a hotelurilor de 4 şi 5 stele în centrul istoric al oraşelor sau în jurul acestuia, iar pentru celelalte trepte de confort (1-3 stele) se menţionează cartierele situate la periferia oraşelor (cazul oraşelor Madrid, Viena, Praga sau Cracovia).
Creşterea numărului pasagerilor care utilizează serviciile companiilor aeriene face ca localizarea infrastructurii hoteliere să fie dependentă şi de „porţile aeriene), fapt ce a impus construirea hotelurilor de aeroport (Montreal, Londra, Viena, Salzburg, Madrid, Stockholm, Marsilia ş.a.).
Dezvoltarea turismului de masă a impus o serie de tendinţe care au condus la apariţia unor lanţuri hoteliere ce aparţin categoriei budget (cu servicii de bază, uniformizate, respectiv cazare şi masă, fără servicii suplimentare, la preţuri foarte scăzute)legate, bineînţeles şi de dezvoltarea infrastructurii rutiere (autostrăzi, 160 Localizarea geografică a capacităţilor de cazare reprezintă un factor implicat direct în asigurarea rentabilităţii acestora, prin dictarea limitelor preţurilor practicate.
174
mijloace de transport variate). De exemplu, motelurile Formula 1 în Franţa161 şi Motel 6162 în S.U.A. şi Canada se încadrează în una dintre aceste tendinţe.
Hotelurile sunt clasificate conform unui sistem de norme care ia în considerare confortul, dimensiunile, echipamentele din dotare, varietatea şi calitatea serviciilor, modul de funcţionare, durata sejurului şi nu în ultimul rând poziţia în cadrul habitatului turistic. În Franţa, de exemplu, hotelurile se clasifică în unităţi hoteliere omologate pentru turism (structurate pe cinci trepte de confort de la una la cinci stele, conform normelor adoptate de Ministerul Turismului) şi hoteluri neomologate, folosite pentru satisfacerea cererii interne, ele nefiind corespunzătoare necesităţilor turismului internaţional. Stabilirea treptei de confort rămâne totuşi o operaţie dificilă, deoarece nu sunt utilizate în ţările membre OMT aceleaşi criterii standard. Bunăoară, în Italia şi Spania sunt recunoscute şase categorii de confort (clasa economic plus cele cinci clase de confort apreciate de la una la cinci stele); în S.U.A. clasele de confort intermediare diferă mult faţă de cele atribuite în Europa prin apariţia unor subcategorii în funcţie de cantitatea şi calitatea unor servicii prestate legate de restauraţie (numărul de restaurante, baruri, săli pentru servirea micului dejun), pentru turismul de afaceri (sală conferinţe, centru de afaceri etc.) sau pentru turismul de agrement (piscină interioară/exterioară, săli de sport, fitness, precum şi alte criterii legate de interdicţia fumatului, unele facilităţi acordate persoanelor în vârstă (seniori), calitatea pregătirii profesionale a angajaţilor etc.
Distribuţia capacităţilor de cazare pe Glob este inegală, dar corelată clar cu gradul de dezvoltare economică a zonelor respective, cu dimensiunea sectorului cuaternar şi bineînţeles cu localizarea resurselor turistice.
161 În anul 2011, Formula 1 va deschide noi hoteluri în Brazilia (Porto Alegre, Piracicaba) Africa de Sud (Johannesburg) şi noua Zeelandă (Auckland Airport). 162 Motel 6 reprezintă un lanţ de moteluri americane, cu un parc de 1028 de unităţi şi 100.763 camere prezente în S.U.A. şi Canada, care în anul 1990 a făcut obiectul celei mai mari tranzacţii în domeniu, fiind preluat de grupul hotelier Accor. Lanţul a fost creat în 1962 în California, primul motel fiind construit în Santa Barbara, iar denumirea sa provine de la tariful pe cameră folosit la înfiinţare – 6 USD.
175
Tabelul V-3
Ponderea structurilor de cazare tip hotelier pe regiuni
RegiuneaPonderea hotelurilor
(%)
Ponderea numărului de paturi
(%)
Ponderea în cifra de
afaceri mondială
(%)
Ponderea lanţurilor hoteliere integrate
(%)
Europa 54,5 43,7 43,5 28
America de Nord 22,3 31,2 25,0 56
Asia – Pacific 11,9 14,5 18,0 23
America de Sud – Caraibe 6,3 6,0 7,0 4
Africa şi Orientul Mijlociu 5,0 4,6 6,3 9
TOTAL 100 100 100 35
Una dintre coordonatele industriei hoteliere o constituie segmentarea ofertei, respectiv crearea şi dezvoltarea mai multor lanţuri hoteliere integrate, care propun produse proprii, fiecare distingându-se de celelalte. Această coordonată se concretizează în realizarea unor produse hoteliere adoptate cerinţelor fiecărui segment de piaţă în parte, sistem prin care se urmăreşte obţinerea unor valori ridicate ale coeficienţilor de utilizare a hotelurilor163. Din punct de vedere tehnico-administrativ, o astfel de strategie poate reprezenta una
163 Un exemplu elocvent poate fi Club Mediterranee.
176
dintre următoarele opţiuni: grupuri hoteliere care reunesc mai multe lanţuri; opţiuni hoteliere care dezvoltă un lanţ independent, unic; grupuri care reunesc o reţea de unităţi de primire turistică cu activitate hotelieră de tip club164.
Grupurile hoteliere integrate se evidenţiază prin oferta unui produs complet, coerent şi omogen, un marketing turistic agresiv, bazat pe metode moderne de gestiune sub direcţia unui stat major unic. O altă caracteristică importantă este marcată de acapararea unor largi sectoare din domeniul hotelier prin fuziune, absorbţie sau franciză165. Totodată, grupurilor hoteliere integrate le este caracteristică adoptarea unor strategii comune, impuse cu stricteţe de către centrul unic de decizie al conglomeratului turistic. Astfel, normele şi standardele specifice sunt avute în vedere încă din faza de proiectare a complexelor hoteliere. Bunăoară, în cazul lanţurilor de categorie lux fiecare hotel în parte se particularizează prin concepţia unică de arhitectură şi design interior, înregistrându-se din faza de proiectare tendinţa clară de eliminare a standardelor rigide166. La cealaltă extremă, lanţurile hoteliere de clasă inferioară (economică) se caracterizează printr-o „multiplicare” la indigo a stilului arhitectural şi al amenajărilor interioare chiar şi al tarifului care devine o normă de produs (lanţurile Formula 1, Etap, Motel 6).
Rata de creştere anuală a activităţii lanţurilor hoteliere integrate poate fi extrem de mare (între 5% şi 15%, uneori până la 25%), fapt pentru care acestea sunt considerate pe bună dreptate „motorul” industriei turistice sau „vârful de lance” al acesteia (Muntele, I., Iaţu C., 2003).
164 Calculat ca raport procentual între numărul de înnoptări pe an şi numărul de locuri x 365. 165 Franciza constă în stabilirea pe bază contractuală a unei relaţii de parteneriat pe termen lung între două firme hoteliere, prin care prima firmă, un lanţ hotelier de talie internaţională sau de talie naţională, denumită franchisorul, acordă cele de-a doua denumită francizatul, dreptul de a-i utiliza numele şi sistemul de comercializare, în schimbul unei tare (redevenţe) care se plăteşte continuu, pe toată durata valabilităţii contractului. 166 Fiecărui hotel i se asigură o identitate proprie datorită faptului că normele de produs sunt înlocuite prin ceea ce numim norme de serviciu.
177
Pe piaţa industriei hoteliere, în prezent funcţionează peste 180 de lanţuri hoteliere integrate, din care primele 10 grupuri au reuşit să „acapareze” mai bine de 2/3 din capacitatea de cazare la nivel internaţional (mai ales în S.U.A., Marea Britanie, Franţa, Japonia, Spania, Germania ş.a.).
După categoria de confort oferit de unităţile hoteliere, 35% dintre acestea sunt incluse în categoria economic, 42% în categoria medie şi 23% în categoria superioară. Având în vedere sensibilitatea mare a pieţei turistice la care se adaugă riscurile mari ale investiţiilor ce au ca ţintă categoria hotelurilor de lux în ţări dezvoltate sau aflate în dezvoltare, unele lanţuri hoteliere nu includ şi astfel de hoteluri (Louvre Hôtels deţine în Europa locul al doilea în domeniul hotelăriei economice, datorită promovării din anul 1990 a unui model economic şi succes, reprezentat de reţeaua Prèmiere Classe167).
Dacă ne referim la modalităţile de asociere, hotelurile preferă mai mult franciza (70%), filialele (19,2%) sau alte forme (10,8%, fie concesiunea sau mandatarea de gestiune).
Lanţurile hoteliere voluntare grupează hoteluri independente, nevoite să se adapteze la dinamismul cererii pieţei turistice. Pentru a contracara extinderea lanţurilor integrate prin contracte de franciză sau de management, aceste unităţi de primire cu funcţia de cazare ajung să se asocieze în lanţuri hoteliere voluntare168.
167 De la lansarea sa în 1990, reţeaua Prèmiere Classe a bulversat segmentul hotelurilor supereconomice prin adoptarea unei veritabile strategii „low-cost” integrând o sală de baie individuală în fiecare cameră spre deosebire de Formula 1 (Grupul Accor) unde sala de baie este comună. 168 Uniune benevolă de hotelieri independenţi care promovează şi dezvoltă o marcă unică a grupului cu un produs hotelier relativ omogen din punctul de vedere al confortului şi al serviciilor prestate, dar diferenţiat din punct de vedere al stilului arhitectonic şi al amenajărilor interioare.
178
Tabelul V-4
Structura grupului ACCOR la nivelul anului 2010
CLASA ECONOMIC (36% din numărul camerelor)
115 unităţi ALL SEASONS 10267 camere Operabil în 10 ţări
900 unităţi IBIS 107,737 camere
Operabil în 48 ţări
421unităţi ETAP 35.723 camere Operabil în 16 ţări
339 unităţi FORMULA 1 27.994 camere Operabil în Franţa
CLASA ECONOMIC (S.U.A.) (21% din numărul camerelor)
1028 unităţi
MOTEL 6 100.763 camere
Operabil în 2 ţări (S.U.A., Canada)
62 unităţi STUDIO 6 6.883 camere Operabil în 2 ţări (S.U.A.,
179
Canada)
CLASA MEDIE (34% din numărul camerelor)
395 unităţi NOVOTEL 72.805 camere Operabil în 59 ţări
674 unităţi MERCURE 83.428 camere Operabil în 49 ţări
28 unităţi SUITE NOVOTEL 3.477 camere Operabil în 7 ţări
32 unităţi ADAGIO 4.060 camere Operabil în 6 ţări
37 unităţi GRAND MERCURE 6.628 camere Operabil în 6 ţări
CLASA LUX (9% din numărul camerelor)
116 unităţi SOFITEL 29.987 camere Operabil în 38 ţări
49 unităţi PULLMAN 13.924 camere Operabil în 16 ţări
33 unităţi MGALLERY 3.632 camere Operabil în 18 ţări
ACCOR operează în 90 de ţări, 4229 hoteluri cu 507.306 camere
Crearea de lanţuri hoteliere voluntare a luat un avânt deosebit în anii 80 ai secolului trecut, ca o replică de apărare la dezvoltarea deosebită a lanţurilor hoteliere integrate. Cu timpul, aceste lanţuri hoteliere se pot extinde prin aderenţa unor hoteluri dintr-o altă ţară sau chiar mai multe ţări, căpătând un caracter internaţional. În cazul unui astfel de lanţ, hotelurile îşi păstrează independenţa juridică şi financiară, dar sunt adoptate şi puse în aplicare strategii promoţionale şi comerciale comune169.
169 Din acest motiv lanţurile hoteliere voluntare mai sunt denumite şi lanţuri de publicitate.
180
Unele lanţuri hoteliere preferă să se extindă mai mult în mediul rural (Relais du Silence cu 247 de unităţi de primire; Logis de France – primul lanţ hotelier voluntar din Franţa cu un număr de 3270 hoteluri din care 75% sunt situate în mediul rural), altele preferă centrul oraşelor (Best Western, Inter Hotel, Exclusive Hotels), locaţiile încărcate de istorie (Symbols de France – unde cea mai mare parte din cele 97 de hoteluri de mică capacitate sunt clasificate ca monumente istorice) sau acapararea unităţilor cu vocaţie regională (Châteux & Hôtels Colection, Best Western, Inter Hotel). Dacă ne referim la categoria de confort, majoritatea lanţurilor hoteliere preferă să promoveze clasa medie şi de lux, de 3-5 stele (Exclusive Hotels, Relais & Châteux, În Franţa, Grand Heritage, The Leading Hotels of the World, în S.U.A., Romantik Hotels în Germania), în timp ce altele sunt specializate pe promovarea clasei economice (0-2 stele), aşa cum este cazul Brit Hotel, Arcantius, Fasthotel (Franţa) etc.
La ora actuală, dinamica cea mai susţinută este înregistrată de lanţurile hoteliere voluntare din Franţa, dinamică pusă pe seama numărului mare de turişti interni şi internaţionali înregistraţi în această ţară. În Franţa, grupul Coach Omnium a înregistrat în anul 2007 peste 5600 de hoteluri grupate în 18 lanţuri hoteliere voluntare şi din care doar 10 au deschidere internaţională.
181
Tabelul V-5
Lanţurile hoteliere voluntare la nivelul anului 2007
Numele lanţului hotelier voluntar
Anul înfiinţării
ŢaraNumărul de
unităţi hoteliere
Numărul de ţări în care este prezent
Observaţii
Abotel – Small
Hôtels of Paris
1979 Franţa
100 Prezent numai în
Franţa
Clasă economică şi medie cu 10-50 camere; poziţionare în centrul Parisului.
Arcantius 1988 Franţa
101 (16 unităţi internaţionale)
6 Clasă economică şi medie de 2 şi 3 stele, cu minimum 30 camere.
Best Western
1946 S.U.A. 4300 45 Clasă medie şi înaltă de 3 şi 4
182
stele; prezente în destinaţiile turis-tice majore, în centrele urbane cu peste 50.000 şi 100.000 de locuitori.
BritHotel 1991 Franţa
40 Prezent numai în
Franţa
Clasă super-economică şi medie, de 1 - 3 stele, cu sau fără restaurant.
Châteaux et
Demeurs de
Tradition
1974 Franţa
149 (12 unităţi internaţionale)
Clasă economică, medie şi înaltă. Caracter tradiţional; poate fi situat într-un castel, o moară etc.
Châteaux et Hôtels de France
1975 Franţa
469 (7 unităţi internaţionale)
Clasă economică, medie şi înaltă, cu extindere în Europa Sudică
Citotel 1994 Franţa
196 Prezent numai în
Franţa
Clasă economică şi medie. Minimum 15 camere, 2-3
183
stele, situate în centrul oraşelor.
Contact Hôtel
Franţa
267 Prezent numai în
Franţa
clasă economică şi medie, cu servicii echivalente la 2 şi 3 stele, cu 10-70 camere.
Elysées West
Hotels
1993 Franţa
120 Prezent numai în
Franţa
Clasă economică, medie şi înaltă. Preluat în februarie 2008 de grupul spaniol Hotusa Hotels care reuneşte un parc hotelier de 2350 unităţi în 48 de ţări din care 250 hoteluri în Franţa
Exclusive Hotels
1994 Franţa
200 (17 unităţi internaţionale)
7 înclusiv în
România, prin
Hotel Trianon 3
stele, Bucureşti
Clasă medie, înaltă şi lux, 3-4 stele, poziţionat în centrele oraşelor şi servicii adaptate turismului de afaceri şi loisir.
Fasthotel 1998 Franţa
58 Prezent numai în
Clasă super-economică şi
184
Franţa economică.
Grand Heritage
1992 S.U.A. 130 Prezent în S.U.A. şi Marea Britanie
Clasă înaltă şi lux cu servicii aferente structurilor de cazare de 4-5 stele
Hôtels Préférenc
e
1999 Franţa
96 (13 unităţi internaţionale)
Clasă medie şi înaltă, minimum 25 camere, unităţi clasificate de 4 stele, cu o gastronomie variată şi o bună poziţie geografică în proximitatea unui aeroport sau a unei gări.
Hôtels Circuits en
France
Franţa
22 Prezent numai în
Franţa
Clasă economică şi medie
Inter Hôtel 1967 Franţa
258 Prezent numai în
Franţa
Clasă economică şi medie
185
Les Pieds dans leau
1993 Franţa
67 (8 unităţi internaţionale)
Clasă economică, medie şi înaltă
Logis de France
1948 Franţa
3058 (212 unităţi
internaţionale)
Prezintă toată gama de confort; 75% din hoteluri se situează în mediul rural.
Relais & Châteaux
1954 Franţa
118 unităţi hoteliere + 16 restaurante în Franţa şi 387 hoteluri şi 73 restaurante în afara Franţei
50 Clasă înaltă. Respectă carta celor „5C”; calme, courtoisie, charm, caractère şi cuisine.
Relais du Silence
1968 Franţa
158 (89 unităţi internaţionale)
4 Clasă economică, medie şi înaltă
Romantik Hotels
1972 Germania
193 (19 unităţi internaţionale)
4 Clasă medie şi înaltă
Small Luxury Hotels
1991 Marea
Britanie
398 (43 unităţi internaţionale)
60 Clasă înaltă. 4-5 stele
Symbols de France
1999 Franţa
97 (18 unităţi internaţionale)
Clasă medie şi înaltă. Jumătate din parcul hotelier
186
al lanţului este clasificat în categoria monumente istorice.
The Leading
Hotels of the World
1928 S.U.A. 457 80 Clasă înaltă, lux.
Sursa: Coach Omnium.
În perioada actuală, în încercarea de a-şi redresa profiturile scăzute din cauza crizei economice, hotelierii din întreaga lume se orientează tot mai mult spre pieţele estice, mai puţin acoperite cu astfel de structuri de primire cu funcţie de cazare. Printre cele mai atractive locaţii, unde se înregistrează şi creşterile cele mai mari, se numără China, India şi Orientul Mijlociu. Bunăoară, grupul Marriot intenţionează până în anul 2013 să deschidă 130 de hoteluri în afara Americii de Nord, din care jumătate vor fi ridicate în China170, India şi Emiratele Arabe Unite. De asemenea, Accor, cel mai mare grup hotelier din Europa, are în atenţie triplarea numărului hotelurilor din Orientul Mijlociu, iar în Cgina unde are deja 25 de hoteluri a inaugurat alte 20 hoteluri în 2010.
La rândul său, lanţul hotelier Hilton are în intenţie deschiderea în perioada 2011-2015 a numai puţin de 25 de hoteluri prin contract de management sau prin franciză în România (printre oraşele vizate sunt Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Craiova, Iaşi, Oradea şi Arad) şi China.
170 În prima parte a anului 2011, Grupul Marriot, prin divizia din S.U.A care administrează Ritz Carlton şi Renaissance, a inaugurat Hotelul Ritz Carlton din Hong Kong cu 111 etaje şi ...... camere, cel mai înalt hotel din lume.
187
Alte structuri de primire cu funcţie de cazare sunt:
- motelul, formă de cazare de tip hotelier dependentă de turismul de tranzit, situată în afara localităţilor, în preajma marilor artere intens circulate; este dotată şi amenajată pentru asigurarea serviciilor de cazare şi masă pentru turiştii automobilişti, dar şi pentru parcare, asistenţă rutieră în caz de depanare, primul motel este inaugurat la 12 decembrie 1925171, la San Luis Obispo (California); fiind dependent de turismul de tranzit (turismul automobilistic) durata sejurului este cea mai redusă dintre toate tipurile de baze de cazare;
- hotelul pentru tineret, structură de primire turistică cu dotări simple şi amenajată pentru asigurarea serviciilor de cazare, masă şi agrement pentru tineri; se amplasează mai ales în centrele urbane universitare sau în staţiuni frecventate de tineri;
- hostelul reprezintă o structură de primire cu o capacitate redusă, amenajată în spaţii ce au avut iniţial o altă destinaţie decât cea de cazare turistică; aceste structuri au apărut şi în România (Bucureşti, Timişoara, Sighişoara, Cluj-Napoca, Aiud, Izvorul Mureşului ş.a.);
- cabana turistică este o unitate de cazare cu o capacitate redusă (în general între 20-100 locuri) care pe lângă cazare mai asigură alimentaţia şi alte servicii necesare turiştilor aflaţi în zona montană pentru odihnă, trekking, practicarea sporturilor de iarnă, ori în apropierea unor rezervaţii naturale sau a unor staţiuni balneoclimaterice. În funcţie de tipul de turism deservit, se poate spune că aceste unităţi de primire cu rol de cazare se diferenţiază între ele şi după modul de funcţionare: temporar sau permanent; bunăoară, cabanele din regiunile montane pretabile drumeţiilor estivale şi sporturilor de iarnă vor avea un regim de funcţionare permanent, pe când cele din apropierea unor centre urbane ating
171 Pompei Cocean, Gh. Vlăsceanu, Bebe Negoiescu, Geografia generală a turismului, Meteor Press, Bucureşti, 2005.
188
nivelul maxim numai în sezonul estival. Cabanele se adresează mai mult turiştilor autohtoni şi mai puţin celor străini;
- vilele turistice sunt structuri de primire cu o arhitectură specifică şi o capacitate redusă; apărute în secolul al XIX-lea în Austria, Elveţia sau Germania, vilele sunt legate mai cu seamă de turismul curativ (în staţiuni balneare sau balneoclimaterice, precum Marianske Lazne şi Karlovy Vary – Cehia; Bad Reicheuhall – Germania; Leukerbad – Elveţia; Wieliczka – Polonia; Kaprum – Austria; Axe-les-Termes – Franţa; Vatra Dornei şi Băile Herculane – România) şi de recreere de lungă şi medie durată (Buchelbach şi Sittendorf – Austria; San Bernardino – Elveţia; Hinterzarten – Germania; Zakopane – Polonia; Predeal, Buşteni – România).
În afara bazelor de cazare principale se mai adaugă şi unităţile de cazare complementare (secundare) reprezentate de adăposturile şi refugiile turistice, pensiunile turistice, campingurile, bungalourile, căsuţele, satele de vacanţă, spaţiile de cazare pe navele fluviale şi maritime (inclusiv pontoanele plutitoare).
Adăposturile şi refugiile turistice sunt structuri de cazare cu statut turistic incipient, situate în locuri izolate şi greu accesibile, la altitudini mari, în zona montană; au o capacitate redusă şi oferă un grad minim de confort turiştilor surprinşi de vremea nefavorabilă pe traseele montane.
Pensiunile turistice sunt structuri de primire cu o capacitate de cazare de până la 10 camere (în mediul rural) sau până la 20 de camere (în mediul urban), care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei.
Pensiunile agroturistice sunt obligate să ofere turiştilor produse agricole proprii, preparate conform tradiţiilor gastronomice regionale, iniţierea turiştilor în ritmurile vieţii de zi cu zi a locuitorilor comunităţilor rurale. Astfel de unităţi de cazare se întâlnesc în Munţii Pirinei, Masivul Central Francez, Munţii Vorgi, Munţii
189
Alpi, Munţii Carpaţi şi Munţii Balcani. Printre factorii de atracţie a turiştilor proveniţi din mediul urban se numără liniştea, spaţiul, vegetaţia, poziţionarea în raport cu traficul rutier, prezenţa unor resurse turistice naturale sau antropice, arhitectura locală, tradiţiile ş.a. În Franţa au apărut pentru prima dată fermele turistice, rezultate în urma adaptării un or gospodării agricole la cerinţele actului recreativ (prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor naturale şi a antrenării turiştilor la activităţi agricole). A rezultat, astfel, o nouă formă particulară a turismului, şi anume agroturismul, prezent într-un număr important de ţări cu tradiţie turistică: Italia, Franţa, Austria, Elveţia, Finlanda ş.a.
Campingurile sunt structuri destinate a asigura cazarea turiştilor în căsuţe şi bungalouri sau corturi ori rulote172. Căsuţele, construite din materiale diverse (lemn, plăci PFL sau OSB, cărămidă) sunt spaţii de cazare de dimensiuni reduse ( o cameră, un antreu sau o terasă) şi oferă un confort minim, fiind echipate cu dotări igienico-sanitare, de regulă, comune. Ele sunt grupate în staţiuni sau la periferia marilor oraşe (campingul Alpha din apropierea Madridului).
Bungalourile reprezintă acele structuri de cazare realizate din lemn, alte materiale similare sau chiar din elemente de zidărie în zonele cu un climat mai umed, au o capacitate de primire redusă şi se regăsesc atât în perimetrul campingurilor sau al satelor de vacanţă, ori ca unităţi independente în cadrul unor staţiuni sau zone turistice. Campingul rural se dezvoltă azi în mai multe ţări europene. Amintim aici rolul jucat de Federaţia de Camping şi de Touring – Cluburi, respectiv Federaţia Internaţională de Camping şi Caravaning ce grupează federaţiile naţionale de campeuri şi federaţiile europene de hotelărie în aer liber în amenajarea terenurilor speciale destinate campingului, promovarea echipamentelor de camping.
Campingul în cadrul fermei, în cadrul agroturismului, cunoaşte o dezvoltare mai susţinută în Franţa (peste 2000 de campinguri în cadrul fermelor ce posedă o
172 Fondatorul campingului este considerat Thomas Hiram Holding care a scris primul ghid Campers Handbook în anul 1908.
190
marcă de turism), Olanda (unde este considerată principala structură de primire a turiştilor la ferme), Germania, marea Britanie (cu o tradiţie îndelungată şi unde existe peste 100 de ferme ce practică campingul), Belgia şi Spania. În alte ţări, cum sunt Grecia, Italia sau Portugalia, campingul este mai puţin promovat din motive legate mai cu seamă de protecţia mediului şi a zonelor turistice.
Satul de vacanţă reprezintă un ansamblu imobiliar ce face obiectul unei exploatări globale cu caracter turistic, „destinate să asigure sejururi de vacanţă şi loisir-uri, în funcţie de un preţ forfetar, ce comportă asigurarea meselor sau mijloacelor individuale necesare preparării acestora, alături de utilizarea echipamentelor ce permit activităţi de agrement, sportive şi culturale” (Bran F. şi colab., 1997). Aceste ansambluri de clădiri, de regulă vile, au o răspândire mai mare în Franţa (începând cu anii 50), Belgia, Olanda şi Spania (Murcia).
Spaţiile de cazare pe navele fluviale şi maritime cuprind hotelurile plutitoare (locurile de pe navele ancorate în porturi) şi pontoanele dormitor (utilizate pentru cazarea turiştilor pe durata sejurului). Ele se clasifică pe stele în funcţie de calitatea dotărilor şi a serviciilor oferite. Cel mai mare vas de croazieră este Oasis of the Seas173, lansat la apă în Finlanda (2009). Vasul poate transporta 6300 de pasageri, la care se adaugă 2000 membri ai echipajului, are 16 punţi, o înălţime de 65 m de la linia de plutire, o lăţime de 47 m şi o lungime de 360 m. Este mai degrabă un centru de relaxare decât o navă de croazieră tradiţională174. Cererea pentru croaziere a crescut în ultimele două decenii, de la 3,7 mil turişti în anul 1190 la peste 13 mil. în anul 2008, cu o creştere anuală de 7,4%, iar durata
173 Vasul de croazieră Oasis of the Seas aparţine companiei Royal Caribbean Cruises Ltd. La care cel mai important acţionar este grupul hotelier Hyatt. 174 Cel mai mare vas de croazieră are la dispoziţia turiştilor o piscină cu valuri pentru surf, un parapet pentru escaladări, o tiroliană montată deasupra promenadei, iar în spaţiile publice care însumează 40% din suprafaţa desfăşurată a vasului, lumina mai puternică de la latitudinile intertropicale este filtrată de coroanele de arbori şi arbuşti naturali.
191
croazierelor tinde să fie mai lungă (de la 6,7 zile în anul 1981 la 7,2 zile în anul 2008)175. Contrar hotelurilor sau satelor de vacanţă, care sunt prin esenţă statice, navele de croazieră se pot deplasa, permiţând astfel turiştilor vizitarea mai multor destinaţii turistice insulare sau continentale în acelaşi preţ (preţul mediu pentru o croazieră de 7 zile ajungând la 900-1000 de euro). Piaţa croazierelor este dominată de patru companii care deţin peste 60% din capacitatea de cazare a maselor maritime şi fluviale: Carnival Corporation, Royal Caribbean Cruises Ltd., P&O Princess şi Star Cruises PLC176.
Pontonul dormitor ACR Vasul de croazieră Oasis of the Seas
În activitatea de cazare, pentru aprecierea economică şi socială a acesteia, se utilizează mai mulţi indicatori economici ai activităţii de turism:
175 După datele oferite de Asociaţia americană Cruise Lines International Association (CLIA) deţinătoarea a 24 de companii specializate pe organizarea de croaziere. 176 Oscar Snak, Denisa Mihaela Stănescu, Vasile Neagu, Ioan Dane, Mic tratat de economia turismului, Editura Performantica, Iaşi, 2011.
192
- numărul de unităţi de cazare (Nuc);
- numărul de paturi (Np) sau numărul de locuri (Nl) de cazare;
- capacitatea de cazare existentă (Cce), reprezintă numărul paturilor disponibile pentru înnoptare în timpul unui an:
Cce = Np x 365,
unde Cce – capacitatea de cazare existentă, Np – numărul paturilor; 365- numărul zilelor unui an;
- capacitatea de cazare folosită (Ccf) sau numărul înnoptărilor dintr-un an se obţine din produsul:
Ccf = Nt x Ds,
unde Nt – numărul de turişti; Ds – sejurul mediu (durata medie a sejurului);
- coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare (Cuc) este egal cu raportul dintre capacitatea de cazare folosită (numărul în înnoptărilor dintr-un an şi capacitatea de cazare existentă:
193
Cuc=CcfCce
100 ,
194
unde Ccf – capacitatea de cazare folosită; Cce – capacitatea de cazare existentă. Acest indicator economic177 reflectă elocvent eficienţa activităţii de cazare la un moment dat sau într-o perioadă de timp (un an, un sezon, o lună etc.). elementele care influenţează volumul încasărilor, dar şi rentabilitatea structurilor de primire turistică cu funcţie de cazare rămân totuşi coeficientul de utilizare precum şi nivelul tarifelor practicate.
Gradul de utilizare al structurilor de cazare, la nivel mondial, se ridică la aproximativ 55%, procentele mai mari fiind caracteristice hotelurilor amplasate în marile centre urbane, respectiv în staţiunile turistice cu activitate permanentă.
5.2. Structuri turistice de alimentaţie
În turism, serviciile de alimentaţie178, reprezintă o componentă importantă a produsului turistic. Uneori, aceleaşi servicii pot influenţa calitatea prestaţiei turistice, atractivitatea ofertei sau chiar dimensiunea şi sensul fluxurilor turistice.
Creşterea veniturilor, viaţa modernă, dar şi criza de timp tot mai accentuată fac ca turiştii să apeleze tot mai mult, în timpul călătoriilor şi al vacanţelor la diverse servicii de alimentaţie. Văzute ca o componentă importantă în structura produsului turistic, serviciile de alimentaţie pentru turism îndeplinesc următoarele funcţii:
- funcţia de hrănire (sunt solicitate în zonele litorale sau montane serviciile rapide şi la un preţ scăzut, iar unităţile frecventate sunt: restaurantele fast-food, bistroul, snack-barul ş.a.);
- funcţia de loisir (în timpul unui voiaj turistic, cina este servită în restaurante clasice, specializate, cu specific sau cu program artistic atunci când restricţiile de timp şi preţ sunt mai puţin importante);
- funcţia de convivialitate (masa constituie o atracţie în sine atunci când este luată cu familia sau cu prietenii; este căutată o ambianţă deosebită, dar şi meniuri cu suficiente variante de alegere; dacă nivelul preţurilor poate varia de la caz la caz, timpul nu mai prezintă importanţă;
- funcţia de afaceri se exercită prin servirea dejunului (masa de prânz, la care decorul, ambianţa şi calitatea preparatelor sunt esenţiale) de către partenerii de afaceri, agenţii de vânzări etc.
177 Coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare apare în literatura de specialitate şi sub sintagma „grad de ocupare” al spaţiilor de cazare. 178 Termenul de alimentaţie publică este înlocuit, în ultimul timp şi din ce în ce mai mult, cu termenul simplu de alimentaţie. O serie de autori au impus şi un termen nou, cel de restauraţie, întrucât cel mai reprezentativ tip de unitate este restaurantul, în mod special pentru desemnarea activităţilor desfăşurate în unităţi de categorie superioară.
195
Activitatea de restauraţie179 este realizată pentru colectivitate, pentru societate şi se desfăşoară împreună cu şi în afara prestaţiei turistice. Serviciile de alimentaţie pentru turism sunt nominalizate prin structuri de primire turistică cu funcţie de alimentaţie, structurate pe tipuri de unităţi în care se respectă cultura şi tradiţia oricărui popor (adoptate la tendinţele şi evoluţiile în domeniul restauraţiei pe plan internaţional) şi unde se afirmă şi se pun în valoare arta culinară, obiceiurile specifice fiecărei ţări, ordinea servirii preparatelor, decorul şi vesela pentru masă. Dintre tipurile de unităţi de alimentaţie pentru turism se remarcă:
- restaurantul clasic este localul public cu profil gastronomic în care decorul, ambianţa şi serviciile sunt deosebit de rafinate, bucătăria sofisticată dispune de un personal înalt calificat, capabil să ofere un larg sortiment de preparate culinare, produse de cofetărie, patiserie, îngheţate, fructe, băuturi alcoolice şi nealcoolice, produse de tutun etc. Indiferent dacă este un restaurant independent sau unul inclus într-un mare hotel de lanţ, acest tip de unitate exprimă, la modul cel mai exact, termenul „restauraţie”;
- restaurantele cu specific sunt amplasate, de regulă, în centrul marilor oraşe, iar meniu cuprinde preparate cu caracter naţional sau local, servite, în general, la masă;
- braseria este o unitate de alimentaţie amplasată în centrul marilor oraşe sau în cartierele aglomerate; asigură servirea consumatorilor în tot cursul zilei, în primul rând a sortimentelor de bere, dar şi a băuturilor aperitive şi digestive, precum şi a băuturilor nealcoolice calde, alături de preparate reci, minuturi, specialităţi de cofetărie şi patiserie;
- snack-barul este unitatea ce oferă un meniu restrâns, format din câteva preparate, inclusiv la grătar, pregătite total sau parţial în faţa consumatorilor, precum şi băuturi alcoolice şi băuturi nealcoolice calde şi reci;
- coffe-shop-ul este o unitate prezentă în hoteluri sau în locuri aglomerate (aeroporturi, mall-uri, supermarket-uri etc.). Servirea se efectuează la masă sau direct pe tejghea. Se aseamănă cu snack-barul, cu deosebirea că include în ofertă micul dejun;
- restaurantul fast-food este unitatea care asigură serviciul cel mai rapid, având o largă răspândire pe toate continentele (20% din piaţa mondială a alimentaţiei comerciale). Se caracterizează prin vânzarea exclusiv la tejghea a unui sortiment limitat de produse şi băuturi, prezentate în ambalaje de unică întrebuinţare. Succesul formulei fast-food are la bază următoarele coordonate: calitatea produsului, rapiditatea serviciului; preţul relativ scăzut şi curăţenia desăvârşită;
- restaurantul cu autoservire – unitate de alimentaţie care asigură o servire rapidă şi la preţuri avantajoase; oferă un sortiment relativ cuprinzător de preparate culinare calde şi reci, băuturi alcoolice şi nealcoolice, aşezate în linii de autoservire cu flux dirijat.
179 Din punct de vedere al publicului ţintă, activitatea de restauraţie se desfăşoară în două sectoare: restaurante cu vocaţie comercială (la care se observă în ultima vreme o uşoară creştere a ponderii acestora pe piaţa europeană) şi restaurante colective cu vocaţie socială (a căror pondere se ridică la aproximativ 60% în 2006). În România dezvoltarea restaurantelor comerciale a înregistrat o creştere spectaculoasă în ultimele decenii, de la 35000 de unităţi în 1989 la peste 500.000 de unităţi în 2008.
196
În România funcţionează ca unităţi de alimentaţie pentru turism următoare tipuri:
- restaurante: restaurantul clasic, restaurantul specializat (pescăresc, vânătoresc, rotiserie, zahana180, dietetic, lactovegetarian, familial), restaurantul cu specific (cramă, cu specific local sau naţional), restaurante cu program artistic (braserie, berărie, grădină de vară);
- baruri (bar de noapte, bar de zi, café-bar, cafenea, disco-bar);
- fast-food (restaurant – autoservire, bufet tip expres/bistrou, pizzerie, snack-bar);
- cofetărie;
- patiserie, plăcintărie, simigerie;
În conformitate cu HG nr. 843/1999 există patru categorii de unităţi de alimentaţie, şi anume:
- categoria lux – respectiv 5* şi 4*;
- categoria întâi – respectiv 3* şi 2*;
- categoria a doua;
- categoria a treia.
5.3. Căile şi mijloacele de transport turistic
Prin intermediul transporturilor se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi a persoanelor, în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale membrilor unei societăţi. În dinamica sa explozivă, fenomenul turistic contemporan este condiţionat de modernizarea şi diversificarea căilor şi mijloacelor de transport. Astfel, creşterea vitezei de deplasare şi a capacităţii de transport înseamnă economie de timp liber, fapt ce permite prelungirea sejurului, vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice chiar situate la distanţe mai mari, dar pentru un număr şi mai mare de turişti.
Dezvoltarea transporturilor este strâns legată de existenţa unui parc rulant specific fiecărei forme de transport: rutier, feroviar, naval sau aerian (bunăoară, pentru transporturile de pasageri se utilizează autocare, microbuze, autoturisme, garnituri feroviare, ambarcaţiuni fluviale şi maritime, avioane, elicoptere etc.), precum şi a căilor corespunzătoare de circulaţie pentru aceste mijloace de transport (şosele, autostrăzi, linii şi magistrale feroviare, gri şi autogări, porturi fluviale şi maritime, aeroporturi etc.), care constituie elemente de infrastructură tehnică ale transporturilor. Fiecare mijloc de transport înglobează o serie de avantaje, dar şi dezavantaje, privind continuitatea,
180 Unitate gastronomică în care se servesc, la comandă, în tot timpul zilei, produse şi subproduse din carne neporţionată, mici, cârnaţi etc., pregătite la grătar.
197
rapiditatea, capacitatea, comoditatea, economicitatea care, în ultimă instanţă, pot limita condiţiile de folosire a mijloacelor respective de transport.
Turismul intern şi internaţional nu se pot dezvolta în lipsa transporturilor, căci ele sunt cele care determină volumul traficului turistic şi îi imprimă trăsăturile sale caracteristice. De asemenea, transportul turistic are un rol deosebit de activ, fiind un element de stimulare a creşterii circulaţiei turistice. Pentru derularea activităţii de turism, de la locul cererii turistice la destinaţia turistică, unde se consumă produsul turistic, în transportul turiştilor se utilizează mijloacele şi serviciile turistice rutiere, feroviare, navale şi aeriene. Prin urmare, cu ocazia deplasării la o destinaţie de vacanţă sau la un obiectiv turistic, turistul poate opta pentru diverse forme de transport, dar alegerea unui mijloc de transport este condiţionată de mai mulţi parametri precum:
- distanţa;
- factorul timp;
- disponibilitatea şi accesibilitatea serviciului de transport turistic;
- securitatea şi regularitatea (frecvenţa), unul din factorii decisivi pentru alegerea unui mijloc de transport de către un turist;
- confortul voiajului (un factor de atracţie pentru un număr tot mai mare de turişti).
Căile şi mijloacele de transport rutier
Transporturile rutiere ocupă un loc important pe piaţa călătoriilor turistice interne şi internaţionale. De la primele drumuri în forme rudimentare şi până la drumurile naţionale, autostrăzi sau magistralele continentale de astăzi este de fapt o istorie, fără de care nu ar fi posibilă dezvoltarea civilizaţiei umane.
Reţeaua mondială de drumuri are cea mai largă răspândire, ea depăşind în prezent 16 mil km (de circa 10 ori mai mare decât reţeaua feroviară mondială). Distribuţia reţelei de drumuri este neomogenă: S.U.A. (6,4 mil km), India (2,2 mil. km), Brazilia (1,7 mil km), China (1,6 mil km), Argentina (1,2 mil km), Japonia (1,2 mil km), Canada (1,2 mil km). Densităţile maxime ale reţelei rutiere se înregistrează în vestul şi centrul Europei: Luxemburg (199 km/ 100 km 2), Germania (176 km/100 km2), Danemarca (164 km/100 km2), Marea Britanie, Franţa ş.a., iar cele minime se înregistrează în ţări de mari dimensiuni (din Asia Centrală, Africa sahariană, Australia etc.)
În industria călătoriilor şi turismului, transporturile turistice rutiere reprezintă mijlocul de transport privilegiat, utilizându-se o gamă diferită de mijloace de transport: autoturismul, microbuzul, autocarul, motocicleta, motoreta sau bicicleta181. Dezvoltarea industriei de autovehicule,
181 În unele ţări, peste 70% din sosirile internaţionale au folosit transportul rutier: Austria – 90%, Germania – 79%, Italia – 73% ş.a. În S.U.A., statisticile arată 80-85% din totalul excursiilor sunt efectuate cu automobile, iar 75% din totalul transporturilor turistice revin tot acestuia.
198
mai ales în ultimele decenii, atât în plan tehnologic (echiparea cu motoare de mare randament şi cu consumuri din ce în ce mai mici, diselizarea, limitarea poluării ş.a.), cât şi în plan teritorial prin pătrunderea marilor firme producătoare precum General Motors, Ford, Toyota, Volkswagen, Renault, Nissan, Fiat, Mercedes, Opel, Mazda, Suzuki etc., pe toate continentele, cu deosebire în ţările în dezvoltare, a provocat p creştere a fluxurilor turistice, dar şi o multiplicare a destinaţiilor turistice.
Turismul automobilistic are o contribuţie majoră la creşterea valorilor de dispersie a turiştilor în teritoriu, chiar şi până în cele mai izolate regiuni (Australia centrală, Patagonia, Tibet, Gobi etc.) 182. Deplasările pe căile rutiere cu autoturismele deţin ponderea principală în călătoriile turistice pe cont propriu, fapt explicabil prin multitudinea de avantaje oferite de acestea: autonomie în alegerea traseelor turistice la plecarea şi la revenirea din vacanţă / călătorie sau în arealul destinaţiei turistice; o mai mare mobilitate prin accesibilitatea la acele destinaţii unde alte mijloace de transport nu pot să pătrundă; posibilitatea staţionării libere în orice punct de oprire pe traseul parcurs prin vizitare şi recreere, adecvarea cheltuielilor după disponibilităţile financiare ale turiştilor şi nu în ultimul rând diminuarea costului personal, când două sau mai multe persoane călătoresc cu acelaşi autoturism.
La acestea se mai adaugă şi posibilitatea de a alege modalitatea de utilizare a mijlocului de transport; precum aranjamentele: Pakage-Tour, concepute de Automobil şi Touring Cluburi pentru facilitarea călătoriilor membrilor posesori de autoturisme de genul unor combinaţii între transportul pe cont propriu şi serviciile de cazare oferite acestora de conducerile cluburilor în parteneriat cu unităţile de cazare situate de-a lungul traseelor ce urmează să fie parcurse de turiştii automobilişti; Rail-Route, o modalitate de a utiliza autoturismul propriu şi în destinaţii turistice mai lungi, cu precădere pe timp de noapte183 sau vacanţele familiale Self-Service, o variantă a turismului pe cont propriu, cu un număr din ce în ce mai mare de aderenţi şi unde toate activităţile necesare petrecerii concediului (transport, cazare, prepararea hranei etc.) sunt asumate de turiştii automobilişti în regim de autoservire, în cadrul unor vehicule special amenajate în acest scop184.
În plus, folosirea autoturismelor a condus la apariţia şi consacrarea altor forme noi de turism (turismul neorganizat, individual şi pe cont propriu, turismul de distanţă scurtă şi medie) în paralel cu
182 Creşterea parcului de autoturisme în proprietate privată este un trend care afectează majoritatea ţărilor lumii şi generează frecvente situaţii când o parte însemnată a populaţiei devine dependentă de vehiculul propriu atât pentru deplasările la scurtă distanţă cât şi pentru călătoriile la distanţe lungi; pentru oamenii de afaceri, şi nu numai, deplasările rutiere la destinaţiile îndepărtate echivalează ca o risipă de timp, fapt pentru care se renunţă la folosirea autoturismelor proprii în favoarea autoturismelor închiriate care le facilitează mişcarea la destinaţia călătoriilor. Astfel, se explică apariţia firmelor profilate pe închirierea autoturismelor (Rent a car) pe toate continentele, şi aproape în toate ţările: AVIS (companie de închiriere prezentă în peste 170 de state şi cu un număr anual de 10 milioane de clienţi), HERZ (înfiinţată în S.U.A. în anul 1989, operaţionabilă în peste 140 de ţări), BUDGET (fondată în anul 1964 în Los Angeles), EUROPCAR. 183 Turiştii automobilişti călătoresc în vagoane de dormit – vagoane cuşetă, împreună cu autoturismele îmbarcate pe vagoane platformă, ataşate la acelaşi tren şi care pot fi recuperate în staţiunile de debarcare, la terminarea călătoriei. Aranjamentele Rail-Route descongestionează căile rutiere şi evită oboseala conducătorului auto. 184 Industria specializată în producţia rulotelor tractate de autoturisme şi a vehiculelor recreaţionale motorizate este în dezvoltare şi produce o gamă tot mai sofisticată de echipamente cu amenajări şi dotări funcţionale. Aceasta a impus însă şi creşterea nevoii de spaţiu pentru staţionarea acestora în campinguri cu asigurarea accesului la sursele de alimentare cu energie electrică, apă şi la canalizare. Pentru turiştii care aleg această modalitate de petrecere a concediilor reprezintă o formă originală de evadare din stilul obişnuit de viaţă, specific mediului urban.
199
afirmarea şi multiplicarea unor structuri de primire turistică cu funcţie de cazare specifice turismului automobilistic: motelurile şi campingurile.
Alte mijloace de transport, tot mai uzitate, administrate de societăţi specializate în operarea pe cursele rutiere interne şi internaţionale, sunt autocarele şi microbuzele. Acestea sunt considerate, pe bună dreptate, corespondentul turismului automobilistic adaptat la turismul în grup, în cadrul formelor organizate şi semiorganizate de turism. Atât autocarele cât şi microbuzele oferă un mare avantaj, care nu se regăseşte în călătoriile feroviare sau aeriene şi anume supleţea formulei de transport, respectiv adaptarea programului de călătorie la cerinţele aranjamentelor turistice.
În scopul creşterii calităţii serviciilor turistice, dar şi al protecţiei pasagerilor, autocarele utilizate în traficul turistic intern sau internaţional au fost dotate cu numeroase echipamente (confort, servicii de bar pentru reconfortarea turiştilor, sisteme audio-video şi de climatizare, sisteme de navigaţie, de frânare, ABS etc.)şi se clasifică pe stele sau categorii, în funcţie de caracteristicile tehnice, de confort şi siguranţă. Uniunea Internaţională a Transporturilor rutiere (IRU) publică în anul 1983 primul ghid al liniilor regulate internaţionale de autocare în Europa. Reţele de linii regulate s-au dezvoltat în Europa (Europabus – ce reuneşte toate ţările Europei; Eurolines, Atlasib ş.a.), dar şi în America de Nord (S.U.A. şi Canada) unde sub aspectul organizării, se remarcă societăţi specializate în operarea de curse de linie sau charter, cu activitate de sine stătătoare (Greyhound Lines, societate ce acoperă o reţea de peste 160.000 km; Safety Motor Coaches Lines, care acţionează în S.U.A.) sau integrate turismului (Cosmos, societate specializată în oferte combinate avion – autocar; Blues Cars, Frames Tours, specializate pe organizarea de circuite turistice).
Legat de succesul transportului cu autocarul se pot aminti o serie de caracteristici care-i asigură o cotă de 15-20% pe piaţa voiajelor, şi anume: convivialitate, securitate, un confort ridicat, tarife accesibile, foarte competitive (în condiţiile unui coeficient de utilizare a capacităţii autocarelor de 80%, superior celor din transportul feroviar şi aerian), supleţe, posibilitatea utilizării pe distanţe lungi etc.
Tabelul V-6
Flota de autobuze şi autocare în unele ţări ale UE -27 (2007)
Ţara Flota de autobuze şi
Autobuze şi autocare /
200
autocare 1000 de locuitori
Franţa 94.400 1,5
Germania 75.100 0,9
Austria 9.300 1,1
Marea Britanie 111.900 1,8
Italia 96.400 1,6
Spania 61.000 1,4
Finlanda 11.500 2,2
Polonia 87.600 2,3
Grecia 27.100 2,4
Bulgaria 23.900 3,1
Belgia 15.500 1,5
România 34.200 1,6
Sursa: EU Energy and Transport in figures, 2009
În transporturile rutiere de pasageri se mai folosesc, îndeosebi de către tineri, motorete şi motociclete. Acestea sunt predominante în cazul turismului de scurtă durată, practicat de regulă în împrejurimile marilor metropole.
Transporturile turistice rutiere, mai ales în cazul drumurilor frecventate din punct de vedere turistic, în tranzit sau în excursii, devin din punct de vedere economic un organism integrat în turismul intern şi internaţional.
Circulaţia turistică rutieră se face pe drumuri de mai multe categorii: autostrăzi, şosele internaţionale, naţionale, departamentale şi locale (vicinale).
Autostrăzile sunt drumuri de mare capacitate, special construite pentru transportul auto, în regim de viteză şi mare siguranţă a circulaţiei, care au 2-8 benzi pe fiecare sens, cu căi de rulare unidirecţionale separate printr-o bandă mediană, evită pe cât posibil localităţile, iar intrările şi ieşirile autovehiculelor sunt permise numai prin locuri speciala amenajate (bretele).
201
Şosele internaţionale ocolesc centrele urbane pentru un trafic mai rapid, mai fluent, timpul economisit fiind valorificat de turiştii automobilişti, în condiţiile turismului practicat la distanţe mai mari, prin serviciile de cazare şi restauraţie, vizitarea altor obiective turistice decât cele planificate, prin atracţiile şi formulele de agrement ofertate la destinaţie.
Primele autostrăzi au fost construite în perioada interbelică în Italia şi Germania (Berlin – München), S.U.A. (New York – Chicago, în lungime de 1400 km). Paralel cu dezvoltarea deosebită a transporturilor rutiere după anul 1950 se trece la construirea de autostrăzi mai ales în S.U.A. şi Europa Occidentală, unde de altfel se concentrează în prezent mai mult de 80% din lungimea totală a acestora. Reţeaua de autostrăzi este bine dezvoltată în ţările dezvoltate, puternic industrializate; cele mai importante concentrări se află în S.U.A. (circa 70000 km, numite Highway sau Expressway, cu caracter transcontinental, folosite cu taxe - toll sau fără taxe – Freeway: Boston – Miami; Detroit – Houston; Chicago – New Orleans; Seatlle – San Antonio; Boston – Chicago – Minneapolis – Seatlle; New York – Pittsburg – St. Louis – Las Vegas – Los Angeles; Washington –Dallas – Phoenix – Los Angeles etc.) şi Europa (cele mai importante autostrăzi au un caracter internaţional, precum: Hamburg – Nürnberg – München – Innsbruck – Verona – Florenţa – Roma; Hamburg – Bremen – Aachen – Bruxelles; Amsterdam – Rotterdam – Anvers – Bruxelles – Paris – Lyon – Marsilia; Rotterdam – Köln – Basel, numită şi Autostrada Rhinului; Zürich – Milano – Florenţa – Roma – Napoli – Messina – Palermo, „Autostrada del Sole”; Paris – Strasbourg – Stutgartt – München – Salzburg – Linz – Viena – Budapesta - Szeged; cea mai asaltată, mai ales în sezonul estival este autostrada ce urmăreşte riviera mediteraneană între Trieste şi Cadiz, traversând nordul Italiei, sudul Franţei cu Coasta de Azur şi Coasta de Ametist, estul şi sudul Spaniei cu Costa Brava, Costa Daurada, Costa del Azahar, Costa Blanca, Costa del Sol şi Costa de la Luz).
Tabelul V-7
Reţeaua rutieră în unele ţări ale lumii în anul 2007
Continentul Ţara Lungimea reţelei rutiere (km)
Lungimea reţelei de autostrăzi (km)
Africa Africa de Sud 190.345 3.382
America S.U.A. 6.401.420 92.000
Canada 890.648 10.307
Mexic 388.871 5.605
Brazilia 1.983.000 -
202
Argentina 231.374 734
Asia India 3.320.410 200
Japonia 1.230.777 7.560
China 3.860.800 65.000
Europa Franţa 951.125 11.010
Germania 644.471 12.594
Italia 487.700 6.700
Spania 676.239 12.100
Marea Britanie 420.009 3.673
Belgia 152.256 1.763
România* 82.386 332
*2010
Sursa: International Road Federation, 2010; INS, 2011
Între şoselele intercontinentale se detaşează net Carretera Panamericana (Şoseaua Panamericană), tronson al şoselei ce străbate de la nord la sud, America de Nord, America Centrală şi America de Sud. Şoseaua Panamericană reprezintă unul dintre cele mai mari sisteme rutiere transcontinentale de pe glob datorită distanţelor pe care le străbate între Mexic şi Chile, cu ramificaţie spre Mendoza şi Buenos Aires (Argentina), traseelor de mare altitudine prin munţii Anzi, numărului mare de ţări şi oraşe traversate, asigurând astfel o intensă circulaţie turistică rutieră.
Parcul mondial de automobile a atins în anul 2011 (la 1 iunie) cifra de 1.295.330.900 bucăţi, din care 80% autoturisme şi 20% autoutilitare.
Tabelul V-8
Densitatea automobilelor pe ţări
203
Numărul de automobile şi vehicule utilitare la 1000 de locuitori la 1 ianuarie
1985 1995 2000 2009
Uniunea Europeană 380 473 537 586
Italia 412 541 615 693
Spania 276 430 517 618
Franţa 446 520 564 598
Marea Britanie 379 474 525 579
Belgia 363 463 505 559
Germania 450 529 553 538
Suedia 400 445 481 522
Polonia 117 229 287 497
Turcia 27 65 81 134
Canada 559 562 573 618
S.U.A. 708 759 774 819
Argentina 173 167 181 212
Brazilia 86 89 109 141
Japonia 375 527 566 591
Coreea de Sud 25 177 240 347
China 3 8 12 38
India 3 6 7 16
Sursa: CCFA (Comité de Constructeurs Français dAutomobiles), 2011
Pe continente, numărul cel mai ridicat revine Americii de Nord şi Europei, în timp ce Asia, Australia (împreună cu Oceania) şi Africa sunt deţinătoarele unor parcuri auto mult mai reduse (tabelul V-10). În cadrul ţărilor, parcul de automobile cel mai ridicat se înregistrează în statele
204
dezvoltate din Europa (Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie) şi America de Nord (S.U.A. şi Canada), unde se remarcă predominarea autoturismelor (70-90% din numărul total de automobile), precum şi densitatea automobilelor la 1000 de locuitori (1,7 locuitori la un autovehicul în Uniunea Europeană; 1,9 locuitori la un automobil în Germania; 1,22 locuitori la un autovehicul în S.U.A.), pe când în ţările în dezvoltare valorile sunt mult mai mici (India are un raport de 1 autoturism la 82,5 locuitori în anul 2009).
România are o reţea de infrastructură rutieră publică ce măsoară 82.386 lm, din care 30,5% sunt drumuri modernizate şi 27% drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere, la nivelul teritoriului naţional înregistrându-se o densitate medie de 34,5 km/100 km2. Ca structură administrativă, 0,4% sunt autostrăzi (332 km) şi 7,5% sunt drumuri europene (6188 km), iar 19,4% drumuri naţionale (16.007 km), respectiv 77,7% drumuri judeţene şi comunale (64.009 km) – tabelul V-11.
Tabelul V-9
Reţeaua drumurilor publice în România
2000 2003 2006 2010
Drumuri publice – total din care: 78.479 79.001 79.552 82.386
- modernizate 19.418 20.368 21.549 25.171
- cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 19.999 19.748 20.964 22.300
Din totalul drumurilor publice:
- drumuri naţionale* din care: 14.824 15.122 15.983 16.339
modernizate 13.434 13.823 14.501 15.007
cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 1.169 1.078 1.176 1.226
- drumuri judeţene şi comunale din care:
63.655 63.879 63.969 64.009
modernizate 5.984 6.545 7.048 7.635
cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 18.830 18.670 19.788 19.921
Densitatea drumurilor publice la 100 km2
32,9 33,1 33,5 34,5
205
* inclusiv autostrăzi şi drumuri europene
Sursa: I.N.S. Anuarul statistic al României, 2010
Starea tehnică a infrastructurii rutiere publice, la care se adaugă şi reţeaua de autostrăzi în lungime de numai 332 km nu reprezintă un punct forte pentru o relansare a turismului românesc. Mai mult, Romania este traversată de coridoarele europene IV – Berlin – Praga – Budapesta – Arad – Bucureşti – Constanţa – Istanbul – Salonic şi IX – Helsinki – St. Petersburg – Moscova – Kiev – Lybasevka – Chişănău – Bucureşti – Dimitrovgrad – Alexandropoulis prin care se asigură interconectarea şi interoperabilitatea între reţeaua de transport rutier la nivel naţional şi cea europeană, iar ţara noastră poate şi trebuie să devină o placă turnantă a transporturilor continentale şi intercontinentale pe principalele direcţii geografice, prin urmare şi fluxuri turistice Vest – Est şi Nord – Sud.
Programele de modernizare în curs de derulare, precum şi noile proiecta lansate împreună cu alte instituţii europene vor asigura cu certitudine diversificarea şi îmbunătăţirea componentelor ofertei turistice, a calităţii serviciilor sau fluidizarea traficului la punctele de frontieră.
Căile şi mijloacele de transport feroviare
Transporturile feroviare şi-au menţinut importanţa în statele dezvoltate, şi nu numai, datorită unor avantaje incontestabile: capacitate, viteză, siguranţă în exploatare, ele constituind totodată un mijloc extrem de confortabil pentru călătoriile turistice în tot cursul anului, nu este mai puţin adevărat şi faptul că în dezvoltarea turismului de masă şi contemporan, dezvoltarea transporturilor feroviare a jucat un rol deosebit de important şi a permis democratizarea industriei călătoriilor, atât prin condiţiile oferite pentru o deplasare rapidă, sigură şi comodă, cât şi prin preţul de cost, accesibil pentru majoritatea populaţiei.
Transporturile pe calea ferată au înregistrat o serie de modificări calitative, tehnice şi structurale, care au stimulat legătura lor cu turismul, făcându-le eficiente atât pentru turismul de distanţă mică (week-end), cât şi pentru distanţe medii sau lungi185. Ele s-au dezvoltat după construirea primei locomotive cu aburi (construită în 1814 de George Stevens, cu o viteză de deplasare de 22 km/h) şi a construirii primei linii de cale ferată în anul 1825 (în Marea Britanie, între Stockton şi Darlington, iar în 1830 între Liverpool şi Manchester).
Reţeaua feroviară se extinde şi în alte ţări: Franţa (1833), Belgia şi Germania (în 1835), Austria (1838) ş.a., dezvoltându-se într-un ritm mai accelerat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Dacă în anul 1840 lungimea căilor ferate era de 8.000 km, în anul 1881 se ajunge la 363.000 km, iar în prezent reţeaua feroviară mondială are o lungime de circa 1.600.000 km, distribuită neuniform pe 185 Unele linii de căi ferate sunt deja consacrate în turismul internaţional, cum ar fi: Orient Expres, Paris – Costa de Azur cu celebrul tren albastru, Transiberianul ş.a.
206
continente şi ţări. Pe continente se observă concentrarea reţelei feroviare în America de Nord (45%) şi Europa (27%), în timp ce alte continente însumează procente modeste: Asia (13%), America de Sud (7%), Africa (5%) şi Australia (3%).
În prezent reţele feroviare impresionante sunt în S.U.A. (350.000 km), Rusia (140.000 km), Canada (95.000 km), India (65.000 km), China (59.000 km), Australia, Argentina, Germania, Franţa, Japonia ş.a. România deţine o reţea feroviară în lungime de 10.785 km, din care 36% căi electrificare şi 27% linii duble de cale ferată.
Tabelul V-10
Cele mai vechi trasee feroviare din lume
Anul Ţara Linia feroviară
1825 Anglia Stockton – Darlington
1830 Anglia Liverpool – Manchester
1835 Belgia Bruxelles – Malines
1835 Germania Nürenberg – Furth
1836 Canada St. John – La praire
1836 Olanda Amsterdam – Haarlem
1836 Italia Napoli – Portici
1836 Rusia Sankt Petersburg – Pavlovsk
1841 Franţa – Elveţia Strassbourg – Basle
1847 Elveţia Zürich – Baden
1853 India Bombay – Thana
1854 România Oraviţa – Baziaş
1855 Australia Sidney – Liverpool
207
1857 Egipt Cairo – Alexandria
1872 Japonia Tokyo – Yokohama
1876 China Shanghai – Kungwan
1894 Africa de Sud Capetown – Mafeking
1901 Chile Transandinul
Sursa: George Vlăsceanu, Bebe Negoescu, 2004
Densităţile maxime feroviare se înregistrează în Europa, în Cehia, Germania, Belgia, Luxemburg, cu peste 100 km cale ferată la 1000 km2, densităţile minime sunt specifice unor state din Africa şi Asia, din Australia – Oceania, unde condiţionările naturale sau cele de natură economico-sociale sunt elemente restrictive în dezvoltarea transportului feroviar.
Progresul tehnic resimţit de industria de echipamente, producătoare de material rulant sau în construcţiile de căi ferate a determinat prin creşterea vitezei de deplasare 186 a garniturilor feroviare, creşterea gradului de confort a călătoriei, extinderea reţelei feroviare, chiar şi în zone mai greu de penetrat, dezvoltarea circulaţiei turistice. În acest sens, căile ferate de penetraţie sau rutele feroviare transcontinentale au reprezentat pentru turism tot atâtea porţi de acces spre regiuni mai puţin cunoscute, mai greu abordabile cu alte mijloace de transport, bogate în resurse turistice naturale şi antropice, dar nevalorificate din acest punct de vedere.
Căile ferate se pot clasifica după mai multe criterii:
după mediul geografic, se deosebesc:
- căile ferate de suprafaţă (majoritatea reţelei feroviare mondiale);
- căile ferate cu ecartament normal (1435 mm) – include cea mai mare parte din reţeaua feroviară din Europa, Asia, Africa;
186 Viteza medie comercială a trenurilor de pasageri în România este de 44 km/h faţă de 120-160 km/ h cât se înregistrează în unele ţări dezvoltate. 187 Distanţa dintre şinele de cale ferată.
208
- căile ferate cu ecartament larg (1524 mm) – sunt specifice reţelei feroviare din Rusia, fostelor state sovietice, precum şi Mongoliei.
BIBLIOGRAFIE
209
Akşit, Ilhan (2009), Pamukkale – Hierapolis, Akşit Kültür ve Turizm
